14542414-Matematici-aplicate-in-economie-Culegere-de-probleme (1)

Cuprins
Prefaţă .................................................................................................................. 1. Metoda eliminării complete (Gauss – Jordan) ......................................... 2. Spaţii vectoriale .............................................................................................
2.1. Noţiunea de spaţiu vectorial ................................................................................... 2.2. Dependenţa şi independenţa liniară a sistemelor de vectori .......................... 2.3. Sistem de generatori. Bază a unui spaţiu vectorial. Coordonatele unui vector într-o bază dată .................................................................................................... 2.4. Subspaţiul vectorial generat de o mulţime de vectori ..................................... 2.5. Schimbarea coordonatelor unui vector la trecerea de o bază la altă bază .

4 5 13 13 18 44 59 66 78 78 91 98 104 104 109 115 130 136 138 144 144 148 150 164 164

3. Operatori liniari .............................................................................................
3.1. Noţiunea de operator liniar. Matricea asociată unui operator liniar ............. 3.2. Nucleul şi imaginea unui operator liniar. Injectivitatea, surjectivitatea şi inversabilitatea unui operator liniar ............................................................................. 3.3. Vectori proprii şi valori proprii ..............................................................................

4. Funcţionale liniare, biliniare şi pătratice .................................................
4.1. Funcţionale liniare ...................................................................................................... 4.2. Funcţionale biliniare .................................................................................................. 4.3. Funcţionale pătratice ...............................................................................................

5. Sisteme de ecuaţii şi inecuaţii liniare ....................................................... 6. Optimizări liniare ...........................................................................................
6.1. Rezolvarea grafică a unei probleme de programare liniară ............................. 6.2. Algoritmul SIMPLEX PRIMAL ................................................................................ 6.2.1. Probleme de programare liniară care admit soluţie iniţială de bază 6.2.2. Rezolvarea problemelor de programare liniară care nu admit soluţie iniţială de bază. Metoda bazei artificiale ........................................... 6.2.3. Cazuri speciale în rezolvarea problemelor de programare liniară ... 6.3. Dualitate în programarea liniară ............................................................................ 6.3.1. Scrierea problemei duale ...........................................................................

6.3.2. Rezolvarea unui cuplu de probleme primală – duală ............................. 6.4. Algoritmul SIMPLEX DUAL .................................................................................... 6.5. Reoptimizări ................................................................................................................ 6.6. Rezolvarea unei probleme de programare liniară prin mai multe metode .... 6.7. Probleme de transport .............................................................................................

168 175 180 188 195 214 214 243 258 280 280 297 297 323 334 341 341 341 352 360 373 383 392

7. Serii ..................................................................................................................
7.1. Serii de numere reale ............................................................................................... 7.2. Serii de puteri ............................................................................................................ 7.3. Dezvoltări în serie .....................................................................................................

8. Funcţii de mai multe variabile reale ..........................................................
8.1. Limită. Continuitate. Derivate parţiale. Diferenţiabilitate ............................. 8.2. Extremele funcţiilor de mai multe variabile ....................................................... 8.2.1. Extreme libere ............................................................................................. 8.2.2. Extreme condiţionate (cu legături) ........................................................ 8.3. Metoda celor mai mici pătrate ...............................................................................

9. Calcul integral .................................................................................................
9.1. Integrale generalizate .............................................................................................. 9.1.1. Integrale cu limite infinite ........................................................................ 9.1.2. Integrale din funcţii nemărginite ............................................................ 9.1.3. Integrale euleriene ..................................................................................... 9.2. Integrale duble ..........................................................................................................

10. Ecuaţii diferenţiale ..................................................................................... Bibliografie ..........................................................................................................

Prefaţă
Economiştii, indiferent de domeniul în care lucrează, au nevoie de cunoştinţe solide de strictă specialitate, dar şi de tehnici specifice matematicii aplicate. Informaţia economică trebuie să fie relevantă, credibilă, inteligibilă - calităţi care sunt asigurate numai atunci când economistul care o construieşte, o prelucrează şi o valorifică stăpâneşte deopotrivă cunoştinţe în domeniul respectiv, dar şi temeinice cunoştinţe de matematici aplicate în economie. Culegerea de probleme pe care o propunem celor interesaţi conţine seturi de probleme rezolvate şi probleme propuse în vederea rezolvării, din următoarele domenii ale matematicii economice: algebră liniară, optimizări liniare, analiză, probabilităţi şi statistică matematică. Prin ea, autorii valorifică experienţa acumulată la catedră în decursul unui număr însemnat de ani universitari. Prezenta lucrare s-a elaborat în strânsă concordanţă cu programa analitică a disciplinei "Matematici aplicate în economie" de la A.S.E. Bucureşti, indiferent de profilul facultăţii. Culegerea de probleme se adresează în primul rând studenţilor economişti, dar şi studenţilor de la alte profile, cărora viitoarea profesie le solicită şi cunoştinţe de matematici aplicate în economie. Prin varietatea problemelor rezolvate sau propuse pentru a fi rezolvate, lucrarea constituie un ghid important pentru pregătirea examenelor la matematică de către studenţii facultăţilor cu profil economic din învăţământul de stat şi privat şi permite realizarea de acumulări în vederea practicării în condiţii de performanţă a muncii de economist. Nădăjduim ca economiştii practicieni să găsească în culegerea noastră numeroase soluţii pentru eficientizarea managementului la nivel micro şi macroeconomic. Suntem recunoscători conducerii Catedrei de Matematică din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, în cadrul căreia ne desfăşurăm activitatea, personal domnului profesor universitar doctor Gheorghe Cenuşă, din partea căruia noi, autorii, am primit un important sprijin şi preţioase sugestii legate de structura şi organizarea materialului. Nutrim speranţa ca cititorii să găsească în această culegere un sprijin real pentru studiu şi cercetare şi să ne transmită orice fel de semnale cu caracter de sugestie pentru îmbunătăţirea conţinutului său la ediţiile viitoare. Autorii

4

CAPITOLUL 1 METODA ELIMINĂRII COMPLETE (GAUSS-JORDAN)
Metoda eliminării complete se poate folosi, printre altele, pentru: - rezolvarea unui sistem de ecuaţii liniare; - calculul inversei unei matrice nesingulare. Etapele aplicării acestei metode sunt: 1. Se alcătuieşte un tabel care conţine matricea sistemului ce trebuie rezolvat (notată A ) sau matricea ce trebuie inversată ( A ). 2. Se alege un element nenul al matricei A , numit pivot. 3. Elementele din tabel se modifică astfel: a ) elementele de pe linia pivotului se împart la pivot; b) coloana pivotului se completează cu zero; c) restul elementelor se calculează după regula dreptunghiului: - se formează un dreptunghi, având elementul ce trebuie înlocuit şi pivotul ca vârfuri; - din produsul elementelor de pe diagonala pivotului se scade produsul elementelor celeilalte diagonale, iar rezultatul se împarte la pivot. Schematic, regula dreptunghiului se prezintă astfel: a ………… x bx − ac : : x' = , unde: b : : b ……...…. c
b = pivotul; x = elementul ce trebuie înlocuit; x' = noua valoare a elementului x . d) (facultativ) dacă pe linia pivotului există un element egal cu zero, atunci coloana acelui element se copiază; analog, dacă pe coloana pivotului există un element egal cu zero, atunci linia acelui element se copiază. 4. Se reiau paşii 2 şi 3 până când de pe fiecare linie s-a ales câte un pivot.

5

PROBLEME REZOLVATE 1. Să se rezolve următorul sistem de ecuaţii liniare, folosind metoda
⎧ − x1 + 2 x 2 − 3x3 = −2 ⎪ ⎨ 2 x1 − 6 x 2 + 9 x3 = 3 . ⎪− 3x + 2 x + 2 x = −3 1 2 3 ⎩

eliminării complete:

Rezolvare: Vom folosi următoarea schemă: b A …….. ……… X I3

A
-1 2 -3 1 0 0 1 0 0 1 0 0 2 -3 -6 9 2 2 -2 3 -2 3 -4 11 0 0 1 -3/2 0 5 0 0 1 0 0 1

b
-2 3 -3 2 -1 3 3 1/2 5 3 2 1

Deducem că soluţia sistemului este: x1 = 3, x 2 = 2, x3 = 1 .
2. Să se rezolve următorul sistem de ecuaţii liniare, folosind metoda eliminării complete: ⎧4 x1 + x 2 + x3 = 9 ⎪ ⎨3 x1 + x 2 = 6 ⎪5 x + 2 x + x = 11 2 3 ⎩ 1

6

Rezolvare: A
4 3 5 1 3 -1 1 0 0 1 0 0 1 1 2 0 1 0 0 1 0 0 1 0 1 0 1 1 0 1 1 -3 2 0 0 1

b
9 6 11 3 6 -1 3 -3 2 2 0 1

I3

X

Observaţie. Pentru simplificarea calculelor, am ales drept pivot mai întâi elementul al doilea al diagonalei principale (în cazul nostru,1). Soluţia sistemului este: x1 = 2, x 2 = 0, x3 = 1 . 3. Să se determine, în cazul în care există, inversa matricei: ⎛ 2 − 1 3⎞ ⎜ ⎟ A = ⎜0 4 1⎟ . ⎜3 1 5⎟ ⎝ ⎠ Rezolvare: Deoarece det A ≠ 0 , rezultă că matricea A este inversabilă. Pentru determinarea inversei, vom folosi următoarea schemă: A …….. I3 I3 ……… A −1

7

folosind metoda eliminării complete: ⎧− 2 x1 + 3 x 2 − x3 = 3 ⎪ ⎨ 5 x1 + 4 x 2 + 2 x3 = 15 .A 2 -1 3 0 4 1 3 1 5 1 -1/2 3/2 0 4 1 0 5/2 1/2 1 0 13/8 0 1 1/4 0 0 -1/8 1 0 0 0 1 0 0 0 1 I3 1 0 0 0 1 0 0 0 1 1/2 0 0 0 1 0 -3/2 0 1 1/2 1/8 0 0 1/4 0 -3/2 -5/8 1 -19 -8 13 -3 -1 2 12 5 -8 −1 I3 A Am obţinut că A −1 ⎛ − 19 − 8 ⎜ = ⎜ − 3 -1 ⎜12 5 ⎝ 13 ⎞ ⎟ 2 ⎟. Să se rezolve sistemul de ecuaţii liniare. ⎪ x + 10 x = 21 2 ⎩ 1 Rezolvare: A -2 5 1 2 1 1 0 1 0 3 4 10 -3 10 10 -23 10 0 -1 2 0 1 0 0 1 0 0 b 3 15 21 -3 21 21 -45 21 0 I3 X 8 . -8 ⎟ ⎠ 4.

Observaţii . ⎨ ⎪ x = −45 + 23α ⎩ 3 5. . folosind metoda eliminării complete: ⎧ 5 x1 − 3 x 2 + 10 x3 = −10 ⎪ ⎨ 3 x1 + 2 x 2 + 4 x3 = 1 ⎪− x − 7 x + 2 x = 6 2 3 ⎩ 1 Rezolvare: A 5 3 -1 0 0 1 0 0 1 -3 10 2 4 -7 2 -38 20 -19 10 7 -2 0 0 -19/10 1 16/5 0 b -10 1 6 20 19 -6 -18 19/10 -11/5 Aplicând metoda eliminării complete. rescriind sistemul. Să se rezolve următorul sistem de ecuaţii liniare.Metoda Gauss-Jordan constă în transformări succesive ale sistemului iniţial în forme echivalente. rezultă: ⎧− 23 x 2 + x3 = −45 . Din ultima iteraţie. care este un sistem compatibil simplu nedeterminat. α ∈ R . având ⎨ ⎩ x1 + 10 x 2 = 21 ⎧ x2 = α soluţia: ⎪ x1 = 21 − 10α . am obţinut următoarea formă echivalentă a sistemului: 9 .În rezolvarea unui sistem prin această metodă nu este obligatoriu ca pivotul să fie ales de pe diagonala principală.

⎪ ⎪ x1 + 16 x 2 + 0 x3 = − 11 5 5 ⎩ Din prima relaţie rezultă că sistemul este incompatibil. ⎪3 x − 2 x + x + 3 x = 1 2 3 4 ⎩ 1 Rezolvare: A 2 1 3 -2 3 -1 0 1 0 -1 1 -2 1 0 0 1 0 0 1 2 1 -1 3 -1 2 1 0 2 1 3 -2 3 -1 0 1 0 b 1 2 1 -1 3 -1 1 1 0 Aplicând metoda eliminării complete. Să se rezolve sistemul de ecuaţii liniare. ⎨ + x3 + x 4 = 1 ⎩ x1 Soluţia sistemului este: 10 . care este un sistem compatibil dublu nedeterminat. folosind metoda eliminării complete: ⎧2 x1 − x 2 + x3 + 2 x 4 = 1 ⎪ ⎨ x1 + x2 + 2 x3 + x 4 = 2 .⎧ ⎪0 x1 + 0 x 2 + 0 x3 = −18 ⎪ 19 19 ⎨0 x1 − 10 x 2 + x3 = 10 . 6. am obţinut următoarea formă echivalentă a sistemului: =1 ⎧ x 2 + 2 x3 .

x 2 = 2. x3 = 5 . cu α . ⎨ 3 x1 − x 2 + 4 x3 = 15 ⎪− x + 7 x − 6 x = −27 2 3 ⎩ 1 R: x1 = 0. 11 . ⎨ 3 x1 − x 2 + x3 = 3 ⎪− 3 x + 5 x + 4 x = 5 1 2 3 ⎩ R: Sistemul este incompatibil. ⎧2 x1 + 3 x 2 + 4 x3 = 16 ⎪ 4. ⎨5 x1 + x 2 + 2 x3 = 29 ⎪3 x − x + x = 10 2 3 ⎩ 1 R: x1 = 3. 11 11 ⎧ x1 + x 2 + 2 x3 = 4 ⎪ 3. β ∈ R . x3 = 1 . x 2 = − 9 . x3 = 39 . x2 = 4. ⎧ x1 + 2 x 2 + 3 x3 = 9 ⎪ 2.⎧ x3 = α ⎪ = ⎪ x4 β . ⎨ ⎪ x 2 = 1 − 2α ⎪ x1 = 1 − α − β ⎩ PROBLEME PROPUSE Să se rezolve următoarele sisteme de ecuaţii liniare: ⎧ x1 + 2 x 2 + 4 x3 = 31 ⎪ 1. ⎨5 x1 − 8 x 2 + 2 x3 = 1 ⎪3 x − x − 2 x = 5 2 3 ⎩ 1 R: x1 = 3.

β ∈ R 3 3 3 3 3 3 ⎧2 x1 + 2 x2 − x3 + x 4 = 4 ⎪4 x + 3 x − x + 2 x = 6 ⎪ 1 2 3 4 6.4⎞ ⎟ 1⎟ − 1⎟ ⎠ 3 2 1 2 4⎞ ⎟ 3⎟ 2⎟ ⎟ 1⎟ ⎠ ⎛ 1 ⎜ 2 ⎜ R: A −1 = ⎜ − 1 2 ⎜ 1 ⎜− ⎝ 2 ⎛ 0 ⎜ ⎜ R: A −1 = ⎜ − 1 6 ⎜ 1 ⎜− ⎝ 3 ⎛− 2 ⎜ 5 ⎜ 1 R: A −1 = ⎜ 2 ⎜ ⎜ 0 ⎜ ⎜ 1 ⎝ 10 1 2 -3 4 1 4 1 3 -2 9 −1 9 1 2 0⎞ ⎟ 1⎟ 4⎟ ⎟ 1 ⎟ 4 ⎠ 1⎞ 3⎟ 4⎟ 9⎟ ⎟ 2⎟ 9⎠ 0 1 2 9. α . x2 = 0. A = ⎜ − 2 ⎜ 1 ⎝ −1 1 2 1 ⎞ ⎟ 0⎟ . ⎨ ⎩− x1 + 2 x 2 − x3 − x 4 = 1 R: x1 = − 5 α − 1 β + 5 .2⎟ 5⎠ 1 ⎞ 10 ⎟ ⎛ 3 ⎜ 10. x3 = α . A = ⎜ 0 ⎜4 ⎝ ⎛0 ⎜ 8.2⎟ ⎠ ⎛ ⎜ −1 ⎜ R: A = ⎜ ⎜ ⎜ ⎝ 2 7 4 7 5 7 0 1 1 1 7 2 7 -1 7 ⎞ ⎟ ⎟ ⎟ ⎟ ⎟ ⎠ 12 . x 2 = − 1 α + 1 β + 4 . ⎨ ⎪8 x1 + 5 x 2 − 3x3 + 4 x4 = 14 ⎪3x1 + 3 x 2 − 2 x3 + 2 x4 = 6 ⎩ R: x1 = 2.1⎞ ⎟ 1⎟ 1⎟ ⎠ . x 4 = β . x4 = −2 Să se determine inversele matricelor: ⎛2 ⎜ 7. A = ⎜ 2 ⎜1 ⎝ ⎛1 ⎜ ⎜2 A=⎜ 3 ⎜ ⎜4 ⎝ 1 -1 3 2 -2 2 2 1 2 3 .⎧ 2 x1 − x 2 + 3x3 + x4 = 2 5. x3 = −2. -1 1 2 -1 1 2 0 ⎟ 0 ⎟ ⎟ 1 ⎟ 2 ⎟ .

II. (M m. Exemple de spaţii vectoriale: (R n . ∀α . β ∈ K .1. n . i = 1. ∀α . c) (αβ ) ⋅ x = α ⋅ ( β ⋅ x). ∀x ∈ V . n ) cu elemente numere reale. R ) este spaţiul vectorial numeric real n-dimensional. x 2 . ∀x ∈ V .. R ) este spaţiul vectorial real al polinoamelor în nedeterminata X . unde 1K este elementul neutru al operaţiei de înmulţire din K . NOŢIUNEA DE SPAŢIU VECTORIAL BREVIAR TEORETIC Definiţia 1. +) grup abelian.. ∀α ∈ K . Se numeşte spaţiu vectorial peste un corp K . b) α ⋅ ( x + y ) = α ⋅ x + α ⋅ y. β ∈ K . o mulţime nevidă V dotată cu două operaţii.. cu coeficienţi reali. + : V × V → V şi ⋅ : K × V → V . xn )t xi ∈ R. ∀x ∈ V . cu proprietăţile: I. R ) este spaţiul vectorial real al matricelor de tipul { } 13 . (R[X ]. (V . d ) 1K ⋅ x = x. unde R n = ( x1 . n (R ). (m.CAPITOLUL 2 SPAŢII VECTORIALE 2. ∀x. y ∈ V . a) (α + β ) ⋅ x = α ⋅ x + β ⋅ x..

∀x. Rezolvare: Verificăm condiţiile din definiţia 1. α ⊗ x = x α . conform comutativităţii înmulţirii numerelor reale. unde "⋅ " este înmulţirea numerelor reale. K ) un spaţiu vectorial şi W ⊂ V . Un subspaţiu vectorial are o structură de spaţiu vectorial în raport cu operaţiile induse. x ∈ W ⇒ α ⋅ x ∈ W . y ∈ R+ . Considerăm operaţiile: * * * * * ⊕ : R+ × R+ → R+ şi ⊗ : R × R+ → R+ . W ≠ ∅ . Fie (V . y ∈ R+ . a) Fie x. Observaţie. * x ⊕ y = x ⋅ y . b]. b] . * I. 14 . Spunem că W este subspaţiu vectorial al spaţiului vectorial (V . 2) ∀α ∈ K . R ) este spaţiul vectorial real al polinoamelor de grad cel mult n . în nedeterminata X . ∀α ∈ R . K ) dacă: 1) ∀x. (F [a.(Rn [X ]. cu coeficienţi reali. y ∈ W ⇒ x + y ∈ W . Definiţia 2. PROBLEME REZOLVATE 1. * Să se arate că R+ împreună cu cele două operaţii formează un spaţiu vectorial real. R ) este spaţiul vectorial real al funcţiilor reale definite pe intervalul [a. rezultă că x ⊕ y = x ⋅ y = y ⋅ x = y ⊕ x .

Rezultă că (α + β ) ⊗ x = xα + β = xα ⋅ x β = α ⊗ x ⊕ β ⊗ x . x n )t xi ∈ R. * c) Fie α . c) Numărul real 1 este elementul neutru faţă de operaţia ⊕ : * x ⊕ 1 = 1 ⊕ x = 1 ⋅ x = x. i = 1.* b) Fie x . 1 * * d ) ∀x ∈ R+ . din I şi II rezultă că R+ împreună cu cele două operaţii formează un spaţiu vectorial real. Să se arate că mulţimea V = ( x1 . β ∈ R. ∀x ∈ R+ . ∃x −1 = ∈ R+ astfel încât x 1 x ⊕ x −1 = x −1 ⊕ x = x ⋅ = 1 . împreună cu adunarea vectorilor din R n şi înmulţirea acestora cu scalari. β ∈ R. * b) Fie α ∈ R. Rezultă că: α ⊗(x ⊕ y) = (x ⊕ y)α = (x ⋅ y)α = xα ⋅ yα = (α ⊗ x) ⊕(α ⊗ y) .. * d ) Fie x ∈R+ . x ∈ R+ .. rezultă că ( x ⊕ y) ⊕ z = ( x ⋅ y) ⋅ z = x ⋅ ( y ⋅ z) = x ⊕ ( y ⊕ z) . x ∈ R+ . R este spaţiu vectorial. z ∈ R + . x 2 . x1 + x n −1 = 0 . n. { } Rezolvare: Deoarece V ⊂ R n şi R n .. * Conform definiţiei 1 . y ∈ R+ . conform ( ) 15 . în baza asociativităţii înmulţirii numerelor reale. a) Fie α . formează un spaţiu vectorial real.. rezultă că: 1R ⊗ x = x1 = x . Rezultă că: ( ) ( ) 2. x. y . α (αβ) ⊗ x = xαβ = x βα = x β = α ⊗ x β = α ⊗ (β ⊗ x) . x * II.

1) Fie x. R .. i = 1. yi ∈ R. n . ( x + y )1 + ( x + y ) n −1 = x1 + y1 + x n −1 + y n −1 = 0 . y 2 . x n + y n ) t . cu ( ) x1 + x n −1 = 0 şi y = ( y1 .. Rezultă că: αx = (αx1 . R . Rezultă că x = ( x1 . Conform definiţiei 2. i = 1. x 2 + y 2 . i = 1. x n ) t ... cu y1 + y n −1 = 0 ... 2. ( ) PROBLEME PROPUSE 1. 16 . n. împreună cu operaţiile de adunare a funcţiilor şi de înmulţire a funcţiilor cu scalari formează un spaţiu vectorial peste R . n .. deci αx ∈ V .αxn ) t . f continuă pe [ a. αx2 . 2) Fie α ∈ R. x2 . x ∈ V .. xi . Avem că: x + y = ( x1 + y1 .. Să se arate că mulţimea M m. din 1) şi 2) rezultă că V este un subspaţiu vectorial al spaţiului R n . (αx)1 + (αx) n −1 = αx1 + αx n −1 = α ( x1 + x n −1 ) = 0 . deci V este spaţiu vectorial real. i = 1... b] → R. n ( R) a matricelor cu m linii şi n coloane şi elemente numere reale are o stuctură de spaţiu vectorial real în raport cu operaţiile de adunare a matricelor şi de înmulţire a acestora cu scalari reali. αxi ∈ R. prin urmare x + y ∈V .. y n ) t . y ∈ V .. Să se arate că mulţimea C[ a. b]}.observaţiei din breviarul teoretic este suficient de arătat că V este un subspaţiu vectorial al spaţiului R n . xi + y i ∈ R.. n ... b] ( R ) = { f f : [a.

Se folosesc definiţiile noţiunilor de spaţiu şi subspaţiu vectorial. x ) x ∈ R. x + x 1 2 3 t i 1 2 1 3 2 = x3 ⊂ R . b ∈ C ⎬ (unde a ⎪⎝ ⎪ ⎠ ⎩ ⎭ reprezintă conjugatul numărului complex a ). 17 . * α ⊗ ( x1 . x 2 ⋅ y 2 ) . 5 2 { } c) { aX + bX a. o. 6. x 2 ) = x1α . Să se arate că următoarele mulţimi sunt subspaţii vectoriale ale spaţiilor vectoriale indicate: a) Rn [ X ] ⊂ R[ X ] . împreună cu cele două operaţii formează un spaţiu vectorial real. c = a + b ⎬ împreună cu operaţiile ⎠ ⎩⎝ ⎭ de adunare a matricelor şi de înmulţire a acestora cu scalari reali formează un spaţiu vectorial peste R . x2α . d ∈ R. a. } Indicaţie. * 4. x = 3 x . ⎧ ⎫ ⎪⎛ a b ⎞ ⎪ ⎟ 5.3. 2 ( d ) { x . x 2 ) ⊕ ( y1 .3. precum şi faptul că un subspaţiu vectorial are o structură de spaţiu vectorial în raport cu operaţiile induse. Să se arate că mulţimea ⎧⎛ 0 a b ⎞ ⎫ A = ⎨⎜ ⎟ ⎜ c 0 d ⎟ . b )t a. b ∈ R ⊂ R 3 . împreună cu operaţiile de adunare a matricelor şi de înmulţire a acestora cu scalari reali formează un spaţiu vectorial peste C . c. x . Considerăm operaţiile: ⊕ : R+ * * ( )2 × (R+ )2 → (R+ )2 şi * * ⊗ : R × R+ → R+ . Să se arate că mulţimea A = ⎨⎜ ⎜ b a ⎟ . y ∈ R+ . y 2 ) = ( x1 ⋅ y1 . ∀x. b. ( x1 . ∀α ∈ R . i = 1. b ∈ R}⊂ R[ X ] . ( )2 ( )2 ( ) * 2 Să se studieze dacă (R+ ) b) (a. a.

α 2 . Sistemul {v1 . v2 . v2 . Propoziţia 3. v2 . Orice subsistem al unui sistem de vectori liniar independent este liniar independent. Fie (V .. ( ) 18 . K ) un spaţiu vectorial..2.. = α n = 0 . Definiţia 2..... Orice suprasistem al unui sistem de vectori liniar dependent este liniar dependent. rezultă α1 = α 2 = .. R este liniar independent dacă şi numai dacă rangul matricei având pe coloane vectorii sistemului este egal cu numărul de vectori. K ) un spaţiu vectorial.. astfel încât α1v1 + α 2 v 2 + . α n ∈ K cu proprietatea α1v1 + α 2 v 2 + . + α n v n = 0 . Propoziţia 4.. Propoziţia 1.. Un sistem de vectori din spaţiul vectorial R n . Un sistem finit de vectori {v1 . vn } ⊂ V este liniar dependent dacă şi numai dacă cel puţin un vector din sistem este o combinaţie liniară a celorlalţi. vn } din V se numeşte liniar dependent dacă există scalarii α1 ... α 2 ... Un sistem finit de vectori {v1 . vn } din V se numeşte liniar independent dacă ∀α1 .α n ∈ K .. Propoziţia 2..... nu toţi nuli.... + α n v n = 0 ..2.... Fie (V . Orice sistem de vectori care conţine vectorul nul este liniar dependent. DEPENDENŢA ŞI INDEPENDENŢA LINIARĂ A SISTEMELOR DE VECTORI BREVIAR TEORETIC Definiţia 1... Propoziţia 5........

v 2 . nu toţi nuli. Se consideră vectorii v1 = ⎜ 2 ⎟ . v2 . Înlocuind v1 . rezultă: ⎛ − 1⎞ ⎛ 2 ⎞ ⎛ 1⎞ ⎛0 ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 2 ⎟ + α 2 ⎜ -1 ⎟ + α 3 ⎜ 4 ⎟ = ⎜ 0 ⎜ − 1⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜ -1⎟ ⎜0 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎧ − α 1 + 2α 2 + α 3 = 0 omogen: ⎪ 2 α − α + 4 α = 0 . α 3 ∈ R . v2 . b) Să se determine o relaţie de dependenţă liniară între v1 . R . v 2 . nu 19 . a ) Să se arate că vectorii v1 . rezultă că vectorii v1 . cu α 1 . nu toţi nuli. v 3 = ⎜ 4 ⎟ ⎜ − 1⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜ -1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ din spaţiul liniar R 3 . v 2 . trebuie să arătăm că există scalarii α 1 .PROBLEME REZOLVATE ⎛ − 1⎞ ⎛ 2 ⎞ ⎛ 1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 1. v 2 = ⎜ . deci există α 1 . astfel încât α1v1 + α 2 v 2 + α 3v3 = 0 . v3 sunt liniar dependenţi.1 ⎟ . Conform definiţiei 2. ⎨ 1 2 3 ⎪− α 1 + α 2 − α 3 = 0 ⎩ ( ) α1⎜ ⎞ ⎟ ⎟ ⎟ ⎠ şi obţinem sistemul liniar Determinantul matricei sistemului este ∆ = 0 . Rezolvare: a ) Conform definiţiei 2. astfel încât α1v1 + α 2 v 2 + α 3v3 = 0 . α 3 ∈ R . v3 în această relaţie. b) O relaţie de dependenţă liniară între vectorii v1 . α 2 .α 2 .α 3 ∈ R . prin urmare sistemul admite şi soluţii nebanale. v3 sunt liniar dependenţi. c) Să se precizeze care dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi. v3 este o relaţie de forma: α1v1 + α 2 v2 + α 3 v3 = 0 . α 2 . v3 .

R sunt ⎜ 1⎟ ⎜ 3 ⎟ ⎜ -1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ liniar independenţi. prin urmare soluţia sistemului este: α1 = −3a. ( ) Rezolvare: a ) Conform definiţiei 1. − 3v1 − 2v 2 + v3 = 0 . obţinem: 20 . a ∈ R . conform propoziţiei 2 rezultă că cel puţin un vector se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi. α 2 = −2a. trebuie să arătăm că oricare ar fi scalarii α 1 . v2 . 2 3 v3 = 3v1 + 2v 2 . rezultă că α1 = α 2 = α 3 = 0 . b) Să se precizeze dacă vectorul v 2 se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi vectori. 2. Înlocuind v1 . Din relaţia de dependenţă liniară găsită la punctul b) rezultă că oricare dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi. α 3 = a. α 2 necunoscute principale şi α 3 = a. a ∈ R . v 3 = ⎜ 1 ⎟ din spaţiul liniar R . c) Deoarece vectorii sunt liniar dependenţi. v3 în relaţia de mai sus. 3 3 v2 = − 3 v1 2 + 1v . Rezolvăm sistemul liniar omogen obţinut la punctul a) . sau. α 2 . a ∈ R * . Considerăm α1 . v 2 = ⎜ 2 ⎟ . astfel: v1 = − 2 v 2 + 1 v3 . iar o relaţie de dependenţă liniară între cei trei vectori este: − 3av1 − 2av 2 + av3 = 0.toţi nuli. a ) Să se arate că vectorii ⎛ 4⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎛ 1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 3 v1 = ⎜ − 1 ⎟ .α 3 ∈ R astfel încât α1v1 + α 2 v 2 + α 3v3 = 0 . după simplificare. necunoscută secundară şi obţinem: ⎧ − α 1 + 2 α ⎨ ⎩ 2α 1 2 = − a − α 2 = −4a .

v3 sunt liniar independenţi. R . Deoarece vectorii v1 . v = ⎜ 0 ⎟ . 3.1 ⎟ din R . rezultă că vectorii v1 . R . Determinantul matricei sistemului este ∆ = −25 ≠ 0 . v = ⎜ 1 ⎟ .⎛ -1 ⎞ ⎜ ⎟ 2 ⎜ 2 ⎟ + ⎜ 1 ⎟ ⎜ 3 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎧ 4α 1 − α 2 omogen: ⎪ − α + 2 α ⎨ 1 2 ⎪ α + 3α 1 2 ⎩ α1⎜ − 1 ⎟ + α ⎛ ⎜ 4⎞ ⎟ ⎛ 1⎞ ⎛0 ⎜ ⎟ ⎜ 1⎟ = ⎜ 0 3⎜ ⎜ -1⎟ ⎜0 ⎝ ⎠ ⎝ + α3 = 0 α ⎞ ⎟ ⎟ ⎟ ⎠ şi rezultă sistemul liniar +α3 = 0 −α3 = 0 . v 3 = ⎜ . v 2 . v 2 = ⎜ 2 ⎟ din R 3 . Să se studieze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile liniare indicate: ⎛ 1⎞ ⎛ 2 ⎞ ⎛− 2⎞ 2 a ) v1 = ⎜ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ − 1 ⎟ . Din propoziţia 2 rezultă că într-un sistem de vectori liniar independent nici unul dintre vectori nu se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi. α 2 . 1 ⎜ 1⎟ 2 ⎜ 2 ⎟ 3 ⎜ 0 ⎟ 4 ⎜ 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎜ -1 ⎟ ⎜ -1⎟ ⎜ 3 ⎟ ⎜ 0⎟ ⎝ ⎠ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ( ) Rezolvare: a) Metoda I (folosind definiţia). rezultă că v 2 nu se poate scrie ca o combinaţie liniară a vectorilor v1 şi v3 . ⎝ ⎠ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎛ 3⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ b) v1 = ⎜ − 1 ⎟ . v 2 . v = ⎜ 3 ⎟ din R 4 . α 3 ∈ R astfel încât 21 . R . v 2 = ⎜ 3 ⎟ . ⎜ 1⎟ ⎜ 4 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ( ) ( ) ⎛ 0⎞ ⎛ 2⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎛ 1⎞ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ c) v = ⎜ − 1 ⎟ . prin urmare sistemul admite numai soluţia banală: α1 = α 2 = α 3 = 0 . v3 sunt liniar independenţi. Fie α 1 . b) Observaţie. Conform definiţiei 1.

Metoda II (folosind propoziţia 1). deci admite şi soluţii nebanale.α1v1 + α 2 v2 + α 3v3 = 0 . avem că rang A = 2 şi este diferit de numărul ⎟ ⎝ ⎠ de vectori din sistem. Conform definiţiei 2. prin urmare {v1 . v2 . prin urmare sistemul este compatibil nedeterminat. α 3 ∈ R . adică există α 1 . deci admite numai 22 . Fie A matricea formată cu componentele vectorilor: 1⎞ ⎛− 2 2 A=⎜ ⎜ − 1 3 − 1 ⎟ . v2 . α 2 . nu toţi nuli. Rezultă că: ⎛ 3⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎛ 0 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ α 1 ⎜ − 1 ⎟ + α 2 ⎜ 2 ⎟ = ⎜ 0 ⎟ şi obţinem sistemul liniar omogen: ⎜ 1⎟ ⎜ 4 ⎟ ⎜0⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎧ 3α 1 − α 2 = 0 ⎪ ⎨ − α 1 + 2α 2 = 0 ⎪ α + 4α 1 2 = 0 ⎩ {v1 . Fie α1 .1 ⎟ = ⎜ 0 ⎟ şi obţinem sistemul liniar ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎠ ⎝ ⎝−1 ⎠ +α3 = 0 ⎩ − α 1 + 3α 2 − α 3 = 0 2 omogen: ⎧ − 2 α 1 + 2 α ⎨ . egal cu numărul de necunoscute. Rangul matricei sistemului este 2. 1⎞ ⎛− 2 2 Matricea sistemului este A = ⎜ ⎟ ⎜ − 1 3 − 1 ⎟ şi are rangul 2. mai ⎠ ⎝ mic decât numărul de necunoscute. v3 } este un sistem de vectori liniar dependent. rezultă că este un sistem de vectori liniar dependent. v3 } . α 2 ∈ R astfel încât α1v1 + α 2 v 2 = 0 . prin urmare sistemul este compatibil determinat. Rezultă că: α1⎜ ⎜ ⎛ 1⎞ ⎛ 0⎞ ⎛ 2 ⎞ ⎛− 2⎞ ⎟ +α2⎜ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ 3 ⎟ + α 3 ⎜ . b) Metoda I (folosind definiţia). astfel încât α1v1 + α 2 v2 + α 3v3 = 0 .

v2 . prin urmare sistemul admite numai soluţia banală: α1 = α 2 = α 3 = α 4 = 0 .soluţia banală: α1 = α 2 = 0 . determinantul matricei sistemului ⇒ ⎨ α 1 + 2α 2 + α 4 = 0 ⎪ ⎪ 3α 2 − α 3 − α 4 = 0 ⎩ este ∆ = 24 ≠ 0 . Fie A matricea formată cu componentele vectorilor: 2 0⎞ ⎛ 1 −1 ⎜ ⎟ 0 1 3 ⎟ . v4 } este sistem de vectori liniar independent. Fie α 1 . v2 } este un sistem de vectori liniar independent. Metoda II (folosind propoziţia 1). Fie A matricea formată cu componentele vectorilor: A = ⎜ − 1 ⎛ 3 -1 ⎜ 2 ⎜ 1 4 ⎝ ⎞ ⎟ ⎟. 23 . v3 . v3 . v4 } este un sistem de vectori liniar independent. Conform definiţiei 1. rezultă că {v1 . ⎟ ⎠ rangA = 2 şi este egal cu numărul de vectori din sistem. Metoda II (folosind propoziţia1). α 2 . v2 . prin urmare {v1 . α 3 . c) Metoda I (folosind definiţia). ⎜−1 A=⎜ 1 2 0 1⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 0 3 −1 −1 ⎟ ⎝ ⎠ prin urmare {v1 . α 4 ∈ R astfel încât α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 = 0 ⇒ ⎛ ⎛ 1⎞ ⎜ ⎜ ⎟ − 1⎟ ⎜ ⎜ +α2⎜ ⇒ α1⎜ 1⎟ ⎜ ⎜ ⎟ ⎜ ⎜ 0⎟ ⎝ ⎝ ⎠ -1 ⎞ ⎛ 0 ⎞ ⎛0⎞ ⎛ 2⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ 0 ⎟ 1⎟ ⎜ 3⎟ ⎜ 0⎟ ⎜ ⎟ + α 3⎜ 0⎟ + α 4⎜ 1 ⎟ = ⎜0⎟ ⇒ 2 ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ -1 ⎟ ⎜ 0⎟ ⎜ -1⎟ 3 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎠ ⎧ α 1 − α 2 + 2α 3 = 0 ⎪ − α + α + 3α = 0 ⎪ 1 3 4 . rezultă că {v1 . v2 } este un sistem de vectori liniar independent. rangA = 4 = numărul de vectori din sistem. Conform definiţiei 1.

v 2 . atunci det A ≠ 0 ⇒ rangA = 3 = numărul de vectori. deci {v1 . deci {v1 . b) Fie A matricea având pe coloane vectorii g1 . det A = −5(a − 2 )(a + 3) . v 2 . g = ⎜ 1 ⎟ .4. v3 } este sistem de vectori liniar dependent. 1 2 3 ⎜ 3 ⎟ ⎜ a − 1⎟ ⎜ 4 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜1 ⎟ ⎜ -2 ⎟ ⎜ 0 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ( ) Rezolvare: Vom folosi propoziţia 1 din breviarul teoretic. a) Fie A matricea având pe coloane vectorii v1 . 2} ⇒ det A = 0 ⇒ rangA < 3 ⇒ rangA ≠ numărul de vectori. v3 : ⎛1 ⎜ A = ⎜2 ⎜ ⎜4 ⎝ 1 -3 9 1 ⎞ ⎟ a ⎟ . a ∈ R . Avem că a − 1⎟ ⎟ −2 ⎟ ⎠ d2 = 4 3 ' ≠ 0 şi fie d 3 . v3 } este sistem de vectori liniar independent. 2} . d 3 minorii obţinuţi prin bordarea lui d 2 . v 3 = ⎜ a ⎟ . ⎟ a2 ⎟ ⎠ Dacă a ∈ R \ {− 3. g 2 . R . ⎟ ⎜ ⎜ 9 ⎟ ⎜4⎟ ⎜a2 ⎟ ⎠ ⎝ ⎝ ⎠ ⎠ ⎝ ( ) ⎛ 3 ⎞ ⎛ 5 ⎞ ⎛ a ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ b) g = ⎜ − 1 ⎟ . v 2 . R . a ∈ R . Să se studieze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile liniare indicate: ⎛ 1 ⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛ 1⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎜ ⎟ a) v1 = ⎜ 2 ⎟ . 0 1 24 . Dacă a ∈ {− 3. Determinăm rangA .3 ⎟ . din R 4 . v 2 = ⎜ . g 3 : ⎛ a ⎜ ⎜ −1 A=⎜ 4 ⎜ ⎜ 0 ⎝ 3 a 3 1 5 ⎞ ⎟ 1 ⎟ . din R 3 . g = ⎜ a ⎟ .

( ) 25 . Deoarece nici unul dintre sistemele de vectori din enunţ nu aparţine unui spaţiu liniar de tipul R n . 5. ∀a ∈ R .1] → R. Să se studieze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile liniare indicate: a ) g1 = 1 − 2 X . prin urmare {g1 . avem că d 3 = 4 −1 0 3 5 3 − 2 = 48 ≠ 0 . b) b1 = 3 − 2i .1⎞ ⎛ 1 2⎞ ⎛ 4 . A2 = ⎜ ⎟ ⎜ − 1 − 4 ⎟ . g 3 } este sistem de vectori liniar independent. ' Dacă a = −1 . R ) . g 2 . ⎟ ⎜ ⎟ 2⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ Rezolvare: Observaţie. c) f1 = sin x. atunci d 3 = 0 . g 3 } este sistem de vectori liniar independent. deci {g1 . f 2 = cos x . d ) A1 = ⎜ ⎜ ⎛3 ⎝5 . f continuă pe [0. g 2 . n ∈ N * . R ) . vectorii g1 .1]}. Vom aplica definiţia. g 3 = 2 − 6 X + 3 X 2 din (R3 [ X ]. −2 Dacă a ∈ R \ {− 1} . nu se poate folosi propoziţia 1 pentru a stabili natura acestora. 1 −2 deci rangA = 3 = numărul de vectori. atunci d 3 ≠ 0 ⇒ rangA = 3 = numărul de vectori. R . unde F = { f : [0. g 2 = 2 X − 3 X 2 .1⎞ ⎟ . R ) .−1 d3 = 4 0 a 3 1 1 a − 1 = 9a + 9 . g 2 . b2 = − 4 + i din (C. În concluzie. A3 = ⎜ 1 1 ⎟ în (M 2 ( R ). g 3 sunt liniar independenţi. în (F. R ) .

α 2 ∈ R astfel încât α1b1 + α 2 b2 = 0 . ∀x ∈ [0. α 2 . de unde ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 2⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎧ 3α 1 + α 2 + 4α 3 = 0 ⎪ obţinem sistemul liniar omogen: ⎪ − α 1 + 2α 2 − α 3 = 0 . 1] . rezultă că b1 . g 3 sunt liniar dependenţi. .1⎞ ⎛ 0 0 ⎞ ⎟ +α2⎜ ⎟ ⎜ − 1 − 4 ⎟ + α 3 ⎜ 1 1 ⎟ = ⎜ 0 0 ⎟ .1⎞ ⎛ 1 2⎞ ⎛ 4 . f 2 sunt liniar independenţi. α 2 . Determinantul matricei sistemului este ∆ = 0 . α 2 . α1 ⋅ 2 2 + α 2 ⋅ 2 = 0 . adică există α 1 . obţinem: α 1 (1 − 2 X ) + α 2 2 X − 3 X 2 + α 3 2 − 6 X + 3 X 2 = 0 şi rezultă sistemul liniar omogen: ⎪ − 2 α + 2 α ⎨ 1 ⎪ ⎩ ⎧ ( ) ( ) α1 + 2α 3 = 0 2 − 6α 3 = 0 − 3α 2 + 3α 3 = 0 . deci α1 = α 2 = 0 . obţinem: α1 (3 − 2i ) + α 2 (− 4 + i ) = 0 şi rezultă sistemul liniar omogen: ⎧ 3α 1 − 2 α 2 = 0 ⎨ ⎩ − 2α 1 + α 2 = 0 . α 3 ∈ R .a) Fie α 1 . nu toţi nuli. d ) Fie α 1 . c) Fie α1 . care admite numai soluţia banală: α1 = α 2 = 0 . astfel încât α1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 = 0 . g 2 . ⎨ ⎪ 5α 1 − α 2 + α 3 = 0 ⎪ 2α 1 − 4α 2 + α 3 = 0 ⎩ adică α1 ⎜ ⎜5 ⎝ ⎛3 26 . α 3 ∈ R astfel încât α1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 = 0 . α 3 ∈ R astfel încât α1 A1 + α 2 A2 + α 3 A3 = 0 . 2 Conform definiţiei 1. α 2 ∈ R astfel încât α1 f1 + α 2 f 2 = 0 . iar pentru x = π rezultă 4 Conform definiţiei 1. b) Fie α1 . rezultă că g1 . rezultă că vectorii f1 .b2 sunt liniar independenţi. prin urmare sistemul admite şi soluţii nebanale. Conform definiţiei 2. Pentru x = 0 obţinem α 2 = 0 . din această egalitate de funcţii rezultă că α1 sin x + α 2 cos x = 0.

Metoda II (folosind propoziţia 1). rezultă că sistemul admite numai soluţia banală: α 1 = α 2 = α 3 = 0 . d ) {v1 . c) {v2 . v 5 = ⎜ 0 ⎟ . În spaţiul liniar R 3 . rezultă că {v1 . b) {v1 . Fie A matricea formată cu componentele vectorilor: Deoarece determinantul matricei sistemului ∆ = −1 ≠ 0 . v 3 = ⎜ − 2 ⎟ . v3 } . 6. v3 } . prin urmare sistemul este compatibil determinat. ⎜ 2 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎜ 1⎟ ⎜ 4⎟ ⎜ 0⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ( ) v6 = 3v 2 − 2v3. v4 . v2 . v3 } este un sistem de vectori liniar independent. v6 } . 27 . v5 } . v3 . R se consideră vectorii: ⎛ 3⎞ ⎛1 ⎞ ⎛ 2⎞ ⎛ 5⎞ ⎛ 0⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ v1 = ⎜ − 1 ⎟ . v3 . Să se determine natura următoarelor sisteme de vectori şi când este posibil să se scrie o relaţie de dependenţă liniară între vectori: a) {v1 . v 2 = ⎜ 2 ⎟ . v4 } . deci admite numai soluţia banală: α1 = α 2 = α 3 = 0 . Conform definiţiei 1. f ) {v3 . rezultă că vectorii A1 . Rezolvare: a) Metoda I (folosind definiţia). α 2 . Rezultă că: α 1⎜ − 1⎟ + α ⎜ ⎝ 2⎟ ⎠ ⎛ ⎜ 3 ⎞ ⎟ ⎛0⎞ ⎛ 2⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎜ 2 ⎟ + α 3⎜− 2⎟ = ⎜0⎟ 2 ⎜0⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ şi obţinem sistemul liniar omogen: ⎪ − α + 2 α ⎨ 1 ⎪ 2α + 1 ⎩ ⎧ 3α 1 + α + 2α 3 = 0 2 − 2α 3 = 0 α 2 +α3 = 0 2 . A2 . Fie α 1 . A3 sunt liniar independenţi. v4 }. e) {v2 . v 4 = ⎜ 1 ⎟ .Rangul matricei este trei şi egal cu numărul de necunoscute. v2 . v3 . α 3 ∈ R astfel încât α1v1 + α 2 v2 + α 3v3 = 0 . v2 . Conform definiţiei 1.

⎛ 3 ⎜ A = ⎜ −1 ⎜ 2 ⎝

1 2⎞ ⎟ 2 − 2⎟ 1 1⎟ ⎠

; det A = −1 ≠ 0 , deci rangul matricei A este

trei, egal cu numărul de vectori din sistem, prin urmare {v1 , v2 , v3 } este un sistem de vectori liniar independent. b) Metoda I (folosind definiţia). Fie α 1 , α 2 , α 3 ∈ R astfel încât α1v1 + α 2 v3 + α 3v4 = 0 , relaţie echivalentă cu α ⎜ − 1 ⎟ + α ⎜ - 2 ⎟ + α ⎜ 1 ⎟ = ⎜ 0 ⎟ , de unde ⎟ ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ 1⎜ 2 ⎜ 3⎜
⎜ ⎝ 2⎟ ⎠ ⎜ ⎝ ⎛ 3 ⎞ ⎛ 2 ⎞ ⎛ 5 ⎞ ⎛0⎞ ⎜ 4⎟ 1 ⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎧ 3α 1 + 2 α 2 + ⎪ ⎨ − α 1 − 2α 2 + ⎪ 2α 1 + α 2 + ⎩ ⎜0⎟ ⎝ ⎠ 5α 3 = 0
3 3

obţinem sistemul liniar omogen:

α 4α

= 0 .

= 0

Deoarece determinantul matricei sistemului ∆ = 0 , rezultă că sistemul admite şi soluţii nebanale, adică există α 1 , α 2 , α 3 ∈ R , nu toţi nuli, astfel încât α 1v1 + α 2 v3 + α 3 v 4 = 0 . Conform definiţiei 2, rezultă că {v1 , v3 , v4 } este un sistem de vectori liniar dependent. Metoda II (folosind propoziţia 1). Fie A matricea formată cu componentele vectorilor:
⎛ 3 2 ⎜ A = ⎜−1 - 2 ⎜ 2 1 ⎝

5⎞ 3 2 ⎟ = 8 ≠ 0 , deci rangul 1⎟ ; det A = 0 ; d 2 = −1 2 ⎟ 4⎠

matricei A este 2, diferit de numărul de vectori din sistem, prin urmare {v1 , v3 , v4 } este un sistem de vectori liniar dependent. O relaţie de dependenţă liniară între vectorii sistemului este de forma: α 1v1 + α 2 v3 + α 3 v 4 = 0 , cu α 1 ,α 2 ,α 3 ∈ R , nu toţi nuli. Rezultă sistemul liniar omogen:

28

⎧ 3α 1 + 2 α 2 + 5 α 3 = 0 ⎪ ; determinantul principal ⎨ − α 1 − 2α 2 + α 3 = 0 ⎪ 2α 1 + α 2 + 4α 3 = 0 ⎩

al sistemului:

d2 =

3 2 = 8 ≠ 0 , deci α 1 , α 2 necunoscute principale şi α 3 −1 2

necunoscută secundară. Rezolvând sistemul, obţinem: α1 = −3λ , α 2 = 2λ , α1 = λ , cu λ ∈ R . Prin urmare, o relaţie de dependenţă liniară între vectori este: − 3λv1 + 2λv3 + λ3 v 4 = 0 , λ ∈ R * , sau − 3v1 + 2v3 + v 4 = 0 .
c) Metoda I (folosind definiţia). Fie α 1 ,α 2 ∈ R astfel încât α 1v1 + α 2 v 2 = 0 ; de aici rezultă:
⎧ α 1 + 2α 2 = 0 ⎛ 1 ⎞ ⎛ 2⎞ ⎛0⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪ α 1 ⎜ 2 ⎟ + α 2 ⎜ − 2 ⎟ = ⎜ 0 ⎟ ⇒ ⎨ 2α 1 − 2α 2 = 0 . ⎜ 1 ⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜0⎟ ⎪ α +α 2 = 0 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ 1 ⎝ ⎠ ⎩

Rangul matricei sistemului liniar omogen obţinut este 2, egal cu numărul necunoscutelor, prin urmare sistemul admite numai soluţia banală: α 1 = α 2 = 0 . Conform definiţiei 1, rezultă că {v2 , v3 } este un sistem de vectori liniar independent. Metoda II (folosind propoziţia 1). Fie A matricea formată cu componentele vectorilor: 2 ⎞ 1 2 ⎛ 1 ⎜ ⎟ ; d = ≠ 0 , deci rangul matricei A este 2, 2 A=⎜ 2 −2 ⎟ 2 −2 egal cu numărul vectorilor din sistem, prin urmare {v2 , v3 } este un sistem de vectori liniar independent. Metoda III. {v2 , v3 } este un subsistem al sistemului de vectori
⎜ ⎝ 1 1 ⎟ ⎠

liniar independenţi

{v1 , v2 , v3 } , de unde rezultă, conform propoziţiei 3, că {v2 , v3 } sistem de vectori liniar independent.
29

d ) Metoda I (folosind definiţia). Fie α 1 , α 2 , α 3 , α 4 ∈ R astfel încât α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 = 0 ⇒

⎛ 3⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛ 2⎞ ⎛ 5⎞ ⎛0⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⇒ α 1⎜ − 1⎟ + α 2 ⎜ 2 ⎟ + α 3 ⎜ − 2 ⎟ + α 4 ⎜ 1 ⎟ = ⎜ 0 ⎟ ⇒ ⎜ 2⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜ 1⎟ ⎜ 4⎟ ⎜0⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
3 ⎧ 3α 1 + α 2 + 2α 3 + 5α 4 = 0 ⎪ ; d3 = − 1 ⇒ ⎨ − α 1 + 2α 2 − 2α 3 + α 4 = 0 ⎪ 2α + α + α + 4α = 0 2 1 2 3 4 ⎩ 1 2 2 − 2 = −1 ≠ 0 , prin 1 1

urmare rangul matricei sistemului este mai mic decât numărul de necunoscute, deci sistemul admite şi soluţii nebanale, adică există α 1 , α 2 ,α 3 ,α 4 ∈ R , nu toţi nuli, asfel încât

α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 = 0 . Conform definiţiei 2, rezultă că {v1 , v2 , v3 , v4 } este un sistem de vectori liniar dependent.
Metoda II (folosind propoziţia1). Fie A matricea formată cu componentele vectorilor:
⎛ 3 ⎜ A = ⎜−1 ⎜ 2 ⎝ 1 2 2 −2 1 1

3 5⎞ ⎟ ; d3 = − 1 1⎟ 2 4⎟ ⎠

1 1

2 1

2 − 2 = −1 ≠ 0 , deci rangul

propoziţiei 4, că {v1 , v2 , v3 , v4 } este un sistem de vectori liniar dependent. Determinăm o relaţie de dependenţă liniară: α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 = 0 , cu α 1 , α 2 ,α 3 ,α 4 ∈ R , nu toţi nuli. Rezolvând sistemul, obţinem: − 3v1 + 2v3 + v 4 = 0 .

vectori liniar dependenţi {v1 , v3 , v4 } , de unde rezultă, conform

matricei A este trei, diferit de numărul de vectori din sistem, prin urmare {v1 , v2 , v3 , v4 } este un sistem de vectori liniar dependent. Metoda III. {v1 , v2 , v3 , v4 } este un suprasistem al sistemului de

30

vectori {v2 , v3 , v6 } este liniar dependent. O relaţie de dependenţă liniară este:
3v2 − 2 v3 − v6 = 0 .

e) Se observă că în sistemul de vectori {v2 , v3 , v6 } unul dintre vectori ( v6 ) este o combinaţie liniară a celorlalţi doi: v 6 = 3 v 2 − 2 v 3 . În baza propoziţiei 2 , rezultă că sistemul de
v 6 = 3 v 2 − 2 v 3 , sau

f ) Deoarece sistemul de vectori {v3 , v4 , v5 } conţine vectorul nul, rezultă, conform propoziţiei 5 , că este liniar dependent. O relaţie de dependenţă liniară este: 0 ⋅ v 3 + 0 ⋅ v 4 + λ v 5 = 0 ,

λ ∈ R * , sau 0 ⋅ v 3 + 0 ⋅ v 4 + 1 ⋅ v 5 = 0 .
7. Să se determine parametrul real m astfel încât vectorii ⎛ 2 ⎞ ⎛ m +1⎞ ⎛3m −1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 3 v1 = ⎜ 2m −1⎟ , v2 = ⎜ m +1⎟ , v3 = ⎜ 2m −1⎟ din spaţiul liniar R , R să fie ⎜ m+ 2⎟ ⎜ −2 ⎟ ⎜ m + 2⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ liniar independenţi.

(

)

Rezolvare: Conform propoziţiei 1 din breviarul teoretic, vectorii v1 , v2 , v3 sunt liniar independenţi dacă şi numai dacă rangul matricei A având pe coloane componentele acestora este egal cu 3. 3m − 1 m + 1 2 3m − 3 m + 1 2 det A = 2m − 1 m + 1 2m − 1 = 0 m +1 2m − 1 = m+2 −2 m+2 0 −2 m+2
= 3(m − 1) m 2 + 3m + 2 + 4m − 2 = 3(m − 1) m (m + 7 ) . Avem că rang A = 3 ⇔ det A ≠ 0 ⇔ m ∈ R \ {− 7, 0,1}.

(

)

31

8. Se consideră vectorii din spaţiul liniar (R3 [ X ], R ) :
g1 = 1 − 2 X , g 2 = 2 X − 3X 2 , g 3 = 3X
2

− 4X 3, g4 =1 + 2X − 6X 2 .

Stabiliţi în care din următoarele sisteme de vectori unul dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi: a) {g1, g 2 , g3 }; b) {g1, g 2 , g3 , g 4 }; c) {g1, g 2 , g 4 } . Atunci când este posibil, scrieţi unul dintre vectorii sistemului ca o combinaţie liniară a celorlalţi.

Rezolvare: Se ştie (propoziţia 2) că unul dintre vectorii unui sistem se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi dacă şi numai dacă sistemul este liniar dependent. În consecinţă, problema revine la a studia natura fiecărui sistem de vectori. a) Fie α 1 , α 2 , α 3 ∈ R astfel încât α 1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 = 0 ⇒
⇒ α 1 (1 − 2 X ) + α 2 ( 2 X − 3 X 2 ) + α 3 (3 X 2 − 4 X 3 ) = 0 ⇒
⇒ α 1 + ( − 2α 1 + 2α 3 ) X + ( − 3α 2 + 3α 3 ) X 2 − 4α 3 X 3 = 0 ⇒
⎧ α1 = 0 ⎪− 2α + 2α = 0 ⎪ 1 2 ⇒ α 1 = α 2 = α 3 = 0 , adică sistemul de vectori ⇒⎨ − 3α 2 + 3α 3 = 0 ⎪ ⎪− 4α 3 = 0 ⎩

este liniar independent şi prin urmare nici unul dintre vectori nu se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi. b) Fie α 1 , α 2 , α 3 , α 4 ∈ R astfel încât α 1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 + α 4 g 4 = 0 ; de aici rezultă sistemul:
⎧ α1 + α 4 = 0 ⎪− 2α + 2α + 2α = 0 ⎪ 1 2 4 ⇒ α 1 = α 2 = α 3 = α 4 = 0 , deci ⎨ − 3α 2 + 3α 3 − 6α 4 = 0 ⎪ ⎪− 4α 4 = 0 ⎩

sistemul de vectori este liniar independent şi nici unul dintre vectori nu se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi.

32

c) Fie α 1 ,α 2 ,α 3 ∈ R astfel încât α 1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 4 = 0 ⇒
⎧ α1 + α 3 = 0 ⎪ ⇒ ⎨− 2α1 + 2α 2 + 2α 3 = 0 ; ⎪− 3α − 6α = 0 2 3 ⎩

deoarece

determinantul

matricei

sistemului este ∆ = 0 , rezultă că sistemul admite şi soluţii nebanale, deci {g1 , g 2 , g 4 } este un sistem de vectori liniar dependent şi în acest caz rezultă că unul dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi. Rezolvând sistemul de mai sus, obţinem: α1 = −λ , α 2 = −2λ , α 3 = λ , cu λ ∈ R . O relaţie de dependenţă liniară între aceşti vectori este: − λv1 − 2λv3 + λ3 v 4 = 0 , λ ∈ R * , sau − v1 − 2v3 + v 4 = 0 , de unde putem scrie unul dintre vectori ca o combinaţie liniară a celorlalţi astfel: v1 = −2v3 + v 4 sau v3 = − 1 v1 + 1 v 4 sau v 4 = v1 + 2v3 . 2 2

9. Fie vectorii v1 = ⎜ 3⎟ , v2 = ⎜ 1 ⎟ , v3 = ⎜ − 2⎟ , a ∈ R , din spaţiul
liniar R 3 , R . Să se determine parametrul a astfei încât vectorul v 2 să fie o combinaţie liniară a vectorilor v1 şi v3 .

⎛ − 6⎞ ⎜ ⎟ ⎜ - 9⎟ ⎝ ⎠

⎛ 3⎞ ⎜ ⎟ ⎜ a⎟ ⎝ ⎠

⎛ 4⎞ ⎜ ⎟ ⎜ 6⎟ ⎝ ⎠

(

)

Rezolvare: Vectorul v 2 este o combinaţie liniară a vectorilor v1 şi v3 dacă există α , β ∈ R astfel încât v2 = αv1 + βv3 , ceea ce revine la faptul
că sistemul: ⎪ 3α − 2 β = 1 este compatibil. Fie A matricea ⎨
⎪− 9α + 6 β = a ⎩ ⎧− 6α + 4 β = 3

sistemului şi A matricea extinsă. Avem că rangA = 1 , rang A ≥ 2 , deci sistemul este incompatibil, ∀a ∈ R . Prin urmare, nu există a ∈ R astfel ca v 2 să fie o combinaţie liniară a vectorilor v1 şi v3 .

33

10. Să se studieze natura următorului sistem de vectori din

spaţiul liniar R 4 , R şi atunci când este posibil să se scrie unul dintre vectori ca o combinaţie liniară a celorlalţi: v1 = (m,1,1,1) t , v 2 = (1, m,1,1) t , v3 = (1,1, m,1) t , v 4 = (1,1,1, m) t ; m ∈ R.
Rezolvare: Fie A matricea formată cu componentele vectorilor: m 1 1 1 ⎛ m 1 1 1⎞ ⎟ ⎜ 1 m 1 1 ⎜ 1 m 1 1⎟ ; 3. A=⎜ ⎟ det A = 1 1 m 1 = (m + 3)(m − 1) 1 1 m 1 ⎟ ⎜ ⎜1 1 1 m ⎟ 1 1 1 m ⎠ ⎝ • Dacă m ∈ R \ {−3,1} ⇒ det A ≠ 0 ⇒ rang A = 4 = numărul de vectori, deci {v1 , v2 , v3 , v4 } este un sistem de vectori liniar independent. • Dacă m ∈ {−3,1} , atunci det A = 0 , deci rang A ≠ numărul de vectori, deci {v1, v2 , v3 , v4 } este sistem de vectori liniar dependent. În acest caz, determinăm o relaţie de dependenţă liniară între vectorii sistemului: α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 = 0 . Pentru m = −3 se obţine sistemul compatibil simplu nedeterminat: ⎧− 3α 1 + α 2 + α 3 + α 4 = 0 ⎪α − 3α + α + α = 0 ⎪ 1 2 3 4 , cu soluţia α 1 = α 2 = α 3 = α 4 = λ , λ ∈ R . ⎨ α 1 + α 2 − 3α 3 + α 4 = 0 ⎪ ⎪α 1 + α 2 + α 3 − 3α 4 = 0 ⎩

(

)

O relaţie de dependenţă liniară este: λv1 + λv 2 + λv3 + λv 4 = 0 ,

λ ∈ R * , sau v1 + v 2 + v3 + v 4 = 0 , de unde putem scrie unul dintre
vectori ca o combinaţie liniară a celorlalţi: v1 = −v 2 − v3 − v 4 . Pentru m = 1 se obţine sistemul compatibil triplu nedeterminat:

34

A3 = ⎜ ⎟ ⎜ 3 0 ⎟ . α 4 ∈ R astfel încât ⎧ α1 + α 2 − α 3 + 2α 4 = 0 ⎪ aα + α 2 + α 3 + α 4 = 0 . α 2 . vectorul A4 să se poată scrie ca o combinaţie liniară a A1 . α 1 A1 + α 2 A2 + α 3 A3 + α 4 A4 = 0 ⇒ ⎪ 1 ⎨ ⎪ α1 − α 2 + 3α 3 − 3α 4 = 0 ⎪4α1 + 2α 2 + aα 4 = 0 ⎩ vectorii sunt liniar independenţi dacă din relaţia de mai sus rezultă că toţi scalarii sunt nuli.3 a ⎟ din spaţiul ⎟ ⎜ ⎟ 2⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ liniar (M 2 ( R ). γ . Fie vectorii: 1⎞ ⎛ − 1 1⎞ ⎛ 2 1⎞ ⎟ .α 2 = β . Determinaţi parametrul a astfel ⎛1 A1 = ⎜ ⎜1 ⎝ a⎞ ⎛ 1 ⎟ . unde a ∈ R. A2 = ⎜ ⎟ ⎜−1 4⎠ ⎝ încât: a ) b) vectorilor cei patru vectori să fie liniar independenţi. γ . α 3 . A4 = ⎜ .⎧α 1 + α 2 + α 3 + α 4 = 0 ⎪α + α + α + α = 0 ⎪ 1 2 3 4 . cu β . R ) . nu toţi nuli. de exemplu.α 3 = γ . Rezultă relaţia de dependenţă liniară: (− β − γ − δ ) v1 + β v2 + γ v3 + δ v4 = 0 . β ≠ 0 . δ ∈ R . Dacă avem. cu soluţia ⎨ ⎪α 1 + α 2 + α 3 + α 4 = 0 ⎪α 1 + α 2 + α 3 + α 4 = 0 ⎩ α 1 = − β − γ − δ . A2 . cu β . combinaţie liniară a celorlalţi: v 2 = β β β 11. putem scrie vectorul v 2 ca o β +γ +δ γ δ v1 − v3 − v 4 . Rezultă de aici că determinantul matricei sistemului 35 . Rezolvare: a) Fie α 1 .α 4 = δ . adică dacă sistemul obţinut admite numai soluţia banală. A3 . δ ∈ R .

⎨ ⎪ α 1 − α 2 + 3α 3 = −3 ⎪4α 1 + 2α 2 =3 ⎩ Avem că rang A = rang A = 2 . A2 . o condiţie necesară pentru ca vectorul A4 să se poată scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi vectori este ca A1 . deci sistemul este incompatibil. A4 să fie liniar dependenţi. A3 dacă există scalarii α 1 . A3 . α 3 ∈ R astfel încât ⎧ α1 + α 2 − α 3 = 2 ⎪ A4 = α1 A1 + α 2 A2 + α 3 A3 ⇔ ⎪aα1 + α 2 + α 3 = 1 . α 3 ∈ R astfel ⎧ α1 + α 2 − α 3 = 2 ⎪ încât A4 = α1 A1 + α 2 A2 + α 3 A3 ⇔ ⎪3α 1 + α 2 + α 3 = 1 . ⎨ ⎪ α1 − α 2 + 3α 3 = −3 ⎪4α1 + 2α 2 = a ⎩ Trebuie aflată valoarea parametrului a ∈ R astfel încât sistemul obţinut să fie compatibil. obţinem că rang A = 2 = rang A . Metoda II. Conform propoziţiei 2. Prin bordarea acestuia obţinem doi determinanţi 1 1 −1 a 1 1 de ordinul trei: ∆1 = 1 − 1 3 = 0 şi ∆ 2 = 1 − 1 3 = 18 − 6a . A2 . b) Metoda I. deci sistemul este compatibil. 4 2 0 4 2 0 Pentru a = 3 . a = 3 . Prin urmare. Avem că ∆ = −2(a − 3) 2 . deci rang A ≥ 2 . α 2 . de unde obţinem că a ∈ R \ {3}. α 2 . adică a = 3 . 36 . Verificăm dacă pentru a = 3 există scalarii α 1 .trebuie să fie nenul. deci sistemul este compatibil. Pentru a ≠ 3 . Vectorul A 4 se poate scrie ca o combinaţie liniară a vectorilor A1. avem că rang A = 3 şi rang A = 4 . Determinantul format din elementele ultimilor două linii şi coloane ale matricei sistemului este nenul.

c) {g 2 . g 2 . α 3 ∈ R . Se consideră vectorii liniar independenţi f1 . b) {g1. g 3 = − f1 + 3 f 2 − 2 f 3 . g 2 . α 2 . g 4 } este un sistem de vectori liniar dependent. f 2 . g 4 } sunt liniar dependenţi. determinantul matricei sistemului obţinut ⎪ − α − 3α − 2α = 0 1 2 3 ⎩ −3 −2 1 este: ∆ = 2 1 − 1 = 0 . prin urmare sistemul admite şi soluţii −1 − 3 − 2 nebanale. g 2 = −2 f1 + f 2 − 3 f 3 . A2 . {g1 . prin urmare. b) {g1 . f 2 . Rezolvare: a ) Fie α1 . A3 dacă şi numai dacă a = 3 . g 3 . g 4 }. g 4 = f1 − f 2 − 2 f 3 . R ) şi următoarele combinaţii liniare ale acestora: g1 = −3 f1 + 2 f 2 − f 3 . g 2 . Stabiliţi natura următoarelor sisteme de vectori: a) {g1. Rezultă că vectorii {g1 . g 4 }. conform propoziţiei 4. α 3 ∈ R astfel încât α 1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 4 = 0 ⇒ α1 (− 3 f1 + 2 f 2 − f 3 ) + α 2 (− 2 f1 + f 2 − 3 f 3 ) + α 3 ( f1 − f 2 − 2 f 3 ) = 0 ⇒ (− 3α1 − 2α 2 + α 3 ) f1 + (2α1 + α 2 − α 3 ) f 2 + (− α1 − 3α 2 − 2α 3 ) f 3 = 0 . f 3 sunt liniar independenţi. rezultă că toţi coeficienţii acestora din relaţia de mai sus sunt nuli: ⎧− 3α1 − 2α 2 + α 3 = 0 ⎪ ⎨ 2α1 + α 2 − α 3 = 0 . g 2 . 37 . A4 se poate scrie ca o combinaţie liniară a vectorilor A1 . astfel încât α 1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 4 = 0 . f 3 din spaţiul vectorial (V . α 2 . g 4 }. g 2 . g 3 . g 4 } este suprasistem al unui sistem de vectori liniar dependent ({g1. g 2 .În concluzie. nu toţi nuli. g 3 . 12. g 3 . deci există α 1 . Deoarece vectorii f1 . g 4 }) .

v3 . ⎜ 2 ⎟ ⎜− 2 ⎟ ⎜ − 3⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ a ) Să se arate că vectorii v1 . α 2 . Se consideră vectorii ⎛− 2⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛ 3⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 3 v1 = ⎜ − 4 ⎟ . v3 = − 3 v1 + 0 v 2 . v3 sunt liniar dependenţi. ( ) 3 2 38 . g 3 . c) Fie α1 . PROBLEME PROPUSE 1. Rezultă că vectorii {g 2 . R . v 3 = ⎜ 6 ⎟ din spaţiul liniar R . v2 . rezultă că toţi coeficienţii acestora din relaţia obţinută mai sus sunt nuli: ⎧− 2α 1 − α 2 + α 3 = 0 ⎪ .⇒ α 1 (− 2 f1 + f 2 − 3 f 3 ) + α 2 (− f1 + 3 f 2 − 2 f 3 ) + α 3 ( f1 − f 2 − 2 f 3 ) = 0 ⇒ ⇒ (− 2α1 − α 2 + α 3 ) f1 + (α1 + 3α 2 − α 3 ) f 2 + (− 3α1 − 2α 2 − 2α 3 ) f 3 = 0 . c) Să se precizeze care dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi vectori. −3 −2 −2 prin urmare sistemul admite numai soluţia banală: α 1 = α 2 = α 3 = 0 . ⎨α 1 + 3α 2 − α 3 = 0 ⎪− 3α − 2α − 2α = 0 1 2 3 ⎩ − 2 −1 1 determinantul matricei sistemului este ∆ = 1 3 − 1 = 18 ≠ 0 . g 4 } sunt liniar independenţi. v 2 = ⎜ 3 ⎟ . f 3 sunt liniar independenţi. f 2 . v 2 . b) Să se determine o relaţie de dependenţă liniară între v1 . R: b) 3v1 + 2v3 = 0 . α 3 ∈ R astfel încât α 1 g 2 + α 2 g 3 + α 3 g 4 = 0 ⇒ Cum vectorii f1 . c) v1 şi v3 : v1 = 0 v2 − 2 v3 .

a) Să se arate că vectorii ⎛ 2⎞ ⎛-2 ⎞ ⎛ 2⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 3 v1 = ⎜ − 3 ⎟ . v 4 = ⎜ − 1 ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎜-3 ⎟ ⎜ -1⎟ ⎜ 4⎟ ⎜−1 ⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ( ) R: a) sistem de vectori liniar dependenţi (s.v. b) Să se precizeze care dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi vectori. R: b) nici unul. v 2 = ⎜ ⎟ . R ) . v 2 = ⎜ 3 ⎜-6 ⎜ 4 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎞ ⎟ 3 ⎟ din R . ⎜ ⎜ c) v = ⎜ 1 ⎜ 0 ⎟. 39 . v 2 = ⎜ 1 ⎟.1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ( ) ⎛-9 ⎛ 6⎞ ⎜ ⎟ ⎜ b ) v1 = ⎜ − 2 ⎟ .l. R . Să se studieze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile liniare indicate: din (R3 [ X ]. g 3 = 1 − 4 X − 5 X 2 b) b1 = 1 + 3i . v 3 = ⎜ ⎟ din R 2 . ( ) 3. ⎟ ⎠ ( ) ⎛ 0⎞ ⎛ 1⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎛− 2⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 3⎟ 0 ⎟ 2 ⎟ ⎜ 5 ⎟ din R 4 . R . b3 = 7 − 4i din (C .l. 4.). R . v 3 = ⎜ − 1 ⎟ din spaţiul liniar R .v. R ⎜ 1⎟ ⎜1 ⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ sunt liniar independenţi.). R ) . b2 = 2 − i . a ) g1 = 3 − X + X 2 .2. c) sistem de vectori liniar independenţi (s.d. v 3 = ⎜ 0 ⎟. ⎜5⎟ ⎜ 3 ⎟ ⎜ . v 2 = ⎜ 5 ⎟ . b) sistem de vectori liniar dependenţi (s. Să se studieze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile liniare indicate: ⎛1 ⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎛ 2⎞ a ) v1 = ⎜ ⎟ . g 2 = 1 + 2 X + 3 X 2 .d.i.v.).l.

1]}. R ) .i.1] → R. R: a) s. e) s.1] → R. 5.3)t .l.v. b) în R 4 : x1 = (8.l. x 2 = (1.3)t . x3 = (4.d.. x3 = (5. A2 = ⎜ ⎟ ⎜− 2 1⎠ ⎝ 1⎞ ⎛ −1 ⎟ .3⎞ ⎛ 3 ⎟ .−4 )t .v. unde F = { f : [0.−7.d.−1.l. d ) s.2. x 2 = (2. x3 = (0. f continuă pe [0.l. f ) f1 = cos x. R ) . f 3 = cos3 x .l.1)t . d ) s. 6.3)t . x 2 = (1. în (F.−1)t .d. f continuă pe [0. iar în caz de dependenţă liniară să se scrie o relaţie de dependenţă liniară între vectori: a) v1 = 1.0 )t .v.1.d.v.−1.1]}. în (F ... c) s.1] → R. f 2 = cos 3x.v.−2. f 2 = e3x .1] → R. c) în R 3 : x1 = (3.v. d ) A1 = ⎜ ⎜ ⎛2 ⎝1 .c) f1 = sin x. unde F = { f : [0.v.−1)t . b) s. v3 = sin 2 x . 40 ..v. f continuă pe [0. scrieţi o relaţie de dependenţă liniară între vectori: a ) în R 3 : x1 = (2.−8. f 2 = cos 2 x .l. R: a ) s. x 4 = (4.i.1.1]}. x1 − 2 x 2 + x3 + 3x 4 = 0 . v2 = sin x.i. a3 = sin 2 x . Să se cerceteze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile vectoriale indicate. în (F .0.1] → R.0. în (F .−1.v. a 2 = 15. x1 − 2 x 2 − x3 = 0 . c) s.v. R ) .1.5. unde F = { f : [0.2 )t .l. unde F = { f : [0. atunci când este posibil.1.i.l.3)t . b) s.1]}. x 2 = (6.−1.1. A3 = ⎜ ⎟ ⎜ -4 5⎠ ⎝ 7⎞ ⎟ în (M 2 ( R).−3)t . R ) . f continuă pe [0.d.. x3 = (0. f continuă pe [0.i.2 )t .l.. f ) s. 3⎟ ⎠ e) f1 = e 2 x .2. d ) în R 4 : x1 = (0. în (F.0. x 4 = (− 1.1]}. unde F = { f : [0.6. b) a1 = cos 2 x...3. R ) . Stabiliţi natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile vectoriale indicate şi.l. R ) .1)t ..1)t .2.

l. pentru m ∈ 1 .v. a3 = (m. f 3 = − X 2 + 1 în (R2 [ X ]. m )t . în funcţie de valorile parametrului real m : a ) x1 = (1. z} ⊂ V este liniar dependent.c) d) f1 = 5 X 2 − X . A2 = ⎜ ⎟ ⎜ − 2 − 4 ⎟ . c) sistemul de vectori {a + c. 2 }. y. c) ( ) a1 = (3. α ≠ 0 K ). s.i. 0.v.v. 7. m.i.v.2. 2 }.0. R ). x.d. z1 = 5 − 7i. cu α ∈ K . f 2 = 3 X − 1. Fie spaţiul vectorial (V . pentru m ∈ R \ 1 . R ) .1.−m.v.v.l. Să se discute natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile liniare indicate. x 2 = (1. x 2 = (2.i.−1. în R 3 .3.l. pentru m ∈ R \ {0. α ≠ 0 K .l. 8.l.−1.. x3 = (m.i. R . e) s. m.v. R).i.l. x3 = (1.l. pentru m ∈ {− 5}.d. m.l. 0)t . Să se demonstreze că: a ) sistemul de vectori {x. K ) . z 2 = 1 + i în (C .6⎞ ⎟ .v. în R 3 .1)t . 3)t . pentru m ∈ R \ {− 5} .1. b) x1 = (3. b) α ⋅ x + 0 ⋅ y − α ⋅ y + 0 ⋅ z = 0 .8⎞ 2⎞ ⎛ 0 ⎛ 2 . R . 0 ⋅ x + 0 ⋅ y + α ⋅ 0 = 0 . {2} {2} s. 2 . x 2 = (2. b) sistemul de vectori {x. R ) .. A3 = ⎜ 8 2 ⎟ în (M 2 ( R ). y.1)t . x3 = (3. 3 3 41 ( ) (R 4 ..d.v.−2. a + b + 2c} ⊂ V este liniar dependent.d. 15a1 − a 2 + 15a3 = 0 .. cu α ∈ K .i. c) s.l. .. m.3)t . R ) . b) d ) x1 = (4.l. m )t . 0} ⊂ V este liniar dependent. s. în R: a ) s. ⎟ ⎜ ⎟ ⎝10 6 ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ e) A1 = ⎛ ⎜ ⎜ R: a) s.d. d ) s. s. a 2 = (2.v. m )t . 2. R: a) se arată că se poate scrie o relaţie de dependenţă liniară între vectori (de exemplu.2 )t .1)t .l. c) s.2)t . în (R 3 .v. 0 )t . pentru m ∈ {0. A1 + A2 − A3 = 0 . b + c. b) s.

b..v.v. v5 }. ⎜-2 ⎟ ⎜-2 ⎟ ⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎛ 0⎞ ⎟ ⎜ v5 = ⎜ 0 ⎟.d.. b) s. R ) se consideră vectorii liniar independenţi a. Stabiliţi natura următoarelor sisteme de vectori şi. 10. v3 . v4 .. Să se studieze natura următorului sistem de vectori din spaţiul liniar R 3 . atunci când este posibil. În spaţiul vectorial (V . c ..l.2m − 1) t . Se foloseşte propoziţia 1 din breviarul teoretic 42 .v..v. v4 }. 11. R: a) s. a + 2b − 3c} .l. v 2 = ⎜ 2 ⎜ 1 4 ⎟ ⎝ ⎠ ⎛ 5⎞ ⎛ 1⎞ ⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟.v.l.d.. R şi. c .3a + 2b − c}. c){v2 . b) {3a − 2b − 2c. m − 2. f ){v3 . scrieţi o relaţie de dependenţă liniară între vectori: a){v1 .i.l. v4 . a + 2b − 2c} . c) s.l. 12. b) s. să se scrie unul dintre vectori ca o combinaţie liniară a celorlalţi: v1 = (2m − 1. − a + 2c.. m − 2. v3 } . Să se determine natura următoarelor sisteme de vectori: a) {a + b − 2c. ⎜ 0⎟ ⎠ ⎝ ( ) v6 = 4 v3 − 2 v4 . v6 }. v2 . În spaţiul vectorial (V .l. b){v1 .− a + 2b.l.i. d ){v1 .v. Să se determine natura sistemelor de vectori: a) {− 2a − c.9. d ) s.. ( ) Indicaţie.4a + 2b + c. v3 }. b) {− a − 2b. v2 .v. b. e){v3 . v3 = ⎜ 3 ⎟. atunci când este posibil.i.2a + b − 2c}. v 2 = (m − 1. f ) s. e) s.d. v 4 = ⎜ 8 ⎟. m + 1) t .d.v. b + c. R ) se consideră vectorii liniar independenţi a. v3 .d. v4 }. R se consideră vectorii: ⎛ ⎜ v1 = ⎜ ⎜ ⎝ 2⎞ ⎛ 3 ⎜ ⎟ − 1 ⎟.−m) t .l. m − 1. În spaţiul liniar R 3 . v3 = (2m − 1. R: a) s.

l.l.1. v 2 = (2. . 2. 2}.2) ..1) t .. g 3 = X 2 − 3 X 3 .3. 2. s. . . n ∈ N * . f continuă pe [0. 2)t . g 2 = 4 X − 3 X 2 . c){g1.. . v 2 .−1. g 4 } . n ∈ N * . b) k ∈ { . g 2 . f n +1 = (1 − X )n din (Rn [ X ]. t t b) {v2 ..i. g 2 . v3 = (2. c) g1 = 1 .. . R) : g1 = 2 − X . 2. m )t din ( R n . f 2 = 1 − X .d. b){g1. vk . R: a) s.. . R: b) . d ) s. g 3 = cos 2 x . f 3 = e 3 x . Să se studieze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile liniare indicate: a) v1 = (m.l. 5 astfel încât sistemul de vectori: a) {v1 .v.. 3.l. b) s. g 2 . f 2 = e 2 x .v.v.. g 4 = 2 + 3 X − 6 X 2 . unde n∈ N*.1]}. 2. 5} .i. R se consideră vectorii: Stabiliţi în care din următoarele sisteme unul dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi: a){g1.3. În spaţiul liniar R 3 . (F .….1] → R.. f 3 = (1 − X )2 . . 2. b) f1 = 1 . 2 )t . g3 }. v 4 } să fie liniar independent. R ) . . m ∈ R .. c) s..i. 1 1 Determinaţi k ∈ 1. . dacă m ∈ {2 − 2n. g 2 = cos x . 5}. g n +1 = cos n x din d ) f1 = e x .1]}. R) . f n = e nx din (F .l. ( ) v1 = ( −1. Se consideră următorii vectori din spaţiul liniar ( R3 [ X ].i.1] → R. v5 = (1.13.v.v.1) t ... v n = (2.2.. g 4 } . unde F = { f : [0. R ) . m. R ) . 14. 15. . F = { f : [0..…. g3 ... v 4 = (4. 43 . dacă m ∈ R \ {2 − 2n. v2 = (2..−1) . Atunci când este posibil. v k } să fie liniar dependent. scrieţi unul dintre vectorii sistemului ca o combinaţie liniară a celorlalţi. 2} . R: a) k ∈ { .3) t . f continuă pe [0. 2.

Fie (V . v2 . O familie de vectori G = {vi }i∈I ⊂ V se numeşte sistem de generatori pentru V dacă orice vector din V se poate scrie ca o combinaţie liniară cu vectori din G . 44 . dim V = m . K ) un spaţiu vectorial.2. Se numeşte dimensiunea spaţiului vectorial şi se notează cu dim V numărul de vectori ai unei baze... SISTEM DE GENERATORI BAZĂ A UNUI SPAŢIU VECTORIAL COORDONATELE UNUI VECTOR ÎNTR-O BAZĂ DATĂ BREVIAR TEORETIC Definiţia 1.. Fie (V . (V .. Definiţia 2.. Definiţia 3.3. K ) un spaţiu vectorial finit dimensional. Propoziţia 1. Un sistem de vectori {v1 .. K ) este un spaţiu vectorial finit dimensional sau de tip finit dacă are o bază finită. K ) dacă: 1) B este o familie liniar independentă. K ) un spaţiu vectorial.. K ) un spaţiu vectorial. Fie (V . Definiţia 4. K ) dacă şi numai dacă este liniar independent. Familia B ⊂ V se numeşte bază a spaţiului vectorial (V . vm } din V formează bază a spaţiului (V . Fie (V . 2) B este un sistem de generatori pentru V.

Definiţia 5... Coordonatele vectorului x în baza B sunt scalarii α1 .. K ) dacă şi numai dacă: 1) B este un sistem liniar independent.. Conform propoziţiei 1. Atunci scrierea unui vector v într-o bază dată B este unică. Fie (V . α 2 . dim V = n B = {v1 . Propoziţia 1 din paragraful 2. Propoziţia 2. vn } o bază în acest spaţiu... K ) un spaţiu vectorial de dimensiune finită..Observaţia 1. rezultă că un sistem de vectori B formează o bază a spaţiului liniar de tip finit (V .... v2 ..2 referitoare la natura unui sistem de vectori din R n poate extinde şi în cazul unui sistem de vectori dintr-un spaţiu liniar real de tip finit. 45 .α n ∈ K astfel încât x = α1v1 + α 2 v 2 + ....α 2 ... şi Vectorul x B = (α1 .. Un sistem de vectori dintr-un spaţiu liniar real de tip finit este liniar independent dacă şi numai dacă rangul matricei având pe coloane coordonatele vectorilor sistemului într-o bază oarecare a spaţiului liniar este egal cu numărul de vectori. Observaţia 2. Fie (V . + α n v n . K ) un spaţiu vectorial.. astfel: Propoziţia 3. 2) cardB = dim V (unde cardB reprezintă numărul de elemente al mulţimii B ). α n ) t se numeşte vectorul coordonatelor lui x în baza B...

K ) = (R 3 . g 2 . g3 . R . f3 = ( X +1) .. g 4 }este sistem de generatori pentru spaţiul liniar R 3 . Rezolvare: Conform definiţiei 1. Să se arate că mulţimea de vectori B formează o bază a spaţiului vectorial indicat şi să se determine coordonatele vectorului v în baza B : (V . ∃α1 . 0. K ) = (Rn [ X ].1) t .1.. unde g1 = (1. α 3 . (V . formează un sistem de generatori pentru spaţiul liniar R 3 ... 2.α 4 ∈ R astfel încât v = α1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 + α 4 g 4 . g 3 = (−2. v3 = (−4. ⎨ 3α1 + α 2 + 2α 3 ⎪− 2α + α − α + α = c 1 2 3 4 ⎩ rangul matricei sistemului este 3 şi este egal cu rangul matricei extinse. f = a0 + a1 X + a 2 X 2 + . 2. Rezultă că {g1. 2) t .. c )t ∈ R 3 . 3. R . g 4 } . deci există α1 . − 1) t }.1. − 1. relaţia de mai sus devine: ⎧ α1 − α 2 − 2α 3 + α 4 = a ⎪ =b. α 3 .. Să se arate că mulţimea de vectori G = {g1 . g 3 .1) t . R ). f2 = ( X +1). 3 n b) B = { f1 = 1. 46 . prin urmare sistemul este compatibil. a) B = {v1 = (3. {g1. α 4 ∈ R astfel încât v = α1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 + α 4 g 4 . ( ) ( ) 2. fn+1 = ( X +1) }. g 2 = (−1.1) t . α 2 .−2) t . Fie v = (a. g 4 = (1.−1) t . α 2 .PROBLEME REZOLVATE 1. g3 . g 4 } formează sistem de generatori ( ) pentru spaţiul liniar R 3 . 2. b. v = (−1. R dacă ∀v ∈ R 3 . g 2 . R ). v2 = (−2. 5) t . g 2 . + a n X n .

A2 ⎟ ⎝ ⎠ ⎩ 1 ⎜ (V . v = ⎛ ⎜1 ⎝ ⎛1 1⎞⎫ ⎛1 2 ⎞ ⎛1 1 ⎞ = ⎜ ⎟ . K ) = (M 2 ( R). ⎨ 1 2 3 Rezolvând sistemul. R) . α 3 = 2 . obţinem: α 1 = 3. Din 1) şi 2) rezultă că B formează o bază a spaţiului vectorial ( R 3 . Metoda II. Metoda I.α 2 . deci B este sistem de vectori liniar independent. A4 = ⎜ ⎜1 2 ⎟ ⎬ . sau v B = (3. R ). A3 = ⎜ ⎟ . 1. α 2 = 1. 1. Rezultă sistemul: ⎪− α + α + 2α = 2 .⎧ ⎛ 2 1⎞ c) B = ⎨ A1 = ⎜ ⎜1 1 ⎟ . 2. prin urmare rangul matricei −1 formate cu componentele vectorilor = 3 = numărul de vectori. avem de verificat două condiţii: 1) B = sistem de vectori liniar independent. 2) numărul vectorilor din mulţimea B = dimensiunea spaţiului din care fac parte vectorii.α 3 ∈ R astfel încât v = α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 . Coordonatele vectorului v în baza B sunt scalarii α 1 . 1) Avem că − 1 1 2 1 3 -2 −4 2 = −3 ≠ 0 . Din formula de reprezentare a unui vector într-o bază dată avem că: v B = A −1 ⋅ v . unde v B reprezintă vectorul ⎪2α + α − α = 5 2 3 ⎩ 1 ⎧3α 1 − 2α 2 − 4α 3 = −1 47 . Prin urmare. 1⎟ ⎠ Rezolvare: a) Conform propoziţiei 1. 2)t . coordonatele vectorului v în baza B sunt: 3. ⎟ ⎜1 1 ⎟ ⎜ 2 1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠⎭ 1⎞ ⎟. Determinăm coordonatele vectorului v în baza B . 2) card B = 3 = dim R 3 .

......coordonatelor lui v în baza B .......... + α n +1 ( X + 1) n = 0 ⇒ ⎧α n +1 = 0 ⎪ 1 ⎪α n + C nα n +1 = 0 ⎪ 2 + C 1 −1α n + C n α n +1 = 0 ⎪α n ⇒ ⎨ n −1 ⎪....... deci B este sistem de vectori liniar independent..... 48 ..... b) 1) Fie α 1 . + α + α 2 3 4 n n +1 = 0 ⎩ 1 ⇒ α 1 = α 2 = . ⎪ 1 2 n −1 ⎪α 2 + C 2α 3 + C3 α 4 + ........α n +1 = 0 .. 2)t .. 1.... iar A este matricea având pe coloane vectorii bazei............ v B = (3......... α n +1 ∈ R astfel încât α 1 f 1 + α 2 f 2 + . + C n α n +1 = 0 ⎪α + α + α + α + .. + α n +1 g n +1 = 0 ⇒ ⇒ α1 ⋅ 1 + α 2 ( X + 1) + .........α 2 .. Folosind metoda Gauss-Jordan.. obţinem: v A 3 -2 -4 -1 -1 1 2 2 2 1 -1 5 1 0 0 3 -1 1 2 2 3 0 -3 3 1 0 0 1 0 0 0 1 0 0 1 0 I3 0 3 2 5 -3 -6 0 3 0 1 1 2 A −1 ⋅ v Prin urmare...........

4 astfel încât ∑ α i Ai = 0 ⇒ ⎧2α 1 + α 2 + α 3 + α 4 = 0 ⎪α + 2α + α + α = 0 2 3 4 ⇒⎪ 1 . α 4 ∈ R astfel încât i =1 4 ⎧2α1 + α 2 + α 3 + α 4 ⎪α + 2α + α + α ⎪ 1 2 3 4 = α 1 A1 + α 2 A2 + α 3 A3 + α 4 A4 ⇒ ⎨ v ⎪α1 + α 2 + 2α 3 + α 4 ⎪α1 + α 2 + α 3 + 2α 4 ⎩ t 1 α1 = α 2 = α 3 = α 4 = ⇒ v B = ⎛ 1 . + a a X n = α 1 ⋅ 1 + α 2 (1 + X ) + .. α 3 .….. f ' ' (−1) f ( n ) (−1) Repetând procedeul. i = 1..α n +1 ∈ R coordonatele vectorului v în baza B ⇒ ⇒ f = a 0 + a1 X + . + α n +1 (1 + X ) n (*). 2 n! c) 1) Fie α i ∈ R.... Pentru x = −1 ⇒ α 1 = f (−1) . 2) card B = 4 = dim M 2 ( R ) . 1 . Din 1) şi 2) rezultă că B este o bază a spaţiului vectorial Rn [ X ] .α 2 . obţinem: α 3 = .. Fie α 1 . 1 . prin urmare B este un sistem de vectori liniar independent. Din 1) şi 2) rezultă că B formează o bază a spaţiului liniar (M 2 ( R ). ⎟ ⎜ 5 ⎝5 5 5 5⎠ =1 =1 =1 =1 ⇒ 49 . α 2 . α n +1 = . determinantul matricei sistemului este ⎨ α 1 + α 2 + 2α 3 + α 4 = 0 ⎪ ⎪α 1 + α 2 + α 3 + 2α 4 = 0 ⎩ ∆ = 5 ≠ 0 ... 1 ⎞ . deci sistemul admite numai soluţia banală: α 1 = α 2 = α 3 = α 4 = 0 . Derivăm relaţia şi pentru x = −1 obţinem că α 2 = f ' (−1) .. Fie α 1 .2) card B = n + 1 = dim Rn [X ] . R ) .

v3 . Din fiecare sistem de generatori să se extragă toate bazele posibile ale spaţiului vectorial R 3 . v4 }. v3} formează sistem de generatori dacă ( ) ∀v ∈ R 3 . v2 . v2 . relaţia de mai sus devine: ⎜c ⎟ ⎝ ⎠ Rezultă că {v1 . α 2 . ⎜0⎟ ⎝ ⎠ v 6 = v1 − 2 v 2 + 3v 3 .3. ⎪3α − 5α − α = c 2 3 ⎩ 1 determinantul sistemului este ∆ = −20 ≠ 0 . rezultă că ( ) 50 . α 2 . v5 }. Conform propoziţiei 2. R : a){v1. d ){v1. b){v1. de asemenea. R . v 4 = ⎜ 5 ⎟. v2 . v 2 = ⎜ 3 ⎟. α 3 ∈ R astfel încât v = α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 . v3 = ⎜ 2 ⎟. ∃α 1 . ⎧α 1 − α 2 + α 3 = a ⎪ ⎨2α 1 + 3α 2 + 2α 3 = b . ( ) e){v2 . Rezolvare: a) {v1. v3 . f ){v3 . v3 } este sistem de generatori. Se dau vectorii: v1 ⎛1 ⎜ = ⎜2 ⎜3 ⎝ ⎞ ⎛−1 ⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛ 0⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟. v3}. prin urmare sistemul este compatibil determinat. v4 . α 3 ∈ R astfel încât v = α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 . Să se determine care din următoarele mulţimi formează un sistem de generatori pentru spaţiul vectorial R 3 . R . v6 }. v2 . {v1 . v3 } este sistem de vectori liniar independent. deci există α1 . v3}. c){v2 . ⎟ ⎜− 5⎟ ⎜ − 1⎟ ⎜− 2⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ v5 ⎛0⎞ ⎜ ⎟ = ⎜ 0 ⎟. v4 }. deci formează o bază a spaţiului liniar R 3 . v2 . ⎛a⎞ ⎜ ⎟ Fie v = ⎜ b ⎟ ∈ R 3 . Să se verifice dacă scrierea unui vector din R 3 ca o combinaţie liniară a vectorilor ce formează sistemul de generatori este unică. v3 .

rezultă că {v2 . d ) Am arătat la punctul a) că {v1 . Notăm cu ∆ jkl determinantul format cu componentele vectorilor a j . α 3 . α 4 = 0 ∈ R încât v = α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 . ∆ 134 = 0 . v4 } nu este bază a spaţiului R 3 . rezultă că numărul maxim de baze ce se pot 3 forma cu vectorii din acest sistem este C 4 . deci bazele care se pot 4. Vom obţine că această scriere nu este unică. ∆ 234 ≠ 0 . v2 . α 2 . v3 . 51 . Pentru punctele e) şi f ) se procedează în mod similar. v2 . v3 .v3 } nu este sistem de generatori. v2 . ∃α1 . Deoarece {v1 . R ) de dimensiune trei şi sistemul de vectori G = {g1 . v3 } este sistem de generatori. v3 . {v1 . v3 . al . ∃α 1 . f 3 } o bază a unui spaţiu liniar (V . v3 } sistem de generatori. v4 } nu este sistem de generatori. α 3 ∈ R astfel încât astfel v = α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 ⇒ ∀v ∈ R 3 . v2 . rezultă că ∆ 123 ≠ 0 . obţinem că sistemul {v1 . ∆ 124 = 0 . Cum dim R 3 = 3 . prin urmare rezultă că ∀v ∈ R 3 . f 2 . Avem forma sunt: {v1 . Deoarece dim R 3 = 3 . b) Procedând analog. g 2 . obţinem că se poate găsi un vector v ∈ R 3 astfel încât sistemul să fie incompatibil. Fie F = { f1 . Rămâne să verificăm prin calcule dacă scrierea unui vector din R 3 ca o combinaţie liniară a vectorilor ce formează sistemul de generatori este unică. g 3 } ⊂ V . v2 .scrierea unui vector din R 3 ca o combinaţie liniară a vectorilor ce formează sistemul de generatori este unică. a k . prin urmare {v1 . v4 } este sistem de generatori. v4 } . α 2 . v3 } şi {v2 . c) În mod analog.

d ) să se determine coordonatele vectorului z = f1 − 3 f 2 + 2 f 3 în baza G . prin urmare sistemul admite numai 1 este: ∆ = − 1 1 1 2 soluţia banală: α1 = α 2 = α 3 = 0 . Deoarece vectorii f1 . conform definiţiei. α 2 . c) să se determine coordonatele vectorului y = 5 g1 − 3g 2 + 2 g 3 în baza F . α 3 ∈ R astfel încât α1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 = 0 ⇒ α1 (− 2 f1 − f 2 + f 3 ) + α 2 (− f1 + f 2 + 2 f 3 ) + α 3 ( f1 + f 3 ) = 0 ⇒ (− 2α1 − α 2 + α 3 ) f1 + (− α1 − α 2 ) f 2 + (α1 + 2α 2 + α 3 ) f 3 = 0 . deci {g1. R ) . Ştiind că g1 = −2 f1 − f 2 + f 3 . prin urmare G = {g1 . prin urmare. g 2 . R ) . rezultă că toţi coeficienţii acestora din relaţia de mai sus sunt nuli: ⎧− 2α1 − α 2 + α 3 = 0 ⎪ = 0 . R ) .vectorial (V . g 3 = f1 + f 3 . f 3 sunt liniar independenţi. g 3 } formează o bază a spaţiului Rezolvare: a) Fie α1 . f 2 . numărul de vectori din sistem este egal cu dimensiunea spaţiului liniar (V . g 2 . b) să se determine coordonatele vectorului x = 3 f1 − 2 f 2 + 4 f 3 în baza F . se cere: a) să se arate că G = {g1 . g 2 . determinantul matricei sistemului obţinut ⎨ − α1 + α 2 ⎪ α + 2α + α = 0 1 2 3 ⎩ − 2 −1 1 0 = −6 ≠ 0 . g 2 = − f1 + f 2 + 2 f 3 . De asemenea. g 3 } formează o bază a spaţiului vectorial (V . g 3 } este un sistem de vectori liniar independenţi. b) Avem că x = 3 f1 − 2 f 2 + 4 f 3 . 52 .

− 4 . Rezultă următorul tabel: Baza ← g1 g2 ↓ g3 f1 f2 f3 -2 -1 1 -3 -1 3 -6 -1 3 1 0 0 ↓ -1 1 2 0 1 0 0 1 0 0 1 0 1 0 1 1↓ 0 1 0 0 1 0 0 1 z 1 -3 2 -2 -3 8 -10 -3 8 5/3 .coordonatele vectorului x în baza F sunt: 3. pe rând. 3 3 ( )t 53 .4/3 3 f1 g2 ← f3 ← f1 g2 g3 g1 g2 g3 În ultima iteraţie.1)t . 1 sau y F = (− 5. Pornim de la reprezentarea vectorului z în baza F . 4 sau x F = (3. prin urmare z G = 5 . − 8. obţinem: y = 5(− 2 f1 − f 2 + f 3 ) − 3(− f1 + f 2 + 2 f 3 ) + 2( f1 + f 3 ) = −5 f1 − 8 f 2 + f 3 . 3 . coordonatele vectorului y în baza F sunt: − 5. Trebuie să exprimăm vectorul y în funcţie de vectorii bazei F . s-au obţinut coordonatele acestuia în baza G . − 2. câte un vector al bazei iniţiale. − 8. conform definiţiei. pe care îl vom înlocui cu un vector al noii baze. − 2. d ) Pentru a determina coordonatele vectorului z = f1 − 3 f 2 + 2 f 3 în baza G putem folosi metoda Gauss-Jordan. Folosind relaţiile din enunţ care exprimă vectorii bazei G în funcţie de vectorii bazei F . G . deci. 4 )t . c) Avem că y = 5 g1 − 3g 2 + 2 g 3 . în coloana vectorului z . Vom elimina.

1 ⎝3 2⎞ ⎛2 ⎟ . t t t a ) B = {v1 = (2. formează un sistem de generatori pentru spaţiul liniar R 3 . a3 . A2 = ⎜ ⎜4 4⎟ ⎠ ⎝ 3⎞ ⎛3 4 ⎞ ⎛4 ⎟ . K ) = (Rn [ X ].1) t . R: a) . 6. − 1. 3) t . f n+1 = ( X − 2) }.PROBLEME PROPUSE 1.1) t . 2. Stabiliţi care din sistemele următoare de vectori formează o bază a spaţiului vectorial indicat: a) v1 = (3. v3 = (4. R . A3 = ⎜ ⎜ 1 2 ⎟ .4. a2 . R ) .. 3) t . a4 = (1.1) .. 1. v 2 = (3.0. e) A1 = ⎛ ⎜ ⎜ (M 2 ( R). K ) = (R 3 . R ). a4 } .0.−1) t în R 4 . v = (5. 4)t . b) .1) t în R 3 .. ( ) 2. v2 = (− 3. (V . R . R . 2 n b) B = { f1 =1. c) v1 = −1 + 4i. − 1) t . b) v1 = (1..−2) t . − 4. a2 = (5.2) t . v3 = (− 1. R ) . v 2 = 3 + 2i în (C. f 2 = ( X − 2). v3 = (1. Să se arate că mulţimea de vectori A = {a1 . v3 = (1.1. v 2 = 4 X 2 + X + 2. c) . e) .3. 0. f = a0 + a1 X + a 2 X 2 + . 3.−1.1. Să se arate că mulţimea de vectori B formează o bază a spaţiului vectorial indicat şi să se determine coordonatele vectorului v în baza B : (V .2. a3 = (−3.. A4 = ⎜ 2 ⎟ ⎜ 1⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ 1⎞ ⎟ în 3⎟ ⎠ 3. unde a1 = (−2. R ).3. 2) t .1. 6 ) }.. f 3 = ( X − 2) . + a n X n .1. v 2 = (2.2. R ) . 54 .4) t . ( ) ( ) d ) v1 = X 2 + 3 X − 3. v3 = 2 X 2 − 5 X + 8 în (R2 [ X ]. 5) .

R . v = ⎛ ⎟ ⎜ 1 11⎟. R ). b3 } ⊂ V . b) k ∈ { . R se consideră vectorii: v1 = (3. R ) de dimensiune trei şi sistemul de vectori B2 = {b1 . v k } să fie sistem de generatori pentru spaţiul vectorial R 3 . 3) t . R : B = {v1 = (3. ⎠⎭ ⎝ ⎝ ⎠ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎩ 11 1⎞ ⎜ (V .1)t . 6. 5}. Fie B1 = {a1 . v 2 = (2. − 1) . 3. v3 = (− 1. R 3 . A2 = ⎜ 2 1 ⎟ .1) t . 5. m. v4 . 5. 0. f 2 = m + X 2} . 5 astfel încât sistemul de vectori: a) {v1 . Să se determine parametrul m ∈ R astfel încât mulţimea de vectori B să formeze o bază a spaţiului liniar indicat: t t t a) B = {v1 = (2. m ) .1) . f 2 = −1 + mi} .1.1) . 3. 3} . v3 = (1. A3 = ⎜1 1⎟ . R ) . R . a 2 . A4 = ⎜ − 2 1⎟ ⎬ . ştiind că v B = (− 2. b) Să se determine vectorul v ∈ R . b) {v2 . 0) t . v3 = (1. R ) . 2. 1. ⎠ ⎝ 4. 2 ) } .1.8 ⎞⎫ ( ) b) B = { f1 =1 − X . v 2 . (C . În spaţiul vectorial R 3 . v5 = (2. c) B = {z1 = m − 2i. 2)t } . 55 . v2 = (− 1. − 2)t . K ) = (M 2 ( R). v 4 = (0. Se consideră sistemul de vectori din spaţiul liniar R 3 . ⎧ ⎛ 1 -1⎞ ⎛ 4 8⎞ ⎛ 1 1⎞ ⎛ 4 . 1 ( ) ( ) 7.1. R . v2 = (− 4. (R2 [X ]. − 1. b2 . t t ( ) ( ) Determinaţi k ∈ 1. v k } să formeze o bază a spaţiului vectorial R 3 . R: a) k ∈ {4. 3 ( ) a) Să se arate că B formează o bază a spaţiului liniar R 3 . 2. 6 )t .c) B = ⎨ A1 = ⎜ ⎟ ⎜ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ − 1 1⎟ . R . a3 } o bază a unui spaţiu liniar (V .

3. R ) .1)t .−3)t . a 2 = (1. 9.0.2. se cere: a) să se arate că B2 = {b1 .4.1.1)t . b2 . b) a1 = (− 3.0)t .1. ( ) G = {g1 = (1. g 4 = (0. 5)t .1. − 6. c) să se determine coordonatele vectorului y = −2a1 + 5a2 − 2a3 în baza B2 . Să se arate că mulţimea de vectori din spaţiul liniar R 3 .1. x = (− 2. 4 )t . d ) z B2 = (3.−3. b3 } formează o bază a spaţiului R: a) Se foloseşte propoziţia 1 din breviarul teoretic.−1)t . g 2 = (0. g 3 = (− 1. 2)t . a3 = (− 1. − 1. a3 } din spaţiul liniar R 3 .0 )t .5)t . b) x B = − 1 .10 )t .−4. scrierea vectorului v = (1. d ) să se determine coordonatele vectorului z = 4b1 − b2 − 2b3 în baza B1 .1. c) y B2 = (− 3.1)t . R ) şi că 8.vectorial (V . a 2 . 2 4 4 ( ) ( )t 56 . a 2 = (1. b2 = −3a1 − 4a2 + a3 .1. Să se arate că sistemul de vectori B = {a1 . a3 = (1. 1 . R b) xB1 = (2. b3 = 2a1 + 3a 2 + 3a3 .1. b) să se determine coordonatele vectorului x = 2a1 − a2 + 4a3 în baza B1 . R formează o bază a acestui spaţiu şi să se determine coordonatele vectorului x în această bază: a ) a1 = (− 1. 1 . x = (2.1)t } este un sistem de generatori pentru spaţiul liniar (R 3 .21)t .0 )t ca o combinaţie liniară a vectorilor din G nu este unică.1)t .−1. R: Se foloseşte propoziţia 1 din breviarul teoretic.0 )t .1. a ) x B = (2. Ştiind că b1 = a1 − a 2 + 3a 3 .

A2 = ⎜ ⎟ .2.3) t .1) t . f 3 = X 3 − X . f 2 = X + 1. c){v2 . e) (V . K ) = R 3 .1)t .0. Se dau vectorii din spatiul liniar R 3 . ( ) 57 .0 )t . v 3 = ⎜ 2 ⎟ . R . v 2 = (− 1. A3 = ⎜ ⎟ .−1)t . B = f1 = 1. Care din următoarele mulţimi formează un sistem de generatori { ( ) } ( ) pentru spaţiul vectorial R 3 .0. K ) = R 2 . v5 }. v3 . B = v1 = (1. ⎧ ⎛1 1 ⎞ ⎛ 0 0⎞ ⎛0 1 ⎞ ⎛1 ⎟ . v3 }. v 5 = ⎜ 0 ⎟ ⎜4⎟ ⎜−1 ⎟ ⎜ − 1⎟ ⎜− 6⎟ ⎜0⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ v 6 = 3 v1 − 2 v 2 + v 3 . v4 }. R . R : a){v1. v2 . x = 2 − 5i . ( ) Din fiecare sistem de generatori să se extragă toate bazele posibile ale spaţiului vectorial R 3 .10. f ){v3 . K ) = (M 3 ( R). v6 }. K ) şi să se determine coordonatele vectorului x în această bază pentru fiecare din cazurile următoare: a) (V . v2 = (− 1. v4 }. v2 . 11. v3 }. x = 1 − X 2 . v 2 = (2. d ){v1. v3 . R ) . x = (5. K ) = (R3 [ X ]. 0 ⎟⎭ ⎠ ( ) { } { } d ) (V . v 2 = ⎜ 2 ⎟ . R ) . c) (V . b){v1. ⎟ ⎝ ⎠ 0 ⎞⎫ ⎟⎬ .2)t . f 4 = 2 X 2 − 1 .1)t . R . v 4 = ⎜ 3 ⎟ . R ) . Să se arate că sistemul de vectori B formează o bază a spaţiului liniar (V . K ) = (C . v4 . x = (2.2. e){v2 . R : ⎛2⎞ ⎛−1 ⎞ ⎛ 3⎞ ⎛ 0⎞ ⎛0⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ v1 = ⎜ 1 ⎟ . v3 . A4 = ⎜ B = ⎨ A1 = ⎜ ⎜ 0 0⎟ ⎜1 1 ⎟ ⎜ 1 0⎟ ⎜0 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎩ ⎛ 1 3⎞ x=⎜ ⎜ − 1 2⎟ . B = v1 = (1. z 2 = 4 − 3i}. b) (V . B = {z1 = 1 + i.

R se consideră vectorii ⎛3 ⎜ ⎜1 v1 = ⎜ 2 ⎜ ⎜1 ⎝ ⎞ ⎛− 4⎞ ⎛ 3 ⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 3⎟ ⎟ ⎜ ⎜ 2 ⎟ . v2 = (3. m ∈ R . m − 1) t .u 2 }. v2 = (3. u 2 = (3. v 2 = ⎜ − 1 ⎟. u1 = (5. R . v3 = ⎜ − 1 ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜− 2⎟ ⎜ 0⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ( ) Să se completeze acest sistem de vectori până la o bază. 2) . 12. 58 . În spaţiul vectorial R 4 . Să se determine valoarea parametrului a . ⎟. v = (2. Să se determine valoarea parametrului m .Să se verifice dacă scrierea unui vector din R 3 ca o combinaţie liniară a vectorilor ce formează sistemul de generatori este unică. 4) t . 4a + 1) . Se ştie că {v1 . iar coordonatele vectorului v în această bază sunt egale cu -7 şi 3. R se consideră vectorii: v1 = (a. 7) t . Se consideră vectorii ( ) respectiv m 2 + 2m − 1 şi m 2 − 14m + 11 în baza B2 = {u1 . În spaţiul vectorial R 2 . 13. Fie spaţiul vectorial R 2 . v2 } . a ) t . v1 = (m. Un vector x are coordonatele 1 şi − m în baza B1 = {v1 . 2) t . a ∈ R . v 2 } este bază. t t ( ) 14.

conţinută în M . v 2 = ⎜ 3 ⎜ 1 ⎟ ⎜ 1 ⎝ ⎠ ⎝ ⎞ ⎛ ⎟ ⎜ . n ⎬ . Observaţia 1. maximală. i = 1. În spaţiul vectorial R 3 . ⎜ 3⎟ ⎝ ⎠ ( ) 59 . K ) un spaţiu vectorial de tip finit şi M ⊂ V . SUBSPAŢIUL VECTORIAL GENERAT DE O MULŢIME DE VECTORI BREVIAR TEORETIC Definiţie. L(M ) = L(B ) . Fie (V . K ) . R se consideră vectorii: ⎛ 1 ⎞ ⎛ 2 ⎜ ⎟ ⎜ v1 = ⎜ 2 ⎟ . Se numeşte acoperirea liniară a lui M sau subspaţiul vectorial generat de M şi se notează L( M ) sau M sau Span(M ) ⎧n ⎫ ⎪ ⎪ mulţimea: L( M ) = ⎨ ∑ α i xi n ∈ N * . M ≠ ∅ . PROBLEME REZOLVATE 1.4. ⎪i =1 ⎪ ⎩ ⎭ Propoziţie. α i ∈ K . xi ∈ M . Observaţia 2. L(M ) este subspaţiu vectorial al lui (V .2. unde B este o familie liniar independentă. v3 = ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ⎠ ⎝ 3 5 ⎞ ⎛ 5 ⎟ ⎜ . Pentru a găsi o bază în L( M ) trebuie să căutăm în M o familie maximală de vectori liniar independenţi. v4 = ⎜ 8 ⎟ ⎜ 3 2⎟ ⎠ ⎝ ⎞ ⎟ ⎟. ⎟ ⎠ ⎛ 4⎞ ⎜ ⎟ v5 = ⎜ 7 ⎟ .

pentru a determina o bază în L(M ) trebuie să găsim în M un sistem maximal de vectori liniar independenţi. Determinăm un minor nenul de ordin ⎜1 1 2 3 3 ⎟ ⎝ ⎠ baza observaţiei 1. v 4 . 3) să se dea exemplu de o bază B3 pentru L( M ) astfel încât B3 ⊄ M şi B3 ∩ M ≠ ∅ . v5 } . 2) să se dea exemplu de o bază B2 pentru L( M ) astfel încât B2 ⊂ R 3 \ M .5 . Se cere: ⎜ 4⎟ ⎜ 1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ a) să se afle dim L( M ) . Scriem matricea A ale cărei coloane sunt componentele vectorilor din M : ⎛1 2 3 5 4 ⎞ ⎜ ⎟ A = ⎜ 2 3 5 8 7 ⎟ . y = ⎜ 1 ⎟ . deci dim L( M ) = 2 .⎛ 5⎞ ⎛ 1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ x = ⎜ 9 ⎟ . i = 1. b) Avem că L( M ) = α1v1 + α 2 v 2 + . rezultă că L(M ) = { 1v1 + α 2 v 2 α1 . prin urmare un sistem maximal 2 3 de vectori liniar independenţi este {v1 . α 2 ∈ R astfel încât x = α1v1 + α 2 v2 ⇔ 60 . y aparţin sau nu spaţiului vectorial L(M ) . Fie M = {v1 .. Rezolvare: a) Conform observaţiei 2 din breviarul teoretic. v 2 . c) 1) să se dea exemplu de o bază B1 pentru L(M ) astfel încât B1 ⊂ M .. v 2 } . α 2 ∈ R}. În maxim şi găsim ∆ 2 = { } • x ∈ L( M ) dacă există scalarii α1 . α 1 2 ≠ 0 . + α 5 v5 α i ∈ R. b) să se precizeze dacă vectorii x. v3 .

α 2 = 1 . x1 = x n . n. w2 } . obţinem că ⎪ α +α =1 ⎜1 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎜1⎟ 2 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎩ 1 sistemul nu are soluţie.. acestora. w2 = 3v 2 şi B2 = {w1 ... {v1 . R ) şi în caz afirmativ să se determine dimensiunile a ) X = x = ( x1 . prin urmare x ∈ L(M ) .. x n )t / xi ∈ R \ Q. R se consideră mulţimile X şi Y din R n : ( ) { } b) Y = {x = (x1 . deci bază pentru L( M ) (deoarece dim L ( M ) = 2 = = numărul de vectori din B3 ). deci y ∉ L(M ) . w2 } este un sistem de vectori liniar α1 = 3. x 2 . i = 1.. Să se stabilească dacă X . v 2 } ⊂ M şi B1 bază (am arătat la punctul a ) ).. • y ∈ L( M ) dacă există scalarii α1 . 3) B3 = {v1 . în plus. x2 . unde w2 = 3v 2 . 2. 2) Fie w1 = 2v1 . i = 1. obţinem ⎜ 4⎟ ⎜1 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎪ α +α = 4 2 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎩ 1 independenţi. În spaţiul liniar R n . 61 . deci bază pentru L(M ) ( deoarece dim L ( M ) = 2 = numărul de vectori din B2 ).. Y sunt subspaţii ale spaţiului vectorial (R n . avem B3 ⊄ M şi B3 ∩ M ≠ ∅ .. xn )t / xi ∈ R. w2 } sistem de vectori liniar independenţi. w2 } ⊂ R 3 \ M şi {w1 . α 2 ∈ R astfel încât y = α1v1 + α 2 v 2 ⇔ ⎧ α1 + 2α 2 = 1 ⎛ 2⎞ ⎛1 ⎞ ⎛1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪ ⇔ ⎜1⎟ = α1 ⎜ 2 ⎟ + α 2 ⎜ 3 ⎟ ⇔ ⎨2α1 + 3α 2 = 1 . n}. c) 1) B1 = {v1 .⎧ α1 + 2α 2 = 5 ⎛5⎞ ⎛1 ⎞ ⎛ 2⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪ ⇔ ⎜ 9 ⎟ = α1 ⎜ 2 ⎟ + α 2 ⎜ 3 ⎟ ⇔ ⎨2α1 + 3α 2 = 9 .

. Pentru a determina dimensiunea spaţiului vectorial X .... i = 1. x 2 ... i = 1.. 0 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ 0 1 0. rezultă că X este subspaţiu vectorial al spaţiului liniar R n ... x 2 ...... 0 ⎟ ⎝ ⎠ 62 ..... unde ( ) g1 = (1. n......0...1)t + x 2 ⋅ (0. x1 = x n . g n −1 .. xi ∈ R......... avem că αx = (αx1 ...... x n −1 .. x1 )t . deci x = ( x1 ..0 )t ...0. cu xi ∈ R.....0.. x1 = x n ....... g n −1}) ... n şi αx1 = αx n . x 2 . 1 ⎟ ⎜1 0 0. xn )t .. 0 ⎟ A = ⎜ . g n −1 ⋅ (00... x 2 + y 2 . y ∈ X ⇒ x = (x1 ... rezultă de aici că X = L({g1 ...... i = 1... x1 = xn şi y = ( y1 .... y1 = y n ... Fie α ∈ R şi x ∈ X ⇒ x = ( x1 . ⎜ ⎟ ⎜ 0 0 0 .. prin urmare αx ∈ X .. Atunci x + y = ( x1 + y1 . y n )t . xn )t ...0.Rezolvare: a) Fie x. g 2 = (0......0 )t .0 )t .1)t . xn + y n )t .. trebuie să găsim o bază în X = L(G ) = L({g1 .. cu yi ∈ R.0. n. n . n şi x1 + y1 = x n + y n ...... conform observaţiei 2 din breviarul teoretic.1. xn )t ....0 )t + . i = 1......... n...αx n )t . R .... Dacă x ∈ X ⇒ x = (x1 .. ⎟ . + x n −1 ⋅ (00.0. cu αxi ∈ R.... g 2 . g 2 . cu xi + yi ∈ R........ i = 1..1... cu xi ∈ R.0..........1..... i = 1. trebuie să căutăm în G o familie maximală de vectori liniar independenţi...Conform definiţiei.. deci.. g 2 . prin urmare x = x1 ⋅ (1.... y 2 .. αx 2 .. Fie A matricea având drept coloane vectorii g1 .1.. ⎛1 0 0 . prin urmare x + y ∈ X .. x2 ..... g n −1 }) .......0.......

0. B = (3...1)t .−1)t ..3. t A = a1 = (0.2)t ∉ Y . Fie G = (a. x 2 .3.2 )t . b) Y = x = (x1 . Să se determine dim L ( A) în spaţiul vectorial V şi să se stabilească dacă v ∈ L(A) : a) V = R 4 .−1..2. (− 2. v = (2. R . x n )t / xi ∈ R \ Q.−3. Am obţinut că dim X = n − 1 . { } 63 . R) . a5 = X 2 + 2 X 3 + X 4 } . 2 ∈ Y şi α = 2 ∈ R .. A = {a1 = X + 1. c ∈ R .... g n −1 sunt liniar independenţi. a 2 = (1.1) . prin urmare vectorii g1 . v ∈ L( A) . ( ) b) dim G = 2 . 0 )t . b. a 4 = X 2 − X 4 . 2. v = X 2 + X + 1 . R: a ) dim L ( A) = 2 . b. { ( ) } b) V = ( R4 [ X ].1.. Fie x = ( { 2 .1. i = 1. b) dim L ( A) = 4 . a 2 = X + X 4 . PROBLEME PROPUSE 1.2. R: a ) Se foloseşte definiţia subspaţiului vectorial. a.. R) .. 0.. a3 = X 3 . deci Y nu este subspaţiu vectorial al spaţiului liniar ( R n ... 2 . c )t / a − 3b + 2c = 0. 2 { } a ) Să se arate că G este subspaţiu al spaţiului vectorial R 3 ..1)t .Deoarece determinantul format cu primele n − 1 linii este nenul. n .1. rezultă )t } αx = (2. g 2 . rezultă că rangul matricei A este n − 1 şi egal cu numărul vectorilor din G .. a3 = (1... v ∉ L( A) . b) Să se indice o bază a spaţiului vectorial G şi să se determine dimensiunea acestuia.. R .

2) o bază B2 pentru L(M ) astfel încât B2 ⊂ R 3 \ M .. n ... x n −1 = 2 x n }. x 2 . x n )t / xi ∈ Z . B3 . x 2 ..1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ d ) să se determine coordonatele vectorilor a = ⎜ . 5⎞ ⎛ 3 ⎜ ⎟ 3 ⎟. Se cere: a) să se calculeze dim L (M ) . v4 . n. v3 . X = x = ( x1 .1 ⎟ . i = 1. v3 = ⎜ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ ⎛ 19 ⎜ . În spaţiul vectorial R 3 . R se consideră mulţimile X . i = 1.. x n )t / xi ∈ R.. c) să se dea exemplu de: 1) o bază B1 pentru L(M ) astfel încât B1 ⊂ M . Z sunt subspaţii ale spaţiului 64 . x = ⎜ 0 ⎟ ⎜ 1 ⎟ 1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎠ ⎛ ⎞ ⎜ ⎟ ⎟. + xn = 0}. v 2 . x1 + x 2 + . 4. ⎜ 5⎟ 4 ⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎞ ⎟ ⎟ . 3) o bază B3 pentru L(M ) astfel încât B3 ⊄ M şi B3 ∩ M ≠ ∅ . n. În spaţiul liniar R n . Y .. v5 } . b) să se precizeze dacă vectorii x. Fie ⎟ ⎠ { } Y = {x = (x1 .. y aparţin sau nu spaţiului vectorial L(M ) . Z = {x = ( x1 . i = 1. x2 . y = ⎜ 12 ⎜ 6 ⎝ 11 ⎞ ⎛ 13 ⎞ ⎟ ⎜ ⎟ 7 ⎟.. B2 . b = ⎜ 1 ⎟ ⎜ 1⎟ ⎜ 0⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ în bazele B1 .. xn )t / xi ∈ R. Z : ( ) Să se stabilească dacă X .... ⎛ 2⎞ ⎛ .. v2 = ⎜ 2 ⎜ 1 2⎟ ⎝ ⎠ 2⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎟ 1 ⎟. v4 = ⎜ 8 ⎟ .3. Y . R se consideră vectorii: ⎛ ⎜ v1 = ⎜ ⎜ ⎝ ⎛ ⎜ v5 = ⎜ ⎜ ⎝ ( ) M = {v1 .

R: X nu este subspaţiu vectorial.vectorial R n . Y şi Z sunt subspaţii vectoriale de dimensiune n − 1 ( ) 65 . R şi în caz afirmativ să se determine dimensiunile acestora.

G ) −1 . K ) .G alte două baze ale acestui spaţiu.. G = (( g1 ) F ( g 2 ) F . SCHIMBAREA COORDONATELOR UNUI VECTOR LA TRECEREA DE LA O BAZĂ LA ALTĂ BAZĂ BREVIAR TEORETIC Considerăm spaţiul vectorial (V . Definiţie.2. Fie F = { f1 . f n } şi G = {g1 . Observaţia 2.5. G .... g n } două baze ale spaţiului liniar (V . G ⋅ x F .... R şi x ∈ R n .. 66 . F = (C F .... Notăm cu A ( ) ( ) matricea de trecere de la baza E la baza F ( x F = A −1 ⋅ x E ) şi cu B matricea de trecere de la baza E la baza G ( xG = B −1 ⋅ x E )... Fie spaţiul liniar R n . Observaţia 1..( g n ) F ) .. În baza definiţiei. Formula de transformare a coordonatelor unui vector x ∈ R n la trecerea din baza F în baza G este: xG = B −1 A ⋅ x F . CG . f 2 .. rezultă că matricea de trecere de la baza canonică a spaţiului liniar R n . putem scrie: C F .... Notând această matrice cu C F . Se numeşte matricea de trecere de la baza F la baza G matricea care are drept coloane coordonatele vectorilor bazei G în baza F. Formula de transformare a coordonatelor unui vector x ∈ V la −1 trecerea din baza F în baza G este: xG = C F . Observaţia 3... E baza canonică şi F . K ) . R la o altă bază F a acestui spaţiu are pe coloane componentele vectorilor bazei F... g 2 . dim V = n .

g 3 = − X − 6 X 3 . În spaţiul liniar al polinoamelor de grad cel mult 3 şi coeficienţi reali. să se determine matricea de trecere de la baza F la baza E. 0) t . f 3 = −2e1 + e3 .1. matricea de trecere de la baza F la baza G are pe coloane coordonatele vectorilor bazei G în baza F. g 2 = 4 − X 2 . − 5) t . − 6) t . g 4 = 1 ⋅ f1 + 2 ⋅ f 2 + 3 ⋅ f 3 + 0 ⋅ f 4 ⇒ ( g 4 ) F = (1. Ştiind că f1 = 3e1 + 2e2 + e3 . Să se determine matricea de trecere de la baza F la baza G . 1 −1 0 3⎟ ⎜ ⎟ ⎜− 5 0 − 6 0⎟ ⎝ ⎠ 2.PROBLEME REZOLVATE 1. Avem că: g1 = (−2) ⋅ f1 + 3 ⋅ f 2 + 1 ⋅ f 3 + (−5) ⋅ f 4 ⇒ ( g1 ) F = (−2. (R3 [X ]. f 3 = X 2 . f 2 = X . G = (( g1 ) F ( g 2 ) F ( g 3 ) F ( g 4 ) F ) = ⎜ . Fie E = {e1 . f 2 . f 2 = e1 − e2 + 2 3 . 3. f 4 = X 3 } şi G = {g1 = −2 + 3 X + X 2 − 5 X 3 . 0) t . 3. 2. Rezolvare: Conform definiţiei din breviarul teoretic. 67 . − 1. . − 1. e3 } şi F = { f1 . 0. considerăm bazele F = { f1 = 1. e2 . f 3 } două baze ale unui spaţiu vectorial de dimensiune 3. 0. Rezultă: 4 0 1⎞ ⎛− 2 ⎜ ⎟ 0 − 1 2⎟ ⎜ 3 C F . g 4 = 1 + 2 X + 3 X 2 }. R ) . g 2 = 4 ⋅ f1 + 0 ⋅ f 2 + (−1) ⋅ f 3 + 0 ⋅ f 4 ⇒ ( g 2 ) F = (4. g 3 = 0 ⋅ f1 + (−1) ⋅ f 2 + 0 ⋅ f 3 + (−6) ⋅ f 4 ⇒ ( g 3 ) F = (0.

F = (( f1 ) E ( f 2 ) E ( f 3 ) E ) = ⎜ 2 − 1 ⎜ 1 2 1 ⎝ • ⎞ ⎟ ⎟. F 3 2 1 5 2 1 -5 -2 5 1 0 0 I3 -2 0 1 0 0 1 0 0 1 0 0 1 1 -1 2 5 -1 2 0 1 0 0 1 0 1 0 0 1 0 0 1 0 0 -1/5 -2/5 1 0 1 0 0 1 0 5 -1 2 -1 -3 7 0 0 1 2 0 1 2 0 1 -2/5 -4/5 3 I3 CF. E = (C E .Rezolvare: • Observăm că pe baza informaţiilor din enunţ se poate determina foarte uşor matricea de trecere de la baza E la baza F. notată C E . conform căreia avem că C F . F ) −1 . ⎟ ⎠ Pentru a obţine matricea de trecere de la baza F la baza E vom folosi observaţia 1. Vom aplica metoda Gauss-Jordan. E 68 . ( f 3 ) E = ⎜ 0 ⎟ . analog obţinem: ⎜1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎛ 1⎞ ⎛ − 2⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ( f 2 ) E = ⎜ − 1 ⎟ . C E. ⎛3⎞ ⎜ ⎟ Din f1 = −3e1 + 2e2 − e3 rezultă că ( f1 ) E = ⎜ 2 ⎟ . F . prin urmare ⎜ 2⎟ ⎜ 1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎛ 3 1 −2 ⎜ 0 C E .

1. R şi ⎛ 0 ⎜ A = ⎜−1 ⎜ 2 ⎝ −2 1 0 1⎞ ⎟ 3 ⎟ matricea de trecere de la baza F la baza G .1) t .3) t .1. 69 . Fie F şi G douã baze ale spaţiului vectorial R 3 . ⎜ 3⎟ ⎟ ⎝ ⎠ ⎠ ⎛ − 4⎞ ⎛1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ( g 3 ) F = ⎜ 3 ⎟ ⇒ g1 = 1 ⋅ f1 + 3 ⋅ f 2 + 1 ⋅ f 3 = ⎜ 1 ⎟ .0. f 2 = (−2. prima coloană a matricei A reprezintă coordonatele vectorului g1 în baza F: ⎛ 4⎞ ⎛ 0⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ( g1 ) F = ⎜ − 1 ⎟ ⇒ g1 = 0 ⋅ f1 + (−1) ⋅ f 2 + 2 ⋅ f 3 = ⎜ 2 ⎟ .⎛ − 1/ 5 ⎜ În concluzie. f 3 = (1. sã se determine baza G .−3) t . g 3 = (−4.−1) t } . 7 3 ⎟ ⎠ 3. C F . ⎜− 3⎟ ⎜ 2⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎛ − 4⎞ ⎞ ⎜ ⎟ ⎟ ⎟ ⇒ g 2 = ( −2) ⋅ f1 + 1 ⋅ f 2 + 0 ⋅ f 3 = ⎜ 0 ⎟ .2.0.1) t } . ⎜ 1⎟ ⎜1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ Rezultă că baza este: Analog avem: ⎛− 2 ⎜ (g2 ) F = ⎜ 1 ⎜ 0 ⎝ G = {g1 = (4.0. E = ⎜ − 2 / 5 ⎜ 1 ⎝ −1 − 2 / 5 ⎞ ⎟ − 3 − 4 / 5⎟ . g 2 = (−4.−1) t . 1⎟ ⎠ ( ) Ştiind cã F = { f1 = (1. Rezolvare: Conform definiţiei.

d ) Sã se exprime vectorul y = −3 g1 + 2 g 2 − g 3 din spaţiul liniar R 3 . Analog se arată că G formează o bază a spaţiului liniar ( R 3 . c) Fie x un vector din spaţiul liniar R 3 . Fie A şi B matricele asociate celor două baze (acestea au pe coloane vectorii bazelor F.−1.−1) t } .1) t .4. g 2 = (0.1.0) t .1) t . 70 . R . sã se determine x G . respectiv G). R) . R : F = { f1 = (−2.1) t . g 3 = (1.−2. −2 det A = 3 1 1 −1 1 1 1 = 8 ≠ 0 ⇒ rangA = 3 = numărul de −1 ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) vectori ai mulţimii F. e) Sã se determine legătura între coordonatele unui vector din spaţiul liniar R 3 .−1. b) Sã se determine matricea de trecere de la baza G la baza F şi matricea de trecere de la baza F la baza G . R . ( ) a) Sã se arate cã F şi G sunt baze ale spaţiului liniar R 3 . f 3 = (1.1. Ştiind cã x F = (4. b) Vom folosi observaţia 2. R în bazele F şi G . (1) Numărul vectorilor din F este 3 şi este egal cu dimensiunea spaţiului ( R 3 .1. prin urmare F formează un sistem de vectori liniar independent. R . R ) (2) Din (1) şi (2) rezultă că F este o bază a spaţiului liniar ( R 3 .1) t .1. R în baza F şi în baza canonică a spaţiului R 3 . G = {g1 = (2. f 2 = (3. Rezolvare: a) Notăm cu A matricea care are drept coloane vectorii din mulţimea F.0) t } . R) . Fie urmãtoarele sisteme de vectori din spaţiul liniar R 3 .

c) Vom folosi formula de transformare a coordonatelor unui vector la trecerea din baza F în baza G : 1 ⎞ ⎛ 4 ⎞ ⎛ − 21⎞ ⎛− 4 3 ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎜ −1 xG = C F . G (matricea de trecere de la baza F la baza G ). − Avem că xG = C F1G ⋅ x F şi xG = B −1 A ⋅ x F . G ⋅ x F = C G . prin urmare . − 1⎟ ⎠ Pentru a afla C F . F = B −1 A . pe care o vom determina cu metoda Gauss-Jordan. F = ⎜ 1 1 ⎜ 6 −3 ⎝ 1⎞ ⎟ −1⎟ . F ) −1 . ⎜ 6 − 3 − 1⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜ 29 ⎟ ⎠ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎝ 71 . G = (CG . F ⋅ x F = ⎜ 1 1 − 1 ⎟ ⋅ ⎜ − 2 ⎟ = ⎜ 1 ⎟ . F matricea de trecere de la baza G la baza F şi x ∈ R 3 . vom utiliza formula C F . matricea de trecere de la baza G la baza F este: CG .CG . B A 2 1 0 2 -1 1 1 0 1 1 0 0 0 -1 1 0 1 0 0 1 0 0 1 0 1 1 0 1 -1 1 0 0 1 0 0 1 -2 1 1 -2 -1 2 -4 1 2 -4 1 6 3 -1 1 3 1 0 3 1 0 3 1 -3 1 1 -1 1 -1 0 1 -1 0 1 -1 -1 I3 B-1A ⎛− 4 3 ⎜ Am obţinut că CG .

β 3 ) t coordonatele vectorului x în cele două baze. Rezolvare: ( ) Considerăm un vector x ∈ R 2 . Să se determine formulele de transformare a coordonatelor unui vector din spaţiul liniar R 2 . Pentru a exprima vectorul y în baza canonică E.−1) t .1) t } şi G = {g1 = (2. unde F = { f 1 = (1. 72 .−1) t } . f 2 = (−3. Fie x F = ( x1 . − Aplicând formula xG = C F1G ⋅ x F = CG . g 2 = (1. β 2 . obţinem că: . e) Considerăm un vector x ∈ R 3 . F ⋅ x F . 5. α 2 . R la trecerea de la baza F la baza G . 1 ⎞ ⎛α1 ⎞ ⎧ β1 = −4α1 + 3α 2 + α 3 ⎛ β1 ⎞ ⎛ − 4 3 ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪ . relaţii ⎜ β 2 ⎟ = ⎜ 1 1 − 1 ⎟ ⋅ ⎜α 2 ⎟ ⇒ ⎨ β 2 = α1 + α 2 − α 3 ⎜ β ⎟ ⎜ 6 − 3 − 1⎟ ⎜α ⎟ ⎪ β = 6α − 3α − α ⎠ ⎝ 3⎠ 1 2 3 ⎝ 3⎠ ⎝ ⎩ 3 care arată legătura între coordonatele unui vector x ∈ R 3 în bazele G şi F. − 2.1) t . y 2 ) t coordonatele vectorului x în cele două baze. Fie xG = (α1 . − 4)t . α 3 ) t şi x F = ( β1 . prin ⎜ − 1⎟ ⎜ − 1⎟ ⎜ − 4 ⎟ ⎜ 1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ urmare y E = (− 1. x 2 ) t şi xG = ( y1 .d ) y = −3 f1 + 2 f 2 − f 3 ⇒ y F = (−3. vom folosi că ⎛ 3⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛−1 ⎞ ⎛ − 2⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ y = −3 f1 + 2 f 2 − f 3 = −3 ⋅ ⎜ 1 ⎟ + 2 ⋅ ⎜ 1 ⎟ − ⎜ 1 ⎟ = ⎜ − 2 ⎟ . Pentru a exprima vectorul y în baza G vom folosi formula − yG = C F1G ⋅ y F .2. .−1) t .

f 4 = X 3 } şi 73 . În spaţiul liniar al polinoamelor de grad cel mult 3 şi coeficienţi reali (R3 [X ]. f 2 = X . prin urmare formulele de ⎠ ⎝ 2⎠ ⎝ 2⎠ ⎝ transformare a coordonatelor unui vector din spaţiul liniar R 2 . f 3 = X 2 . B A 2 1 3 -1 1 0 1 -1 0 1 0 1 1 -3 -1 1 0 -2 1 -1 0 -2/3 1 -5/3 B-1A I2 ⎛ y ⎞ ⎛ 0 − 2 / 3 ⎞ ⎛ x1 ⎞ Rezultă că ⎜ 1 ⎟ = ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ y ⎟ ⎜1 − 5 / 3 ⎟ ⋅ ⎜ x ⎟ . R ( ) ⎧ y1 = − 2 x2 ⎪ 3 . Calculăm matricea B −1 A folosind metoda Gauss-Jordan.Notăm cu A matricea de trecere de la baza canonică la baza F (matricea având pe coloane vectorii bazei F ) şi cu B matricea de trecere de la baza canonică la baza G. R ) considerăm bazele F = { f1 = 1. la trecerea de la baza F la baza G sunt: ⎨ ⎪ y 2 = x1 − 5 x 2 3 ⎩ PROBLEME PROPUSE 1. Formula de transformare a coordonatelor unui vector x ∈ R n la trecerea din baza F în baza G este: xG = B −1 A ⋅ x F .

f 2 = (1.−1) t . e2 . Fie E = {e1 . e3 } şi F = { f1 . E = (C E . ⎜ 1 3 1 ⎟ ⎝ ⎠ ( ) Ştiind cã F = { f1 = (3. 74 .G = { g1 = 1 − 2 X + X 2 − 4 X 3 .−1) t .−1. sã se determine baza G . 3 0⎞ ⎛−1 ⎜ ⎟ R: a) C E . F = (( f1 ) E ( f 2 ) E ( f 3 ) E ) = ⎜ − 2 2 1 ⎟. ⎜ 3 −1 4 ⎟ ⎝ ⎠ ⎛ 3 −1 ⎜ 8 2 −1 ⎜ 11 1 b) C F . g 3 = 2 − X + 8 X 3 . F ) = ⎜ − 24 6 ⎜ 1 1 ⎜− 3 ⎝ 6 1⎞ 8⎟ 1 ⎟ 24 ⎟ ⎟ 1⎟ 6⎠ . Să se determine matricea de trecere de la baza F la baza G . f 3 } două baze ale unui spaţiu vectorial de dimensiune 3. R şi 2⎞ ⎛ 4 −1 ⎜ ⎟ A = ⎜− 2 1 0 ⎟ matricea de trecere de la baza F la baza G . g 2 = 3 X − X 2 . Fie F şi G douã baze ale spaţiului vectorial R 3 . b) matricea de trecere de la baza F la baza E . Ştiind că f1 = −e1 − 2e2 + 3e3 f 2 = 3e1 + 2e2 − e3 . f 3 = (2. f 2 . 2 3 ⎞ ⎛ 1 0 ⎜ ⎟ ⎜ − 2 3 − 1 − 2⎟ R: C F . g4 = 3 − 2X + X 2} . 3. G = ⎜ .1) t } . să se determine: a) matricea de trecere de la baza E la baza F . f 3 = e2 + 4e3 . 1 −1 0 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜− 4 0 8 0 ⎟ ⎝ ⎠ 2.0.2.

(R 3 . 0. 3) t . α 2 . − 1) t } . − 13 ) t . d ) Sã se exprime vectorul y = 2 f1 − 3 f 2 + f 3 din spaţiul liniar ( ) (R 3 . Se considerã urmãtoarele sisteme de vectori din spaţiul liniar F = { f1 = (−3. sã se determine x F . 3.2. d ) yG = (− 19 . 12. R) la trecerea din baza G în baza − 3⎞ 14 ⎟ 1 ⎟. ⎛ 3 ⎜ 1 ⎜ 5 3 R: b) C F .R: G = {g1 = (12.−4) t . a) Sã se arate cã F şi G formeazã baze ale spaţiului liniar b) Sã se determine matricea de trecere de la baza F la baza G şi matricea de trecere de la baza G la baza F .−1. g 2 = (4.3. β 3 ) t . 4.1) t . 7.2) t . unui vector din spaţiul liniar F. R). R . − 1) t . α 3 ) t şi x F = ( β1 . 12) t . f 2 = (1. C ⎟ G.0) t . g 3 = (2. Ştiind cã xG = (2. R): (R 3 . g 2 = (0. G = ⎜ 2 ⎜ 3 ⎜ 5 ⎝ 2 ⎛− 2 ⎞ 0 ⎟ ⎜ 7 ⎜ 3 ⎟ 1 . − 5. 14 ⎟ ⎟ 9⎟ 14 ⎠ c) x F = (11. − 1) t } . R). β 2 . F = ⎜ 7 2 ⎜ ⎟ 3⎟ ⎜− 8 2⎠ ⎝ 7 9 14 − 3 14 1 14 e) Sã se determine formulele de transformare a coordonatelor (R 3 .−1) t } G = {g1 = (−1.2. c) Fie x un vector din spaţiul liniar R 3 . f 3 = (1.−3.1) t .1. R) în baza G şi în baza canonică a spaţiului (R 3 . atunci 75 . 11 . g 3 = (8. 7 7 7 e) Fie xG = (α1 .

1.0) t } . R: a) Fie x F = (α1 . g 2 = (1. atunci ⎧ β1 = 11 α1 − 8 α 2 ⎪ 15 15 .1) t . g 3 = −1 + X 2 } . g 2 = −2 + 3 X − X 2 .0) t . R ) şi ⎛ 2 ⎜ A = ⎜−1 ⎜ 1 ⎝ 2 1 0 −1 ⎞ ⎟ 3 ⎟ matricea de trecere de la baza F la baza −1 ⎟ ⎠ ( ) 76 .1. R: b = (−2. 3.⎧ = + ⎪ β1 α1 3α 2 ⎪ 5 1 ⎨ β 2 = 2 α1 + 3α 2 + 2 α 3 . 3) t .−1) t . c) F = { f 1 = (−3. Fie F şi G douã baze ale spaţiului vectorial (R2 [ X ]. ⎨ 3 ⎪ β 2 = − 1 α1 + 5 α 2 5 ⎩ 6. G = {g1 = 1 + X . Fie B = {b1 . 7. b) F = { f1 = 2 − X + X 2 . Stabiliţi cum se modificã coordonatele unui vector la trecerea de la baza F la baza G . sã se determine vectorul b1 . ⎪ ⎪ β 3 = 3 α1 + 5α 2 + 3 α 3 2 2 ⎩ 5. b2 = (1.2) t . β 2 ) t . R şi vectorul v = (−1.0.0) t } .1) t .1) t } o bazã a spaţiului liniar R 3 . f 2 = 1 + 3 X . g 2 = (2. dacã: a) F = { f1 = (−1.2) t } .1) t . f 2 = (3. f 2 = (0. Ştiind cã v B = (−1. α 2 ) t şi xG = ( β1 .0) t ∈ R 3 .−1.2.1. f 3 = (1. b3 = (−2.2. G = {g1 = (3.−1) t } .1. f 3 = −1 + 2 X 2 } .1.1) t . g 3 = (1.1. G = {g1 = (2.2) t .

3 3 3 3 3 f 2 = 2 g1 − 1 g 2 + 2 g 3 = 2 − 1 X + X 2 . g 2 = −2 + 3 X − X 2 . g 3 = −1 + X 2 } . Ştiind cã G = {g1 = 1 + X . F = (C F .G . 7⎞ 2 ⎛− 1 ⎜ 3 3 3⎟ −1 ⎜ 2 1 − 5⎟.G ) = ⎜ −3 3 3⎟ ⎜ 1 2 4⎟ ⎜− ⎟ 3 3⎠ ⎝ 3 f1 = − 1 g1 + 2 g 2 − 1 g 3 = − 4 + 5 X − X 2 . 3 3 3 3 3 f 3 = 7 g1 − 5 g 2 + 4 g 3 = 13 − 8 X + 3X 2 3 3 3 3 3 77 . R: CG . sã se determine baza F .

.CAPITOLUL 3 OPERATORI LINIARI 3. Reprezentarea operatorului liniar U în bazele F şi G este dată de formula: U ( x) G = At x F .. O funcţie U : X → Y se numeşte operator liniar dacă: (1) U este aditiv. Observaţie. y ∈ X . ∀α ∈ K . Cele două condiţii pot fi înlocuite prin: (3) U (αx + βy ) = αU ( x) + βU ( y ).. ∀x ∈ X . K ) . adică A = (U ( f1 ) G U ( f 2 ) G . Dacă U : X → Y este operator liniar.. K ) două spaţii vectoriale de dimensiune finită. ∀x. f m } o bază a lui ( X . β ∈ K ....... Propoziţie. K ) .1. adică U (αx) = αU ( x). Definiţia 1. Fie spaţiile vectoriale ( X .. K ) şi (Y . y ∈ X .. n ( K ) ale cărei linii sunt componentele vectorilor U ( f1 ). Fie F = { f1 . 78 . U ( f m ) G )t . n ∈ N şi U : X → Y un operator liniar.. (2) U este omogen. K ) şi G = {g1 . NOŢIUNEA DE OPERATOR LINIAR MATRICEA ASOCIATĂ UNUI OPERATOR LINIAR BREVIAR TEORETIC Fie ( X . f 2 . adică U ( x + y ) = U ( x) + U ( y ). cu dim X = m . (4) Definiţia 2. g 2 . dim Y = n .U ( f m ) în baza G. Se numeşte matricea operatorului liniar U corespunzătoare bazelor F şi G matricea A ∈ M m.. m. ∀α ... atunci U (0 X ) = 0Y . ∀x. K ) şi (Y . g n } o bază a lui (Y ..

respectiv bazelor F ' şi G ' . β ∈ R. Să se determine care dintre următoarele aplicaţii defineşte un operator liniar: ⎛ 4 x − x + 3 x3 ⎞ a ) U : R 3 → R 2 . F ' două baze ale spaţiului liniar ( X . atunci reprezentarea operatorului liniar U este: U ( x) = At x .Dacă F şi G sunt bazele canonice ale spaţiilor ( X . PROBLEME REZOLVATE 1. ⎟ 2 3⎠ ⎝ 1 b) U : R 2 → R 3 . U ( x) = ⎜ − 2 x1 + 3⎟ . avem că: ⎛αx1 + βy1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎛ 4(αx1 + βy1) − (αx2 + βy2 ) + 3(αx3 + βy3 ) ⎞ ⎟= U (αx + βy ) = U ⎜αx2 + βy2 ⎟ = ⎜ ⎜ ⎟ ⎜αx + βy ⎟ ⎝ − (αx1 + βy1) + 2(αx2 + βy2 ) + (αx3 + βy3 ) ⎠ 3⎠ ⎝ 3 79 . K ) . ⎜ 5x − x ⎟ 2 ⎠ ⎝ 1 ⎛ x1 − 4 x 2 ⎞ ⎜ ⎟ Rezolvare: a) Fie α . Fie C matricea de trecere de la baza F la baza F ' şi D este matricea de trecere de la baza G la baza G ' . K ) şi (Y . Modificarea matricei unui operator liniar la schimbarea bazelor în care se reprezintă Fie U : X → Y un operator liniar. Atunci B t = D −1 ⋅ At ⋅ C . U ( x) = ⎜ 1 2 ⎜ − x + 2x + x ⎟ . y ∈ R 3 . G şi B = AF '. Fie A = AF . K ) . G ' matricele operatorului liniar corespunzătoare bazelor F şi G . x. K ) şi G. F . G ' două baze ale spaţiului liniar (Y .

prin urmare U nu este operator liniar. β ∈ R .1)t .2 )t .1)t } . f 2 = (3. g 2 = (0. x. ⎜ 5 y − y ⎟ ⎜ 5αx + 5 βy − αx − βy ⎟ ⎜ 5x − x ⎟ 1 2 2⎠ ⎝ 1 2⎠ ⎝ 1 ⎝ 1 2 ⎠ Din (1) şi (2) rezultă că relaţia (3) din definiţia operatorului liniar nu este îndeplinită ∀α .⎛ 4αx1 − αx2 + 3αx3 ⎞ ⎛ 4 βx1 − βx2 + 3βx3 ⎞ =⎜ ⎜ − αx + 2αx + αx ⎟ + ⎜ − βx + 2 βx + βx ⎟ = αU ( x) + βU ( y ) .0.2)t . Să se determine: U ( x) = ⎜ ⎟ ⎜− x + x + x ⎟ 2 3 ⎠ ⎝ 1 a) matricea operatorului corespunzătoare bazelor canonice ale spaţiilor liniare R 3 . β ∈ R. b) matricea operatorului corespunzătoare bazelor ( ) ( ) F = { f1 = (1. Metoda II. ⎜ 0⎟ ⎝ ⎠ 2. R . Dacă U ar fi operator liniar.−1. ⎟ ⎜ ⎛αx1 + βy1 ⎞ ⎜ ⎟ = ⎜ − 2(αx1 + βy1) + 3 = U⎜ ⎟ ⎟ = ⎜ − 2αx1 − 2 βy1 + 3 ⎜αx + βy ⎟ 2⎠ ⎜ ⎝ 2 5(αx1 + βy1) − (αx2 + βy2 ) ⎟ ⎜ 5αx1 + 5βy1 − αx2 − βy2 ⎟ ⎠ ⎠ ⎝ ⎝ ⎛ y1 − 4 y2 ⎞ ⎛αx1 + βy1 − 4αx2 − 4 βy2 ⎞ ⎛ x1 − 4 x2 ⎞ ⎟ ⎟ ⎜ ⎜ ⎟ ⎜ αU ( x) + βU ( y ) = α ⎜ − 2 x1 + 3⎟ + β ⎜ − 2 y1 + 3⎟ = ⎜ − 2αx1 − 2 βy1 + 3α + 3β ⎟ (2). ⎟ ⎜ ⎟ 1 2 3⎠ ⎝ 1 2 3⎠ ⎝ b) Metoda I. conform (4) ar trebui ca U (0 R 2 ) = 0 R 3 . 80 . prin urmare U nu este operator liniar. Avem că: U (αx + βy) = ⎛ (αx1 + βy1) − 4(αx2 + βy2 ) ⎞ ⎛αx1 + βy1 − 4αx2 − 4 βy2 ⎞ ⎟ (1). Se consideră operatorul liniar U : R 3 → R 2 . y ∈ R 2 . R şi R 2 . ⎛ 3x1 − x 2 − 2 x3 ⎞ .2. ⎛ 0⎞ ⎜ ⎟ Dar U (0 R 2 ) = ⎜ 3 ⎟ ≠ 0 R 3 . Fie α .−1)t } şi G = {g1 = (− 1. f 3 = (1.

Rezolvare: a) Fie A matricea operatorului corespunzătoare bazelor canonice ale spaţiilor R 3 şi R 2 . avem că U ( x) = ⎛ 3 − 1 − 2 ⎞ ⋅ ⎜ x 2 ⎟ . Metoda I. ⇒⎨ 1 ⇒⎨ 1 ⎩2α1 + α 2 = 0 ⎩α 2 = 0 ⎛0⎞ Am obţinut că U ( f1 ) G = ⎜ ⎟ . ⎜. Determinarea acesteia se poate face în două moduri. Scriem formula de reprezentare a operatorului în bazele canonice ale spaţiilor spaţiilor R 3 şi R 2 : U ( x) = At x .2 1 ⎟ ⎝ ⎠ b) Fie AF . Folosind definiţia 2. G matricea operatorului corespunzătoare bazelor F şi G . ⎛ 1⎞ ⎜ ⎟ ⎛ 0⎞ ⎛ 0⎞ ⎛−1 ⎞ U ( f1 ) = U ⎜ − 1 ⎟ = ⎜ ⎟ = α1 g1 + α 2 g 2 = α1 ⎜ ⎟ + α 2 ⎜ ⎟ ⇒ ⎜1 ⎟ ⎜ 2⎟ ⎜ 0⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎜ 2⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎧− α = 0 ⎧α = 0 . ⎜0⎟ ⎝ ⎠ ⎛3⎞ ⎜ ⎟ ⎛ 7⎞ ⎛ − 1⎞ ⎛ 0⎞ U ( f 2 ) = U ⎜ 0 ⎟ = ⎜ ⎟ = α1 g1 + α 2 g 2 = α1 ⎜ ⎟ + α 2 ⎜ ⎟ ⇒ ⎜ − 2⎟ ⎜2 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎜1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎧− α = 7 ⎧α = −7 . de unde ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎝−1 1 1⎠ ⎜ ⎟ ⎝ x3 ⎠ ⎛x ⎞ ⎛ 3 −1 ⎞ ⎜ ⎟ rezultă că A = ⎜ − 1 1 ⎟ . ⎜ 1⎟ În cazul nostru. ⇒⎨ 1 ⇒⎨ 1 ⎩2α1 + α 2 = −2 ⎩α 2 = 12 81 .

iar D este matricea de trecere de la baza canonică a spaţiului liniar R 3 .G = ⎜ − 7 ⋅ A ⋅C = ⎜ ⎜ 0 12 ⎟ 6⎠ ⎝ ⎜ t ⎝ -3 3. G = D −1 ⋅ At ⋅ C . prin urmare 1⎟ ⎠ 0 0 ⎞ ⎟ 12 ⎟ . prin urmare U ( f 3 ) G = ⎜ ⎟ . ⇒⎨ ⇒⎨ ⎜ 6⎟ ⎝ ⎠ ⎩2a1 + a 2 = 0 ⎩α 2 = 6 Rezultă că AF . R la baza F . Se considerã operatorul liniar U : R 2 → R 3 . 6 ⎟ ⎠ Metoda II. e2 . e3 } . unde 82 . ⎛ 1 ⎜ Avem că: C = ⎜ − 1 ⎜ 2 ⎝ t AF . ⎛ − x1 + 2 x 2 ⎞ ⎜ ⎟ U ( x) = ⎜ 2 x1 − 3 x 2 ⎟ . R la baza G . ⎜ 12 ⎟ ⎝ ⎠ 1 ⎞ ⎛ ⎜ ⎟ ⎛ 3⎞ ⎛ 0⎞ ⎛ − 1⎞ U ( f 3 ) = U ⎜ 2 ⎟ = ⎜ ⎟ = α1 g1 + α 2 g 2 = α1 ⎜ ⎟ + α 2 ⎜ ⎟ ⇒ ⎜1 ⎟ ⎜2 ⎟ ⎜ 0⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎜ − 1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎧α1 = −3 ⎧− a1 = 3 ⎛ − 3⎞ . avem că: t AF . g 2 } şi E = {e1 . G ( ) ( ) 3 1⎞ ⎛−1 ⎟ 0 2 ⎟ şi D = ⎜ ⎜ 2 ⎝ 1 −1⎟ ⎠ 0⎞ ⎟ . 6 ⎟ ⎠ =D −1 ⎛ ⎛0 − 7 − 3⎞ ⎜ ⎟ şi deci AF . Folosind formula de transformare a matricei unui operator liniar la schimbarea bazelor în care se reprezintă.⎛− 7⎞ Rezultă că U ( f 2 ) G = ⎜ ⎟ . unde C este matricea de trecere de la baza canonică a spaţiului liniar R 3 .G = ⎜ − 7 ⎜ ⎜ -3 ⎝ ⎛ 0 0 ⎞ ⎟ 12 ⎟ . Sã se determine matricea operatorului ⎜ − 3x + 4 x ⎟ 1 2⎠ ⎝ corespunzãtoare bazelor G = {g1 .

U (e2 ) = −2 g1 − g 2 . e2 . U (e3 ) = −5 g 2 . g 2 } bazele lor canonice. c) matricea asociatã operatorului liniar în bazele F = {− e1 + 2e2 . Sã se determine: a ) matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice. Notãm cu U ( ) ( ) operatorul liniar U : R 3 → R 2 . G = {g1 . g 2 }.4e1 + e3 }şi G = {g1 . Rezolvare: a ) Vom folosi definiţia. U ( g 2 ) = ⎜ − 5 ⎟ = 4e1 − 5e2 + 6e3 . d ) matricea asociatã operatorului liniar în bazele F = {− e1 + 2e2 . e2 = ⎜ 0 ⎟ .− g1 + 2 g 2 }. e2 − 3e3 . este: A = ⎜ ⎜ 4 −5 6⎟ ⎠ ⎝ 4. Se considerã spaţiile vectoriale R 3 . definit prin: U (e1 ) = 3 g1 − g 2 . ⎜ − 1⎟ ⎜ 6⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ Rezultă că matricea operatorului corespunzãtoare bazelor G şi E 0 -1⎞ ⎛ 1 ⎟. g 2 = ⎜ ⎟ şi e1 = ⎜ 0 ⎟.⎛1 ⎞ ⎛0⎞ ⎛0⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎛3⎞ ⎛ 2⎞ g1 = ⎜ ⎟. R şi R 2 . Din ipotezã rezultã cã 83 . e2 = ⎜1 ⎟. e2 − 3e3 . e3 } . ⎜ 2⎟ ⎜3⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎜ 0⎟ ⎜0⎟ ⎜1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ Rezolvare: Avem: ⎛ 1⎞ ⎛ 4⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ U ( g1 ) = ⎜ 0 ⎟ = e1 + 0e2 − e3 . R şi fie E = {e1 .4e1 + e3 }şi H = {3 g1 − g 2 . b) forma operatorului.

−1) t . ⎟⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠⎝ 2 ⎠ 2 3⎠ ⎝ 1 c) Notãm cu B matricea asociatã operatorului liniar în bazele F şi G . U ( f 2 ) G = (−2. Avem: U ( f1 ) = U (−e1 + 2e2 ) = −U (e1 ) + 2U (e2 ) = −(3 g1 − g 2 ) + + 2(−2 g1 − g 2 ) = −7 g1 − 3g 2 şi analog U ( f 2 ) = −2 g1 + 14 g 2 .−3) t . U ( f 1 ) = −7 g 1 − 3 g 2 .−1) t . ⎜ 0 −5 ⎟ ⎠ ⎝ b) Folosind rezultatul obţinut la punctul precedent. matricea asociatã operatorului liniar în bazele F şi G este: ⎛ -7 ⎜ B = ⎜− 2 ⎜ 12 ⎝ − 3⎞ ⎟ 14 ⎟ . 84 . U ( f 3 ) = 12 g1 − 9 g 2 . Trebuie sã determinãm coordonatele vectorilor U ( f 1 ) . U (e2 ) G = ( −2. De aici rezultã cã U ( f1 ) G = (−7.−9) t .14) t . U (e3 ) G = (0. U ( f 2 ) . Pentru aceasta. vom aplica metoda eliminãrii complete.−5) t . matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice este: −1 ⎞ ⎛ 3 ⎟ ⎜ A = ⎜ − 2 −1 ⎟ . Prin urmare. U ( f 3 ) = 12 g1 − 9 g 2 . U ( f 3 ) în baza H . U ( f 3 ) G = (12. Prin urmare. U ( f 2 ) = −2 g1 + 14 g 2 . −9 ⎟ ⎠ d ) Fie C matricea asociatã operatorului liniar în bazele F şi H .U (e1 ) G = (3. obţinem cã: ⎛ 3 x1 − 2 x 2 ⎞ ⎛ 3 − 2 0 ⎞⎛ x1 ⎞ U ( x) = A t x = ⎜ ⎜ − 1 − 1 − 5 ⎟⎜ x ⎟ ⇒ U ( x) = ⎜ − x − x − 5 x ⎟ .

4) t .3⎞ ⎛ -1 ⎟.2.8) t . U (e2 ) = (2. atunci rezultă cã U (e1 ) G = (−1. g 3 } baza canonicã a spaţiului ( ) ( R 3 . R) . de unde obţinem matricea operatorului în bazele canonice: 2 .Baza g1 g2 h1 3 -1 h2 -1 2 U ( f1 ) U ( f2 ) U ( f3 ) -7 -3 7 -17 − 16 5 − 17 5 -2 14 2 10 8 2 12 -9 -12 15 -3 3 h2 g2 h2 h1 -3 5 0 1 1 0 1 0 Prin urmare. U (e2 ) G = (2. U ( f 2 ) H = (2. b) forma operatorului. definit prin: U (e1 ) = (−1. A=⎜ ⎜ 2 −3 4⎟ ⎝ ⎠ 85 . U ( f 3 ) H = (3. Notãm cu U operatorul liniar U : R 2 → R 3 .4) t .−3) t .−3. U ( f1 ) H = (− 17 .−3. −3 ⎟ ⎠ 5. de unde 5 5 ⎛ .−3) t . R şi fie E = {e1 .− 16 ) t . Sã se determine: a) matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice.17 ⎜ 5 rezultã matricea C = ⎜ 2 ⎜ 3 ⎝ − 16 ⎞ 5 ⎟ 8 ⎟. e2 } baza canonicã a acestui spaţiu.2. Considerăm spaţiul vectorial R 3 . g 2 . Rezolvare: a) Dacã notãm cu G = {g1 .−3) t .

) t . obţinem cã: ⎛ −1 2 ⎜ U ( x) = A x = ⎜ 2 − 3 ⎜ -3 4 ⎝ t ⎛ − x1 + 2 x 2 ⎞ ⎞ ⎟ ⎜ ⎟⎛ x1 ⎞ ⎟⎜ ⎟ ⇒ U ( x) = ⎜ 2 x1 − 3 x 2 ⎟ .U (e3 ) E = (2.b) Folosind rezultatul de la punctul precedent.0.2.0) t . Prin urmare.V : R 2 → R 2 . e3 } baza canonicã a acestui spaţiu. ⎛ 2 x − x2 ⎞ ⎛ − x1 + 4 x 2 ⎞ U ( x) = ⎜ 1 ⎜ − x + 3 x ⎟. b) forma operatorului. Considerăm spaţiul vectorial R 3 .−3. matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice este: 2 -3 ⎞ ⎛ 0 ⎜ ⎟ A = ⎜ −1 − 3 0 ⎟. e2 . Sã se determine: ⎟ ⎜ ⎟ 2⎠ 2 ⎠ ⎝ 1 ⎝ 1 a ) operatorii U + V .0. Rezolvare: a) Vom folosi definiţia. U o V . ⎟ ⎜ − 3x ⎟⎜ x ⎟ ⎜− 3 0 0 ⎠⎝ 3 ⎠ 1 ⎝ ⎠ ⎝ 7. Din ipotezã rezultã cã U (e1 ) E = (0. R şi fie E = {e1 .−3) t . obţinem cã: − x 2 + 2 x3 ⎞ ⎛ ⎛ 0 − 1 2 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎟ ⎜ ⎟⎜ ⎟ ⎜ t U ( x) = A x = ⎜ 2 − 3 0 ⎟⎜ x 2 ⎟ ⇒ U ( x ) = ⎜ 2 x1 − 3x 2 ⎟. Sã se determine: a) matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice. 86 . ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ⎟⎝ x 2 ⎠ ⎠ ⎝ − 3x + 4 x 2 ⎠ 6. ⎜ 2 0 0⎟ ⎝ ⎠ b) Utilizând rezultatul obţinut la punctul precedent. Notăm cu U operatorul liniar U : R 3 → R 3 .U (e2 ) E = (−1. Se considerã operatorii liniari U . definit prin: U (e1 ) = 2e2 − 3e3 . U (e2 ) = −e1 − 3e2 ( ) U (e3 ) = 2e1 . V ( x) = ⎜ 3 x − 5 x ⎟ .

⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ PROBLEME PROPUSE 1. ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎛ 2 − 1⎞ ⎛ − 1 4 ⎞ ⎛ − 5 3 ⎞ AU oV = ⎜ ⎜ − 1 3 ⎟ ⋅ ⎜ 3 − 5 ⎟ = ⎜ 10 − 19 ⎟ . utilizând formulele AU +V = AU + AV şi AU oV = AU ⋅ AV . ⎟ 2⎠ ⎝ 1 ⎛ − x + 4 x2 ⎞ (U o V )( x) = U (V ( x)) = U ⎜ 1 ⎟ ⎜ 3x − 5 x ⎟ = 2 ⎠ ⎝ 1 ( ) ⎛ 2(− x1 + 4 x 2 ) − (3x1 − 5 x 2 ) ⎞ ⎛ − 5 x1 + 3x 2 ⎞ =⎜ ⎜ − (− x + 4 x ) + 3(3x − 5 x ) ⎟ = ⎜10 x − 19 x ⎟ . ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ Metoda II. Rezolvare: ⎛ x + 3x2 ⎞ a ) (U + V )( x) = U ( x) + V ( x) = ⎜ 1 ⎜ 2x − 2x ⎟ . corespunzãtoare bazei canonice a spaţiului R 2 .b) matricele operatorilor calculaţi la punctul a) . Să se determine care din următoarele aplicaţii defineşte un operator liniar: 87 . ⎟ ⎜ ⎟ 1 2 1 2 ⎠ ⎝ 1 2⎠ ⎝ b) Metoda I. obţinem: ⎛ 2 − 1⎞ ⎛ − 1 4 ⎞ ⎛ 1 3 ⎞ AU +V = ⎜ ⎜ − 1 3 ⎟ + ⎜ 3 − 5⎟ = ⎜ 2 − 2⎟ . R . Folosind rezultatul obţinut la punctul a) . rezultã: 3⎞ 3⎞ ⎛1 ⎛− 5 AU +V = ⎜ ⎜ 2 − 2 ⎟ şi AU oV = ⎜ 10 − 19 ⎟ . Fãrã a calcula U + V şi U o V .

unde 88 . g 3 } şi E = {e1 . U ( x) = ⎜ ⎜ 3x + 6 x ⎟ 2 ⎠ ⎝ 1 a ) U : R 3 → R 2 . b) AF .1)t } şi G = {g1 = (− 1. U ( x) = ⎜ − x1 + 3x 2 ⎟ . ⎟ 4⎟ ⎠ 3. Sã se determine matricea operatorului U ( x) = ⎜ ⎜ x + 3x − x ⎟ ⎟ 1 2 3⎠ ⎝ corespunzãtoare bazelor G = {g1 . g 2 = (2. e2 } .2 )t .2 )t . f 2 = (− 2. ⎛ 2 x1 − x 2 ⎞ ⎜ ⎟ U ( x) = ⎜ − x1 + 2 x 2 ⎟ . g 2 . U ( x) = ⎜ ⎜ R: Aplicaţia de la punctul c) defineşte un operator liniar. Se considerã operatorul liniar U : R 3 → R 2 .0)} . c) U : R 2 → R 2 . ⎛ − 2 x1 + x 2 − 3x3 ⎞ . ⎟ ⎝ x1 + 3x 2 − x3 ⎠ ⎛ 2 x2 − 4 ⎞ ⎜ ⎟ 2 3 b) U : R → R .1. 2. Să se determine: ⎜ x + 3x ⎟ 2⎠ ⎝ 1 a ) matricea operatorului corespunzătoare bazelor canonice ale spaţiilor R 2 şi R 3 . Se consideră operatorul liniar U : R 2 → R 3 .17 5 5⎞ ⎟. R: a) A = ⎛ ⎜ ⎜−1 ⎝ 2 −1 2 ⎛ 19 1⎞ ⎟ . ⎜ ⎜ 5 x1 + 3x 2 ⎟ ⎟ ⎝ ⎠ − x1 + 5 x 2 ⎞ ⎛ ⎟.1)t . b) matricea operatorului corespunzătoare bazelor F = { f1 = (− 1.⎛ − 2 x1 + x 2 − 3 ⎞ ⎟. g 3 = (1.0.0.G = ⎜ 5 ⎜ 11 3⎟ ⎜ ⎠ ⎝ 5 − 13 5 .

⎜−1 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎜0⎟ ⎜ 0⎟ ⎜1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎛ ⎜ R: AG. e3 } baza canonicã a acestui spaţiu. e2 . iar e1 = ⎜ ⎟. e2 = ⎜ ⎟ . R şi fie E = {e1 . U (e3 ) = 2 g1 . g 2 } bazele lor canonice. 5. 2 ⎟ 1 ⎟ ⎟ 2 ⎠ 4.3e1 − 2e3 . definit prin: U (e1 ) = − g1 + 2 g 2 . b) forma operatorului. e1 − 2e3 } şi H = {g1 − 2 g 2 . U (e2 ) = 2 g1 − 3 g 2 . Se considerã spaţiile vectoriale R 3 . d ) matricea asociatã operatorului liniar în bazele F = {e1 − 3e2 . definit prin: U (e1 ) = −3e1 + e2 .−2 g1 + g 2 } .⎛1 ⎞ ⎛3⎞ ⎛ 0⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎛ − 2⎞ ⎛ 0⎞ g1 = ⎜ 2 ⎟. U (e3 ) = e1 .2e2 + 3e3 . R şi R 2 . Sã se determine: a) matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice. g 2 }. Notãm cu U ( ) ( ) operatorul liniar U : R 3 → R 2 . e2 . g 3 = ⎜ 0 ⎟ . G = {g1 . Sã se determine: a) matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice. e1 + e2 } şi G = {g1 . e3 } . b) forma operatorului. ( ) 89 . Notãm cu U operatorul liniar U : R 3 → R 3 .U (e2 ) = −e1 + 2e2 . Fie spaţiul vectorial R 3 . c) matricea asociatã operatorului liniar în bazele F = {2e1 + 3e2 . g 2 = ⎜1 ⎟. R şi fie E = {e1 . E = ⎜ ⎜ ⎜ ⎜ ⎝ 0 5 2 3 2 7 ⎞ ⎟ 17 ⎟ .

AU oV = ⎜ 16 ⎜− 5 0⎟ ⎠ ⎝ 11 − 16 16 − 7⎞ ⎟ 11 ⎟ . b) matricele operatorilor calculaţi la punctul a) . Se considerã operatorii liniari U .6. a ) (U + V )( x) = ⎜ 3x − 5 x3 ⎟ (U o V )( x) = ⎜ 16 x1 − 16 x 2 + 11x3 ⎟ . corespunzãtoare bazei canonice a spaţiului R 3 . − 10 ⎟ ⎠ 90 . Sã se ⎜ − 3x + 4 x + x ⎟ ⎜ − 3x + x − x ⎟ 1 2 3⎠ 1 2 3 ⎠ ⎝ ⎝ determine: a) operatorii U + V . R .U o V . 1 ⎜ − 5 x + 16 x − 10 x ⎟ ⎜ − 6 x + 5x ⎟ 1 2 3⎠ ⎝ 1 2 ⎝ ⎠ ( ) ⎛ 1 ⎜ b) AU +V = ⎜ 3 ⎜− 6 ⎝ 1 0 5 7⎞ ⎛ − 12 ⎟ ⎜ − 5 ⎟ . V ( x) = ⎜ x1 + 3 x 2 ⎟ . R: ⎛ − 12 x1 + 11x2 − 7 x3 ⎞ ⎛ x1 + x2 + 7 x3 ⎞ ⎟ ⎜ ⎜ ⎟. V : R 3 → R 3 . ⎛ − x1 + 2 x 2 + 4 x3 ⎞ ⎛ 2 x1 − x 2 + 3 x3 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ U ( x) = ⎜ 2 x1 − 3 x 2 − 5 x3 ⎟ .

K ) două spaţii vectoriale de dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar. Fie ( X . NUCLEUL ŞI IMAGINEA UNUI OPERATOR LINIAR INJECTIVITATEA. Operatorul U se numeşte injectiv. Se numeşte imaginea operatorului U şi se notează Im U mulţimea: Im U = {y ∈ Y / ∃x ∈ X a. Fie ( X . K ) şi (Y . 91 . K ) şi (Y .i. Definiţia 2. Fie ( X . respectiv surjectivă. K ) două spaţii vectoriale de dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar.U ( x) = y}. Se numeşte nucleul operatorului U şi se notează KerU mulţimea: KerU = {x ∈ X / U ( x) = 0Y }. dacă acesta este o funcţie injectivă. Operatorul U este surjectiv dacă şi numai dacă Im U = Y . Propoziţia 1. K ) şi (Y . Propoziţia 2.2. K ) şi (Y . respectiv surjectiv. Fie ( X . Fie ( X . K ) două spaţii vectoriale de dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar. Definiţia 3. K ) două spaţii vectoriale de dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar. Operatorul U este injectiv dacă şi numai dacă KerU = {0 X }. SURJECTIVITATEA ŞI INVERSABILITATEA UNUI OPERATOR LINIAR BREVIAR TEORETIC Definiţia 1. K ) şi (Y .3. K ) două spaţii vectoriale de dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar.

t Imaginea operatorului este Im U = y ∈ R 4 / ∃x ∈ R 3 a. a ∈ R ⎪− x = 0 ⎩ 1 t t x ∈ KerU ⇒ x = (0.1. ⎨ x 2 − x3 = 0 ⇒ ⎨ ⎩ x 2 = x3 = a . prin urmare dim KerU = 1 . a. t t { { } } } 2. a )t / a ∈ R . b ∈ R}.1.i.1) . {g1 } este sistem de generatori pentru spaţiul KerU şi sistem de vectori liniar independent.−1) şi g 2 = (0. a ) = a(0.−1) + ( x 2 − x3 )(0.0. a.0. precum şi dimensiunile acestora. rezultã dimIm U = 2 . Rezolvãm ecuaţia U ( x) = 0 şi obţinem sistemul: ⎧2 x1 = 0 ⎧ x1 = 0 ⎪ ⇒ KerU = (0. 3⎞ ⎛−1 5 ⎟ ⎜ 2 ⎟ matricea asociatã unui operator liniar Fie A = ⎜ 3 − 4 ⎜ − 2 1 − 3⎟ ⎠ ⎝ 92 . x 2 − x3 .− x1 ) .0. x 2 − x3 ∈ R t t Fie g1 = (2.U ( x) = y . Se considerã operatorul liniar U : R 3 → R 4 . Rezolvare: Nucleul operatorului este: KerU = x ∈ R 3 / U ( x) = 0 . deci formeazã o bazã a acestui spaţiu.0.0.PROBLEME REZOLVATE 1. deci formeazã o bazã a acestui spaţiu. x 2 − x3 . t t { = {a(2. {g1 . Sã se determine nucleul şi imaginea operatorului.0.0. Im U = (2 x1 . x 2 − x3 ∈ R = = x1 (2.− x1 )t / x1 .−1) + b(0.0.0 ) / a.0 ) .0. { } { } Fie g1 = (0.1.1) .0.0.1.0 ) / x1 .1. t U ( x) = (2 x1 . g 2 } este sistem de vectori liniar independent şi sistem de generatori pentru spaţiul Im U .

1⎟ . Sã se determine KerU . ⎧− x1 + 3 x 2 − 2 x3 = 0 ⎪ t U ( x) = 0 ⇒ A x = 0 ⇒ ⎨5 x1 − 4 x 2 + x3 = 0 . ⎠ ⎪⎝ 11 11 ⎪ ⎩ ⎭ Dacă x ∈ KerU . Rezolvare: KerU= x ∈ R 3 / U ( x) = 0 . atunci 9 ⎞ ⎞ ⎛5 9 ⎛5 x = ⎜ a. a ⎟ / a ∈ R ⎬ . alegem minorul principal −3 sistemului: ∆ = 5 − 4 3 2 5 ⎧ ⎪ x1 = 11 α ⎪ −1 3 9 ⎪ d2 = ≠ 0 şi rezultã soluţia sistemului: ⎨ x 2 = α . 11 11 11 11 ⎠ ⎠ ⎝ ⎝ t t ⎛5 9 ⎞ Fie g1 = ⎜ . dim KerU . deci formeazã o bazã a acestui spaţiu. prin urmare. {g1 } este sistem de generatori pentru ⎝ 11 11 ⎠ spaţiul KerU şi sistem de vectori liniar independent. a ∈ R . dim KerU = 1 . α ∈ R . a. Im U . 1⎟ . dimIm U .U : R 3 → R 3 . a. a ⎟ = a⎜ . t 93 . . . 5 −4 11 ⎪ ⎪ x3 = α ⎪ ⎩ t ⎧⎛ 5 ⎫ 9 ⎪ ⎪ ⎞ deci KerU = ⎨⎜ a. deteminantul matricei ⎪3 x + 2 x − 3 x = 0 2 3 ⎩ 1 { } −1 3 −2 1 = 0 .

Considerând minorul principal al matricei sistemului: −1 3 d2 = ≠ 0 .2α + β ) / α . β ∈ R = α (1. β ∈ R . { } Fie g1 = (1. trebuie determinat y ∈ R 3 ⎪ 3x + 2 x − 3x = y 2 3 3 ⎩ 1 astfel încât sistemul sã fie compatibil. rezultã dimIm U = 2 .2 ) şi g 2 = (0. deci formeazã o bazã a acestui spaţiu. 5 −4 −1 3 3 y1 2 y3 d car = 5 − 4 y 2 = 0 ⇔ 22 y1 + 11 y 2 − 11 y 3 = 0 ⇔ ⎧ y1 = α ⇔ 2 y1 + y 2 − y 3 = 0 ⇒ y 3 = 2 y1 + y 2 ⇒ ⎪ y 2 = β . b) inversabilitatea operatorului şi dacã este inversabil sã se calculeze inversa acestuia. Se considerã operatorul liniar U : R 3 → R 3 .α .1. {g1 .1) / α . ⎧− x1 + 3 x 2 − 2 x3 = y1 ⎪ U ( x) = y ⇔ ⎨ 5 x1 − 4 x 2 + x3 = y 2 . g 2 } este sistem de vectori liniar independent şi sistem de generatori pentru spaţiul ImU.i.2 ) + β (0.0. rezultă că rangA = 2 .0. 94 .3 x1 + x3 . β ∈ R . t U ( x) = (− x1 + 2 x 2 . surjectivitatea operatorului liniar U . ⎨ ⎪ y = 2α + β ⎩ 3 t t t ImU= (α . Sã se studieze: a) injectivitatea. x 2 − x3 ) .1) .1.ImU= y ∈ R 3 / ∃x ∈ R 3 a. β .U ( x) = y . t t { } { } 3.

{ } b) Deoarece U este injectiv şi surjectiv. deci inversabil.Rezolvare: a) U este injectiv dacã şi numai dacã KerU = {0}.i. deteminantul matricei sistemului este: −1 2 0 3 3 3 ∆= 3 0 1 ≠ 0 ⇒ ∃x ∈ R : U ( x) = y. Determinăm U −1 : y ⎧ x1 = − y1 + 2 7 2 + 2 y3 ⎧− x1 + 2 x 2 = y1 ⎪ ⎪ ⎪ y U ( x) = y ⇔ ⎨ 3 x1 + x3 = y 2 ⇒ ⎨ x 2 = 3 y1 + 72 + y3 ⎪ x −x = y ⎪ 3 y + y −6 y 3 3 ⎩ 2 ⎪ x3 = 1 72 3 ⎩ ⎛ − 1 x1 + 2 x 2 + 2 x3 ⎞ ⎟ ⎜ 7 7 7 ⎜ 3 −1 1 x + 1 x ⎟. rezultă că U este bijectiv. prin urmare operatorul U este injectiv. ⎧− x1 + 2 x 2 = 0 ⎧ x1 = 2 x 2 ⎪ ⎪ U ( x) = 0 ⇔ ⎨3 x1 + x3 = 0 ⇒ ⎨6 x 2 + x 2 = 0 ⇒ x1 = x 2 = x3 = 0 ⇒ ⎪x − x = 0 ⎪x = x 2 3 ⎩ 2 ⎩ 3 KerU = {0} . ∀y ∈ R ⇒ ImU= R ⇒ 0 1 −1 U este surjectiv. ⎧− x1 + 2 x 2 = y1 U ( x) = y ⇔ ⎪ 3x1 + x3 = y 2 . x + ⇒ U ( x) = ⎜ 7 1 7 2 7 3⎟ ⎟ ⎜ ⎜ 3 x1 + 1 x 2 − 6 x3 ⎟ 7 7 ⎠ ⎝ 7 95 .U ( x) = y . ImU= y ∈ R 3 / ∃x ∈ R 3 a. U este surjectiv dacã şi numai dacã ImU= R 3 . ∃x ∈ R 3 astfel încât U ( x) = y dacă şi ⎨ ⎪ x −x = y 3 3 ⎩ 2 numai dacă sistemul este compatibil.

Se considerã operatorul liniar U : R 3 → R 3 . În fiecare din cazurile a ) . β )t / α . 3 3 ⎩ ⎭ ( ) Im U = (α . b) U ( x) = ( x2 . x1 + 3x2 + 2 x3 . se cere: 1) să se studieze injectivitatea şi surjectivitatea operatorului U . dimImU dacă: a) U ( x) = ( x1 . β ∈ R . x1 . dimIm U = 2 . x1 + x 2 − 2 x3 )t . 2) să se studieze dacă operatorul este inversabil şi în caz afirmativ sã se calculeze inversa acestuia: a ) U ( x) = (3 x1 + 4 x 2 + x3 . x1 + x3 )t . α / α ∈ R ⎬ . dimIm U = 3 . dim KerU = 1 .− x1 + 3 x2 + 2 x3 . dim KerU = 0 . t { { } } Im U = R 3 .PROBLEME PROPUSE 1. c) U ( x) = (2 x1 − x2 + 2 x3 . R: a) KerU = (0. ImU . β ∈ R . x1 + x 2 + x3 )t . R: a ) nu este injectiv. x1 − 2 x2 + 2 x3 . b) KerU = {0}. Sã se determine KerU . α + β ) / α . b) U ( x) = ( x1 + 2 x2 + x3 . dimKerU. Im U = (α . b) . 0.− x1 − 2 x2 )t .− x1 + x 2 )t . x 2 + x3 . Se considerã operatorul liniar U : R 3 → R 3 . dimIm U = 2 . dim KerU = 1 . c) U ( x) = (2 x1 − x 2 + x3 . 0. c) . 5 α . − α . 96 . x3 )t . β . nu este surjectiv. { } 2. α )t / α ∈ R . t ⎧ ⎫ c) KerU = ⎨ 1 α .

⎜ x + x3 ⎟ 1 ⎠ ⎝ ⎛ − x + x − 4x ⎞ ⎜ 1 2 3⎟ −1 ⎜ − x + x − 3x ⎟ .b) este bijectiv. U −1 ⎛ 4 x1 − 2 x 2 + x3 ⎞ ⎟ ⎜ ( x) = ⎜ − 2 x1 + x 2 − x3 ⎟ . c) este bijectiv. U ( x) = 2 3⎟ ⎜ 1 1x +5x ⎟ ⎜ x − ⎝ 1 2 2 2 3⎠ 97 .

K ) un spaţiu vectorial şi U : X → X un operator liniar cu reprezentarea U ( x) = At x . U : X → X un operator liniar şi λ o valoare proprie a operatorului U . Să se determine valorile proprii. VECTORI PROPRII ŞI VALORI PROPRII BREVIAR TEORETIC Definiţia 1. Rezolvare: Din relaţia U ( x) = At x vom determina matricea operatorului în baza canonică a spaţiului R 3 .3. λ se numeşte valoare proprie a operatorului U şi se spune că x este vector propriu corespunzător valorii proprii λ . Se considerã operatorul liniar: U : R 3 → R 3 . Fie ( X . U ( x ) = ( x1 + 3 x 2 − 4 x 3 . în acest caz. K ) un spaţiu vectorial. R : ( ) 98 . PROBLEME REZOLVATE 1.3. se numeşte vector propriu al operatorului U dacă există λ ∈ K astfel încât U ( x) = λx . x ≠ 0. Definiţia 2. vectorii proprii şi subspaţiile proprii corespunzătoare pentru acest operator. Vectorul x ∈ X . − 2 x 2 + 5 x 3 .3 x 3 )t . Mulţimea X λ = {x ∈ X / U ( x ) = λx} se numeşte subspaţiul propriu asociat valorii proprii λ . Fie ( X .

0.3 . λ2 = −2.4 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎛ x1 ⎞ ⎧ x1 + 3 x 2 − 4 x3 = x1 ⎛ 1 ⎜ ⎟ ⎪ ⎜ ⎟⎜ ⎟ 5 ⎟⎜ x 2 ⎟ = 1 ⋅ ⎜ x 2 ⎟ ⇒ ⎨ − 2 x2 + 5 x3 = x 2 ⇒ ⎜ 0 −2 ⎜x ⎟ ⎪ ⎜ 0 0 3 ⎟⎜ x3 ⎟ 3 x3 = x3 ⎝ ⎠⎝ ⎠ ⎝ 3⎠ ⎩ X 1 = (a.4 ⎞⎛ x1 ⎞ 0 0⎞ ⎛ 1 ⎛ 1 ⎜ ⎟⎜ ⎟ ⎜ ⎟ t U ( x) = ⎜ 0 − 2 5 ⎟⎜ x2 ⎟ = A x ⇒ A = ⎜ 3 − 2 0 ⎟ . λ3 = 3 . rezolvând ecuaţia caracteristică: 1− λ 0 0 det( A − λI ) = 0 ⇔ 3 −4 −2−λ 5 0 3−λ =0⇒ ⇒ λ1 = 1. rezolvând ecuaţia matriceală At ⋅ x = λ ⋅ x . Pentru λ1 = −2 obţinem 3 . ⎜ 0 ⎜ -4 5 3 ⎟ 0 3 ⎟⎜ x3 ⎟ ⎝ ⎠⎝ ⎠ ⎝ ⎠ • Determinăm valorile proprii ale operatorului. cu x ≠ 0 . Prin urmare.4 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎛ x1 ⎞ ⎧ x1 + 3 x 2 − 4 x3 = −2 x1 ⎛ 1 ⎜ ⎟ ⎪ ⎟⎜ ⎟ ⎜ 5 ⎟⎜ x 2 ⎟ = −2 ⋅ ⎜ x 2 ⎟ ⇒ ⎨ − 2 x 2 + 5 x3 = −2 x 2 ⇒ ⎜ 0 −2 ⎜x ⎟ ⎪ ⎜ 0 0 3 ⎟⎜ x3 ⎟ 3 x 3 = −2 x 3 ⎠⎝ ⎠ ⎝ ⎝ 3⎠ ⎩ proprii λ1 = 1 este: V1 = (a. x 2 = 0. x1 = a. • Determinăm vectorii proprii corespunzători fiecărei valori ⇒ x3 = 0.0 )t / a ∈ R \ {0} .0)t / a ∈ R . Pentru λ1 = 1 obţinem 3 .0. Subspaţiul propriu corespunzător valorii proprii λ1 = 1 este: { } { } 99 . mulţimea vectorilor proprii corespunzători valorii proprii. a ∈ R \ {0} .

x1 = − a .0 )t / a ∈ R . Subspaţiul propriu corespunzător valorii proprii λ2 = −2 este: { } { } ( ) ( ) 2. Deci mulţimea vectorilor proprii corespunzători valorii proprii λ2 = −2 este: ⇒ x3 = a. Fie U : R 3 → R 3 un operator liniar care are matricea 10 6⎞ ⎛ 13 ⎟ ⎜ corespunzătoare bazelor canonice A = ⎜ − 24 − 19 − 12 ⎟ . a. Pentru λ1 = 3 obţinem 3 .4 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎛ x1 ⎞ ⎧ x1 + 3 x 2 − 4 x3 = 3 x1 ⎛ 1 ⎜ ⎟ ⎪ ⎜ ⎟⎜ ⎟ 5 ⎟⎜ x 2 ⎟ = 3 ⋅ ⎜ x 2 ⎟ ⇒ ⎨ − 2 x2 + 5 x3 = 3 x2 ⇒ ⎜ 0 −2 ⎜x ⎟ ⎪ ⎜ 0 0 3 ⎟⎜ x3 ⎟ 3 x3 = 3 x3 ⎝ ⎠⎝ ⎠ ⎝ 3⎠ ⎩ V− 2 = (− a. Prin urmare.− a / a ∈ R ⎬ . a. a.− a / a ∈ R \ {0}⎬ .⇒ x3 = 0. x1 = − a. mulţimea 2 vectorilor proprii corespunzători valorii proprii λ3 = 3 este: t ⎧ ⎫ V3 = ⎨ a. x 2 = a.0 )t / a ∈ R \ {0} . 2 ⎩ ⎭ X − 2 = (− a. x2 = a. ⎜ 12 10 7⎟ ⎠ ⎝ Să se determine valorile proprii. 2 ⎩ ⎭ Subspaţiul propriu corespunzător valorii proprii λ3 = 3 este: t ⎧ ⎫ X 3 = ⎨ a. 100 . vectorii proprii şi subspaţiile proprii corespunzătoare pentru acest operator. a ∈ R \ {0}. a ∈ R \ {0} . a.

a. Subspaţiul propriu corespunzător valorii proprii λ1 = 1 este: X 1 = (a. obţinem: 1− λ 1− λ 1− λ 1 − 24 − 19 − λ − 12 = 0 ⇔ (1 − λ ) − 24 12 10 7−λ 12 ⇔ (λ − 1)2 (λ + 1) = 0 ⇒ λ1 = λ2 = 1. • Determinăm vectorii proprii corespunzători fiecărei valori proprii. λ3 = −1 . { } { } 101 .Rezolvare: • Determinăm valorile proprii ale operatorului. Rezultă că mulţimea vectorilor proprii corespunzători valorii proprii λ1 = 1 este: V1 = (a. b ∈ R . b ∈ R. cu x ≠ 0 . a 2 + b 2 ≠ 0 . rezolvând ecuaţia matriceală At ⋅ x = λ ⋅ x . a 2 + b 2 ≠ 0 . b ∈ R. rezolvând ecuaţia caracteristică: 13 − λ 10 6 det( A − λI ) = 0 ⇔ − 24 − 19 − λ − 12 = 0 .2b − a )t / a. b. x3 = 2b − a. 12 10 7−λ 1 − 19 − λ 10 1 − 12 = 0 ⇔ 7−λ Adunând toate liniile la prima.2b − a )t / a. Pentru λ1 = 1 obţinem ⎛ x1 ⎞ ⎧13 x1 − 24 x 2 + 12 x3 = x1 ⎛ 13 − 24 12 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎪ ⎜ ⎟⎜ ⎟ 10 ⎟⎜ x 2 ⎟ = 1 ⋅ ⎜ x 2 ⎟ ⇒ ⎨10 x1 − 19 x 2 + 10 x3 = x 2 ⎜ 10 − 19 ⎜ x ⎟ ⎪ 6 x − 12 x + 7 x = x ⎜ 6 − 12 7 ⎟⎜ x3 ⎟ ⎝ ⎠⎝ ⎠ 2 3 3 ⎝ 3⎠ ⎩ 1 ⎧12 x1 − 24 x 2 + 12 x3 = 0 ⎪ ⇒ ⎨10 x1 − 20 x 2 + 10 x3 = 0 ⎪ 6 x − 12 x + 6 x = 0 2 3 ⎩ 1 ⎧ x1 − 2 x 2 + x3 = 0 ⎪ ⇒ ⎨ x1 − 2 x 2 + x3 = 0 ⎪x − 2 x + x = 0 2 3 ⎩ 1 ⇒ ⇒ x1 = a. x2 = b. b.

a ∈ R \ {0}. 5 a. 0. 5 a. 3 ⎭ ⎩ ( ) ( ) PROBLEME PROPUSE 1. b) U ( x) = (2 x1 − x2 + x3 . Prin urmare. V−1 = (a. c) U ( x) = (− x3 . x3 = a. unde: a ) U ( x) = (x2. Să se determine valorile proprii şi vectorii proprii pentru operatorul liniar U : R 3 → R 3 . x 2 = 5 a. a / a ∈ R ⎬ . x 2 + 2 x3 . V1 = (a. mulţimea 3 vectorilor proprii corespunzători valorii proprii λ 2 = −1 este: t ⎫ ⎧ V−1 = ⎨ 2a. − x3 )t . − x1 + x2 )t . − x2 . 0 )t / a ∈ R \ {0} . − x1 + 2 x2 + x3 . V0 = (a. − x1 )t . − a. λ2 = 0.Pentru λ1 = −1 obţinem ⎛ x1 ⎞ ⎧13x1 − 24 x 2 + 12 x3 = − x1 ⎛ 13 − 24 12 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎪ ⎟⎜ ⎟ ⎜ 10 ⎟⎜ x 2 ⎟ = −1 ⋅ ⎜ x 2 ⎟ ⇒ ⎨10 x1 − 19 x 2 + 10 x3 = − x 2 ⎜ 10 − 19 ⎜ x ⎟ ⎪ 6 x − 12 x + 7 x = − x ⎜ 6 7 ⎟⎜ x3 ⎟ − 12 ⎠⎝ ⎠ ⎝ 2 3 3 ⎝ 3⎠ ⎩ 1 14 x1 − 24 x 2 + 12 x3 = 0 7 x1 − 12 x 2 + 6 x3 = 0 ⎧ ⎧ ⎪ ⎪ ⇒ ⎨10 x1 − 18 x 2 + 10 x3 = 0 ⇒ ⎨5 x1 − 9 x 2 + 5 x3 = 0 ⇒ ⎪ 6 x − 12 x + 8 x = 0 ⎪3 x − 6 x + 4 x = 0 2 3 2 3 ⎩ 1 ⎩ 1 ⇒ x1 = 2a. λ3 = 1 . a. a )t / a ∈ R \ {0} . a / a ∈ R \ {0}⎬ . Subspaţiul propriu corespunzător 3 ⎭ ⎩ t ⎫ ⎧ valorii proprii λ 2 = −1 este: X −1 = ⎨ 2a. 0 )t / a ∈ R \ {0} . R: a) λ1 = −1. { { } } { } 102 .

b ∈ R. { } { { } } } 2. 0. λ3 = 2 . ( ) ( ) { } X 1 = (0. λ3 = 3 . a )t / a ∈ R . b) A = ⎜ − 1 2 − 1⎟ . { } { { } } } 103 . { } { X 1 = (a. λ 2 = −1. b. X 8 = (0. a 2 + b 2 ≠ 0 . λ3 = 8 . 9 9 ⎭ ⎩ t ⎫ ⎧ X −1 = ⎨ 0. a / a ∈ R ⎬ . − a. V0 = (− a. λ2 = 1. a. X 2 = (a. a )t / a ∈ R . 0. a )t / a ∈ R \ {0} . a )t / a ∈ R . a )t / a ∈ R \ {0} . a / a ∈ R ⎬ . V1 = (− a. a )t / a ∈ R . λ 2 = 2 . 2 ⎭ ⎩ b) λ1 = 1. 9 a. c) λ1 = 0. a )t / a. λ2 = 1. 40 a. V1 = (a. a. X 2 = (a. 2a. ⎜ 0 ⎜ 1 −1 0 8 ⎟ 2⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎛0 ⎜ c ) A = ⎜1 ⎜0 ⎝ −1 3 −1 0⎞ ⎟ 1⎟ . 2a. V−1 = (a. X 0 = (− a. λ3 = 1 . 0⎟ ⎠ t ⎫ ⎧ R: a) λ1 = −2. a )t / a ∈ R . X − 2 = ⎨ − 10 a. 0 )t / a ∈ R \ {0} . Să se calculeze valorile proprii şi subspaţiile proprii pentru operatorul liniar U : R 3 → R 3 care are ca matrice corespunzătoare bazelor canonice matricea: 4 1 ⎞ 2 1⎞ ⎛ −2 ⎛ 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ a) A = ⎜ 0 −1 − 2 ⎟ . { } { c) λ1 = λ 2 = −1. 2a )t / a ∈ R . a. a. V3 = (− a. 0. a )t / a ∈ R \ {0} .b) λ1 = 0.

. ∀x. Atunci A = (a1 . Definiţia 2.a n )t se numeşte vectorul ataşat funcţionalei liniare în baza G . Fie ( X . Observaţie. Fie ( X .CAPITOLUL 4 FUNCŢIONALE LINIARE. g n }o bază a spaţiului liniar ( X . f : X → K o funcţională liniară. adică f (αx) = αf ( x). G = {g1 . y ∈ X . Cele două condiţii pot fi înlocuite prin: (3) f (αx + βy ) = αf ( x) + βf ( y ). i = 1. K ) un spaţiu vectorial de dimensiune finită. BILINIARE ŞI PĂTRATICE 4. K ) . ∀x.. FUNCŢIONALE LINIARE BREVIAR TEORETIC Definiţia 1.... Notăm ai = f ( g i ). y ∈ X . ∀α . K ) un spaţiu vectorial de dimensiune n . g 2 . 104 . a 2 . n . ∀x ∈ X . adică f ( x + y ) = f ( x) + f ( y ). β ∈ K .1. O aplicaţie f : X → K se numeşte funcţională liniară dacă: (1) f este aditivă.. ∀α ∈ K .. (2) f este omogenă.

f ( g 3 ) )t . b) f : R 3 → R. 6) t . f ( g 3 ) = f (1. R şi în baza G = g1 = (3. y ∈ R 3 . g 2 . { ( ) } a ) f : R 3 → R.3. Stabiliţi dacă următoarele aplicaţii sunt funcţionale liniare şi în caz afirmativ scrieţi vectorul ataşat funcţionalei în baza canonică a spaţiului liniar R 3 . Rezolvare: a ) f este funcţională liniară dacă f (αx + βy ) = αf ( x ) + βf ( y ) . f ( x) = 3 x1 − x2 + 2 x3 . f ( x) = x1 − 2 x 2 + 4 x3 + 1.3)t . Vectorul ataşat funcţionalei f în G = {g1 . Fie x.3) = 6 . β ∈ R ⇒ x = ( x1 . x3 )t . x2 . f ( g 2 ). g 3 = (1. y3 )t = = f (αx1 + βy1 . x 2 . Avem că: 105 . prin urmare B = (8. y 2 .PROBLEME REZOLVATE 1. f (αx + βy ) = f α ( x1 . y3 )t . y 2 .1. g 3 } este B = ( f ( g1 ). α . αx 2 + βy 2 .−1. β ∈ R . f ( g 2 ) = f (3. Vectorul ataşat funcţionalei f în baza canonică a spaţiului ( R 3 . Avem că: f ( g1 ) = f (3. 14. ∀x.2 )t .1) = 8.1. β ∈ R . g 2 = (3.1)t .3.3. y = ( y1 .3)t . x3 )t + β ( y1 . y ∈ R 3 şi ∀α . R) este format din coeficienţii funcţionalei : A = (3. prin urmare f este funcţională liniară. αx3 + βy3 ) t = 3(αx1 + βy1 ) − − (αx 2 + βy 2 ) + 2(αx3 + βy3 ) = α (3 x1 − x 2 + 2 x3 ) + ( ( ) ) + β (3 y1 − y 2 + 2 y3 ) = αf ( x ) + βf ( y ) .3. y ∈ R 3 şi α .3) = 14. b) Fie x.

f (αx + βy ) = f (αx1 + βy1 , αx 2 + βy 2 , αx3 + βy3 ) = = (αx1 + βy1 ) − 2(αx 2 + βy 2 ) + 4(αx3 + βy3 ) + 1 şi αf ( x) + βf ( y ) = αx1 − 2αx 2 + 4αx3 + βy1 − 2 βy 2 + 4 βy3 + α + β , prin urmare f (αx + βy ) ≠ αf ( x) + βf ( y ) . Rezultă că f nu este funcţională liniară.
2. Arătaţi că aplicaţia f : R2 [ X ] → R, f ( P) = ∫ P ( x)dx este o
0 1

funcţională liniară şi scrieţi vectorul ataşat funcţionalei în baza canonică a spaţiului liniar (R2 [ X ], R ) şi în baza G = g1 = 1 − X , g 2 = 3 X + X 2 , g 3 = 2 + 3 X 2 .
Rezolvare: f este funcţională liniară dacă f (αP + βQ) = αf ( P) + βf (Q) , ∀α , β ∈ R, ∀P, Q ∈ R2 [ X ], Avem că:
f (αP + βQ) = ∫ (αP + βQ)( x )dx = α ∫ P( x)dx + β ∫ Q( x)dx =
1 1 1 0 0 0

{

}

= αf ( P ) + βf (Q ) , prin urmare f este funcţională liniară. Baza canonică a spaţiului liniar (R2 [ X ], R ) este
E = e1 = 1, e2 = X , e3 = X 2 . Vectorul ataşat funcţionalei în baza E , notat A , este:
A = ( f (e1 ), f (e2 ), f (e3 ) )t
1 1
1 1 x2 = 1 ; 2 0 2

{

}

Avem că f (e1 ) = ∫ dx = x 0 = 1 ; f (e 2 ) = ∫ xdx =
0
0
3 f (e 2 ) = ∫ x 2 dx = x 3

1

1 0

=

0

1 ; prin urmare, vectorul ataşat funcţionalei 3

106

în baza canonică este A = 1,

(

1, 2

1 t. 3

)

Analog se obţine că vectorul ataşat funcţionalei f în baza G este:
t B = ( f ( g1 ), f ( g 2 ), f ( g 3 ) )t şi va rezulta: B = 1 , 11 , 3 . 6

(2

)

PROBLEME PROPUSE 1. Să se stabilească dacă următoarele aplicaţii sunt funcţionale liniare şi în caz afirmativ să se scrie vectorul ataşat funcţionalei în baza canonică şi în baza G a spaţiului liniar (V , K ) :
a ) f : R 3 → R, f ( x) = 3x1 − x 2 + 2 x3 ;

G = g1 = (1,1,1)t , g 2 = (0,1,3)t , g 3 = (1,3,0)t , (V , K ) = R 3 , R ;

{

}

(

)

b) f : R 3 → R, f ( x) = x1 − 2 x 2 + 4 x3 + 2 ;

G = g1 = (2,1,1)t , g 2 = (0,1,2)t , g 3 = (12,0)t , (V , K ) = R 3 , R ; c) f : R 4 → R, f ( x) = 3 x1 − x 2 + 2 x3 + 3 x 4 ;
G = g1 = (1,1,1,1)t , g 2 = (1,2,3,4)t , g 3 = (1,4,9,16)t , g 4 = (1,8,27,64)t ,

{

}

(

)

(V , K ) = (R 4 , R ) ;

{

}

G = g1 = (2,1)t , g 2 = (1,2)t . (V , K ) = R 2 , R . R: a ) f este funcţională liniară; matricea funcţionalei în baza canonică este A = (3, − 1, 2 )t ; matricea funcţionalei în baza G este B = (4, 5, 0 )t .

d ) f : R 2 → R, f ( x) = x1 − 2 x 2 + 1 ;

{

}

(

)

107

2. Să se arate că aplicaţia f : Rn [ X ] → R, f ( P) = P(2) este o funcţională liniară şi să se scrie vectorul ataşat funcţionalei în baza ⎧ ( X − 1) 2 ( X − 1) n ⎫ ⎪ ⎪ ,....., g n = G = ⎨ g1 = 1, g 2 = X − 1, g 3 = ⎬. 2! n! ⎪ ⎪ ⎩ ⎭ R: Vectorul ataşat funcţionalei în baza G este
t A = 1, 1, 1 , 1 ,....., 1 2! 3! n!

(

)

3. Să se determine funcţionala liniară f : R 3 → R , ştiind că f (1, 0, 2) = 3 , f (2,1, 0) = 6 , f (0, 2,1) = 9 . R: Se caută f de forma f ( x ) = ax1 + bx 2 + cx3 , unde a, b, c ∈ R şi se găseşte f ( x ) = x1 + 4 x 2 + x3 . 4. Să se arate că aplicaţia f : R3 [ X ] → R, f ( P ) = ∫ P' ( x)dx
0 1

este o funcţională liniară şi să se scrie vectorul ataşat funcţionalei în baza canonică a spaţiului liniar ( R3 [ X ], R) şi în baza G = g1 = 1 − X , g 2 = 3 X + X 3 , g 3 = 2 X + 3 X 2 , g 4 = 1 .

{

}

108

4.2. FUNCŢIONALE BILINIARE

BREVIAR TEORETIC Definiţia 1. Fie ( X , K ) şi (Y , K ) două spaţii vectoriale de dimensiune finită. O aplicaţie f : X × Y → K se numeşte funcţională biliniară dacă este liniară în raport cu fiecare argument, adică: (1) f (αx + βy, z ) = αf ( x, z ) + βf ( y, z ), ∀α , β ∈ K , ∀x, y ∈ X , ∀z ∈ Y ; (2) f ( x, αy + βz ) = αf ( x, y ) + βf ( x, z ), ∀α , β ∈ K , ∀x ∈ X , ∀y, z ∈ Y . Definiţia 2. Fie ( X , K ) un spaţiu vectorial de dimensiune m , (Y , K ) un spaţiu vectorial de dimensiune n , f : X × Y → K o funcţională biliniară, E = {e1 , e2 ,..., en } o bază a spaţiului liniar ( X , K ) , G = {g1 , g 2 ,..., g n }o bază a spaţiului liniar (Y , K ) .
Notăm aij = f (ei , g j ), i = 1, m, j = 1, n. . Atunci A = aij i =1, m se
j =1, n

( )

numeşte matricea ataşată funcţionalei biliniare în bazele E şi G . Modificarea matricei unei funcţionale biliniare la schimbarea bazelor în care se reprezintă În condiţiile definiţiei 2, fie A matricea ataşată funcţionalei biliniare în bazele E şi G şi B matricea ataşată funcţionalei biliniare în bazele F şi H . Fie C matricea de trecere de la baza E la baza F şi D matricea de trecere de la baza G la baza H . Atunci B = C t ⋅ A ⋅ D .

109

PROBLEME REZOLVATE 1. Se consideră aplicaţia f : R 2 × R 3 → R , f ( x, y ) = 2 x1 y1 − x1 y 2 + 3 x 2 y3 . a ) Să se arate că f este o funcţională biliniară. b) Să se scrie matricea funcţionalei în bazele canonice ale
spaţiilor liniare R 2 , R şi R 3 , R c) Să se scrie matricea funcţionalei în bazele

(

) (

)

{ } G = {g1 = (3,1,1) t , g 2 = (1,3,1) t , g 3 = (1,1,3) t }.
E = e1 = (1,2 )t , e2 = (3,4 )t şi

Rezolvare: a) f este funcţională biliniară dacă este liniară în fiecare argument, adică: 1) f (αx + βy, z ) = αf ( x, z ) + βf ( y, z ), ∀α , β ∈ R, ∀x, y ∈ R 2 , ∀z ∈ R 3 ;
2) f ( x, αy + βz ) = αf ( x, y ) + βf ( x, z ), ∀α , β ∈ R, ∀x ∈ R 2 , ∀y, z ∈ R 3 . Fie α , β ∈ R . Avem că: 1) f (αx + βy, z ) = f (α ( x1 , x 2 ) + β ( y1 , y 2 ), ( z1 , z 2 , z 3 )) =

= f (( x1 , x 2 ), (αy1 + βz1 ,αy 2 + βz 2 , αy3 + βz 3 ) ) = = 2 x1 (αy1 + βz1 ) − x1 (αy 2 + βz 2 ) + 3x 2 (αy3 + βz 3 ) = = α (2 x1 y1 − x1 y 2 + x 2 y3 ) + β (2 x1 z1 − x1 z 2 + x2 z 3 ) = = αf ( x, y ) + βf ( x, z ). Din1) şi 2) rezultă că f este funcţională biliniară.

= f ((αx1 + βy1 , αx 2 + βy 2 ), ( z1 , z 2 , z 3 ) ) = 2(αx1 + βy1 ) z1 − 1 − (αx1 + βy1 ) z 2 + 3(αx2 + βy 2 ) z 3 = α (2 x1 z1 − x1 z 2 + 3x2 z 3 ) + + β (2 y1 z1 − y1 z 2 + 3 y 2 z 3 ) = αf ( x, z ) + βf ( y, z ). 2) f ( x, αy + βz ) = f (( x1 , x 2 ),α ( y1 , y 2 , y3 ) + β ( z1 , z 2 , z 3 ) ) =

110

b) Matricea funcţionalei în bazele canonice ale R 2 şi R 3 este formată din coeficienţii funcţionalei: A = (aij ) i =1,2 , unde aij este
j =1,3

⎛ 2 − 1 0⎞ coeficientul lui xi y j . Obţinem: A = ⎜ ⎟ ⎜0 0 3⎟ . ⎠ ⎝ c) Metoda I. Matricea funcţionalei f corespunzătoare bazelor E şi G este B = (bij )i =1,2 ) , unde bij = f (ei , g j ) . Obţinem că: b11 = f (e1 , g1 ) = f (1,2) t , (3,1,1) t = 2 ⋅ 1 ⋅ 3 − 1 ⋅ 1 + 3 ⋅ 2 ⋅ 1 = 11 ; b12 = f (e1 , g 2 ) = 2 ⋅ 1 ⋅ 1 − 1 ⋅ 1 + 3 ⋅ 2 ⋅ 3 = 11; prin urmare ⎛11 5 19 ⎞ B=⎜ ⎟ ⎜ 27 9 39 ⎟. ⎠ ⎝ Metoda II. Folosim formula de transformare a matricei funcţionalei la schimbarea bazelor: B = C t ⋅ A ⋅ D . Matricea de trecere de la baza canonică a spaţiului R 2 , R la baza E este ⎛1 3 ⎞ C =⎜ ⎜ 2 4 ⎟ , iar matricea de trecere de la baza canonică a spaţiului ⎟ ⎝ ⎠

(

j =1,3

)

(

)

(

⎛3 1 ⎜ R , R la baza G este D = ⎜1 3 ⎜1 1 ⎝
3

)

1⎞ ⎟ 1⎟ . Rezultă că 3⎟ ⎠

⎛11 5 19 ⎞ B = Ct ⋅ A⋅ D = ⎜ ⎟ ⎜ 27 9 39 ⎟ ⎠ ⎝
2. Demonstraţi că
1

f : R2 [ X ] × R2 [ X ] → R, f ( P, Q) = ∫ P ' ( x)Q' ( x)dx , este o
0

funcţională biliniară simetrică şi scrieţi matricea funcţionalei în

111

baza canonică a spaţiului R2 [ X ] şi în baza G = g1 = 1 − 3 X , g 2 = 2 + X 2 , g 3 = 4 X − X 2 .

{

}

Rezolvare: Trebuie să aratăm că : 1) f (αP + βQ, T ) = αf ( P, T ) + βf (Q, T ), ∀α , β ∈ R, ∀P, Q, T ∈ R2 [ X ] ; 2) f ( P, αQ + βT ) = αf ( P, T ) + βf (Q, T ), ∀α , β ∈ R, ∀P, Q, T ∈ R2 [ X ] ; 3) f ( P, Q) = f (Q, P), ∀P, Q ∈ R2 [ X ] . 1) Fie α , β ∈ R . Avem că:

f (αP + βQ, T ) = ∫ (αP + βQ )' ( x)T ' ( x)dx =
0

1

= α ∫ P' ( x)T ' ( x)dx + β ∫ Q' ( x)T ' ( x)dx = αf ( P, T ) + βf (Q, T ).
0 0

1

1

Analog se arată 2) şi în concluzie rezultă că f este funcţională biliniară. 3) Fie P, Q ∈ R2 [ X ] . Avem că: f ( P, Q) = ∫ P ' ( x)Q' ( x)dx = ∫ Q' ( x) P ' ( x)dx = f (Q, P) , prin urmare
0 0 1 1

f este funcţională biliniară simetrică.
Baza canonică a lui R2 [ X ] : E = e1 = 1, e2 = X , e3 = X 2 Matricea lui f în baza E este A = (aij ) i, j =1,3 , aij = f (ei , e j ), i, j = 1,3

{

}

Avem că: a11 = f (e1 , e1 ) = f (1,1) = ∫ 1'1' dx = 0; a12 = a13 = 0 = a 21 = a31 ;
0 1

112

1) t . x) = ∫ dx = 1. e2 = (1. 3 t R: Matricea funcţionalei în bazele canonice ale spaţiilor liniare ⎛0 2⎞ ⎜ ⎟ 3 2 R . y ) = 2 x1 y 2 − 5 x2 y 2 + 3 x3 y1 este o funcţională biliniară şi să se scrie matricea funcţionalei în bazele canonice ale spaţiilor liniare (R 3 . g j ). Să se arate că aplicaţia f : R 3 × R 2 → R . 3 ⎛0 0 0⎞ ⎜ ⎟ Obţinem că A = ⎜ 0 1 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜0 1 4 ⎟ 3⎠ ⎝ Analog B = (bij ) i. R şi R .1. f ( x. Să se arate că aplicaţia ( ) ( ) f : R 3 × R 3 → R. R) şi în bazele E = {e1 = (0.a 22 = f ( x.3 .1)t } .2) } şi G = {g1 = (1.0. y ) = 3x1 y 2 + x3 y 2 − 4 x 2 y3 este o funcţională biliniară şi să se scrie matricea funcţionalei în baza 113 .0 )t . bij = f ( g i . j = 1. g 2 = (3. i. R este: A = ⎜ 0 − 5 ⎟ . a33 = 0 0 1 1 4 . e = (1.3. ⎜ 6 15 ⎟ ⎝ ⎠ 2. ⎜3 0⎟ ⎝ ⎠ ⎛3 4 ⎞ ⎜ ⎟ matricea funcţionalei în bazele E şi G este B = ⎜ 3 11⎟ . PROBLEME PROPUSE 1. f ( x.1) t . a 23 = a32 = ∫ 1 ⋅ 2 xdx = 1. j =1.1. R) şi (R 2 .

⎛0 ⎜ este A = ⎜ 0 ⎜0 ⎝ 3 { ( ) } R: Matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului liniar R 3 . f ( P. g 2 = 2 + X 3 − 2 X . g 3 = (3. R 0⎞ ⎟ 0 − 4 ⎟ .1) t . Q) = ∫ P' ( x)Q' ( x)dx este o 0 1 funcţională biliniară simetrică şi să se scrie matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului liniar (R3 [ X ]. f ( P.3. g 3 = 4 X − X 2 . g 4 = 1 .2) t . 3⎟ ⎠ 3. R ) şi în baza G = g1 = 3 − 5 X . Să se demonstreze că aplicaţia f : R3 [ X ] × R3 [ X ] → R.1. g 2 = (1. R ) şi în baza G = g1 = 1 − 3 X .2) t . { } 114 . R şi în baza G = g1 = (0. 4.1. g 2 = 2 + X − 2 X 2 . matricea funcţionalei în baza G este 1 0⎟ ⎠ ( ) ⎛ −6 ⎜ B = ⎜ − 20 ⎜ 3 ⎝ 2 0 29 − 6⎞ ⎟ − 20 ⎟ . Q) = ∫ P( x)Q' ( x)dx este o 0 1 { } funcţională biliniară şi să se scrie matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului liniar (R2 [ X ].canonică a spaţiului liniar R 3 . Să se demonstreze că aplicaţia f : R2 [ X ] × R2 [ X ] → R. g 3 = 4 X − X 2 .

Observaţie: Matricea asociată unei funcţionale pătratice într-o anumită bază este matricea asociată funcţionalei biliniare asociate în baza respectivă. f (x) . x ≠ 0 . K ) un spaţiu vectorial. y n )t .. y 2 . Fie ( X . definită prin diag ( X × X ) = {(x. 1) V se numeşte pozitiv definită dacă V ( x) > 0.. pentru care V ( x) = ∑ λi yi2 . i =1 n 115 . Fie V : X → R o funcţională pătratică. 5) V se numeşte nedefinită dacă ∃x. y ∈ X a.3. ∀x ∈ X . 4) V se numeşte seminegativ definită dacă V ( x) ≤ 0. Definiţia 2. C } . Fie f : X × X → K o funcţională biliniară simetrică. cu f : X → K . x ≠ 0 . unde K ∈ {R. FUNCŢIONALE PĂTRATICE BREVIAR TEORETIC Definiţia 1.. se numeşte funcţională pătratică. Observaţie: Se spune că funcţionala pătratică V : X → R a fost adusă la forma canonică dacă s-a determinat o bază G a spaţiului X .î. expresia functionalei pătratice în punctul ( x. 2) V se numeşte semipozitiv definită dacă V ( x) ≥ 0. x ) se notează f ( x. V ( x) > 0 şi V ( y) < 0 . mai simplu. ∀x ∈ X . x ) sau. x ≠ 0 . Restricţia funcţiei f la diagonala produsului cartezian X × X . x ) / x ∈ X } . ∀x ∈ X . x ≠ 0 . ∀x ∈ X .. unde xG = ( y1 .4. 3) V se numeşte negativ definită dacă V ( x) < 0.

se alege (k . i = 1. termenii rămaşi nu vor mai conţine xi . adică ∃i ∈ 1. Dacă ∆ i ≠ 0. Se repetă procedeul anterior până la obţinerea formei canonice. n ⇒ ∃ o bază a spaţiului R n în care funcţionala se scrie : ∆ ∆ ∆ 2 V ( y ) = 0 y 2 + 1 y 2 + L + n −1 y n . xi = z i . din aceştia se formează un pătrat. xl = z k − z l . 116 . Observaţie. adică V ( x ) = ∑ aij xi x j . În cazul în care funcţionala pătratică este degenerată. n astfel încât aii ≠ 0 şi poate fi adusă la forma canonică prin una din metodele cunoscute. 1 2 ∆1 ∆2 ∆n • Metoda Gauss: Se caută i ∈ 1. ∀i = 1. l ) astfel încât a kl ≠ 0 şi 1≤ i < j ≤ n se folosesc transformările x k = z k + z l . ∆ 2 . n astfel încât coeficientul lui x 2 să fie nenul şi se i grupează toţi termenii ce conţin xi . i ≠ k . n. K . ∆ 0 = 1 . i ≠ l .Aducerea unei funcţionale pătratice la forma canonică se poate face prin: • Metoda Jacobi : Se calculează ∆1 . ∆ n (unde ∆ i este determinantul format din primele i linii şi coloane ale matricii A -matricea asociată funcţionalei). Astfel funcţionala devine nedegenerată.

b) Să se determine natura funcţionalei. calculăm minorii principali ∆ 1 . daca i ≠ j ⎩ ⎛ 3 −1 0⎞ ⎜ ⎟ Atunci A = ⎜ − 1 − 1 5 ⎟ . Rezolvare: a ) Matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului ( R 3 .PROBLEME REZOLVATE 1. Se consideră funcţionala pătratică V : R 3 → R. j =1. ∆ 2 . Dacă ∆ i alternează ca semn. Orice altă combinaţie de semne cu ∆ i ≠ 0 implică faptul că funcţionala este nedefinită. aij . unde aij este: ⎧coeficientul lui xi2 . ∆ 3 ai matricei A (unde ∆ i este format din primele i linii şi coloane ale matricii A ). 2⎟ ⎜ ⎜ 0 5 2⎟ 2 ⎝ ⎠ b) Pentru a stabili natura funcţionalei . 1 2 a ) Să se scrie matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului ( R 3 . R) . 117 . ⎨1 ⎪ 2 ⋅ coeficientul lui xi x j . V ( x) = 3 x 2 − x 2 −2 x1 x 2 + 5 x 2 x3 .3 . începând cu (-). atunci funcţionala este negativ definită. Dacă toţi ∆ i > 0 ⇒ funcţionala pătratică este pozitiv definită. R) este A = (aij ) i. daca i = j ⎪ .

4 deci funcţionala pătratică este nedefiniă. ∆ 3 = − 1 − 1 −1 −1 5 0 2 0 5 2 =− 2 107 . 118 . Rezolvare: ⎧∆1 = 2 ⎛ 2 −1 0⎞ ⎜ ⎟ ⎪ a ) A = ⎜ − 1 3 1 ⎟ ⇒ ⎨∆ 2 = 5 ⎜ 0 1 a⎟ ⎪ ∆ = 5a − 2 ⎝ ⎠ ⎩ 3 ⎧∆ 1 > 0 ⎪ ⎛2 ⎞ 1) V este pozitiv definită ⇔ ⎨∆ 2 > 0 ⇒ a ∈ ⎜ . 2) negativ definită. V ( x) = −2 x 2 − x 2 + ax 2 +2 x1 x 2 + 2 x2 x3 1 2 3 să fie : 1) pozitiv definită. ∆ 2 = = −4.3 −1 3 −1 ∆1 = 3 = 3. ∞ ⎟ . Rezultă că: ⎜ 0 1 a ⎟ ⎪∆ 3 = 3a + 2 ⎝ ⎠ ⎩ 1) V este pozitiv defintă ⇔ a ∈ ∅ . 2. Să se determine a ∈ R astfel încât funcţionala pătratică: a) V : R 3 → R. ⎪∆ < 0 ⎩ 3 ⎛ − 2 1 0 ⎞ ⎧ ∆ 1 = −2 ⎜ ⎟ ⎪ b ) A = ⎜ 1 − 1 1 ⎟ ⇒ ⎨∆ 2 = 1 . ⎝5 ⎠ ⎪∆ > 0 ⎩ 3 ⎧∆1 < 0 ⎪ 2) V este negativ definită ⇔ ⎨∆ 2 > 0 ⇒ a ∈ ∅ . V ( x) = 2 x 2 +3 x 2 + ax 2 −2 x1 x 2 + 2 x2 x3 . 1 2 3 b) V : R 3 → R.

∀i = 1. 1 2 3 ⎜1 0 − 3⎟ ⎪∆ 3 = −1 ⎠ ⎩ ⎝ prin urmare V este negativ definită. V ( x) = x 2 +3x 2 −2 x 2 +2 x1 x 2 − 6 x1 x3 + 4 x 2 x3 . Să se reducă la forma canonică. folosind metoda Jacobi. 4. 1 2 3 3 2 1 ∆1 ∆2 ∆3 3 5 18 Deoarece toţi coeficienţii funcţionalei în noua bază sunt strict pozitivi. 3⎠ ⎝ 3. 1 2 3 b) V : R 3 → R. 1 ⎞ ⎧∆1 = −1 ⎛ −1 1 ⎟ ⎪ ⎜ b ) Α = ⎜ 1 − 2 0 ⎟ ⇒ ⎨∆ 2 = 1 ⇒ V ( y ) = − y 2 − y 2 − y 2 . 1 2 3 119 . ∆ 2 . Să se reducă la forma canonică funcţionalele pătratice: a ) V : R 3 → R. Rezolvare: ⎛ 3 − 1 1 ⎞ ⎧∆1 = 3 ⎜ ⎟ ⎪ a ) Se calculează ∆1 . următoarele funcţionale pătratice: a ) V : R 3 → R. 1 2 3 b) V : R 3 → R.2⎞ ⎛ 2) V este negativ definită ⇔ a ∈ ⎜ − ∞. V ( x) = 3x 2 +2 x 2 +4 x 2 −2 x1 x 2 + 2 x1 x3 .3 ⇒ ∃ o bază a spaţiului R 3 în care funcţionala se scrie : ∆ ∆ ∆ 1 3 5 V ( y) = 0 y 2 + 1 y 2 + 2 y 2 ⇒ V ( y) = y 2 + y 2 + y 2 .− ⎟ . folosind metoda Gauss. A = ⎜ − 1 2 0 ⎟ ⇒ ⎨∆ 2 = 5 ⎜1 0 4 ⎟ ⎪∆ 3 = 18 ⎝ ⎠ ⎩ Deoarece ∆ i ≠ 0.V ( x) = 3x 2 − x 2 +5 x 2 −4 x1 x2 + 2 x1 x3 + 8 x2 x3 . ∆ 3 . V ( x) = − x 2 −2 x 2 −3 x 2 +2 x1 x 2 + 2 x1 x3 1 2 3 şi să se stabilească natura acestora. rezultă că V este pozitiv definită.

1 2 3 g ) V : R 3 → R. d ) V : R 3 → R.V ( x) = 2 x1 x2 − 7 x1 x3 + 10 x 2 x3 . se grupează 1 termenii care conţin variabila x1 : V ( x) = x 2 + 3 x 2 −2 x 2 + 2 x1 x 2 − 6 x1 x3 + 4 x 2 x3 . 1 3 3 1 2 3 2 14 244 4 2 3 2 y2 Rezultă că forma canonică a funcţionalei pătratice V este 120 .V ( x) = 2 x 2 +3 x 2 −5 x 2 +3 x1 x2 − 4 x1 x3 + 6 x 2 x3 . 1 2 3 f ) V : R 3 → R. V ( x) = x 2 +4 x 2 +25 x 2 +4 x1 x 2 − 10 x1 x3 + 6 x 2 x3 . 2 3 2 3 14 244 4 3 ⎟ ⎜ y1 ⎠ ⎝ 2 Se repetă procedeul pentru variabila x 2 şi se obţine: V (x ) = y 2 + 2 x 2 − 11x 2 +10 x 2 x3 = y 2 +2( x 2 +5 x 2 x3 ) − 11x 2 = 1 2 3 1 2 3 5 25 25 ⎞ ⎛ = y 2 +2⎜ x 2 +2 x 2 x3 + x 2 − x 2 ⎟ − 11x 2 = 1 2 3 3 3 2 4 4 ⎠ ⎝ 5 25 47 = y 2 + 2( x 2 + x3 ) 2 − x 2 −11x 2 = y 2 +2 y 2 − y 2 .V ( x) = x1 x2 − 4 x1 x3 + 5 x2 x3 . e) V : R 3 → R. 1 2 3 Rezolvare: a ) Deoarece coeficientul lui x 2 este nenul.V ( x) = x 2 +5 x 2 +7 x 2 −4 x1 x2 + 6 x1 x3 − 8 x2 x3 . 1 2 3 Se formează un pătrat care să cuprindă toţi termenii în care apare variabila x1 şi se obţine: V ( x) = x 2 +2 x1 ( x 2 − 3 x3 ) + ( x 2 − 3 x3 ) 2 − ( x 2 − 3 x3 ) 2 + 3 x 2 −2 x 2 +4 x 2 x3 = 1 2 3 144444 2444444 4 3 ⎞ ⎛ ⎟ ⎜ = ⎜ x1 + x 2 − 3 x3 ⎟ − x 2 +6 x 2 x3 − 9 x 2 +3 x 2 −2 x 2 +4 x 2 x3 .c) V : R 3 → R.

b) V ( x) = 3 x12 − x 2 2 + 5 x3 2 − 4 x1 x 2 + 2 x1 x3 + 8 x 2 x3 = 1 9 x 2 −12 x1 x 2 + 6 x1 x3 − x 2 +5 x 2 +8 x 2 x3 = 1 2 3 3 1 = 9 x 2 −12 x1 x 2 + 6 x1 x3 − x 2 +5 x 2 +8 x 2 x3 = 1 2 3 3 2 ⎡⎛ ⎤ ⎞ ⎥ ⎟ 1 ⎢⎜ = ⎢⎜ 3 x1 − 2 x 2 + 2 x3 ⎟ − 4 x 2 −4 x 2 x3 + x 2 ⎥ − x 2 +5 x 2 +8 x2 x3 = 2 3 2 3 2 3 3 ⎢⎜ 144 44 ⎟ ⎥ y1 ⎠ ⎢ ⎥ ⎣⎝ ⎦ 1 4 4 1 = y 2 − x 2 + x 2 x3 − x 2 − x 2 +5 x 2 +8 x 2 x3 = 1 2 3 2 3 3 3 3 3 1 7 14 28 1 7 14 = y 2 − x 2 + x 2 + x 2 x3 = y 2 − x 2 −4 x2 x3 + x 2 = 1 2 3 1 2 3 3 3 3 3 3 3 3 = ( ( ) ) ( ) ( ) ⎛ ⎞ 1 2 7⎜ 2 2 2 ⎟ 14 2 = y 1− ⎜ x 2 −4 x 2 x3 + 4 x 3 − 4 x 3 ⎟ + x 3 = 3 3 ⎜ 1442443 ⎟ 3 ⎝ ⎠ ⎞ ⎛ ⎟ 1 2 7⎜ 28 14 1 7 = y 1− ⎜ x 2 − 2 x3 ⎟ + x 2 + x 2 = y 2 − y 2 +14 y 2 .V ( y ) = y 2 +2 y 2 − 1 2 5 47 2 y 3 . 121 . 2 c) V : R 3 → R. 3 3 1 2 3 1 24 4 3 3 3⎜ 3 3 3 3 ⎟ y2 ⎠ ⎝ y1 = 3x1 − 2 x2 + 2 x3 . 2 2 y3 = x3 . V ( x) = x1 x 2 − 4 x1 x3 + 5 x 2 x3 . prin urmare V este nedefinită. y3 = x3 Rezultă că funcţionala pătratică V este nedefinită. unde y1 = x1 + x 2 − 3x3 . y 2 = x 2 + x3 . y 2 = x 2 − 2 x3 .

unde ⎨ y 2 = z 2 − z 3 = 2 1 2 3 2 2 2 ⎪ ⎪ y 3 = z 3 = x3 ⎪ ⎩ Rezultă că funcţionala este nedefinită. d ) V ( x ) = 2 x1 x 2 − 7 x1 x3 + 10 x 2 x3 . ⇒ V ( y ) = y 2 − y 2 +20 y 2 . Folosim transformarea: x1 + x 2 ⎧ ⎪ z1 = 2 x1 = z1 − z 2 ⎫ ⎪ x2 − x1 ⎪ ⎪ x 2 = z1 + z 2 ⎬ ⇒ ⎨ z 2 = 2 ⎪ ⎪ x3 = z 3 ⎭ ⎪z = x 3 3 ⎪ ⎩ V ( x) = x1x2 − 4x1x3 + 5x2 x3 = z 2 − z 2 −4z1z3 + 4z2 z3 + 5z1z3 + 5z2 z3 = 1 2 = z 2 − z 2 + z1 z 3 + 9 z 2 z 3 = 1 2 ⎛1 ⎞ ⎛1 ⎞ ⎛1 ⎞ = z 2 +2 z1 ⎜ z 3 ⎟ + ⎜ z 3 ⎟ − ⎜ z 3 ⎟ − z 2 +9 z 2 z 3 = 1 2 ⎝2 ⎠ ⎝2 ⎠ ⎝2 ⎠ 2 2 ⎞ ⎛ ⎟ ⎜ 1 1 = ⎜ z1 + z 3 ⎟ − z 2 − z 2 +9 z 2 z 3 = 2 3 ⎜ 1 24 ⎟ 4 4 23 ⎟ ⎜ y1 ⎠ ⎝ 9 81 81 ⎞ 1 9 ⎞ ⎛ ⎛ = y 2 −⎜ z 2 −2 z2 z3 + z 2 − z 2 ⎟ − z 2 = y 2 −⎜ z2 − z3 ⎟ + 20 z 2 ⇒ 1 2 3 3 3 1 3 2 4 4 ⎠ 4 2 ⎠ ⎝ ⎝ 2 2 x1 + x 2 1 1 ⎧ + x3 ⎪ y1 = z1 + 2 z 3 = 2 2 ⎪ x − x1 9 9 ⎪ − x3 .Observăm că nu există i astfel încât xi ≠ 0 . Folosim transformarea: 122 .

= 2 e) V ( x) = x12 + 4 x 2 2 + 25 x3 2 + 4 x1 x2 − 10 x1 x3 + 6 x 2 x3 = = x 2 +2 x1 (2 x2 − 5 x3 ) + (2 x 2 − 5 x3 ) 2 − (2 x 2 − 5 x3 ) 2 + 4 x 2 +25 x 2 + 1 2 3 + 6 x 2 x3 = ( x1 + 2 x 2 − 5 x3 ) 2 + 26 x 2 x3 = y 2 +26 x 2 x3 1 123 .⎧ x1 = z1 − z 2 ⎪ ⎨ x 2 = z1 + z 2 ⎪x = z 3 ⎩ 3 V ( x) = 2 z 2 −2 z 2 −7 z1 z 3 + 7 z 2 z 3 + 10 z1 z 3 + 10 z 2 z 3 = 1 2 = 2 z 2 − 2 z 2 +3 z 2 + 17 z 2 z 3 = 1 2 1 = 1 4 z 2 +6 z1 z 3 − 2 z 2 +17 z 2 z 3 = 1 2 2 ⎡ ⎤ ⎢ 1 9 ⎥ ⎛3 ⎞ 9 = ⎢(2 z1 )2 + 2(2 z1 )⎜ z 3 ⎟ + z 2 − z 2 ⎥ − 2 z 2 +17 z 2 z 3 = 3 3 2 2 ⎢ 14444 244444 4 ⎥ 4 ⎝ 2 ⎠ 43 ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ 2 ( ) 1⎛ 3 ⎞ 9 = ⎜ 2 z1 + z 3 ⎟ − z 2 − 2 z 2 + 17 z 2 z 3 = 3 2 2⎝ 2 ⎠ 8 = 1 2 1 9 y 1 − (4 z 2 −34 z 2 z 3 ) − z 2 = 2 2 2 8 3 2 2 1 2 1⎡ ⎛ 17 ⎞ ⎛ 17 ⎞ ⎛ 17 ⎞ ⎤ 9 y 1− ⎢(2 z 2 ) 2 − 2(2 z 2 )⎜ z 3 ⎟ + ⎜ z 3 ⎟ − ⎜ z 3 ⎟ ⎥ − z 2 = 3 2 2⎢ ⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 ⎠ ⎥ 8 ⎣ ⎦ = 1 2 1⎛ 17 ⎞ 1 1 y 1− ⎜ 2 z 2 − z 3 ⎟ + 35 z 2 = y 2 − y 2 +35 y 2 3 2 1 2 2 3 2 2⎝ 2 ⎠ Funcţionala este nedefinită.

deci funcţionala este 1 2 3 1 2 3 nedefinită. 1 1 x 2 + x3 . V ( x) = 2 x1 − 3x 2 2 + 7 x3 2 + 3x1 x2 − 4 x1 x3 − 9 x 2 x3 . 2 2 3. Să se reducă la forma canonică funcţionalele pătratice folosind metoda lui Gauss şi să se găsească baza în care este scrisă forma canonică: 2 V : R 3 → R. 2 2 Rezolvare: V ( x) = 2 x12 − 3x2 2 + 7 x3 2 + 3x1 x2 − 4 x1 x3 − 9 x 2 x3 = 1 (4 x12 + 6 x1 x2 − 8 x1 x3 ) − 3 x 2 +7 x 2 −9 x 2 x3 = 2 3 2 1 = (2 x1 ) 2 + 2 x1 (3 x 2 − 4 x3 ) + (3 x 2 − 4 x3 ) 2 − (3x 2 − 4 x3 ) 2 − 2 = [ ] − 3 x 2 +7 x 2 −9 x 2 x3 = 2 3 2 ⎡⎛ ⎤ ⎞ ⎢⎜ ⎥ ⎟ 1 = ⎢⎜ 2 x1 + 3x 2 − 4 x3 ⎟ − (9 x 2 −24 x 2 x3 + 16 x 2 )⎥ − 3x 2 + 2 3 2 2 3 2 ⎢⎜ 144 44 ⎟ ⎥ y1 ⎠ ⎢⎝ ⎥ ⎣ ⎦ 124 .x 2 + x3 ⎧ ⎧ x1 = z1 ⎪z2 = ⎪ ⎪ 2 ⎨ x2 = z 2 − z3 ⇒ ⎨ ⎪x = z + z ⎪ z = x3 − x 2 2 3 ⎩ 3 ⎪ 3 2 ⎩ V ( x) = y 2 +26( z 2 − z 2 ) = y 2 +26 y 2 −26 y 2 . y 2 = z 2 = 1 1 y 3 = z 3 = − x 2 + x3 . unde am notat: y1 = x1 + 2 x2 − 5 x3 .

y3 = x 2 . 2 2 1 2 3 24 ⎟ 2 2 2 3 4 ⎜1 2 3⎟ ⎜ y2 ⎝ ⎠ y1 = 2 x1 + 3 x2 − 4 x3 . sau 2 3 −4⎞ ⎛x ⎞ ⎛ y1 ⎞ ⎛ 2 ⎟ ⎜ 1⎟ ⎜ ⎟ ⎜ y2 ⎟ = ⎜ 0 − 3 1⎟ ⋅ ⎜ x 2 ⎟ . x 2 . iar coordonatele vectorului x în baza G sunt y1 . g 3 } baza în care este scrisă forma canonică a funcţionalei. y 2 = − 3 x2 + x3 . ⎜ 2 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜y ⎟ ⎜ ⎝ 3 ⎠ ⎜0 1 0 ⎟ ⎝ x3 ⎠ ⎝ ⎠ Notăm cu E baza canonică şi cu G = {g1 . unde C este matricea de trecere de la baza E la baza G . y 2 = − 3 x2 + x3 . y3 = x 2 2 2 1 Deci V ( y ) = y 2 − y 2 −3 y 2 . x3 . unde 1 2 3 3 y1 = 2 x1 + 3 x 2 − 4 x3 . 125 . y 2 . y3 . g 2 . Coordonatele vectorului x în baza E sunt x1 .1 2 9 2 y 1− x 2 +12 x 2 x3 − 8 x 2 −3 x 2 +7 x 2 −9 x 2 x3 = 3 2 3 2 2 1 15 2 1 15 = y 2 − x 2 − x 2 + 3 x2 x3 = y 2 −( x 2 −3 x 2 x3 ) − x 2 = 1 3 1 3 2 2 2 2 2 15 1 = y 2 −( x 2 −3 x 2 x3 + 9 x 2 − 9 x 2 ) − x 2 = 1 3 2 2 2 2 2 2 2 = 7 x 2 −9 x 2 x3 = 3 ⎛ ⎞ ⎟ 1 2 ⎜ 9 15 1 3 = y 1−⎜ x3 − x2 ⎟ + x 2 − x 2 = y 2 − y 2 −3 y 2 . Avem că: xG = C −1 ⋅ x E .

ale cărei coloane sunt chiar vectorii bazei G . 0. g 3 = 3 . C −1 2 3 0 -3/2 0 1 1 3/2 0 -3/2 0 1 1 0 0 1 0 0 -4 1 0 -2 1 0 1 0 0 1/2 0 0 I3 0 1 0 0 1 0 0 0 1 0 0 1 0 0 1 0 -1 1 -2/3 0 2/3 0 1 0 0 0 1 1/2 1 0 -2/3 0 2/3 1/2 2 3/2 0 0 1 0 1 3/2 I3 C ⎛1 2 ⎜2 Obţinem C = ⎜ 0 0 ⎜ ⎜0 1 ⎝ canonică este: t ⎧ G = ⎨ g1 = 1 . )t . 2 ⎜ ⎟ ⎜0 1 0⎟ ⎝ ⎠ Vom folosi metoda Gauss-Jordan pentru a obţine matricea C . 3 ⎬ .Din relaţia scrisă mai sus rezultă că: 3 −4⎞ ⎛2 ⎜ ⎟ C −1 = ⎜ 0 − 3 1⎟ . 0. 2 2 ⎭ 3⎞ 2⎟ ( ) ( ) 126 . 0 . deci baza în care este scrisă forma ⎟ 3⎟ 2⎠ t⎫ = (2. g 2 2 ⎩ 1 ⎟ . 1. 1.

3 5 ⎞ . 4. ⎜ 5 ⎟ 5 ⎝ ⎠ 127 . V ( x) = ax 2 + x 2 + x 2 +2ax1 x 2 + x1 x3 + 4 x 2 x3 1 2 3 să fie nedefinită. Să se determine a ∈ R astfel încât funcţionala pătratică: V : R 3 → R.PROBLEME PROPUSE 1. R: a ∈ ⎛ − 3 5 . V ( x ) = 2 x 2 + x 2 +5 x 2 +2ax1 x 2 + 2 x1 x3 1 2 3 să fie pozitiv definită. R: a ∈ ⎛ − 8 − 3 6 . R: a ∈ R . Scrieţi 1 2 matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului ( R 3 . V ( x) = 2 x 2 − x 2 −3 x1 x2 + 2 x1 x3 + x2 x3 . ⎛ 2 −3 1⎞ ⎜ ⎟ 2 ⎜ 3 1 ⎟ . Să se determine a ∈ R astfel încât funcţionala pătratică: V : R 3 → R. Se consideră funcţionala pătratică V : R 3 → R. ⎜ 5 5 ⎟ ⎝ ⎠ 3. V ( x) = 2ax 2 −5 x 2 −2 x 2 −2 x1 x 2 − 2ax1 x3 + 4 x2 x3 1 2 3 să fie negativ definită. − 8 + 3 6 ⎞ . −1 R: A = ⎜ − 2 2⎟ ⎜ ⎟ 1 ⎜ 1 0⎟ 2 ⎝ ⎠ 2. R) şi stabiliţi natura funcţionalei. Să se determine a ∈ R astfel încât funcţionala pătratică: V : R 3 → R. funcţionala pătratică este nedefinită.

V ( x) = x 2 +4 x 2 + x 2 −4 x1 x 2 + 2 x1 x3 . Să se reducă la forma canonică următoarele funcţionale pătratice: a ) V : R 3 → R. 1 2 3 b) V : R 3 → R. 2 2 2 R: a ) V (x ) = 1 y1 + 3 y 2 + 11 y3 . baza este } 128 . unde y 2 = x2 + 2x3 . V ( x) = 3x 2 +5 x 2 + x 2 +4 x1 x 2 + 2 x1 x3 . − 2. să se precizeze natura funcţionalelor şi să se găsească baza în care este scrisă forma canonică: a ) V : R 3 → R. V ( x) = x 2 +2 x1 x 2 + 4 x3 x 4 . V ( x) = 2 x1 x 2 + 7 x 2 x3 + 6 x1 x3 . 1 2 3 şi să se stabilească natura acestora folosind metoda Jacobi. g 2 = (−1. V (x ) = − 1 3 9 2 5 2 2 2 V ( x ) = y1 + 1 y 2 + y3 . 1) t . V ( x) = −5 x 2 −2 x 2 −2 x 2 −2 x1 x 2 + 4 x1 x3 + 2 x2 x3 . 3 11 6 2 2 2 2 b) V ( x ) = 1 y1 − 2 y 2 + 1 y3 − 1 y 4 . { 2 2 2 y1 + y 2 + y3 . funcţională pozitiv definită. V ( x) = x 2 +2 x 2 +5 x 2 +2 x1 x 2 + 4 x2 x3 . 0) t . g 3 = (2. Să se reducă la forma canonică următoarele funcţionale pătratice prin metoda Gauss. d ) V : R 3 → R. 1 2 3 c) V : R 3 → R. funcţională pozitiv definită. V ( x) = x 2 +2 x1 x 2 − 2 x1 x3 + 4 x3 x 4 . 1 c) V : R 3 → R. 0) t . funcţională nedefinită. G = g1 = (1. 1.5. 1 R: a) V ( x ) = y1 = x1 + x 2 . 0. 1 2 3 b) V : R 4 → R. V ( x) = x 2 +5 x 2 +2 x 2 +2 x1 x 2 + 4 x2 x3 . e) V : R 4 → R. 1 2 3 d ) V : R 3 → R. V ( x) = x1 x2 + 5 x1 x3 − 3 x2 x3 . 4 2 c) d) 6. funcţională negativ definită. 2 2 1 y 2 − 5 y 2 − y 2 . y3 = x3 .

y3 = 1 x 2 − 1 x3 . 0. − 5. 1.2 2 2 b) V ( x ) = y1 + 4 y 2 − 4 y3 . − 1) t . g 3 = (3. g 2 = (1. 2 2 2 c) V ( x ) = y1 − y 2 + 15y3 . 0) t . g 3 = (3. { 2 2 } 129 . 0) t . 1. unde y1 = 1 x1 + 1 x 2 + x3 . 2 2 1 x + 1 x + 4x . y = x . 1) t . 1. y 2 = 1 x 2 + 1 x3 . baza este G = g1 = (1. 1. g 2 = (−1. 0) t . unde y1 = x1 − 2 x 2 + x3 . baza este y2 = − 1 2 3 3 3 { 2 2 2 2 } G = g1 = (1. 0) t .

O soluţie de bază a sistemului Ax = b se numeşte nedegenerată dacă are exact m componente nenule şi degenerată dacă are mai puţin de m componente nenule.CAPITOLUL 5 SISTEME DE ECUAŢII ŞI INECUAŢII LINIARE BREVIAR TEORETIC Considerăm sistemul de ecuaţii liniare Ax = b .. Vectorul x = (x1 .. unde t A ∈ M m. bn ) .. ⎨ ⎩ 2 x1 − 3 x 2 − 6 x3 − 6 x 4 = −5 Care dintre acestea sunt soluţii nedegenerate? 130 .... t Definiţia 2. x n ) se numeşte soluţie de bază a sistemului Ax = b dacă vectorii coloană ai matricei A corespunzători componentelor nenule ale soluţiei sunt liniar independenţi.1 ( R) . n b = (b1 . b ∈ M m... x n ) .. PROBLEME REZOLVATE 1. t Definiţia 1.. x = (x1 . j =1.m .. n ( R). A = (aij )i =1. Să se determine toate soluţiile de bază ale sistemului de ecuaţii liniare: ⎧− x1 + 2 x 2 + 3 x3 + 4 x 4 = 4 ..

Se ştie că doi vectori din spaţiul vectorial ( R 2 . i = 1. vectorii formaţi din coloanele acesteia. 2 3 4⎞ ⎛ −1 A=⎜ ⎟ ⎜ 2 − 3 − 6 − 6⎟ . 2 Numărul maxim de astfel de baze este C 4 = 6 . sistemul are 4 soluţii de bază. i = 1. a 2 }. ⎠ ⎝ Determinăm toate bazele ce se pot forma cu vectorii a i . B34 = {a3 . R) formează o bază a acestui spaţiu dacă şi numai dacă determinantul ce are pe coloane componentele vectorilor este nenul. În baza acestui fapt.4 . B23 = {a 2 . a3 } .4 : B12 = {a1 . a 4 } .Rezolvare: Notăm cu A matricea sistemului şi cu a i . pe care le vom determina aplicând metoda eliminării complete: Baza e1 e2 a1 e2 a1 a2 a1 a4 a3 Necunoscute principale a1 a2 x1 x2 x1 x4 x3 x4 a4 a3 a2 -1 2 1 0 1 0 1 0 -1/3 0 -1/3 0 2 -3 -2 1 0 1 0 1/2 0 1/2 0 1 a3 3 -6 -3 0 -3 0 -3 0 1 0 1 0 a4 b 4 -6 -4 2 0 2 0 1 0 1 0 2 4 -5 -4 3 2 3 2 3/2 -2/3 3/2 -2/3 3 x3 x2 131 . a 4 }. obţinem toate bazele ce se pot forma cu vectorii a i . B14 = {a1 . i = 1.4 . Prin urmare.

f ( x) = 3 x1 + 4 x2 . 3 ) este soluţie de bază.În a treia iteraţie.− 2 .4 .3. din coloana “ b ” putem citi soluţia de bază corespunzătoare bazei B12 : x1 = 2. Se observă că aceasta are exact t două componente nenule. x3 = 0.0. care se mai poate scrie: x B12 = (2. Din următoarele iteraţii obţinem următoarele soluţii: t x B14 = (2. Fie sistemul: ⎧ x1 + 2 x 2 ≤ 8 . nedegenerată. care este de asemenea o soluţie nedegenerată. b) Fie funcţia f : R 2 → R. y1 . deci este o soluţie nedegenerată. Să se determine soluţia de bază a sistemului de inecuaţii pentru care f este maximă. x 2 = 3.− 2 . 3 t 2. 2 x B34 = (0.0 ) .0 ) este soluţie de bază. Rezolvare: Scriem sistemul de ecuaţii ataşat: ⎧ x1 + 2 x 2 + y1 = 8 ⎨ ⎩ 2 x1 − x 2 − y 2 = 4.0.3. 3 2 t x B23 = (0. nedegenerată.0. i = 1.0. coloanele acesteia determină vectorii A=⎜ ⎜ 2 −1 0 −1 ⎟ ⎠ ⎝ ai . y 2 ≥ 0 Matricea sistemului este: 2 1 0 ⎞ ⎛ 1 ⎟ . x 4 = 0 . 132 . 3 ) . ⎨ ⎩ 2 x1 − x 2 ≥ 4 a ) Să se determine toate soluţiile de bază ale sistemului de ecuaţii ataşat şi soluţiile corespunzătoare ale sistemului de inecuaţii.

2 Sistemul admite cel mult C 4 = 6 soluţii de bază. a 4 }.0. a 4 }. Baza e1 e2 a1 e2 a1 a4 a3 a4 a3 a2 a3 a1 a2 a1 a2 a4 Necunoscute principale x1 x4 x3 x4 x3 x2 a1 1 2 1 0 1 0 1 -2 5 -2 0 1 0 1 -1/3 5/3 a2 2 -1 2 -5 2 5 2 1 0 1 5/2 -1/2 1 0 1 0 a3 1 0 1 -2 1 2 1 0 1 0 1 0 2/5 1/5 1/3 1/3 a4 0 -1 0 -1 0 1 0 1 -2 1 1/2 -1/2 1/5 3/5 0 1 b 8 4 8 -12 8 12 8 -4 16 -4 6 2 12/5 16/5 4/3 16/3 x3 x1 x2 x1 x2 x4 a) Soluţiile de bază ale sistemului de ecuaţii ataşat sunt: t x B12 = 16 . B24 = {a 2 .−4. 0 .16 / 3)t . 5 5 ( ) xB23 = (0. xB13 = (2. a 4 }. a 2 }.0.0.8. B23 = {a 2 .0.12 )t . Bazele care se pot forma cu vectorii ai .0 )t xB24 = (0. B14 = {a1 . a3 }.6. 12 .−4 )t nu convine.0 )t xB14 = (8. B34 = {a3 . i = 1.0. a3 } .4 sunt: B12 = {a1 . 133 .4 / 3. xB34 = (0. deoarece y 2 = −4 < 0 . Observaţie. 0.16. B13 = {a1 .

−4)t x B24 = 0. 12 = 96 f (2.0 ) = 24 f (0. 12 . xB14 = (8. PROBLEME PROPUSE 1.0)t .0) = 0 . ⎩− 3 x1 − 5 x 2 + 2 x3 + 6 x 4 − x5 = − 4 134 . 4 = 16 f (0. ⎩4 x1 − 3 x2 − x3 + 6 x 4 = 8 ⎧− 2 x1 + x2 + 3 x3 − 2 x4 = 12 b) ⎨ . Rezultă că soluţia de bază pentru care se realizează maximul 3 funcţiei f este xB14 = (8. 5 5 ( ) xB23 = (0.−4 ) = −16 (5 5 ) ( 3) 5 f 0.0)t .Soluţiile de bază ale sistemului de inecuaţii sunt: t x B12 = 16 .0)t . ⎩ 4 x1 − 3 x 2 − 6 x3 + 5 x 4 = 3 ⎧ 6 x1 + x 2 − 4 x3 − 2 x 4 + 2 x5 = 11 c) ⎨ .0 ) = 6 f (8.0 )t . Să se determine toate soluţiile de bază ale sistemelor de ecuaţii liniare: ⎧3 x1 + x2 + 3 x3 − 2 x4 = −7 a) ⎨ . xB13 = (2. 4 3 ( )t xB 34 = (0. b) Calculăm valoarea functiei pentru fiecare solutie de bază şi obţinem: f 16 .

xB13 = (2. 5 R: a) xB12 = 7 . ( ( 8 8 )t )t 2.−3)t .Care dintre acestea sunt soluţii nedegenerate? R: a ) x B12 = (− 1.0 )t . − 52 . 0. ⎩ 2 x1 − x 2 ≤ 4 ⎧ − x + 4 x 2 ≥ −6 b) ⎨ 1 ⎩ 2 x1 − 3 x2 ≤ 4 ⎧ 6 x + x2 ≥ 7 c) ⎨ 1 ⎩ 3 x1 + 5 x2 ≥ 8 ⎧ 4 x − 3 x2 ≤ 1 d) ⎨ 1 ⎩ 7 x1 − x 2 ≥ −3 Să se determine toate soluţiile de bază ale sistemului de ecuaţii ataşat şi soluţiile corespunzătoare ale sistemului de inecuaţii. 0. 0. xB34 = (0. 0. 2 )t . − 13 .−3. 7 ( )t x B24 = (0. 0 )t . Să se determine soluţia de bază a sistemului de inecuaţii pentru care f este minimă. 0 )t . 0. x B13 = 17 . − 4.− 18 . xB24 = (0. − 17 . ( t − 13 . 0 )t . Se consideră sistemele de inecuaţii: ⎧ 3 x − 5 x 2 ≤ 15 a) ⎨ 1 . f ( x) = 6 x1 − x 2 . 0 . 0 . 1)t . 0 . x B34 = 0. 9. f este 7 minimă pentru soluţia xB34 .− 18 . 0. x B 23 = 0. toate aceste soluţii sunt nedegenerate. x B34 = (0. 5 xB12 = 7 . 15 15 x B14 = (− 1. x B13 = (2. 17 8 16 ) . 15. 4 )t . 0. 0. ( )t 135 . 0. Fie funcţia f : R 2 → R.

X p= x ∈ R n / Ax = b. Definiţia 3. c ∈ M 1. ⎧ Ax = b . x ∈ M n. n (R ).CAPITOLUL 6 OPTIMIZĂRI LINIARE BREVIAR TEORETIC Considerăm problema de programare liniară scrisă sub forma standard: [opt ] f = cx (*) A ∈ M m. 136 . Notăm mulţimea soluţiilor posibile cu (*) . b ∈ M m. iar celelalte sunt egale cu zero. Se numeşte soluţie posibilă (admisibilă) a problemei orice vector x ∈ R n care satisface restricţiile problemei şi condiţiile de semn. Se numeşte soluţie posibilă de bază a problemei (*) . Fie C ⊂ R n o mulţime convexă. n (R ). 2) coloanele matricei A corespunzătoare componentelor strict pozitive sunt vectori liniar independenţi. x 2 ∈ C şi λ ∈ (0. Definiţia 2. n (R ). { } orice soluţie posibilă x ∈ R n a problemei (*) care îndeplineşte următoarele condiţii: 1) are cel mult m componente srtict pozitive. Un punct v ∈ C se numeşte vârf al mulţimii C dacă nu există nici o pereche de vectori x1 .1) astfel încât v = λx1 + (1 − λ )x 2 . x ≥ 0 . ⎨ ⎩ x≥0 unde Definiţia 1. c ∈ M 1.1 (R ) .1 (R ).

p . 137 .Teorema 1. dacă X o conţine un singur element. orice soluţie posibilă x o ∈ R n a problemei (*) care satisface şi condiţia de optim. dacă X o conţine cel puţin două elemente. Teorema 2. 2) optim multiplu. Observaţia 1. Definiţia 4. λk ≥ 0. Vom prezenta în continuare metode de soluţionare a problemelor de programare liniară. adică f x o = opt f ( x ) . ∑ λk = 1 . Dacă problema (*) are p soluţii optime de bază: x ok . x∈ X p ( ) Notăm mulţimea soluţiilor optime cu X o . Orice soluţie posibilă de bază a problemei (*) este vârf al mulţimii soluţiilor posibile şi reciproc. p k =1 atunci soluţia p k =1 optimă generală are forma: x 0 = ∑ λk x ok . Observaţia 2. k = 1. Soluţia optimă a problemei de programare liniară (*) se află printre vârfurile mulţimii soluţiilor posibile X p ale problemei. Spunem că o problemă de programare liniară admite: 1) optim unic. Se numeşte soluţie optimă a problemei (*) .

care este paralelă cu Ox1 şi taie Ox2 în punctul (0. 138 . d 3 : x 2 = 1 . PROBLEME REZOLVATE 1. 0 ) .6. • Scriem ecuaţiile ataşate celor trei inecuaţii şi reprezentăm grafic dreptele care le corespund acestora în plan: d1 : x1 + x 2 = 6 . 6 ) şi (6. Se consideră următoarea problemă de programare liniară: [max] f = 4 x1 + 7 x 2 ⎧ x1 + x 2 ≤ 6 ⎪x − x ≤ 2 ⎪ 1 2 ⎨ x2 ≥ 1 ⎪ ⎪ x1 . b) Să se determine mulţimea soluţiilor posibile de bază ale problemei. • Determinăm mulţimea punctelor din plan ale căror coordonate verifică restricţiile problemei. d 2 : x1 − x 2 = 2 . adică mulţimea punctelor planului ale căror coordonate verifică restricţiile problemei.1.0 ) . x 2 ≥ 0 ⎩ a) Să se determine mulţimea soluţiilor posibile ale problemei.1) . c) Să se determine mulţimea soluţiilor optime ale problemei. REZOLVAREA GRAFICĂ A UNEI PROBLEME DE PROGRAMARE LINIARĂ Această metodă este comod de aplicat în cazul problemelor de programare liniară cu două variabile. care intersectează axele în punctele (0. − 2 ) şi (2. care intersectează axele în punctele (0. Rezolvare: a ) Reprezentăm grafic mulţimea soluţiilor posibile X p .

B = d 2 ∩ d 3 .Se ştie că mulţimea punctelor planului ale căror coordonate verifică o inecuaţie reprezintă un semiplan. 139 .1) . Fie S1 semiplanul determinat de inecuaţia x1 + x 2 ≤ 6 .1) . Procedând analog în cazul celorlalte inecuaţii şi intersectând semiplanele obţinute ( S 2 : x1 − x 2 ≤ 2 . 0) verifică inecuaţia. deci S1 conţine originea. rezolvând sistemul ⎧ x1 − x 2 = 2 ⎨ ⎩ x2 = 1 format din ecuaţiile celor două drepte. S 3 : x 2 ≥ 1 . A = d 3 ∩ Ox2 ⇒ A(0. punctul (0. găsim: B(3. găsim: x2 S4 D S2 C (d3) A O S1 (d2) (d1) B S5 S3 x1 Mulţimea soluţiilor posibile ale problemei este reprezentată de interiorul şi frontiera patrulaterului ABCD : X p = [ABCD] . S 4 : x1 ≥ 0 . S 5 : x 2 ≥ 0 ).

Mulţimea X o a soluţiilor optime este X o = {D} = {(0. ( 5) 140 . intersectând semiplanele S1 : −2 x1 + 5 x 2 ≥ 2 .1) = 19 . x2 = 6 . D = d1 ∩ Ox 2 ⇒ D(0. S 3 : x1 ≥ 0 . valoarea maximă). 6 ) . deci X ob = {D} = {(0.Analog. Obţinem: d 2 : 2 x1 + 3 x 2 = 6 care taie axele în punctele (0. f (D ) = f (0. S 2 : 2 x1 + 3 x 2 ≤ 6 . 2 ) şi (3. 0 ) . C . 2 ) . Determinăm mulţimea soluţiilor posibile ale problemei. Avem că f ( A) = f (0. D} . adică x1 = 0. f (B ) = f (3. 2) = 30 . f (C ) = f (4. 6 )} . 2 şi (− 1. x ≥ 0 ⎩ 1 2 Rezolvare: I. S 4 : x 2 ≥ 0 . c) Mulţimea X ob a soluţiilor optime de bază este formată din acele elemente ale mulţimii X pb (vârfuri ale mulţimii soluţiilor posibile) în care funcţia obiectiv îşi atinge valoarea optimă (în acest caz. b) Mulţimea X pb a soluţiilor posibile de bază este formată din 2. Să se rezolve următoarea problemă de programare liniară: [max] f = 2 x1 + 3x 2 ⎧− 2 x1 + 5 x 2 ≥ 2 ⎪ ⎨ 2 x1 + 3 x 2 ≤ 6 ⎪x . 6 ) = 42 .1) = 7 . 0 ) . valoarea optimă a funcţiei obiectiv este max f = 42 . C = d1 ∩ d 2 = C (4. X pb = {A. care taie axele în punctele 0. • Determinăm punctele din plan ale căror coordonate verifică inecuaţiile sistemului. • Scriem ecuaţiile ataşate celor trei inecuaţii şi reprezentăm grafic dreptele care le corespund acestora în plan: d1 : −2 x1 + 5 x 2 = 2 . Deoarece mulţimea X p este mărginită. 6 )} . rezultă că: vârfurile patrulaterului ABCD . B.

Conform observaţiei 1 din breviarul teoretic.x2 S3 S2 B C A S1 (d1) O S4 x1 (d2) Mulţimea X p a soluţiilor posibile ale problemei este reprezentată de interiorul şi frontiera triunghiului ABC : X p = [ ABC ] . 2 (2 ) Valoarea optimă a funcţiei obiectiv este max f = 6 . rezultă că soluţia optimă a problemei este: t X o = λ (0. 2 ) şi 3 . 2 ) = 6 .1] . adică segmentul [BC ] . Avem că f ( A) = f 0. f (C ) = f 5 ( 5) (2 ) Observăm că funcţia f atinge valoarea maximă în punctele (0.1 .1) = 6 . 2 ) şi C 3 . λ ∈ [0. II. (2 ) 141 . 2 . 2 )t + (1 − λ ) 3 . Calculăm valoarea funcţiei obiectiv în vârfurile mulţimii X p . ( 5) (3 . B(0. f (B ) = f (0.1 .1 . unde A 0. 2 = 6 .

care taie axele în punctele 0. Să se rezolve următoarea problemă de programare liniară: [min] f = 9 x1 + 5 x 2 ⎧− x1 + x 2 ≥ 1 ⎪ ⎨ x1 + 2 x 2 ≤ 1 ⎪x . 0) . Dreptele ce determină semiplanele ataşate celor două inecuaţii sunt: d1 : − x1 + x 2 = 1 . 142 .3. 1 ( 2 ) şi (1. 0 ) . S 3 : x1 ≥ 0 . S 4 : x 2 ≥ 0 . x ≥ 0 ⎩ 1 2 Rezolvare: Determinăm mulţimea soluţiilor posibile ale problemei. prin urmare problema de programare liniară nu are soluţie. d 2 : x1 + 2 x 2 = 1 . care taie axele în punctele (0.1) şi (− 1. S 2 : x1 + 2 x 2 ≤ 1 . x2 S3 (d1) S2 S4 O (d2) S1 x1 Obţinem că mulţimea soluţiilor posibile ale problemei este vidă: X p = ∅ . Intersectăm semiplanele S1 : − x1 + x 2 ≥ 1 .

− 1) şi (3. Dreptele ce determină semiplanele ataşate celor două inecuaţii sunt: d1 : x1 − 3 x 2 = 3 . care taie axele în punctele (0. rezultă că problema are optim infinit (max f = +∞ ) . 0 ) . Să se rezolve următoarea problemă de programare liniară: [max] f = 3 x1 + 5 x 2 ⎧ x1 . x2 S3 S2 S4 O (d1) S1 x1 (d2) Deoarece mulţimea X p este nemărginită şi problema este de maxim. x ≥ 0 ⎩ 1 2 Rezolvare: Determinăm mulţimea soluţiilor posibile ale problemei. 143 . d 2 : − 2 x1 + x 2 = 2 care taie axele în punctele (0. 0 ) .3 x 2 ≥ 3 ⎪ ⎨− 2 x1 + x 2 ≤ 2 ⎪x . 2 ) şi (− 1.4. Mulţimea X p a soluţiilor posibile ale problemei este reprezentată de suprafaţa haşurată.

a 4 } .6. a) Aducem problema la forma standard: [max] f = 5 x1 + 3x2 + 0 x3 + 0 x4 ⎧2 x1 + x2 + x3 = 8 ⎪ ⎨ x1 + 2 x2 + x4 = 7 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. pentru a verifica dacă problema are soluţie iniţială de bază (această condiţie este îndeplinită dacă A conţine matricea unitate). i = 1. x ≥ 0 ⎩ 1 2 Rezolvare: A. PROBLEME DE PROGRAMARE LINIARĂ CARE ADMIT SOLUŢIE INIŢIALĂ DE BAZĂ PROBLEME REZOLVATE Să se rezolve prin două metode problema de programare liniară: [max ] f = 5 x1 + 3 x2 ⎧2 x1 + x2 ≤ 8 ⎪ ⎨ x1 + 2 x2 ≤ 7 ⎪x .1. Algoritmul simplex primal Pasul I. a1 a 2 ⎛2 1 A=⎜ ⎜1 2 ⎝ a3 a 4 1 0 ⎞ .2. ALGORITMUL SIMPLEX PRIMAL 6.2.4 b) Scriem matricea sistemului ( A ) . ⎟ 0 1⎟ ⎠ 144 . baza iniţială este B = {a3 .

⎜ 0 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ • ∆ j se calculează astfel: ∆ j = C j − f j . pentru că ∆1 = 5 > 0 şi ∆ 2 = 3 > 0 . pentru că: ∆1 . ∆ j = f j − C j . ∆ 2 > 0 . Verificăm criteriile: • Criteriul de optim finit: ∆ j ≤ 0. pentru probleme de maxim. • Criteriul de optim infinit: ∃ k ∈ 1. Alcătuim tabelul simplex: B ← a3 CB XB 5 a1 3 a2 0 a3 0 a4 Θ a4 0 0 fj 8 7 0 ∆j 2↓ 1 0 5 1 2 0 3 1 0 0 0 0 1 0 0 8:2 7:1 • f j se obţine calculând produsul scalar dintre fiecare coloană ⎛ 0⎞ ⎛8 ⎞ f0 = ⎜ ⎟ ⋅ ⎜ ⎟ = 0 ⋅ 8 + 0 ⋅ 7 = 0 . primele două elemente din linia f j s-au determinat astfel: ⎛ 0⎞ ⎛ 2⎞ f1 = ⎜ ⎟ ⋅ ⎜ ⎟ = 0 ⋅ 2 + 0 ⋅1 = 0 .5 astfel încât ∆ k > 0 şi toate elementele coloanei a k sunt ≤ 0 . ∀j = 1. ⎜ 0⎟ ⎜7⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ şi coloana CB. dar coloanele a1 . Pasul IV.Pasul II. ( C j reprezintă prima linie din tabel şi este formată din coeficienţii funcţiei obiectiv. a 2 conţin cel puţin câte o valoare strict pozitivă. pentru probleme de minim. 145 .) Pasul III. Acest criteriu nu se verifică. Acest criteriu nu se verifică . Schimbăm baza: • Criteriul de intrare în bază: intră în bază vectorul a k corespunzător diferenţei maxime ∆ j > 0 . de exemplu.5 .

observăm că se verifică criteriul de optim finit ( ∆ j ≤ 0. Coloana θ k se determină făcând raportul între elementele coloanei X şi elementele strict pozitive ale coloanei vectorului care intră în bază. ∀j = 1. B {2 1} Pasul V. x 2 = 2 . x 4 = 0 . Calculăm noile valori f j şi ∆ j . B ← a1 CB XB 5 a1 3 a2 0 a3 0 a4 θ 8 2 a4 5 0 fj 4 3 20 ∆j 1 0 5 0 1/2 ↓ 3/2 5/2 1/2 1/2 -1/2 5/2 -5/2 0 1 0 0 Algoritmul se repetă până când se verifică unul din criteriile de optim. În cazul acesta. max{5. iar valoarea maximă a funcţiei este f max = 21. • Criteriul de ieşire din bază: iese din bază vectorul al corespunzător raportului θ k minim (θ k > 0 ).5 ). 3} = 5 . 146 . care se găseşte la intersecţia liniei vectorului care iese ( al ) cu coloana vectorului care intră în bază ( a k ). deci iese din bază vectorul a3 . x3 = 0 . B a1 a2 CB XB 5 a1 3 a2 0 a3 0 a4 θ 5 3 fj 3 2 21 ∆j 1 0 5 0 0 1 3 0 2/3 -1/3 7/3 -7/3 -1/3 2/3 1/3 -1/3 În acest caz. Completăm coloanele B şi CB Restul elementelor se determină cu metoda Gauss-Jordan. 7 = 4 . Soluţia optimă a problemei se citeşte din coloana XB : x1 = 3 .În cazul nostru. Trecem la o nouă iteraţie: Stabilim pivotul. deci intră în bază vectorul a1 . θ l = min 8 .

7 = 2 ( 2) ( ) 21 . Avem că: f (0. 147 . 0) = 20 . 0) . 7 . 0) . A 0. B(3. care taie axele în punctele 0. Acestea sunt: O (0. Prin urmare. S 4 : x 2 ≥ 0 . S 2 : 2 x1 + x2 ≤ 7 . 2) şi C (4. Deoarece X p este mărginită. intersectând semiplanele S1 : x1 + 2 x2 ≤ 8 . 2 f (3. 2)t . Metoda grafică Dreptele ce determină semiplanele ataşate restricţiilor sunt: d1 : 2 x1 + x 2 = 8 . 2) = 21 şi f (4. d 2 : x1 + 2 x 2 = 7 . 0) = 0 . optimul funcţiei obiectiv se realizează într-unul din vârfurile poligonului soluţiilor posibile. 8) şi (4. care taie axele în punctele (0. 0) . S 3 : x1 ≥ 0 . Obţinem: x2 S3 S2 C B S4 O A S1 (d1) (d2) x1 Mulţimea X p a soluţiilor posibile ale problemei este reprezentată de interiorul şi frontiera patrulaterului OABC . ( 2) Determinăm mulţimea soluţiilor posibile ale problemei. f 0. 7 şi (7. f max = 21. 0) . soluţia optimă a problemei este: X O = (3.B.

i = 1.2.4 • Se scrie matricea sistemului( A ) .6. a1 a 2 a3 a 4 ⎛0⎞ ⎛ 2 3 1 0 ⎞ . pentru a verifica dacă problema are soluţie iniţială de bază (această condiţie este îndeplinită dacă A conţine matricea unitate). METODA BAZEI ARTIFICIALE PROBLEME REZOLVATE Să se rezolve problema de programare liniară: [max] f = 5 x1 + 2 x2 ⎧2 x1 + 3x2 ≤ 6 ⎪ ⎨ x1 + x2 ≥ 1 ⎪x .2. lipseşte vectorul e 2 = ⎜ ⎟ din matricea A şi ⎜1 ⎟ A=⎜ ⎝ ⎠ ⎜ 1 1 0 −1 ⎟ ⎟ ⎝ ⎠ din această cauză la restricţia a doua vom adăuga o variabilă artificială y . x ≥ 0 ⎩ 1 2 Rezolvare: • Se aduce problema la forma standard: [max ] f = 5 x1 + 2 x2 + 0 x3 + 0 x4 ⎧2 x1 + 3 x2 + x3 = 6 ⎪ ⎨ x1 + 2 x2 − x4 = 1 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. REZOLVAREA PROBLEMELOR DE PROGRAMARE LINIARĂ CARE NU ADMIT SOLUŢIE INIŢIALĂ DE BAZĂ. 148 .

0. Rezultatele obţinute în ultima iteraţie sunt: x1 = 6 .2) t şi f max = 30 . Rezultă forma standard de lucru a problemei: [max ] f = 5 x1 + 2 x2 + 0 x3 + 0 x4 − My ⎧2 x1 + 3 x2 + x3 = 6 ⎪ ⎨ x1 + 2 x2 − x4 + y = 1 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. atunci decizia este optim finit. y = 0 . unde M → ∞ . atunci problema nu are soluţie. Cum variabila artificială este y = 0 . dacă unei variabile artificiale îi corespunde în coloana X B o valoare nenulă. x 4 = 2 . 149 . i = 1. iar soluţia problemei se citeşte din coloana XB. x 2 = 0 .0.Observaţie. rezultă că problema are soluţie optimă: X o = (6. x3 = 0 .4 Rezolvăm această problemă: 5 CB XB B a1 a3 ← a5 2 a2 0 a3 0 a4 -M a5 θ 3 1 0 -M fj 6 1 -M ∆j ← a3 a1 0 5 fj 4 1 5 ∆j a4 a1 0 5 fj 2 6 30 ∆j 2↓ 3 1 1 -M -M 5+M 2+M 0 1 1 1 5 5 0 -3 0 1/2 1 3/2 5 15/2 0 -11/2 1 0 0 0 1 0 0 0 1/2 1/2 5/2 -5/2 0 -1 M -M 2↓ -1 -5 5 1 0 0 0 0 1 -M 0 -2 1 5 -M-5 -1 0 0 -M 2 - Discuţie: • După ce algoritmul simplex a luat sfârşit. Variabilele artificiale apar în funcţia obiectiv cu coeficientul + M la problemele de minim şi − M la cele de maxim. • După ce algoritmul simplex a luat sfârşit. dacă toate variabilele artificiale sunt egale cu 0.

atunci problema are soluţie unică. atunci problema admite optim multiplu.1]. b) Dacă ∃∆ k = 0 şi vectorul ak nu se află în baza optimă. i = 1.3. CAZURI SPECIALE ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR DE PROGRAMARE LINIARĂ I.6. opt 1 2 Soluţia optimă generală este: X = λX + (1 − λ ) X .3 ⎩ i Rezolvare: Forma standard a problemei este: [max ] f = 8 x1 + 5 x2 + 2 x3 + 0 x4 + 0 x 5 ⎧ x1 + x2 + x3 − x4 = 12 ⎪ 3 x + 2 x + x = 30 2 3 ⎪ 1 ⎨2 x + x + x + x = 22 2 3 5 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. a) Dacă toate valorile ∆ j = 0 din ultima linie a tabelului simplex corespund unor vectori din baza optimă (ultima bază). Probleme cu optim multiplu Discuţie.2. Pentru găsirea unei alte soluţii.5 ⎩ i ⎛ 1 1 1 −1 0 ⎞ ⎜ ⎟ A = ⎜ 3 2 1 0 0 ⎟. PROBLEME REZOLVATE Să se rezolve problema de programare liniară: [max] f = 8 x1 + 5 x2 + 2 x3 ⎧ x1 + x2 + x3 ≥ 12 ⎪ 3 x + 2 x + x = 30 2 3 ⎪ 1 ⎨2 x + x + x ≤ 22 3 ⎪ 1 2 ⎪ x ≥ 0. ⎜2 1 1 0 1⎟ ⎝ ⎠ 150 . i = 1. λ ∈ [0. se introduce în bază vectorul ak .

⎛ 0⎞ ⎛ 1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ Deoarece lipsesc vectorii e1 = ⎜ 0 ⎟ şi e2 = ⎜1 ⎟ .5 ⎩ i Tabelul simplex: B a6 ← a7 a5 CB XB 8 a1 5 a2 2 a3 0 a4 0 a5 -M a6 -M a7 θ 12 10 11 -M -M 0 fj 12 30 22 -42M ∆j 1↓ 3 2 -4M 1 2 1 -3M 1 1 1 -2M 2+2M -1 0 0 M -M 0 0 1 0 0 1 0 0 -M 0 0 1 0 -M 0 8+4M 5+3M ← a6 a1 a5 -M 8 0 fj 2 10 2 80-2M ∆j 0 1 0 8 0 1/3 2/3 -1/3 16 − M 3 M −1 3 2/3 ↓ -1 1/3 0 1/3 0 8 − 2M 3 2M − 2 3 0 0 1 0 0 0 1 0 0 -M -1/3 1/3 -1/3 8+ M 3 − 8 − 4M 3 3 30 6 M -M ← a3 a1 a5 2 8 0 fj 3 9 1 78 ∆j 0 1 0 8 0 1/2 ↓ 1/2 -1/2 5 0* 1 0 0 2 0 -3/2 1/2 1/2 1 -1 0 3/2 -1/2 0 -1/2 1/2 1 -1/2 -1/2 0 -1 3 0 -M+1 -M-3 6 18 - 151 . la prima şi la a ⎜ 0⎟ ⎜0⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ doua restricţie vom adăuga variabilele artificiale y1 şi y 2 . Rezultă forma standard de lucru: [max ] f = 8 x1 + 5 x2 + 2 x3 + 0 x4 + 0 x − My1 − My2 5 ⎧ x1 + x2 + x3 − x4 + y1 = 12 ⎪ ⎪ 3 x1 + 2 x2 + x3 + y2 = 30 ⎨2 x + x + x + x = 22 3 5 ⎪ 1 2 ⎪ x ≥ 0. i = 1.

4. de unde rezultă că problema are optim multiplu.0)t .4 − 4λ .0. introducem în bază vectorul a1 şi din următoarea iteraţie va rezulta X 2 = (6. λ ∈ [0. opt t adică X = (6 + 3λ .0.6.1].Din ultima iteraţie citim soluţia optimă X 1 = (9.0.6 − 6λ . x ≥ 0 ⎩ 1 2 152 . Pentru găsirea unei alte soluţii.3.1)t . λ ) . În linia ∆ j avem ∆ 1 = 0 . fj 78 ∆j a2 a1 a5 5 8 0 fj 6 6 4 78 ∆j 8 0 0 1 0 8 0 5 0* 1 0 0 5 0 2 0 2 -1 1 2 0 1 -1 -3 2 -1 1 -1 0 0 0 0 1 0 0 -1 3 -M+1 -M-3 3 -1 -2 1 1 -1 -1 3 -M-1 -M-3 Soluţia optimă a problemei: X opt = λX 1 + (1 − λ ) X 2 . λ ∈ [0. II. Probleme care nu admit soluţie PROBLEME REZOLVATE Să se rezolve problema de programare liniară: [min ] f = 7 x1 + 4 x2 ⎧− x1 + x2 ≥ 1 ⎪ ⎨ x1 + 2 x2 ≤ 1 ⎪x . dar vectorul a1 nu se află în baza optimă.3λ .1].

Probleme cu optim infinit PROBLEME REZOLVATE [max ] f = 3 x1 + 5 x2 ⎧ x1 − 3 x2 ≥ 3 ⎪ ⎨. x3 = 0. Rezultatele din ultima iteraţie sunt: x1 = 0. deci algoritmul a luat sfârşit. III. Deoarece variabilei artificiale y îi corespunde o valoare nenulă.4 B a3 ← a4 CB XB 7 a1 4 a2 0 a3 0 a4 M a5 θ 1/1 1/2 M 0 fj 1 1 M ∆j -1 1 -M -M-7 1↓ 2 M M-4 -1 0 -M -M 0 1 0 0 1 0 M 0 a1 a4 M 4 fj 1/2 1/2 M/3+2 ∆j -3/2 1/2 2-3M/2 -5-3M/2 0 1 4 0 -1 0 -M -M -1/2 1/2 2-M/2 2-M/2 1 0 M 0 ∆ j ≤ 0. x ≥ 0 ⎩ 1 2 153 . ∀ j = 1.2 x1 + x2 ≤ 2 ⎪x . y = 1 / 2. x4 = 0. i = 1.5 .Rezolvare: Forma standard de lucru a problemei este: [min ] f = 7 x1 + 4 x2 + 0 x3 + 0 x4 + My ⎧− x1 + x2 − x3 + y = 1 ⎪ ⎨ x1 + 2 x2 + x4 = 1 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. rezultă că problema nu are soluţie. x2 = 1 / 2.

4 B a5 a4 CB XB 3 a1 5 a2 0 a3 0 a4 -M a5 θ 3 - -M 0 fj 3 2 -3M ∆j a1 a4 3 0 fj 3 8 9 ∆j 1 -2 -M 3+M 1 0 3 0 -3 1 3M 5-3M -3 -5 -9 14 -1 0 -M -M -1 -2 -3 3 0 1 0 0 0 1 0 0 1 0 -M 0 1 2 3 -M-3 - Se observă că se verifică criteriul de optim infinit (coloana a 2 ). i = 1.Rezolvare: Forma standard de lucru a problemei este: [max ] f = 3x1 + 5 x2 + 0 x3 + 0 x4 − My ⎧ x1 − 3 x2 − x3 + y = 3 ⎪ ⎨. problema are optim infinit (max f = +∞ ) .2 x1 + x2 + x4 = 2 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. 154 . În acest caz.

x ≥0 ⎩ 1 2 [max] f = 2 x1 + 3x 2 ⎧− 2 x1 + 5 x 2 ≥ 2 ⎪ ⎨ 2 x1 + 3 x 2 ≤ 6 ⎪x . f max = 13 .x ≥0 ⎩ 1 2 [min ] f = 6 x1 + 7 x 2 ⎧− x1 + x 2 ≥ 1 ⎪ ⎨ x1 − 2 x 2 ≤ 1 ⎪x . f min = 7 .PROBLEME PROPUSE Să se rezolve prin două metode următoarele probleme de programare liniară şi să se compare rezultatele: [max] f 1. = 7 x1 + 8 x 2 ⎧2 x1 + x 2 ≤ 5 ⎪ ⎨ x1 + 2 x 2 ≤ 4 ⎪x . x 2 = 3 . R: x1 = 1. f min = 2 . x 2 = 1. 5. 2 4. R: x1 = 0. R: x1 = 0. x 2 = 3 . R: x1 = 1. x 2 = 1. R: Problema are optim infinit.x ≥0 ⎩ 1 2 R: x1 = 2.x ≥0 ⎩ 1 2 [max] f = 3x1 + 7 x 2 ⎧− 2 x1 + 3 x 2 ≥ 6 ⎪ ⎨ x1 − 2 x 2 ≤ 4 ⎪x . x2 = 1. f max = 13 . 2.2 x1 + 6 x 2 ≥ 3 ⎪x . 3. f max = 22 .x ≥0 ⎩ 1 2 [max ] f = 4 x1 + 6 x 2 ⎧ 2 x1 + 3 x 2 ≤ 6 ⎪ ⎨. 2 2 6.x ≥0 ⎩ 1 2 [min ] f = 5 x1 + 2 x2 ⎧2 x1 + 3 x2 ≤ 6 ⎪ ⎨ x1 + x2 ≥ 1 ⎪x . 155 .

x1 = 3. ⎧ 4 x1 − 7 x 2 ≥ 28 ⎪ ⎨− 5 x1 + 2 x 2 ≥ 10 ⎪x . x 2 = 6. [max] f = 2 x1 + 5 x 2 ⎧2 x1 + x 2 ≤ 5 ⎪ ⎨ x1 + 4 x 2 ≤ 6 ⎪x . x2 = 1. x 2 = 0. ⎧3 x1 + 2 x 2 ≤ 6 ⎪ ⎨2 x1 + x 2 ≤ 6 ⎪x . R: x1 = 4. x ≥ 0 ⎩ 1 2 11. x2 = 3. f max = 42 dacă problema este de maxim. R: x1 = 4. x ≥ 0 ⎩ 1 2 [max] f = 3 x1 + 4 x2 ⎧ 2 x1 + x2 ≤ 12 ⎪ ⎨− x1 + 2 x2 ≤ 4 ⎪x . 156 . f max = 28 . x ≥ 0 ⎩ 1 2 [opt ] f = 3 x1 + 5 x 2 ⎧− x1 + 2 x 2 ≤ 8 ⎪ 2 x + 3x ≥ 6 ⎪ 1 2 ⎨ 3 x1 + x 2 ≤ 18 ⎪ ⎪ x1 . f min = 9 dacă problema este de minim. f max = 9 . R: x1 = 2.[min] f = 3 x1 + 4 x2 7. f max = 15 . 10. x ≥ 0 ⎩ 1 2 R: Problema nu are soluţie. x 2 ≥ 0 ⎩ R: x1 = 0. 8. [max] f = 3 x1 + 5 x 2 9. x2 = 4..

x3 = 9 + 9 λ . i = 1. x ≥ 0 ⎩ 1 2 R: x1 = 9 . λ ∈ [0.3 ⎩ i 14. ⎪x + x + x + 2x = 3 2 3 4 ⎪ 1 ⎨ + + x1 x 2 x 4 ≤ 1 ⎪ ⎪ x ≥ 0.[max] f = 2 x1 + 3 x 2 12. ⎧3 x1 + x3 + x4 ≤ 4 ⎪ ⎪2 x1 + x 2 − x3 + x4 = 1 ⎨ ⎪ x1 + 2 x3 + 2 x 4 + x5 = 2 ⎪ x ≥ 0. x2 = 5 . 1] . 2 2 2 Să se rezolve următoarele probleme de programare liniară folosind algoritmul simplex primal: [max] f = 2 x1 − x 2 + 3 x3 + 2 x 4 + 3 x5 13. i = 1. [min] f = x1 − 2 x 2 + 3 x3 + 2 x 4 ⎧3 x1 + x 2 + x 4 = 2 15. ⎧5 x1 + 3 x 2 ≤ 30 ⎪ ⎨ x1 + 3 x2 ≤ 12 ⎪x . x 4 = 0. x5 = 3 . x3 = 2. f max = 33 . x3 = 0.5 ⎩ i R: x1 = 1 . x 2 = 9 λ . f max = 11 2 2 2 [max] f = 5 x1 + 2 x2 + 8 x3 ⎧ x1 + x2 + x3 ≥ 18 ⎪ ⎪2 x1 + x 2 + 3 x3 = 45 ⎨ x + x + 2 x ≤ 33 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. x 4 = 0. x 2 = 0. i = 1. f max = 117 2 2 157 .4 ⎩ i R: x1 = 1 . x2 = 1 . f min = 11 2 2 2 R: x1 = 9 − 9λ .

f max = 130 [min] f = x1 + 3x2 + 2 x3 + 5 x4 + 4 x5 18.5 R: x1 = 10.5 R: x1 = 15. ⎧2 x1 + x 2 + x3 + 3 x 4 + 2 x5 = 40 ⎪ ⎨ x1 + 2 x 2 + 3 x3 + x 4 + 3 x5 = 50 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. i = 1. ⎧ x1 + x 3 + 2 x 4 ≤ 40 ⎪2 x x ⎪ 1 + 2 + 3x 3 ≤ 16 ⎨ x + x + 2 x ≤ 48 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. x 4 = 0. f max = 200 [max] f = 5 x1 + 4 x 2 + 3 x3 + 2 x 4 + x5 17. x3 = 0. x2 = 16. x3 = 11 . i = 1. i = 1.4 ⎩ i R: x1 = 0. x 4 = 0. x 2 = 14 . f min = 81 5 5 5 158 .3 ⎩ i 19. x5 = 0. x 4 = 20.[max] f = 3 x1 + 5 x 2 + x 3 + 6 x 4 16. x5 = 0. x3 = 0. x3 = 0. f max = 42 [min] f = 10 x1 + 5 x 2 + x3 ⎧ x1 + x 2 + x3 ≥ 5 ⎪2 x − x 2 − x3 ≤ 1 ⎪ 1 ⎨ x + 3x − 2 x ≥ 4 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. x 2 = 9. x 2 = 20. i = 1. R: x1 = 0. ⎧3x1 + 2 x2 + x3 + 2 x4 + 3x5 = 63 ⎪ ⎨ x1 + 3x2 + 2 x3 + x4 + 2 x5 = 42 ⎪ ⎩ xi ≥ 0.

x 4 = 0.[min] f = 8 x1 + 4 x 2 + 12 x3 + 6 x 4 20. f max = 100 3 3 [min] f = 2 x1 − x 2 + x 3 − x 4 + 3 x 5 ⎧ x1 + x 2 + x 3 − x 4 + 2 x 5 ≤ 12 ⎪ ⎪ x1 + 2 x 2 + x 3 + x 4 + x 5 = 12 ⎨3x + x + x − x − x ≥ 8 2 3 4 5 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. x3 = 0. f min = 40 2 [max] f = 9 x1 + 10 x 2 + 8 x3 ⎧ 3 x1 − x2 + x3 ≤ 30 ⎪ ⎪ x1 + 2 x2 + 3 x3 ≤ 60 21. ⎪ ⎨ 2 x1 + x 2 + x3 ≤ 20 ⎪− x + 2 x − 2 x ≤ 40 2 3 ⎪ 1 ⎪ xi ≥ 0.3 ⎩ i R: x1 = 1 . f min = −5 5 5 159 . x 2 = 0. x5 = 0. x3 = 0. x 2 = 20.3 ⎩ R: x1 = 0. i = 1. R: x1 = 4 . x3 = 0. x 2 = 9. x3 = 5 . 2 3 ⎪ 1 ⎨ x + 2x + 2x ≤ 6 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. f max = 200 [max] f = 5 x1 + 10 x 2 + 20 x3 ⎧ x1 + 2 x2 + 3 x3 ≤ 5 ⎪2 x + x + x ≤ 4 22. x 4 = 0.3 ⎩ i R: x1 = 0. i = 1. ⎧ 2 x1 + x 2 + 2 x3 − x 4 ≥ 10 ⎪− x + 2 x + x + 3 x ≥ 9 2 3 4 ⎪ 1 ⎨ 2x x − 1 + 2 + 3 x3 + x 4 ≥ 8 ⎪ ⎪ x ≥ 0. x2 = 28 .5 ⎩ i 23. i = 1. i = 1.

x5 = 7. x5 = 8. i = 1. x2 =. ⎧2 x1 + x 2 + 2 x3 + 3x 4 + 3x5 = 30 R: x1 = 0. ⎧2 x1 + 3x2 + x3 + x4 + 2 x5 = 28 R: x1 = 0. x3 = 0. i = 1. x3 = 11 . ⎧ x1 + 2 x2 + 3x3 + 2 x4 + x5 = 20 ⎪ ⎨2 x1 + x2 + x3 + 3 x4 + 3 x5 = 30 ⎪ ⎩ xi ≥ 0.5 R: x1 = 0. x5 = 5 . x5 = 13 .5 25. x 2 = 18. f min = 14 160 . x4 = 14. x2 = 6. i = 1. f max = 56 [min] f = 3x1 + x2 + 5 x3 + 2 x4 + x5 28. x5 = 4. ⎧ x1 + 3x 2 + 2 x3 + 3x 4 + x 5 = 2 ⎪ ⎨2 x1 + x 2 + 3 x 3 + 2 x 4 + 3 x5 = 3 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. f min = 7 2 2 [max] f = x1 + 2 x2 + 3x3 + 4 x4 + 5 x5 ⎪ ⎨3x1 + x2 + 3x3 + 2 x4 + x5 = 35 ⎪ ⎩ xi ≥ 0.5 7 7 R: x1 = 0. ⎧2 x1 + x 2 + x3 − x 4 + x5 ≤ 10 ⎪ ⎪ x1 + 2 x 2 + 3 x3 + x 4 − x5 = 12 ⎨ x + x + x + x + x ≥ 14 2 3 4 5 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. x3 = 0. f min = 11 7 [max] f = x1 + 2 x 2 + 3 x 3 + 4 x 4 + 5 x 5 ⎪ ⎨ x1 + 2 x 2 + 2 x 3 + 2 x 4 + x 5 = 40 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. i = 1. x3 = 0. i = 1.5 27. x2 = 0. x 4 = 3 . x 4 = 0. x3 = 0. f max = 35 [min] f = x1 + 2 x 2 + 4 x3 + 2 x 4 + x5 26. x4 = 0. x 4 = 2.5 ⎩ i R: x1 = 0.[min] f = x1 + 2 x 2 − x3 + 3 x 4 + x 5 24. x2 = 0.

i = 1. x3 = 7 . x 2 = 0. 3 3 3 [min] f = 5 x1 + 4 x 2 + 3 x3 30.[max] f = x1 − 2 x 2 + 3x 3 + 2 x 4 ⎧3x1 + x 2 + x 4 = 2 29. x2 = 2.3 ⎩ i ⎧ x1 + x 2 + x3 ≥ 6 R: x1 = 0. i = 1. f miax = 23 . [min] f = 3 x1 − 2 x 2 + 7 x3 32. ⎪ ⎪3 x1 + 2 x 2 + x 3 ≥ 2 ⎨x + x + 2x ≥ 1 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. i = 1. f min = 18 . x2 = 5 . x3 = 6.3 ⎩ i ⎧ x1 + 3 x 2 − x3 ≤ 3 R: x1 = 6 . f max = 19 . [max] f = 5 x1 + 6 x 2 + 7 x3 31. x3 = 0. x 4 = 0.3 ⎩ i R: x1 = 0. ⎪ ⎪ x1 + x 2 + x 3 + 2 x 4 = 3 ⎨x + x + x ≤ 1 2 4 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. f min = 8 . 7 7 7 161 .4 ⎩ i R: x1 = 2 . i = 1. x2 = 0. ⎪ ⎪ x1 + x 2 + 3 x 3 ≤ 5 ⎧2 x1 + x 2 + x 3 ≤ 3 ⎨x + x + 2x ≤ 4 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. x3 = 1. ⎪ ⎪2 x1 − x 2 + 2 x 3 ≤ 2 ⎨ ⎪3 x1 + 2 x 2 − x3 ≥ 4 ⎪ x ≥ 0.

f min = 4 . x2 = 0. x3 = 3 . ⎪ ⎪2 x1 + 3 x 2 + x 3 ≥ 4 ⎨ + ⎪ x1 2 x 2 + 3 3 ≥ 10 ⎪ x ≥ 0. f min = 34 . i = 1. i = 1. x2 = 0. i = 1. 5 R: x1 = 2 . x2 = 2 . ⎪ ⎪− x1 + x 2 + 3 x 3 ≥ 5 ⎨ ⎪2 x1 + 3 x 2 + x 3 ≤ 3 ⎪ x ≥ 0.3 ⎩ i ⎧ x1 + x 2 + 2 x 3 ≤ 7 R: x1 = 4 . x3 = 13 . x3 = 0. f max = 66 . ⎪ ⎪ x1 + 3 x 2 + 2 x 3 ≤ 4 ⎨3 x + x − x ≥ 1 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. x2 = 0.3 ⎩ i R: x1 = 1 . f min = − 5 .3 ⎩ i ⎧2 x1 + x 2 + x 3 ≤ 6 5 5 [min] f = x1 + 3 x 2 + 2 x 3 ⎧ x1 + x 2 + x 3 ≥ 3 34. 5 5 5 [max] f = −6 x1 + 5 x 2 + 4 x3 35. 7 7 [min] f = x1 + 3 x 2 − 2 x 3 ⎧ x1 + x 2 + x 3 = 2 36.3 ⎩ i R: x1 = 14 . x3 = 16 . ⎪ ⎪ x1 + 2 x 2 + 3 x 3 ≤ 5 ⎨− x + x + 2 x ≥ 1 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0.[max] f = 4 x1 + 5 x 2 − 2 x 3 33. i = 1. 2 2 2 162 .

3 ⎩ i ⎧2 x1 + 3x 2 + x 3 ≤ 6 R: x1 = 1 . ⎪ ⎪2 x1 + x 2 + x3 ≤ 1 ⎧ x1 + x 2 + 3 x3 ≤ 2 ⎨3 x + x + 2 x ≤ 3 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. 5 [max] f = 5 x1 + x 2 + 4 x 3 38. f min = −16 . f max = 34 . x3 = 0. x 2 = 0. [min] f = 3x1 − 4 x 2 + x 3 + 5 x 4 ⎧ x1 − x 3 + 2 x 4 ≥ 2 40. i = 1. i = 1. i = 1. i = 1. ⎪ ⎪ x1 + 2 x 2 + 3x 3 ≤ 5 ⎨ ⎪2 x1 + x 2 + x 3 ≤ 2 ⎪ x ≥ 0. x 2 = 9. x3 = 2. x 2 = 0.3 ⎩ i 5 5 R: x1 = 1 . ⎪ ⎪2 x1 + 3 x 2 + x 4 ≤ 6 R: x1 = 1. x 2 = 0. f max = 37 . 163 . f max = 16 . x 4 = 4.4 ⎩ i R: x1 = 0. x3 = 8 .[max] f = 4 x1 + 3 x 2 + 10 x3 37. 5 5 5 [max] f = 4 x1 − x 2 + 6 x 3 + 2 x 4 ⎧ x1 + x 2 + x 3 + 2 x 4 = 3 ⎨2 x + 2 x − x ≥ 2 2 4 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. x3 = 3 .4 ⎩ i 39. ⎪ ⎪2 x1 − x 2 + 3x 4 = 3 ⎨x + x − 2x ≤ 1 3 4 ⎪ 2 ⎪ x ≥ 0. x4 = 0.

3. • Spunem că o restricţie este neconcordantă cu funcţia obiectiv dacă este de tipul "≥ " în cazul unei probleme de maxim şi dacă este de tipul "≤ " în cazul unei probleme de minim. Matricea coeficienţilor sistemului de restricţii din PD este transpusa matricei coeficienţilor sistemului de restricţii din PP . Duala unei probleme de minim este o problemă de maxim. Reguli de obţinere a problemei duale din problema primală 1. DUALITATE ÎN PROGRAMAREA LINIARĂ 6. 164 . numită duala problemei primale.3. Considerăm modelul matematic al unei probleme de programare liniară. 2. SCRIEREA PROBLEMEI DUALE BREVIAR TEORETIC Modelului matematic al unei probleme de programare liniară i se poate ataşa în mod unic o nouă problemă de programare. Problema iniţială sau primală ( PP ) împreună cu problema sa duală ( PD ) formează un cuplu de probleme duale. Fiecărei restricţii din PP îi corespunde o variabilă în problema duală.3. 4. iar termenii liberi din PD sunt coeficienţi funcţiei obiectiv din PP . iar numărul restricţiilor din PD este egal cu numărul variabilelor din PD .6. Coeficienţi funcţiei obiectiv din PD sunt termenii liberi din PP . iar duala unei probleme de maxim este o problemă de minim.1. • Spunem că o restricţie este concordantă cu funcţia obiectiv dacă este de tipul "≤ " în cazul unei probleme de maxim şi dacă este de tipul "≥ " în cazul unei probleme de minim. numărul variabilelor din PD este egal cu numărul restricţiilor din PP .

u 2 . c) Unei restricţii de tip egalitate din PP îi corespunde o variabilă oarecare în PD . 165 .5. a ) Unei variabile pozitive din PP îi corespunde o restricţie concordantă cu funcţia obiectiv în PD . x 4 ≥ 0 ⎩ Rezolvare: Asociem fiecărei restricţii din problema primală câte o variabilă: u1 . Să se scrie duala următoarei probleme de programare liniară: [min ] f = 3 x1 − 7 x 2 + 2 x3 − x 4 ⎧− 2 x1 + 3 x 2 + x 4 ≤ 9 ⎪ 4x − x + 2x = 2 ⎪ 1 2 3 ⎨ ⎪3 x1 + x 2 + 2 x3 − 5 x 4 ≥ 4 ⎪ x1 ≥ 0. u3 . a) Unei restricţii concordante cu funcţia obiectiv din PP îi corespunde o variabilă pozitivă în PD . 6. c) Unei variabile oarecare din PP îi corespunde o restricţie de tip egalitate în PD . PROBLEME REZOLVATE 1. b) Unei variabile negative din PP îi corespunde o restricţie neconcordantă cu funcţia obiectiv în PD . b) Unei restricţii neconcordante cu funcţia obiectiv din PP îi corespunde o variabilă negativă în PD . x 2 ≤ 0. x 3 ∈ R.

2. obţinem problema [max ] f = 9u1 + 2u 2 + 4u 3 ⎧− 2u1 + 4u 2 + 3u 3 ≤ 3 ⎪ ⎪ 3u 1 − u 2 + u 3 ≥ −7 ⎪ ⎨ 2u 2 + 2u 3 = 2 ⎪ u − 5u ≤ −1 1 3 ⎪ ⎪ u1 ≤ 0. rezultă că prima variabilă din PD este negativă ( u1 ≤ 0 ). Analog s-a procedat şi pentru obţinerea celorlalte restricţii din PD .[min ] f PP : = 3 x1 − 7 x 2 + 2 x3 − x 4 ⎧− 2 x1 + 3 x 2 + x 4 ≤ 9 ⎪ ⎪ 4 x1 − x 2 + 2 x3 = 2 ⎨ ⎪3 x1 + x 2 + 2 x3 − 5 x 4 ≥ 4 ⎪ x ≥ 0. Analog s-a procedat şi pentru obţinerea semnului celorlalte variabile din PD . i = 1. u 3 ≥ 0 ⎩ duală PD : Deoarece prima variabilă din PP este pozitivă ( x1 ≥ 0 ). Prima restricţie din PP este neconcordantă cu funcţia obiectiv ( "≤ " pentru minim).3 ⎩ 166 . u 2 ∈ R. x ≥ 0 2 3 4 ⎩ 1 u1 u2 u3 Folosind regulile enunţate în breviarul teoretic. x ≤ 0. x ∈ R. rezultă că prima restricţie din PD este concordantă cu funcţia obiectiv ( "≤ " pentru maxim). Să se scrie duala următoarei probleme de programare liniară: [max ] f = 8 x1 + 3 x 2 + 4 x3 ⎧5 x1 + 3 x 2 + 2 x 4 ≤ 9 ⎪ ⎪ 4 x1 − x 2 + 3x3 ≤ 2 ⎪ ⎨6 x1 + 5 x 2 − 4 x3 ≤ 1 ⎪− 3 x + x + 2 x ≤ 4 1 2 3 ⎪ ⎪ xi ≥ 0.

u3 . spunem că PP şi PD formează un cuplu de probleme duale simetrice. [max ] f PP : = 8 x1 + 3 x 2 + 4 x 3 ⎧ 5 x1 + 3 x 2 + 2 x 4 ≤ 9 ⎪ ⎪ 4 x1 − x 2 + 3 x3 ≤ 2 ⎪ ⎨ 6 x1 + 5 x 2 − 4 x3 ≤ 1 ⎪ ⎪− 3 x1 + x 2 + 2 x3 ≤ 4 ⎪ x ≥ 0.4 ⎩ i Observaţie.Rezolvare: Asociem fiecărei restricţii din problema primală câte o variabilă: u1 . i = 1. i = 1. În acest caz.3 ⎩ i u1 u2 u3 u4 Folosind regulile enunţate în breviarul teoretic. 167 . u 2 . obţinem problema duală: [min ] f PD : = 9u1 + 2u 2 + u 3 + 4u 4 ⎧5u1 + 4u 2 + 6u 3 − 3u 4 ≥ 8 ⎪ ⎪ 3u 1 − u 2 + 5u 3 + u 4 ≥ 3 ⎨2u + 3u − 4u + 2u ≥ 4 2 3 4 ⎪ 1 ⎪ u ≥ 0.

b) Să se rezolve problema duală.4 ⎩ i a ) PD : [max ]g = 3u1 + 5u2 + u3 + 6u4 + 0u5 + 0u6 + 0u7 ⎧u1 + u3 + 2u 4 + u5 = 30 ⎪2u + u + u + u = 12 4 6 ⎪ 1 2 ⎨ u1 + u 2 + 2u3 + u7 = 36 ⎪ ⎪ u ≥ 0. c) Să se determine soluţiile optime ale cuplului de probleme primală-duală.3 ⎩ a ) Să se construiască problema duală. i = 1.7 ⎩ i b) Aducem problema duală la forma standard: 168 . REZOLVAREA UNUI CUPLU DE PROBLEME PRIMALĂ-DUALĂ PROBLEME REZOLVATE Se dă următoarea problemă de programare liniară: [min ] f = 30 x1 + 12 x 2 + 36 x3 ⎧ x1 + 2 x 2 + x3 ≥ 3 ⎪ x 2 + x3 ≥ 5 ⎪ ⎪ + 2 x3 ≥ 1 ⎨ x1 ⎪2 x + x ≥6 2 ⎪ 1 ⎪ xi ≥ 0.3. Rezolvare: [max ] f = 3u1 + 5u 2 + u 3 + 6u 4 ⎧u1 + u 3 + 2u 4 ≤ 30 ⎪2u + u + u ≤ 12 2 4 ⎪ 1 ⎨u + u + 2u ≤ 36 2 3 ⎪ 1 ⎪ u ≥ 0. i = 1. i = 1.2.6.

u 5 = 0. soluţia optimă a problemei primale este: x1 = 2 / 3. u 4 = 6. u 7 = 0 . u 6 = 0. pe linia g j . f min = g max = 88 . x2 = 14 / 3. u3 = 1. -în ultima iteraţie a algoritmului simplex primal. c) Pentru a determina soluţia optimă a problemei primale se procedează în felul următor: -se rezolvă problema duală cu ajutorul algoritmului simplex primal. 169 . Prin urmare. u 2 = 5. g max = 88 . x3 = 5 / 3 . în dreptul coloanelor ce corespund vectorilor care au format baza iniţială.Realizăm tabelul simplex: B a5 ← a6 a7 CB UB 3 a1 5 a2 1 a3 6 a4 0 a5 0 a6 0 a7 0 0 0 gj 30 12 36 0 ∆j ← a5 a4 a7 0 6 0 gj 6 12 36 72 ∆j a3 ← a7 a4 1 6 0 gj 6 12 30 78 ∆j a3 a4 a2 1 6 5 gj 26 2 10 88 ∆j 1 2 1 0 3 -3 2 1 12 -9 -3 2 4 9 -6 -1/3 2/3 4/3 31/3 -22/3 0 1 1 0 5 -2 1 1 6 -1 -2 ↓ 1 3 4 1 0 0 1 5 0 1 0 1 0 1 1↓ 0 1 0 1 1 0 0 6 -5 1 0 0 1 0 2↓ 1 0 0 6 0 1 0 6 0 0 1 0 12 0 0 1 0 6 0 1 0 0 0 1 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 1 -2 0 0 1 0 0 0 1 0 6 0 0 0 0 1 -2 0 0 1 0 -1 2 1 1 4 0 -1 -4 0 1/3 -2/3 0 1/3 1/3 0 -1/3 2/3 1/3 2/3 14/3 5/3 -2/3 -14/3 -5/3 15 12 - 6 36 12 10 Soluţia optimă a problemei duale este: u1 = 0. se citeşte soluţia optimă a problemei primale.

= 5 x1 − x 2 + 4 x3 + 3 x 4 ⎧4 x1 + 3 x 2 + 5 x 4 ≥ 6 ⎪7 x − x + 2 x = 5 ⎪ 1 2 3 ⎨ 3 x1 + x 2 + 2 x3 − 5 x 4 ≤ 4 ⎪ ⎪ x1 ≥ 0. x 2 ≤ 0. cum a fost cazul problemei anterioare. Este utilă rezolvarea problemei duale în locul celei primale atunci când duala este mai uşor de rezolvat cu ajutorul algoritmului simplex primal. x 2 ∈ R. PROBLEME PROPUSE Să se scrie duala următoarelor probleme de programare liniară: [max ] f 1.Observaţie. 170 . u 2 ∈ R. x3 ≤ 0. x 4 ≥ 0 ⎩ [min ] f 2. x 4 ≥ 0 ⎩ [min ]g = 6u1 + 5u 2 + 4u 3 R: PD : ⎧4u1 + 7u 2 + 3u 3 ≥ 5 ⎪3u − u + u ≤ −1 2 3 ⎪ 1 ⎪ ⎨2u 2 + 2u 3 = 4 ⎪5u − 5u ≥ 3 3 ⎪ 1 ⎪ u1 ≤ 0. u 3 ≥ 0 ⎩ = 3 x1 − 7 x 2 + 2 x3 − x 4 ⎧− 2 x1 + 3 x 2 + x 4 ≤ 2 ⎪ 4x − x + 2x ≥ 1 ⎪ 1 2 3 ⎨ 3 x1 + x 2 + 2 x3 − 5 x 4 = 3 ⎪ ⎪ x1 ≥ 0. x3 ∈ R.

⎧− 2 x1 + 3 x 2 + x 4 ≥ 7 ⎪ ⎨3 x1 + x 2 + 2 x3 − 5 x 4 ≤ 4 ⎪ x ∈ R. x ≤ 0.[max ]g = 2u1 + u 2 + 3u 3 ⎧− 2u1 + 4u 2 + 3u 3 ≤ 3 ⎪3u − u + u = −7 2 3 R: PD ⎪ 1 ⎪ ⎨3u 2 + 2u 3 ≥ 2 ⎪u − 5u ≤ −1 3 ⎪ 1 ⎪ u1 ≤ 0. x ≥ 0. u 2 ≤ 0 ⎩ [max ] f = −2 x1 + 7 x 2 + 2 x3 4. x3 ∈ R ⎩ [min ]g = 4u1 + 2u 2 + u 3 ⎧− 2u1 + 4u 2 + 3u 3 ≥ −2 ⎪ 3u − u + u ≤ 7 ⎪ 1 2 3 ⎨ ⎪2u 2 + 3u 3 = 2 ⎪ u1 ≥ 0. u 2 ∈ R. u 2 ≥ 0. x ≥ 0 2 3 4 ⎩ 1 [max ]g = 7 x1 + 4 x 2 ⎧− 2u1 + 3u 2 = 8 ⎪3u + u ≥ 6 2 R: PD : ⎪ 1 ⎪ ⎨2u 2 ≤ 3 ⎪u − 5u ≤ −1 2 ⎪ 1 ⎪ u 1 ≥ 0. u 3 ≤ 0 ⎩ R: 171 . ⎧− 2 x1 + 3 x 2 ≤ 4 ⎪ 4x − x + 2x = 2 ⎪ 1 2 3 ⎨ 3 x1 + x 2 + 3 x3 ≥ 1 ⎪ ⎪ x1 ≥ 0. x 2 ≤ 0. u 3 ∈ R ⎩ [min ] f = 8 x1 + 6 x 2 + 3x3 − x 4 3.

i = 1.3 ⎩ a ) Să se construiască problema duală. i = 1.3 ⎩ i [max ] f a) Să se construiască problema duală.4 ⎩ i R: a ) PD : c) X o = (1. Se dă următoarea problemă de programare liniară: = 3 x1 + 2 x 2 + 4 x3 ⎧ x1 + 2 x 2 + x3 ≤ 3 ⎪2 x + x ≤6 2 ⎪ 1 ⎨ x 2 + x3 ≤ 5 ⎪ ⎪ x ≥ 0.[min ] f 5. g max = 13 . [max ]g = 3u1 + 6u 2 + 5u 3 + u 4 ⎧u1 + 2u 2 + u 4 ≤ 5 ⎪2u + u + 2u ≤ 2 2 3 ⎪ 1 ⎨3u + 3u + 2u ≤ 6 3 4 ⎪ 1 ⎪ u ≥ 0. Se dă următoarea problemă de programare liniară: = 5 x1 + 2 x 2 + 6 x3 ⎧ x1 + 2 x 2 + x3 ≥ 3 ⎪ ≥6 ⎪2 x1 + x 2 ⎪ x 2 + x3 ≥ 5 ⎨ ⎪x + 2 x3 ≥ 1 ⎪ 1 ⎪ xi ≥ 0. c) Să se determine soluţiile optime ale cuplului de probleme primală-duală. 0. f min = 13 . 172 . 1)t . 0 )t . b) Să se determine soluţiile optime ale cuplului de probleme primală-duală. i = 1. 6. U o = (0. 4. 2. b) Să se rezolve problema duală.

0)t .3 ⎩ i b) X o = (0. f max = 12 . U o = (4. b) Să se rezolve problema duală. g min = 12 . g max = 40 . i = 1. 173 . U o = (4. 0)t .3 ⎩ i a) Să se construiască problema duală. 0)t .[min ]g = 3u1 + 6u 2 + 5u 3 R: a) PD : ⎧u1 + 2u 2 ≥ 3 ⎪2u + u + u ≥ 2 2 3 ⎪ 1 ⎨u + u ≥ 4 3 ⎪ 1 ⎪ u ≥ 0. Se dă următoarea problemă de programare liniară: [min] f = 8 x1 + 4 x2 + 12 x3 + 6 x 4 ⎧ 2 x1 + x 2 + 2 x3 − x4 ≥ 10 ⎪− x + 2 x + x + 3 x ≥ 9 2 3 4 ⎪ 1 ⎨− 2 x + x + 3 x + x ≥ 8 1 2 3 4 ⎪ ⎪ x ≥ 0. [max ]g = 10u1 + 9u 2 + 8u 3 R: a ) PD : ⎧2u1 − u 2 − 2u 3 ≤ 8 ⎪ ⎪u1 + 2u 2 + u 3 ≤ 4 ⎪ ⎨2u1 + u 3 + 3 x3 ≤ 12 ⎪− u + 3u + x ≤ 6 3 3 ⎪ 1 ⎪ u i ≥ 0. 0. f min = 40 . 0. c) Să se determine soluţiile optime ale cuplului de probleme primală-duală. 7.4 ⎩ c) X o = (0. i = 1. 3)t . i = 1. 0. 0. 10.

b) Să se determine soluţiile optime ale cuplului de probleme primală-duală. ⎪− u1 − 2u 2 − u 3 + 2u 4 ≥ −9 ⎨u + 3u − u − 2u ≥ 8 2 3 4 ⎪ 1 ⎪ u ≥ 0.0 . 7 7 7 ( ) ⎧− 3u1 + u 2 + 2u 3 − u 4 ≥ 7 ⎪ . 4 . f max = 95 .8. i = 1. 7 7 ) g max = 95 .4 ⎩ i ( t 23 13 . U o = 0. . 0. i = 1. 7 174 .3 ⎩ a) Să se construiască problema duală. [min ]g = 7u1 + 3u 2 + 2u 3 + 8u 4 R: a ) PD : t b) X o = 9 . Se dă următoarea problemă de programare liniară: [max] f = 7 x1 − 9 x 2 + 8 x3 ⎧ − 3 x1 − x 2 + x3 ≤ 7 ⎪ ⎪ x1 − 2 x 2 + 3 x3 ≤ 3 ⎪ ⎨ 2 x1 − x2 − x3 ≤ 2 ⎪− x + 2 x − 2 x ≤ 8 2 3 ⎪ 1 ⎪ xi ≥ 0.

6. utilizând algoritmul simplex dual: [min ] f = 3 x1 + 2 x 2 + 4 x 3 + x 4 ⎧− 5 x1 + x 2 − 4 x 3 + 2 x 4 ≤ −12 ⎪ − 3 x − x − 3 x + x ≤ −9 1 2 3 4 ⎪ ⎨ − x1 + 2 x 2 − 2 x 3 − x 4 ≤ −15 ⎪ ⎪ x ≥ 0.7 ⎩ i • Realizăm prima iteraţie din tabelul simplex şi verificăm dacă avem soluţie dual realizabilă ( ∆ j ≤ 0. i = 1.4 ⎩ i Rezolvare: • Forma standard de lucru a problemei este: [min ] f = 3 x1 + 2 x 2 + 4 x 3 + x 4 + 0 x 5 + 0 x 6 + 0 x 7 ⎧− 5 x1 + x 2 − 4 x 3 + 2 x 4 + x 5 = −12 ⎪ − 3 x − x − 3 x + x + x = −9 1 2 3 4 6 ⎪ ⎨ ⎪− x1 + 2 x 2 − 2 x 3 − x 4 + x 7 = −15 ⎪ x ≥ 0. ∀j = 1. i = 1.4. ALGORITMUL SIMPLEX DUAL PROBLEME REZOLVATE Să se rezolve următoarea problemă de programare liniară.7 ): CB Baza a5 a6 ← a7 XB 3 a1 2 a2 4 a3 1 a4 0 a5 0 a6 0 a7 0 0 0 fj -12 -9 -15 0 ∆j -5 -3 -1 0 -3 1 -1 2 0 -2 -4 -3 -2 0 -4 2↓ 1 -1 0 -1 1 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 1 0 0 175 .

în cazul acesta. în acest caz.−9. va intra în bază vectorul corespunzător celui mai mic raport.toate elementele coloanei X B sunt mai mari sau egale cu zero. iar pe linia unui vector corespunzător unei valori strict negative avem numai valori mai mari sau egale cu zero. min −3 .−15} = −15 .coloana X B conţine elemente strict negative. Rezultă următoarele iteraţii: CB Baza ← a5 XB 3 a1 2 a2 4 a3 1 a4 0 a5 0 a6 0 a7 0 0 1 a6 a4 fj a3 a6 a4 fj -42 -24 15 15 ∆j 4 0 1 21/4 9/4 9/2 51/2 ∆j -7 -4 1 1 -2 7/8 3/8 5 1 -2 -2 -4 -5/8 -17/8 –3/4 -3/4 11/4 -1/4 -13/4 -21/4 -8 ↓ -5 2 2 -2 1 0 0 4 0 0 0 1 1 0 0 0 1 1 0 1 0 0 0 0 -1/8 -5/8 1/4 -1/4 -1/4 0 1 0 0 0 0 1 0 0 0 2 1 -1 -1 -1 -1/4 -1/4 -1/2 -3/2 -3/2 176 . decizia este: problema nu are soluţie. deci iese din bază vectorul a 7 . iar soluţia se citeşte din coloana X B . . în acest caz. • Aplicăm criteriul de intrare în bază: se calculează rapoartele dintre elementele liniei ∆ j şi elementele strict negative de pe linia vectorului care iese din bază. deci va rezulta că intră în bază vectorul a 4 . în cazul nostru. {−1 − 2 −1 } • Stabilim pivotul şi elementele din următoarea iteraţie le vom determina folosind metoda Gauss-Jordan. decizia este optim finit. −1 = 1 .• Aplicăm criteriul de ieşire din bază: iese din bază vectorul corespunzător celei mai mici valori negative din coloana X B . min{− 12. −4 . • Algoritmul simplex dual ia sfârşit când se produce unul din următoarele evenimente: .

11 λ . f min = 4 2. ⎧2 x1 + x 2 − 2 x 3 − x 4 ≤ −2 ⎪ ⎨ x1 − 2 x 2 − x 3 − 2 x 4 ≤ −3 ⎪ ⎩ x i ≥ 0. 11 − 11λ . 1. f min = 18 5 5 5 ( ) [max] f = x1 − 2 x 2 + 3 x 3 − 4 x 4 + 5 x 5 4. 9 . algoritmul simplex dual: [min] f = 3 x1 + 4 x2 + 5 x3 1. 0 )t . λ ∈ [0. 5 − 11 λ . iar valoarea 4 2 4 ( ) minimă a funcţiei obiectiv corespunzătoare acestei soluţii este: f min = 4 ⋅ 21 + 1 ⋅ 9 = 51 . 4 2 2 PROBLEME PROPUSE Să se rezolve următoarele probleme de programare liniară folosind. 21 . i = 1. 0. f max = −2 3. 9 .3 [max] f = − x1 − 2 x 2 − x 3 − 3 x 4 R: X o = (0. 0 )t . ⎧2 x1 + x 2 + x 4 + x 5 = 5 ⎪ ⎨− x1 − x 2 + x 3 − 3 x 4 = −4 ⎪ ⎩ x i ≥ 0. rezultă că t problema are soluţie optimă: X o = 0. 0. i = 1. 0. 2. 4 .4 t R: X o = 0. acolo unde este posibil. 7 .5 t R: X o = 0.Deoarece toate elementele coloanei X B sunt pozitive.4 [min] f = 3 x1 + x 2 + 2 x 3 + 5 x 4 R: X o = (0. f max = 13 3 3 ( ) 177 . 0. i = 1. 0 . ⎧ x1 + 2 x 2 − 3x3 − x 4 ≤ −6 ⎪ ⎨2 x1 − x 2 − x 3 − 2 x 4 ≤ −2 ⎪ ⎩ x i ≥ 0. i = 1. ⎧ x1 − 2 x2 − x3 ≤ −2 ⎪ ⎨− 2 x1 − x2 − 3 x3 ≥ −1 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. 1] .

pentru 7 7 ( ) care f max = − 15 . 12 . 3 3 3 ( ) [max] f = −3 x1 − x 2 − 3 x3 − x 4 9. f min = 55 [min] f = 4 x1 + 3 x 2 + 2 x 3 + x 4 6.[min] f = 5 x1 + 4 x 2 + 3 x 3 5. t se obţine soluţia optimă X o = 0. 5 5 [max] f = 6 x1 + 3 x2 + 2 x3 ( ) 7. 0 . i = 1. i = 1.3 ⎩ i R: X o = (7. pentru care f min = 3 . 0 )t . f min = 44 . 3 . 0. i = 1. 7 . 7 178 . 1 . 5. f max = 27 . folosind algoritmul simplex primal ( ASP ).3 t R: X o = 1 . 3 . 14 . ⎪ ⎪− x1 − x 2 − x 3 ≤ −6 ⎧− 2 x1 + 2 x 2 − x 3 ≤ −4 ⎨− x − x + 2 x ≤ −12 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. ⎧2 x1 − x 2 − x3 − 3x 4 = −3 ⎪ ⎨ x1 − 2 x 2 − 3 x 3 + x 4 = −3 ⎪ ⎩ xi ≥ 0.4 R: Nu se poate aplica algoritmul simplex dual ( ASD ). i = 1. ⎧− x1 − x 2 − x3 − 3x 4 = −3 ⎪ ⎨2 x1 − 2 x 2 + 3 x3 + x 4 = −3 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. 2 2 2 ( ) [min] f = 5 x1 + 3 x 2 + 2 x 3 8. 0. ⎧− x1 − x2 − 2 x3 ≥ −4 ⎪ ⎨3 x1 − x2 − x3 ≤ −2 ⎪ ⎩ xi ≥ 0.3 ⎩ i ⎧− x1 − x 2 − x 3 ≤ −5 t R: X o = 0. 6 . ⎪ ⎪ x1 − x 2 + 2 x 3 ≤ −4 ⎨2 x − x − x ≤ 1 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. i = 1. se obţine soluţia optimă X o = 0.4 R: Nu se poate aplica ASD . t folosind ASP .

0. f max = 9 . 10 .2 11. f min = −13 . ⎧ x1 − x 2 ≤ −1 R: Problema nu are soluţie. 0. dacă problema t X o = 1 . 2. 179 . ⎧− 2 x1 − x 2 + x 3 − x 4 = −4 R: Dacă problema este de maxim. i = 1. 3 3 10. 0. 0)t .[opt ] f = x1 − 2 x 2 + 3 x3 − 4 x 4 ⎪ ⎨ x1 − x 2 − 3 x 3 − x 4 = −3 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. ( ) este de minim. i = 1.4 X o = (3. [min] f = 8 x1 + 3 x 2 ⎪ ⎨ x1 + 2 x 2 ≤ 1 ⎪ ⎩ x i ≥ 0.

2. Rezolvare: a) Forma standard de lucru a problemei este: [max ] f = 7 x1 + 4 x 2 + 0 x 3 + 0 x 4 + 0 x 5 ⎧− 2 x1 + ⎪ x − 1 ⎪ ⎨ x + 1 ⎪ ⎪ x ≥ 0. b) Să se determine soluţia optimă a problemei în cazul în care coeficienţii funcţiei obiectiv devin: ~ b1 ) c = (4.6. c) Să se determine soluţia optimă a problemei în cazul în care temenii liberi devin: ~ c1 ) b = (1.2 ⎩ i a ) Să se determine soluţia optimă a acestei probleme.5) . ~ b2 ) c = (5. ~ c 2 ) b = (5. ~ b3 ) c = (1. REOPTIMIZĂRI PROBLEME REZOLVATE Se consideră problema de programare liniară: [max ] f = 7 x1 + 4 x 2 ⎧− 2 x1 + 3 x 2 ≤ 9 ⎪ x − x ≤3 1 2 ⎪ ⎨ x + x ≤9 1 2 ⎪ ⎪ x ≥ 0. i = 1.6) .3.3) .3) t .1) t .5. ⎩ i 3x 2 + 0 x3 = 9 x2 + x4 = 3 x2 + i = 1.5 x5 = 9 180 .

daţi de c ). 0. f max = 54 . 12. După ce calculăm ∆ j sunt posibile două situaţii: 1) toate elementele liniei ∆ j sunt negative sau egale cu zero şi în acest caz se poate citi soluţia optimă a problemei modificate. Realizăm tabelul simplex: CB Baza a3 ← a4 XB 7 a1 4 a2 0 a3 0 a4 0 a5 0 0 0 a5 fj 9 3 9 0 ∆j 0 7 0 a3 a1 ← a5 fj 15 3 6 21 ∆j 0 7 4 a3 a1 a2 fj 12 6 3 54 ∆j -2 ↓ 1 1 0 7 0 1 0 7 0 0 1 0 7 0 3 -1 1 0 4 1↓ -1 2 -7 11 0 0 1 4 0 1 0 0 0 0 1 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 1 0 0 0 2 1 -1 7 -7 5/2 1/2 -1/2 3/2 -3/2 0 0 1 0 0 0 0 1 0 0 -1/2 1/2 1/2 11/2 -11/2 Rezultă soluţia optimă: X o = (6. soluţia optimă a problemei modificate coincide cu soluţia optimă 181 . evident. cu excepţia liniei C j (unde vom scrie ~ noii coeficienţi ai funcţiei obiectiv. b) Modificarea coeficienţilor funcţiei obiectiv Alcătuim un tabel simplex în care vom copia datele din ultima iteraţie a tabelului precedent.Pentru rezolvarea problemei vom aplica algoritmul simplex primal. 3. a liniilor f j şi ∆ j . a coloanei C B ~ (unde vom trece tot coeficienţii funcţiei obiectiv daţi de c ) şi. 0) t .

~ b1 ) În cazul în care c = (4. ~ b2 ) În cazul în care c = (5.a problemei iniţiale. 3. 3) obţinem următorul tabel simplex: CB Baza a3 a1 a2 fj XB 4 a1 3 a2 0 a3 0 a4 0 a5 0 4 3 12 6 3 33 ∆j 0 1 0 4 0 0 0 1 3 0 1 0 0 0 0 5/2 1/2 -1/2 1/2 -1/2 -1/2 1/2 1/2 7/2 -7/2 Se observă că toate elementele liniei ∆ j sunt negative sau egale cu zero. Valoarea optimă a funcţiei obiectiv este dată de primul element al liniei f j .5) obţinem următorul tabel simplex: CB Baza ← a3 XB 5 a1 5 a2 0 a3 0 a4 0 a5 0 5 5 a1 a2 fj 12 6 3 45 ∆j 0 5 5 a4 a1 a2 fj 24/5 18/5 27/5 45 ∆j 0 1 0 5 0 0 1 0 5 0 0 0 1 5 0 0 0 1 5 0 1 0 0 0 0 2/5 -1/5 1/5 0 0 5/2 ↓ 1/2 -1/2 0 0 1 0 0 0 0 -1/2 1/2 1/2 5 -5 -1/5 3/5 2/5 5 -5 182 . 12. 0. pănă la obţinerea soluţiei optime a problemei modificate. Rezultă că soluţia optimă a problemei modificate coincide cu soluţia optimă a problemei iniţiale: ~ ~ X o = (6. 0) t . 2) pe linia ∆ j există cel puţin un element strict pozitiv şi în acest caz se aplică în continuare algoritmul simplex primal. f max = 33 .

0. Soluţia optimă în formă generală a problemei este: ~ ~ X opt = λX 1 + (1 − λ ) X 2 .1] . 3. f max = 36 . Deoarece pe linia ∆ j există ∆ 4 = 0 . 0) t . pănă la obţinerea soluţiei optime a problemei modificate: ~ ~ X o = (18 / 5. 27 / 5. prin urmare vom aplica în continuare algoritmul simplex 2 primal. 0) t . 24 / 5. Introducând în bază vectorul a 4 . 27 / 5. ~ b3 ) În cazul în care c = (1. λ ∈ [0. 0. 183 . iar f max = 45 . 24 / 5. obţinem o nouă ~ soluţie optimă: X 2 = (18 / 5.6) obţinem următorul tabel simplex: CB Baza ← a3 XB 1 a1 6 a2 0 a3 0 a4 0 a5 0 1 6 a1 a2 fj 12 6 3 24 ∆j 0 1 6 a4 a1 a2 fj 24/5 18/5 27/5 36 ∆j 0 1 0 1 0 0 1 0 5 0 0 0 1 6 0 0 0 1 5 0 1 0 0 0 0 2/5 -1/5 1/5 1 -1 5/2 ↓ 1/2 -1/2 -5/2 5/2* 1 0 0 0 0 -1/2 1/2 1/2 7/2 -7/2 -1/5 3/5 2/5 3 -3 Pe linia ∆ j din prima iteraţie există un element strict pozitiv ( ∆ 4 = 5 ). prin urmare soluţia optimă a problemei iniţiale este soluţie optimă şi pentru problema modificată: ~ X 1 = (6. 0) t . 0. 12. rezultă că problema are optim multiplu. dar vectorul a 4 nu se află în baza optimă.Observăm că toate elementele liniei ∆ j din prima iteraţie sunt negative sau egale cu zero.

f max = 7 ⋅ 5 + 4 ⋅ 1 = 2 2 2 2 2 39 2 . 2. în care se copiază datele din ultima iteraţie a tabelului simplex al problemei iniţiale. în dreptul vectorilor care au format baza iniţială. ~ Dacă vectorul termenilor liberi b devine b . se alcătuieşte un tabel simplex. Se aplică în continuare algoritmul simplex dual. unde se scriu elementele date de X B . corespunzătoare bazei 5 − 1 ⎞ ⎛1 ⎞ ⎛ 9 ⎞ ⎛1 2 2 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜2⎟ ⎜ ~B 1 1 ⋅ 2 = ⎜ 5 ⎟ ≥ 0 .0. b este vectorul termenilor liberi. ~ c1 ) b = (1. este: X = ⎜ 0 2 2⎟ ⎜ ⎟ 2 ⎜1⎟ ⎜ 1 1 ⎟ ⎜3 ⎟ 2⎠ ⎝ ⎠ ⎝0 − 2 ⎝2⎠ soluţia optimă a problemei modificate este dată de: x3 = 9 . care se pot citi din vectorul ~ X B şi din variabilele secundare. mai puţin ~ coloana X B . deci {a3 . 9 . unde B este matricea care are pe coloane vectorii bazei B şi B −1 se citeşte din ultima iteraţie a tabelului simplex. în această situaţie. care sunt egale cu zero. sau 2 2 2 ~ ~ X o = ( 5 . x 4 = x5 = 0 . a1 . în acest caz soluţia optimă a problemei modificate este formată din variabilele bazice. a 2 } . x1 = 5 . se calculează ~ ~ X B = B −1 ⋅ b . 184 . Sunt posibile două cazuri: ~ 1) X B ≥ 0 . ~ 2) X B are cel puţin o componentă negativă.c) Modificarea termenilor liberi ai restricţiilor problemei Vom folosi formula prin care se determină o soluţie de bază X B a sistemului de restricţii corespunzătoare unei baze date B : X B = B −1 ⋅ b . 1 . x 2 = 1 .0) t . 3) t ~ ~ După formula X B = B −1 ⋅ b avem că soluţia de bază a sistemului ~ de restricţii cu termenii liberi daţi de b .

0)t . prin urmare. a1 .~ ~ După formula X B = B −1 ⋅ b avem că soluţia de bază a sistemului ~ de restricţii cu termenii liberi daţi de b . corespunzătoare bazei {a3 . a 2 } . vom aplica în continuare algoritmul simplex dual.0. care are şi o componentă ⎜ ⎜ −1 ⎟ 1 1 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎝ ⎠ 2⎠ ⎝ ⎠ ⎝0 − 2 negativă.1) t CB Baza a3 a1 ← a2 XB 7 a1 4 a2 0 a3 0 a4 0 a5 0 7 4 fj 12 2 -1 10 ∆j 0 7 0 a3 a1 a4 fj 7 1 2 7 ∆j 0 1 0 7 0 0 1 0 7 0 0 0 1 4 0 5 1 -2 7 -3 1 0 0 0 0 1 0 0 0 0 5/2 ↓ 1/2 -1/2 3/2 -3/2 0 0 1 0 0 -1/2 1/2 1/2 11/2 -11/2 2 1 -1 7 -7 Obţinem că soluţia optimă a problemei modificate este: ~ ~ X o = (1.2. 185 . f max = 7 ⋅ 1 + 4 ⋅ 0 = 7 .3. este: 5 − 1 ⎞ ⎛ 5 ⎞ ⎛ 12 ⎞ ⎛1 2 2 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ~ 1 1 X B = ⎜0 2 2 ⎟ ⋅ ⎜ 3 ⎟ = ⎜ 2 ⎟ .7. ~ c 2 ) b = (5.

i = 1. ~ ~ b) b1 ) X o = (6. 6)t . Se consideră problema de programare liniară: [max ] f = 5 x1 + 9 x 2 ⎧− 3 x1 + 2 x 2 ≤ 12 ⎪ .2 ⎩ i a) Să se rezolve această problemă.1) . (5 5 ) 5 186 . 2. ~ b2 ) c = (1. f max = 54 . 3)t . ~ ~ b2 ) X o = (0. 1)t . f max = 23 . f max = 30 . 4 )t . b) Să se determine soluţia optimă a problemei în cazul în care coeficienţii funcţiei obiectiv devin: ~ b1 ) c = (2. t ~ ~ c3 ) X o = 7 . 2)t . f max = 54 .PROBLEME PROPUSE 1. 6)t . 2. ~ c2 ) b = (5. ~ c3 ) b = (1. ~ ~ c) c1 ) X o = (1. f max = 9 . 13 . R: a) X o = (0. f max = 152 . ~ ~ c2 ) X o = (0. 1)t . 3. 6 ) . 0 )t .x + x ≤8 2 ⎪ 1 ⎨ x + x ≤6 2 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. c) Să se determine soluţia optimă a problemei în cazul în care temenii liberi devin: ~ c1 ) b = (1.

0)t . 4 )t . b) Să se determine soluţia optimă a problemei în cazul în care coeficienţii funcţiei obiectiv devin: ~ b1 ) c = (6.2. f max = 56 . a) Să se rezolve această problemă. 5) . 7 )t . ~ ~ b) b1 ) X o = (4. c) Să se determine soluţia optimă a problemei în cazul în care temenii liberi devin: ~ c1 ) b = (4. f max = 5 . 1 .1)t . t ~ ~ c) c1 ) X o = 11 . f max = 39 . 5. f max = 18 . 3)t . 6)t . ~ c1 ) b = (5. 3)t . 2. i = 1. f max = 29 . ~ c1 ) b = (3. 1)t . ( ) 187 . ~ ~ c3 ) X o = (3. 2 2 ~ ~o c2 ) X = (1.2 ⎩ i R: a ) X o = (4. ~ ~ b2 ) X o = (0. f max = 29 . ~ b2 ) c = (3. Se consideră problema de programare liniară: [min ] f = 5 x1 + 3 x 2 ⎧− 4 x1 + 3 x 2 ≤ 24 ⎪ x − x ≤3 2 ⎪ 1 ⎨ x + x ≤9 1 2 ⎪ ⎪ x ≥ 0. 8) . 3.

(folosind algoritmul simplex primal) Forma standard de lucru a problemei este: [min ] f = 5 x1 + 4 x2 + 6 x3 + 0 x4 + 0 x5 + 0 x6 + My1 + My2 + My3 ⎧ x1 + 3 x2 + x3 − x4 + y1 = 6 ⎪ 2 x + x + 2 x − x + y = 12 3 5 2 ⎪ 1 2 ⎨3 x + x + 2 x − x + y = 24 3 6 3 ⎪ 1 2 ⎪ x ≥ 0. i = 1.3 ⎩ i Rezolvare: Metoda I.6. REZOLVAREA UNEI PROBLEME DE PROGRAMARE LINIARĂ PRIN MAI MULTE METODE PROBLEME REZOLVATE Să se rezolve următoarea problemă de programare liniară prin toate metodele cunoscute: [min ] f = 5 x1 + 4 x2 + 6 x3 ⎧ x1 + 3 x2 + x3 ≥ 6 ⎪ 2 x + x + 2 x ≥ 12 2 3 ⎪ 1 ⎨3 x + x + 2 x ≥ 24 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0.6 ⎩ i Realizăm tabelul simplex: 188 . i = 1.6.

0.CB Baza ← a7 XB 5 a1 4 a2 6 a3 0 a4 0 a5 0 a6 M a7 M a8 M a9 θ 6 6 8 M M M a8 a9 fj 6 12 24 42M ∆j 1↓ 2 2 1 3 1 6M 4M 1 -1 2 0 2 0 5M -M 0 -1 0 -M -M 0 0 -1 -M -M 1 0 0 M 0 0 1 0 M 0 0 0 1 M 0 6M-5 4M-4 5M-6 -M 5 M M a1 ← a8 a9 fj 6 0 6 6M+30 ∆j 1 0 0 2 1 -1 ↓ 0 -3 0 2 -1 -5 -1 3 0 -M-1 5M-5 -M 0 0 -1 -M -M 1 -2 -3 -5M+5 -6M+5 0 1 0 M 0 0 0 1 M 0 0 2 5 -8M+10 -M+5 5M-5 -M 0 -8M+6 5 0 M a1 a4 ← a9 6 0 6 6M+30 ∆j 1 1/2 ↓ 1 0 -3/2 0 0 -1/2 -1 0 -1/2 0 0 1 -1/2 0 -1 0 3/2 -1 0 3M/2-5/2 -M 0 -M 1/2 1/2 -3/2 -5M/2+5/2 0 0 1 0 6 18 - fj 5 -M/2+5/2 -M+5 0 -3M/2+5/2 M 0 -M/2-3/2 -M-1 0 3M/2-5/2 -M 5 0 0 fj a1 a4 a5 8 2 4 40 ∆j 1 1/3 2/3 0 0 -5/3 -1/3 1 0 -1/3 -2/3 0 5 0 5/3 -7/3 10/3 -8/3 0 0 0 -1/3 0 0 -1/3 -1 1 -2/3 0 0 0 -5/3 -5/3 0 -M 0 0 -1 0 1/3 1/3 2/3 5/3 -M 5/3 -M Rezultă soluţia optimă: X o = (8.0) t . f min = 40 .3 ⎩ i Forma standard de lucru a problemei duale este: 189 .4.(cu ajutorul problemei duale) Scriem şi rezolvăm problema duală: [max]g = 6 y1 + 12 y 2 + 24 y 3 ⎧ y1 + 2y 2 + 3 y 3 ≤ 5 ⎪2 y + y + y ≤ 4 2 3 ⎪ 1 ⎨ y + 2y + 2 y ≤ 6 2 3 ⎪ 1 ⎪ y ≥ 0.0. Metoda II.2. i = 1.

în condiţiile în care s-a obţinut o soluţie dual realizabilă.0. Observăm că cel mai convenabil este să înmulţim toate restricţiile cu -1. 190 .6 ⎩ i Realizăm tabelul simplex pentru problema duală: CB Baza ← a4 YB 6 a1 12 a2 24 a3 0 a4 0 a5 0 a6 θ 5/3 4 3 0 0 0 a5 a6 fj 5 4 6 0 ∆j 24 0 0 a3 a5 a6 fj 5/3 7/3 8/3 40 ∆j 1 2 1 0 6 1/3 5/3 1/3 8 -2 2 1 2 0 12 2/3 1/3 2/3 16 -4 3↓ 1 2 0 24 1 0 0 24 0 1 0 0 0 0 1/3 -1/3 -2/3 8 -8 0 1 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 1 0 0 0 2 Soluţia optimă a problemei primale se citeşte de pe linia f j . astfel. cu ajutorul variabilelor de compensare.[max ]g = 6 y1 + 12 y 2 + 24 y 3 + 0 y 4 + 0 y 5 + 0 y 6 ⎧ y1 + 2y 2 + 3 y 3 + y 4 = 5 ⎪2 y + y + y + y = 4 2 3 5 ⎪ 1 ⎨ ⎪ y1 + 2y 2 + 2 y 3 + y 6 = 6 ⎪ y ≥ 0. este necesar să avem o soluţie dual realizabilă. vom obţine matricea identică şi algoritmul simplex va fi mai uşor de aplicat. ( cu ajutorul algoritmului simplex dual) Pentru a se putea aplica algoritmul simplex dual.0) t . Pentru aceasta. în dreptul vectorilor care au format baza iniţială : X o = (8. va trebui să înmulţim cel puţin o restricţie cu -1. f min = 40 . Metoda III. i = 1.

[min ] f

= 5 x1 + 4 x 2 + 6 x 3 ⎧− x1 − 3 x 2 − x 3 ≤ −6 ⎪ - 2 x − x − 2 x ≤ −12 1 2 3 ⎪ ⎨− 3 x − x − 2 x ≤ −24 1 2 3 ⎪ ⎪ x ≥ 0, i = 1,3 ⎩ i

[min ] f

Forma standard de lucru a problemei este:
= 5 x1 + 4 x 2 + 6 x3 + 0 x 4 + 0 x5 + 0 x 6 ⎧− x1 − 3 x 2 − x3 + x 4 = −6 ⎪ - 2 x − x − 2 x + x = −12 1 2 3 5 ⎪ ⎨ − 3 x1 − x 2 − 2 x3 + x 6 = −24 ⎪ ⎪ x ≥ 0, i = 1,6 ⎩ i

Realizăm tabelul algoritmului simplex dual:
CB

Baza
a4 a5
← a6

XB

5
a1

4
a2

6
a3

0
a4

0
a5

0
a6

0 0 0

fj

-6 -12 -24 0
∆j

0 0 5

a4 a5
a1 fj

2 4 8 40
∆j

-1 -2 -3 0 -5 0 0 1 5 0

-2 -1 -1 0 -4 -5/3 -1/3 1/3 5/3 -7/3

-1 ↓ -2 -2 0 -6 -1/3 -2/3 2/3 10/3 -8/3

1 0 0 0 0 1 0 0 0 0

0 1 0 0 0 0 1 0 0 0

0 0 1 0 0 -1/3 -2/3 -1/3 -5/3 -5/3

Rezultă soluţia optimă: X o = (8,0,0,2,4,0) t , f min = 40 .

191

PROBLEME PROPUSE

Să se rezolve următoarele probleme de programare liniară prin toate metodele cunoscute:
[max] f = 3 x1 + 5 x 2 x + 3 x 2 ≤ 11 1. ⎧ 1 ⎪ ⎨2 x1 + x 2 ≤ 7 ⎪x , x ≥ 0 ⎩ 1 2

R: X o = (2, 3)t ; f max = 21 .

[min] f = 5 x1 − 9 x 2 2x − x ≥ 4 2. ⎧ 1 2 ⎪ ⎨− x1 + 3 x 2 ≤ 3 ⎪x , x ≥ 0 ⎩ 1 2 [max] f = 4 x1 + 3 x 2 ⎧2 x1 + x 2 ≤ 5 ⎪ ⎨ x1 + 2 x 2 ≤ 4 ⎪x , x ≥ 0 ⎩ 1 2

R: X o = (3, 2)t ; f min = −3 .

3.

R: X o = (2, 1)t ; f max = 11 .

[min] f = 4 x1 + x 2 3 x − 2 x 2 ≥ 12 4. ⎧ 1 ⎪ ⎨− x1 + x 2 ≥ 5 ⎪x , x ≥ 0 ⎩ 1 2

R: X o = (22, 27 )t ; f min = 61 .

[max] f = 3 x1 + 4 x 2

5. ⎧2 x1 + x 2 ≤ 12 ⎪

⎨− x1 + 2 x 2 ≤ 4 ⎪x , x ≥ 0 ⎩ 1 2

R: X o = (4, 4)t ; f max = 28 .

192

[min] f = 3 x1 + 8 x 2

6. ⎧3x1 − 2 x 2 ≥ 3 ⎪
⎨− x1 + x 2 ≥ 2 ⎪x , x ≥ 0 ⎩ 1 2

R: X o = (7, 9)t ; f min = −51 .

[max] f = 7 x1 − x 2 7. ⎧− 3 x1 + x 2 ≥ 6 ⎪ ⎨ x1 + 2 x 2 ≤ 4 ⎪x , x ≥ 0 ⎩ 1 2

R: Problema nu are soluţie.

[max] f = 3x1 + 5 x2 ⎧− x1 + 2 x 2 ≤ 8 ⎪ 8. ⎪2 x1 + 3 x2 ≥ 6 ⎨ ⎪3x1 + x2 ≤ 18 ⎪ x1,2 ≥ 0 ⎩
[min] f = 3x1 + 2 x 2 + x3 ⎧2 x1 + x 2 + 3x3 = 6 ⎨x + x + 2x ≤ 4 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0, i = 1,3 ⎩ i
⎧− x1 + x3 + 2 x 4 ≥ 2 ⎨x + x − x ≤ 1 3 4 ⎪ 2 ⎪ x ≥ 0, i = 1,4 ⎩ i

R: X o = (4, 6 )t ; f max = 42 .

9. ⎪ x1 + x 2 + x3 ≥ 3 ⎪

R: X o = (2, 2, 0 )t ; f max = 10 .

[min] f = 6 x1 − x 2 + 5 x3

10. ⎪2 x1 − x 2 = 4 ⎪

R: X o = (2, 0, 0, 2)t ; f min = 12 .

193

[min] f = 2 x1 − x 2 + 2 x3

11. ⎪ x − 2 x + x ≥ 3 2 3 ⎪ 1
⎨x + x − 2x ≥ 3 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0, i = 1,3 ⎩ i

⎧− x1 + x 2 + x3 ≥ 2

R: X o = (8, 5, 5)t ; f min = 21 .

[min] f = 4 x1 − 3 x 2 + x3

12. ⎪2 x − x + 3x = 4 2 3 ⎪ 1

⎧− x1 + x 2 + x3 ≥ 4

⎨ ⎪− x1 − x 2 + 2 x3 ≥ −1 ⎪ x ≥ 0, i = 1,3 ⎩ i ⎧ x1 + 3 x 2 + 2 x3 = 30 ⎨ + ⎪ x1 x 2 + x3 ≥ 12 ⎪ x ≥ 0, i = 1,3 ⎩ i

R: X o = (0, 11, 5)t ; f min = −28 .

[max] f = 2 x1 + 8 x 2 + 5 x3

13. ⎪ x + 2 x + x ≤ 22 2 3 ⎪ 1

R: X o = (3λ , 6 + 3λ , 6 − 6λ )t , λ ∈ [0,1] ; f max = 78 . [max] f = x1 + 2 x 2 + 4 x3
⎧ x1 + 2 x 2 ≤ 6 14. ⎪2 x1 + x 2 + x3 ≤ 6 ⎪ ⎨x + 2x ≤ 5 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0, i = 1,3 ⎩ i
[min] f = 3 x1 + 2 x 2 + 4 x3
15. ⎪ x + 3 x − x ≥ 3 2 3 ⎪ 1

t R: X o = 0, 3, 5 ; f max = 16 . 2

(

)

⎧− 2 x1 + x3 ≥ −1 ⎨x + 2x ≥ 4 3 ⎪ 2 ⎪ x ≥ 0, i = 1,3 ⎩ i

R: X o = (0, 4, 0)t ; f min = 8 .

194

6.7. PROBLEME DE TRANSPORT

PROBLEME REZOLVATE 1. Un produs trebuie transportat de la furnizorii F1 , F2 către beneficiarii B1 , B2 , B3 . Cantităţile de care dispun cei trei furnizori, necesarul fiecărui beneficiar şi costurile unitare de transport sunt date în tabelul următor:
F1 F2
Necesar

B1 3 4 40

B2 2 5 50

B3 2 6 40

Disponibil

60 70

a ) Să se scrie modelul matematic al problemei. b) Să se determine planul optim de transport astfel încât costul total de transport să fie minim, pornind de la o soluţie de bază obţinută prin metoda colţului de nord-vest.
Rezolvare: Observaţie. Fiecărui furnizor Fi îi corespunde în coloana “disponibil” cantitatea de care dispune, fiecărui beneficiar B j îi

corespunde pe linia “necesar” cantitatea de care are nevoie, iar la intersecţia liniei furnizorului Fi cu coloana beneficiarului B j se poate citi elementul Cij = costul unitar de transport de la Fi către
B j . Notăm cu N suma cantităţilor de pe linia “necesar” şi cu D

suma cantităţilor din coloana “disponibil”. a) Notăm cu xij cantitatea ce trebuie transportată de la furnizorul "i" către beneficiarul " j " , unde i = 1,2 , j = 1,3 şi cu f costul total de transport. Observăm că N = D , deci problema

195

este echilibrată. Modelul matematic al problemei de transport este: [min ] f (x ) = 3x11 + 2 x12 + 2 x13 + 4 x21 + 5 x22 + 6 x23
⎧ x11 + x12 + x13 = 60 ⎪ ⎪ x 21 + x 22 + x23 = 70 ⎪ x11 + x 21 = 40 ⎪ ⎨ x + x = 50 22 ⎪ 12 ⎪ x13 + x23 = 40 ⎪ ⎪ xij ≥ 0, i = 1,2, j = 1,3 ⎩ b) Etapa I. Se verifică dacă problema este echilibrată ( N = D ); deoarece N = D = 130 , rezultă că această condiţie este îndeplinită. Etapa II. Se determină o soluţie de bază, notată X 0 . Vom folosi metoda colţului de nord-vest. 1) Fie NV căsuţa situată în colţul de nord-vest al tabelului X 0 . În NV se transportă o cantitate egală cu minimul dintre necesarul şi disponibilul corespunzătoare acestei căsuţe (în NV se scrie valoarea min{40,60}=40). 2) Se scade această valoare din disponibilul şi necesarul corespunzător căsuţei NV . Dacă s-a epuizat necesarul, se completează cu “-“ căsuţele de pe coloana pe care se află NV , iar dacă s-a epuizat disponibilul se completează cu “-“ căsuţele de pe linia pe care se află NV . 3) Se reiau paşii 1) , 2) pentru matricea rămasă necompletată. Obţinem soluţia X 0 :
40 20 30 40

Etapa III. Se verifică dacă soluţia obţinută este: 1) nedegenerată (dacă are m + n − 1 componente nenule, unde m reprezintă numărul de furnizori, iar n reprezintă numărul de beneficiari);

196

2) optimă (dacă ∆ ij ≤ 0, (∀)i = 1, m, j = 1, n ). 1) Se observă că soluţia X 0 este nedegenerată. 2) Pentru testarea optimalităţii, introducem variabilele
u i , i = 1,2 şi v j , j = 1,3 , cu proprietatea că u i + v j = C ij , unde C ij

sunt costurile unitare de transport din căsuţele bazice (căsuţele corespunzătoare componentelor nenule ale soluţiei). 2.1) Pentru determinarea variabilelor u i şi v j vom folosi următorul tabel, în care am copiat costurile C ij din căsuţele nebazice şi am dat uneia dintre variabile valoarea zero ( u1 = 0 ):
v1 = u1 =0 u2 = v2 =

v3 =

3

2 5

6

Din condiţia u i + v j = C ij , i = 1,2 , j = 1,3 , obţinem:
u1 + v1 = 3⎫ ⎬ ⇒ v1 = 3 ; u1 = 0 ⎭ u 2 + v 2 = 5⎫ ⎬ ⇒ u2 = 3 . v2 = 2 ⎭
u1 + v 2 = 2⎫ ⎬ ⇒ v2 = 2 ; u1 = 0 ⎭ u2 + v3 = 6⎫ ⎬ ⇒ v3 = 3 . u2 = 3 ⎭

2.2) Pentru variabilele u i şi v j găsite calculăm
Cij = u i + v j , ∀i = 1,2, j = 1,3 şi le scriem în următorul tabel:
v1 =3 v2 =2

v3 =3

u1 =0 u2 =3

3 6

2 5

3 6

2.3) Determinăm apoi ∆ ij = C ij − C ij , ∀i = 1,2, j = 1,3 şi verificăm criteriul de optim.

197

adunând θ la căsuţele marcate cu “+” şi scăzând θ la cele marcate cu “-“. începând cu “+” de la θ .Toate calculele din etapa III . 2. Se alege θ = minimul căsuţelor marcate cu “-“: θ = min{40. În colţurile circuitului se scriu alternativ semnele “+” . 40 20 30 40 u1 =0 u2 =3 1 4 2 5 2 5 -2 0 0 0 0 -1 198 . prin urmare soluţia nu este optimă. Se formează un circuit ce pleacă din θ şi revine în θ . ∆ 21 ) şi în căsuţa corespunzătoare acesteia ( x21 ) se scrie θ .2) se pot sintetiza în următorul tabel: X0 v1 =3 u1 =0 v2 =2 v3 =3 ∆ ij = C ij − C ij 40 Θ + + 20 30 - 3 6 2 5 3 6 0 2 0 0 1 0 40 u2 =3 Etapa IV. ∀i = 1. ∀j = 1. care merge în unghi drept şi are colţurile nenule. Vor rezulta următoarele iteraţii: X1 v1 =3 + Θ 40 X2 v2 =2 v3 =5 ∆ ij = C ij − C ij 10 30 + 50 u1 =0 u2 =1 3 4 v1 =0 2 3 v2 =2 5 6 v3 =2 0 0 0 -2 3 0 ∆ ij = C ij − C ij 40 50 Θ + X3 + 10 30 - u1 =0 u2 =4 0 4 v1 =1 2 6 v2 =2 2 6 v3 =2 -3 0 0 1 0 0 ∆ ij = C ij − C ij Deoarece criteriul de optim se verifică (∆ ij ≤ 0. Se alege cea mai mare dintre diferenţele ∆ij > 0 (în cazul acesta. 3). Cu θ = 30 se determină o nouă soluţie de bază X 1 . Se observă că există valori ∆ij > 0 . ”-“. rezultă că soluţia găsită în ultima iteraţie este optimă. 30} = 30 .

Determinăm o soluţie iniţială de bază. Costul total minim de transport este: f min = ∑∑ C ij x ij = 3 ⋅ 0 + 2 ⋅ 20 + 2 ⋅ 40 + 4 ⋅ 40 + 5 ⋅ 30 + 6 ⋅ 0 = 430 u. este mai bine să determinăm câte o soluţie prin mai multe metode şi să o alegem pe aceea care are costul total de transport minim. Se observă că problema este echilibrată. Observaţie. i =1 j =1 2 3 2.m. x13 = 40. Să se rezolve problema de transport: B1 F1 F2 F3 Necesar B 2 4 2 1 70 1 5 7 80 B3 3 6 4 Disponibil 60 40 100 50 Rezolvare: Etapa 1. x 23 = 0.Observăm că toate diferenţele ∆ ij = 0 corespund unor variabile bazice. Etapa II. Am obţinut X O : 40 20 30 40 sau: x11 = 0. a) Prin metoda colţului de nord-vest rezultă soluţia X 60 10 30 50 50 0 : f 0 = 960 u . deci soluţia optimă este unică. x12 = 20. x 21 = 40.m . În cazul în care nu se specifică folosirea unei anumite metode pentru aflarea unei soluţii iniţiale de bază. 199 . x 22 = 30.

se completează cu “-“ căsuţele de pe coloana pe care se află MC . iar dacă s-a epuizat disponibilul se completează cu “-“ căsuţele de pe linia pe care se află MC . 3) Se reiau paşii 1) . se completează cu “-“ căsuţele de pe coloana pe care se află ML . 2) Se scade această valoare din disponibilul şi necesarul corespunzător căsuţei ML . Dacă s-a epuizat necesarul. 2) Se scade această valoare din disponibilul şi necesarul corespunzător căsuţei MC . Rezultă soluţia X 1 : 40 30 f 1 = 510 u . În ML se transportă o cantitate egală cu minimul dintre necesarul şi disponibilul corespunzătoare acestei căsuţe (vom obţine astfel x11 = 60 ). 2) pentru matricea rămasă necompletată. 200 . Rezultă soluţia X2 : 70 60 20 20 30 f 2 = 470 u . 60 20 50 c) Metoda costului minim pe coloană obţinem: 1) Fie MC căsuţa de pe prima linie căreia îi corespunde cel mai mic cost. În MC se transportă o cantitate egală cu minimul dintre necesarul şi disponibilul corespunzătoare acestei căsuţe (vom obţine astfel x31 = 70 ). iar dacă s-a epuizat disponibilul se completează cu “-“ căsuţele de pe linia pe care se află ML . m .m .b) Metoda costului minim pe linie 1) Fie ML căsuţa de pe prima linie căreia îi corespunde cel mai mic cost. Dacă s-a epuizat necesarul. 3) Se reiau paşii 1) . 2) pentru matricea rămasă necompletată.

În MT se transportă o cantitate egală cu minimul dintre necesarul şi disponibilul corespunzătoare acestei căsuţe (vom obţine astfel x12 = 60 ). Rezultă soluţia X3 : 70 u . se completează cu “-“ căsuţele de pe coloana pe care se află MT . X0 v1 =-1 60 v2 =1 v3 =2 ∆ ij = C ij − C ij u1 =0 20 30 + -1 3 1 1 5 3 2 6 4 -5 1 0 0 0 -4 -1 0 0 + Θ 70 - 20 u2 =4 u3 =2 Etapa IV. adică pe X2 (care coincide cu X3 ). X1 v1 =-2 u1 =0 u2 =4 v2 =1 v3 =1 ∆ ij = C ij − C ij 20 50 60 20 50 u3 =3 -2 2 1 1 5 4 1 5 4 -6 0 0 0 0 -3 -2 -1 0 201 . Etapa III. 3) Se reiau paşii 1) . Dacă s-a epuizat necesarul.d ) Metoda costului minim în tabel: 1) Fie MT căsuţa de pe prima linie căreia îi corespunde cel mai mic cost.m . 60 20 20 30 f 3 = 470 Alegem drept soluţie iniţială de bază pe aceea care are costul de transport minim. 2) Se scade această valoare din disponibilul şi necesarul corespunzător căsuţei MT . rămâne să verificăm optimalitatea. iar dacă s-a epuizat disponibilul se completează cu “-“ căsuţele de pe linia pe care se află MT . 2) pentru matricea rămasă necompletată. Soluţia aleasă este nedegenerată.

Să se rezolve problema de transport: B1 F1 F2 Necesar B 2 1 2 24 3 1 12 B3 2 3 36 Disponibil 42 30 Rezolvare: Etapa 1. 24 12 18 18 b) Prin metoda costului minim pe linie obţinem soluţia X 1 : u . f 1 = 126 Soluţiile obţinute prin metoda costului minim pe coloană şi în tabel coincid cu X 1 . 3.m. Această soluţie este nedegenerată. Vom alege X1 drept soluţie iniţială de bază. X1 v1 =1 + 18 18 - v2 =0 v3 =2 ∆ ij = C ij − C ij 24 Θ + u1 =0 1 2 0 1 2 3 0 0 -3 0 0 0 12 u2 =1 202 .m . a) Prin metoda colţului de nord-vest rezultă soluţia X 0 : 24 12 6 30 f 0 = 162 u . Etapa II.m . Soluţia optimă este 20 50 60 20 50 X O: Costul minim de transport este: fmin = 450 u. Etapa III. Se observă că problema este echilibrată. verificăm optimalitatea. Determinăm o soluţie iniţială de bază.Problema are soluţie unică.

scriind θ în căsuţa x21. Problema este neechilibrată (D < N ) . Obţinem problema: B1 B 2 F1 F2 F3 Necesar 5 2 0 40 1 6 0 50 B3 3 4 0 Disponibil 30 80 40 60 Etapa II.m . a ) Prin metoda colţului de nord-vest rezultă soluţia X 0 : 30 10 50 20 60 f 0 = 550 u .Observăm că ∆ 21 = 0 . Rezultă θ = 18 şi o nouă soluţie X 2 : 6 18 36 12 Soluţia optimă sub formă generală este: X O = λX 1 + (1 − λ ) X 2 . având disponibilul egal cu N − D = 40 şi costurile unitare de transport nule. λ ∈ [0. Să se rezolve problema de transport: B1 F1 F2 Necesar B 2 5 2 40 1 6 50 B3 3 4 60 Disponibil 30 80 Rezolvare: Etapa I. deci problema are optim multiplu. Pentru echilibrare se introduce un furnizor fictiv. Determinăm câte o soluţie iniţială de bază prin cele patru metode. 203 . 4. dar x21 nu este variabilă bazică.1]. Vom determina o nouă soluţie.

m . Această soluţie este nedegenerată. d ) Prin metoda costului minim în tabel obţinem soluţia X3 : 70 60 20 20 30 f 3 = 470 u . rămâne să verificăm optimalitatea. 204 .b) Prin metoda costului minim pe linie rezultă soluţia X 1 : 40 u . Alegem X1 drept soluţie iniţială de bază. m . Etapa III.m. 40 30 20 40 20 f 1 = 270 c) Prin metoda costului minim pe coloană găsim soluţia X2 : 30 20 20 40 f 2 = 310 u . m . v1 =-1 X1 v2 =1 v3 =1 ∆ ij = C ij − C ij 40 - 30 20 40 20 u1 =0 u2 =3 u3 =-1 -1 2 -2 1 4 0 1 4 0 -6 0 -2 0 -2 0 -2 0 0 Problema are soluţie unică. Soluţia optimă este X O : 40 30 20 40 20 Costul total minim de transport este f min = 270 u.

ε → 0 . Determinăm o soluţie iniţială de bază prin metoda costului minim pe linie şi obţinem soluţia X 0 : 12 24 18 Etapa III. vom modifica problema astfel: adăugăm la fiecare cantitate din coloana “disponibil” o valoare ε . iar ε este un număr pozitiv foarte mic. pornind de la o soluţie de bază obţinută prin metoda costului minim pe linie: B1 B 2 F1 F2 Necesar 7 5 12 3 6 24 B3 6 4 18 Disponibil 24 30 Rezolvare: Etapa 1. unde m reprezintă numărul de furnizori. Astfel obţinem problema modificată: F1 F2 Necesar B1 7 5 12 B2 3 4 24 B3 6 6 18+2 ε Disponibil 24+ ε 30+ ε Soluţia obţinută prin metoda costului minim pe linie este X 0 : 12 24 18+ ε ε 205 . înlocuim ε cu zero şi apoi citim soluţia optimă a problemei. Etapa II. După ce algoritmul a luat sfârşit.5. Să se rezolve următoarea problemă de transport. Se observă că problema este echilibrată. în loc de 4). Deoarece degenerarea soluţiei s-a produs în faza iniţială. Observăm că soluţia obţinută este degenerată (are numai 3 componente nenule. iar la ultima cantitate de pe linia “necesar” valoarea m ⋅ ε .

Să se rezolve următoarea problemă de transport.Aceasta este nedegenerată. deci problema este echilibrată. Determinăm o soluţie de bază prin metoda costului minim pe coloană şi obţinem X 0 : 20 10 60 20 50 30 40 Etapa III. Etapa II.m. verificăm optimalitatea. Avem D = N = 230 u. a) X 0 are 4 + 4 − 1 componente nenule. pornind de la o soluţie de bază obţinută prin metoda costului minim pe coloană: F1 F2 F3 F4 Necesar B1 3 4 2 B2 5 4 6 B3 5 7 7 B 4 Disponibil 30 60 9 7 5 8 70 50 90 5 20 6 70 6 70 Rezolvare: Etapa I. X1 12 24 - ε 18+ ε v1 =5 v2 =3 v3 =6 ∆ ij = C ij − C ij u1 =0 u2 =0 5 5 3 3 6 6 -2 0 0 -1 0 0 Rezultă că problema are soluţie optimă unică. X O : 24 12 18 Costul total minim de transport este: f min = 3 ⋅ 24 + 5 ⋅ 12 + 6 ⋅ 18 = 240 u. deci este nedegenerată. degenerată. b) Testăm optimalitatea soluţiei: 206 . .m. 6.

Cu θ = 20 găsim o nouă soluţie de bază X1 : 20 10 60 70 50 20 a ) Observăm că această soluţie este degenerată. Etapa IV. 40. vom scrie ε într-una din căsuţele eliberate în etapa precedentă ( x13 sau x31 ). Alegem θ = min{20. prin urmare soluţia nu este optimă. În căsuţa x11 adăugăm θ . Deoarece degenerarea soluţiei s-a produs pe parcurs .X0 + Θ 10 60 20 50 + + 30 40 20 u1 = 0 u 2 = −1 u 3 = −2 v1 = 4 v2 = 5 v3 = 5 v4 = 7 ∆ ij = C ij − C ij 4 3 2 5 5 4 3 6 5 4 3 6 7 6 5 8 1 -1 0 0 0 0 -3 0 0 -3 -4 0 -2 -1 0 0 u4 = 1 Se observă că ∆ 11 > 0 . 20} = 20 . Vom obţine o soluţie nedegenerată X 2 : 20 10 60 ε 70 50 20 b) Verificăm optimalitatea acestei soluţii: X2 20 10 60 v1 = 3 v2 = 5 v3 = 5 v4 = 7 ∆ ij = C ij − C ij ε 50 70 20 u1 = 0 u 2 = −1 u3 = −2 u4 = 1 3 2 1 4 5 4 3 6 5 4 3 6 7 6 5 8 0 -2 -1 -1 0 0 -3 0 0 -3 -4 0 -2 -1 0 0 207 .

m. astfel încât costul total de transport sa fie minim: 1. Luăm ε = 0 şi rezultă soluţia optimă X O : 20 10 60 70 50 20 Costul total minim de transport este: f min = 20 ⋅ 3 + 10 ⋅ 5 + 60 ⋅ 4 + 50 ⋅ 5 + 70 ⋅ 6 + 20 ⋅ 8 = 1480 u.m. B1 B 2 F1 F2 Necesar 4 5 50 50 3 6 60 B3 3 7 50 Disponibil 80 80 R: X o : 50 30 30 f min = 670 u.Criteriul de optim este îndeplinit. PROBLEME PROPUSE Să se scrie modelul matematic şi să se determine planul optim de transport pentru următoarele probleme. 2. B1 B 2 F1 F2 F3 Necesar 4 7 1 100 6 5 2 40 B3 3 1 4 Disponibil 50 80 70 60 208 .

209 . B1 F1 F2 F3 Necesar B 2 4 2 1 70 40 10 40 20 1 5 7 20 B3 3 6 4 Disponibil 60 40 100 50 R: X : 20 70 o f min = 250 u.m. 4. 3.R: X o : 50 50 20 20 60 f min = 450 u.m.m. B1 F1 F2 F3 Necesar B 2 6 4 2 70 10 40 30 50 8 5 7 80 B3 3 1 9 Disponibil 60 40 100 50 R: X : 70 o f min = 780 u.

B1 F1 F2 F3 Necesar B 2 5 1 7 80 2 4 1 70 B3 6 3 4 Disponibil 40 60 100 50 210 .5. B1 B 2 F1 F2 F3 Necesar 5 3 2 9 8 2 2 6 8 10 B3 4 7 5 Disponibil 8 6 12 7 R: X : 9 4 3 o f min = 89 u. 7. B1 F1 F2 F3 Necesar B 2 3 4 9 60 8 5 7 80 B3 3 6 4 Disponibil 60 40 60 50 X : 60 40 10 30 50 o f min = 650 u.m. 6.m.

m. 8. 1] . 1] . 50 15 60 5 211 .m.m. f min = 645 u. 9. B1 10 − 10λ 50 + 10λ B 2 F1 F2 F3 7 1 2 5 30 25 + 5λ 3 4 6 9 55 5 − 5λ 5λ B3 5 6 1 B 4 Disponibil 30 60 8 7 5 4 60 50 80 F4 Necesar 7 70 R: X o : 30 30 − 5λ λ ∈ [0. B1 F1 F2 F3 F4 Necesar B 2 2 3 1 4 10 10λ 4 3 5 5 60 10 − 10λ B3 4 6 6 B 4 Disponibil 20 50 7 6 4 7 60 40 80 5 60 R: X o : 10 50 40 20 λ ∈ [0.R: X o : 20 60 20 50 50 f min = 450 u. f min = 810 u.

212 . B1 B 2 F1 F2 F3 F4 Necesar 1 4 2 4 90 4 2 5 6 70 B3 5 7 3 B 4 Disponibil 20 55 9 7 5 8 70 40 90 6 65 R: X o : 20 55 40 70 15λ 20 − 15λ λ ∈ [0. 11. f min = 650 u.m. F1 F2 F3 F4 Necesar 15 − 15λ 5 + 15λ 70 B1 6 4 2 B2 5 3 6 B3 4 7 7 B 4 Disponibil 35 50 9 5 5 8 85 55 70 4 25 15 50 6 70 20 3 90 R: X o : 25 70 5 55 30 f min = 715 u.m.10. 1] .

12. B1 B 2 F1 F2 F3 F4 Necesar 3 8 5 1 20 2 4 6 6 40 B3 6 2 7 B 4 Disponibil 80 35 5 7 6 3 60 50 20 4 95 13. B1 2 4 2 B2 6 4 6 F1 F2 F3 B3 5 7 1 B 4 Disponibil 30 55 9 4 5 8 80 70 90 F4 Necesar 3 35 2 65 6 70 213 .

n →∞ Dacă lim S n = ±∞ sau şirul ( S n ) n ≥1 nu are limită. În acest caz. spunem că n→∞ seria ∑ an este divergentă. Definim şirul n =1 ∞ sumelor parţiale ( S n ) n≥1 . atunci n →∞ seria ∑ an este divergentă. S n = ∑ ak .1. n =1 ∞ 214 . Dacă lim an ≠ 0 . Pentru a stabili natura seriei ∑ an se pot folosi: n =1 ∞ k =1 n Definiţia 1. SERII DE NUMERE REALE BREVIAR TEORETIC Fie ∑ an o serie numerică de termen general an . Seria ∑ an este convergentă dacă şirul ( S n ) n≥1 n =1 ∞ este convergent. n =1 ∞ Criteriul suficient de divergenţă.CAPITOLUL7 SERII 7. numărul S = lim S n se numeşte suma seriei.

n =1 ∞ ∞ ∞ a) Dacă ∑ bn este convergentă. b) Dacă ∑ an este divergentă. Fie ∑ an şi ∑ bn serii cu termeni pozitivi pentru care există n0 ∈ N astfel încât a n ≤ bn . atunci ∑ bn este divergentă. atunci seriile au aceeaşi natură. Fie ∑ an şi ∑ bn serii cu termeni n =1 n =1 pozitivi. atunci ∑ an este convergentă. atunci ∑ an este convergentă. atunci ∑ an este convergentă. a a) Dacă lim n ∈ (0. n →∞ bn b) Dacă lim ∞ an = 0 şi: n → ∞ bn ∞ b1 ) ∑ bn este convergentă. n =1 ∞ n =1 b) Dacă ∑ an este divergentă. (∀)n ≥ n 0 . n =1 b2 ) ∑ an este divergentă. atunci n =1 ∞ ∞ ∞ an bn n =1 ∞ n =1 ∞ ∑ bn n =1 ∞ este divergentă.Criterii pentru serii cu termeni pozitivi ∞ n =1 Criteriul 1 de comparaţie. atunci ∑ bn este divergentă. ∞) . Criteriul 3 de comparaţie. a) Dacă ∑ bn este convergentă. (∀)n ≥ n0 . n =1 n =1 ∞ n =1 ∞ 215 . n =1 ∞ Criteriul 2 de comparaţie. Fie ∑ an şi ∑ bn serii cu termeni n =1 n =1 ∞ n =1 ∞ pozitivi pentru care există n0 ∈ N astfel încât a n+1 ≤ bn+1 .

b) Dacă l > 1 . atunci ∑ an este divergentă. n →∞ an n =1 Corolarul criteriului raportului (d'Alembert). ⎟ n →∞ ⎜ an +1 ⎝ ⎠ n =1 a ) Dacă l < 1 . n =1 ∞ 216 . n =1 n →∞ ∞ a ) Dacă l < 1 .c) Dacă lim ∞ an = ∞ şi: n → ∞ bn ∞ n =1 ∞ n =1 ∞ c1 ) ∑ an este convergentă. b) Dacă l > 1 . Fie ∑ an o serie cu termeni pozitivi şi l = lim n an . atunci ∑ an este divergentă. a) Dacă l < 1 . ∞ ⎛ a ⎞ Fie ∑ an o serie cu termeni pozitivi şi l = lim n⎜ n − 1⎟ . atunci ∑ an este divergentă. atunci ∑ an este divergentă. c 2 ) ∑ bn este divergentă. atunci ∑ bn este convergentă. atunci ∑ an este convergentă. n =1 n =1 ∞ ∞ Corolarul criteriului rădăcinii (Cauchy). atunci ∑ an este convergentă. n =1 n =1 ∞ ∞ Corolarul criteriului Raabe-Duhamel. n =1 n =1 ∞ a Fie ∑ an o serie cu termeni pozitivi şi l = lim n +1 .

Dacă o serie este absolut convergentă. a n > 0. atunci seria ∑ (−1) n an este n →∞ n =1 ∞ convergentă. n =1 ∞ n =1 b) Dacă seriile ∑ an şi ∑ bn sunt convergente şi au sumele S1 şi n =1 ∞ ∞ ∞ n =1 S 2 . Fie seria alternată ∑ (−1) n an . atunci seria ∑ (a n + bn ) este convergentă şi are suma S1 + S 2 . 217 .b) Dacă l > 1 . n =1 Definiţia 2. a) Dacă seria ∑ an este convergentă şi are suma S . ∞ atunci seria ∑ α ⋅ a n este convergentă şi are suma α ⋅ S . atunci este şi convergentă. atunci ∑ an este convergentă. n =1 ∞ Criteriu pentru serii alternate Criteriul lui Leibniz. Seria ∑ an este absolut convergentă dacă seria ∞ n =1 ∑ a n este convergentă. Propoziţia 1. Dacă : a) şirul (an ) n≥1 n =1 ∞ este descrescător şi b) lim an = 0 . ∞ n =1 Propoziţia 2.

deci şirul ( S n ) n ≥1 este n→∞ divergent. 1. să se determine suma acestora. + − ⎟ ⇒ Sn = ⎜ − ⎟⇒ 2 ⎝1 3 3 5 2n − 1 2 n + 1 ⎠ 2 ⎝ 1 2n + 1 ⎠ ⇒ lim S n = n→∞ 1 .. deci seria este convergentă şi are suma 2 S= 1 . Rezolvare: Considerăm şirul sumelor parţiale: n n 1 k +α − k +α +1 = ∑ = Sn = ∑ −1 k =1 k + α + k + α + 1 k =1 = − 1 + α + 2 + α − 2 + α + 3 + α − . n =1 4n − 1 ∑ ∞ 1 2 Rezolvare: Sn = ∑ n 1 2 k =1 4k −1 = ∑ 1 1 n 1 1 = ∑( − )= k =1 ( 2k − 1)(2k + 1) 2 k =1 2k − 1 2k + 1 n 1 ⎛1 1 1 1 1 1 ⎞ 1 ⎛1 1 ⎞ = ⎜ − + − + ... conform definiţiei.. prin urmare. 2. − n + α + n + α + 1 ⇒ ⇒ S n = n = α + 1 − 1 + α ⇒ lim S n = ∞ . dacă este posibil.. 2 218 .PROBLEME REZOLVATE Să se stabilească natura următoarelor serii de numere reale şi.α > 0.. seria este divergentă. n =1 n + α ∑ ∞ 1 + n +α +1 .

deci seria este divergentă. Rezolvare: ⎧1 − q n+1 . 1− q n→∞ Pentru q ∈ [1. n =1 ∑ ln ∞ 3n − 1 .−1] . nu există lim S n (în acest caz. Pentru q ∈ (−∞. prin urmare seria este S n = ∑ ln n n→∞ divergentă. q ≠1 Avem S n = ∑ q = ⎪ 1 − q ⎨ k =0 ⎪ ⎩ n +1 . se spune că n→∞ seria este oscilantă).1) rezultă că lim S n = 1 .3.. 1− q 219 . + ln(3n − 1) − ln(3n + 2) = = ln 2 − ln(3n + 2) ⇒ lim S n = −∞ . (seria geometrică).. ∞ q ∈ R. deci seria este divergentă. q =1 n k Pentru q ∈ (−1. 4. 3n + 2 Rezolvare: n 3k − 1 = ∑ [ln(3k − 1) − ln(3k + 2)] = k =1 3k + 2 k =1 = ln 2 − ln 5 + ln 5 − ln 8 + . ∞) rezultă că lim S n = ∞ .1) şi are suma S = . seria geometrică este convergentă dacă şi numai dacă 1 q ∈ (− 1. În concluzie. deci seria este 1− q n→∞ convergentă şi are suma 1 . n=0 ∑ qn .

+ ⎟ ⎜ ⎟ 3 ⎠ ⎝4 5 6 7 ⎠ ⎝2 ⎞ ⎛ ⎛ 1 1 1 1 ⎞ ⎟ ⎜ 1 ≤1+ ⎜ +⎜ + + .. Avem că: n =1 n ⎛ 1 1 ⎛1 1 ⎞ ⎛ 1 1 1 1⎞ 1 1 ⎞ ⎟> S 2n = 1 + + ⎜ + ⎟ + ⎜ + + + ⎟ + .. α n =1 n n =1 n • Pentru α > 1 .. prin urmare şirul ( S n ) n ≥1 este mărginit... rezultă că ∑ 1 este divergentă.5. fiind şi crescător.. rezultă că este convergent şi deci seria este convergentă. seria ∑ 1 este divergentă. + ⎜ n−1 + n−1 ⎟ 2 ⎝ 3 4⎠ ⎝ 5 6 7 8⎠ ⎝2 +1 2 +2 2n ⎠ ⎛ 1 1 ⎛ 1 1 ⎞ ⎛1 1 1 1⎞ 1 1 ⎞ + ⎜ + ⎟ + ⎜ + + + ⎟ + . + = α −1 α −1 2 α −1 n −1 1 2 2 2 1− 2α −1 1 ( ) 1 ( ) 1 ≤ 1− 1 1 2α −1 ... α n =1 n ∑ ∞ 1 . prin urmare seria 2 2 2 2 n →∞ >1+ este divergentă.. deci..α ∈ R (seria armonică generalizată sau seria Riemann) Rezolvare: • ∞ Pentru α = 1 obţinem seria armonică. în α n n ∞ baza criteriului 1 de comparaţie. + ⎜ α α ⎟ ⎜ 2 n−1 α ⎝4 4 4 4 ⎠ 2 n −1 2 n −1 ⎟ ⎝ ⎠ ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) n −1 ( ) ⎛ 1 ⎞ 1− ⎜ ⎜ α −1 ⎟ ⎟ ⎝2 ⎠ = 1+ + + .... ∀n ≥ 1 . + ⇒ S 2 n > 1 + ⇒ lim S 2n = ∞ .. + ⎟ ⎜ α + α ⎟+ α α α ⎟ ⎜ 2 n −1 2 ⎠ ⎝2 2 n−1 + 1 2n − 1 ⎟ ⎠ ⎝ ⎛ ⎞ ⎛ 1 1 1 1 ⎞ 1 1 1 ⎟ ⎜ + + ... + +⎜ = ⎟ ⎜ α + α + α + α ⎟ + . + ⎜ + ..... + n−1 ⎟ = 2 ⎝ 4 4⎠ ⎝8 8 8 8⎠ 2 2 ⎠ ⎝2 1 1 1 n = 1 + + + . ∑ 1 . • ∞ Pentru α < 1 ⇒ 1 ≥ 1 . avem că ⎛ 1 1 ⎞ ⎛ 1 1 1 1 ⎞ S 2n −1 = 1 + ⎜ ⎜ α + α ⎟ + ⎜ α + α + α + α ⎟ + .. 220 . + ⎜ ⎟ ⎜ n−1 + n−1 + .......

∀n ≥ 2. că seria ∑ ⎛ 1⎞ ⎛ 1⎞ 1 ⎜1 + ⎟ ⎜1 + ⎟ a n +1 ⎝ n ⎠ ⎝ n ⎠ = 1 = n + 1 = bn +1 . în baza ln n n n =1 n criteriului 1 de comparaţie. ∞ 1 este divergentă. Rezolvare: Avem că cum seria comparaţie. 221 . = > n +1 1 1 an e bn ⎛ 1⎞ 1+ ⎜1 + ⎟ n n ⎝ n⎠ ∞ 1 ∑ este divergentă . n = 2 ln n ∞ n =1 n ! ∑ nn e n .6. rezultă că seria ∑ 8. 1 . rezultă că seria este divergentă. ln n n=2 ∑ ∞ Rezolvare: ∞ 1 Avem că 1 ≥ 1 . Rezolvare: ⎛⎛ 3 ⎞n ⎞ 8 n ⎜ ⎜ ⎟ + 1⎟ ⎟ ⎜⎝ 8 ⎠ ⎝ ⎠ = 1 ≠ 0 . conform criteriului suficient lim a n = lim n +1 n →∞ n →∞ ⎛⎛ 3 ⎞ ⎞ 8 8 n+1 ⎜ ⎜ ⎟ + 1⎟ ⎜⎝ 8 ⎠ ⎟ ⎝ ⎠ de divergenţă. deci. seria ∑ este divergentă. folosind criteriul 2 de n =1 n n ∞ n n n n =1 n!e n este divergentă. rezultă. n =1 ∑ ∞ 3n + 8n 3n +1 + 8n +1 . 7.

de 4 n an = 7 n 3 n → ∞ bn 7 n3 − 2 n 2 + 1 5 aici rezultă. conform criteriului 3 de comparaţie. de aici rezultă. lim n = 2 ∈ (0. că seriile au ∞ 1 aceeaşi natură. că seriile au aceeaşi natură. n =1 n n =1 4n − 1 10. cum seria ∞ 1 ∞ ∑ este divergentă. 2 n 4n − 1 n =1 n ∞ an 3n 2 + 5 3 = lim = ∈ (0. rezultă că şi seria ∑ 3n2+ 5 este divergentă. rezultă că şi seria 3 2n 5 − 3n 2 + 1 + n + 2 este convergentă. ∞) . ∞ 3n + 5 .9. fie a n = şi bn = . 2 n =1 4n − 1 ∑ Rezolvare: Se compară cu seria ∑ lim 1 1 3n + 5 . conform n → ∞ bn n → ∞ 4n 2 − 1 4 criteriului 3 de comparaţie. ∞) . 7 n 3 − 2n 2 + 1 n =1 ∑ ∞ 3 222 . ∑ ∞ 3 2n 5 − 3n 2 + 1 + n + 2 . 7 n 3 − 2n 2 + 1 n =1 Rezolvare: ∞ n3 ∞ ∞ 1 1 = ∑ = ∑ 4 . cum seria ∑ 4 este convergentă (este seria n =1 n 3 armonică generalizată cu α = 4 > 1 ). fie Se compară cu seria ∑ 3 3− 5 n=1 n n=1 n 3 n=1 n 3 3 a 3 2n5 − 3n 2 + 1 + n + 2 şi b = 1 .

(3n − 2) n → ∞ an n→∞ n → ∞ ( 4n + 3) 4 3..(4n + 3) = lim = < 1..4. rezultă că şi seria ∑ ln⎜1 + ⎟ este convergentă. 11.7..4. ∑ ∞ n =1 ( n(n a − 1) ) . . ⎜ ⎟ n3 ⎠ n =1 ⎝ 12.( 4n − 1). fie a n = ln⎜1 + ⎜ 3⎟ n3 ⎝ n ⎠ an n → ∞ bn lim ⎛ 1 ⎞ ⎟ ln⎜1 + ⎜ ⎟ ⎝ n 3 ⎠ = 1 ∈ (0. 13.. lim n +1 = lim 1..(3n − 2)..( 4n − 1) ∞ Rezolvare: Vom folosi corolarul criteriului raportului.∞ ⎛ 1 ⎞ ⎟. Avem că: 1..... ∞) ⇒ conform criteriului 3 de = lim 1 n→∞ n3 ∞ comparaţie.7.7. 223 n ..7.7..( 4n − 1) prin urmare seria este convergentă.(3n − 2) .. a > 1.7.. ∑ 1.10.(3n + 1) a (3n + 1) 3 3..10. că seriile au aceeaşi natură.. n =1 3.10. ∑ ln⎜1 + ⎜ ⎟ n3 ⎠ n =1 ⎝ Rezolvare: Se compară cu seria ∑ ∞ 1 3 n =1 n ⎛ 1 ⎞ 1 ⎟ şi bn = ...4.. cum seria ∑ 1 3 n =1 n este ∞ ⎛ 1 ⎞ convergentă...

aşadar 2 x →0 2x e x n − 1 − xn 2 xn 1 ∀ ( xn }n ≥1 . x n → 0 . Pentru a = e . )n = nlim∞(1 + n(n e − 1) − 1)n = → e n −1− 1 1 L = lim n n(n e − 1) − 1 = lim n→∞ ) n n→∞ 1 n2 . Avem că lim ex −1− x x2 x →0 = lim ex −1 1 = . prin urmare. seria devine: ∑ ∞ n =1 1 ( n(n e − 1) ). în 2 e n −1− 1 1 1 n particular. n Încercăm să aplicăm criteriul suficient de divergenţă. 1 n 2 n→∞ 2 n deci lim a n = e = e ≠ 0 . pentru x n = obţinem că L = lim = . seria ∑ n(n e − 1) n =1 ∞ ( ) n este divergentă. atunci seria este divergentă. atunci seria este convergentă.Rezolvare: Aplicăm corolarul criteriului rădăcinii: a n −1 lim n a n = lim n(n a − 1) = lim = ln a . conform criteriului n→∞ L 1 2 suficient de divergenţă. Vom calcula n→∞ lim a n = lim n(n e − 1) lim n n ( n e −1) −1 n→∞ =e ( ( n→∞ ( ) = eL . Dacă ln a > 1 ⇔ a > e . 224 . rezultă că lim xn →0 = 1 . n→∞ n→∞ n →∞ 1 n • • • Dacă ln a < 1 ⇔ a < e .

∑ ⎜ ⎟ n =1 ⎝ 3n + 2 ⎠ ∞ n 2 +1 .5.6... e prin urmare seria este convergentă..⎛ 3n − 1 ⎞ 14.(3n)(3n + 3) ⎥ ⎣ ⎦ ⎡ 2. Să se studieze convergenţa şi absolut convergenţa seriilor: 16.. Folosind corolarul criteriului Raabe-Duhamel obţinem: ⎡ (3n + 3) 2 ⎤ ⎛ a ⎞ 6n + 5 2 − 1⎥ = lim n ⋅ lim n⎜ n − 1⎟ = lim n ⎢ = < 1... ∑ ⎢ ⎥ n =1 ⎣ 3. ⎜a ⎟ n →∞ n→∞ ⎝ n+1 ⎢ (3n + 2) 2 ⎥ n→∞ (3n + 2) 2 3 ⎠ ⎣ ⎦ deci seria este divergentă...(3n) ⎦ Rezolvare: a n +1 = lim n →∞ a n n →∞ lim ∞ ⎡ 2..(3n) ⎥ ⎣ ⎦ 2 2 ⎡ (3n + 2) ⎤ .5.8..5.8.9..6.. Rezolvare: Aplicăm corolarul criteriului rădăcinii: ⎛ lim n a n = lim ⎜ ⎟ n→∞ n → ∞⎝ 3n + 2 ⎠ =e lim − n →∞ n 2 +1 3n − 1 ⎞ n 3 ⎛ = lim ⎜1 − ⎟ 3n + 2 ⎠ n → ∞⎝ n 2 +1 ⎞ n = 3 n 2 +1 ⋅ 3n+ 2 n = 1 < 1 .(3n − 1)(3n + 2) ⎤ ⎢ 3.8.(3n − 1) ⎤ 2 ⎡ 2......9.6.9....(3n − 1) ⎤ ⎢ 3. ∑ (−1) n n =1 ∞ 3n − 1 2n 2 .. deci = lim ⎢ ⎥ =1 n→∞ ⎣ (3n + 3) ⎦ 2 criteriul raportului este neconcludent. 225 .. 15..

∑ (−1) n n =1 ∞ 1 n ⋅ 2n . aplicând corolarul criteriului raportului.] < 0 . deci şirul 2(n + 1) 2 2n 2 n(n + 1) ⋅ 2 n +1 (a n ) n ≥1 este descrescător. comparăm cu seria ∑ : lim n = ∈ (0. • Studiem absolut convergenţa. ∞) şi ∑ 2 2 n =1 2n n =1 n n → ∞ bn rezultă că seriile au aceeaşi natură (criteriul 3 de comparaţie). că seria este convergentă. cum lim a n = 0 rezultă. pentru aceasta. vom considera seria modulelor: ∞ 3n − 1 ∞ 1 a 3 . obţinem: ∑ n n=1n ⋅ 2 a 1 n ⋅ 2n lim n +1 = lim = < 1 . Notăm a n = 3n + 2 − 3n − 1 = 3n − 1 2n 2 .Rezolvare: • Studiem convergenţa. prin urmare seria modulelor este divergentă. vom considera seria modulelor: ∞ 1 . pentru aceasta. deci seria alternată ∑ (−1) n n =1 ∞ 1 n ⋅ 2n 226 . prin urmare seria 2 n → ∞ an n → ∞ ( n + 1) ⋅ 2 n +1 modulelor este convergentă. Rezolvare: Studiem absolut convergenţa. în baza n→∞ a n +1 − a n = − 5n 2 − 5n − 1 criteriului lui Leibniz. deci seria alternată ⎛ ∞ 3n − 1 ⎞ ⎜ ∑ (−1) n ⎟ nu este absolut convergentă. ⎜ ⎟ 2n 2 ⎠ ⎝ n =1 17.

n =1 n( n + 1)(n + 2) ∞ 1 generalizare: ∑ . prin urmare seria este 2 ⎣1 ⋅ 2 (n + 1)(n + 2) ⎦ n→∞ 1 convergentă şi are suma S = ... n(n + 1)........(n + p ) ⎥ ⇒ lim S n = p ⋅ p! .(k + p) ⎥ = ⎣ ⎦ ⎤ 1⎡ 1 1 1 ⎢1 ⋅ 2 ⋅ .. ⋅ p − (n + 1)(n + 2).. prin p⎣ n→∞ ⎦ 1 n ∑ p k =1 227 ... ∑ Rezolvare: Considerăm şirul sumelor parţiale. Să se arate că următoarele serii sunt convergente şi să se calculeze sumele acestora: 1 .(n + p ) n =1 18.(k + p ) = ⎡ ⎤ 1 1 ⎢ k (k + 1).. p ∈ N*.este absolut convergentă.. rezultă că seria este şi convergentă..(k + p − 1) − (k + 1)(k + 2). n ⎤ 1 1 n ⎡ 1 1 = ∑ ⎢ − Sn = ∑ ⎥= k =1 k (k + 1)(k + 2) 2 k =1 ⎣ k ( k + 1) ( k + 1)(k + 2) ⎦ ∞ = = ⎤ 1⎡ 1 1 1 1 1 1 ⎢1 ⋅ 2 − 2 ⋅ 3 + 2 ⋅ 3 − 3 ⋅ 4 + .. Conform propoziţiei 2 din breviarul teoretic. 4 Generalizare: n 1 = Sn = ∑ k =1 k (k + 1). + n( n + 1) − (n + 1)(n + 2) ⎥ = 2⎣ ⎦ ⎤ 1 1⎡ 1 1 − ⎢ ⎥ ⇒ lim S n = 4 ..

+ − = 1− ⇒ lim S = 1 . ∑ ∞ n−5 3 2 n =1 n + 5n + 4n .. cu soluţia A = − 5 . + ⎟ + ⎜ + + . + − ⎟ = ⎟ − ⎜ + . Prin urmare.. p ⋅ p! n n =1 ( n + 1)! ∞ Rezolvare: n (k + 1) − 1 n ⎡1 k 1 ⎤ =∑ = ∑⎢ − ⎥= k =1 ( k + 1)! k =1 (k + 1)! k =1 ⎣ k! ( k + 1)!⎦ 1 1 1 1 1 1 1 = − + − + . aducem la = + + k (k + 1)(k + 4) k k + 1 k + 4 acelaşi numitor şi după identificare obţinem sistemul: ⎧A + B + C = 0 ⎪ .. (n + 1)! n → ∞ n 1! 2! 2! 3! n! ( n + 1)! deci seria este convergentă şi suma seriei este S = 1 .. C = − 3 . B = 2. Sn = ∑ n 20. + 4 ⎝1 2 2 3 n n + 1 ⎠ 4 ⎢⎝ 2 3 n + 1⎠ ⎝ 5 n + 3 n + 4 ⎠⎥ ⎣ ⎦ 5 ⎛1 1 ⎞ 3⎛1 1 1 1 1 1 ⎞ . rezultă că =− ⎜ − − − ⎟+ ⎜ + + − ⎟ 4 ⎝1 n + 1⎠ 4 ⎝ 2 3 5 n + 2 n + 3 n + 4 ⎠ 228 .... Rezolvare: Avem: k −5 2 k + 5k + 4 k 3 = k −5 A B C . ∑ 1 .urmare seria este convergentă şi are suma S = 19.. ⎨5 A + 4 B + C = 1 4 4 ⎪4 A = −5 ⎩ n n ⎡ 5 3k + 2 2 3 ⎤ = ∑ ⎢− + − = Sn = ∑ 3 2 4k k + 1 4(k + 4) ⎥ ⎦ k =1 k + 6k + 8k k =1 ⎣ n ⎡ 5 5 3 3 ⎤ 5 n ⎛1 1 ⎞ 3 n⎛ 1 1 ⎞ = ∑ ⎢− + + − ⎥ = − 4 ∑ ⎜ k − k + 1⎟ + 4 ∑ ⎜ k + 1 − k + 4 ⎟ = ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎣ 4k 4(k + 1) 4(k + 4) 4(k + 4) ⎦ k =1 k =1 k =1 5 ⎛1 1 1 1 1 1 ⎞ 3 ⎡⎛ 1 1 1 ⎞ ⎛1 1 1 ⎞⎤ + = − ⎜ − + − + .

∑ ∞ 5n 2 + 2n + 4 3n . ∑ n n n n =1 3 n =1 3 n =1 3 229 . ∑ ∞ (−3) n + 3 + 2 2n +1 7n+2 .1) . S =− 40 21. n =1 Rezolvare: ∞ 1 ∞ n ∞ n2 Considerăm seriile ∑ . care sunt serii n=0 ⎝ 7 ⎠ n=0 ⎝ 7 ⎠ geometrice de raţii q ∈ (−1. rezultă că seria n ∞ ⎡ ( −3) 3 ⎛ 3 ⎞ n 2 ⎛ 4⎞ ⎤ ⎢ ⎜ − ⎟ + 2 ⎜ ⎟ ⎥ este convergentă şi are suma ∑ 2 ⎝ 7⎠ 7 ⎝7⎠ ⎥ n=0 ⎢ 7 ⎣ ⎦ 27 7 27 7 7 7 3187 S = − ⋅ S1 + ⋅ S 2 = − ⋅ + ⋅ = . . deci seria este convergentă şi are suma 4 4 30 40 n →∞ 19 . n=0 Rezolvare: ∞ ⎛ 3⎞ ∞ ⎛ 4⎞ Considerăm seriile ∑ ⎜ − ⎟ şi ∑ ⎜ ⎟ . ∑ . 49 3 49 10 3 3 630 ∞ ( −3) n + 3 + 2 2 n +1 3187 . Am obţinut că ∑ = n+2 630 7 n=0 22. 1− 4 3 1 − − 3 10 n n ( 7) 7 Conform propoziţiei 1 din breviarul teoretic. deci convergente şi au sumele: 1 7 1 7 S1 = = şi S 2 = = .5 3 31 19 lim S n = − + ⋅ = − .

deci seria ∑ n 4 n→∞ 2 ⋅ 3n n =1 3 3 convergentă şi are suma S 2 = . avem că + 32 3 3 3 1 + 2 + .∞ 1 1 Seria ∑ este o serie geometrică de raţie q = .. deci este n 3 n =1 3 1 1 1 convergentă şi are suma S1 = ⋅ = .. + . avem că: Sn = ∑ k k =1 3 1 2 3 n ⎛ 1⎞ Sn = + + + . înmulţim această egalitate cu ⎜ − ⎟ : 1 2 3 n ⎝ 3⎠ 3 3 3 3 1 1 2 n −1 n − Sn = − − − ... + n2 n ⎛ 1⎞ . apoi adunăm cele două 2 3 n n +1 3 3 3 3 3 relaţii şi va rezulta: 2 1 1 1 1 1 1− 3 n n + + . 4 n⎤ 3⎡ ⇒ S n = ⎢1 − 1 ⎥ − 3 ⎦ 4⎣ (1 )n 3 () n ∞ n2 vom scrie şirul sumelor parţiale: Pentru seria ∑ n n =1 3 Tn = ∑ Tn = 1 n k2 2 3 k k =1 3 2 2 .. + − = ⋅ − ⇒ Sn = + 1 2 3 n n +1 1 n +1 3 3 1− 3 3 3 3 3 3 ∞ n 3 este ⇒ lim S n = .. înmulţim această egalitate cu ⎜ − ⎟ : ⎝ 3⎠ 3 230 . 1 2 3 1− 3 ∞ n vom scrie şirul sumelor parţiale: Pentru seria ∑ n n =1 3 n k . − − ...

prin 2 2 231 . prin urmare seria ∑ n este 2⎝ 4 3 2⎠ 2 n→∞ n =1 3 3 convergentă şi suma ei este S 3 = ..... ∑ (−1) n =1 ∞ n +1 n ( 2) π sin n2 . . + − = 3 31 32 33 3n 3 n +1 = ∑ n k 2 − ( k − 1) 2 3k − k =1 n 2k − 1 n2 = ∑ − = 3 n +1 k =1 3 k 3 n +1 n2 1 1− 3 n2 =2∑ − ∑ − = 2S n − ⋅ − ⇒ k k 3 1− 1 3 n +1 3 n +1 k =1 3 k =1 3 3 n k n 1 n2 (1 )n ∞ n2 3⎛ 3 1 3⎞ 3 ⎜ 2 ⋅ − ⋅ ⎟ = . 2 Aşadar. 2 4 2 4 ⋅ S1 + 2 ⋅ S 2 + 5 ⋅ S 3 = 4 ⋅ 23. seria ⇒ lim Tn = ∞ 5n 2 + 2 n + 4 ∑ 3n n =1 este convergentă şi are suma 1 3 3 + 2 ⋅ + 5 ⋅ = 11 . conform propoziţiei 1 din breviarul teoretic...n2 1 12 2 2 (n − 1) 2 − Tn = − − − .. care 2 ( 2) ( 2) ( 2) este o serie geometrică având primul termen 1 şi raţia − 1 . − − . Rezolvare: Seria dată se mai poate scrie: 1 − 1 3 + 1 5 − 1 7 + . apoi adunăm cele două 3 3 2 33 3n 3 n +1 relaţii şi rezultă: n 2 − (n − 1) 2 n2 2 12 2 2 − 12 3 2 − 2 2 Tn = + + + .

R: Seria este convergentă şi are suma S = 1 . ∑ R: Seria este divergentă. ∑ 6. ∑ ∞ n n =1 ( n + 1)! n =1 ∞ 8.urmare seria este convergentă şi are suma S = 1 ⋅ 1− (1 1 ) = 32 . ∑ ln 4n − 1 R: Seria este divergentă. 2 n =1 n( n + 1)( n + 2) ∑ (−1) n =1 n R: Seria este divergentă. ∑ n + 3 − 2 n + 2 + n + 1 R: Seria este convergentă şi are suma ( ) S = 2− 3. 12 10. ∑ ⎛ − 5 ⎞ R: Seria este convergentă şi are suma S = − 5 . ∞ 3n + 4 R: Seria este convergentă şi are suma S = 5 . n =1 ∞ 4n + 3 n 4. 7. ∑ 2 2 n=2 n − 1 3. ∑ n =1 ∞ 1 n +1 + n + 3 R: Seria este divergentă. ⎜ ⎟ 11 ⎝ 6⎠ n =1 ∞ ∞ 5. ∑ 2n + 5 n =1 ( n + 1)( n + 2)( n + 3) ∞ R: Seria este convergentă şi are suma S = 11 . n =1 2n + 1 + 2n + 3 ∞ 1 R: Seria este convergentă şi are suma S = 1 . 9. 232 . 2. −2 2 PROBLEME PROPUSE Stabiliţi natura următoarelor serii de numere reale şi atunci când este posibil determinaţi suma acestora: ∞ 1 1.

b ≠ 0 R: Seria este convergentă dacă b−a şi este divergentă în caz contrar. ∑ 3 n + (−3) n R: Seria este divergentă. n +1 13. ∑ ∞ 1 R: Seria este convergentă şi are suma S = 1 . 15. ⎛ n + 1⎞ ∑⎜ n ⎟ ⎠ n =1 ⎝ ∞ 1 21. 233 . 12 n =1 n + 4 n + 3 1 R: Seria este convergentă şi S = 1 . 24 n =1 (3n − 2 )(3n + 1)(3n + 4 ) ∞ 18. b ∈ R.11. a. ∑ ∞ ∞ 1 R: Seria este convergentă şi are suma S = 5 . n =1 [ ] 14. ∑ 17. ∑ R: Seria este divergentă. 2 2 n =1 n + 3n + 2 n 3 Să se studieze natura următoarelor serii: ∞ 4n − 1 19. ∑ ln n R: Seria este divergentă. 1) şi are suma 1 ∞ n=0 b . n =1 3n + 2 20. ∑ 4n + 2 R: Seria este convergentă şi are suma S = 5 . 16. 3 n =1 (3n − 2)(3n + 1) n =1 ∞ ∞ 12. ∑ n sin n n =1 ∞ n R: Seria este divergentă. ∑ (−3) n+3 + 2 2n+1 R: Seria este convergentă şi are suma 8 n+ 2 n =0 176 2 S = − 43 . ∑ a b ∞ an n +1 ∈ (− 1. R: Seria este divergentă.

∑ ln⎜1 + ⎟ ⎜ ⎟ n⎠ n=1 ⎝ ∞ 1 32. 7 2 ∞ 5 29. deci este divergentă.22. ∑ ( −1) n n =1 ∞ 5n − 3 3n + 5 + 3 n +1 R: Seria este divergentă. R: Folosind criteriul 3 de comparaţie. ∑ 3n + n + 1 + n + 2 n =1 ∞ 6n 2 − 2n + 1 R: Seria este divergentă. ∑ (− 2 ) + 3 n =1(− 2 ) n +1 24. ∑ 2 n + 1 4n + 2 n =1 234 . R: Seria este convergentă. R: Seria este divergentă. R: Seria este divergentă. ∑ ∞ 1 n=1ln(2n + 1) 1 ln(n 2 + 2) n =1 ∞ ∞ că seria are aceeaşi natură cu seria ∑ 1 . R: Seria este divergentă. n=2 ln n 26. ∑ 2n − 1 n =1 n + 4 n + 3 3 R: Seria este convergentă. rezultă n n ∞ 23. 30. 3 n=1 5n − 1 28. ∑ n n =1 n + 5 ∞ 1 33. R: Seria este divergentă. ∑ 25. R: Seria este divergentă. R: Seria este convergentă. ∑ 27. ∑ ∞ ∞ nn n n =1 n!⋅3 ∞ 6n 2 + 5 R: Seria este convergentă. ∑ sin n n =1 1 4 ∞ ⎛ 1 ⎞ 31.

∑ n(n 2 − 1) n =1 ( ) n R: Seria este convergentă. ∑ ∞ ∞ ∞ n =11⋅ 6 ⋅11⋅ . 45. 40..34. ⋅ (4n − 3) 41. ∑ 35.... n! . R: Seria este convergentă. ∑ n =1 ∞ 1 n =1 2 n + 5n + 7 3 ∞ 3 4 ∞ R: Seria este convergentă. ∑ ∞ ∞ 1 n aceeaşi natură cu seria armonică) şi este convergentă dacă a > 1 . 235 ..5.a > 0 ∑4 n =1 n! n R: Seria este divergentă. R: Seria este divergentă.6. R: Seria este convergentă.. ∑ (3n − n) n =1 ∞ 38. R: Seria este convergentă.. R: Seria este divergentă. 43..4.. a > −1 R: Seria este divergentă dacă n =1 ( a + 1)(a + 2) K ( a + n) 3 42. ∑ ⎛ 4n − 1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎝ 3n + 2 ⎠ ∞ n R: Seria este divergentă.. ∑ 1⋅ 5 ⋅ 9 ⋅ ..( 2n − 1) ⎤ ⎢ ⎥ n =1 ⎣ 2. 1 ⎛ 3⎞ ∑ n ⋅⎜ 5⎟ ⎝ ⎠ n =1 ∞ n =1 ∞ 44. ∑ n =1 n3 + 2 + 1 1 n4 + 2 + 3 n2 +1 + 7 3 − 1 4 37..( 2n) ⎦ n R: Seria este convergentă. 1] şi este convergentă dacă a > 1 . ∑ ⎡1. n =1 n + a . ⋅ (5n − 4) a ∈ (− 1.3. 1] (are n2 +1 36. 39... R: Seria este divergentă dacă a ∈ (0.

∑ (−1) n 3n − 1 2 2n + 1 n n =1 2n 2 n =1 ∑ 1 n⋅2 n 62.. n n! n =1 ( −3) n =1 ∑ ∞ 68. ∑ ⎛ n2 + 3n + 5 ⎞ ⋅ a n .nn 46. R: Seria este convergentă. ∑ ⎛ 3n − 1 ⎞ ⎜ ⎟ ∞ n =1 ∞ n ⎝ 3n + 2 ⎠ ⎝ ⎠ 2 49. ∑ (n!) 2 n =1 ( 2n)! ∞ 56. R: Seria este convergentă.. a > 0 54. ∑ (−1) n ⎛ 5n + 3 ⎞ ⎜ ⎟ 5n + 2 n =1 R: Seria este divergentă. ∑ (−1) ⎛ 2n + 3 ⎞ ⎜ ⎟ ⎝ 2n − 1 ⎠ n =1 ∞ n =1 n! ( −1) n 66. ∑ 58. ⋅ (4n + 1) ⎦ ∞ 51. ∑ ⎡ 1 ⋅ 5 ⋅ 9 ⋅ . ∑⎜ n ⎝ ⎛ n! ⎞ n ⎟ ⎠ n =1 ∞ ∞ n 53. ∑ n =1 n! 5n + 3 ⎞ 47. ∑ n 2 + 2n + 3 − n 2 − 2n + 3 (n + 1)! (n + 3)! n a . ∑ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ n =1 ∞ ⎝ n + 2n + 3 ⎠ 2 n + 3n n! n =1 ∞ 55. ∑ (−1) n −1 sin 1 n 236 . 60. ∞ ∑ (−1) n n =1 n ∞ 3n − 1 2n 3 n 63. ∑ (−1) n n =1 ∞ 1 n − ln n 69. ∑ (−1) n n =1 ∞ 61. ⋅ (4n − 3) ⎤ ⎢ ⎥ n =1⎣ 5 ⋅ 9 ⋅ 13 ⋅ .. a > 0 2 ⋅ nn n =1 n 2 n2 ∞ 52. a>0 n n =1 2 ⋅ ( 2n − 1)! n =1 Studiaţi convergenţa şi absolut convergenţa seriilor: n ( ) 57. 50. ∑ n =1 ( −1) n n n 65. ∑ (−1) n n =1 ∞ ∞ ∞ (−1) n ∞ 1 59. ∑ 67. ∑ (−1) n n =1 ∞ ∞ 1 n +1 64. ∑ ⎛ ⎜ ⎟ 5n + 4 ⎠ n =1⎝ ∞ 2 n 2 −3 ∞ R: Seria este convergentă.. n 48. ∑ ∞ n! an. R: Seria este divergentă..

∑ 79. n2 + n − 1 (n + 2)! R: 1 . 75 82. calculaţi suma următoarelor serii: 70. R: 2057 . ∑ ∞ n =1 (−1) + n (−4) n n =1 ∞ R: 13 . ∑ 76. ∑ n =1 ∞ n+2 n!+ ( n + 1)!+ ( n + 2)! n R: 1 . ∑ n =1 ∞ ∞ 4n 4n 4 + 1 1 n + 5n + 6 5n − 1 3 2 R: 1 . c ∈ R R: e(2a + b + c ) . ∑ n =1 R: 1 R: 1 12 73. a. ∑ 75. 2 80. ∑ ∞ 4 n+3 − (−1) n 3n+1 5 n+2 n=1 78. ∑ 71. 200 77.Atunci când este posibil. ∑ 2 n +1 + 3 n + 2 5n R: 89 . 2 n =0 ∞ n =1n + 4n + 3n 1 2 R: 17 . b. ∑ n =1 ∞ ∞ an 2 + bn + c n =0 n! . ∑ n =1 ∞ ∞ n =1 ∞ 1 n(n + 1) R: 1 R: 1 . 18 1 n(n + 1)(n + 2)(n + 3) 1 (2n − 1)(2n + 1)(2n + 3) 72. 9 (n + 1) n + n n + 1 R: 1 . ∑ n =1 ∞ 74. 6 237 . 2 81.

90. ∑a n =1 n2 . ∑ (−2) n +3 + 3 2 n +1 10 n + 2 n =0 ∞ n +3 ∞ + 2 2n+1 95 ∑ (−3) n+ 2 n =0 5 238 . ∑ n =1 ∞ ∞ n + (−1) n 5n R: 7 . ∞ ∞ 1 3n n =1 π sin n3 n −1 ∑ (−1) n =1 ∞ cos nπ 3n 93. ∑ ∞ n(n + 1) . . ∑a n =1 n n . (a −1) 91. a >1 an n =1 ∞ 2 R: 2a 3 . 89. ∑( n =1 n + 2 − 2 n +1 + n ) 94. a >1 (a −1) 2 . ∑ ∞ 1 2 n =1 ( 2n + 3)(4n − 1) ∞ R: 1 R: 12 a 88. ∑ 92. 48 84. ∑ 2n + 3n + 4 R: 5 6 87.83. R: 23 . ∑ n2 + n +1 2n n =1 n =1 n R: 9 . 8 5 ∞ 2 n + (−1) n +1 86. a >1 n R: a (a +1) (a −1)3 . ∑ 5n n =1 2 ∞ 85.

∑ 111. ∑ ∞ ∞ n =1 1 n +5 3 1 n =1 ln( n + 1) ∞ ∞ n ⎞ 3n − 2 105.. ⎜ ⎟ 11 n =1 ⎝ ⎠ ∑ n ln⎜1 − n ⎟ ⎠ ⎝ 239 . + 2 n −1 + 2 n + .. a > 0 2n + 3 118. a > 0 ∞ n =1 5n + 3 119. ∑ Stabiliţi natura seriilor: 101.. ∑ n =1 n! ∞ n =1 115.... ∑ n +1 7 5 + 4 ⋅ 5 n+ 2 n =1 2 n =1 3 + 8n − 1 7n 114..a > 0 n ⎠ n =1 ⎝ ∞ n n ∞ ⎛ n ⎞ 121. ∑ ⎛ 107.. 98. ∑ ⎛ 4n − 3 ⎞ ⎜ ⎟ ∞ n =1 n ⎝ 7n + 1 ⎠ 2 117.a>0 n =1 n!⋅ ( n + 2)! ∞ 116. ∑ cos n ⎜ ⎟ 106. 97. ∑ n =1 ⎝ n + 1 ⎠ n =1 4 n + 7 n =1 n ∞ ∞ (−1) 1 109. ∑ n =1 ∞ 1 1 1 1 1 1 + 2 + 3 + 4 + . ∑ 2n + 1 113. ∑ 2 n n =1 n =1 n + 1 + n3 + 1 ∞ 3 2 ∞ 2 n + 5n 112. ∑ ⎛ ⎜ n + 1⎞ n ⎟ ⋅a . ∑ ∞ 1 n + 7n + 4 n =1 2 108. ∑ (2n + 1)! n a . ∑ 4 110.. ∑ (−1) n n =1 n!(1 + 2 ) 104.. ∑ 3n + 5 ⋅ a n .. ∑ 3n + 2 ⋅ a n .. +3 − −3 + +3 − ... 1 2 3 2 3 2 3 n+3 n +1 n +1 ∞ 4 − (−1) 3 5 n+2 ∑ (−1) n (2n + 1) 3n n =1 ∞ 3 n + (−1) n +1 (−4) n n =1 1 1 1 1 1 1 100. 3 4 3 8 3 3 16 99.. ∑ (−1) n −1 n =1 ∞ ∞ nn (n + 1) n n n ∞ 103. ∑ ⎜ 2 +n7 ⎟ 122. ∞ (−1) n +1 ∑ n +1 n =1 ∞ 102.96. n ∑n n =1 ∞ n =1 ∞ sin ⎛ π 3n 1⎞ 120.

142. 140. a ∈ ⎛ 0. n ( n +1) ∑n n=2 ∞ 2 1 −1 126. 145. ∑ ⎛ n + 1 ⎞ ⋅ a n . ∑ 2 ∑ ∑ (3n + 7)n n n n n =1 n =1 n =1 137. ∑ 7n + 8 3n 2 − 2 1 1 +L+ ∞ ∞ 1+ ∞ 2n n + 5 n 135. π ⎞ 130. ∑ n =1 ∞ 1 n n 129. a > 0 ⎜ 2 ⎟ n =1 n3 ⎝ n ⎠ 124. ∑ ∞ 3n n +1 n n n =1 ( 2 + 1) ∞ 151. ∑ ⎜ n + 1 ⎟ ⋅ a n . 148. n =1 ∞ ∞ ⎛a⎞ ∑ n ⋅ ⎜ e ⎟ . a>0 2n n (a + 1)(2a + 1) K (na + 1) ∑ (b + 1)(2b + 1) K (nb + 1) . ⎜ ⎟ ∞ n =1 n n ⎝ n ⎠ ∞ 153. ∞ 3n n+1 ∑ (1 + 2 n ) n n =1 ∞ 2 125. ∑ 2 n tg an . a >0 146. a > 0 ⎝ ⎠ n =1 ∑ 3 ⋅ 7 ⋅11K⋅ (4n − 1) n =1 2 ⋅ 5 ⋅ 8 ⋅ K ⋅ (3n − 1) n 144.a > 0 240 .∞ ⎛ 2 ⎞ 123. ∑ n =1 ∞ ∞ 1 2n + 1 − 2n − 1 138. ∑ n5 n =1 n! ∞ 133. ∑ n 2 ∞ 1 155. 143. a > 0 147. 2 ∑ α (α + 1)(α + 2) K (α + n − 1) . ∑ (n + 1) n2 n ( n +1) (n + 2) n n =1 n 154. 1⎞ ⎛1 ∑ ⎜ n − sin n ⎟ ⎠ n =1 ⎝ ∞ 141. ( ∑ ( ∞ ∞ 1⎞ ⎛ ∑ ⎜1 − cos n ⎟ ⎠ n =1 ⎝ ∞ 139. a. ⎝ ⎠ n =1 ∑a n=0 ∞ n ⋅ tg ∞ a . ∑ ⎛ n + a ⎞ . ∑ ⎛ 3n − n + 1 ⎞ ⎜ ⎟ 2 ⎜ ⎟ n =1 ⎝ 3n + 1 ⎠ 128. α > 0 n n!⋅a ∑ n n ⋅ 2 n . n =1 ⎛ 2n ⎞ ∑ ⎜ 3n − 1 ⎟ ⎠ n =1 ⎝ ⎛ 6n 2 + 7 n + 5 ⎞ ∑ ⎜ 2n 2 + 5n + 9 ⎟ ⎟ ⎜ n =1 ⎝ ⎠ ∞ 2 150. ∑ n =1 ∞ 1 2n + n − 1 3 132. b ∈ R ⎜ ⎟ n =1 ⎝ n + b ⎠ ∞ ∞ n =1 n 2 127. ∑ ⎛ n + n + 1 ⎞ ⎜ ⎟ ln n ⎜ n 2 +1 ⎟ n =2 (ln n) n =1 ⎝ ⎠ +1 ⋅an. n! ∞ n + 2 − n +1 n+3 −3 ∞ n =1 n=2 3 ) n + 1) 1 ⎛6⎞ ∑ n ⋅⎜ 5 ⎟ ⎝ ⎠ n =1 n ∞ n a b ⎛a⎞ ∑ n!⎜ n ⎟ . b ∈ R+ 149. ∑ n + 2 − 2 n + 1 + n ⎜ ⎟ 3 ⎝ 2⎠ n =1 ∞ ( ) ∞ n =1 131. a > 0 152. arctg 1 136. a. 134.

∑ n 2 e − n n =1 ∞ ( ) ∞ n 158. a > 0 ⎜ ⎟ n =1 ⎝ ⎠ ∑ b(b + 1)(b + 2) K (b + n) . ⎜ ⎟ n =1 ⎝ ⎠ n+3 n +1 n +1 ∞ ∞ 4 − (−1) 3 n2 ∞ n =1 ⎛ 3 + 4n ⎞ ∑ ⎜ 3n + 1 + 4 n +1 ⎟ ⋅ a n . 161. n =1 ∞ ∑ n =1 n 2 + 1 188. ∑ (2n)! n =1 n =1 ∞ ⎛ n ⎞ ∑ ⎜ 3n − 1 ⎟ ⎠ n =1 ⎝ ∞ n =1 ∞ ∞ 2 n −1 176. n ∑3 n =1 ∞ n ∑ ln⎜ ⎜ n =1 ∞ ⎛ n + 1⎞ ⎟ 170. a > 0 157. n3 + 1 2n + 5n ∑ 2 n+1 + 5 n+1 n =1 ∞ 241 . ⎛ n2 + 3n + 5 ⎞ ∑ ⎜ n2 + 2n + 3 ⎟ ⋅ a n . 186. 182. n =1 ∑a n =1 ∞ ln n . 178. ∑ 5 ⋅ 9 ⋅ 13 ⋅ K ⋅ (4n + 1) n =1 ∞ 2 ⋅ 7 ⋅ 12 ⋅ K ⋅ (5n − 3) n2 + n −1 ∑ (n + 1)! 187. 4 ⎟ ⎝ n ⎠ ∑n n =2 ∞ ∞ 2 1 171. n2 + 1 n −1 ∑ (−1) n =1 ∞ n −1 2 + ( −1) n n2 1 −n n +1 2n + 1 4 167. a > 0 181. ∑ (−1) n−1 2 ⋅ 4 ⋅ 6 ⋅ K ⋅ (2n) n =1 160. a > 0 173. 0 < a < b 1 n(n + 1) ( n + n + 1) a(a + 1)(a + 2) K (a + n) ∑ n =1 5 4 n+2 183. 166. 184. ∑ n =1 ∑ n =1 ∞ 1 n +1 + n +1 2 ∞ 185. ∑ (−1) n =1 ∞ n −1 ln 3n 2 + 2 165. a > −1 177. 180. n ∞ n ∑ n(n + 1)(n + 2) n =1 n ∞ 2n + 3 ∑ ( n 2 + 3n + 5 − n 2 − 3n + 5 ) n 179. ∑ n+a n =1 1 . n =1 ∞ ∞ (n!) 3n + 2 n ∑ n! 174. ∑ (n + 1)(n + a) − n . ln n ∑ 3 ⋅ n! n n =1 n ∞ 2 an ⋅nn ∑ n! . n =1 ∞ n =1 ∞ ∑ e − (a ln n + ln n ). 0 < a < 1 2 ∑ (−1) ∞ n =1 ∞ n −1 n +1 (n + 1) n + 1 − 1 ⎛ 1 ⎞ ∑ (−1) n −1 ⎜ 2 ⎟ ⎜ ⎟ n =1 ⎝ ⎠ ∞ 1 ⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ K ⋅ (2n − 1) 162.a > 0 n 159.156. 172. 175. 169. 163. ∞ ∑ (−1) ∑ (−1) n =1 n 1 n ⋅ 3n 1 164. ∑ (−1) n =1 ∞ e n +1 −n2 168.

∑ arcsin n =1 ∞ ∞ ∑ n =1 ⎡ (2n − 1)!!⎤ ∑ (−1) n −1 ⎢ (2n)!! ⎥ n =1 ⎣ ⎦ a ∞ n +1 1 . ∞ 3 242 . ∑ b n + an n =1 n + 1 2n − 1 5n 3 + 7 n + 4 198. n =1 ∞ (−1) n (2n + 1) ∑ 3n n =1 195.a > 0 3n 2 ⎟ n =1 ⎝ ⎠ ∞ n 192. ∑ (2n − 1)!! 1 ⋅ (2n)! n n =1 ∞ 197. b ∈ R . ∑ n =1 ∞ n =1 1 n n+5 ⎠ 193.189. 199. ∑ a ln n . a > 0 194. a > −1 200. n=1(2n )! ∞ ∑ 2n + 3 ⋅ a n =1 ∞ 3n + 5 n . a. ∞ ∑⎜a ⎜ ⎛ n 2 + n +1⎞ ⎟ .a > 0 191. ∑ ∞ n 2n 190. ∑ ⎛ 3n + 2 ⎞ ⎜ ⎟ 5n − 1 ⎝ 2 n 2 +1 196.

Teorema 2 (Cauchy-Hadamard). ω = 0 ⎪0. Fie ∑ a n x n o serie de puteri n =1 ∞ n =1 ∑ a n x n există R . R ) . 2) seria este divergentă pe mulţimea (− ∞. R ) .− R ) ∪ (R. Dacă notăm ω = lim n a n . SERII DE PUTERI BREVIAR TEORETIC Fie seria de puteri ∑ a n x n . Se poate calcula ω şi după formula: ω = lim a n +1 n → ∞ an . Teorema 1 (Teorema lui Abel). 243 . Observaţie. r ] . seria este uniform convergentă pe intervalul [− r.7. ω ≠ 0 ⎪ω ⎪ . R se numeşte rază de convergenţă. astfel încât: ∞ şi R raza de convergenţă. Pentru orice serie de puteri 1) seria este absolut convergentă pe intervalul (− R. 3) pentru orice r ∈ (0. Se numeşte mulţime de convergenţă a n =1 ∞ seriei de puteri mulţimea formată din punctele în care seria este convergentă: C = {x∈R n =1 ∑ a n x n convergentă ∞ }. ω = ∞ ⎪ ⎩ Observaţie. atunci n→∞ ⎧1 . ∞ ) . 0 ≤ R ≤ ∞ . R = ⎨∞.2.

x ∈ R .Teorema 3. b) funcţia S este derivabilă pe intervalul de convergenţă şi derivata acesteia S ' (x ) este egală cu suma seriei derivatelor. R) . b) seria primitivelor are aceeaşi rază de convergenţă R ca şi seria dată. b] ⊂ (− R. Teorema 4. pentru x ∈ (− R. Fie seria de puteri ∑ a n x n şi S ( x ) suma acesteia. n =1 a a ∞ b b PROBLEME REZOLVATE 1. ∑ (− 1)n n =1 n ⋅ 5n 244 . n =1 ∞ Atunci: a ) seria derivatelor are aceeaşi rază de convergenţă R ca şi seria dată. c) abstracţie făcând de o constantă. Fie seria de puteri ∑ a n x n şi S ( x ) suma acesteia. n =1 ∞ a) funcţia S ( x ) admite primitive şi este integrabilă pe orice interval [a. pentru ∞ ∞ n =1 n =1 Atunci: [a. R) avem: n n ∫ ∑ an x dx = ∑ ∫ a n x dx = ∫ S ( x)dx şi în particular. Să se studieze convergenţa seriei de puteri: ∞ 1 ⋅ xn . R) are loc relaţia: b ∞ a n =1 n n ∫ ∑ a n x dx = ∑ ∫ a n x dx = ∫ S ( x)dx . b] ⊂ (− R.

şirul u n = este descrescător şi are limita zero. x ∈ R . 2.5] . care n =1 n ∞ n =1 n =1 ∞ n n⋅5 este divergentă (seria armonică). r ] . ⎝ 6n − 5 ⎠ n =1 n ∑⎜ ∞ 245 . că seria ∑ (− 1)n 1 este convergentă. n ⋅5 n =1 1 1 ∑ (− 1)n . Fie a n = (− 1)n a n +1 1 n ⋅ 5n n . seria este convergentă pe mulţimea (− 5. seria este uniform convergentă pe intervalul [− r. ∞ ) . Să se determine mulţimea de convergenţă a seriei de puteri: ⎛ 2n + 1 ⎞ n ⎟ ⋅ ( x − 3) .Rezolvare: • Calculăm raza de convergenţă. adică n 1 ∑ . seria de puteri devine: ∑ (− 1)n 1 ⋅ (−5) n .5) . n n ∞ ∞ conform criteriului lui Leibniz. seria de puteri devine: ∑ (− 1)n 1 ⋅ 5 n . Pentru R = −5 . adică n n =1 ω = 5. 3) pentru orice r ∈ (0. Avem că: (− 1)n +1 = lim n→∞ 1 (n + 1) ⋅ 5 n +1 1 n ⋅ 5n = lim n → ∞ 5(n + 1) ω = lim n → ∞ an (− 1)n = 1 . deci 5 R= 1 • Conform teoremei lui Abel. rezultă.−5) ∪ (5. rezultă că: 1) seria este absolut convergentă pe intervalul (− 5. 2) seria este divergentă pe mulţimea (− ∞.5) . În concluzie. • Studiem natura seriei pentru R = ±5 : ∞ Pentru R = 5 .

n ∞ Pentru y = −3 . deci. conform ⎟ = e n→∞ 6n − 5 ⎠ n→∞ n → ∞⎝ criteriului suficient de divergenţă.−3) ∪ (3. adică ⎜ ⎟ n (u n )n ≥1 este divergent (nu există n =1 n⎛ ∑ (− 1) ⎜ ∞ 6n + 3 ⎞ ⎛ 6n + 3 ⎞ . avem că ⎟ ⎟ . ∞ ) . 3 ω • Conform teoremei lui Abel. Avem: ⎜ ⎟ ⎝ 6n − 5 ⎠ n ω ⎛ 2n + 1 ⎞ = lim n a n = lim n ⎜ ⎟ n→∞ n → ∞ ⎝ 6n − 5 ⎠ n 1 = 1 . seria este divergentă. avem: 1) seria este absolut convergentă pe intervalul (− 3.3) . 246 . Notăm u n = ⎜ ⎝ 6n − 5 ⎠ n =1 ⎝ 6n − 5 ⎠ ∑⎜ ∞ ⎛ 6n + 3 ⎞ n n 4 lim 6 8 n 5 8 ⎞ ⎛ n− lim u n = lim ⎜1 + = e 3 ≠ 0 . avem că şirul ⎟ . • Studiem natura seriei pentru y = ±3 : n ∞ Pentru y = 3 . seria de puteri devine: ∑ ⎛ 2n + 1 ⎞ ⋅ 3 n .Rezolvare: • Notăm y = x − 3 . adică ⎜ ⎟ n =1 ⎝ 6n − 5 ⎠ ⎛ 6n + 3 ⎞ . seria de puteri devine: ∑ ⎛ 2n + 1 ⎞ ⋅ (−3) n . seria este uniform convergentă pe intervalul [− r. deci seria este divergentă. Vom determina mai întâi mulţimea de ∞ convergenţă a seriei ∑ ⎛ 2n + 1 ⎞ ⋅ y n . r ] . 2) seria este divergentă pe mulţimea (− ∞. ⎜ ⎟ n =1 ⎝ 6n − 5 ⎠ n • Calculăm raza de convergenţă.3) . 3) pentru orice r ∈ (0. deci R = = 3 . notăm u n = (− 1)n ⎜ ⎟ ⎝ 6n − 5 ⎠ ⎝ 6n − 5 ⎠ n→∞ n n =1 ⎝ 6n − 5 ⎠ n lim u n ). Fie an = ⎛ 2n + 1 ⎞ .

Vom determina mai întâi mulţimea de n ∞ n convergenţă a seriei. n 3 n +1 ω = lim a n +1 an n→∞ = lim + ( −4) n +1 n +1 n→∞ 3 + ( −4) n n n = lim 3 n + 1 + ( − 4) n + 1 n ⋅ = n → ∞ ( n + 1) 3 n + ( − 4) n n = lim ⋅ n → ∞ ( n + 1) n +1 ⎛ ⎞ (−4) n +1 ⎜ − 3 + 1⎟ ⎝ 4 ⎠ =4⇒ R= 1 4 ⎛ 3n ⎞ (−4) n ⎜ − + 1⎟ 4 ⎝ ⎠ ( ) ( ) Conform teoremei lui Abel.În concluzie. ⎜ ⎟ ⎝ 4 4⎠ 1 1 2) seria este divergentă pentru y ∈ ⎛ − ∞. Să se determine mulţimea de convergenţă a seriei de puteri 3 n + ( − 4) n ⋅ ( x + 2 )n n n =1 ∑ ∞ Rezolvare: • Notăm y = x + 2 . ∑ 3 + (−4) y n n =1 n • n n Calculăm raza de convergenţă. Prin urmare. ⎟ ⎟ ⎜ ⎜ 4⎠ ⎝ 4 ⎠ ⎝ 247 . Fie an = 3 + (−4) .3) ⇔ ⇔ −3 < y < 3 ⇔ −3 < x − 3 < 3 ⇔ 0 < x < 6 . seria de puteri este convergentă pentru y ∈ (− 3. mulţimea de convergenţă a seriei ∑ ⎛ 2n + 1 ⎞ ⋅ (x − 3)n este (0. rezultă că: 1) seria este absolut convergentă pentru y ∈ ⎛ − 1 . ⎟ ⎜ n =1 ⎝ 6n − 5 ⎠ ∞ n 3. 1 ⎞ .6) .− ⎞ ∪ ⎛ . ∞ ⎞ . n ≥ 1 .

n n ∞ n Pentru y = − 1 . ∞ contradicţie. adică ⎜ ⎟ 4 n ⎝ 4⎠ n =1 n Studiem natura seriei pentru y = ± 1 : ∞ ⎡1 ⎛ 3 ⎞n 1 ⎤ . n =1 ∞ n =1 248 . seria este uniform convergentă pe ⎟ ⎜ intervalul [− r. rezultă că şi seria ∑ c n este convergentă. Avem că seria ∞ 1 ⎛ 3 ⎞ este convergentă ∑ ⋅⎜ ⎟ ∑ ⎢ ⋅ ⎜ ⎟ + (− 1)n ⋅ ⎥ n ⎝ 4⎠ n⎥ n =1n ⎝ 4 ⎠ n =1⎢ ⎣ ⎦ (folosind criteriul raportului) şi seria ∑ (− 1)n ⋅ 1 este convergentă n =1 ∞ n (folosind criteriul lui Leibniz). Prin urmare seria ∑ d n este divergentă. prin urmare seria este convergentă.3) pentru orice r ∈ ⎛ 0. ⎜ ⎟ 4 n =1 n ⎝ 4⎠ n n ⎤ ∞ ⎡ adică ∑ ⎢(− 1)n 1 ⋅ ⎛ 3 ⎞ + 1 ⎥ . deoarece c n = d n − bn . r ] . Avem că seria ⎜ ⎟ n n ⎝ 4⎠ n n =1 ∑ bn este convergentă (folosind criteriul lui Leibniz). n ∈ N * ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ n ⎝ 4⎠ n ⎝ 4⎠ n⎥ n =1⎢ ⎣ ⎦ cn = ∞ n 1 . seria de puteri devine: ∑ 3 + (−4) ⎛ 1 ⎞ . n ∈ N * . seria de puteri devine: ∑ 3 + ( −4) ⎛ − 1 ⎞ . • ⎝ 4⎠ 4 n n ∞ n 1 Pentru y = . 1 ⎞ . n ∈ N * şi d n = (− 1)n 1 ⋅ ⎛ 3 ⎞ + 1 . Notăm bn = (− 1)n 1 ⋅ ⎛ 3 ⎞ . (∀ )n ∈ N * . Dacă ∞ n =1 presupunem că seria ∑ d n este convergentă.

−3) ∪ (3. avem: 1) seria este absolut convergentă pentru x ∈ (− 3. 4 4 4 4 4 4 ⎝ 4 4⎦ Am obţinut că mulţimea de convergenţă a seriei n =1 ∑ ∞ 3 n + ( −4 ) n n ⋅ ( x + 2 )n este ⎛ − 9 . n ≥ 0 . ((− 1)n + 4) n . Să se determine mulţimea de convergenţă a seriei de puteri n n n = 0 (− 1) + 4 ∑ ∞ ( xn ) . n→∞ n→∞ n → ∞ (− 1) rezultă că ω = lim 1 = max 1 . seria de puteri devine: ∑ fie bn = ∞ n =0 ((− 1)n + 4) n 3n . deci R = = 3 . seria ∑ 3 + ( −4) ⋅ y n este convergentă pentru n =1 n 1 1 1 1 9 7 ⎛ 1 1⎤ y ∈⎜− . fie bn = 1 (− 1) n +4 1 1 . n ≥ 0 3n . 5 3 3 ω +4 { } • Conform teoremei lui Abel. • Studiem natura seriei pentru x = ±3 : Pentru x = 3 . avem că b2 n +1 = 1. Fie a n = ((− 1) 1 +4 ) n . ω = lim n a n = lim n→∞ n →∞ n ((− 1) 1 n 1 n +4 ) n = lim n→∞ (− 1)n + 4 . ⎜ ⎥ ⎝ 4 4⎦ 4. 1 n Rezolvare: • Calculăm raza de convergenţă. ∀n ≥ 0 .3) . deci 249 . 2) seria este divergentă pentru x ∈ (− ∞. ∞ ) . n≥0. deoarece lim b2 n = 5 şi lim b2 n +1 = 3 . 1 = 1 . ⎥ ⇔ − < y ≤ ⇔ − < x + 2 ≤ ⇔ − < x ≤ − . − 7 ⎤ .n ∞ n În concluzie.

seria ∑ x n este convergentă şi are suma ∞ n =1 1 x (am folosit seria geometrică). n n n = 0 ((− 1) + 4 ) c 2 n +1 = −1. seria de puteri devine: ∑ fie c n = n→∞ ∞ lim c 2n +1 = −1 ⇒ lim c n ≠ 0 şi conform criteriului suficient de n→∞ (− 3)n . n ≥ 0 .1) . n =1 ∑ nx n ∞ Rezolvare: Considerăm seria de puteri ∑ x n . 1− x 250 . deci divergenţă rezultă că seria este divergentă. 3) . putem scrie că ∑ x n = n =1 ∞ x . avem că ((− 1)n + 4) n (− 3)n . Pentru x = −3 . Pentru x ∈ (− 1. Prin urmare. Prin S ( x) = x ⋅ ∑ x n = x ⋅ = 1− x 1− x n=0 urmare. ∀x ∈ (−1.1) . Să se determine mulţimea de convergenţă şi suma următoarelor serii de puteri: 5. mulţimea de convergenţă a seriei de puteri este (− 3. ∀n ≥ 0 .n→∞ lim b2n +1 = 1 ⇒ lim bn ≠ 0 şi conform criteriului suficient de n→∞ divergenţă rezultă că seria este divergentă. n =1 ∞ • • Raza de convergenţă a acestei serii este R = lim ∞ an a n +1 n→∞ = 1.

∀x ∈ (− 1. ∀x ∈ (− 1. ∀x ∈ (− 1. ⎜ ⎟ relaţie echivalentă cu: ∑ nx n −1 = n =1 ∞ n =1 ( ) 1 ' ⎝1 − x ⎠ (1 − x )2 .1) . Aplicând din nou teorema 3.1) . 6. ∀x ∈ (− 1. ∀x ∈ (− 1. de unde obţinem: ∑ (n + 1) x n = ⎜ ⎜ (1 − x ) 2 ⎟ n =1 ⎝ ⎠ n =1 ∞ ( )' ⎛ 2x − x 2 ⎞ ∑ (n + 1)nx n −1 = ∞ 2 (1 − x) 3 .1) . 251 .∞ ' Aplicând teorema 3.1) .1) . obţinem: n =1 ∑ (n + 1)nx n = ∞ 2x (1 − x) 3 . Înmulţind cu x relaţia precedentă. ∀x ∈ (− 1. ∀x ∈ (−1. care are raza de convergenţă n =1 ∞ 2 ∞ R = 1 . rezultă că ∑ x n +1 ' = ⎜ x ⎟ . rezultă că ⎟ .1) . obţinem: n =1 ∑ nx n = ∞ ∞ x (1 − x) 2 . ∀x ∈ (−1. Avem că ∑ x n +1 = x 2 ⋅ ∑ x n = x . ⎜ ⎟ n =1 ( ) ' ⎝1− x ⎠ relaţie echivalentă cu: ∑ (n + 1) x n = n =1 ' ∞ 2x − x 2 (1 − x) 2 .1) . 1− x n =1 n=0 ∞ ∞ ⎛ 2 ⎞ Aplicând teorema 3. n =1 ∑ n(n + 1) x n Rezolvare: Considerăm seria de puteri ∑ x n +1 .1) . Înmulţind cu x relaţia precedentă. ∀x ∈ (− 1. rezultă că ∑ x n = ⎛ x ⎞ .1) .

1) . având raza de convergenţă n =1 ∞ R = 1 şi suma S ( x ) = 1 . 8.7. ∀x ∈ (− 1. sau n =1 ∑ n2 xn = ∞ x2 + x (1 − x) 3 . ∀x ∈ (− 1.1) . deci ∑ xn = − ln(1 − x). ∀x ∈ (− 1. rezultă că ∑ x n −1 = 1− x n =1 n =1 ∞ xn n =1 n ∑ ∫ x n −1dx = ∫ ∑ x n −1dx + C . adică n =1 ∞ ∞ ∑ =∫ 1 dx + C = − ln(1 − x) + C . Prin urmare. Aplicând teorema 4. n =1 ∑ n2 xn ∞ Rezolvare: Pentru x ∈ (− 1.1) . ∀x ∈ (− 1.1) avem: n =1 ∞ ∑ n 2 x n = ∑ (n 2 + n − n) x n = ∑ (n 2 + n) x n − ∑ nx n şi folosind n =1 n =1 n =1 ∞ ∞ ∞ ∞ rezultatele obţinute la problemele 5 şi 6. n =1 n ∞ 252 .1) . 1− x Pentru x = 0 obţinem C = 0 . putem scrie că 1− x ∞ 1 . n =1 n ∑ ∞ xn Rezolvare: Considerăm seria de puteri ∑ x n −1 . ∀x ∈ (− 1.1) .1) . pentru x ∈ (− 1. obţinem: n =1 ∑ n2 xn = 2x (1 − x) 3 − x (1 − x) 2 .

3. ∑ [1 − (−4) n ]x n [ e e) R: C = (− 1 . 8. x ∈ R ⎝ 5n + 1 ⎠ n =1 ∑⎜ ∞ ⎛ 3n − 2 ⎞ n R: C = 1 . 1 253 . 4. 1 ) 4 4 R: C = − 1 . 1) ∑ n!⋅x n ∞ ∑ n =1 xn n 2n − 1 5 n n = 0 ( n + 1) ∑ ∞ ∞ x R: C = (− ∞. ∞ ) nn n ∑ n! x n =1 ∞ n =1 10. − 1] ∪ [1. 7. n ⎟ ⋅ (2 − x ) . x ∈ R . 11 (3 3 ) n 2 n =1 2 ⋅ n ∑ ∞ ∞ xn R: C = [− 2. 2] R: C = R ∑ (−1) n =1 n xn nn n =1 (5n − 1) ⋅ 3 n =1 ∑ ∞ ∞ 1 n xn R: C = [− 3. R: serie convergentă pentru x ∈ (− 3. 3] şi divergentă în rest.PROBLEME PROPUSE Să se studieze convergenţa seriei de puteri : 1. Să se determine mulţimea de convergenţă a următoarelor serii de puteri 2. 9. 6. 3) R: C = {0} R: C = [− 1. 5. n =1 ∑ (− 1) ∞ n +1 1 (2n − 1) ⋅ 3 n ⋅ xn .

∑ n =0 ∞ n n = 0 n! ∞ (1 − 2 x )n ∑ n n n =0 (− 1) + 3 ∞ n n ( ( ) + 5 ) ( x + 1)n ( ) xn + 3n n =12 n ∞ 17. 3 1 ⎤ ⎜ 2 2⎥ ⎦ ⎝ R: C = R R: C = − 1 . ∑ ⎛ n 2 + 2n + 2 ⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 2 n = 0 ⎝ 2n + n + 2⎠ ⋅ ( x − 1) n ∞ 23.∞ 11. a > 0 ∞ n n =1 n! ∞ ⎛ x −1⎞ 19. ∑ ⎛ 3n + 1 ⎞ ⎛ 2 x + 1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ n ⎝ 5x − 2 ⎠ n 21. ∑ x 14. 3 2 2 ∞ 3n + 5 13. ∑ (− 1) 16. ∑ n ⋅ x n 2 n =1( n! ) 18. 15. ∑ (−1) n n =1 n 2 + 1 ⎛ 4x − 1⎞ ⎟ ⎜ n2 + n + 1 ⎝ x + 3 ⎠ n ∞ 22. 1 e e ( ) 12. ∑ (−2) n =1 x 3n +1 n +1 R: C = ⎛ − 3 1 . ∑ (ln a ) ⋅ x n . ∑ ⎛ 2 ⎞ x 2 n ⎜ ⎟ n =0 ⎝ 3 ⎠ n 254 . ∑ ⎛1 + 1 ⎞ ⎜ ⎟ n =1 ⎝ ∞ n2 n⎠ n ⋅ xn R: C = − 1 . ∑ (3n + 1)⎜ ⎟ ⎝ x + 1⎠ n=0 n n = 0 ⎝ 5n + 2 ⎠ ∞ n ∞ 20.

∑ 26. α > 0 n =1 n =1n ∞ ⋅ 2n n 28.( a − n + 1) ⋅ (x + 2 )n . a > 0 n=0 (2n)!! ⋅ (3 − x )n n = 0 ( 2n + 1)!! n! ∞ 255 . ∑ (1 + α n ) ⋅ x . ∑ xn+2 n=0 n + 1 ∞ ∞ ⎛ 2 29.. ∑ ⎜ n + 2n + 2 ⎟ ⋅ x n ⎜ 2 ⎟ n = 0 ⎝ 3n + n + 2 ⎠ 30.. ∑ ∞ 36. ∑ (2n + 1)! ⋅ 3 ⋅ (x − 2)n n=0 n!(n + 2)! n +1 n ∞ 32. ∑ 1 ⎛ x ⎞ ⋅⎜ ⎟ n =1 n ⎝ x − 1 ⎠ ∞ n ⎞ n n ∞ 31. ∑ ∞ ∞ 1 n n=1n ⋅ 3 ( x − 5) n ⋅ xn n n! n 27. ∑ 2 + ( −1) ⋅ (x − 3)n n =0 n ⎛ 3x − 1 ⎞ ( −1) n ⎜ ⎟ 2 ⎝ x+2⎠ n = 0 3n + n + 1 2 ∞ 34. ∑ a (a − 1).24. ∑ ∞ n2 +1 n 35. ∑ (n!) ⋅ (1 − x )n n = 0 (2n)! 33.. x 3n n =0 (3n)! ∑ ∞ 25..

S (x ) = (1 − x )4 . 1) . 1) . . S (x ) = R: C = (− 1. 1) . 45. 1) . S (x ) = n =0 (1 − x )4 . S (x ) = . ∑ nx n+1 41. ∑ ln n ⎜ 1 + x 2 ⎟ n =1 ⎝ ⎠ ∞ n 39. ∑ n(n + 1)(n + 2)x n n =1 R: C = (− 1. ∑ n(n + 1) x n−1 n =1 ∞ n =1 ∞ R: C = (− 1. 44. 1) . ∑ n 2 x n+1 n =1 ∞ ∞ (1 − x )3 x 2 ( x + 1) R: C = (− 1. ∑ n n =1⎛ ∞ n+ 1 n n 1⎞ ⎜n + ⎟ n⎠ ⎝ ⋅ ( x + 3) n (−1) n ⎛ 1 − x 2 ⎞ ⎜ ⎟ 38. 1) . ∑ (n + 1)(n + 2)(n + 3) x n R: C = (− 1. 256 . (−1) n x n n n =1 ∑ ∞ Să se determine mulţimea de convergenţă şi suma următoarelor serii de puteri: 40. S (x ) = x2 (1 − x )2 2 . n =1 ∞ ∑ n3 x n ∞ x x 2 + 4x + 1 ( (1 − x ) 6 4 ). S (x ) = R: C = (− 1. 42. (1 − x )3 6x 43.37.

∑ (−1) n (n + 1) 2 x n (x + 1)3 n =0 ∞ n b 52. b ≠ 0 R: C = − b . S ( x ) = . x=0 ⎩ ∞ x 2n 1 47. 0 ) . ∑ ( x + 1) n R: C = (− 2. S (x ) = − ln 1 − x 2 . a. b . b ). b ≠ 0 n n=0 b ( ) R: C = (− b . ∑ R: C = (− 1. n =0 n + 1 ⎪ 0. 2 n =1 2n ∞ 1 48. 257 . 0 ) . S (x ) = a a abx (b − ax )2 . 1) . x ∈ (− 1. S ( x ) = . 1) \ {0} 46. x2 n =1 ∞ − ( x + 1)( x + 2) 50. S (x ) = . a a n b − ax n=0 b ∞ ( ) n ∞ 53. S (x ) = .⎧ 1 xn ⎪− ln(1 − x ). ∑ a x n . x n =0 ∞ x +1 49. ∑ na x n . 51. x3 n =0 ∞ 1− x R: C = (− 1. ∑ R: C = (− 1. S (x ) = ⎨ x . ∑ n 2 ( x + 1) n R: C = (− 2. a. 0 ) . ∑ n( x + 1) n R: C = (− 2. 1) . 1) . S (x ) = − .

∑ ∞ Formula de dezvoltare a funcţiei f în serie Taylor în punctul a f (n) (a) ⋅ ( x − a ) n .7. este: f ( x) = ∑ ∞ n→∞ Pentru a = 0 . a ). a ) + Rn ( x. k! k =0 n Se numeşte rest Taylor de ordin n al funcţiei f în punctul a . polinomul: Tn ( x. pentru x ∈ A ∩ I cu n! n=0 proprietatea că lim Rn ( x. Formula lui Taylor: f ( x) = Tn ( x. a ) = 0 . seria: f ( n) (a ) ⋅ ( x − a) n . DEZVOLTĂRI ÎN SERIE BREVIAR TEORETIC Fie f : I → R. a ) = f ( x) − Tn ( x.3. n! 258 . a) = ∑ f ( k ) (a) ⋅ ( x − a) k . Se numeşte polinom Taylor de ordin n asociat funcţiei f în punctul a . Se numeşte serie Taylor asociată funcţiei f în punctul a . a ) . ∀x ∈ I . a ∈ I astfel încât f indefinit derivabilă în punctul a . a ) : I → R. Rn ( x. obţinem seria Mac-Laurin asociată funcţiei f : ∑ n =0 ∞ f ( n ) (0) n ⋅x . n! n =0 Fie A mulţimea de convergenţă a acestei serii. funcţia: Rn ( ⋅ .

.. n! f ' ( x) = 3(−1)(3x + 2) −2 f ' ' ( x) = 3 2 (−1)(−2)(3x + 2) −3 . c) Să se determine restul Taylor de ordin n al funcţiei f în punctul a = 1 ... (n + 1)! • restul Taylor sub formă Cauchy: f ( n +1) (c) Rn ( x.. 3x + 2 a) Să se scrie seria Taylor asociată funcţiei în punctul a = 1 ...... Se consideră funcţia f : R \ {− 2 } → R. seria Taylor asociată 259 . Prin urmare..cu c între a şi x ... deci (3 x + 2) n +1 f ( n) (1) = (−1) n 3 n n! 5 n+1 .. ∀n ∈ N ...... f (n) ( x) = 3 n ( −1)(−2)...... a ) = ⋅ ( x − a ) n +1 ....Forme ale restului Taylor de ordinul n al funcţiei f în punctul a : • restul Taylor sub formă Lagrange: f ( n +1) (c) R n ( x. f ( x ) = 3 Rezolvare: a) Seria Taylor asociată funcţiei f în punctul a = 1 este: ∑ n =0 ∞ Funcţia f este indefinit derivabilă pe R \ {− 2 } şi avem: 3 f ( x ) = (3 x + 2) −1 f ( n ) (1) ⋅ ( x − 1) n . cu c între a şi x ..( − n)(3x + 2) −( n +1) = (−1) n 3 n n! ............. a ) = ⋅ ( x − c) n ( x − a) .... n! PROBLEME REZOLVATE 1 ............ b) Să se calculeze mulţimea de convergenţă a acestei serii. 1..

f ( x ) = e x . cu c între 1şi x . c) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia g : R → R. pentru y = − 5 obţinem seria ∑ 1 . ∞ an 2 + bn + c ∞ d ) Să se calculeze sumele seriilor: ∑ 1 şi ∑ . y 3 5 ∞ Pentru y = 5 obţinem seria ∑ (− 1)n ⋅ 1 . a) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : R → R. Obţinem: ( n + 1)! (− 3)n +1 ⋅ ( x − 1) n +1 . (3c + 2)n 2. n =0 n! 3 n=0 n! 260 .1) = f ( n +1) (c) ⋅ ( x − 1) n +1 . prin urmare seria 5 n =0 ∞ 3 obţinută este convergentă pentru y ∈ − 5 . 3 3 ( ) ( 3 3 ) c) Folosim expresia restului Taylor sub formă Lagrange: Rn ( x. 3 5 n=0 deoarece termenul ei general nu are limita zero. 5 . n +1 b) Notăm x −1 = y . 8 . 8 . cu c între 1 şi x . f ( x) = e x . care este divergentă. Avem că: n=0 5 (− 3)n +1 ω = lim a n +1 an n→∞ = lim ⋅ 5n + 2 n →∞ (− 3)n 5 n +1 = 3 .n ∞ funcţiei f în punctul a = 1 este: ∑ (−3) ⋅ ( x − 1) n . adică x ∈ − 2 . care este divergentă.1) = Rn ( x. b) Să se calculeze valoarea lui e cu trei zecimale exacte. deci R = 5 . 3 3 ( ) Rezultă că mulţimea de convergenţă este A = − 2 .

• Determinăm mulţimea valorilor lui x pentru care lim Rn ( x. n=0 261 . ∀n ∈ N . ω = lim a n +1 an 1 1 ( n + 1)! = lim = lim = 0 ⇒ R = ∞ . ∞ ) . deci e x = ∑ n→∞ b) Scriem relaţia precedentă pentru x = − 1 şi obţinem: e− 2 = ∑ 1 ∞ (− ) n! 2 1 n 2 . n! Funcţia f este indefinit derivabilă pe R şi f ( n ) ( x) = e x . n →∞ • Folosim expresia restului Taylor sub formă Lagrange: Rn ( x.Rezolvare: a) Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este: ∑ n =0 ∞ f ( n ) (0) n ⋅x . ∀x ∈ R . Rezultă că A = R . ∀x ∈ R .0) = 0 . ⋅x (n + 1)! n +1 x x n +1 Rn ( x.0) = f ( n +1) (c) n +1 . cu c între 0 şi x .0) = 0. Am obţinut că: seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este : ∑ 1 n ⋅x . n =0 n! Determinăm mulţimea pe care este valabilă dezvoltarea funcţiei f în serie Mac-Laurin • Calculăm mulţimea de convergenţă A a acestei serii. n = 0 n! ∞ rezultă că lim Rn ( x. cu c între 0 şi x .0) = ⋅ ec = ⋅ ec ( n +1)! (n + 1)! . xn . ∀n ∈ N ⇒ ⇒ f ( n ) (0) = 1. deci seria este 1 n→∞ n → ∞ ( n + 1) n! ∞ n→∞ convergentă pentru x ∈ (− ∞.

001 ⇔ 1 2 n +1 (n + 1)! < 1 . 262 . 0 = Rn − 1 . k! Conform relaţiei (1). deci (− 1 )0 + (− 1 )1 + (− 1 )2 + (− 1 )3 + (− 1 )4 ≈ 0. În aceste condiţii.0 . 0 avem că e c < e 0 = 1 . 2 2 2 2 A ≈ T4 (− 1 .606 .Folosim definiţia restului Taylor de ordin n : R n ( x .001 . Pentru n = 4 obţinem A − T4 < 0.0) . 2 (1) Intenţionăm să găsim o valoare n pentru care e −1 2 − ∑ n (− 1 )k 2 k! < 0. numerele A = e −1 2 şi k =0 au primele trei zecimale comune.0) = 2 2 0! 1! 2! 3! 4! 1 Rezultă că e − 2 ≈ 0. 0 ) = f ( x ) − Tn ( x . rezultă că este suficient să 2 ( ) găsim o valoare n pentru care −1 n +1 2 (n + 1)! < 0. 0 ) . 10 3 relaţie adevărată pentru n ≥ 4 . 0 ⇔ 2 2 2 2 ( ) ( ) ( ) ⇔ e −1 2 − ∑ n (− 1 )k (− 1 )n+1 2 2 k! = (n + 1)! k =0 ⋅ e c . c ∈ (− 1 . deducem că este suficient să găsim o valoare k =0 Tn = ∑ n (− 1 )k 2 n pentru care (− 1 )n +1 ⋅ e c < 0. 2 ( ) Deoarece pentru c ∈ − 1 . Pentru x = − 1 avem că f − 1 − Tn − 1 .606 . 2 (n + 1)! c ∈ − 1 .001 .001 .

d ) Folosim rezultatul de la punctul a ) : e x = ∑ n = 0 n! • • Pentru x = 1 obţinem că suma seriei ∑ Considerăm seriile: ∑ ∞ ∞ n2 n şi ∑ . obţinem: ex = ∑ 3 ∞ x 3n n = 0 n! . 2 3. este : ∑ n = 0 n! n = 0 n! ∞ Avem că: ∑ ∞ n ∞ ∞ 1 n 1 = ∑ = ∑ = ∑ =e n = 0 n! n =1 n! n =1 (n − 1)! m = 0 m! + ∑ n = 0 n! n =1 n! ∞ ∞ (n − 1) 1 n =1 ( n − 1)! ∞ 1 ∞ ∑ ∞ n2 = ∑ ∞ n2 = ∑ = ∑ ∞ ∞ 1 1 1 = ∑ + ∑ = n = 2 (n − 1)! n =1 (n − 1)! n = 2 (n − 2)! n =1 ( n − 1)! ∞ ( n − 1) + 1 ∞ (n − 1) n = ∑ = ∑ + n =1 ( n − 1)! n =1 (n − 1)! n =1 ( n − 1)! ∞ + ∑ ∞ = ∑ 1 = 2e . rezultă că seria ∑ este convergentă şi are suma n! S = a ⋅ 2e + b ⋅ e + c ⋅ e = e(2a + b + c) .c) Înlocuind x cu x 3 în formula găsită la punctul a) . ∀x ∈ R . ∞ xn . n=0 funcţiei: f : − ∞. n = 0 n! n = 0 n! ∞ ∞ 1 1 = e. ∀x ∈ R . f ( x) = ln(3 − 2 x ) . 3 → R. Să se determine seria Taylor în punctul a = −2 asociată ( ) 263 . m = 0 m! m = 0 m! + ∑ ∞ an 2 + bn + c Conform propoziţiei 1 din breviarul teoretic de la serii numerice.

..... 3 şi avem: f ' ( x) = −2 = 2(2 x − 3) −1 3 − 2x 2 ( ) f ' ' ( x) = 2 2 (−1)(2 x − 3) −2 f ' ' ' ( x) = 2 3 (−1)(−2)(2 x − 3) −3 .......... ∞) → R.. n! Funcţia f este indefinit derivabilă pe − ∞... ∀n ∈ N * ⎛ 2⎞ f ( n) (−2) = 2 n (−1) n−1 (n − 1)!(−7) −n = −⎜ ⎟ (n − 1)!.. n =1 n ⎝ 7 ⎠ n n 4................. ∀n ∈ N * .... Am obţinut că seria Taylor asociată funcţiei f în punctul a = −2 ∞ 1 ⎛ 2⎞ este: ln 7 + ∑ − ⎜ ⎟ ⋅ ( x + 2) n .. n n =1 ∞ 264 .. f ( x) = ln(1 + x) şi să se precizeze mulţimea pe care este valabilă dezvoltarea găsită...Rezolvare: Seria Taylor asociată funcţiei f în punctul a = −2 este: ∑ n =0 ∞ f ( n ) (−2) ⋅ ( x + 2) n ..... f ( n ) ( x) = 2 n (−1) n −1 (n − 1)!(2 x − 3) − n ........ ⎝7⎠ f (0) (−2) = ln 7 ..... b) Să se demonstreze că ∑ (−1) n +1 = ln 2 ....... a ) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : (−1.

Pentru n = 0 . ∞ ω = lim a n +1 an n→∞ = lim (−1) n + 2 n +1 (−1) n +1 n n→∞ = lim n = 1 ⇒ R = 1 . deci n → ∞ ( n + 1) seria este convergentă pentru x ∈ (− 1.1] pentru care lim Rn ( x. f ( n ) ( x ) = ( −1) n −1 ( n −1)1 .1] folosim expresia restului Taylor sub formă f ( n +1) (c) n +1 ⋅x . • Calculăm mulţimea de convergenţă A a acestei serii. n! 1 (1+ x ) 2 f ' ' ( x) = − f ' ' ' ( x) = 2! …….Rezolvare: a ) Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este de forma: ∑ n =0 ∞ f ( n ) (0) n ' 1 ⋅ x .1) .1] . (1+ x ) 3 (1+ x ) n Prin inducţie se arată că f ( n) (0) = (−1) n +1 (n − 1)!. Rezultă că A = (−1. Avem: f ( x ) = 1+ x . în baza criteriului lui Leibniz. pentru x = 1 obţinem o serie alternată convergentă.0) = 0 . • Determinăm mulţimea valorilor lui x ∈ (−1. cu c între 0 şi x . (n + 1)! Lagrange: : Rn ( x. ∀n ∈ N * . avem f (0) (0) = f (0 ) = 0 . Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este deci: ∑ (−1) n +1 n ⋅x . n n =1 Determinăm mulţimea pe care este valabilă dezvoltarea funcţiei f în serie Mac-Laurin.De asemenea.0) = 265 . n→∞ • Pentru x ∈ (0.

1] .0] .x n +1 x Rn ( x.0) = Rn ( x. adică − 1 < x < c < 0 ⇒ − 1 < Rezultă că lim Rn ( x. ∀x ∈ (−1. ∀x ∈ (0. 1+ c Prin urmare. f ( x) = sin x . a ) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : R → R. f ( x) = cos x .1] . n! n Cauchy: Rn ( x. 1+ c • Pentru x ∈ (−1.0) = x( x − c) n x−c (−1) n + 2 n! n +1 = (1+ c ) n! 1+ c ⋅ x . n→∞ x−c < 0.0) = 0. Rezultă că lim Rn ( x. ∀x ∈ (−1.0) = 0. 1+ c cu c între 0 şi x . adică 0 < c < x < 1 ⇒ 0 < n +1 ⋅ 1 n +1 . n→∞ Obţinem că: ln (1 + x ) = ∑ (−1) n +1 n ⋅ x . Să se afle valoarea numărului cos1 cu două zecimale exacte b) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : R → R. n n =1 ∞ b) Pentru x = 1 obţinem: ln 2 = ∑ (−1) n +1 n n =1 ∞ 5. n→∞ x < 1. lim Rn ( x. 266 .0] folosim expresia restului Taylor sub formă f ( n +1) (c ) ⋅ ( x − c) n x .1] .0) = (−1) n + 2 n! n +1 = (1+ c ) (n + 1)! (1 + c) cu c între 0 şi x . ∀x ∈ (−1.0) = 0. cu c între 0 şi x .

. sau ∑ (−1) n .. n = 4k + 1 nπ ⎞ ⎪ ⎛ ( n) f ( x) = ⎨ sau f ( n) ( x) = cos⎜ x + ⎟⇒ 2 ⎠ ⎝ ⎪− cos x. 2! 4! \ 6! (2n)! ( 2n)! n =0 Determinăm mulţimea pe care este valabilă dezvoltarea funcţiei f în serie Mac-Laurin • Calculăm mulţimea de convergenţă A a acestei serii.. ∑ n =0 ( 2n)! ∞ 267 .. n = 4k ⎪ ⎛ nπ ⎞ (n) ⇒ f (0) = ⎨ 0. n = 4k ⎪− sin x. n = 4k + 3 ⎩ ⎧ 1. Notăm 1− x 2 = y şi vom determina raza de convergenţă a seriei (−1) n n ⋅y .c) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : R → R.. n = 4k ± 1 sau f ( n) (0) = cos⎜ ⎟ ⎝ 2 ⎠ ⎪− 1. n = 4k + 2 ⎩ Obţinem seria Mac-Laurin asociată funcţiei f : ∑ ∞ f (n) ∞ x2 x4 x6 x 2n x 2n + − − . n = 4k + 2 ⎪sin x.. + (−1) n + . n! n =0 Funcţia f este indefinit derivabilă pe R şi avem: ⎧cos x. f ( x) = cos 2 x Rezolvare: a ) Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este de forma: ( 0) n ⋅x .. f ( x) = sin x 2 d ) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : R → R.

deci seria este convergentă pentru y ∈ (− ∞. ∞ ) ⇒ x ∈ (− ∞. rezultă că lim Rn ( x. 2 2 (n + 1)! (n + 1)! ( ) n +1 ( ) cu c între 0 şi x . ∞ n→∞ 2n n x .0) = 0.0) = Rn (1.0) = f ( x) − Tn ( x. Pentru x = 1 avem că f (1) − Tn (1. ∞ ) . (2n)! Vom afla valoarea lui cos1 cu două zecimale exacte. ∀x ∈ R .0) = 0 .0) ⇔ 268 . cu c între 0 şi x . cos x = ∑ (−1) cos 1 = ∑ ∞ ( −1) n n = 0 (2n)! . Scriem relaţia precedentă pentru x = 1 şi vom obţine: n=0 Prin urmare. • Determinăm mulţimea valorilor lui x pentru care lim Rn ( x.ω y = lim a n +1 an n→∞ = lim (−1) n +1 (2n + 2)! (−1) n (2n)! n→∞ = 0 ⇒ R y = ∞ . ∀x ∈ R . (n + 1)! x x n +1 ⋅ cos c + (n + 1) π = ⋅ cos c + (n + 1) π .0) = f ( n +1) (c) n +1 ⋅x . deoarece cos c + (n + 1) π ≤ 1 şi 2 ( ) n → ∞ (n + 1)! lim x n +1 = 0 . Rezultă că A = R . n→∞ Folosim expresia restului Taylor sub formă Lagrange: Rn ( x.0) . Folosim definiţia restului Taylor de ordin n : Rn ( x.0) = Rn ( x.

01 . ∀x ∈ R . deducem că este suficient să găsim o valoare 1 n pentru care cos c + (n + 1) π < 0. (n + 1)! Pentru n = 5 obţinem A − T5 < 0.01 ⇔ (n + 1)!> 100 .1) .1) .0) = 1 − b) Analog se obţine: sin x = ∑ (−1) n n=0 ∞ x 2 n +1 . 2 (n + 1)! ( ) Deoarece cos c + (n + 1) π ≤ 1 .01 . c ∈ (0. 2 ( ) rezultă că este suficient să găsim o valoare n pentru care 1 < 0.5403025794 .01 . avem că: sin x 2 = ∑ (−1) n n =0 ∞ x 4n+ 2 .⇔ cos1 − ∑ (−1) k 1 = cos c + (n + 1) π . (2n + 1)! 269 . k = 0 (2k )! Conform relaţiei (1). deci 1 1 1 1 + − + ≈ 0. În aceste condiţii. c ∈ (0. numerele k = 0 (2k )! n A = cos 1 şi Tn = ∑ (−1) k au primele două zecimale comune. relaţie adevărată pentru n ≥ 5 . (1) 2 (2k )! (n + 1)! k =0 n ( ) Intenţionăm să găsim o valoare n pentru care cos1 − ∑ n (−1) k < 0. (2n + 1)! c) Înlocuind x cu x 2 în formula obţinută la punctul b) . 2! 4! 6! 8! Deci valoarea numărului cos 1 cu două zecimale exacte este: cos1 ≈ 0.54 . A ≈ T5 (1. ∀x ∈ R .

f ( x) = ⎨e x . x = 0 ⎩ Rezolvare: Avem f ( n) (0) = 0 ∀n ≥ 1 (se poate arăta prin inducţie) Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este de forma: ∑ ( 0) n ⋅x . ∀x ∈ R . ∀x ∈ R . 2 2 x − 5x − 3 270 . f ( x) = 2 . 2 2 2 Înlocuim pe x cu 2 x în formula de la punctul a ) : cos 2 x = ∑ (−1) n n =0 ∞ (2 x) 2n .3} → R. 2 n =0 2 ⋅ (2n)! 6. n! n =0 Deci seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este identic nulă Asadar suma acestei serii este S ( x) = 0 ∀x ∈ R Observaţie: f ( x) ≠ S ( x) dacă x ≠ 0 . ⎪ 0. Să se determine seria Taylor în punctul a = −2 pentru 3x − 2 funcţia: f : R \ {− 1 .dar f (0) = S (0) ∞ f (n) 7. Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia ⎧ −1 2 ⎪ f : R → R.d ) Vom folosi formula: cos 2 x = 1 + cos 2 x 1 1 = + cos 2 x . x ≠ 0 . de unde rezultă: (2n)! cos 2 x = 1 ∞ (2 x) 2n + ∑ (−1) n .

obţinem: (−2) n n! (−1) n n! f ( n ) ( x) = + . 2 Descompunem f în fracţii simple: 3x − 2 1 1 ............… f ( n ) ( x) = α (α − 1) ⋅ .3} ... ∀n ∈ N * ... unde α ∈ R .. 3 5 Rezultă că seria Taylor asociată funcţiei f în punctul a = −2 este: (n) n =0 ⎢ 3 ⎝ 3 ⎠ ⎣ ∞ ⎡ 1⎛ 2⎞ ⎛1⎞ ∑ ⎢− ⎜ ⎟ − ⎜ ⎟ n n+1 ⎤ ⎝ 5⎠ ⎥ ( x + 2) n ⎥ ⎦ 8. (2 x + 1) n +1 ( x − 3) n +1 ∞ 2 n n! n! f (−2) = − n +1 − n +1 .. ∞) şi avem: f ' ( x) = α (1 + x)α −1 Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este: ∑ ∞ f (n) f ' ' ( x) = α (α − 1)(1 + x)α − 2 ........ ⋅ (α − n + 1)(1 + x)α − n . f ( x) = (1 + x)α ... n =0 Funcţia f este indefinit derivabilă pe R \ {− 1 .. Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : (− 1. (Seria binomială) Rezolvare: ( 0) n ⋅x .. ∞ ) → R....... n! n =0 Funcţia f este indefinit derivabilă pe (−1.Rezolvare: Seria Taylor asociată funcţiei f în punctul a = −2 : f ( n ) ( −2) ∑ n! ⋅ ( x + 2) n ............. ∀n ∈ N .. 271 .... = + f ( x) = 2 2 x − 5x − 3 2 x + 1 x − 3 Procedând la fel ca la problema 1.............. ∀n ∈ N .

convergentă pentru x ∈ (− 1.. 0 < θ < 1 şi obţinem x n +1 n θ= Rn ( x.(α − n)(1 + θ x)α − n −1 = n! n ⎛ 1−θ ⎞ (α − 1)..0) = = x (1 − θ ) α (α − 1). deci seria este n→∞ n + 1 n → ∞ an n =1 f ( 0) + ∑ ∞ f ( n ) ( 0) ⋅ xn = 1+ ∑ ∞ α (α − 1) ⋅ .1) seria este convergentă... a ) = R n ( x . • Calculăm mulţimea de convergenţă a acestei serii. Rezultă că pe intervalul (−1. ⎟ n! ⎝ ⎠ 272 .0 ) = = x( x − c) n α (α − 1).. ∀n ∈ N * ... ⋅ (α − n + 1) ⋅ xn . Rezultă că seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este: n! n! n =1 Determinăm mulţimea pe care este valabilă dezvoltarea funcţiei f în serie Mac-Laurin... n! f ( n +1) (c) ⋅ ( x − c) n ( x) = n! R n ( x..(α − 1 − n + 1) x n ⋅ α x(1 + θ x )α −1 ⎜ ⎜1 +θ x ⎟ .(α − n)(1 + c)α − n −1 .. ⋅ (α − n + 1).1) . cu c între 0 şi x .f ( n ) (0) = α (α − 1) ⋅ .. a n −α ω = lim n +1 = lim = 1 ⇒ R = 1 ...0) = 0 . notăm n! c ... cu c între a şi x . n →∞ • Folosim expresia restului Taylor sub formă Cauchy: : f ( n +1) (c) ⋅ ( x − c) n ( x − a ) . • Determinăm mulţimea valorilor lui x pentru care lim Rn ( x.

∀x ∈ (−1. sau rezultă: (1 + x) −1 = 1 + ∑ n! n =1 ∞ 1 = ∑ (− x) n . Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : R → R. f ( x) = arctgx . de asemenea. Rezultă că: lim n→∞ n (1 + x)α = 1 + ∑ ∞ α (α − 1) ⋅ . g ( x) = 1 . ∀x ∈ (−1. Rezolvare: Funcţia f este indefinit derivabilă pe R .. ⋅ (α − n + 1) n! ⋅ x n .0) = 0. ∀x ∈ (−1. Să se dezvolte în serie Mac-Laurin următoarele funcţii: 1 1 f : R \ {− 1} → R.Folosind că 0 < θ < 1 şi că − 1 < x < 1 rezultă că ⎛ 1−θ ⎞ 0<⎜ ⎜ 1 + θ x ⎟ < 1 . (2) 1 + x n=0 Înlocuind pe x cu − x în relaţia (2). ∀x ∈ (−1... ⎟ ⎝ ⎠ (α − 1). ⋅ (− n) n ⋅ x . 273 .. obţinem că n! n→∞ lim Rn ( x.1) .1) . (3) 1 − x n=0 10.1) . rezultă: ∞ 1 = ∑ x n ...1) .. 1+ x 1− x Rezolvare: Funcţia f este indefinit derivabilă pe R \ {− 1}. f ( x) = şi g : R \ { } → R.. Aplicăm relaţia (1) din problema precedentă pentru α = −1 şi ∞ ( −1)(−2) ⋅ .. (1) n =1 9.(α − 1 − n + 1) x n = 0 .

∀x ∈ (−1.1) . Avem că f ' ( x) = 1 1− x 2 = (1 − x ) 2 − 1 2....1). ∀x ∈ (−1. n =0 11. ∞ ⎜ − 2 ⎟⎜ − 2 ⎟⎜ − 2 ⎟ ⋅ ⋅ ⎜ − ⎝ ⎠ ⎠⎝ ⎠⎝ ⎝ n! ⎛ 1 ⎞⎛ 3 ⎞⎛ 5 ⎞ ⎛ 2n − 1 ⎞ ⎟ n 2 ⎠ ⋅ − x 2 . ∀x ∈ ( −1. 2 ⋅ 4 ⋅ 6 ⋅ .. pentru x ∈ (− 1. ⋅ ( 2n) ( 2n)!! n =1 n =1 ∞ de unde.. avem: ∞ f ( x) = ∫ ∑ (−1) n x 2n dx + C = ∑ (−1) n n=0 n=0 ∞ x 2n +1 + C .. 1] → R.. Rezultă că..1) . prin urmare arctgx = ∑ (−1) n x .1) .. Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : [− 1. prin integrare. 1) . obţinem că: 274 . f ( x) = arcsin x .1) .1) . Rezolvare: Funcţia f este indefinit derivabilă pe intervalul (-1. ∀x ∈ (−1... 2 Scriind formula (1) obţinută pentru seria binomială cu α = − 1 şi înlocuind x cu − x 2 avem: f ' ( x) = 1 − x .f ' ( x) = 1 1 + x2 = 1 + x2 ( )−1 ∞ )−1 = 1 + ∑ (−1)(−2)n⋅!. avem: f ' ( x) = 1 − x 2 n =1 ( ) ( )− 1 2 =1+ ∑ ∞ ( 2 n − 1)!! 1 ⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ .. ( 1 2 −2 ) = 1+ ∑ Pentru x ∈ (− 1. ⋅ ( 2n − 1) 2 n ⋅ x =1+ ∑ ⋅ x 2n . pentru x = 0 2n + 1 2n + 1 2n+1 ∞ rezultă C = 0 . ⋅ (−n) ⋅ (x 2 )n = n =1 Scriem relaţia (1) pentru α = −1 şi x înlocuit cu x 2 : f ' ( x) = ∞ 1 1+ x2 n 2n = 1 + x2 ( = ∑ (−1) x n=0 .

avem: f ( x) = x + ∑ (2n − 1)!! ⋅ x +C. obţinem C = ln 2 .2) . 2 ) . Pentru x = 0 . n +1 x n +1 n = 0 (n + 1) ⋅ 2 + C . pentru x = 0 rezultă C = 0 . n +1 n=0 2 275 .2) .2) . −1 = =− ⋅ 2−x −2+ x 2 1− x 2 Scriem formula (3) cu x înlocuit prin x şi pentru x < 1 rezultă: 2 2 f ' ( x) = − 1 1 1 ∞ ⎛ x⎞ = − ∑ ⎜ ⎟ . 2n + 1 n =1 (2n)!! 12. obţinem: 2 1− x 2 n =0 ⎝ 2 ⎠ 2 n f ( x) = ln(2 − x) = − ∑ ∞ 1 n +1 f ( x) = ln(2 − x) = − ∑ n=0 2 ∞ ⋅ ∫ x n dx + C . de unde. 2) → R. Rezolvare: Funcţia f este indefinit derivabilă pe (− ∞.2 n +1 ∞ pentru x ∈ (− 1. f ( x) = ln(2 − x) . ∀x ∈ (−2.1) . prin integrare. (∀)x ∈ (− 1. ∀x ∈ (−2. deci arcsin x = x + ∑ ∞ n =1 (2n)!! 2n + 1 (2n − 1)!! x 2n +1 ⋅ . Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : (− ∞. 1) . prin urmare ∞ 1 ln(2 − x) = ln 2 − ∑ ⋅ x n . f ' ( x) = 1 1 1 . ∀x ∈ (−2.

f ( x) = ln (3 x + 1) . b) n +1 A= 1. 7 . c între 1 şi x . a) Să se determine seria Taylor în punctul a = 1 asociată funcţiei: f : − 1 .PROBLEME PROPUSE 1 . f ( x ) = {4 } R: a) ∑ ∞ n=0 3 (− 4)n ⋅ ( x − 1) n . n = 0 n! 3. 4x − 1 a ) Să se scrie seria Taylor asociată funcţiei în punctul a = 1 . c) Să se determine restul Taylor de ordin n al funcţiei f în punctul a = 1 . ( 3 ) b) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : (− ∞. 1. a) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţiile f : R → R. n =0 n! R: a ) e 2 x +1 = ∑ ∞ (2 x + 1) n b) n! n=0 3 e ≈ 1. cu (4c − 1)n 2. n n =1 n⋅3 276 . ∀x ∈ R . ∀x ∈ R . f ( x) = e 2 x+1 şi g : R → R. (4 4 ) c) Rn ( x. 2 ∞ c) Să se calculeze suma seriei: ∑ 3n + 4n + 5 . ∞ x 2n 2 .395 . ∞ → R. g ( x) = e x 2 b) Să se calculeze valoarea lui 3 e cu trei zecimale exacte. Se consideră funcţia f : R \ 1 → R.1) = (− 4)n +1 ⋅ ( x − 1) n +1 . c) 15e . n +1 ∞ c) Să se calculeze suma seriei ∑ (−2) . e x = ∑ . f ( x) = ln(1 − x) şi să se precizeze mulţimea pe care este valabilă dezvoltarea găsită.1) → R. b) Să se calculeze mulţimea de convergenţă a serii obţinute.

1 . f 3 ( x ) = sin 3 x . f ( x) = ⎨ ⎬ ⎩ 3⎭ g : R \ {1. i = 1. 3 4. f ( x ) = sin x . 1) . obţinem seria Taylor − 3x − 4 x − 1 277 . x 2 n +1 = 3 ∑ (−1) n − 1 ∑ (−1) n ∑ 4 (2n + 1)! 4 n = 0 (2n + 1)! 4 n = 0 (2n + 1)! n=0 3 pentru f 3 se foloseşte formula cos 3 x = 4 cos x − 3 cos x . sin 1 ≈ 0. ∀x ∈ [− 1. 3} → R. c) 2 ln 5 . b) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţiile: f i : R → R. folosind formula (2n + 1)! ∞ ∞ (3x )2n +1 = 3 ∞ (−1) n 1 + 32n x 2n +1 . Să se determine seriile Taylor în punctul a = −2 asociate funcţiilor: f : R \ ⎧1. g ( x ) = 4x − 1 3x − 7 x + 4 2 . ∞ R: a) sin x = ∑ (−1) n n=0 ∞ x 2 n +1 . 3 .84 . 2. a) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : R → R . f1 ( x) = sin x 3 . obţinem: sin 3 x = 3 sin x − 1 sin 3x = 4 4 ( ) 5. ∀x ∈ R . 4 ⎫ → R. ( 2n + 1)! b) sin x 3 = ∑ (−1) n n=0 3 x 6n + 3 . Să se afle valoarea numărului sin 1 cu două zecimale exacte. n n⋅4 n =1 ∞ 1 n n=0 n ⋅ x . ( x − 1)( x − 2)( x − 3) R: f ( x ) = 13 3 . sin 3 x = 3 sin x − 4 sin x .R: a ) ln 4 + ∑ b) ln(1 − x ) = − ∑ ∞ ( −1) n −1 ⋅ 3n ⋅ xn . ∀x ∈ R . f 2 ( x ) = cos 3 x .

rezultă că seria Taylor asociată 2 ⎝ x −1 x − 2 x − 3⎠ n +1 n +1 n +1 ⎤ ∞ ⎡ ⎛1⎞ ⎛1⎞ este: 1 ∑ ⎢− ⎛ 1 ⎞ ⎥ ( x + 2)n . ∞ ) → R . + 2⎜ ⎟ −⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 2 n=0 ⎢ ⎝ 3 ⎠ 4⎠ 5⎠ ⎝ ⎝ ⎥ ⎣ ⎦ n = 0 ⎢⎝ 3 ⎠ ⎣ ∞ ⎡⎛ 1 ⎞ n 13 ⎛ 3 ⎞ n ⎤ ∑ ⎢⎜ ⎟ − ⎜ ⎟ ⎥(x + 2)n . a = 0 11.a = 0 . a=0 278 .10 ⎝ 10 ⎠ ⎥ ⎦ 1⎛ 1 2 1 ⎞ g (x ) = ⎜ − + ⎟ . f ( x ) = . f ( x) = 1 . f ( x ) = ln ⎛ x + 1 + x 2 ⎞. a=0 x−2 1 . a = 0.a = 0 1+ x2 10. 6. 1 − 3x . 1 f : R \ − 1 → R. h( x ) = 1 {3} 1 . h : R → R. ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ 12.1) . f ( x ) = 14. f ( x ) = 1 + x . g : R \ 1 → R. 7. 2 1 + 2x { } 8. f : [−1. ∀x ∈ (−1.1] → R. f ( x) = 13. n!⋅ 2 n Să se dezvolte în serie Taylor în jurul punctelor indicate funcţiile: n =1 R: 1 + x = 1 + ∑ ∞ (− 1)n −1 (2n − 3)!! ⋅ x n . f : R → R . Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : (− 1. f ( x) = arccos x. g ( x) = 9. a = 0 .a=0 x+2 1 ( x + 1) 2 .

f ( x) = 20. f ( x ) = sin (2 x + 1). f ( x ) = ln( 2 − x ). a = 0 18.41 . a ( ) k 23. 279 . b) ln 2. ∞ → R .−3} → R. c) 1. Să se scrie următoarele funcţii ca sume ale unor serii de x −4 . ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ c) f ( x) = (ax + b) . b) − 0.15. f ( x ) = 3 x . f ( x) = 1 x − 7 x + 12 3 2 . c) arctg 2. f : R \ {− 1. a = −2 21. a > 0 . d ) f : − b .2} → R. b) f ( x) = e 2 x + 3 . f : (− ∞. a = −3 22. f : R \ {− 2. a = 1 19. a=0 16. f ( x) = 1 x 2 + 4x + 3 1 2 . Să se calculeze cu două zecimale exacte numerele: a ) cos 2. a > 0. a = 0 17. 2 ) → R.10 . R: a ) − 0.69 . a=3 puteri: a ) f ( x) = ln⎛ 3 1 − x 2 ⎞ . f ( x ) = e − x . k ∈ Q \ Z . f ( x ) = ln( ax + b ).

x m ≠ x0 şi lim x m = x0 avem lim f ( x m ) = l . LIMITĂ. m→∞ m→∞ Definiţia 2. y n )}n∈ N ⊂ A cu proprietatea că n→∞ lim ( xn .1. Fie f : A ⊂ R 2 → R o funcţie reală de două variabile reale şi (a. y n ) = f (a. punctul (a. b ) există şi este finită.CAPITOLUL 8 FUNCŢII DE MAI MULTE VARIABILE REALE 8. CONTINUITATE. Spunem că funcţia f este derivabilă parţial în raport cu x în f ( x. Spunem că lim f ( x) = l dacă pentru orice şir x → x0 ( x m ) m∈ N ⊂ A. ∂x 280 . DERIVATE PARŢIALE. b) ∈ A . DIFERENŢIABILITATE BREVIAR TEORETIC Definiţia 1. atunci lim f ( xn . b) ∈ A . b) . b) ∈ A dacă lim x−a x→a ∂f (a. b) dacă pentru oice şir {( x n . Fie f : A ⊂ R n → R o funcţie reală de n variabile reale. n→∞ Definiţia 3. b) sau . b ) − f ( a . b) . Spunem că f este continuă în punctul (a. b) ' Vom nota această limită cu f x (a. Fie f : A ⊂ R 2 → R o funcţie reală de două variabile reale şi (a. y n ) = (a.

Propoziţia 1. atunci f admite derivate parţiale f x (a. Dacă funcţia f : A ⊂ R 2 → R este diferenţiabilă în punctul (a. b) ∈ A . b) . ' Propoziţia 2. b) . b) . b)dy . b)( x − a ) + f y (a. λ = f x (a. b) şi. b) ∈ int A dacă există două numere reale λ şi µ şi o funcţie ω : A → R . b) şi µ = f y (a. b) ∈ A . b) ∈ A dacă lim y−b y →b ∂f (a. b) ∈ A . y ) . funcţia f este derivabilă parţial în raport cu y în punctul f ( a. a. b) = f x (a.Analog. b) = λ ( x − a ) + µ ( y − b) + ω ( x. • Se numeşte diferenţiala de ordinul întâi a funcţiei f în punctul (a. b) există şi este finită. astfel încât: f ( x. y ) într-o vecinătate a punctului (a. b) sau . Spunem că funcţia f : A ⊂ R 2 → R este diferenţiabilă în punctul (a. continuă şi nulă în (a. b) funcţia liniară: ' ' ' ' df ( x. y ) = ( x − a ) 2 + ( y − b) 2 . 281 . atunci f este continuă în (a. b) . unde ρ ( x. b) şi ' ' ' f y (a. b)dx + f y (a. Fie f : A ⊂ R 2 → R o funcţie diferenţiabilă în punctul (a. y ) şi f y ( x. y ) − f ( a. Dacă funcţia f : A ⊂ R 2 → R este diferenţiabilă în punctul (a. b) ' Vom nota această limită cu f y ( a. y. în plus. Dacă funcţia f : A ⊂ R 2 → R admite derivate ' ' parţiale f x ( x. atunci f este diferenţiabilă în punctul (a. Propoziţia 3. ∂y Definiţia 4. (a. y ) ⋅ ρ ( x. Definiţia 5. b) interior lui A . continue în (a. b)( y − b) = f x (a. b) în punctul (a. y ) − f (a. b) ∈ A .

⋅ = 1⋅ lim ( xn .0) lim xn 3 + y n 5 xn 2 + y n 4 = 0.0) x 2 + y 4 n n ( x n . Să se calculeze: a) ln(1 + xy ) tg ( x 3 + y 5 ) . b) funcţia: d n f ( x. f : A ⊂ R n → R . y n ) → (0. b) .0) lim xn 3 xn 2 + ( xn . y ) → (0.0) lim yn5 yn 4 =0⇒ ( x. y n ) = (0. y n ) = lim ( x n . yn )→ (0. f ( x. y ) = tg ( x + y ) x2 + y4 3 n→∞ 5 .0) x + y lim Rezolvare: a) Fie şirul ( x n .0) x 2 + y 4 n n lim yn 5 ≤ ≤ ( xn . a. Toate definiţiile valabile pentru funcţii de două variabile f : A ⊂ R 2 → R se pot extinde pentru cazul funcţiilor de n variabile. y ) → (0. b) = ⎢ dx + dy ⎥ f (a.0) x 2 + y 2 ( x. lim 2 4 ( x. 282 .• Se numeşte diferenţiala de ordinul n a funcţiei f în punctul ( n) ⎡∂ ∂ ⎤ (a. 0 ) lim tg ( x n 3 + y n 5 ) xn 2 + y n 4 = = tg ( x n 3 + y n 5 ) x n 3 + y n 5 xn 3 + y n 5 .0) x 2 + y 4 xn 2 + yn 4 n n n n lim xn 3 + y n 5 ≤ ( x n .0) .0) x 3 + y 5 ( xn . y n ) ⊂ R * × R * astfel încât lim ( x n . ∂y ⎦ ⎣ ∂x Observaţie. yn )→(0. y n ) → (0. n ≥ 3 . y )→( 0. PROBLEME REZOLVATE 1. y. y n ) → ( 0. b) . n ∈ N .0) x 2 + y 4 n n lim xn 3 + ( x n . yn )→( 0. y n ) → (0. yn )→(0. Avem că: n→∞ lim f ( x n . Notăm f : R * × R * → R.

astfel încât lim ( x n . y n )}n∈ N ( ) 1.0) şi lim ( x' n . 1 n n ( ) deoarece lim f ( x n . b) = 1⋅ ( x . rezultă că ( x . y ) → (0.0) ⎩ 283 .0) x 2 lim xy + y2 . conform n→∞ n→∞ 2 n2 5 n2 = 2 . 0 ) x 2 ( x. y n ) = . y ) ≠ (0. notăm f : R * × R * → R.0) ⎪ a ) f : R 2 → R . avem că n n 1 2 1 lim f ( x n . y ) → ( 0. ( x' n . y ' n ) = (0. y n ) ≠ lim f ( x' n . că nu există există lim ( x. y ) → (0.prin urmare. rezultă. y ) → ( 0. y n ) = (0.0) x 2 lim xy + y2 . f ( x. 5 definiţiei 1. conform definiţiei 1. f ( x.0) . y ) → ( 0. vom arăta că nu există xy x + y2 2 lim xy + y2 . y n ) = lim n = şi lim f ( x' n . ( x. y ) ≠ (0. 0 ) lim ln(1 + xy ) x +y 2 = ln(1 + xy ) xy ⋅ = 2 xy ( x .0) : n→∞ (xn . y ' n )}n∈ N ⊂ R * × R * . y ) → (0. y ' n ) . ( x. prin urmare nu ln(1 + xy ) x2 + y2 ( x. considerăm şirurile ⊂ R * × R * şi {( x' n . 0 ) lim tg ( x 3 + y 5 ) x2 + y4 2 =0. 2. 2 . y ) = ⎪ 4 . Să se studieze continuitatea următoarelor funcţii de două variabile: ⎧ 3x 2 y . ⎨ x + y2 ⎪ ⎪ 0. y ) → ( 0.0) x + y2 lim ( x . y ' n ) = lim 2 2 n→∞ n →∞ 2 n →∞ n →∞ n n→∞ {( xn . y ) = . y ' n ) = 1 .

y ) = ⎨ . ⎪ 0.0) . deci funcţia f este continuă şi în punctul (0. y ) ≠ (0. y ) = lim ( x. fiind rezultatul unor operaţii algebrice cu funcţii elementare. b) f este continuă pe R 2 \ {(0. rezultă.0) b ) f : R → R . conform definiţei 1. prin urmare este continuă pe R 2 . y ) → ( 0. f ( x. 0 ) x 3 lim 2 xy 2 + y3 şi implicit nu 284 .0) ⎩ 2 ( ) Rezolvare: a ) f este continuă pe R 2 \ {(0. că nu există ( x . y ) = lim n 2 = 2k (xn . deci continue. 0 ) x3 + y3 lim . fiind rezultatul unor operaţii algebrice cu funcţii elementare.0) . y ) → (0.0)} .0) . ( x. y )→( 0.0) = ( x .0)} .0) ( x. 0 ) x 3 + y 3 lim 2 xy 2 nu există. demonstrăm că limita ( x . y ) ≠ (0. y n ) = n n . y )→(0. y ) → ( 0. k . Fie şirul 2k 2 2 1 .0) ( x .0) ( x. y )→(0. y ) → ( 0. ( x. y ) → ( 0. 0 ) lim 3 y = 0 = f (0. Rămâne să studiem continuitatea în punctul (0.0) . Avem că: lim 3x 2 y x4 + y2 = lim 3x 2 y x4 + y2 ≤ lim 3x 2 y x4 = ( x. avem că lim f ( x . 3 n n n→∞ n → ∞ k +1 k3 +1 2 n ( ) deoarece valoarea acestei limite depinde de alegerea lui k . Rămâne să studiem continuitatea în punctul (0. lim f ( x.1 ⎧ ⎪ 1 + 2 xy 2 x 3 + y 3 . 0 ) ( 1 2 x3 + y3 1 + 2 xy ) =e 2 xy 2 ( x . y )→( 0 .

să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi în punctul (3. f ( x. y ) − f (3. 0 ) lim f ( x. Pentru k > 0.0) .2) − f (3. y ) = x y . y ) = kα (α − 1) xα − 2 y β . = 9 lim y−2 y →2 y →2 y − 2 4. y ) = kxα βy β −1 . k . y ) → ( 0. f f f '' ( x. y ) .2) = lim ' f y (3. = lim x −3 x →3 x →3 x − 3 x →3 f (3. y ) = kxα β ( β − 1) y β .2) x 2 − 32 = lim ( x + 3) = 6 . β ≥ 0 . Rezolvare: f ( x. Să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi şi doi ale funcţiei f : R 2 → R. Folosind definiţia.2) 3 y − 32 = lim = y−2 y →2 y →2 y − 2 = lim 3 y−2 − 1 32 (3 y − 2 − 1) = 9 ln 3 . α ≥ 0. y ) = kxα y β se numeşte funcţia de producţie Cobb-Douglas. deci f nu este continuă în punctul (0.există ( x . xy '' ( x. x2 '' '' ( x. funcţia f : R 2 → R. α . y ) . ' f x ( x. 2) ale funcţiei f : (0.2) = lim f ( x. ∞ ) × R → R. y ) = kαxα −1 y β . Rezolvare: ' f x (3. f ( x. y ) = kαxα −1 βy β −1 = f yx ( x. y2 Observaţie. 285 . 3. y ) = kxα y β . β ∈ R. f 'y ( x.

y−0 y →0 y →0 y y →0 ⎧ ⎪ ⎪ ' f x ( x.0) − f (0. y ) = ⎨ ⎪ ⎪ ⎩ (x 2 + y 2 ) 0 y3 3 2 . f : R 2 → R. y ) = (0.0) = lim Rezultă: 0−0 f (0. ( x.5. obţinem f 'y ( x. y ) = • Pentru a determina derivatele parţiale în punctul (0.0) vom folosi definiţia: f ( x. y3 2 +y 2 ) 3 2 . Să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi ale funcţiei xy ⎧ . y ) = ⎨ ⎪ ⎪ ⎩ ⎧ ⎪ ⎪ ' f y ( x. ( x.0) . Analog. y ) ≠ (0. ( x.0) ⎪ 2 .0) avem: y x 2 + y 2 − xy 2x 2 x2 + y2 = f x ( x. y ) = (0.0) ⎩ Rezolvare: • Pentru ( x. y ) ≠ (0.0) . ( x. f x (0. ( x. (x 2 + y 2 ) 0 x3 3 2 . y ) ≠ (0.0) = lim x−0 x →0 x →0 x x →0 (x 2 + y 2 ) x3 3 2 f 'y (0. y ) = (0.0) . y ) = ⎨ x + y 2 ⎪ 0 . f ( x. y ) − f (0.0) .0) 0−0 ' = lim = lim 0 = 0 . y ) = ' x2 + y2 (x . y ) ≠ (0. ( x. 286 .0) = lim = lim 0 = 0 .

y ) ⋅ ρ ( x.−2) . µ = −3 şi funcţia ω : R 2 → R . avem că dacă f este diferenţiabilă în punctul (1.6.−2) . deci funcţia ω este continuă în punctul (1.−2) dacă există λ . Conform propoziţiei 1 din breviarul teoretic.−2) rezultă că ' ' ω ( x. există λ = 8 . µ ∈ R şi o funcţie ω : R 2 → R .−2) = −3 . y ) → (1. 287 . relaţia din definiţie devine: 4 x 2 − 3 y − 10 = 8( x − 1) − 3( y + 2) + ω ( x. y ) . Folosind definiţia. y ) = 0 (pentru ca funcţia ω ( x. f ( x.−2) = λ ( x − 1) + µ ( y + 2) + ω ( x. y ) = . y ) = ( x − 1 ) 2 + ( y + 2 ) 2 . y ) ≠ (1. y ) = 4 x 2 − 3 y este diferenţiabilă în punctul (1. − 2 ) .−2) = 8 şi µ = f y (1. y ) →(1. continuă şi nulă în (1. y ) = ( x. În concluzie. iar pentru ( x − 1) 2 + ( y + 2) 2 ( x − 1) 2 + ( y + 2) 2 ( x. atunci λ = f x (1. să se arate că funcţia f : R 2 → R . y ) să se anuleze în punctul (1. y ) ⋅ ( x − 1) 2 + ( y + 2) 2 Pentru ( x. unde ρ ( x . y ) − f (1. astfel încât: f ( x.−2) vom considera ω ( x.−2) .−2) . ( x.−2) lim 4( x − 1) 2 ( x − 1) 2 + ( y + 2) 2 ≤ ( x. −2) lim 4( x − 1) 2 ( x − 1) 2 = 0 = ω (1.−2) ).−2) 4x 2 − 8x + 4 = 4( x − 1) 2 Avem că ≤ lim ω ( x. y ) → (1. Astfel. y ) = (1. Rezolvare: Funcţia f este diferenţiabilă în punctul (1.

⎧ 4( x − 1) 2 . ceea ce contrazice propoziţia 1.0) . Rezolvare: a) Dacă f este diferenţiabilă în punctul (1. c ) f : R 2 → R. f nu este diferenţiabilă în punctul (1. y ) ≠ (0.4 ) . y ) ≠ (1. Prin urmare. ( x. 288 .0) − f (1. y ) = ⎨ în (0. rezultă că nu există f x (1. în baza propoziţiei 1. ( x.0) . în baza propoziţiei 2 ar rezulta că f este continuă în punctul (0.−2) ⎩ în (1.0) .2) f ( x. Conform definiţiei 4. y ).2) .-2).−2) = λ ( x − 1) + µ ( y + 2) + ω ( x. = lim = lim x −1 x −1 x →1 x →1 x →1 x − 1 cum limitele laterale sunt diferite.0) şi f y (1.0) Calculăm lim . y ) ⋅ ρ ( x. atunci. atunci rezultă. continuă şi nulă ⎪ ⎪ 0.2) . ⎪ 0. y ) = (1.2) . ' ' 3 x −1 3( x − 1) 2 f ( x. y ) − f (1.2) ⎩ 1 f ( x. y ) ≠ (0. y ) ∈ R 2 . Să se studieze diferenţiabilitatea următoarelor funcţii în punctele indicate: a ) f : R 2 → R. ' b) Dacă f ar fi diferenţiabilă în punctul (0. y ) = ⎨ ( x − 1) 2 + ( y + 2) 2 . rezultă că funcţia f este diferenţiabilă în punctul (1.0) . că există f x (1. 7. astfel încât f ( x. ⎧ ⎪(1 + xy ) sin x . 2 f ( x.−2) . ( x. y ) = 3( x − 1) 2 + 5 y 4 în punctul (1.0) . ( x. b) f : R → R . y ) = e x sin y în punctul (− 3. ∀( x.−2) ⎪ ⎪ ω ( x.

2) . ' ' df ( x.2)( y − 2) = − 2 (x − 1) + ( y − 2 ) 3 2 3 289 . deci f nu este continuă în punctul (0. y ) →( 0. y ) = e x sin y ⋅ sin y şi f y ( x. y ) într-o vecinătate a punctului (− 3. ' ' Calculăm f x ( x. 2) ale funcţiei D = ( x. deci şi pe o vecinătate a punctului (− 3.4) .2) = f x (1. 4 ) . Aceste funcţii există şi sunt continue pe R 2 . ceea ce contrazice propoziţia 2. 4 ) . f y (1. continue în (−3. y ) = e x sin y ⋅ x cos y . y ) = ln 1 − xy + y 2 . y ) → ( 0. . ( x. 2 ) lim f ( x.4 ) . unde } ( ) • ' f x ( x. y ) ∈ R 2 / 1 − xy + y 2 > 0 .2) = − . y ) = ( x . 2) xy sin x c) În baza propoziţiei 3.1.2) . y ) → ( 0.2) .Avem că lim ( x .2) = 1 .2)( x − 1) + f y (1. f nu este diferenţiabilă în punctul (0. deducem că o condiţie suficientă pentru diferenţiabilitatea funcţiei f este ca funcţia f să admită derivate parţiale f x ( x. Prin urmare. Rezultă că funcţia f este diferenţiabilă în punctul (− 3. y. y ) = 1 − xy + y 2 1 − xy + y 2 −y ' ' f x (1. 2 ) lim 1 sin x = (1 + xy ) =e = e 2 ≠ 0 = f (0. f ( x. 8. f y ( x. y ) = − x + 2y ' . Să se scrie diferenţialele de ordinul întâi şi doi în punctul ' ' (1. y ) şi f y ( x. Rezolvare: { f : D → R.

y .2) = f x 2 (1.2) = .sau df ( x. z ) = a 2 e ax + by + cz . z ) = ae ax + by + cz . . z )dx + f y ( x.2 ) = − 2 dx + dy . 9 3 3 9.1. z ) = ae ax + by + cz dx + be ax + by + cz dy + ce ax + by + cz dz . y.1.2)( y − 2) 2 ⇒ y2 4 2 1 ⇒ d 2 f ( x. 3 • f '' y2 '' x2 '' x2 ( x. z ) = e ax + by + cz . y. f xy (1. f xy ( x. y. (x. y ) = − x 2 − 2 y 2 + 2 xy + 2 y2 −1 4 ' (1. y.2) = − dx + dxdy − dy .2) = − . y. z ) = f x (x. • f '' x2 ' (x. z ) = be ax + by + cz . • ' f z (x. f 'y (x. 2 290 . z )dz . df ( x. f 'y (x. ' ' ' df ( x. z ) = b 2 e ax + by + cz . f 'y 9 '' (1 − xy + y 2 ) 2 1 1 '' . y. y. y.2)( x − 1)( y − 2) + +f '' (1. f ( x. y ) = '' f f ( x.2)( x − 1) 2 + 2 f xy (1.) = − 3 3 '' . y. Rezolvare: ' f x (x. Să se scrie diferenţialele de ordinul întâi şi doi ale funcţiei f : R 3 → R. y. y.1. z ) = ce ax + by + cz .1. y.2) = − ( x − 1) 2 + ( x − 1)( y − 2) − ( y − 2) 2 sau 9 3 3 4 2 2 1 2 d 2 f (x. y ) = − y2 (1 − xy + y 2 ) 2 (1 − xy + y 2 ) 2 2 . y. y. d 2 f (x. z )dy + f z ( x.

f După înlocuire. y. f yz (x. PROBLEME PROPUSE 1. '' '' '' d 2 f (x. y. x+ y c) lim x sin x→0 y →0 1 . x+ y x→0 y →0 2 2 x sin b) lim x →0 y →0 1 +y x . z ) = ace ax + by + cz . 291 . y. z2 '' '' f xz (x. y. Să se calculeze limitele funcţiilor : a) lim x− y+x + y . z ) = c 2 e ax + by + cz . y. y. y. z ) = (adx + bdy + cdz )2 e ax + by + cz . z )dydz . z )dxdz + 2 f yz ( x. z )dz 2 + '' '' '' + 2 f xy ( x. z ) = (adx + bdy + cdz )n e ax + by + cz . z )dx 2 + f y 2 ( x. Rezolvare: Folosind rezultatul problemei precedente şi aplicând inducţia matematică.'' ' (x. y. x x →0 y →0 e) lim 2x 2 + 3 y 2 . z ) = f x 2 ( x. y. y. y. y. y. Să se scrie diferenţiala de ordinul n pentru funcţia: f : R 3 → R. rezultă: d 2 f (x. z ) = e ax + by + cz . 10. y. obţinem: d n f ( x. z ) = bce ax + by + cz . y 1 d ) lim y cos . z ) = abe ax + by + cz . f 'xy (x. xy x →0 y →0 f ) lim x2 y4 + y8 x →0 x 4 y →0 . z )dxdy + 2 f xz ( x. z )dy 2 + f z 2 (x. f ( x.

l ) lim x2 y + y2 m) lim x2 + y2 +y . i) nu există. x2 + y2 a ) f ( x. ( x. ( ) ⎧1 − 1 + x 2 + y 2 ⎪ . y ) = (0. j ) 0 . deci limita nu lim f ( xn . deci limita nu există. k ≠ −1 . y n ) = 1+ k n→∞ există. 2.0) ⎪ . ) R: a) pentru ( xn . y ) = (0. h) nu depinde de alegerea lui k . o) 0 . y n ) = 1 . g ) 20 există. c ) f ( x. d ) 0 . 0) ⎩ xy ⎧ . y ) ≠ (0. ( x. y ) ≠ (0. 0) . 0) . b) nu există. Să se studieze continuitatea următoarelor funcţii: ( ) (xn .0) ⎩ 292 .g ) lim x2 + y2 + 4 − 2 .0) ⎪ 2 . k → (0. k ) lim x +y 3 x →0 x 2 y →0 + y4 . m) ∞ . y ) = ⎨ ⎪ 1 ⎪− . 5( x 2 + y 2 ) 3 3 x →0 y →0 h) lim xy + y2 5 x →0 x 2 y →0 . obţinem că lim f ( xn . n) lim x2 + y2 . y ) ≠ (0. e) nu există. n) ∞ . k → (0. y ) = ⎨ . c) 0 . k ) 0 . x →0 x 2 + y 2 y →0 j ) lim x +y x →0 x 2 y →0 x →0 x 4 y →0 + y2 4 . l ) 0 . x →0 y →0 ( x →0 x 2 y →0 . ( x. y n ) = n n n→∞ k8 +1 1 . x = y = 0 ⎩ 2 1 ⎧(1 + xy ) x + y . 0) ⎪ b ) f ( x. ⎪ α. f ) pentru k4 y n ) = 12 . x →0 x 4 + y8 y →0 o) lim x 2 + y 2 e − ( x + y ) . ( x. i ) lim x2 − y2 . obţinem că n n 1− k depinde de alegerea lui k . y ) = ⎨ 2 x + 3 y 2 ⎪ 1. ( x.

atunci f continuă pe R 2 . α ). y ) = x 3 y 2 (6 − x − y ) . y ) ∈ {0} × R . α ∈ R} (x. c) f continuă pe R 2 \ {(0. 0 )}. e) f continuă pe R 2 . y ) ∈ R 2 \ {(− 3α . atunci f continuă pe R 2 \ {(0. ( x. y ) ∈ ( R \ {0}) × ( R \ {0}) xy . Să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi şi doi ale funcţiilor: a ) f : R 2 → R. ⎩ (x. ⎪ f ) f ( x. c ) f : R 2 → R. 0 )}. f ) f continuă pe R 2 \ {(− 3α . y ) = x y . ⎩ ( x. 3. y ) ∈ R × {0} ∪ {0}× R ⎧x + 2y . x ≠ 0. y ) = e 2 x x + y 2 + 2 y . α ∈ R} . x > 0 . y ≠ 0 . α ). y ) = x 3 − 3 xy 4 + 5 x 2 y − 12 y . dacă α ≠ 1 . y ) = ln(3 + x 2 + 2 y 4 ) . y x d ) f ( x. y ) = ⎨ ⎪ 0. x y e) f ( x. f ( x. f ( x. ( ) f ) f ( x. 0 )}. ⎪ 2 d ) f ( x. R: a ) f continuă pe R 2 . y ) ∈ {(− 3α . y ) = ⎨ − 2 ⎪ y2 + e x ⎪ 0. 293 . b) dacă α = 1 . y ) = ⎨ x + 3 y ⎪ 1. y ) ∈ (R \ {0}) × R ( x. y ) = xy + + . ( x. α ∈ R}. ( ) 1 . ⎩ ⎧ 2 2 ⎪ x + y ⋅ sin e) f ( x. α ). b) f ( x.1 ⎧ − ⎪ ye x 2 . d ) f continuă pe R 2 \ {(0.

z ) = 30 y e 5 x + z . − 1) . f ( x. y. j ) f : R 3 → R. y ) = 6 x + 10 y . y. h) f : R 2 → R . y ) = ( x 2 + y 2 ) ⋅ e − ( x + y ) . y. z ) = 5 6 y 2 z − 10 z 2 − 5 e 5 x + z . y. să se arate că funcţia f : R 2 → R . y. z ) = 6 e 5 x + z . f ( x. z ) = 12 yz e 5 x + z . y ) = f yx ( x. f y 2 ( x. y. y. y. y ) = 3 x 2 − 3 y 4 + 10 xy . 2 f f f f f f f f '' '' '' ( x. z ) = 5 3 y 2 − 5 z e 5 x + z . f 'y (x. z2 2 '' ' (x. y ) = (3 x + 2 y 2 ) sin( xy ) . y ) = 3 x − 5 y 3 . y ) = 1+ x − y 1+ x2 + y2 . Folosind definiţia. 5. f 'y 2 (x. x2 2 '' (x. f ( x. Să se studieze diferenţiabilitatea următoarelor funcţii în punctele indicate: 294 . z ) = f 'yx (x. ' f ( x. z ) = 6 y e 5 x + z . z 2 2 '' ' (x. xz 2 '' ' (x. z ) = f 'zx (x. y ) = −12 xy 3 + 5 x 2 − 12 . f ( x. y ) = −12 y 3 + 10 x . y. y. xy 2 '' ' (x. z ) = (3 y 2 − 5 z )e 5 x + z . este diferenţiabilă în punctul (3. '' ' f y ( x. z ) = 25 3 y 2 − 5 z e 5 x + z . y ) = −36 xy 2 . x 2 ' (x. 2 2 2 i ) f : R 2 → R.g ) f : R 2 → R . z ) = 6 y 2 z − 10 z 2 − 5 e 5 x + z . yz ( ( ) ( ( ) ) ) ( ) 4. z ) = 12 y 2 z 2 − 20 z 3 − 30 z + 6 y 2 e 5 x + z . y. f x ( x. R: a) f x ( x. j) xy 2 2 ' (x. z ) = f 'zy (x. y. y.

⎪ 0. y ) ≠ (3. ( x.0 ) în (3.0 ) ⎩ c) f : R 2 → R. y ) = ⎨(1 + xy ) arctgy . b) f : R 2 → R. 7. ( x. y ) = (0. ( x.1) ale funcţiilor de la problema 3. 6. ( x. 0 ) continuă în (0. f ( x.0) ⎪ este: a ) f ( x. 0 ) în raport cu y xy este : b ) f ( x. Să se scrie diferenţialele de ordinul întâi şi doi în punctul (− 1. 4) . y ) = (1 + x 2 ) sin y în punctul (− 3.0) ⎩ • • • • • • discontinuă în punctul (0. 2) .0) ⎪ c ) f ( x. 4) . y ) ≠ (0. x = y = 0 ⎩ • continuă pe R 2 295 . Să se arate că funcţia : ⎧ x2 y . y ) = 2( x + 1) 2 + 3( y − 2) 4 în (− 1. y ) = (0.a) f : R 2 → R. 0 ) . 2) . y ) = continuă are derivate parţiale în origine nu este diferenţiabilă în origine ⎧ x2 y . y ) = ⎨ x 2 + y 2 este ⎪0. 1 ⎧ ⎪ f ( x. b) f nu este diferenţiabilă în punctul (3. y ) = (3. f ( x. 0 ) . R: a) f nu este diferenţiabilă în punctul (− 1. c) f este diferenţiabilă în punctul (− 3. ( x. y ) = ⎨ x 4 + y 2 ⎪0. 0 ) în raport cu x continuă în (0.

0) . y ) = ⎨ 2 x + 4 y 2 . ( x. Să se scrie diferenţialele de ordinul întâi şi doi ale funcţiilor: a) f : R 3 → R. z ) = ln(ax + by + cz ) . 0 ) . z ) ∈ R 3 / ax + by + cz > 0 . y ) = (adx + bdy )n sin ax + by + n π . y . b ) f ( x.• • are derivate parţiale pe R 2 nu este diferenţiabilă pe R 2 R: a) Deoarece funcţia nu este continuă în punctul (0.0) ⎪ 2 a ) f ( x. f ( x. z ) = cos(ax + by + cz ) . n ax + by n { } b) d n f ( x. rezultă că f nu este diferenţiabilă în (0. 0 ) : xy ⎧ . f ( x. y ) = eαx + βy . d ) f : D → R. R: a) d f ( x. y. c) d n f ( x. f ( x. 2 ( 2 ) ) 296 . y ) = (adx + bdy ) e D = ( x. ( x. b) f : R 3 → R. ⎪ 1. y.0) ⎩ 9. y. 8. z ) = x 2 + 2 y 2 + 3 z 2 . rezultă că f nu este diferenţiabilă în acest punct. f ( x. Studiaţi diferenţiabilitatea următoarelor funcţii în punctul (0. c) f : R 3 → R. y ) = (0. 10. z ) = (adx + bdy + cdz )n cos ax + by + cz + n π . y . ( . z ) = 3xy 2 − 2 x 2 yz 3 + 4 xz − 5 y 3 + 1 . y ) = sin(ax + by ) . y ) = x y . c ) f : R 3 → R. f ( x. 0) . y. f ( x. b) f : R 2 → R. z ) = sin( ax + by + cz ) . b) deoarece nu există ' f y (0. Să se scrie diferenţiala de ordinul n pentru funcţiile: a) f : R 2 → R. y. f ( x. y ) ≠ (0.

b ) .... Presupunem că f admite derivate parţiale de ordinul doi. a n ) ∈ A dacă există o vecinătate V a punctului a astfel încât oricare ar fi x = ( x1 .1. df ( x. ∀k = 1.. n Teorema 1.. ∀k = 1. În aceste condiţii. b ) ∈ int A un punct staţionar pentru f .. Dacă inegalităţile de mai sus sunt verificate pe tot domeniul de definiţie A ..2. ∀k = 1. Punctul a = (a1 . a 2 .. Fie f : A ⊂ R 2 → R şi (a. a 2 . a n ) ∈ int A este punct ' staţionar.. Definiţia 2..8.. a) = 0 implică f x k (a) = 0..... Dacă punctul a = (a1 . Propoziţie.. Funcţia f : A ⊂ R n → R admite un maxim local (minim local) în punctul a = (a1 .2. Observaţie. continue într-o vecinătate V a punctului (a... a 2 . x 2 . n . a 2 . Considerăm 297 . a n ) ∈ A şi există f x k într-o vecinătate a ' punctului a .. Dacă funcţia f : A ⊂ R n → R admite un extrem local ' în punctul a = (a1 . spunem că punctul a este punct de maxim (minim) global pentru funcţia f . a) = 0 . Fie f : A ⊂ R n → R . n . atunci f x k (a ) = 0. x n ) ∈ V ∩ A are loc inegalitatea f ( x) ≤ f (a) (respectiv f ( x) ≥ f (a ) ). spunem că punctul a este punct de extrem local pentru funcţia f .. EXTREME LIBERE BREVIAR TEORETIC Definiţia 1. EXTREMELE FUNCŢIILOR DE MAI MULTE VARIABILE 8. a n ) ∈ int A este punct staţionar pentru funcţia f dacă f este diferenţiabilă în a şi diferenţiala df ( x .

. ⎪ ' ⎪ f xn ( x1 .punct de minim local. Dacă ∆ ( a .. b ) . Acest lucru se poate realiza în mai multe moduri: Metoda I. care sunt soluţiile ' ⎧ f x ( x1 . b ) < 0 . b ) = f xy (a. ' .... x . x ) = 0 sistemului: ⎪ x 1 2 n 1 ⎨ 2 ⎪. b ) > 0 . x n ) = 0 ⎪ ⎪ f ' ( x ...'' ' expresia ∆ (a.. a ) < 0 ..... b ) ⋅ f y' (a. pentru orice x ∈ V ∩ A . a ) este nedefinită........ Atunci: 1) dacă d 2 f ( x . Dacă ∆ ( a. x 2 . b ) − f x' ' (a... a n ) calculăm matricea hessiană: 298 . Teorema 2. a 2 .... Atunci: 2 2 1. atunci a este punct de maxim local.. b ) > 0 .... b ) este punct şa. Stabilim care dintre punctele staţionare sunt puncte de extrem local.. 3) dacă d 2 f (x . x 2 .. Determinăm punctele staţionare. atunci (a. dacă f x'2 ( a ..... a ) > 0 .. pentru orice x ∈ V ∩ A .punct de maxim local. atunci a este punct de minim local. b ) este punct de extrem local... atunci (a. atunci a este punct şa... [ ] 2 ' şi anume: .. Fie f : A ⊂ R n → R ..... 2) dacă d 2 f ( x . Pentru fiecare punct staţionar P(a1 .. Presupunem că punctul a ∈ A este punct staţionar pentru f şi funcţia f are derivate parţiale de ordinul doi continue într-o vecinătate V a punctului a ..... 2. x n ) = 0 ⎩ Etapa 2.. Algoritm de determinare a punctelor de extrem local pentru o funcţie f : A ⊂ R n → R Etapa 1... b ) < 0 . dacă f x'2 ( a .

.. . .. . b) < 0 . a ) f x'1 x2 (a1. b ) este punct de extrem local. an ) f x'n x2 (a1. 2.. Se calculează diferenţiala de ordinul al doilea a funcţiei în punctul staţionar a = (a1 . . an ) . dacă f x'' (a.. ..' ' ⎛ f ''2 (a . . . b ) > 0 . 299 . b ) este punct şa. b ) = −∆ 2 .. dacă ∆ 2 < 0 . . .. .. ..... cu ∆ i ≠ 0 . ... . atunci P (a1 . . b ) . an ) . .. În cazul funcţiilor de două variabile. . . . . . atunci rezultă că ∆ (a.punct de maxim local. b ) = f xy (a. . a n ) punct şa.. an ) ... .. . b ) > 0 . ... an ) ⎟ n ⎝ n 1 ⎠ şi minorii ∆1 .. .. .. an ) ⎟ H (a1. f x'2 (a1. . atunci P (a1 . • Dacă minorii ∆ i alternează ca semn. ⎟ ⎜ '' ⎟ ' ' ⎜ f x x (a1. .. Discuţie. .. b ) ⋅ f y'2 (a. . atunci (a... . • Orice altă combinaţie de semne.. . n . . an ) f x2 (a1... a 2 .. . ∆ 2 . a n ) este punct de minim local. Prin urmare. . • Dacă toţi minorii ∆ i > 0 .. Dacă ∆ (a . (pentru funcţiile de două variabile) Pentru fiecare punct staţionar P (a.. atunci (a.. b ) < 0 . . ... . . . .. începând cu minus. dacă f x'2 (a. unde ∆ i este minorul format din primele i linii şi i coloane ale matricei H (a. . implică P (a1 . a 2 .. a n ) şi se aplică teorema 2. b ) calculăm expresia: '' ' ' ∆ (a. an ) = ⎜ ⎟ ⎜.. . . .. a2 . . f x'1 xn (a1. deci (a... şi anume: ' . Dacă ∆ (a . ... ∆ n ai acesteia.. a 2 . ∆(a... . . an ) ⎞ n ⎜ x1 1 ⎟ ⎜ '' ⎟ ''2 '' ⎜ f x2 x1 (a1. i = 1. b ) > 0 . Metoda II. .. .. b ) − f x'2 (a. . b) .punct de minim local. 2 [ ] 2 Observaţia 1. .. .. a n ) este punct de maxim local. f x2 xn (a1... a 2 . 1. . . . b ) este punct şa. . . . Metoda III.

În caz contrar sau în cazul în care prin aplicarea metodelor de mai sus nu se poate stabili natura punctului. f ( x. Rezolvare: Etapa 1. Existenţa unui punct de extrem local poate fi pusă în evidenţă cu ajutorul metodelor prezentate numai dacă funcţia f este diferenţiabilă în acel punct şi admite derivate parţiale de ordinul doi continue într-o vecinătate a punctului respectiv. y) = 0 ⎨ ' ' ⎪ f y ( x. t 2 = 5 . Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : R 2 → R.Observaţia 2. xy = P ⇒ ⎨ 2 17 ⎪S = ±4 ⎪S − 2 P = 2 ⎩ ⎩ Pentru S = 4. Definiţia punctului de extrem local. deci 4 4 2 2 300 . Determinăm punctele staţionare. PROBLEME REZOLVATE 1. y ) = 12 xy − 45 . y ) = 6 x 2 y + 2 y 3 − 45x − 51y + 7 . P = 15 ⇒ t 2 − 4t + 15 = 0 ⇒ t1 = 3 . care sunt soluţiile ⎧ sistemului: ⎪ f x ( x. y ) = 0 ⎩ ' f y ( x. prin urmare obţinem sistemul: ⎧ xy = 15 ⎧ ⎪ ⎪12 xy − 45 = 0 4 ⇔⎨ ⎨ 2 2 ⎪6 x + 6 y − 51 = 0 x 2 + y 2 = 17 ⎪ ⎩ 2 ⎩ ⎧ P = 15 ⎧ P = 15 ⎪ ⎪ 4 4 ⇒⎨ Notăm x + y = S . se foloseşte: Metoda IV. y ) = 6 x 2 + 6 y 2 − 51 ' Avem că: f x ( x.

− 3 . ∆ 2 = 18 30 = 576 > 0 . Metoda I. y ) = f x (x. y xy [ ' ' f y' 2 (x. 3 =⎜ ⎟ ⎜ 30 18 ⎟ ⇒ ∆1 = 18 > 0. y ) f '' ( x. 5 =⎜ ⎜18 30 ⎟ ⇒ ∆1 = 30 > 0. sau ⎪ ⎨ ⎪ y2 = 3 2 ⎩ 4 Pentru S = −4. 12 y ⎟ ⎠ urmare P 3 . y ) ⎟ ⎠ ' '' ' Avem: f x 2 ( x. P4 − 5 . deci y [ [ ] '' y2 ] ] ' ⎛12 y H ( x. prin 2 2 ⎠ ⎝ ( ) (2 2 ) 301 . Stabilim care dintre punctele staţionare sunt puncte de extrem local. P2 5 . y ) x = 12 y . ' '' ' '' f xy ( x. 1 18 30 ⎛18 30 ⎞ H 5. ∆ 2 = 30 18 = −576 < 0 . t 2 = − 5 . 1 (2 2 ) (2 2 ) ( f '' x2 2 2 ) ( )⎞ ⎟ 2 2 ) Etapa 2. y ) = f y (x. y ) = f x ( x. 5 . y ) = ⎜ ⎜ ⎝ ( x. y ) = ⎜ ⎜12 x ⎝ 30 18 ⎛ 30 18 ⎞ H 3. P = 15 ⇒ t 2 + 4t + 15 = 0 ⇒ t1 = − 3 . 3 . y ) .⎧ x1 = 3 ⎪ 2 ⎨ ⎪ y1 = 5 2 ⎩ ⎧ x2 = 5 2. 4 2 2 ⎧x = − 3 2 deci ⎪ 3 ⎨ ⎪ y3 = − 5 2 ⎩ sau ⎧ x4 = − 5 ⎪ 2. Scriem matricea hessiană: ⎟. y yx ⎛ ⎜ H ( x. prin ⎟ 2 2 ⎝ ⎠ ( ) 12 x ⎞ ⎟. y ) y = 12 x = f yx ( x. '' ( x. y ) = 12 y . P3 − 3 . ) f f ( x. ⎨ ⎪ y4 = − 3 2 ⎩ Am obţinut punctele staţionare: P 3 . 5 este punct de minim local. − 5 .

5 2 2 5 2 ( ) '' x2 3 2 5 2 local. ∞ )2 → R. − 3 > 0 . f ( x. Calculăm expresia: 2 '' ' ' ∆( x. deci P3 (− . ⎟ 2 2 ⎝ ⎠ ( ) 2 2 ) prin urmare P 3 . ' 14 f y ( x. ∆ 2 = − 18 − 30 = 576 > 0 . ⎟ 2 2 ⎝ ⎠ ( ) (2 2 ) ( prin urmare P3 − 3 . Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : (0. deci P1 (3 . y ) ⋅ f y'2 ( x. prin urmare P2 (2 . y ) − f x'2 ( x. y ) = 144 x 2 − y 2 . 2 3 2 ( ) < 0 şi ( ) > 0 . y ) (2 2 ) [ ] şi obţinem ∆( x. 5 ) punct de minim local. y ) = f xy (x. y ) = x 2 + y 2 + 3xy − 8 ln x − 14 ln y + 5 . − 3 este punct şa.− 5 = ⎜ ⎜ − 18 − 30 ⎟ ⇒ ∆1 = −30 < 0. − 5 este punct de maxim local.− 3 = ⎜ ⎜ − 30 − 18 ⎟ ⇒ ∆1 = −18 < 0. y ) = 2 y + 3 x − y Rezolvăm sistemul: 302 . 5 este punct şa. − ) < 0 . − 30 − 18 ⎛ − 30 − 18 ⎞ H − 3 . − ) < 0 şi f (− . Avem că: ' f x ( x. 2 este punct şa. ∆ − 5 . 3 este punct şa. 1 Metoda II. 2 2 ( ) ( 2 2 ) 2. Rezolvare: Etapa 1.urmare P2 5 . − 18 − 30 ⎛ − 18 − 30 ⎞ H − 5 . 2 2 5 3) ) > 0 . − ) punct de maxim 2 2 5 2 3 2 ' f x'2 3 . y ) = 2 x + 3 y − 8 x . prin urmare P4 − 5 . Determinăm punctele staţionare. Avem că: ∆ 3 . 2 5 . ∆( 3 5 ∆ (− . ∆ 2 = − 30 − 18 = −576 < 0 .

y ) = [ f (x. ⎨ 2 ⎪2 y + 3xy = 14 (2) ⎩ Am obţinut un sistem omogen. y ) 3 ⎞ f xy ( x. '' ' ' Avem: f x 2 ( x. x '' f xy ' x ' y '' yx ( x. Etapa 2. x = 1 ⇒ y = 2x . Cum x > 0 . Rădăcina negativă nu convine. Am obţinut un singur punct staţionar: P(1. 2 ) . y 2 ' f y'2 [ ] (x. Obţinem: y 14t 2 + 9t − 8 = 0 ⇒ t1 = − 8 . deci matricea hessiană este: y2 8 '' ⎛ f ''2 ( x.⎧ f ' ( x. 7 2 ( ) deoarece x > 0 şi y > 0 . y ) ⎞ ⎛ 2 + x 2 ⎟ ⎜ x ⎟ ⎜ . y )] = 3 = f (x. y ) . y ) ⎟ ⎜ 3 y ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ 10 3 ⎛10 3 ⎞ ⎟ . ∆ 2 = 3 11 = 46 > 0 ⎜3 2⎠ 2 ⎝ prin urmare P(1. rezultă x = ±1 . de unde obţinem y = 2 . rezultă că singura valoare care se acceptă este x = 1 . y ) = [ f (x. y ) = f x ( x. pe cea de-a doua cu (− 8) şi adunăm relaţiile obţinute. y ) 2+ 2 ⎟ f y ( x. prin urmare avem t = Înlocuind y = 2 x în (1) . 2) = ⎜ 11 ⎟ ⇒ ∆1 = 10 > 0. Împărţim această ecuaţie prin y 2 y 2 ≠ 0 şi notăm x = t . H ( x. 303 . Înmulţim prima ecuaţie cu 14 . rezultă: 28x 2 + 18xy − 16 y 2 = 0 ⇔ 14 x 2 + 9 xy − 8 y 2 = 0 . y )] = 2 + ' y ' y 14 . y ) = 0 ⎩ ⎧2 x + 3 y − 8 = 0 x ⎪ ⇔ ⎨ 2 y + 3x − 14 = 0 ⎪ y ⎩ ⎧2 x 2 + 3xy = 8 (1) ⎪ . y ) = 0 ⎪ x ⇔ ⎨ ' ⎪ f y ( x. Avem că H (1. Stabilim dacă acesta este punct de extrem local. t 2 = 1 . y ) x = 2 + 82 . y ) = ⎜ ⎟=⎜ 14 ⎟ '' '' 2 ⎜ f yx ( x. 2 ) este punct de minim local.

3. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: 3 x y z 1 f : R* → R, f ( x, y, z) = + + + . y 4 x z

( )

Rezolvare: Etapa 1. Determinăm punctele staţionare. Avem că:
1 z − y x2 x 1 , de unde rezultă sistemul: ' f y ( x, y , z ) = − 2 + 4 y
' f x ( x, y , z ) =

f z' ( x, y, z ) =

1 1 − x z2

⎧1 z ⎪ − 2 =0 y x ⎪ , ⎪ x 1 ⎪ ⎨− 2 + = 0 4 ⎪ y ⎪1 1 ⎪ − =0 ⎪ x z2 ⎩

⎧x = z 2 ⎧ x 2 = yz ⎧x = z 2 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ echivalent cu ⎪4 x = y 2 ⇔ ⎨ y 2 = 4 z 2 ⇔ ⎪ y 2 = 4 z 2 ⇔ ⎨ ⎨ ⎪ 4 ⎪ 2 ⎪ 4 ⎪ z = yz ⎪z = x ⎪ z = yz ⎩ ⎩ ⎩ ⎧x = z2 ⎪ ⎪ * ⎨ y = ±2 z ; am folosit că x, y, z ∈ R . ⎪ 3 ⎪z = y ⎩

Pentru y = 2 z ⇒ z 3 = 2 z ⇒ z = ± 2 , y = ±2 2 , x = 2 . Pentru y = −2 z ⇒ z 3 = −2 z ⇒ z = 0 (nu convine) sau z 2 = −2 ⇒ z ∉ R . Am obţinut punctele staţionare P1 (2,2 2 , 2 ) şi P2 (2,−2 2 ,− 2 ) . Etapa 2. Stabilim natura punctelor staţionare, folosind matricea hessiană. 2x 2 2z ' ' f x'2 ( x, y, z ) = 3 ; f z''2 ( x, y, z ) = f y'2 ( x, y, z ) = x y3 z3

304

'' f xy ( x, y, z ) = −

1 y 1
2

'' = f yx ( x, y, z ) ;

'' '' '' '' f xz ( x, y, z ) = − 2 = f zx ( x, y, z ) ; f yz ( x, y, z ) = 0 = f zy ( x, y, z ) x ''2 '' '' ⎛ f ( x, y , z ) f xy ( x, y, z ) f xz ( x, y, z ) ⎞ ⎟ ⎜ x ⎟ ⎜ '' ''2 '' H ( x, y, z ) = ⎜ f yx ( x, y, z ) f y ( x, y, z ) f yz ( x, y, z ) ⎟ = ⎟ ⎜ '' '' ⎜ f zx ( x, y, z ) f zy ( x, y, z ) f z''2 ( x, y, z ) ⎟ ⎠ ⎝

⎛ 2z 1 − ⎜ 3 ⎜x y2 ⎜ 1 2x = ⎜− ⎜ y2 y3 ⎜ ⎜− 1 0 ⎜ 2 ⎝ x

2 1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ 4 x2 ⎟ ⎜ 1 ⎟ , deci H (2,2 2 , 2 ) = ⎜ − ⎟ 0 ⎜ 8 ⎟ ⎜ ⎟ 2⎟ ⎜− 1 ⎜ 4 3⎟ ⎝ z ⎠

1 8 2 8 0

1 ⎞ ⎟ 4 ⎟ ⎟ 0 ⎟ ⎟ ⎟ 2⎟ 2 ⎟ ⎠

3 2 2 > 0; ∆2 = > 0; ∆3 = > 0 , prin 4 64 64 urmare P (2,2 2 , 2 ) este punct de minim local. 1
Avem că ∆1 =
⎛ 2 ⎜− ⎜ 4 ⎜ 1 H 2,−2 2 ,− 2 = ⎜ − ⎜ 8 ⎜ ⎜− 1 ⎜ 4 ⎝ 1 8 2 − 8 − 0 1⎞ − ⎟ 4⎟ ⎟ 0⎟ ⎟ ⎟ 2⎟ − 2 ⎟ ⎠

(

)

∆1 = −

2 < 0; 4

∆2 =

3 > 0; 64

∆3 = −

2 < 0 , prin urmare 64

P2 (2,−2 2 ,− 2 ) este punct de maxim local.

305

4. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei:

f : R 2 → R, f ( x, y) = xy x 2 + y 2 − 4 .
Rezolvare:

(

)

Funcţia f se mai poate scrie: f ( x, y ) = x 3 y + xy 3 − 4 xy . Etapa 1. Determinăm punctele staţionare. Avem că:
⎧ f ' ( x, y ) = 3 x 2 y + y 3 − 4 y ⎪ x ⇒ ⎨ ' 3 2 ⎪ f y ( x, y ) = x + 3xy − 4 x ⎩

⎧ y 3x 2 + y 2 − 4 = 0 ⎪ ⇔⎨ ⇒ ⎪ x x 2 + 3y 2 − 4 = 0 ⎩ y=0 Cazul a) ⎧ ⇒ P1 (0, 0) . ⎨ ⎩x=0

( (

) )

⎧3x 2 y + y 3 − 4 y = 0 ⎪ ⇔ ⎨ 3 ⎪ x + 3xy 2 − 4 x = 0 ⎩

Cazul b) ⎪ ⎨

⇒ x = ±2 ⇒ P2 (− 2, 0); P3 (2, 0) . ⎪ x 2 + 3y 2 = 4 ⎩ 2 ⎧ 2 Cazul c) ⎪3 x + y = 4 ⇒ y = ±2 ⇒ P4 (0, − 2); P5 (0, 2) . ⎨ ⎪x = 0 ⎩ ⎧3 x 2 + y 2 = 4 Cazul d ) ⎪ ; înmulţim prima relaţie cu (− 3) şi apoi o ⎨ 2 ⎪ x + 3y 2 = 4 ⎩

⎧y = 0

adunăm cu cealaltă; obţinem: x 2 = 1 ⇒ x = ±1 ; pentru x = −1 ⇒ y = ±1 ⇒ P6 (− 1, − 1); P7 (− 1, 1) ;

pentru x = 1 ⇒ y = ±1 ⇒ P8 (1, − 1); P9 (1, 1) . Am obţinut punctele staţionare: P (0, 0 ), P2 (− 2, 0 ), P3 (2, 0 ), P4 (0, − 2 ), P5 (0, 2 ) , 1

P6 (− 1, − 1); P7 (− 1, 1), P8 (1, − 1); P9 (1, 1) . Etapa 2. Stabilim care dintre punctele staţionare sunt puncte de extrem local.

306

' '' ' f x'2 ( x, y ) = 6 xy ; f y' ( x, y) = 6 xy ; f xy ( x, y) = 3x 2 + 3 y 2 − 4 .
2

Matricea hessiană: H (x, y ) = ⎜
⎛ 0 ⎝− 4

3x 2 + 3 y 2 − 4 ⎞ ⎟. ⎟ ⎜ 3x 2 + 3 y 2 − 4 6 xy ⎠ ⎝ ⎛ 6 xy

Calculăm H (0, 0 ) = ⎜ ⎜

− 4⎞ ⎟ ; avem că ∆1 = 0 , prin urmare 0⎟ ⎠

natura punctului nu se poate preciza folosind matricea hessiană.

2 '' ' ' ∆ (x, y ) = f xy (x, y ) − f x'2 ( x, y ) ⋅ f y'2 ( x, y ) şi obţinem

+ 3 y 2 − 4 − 36 x 2 y 2 . Avem că: ∆ (0,0 ) = 16 > 0 , prin urmare P (0, 0 ) este punct şa. 1 ∆(− 2,0 ) = 64 > 0 , deci P2 (− 2, 0 ) este punct şa. ∆(2,0) = 64 > 0 , deci P3 (2, 0 ) este punct şa. ∆(0,−2 ) = 64 > 0 , deci P4 (0, − 2 ) este punct şa. ∆(0, 2 ) = 64 > 0 , deci P5 (0, 2) este punct şa.
'' ∆(− 1, − 1) = −32 < 0 şi f x 2 ( −1, − 1) = 6 > 0 deci P6 (− 1, − 1) este punct de minim local.
' ∆(− 1,1) = −32 < 0 şi f x'2 ( −1, − 1) = −6 < 0 deci P7 (− 1, 1) este punct de maxim local. ' ∆(1, − 1) = −32 < 0 şi f x'2 (1, − 1) = −6 < 0 deci P8 (1, − 1) este punct de maxim local. ' ∆(1,1) = −32 < 0 şi f x'2 (1,1) = 6 > 0 deci P9 (1, 1) este punct de minim local.

[ ∆ (x, y ) = (3 x

În acest caz, calculăm expresia:

]

2

)2

307

5. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei:

f : R 3 → R, f ( x, y, z ) = x 4 + y 3 + z 2 + 4 xz − 3 y + 2 .
Rezolvare: Etapa 1. Determinăm punctele staţionare. Avem că: ' f x ( x, y , z ) = 4 x 3 + 4 z ⎧4 x 3 + 4 z = 0 ⎪ ' f y ( x, y, z ) = 3 y 2 − 3 , de unde rezultă sistemul: ⎪3 y 2 − 3 = 0 , ⎨
f z' ( x, y, z ) = 2 z + 4 x
⎪2 z + 4 x = 0 ⎪ ⎩

⎧y2 = 1 ⎪ echivalent cu ⎪ z = −2 x ⇔ ⎨ ⎪ 3 ⎪x − 2x = 0 ⎩

P3

( 2 ,1, − 2 2 ) , P4 ( P6 (− 2 , − 1, 2 2 ).
' f x'2 ( x, y, z ) = 12 x 2

⎧ y1,2 = ±1 ⎪ ⎪ ⎨ x1 = 0; x 2,3 = ± 2 ⎪ ⎪ z1 = 0; z 2,3 = m 2 2 ⎩ Am obţinut punctele staţionare P (0,1, 0) , P2 (0, − 1, 0 ) , 1

2 , − 1, − 2 2 , P5 − 2 ,1, 2 2 ,

) (

)

Etapa 2. Stabilim natura punctelor staţionare, folosind matricea hessiană.
' f y'2 ( x, y, z ) = 6 y

f z' '2 ( x, y, z ) = 2

'' '' f xy ( x, y, z ) = 0 = f yx ( x, y, z ) ;
'' '' f yz ( x, y, z ) = 0 = f zy ( x, y, z )

'' '' f xz ( x, y, z ) = 4 = f zx ( x, y, z ) ;

⎛12 x 2 ⎜ Matricea hessiană este: H (x, y, z ) = ⎜ 0 ⎜ ⎜ 4 ⎝

0 6y 0

4⎞ ⎟ 0 ⎟. ⎟ 2⎟ ⎠

308

0 4⎞ ⎛ 0 ⎜ ⎟ H (0,1,0 ) = ⎜ 0 6 0 ⎟ ; avem că ∆1 = 0 , prin urmare nu se ⎜ 4 0 2⎟ ⎝ ⎠ poate stabili natura punctului P (0,1, 0) folosind matricea hessiană. 1 • De aceea vom studia semnul diferenţialei de ordinul al doilea a funcţiei în punctul P (0,1, 0) . Avem că: 1
2 d 2 f ((x, y, z ); ( x 0 , y 0 , z 0 )) = 12 x 0 dx 2 + 6 y 0 dy 2 + 2dz 2 + 8dxdz .

d 2 f (( x, y, z ); (0,1,0)) = 6dy 2 + 2dz 2 + 8dxdz . Pentru a afla semnul acestei expresii, folosim metoda lui Gauss de reducere la forma canonică a unei funcţionale pătratice. Obţinem: d 2 f (( x, y, z ); (0,1,0)) = 6dy 2 + 2 dz 2 + 4dxdz + 4dx 2 − 8dx 2 =

= 6dy 2 + 2(dz + 2dx )2 − 8dx 2 , deci d 2 f (( x, y, z ); (0,1,0)) este nedefinită, prin urmare P (0,1, 0 ) este punct şa. 1

(

)

d 2 f (( x, y, z ); (0,−1,0)) = −6dy 2 + 2 dz 2 + 4dxdz + 4dx 2 − 8dx 2 =

= −6dy 2 + 2(dz + 2dx )2 − 8dx 2 , deci d 2 f (( x, y, z ); (0,−1,0)) este nedefinită, prin urmare P2 (0, − 1, 0) este punct şa.
d 2 f ( x, y, z );
2

(

)

(

(

2 ,1, − 2 2 = 24dx 2 + 6dy 2 + 2dz 2 + 8dxdz =
2 2

))

= 6dy + 2(dz + 2dx ) + 16dx > 0 , deci P3

(

2 ,1, − 2 2 este punct

)

de minim local.
d 2 f ( x, y, z );
2

(

(

2 , − 1, − 2 2 = 24dx 2 − 6dy 2 + 2dz 2 + 8dxdz =
2

))

= −6dy + 2(dz + 2dx ) + 16dx

Analog, obţinem că P5 − 2 ,1, 2 2 este punct de minim local şi P6 − 2 , − 1, 2 2 este punct şa.

(

)

(

2,

deci P4

)

(

2 , − 1, − 2 2 punct şa.

)

309

6. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei:

f : R 2 → R, f ( x, y ) = x 4 + y 4 .
Rezolvare: Etapa 1. Determinăm punctele staţionare. Avem că: ' ⎧ f x ( x, y ) = 4 x 3 ⎪ , deci P(0, 0) punct staţionar. ⎨ ' f y ( x, y ) = 4 y 3 ⎪ ⎩

⎛12 x 2 0 ⎞ ⎟ ; H (0, 0 ) = ⎛ 0 0 ⎞ ; ∆ = ∆ = 0 , ⎜ H ( x, y ) = ⎜ 2 ⎜ 0 0⎟ 1 ⎟ ⎜ 0 12 y 2 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ deci nu se poate stabili natura punctului folosind matricea hessiană.
'' ' ' ∆(0,0 ) = f xy (0,0 ) − f x'2 (0,0 ) ⋅ f y'2 (0,0) = 0 , prin urmare nu se poate preciza natura punctului nici prin această metodă.

[

]

2

• d 2 f (( x, y ); (0, 0)) = 0 , deci nu se poate determina natura punctului cu ajutorul diferenţialei. • Folosim definiţia punctului de extrem. Avem că f (0, 0 ) = 0 . Deoarece f ( x, y ) = x 4 + y 4 ≥ f (0, 0) , ∀( x, y ) ∈ R 2 , rezultă că P(0, 0 ) este punct de minim global al funcţiei f .
7. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei:

f : R 2 → R , f ( x, y ) = x 2 + y 3 .
Rezolvare: Etapa 1. Determinăm punctele staţionare. Avem că: ' ⎧ f x ( x, y ) = 2 x ⎪ , deci P(0, 0 ) punct staţionar. ⎨ ' 2 ⎪ f y ( x, y ) = 3 y ⎩

310

8. ∆ 2 = 0 . care este o funcţională semipozitiv definită. y) = xy 2 e x − y . f ( x. Prin urmare. ∆1 = 2. 0 ) . 0 ) funcţia ia atât valori mai mari ca f (0. Avem că f (0. rezultă că există ε > 0 astfel încât (− ε . Rezolvare: Etapa 1. b2 ) = (0. (0. ε ) × (− ε .0 ) = 0 . ε )∈ V . conform definiţiei. Rezultă. am arătat că în orice 8 f : R 2 → R. • '' ' ' ∆(0.0 ) − f x'2 (0. • [ ] 2 • d 2 f ((x.⎛2 0⎞ ⎛ 2 0⎞ H ( x. • Folosim definiţia punctului de extrem local. 0 ) . y ) = 2 xye ⎩ 311 . 0 ) = 0 . y ) = ⎜ ⎜ 0 6 y ⎟ . 0 ) şi vecinătate a punctului (0. 0)) = 2dx 2 . Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f (b1 . Determinăm punctele staţionare.0 ) = f xy (0. ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ deci nu se poate stabili natura punctului folosind matricea hessiană. a 2 ) = − ε8 2 3 ( 2 ) 3 < 0 = f (0. Avem că: ' ⎧ f x ( x. b2 ) = ε > 0 = f (0. ε ) ⊂ V . y ) = y 2 e x − y + xy 2 e x− y = y 2 e x − y ( x + 1) ⎪ ⇒ ⎨ ' x− y − xy 2 e x − y = xye x− y (2 − y ) ⎪ f y ( x. H (0. 0 ) . avem că f (a1 .0 ) ⋅ f y'2 (0. cât şi valori mai mici ca f (0. prin urmare nu se poate preciza natura punctului nici prin această metodă. că P(0. 0 ) = ⎜ 0 0 ⎟ . a 2 ) = 0. y ). 0) . − ε ∈ V şi (b1 . deci nu se poate determina natura punctului cu ajutorul diferenţialei. fie (a1 . 0 ) este punct şa. Fie V o vecinătate a punctului (0.

• Pentru α . Atunci există o vecinătate V = (α − ε . y ) = 2 ye x − y ( x + 1) − y 2 e x− y ( x + 1) = y(2 − y )e x− y ( x + 1) . ∆1 = ∆ 2 = 0 ⇒ natura punctului nu se H (α . ∆1 = 4e > 0 . că (α .−2) = ⎜ ⎜ 0 − 14e ⎟ . Rezultă.0) = ⎜ ⎜ 0 2α eα ⎟ ⎝ ⎠ poate determina cu această metodă. 0 ) punct staţionar.⎧ y 2 e x − y ( x + 1) = 0 ⎪ ⇒⎨ ⎪ xye x − y (2 − y ) = 0 ⎩ Din prima ecuaţie rezultă că x = −1 sau y = 0 . + ε < 0 . y ) ∈ V are loc inegalitatea f ( x. − 2 ) este punct staţionar. > 0 .α + ε ) a punctului (α . ⎟ ⎝ ⎠ ∆ 2 = −56e 2 < 0 ⇒ (−1. fie ε > 0 astfel încât α . ' f x'2 ( x.−2) punct şa. În aceste condiţii. y ) = ⎜ ⎜ y (2 − y )e x − y ( x + 1) x− y 2 xe ( y − 4 y + 2) ⎟ ⎝ ⎠ 0 ⎞ ⎛ 4e H (−1.0) este punct de minim local. y ) = y 2 e x − y ( x + 1) + y 2 e x − y = y 2 e x − y ( x + 2) . y ) = xy 2 e x − y ≥ f (α . ' f y'2 ( x. ⎛ y 2 e x − y ( x + 2) y (2 − y )e x − y ( x + 1) ⎞ ⎟ H ( x. ∀α ∈ R . 0 ⎞ ⎛ 0 ⎟ .0 ) = 0 . < 0 .0 ) astfel încât oricare ar fi ( x. • Dacă x = −1 ⇒ y = 0 (obţinut şi la cazul precedent) sau y = −2 ⇒ (− 1. y ) = x(2 − 2 y)e x− y − x(2 y − y 2 )e x − y = xe x− y ( y 2 − 4 y + 2) . vom folosi definiţia punctului de extrem local. Atunci există o 312 . '' f xy ( x. − ε > 0 . • Pentru α . fie ε > 0 astfel încât α . Avem că f (α . • Dacă y = 0 ⇒ x ∈ R ⇒ (α . conform definiţiei.0 ) = 0 .

.. deci este punct şa.0) = 0 .0) nu este punct de extrem local.0) = 0 .. y ) = 2ax + 4 y − 4 ⎪ x ⇒ ⎨ ' ⎪ f y ( x. y ) ∈ V are loc inegalitatea f ( x. y ) = a x 2 + y 2 + 4 xy − 4 x − 4 y . ε ) × U a punctului (0. ⎛ 2a H ( x. α + ε ) a punctului (α . y ) = xy 2 e x − y ≥ f (0.. f ( x. atunci x = 2 = y ..0) este punct de maxim local. = 0 avem că în orice vecinătate (−ε . 2 ) . atunci P 2 .. 2 .0 + + + + + + + + + + + ∆1 + + + + +0 .. cât şi puncte în care f ( x. • Pentru α . Avem că: ⎧ f ' ( x...vecinătate V = (α − ε .0) există atât puncte în care f ( x. y ) = xy 2 e x − y ≤ f (0. y ) = xy 2 e x − y ≤ f (α . conform definiţiei... deci 2 . 9.. Rezolvare: Determinăm punctele staţionare. 2 este punct de maxim local. conform definiţiei. y ) = ⎜ ⎜4 ⎝ 4⎞ 2 ⎟ = H 2 ..0) = 0 . Prin urmare. ( a+2 a +∞ −∞ −2 0 2 . rezultă că (0.. 2 a+2 a+2 ) punct staţionar.. unde a ∈ R . Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : R 2 → R... Rezultă.0) astfel încât oricare ar fi ( x.. y ) = 2ay + 4 x − 4 ⎩ ⎧2ax + 4 y − 4 = 0 ⇔ ⎨ ⎩2ay + 4 x − 4 = 0 ( ) ⎧ y = 2−ax ⎪ 2 ⎨ 2 ⎪ a − 4 x = 2a − 4 (1) ⎩ ( ) P ( Cazul a) Dacă a ∈ R \ {± 2}. ⎟ a+2 a+2 2a ⎠ ) (a + 2 a+2 ) 313 . ∆1 = 2a .-0 + + + + + ∆2 Din tabelul de mai sus rezultă că: Dacă a ∈ (− ∞..... ∆ 2 = 4a − 16 . că (α ..

⎛4 H ( x. d 2 f (( x. Presupunem că f are un punct de extrem local P (a. b ) ar fi punct staţionar. care eset o funcţională pătratică semipozitiv definită. 314 . deci P (a. 1 − α ) = −2 . b ) . vom aplica definiţia punctului de extrem.1 − α ) punct staţionar. Prin urmare. Avem că 2 2 f (α . y ) ∈ R 2 . avem că ∆ 2 < 0 . Deoarece f admite derivate parţiale în orice punct. ) este punct şa. 1 − α ) este punct de minim global al funcţiei f . y ). 2 (a + 2 a+2 ) este punct şa. atunci ecuaţia (1) devine: 0 = −8 . = 2(x + y − 1)2 − 2 ≥ −2. atunci ecuaţia (1) devine: 0 = 0 . atunci P 2 . y = 1 − α prin urmare M α (α . 2 breviarul teoretic.b ) = f y (a. Cazul c) Dacă a = −2 . f ( x. deci nu se poate 4⎟ ⎠ (a + 2 (a + 2 a+2 a+2 ) este punct de minim local. ∆1 = 4 . deci x = α . Dacă a = 0 . conform observaţiei 1 din Cazul b) Dacă a = 2 . deci nu se poate afla natura punctului nici prin această metodă. (α . y ) = 2 x + 2 y + 4 xy − 4 x − 4 y = preciza natura punctului folosind matricea hessiană.Dacă a ∈ (− 2. 2 Dacă a ∈ (2.1 − α ) . ∀( x. y ) = ⎜ ⎜4 ⎝ 4⎞ ⎟ = H (α . atunci P 2 . ∆ 2 = 0 .b ) = 0 . conform propoziţiei din breviarul teoretic ar rezulta că ' ' f x (a. În acest caz. deci. deci funcţia nu are puncte staţionare. contradicţie. rezultă că P 2 . pentru a = −2 funcţia nu are puncte de extrem local. 2 ) \ {0}. α ∈ R . prin urmare (α . + ∞ ) .1 − α )) = 4dx 2 + 4dy 2 + 8dxdy = 4(dx + dy )2 .

0. deci funcţia f nu este de două ori derivabilă în raport cu 315 .0. 4x ' 3 f ' ( x.0) = lim x = lim = lim = 3 2 x−0 3 x→0 x x x→0 x→0 = +∞ ∉ R . z ) = =0 ⎪ z 2 3 x + y2 + z2 3 ⎩ ( ) 2 3 Pentru a calcula derivatele parţiale în punctul (0. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : R 3 → R.0. z ) = x 2 + y 2 + z 2 .0) x3 = lim = lim =0 x−0 x →0 x →0 x f (0. 0 ) este punct staţionar al funcţiei f . Pentru ( x. =0 ⎨ f y ( x.0) Etapa 2.0. Determinăm punctele staţionare. ' f x (0.0) avem că: ⎧ 4x ' ⎪ f x ( x. y .0.0. z ) ≠ (0.0) − f x (0.0) z3 = lim = lim =0 z−0 z →0 x →0 z Obţinem că (0. y.0.0) − f (0. sistem care nu are soluţie. f z' (0. y . y.0) 1 3 x2 4 ' f x'2 (0.0. z ) − f (0.0. z ) = ⎪ 33 x 2 + y 2 + z 2 ⎪ 4z ⎪ f ' ( x. z ) = =0 ⎪ 33 x 2 + y 2 + z 2 ⎪ ⎪ ' 4y . y. y .0) vom folosi definiţia.0.0) − f (0.0) y3 = lim = lim =0 y−0 y →0 x→0 y 4 4 4 f (0.0.10.0) ' f y (0.0) f ( x. 0. Stabilim natura punctului staţionar. f ( x. Rezolvare: Etapa 1.0.0.

Conform observaţiei din breviarul teoretic.0. ∀( x.0) avem că: ⎧ 2x ' ⎪ f x ( x. ( ) 1 3 Rezolvare: Etapa 1. Pentru ( x. z) = x 2 + y 2 + z 2 . Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : R 3 → R. sistem care nu are soluţie. Rezultă că funcţia nu are derivate parţiale în punctul (0. prin urmare nu putem aplica algoritmul prezentat în breviarul teoretic. y. y. 11.0) vom folosi definiţia.0.0) este punct de minim global al funcţiei f . prin urmare nu putem aplica algoritmul prezentat în breviarul teoretic pentru a determina natura punctului staţionar.0) − f (0. z ) ≠ (0. Pentru a calcula derivatele parţiale în punctul (0. z ) = ⎪ 33 ( x 2 + y 2 + z 2 ) 2 ⎪ 2z ⎪ f ' ( x. Determinăm punctele staţionare. aşadar punctul (0.0. În aceste condiţii. y .0) = 2 316 . ' f x (0.0. f ( x. Avem că: 1 f ( x.0. în aceste condiţii vom aplica definiţia punctelor de extrem. y.x .0. z ) = =0 ⎪ 33 ( x 2 + y 2 + z 2 ) 2 ⎪ ⎪ ' 2y =0 ⎨ f y ( x. z ) = =0 ⎪ z 3 (x2 + y 2 + z 2 )2 3 ⎩ . Observăm că f ( x. vom aplica definiţia punctelor de extrem. y. z ) ≥ f (0. Obţinem că funcţia nu are puncte staţionare. z ) ∈ R 3 . limită x−0 x →0 x →0 x x →0 x care nu există. y .0.0).0) . y .0) x3 lim = lim = lim 3 .0.

0.−1) = a + 15 ⎪ x ⎪ x . y) = x 3 + 3xy 2 + ax + by + c să admită în (− 2.−1) este punct de extrem local. Să se determine valorile parametrilor a. Am obţinut că sunt îndeplinite cerinţele din enunţ pentru a = −15. z ) ≥ f (0. 12. z ) ∈ R 3 .−1) = b + 12 ⎩ ⎩ ⎧a + 15 = 0 ⇒ a = −15 .0). − 1) un punct de maxim local. − 1) = 0 ⎩ Avem că: ⎧ f ' ( x. c = −58 317 . ∀( x. y ) = 3 x 2 + 3 y 2 + a ⎧ f ' ( −2. b. aşadar punctul (0. în care valoarea funcţiei să fie egală cu -30. − 1) este punct de extrem local. − 1) = 0 . b = −12. y. f ( x. y ) = ⎜ ⎜ ⎟ ⎜ 6 y 6 x ⎟ ⇒ H (−2. avem că ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ∆1 = −12 < 0 şi ∆ 2 = 108 > 0 .0) este punct de minim global al funcţiei f .−1) = ⎜ − 6 − 12 ⎟ . rezultă că (− 2. folosind matricea hessiană. c ∈ R astfel încât funcţia f : R 2 → R. y ) = 6 xy + b ⎪ f y ( −2. Rezolvare: Deoarece (−2. Rezultă ⎨ ⎩b + 12 = 0 ⇒ b = −12 Verificăm dacă punctul staţionar (− 2. y. ⇒⎨ ⎨ ' ' ⎪ f y ( x. din breviarul teoretic rezultă că ⎪ x ⎨ ' ' ⎪ f y (−2.Observăm că f ( x. conform propoziţiei ⎧ f (−2. ⎛ − 12 − 6 ⎞ ⎛ 6x 6 y ⎞ H ( x.0.−1) = −30 rezultă − 14 − 2a − b + c = −30 ⇒ c = −58 . − 1) este punct de maxim local. Din condiţia f (−2.

1) este punct şa. − 2) punct de maxim local. ⎛ 6 y 6x ⎞ ⎛ 6 12 ⎞ ⎟ . Prin urmare. y ) = x 3 + y 3 − 3x − 12 y + 1 R: (1. c ∈ R astfel încât funcţia f : R 2 → R. deoarece ∆1 = 6 > 0 H ( x. y ) = 3 x + 3 y + b ⎩ ⎧12 + a = 0 ⇒ a = −12 . breviarul teoretic rezultă că ⎪ x ⎨ ' ⎪ f y ( 2. Să se determine parametrii a. 318 . Rezultă ⎨ ⎩15 + b = 0 ⇒ b = −15 Verificăm dacă punctul staţionar (2.1) = 0 ⎩ Avem că: ⎧ f ' ( x.1) este punct de extrem local. rezultă că (2. c ∈ R astfel încât funcţia din enunţ să admită în (2. f ( x. y ) = 6 xy + a ⎪ x . conform propoziţiei din ⎧ f ' ( 2.1) este punct de extrem local. y ) = ⎜ ⎜ 6 x 6 y ⎟ ⇒ H (2.1) un punct de extrem local.1) = ⎜12 ⎟ ⎜ 6⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ şi ∆ 2 = −108 < 0 . f ( x. (− 1. b.1) un punct de extrem local. Rezolvare: Deoarece (2. nu există a.1) = 0 . ⎨ ' 2 2 ⎪ f y ( x. y) = 3x 2 y + y 3 + ax + by + c să admită în (2. b. 2 ) punct de minim local. folosind matricea hessiană. PROBLEME PROPUSE Să se determine punctele de extrem local ale funcţiilor: 1.13.

⎛ − ⎜ ⎟ ⎜ ⎝ 2 e 2e ⎠ ⎝ ⎛ 1 . − 1) sunt puncte de minim local. y ) = x 2 + y 2 + xy − 3 x − 3 y + 2 f ( x.2. 1 punct de maxim local. y ) = xy(5 − x − y ) 7. f ( x. y ) = xy ln( x 2 + y 2 ) R: ⎛ 1 . 6. y ) = 3xy 2 − x 3 − 15 x − 36 y + 9 R: Funcţia nu are puncte de extrem local. y ) = ( x + y ) ⋅ e − ( x + y ) R: − 1 . f ( x. 1) punct de minim local. y ) = 3x 2 y + y 3 − 12 x − 15 y + 11 R: (1. − 1 punct de minim local. f ( x. f ( x. 3. − 1 ⎞ puncte de minim local. y ) = x 3 + y 2 + 3 xy + 3 x + y 319 . − 2) punct de maxim local. 10. y ) = x 2 + y 2 − 4 x − 2 y + 4 f ( x. 1) şi (− 1. ⎟ 2e ⎠ ⎛ − 1 . f ( x. y ) = x 4 + y 4 − 4 xy R: (1. f ( x. f ( x. 2 ) punct de minim local. ⎜ ⎟ 2e ⎠ ⎝ 2e . 1) punct de minim local. y ) = x 2 + y 2 + 2 xy − 6 x − 4 y + 6 f ( x. 8. f ( x. y ) = xy( x + y − 3) R: (1. f ( x. f ( x. 11. ⎜ ⎟ 2e 2e ⎠ ⎝ 1 2e 14. 5. 1 ⎞ . y ) = x 2 + xy + y 2 − x − 2 y R: (0. (− 1. 4. 2 2 ( ) (2 2 ) 13. 1 ⎞ puncte de maxim local. y ) = 2 x 3 + 2 y 3 − 3 xy + 3 15. 9. y ) = ( x − 1) 2 + 2 y 2 2 2 12. f ( x. 1 . y ) = x 3 + y 3 + 3 xy + 33 f ( x. 16. − 1 ⎞.

f ( x. y ) = x 3 y 2 (6 − x − y ). f ( x. f ( x. f ( x. f ( x. y ) = ( x − 1) 2 − 2 y 2 18. y ) = x 2 + ay 2 − 4 x − 2 y + 2 . a ∈ R 320 . f ( x. y ) = x 2 + y 2 + axy − 2 x − 2 y + 2 . y ≠ 0 y x x y 22. y ) = + . f ( x. y > 0 x y R: (5. 1 + 2 . y ) = x 2 + xy + y 2 − 2 x − y R: P(1. f ( x. f ( x. y ) = x 4 + y 4 − 2 x 2 + 4 xy − 2 y 2 R: − 2 . f ( x. y ) = ( x 2 + y 2 ) ⋅ e − ( x + y ) 20. y ) = 1+ x2 + y2 50 20 24. f ( x. ) )( ) 2 2 19. y ) = xy + + . f ( x. f ( x. f ( x. 2) punct de minim local. y ) = x 4 + y 3 − 8 x 3 + 18 x 2 − 3 y 2 − 8 x − 3 y + 8 R: 1 + 2 . x. 25. − 2 puncte de minim local. x. a ∈ R 31. 2 punct de maxim local. 30. y ≠ 0 y x 1+ x − y 23. x ≠ 0. x ≠ 0. y ) = + + y 2 − 4 y. 2 − 3 puncte de minim local. y > 0 26. 0 ) punct de minim local. y ) = x 2 − xy + y 2 − 2 x + y 29. 27. f ( x. y ) = x 3 + y 3 − 6 x 2 − 9 y 2 + 9 x + 15 y x y 21.17. y ) = e 2 x x + y 2 + 2 y ( ) ) 28. 2 + 3 . ( (1 − 2 . 2 şi ( ) ( 2 .

y. y. z ) = x 3 − 3 x 2 + y 2 + z 2 + yz − 7 y − 10 z 46. 2 ) punct de maxim local. (2 ) 3 1 y x z 39. y. y. y. f ( x. z ) = x 2 + y 2 + z 2 + xy + xz + yz − 4 x − 4 y − 4 36. 41. x. z ) = x + y2 z2 2 + + . 1 punct de minim local. z ) = x 2 + y 2 + z 3 + 2 x + 12 yz + 2 R: (− 1. f ( x. f : (R * ) → R. z ) = x( y + 1) z . 2) punct de minim local. f ( x. f ( x. z > 0 321 .1. a ∈ R 34. 2 2 . y > 0. 35. f ( x. f ( x. z ) = xyz + xy + xz + yz − 5 x − 7 y − 11z 44. f ( x. z ) = + + + . y. f ( x. 37. f ( x. R: 40. f ( x. y ) = ax 2 + ay 2 + 4 xy − 8 x − 10 y + 12 . z ) = x 2 + y 2 + z 2 − 2 x − 4 y − 6 z 38. 24) punct de minim local. y. f ( x. z ) = x 2 + y 2 + z 2 + xy + xz + yz 45. f ( x. z > 0 4x y z R: 1 . a ∈ R 33. (− 2 . z ) = 16 − ( x + 1) 2 − ( y + 2) 2 − ( z + 3) 2 47. y. y. − 2 2 . z ) = xyz − 6 x − 3 y − 2 z 42. x > 0. z ) = x 2 + 2 y 2 + 3 z 2 + 6 xy − 6 xz + 8 yz − 2 x − 18 y − 8 z R: Nu are puncte de extrem. y. y . z ) = y 2 + z 2 + xy + yz + 3 x + y + z R: (− 8. y.32. x 4 z y ( 2 . 5. f ( x. y. f ( x. f ( x. z ) = x 3 + y 3 + z 3 + 3 xy + 3 xz + 3 yz − 12 x − 12 y − 12 z 43. y. − 144. − 3) punct de minim local. y. y ) = ax 2 + ay 2 + xy − 4 x − 4 y + 4 . f ( x.

54. 0 ) punct de maxim local şi ⎛ − 1 . ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 2⎠ ⎝ 2 2⎠ ⎝ 2 58. y. 57. b . f ( x. 0 punct de minim local 51. 0 ) este punct de maxim global. y) = 3xy 2 + x 3 + ax + by + c să admită în (1. z ) = sin x + sin y + sin z − sin( x + y + z ) R: π . y) = x 3 + y 2 R: Funcţia nu are puncte de extrem local. f ( x. f ( x. y. z ) = x 2 + 2 y 2 + 3 z 2 + xy + xz + yz − 7 x − 12 y − 21z 2 2 50. f ( x. < 0 . 0 ) este punct de maxim local. f ( x. π punct de maxim local.48. 2 2 2 55.−1) este punct şa. f ( x. − 1 ⎞ .0) este punct de minim global al funcţiei f . f ( x. f : R 2 → R. pentru α . z ) = ( x + z 2 )e x( y + z +1) R: − 1. z ) = x 2 − y 2 + z 2 + xy + xz + yz + 6 x − 4 y − 4 z 49. f ( x. ⎛ 1 . ⎛ − 1 . y. f : R 2 → R. f ( x.α ) este punct de minim local. c = −4 .2) un punct de extrem local. > 0 . − 1 ⎞ . y. în care valoarea funcţiei să fie -30. y) = x + y R: (0. (α . 2 2 ( 2 ) (2 ) 52. y ) = x 4 + y 4 − x 2 − y 2 R: (0. y ) = − x 2 − y 4 R: (0. f ( x. b = −12 . (0. 56. f : R → R. − 1 ⎞ . z ) = ax 2 + y 2 + z 2 + xy + xz + yz − 7 x − 8 y − 9 z 53. 322 . 0. pentru α. Să se determine valorile parametrilor a . c ∈ R astfel încât funcţia f : R 2 → R. y) = x 2 ye y − x R: ( −2. 1 ⎞ puncte de minim local. y. π . ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 2 2⎠ ⎝ 2 2⎠ ⎝ ⎛ 1 . f ( x. R: a = −15 .

. x n ) = 0 ⎩ trebuie parcurse următoarele etape: Etapa 1...... xn ) + ... λ0 în funcţia Φ . x n ... ) = 0 xn ⎪g x x n f : A ⊂ R → R .. xn ... λ1 . x n ...... Determinăm semnul diferenţialei de ( ) ( ) 0 0 ordinul doi d 2 Φ (x1 ....2........ xn ) a funcţiei 0 Φ (x1 . având k 323 . x 2 .... λ1 ... . xn ) Etapa 2......... rezultând o funcţie de n variabile......2.EXTREME CONDIŢIONATE (CU LEGĂTURI) BREVIAR TEORETIC Metoda multiplicatorilor lui Lagrange pentru determinarea punctelor de extrem local condiţionat ale unei funcţii de mai multe variabile Pentru a determina punctele de extrem local ale funcţiei ⎧ g1 ( x1 . x 2 . x2 ... x2 .. λ1 . λk ) = = f ( x1 . Pentru fiecare punct 0 0 0 staţionar x1 . λ0 ). x2 . + λk g k ( x1 .... cu condiţiile (legăturile): ⎨ 2 1 2 ⎪. x n . λ0 al funcţiei Φ ..... k 0 λ1 . Determinăm punctele staţionare ale funcţiei Φ .... λ2 . x2 .. Stabilim care dintre punctele staţionare sunt puncte de extrem local condiţionat pentru funcţia f . Etapa 3. ⎪ g k (x1 .. Scriem funcţia lui Lagrange: Φ ( x1 ...... x n . x n ) = 0 ⎪ ( .... xn ) + λ1 g1 ( x1 ........... x1 .....8. se înlocuiesc valorile k 0 0 punctul staţionar x1 ..........

.. ( ) • 0 0 Dacă funcţionala d 2 Φ x1 ....... xn şi se vede dacă punctul este de maxim sau de minim local.. x n . x n > 0 (funcţionala 0 0 0 0 d 2 Φ x1 ..... ..... dx n . g ( x.. x n .. x1 . 0 0 atunci x1 .... atunci x1 . care verifică relaţia x + 2y = 3. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : R 2 → R. dx 2 . dxk în funcţie de dx k +1 . x n < 0 (funcţionala 0 0 0 0 d 2 Φ x1 .. x1 . x n este punct de maxim local condiţionat.. y) = x + 2 y − 3 . x1 .• 0 0 Dacă d 2 Φ x1 . x n . x n este nedefinită. Fie g : R 2 → R. ( ) ( ) ) • 0 0 În altă situaţie..... ( ( ( ) ) ) ( ) • 0 0 Dacă d 2 Φ x1 ..... x n este pozitiv definită). x1 ...... Rezolvare: Metoda I. exprimând dx1 . x n ( şi se rezolvă sistemul obţinut în raport cu dx1 . x1 . x n ... x n este punct şa.. x n .. x1 ... (metoda multiplicatorilor lui Lagrange) Relaţia x + 2 y = 3 ⇔ x + 2 y − 3 = 0 . y) = x 2 + y 2 − 3x − 4 y + 3 ........ se diferenţiază condiţiile în punctul x1 ... dx 2 .. x n .... 324 ... atunci x1 ... ( ) ( ) PROBLEME REZOLVATE 1. f ( x..... apoi se 0 0 înlocuiesc rezultatele găsite în expresia d 2 Φ x1 .... x n este negativ definită). x n este punct de minim local condiţionat........ dx n ..

Pentru λ = 1 obţinem Φ( x.1.1) = 2 . Scriem funcţia lui Lagrange: Φ( x. în funcţie de semnul diferenţialei de ordinul doi a funcţiei Φ în P(1. y. notată d 2 Φ ( x.1) este punct de minim local condiţionat.1) este punct staţionar al funcţiei Φ . y ) = 0 . λ ) = x + 2 y − 3 ⎩ 3−λ ⎧ ⎪x = 2 ⎧2 x − 3 + λ = 0 ⎧x = 1 ⎪ 4 − 2λ ⎪ ⎪ ⎪ ⇒ ⎨2 y − 4 + 2λ = 0 ⇒ ⎨ y = ⇒ ⎨y = 1.1) este punct staţionar condiţionat al funcţiei f .1) dy 2 + 2Φ 'xy (1. ' ' ' Avem: Φ 'x 2 ( x. ' ' ' Φ 'x 2 (1. λ ) = 2 y − 4 + 2λ ⎪ ' ⎪Φ λ ( x. y ) = x 2 + y 2 − 3x − 4 y + 3 + λ ( x + 2 y − 3) .1) = 0 .Etapa 1. Determinăm punctele staţionare ale funcţiei Φ : ⎧Φ ' ( x. Etapa 2. y.1) .1)dx 2 + Φ 'y 2 (1. Φ 'y 2 ( x.1.1) .1) = x 2 + y 2 − 3 x − 4 y + 3 + ( x + 2 y − 3) = Φ ( x.1. Rezultă: ' ' ' d 2 Φ( x. λ ) = 2 x − 3 + λ ⎪ x ⎪ ' ⎨Φ y ( x. prin urmare P (1. y. Stabilim natura acestui punct.1) = 2 . Φ 'xy ( x. Φ 'xy (1. y ) = 2 . y ) + λg ( x. y. y. Etapa 3. y ) = 2 . y. λ ) = f ( x. y ) şi P(1. 2 ⎪ ⎪x + 2 y − 3 = 0 ⎪λ = 1 ⎩ ⎩ 4 − 2λ ⎪3 − λ ⎪ 2 +2 2 −3= 0 ⎩ deci (1.1) = Φ 'x 2 (1. y. Φ 'y 2 (1.1)dxdy = = 2dx 2 + 2dy 2 > 0 . 325 .

y. f ( x. y ) = f (3 − 2 y. (metoda reducerii) Din relaţia x + 2 y = 3 obţinem x = 3 − 2 y . y. Rezultă că şi admite pe y = − 2a x = 1 . Rezolvare: Vom aplica metoda multiplicatorilor lui Lagrange. λ ) = x 2 + y 2 + z 2 − 9 ⎩ ⎩ 326 . Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : R 3 → R. λ ) = −2 + 2λz ⎪ ⎪ ' ⎪x 2 + y 2 + z 2 − 9 = 0 ⎪Φ λ ( x. prin urmare P(1. Metoda reducerii se poate aplica numai în cazul în care legăturile sunt date de funcţii liniare.Metoda II. g ( x. y ) = (3 − 2 y ) 2 + y 2 − 3(3 − 2 y ) − 4 y + 3 = = 5 y 2 − 22 y + 21 = h( y ) . λ ) = 2 + 2λx ⎧2 + 2λx = 0 ⎪ ⎪1 + 2λy = 0 ⎪Φ 'y ( x. Etapa 1. z ) + λg ( x. z. z ) = 2 x + y − 2 z . z . y. λ ) = 1 + 2λy ⎪ ⎪ ⇒⎨ ⇒ ⎨ − 2 + 2λz = 0 ⎪Φ 'z ( x. Determinăm punctele staţionare ale funcţiei Φ : ⎧Φ 'x ( x.1) este punct de minim local condiţionat al funcţiei f . z ) = x 2 + y 2 + z 2 − 9 . Scriem funcţia lui Lagrange: Φ ( x. Relaţia x 2 + y 2 + z 2 = 9 ⇔ x 2 + y 2 + z 2 − 9 = 0 Fie g : R 3 → R. z ) = 2 x + y − 2 z + λ ( x 2 + y 2 + z 2 ) . λ ) = f ( x. h( y) = 5 y 2 − 10 y + 3 . z . y. z. Am obţinut o funcţie de o singură variabilă. h : R → R. iar funcţia devine f ( x. 2. y. y. Observaţie. Etapa 2. care verifică relaţia x2 + y2 + z2 = 9 . care este o funcţie de gradul al doilea b = 1 ca punct de minim local. z. y. y. y.

y. y. 2 1 ⎪z = λ ⎪ ⎪ 12 + 1 2 + 12 = 9 λ 4λ ⎩λ 1 ⇒ P ( −2. Obţinem: d 2 Φ ( x. z.−1. în funcţie de semnul diferenţialei de ordinul doi a funcţiei Φ în P (−2. z ) = 0 . z ) şi 2 P (−2. ' ' ' Φ 'xy ( x. z ) = 1 . 1 ) = 2 x + y − 2 z − 1 ( x 2 + y 2 + z 2 ) = Φ ( x. 2) este punct de minim local condiţionat. y.−2) . în funcţie de semnul diferenţialei de ordinul doi a funcţiei Φ în P2 (2. z ) = 1 . z ) = 1 . z ) = Φ 'xz ( x. z ) = Φ 'yz ( x. ' Φ 'y 2 ( x. z .2) . 1 ' Φ 'x 2 ( x. Φ 'z' 2 ( x.−2) punct staţionar condiţionat al funcţiei f . −1.2) este punct staţionar condiţionat al funcţiei f . Pentru λ = 1 2 Pentru λ = − 1 ⇒ P2 (2. y. • Pentru λ = 1 obţinem: 2 Φ ( x. y.−2) este punct staţionar condiţionat al funcţiei f . y . y. z ) şi 2 2 P2 (2. y. 1 • Pentru λ = − 1 obţinem 2 Φ( x. 2) = dx 2 + dy 2 + dz 2 > 0 . Stabilim natura acestui punct. z . Stabilim 1 natura acestui punct.⎧x = − 1 λ ⎪ ⎪y = − 1 ⎪ 2λ ⇒⎨ ⇒λ =±1. 2 Etapa 3. y.1. prin urmare P (−2.−1.2) punct staţionar condiţionat al funcţiei f .1. y.−1. 327 .−2.−1. y.1. 1 ) 2 = 2 x + y − 2 z + 1 ( x 2 + y 2 + z 2 ) = Φ( x.

λ ) = f ( x. z ) = Φ 'xz ( x. Rezolvare: Vom aplica metoda multiplicatorilor lui Lagrange. ' Φ 'y 2 ( x. z. z ) = xy + yz + zx − 12 . Etapa1. Rezultă: d 2 Φ ( x. z ) = 0 . z ) = xyz . λ ) = yz + λy + λz (1) ⎧ yz + λy + λz = 0 ⎪ ' ⎪ xz + λx + λz = 0 ⎪Φ y ( x. Fie g : R 3 → R. z ) = −1 . ⎧ yz = 0 ⎪ xz = 0 ⎪ a ) Dacă λ = 0 ⇒ ⎨ . z . λ ) = xy + yz + zx − 12 (4) ⎩ (1) (2) (3) (4) x ⋅ (1) − y ⋅ (2) ⇒ λz ( x − y ) = 0 ⇒ λ = 0 sau z = 0 sau x = y . λ ) = xy + λx + λy (3) ⎪ xy + yz + zx = 12 ⎪ ' ⎩ ⎪Φ λ ( x.1. z ) = xyz + λ ( xy + yz + zx − 12) . y.−2) este punct de maxim local condiţionat. y. y. z ) = −1 . ' ' ' Φ 'xy ( x. y. y. Etapa2. z ) + λg ( x. y. y. y. z. y. contradicţie. λ ) = xz + λx + λz ( 2) ⎪ ⎪ ⇒⎨ ⎨ ⎪ xy + λx + λy = 0 ⎪Φ 'z ( x. Φ 'z' 2 ( x. y.' Φ 'x 2 ( x. Scriem funcţia lui Lagrange: Φ( x. z. 2. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : R 3 → R. Determinăm punctele staţionare ale funcţiei Φ : ⎧Φ 'x ( x.2. Relaţia xy + yz + zx = 12 ⇔ xy + yz + zx − 12 = 0 . y.1.−2) = − dx 2 − dy 2 − dz 2 < 0 . g ( x. deci P2 (2. y. z. z ) = −1 . z ) = Φ 'yz ( x. y. y. y. z. f ( x. ⎪ xy = 0 ⎪ xy + yz + zx = 12 ⎩ 328 . y. care verifică relaţia xy + yz + zx = 12 .

−2) .⎧λy = 0 ⎪λx = 0 ⎪ b) Dacă z = 0 ⇒ ⎨ . z. Φ 'yz ( x.2) = 1 ⇒ d 2 Φ ( x. Avem punctele staţionare condiţionate P (2. contradicţie.2) = dxdy + dydz + dzdx (*). rezultă că y = z . 1 ' ' ' Φ 'x 2 ( x. y. ⎧ xy = 0 b1 ) Pentru λ = 0 ⇒ ⎨ .2. y. λ ) = xyz − ( xy + yz + zx − 12) şi P (2.2) = 1. contradicţie. y. 329 . din prima ecuaţie rezultă xy + λx + λy = 0 ⎪ ⎪ xy = 12 ⎩ λ = 0 sau y = 0 .2) şi 1 P2 (−2.2. • Pentru λ = −1 obţinem Φ( x. z . ⎩ xy = 12 b2 ) Pentru y = 0 ⇒ x ⋅ 0 = 12 . y.2. λ = m 1 . Etapa3.2.2) . Φ 'yz (2.2. Prin urmare x = y = z şi din relaţia (4) obţinem 3x 2 = 12 ⇒ x = ±2 = y = z . z ) = Φ 'y 2 ( x.2. y.2) este punct 1 staţionar condiţionat al funcţiei f .−2. z ) = x − 1 ⇒ ' ' ' Φ 'xy (2. Analog. z ) = 0 . Deci x = y . z ) = y − 1. în funcţie de semnul diferenţialei de ordinul doi a funcţiei Φ în P (2. y. z ) = Φ 'z 2 ( x.2. y.2) = 1.2. Stabilim natura acestui punct. y. folosind relaţiile (2) şi (3). ' ' ' Φ 'xy ( x. Φ 'xz ( x. Φ 'xz (2. z ) = z − 1.

g 'y ( x. y. y. y. z ) = x + 1 ⇒ ' ' ' Φ 'xy (−2.2.−2) = −4 . λ ) = xyz + ( xy + yz + zx − 12) şi P2 (−2. z. ' ' ' Φ 'x 2 ( x. y. în funcţie de semnul diferenţialei de ordinul doi a funcţiei Φ în P2 (−2. y. y.−2) = −dxdy − dydz − dzdx (**). y. Φ 'xz ( x. z ) = Φ 'z 2 ( x. prin urmare relaţia dg ( x. z ) = z + 1. z ) = x + z . de aici obţinem dz = −dx − dy şi.2) = g z (2.−2) = 0 .−2. Avem că: ' g ( x. g x ( x. y.Pentru a stabili semnul acestei funcţionale. Pentru a stabili semnul acestei funcţionale. y.2) = 4 .2. y. y.2) = 0 devine 4dx + 4dy + 4dz = 0 . diferenţiem legătura g ( x. z ) = 0 şi obţinem dg ( x. z.−2) = −1. ' ' ' Φ 'xy ( x.2.2. deci P (2. z . z ) = 0 .−2) = g 'z (−2.2) = 0 .2. z. z ) = y + 1.−2.−2) . z ) = y + z . prin înlocuire în (*).−2. y. ' ' ' g z ( x.2.−2. z ) = x + y ⇒ g x (2. y.−2) este punct staţionar condiţionat al funcţiei f . z ) = Φ 'y 2 ( x.2. Φ 'yz ( x. z. y.−2. z ) = xy + yz + zx − 12 . g x ( x. z ) = xy + yz + zx − 12 . Avem că: ' g ( x.−2. diferenţiem legătura g ( x.−2) = −1. Φ 'yz (−2.2. prin 330 . ' g z ( x. g 'y ( x. z ) = x + z . z ) = x + y ' ⇒ g x ( −2. Stabilim natura acestui punct. y. Φ 'xz (−2. 1 • Pentru λ = 1 obţinem Φ( x. y.−2. y. z ) = y + z .−2. rezultă: d 2 Φ ( x.2) este punct de maxim local condiţionat. y.2. y . y.−2.2) = − dx 2 − dxdy − dy 2 = −(dx + 1 dy ) 2 − 3 dy 2 < 0 2 4 .−2) = g 'y (−2.−2) = −1 ⇒ d 2 Φ ( x.2) = g 'y (2. z.−2.−2.−2. y.2. y. z ) = 0 şi obţinem dg ( x.

2) punct de maxim local condiţionat. (2. f ( x.−2) = 0 devine − 4dx − 4dy − 4dz = 0 ⇒ dz = −dx − dy şi. prin înlocuire în (**). 1) puncte de minim local condiţionat. f : R 3 → R. 4 .−2. z ) = xyz cu condiţia x + y + z = 3 . 2 4 deci P2 (−2. 2. f ( x. x − y − z = 8 . 4 . z. f : R 2 → R. 2 ) punct de minim local condiţionat. f ( x. y. f ( x. R: (1. z ) = xyz .−2) punct de minim local condiţionat. f ( x. f ( x. 2) . R: (2.−2. y. R: 7 . cu condiţia x + 2 y = 3 .−2) este punct de minim local condiţionat. f ( x. x y 5. y ) = x 2 + y 2 cu condiţia − = 1 . PROBLEME PROPUSE Să se determine punctele de extrem local condiţionat ale funcţiilor: 1. (1. (2. y. 2. y ) = x 2 + xy + y 2 + x − y + 1 cu condiţia x 2 + y 2 = 1 . (2. 4 .2. y. 2 ) .−2.2. 1. y.1) punct de minim local condiţionat. R: (1.1. 7 puncte de maxim local condiţionat. y) = x 2 + y 2 − 3x − 4 y + 3 . y. xy + yz + zx = 8 . rezultă: d 2 Φ ( x.2) = dx 2 + dxdy + dy 2 = (dx + 1 dy ) 2 + 3 dy 2 > 0 . 2.−2. (−2. cu condiţia x 2 + y 2 + z 2 = 9 . 4 . 2 3 6. 1) punct de maxim local condiţionat. 3 3 3 3 3 3 (3 ) (3 ) (3 ) 331 . R: (− 2. z ) = xyz cu condiţiile x + y + z = 5. 3. cu condiţia xy + yz + zx = 12 . 4. z ) = 2 x + y − 2 z . f ( x. z ) = xyz cu condiţiile x + y − z = 3. − 2) punct de maxim local condiţionat. 8. f : R 3 → R. 7. 1. − 1. 7 . 2. 4 . y.urmare relaţia dg ( x. 4 . z.

1. 2 ) punct de maxim local condiţionat. (− 1. 8 ) punct de minim local condiţionat. y. f ( x. − 8 punct de maxim local condiţionat. y) = x 2 + y 2 − 4 x − 4 y + 5. x 2 + y 2 = 5 17. y ) = x 2 + y 2 cu condiţia + = 1 2 3 13. x + y + z = 3 24. y. 15. xyz = 1 R: (1. care verifică relaţia x + y + z = 3 16. f ( x. y) = x + 2 y. y. 1) punct de minim local condiţionat. x 2 + y 2 + z 2 = 16 R: 4 . 3) punct de minim local condiţionat. f ( x. f ( x. f ( x. f ( x. z ) = xyz . f : R 3 → R. f : R 3 → R. x ≠ 0. 20. y. − 2 ) punct de minim local condiţionat. z ) = x 2 + y 2 + z 2 + xy + xz + yz. y ≠ 0. z ) = x + y + z. f : R 2 → R. f ( x. y. y ) = cos 2 x + cos 2 y cu condiţia y − x = 2 2 π 4 14. f ( x. f ( x. z ≠ 0 x y z 332 . f ( x. f ( x. − 2. − 2) punct de minim local condiţionat. 19. (− 2. x + y = 1 23. f : R 3 → R. z ) = x − 2 y + 2 z cu condiţia x + y + z 2 = 9 R: (1. y. 3. f ( x. z ) = x + 2 y − 2 z.9. (3 3 3 ) (− 4 . 3 3 3 18. y ) = xy cu condiţia x + y = 1 11. 2 ) punct de maxim local condiţionat. 10. f ( x. y ) = x + 2 y cu condiţia x 2 + y 2 = 5 R: (1. z ) = x 2 y 3 z 4 . y) = x 2 + y 2 + xy + x + y + 1. x y 12. x + 2 y + 3 z = 6 1 1 1 + + = 1. y. y) = xy. R: (3. f ( x. z ) = xy + xz + yz. x − y = 0 22. f ( x. 2. 8 . 2 x + y = 3 21. − 8 . f ( x. y ) = 6 − 4 x − 3 y cu condiţia x 2 + y 2 = 1 .

y. 1 1 1 + 2 = 2 . y ≠ 0. z ) = xy + xz + yz. z ) = x 2 + 2 y 2 + 3 z 2 + 3 xy + xz + 2 yz . x + y + z = 12 31. xyz = 8 27. xy + xz + yz = 8 29. z ) = xyz . f ( x. x ≠ 0. cu condiţiile x − y + z = 2. cu condiţiile 2 x + y + z = 4. y ) = x 2 + y 2 . f ( x. x + y + z = 3 26. f ( x. y . − 2. f ( x. z ) = x + y + z . x + 2 y + z = 4 34. y. cu condiţiile x + y − z = 5. y. f ( x. x 2 + y 2 + z 2 = 4 R: 4 . f ( x. 0) punct de minim local condiţionat. z ) = xyz . (3 (0. y. z ) = xy + xz + yz. 3 3 ) 33. y. f ( x. x 2 + y 2 = 1 28.25. 2 . z ) = xy + xz + yz. f ( x. f ( x. 4 punct de maxim local condiţionat. 32. y. y) = x + y. x − y + z = 2 333 . a ≠ 0 2 x y a x y + =1 5 7 30. f ( x. cu condiţiile x + y + z = 5. y) = ( x − 1) 2 + ( y − 2) 2 .

9 4. METODA CELOR MAI MICI PĂTRATE BREVIAR TEORETIC Tipurile de ajustare frecvent utilizate sunt: • Ajustare liniară: y = ax + b • • Ajustare parabolică: y = ax 2 + bx + c Ajustare hiperbolică: y = a + b .7 Considerăm funcţia de ajustare f ( x) = ax + b . cu notaţia z = 1 se ajunge la x x ajustare liniară • Ajustare după o funcţie exponenţială: y = b ⋅ a x . 334 . lei) 2.5 3 3.5 3 3.8. Rezolvare: Tabelul precedent poate fi reprezentat sub forma: -2 -1 0 1 2 xi 2.7 2.1 yi 2. exprimat în milioane lei. prin logaritmare se obţine: ln y = ln b + x ln a sau z = A + Bx şi se ajunge tot la o ajustare liniară PROBLEME REZOLVATE 1. Consumul de materii prime al unei societăţi comerciale în primele 5 luni ale anului. a fost: Luna ianuarie februarie martie aprilie mai Consum(mil.3.1 Să se ajusteze datele după o dreaptă şi să se facă o prognoză pentru luna iulie.9 4.

1 5 xi2 4 1 0 1 4 5 xi y i -5. b) = 2 5 (ax + b − y ) ∑ i i ⎪ b i =1 ⎩ 5 5 ⎧ 5 2 a ∑ xi + b ∑ x i − ∑ x i y i = 0 ⎪ ⎪ i =1 i =1 i =1 (*) ⎨ 5 5 ⎪a x + 5b − y = 0 ∑ i ⎪ ∑ i i =1 ⎩ i =1 xi -2 -1 0 1 2 i =1 yi 2.5 0 3.2 ⎧a = 0.2 ⎩b = 3. ⇒⎨ ⎨ ⎩0 ⋅ a + 5 ⋅ b = 16. b) = 0 ⎩ 5 ⎧ ' ⎪ Fa ( a. ∑ xi2 = 10 i =1 ∑ xi y1 = 4. b) = 2 ∑ (axi + b − yi )xi ⎪ i =1 .Suma pătratelor erorilor este dată de funcţia: F (a.9 4.42 .5 3 3.4 -2.2 5 Sistemul (*) este echivalent cu: ⎧10 ⋅ a + 0 ⋅ b = 4.2 i =1 ∑ xi = 0 5 i =1 ∑ yi = 16. i =1 i =1 5 5 Punem condiţia ca suma pătratelor erorilor să fie minimă.7 2. ' ⎧ Fa (a.9 8. va rezulta sistemul: ⎨ ⎪ F ' (a.24 335 . b) = 0 ⎪ ⎨ ' ⎪ Fb (a. b) = ∑ [ f ( xi ) − yi ]2 = ∑ [axi + b − yi ]2 .

c) = 0 ⎩ 336 . b.Am obţinut dreapta de ajustare f ( x) = 0. Volumul vânzărilor unui produs în timp de 7 luni a înregistrat următoarea evoluţie: Luna ian feb. c) = 0 ⎪ ' ⎪ Fc (a.24 . c) = ∑ [ f ( xi ) − yi ]2 = ∑ axi2 + bxi + c − yi i =1 i =1 7 7 [ ]. b.42 x + 3. 2 Punem condiţia ca suma pătratelor erorilor să fie minimă. ' ⎧ Fa (a. b. Suma pătratelor erorilor este dată de funcţia: F (a. lei) Să se ajusteze datele după o parabolă şi să se facă o prognoză pentru luna următoare. Volumul 30 54 76 82 70 50 45 vânzărilor (mil. b.. c) = 0 ⎪ ⎪ ' ⎨ Fb (a. Rezolvare: Tabelul precedent poate fi reprezentat sub forma: -3 -2 -1 0 1 2 xi 3 45 yi 30 54 76 82 70 50 Considerăm funcţia de ajustare f ( x) = ax 2 + bx + c .92 milioane lei. martie aprilie mai iunie iulie . Pentru o prognoză pe luna iulie vom considera x = 4 şi vom obţine f (4) = 4. 2.

va rezulta sistemul: ( ( 7 7 7 ⎧ 7 4 3 2 2 ⎪ a ∑ x i + b ∑ xi + c ∑ xi − ∑ x i y i = 0 i =1 i =1 i =1 ⎪ i =1 ⎪ 7 7 7 7 ⎪ 3 2 ⎨a ∑ xi + b ∑ xi + c ∑ xi − ∑ xi yi = 0 (*) i =1 i =1 i =1 ⎪ i =1 ⎪ 7 7 7 ⎪a ∑ xi2 + b ∑ xi + 7c − ∑ yi = 0 ⎪ i =1 i =1 i =1 ⎩ xi -3 -2 -1 0 1 2 3 i =1 yi 30 54 76 82 70 50 45 i =1 xi2 9 4 1 0 1 4 9 i =1 xi3 -27 -8 -1 0 1 8 27 i =1 xi4 81 16 1 0 1 16 81 i =1 xi y i -90 -108 -76 0 70 100 135 i =1 xi2 yi 270 216 76 0 70 200 405 i =1 ∑ xi = 0 7 ∑ y i = 407 7 ∑ xi2 = 28 7 ∑ xi3 = 0 7 ∑ xi4 = 196 7 ∑ xi yi = 31 7 ∑ xi2 yi = 1237 7 Sistemul (*) este echivalent cu: 337 . c) = 2 ∑ axi + bxi + c − yi i =1 ⎪ ⎪ 7 ⎪ Fc' (a. b. b. c) = 2 ∑ axi + bxi + c − yi i =1 ⎪ ⎪ 7 ⎪ ' 2 ⎨ Fb (a. c) = 2 ∑ axi2 + bxi + c − yi ⎪ i =1 ⎩ ( )xi2 )xi ) .7 ⎧ ' 2 ⎪ Fa (a. b.

b) Să se facă o prognoză pentru următorii doi ani.761 ⎩ ⎩ Am obţinut parabola de ajustare f ( x) = −4.64 . 338 .107 . PROBLEME PROPUSE 1. lei) a) Să se ajusteze datele după o parabolă.5 afaceri(mld.99 .654 ⎪ ⎪ ⇒ ⎨b = 1.lei) a ) Să se ajusteze datele după o dreaptă. Pentru o prognoză pe luna următoare vom considera x = 4 şi vom obţine f (4) = 6.45 x + 4.02 . R: a ) f ( x) = −4. R: a ) f ( x) = 0.2 5.725 milioane lei.44 . 2. Valoarea profitului înregistrat de un agent economic în timp de 7 trimestre a înregistrat următoarea evoluţie: 1 2 3 4 5 6 7 Trimestrul Valoarea 34 52 98 76 65 58 52 profitului (mil. exprimată în miliarde lei.107 x + 76. b) 15.32 x 2 + 1.8 4.⎧196a + 0 ⋅ b + 28c = 1237 ⎧a = −4. b) 5.761 .654 x 2 + 1.1 4. Cifra de afaceri a unei firme în ultimii 5 ani. b) Să se facă o prognoză pentru următorul trimestru.42 .18 x + 79. 6. ⎨0 ⋅ a + 28b + 0 ⋅ c = 31 ⎪28a + 0 ⋅ b + 7c = 407 ⎪c = 76.6 5.. a fost: Anii 1997 1998 1999 2000 2001 Cifra de 3.

4. b) 14.22 c) 14.5 . este dată în tabelul următor: Luna ian. g ( x) = 1. c) Să se facă o prognoză pentru următorul an cu ajutorul funcţiei alese la punctul precedent.7 x + 0. feb. Evoluţia preţului benzinei timp de 5 ani.9.3. 5. înregistrată în luna ianuarie a fiecărui an a fost: Anii 1997 1998 1999 2000 2001 Preţul(mii lei) 3 4 6 9 13 a ) Să se ajusteze datele după o dreaptă.5 x + 7 . Valoarea produselor rămase nevândute într-un magazin pe timp de 7 luni. Volumul vânzărilor de autoturisme în perioada 1998-2002 a fost: Anii 1998 1999 2000 2001 2002 Volumul 2 3 4 6 9 vânzărilor (mld. martie aprilie mai iunie iulie Volumul 50 30 20 15 12 10 8 vânzărilor (mil. exprimată în milioane lei. lei) a) Să se ajusteze datele după o dreaptă şi după o parabolă. b) Să se facă o prognoză pentru următorul an. R: a ) f ( x) = 2. b) Comparând suma pătratelor erorilor.7 x + 4.07 x 2 + 1. să se determine care dintre funcţiile găsite descrie mai bine evoluţia fenomenului studiat. 339 . R: a) f ( x) = 1.8 . lei) Să se ajusteze datele după o hiperbolă şi să se facă prognoza pentru luna octombrie.

32 x 2 + 1. Evoluţia preţului de vânzare a unui produs timp de 5 trimestre este dată în tabelul următor: 1 2 3 4 5 Trimestrul Valoarea 5 6 8 10 13 profitului (mil. b) Să se facă o prognoză pentru trimestrul următor. 7.4 . b) 14.42 .02 .18 x + 79. R: a ) f ( x) = −4. b) 15. 340 .4 . lei) Să se ajusteze datele după o dreaptă şi să se facă prognoza pentru următoarele două luni. R: a ) f ( x) = 2 x + 8. lei) a ) Să se ajusteze datele după o dreaptă.6. Producţia unui bun de consum timp de 5 luni a înregistrat următoarea evoluţie: Luna ian. feb. martie aprilie mai 1 3 5 8 11 Volumul vânzărilor (mil.

c > a . a ∞ 2) pentru α ≤ 1 şi L ≠ 0 .CAPITOLUL 9 CALCUL INTEGRAL 9. INTEGRALE CU LIMITE INFINITE BREVIAR TEORETIC Definiţie. Fie f : [a. a > 0.1. c]. ∞) → R o funcţie integrabilă pe orice interval compact [a. Fie f : [a. rezultă că ∫ f ( x)dx este divergentă. a ∞ 341 . rezultă că ∫ f ( x)dx este convergentă. ∞) → R. Dacă lim xα ⋅ f ( x) = L ∈ R . ∀x ∈ [a.1. f ( x) > 0 . c→∞ a c spunem că ∞ a ∞ a ∫ f ( x)dx este convergentă şi vom nota c ∫ f ( x)dx = lim ∫ f ( x)dx . c →∞ a Criteriu de convergenţă.1. INTEGRALE GENERALIZATE 9. Dacă lim ∫ f ( x)dx există şi este finită. ∞) . atunci: x →∞ 1) pentru α > 1 .

c > a . k k c→∞ k c →∞ ( ) pentru k ≠ 0 . ∞) → R. ∞ 1 1 c) I 3 = ∫ 2 dx . Funcţia f : [a. prin urmare k integrala este convergentă şi ∫ e − kx dx = a 1 − ka . lim ∫ dx = lim x a = +∞ . 0 c a a c →∞ a c →∞ ∞ rezultă că integrala este divergentă. deci integrala este ∞ c divergentă. d ) I 4 = ∫ α dx. • Pentru k > 0 avem lim e − kc = 0 ⇒ L = c →∞ ∞ 1 − ka e . b) I 2 = a ∞ ∞ −∞ ∫ 0 1 x +2 2 dx . α ∈ R . • pentru k = 0 avem I 1 = ∫ e dx = ∫ dx . să se studieze natura următoarelor integrale şi în caz de convergenţă să se determine valoarea acestora: a) I 1 = ∫ e − kx dx. Folosind definiţia. 342 . + 5x + 6 Rezolvare: a ) Vom aplica definiţia din breviarul teoretic. x + 6 x + 12 x −∞ 1 e) I 5 = −∞ ∫ x cos xdx .PROBLEME REZOLVATE 1. f ( x) = e − kx este integrabilă pe orice interval compact [a. k ∈ R . e k • Pentru k < 0 avem lim e c →∞ − kc = ∞ ⇒ L = ∞ . f ) I 6 = 0 ∞ −1 ∫x 2 1 dx . Studiem existenţa şi valoarea limitei: L = lim ∫ e − kx dx = lim − c c→∞ a 1 − kc e − ka 1 e − e − ka = − lim e − kc . c].

Vom studia limita: 2 b) Aplicăm definiţia. c > 0 . f ( x) = 1 L = lim ∫ dx = lim ln⎛ x + x 2 + 2 ⎞ = ln 2 − ⎜ ⎟ 2 ⎠ −c c →∞ −c x + 2 c →∞ ⎝ 0 1 0 2 = ln 2 . Studiem existenţa şi valoarea limitei: = 1 L = lim ∫ c →∞ 1 c 1 dx .x +2 este integrabilă pe orice interval compact [−c. rezultă lim⎜ arctg ⎜ + ⎟= ⎟ c →∞⎜ 3 3 3 ⎠ 3⎝2 2⎠ 3 ⎝ ∞ 1 π că integrala I 3 este convergentă şi I 3 = ∫ 2 dx = . − lim ln⎛ − c + c 2 + 2 ⎞ = ln 2 − lim ln ⎟ ⎜ ⎠ c→∞ ⎝ c →∞ c + c 2 + 2 0 1 prin urmare integrala I 2 este convergentă şi ∫ dx = ln 2 . Pentru α ≠ 1 avem: xα 343 . c > 1 . f ( x) = c c 2 L = lim ∫ 1 1 x+3 1 dx = lim ∫ dx = lim arctg = 2 2 c →∞ c →∞ c →∞ 3 3 − c x + 6 x + 12 − c ( x + 3) + 3 ⎛ − c + 3⎞ 1 ⎛π π ⎞ π c+3 − arctg ⎟= . 2 −∞ x + 2 1 este integrabilă pe x + 6 x + 12 orice interval compact [−c. Vom studia limita: c) Funcţia f : R → R. c].0]. Funcţia f : (−∞. c]. 3 − ∞ x + 6 x + 12 1 d ) Funcţia f : [1. c > 0 .0] → R. ∞) → R. f ( x) = α este integrabilă pe orice x interval compact [1.

344 . e) Aplicăm definiţia. Dacă α > 1 ⇒ L = 1 . prin urmare nu există 2 n →∞ lim ∫ x cos xdx . c > 0 . Vom studia limita: 0 0 0 ⎛ ⎞ 0 L = lim ∫ x cos xdx = lim ∫ x(sin x)' dx = lim⎜ x sin x −c − ∫ sin xdx ⎟ = ⎟ c→∞ c→∞ c →∞⎜ −c −c −c ⎝ ⎠ 1 cos c ⎞ ⎛ = lim(− c sin c + 1 − cos c ) = lim c⎜ − sin c + − ⎟ = lim f (c) . f ( x) = x cos x este integrabilă pe orice interval compact [−c. = − c →∞ x c →∞ − α + 1 α − 1 α − 1 c →∞ 1 1 c c • • Dacă α < 1 ⇒ L = ∞ . deci integrala este convergentă. rezultă că integrala este divergentă. α −1 c • 1 Dacă α = 1 ⇒ L = lim ∫ dx = lim ln c = ∞ . deci integrala I 5 = c →∞ −c 0 −∞ ∫ x cos xdx 0 este divergentă. c →∞ c →∞ c c ⎠ c →∞ ⎝ pentru x n = 2nπ + π ⇒ lim f ( x n ) = −∞ .0] → R.0]. prin urmare c →∞ x c →∞ 1 integrala este divergentă.1 x −α +1 1 1 L = lim ∫ α dx = lim lim c 1−α . Funcţia f : ( −∞. 2 n→∞ ' ' pentru x n = 2nπ − π ⇒ lim f ( x n ) = ∞ .

c > −1 . ∞) → R. f ( x) = 345 . că integrala este convergentă. b) I 2 = ∫ 3 ⎮ 6 ⌡ x2 −1 x 2 x + 3 0 1+ x 1 ∞ ∞ ∞ Rezolvare: x2 . pentru x →∞ 1+ x6 α = 4 > 1 rezultă. Studiem limita: f ) Funcţia f : [−1. c]. iar în caz de convergenţă să se afle valoarea acestora: arctgx 3x + 4 x2 a) I 1 = ∫ dx . are proprietatea că 1+ x6 x2 f ( x) > 0. −1 x + 5 x + 6 = lim ln 2. dx . Deoarece lim x α = 1 . f ( x ) = c 2 c 2 L = lim ∫ 1 + 5x + 6 c c → ∞ −1 x dx = lim ∫ 1 c → ∞ −1 ( x + 5 ) 2 − ( 1 ) 2 2 2 dx = 1⎞ x+2 ⎛ c+2 = lim ⎜ ln − ln ⎟ = ln 2 . ∞) .1 este integrabilă x + 5x + 6 pe orice interval compact [−1. Valoarea integralei este: c c ⎞ π 1 x2 ⎛1 dx = lim⎜ arctgx 3 ⎟ = lim arctgc 3 = . conform criteriului de convergenţă enunţat în breviarul teoretic. c) ⌠ dx . să se studieze natura următoarelor integrale. Utilizând criteriul de convergenţă. I = lim ∫ 6 0 c →∞ 1 + x c →∞ 3 6 ⎝ ⎠ c →∞ 3 0 a) Funcţia f : [0. prin urmare 2⎠ c→∞ x + 3 −1 c→∞⎝ c + 3 ∞ 1 integrala I 6 este convergentă şi I 6 = ∫ 2 dx = ln 2 . ∀x ∈ [0. ∞) → R.

f ( x ) = 3x + 4 x 2x + 3 3 x →∞ . ∀x ∈ [2. ∀x ∈ [1. 1 < 1 rezultă. 4 2 c →∞ 2 4 2 2 c +1 3. Să se studieze natura integralei: I = ∫ Rezolvare: ∞ 2 xm dx.b) Funcţia f : [−1. că integrala este convergentă. are proprietatea că 2x 2 − 4x + 1 346 . ∞ ) → R. conform criteriului de convergenţă. I = lim ∫ − 1 arctgx dx = lim ⎜ − arctgx 1 + ∫ 2 ⎟ c →∞ 1 x c → ∞⎜ x 1 x x +1 ⎠ ⎝ ( ) c ( ) 2 xdx dt = π + lim 1 ∫ = π + 1 lim ∫ = 4 c→∞ 2 2 2 4 2 c → ∞ t (t + 1) x x +1 1 1 ( ) c2 c = π + 1 lim ln + 1 ln 2 = π + 1 ln 2 . arctgx c) Funcţia f : [1. Valoarea integralei este: c c ⎛ 1 ' dx ⎞ c ⎟ =. xm . conform criteriului de convergenţă. ∀x ∈ [−1. Deoarece lim x α ⋅ pentru α = x 2x + 3 3 2 . are proprietatea 3x + 4 = 3 3 că f ( x) > 0. ∞ ) . ∞) → R. că 3 integrala este divergentă. 2 2 2x − 4x + 1 Funcţia f : [2. ∞) → R. Deoarece lim xα ⋅ arctgx = π x→∞ x2 2 pentru α = 2 > 1 rezultă. ∞) . are proprietatea că x2 f ( x) > 0. ∞) . f ( x) = f ( x) > 0. f ( x) = . m ∈ R .

este convergentă dacă şi numai dacă α = 11 2 11 347 . n x 2 −1 n 5 2 x 35 + 8 11 . Rezultă că: Pentru α = 2 − m > 1 ⇔ m < 1 . 4. integrala este convergentă. ∀x ∈ [0. Să se determine valorile parametrului n ∈ R pentru care ∞ 0 n −1 x2 • • integrala I = ∫ 5 11 2 x 35 + 8 dx este convergentă. ∞) . are proprietatea că dacă şi numai dacă 511 2 x + 8 5 2 n 35 46 n ⇔α = − . Pentru α = 2 − m ≤ 1 ⇔ m ≥ 1 . f ( x) = f ( x) > 0. Rezolvare: Funcţia f : [0. α + −1 = 2 11 11 2 x →∞ 35 11 lim x ⋅ α x2 −1 = 1 Ca urmare a aplicării criteriului de convergenţă. avem că integrala 46 n 70 − >1⇒ n < .Avem că lim x α ⋅ xm 1 = dacă şi numai dacă 2 x →∞ 2x − 4x + 1 2 α + m = 2 ⇔ α = 2 − m . ∞) → R. integrala este divergentă.

divergentă pentru a ≥ 1 . 3. R: divergentă pentru α ≤ 1 . 6. 9 ∫ sin xdx 0 R: divergentă. convergentă a dacă a > 0 şi I = 12 . dx R: divergentă. R: divergentă. −∞ ∫ 0 1 x +4 2 dx . R: convergentă pentru a ∈ (0. α ∈ Z pentru α > 1 şi I = 7.PROBLEME PROPUSE Folosind definiţia. 8. a ∈ R R: divergentă dacă a ≤ 0 . ∞ 0 ∫ xe ∞ − ax dx. 2. 4.1) şi −∞ ∞ ∫ x sin dx x −1 ∫ xa dx. să se studieze natura următoarelor integrale şi în caz de convergenţă să se determine valoarea acestora (notată I ): 1. R: divergentă. 348 . ∞ (−1) 1−α . I = 2π 3 . a > 0 I = −a ⋅ ln a − 1 ln 2 a . 5. 0 x − 2x + 4 ∞ ∫ 1 2 R: convergentă. convergentă 1 −α ∞ 3 x + 4x + 3 −1 1 ∫ 2x + 1 2 −∞ x ∫ α dx.

dacă este posibil. arctgx dx 17. 32 ∞ ∫ ln x dx. să se studieze natura integralelor următoare şi. Utilizând criteriul de convergenţă pentru funcţii pozitive. a ∈ R R: divergentă dacă a ≤ 0 . α ∈ R α 1 x 1 R: divergentă dacă α ≤ 1 . să se determine valoarea lor. R: convergentă şi I = R: convergentă şi I = −2 −∞ ∫ 1 x2 −1 11. dacă a > 0 şi I = 2 a +1 ∞ 15. ∫ cos 0 2 xdx dx dx R: divergentă.∞ 9. ∫x 1 2x − 1 dx 3 +1 π 3 9 + ln 2 . arctgx ∫ x 2 + 1 dx 1 R: convergentă şi I = 3π 2 . convergentă a . convergentă dacă α > 1 şi I = (α − 1)2 . ⌠ ⎮ ⌡ x 1 ∞ R: divergentă. R: convergentă şi I = 2 . . 349 . 10. R: divergentă. 13. ∫ e − ax cos x dx. 16. ∫ ∞ 1 ∞ dx −∞ x + 1 4 1 π 2 2 14. ∫ ∞ ∞ e 1 x ln 3 x 12.

∫ ∞ 2x + 3 3 5x + 6 dx R: divergentă. ⌠ arctgx dx ⎮ ⌡ 1 ∞ x 4 20. m ∈ R . ∞ 25. 27 21. 23. ⌠ ⎮ 1 1 ⌡ x 2 − 5 x + 13 ∞ 1x dx R: convergentă şi I = 4π 3 . + 2x + 4 −1 ∫x 5 2 R: convergentă. 350 . Să se studieze natura integralelor: ∞ 24. m ∈ R . ∫x 2 ∞ 3 1 dx −1 3x + 5 dx . R: convergentă şi I = π + 1 − 1 ln 2 . ∫ ∞ 3x 2 + 4 3 2x5 + 3 dx R: divergentă. 2 R: convergentă dacă m < 1 . R: convergentă şi I = π 3 − 1 ln 3 . xm ∫ x 2 + 2 x + 4 dx. x2 ∫ x m + 3x + 1 dx. 18 6 22. convergentă dacă m > 3 .18. 0 R: divergentă dacă m ≤ 3 . divergentă dacă m ≥ 1 . 12 6 6 −1 x ∞ 19.

m ≥ 2 R: convergentă dacă m < 7 . m ∈ N . Să se determine mulţimea valorilor parametrilor a. 351 .∞ 26. b. R: b > 11 . 3 29. 2 28. dx . 1 2x5 b 0 9x 4 R: a < 29 . ∫ ∞ ∞ x3 +1 dx . 5 + 5 2 x 2 a +1 ∫ 3x 7 + 4 dx . ∫ (3x − 2) 1 7 2x − 1 m 4x + 3 dx. divergentă dacă m ≥ 7 . ∫ 2 x + x 3c −1 2x − 1 R: c ∈ ∅ . c ∈ R pentru care următoarele integrale sunt convergente: ∞ 27.

b] → R o funcţie integrabilă pe orice interval compact [c. Fie f : (a. a 352 . a b b ε →0 a +ε ε >0 Criteriu de convergenţă. b] ⊂ (a. pentru β ≥ 1 atunci x→a x>a b ∫ f ( x)dx este divergentă. Fie f : (a.9. b] şi lim f ( x) = ∞ . b] → R. f ( x) > 0. vom spune că ∫ f ( x)dx este convergentă şi a b vom nota ∫ f ( x)dx = lim ∫ f ( x)dx . b] şi lim f ( x) = ∞ . pentru β < 1 atunci ∫ f ( x)dx x→a x>a b a este convergentă. Dacă lim ∫ f ( x)dx x→a b ε →0 a +ε ε >0 există şi este finită. x→a 1) Dacă lim ( x − a ) β ⋅ f ( x) = A ∈ R . 2) Dacă lim ( x − a ) β ⋅ f ( x) = A ∈ R * . ∀x ∈ (a. INTEGRALE DIN FUNCŢII NEMĂRGINITE BREVIAR TEORETIC Definiţie.2.1.

p ∈ R .0] → R. b) I 2 = ∫ 2 dx .PROBLEME REZOLVATE 1.0] ⊂ (−3. 353 .0] . ε →0 3 ⎠ 2 ε >0 ⎝ deci integrala este convergentă şi I 1 = b) Fie f : [−1. x→2 x − 6x + 8 x< 2 rezultă că funcţia este nemărginită în unul din punctele domeniului de integrare. să se studieze natura următoarelor integrale şi în caz de convergenţă să se determine valoarea acestora: 0 2 1 1 a) I 1 = ∫ dx . deci integrabilă pe orice interval compact [c. f ( x) = lim 1 1 9 − x2 .2) → R. Avem că f este continuă. Studiem existenţa şi valoarea limitei: x → −3 x > −3 lim ε →0 ε > 0 − 3+ ε ∫ 0 x dx = limarcsin 2 ε →0 3 9-x ε >0 1 0 −3+ε −3+ε ⎞ π ⎛ = lim⎜ 0 − arcsin ⎟= . f ( x) = 2 −3 ∫ 0 1 9 − x2 dx = π 2 . Folosind definiţia. Cum lim f ( x) = +∞ . 9 − x2 rezultă că funcţia este nemărginită în unul din punctele domeniului de integrare. 2 −3 9 − x −1 x − 6 x + 8 c) I 3 = ∫ a b (x − a ) 1 p dx. d ) I 4 = ∫ 1 e 1 dx . x ln x Rezolvare: a) Fie f : (−3. Cum = +∞ . 1 .

b] → R. deci integrala este divergentă. ε →0 2 ε >0 ⎝ ε 3⎠ c) Funcţia f : (a. Studiem existenţa şi valoarea limitei: 2 −ε lim = ε →0 ε > 0 −1 ∫ 1 dx = lim 2 ε →0 x − 6x + 8 ε >0 2 −ε −1 ∫ ⎛1 x−4 ⎞ 1 dx = lim⎜ ln ⎟ 2 ε →0 ⎜ 2 x−2 ⎟ ( x − 3) − 1 ⎠ ε >0 ⎝ 2 −ε = −1 1 5⎞ ⎛ 2+ε lim⎜ ln − ln ⎟ = ∞ . deci integrala este divergentă. 354 . b] ⊂ (a. pentru p = 1 avem ε →0 ε > 0 a +ε L = lim ∫ b 1 dx = limln x − a ε →0 x−a ε >0 b a +ε = ln(b − a ) − lim ln ε = +∞ . deci integrala este 1 dx = convergentă şi are valoarea: I 3 = ∫ • • p a (x − a ) (b − a )1− p 1− p . ⎜ 1− p ⎜ ε →0 ⎟ ε >0 ⎠ ⎝ • Dacă p < 1 avem L = (b − a )1− p 1− p b . pentru p > 1 avem L = ∞ . f ( x) = (x − a ) p 1 este nemărginită şi integrabilă pe orice interval compact [c. c] ⊂ [−1. deci integrabilă pe orice interval compact [−1. Studiem limita: L = lim ∫ b 1 ε → 0 a +ε ( x − a ) p ε >0 dx = b 1 lim ( x − a )1− p = 1 − p ε →0 a +ε ε >0 = ⎞ ⎛ ⎟ 1 ⎜ (b − a )1− p − lim ε 1− p ⎟ .Funcţia f este continuă.2) . pentru p ≠ 1 . b] . ε →0 ε >0 prin urmare integrala este divergentă.

d ) Fie f : (1. f ( x) = 1 . Folosind criteriul de convergenţă pentru funcţii pozitive să se studieze natura următoaelor integrale şi. 2. f ( x) = lim x →2 x<2 1 4 − x2 . Rezolvare: a ) Fie f : [0. Vom aplica criteriul de convergenţă enunţat în 4 − x2 breviarul teoretic. Avem că f ( x) > 0. 1 355 . b) ∫ 3 2 4− x 1 x − 3x + 2 1 c) ∫ b a 1 ( x − a )(b − x) dx. Cum lim f ( x) = +∞ . dx . a < b . dacă este posibil. ∀x ∈ [0. x ln x x →1 x >1 rezultă că funcţia este nemărginită în unul din punctele domeniului de integrare. Studiem existenţa şi valoarea limitei: 1 e dx = lim ln(ln x) 1+ ε = − lim ln(ln(1 + ε )) = ∞ .2) → R. e] . deci ε →0 ε → 0 1+ ε x ln x ε →0 lim ∫ ε >0 ε >0 e ε >0 integrala este divergentă. să se determine valoarea acestora: a) ∫ 0 2 4 1 dx . e] → R.2) şi. deci integrabilă pe orice interval compact [c. e] ⊂ (1. Funcţia f este continuă. Avem: = +∞ .

unde I1 = ∫ a a ( x − a )(b − x) dx . Avem că = lim x →1 ( x − 1) 2 ( x + 2) x >1 f ( x) > 0. b) → R. rezultă că integrala este divergentă. 2 2 conform criteriului de convergenţă. Avem că lim x → a ( x − a )(b − x) x>a I2 = ∫ 1 356 . ( x − a )(b − x) 1 = +∞ şi f ( x) > 0. f ( x) = b 1 ( x − a )(b − x) c . Valoarea integralei este: I = lim ∫ 2 −ε ε →0 0 ε >0 4 − x2 dx = lim arcsin ε →0 ε >0 x 20 2 −ε = lim arcsin ε →0 ε >0 2−ε π = .lim x→2 x< 2 (2 − x )α 4− x 2 = lim (2 − x )α 1 1 x→2 x < 2 (2 + x ) 2 (2 − x ) 2 1 = 1 1 pentru α = < 1 . deci. ∀x ∈ (1. ∀x ∈ (a. f ( x) = Avem lim 1 x →1 x 3 − 3 x + 2 x >1 1 x − 3x + 2 1 3 . rezultă că integrala este convergentă. deci. Scriem 1 dx şi ∫ 1 ( x − a )(b − x) b c dx = I1 + I 2 . 2 2 b) Fie f : (1. c] . conform criteriului de convergenţă.4] → R. = +∞ . c) Fie f : (a. x →1 ( x − 1) 2 ( x + 2) x >1 lim (x − 1)α = 1 pentru α = 2 > 1 . a < c < b .4] şi.

integrala I = I1 + I 2 este convergentă. facem schimbarea de variabilă: x = a + (b − a) sin 2 t ⇒ dx = 2(b − a ) sin t cos tdt . deci 2 integrala I 2 este convergentă. x → b ( x − a )(b − x ) x <b x →b x <b lim (b − x)α 1 ( x − a )(b − x) = 1 b−a pentru α = 1 < 1 .x→a x>a lim ( x − a )α 1 ( x − a )(b − x) = 1 b−a pentru α = 1 < 1 . ∀x ∈ [c. În concluzie. Obţinem: I = I1 + I 2 = lim ∫ arccos ε b−a b −ε 1 ( x − a )(b − x) ε →0 a +ε ε >0 dx = = lim ε →0 arcsin ε >0 arccos ∫ 1 (b − a ) sin t ⋅ cos t arccos arcsin ε b−a ε b−a 2 2 2 ⋅ 2(b − a ) sin t cos t dt = ε b−a = lim ε →0 arcsin ε >0 ∫ 2dt = lim 2t ε b−a ε →0 ε >0 ε b−a =π . prin 2 urmare integrala I1 este convergentă. Pentru a calcula I1 şi I 2 . b) . 357 . 1 Avem că lim = +∞ şi f ( x) > 0.

a ( x − a )(b − x) 1 dx . e 4. ∫ 8. 4 1 16 − x 3 2 dx . R: convergentă şi I = π . să se studieze natura următoarelor integrale şi în caz de convergenţă să se determine valoarea acestora (notată I ): 1. I 2 = ∫ 3. ∫ 6. R: convergentă şi I = π . I 4 = ∫ 1 3 1 x ln dx . m a (b − x ) dx. R: convergentă şi I = π .PROBLEME PROPUSE Folosind definiţia. 7. dx . R: divergentă. I 3 = ∫ I= 1− m 0 1 1− x 1 2 2 dx . 2 −1 3 1x b − 8 x + 15 1 R: divergentă. a < b . ∫ 1 dx. 5 3 ( x − 3)(5 − x ) 358 . m ∈ R . I1 = ∫ 2. R: convergentă şi (b − a )1− m dacă m < 1 . 2 0 1 −2 b ∫ 1 x − 3x − 2 R: divergentă. divergentă dacă m ≥ 1 . dx . x R: divergentă. Folosind criteriul de convergenţă pentru funcţii pozitive să se studieze natura următoaelor integrale şi dacă este posibil să se determine valoarea acestora: 5.

x 2n R: n < 1 . x − 3x + 2 Să se precizeze mulţimea valorilor parametrilor reali m. m ∈ N . 9 ∫ 0 3 1 (3 − x) x 1 2 R: convergentă şi I = π . ∫ 0 1 5 2x 4 + 1 dx . R: divergentă. p pentru care următoarele integrale sunt convergente: 2 13. ∫ 3 14. R: convergentă şi I = π 3 . ( ) −3 Utilizând criteriul de convergenţă pentru funcţii pozitive să se studieze natura integralelor. R: m ∈ N . m ≥ 2 . ∫ dx. în caz de convergenţă. R: convergentă şi I = − ln 3 − 2 2 . m ≥ 2 . şi. dx . ⌠ 10. dx .Să se studieze natura integralelor: ⌠ 1 9. 2 2 x2 +1 15. ⎮ dx . n. ⎮ ⌡ 0 −1 1 x2 −1 dx . ⌡ x ln x 1 e R: divergentă. 1 0 ( x + 3) 1 x dx . m 5 1 x +x−2 359 . ∫ 12. să se determine valoarea lor: 11.

INTEGRALE EULERIENE BREVIAR TEORETIC • Integrala gamma: Γ(a ) = ∫ x a −1e − x dx. a > 0 . (∀)n ∈ N . (∀)a > 1 . b ) = Γ(a + b ) 2) β (a. b ) = ∫ ∞ x a −1 a +b 0 (1 + x ) dx .3. ∀ a. 3) Γ(n ) = (n − 1)!. b ) = β (b.1. a > 0. a ). b > 0 . ⎝ 2⎠ • Integrala beta: β (a. b ) = ∫ x a −1 (1 − x )b−1 dx. atunci β (a. b > 0 0 1 Proprietăţi: 1) β (a. 2) β (a. b) = π . sin (aπ ) 3) Dacă a + b = 1 .9. b > 0 Γ(a )Γ(b ) . 2) Γ(a ) = (a − 1)Γ(a − 1). 0 ∞ Proprietăţi: 1) Γ(1) = 1 . ⎛1⎞ 4) Γ⎜ ⎟ = π . ∀ a. 360 .

I = ∫ x 5 e − 2 x dx . Rezolvare: Folosim schimbarea de variabilă x + 1 = t ⇒ x = t − 1 ⇒ dx = dt . Prin identificare cu formula de definiţie a ∞ 0 integralei gamma. x t 0 0 ∞ ∞ 5 2 2 ∞ t 5! 15 1 1 ∞ 5 −t 1 ⎛ ⎞ Obţinem: I = ∫ ⎜ ⎟ e − t dt = ∫ t e dt = 6 Γ(6) = 6 = 8 . Rezolvare: Folosim schimbarea de variabilă 2 x = t ⇒ x = 1 t ⇒ dx = 1 dt . 2 26 0 2 2 0⎝ 2 ⎠ 3. 2. 2 +∞ −∞ 361 . I = ∫ +∞ −1 x + 1 e − x −1dx . I = ∫ x 6 e − x dx . prin urmare I =Γ ( )= ( )= 3 2 1Γ 1 2 2 +∞ 0 2 2 1 2 π . rezultă a − 1 = 1 ⇒ a = 3 . Intervalul de integrare se modifică după cum rezultă din tabelul de mai jos: x −1 ∞ t 0 ∞ 1 Obţinem: I = ∫ t 2 e − t dt .PROBLEME REZOLVATE Să se calculeze următoarele integrale: 1.

rezultă că I = 2 ∫ x 6 e − x dx . 0 1 Rezolvare: Folosim schimbarea de variabilă: ln x = t ⇒ x = e t ⇒ dx = e t dt x 0 1 t −∞ 0 I = ∫ e 2 t 3e t dt = ∫ t 3e 2 dt t 3t 0 0 −∞ −∞ Facem transformarea: 3t = − y ⇒ t = − 2 y ⇒ dt = − 2 dy t y ∞ −∞ ∞ 2 3 3 0 0 0 3 16 ∞ 16 32 I = ∫ − 2 y e − y − 2 dy = − ∫ y 3 e − y dy = − Γ(4) = − . 2 ⎝ 2⎠ 2 2 2 ⎝ 2⎠ 8 0 0 4. 2 1 2 1 2 x t 0 0 ∞ ∞ +∞ +∞ 5 1 ⎛ 7 ⎞ 5 3 1 ⎛ 1 ⎞ 15 I = 2 ∫ t 3e −t 1 t − 2 dt = ∫ t 2 e −t dt = Γ⎜ ⎟ = ⋅ ⋅ Γ⎜ ⎟ = π. 2 +∞ 0 Folosim schimbarea de variabilă: x 2 = t ⇒ x = t ⇒ dx = 1 t − dt . 3 3 81 81 27 ( ) ( ) 0 362 . I = ∫ x ln 3 xdx .Rezolvare: Deoarece funcţia care trebuie integrată este pară.

a > 1 . 0 0 ∞ ∞ Folosim schimbarea de variabilă: (a − 1)t = y ⇒ t = 1 y ⇒ dt = 1 dy . I = ∫ e − x dx (integrala Euler-Poisson). x ∞ 1 t 0 ∞ I = ∫ t e − at e t dt = ∫ t e − (a −1) t dt . ∞ ln x 1 ∫ xa dx. I = ∫ e −t 1 t − 2 dt = 1 ∫ t − 2 e −t dt = Γ⎜ ⎟ = 2 2 2 ⎝ 2⎠ 2 0 0 6. Rezolvare: Folosim schimbarea de variabilă: ln x = t ⇒ x = e t ⇒ dx = e t dt .5. t y 0 0 1 (a −1)2 ∞ ∞ ∞ a −1 a −1 I= −y 1 1 ∫ y e dy = (a −1) Γ(2) = (a −1) . 2 x t 0 0 ∞ ∞ ∞ 1 ∞ 1 π 1 ⎛1⎞ . 2 ∞ 0 Rezolvare: 1 1 Folosim schimbarea de variabilă: x 2 = t ⇒ x = t 2 ⇒ dx = 1 t − 2 dt . 0 2 2 363 .

Integrala I = ∫ e dx are forma ke ⎜ ⎟ .⎛π ⎞ 7. Să se ⎝2⎠ −1 determine valorile parametrilor reali k . a = . prin urmare 2 ⎝2⎠ 3 1 valorile căutate ale celor trei parametri sunt: k = 1. −1 0 3 2 ∞ ∞ −t 2 I = e ∫e 0 ∞ 2dt . b = . a şi b . − 0. obţinem că I = e 2 = e ⎜ ⎟ . Folosind faptul că ∫ e −t dt = 2 ∞ π 2 1 (integrala 0 ⎛π ⎞2 Euler-Poisson). I=∫ 1 03 dx x (1 − x ) 2 . Folosim schimbarea de variabilă: x +1 2 x t −1 = t ⇒ x = 2t − 1 ⇒ dx = 2dt .5 x 2 − x +1 b a ∞ Rezolvare: x 2 + 2 x −1 1 2 Avem că: I = ∫ e − 2 x − x +1dx = ∫ e − 2 dx = ∞ ∞ −1 −1 = ∫e −1 ∞ − x + 2 x +1+ 3 2 2 dx 2 = e2 ∫ 3 ⎛ x +1 ⎞ ∞ −⎜ ⎟ e ⎝ 2⎠ 2 dx . 2 2 3 2 3 2 π Să se calculeze următoarele integrale: 8. 364 .

1 2 Rezolvare: Facem schimbarea de variabilă: x 2 = t ⇒ x = t ⇒ dx = 1 t − dt .2 ) = ⋅ = . I = ∫ x 8 1 − x 3 dx . 3 3 3 Γ(5) 3 12 0 0 10. Prin identificare cu formula 2 1 1 vedere definiţia şi proprietatea 3 pentru integrala beta. b − 1 = − 1 ⇒ b = 2 . I = ∫ 3 x 1 − x 2 0 1 ( )1. x t 0 0 ∞ ∞ 2 1 2 365 . 3 3 3 sin π ( ) 1 0 3 9. rezultă: 2π π I = β 1. Rezolvare: 1 2 Facem schimbarea de variabilă x 3 = t ⇒ x = t 3 ⇒ dx = 1 t − 3 dt . prin urmare. ( ) 3 x t 0 0 1 1 1 8 1 2 1 Γ(3)Γ(2) 1 I = 1 ∫ t 3 (1 − t )t − 3 dt = 1 ∫ t 2 (1 − t )dt = 1 β (3.Rezolvare: x 2 (1 − x ) 0 de definiţie a integralei beta.2 = = . obţinem: a − 1 = − 2 ⇒ a = 1 . având în 03 3 3 3 3 I=∫ 1 dx = ∫ x − 3 (1 − x )− 3 dx .5dx .

Integrala I = ∫ (sin x )1. Să se afle valorile paramertilor k . q ∈ R. 0 unde k . Rezolvare: Folosim schimbarea de variabilă: sin 2 x = t ⇒ 2 sin x cos xdx = dt . q . x t 0 0 1 ∞ ∞ 2 6 1∞ t6 1 −5 I= ∫ ⋅ t 6 dt = 6 01 + t 6 π 2 1 1 t− 3 1 1 2 1 π π 3 ∫1+ t = 6 β 3. a + b = 6 ⇒ b = 4 . Rezolvare: a) Prin identificare cu a doua formulă de definiţie a integralei beta (proprietatea 2).4 (cos x )− 0. = Γ(6 ) 20 5 1 b) Facem schimbarea de variabilă x 6 = t ⇒ x = t 6 ⇒ dx = 1 t − 6 dt . q > 0 . p.5 dx = 1 ∫ t 2 1 0 1 6 (1 − t ) 3 2 t − 2 dt = 1 = 11 ∫t 2 0 −1 3 (1 − t ) 3 2 1 ⎛ 2 5⎞ dt = β ⎜ . Γ(2 ) ⋅ Γ(4 ) 1 prin urmare I = β (2. 2 ⎝ 3 2⎠ ∞ 11.6 dx are forma k ⋅ β ( p. obţinem: a − 1 = 1 ⇒ a = 2 . b) I = ∫ 6 ∞ x x6 01 + dx . ⎟ . π x 0 2 t 0 1 Transformăm funcţia care trebuie integrată astfel: 366 . 3 = 6 ⋅ π = 9 . q ) . I = ∫ x 1 − x 2 1 3 1 0 ( )1. p. 60 sin ( ) 3 12. Să se calculeze: a) I = ∫ x 0 (1 + x) dx .Prin urmare. p. 4 ) = .

2.2 ) .12 I = ∫ (sin x) 0.2. 2 1 −0. Obţinem: 20 I= π π 1 1 1 0. p = 1.2 . q = 0. vom folosi schimbarea de x+4 = t ⇒ x = 7t − 4 ⇒ dx = 7 dt . 6 6 6 6 sin π 6 ( ) ( ) 0 π 0 367 . ∫ t (1 − t ) 2 2 20 3 13.5 = = 2π . prin urmare.6 2 sin x cos xdx = 20 12 = ∫ (sin 2 x ) 0.8 dt = β (1. 0. 7 ) . Să se calculeze integrala: I = ∫ dx − 4 6 ( x + 4 )(3 − x )5 . x −4 3 t 0 7 Se observă că intervalul de integrare devine (0. deci k = .2 (cos 2 x) − 0.1 = β 1.4 (cos x) −1.1) .8 2 sin x cos xdx . pentru a ajunge la intervalul (0. Rezolvare: Integrala se poate scrie: I = ∫ (x + 4)− 6 (3 − x )− 6 dx . variabilă 7 x −4 3 t 1 0 Obţinem: I = ∫ (7t )− 6 (7 − 7t )− 6 7dt = 7 − 6 ⋅ 7 − 6 ⋅ 7 ∫ t − 6 (1 − t )− 6 dt = 1 5 1 5 1 5 1 1 = β 5. 1 5 3 −4 Încercăm să facem schimbarea de variabilă x + 4 = t ⇒ x = t − 4 ⇒ dx = dt .

a > 0 R: 16 0 ∞ 1 4 01 + x dx R: π 2 2 20. ∫ x 2 a 2 − x 2 dx. ∫ ( x + 2) 5 e x + 2 dx R: − 120 −∞ −2 368 . ∫ x 2 4 − x 2 dx R: π 15. ∫ x 6 e −3 x dx 0 1 ∞ R: 80 243 2. ∫ x − 3x + 2 dx R: -1 x 1 1 6 11. ∫ x (1 + x ) dx R: 1 −1 −∞ 0 −x ∫ e dx 2 R: π 60 9. ∫ ∞ x4 6 ( )4 16. 19. ∫ x − x 2 dx R: 1 2772 0 ( )5 2 +∞ 4. ∫ −∞ 1 e 1 x 2 (1 − x ) 03 dx R: 2π 3 3 13. ∫ x − x 2 dx R: 1 630 0 0 1 2 14. ∫ 0 −1 (− x − 1)5 e x +1dx R: − 120 −∞ 3 2 8. ∫ x 7 e − x dx R: 3. −∞ 0 5 x ∫ x e dx 0 2 10. ∫ x14 1 − x 3 dx R: 6930 ( ) 12.PROBLEME PROPUSE Să se calculeze valoarea următoarelor integrale: 1. ∫ 0 (1 + x ) 1 1 dx R: 1 5 06 x 5 (1 − x ) dx R: 2π 17. R: π 7. ∫ 15 ∫ x(ln x ) dx R: − 5 0 1 8 a πa 4 18. 2 ∞ 0 3. ∫ x − x dx R: 8 0 1 π +∞ 6. −∞ ∫x e 4 − x2 dx R: 3 π 4 5.

∫ 1 ∞ 0 (1 + 2x ) dx x10 2 3 dx R: 2π 1 32. e 0 ∫ − x2 2 dx R: 2π 2 n 23. ∫ x e 0 n 0 ∞ n (n ) (n) ∞ − x 25. ∫ 7 x 5 e − x dx R: 7 ⋅ 11! +∞ 0 +∞ 30. ∫ sin 3 x cos 5 x dx R: 1 12 29. m. ∫ −∞ e −1 3 1 (3 − x )(x − 1) ∞ dx 4 dx R: π x dx R: π 37. ∫ (x + 1)3 e x +1dx R: -3! 36. n > 0 R: 1 Γ 1 ∞ m −xn dx. −∞ − ∫ e dx R: 2π x2 2 31. ∫ ( x − 2)7 e 2− x dx R: 7 ! 27. dacă n par 35.21. ∫ e 0 dx R: 2 7 28. ∫ x 4 9 − x 2 dx R: 729 π 32 −3 ∞ 2 π /2 0 0 26. ∫ 1 ln 3 x(1 − ln x) 4 dx R: 1 38. dacă n impar. n > 0 R: 1 Γ m +1 24. ∫ ln x dx R: 2 0 ∞ 2 1 π 33. ∫ x n e − x dx. ∫ − 3 6 ( x + 3)5 (1 − x ) R: 2π 34. Γ n +1 = 2 −∞ ( ) (n − 1)!! π 22 n . ∫ e − x dx. n ∈ N R: 0 . ∫ 1 ∞ 1 0 4 x 3 (1 − x ) dx R: π 2 22. 3 280 1 + x6 x 0 1 ∫ 369 .

a 39. 0 ∞ 1 ∫ ln x ( )p −1dx. ∫ ∞ ∞ 0 1 + 2x3 ( x4 )2 dx R: n π 332 27 2 e4 π 47. p > 0 R: Γ( p) 46. ∫ e − x + 2 x −4 dx R: 2 +∞ 1 π 2e 3 35 − ⎛ x2 ⎞ 2 4⎜ ⎟ dx R: 4 2 41. ∫ x 3 e1− x dx R: 6e 0 1 0 ∞ (n ) 45. ∫ x e 2 ∞ 1 ∞ x3 5 − ( x −1) dx R:1 ∫ (x − 1) e 0 0 01 + x ∫ 8 dx R: π 8 51. 49. n ∈ N R: 42. π /2 0 4 2 ∫ sin x cos x dx R: π 54. n −x dx. ∫ x 5 9 − x 2 dx R: 5832 43. ∫ x 1 + ⎜ 5 2 ⎟ 0 ⎝ ⎠ ∞ 7 2n − x dx. ∫ e − x −2 x +3 dx R: −1 2 48. ∫ 3 0 x (1 + x ) ∞ 1 1 4 dx R: 2π 55. ∫ x 5 1 − x 3 0 ( 1 )4 dx R: 90 53. ∫ x 8 1 − x 3 dx 3 0 ( ) 370 . 0 6 x 4 a 2 − x 2 dx R: πa ∫ 32 40. n ∈ N R: 50. −4 1 ∫x 6 16 − x 2 dx R: 1280π 52. ∫ x e n 3 ∞ 0 n +1 n 3 Γ1 44.

R: k = 6 2 −1 ∫e − 3x 2 − 6 x + 5 dx are forma ke aπ b . ∫ ∞ ∞ dx R: π 3 1 + x6 0 1 57. ∫ sin 2m −1 x cos 2n −1 x dx. a. m.56. ∞ −∞ ∫e − 2 x 2 + 4 x +1 dx R: ∞ x2 e 3 2π π 2 63. ∫ ∞ 0 3 x 1+ x ( 1 2 ) dx R: π 3 (m −1)!(n −1)! π /2 59. ∫ ⎜ n ⎟ −∞ ⎝ ⎠ ∞ n +1 ∞ 62. ∫ x 3 1 − x 67. b . Integrala I = k . n∈ N* 61. ∫ dx R: 4 2 4 01 + x 64. ∫ x 3 e1− x dx R: 16 1 ∞ ( 2 5 1 ) dx R: 84 0 1 + 2x 2 ( x4 )3 dx R: ∞ 3π 2 128 68. a = 8 . ∫ 0 ∞ 2 1 2 65. ∫ 58. ∫ e − 2 x + x +1dx R: 2 ∞ e8 π 2 9 −∞ − ⎛ x2 ⎞ 2 ⎜1 + ⎟ . unde 69. n ∈ N R: 2(m + n −1)! 0 0 1+ x ( x2 4 2 ) dx R: π 8 2 60. b ∈ R . 3 . Integrala I = ∫ sin 2 x cos 4 x dx are forma kπ a unde 0 π /2 371 . Să se afle valorile parametrilor k . a. ∫ x − 2 e 2 − x dx R: π 66.b = 1 .

5 e − 4 x dx = aΓ(b) . p. 2 m+n −1 372 . p.8 dx = kβ ( p.6 1 − x 3 0 1 ( )4. q > 0 . 32 ∞ 0 70. n > 0 . m > 0. q) . Să se calculeze T = ∫ (1 + x) dx. a ∈ R . 2 m −1 1 (1 − x) 2n −1 72. Integrala I = ∫ x 2. q . Să se determine valorile parametrilor k .k . unde a. b ∈ R. p. unde (1 + x ) k . 1 R: k = . a = 1 . Să se determine valorile parametrilor k şi a . Să 3 se determine valorile parametrilor a şi b . Integrala J = ∫ x 3. q ∈ R. b > 0 . 71.

α ( y ) ≤ x ≤ β ( y ) .2. y )dx ⎟dy ∫∫ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ D a⎝ c c⎝a ⎠ ⎠ 2. α (x ) ≤ y ≤ β (x ) . y )dy ⎟dx = ∫ ⎜ ∫ f ( x.9. β (x )]. Dacă D este dreptunghiul [a. D a ⎢α ( x ) ⎣ b ⎡ β ( x) ⎤ ⎥ ⎦ 3. b]× [c. ∫∫ ⎥ D a ⎢α ( y ) ⎣ ⎦ { } 373 . iar funcţia y → f ( x. adică D = (x. Presupunem că D este un domeniu închis. D Reguli de calcul 1. y ) este integrabilă pe [α (x ). adică D = (x. Presupunem că D este un domeniu închis. Atunci: b ⎡β ( y) ⎤ f ( x. d ] . simplu in raport cu axa Ox . y )dx ⎥ dy . Calculăm I = ∫∫ f (x. atunci: b⎛d d⎛b ⎞ ⎞ f (x. y ) ∈ R 2 / a ≤ x ≤ b. Atunci: { } ∫∫ f (x. INTEGRALE DUBLE BREVIAR TEORETIC Fie D ⊂ R 2 un domeniu mărginit şi f : D → R o funcţie integrabilă pe D . iar funcţia x → f ( x. y ) este integrabilă pe [α ( y ). simplu in raport cu axa Oy . y )dxdy = ∫ ⎢ ∫ f (x. y )dxdy . y )dy ⎥dx . y ) ∈ R 2 / a ≤ y ≤ b. y )dxdy = ∫ ⎜ ∫ f ( x. β ( y )] . y )dxdy = ∫ ⎢ ∫ f (x.

D D* Observaţie. Dacă D este un domeniu închis şi mărginit. y = ρ sin θ . B (x 2 . rezultă că: ∫∫ f ( x. y ) parcurge domeniul D . Schimbarea de variabilă în integrala dublă: trecerea de la coordonate carteziene la coordonate polare. 2π ] . 1 2 • (x − a ) ecuaţia cercului cu centrul A(a. r2 ]× [θ1 . y )dxdy = ∫∫ f (ρ cosθ . unde ρ ≥ 0. unde [r1 . r2 ] ⊂ [0.θ ) parcurge domeniul D * = [r1 . D Formule ce vor fi utilizate: • ecuaţia dreptei ce trece prin punctele A( x1 . 2π ] . b ) şi raza r este: + ( y − b) = r 2 .θ 2 ] ⊂ [0. Rezultă că dacă ( x.θ 2 ] . Considerăm transformarea: x = ρ cosθ . 2 374 . În aceste condiţii. atunci ( ρ .4. atunci aria suprafeţei D este: Aria (D ) = ∫∫ dxdy . y 2 ) x este: x1 x2 y y1 y2 1 1 = 0. ρ sin θ ) ρ dρ dθ . y1 ) . θ ∈ [0. ∞ ) şi [θ1 .

0] şi f : R → R. x − 2 ≤ y ≤ x 2 + 3 x − 1 . Avem că: ∫ ⎜ ⎟ 0⎝ x−2 ⎠ { D ( ) } ( ) x 2 + 3 x −1 x−2 1 1 ⎛ ∫ (x 2 − y )dy = 1 x 4 − x 3 − 2 x 2 + x + 3 . D Rezolvare: 1⎛ 0 1⎡ y =0 ⎤ ⎞ I = ∫ ⎜ ∫ 2 x 2 y − xy 3 + 1 dy ⎟dx = ∫ ⎢ x 2 y 2 − 1 xy 4 + y ⎥ dx = 4 ⎜ ⎟ y = −1 ⎦ 0 ⎝ −1 0⎣ ⎠ ( ) ( ) ⎛ x3 x 2 ⎞ 1 1 19 = ∫ − x 2 + 1 x + 1 dx = ⎜ − + + x⎟ = − + +1 = . y ) ∈ R 2 0 ≤ x ≤ 1. Să se calculeze ∫∫ f (x. obţinem: 1 ⎛ x 2 + 3 x −1 ⎞ I = ∫⎜ x 2 − y dy ⎟ dx .PROBLEME REZOLVATE 1. unde D = (x. y ) = 2 x 2 y − xy 3 + 1 . 4 ⎜ 3 ⎟ 8 3 8 24 0 ⎝ ⎠0 1 ( ) 1 2. Să se calculeze I = ∫∫ x 2 − y dxdy . Se consideră D = [0. Rezolvare: Deoarece domeniul D este simplu în raport cu axa Oy . prin urmare 2 2 3⎞ I = ∫ ⎜ x 4 − x 3 − 2 x 2 + x + ⎟dx = 71 . y )dxdy . f (x.1]× [− 1. 60 2⎠ 0⎝ 2 375 .

0) . f1 ( x) = x 2 − x − 2 . f 2 : R → R . − 2) şi B(2. y ) ∈ R { D 2 y ≤ x − 2. unde D = ( x.3. Domeniul D este dat de suprafaţa haşurată. f 2 ( x) = x − 2 . deci D este simplu în raport cu axa Oy . } Rezolvare: Considerăm funcţiile f1 . y ≥ x 2 − x − 2 . Să se calculeze I = ∫∫ dxdy . x 2 − x − 2 ≤ y ≤ x − 2 . 0) x A(0. rezolvând sistemul ⎪ y = x − x − 2 şi găsim ⎨ punctele A(0. Determinăm punctele de intersecţie ale graficelor 2 ⎧ celor două funcţii. integrala devine: 2⎛ x−2 ⎞ 2 2 y= x−2 2 4 I = ∫⎜ ⎜ ⎟ ∫ dy ⎟ dx = ∫ ⎛ y y = x 2 − x − 2 ⎞ dx = ∫ 2 x − x dx = 3 . -2) Observăm că D se mai poate exprima astfel: D = (x. Prin urmare. ⎜ 2 ⎟ ⎝ ⎠ 0⎝ x − x−2⎠ 0 0 { } ( ) 376 . y ) ∈ R 2 0 ≤ x ≤ 2. y y=f1(x) y=f2(x) ⎪y = x − 2 ⎩ 0 B(2.

0 2 1 (x − 0)2 + ( y − 1)2 = 1 ⇔ x 2 + y 2 − 2 y = 0 . b = 2 .1) si rază 1 este: Coordonatele punctului B se determină rezolvând sistemul: şi B 4 . y = ⎩ 5 5 ⎩ (5 5 ) Considerăm domeniul simplu în raport cu axa Ox . 0) D C(1.4. avem: 1 1 a = 2 . unde D este domeniul din figură. 2) ⇒⎨ 4 2 ⎨ 2 ⎪x + y 2 − 2 y = 0 ⎪x = . 5 2 2 x + y − 2y = 0 ⇒ x = ± 2y − y 2 2 2 ⇔ β ( y ) = + 2 y − y 2 . 1) B (0. obţinem A(0. 0) x x y 1 Rezolvare: • • • Ecuaţia dreptei AC este: 1 0 1 = 0 ⇒ 2 x + y = 2 . punctul 2. y = 2 ⎧2 x + y = 2 ⎪ ⎪ . ⎧ x = 0. Ecuaţia cercului de centru (0. Cu notaţiile din breviarul teoretic. 2) (0. 2 x + y = 2 ⇒ x = (2 − y ) ⇒ α ( y ) = (2 − y ) . Rezultă: 377 . 2 . D y A(0. Să se calculeze I = ∫∫ xdxdy .

2 1 1 Dorim să integrăm pe domenii simple în raport cu Oy . 1 2 1 x y 1 Ecuaţia dreptei d 2 este: 1 2 1 = 0 ⇒ y = 3 − x . Să se calculeze I = ∫∫ dxdy . 1) O 2 x Rezolvare: x y 1 Ecuaţia dreptei d1 este: 0 1 1 = 0 ⇒ y = x + 1 . D2 care au interioarele disjuncte: 378 . y (1. unde domeniul D este dat de D suprafaţa haşurată. 2 ⎟ dy = − 1 ∫ 5 y − 12 y + 4 dy = 8 2 75 ⎟ 5 ⎠ ( ) 5.⎜ I = ∫⎜ 2 ⎜ 5 ⎝ 2⎛ 2 y− y2 ⎞ ⎛ 2⎜ 2 x ⎟ ∫ xdx ⎟ dy = ∫ ⎜ 2 2− y 2 ⎜ ⎟ 2 5 ⎠ ⎝ 2 y− y2 ⎞ 2− y 2 2 ⎟ 32 . 2) 1 (2. Vom descompune D în reuniune a două domenii D1 .

β ( x) = 3 − x . b = 1. β ( x) = x + 1 I1 = ∫∫ dxdy = ∫ ⎢ D 0⎢ ⎣ Pentru D2 avem 1 ⎡ x +1 1 1 ⎤ 3 ⎛1 2 ⎞ ∫ dy ⎥ dx = ∫ ( x + 1)dx = ⎜ 2 x + x ⎟ = 2 . 2) D1 O D2 O 1 x 1 2 x Pentru D1 avem a = 0 . 2 2 ⎤ x2 3 I 2 = ∫∫ dxdy = ∫ ⎢ ∫ dy ⎥ dx = ∫ (3 − x)dx = 3 − = 3− . ρ ∈ [0.2π ] ⎨ ⎩ y = ρ sin θ ⎧4 ≤ x 2 + y 2 ≤ 9 ⎧2 ≤ ρ ≤ 3 ⇒⎨ ⎨ ⎩0 ≤ θ ≤ π ⎩y ≥ 0 379 . 2) y (1. b = 2. α ( x) = 0. y ≥ 0 . 2 ⎡3 − x 6.y (1. θ ∈ [0. y ) ∈ R Rezolvare: { D 2 4 ≤ x + y 2 ≤ 9. ⎝ ⎠0 0 ⎥ 0 ⎦ a = 1. Să se calculeze I = ∫∫ x 2 + y 2 dxdy . α ( x) = 0. unde D = ( x. 2 } Folosim trecerea la coordonatele polare: ⎧ x = ρ cosθ . 2 2 D 1⎢ 0 ⎥ 1 ⎣ ⎦ 1 Rezultă că I = I1 + I 2 = 3 . ∞ ).

θ ) ∈ R 2 0 ≤ ρ ≤ r . y ) ∈ R 2 / x 2 + y 2 ≤ r 2 . 2π ] . θ ∈ [0. 2π ⎛ r ⎞ r 2 2π 2 ∫∫ dxdy = ∫∫* ρ dρdθ = ∫ ⎜ ∫ ρ dρ ⎟dθ = 2 ∫ dθ = πr . Prin urmare. ∞ ). { D } 380 . 0 ≤ θ ≤ 2π şi dxdy = ρ ⋅ dρdθ . unde r > 0 . Să se calculeze I = ∫∫ e x2 + y2 { } dxdy unde D = ( x. D * = ( ρ . Conform observaţiei din breviarul teoretic. ⎟ ⎜ 30 3 D* 0⎝ 2 ⎠ { } 7. 0 ≤ x ≤ y . θ ∈ [0. aria domeniului D este egală cu ∫∫ dxdy .2π ] ⎨ ⎩ y = ρ sin θ (x.0 ≤ θ ≤ π şi dxdy = ρ ⋅ dρdθ . D Rezolvare: { } Folosim trecerea la coordonatele polare : ⎧ x = ρ cosθ .Vom avea: D * = ( ρ . ρ ∈ [0. r ].θ ) ∈ R 2 2 ≤ ρ ≤ 3. y ) ∈ R 2 1 ≤ x 2 + y 2 ≤ 4. ⎟ ⎜ D D 0 ⎝0 0 ⎠ 8. Avem de calculat aria domeniului D = (x. y ) ∈ D ⇒ x 2 + y 2 ≤ r 2 ⇒ ρ ∈ [0. Să se calculeze aria discului de rază r . π ⎛3 ⎞ 1π 19 I = ∫∫ ρ 2 dρdθ = ∫ ⎜ ∫ ρ 2 dρ ⎟dθ = ∫ 19dθ = π . Prin urmare.

R: 2 − ln 2 . y ) ∈ R 2 1 ≤ x ≤ 3. } 381 . unde D 1 D = ( x. R: 14 + 1 ln 3 . D ( ) D = ( x. π ⎤ . ⎨ ⎩ y = ρ sin θ (x.θ ) ∈ R 2 1 ≤ ρ ≤ 2. 0]× [1.2π ] . θ ∈ ⎡π . Să se calculeze ∫∫ 5 x 3 y − 2 xy + 7 dxdy unde D = [− 2. ∞ ). 2]. PROBLEME PROPUSE 1. 0 ≤ x ≤ y ⇒ ρ ∈ [1. Rezultă: I = ∫∫ e D* π 2 4 π 2 2 } şi ⎞ ⎟ ⎠ ⎣4 2⎦ ρ 2 cos 2 θ + ρ 2 sin 2 θ π ρ d ρ d θ = ∫ ⎜ ∫ ρ e ρ d ρ ⎟ dθ = ⎛2 ⎜ π 4 ⎝1 2 2 2 ⎛ ⎞ = ∫ ⎜ ρ e ρ − ∫ e ρ dρ ⎟dθ = ∫ 2e 2 − e − e 2 + e dθ = e 2θ ⎜ ⎟ 1 1 π π ⎠ 4 ⎝ 4 ( ) π 2 π 4 = π 4 ⋅ e2 . y ) ∈ D ⇒ 1 ≤ x 2 + y 2 ≤ 4. Să se calculeze ∫∫ ⎜ x + ⎟dxdy unde x⎠ D⎝ { { } 3. 2] . π ≤ θ ≤ π { dxdy = ρ ⋅ dρdθ . ρ ∈ [0. x + y ≤ 3.θ ∈ [0. 0 ≤ y ≤ x − 1 . x ≥ 0. Să se calculeze ∫∫ x + y + 1 dxdy . y ) ∈ R 2 y − x ≤ 1. 3 2 y⎞ ⎛ 2.Rezolvare: Folosim trecerea la coordonatele polare: ⎧ x = ρ cosθ . R: − 10 . ⎥ ⎢ Avem: D * = ( ρ . y ≥ 0 .

y ) ∈ R { ∫∫ x dxdy . 9 { D } 6. Să se calculeze D = ( x. Să se calculeze ∫∫ e D −( x + y ) 2 2 dxdy unde unde 1 − e −16 π D = (x. R: 229 . unde D y 2 1 ≤ x ≤ 2. 8 2 } 7. y ≥ 0 . y ) ∈ R 2 x 2 + y 2 ≤ 16. Să se calculeze ∫∫ dxdy unde D = (x.4. y−4 x 15 } 5. 2 x − 1 ≤ y ≤ x 2 . x ≥ 0. y ) ∈ R { D 2 1 ≤ x ≤ 2. 2 x − 1 ≤ y ≤ x 2 + 1 . 4 { } ( ) 382 . x 2 + 1 ≤ y ≤ x 2 − x + 3 . R: 7 − 1 ln 2 . y ) ∈ R 2 1 ≤ x ≤ 4. Să se calculeze ∫∫ (2 xy + x − 3) ydxdy unde D = (x. R: . R: 4 .

C ). ϕ : I → R .CAPITOLUL 10 ECUAŢII DIFERENŢIALE BREVIAR TEORETIC Ecuaţii diferenţiale de ordinul I • Forma implicită: F ( x. x0 ∈ I . ϕ ( x). C ∈ R este soluţia generală a ecuaţiei. derivabilă. • Forma explicită: y ' = f ( x. f : (a. 383 . Pentru o anumită valoare a lui C . g continue şi g ( y ) ≠ 0. I. astfel încât F ( x. ∀y ∈ (c. ECUAŢII DIFERENŢIALE CU VARIABILE SEPARABILE Forma generală este: y ' = f ( x) ⋅ g ( y ). care verifică condiţia iniţială y ( x0 ) = y 0 . în aceste condiţii. x ∈ I ⊆ R . cu derivata y ' = y ' ( x) . y 0 ∈ R . spunem că funcţia y = ϕ (x. F : D ⊂ R 3 → R. • Problema lui Cauchy pentru ecuaţia F ( x. d ) . y. y ) A rezolva o ecuaţie diferenţială presupune a determina o funcţie y = ϕ ( x). funcţia necunoscută fiind y = y (x) . funcţia y = ϕ (x) se numeşte soluţie particulară a ecuaţiei. y ') = 0 constă în determinarea unei soluţii particulare a ecuaţiei. y ') = 0. f . ϕ ' ( x) ) = 0 . g : (c. d ) → R. y. b) → R.

384 . yα yα −1 2) se notează y1−α = z ⇒ (1 − α ) y −α y ' = z ' şi după înlocuire se obţine o ecuaţie diferenţială liniară de ordinul I . ECUAŢII DIFERENŢIALE LINIARE DE ORDINUL I Forma generală este: y ' = P( x) y + Q( x). y ' = z ' x + z şi se obţine o x ecuaţie diferenţială cu variabile separabile. Q : (a. P.II. g : (a. α ∈ R \ {0. Această ecuaţie se rezolvă în doi paşi : i ) se determină soluţia ecuaţiei omogene ataşate: y ' = P( x) y . Această ecuaţie se rezolvă în doi paşi: 1) se împarte ecuaţia prin yα şi rezultă: 1 1 y '+ P ( x) + Q( x) = 0 .1}. IV. ⎝ x⎠ Această ecuaţie se rezolvă astfel: y Se face înlocuirea = z ⇒ y = zx. b) → R continue. Q : (a. b) → R continue. ECUAŢII DIFERENŢIALE OMOGENE ⎛ y⎞ Forma generală este: y' = g ⎜ ⎟ . ii ) se aplică metoda variaţiei constantelor. b) → R continuă. ECUAŢII DIFERENŢIALE DE TIP BERNOULLI Forma generală este: y ' = P( x) y + Q( x) yα . P. III. care este o ecuaţie diferenţială cu variabile separabile.

c ∈ R ⇒ ln y = 2 ln( x + 1) + ln C . y' x = . Înlocuind x = 0 şi y = 1 în soluţia generală se obţine K = 1 . C > 0 ⇔ x +1 ⇔ ln y = ln⎛ C x 2 + 1 ⎞ ⇒ y = C x 2 + 1 ⇒ y = ±C x 2 + 1 . obţinem: 1 x 2 1 ∫ y y ' dx = ∫ 2 dx + c.1) . 2 x +1 Rezolvare: Observăm că aceasta este o ecuaţie diferenţială cu variabile separabile. deci soluţia particulară a ecuaţiei diferenţiale este: y = y ( x) = x 2 + 1 . care este o ecuaţie cu y x +1 variabile separabile. K ) = K x 2 + 1. K ∈ R . Se separă variabilele şi rezultă: 2 y x +1 Integrând în raport cu x . Să se determine soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale: xy y' = şi soluţia particulară care trece prin punctul (0. Rezolvare: Ecuaţia se mai poate scrie sub forma: y +1 x y ' ( y + 1)( x + 1) = xy ⇔ y' = . K ∈ R * .PROBLEME REZOLVATE 1. Soluţia generală sub formă explicită a ecuaţiei diferenţiale este: y = y ( x. Integrăm în raport cu x şi obţinem: 385 . ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ sau y = K x 2 + 1. Să se determine soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale: y ' ( y + 1)( x + 1) = x( y + 1) − x . 2.

y ' = z ' x + z şi se obţine ecuaţia: x x 2 + 2z 2 x 2 1 + 2z 2 z + xz ' = ⇒ z + xz ' = ⇒ z zx 2 y' = 1+ z2 z 1 z' = ⇒ z x z2 +1 Integrăm această ecuaţie cu variabile separabile: z 1 1 2 ∫ 2 z ' dx = ∫ x dx ⇒ 2 ln(1 + z ) = ln x + ln C . C > 0 ⇒ z +1 y ⇒ 1 + z 2 = C x . C > 0 . Folosim substituţia: y z = ⇒ y = zx. K ∈ R * . avem: x z' x = 386 . Revenind la substituţia z = .∫ y y ' dx = ∫ x + 1dx + c. 3. Rezultă că soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale sub formă implicită este: y ( x + 1) = Ke x − y . c ∈ R ⇒ y + ln y = x − ln x + 1 + ln C ⇒ ln y ( x + 1) = x − y + ln C . C > 0 ⇒ y ( x + 1) = ±Ce x − y . xy Aceasta este o ecuaţie diferenţială omogenă. Să se integreze următoarea ecuaţie diferenţială: x + 2 y 2 = xyy' . Rezolvare: Ecuaţia se mai poate scrie sub următoarea formă echivalentă: 2 x2 + 2y2 . C > 0 ⇒ ln y (x + 1) C = x− y⇒ y +1 x y ( x + 1) = Ce x − y .

K > 0 ⇒ ln = ln ⇒ K cos 2 x y 1 K ±K ⇒ = ⇒ y = . Să se rezolve următoarea ecuaţie diferenţială: y ' cos x − 2 y sin x = cos x şi să se determine soluţia particulară care trece prin punctul ⎛ π . ⎜ ⎟ ⎝4 4 2⎠ Rezolvare: Împărţim ecuaţia prin cos x ≠ 0 şi obţinem: y ' = 2 ytgx − 1 (1). C > 0 . C ∈ R* . 387 . π + 1 ⎞ .K > 0 ⇒ y = . k ∈ Z . c ∈ R ⇔ y y y 1 ⇔ ln y = −2 ln cos x + ln K . 2 2 K cos x cos x cos 2 x C sau y = . i ) Rezolvăm ecuaţia omogenă ataşată: 1 1 y ' = 2 ytgx ⇔ y ' = 2tgx ⇔ ∫ y ' dx = ∫ 2tgxdx + c. K >0. 2 cos x ii ) Aplicăm metoda variaţiei constantelor şi rezultă: cos 2 x C ' ( x) cos x + 2 sin xC ( x) y= C ( x) ⇒ y' = C ' ( x) cos 2 x + 2 sin x cos xC ( x) cos 4 x = cos 3 x . x ≠ (2k + 1) π 2 . care este o ecuaţie diferenţială liniară de ordinul I. 4. Rezultă că soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale x 2 + y 2 = Cx 2 .1+ este: y2 x2 = C x .

obţinem: π + 1 = (π + 1 + C ) ⋅ 2 ⇒ C = 0 . cu α =3 . C1 ∈ R . Rezolvare: Se observă că aceasta este o ecuaţie diferenţială de tip Bernoulli. 1 1 4 2 8 4 4 2 Înlocuim y şi y ' în ecuaţia (1) şi obţinem: C ' ( x) cos x + 2 sin xC ( x) C ( x) =2 tgx + 1 ⇒ 3 cos x cos 2 x C ' ( x) − 1 = 0 ⇒ C ' ( x) = cos 2 x ⇒ C ( x) = ∫ cos 2 xdx = 2 cos x 1 + cos 2 x x 1 =∫ dx + C1 = + sin 2 x + C1 . C1 ) = ⎜ + sin 2 x + C1 ⎟ ⋅ . x ≠ kπ . 388 . 1) Împărţim ecuaţia prin y 3 şi rezultă: 1 y '+ 1 ctgx + 1 = 0 . (1) 3 2 y 2) Notăm y 1− 3 =z⇔y −2 =z⇒− 2 y' y 3 = z' ⇒ y y' y 3 =− z' . care este o ecuaţie diferenţială liniară de ordinul I. Să se integreze următoarea ecuaţie diferenţială: y '+ y ⋅ ctgx + y 3 = 0. k ∈ Z . ⎝2 4 ⎠ cos 2 x (4 ) 1 ⎛x 1 ⎞ . 2 Prin înlocuire în (1) obţinem: − z' + z ⋅ ctgx + 1 = 0 ⇔ z ' = 2 z ⋅ ctgx + 2 2 (2).Punând condiţia ca y π = π + 1 . Rezultă soluţia particulară: y = y ( x) = ⎜ + sin 2 x ⎟ ⋅ ⎝2 4 ⎠ cos 2 x 5. soluţia generală a 2 2 4 ecuaţiei diferenţiale este: 1 ⎛x 1 ⎞ y = y ( x.

C > 0 ⇒ z = K sin 2 x. C1 ∈ R . c ∈ R ⇒ z z ⇒ ln z = 2 ln sin x + ln C . Soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale liniare de ordinul I este: z = K ( x) sin 2 x = (− 2ctgx + C1 )sin 2 x = −2 sin x cos x + C1 sin 2 x sau z = − sin 2 x + C1 sin 2 x. Bernoulli: y 2 = = z − sin 2 x + C1 sin 2 x 389 . K ∈ R * . obţinem soluţia generală a ecuaţiei Revenind la substituţia z = y2 1 1 . C > 0 ⇒ ⇒ z = ±C sin 2 x. ii ) Aplicăm metoda variaţiei constantelor: z = K ( x) sin 2 x ⇒ z ' = K ' ( x) sin 2 x + 2 sin x cos xK ( x) . obţinem: K ' ( x) sin 2 x + 2 sin x cos xK ( x) = 2 K ( x) sin 2 x ⋅ ctgx + 2 ⇔ 2 1 ⇔ K ' ( x) sin 2 x = 2 ⇒ K ' ( x) = ⇒ K ( x) = 2 ∫ dx ⇒ 2 sin x sin 2 x ⇒ K ( x) = −2ctgx + C1 . 1 . C > 0 ⇒ ln z C = ln sin 2 x ⇒ z = C sin 2 x. Înlocuind în (2). C1 ∈ R .i ) Rezolvăm ecuaţia omogenă ataşată: 1 1 z ' = 2 z ⋅ ctgx ⇔ z ' = 2ctgx ⇒ ∫ z ' dx = 2 ∫ ctgx dx + c.

⎜ ⎟ ⎝ ⎠ 3. C = e − 1 . 2 4 2 ( ) ( ) 2. (1. ( x 2 + 1) R: y (x. C ∈ R . y ' = 4x + 3y R: a) y 2 ( x. C = 0 . C ∈ R . ( π . C ∈ R . e x+ y y '−(2 x − 1)e x = 0 . C ) = ln e x ( x −1) + C . 4 4 ( ) 6. y ' = . C ∈ R .1). 2 x yy ' = y + 1 . (0.0). C ∈ R .5). 2 R: 1 ln y 2 + 4 = 3 x 2 + x + C . R: y − arctgy = − 1 ln 3 x − 4 + C . C ) = C x 2 + 1 + 1 . C ) = Cx 4 − x 2 . C = −4 . 3 2 4. 2 yy ' = (3 x + 2)( y 2 + 4) . Să se determine soluţia generală a următoarelor ecuaţii diferenţiale: 7. x 2 (2 y '+1) + y 2 = 0 3x + 4 y 9. e 2 − 4 ⎞ . 4 ( ) ⎛ 2. (1. C∈R. x 2 + 2 y 2 = xyy' 8. 2 R: y (x. y ' cos x + sin x sin 2 y = 0. π ) . y (x ) = 1 x 2 + 1 + 1 . R: x + y = C ( y − x )7 .1). 2 2 (1. (3 x − 4) y y '+( y 2 + 1) = 0 . 390 . 5. C ∈ R R: x = Ce 2x x+ y .PROBLEME PROPUSE Să se determine soluţia generală pentru următoarele ecuaţii diferenţiale şi soluţia particulară care trece prin punctul indicat: x(2 y − 1) 1.

6 y 2 y '+ xy 3 = 2 x . C ) = . C∈R. C ) = e − 4 x + 2 . C∈R. C = 3. C∈R. π + 1 . y '+3 y = 6 xe − x . 4 12. R: y 2 ( x.C ∈ R . C ∈R. R: y (x. y '+2 xy = 2 xe R: y (x. xy '+2 y = x 5 y 3e x . xy'−4 y = x 2 y . .1) . π . 4 2 (4 1 4 e x + 4C 4 ) e x4 . 17. R: x = Ce 2 y x2 16. y ' cos x − 2 y sin x = cos x. C ) = 4 x C − 2e x . (0. −x2 Să se integreze următoarele ecuaţii diferenţiale: 14. 3 1 2 15.3) . (0. C = 1. R: y ( x. C = 9 . 1 ( ) 391 . y '+4 x y = x . (0. C ∈ R . y '+ xy − y 2 x = 0 . R: y (x.1) . C ∈ R . 2 1 Ce 2 x + 1 1 .Să se rezolve următoarele ecuaţii diferenţiale şi să se afle soluţia particulară care trece prin punctul indicat: 10. C ) = x + C e 2 ( −x2 ) . C ) = 3 3 11. C ) = (6 x − 3)e − x + 2Ce −3x . 2 2 13. R: y (x.

.. COROI. POPESCU. NECULĂESCU. FILIP. Tipografia A. 2000 5. Editura didactică şi pedagogică. A. PURCARU. Algebra. 1982 14.. Editura A. 1991 10.. C.. GH. MIRCEA. M. Bucureşti. I.. PURCARU. Bucureşti. Editura didactică şi pedagogică.S. LANCASTER.S.a. C... D. 1988 7. Bucureşti. DINCULEANU.. O.. C.. 1973 9. 1998 4. Bucureşti.. TOMA... RAISCHI. Matematici aplicate în economie.. Lito. Bucureşti. II.. Culegere de probleme de matematică. VRACIU. Editura didactică şi pedagogică. I. I. BURLACU.. S. MARCUS. Matematici aplicate în economie.. GH. Editura A. Editura Cison. R... Bucureşti. Editura ştiinţîfică şi enciclopedică. CHIRIŢĂ.. I.E.. 1986 12.. 1989 6. NĂSTĂSESCU. C.a. FILIP. ş.S.. II. 2000 3. R.. Matematici aplicate în economie. CENUŞĂ.. C. 2002 8. D. FILIP. Matematici pentru economişti. Bucureşti. 1993 13. CENUŞĂ. RAISCHI. I. N. 1971 11. S. ş... V. TOMA. Bucureşti. A..a.R. Editura economică. A. NICOLESCU. A.. WOINAROSKI. Editura Academiei R.E. Editura ştiinţifică. Bazele algebrei. Bucureşti. C. SĂCUIU. BURLACU. RADU. V. M. NIŢĂ.. Matematici generale şi elemente de optimizare. vol. S. 1997 392 . BAZ. CENUŞĂ. Elemente de algebră şi programare liniară. Probleme de matematici superioare. GH. K. CENUŞĂ.. Analiză matematică. ş. M.. I.E....BIBLIOGRAFIE 1. N. vol. Bucureşti. GH. Editura Cison. Analiză economică matematică.E. ION. Matematici pentru economişti. COROI. 1990 2.S. Editura didactică şi pedagogică. Elemente de algebră liniară pentru economişti. I.S.

E. Editura didactică şi pedagogică. L...E. I.. G. IFTIMIE. I. Culegere de probleme de matematici aplicate în economie. ZIDĂROIU.S. Bucureşti. Editura A.. Analiză matematică.. Analiză matematică: culegere de probleme. 1991 18. 2002 393 . B.. M.. Algebră liniară: culegere de probleme. A.. vol. Analiză matematică. Bucureşti. POPESCU. ŞTEFĂNESCU. SĂCUIU. Bucureşti.. 1966 17. 1981 20. II. II. C. TOMA.. MOSCOVICI. Editura Economică.. Editura didactică şi pedagogică. 1999 16. Lito A. SIREŢCHI.. S. AL. BAZ.15. 1982 19. vol. I. A.. C.E.S. Lito Universitatea Bucureşti. Cercetări operaţionale. MANU-IOSIFESCU.. RAISCHI. Bucureşti. ROŞCULEŢ.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful