Cuprins
Prefaţă .................................................................................................................. 1. Metoda eliminării complete (Gauss – Jordan) ......................................... 2. Spaţii vectoriale .............................................................................................
2.1. Noţiunea de spaţiu vectorial ................................................................................... 2.2. Dependenţa şi independenţa liniară a sistemelor de vectori .......................... 2.3. Sistem de generatori. Bază a unui spaţiu vectorial. Coordonatele unui vector într-o bază dată .................................................................................................... 2.4. Subspaţiul vectorial generat de o mulţime de vectori ..................................... 2.5. Schimbarea coordonatelor unui vector la trecerea de o bază la altă bază .

4 5 13 13 18 44 59 66 78 78 91 98 104 104 109 115 130 136 138 144 144 148 150 164 164

3. Operatori liniari .............................................................................................
3.1. Noţiunea de operator liniar. Matricea asociată unui operator liniar ............. 3.2. Nucleul şi imaginea unui operator liniar. Injectivitatea, surjectivitatea şi inversabilitatea unui operator liniar ............................................................................. 3.3. Vectori proprii şi valori proprii ..............................................................................

4. Funcţionale liniare, biliniare şi pătratice .................................................
4.1. Funcţionale liniare ...................................................................................................... 4.2. Funcţionale biliniare .................................................................................................. 4.3. Funcţionale pătratice ...............................................................................................

5. Sisteme de ecuaţii şi inecuaţii liniare ....................................................... 6. Optimizări liniare ...........................................................................................
6.1. Rezolvarea grafică a unei probleme de programare liniară ............................. 6.2. Algoritmul SIMPLEX PRIMAL ................................................................................ 6.2.1. Probleme de programare liniară care admit soluţie iniţială de bază 6.2.2. Rezolvarea problemelor de programare liniară care nu admit soluţie iniţială de bază. Metoda bazei artificiale ........................................... 6.2.3. Cazuri speciale în rezolvarea problemelor de programare liniară ... 6.3. Dualitate în programarea liniară ............................................................................ 6.3.1. Scrierea problemei duale ...........................................................................

6.3.2. Rezolvarea unui cuplu de probleme primală – duală ............................. 6.4. Algoritmul SIMPLEX DUAL .................................................................................... 6.5. Reoptimizări ................................................................................................................ 6.6. Rezolvarea unei probleme de programare liniară prin mai multe metode .... 6.7. Probleme de transport .............................................................................................

168 175 180 188 195 214 214 243 258 280 280 297 297 323 334 341 341 341 352 360 373 383 392

7. Serii ..................................................................................................................
7.1. Serii de numere reale ............................................................................................... 7.2. Serii de puteri ............................................................................................................ 7.3. Dezvoltări în serie .....................................................................................................

8. Funcţii de mai multe variabile reale ..........................................................
8.1. Limită. Continuitate. Derivate parţiale. Diferenţiabilitate ............................. 8.2. Extremele funcţiilor de mai multe variabile ....................................................... 8.2.1. Extreme libere ............................................................................................. 8.2.2. Extreme condiţionate (cu legături) ........................................................ 8.3. Metoda celor mai mici pătrate ...............................................................................

9. Calcul integral .................................................................................................
9.1. Integrale generalizate .............................................................................................. 9.1.1. Integrale cu limite infinite ........................................................................ 9.1.2. Integrale din funcţii nemărginite ............................................................ 9.1.3. Integrale euleriene ..................................................................................... 9.2. Integrale duble ..........................................................................................................

10. Ecuaţii diferenţiale ..................................................................................... Bibliografie ..........................................................................................................

Prefaţă
Economiştii, indiferent de domeniul în care lucrează, au nevoie de cunoştinţe solide de strictă specialitate, dar şi de tehnici specifice matematicii aplicate. Informaţia economică trebuie să fie relevantă, credibilă, inteligibilă - calităţi care sunt asigurate numai atunci când economistul care o construieşte, o prelucrează şi o valorifică stăpâneşte deopotrivă cunoştinţe în domeniul respectiv, dar şi temeinice cunoştinţe de matematici aplicate în economie. Culegerea de probleme pe care o propunem celor interesaţi conţine seturi de probleme rezolvate şi probleme propuse în vederea rezolvării, din următoarele domenii ale matematicii economice: algebră liniară, optimizări liniare, analiză, probabilităţi şi statistică matematică. Prin ea, autorii valorifică experienţa acumulată la catedră în decursul unui număr însemnat de ani universitari. Prezenta lucrare s-a elaborat în strânsă concordanţă cu programa analitică a disciplinei "Matematici aplicate în economie" de la A.S.E. Bucureşti, indiferent de profilul facultăţii. Culegerea de probleme se adresează în primul rând studenţilor economişti, dar şi studenţilor de la alte profile, cărora viitoarea profesie le solicită şi cunoştinţe de matematici aplicate în economie. Prin varietatea problemelor rezolvate sau propuse pentru a fi rezolvate, lucrarea constituie un ghid important pentru pregătirea examenelor la matematică de către studenţii facultăţilor cu profil economic din învăţământul de stat şi privat şi permite realizarea de acumulări în vederea practicării în condiţii de performanţă a muncii de economist. Nădăjduim ca economiştii practicieni să găsească în culegerea noastră numeroase soluţii pentru eficientizarea managementului la nivel micro şi macroeconomic. Suntem recunoscători conducerii Catedrei de Matematică din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, în cadrul căreia ne desfăşurăm activitatea, personal domnului profesor universitar doctor Gheorghe Cenuşă, din partea căruia noi, autorii, am primit un important sprijin şi preţioase sugestii legate de structura şi organizarea materialului. Nutrim speranţa ca cititorii să găsească în această culegere un sprijin real pentru studiu şi cercetare şi să ne transmită orice fel de semnale cu caracter de sugestie pentru îmbunătăţirea conţinutului său la ediţiile viitoare. Autorii

4

CAPITOLUL 1 METODA ELIMINĂRII COMPLETE (GAUSS-JORDAN)
Metoda eliminării complete se poate folosi, printre altele, pentru: - rezolvarea unui sistem de ecuaţii liniare; - calculul inversei unei matrice nesingulare. Etapele aplicării acestei metode sunt: 1. Se alcătuieşte un tabel care conţine matricea sistemului ce trebuie rezolvat (notată A ) sau matricea ce trebuie inversată ( A ). 2. Se alege un element nenul al matricei A , numit pivot. 3. Elementele din tabel se modifică astfel: a ) elementele de pe linia pivotului se împart la pivot; b) coloana pivotului se completează cu zero; c) restul elementelor se calculează după regula dreptunghiului: - se formează un dreptunghi, având elementul ce trebuie înlocuit şi pivotul ca vârfuri; - din produsul elementelor de pe diagonala pivotului se scade produsul elementelor celeilalte diagonale, iar rezultatul se împarte la pivot. Schematic, regula dreptunghiului se prezintă astfel: a ………… x bx − ac : : x' = , unde: b : : b ……...…. c
b = pivotul; x = elementul ce trebuie înlocuit; x' = noua valoare a elementului x . d) (facultativ) dacă pe linia pivotului există un element egal cu zero, atunci coloana acelui element se copiază; analog, dacă pe coloana pivotului există un element egal cu zero, atunci linia acelui element se copiază. 4. Se reiau paşii 2 şi 3 până când de pe fiecare linie s-a ales câte un pivot.

5

PROBLEME REZOLVATE 1. Să se rezolve următorul sistem de ecuaţii liniare, folosind metoda
⎧ − x1 + 2 x 2 − 3x3 = −2 ⎪ ⎨ 2 x1 − 6 x 2 + 9 x3 = 3 . ⎪− 3x + 2 x + 2 x = −3 1 2 3 ⎩

eliminării complete:

Rezolvare: Vom folosi următoarea schemă: b A …….. ……… X I3

A
-1 2 -3 1 0 0 1 0 0 1 0 0 2 -3 -6 9 2 2 -2 3 -2 3 -4 11 0 0 1 -3/2 0 5 0 0 1 0 0 1

b
-2 3 -3 2 -1 3 3 1/2 5 3 2 1

Deducem că soluţia sistemului este: x1 = 3, x 2 = 2, x3 = 1 .
2. Să se rezolve următorul sistem de ecuaţii liniare, folosind metoda eliminării complete: ⎧4 x1 + x 2 + x3 = 9 ⎪ ⎨3 x1 + x 2 = 6 ⎪5 x + 2 x + x = 11 2 3 ⎩ 1

6

Rezolvare: A
4 3 5 1 3 -1 1 0 0 1 0 0 1 1 2 0 1 0 0 1 0 0 1 0 1 0 1 1 0 1 1 -3 2 0 0 1

b
9 6 11 3 6 -1 3 -3 2 2 0 1

I3

X

Observaţie. Pentru simplificarea calculelor, am ales drept pivot mai întâi elementul al doilea al diagonalei principale (în cazul nostru,1). Soluţia sistemului este: x1 = 2, x 2 = 0, x3 = 1 . 3. Să se determine, în cazul în care există, inversa matricei: ⎛ 2 − 1 3⎞ ⎜ ⎟ A = ⎜0 4 1⎟ . ⎜3 1 5⎟ ⎝ ⎠ Rezolvare: Deoarece det A ≠ 0 , rezultă că matricea A este inversabilă. Pentru determinarea inversei, vom folosi următoarea schemă: A …….. I3 I3 ……… A −1

7

folosind metoda eliminării complete: ⎧− 2 x1 + 3 x 2 − x3 = 3 ⎪ ⎨ 5 x1 + 4 x 2 + 2 x3 = 15 .A 2 -1 3 0 4 1 3 1 5 1 -1/2 3/2 0 4 1 0 5/2 1/2 1 0 13/8 0 1 1/4 0 0 -1/8 1 0 0 0 1 0 0 0 1 I3 1 0 0 0 1 0 0 0 1 1/2 0 0 0 1 0 -3/2 0 1 1/2 1/8 0 0 1/4 0 -3/2 -5/8 1 -19 -8 13 -3 -1 2 12 5 -8 −1 I3 A Am obţinut că A −1 ⎛ − 19 − 8 ⎜ = ⎜ − 3 -1 ⎜12 5 ⎝ 13 ⎞ ⎟ 2 ⎟. Să se rezolve sistemul de ecuaţii liniare. -8 ⎟ ⎠ 4. ⎪ x + 10 x = 21 2 ⎩ 1 Rezolvare: A -2 5 1 2 1 1 0 1 0 3 4 10 -3 10 10 -23 10 0 -1 2 0 1 0 0 1 0 0 b 3 15 21 -3 21 21 -45 21 0 I3 X 8 .

care este un sistem compatibil simplu nedeterminat. ⎨ ⎪ x = −45 + 23α ⎩ 3 5.Observaţii . Să se rezolve următorul sistem de ecuaţii liniare. folosind metoda eliminării complete: ⎧ 5 x1 − 3 x 2 + 10 x3 = −10 ⎪ ⎨ 3 x1 + 2 x 2 + 4 x3 = 1 ⎪− x − 7 x + 2 x = 6 2 3 ⎩ 1 Rezolvare: A 5 3 -1 0 0 1 0 0 1 -3 10 2 4 -7 2 -38 20 -19 10 7 -2 0 0 -19/10 1 16/5 0 b -10 1 6 20 19 -6 -18 19/10 -11/5 Aplicând metoda eliminării complete. . rescriind sistemul.În rezolvarea unui sistem prin această metodă nu este obligatoriu ca pivotul să fie ales de pe diagonala principală. α ∈ R .Metoda Gauss-Jordan constă în transformări succesive ale sistemului iniţial în forme echivalente. având ⎨ ⎩ x1 + 10 x 2 = 21 ⎧ x2 = α soluţia: ⎪ x1 = 21 − 10α . rezultă: ⎧− 23 x 2 + x3 = −45 . Din ultima iteraţie. am obţinut următoarea formă echivalentă a sistemului: 9 .

care este un sistem compatibil dublu nedeterminat. Să se rezolve sistemul de ecuaţii liniare. am obţinut următoarea formă echivalentă a sistemului: =1 ⎧ x 2 + 2 x3 .⎧ ⎪0 x1 + 0 x 2 + 0 x3 = −18 ⎪ 19 19 ⎨0 x1 − 10 x 2 + x3 = 10 . folosind metoda eliminării complete: ⎧2 x1 − x 2 + x3 + 2 x 4 = 1 ⎪ ⎨ x1 + x2 + 2 x3 + x 4 = 2 . ⎪ ⎪ x1 + 16 x 2 + 0 x3 = − 11 5 5 ⎩ Din prima relaţie rezultă că sistemul este incompatibil. 6. ⎨ + x3 + x 4 = 1 ⎩ x1 Soluţia sistemului este: 10 . ⎪3 x − 2 x + x + 3 x = 1 2 3 4 ⎩ 1 Rezolvare: A 2 1 3 -2 3 -1 0 1 0 -1 1 -2 1 0 0 1 0 0 1 2 1 -1 3 -1 2 1 0 2 1 3 -2 3 -1 0 1 0 b 1 2 1 -1 3 -1 1 1 0 Aplicând metoda eliminării complete.

x3 = 39 . x3 = 1 . ⎨ ⎪ x 2 = 1 − 2α ⎪ x1 = 1 − α − β ⎩ PROBLEME PROPUSE Să se rezolve următoarele sisteme de ecuaţii liniare: ⎧ x1 + 2 x 2 + 4 x3 = 31 ⎪ 1. ⎧2 x1 + 3 x 2 + 4 x3 = 16 ⎪ 4. ⎨5 x1 + x 2 + 2 x3 = 29 ⎪3 x − x + x = 10 2 3 ⎩ 1 R: x1 = 3. x 2 = 2.⎧ x3 = α ⎪ = ⎪ x4 β . ⎨ 3 x1 − x 2 + 4 x3 = 15 ⎪− x + 7 x − 6 x = −27 2 3 ⎩ 1 R: x1 = 0. β ∈ R . ⎨ 3 x1 − x 2 + x3 = 3 ⎪− 3 x + 5 x + 4 x = 5 1 2 3 ⎩ R: Sistemul este incompatibil. ⎨5 x1 − 8 x 2 + 2 x3 = 1 ⎪3 x − x − 2 x = 5 2 3 ⎩ 1 R: x1 = 3. 11 11 ⎧ x1 + x 2 + 2 x3 = 4 ⎪ 3. x 2 = − 9 . cu α . 11 . x3 = 5 . x2 = 4. ⎧ x1 + 2 x 2 + 3 x3 = 9 ⎪ 2.

⎨ ⎩− x1 + 2 x 2 − x3 − x 4 = 1 R: x1 = − 5 α − 1 β + 5 . x3 = −2.2⎟ 5⎠ 1 ⎞ 10 ⎟ ⎛ 3 ⎜ 10. A = ⎜ − 2 ⎜ 1 ⎝ −1 1 2 1 ⎞ ⎟ 0⎟ . ⎨ ⎪8 x1 + 5 x 2 − 3x3 + 4 x4 = 14 ⎪3x1 + 3 x 2 − 2 x3 + 2 x4 = 6 ⎩ R: x1 = 2.1⎞ ⎟ 1⎟ 1⎟ ⎠ . β ∈ R 3 3 3 3 3 3 ⎧2 x1 + 2 x2 − x3 + x 4 = 4 ⎪4 x + 3 x − x + 2 x = 6 ⎪ 1 2 3 4 6. A = ⎜ 0 ⎜4 ⎝ ⎛0 ⎜ 8. A = ⎜ 2 ⎜1 ⎝ ⎛1 ⎜ ⎜2 A=⎜ 3 ⎜ ⎜4 ⎝ 1 -1 3 2 -2 2 2 1 2 3 . α . x2 = 0. x 2 = − 1 α + 1 β + 4 . x4 = −2 Să se determine inversele matricelor: ⎛2 ⎜ 7.⎧ 2 x1 − x 2 + 3x3 + x4 = 2 5. x 4 = β .2⎟ ⎠ ⎛ ⎜ −1 ⎜ R: A = ⎜ ⎜ ⎜ ⎝ 2 7 4 7 5 7 0 1 1 1 7 2 7 -1 7 ⎞ ⎟ ⎟ ⎟ ⎟ ⎟ ⎠ 12 .4⎞ ⎟ 1⎟ − 1⎟ ⎠ 3 2 1 2 4⎞ ⎟ 3⎟ 2⎟ ⎟ 1⎟ ⎠ ⎛ 1 ⎜ 2 ⎜ R: A −1 = ⎜ − 1 2 ⎜ 1 ⎜− ⎝ 2 ⎛ 0 ⎜ ⎜ R: A −1 = ⎜ − 1 6 ⎜ 1 ⎜− ⎝ 3 ⎛− 2 ⎜ 5 ⎜ 1 R: A −1 = ⎜ 2 ⎜ ⎜ 0 ⎜ ⎜ 1 ⎝ 10 1 2 -3 4 1 4 1 3 -2 9 −1 9 1 2 0⎞ ⎟ 1⎟ 4⎟ ⎟ 1 ⎟ 4 ⎠ 1⎞ 3⎟ 4⎟ 9⎟ ⎟ 2⎟ 9⎠ 0 1 2 9. -1 1 2 -1 1 2 0 ⎟ 0 ⎟ ⎟ 1 ⎟ 2 ⎟ . x3 = α .

∀x ∈ V . ∀α . x 2 . NOŢIUNEA DE SPAŢIU VECTORIAL BREVIAR TEORETIC Definiţia 1. unde 1K este elementul neutru al operaţiei de înmulţire din K . ∀x ∈ V . n ) cu elemente numere reale. unde R n = ( x1 . cu proprietăţile: I. n (R ). β ∈ K . (m. b) α ⋅ ( x + y ) = α ⋅ x + α ⋅ y. o mulţime nevidă V dotată cu două operaţii. a) (α + β ) ⋅ x = α ⋅ x + β ⋅ x. y ∈ V .CAPITOLUL 2 SPAŢII VECTORIALE 2.. (R[X ]. (M m. d ) 1K ⋅ x = x.. ∀x. + : V × V → V şi ⋅ : K × V → V . II. β ∈ K .. c) (αβ ) ⋅ x = α ⋅ ( β ⋅ x).1. Se numeşte spaţiu vectorial peste un corp K . R ) este spaţiul vectorial real al matricelor de tipul { } 13 . ∀α ∈ K . +) grup abelian. n . ∀x ∈ V . cu coeficienţi reali. ∀α .. xn )t xi ∈ R. Exemple de spaţii vectoriale: (R n . i = 1. R ) este spaţiul vectorial real al polinoamelor în nedeterminata X . (V . R ) este spaţiul vectorial numeric real n-dimensional.

K ) dacă: 1) ∀x.(Rn [X ]. R ) este spaţiul vectorial real al funcţiilor reale definite pe intervalul [a. Un subspaţiu vectorial are o structură de spaţiu vectorial în raport cu operaţiile induse. Fie (V . * Să se arate că R+ împreună cu cele două operaţii formează un spaţiu vectorial real. ∀x. 14 . Spunem că W este subspaţiu vectorial al spaţiului vectorial (V . cu coeficienţi reali. b]. Rezolvare: Verificăm condiţiile din definiţia 1. W ≠ ∅ . y ∈ R+ . 2) ∀α ∈ K . x ∈ W ⇒ α ⋅ x ∈ W . b] . a) Fie x. ∀α ∈ R . PROBLEME REZOLVATE 1. y ∈ R+ . unde "⋅ " este înmulţirea numerelor reale. y ∈ W ⇒ x + y ∈ W . Considerăm operaţiile: * * * * * ⊕ : R+ × R+ → R+ şi ⊗ : R × R+ → R+ . * I. în nedeterminata X . conform comutativităţii înmulţirii numerelor reale. R ) este spaţiul vectorial real al polinoamelor de grad cel mult n . (F [a. α ⊗ x = x α . * x ⊕ y = x ⋅ y . Definiţia 2. Observaţie. rezultă că x ⊕ y = x ⋅ y = y ⋅ x = y ⊕ x . K ) un spaţiu vectorial şi W ⊂ V .

* d ) Fie x ∈R+ . R este spaţiu vectorial. y . împreună cu adunarea vectorilor din R n şi înmulţirea acestora cu scalari. x * II. Rezultă că: α ⊗(x ⊕ y) = (x ⊕ y)α = (x ⋅ y)α = xα ⋅ yα = (α ⊗ x) ⊕(α ⊗ y) .. β ∈ R. în baza asociativităţii înmulţirii numerelor reale. x 2 . Rezultă că (α + β ) ⊗ x = xα + β = xα ⋅ x β = α ⊗ x ⊕ β ⊗ x . * Conform definiţiei 1 . Să se arate că mulţimea V = ( x1 . Rezultă că: ( ) ( ) 2. ∀x ∈ R+ . { } Rezolvare: Deoarece V ⊂ R n şi R n . ∃x −1 = ∈ R+ astfel încât x 1 x ⊕ x −1 = x −1 ⊕ x = x ⋅ = 1 . z ∈ R + . * b) Fie α ∈ R. a) Fie α . x. rezultă că: 1R ⊗ x = x1 = x . c) Numărul real 1 este elementul neutru faţă de operaţia ⊕ : * x ⊕ 1 = 1 ⊕ x = 1 ⋅ x = x. α (αβ) ⊗ x = xαβ = x βα = x β = α ⊗ x β = α ⊗ (β ⊗ x) . * c) Fie α . rezultă că ( x ⊕ y) ⊕ z = ( x ⋅ y) ⋅ z = x ⋅ ( y ⋅ z) = x ⊕ ( y ⊕ z) .* b) Fie x . β ∈ R. conform ( ) 15 . x ∈ R+ . i = 1. x1 + x n −1 = 0 . formează un spaţiu vectorial real. din I şi II rezultă că R+ împreună cu cele două operaţii formează un spaţiu vectorial real.. y ∈ R+ .. 1 * * d ) ∀x ∈ R+ . n. x n )t xi ∈ R.. x ∈ R+ .

i = 1. n ... x n + y n ) t .. i = 1. ( ) PROBLEME PROPUSE 1.. Să se arate că mulţimea M m. x2 . cu ( ) x1 + x n −1 = 0 şi y = ( y1 . 16 . i = 1. x n ) t . 1) Fie x.. αxi ∈ R. f continuă pe [ a. Să se arate că mulţimea C[ a. R ... Rezultă că: αx = (αx1 . n . împreună cu operaţiile de adunare a funcţiilor şi de înmulţire a funcţiilor cu scalari formează un spaţiu vectorial peste R . R . b] ( R ) = { f f : [a. Avem că: x + y = ( x1 + y1 . y ∈ V ... 2. ( x + y )1 + ( x + y ) n −1 = x1 + y1 + x n −1 + y n −1 = 0 . Rezultă că x = ( x1 . n ( R) a matricelor cu m linii şi n coloane şi elemente numere reale are o stuctură de spaţiu vectorial real în raport cu operaţiile de adunare a matricelor şi de înmulţire a acestora cu scalari reali. prin urmare x + y ∈V . n.observaţiei din breviarul teoretic este suficient de arătat că V este un subspaţiu vectorial al spaţiului R n . deci V este spaţiu vectorial real. b] → R. n . y 2 . y n ) t . cu y1 + y n −1 = 0 . yi ∈ R.. αx2 .. x ∈ V . Conform definiţiei 2..αxn ) t .. x 2 + y 2 . din 1) şi 2) rezultă că V este un subspaţiu vectorial al spaţiului R n . 2) Fie α ∈ R.. b]}.. xi . i = 1. (αx)1 + (αx) n −1 = αx1 + αx n −1 = α ( x1 + x n −1 ) = 0 . deci αx ∈ V . xi + y i ∈ R..

b ∈ R}⊂ R[ X ] . x = 3 x . împreună cu operaţiile de adunare a matricelor şi de înmulţire a acestora cu scalari reali formează un spaţiu vectorial peste C . ⎧ ⎫ ⎪⎛ a b ⎞ ⎪ ⎟ 5. c. ( x1 . ∀x. ( )2 ( )2 ( ) * 2 Să se studieze dacă (R+ ) b) (a. 17 . 6. o. Se folosesc definiţiile noţiunilor de spaţiu şi subspaţiu vectorial. ∀α ∈ R . Să se arate că mulţimea ⎧⎛ 0 a b ⎞ ⎫ A = ⎨⎜ ⎟ ⎜ c 0 d ⎟ . y ∈ R+ . Să se arate că mulţimea A = ⎨⎜ ⎜ b a ⎟ . x 2 ) = x1α . x ) x ∈ R. 2 ( d ) { x . * 4. y 2 ) = ( x1 ⋅ y1 . * α ⊗ ( x1 . a. d ∈ R. b. b ∈ R ⊂ R 3 . x 2 ) ⊕ ( y1 . x + x 1 2 3 t i 1 2 1 3 2 = x3 ⊂ R . împreună cu cele două operaţii formează un spaţiu vectorial real. i = 1. b ∈ C ⎬ (unde a ⎪⎝ ⎪ ⎠ ⎩ ⎭ reprezintă conjugatul numărului complex a ). a.3. Considerăm operaţiile: ⊕ : R+ * * ( )2 × (R+ )2 → (R+ )2 şi * * ⊗ : R × R+ → R+ . 5 2 { } c) { aX + bX a. precum şi faptul că un subspaţiu vectorial are o structură de spaţiu vectorial în raport cu operaţiile induse. Să se arate că următoarele mulţimi sunt subspaţii vectoriale ale spaţiilor vectoriale indicate: a) Rn [ X ] ⊂ R[ X ] . c = a + b ⎬ împreună cu operaţiile ⎠ ⎩⎝ ⎭ de adunare a matricelor şi de înmulţire a acestora cu scalari reali formează un spaţiu vectorial peste R . x 2 ⋅ y 2 ) . x . b )t a. } Indicaţie.3. x2α .

. Propoziţia 5... Fie (V .. α 2 . astfel încât α1v1 + α 2 v 2 + . Fie (V .... Propoziţia 2.. nu toţi nuli. K ) un spaţiu vectorial. + α n v n = 0 .. Un sistem de vectori din spaţiul vectorial R n . Propoziţia 4. vn } ⊂ V este liniar dependent dacă şi numai dacă cel puţin un vector din sistem este o combinaţie liniară a celorlalţi.... Orice subsistem al unui sistem de vectori liniar independent este liniar independent. v2 ... α 2 .. v2 ...2. Orice sistem de vectori care conţine vectorul nul este liniar dependent. Sistemul {v1 .2.. vn } din V se numeşte liniar independent dacă ∀α1 . R este liniar independent dacă şi numai dacă rangul matricei având pe coloane vectorii sistemului este egal cu numărul de vectori..... + α n v n = 0 . Propoziţia 3. K ) un spaţiu vectorial. ( ) 18 ... vn } din V se numeşte liniar dependent dacă există scalarii α1 ..α n ∈ K .. Orice suprasistem al unui sistem de vectori liniar dependent este liniar dependent..... Definiţia 2. α n ∈ K cu proprietatea α1v1 + α 2 v 2 + . = α n = 0 . Un sistem finit de vectori {v1 .. DEPENDENŢA ŞI INDEPENDENŢA LINIARĂ A SISTEMELOR DE VECTORI BREVIAR TEORETIC Definiţia 1... Un sistem finit de vectori {v1 . v2 . rezultă α1 = α 2 = .... Propoziţia 1.

deci există α 1 . Se consideră vectorii v1 = ⎜ 2 ⎟ . α 2 . ⎨ 1 2 3 ⎪− α 1 + α 2 − α 3 = 0 ⎩ ( ) α1⎜ ⎞ ⎟ ⎟ ⎟ ⎠ şi obţinem sistemul liniar Determinantul matricei sistemului este ∆ = 0 .α 2 . v2 . R . astfel încât α1v1 + α 2 v 2 + α 3v3 = 0 . Înlocuind v1 . v3 sunt liniar dependenţi. α 3 ∈ R . v3 sunt liniar dependenţi. astfel încât α1v1 + α 2 v 2 + α 3v3 = 0 . α 2 . v 2 . prin urmare sistemul admite şi soluţii nebanale. c) Să se precizeze care dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi.PROBLEME REZOLVATE ⎛ − 1⎞ ⎛ 2 ⎞ ⎛ 1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 1. b) O relaţie de dependenţă liniară între vectorii v1 . Rezolvare: a ) Conform definiţiei 2. cu α 1 . nu toţi nuli. rezultă că vectorii v1 . v 2 . a ) Să se arate că vectorii v1 . Conform definiţiei 2. v 2 = ⎜ . v 2 .α 3 ∈ R . α 3 ∈ R . v 3 = ⎜ 4 ⎟ ⎜ − 1⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜ -1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ din spaţiul liniar R 3 . v3 . v2 .1 ⎟ . v3 este o relaţie de forma: α1v1 + α 2 v2 + α 3 v3 = 0 . v3 în această relaţie. rezultă: ⎛ − 1⎞ ⎛ 2 ⎞ ⎛ 1⎞ ⎛0 ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 2 ⎟ + α 2 ⎜ -1 ⎟ + α 3 ⎜ 4 ⎟ = ⎜ 0 ⎜ − 1⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜ -1⎟ ⎜0 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎧ − α 1 + 2α 2 + α 3 = 0 omogen: ⎪ 2 α − α + 4 α = 0 . trebuie să arătăm că există scalarii α 1 . nu toţi nuli. nu 19 . b) Să se determine o relaţie de dependenţă liniară între v1 .

− 3v1 − 2v 2 + v3 = 0 . v 2 = ⎜ 2 ⎟ . Rezolvăm sistemul liniar omogen obţinut la punctul a) . prin urmare soluţia sistemului este: α1 = −3a. Considerăm α1 . rezultă că α1 = α 2 = α 3 = 0 . iar o relaţie de dependenţă liniară între cei trei vectori este: − 3av1 − 2av 2 + av3 = 0. c) Deoarece vectorii sunt liniar dependenţi. obţinem: 20 .toţi nuli. a ∈ R * . α 2 = −2a. 2 3 v3 = 3v1 + 2v 2 . sau. trebuie să arătăm că oricare ar fi scalarii α 1 . a ∈ R . 2. Înlocuind v1 . v 3 = ⎜ 1 ⎟ din spaţiul liniar R . v3 în relaţia de mai sus. Din relaţia de dependenţă liniară găsită la punctul b) rezultă că oricare dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi. b) Să se precizeze dacă vectorul v 2 se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi vectori. a ∈ R . ( ) Rezolvare: a ) Conform definiţiei 1.α 3 ∈ R astfel încât α1v1 + α 2 v 2 + α 3v3 = 0 . α 2 . α 3 = a. astfel: v1 = − 2 v 2 + 1 v3 . necunoscută secundară şi obţinem: ⎧ − α 1 + 2 α ⎨ ⎩ 2α 1 2 = − a − α 2 = −4a . a ) Să se arate că vectorii ⎛ 4⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎛ 1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 3 v1 = ⎜ − 1 ⎟ . după simplificare. α 2 necunoscute principale şi α 3 = a. v2 . 3 3 v2 = − 3 v1 2 + 1v . conform propoziţiei 2 rezultă că cel puţin un vector se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi. R sunt ⎜ 1⎟ ⎜ 3 ⎟ ⎜ -1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ liniar independenţi.

Deoarece vectorii v1 . v3 sunt liniar independenţi. v = ⎜ 3 ⎟ din R 4 . v = ⎜ 0 ⎟ . rezultă că v 2 nu se poate scrie ca o combinaţie liniară a vectorilor v1 şi v3 . R . ⎝ ⎠ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎛ 3⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ b) v1 = ⎜ − 1 ⎟ . Determinantul matricei sistemului este ∆ = −25 ≠ 0 .⎛ -1 ⎞ ⎜ ⎟ 2 ⎜ 2 ⎟ + ⎜ 1 ⎟ ⎜ 3 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎧ 4α 1 − α 2 omogen: ⎪ − α + 2 α ⎨ 1 2 ⎪ α + 3α 1 2 ⎩ α1⎜ − 1 ⎟ + α ⎛ ⎜ 4⎞ ⎟ ⎛ 1⎞ ⎛0 ⎜ ⎟ ⎜ 1⎟ = ⎜ 0 3⎜ ⎜ -1⎟ ⎜0 ⎝ ⎠ ⎝ + α3 = 0 α ⎞ ⎟ ⎟ ⎟ ⎠ şi rezultă sistemul liniar +α3 = 0 −α3 = 0 . 3. v 2 . R . v 2 = ⎜ 3 ⎟ . b) Observaţie. α 3 ∈ R astfel încât 21 . Din propoziţia 2 rezultă că într-un sistem de vectori liniar independent nici unul dintre vectori nu se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi. Să se studieze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile liniare indicate: ⎛ 1⎞ ⎛ 2 ⎞ ⎛− 2⎞ 2 a ) v1 = ⎜ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ − 1 ⎟ . α 2 . rezultă că vectorii v1 . Conform definiţiei 1. v3 sunt liniar independenţi. ⎜ 1⎟ ⎜ 4 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ( ) ( ) ⎛ 0⎞ ⎛ 2⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎛ 1⎞ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ c) v = ⎜ − 1 ⎟ . prin urmare sistemul admite numai soluţia banală: α1 = α 2 = α 3 = 0 .1 ⎟ din R . R . v 2 = ⎜ 2 ⎟ din R 3 . v 2 . v = ⎜ 1 ⎟ . Fie α 1 . 1 ⎜ 1⎟ 2 ⎜ 2 ⎟ 3 ⎜ 0 ⎟ 4 ⎜ 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎜ -1 ⎟ ⎜ -1⎟ ⎜ 3 ⎟ ⎜ 0⎟ ⎝ ⎠ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ( ) Rezolvare: a) Metoda I (folosind definiţia). v 3 = ⎜ .

1 ⎟ = ⎜ 0 ⎟ şi obţinem sistemul liniar ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎠ ⎝ ⎝−1 ⎠ +α3 = 0 ⎩ − α 1 + 3α 2 − α 3 = 0 2 omogen: ⎧ − 2 α 1 + 2 α ⎨ . α 2 ∈ R astfel încât α1v1 + α 2 v 2 = 0 . prin urmare sistemul este compatibil determinat. astfel încât α1v1 + α 2 v2 + α 3v3 = 0 . deci admite numai 22 . v2 . Fie α1 . v3 } este un sistem de vectori liniar dependent. Conform definiţiei 2. 1⎞ ⎛− 2 2 Matricea sistemului este A = ⎜ ⎟ ⎜ − 1 3 − 1 ⎟ şi are rangul 2. egal cu numărul de necunoscute. prin urmare sistemul este compatibil nedeterminat. mai ⎠ ⎝ mic decât numărul de necunoscute. Metoda II (folosind propoziţia 1). v3 } . α 3 ∈ R . rezultă că este un sistem de vectori liniar dependent. avem că rang A = 2 şi este diferit de numărul ⎟ ⎝ ⎠ de vectori din sistem. deci admite şi soluţii nebanale. adică există α 1 . Rezultă că: α1⎜ ⎜ ⎛ 1⎞ ⎛ 0⎞ ⎛ 2 ⎞ ⎛− 2⎞ ⎟ +α2⎜ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ 3 ⎟ + α 3 ⎜ . b) Metoda I (folosind definiţia). Rangul matricei sistemului este 2. Fie A matricea formată cu componentele vectorilor: 1⎞ ⎛− 2 2 A=⎜ ⎜ − 1 3 − 1 ⎟ . nu toţi nuli. Rezultă că: ⎛ 3⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎛ 0 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ α 1 ⎜ − 1 ⎟ + α 2 ⎜ 2 ⎟ = ⎜ 0 ⎟ şi obţinem sistemul liniar omogen: ⎜ 1⎟ ⎜ 4 ⎟ ⎜0⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎧ 3α 1 − α 2 = 0 ⎪ ⎨ − α 1 + 2α 2 = 0 ⎪ α + 4α 1 2 = 0 ⎩ {v1 . v2 .α1v1 + α 2 v2 + α 3v3 = 0 . α 2 . prin urmare {v1 .

Metoda II (folosind propoziţia1). v4 } este sistem de vectori liniar independent. Conform definiţiei 1. α 4 ∈ R astfel încât α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 = 0 ⇒ ⎛ ⎛ 1⎞ ⎜ ⎜ ⎟ − 1⎟ ⎜ ⎜ +α2⎜ ⇒ α1⎜ 1⎟ ⎜ ⎜ ⎟ ⎜ ⎜ 0⎟ ⎝ ⎝ ⎠ -1 ⎞ ⎛ 0 ⎞ ⎛0⎞ ⎛ 2⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ 0 ⎟ 1⎟ ⎜ 3⎟ ⎜ 0⎟ ⎜ ⎟ + α 3⎜ 0⎟ + α 4⎜ 1 ⎟ = ⎜0⎟ ⇒ 2 ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ -1 ⎟ ⎜ 0⎟ ⎜ -1⎟ 3 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎠ ⎧ α 1 − α 2 + 2α 3 = 0 ⎪ − α + α + 3α = 0 ⎪ 1 3 4 . v3 . c) Metoda I (folosind definiţia). v2 } este un sistem de vectori liniar independent. rangA = 4 = numărul de vectori din sistem. v2 } este un sistem de vectori liniar independent. Conform definiţiei 1. v2 . rezultă că {v1 . ⎜−1 A=⎜ 1 2 0 1⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 0 3 −1 −1 ⎟ ⎝ ⎠ prin urmare {v1 . v2 . v3 . v4 } este un sistem de vectori liniar independent. α 3 .soluţia banală: α1 = α 2 = 0 . rezultă că {v1 . Fie A matricea formată cu componentele vectorilor: A = ⎜ − 1 ⎛ 3 -1 ⎜ 2 ⎜ 1 4 ⎝ ⎞ ⎟ ⎟. α 2 . Fie A matricea formată cu componentele vectorilor: 2 0⎞ ⎛ 1 −1 ⎜ ⎟ 0 1 3 ⎟ . Metoda II (folosind propoziţia 1). determinantul matricei sistemului ⇒ ⎨ α 1 + 2α 2 + α 4 = 0 ⎪ ⎪ 3α 2 − α 3 − α 4 = 0 ⎩ este ∆ = 24 ≠ 0 . Fie α 1 . 23 . prin urmare {v1 . prin urmare sistemul admite numai soluţia banală: α1 = α 2 = α 3 = α 4 = 0 . ⎟ ⎠ rangA = 2 şi este egal cu numărul de vectori din sistem.

Determinăm rangA . g 3 : ⎛ a ⎜ ⎜ −1 A=⎜ 4 ⎜ ⎜ 0 ⎝ 3 a 3 1 5 ⎞ ⎟ 1 ⎟ . atunci det A ≠ 0 ⇒ rangA = 3 = numărul de vectori. a ∈ R . 2} ⇒ det A = 0 ⇒ rangA < 3 ⇒ rangA ≠ numărul de vectori. din R 4 . deci {v1 . ⎟ ⎜ ⎜ 9 ⎟ ⎜4⎟ ⎜a2 ⎟ ⎠ ⎝ ⎝ ⎠ ⎠ ⎝ ( ) ⎛ 3 ⎞ ⎛ 5 ⎞ ⎛ a ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ b) g = ⎜ − 1 ⎟ . 0 1 24 .4. Avem că a − 1⎟ ⎟ −2 ⎟ ⎠ d2 = 4 3 ' ≠ 0 şi fie d 3 . v 2 = ⎜ . v 2 . g 2 .3 ⎟ . 1 2 3 ⎜ 3 ⎟ ⎜ a − 1⎟ ⎜ 4 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜1 ⎟ ⎜ -2 ⎟ ⎜ 0 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ( ) Rezolvare: Vom folosi propoziţia 1 din breviarul teoretic. ⎟ a2 ⎟ ⎠ Dacă a ∈ R \ {− 3. g = ⎜ a ⎟ . R . b) Fie A matricea având pe coloane vectorii g1 . deci {v1 . a ∈ R . v3 : ⎛1 ⎜ A = ⎜2 ⎜ ⎜4 ⎝ 1 -3 9 1 ⎞ ⎟ a ⎟ . v3 } este sistem de vectori liniar dependent. Dacă a ∈ {− 3. 2} . Să se studieze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile liniare indicate: ⎛ 1 ⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛ 1⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎜ ⎟ a) v1 = ⎜ 2 ⎟ . g = ⎜ 1 ⎟ . d 3 minorii obţinuţi prin bordarea lui d 2 . v3 } este sistem de vectori liniar independent. det A = −5(a − 2 )(a + 3) . v 2 . v 2 . v 3 = ⎜ a ⎟ . R . a) Fie A matricea având pe coloane vectorii v1 . din R 3 .

1]}. n ∈ N * . în (F. A2 = ⎜ ⎟ ⎜ − 1 − 4 ⎟ . ⎟ ⎜ ⎟ 2⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ Rezolvare: Observaţie. 5. A3 = ⎜ 1 1 ⎟ în (M 2 ( R ). g 2 . unde F = { f : [0. atunci d 3 = 0 . g 3 = 2 − 6 X + 3 X 2 din (R3 [ X ]. g 2 = 2 X − 3 X 2 . d ) A1 = ⎜ ⎜ ⎛3 ⎝5 . R ) . g 3 } este sistem de vectori liniar independent. g 2 . R ) . avem că d 3 = 4 −1 0 3 5 3 − 2 = 48 ≠ 0 . b) b1 = 3 − 2i . R ) .−1 d3 = 4 0 a 3 1 1 a − 1 = 9a + 9 . g 3 sunt liniar independenţi. vectorii g1 . prin urmare {g1 . Să se studieze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile liniare indicate: a ) g1 = 1 − 2 X . ∀a ∈ R . −2 Dacă a ∈ R \ {− 1} .1⎞ ⎛ 1 2⎞ ⎛ 4 . b2 = − 4 + i din (C.1⎞ ⎟ . g 2 . În concluzie. f continuă pe [0. Vom aplica definiţia. atunci d 3 ≠ 0 ⇒ rangA = 3 = numărul de vectori. R ) . Deoarece nici unul dintre sistemele de vectori din enunţ nu aparţine unui spaţiu liniar de tipul R n . c) f1 = sin x. g 3 } este sistem de vectori liniar independent. nu se poate folosi propoziţia 1 pentru a stabili natura acestora.1] → R. R . ( ) 25 . 1 −2 deci rangA = 3 = numărul de vectori. deci {g1 . ' Dacă a = −1 . f 2 = cos x .

α 2 . α 2 ∈ R astfel încât α1b1 + α 2 b2 = 0 . Conform definiţiei 2. α 3 ∈ R astfel încât α1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 = 0 . b) Fie α1 . rezultă că g1 .b2 sunt liniar independenţi. Determinantul matricei sistemului este ∆ = 0 . d ) Fie α 1 . Pentru x = 0 obţinem α 2 = 0 . prin urmare sistemul admite şi soluţii nebanale. de unde ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 2⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎧ 3α 1 + α 2 + 4α 3 = 0 ⎪ obţinem sistemul liniar omogen: ⎪ − α 1 + 2α 2 − α 3 = 0 . g 2 . . ⎨ ⎪ 5α 1 − α 2 + α 3 = 0 ⎪ 2α 1 − 4α 2 + α 3 = 0 ⎩ adică α1 ⎜ ⎜5 ⎝ ⎛3 26 . α1 ⋅ 2 2 + α 2 ⋅ 2 = 0 . g 3 sunt liniar dependenţi. din această egalitate de funcţii rezultă că α1 sin x + α 2 cos x = 0. obţinem: α1 (3 − 2i ) + α 2 (− 4 + i ) = 0 şi rezultă sistemul liniar omogen: ⎧ 3α 1 − 2 α 2 = 0 ⎨ ⎩ − 2α 1 + α 2 = 0 . α 3 ∈ R astfel încât α1 A1 + α 2 A2 + α 3 A3 = 0 . α 2 ∈ R astfel încât α1 f1 + α 2 f 2 = 0 . iar pentru x = π rezultă 4 Conform definiţiei 1. 2 Conform definiţiei 1. c) Fie α1 . ∀x ∈ [0.1⎞ ⎛ 0 0 ⎞ ⎟ +α2⎜ ⎟ ⎜ − 1 − 4 ⎟ + α 3 ⎜ 1 1 ⎟ = ⎜ 0 0 ⎟ . obţinem: α 1 (1 − 2 X ) + α 2 2 X − 3 X 2 + α 3 2 − 6 X + 3 X 2 = 0 şi rezultă sistemul liniar omogen: ⎪ − 2 α + 2 α ⎨ 1 ⎪ ⎩ ⎧ ( ) ( ) α1 + 2α 3 = 0 2 − 6α 3 = 0 − 3α 2 + 3α 3 = 0 . f 2 sunt liniar independenţi. nu toţi nuli. care admite numai soluţia banală: α1 = α 2 = 0 . α 2 . α 2 . deci α1 = α 2 = 0 . α 3 ∈ R .1⎞ ⎛ 1 2⎞ ⎛ 4 . 1] . adică există α 1 . astfel încât α1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 = 0 . rezultă că vectorii f1 .a) Fie α 1 . rezultă că b1 .

v3 } . v3 } este un sistem de vectori liniar independent. rezultă că sistemul admite numai soluţia banală: α 1 = α 2 = α 3 = 0 . e) {v2 . c) {v2 . v3 . v4 }. 6. Fie A matricea formată cu componentele vectorilor: Deoarece determinantul matricei sistemului ∆ = −1 ≠ 0 . f ) {v3 . 27 . Conform definiţiei 1. Fie α 1 . rezultă că vectorii A1 . v2 . v3 . Să se determine natura următoarelor sisteme de vectori şi când este posibil să se scrie o relaţie de dependenţă liniară între vectori: a) {v1 . A3 sunt liniar independenţi. v 4 = ⎜ 1 ⎟ . v3 } . Rezolvare: a) Metoda I (folosind definiţia). α 3 ∈ R astfel încât α1v1 + α 2 v2 + α 3v3 = 0 . v 2 = ⎜ 2 ⎟ . v 5 = ⎜ 0 ⎟ . R se consideră vectorii: ⎛ 3⎞ ⎛1 ⎞ ⎛ 2⎞ ⎛ 5⎞ ⎛ 0⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ v1 = ⎜ − 1 ⎟ . v2 . b) {v1 . v3 . Metoda II (folosind propoziţia 1). deci admite numai soluţia banală: α1 = α 2 = α 3 = 0 . A2 . În spaţiul liniar R 3 . Conform definiţiei 1. d ) {v1 . v2 . Rezultă că: α 1⎜ − 1⎟ + α ⎜ ⎝ 2⎟ ⎠ ⎛ ⎜ 3 ⎞ ⎟ ⎛0⎞ ⎛ 2⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎜ 2 ⎟ + α 3⎜− 2⎟ = ⎜0⎟ 2 ⎜0⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ şi obţinem sistemul liniar omogen: ⎪ − α + 2 α ⎨ 1 ⎪ 2α + 1 ⎩ ⎧ 3α 1 + α + 2α 3 = 0 2 − 2α 3 = 0 α 2 +α3 = 0 2 . ⎜ 2 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎜ 1⎟ ⎜ 4⎟ ⎜ 0⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ( ) v6 = 3v 2 − 2v3. v 3 = ⎜ − 2 ⎟ . v5 } . prin urmare sistemul este compatibil determinat. α 2 . v4 } .Rangul matricei este trei şi egal cu numărul de necunoscute. v4 . v6 } . rezultă că {v1 .

⎛ 3 ⎜ A = ⎜ −1 ⎜ 2 ⎝

1 2⎞ ⎟ 2 − 2⎟ 1 1⎟ ⎠

; det A = −1 ≠ 0 , deci rangul matricei A este

trei, egal cu numărul de vectori din sistem, prin urmare {v1 , v2 , v3 } este un sistem de vectori liniar independent. b) Metoda I (folosind definiţia). Fie α 1 , α 2 , α 3 ∈ R astfel încât α1v1 + α 2 v3 + α 3v4 = 0 , relaţie echivalentă cu α ⎜ − 1 ⎟ + α ⎜ - 2 ⎟ + α ⎜ 1 ⎟ = ⎜ 0 ⎟ , de unde ⎟ ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ 1⎜ 2 ⎜ 3⎜
⎜ ⎝ 2⎟ ⎠ ⎜ ⎝ ⎛ 3 ⎞ ⎛ 2 ⎞ ⎛ 5 ⎞ ⎛0⎞ ⎜ 4⎟ 1 ⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎧ 3α 1 + 2 α 2 + ⎪ ⎨ − α 1 − 2α 2 + ⎪ 2α 1 + α 2 + ⎩ ⎜0⎟ ⎝ ⎠ 5α 3 = 0
3 3

obţinem sistemul liniar omogen:

α 4α

= 0 .

= 0

Deoarece determinantul matricei sistemului ∆ = 0 , rezultă că sistemul admite şi soluţii nebanale, adică există α 1 , α 2 , α 3 ∈ R , nu toţi nuli, astfel încât α 1v1 + α 2 v3 + α 3 v 4 = 0 . Conform definiţiei 2, rezultă că {v1 , v3 , v4 } este un sistem de vectori liniar dependent. Metoda II (folosind propoziţia 1). Fie A matricea formată cu componentele vectorilor:
⎛ 3 2 ⎜ A = ⎜−1 - 2 ⎜ 2 1 ⎝

5⎞ 3 2 ⎟ = 8 ≠ 0 , deci rangul 1⎟ ; det A = 0 ; d 2 = −1 2 ⎟ 4⎠

matricei A este 2, diferit de numărul de vectori din sistem, prin urmare {v1 , v3 , v4 } este un sistem de vectori liniar dependent. O relaţie de dependenţă liniară între vectorii sistemului este de forma: α 1v1 + α 2 v3 + α 3 v 4 = 0 , cu α 1 ,α 2 ,α 3 ∈ R , nu toţi nuli. Rezultă sistemul liniar omogen:

28

⎧ 3α 1 + 2 α 2 + 5 α 3 = 0 ⎪ ; determinantul principal ⎨ − α 1 − 2α 2 + α 3 = 0 ⎪ 2α 1 + α 2 + 4α 3 = 0 ⎩

al sistemului:

d2 =

3 2 = 8 ≠ 0 , deci α 1 , α 2 necunoscute principale şi α 3 −1 2

necunoscută secundară. Rezolvând sistemul, obţinem: α1 = −3λ , α 2 = 2λ , α1 = λ , cu λ ∈ R . Prin urmare, o relaţie de dependenţă liniară între vectori este: − 3λv1 + 2λv3 + λ3 v 4 = 0 , λ ∈ R * , sau − 3v1 + 2v3 + v 4 = 0 .
c) Metoda I (folosind definiţia). Fie α 1 ,α 2 ∈ R astfel încât α 1v1 + α 2 v 2 = 0 ; de aici rezultă:
⎧ α 1 + 2α 2 = 0 ⎛ 1 ⎞ ⎛ 2⎞ ⎛0⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪ α 1 ⎜ 2 ⎟ + α 2 ⎜ − 2 ⎟ = ⎜ 0 ⎟ ⇒ ⎨ 2α 1 − 2α 2 = 0 . ⎜ 1 ⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜0⎟ ⎪ α +α 2 = 0 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ 1 ⎝ ⎠ ⎩

Rangul matricei sistemului liniar omogen obţinut este 2, egal cu numărul necunoscutelor, prin urmare sistemul admite numai soluţia banală: α 1 = α 2 = 0 . Conform definiţiei 1, rezultă că {v2 , v3 } este un sistem de vectori liniar independent. Metoda II (folosind propoziţia 1). Fie A matricea formată cu componentele vectorilor: 2 ⎞ 1 2 ⎛ 1 ⎜ ⎟ ; d = ≠ 0 , deci rangul matricei A este 2, 2 A=⎜ 2 −2 ⎟ 2 −2 egal cu numărul vectorilor din sistem, prin urmare {v2 , v3 } este un sistem de vectori liniar independent. Metoda III. {v2 , v3 } este un subsistem al sistemului de vectori
⎜ ⎝ 1 1 ⎟ ⎠

liniar independenţi

{v1 , v2 , v3 } , de unde rezultă, conform propoziţiei 3, că {v2 , v3 } sistem de vectori liniar independent.
29

d ) Metoda I (folosind definiţia). Fie α 1 , α 2 , α 3 , α 4 ∈ R astfel încât α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 = 0 ⇒

⎛ 3⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛ 2⎞ ⎛ 5⎞ ⎛0⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⇒ α 1⎜ − 1⎟ + α 2 ⎜ 2 ⎟ + α 3 ⎜ − 2 ⎟ + α 4 ⎜ 1 ⎟ = ⎜ 0 ⎟ ⇒ ⎜ 2⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜ 1⎟ ⎜ 4⎟ ⎜0⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
3 ⎧ 3α 1 + α 2 + 2α 3 + 5α 4 = 0 ⎪ ; d3 = − 1 ⇒ ⎨ − α 1 + 2α 2 − 2α 3 + α 4 = 0 ⎪ 2α + α + α + 4α = 0 2 1 2 3 4 ⎩ 1 2 2 − 2 = −1 ≠ 0 , prin 1 1

urmare rangul matricei sistemului este mai mic decât numărul de necunoscute, deci sistemul admite şi soluţii nebanale, adică există α 1 , α 2 ,α 3 ,α 4 ∈ R , nu toţi nuli, asfel încât

α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 = 0 . Conform definiţiei 2, rezultă că {v1 , v2 , v3 , v4 } este un sistem de vectori liniar dependent.
Metoda II (folosind propoziţia1). Fie A matricea formată cu componentele vectorilor:
⎛ 3 ⎜ A = ⎜−1 ⎜ 2 ⎝ 1 2 2 −2 1 1

3 5⎞ ⎟ ; d3 = − 1 1⎟ 2 4⎟ ⎠

1 1

2 1

2 − 2 = −1 ≠ 0 , deci rangul

propoziţiei 4, că {v1 , v2 , v3 , v4 } este un sistem de vectori liniar dependent. Determinăm o relaţie de dependenţă liniară: α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 = 0 , cu α 1 , α 2 ,α 3 ,α 4 ∈ R , nu toţi nuli. Rezolvând sistemul, obţinem: − 3v1 + 2v3 + v 4 = 0 .

vectori liniar dependenţi {v1 , v3 , v4 } , de unde rezultă, conform

matricei A este trei, diferit de numărul de vectori din sistem, prin urmare {v1 , v2 , v3 , v4 } este un sistem de vectori liniar dependent. Metoda III. {v1 , v2 , v3 , v4 } este un suprasistem al sistemului de

30

vectori {v2 , v3 , v6 } este liniar dependent. O relaţie de dependenţă liniară este:
3v2 − 2 v3 − v6 = 0 .

e) Se observă că în sistemul de vectori {v2 , v3 , v6 } unul dintre vectori ( v6 ) este o combinaţie liniară a celorlalţi doi: v 6 = 3 v 2 − 2 v 3 . În baza propoziţiei 2 , rezultă că sistemul de
v 6 = 3 v 2 − 2 v 3 , sau

f ) Deoarece sistemul de vectori {v3 , v4 , v5 } conţine vectorul nul, rezultă, conform propoziţiei 5 , că este liniar dependent. O relaţie de dependenţă liniară este: 0 ⋅ v 3 + 0 ⋅ v 4 + λ v 5 = 0 ,

λ ∈ R * , sau 0 ⋅ v 3 + 0 ⋅ v 4 + 1 ⋅ v 5 = 0 .
7. Să se determine parametrul real m astfel încât vectorii ⎛ 2 ⎞ ⎛ m +1⎞ ⎛3m −1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 3 v1 = ⎜ 2m −1⎟ , v2 = ⎜ m +1⎟ , v3 = ⎜ 2m −1⎟ din spaţiul liniar R , R să fie ⎜ m+ 2⎟ ⎜ −2 ⎟ ⎜ m + 2⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ liniar independenţi.

(

)

Rezolvare: Conform propoziţiei 1 din breviarul teoretic, vectorii v1 , v2 , v3 sunt liniar independenţi dacă şi numai dacă rangul matricei A având pe coloane componentele acestora este egal cu 3. 3m − 1 m + 1 2 3m − 3 m + 1 2 det A = 2m − 1 m + 1 2m − 1 = 0 m +1 2m − 1 = m+2 −2 m+2 0 −2 m+2
= 3(m − 1) m 2 + 3m + 2 + 4m − 2 = 3(m − 1) m (m + 7 ) . Avem că rang A = 3 ⇔ det A ≠ 0 ⇔ m ∈ R \ {− 7, 0,1}.

(

)

31

8. Se consideră vectorii din spaţiul liniar (R3 [ X ], R ) :
g1 = 1 − 2 X , g 2 = 2 X − 3X 2 , g 3 = 3X
2

− 4X 3, g4 =1 + 2X − 6X 2 .

Stabiliţi în care din următoarele sisteme de vectori unul dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi: a) {g1, g 2 , g3 }; b) {g1, g 2 , g3 , g 4 }; c) {g1, g 2 , g 4 } . Atunci când este posibil, scrieţi unul dintre vectorii sistemului ca o combinaţie liniară a celorlalţi.

Rezolvare: Se ştie (propoziţia 2) că unul dintre vectorii unui sistem se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi dacă şi numai dacă sistemul este liniar dependent. În consecinţă, problema revine la a studia natura fiecărui sistem de vectori. a) Fie α 1 , α 2 , α 3 ∈ R astfel încât α 1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 = 0 ⇒
⇒ α 1 (1 − 2 X ) + α 2 ( 2 X − 3 X 2 ) + α 3 (3 X 2 − 4 X 3 ) = 0 ⇒
⇒ α 1 + ( − 2α 1 + 2α 3 ) X + ( − 3α 2 + 3α 3 ) X 2 − 4α 3 X 3 = 0 ⇒
⎧ α1 = 0 ⎪− 2α + 2α = 0 ⎪ 1 2 ⇒ α 1 = α 2 = α 3 = 0 , adică sistemul de vectori ⇒⎨ − 3α 2 + 3α 3 = 0 ⎪ ⎪− 4α 3 = 0 ⎩

este liniar independent şi prin urmare nici unul dintre vectori nu se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi. b) Fie α 1 , α 2 , α 3 , α 4 ∈ R astfel încât α 1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 + α 4 g 4 = 0 ; de aici rezultă sistemul:
⎧ α1 + α 4 = 0 ⎪− 2α + 2α + 2α = 0 ⎪ 1 2 4 ⇒ α 1 = α 2 = α 3 = α 4 = 0 , deci ⎨ − 3α 2 + 3α 3 − 6α 4 = 0 ⎪ ⎪− 4α 4 = 0 ⎩

sistemul de vectori este liniar independent şi nici unul dintre vectori nu se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi.

32

c) Fie α 1 ,α 2 ,α 3 ∈ R astfel încât α 1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 4 = 0 ⇒
⎧ α1 + α 3 = 0 ⎪ ⇒ ⎨− 2α1 + 2α 2 + 2α 3 = 0 ; ⎪− 3α − 6α = 0 2 3 ⎩

deoarece

determinantul

matricei

sistemului este ∆ = 0 , rezultă că sistemul admite şi soluţii nebanale, deci {g1 , g 2 , g 4 } este un sistem de vectori liniar dependent şi în acest caz rezultă că unul dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi. Rezolvând sistemul de mai sus, obţinem: α1 = −λ , α 2 = −2λ , α 3 = λ , cu λ ∈ R . O relaţie de dependenţă liniară între aceşti vectori este: − λv1 − 2λv3 + λ3 v 4 = 0 , λ ∈ R * , sau − v1 − 2v3 + v 4 = 0 , de unde putem scrie unul dintre vectori ca o combinaţie liniară a celorlalţi astfel: v1 = −2v3 + v 4 sau v3 = − 1 v1 + 1 v 4 sau v 4 = v1 + 2v3 . 2 2

9. Fie vectorii v1 = ⎜ 3⎟ , v2 = ⎜ 1 ⎟ , v3 = ⎜ − 2⎟ , a ∈ R , din spaţiul
liniar R 3 , R . Să se determine parametrul a astfei încât vectorul v 2 să fie o combinaţie liniară a vectorilor v1 şi v3 .

⎛ − 6⎞ ⎜ ⎟ ⎜ - 9⎟ ⎝ ⎠

⎛ 3⎞ ⎜ ⎟ ⎜ a⎟ ⎝ ⎠

⎛ 4⎞ ⎜ ⎟ ⎜ 6⎟ ⎝ ⎠

(

)

Rezolvare: Vectorul v 2 este o combinaţie liniară a vectorilor v1 şi v3 dacă există α , β ∈ R astfel încât v2 = αv1 + βv3 , ceea ce revine la faptul
că sistemul: ⎪ 3α − 2 β = 1 este compatibil. Fie A matricea ⎨
⎪− 9α + 6 β = a ⎩ ⎧− 6α + 4 β = 3

sistemului şi A matricea extinsă. Avem că rangA = 1 , rang A ≥ 2 , deci sistemul este incompatibil, ∀a ∈ R . Prin urmare, nu există a ∈ R astfel ca v 2 să fie o combinaţie liniară a vectorilor v1 şi v3 .

33

10. Să se studieze natura următorului sistem de vectori din

spaţiul liniar R 4 , R şi atunci când este posibil să se scrie unul dintre vectori ca o combinaţie liniară a celorlalţi: v1 = (m,1,1,1) t , v 2 = (1, m,1,1) t , v3 = (1,1, m,1) t , v 4 = (1,1,1, m) t ; m ∈ R.
Rezolvare: Fie A matricea formată cu componentele vectorilor: m 1 1 1 ⎛ m 1 1 1⎞ ⎟ ⎜ 1 m 1 1 ⎜ 1 m 1 1⎟ ; 3. A=⎜ ⎟ det A = 1 1 m 1 = (m + 3)(m − 1) 1 1 m 1 ⎟ ⎜ ⎜1 1 1 m ⎟ 1 1 1 m ⎠ ⎝ • Dacă m ∈ R \ {−3,1} ⇒ det A ≠ 0 ⇒ rang A = 4 = numărul de vectori, deci {v1 , v2 , v3 , v4 } este un sistem de vectori liniar independent. • Dacă m ∈ {−3,1} , atunci det A = 0 , deci rang A ≠ numărul de vectori, deci {v1, v2 , v3 , v4 } este sistem de vectori liniar dependent. În acest caz, determinăm o relaţie de dependenţă liniară între vectorii sistemului: α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 = 0 . Pentru m = −3 se obţine sistemul compatibil simplu nedeterminat: ⎧− 3α 1 + α 2 + α 3 + α 4 = 0 ⎪α − 3α + α + α = 0 ⎪ 1 2 3 4 , cu soluţia α 1 = α 2 = α 3 = α 4 = λ , λ ∈ R . ⎨ α 1 + α 2 − 3α 3 + α 4 = 0 ⎪ ⎪α 1 + α 2 + α 3 − 3α 4 = 0 ⎩

(

)

O relaţie de dependenţă liniară este: λv1 + λv 2 + λv3 + λv 4 = 0 ,

λ ∈ R * , sau v1 + v 2 + v3 + v 4 = 0 , de unde putem scrie unul dintre
vectori ca o combinaţie liniară a celorlalţi: v1 = −v 2 − v3 − v 4 . Pentru m = 1 se obţine sistemul compatibil triplu nedeterminat:

34

Rezultă de aici că determinantul matricei sistemului 35 . Rezolvare: a) Fie α 1 . A2 . A3 . A2 = ⎜ ⎟ ⎜−1 4⎠ ⎝ încât: a ) b) vectorilor cei patru vectori să fie liniar independenţi. α 2 . nu toţi nuli. putem scrie vectorul v 2 ca o β +γ +δ γ δ v1 − v3 − v 4 . vectorul A4 să se poată scrie ca o combinaţie liniară a A1 . de exemplu. Fie vectorii: 1⎞ ⎛ − 1 1⎞ ⎛ 2 1⎞ ⎟ . adică dacă sistemul obţinut admite numai soluţia banală. γ . cu soluţia ⎨ ⎪α 1 + α 2 + α 3 + α 4 = 0 ⎪α 1 + α 2 + α 3 + α 4 = 0 ⎩ α 1 = − β − γ − δ . cu β . combinaţie liniară a celorlalţi: v 2 = β β β 11.α 2 = β . R ) . cu β . α 1 A1 + α 2 A2 + α 3 A3 + α 4 A4 = 0 ⇒ ⎪ 1 ⎨ ⎪ α1 − α 2 + 3α 3 − 3α 4 = 0 ⎪4α1 + 2α 2 + aα 4 = 0 ⎩ vectorii sunt liniar independenţi dacă din relaţia de mai sus rezultă că toţi scalarii sunt nuli. δ ∈ R . α 4 ∈ R astfel încât ⎧ α1 + α 2 − α 3 + 2α 4 = 0 ⎪ aα + α 2 + α 3 + α 4 = 0 . Rezultă relaţia de dependenţă liniară: (− β − γ − δ ) v1 + β v2 + γ v3 + δ v4 = 0 . A3 = ⎜ ⎟ ⎜ 3 0 ⎟ . A4 = ⎜ . α 3 . γ .α 4 = δ .3 a ⎟ din spaţiul ⎟ ⎜ ⎟ 2⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ liniar (M 2 ( R ). Determinaţi parametrul a astfel ⎛1 A1 = ⎜ ⎜1 ⎝ a⎞ ⎛ 1 ⎟ . β ≠ 0 . δ ∈ R .⎧α 1 + α 2 + α 3 + α 4 = 0 ⎪α + α + α + α = 0 ⎪ 1 2 3 4 . unde a ∈ R. Dacă avem.α 3 = γ .

Prin bordarea acestuia obţinem doi determinanţi 1 1 −1 a 1 1 de ordinul trei: ∆1 = 1 − 1 3 = 0 şi ∆ 2 = 1 − 1 3 = 18 − 6a . o condiţie necesară pentru ca vectorul A4 să se poată scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi vectori este ca A1 . Determinantul format din elementele ultimilor două linii şi coloane ale matricei sistemului este nenul. Verificăm dacă pentru a = 3 există scalarii α 1 . ⎨ ⎪ α 1 − α 2 + 3α 3 = −3 ⎪4α 1 + 2α 2 =3 ⎩ Avem că rang A = rang A = 2 . A3 dacă există scalarii α 1 . Pentru a ≠ 3 . adică a = 3 . α 3 ∈ R astfel încât ⎧ α1 + α 2 − α 3 = 2 ⎪ A4 = α1 A1 + α 2 A2 + α 3 A3 ⇔ ⎪aα1 + α 2 + α 3 = 1 . ⎨ ⎪ α1 − α 2 + 3α 3 = −3 ⎪4α1 + 2α 2 = a ⎩ Trebuie aflată valoarea parametrului a ∈ R astfel încât sistemul obţinut să fie compatibil. avem că rang A = 3 şi rang A = 4 . de unde obţinem că a ∈ R \ {3}. Avem că ∆ = −2(a − 3) 2 . Conform propoziţiei 2. 36 . A3 . A4 să fie liniar dependenţi. obţinem că rang A = 2 = rang A . Metoda II. Prin urmare. A2 . α 2 . α 2 . deci rang A ≥ 2 . A2 .trebuie să fie nenul. α 3 ∈ R astfel ⎧ α1 + α 2 − α 3 = 2 ⎪ încât A4 = α1 A1 + α 2 A2 + α 3 A3 ⇔ ⎪3α 1 + α 2 + α 3 = 1 . a = 3 . deci sistemul este compatibil. b) Metoda I. 4 2 0 4 2 0 Pentru a = 3 . Vectorul A 4 se poate scrie ca o combinaţie liniară a vectorilor A1. deci sistemul este incompatibil. deci sistemul este compatibil.

deci există α 1 . b) {g1. c) {g 2 . Stabiliţi natura următoarelor sisteme de vectori: a) {g1. g 4 }) . g 4 } este un sistem de vectori liniar dependent. rezultă că toţi coeficienţii acestora din relaţia de mai sus sunt nuli: ⎧− 3α1 − 2α 2 + α 3 = 0 ⎪ ⎨ 2α1 + α 2 − α 3 = 0 . g 4 = f1 − f 2 − 2 f 3 . nu toţi nuli. astfel încât α 1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 4 = 0 . f 2 .În concluzie. g 4 } este suprasistem al unui sistem de vectori liniar dependent ({g1. g 3 . Deoarece vectorii f1 . g 4 }. prin urmare sistemul admite şi soluţii −1 − 3 − 2 nebanale. α 2 . g 2 . A3 dacă şi numai dacă a = 3 . g 2 = −2 f1 + f 2 − 3 f 3 . g 4 } sunt liniar dependenţi. A4 se poate scrie ca o combinaţie liniară a vectorilor A1 . g 4 }. b) {g1 . 37 . α 2 . g 2 . g 2 . g 2 . f 2 . α 3 ∈ R . g 4 }. {g1 . R ) şi următoarele combinaţii liniare ale acestora: g1 = −3 f1 + 2 f 2 − f 3 . A2 . g 2 . f 3 din spaţiul vectorial (V . g 2 . conform propoziţiei 4. Rezultă că vectorii {g1 . f 3 sunt liniar independenţi. g 3 = − f1 + 3 f 2 − 2 f 3 . α 3 ∈ R astfel încât α 1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 4 = 0 ⇒ α1 (− 3 f1 + 2 f 2 − f 3 ) + α 2 (− 2 f1 + f 2 − 3 f 3 ) + α 3 ( f1 − f 2 − 2 f 3 ) = 0 ⇒ (− 3α1 − 2α 2 + α 3 ) f1 + (2α1 + α 2 − α 3 ) f 2 + (− α1 − 3α 2 − 2α 3 ) f 3 = 0 . g 3 . determinantul matricei sistemului obţinut ⎪ − α − 3α − 2α = 0 1 2 3 ⎩ −3 −2 1 este: ∆ = 2 1 − 1 = 0 . g 3 . g 3 . Se consideră vectorii liniar independenţi f1 . prin urmare. 12. Rezolvare: a ) Fie α1 .

R . c) Să se precizeze care dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi vectori. b) Să se determine o relaţie de dependenţă liniară între v1 . v 2 . v 3 = ⎜ 6 ⎟ din spaţiul liniar R . v3 = − 3 v1 + 0 v 2 . c) Fie α1 . ⎨α 1 + 3α 2 − α 3 = 0 ⎪− 3α − 2α − 2α = 0 1 2 3 ⎩ − 2 −1 1 determinantul matricei sistemului este ∆ = 1 3 − 1 = 18 ≠ 0 . f 2 . PROBLEME PROPUSE 1. α 3 ∈ R astfel încât α 1 g 2 + α 2 g 3 + α 3 g 4 = 0 ⇒ Cum vectorii f1 . v3 . R: b) 3v1 + 2v3 = 0 . ( ) 3 2 38 . −3 −2 −2 prin urmare sistemul admite numai soluţia banală: α 1 = α 2 = α 3 = 0 . g 3 . v2 . f 3 sunt liniar independenţi. g 4 } sunt liniar independenţi. α 2 . rezultă că toţi coeficienţii acestora din relaţia obţinută mai sus sunt nuli: ⎧− 2α 1 − α 2 + α 3 = 0 ⎪ . c) v1 şi v3 : v1 = 0 v2 − 2 v3 . Se consideră vectorii ⎛− 2⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛ 3⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 3 v1 = ⎜ − 4 ⎟ . v3 sunt liniar dependenţi. v 2 = ⎜ 3 ⎟ . Rezultă că vectorii {g 2 . ⎜ 2 ⎟ ⎜− 2 ⎟ ⎜ − 3⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ a ) Să se arate că vectorii v1 .⇒ α 1 (− 2 f1 + f 2 − 3 f 3 ) + α 2 (− f1 + 3 f 2 − 2 f 3 ) + α 3 ( f1 − f 2 − 2 f 3 ) = 0 ⇒ ⇒ (− 2α1 − α 2 + α 3 ) f1 + (α1 + 3α 2 − α 3 ) f 2 + (− 3α1 − 2α 2 − 2α 3 ) f 3 = 0 .

R .v. Să se studieze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile liniare indicate: din (R3 [ X ]. b) Să se precizeze care dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi vectori. v 4 = ⎜ − 1 ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎜-3 ⎟ ⎜ -1⎟ ⎜ 4⎟ ⎜−1 ⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ( ) R: a) sistem de vectori liniar dependenţi (s. R .i.). v 3 = ⎜ ⎟ din R 2 . g 2 = 1 + 2 X + 3 X 2 . b3 = 7 − 4i din (C . ( ) 3. c) sistem de vectori liniar independenţi (s. v 2 = ⎜ 5 ⎟ . R . v 2 = ⎜ 3 ⎜-6 ⎜ 4 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎞ ⎟ 3 ⎟ din R .v. a) Să se arate că vectorii ⎛ 2⎞ ⎛-2 ⎞ ⎛ 2⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 3 v1 = ⎜ − 3 ⎟ . v 2 = ⎜ ⎟ . g 3 = 1 − 4 X − 5 X 2 b) b1 = 1 + 3i . a ) g1 = 3 − X + X 2 . v 3 = ⎜ 0 ⎟. ⎜ ⎜ c) v = ⎜ 1 ⎜ 0 ⎟.d. b) sistem de vectori liniar dependenţi (s. v 3 = ⎜ − 1 ⎟ din spaţiul liniar R . v 2 = ⎜ 1 ⎟. b2 = 2 − i .1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ( ) ⎛-9 ⎛ 6⎞ ⎜ ⎟ ⎜ b ) v1 = ⎜ − 2 ⎟ .v. R ⎜ 1⎟ ⎜1 ⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ sunt liniar independenţi. ⎜5⎟ ⎜ 3 ⎟ ⎜ .l. R ) .l.). R: b) nici unul.). 4. ⎟ ⎠ ( ) ⎛ 0⎞ ⎛ 1⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎛− 2⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 3⎟ 0 ⎟ 2 ⎟ ⎜ 5 ⎟ din R 4 . Să se studieze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile liniare indicate: ⎛1 ⎞ ⎛ -1 ⎞ ⎛ 2⎞ a ) v1 = ⎜ ⎟ . 39 . R ) .d.2.l.

1)t . în (F . scrieţi o relaţie de dependenţă liniară între vectori: a ) în R 3 : x1 = (2. Să se cerceteze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile vectoriale indicate..0. x 2 = (6..1] → R. unde F = { f : [0. x3 = (5.−4 )t .v. v2 = sin x. x3 = (0. f continuă pe [0... x 2 = (1.3⎞ ⎛ 3 ⎟ ..5. x 4 = (4. în (F. R: a ) s. x1 − 2 x 2 − x3 = 0 .l. în (F . unde F = { f : [0.1. în (F. unde F = { f : [0.l.0.−3)t . b) în R 4 : x1 = (8. R: a) s. d ) A1 = ⎜ ⎜ ⎛2 ⎝1 .l.1] → R. 6. a3 = sin 2 x . v3 = sin 2 x .3)t .1.1]}. b) s.d. A2 = ⎜ ⎟ ⎜− 2 1⎠ ⎝ 1⎞ ⎛ −1 ⎟ . f ) s. e) s. c) s. în (F . 3⎟ ⎠ e) f1 = e 2 x .−1. x 2 = (1. iar în caz de dependenţă liniară să se scrie o relaţie de dependenţă liniară între vectori: a) v1 = 1.. unde F = { f : [0.l.. unde F = { f : [0.. R ) .−1)t .v. f 2 = cos 2 x .−1.v.3)t .c) f1 = sin x. x3 = (0.0 )t .3.v. x 4 = (− 1.3)t . R ) . f ) f1 = cos x.l. f continuă pe [0.2.−8. f continuă pe [0.−7. x 2 = (2.. A3 = ⎜ ⎟ ⎜ -4 5⎠ ⎝ 7⎞ ⎟ în (M 2 ( R).1] → R. d ) în R 4 : x1 = (0. a 2 = 15.−1.i.i.1]}.v.0. d ) s. f 3 = cos3 x .v.i. R ) .l. x3 = (4.2 )t . 5.d.l. f 2 = e3x . atunci când este posibil.1. f continuă pe [0.1]}. f 2 = cos 3x. 40 .1]}. R ) . x1 − 2 x 2 + x3 + 3x 4 = 0 .d. d ) s.−1)t .1]}.3)t . R ) .1] → R.1.v. f continuă pe [0.1)t .v.l.v.i. b) a1 = cos 2 x.d.−2. b) s.d.1.l.6.v.2.1] → R. c) în R 3 : x1 = (3.2 )t .−1.l.1)t .2. Stabiliţi natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile vectoriale indicate şi. R ) . c) s.i.

d ) s. {2} {2} s. . a 2 = (2. în (R 3 .1)t . b) s.v.−1.l. 2 }. A1 + A2 − A3 = 0 . Să se demonstreze că: a ) sistemul de vectori {x. pentru m ∈ {0.v.i. m. z 2 = 1 + i în (C . x3 = (m. R ) . 3)t . R ) .l. m )t .l. y. K ) . R). R ).6⎞ ⎟ . R: a) se arată că se poate scrie o relaţie de dependenţă liniară între vectori (de exemplu. A2 = ⎜ ⎟ ⎜ − 2 − 4 ⎟ . c) s.v.1. m )t .l. în R 3 . b) sistemul de vectori {x.l.2 )t .0. z1 = 5 − 7i. m.v. 0.l. b + c. 0 ⋅ x + 0 ⋅ y + α ⋅ 0 = 0 .3. m )t .1)t . 2.v. s. m. pentru m ∈ R \ 1 .−2.v.l. α ≠ 0 K .l..i.d.−1. x3 = (3.1)t . s.3)t . R ) .d.v. 2 }. cu α ∈ K .v.i.i. α ≠ 0 K ). e) s.d.1. b) d ) x1 = (4. y. Fie spaţiul vectorial (V .. b) x1 = (3.. 0} ⊂ V este liniar dependent. x 2 = (2. x3 = (1. x. 2 . 3 3 41 ( ) (R 4 . 8.d. pentru m ∈ 1 . R .v. pentru m ∈ R \ {0.2. 7. f 2 = 3 X − 1.d. f 3 = − X 2 + 1 în (R2 [ X ]. 15a1 − a 2 + 15a3 = 0 . 0)t . în R 3 .. c) s. în funcţie de valorile parametrului real m : a ) x1 = (1.i.l. cu α ∈ K . a + b + 2c} ⊂ V este liniar dependent..l.−m. 0 )t . z} ⊂ V este liniar dependent.8⎞ 2⎞ ⎛ 0 ⎛ 2 . R . x 2 = (2. a3 = (m. x 2 = (1. s. pentru m ∈ R \ {− 5} .c) d) f1 = 5 X 2 − X . A3 = ⎜ 8 2 ⎟ în (M 2 ( R ).l.v. ⎟ ⎜ ⎟ ⎝10 6 ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ e) A1 = ⎛ ⎜ ⎜ R: a) s.2)t . pentru m ∈ {− 5}.i. m. în R: a ) s.v. c) sistemul de vectori {a + c. b) α ⋅ x + 0 ⋅ y − α ⋅ y + 0 ⋅ z = 0 . Să se discute natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile liniare indicate. c) ( ) a1 = (3.

f ){v3 . R: a) s. b) {− a − 2b. să se scrie unul dintre vectori ca o combinaţie liniară a celorlalţi: v1 = (2m − 1. b + c.v.l.l. v3 . R şi. v 4 = ⎜ 8 ⎟..l.v. Să se determine natura sistemelor de vectori: a) {− 2a − c.2m − 1) t . e) s. 11. v3 = ⎜ 3 ⎟. Să se studieze natura următorului sistem de vectori din spaţiul liniar R 3 . v 2 = (m − 1. d ) s. ⎜-2 ⎟ ⎜-2 ⎟ ⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎛ 0⎞ ⎟ ⎜ v5 = ⎜ 0 ⎟. v3 = (2m − 1. c .l.v.i. În spaţiul liniar R 3 . R ) se consideră vectorii liniar independenţi a. R se consideră vectorii: ⎛ ⎜ v1 = ⎜ ⎜ ⎝ 2⎞ ⎛ 3 ⎜ ⎟ − 1 ⎟.v.d.v. Să se determine natura următoarelor sisteme de vectori: a) {a + b − 2c. b) s.d..i. atunci când este posibil. v4 }.. v4 . d ){v1 .2a + b − 2c}. c) s. b.. În spaţiul vectorial (V . Se foloseşte propoziţia 1 din breviarul teoretic 42 . a + 2b − 2c} . v3 } . b. m − 2.− a + 2b. Stabiliţi natura următoarelor sisteme de vectori şi. R: a) s. ⎜ 0⎟ ⎠ ⎝ ( ) v6 = 4 v3 − 2 v4 . 10.l. b) s.v. În spaţiul vectorial (V ..v. v3 }. − a + 2c. v3 . c ..3a + 2b − c}. b){v1 ..d. m − 2. v2 . scrieţi o relaţie de dependenţă liniară între vectori: a){v1 .9. b) {3a − 2b − 2c. R ) se consideră vectorii liniar independenţi a. v4 .l. v5 }.i.d. a + 2b − 3c} . e){v3 . v6 }. f ) s. m + 1) t . c){v2 .v. atunci când este posibil. ( ) Indicaţie.. v4 }.d. v 2 = ⎜ 2 ⎜ 1 4 ⎟ ⎝ ⎠ ⎛ 5⎞ ⎛ 1⎞ ⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟.l. 12.−m) t . m − 1.l. v2 .4a + 2b + c.

2. dacă m ∈ {2 − 2n. b){g1. 1 1 Determinaţi k ∈ 1. g 4 = 2 + 3 X − 6 X 2 . b) f1 = 1 . v 2 . t t b) {v2 . R: b) . f 3 = e 3 x .i. 2 )t ..…. g 2 .. . 2. 2. R ) . . 2} . g n +1 = cos n x din d ) f1 = e x . b) s.. 5 astfel încât sistemul de vectori: a) {v1 .v. g 3 = X 2 − 3 X 3 . v 4 } să fie liniar independent. 15.. g3 .1) t .i. 2. f 2 = e 2 x . Să se studieze natura următoarelor sisteme de vectori din spaţiile liniare indicate: a) v1 = (m. R: a) k ∈ { .v.i. 14.l.i. .. v 4 = (4. R ) . 43 . m ∈ R .1]}..v. F = { f : [0. R se consideră vectorii: Stabiliţi în care din următoarele sisteme unul dintre vectori se poate scrie ca o combinaţie liniară a celorlalţi: a){g1.1] → R.v.. 2.. Se consideră următorii vectori din spaţiul liniar ( R3 [ X ].1) t . . v5 = (1.−1. .d. unde n∈ N*.3. g 3 = cos 2 x . dacă m ∈ R \ {2 − 2n. (F .l.l. R) . 2. . R: a) s.13. f n = e nx din (F . .….2) . scrieţi unul dintre vectorii sistemului ca o combinaţie liniară a celorlalţi.1]}. 3. m )t din ( R n . c) g1 = 1 . În spaţiul liniar R 3 ... f 2 = 1 − X . unde F = { f : [0.. g3 }. v 2 = (2. m.1] → R.l. .. g 2 . v2 = (2. g 2 = cos x .. 5}. 2}.. R) : g1 = 2 − X .. f n +1 = (1 − X )n din (Rn [ X ]. c){g1. s. 2. f 3 = (1 − X )2 .3) t . g 2 = 4 X − 3 X 2 .1. ( ) v1 = ( −1. f continuă pe [0.. vk . v3 = (2.. d ) s.v. Atunci când este posibil. g 4 } . v k } să fie liniar dependent. g 4 } . f continuă pe [0. b) k ∈ { . n ∈ N * . g 2 . 2)t . 5} .3.l. . R ) . .−1) . n ∈ N * . c) s. v n = (2..

44 . Definiţia 4. K ) un spaţiu vectorial.. Definiţia 2.3..... K ) dacă şi numai dacă este liniar independent. K ) dacă: 1) B este o familie liniar independentă. vm } din V formează bază a spaţiului (V . Se numeşte dimensiunea spaţiului vectorial şi se notează cu dim V numărul de vectori ai unei baze. K ) un spaţiu vectorial finit dimensional. Fie (V . Fie (V . v2 . K ) un spaţiu vectorial. SISTEM DE GENERATORI BAZĂ A UNUI SPAŢIU VECTORIAL COORDONATELE UNUI VECTOR ÎNTR-O BAZĂ DATĂ BREVIAR TEORETIC Definiţia 1. Familia B ⊂ V se numeşte bază a spaţiului vectorial (V .. Un sistem de vectori {v1 . (V . Fie (V . O familie de vectori G = {vi }i∈I ⊂ V se numeşte sistem de generatori pentru V dacă orice vector din V se poate scrie ca o combinaţie liniară cu vectori din G . K ) un spaţiu vectorial..2. Propoziţia 1. dim V = m . Fie (V . K ) este un spaţiu vectorial finit dimensional sau de tip finit dacă are o bază finită. Definiţia 3. 2) B este un sistem de generatori pentru V.

vn } o bază în acest spaţiu. Fie (V . K ) dacă şi numai dacă: 1) B este un sistem liniar independent. Observaţia 2. Coordonatele vectorului x în baza B sunt scalarii α1 ...... Conform propoziţiei 1.. Definiţia 5. v2 .. α 2 . K ) un spaţiu vectorial de dimensiune finită. K ) un spaţiu vectorial.. + α n v n . Fie (V .α 2 . dim V = n B = {v1 . astfel: Propoziţia 3.2 referitoare la natura unui sistem de vectori din R n poate extinde şi în cazul unui sistem de vectori dintr-un spaţiu liniar real de tip finit. Propoziţia 1 din paragraful 2... Propoziţia 2.... şi Vectorul x B = (α1 . Atunci scrierea unui vector v într-o bază dată B este unică....α n ∈ K astfel încât x = α1v1 + α 2 v 2 + .Observaţia 1.. 2) cardB = dim V (unde cardB reprezintă numărul de elemente al mulţimii B ).. α n ) t se numeşte vectorul coordonatelor lui x în baza B.. rezultă că un sistem de vectori B formează o bază a spaţiului liniar de tip finit (V .. Un sistem de vectori dintr-un spaţiu liniar real de tip finit este liniar independent dacă şi numai dacă rangul matricei având pe coloane coordonatele vectorilor sistemului într-o bază oarecare a spaţiului liniar este egal cu numărul de vectori. 45 .

prin urmare sistemul este compatibil. 5) t . g 3 . c )t ∈ R 3 . α 2 .. g 2 . α 3 . g 2 = (−1. Fie v = (a. Să se arate că mulţimea de vectori G = {g1 .1. f = a0 + a1 X + a 2 X 2 + . 2. R ). unde g1 = (1.. fn+1 = ( X +1) }. + a n X n .. formează un sistem de generatori pentru spaţiul liniar R 3 . 46 . ( ) ( ) 2. α 4 ∈ R astfel încât v = α1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 + α 4 g 4 . Rezultă că {g1. Să se arate că mulţimea de vectori B formează o bază a spaţiului vectorial indicat şi să se determine coordonatele vectorului v în baza B : (V . 2) t .1) t . g 2 . − 1) t }. g 4 } . ⎨ 3α1 + α 2 + 2α 3 ⎪− 2α + α − α + α = c 1 2 3 4 ⎩ rangul matricei sistemului este 3 şi este egal cu rangul matricei extinse. R ). g 4 }este sistem de generatori pentru spaţiul liniar R 3 .PROBLEME REZOLVATE 1. g 4 } formează sistem de generatori ( ) pentru spaţiul liniar R 3 .1. deci există α1 .−2) t . g 2 . Rezolvare: Conform definiţiei 1. v2 = (−2. g 3 = (−2. ∃α1 . α 3 .. v3 = (−4.. R dacă ∀v ∈ R 3 . relaţia de mai sus devine: ⎧ α1 − α 2 − 2α 3 + α 4 = a ⎪ =b. − 1. {g1. a) B = {v1 = (3. 2. f3 = ( X +1) .α 4 ∈ R astfel încât v = α1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 + α 4 g 4 . α 2 . R .1) t .−1) t . R . 3. g 4 = (1. f2 = ( X +1). 0. g3 . v = (−1.1) t . 3 n b) B = { f1 = 1. K ) = (R 3 . 2. K ) = (Rn [ X ]. (V . g3 .. b.

K ) = (M 2 ( R). α 2 = 1.α 2 . 1⎟ ⎠ Rezolvare: a) Conform propoziţiei 1. unde v B reprezintă vectorul ⎪2α + α − α = 5 2 3 ⎩ 1 ⎧3α 1 − 2α 2 − 4α 3 = −1 47 . R ). ⎟ ⎜1 1 ⎟ ⎜ 2 1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠⎭ 1⎞ ⎟. Prin urmare. v = ⎛ ⎜1 ⎝ ⎛1 1⎞⎫ ⎛1 2 ⎞ ⎛1 1 ⎞ = ⎜ ⎟ . ⎨ 1 2 3 Rezolvând sistemul. Metoda I. 1. R) . Metoda II. A4 = ⎜ ⎜1 2 ⎟ ⎬ . sau v B = (3. α 3 = 2 . 1. A2 ⎟ ⎝ ⎠ ⎩ 1 ⎜ (V . Determinăm coordonatele vectorului v în baza B . prin urmare rangul matricei −1 formate cu componentele vectorilor = 3 = numărul de vectori. 2) numărul vectorilor din mulţimea B = dimensiunea spaţiului din care fac parte vectorii. Rezultă sistemul: ⎪− α + α + 2α = 2 . obţinem: α 1 = 3.⎧ ⎛ 2 1⎞ c) B = ⎨ A1 = ⎜ ⎜1 1 ⎟ . avem de verificat două condiţii: 1) B = sistem de vectori liniar independent. A3 = ⎜ ⎟ . coordonatele vectorului v în baza B sunt: 3. 2) card B = 3 = dim R 3 . 2)t . Din formula de reprezentare a unui vector într-o bază dată avem că: v B = A −1 ⋅ v . 1) Avem că − 1 1 2 1 3 -2 −4 2 = −3 ≠ 0 . deci B este sistem de vectori liniar independent. Coordonatele vectorului v în baza B sunt scalarii α 1 . 2. Din 1) şi 2) rezultă că B formează o bază a spaţiului vectorial ( R 3 .α 3 ∈ R astfel încât v = α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 .

....... deci B este sistem de vectori liniar independent.. 1.....α n +1 = 0 ..coordonatelor lui v în baza B .....α 2 . ⎪ 1 2 n −1 ⎪α 2 + C 2α 3 + C3 α 4 + .... Folosind metoda Gauss-Jordan.. iar A este matricea având pe coloane vectorii bazei... + C n α n +1 = 0 ⎪α + α + α + α + ..... + α n +1 ( X + 1) n = 0 ⇒ ⎧α n +1 = 0 ⎪ 1 ⎪α n + C nα n +1 = 0 ⎪ 2 + C 1 −1α n + C n α n +1 = 0 ⎪α n ⇒ ⎨ n −1 ⎪..... α n +1 ∈ R astfel încât α 1 f 1 + α 2 f 2 + ..... b) 1) Fie α 1 .. v B = (3..... 48 .. obţinem: v A 3 -2 -4 -1 -1 1 2 2 2 1 -1 5 1 0 0 3 -1 1 2 2 3 0 -3 3 1 0 0 1 0 0 0 1 0 0 1 0 I3 0 3 2 5 -3 -6 0 3 0 1 1 2 A −1 ⋅ v Prin urmare................... + α n +1 g n +1 = 0 ⇒ ⇒ α1 ⋅ 1 + α 2 ( X + 1) + ..... 2)t ... + α + α 2 3 4 n n +1 = 0 ⎩ 1 ⇒ α 1 = α 2 = .................

.….. Pentru x = −1 ⇒ α 1 = f (−1) .α 2 . Fie α 1 . prin urmare B este un sistem de vectori liniar independent.. deci sistemul admite numai soluţia banală: α 1 = α 2 = α 3 = α 4 = 0 .. Din 1) şi 2) rezultă că B este o bază a spaţiului vectorial Rn [ X ] .α n +1 ∈ R coordonatele vectorului v în baza B ⇒ ⇒ f = a 0 + a1 X + . i = 1.. Derivăm relaţia şi pentru x = −1 obţinem că α 2 = f ' (−1) . 4 astfel încât ∑ α i Ai = 0 ⇒ ⎧2α 1 + α 2 + α 3 + α 4 = 0 ⎪α + 2α + α + α = 0 2 3 4 ⇒⎪ 1 . determinantul matricei sistemului este ⎨ α 1 + α 2 + 2α 3 + α 4 = 0 ⎪ ⎪α 1 + α 2 + α 3 + 2α 4 = 0 ⎩ ∆ = 5 ≠ 0 . ⎟ ⎜ 5 ⎝5 5 5 5⎠ =1 =1 =1 =1 ⇒ 49 . α 3 .. f ' ' (−1) f ( n ) (−1) Repetând procedeul. 1 ⎞ . α 4 ∈ R astfel încât i =1 4 ⎧2α1 + α 2 + α 3 + α 4 ⎪α + 2α + α + α ⎪ 1 2 3 4 = α 1 A1 + α 2 A2 + α 3 A3 + α 4 A4 ⇒ ⎨ v ⎪α1 + α 2 + 2α 3 + α 4 ⎪α1 + α 2 + α 3 + 2α 4 ⎩ t 1 α1 = α 2 = α 3 = α 4 = ⇒ v B = ⎛ 1 .2) card B = n + 1 = dim Rn [X ] ... α n +1 = .. + α n +1 (1 + X ) n (*). 2) card B = 4 = dim M 2 ( R ) . R ) . α 2 . Din 1) şi 2) rezultă că B formează o bază a spaţiului liniar (M 2 ( R ). 1 . obţinem: α 3 = . + a a X n = α 1 ⋅ 1 + α 2 (1 + X ) + .. 2 n! c) 1) Fie α i ∈ R. 1 . Fie α 1 .

v4 . R : a){v1. ⎪3α − 5α − α = c 2 3 ⎩ 1 determinantul sistemului este ∆ = −20 ≠ 0 . v 2 = ⎜ 3 ⎟. deci formează o bază a spaţiului liniar R 3 . c){v2 . v2 . d ){v1. v3 . Din fiecare sistem de generatori să se extragă toate bazele posibile ale spaţiului vectorial R 3 . ⎧α 1 − α 2 + α 3 = a ⎪ ⎨2α 1 + 3α 2 + 2α 3 = b . v3 . ⎟ ⎜− 5⎟ ⎜ − 1⎟ ⎜− 2⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ v5 ⎛0⎞ ⎜ ⎟ = ⎜ 0 ⎟. R . v2 . v2 . ( ) e){v2 . Să se determine care din următoarele mulţimi formează un sistem de generatori pentru spaţiul vectorial R 3 . de asemenea. v 4 = ⎜ 5 ⎟. Conform propoziţiei 2. relaţia de mai sus devine: ⎜c ⎟ ⎝ ⎠ Rezultă că {v1 . {v1 . b){v1. Rezolvare: a) {v1. v4 }. prin urmare sistemul este compatibil determinat. v2 . α 2 . α 2 . ∃α 1 . v3 = ⎜ 2 ⎟. v3 } este sistem de generatori. deci există α1 . R . α 3 ∈ R astfel încât v = α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 . v6 }. ⎜0⎟ ⎝ ⎠ v 6 = v1 − 2 v 2 + 3v 3 . v3 . v3}. rezultă că ( ) 50 . v3}. f ){v3 . Se dau vectorii: v1 ⎛1 ⎜ = ⎜2 ⎜3 ⎝ ⎞ ⎛−1 ⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛ 0⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟. Să se verifice dacă scrierea unui vector din R 3 ca o combinaţie liniară a vectorilor ce formează sistemul de generatori este unică. v5 }. ⎛a⎞ ⎜ ⎟ Fie v = ⎜ b ⎟ ∈ R 3 . v4 }. v3 } este sistem de vectori liniar independent.3. v3} formează sistem de generatori dacă ( ) ∀v ∈ R 3 . α 3 ∈ R astfel încât v = α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 . v2 .

α 3 ∈ R astfel încât astfel v = α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 ⇒ ∀v ∈ R 3 . ∆ 134 = 0 . 51 . v3 } şi {v2 . Avem forma sunt: {v1 . b) Procedând analog. v3 . a k . d ) Am arătat la punctul a) că {v1 . Pentru punctele e) şi f ) se procedează în mod similar. Deoarece {v1 . prin urmare rezultă că ∀v ∈ R 3 . g 2 . v4 } nu este bază a spaţiului R 3 . prin urmare {v1 . ∆ 234 ≠ 0 . c) În mod analog. f 3 } o bază a unui spaţiu liniar (V . v4 } . Deoarece dim R 3 = 3 . v2 . v3 . α 3 . rezultă că {v2 . α 2 . deci bazele care se pot 4. α 4 = 0 ∈ R încât v = α 1v1 + α 2 v 2 + α 3 v3 + α 4 v 4 . v3 } este sistem de generatori. ∆ 124 = 0 . obţinem că sistemul {v1 . rezultă că ∆ 123 ≠ 0 . v2 . R ) de dimensiune trei şi sistemul de vectori G = {g1 . v3 . ∃α 1 . v2 . Cum dim R 3 = 3 . v3 . al . g 3 } ⊂ V . Notăm cu ∆ jkl determinantul format cu componentele vectorilor a j .v3 } nu este sistem de generatori.scrierea unui vector din R 3 ca o combinaţie liniară a vectorilor ce formează sistemul de generatori este unică. v4 } este sistem de generatori. v2 . rezultă că numărul maxim de baze ce se pot 3 forma cu vectorii din acest sistem este C 4 . ∃α1 . v4 } nu este sistem de generatori. obţinem că se poate găsi un vector v ∈ R 3 astfel încât sistemul să fie incompatibil. v3 } sistem de generatori. Fie F = { f1 . α 2 . Vom obţine că această scriere nu este unică. {v1 . Rămâne să verificăm prin calcule dacă scrierea unui vector din R 3 ca o combinaţie liniară a vectorilor ce formează sistemul de generatori este unică. v2 . f 2 .

α 3 ∈ R astfel încât α1 g1 + α 2 g 2 + α 3 g 3 = 0 ⇒ α1 (− 2 f1 − f 2 + f 3 ) + α 2 (− f1 + f 2 + 2 f 3 ) + α 3 ( f1 + f 3 ) = 0 ⇒ (− 2α1 − α 2 + α 3 ) f1 + (− α1 − α 2 ) f 2 + (α1 + 2α 2 + α 3 ) f 3 = 0 . rezultă că toţi coeficienţii acestora din relaţia de mai sus sunt nuli: ⎧− 2α1 − α 2 + α 3 = 0 ⎪ = 0 . 52 . g 2 = − f1 + f 2 + 2 f 3 . f 2 . g 2 . b) să se determine coordonatele vectorului x = 3 f1 − 2 f 2 + 4 f 3 în baza F . R ) . g 3 } formează o bază a spaţiului Rezolvare: a) Fie α1 . numărul de vectori din sistem este egal cu dimensiunea spaţiului liniar (V . g 3 = f1 + f 3 . deci {g1. prin urmare G = {g1 . R ) . α 2 . prin urmare. g 2 . d ) să se determine coordonatele vectorului z = f1 − 3 f 2 + 2 f 3 în baza G . prin urmare sistemul admite numai 1 este: ∆ = − 1 1 1 2 soluţia banală: α1 = α 2 = α 3 = 0 . g 3 } formează o bază a spaţiului vectorial (V . Deoarece vectorii f1 . f 3 sunt liniar independenţi. determinantul matricei sistemului obţinut ⎨ − α1 + α 2 ⎪ α + 2α + α = 0 1 2 3 ⎩ − 2 −1 1 0 = −6 ≠ 0 . c) să se determine coordonatele vectorului y = 5 g1 − 3g 2 + 2 g 3 în baza F . g 3 } este un sistem de vectori liniar independenţi. conform definiţiei. b) Avem că x = 3 f1 − 2 f 2 + 4 f 3 . se cere: a) să se arate că G = {g1 . Ştiind că g1 = −2 f1 − f 2 + f 3 . R ) . g 2 .vectorial (V . De asemenea.

3 3 ( )t 53 . − 2. 4 )t . conform definiţiei.coordonatele vectorului x în baza F sunt: 3. obţinem: y = 5(− 2 f1 − f 2 + f 3 ) − 3(− f1 + f 2 + 2 f 3 ) + 2( f1 + f 3 ) = −5 f1 − 8 f 2 + f 3 . − 8. câte un vector al bazei iniţiale. deci. s-au obţinut coordonatele acestuia în baza G . − 8. în coloana vectorului z . 4 sau x F = (3. prin urmare z G = 5 . Vom elimina. − 4 .4/3 3 f1 g2 ← f3 ← f1 g2 g3 g1 g2 g3 În ultima iteraţie. Pornim de la reprezentarea vectorului z în baza F . Trebuie să exprimăm vectorul y în funcţie de vectorii bazei F . coordonatele vectorului y în baza F sunt: − 5. d ) Pentru a determina coordonatele vectorului z = f1 − 3 f 2 + 2 f 3 în baza G putem folosi metoda Gauss-Jordan. pe care îl vom înlocui cu un vector al noii baze.1)t . Rezultă următorul tabel: Baza ← g1 g2 ↓ g3 f1 f2 f3 -2 -1 1 -3 -1 3 -6 -1 3 1 0 0 ↓ -1 1 2 0 1 0 0 1 0 0 1 0 1 0 1 1↓ 0 1 0 0 1 0 0 1 z 1 -3 2 -2 -3 8 -10 -3 8 5/3 . Folosind relaţiile din enunţ care exprimă vectorii bazei G în funcţie de vectorii bazei F . G . 1 sau y F = (− 5. 3 . − 2. pe rând. c) Avem că y = 5 g1 − 3g 2 + 2 g 3 .

(V . b) .−1) t în R 4 . e) . v 2 = (3. formează un sistem de generatori pentru spaţiul liniar R 3 .4) t . R .1) .3. f = a0 + a1 X + a 2 X 2 + .. − 4. ( ) ( ) d ) v1 = X 2 + 3 X − 3. ( ) 2. v 2 = 4 X 2 + X + 2.3. v3 = (1.1.0. 0. R: a) . 2 n b) B = { f1 =1. 6. 1 ⎝3 2⎞ ⎛2 ⎟ . t t t a ) B = {v1 = (2. Stabiliţi care din sistemele următoare de vectori formează o bază a spaţiului vectorial indicat: a) v1 = (3.−2) t . a3 .1.2.2) t .. R ) .4. K ) = (Rn [ X ]. 2) t .1) t . v 2 = (2. R . R ). 6 ) }. R ) . unde a1 = (−2. Să se arate că mulţimea de vectori A = {a1 . v3 = (4. v3 = 2 X 2 − 5 X + 8 în (R2 [ X ]. − 1.. v = (5. b) v1 = (1. A3 = ⎜ ⎜ 1 2 ⎟ .. A2 = ⎜ ⎜4 4⎟ ⎠ ⎝ 3⎞ ⎛3 4 ⎞ ⎛4 ⎟ . e) A1 = ⎛ ⎜ ⎜ (M 2 ( R).−1. a4 = (1.2. a2 = (5. c) . 54 .1) t . R . f 2 = ( X − 2). 4)t .1. a3 = (−3. v3 = (1. K ) = (R 3 . a2 . R ) .1) t în R 3 . Să se arate că mulţimea de vectori B formează o bază a spaţiului vectorial indicat şi să se determine coordonatele vectorului v în baza B : (V . v2 = (− 3. 3) t .. 3) t . f 3 = ( X − 2) . 2. 1.. A4 = ⎜ 2 ⎟ ⎜ 1⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ 1⎞ ⎟ în 3⎟ ⎠ 3.1.PROBLEME PROPUSE 1. + a n X n . f n+1 = ( X − 2) }. c) v1 = −1 + 4i. − 1) t . a4 } . R ). v3 = (− 1.0. 3. v 2 = 3 + 2i în (C. 5) .

b) {v2 . 0. R: a) k ∈ {4. ⎠⎭ ⎝ ⎝ ⎠ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎩ 11 1⎞ ⎜ (V .1. R : B = {v1 = (3. f 2 = −1 + mi} . R se consideră vectorii: v1 = (3. a 2 . − 1) . 3. 1 ( ) ( ) 7. 5}. K ) = (M 2 ( R). 3. b) k ∈ { . v = ⎛ ⎟ ⎜ 1 11⎟. 5. R ) . R ) . 2. ştiind că v B = (− 2. v3 = (1. R 3 . f 2 = m + X 2} . ⎧ ⎛ 1 -1⎞ ⎛ 4 8⎞ ⎛ 1 1⎞ ⎛ 4 .1. 2. 6 )t . − 1. R . În spaţiul vectorial R 3 . v4 . 0) t . c) B = {z1 = m − 2i. m.1) t . b2 . A3 = ⎜1 1⎟ . 2 ) } . v 2 = (2. A4 = ⎜ − 2 1⎟ ⎬ . R . v 2 . R ).1) . a3 } o bază a unui spaţiu liniar (V .1)t . 3} . t t ( ) ( ) Determinaţi k ∈ 1. 2)t } . v5 = (2.c) B = ⎨ A1 = ⎜ ⎟ ⎜ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ − 1 1⎟ . b3 } ⊂ V . v 4 = (0.1. R ) de dimensiune trei şi sistemul de vectori B2 = {b1 . (R2 [X ]. 5 astfel încât sistemul de vectori: a) {v1 . Fie B1 = {a1 . v k } să formeze o bază a spaţiului vectorial R 3 . − 2)t . Se consideră sistemul de vectori din spaţiul liniar R 3 . 55 . b) Să se determine vectorul v ∈ R . R . 3) t . 3 ( ) a) Să se arate că B formează o bază a spaţiului liniar R 3 . v2 = (− 4. v k } să fie sistem de generatori pentru spaţiul vectorial R 3 . v3 = (− 1. v3 = (1. m ) . ⎠ ⎝ 4. 1. 5. Să se determine parametrul m ∈ R astfel încât mulţimea de vectori B să formeze o bază a spaţiului liniar indicat: t t t a) B = {v1 = (2. (C . A2 = ⎜ 2 1 ⎟ .8 ⎞⎫ ( ) b) B = { f1 =1 − X . 6. R .1) . v2 = (− 1.

0 )t ca o combinaţie liniară a vectorilor din G nu este unică. a 2 = (1. a3 = (− 1. a ) x B = (2.0)t . b3 } formează o bază a spaţiului R: a) Se foloseşte propoziţia 1 din breviarul teoretic.1)t } este un sistem de generatori pentru spaţiul liniar (R 3 . ( ) G = {g1 = (1.1)t . 1 . g 3 = (− 1. b) a1 = (− 3. R b) xB1 = (2.10 )t . a3 = (1. 5)t .2. R ) . c) să se determine coordonatele vectorului y = −2a1 + 5a2 − 2a3 în baza B2 . b) să se determine coordonatele vectorului x = 2a1 − a2 + 4a3 în baza B1 .5)t .21)t . scrierea vectorului v = (1.1.−1.4. Ştiind că b1 = a1 − a 2 + 3a 3 . d ) z B2 = (3.1. b) x B = − 1 . 2 4 4 ( ) ( )t 56 . c) y B2 = (− 3.1)t . b2 . a 2 = (1.1. 9. R formează o bază a acestui spaţiu şi să se determine coordonatele vectorului x în această bază: a ) a1 = (− 1. a 2 .vectorial (V .1.1.1.3.−1)t . b3 = 2a1 + 3a 2 + 3a3 . 1 .1)t .−3)t .−4. Să se arate că mulţimea de vectori din spaţiul liniar R 3 . g 2 = (0. x = (2. g 4 = (0. R: Se foloseşte propoziţia 1 din breviarul teoretic. x = (− 2. − 6. d ) să se determine coordonatele vectorului z = 4b1 − b2 − 2b3 în baza B1 .0. − 1.−3.0 )t .0 )t . 2)t . R ) şi că 8. Să se arate că sistemul de vectori B = {a1 . 4 )t . b2 = −3a1 − 4a2 + a3 .1.1. se cere: a) să se arate că B2 = {b1 . a3 } din spaţiul liniar R 3 .1)t .

B = {z1 = 1 + i. R .2. R ) . K ) = R 3 . A3 = ⎜ ⎟ . v6 }. d ){v1. c) (V . ⎟ ⎝ ⎠ 0 ⎞⎫ ⎟⎬ . R : a){v1. K ) = R 2 . B = f1 = 1. v2 .1)t . K ) = (M 3 ( R). R : ⎛2⎞ ⎛−1 ⎞ ⎛ 3⎞ ⎛ 0⎞ ⎛0⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ v1 = ⎜ 1 ⎟ . v2 . R ) . v4 }. v3 }. R . f 4 = 2 X 2 − 1 . f 3 = X 3 − X . x = 1 − X 2 . ( ) Din fiecare sistem de generatori să se extragă toate bazele posibile ale spaţiului vectorial R 3 .10. v 4 = ⎜ 3 ⎟ . v2 = (− 1. v 2 = ⎜ 2 ⎟ . 0 ⎟⎭ ⎠ ( ) { } { } d ) (V . c){v2 . Se dau vectorii din spatiul liniar R 3 . R ) . v4 .3) t . v3 }. b) (V . v 2 = (2.2)t . v3 . B = v1 = (1.−1)t . A4 = ⎜ B = ⎨ A1 = ⎜ ⎜ 0 0⎟ ⎜1 1 ⎟ ⎜ 1 0⎟ ⎜0 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎩ ⎛ 1 3⎞ x=⎜ ⎜ − 1 2⎟ . z 2 = 4 − 3i}.0. v4 }. v 3 = ⎜ 2 ⎟ . K ) şi să se determine coordonatele vectorului x în această bază pentru fiecare din cazurile următoare: a) (V . 11. b){v1.1) t . B = v1 = (1. f ){v3 .2. v 5 = ⎜ 0 ⎟ ⎜4⎟ ⎜−1 ⎟ ⎜ − 1⎟ ⎜− 6⎟ ⎜0⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ v 6 = 3 v1 − 2 v 2 + v 3 . K ) = (R3 [ X ].0. x = (2. e){v2 . v 2 = (− 1. Să se arate că sistemul de vectori B formează o bază a spaţiului liniar (V . e) (V . v3 . f 2 = X + 1.1)t . ( ) 57 .0 )t . v5 }. x = (5. R . v3 . A2 = ⎜ ⎟ . Care din următoarele mulţimi formează un sistem de generatori { ( ) } ( ) pentru spaţiul vectorial R 3 . x = 2 − 5i . K ) = (C . ⎧ ⎛1 1 ⎞ ⎛ 0 0⎞ ⎛0 1 ⎞ ⎛1 ⎟ .

⎟. Se consideră vectorii ( ) respectiv m 2 + 2m − 1 şi m 2 − 14m + 11 în baza B2 = {u1 . 4) t . R . v1 = (m. v3 = ⎜ − 1 ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎟ ⎜− 2⎟ ⎜ 0⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ( ) Să se completeze acest sistem de vectori până la o bază. t t ( ) 14. a ) t . iar coordonatele vectorului v în această bază sunt egale cu -7 şi 3. v 2 } este bază. Un vector x are coordonatele 1 şi − m în baza B1 = {v1 . a ∈ R . Se ştie că {v1 . R se consideră vectorii ⎛3 ⎜ ⎜1 v1 = ⎜ 2 ⎜ ⎜1 ⎝ ⎞ ⎛− 4⎞ ⎛ 3 ⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 3⎟ ⎟ ⎜ ⎜ 2 ⎟ . v2 } . 58 . 12. R se consideră vectorii: v1 = (a. 7) t . Să se determine valoarea parametrului m .Să se verifice dacă scrierea unui vector din R 3 ca o combinaţie liniară a vectorilor ce formează sistemul de generatori este unică. v2 = (3. v2 = (3. v = (2. m − 1) t . m ∈ R . v 2 = ⎜ − 1 ⎟.u 2 }. Să se determine valoarea parametrului a . În spaţiul vectorial R 4 . În spaţiul vectorial R 2 . Fie spaţiul vectorial R 2 . 2) t . u1 = (5. u 2 = (3. 4a + 1) . 2) . 13.

K ) . v 2 = ⎜ 3 ⎜ 1 ⎟ ⎜ 1 ⎝ ⎠ ⎝ ⎞ ⎛ ⎟ ⎜ . i = 1. Observaţia 2. ⎪i =1 ⎪ ⎩ ⎭ Propoziţie. n ⎬ . Fie (V .2. R se consideră vectorii: ⎛ 1 ⎞ ⎛ 2 ⎜ ⎟ ⎜ v1 = ⎜ 2 ⎟ . v3 = ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ⎠ ⎝ 3 5 ⎞ ⎛ 5 ⎟ ⎜ . unde B este o familie liniar independentă. SUBSPAŢIUL VECTORIAL GENERAT DE O MULŢIME DE VECTORI BREVIAR TEORETIC Definiţie. v4 = ⎜ 8 ⎟ ⎜ 3 2⎟ ⎠ ⎝ ⎞ ⎟ ⎟. L(M ) este subspaţiu vectorial al lui (V . conţinută în M . ⎟ ⎠ ⎛ 4⎞ ⎜ ⎟ v5 = ⎜ 7 ⎟ . Observaţia 1. ⎜ 3⎟ ⎝ ⎠ ( ) 59 . L(M ) = L(B ) . Se numeşte acoperirea liniară a lui M sau subspaţiul vectorial generat de M şi se notează L( M ) sau M sau Span(M ) ⎧n ⎫ ⎪ ⎪ mulţimea: L( M ) = ⎨ ∑ α i xi n ∈ N * .4. maximală. xi ∈ M . În spaţiul vectorial R 3 . M ≠ ∅ . K ) un spaţiu vectorial de tip finit şi M ⊂ V . PROBLEME REZOLVATE 1. Pentru a găsi o bază în L( M ) trebuie să căutăm în M o familie maximală de vectori liniar independenţi. α i ∈ K .

+ α 5 v5 α i ∈ R.. i = 1. v5 } . b) Avem că L( M ) = α1v1 + α 2 v 2 + .. y = ⎜ 1 ⎟ . În maxim şi găsim ∆ 2 = { } • x ∈ L( M ) dacă există scalarii α1 . Fie M = {v1 . Rezolvare: a) Conform observaţiei 2 din breviarul teoretic. 2) să se dea exemplu de o bază B2 pentru L( M ) astfel încât B2 ⊂ R 3 \ M . α 2 ∈ R}. c) 1) să se dea exemplu de o bază B1 pentru L(M ) astfel încât B1 ⊂ M . y aparţin sau nu spaţiului vectorial L(M ) . 3) să se dea exemplu de o bază B3 pentru L( M ) astfel încât B3 ⊄ M şi B3 ∩ M ≠ ∅ .⎛ 5⎞ ⎛ 1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ x = ⎜ 9 ⎟ . prin urmare un sistem maximal 2 3 de vectori liniar independenţi este {v1 . rezultă că L(M ) = { 1v1 + α 2 v 2 α1 . v 2 . v3 . v 2 } . Scriem matricea A ale cărei coloane sunt componentele vectorilor din M : ⎛1 2 3 5 4 ⎞ ⎜ ⎟ A = ⎜ 2 3 5 8 7 ⎟ . Determinăm un minor nenul de ordin ⎜1 1 2 3 3 ⎟ ⎝ ⎠ baza observaţiei 1. pentru a determina o bază în L(M ) trebuie să găsim în M un sistem maximal de vectori liniar independenţi. v 4 .5 . α 2 ∈ R astfel încât x = α1v1 + α 2 v2 ⇔ 60 . b) să se precizeze dacă vectorii x. deci dim L( M ) = 2 . Se cere: ⎜ 4⎟ ⎜ 1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ a) să se afle dim L( M ) . α 1 2 ≠ 0 .

. acestora. avem B3 ⊄ M şi B3 ∩ M ≠ ∅ . prin urmare x ∈ L(M ) . w2 = 3v 2 şi B2 = {w1 . Y sunt subspaţii ale spaţiului vectorial (R n .. unde w2 = 3v 2 . În spaţiul liniar R n . α 2 ∈ R astfel încât y = α1v1 + α 2 v 2 ⇔ ⎧ α1 + 2α 2 = 1 ⎛ 2⎞ ⎛1 ⎞ ⎛1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪ ⇔ ⎜1⎟ = α1 ⎜ 2 ⎟ + α 2 ⎜ 3 ⎟ ⇔ ⎨2α1 + 3α 2 = 1 . n}. • y ∈ L( M ) dacă există scalarii α1 . {v1 . R se consideră mulţimile X şi Y din R n : ( ) { } b) Y = {x = (x1 . x n )t / xi ∈ R \ Q. i = 1.. v 2 } ⊂ M şi B1 bază (am arătat la punctul a ) ).. deci bază pentru L(M ) ( deoarece dim L ( M ) = 2 = numărul de vectori din B2 ).. R ) şi în caz afirmativ să se determine dimensiunile a ) X = x = ( x1 . deci bază pentru L( M ) (deoarece dim L ( M ) = 2 = = numărul de vectori din B3 ). 61 . x 2 . 3) B3 = {v1 . în plus.. i = 1. x2 .. α 2 = 1 . obţinem că ⎪ α +α =1 ⎜1 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎜1⎟ 2 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎩ 1 sistemul nu are soluţie. w2 } este un sistem de vectori liniar α1 = 3. c) 1) B1 = {v1 . n. xn )t / xi ∈ R. Să se stabilească dacă X . x1 = x n . w2 } sistem de vectori liniar independenţi. deci y ∉ L(M ) . 2.. w2 } .⎧ α1 + 2α 2 = 5 ⎛5⎞ ⎛1 ⎞ ⎛ 2⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪ ⇔ ⎜ 9 ⎟ = α1 ⎜ 2 ⎟ + α 2 ⎜ 3 ⎟ ⇔ ⎨2α1 + 3α 2 = 9 . 2) Fie w1 = 2v1 . w2 } ⊂ R 3 \ M şi {w1 . obţinem ⎜ 4⎟ ⎜1 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎪ α +α = 4 2 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎩ 1 independenţi.

.. g 2 . x2 . Fie A matricea având drept coloane vectorii g1 . rezultă de aici că X = L({g1 . x1 = xn şi y = ( y1 .0 )t . g n −1 ⋅ (00. i = 1... y1 = y n ...... 0 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ 0 1 0. g n −1 . 0 ⎟ ⎝ ⎠ 62 ..... n şi αx1 = αx n .. cu xi ∈ R........1. xn + y n )t .. x 2 ... ⎟ .. prin urmare αx ∈ X . i = 1. xn )t ..... trebuie să căutăm în G o familie maximală de vectori liniar independenţi.αx n )t ..1.0....... 0 ⎟ A = ⎜ ... x1 )t ..... x 2 ... cu yi ∈ R. g 2 .. i = 1... y n )t . prin urmare x + y ∈ X ..... Dacă x ∈ X ⇒ x = (x1 ....0 )t . x 2 + y 2 . n.... g 2 = (0.... g n −1}) .. unde ( ) g1 = (1... i = 1... x n −1 .. R . x1 = x n .. cu xi ∈ R. 1 ⎟ ⎜1 0 0. g 2 ....... rezultă că X este subspaţiu vectorial al spaţiului liniar R n ......Conform definiţiei........1)t . n. cu xi + yi ∈ R......... n. trebuie să găsim o bază în X = L(G ) = L({g1 ....... g n −1 }) . Fie α ∈ R şi x ∈ X ⇒ x = ( x1 ..0.1.... avem că αx = (αx1 ..... xn )t ... ⎛1 0 0 ...0...Rezolvare: a) Fie x.0. xi ∈ R. + x n −1 ⋅ (00.. deci x = ( x1 .....0.. αx 2 .....0....0 )t . ⎜ ⎟ ⎜ 0 0 0 . prin urmare x = x1 ⋅ (1...0.. deci....1)t + x 2 ⋅ (0. i = 1. cu αxi ∈ R. n şi x1 + y1 = x n + y n .... xn )t .. y ∈ X ⇒ x = (x1 .. n .... Atunci x + y = ( x1 + y1 .. x 2 .... y 2 . Pentru a determina dimensiunea spaţiului vectorial X ....1.... i = 1..... conform observaţiei 2 din breviarul teoretic..0....0 )t + . x1 = x n ..

A = {a1 = X + 1.. R) . v ∈ L( A) .2. g 2 .. b) Să se indice o bază a spaţiului vectorial G şi să se determine dimensiunea acestuia....−3. v ∉ L( A) . { ( ) } b) V = ( R4 [ X ]. v = X 2 + X + 1 . (− 2. R: a ) dim L ( A) = 2 . b) Y = x = (x1 ..−1. 0 )t . Fie x = ( { 2 .. R . b.. deci Y nu este subspaţiu vectorial al spaţiului liniar ( R n .1)t . a 4 = X 2 − X 4 . a3 = X 3 .Deoarece determinantul format cu primele n − 1 linii este nenul. b) dim L ( A) = 4 . a 2 = (1. 2.1)t .1. b.. g n −1 sunt liniar independenţi.1. Să se determine dim L ( A) în spaţiul vectorial V şi să se stabilească dacă v ∈ L(A) : a) V = R 4 . c ∈ R . R: a ) Se foloseşte definiţia subspaţiului vectorial.0. a3 = (1. v = (2. prin urmare vectorii g1 ... t A = a1 = (0. rezultă )t } αx = (2. a5 = X 2 + 2 X 3 + X 4 } . Am obţinut că dim X = n − 1 .. rezultă că rangul matricei A este n − 1 şi egal cu numărul vectorilor din G ..−1)t . a 2 = X + X 4 .3. 2 { } a ) Să se arate că G este subspaţiu al spaţiului vectorial R 3 .3... a. 2 . n . R) . PROBLEME PROPUSE 1.2.. { } 63 . 2 ∈ Y şi α = 2 ∈ R . ( ) b) dim G = 2 .1. B = (3...2 )t . i = 1.2)t ∉ Y . x 2 . x n )t / xi ∈ R \ Q.. 0. R .1) . Fie G = (a. c )t / a − 3b + 2c = 0.

x n )t / xi ∈ R. În spaţiul vectorial R 3 . xn )t / xi ∈ R. + xn = 0}. 2) o bază B2 pentru L(M ) astfel încât B2 ⊂ R 3 \ M . b) să se precizeze dacă vectorii x.3. y aparţin sau nu spaţiului vectorial L(M ) . v5 } . Se cere: a) să se calculeze dim L (M ) . Z sunt subspaţii ale spaţiului 64 . B2 . x 2 .. v 2 . Y . n. x n )t / xi ∈ Z . v4 = ⎜ 8 ⎟ . 3) o bază B3 pentru L(M ) astfel încât B3 ⊄ M şi B3 ∩ M ≠ ∅ . Z : ( ) Să se stabilească dacă X . v4 . v3 = ⎜ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ ⎛ 19 ⎜ . i = 1.. v3 . R se consideră vectorii: ⎛ ⎜ v1 = ⎜ ⎜ ⎝ ⎛ ⎜ v5 = ⎜ ⎜ ⎝ ( ) M = {v1 . x2 . Y . Z = {x = ( x1 . y = ⎜ 12 ⎜ 6 ⎝ 11 ⎞ ⎛ 13 ⎞ ⎟ ⎜ ⎟ 7 ⎟. x 2 .. B3 ..1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ d ) să se determine coordonatele vectorilor a = ⎜ . În spaţiul liniar R n .. ⎛ 2⎞ ⎛ .1 ⎟ ... X = x = ( x1 . v2 = ⎜ 2 ⎜ 1 2⎟ ⎝ ⎠ 2⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎟ 1 ⎟. n.. c) să se dea exemplu de: 1) o bază B1 pentru L(M ) astfel încât B1 ⊂ M . i = 1. 4.. Fie ⎟ ⎠ { } Y = {x = (x1 . 5⎞ ⎛ 3 ⎜ ⎟ 3 ⎟... b = ⎜ 1 ⎟ ⎜ 1⎟ ⎜ 0⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ în bazele B1 . ⎜ 5⎟ 4 ⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎞ ⎟ ⎟ . x1 + x 2 + . i = 1. R se consideră mulţimile X .. x = ⎜ 0 ⎟ ⎜ 1 ⎟ 1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎠ ⎛ ⎞ ⎜ ⎟ ⎟... n . x n −1 = 2 x n }.

vectorial R n . Y şi Z sunt subspaţii vectoriale de dimensiune n − 1 ( ) 65 . R şi în caz afirmativ să se determine dimensiunile acestora. R: X nu este subspaţiu vectorial.

G ⋅ x F . 66 .5. CG ... Observaţia 1.. G . Observaţia 2.2. g 2 . K ) .. R la o altă bază F a acestui spaţiu are pe coloane componentele vectorilor bazei F.( g n ) F ) .G alte două baze ale acestui spaţiu. Notăm cu A ( ) ( ) matricea de trecere de la baza E la baza F ( x F = A −1 ⋅ x E ) şi cu B matricea de trecere de la baza E la baza G ( xG = B −1 ⋅ x E ). F = (C F . În baza definiţiei.... f 2 ...... K ) .. Definiţie. Notând această matrice cu C F .. rezultă că matricea de trecere de la baza canonică a spaţiului liniar R n .. R şi x ∈ R n .. G ) −1 .. SCHIMBAREA COORDONATELOR UNUI VECTOR LA TRECEREA DE LA O BAZĂ LA ALTĂ BAZĂ BREVIAR TEORETIC Considerăm spaţiul vectorial (V ... Fie spaţiul liniar R n .. Se numeşte matricea de trecere de la baza F la baza G matricea care are drept coloane coordonatele vectorilor bazei G în baza F. E baza canonică şi F . Formula de transformare a coordonatelor unui vector x ∈ V la −1 trecerea din baza F în baza G este: xG = C F . putem scrie: C F . Fie F = { f1 ... Formula de transformare a coordonatelor unui vector x ∈ R n la trecerea din baza F în baza G este: xG = B −1 A ⋅ x F . Observaţia 3. dim V = n .. f n } şi G = {g1 . G = (( g1 ) F ( g 2 ) F . g n } două baze ale spaţiului liniar (V .

g 4 = 1 + 2 X + 3 X 2 }. f 3 = −2e1 + e3 .1. 3. f 3 } două baze ale unui spaţiu vectorial de dimensiune 3. 0. f 2 . − 1. În spaţiul liniar al polinoamelor de grad cel mult 3 şi coeficienţi reali. 0) t . Avem că: g1 = (−2) ⋅ f1 + 3 ⋅ f 2 + 1 ⋅ f 3 + (−5) ⋅ f 4 ⇒ ( g1 ) F = (−2. f 2 = e1 − e2 + 2 3 . Fie E = {e1 . G = (( g1 ) F ( g 2 ) F ( g 3 ) F ( g 4 ) F ) = ⎜ . Ştiind că f1 = 3e1 + 2e2 + e3 . 1 −1 0 3⎟ ⎜ ⎟ ⎜− 5 0 − 6 0⎟ ⎝ ⎠ 2. (R3 [X ]. 2. f 3 = X 2 . să se determine matricea de trecere de la baza F la baza E.PROBLEME REZOLVATE 1. f 4 = X 3 } şi G = {g1 = −2 + 3 X + X 2 − 5 X 3 . − 1. Rezultă: 4 0 1⎞ ⎛− 2 ⎜ ⎟ 0 − 1 2⎟ ⎜ 3 C F . e3 } şi F = { f1 . . 0) t . e2 . 67 . Rezolvare: Conform definiţiei din breviarul teoretic. g 3 = − X − 6 X 3 . − 5) t . 3. f 2 = X . g 2 = 4 ⋅ f1 + 0 ⋅ f 2 + (−1) ⋅ f 3 + 0 ⋅ f 4 ⇒ ( g 2 ) F = (4. − 6) t . g 2 = 4 − X 2 . 0. R ) . Să se determine matricea de trecere de la baza F la baza G . considerăm bazele F = { f1 = 1. matricea de trecere de la baza F la baza G are pe coloane coordonatele vectorilor bazei G în baza F. g 3 = 0 ⋅ f1 + (−1) ⋅ f 2 + 0 ⋅ f 3 + (−6) ⋅ f 4 ⇒ ( g 3 ) F = (0. g 4 = 1 ⋅ f1 + 2 ⋅ f 2 + 3 ⋅ f 3 + 0 ⋅ f 4 ⇒ ( g 4 ) F = (1.

F . prin urmare ⎜ 2⎟ ⎜ 1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎛ 3 1 −2 ⎜ 0 C E . analog obţinem: ⎜1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎛ 1⎞ ⎛ − 2⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ( f 2 ) E = ⎜ − 1 ⎟ . F 3 2 1 5 2 1 -5 -2 5 1 0 0 I3 -2 0 1 0 0 1 0 0 1 0 0 1 1 -1 2 5 -1 2 0 1 0 0 1 0 1 0 0 1 0 0 1 0 0 -1/5 -2/5 1 0 1 0 0 1 0 5 -1 2 -1 -3 7 0 0 1 2 0 1 2 0 1 -2/5 -4/5 3 I3 CF. F ) −1 . ⎟ ⎠ Pentru a obţine matricea de trecere de la baza F la baza E vom folosi observaţia 1. E = (C E . ⎛3⎞ ⎜ ⎟ Din f1 = −3e1 + 2e2 − e3 rezultă că ( f1 ) E = ⎜ 2 ⎟ . ( f 3 ) E = ⎜ 0 ⎟ . C E. E 68 . notată C E . Vom aplica metoda Gauss-Jordan.Rezolvare: • Observăm că pe baza informaţiilor din enunţ se poate determina foarte uşor matricea de trecere de la baza E la baza F. conform căreia avem că C F . F = (( f1 ) E ( f 2 ) E ( f 3 ) E ) = ⎜ 2 − 1 ⎜ 1 2 1 ⎝ • ⎞ ⎟ ⎟.

1.−1) t } . 7 3 ⎟ ⎠ 3. 69 .2. ⎜− 3⎟ ⎜ 2⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎛ − 4⎞ ⎞ ⎜ ⎟ ⎟ ⎟ ⇒ g 2 = ( −2) ⋅ f1 + 1 ⋅ f 2 + 0 ⋅ f 3 = ⎜ 0 ⎟ .1) t } . C F .−3) t .0. E = ⎜ − 2 / 5 ⎜ 1 ⎝ −1 − 2 / 5 ⎞ ⎟ − 3 − 4 / 5⎟ .1) t . f 2 = (−2. ⎜ 3⎟ ⎟ ⎝ ⎠ ⎠ ⎛ − 4⎞ ⎛1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ( g 3 ) F = ⎜ 3 ⎟ ⇒ g1 = 1 ⋅ f1 + 3 ⋅ f 2 + 1 ⋅ f 3 = ⎜ 1 ⎟ . sã se determine baza G .3) t . prima coloană a matricei A reprezintă coordonatele vectorului g1 în baza F: ⎛ 4⎞ ⎛ 0⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ( g1 ) F = ⎜ − 1 ⎟ ⇒ g1 = 0 ⋅ f1 + (−1) ⋅ f 2 + 2 ⋅ f 3 = ⎜ 2 ⎟ .0. R şi ⎛ 0 ⎜ A = ⎜−1 ⎜ 2 ⎝ −2 1 0 1⎞ ⎟ 3 ⎟ matricea de trecere de la baza F la baza G . Rezolvare: Conform definiţiei. g 2 = (−4.1. ⎜ 1⎟ ⎜1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ Rezultă că baza este: Analog avem: ⎛− 2 ⎜ (g2 ) F = ⎜ 1 ⎜ 0 ⎝ G = {g1 = (4.⎛ − 1/ 5 ⎜ În concluzie. 1⎟ ⎠ ( ) Ştiind cã F = { f1 = (1. g 3 = (−4. Fie F şi G douã baze ale spaţiului vectorial R 3 . f 3 = (1.−1) t .0.

respectiv G). R . Fie A şi B matricele asociate celor două baze (acestea au pe coloane vectorii bazelor F. d ) Sã se exprime vectorul y = −3 g1 + 2 g 2 − g 3 din spaţiul liniar R 3 . b) Vom folosi observaţia 2.−1) t } . Ştiind cã x F = (4.0) t } .1. Rezolvare: a) Notăm cu A matricea care are drept coloane vectorii din mulţimea F.4. G = {g1 = (2.1. b) Sã se determine matricea de trecere de la baza G la baza F şi matricea de trecere de la baza F la baza G . R .−2.1. c) Fie x un vector din spaţiul liniar R 3 . R) .1) t .−1. R . (1) Numărul vectorilor din F este 3 şi este egal cu dimensiunea spaţiului ( R 3 .1) t . 70 . R : F = { f1 = (−2. e) Sã se determine legătura între coordonatele unui vector din spaţiul liniar R 3 . prin urmare F formează un sistem de vectori liniar independent. ( ) a) Sã se arate cã F şi G sunt baze ale spaţiului liniar R 3 . Fie urmãtoarele sisteme de vectori din spaţiul liniar R 3 .−1. f 2 = (3. Analog se arată că G formează o bază a spaţiului liniar ( R 3 .0) t . R ) (2) Din (1) şi (2) rezultă că F este o bază a spaţiului liniar ( R 3 . g 2 = (0.1) t . R în bazele F şi G . sã se determine x G .1. g 3 = (1. f 3 = (1.1) t . R în baza F şi în baza canonică a spaţiului R 3 . R) . −2 det A = 3 1 1 −1 1 1 1 = 8 ≠ 0 ⇒ rangA = 3 = numărul de −1 ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) vectori ai mulţimii F.

pe care o vom determina cu metoda Gauss-Jordan. G (matricea de trecere de la baza F la baza G ). F ) −1 . F matricea de trecere de la baza G la baza F şi x ∈ R 3 . matricea de trecere de la baza G la baza F este: CG . c) Vom folosi formula de transformare a coordonatelor unui vector la trecerea din baza F în baza G : 1 ⎞ ⎛ 4 ⎞ ⎛ − 21⎞ ⎛− 4 3 ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎜ −1 xG = C F . ⎜ 6 − 3 − 1⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜ 29 ⎟ ⎠ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎝ 71 . − Avem că xG = C F1G ⋅ x F şi xG = B −1 A ⋅ x F .CG . vom utiliza formula C F . prin urmare . F ⋅ x F = ⎜ 1 1 − 1 ⎟ ⋅ ⎜ − 2 ⎟ = ⎜ 1 ⎟ . G ⋅ x F = C G . − 1⎟ ⎠ Pentru a afla C F . F = ⎜ 1 1 ⎜ 6 −3 ⎝ 1⎞ ⎟ −1⎟ . G = (CG . F = B −1 A . B A 2 1 0 2 -1 1 1 0 1 1 0 0 0 -1 1 0 1 0 0 1 0 0 1 0 1 1 0 1 -1 1 0 0 1 0 0 1 -2 1 1 -2 -1 2 -4 1 2 -4 1 6 3 -1 1 3 1 0 3 1 0 3 1 -3 1 1 -1 1 -1 0 1 -1 0 1 -1 -1 I3 B-1A ⎛− 4 3 ⎜ Am obţinut că CG .

− 4)t . y 2 ) t coordonatele vectorului x în cele două baze. . e) Considerăm un vector x ∈ R 3 . 1 ⎞ ⎛α1 ⎞ ⎧ β1 = −4α1 + 3α 2 + α 3 ⎛ β1 ⎞ ⎛ − 4 3 ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪ . Fie xG = (α1 .−1) t .1) t } şi G = {g1 = (2. unde F = { f 1 = (1. relaţii ⎜ β 2 ⎟ = ⎜ 1 1 − 1 ⎟ ⋅ ⎜α 2 ⎟ ⇒ ⎨ β 2 = α1 + α 2 − α 3 ⎜ β ⎟ ⎜ 6 − 3 − 1⎟ ⎜α ⎟ ⎪ β = 6α − 3α − α ⎠ ⎝ 3⎠ 1 2 3 ⎝ 3⎠ ⎝ ⎩ 3 care arată legătura între coordonatele unui vector x ∈ R 3 în bazele G şi F. vom folosi că ⎛ 3⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛−1 ⎞ ⎛ − 2⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ y = −3 f1 + 2 f 2 − f 3 = −3 ⋅ ⎜ 1 ⎟ + 2 ⋅ ⎜ 1 ⎟ − ⎜ 1 ⎟ = ⎜ − 2 ⎟ .2. prin ⎜ − 1⎟ ⎜ − 1⎟ ⎜ − 4 ⎟ ⎜ 1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ urmare y E = (− 1. β 2 . − 2. Fie x F = ( x1 . x 2 ) t şi xG = ( y1 . Pentru a exprima vectorul y în baza canonică E. 5. R la trecerea de la baza F la baza G .1) t . g 2 = (1. Rezolvare: ( ) Considerăm un vector x ∈ R 2 . − Aplicând formula xG = C F1G ⋅ x F = CG . f 2 = (−3. Să se determine formulele de transformare a coordonatelor unui vector din spaţiul liniar R 2 . α 2 .−1) t } .−1) t .d ) y = −3 f1 + 2 f 2 − f 3 ⇒ y F = (−3. β 3 ) t coordonatele vectorului x în cele două baze. α 3 ) t şi x F = ( β1 . 72 . F ⋅ x F . obţinem că: . Pentru a exprima vectorul y în baza G vom folosi formula − yG = C F1G ⋅ y F .

În spaţiul liniar al polinoamelor de grad cel mult 3 şi coeficienţi reali (R3 [X ]. Calculăm matricea B −1 A folosind metoda Gauss-Jordan. la trecerea de la baza F la baza G sunt: ⎨ ⎪ y 2 = x1 − 5 x 2 3 ⎩ PROBLEME PROPUSE 1. prin urmare formulele de ⎠ ⎝ 2⎠ ⎝ 2⎠ ⎝ transformare a coordonatelor unui vector din spaţiul liniar R 2 . Formula de transformare a coordonatelor unui vector x ∈ R n la trecerea din baza F în baza G este: xG = B −1 A ⋅ x F . B A 2 1 3 -1 1 0 1 -1 0 1 0 1 1 -3 -1 1 0 -2 1 -1 0 -2/3 1 -5/3 B-1A I2 ⎛ y ⎞ ⎛ 0 − 2 / 3 ⎞ ⎛ x1 ⎞ Rezultă că ⎜ 1 ⎟ = ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ y ⎟ ⎜1 − 5 / 3 ⎟ ⋅ ⎜ x ⎟ . R ( ) ⎧ y1 = − 2 x2 ⎪ 3 . f 2 = X .Notăm cu A matricea de trecere de la baza canonică la baza F (matricea având pe coloane vectorii bazei F ) şi cu B matricea de trecere de la baza canonică la baza G. f 3 = X 2 . R ) considerăm bazele F = { f1 = 1. f 4 = X 3 } şi 73 .

g 3 = 2 − X + 8 X 3 . f 2 = (1. Fie F şi G douã baze ale spaţiului vectorial R 3 . ⎜ 3 −1 4 ⎟ ⎝ ⎠ ⎛ 3 −1 ⎜ 8 2 −1 ⎜ 11 1 b) C F . g 2 = 3 X − X 2 . Să se determine matricea de trecere de la baza F la baza G .−1) t .1) t } . g4 = 3 − 2X + X 2} . f 3 } două baze ale unui spaţiu vectorial de dimensiune 3. e3 } şi F = { f1 . 74 . 2 3 ⎞ ⎛ 1 0 ⎜ ⎟ ⎜ − 2 3 − 1 − 2⎟ R: C F . G = ⎜ .2. F = (( f1 ) E ( f 2 ) E ( f 3 ) E ) = ⎜ − 2 2 1 ⎟. f 2 . 1 −1 0 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜− 4 0 8 0 ⎟ ⎝ ⎠ 2. e2 .0. b) matricea de trecere de la baza F la baza E . Ştiind că f1 = −e1 − 2e2 + 3e3 f 2 = 3e1 + 2e2 − e3 . 3 0⎞ ⎛−1 ⎜ ⎟ R: a) C E .−1) t . F ) = ⎜ − 24 6 ⎜ 1 1 ⎜− 3 ⎝ 6 1⎞ 8⎟ 1 ⎟ 24 ⎟ ⎟ 1⎟ 6⎠ . sã se determine baza G .G = { g1 = 1 − 2 X + X 2 − 4 X 3 . 3. Fie E = {e1 . R şi 2⎞ ⎛ 4 −1 ⎜ ⎟ A = ⎜− 2 1 0 ⎟ matricea de trecere de la baza F la baza G . f 3 = (2.−1. să se determine: a) matricea de trecere de la baza E la baza F . ⎜ 1 3 1 ⎟ ⎝ ⎠ ( ) Ştiind cã F = { f1 = (3. E = (C E . f 3 = e2 + 4e3 .

3. β 3 ) t . g 3 = (8. 12. g 2 = (0. c) Fie x un vector din spaţiul liniar R 3 . R) la trecerea din baza G în baza − 3⎞ 14 ⎟ 1 ⎟. − 1) t } .R: G = {g1 = (12. g 3 = (2. d ) yG = (− 19 . R). 14 ⎟ ⎟ 9⎟ 14 ⎠ c) x F = (11. α 2 . − 5.−1.1) t . f 3 = (1. Se considerã urmãtoarele sisteme de vectori din spaţiul liniar F = { f1 = (−3. R . β 2 . − 13 ) t . F = ⎜ 7 2 ⎜ ⎟ 3⎟ ⎜− 8 2⎠ ⎝ 7 9 14 − 3 14 1 14 e) Sã se determine formulele de transformare a coordonatelor (R 3 . R). 3) t . G = ⎜ 2 ⎜ 3 ⎜ 5 ⎝ 2 ⎛− 2 ⎞ 0 ⎟ ⎜ 7 ⎜ 3 ⎟ 1 .−3. sã se determine x F . 12) t .2.−1) t } G = {g1 = (−1.0) t . R) în baza G şi în baza canonică a spaţiului (R 3 . 11 . (R 3 .1) t . 3. 7 7 7 e) Fie xG = (α1 . Ştiind cã xG = (2. 4. ⎛ 3 ⎜ 1 ⎜ 5 3 R: b) C F . atunci 75 .−4) t . 7. − 1) t } . f 2 = (1. C ⎟ G.2. unui vector din spaţiul liniar F. α 3 ) t şi x F = ( β1 . R): (R 3 . 0. g 2 = (4. a) Sã se arate cã F şi G formeazã baze ale spaţiului liniar b) Sã se determine matricea de trecere de la baza F la baza G şi matricea de trecere de la baza G la baza F . − 1) t .1.2) t . d ) Sã se exprime vectorul y = 2 f1 − 3 f 2 + f 3 din spaţiul liniar ( ) (R 3 .

0) t } . sã se determine vectorul b1 . R: a) Fie x F = (α1 . g 2 = −2 + 3 X − X 2 .2.−1.2) t } . c) F = { f 1 = (−3. Fie B = {b1 . atunci ⎧ β1 = 11 α1 − 8 α 2 ⎪ 15 15 .1.1) t . G = {g1 = (2. Ştiind cã v B = (−1. b2 = (1.1. β 2 ) t .⎧ = + ⎪ β1 α1 3α 2 ⎪ 5 1 ⎨ β 2 = 2 α1 + 3α 2 + 2 α 3 .0) t ∈ R 3 . f 2 = (0. b3 = (−2. f 2 = 1 + 3 X .1. 3) t . G = {g1 = 1 + X . f 2 = (3. g 2 = (2. f 3 = −1 + 2 X 2 } . R şi vectorul v = (−1. dacã: a) F = { f1 = (−1. ⎪ ⎪ β 3 = 3 α1 + 5α 2 + 3 α 3 2 2 ⎩ 5.1.1.2) t .1. ⎨ 3 ⎪ β 2 = − 1 α1 + 5 α 2 5 ⎩ 6. f 3 = (1. R ) şi ⎛ 2 ⎜ A = ⎜−1 ⎜ 1 ⎝ 2 1 0 −1 ⎞ ⎟ 3 ⎟ matricea de trecere de la baza F la baza −1 ⎟ ⎠ ( ) 76 .1) t } o bazã a spaţiului liniar R 3 .−1) t .2.−1) t } . g 3 = −1 + X 2 } . 3. g 2 = (1. 7.0) t . Stabiliţi cum se modificã coordonatele unui vector la trecerea de la baza F la baza G .1) t .0) t } .1) t . α 2 ) t şi xG = ( β1 . g 3 = (1. Fie F şi G douã baze ale spaţiului vectorial (R2 [ X ].0. G = {g1 = (3. R: b = (−2.1) t .2) t . b) F = { f1 = 2 − X + X 2 .

Ştiind cã G = {g1 = 1 + X .G ) = ⎜ −3 3 3⎟ ⎜ 1 2 4⎟ ⎜− ⎟ 3 3⎠ ⎝ 3 f1 = − 1 g1 + 2 g 2 − 1 g 3 = − 4 + 5 X − X 2 . R: CG . g 3 = −1 + X 2 } .G . g 2 = −2 + 3 X − X 2 . sã se determine baza F . 3 3 3 3 3 f 2 = 2 g1 − 1 g 2 + 2 g 3 = 2 − 1 X + X 2 . 3 3 3 3 3 f 3 = 7 g1 − 5 g 2 + 4 g 3 = 13 − 8 X + 3X 2 3 3 3 3 3 77 . 7⎞ 2 ⎛− 1 ⎜ 3 3 3⎟ −1 ⎜ 2 1 − 5⎟. F = (C F .

Definiţia 1.1.. (2) U este omogen. K ) două spaţii vectoriale de dimensiune finită.U ( f m ) în baza G. dim Y = n . K ) şi (Y . (4) Definiţia 2... 78 .. O funcţie U : X → Y se numeşte operator liniar dacă: (1) U este aditiv. atunci U (0 X ) = 0Y .. g n } o bază a lui (Y . ∀α ∈ K . K ) .. adică U ( x + y ) = U ( x) + U ( y ). y ∈ X . K ) şi (Y . f 2 . K ) .CAPITOLUL 3 OPERATORI LINIARI 3.. Fie spaţiile vectoriale ( X . n ( K ) ale cărei linii sunt componentele vectorilor U ( f1 ).. adică A = (U ( f1 ) G U ( f 2 ) G . Propoziţie.. ∀x. ∀x ∈ X .... y ∈ X . Cele două condiţii pot fi înlocuite prin: (3) U (αx + βy ) = αU ( x) + βU ( y ).. Reprezentarea operatorului liniar U în bazele F şi G este dată de formula: U ( x) G = At x F .. Observaţie. cu dim X = m . U ( f m ) G )t . Dacă U : X → Y este operator liniar.. β ∈ K .. Se numeşte matricea operatorului liniar U corespunzătoare bazelor F şi G matricea A ∈ M m. adică U (αx) = αU ( x).. n ∈ N şi U : X → Y un operator liniar. Fie F = { f1 . ∀x. NOŢIUNEA DE OPERATOR LINIAR MATRICEA ASOCIATĂ UNUI OPERATOR LINIAR BREVIAR TEORETIC Fie ( X . g 2 . ∀α . f m } o bază a lui ( X . K ) şi G = {g1 . m.

G ' matricele operatorului liniar corespunzătoare bazelor F şi G . y ∈ R 3 . K ) şi G. Fie A = AF . F . G şi B = AF '. Atunci B t = D −1 ⋅ At ⋅ C . Modificarea matricei unui operator liniar la schimbarea bazelor în care se reprezintă Fie U : X → Y un operator liniar. avem că: ⎛αx1 + βy1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎛ 4(αx1 + βy1) − (αx2 + βy2 ) + 3(αx3 + βy3 ) ⎞ ⎟= U (αx + βy ) = U ⎜αx2 + βy2 ⎟ = ⎜ ⎜ ⎟ ⎜αx + βy ⎟ ⎝ − (αx1 + βy1) + 2(αx2 + βy2 ) + (αx3 + βy3 ) ⎠ 3⎠ ⎝ 3 79 . K ) şi (Y . F ' două baze ale spaţiului liniar ( X . U ( x) = ⎜ − 2 x1 + 3⎟ . K ) . respectiv bazelor F ' şi G ' . PROBLEME REZOLVATE 1. ⎟ 2 3⎠ ⎝ 1 b) U : R 2 → R 3 . atunci reprezentarea operatorului liniar U este: U ( x) = At x . Fie C matricea de trecere de la baza F la baza F ' şi D este matricea de trecere de la baza G la baza G ' . ⎜ 5x − x ⎟ 2 ⎠ ⎝ 1 ⎛ x1 − 4 x 2 ⎞ ⎜ ⎟ Rezolvare: a) Fie α . G ' două baze ale spaţiului liniar (Y . x. Să se determine care dintre următoarele aplicaţii defineşte un operator liniar: ⎛ 4 x − x + 3 x3 ⎞ a ) U : R 3 → R 2 . K ) . β ∈ R.Dacă F şi G sunt bazele canonice ale spaţiilor ( X . U ( x) = ⎜ 1 2 ⎜ − x + 2x + x ⎟ .

Se consideră operatorul liniar U : R 3 → R 2 . Metoda II. prin urmare U nu este operator liniar. f 3 = (1. 80 . Dacă U ar fi operator liniar.−1.2)t . x. conform (4) ar trebui ca U (0 R 2 ) = 0 R 3 . Să se determine: U ( x) = ⎜ ⎟ ⎜− x + x + x ⎟ 2 3 ⎠ ⎝ 1 a) matricea operatorului corespunzătoare bazelor canonice ale spaţiilor liniare R 3 . y ∈ R 2 . ⎟ ⎜ ⎟ 1 2 3⎠ ⎝ 1 2 3⎠ ⎝ b) Metoda I. g 2 = (0. ⎛ 3x1 − x 2 − 2 x3 ⎞ . f 2 = (3. β ∈ R. Avem că: U (αx + βy) = ⎛ (αx1 + βy1) − 4(αx2 + βy2 ) ⎞ ⎛αx1 + βy1 − 4αx2 − 4 βy2 ⎞ ⎟ (1).2 )t . ⎟ ⎜ ⎛αx1 + βy1 ⎞ ⎜ ⎟ = ⎜ − 2(αx1 + βy1) + 3 = U⎜ ⎟ ⎟ = ⎜ − 2αx1 − 2 βy1 + 3 ⎜αx + βy ⎟ 2⎠ ⎜ ⎝ 2 5(αx1 + βy1) − (αx2 + βy2 ) ⎟ ⎜ 5αx1 + 5βy1 − αx2 − βy2 ⎟ ⎠ ⎠ ⎝ ⎝ ⎛ y1 − 4 y2 ⎞ ⎛αx1 + βy1 − 4αx2 − 4 βy2 ⎞ ⎛ x1 − 4 x2 ⎞ ⎟ ⎟ ⎜ ⎜ ⎟ ⎜ αU ( x) + βU ( y ) = α ⎜ − 2 x1 + 3⎟ + β ⎜ − 2 y1 + 3⎟ = ⎜ − 2αx1 − 2 βy1 + 3α + 3β ⎟ (2).⎛ 4αx1 − αx2 + 3αx3 ⎞ ⎛ 4 βx1 − βx2 + 3βx3 ⎞ =⎜ ⎜ − αx + 2αx + αx ⎟ + ⎜ − βx + 2 βx + βx ⎟ = αU ( x) + βU ( y ) . Fie α . b) matricea operatorului corespunzătoare bazelor ( ) ( ) F = { f1 = (1. prin urmare U nu este operator liniar. R şi R 2 . ⎜ 5 y − y ⎟ ⎜ 5αx + 5 βy − αx − βy ⎟ ⎜ 5x − x ⎟ 1 2 2⎠ ⎝ 1 2⎠ ⎝ 1 ⎝ 1 2 ⎠ Din (1) şi (2) rezultă că relaţia (3) din definiţia operatorului liniar nu este îndeplinită ∀α .1)t } .0.2. R .1)t .−1)t } şi G = {g1 = (− 1. ⎜ 0⎟ ⎝ ⎠ 2. β ∈ R . ⎛ 0⎞ ⎜ ⎟ Dar U (0 R 2 ) = ⎜ 3 ⎟ ≠ 0 R 3 .

⇒⎨ 1 ⇒⎨ 1 ⎩2α1 + α 2 = 0 ⎩α 2 = 0 ⎛0⎞ Am obţinut că U ( f1 ) G = ⎜ ⎟ . ⎜ 1⎟ În cazul nostru. Scriem formula de reprezentare a operatorului în bazele canonice ale spaţiilor spaţiilor R 3 şi R 2 : U ( x) = At x . ⎜. avem că U ( x) = ⎛ 3 − 1 − 2 ⎞ ⋅ ⎜ x 2 ⎟ . Determinarea acesteia se poate face în două moduri. Folosind definiţia 2. ⎛ 1⎞ ⎜ ⎟ ⎛ 0⎞ ⎛ 0⎞ ⎛−1 ⎞ U ( f1 ) = U ⎜ − 1 ⎟ = ⎜ ⎟ = α1 g1 + α 2 g 2 = α1 ⎜ ⎟ + α 2 ⎜ ⎟ ⇒ ⎜1 ⎟ ⎜ 2⎟ ⎜ 0⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎜ 2⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎧− α = 0 ⎧α = 0 . G matricea operatorului corespunzătoare bazelor F şi G .2 1 ⎟ ⎝ ⎠ b) Fie AF . ⎜0⎟ ⎝ ⎠ ⎛3⎞ ⎜ ⎟ ⎛ 7⎞ ⎛ − 1⎞ ⎛ 0⎞ U ( f 2 ) = U ⎜ 0 ⎟ = ⎜ ⎟ = α1 g1 + α 2 g 2 = α1 ⎜ ⎟ + α 2 ⎜ ⎟ ⇒ ⎜ − 2⎟ ⎜2 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎜1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎧− α = 7 ⎧α = −7 . de unde ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎝−1 1 1⎠ ⎜ ⎟ ⎝ x3 ⎠ ⎛x ⎞ ⎛ 3 −1 ⎞ ⎜ ⎟ rezultă că A = ⎜ − 1 1 ⎟ . Metoda I.Rezolvare: a) Fie A matricea operatorului corespunzătoare bazelor canonice ale spaţiilor R 3 şi R 2 . ⇒⎨ 1 ⇒⎨ 1 ⎩2α1 + α 2 = −2 ⎩α 2 = 12 81 .

prin urmare 1⎟ ⎠ 0 0 ⎞ ⎟ 12 ⎟ . g 2 } şi E = {e1 . ⎛ − x1 + 2 x 2 ⎞ ⎜ ⎟ U ( x) = ⎜ 2 x1 − 3 x 2 ⎟ . Folosind formula de transformare a matricei unui operator liniar la schimbarea bazelor în care se reprezintă. avem că: t AF . 6 ⎟ ⎠ =D −1 ⎛ ⎛0 − 7 − 3⎞ ⎜ ⎟ şi deci AF . ⎛ 1 ⎜ Avem că: C = ⎜ − 1 ⎜ 2 ⎝ t AF . R la baza F . G = D −1 ⋅ At ⋅ C . unde 82 . e3 } . R la baza G . unde C este matricea de trecere de la baza canonică a spaţiului liniar R 3 . ⇒⎨ ⇒⎨ ⎜ 6⎟ ⎝ ⎠ ⎩2a1 + a 2 = 0 ⎩α 2 = 6 Rezultă că AF .G = ⎜ − 7 ⎜ ⎜ -3 ⎝ ⎛ 0 0 ⎞ ⎟ 12 ⎟ . iar D este matricea de trecere de la baza canonică a spaţiului liniar R 3 . Se considerã operatorul liniar U : R 2 → R 3 . G ( ) ( ) 3 1⎞ ⎛−1 ⎟ 0 2 ⎟ şi D = ⎜ ⎜ 2 ⎝ 1 −1⎟ ⎠ 0⎞ ⎟ . 6 ⎟ ⎠ Metoda II. prin urmare U ( f 3 ) G = ⎜ ⎟ . Sã se determine matricea operatorului ⎜ − 3x + 4 x ⎟ 1 2⎠ ⎝ corespunzãtoare bazelor G = {g1 . e2 .G = ⎜ − 7 ⋅ A ⋅C = ⎜ ⎜ 0 12 ⎟ 6⎠ ⎝ ⎜ t ⎝ -3 3. ⎜ 12 ⎟ ⎝ ⎠ 1 ⎞ ⎛ ⎜ ⎟ ⎛ 3⎞ ⎛ 0⎞ ⎛ − 1⎞ U ( f 3 ) = U ⎜ 2 ⎟ = ⎜ ⎟ = α1 g1 + α 2 g 2 = α1 ⎜ ⎟ + α 2 ⎜ ⎟ ⇒ ⎜1 ⎟ ⎜2 ⎟ ⎜ 0⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎜ − 1⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎧α1 = −3 ⎧− a1 = 3 ⎛ − 3⎞ .⎛− 7⎞ Rezultă că U ( f 2 ) G = ⎜ ⎟ .

⎜ 2⎟ ⎜3⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎜ 0⎟ ⎜0⎟ ⎜1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ Rezolvare: Avem: ⎛ 1⎞ ⎛ 4⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ U ( g1 ) = ⎜ 0 ⎟ = e1 + 0e2 − e3 . G = {g1 . R şi fie E = {e1 .4e1 + e3 }şi H = {3 g1 − g 2 . e2 − 3e3 . g 2 = ⎜ ⎟ şi e1 = ⎜ 0 ⎟.− g1 + 2 g 2 }. ⎜ − 1⎟ ⎜ 6⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ Rezultă că matricea operatorului corespunzãtoare bazelor G şi E 0 -1⎞ ⎛ 1 ⎟. e2 − 3e3 .⎛1 ⎞ ⎛0⎞ ⎛0⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎛3⎞ ⎛ 2⎞ g1 = ⎜ ⎟. c) matricea asociatã operatorului liniar în bazele F = {− e1 + 2e2 . e3 } . este: A = ⎜ ⎜ 4 −5 6⎟ ⎠ ⎝ 4. U ( g 2 ) = ⎜ − 5 ⎟ = 4e1 − 5e2 + 6e3 . U (e2 ) = −2 g1 − g 2 . Sã se determine: a ) matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice. Rezolvare: a ) Vom folosi definiţia. Din ipotezã rezultã cã 83 . R şi R 2 . g 2 }. e2 . g 2 } bazele lor canonice. U (e3 ) = −5 g 2 . e2 = ⎜ 0 ⎟ . e2 = ⎜1 ⎟. definit prin: U (e1 ) = 3 g1 − g 2 . Notãm cu U ( ) ( ) operatorul liniar U : R 3 → R 2 . d ) matricea asociatã operatorului liniar în bazele F = {− e1 + 2e2 . Se considerã spaţiile vectoriale R 3 .4e1 + e3 }şi G = {g1 . b) forma operatorului.

U ( f 3 ) în baza H .−3) t . Trebuie sã determinãm coordonatele vectorilor U ( f 1 ) . U ( f 3 ) = 12 g1 − 9 g 2 . matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice este: −1 ⎞ ⎛ 3 ⎟ ⎜ A = ⎜ − 2 −1 ⎟ . vom aplica metoda eliminãrii complete. U ( f 2 ) . U ( f 2 ) G = (−2. Prin urmare.−5) t . U ( f 3 ) = 12 g1 − 9 g 2 . U ( f 2 ) = −2 g1 + 14 g 2 . obţinem cã: ⎛ 3 x1 − 2 x 2 ⎞ ⎛ 3 − 2 0 ⎞⎛ x1 ⎞ U ( x) = A t x = ⎜ ⎜ − 1 − 1 − 5 ⎟⎜ x ⎟ ⇒ U ( x) = ⎜ − x − x − 5 x ⎟ . Avem: U ( f1 ) = U (−e1 + 2e2 ) = −U (e1 ) + 2U (e2 ) = −(3 g1 − g 2 ) + + 2(−2 g1 − g 2 ) = −7 g1 − 3g 2 şi analog U ( f 2 ) = −2 g1 + 14 g 2 . Pentru aceasta. U ( f 3 ) G = (12. ⎟⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠⎝ 2 ⎠ 2 3⎠ ⎝ 1 c) Notãm cu B matricea asociatã operatorului liniar în bazele F şi G . ⎜ 0 −5 ⎟ ⎠ ⎝ b) Folosind rezultatul obţinut la punctul precedent.−1) t .U (e1 ) G = (3. U (e3 ) G = (0. 84 . matricea asociatã operatorului liniar în bazele F şi G este: ⎛ -7 ⎜ B = ⎜− 2 ⎜ 12 ⎝ − 3⎞ ⎟ 14 ⎟ .14) t . U (e2 ) G = ( −2. −9 ⎟ ⎠ d ) Fie C matricea asociatã operatorului liniar în bazele F şi H . U ( f 1 ) = −7 g 1 − 3 g 2 . De aici rezultã cã U ( f1 ) G = (−7.−1) t .−9) t . Prin urmare.

4) t .17 ⎜ 5 rezultã matricea C = ⎜ 2 ⎜ 3 ⎝ − 16 ⎞ 5 ⎟ 8 ⎟.−3) t . Considerăm spaţiul vectorial R 3 . R) .−3) t . Rezolvare: a) Dacã notãm cu G = {g1 . g 3 } baza canonicã a spaţiului ( ) ( R 3 . U (e2 ) = (2. de unde 5 5 ⎛ . U ( f1 ) H = (− 17 .−3.4) t . de unde obţinem matricea operatorului în bazele canonice: 2 .Baza g1 g2 h1 3 -1 h2 -1 2 U ( f1 ) U ( f2 ) U ( f3 ) -7 -3 7 -17 − 16 5 − 17 5 -2 14 2 10 8 2 12 -9 -12 15 -3 3 h2 g2 h2 h1 -3 5 0 1 1 0 1 0 Prin urmare.8) t . Sã se determine: a) matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice. R şi fie E = {e1 . U ( f 2 ) H = (2. −3 ⎟ ⎠ 5. definit prin: U (e1 ) = (−1. A=⎜ ⎜ 2 −3 4⎟ ⎝ ⎠ 85 .2.−3. U (e2 ) G = (2.− 16 ) t . Notãm cu U operatorul liniar U : R 2 → R 3 . g 2 .2. U ( f 3 ) H = (3. b) forma operatorului. e2 } baza canonicã a acestui spaţiu.3⎞ ⎛ -1 ⎟. atunci rezultă cã U (e1 ) G = (−1.−3) t .

0. obţinem cã: − x 2 + 2 x3 ⎞ ⎛ ⎛ 0 − 1 2 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎟ ⎜ ⎟⎜ ⎟ ⎜ t U ( x) = A x = ⎜ 2 − 3 0 ⎟⎜ x 2 ⎟ ⇒ U ( x ) = ⎜ 2 x1 − 3x 2 ⎟. 86 .−3. Din ipotezã rezultã cã U (e1 ) E = (0.0) t . U (e2 ) = −e1 − 3e2 ( ) U (e3 ) = 2e1 . matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice este: 2 -3 ⎞ ⎛ 0 ⎜ ⎟ A = ⎜ −1 − 3 0 ⎟.0.2. e2 . R şi fie E = {e1 . b) forma operatorului. definit prin: U (e1 ) = 2e2 − 3e3 .b) Folosind rezultatul de la punctul precedent. Se considerã operatorii liniari U .U (e2 ) E = (−1.U (e3 ) E = (2. Prin urmare. e3 } baza canonicã a acestui spaţiu. obţinem cã: ⎛ −1 2 ⎜ U ( x) = A x = ⎜ 2 − 3 ⎜ -3 4 ⎝ t ⎛ − x1 + 2 x 2 ⎞ ⎞ ⎟ ⎜ ⎟⎛ x1 ⎞ ⎟⎜ ⎟ ⇒ U ( x) = ⎜ 2 x1 − 3 x 2 ⎟ . Sã se determine: ⎟ ⎜ ⎟ 2⎠ 2 ⎠ ⎝ 1 ⎝ 1 a ) operatorii U + V . V ( x) = ⎜ 3 x − 5 x ⎟ . ) t . Considerăm spaţiul vectorial R 3 .V : R 2 → R 2 . Sã se determine: a) matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice.−3) t . ⎟ ⎜ − 3x ⎟⎜ x ⎟ ⎜− 3 0 0 ⎠⎝ 3 ⎠ 1 ⎝ ⎠ ⎝ 7. Notăm cu U operatorul liniar U : R 3 → R 3 . U o V . Rezolvare: a) Vom folosi definiţia. ⎜ 2 0 0⎟ ⎝ ⎠ b) Utilizând rezultatul obţinut la punctul precedent. ⎛ 2 x − x2 ⎞ ⎛ − x1 + 4 x 2 ⎞ U ( x) = ⎜ 1 ⎜ − x + 3 x ⎟. ⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ⎟⎝ x 2 ⎠ ⎠ ⎝ − 3x + 4 x 2 ⎠ 6.

corespunzãtoare bazei canonice a spaţiului R 2 . ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ PROBLEME PROPUSE 1.b) matricele operatorilor calculaţi la punctul a) . Folosind rezultatul obţinut la punctul a) . ⎟ 2⎠ ⎝ 1 ⎛ − x + 4 x2 ⎞ (U o V )( x) = U (V ( x)) = U ⎜ 1 ⎟ ⎜ 3x − 5 x ⎟ = 2 ⎠ ⎝ 1 ( ) ⎛ 2(− x1 + 4 x 2 ) − (3x1 − 5 x 2 ) ⎞ ⎛ − 5 x1 + 3x 2 ⎞ =⎜ ⎜ − (− x + 4 x ) + 3(3x − 5 x ) ⎟ = ⎜10 x − 19 x ⎟ . R . Fãrã a calcula U + V şi U o V . ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎛ 2 − 1⎞ ⎛ − 1 4 ⎞ ⎛ − 5 3 ⎞ AU oV = ⎜ ⎜ − 1 3 ⎟ ⋅ ⎜ 3 − 5 ⎟ = ⎜ 10 − 19 ⎟ . ⎟ ⎜ ⎟ 1 2 1 2 ⎠ ⎝ 1 2⎠ ⎝ b) Metoda I. ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ Metoda II. Să se determine care din următoarele aplicaţii defineşte un operator liniar: 87 . Rezolvare: ⎛ x + 3x2 ⎞ a ) (U + V )( x) = U ( x) + V ( x) = ⎜ 1 ⎜ 2x − 2x ⎟ . rezultã: 3⎞ 3⎞ ⎛1 ⎛− 5 AU +V = ⎜ ⎜ 2 − 2 ⎟ şi AU oV = ⎜ 10 − 19 ⎟ . obţinem: ⎛ 2 − 1⎞ ⎛ − 1 4 ⎞ ⎛ 1 3 ⎞ AU +V = ⎜ ⎜ − 1 3 ⎟ + ⎜ 3 − 5⎟ = ⎜ 2 − 2⎟ . utilizând formulele AU +V = AU + AV şi AU oV = AU ⋅ AV .

g 2 .2 )t .2 )t . g 2 = (2.1. g 3 } şi E = {e1 . ⎛ − 2 x1 + x 2 − 3x3 ⎞ . ⎟ 4⎟ ⎠ 3. R: a) A = ⎛ ⎜ ⎜−1 ⎝ 2 −1 2 ⎛ 19 1⎞ ⎟ .0)} . c) U : R 2 → R 2 . Sã se determine matricea operatorului U ( x) = ⎜ ⎜ x + 3x − x ⎟ ⎟ 1 2 3⎠ ⎝ corespunzãtoare bazelor G = {g1 . b) matricea operatorului corespunzătoare bazelor F = { f1 = (− 1. b) AF .1)t . Să se determine: ⎜ x + 3x ⎟ 2⎠ ⎝ 1 a ) matricea operatorului corespunzătoare bazelor canonice ale spaţiilor R 2 şi R 3 .0.0. ⎜ ⎜ 5 x1 + 3x 2 ⎟ ⎟ ⎝ ⎠ − x1 + 5 x 2 ⎞ ⎛ ⎟. U ( x) = ⎜ − x1 + 3x 2 ⎟ . ⎟ ⎝ x1 + 3x 2 − x3 ⎠ ⎛ 2 x2 − 4 ⎞ ⎜ ⎟ 2 3 b) U : R → R .17 5 5⎞ ⎟. unde 88 .G = ⎜ 5 ⎜ 11 3⎟ ⎜ ⎠ ⎝ 5 − 13 5 .⎛ − 2 x1 + x 2 − 3 ⎞ ⎟. ⎛ 2 x1 − x 2 ⎞ ⎜ ⎟ U ( x) = ⎜ − x1 + 2 x 2 ⎟ . e2 } . Se considerã operatorul liniar U : R 3 → R 2 . U ( x) = ⎜ ⎜ 3x + 6 x ⎟ 2 ⎠ ⎝ 1 a ) U : R 3 → R 2 . 2.1)t } şi G = {g1 = (− 1. U ( x) = ⎜ ⎜ R: Aplicaţia de la punctul c) defineşte un operator liniar. g 3 = (1. Se consideră operatorul liniar U : R 2 → R 3 . f 2 = (− 2.

c) matricea asociatã operatorului liniar în bazele F = {2e1 + 3e2 . 2 ⎟ 1 ⎟ ⎟ 2 ⎠ 4. d ) matricea asociatã operatorului liniar în bazele F = {e1 − 3e2 .⎛1 ⎞ ⎛3⎞ ⎛ 0⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎛ − 2⎞ ⎛ 0⎞ g1 = ⎜ 2 ⎟. definit prin: U (e1 ) = − g1 + 2 g 2 . ( ) 89 . g 3 = ⎜ 0 ⎟ . R şi fie E = {e1 . iar e1 = ⎜ ⎟.2e2 + 3e3 . e2 = ⎜ ⎟ . G = {g1 . e2 . g 2 }. R şi R 2 . R şi fie E = {e1 . e1 + e2 } şi G = {g1 .3e1 − 2e3 . g 2 = ⎜1 ⎟. Se considerã spaţiile vectoriale R 3 . ⎜−1 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎜0⎟ ⎜ 0⎟ ⎜1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎛ ⎜ R: AG. g 2 } bazele lor canonice. U (e3 ) = 2 g1 . definit prin: U (e1 ) = −3e1 + e2 . e1 − 2e3 } şi H = {g1 − 2 g 2 . Notãm cu U operatorul liniar U : R 3 → R 3 . U (e2 ) = 2 g1 − 3 g 2 .U (e2 ) = −e1 + 2e2 . Sã se determine: a) matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice. U (e3 ) = e1 . Sã se determine: a) matricea asociatã operatorului liniar în bazele canonice. b) forma operatorului. e2 .−2 g1 + g 2 } . Notãm cu U ( ) ( ) operatorul liniar U : R 3 → R 2 . E = ⎜ ⎜ ⎜ ⎜ ⎝ 0 5 2 3 2 7 ⎞ ⎟ 17 ⎟ . e3 } . Fie spaţiul vectorial R 3 . 5. e3 } baza canonicã a acestui spaţiu. b) forma operatorului.

V : R 3 → R 3 . ⎛ − x1 + 2 x 2 + 4 x3 ⎞ ⎛ 2 x1 − x 2 + 3 x3 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ U ( x) = ⎜ 2 x1 − 3 x 2 − 5 x3 ⎟ . Se considerã operatorii liniari U .U o V . R . Sã se ⎜ − 3x + 4 x + x ⎟ ⎜ − 3x + x − x ⎟ 1 2 3⎠ 1 2 3 ⎠ ⎝ ⎝ determine: a) operatorii U + V . V ( x) = ⎜ x1 + 3 x 2 ⎟ . − 10 ⎟ ⎠ 90 . b) matricele operatorilor calculaţi la punctul a) . corespunzãtoare bazei canonice a spaţiului R 3 . R: ⎛ − 12 x1 + 11x2 − 7 x3 ⎞ ⎛ x1 + x2 + 7 x3 ⎞ ⎟ ⎜ ⎜ ⎟. AU oV = ⎜ 16 ⎜− 5 0⎟ ⎠ ⎝ 11 − 16 16 − 7⎞ ⎟ 11 ⎟ .6. 1 ⎜ − 5 x + 16 x − 10 x ⎟ ⎜ − 6 x + 5x ⎟ 1 2 3⎠ ⎝ 1 2 ⎝ ⎠ ( ) ⎛ 1 ⎜ b) AU +V = ⎜ 3 ⎜− 6 ⎝ 1 0 5 7⎞ ⎛ − 12 ⎟ ⎜ − 5 ⎟ . a ) (U + V )( x) = ⎜ 3x − 5 x3 ⎟ (U o V )( x) = ⎜ 16 x1 − 16 x 2 + 11x3 ⎟ .

Fie ( X . K ) două spaţii vectoriale de dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar. NUCLEUL ŞI IMAGINEA UNUI OPERATOR LINIAR INJECTIVITATEA. Operatorul U este injectiv dacă şi numai dacă KerU = {0 X }. K ) şi (Y . K ) două spaţii vectoriale de dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar. K ) şi (Y . K ) două spaţii vectoriale de dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar. Fie ( X . respectiv surjectivă.i. Definiţia 2. Se numeşte nucleul operatorului U şi se notează KerU mulţimea: KerU = {x ∈ X / U ( x) = 0Y }. K ) şi (Y . Fie ( X . Propoziţia 2. K ) şi (Y . Operatorul U este surjectiv dacă şi numai dacă Im U = Y . Definiţia 3. SURJECTIVITATEA ŞI INVERSABILITATEA UNUI OPERATOR LINIAR BREVIAR TEORETIC Definiţia 1. K ) două spaţii vectoriale de dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar.U ( x) = y}.2. Fie ( X . Propoziţia 1. K ) două spaţii vectoriale de dimensiune finită şi U : X → Y un operator liniar. K ) şi (Y . respectiv surjectiv. Se numeşte imaginea operatorului U şi se notează Im U mulţimea: Im U = {y ∈ Y / ∃x ∈ X a.3. 91 . Operatorul U se numeşte injectiv. Fie ( X . dacă acesta este o funcţie injectivă.

0.0. deci formeazã o bazã a acestui spaţiu. 3⎞ ⎛−1 5 ⎟ ⎜ 2 ⎟ matricea asociatã unui operator liniar Fie A = ⎜ 3 − 4 ⎜ − 2 1 − 3⎟ ⎠ ⎝ 92 .0.1.− x1 )t / x1 .−1) şi g 2 = (0.0 ) / x1 .0.1) . Rezolvare: Nucleul operatorului este: KerU = x ∈ R 3 / U ( x) = 0 .0 ) / a. Sã se determine nucleul şi imaginea operatorului. x 2 − x3 ∈ R t t Fie g1 = (2.0.0.i.1. rezultã dimIm U = 2 .0.1.0 ) . t Imaginea operatorului este Im U = y ∈ R 4 / ∃x ∈ R 3 a. a ∈ R ⎪− x = 0 ⎩ 1 t t x ∈ KerU ⇒ x = (0. Im U = (2 x1 .1. Se considerã operatorul liniar U : R 3 → R 4 .1) . t U ( x) = (2 x1 .0. x 2 − x3 .1.0. a )t / a ∈ R . t t { = {a(2.U ( x) = y .PROBLEME REZOLVATE 1. x 2 − x3 ∈ R = = x1 (2. Rezolvãm ecuaţia U ( x) = 0 şi obţinem sistemul: ⎧2 x1 = 0 ⎧ x1 = 0 ⎪ ⇒ KerU = (0.0. {g1 } este sistem de generatori pentru spaţiul KerU şi sistem de vectori liniar independent.−1) + ( x 2 − x3 )(0. t t { { } } } 2. {g1 . prin urmare dim KerU = 1 . ⎨ x 2 − x3 = 0 ⇒ ⎨ ⎩ x 2 = x3 = a .−1) + b(0.0. g 2 } este sistem de vectori liniar independent şi sistem de generatori pentru spaţiul Im U . precum şi dimensiunile acestora. b ∈ R}.− x1 ) . { } { } Fie g1 = (0. deci formeazã o bazã a acestui spaţiu. x 2 − x3 . a. a ) = a(0. a.

U : R 3 → R 3 . atunci 9 ⎞ ⎞ ⎛5 9 ⎛5 x = ⎜ a. Sã se determine KerU . deteminantul matricei ⎪3 x + 2 x − 3 x = 0 2 3 ⎩ 1 { } −1 3 −2 1 = 0 . 1⎟ . 1⎟ . . dim KerU . alegem minorul principal −3 sistemului: ∆ = 5 − 4 3 2 5 ⎧ ⎪ x1 = 11 α ⎪ −1 3 9 ⎪ d2 = ≠ 0 şi rezultã soluţia sistemului: ⎨ x 2 = α . t 93 . prin urmare. 5 −4 11 ⎪ ⎪ x3 = α ⎪ ⎩ t ⎧⎛ 5 ⎫ 9 ⎪ ⎪ ⎞ deci KerU = ⎨⎜ a. dimIm U . 11 11 11 11 ⎠ ⎠ ⎝ ⎝ t t ⎛5 9 ⎞ Fie g1 = ⎜ . a ∈ R . a. Im U . α ∈ R . ⎠ ⎪⎝ 11 11 ⎪ ⎩ ⎭ Dacă x ∈ KerU . ⎧− x1 + 3 x 2 − 2 x3 = 0 ⎪ t U ( x) = 0 ⇒ A x = 0 ⇒ ⎨5 x1 − 4 x 2 + x3 = 0 . a. Rezolvare: KerU= x ∈ R 3 / U ( x) = 0 . deci formeazã o bazã a acestui spaţiu. a ⎟ = a⎜ . {g1 } este sistem de generatori pentru ⎝ 11 11 ⎠ spaţiul KerU şi sistem de vectori liniar independent. a ⎟ / a ∈ R ⎬ . . dim KerU = 1 .

rezultă că rangA = 2 . g 2 } este sistem de vectori liniar independent şi sistem de generatori pentru spaţiul ImU. ⎧− x1 + 3 x 2 − 2 x3 = y1 ⎪ U ( x) = y ⇔ ⎨ 5 x1 − 4 x 2 + x3 = y 2 .2 ) şi g 2 = (0.2α + β ) / α .3 x1 + x3 . t t { } { } 3. trebuie determinat y ∈ R 3 ⎪ 3x + 2 x − 3x = y 2 3 3 ⎩ 1 astfel încât sistemul sã fie compatibil.1) / α . 94 .0. t U ( x) = (− x1 + 2 x 2 . β ∈ R . β ∈ R . Sã se studieze: a) injectivitatea.0. 5 −4 −1 3 3 y1 2 y3 d car = 5 − 4 y 2 = 0 ⇔ 22 y1 + 11 y 2 − 11 y 3 = 0 ⇔ ⎧ y1 = α ⇔ 2 y1 + y 2 − y 3 = 0 ⇒ y 3 = 2 y1 + y 2 ⇒ ⎪ y 2 = β . {g1 . ⎨ ⎪ y = 2α + β ⎩ 3 t t t ImU= (α . b) inversabilitatea operatorului şi dacã este inversabil sã se calculeze inversa acestuia.1. x 2 − x3 ) . { } Fie g1 = (1. Se considerã operatorul liniar U : R 3 → R 3 . Considerând minorul principal al matricei sistemului: −1 3 d2 = ≠ 0 .1) . surjectivitatea operatorului liniar U . deci formeazã o bazã a acestui spaţiu.1.ImU= y ∈ R 3 / ∃x ∈ R 3 a. β ∈ R = α (1.2 ) + β (0. β .i.U ( x) = y . rezultã dimIm U = 2 .α .

i. x + ⇒ U ( x) = ⎜ 7 1 7 2 7 3⎟ ⎟ ⎜ ⎜ 3 x1 + 1 x 2 − 6 x3 ⎟ 7 7 ⎠ ⎝ 7 95 . Determinăm U −1 : y ⎧ x1 = − y1 + 2 7 2 + 2 y3 ⎧− x1 + 2 x 2 = y1 ⎪ ⎪ ⎪ y U ( x) = y ⇔ ⎨ 3 x1 + x3 = y 2 ⇒ ⎨ x 2 = 3 y1 + 72 + y3 ⎪ x −x = y ⎪ 3 y + y −6 y 3 3 ⎩ 2 ⎪ x3 = 1 72 3 ⎩ ⎛ − 1 x1 + 2 x 2 + 2 x3 ⎞ ⎟ ⎜ 7 7 7 ⎜ 3 −1 1 x + 1 x ⎟. ∃x ∈ R 3 astfel încât U ( x) = y dacă şi ⎨ ⎪ x −x = y 3 3 ⎩ 2 numai dacă sistemul este compatibil. ⎧− x1 + 2 x 2 = y1 U ( x) = y ⇔ ⎪ 3x1 + x3 = y 2 . deteminantul matricei sistemului este: −1 2 0 3 3 3 ∆= 3 0 1 ≠ 0 ⇒ ∃x ∈ R : U ( x) = y. ⎧− x1 + 2 x 2 = 0 ⎧ x1 = 2 x 2 ⎪ ⎪ U ( x) = 0 ⇔ ⎨3 x1 + x3 = 0 ⇒ ⎨6 x 2 + x 2 = 0 ⇒ x1 = x 2 = x3 = 0 ⇒ ⎪x − x = 0 ⎪x = x 2 3 ⎩ 2 ⎩ 3 KerU = {0} . rezultă că U este bijectiv. ImU= y ∈ R 3 / ∃x ∈ R 3 a. U este surjectiv dacã şi numai dacã ImU= R 3 .U ( x) = y .Rezolvare: a) U este injectiv dacã şi numai dacã KerU = {0}. { } b) Deoarece U este injectiv şi surjectiv. ∀y ∈ R ⇒ ImU= R ⇒ 0 1 −1 U este surjectiv. prin urmare operatorul U este injectiv. deci inversabil.

α )t / α ∈ R . c) . Se considerã operatorul liniar U : R 3 → R 3 . x1 + x 2 − 2 x3 )t . c) U ( x) = (2 x1 − x 2 + x3 . x1 + 3x2 + 2 x3 . R: a) KerU = (0. x 2 + x3 . dimIm U = 3 . dim KerU = 0 . dimKerU. dim KerU = 1 . 0. 0. 96 . t ⎧ ⎫ c) KerU = ⎨ 1 α . β ∈ R . β )t / α . b) U ( x) = ( x1 + 2 x2 + x3 . t { { } } Im U = R 3 . x1 + x3 )t . − α . { } 2. 3 3 ⎩ ⎭ ( ) Im U = (α . nu este surjectiv. Se considerã operatorul liniar U : R 3 → R 3 . β ∈ R . se cere: 1) să se studieze injectivitatea şi surjectivitatea operatorului U . 5 α . dimIm U = 2 .− x1 + 3 x2 + 2 x3 .− x1 − 2 x2 )t . β . b) KerU = {0}. x1 + x 2 + x3 )t . ImU . x1 − 2 x2 + 2 x3 . dimImU dacă: a) U ( x) = ( x1 . dim KerU = 1 . În fiecare din cazurile a ) . 2) să se studieze dacă operatorul este inversabil şi în caz afirmativ sã se calculeze inversa acestuia: a ) U ( x) = (3 x1 + 4 x 2 + x3 . Sã se determine KerU .− x1 + x 2 )t . c) U ( x) = (2 x1 − x2 + 2 x3 . dimIm U = 2 .PROBLEME PROPUSE 1. b) U ( x) = ( x2 . α + β ) / α . x1 . α / α ∈ R ⎬ . b) . Im U = (α . x3 )t . R: a ) nu este injectiv.

U ( x) = 2 3⎟ ⎜ 1 1x +5x ⎟ ⎜ x − ⎝ 1 2 2 2 3⎠ 97 . U −1 ⎛ 4 x1 − 2 x 2 + x3 ⎞ ⎟ ⎜ ( x) = ⎜ − 2 x1 + x 2 − x3 ⎟ . ⎜ x + x3 ⎟ 1 ⎠ ⎝ ⎛ − x + x − 4x ⎞ ⎜ 1 2 3⎟ −1 ⎜ − x + x − 3x ⎟ . c) este bijectiv.b) este bijectiv.

K ) un spaţiu vectorial. U ( x ) = ( x1 + 3 x 2 − 4 x 3 . PROBLEME REZOLVATE 1. Fie ( X . Se considerã operatorul liniar: U : R 3 → R 3 . Mulţimea X λ = {x ∈ X / U ( x ) = λx} se numeşte subspaţiul propriu asociat valorii proprii λ . − 2 x 2 + 5 x 3 . Definiţia 2.3. x ≠ 0. λ se numeşte valoare proprie a operatorului U şi se spune că x este vector propriu corespunzător valorii proprii λ . VECTORI PROPRII ŞI VALORI PROPRII BREVIAR TEORETIC Definiţia 1. Vectorul x ∈ X .3 x 3 )t . în acest caz. Să se determine valorile proprii. R : ( ) 98 . K ) un spaţiu vectorial şi U : X → X un operator liniar cu reprezentarea U ( x) = At x . U : X → X un operator liniar şi λ o valoare proprie a operatorului U . se numeşte vector propriu al operatorului U dacă există λ ∈ K astfel încât U ( x) = λx . vectorii proprii şi subspaţiile proprii corespunzătoare pentru acest operator.3. Rezolvare: Din relaţia U ( x) = At x vom determina matricea operatorului în baza canonică a spaţiului R 3 . Fie ( X .

λ2 = −2. Subspaţiul propriu corespunzător valorii proprii λ1 = 1 este: { } { } 99 . a ∈ R \ {0} . λ3 = 3 . mulţimea vectorilor proprii corespunzători valorii proprii. Pentru λ1 = 1 obţinem 3 . cu x ≠ 0 .3 .0 )t / a ∈ R \ {0} .0. ⎜ 0 ⎜ -4 5 3 ⎟ 0 3 ⎟⎜ x3 ⎟ ⎝ ⎠⎝ ⎠ ⎝ ⎠ • Determinăm valorile proprii ale operatorului. x1 = a. Prin urmare.4 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎛ x1 ⎞ ⎧ x1 + 3 x 2 − 4 x3 = x1 ⎛ 1 ⎜ ⎟ ⎪ ⎜ ⎟⎜ ⎟ 5 ⎟⎜ x 2 ⎟ = 1 ⋅ ⎜ x 2 ⎟ ⇒ ⎨ − 2 x2 + 5 x3 = x 2 ⇒ ⎜ 0 −2 ⎜x ⎟ ⎪ ⎜ 0 0 3 ⎟⎜ x3 ⎟ 3 x3 = x3 ⎝ ⎠⎝ ⎠ ⎝ 3⎠ ⎩ X 1 = (a. rezolvând ecuaţia caracteristică: 1− λ 0 0 det( A − λI ) = 0 ⇔ 3 −4 −2−λ 5 0 3−λ =0⇒ ⇒ λ1 = 1. x 2 = 0.4 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎛ x1 ⎞ ⎧ x1 + 3 x 2 − 4 x3 = −2 x1 ⎛ 1 ⎜ ⎟ ⎪ ⎟⎜ ⎟ ⎜ 5 ⎟⎜ x 2 ⎟ = −2 ⋅ ⎜ x 2 ⎟ ⇒ ⎨ − 2 x 2 + 5 x3 = −2 x 2 ⇒ ⎜ 0 −2 ⎜x ⎟ ⎪ ⎜ 0 0 3 ⎟⎜ x3 ⎟ 3 x 3 = −2 x 3 ⎠⎝ ⎠ ⎝ ⎝ 3⎠ ⎩ proprii λ1 = 1 este: V1 = (a.0. Pentru λ1 = −2 obţinem 3 . rezolvând ecuaţia matriceală At ⋅ x = λ ⋅ x . • Determinăm vectorii proprii corespunzători fiecărei valori ⇒ x3 = 0.0)t / a ∈ R .4 ⎞⎛ x1 ⎞ 0 0⎞ ⎛ 1 ⎛ 1 ⎜ ⎟⎜ ⎟ ⎜ ⎟ t U ( x) = ⎜ 0 − 2 5 ⎟⎜ x2 ⎟ = A x ⇒ A = ⎜ 3 − 2 0 ⎟ .

⇒ x3 = 0. 2 ⎩ ⎭ Subspaţiul propriu corespunzător valorii proprii λ3 = 3 este: t ⎧ ⎫ X 3 = ⎨ a. Deci mulţimea vectorilor proprii corespunzători valorii proprii λ2 = −2 este: ⇒ x3 = a.0 )t / a ∈ R \ {0} . a.0 )t / a ∈ R . x 2 = a. x1 = − a . a. a ∈ R \ {0} . a ∈ R \ {0}.− a / a ∈ R \ {0}⎬ . Subspaţiul propriu corespunzător valorii proprii λ2 = −2 este: { } { } ( ) ( ) 2. 2 ⎩ ⎭ X − 2 = (− a. Pentru λ1 = 3 obţinem 3 . ⎜ 12 10 7⎟ ⎠ ⎝ Să se determine valorile proprii. x1 = − a. Fie U : R 3 → R 3 un operator liniar care are matricea 10 6⎞ ⎛ 13 ⎟ ⎜ corespunzătoare bazelor canonice A = ⎜ − 24 − 19 − 12 ⎟ . 100 . x2 = a. a. mulţimea 2 vectorilor proprii corespunzători valorii proprii λ3 = 3 este: t ⎧ ⎫ V3 = ⎨ a. a. Prin urmare.− a / a ∈ R ⎬ .4 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎛ x1 ⎞ ⎧ x1 + 3 x 2 − 4 x3 = 3 x1 ⎛ 1 ⎜ ⎟ ⎪ ⎜ ⎟⎜ ⎟ 5 ⎟⎜ x 2 ⎟ = 3 ⋅ ⎜ x 2 ⎟ ⇒ ⎨ − 2 x2 + 5 x3 = 3 x2 ⇒ ⎜ 0 −2 ⎜x ⎟ ⎪ ⎜ 0 0 3 ⎟⎜ x3 ⎟ 3 x3 = 3 x3 ⎝ ⎠⎝ ⎠ ⎝ 3⎠ ⎩ V− 2 = (− a. vectorii proprii şi subspaţiile proprii corespunzătoare pentru acest operator.

a 2 + b 2 ≠ 0 . b ∈ R. cu x ≠ 0 . b ∈ R. 12 10 7−λ 1 − 19 − λ 10 1 − 12 = 0 ⇔ 7−λ Adunând toate liniile la prima. x2 = b. b ∈ R . rezolvând ecuaţia matriceală At ⋅ x = λ ⋅ x . a.2b − a )t / a.Rezolvare: • Determinăm valorile proprii ale operatorului.2b − a )t / a. b. Subspaţiul propriu corespunzător valorii proprii λ1 = 1 este: X 1 = (a. λ3 = −1 . { } { } 101 . obţinem: 1− λ 1− λ 1− λ 1 − 24 − 19 − λ − 12 = 0 ⇔ (1 − λ ) − 24 12 10 7−λ 12 ⇔ (λ − 1)2 (λ + 1) = 0 ⇒ λ1 = λ2 = 1. Rezultă că mulţimea vectorilor proprii corespunzători valorii proprii λ1 = 1 este: V1 = (a. b. • Determinăm vectorii proprii corespunzători fiecărei valori proprii. rezolvând ecuaţia caracteristică: 13 − λ 10 6 det( A − λI ) = 0 ⇔ − 24 − 19 − λ − 12 = 0 . x3 = 2b − a. a 2 + b 2 ≠ 0 . Pentru λ1 = 1 obţinem ⎛ x1 ⎞ ⎧13 x1 − 24 x 2 + 12 x3 = x1 ⎛ 13 − 24 12 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎪ ⎜ ⎟⎜ ⎟ 10 ⎟⎜ x 2 ⎟ = 1 ⋅ ⎜ x 2 ⎟ ⇒ ⎨10 x1 − 19 x 2 + 10 x3 = x 2 ⎜ 10 − 19 ⎜ x ⎟ ⎪ 6 x − 12 x + 7 x = x ⎜ 6 − 12 7 ⎟⎜ x3 ⎟ ⎝ ⎠⎝ ⎠ 2 3 3 ⎝ 3⎠ ⎩ 1 ⎧12 x1 − 24 x 2 + 12 x3 = 0 ⎪ ⇒ ⎨10 x1 − 20 x 2 + 10 x3 = 0 ⎪ 6 x − 12 x + 6 x = 0 2 3 ⎩ 1 ⎧ x1 − 2 x 2 + x3 = 0 ⎪ ⇒ ⎨ x1 − 2 x 2 + x3 = 0 ⎪x − 2 x + x = 0 2 3 ⎩ 1 ⇒ ⇒ x1 = a.

x 2 + 2 x3 . − x3 )t . λ3 = 1 . a. 0. 0 )t / a ∈ R \ {0} . − x1 )t . a / a ∈ R ⎬ . 3 ⎭ ⎩ ( ) ( ) PROBLEME PROPUSE 1. Subspaţiul propriu corespunzător 3 ⎭ ⎩ t ⎫ ⎧ valorii proprii λ 2 = −1 este: X −1 = ⎨ 2a. Prin urmare. − x1 + 2 x2 + x3 . x 2 = 5 a. x3 = a. 5 a. R: a) λ1 = −1. V0 = (a. c) U ( x) = (− x3 . a )t / a ∈ R \ {0} . a ∈ R \ {0}. 0 )t / a ∈ R \ {0} . V1 = (a. 5 a. a / a ∈ R \ {0}⎬ . mulţimea 3 vectorilor proprii corespunzători valorii proprii λ 2 = −1 este: t ⎫ ⎧ V−1 = ⎨ 2a. b) U ( x) = (2 x1 − x2 + x3 .Pentru λ1 = −1 obţinem ⎛ x1 ⎞ ⎧13x1 − 24 x 2 + 12 x3 = − x1 ⎛ 13 − 24 12 ⎞⎛ x1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎪ ⎟⎜ ⎟ ⎜ 10 ⎟⎜ x 2 ⎟ = −1 ⋅ ⎜ x 2 ⎟ ⇒ ⎨10 x1 − 19 x 2 + 10 x3 = − x 2 ⎜ 10 − 19 ⎜ x ⎟ ⎪ 6 x − 12 x + 7 x = − x ⎜ 6 7 ⎟⎜ x3 ⎟ − 12 ⎠⎝ ⎠ ⎝ 2 3 3 ⎝ 3⎠ ⎩ 1 14 x1 − 24 x 2 + 12 x3 = 0 7 x1 − 12 x 2 + 6 x3 = 0 ⎧ ⎧ ⎪ ⎪ ⇒ ⎨10 x1 − 18 x 2 + 10 x3 = 0 ⇒ ⎨5 x1 − 9 x 2 + 5 x3 = 0 ⇒ ⎪ 6 x − 12 x + 8 x = 0 ⎪3 x − 6 x + 4 x = 0 2 3 2 3 ⎩ 1 ⎩ 1 ⇒ x1 = 2a. V−1 = (a. − a. − x1 + x2 )t . unde: a ) U ( x) = (x2. λ2 = 0. Să se determine valorile proprii şi vectorii proprii pentru operatorul liniar U : R 3 → R 3 . − x2 . { { } } { } 102 .

0⎟ ⎠ t ⎫ ⎧ R: a) λ1 = −2. 2 ⎭ ⎩ b) λ1 = 1. V0 = (− a. a. a )t / a ∈ R . λ2 = 1. V−1 = (a. 0. b. 9 9 ⎭ ⎩ t ⎫ ⎧ X −1 = ⎨ 0. b ∈ R. a )t / a ∈ R . λ2 = 1. λ3 = 1 .b) λ1 = 0. 2a. a )t / a ∈ R \ {0} . − a. a )t / a ∈ R \ {0} . ( ) ( ) { } X 1 = (0. 2a. a. Să se calculeze valorile proprii şi subspaţiile proprii pentru operatorul liniar U : R 3 → R 3 care are ca matrice corespunzătoare bazelor canonice matricea: 4 1 ⎞ 2 1⎞ ⎛ −2 ⎛ 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ a) A = ⎜ 0 −1 − 2 ⎟ . V1 = (− a. b) A = ⎜ − 1 2 − 1⎟ . λ3 = 2 . a. λ3 = 8 . λ3 = 3 . a / a ∈ R ⎬ . { } { c) λ1 = λ 2 = −1. X 0 = (− a. 0 )t / a ∈ R \ {0} . 40 a. 0. 0. a 2 + b 2 ≠ 0 . ⎜ 0 ⎜ 1 −1 0 8 ⎟ 2⎟ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎛0 ⎜ c ) A = ⎜1 ⎜0 ⎝ −1 3 −1 0⎞ ⎟ 1⎟ . a )t / a ∈ R . 9 a. a / a ∈ R ⎬ . X 2 = (a. V3 = (− a. V1 = (a. { } { { } } } 2. X 2 = (a. a. 2a )t / a ∈ R . X − 2 = ⎨ − 10 a. a )t / a. c) λ1 = 0. a )t / a ∈ R . λ 2 = 2 . a )t / a ∈ R . X 8 = (0. λ 2 = −1. { } { X 1 = (a. { } { { } } } 103 . a )t / a ∈ R \ {0} .

∀x.1. BILINIARE ŞI PĂTRATICE 4. Observaţie. Notăm ai = f ( g i ). a 2 . Fie ( X . ∀α ∈ K . 104 . ∀x ∈ X .. (2) f este omogenă. Atunci A = (a1 . g 2 . n . G = {g1 . i = 1.. ∀α . Definiţia 2. K ) un spaţiu vectorial de dimensiune n . Cele două condiţii pot fi înlocuite prin: (3) f (αx + βy ) = αf ( x) + βf ( y ). f : X → K o funcţională liniară... ∀x.a n )t se numeşte vectorul ataşat funcţionalei liniare în baza G . adică f ( x + y ) = f ( x) + f ( y ). O aplicaţie f : X → K se numeşte funcţională liniară dacă: (1) f este aditivă. g n }o bază a spaţiului liniar ( X . y ∈ X .. FUNCŢIONALE LINIARE BREVIAR TEORETIC Definiţia 1. adică f (αx) = αf ( x). K ) un spaţiu vectorial de dimensiune finită.. Fie ( X . β ∈ K . y ∈ X . K ) ..CAPITOLUL 4 FUNCŢIONALE LINIARE.

y ∈ R 3 . y ∈ R 3 şi α . f ( g 2 ) = f (3. prin urmare B = (8. x3 )t + β ( y1 . Fie x. g 2 . y3 )t . β ∈ R . R şi în baza G = g1 = (3. 14.3)t . f ( g 3 ) = f (1. g 2 = (3. α .3)t .PROBLEME REZOLVATE 1.3) = 6 . g 3 = (1. y 2 . y = ( y1 . β ∈ R ⇒ x = ( x1 . f (αx + βy ) = f α ( x1 .3. f ( x) = x1 − 2 x 2 + 4 x3 + 1. y3 )t = = f (αx1 + βy1 . Avem că: 105 . ∀x. R) este format din coeficienţii funcţionalei : A = (3. Vectorul ataşat funcţionalei f în baza canonică a spaţiului ( R 3 .2 )t . { ( ) } a ) f : R 3 → R.1) = 8. x3 )t . β ∈ R .1)t . f ( x) = 3 x1 − x2 + 2 x3 . g 3 } este B = ( f ( g1 ).3.3) = 14.3. Avem că: f ( g1 ) = f (3.−1. b) Fie x. prin urmare f este funcţională liniară. Vectorul ataşat funcţionalei f în G = {g1 . Rezolvare: a ) f este funcţională liniară dacă f (αx + βy ) = αf ( x ) + βf ( y ) . αx 2 + βy 2 .1. b) f : R 3 → R. y 2 . y ∈ R 3 şi ∀α . f ( g 3 ) )t . 6) t . αx3 + βy3 ) t = 3(αx1 + βy1 ) − − (αx 2 + βy 2 ) + 2(αx3 + βy3 ) = α (3 x1 − x 2 + 2 x3 ) + ( ( ) ) + β (3 y1 − y 2 + 2 y3 ) = αf ( x ) + βf ( y ) . x2 . Stabiliţi dacă următoarele aplicaţii sunt funcţionale liniare şi în caz afirmativ scrieţi vectorul ataşat funcţionalei în baza canonică a spaţiului liniar R 3 .1.3. f ( g 2 ). x 2 .

f (αx + βy ) = f (αx1 + βy1 , αx 2 + βy 2 , αx3 + βy3 ) = = (αx1 + βy1 ) − 2(αx 2 + βy 2 ) + 4(αx3 + βy3 ) + 1 şi αf ( x) + βf ( y ) = αx1 − 2αx 2 + 4αx3 + βy1 − 2 βy 2 + 4 βy3 + α + β , prin urmare f (αx + βy ) ≠ αf ( x) + βf ( y ) . Rezultă că f nu este funcţională liniară.
2. Arătaţi că aplicaţia f : R2 [ X ] → R, f ( P) = ∫ P ( x)dx este o
0 1

funcţională liniară şi scrieţi vectorul ataşat funcţionalei în baza canonică a spaţiului liniar (R2 [ X ], R ) şi în baza G = g1 = 1 − X , g 2 = 3 X + X 2 , g 3 = 2 + 3 X 2 .
Rezolvare: f este funcţională liniară dacă f (αP + βQ) = αf ( P) + βf (Q) , ∀α , β ∈ R, ∀P, Q ∈ R2 [ X ], Avem că:
f (αP + βQ) = ∫ (αP + βQ)( x )dx = α ∫ P( x)dx + β ∫ Q( x)dx =
1 1 1 0 0 0

{

}

= αf ( P ) + βf (Q ) , prin urmare f este funcţională liniară. Baza canonică a spaţiului liniar (R2 [ X ], R ) este
E = e1 = 1, e2 = X , e3 = X 2 . Vectorul ataşat funcţionalei în baza E , notat A , este:
A = ( f (e1 ), f (e2 ), f (e3 ) )t
1 1
1 1 x2 = 1 ; 2 0 2

{

}

Avem că f (e1 ) = ∫ dx = x 0 = 1 ; f (e 2 ) = ∫ xdx =
0
0
3 f (e 2 ) = ∫ x 2 dx = x 3

1

1 0

=

0

1 ; prin urmare, vectorul ataşat funcţionalei 3

106

în baza canonică este A = 1,

(

1, 2

1 t. 3

)

Analog se obţine că vectorul ataşat funcţionalei f în baza G este:
t B = ( f ( g1 ), f ( g 2 ), f ( g 3 ) )t şi va rezulta: B = 1 , 11 , 3 . 6

(2

)

PROBLEME PROPUSE 1. Să se stabilească dacă următoarele aplicaţii sunt funcţionale liniare şi în caz afirmativ să se scrie vectorul ataşat funcţionalei în baza canonică şi în baza G a spaţiului liniar (V , K ) :
a ) f : R 3 → R, f ( x) = 3x1 − x 2 + 2 x3 ;

G = g1 = (1,1,1)t , g 2 = (0,1,3)t , g 3 = (1,3,0)t , (V , K ) = R 3 , R ;

{

}

(

)

b) f : R 3 → R, f ( x) = x1 − 2 x 2 + 4 x3 + 2 ;

G = g1 = (2,1,1)t , g 2 = (0,1,2)t , g 3 = (12,0)t , (V , K ) = R 3 , R ; c) f : R 4 → R, f ( x) = 3 x1 − x 2 + 2 x3 + 3 x 4 ;
G = g1 = (1,1,1,1)t , g 2 = (1,2,3,4)t , g 3 = (1,4,9,16)t , g 4 = (1,8,27,64)t ,

{

}

(

)

(V , K ) = (R 4 , R ) ;

{

}

G = g1 = (2,1)t , g 2 = (1,2)t . (V , K ) = R 2 , R . R: a ) f este funcţională liniară; matricea funcţionalei în baza canonică este A = (3, − 1, 2 )t ; matricea funcţionalei în baza G este B = (4, 5, 0 )t .

d ) f : R 2 → R, f ( x) = x1 − 2 x 2 + 1 ;

{

}

(

)

107

2. Să se arate că aplicaţia f : Rn [ X ] → R, f ( P) = P(2) este o funcţională liniară şi să se scrie vectorul ataşat funcţionalei în baza ⎧ ( X − 1) 2 ( X − 1) n ⎫ ⎪ ⎪ ,....., g n = G = ⎨ g1 = 1, g 2 = X − 1, g 3 = ⎬. 2! n! ⎪ ⎪ ⎩ ⎭ R: Vectorul ataşat funcţionalei în baza G este
t A = 1, 1, 1 , 1 ,....., 1 2! 3! n!

(

)

3. Să se determine funcţionala liniară f : R 3 → R , ştiind că f (1, 0, 2) = 3 , f (2,1, 0) = 6 , f (0, 2,1) = 9 . R: Se caută f de forma f ( x ) = ax1 + bx 2 + cx3 , unde a, b, c ∈ R şi se găseşte f ( x ) = x1 + 4 x 2 + x3 . 4. Să se arate că aplicaţia f : R3 [ X ] → R, f ( P ) = ∫ P' ( x)dx
0 1

este o funcţională liniară şi să se scrie vectorul ataşat funcţionalei în baza canonică a spaţiului liniar ( R3 [ X ], R) şi în baza G = g1 = 1 − X , g 2 = 3 X + X 3 , g 3 = 2 X + 3 X 2 , g 4 = 1 .

{

}

108

4.2. FUNCŢIONALE BILINIARE

BREVIAR TEORETIC Definiţia 1. Fie ( X , K ) şi (Y , K ) două spaţii vectoriale de dimensiune finită. O aplicaţie f : X × Y → K se numeşte funcţională biliniară dacă este liniară în raport cu fiecare argument, adică: (1) f (αx + βy, z ) = αf ( x, z ) + βf ( y, z ), ∀α , β ∈ K , ∀x, y ∈ X , ∀z ∈ Y ; (2) f ( x, αy + βz ) = αf ( x, y ) + βf ( x, z ), ∀α , β ∈ K , ∀x ∈ X , ∀y, z ∈ Y . Definiţia 2. Fie ( X , K ) un spaţiu vectorial de dimensiune m , (Y , K ) un spaţiu vectorial de dimensiune n , f : X × Y → K o funcţională biliniară, E = {e1 , e2 ,..., en } o bază a spaţiului liniar ( X , K ) , G = {g1 , g 2 ,..., g n }o bază a spaţiului liniar (Y , K ) .
Notăm aij = f (ei , g j ), i = 1, m, j = 1, n. . Atunci A = aij i =1, m se
j =1, n

( )

numeşte matricea ataşată funcţionalei biliniare în bazele E şi G . Modificarea matricei unei funcţionale biliniare la schimbarea bazelor în care se reprezintă În condiţiile definiţiei 2, fie A matricea ataşată funcţionalei biliniare în bazele E şi G şi B matricea ataşată funcţionalei biliniare în bazele F şi H . Fie C matricea de trecere de la baza E la baza F şi D matricea de trecere de la baza G la baza H . Atunci B = C t ⋅ A ⋅ D .

109

PROBLEME REZOLVATE 1. Se consideră aplicaţia f : R 2 × R 3 → R , f ( x, y ) = 2 x1 y1 − x1 y 2 + 3 x 2 y3 . a ) Să se arate că f este o funcţională biliniară. b) Să se scrie matricea funcţionalei în bazele canonice ale
spaţiilor liniare R 2 , R şi R 3 , R c) Să se scrie matricea funcţionalei în bazele

(

) (

)

{ } G = {g1 = (3,1,1) t , g 2 = (1,3,1) t , g 3 = (1,1,3) t }.
E = e1 = (1,2 )t , e2 = (3,4 )t şi

Rezolvare: a) f este funcţională biliniară dacă este liniară în fiecare argument, adică: 1) f (αx + βy, z ) = αf ( x, z ) + βf ( y, z ), ∀α , β ∈ R, ∀x, y ∈ R 2 , ∀z ∈ R 3 ;
2) f ( x, αy + βz ) = αf ( x, y ) + βf ( x, z ), ∀α , β ∈ R, ∀x ∈ R 2 , ∀y, z ∈ R 3 . Fie α , β ∈ R . Avem că: 1) f (αx + βy, z ) = f (α ( x1 , x 2 ) + β ( y1 , y 2 ), ( z1 , z 2 , z 3 )) =

= f (( x1 , x 2 ), (αy1 + βz1 ,αy 2 + βz 2 , αy3 + βz 3 ) ) = = 2 x1 (αy1 + βz1 ) − x1 (αy 2 + βz 2 ) + 3x 2 (αy3 + βz 3 ) = = α (2 x1 y1 − x1 y 2 + x 2 y3 ) + β (2 x1 z1 − x1 z 2 + x2 z 3 ) = = αf ( x, y ) + βf ( x, z ). Din1) şi 2) rezultă că f este funcţională biliniară.

= f ((αx1 + βy1 , αx 2 + βy 2 ), ( z1 , z 2 , z 3 ) ) = 2(αx1 + βy1 ) z1 − 1 − (αx1 + βy1 ) z 2 + 3(αx2 + βy 2 ) z 3 = α (2 x1 z1 − x1 z 2 + 3x2 z 3 ) + + β (2 y1 z1 − y1 z 2 + 3 y 2 z 3 ) = αf ( x, z ) + βf ( y, z ). 2) f ( x, αy + βz ) = f (( x1 , x 2 ),α ( y1 , y 2 , y3 ) + β ( z1 , z 2 , z 3 ) ) =

110

b) Matricea funcţionalei în bazele canonice ale R 2 şi R 3 este formată din coeficienţii funcţionalei: A = (aij ) i =1,2 , unde aij este
j =1,3

⎛ 2 − 1 0⎞ coeficientul lui xi y j . Obţinem: A = ⎜ ⎟ ⎜0 0 3⎟ . ⎠ ⎝ c) Metoda I. Matricea funcţionalei f corespunzătoare bazelor E şi G este B = (bij )i =1,2 ) , unde bij = f (ei , g j ) . Obţinem că: b11 = f (e1 , g1 ) = f (1,2) t , (3,1,1) t = 2 ⋅ 1 ⋅ 3 − 1 ⋅ 1 + 3 ⋅ 2 ⋅ 1 = 11 ; b12 = f (e1 , g 2 ) = 2 ⋅ 1 ⋅ 1 − 1 ⋅ 1 + 3 ⋅ 2 ⋅ 3 = 11; prin urmare ⎛11 5 19 ⎞ B=⎜ ⎟ ⎜ 27 9 39 ⎟. ⎠ ⎝ Metoda II. Folosim formula de transformare a matricei funcţionalei la schimbarea bazelor: B = C t ⋅ A ⋅ D . Matricea de trecere de la baza canonică a spaţiului R 2 , R la baza E este ⎛1 3 ⎞ C =⎜ ⎜ 2 4 ⎟ , iar matricea de trecere de la baza canonică a spaţiului ⎟ ⎝ ⎠

(

j =1,3

)

(

)

(

⎛3 1 ⎜ R , R la baza G este D = ⎜1 3 ⎜1 1 ⎝
3

)

1⎞ ⎟ 1⎟ . Rezultă că 3⎟ ⎠

⎛11 5 19 ⎞ B = Ct ⋅ A⋅ D = ⎜ ⎟ ⎜ 27 9 39 ⎟ ⎠ ⎝
2. Demonstraţi că
1

f : R2 [ X ] × R2 [ X ] → R, f ( P, Q) = ∫ P ' ( x)Q' ( x)dx , este o
0

funcţională biliniară simetrică şi scrieţi matricea funcţionalei în

111

baza canonică a spaţiului R2 [ X ] şi în baza G = g1 = 1 − 3 X , g 2 = 2 + X 2 , g 3 = 4 X − X 2 .

{

}

Rezolvare: Trebuie să aratăm că : 1) f (αP + βQ, T ) = αf ( P, T ) + βf (Q, T ), ∀α , β ∈ R, ∀P, Q, T ∈ R2 [ X ] ; 2) f ( P, αQ + βT ) = αf ( P, T ) + βf (Q, T ), ∀α , β ∈ R, ∀P, Q, T ∈ R2 [ X ] ; 3) f ( P, Q) = f (Q, P), ∀P, Q ∈ R2 [ X ] . 1) Fie α , β ∈ R . Avem că:

f (αP + βQ, T ) = ∫ (αP + βQ )' ( x)T ' ( x)dx =
0

1

= α ∫ P' ( x)T ' ( x)dx + β ∫ Q' ( x)T ' ( x)dx = αf ( P, T ) + βf (Q, T ).
0 0

1

1

Analog se arată 2) şi în concluzie rezultă că f este funcţională biliniară. 3) Fie P, Q ∈ R2 [ X ] . Avem că: f ( P, Q) = ∫ P ' ( x)Q' ( x)dx = ∫ Q' ( x) P ' ( x)dx = f (Q, P) , prin urmare
0 0 1 1

f este funcţională biliniară simetrică.
Baza canonică a lui R2 [ X ] : E = e1 = 1, e2 = X , e3 = X 2 Matricea lui f în baza E este A = (aij ) i, j =1,3 , aij = f (ei , e j ), i, j = 1,3

{

}

Avem că: a11 = f (e1 , e1 ) = f (1,1) = ∫ 1'1' dx = 0; a12 = a13 = 0 = a 21 = a31 ;
0 1

112

g 2 = (3. i.1.1.1) t .3. a33 = 0 0 1 1 4 . ⎜ 6 15 ⎟ ⎝ ⎠ 2.a 22 = f ( x. PROBLEME PROPUSE 1. 3 t R: Matricea funcţionalei în bazele canonice ale spaţiilor liniare ⎛0 2⎞ ⎜ ⎟ 3 2 R . R şi R . 3 ⎛0 0 0⎞ ⎜ ⎟ Obţinem că A = ⎜ 0 1 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜0 1 4 ⎟ 3⎠ ⎝ Analog B = (bij ) i. e = (1. j =1. y ) = 3x1 y 2 + x3 y 2 − 4 x 2 y3 este o funcţională biliniară şi să se scrie matricea funcţionalei în baza 113 . f ( x.1)t } . R) şi (R 2 . R este: A = ⎜ 0 − 5 ⎟ . j = 1. bij = f ( g i . e2 = (1. ⎜3 0⎟ ⎝ ⎠ ⎛3 4 ⎞ ⎜ ⎟ matricea funcţionalei în bazele E şi G este B = ⎜ 3 11⎟ . Să se arate că aplicaţia ( ) ( ) f : R 3 × R 3 → R.1) t . y ) = 2 x1 y 2 − 5 x2 y 2 + 3 x3 y1 este o funcţională biliniară şi să se scrie matricea funcţionalei în bazele canonice ale spaţiilor liniare (R 3 . g j ). Să se arate că aplicaţia f : R 3 × R 2 → R .3 .2) } şi G = {g1 = (1.0 )t . a 23 = a32 = ∫ 1 ⋅ 2 xdx = 1.0. f ( x. R) şi în bazele E = {e1 = (0. x) = ∫ dx = 1.

1.canonică a spaţiului liniar R 3 .1. Q) = ∫ P( x)Q' ( x)dx este o 0 1 { } funcţională biliniară şi să se scrie matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului liniar (R2 [ X ]. g 3 = (3. R şi în baza G = g1 = (0. { } 114 . f ( P. R 0⎞ ⎟ 0 − 4 ⎟ . 4. g 3 = 4 X − X 2 .1) t . g 2 = 2 + X 3 − 2 X .2) t . matricea funcţionalei în baza G este 1 0⎟ ⎠ ( ) ⎛ −6 ⎜ B = ⎜ − 20 ⎜ 3 ⎝ 2 0 29 − 6⎞ ⎟ − 20 ⎟ . Să se demonstreze că aplicaţia f : R3 [ X ] × R3 [ X ] → R. f ( P.3.2) t . g 4 = 1 . Q) = ∫ P' ( x)Q' ( x)dx este o 0 1 funcţională biliniară simetrică şi să se scrie matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului liniar (R3 [ X ]. R ) şi în baza G = g1 = 3 − 5 X . ⎛0 ⎜ este A = ⎜ 0 ⎜0 ⎝ 3 { ( ) } R: Matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului liniar R 3 . R ) şi în baza G = g1 = 1 − 3 X . g 3 = 4 X − X 2 . 3⎟ ⎠ 3. g 2 = 2 + X − 2 X 2 . g 2 = (1. Să se demonstreze că aplicaţia f : R2 [ X ] × R2 [ X ] → R.

se numeşte funcţională pătratică.î. x ) / x ∈ X } . Fie f : X × X → K o funcţională biliniară simetrică. ∀x ∈ X . ∀x ∈ X . unde K ∈ {R. mai simplu. 1) V se numeşte pozitiv definită dacă V ( x) > 0.. FUNCŢIONALE PĂTRATICE BREVIAR TEORETIC Definiţia 1. x ) se notează f ( x. unde xG = ( y1 . y ∈ X a. Restricţia funcţiei f la diagonala produsului cartezian X × X . i =1 n 115 . Observaţie: Matricea asociată unei funcţionale pătratice într-o anumită bază este matricea asociată funcţionalei biliniare asociate în baza respectivă. Observaţie: Se spune că funcţionala pătratică V : X → R a fost adusă la forma canonică dacă s-a determinat o bază G a spaţiului X .. V ( x) > 0 şi V ( y) < 0 . x ≠ 0 . Fie V : X → R o funcţională pătratică. 4) V se numeşte seminegativ definită dacă V ( x) ≤ 0. cu f : X → K . 3) V se numeşte negativ definită dacă V ( x) < 0. Definiţia 2.3. ∀x ∈ X . x ≠ 0 . x ≠ 0 . 5) V se numeşte nedefinită dacă ∃x.. y 2 . C } . y n )t . ∀x ∈ X . 2) V se numeşte semipozitiv definită dacă V ( x) ≥ 0. x ) sau. Fie ( X . K ) un spaţiu vectorial. expresia functionalei pătratice în punctul ( x. pentru care V ( x) = ∑ λi yi2 . f (x) . x ≠ 0 .4.. definită prin diag ( X × X ) = {(x.

Aducerea unei funcţionale pătratice la forma canonică se poate face prin: • Metoda Jacobi : Se calculează ∆1 . Se repetă procedeul anterior până la obţinerea formei canonice. Dacă ∆ i ≠ 0. Observaţie. se alege (k . K . i = 1. ∆ n (unde ∆ i este determinantul format din primele i linii şi coloane ale matricii A -matricea asociată funcţionalei). i ≠ k . 1 2 ∆1 ∆2 ∆n • Metoda Gauss: Se caută i ∈ 1. În cazul în care funcţionala pătratică este degenerată. Astfel funcţionala devine nedegenerată. adică V ( x ) = ∑ aij xi x j . 116 . n astfel încât aii ≠ 0 şi poate fi adusă la forma canonică prin una din metodele cunoscute. din aceştia se formează un pătrat. n astfel încât coeficientul lui x 2 să fie nenul şi se i grupează toţi termenii ce conţin xi . ∀i = 1. l ) astfel încât a kl ≠ 0 şi 1≤ i < j ≤ n se folosesc transformările x k = z k + z l . ∆ 0 = 1 . xl = z k − z l . termenii rămaşi nu vor mai conţine xi . i ≠ l . xi = z i . n ⇒ ∃ o bază a spaţiului R n în care funcţionala se scrie : ∆ ∆ ∆ 2 V ( y ) = 0 y 2 + 1 y 2 + L + n −1 y n . n. ∆ 2 . adică ∃i ∈ 1.

daca i ≠ j ⎩ ⎛ 3 −1 0⎞ ⎜ ⎟ Atunci A = ⎜ − 1 − 1 5 ⎟ . 117 . ⎨1 ⎪ 2 ⋅ coeficientul lui xi x j . Orice altă combinaţie de semne cu ∆ i ≠ 0 implică faptul că funcţionala este nedefinită. 1 2 a ) Să se scrie matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului ( R 3 . daca i = j ⎪ . V ( x) = 3 x 2 − x 2 −2 x1 x 2 + 5 x 2 x3 . Dacă toţi ∆ i > 0 ⇒ funcţionala pătratică este pozitiv definită. ∆ 2 .3 . b) Să se determine natura funcţionalei. Dacă ∆ i alternează ca semn. Rezolvare: a ) Matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului ( R 3 . 2⎟ ⎜ ⎜ 0 5 2⎟ 2 ⎝ ⎠ b) Pentru a stabili natura funcţionalei . atunci funcţionala este negativ definită. R) este A = (aij ) i. unde aij este: ⎧coeficientul lui xi2 . R) . j =1. începând cu (-). ∆ 3 ai matricei A (unde ∆ i este format din primele i linii şi coloane ale matricii A ).PROBLEME REZOLVATE 1. Se consideră funcţionala pătratică V : R 3 → R. calculăm minorii principali ∆ 1 . aij .

∆ 2 = = −4. ∆ 3 = − 1 − 1 −1 −1 5 0 2 0 5 2 =− 2 107 . V ( x) = −2 x 2 − x 2 + ax 2 +2 x1 x 2 + 2 x2 x3 1 2 3 să fie : 1) pozitiv definită. Să se determine a ∈ R astfel încât funcţionala pătratică: a) V : R 3 → R. 1 2 3 b) V : R 3 → R. Rezultă că: ⎜ 0 1 a ⎟ ⎪∆ 3 = 3a + 2 ⎝ ⎠ ⎩ 1) V este pozitiv defintă ⇔ a ∈ ∅ . ⎪∆ < 0 ⎩ 3 ⎛ − 2 1 0 ⎞ ⎧ ∆ 1 = −2 ⎜ ⎟ ⎪ b ) A = ⎜ 1 − 1 1 ⎟ ⇒ ⎨∆ 2 = 1 . 4 deci funcţionala pătratică este nedefiniă. ∞ ⎟ .3 −1 3 −1 ∆1 = 3 = 3. 2) negativ definită. ⎝5 ⎠ ⎪∆ > 0 ⎩ 3 ⎧∆1 < 0 ⎪ 2) V este negativ definită ⇔ ⎨∆ 2 > 0 ⇒ a ∈ ∅ . 2. Rezolvare: ⎧∆1 = 2 ⎛ 2 −1 0⎞ ⎜ ⎟ ⎪ a ) A = ⎜ − 1 3 1 ⎟ ⇒ ⎨∆ 2 = 5 ⎜ 0 1 a⎟ ⎪ ∆ = 5a − 2 ⎝ ⎠ ⎩ 3 ⎧∆ 1 > 0 ⎪ ⎛2 ⎞ 1) V este pozitiv definită ⇔ ⎨∆ 2 > 0 ⇒ a ∈ ⎜ . V ( x) = 2 x 2 +3 x 2 + ax 2 −2 x1 x 2 + 2 x2 x3 . 118 .

∆ 2 . 1 2 3 b) V : R 3 → R. folosind metoda Jacobi. V ( x) = x 2 +3x 2 −2 x 2 +2 x1 x 2 − 6 x1 x3 + 4 x 2 x3 . următoarele funcţionale pătratice: a ) V : R 3 → R. 1 2 3 119 . V ( x) = 3x 2 +2 x 2 +4 x 2 −2 x1 x 2 + 2 x1 x3 . V ( x) = − x 2 −2 x 2 −3 x 2 +2 x1 x 2 + 2 x1 x3 1 2 3 şi să se stabilească natura acestora. folosind metoda Gauss. Să se reducă la forma canonică funcţionalele pătratice: a ) V : R 3 → R. 1 2 3 3 2 1 ∆1 ∆2 ∆3 3 5 18 Deoarece toţi coeficienţii funcţionalei în noua bază sunt strict pozitivi.V ( x) = 3x 2 − x 2 +5 x 2 −4 x1 x2 + 2 x1 x3 + 8 x2 x3 .− ⎟ . rezultă că V este pozitiv definită. ∀i = 1. 1 ⎞ ⎧∆1 = −1 ⎛ −1 1 ⎟ ⎪ ⎜ b ) Α = ⎜ 1 − 2 0 ⎟ ⇒ ⎨∆ 2 = 1 ⇒ V ( y ) = − y 2 − y 2 − y 2 . 1 2 3 b) V : R 3 → R. Rezolvare: ⎛ 3 − 1 1 ⎞ ⎧∆1 = 3 ⎜ ⎟ ⎪ a ) Se calculează ∆1 .3 ⇒ ∃ o bază a spaţiului R 3 în care funcţionala se scrie : ∆ ∆ ∆ 1 3 5 V ( y) = 0 y 2 + 1 y 2 + 2 y 2 ⇒ V ( y) = y 2 + y 2 + y 2 . A = ⎜ − 1 2 0 ⎟ ⇒ ⎨∆ 2 = 5 ⎜1 0 4 ⎟ ⎪∆ 3 = 18 ⎝ ⎠ ⎩ Deoarece ∆ i ≠ 0. ∆ 3 .2⎞ ⎛ 2) V este negativ definită ⇔ a ∈ ⎜ − ∞. Să se reducă la forma canonică. 1 2 3 ⎜1 0 − 3⎟ ⎪∆ 3 = −1 ⎠ ⎩ ⎝ prin urmare V este negativ definită. 4. 3⎠ ⎝ 3.

e) V : R 3 → R. 1 2 3 Se formează un pătrat care să cuprindă toţi termenii în care apare variabila x1 şi se obţine: V ( x) = x 2 +2 x1 ( x 2 − 3 x3 ) + ( x 2 − 3 x3 ) 2 − ( x 2 − 3 x3 ) 2 + 3 x 2 −2 x 2 +4 x 2 x3 = 1 2 3 144444 2444444 4 3 ⎞ ⎛ ⎟ ⎜ = ⎜ x1 + x 2 − 3 x3 ⎟ − x 2 +6 x 2 x3 − 9 x 2 +3 x 2 −2 x 2 +4 x 2 x3 . se grupează 1 termenii care conţin variabila x1 : V ( x) = x 2 + 3 x 2 −2 x 2 + 2 x1 x 2 − 6 x1 x3 + 4 x 2 x3 .V ( x) = 2 x 2 +3 x 2 −5 x 2 +3 x1 x2 − 4 x1 x3 + 6 x 2 x3 . V ( x) = x 2 +4 x 2 +25 x 2 +4 x1 x 2 − 10 x1 x3 + 6 x 2 x3 . 1 2 3 f ) V : R 3 → R.V ( x) = x 2 +5 x 2 +7 x 2 −4 x1 x2 + 6 x1 x3 − 8 x2 x3 . 1 3 3 1 2 3 2 14 244 4 2 3 2 y2 Rezultă că forma canonică a funcţionalei pătratice V este 120 . d ) V : R 3 → R. 1 2 3 Rezolvare: a ) Deoarece coeficientul lui x 2 este nenul.c) V : R 3 → R. 1 2 3 g ) V : R 3 → R.V ( x) = x1 x2 − 4 x1 x3 + 5 x2 x3 . 2 3 2 3 14 244 4 3 ⎟ ⎜ y1 ⎠ ⎝ 2 Se repetă procedeul pentru variabila x 2 şi se obţine: V (x ) = y 2 + 2 x 2 − 11x 2 +10 x 2 x3 = y 2 +2( x 2 +5 x 2 x3 ) − 11x 2 = 1 2 3 1 2 3 5 25 25 ⎞ ⎛ = y 2 +2⎜ x 2 +2 x 2 x3 + x 2 − x 2 ⎟ − 11x 2 = 1 2 3 3 3 2 4 4 ⎠ ⎝ 5 25 47 = y 2 + 2( x 2 + x3 ) 2 − x 2 −11x 2 = y 2 +2 y 2 − y 2 .V ( x) = 2 x1 x2 − 7 x1 x3 + 10 x 2 x3 .

2 2 y3 = x3 . b) V ( x) = 3 x12 − x 2 2 + 5 x3 2 − 4 x1 x 2 + 2 x1 x3 + 8 x 2 x3 = 1 9 x 2 −12 x1 x 2 + 6 x1 x3 − x 2 +5 x 2 +8 x 2 x3 = 1 2 3 3 1 = 9 x 2 −12 x1 x 2 + 6 x1 x3 − x 2 +5 x 2 +8 x 2 x3 = 1 2 3 3 2 ⎡⎛ ⎤ ⎞ ⎥ ⎟ 1 ⎢⎜ = ⎢⎜ 3 x1 − 2 x 2 + 2 x3 ⎟ − 4 x 2 −4 x 2 x3 + x 2 ⎥ − x 2 +5 x 2 +8 x2 x3 = 2 3 2 3 2 3 3 ⎢⎜ 144 44 ⎟ ⎥ y1 ⎠ ⎢ ⎥ ⎣⎝ ⎦ 1 4 4 1 = y 2 − x 2 + x 2 x3 − x 2 − x 2 +5 x 2 +8 x 2 x3 = 1 2 3 2 3 3 3 3 3 1 7 14 28 1 7 14 = y 2 − x 2 + x 2 + x 2 x3 = y 2 − x 2 −4 x2 x3 + x 2 = 1 2 3 1 2 3 3 3 3 3 3 3 3 = ( ( ) ) ( ) ( ) ⎛ ⎞ 1 2 7⎜ 2 2 2 ⎟ 14 2 = y 1− ⎜ x 2 −4 x 2 x3 + 4 x 3 − 4 x 3 ⎟ + x 3 = 3 3 ⎜ 1442443 ⎟ 3 ⎝ ⎠ ⎞ ⎛ ⎟ 1 2 7⎜ 28 14 1 7 = y 1− ⎜ x 2 − 2 x3 ⎟ + x 2 + x 2 = y 2 − y 2 +14 y 2 . 3 3 1 2 3 1 24 4 3 3 3⎜ 3 3 3 3 ⎟ y2 ⎠ ⎝ y1 = 3x1 − 2 x2 + 2 x3 . y 2 = x 2 − 2 x3 . y 2 = x 2 + x3 .V ( y ) = y 2 +2 y 2 − 1 2 5 47 2 y 3 . 121 . prin urmare V este nedefinită. V ( x) = x1 x 2 − 4 x1 x3 + 5 x 2 x3 . unde y1 = x1 + x 2 − 3x3 . y3 = x3 Rezultă că funcţionala pătratică V este nedefinită. 2 c) V : R 3 → R.

unde ⎨ y 2 = z 2 − z 3 = 2 1 2 3 2 2 2 ⎪ ⎪ y 3 = z 3 = x3 ⎪ ⎩ Rezultă că funcţionala este nedefinită. d ) V ( x ) = 2 x1 x 2 − 7 x1 x3 + 10 x 2 x3 .Observăm că nu există i astfel încât xi ≠ 0 . ⇒ V ( y ) = y 2 − y 2 +20 y 2 . Folosim transformarea: 122 . Folosim transformarea: x1 + x 2 ⎧ ⎪ z1 = 2 x1 = z1 − z 2 ⎫ ⎪ x2 − x1 ⎪ ⎪ x 2 = z1 + z 2 ⎬ ⇒ ⎨ z 2 = 2 ⎪ ⎪ x3 = z 3 ⎭ ⎪z = x 3 3 ⎪ ⎩ V ( x) = x1x2 − 4x1x3 + 5x2 x3 = z 2 − z 2 −4z1z3 + 4z2 z3 + 5z1z3 + 5z2 z3 = 1 2 = z 2 − z 2 + z1 z 3 + 9 z 2 z 3 = 1 2 ⎛1 ⎞ ⎛1 ⎞ ⎛1 ⎞ = z 2 +2 z1 ⎜ z 3 ⎟ + ⎜ z 3 ⎟ − ⎜ z 3 ⎟ − z 2 +9 z 2 z 3 = 1 2 ⎝2 ⎠ ⎝2 ⎠ ⎝2 ⎠ 2 2 ⎞ ⎛ ⎟ ⎜ 1 1 = ⎜ z1 + z 3 ⎟ − z 2 − z 2 +9 z 2 z 3 = 2 3 ⎜ 1 24 ⎟ 4 4 23 ⎟ ⎜ y1 ⎠ ⎝ 9 81 81 ⎞ 1 9 ⎞ ⎛ ⎛ = y 2 −⎜ z 2 −2 z2 z3 + z 2 − z 2 ⎟ − z 2 = y 2 −⎜ z2 − z3 ⎟ + 20 z 2 ⇒ 1 2 3 3 3 1 3 2 4 4 ⎠ 4 2 ⎠ ⎝ ⎝ 2 2 x1 + x 2 1 1 ⎧ + x3 ⎪ y1 = z1 + 2 z 3 = 2 2 ⎪ x − x1 9 9 ⎪ − x3 .

= 2 e) V ( x) = x12 + 4 x 2 2 + 25 x3 2 + 4 x1 x2 − 10 x1 x3 + 6 x 2 x3 = = x 2 +2 x1 (2 x2 − 5 x3 ) + (2 x 2 − 5 x3 ) 2 − (2 x 2 − 5 x3 ) 2 + 4 x 2 +25 x 2 + 1 2 3 + 6 x 2 x3 = ( x1 + 2 x 2 − 5 x3 ) 2 + 26 x 2 x3 = y 2 +26 x 2 x3 1 123 .⎧ x1 = z1 − z 2 ⎪ ⎨ x 2 = z1 + z 2 ⎪x = z 3 ⎩ 3 V ( x) = 2 z 2 −2 z 2 −7 z1 z 3 + 7 z 2 z 3 + 10 z1 z 3 + 10 z 2 z 3 = 1 2 = 2 z 2 − 2 z 2 +3 z 2 + 17 z 2 z 3 = 1 2 1 = 1 4 z 2 +6 z1 z 3 − 2 z 2 +17 z 2 z 3 = 1 2 2 ⎡ ⎤ ⎢ 1 9 ⎥ ⎛3 ⎞ 9 = ⎢(2 z1 )2 + 2(2 z1 )⎜ z 3 ⎟ + z 2 − z 2 ⎥ − 2 z 2 +17 z 2 z 3 = 3 3 2 2 ⎢ 14444 244444 4 ⎥ 4 ⎝ 2 ⎠ 43 ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ 2 ( ) 1⎛ 3 ⎞ 9 = ⎜ 2 z1 + z 3 ⎟ − z 2 − 2 z 2 + 17 z 2 z 3 = 3 2 2⎝ 2 ⎠ 8 = 1 2 1 9 y 1 − (4 z 2 −34 z 2 z 3 ) − z 2 = 2 2 2 8 3 2 2 1 2 1⎡ ⎛ 17 ⎞ ⎛ 17 ⎞ ⎛ 17 ⎞ ⎤ 9 y 1− ⎢(2 z 2 ) 2 − 2(2 z 2 )⎜ z 3 ⎟ + ⎜ z 3 ⎟ − ⎜ z 3 ⎟ ⎥ − z 2 = 3 2 2⎢ ⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 ⎠ ⎥ 8 ⎣ ⎦ = 1 2 1⎛ 17 ⎞ 1 1 y 1− ⎜ 2 z 2 − z 3 ⎟ + 35 z 2 = y 2 − y 2 +35 y 2 3 2 1 2 2 3 2 2⎝ 2 ⎠ Funcţionala este nedefinită.

y 2 = z 2 = 1 1 y 3 = z 3 = − x 2 + x3 . 1 1 x 2 + x3 . Să se reducă la forma canonică funcţionalele pătratice folosind metoda lui Gauss şi să se găsească baza în care este scrisă forma canonică: 2 V : R 3 → R. unde am notat: y1 = x1 + 2 x2 − 5 x3 . 2 2 3. deci funcţionala este 1 2 3 1 2 3 nedefinită.x 2 + x3 ⎧ ⎧ x1 = z1 ⎪z2 = ⎪ ⎪ 2 ⎨ x2 = z 2 − z3 ⇒ ⎨ ⎪x = z + z ⎪ z = x3 − x 2 2 3 ⎩ 3 ⎪ 3 2 ⎩ V ( x) = y 2 +26( z 2 − z 2 ) = y 2 +26 y 2 −26 y 2 . 2 2 Rezolvare: V ( x) = 2 x12 − 3x2 2 + 7 x3 2 + 3x1 x2 − 4 x1 x3 − 9 x 2 x3 = 1 (4 x12 + 6 x1 x2 − 8 x1 x3 ) − 3 x 2 +7 x 2 −9 x 2 x3 = 2 3 2 1 = (2 x1 ) 2 + 2 x1 (3 x 2 − 4 x3 ) + (3 x 2 − 4 x3 ) 2 − (3x 2 − 4 x3 ) 2 − 2 = [ ] − 3 x 2 +7 x 2 −9 x 2 x3 = 2 3 2 ⎡⎛ ⎤ ⎞ ⎢⎜ ⎥ ⎟ 1 = ⎢⎜ 2 x1 + 3x 2 − 4 x3 ⎟ − (9 x 2 −24 x 2 x3 + 16 x 2 )⎥ − 3x 2 + 2 3 2 2 3 2 ⎢⎜ 144 44 ⎟ ⎥ y1 ⎠ ⎢⎝ ⎥ ⎣ ⎦ 124 . V ( x) = 2 x1 − 3x 2 2 + 7 x3 2 + 3x1 x2 − 4 x1 x3 − 9 x 2 x3 .

x 2 . y3 . y 2 = − 3 x2 + x3 . ⎜ 2 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜y ⎟ ⎜ ⎝ 3 ⎠ ⎜0 1 0 ⎟ ⎝ x3 ⎠ ⎝ ⎠ Notăm cu E baza canonică şi cu G = {g1 . unde 1 2 3 3 y1 = 2 x1 + 3 x 2 − 4 x3 . y 2 = − 3 x2 + x3 . iar coordonatele vectorului x în baza G sunt y1 . sau 2 3 −4⎞ ⎛x ⎞ ⎛ y1 ⎞ ⎛ 2 ⎟ ⎜ 1⎟ ⎜ ⎟ ⎜ y2 ⎟ = ⎜ 0 − 3 1⎟ ⋅ ⎜ x 2 ⎟ . y3 = x 2 .1 2 9 2 y 1− x 2 +12 x 2 x3 − 8 x 2 −3 x 2 +7 x 2 −9 x 2 x3 = 3 2 3 2 2 1 15 2 1 15 = y 2 − x 2 − x 2 + 3 x2 x3 = y 2 −( x 2 −3 x 2 x3 ) − x 2 = 1 3 1 3 2 2 2 2 2 15 1 = y 2 −( x 2 −3 x 2 x3 + 9 x 2 − 9 x 2 ) − x 2 = 1 3 2 2 2 2 2 2 2 = 7 x 2 −9 x 2 x3 = 3 ⎛ ⎞ ⎟ 1 2 ⎜ 9 15 1 3 = y 1−⎜ x3 − x2 ⎟ + x 2 − x 2 = y 2 − y 2 −3 y 2 . 125 . y3 = x 2 2 2 1 Deci V ( y ) = y 2 − y 2 −3 y 2 . x3 . 2 2 1 2 3 24 ⎟ 2 2 2 3 4 ⎜1 2 3⎟ ⎜ y2 ⎝ ⎠ y1 = 2 x1 + 3 x2 − 4 x3 . g 3 } baza în care este scrisă forma canonică a funcţionalei. g 2 . unde C este matricea de trecere de la baza E la baza G . Coordonatele vectorului x în baza E sunt x1 . Avem că: xG = C −1 ⋅ x E . y 2 .

0 . 1. C −1 2 3 0 -3/2 0 1 1 3/2 0 -3/2 0 1 1 0 0 1 0 0 -4 1 0 -2 1 0 1 0 0 1/2 0 0 I3 0 1 0 0 1 0 0 0 1 0 0 1 0 0 1 0 -1 1 -2/3 0 2/3 0 1 0 0 0 1 1/2 1 0 -2/3 0 2/3 1/2 2 3/2 0 0 1 0 1 3/2 I3 C ⎛1 2 ⎜2 Obţinem C = ⎜ 0 0 ⎜ ⎜0 1 ⎝ canonică este: t ⎧ G = ⎨ g1 = 1 . 0. 2 ⎜ ⎟ ⎜0 1 0⎟ ⎝ ⎠ Vom folosi metoda Gauss-Jordan pentru a obţine matricea C . 1. 2 2 ⎭ 3⎞ 2⎟ ( ) ( ) 126 . 0.Din relaţia scrisă mai sus rezultă că: 3 −4⎞ ⎛2 ⎜ ⎟ C −1 = ⎜ 0 − 3 1⎟ . 3 ⎬ . deci baza în care este scrisă forma ⎟ 3⎟ 2⎠ t⎫ = (2. )t . g 3 = 3 . ale cărei coloane sunt chiar vectorii bazei G . g 2 2 ⎩ 1 ⎟ .

Să se determine a ∈ R astfel încât funcţionala pătratică: V : R 3 → R. V ( x ) = 2 x 2 + x 2 +5 x 2 +2ax1 x 2 + 2 x1 x3 1 2 3 să fie pozitiv definită. − 8 + 3 6 ⎞ . Să se determine a ∈ R astfel încât funcţionala pătratică: V : R 3 → R. 3 5 ⎞ . R) şi stabiliţi natura funcţionalei. funcţionala pătratică este nedefinită. Să se determine a ∈ R astfel încât funcţionala pătratică: V : R 3 → R. 4. R: a ∈ ⎛ − 8 − 3 6 . Scrieţi 1 2 matricea funcţionalei în baza canonică a spaţiului ( R 3 . −1 R: A = ⎜ − 2 2⎟ ⎜ ⎟ 1 ⎜ 1 0⎟ 2 ⎝ ⎠ 2. ⎜ 5 5 ⎟ ⎝ ⎠ 3. R: a ∈ R . V ( x) = ax 2 + x 2 + x 2 +2ax1 x 2 + x1 x3 + 4 x 2 x3 1 2 3 să fie nedefinită. Se consideră funcţionala pătratică V : R 3 → R. ⎜ 5 ⎟ 5 ⎝ ⎠ 127 . ⎛ 2 −3 1⎞ ⎜ ⎟ 2 ⎜ 3 1 ⎟ . R: a ∈ ⎛ − 3 5 . V ( x) = 2 x 2 − x 2 −3 x1 x2 + 2 x1 x3 + x2 x3 . V ( x) = 2ax 2 −5 x 2 −2 x 2 −2 x1 x 2 − 2ax1 x3 + 4 x2 x3 1 2 3 să fie negativ definită.PROBLEME PROPUSE 1.

e) V : R 4 → R. V ( x) = 2 x1 x 2 + 7 x 2 x3 + 6 x1 x3 . Să se reducă la forma canonică următoarele funcţionale pătratice: a ) V : R 3 → R. V ( x) = −5 x 2 −2 x 2 −2 x 2 −2 x1 x 2 + 4 x1 x3 + 2 x2 x3 . 1 c) V : R 3 → R. − 2. 1 2 3 b) V : R 3 → R. baza este } 128 . V ( x) = x 2 +5 x 2 +2 x 2 +2 x1 x 2 + 4 x2 x3 . { 2 2 2 y1 + y 2 + y3 . V ( x) = x 2 +2 x1 x 2 − 2 x1 x3 + 4 x3 x 4 . 2 2 1 y 2 − 5 y 2 − y 2 . Să se reducă la forma canonică următoarele funcţionale pătratice prin metoda Gauss. 1 2 3 d ) V : R 3 → R. funcţională nedefinită. d ) V : R 3 → R. g 2 = (−1. g 3 = (2. funcţională negativ definită. 0) t . 1 2 3 şi să se stabilească natura acestora folosind metoda Jacobi. unde y 2 = x2 + 2x3 . funcţională pozitiv definită. 1 R: a) V ( x ) = y1 = x1 + x 2 . V ( x) = 3x 2 +5 x 2 + x 2 +4 x1 x 2 + 2 x1 x3 . 4 2 c) d) 6. funcţională pozitiv definită. 1) t .5. 1 2 3 c) V : R 3 → R. V ( x) = x 2 +4 x 2 + x 2 −4 x1 x 2 + 2 x1 x3 . 0. 1 2 3 b) V : R 4 → R. G = g1 = (1. V ( x) = x 2 +2 x 2 +5 x 2 +2 x1 x 2 + 4 x2 x3 . V (x ) = − 1 3 9 2 5 2 2 2 V ( x ) = y1 + 1 y 2 + y3 . y3 = x3 . 2 2 2 R: a ) V (x ) = 1 y1 + 3 y 2 + 11 y3 . să se precizeze natura funcţionalelor şi să se găsească baza în care este scrisă forma canonică: a ) V : R 3 → R. V ( x) = x1 x2 + 5 x1 x3 − 3 x2 x3 . 3 11 6 2 2 2 2 b) V ( x ) = 1 y1 − 2 y 2 + 1 y3 − 1 y 4 . V ( x) = x 2 +2 x1 x 2 + 4 x3 x 4 . 1. 0) t .

baza este G = g1 = (1. unde y1 = x1 − 2 x 2 + x3 . 1. g 3 = (3. 0) t . 2 2 1 x + 1 x + 4x . g 3 = (3. 1. y 2 = 1 x 2 + 1 x3 . g 2 = (1. 1. 0) t . g 2 = (−1. { 2 2 } 129 . 0) t . − 1) t . baza este y2 = − 1 2 3 3 3 { 2 2 2 2 } G = g1 = (1.2 2 2 b) V ( x ) = y1 + 4 y 2 − 4 y3 . 1. unde y1 = 1 x1 + 1 x 2 + x3 . 0) t . 2 2 2 c) V ( x ) = y1 − y 2 + 15y3 . − 5. y3 = 1 x 2 − 1 x3 . 0. 1) t . y = x .

n b = (b1 .1 ( R) ... ⎨ ⎩ 2 x1 − 3 x 2 − 6 x3 − 6 x 4 = −5 Care dintre acestea sunt soluţii nedegenerate? 130 . x = (x1 . n ( R).. t Definiţia 1. b ∈ M m.. Vectorul x = (x1 . PROBLEME REZOLVATE 1... O soluţie de bază a sistemului Ax = b se numeşte nedegenerată dacă are exact m componente nenule şi degenerată dacă are mai puţin de m componente nenule. unde t A ∈ M m..CAPITOLUL 5 SISTEME DE ECUAŢII ŞI INECUAŢII LINIARE BREVIAR TEORETIC Considerăm sistemul de ecuaţii liniare Ax = b . Să se determine toate soluţiile de bază ale sistemului de ecuaţii liniare: ⎧− x1 + 2 x 2 + 3 x3 + 4 x 4 = 4 ... bn ) .. x n ) . t Definiţia 2...m . j =1. x n ) se numeşte soluţie de bază a sistemului Ax = b dacă vectorii coloană ai matricei A corespunzători componentelor nenule ale soluţiei sunt liniar independenţi. A = (aij )i =1.

vectorii formaţi din coloanele acesteia.4 . a 4 } . obţinem toate bazele ce se pot forma cu vectorii a i . B23 = {a 2 . a 2 }. i = 1. a 4 }.4 : B12 = {a1 . R) formează o bază a acestui spaţiu dacă şi numai dacă determinantul ce are pe coloane componentele vectorilor este nenul. În baza acestui fapt. 2 3 4⎞ ⎛ −1 A=⎜ ⎟ ⎜ 2 − 3 − 6 − 6⎟ . B14 = {a1 . i = 1. a3 } .4 . ⎠ ⎝ Determinăm toate bazele ce se pot forma cu vectorii a i . i = 1. pe care le vom determina aplicând metoda eliminării complete: Baza e1 e2 a1 e2 a1 a2 a1 a4 a3 Necunoscute principale a1 a2 x1 x2 x1 x4 x3 x4 a4 a3 a2 -1 2 1 0 1 0 1 0 -1/3 0 -1/3 0 2 -3 -2 1 0 1 0 1/2 0 1/2 0 1 a3 3 -6 -3 0 -3 0 -3 0 1 0 1 0 a4 b 4 -6 -4 2 0 2 0 1 0 1 0 2 4 -5 -4 3 2 3 2 3/2 -2/3 3/2 -2/3 3 x3 x2 131 . B34 = {a3 .Rezolvare: Notăm cu A matricea sistemului şi cu a i . sistemul are 4 soluţii de bază. 2 Numărul maxim de astfel de baze este C 4 = 6 . Prin urmare. Se ştie că doi vectori din spaţiul vectorial ( R 2 .

În a treia iteraţie. x 4 = 0 . Din următoarele iteraţii obţinem următoarele soluţii: t x B14 = (2.− 2 . care este de asemenea o soluţie nedegenerată. deci este o soluţie nedegenerată. y 2 ≥ 0 Matricea sistemului este: 2 1 0 ⎞ ⎛ 1 ⎟ . 132 .0.− 2 . f ( x) = 3 x1 + 4 x2 . x 2 = 3.0 ) . nedegenerată. 3 ) este soluţie de bază. 3 t 2.3. b) Fie funcţia f : R 2 → R.0 ) este soluţie de bază. coloanele acesteia determină vectorii A=⎜ ⎜ 2 −1 0 −1 ⎟ ⎠ ⎝ ai . 3 ) . y1 .4 .0.0.0. 3 2 t x B23 = (0. Să se determine soluţia de bază a sistemului de inecuaţii pentru care f este maximă.3. ⎨ ⎩ 2 x1 − x 2 ≥ 4 a ) Să se determine toate soluţiile de bază ale sistemului de ecuaţii ataşat şi soluţiile corespunzătoare ale sistemului de inecuaţii. 2 x B34 = (0. nedegenerată. Se observă că aceasta are exact t două componente nenule. din coloana “ b ” putem citi soluţia de bază corespunzătoare bazei B12 : x1 = 2. x3 = 0. Fie sistemul: ⎧ x1 + 2 x 2 ≤ 8 . Rezolvare: Scriem sistemul de ecuaţii ataşat: ⎧ x1 + 2 x 2 + y1 = 8 ⎨ ⎩ 2 x1 − x 2 − y 2 = 4. care se mai poate scrie: x B12 = (2. i = 1.

12 )t . a 4 }. deoarece y 2 = −4 < 0 . 133 .2 Sistemul admite cel mult C 4 = 6 soluţii de bază. B34 = {a3 . 0 .−4 )t nu convine. B23 = {a 2 . a3 } .0. Bazele care se pot forma cu vectorii ai .6.16 / 3)t . xB34 = (0.0. Baza e1 e2 a1 e2 a1 a4 a3 a4 a3 a2 a3 a1 a2 a1 a2 a4 Necunoscute principale x1 x4 x3 x4 x3 x2 a1 1 2 1 0 1 0 1 -2 5 -2 0 1 0 1 -1/3 5/3 a2 2 -1 2 -5 2 5 2 1 0 1 5/2 -1/2 1 0 1 0 a3 1 0 1 -2 1 2 1 0 1 0 1 0 2/5 1/5 1/3 1/3 a4 0 -1 0 -1 0 1 0 1 -2 1 1/2 -1/2 1/5 3/5 0 1 b 8 4 8 -12 8 12 8 -4 16 -4 6 2 12/5 16/5 4/3 16/3 x3 x1 x2 x1 x2 x4 a) Soluţiile de bază ale sistemului de ecuaţii ataşat sunt: t x B12 = 16 .0.8. i = 1. 0. 12 .0. 5 5 ( ) xB23 = (0. B24 = {a 2 . Observaţie. B13 = {a1 .−4.0 )t xB14 = (8.0 )t xB24 = (0. a 2 }. xB13 = (2.4 / 3.16. a 4 }. a 4 }. a3 }. B14 = {a1 .0.4 sunt: B12 = {a1 .

Soluţiile de bază ale sistemului de inecuaţii sunt: t x B12 = 16 .0)t . b) Calculăm valoarea functiei pentru fiecare solutie de bază şi obţinem: f 16 . ⎩ 4 x1 − 3 x 2 − 6 x3 + 5 x 4 = 3 ⎧ 6 x1 + x 2 − 4 x3 − 2 x 4 + 2 x5 = 11 c) ⎨ . xB14 = (8. 4 = 16 f (0. PROBLEME PROPUSE 1. 12 = 96 f (2.0)t . 4 3 ( )t xB 34 = (0. ⎩− 3 x1 − 5 x 2 + 2 x3 + 6 x 4 − x5 = − 4 134 .0 ) = 24 f (0.0 ) = 6 f (8.0)t . Să se determine toate soluţiile de bază ale sistemelor de ecuaţii liniare: ⎧3 x1 + x2 + 3 x3 − 2 x4 = −7 a) ⎨ .0 )t .0) = 0 . ⎩4 x1 − 3 x2 − x3 + 6 x 4 = 8 ⎧− 2 x1 + x2 + 3 x3 − 2 x4 = 12 b) ⎨ .−4 ) = −16 (5 5 ) ( 3) 5 f 0. 12 . xB13 = (2.−4)t x B24 = 0. Rezultă că soluţia de bază pentru care se realizează maximul 3 funcţiei f este xB14 = (8. 5 5 ( ) xB23 = (0.

0. toate aceste soluţii sunt nedegenerate. x B34 = (0.0 )t . 0 . − 17 . ⎩ 2 x1 − x 2 ≤ 4 ⎧ − x + 4 x 2 ≥ −6 b) ⎨ 1 ⎩ 2 x1 − 3 x2 ≤ 4 ⎧ 6 x + x2 ≥ 7 c) ⎨ 1 ⎩ 3 x1 + 5 x2 ≥ 8 ⎧ 4 x − 3 x2 ≤ 1 d) ⎨ 1 ⎩ 7 x1 − x 2 ≥ −3 Să se determine toate soluţiile de bază ale sistemului de ecuaţii ataşat şi soluţiile corespunzătoare ale sistemului de inecuaţii. 5 xB12 = 7 . f este 7 minimă pentru soluţia xB34 . xB24 = (0. 0 )t . 4 )t . x B 23 = 0. 5 R: a) xB12 = 7 . xB34 = (0. − 13 . 0. 15. f ( x) = 6 x1 − x 2 . − 4. x B13 = (2. ( t − 13 .−3)t . 0.− 18 . ( ( 8 8 )t )t 2. 7 ( )t x B24 = (0.− 18 . 0. 0. 0. 0. 1)t . Fie funcţia f : R 2 → R. ( )t 135 . 2 )t . xB13 = (2. 0. x B34 = 0. 0. 15 15 x B14 = (− 1. Se consideră sistemele de inecuaţii: ⎧ 3 x − 5 x 2 ≤ 15 a) ⎨ 1 . 0 )t . x B13 = 17 . 0 . 9. Să se determine soluţia de bază a sistemului de inecuaţii pentru care f este minimă. 0 .Care dintre acestea sunt soluţii nedegenerate? R: a ) x B12 = (− 1. 17 8 16 ) . 0 )t . − 52 .−3.

Se numeşte soluţie posibilă (admisibilă) a problemei orice vector x ∈ R n care satisface restricţiile problemei şi condiţiile de semn. Fie C ⊂ R n o mulţime convexă. x ∈ M n. 136 . X p= x ∈ R n / Ax = b. x ≥ 0 . n (R ). c ∈ M 1.1 (R ) . x 2 ∈ C şi λ ∈ (0. n (R ). Notăm mulţimea soluţiilor posibile cu (*) . Se numeşte soluţie posibilă de bază a problemei (*) . { } orice soluţie posibilă x ∈ R n a problemei (*) care îndeplineşte următoarele condiţii: 1) are cel mult m componente srtict pozitive. ⎧ Ax = b .CAPITOLUL 6 OPTIMIZĂRI LINIARE BREVIAR TEORETIC Considerăm problema de programare liniară scrisă sub forma standard: [opt ] f = cx (*) A ∈ M m. b ∈ M m. iar celelalte sunt egale cu zero.1 (R ). Un punct v ∈ C se numeşte vârf al mulţimii C dacă nu există nici o pereche de vectori x1 . Definiţia 2. c ∈ M 1.1) astfel încât v = λx1 + (1 − λ )x 2 . Definiţia 3. 2) coloanele matricei A corespunzătoare componentelor strict pozitive sunt vectori liniar independenţi. n (R ). ⎨ ⎩ x≥0 unde Definiţia 1.

p k =1 atunci soluţia p k =1 optimă generală are forma: x 0 = ∑ λk x ok . Dacă problema (*) are p soluţii optime de bază: x ok . Spunem că o problemă de programare liniară admite: 1) optim unic. Observaţia 1. x∈ X p ( ) Notăm mulţimea soluţiilor optime cu X o . Se numeşte soluţie optimă a problemei (*) . dacă X o conţine un singur element. Vom prezenta în continuare metode de soluţionare a problemelor de programare liniară. 2) optim multiplu. adică f x o = opt f ( x ) . Definiţia 4. p . 137 . orice soluţie posibilă x o ∈ R n a problemei (*) care satisface şi condiţia de optim.Teorema 1. dacă X o conţine cel puţin două elemente. Orice soluţie posibilă de bază a problemei (*) este vârf al mulţimii soluţiilor posibile şi reciproc. k = 1. Observaţia 2. Teorema 2. λk ≥ 0. ∑ λk = 1 . Soluţia optimă a problemei de programare liniară (*) se află printre vârfurile mulţimii soluţiilor posibile X p ale problemei.

care intersectează axele în punctele (0. PROBLEME REZOLVATE 1.0 ) . d 3 : x 2 = 1 . REZOLVAREA GRAFICĂ A UNEI PROBLEME DE PROGRAMARE LINIARĂ Această metodă este comod de aplicat în cazul problemelor de programare liniară cu două variabile. Se consideră următoarea problemă de programare liniară: [max] f = 4 x1 + 7 x 2 ⎧ x1 + x 2 ≤ 6 ⎪x − x ≤ 2 ⎪ 1 2 ⎨ x2 ≥ 1 ⎪ ⎪ x1 . c) Să se determine mulţimea soluţiilor optime ale problemei. • Determinăm mulţimea punctelor din plan ale căror coordonate verifică restricţiile problemei.1. care intersectează axele în punctele (0. adică mulţimea punctelor planului ale căror coordonate verifică restricţiile problemei. • Scriem ecuaţiile ataşate celor trei inecuaţii şi reprezentăm grafic dreptele care le corespund acestora în plan: d1 : x1 + x 2 = 6 . Rezolvare: a ) Reprezentăm grafic mulţimea soluţiilor posibile X p . care este paralelă cu Ox1 şi taie Ox2 în punctul (0. d 2 : x1 − x 2 = 2 . 6 ) şi (6. − 2 ) şi (2.6. x 2 ≥ 0 ⎩ a) Să se determine mulţimea soluţiilor posibile ale problemei. b) Să se determine mulţimea soluţiilor posibile de bază ale problemei. 0 ) . 138 .1) .

rezolvând sistemul ⎧ x1 − x 2 = 2 ⎨ ⎩ x2 = 1 format din ecuaţiile celor două drepte. 0) verifică inecuaţia. Procedând analog în cazul celorlalte inecuaţii şi intersectând semiplanele obţinute ( S 2 : x1 − x 2 ≤ 2 . 139 . găsim: B(3. A = d 3 ∩ Ox2 ⇒ A(0. Fie S1 semiplanul determinat de inecuaţia x1 + x 2 ≤ 6 . deci S1 conţine originea. punctul (0.1) . B = d 2 ∩ d 3 . S 4 : x1 ≥ 0 . S 5 : x 2 ≥ 0 ).1) . găsim: x2 S4 D S2 C (d3) A O S1 (d2) (d1) B S5 S3 x1 Mulţimea soluţiilor posibile ale problemei este reprezentată de interiorul şi frontiera patrulaterului ABCD : X p = [ABCD] .Se ştie că mulţimea punctelor planului ale căror coordonate verifică o inecuaţie reprezintă un semiplan. S 3 : x 2 ≥ 1 .

• Determinăm punctele din plan ale căror coordonate verifică inecuaţiile sistemului. f (C ) = f (4. S 3 : x1 ≥ 0 . D = d1 ∩ Ox 2 ⇒ D(0. 6 ) = 42 . Avem că f ( A) = f (0. 0 ) . C . B. care taie axele în punctele 0. 2 şi (− 1. Deoarece mulţimea X p este mărginită.1) = 19 . x ≥ 0 ⎩ 1 2 Rezolvare: I. ( 5) 140 . S 4 : x 2 ≥ 0 . 2) = 30 . 0 ) . valoarea optimă a funcţiei obiectiv este max f = 42 . f (D ) = f (0. 2 ) şi (3. valoarea maximă). b) Mulţimea X pb a soluţiilor posibile de bază este formată din 2. 6 )} . adică x1 = 0. deci X ob = {D} = {(0.1) = 7 . 6 )} . Să se rezolve următoarea problemă de programare liniară: [max] f = 2 x1 + 3x 2 ⎧− 2 x1 + 5 x 2 ≥ 2 ⎪ ⎨ 2 x1 + 3 x 2 ≤ 6 ⎪x . S 2 : 2 x1 + 3 x 2 ≤ 6 . f (B ) = f (3. Mulţimea X o a soluţiilor optime este X o = {D} = {(0. 6 ) . Determinăm mulţimea soluţiilor posibile ale problemei. rezultă că: vârfurile patrulaterului ABCD . C = d1 ∩ d 2 = C (4. X pb = {A. intersectând semiplanele S1 : −2 x1 + 5 x 2 ≥ 2 . Obţinem: d 2 : 2 x1 + 3 x 2 = 6 care taie axele în punctele (0. D} .Analog. 2 ) . c) Mulţimea X ob a soluţiilor optime de bază este formată din acele elemente ale mulţimii X pb (vârfuri ale mulţimii soluţiilor posibile) în care funcţia obiectiv îşi atinge valoarea optimă (în acest caz. • Scriem ecuaţiile ataşate celor trei inecuaţii şi reprezentăm grafic dreptele care le corespund acestora în plan: d1 : −2 x1 + 5 x 2 = 2 . x2 = 6 .

Calculăm valoarea funcţiei obiectiv în vârfurile mulţimii X p . Avem că f ( A) = f 0. adică segmentul [BC ] .1) = 6 . 2 ) şi 3 . unde A 0.x2 S3 S2 B C A S1 (d1) O S4 x1 (d2) Mulţimea X p a soluţiilor posibile ale problemei este reprezentată de interiorul şi frontiera triunghiului ABC : X p = [ ABC ] . 2 . rezultă că soluţia optimă a problemei este: t X o = λ (0. λ ∈ [0. 2 = 6 . f (C ) = f 5 ( 5) (2 ) Observăm că funcţia f atinge valoarea maximă în punctele (0. (2 ) 141 . B(0.1] . 2 )t + (1 − λ ) 3 . 2 ) = 6 . 2 (2 ) Valoarea optimă a funcţiei obiectiv este max f = 6 . II. ( 5) (3 .1 . 2 ) şi C 3 . Conform observaţiei 1 din breviarul teoretic.1 . f (B ) = f (0.1 .

prin urmare problema de programare liniară nu are soluţie. x ≥ 0 ⎩ 1 2 Rezolvare: Determinăm mulţimea soluţiilor posibile ale problemei. 1 ( 2 ) şi (1. 0) . S 4 : x 2 ≥ 0 . Intersectăm semiplanele S1 : − x1 + x 2 ≥ 1 .1) şi (− 1. 0 ) . S 2 : x1 + 2 x 2 ≤ 1 . x2 S3 (d1) S2 S4 O (d2) S1 x1 Obţinem că mulţimea soluţiilor posibile ale problemei este vidă: X p = ∅ . 142 . Dreptele ce determină semiplanele ataşate celor două inecuaţii sunt: d1 : − x1 + x 2 = 1 .3. d 2 : x1 + 2 x 2 = 1 . S 3 : x1 ≥ 0 . care taie axele în punctele 0. care taie axele în punctele (0. Să se rezolve următoarea problemă de programare liniară: [min] f = 9 x1 + 5 x 2 ⎧− x1 + x 2 ≥ 1 ⎪ ⎨ x1 + 2 x 2 ≤ 1 ⎪x .

Să se rezolve următoarea problemă de programare liniară: [max] f = 3 x1 + 5 x 2 ⎧ x1 . 0 ) . − 1) şi (3. rezultă că problema are optim infinit (max f = +∞ ) .4. d 2 : − 2 x1 + x 2 = 2 care taie axele în punctele (0. x2 S3 S2 S4 O (d1) S1 x1 (d2) Deoarece mulţimea X p este nemărginită şi problema este de maxim. x ≥ 0 ⎩ 1 2 Rezolvare: Determinăm mulţimea soluţiilor posibile ale problemei.3 x 2 ≥ 3 ⎪ ⎨− 2 x1 + x 2 ≤ 2 ⎪x . Dreptele ce determină semiplanele ataşate celor două inecuaţii sunt: d1 : x1 − 3 x 2 = 3 . care taie axele în punctele (0. 0 ) . Mulţimea X p a soluţiilor posibile ale problemei este reprezentată de suprafaţa haşurată. 143 . 2 ) şi (− 1.

⎟ 0 1⎟ ⎠ 144 .6. baza iniţială este B = {a3 .4 b) Scriem matricea sistemului ( A ) . a1 a 2 ⎛2 1 A=⎜ ⎜1 2 ⎝ a3 a 4 1 0 ⎞ . PROBLEME DE PROGRAMARE LINIARĂ CARE ADMIT SOLUŢIE INIŢIALĂ DE BAZĂ PROBLEME REZOLVATE Să se rezolve prin două metode problema de programare liniară: [max ] f = 5 x1 + 3 x2 ⎧2 x1 + x2 ≤ 8 ⎪ ⎨ x1 + 2 x2 ≤ 7 ⎪x . i = 1. x ≥ 0 ⎩ 1 2 Rezolvare: A. a 4 } .1.2. Algoritmul simplex primal Pasul I. a) Aducem problema la forma standard: [max] f = 5 x1 + 3x2 + 0 x3 + 0 x4 ⎧2 x1 + x2 + x3 = 8 ⎪ ⎨ x1 + 2 x2 + x4 = 7 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. ALGORITMUL SIMPLEX PRIMAL 6.2. pentru a verifica dacă problema are soluţie iniţială de bază (această condiţie este îndeplinită dacă A conţine matricea unitate).

Acest criteriu nu se verifică . pentru că: ∆1 . Verificăm criteriile: • Criteriul de optim finit: ∆ j ≤ 0. ∆ 2 > 0 . ( C j reprezintă prima linie din tabel şi este formată din coeficienţii funcţiei obiectiv.Pasul II. Acest criteriu nu se verifică. de exemplu. pentru că ∆1 = 5 > 0 şi ∆ 2 = 3 > 0 . ⎜ 0⎟ ⎜7⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ şi coloana CB. pentru probleme de maxim.5 . ⎜ 0 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ • ∆ j se calculează astfel: ∆ j = C j − f j . ∀j = 1. Alcătuim tabelul simplex: B ← a3 CB XB 5 a1 3 a2 0 a3 0 a4 Θ a4 0 0 fj 8 7 0 ∆j 2↓ 1 0 5 1 2 0 3 1 0 0 0 0 1 0 0 8:2 7:1 • f j se obţine calculând produsul scalar dintre fiecare coloană ⎛ 0⎞ ⎛8 ⎞ f0 = ⎜ ⎟ ⋅ ⎜ ⎟ = 0 ⋅ 8 + 0 ⋅ 7 = 0 .) Pasul III. pentru probleme de minim. primele două elemente din linia f j s-au determinat astfel: ⎛ 0⎞ ⎛ 2⎞ f1 = ⎜ ⎟ ⋅ ⎜ ⎟ = 0 ⋅ 2 + 0 ⋅1 = 0 . 145 . Schimbăm baza: • Criteriul de intrare în bază: intră în bază vectorul a k corespunzător diferenţei maxime ∆ j > 0 . a 2 conţin cel puţin câte o valoare strict pozitivă. dar coloanele a1 . • Criteriul de optim infinit: ∃ k ∈ 1. ∆ j = f j − C j .5 astfel încât ∆ k > 0 şi toate elementele coloanei a k sunt ≤ 0 . Pasul IV.

În cazul acesta.5 ). B ← a1 CB XB 5 a1 3 a2 0 a3 0 a4 θ 8 2 a4 5 0 fj 4 3 20 ∆j 1 0 5 0 1/2 ↓ 3/2 5/2 1/2 1/2 -1/2 5/2 -5/2 0 1 0 0 Algoritmul se repetă până când se verifică unul din criteriile de optim. x 4 = 0 . B a1 a2 CB XB 5 a1 3 a2 0 a3 0 a4 θ 5 3 fj 3 2 21 ∆j 1 0 5 0 0 1 3 0 2/3 -1/3 7/3 -7/3 -1/3 2/3 1/3 -1/3 În acest caz. Completăm coloanele B şi CB Restul elementelor se determină cu metoda Gauss-Jordan. deci iese din bază vectorul a3 . deci intră în bază vectorul a1 . θ l = min 8 . care se găseşte la intersecţia liniei vectorului care iese ( al ) cu coloana vectorului care intră în bază ( a k ). 146 . ∀j = 1. iar valoarea maximă a funcţiei este f max = 21. max{5. Trecem la o nouă iteraţie: Stabilim pivotul. x 2 = 2 . Soluţia optimă a problemei se citeşte din coloana XB : x1 = 3 . x3 = 0 . observăm că se verifică criteriul de optim finit ( ∆ j ≤ 0. B {2 1} Pasul V. • Criteriul de ieşire din bază: iese din bază vectorul al corespunzător raportului θ k minim (θ k > 0 ). 3} = 5 . 7 = 4 . Calculăm noile valori f j şi ∆ j .În cazul nostru. Coloana θ k se determină făcând raportul între elementele coloanei X şi elementele strict pozitive ale coloanei vectorului care intră în bază.

7 . A 0. 7 = 2 ( 2) ( ) 21 . ( 2) Determinăm mulţimea soluţiilor posibile ale problemei. 2 f (3.B. 0) . Acestea sunt: O (0. soluţia optimă a problemei este: X O = (3. Obţinem: x2 S3 S2 C B S4 O A S1 (d1) (d2) x1 Mulţimea X p a soluţiilor posibile ale problemei este reprezentată de interiorul şi frontiera patrulaterului OABC . 147 . 0) . S 2 : 2 x1 + x2 ≤ 7 . B(3. d 2 : x1 + 2 x 2 = 7 . care taie axele în punctele (0. 2)t . f max = 21. optimul funcţiei obiectiv se realizează într-unul din vârfurile poligonului soluţiilor posibile. f 0. S 3 : x1 ≥ 0 . S 4 : x 2 ≥ 0 . 0) . Deoarece X p este mărginită. 0) = 20 . care taie axele în punctele 0. Prin urmare. intersectând semiplanele S1 : x1 + 2 x2 ≤ 8 . 7 şi (7. Metoda grafică Dreptele ce determină semiplanele ataşate restricţiilor sunt: d1 : 2 x1 + x 2 = 8 . 0) = 0 . 2) = 21 şi f (4. 0) . 8) şi (4. Avem că: f (0. 2) şi C (4.

4 • Se scrie matricea sistemului( A ) . a1 a 2 a3 a 4 ⎛0⎞ ⎛ 2 3 1 0 ⎞ . 148 . i = 1. METODA BAZEI ARTIFICIALE PROBLEME REZOLVATE Să se rezolve problema de programare liniară: [max] f = 5 x1 + 2 x2 ⎧2 x1 + 3x2 ≤ 6 ⎪ ⎨ x1 + x2 ≥ 1 ⎪x . pentru a verifica dacă problema are soluţie iniţială de bază (această condiţie este îndeplinită dacă A conţine matricea unitate). x ≥ 0 ⎩ 1 2 Rezolvare: • Se aduce problema la forma standard: [max ] f = 5 x1 + 2 x2 + 0 x3 + 0 x4 ⎧2 x1 + 3 x2 + x3 = 6 ⎪ ⎨ x1 + 2 x2 − x4 = 1 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. REZOLVAREA PROBLEMELOR DE PROGRAMARE LINIARĂ CARE NU ADMIT SOLUŢIE INIŢIALĂ DE BAZĂ.2.6.2. lipseşte vectorul e 2 = ⎜ ⎟ din matricea A şi ⎜1 ⎟ A=⎜ ⎝ ⎠ ⎜ 1 1 0 −1 ⎟ ⎟ ⎝ ⎠ din această cauză la restricţia a doua vom adăuga o variabilă artificială y .

x 2 = 0 .4 Rezolvăm această problemă: 5 CB XB B a1 a3 ← a5 2 a2 0 a3 0 a4 -M a5 θ 3 1 0 -M fj 6 1 -M ∆j ← a3 a1 0 5 fj 4 1 5 ∆j a4 a1 0 5 fj 2 6 30 ∆j 2↓ 3 1 1 -M -M 5+M 2+M 0 1 1 1 5 5 0 -3 0 1/2 1 3/2 5 15/2 0 -11/2 1 0 0 0 1 0 0 0 1/2 1/2 5/2 -5/2 0 -1 M -M 2↓ -1 -5 5 1 0 0 0 0 1 -M 0 -2 1 5 -M-5 -1 0 0 -M 2 - Discuţie: • După ce algoritmul simplex a luat sfârşit.Observaţie. Rezultatele obţinute în ultima iteraţie sunt: x1 = 6 . atunci decizia este optim finit.2) t şi f max = 30 . Variabilele artificiale apar în funcţia obiectiv cu coeficientul + M la problemele de minim şi − M la cele de maxim. Cum variabila artificială este y = 0 . x 4 = 2 . y = 0 . Rezultă forma standard de lucru a problemei: [max ] f = 5 x1 + 2 x2 + 0 x3 + 0 x4 − My ⎧2 x1 + 3 x2 + x3 = 6 ⎪ ⎨ x1 + 2 x2 − x4 + y = 1 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. atunci problema nu are soluţie. iar soluţia problemei se citeşte din coloana XB.0. dacă toate variabilele artificiale sunt egale cu 0. unde M → ∞ . i = 1. • După ce algoritmul simplex a luat sfârşit.0. dacă unei variabile artificiale îi corespunde în coloana X B o valoare nenulă. rezultă că problema are soluţie optimă: X o = (6. x3 = 0 . 149 .

Pentru găsirea unei alte soluţii.1].2. a) Dacă toate valorile ∆ j = 0 din ultima linie a tabelului simplex corespund unor vectori din baza optimă (ultima bază). PROBLEME REZOLVATE Să se rezolve problema de programare liniară: [max] f = 8 x1 + 5 x2 + 2 x3 ⎧ x1 + x2 + x3 ≥ 12 ⎪ 3 x + 2 x + x = 30 2 3 ⎪ 1 ⎨2 x + x + x ≤ 22 3 ⎪ 1 2 ⎪ x ≥ 0.3. atunci problema are soluţie unică.6. ⎜2 1 1 0 1⎟ ⎝ ⎠ 150 .5 ⎩ i ⎛ 1 1 1 −1 0 ⎞ ⎜ ⎟ A = ⎜ 3 2 1 0 0 ⎟. Probleme cu optim multiplu Discuţie. λ ∈ [0. b) Dacă ∃∆ k = 0 şi vectorul ak nu se află în baza optimă. i = 1. CAZURI SPECIALE ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR DE PROGRAMARE LINIARĂ I. i = 1. atunci problema admite optim multiplu. se introduce în bază vectorul ak . opt 1 2 Soluţia optimă generală este: X = λX + (1 − λ ) X .3 ⎩ i Rezolvare: Forma standard a problemei este: [max ] f = 8 x1 + 5 x2 + 2 x3 + 0 x4 + 0 x 5 ⎧ x1 + x2 + x3 − x4 = 12 ⎪ 3 x + 2 x + x = 30 2 3 ⎪ 1 ⎨2 x + x + x + x = 22 2 3 5 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0.

⎛ 0⎞ ⎛ 1⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ Deoarece lipsesc vectorii e1 = ⎜ 0 ⎟ şi e2 = ⎜1 ⎟ .5 ⎩ i Tabelul simplex: B a6 ← a7 a5 CB XB 8 a1 5 a2 2 a3 0 a4 0 a5 -M a6 -M a7 θ 12 10 11 -M -M 0 fj 12 30 22 -42M ∆j 1↓ 3 2 -4M 1 2 1 -3M 1 1 1 -2M 2+2M -1 0 0 M -M 0 0 1 0 0 1 0 0 -M 0 0 1 0 -M 0 8+4M 5+3M ← a6 a1 a5 -M 8 0 fj 2 10 2 80-2M ∆j 0 1 0 8 0 1/3 2/3 -1/3 16 − M 3 M −1 3 2/3 ↓ -1 1/3 0 1/3 0 8 − 2M 3 2M − 2 3 0 0 1 0 0 0 1 0 0 -M -1/3 1/3 -1/3 8+ M 3 − 8 − 4M 3 3 30 6 M -M ← a3 a1 a5 2 8 0 fj 3 9 1 78 ∆j 0 1 0 8 0 1/2 ↓ 1/2 -1/2 5 0* 1 0 0 2 0 -3/2 1/2 1/2 1 -1 0 3/2 -1/2 0 -1/2 1/2 1 -1/2 -1/2 0 -1 3 0 -M+1 -M-3 6 18 - 151 . la prima şi la a ⎜ 0⎟ ⎜0⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ doua restricţie vom adăuga variabilele artificiale y1 şi y 2 . i = 1. Rezultă forma standard de lucru: [max ] f = 8 x1 + 5 x2 + 2 x3 + 0 x4 + 0 x − My1 − My2 5 ⎧ x1 + x2 + x3 − x4 + y1 = 12 ⎪ ⎪ 3 x1 + 2 x2 + x3 + y2 = 30 ⎨2 x + x + x + x = 22 3 5 ⎪ 1 2 ⎪ x ≥ 0.

4. x ≥ 0 ⎩ 1 2 152 . Pentru găsirea unei alte soluţii.4 − 4λ .3λ . fj 78 ∆j a2 a1 a5 5 8 0 fj 6 6 4 78 ∆j 8 0 0 1 0 8 0 5 0* 1 0 0 5 0 2 0 2 -1 1 2 0 1 -1 -3 2 -1 1 -1 0 0 0 0 1 0 0 -1 3 -M+1 -M-3 3 -1 -2 1 1 -1 -1 3 -M-1 -M-3 Soluţia optimă a problemei: X opt = λX 1 + (1 − λ ) X 2 .0. λ ∈ [0.6.0)t .0. λ ∈ [0. de unde rezultă că problema are optim multiplu.Din ultima iteraţie citim soluţia optimă X 1 = (9. λ ) .0. Probleme care nu admit soluţie PROBLEME REZOLVATE Să se rezolve problema de programare liniară: [min ] f = 7 x1 + 4 x2 ⎧− x1 + x2 ≥ 1 ⎪ ⎨ x1 + 2 x2 ≤ 1 ⎪x .6 − 6λ .1)t . În linia ∆ j avem ∆ 1 = 0 .3. II. introducem în bază vectorul a1 şi din următoarea iteraţie va rezulta X 2 = (6. dar vectorul a1 nu se află în baza optimă.1]. opt t adică X = (6 + 3λ .1].

rezultă că problema nu are soluţie. x2 = 1 / 2. i = 1. Deoarece variabilei artificiale y îi corespunde o valoare nenulă. Rezultatele din ultima iteraţie sunt: x1 = 0. y = 1 / 2. x3 = 0.2 x1 + x2 ≤ 2 ⎪x . Probleme cu optim infinit PROBLEME REZOLVATE [max ] f = 3 x1 + 5 x2 ⎧ x1 − 3 x2 ≥ 3 ⎪ ⎨. ∀ j = 1.4 B a3 ← a4 CB XB 7 a1 4 a2 0 a3 0 a4 M a5 θ 1/1 1/2 M 0 fj 1 1 M ∆j -1 1 -M -M-7 1↓ 2 M M-4 -1 0 -M -M 0 1 0 0 1 0 M 0 a1 a4 M 4 fj 1/2 1/2 M/3+2 ∆j -3/2 1/2 2-3M/2 -5-3M/2 0 1 4 0 -1 0 -M -M -1/2 1/2 2-M/2 2-M/2 1 0 M 0 ∆ j ≤ 0.Rezolvare: Forma standard de lucru a problemei este: [min ] f = 7 x1 + 4 x2 + 0 x3 + 0 x4 + My ⎧− x1 + x2 − x3 + y = 1 ⎪ ⎨ x1 + 2 x2 + x4 = 1 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. x4 = 0. x ≥ 0 ⎩ 1 2 153 . deci algoritmul a luat sfârşit. III.5 .

Rezolvare: Forma standard de lucru a problemei este: [max ] f = 3x1 + 5 x2 + 0 x3 + 0 x4 − My ⎧ x1 − 3 x2 − x3 + y = 3 ⎪ ⎨. În acest caz.2 x1 + x2 + x4 = 2 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. 154 .4 B a5 a4 CB XB 3 a1 5 a2 0 a3 0 a4 -M a5 θ 3 - -M 0 fj 3 2 -3M ∆j a1 a4 3 0 fj 3 8 9 ∆j 1 -2 -M 3+M 1 0 3 0 -3 1 3M 5-3M -3 -5 -9 14 -1 0 -M -M -1 -2 -3 3 0 1 0 0 0 1 0 0 1 0 -M 0 1 2 3 -M-3 - Se observă că se verifică criteriul de optim infinit (coloana a 2 ). problema are optim infinit (max f = +∞ ) . i = 1.

R: x1 = 1.x ≥0 ⎩ 1 2 [max] f = 3x1 + 7 x 2 ⎧− 2 x1 + 3 x 2 ≥ 6 ⎪ ⎨ x1 − 2 x 2 ≤ 4 ⎪x .PROBLEME PROPUSE Să se rezolve prin două metode următoarele probleme de programare liniară şi să se compare rezultatele: [max] f 1. 2. R: x1 = 0. f min = 2 . x 2 = 1. 3. x 2 = 1.2 x1 + 6 x 2 ≥ 3 ⎪x . = 7 x1 + 8 x 2 ⎧2 x1 + x 2 ≤ 5 ⎪ ⎨ x1 + 2 x 2 ≤ 4 ⎪x . 2 2 6. 5. 2 4. x 2 = 3 . f max = 13 .x ≥0 ⎩ 1 2 [max ] f = 4 x1 + 6 x 2 ⎧ 2 x1 + 3 x 2 ≤ 6 ⎪ ⎨.x ≥0 ⎩ 1 2 [min ] f = 5 x1 + 2 x2 ⎧2 x1 + 3 x2 ≤ 6 ⎪ ⎨ x1 + x2 ≥ 1 ⎪x . R: Problema are optim infinit. x 2 = 3 . 155 . x ≥0 ⎩ 1 2 [max] f = 2 x1 + 3x 2 ⎧− 2 x1 + 5 x 2 ≥ 2 ⎪ ⎨ 2 x1 + 3 x 2 ≤ 6 ⎪x . f max = 13 . x2 = 1. f max = 22 . f min = 7 .x ≥0 ⎩ 1 2 [min ] f = 6 x1 + 7 x 2 ⎧− x1 + x 2 ≥ 1 ⎪ ⎨ x1 − 2 x 2 ≤ 1 ⎪x . R: x1 = 0.x ≥0 ⎩ 1 2 R: x1 = 2. R: x1 = 1.

⎧ 4 x1 − 7 x 2 ≥ 28 ⎪ ⎨− 5 x1 + 2 x 2 ≥ 10 ⎪x . x2 = 3. x ≥ 0 ⎩ 1 2 11. f min = 9 dacă problema este de minim. R: x1 = 2. x2 = 4. x1 = 3. f max = 42 dacă problema este de maxim. x2 = 1.. x 2 = 6. 10. [max] f = 2 x1 + 5 x 2 ⎧2 x1 + x 2 ≤ 5 ⎪ ⎨ x1 + 4 x 2 ≤ 6 ⎪x . x 2 ≥ 0 ⎩ R: x1 = 0. x ≥ 0 ⎩ 1 2 [opt ] f = 3 x1 + 5 x 2 ⎧− x1 + 2 x 2 ≤ 8 ⎪ 2 x + 3x ≥ 6 ⎪ 1 2 ⎨ 3 x1 + x 2 ≤ 18 ⎪ ⎪ x1 . [max] f = 3 x1 + 5 x 2 9. 156 . x ≥ 0 ⎩ 1 2 [max] f = 3 x1 + 4 x2 ⎧ 2 x1 + x2 ≤ 12 ⎪ ⎨− x1 + 2 x2 ≤ 4 ⎪x . 8. f max = 28 .[min] f = 3 x1 + 4 x2 7. R: x1 = 4. ⎧3 x1 + 2 x 2 ≤ 6 ⎪ ⎨2 x1 + x 2 ≤ 6 ⎪x . f max = 15 . x 2 = 0. R: x1 = 4. x ≥ 0 ⎩ 1 2 R: Problema nu are soluţie. f max = 9 .

λ ∈ [0. x 2 = 9 λ . i = 1. f max = 33 . ⎧3 x1 + x3 + x4 ≤ 4 ⎪ ⎪2 x1 + x 2 − x3 + x4 = 1 ⎨ ⎪ x1 + 2 x3 + 2 x 4 + x5 = 2 ⎪ x ≥ 0. x5 = 3 . x2 = 5 . x 4 = 0. [min] f = x1 − 2 x 2 + 3 x3 + 2 x 4 ⎧3 x1 + x 2 + x 4 = 2 15. x3 = 9 + 9 λ . x3 = 0. ⎧5 x1 + 3 x 2 ≤ 30 ⎪ ⎨ x1 + 3 x2 ≤ 12 ⎪x . x3 = 2. x ≥ 0 ⎩ 1 2 R: x1 = 9 . x2 = 1 . i = 1. f max = 117 2 2 157 .4 ⎩ i R: x1 = 1 . f max = 11 2 2 2 [max] f = 5 x1 + 2 x2 + 8 x3 ⎧ x1 + x2 + x3 ≥ 18 ⎪ ⎪2 x1 + x 2 + 3 x3 = 45 ⎨ x + x + 2 x ≤ 33 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0.5 ⎩ i R: x1 = 1 . 2 2 2 Să se rezolve următoarele probleme de programare liniară folosind algoritmul simplex primal: [max] f = 2 x1 − x 2 + 3 x3 + 2 x 4 + 3 x5 13. x 4 = 0. 1] . x 2 = 0. i = 1.[max] f = 2 x1 + 3 x 2 12. ⎪x + x + x + 2x = 3 2 3 4 ⎪ 1 ⎨ + + x1 x 2 x 4 ≤ 1 ⎪ ⎪ x ≥ 0.3 ⎩ i 14. f min = 11 2 2 2 R: x1 = 9 − 9λ .

f min = 81 5 5 5 158 . i = 1. R: x1 = 0.4 ⎩ i R: x1 = 0. x 4 = 0. x 2 = 14 . x5 = 0. x 4 = 0. x3 = 0. x3 = 0.5 R: x1 = 10. i = 1. x 2 = 20. ⎧3x1 + 2 x2 + x3 + 2 x4 + 3x5 = 63 ⎪ ⎨ x1 + 3x2 + 2 x3 + x4 + 2 x5 = 42 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. x2 = 16. i = 1. i = 1. f max = 42 [min] f = 10 x1 + 5 x 2 + x3 ⎧ x1 + x 2 + x3 ≥ 5 ⎪2 x − x 2 − x3 ≤ 1 ⎪ 1 ⎨ x + 3x − 2 x ≥ 4 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0.3 ⎩ i 19. x3 = 0. x 2 = 9. x5 = 0.5 R: x1 = 15. f max = 200 [max] f = 5 x1 + 4 x 2 + 3 x3 + 2 x 4 + x5 17. x3 = 11 . f max = 130 [min] f = x1 + 3x2 + 2 x3 + 5 x4 + 4 x5 18.[max] f = 3 x1 + 5 x 2 + x 3 + 6 x 4 16. ⎧2 x1 + x 2 + x3 + 3 x 4 + 2 x5 = 40 ⎪ ⎨ x1 + 2 x 2 + 3 x3 + x 4 + 3 x5 = 50 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. x 4 = 20. ⎧ x1 + x 3 + 2 x 4 ≤ 40 ⎪2 x x ⎪ 1 + 2 + 3x 3 ≤ 16 ⎨ x + x + 2 x ≤ 48 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0.

R: x1 = 4 . x2 = 28 . x 2 = 20.[min] f = 8 x1 + 4 x 2 + 12 x3 + 6 x 4 20.3 ⎩ i R: x1 = 1 . ⎧ 2 x1 + x 2 + 2 x3 − x 4 ≥ 10 ⎪− x + 2 x + x + 3 x ≥ 9 2 3 4 ⎪ 1 ⎨ 2x x − 1 + 2 + 3 x3 + x 4 ≥ 8 ⎪ ⎪ x ≥ 0. x3 = 0.5 ⎩ i 23. ⎪ ⎨ 2 x1 + x 2 + x3 ≤ 20 ⎪− x + 2 x − 2 x ≤ 40 2 3 ⎪ 1 ⎪ xi ≥ 0. f max = 100 3 3 [min] f = 2 x1 − x 2 + x 3 − x 4 + 3 x 5 ⎧ x1 + x 2 + x 3 − x 4 + 2 x 5 ≤ 12 ⎪ ⎪ x1 + 2 x 2 + x 3 + x 4 + x 5 = 12 ⎨3x + x + x − x − x ≥ 8 2 3 4 5 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. x5 = 0. i = 1. x3 = 5 . x 4 = 0.3 ⎩ R: x1 = 0. f min = −5 5 5 159 . x 2 = 0. x3 = 0. f min = 40 2 [max] f = 9 x1 + 10 x 2 + 8 x3 ⎧ 3 x1 − x2 + x3 ≤ 30 ⎪ ⎪ x1 + 2 x2 + 3 x3 ≤ 60 21.3 ⎩ i R: x1 = 0. f max = 200 [max] f = 5 x1 + 10 x 2 + 20 x3 ⎧ x1 + 2 x2 + 3 x3 ≤ 5 ⎪2 x + x + x ≤ 4 22. i = 1. i = 1. x 2 = 9. x 4 = 0. i = 1. x3 = 0. 2 3 ⎪ 1 ⎨ x + 2x + 2x ≤ 6 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0.

i = 1.5 25. x 4 = 0. f min = 7 2 2 [max] f = x1 + 2 x2 + 3x3 + 4 x4 + 5 x5 ⎪ ⎨3x1 + x2 + 3x3 + 2 x4 + x5 = 35 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. x 2 = 18. ⎧2 x1 + x 2 + x3 − x 4 + x5 ≤ 10 ⎪ ⎪ x1 + 2 x 2 + 3 x3 + x 4 − x5 = 12 ⎨ x + x + x + x + x ≥ 14 2 3 4 5 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. x3 = 0. x5 = 5 .5 7 7 R: x1 = 0. x 4 = 2. ⎧ x1 + 2 x2 + 3x3 + 2 x4 + x5 = 20 ⎪ ⎨2 x1 + x2 + x3 + 3 x4 + 3 x5 = 30 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. ⎧ x1 + 3x 2 + 2 x3 + 3x 4 + x 5 = 2 ⎪ ⎨2 x1 + x 2 + 3 x 3 + 2 x 4 + 3 x5 = 3 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. f min = 11 7 [max] f = x1 + 2 x 2 + 3 x 3 + 4 x 4 + 5 x 5 ⎪ ⎨ x1 + 2 x 2 + 2 x 3 + 2 x 4 + x 5 = 40 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. x 4 = 3 . f max = 56 [min] f = 3x1 + x2 + 5 x3 + 2 x4 + x5 28.5 ⎩ i R: x1 = 0. i = 1.[min] f = x1 + 2 x 2 − x3 + 3 x 4 + x 5 24. x3 = 11 . x2 = 6. ⎧2 x1 + x 2 + 2 x3 + 3x 4 + 3x5 = 30 R: x1 = 0. x5 = 8. x5 = 13 . i = 1.5 R: x1 = 0.5 27. x5 = 4. i = 1. x4 = 0. x2 = 0. f min = 14 160 . x3 = 0. x2 =. x4 = 14. ⎧2 x1 + 3x2 + x3 + x4 + 2 x5 = 28 R: x1 = 0. x3 = 0. i = 1. f max = 35 [min] f = x1 + 2 x 2 + 4 x3 + 2 x 4 + x5 26. x5 = 7. x3 = 0. x2 = 0.

[max] f = x1 − 2 x 2 + 3x 3 + 2 x 4 ⎧3x1 + x 2 + x 4 = 2 29. ⎪ ⎪ x1 + x 2 + x 3 + 2 x 4 = 3 ⎨x + x + x ≤ 1 2 4 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0.3 ⎩ i ⎧ x1 + x 2 + x3 ≥ 6 R: x1 = 0. ⎪ ⎪2 x1 − x 2 + 2 x 3 ≤ 2 ⎨ ⎪3 x1 + 2 x 2 − x3 ≥ 4 ⎪ x ≥ 0. i = 1. 7 7 7 161 . f min = 18 . x3 = 1. x2 = 5 .3 ⎩ i R: x1 = 0. ⎪ ⎪ x1 + x 2 + 3 x 3 ≤ 5 ⎧2 x1 + x 2 + x 3 ≤ 3 ⎨x + x + 2x ≤ 4 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. f miax = 23 . x3 = 7 . i = 1. x 4 = 0. i = 1. f min = 8 .4 ⎩ i R: x1 = 2 . x3 = 6. x2 = 2. 3 3 3 [min] f = 5 x1 + 4 x 2 + 3 x3 30. [max] f = 5 x1 + 6 x 2 + 7 x3 31. x 2 = 0. x2 = 0. f max = 19 . x3 = 0. i = 1. [min] f = 3 x1 − 2 x 2 + 7 x3 32. ⎪ ⎪3 x1 + 2 x 2 + x 3 ≥ 2 ⎨x + x + 2x ≥ 1 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0.3 ⎩ i ⎧ x1 + 3 x 2 − x3 ≤ 3 R: x1 = 6 .

⎪ ⎪ x1 + 3 x 2 + 2 x 3 ≤ 4 ⎨3 x + x − x ≥ 1 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. 5 R: x1 = 2 . 7 7 [min] f = x1 + 3 x 2 − 2 x 3 ⎧ x1 + x 2 + x 3 = 2 36. f min = 4 . i = 1. ⎪ ⎪ x1 + 2 x 2 + 3 x 3 ≤ 5 ⎨− x + x + 2 x ≥ 1 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. x3 = 16 .3 ⎩ i R: x1 = 14 . f min = 34 . f min = − 5 . x3 = 13 . x3 = 3 .3 ⎩ i R: x1 = 1 . 2 2 2 162 . ⎪ ⎪− x1 + x 2 + 3 x 3 ≥ 5 ⎨ ⎪2 x1 + 3 x 2 + x 3 ≤ 3 ⎪ x ≥ 0. 5 5 5 [max] f = −6 x1 + 5 x 2 + 4 x3 35. i = 1. i = 1. x3 = 0. x2 = 0. x2 = 0.3 ⎩ i ⎧2 x1 + x 2 + x 3 ≤ 6 5 5 [min] f = x1 + 3 x 2 + 2 x 3 ⎧ x1 + x 2 + x 3 ≥ 3 34. f max = 66 . ⎪ ⎪2 x1 + 3 x 2 + x 3 ≥ 4 ⎨ + ⎪ x1 2 x 2 + 3 3 ≥ 10 ⎪ x ≥ 0. x2 = 2 . i = 1.3 ⎩ i ⎧ x1 + x 2 + 2 x 3 ≤ 7 R: x1 = 4 .[max] f = 4 x1 + 5 x 2 − 2 x 3 33. x2 = 0.

[min] f = 3x1 − 4 x 2 + x 3 + 5 x 4 ⎧ x1 − x 3 + 2 x 4 ≥ 2 40. ⎪ ⎪2 x1 + x 2 + x3 ≤ 1 ⎧ x1 + x 2 + 3 x3 ≤ 2 ⎨3 x + x + 2 x ≤ 3 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. i = 1. x3 = 3 . i = 1.4 ⎩ i R: x1 = 0. 5 5 5 [max] f = 4 x1 − x 2 + 6 x 3 + 2 x 4 ⎧ x1 + x 2 + x 3 + 2 x 4 = 3 ⎨2 x + 2 x − x ≥ 2 2 4 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. f max = 37 . f max = 34 . ⎪ ⎪ x1 + 2 x 2 + 3x 3 ≤ 5 ⎨ ⎪2 x1 + x 2 + x 3 ≤ 2 ⎪ x ≥ 0. x 2 = 0. x 2 = 0. f min = −16 .4 ⎩ i 39. x4 = 0. x3 = 8 . i = 1. f max = 16 . ⎪ ⎪2 x1 + 3 x 2 + x 4 ≤ 6 R: x1 = 1. x 2 = 9.3 ⎩ i 5 5 R: x1 = 1 . x 2 = 0.3 ⎩ i ⎧2 x1 + 3x 2 + x 3 ≤ 6 R: x1 = 1 . i = 1. x3 = 0. ⎪ ⎪2 x1 − x 2 + 3x 4 = 3 ⎨x + x − 2x ≤ 1 3 4 ⎪ 2 ⎪ x ≥ 0. x 4 = 4. 5 [max] f = 5 x1 + x 2 + 4 x 3 38. 163 . x3 = 2.[max] f = 4 x1 + 3 x 2 + 10 x3 37.

Coeficienţi funcţiei obiectiv din PD sunt termenii liberi din PP .3. 164 . DUALITATE ÎN PROGRAMAREA LINIARĂ 6. 4. iar duala unei probleme de maxim este o problemă de minim. Duala unei probleme de minim este o problemă de maxim.3.1. • Spunem că o restricţie este neconcordantă cu funcţia obiectiv dacă este de tipul "≥ " în cazul unei probleme de maxim şi dacă este de tipul "≤ " în cazul unei probleme de minim. • Spunem că o restricţie este concordantă cu funcţia obiectiv dacă este de tipul "≤ " în cazul unei probleme de maxim şi dacă este de tipul "≥ " în cazul unei probleme de minim. iar termenii liberi din PD sunt coeficienţi funcţiei obiectiv din PP . 2. 3. Considerăm modelul matematic al unei probleme de programare liniară. Matricea coeficienţilor sistemului de restricţii din PD este transpusa matricei coeficienţilor sistemului de restricţii din PP .6. Problema iniţială sau primală ( PP ) împreună cu problema sa duală ( PD ) formează un cuplu de probleme duale. numită duala problemei primale. iar numărul restricţiilor din PD este egal cu numărul variabilelor din PD . Reguli de obţinere a problemei duale din problema primală 1. Fiecărei restricţii din PP îi corespunde o variabilă în problema duală. numărul variabilelor din PD este egal cu numărul restricţiilor din PP . SCRIEREA PROBLEMEI DUALE BREVIAR TEORETIC Modelului matematic al unei probleme de programare liniară i se poate ataşa în mod unic o nouă problemă de programare.

x 4 ≥ 0 ⎩ Rezolvare: Asociem fiecărei restricţii din problema primală câte o variabilă: u1 . Să se scrie duala următoarei probleme de programare liniară: [min ] f = 3 x1 − 7 x 2 + 2 x3 − x 4 ⎧− 2 x1 + 3 x 2 + x 4 ≤ 9 ⎪ 4x − x + 2x = 2 ⎪ 1 2 3 ⎨ ⎪3 x1 + x 2 + 2 x3 − 5 x 4 ≥ 4 ⎪ x1 ≥ 0. 165 . b) Unei variabile negative din PP îi corespunde o restricţie neconcordantă cu funcţia obiectiv în PD . PROBLEME REZOLVATE 1. b) Unei restricţii neconcordante cu funcţia obiectiv din PP îi corespunde o variabilă negativă în PD . 6. c) Unei variabile oarecare din PP îi corespunde o restricţie de tip egalitate în PD . x 2 ≤ 0. a ) Unei variabile pozitive din PP îi corespunde o restricţie concordantă cu funcţia obiectiv în PD . x 3 ∈ R. a) Unei restricţii concordante cu funcţia obiectiv din PP îi corespunde o variabilă pozitivă în PD . u 2 .5. c) Unei restricţii de tip egalitate din PP îi corespunde o variabilă oarecare în PD . u3 .

[min ] f PP : = 3 x1 − 7 x 2 + 2 x3 − x 4 ⎧− 2 x1 + 3 x 2 + x 4 ≤ 9 ⎪ ⎪ 4 x1 − x 2 + 2 x3 = 2 ⎨ ⎪3 x1 + x 2 + 2 x3 − 5 x 4 ≥ 4 ⎪ x ≥ 0. Analog s-a procedat şi pentru obţinerea celorlalte restricţii din PD . Să se scrie duala următoarei probleme de programare liniară: [max ] f = 8 x1 + 3 x 2 + 4 x3 ⎧5 x1 + 3 x 2 + 2 x 4 ≤ 9 ⎪ ⎪ 4 x1 − x 2 + 3x3 ≤ 2 ⎪ ⎨6 x1 + 5 x 2 − 4 x3 ≤ 1 ⎪− 3 x + x + 2 x ≤ 4 1 2 3 ⎪ ⎪ xi ≥ 0. 2. u 3 ≥ 0 ⎩ duală PD : Deoarece prima variabilă din PP este pozitivă ( x1 ≥ 0 ). Analog s-a procedat şi pentru obţinerea semnului celorlalte variabile din PD .3 ⎩ 166 . obţinem problema [max ] f = 9u1 + 2u 2 + 4u 3 ⎧− 2u1 + 4u 2 + 3u 3 ≤ 3 ⎪ ⎪ 3u 1 − u 2 + u 3 ≥ −7 ⎪ ⎨ 2u 2 + 2u 3 = 2 ⎪ u − 5u ≤ −1 1 3 ⎪ ⎪ u1 ≤ 0. Prima restricţie din PP este neconcordantă cu funcţia obiectiv ( "≤ " pentru minim). x ∈ R. x ≤ 0. rezultă că prima restricţie din PD este concordantă cu funcţia obiectiv ( "≤ " pentru maxim). i = 1. u 2 ∈ R. rezultă că prima variabilă din PD este negativă ( u1 ≤ 0 ). x ≥ 0 2 3 4 ⎩ 1 u1 u2 u3 Folosind regulile enunţate în breviarul teoretic.

i = 1. u 2 . spunem că PP şi PD formează un cuplu de probleme duale simetrice. În acest caz.3 ⎩ i u1 u2 u3 u4 Folosind regulile enunţate în breviarul teoretic. obţinem problema duală: [min ] f PD : = 9u1 + 2u 2 + u 3 + 4u 4 ⎧5u1 + 4u 2 + 6u 3 − 3u 4 ≥ 8 ⎪ ⎪ 3u 1 − u 2 + 5u 3 + u 4 ≥ 3 ⎨2u + 3u − 4u + 2u ≥ 4 2 3 4 ⎪ 1 ⎪ u ≥ 0. 167 .Rezolvare: Asociem fiecărei restricţii din problema primală câte o variabilă: u1 . [max ] f PP : = 8 x1 + 3 x 2 + 4 x 3 ⎧ 5 x1 + 3 x 2 + 2 x 4 ≤ 9 ⎪ ⎪ 4 x1 − x 2 + 3 x3 ≤ 2 ⎪ ⎨ 6 x1 + 5 x 2 − 4 x3 ≤ 1 ⎪ ⎪− 3 x1 + x 2 + 2 x3 ≤ 4 ⎪ x ≥ 0. i = 1. u3 .4 ⎩ i Observaţie.

6.3 ⎩ a ) Să se construiască problema duală. i = 1.2.7 ⎩ i b) Aducem problema duală la forma standard: 168 . b) Să se rezolve problema duală. Rezolvare: [max ] f = 3u1 + 5u 2 + u 3 + 6u 4 ⎧u1 + u 3 + 2u 4 ≤ 30 ⎪2u + u + u ≤ 12 2 4 ⎪ 1 ⎨u + u + 2u ≤ 36 2 3 ⎪ 1 ⎪ u ≥ 0. REZOLVAREA UNUI CUPLU DE PROBLEME PRIMALĂ-DUALĂ PROBLEME REZOLVATE Se dă următoarea problemă de programare liniară: [min ] f = 30 x1 + 12 x 2 + 36 x3 ⎧ x1 + 2 x 2 + x3 ≥ 3 ⎪ x 2 + x3 ≥ 5 ⎪ ⎪ + 2 x3 ≥ 1 ⎨ x1 ⎪2 x + x ≥6 2 ⎪ 1 ⎪ xi ≥ 0. i = 1.4 ⎩ i a ) PD : [max ]g = 3u1 + 5u2 + u3 + 6u4 + 0u5 + 0u6 + 0u7 ⎧u1 + u3 + 2u 4 + u5 = 30 ⎪2u + u + u + u = 12 4 6 ⎪ 1 2 ⎨ u1 + u 2 + 2u3 + u7 = 36 ⎪ ⎪ u ≥ 0. c) Să se determine soluţiile optime ale cuplului de probleme primală-duală. i = 1.3.

169 . în dreptul coloanelor ce corespund vectorilor care au format baza iniţială. -în ultima iteraţie a algoritmului simplex primal. u 2 = 5. u 7 = 0 . f min = g max = 88 . u 5 = 0. g max = 88 . c) Pentru a determina soluţia optimă a problemei primale se procedează în felul următor: -se rezolvă problema duală cu ajutorul algoritmului simplex primal. soluţia optimă a problemei primale este: x1 = 2 / 3. Prin urmare. se citeşte soluţia optimă a problemei primale. u 6 = 0. u3 = 1. u 4 = 6. pe linia g j . x2 = 14 / 3. x3 = 5 / 3 .Realizăm tabelul simplex: B a5 ← a6 a7 CB UB 3 a1 5 a2 1 a3 6 a4 0 a5 0 a6 0 a7 0 0 0 gj 30 12 36 0 ∆j ← a5 a4 a7 0 6 0 gj 6 12 36 72 ∆j a3 ← a7 a4 1 6 0 gj 6 12 30 78 ∆j a3 a4 a2 1 6 5 gj 26 2 10 88 ∆j 1 2 1 0 3 -3 2 1 12 -9 -3 2 4 9 -6 -1/3 2/3 4/3 31/3 -22/3 0 1 1 0 5 -2 1 1 6 -1 -2 ↓ 1 3 4 1 0 0 1 5 0 1 0 1 0 1 1↓ 0 1 0 1 1 0 0 6 -5 1 0 0 1 0 2↓ 1 0 0 6 0 1 0 6 0 0 1 0 12 0 0 1 0 6 0 1 0 0 0 1 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 1 -2 0 0 1 0 0 0 1 0 6 0 0 0 0 1 -2 0 0 1 0 -1 2 1 1 4 0 -1 -4 0 1/3 -2/3 0 1/3 1/3 0 -1/3 2/3 1/3 2/3 14/3 5/3 -2/3 -14/3 -5/3 15 12 - 6 36 12 10 Soluţia optimă a problemei duale este: u1 = 0.

u 3 ≥ 0 ⎩ = 3 x1 − 7 x 2 + 2 x3 − x 4 ⎧− 2 x1 + 3 x 2 + x 4 ≤ 2 ⎪ 4x − x + 2x ≥ 1 ⎪ 1 2 3 ⎨ 3 x1 + x 2 + 2 x3 − 5 x 4 = 3 ⎪ ⎪ x1 ≥ 0. 170 . cum a fost cazul problemei anterioare.Observaţie. u 2 ∈ R. Este utilă rezolvarea problemei duale în locul celei primale atunci când duala este mai uşor de rezolvat cu ajutorul algoritmului simplex primal. = 5 x1 − x 2 + 4 x3 + 3 x 4 ⎧4 x1 + 3 x 2 + 5 x 4 ≥ 6 ⎪7 x − x + 2 x = 5 ⎪ 1 2 3 ⎨ 3 x1 + x 2 + 2 x3 − 5 x 4 ≤ 4 ⎪ ⎪ x1 ≥ 0. PROBLEME PROPUSE Să se scrie duala următoarelor probleme de programare liniară: [max ] f 1. x 4 ≥ 0 ⎩ [min ]g = 6u1 + 5u 2 + 4u 3 R: PD : ⎧4u1 + 7u 2 + 3u 3 ≥ 5 ⎪3u − u + u ≤ −1 2 3 ⎪ 1 ⎪ ⎨2u 2 + 2u 3 = 4 ⎪5u − 5u ≥ 3 3 ⎪ 1 ⎪ u1 ≤ 0. x 4 ≥ 0 ⎩ [min ] f 2. x3 ≤ 0. x3 ∈ R. x 2 ≤ 0. x 2 ∈ R.

u 2 ≤ 0 ⎩ [max ] f = −2 x1 + 7 x 2 + 2 x3 4. u 3 ≤ 0 ⎩ R: 171 . ⎧− 2 x1 + 3 x 2 ≤ 4 ⎪ 4x − x + 2x = 2 ⎪ 1 2 3 ⎨ 3 x1 + x 2 + 3 x3 ≥ 1 ⎪ ⎪ x1 ≥ 0. u 3 ∈ R ⎩ [min ] f = 8 x1 + 6 x 2 + 3x3 − x 4 3. x ≥ 0. x3 ∈ R ⎩ [min ]g = 4u1 + 2u 2 + u 3 ⎧− 2u1 + 4u 2 + 3u 3 ≥ −2 ⎪ 3u − u + u ≤ 7 ⎪ 1 2 3 ⎨ ⎪2u 2 + 3u 3 = 2 ⎪ u1 ≥ 0. x ≤ 0. u 2 ≥ 0. ⎧− 2 x1 + 3 x 2 + x 4 ≥ 7 ⎪ ⎨3 x1 + x 2 + 2 x3 − 5 x 4 ≤ 4 ⎪ x ∈ R. x ≥ 0 2 3 4 ⎩ 1 [max ]g = 7 x1 + 4 x 2 ⎧− 2u1 + 3u 2 = 8 ⎪3u + u ≥ 6 2 R: PD : ⎪ 1 ⎪ ⎨2u 2 ≤ 3 ⎪u − 5u ≤ −1 2 ⎪ 1 ⎪ u 1 ≥ 0. x 2 ≤ 0. u 2 ∈ R.[max ]g = 2u1 + u 2 + 3u 3 ⎧− 2u1 + 4u 2 + 3u 3 ≤ 3 ⎪3u − u + u = −7 2 3 R: PD ⎪ 1 ⎪ ⎨3u 2 + 2u 3 ≥ 2 ⎪u − 5u ≤ −1 3 ⎪ 1 ⎪ u1 ≤ 0.

3 ⎩ a ) Să se construiască problema duală. 2.3 ⎩ i [max ] f a) Să se construiască problema duală. Se dă următoarea problemă de programare liniară: = 5 x1 + 2 x 2 + 6 x3 ⎧ x1 + 2 x 2 + x3 ≥ 3 ⎪ ≥6 ⎪2 x1 + x 2 ⎪ x 2 + x3 ≥ 5 ⎨ ⎪x + 2 x3 ≥ 1 ⎪ 1 ⎪ xi ≥ 0. i = 1. 1)t . U o = (0. i = 1. [max ]g = 3u1 + 6u 2 + 5u 3 + u 4 ⎧u1 + 2u 2 + u 4 ≤ 5 ⎪2u + u + 2u ≤ 2 2 3 ⎪ 1 ⎨3u + 3u + 2u ≤ 6 3 4 ⎪ 1 ⎪ u ≥ 0. 6. g max = 13 . b) Să se rezolve problema duală. 0 )t . 172 . Se dă următoarea problemă de programare liniară: = 3 x1 + 2 x 2 + 4 x3 ⎧ x1 + 2 x 2 + x3 ≤ 3 ⎪2 x + x ≤6 2 ⎪ 1 ⎨ x 2 + x3 ≤ 5 ⎪ ⎪ x ≥ 0.4 ⎩ i R: a ) PD : c) X o = (1. i = 1. 0. f min = 13 . 4. c) Să se determine soluţiile optime ale cuplului de probleme primală-duală.[min ] f 5. b) Să se determine soluţiile optime ale cuplului de probleme primală-duală.

7. 0)t .[min ]g = 3u1 + 6u 2 + 5u 3 R: a) PD : ⎧u1 + 2u 2 ≥ 3 ⎪2u + u + u ≥ 2 2 3 ⎪ 1 ⎨u + u ≥ 4 3 ⎪ 1 ⎪ u ≥ 0. 173 . 0.4 ⎩ c) X o = (0. 0. 0. i = 1. f max = 12 . i = 1. U o = (4. g min = 12 . f min = 40 .3 ⎩ i b) X o = (0. [max ]g = 10u1 + 9u 2 + 8u 3 R: a ) PD : ⎧2u1 − u 2 − 2u 3 ≤ 8 ⎪ ⎪u1 + 2u 2 + u 3 ≤ 4 ⎪ ⎨2u1 + u 3 + 3 x3 ≤ 12 ⎪− u + 3u + x ≤ 6 3 3 ⎪ 1 ⎪ u i ≥ 0. g max = 40 . 0)t . Se dă următoarea problemă de programare liniară: [min] f = 8 x1 + 4 x2 + 12 x3 + 6 x 4 ⎧ 2 x1 + x 2 + 2 x3 − x4 ≥ 10 ⎪− x + 2 x + x + 3 x ≥ 9 2 3 4 ⎪ 1 ⎨− 2 x + x + 3 x + x ≥ 8 1 2 3 4 ⎪ ⎪ x ≥ 0. 0. U o = (4. c) Să se determine soluţiile optime ale cuplului de probleme primală-duală. 0)t .3 ⎩ i a) Să se construiască problema duală. b) Să se rezolve problema duală. 3)t . i = 1. 10.

. U o = 0. ⎪− u1 − 2u 2 − u 3 + 2u 4 ≥ −9 ⎨u + 3u − u − 2u ≥ 8 2 3 4 ⎪ 1 ⎪ u ≥ 0. 0. 4 . Se dă următoarea problemă de programare liniară: [max] f = 7 x1 − 9 x 2 + 8 x3 ⎧ − 3 x1 − x 2 + x3 ≤ 7 ⎪ ⎪ x1 − 2 x 2 + 3 x3 ≤ 3 ⎪ ⎨ 2 x1 − x2 − x3 ≤ 2 ⎪− x + 2 x − 2 x ≤ 8 2 3 ⎪ 1 ⎪ xi ≥ 0.0 .3 ⎩ a) Să se construiască problema duală.8. i = 1.4 ⎩ i ( t 23 13 . 7 7 7 ( ) ⎧− 3u1 + u 2 + 2u 3 − u 4 ≥ 7 ⎪ . b) Să se determine soluţiile optime ale cuplului de probleme primală-duală. 7 174 . 7 7 ) g max = 95 . f max = 95 . [min ]g = 7u1 + 3u 2 + 2u 3 + 8u 4 R: a ) PD : t b) X o = 9 . i = 1.

7 ⎩ i • Realizăm prima iteraţie din tabelul simplex şi verificăm dacă avem soluţie dual realizabilă ( ∆ j ≤ 0.6.7 ): CB Baza a5 a6 ← a7 XB 3 a1 2 a2 4 a3 1 a4 0 a5 0 a6 0 a7 0 0 0 fj -12 -9 -15 0 ∆j -5 -3 -1 0 -3 1 -1 2 0 -2 -4 -3 -2 0 -4 2↓ 1 -1 0 -1 1 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 1 0 0 175 . utilizând algoritmul simplex dual: [min ] f = 3 x1 + 2 x 2 + 4 x 3 + x 4 ⎧− 5 x1 + x 2 − 4 x 3 + 2 x 4 ≤ −12 ⎪ − 3 x − x − 3 x + x ≤ −9 1 2 3 4 ⎪ ⎨ − x1 + 2 x 2 − 2 x 3 − x 4 ≤ −15 ⎪ ⎪ x ≥ 0.4 ⎩ i Rezolvare: • Forma standard de lucru a problemei este: [min ] f = 3 x1 + 2 x 2 + 4 x 3 + x 4 + 0 x 5 + 0 x 6 + 0 x 7 ⎧− 5 x1 + x 2 − 4 x 3 + 2 x 4 + x 5 = −12 ⎪ − 3 x − x − 3 x + x + x = −9 1 2 3 4 6 ⎪ ⎨ ⎪− x1 + 2 x 2 − 2 x 3 − x 4 + x 7 = −15 ⎪ x ≥ 0. i = 1. ∀j = 1.4. i = 1. ALGORITMUL SIMPLEX DUAL PROBLEME REZOLVATE Să se rezolve următoarea problemă de programare liniară.

. în acest caz. iar soluţia se citeşte din coloana X B . în cazul acesta.toate elementele coloanei X B sunt mai mari sau egale cu zero. −4 . −1 = 1 . în cazul nostru.coloana X B conţine elemente strict negative. • Aplicăm criteriul de intrare în bază: se calculează rapoartele dintre elementele liniei ∆ j şi elementele strict negative de pe linia vectorului care iese din bază. deci va rezulta că intră în bază vectorul a 4 . min{− 12. va intra în bază vectorul corespunzător celui mai mic raport.• Aplicăm criteriul de ieşire din bază: iese din bază vectorul corespunzător celei mai mici valori negative din coloana X B . min −3 . {−1 − 2 −1 } • Stabilim pivotul şi elementele din următoarea iteraţie le vom determina folosind metoda Gauss-Jordan. • Algoritmul simplex dual ia sfârşit când se produce unul din următoarele evenimente: . decizia este optim finit. Rezultă următoarele iteraţii: CB Baza ← a5 XB 3 a1 2 a2 4 a3 1 a4 0 a5 0 a6 0 a7 0 0 1 a6 a4 fj a3 a6 a4 fj -42 -24 15 15 ∆j 4 0 1 21/4 9/4 9/2 51/2 ∆j -7 -4 1 1 -2 7/8 3/8 5 1 -2 -2 -4 -5/8 -17/8 –3/4 -3/4 11/4 -1/4 -13/4 -21/4 -8 ↓ -5 2 2 -2 1 0 0 4 0 0 0 1 1 0 0 0 1 1 0 1 0 0 0 0 -1/8 -5/8 1/4 -1/4 -1/4 0 1 0 0 0 0 1 0 0 0 2 1 -1 -1 -1 -1/4 -1/4 -1/2 -3/2 -3/2 176 . deci iese din bază vectorul a 7 . în acest caz.−9.−15} = −15 . decizia este: problema nu are soluţie. iar pe linia unui vector corespunzător unei valori strict negative avem numai valori mai mari sau egale cu zero.

f max = −2 3. i = 1. 21 .4 t R: X o = 0. 4 2 2 PROBLEME PROPUSE Să se rezolve următoarele probleme de programare liniară folosind. 11 − 11λ . 9 . acolo unde este posibil. algoritmul simplex dual: [min] f = 3 x1 + 4 x2 + 5 x3 1. ⎧ x1 − 2 x2 − x3 ≤ −2 ⎪ ⎨− 2 x1 − x2 − 3 x3 ≥ −1 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. i = 1. λ ∈ [0. i = 1. 0 )t . 1. 0. 0. 7 . ⎧ x1 + 2 x 2 − 3x3 − x 4 ≤ −6 ⎪ ⎨2 x1 − x 2 − x 3 − 2 x 4 ≤ −2 ⎪ ⎩ x i ≥ 0. 5 − 11 λ . f max = 13 3 3 ( ) 177 . i = 1. 0 )t . 1] . 4 . f min = 4 2.3 [max] f = − x1 − 2 x 2 − x 3 − 3 x 4 R: X o = (0.4 [min] f = 3 x1 + x 2 + 2 x 3 + 5 x 4 R: X o = (0.Deoarece toate elementele coloanei X B sunt pozitive. 9 . 2.5 t R: X o = 0. rezultă că t problema are soluţie optimă: X o = 0. 0 . ⎧2 x1 + x 2 + x 4 + x 5 = 5 ⎪ ⎨− x1 − x 2 + x 3 − 3 x 4 = −4 ⎪ ⎩ x i ≥ 0. iar valoarea 4 2 4 ( ) minimă a funcţiei obiectiv corespunzătoare acestei soluţii este: f min = 4 ⋅ 21 + 1 ⋅ 9 = 51 . 0. 0. f min = 18 5 5 5 ( ) [max] f = x1 − 2 x 2 + 3 x 3 − 4 x 4 + 5 x 5 4. ⎧2 x1 + x 2 − 2 x 3 − x 4 ≤ −2 ⎪ ⎨ x1 − 2 x 2 − x 3 − 2 x 4 ≤ −3 ⎪ ⎩ x i ≥ 0. 11 λ .

0 . ⎪ ⎪− x1 − x 2 − x 3 ≤ −6 ⎧− 2 x1 + 2 x 2 − x 3 ≤ −4 ⎨− x − x + 2 x ≤ −12 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. 5. 6 .3 ⎩ i R: X o = (7. i = 1. 3 .4 R: Nu se poate aplica algoritmul simplex dual ( ASD ). 0. 7 178 . pentru 7 7 ( ) care f max = − 15 . i = 1. i = 1. f min = 44 . t folosind ASP . 14 . pentru care f min = 3 . i = 1. f min = 55 [min] f = 4 x1 + 3 x 2 + 2 x 3 + x 4 6.3 ⎩ i ⎧− x1 − x 2 − x 3 ≤ −5 t R: X o = 0. ⎧− x1 − x2 − 2 x3 ≥ −4 ⎪ ⎨3 x1 − x2 − x3 ≤ −2 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. 12 .3 t R: X o = 1 . 0 )t . 2 2 2 ( ) [min] f = 5 x1 + 3 x 2 + 2 x 3 8. se obţine soluţia optimă X o = 0. 1 . ⎪ ⎪ x1 − x 2 + 2 x 3 ≤ −4 ⎨2 x − x − x ≤ 1 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. folosind algoritmul simplex primal ( ASP ). 3 . ⎧2 x1 − x 2 − x3 − 3x 4 = −3 ⎪ ⎨ x1 − 2 x 2 − 3 x 3 + x 4 = −3 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. i = 1. f max = 27 .[min] f = 5 x1 + 4 x 2 + 3 x 3 5. ⎧− x1 − x 2 − x3 − 3x 4 = −3 ⎪ ⎨2 x1 − 2 x 2 + 3 x3 + x 4 = −3 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. 3 3 3 ( ) [max] f = −3 x1 − x 2 − 3 x3 − x 4 9.4 R: Nu se poate aplica ASD . t se obţine soluţia optimă X o = 0. 5 5 [max] f = 6 x1 + 3 x2 + 2 x3 ( ) 7. 0. 7 .

0. i = 1. 10 . i = 1. 0)t . f max = 9 . ( ) este de minim. f min = −13 .4 X o = (3. [min] f = 8 x1 + 3 x 2 ⎪ ⎨ x1 + 2 x 2 ≤ 1 ⎪ ⎩ x i ≥ 0. 0.[opt ] f = x1 − 2 x 2 + 3 x3 − 4 x 4 ⎪ ⎨ x1 − x 2 − 3 x 3 − x 4 = −3 ⎪ ⎩ xi ≥ 0. 2. 179 . 0. 3 3 10. ⎧ x1 − x 2 ≤ −1 R: Problema nu are soluţie. ⎧− 2 x1 − x 2 + x 3 − x 4 = −4 R: Dacă problema este de maxim. dacă problema t X o = 1 .2 11.

Rezolvare: a) Forma standard de lucru a problemei este: [max ] f = 7 x1 + 4 x 2 + 0 x 3 + 0 x 4 + 0 x 5 ⎧− 2 x1 + ⎪ x − 1 ⎪ ⎨ x + 1 ⎪ ⎪ x ≥ 0.3. REOPTIMIZĂRI PROBLEME REZOLVATE Se consideră problema de programare liniară: [max ] f = 7 x1 + 4 x 2 ⎧− 2 x1 + 3 x 2 ≤ 9 ⎪ x − x ≤3 1 2 ⎪ ⎨ x + x ≤9 1 2 ⎪ ⎪ x ≥ 0. b) Să se determine soluţia optimă a problemei în cazul în care coeficienţii funcţiei obiectiv devin: ~ b1 ) c = (4. ~ c 2 ) b = (5.2. c) Să se determine soluţia optimă a problemei în cazul în care temenii liberi devin: ~ c1 ) b = (1. ~ b3 ) c = (1.5 x5 = 9 180 .2 ⎩ i a ) Să se determine soluţia optimă a acestei probleme.3) t .6. ~ b2 ) c = (5.5.3) . i = 1.1) t .6) .5) . ⎩ i 3x 2 + 0 x3 = 9 x2 + x4 = 3 x2 + i = 1.

0. cu excepţia liniei C j (unde vom scrie ~ noii coeficienţi ai funcţiei obiectiv. 0) t . f max = 54 . 12. După ce calculăm ∆ j sunt posibile două situaţii: 1) toate elementele liniei ∆ j sunt negative sau egale cu zero şi în acest caz se poate citi soluţia optimă a problemei modificate. 3. a liniilor f j şi ∆ j . evident. a coloanei C B ~ (unde vom trece tot coeficienţii funcţiei obiectiv daţi de c ) şi. daţi de c ).Pentru rezolvarea problemei vom aplica algoritmul simplex primal. b) Modificarea coeficienţilor funcţiei obiectiv Alcătuim un tabel simplex în care vom copia datele din ultima iteraţie a tabelului precedent. Realizăm tabelul simplex: CB Baza a3 ← a4 XB 7 a1 4 a2 0 a3 0 a4 0 a5 0 0 0 a5 fj 9 3 9 0 ∆j 0 7 0 a3 a1 ← a5 fj 15 3 6 21 ∆j 0 7 4 a3 a1 a2 fj 12 6 3 54 ∆j -2 ↓ 1 1 0 7 0 1 0 7 0 0 1 0 7 0 3 -1 1 0 4 1↓ -1 2 -7 11 0 0 1 4 0 1 0 0 0 0 1 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 1 0 0 0 2 1 -1 7 -7 5/2 1/2 -1/2 3/2 -3/2 0 0 1 0 0 0 0 1 0 0 -1/2 1/2 1/2 11/2 -11/2 Rezultă soluţia optimă: X o = (6. soluţia optimă a problemei modificate coincide cu soluţia optimă 181 .

3) obţinem următorul tabel simplex: CB Baza a3 a1 a2 fj XB 4 a1 3 a2 0 a3 0 a4 0 a5 0 4 3 12 6 3 33 ∆j 0 1 0 4 0 0 0 1 3 0 1 0 0 0 0 5/2 1/2 -1/2 1/2 -1/2 -1/2 1/2 1/2 7/2 -7/2 Se observă că toate elementele liniei ∆ j sunt negative sau egale cu zero. pănă la obţinerea soluţiei optime a problemei modificate. 12. 3. 0. ~ b1 ) În cazul în care c = (4. ~ b2 ) În cazul în care c = (5.a problemei iniţiale.5) obţinem următorul tabel simplex: CB Baza ← a3 XB 5 a1 5 a2 0 a3 0 a4 0 a5 0 5 5 a1 a2 fj 12 6 3 45 ∆j 0 5 5 a4 a1 a2 fj 24/5 18/5 27/5 45 ∆j 0 1 0 5 0 0 1 0 5 0 0 0 1 5 0 0 0 1 5 0 1 0 0 0 0 2/5 -1/5 1/5 0 0 5/2 ↓ 1/2 -1/2 0 0 1 0 0 0 0 -1/2 1/2 1/2 5 -5 -1/5 3/5 2/5 5 -5 182 . Rezultă că soluţia optimă a problemei modificate coincide cu soluţia optimă a problemei iniţiale: ~ ~ X o = (6. f max = 33 . 2) pe linia ∆ j există cel puţin un element strict pozitiv şi în acest caz se aplică în continuare algoritmul simplex primal. 0) t . Valoarea optimă a funcţiei obiectiv este dată de primul element al liniei f j .

Introducând în bază vectorul a 4 . 12.Observăm că toate elementele liniei ∆ j din prima iteraţie sunt negative sau egale cu zero. 0) t . prin urmare vom aplica în continuare algoritmul simplex 2 primal. 24 / 5. 0. Deoarece pe linia ∆ j există ∆ 4 = 0 . 183 . Soluţia optimă în formă generală a problemei este: ~ ~ X opt = λX 1 + (1 − λ ) X 2 . 3. 27 / 5. obţinem o nouă ~ soluţie optimă: X 2 = (18 / 5. rezultă că problema are optim multiplu. 27 / 5. 24 / 5. 0) t .6) obţinem următorul tabel simplex: CB Baza ← a3 XB 1 a1 6 a2 0 a3 0 a4 0 a5 0 1 6 a1 a2 fj 12 6 3 24 ∆j 0 1 6 a4 a1 a2 fj 24/5 18/5 27/5 36 ∆j 0 1 0 1 0 0 1 0 5 0 0 0 1 6 0 0 0 1 5 0 1 0 0 0 0 2/5 -1/5 1/5 1 -1 5/2 ↓ 1/2 -1/2 -5/2 5/2* 1 0 0 0 0 -1/2 1/2 1/2 7/2 -7/2 -1/5 3/5 2/5 3 -3 Pe linia ∆ j din prima iteraţie există un element strict pozitiv ( ∆ 4 = 5 ). λ ∈ [0. 0. pănă la obţinerea soluţiei optime a problemei modificate: ~ ~ X o = (18 / 5. iar f max = 45 .1] . dar vectorul a 4 nu se află în baza optimă. ~ b3 ) În cazul în care c = (1. 0) t . f max = 36 . prin urmare soluţia optimă a problemei iniţiale este soluţie optimă şi pentru problema modificată: ~ X 1 = (6. 0.

care se pot citi din vectorul ~ X B şi din variabilele secundare. ~ 2) X B are cel puţin o componentă negativă. f max = 7 ⋅ 5 + 4 ⋅ 1 = 2 2 2 2 2 39 2 . x1 = 5 . 1 . b este vectorul termenilor liberi. 9 . în dreptul vectorilor care au format baza iniţială. 3) t ~ ~ După formula X B = B −1 ⋅ b avem că soluţia de bază a sistemului ~ de restricţii cu termenii liberi daţi de b . în care se copiază datele din ultima iteraţie a tabelului simplex al problemei iniţiale. corespunzătoare bazei 5 − 1 ⎞ ⎛1 ⎞ ⎛ 9 ⎞ ⎛1 2 2 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜2⎟ ⎜ ~B 1 1 ⋅ 2 = ⎜ 5 ⎟ ≥ 0 .0. Se aplică în continuare algoritmul simplex dual. Sunt posibile două cazuri: ~ 1) X B ≥ 0 . deci {a3 . a1 . este: X = ⎜ 0 2 2⎟ ⎜ ⎟ 2 ⎜1⎟ ⎜ 1 1 ⎟ ⎜3 ⎟ 2⎠ ⎝ ⎠ ⎝0 − 2 ⎝2⎠ soluţia optimă a problemei modificate este dată de: x3 = 9 . 184 . x 2 = 1 . în această situaţie. a 2 } . în acest caz soluţia optimă a problemei modificate este formată din variabilele bazice. sau 2 2 2 ~ ~ X o = ( 5 .0) t .c) Modificarea termenilor liberi ai restricţiilor problemei Vom folosi formula prin care se determină o soluţie de bază X B a sistemului de restricţii corespunzătoare unei baze date B : X B = B −1 ⋅ b . mai puţin ~ coloana X B . se alcătuieşte un tabel simplex. care sunt egale cu zero. 2. unde se scriu elementele date de X B . unde B este matricea care are pe coloane vectorii bazei B şi B −1 se citeşte din ultima iteraţie a tabelului simplex. ~ c1 ) b = (1. se calculează ~ ~ X B = B −1 ⋅ b . ~ Dacă vectorul termenilor liberi b devine b . x 4 = x5 = 0 .

2. prin urmare. 185 . a1 .0)t .~ ~ După formula X B = B −1 ⋅ b avem că soluţia de bază a sistemului ~ de restricţii cu termenii liberi daţi de b .1) t CB Baza a3 a1 ← a2 XB 7 a1 4 a2 0 a3 0 a4 0 a5 0 7 4 fj 12 2 -1 10 ∆j 0 7 0 a3 a1 a4 fj 7 1 2 7 ∆j 0 1 0 7 0 0 1 0 7 0 0 0 1 4 0 5 1 -2 7 -3 1 0 0 0 0 1 0 0 0 0 5/2 ↓ 1/2 -1/2 3/2 -3/2 0 0 1 0 0 -1/2 1/2 1/2 11/2 -11/2 2 1 -1 7 -7 Obţinem că soluţia optimă a problemei modificate este: ~ ~ X o = (1. corespunzătoare bazei {a3 . vom aplica în continuare algoritmul simplex dual. f max = 7 ⋅ 1 + 4 ⋅ 0 = 7 .0.7. ~ c 2 ) b = (5. este: 5 − 1 ⎞ ⎛ 5 ⎞ ⎛ 12 ⎞ ⎛1 2 2 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ~ 1 1 X B = ⎜0 2 2 ⎟ ⋅ ⎜ 3 ⎟ = ⎜ 2 ⎟ .3. care are şi o componentă ⎜ ⎜ −1 ⎟ 1 1 ⎟ ⎜1 ⎟ ⎝ ⎠ 2⎠ ⎝ ⎠ ⎝0 − 2 negativă. a 2 } .

f max = 54 . i = 1. f max = 23 . 6)t . b) Să se determine soluţia optimă a problemei în cazul în care coeficienţii funcţiei obiectiv devin: ~ b1 ) c = (2. ~ ~ c) c1 ) X o = (1. 6)t . 4 )t . 3.2 ⎩ i a) Să se rezolve această problemă. ~ b2 ) c = (1. f max = 54 . 2. t ~ ~ c3 ) X o = 7 . 13 . c) Să se determine soluţia optimă a problemei în cazul în care temenii liberi devin: ~ c1 ) b = (1. 2. 1)t . 2)t . ~ ~ c2 ) X o = (0.x + x ≤8 2 ⎪ 1 ⎨ x + x ≤6 2 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0. f max = 152 . Se consideră problema de programare liniară: [max ] f = 5 x1 + 9 x 2 ⎧− 3 x1 + 2 x 2 ≤ 12 ⎪ . ~ ~ b) b1 ) X o = (6. f max = 30 .1) . 1)t . f max = 9 . 6 ) .PROBLEME PROPUSE 1. (5 5 ) 5 186 . ~ ~ b2 ) X o = (0. ~ c2 ) b = (5. ~ c3 ) b = (1. 0 )t . 3)t . R: a) X o = (0.

f max = 29 . 5. c) Să se determine soluţia optimă a problemei în cazul în care temenii liberi devin: ~ c1 ) b = (4. 4 )t . 2 2 ~ ~o c2 ) X = (1. i = 1. ~ ~ b2 ) X o = (0. f max = 5 . f max = 56 . ~ c1 ) b = (3. f max = 39 .2 ⎩ i R: a ) X o = (4. 3)t . ( ) 187 . b) Să se determine soluţia optimă a problemei în cazul în care coeficienţii funcţiei obiectiv devin: ~ b1 ) c = (6. f max = 18 . ~ ~ c3 ) X o = (3. 6)t . 3)t .1)t . a) Să se rezolve această problemă. 3. t ~ ~ c) c1 ) X o = 11 . Se consideră problema de programare liniară: [min ] f = 5 x1 + 3 x 2 ⎧− 4 x1 + 3 x 2 ≤ 24 ⎪ x − x ≤3 2 ⎪ 1 ⎨ x + x ≤9 1 2 ⎪ ⎪ x ≥ 0. 2. ~ c1 ) b = (5. ~ b2 ) c = (3. 1)t . 7 )t . 0)t . ~ ~ b) b1 ) X o = (4. 1 .2. 5) . f max = 29 . 8) .

i = 1.3 ⎩ i Rezolvare: Metoda I. (folosind algoritmul simplex primal) Forma standard de lucru a problemei este: [min ] f = 5 x1 + 4 x2 + 6 x3 + 0 x4 + 0 x5 + 0 x6 + My1 + My2 + My3 ⎧ x1 + 3 x2 + x3 − x4 + y1 = 6 ⎪ 2 x + x + 2 x − x + y = 12 3 5 2 ⎪ 1 2 ⎨3 x + x + 2 x − x + y = 24 3 6 3 ⎪ 1 2 ⎪ x ≥ 0.6. i = 1.6 ⎩ i Realizăm tabelul simplex: 188 . REZOLVAREA UNEI PROBLEME DE PROGRAMARE LINIARĂ PRIN MAI MULTE METODE PROBLEME REZOLVATE Să se rezolve următoarea problemă de programare liniară prin toate metodele cunoscute: [min ] f = 5 x1 + 4 x2 + 6 x3 ⎧ x1 + 3 x2 + x3 ≥ 6 ⎪ 2 x + x + 2 x ≥ 12 2 3 ⎪ 1 ⎨3 x + x + 2 x ≥ 24 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0.6.

0) t .CB Baza ← a7 XB 5 a1 4 a2 6 a3 0 a4 0 a5 0 a6 M a7 M a8 M a9 θ 6 6 8 M M M a8 a9 fj 6 12 24 42M ∆j 1↓ 2 2 1 3 1 6M 4M 1 -1 2 0 2 0 5M -M 0 -1 0 -M -M 0 0 -1 -M -M 1 0 0 M 0 0 1 0 M 0 0 0 1 M 0 6M-5 4M-4 5M-6 -M 5 M M a1 ← a8 a9 fj 6 0 6 6M+30 ∆j 1 0 0 2 1 -1 ↓ 0 -3 0 2 -1 -5 -1 3 0 -M-1 5M-5 -M 0 0 -1 -M -M 1 -2 -3 -5M+5 -6M+5 0 1 0 M 0 0 0 1 M 0 0 2 5 -8M+10 -M+5 5M-5 -M 0 -8M+6 5 0 M a1 a4 ← a9 6 0 6 6M+30 ∆j 1 1/2 ↓ 1 0 -3/2 0 0 -1/2 -1 0 -1/2 0 0 1 -1/2 0 -1 0 3/2 -1 0 3M/2-5/2 -M 0 -M 1/2 1/2 -3/2 -5M/2+5/2 0 0 1 0 6 18 - fj 5 -M/2+5/2 -M+5 0 -3M/2+5/2 M 0 -M/2-3/2 -M-1 0 3M/2-5/2 -M 5 0 0 fj a1 a4 a5 8 2 4 40 ∆j 1 1/3 2/3 0 0 -5/3 -1/3 1 0 -1/3 -2/3 0 5 0 5/3 -7/3 10/3 -8/3 0 0 0 -1/3 0 0 -1/3 -1 1 -2/3 0 0 0 -5/3 -5/3 0 -M 0 0 -1 0 1/3 1/3 2/3 5/3 -M 5/3 -M Rezultă soluţia optimă: X o = (8.4.2.(cu ajutorul problemei duale) Scriem şi rezolvăm problema duală: [max]g = 6 y1 + 12 y 2 + 24 y 3 ⎧ y1 + 2y 2 + 3 y 3 ≤ 5 ⎪2 y + y + y ≤ 4 2 3 ⎪ 1 ⎨ y + 2y + 2 y ≤ 6 2 3 ⎪ 1 ⎪ y ≥ 0. f min = 40 .0.3 ⎩ i Forma standard de lucru a problemei duale este: 189 . Metoda II. i = 1.0.

f min = 40 . este necesar să avem o soluţie dual realizabilă.0. Pentru aceasta.0) t . ( cu ajutorul algoritmului simplex dual) Pentru a se putea aplica algoritmul simplex dual. Observăm că cel mai convenabil este să înmulţim toate restricţiile cu -1. în condiţiile în care s-a obţinut o soluţie dual realizabilă. i = 1. 190 . în dreptul vectorilor care au format baza iniţială : X o = (8. va trebui să înmulţim cel puţin o restricţie cu -1.[max ]g = 6 y1 + 12 y 2 + 24 y 3 + 0 y 4 + 0 y 5 + 0 y 6 ⎧ y1 + 2y 2 + 3 y 3 + y 4 = 5 ⎪2 y + y + y + y = 4 2 3 5 ⎪ 1 ⎨ ⎪ y1 + 2y 2 + 2 y 3 + y 6 = 6 ⎪ y ≥ 0. Metoda III. astfel.6 ⎩ i Realizăm tabelul simplex pentru problema duală: CB Baza ← a4 YB 6 a1 12 a2 24 a3 0 a4 0 a5 0 a6 θ 5/3 4 3 0 0 0 a5 a6 fj 5 4 6 0 ∆j 24 0 0 a3 a5 a6 fj 5/3 7/3 8/3 40 ∆j 1 2 1 0 6 1/3 5/3 1/3 8 -2 2 1 2 0 12 2/3 1/3 2/3 16 -4 3↓ 1 2 0 24 1 0 0 24 0 1 0 0 0 0 1/3 -1/3 -2/3 8 -8 0 1 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 1 0 0 0 2 Soluţia optimă a problemei primale se citeşte de pe linia f j . vom obţine matricea identică şi algoritmul simplex va fi mai uşor de aplicat. cu ajutorul variabilelor de compensare.

[min ] f

= 5 x1 + 4 x 2 + 6 x 3 ⎧− x1 − 3 x 2 − x 3 ≤ −6 ⎪ - 2 x − x − 2 x ≤ −12 1 2 3 ⎪ ⎨− 3 x − x − 2 x ≤ −24 1 2 3 ⎪ ⎪ x ≥ 0, i = 1,3 ⎩ i

[min ] f

Forma standard de lucru a problemei este:
= 5 x1 + 4 x 2 + 6 x3 + 0 x 4 + 0 x5 + 0 x 6 ⎧− x1 − 3 x 2 − x3 + x 4 = −6 ⎪ - 2 x − x − 2 x + x = −12 1 2 3 5 ⎪ ⎨ − 3 x1 − x 2 − 2 x3 + x 6 = −24 ⎪ ⎪ x ≥ 0, i = 1,6 ⎩ i

Realizăm tabelul algoritmului simplex dual:
CB

Baza
a4 a5
← a6

XB

5
a1

4
a2

6
a3

0
a4

0
a5

0
a6

0 0 0

fj

-6 -12 -24 0
∆j

0 0 5

a4 a5
a1 fj

2 4 8 40
∆j

-1 -2 -3 0 -5 0 0 1 5 0

-2 -1 -1 0 -4 -5/3 -1/3 1/3 5/3 -7/3

-1 ↓ -2 -2 0 -6 -1/3 -2/3 2/3 10/3 -8/3

1 0 0 0 0 1 0 0 0 0

0 1 0 0 0 0 1 0 0 0

0 0 1 0 0 -1/3 -2/3 -1/3 -5/3 -5/3

Rezultă soluţia optimă: X o = (8,0,0,2,4,0) t , f min = 40 .

191

PROBLEME PROPUSE

Să se rezolve următoarele probleme de programare liniară prin toate metodele cunoscute:
[max] f = 3 x1 + 5 x 2 x + 3 x 2 ≤ 11 1. ⎧ 1 ⎪ ⎨2 x1 + x 2 ≤ 7 ⎪x , x ≥ 0 ⎩ 1 2

R: X o = (2, 3)t ; f max = 21 .

[min] f = 5 x1 − 9 x 2 2x − x ≥ 4 2. ⎧ 1 2 ⎪ ⎨− x1 + 3 x 2 ≤ 3 ⎪x , x ≥ 0 ⎩ 1 2 [max] f = 4 x1 + 3 x 2 ⎧2 x1 + x 2 ≤ 5 ⎪ ⎨ x1 + 2 x 2 ≤ 4 ⎪x , x ≥ 0 ⎩ 1 2

R: X o = (3, 2)t ; f min = −3 .

3.

R: X o = (2, 1)t ; f max = 11 .

[min] f = 4 x1 + x 2 3 x − 2 x 2 ≥ 12 4. ⎧ 1 ⎪ ⎨− x1 + x 2 ≥ 5 ⎪x , x ≥ 0 ⎩ 1 2

R: X o = (22, 27 )t ; f min = 61 .

[max] f = 3 x1 + 4 x 2

5. ⎧2 x1 + x 2 ≤ 12 ⎪

⎨− x1 + 2 x 2 ≤ 4 ⎪x , x ≥ 0 ⎩ 1 2

R: X o = (4, 4)t ; f max = 28 .

192

[min] f = 3 x1 + 8 x 2

6. ⎧3x1 − 2 x 2 ≥ 3 ⎪
⎨− x1 + x 2 ≥ 2 ⎪x , x ≥ 0 ⎩ 1 2

R: X o = (7, 9)t ; f min = −51 .

[max] f = 7 x1 − x 2 7. ⎧− 3 x1 + x 2 ≥ 6 ⎪ ⎨ x1 + 2 x 2 ≤ 4 ⎪x , x ≥ 0 ⎩ 1 2

R: Problema nu are soluţie.

[max] f = 3x1 + 5 x2 ⎧− x1 + 2 x 2 ≤ 8 ⎪ 8. ⎪2 x1 + 3 x2 ≥ 6 ⎨ ⎪3x1 + x2 ≤ 18 ⎪ x1,2 ≥ 0 ⎩
[min] f = 3x1 + 2 x 2 + x3 ⎧2 x1 + x 2 + 3x3 = 6 ⎨x + x + 2x ≤ 4 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0, i = 1,3 ⎩ i
⎧− x1 + x3 + 2 x 4 ≥ 2 ⎨x + x − x ≤ 1 3 4 ⎪ 2 ⎪ x ≥ 0, i = 1,4 ⎩ i

R: X o = (4, 6 )t ; f max = 42 .

9. ⎪ x1 + x 2 + x3 ≥ 3 ⎪

R: X o = (2, 2, 0 )t ; f max = 10 .

[min] f = 6 x1 − x 2 + 5 x3

10. ⎪2 x1 − x 2 = 4 ⎪

R: X o = (2, 0, 0, 2)t ; f min = 12 .

193

[min] f = 2 x1 − x 2 + 2 x3

11. ⎪ x − 2 x + x ≥ 3 2 3 ⎪ 1
⎨x + x − 2x ≥ 3 2 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0, i = 1,3 ⎩ i

⎧− x1 + x 2 + x3 ≥ 2

R: X o = (8, 5, 5)t ; f min = 21 .

[min] f = 4 x1 − 3 x 2 + x3

12. ⎪2 x − x + 3x = 4 2 3 ⎪ 1

⎧− x1 + x 2 + x3 ≥ 4

⎨ ⎪− x1 − x 2 + 2 x3 ≥ −1 ⎪ x ≥ 0, i = 1,3 ⎩ i ⎧ x1 + 3 x 2 + 2 x3 = 30 ⎨ + ⎪ x1 x 2 + x3 ≥ 12 ⎪ x ≥ 0, i = 1,3 ⎩ i

R: X o = (0, 11, 5)t ; f min = −28 .

[max] f = 2 x1 + 8 x 2 + 5 x3

13. ⎪ x + 2 x + x ≤ 22 2 3 ⎪ 1

R: X o = (3λ , 6 + 3λ , 6 − 6λ )t , λ ∈ [0,1] ; f max = 78 . [max] f = x1 + 2 x 2 + 4 x3
⎧ x1 + 2 x 2 ≤ 6 14. ⎪2 x1 + x 2 + x3 ≤ 6 ⎪ ⎨x + 2x ≤ 5 3 ⎪ 1 ⎪ x ≥ 0, i = 1,3 ⎩ i
[min] f = 3 x1 + 2 x 2 + 4 x3
15. ⎪ x + 3 x − x ≥ 3 2 3 ⎪ 1

t R: X o = 0, 3, 5 ; f max = 16 . 2

(

)

⎧− 2 x1 + x3 ≥ −1 ⎨x + 2x ≥ 4 3 ⎪ 2 ⎪ x ≥ 0, i = 1,3 ⎩ i

R: X o = (0, 4, 0)t ; f min = 8 .

194

6.7. PROBLEME DE TRANSPORT

PROBLEME REZOLVATE 1. Un produs trebuie transportat de la furnizorii F1 , F2 către beneficiarii B1 , B2 , B3 . Cantităţile de care dispun cei trei furnizori, necesarul fiecărui beneficiar şi costurile unitare de transport sunt date în tabelul următor:
F1 F2
Necesar

B1 3 4 40

B2 2 5 50

B3 2 6 40

Disponibil

60 70

a ) Să se scrie modelul matematic al problemei. b) Să se determine planul optim de transport astfel încât costul total de transport să fie minim, pornind de la o soluţie de bază obţinută prin metoda colţului de nord-vest.
Rezolvare: Observaţie. Fiecărui furnizor Fi îi corespunde în coloana “disponibil” cantitatea de care dispune, fiecărui beneficiar B j îi

corespunde pe linia “necesar” cantitatea de care are nevoie, iar la intersecţia liniei furnizorului Fi cu coloana beneficiarului B j se poate citi elementul Cij = costul unitar de transport de la Fi către
B j . Notăm cu N suma cantităţilor de pe linia “necesar” şi cu D

suma cantităţilor din coloana “disponibil”. a) Notăm cu xij cantitatea ce trebuie transportată de la furnizorul "i" către beneficiarul " j " , unde i = 1,2 , j = 1,3 şi cu f costul total de transport. Observăm că N = D , deci problema

195

este echilibrată. Modelul matematic al problemei de transport este: [min ] f (x ) = 3x11 + 2 x12 + 2 x13 + 4 x21 + 5 x22 + 6 x23
⎧ x11 + x12 + x13 = 60 ⎪ ⎪ x 21 + x 22 + x23 = 70 ⎪ x11 + x 21 = 40 ⎪ ⎨ x + x = 50 22 ⎪ 12 ⎪ x13 + x23 = 40 ⎪ ⎪ xij ≥ 0, i = 1,2, j = 1,3 ⎩ b) Etapa I. Se verifică dacă problema este echilibrată ( N = D ); deoarece N = D = 130 , rezultă că această condiţie este îndeplinită. Etapa II. Se determină o soluţie de bază, notată X 0 . Vom folosi metoda colţului de nord-vest. 1) Fie NV căsuţa situată în colţul de nord-vest al tabelului X 0 . În NV se transportă o cantitate egală cu minimul dintre necesarul şi disponibilul corespunzătoare acestei căsuţe (în NV se scrie valoarea min{40,60}=40). 2) Se scade această valoare din disponibilul şi necesarul corespunzător căsuţei NV . Dacă s-a epuizat necesarul, se completează cu “-“ căsuţele de pe coloana pe care se află NV , iar dacă s-a epuizat disponibilul se completează cu “-“ căsuţele de pe linia pe care se află NV . 3) Se reiau paşii 1) , 2) pentru matricea rămasă necompletată. Obţinem soluţia X 0 :
40 20 30 40

Etapa III. Se verifică dacă soluţia obţinută este: 1) nedegenerată (dacă are m + n − 1 componente nenule, unde m reprezintă numărul de furnizori, iar n reprezintă numărul de beneficiari);

196

2) optimă (dacă ∆ ij ≤ 0, (∀)i = 1, m, j = 1, n ). 1) Se observă că soluţia X 0 este nedegenerată. 2) Pentru testarea optimalităţii, introducem variabilele
u i , i = 1,2 şi v j , j = 1,3 , cu proprietatea că u i + v j = C ij , unde C ij

sunt costurile unitare de transport din căsuţele bazice (căsuţele corespunzătoare componentelor nenule ale soluţiei). 2.1) Pentru determinarea variabilelor u i şi v j vom folosi următorul tabel, în care am copiat costurile C ij din căsuţele nebazice şi am dat uneia dintre variabile valoarea zero ( u1 = 0 ):
v1 = u1 =0 u2 = v2 =

v3 =

3

2 5

6

Din condiţia u i + v j = C ij , i = 1,2 , j = 1,3 , obţinem:
u1 + v1 = 3⎫ ⎬ ⇒ v1 = 3 ; u1 = 0 ⎭ u 2 + v 2 = 5⎫ ⎬ ⇒ u2 = 3 . v2 = 2 ⎭
u1 + v 2 = 2⎫ ⎬ ⇒ v2 = 2 ; u1 = 0 ⎭ u2 + v3 = 6⎫ ⎬ ⇒ v3 = 3 . u2 = 3 ⎭

2.2) Pentru variabilele u i şi v j găsite calculăm
Cij = u i + v j , ∀i = 1,2, j = 1,3 şi le scriem în următorul tabel:
v1 =3 v2 =2

v3 =3

u1 =0 u2 =3

3 6

2 5

3 6

2.3) Determinăm apoi ∆ ij = C ij − C ij , ∀i = 1,2, j = 1,3 şi verificăm criteriul de optim.

197

care merge în unghi drept şi are colţurile nenule. Cu θ = 30 se determină o nouă soluţie de bază X 1 . rezultă că soluţia găsită în ultima iteraţie este optimă. Se alege θ = minimul căsuţelor marcate cu “-“: θ = min{40.Toate calculele din etapa III .2) se pot sintetiza în următorul tabel: X0 v1 =3 u1 =0 v2 =2 v3 =3 ∆ ij = C ij − C ij 40 Θ + + 20 30 - 3 6 2 5 3 6 0 2 0 0 1 0 40 u2 =3 Etapa IV. Se observă că există valori ∆ij > 0 . Vor rezulta următoarele iteraţii: X1 v1 =3 + Θ 40 X2 v2 =2 v3 =5 ∆ ij = C ij − C ij 10 30 + 50 u1 =0 u2 =1 3 4 v1 =0 2 3 v2 =2 5 6 v3 =2 0 0 0 -2 3 0 ∆ ij = C ij − C ij 40 50 Θ + X3 + 10 30 - u1 =0 u2 =4 0 4 v1 =1 2 6 v2 =2 2 6 v3 =2 -3 0 0 1 0 0 ∆ ij = C ij − C ij Deoarece criteriul de optim se verifică (∆ ij ≤ 0. prin urmare soluţia nu este optimă. 3). 30} = 30 . 2. ∆ 21 ) şi în căsuţa corespunzătoare acesteia ( x21 ) se scrie θ . ∀i = 1. Se alege cea mai mare dintre diferenţele ∆ij > 0 (în cazul acesta. 40 20 30 40 u1 =0 u2 =3 1 4 2 5 2 5 -2 0 0 0 0 -1 198 . Se formează un circuit ce pleacă din θ şi revine în θ . ”-“. În colţurile circuitului se scriu alternativ semnele “+” . începând cu “+” de la θ . ∀j = 1. adunând θ la căsuţele marcate cu “+” şi scăzând θ la cele marcate cu “-“.

În cazul în care nu se specifică folosirea unei anumite metode pentru aflarea unei soluţii iniţiale de bază. x13 = 40. x 23 = 0.Observăm că toate diferenţele ∆ ij = 0 corespund unor variabile bazice.m . a) Prin metoda colţului de nord-vest rezultă soluţia X 60 10 30 50 50 0 : f 0 = 960 u . Am obţinut X O : 40 20 30 40 sau: x11 = 0. Se observă că problema este echilibrată. 199 . x 21 = 40. i =1 j =1 2 3 2. Determinăm o soluţie iniţială de bază. Observaţie. Să se rezolve problema de transport: B1 F1 F2 F3 Necesar B 2 4 2 1 70 1 5 7 80 B3 3 6 4 Disponibil 60 40 100 50 Rezolvare: Etapa 1. Etapa II. Costul total minim de transport este: f min = ∑∑ C ij x ij = 3 ⋅ 0 + 2 ⋅ 20 + 2 ⋅ 40 + 4 ⋅ 40 + 5 ⋅ 30 + 6 ⋅ 0 = 430 u. este mai bine să determinăm câte o soluţie prin mai multe metode şi să o alegem pe aceea care are costul total de transport minim. x 22 = 30.m. x12 = 20. deci soluţia optimă este unică.

se completează cu “-“ căsuţele de pe coloana pe care se află MC . Rezultă soluţia X 1 : 40 30 f 1 = 510 u . 2) Se scade această valoare din disponibilul şi necesarul corespunzător căsuţei MC . Dacă s-a epuizat necesarul. 2) pentru matricea rămasă necompletată. 60 20 50 c) Metoda costului minim pe coloană obţinem: 1) Fie MC căsuţa de pe prima linie căreia îi corespunde cel mai mic cost. 200 . 3) Se reiau paşii 1) . se completează cu “-“ căsuţele de pe coloana pe care se află ML . iar dacă s-a epuizat disponibilul se completează cu “-“ căsuţele de pe linia pe care se află MC . Rezultă soluţia X2 : 70 60 20 20 30 f 2 = 470 u . m . În ML se transportă o cantitate egală cu minimul dintre necesarul şi disponibilul corespunzătoare acestei căsuţe (vom obţine astfel x11 = 60 ).m . 2) pentru matricea rămasă necompletată. Dacă s-a epuizat necesarul. 2) Se scade această valoare din disponibilul şi necesarul corespunzător căsuţei ML .b) Metoda costului minim pe linie 1) Fie ML căsuţa de pe prima linie căreia îi corespunde cel mai mic cost. iar dacă s-a epuizat disponibilul se completează cu “-“ căsuţele de pe linia pe care se află ML . 3) Se reiau paşii 1) . În MC se transportă o cantitate egală cu minimul dintre necesarul şi disponibilul corespunzătoare acestei căsuţe (vom obţine astfel x31 = 70 ).

X0 v1 =-1 60 v2 =1 v3 =2 ∆ ij = C ij − C ij u1 =0 20 30 + -1 3 1 1 5 3 2 6 4 -5 1 0 0 0 -4 -1 0 0 + Θ 70 - 20 u2 =4 u3 =2 Etapa IV.d ) Metoda costului minim în tabel: 1) Fie MT căsuţa de pe prima linie căreia îi corespunde cel mai mic cost. În MT se transportă o cantitate egală cu minimul dintre necesarul şi disponibilul corespunzătoare acestei căsuţe (vom obţine astfel x12 = 60 ). se completează cu “-“ căsuţele de pe coloana pe care se află MT . X1 v1 =-2 u1 =0 u2 =4 v2 =1 v3 =1 ∆ ij = C ij − C ij 20 50 60 20 50 u3 =3 -2 2 1 1 5 4 1 5 4 -6 0 0 0 0 -3 -2 -1 0 201 . 2) pentru matricea rămasă necompletată.m . 3) Se reiau paşii 1) . Etapa III. rămâne să verificăm optimalitatea. 60 20 20 30 f 3 = 470 Alegem drept soluţie iniţială de bază pe aceea care are costul de transport minim. Rezultă soluţia X3 : 70 u . Soluţia aleasă este nedegenerată. 2) Se scade această valoare din disponibilul şi necesarul corespunzător căsuţei MT . Dacă s-a epuizat necesarul. iar dacă s-a epuizat disponibilul se completează cu “-“ căsuţele de pe linia pe care se află MT . adică pe X2 (care coincide cu X3 ).

m .m . a) Prin metoda colţului de nord-vest rezultă soluţia X 0 : 24 12 6 30 f 0 = 162 u . verificăm optimalitatea. X1 v1 =1 + 18 18 - v2 =0 v3 =2 ∆ ij = C ij − C ij 24 Θ + u1 =0 1 2 0 1 2 3 0 0 -3 0 0 0 12 u2 =1 202 . Vom alege X1 drept soluţie iniţială de bază. Soluţia optimă este 20 50 60 20 50 X O: Costul minim de transport este: fmin = 450 u. 3. Etapa III.Problema are soluţie unică. Să se rezolve problema de transport: B1 F1 F2 Necesar B 2 1 2 24 3 1 12 B3 2 3 36 Disponibil 42 30 Rezolvare: Etapa 1. Etapa II.m. Se observă că problema este echilibrată. f 1 = 126 Soluţiile obţinute prin metoda costului minim pe coloană şi în tabel coincid cu X 1 . Această soluţie este nedegenerată. 24 12 18 18 b) Prin metoda costului minim pe linie obţinem soluţia X 1 : u . Determinăm o soluţie iniţială de bază.

Problema este neechilibrată (D < N ) . dar x21 nu este variabilă bazică.m . scriind θ în căsuţa x21. Vom determina o nouă soluţie. λ ∈ [0. Determinăm câte o soluţie iniţială de bază prin cele patru metode. 203 . 4. Obţinem problema: B1 B 2 F1 F2 F3 Necesar 5 2 0 40 1 6 0 50 B3 3 4 0 Disponibil 30 80 40 60 Etapa II. a ) Prin metoda colţului de nord-vest rezultă soluţia X 0 : 30 10 50 20 60 f 0 = 550 u . Pentru echilibrare se introduce un furnizor fictiv. deci problema are optim multiplu. Să se rezolve problema de transport: B1 F1 F2 Necesar B 2 5 2 40 1 6 50 B3 3 4 60 Disponibil 30 80 Rezolvare: Etapa I.1].Observăm că ∆ 21 = 0 . având disponibilul egal cu N − D = 40 şi costurile unitare de transport nule. Rezultă θ = 18 şi o nouă soluţie X 2 : 6 18 36 12 Soluţia optimă sub formă generală este: X O = λX 1 + (1 − λ ) X 2 .

b) Prin metoda costului minim pe linie rezultă soluţia X 1 : 40 u . 204 . m . d ) Prin metoda costului minim în tabel obţinem soluţia X3 : 70 60 20 20 30 f 3 = 470 u . v1 =-1 X1 v2 =1 v3 =1 ∆ ij = C ij − C ij 40 - 30 20 40 20 u1 =0 u2 =3 u3 =-1 -1 2 -2 1 4 0 1 4 0 -6 0 -2 0 -2 0 -2 0 0 Problema are soluţie unică. 40 30 20 40 20 f 1 = 270 c) Prin metoda costului minim pe coloană găsim soluţia X2 : 30 20 20 40 f 2 = 310 u . Soluţia optimă este X O : 40 30 20 40 20 Costul total minim de transport este f min = 270 u. Această soluţie este nedegenerată. Etapa III. rămâne să verificăm optimalitatea.m .m. Alegem X1 drept soluţie iniţială de bază. m .

pornind de la o soluţie de bază obţinută prin metoda costului minim pe linie: B1 B 2 F1 F2 Necesar 7 5 12 3 6 24 B3 6 4 18 Disponibil 24 30 Rezolvare: Etapa 1. înlocuim ε cu zero şi apoi citim soluţia optimă a problemei. ε → 0 . Astfel obţinem problema modificată: F1 F2 Necesar B1 7 5 12 B2 3 4 24 B3 6 6 18+2 ε Disponibil 24+ ε 30+ ε Soluţia obţinută prin metoda costului minim pe linie este X 0 : 12 24 18+ ε ε 205 . Determinăm o soluţie iniţială de bază prin metoda costului minim pe linie şi obţinem soluţia X 0 : 12 24 18 Etapa III. în loc de 4). După ce algoritmul a luat sfârşit. iar la ultima cantitate de pe linia “necesar” valoarea m ⋅ ε . Observăm că soluţia obţinută este degenerată (are numai 3 componente nenule. iar ε este un număr pozitiv foarte mic. Se observă că problema este echilibrată.5. vom modifica problema astfel: adăugăm la fiecare cantitate din coloana “disponibil” o valoare ε . unde m reprezintă numărul de furnizori. Deoarece degenerarea soluţiei s-a produs în faza iniţială. Etapa II. Să se rezolve următoarea problemă de transport.

deci problema este echilibrată. b) Testăm optimalitatea soluţiei: 206 . 6. Avem D = N = 230 u. a) X 0 are 4 + 4 − 1 componente nenule. Etapa II. X O : 24 12 18 Costul total minim de transport este: f min = 3 ⋅ 24 + 5 ⋅ 12 + 6 ⋅ 18 = 240 u. Să se rezolve următoarea problemă de transport.m. verificăm optimalitatea. X1 12 24 - ε 18+ ε v1 =5 v2 =3 v3 =6 ∆ ij = C ij − C ij u1 =0 u2 =0 5 5 3 3 6 6 -2 0 0 -1 0 0 Rezultă că problema are soluţie optimă unică. deci este nedegenerată.Aceasta este nedegenerată.m. degenerată. pornind de la o soluţie de bază obţinută prin metoda costului minim pe coloană: F1 F2 F3 F4 Necesar B1 3 4 2 B2 5 4 6 B3 5 7 7 B 4 Disponibil 30 60 9 7 5 8 70 50 90 5 20 6 70 6 70 Rezolvare: Etapa I. Determinăm o soluţie de bază prin metoda costului minim pe coloană şi obţinem X 0 : 20 10 60 20 50 30 40 Etapa III. .

Deoarece degenerarea soluţiei s-a produs pe parcurs . În căsuţa x11 adăugăm θ . Etapa IV. vom scrie ε într-una din căsuţele eliberate în etapa precedentă ( x13 sau x31 ). Vom obţine o soluţie nedegenerată X 2 : 20 10 60 ε 70 50 20 b) Verificăm optimalitatea acestei soluţii: X2 20 10 60 v1 = 3 v2 = 5 v3 = 5 v4 = 7 ∆ ij = C ij − C ij ε 50 70 20 u1 = 0 u 2 = −1 u3 = −2 u4 = 1 3 2 1 4 5 4 3 6 5 4 3 6 7 6 5 8 0 -2 -1 -1 0 0 -3 0 0 -3 -4 0 -2 -1 0 0 207 . 40.X0 + Θ 10 60 20 50 + + 30 40 20 u1 = 0 u 2 = −1 u 3 = −2 v1 = 4 v2 = 5 v3 = 5 v4 = 7 ∆ ij = C ij − C ij 4 3 2 5 5 4 3 6 5 4 3 6 7 6 5 8 1 -1 0 0 0 0 -3 0 0 -3 -4 0 -2 -1 0 0 u4 = 1 Se observă că ∆ 11 > 0 . Cu θ = 20 găsim o nouă soluţie de bază X1 : 20 10 60 70 50 20 a ) Observăm că această soluţie este degenerată. 20} = 20 . prin urmare soluţia nu este optimă. Alegem θ = min{20.

astfel încât costul total de transport sa fie minim: 1. B1 B 2 F1 F2 Necesar 4 5 50 50 3 6 60 B3 3 7 50 Disponibil 80 80 R: X o : 50 30 30 f min = 670 u.m. Luăm ε = 0 şi rezultă soluţia optimă X O : 20 10 60 70 50 20 Costul total minim de transport este: f min = 20 ⋅ 3 + 10 ⋅ 5 + 60 ⋅ 4 + 50 ⋅ 5 + 70 ⋅ 6 + 20 ⋅ 8 = 1480 u. B1 B 2 F1 F2 F3 Necesar 4 7 1 100 6 5 2 40 B3 3 1 4 Disponibil 50 80 70 60 208 . PROBLEME PROPUSE Să se scrie modelul matematic şi să se determine planul optim de transport pentru următoarele probleme. 2.Criteriul de optim este îndeplinit.m.

m.m.R: X o : 50 50 20 20 60 f min = 450 u. B1 F1 F2 F3 Necesar B 2 4 2 1 70 40 10 40 20 1 5 7 20 B3 3 6 4 Disponibil 60 40 100 50 R: X : 20 70 o f min = 250 u. B1 F1 F2 F3 Necesar B 2 6 4 2 70 10 40 30 50 8 5 7 80 B3 3 1 9 Disponibil 60 40 100 50 R: X : 70 o f min = 780 u. 209 . 4.m. 3.

B1 F1 F2 F3 Necesar B 2 3 4 9 60 8 5 7 80 B3 3 6 4 Disponibil 60 40 60 50 X : 60 40 10 30 50 o f min = 650 u.m. 6. B1 B 2 F1 F2 F3 Necesar 5 3 2 9 8 2 2 6 8 10 B3 4 7 5 Disponibil 8 6 12 7 R: X : 9 4 3 o f min = 89 u. 7. B1 F1 F2 F3 Necesar B 2 5 1 7 80 2 4 1 70 B3 6 3 4 Disponibil 40 60 100 50 210 .5.m.

9.R: X o : 20 60 20 50 50 f min = 450 u. 1] . B1 10 − 10λ 50 + 10λ B 2 F1 F2 F3 7 1 2 5 30 25 + 5λ 3 4 6 9 55 5 − 5λ 5λ B3 5 6 1 B 4 Disponibil 30 60 8 7 5 4 60 50 80 F4 Necesar 7 70 R: X o : 30 30 − 5λ λ ∈ [0.m. f min = 645 u. f min = 810 u.m. 8.m. 50 15 60 5 211 . B1 F1 F2 F3 F4 Necesar B 2 2 3 1 4 10 10λ 4 3 5 5 60 10 − 10λ B3 4 6 6 B 4 Disponibil 20 50 7 6 4 7 60 40 80 5 60 R: X o : 10 50 40 20 λ ∈ [0. 1] .

m.m. f min = 650 u. 11.10. F1 F2 F3 F4 Necesar 15 − 15λ 5 + 15λ 70 B1 6 4 2 B2 5 3 6 B3 4 7 7 B 4 Disponibil 35 50 9 5 5 8 85 55 70 4 25 15 50 6 70 20 3 90 R: X o : 25 70 5 55 30 f min = 715 u. 1] . B1 B 2 F1 F2 F3 F4 Necesar 1 4 2 4 90 4 2 5 6 70 B3 5 7 3 B 4 Disponibil 20 55 9 7 5 8 70 40 90 6 65 R: X o : 20 55 40 70 15λ 20 − 15λ λ ∈ [0. 212 .

B1 B 2 F1 F2 F3 F4 Necesar 3 8 5 1 20 2 4 6 6 40 B3 6 2 7 B 4 Disponibil 80 35 5 7 6 3 60 50 20 4 95 13. B1 2 4 2 B2 6 4 6 F1 F2 F3 B3 5 7 1 B 4 Disponibil 30 55 9 4 5 8 80 70 90 F4 Necesar 3 35 2 65 6 70 213 .12.

numărul S = lim S n se numeşte suma seriei. n →∞ Dacă lim S n = ±∞ sau şirul ( S n ) n ≥1 nu are limită. Pentru a stabili natura seriei ∑ an se pot folosi: n =1 ∞ k =1 n Definiţia 1. Seria ∑ an este convergentă dacă şirul ( S n ) n≥1 n =1 ∞ este convergent. SERII DE NUMERE REALE BREVIAR TEORETIC Fie ∑ an o serie numerică de termen general an . spunem că n→∞ seria ∑ an este divergentă. atunci n →∞ seria ∑ an este divergentă.CAPITOLUL7 SERII 7. Definim şirul n =1 ∞ sumelor parţiale ( S n ) n≥1 . Dacă lim an ≠ 0 . În acest caz. n =1 ∞ 214 . S n = ∑ ak . n =1 ∞ Criteriul suficient de divergenţă.1.

Fie ∑ an şi ∑ bn serii cu termeni pozitivi pentru care există n0 ∈ N astfel încât a n ≤ bn . n =1 ∞ Criteriul 2 de comparaţie. n =1 ∞ n =1 b) Dacă ∑ an este divergentă. a) Dacă ∑ bn este convergentă. ∞) . Fie ∑ an şi ∑ bn serii cu termeni n =1 n =1 ∞ n =1 ∞ pozitivi pentru care există n0 ∈ N astfel încât a n+1 ≤ bn+1 . atunci n =1 ∞ ∞ ∞ an bn n =1 ∞ n =1 ∞ ∑ bn n =1 ∞ este divergentă. n =1 ∞ ∞ ∞ a) Dacă ∑ bn este convergentă. atunci ∑ bn este divergentă. (∀)n ≥ n0 . atunci ∑ an este convergentă. n →∞ bn b) Dacă lim ∞ an = 0 şi: n → ∞ bn ∞ b1 ) ∑ bn este convergentă. atunci ∑ an este convergentă. (∀)n ≥ n 0 . n =1 b2 ) ∑ an este divergentă. atunci ∑ an este convergentă. n =1 n =1 ∞ n =1 ∞ 215 . a a) Dacă lim n ∈ (0.Criterii pentru serii cu termeni pozitivi ∞ n =1 Criteriul 1 de comparaţie. Fie ∑ an şi ∑ bn serii cu termeni n =1 n =1 pozitivi. atunci seriile au aceeaşi natură. atunci ∑ bn este divergentă. b) Dacă ∑ an este divergentă. Criteriul 3 de comparaţie.

n →∞ an n =1 Corolarul criteriului raportului (d'Alembert). Fie ∑ an o serie cu termeni pozitivi şi l = lim n an . c 2 ) ∑ bn este divergentă. b) Dacă l > 1 . atunci ∑ bn este convergentă. n =1 n =1 ∞ ∞ Corolarul criteriului Raabe-Duhamel. a) Dacă l < 1 . b) Dacă l > 1 . atunci ∑ an este divergentă. atunci ∑ an este convergentă. atunci ∑ an este divergentă. ∞ ⎛ a ⎞ Fie ∑ an o serie cu termeni pozitivi şi l = lim n⎜ n − 1⎟ . n =1 n =1 ∞ a Fie ∑ an o serie cu termeni pozitivi şi l = lim n +1 .c) Dacă lim ∞ an = ∞ şi: n → ∞ bn ∞ n =1 ∞ n =1 ∞ c1 ) ∑ an este convergentă. atunci ∑ an este divergentă. atunci ∑ an este convergentă. n =1 ∞ 216 . n =1 n =1 ∞ ∞ Corolarul criteriului rădăcinii (Cauchy). atunci ∑ an este divergentă. ⎟ n →∞ ⎜ an +1 ⎝ ⎠ n =1 a ) Dacă l < 1 . n =1 n →∞ ∞ a ) Dacă l < 1 .

b) Dacă l > 1 . atunci seria ∑ (a n + bn ) este convergentă şi are suma S1 + S 2 . a) Dacă seria ∑ an este convergentă şi are suma S . Seria ∑ an este absolut convergentă dacă seria ∞ n =1 ∑ a n este convergentă. n =1 ∞ Criteriu pentru serii alternate Criteriul lui Leibniz. a n > 0. n =1 ∞ n =1 b) Dacă seriile ∑ an şi ∑ bn sunt convergente şi au sumele S1 şi n =1 ∞ ∞ ∞ n =1 S 2 . Propoziţia 1. atunci ∑ an este convergentă. Dacă o serie este absolut convergentă. Dacă : a) şirul (an ) n≥1 n =1 ∞ este descrescător şi b) lim an = 0 . Fie seria alternată ∑ (−1) n an . atunci este şi convergentă. atunci seria ∑ (−1) n an este n →∞ n =1 ∞ convergentă. ∞ n =1 Propoziţia 2. n =1 Definiţia 2. 217 . ∞ atunci seria ∑ α ⋅ a n este convergentă şi are suma α ⋅ S .

conform definiţiei. prin urmare. deci seria este convergentă şi are suma 2 S= 1 . n =1 n + α ∑ ∞ 1 + n +α +1 ..α > 0..PROBLEME REZOLVATE Să se stabilească natura următoarelor serii de numere reale şi. 2.. deci şirul ( S n ) n ≥1 este n→∞ divergent.. să se determine suma acestora. + − ⎟ ⇒ Sn = ⎜ − ⎟⇒ 2 ⎝1 3 3 5 2n − 1 2 n + 1 ⎠ 2 ⎝ 1 2n + 1 ⎠ ⇒ lim S n = n→∞ 1 . n =1 4n − 1 ∑ ∞ 1 2 Rezolvare: Sn = ∑ n 1 2 k =1 4k −1 = ∑ 1 1 n 1 1 = ∑( − )= k =1 ( 2k − 1)(2k + 1) 2 k =1 2k − 1 2k + 1 n 1 ⎛1 1 1 1 1 1 ⎞ 1 ⎛1 1 ⎞ = ⎜ − + − + .. 1. seria este divergentă. − n + α + n + α + 1 ⇒ ⇒ S n = n = α + 1 − 1 + α ⇒ lim S n = ∞ . Rezolvare: Considerăm şirul sumelor parţiale: n n 1 k +α − k +α +1 = ∑ = Sn = ∑ −1 k =1 k + α + k + α + 1 k =1 = − 1 + α + 2 + α − 2 + α + 3 + α − .. 2 218 . dacă este posibil.

deci seria este 1− q n→∞ convergentă şi are suma 1 . ∞ q ∈ R. Rezolvare: ⎧1 − q n+1 . nu există lim S n (în acest caz. + ln(3n − 1) − ln(3n + 2) = = ln 2 − ln(3n + 2) ⇒ lim S n = −∞ . ∞) rezultă că lim S n = ∞ . n=0 ∑ qn . 3n + 2 Rezolvare: n 3k − 1 = ∑ [ln(3k − 1) − ln(3k + 2)] = k =1 3k + 2 k =1 = ln 2 − ln 5 + ln 5 − ln 8 + . Pentru q ∈ (−∞..1) şi are suma S = . În concluzie. deci seria este divergentă. 4.1) rezultă că lim S n = 1 .−1] .3. seria geometrică este convergentă dacă şi numai dacă 1 q ∈ (− 1. q =1 n k Pentru q ∈ (−1.. 1− q 219 . q ≠1 Avem S n = ∑ q = ⎪ 1 − q ⎨ k =0 ⎪ ⎩ n +1 . prin urmare seria este S n = ∑ ln n n→∞ divergentă. n =1 ∑ ln ∞ 3n − 1 . se spune că n→∞ seria este oscilantă). deci seria este divergentă. (seria geometrică). 1− q n→∞ Pentru q ∈ [1.

+ ⎜ n−1 + n−1 ⎟ 2 ⎝ 3 4⎠ ⎝ 5 6 7 8⎠ ⎝2 +1 2 +2 2n ⎠ ⎛ 1 1 ⎛ 1 1 ⎞ ⎛1 1 1 1⎞ 1 1 ⎞ + ⎜ + ⎟ + ⎜ + + + ⎟ + .. + ⎜ α α ⎟ ⎜ 2 n−1 α ⎝4 4 4 4 ⎠ 2 n −1 2 n −1 ⎟ ⎝ ⎠ ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) n −1 ( ) ⎛ 1 ⎞ 1− ⎜ ⎜ α −1 ⎟ ⎟ ⎝2 ⎠ = 1+ + + . ∀n ≥ 1 ... • ∞ Pentru α < 1 ⇒ 1 ≥ 1 .... ∑ 1 . + n−1 ⎟ = 2 ⎝ 4 4⎠ ⎝8 8 8 8⎠ 2 2 ⎠ ⎝2 1 1 1 n = 1 + + + .. + ⇒ S 2 n > 1 + ⇒ lim S 2n = ∞ ... deci.... + ⎜ ⎟ ⎜ n−1 + n−1 + . + = α −1 α −1 2 α −1 n −1 1 2 2 2 1− 2α −1 1 ( ) 1 ( ) 1 ≤ 1− 1 1 2α −1 ... α n =1 n n =1 n • Pentru α > 1 . + +⎜ = ⎟ ⎜ α + α + α + α ⎟ + . + ⎜ + . Avem că: n =1 n ⎛ 1 1 ⎛1 1 ⎞ ⎛ 1 1 1 1⎞ 1 1 ⎞ ⎟> S 2n = 1 + + ⎜ + ⎟ + ⎜ + + + ⎟ + . rezultă că este convergent şi deci seria este convergentă.. seria ∑ 1 este divergentă. prin urmare seria 2 2 2 2 n →∞ >1+ este divergentă. fiind şi crescător.. rezultă că ∑ 1 este divergentă. prin urmare şirul ( S n ) n ≥1 este mărginit.. + ⎟ ⎜ ⎟ 3 ⎠ ⎝4 5 6 7 ⎠ ⎝2 ⎞ ⎛ ⎛ 1 1 1 1 ⎞ ⎟ ⎜ 1 ≤1+ ⎜ +⎜ + + .. avem că ⎛ 1 1 ⎞ ⎛ 1 1 1 1 ⎞ S 2n −1 = 1 + ⎜ ⎜ α + α ⎟ + ⎜ α + α + α + α ⎟ + .. în α n n ∞ baza criteriului 1 de comparaţie.5....... α n =1 n ∑ ∞ 1 . + ⎟ ⎜ α + α ⎟+ α α α ⎟ ⎜ 2 n −1 2 ⎠ ⎝2 2 n−1 + 1 2n − 1 ⎟ ⎠ ⎝ ⎛ ⎞ ⎛ 1 1 1 1 ⎞ 1 1 1 ⎟ ⎜ + + ... 220 .α ∈ R (seria armonică generalizată sau seria Riemann) Rezolvare: • ∞ Pentru α = 1 obţinem seria armonică.

Rezolvare: ⎛⎛ 3 ⎞n ⎞ 8 n ⎜ ⎜ ⎟ + 1⎟ ⎟ ⎜⎝ 8 ⎠ ⎝ ⎠ = 1 ≠ 0 . ∞ 1 este divergentă. 221 . deci.6. în baza ln n n n =1 n criteriului 1 de comparaţie. Rezolvare: Avem că cum seria comparaţie. n =1 ∑ ∞ 3n + 8n 3n +1 + 8n +1 . ln n n=2 ∑ ∞ Rezolvare: ∞ 1 Avem că 1 ≥ 1 . conform criteriului suficient lim a n = lim n +1 n →∞ n →∞ ⎛⎛ 3 ⎞ ⎞ 8 8 n+1 ⎜ ⎜ ⎟ + 1⎟ ⎜⎝ 8 ⎠ ⎟ ⎝ ⎠ de divergenţă. ∀n ≥ 2. 7. = > n +1 1 1 an e bn ⎛ 1⎞ 1+ ⎜1 + ⎟ n n ⎝ n⎠ ∞ 1 ∑ este divergentă . seria ∑ este divergentă. rezultă că seria ∑ 8. n = 2 ln n ∞ n =1 n ! ∑ nn e n . rezultă. 1 . că seria ∑ ⎛ 1⎞ ⎛ 1⎞ 1 ⎜1 + ⎟ ⎜1 + ⎟ a n +1 ⎝ n ⎠ ⎝ n ⎠ = 1 = n + 1 = bn +1 . rezultă că seria este divergentă. folosind criteriul 2 de n =1 n n ∞ n n n n =1 n!e n este divergentă.

7 n 3 − 2n 2 + 1 n =1 ∑ ∞ 3 222 . 2 n =1 4n − 1 ∑ Rezolvare: Se compară cu seria ∑ lim 1 1 3n + 5 . rezultă că şi seria 3 2n 5 − 3n 2 + 1 + n + 2 este convergentă. că seriile au ∞ 1 aceeaşi natură. conform criteriului 3 de comparaţie. fie Se compară cu seria ∑ 3 3− 5 n=1 n n=1 n 3 n=1 n 3 3 a 3 2n5 − 3n 2 + 1 + n + 2 şi b = 1 . ∞) .9. cum seria ∞ 1 ∞ ∑ este divergentă. rezultă că şi seria ∑ 3n2+ 5 este divergentă. de aici rezultă. n =1 n n =1 4n − 1 10. ∑ ∞ 3 2n 5 − 3n 2 + 1 + n + 2 . lim n = 2 ∈ (0. conform n → ∞ bn n → ∞ 4n 2 − 1 4 criteriului 3 de comparaţie. cum seria ∑ 4 este convergentă (este seria n =1 n 3 armonică generalizată cu α = 4 > 1 ). 2 n 4n − 1 n =1 n ∞ an 3n 2 + 5 3 = lim = ∈ (0. fie a n = şi bn = . că seriile au aceeaşi natură. ∞ 3n + 5 . de 4 n an = 7 n 3 n → ∞ bn 7 n3 − 2 n 2 + 1 5 aici rezultă. ∞) . 7 n 3 − 2n 2 + 1 n =1 Rezolvare: ∞ n3 ∞ ∞ 1 1 = ∑ = ∑ 4 .

. ∑ 1..10..( 4n − 1). n =1 3.7. că seriile au aceeaşi natură. a > 1.7.(3n − 2) ..(4n + 3) = lim = < 1..7. rezultă că şi seria ∑ ln⎜1 + ⎟ este convergentă.. Avem că: 1..(3n + 1) a (3n + 1) 3 3. ... lim n +1 = lim 1. ∑ ∞ n =1 ( n(n a − 1) ) .4.( 4n − 1) ∞ Rezolvare: Vom folosi corolarul criteriului raportului.4....7.. fie a n = ln⎜1 + ⎜ 3⎟ n3 ⎝ n ⎠ an n → ∞ bn lim ⎛ 1 ⎞ ⎟ ln⎜1 + ⎜ ⎟ ⎝ n 3 ⎠ = 1 ∈ (0.( 4n − 1) prin urmare seria este convergentă.. 13...10.4. ∑ ln⎜1 + ⎜ ⎟ n3 ⎠ n =1 ⎝ Rezolvare: Se compară cu seria ∑ ∞ 1 3 n =1 n ⎛ 1 ⎞ 1 ⎟ şi bn = . cum seria ∑ 1 3 n =1 n este ∞ ⎛ 1 ⎞ convergentă. 223 n ..7.∞ ⎛ 1 ⎞ ⎟. ∞) ⇒ conform criteriului 3 de = lim 1 n→∞ n3 ∞ comparaţie.(3n − 2) n → ∞ an n→∞ n → ∞ ( 4n + 3) 4 3.. ⎜ ⎟ n3 ⎠ n =1 ⎝ 12..10.7.. 11.(3n − 2)..

Pentru a = e . prin urmare. seria ∑ n(n e − 1) n =1 ∞ ( ) n este divergentă. 224 . atunci seria este convergentă. în 2 e n −1− 1 1 1 n particular.Rezolvare: Aplicăm corolarul criteriului rădăcinii: a n −1 lim n a n = lim n(n a − 1) = lim = ln a . x n → 0 . Dacă ln a > 1 ⇔ a > e . aşadar 2 x →0 2x e x n − 1 − xn 2 xn 1 ∀ ( xn }n ≥1 . pentru x n = obţinem că L = lim = . n Încercăm să aplicăm criteriul suficient de divergenţă. Avem că lim ex −1− x x2 x →0 = lim ex −1 1 = . conform criteriului n→∞ L 1 2 suficient de divergenţă. rezultă că lim xn →0 = 1 . seria devine: ∑ ∞ n =1 1 ( n(n e − 1) ). 1 n 2 n→∞ 2 n deci lim a n = e = e ≠ 0 . Vom calcula n→∞ lim a n = lim n(n e − 1) lim n n ( n e −1) −1 n→∞ =e ( ( n→∞ ( ) = eL . )n = nlim∞(1 + n(n e − 1) − 1)n = → e n −1− 1 1 L = lim n n(n e − 1) − 1 = lim n→∞ ) n n→∞ 1 n2 . n→∞ n→∞ n →∞ 1 n • • • Dacă ln a < 1 ⇔ a < e . atunci seria este divergentă.

5.5. Să se studieze convergenţa şi absolut convergenţa seriilor: 16.(3n)(3n + 3) ⎥ ⎣ ⎦ ⎡ 2.6. ∑ ⎢ ⎥ n =1 ⎣ 3.(3n − 1)(3n + 2) ⎤ ⎢ 3.⎛ 3n − 1 ⎞ 14.(3n) ⎦ Rezolvare: a n +1 = lim n →∞ a n n →∞ lim ∞ ⎡ 2. deci = lim ⎢ ⎥ =1 n→∞ ⎣ (3n + 3) ⎦ 2 criteriul raportului este neconcludent... ⎜a ⎟ n →∞ n→∞ ⎝ n+1 ⎢ (3n + 2) 2 ⎥ n→∞ (3n + 2) 2 3 ⎠ ⎣ ⎦ deci seria este divergentă.6..6.. Rezolvare: Aplicăm corolarul criteriului rădăcinii: ⎛ lim n a n = lim ⎜ ⎟ n→∞ n → ∞⎝ 3n + 2 ⎠ =e lim − n →∞ n 2 +1 3n − 1 ⎞ n 3 ⎛ = lim ⎜1 − ⎟ 3n + 2 ⎠ n → ∞⎝ n 2 +1 ⎞ n = 3 n 2 +1 ⋅ 3n+ 2 n = 1 < 1 .8.. ∑ (−1) n n =1 ∞ 3n − 1 2n 2 ..8... 15.9..(3n) ⎥ ⎣ ⎦ 2 2 ⎡ (3n + 2) ⎤ . ∑ ⎜ ⎟ n =1 ⎝ 3n + 2 ⎠ ∞ n 2 +1 ..(3n − 1) ⎤ ⎢ 3. Folosind corolarul criteriului Raabe-Duhamel obţinem: ⎡ (3n + 3) 2 ⎤ ⎛ a ⎞ 6n + 5 2 − 1⎥ = lim n ⋅ lim n⎜ n − 1⎟ = lim n ⎢ = < 1.5.....9....9.(3n − 1) ⎤ 2 ⎡ 2..8. e prin urmare seria este convergentă...... 225 .

deci seria alternată ⎛ ∞ 3n − 1 ⎞ ⎜ ∑ (−1) n ⎟ nu este absolut convergentă. cum lim a n = 0 rezultă. • Studiem absolut convergenţa. comparăm cu seria ∑ : lim n = ∈ (0. deci seria alternată ∑ (−1) n n =1 ∞ 1 n ⋅ 2n 226 . în baza n→∞ a n +1 − a n = − 5n 2 − 5n − 1 criteriului lui Leibniz. prin urmare seria 2 n → ∞ an n → ∞ ( n + 1) ⋅ 2 n +1 modulelor este convergentă. deci şirul 2(n + 1) 2 2n 2 n(n + 1) ⋅ 2 n +1 (a n ) n ≥1 este descrescător. vom considera seria modulelor: ∞ 1 . Rezolvare: Studiem absolut convergenţa.] < 0 . pentru aceasta. ∑ (−1) n n =1 ∞ 1 n ⋅ 2n . prin urmare seria modulelor este divergentă. pentru aceasta.Rezolvare: • Studiem convergenţa. obţinem: ∑ n n=1n ⋅ 2 a 1 n ⋅ 2n lim n +1 = lim = < 1 . aplicând corolarul criteriului raportului. că seria este convergentă. Notăm a n = 3n + 2 − 3n − 1 = 3n − 1 2n 2 . ⎜ ⎟ 2n 2 ⎠ ⎝ n =1 17. ∞) şi ∑ 2 2 n =1 2n n =1 n n → ∞ bn rezultă că seriile au aceeaşi natură (criteriul 3 de comparaţie). vom considera seria modulelor: ∞ 3n − 1 ∞ 1 a 3 .

.(k + p − 1) − (k + 1)(k + 2). rezultă că seria este şi convergentă.este absolut convergentă. n =1 n( n + 1)(n + 2) ∞ 1 generalizare: ∑ .. prin p⎣ n→∞ ⎦ 1 n ∑ p k =1 227 .(n + p ) n =1 18. n(n + 1). + n( n + 1) − (n + 1)(n + 2) ⎥ = 2⎣ ⎦ ⎤ 1 1⎡ 1 1 − ⎢ ⎥ ⇒ lim S n = 4 .(k + p) ⎥ = ⎣ ⎦ ⎤ 1⎡ 1 1 1 ⎢1 ⋅ 2 ⋅ . Conform propoziţiei 2 din breviarul teoretic..... p ∈ N*.(k + p ) = ⎡ ⎤ 1 1 ⎢ k (k + 1). 4 Generalizare: n 1 = Sn = ∑ k =1 k (k + 1).. ∑ Rezolvare: Considerăm şirul sumelor parţiale. n ⎤ 1 1 n ⎡ 1 1 = ∑ ⎢ − Sn = ∑ ⎥= k =1 k (k + 1)(k + 2) 2 k =1 ⎣ k ( k + 1) ( k + 1)(k + 2) ⎦ ∞ = = ⎤ 1⎡ 1 1 1 1 1 1 ⎢1 ⋅ 2 − 2 ⋅ 3 + 2 ⋅ 3 − 3 ⋅ 4 + .... Să se arate că următoarele serii sunt convergente şi să se calculeze sumele acestora: 1 . prin urmare seria este 2 ⎣1 ⋅ 2 (n + 1)(n + 2) ⎦ n→∞ 1 convergentă şi are suma S = .....(n + p ) ⎥ ⇒ lim S n = p ⋅ p! . ⋅ p − (n + 1)(n + 2).....

. ∑ ∞ n−5 3 2 n =1 n + 5n + 4n . ∑ 1 . + 4 ⎝1 2 2 3 n n + 1 ⎠ 4 ⎢⎝ 2 3 n + 1⎠ ⎝ 5 n + 3 n + 4 ⎠⎥ ⎣ ⎦ 5 ⎛1 1 ⎞ 3⎛1 1 1 1 1 1 ⎞ . + − = 1− ⇒ lim S = 1 . ⎨5 A + 4 B + C = 1 4 4 ⎪4 A = −5 ⎩ n n ⎡ 5 3k + 2 2 3 ⎤ = ∑ ⎢− + − = Sn = ∑ 3 2 4k k + 1 4(k + 4) ⎥ ⎦ k =1 k + 6k + 8k k =1 ⎣ n ⎡ 5 5 3 3 ⎤ 5 n ⎛1 1 ⎞ 3 n⎛ 1 1 ⎞ = ∑ ⎢− + + − ⎥ = − 4 ∑ ⎜ k − k + 1⎟ + 4 ∑ ⎜ k + 1 − k + 4 ⎟ = ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎣ 4k 4(k + 1) 4(k + 4) 4(k + 4) ⎦ k =1 k =1 k =1 5 ⎛1 1 1 1 1 1 ⎞ 3 ⎡⎛ 1 1 1 ⎞ ⎛1 1 1 ⎞⎤ + = − ⎜ − + − + . rezultă că =− ⎜ − − − ⎟+ ⎜ + + − ⎟ 4 ⎝1 n + 1⎠ 4 ⎝ 2 3 5 n + 2 n + 3 n + 4 ⎠ 228 ... + − ⎟ = ⎟ − ⎜ + .urmare seria este convergentă şi are suma S = 19. C = − 3 .. p ⋅ p! n n =1 ( n + 1)! ∞ Rezolvare: n (k + 1) − 1 n ⎡1 k 1 ⎤ =∑ = ∑⎢ − ⎥= k =1 ( k + 1)! k =1 (k + 1)! k =1 ⎣ k! ( k + 1)!⎦ 1 1 1 1 1 1 1 = − + − + . Rezolvare: Avem: k −5 2 k + 5k + 4 k 3 = k −5 A B C . + ⎟ + ⎜ + + .. B = 2.. Sn = ∑ n 20. aducem la = + + k (k + 1)(k + 4) k k + 1 k + 4 acelaşi numitor şi după identificare obţinem sistemul: ⎧A + B + C = 0 ⎪ .. Prin urmare. (n + 1)! n → ∞ n 1! 2! 2! 3! n! ( n + 1)! deci seria este convergentă şi suma seriei este S = 1 . cu soluţia A = − 5 ..

n =1 Rezolvare: ∞ 1 ∞ n ∞ n2 Considerăm seriile ∑ . 49 3 49 10 3 3 630 ∞ ( −3) n + 3 + 2 2 n +1 3187 . rezultă că seria n ∞ ⎡ ( −3) 3 ⎛ 3 ⎞ n 2 ⎛ 4⎞ ⎤ ⎢ ⎜ − ⎟ + 2 ⎜ ⎟ ⎥ este convergentă şi are suma ∑ 2 ⎝ 7⎠ 7 ⎝7⎠ ⎥ n=0 ⎢ 7 ⎣ ⎦ 27 7 27 7 7 7 3187 S = − ⋅ S1 + ⋅ S 2 = − ⋅ + ⋅ = . Am obţinut că ∑ = n+2 630 7 n=0 22.1) .5 3 31 19 lim S n = − + ⋅ = − . . ∑ ∞ 5n 2 + 2n + 4 3n . ∑ . n=0 Rezolvare: ∞ ⎛ 3⎞ ∞ ⎛ 4⎞ Considerăm seriile ∑ ⎜ − ⎟ şi ∑ ⎜ ⎟ . 1− 4 3 1 − − 3 10 n n ( 7) 7 Conform propoziţiei 1 din breviarul teoretic. ∑ n n n n =1 3 n =1 3 n =1 3 229 . deci seria este convergentă şi are suma 4 4 30 40 n →∞ 19 . care sunt serii n=0 ⎝ 7 ⎠ n=0 ⎝ 7 ⎠ geometrice de raţii q ∈ (−1. S =− 40 21. ∑ ∞ (−3) n + 3 + 2 2n +1 7n+2 . deci convergente şi au sumele: 1 7 1 7 S1 = = şi S 2 = = .

avem că: Sn = ∑ k k =1 3 1 2 3 n ⎛ 1⎞ Sn = + + + . avem că + 32 3 3 3 1 + 2 + . + − = ⋅ − ⇒ Sn = + 1 2 3 n n +1 1 n +1 3 3 1− 3 3 3 3 3 3 ∞ n 3 este ⇒ lim S n = . deci este n 3 n =1 3 1 1 1 convergentă şi are suma S1 = ⋅ = .. + n2 n ⎛ 1⎞ . înmulţim această egalitate cu ⎜ − ⎟ : ⎝ 3⎠ 3 230 . înmulţim această egalitate cu ⎜ − ⎟ : 1 2 3 n ⎝ 3⎠ 3 3 3 3 1 1 2 n −1 n − Sn = − − − ... apoi adunăm cele două 2 3 n n +1 3 3 3 3 3 relaţii şi va rezulta: 2 1 1 1 1 1 1− 3 n n + + . 1 2 3 1− 3 ∞ n vom scrie şirul sumelor parţiale: Pentru seria ∑ n n =1 3 n k .. − − .... + .∞ 1 1 Seria ∑ este o serie geometrică de raţie q = . 4 n⎤ 3⎡ ⇒ S n = ⎢1 − 1 ⎥ − 3 ⎦ 4⎣ (1 )n 3 () n ∞ n2 vom scrie şirul sumelor parţiale: Pentru seria ∑ n n =1 3 Tn = ∑ Tn = 1 n k2 2 3 k k =1 3 2 2 . deci seria ∑ n 4 n→∞ 2 ⋅ 3n n =1 3 3 convergentă şi are suma S 2 = ..

care 2 ( 2) ( 2) ( 2) este o serie geometrică având primul termen 1 şi raţia − 1 .. 2 4 2 4 ⋅ S1 + 2 ⋅ S 2 + 5 ⋅ S 3 = 4 ⋅ 23.n2 1 12 2 2 (n − 1) 2 − Tn = − − − . conform propoziţiei 1 din breviarul teoretic. ∑ (−1) n =1 ∞ n +1 n ( 2) π sin n2 .... − − . 2 Aşadar. ... prin 2 2 231 . apoi adunăm cele două 3 3 2 33 3n 3 n +1 relaţii şi rezultă: n 2 − (n − 1) 2 n2 2 12 2 2 − 12 3 2 − 2 2 Tn = + + + .. prin urmare seria ∑ n este 2⎝ 4 3 2⎠ 2 n→∞ n =1 3 3 convergentă şi suma ei este S 3 = . seria ⇒ lim Tn = ∞ 5n 2 + 2 n + 4 ∑ 3n n =1 este convergentă şi are suma 1 3 3 + 2 ⋅ + 5 ⋅ = 11 . + − = 3 31 32 33 3n 3 n +1 = ∑ n k 2 − ( k − 1) 2 3k − k =1 n 2k − 1 n2 = ∑ − = 3 n +1 k =1 3 k 3 n +1 n2 1 1− 3 n2 =2∑ − ∑ − = 2S n − ⋅ − ⇒ k k 3 1− 1 3 n +1 3 n +1 k =1 3 k =1 3 3 n k n 1 n2 (1 )n ∞ n2 3⎛ 3 1 3⎞ 3 ⎜ 2 ⋅ − ⋅ ⎟ = . Rezolvare: Seria dată se mai poate scrie: 1 − 1 3 + 1 5 − 1 7 + .

2 n =1 n( n + 1)( n + 2) ∑ (−1) n =1 n R: Seria este divergentă. 7. ∑ R: Seria este divergentă. ∑ 2n + 5 n =1 ( n + 1)( n + 2)( n + 3) ∞ R: Seria este convergentă şi are suma S = 11 . ∑ n =1 ∞ 1 n +1 + n + 3 R: Seria este divergentă. 2. 12 10. 9. 232 . n =1 ∞ 4n + 3 n 4. −2 2 PROBLEME PROPUSE Stabiliţi natura următoarelor serii de numere reale şi atunci când este posibil determinaţi suma acestora: ∞ 1 1. n =1 2n + 1 + 2n + 3 ∞ 1 R: Seria este convergentă şi are suma S = 1 . ∑ 6. R: Seria este convergentă şi are suma S = 1 . ∑ ln 4n − 1 R: Seria este divergentă. ∑ n + 3 − 2 n + 2 + n + 1 R: Seria este convergentă şi are suma ( ) S = 2− 3. ∑ 2 2 n=2 n − 1 3. ⎜ ⎟ 11 ⎝ 6⎠ n =1 ∞ ∞ 5. ∞ 3n + 4 R: Seria este convergentă şi are suma S = 5 . ∑ ⎛ − 5 ⎞ R: Seria este convergentă şi are suma S = − 5 . ∑ ∞ n n =1 ( n + 1)! n =1 ∞ 8.urmare seria este convergentă şi are suma S = 1 ⋅ 1− (1 1 ) = 32 .

∑ 17. 16. 3 n =1 (3n − 2)(3n + 1) n =1 ∞ ∞ 12. ∑ ∞ 1 R: Seria este convergentă şi are suma S = 1 . n =1 3n + 2 20. ∑ 3 n + (−3) n R: Seria este divergentă. ∑ 4n + 2 R: Seria este convergentă şi are suma S = 5 . n +1 13. 1) şi are suma 1 ∞ n=0 b . 233 . b ∈ R. a. ∑ R: Seria este divergentă. 15. ⎛ n + 1⎞ ∑⎜ n ⎟ ⎠ n =1 ⎝ ∞ 1 21.11. ∑ ∞ ∞ 1 R: Seria este convergentă şi are suma S = 5 . n =1 [ ] 14. ∑ n sin n n =1 ∞ n R: Seria este divergentă. ∑ a b ∞ an n +1 ∈ (− 1. R: Seria este divergentă. ∑ ln n R: Seria este divergentă. b ≠ 0 R: Seria este convergentă dacă b−a şi este divergentă în caz contrar. 12 n =1 n + 4 n + 3 1 R: Seria este convergentă şi S = 1 . 24 n =1 (3n − 2 )(3n + 1)(3n + 4 ) ∞ 18. 2 2 n =1 n + 3n + 2 n 3 Să se studieze natura următoarelor serii: ∞ 4n − 1 19. ∑ (−3) n+3 + 2 2n+1 R: Seria este convergentă şi are suma 8 n+ 2 n =0 176 2 S = − 43 .

∑ sin n n =1 1 4 ∞ ⎛ 1 ⎞ 31. 3 n=1 5n − 1 28. rezultă n n ∞ 23. deci este divergentă. R: Folosind criteriul 3 de comparaţie. R: Seria este convergentă. ∑ 25. R: Seria este convergentă. ∑ ( −1) n n =1 ∞ 5n − 3 3n + 5 + 3 n +1 R: Seria este divergentă. R: Seria este divergentă. ∑ 3n + n + 1 + n + 2 n =1 ∞ 6n 2 − 2n + 1 R: Seria este divergentă. R: Seria este divergentă. ∑ ∞ ∞ nn n n =1 n!⋅3 ∞ 6n 2 + 5 R: Seria este convergentă. 30. ∑ 27. ∑ 2 n + 1 4n + 2 n =1 234 . ∑ n n =1 n + 5 ∞ 1 33. R: Seria este divergentă.22. n=2 ln n 26. ∑ ln⎜1 + ⎟ ⎜ ⎟ n⎠ n=1 ⎝ ∞ 1 32. 7 2 ∞ 5 29. ∑ (− 2 ) + 3 n =1(− 2 ) n +1 24. R: Seria este divergentă. R: Seria este divergentă. ∑ 2n − 1 n =1 n + 4 n + 3 3 R: Seria este convergentă. ∑ ∞ 1 n=1ln(2n + 1) 1 ln(n 2 + 2) n =1 ∞ ∞ că seria are aceeaşi natură cu seria ∑ 1 .

∑ n =1 n3 + 2 + 1 1 n4 + 2 + 3 n2 +1 + 7 3 − 1 4 37.. 39. ∑ ⎛ 4n − 1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎝ 3n + 2 ⎠ ∞ n R: Seria este divergentă. R: Seria este convergentă.. ∑ n(n 2 − 1) n =1 ( ) n R: Seria este convergentă. 1 ⎛ 3⎞ ∑ n ⋅⎜ 5⎟ ⎝ ⎠ n =1 ∞ n =1 ∞ 44. ⋅ (4n − 3) 41. R: Seria este divergentă dacă a ∈ (0..( 2n − 1) ⎤ ⎢ ⎥ n =1 ⎣ 2... R: Seria este convergentă. 235 . R: Seria este divergentă.6.( 2n) ⎦ n R: Seria este convergentă... a > −1 R: Seria este divergentă dacă n =1 ( a + 1)(a + 2) K ( a + n) 3 42.5. 43.4. n =1 n + a . ∑ (3n − n) n =1 ∞ 38. 1] (are n2 +1 36. ∑ 35. ∑ 1⋅ 5 ⋅ 9 ⋅ .. 45.a > 0 ∑4 n =1 n! n R: Seria este divergentă. ∑ n =1 ∞ 1 n =1 2 n + 5n + 7 3 ∞ 3 4 ∞ R: Seria este convergentă..... 1] şi este convergentă dacă a > 1 . ∑ ⎡1.34. R: Seria este divergentă. R: Seria este convergentă.. ∑ ∞ ∞ 1 n aceeaşi natură cu seria armonică) şi este convergentă dacă a > 1 . 40. ⋅ (5n − 4) a ∈ (− 1. ∑ ∞ ∞ ∞ n =11⋅ 6 ⋅11⋅ . n! .3..

nn 46. 50. ∑ n =1 ( −1) n n n 65.. ∑ ⎛ ⎜ ⎟ 5n + 4 ⎠ n =1⎝ ∞ 2 n 2 −3 ∞ R: Seria este convergentă. ∑ (−1) n −1 sin 1 n 236 . ∑ n 2 + 2n + 3 − n 2 − 2n + 3 (n + 1)! (n + 3)! n a . ⋅ (4n + 1) ⎦ ∞ 51. ∑ ∞ n! an. ∑ ⎛ 3n − 1 ⎞ ⎜ ⎟ ∞ n =1 ∞ n ⎝ 3n + 2 ⎠ ⎝ ⎠ 2 49. ∑⎜ n ⎝ ⎛ n! ⎞ n ⎟ ⎠ n =1 ∞ ∞ n 53. 60. ∞ ∑ (−1) n n =1 n ∞ 3n − 1 2n 3 n 63. ∑ (−1) n n =1 ∞ ∞ 1 n +1 64... ∑ (−1) n n =1 ∞ 1 n − ln n 69. ∑ 58. n 48. ∑ 67. ⋅ (4n − 3) ⎤ ⎢ ⎥ n =1⎣ 5 ⋅ 9 ⋅ 13 ⋅ . R: Seria este convergentă. ∑ (−1) n 3n − 1 2 2n + 1 n n =1 2n 2 n =1 ∑ 1 n⋅2 n 62. ∑ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ n =1 ∞ ⎝ n + 2n + 3 ⎠ 2 n + 3n n! n =1 ∞ 55.. ∑ (−1) n n =1 ∞ ∞ ∞ (−1) n ∞ 1 59. ∑ (n!) 2 n =1 ( 2n)! ∞ 56. a > 0 2 ⋅ nn n =1 n 2 n2 ∞ 52. ∑ (−1) n ⎛ 5n + 3 ⎞ ⎜ ⎟ 5n + 2 n =1 R: Seria este divergentă. a > 0 54. ∑ (−1) n n =1 ∞ 61. R: Seria este convergentă. n n! n =1 ( −3) n =1 ∑ ∞ 68. ∑ (−1) ⎛ 2n + 3 ⎞ ⎜ ⎟ ⎝ 2n − 1 ⎠ n =1 ∞ n =1 n! ( −1) n 66. R: Seria este divergentă. a>0 n n =1 2 ⋅ ( 2n − 1)! n =1 Studiaţi convergenţa şi absolut convergenţa seriilor: n ( ) 57. ∑ ⎡ 1 ⋅ 5 ⋅ 9 ⋅ .. ∑ n =1 n! 5n + 3 ⎞ 47. ∑ ⎛ n2 + 3n + 5 ⎞ ⋅ a n .

∑ n =1 ∞ ∞ an 2 + bn + c n =0 n! . n2 + n − 1 (n + 2)! R: 1 . ∑ ∞ n =1 (−1) + n (−4) n n =1 ∞ R: 13 . calculaţi suma următoarelor serii: 70. ∑ n =1 ∞ ∞ n =1 ∞ 1 n(n + 1) R: 1 R: 1 . 9 (n + 1) n + n n + 1 R: 1 . 2 81. 6 237 . ∑ n =1 R: 1 R: 1 12 73. b. ∑ ∞ 4 n+3 − (−1) n 3n+1 5 n+2 n=1 78. ∑ 79. ∑ n =1 ∞ n+2 n!+ ( n + 1)!+ ( n + 2)! n R: 1 . 200 77. ∑ n =1 ∞ ∞ 4n 4n 4 + 1 1 n + 5n + 6 5n − 1 3 2 R: 1 . 75 82. ∑ n =1 ∞ 74. ∑ 76. ∑ 75. c ∈ R R: e(2a + b + c ) .Atunci când este posibil. 2 n =0 ∞ n =1n + 4n + 3n 1 2 R: 17 . a. ∑ 2 n +1 + 3 n + 2 5n R: 89 . ∑ 71. 2 80. R: 2057 . 18 1 n(n + 1)(n + 2)(n + 3) 1 (2n − 1)(2n + 1)(2n + 3) 72.

8 5 ∞ 2 n + (−1) n +1 86. ∑ n =1 ∞ ∞ n + (−1) n 5n R: 7 . . ∞ ∞ 1 3n n =1 π sin n3 n −1 ∑ (−1) n =1 ∞ cos nπ 3n 93. ∑ 92. a >1 an n =1 ∞ 2 R: 2a 3 . (a −1) 91. ∑a n =1 n n . a >1 (a −1) 2 . ∑a n =1 n2 .83. ∑ n2 + n +1 2n n =1 n =1 n R: 9 . a >1 n R: a (a +1) (a −1)3 . ∑ (−2) n +3 + 3 2 n +1 10 n + 2 n =0 ∞ n +3 ∞ + 2 2n+1 95 ∑ (−3) n+ 2 n =0 5 238 . 90. ∑ ∞ 1 2 n =1 ( 2n + 3)(4n − 1) ∞ R: 1 R: 12 a 88. ∑ 2n + 3n + 4 R: 5 6 87. R: 23 . 48 84. 89. ∑ 5n n =1 2 ∞ 85. ∑( n =1 n + 2 − 2 n +1 + n ) 94. ∑ ∞ n(n + 1) .

∑ (−1) n n =1 n!(1 + 2 ) 104. 98.a > 0 n ⎠ n =1 ⎝ ∞ n n ∞ ⎛ n ⎞ 121. ∑ 4 110. n ∑n n =1 ∞ n =1 ∞ sin ⎛ π 3n 1⎞ 120.. ∑ (−1) n −1 n =1 ∞ ∞ nn (n + 1) n n n ∞ 103. ∑ cos n ⎜ ⎟ 106.a>0 n =1 n!⋅ ( n + 2)! ∞ 116. ∑ 3n + 5 ⋅ a n .. ∑ (2n + 1)! n a .. ⎜ ⎟ 11 n =1 ⎝ ⎠ ∑ n ln⎜1 − n ⎟ ⎠ ⎝ 239 ..96. 3 4 3 8 3 3 16 99. ∞ (−1) n +1 ∑ n +1 n =1 ∞ 102.. ∑ n =1 n! ∞ n =1 115.. ∑ ⎜ 2 +n7 ⎟ 122. ∑ 2n + 1 113. ∑ n =1 ∞ 1 1 1 1 1 1 + 2 + 3 + 4 + . ∑ ⎛ 107. ∑ ⎛ ⎜ n + 1⎞ n ⎟ ⋅a . +3 − −3 + +3 − . ∑ ⎛ 4n − 3 ⎞ ⎜ ⎟ ∞ n =1 n ⎝ 7n + 1 ⎠ 2 117.. + 2 n −1 + 2 n + . 97... a > 0 ∞ n =1 5n + 3 119. a > 0 2n + 3 118.. ∑ 111. ∑ n =1 ⎝ n + 1 ⎠ n =1 4 n + 7 n =1 n ∞ ∞ (−1) 1 109.. ∑ Stabiliţi natura seriilor: 101. ∑ ∞ ∞ n =1 1 n +5 3 1 n =1 ln( n + 1) ∞ ∞ n ⎞ 3n − 2 105... ∑ n +1 7 5 + 4 ⋅ 5 n+ 2 n =1 2 n =1 3 + 8n − 1 7n 114. 1 2 3 2 3 2 3 n+3 n +1 n +1 ∞ 4 − (−1) 3 5 n+2 ∑ (−1) n (2n + 1) 3n n =1 ∞ 3 n + (−1) n +1 (−4) n n =1 1 1 1 1 1 1 100.. ∑ ∞ 1 n + 7n + 4 n =1 2 108. ∑ 3n + 2 ⋅ a n .. ∑ 2 n n =1 n =1 n + 1 + n3 + 1 ∞ 3 2 ∞ 2 n + 5n 112.

a>0 2n n (a + 1)(2a + 1) K (na + 1) ∑ (b + 1)(2b + 1) K (nb + 1) . ∑ n 2 ∞ 1 155. ∑ n =1 ∞ 1 n n 129. π ⎞ 130. a > 0 ⎜ 2 ⎟ n =1 n3 ⎝ n ⎠ 124. ∑ (n + 1) n2 n ( n +1) (n + 2) n n =1 n 154. 134. ∑ n5 n =1 n! ∞ 133. 143. a >0 146. n! ∞ n + 2 − n +1 n+3 −3 ∞ n =1 n=2 3 ) n + 1) 1 ⎛6⎞ ∑ n ⋅⎜ 5 ⎟ ⎝ ⎠ n =1 n ∞ n a b ⎛a⎞ ∑ n!⎜ n ⎟ . a > 0 152. n =1 ⎛ 2n ⎞ ∑ ⎜ 3n − 1 ⎟ ⎠ n =1 ⎝ ⎛ 6n 2 + 7 n + 5 ⎞ ∑ ⎜ 2n 2 + 5n + 9 ⎟ ⎟ ⎜ n =1 ⎝ ⎠ ∞ 2 150. b ∈ R+ 149. 142. a ∈ ⎛ 0. a > 0 ⎝ ⎠ n =1 ∑ 3 ⋅ 7 ⋅11K⋅ (4n − 1) n =1 2 ⋅ 5 ⋅ 8 ⋅ K ⋅ (3n − 1) n 144. ∑ ⎛ 3n − n + 1 ⎞ ⎜ ⎟ 2 ⎜ ⎟ n =1 ⎝ 3n + 1 ⎠ 128. ∑ n + 2 − 2 n + 1 + n ⎜ ⎟ 3 ⎝ 2⎠ n =1 ∞ ( ) ∞ n =1 131. 2 ∑ α (α + 1)(α + 2) K (α + n − 1) . b ∈ R ⎜ ⎟ n =1 ⎝ n + b ⎠ ∞ ∞ n =1 n 2 127. α > 0 n n!⋅a ∑ n n ⋅ 2 n . ∑ n =1 ∞ ∞ 1 2n + 1 − 2n − 1 138. ∑ 7n + 8 3n 2 − 2 1 1 +L+ ∞ ∞ 1+ ∞ 2n n + 5 n 135. ∑ ∞ 3n n +1 n n n =1 ( 2 + 1) ∞ 151. ⎜ ⎟ ∞ n =1 n n ⎝ n ⎠ ∞ 153. ∑ n =1 ∞ 1 2n + n − 1 3 132. a > 0 147. ∞ 3n n+1 ∑ (1 + 2 n ) n n =1 ∞ 2 125. ∑ ⎜ n + 1 ⎟ ⋅ a n . ∑ 2 n tg an . ∑ 2 ∑ ∑ (3n + 7)n n n n n =1 n =1 n =1 137. 140. n ( n +1) ∑n n=2 ∞ 2 1 −1 126. 1⎞ ⎛1 ∑ ⎜ n − sin n ⎟ ⎠ n =1 ⎝ ∞ 141. n =1 ∞ ∞ ⎛a⎞ ∑ n ⋅ ⎜ e ⎟ . ( ∑ ( ∞ ∞ 1⎞ ⎛ ∑ ⎜1 − cos n ⎟ ⎠ n =1 ⎝ ∞ 139. arctg 1 136. ⎝ ⎠ n =1 ∑a n=0 ∞ n ⋅ tg ∞ a . 145. a. ∑ ⎛ n + n + 1 ⎞ ⎜ ⎟ ln n ⎜ n 2 +1 ⎟ n =2 (ln n) n =1 ⎝ ⎠ +1 ⋅an. a. ∑ ⎛ n + a ⎞ .∞ ⎛ 2 ⎞ 123. ∑ ⎛ n + 1 ⎞ ⋅ a n .a > 0 240 . 148.

n =1 ∑a n =1 ∞ ln n . n ∞ n ∑ n(n + 1)(n + 2) n =1 n ∞ 2n + 3 ∑ ( n 2 + 3n + 5 − n 2 − 3n + 5 ) n 179. ∑ 5 ⋅ 9 ⋅ 13 ⋅ K ⋅ (4n + 1) n =1 ∞ 2 ⋅ 7 ⋅ 12 ⋅ K ⋅ (5n − 3) n2 + n −1 ∑ (n + 1)! 187. 163. n ∑3 n =1 ∞ n ∑ ln⎜ ⎜ n =1 ∞ ⎛ n + 1⎞ ⎟ 170. 0 < a < b 1 n(n + 1) ( n + n + 1) a(a + 1)(a + 2) K (a + n) ∑ n =1 5 4 n+2 183. a > 0 181. 186. n3 + 1 2n + 5n ∑ 2 n+1 + 5 n+1 n =1 ∞ 241 . n =1 ∞ ∞ (n!) 3n + 2 n ∑ n! 174. 169. a > 0 ⎜ ⎟ n =1 ⎝ ⎠ ∑ b(b + 1)(b + 2) K (b + n) . 166. ∑ (−1) n =1 ∞ n −1 ln 3n 2 + 2 165. 182. 0 < a < 1 2 ∑ (−1) ∞ n =1 ∞ n −1 n +1 (n + 1) n + 1 − 1 ⎛ 1 ⎞ ∑ (−1) n −1 ⎜ 2 ⎟ ⎜ ⎟ n =1 ⎝ ⎠ ∞ 1 ⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ K ⋅ (2n − 1) 162. n =1 ∞ ∑ n =1 n 2 + 1 188. ∑ n+a n =1 1 . a > 0 173. ∑ (n + 1)(n + a) − n . ∑ (2n)! n =1 n =1 ∞ ⎛ n ⎞ ∑ ⎜ 3n − 1 ⎟ ⎠ n =1 ⎝ ∞ n =1 ∞ ∞ 2 n −1 176. n2 + 1 n −1 ∑ (−1) n =1 ∞ n −1 2 + ( −1) n n2 1 −n n +1 2n + 1 4 167. 178.156. a > 0 157. ∑ n =1 ∑ n =1 ∞ 1 n +1 + n +1 2 ∞ 185. ∞ ∑ (−1) ∑ (−1) n =1 n 1 n ⋅ 3n 1 164. 180. ⎜ ⎟ n =1 ⎝ ⎠ n+3 n +1 n +1 ∞ ∞ 4 − (−1) 3 n2 ∞ n =1 ⎛ 3 + 4n ⎞ ∑ ⎜ 3n + 1 + 4 n +1 ⎟ ⋅ a n . ∑ n 2 e − n n =1 ∞ ( ) ∞ n 158. 172. n =1 ∞ n =1 ∞ ∑ e − (a ln n + ln n ).a > 0 n 159. 161. 175. ⎛ n2 + 3n + 5 ⎞ ∑ ⎜ n2 + 2n + 3 ⎟ ⋅ a n . 184. ∑ (−1) n−1 2 ⋅ 4 ⋅ 6 ⋅ K ⋅ (2n) n =1 160. ln n ∑ 3 ⋅ n! n n =1 n ∞ 2 an ⋅nn ∑ n! . 4 ⎟ ⎝ n ⎠ ∑n n =2 ∞ ∞ 2 1 171. a > −1 177. ∑ (−1) n =1 ∞ e n +1 −n2 168.

n =1 ∞ (−1) n (2n + 1) ∑ 3n n =1 195. ∞ 3 242 . 199. ∑ ⎛ 3n + 2 ⎞ ⎜ ⎟ 5n − 1 ⎝ 2 n 2 +1 196. ∑ (2n − 1)!! 1 ⋅ (2n)! n n =1 ∞ 197. a.a > 0 191. a > −1 200. ∑ n =1 ∞ n =1 1 n n+5 ⎠ 193.a > 0 3n 2 ⎟ n =1 ⎝ ⎠ ∞ n 192.189. ∑ a ln n . ∞ ∑⎜a ⎜ ⎛ n 2 + n +1⎞ ⎟ . ∑ b n + an n =1 n + 1 2n − 1 5n 3 + 7 n + 4 198. n=1(2n )! ∞ ∑ 2n + 3 ⋅ a n =1 ∞ 3n + 5 n . ∑ arcsin n =1 ∞ ∞ ∑ n =1 ⎡ (2n − 1)!!⎤ ∑ (−1) n −1 ⎢ (2n)!! ⎥ n =1 ⎣ ⎦ a ∞ n +1 1 . ∑ ∞ n 2n 190. a > 0 194. b ∈ R .

3) pentru orice r ∈ (0. SERII DE PUTERI BREVIAR TEORETIC Fie seria de puteri ∑ a n x n . 243 . ω = ∞ ⎪ ⎩ Observaţie. ∞ ) . Fie ∑ a n x n o serie de puteri n =1 ∞ n =1 ∑ a n x n există R . astfel încât: ∞ şi R raza de convergenţă.2.7.− R ) ∪ (R. R ) . Observaţie. Pentru orice serie de puteri 1) seria este absolut convergentă pe intervalul (− R. r ] . R = ⎨∞. 0 ≤ R ≤ ∞ . R ) . Se numeşte mulţime de convergenţă a n =1 ∞ seriei de puteri mulţimea formată din punctele în care seria este convergentă: C = {x∈R n =1 ∑ a n x n convergentă ∞ }. ω = 0 ⎪0. Se poate calcula ω şi după formula: ω = lim a n +1 n → ∞ an . ω ≠ 0 ⎪ω ⎪ . Teorema 2 (Cauchy-Hadamard). R se numeşte rază de convergenţă. 2) seria este divergentă pe mulţimea (− ∞. Teorema 1 (Teorema lui Abel). Dacă notăm ω = lim n a n . atunci n→∞ ⎧1 . seria este uniform convergentă pe intervalul [− r.

∑ (− 1)n n =1 n ⋅ 5n 244 . Fie seria de puteri ∑ a n x n şi S ( x ) suma acesteia. Fie seria de puteri ∑ a n x n şi S ( x ) suma acesteia. n =1 ∞ a) funcţia S ( x ) admite primitive şi este integrabilă pe orice interval [a. b) funcţia S este derivabilă pe intervalul de convergenţă şi derivata acesteia S ' (x ) este egală cu suma seriei derivatelor. x ∈ R . c) abstracţie făcând de o constantă. pentru ∞ ∞ n =1 n =1 Atunci: [a. b) seria primitivelor are aceeaşi rază de convergenţă R ca şi seria dată. R) are loc relaţia: b ∞ a n =1 n n ∫ ∑ a n x dx = ∑ ∫ a n x dx = ∫ S ( x)dx . n =1 a a ∞ b b PROBLEME REZOLVATE 1. R) avem: n n ∫ ∑ an x dx = ∑ ∫ a n x dx = ∫ S ( x)dx şi în particular. pentru x ∈ (− R. Teorema 4. Să se studieze convergenţa seriei de puteri: ∞ 1 ⋅ xn .Teorema 3. b] ⊂ (− R. n =1 ∞ Atunci: a ) seria derivatelor are aceeaşi rază de convergenţă R ca şi seria dată. b] ⊂ (− R. R) .

că seria ∑ (− 1)n 1 este convergentă. rezultă că: 1) seria este absolut convergentă pe intervalul (− 5. n ⋅5 n =1 1 1 ∑ (− 1)n .5) . Avem că: (− 1)n +1 = lim n→∞ 1 (n + 1) ⋅ 5 n +1 1 n ⋅ 5n = lim n → ∞ 5(n + 1) ω = lim n → ∞ an (− 1)n = 1 . • Studiem natura seriei pentru R = ±5 : ∞ Pentru R = 5 . În concluzie. Fie a n = (− 1)n a n +1 1 n ⋅ 5n n . Să se determine mulţimea de convergenţă a seriei de puteri: ⎛ 2n + 1 ⎞ n ⎟ ⋅ ( x − 3) . n n ∞ ∞ conform criteriului lui Leibniz.5] . seria este uniform convergentă pe intervalul [− r. 2) seria este divergentă pe mulţimea (− ∞.Rezolvare: • Calculăm raza de convergenţă. care n =1 n ∞ n =1 n =1 ∞ n n⋅5 este divergentă (seria armonică).−5) ∪ (5. r ] . ∞ ) . adică n 1 ∑ . 3) pentru orice r ∈ (0. rezultă. ⎝ 6n − 5 ⎠ n =1 n ∑⎜ ∞ 245 . seria de puteri devine: ∑ (− 1)n 1 ⋅ 5 n . seria este convergentă pe mulţimea (− 5. deci 5 R= 1 • Conform teoremei lui Abel.5) . şirul u n = este descrescător şi are limita zero. x ∈ R . 2. seria de puteri devine: ∑ (− 1)n 1 ⋅ (−5) n . Pentru R = −5 . adică n n =1 ω = 5.

2) seria este divergentă pe mulţimea (− ∞. adică ⎜ ⎟ n (u n )n ≥1 este divergent (nu există n =1 n⎛ ∑ (− 1) ⎜ ∞ 6n + 3 ⎞ ⎛ 6n + 3 ⎞ . adică ⎜ ⎟ n =1 ⎝ 6n − 5 ⎠ ⎛ 6n + 3 ⎞ . seria de puteri devine: ∑ ⎛ 2n + 1 ⎞ ⋅ (−3) n .−3) ∪ (3. Avem: ⎜ ⎟ ⎝ 6n − 5 ⎠ n ω ⎛ 2n + 1 ⎞ = lim n a n = lim n ⎜ ⎟ n→∞ n → ∞ ⎝ 6n − 5 ⎠ n 1 = 1 . ∞ ) . deci. avem că şirul ⎟ . • Studiem natura seriei pentru y = ±3 : n ∞ Pentru y = 3 . Fie an = ⎛ 2n + 1 ⎞ . seria de puteri devine: ∑ ⎛ 2n + 1 ⎞ ⋅ 3 n . Vom determina mai întâi mulţimea de ∞ convergenţă a seriei ∑ ⎛ 2n + 1 ⎞ ⋅ y n . deci seria este divergentă. Notăm u n = ⎜ ⎝ 6n − 5 ⎠ n =1 ⎝ 6n − 5 ⎠ ∑⎜ ∞ ⎛ 6n + 3 ⎞ n n 4 lim 6 8 n 5 8 ⎞ ⎛ n− lim u n = lim ⎜1 + = e 3 ≠ 0 .3) . r ] . avem că ⎟ ⎟ . ⎜ ⎟ n =1 ⎝ 6n − 5 ⎠ n • Calculăm raza de convergenţă. 3 ω • Conform teoremei lui Abel.Rezolvare: • Notăm y = x − 3 . n ∞ Pentru y = −3 . seria este uniform convergentă pe intervalul [− r. 3) pentru orice r ∈ (0. 246 . seria este divergentă. notăm u n = (− 1)n ⎜ ⎟ ⎝ 6n − 5 ⎠ ⎝ 6n − 5 ⎠ n→∞ n n =1 ⎝ 6n − 5 ⎠ n lim u n ). avem: 1) seria este absolut convergentă pe intervalul (− 3. conform ⎟ = e n→∞ 6n − 5 ⎠ n→∞ n → ∞⎝ criteriului suficient de divergenţă. deci R = = 3 .3) .

mulţimea de convergenţă a seriei ∑ ⎛ 2n + 1 ⎞ ⋅ (x − 3)n este (0. 1 ⎞ .− ⎞ ∪ ⎛ .3) ⇔ ⇔ −3 < y < 3 ⇔ −3 < x − 3 < 3 ⇔ 0 < x < 6 .6) . n 3 n +1 ω = lim a n +1 an n→∞ = lim + ( −4) n +1 n +1 n→∞ 3 + ( −4) n n n = lim 3 n + 1 + ( − 4) n + 1 n ⋅ = n → ∞ ( n + 1) 3 n + ( − 4) n n = lim ⋅ n → ∞ ( n + 1) n +1 ⎛ ⎞ (−4) n +1 ⎜ − 3 + 1⎟ ⎝ 4 ⎠ =4⇒ R= 1 4 ⎛ 3n ⎞ (−4) n ⎜ − + 1⎟ 4 ⎝ ⎠ ( ) ( ) Conform teoremei lui Abel.În concluzie. rezultă că: 1) seria este absolut convergentă pentru y ∈ ⎛ − 1 . Fie an = 3 + (−4) . ⎟ ⎟ ⎜ ⎜ 4⎠ ⎝ 4 ⎠ ⎝ 247 . Prin urmare. ∞ ⎞ . Să se determine mulţimea de convergenţă a seriei de puteri 3 n + ( − 4) n ⋅ ( x + 2 )n n n =1 ∑ ∞ Rezolvare: • Notăm y = x + 2 . ⎟ ⎜ n =1 ⎝ 6n − 5 ⎠ ∞ n 3. seria de puteri este convergentă pentru y ∈ (− 3. ⎜ ⎟ ⎝ 4 4⎠ 1 1 2) seria este divergentă pentru y ∈ ⎛ − ∞. n ≥ 1 . ∑ 3 + (−4) y n n =1 n • n n Calculăm raza de convergenţă. Vom determina mai întâi mulţimea de n ∞ n convergenţă a seriei.

(∀ )n ∈ N * .3) pentru orice r ∈ ⎛ 0. deoarece c n = d n − bn . seria de puteri devine: ∑ 3 + (−4) ⎛ 1 ⎞ . 1 ⎞ . Dacă ∞ n =1 presupunem că seria ∑ d n este convergentă. rezultă că şi seria ∑ c n este convergentă. n ∈ N * . n =1 ∞ n =1 248 . seria este uniform convergentă pe ⎟ ⎜ intervalul [− r. Notăm bn = (− 1)n 1 ⋅ ⎛ 3 ⎞ . ⎜ ⎟ 4 n =1 n ⎝ 4⎠ n n ⎤ ∞ ⎡ adică ∑ ⎢(− 1)n 1 ⋅ ⎛ 3 ⎞ + 1 ⎥ . prin urmare seria este convergentă. n ∈ N * ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ n ⎝ 4⎠ n ⎝ 4⎠ n⎥ n =1⎢ ⎣ ⎦ cn = ∞ n 1 . adică ⎜ ⎟ 4 n ⎝ 4⎠ n =1 n Studiem natura seriei pentru y = ± 1 : ∞ ⎡1 ⎛ 3 ⎞n 1 ⎤ . Avem că seria ∞ 1 ⎛ 3 ⎞ este convergentă ∑ ⋅⎜ ⎟ ∑ ⎢ ⋅ ⎜ ⎟ + (− 1)n ⋅ ⎥ n ⎝ 4⎠ n⎥ n =1n ⎝ 4 ⎠ n =1⎢ ⎣ ⎦ (folosind criteriul raportului) şi seria ∑ (− 1)n ⋅ 1 este convergentă n =1 ∞ n (folosind criteriul lui Leibniz). n ∈ N * şi d n = (− 1)n 1 ⋅ ⎛ 3 ⎞ + 1 . seria de puteri devine: ∑ 3 + ( −4) ⎛ − 1 ⎞ . • ⎝ 4⎠ 4 n n ∞ n 1 Pentru y = . Avem că seria ⎜ ⎟ n n ⎝ 4⎠ n n =1 ∑ bn este convergentă (folosind criteriul lui Leibniz). r ] . n n ∞ n Pentru y = − 1 . ∞ contradicţie. Prin urmare seria ∑ d n este divergentă.

∀n ≥ 0 . 1 = 1 . avem: 1) seria este absolut convergentă pentru x ∈ (− 3. deoarece lim b2 n = 5 şi lim b2 n +1 = 3 . 5 3 3 ω +4 { } • Conform teoremei lui Abel. 1 n Rezolvare: • Calculăm raza de convergenţă. ω = lim n a n = lim n→∞ n →∞ n ((− 1) 1 n 1 n +4 ) n = lim n→∞ (− 1)n + 4 . n ≥ 0 3n . Fie a n = ((− 1) 1 +4 ) n . ⎥ ⇔ − < y ≤ ⇔ − < x + 2 ≤ ⇔ − < x ≤ − . seria ∑ 3 + ( −4) ⋅ y n este convergentă pentru n =1 n 1 1 1 1 9 7 ⎛ 1 1⎤ y ∈⎜− . n≥0. deci 249 . deci R = = 3 . seria de puteri devine: ∑ fie bn = ∞ n =0 ((− 1)n + 4) n 3n .−3) ∪ (3. avem că b2 n +1 = 1. ∞ ) . n ≥ 0 . 4 4 4 4 4 4 ⎝ 4 4⎦ Am obţinut că mulţimea de convergenţă a seriei n =1 ∑ ∞ 3 n + ( −4 ) n n ⋅ ( x + 2 )n este ⎛ − 9 . fie bn = 1 (− 1) n +4 1 1 .3) .n ∞ n În concluzie. n→∞ n→∞ n → ∞ (− 1) rezultă că ω = lim 1 = max 1 . Să se determine mulţimea de convergenţă a seriei de puteri n n n = 0 (− 1) + 4 ∑ ∞ ( xn ) . 2) seria este divergentă pentru x ∈ (− ∞. ((− 1)n + 4) n . − 7 ⎤ . • Studiem natura seriei pentru x = ±3 : Pentru x = 3 . ⎜ ⎥ ⎝ 4 4⎦ 4.

putem scrie că ∑ x n = n =1 ∞ x . 3) .1) . seria de puteri devine: ∑ fie c n = n→∞ ∞ lim c 2n +1 = −1 ⇒ lim c n ≠ 0 şi conform criteriului suficient de n→∞ (− 3)n . avem că ((− 1)n + 4) n (− 3)n . Pentru x ∈ (− 1. seria ∑ x n este convergentă şi are suma ∞ n =1 1 x (am folosit seria geometrică). Prin urmare.1) .n→∞ lim b2n +1 = 1 ⇒ lim bn ≠ 0 şi conform criteriului suficient de n→∞ divergenţă rezultă că seria este divergentă. n =1 ∑ nx n ∞ Rezolvare: Considerăm seria de puteri ∑ x n . n =1 ∞ • • Raza de convergenţă a acestei serii este R = lim ∞ an a n +1 n→∞ = 1. 1− x 250 . Pentru x = −3 . deci divergenţă rezultă că seria este divergentă. n ≥ 0 . ∀x ∈ (−1. Să se determine mulţimea de convergenţă şi suma următoarelor serii de puteri: 5. n n n = 0 ((− 1) + 4 ) c 2 n +1 = −1. ∀n ≥ 0 . Prin S ( x) = x ⋅ ∑ x n = x ⋅ = 1− x 1− x n=0 urmare. mulţimea de convergenţă a seriei de puteri este (− 3.

Înmulţind cu x relaţia precedentă. Înmulţind cu x relaţia precedentă.1) .1) .1) . 6. rezultă că ∑ x n = ⎛ x ⎞ . obţinem: n =1 ∑ (n + 1)nx n = ∞ 2x (1 − x) 3 . n =1 ∑ n(n + 1) x n Rezolvare: Considerăm seria de puteri ∑ x n +1 . 251 . ∀x ∈ (−1.1) . ∀x ∈ (− 1. ⎜ ⎟ n =1 ( ) ' ⎝1− x ⎠ relaţie echivalentă cu: ∑ (n + 1) x n = n =1 ' ∞ 2x − x 2 (1 − x) 2 . ∀x ∈ (− 1.1) . ∀x ∈ (− 1.1) . ∀x ∈ (− 1.1) . obţinem: n =1 ∑ nx n = ∞ ∞ x (1 − x) 2 .1) . Aplicând din nou teorema 3. Avem că ∑ x n +1 = x 2 ⋅ ∑ x n = x . care are raza de convergenţă n =1 ∞ 2 ∞ R = 1 . 1− x n =1 n=0 ∞ ∞ ⎛ 2 ⎞ Aplicând teorema 3. ∀x ∈ (− 1. ∀x ∈ (− 1. rezultă că ∑ x n +1 ' = ⎜ x ⎟ .∞ ' Aplicând teorema 3.1) . rezultă că ⎟ . ∀x ∈ (− 1. de unde obţinem: ∑ (n + 1) x n = ⎜ ⎜ (1 − x ) 2 ⎟ n =1 ⎝ ⎠ n =1 ∞ ( )' ⎛ 2x − x 2 ⎞ ∑ (n + 1)nx n −1 = ∞ 2 (1 − x) 3 . ∀x ∈ (−1. ⎜ ⎟ relaţie echivalentă cu: ∑ nx n −1 = n =1 ∞ n =1 ( ) 1 ' ⎝1 − x ⎠ (1 − x )2 .

obţinem: n =1 ∑ n2 xn = 2x (1 − x) 3 − x (1 − x) 2 . n =1 n ∞ 252 . deci ∑ xn = − ln(1 − x).1) .1) . putem scrie că 1− x ∞ 1 . ∀x ∈ (− 1. pentru x ∈ (− 1. 1− x Pentru x = 0 obţinem C = 0 . Aplicând teorema 4. ∀x ∈ (− 1. ∀x ∈ (− 1.1) . n =1 n ∑ ∞ xn Rezolvare: Considerăm seria de puteri ∑ x n −1 . rezultă că ∑ x n −1 = 1− x n =1 n =1 ∞ xn n =1 n ∑ ∫ x n −1dx = ∫ ∑ x n −1dx + C .1) avem: n =1 ∞ ∑ n 2 x n = ∑ (n 2 + n − n) x n = ∑ (n 2 + n) x n − ∑ nx n şi folosind n =1 n =1 n =1 ∞ ∞ ∞ ∞ rezultatele obţinute la problemele 5 şi 6.1) . 8. Prin urmare. sau n =1 ∑ n2 xn = ∞ x2 + x (1 − x) 3 . ∀x ∈ (− 1. adică n =1 ∞ ∞ ∑ =∫ 1 dx + C = − ln(1 − x) + C .1) .1) . ∀x ∈ (− 1. având raza de convergenţă n =1 ∞ R = 1 şi suma S ( x ) = 1 .7. n =1 ∑ n2 xn ∞ Rezolvare: Pentru x ∈ (− 1.

R: serie convergentă pentru x ∈ (− 3. 3] şi divergentă în rest. n =1 ∑ (− 1) ∞ n +1 1 (2n − 1) ⋅ 3 n ⋅ xn . x ∈ R . 7. x ∈ R ⎝ 5n + 1 ⎠ n =1 ∑⎜ ∞ ⎛ 3n − 2 ⎞ n R: C = 1 . 11 (3 3 ) n 2 n =1 2 ⋅ n ∑ ∞ ∞ xn R: C = [− 2. 3) R: C = {0} R: C = [− 1. ∞ ) nn n ∑ n! x n =1 ∞ n =1 10. 1) ∑ n!⋅x n ∞ ∑ n =1 xn n 2n − 1 5 n n = 0 ( n + 1) ∑ ∞ ∞ x R: C = (− ∞. 5. ∑ [1 − (−4) n ]x n [ e e) R: C = (− 1 . 9. 4.PROBLEME PROPUSE Să se studieze convergenţa seriei de puteri : 1. 1 ) 4 4 R: C = − 1 . − 1] ∪ [1. 8. 3. 6. 2] R: C = R ∑ (−1) n =1 n xn nn n =1 (5n − 1) ⋅ 3 n =1 ∑ ∞ ∞ 1 n xn R: C = [− 3. 1 253 . Să se determine mulţimea de convergenţă a următoarelor serii de puteri 2. n ⎟ ⋅ (2 − x ) .

∑ n ⋅ x n 2 n =1( n! ) 18. 15. ∑ (3n + 1)⎜ ⎟ ⎝ x + 1⎠ n=0 n n = 0 ⎝ 5n + 2 ⎠ ∞ n ∞ 20. 3 1 ⎤ ⎜ 2 2⎥ ⎦ ⎝ R: C = R R: C = − 1 . ∑ (ln a ) ⋅ x n . ∑ n =0 ∞ n n = 0 n! ∞ (1 − 2 x )n ∑ n n n =0 (− 1) + 3 ∞ n n ( ( ) + 5 ) ( x + 1)n ( ) xn + 3n n =12 n ∞ 17. ∑ ⎛1 + 1 ⎞ ⎜ ⎟ n =1 ⎝ ∞ n2 n⎠ n ⋅ xn R: C = − 1 . ∑ (−2) n =1 x 3n +1 n +1 R: C = ⎛ − 3 1 . ∑ ⎛ 2 ⎞ x 2 n ⎜ ⎟ n =0 ⎝ 3 ⎠ n 254 . 1 e e ( ) 12. ∑ ⎛ 3n + 1 ⎞ ⎛ 2 x + 1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ n ⎝ 5x − 2 ⎠ n 21. ∑ ⎛ n 2 + 2n + 2 ⎞ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 2 n = 0 ⎝ 2n + n + 2⎠ ⋅ ( x − 1) n ∞ 23. 3 2 2 ∞ 3n + 5 13. a > 0 ∞ n n =1 n! ∞ ⎛ x −1⎞ 19. ∑ (− 1) 16.∞ 11. ∑ x 14. ∑ (−1) n n =1 n 2 + 1 ⎛ 4x − 1⎞ ⎟ ⎜ n2 + n + 1 ⎝ x + 3 ⎠ n ∞ 22.

∑ (1 + α n ) ⋅ x . ∑ ∞ n2 +1 n 35. ∑ (n!) ⋅ (1 − x )n n = 0 (2n)! 33. ∑ a (a − 1)..24. ∑ ⎜ n + 2n + 2 ⎟ ⋅ x n ⎜ 2 ⎟ n = 0 ⎝ 3n + n + 2 ⎠ 30. ∑ 2 + ( −1) ⋅ (x − 3)n n =0 n ⎛ 3x − 1 ⎞ ( −1) n ⎜ ⎟ 2 ⎝ x+2⎠ n = 0 3n + n + 1 2 ∞ 34.. α > 0 n =1 n =1n ∞ ⋅ 2n n 28.( a − n + 1) ⋅ (x + 2 )n . ∑ xn+2 n=0 n + 1 ∞ ∞ ⎛ 2 29. ∑ ∞ ∞ 1 n n=1n ⋅ 3 ( x − 5) n ⋅ xn n n! n 27.. ∑ 1 ⎛ x ⎞ ⋅⎜ ⎟ n =1 n ⎝ x − 1 ⎠ ∞ n ⎞ n n ∞ 31. ∑ ∞ 36. ∑ 26. x 3n n =0 (3n)! ∑ ∞ 25. a > 0 n=0 (2n)!! ⋅ (3 − x )n n = 0 ( 2n + 1)!! n! ∞ 255 .. ∑ (2n + 1)! ⋅ 3 ⋅ (x − 2)n n=0 n!(n + 2)! n +1 n ∞ 32.

n =1 ∞ ∑ n3 x n ∞ x x 2 + 4x + 1 ( (1 − x ) 6 4 ). ∑ ln n ⎜ 1 + x 2 ⎟ n =1 ⎝ ⎠ ∞ n 39. 44. (−1) n x n n n =1 ∑ ∞ Să se determine mulţimea de convergenţă şi suma următoarelor serii de puteri: 40. . S (x ) = n =0 (1 − x )4 . S (x ) = x2 (1 − x )2 2 . S (x ) = (1 − x )4 . 1) . 1) . 1) . S (x ) = .37. ∑ n(n + 1)(n + 2)x n n =1 R: C = (− 1. S (x ) = R: C = (− 1. ∑ n(n + 1) x n−1 n =1 ∞ n =1 ∞ R: C = (− 1. 1) . 1) . 42. ∑ n 2 x n+1 n =1 ∞ ∞ (1 − x )3 x 2 ( x + 1) R: C = (− 1. ∑ (n + 1)(n + 2)(n + 3) x n R: C = (− 1. 45. ∑ n n =1⎛ ∞ n+ 1 n n 1⎞ ⎜n + ⎟ n⎠ ⎝ ⋅ ( x + 3) n (−1) n ⎛ 1 − x 2 ⎞ ⎜ ⎟ 38. S (x ) = R: C = (− 1. 256 . (1 − x )3 6x 43. 1) . ∑ nx n+1 41.

x n =0 ∞ x +1 49. ∑ na x n . ∑ n( x + 1) n R: C = (− 2.⎧ 1 xn ⎪− ln(1 − x ). n =0 n + 1 ⎪ 0. ∑ (−1) n (n + 1) 2 x n (x + 1)3 n =0 ∞ n b 52. 1) \ {0} 46. x ∈ (− 1. x=0 ⎩ ∞ x 2n 1 47. b . b ≠ 0 R: C = − b . ∑ a x n . 0 ) . 1) . 1) . ∑ R: C = (− 1. S (x ) = . 0 ) . a a n b − ax n=0 b ∞ ( ) n ∞ 53. S (x ) = . ∑ ( x + 1) n R: C = (− 2. b ). 1) . S (x ) = − ln 1 − x 2 . 0 ) . x2 n =1 ∞ − ( x + 1)( x + 2) 50. S (x ) = a a abx (b − ax )2 . 51. b ≠ 0 n n=0 b ( ) R: C = (− b . ∑ R: C = (− 1. S ( x ) = . x3 n =0 ∞ 1− x R: C = (− 1. ∑ n 2 ( x + 1) n R: C = (− 2. 2 n =1 2n ∞ 1 48. a. a. 257 . S ( x ) = . S (x ) = − . S (x ) = ⎨ x .

a ) = 0 . Se numeşte serie Taylor asociată funcţiei f în punctul a . n! n =0 Fie A mulţimea de convergenţă a acestei serii. a ∈ I astfel încât f indefinit derivabilă în punctul a . a) = ∑ f ( k ) (a) ⋅ ( x − a) k . Formula lui Taylor: f ( x) = Tn ( x. obţinem seria Mac-Laurin asociată funcţiei f : ∑ n =0 ∞ f ( n ) (0) n ⋅x . Rn ( x. Se numeşte polinom Taylor de ordin n asociat funcţiei f în punctul a . seria: f ( n) (a ) ⋅ ( x − a) n . n! 258 . funcţia: Rn ( ⋅ . ∑ ∞ Formula de dezvoltare a funcţiei f în serie Taylor în punctul a f (n) (a) ⋅ ( x − a ) n . polinomul: Tn ( x. ∀x ∈ I .7. a ) . a ) + Rn ( x. este: f ( x) = ∑ ∞ n→∞ Pentru a = 0 . pentru x ∈ A ∩ I cu n! n=0 proprietatea că lim Rn ( x.3. a ). a ) : I → R. a ) = f ( x) − Tn ( x. k! k =0 n Se numeşte rest Taylor de ordin n al funcţiei f în punctul a . DEZVOLTĂRI ÎN SERIE BREVIAR TEORETIC Fie f : I → R.

. seria Taylor asociată 259 ...... Prin urmare. b) Să se calculeze mulţimea de convergenţă a acestei serii. cu c între a şi x ....... 3x + 2 a) Să se scrie seria Taylor asociată funcţiei în punctul a = 1 ...( − n)(3x + 2) −( n +1) = (−1) n 3 n n! .. f (n) ( x) = 3 n ( −1)(−2)..... Se consideră funcţia f : R \ {− 2 } → R. 1.. n! f ' ( x) = 3(−1)(3x + 2) −2 f ' ' ( x) = 3 2 (−1)(−2)(3x + 2) −3 ..cu c între a şi x .Forme ale restului Taylor de ordinul n al funcţiei f în punctul a : • restul Taylor sub formă Lagrange: f ( n +1) (c) R n ( x.. f ( x ) = 3 Rezolvare: a) Seria Taylor asociată funcţiei f în punctul a = 1 este: ∑ n =0 ∞ Funcţia f este indefinit derivabilă pe R \ {− 2 } şi avem: 3 f ( x ) = (3 x + 2) −1 f ( n ) (1) ⋅ ( x − 1) n .......... ∀n ∈ N ..... n! PROBLEME REZOLVATE 1 . a ) = ⋅ ( x − c) n ( x − a) ..... c) Să se determine restul Taylor de ordin n al funcţiei f în punctul a = 1 . (n + 1)! • restul Taylor sub formă Cauchy: f ( n +1) (c) Rn ( x.............. a ) = ⋅ ( x − a ) n +1 .. deci (3 x + 2) n +1 f ( n) (1) = (−1) n 3 n n! 5 n+1 ...

3 5 n=0 deoarece termenul ei general nu are limita zero. b) Să se calculeze valoarea lui e cu trei zecimale exacte. 8 . y 3 5 ∞ Pentru y = 5 obţinem seria ∑ (− 1)n ⋅ 1 . f ( x ) = e x . deci R = 5 . 3 3 ( ) Rezultă că mulţimea de convergenţă este A = − 2 . care este divergentă. c) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia g : R → R. care este divergentă. 8 . cu c între 1şi x . adică x ∈ − 2 . Avem că: n=0 5 (− 3)n +1 ω = lim a n +1 an n→∞ = lim ⋅ 5n + 2 n →∞ (− 3)n 5 n +1 = 3 .1) = f ( n +1) (c) ⋅ ( x − 1) n +1 . 3 3 ( ) ( 3 3 ) c) Folosim expresia restului Taylor sub formă Lagrange: Rn ( x. f ( x) = e x . ∞ an 2 + bn + c ∞ d ) Să se calculeze sumele seriilor: ∑ 1 şi ∑ . 5 .n ∞ funcţiei f în punctul a = 1 este: ∑ (−3) ⋅ ( x − 1) n . (3c + 2)n 2. prin urmare seria 5 n =0 ∞ 3 obţinută este convergentă pentru y ∈ − 5 . a) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : R → R. n =0 n! 3 n=0 n! 260 . n +1 b) Notăm x −1 = y . Obţinem: ( n + 1)! (− 3)n +1 ⋅ ( x − 1) n +1 . cu c între 1 şi x .1) = Rn ( x. pentru y = − 5 obţinem seria ∑ 1 .

Am obţinut că: seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este : ∑ 1 n ⋅x . • Determinăm mulţimea valorilor lui x pentru care lim Rn ( x. deci e x = ∑ n→∞ b) Scriem relaţia precedentă pentru x = − 1 şi obţinem: e− 2 = ∑ 1 ∞ (− ) n! 2 1 n 2 .0) = 0 . deci seria este 1 n→∞ n → ∞ ( n + 1) n! ∞ n→∞ convergentă pentru x ∈ (− ∞. cu c între 0 şi x . n = 0 n! ∞ rezultă că lim Rn ( x.Rezolvare: a) Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este: ∑ n =0 ∞ f ( n ) (0) n ⋅x . Rezultă că A = R . n=0 261 .0) = ⋅ ec = ⋅ ec ( n +1)! (n + 1)! . ∀n ∈ N ⇒ ⇒ f ( n ) (0) = 1. cu c între 0 şi x . ∀x ∈ R . ⋅x (n + 1)! n +1 x x n +1 Rn ( x.0) = 0. n! Funcţia f este indefinit derivabilă pe R şi f ( n ) ( x) = e x . n →∞ • Folosim expresia restului Taylor sub formă Lagrange: Rn ( x.0) = f ( n +1) (c) n +1 . xn . n =0 n! Determinăm mulţimea pe care este valabilă dezvoltarea funcţiei f în serie Mac-Laurin • Calculăm mulţimea de convergenţă A a acestei serii. ∀x ∈ R . ω = lim a n +1 an 1 1 ( n + 1)! = lim = lim = 0 ⇒ R = ∞ . ∞ ) . ∀n ∈ N .

001 .001 ⇔ 1 2 n +1 (n + 1)! < 1 .001 . 2 (1) Intenţionăm să găsim o valoare n pentru care e −1 2 − ∑ n (− 1 )k 2 k! < 0. Pentru n = 4 obţinem A − T4 < 0. Pentru x = − 1 avem că f − 1 − Tn − 1 . rezultă că este suficient să 2 ( ) găsim o valoare n pentru care −1 n +1 2 (n + 1)! < 0. k! Conform relaţiei (1).0) = 2 2 0! 1! 2! 3! 4! 1 Rezultă că e − 2 ≈ 0. c ∈ (− 1 . 0 ⇔ 2 2 2 2 ( ) ( ) ( ) ⇔ e −1 2 − ∑ n (− 1 )k (− 1 )n+1 2 2 k! = (n + 1)! k =0 ⋅ e c .606 . 0 avem că e c < e 0 = 1 . 0 ) = f ( x ) − Tn ( x . 2 ( ) Deoarece pentru c ∈ − 1 .001 . 0 = Rn − 1 . În aceste condiţii. deci (− 1 )0 + (− 1 )1 + (− 1 )2 + (− 1 )3 + (− 1 )4 ≈ 0. 2 2 2 2 A ≈ T4 (− 1 . numerele A = e −1 2 şi k =0 au primele trei zecimale comune.0 . 10 3 relaţie adevărată pentru n ≥ 4 . 262 .606 . deducem că este suficient să găsim o valoare k =0 Tn = ∑ n (− 1 )k 2 n pentru care (− 1 )n +1 ⋅ e c < 0. 0 ) .0) .Folosim definiţia restului Taylor de ordin n : R n ( x . 2 (n + 1)! c ∈ − 1 .

2 3. ∀x ∈ R . Să se determine seria Taylor în punctul a = −2 asociată ( ) 263 . rezultă că seria ∑ este convergentă şi are suma n! S = a ⋅ 2e + b ⋅ e + c ⋅ e = e(2a + b + c) . d ) Folosim rezultatul de la punctul a ) : e x = ∑ n = 0 n! • • Pentru x = 1 obţinem că suma seriei ∑ Considerăm seriile: ∑ ∞ ∞ n2 n şi ∑ . f ( x) = ln(3 − 2 x ) . ∞ xn . n = 0 n! n = 0 n! ∞ ∞ 1 1 = e. ∀x ∈ R . este : ∑ n = 0 n! n = 0 n! ∞ Avem că: ∑ ∞ n ∞ ∞ 1 n 1 = ∑ = ∑ = ∑ =e n = 0 n! n =1 n! n =1 (n − 1)! m = 0 m! + ∑ n = 0 n! n =1 n! ∞ ∞ (n − 1) 1 n =1 ( n − 1)! ∞ 1 ∞ ∑ ∞ n2 = ∑ ∞ n2 = ∑ = ∑ ∞ ∞ 1 1 1 = ∑ + ∑ = n = 2 (n − 1)! n =1 (n − 1)! n = 2 (n − 2)! n =1 ( n − 1)! ∞ ( n − 1) + 1 ∞ (n − 1) n = ∑ = ∑ + n =1 ( n − 1)! n =1 (n − 1)! n =1 ( n − 1)! ∞ + ∑ ∞ = ∑ 1 = 2e . n=0 funcţiei: f : − ∞. 3 → R. obţinem: ex = ∑ 3 ∞ x 3n n = 0 n! .c) Înlocuind x cu x 3 în formula găsită la punctul a) . m = 0 m! m = 0 m! + ∑ ∞ an 2 + bn + c Conform propoziţiei 1 din breviarul teoretic de la serii numerice.

........ n n =1 ∞ 264 ..... Am obţinut că seria Taylor asociată funcţiei f în punctul a = −2 ∞ 1 ⎛ 2⎞ este: ln 7 + ∑ − ⎜ ⎟ ⋅ ( x + 2) n ...... n! Funcţia f este indefinit derivabilă pe − ∞............ b) Să se demonstreze că ∑ (−1) n +1 = ln 2 ... f ( n ) ( x) = 2 n (−1) n −1 (n − 1)!(2 x − 3) − n ..... n =1 n ⎝ 7 ⎠ n n 4.......... 3 şi avem: f ' ( x) = −2 = 2(2 x − 3) −1 3 − 2x 2 ( ) f ' ' ( x) = 2 2 (−1)(2 x − 3) −2 f ' ' ' ( x) = 2 3 (−1)(−2)(2 x − 3) −3 .... ∀n ∈ N * .. f ( x) = ln(1 + x) şi să se precizeze mulţimea pe care este valabilă dezvoltarea găsită..Rezolvare: Seria Taylor asociată funcţiei f în punctul a = −2 este: ∑ n =0 ∞ f ( n ) (−2) ⋅ ( x + 2) n ..... a ) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : (−1. ∀n ∈ N * ⎛ 2⎞ f ( n) (−2) = 2 n (−1) n−1 (n − 1)!(−7) −n = −⎜ ⎟ (n − 1)!... ⎝7⎠ f (0) (−2) = ln 7 ........ ∞) → R..

1) . cu c între 0 şi x .1] . în baza criteriului lui Leibniz. (1+ x ) 3 (1+ x ) n Prin inducţie se arată că f ( n) (0) = (−1) n +1 (n − 1)!. n n =1 Determinăm mulţimea pe care este valabilă dezvoltarea funcţiei f în serie Mac-Laurin. Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este deci: ∑ (−1) n +1 n ⋅x .0) = 0 . f ( n ) ( x ) = ( −1) n −1 ( n −1)1 . (n + 1)! Lagrange: : Rn ( x. • Determinăm mulţimea valorilor lui x ∈ (−1.De asemenea.1] folosim expresia restului Taylor sub formă f ( n +1) (c) n +1 ⋅x . ∞ ω = lim a n +1 an n→∞ = lim (−1) n + 2 n +1 (−1) n +1 n n→∞ = lim n = 1 ⇒ R = 1 . • Calculăm mulţimea de convergenţă A a acestei serii.Rezolvare: a ) Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este de forma: ∑ n =0 ∞ f ( n ) (0) n ' 1 ⋅ x . avem f (0) (0) = f (0 ) = 0 .1] pentru care lim Rn ( x.0) = 265 . deci n → ∞ ( n + 1) seria este convergentă pentru x ∈ (− 1. Pentru n = 0 . Avem: f ( x ) = 1+ x . Rezultă că A = (−1. n→∞ • Pentru x ∈ (0. ∀n ∈ N * . n! 1 (1+ x ) 2 f ' ' ( x) = − f ' ' ' ( x) = 2! ……. pentru x = 1 obţinem o serie alternată convergentă.

a ) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : R → R. ∀x ∈ (0.0] . cu c între 0 şi x . 266 . ∀x ∈ (−1.0) = 0. 1+ c cu c între 0 şi x .0) = (−1) n + 2 n! n +1 = (1+ c ) (n + 1)! (1 + c) cu c între 0 şi x . f ( x) = sin x .0] folosim expresia restului Taylor sub formă f ( n +1) (c ) ⋅ ( x − c) n x . n→∞ x < 1. n→∞ Obţinem că: ln (1 + x ) = ∑ (−1) n +1 n ⋅ x . f ( x) = cos x . ∀x ∈ (−1.0) = x( x − c) n x−c (−1) n + 2 n! n +1 = (1+ c ) n! 1+ c ⋅ x .0) = 0. Să se afle valoarea numărului cos1 cu două zecimale exacte b) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : R → R.1] . adică 0 < c < x < 1 ⇒ 0 < n +1 ⋅ 1 n +1 . n! n Cauchy: Rn ( x.0) = 0.x n +1 x Rn ( x. lim Rn ( x. ∀x ∈ (−1. 1+ c Prin urmare.1] .1] . n n =1 ∞ b) Pentru x = 1 obţinem: ln 2 = ∑ (−1) n +1 n n =1 ∞ 5. Rezultă că lim Rn ( x. adică − 1 < x < c < 0 ⇒ − 1 < Rezultă că lim Rn ( x. n→∞ x−c < 0. 1+ c • Pentru x ∈ (−1.0) = Rn ( x.

.. n = 4k + 2 ⎩ Obţinem seria Mac-Laurin asociată funcţiei f : ∑ ∞ f (n) ∞ x2 x4 x6 x 2n x 2n + − − .. f ( x) = cos 2 x Rezolvare: a ) Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este de forma: ( 0) n ⋅x .. Notăm 1− x 2 = y şi vom determina raza de convergenţă a seriei (−1) n n ⋅y . n = 4k + 2 ⎪sin x. n = 4k ⎪− sin x. ∑ n =0 ( 2n)! ∞ 267 . n = 4k ± 1 sau f ( n) (0) = cos⎜ ⎟ ⎝ 2 ⎠ ⎪− 1. n = 4k + 3 ⎩ ⎧ 1. f ( x) = sin x 2 d ) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : R → R.. n! n =0 Funcţia f este indefinit derivabilă pe R şi avem: ⎧cos x.. n = 4k ⎪ ⎛ nπ ⎞ (n) ⇒ f (0) = ⎨ 0.c) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : R → R. n = 4k + 1 nπ ⎞ ⎪ ⎛ ( n) f ( x) = ⎨ sau f ( n) ( x) = cos⎜ x + ⎟⇒ 2 ⎠ ⎝ ⎪− cos x. + (−1) n + . 2! 4! \ 6! (2n)! ( 2n)! n =0 Determinăm mulţimea pe care este valabilă dezvoltarea funcţiei f în serie Mac-Laurin • Calculăm mulţimea de convergenţă A a acestei serii. sau ∑ (−1) n ..

Rezultă că A = R .ω y = lim a n +1 an n→∞ = lim (−1) n +1 (2n + 2)! (−1) n (2n)! n→∞ = 0 ⇒ R y = ∞ . cu c între 0 şi x . ∀x ∈ R .0) ⇔ 268 . 2 2 (n + 1)! (n + 1)! ( ) n +1 ( ) cu c între 0 şi x .0) = 0 .0) = Rn (1. ∞ ) . (2n)! Vom afla valoarea lui cos1 cu două zecimale exacte. Scriem relaţia precedentă pentru x = 1 şi vom obţine: n=0 Prin urmare. • Determinăm mulţimea valorilor lui x pentru care lim Rn ( x. rezultă că lim Rn ( x. deci seria este convergentă pentru y ∈ (− ∞. ∀x ∈ R . (n + 1)! x x n +1 ⋅ cos c + (n + 1) π = ⋅ cos c + (n + 1) π . Folosim definiţia restului Taylor de ordin n : Rn ( x. deoarece cos c + (n + 1) π ≤ 1 şi 2 ( ) n → ∞ (n + 1)! lim x n +1 = 0 .0) = Rn ( x. Pentru x = 1 avem că f (1) − Tn (1.0) = f ( x) − Tn ( x.0) = 0.0) . ∞ ) ⇒ x ∈ (− ∞. cos x = ∑ (−1) cos 1 = ∑ ∞ ( −1) n n = 0 (2n)! .0) = f ( n +1) (c) n +1 ⋅x . ∞ n→∞ 2n n x . n→∞ Folosim expresia restului Taylor sub formă Lagrange: Rn ( x.

c ∈ (0. relaţie adevărată pentru n ≥ 5 . (n + 1)! Pentru n = 5 obţinem A − T5 < 0. ∀x ∈ R .54 .⇔ cos1 − ∑ (−1) k 1 = cos c + (n + 1) π . (2n + 1)! 269 . k = 0 (2k )! Conform relaţiei (1).01 . avem că: sin x 2 = ∑ (−1) n n =0 ∞ x 4n+ 2 . 2! 4! 6! 8! Deci valoarea numărului cos 1 cu două zecimale exacte este: cos1 ≈ 0.0) = 1 − b) Analog se obţine: sin x = ∑ (−1) n n=0 ∞ x 2 n +1 .1) . ∀x ∈ R . deducem că este suficient să găsim o valoare 1 n pentru care cos c + (n + 1) π < 0.5403025794 . În aceste condiţii.01 . A ≈ T5 (1. 2 (n + 1)! ( ) Deoarece cos c + (n + 1) π ≤ 1 . numerele k = 0 (2k )! n A = cos 1 şi Tn = ∑ (−1) k au primele două zecimale comune. deci 1 1 1 1 + − + ≈ 0. 2 ( ) rezultă că este suficient să găsim o valoare n pentru care 1 < 0.1) . (1) 2 (2k )! (n + 1)! k =0 n ( ) Intenţionăm să găsim o valoare n pentru care cos1 − ∑ n (−1) k < 0.01 ⇔ (n + 1)!> 100 .01 . (2n + 1)! c) Înlocuind x cu x 2 în formula obţinută la punctul b) . c ∈ (0.

2 n =0 2 ⋅ (2n)! 6. f ( x) = 2 . ∀x ∈ R . Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia ⎧ −1 2 ⎪ f : R → R. 2 2 x − 5x − 3 270 . 2 2 2 Înlocuim pe x cu 2 x în formula de la punctul a ) : cos 2 x = ∑ (−1) n n =0 ∞ (2 x) 2n . n! n =0 Deci seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este identic nulă Asadar suma acestei serii este S ( x) = 0 ∀x ∈ R Observaţie: f ( x) ≠ S ( x) dacă x ≠ 0 . x = 0 ⎩ Rezolvare: Avem f ( n) (0) = 0 ∀n ≥ 1 (se poate arăta prin inducţie) Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este de forma: ∑ ( 0) n ⋅x .3} → R. Să se determine seria Taylor în punctul a = −2 pentru 3x − 2 funcţia: f : R \ {− 1 . f ( x) = ⎨e x . x ≠ 0 .d ) Vom folosi formula: cos 2 x = 1 + cos 2 x 1 1 = + cos 2 x . ∀x ∈ R .dar f (0) = S (0) ∞ f (n) 7. de unde rezultă: (2n)! cos 2 x = 1 ∞ (2 x) 2n + ∑ (−1) n . ⎪ 0.

.... unde α ∈ R ..... ∞) şi avem: f ' ( x) = α (1 + x)α −1 Seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este: ∑ ∞ f (n) f ' ' ( x) = α (α − 1)(1 + x)α − 2 . n =0 Funcţia f este indefinit derivabilă pe R \ {− 1 .Rezolvare: Seria Taylor asociată funcţiei f în punctul a = −2 : f ( n ) ( −2) ∑ n! ⋅ ( x + 2) n ........ ⋅ (α − n + 1)(1 + x)α − n ........... 3 5 Rezultă că seria Taylor asociată funcţiei f în punctul a = −2 este: (n) n =0 ⎢ 3 ⎝ 3 ⎠ ⎣ ∞ ⎡ 1⎛ 2⎞ ⎛1⎞ ∑ ⎢− ⎜ ⎟ − ⎜ ⎟ n n+1 ⎤ ⎝ 5⎠ ⎥ ( x + 2) n ⎥ ⎦ 8.... ∀n ∈ N * ...........3} ... (2 x + 1) n +1 ( x − 3) n +1 ∞ 2 n n! n! f (−2) = − n +1 − n +1 . ∀n ∈ N ........ (Seria binomială) Rezolvare: ( 0) n ⋅x . 2 Descompunem f în fracţii simple: 3x − 2 1 1 . f ( x) = (1 + x)α ..… f ( n ) ( x) = α (α − 1) ⋅ .... obţinem: (−2) n n! (−1) n n! f ( n ) ( x) = + ... Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : (− 1. ∀n ∈ N .. = + f ( x) = 2 2 x − 5x − 3 2 x + 1 x − 3 Procedând la fel ca la problema 1....... 271 . ∞ ) → R. n! n =0 Funcţia f este indefinit derivabilă pe (−1....

... • Calculăm mulţimea de convergenţă a acestei serii.(α − n)(1 + c)α − n −1 .(α − 1 − n + 1) x n ⋅ α x(1 + θ x )α −1 ⎜ ⎜1 +θ x ⎟ .0) = 0 .. cu c între a şi x .f ( n ) (0) = α (α − 1) ⋅ .0) = = x (1 − θ ) α (α − 1).. convergentă pentru x ∈ (− 1.. ⋅ (α − n + 1).... a n −α ω = lim n +1 = lim = 1 ⇒ R = 1 ... deci seria este n→∞ n + 1 n → ∞ an n =1 f ( 0) + ∑ ∞ f ( n ) ( 0) ⋅ xn = 1+ ∑ ∞ α (α − 1) ⋅ .. ⋅ (α − n + 1) ⋅ xn . cu c între 0 şi x . notăm n! c . ⎟ n! ⎝ ⎠ 272 .0 ) = = x( x − c) n α (α − 1). a ) = R n ( x . • Determinăm mulţimea valorilor lui x pentru care lim Rn ( x. n →∞ • Folosim expresia restului Taylor sub formă Cauchy: : f ( n +1) (c) ⋅ ( x − c) n ( x − a ) . ∀n ∈ N * .. n! f ( n +1) (c) ⋅ ( x − c) n ( x) = n! R n ( x..(α − n)(1 + θ x)α − n −1 = n! n ⎛ 1−θ ⎞ (α − 1).. Rezultă că pe intervalul (−1. Rezultă că seria Mac-Laurin asociată funcţiei f este: n! n! n =1 Determinăm mulţimea pe care este valabilă dezvoltarea funcţiei f în serie Mac-Laurin.1) .. 0 < θ < 1 şi obţinem x n +1 n θ= Rn ( x.1) seria este convergentă.

∀x ∈ (−1. ∀x ∈ (−1. ∀x ∈ (−1. ⎟ ⎝ ⎠ (α − 1). ⋅ (− n) n ⋅ x . g ( x) = 1 .1) .. (1) n =1 9..1) . obţinem că n! n→∞ lim Rn ( x..1) . ∀x ∈ (−1. 1+ x 1− x Rezolvare: Funcţia f este indefinit derivabilă pe R \ {− 1}.. sau rezultă: (1 + x) −1 = 1 + ∑ n! n =1 ∞ 1 = ∑ (− x) n . ⋅ (α − n + 1) n! ⋅ x n . Aplicăm relaţia (1) din problema precedentă pentru α = −1 şi ∞ ( −1)(−2) ⋅ ...Folosind că 0 < θ < 1 şi că − 1 < x < 1 rezultă că ⎛ 1−θ ⎞ 0<⎜ ⎜ 1 + θ x ⎟ < 1 . 273 . Rezultă că: lim n→∞ n (1 + x)α = 1 + ∑ ∞ α (α − 1) ⋅ .1) . f ( x) = şi g : R \ { } → R. f ( x) = arctgx . (2) 1 + x n=0 Înlocuind pe x cu − x în relaţia (2)..(α − 1 − n + 1) x n = 0 .0) = 0.. Să se dezvolte în serie Mac-Laurin următoarele funcţii: 1 1 f : R \ {− 1} → R. rezultă: ∞ 1 = ∑ x n .. Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : R → R. de asemenea. (3) 1 − x n=0 10. Rezolvare: Funcţia f este indefinit derivabilă pe R .

avem: f ' ( x) = 1 − x 2 n =1 ( ) ( )− 1 2 =1+ ∑ ∞ ( 2 n − 1)!! 1 ⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ . n =0 11. obţinem că: 274 . ∀x ∈ ( −1.1) . Avem că f ' ( x) = 1 1− x 2 = (1 − x ) 2 − 1 2.1) .. Rezolvare: Funcţia f este indefinit derivabilă pe intervalul (-1.1) .f ' ( x) = 1 1 + x2 = 1 + x2 ( )−1 ∞ )−1 = 1 + ∑ (−1)(−2)n⋅!.. prin integrare. pentru x = 0 2n + 1 2n + 1 2n+1 ∞ rezultă C = 0 .1) ..1) . ⋅ (−n) ⋅ (x 2 )n = n =1 Scriem relaţia (1) pentru α = −1 şi x înlocuit cu x 2 : f ' ( x) = ∞ 1 1+ x2 n 2n = 1 + x2 ( = ∑ (−1) x n=0 . 2 Scriind formula (1) obţinută pentru seria binomială cu α = − 1 şi înlocuind x cu − x 2 avem: f ' ( x) = 1 − x .. prin urmare arctgx = ∑ (−1) n x .. 1] → R. Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : [− 1. avem: ∞ f ( x) = ∫ ∑ (−1) n x 2n dx + C = ∑ (−1) n n=0 n=0 ∞ x 2n +1 + C . ∀x ∈ (−1. ∞ ⎜ − 2 ⎟⎜ − 2 ⎟⎜ − 2 ⎟ ⋅ ⋅ ⎜ − ⎝ ⎠ ⎠⎝ ⎠⎝ ⎝ n! ⎛ 1 ⎞⎛ 3 ⎞⎛ 5 ⎞ ⎛ 2n − 1 ⎞ ⎟ n 2 ⎠ ⋅ − x 2 .. f ( x) = arcsin x . ∀x ∈ (−1. ∀x ∈ (−1. 2 ⋅ 4 ⋅ 6 ⋅ . ( 1 2 −2 ) = 1+ ∑ Pentru x ∈ (− 1. Rezultă că.... ⋅ ( 2n) ( 2n)!! n =1 n =1 ∞ de unde...1). pentru x ∈ (− 1.. ⋅ ( 2n − 1) 2 n ⋅ x =1+ ∑ ⋅ x 2n . 1) .

prin integrare. obţinem C = ln 2 . 2 ) . n +1 n=0 2 275 .2) . (∀)x ∈ (− 1.1) . pentru x = 0 rezultă C = 0 . 2) → R. f ' ( x) = 1 1 1 . prin urmare ∞ 1 ln(2 − x) = ln 2 − ∑ ⋅ x n . f ( x) = ln(2 − x) . Pentru x = 0 . Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : (− ∞. deci arcsin x = x + ∑ ∞ n =1 (2n)!! 2n + 1 (2n − 1)!! x 2n +1 ⋅ . Rezolvare: Funcţia f este indefinit derivabilă pe (− ∞. ∀x ∈ (−2. 1) . de unde. ∀x ∈ (−2.2 n +1 ∞ pentru x ∈ (− 1. obţinem: 2 1− x 2 n =0 ⎝ 2 ⎠ 2 n f ( x) = ln(2 − x) = − ∑ ∞ 1 n +1 f ( x) = ln(2 − x) = − ∑ n=0 2 ∞ ⋅ ∫ x n dx + C .2) . avem: f ( x) = x + ∑ (2n − 1)!! ⋅ x +C. ∀x ∈ (−2. n +1 x n +1 n = 0 (n + 1) ⋅ 2 + C . 2n + 1 n =1 (2n)!! 12.2) . −1 = =− ⋅ 2−x −2+ x 2 1− x 2 Scriem formula (3) cu x înlocuit prin x şi pentru x < 1 rezultă: 2 2 f ' ( x) = − 1 1 1 ∞ ⎛ x⎞ = − ∑ ⎜ ⎟ .

c) 15e . a) Să se determine seria Taylor în punctul a = 1 asociată funcţiei: f : − 1 . (4 4 ) c) Rn ( x. n =0 n! R: a ) e 2 x +1 = ∑ ∞ (2 x + 1) n b) n! n=0 3 e ≈ 1. f ( x) = ln(1 − x) şi să se precizeze mulţimea pe care este valabilă dezvoltarea găsită. a) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţiile f : R → R. f ( x) = ln (3 x + 1) . cu (4c − 1)n 2. b) n +1 A= 1. 4x − 1 a ) Să se scrie seria Taylor asociată funcţiei în punctul a = 1 .395 . f ( x) = e 2 x+1 şi g : R → R. ( 3 ) b) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : (− ∞. b) Să se calculeze mulţimea de convergenţă a serii obţinute. Se consideră funcţia f : R \ 1 → R.1) → R. 7 . c între 1 şi x .PROBLEME PROPUSE 1 . n n =1 n⋅3 276 . ∞ → R. c) Să se determine restul Taylor de ordin n al funcţiei f în punctul a = 1 . 1. ∀x ∈ R . g ( x) = e x 2 b) Să se calculeze valoarea lui 3 e cu trei zecimale exacte. 2 ∞ c) Să se calculeze suma seriei: ∑ 3n + 4n + 5 . n = 0 n! 3.1) = (− 4)n +1 ⋅ ( x − 1) n +1 . f ( x ) = {4 } R: a) ∑ ∞ n=0 3 (− 4)n ⋅ ( x − 1) n . ∞ x 2n 2 . n +1 ∞ c) Să se calculeze suma seriei ∑ (−2) . ∀x ∈ R . e x = ∑ .

3} → R. ∀x ∈ R . sin 3 x = 3 sin x − 4 sin x . c) 2 ln 5 . 1 . obţinem: sin 3 x = 3 sin x − 1 sin 3x = 4 4 ( ) 5. Să se afle valoarea numărului sin 1 cu două zecimale exacte.R: a ) ln 4 + ∑ b) ln(1 − x ) = − ∑ ∞ ( −1) n −1 ⋅ 3n ⋅ xn . ∀x ∈ R . 3 . f ( x) = ⎨ ⎬ ⎩ 3⎭ g : R \ {1. ∞ R: a) sin x = ∑ (−1) n n=0 ∞ x 2 n +1 . folosind formula (2n + 1)! ∞ ∞ (3x )2n +1 = 3 ∞ (−1) n 1 + 32n x 2n +1 . obţinem seria Taylor − 3x − 4 x − 1 277 . ( x − 1)( x − 2)( x − 3) R: f ( x ) = 13 3 . i = 1. f ( x ) = sin x . sin 1 ≈ 0. Să se determine seriile Taylor în punctul a = −2 asociate funcţiilor: f : R \ ⎧1. 4 ⎫ → R. 1) . x 2 n +1 = 3 ∑ (−1) n − 1 ∑ (−1) n ∑ 4 (2n + 1)! 4 n = 0 (2n + 1)! 4 n = 0 (2n + 1)! n=0 3 pentru f 3 se foloseşte formula cos 3 x = 4 cos x − 3 cos x . 2. ( 2n + 1)! b) sin x 3 = ∑ (−1) n n=0 3 x 6n + 3 . f 3 ( x ) = sin 3 x . f1 ( x) = sin x 3 . g ( x ) = 4x − 1 3x − 7 x + 4 2 . a) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : R → R . ∀x ∈ [− 1. f 2 ( x ) = cos 3 x . b) Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţiile: f i : R → R. 3 4. n n⋅4 n =1 ∞ 1 n n=0 n ⋅ x .84 .

a = 0 11.10 ⎝ 10 ⎠ ⎥ ⎦ 1⎛ 1 2 1 ⎞ g (x ) = ⎜ − + ⎟ . g ( x) = 9. 7. a=0 x−2 1 .a = 0 . ∞ ) → R . h( x ) = 1 {3} 1 . + 2⎜ ⎟ −⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 2 n=0 ⎢ ⎝ 3 ⎠ 4⎠ 5⎠ ⎝ ⎝ ⎥ ⎣ ⎦ n = 0 ⎢⎝ 3 ⎠ ⎣ ∞ ⎡⎛ 1 ⎞ n 13 ⎛ 3 ⎞ n ⎤ ∑ ⎢⎜ ⎟ − ⎜ ⎟ ⎥(x + 2)n .1] → R. a = 0. f ( x) = arccos x.a=0 x+2 1 ( x + 1) 2 . g : R \ 1 → R. 1 − 3x .a = 0 1+ x2 10. Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţia f : (− 1. f ( x ) = 14. f : R → R . ∀x ∈ (−1.1) . f ( x ) = . 6. f ( x) = 13. a=0 278 . f : [−1. h : R → R. 1 f : R \ − 1 → R. rezultă că seria Taylor asociată 2 ⎝ x −1 x − 2 x − 3⎠ n +1 n +1 n +1 ⎤ ∞ ⎡ ⎛1⎞ ⎛1⎞ este: 1 ∑ ⎢− ⎛ 1 ⎞ ⎥ ( x + 2)n . f ( x ) = ln ⎛ x + 1 + x 2 ⎞. ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ 12. a = 0 . n!⋅ 2 n Să se dezvolte în serie Taylor în jurul punctelor indicate funcţiile: n =1 R: 1 + x = 1 + ∑ ∞ (− 1)n −1 (2n − 3)!! ⋅ x n . 2 1 + 2x { } 8. f ( x ) = 1 + x . f ( x) = 1 .

a=3 puteri: a ) f ( x) = ln⎛ 3 1 − x 2 ⎞ .41 .69 . a ( ) k 23. 279 . f ( x ) = ln( ax + b ). a > 0 . b) ln 2.10 . c) arctg 2.−3} → R. 2 ) → R. k ∈ Q \ Z . f ( x) = 20. R: a ) − 0. f ( x ) = e − x . f ( x ) = 3 x . ∞ → R . Să se scrie următoarele funcţii ca sume ale unor serii de x −4 .2} → R. f ( x) = 1 x − 7 x + 12 3 2 . f ( x) = 1 x 2 + 4x + 3 1 2 . c) 1. b) − 0. a > 0. a = 0 18. f : R \ {− 2. Să se calculeze cu două zecimale exacte numerele: a ) cos 2. a=0 16. b) f ( x) = e 2 x + 3 . a = −2 21. a = −3 22. a = 1 19. a = 0 17. ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ c) f ( x) = (ax + b) . f ( x ) = ln( 2 − x ).15. f ( x ) = sin (2 x + 1). f : R \ {− 1. f : (− ∞. d ) f : − b .

m→∞ m→∞ Definiţia 2. b) . Fie f : A ⊂ R 2 → R o funcţie reală de două variabile reale şi (a. b ) există şi este finită. b) . Fie f : A ⊂ R 2 → R o funcţie reală de două variabile reale şi (a. y n ) = (a. CONTINUITATE.1. n→∞ Definiţia 3. b) dacă pentru oice şir {( x n .CAPITOLUL 8 FUNCŢII DE MAI MULTE VARIABILE REALE 8. b) ∈ A . punctul (a. b) ' Vom nota această limită cu f x (a. Spunem că f este continuă în punctul (a. y n )}n∈ N ⊂ A cu proprietatea că n→∞ lim ( xn . Spunem că funcţia f este derivabilă parţial în raport cu x în f ( x. DIFERENŢIABILITATE BREVIAR TEORETIC Definiţia 1. Fie f : A ⊂ R n → R o funcţie reală de n variabile reale. b ) − f ( a . b) ∈ A dacă lim x−a x→a ∂f (a. ∂x 280 . b) ∈ A . x m ≠ x0 şi lim x m = x0 avem lim f ( x m ) = l . atunci lim f ( xn . DERIVATE PARŢIALE. b) sau . Spunem că lim f ( x) = l dacă pentru orice şir x → x0 ( x m ) m∈ N ⊂ A. LIMITĂ. y n ) = f (a.

b) şi µ = f y (a. ' Propoziţia 2. în plus. b) = f x (a. ∂y Definiţia 4. Fie f : A ⊂ R 2 → R o funcţie diferenţiabilă în punctul (a. a. Propoziţia 1. b) ∈ A . b) ∈ A . b) ∈ int A dacă există două numere reale λ şi µ şi o funcţie ω : A → R . b)( x − a ) + f y (a. • Se numeşte diferenţiala de ordinul întâi a funcţiei f în punctul (a. b)dx + f y (a. Dacă funcţia f : A ⊂ R 2 → R este diferenţiabilă în punctul (a. continue în (a. λ = f x (a. b) ∈ A . b) ∈ A . Propoziţia 3. Definiţia 5. unde ρ ( x. y. b)( y − b) = f x (a. continuă şi nulă în (a. b) . y ) = ( x − a ) 2 + ( y − b) 2 . y ) ⋅ ρ ( x. b) . b)dy . atunci f este diferenţiabilă în punctul (a. y ) . b) ∈ A dacă lim y−b y →b ∂f (a. 281 . b) în punctul (a. y ) − f (a. b) sau . b) există şi este finită.Analog. atunci f este continuă în (a. Spunem că funcţia f : A ⊂ R 2 → R este diferenţiabilă în punctul (a. y ) − f ( a. b) . (a. b) = λ ( x − a ) + µ ( y − b) + ω ( x. y ) şi f y ( x. Dacă funcţia f : A ⊂ R 2 → R admite derivate ' ' parţiale f x ( x. Dacă funcţia f : A ⊂ R 2 → R este diferenţiabilă în punctul (a. b) funcţia liniară: ' ' ' ' df ( x. b) şi ' ' ' f y (a. atunci f admite derivate parţiale f x (a. astfel încât: f ( x. y ) într-o vecinătate a punctului (a. b) . b) interior lui A . b) şi. b) ' Vom nota această limită cu f y ( a. funcţia f este derivabilă parţial în raport cu y în punctul f ( a.

f ( x. y n ) → (0. yn )→( 0. yn )→ (0.0) . Să se calculeze: a) ln(1 + xy ) tg ( x 3 + y 5 ) . Notăm f : R * × R * → R.0) x 2 + y 4 n n lim xn 3 + ( x n .• Se numeşte diferenţiala de ordinul n a funcţiei f în punctul ( n) ⎡∂ ∂ ⎤ (a.0) x 2 + y 2 ( x. y n ) ⊂ R * × R * astfel încât lim ( x n . 0 ) lim tg ( x n 3 + y n 5 ) xn 2 + y n 4 = = tg ( x n 3 + y n 5 ) x n 3 + y n 5 xn 3 + y n 5 .0) x 2 + y 4 n n ( x n . f : A ⊂ R n → R . n ≥ 3 . y ) → (0. y. y )→( 0. y ) → (0. lim 2 4 ( x. y n ) → (0.0) x 2 + y 4 n n lim yn 5 ≤ ≤ ( xn . ⋅ = 1⋅ lim ( xn . Avem că: n→∞ lim f ( x n . b) funcţia: d n f ( x. a.0) lim yn5 yn 4 =0⇒ ( x. PROBLEME REZOLVATE 1. ∂y ⎦ ⎣ ∂x Observaţie. n ∈ N . Toate definiţiile valabile pentru funcţii de două variabile f : A ⊂ R 2 → R se pot extinde pentru cazul funcţiilor de n variabile. y ) = tg ( x + y ) x2 + y4 3 n→∞ 5 . b) = ⎢ dx + dy ⎥ f (a.0) x + y lim Rezolvare: a) Fie şirul ( x n .0) lim xn 3 xn 2 + ( xn .0) lim xn 3 + y n 5 xn 2 + y n 4 = 0. yn )→(0. b) . y n ) = lim ( x n . b) . yn )→(0.0) x 3 + y 5 ( xn . y n ) → (0. y n ) = (0. 282 .0) x 2 + y 4 xn 2 + yn 4 n n n n lim xn 3 + y n 5 ≤ ( x n . y n ) → ( 0.

y ) → ( 0. 0 ) lim ln(1 + xy ) x +y 2 = ln(1 + xy ) xy ⋅ = 2 xy ( x . y n ) ≠ lim f ( x' n . rezultă că ( x .0) ⎩ 283 . conform definiţiei 1. 0 ) x 2 ( x. y ) → ( 0. y ' n ) . y ) = ⎪ 4 . y ) → (0. y ) → ( 0. b) = 1⋅ ( x .0) x 2 lim xy + y2 .0) ⎪ a ) f : R 2 → R . y ) ≠ (0. 5 definiţiei 1. Să se studieze continuitatea următoarelor funcţii de două variabile: ⎧ 3x 2 y . y n )}n∈ N ( ) 1. y ' n ) = lim 2 2 n→∞ n →∞ 2 n →∞ n →∞ n n→∞ {( xn . considerăm şirurile ⊂ R * × R * şi {( x' n . 2 .0) .0) x + y2 lim ( x . y ) → ( 0. 2. notăm f : R * × R * → R. că nu există există lim ( x. y ' n )}n∈ N ⊂ R * × R * . prin urmare nu ln(1 + xy ) x2 + y2 ( x. 0 ) lim tg ( x 3 + y 5 ) x2 + y4 2 =0.0) x 2 lim xy + y2 . ( x. y n ) = . avem că n n 1 2 1 lim f ( x n . rezultă.prin urmare. y ' n ) = (0. ⎨ x + y2 ⎪ ⎪ 0. astfel încât lim ( x n . y n ) = lim n = şi lim f ( x' n . y ) → (0. y ) = . vom arăta că nu există xy x + y2 2 lim xy + y2 . f ( x. y n ) = (0. ( x. f ( x. conform n→∞ n→∞ 2 n2 5 n2 = 2 .0) şi lim ( x' n . y ) ≠ (0. ( x' n . 1 n n ( ) deoarece lim f ( x n .0) : n→∞ (xn . y ' n ) = 1 . y ) → (0.

0) . 0 ) x 3 + y 3 lim 2 xy 2 nu există. y ) ≠ (0. y )→(0. demonstrăm că limita ( x . y ) → ( 0.0) . deci continue. conform definiţei 1.1 ⎧ ⎪ 1 + 2 xy 2 x 3 + y 3 . Fie şirul 2k 2 2 1 .0) b ) f : R → R .0)} . rezultă. 0 ) ( 1 2 x3 + y3 1 + 2 xy ) =e 2 xy 2 ( x .0) ( x.0)} . 0 ) x 3 lim 2 xy 2 + y3 şi implicit nu 284 . 0 ) lim 3 y = 0 = f (0. y )→( 0 . k . deci funcţia f este continuă şi în punctul (0. y ) = lim n 2 = 2k (xn . y n ) = n n . prin urmare este continuă pe R 2 .0) ( x. 0 ) x3 + y3 lim . y ) → ( 0. y ) → (0.0) = ( x . lim f ( x. y ) ≠ (0. y ) = ⎨ .0) . y )→(0. Avem că: lim 3x 2 y x4 + y2 = lim 3x 2 y x4 + y2 ≤ lim 3x 2 y x4 = ( x.0) ⎩ 2 ( ) Rezolvare: a ) f este continuă pe R 2 \ {(0.0) . fiind rezultatul unor operaţii algebrice cu funcţii elementare. că nu există ( x . fiind rezultatul unor operaţii algebrice cu funcţii elementare. y ) → ( 0. ( x. y ) → ( 0. Rămâne să studiem continuitatea în punctul (0. ⎪ 0. y )→( 0. ( x. y ) = lim ( x. Rămâne să studiem continuitatea în punctul (0. avem că lim f ( x .0) ( x . b) f este continuă pe R 2 \ {(0. 3 n n n→∞ n → ∞ k +1 k3 +1 2 n ( ) deoarece valoarea acestei limite depinde de alegerea lui k . f ( x.

0 ) lim f ( x. = lim x −3 x →3 x →3 x − 3 x →3 f (3. f ( x. Să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi şi doi ale funcţiei f : R 2 → R. funcţia f : R 2 → R. f 'y ( x.0) . = 9 lim y−2 y →2 y →2 y − 2 4.2) = lim f ( x. să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi în punctul (3. Folosind definiţia. y ) = kxα y β . α . y ) = kαxα −1 y β . y ) − f (3. deci f nu este continuă în punctul (0. y ) . y ) = kxα y β se numeşte funcţia de producţie Cobb-Douglas. y ) = kα (α − 1) xα − 2 y β . f f f '' ( x. y ) = x y . α ≥ 0.2) x 2 − 32 = lim ( x + 3) = 6 . y ) . 2) ale funcţiei f : (0.2) − f (3.există ( x . k .2) 3 y − 32 = lim = y−2 y →2 y →2 y − 2 = lim 3 y−2 − 1 32 (3 y − 2 − 1) = 9 ln 3 . y2 Observaţie. ' f x ( x. Pentru k > 0. y ) = kxα βy β −1 . Rezolvare: f ( x. f ( x. y ) = kxα β ( β − 1) y β . xy '' ( x. β ≥ 0 . x2 '' '' ( x. 3. β ∈ R. Rezolvare: ' f x (3. y ) → ( 0. ∞ ) × R → R.2) = lim ' f y (3. y ) = kαxα −1 βy β −1 = f yx ( x. 285 .

0) .0) ⎩ Rezolvare: • Pentru ( x. Să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi ale funcţiei xy ⎧ . y3 2 +y 2 ) 3 2 . ( x.0) avem: y x 2 + y 2 − xy 2x 2 x2 + y2 = f x ( x. ( x.0) . f : R 2 → R.0) . Analog. ( x. f x (0. y ) = ' x2 + y2 (x . y ) ≠ (0.0) . f ( x. y ) ≠ (0.0) − f (0. ( x.0) ⎪ 2 . y ) = (0.0) vom folosi definiţia: f ( x.0) = lim x−0 x →0 x →0 x x →0 (x 2 + y 2 ) x3 3 2 f 'y (0. 286 .0) = lim = lim 0 = 0 . ( x. y ) = (0. y ) − f (0.0) 0−0 ' = lim = lim 0 = 0 . y ) = ⎨ ⎪ ⎪ ⎩ ⎧ ⎪ ⎪ ' f y ( x. y ) ≠ (0. y ) = ⎨ x + y 2 ⎪ 0 . y ) = • Pentru a determina derivatele parţiale în punctul (0. (x 2 + y 2 ) 0 x3 3 2 . y−0 y →0 y →0 y y →0 ⎧ ⎪ ⎪ ' f x ( x.5. ( x.0) = lim Rezultă: 0−0 f (0. y ) = (0. y ) = ⎨ ⎪ ⎪ ⎩ (x 2 + y 2 ) 0 y3 3 2 . y ) ≠ (0. obţinem f 'y ( x.

−2) 4x 2 − 8x + 4 = 4( x − 1) 2 Avem că ≤ lim ω ( x. Folosind definiţia. y ) ⋅ ρ ( x. există λ = 8 . deci funcţia ω este continuă în punctul (1. y ) = ( x − 1 ) 2 + ( y + 2 ) 2 . y ) = (1. relaţia din definiţie devine: 4 x 2 − 3 y − 10 = 8( x − 1) − 3( y + 2) + ω ( x. y ) să se anuleze în punctul (1.−2) . y ) . În concluzie.−2) rezultă că ' ' ω ( x. y ) ⋅ ( x − 1) 2 + ( y + 2) 2 Pentru ( x. y ) →(1.−2) . y ) = . astfel încât: f ( x.−2) lim 4( x − 1) 2 ( x − 1) 2 + ( y + 2) 2 ≤ ( x. y ) = 4 x 2 − 3 y este diferenţiabilă în punctul (1. y ) = 0 (pentru ca funcţia ω ( x. Astfel.−2) dacă există λ .−2) = 8 şi µ = f y (1.−2) ). ( x. Conform propoziţiei 1 din breviarul teoretic. y ) = ( x. să se arate că funcţia f : R 2 → R . µ ∈ R şi o funcţie ω : R 2 → R .−2) vom considera ω ( x. µ = −3 şi funcţia ω : R 2 → R . avem că dacă f este diferenţiabilă în punctul (1.6.−2) = −3 . Rezolvare: Funcţia f este diferenţiabilă în punctul (1. iar pentru ( x − 1) 2 + ( y + 2) 2 ( x − 1) 2 + ( y + 2) 2 ( x.−2) . y ) − f (1.−2) = λ ( x − 1) + µ ( y + 2) + ω ( x. continuă şi nulă în (1. atunci λ = f x (1. 287 . − 2 ) . y ) ≠ (1. unde ρ ( x . y ) → (1. f ( x. −2) lim 4( x − 1) 2 ( x − 1) 2 = 0 = ω (1.−2) . y ) → (1.

y ) − f (1. y ).0) . Să se studieze diferenţiabilitatea următoarelor funcţii în punctele indicate: a ) f : R 2 → R. ( x. astfel încât f ( x. ( x. în baza propoziţiei 1.0) . Conform definiţiei 4. y ) ⋅ ρ ( x. y ) = ⎨ în (0.0) Calculăm lim .0) .2) .2) .2) f ( x. în baza propoziţiei 2 ar rezulta că f este continuă în punctul (0. ' ' 3 x −1 3( x − 1) 2 f ( x. rezultă că funcţia f este diferenţiabilă în punctul (1.−2) ⎪ ⎪ ω ( x.0) şi f y (1. Prin urmare.−2) = λ ( x − 1) + µ ( y + 2) + ω ( x. ⎧ ⎪(1 + xy ) sin x . rezultă că nu există f x (1. y ) ∈ R 2 .0) . f nu este diferenţiabilă în punctul (1. ' b) Dacă f ar fi diferenţiabilă în punctul (0. 288 . y ) = (1. ceea ce contrazice propoziţia 1. Rezolvare: a) Dacă f este diferenţiabilă în punctul (1. y ) ≠ (0.-2).0) − f (1.4 ) . ∀( x. y ) ≠ (0. ( x. atunci. b) f : R → R . y ) ≠ (1. ⎪ 0. c ) f : R 2 → R. = lim = lim x −1 x −1 x →1 x →1 x →1 x − 1 cum limitele laterale sunt diferite.−2) ⎩ în (1.2) ⎩ 1 f ( x. 7. continuă şi nulă ⎪ ⎪ 0. 2 f ( x. y ) = ⎨ ( x − 1) 2 + ( y + 2) 2 .2) .0) .−2) . atunci rezultă. că există f x (1. ( x.⎧ 4( x − 1) 2 . y ) = 3( x − 1) 2 + 5 y 4 în punctul (1. y ) = e x sin y în punctul (− 3.

unde } ( ) • ' f x ( x. f y ( x. deci şi pe o vecinătate a punctului (− 3. y ) → ( 0. y ) = − x + 2y ' . y ) într-o vecinătate a punctului (− 3. 2) xy sin x c) În baza propoziţiei 3. Aceste funcţii există şi sunt continue pe R 2 . y ) şi f y ( x. y ) = ln 1 − xy + y 2 . deducem că o condiţie suficientă pentru diferenţiabilitatea funcţiei f este ca funcţia f să admită derivate parţiale f x ( x. Rezultă că funcţia f este diferenţiabilă în punctul (− 3. 2 ) lim f ( x. f ( x. y ) →( 0.2)( x − 1) + f y (1. ' ' Calculăm f x ( x. 8. Rezolvare: { f : D → R. 2) ale funcţiei D = ( x. deci f nu este continuă în punctul (0. 4 ) . y ) → ( 0.2) = − . Să se scrie diferenţialele de ordinul întâi şi doi în punctul ' ' (1. f nu este diferenţiabilă în punctul (0. 2 ) lim 1 sin x = (1 + xy ) =e = e 2 ≠ 0 = f (0.2) . y ) = e x sin y ⋅ x cos y . 4 ) .2) = 1 .4 ) .2) .1. f y (1. ( x. y ) ∈ R 2 / 1 − xy + y 2 > 0 .Avem că lim ( x .2) . y. Prin urmare. y ) = 1 − xy + y 2 1 − xy + y 2 −y ' ' f x (1. y ) = e x sin y ⋅ sin y şi f y ( x. y ) = ( x . ceea ce contrazice propoziţia 2.2)( y − 2) = − 2 (x − 1) + ( y − 2 ) 3 2 3 289 . . continue în (−3.2) = f x (1.4) . ' ' df ( x.

f xy ( x. Să se scrie diferenţialele de ordinul întâi şi doi ale funcţiei f : R 3 → R. z ) = b 2 e ax + by + cz . y. f xy (1.1.2) = − dx + dxdy − dy . f ( x. y. f 'y (x. 9 3 3 9. f 'y 9 '' (1 − xy + y 2 ) 2 1 1 '' . (x. d 2 f (x.2) = − ( x − 1) 2 + ( x − 1)( y − 2) − ( y − 2) 2 sau 9 3 3 4 2 2 1 2 d 2 f (x. • ' f z (x. 3 • f '' y2 '' x2 '' x2 ( x.2)( x − 1)( y − 2) + +f '' (1. Rezolvare: ' f x (x. y ) = − x 2 − 2 y 2 + 2 xy + 2 y2 −1 4 ' (1. y.1.2 ) = − 2 dx + dy . y.1. z ) = ae ax + by + cz dx + be ax + by + cz dy + ce ax + by + cz dz . z ) = e ax + by + cz . z ) = ae ax + by + cz . z )dz . y.2) = . ' ' ' df ( x. . z ) = ce ax + by + cz . y.1. y. y . z )dx + f y ( x. z ) = a 2 e ax + by + cz . • f '' x2 ' (x. y. y. f 'y (x. z ) = be ax + by + cz . y.) = − 3 3 '' . y ) = '' f f ( x.2) = − . y. z ) = f x (x. df ( x.2) = f x 2 (1.2)( y − 2) 2 ⇒ y2 4 2 1 ⇒ d 2 f ( x. y. y.sau df ( x. y. 2 290 .2)( x − 1) 2 + 2 f xy (1. z )dy + f z ( x. y ) = − y2 (1 − xy + y 2 ) 2 (1 − xy + y 2 ) 2 2 .

'' '' '' d 2 f (x. z ) = c 2 e ax + by + cz . y. Să se scrie diferenţiala de ordinul n pentru funcţia: f : R 3 → R. 10. z ) = f x 2 ( x. y. z )dydz . y. y. z ) = (adx + bdy + cdz )2 e ax + by + cz . Să se calculeze limitele funcţiilor : a) lim x− y+x + y . z ) = ace ax + by + cz . rezultă: d 2 f (x. f După înlocuire. z ) = bce ax + by + cz . z )dxdy + 2 f xz ( x. PROBLEME PROPUSE 1. y. y. Rezolvare: Folosind rezultatul problemei precedente şi aplicând inducţia matematică. z )dz 2 + '' '' '' + 2 f xy ( x. x x →0 y →0 e) lim 2x 2 + 3 y 2 . z )dxdz + 2 f yz ( x. z ) = e ax + by + cz . y. y 1 d ) lim y cos . f ( x. xy x →0 y →0 f ) lim x2 y4 + y8 x →0 x 4 y →0 . f 'xy (x. y. y. f yz (x. z )dx 2 + f y 2 ( x. z2 '' '' f xz (x. y. y. y. x+ y c) lim x sin x→0 y →0 1 . y. x+ y x→0 y →0 2 2 x sin b) lim x →0 y →0 1 +y x . 291 . z ) = abe ax + by + cz . z ) = (adx + bdy + cdz )n e ax + by + cz . obţinem: d n f ( x.'' ' (x. z )dy 2 + f z 2 (x. y.

0) ⎩ xy ⎧ . ( ) ⎧1 − 1 + x 2 + y 2 ⎪ . k → (0. y ) = (0. l ) lim x2 y + y2 m) lim x2 + y2 +y . x →0 x 4 + y8 y →0 o) lim x 2 + y 2 e − ( x + y ) . h) nu depinde de alegerea lui k .g ) lim x2 + y2 + 4 − 2 . y ) = ⎨ 2 x + 3 y 2 ⎪ 1. i ) lim x2 − y2 .0) ⎩ 292 . deci limita nu lim f ( xn . c) 0 . x = y = 0 ⎩ 2 1 ⎧(1 + xy ) x + y . ( x. f ) pentru k4 y n ) = 12 . 0) ⎪ b ) f ( x. Să se studieze continuitatea următoarelor funcţii: ( ) (xn . x →0 y →0 ( x →0 x 2 y →0 . n) ∞ . ( x. 5( x 2 + y 2 ) 3 3 x →0 y →0 h) lim xy + y2 5 x →0 x 2 y →0 . ( x. y ) = ⎨ ⎪ 1 ⎪− . k → (0. y n ) = n n n→∞ k8 +1 1 . e) nu există. c ) f ( x. obţinem că lim f ( xn . 0) . x →0 x 2 + y 2 y →0 j ) lim x +y x →0 x 2 y →0 x →0 x 4 y →0 + y2 4 . i) nu există. y ) ≠ (0.0) ⎪ 2 . k ) 0 . b) nu există. n) lim x2 + y2 . g ) 20 există. d ) 0 . l ) 0 .0) ⎪ . y ) = (0. y ) ≠ (0. x2 + y2 a ) f ( x. ⎪ α. y ) ≠ (0. y n ) = 1 . k ) lim x +y 3 x →0 x 2 y →0 + y4 . j ) 0 . obţinem că n n 1− k depinde de alegerea lui k . ) R: a) pentru ( xn . k ≠ −1 . deci limita nu există. y n ) = 1+ k n→∞ există. ( x. y ) = ⎨ . 0) . 2. m) ∞ . o) 0 . ( x.

⎪ 2 d ) f ( x. y ) = ⎨ ⎪ 0. α ∈ R}. α ∈ R} . y ) ∈ {0} × R . c) f continuă pe R 2 \ {(0. x y e) f ( x. ( x. 3. c ) f : R 2 → R. x ≠ 0. y ) = x 3 y 2 (6 − x − y ) . ⎩ ⎧ 2 2 ⎪ x + y ⋅ sin e) f ( x. atunci f continuă pe R 2 \ {(0. e) f continuă pe R 2 . y ) ∈ {(− 3α . y ) = x y . α ∈ R} (x. b) f ( x. y ) = xy + + . ⎩ (x. y ≠ 0 . Să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi şi doi ale funcţiilor: a ) f : R 2 → R. ⎪ f ) f ( x. f ) f continuă pe R 2 \ {(− 3α . α ). 0 )}. y x d ) f ( x. y ) ∈ (R \ {0}) × R ( x. y ) = ⎨ x + 3 y ⎪ 1. 0 )}. ⎩ ( x. ( ) f ) f ( x. ( x. y ) = ⎨ − 2 ⎪ y2 + e x ⎪ 0. 293 . f ( x. y ) ∈ R 2 \ {(− 3α . y ) ∈ ( R \ {0}) × ( R \ {0}) xy . y ) ∈ R × {0} ∪ {0}× R ⎧x + 2y . α ). dacă α ≠ 1 . y ) = x 3 − 3 xy 4 + 5 x 2 y − 12 y . b) dacă α = 1 .1 ⎧ − ⎪ ye x 2 . atunci f continuă pe R 2 . R: a ) f continuă pe R 2 . α ). y ) = e 2 x x + y 2 + 2 y . d ) f continuă pe R 2 \ {(0. 0 )}. ( ) 1 . y ) = ln(3 + x 2 + 2 y 4 ) . x > 0 . f ( x.

y. j ) f : R 3 → R. f ( x. y ) = ( x 2 + y 2 ) ⋅ e − ( x + y ) . h) f : R 2 → R . y. y. y ) = 3 x − 5 y 3 . xy 2 '' ' (x. y ) = 3 x 2 − 3 y 4 + 10 xy . y ) = −12 y 3 + 10 x . 2 f f f f f f f f '' '' '' ( x. z ) = 6 y 2 z − 10 z 2 − 5 e 5 x + z . y. y ) = f yx ( x. y. este diferenţiabilă în punctul (3. Să se studieze diferenţiabilitatea următoarelor funcţii în punctele indicate: 294 .g ) f : R 2 → R . j) xy 2 2 ' (x. R: a) f x ( x. xz 2 '' ' (x. y. z ) = 25 3 y 2 − 5 z e 5 x + z . x 2 ' (x. y. f x ( x. − 1) . f 'y 2 (x. y ) = −12 xy 3 + 5 x 2 − 12 . Folosind definiţia. z ) = 6 y e 5 x + z . y ) = −36 xy 2 . '' ' f y ( x. să se arate că funcţia f : R 2 → R . z ) = 5 6 y 2 z − 10 z 2 − 5 e 5 x + z . y ) = (3 x + 2 y 2 ) sin( xy ) . y ) = 6 x + 10 y . z ) = 12 y 2 z 2 − 20 z 3 − 30 z + 6 y 2 e 5 x + z . z ) = f 'zy (x. f y 2 ( x. 5. 2 2 2 i ) f : R 2 → R. z ) = 12 yz e 5 x + z . ' f ( x. z ) = f 'zx (x. f 'y (x. y. z ) = (3 y 2 − 5 z )e 5 x + z . z ) = 30 y e 5 x + z . z ) = 6 e 5 x + z . y. z2 2 '' ' (x. z ) = f 'yx (x. z 2 2 '' ' (x. y. f ( x. f ( x. z ) = 5 3 y 2 − 5 z e 5 x + z . y ) = 1+ x − y 1+ x2 + y2 . y. y. f ( x. yz ( ( ) ( ( ) ) ) ( ) 4. y. x2 2 '' (x.

0 ) în raport cu x continuă în (0. 0 ) . 0 ) . b) f nu este diferenţiabilă în punctul (3. ( x. y ) = (0. y ) = (3. 2) . 4) . 0 ) continuă în (0. y ) = continuă are derivate parţiale în origine nu este diferenţiabilă în origine ⎧ x2 y .0) ⎩ • • • • • • discontinuă în punctul (0. b) f : R 2 → R. y ) ≠ (3. R: a) f nu este diferenţiabilă în punctul (− 1. y ) = 2( x + 1) 2 + 3( y − 2) 4 în (− 1.a) f : R 2 → R.0) ⎪ c ) f ( x. x = y = 0 ⎩ • continuă pe R 2 295 . 6. 0 ) în raport cu y xy este : b ) f ( x. y ) = (0. ( x. f ( x.0 ) în (3. y ) = ⎨(1 + xy ) arctgy . ( x. Să se arate că funcţia : ⎧ x2 y . ( x. 4) .0) ⎪ este: a ) f ( x. y ) = ⎨ x 2 + y 2 este ⎪0. c) f este diferenţiabilă în punctul (− 3. y ) = (1 + x 2 ) sin y în punctul (− 3. ⎪ 0. f ( x. ( x. y ) ≠ (0.0 ) ⎩ c) f : R 2 → R. y ) = ⎨ x 4 + y 2 ⎪0. 2) . 7. Să se scrie diferenţialele de ordinul întâi şi doi în punctul (− 1.1) ale funcţiilor de la problema 3. 1 ⎧ ⎪ f ( x.

b ) f ( x. 2 ( 2 ) ) 296 . y ) = sin(ax + by ) . z ) = 3xy 2 − 2 x 2 yz 3 + 4 xz − 5 y 3 + 1 . y ) = x y . f ( x. 8. Studiaţi diferenţiabilitatea următoarelor funcţii în punctul (0. f ( x. ⎪ 1. b) deoarece nu există ' f y (0. y ) = eαx + βy . rezultă că f nu este diferenţiabilă în acest punct. 10. y. y ) = (0. ( x. z ) = (adx + bdy + cdz )n cos ax + by + cz + n π . y ) = (adx + bdy )n sin ax + by + n π . ( x. c) d n f ( x. y. R: a) d f ( x. z ) = sin( ax + by + cz ) . f ( x. 0) . y. z ) = ln(ax + by + cz ) . Să se scrie diferenţiala de ordinul n pentru funcţiile: a) f : R 2 → R. y. 0 ) . rezultă că f nu este diferenţiabilă în (0. b) f : R 2 → R. z ) = cos(ax + by + cz ) . d ) f : D → R. f ( x. f ( x. 0) .• • are derivate parţiale pe R 2 nu este diferenţiabilă pe R 2 R: a) Deoarece funcţia nu este continuă în punctul (0. Să se scrie diferenţialele de ordinul întâi şi doi ale funcţiilor: a) f : R 3 → R. n ax + by n { } b) d n f ( x. z ) = x 2 + 2 y 2 + 3 z 2 . c) f : R 3 → R. 0 ) : xy ⎧ . y . y ) = (adx + bdy ) e D = ( x. z ) ∈ R 3 / ax + by + cz > 0 . f ( x. y ) ≠ (0. ( . y .0) ⎩ 9. y. b) f : R 3 → R. c ) f : R 3 → R.0) ⎪ 2 a ) f ( x. f ( x. y ) = ⎨ 2 x + 4 y 2 .

Dacă punctul a = (a1 . Definiţia 2. Observaţie.. ∀k = 1. b ) .. n . a) = 0 implică f x k (a) = 0. a n ) ∈ int A este punct staţionar pentru funcţia f dacă f este diferenţiabilă în a şi diferenţiala df ( x . Funcţia f : A ⊂ R n → R admite un maxim local (minim local) în punctul a = (a1 . Considerăm 297 .. EXTREMELE FUNCŢIILOR DE MAI MULTE VARIABILE 8. Propoziţie.... a n ) ∈ int A este punct ' staţionar.... Dacă inegalităţile de mai sus sunt verificate pe tot domeniul de definiţie A .. Fie f : A ⊂ R n → R . ∀k = 1. continue într-o vecinătate V a punctului (a. a) = 0 . a 2 .1. n .. a 2 . Dacă funcţia f : A ⊂ R n → R admite un extrem local ' în punctul a = (a1 .. EXTREME LIBERE BREVIAR TEORETIC Definiţia 1.. atunci f x k (a ) = 0. Punctul a = (a1 . a n ) ∈ A şi există f x k într-o vecinătate a ' punctului a .. df ( x.2.8.. spunem că punctul a este punct de maxim (minim) global pentru funcţia f . a 2 . Presupunem că f admite derivate parţiale de ordinul doi.. ∀k = 1. x 2 . Fie f : A ⊂ R 2 → R şi (a.. În aceste condiţii.. a 2 . spunem că punctul a este punct de extrem local pentru funcţia f .. x n ) ∈ V ∩ A are loc inegalitatea f ( x) ≤ f (a) (respectiv f ( x) ≥ f (a ) ). a n ) ∈ A dacă există o vecinătate V a punctului a astfel încât oricare ar fi x = ( x1 ..2. b ) ∈ int A un punct staţionar pentru f . n Teorema 1.

... a n ) calculăm matricea hessiană: 298 . Presupunem că punctul a ∈ A este punct staţionar pentru f şi funcţia f are derivate parţiale de ordinul doi continue într-o vecinătate V a punctului a .. Acest lucru se poate realiza în mai multe moduri: Metoda I.. dacă f x'2 ( a .. b ) > 0 ...punct de maxim local. 3) dacă d 2 f (x . Determinăm punctele staţionare...'' ' expresia ∆ (a..... atunci a este punct de maxim local..... x . b ) ⋅ f y' (a.. x 2 .... Atunci: 2 2 1. [ ] 2 ' şi anume: .. a ) > 0 . x 2 ... b ) este punct de extrem local. ⎪ ' ⎪ f xn ( x1 . atunci (a. pentru orice x ∈ V ∩ A .. Teorema 2. Pentru fiecare punct staţionar P(a1 .. x n ) = 0 ⎩ Etapa 2.. b ) > 0 ..... a 2 . Stabilim care dintre punctele staţionare sunt puncte de extrem local.... Atunci: 1) dacă d 2 f ( x . b ) < 0 .. a ) este nedefinită. b ) − f x' ' (a.. care sunt soluţiile ' ⎧ f x ( x1 . atunci a este punct şa. 2) dacă d 2 f ( x ... atunci (a... x ) = 0 sistemului: ⎪ x 1 2 n 1 ⎨ 2 ⎪. atunci a este punct de minim local. 2. pentru orice x ∈ V ∩ A . Dacă ∆ ( a. b ) < 0 .. dacă f x'2 ( a . b ) este punct şa.... Algoritm de determinare a punctelor de extrem local pentru o funcţie f : A ⊂ R n → R Etapa 1. b ) .. a ) < 0 ...punct de minim local..... Dacă ∆ ( a . x n ) = 0 ⎪ ⎪ f ' ( x . Fie f : A ⊂ R n → R . b ) = f xy (a. ' .

b ) > 0 . . b ) este punct de extrem local. an ) f x2 (a1. .. implică P (a1 . . . b ) = −∆ 2 . a n ) este punct de minim local. . începând cu minus. f x'1 xn (a1. . . atunci rezultă că ∆ (a. 299 . b ) calculăm expresia: '' ' ' ∆ (a.. . .' ' ⎛ f ''2 (a .. ... b ) este punct şa.punct de minim local. . . . • Orice altă combinaţie de semne. atunci P (a1 . . .. an ) ⎟ H (a1... 2. deci (a. an ) f x'n x2 (a1.... . . 2 [ ] 2 Observaţia 1. Dacă ∆ (a .. b) < 0 . . . . a n ) este punct de maxim local.. ... Prin urmare. şi anume: ' . ∆ n ai acesteia....... .. . a 2 .... .. atunci P (a1 ... . i = 1. b ) = f xy (a. a ) f x'1 x2 (a1. an ) ⎞ n ⎜ x1 1 ⎟ ⎜ '' ⎟ ''2 '' ⎜ f x2 x1 (a1. ... . f x2 xn (a1. b) .. b ) − f x'2 (a. . .. .. a 2 . unde ∆ i este minorul format din primele i linii şi i coloane ale matricei H (a. . a 2 . b ) ⋅ f y'2 (a... Dacă ∆ (a . • Dacă toţi minorii ∆ i > 0 .punct de maxim local. . . ∆ 2 . dacă f x'2 (a. . . atunci (a. . . . an ) = ⎜ ⎟ ⎜. . 1. b ) este punct şa. Discuţie. . . dacă f x'' (a. . an ) . .. Metoda II.... ⎟ ⎜ '' ⎟ ' ' ⎜ f x x (a1. a n ) punct şa. . dacă ∆ 2 < 0 . . .... . . . . . b ) < 0 .... n . . . Se calculează diferenţiala de ordinul al doilea a funcţiei în punctul staţionar a = (a1 . an ) . ∆(a. atunci (a. b ) > 0 .. . (pentru funcţiile de două variabile) Pentru fiecare punct staţionar P (a. . b ) .. a 2 .. .. . . a2 . an ) . cu ∆ i ≠ 0 .. a n ) şi se aplică teorema 2. f x'2 (a1. . • Dacă minorii ∆ i alternează ca semn.. În cazul funcţiilor de două variabile... an ) ⎟ n ⎝ n 1 ⎠ şi minorii ∆1 . . b ) > 0 .. . Metoda III.

În caz contrar sau în cazul în care prin aplicarea metodelor de mai sus nu se poate stabili natura punctului. y ) = 6 x 2 y + 2 y 3 − 45x − 51y + 7 . deci 4 4 2 2 300 . y ) = 0 ⎩ ' f y ( x. Definiţia punctului de extrem local. y ) = 12 xy − 45 . t 2 = 5 .Observaţia 2. Existenţa unui punct de extrem local poate fi pusă în evidenţă cu ajutorul metodelor prezentate numai dacă funcţia f este diferenţiabilă în acel punct şi admite derivate parţiale de ordinul doi continue într-o vecinătate a punctului respectiv. P = 15 ⇒ t 2 − 4t + 15 = 0 ⇒ t1 = 3 . se foloseşte: Metoda IV. prin urmare obţinem sistemul: ⎧ xy = 15 ⎧ ⎪ ⎪12 xy − 45 = 0 4 ⇔⎨ ⎨ 2 2 ⎪6 x + 6 y − 51 = 0 x 2 + y 2 = 17 ⎪ ⎩ 2 ⎩ ⎧ P = 15 ⎧ P = 15 ⎪ ⎪ 4 4 ⇒⎨ Notăm x + y = S . xy = P ⇒ ⎨ 2 17 ⎪S = ±4 ⎪S − 2 P = 2 ⎩ ⎩ Pentru S = 4. Determinăm punctele staţionare. care sunt soluţiile ⎧ sistemului: ⎪ f x ( x. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : R 2 → R. y ) = 6 x 2 + 6 y 2 − 51 ' Avem că: f x ( x. Rezolvare: Etapa 1. f ( x. PROBLEME REZOLVATE 1. y) = 0 ⎨ ' ' ⎪ f y ( x.

) f f ( x. deci y [ [ ] '' y2 ] ] ' ⎛12 y H ( x. y ) y = 12 x = f yx ( x. y ) . 1 (2 2 ) (2 2 ) ( f '' x2 2 2 ) ( )⎞ ⎟ 2 2 ) Etapa 2. 3 . ' '' ' '' f xy ( x. y ) = f y (x. Stabilim care dintre punctele staţionare sunt puncte de extrem local. prin ⎟ 2 2 ⎝ ⎠ ( ) 12 x ⎞ ⎟. P = 15 ⇒ t 2 + 4t + 15 = 0 ⇒ t1 = − 3 . P4 − 5 . ∆ 2 = 30 18 = −576 < 0 . y yx ⎛ ⎜ H ( x. P2 5 . Metoda I. t 2 = − 5 . 5 =⎜ ⎜18 30 ⎟ ⇒ ∆1 = 30 > 0. 3 =⎜ ⎟ ⎜ 30 18 ⎟ ⇒ ∆1 = 18 > 0. sau ⎪ ⎨ ⎪ y2 = 3 2 ⎩ 4 Pentru S = −4. ⎨ ⎪ y4 = − 3 2 ⎩ Am obţinut punctele staţionare: P 3 . 4 2 2 ⎧x = − 3 2 deci ⎪ 3 ⎨ ⎪ y3 = − 5 2 ⎩ sau ⎧ x4 = − 5 ⎪ 2. 12 y ⎟ ⎠ urmare P 3 .⎧ x1 = 3 ⎪ 2 ⎨ ⎪ y1 = 5 2 ⎩ ⎧ x2 = 5 2. y ) ⎟ ⎠ ' '' ' Avem: f x 2 ( x. 5 este punct de minim local. y ) = f x (x. y ) f '' ( x. − 5 . − 3 . y ) x = 12 y . Scriem matricea hessiană: ⎟. y xy [ ' ' f y' 2 (x. P3 − 3 . prin 2 2 ⎠ ⎝ ( ) (2 2 ) 301 . y ) = ⎜ ⎜ ⎝ ( x. y ) = ⎜ ⎜12 x ⎝ 30 18 ⎛ 30 18 ⎞ H 3. y ) = 12 y . 1 18 30 ⎛18 30 ⎞ H 5. '' ( x. y ) = f x ( x. ∆ 2 = 18 30 = 576 > 0 . 5 .

5 2 2 5 2 ( ) '' x2 3 2 5 2 local. ' 14 f y ( x. ∆ 2 = − 18 − 30 = 576 > 0 .urmare P2 5 . 5 ) punct de minim local. 3 este punct şa. − 3 > 0 . ∆ − 5 . f ( x. Rezolvare: Etapa 1. y ) ⋅ f y'2 ( x. − ) < 0 . Determinăm punctele staţionare. − 5 este punct de maxim local. ∆( 3 5 ∆ (− . − 30 − 18 ⎛ − 30 − 18 ⎞ H − 3 . deci P1 (3 . y ) = x 2 + y 2 + 3xy − 8 ln x − 14 ln y + 5 . prin urmare P4 − 5 . − ) < 0 şi f (− . ⎟ 2 2 ⎝ ⎠ ( ) (2 2 ) ( prin urmare P3 − 3 . Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : (0. 2 3 2 ( ) < 0 şi ( ) > 0 . Avem că: ∆ 3 . ∞ )2 → R. 2 este punct şa. − 18 − 30 ⎛ − 18 − 30 ⎞ H − 5 . y ) − f x'2 ( x. y ) = 2 y + 3 x − y Rezolvăm sistemul: 302 . − 3 este punct şa. deci P3 (− . Calculăm expresia: 2 '' ' ' ∆( x. Avem că: ' f x ( x. ∆ 2 = − 30 − 18 = −576 < 0 . y ) (2 2 ) [ ] şi obţinem ∆( x. 1 Metoda II. − ) punct de maxim 2 2 5 2 3 2 ' f x'2 3 . prin urmare P2 (2 . y ) = 2 x + 3 y − 8 x . ⎟ 2 2 ⎝ ⎠ ( ) 2 2 ) prin urmare P 3 . 2 2 ( ) ( 2 2 ) 2. y ) = 144 x 2 − y 2 . 2 5 . y ) = f xy (x. 5 este punct şa.− 3 = ⎜ ⎜ − 30 − 18 ⎟ ⇒ ∆1 = −18 < 0. 2 2 5 3) ) > 0 .− 5 = ⎜ ⎜ − 18 − 30 ⎟ ⇒ ∆1 = −30 < 0.

rezultă: 28x 2 + 18xy − 16 y 2 = 0 ⇔ 14 x 2 + 9 xy − 8 y 2 = 0 . pe cea de-a doua cu (− 8) şi adunăm relaţiile obţinute. Înmulţim prima ecuaţie cu 14 . y ) ⎞ ⎛ 2 + x 2 ⎟ ⎜ x ⎟ ⎜ . rezultă că singura valoare care se acceptă este x = 1 . '' ' ' Avem: f x 2 ( x. 2 ) este punct de minim local. de unde obţinem y = 2 . y )] = 2 + ' y ' y 14 . rezultă x = ±1 . Obţinem: y 14t 2 + 9t − 8 = 0 ⇒ t1 = − 8 . y 2 ' f y'2 [ ] (x. Împărţim această ecuaţie prin y 2 y 2 ≠ 0 şi notăm x = t . Cum x > 0 . y ) = 0 ⎩ ⎧2 x + 3 y − 8 = 0 x ⎪ ⇔ ⎨ 2 y + 3x − 14 = 0 ⎪ y ⎩ ⎧2 x 2 + 3xy = 8 (1) ⎪ . y ) = [ f (x. H ( x. y ) = 0 ⎪ x ⇔ ⎨ ' ⎪ f y ( x. x = 1 ⇒ y = 2x . y ) 3 ⎞ f xy ( x. y ) . y ) x = 2 + 82 . Stabilim dacă acesta este punct de extrem local. ⎨ 2 ⎪2 y + 3xy = 14 (2) ⎩ Am obţinut un sistem omogen. Rădăcina negativă nu convine. deci matricea hessiană este: y2 8 '' ⎛ f ''2 ( x. t 2 = 1 .⎧ f ' ( x. y ) ⎟ ⎜ 3 y ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ 10 3 ⎛10 3 ⎞ ⎟ . y ) = [ f (x. ∆ 2 = 3 11 = 46 > 0 ⎜3 2⎠ 2 ⎝ prin urmare P(1. 2) = ⎜ 11 ⎟ ⇒ ∆1 = 10 > 0. prin urmare avem t = Înlocuind y = 2 x în (1) . Am obţinut un singur punct staţionar: P(1. y ) = f x ( x. 7 2 ( ) deoarece x > 0 şi y > 0 . x '' f xy ' x ' y '' yx ( x. 303 . Avem că H (1. y ) = ⎜ ⎟=⎜ 14 ⎟ '' '' 2 ⎜ f yx ( x. Etapa 2. y ) 2+ 2 ⎟ f y ( x. y )] = 3 = f (x. 2 ) .

3. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: 3 x y z 1 f : R* → R, f ( x, y, z) = + + + . y 4 x z

( )

Rezolvare: Etapa 1. Determinăm punctele staţionare. Avem că:
1 z − y x2 x 1 , de unde rezultă sistemul: ' f y ( x, y , z ) = − 2 + 4 y
' f x ( x, y , z ) =

f z' ( x, y, z ) =

1 1 − x z2

⎧1 z ⎪ − 2 =0 y x ⎪ , ⎪ x 1 ⎪ ⎨− 2 + = 0 4 ⎪ y ⎪1 1 ⎪ − =0 ⎪ x z2 ⎩

⎧x = z 2 ⎧ x 2 = yz ⎧x = z 2 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ echivalent cu ⎪4 x = y 2 ⇔ ⎨ y 2 = 4 z 2 ⇔ ⎪ y 2 = 4 z 2 ⇔ ⎨ ⎨ ⎪ 4 ⎪ 2 ⎪ 4 ⎪ z = yz ⎪z = x ⎪ z = yz ⎩ ⎩ ⎩ ⎧x = z2 ⎪ ⎪ * ⎨ y = ±2 z ; am folosit că x, y, z ∈ R . ⎪ 3 ⎪z = y ⎩

Pentru y = 2 z ⇒ z 3 = 2 z ⇒ z = ± 2 , y = ±2 2 , x = 2 . Pentru y = −2 z ⇒ z 3 = −2 z ⇒ z = 0 (nu convine) sau z 2 = −2 ⇒ z ∉ R . Am obţinut punctele staţionare P1 (2,2 2 , 2 ) şi P2 (2,−2 2 ,− 2 ) . Etapa 2. Stabilim natura punctelor staţionare, folosind matricea hessiană. 2x 2 2z ' ' f x'2 ( x, y, z ) = 3 ; f z''2 ( x, y, z ) = f y'2 ( x, y, z ) = x y3 z3

304

'' f xy ( x, y, z ) = −

1 y 1
2

'' = f yx ( x, y, z ) ;

'' '' '' '' f xz ( x, y, z ) = − 2 = f zx ( x, y, z ) ; f yz ( x, y, z ) = 0 = f zy ( x, y, z ) x ''2 '' '' ⎛ f ( x, y , z ) f xy ( x, y, z ) f xz ( x, y, z ) ⎞ ⎟ ⎜ x ⎟ ⎜ '' ''2 '' H ( x, y, z ) = ⎜ f yx ( x, y, z ) f y ( x, y, z ) f yz ( x, y, z ) ⎟ = ⎟ ⎜ '' '' ⎜ f zx ( x, y, z ) f zy ( x, y, z ) f z''2 ( x, y, z ) ⎟ ⎠ ⎝

⎛ 2z 1 − ⎜ 3 ⎜x y2 ⎜ 1 2x = ⎜− ⎜ y2 y3 ⎜ ⎜− 1 0 ⎜ 2 ⎝ x

2 1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ 4 x2 ⎟ ⎜ 1 ⎟ , deci H (2,2 2 , 2 ) = ⎜ − ⎟ 0 ⎜ 8 ⎟ ⎜ ⎟ 2⎟ ⎜− 1 ⎜ 4 3⎟ ⎝ z ⎠

1 8 2 8 0

1 ⎞ ⎟ 4 ⎟ ⎟ 0 ⎟ ⎟ ⎟ 2⎟ 2 ⎟ ⎠

3 2 2 > 0; ∆2 = > 0; ∆3 = > 0 , prin 4 64 64 urmare P (2,2 2 , 2 ) este punct de minim local. 1
Avem că ∆1 =
⎛ 2 ⎜− ⎜ 4 ⎜ 1 H 2,−2 2 ,− 2 = ⎜ − ⎜ 8 ⎜ ⎜− 1 ⎜ 4 ⎝ 1 8 2 − 8 − 0 1⎞ − ⎟ 4⎟ ⎟ 0⎟ ⎟ ⎟ 2⎟ − 2 ⎟ ⎠

(

)

∆1 = −

2 < 0; 4

∆2 =

3 > 0; 64

∆3 = −

2 < 0 , prin urmare 64

P2 (2,−2 2 ,− 2 ) este punct de maxim local.

305

4. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei:

f : R 2 → R, f ( x, y) = xy x 2 + y 2 − 4 .
Rezolvare:

(

)

Funcţia f se mai poate scrie: f ( x, y ) = x 3 y + xy 3 − 4 xy . Etapa 1. Determinăm punctele staţionare. Avem că:
⎧ f ' ( x, y ) = 3 x 2 y + y 3 − 4 y ⎪ x ⇒ ⎨ ' 3 2 ⎪ f y ( x, y ) = x + 3xy − 4 x ⎩

⎧ y 3x 2 + y 2 − 4 = 0 ⎪ ⇔⎨ ⇒ ⎪ x x 2 + 3y 2 − 4 = 0 ⎩ y=0 Cazul a) ⎧ ⇒ P1 (0, 0) . ⎨ ⎩x=0

( (

) )

⎧3x 2 y + y 3 − 4 y = 0 ⎪ ⇔ ⎨ 3 ⎪ x + 3xy 2 − 4 x = 0 ⎩

Cazul b) ⎪ ⎨

⇒ x = ±2 ⇒ P2 (− 2, 0); P3 (2, 0) . ⎪ x 2 + 3y 2 = 4 ⎩ 2 ⎧ 2 Cazul c) ⎪3 x + y = 4 ⇒ y = ±2 ⇒ P4 (0, − 2); P5 (0, 2) . ⎨ ⎪x = 0 ⎩ ⎧3 x 2 + y 2 = 4 Cazul d ) ⎪ ; înmulţim prima relaţie cu (− 3) şi apoi o ⎨ 2 ⎪ x + 3y 2 = 4 ⎩

⎧y = 0

adunăm cu cealaltă; obţinem: x 2 = 1 ⇒ x = ±1 ; pentru x = −1 ⇒ y = ±1 ⇒ P6 (− 1, − 1); P7 (− 1, 1) ;

pentru x = 1 ⇒ y = ±1 ⇒ P8 (1, − 1); P9 (1, 1) . Am obţinut punctele staţionare: P (0, 0 ), P2 (− 2, 0 ), P3 (2, 0 ), P4 (0, − 2 ), P5 (0, 2 ) , 1

P6 (− 1, − 1); P7 (− 1, 1), P8 (1, − 1); P9 (1, 1) . Etapa 2. Stabilim care dintre punctele staţionare sunt puncte de extrem local.

306

' '' ' f x'2 ( x, y ) = 6 xy ; f y' ( x, y) = 6 xy ; f xy ( x, y) = 3x 2 + 3 y 2 − 4 .
2

Matricea hessiană: H (x, y ) = ⎜
⎛ 0 ⎝− 4

3x 2 + 3 y 2 − 4 ⎞ ⎟. ⎟ ⎜ 3x 2 + 3 y 2 − 4 6 xy ⎠ ⎝ ⎛ 6 xy

Calculăm H (0, 0 ) = ⎜ ⎜

− 4⎞ ⎟ ; avem că ∆1 = 0 , prin urmare 0⎟ ⎠

natura punctului nu se poate preciza folosind matricea hessiană.

2 '' ' ' ∆ (x, y ) = f xy (x, y ) − f x'2 ( x, y ) ⋅ f y'2 ( x, y ) şi obţinem

+ 3 y 2 − 4 − 36 x 2 y 2 . Avem că: ∆ (0,0 ) = 16 > 0 , prin urmare P (0, 0 ) este punct şa. 1 ∆(− 2,0 ) = 64 > 0 , deci P2 (− 2, 0 ) este punct şa. ∆(2,0) = 64 > 0 , deci P3 (2, 0 ) este punct şa. ∆(0,−2 ) = 64 > 0 , deci P4 (0, − 2 ) este punct şa. ∆(0, 2 ) = 64 > 0 , deci P5 (0, 2) este punct şa.
'' ∆(− 1, − 1) = −32 < 0 şi f x 2 ( −1, − 1) = 6 > 0 deci P6 (− 1, − 1) este punct de minim local.
' ∆(− 1,1) = −32 < 0 şi f x'2 ( −1, − 1) = −6 < 0 deci P7 (− 1, 1) este punct de maxim local. ' ∆(1, − 1) = −32 < 0 şi f x'2 (1, − 1) = −6 < 0 deci P8 (1, − 1) este punct de maxim local. ' ∆(1,1) = −32 < 0 şi f x'2 (1,1) = 6 > 0 deci P9 (1, 1) este punct de minim local.

[ ∆ (x, y ) = (3 x

În acest caz, calculăm expresia:

]

2

)2

307

5. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei:

f : R 3 → R, f ( x, y, z ) = x 4 + y 3 + z 2 + 4 xz − 3 y + 2 .
Rezolvare: Etapa 1. Determinăm punctele staţionare. Avem că: ' f x ( x, y , z ) = 4 x 3 + 4 z ⎧4 x 3 + 4 z = 0 ⎪ ' f y ( x, y, z ) = 3 y 2 − 3 , de unde rezultă sistemul: ⎪3 y 2 − 3 = 0 , ⎨
f z' ( x, y, z ) = 2 z + 4 x
⎪2 z + 4 x = 0 ⎪ ⎩

⎧y2 = 1 ⎪ echivalent cu ⎪ z = −2 x ⇔ ⎨ ⎪ 3 ⎪x − 2x = 0 ⎩

P3

( 2 ,1, − 2 2 ) , P4 ( P6 (− 2 , − 1, 2 2 ).
' f x'2 ( x, y, z ) = 12 x 2

⎧ y1,2 = ±1 ⎪ ⎪ ⎨ x1 = 0; x 2,3 = ± 2 ⎪ ⎪ z1 = 0; z 2,3 = m 2 2 ⎩ Am obţinut punctele staţionare P (0,1, 0) , P2 (0, − 1, 0 ) , 1

2 , − 1, − 2 2 , P5 − 2 ,1, 2 2 ,

) (

)

Etapa 2. Stabilim natura punctelor staţionare, folosind matricea hessiană.
' f y'2 ( x, y, z ) = 6 y

f z' '2 ( x, y, z ) = 2

'' '' f xy ( x, y, z ) = 0 = f yx ( x, y, z ) ;
'' '' f yz ( x, y, z ) = 0 = f zy ( x, y, z )

'' '' f xz ( x, y, z ) = 4 = f zx ( x, y, z ) ;

⎛12 x 2 ⎜ Matricea hessiană este: H (x, y, z ) = ⎜ 0 ⎜ ⎜ 4 ⎝

0 6y 0

4⎞ ⎟ 0 ⎟. ⎟ 2⎟ ⎠

308

0 4⎞ ⎛ 0 ⎜ ⎟ H (0,1,0 ) = ⎜ 0 6 0 ⎟ ; avem că ∆1 = 0 , prin urmare nu se ⎜ 4 0 2⎟ ⎝ ⎠ poate stabili natura punctului P (0,1, 0) folosind matricea hessiană. 1 • De aceea vom studia semnul diferenţialei de ordinul al doilea a funcţiei în punctul P (0,1, 0) . Avem că: 1
2 d 2 f ((x, y, z ); ( x 0 , y 0 , z 0 )) = 12 x 0 dx 2 + 6 y 0 dy 2 + 2dz 2 + 8dxdz .

d 2 f (( x, y, z ); (0,1,0)) = 6dy 2 + 2dz 2 + 8dxdz . Pentru a afla semnul acestei expresii, folosim metoda lui Gauss de reducere la forma canonică a unei funcţionale pătratice. Obţinem: d 2 f (( x, y, z ); (0,1,0)) = 6dy 2 + 2 dz 2 + 4dxdz + 4dx 2 − 8dx 2 =

= 6dy 2 + 2(dz + 2dx )2 − 8dx 2 , deci d 2 f (( x, y, z ); (0,1,0)) este nedefinită, prin urmare P (0,1, 0 ) este punct şa. 1

(

)

d 2 f (( x, y, z ); (0,−1,0)) = −6dy 2 + 2 dz 2 + 4dxdz + 4dx 2 − 8dx 2 =

= −6dy 2 + 2(dz + 2dx )2 − 8dx 2 , deci d 2 f (( x, y, z ); (0,−1,0)) este nedefinită, prin urmare P2 (0, − 1, 0) este punct şa.
d 2 f ( x, y, z );
2

(

)

(

(

2 ,1, − 2 2 = 24dx 2 + 6dy 2 + 2dz 2 + 8dxdz =
2 2

))

= 6dy + 2(dz + 2dx ) + 16dx > 0 , deci P3

(

2 ,1, − 2 2 este punct

)

de minim local.
d 2 f ( x, y, z );
2

(

(

2 , − 1, − 2 2 = 24dx 2 − 6dy 2 + 2dz 2 + 8dxdz =
2

))

= −6dy + 2(dz + 2dx ) + 16dx

Analog, obţinem că P5 − 2 ,1, 2 2 este punct de minim local şi P6 − 2 , − 1, 2 2 este punct şa.

(

)

(

2,

deci P4

)

(

2 , − 1, − 2 2 punct şa.

)

309

6. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei:

f : R 2 → R, f ( x, y ) = x 4 + y 4 .
Rezolvare: Etapa 1. Determinăm punctele staţionare. Avem că: ' ⎧ f x ( x, y ) = 4 x 3 ⎪ , deci P(0, 0) punct staţionar. ⎨ ' f y ( x, y ) = 4 y 3 ⎪ ⎩

⎛12 x 2 0 ⎞ ⎟ ; H (0, 0 ) = ⎛ 0 0 ⎞ ; ∆ = ∆ = 0 , ⎜ H ( x, y ) = ⎜ 2 ⎜ 0 0⎟ 1 ⎟ ⎜ 0 12 y 2 ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ deci nu se poate stabili natura punctului folosind matricea hessiană.
'' ' ' ∆(0,0 ) = f xy (0,0 ) − f x'2 (0,0 ) ⋅ f y'2 (0,0) = 0 , prin urmare nu se poate preciza natura punctului nici prin această metodă.

[

]

2

• d 2 f (( x, y ); (0, 0)) = 0 , deci nu se poate determina natura punctului cu ajutorul diferenţialei. • Folosim definiţia punctului de extrem. Avem că f (0, 0 ) = 0 . Deoarece f ( x, y ) = x 4 + y 4 ≥ f (0, 0) , ∀( x, y ) ∈ R 2 , rezultă că P(0, 0 ) este punct de minim global al funcţiei f .
7. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei:

f : R 2 → R , f ( x, y ) = x 2 + y 3 .
Rezolvare: Etapa 1. Determinăm punctele staţionare. Avem că: ' ⎧ f x ( x, y ) = 2 x ⎪ , deci P(0, 0 ) punct staţionar. ⎨ ' 2 ⎪ f y ( x, y ) = 3 y ⎩

310

(0. y ). b2 ) = (0.0 ) ⋅ f y'2 (0. 8. Rezolvare: Etapa 1. f ( x.0 ) = 0 . 0 ) este punct şa. că P(0. fie (a1 . ε ) × (− ε . rezultă că există ε > 0 astfel încât (− ε . am arătat că în orice 8 f : R 2 → R. 0) . Fie V o vecinătate a punctului (0. 0)) = 2dx 2 . Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f (b1 . 0 ) şi vecinătate a punctului (0. Prin urmare. 0 ) . 0 ) .⎛2 0⎞ ⎛ 2 0⎞ H ( x. − ε ∈ V şi (b1 . y ) = y 2 e x − y + xy 2 e x− y = y 2 e x − y ( x + 1) ⎪ ⇒ ⎨ ' x− y − xy 2 e x − y = xye x− y (2 − y ) ⎪ f y ( x. ∆1 = 2. Rezultă. • [ ] 2 • d 2 f ((x. 0 ) . deci nu se poate determina natura punctului cu ajutorul diferenţialei. care este o funcţională semipozitiv definită. a 2 ) = − ε8 2 3 ( 2 ) 3 < 0 = f (0. • '' ' ' ∆(0. y) = xy 2 e x − y . y ) = ⎜ ⎜ 0 6 y ⎟ . H (0. b2 ) = ε > 0 = f (0. prin urmare nu se poate preciza natura punctului nici prin această metodă.0 ) = f xy (0. ε )∈ V . Avem că f (0. y ) = 2 xye ⎩ 311 . conform definiţiei. 0 ) = 0 . cât şi valori mai mici ca f (0. Avem că: ' ⎧ f x ( x. Determinăm punctele staţionare. ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ deci nu se poate stabili natura punctului folosind matricea hessiană. a 2 ) = 0. • Folosim definiţia punctului de extrem local. ∆ 2 = 0 . avem că f (a1 . ε ) ⊂ V . 0 ) = ⎜ 0 0 ⎟ .0 ) − f x'2 (0. 0 ) funcţia ia atât valori mai mari ca f (0.

0) este punct de minim local.−2) punct şa. Avem că f (α . Atunci există o vecinătate V = (α − ε . ∆1 = 4e > 0 . că (α .0 ) = 0 . '' f xy ( x. ' f y'2 ( x. y ) = y 2 e x − y ( x + 1) + y 2 e x − y = y 2 e x − y ( x + 2) .0 ) astfel încât oricare ar fi ( x. fie ε > 0 astfel încât α .0) = ⎜ ⎜ 0 2α eα ⎟ ⎝ ⎠ poate determina cu această metodă. y ) ∈ V are loc inegalitatea f ( x. y ) = x(2 − 2 y)e x− y − x(2 y − y 2 )e x − y = xe x− y ( y 2 − 4 y + 2) . conform definiţiei. • Dacă y = 0 ⇒ x ∈ R ⇒ (α . > 0 . 0 ) punct staţionar. • Pentru α .0 ) = 0 . ' f x'2 ( x.−2) = ⎜ ⎜ 0 − 14e ⎟ . În aceste condiţii. − ε > 0 . ⎛ y 2 e x − y ( x + 2) y (2 − y )e x − y ( x + 1) ⎞ ⎟ H ( x. ∆1 = ∆ 2 = 0 ⇒ natura punctului nu se H (α . − 2 ) este punct staţionar. ∀α ∈ R . ⎟ ⎝ ⎠ ∆ 2 = −56e 2 < 0 ⇒ (−1. fie ε > 0 astfel încât α . < 0 . vom folosi definiţia punctului de extrem local. + ε < 0 . Atunci există o 312 . 0 ⎞ ⎛ 0 ⎟ . y ) = 2 ye x − y ( x + 1) − y 2 e x− y ( x + 1) = y(2 − y )e x− y ( x + 1) . • Pentru α .⎧ y 2 e x − y ( x + 1) = 0 ⎪ ⇒⎨ ⎪ xye x − y (2 − y ) = 0 ⎩ Din prima ecuaţie rezultă că x = −1 sau y = 0 .α + ε ) a punctului (α . y ) = ⎜ ⎜ y (2 − y )e x − y ( x + 1) x− y 2 xe ( y − 4 y + 2) ⎟ ⎝ ⎠ 0 ⎞ ⎛ 4e H (−1. • Dacă x = −1 ⇒ y = 0 (obţinut şi la cazul precedent) sau y = −2 ⇒ (− 1. y ) = xy 2 e x − y ≥ f (α . Rezultă.

0) nu este punct de extrem local. conform definiţiei. conform definiţiei. y ) = ⎜ ⎜4 ⎝ 4⎞ 2 ⎟ = H 2 .. = 0 avem că în orice vecinătate (−ε . y ) = xy 2 e x − y ≤ f (α . y ) ∈ V are loc inegalitatea f ( x. y ) = 2ay + 4 x − 4 ⎩ ⎧2ax + 4 y − 4 = 0 ⇔ ⎨ ⎩2ay + 4 x − 4 = 0 ( ) ⎧ y = 2−ax ⎪ 2 ⎨ 2 ⎪ a − 4 x = 2a − 4 (1) ⎩ ( ) P ( Cazul a) Dacă a ∈ R \ {± 2}..0) = 0 . unde a ∈ R . 2 . Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : R 2 → R.... Avem că: ⎧ f ' ( x.0) există atât puncte în care f ( x. rezultă că (0... 2 ) .0) astfel încât oricare ar fi ( x. α + ε ) a punctului (α .. ∆ 2 = 4a − 16 . Rezultă. y ) = xy 2 e x − y ≤ f (0.. 9. f ( x. ∆1 = 2a .. Prin urmare.. atunci x = 2 = y . ( a+2 a +∞ −∞ −2 0 2 .. y ) = 2ax + 4 y − 4 ⎪ x ⇒ ⎨ ' ⎪ f y ( x.vecinătate V = (α − ε .. 2 a+2 a+2 ) punct staţionar... ⎟ a+2 a+2 2a ⎠ ) (a + 2 a+2 ) 313 . ⎛ 2a H ( x.. deci 2 .0) este punct de maxim local. y ) = xy 2 e x − y ≥ f (0...-0 + + + + + ∆2 Din tabelul de mai sus rezultă că: Dacă a ∈ (− ∞. că (α ... 2 este punct de maxim local. y ) = a x 2 + y 2 + 4 xy − 4 x − 4 y ..0) = 0 . deci este punct şa. Rezolvare: Determinăm punctele staţionare. • Pentru α . ε ) × U a punctului (0. atunci P 2 .. cât şi puncte în care f ( x..0) = 0 .0 + + + + + + + + + + + ∆1 + + + + +0 .

) este punct şa. deci funcţia nu are puncte staţionare. y ) ∈ R 2 . ∆1 = 4 . ⎛4 H ( x. Cazul c) Dacă a = −2 . atunci P 2 . b ) . y ) = ⎜ ⎜4 ⎝ 4⎞ ⎟ = H (α . deci nu se poate 4⎟ ⎠ (a + 2 (a + 2 a+2 a+2 ) este punct de minim local. prin urmare (α . avem că ∆ 2 < 0 . 2 (a + 2 a+2 ) este punct şa. atunci P 2 .1 − α ) punct staţionar.b ) = f y (a. y = 1 − α prin urmare M α (α . 2 Dacă a ∈ (2. conform observaţiei 1 din Cazul b) Dacă a = 2 . rezultă că P 2 . conform propoziţiei din breviarul teoretic ar rezulta că ' ' f x (a. Avem că 2 2 f (α . y ). contradicţie. (α .1 − α ) . Deoarece f admite derivate parţiale în orice punct. atunci ecuaţia (1) devine: 0 = 0 . ∀( x. y ) = 2 x + 2 y + 4 xy − 4 x − 4 y = preciza natura punctului folosind matricea hessiană. atunci ecuaţia (1) devine: 0 = −8 . + ∞ ) .1 − α )) = 4dx 2 + 4dy 2 + 8dxdy = 4(dx + dy )2 . 2 breviarul teoretic.Dacă a ∈ (− 2. Prin urmare. deci x = α . vom aplica definiţia punctului de extrem. = 2(x + y − 1)2 − 2 ≥ −2. 2 ) \ {0}. pentru a = −2 funcţia nu are puncte de extrem local. deci nu se poate afla natura punctului nici prin această metodă. Dacă a = 0 . 314 . f ( x. ∆ 2 = 0 . 1 − α ) = −2 . 1 − α ) este punct de minim global al funcţiei f . deci P (a.b ) = 0 . deci. d 2 f (( x. α ∈ R . care eset o funcţională pătratică semipozitiv definită. În acest caz. Presupunem că f are un punct de extrem local P (a. b ) ar fi punct staţionar.

y .0) = lim x = lim = lim = 3 2 x−0 3 x→0 x x x→0 x→0 = +∞ ∉ R .0) vom folosi definiţia.0.0) y3 = lim = lim =0 y−0 y →0 x→0 y 4 4 4 f (0. z ) = =0 ⎪ 33 x 2 + y 2 + z 2 ⎪ ⎪ ' 4y .0) − f x (0. y. 0. 4x ' 3 f ' ( x.0) f ( x. =0 ⎨ f y ( x.0) avem că: ⎧ 4x ' ⎪ f x ( x. y . z ) ≠ (0.10.0.0) x3 = lim = lim =0 x−0 x →0 x →0 x f (0.0) ' f y (0. Pentru ( x. f z' (0.0) z3 = lim = lim =0 z−0 z →0 x →0 z Obţinem că (0.0. z ) − f (0. y. Rezolvare: Etapa 1.0.0.0.0.0. deci funcţia f nu este de două ori derivabilă în raport cu 315 .0.0. z ) = x 2 + y 2 + z 2 . Stabilim natura punctului staţionar.0. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : R 3 → R.0. z ) = =0 ⎪ z 2 3 x + y2 + z2 3 ⎩ ( ) 2 3 Pentru a calcula derivatele parţiale în punctul (0. y .0) 1 3 x2 4 ' f x'2 (0.0) Etapa 2. z ) = ⎪ 33 x 2 + y 2 + z 2 ⎪ 4z ⎪ f ' ( x.0) − f (0. sistem care nu are soluţie. ' f x (0.0) − f (0. 0 ) este punct staţionar al funcţiei f . y. f ( x. Determinăm punctele staţionare.0.

0. aşadar punctul (0.0. Pentru ( x. Observăm că f ( x. ∀( x. z ) ≥ f (0. z ) = =0 ⎪ 33 ( x 2 + y 2 + z 2 ) 2 ⎪ ⎪ ' 2y =0 ⎨ f y ( x.0) .0) − f (0. ( ) 1 3 Rezolvare: Etapa 1.0. y .0).0) este punct de minim global al funcţiei f .0) x3 lim = lim = lim 3 . sistem care nu are soluţie. În aceste condiţii. Obţinem că funcţia nu are puncte staţionare. Determinăm punctele staţionare. vom aplica definiţia punctelor de extrem.0.0) vom folosi definiţia. prin urmare nu putem aplica algoritmul prezentat în breviarul teoretic pentru a determina natura punctului staţionar. Pentru a calcula derivatele parţiale în punctul (0. z ) = ⎪ 33 ( x 2 + y 2 + z 2 ) 2 ⎪ 2z ⎪ f ' ( x. Conform observaţiei din breviarul teoretic.0. ' f x (0.0) = 2 316 . Avem că: 1 f ( x. y. y . prin urmare nu putem aplica algoritmul prezentat în breviarul teoretic. y. limită x−0 x →0 x →0 x x →0 x care nu există. z ) ∈ R 3 . z ) ≠ (0. y. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : R 3 → R.0) avem că: ⎧ 2x ' ⎪ f x ( x. f ( x.0. 11. în aceste condiţii vom aplica definiţia punctelor de extrem. z) = x 2 + y 2 + z 2 . y. z ) = =0 ⎪ z 3 (x2 + y 2 + z 2 )2 3 ⎩ . Rezultă că funcţia nu are derivate parţiale în punctul (0.x .0. y .0.

− 1) = 0 . z ) ∈ R 3 .0.0. y.−1) este punct de extrem local. y) = x 3 + 3xy 2 + ax + by + c să admită în (− 2.−1) = a + 15 ⎪ x ⎪ x . Am obţinut că sunt îndeplinite cerinţele din enunţ pentru a = −15.−1) = −30 rezultă − 14 − 2a − b + c = −30 ⇒ c = −58 . y ) = ⎜ ⎜ ⎟ ⎜ 6 y 6 x ⎟ ⇒ H (−2.Observăm că f ( x.0) este punct de minim global al funcţiei f . din breviarul teoretic rezultă că ⎪ x ⎨ ' ' ⎪ f y (−2. ⎛ − 12 − 6 ⎞ ⎛ 6x 6 y ⎞ H ( x. − 1) = 0 ⎩ Avem că: ⎧ f ' ( x. Din condiţia f (−2. − 1) un punct de maxim local. 12. avem că ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ∆1 = −12 < 0 şi ∆ 2 = 108 > 0 . Să se determine valorile parametrilor a.−1) = b + 12 ⎩ ⎩ ⎧a + 15 = 0 ⇒ a = −15 .−1) = ⎜ − 6 − 12 ⎟ . c = −58 317 .0). aşadar punctul (0. − 1) este punct de maxim local. Rezultă ⎨ ⎩b + 12 = 0 ⇒ b = −12 Verificăm dacă punctul staţionar (− 2. y ) = 6 xy + b ⎪ f y ( −2. z ) ≥ f (0. Rezolvare: Deoarece (−2. în care valoarea funcţiei să fie egală cu -30. y ) = 3 x 2 + 3 y 2 + a ⎧ f ' ( −2. y. conform propoziţiei ⎧ f (−2. f ( x. rezultă că (− 2. ⇒⎨ ⎨ ' ' ⎪ f y ( x. b = −12. folosind matricea hessiană. − 1) este punct de extrem local. c ∈ R astfel încât funcţia f : R 2 → R. ∀( x. b.

Rezultă ⎨ ⎩15 + b = 0 ⇒ b = −15 Verificăm dacă punctul staţionar (2. ⎛ 6 y 6x ⎞ ⎛ 6 12 ⎞ ⎟ . b. c ∈ R astfel încât funcţia din enunţ să admită în (2. y ) = 3 x + 3 y + b ⎩ ⎧12 + a = 0 ⇒ a = −12 . f ( x. deoarece ∆1 = 6 > 0 H ( x. 2 ) punct de minim local. Să se determine parametrii a. Prin urmare.1) = ⎜12 ⎟ ⎜ 6⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ şi ∆ 2 = −108 < 0 . folosind matricea hessiană.1) un punct de extrem local. y ) = 6 xy + a ⎪ x . − 2) punct de maxim local. ⎨ ' 2 2 ⎪ f y ( x. PROBLEME PROPUSE Să se determine punctele de extrem local ale funcţiilor: 1.1) este punct şa. y) = 3x 2 y + y 3 + ax + by + c să admită în (2. rezultă că (2.1) este punct de extrem local. conform propoziţiei din ⎧ f ' ( 2. y ) = x 3 + y 3 − 3x − 12 y + 1 R: (1. 318 .1) = 0 ⎩ Avem că: ⎧ f ' ( x. f ( x. b. nu există a.1) este punct de extrem local. y ) = ⎜ ⎜ 6 x 6 y ⎟ ⇒ H (2. Rezolvare: Deoarece (2.1) un punct de extrem local.13. breviarul teoretic rezultă că ⎪ x ⎨ ' ⎪ f y ( 2.1) = 0 . c ∈ R astfel încât funcţia f : R 2 → R. (− 1.

y ) = x 2 + y 2 + xy − 3 x − 3 y + 2 f ( x. y ) = x 3 + y 3 + 3 xy + 33 f ( x. y ) = x 2 + xy + y 2 − x − 2 y R: (0. f ( x. y ) = ( x + y ) ⋅ e − ( x + y ) R: − 1 . ⎛ − ⎜ ⎟ ⎜ ⎝ 2 e 2e ⎠ ⎝ ⎛ 1 . − 2) punct de maxim local. y ) = 3xy 2 − x 3 − 15 x − 36 y + 9 R: Funcţia nu are puncte de extrem local. 1 punct de maxim local. − 1 punct de minim local. y ) = xy(5 − x − y ) 7. f ( x. 10. y ) = xy( x + y − 3) R: (1. 1) punct de minim local. ⎟ 2e ⎠ ⎛ − 1 . f ( x. 8. 1 . 5. y ) = ( x − 1) 2 + 2 y 2 2 2 12. y ) = x 3 + y 2 + 3 xy + 3 x + y 319 . y ) = xy ln( x 2 + y 2 ) R: ⎛ 1 . 6. y ) = 2 x 3 + 2 y 3 − 3 xy + 3 15. f ( x. f ( x. 1 ⎞ puncte de maxim local. 1) şi (− 1.2. 9. y ) = x 2 + y 2 + 2 xy − 6 x − 4 y + 6 f ( x. 3. 4. − 1 ⎞ puncte de minim local. 16. f ( x. f ( x. 1 ⎞ . 2 2 ( ) (2 2 ) 13. f ( x. y ) = x 2 + y 2 − 4 x − 2 y + 4 f ( x. − 1) sunt puncte de minim local. 1) punct de minim local. ⎜ ⎟ 2e ⎠ ⎝ 2e . f ( x. 2 ) punct de minim local. f ( x. 11. − 1 ⎞. y ) = x 4 + y 4 − 4 xy R: (1. y ) = 3x 2 y + y 3 − 12 x − 15 y + 11 R: (1. (− 1. f ( x. ⎜ ⎟ 2e 2e ⎠ ⎝ 1 2e 14.

y > 0 x y R: (5. f ( x. 25. f ( x. y > 0 26. 2 şi ( ) ( 2 . f ( x. f ( x. f ( x. x ≠ 0. y ) = 1+ x2 + y2 50 20 24. f ( x. f ( x. f ( x. ) )( ) 2 2 19. 27. f ( x. 2 − 3 puncte de minim local. y ) = x 3 y 2 (6 − x − y ). 30. y ) = x 4 + y 4 − 2 x 2 + 4 xy − 2 y 2 R: − 2 . y ≠ 0 y x x y 22. y ) = ( x 2 + y 2 ) ⋅ e − ( x + y ) 20. 2 punct de maxim local. f ( x. 2) punct de minim local. f ( x. y ≠ 0 y x 1+ x − y 23. y ) = xy + + . y ) = x 2 + xy + y 2 − 2 x − y R: P(1. ( (1 − 2 . y ) = x 2 − xy + y 2 − 2 x + y 29. a ∈ R 320 . y ) = ( x − 1) 2 − 2 y 2 18. y ) = x 2 + ay 2 − 4 x − 2 y + 2 . y ) = + + y 2 − 4 y. f ( x. y ) = x 3 + y 3 − 6 x 2 − 9 y 2 + 9 x + 15 y x y 21. x. x ≠ 0. f ( x. y ) = x 4 + y 3 − 8 x 3 + 18 x 2 − 3 y 2 − 8 x − 3 y + 8 R: 1 + 2 . y ) = x 2 + y 2 + axy − 2 x − 2 y + 2 .17. 1 + 2 . 0 ) punct de minim local. x. 2 + 3 . y ) = + . f ( x. a ∈ R 31. f ( x. − 2 puncte de minim local. y ) = e 2 x x + y 2 + 2 y ( ) ) 28.

y. z ) = y 2 + z 2 + xy + yz + 3 x + y + z R: (− 8. f ( x. y. f ( x. z ) = + + + . z ) = xyz + xy + xz + yz − 5 x − 7 y − 11z 44. z ) = x 2 + y 2 + z 2 + xy + xz + yz − 4 x − 4 y − 4 36. y. z ) = x 2 + y 2 + z 2 + xy + xz + yz 45. − 2 2 . 24) punct de minim local. f : (R * ) → R. f ( x. 2 2 . f ( x. − 144. z ) = x + y2 z2 2 + + . (− 2 . y. z ) = x 2 + y 2 + z 3 + 2 x + 12 yz + 2 R: (− 1. f ( x. a ∈ R 33. y. f ( x. 2) punct de minim local.32. f ( x. f ( x. f ( x. f ( x. z ) = x 2 + 2 y 2 + 3 z 2 + 6 xy − 6 xz + 8 yz − 2 x − 18 y − 8 z R: Nu are puncte de extrem. z > 0 321 . y. f ( x. y ) = ax 2 + ay 2 + 4 xy − 8 x − 10 y + 12 . 37. y. z ) = x 3 − 3 x 2 + y 2 + z 2 + yz − 7 y − 10 z 46. 5. y. y > 0. z ) = x( y + 1) z . y ) = ax 2 + ay 2 + xy − 4 x − 4 y + 4 . z ) = xyz − 6 x − 3 y − 2 z 42. y. y. z > 0 4x y z R: 1 . f ( x. − 3) punct de minim local. y. x > 0. y. (2 ) 3 1 y x z 39. f ( x. x.1. 35. 41. x 4 z y ( 2 . a ∈ R 34. f ( x. z ) = x 3 + y 3 + z 3 + 3 xy + 3 xz + 3 yz − 12 x − 12 y − 12 z 43. f ( x. y . z ) = 16 − ( x + 1) 2 − ( y + 2) 2 − ( z + 3) 2 47. f ( x. z ) = x 2 + y 2 + z 2 − 2 x − 4 y − 6 z 38. 2 ) punct de maxim local. 1 punct de minim local. R: 40. y. y.

> 0 . f ( x. 0.α ) este punct de minim local. z ) = x 2 − y 2 + z 2 + xy + xz + yz + 6 x − 4 y − 4 z 49. ⎛ − 1 . ⎛ 1 . ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 2 2⎠ ⎝ 2 2⎠ ⎝ ⎛ 1 . 0 ) punct de maxim local şi ⎛ − 1 . 322 . ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 2⎠ ⎝ 2 2⎠ ⎝ 2 58. c = −4 . (α . 2 2 2 55. z ) = sin x + sin y + sin z − sin( x + y + z ) R: π . pentru α. y. f : R → R.48. c ∈ R astfel încât funcţia f : R 2 → R. b = −12 . f ( x.2) un punct de extrem local. − 1 ⎞ . π . π punct de maxim local. f ( x. z ) = ax 2 + y 2 + z 2 + xy + xz + yz − 7 x − 8 y − 9 z 53.−1) este punct şa. y. f : R 2 → R. f ( x. f ( x. f ( x. pentru α . y. f ( x. − 1 ⎞ . R: a = −15 . z ) = x 2 + 2 y 2 + 3 z 2 + xy + xz + yz − 7 x − 12 y − 21z 2 2 50. y ) = − x 2 − y 4 R: (0. 54. y) = x 2 ye y − x R: ( −2. 56. b . f ( x. y) = 3xy 2 + x 3 + ax + by + c să admită în (1. z ) = ( x + z 2 )e x( y + z +1) R: − 1. < 0 . f ( x. în care valoarea funcţiei să fie -30. 0 ) este punct de maxim global. 0 punct de minim local 51. 0 ) este punct de maxim local. f ( x. y. y) = x + y R: (0. f : R 2 → R.0) este punct de minim global al funcţiei f . y ) = x 4 + y 4 − x 2 − y 2 R: (0. y) = x 3 + y 2 R: Funcţia nu are puncte de extrem local. (0. − 1 ⎞ . Să se determine valorile parametrilor a . 2 2 ( 2 ) (2 ) 52. 57. f ( x. 1 ⎞ puncte de minim local. y.

............... Etapa 3. x2 .... Stabilim care dintre punctele staţionare sunt puncte de extrem local condiţionat pentru funcţia f . x n . + λk g k ( x1 . λ1 .. λ1 .. xn ......... xn ) + .EXTREME CONDIŢIONATE (CU LEGĂTURI) BREVIAR TEORETIC Metoda multiplicatorilor lui Lagrange pentru determinarea punctelor de extrem local condiţionat ale unei funcţii de mai multe variabile Pentru a determina punctele de extrem local ale funcţiei ⎧ g1 ( x1 ...2. λ0 ).............. k 0 λ1 .... x2 .. rezultând o funcţie de n variabile... ⎪ g k (x1 .... .. având k 323 ... Determinăm punctele staţionare ale funcţiei Φ . xn ) Etapa 2. Scriem funcţia lui Lagrange: Φ ( x1 ... Pentru fiecare punct 0 0 0 staţionar x1 ....2. λ0 al funcţiei Φ ..... xn ) + λ1 g1 ( x1 .. x 2 . λ1 . x n ) = 0 ⎩ trebuie parcurse următoarele etape: Etapa 1. x n .... x n ) = 0 ⎪ ( . ) = 0 xn ⎪g x x n f : A ⊂ R → R .... λ2 ... x n .. cu condiţiile (legăturile): ⎨ 2 1 2 ⎪. x1 .. Determinăm semnul diferenţialei de ( ) ( ) 0 0 ordinul doi d 2 Φ (x1 ....... λk ) = = f ( x1 .. x 2 .8.... x n . xn ) a funcţiei 0 Φ (x1 .. x2 .. se înlocuiesc valorile k 0 0 punctul staţionar x1 ... x2 .. λ0 în funcţia Φ ...

.. apoi se 0 0 înlocuiesc rezultatele găsite în expresia d 2 Φ x1 . dxk în funcţie de dx k +1 .. x1 ... ..... x n este negativ definită)... x n .. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : R 2 → R.... dx n . ( ) ( ) ) • 0 0 În altă situaţie..... x n . x1 .• 0 0 Dacă d 2 Φ x1 .. y) = x + 2 y − 3 ... x n este punct şa. ( ) • 0 0 Dacă funcţionala d 2 Φ x1 . x n < 0 (funcţionala 0 0 0 0 d 2 Φ x1 . care verifică relaţia x + 2y = 3. 324 .. x n .. ( ) ( ) PROBLEME REZOLVATE 1. se diferenţiază condiţiile în punctul x1 ................. Rezolvare: Metoda I.... 0 0 atunci x1 . (metoda multiplicatorilor lui Lagrange) Relaţia x + 2 y = 3 ⇔ x + 2 y − 3 = 0 ... x n este pozitiv definită). atunci x1 ........ dx n . dx 2 .. x n ... xn şi se vede dacă punctul este de maxim sau de minim local.. x n este punct de minim local condiţionat. x n este punct de maxim local condiţionat. x1 .... y) = x 2 + y 2 − 3x − 4 y + 3 . dx 2 .. x1 .... Fie g : R 2 → R.. exprimând dx1 ..... x1 . x n este nedefinită.. x n ... ( ( ( ) ) ) ( ) • 0 0 Dacă d 2 Φ x1 .. f ( x. x n ( şi se rezolvă sistemul obţinut în raport cu dx1 . x n .. x n > 0 (funcţionala 0 0 0 0 d 2 Φ x1 . x1 . atunci x1 ... g ( x.

λ ) = x + 2 y − 3 ⎩ 3−λ ⎧ ⎪x = 2 ⎧2 x − 3 + λ = 0 ⎧x = 1 ⎪ 4 − 2λ ⎪ ⎪ ⎪ ⇒ ⎨2 y − 4 + 2λ = 0 ⇒ ⎨ y = ⇒ ⎨y = 1.1) = 2 .1) = 2 .1) = 0 .1) este punct staţionar condiţionat al funcţiei f .1) = x 2 + y 2 − 3 x − 4 y + 3 + ( x + 2 y − 3) = Φ ( x. Φ 'xy ( x. Φ 'y 2 (1.1)dx 2 + Φ 'y 2 (1. Scriem funcţia lui Lagrange: Φ( x. λ ) = f ( x. ' ' ' Avem: Φ 'x 2 ( x. ' ' ' Φ 'x 2 (1. 2 ⎪ ⎪x + 2 y − 3 = 0 ⎪λ = 1 ⎩ ⎩ 4 − 2λ ⎪3 − λ ⎪ 2 +2 2 −3= 0 ⎩ deci (1.1) . Φ 'y 2 ( x. y ) = 0 . y ) = 2 . Etapa 3. y ) = 2 .1) dy 2 + 2Φ 'xy (1. y. Pentru λ = 1 obţinem Φ( x. y. 325 . λ ) = 2 x − 3 + λ ⎪ x ⎪ ' ⎨Φ y ( x. y.Etapa 1.1) = Φ 'x 2 (1.1) este punct staţionar al funcţiei Φ . prin urmare P (1. în funcţie de semnul diferenţialei de ordinul doi a funcţiei Φ în P(1.1.1. y. Φ 'xy (1. Etapa 2. notată d 2 Φ ( x. Rezultă: ' ' ' d 2 Φ( x.1)dxdy = = 2dx 2 + 2dy 2 > 0 . Determinăm punctele staţionare ale funcţiei Φ : ⎧Φ ' ( x.1. y ) + λg ( x. Stabilim natura acestui punct.1) . λ ) = 2 y − 4 + 2λ ⎪ ' ⎪Φ λ ( x. y ) şi P(1.1) este punct de minim local condiţionat. y. y ) = x 2 + y 2 − 3x − 4 y + 3 + λ ( x + 2 y − 3) . y. y.

z. g ( x. Observaţie. y. Rezultă că şi admite pe y = − 2a x = 1 . h( y) = 5 y 2 − 10 y + 3 . Am obţinut o funcţie de o singură variabilă. y. z . λ ) = −2 + 2λz ⎪ ⎪ ' ⎪x 2 + y 2 + z 2 − 9 = 0 ⎪Φ λ ( x. care verifică relaţia x2 + y2 + z2 = 9 . λ ) = 2 + 2λx ⎧2 + 2λx = 0 ⎪ ⎪1 + 2λy = 0 ⎪Φ 'y ( x. y ) = f (3 − 2 y. y. f ( x. Determinăm punctele staţionare ale funcţiei Φ : ⎧Φ 'x ( x. y.1) este punct de minim local condiţionat al funcţiei f . z. y. Etapa 1. h : R → R. prin urmare P(1. λ ) = x 2 + y 2 + z 2 − 9 ⎩ ⎩ 326 . λ ) = f ( x. (metoda reducerii) Din relaţia x + 2 y = 3 obţinem x = 3 − 2 y . iar funcţia devine f ( x. Etapa 2. Scriem funcţia lui Lagrange: Φ ( x. z . λ ) = 1 + 2λy ⎪ ⎪ ⇒⎨ ⇒ ⎨ − 2 + 2λz = 0 ⎪Φ 'z ( x. z. care este o funcţie de gradul al doilea b = 1 ca punct de minim local. y. Rezolvare: Vom aplica metoda multiplicatorilor lui Lagrange. y. y. z ) = 2 x + y − 2 z .Metoda II. y ) = (3 − 2 y ) 2 + y 2 − 3(3 − 2 y ) − 4 y + 3 = = 5 y 2 − 22 y + 21 = h( y ) . z ) + λg ( x. z ) = x 2 + y 2 + z 2 − 9 . Metoda reducerii se poate aplica numai în cazul în care legăturile sunt date de funcţii liniare. 2. y. z ) = 2 x + y − 2 z + λ ( x 2 + y 2 + z 2 ) . Relaţia x 2 + y 2 + z 2 = 9 ⇔ x 2 + y 2 + z 2 − 9 = 0 Fie g : R 3 → R. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : R 3 → R.

−2. Stabilim 1 natura acestui punct.−2) . prin urmare P (−2. z ) = Φ 'yz ( x. y . y. 1 ' Φ 'x 2 ( x. z ) = 1 .2) este punct staţionar condiţionat al funcţiei f . z ) şi 2 P (−2. y. Φ 'z' 2 ( x. 2) este punct de minim local condiţionat. y. ' ' ' Φ 'xy ( x. z ) = 1 . y. z ) = Φ 'xz ( x. z . • Pentru λ = 1 obţinem: 2 Φ ( x. −1. y. în funcţie de semnul diferenţialei de ordinul doi a funcţiei Φ în P2 (2. în funcţie de semnul diferenţialei de ordinul doi a funcţiei Φ în P (−2. z ) = 1 . 1 ) = 2 x + y − 2 z − 1 ( x 2 + y 2 + z 2 ) = Φ ( x.−2) punct staţionar condiţionat al funcţiei f .−1. 1 • Pentru λ = − 1 obţinem 2 Φ( x. y. 2) = dx 2 + dy 2 + dz 2 > 0 . Pentru λ = 1 2 Pentru λ = − 1 ⇒ P2 (2.2) . ' Φ 'y 2 ( x. z.−1.−1. 327 . 1 ) 2 = 2 x + y − 2 z + 1 ( x 2 + y 2 + z 2 ) = Φ( x. Stabilim natura acestui punct.1. z ) = 0 .1. y. z ) şi 2 2 P2 (2.−1. y.−2) este punct staţionar condiţionat al funcţiei f . z . Obţinem: d 2 Φ ( x. 2 Etapa 3.2) punct staţionar condiţionat al funcţiei f . y. y.1. 2 1 ⎪z = λ ⎪ ⎪ 12 + 1 2 + 12 = 9 λ 4λ ⎩λ 1 ⇒ P ( −2.⎧x = − 1 λ ⎪ ⎪y = − 1 ⎪ 2λ ⇒⎨ ⇒λ =±1.

2. z ) + λg ( x.1. y. y.−2) = − dx 2 − dy 2 − dz 2 < 0 . z ) = −1 . y. z ) = xy + yz + zx − 12 . Fie g : R 3 → R. Determinăm punctele staţionare ale funcţiei Φ : ⎧Φ 'x ( x. z ) = xyz . z . Scriem funcţia lui Lagrange: Φ( x. λ ) = xy + yz + zx − 12 (4) ⎩ (1) (2) (3) (4) x ⋅ (1) − y ⋅ (2) ⇒ λz ( x − y ) = 0 ⇒ λ = 0 sau z = 0 sau x = y . y. z. z.−2) este punct de maxim local condiţionat. y. y. z ) = −1 . ⎧ yz = 0 ⎪ xz = 0 ⎪ a ) Dacă λ = 0 ⇒ ⎨ . ⎪ xy = 0 ⎪ xy + yz + zx = 12 ⎩ 328 . care verifică relaţia xy + yz + zx = 12 . y. z ) = xyz + λ ( xy + yz + zx − 12) . z ) = 0 . λ ) = f ( x. Rezultă: d 2 Φ ( x. 2. contradicţie. y.1. Φ 'z' 2 ( x. y. deci P2 (2.' Φ 'x 2 ( x. z. λ ) = xy + λx + λy (3) ⎪ xy + yz + zx = 12 ⎪ ' ⎩ ⎪Φ λ ( x. ' Φ 'y 2 ( x. y. z ) = Φ 'xz ( x. z. ' ' ' Φ 'xy ( x. Relaţia xy + yz + zx = 12 ⇔ xy + yz + zx − 12 = 0 . y. Rezolvare: Vom aplica metoda multiplicatorilor lui Lagrange. f ( x. z ) = −1 . Etapa1. z ) = Φ 'yz ( x. y. y. y. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei: f : R 3 → R. λ ) = xz + λx + λz ( 2) ⎪ ⎪ ⇒⎨ ⎨ ⎪ xy + λx + λy = 0 ⎪Φ 'z ( x. λ ) = yz + λy + λz (1) ⎧ yz + λy + λz = 0 ⎪ ' ⎪ xz + λx + λz = 0 ⎪Φ y ( x. g ( x. z. y. Etapa2. y.

2) şi 1 P2 (−2.2. din prima ecuaţie rezultă xy + λx + λy = 0 ⎪ ⎪ xy = 12 ⎩ λ = 0 sau y = 0 . 329 . z.2) . z ) = Φ 'y 2 ( x. λ = m 1 .2) = 1.−2) . y. Φ 'yz ( x. y. z ) = x − 1 ⇒ ' ' ' Φ 'xy (2. Φ 'xz (2.⎧λy = 0 ⎪λx = 0 ⎪ b) Dacă z = 0 ⇒ ⎨ .2. z .2.−2. Etapa3. Prin urmare x = y = z şi din relaţia (4) obţinem 3x 2 = 12 ⇒ x = ±2 = y = z . contradicţie. rezultă că y = z . ' ' ' Φ 'xy ( x. z ) = Φ 'z 2 ( x. z ) = y − 1. folosind relaţiile (2) şi (3).2.2) este punct 1 staţionar condiţionat al funcţiei f .2) = 1 ⇒ d 2 Φ ( x.2) = dxdy + dydz + dzdx (*).2. y.2. y. Φ 'yz (2. Deci x = y . în funcţie de semnul diferenţialei de ordinul doi a funcţiei Φ în P (2. ⎧ xy = 0 b1 ) Pentru λ = 0 ⇒ ⎨ . y. y. z ) = z − 1. • Pentru λ = −1 obţinem Φ( x.2.2) = 1. contradicţie. 1 ' ' ' Φ 'x 2 ( x. y. y. λ ) = xyz − ( xy + yz + zx − 12) şi P (2. Avem punctele staţionare condiţionate P (2. Stabilim natura acestui punct. Analog. Φ 'xz ( x. ⎩ xy = 12 b2 ) Pentru y = 0 ⇒ x ⋅ 0 = 12 .2. z ) = 0 .

prin 330 .2) = g 'y (2. z ) = 0 şi obţinem dg ( x. ' ' ' Φ 'xy ( x. y.2) = − dx 2 − dxdy − dy 2 = −(dx + 1 dy ) 2 − 3 dy 2 < 0 2 4 . z ) = x + z . diferenţiem legătura g ( x.2) = 0 .2.−2.2. y. z ) = 0 . Stabilim natura acestui punct.−2) este punct staţionar condiţionat al funcţiei f . deci P (2. z ) = y + z .−2) = −1 ⇒ d 2 Φ ( x. y.2) = 0 devine 4dx + 4dy + 4dz = 0 . y. y . Φ 'xz ( x. y. g x ( x.−2. y. y. z ) = z + 1.2) = g z (2. de aici obţinem dz = −dx − dy şi.−2. g x ( x. Φ 'yz (−2.−2. z.2. y. z . y.2) = 4 .2. z. y.−2) = −1. y. diferenţiem legătura g ( x. z ) = 0 şi obţinem dg ( x. Avem că: ' g ( x. Pentru a stabili semnul acestei funcţionale. în funcţie de semnul diferenţialei de ordinul doi a funcţiei Φ în P2 (−2. ' ' ' Φ 'x 2 ( x.2. y.−2. 1 • Pentru λ = 1 obţinem Φ( x.−2) = g 'z (−2.−2.2) este punct de maxim local condiţionat. y.2. λ ) = xyz + ( xy + yz + zx − 12) şi P2 (−2.−2.−2) . Φ 'xz (−2. prin urmare relaţia dg ( x. y. Φ 'yz ( x.−2) = −4 .2. ' g z ( x.2. y. z ) = y + 1.−2) = −dxdy − dydz − dzdx (**).2. z ) = x + y ⇒ g x (2. z ) = xy + yz + zx − 12 . z ) = x + 1 ⇒ ' ' ' Φ 'xy (−2. z ) = Φ 'z 2 ( x. g 'y ( x.−2) = −1. y. g 'y ( x.−2.−2. z ) = x + y ' ⇒ g x ( −2. y.−2) = g 'y (−2. prin înlocuire în (*). z ) = x + z .2. z. z. z ) = xy + yz + zx − 12 . y. rezultă: d 2 Φ ( x. ' ' ' g z ( x.−2. z ) = y + z .−2) = 0 . z.−2. y. Avem că: ' g ( x. y. y.−2.Pentru a stabili semnul acestei funcţionale. z ) = Φ 'y 2 ( x.

4. 4 . PROBLEME PROPUSE Să se determine punctele de extrem local condiţionat ale funcţiilor: 1. rezultă: d 2 Φ ( x. − 1.1. z. f ( x. 2 4 deci P2 (−2. f ( x. 4 . cu condiţia xy + yz + zx = 12 . f : R 2 → R. (2. − 2) punct de maxim local condiţionat. 1) puncte de minim local condiţionat. 2) .1) punct de minim local condiţionat. y. 2 ) punct de minim local condiţionat. f ( x. 2. f : R 3 → R. z ) = xyz cu condiţiile x + y + z = 5. prin înlocuire în (**).−2) punct de minim local condiţionat. f ( x. z ) = xyz . (2. (1. R: (1. y ) = x 2 + y 2 cu condiţia − = 1 . 4 . 2) punct de maxim local condiţionat. 1) punct de maxim local condiţionat. 2.2. 7. y) = x 2 + y 2 − 3x − 4 y + 3 . (−2. xy + yz + zx = 8 . R: (− 2. y. 2 3 6. 4 . f ( x. 3 3 3 3 3 3 (3 ) (3 ) (3 ) 331 . y.−2. 2. 1.urmare relaţia dg ( x. R: 7 . f : R 3 → R. R: (1. 7 puncte de maxim local condiţionat. f ( x. 7 . z. y. 2.−2. x − y − z = 8 . R: (2.−2) = 0 devine − 4dx − 4dy − 4dz = 0 ⇒ dz = −dx − dy şi. y. 1. x y 5. f ( x.2. z ) = xyz cu condiţiile x + y − z = 3. 3.−2) este punct de minim local condiţionat. 4 . f ( x. 8. 4 .−2. z ) = xyz cu condiţia x + y + z = 3 .2) = dx 2 + dxdy + dy 2 = (dx + 1 dy ) 2 + 3 dy 2 > 0 . cu condiţia x 2 + y 2 + z 2 = 9 . y. y ) = x 2 + xy + y 2 + x − y + 1 cu condiţia x 2 + y 2 = 1 . 2 ) . cu condiţia x + 2 y = 3 . (2.−2. z ) = 2 x + y − 2 z . y.

f ( x. y. y. x ≠ 0. − 8 punct de maxim local condiţionat. z ) = x + y + z. R: (3. 19. z ) = x + 2 y − 2 z. − 2) punct de minim local condiţionat. 2 ) punct de maxim local condiţionat. f ( x. 8 . f ( x. f ( x. − 2 ) punct de minim local condiţionat. f : R 3 → R. y. z ) = xyz . 1) punct de minim local condiţionat. x 2 + y 2 = 5 17.9. 15. f ( x. f ( x. f : R 3 → R. y. f ( x. 3. z ) = x 2 + y 2 + z 2 + xy + xz + yz. − 8 . y) = x 2 + y 2 − 4 x − 4 y + 5. f ( x. f ( x. xyz = 1 R: (1. z ≠ 0 x y z 332 . 2 ) punct de maxim local condiţionat. y) = xy. y ) = x + 2 y cu condiţia x 2 + y 2 = 5 R: (1. x − y = 0 22. f : R 2 → R. y) = x + 2 y. 3 3 3 18. x 2 + y 2 + z 2 = 16 R: 4 . 8 ) punct de minim local condiţionat. y ) = x 2 + y 2 cu condiţia + = 1 2 3 13. 10. y ) = 6 − 4 x − 3 y cu condiţia x 2 + y 2 = 1 . 2. f ( x. (− 1. f ( x. z ) = x 2 y 3 z 4 . 1. x y 12. x + y + z = 3 24. f ( x. care verifică relaţia x + y + z = 3 16. y. y) = x 2 + y 2 + xy + x + y + 1. y ) = xy cu condiţia x + y = 1 11. z ) = x − 2 y + 2 z cu condiţia x + y + z 2 = 9 R: (1. x + 2 y + 3 z = 6 1 1 1 + + = 1. y. f ( x. (− 2. y. − 2. y ) = cos 2 x + cos 2 y cu condiţia y − x = 2 2 π 4 14. x + y = 1 23. f ( x. 3) punct de minim local condiţionat. (3 3 3 ) (− 4 . 2 x + y = 3 21. f : R 3 → R. y ≠ 0. f ( x. z ) = xy + xz + yz. 20. f ( x.

z ) = xy + xz + yz. x 2 + y 2 + z 2 = 4 R: 4 . y. f ( x. z ) = x + y + z . f ( x. f ( x. x + 2 y + z = 4 34. cu condiţiile x + y + z = 5. cu condiţiile x − y + z = 2. 2 . x 2 + y 2 = 1 28. x ≠ 0. f ( x. z ) = xyz . x + y + z = 12 31. y ≠ 0. f ( x. z ) = xyz . y) = ( x − 1) 2 + ( y − 2) 2 . f ( x. y) = x + y. z ) = x 2 + 2 y 2 + 3 z 2 + 3 xy + xz + 2 yz . cu condiţiile x + y − z = 5. x − y + z = 2 333 . 32. y. y. z ) = xy + xz + yz. 4 punct de maxim local condiţionat. 0) punct de minim local condiţionat. cu condiţiile 2 x + y + z = 4. z ) = xy + xz + yz. y ) = x 2 + y 2 . a ≠ 0 2 x y a x y + =1 5 7 30. y . y. f ( x. f ( x. f ( x. 3 3 ) 33. (3 (0. xy + xz + yz = 8 29. x + y + z = 3 26.25. xyz = 8 27. − 2. y. 1 1 1 + 2 = 2 . f ( x. y.

lei) 2.9 4.7 Considerăm funcţia de ajustare f ( x) = ax + b .3. METODA CELOR MAI MICI PĂTRATE BREVIAR TEORETIC Tipurile de ajustare frecvent utilizate sunt: • Ajustare liniară: y = ax + b • • Ajustare parabolică: y = ax 2 + bx + c Ajustare hiperbolică: y = a + b .1 Să se ajusteze datele după o dreaptă şi să se facă o prognoză pentru luna iulie.9 4. exprimat în milioane lei. Rezolvare: Tabelul precedent poate fi reprezentat sub forma: -2 -1 0 1 2 xi 2. 334 .5 3 3. a fost: Luna ianuarie februarie martie aprilie mai Consum(mil.1 yi 2.5 3 3.7 2. Consumul de materii prime al unei societăţi comerciale în primele 5 luni ale anului.8. cu notaţia z = 1 se ajunge la x x ajustare liniară • Ajustare după o funcţie exponenţială: y = b ⋅ a x . prin logaritmare se obţine: ln y = ln b + x ln a sau z = A + Bx şi se ajunge tot la o ajustare liniară PROBLEME REZOLVATE 1.

5 3 3.2 ⎩b = 3. ∑ xi2 = 10 i =1 ∑ xi y1 = 4.Suma pătratelor erorilor este dată de funcţia: F (a. ⇒⎨ ⎨ ⎩0 ⋅ a + 5 ⋅ b = 16.5 0 3. b) = 0 ⎩ 5 ⎧ ' ⎪ Fa ( a.4 -2. i =1 i =1 5 5 Punem condiţia ca suma pătratelor erorilor să fie minimă.9 4.7 2.42 .1 5 xi2 4 1 0 1 4 5 xi y i -5. ' ⎧ Fa (a. b) = ∑ [ f ( xi ) − yi ]2 = ∑ [axi + b − yi ]2 .2 i =1 ∑ xi = 0 5 i =1 ∑ yi = 16.2 ⎧a = 0.9 8. b) = 2 5 (ax + b − y ) ∑ i i ⎪ b i =1 ⎩ 5 5 ⎧ 5 2 a ∑ xi + b ∑ x i − ∑ x i y i = 0 ⎪ ⎪ i =1 i =1 i =1 (*) ⎨ 5 5 ⎪a x + 5b − y = 0 ∑ i ⎪ ∑ i i =1 ⎩ i =1 xi -2 -1 0 1 2 i =1 yi 2. va rezulta sistemul: ⎨ ⎪ F ' (a.24 335 . b) = 2 ∑ (axi + b − yi )xi ⎪ i =1 . b) = 0 ⎪ ⎨ ' ⎪ Fb (a.2 5 Sistemul (*) este echivalent cu: ⎧10 ⋅ a + 0 ⋅ b = 4.

42 x + 3. lei) Să se ajusteze datele după o parabolă şi să se facă o prognoză pentru luna următoare. c) = 0 ⎪ ' ⎪ Fc (a. c) = ∑ [ f ( xi ) − yi ]2 = ∑ axi2 + bxi + c − yi i =1 i =1 7 7 [ ]. c) = 0 ⎩ 336 . b. c) = 0 ⎪ ⎪ ' ⎨ Fb (a. Rezolvare: Tabelul precedent poate fi reprezentat sub forma: -3 -2 -1 0 1 2 xi 3 45 yi 30 54 76 82 70 50 Considerăm funcţia de ajustare f ( x) = ax 2 + bx + c . Volumul 30 54 76 82 70 50 45 vânzărilor (mil.. 2 Punem condiţia ca suma pătratelor erorilor să fie minimă. 2. ' ⎧ Fa (a.92 milioane lei. b. Volumul vânzărilor unui produs în timp de 7 luni a înregistrat următoarea evoluţie: Luna ian feb. Suma pătratelor erorilor este dată de funcţia: F (a. b.Am obţinut dreapta de ajustare f ( x) = 0. Pentru o prognoză pe luna iulie vom considera x = 4 şi vom obţine f (4) = 4.24 . b. martie aprilie mai iunie iulie .

7 ⎧ ' 2 ⎪ Fa (a. b. va rezulta sistemul: ( ( 7 7 7 ⎧ 7 4 3 2 2 ⎪ a ∑ x i + b ∑ xi + c ∑ xi − ∑ x i y i = 0 i =1 i =1 i =1 ⎪ i =1 ⎪ 7 7 7 7 ⎪ 3 2 ⎨a ∑ xi + b ∑ xi + c ∑ xi − ∑ xi yi = 0 (*) i =1 i =1 i =1 ⎪ i =1 ⎪ 7 7 7 ⎪a ∑ xi2 + b ∑ xi + 7c − ∑ yi = 0 ⎪ i =1 i =1 i =1 ⎩ xi -3 -2 -1 0 1 2 3 i =1 yi 30 54 76 82 70 50 45 i =1 xi2 9 4 1 0 1 4 9 i =1 xi3 -27 -8 -1 0 1 8 27 i =1 xi4 81 16 1 0 1 16 81 i =1 xi y i -90 -108 -76 0 70 100 135 i =1 xi2 yi 270 216 76 0 70 200 405 i =1 ∑ xi = 0 7 ∑ y i = 407 7 ∑ xi2 = 28 7 ∑ xi3 = 0 7 ∑ xi4 = 196 7 ∑ xi yi = 31 7 ∑ xi2 yi = 1237 7 Sistemul (*) este echivalent cu: 337 . c) = 2 ∑ axi + bxi + c − yi i =1 ⎪ ⎪ 7 ⎪ Fc' (a. c) = 2 ∑ axi2 + bxi + c − yi ⎪ i =1 ⎩ ( )xi2 )xi ) . c) = 2 ∑ axi + bxi + c − yi i =1 ⎪ ⎪ 7 ⎪ ' 2 ⎨ Fb (a. b. b.

64 .32 x 2 + 1.2 5.8 4.654 ⎪ ⎪ ⇒ ⎨b = 1..02 .107 . R: a ) f ( x) = 0. 338 .42 . R: a ) f ( x) = −4.761 ⎩ ⎩ Am obţinut parabola de ajustare f ( x) = −4. Valoarea profitului înregistrat de un agent economic în timp de 7 trimestre a înregistrat următoarea evoluţie: 1 2 3 4 5 6 7 Trimestrul Valoarea 34 52 98 76 65 58 52 profitului (mil.107 x + 76. a fost: Anii 1997 1998 1999 2000 2001 Cifra de 3.44 . 2.lei) a ) Să se ajusteze datele după o dreaptă.1 4. b) 5. 6.5 afaceri(mld. Cifra de afaceri a unei firme în ultimii 5 ani.99 . exprimată în miliarde lei.⎧196a + 0 ⋅ b + 28c = 1237 ⎧a = −4.45 x + 4.18 x + 79. PROBLEME PROPUSE 1. b) 15. ⎨0 ⋅ a + 28b + 0 ⋅ c = 31 ⎪28a + 0 ⋅ b + 7c = 407 ⎪c = 76. b) Să se facă o prognoză pentru următorii doi ani. b) Să se facă o prognoză pentru următorul trimestru.761 .6 5.654 x 2 + 1.725 milioane lei. lei) a) Să se ajusteze datele după o parabolă. Pentru o prognoză pe luna următoare vom considera x = 4 şi vom obţine f (4) = 6.

este dată în tabelul următor: Luna ian. b) Comparând suma pătratelor erorilor.8 . lei) a) Să se ajusteze datele după o dreaptă şi după o parabolă.07 x 2 + 1. exprimată în milioane lei. înregistrată în luna ianuarie a fiecărui an a fost: Anii 1997 1998 1999 2000 2001 Preţul(mii lei) 3 4 6 9 13 a ) Să se ajusteze datele după o dreaptă.7 x + 4.5 . Valoarea produselor rămase nevândute într-un magazin pe timp de 7 luni. martie aprilie mai iunie iulie Volumul 50 30 20 15 12 10 8 vânzărilor (mil. să se determine care dintre funcţiile găsite descrie mai bine evoluţia fenomenului studiat. c) Să se facă o prognoză pentru următorul an cu ajutorul funcţiei alese la punctul precedent. R: a ) f ( x) = 2.3. 5.5 x + 7 . 4.7 x + 0. b) Să se facă o prognoză pentru următorul an. Evoluţia preţului benzinei timp de 5 ani. Volumul vânzărilor de autoturisme în perioada 1998-2002 a fost: Anii 1998 1999 2000 2001 2002 Volumul 2 3 4 6 9 vânzărilor (mld.22 c) 14. g ( x) = 1. 339 . b) 14. lei) Să se ajusteze datele după o hiperbolă şi să se facă prognoza pentru luna octombrie.9. feb. R: a) f ( x) = 1.

4 . R: a ) f ( x) = 2 x + 8. lei) Să se ajusteze datele după o dreaptă şi să se facă prognoza pentru următoarele două luni. 340 . feb.18 x + 79. R: a ) f ( x) = −4. Producţia unui bun de consum timp de 5 luni a înregistrat următoarea evoluţie: Luna ian. 7. Evoluţia preţului de vânzare a unui produs timp de 5 trimestre este dată în tabelul următor: 1 2 3 4 5 Trimestrul Valoarea 5 6 8 10 13 profitului (mil. b) Să se facă o prognoză pentru trimestrul următor. martie aprilie mai 1 3 5 8 11 Volumul vânzărilor (mil.42 . b) 15.6.4 . lei) a ) Să se ajusteze datele după o dreaptă.32 x 2 + 1. b) 14.02 .

Fie f : [a. rezultă că ∫ f ( x)dx este convergentă. ∞) → R. c→∞ a c spunem că ∞ a ∞ a ∫ f ( x)dx este convergentă şi vom nota c ∫ f ( x)dx = lim ∫ f ( x)dx .1. c > a . Dacă lim xα ⋅ f ( x) = L ∈ R . a ∞ 2) pentru α ≤ 1 şi L ≠ 0 . Dacă lim ∫ f ( x)dx există şi este finită. c]. ∀x ∈ [a. INTEGRALE GENERALIZATE 9. a > 0.1. atunci: x →∞ 1) pentru α > 1 . ∞) → R o funcţie integrabilă pe orice interval compact [a.1. INTEGRALE CU LIMITE INFINITE BREVIAR TEORETIC Definiţie. f ( x) > 0 .CAPITOLUL 9 CALCUL INTEGRAL 9. Fie f : [a. ∞) . a ∞ 341 . c →∞ a Criteriu de convergenţă. rezultă că ∫ f ( x)dx este divergentă.

α ∈ R . k ∈ R . c]. d ) I 4 = ∫ α dx. să se studieze natura următoarelor integrale şi în caz de convergenţă să se determine valoarea acestora: a) I 1 = ∫ e − kx dx. c > a . k k c→∞ k c →∞ ( ) pentru k ≠ 0 . x + 6 x + 12 x −∞ 1 e) I 5 = −∞ ∫ x cos xdx . + 5x + 6 Rezolvare: a ) Vom aplica definiţia din breviarul teoretic. Studiem existenţa şi valoarea limitei: L = lim ∫ e − kx dx = lim − c c→∞ a 1 − kc e − ka 1 e − e − ka = − lim e − kc . f ( x) = e − kx este integrabilă pe orice interval compact [a. lim ∫ dx = lim x a = +∞ . b) I 2 = a ∞ ∞ −∞ ∫ 0 1 x +2 2 dx . 342 . 0 c a a c →∞ a c →∞ ∞ rezultă că integrala este divergentă. ∞) → R. • pentru k = 0 avem I 1 = ∫ e dx = ∫ dx . e k • Pentru k < 0 avem lim e c →∞ − kc = ∞ ⇒ L = ∞ . f ) I 6 = 0 ∞ −1 ∫x 2 1 dx . ∞ 1 1 c) I 3 = ∫ 2 dx . Folosind definiţia.PROBLEME REZOLVATE 1. deci integrala este ∞ c divergentă. prin urmare k integrala este convergentă şi ∫ e − kx dx = a 1 − ka . • Pentru k > 0 avem lim e − kc = 0 ⇒ L = c →∞ ∞ 1 − ka e . Funcţia f : [a.

∞) → R. c]. rezultă lim⎜ arctg ⎜ + ⎟= ⎟ c →∞⎜ 3 3 3 ⎠ 3⎝2 2⎠ 3 ⎝ ∞ 1 π că integrala I 3 este convergentă şi I 3 = ∫ 2 dx = . 2 −∞ x + 2 1 este integrabilă pe x + 6 x + 12 orice interval compact [−c. Vom studia limita: c) Funcţia f : R → R. c > 0 . c]. f ( x) = c c 2 L = lim ∫ 1 1 x+3 1 dx = lim ∫ dx = lim arctg = 2 2 c →∞ c →∞ c →∞ 3 3 − c x + 6 x + 12 − c ( x + 3) + 3 ⎛ − c + 3⎞ 1 ⎛π π ⎞ π c+3 − arctg ⎟= . f ( x) = 1 L = lim ∫ dx = lim ln⎛ x + x 2 + 2 ⎞ = ln 2 − ⎜ ⎟ 2 ⎠ −c c →∞ −c x + 2 c →∞ ⎝ 0 1 0 2 = ln 2 . Pentru α ≠ 1 avem: xα 343 . f ( x) = α este integrabilă pe orice x interval compact [1.x +2 este integrabilă pe orice interval compact [−c. Studiem existenţa şi valoarea limitei: = 1 L = lim ∫ c →∞ 1 c 1 dx . 3 − ∞ x + 6 x + 12 1 d ) Funcţia f : [1.0]. − lim ln⎛ − c + c 2 + 2 ⎞ = ln 2 − lim ln ⎟ ⎜ ⎠ c→∞ ⎝ c →∞ c + c 2 + 2 0 1 prin urmare integrala I 2 este convergentă şi ∫ dx = ln 2 . c > 1 . Funcţia f : (−∞. c > 0 .0] → R. Vom studia limita: 2 b) Aplicăm definiţia.

2 n→∞ ' ' pentru x n = 2nπ − π ⇒ lim f ( x n ) = ∞ . deci integrala I 5 = c →∞ −c 0 −∞ ∫ x cos xdx 0 este divergentă. deci integrala este convergentă. e) Aplicăm definiţia. f ( x) = x cos x este integrabilă pe orice interval compact [−c. prin urmare c →∞ x c →∞ 1 integrala este divergentă. Vom studia limita: 0 0 0 ⎛ ⎞ 0 L = lim ∫ x cos xdx = lim ∫ x(sin x)' dx = lim⎜ x sin x −c − ∫ sin xdx ⎟ = ⎟ c→∞ c→∞ c →∞⎜ −c −c −c ⎝ ⎠ 1 cos c ⎞ ⎛ = lim(− c sin c + 1 − cos c ) = lim c⎜ − sin c + − ⎟ = lim f (c) .0].0] → R. Funcţia f : ( −∞. α −1 c • 1 Dacă α = 1 ⇒ L = lim ∫ dx = lim ln c = ∞ . c →∞ c →∞ c c ⎠ c →∞ ⎝ pentru x n = 2nπ + π ⇒ lim f ( x n ) = −∞ . rezultă că integrala este divergentă. 344 . c > 0 .1 x −α +1 1 1 L = lim ∫ α dx = lim lim c 1−α . = − c →∞ x c →∞ − α + 1 α − 1 α − 1 c →∞ 1 1 c c • • Dacă α < 1 ⇒ L = ∞ . prin urmare nu există 2 n →∞ lim ∫ x cos xdx . Dacă α > 1 ⇒ L = 1 .

iar în caz de convergenţă să se afle valoarea acestora: arctgx 3x + 4 x2 a) I 1 = ∫ dx . pentru x →∞ 1+ x6 α = 4 > 1 rezultă. −1 x + 5 x + 6 = lim ln 2.1 este integrabilă x + 5x + 6 pe orice interval compact [−1. are proprietatea că 1+ x6 x2 f ( x) > 0. Utilizând criteriul de convergenţă. ∞) → R. Studiem limita: f ) Funcţia f : [−1. că integrala este convergentă. c > −1 . ∞) → R. ∞) . Valoarea integralei este: c c ⎞ π 1 x2 ⎛1 dx = lim⎜ arctgx 3 ⎟ = lim arctgc 3 = . conform criteriului de convergenţă enunţat în breviarul teoretic. Deoarece lim x α = 1 . f ( x ) = c 2 c 2 L = lim ∫ 1 + 5x + 6 c c → ∞ −1 x dx = lim ∫ 1 c → ∞ −1 ( x + 5 ) 2 − ( 1 ) 2 2 2 dx = 1⎞ x+2 ⎛ c+2 = lim ⎜ ln − ln ⎟ = ln 2 . c]. dx . prin urmare 2⎠ c→∞ x + 3 −1 c→∞⎝ c + 3 ∞ 1 integrala I 6 este convergentă şi I 6 = ∫ 2 dx = ln 2 . f ( x) = 345 . c) ⌠ dx . să se studieze natura următoarelor integrale. I = lim ∫ 6 0 c →∞ 1 + x c →∞ 3 6 ⎝ ⎠ c →∞ 3 0 a) Funcţia f : [0. ∀x ∈ [0. b) I 2 = ∫ 3 ⎮ 6 ⌡ x2 −1 x 2 x + 3 0 1+ x 1 ∞ ∞ ∞ Rezolvare: x2 .

4 2 c →∞ 2 4 2 2 c +1 3. ∞) → R. că integrala este convergentă. că 3 integrala este divergentă.b) Funcţia f : [−1. f ( x) = . ∞) → R. Deoarece lim xα ⋅ arctgx = π x→∞ x2 2 pentru α = 2 > 1 rezultă. I = lim ∫ − 1 arctgx dx = lim ⎜ − arctgx 1 + ∫ 2 ⎟ c →∞ 1 x c → ∞⎜ x 1 x x +1 ⎠ ⎝ ( ) c ( ) 2 xdx dt = π + lim 1 ∫ = π + 1 lim ∫ = 4 c→∞ 2 2 2 4 2 c → ∞ t (t + 1) x x +1 1 1 ( ) c2 c = π + 1 lim ln + 1 ln 2 = π + 1 ln 2 . Să se studieze natura integralei: I = ∫ Rezolvare: ∞ 2 xm dx. 2 2 2x − 4x + 1 Funcţia f : [2. ∀x ∈ [1. ∀x ∈ [2. ∀x ∈ [−1. xm . f ( x) = f ( x) > 0. ∞) . m ∈ R . f ( x ) = 3x + 4 x 2x + 3 3 x →∞ . conform criteriului de convergenţă. are proprietatea că x2 f ( x) > 0. arctgx c) Funcţia f : [1. Valoarea integralei este: c c ⎛ 1 ' dx ⎞ c ⎟ =. ∞ ) . 1 < 1 rezultă. ∞) . ∞ ) → R. are proprietatea 3x + 4 = 3 3 că f ( x) > 0. conform criteriului de convergenţă. are proprietatea că 2x 2 − 4x + 1 346 . Deoarece lim x α ⋅ pentru α = x 2x + 3 3 2 .

integrala este convergentă. ∞) → R. α + −1 = 2 11 11 2 x →∞ 35 11 lim x ⋅ α x2 −1 = 1 Ca urmare a aplicării criteriului de convergenţă. avem că integrala 46 n 70 − >1⇒ n < . este convergentă dacă şi numai dacă α = 11 2 11 347 . Rezolvare: Funcţia f : [0. Pentru α = 2 − m ≤ 1 ⇔ m ≥ 1 .Avem că lim x α ⋅ xm 1 = dacă şi numai dacă 2 x →∞ 2x − 4x + 1 2 α + m = 2 ⇔ α = 2 − m . ∞) . ∀x ∈ [0. 4. are proprietatea că dacă şi numai dacă 511 2 x + 8 5 2 n 35 46 n ⇔α = − . f ( x) = f ( x) > 0. n x 2 −1 n 5 2 x 35 + 8 11 . integrala este divergentă. Să se determine valorile parametrului n ∈ R pentru care ∞ 0 n −1 x2 • • integrala I = ∫ 5 11 2 x 35 + 8 dx este convergentă. Rezultă că: Pentru α = 2 − m > 1 ⇔ m < 1 .

PROBLEME PROPUSE Folosind definiţia. R: divergentă pentru α ≤ 1 . 4. a > 0 I = −a ⋅ ln a − 1 ln 2 a . I = 2π 3 . ∞ 0 ∫ xe ∞ − ax dx. convergentă 1 −α ∞ 3 x + 4x + 3 −1 1 ∫ 2x + 1 2 −∞ x ∫ α dx. −∞ ∫ 0 1 x +4 2 dx . dx R: divergentă. 3. 2. ∞ (−1) 1−α . 9 ∫ sin xdx 0 R: divergentă. a ∈ R R: divergentă dacă a ≤ 0 . să se studieze natura următoarelor integrale şi în caz de convergenţă să se determine valoarea acestora (notată I ): 1. 0 x − 2x + 4 ∞ ∫ 1 2 R: convergentă. R: divergentă.1) şi −∞ ∞ ∫ x sin dx x −1 ∫ xa dx. 8. convergentă a dacă a > 0 şi I = 12 . R: divergentă. α ∈ Z pentru α > 1 şi I = 7. 5. 348 . 6. R: convergentă pentru a ∈ (0. divergentă pentru a ≥ 1 .

să se determine valoarea lor.∞ 9. 10. Utilizând criteriul de convergenţă pentru funcţii pozitive. să se studieze natura integralelor următoare şi. R: convergentă şi I = 2 . ∫ ∞ 1 ∞ dx −∞ x + 1 4 1 π 2 2 14. a ∈ R R: divergentă dacă a ≤ 0 . convergentă a . ∫ cos 0 2 xdx dx dx R: divergentă. convergentă dacă α > 1 şi I = (α − 1)2 . arctgx ∫ x 2 + 1 dx 1 R: convergentă şi I = 3π 2 . R: convergentă şi I = R: convergentă şi I = −2 −∞ ∫ 1 x2 −1 11. ∫ e − ax cos x dx. . dacă este posibil. ∫x 1 2x − 1 dx 3 +1 π 3 9 + ln 2 . 16. ∫ ∞ ∞ e 1 x ln 3 x 12. 32 ∞ ∫ ln x dx. 349 . arctgx dx 17. α ∈ R α 1 x 1 R: divergentă dacă α ≤ 1 . 13. dacă a > 0 şi I = 2 a +1 ∞ 15. ⌠ ⎮ ⌡ x 1 ∞ R: divergentă. R: divergentă.

∫ ∞ 2x + 3 3 5x + 6 dx R: divergentă. 2 R: convergentă dacă m < 1 . 12 6 6 −1 x ∞ 19. 0 R: divergentă dacă m ≤ 3 . 350 . + 2x + 4 −1 ∫x 5 2 R: convergentă. Să se studieze natura integralelor: ∞ 24. ∫x 2 ∞ 3 1 dx −1 3x + 5 dx . R: convergentă şi I = π + 1 − 1 ln 2 . ⌠ ⎮ 1 1 ⌡ x 2 − 5 x + 13 ∞ 1x dx R: convergentă şi I = 4π 3 . 23. R: convergentă şi I = π 3 − 1 ln 3 . 27 21. ∫ ∞ 3x 2 + 4 3 2x5 + 3 dx R: divergentă. m ∈ R . 18 6 22. convergentă dacă m > 3 . ⌠ arctgx dx ⎮ ⌡ 1 ∞ x 4 20. ∞ 25. x2 ∫ x m + 3x + 1 dx. m ∈ R .18. xm ∫ x 2 + 2 x + 4 dx. divergentă dacă m ≥ 1 .

Să se determine mulţimea valorilor parametrilor a. dx . 3 29. m ∈ N . 2 28. ∫ ∞ ∞ x3 +1 dx . 5 + 5 2 x 2 a +1 ∫ 3x 7 + 4 dx . R: b > 11 . m ≥ 2 R: convergentă dacă m < 7 . 351 . ∫ (3x − 2) 1 7 2x − 1 m 4x + 3 dx. 1 2x5 b 0 9x 4 R: a < 29 . b. ∫ 2 x + x 3c −1 2x − 1 R: c ∈ ∅ . c ∈ R pentru care următoarele integrale sunt convergente: ∞ 27.∞ 26. divergentă dacă m ≥ 7 .

∀x ∈ (a. Dacă lim ∫ f ( x)dx x→a b ε →0 a +ε ε >0 există şi este finită. pentru β ≥ 1 atunci x→a x>a b ∫ f ( x)dx este divergentă. 2) Dacă lim ( x − a ) β ⋅ f ( x) = A ∈ R * . Fie f : (a. vom spune că ∫ f ( x)dx este convergentă şi a b vom nota ∫ f ( x)dx = lim ∫ f ( x)dx .1. INTEGRALE DIN FUNCŢII NEMĂRGINITE BREVIAR TEORETIC Definiţie. pentru β < 1 atunci ∫ f ( x)dx x→a x>a b a este convergentă. x→a 1) Dacă lim ( x − a ) β ⋅ f ( x) = A ∈ R . Fie f : (a. b] → R o funcţie integrabilă pe orice interval compact [c. b] ⊂ (a. b] şi lim f ( x) = ∞ .9. a b b ε →0 a +ε ε >0 Criteriu de convergenţă. b] şi lim f ( x) = ∞ . b] → R.2. f ( x) > 0. a 352 .

0] ⊂ (−3. 9 − x2 rezultă că funcţia este nemărginită în unul din punctele domeniului de integrare. Studiem existenţa şi valoarea limitei: x → −3 x > −3 lim ε →0 ε > 0 − 3+ ε ∫ 0 x dx = limarcsin 2 ε →0 3 9-x ε >0 1 0 −3+ε −3+ε ⎞ π ⎛ = lim⎜ 0 − arcsin ⎟= . 2 −3 9 − x −1 x − 6 x + 8 c) I 3 = ∫ a b (x − a ) 1 p dx. Avem că f este continuă. b) I 2 = ∫ 2 dx . x→2 x − 6x + 8 x< 2 rezultă că funcţia este nemărginită în unul din punctele domeniului de integrare.PROBLEME REZOLVATE 1.0] .0] → R. Cum = +∞ . Folosind definiţia. p ∈ R . Cum lim f ( x) = +∞ .2) → R. ε →0 3 ⎠ 2 ε >0 ⎝ deci integrala este convergentă şi I 1 = b) Fie f : [−1. f ( x) = lim 1 1 9 − x2 . f ( x) = 2 −3 ∫ 0 1 9 − x2 dx = π 2 . să se studieze natura următoarelor integrale şi în caz de convergenţă să se determine valoarea acestora: 0 2 1 1 a) I 1 = ∫ dx . x ln x Rezolvare: a) Fie f : (−3. d ) I 4 = ∫ 1 e 1 dx . 1 . 353 . deci integrabilă pe orice interval compact [c.

ε →0 ε >0 prin urmare integrala este divergentă. deci integrala este divergentă. c] ⊂ [−1. deci integrabilă pe orice interval compact [−1. ε →0 2 ε >0 ⎝ ε 3⎠ c) Funcţia f : (a. pentru p ≠ 1 .2) .Funcţia f este continuă. b] → R. f ( x) = (x − a ) p 1 este nemărginită şi integrabilă pe orice interval compact [c. deci integrala este 1 dx = convergentă şi are valoarea: I 3 = ∫ • • p a (x − a ) (b − a )1− p 1− p . b] . ⎜ 1− p ⎜ ε →0 ⎟ ε >0 ⎠ ⎝ • Dacă p < 1 avem L = (b − a )1− p 1− p b . b] ⊂ (a. Studiem existenţa şi valoarea limitei: 2 −ε lim = ε →0 ε > 0 −1 ∫ 1 dx = lim 2 ε →0 x − 6x + 8 ε >0 2 −ε −1 ∫ ⎛1 x−4 ⎞ 1 dx = lim⎜ ln ⎟ 2 ε →0 ⎜ 2 x−2 ⎟ ( x − 3) − 1 ⎠ ε >0 ⎝ 2 −ε = −1 1 5⎞ ⎛ 2+ε lim⎜ ln − ln ⎟ = ∞ . 354 . deci integrala este divergentă. pentru p > 1 avem L = ∞ . Studiem limita: L = lim ∫ b 1 ε → 0 a +ε ( x − a ) p ε >0 dx = b 1 lim ( x − a )1− p = 1 − p ε →0 a +ε ε >0 = ⎞ ⎛ ⎟ 1 ⎜ (b − a )1− p − lim ε 1− p ⎟ . pentru p = 1 avem ε →0 ε > 0 a +ε L = lim ∫ b 1 dx = limln x − a ε →0 x−a ε >0 b a +ε = ln(b − a ) − lim ln ε = +∞ .

f ( x) = lim x →2 x<2 1 4 − x2 .2) → R. să se determine valoarea acestora: a) ∫ 0 2 4 1 dx .2) şi. e] → R. Avem: = +∞ . 1 355 . e] ⊂ (1. Studiem existenţa şi valoarea limitei: 1 e dx = lim ln(ln x) 1+ ε = − lim ln(ln(1 + ε )) = ∞ . ∀x ∈ [0. x ln x x →1 x >1 rezultă că funcţia este nemărginită în unul din punctele domeniului de integrare. f ( x) = 1 . Funcţia f este continuă. Vom aplica criteriul de convergenţă enunţat în 4 − x2 breviarul teoretic. deci integrabilă pe orice interval compact [c. Cum lim f ( x) = +∞ . dx . 2. b) ∫ 3 2 4− x 1 x − 3x + 2 1 c) ∫ b a 1 ( x − a )(b − x) dx. Folosind criteriul de convergenţă pentru funcţii pozitive să se studieze natura următoaelor integrale şi. deci ε →0 ε → 0 1+ ε x ln x ε →0 lim ∫ ε >0 ε >0 e ε >0 integrala este divergentă. dacă este posibil. e] . a < b . Avem că f ( x) > 0.d ) Fie f : (1. Rezolvare: a ) Fie f : [0.

Valoarea integralei este: I = lim ∫ 2 −ε ε →0 0 ε >0 4 − x2 dx = lim arcsin ε →0 ε >0 x 20 2 −ε = lim arcsin ε →0 ε >0 2−ε π = . b) → R. Avem că = lim x →1 ( x − 1) 2 ( x + 2) x >1 f ( x) > 0. rezultă că integrala este convergentă. Avem că lim x → a ( x − a )(b − x) x>a I2 = ∫ 1 356 . f ( x) = Avem lim 1 x →1 x 3 − 3 x + 2 x >1 1 x − 3x + 2 1 3 . ∀x ∈ (a. ( x − a )(b − x) 1 = +∞ şi f ( x) > 0. 2 2 conform criteriului de convergenţă. f ( x) = b 1 ( x − a )(b − x) c . = +∞ . Scriem 1 dx şi ∫ 1 ( x − a )(b − x) b c dx = I1 + I 2 . c] .lim x→2 x< 2 (2 − x )α 4− x 2 = lim (2 − x )α 1 1 x→2 x < 2 (2 + x ) 2 (2 − x ) 2 1 = 1 1 pentru α = < 1 . unde I1 = ∫ a a ( x − a )(b − x) dx . 2 2 b) Fie f : (1. c) Fie f : (a. deci. ∀x ∈ (1. a < c < b .4] şi.4] → R. rezultă că integrala este divergentă. conform criteriului de convergenţă. deci. x →1 ( x − 1) 2 ( x + 2) x >1 lim (x − 1)α = 1 pentru α = 2 > 1 .

deci 2 integrala I 2 este convergentă. x → b ( x − a )(b − x ) x <b x →b x <b lim (b − x)α 1 ( x − a )(b − x) = 1 b−a pentru α = 1 < 1 . ∀x ∈ [c.x→a x>a lim ( x − a )α 1 ( x − a )(b − x) = 1 b−a pentru α = 1 < 1 . În concluzie. Obţinem: I = I1 + I 2 = lim ∫ arccos ε b−a b −ε 1 ( x − a )(b − x) ε →0 a +ε ε >0 dx = = lim ε →0 arcsin ε >0 arccos ∫ 1 (b − a ) sin t ⋅ cos t arccos arcsin ε b−a ε b−a 2 2 2 ⋅ 2(b − a ) sin t cos t dt = ε b−a = lim ε →0 arcsin ε >0 ∫ 2dt = lim 2t ε b−a ε →0 ε >0 ε b−a =π . prin 2 urmare integrala I1 este convergentă. facem schimbarea de variabilă: x = a + (b − a) sin 2 t ⇒ dx = 2(b − a ) sin t cos tdt . Pentru a calcula I1 şi I 2 . 1 Avem că lim = +∞ şi f ( x) > 0. integrala I = I1 + I 2 este convergentă. b) . 357 .

să se studieze natura următoarelor integrale şi în caz de convergenţă să se determine valoarea acestora (notată I ): 1. 2 −1 3 1x b − 8 x + 15 1 R: divergentă. x R: divergentă. Folosind criteriul de convergenţă pentru funcţii pozitive să se studieze natura următoaelor integrale şi dacă este posibil să se determine valoarea acestora: 5. e 4. ∫ 8. I 2 = ∫ 3. I 3 = ∫ I= 1− m 0 1 1− x 1 2 2 dx . 5 3 ( x − 3)(5 − x ) 358 . m a (b − x ) dx. m ∈ R . ∫ 1 dx. dx . R: convergentă şi I = π . R: convergentă şi I = π . 4 1 16 − x 3 2 dx . R: divergentă. R: convergentă şi (b − a )1− m dacă m < 1 . a ( x − a )(b − x) 1 dx . dx . ∫ 6. a < b . I1 = ∫ 2. 2 0 1 −2 b ∫ 1 x − 3x − 2 R: divergentă.PROBLEME PROPUSE Folosind definiţia. divergentă dacă m ≥ 1 . R: convergentă şi I = π . I 4 = ∫ 1 3 1 x ln dx . 7.

R: divergentă. ⌠ 10. să se determine valoarea lor: 11. ∫ dx. ∫ 3 14.Să se studieze natura integralelor: ⌠ 1 9. dx . în caz de convergenţă. p pentru care următoarele integrale sunt convergente: 2 13. R: convergentă şi I = − ln 3 − 2 2 . x 2n R: n < 1 . R: m ∈ N . ⎮ ⌡ 0 −1 1 x2 −1 dx . m 5 1 x +x−2 359 . ⎮ dx . şi. ⌡ x ln x 1 e R: divergentă. dx . 2 2 x2 +1 15. n. m ∈ N . 1 0 ( x + 3) 1 x dx . 9 ∫ 0 3 1 (3 − x) x 1 2 R: convergentă şi I = π . ( ) −3 Utilizând criteriul de convergenţă pentru funcţii pozitive să se studieze natura integralelor. m ≥ 2 . m ≥ 2 . ∫ 12. x − 3x + 2 Să se precizeze mulţimea valorilor parametrilor reali m. R: convergentă şi I = π 3 . ∫ 0 1 5 2x 4 + 1 dx .

b > 0 Γ(a )Γ(b ) . 360 . 2) Γ(a ) = (a − 1)Γ(a − 1). (∀)n ∈ N . a > 0 . ∀ a. b) = π . sin (aπ ) 3) Dacă a + b = 1 . 3) Γ(n ) = (n − 1)!. 0 ∞ Proprietăţi: 1) Γ(1) = 1 . b > 0 . 2) β (a. a ). b ) = ∫ ∞ x a −1 a +b 0 (1 + x ) dx . b ) = β (b. ∀ a. ⎛1⎞ 4) Γ⎜ ⎟ = π . INTEGRALE EULERIENE BREVIAR TEORETIC • Integrala gamma: Γ(a ) = ∫ x a −1e − x dx. b ) = Γ(a + b ) 2) β (a.3. b > 0 0 1 Proprietăţi: 1) β (a. ⎝ 2⎠ • Integrala beta: β (a.1.9. atunci β (a. (∀)a > 1 . a > 0. b ) = ∫ x a −1 (1 − x )b−1 dx.

Rezolvare: Folosim schimbarea de variabilă 2 x = t ⇒ x = 1 t ⇒ dx = 1 dt . Intervalul de integrare se modifică după cum rezultă din tabelul de mai jos: x −1 ∞ t 0 ∞ 1 Obţinem: I = ∫ t 2 e − t dt . 2 26 0 2 2 0⎝ 2 ⎠ 3. 2 +∞ −∞ 361 . Prin identificare cu formula de definiţie a ∞ 0 integralei gamma. Rezolvare: Folosim schimbarea de variabilă x + 1 = t ⇒ x = t − 1 ⇒ dx = dt .PROBLEME REZOLVATE Să se calculeze următoarele integrale: 1. I = ∫ +∞ −1 x + 1 e − x −1dx . rezultă a − 1 = 1 ⇒ a = 3 . x t 0 0 ∞ ∞ 5 2 2 ∞ t 5! 15 1 1 ∞ 5 −t 1 ⎛ ⎞ Obţinem: I = ∫ ⎜ ⎟ e − t dt = ∫ t e dt = 6 Γ(6) = 6 = 8 . I = ∫ x 6 e − x dx . 2. I = ∫ x 5 e − 2 x dx . prin urmare I =Γ ( )= ( )= 3 2 1Γ 1 2 2 +∞ 0 2 2 1 2 π .

3 3 81 81 27 ( ) ( ) 0 362 . 2 +∞ 0 Folosim schimbarea de variabilă: x 2 = t ⇒ x = t ⇒ dx = 1 t − dt . I = ∫ x ln 3 xdx . rezultă că I = 2 ∫ x 6 e − x dx . 2 ⎝ 2⎠ 2 2 2 ⎝ 2⎠ 8 0 0 4.Rezolvare: Deoarece funcţia care trebuie integrată este pară. 2 1 2 1 2 x t 0 0 ∞ ∞ +∞ +∞ 5 1 ⎛ 7 ⎞ 5 3 1 ⎛ 1 ⎞ 15 I = 2 ∫ t 3e −t 1 t − 2 dt = ∫ t 2 e −t dt = Γ⎜ ⎟ = ⋅ ⋅ Γ⎜ ⎟ = π. 0 1 Rezolvare: Folosim schimbarea de variabilă: ln x = t ⇒ x = e t ⇒ dx = e t dt x 0 1 t −∞ 0 I = ∫ e 2 t 3e t dt = ∫ t 3e 2 dt t 3t 0 0 −∞ −∞ Facem transformarea: 3t = − y ⇒ t = − 2 y ⇒ dt = − 2 dy t y ∞ −∞ ∞ 2 3 3 0 0 0 3 16 ∞ 16 32 I = ∫ − 2 y e − y − 2 dy = − ∫ y 3 e − y dy = − Γ(4) = − .

t y 0 0 1 (a −1)2 ∞ ∞ ∞ a −1 a −1 I= −y 1 1 ∫ y e dy = (a −1) Γ(2) = (a −1) . a > 1 . I = ∫ e − x dx (integrala Euler-Poisson). 2 ∞ 0 Rezolvare: 1 1 Folosim schimbarea de variabilă: x 2 = t ⇒ x = t 2 ⇒ dx = 1 t − 2 dt . ∞ ln x 1 ∫ xa dx. 0 2 2 363 . Rezolvare: Folosim schimbarea de variabilă: ln x = t ⇒ x = e t ⇒ dx = e t dt . 2 x t 0 0 ∞ ∞ ∞ 1 ∞ 1 π 1 ⎛1⎞ . I = ∫ e −t 1 t − 2 dt = 1 ∫ t − 2 e −t dt = Γ⎜ ⎟ = 2 2 2 ⎝ 2⎠ 2 0 0 6. 0 0 ∞ ∞ Folosim schimbarea de variabilă: (a − 1)t = y ⇒ t = 1 y ⇒ dt = 1 dy . x ∞ 1 t 0 ∞ I = ∫ t e − at e t dt = ∫ t e − (a −1) t dt .5.

Să se ⎝2⎠ −1 determine valorile parametrilor reali k . b = . obţinem că I = e 2 = e ⎜ ⎟ . a şi b . a = . 364 . 2 2 3 2 3 2 π Să se calculeze următoarele integrale: 8.5 x 2 − x +1 b a ∞ Rezolvare: x 2 + 2 x −1 1 2 Avem că: I = ∫ e − 2 x − x +1dx = ∫ e − 2 dx = ∞ ∞ −1 −1 = ∫e −1 ∞ − x + 2 x +1+ 3 2 2 dx 2 = e2 ∫ 3 ⎛ x +1 ⎞ ∞ −⎜ ⎟ e ⎝ 2⎠ 2 dx . I=∫ 1 03 dx x (1 − x ) 2 . prin urmare 2 ⎝2⎠ 3 1 valorile căutate ale celor trei parametri sunt: k = 1.⎛π ⎞ 7. Folosind faptul că ∫ e −t dt = 2 ∞ π 2 1 (integrala 0 ⎛π ⎞2 Euler-Poisson). Integrala I = ∫ e dx are forma ke ⎜ ⎟ . Folosim schimbarea de variabilă: x +1 2 x t −1 = t ⇒ x = 2t − 1 ⇒ dx = 2dt . −1 0 3 2 ∞ ∞ −t 2 I = e ∫e 0 ∞ 2dt . − 0.

Rezolvare: x 2 (1 − x ) 0 de definiţie a integralei beta. obţinem: a − 1 = − 2 ⇒ a = 1 . având în 03 3 3 3 3 I=∫ 1 dx = ∫ x − 3 (1 − x )− 3 dx .2 = = . Rezolvare: 1 2 Facem schimbarea de variabilă x 3 = t ⇒ x = t 3 ⇒ dx = 1 t − 3 dt . Prin identificare cu formula 2 1 1 vedere definiţia şi proprietatea 3 pentru integrala beta. rezultă: 2π π I = β 1. 3 3 3 sin π ( ) 1 0 3 9. 3 3 3 Γ(5) 3 12 0 0 10. ( ) 3 x t 0 0 1 1 1 8 1 2 1 Γ(3)Γ(2) 1 I = 1 ∫ t 3 (1 − t )t − 3 dt = 1 ∫ t 2 (1 − t )dt = 1 β (3. x t 0 0 ∞ ∞ 2 1 2 365 . I = ∫ x 8 1 − x 3 dx . 1 2 Rezolvare: Facem schimbarea de variabilă: x 2 = t ⇒ x = t ⇒ dx = 1 t − dt . I = ∫ 3 x 1 − x 2 0 1 ( )1. prin urmare.2 ) = ⋅ = .5dx . b − 1 = − 1 ⇒ b = 2 .

b) I = ∫ 6 ∞ x x6 01 + dx . Să se afle valorile paramertilor k .Prin urmare. 3 = 6 ⋅ π = 9 . 4 ) = . p. Integrala I = ∫ (sin x )1. 60 sin ( ) 3 12. obţinem: a − 1 = 1 ⇒ a = 2 .5 dx = 1 ∫ t 2 1 0 1 6 (1 − t ) 3 2 t − 2 dt = 1 = 11 ∫t 2 0 −1 3 (1 − t ) 3 2 1 ⎛ 2 5⎞ dt = β ⎜ . Rezolvare: Folosim schimbarea de variabilă: sin 2 x = t ⇒ 2 sin x cos xdx = dt . ⎟ . Rezolvare: a) Prin identificare cu a doua formulă de definiţie a integralei beta (proprietatea 2).4 (cos x )− 0. p. Să se calculeze: a) I = ∫ x 0 (1 + x) dx . 0 unde k . Γ(2 ) ⋅ Γ(4 ) 1 prin urmare I = β (2.6 dx are forma k ⋅ β ( p. 2 ⎝ 3 2⎠ ∞ 11. q ) . q > 0 . a + b = 6 ⇒ b = 4 . p. q ∈ R. = Γ(6 ) 20 5 1 b) Facem schimbarea de variabilă x 6 = t ⇒ x = t 6 ⇒ dx = 1 t − 6 dt . q . π x 0 2 t 0 1 Transformăm funcţia care trebuie integrată astfel: 366 . x t 0 0 1 ∞ ∞ 2 6 1∞ t6 1 −5 I= ∫ ⋅ t 6 dt = 6 01 + t 6 π 2 1 1 t− 3 1 1 2 1 π π 3 ∫1+ t = 6 β 3. I = ∫ x 1 − x 2 1 3 1 0 ( )1.

prin urmare. q = 0.12 I = ∫ (sin x) 0. ∫ t (1 − t ) 2 2 20 3 13.5 = = 2π .1 = β 1. 2 1 −0. deci k = . 0.1) . Rezolvare: Integrala se poate scrie: I = ∫ (x + 4)− 6 (3 − x )− 6 dx .6 2 sin x cos xdx = 20 12 = ∫ (sin 2 x ) 0.2.2 . variabilă 7 x −4 3 t 1 0 Obţinem: I = ∫ (7t )− 6 (7 − 7t )− 6 7dt = 7 − 6 ⋅ 7 − 6 ⋅ 7 ∫ t − 6 (1 − t )− 6 dt = 1 5 1 5 1 5 1 1 = β 5.8 2 sin x cos xdx . x −4 3 t 0 7 Se observă că intervalul de integrare devine (0. pentru a ajunge la intervalul (0. Obţinem: 20 I= π π 1 1 1 0. p = 1. 6 6 6 6 sin π 6 ( ) ( ) 0 π 0 367 . Să se calculeze integrala: I = ∫ dx − 4 6 ( x + 4 )(3 − x )5 . vom folosi schimbarea de x+4 = t ⇒ x = 7t − 4 ⇒ dx = 7 dt . 7 ) .2 (cos 2 x) − 0.4 (cos x) −1.2 ) . 1 5 3 −4 Încercăm să facem schimbarea de variabilă x + 4 = t ⇒ x = t − 4 ⇒ dx = dt .2.8 dt = β (1.

∫ x − 3x + 2 dx R: -1 x 1 1 6 11. ∫ ( x + 2) 5 e x + 2 dx R: − 120 −∞ −2 368 . −∞ 0 5 x ∫ x e dx 0 2 10. ∫ x 6 e −3 x dx 0 1 ∞ R: 80 243 2. ∫ x − x 2 dx R: 1 630 0 0 1 2 14. ∫ x 2 a 2 − x 2 dx. 2 ∞ 0 3. ∫ x14 1 − x 3 dx R: 6930 ( ) 12. ∫ 0 −1 (− x − 1)5 e x +1dx R: − 120 −∞ 3 2 8. −∞ ∫x e 4 − x2 dx R: 3 π 4 5. 19.PROBLEME PROPUSE Să se calculeze valoarea următoarelor integrale: 1. R: π 7. ∫ x − x 2 dx R: 1 2772 0 ( )5 2 +∞ 4. ∫ x 2 4 − x 2 dx R: π 15. ∫ 15 ∫ x(ln x ) dx R: − 5 0 1 8 a πa 4 18. ∫ x − x dx R: 8 0 1 π +∞ 6. ∫ x 7 e − x dx R: 3. a > 0 R: 16 0 ∞ 1 4 01 + x dx R: π 2 2 20. ∫ 0 (1 + x ) 1 1 dx R: 1 5 06 x 5 (1 − x ) dx R: 2π 17. ∫ ∞ x4 6 ( )4 16. ∫ x (1 + x ) dx R: 1 −1 −∞ 0 −x ∫ e dx 2 R: π 60 9. ∫ −∞ 1 e 1 x 2 (1 − x ) 03 dx R: 2π 3 3 13.

∫ 7 x 5 e − x dx R: 7 ⋅ 11! +∞ 0 +∞ 30.21. ∫ (x + 1)3 e x +1dx R: -3! 36. n ∈ N R: 0 . ∫ 1 ∞ 1 0 4 x 3 (1 − x ) dx R: π 2 22. ∫ sin 3 x cos 5 x dx R: 1 12 29. ∫ e − x dx. dacă n impar. 3 280 1 + x6 x 0 1 ∫ 369 . ∫ ln x dx R: 2 0 ∞ 2 1 π 33. ∫ 1 ln 3 x(1 − ln x) 4 dx R: 1 38. ∫ x n e − x dx. m. ∫ e 0 dx R: 2 7 28. dacă n par 35. −∞ − ∫ e dx R: 2π x2 2 31. Γ n +1 = 2 −∞ ( ) (n − 1)!! π 22 n . e 0 ∫ − x2 2 dx R: 2π 2 n 23. ∫ −∞ e −1 3 1 (3 − x )(x − 1) ∞ dx 4 dx R: π x dx R: π 37. n > 0 R: 1 Γ m +1 24. ∫ 1 ∞ 0 (1 + 2x ) dx x10 2 3 dx R: 2π 1 32. ∫ x e 0 n 0 ∞ n (n ) (n) ∞ − x 25. n > 0 R: 1 Γ 1 ∞ m −xn dx. ∫ x 4 9 − x 2 dx R: 729 π 32 −3 ∞ 2 π /2 0 0 26. ∫ ( x − 2)7 e 2− x dx R: 7 ! 27. ∫ − 3 6 ( x + 3)5 (1 − x ) R: 2π 34.

p > 0 R: Γ( p) 46. 0 6 x 4 a 2 − x 2 dx R: πa ∫ 32 40. ∫ 3 0 x (1 + x ) ∞ 1 1 4 dx R: 2π 55. π /2 0 4 2 ∫ sin x cos x dx R: π 54.a 39. n ∈ N R: 50. ∫ x e n 3 ∞ 0 n +1 n 3 Γ1 44. 0 ∞ 1 ∫ ln x ( )p −1dx. n ∈ N R: 42. ∫ x 1 + ⎜ 5 2 ⎟ 0 ⎝ ⎠ ∞ 7 2n − x dx. ∫ e − x + 2 x −4 dx R: 2 +∞ 1 π 2e 3 35 − ⎛ x2 ⎞ 2 4⎜ ⎟ dx R: 4 2 41. ∫ x 8 1 − x 3 dx 3 0 ( ) 370 . −4 1 ∫x 6 16 − x 2 dx R: 1280π 52. ∫ ∞ ∞ 0 1 + 2x3 ( x4 )2 dx R: n π 332 27 2 e4 π 47. n −x dx. ∫ x 5 1 − x 3 0 ( 1 )4 dx R: 90 53. ∫ x e 2 ∞ 1 ∞ x3 5 − ( x −1) dx R:1 ∫ (x − 1) e 0 0 01 + x ∫ 8 dx R: π 8 51. 49. ∫ e − x −2 x +3 dx R: −1 2 48. ∫ x 3 e1− x dx R: 6e 0 1 0 ∞ (n ) 45. ∫ x 5 9 − x 2 dx R: 5832 43.

a. a. Integrala I = ∫ sin 2 x cos 4 x dx are forma kπ a unde 0 π /2 371 . Integrala I = k . b ∈ R . ∫ 0 ∞ 2 1 2 65. 3 . Să se afle valorile parametrilor k . R: k = 6 2 −1 ∫e − 3x 2 − 6 x + 5 dx are forma ke aπ b .b = 1 . ∫ ∞ ∞ dx R: π 3 1 + x6 0 1 57. a = 8 . ∫ x 3 1 − x 67. ∞ −∞ ∫e − 2 x 2 + 4 x +1 dx R: ∞ x2 e 3 2π π 2 63. n ∈ N R: 2(m + n −1)! 0 0 1+ x ( x2 4 2 ) dx R: π 8 2 60. ∫ 58. ∫ x 3 e1− x dx R: 16 1 ∞ ( 2 5 1 ) dx R: 84 0 1 + 2x 2 ( x4 )3 dx R: ∞ 3π 2 128 68.56. b . ∫ sin 2m −1 x cos 2n −1 x dx. n∈ N* 61. ∫ x − 2 e 2 − x dx R: π 66. ∫ e − 2 x + x +1dx R: 2 ∞ e8 π 2 9 −∞ − ⎛ x2 ⎞ 2 ⎜1 + ⎟ . ∫ ⎜ n ⎟ −∞ ⎝ ⎠ ∞ n +1 ∞ 62. unde 69. ∫ dx R: 4 2 4 01 + x 64. ∫ ∞ 0 3 x 1+ x ( 1 2 ) dx R: π 3 (m −1)!(n −1)! π /2 59. m.

unde (1 + x ) k . Integrala I = ∫ x 2. p. 2 m −1 1 (1 − x) 2n −1 72. 2 m+n −1 372 . q) . Să 3 se determine valorile parametrilor a şi b . b > 0 . Să se determine valorile parametrilor k şi a . 1 R: k = . a ∈ R .6 1 − x 3 0 1 ( )4. b ∈ R. Integrala J = ∫ x 3. p. 71. 32 ∞ 0 70. Să se determine valorile parametrilor k . q . q > 0 .5 e − 4 x dx = aΓ(b) . unde a. n > 0 . m > 0.8 dx = kβ ( p. q ∈ R. a = 1 .k . Să se calculeze T = ∫ (1 + x) dx. p.

D a ⎢α ( x ) ⎣ b ⎡ β ( x) ⎤ ⎥ ⎦ 3. y )dxdy = ∫ ⎢ ∫ f (x. iar funcţia y → f ( x. adică D = (x. simplu in raport cu axa Ox . y )dy ⎟dx = ∫ ⎜ ∫ f ( x. α (x ) ≤ y ≤ β (x ) . y ) este integrabilă pe [α (x ). ∫∫ ⎥ D a ⎢α ( y ) ⎣ ⎦ { } 373 . adică D = (x.2. y )dxdy . β (x )].9. y ) ∈ R 2 / a ≤ y ≤ b. atunci: b⎛d d⎛b ⎞ ⎞ f (x. Presupunem că D este un domeniu închis. iar funcţia x → f ( x. y )dx ⎥ dy . y )dx ⎟dy ∫∫ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ D a⎝ c c⎝a ⎠ ⎠ 2. α ( y ) ≤ x ≤ β ( y ) . β ( y )] . y ) este integrabilă pe [α ( y ). y ) ∈ R 2 / a ≤ x ≤ b. y )dxdy = ∫ ⎢ ∫ f (x. d ] . Atunci: { } ∫∫ f (x. y )dy ⎥dx . Atunci: b ⎡β ( y) ⎤ f ( x. b]× [c. INTEGRALE DUBLE BREVIAR TEORETIC Fie D ⊂ R 2 un domeniu mărginit şi f : D → R o funcţie integrabilă pe D . y )dxdy = ∫ ⎜ ∫ f ( x. D Reguli de calcul 1. Dacă D este dreptunghiul [a. simplu in raport cu axa Oy . Calculăm I = ∫∫ f (x. Presupunem că D este un domeniu închis.

1 2 • (x − a ) ecuaţia cercului cu centrul A(a. 2 374 . ∞ ) şi [θ1 . În aceste condiţii. atunci aria suprafeţei D este: Aria (D ) = ∫∫ dxdy . y ) parcurge domeniul D .4.θ ) parcurge domeniul D * = [r1 .θ 2 ] ⊂ [0. y1 ) . Considerăm transformarea: x = ρ cosθ . y )dxdy = ∫∫ f (ρ cosθ . r2 ] ⊂ [0. 2π ] . y = ρ sin θ . atunci ( ρ . B (x 2 . r2 ]× [θ1 . D D* Observaţie. Dacă D este un domeniu închis şi mărginit. b ) şi raza r este: + ( y − b) = r 2 . rezultă că: ∫∫ f ( x. 2π ] . ρ sin θ ) ρ dρ dθ . y 2 ) x este: x1 x2 y y1 y2 1 1 = 0. D Formule ce vor fi utilizate: • ecuaţia dreptei ce trece prin punctele A( x1 .θ 2 ] . Schimbarea de variabilă în integrala dublă: trecerea de la coordonate carteziene la coordonate polare. Rezultă că dacă ( x. θ ∈ [0. unde [r1 . unde ρ ≥ 0.

Rezolvare: Deoarece domeniul D este simplu în raport cu axa Oy . 60 2⎠ 0⎝ 2 375 . y )dxdy . Să se calculeze I = ∫∫ x 2 − y dxdy . 4 ⎜ 3 ⎟ 8 3 8 24 0 ⎝ ⎠0 1 ( ) 1 2. Să se calculeze ∫∫ f (x. Avem că: ∫ ⎜ ⎟ 0⎝ x−2 ⎠ { D ( ) } ( ) x 2 + 3 x −1 x−2 1 1 ⎛ ∫ (x 2 − y )dy = 1 x 4 − x 3 − 2 x 2 + x + 3 . D Rezolvare: 1⎛ 0 1⎡ y =0 ⎤ ⎞ I = ∫ ⎜ ∫ 2 x 2 y − xy 3 + 1 dy ⎟dx = ∫ ⎢ x 2 y 2 − 1 xy 4 + y ⎥ dx = 4 ⎜ ⎟ y = −1 ⎦ 0 ⎝ −1 0⎣ ⎠ ( ) ( ) ⎛ x3 x 2 ⎞ 1 1 19 = ∫ − x 2 + 1 x + 1 dx = ⎜ − + + x⎟ = − + +1 = .1]× [− 1. prin urmare 2 2 3⎞ I = ∫ ⎜ x 4 − x 3 − 2 x 2 + x + ⎟dx = 71 . Se consideră D = [0. obţinem: 1 ⎛ x 2 + 3 x −1 ⎞ I = ∫⎜ x 2 − y dy ⎟ dx . unde D = (x. 0] şi f : R → R. y ) = 2 x 2 y − xy 3 + 1 . f (x.PROBLEME REZOLVATE 1. y ) ∈ R 2 0 ≤ x ≤ 1. x − 2 ≤ y ≤ x 2 + 3 x − 1 .

Să se calculeze I = ∫∫ dxdy . f 2 : R → R . deci D este simplu în raport cu axa Oy . Prin urmare.3. rezolvând sistemul ⎪ y = x − x − 2 şi găsim ⎨ punctele A(0. f 2 ( x) = x − 2 . f1 ( x) = x 2 − x − 2 . integrala devine: 2⎛ x−2 ⎞ 2 2 y= x−2 2 4 I = ∫⎜ ⎜ ⎟ ∫ dy ⎟ dx = ∫ ⎛ y y = x 2 − x − 2 ⎞ dx = ∫ 2 x − x dx = 3 . } Rezolvare: Considerăm funcţiile f1 . x 2 − x − 2 ≤ y ≤ x − 2 . y ) ∈ R { D 2 y ≤ x − 2. ⎜ 2 ⎟ ⎝ ⎠ 0⎝ x − x−2⎠ 0 0 { } ( ) 376 . y ≥ x 2 − x − 2 . Determinăm punctele de intersecţie ale graficelor 2 ⎧ celor două funcţii. y ) ∈ R 2 0 ≤ x ≤ 2. -2) Observăm că D se mai poate exprima astfel: D = (x. y y=f1(x) y=f2(x) ⎪y = x − 2 ⎩ 0 B(2. unde D = ( x. Domeniul D este dat de suprafaţa haşurată. 0) x A(0. − 2) şi B(2. 0) .

y = 2 ⎧2 x + y = 2 ⎪ ⎪ .1) si rază 1 este: Coordonatele punctului B se determină rezolvând sistemul: şi B 4 . avem: 1 1 a = 2 . 2) (0. Rezultă: 377 . 1) B (0. Cu notaţiile din breviarul teoretic. b = 2 . D y A(0. punctul 2. 0) D C(1. 2 . obţinem A(0. ⎧ x = 0. Ecuaţia cercului de centru (0. 2 x + y = 2 ⇒ x = (2 − y ) ⇒ α ( y ) = (2 − y ) . 5 2 2 x + y − 2y = 0 ⇒ x = ± 2y − y 2 2 2 ⇔ β ( y ) = + 2 y − y 2 . 2) ⇒⎨ 4 2 ⎨ 2 ⎪x + y 2 − 2 y = 0 ⎪x = . y = ⎩ 5 5 ⎩ (5 5 ) Considerăm domeniul simplu în raport cu axa Ox . 0 2 1 (x − 0)2 + ( y − 1)2 = 1 ⇔ x 2 + y 2 − 2 y = 0 . Să se calculeze I = ∫∫ xdxdy . 0) x x y 1 Rezolvare: • • • Ecuaţia dreptei AC este: 1 0 1 = 0 ⇒ 2 x + y = 2 .4. unde D este domeniul din figură.

Să se calculeze I = ∫∫ dxdy . unde domeniul D este dat de D suprafaţa haşurată. 2 1 1 Dorim să integrăm pe domenii simple în raport cu Oy . 1) O 2 x Rezolvare: x y 1 Ecuaţia dreptei d1 este: 0 1 1 = 0 ⇒ y = x + 1 . 2 ⎟ dy = − 1 ∫ 5 y − 12 y + 4 dy = 8 2 75 ⎟ 5 ⎠ ( ) 5.⎜ I = ∫⎜ 2 ⎜ 5 ⎝ 2⎛ 2 y− y2 ⎞ ⎛ 2⎜ 2 x ⎟ ∫ xdx ⎟ dy = ∫ ⎜ 2 2− y 2 ⎜ ⎟ 2 5 ⎠ ⎝ 2 y− y2 ⎞ 2− y 2 2 ⎟ 32 . Vom descompune D în reuniune a două domenii D1 . 2) 1 (2. D2 care au interioarele disjuncte: 378 . y (1. 1 2 1 x y 1 Ecuaţia dreptei d 2 este: 1 2 1 = 0 ⇒ y = 3 − x .

ρ ∈ [0. ⎝ ⎠0 0 ⎥ 0 ⎦ a = 1. unde D = ( x. 2 } Folosim trecerea la coordonatele polare: ⎧ x = ρ cosθ . 2) y (1. α ( x) = 0.2π ] ⎨ ⎩ y = ρ sin θ ⎧4 ≤ x 2 + y 2 ≤ 9 ⎧2 ≤ ρ ≤ 3 ⇒⎨ ⎨ ⎩0 ≤ θ ≤ π ⎩y ≥ 0 379 . b = 1. θ ∈ [0.y (1. y ) ∈ R Rezolvare: { D 2 4 ≤ x + y 2 ≤ 9. 2 2 ⎤ x2 3 I 2 = ∫∫ dxdy = ∫ ⎢ ∫ dy ⎥ dx = ∫ (3 − x)dx = 3 − = 3− . β ( x) = 3 − x . 2 2 D 1⎢ 0 ⎥ 1 ⎣ ⎦ 1 Rezultă că I = I1 + I 2 = 3 . α ( x) = 0. b = 2. β ( x) = x + 1 I1 = ∫∫ dxdy = ∫ ⎢ D 0⎢ ⎣ Pentru D2 avem 1 ⎡ x +1 1 1 ⎤ 3 ⎛1 2 ⎞ ∫ dy ⎥ dx = ∫ ( x + 1)dx = ⎜ 2 x + x ⎟ = 2 . ∞ ). y ≥ 0 . 2 ⎡3 − x 6. Să se calculeze I = ∫∫ x 2 + y 2 dxdy . 2) D1 O D2 O 1 x 1 2 x Pentru D1 avem a = 0 .

ρ ∈ [0. θ ∈ [0. D * = ( ρ . 2π ] . y ) ∈ R 2 1 ≤ x 2 + y 2 ≤ 4. y ) ∈ R 2 / x 2 + y 2 ≤ r 2 . Avem de calculat aria domeniului D = (x. ⎟ ⎜ 30 3 D* 0⎝ 2 ⎠ { } 7.θ ) ∈ R 2 2 ≤ ρ ≤ 3. 2π ⎛ r ⎞ r 2 2π 2 ∫∫ dxdy = ∫∫* ρ dρdθ = ∫ ⎜ ∫ ρ dρ ⎟dθ = 2 ∫ dθ = πr .2π ] ⎨ ⎩ y = ρ sin θ (x. Să se calculeze aria discului de rază r . y ) ∈ D ⇒ x 2 + y 2 ≤ r 2 ⇒ ρ ∈ [0.θ ) ∈ R 2 0 ≤ ρ ≤ r .0 ≤ θ ≤ π şi dxdy = ρ ⋅ dρdθ . 0 ≤ x ≤ y . Conform observaţiei din breviarul teoretic. { D } 380 . θ ∈ [0. aria domeniului D este egală cu ∫∫ dxdy . r ].Vom avea: D * = ( ρ . Să se calculeze I = ∫∫ e x2 + y2 { } dxdy unde D = ( x. π ⎛3 ⎞ 1π 19 I = ∫∫ ρ 2 dρdθ = ∫ ⎜ ∫ ρ 2 dρ ⎟dθ = ∫ 19dθ = π . ∞ ). unde r > 0 . D Rezolvare: { } Folosim trecerea la coordonatele polare : ⎧ x = ρ cosθ . Prin urmare. 0 ≤ θ ≤ 2π şi dxdy = ρ ⋅ dρdθ . Prin urmare. ⎟ ⎜ D D 0 ⎝0 0 ⎠ 8.

} 381 . ⎥ ⎢ Avem: D * = ( ρ . 0 ≤ x ≤ y ⇒ ρ ∈ [1. y ) ∈ R 2 1 ≤ x ≤ 3. D ( ) D = ( x. Rezultă: I = ∫∫ e D* π 2 4 π 2 2 } şi ⎞ ⎟ ⎠ ⎣4 2⎦ ρ 2 cos 2 θ + ρ 2 sin 2 θ π ρ d ρ d θ = ∫ ⎜ ∫ ρ e ρ d ρ ⎟ dθ = ⎛2 ⎜ π 4 ⎝1 2 2 2 ⎛ ⎞ = ∫ ⎜ ρ e ρ − ∫ e ρ dρ ⎟dθ = ∫ 2e 2 − e − e 2 + e dθ = e 2θ ⎜ ⎟ 1 1 π π ⎠ 4 ⎝ 4 ( ) π 2 π 4 = π 4 ⋅ e2 . π ≤ θ ≤ π { dxdy = ρ ⋅ dρdθ . x ≥ 0. R: − 10 .θ ) ∈ R 2 1 ≤ ρ ≤ 2. π ⎤ . y ) ∈ R 2 y − x ≤ 1.θ ∈ [0. ρ ∈ [0.2π ] . 3 2 y⎞ ⎛ 2. ∞ ). 0]× [1. 2] . θ ∈ ⎡π . y ) ∈ D ⇒ 1 ≤ x 2 + y 2 ≤ 4. 2]. Să se calculeze ∫∫ 5 x 3 y − 2 xy + 7 dxdy unde D = [− 2. 0 ≤ y ≤ x − 1 . unde D 1 D = ( x. ⎨ ⎩ y = ρ sin θ (x. R: 2 − ln 2 . PROBLEME PROPUSE 1. R: 14 + 1 ln 3 .Rezolvare: Folosim trecerea la coordonatele polare: ⎧ x = ρ cosθ . x + y ≤ 3. Să se calculeze ∫∫ ⎜ x + ⎟dxdy unde x⎠ D⎝ { { } 3. y ≥ 0 . Să se calculeze ∫∫ x + y + 1 dxdy .

9 { D } 6. 2 x − 1 ≤ y ≤ x 2 + 1 . y ) ∈ R { ∫∫ x dxdy . unde D y 2 1 ≤ x ≤ 2. x ≥ 0. R: 229 .4. Să se calculeze ∫∫ dxdy unde D = (x. y−4 x 15 } 5. y ) ∈ R 2 1 ≤ x ≤ 4. Să se calculeze D = ( x. Să se calculeze ∫∫ e D −( x + y ) 2 2 dxdy unde unde 1 − e −16 π D = (x. y ≥ 0 . y ) ∈ R 2 x 2 + y 2 ≤ 16. 2 x − 1 ≤ y ≤ x 2 . x 2 + 1 ≤ y ≤ x 2 − x + 3 . 8 2 } 7. R: 7 − 1 ln 2 . R: 4 . 4 { } ( ) 382 . y ) ∈ R { D 2 1 ≤ x ≤ 2. Să se calculeze ∫∫ (2 xy + x − 3) ydxdy unde D = (x. R: .

I. derivabilă. y ') = 0. y. y 0 ∈ R . spunem că funcţia y = ϕ (x. f . ϕ ' ( x) ) = 0 . x0 ∈ I . d ) → R. funcţia necunoscută fiind y = y (x) . care verifică condiţia iniţială y ( x0 ) = y 0 . cu derivata y ' = y ' ( x) . C ∈ R este soluţia generală a ecuaţiei.CAPITOLUL 10 ECUAŢII DIFERENŢIALE BREVIAR TEORETIC Ecuaţii diferenţiale de ordinul I • Forma implicită: F ( x. ∀y ∈ (c. • Forma explicită: y ' = f ( x. 383 . d ) . y ) A rezolva o ecuaţie diferenţială presupune a determina o funcţie y = ϕ ( x). ECUAŢII DIFERENŢIALE CU VARIABILE SEPARABILE Forma generală este: y ' = f ( x) ⋅ g ( y ). în aceste condiţii. funcţia y = ϕ (x) se numeşte soluţie particulară a ecuaţiei. y. astfel încât F ( x. C ). g : (c. Pentru o anumită valoare a lui C . ϕ ( x). g continue şi g ( y ) ≠ 0. x ∈ I ⊆ R . F : D ⊂ R 3 → R. b) → R. f : (a. • Problema lui Cauchy pentru ecuaţia F ( x. ϕ : I → R . y ') = 0 constă în determinarea unei soluţii particulare a ecuaţiei.

384 . α ∈ R \ {0. ECUAŢII DIFERENŢIALE DE TIP BERNOULLI Forma generală este: y ' = P( x) y + Q( x) yα . Q : (a. y ' = z ' x + z şi se obţine o x ecuaţie diferenţială cu variabile separabile. III. IV. ii ) se aplică metoda variaţiei constantelor. care este o ecuaţie diferenţială cu variabile separabile.1}. b) → R continuă. g : (a. b) → R continue. yα yα −1 2) se notează y1−α = z ⇒ (1 − α ) y −α y ' = z ' şi după înlocuire se obţine o ecuaţie diferenţială liniară de ordinul I . Această ecuaţie se rezolvă în doi paşi: 1) se împarte ecuaţia prin yα şi rezultă: 1 1 y '+ P ( x) + Q( x) = 0 . P. ECUAŢII DIFERENŢIALE OMOGENE ⎛ y⎞ Forma generală este: y' = g ⎜ ⎟ . Această ecuaţie se rezolvă în doi paşi : i ) se determină soluţia ecuaţiei omogene ataşate: y ' = P( x) y . P. ECUAŢII DIFERENŢIALE LINIARE DE ORDINUL I Forma generală este: y ' = P( x) y + Q( x). b) → R continue.II. Q : (a. ⎝ x⎠ Această ecuaţie se rezolvă astfel: y Se face înlocuirea = z ⇒ y = zx.

Să se determine soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale: y ' ( y + 1)( x + 1) = x( y + 1) − x . y' x = . deci soluţia particulară a ecuaţiei diferenţiale este: y = y ( x) = x 2 + 1 . K ) = K x 2 + 1. K ∈ R . c ∈ R ⇒ ln y = 2 ln( x + 1) + ln C . K ∈ R * . Soluţia generală sub formă explicită a ecuaţiei diferenţiale este: y = y ( x. 2 x +1 Rezolvare: Observăm că aceasta este o ecuaţie diferenţială cu variabile separabile. C > 0 ⇔ x +1 ⇔ ln y = ln⎛ C x 2 + 1 ⎞ ⇒ y = C x 2 + 1 ⇒ y = ±C x 2 + 1 . Să se determine soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale: xy y' = şi soluţia particulară care trece prin punctul (0. care este o ecuaţie cu y x +1 variabile separabile. ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ sau y = K x 2 + 1. Înlocuind x = 0 şi y = 1 în soluţia generală se obţine K = 1 . Se separă variabilele şi rezultă: 2 y x +1 Integrând în raport cu x .1) . 2. obţinem: 1 x 2 1 ∫ y y ' dx = ∫ 2 dx + c. Integrăm în raport cu x şi obţinem: 385 .PROBLEME REZOLVATE 1. Rezolvare: Ecuaţia se mai poate scrie sub forma: y +1 x y ' ( y + 1)( x + 1) = xy ⇔ y' = .

y ' = z ' x + z şi se obţine ecuaţia: x x 2 + 2z 2 x 2 1 + 2z 2 z + xz ' = ⇒ z + xz ' = ⇒ z zx 2 y' = 1+ z2 z 1 z' = ⇒ z x z2 +1 Integrăm această ecuaţie cu variabile separabile: z 1 1 2 ∫ 2 z ' dx = ∫ x dx ⇒ 2 ln(1 + z ) = ln x + ln C . xy Aceasta este o ecuaţie diferenţială omogenă. 3. Rezolvare: Ecuaţia se mai poate scrie sub următoarea formă echivalentă: 2 x2 + 2y2 . C > 0 ⇒ ln y (x + 1) C = x− y⇒ y +1 x y ( x + 1) = Ce x − y . Să se integreze următoarea ecuaţie diferenţială: x + 2 y 2 = xyy' . C > 0 .∫ y y ' dx = ∫ x + 1dx + c. Folosim substituţia: y z = ⇒ y = zx. Revenind la substituţia z = . c ∈ R ⇒ y + ln y = x − ln x + 1 + ln C ⇒ ln y ( x + 1) = x − y + ln C . avem: x z' x = 386 . K ∈ R * . C > 0 ⇒ y ( x + 1) = ±Ce x − y . C > 0 ⇒ z +1 y ⇒ 1 + z 2 = C x . Rezultă că soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale sub formă implicită este: y ( x + 1) = Ke x − y .

x ≠ (2k + 1) π 2 . Să se rezolve următoarea ecuaţie diferenţială: y ' cos x − 2 y sin x = cos x şi să se determine soluţia particulară care trece prin punctul ⎛ π . c ∈ R ⇔ y y y 1 ⇔ ln y = −2 ln cos x + ln K . k ∈ Z . 2 2 K cos x cos x cos 2 x C sau y = .1+ este: y2 x2 = C x . C > 0 . π + 1 ⎞ . 2 cos x ii ) Aplicăm metoda variaţiei constantelor şi rezultă: cos 2 x C ' ( x) cos x + 2 sin xC ( x) y= C ( x) ⇒ y' = C ' ( x) cos 2 x + 2 sin x cos xC ( x) cos 4 x = cos 3 x . C ∈ R* . K >0. i ) Rezolvăm ecuaţia omogenă ataşată: 1 1 y ' = 2 ytgx ⇔ y ' = 2tgx ⇔ ∫ y ' dx = ∫ 2tgxdx + c. K > 0 ⇒ ln = ln ⇒ K cos 2 x y 1 K ±K ⇒ = ⇒ y = . 4. 387 . care este o ecuaţie diferenţială liniară de ordinul I. ⎜ ⎟ ⎝4 4 2⎠ Rezolvare: Împărţim ecuaţia prin cos x ≠ 0 şi obţinem: y ' = 2 ytgx − 1 (1).K > 0 ⇒ y = . Rezultă că soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale x 2 + y 2 = Cx 2 .

C1 ∈ R . 388 . Să se integreze următoarea ecuaţie diferenţială: y '+ y ⋅ ctgx + y 3 = 0. C1 ) = ⎜ + sin 2 x + C1 ⎟ ⋅ . Rezolvare: Se observă că aceasta este o ecuaţie diferenţială de tip Bernoulli. k ∈ Z . Rezultă soluţia particulară: y = y ( x) = ⎜ + sin 2 x ⎟ ⋅ ⎝2 4 ⎠ cos 2 x 5. ⎝2 4 ⎠ cos 2 x (4 ) 1 ⎛x 1 ⎞ . 1) Împărţim ecuaţia prin y 3 şi rezultă: 1 y '+ 1 ctgx + 1 = 0 . 1 1 4 2 8 4 4 2 Înlocuim y şi y ' în ecuaţia (1) şi obţinem: C ' ( x) cos x + 2 sin xC ( x) C ( x) =2 tgx + 1 ⇒ 3 cos x cos 2 x C ' ( x) − 1 = 0 ⇒ C ' ( x) = cos 2 x ⇒ C ( x) = ∫ cos 2 xdx = 2 cos x 1 + cos 2 x x 1 =∫ dx + C1 = + sin 2 x + C1 . 2 Prin înlocuire în (1) obţinem: − z' + z ⋅ ctgx + 1 = 0 ⇔ z ' = 2 z ⋅ ctgx + 2 2 (2). (1) 3 2 y 2) Notăm y 1− 3 =z⇔y −2 =z⇒− 2 y' y 3 = z' ⇒ y y' y 3 =− z' . x ≠ kπ .Punând condiţia ca y π = π + 1 . soluţia generală a 2 2 4 ecuaţiei diferenţiale este: 1 ⎛x 1 ⎞ y = y ( x. cu α =3 . care este o ecuaţie diferenţială liniară de ordinul I. obţinem: π + 1 = (π + 1 + C ) ⋅ 2 ⇒ C = 0 .

Înlocuind în (2).i ) Rezolvăm ecuaţia omogenă ataşată: 1 1 z ' = 2 z ⋅ ctgx ⇔ z ' = 2ctgx ⇒ ∫ z ' dx = 2 ∫ ctgx dx + c. Soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale liniare de ordinul I este: z = K ( x) sin 2 x = (− 2ctgx + C1 )sin 2 x = −2 sin x cos x + C1 sin 2 x sau z = − sin 2 x + C1 sin 2 x. obţinem: K ' ( x) sin 2 x + 2 sin x cos xK ( x) = 2 K ( x) sin 2 x ⋅ ctgx + 2 ⇔ 2 1 ⇔ K ' ( x) sin 2 x = 2 ⇒ K ' ( x) = ⇒ K ( x) = 2 ∫ dx ⇒ 2 sin x sin 2 x ⇒ K ( x) = −2ctgx + C1 . C1 ∈ R . C > 0 ⇒ ⇒ z = ±C sin 2 x. C > 0 ⇒ ln z C = ln sin 2 x ⇒ z = C sin 2 x. C1 ∈ R . c ∈ R ⇒ z z ⇒ ln z = 2 ln sin x + ln C . ii ) Aplicăm metoda variaţiei constantelor: z = K ( x) sin 2 x ⇒ z ' = K ' ( x) sin 2 x + 2 sin x cos xK ( x) . K ∈ R * . Bernoulli: y 2 = = z − sin 2 x + C1 sin 2 x 389 . 1 . obţinem soluţia generală a ecuaţiei Revenind la substituţia z = y2 1 1 . C > 0 ⇒ z = K sin 2 x.

x 2 (2 y '+1) + y 2 = 0 3x + 4 y 9.PROBLEME PROPUSE Să se determine soluţia generală pentru următoarele ecuaţii diferenţiale şi soluţia particulară care trece prin punctul indicat: x(2 y − 1) 1.1). R: x + y = C ( y − x )7 . (0. C ∈ R .0). C∈R. C ∈ R . R: y − arctgy = − 1 ln 3 x − 4 + C . y (x ) = 1 x 2 + 1 + 1 . y ' = . (1.5).1). π ) . 4 ( ) ⎛ 2. C = 0 . C ∈ R . C ∈ R . C ) = Cx 4 − x 2 . e 2 − 4 ⎞ . 2 4 2 ( ) ( ) 2. 2 yy ' = (3 x + 2)( y 2 + 4) . (1. x 2 + 2 y 2 = xyy' 8. C ∈ R R: x = Ce 2x x+ y . 3 2 4. C ) = ln e x ( x −1) + C . C ∈ R . C ) = C x 2 + 1 + 1 . 2 R: y (x. ( x 2 + 1) R: y (x. ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ 3. ( π . y ' cos x + sin x sin 2 y = 0. C = −4 . 5. 2 x yy ' = y + 1 . 390 . C = e − 1 . 2 2 (1. 2 R: 1 ln y 2 + 4 = 3 x 2 + x + C . y ' = 4x + 3y R: a) y 2 ( x. Să se determine soluţia generală a următoarelor ecuaţii diferenţiale: 7. e x+ y y '−(2 x − 1)e x = 0 . (3 x − 4) y y '+( y 2 + 1) = 0 . 4 4 ( ) 6.

C ) = . 2 2 13. R: y ( x. C∈R.Să se rezolve următoarele ecuaţii diferenţiale şi să se afle soluţia particulară care trece prin punctul indicat: 10. y '+4 x y = x . C ∈R. (0. R: y (x. y ' cos x − 2 y sin x = cos x. −x2 Să se integreze următoarele ecuaţii diferenţiale: 14. π + 1 . C ) = 3 3 11. C ) = 4 x C − 2e x . C∈R. C = 1.3) . R: x = Ce 2 y x2 16. (0. 3 1 2 15. y '+ xy − y 2 x = 0 . 1 ( ) 391 .C ∈ R . C = 9 .1) . C ) = (6 x − 3)e − x + 2Ce −3x . 4 2 (4 1 4 e x + 4C 4 ) e x4 . C ) = e − 4 x + 2 . C ) = x + C e 2 ( −x2 ) . . (0. xy '+2 y = x 5 y 3e x . C ∈ R . π . 17. xy'−4 y = x 2 y . C = 3. 2 1 Ce 2 x + 1 1 . C ∈ R . R: y (x. R: y (x. R: y 2 ( x. 6 y 2 y '+ xy 3 = 2 x . y '+2 xy = 2 xe R: y (x. C∈R. y '+3 y = 6 xe − x .1) . 4 12.

Bucureşti.. NIŢĂ. Matematici aplicate în economie.E... CENUŞĂ. Editura A..E. Editura Cison.E. O. Editura ştiinţîfică şi enciclopedică.. I.. CENUŞĂ. vol.. Tipografia A. BAZ. MIRCEA. Bucureşti. I. GH. Bucureşti.. Matematici aplicate în economie. WOINAROSKI. Elemente de algebră şi programare liniară. NĂSTĂSESCU. S. 1989 6. 1993 13. DINCULEANU. TOMA. Analiză matematică. Editura Cison. 1997 392 . GH. M..BIBLIOGRAFIE 1. 2000 5. II. A. I.S. Bucureşti. C. NICOLESCU.. I. COROI... R.S. Editura didactică şi pedagogică. PURCARU. CHIRIŢĂ... Analiză economică matematică. GH... 1973 9.. Bucureşti. Lito. Bazele algebrei.. 1986 12.S. Elemente de algebră liniară pentru economişti. LANCASTER. 1982 14. M. CENUŞĂ. Matematici generale şi elemente de optimizare.. ş. GH. Matematici pentru economişti. A. II. 2002 8. C. RADU. FILIP. Matematici aplicate în economie. D. FILIP. vol... BURLACU. VRACIU.. C. C... C. RAISCHI.S...a. FILIP. Editura Academiei R.. Matematici pentru economişti. PURCARU. 1998 4.. I. 1988 7. S. C. Editura didactică şi pedagogică. V.. Editura economică.. S. Bucureşti..a. COROI. Bucureşti. Bucureşti. N. Editura A. A.. Bucureşti..S. ION. MARCUS. Algebra.a. SĂCUIU. Probleme de matematici superioare. CENUŞĂ. ş. RAISCHI. V. I. D. BURLACU.. POPESCU.E. K. Editura didactică şi pedagogică. NECULĂESCU. ş. Editura ştiinţifică. R. M. 1990 2. Culegere de probleme de matematică.. 1991 10. I.. TOMA. 1971 11. Editura didactică şi pedagogică. 2000 3. N. Bucureşti. A.R.

MOSCOVICI.. TOMA.. 1982 19. SĂCUIU. Bucureşti. Lito A. Analiză matematică: culegere de probleme. Culegere de probleme de matematici aplicate în economie. vol. G.E. 1981 20. Analiză matematică. BAZ. 2002 393 . C.. II... MANU-IOSIFESCU. Cercetări operaţionale.. B.S. Bucureşti. Editura Economică. AL. II.. Analiză matematică.. Lito Universitatea Bucureşti. 1991 18.. 1999 16. Bucureşti. POPESCU.. E.. Algebră liniară: culegere de probleme. M. I. A. I.S.15. L. SIREŢCHI. Editura A. S. A. RAISCHI. Editura didactică şi pedagogică. Bucureşti. ROŞCULEŢ. ZIDĂROIU.. IFTIMIE. 1966 17. Editura didactică şi pedagogică. ŞTEFĂNESCU.E.. I. C.. vol.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful