Eliza Yokina, Arhitect Doctorand anul 4 UAUIM București Referat Școala doctorală SITT semestrul 2 anul1; Metodologie semestrul

II: Semiotica Imaginii

TRANSFORMAREA OBIECTELOR ÎN SEMNE ȘI RELAȚIA CULTURII CU SEMIOTICA ÎN VIZIUNEA LUI UMBERTO ECO

În cartea sa “O teorie a Semioticii”, Umberto Eco demonstrează relația dintre obiect și semn și dimensiunea culturală a transformării în semn a oricărui lucru ce poate fi folosit pentru a ilustra oricare alt lucru sau idee. Eco introduce dimensiunea culturală a semioticii formulând astfel ipoteza sa: “întreaga cultură ar trebui studiată ca un fenomen de comunicare bazat pe sisteme de semnificare”, referindu-se nu numai la studierea fenomenelor culturale ca obiect al semioticii ci și văzând întrega cultură prin prizma semioticii. Eco face și precizarea că aceasta nu reduce întreaga cultură la un fenomen de comunicare și semnificare, ci ajută la înțelegerea ei din punct de vedere semiotic. Voi încerca o exemplificare a celor două teorii enunțate aici prin exemple din domeniul arhitecturii, exemple ce stau la baza oricărei gândiri și, respectiv, înțelegeri asupra acestui fenomen cultural. Prin aceste exemple (ipoteze) voi arăta că semnele din domeniul arhitecturii sunt o componentă culturală și arhitectura, ca o disciplină din interiorul culturii, poate fi studiată ca un fenomen de comunicare și semnificare. Eco folosește exemplul unei pietre în procesul producerii de semne. Piatra aici nu este un obiect fizic cu anumite caracteristici ce țin de materie și înfățișare, ci o proiecție mentală a acestui obiect fizic, care pe lângă caracteristicile sale materiale conține și o destinație - o utilitate denumită funcție, în exemplul de față – o unealtă. Așadar, suma proiecțiilor mentale ce

De aceea termenul de semn pare a nu fi suficient pentru a descrie corespondența dintre semnificat si semnificant (cele două termene propuse de Saussure) și intervine termenul de funcție-semn (Hjelmslev) care poate avea caracter tranzitoriu în semnificare. în același timp. sunt Piatra care Clădește spre deosebire de Piatra – Armă. Procesul semiotic descris de Eco este corect dacă sunt îndeplinite următoarele trei condiții: stabilirea funcției unui obiect sau lucru existent sau nu. folosind același obiect – piatra. este de ajuns să existe momentul în care un om să folosească piatra pentru a clădi o construcție. acela de material de construcție. denumirea lui. Luând exemplul de piatră. dar și o funcție – de a clădi cu ea un zid.corespund acestor caracteristici (materiale și de utilitate/folosință) raportate la utilizator – fiind el unul singur sau toți oamenii ce recunosc acest obiect în termenele descrise. este semnul ce stă în locul obiectelor concrete. Semnul de piatră este în strânsă relație cu funcția lui. și recunoașterea ulterioară. existente sau nu. a lui sau a altui obiect. Așadar să ne transportăm câteva zeci de mii de ani mai târziu perioadei australopitecilor. pentru Homo Sapiens-ul Modern. ca fiind același lucru de către aceeași persoană sau terți. deci poate lua locul unui lucru inexistent dar. Toate pietrele. în timpul lui Homo Sapiens. Cu toate acestea noi putem folosi aceste semne și înțelegem semnificația lor. vom descoperi că avem alt semn. în imaginația omului. Dacă trecem la alt palier. semnul de piatră –armă sau semnul de piatră –material de construcție poate fi considerat inexistent. și ulterior recunoașterea acelui material piatră care poate fi folosit la clădire. Deoarece aceste semne și-au pierdut funcția lor. chiar dacă nu le utilizăm ca material de clădit adăpost sau ca arme ori unelte. astfel piatra care are anumite caracteristici – care o fac piatră. Semnul reprezintă ceva ce nu există. Avem aici semne care sunt strâns legate de evoluție și astfel pot fi înțelese din perspectiva nivelului de . În ziua de astăzi. ce corespund acelor caracteristici. poate descrie ceva ce a existat și asta este suficient pentru teoria producerii de semne. sunt suficiente pentru a produce un nou semn pentru piatră.

Ne putem imagina că prima oară când omul a clădit o construcție cu funcția de adăpost și protecție și i-a atribuit o denumire. Numai această construcție a semnului corespunde cu adevărat conceptului de casă. el numai denotă doar funcția respectivă de adăpost ci o altă funcție cu semnificație strict valorică – locuire pe acoperișul blocului. poate deriva în alte semne strâns legate de fenomenul cultural. Încă câteva exemple ce vor susține aceeași idee a producerii de semne în cadrul unei culturi: Casa este un semn al umanității. împreună cu conceptul de casă ca o construcție făcută de om – semificatul. Într-un grup social din Africa o casă poate însemna o construcție paiantă acoperită cu paie cu funcția de a adăposti familia în timpul nopții și în care familia își desfășoară un anumit set de activități. a apărut semnul de casă. o locuință luxoasă. deși conține elementul de casă (house). Ceea ce confirmă faptul că știința semnificării nu poate fi privită izolat de cultură și stadiul ei de dezvoltare. Așadar semnul de casă este tranzitoriu de la o cultură la alta fară ca să își piardă semnificația de bază. Acest cuvânt casă – semnificantul. acel semn trebuie studiat din interiorul culturii în care are semnificație. cu toate acestea el posedă în toate culturile și limbile o semnificație supremă universală: aceea de a fi casa – adăpostul clădit de om în natură sau în spațiu urban. ceea ce denotă o conotație a schimburilor valorice.dezvoltare socio-culturală. La popoarele nomade casa este o construcție mobilă. formează semnul-funcție de casă ca un adapost clădit de om. un Penthouse. De exemplu. ușoară ce poate fii . casa într-o societate contemporană poate fii nu doar o celulă adăpost ci și un vehicol al valorilor și al poziționării sociale. Având în vedere acestea. Semnul de casă poate fi privit și înțeles ca semnificație în diferitele culturi ca un semn tranzitoriu. aproape de cer. Relația inversă în care putem descrie cultura unui popor prin anumite semne-vehicol este la fel de posibilă. iar apoi această denumire a fost recunoscută. Spre deosebire de acest semn. o producție exclusiv antropomorfă.

Pentru Inuiți (o parte din popoarele de eschimoși) iglu este semnul de casă pentru orice fel de adăpost construit pe pământ sau zăpadă de către om.transportată cu ușurință dintr-o parte în alta pe drumul lor. în care acea formă a devenit predominantă conținutului. deci semnul nu poate fi determinat de formă ci doar de conținut. chiar dacă aceasta uneori se reduce la un nivel de semantică structurală. neavând posibilitatea de a . orice fel special de semn este o producţie a convenţiilor culturale. În afara poporului Inuit. În cultura exterioară eschimoșilor acest semn iglu deși nu și-a pierdut conținutul. El explică că iconicitate este orice mod special de producţie de semne ca o chestiune de convenţie culturală și nu ca o chestiune care se decide arbitrar. construcție ușoară sau cupolă de gheață. Adevărat pentru că cultura exterioară a preluat un semn deja existent cu conținutul lui și fals pantru că a atribuit o singură formă corelată semnului. iglu este semnul pentru casa de gheață cu formă de cupolă. În cultura Inuită conceptul de casă este reprezentat de semnul iglu și forma lui poate varia așa cum am văzut în exemplul lui Eco despre piatră. ba chiar și despre filosofia lor de locuire ca un fenomen cultural. Altfel stau lucrurile în cazul unui popor precum eschimoșii la care termenul de casă este “iglu” în limba lor Inuit. Acest lucru ne poate releva anumite relații ale acestor popoare cu felul în care ei ințeleg locuirea și raportarea lor la mediu. i s-a atribuit o formă și anume aceea de a fi o casă de gheață în semicupolă. Noi arhitecții putem folosi semiotica ca metodologie de cercetare a fenomenelor culturale din domeniul arhitecturii. Deci în semnul de casă poate interveni și funcția de mobilitate. Așadar cultura exterioară a produs un semn iconic atât adevărat cât și fals. gradul de iconicitate la oricare expresie poate fi determinat de gradul în care expresia este corelată cu conţinutul acesteia şi nu poate fi determinat de gradul în care expresia este similară sau analoagă unui obiect la care se poate referi. Din contră. care poate avea formă de cort. Eco critică tocmai această modalitate de producție a semnelor în care semnele iconice sunt similare cu obiectele lor şi susţine în schimb că iconic.

Din palierul funcțional casele diferitelor culturi trebuie să satisfacă cerințe de o complexitate foarte diversă. Aceste cerințe diferă foarte mult în funcție de contextul cultural și. Așadar semnul casă poate deveni o unitate semantică care exprimă altceva decât casa – de exemplu structura familială. Revenind la semnul casă putem face cercetări la diferite paliere ale sistemelor de semnificații ca sisteme de unități culturale. bunăstarea. în societatea contemporană casa este o măsură nu doar a bogăției dar și a stilului de viață. Putem descrie semnul de casă în diferitele sale ipostaze culturale ca o sumă de cerințe tehnice. potrivit lui Eco. Putem aborda problema casei și din perspectiva palierului economic în care o casă poate fi privită ca o valoare de schimb atâta timp cât ea poate fi produsul unei investiții cuantificabile în bunuri universale. La nivel social o casă indică un statut social bine definit de societate. Astfel i se atribuie funcție semnului ceea ce îi oferă o natură semiotică. altfel stau lucrurile la o casă contemporan-europeană în care cerințele structurale sunt supuse unor normative bine stabilite de durabilitate în timp și rezistență la fenomenele climatice.cuprinde toate fenomenele culturale dintr-o perspectivă semiotică. ca să folosesc aceleași exemple. structurale și de confort care trebuiesc îndeplinite atunci când vorbim de casă. Arhitectura ca domeniu al culturii poate fii supusă acestor legi ale semioticii și astfel poate fii studiată și cercetată din perspectiva lor. Așa cum în triburi cortul liderului este cel mai mare și eventual cel mai împodobit. dacă o casă tradițională africană trebuie să îndeplinească anumite cerințe minime de comfort și structurale – să ofere adăpost împotriva intemperiilor climatice. Astfel generalizarea privind relația dintre cultură și semiotică poate aduce lumină în . etc. să stea în picioare – adică să fie autoportantă pe o perioadă a anului foarte lungă. Casa poate fii cercetată din perspectiva palierului tehnic. vârsta. foarte strâns legată de structura familiei și modul de viață. În cultură. “fiecare entitate poate deveni fenomen semiotic” astfel transpunând legile semnificației în cele ale culturii.

Arhitectura este domeniul semnificatiei. Arhitectura sau mai precis părti ale proiectiei sale culturale poate fi privită ca un proces de comunicare și semnificare ce poate fi descifrat si cercetat semiotic relevând astfel mai multe paliere de citire a sa.procesul de cercetare a componentelor de bază ale arhitecturii. ea semnifică și denotă sensuri ce pot fi intelese și interpretate în diferite sisteme de semnificare. dar și a sa ca un fenomen ce se supune acelorași legi semiotice. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful