RĂSPUNSUL IMUN

RĂSPUNSUL
IMUN
UMORAL

Interrelaţiile dintre
limfocitele B şi T
Răspunsul imun
1. Fază cognitivă . Limfocitele T recunosc
antigenele străine in asociaţie cu MHC.
2. Faza de proliferare şi diferenţiere a limfocitelor.

3. Faza efectoare. Limfocitele acţionează intr-o

manieră ce duce la eliminarea antigenelor
straine.
I. Răspunsul imun umoral
Soarta antigenelor depinde de calea de pătrundere

 în sânge - în splină unde va avea loc şi

răspunsul imun
 prin tegument - pe cale limfatică la primul
ganglion limfatic
 prin traversarea mucoaselor - MALT
Răspunsul imun
specific Antigen

Macrofag
Imunitate celulară

Limfocitul Helper T Imunitate umorală

Limfocitele T c Limfocitele B
Limfocitele T c
Distrug celulele Limfocitele T c cu Limfocitele B
Plasmocite
infectate memorie cu memorie

Anticorpi

Complexe ag ac
AGENŢI INFECŢIOŞI EXTRACELULARI
Receptorul T
LT Helper CD4 MHC II



CPA

1. Faza cognitivă
In organul limfoid antigenele sunt preluate prin
fagocitoză de macrofage.
-aici antigenele vor fi digerate de
enzimele lizozomale până la eliberarea epitopilor
secvenţiali, (întotdeauna peptide scurte).
-epitopii secvenţiali ajung (mecanism
încă necunoscut) la suprafaţa macrofagului, care îl
prezintă LTh în asociaţie cu MHC de clasa II.
 Antigenele complete: Imunogenitate + antigenicitate
Haptene: Lipsite de imunogenitate
Antigenicitate +++
Sunt imunogene numai în asociere cu un carrier. Efectorii
imuni rezultaţi vor reacţiona cu haptena neasoociată cu
un carrier

 LIMFOCITUL T RECUNOASTE CARRIERUL

 LIMFOCITUL B RECUNOASTE HAPTENA
 Epitopii

Epitop – partea unui antigen recunoscute de

organism ca non self.
- mai mulţi epitopi
- epitopi repetitivi (identici)
Poziţia epitopilor – esenţială în recunoaşterea
lor de către limfocitele T sau B
Epitopi B – epitopi structurali
Epitopii care vor fi recunoscuţi de anticorpi sau
limfocitele B sunt proeminenţe ale unor molecule
ghemuite la suprafaţa antigenului şi se numesc
epitopi structurali sau epitopi B. Aceşti epitopi nu
sunt antigenici decât în stare nativă, denaturarea
proteinei modificând aspectul acestor epitopi.
Epitop T - secvenţial
Limfocitele T recunosc
doar epitopi situaţi în
interiorul moleculei de
antigen şi care sunt peptide
scurte (8-10 aminoacizi).
Aceşti epitopi liniari se
numesc epitopi secvenţiali
sau epitopi T. Ei sunt
recunoscuţi de limfocitelele T
doar după procesarea
antigenului de către
macrofag şi după ce ajung la
suprafaţa acestuia.
 Interacţiunea dintre LTh şi LB

Preluarea antigenului

CPA
CD4 Limfocit B

MHC II
TCR
Cytokine

Limfocit T helper
 2. Faza de activare (proliferare)

 în contact cu un LTh (a cărui receptor este

complementar antigenului şi poartă la suprafaţă
antigenul CD4), se produce un semnal care va
stimula:
 secreţia de IL-1 de către macrofag.
 IL-1 va acţiona asupra LTh care va secreta IL-2,
 IL-2 va induce creşterea celulelor ce au receptori
pentru această IL, printre care chiar LTh (activare
autocrină).
•LB este stimulat la rândul său de epitopul structural,
neprelucrat, nativ (in timp ce LTh este stimulat de
epitopul secvenţial, prelucrat şi prezentat de macrofage,
al unui antigen)
•Epitopul structural este un prim semnal pentru LB, dar
insuficient pentru a produce un răspuns în anticorpi. Aici
intervine LTh care a fost stimulat de epitopul secvenţial al
aceluiaşi antigen.
• LTh va secreta după activare un factor de creştere şi un
factor de diferenţiere pentru limfocitele B,

3. Faza efectoare
•LB se vor transforma în limfoblaşti, plasmoblaşti şi în
final plasmocite secretoare de anticorpi care impreună cu
complementul, fagocitele vor elimina agenţii infecţioşi
extradelulari.
 În decursul răspunsului imun o parte din
LTh şi LB se vor diferenţia în LT, respectiv LB de
memorie, care vor iniţia la o stimulare ulterioară
cu acelaşi Ag un răspuns secundar mai rapid şi
eficient.
 În afară de Ag TD mai există şi Ag TI.
Acestea sunt în general antigene cu epitopi
repetitivi (care se repetă în mod regulat de-a
lungul moleculei ca, de exemplu, polizaharidul
pneumococic). Ele stimulează direct LB, fără
participarea LT. Aceste antigene induc un
răspuns în anticorpi discret şi fără memorie
imunologică.
Rolul anticorpilor în apărarea
antiinfecţioasă

 rol esenţial în apărarea antiinfecţioasă

faţă de bacteriile cu habitat extracelular
efect blocant şi neutralizant: uneori este
suficientă doar prezenţa AC pentru a preveni
apariţia infecţiei (IgA de pe suprafaţa
mucoaselor se uneşte cu unele antigene de
suprafaţă a bacteriilor, blocând astfel ataşarea
de receptorii specifici de pe mucoase).
Faţă de bacteriile toxigene, cum sunt
bacilul difteric, botulinic sau tetanic,
organismul produce anticorpi antitoxici
care se leagă de toxinele microbiene
împiedicând ataşarea şi, respectiv,
pătrunderea lor în celulele ţintă.
AC pot produce imobilizarea şi
aglutinarea microorgansimelor. Cei mai
buni anticorpi imobilizanţi sunt IgM care au
10 situsuri de combinare la care se adaugă
favorizarea fagocitozei şi activarea
complementul (IgG, IgM).
Opsonizarea. Bacteriile sunt pregătite pentru
fagocitoză prin opsonizare cu opsonine
nespecifice (C3b, PCR, fibronectina) sau opsonine
specifice (AC). Bacteriile capsulate
(pneumococii), nu sunt accesibile fagocitozei.
Dacă însă ele sunt opsonizate de IgG
anticapsulare, acestea se vor fixa cu fragmentul Fc
de fagocit şi cu Fab de bacterie. În acest fel,
fagocitoza va fi posibilă si eficienta.
 În orice caz, bacteriile cu habitat
extracelular sunt eliminate în final prin fagocitoză.
 Liza bacteriilor.
Prin unirea IgG sau IgM cu antigenele de
suprafaţă a bacteriilor se activează
complementul pe cale clasică, ceea ce va
determina fenomenul de bacterioliză.
AC sunt implicaţi şi în rezistenţa faţă de
microorganisme cu habitat intracelular, şi
anume în citotoxicitatea mediată celular
anticorpodependentă:
IgG se vor fixa prin Fab de antigenele
virale sau provenite de la alţi agenţi cu
habitat intracelular (fungi, bacterii)
exprimate la suprafaţa celulelor
infectate, iar cu fragmentul Fc de
receptorii pentru Fc de pe suprafaţa LK
(killer). Acestea vor distruge celula
infectată prin perforarea membranei
celulare, printr-un mecanism asemănător
complementului.
II. Răspunsul imun celular

eficient faţă de

• microorganisme cu habitat obligatoriu

intracelular: virusurile, bacterii, protozoare

• un habitat facultativ intracelular: bacilul

tuberculos, bacilul leprei, etc.
şi care sunt protejate de acţiunea AC.
Imunitatea mediată celular cuprinde în
esenţă două procese:
1. distrugerea de către LTc CD8+
(ajutate de LTh) a celulelor care conţin
un microorganism în fază replicativă (de
obicei un virus)
2. activarea prin γIFN şi alte
citokine a macrofagelor pentru a le face
capabile să distrugă microorganismul
care se dezvoltă chiar în interiorul lor
(bacilul tuberculos, bacilul leprei,
toxoplasma, legionella etc.)
1. În prima situaţie: LTc CD8+ (ajutate de
LTh)
răspunsul celular este declanşat de LTh activat de
macrofag. Astfel, un virus este fagocitat de
macrofag, care prezintă limfocitului Th epitopul
secvenţial în asociaţie cu MHC de clasa II.
Pe de altă parte, virusul pătrunde şi în alte celule
decât macrofage. Antigenele virale modifică
imunogenicitatea acestor celule, care devin astfel
“non-self”. Celulele nucleate ale organismului au la
suprafaţa lor MHC de clasa I în asociaţie cu care Ag
de suprafaţă apărut datorită infecţiei virale va fi
“văzut” de LTc. Acestea se vor înmulţi sub actiunea
IL-2 secretate de către LTh stimulat de macrofage.
Rezultatul va fi că LTc activate vor secreta citotoxine
letale pentru celula virus infectată.
Ca şi în cazul LTh şi LB, o parte din LTc se
vor diferenţia în limfocite Tc de memorie,
capabile să iniţieze un răspuns celular mai
prompt la un al doilea contact cu acelaşi
antigen
 2. În infecţiile cu germeni cu habitat
facultativ intracelular (TBC, lepră etc.),

un rol important îl au macrofagele şi LTh.

 Acestea secretă limfokine care activează
macrofagele şi recrutează şi alte celule
participante.
Împreună vor iniţia un răspuns inflamator,
denumit “de tip întârziat” - deoarece, el apare
după cel puţin 24-48 de ore, sau chiar mai
târziu (spre deosebire de răspunsul inflamator
iniţiat de anticorpi, care apare în timpul cel mai
scurt -minute sau ore).
O parte din microorganismele care îşi
desfăşoară ciclul de viaţă şi supravieţuiesc în
macrofage mor, iar produsele lor de degradare
prelucrate vor ajunge la suprafaţa acestor
celule.
Macrofagul va prezenta LTh aceste Ag în
asociaţie cu antigenul MHC de clasa II. LTh va
declanşa secreţia de gIFN care va transforma
macrofagul într-un macrofag activat sau
“furios”.
Factorii de activare a macrofagelor (mai ales
γIFN) vor activa mecanisme microbicide
puternice care vor reuşi de regulă distrugerea
microorganismului aflat în celulă, dar nu
 Aglomerarea şi proliferarea
macrofagelor şi a limfocitelor vor determina
formarea unui focar inflamator.
Activarea macrofagelor are două faţete:
-este benefică dacă se petrece în
limite fiziologice,
-dar este nocivă atunci când
depăşeşte în intensitate anumite limite
deoarece procesul inflamator produce
leziuni ale ţesuturilor în care se petrece. Ea
stă la originea unor infecţii cronice
(tuberculoză, lepră - vezi hipersensibilitatea
de tip IV mediată celular).
Cell-Mediate Immunity
TH1--Cell-
mediated
Immunity
 produces
interferon- (IFN)
 produces
interleukin-2 (IL-2)
 produces tumor
necrosis factor-
(TNF)
 induces cell-
mediated immunity
by activation of:
o cytotoxic T
cells (CTL)
o natural killer
(NK) cells
o macrophages
 IL-10 (from TH2
cells) down
regulates TH1
activity
.
Răspunsul primar şi secundar

1. răspunsul imunologic primar - organismul

vine în contact pentru prima oară cu un
antigen timodependent – LT şi LB de
memorie.
2. Răspuns imunologic secundar – reîntâlnirea
cu acelaşi antigen - receptorii pentru
antigen se găsesc în concentraţie mai mare
decât la prima întâlnire - probabilitatea
întâlnirii partenerilor de reacţie potriviţi
creşte, reacţia imunogenetică decurgând mai
rapid.
Răspunsul primar
• perioadă de latenţă, a cărei durată
depinde de natura antigenului şi care
durează în general 2 săptămâni,
• o fază de creştere, în cursul căreia apar
anticorpii, titrul lor crescând în progresie
geometrică, - IgM
• o faza în platou, în care AC se menţin la
un nivel costant pentru câteva săptămâni
• o fază de descreştere, în care AC sunt
metabolizaţi şi dispar
Răspunsul secundar

1. cinetica răspunsului: faza de latenţă în

răspunsul secundar este mai scurtă (3-5 zile), faza
de platou prelungită (luni) şi descreşterea mai
lentă (luni, ani, uneori pe toată viaţa).
2. nivelul de anticorpi: titrul maxim de
anticorpi este în general de 10 ori mai mari decât în
răspunsul primar.
3. clasa de anticorpi: AC din răspunsul primar
sunt IgM, iar cei din răspunsul secundar IgG.
4. afinitatea anticorpilor: în răspunsul secundar,
afinitatea anticorpilor faţă de antigen este mai
mare decât în răspunsul primar.
Amplitudinea şi rapiditatea răspunsului secundar
sau a unor rapeluri ulterioare - memoria imunologică.
Cunoaşterea dinamicii de
apariţie ai anticorpilor în
răspunsul primar şi secundar
este importantă pentru
calendarul de vaccinări.
Reglarea răspunsului imun

Multiplicarea la nesfârşit a efectorilor imuni este

supusă unor mecanisme riguroase de reglare .

1. Durata de viaţă relativ scurtă a celulelor efectoare

(plasmocitele, de pildă, au o durată de viaţa de câteva
zile).

2. Scăderea progresivă a cantităţii de Ag până la

dispariţia sa. Scopul însăşi al apărării antiinfecţioase
este eliminarea agenţilor infectioşi din organism.
Îndepărtarea lor înseamnă implicit dispariţia stimulării
antigenice .


3. Legarea AC de Ag previne recunoaşterea în

continuare a acestora de către LB. În consecinţă,
proliferarea lor şi diferenţierea spre plasmocite
va fi oprită.
4. LTs, care au un rol limitativ asupra
răspunsului imunitar, proliferează pe măsură ce
se înmulţesc LTh. Acest mecanism de feedback
permite autoreglarea activităţii a celor două
subpopulaţii de limfocite
Concluzii
În prima etapă,
asupra miroorganismului vor acţiona factorii apărării
nespecifice prin barierele externe ce se opun ataşării şi
pătrunderii.
o dată ajuns în ţesuturile sterile, microorganismul va
fi supus acţiunii factorilor interni ai rezistenţei
naturale (complementul, interferonii, citokinele,
substanţe bacteriolitice, fagocitoza prin PMN şi
macrofage, celulele NK etc.).
În anumite situaţii, microorganismul va fi distrus
prin activitatea bacteriolitică a complementului şi prin
fagocitoză.
Dacă distrugerea şi eliminarea microorganismului
este incompletă, se vor distruge PMN şi vor interveni
macrofagele care prelucrează ag şi iniţiază faza
Etapa 2-a: stimularea sistemului SCIC care va produce
efectorii imuni (AC şi L sensibilizate) faţă de
microorganismul respectiv.

Etapa<3-a: acţiunea concertată, sinergică a celor două

componente ale apărării antiinfecţioase: înăscută şi
dobândită. Astfel, AC vor activa, în combinaţie cu Ag,
complementul pe cale clasică, mult mai eficientă decât pe
cale alternativă şi vor neutraliza toxinele bacteriene şi
unele enzime citolitice (leucocidine, hemolizine). La
aceasta se adaugă citotoxicitatea mediată prin anticorpi a
celulelor K şi NK.

 Pe de altă parte, limfokinele secretate de LTdTh

activează macrofagele prin amplificarea
randamentului distrugerii prin fagocitoză a paraziţiilor
cu habitat intracelular.
Rezultatul acţiunii efectorilor imuni :
 efect benefic asupra organismului
 răspuns neadecvat, imunopatologic
 sistemul imun nu mai are capacitatea de a
discrimina “selful” de “non-self”, ceea ce
constituie baza bolilor autoimune.
 în imunodeficienţe, răspunsul este
deficitar, lipsa unor efectori imuni
producând infecţii repetate şi greu de
controlat
depăşeşte în intensitate răspunsul normal
determinând fenomenele de
hipersensibilitate.