ETAPELE CERCETĂRII ŞŢIINŢIFICE

1. Consideraţii preliminare
Orice tip de cercetare presupune parcurgerea mai multor etape, care se înlănţuie într-o ordine strict ierarhizată. Diversele etape ale unei cercetări sociale sau educaţionale sunt legate între ele si de modul cum se demarează demersul ştiinţific. Acest moment determină în mare măsură însăşi rezultatele finale pe care le vom obţine, care sunt dealtfel proiectate din start. Se întâmplă deseori ca în cursul unei cercetări să fim confruntaţi cu probleme pe care nu reuşim să le explorăm deoarece nu au fost luate în considerare la demararea acesteia. Datorită interdependenţelor strânse între toate momentele unei cercetări, foarte importantă rămâne faza iniţială, a alegerii si proiectării temei de cercetare, atunci când stabilim scopurile pe care le urmărim, tipul anchetei si tehnicile de prelucrare a datelor pe care le vom folosi. În acelaşi timp, de la bun început trebuie să luăm în considerare si o serie de elemente concrete, pragmatice: condiţiile în care se desfăşoară o cercetare, posibilităţile de finanţare, precum şi posibilităţile de utilizare a datelor si concluziilor ce vor reieşi din cercetare. Evaluarea resurselor umane şi financiare trebuie să conducă la dimensionarea si alegerea acelor tehnici de culegere a datelor si de prelucrare posibile cu resursele pe care le deţinem, fără însă a împienta asupra calităţii ştiinţifice a cercetării. Acest lucru înseamnă că nu se poate face rabat de la principiile metodologiei ştiinţifice pe motiv că nu există resurse de un fel sau altul. Se alege acea metodologie, acele metode ce pot fi utilizate atât în raport cu tema de cercetare, dar si cu posibilităţile concrete deţinute de cei care o iniţiază. De asemenea, este important să reţinem faptul că în proiectarea cercetării, si apoi în realizarea ei, nu se porneşte în nici un caz de la premise ideologice sau morale, ci strict de la principiile ştiinţifice ce se pot aplica la tema respectivă. Chiar dacă parcurgerea etapelor este comună oricărei teme de cercetare, în schimb tehnicile de culegere a datelor

1

„care?“. fenomenelor si proceselor sociale ce o compun. a condiţiilor. Etapele cercetării ştiinţifice 2.nivelul atins de cunoaşterea în domeniu . toate aşteptând un răspuns ştiinţific. 2. . „cum?” etc. printre care pot fi amintiţi: . indiferent de subiect. sau mai simplu spus o întrebare de tipul „de ce?“. a cerinţelor deontologice. alegerea poate fi determinată de o serie de condiţii şi factori. la un anumit moment dat si într-un loc anume. Punctul de plecare al oricărei cercetări educaţionale îl reprezintă o problemă psihosocială. Întrucât nu există criterii strict ştiinţifice de selectare a unei teme de cercetare.trebuie să se adapteze la subiect si la teoria de referinţă.1 Selectarea temei de cercetare Importanţa acestui prim pas pleacă de la complexitatea realităţii psihosociale care nu poate fi cunoscută în mod empiric decât prin cunoaşterea treptată si cumulativă a faptelor. Caracterul temelor în cauză nu trebuie să presupună însă abdicarea de la principiile general valabile pentru orice cercetare ştiinţifică psihosocială.posibilităţile materiale pe care le oferă mediul educaţional pentru a se autocunoaşte . simultan. Etapele ce trebuie parcurse sunt identice cu cele ale oricărei cercetări psihosociale. Desigur că astfel de întrebări sunt nenumărate.personalitatea cercetătorului sau a celui care comandă cercetarea 2 . În domeniul educaţional. care să depăşească nivelul simţului comun. problema respectării cerinţelor menţionate mai sus este cu atât mai stringentă. cu cât prin natura lor astfel de teme au o puternică încărcătură axiologică şi psiho-morală. De ce o anumită populaţie şcolară obţine performanţe înalte într-un anumit domeniu? Care sunt factorii absenteismului şcolar? Etc. Toate aceste cerinţe reprezintă în fapt respectarea principiului neutralităţii axiologice şi. posibilităţilor concrete de demarare si realizare a unei cercetări educaţionale.

precum si diversificarea interpretărilor.normele si valorile predominante la un moment dat în societate . dată fiind multitudinea acestora şi dinamica lor. când au un specific strict teoretic b. foarte bine însuşite. Acest demers are la rândul lui mai multe momente ce necesită a fi parcurse: Primul pas în formularea modelului unei probleme constă în specificarea obiectivului urmărit. care desemnează faptul că aderarea la o teorie nu coincide cu standardizarea interpretărilor si formulărilor conceptuale. modalităţile în care sunt acestea abordate si elucidate. cât si stăpânirea metodelor ştiinţifice de investigare.modelele culturale dominante si cele împărtăşite de cercetător . deci necesitatea asigurării unei continuităţi în cercetare. 2. probleme factual-teoretice. eventual repetată a aceloraşi probleme si a celor corelate. chiar si din domeniile conexe. care pot fi : a. Recunoaşterea si tolerarea diversităţii opţiunilor conceptuale. Identificarea obiectivului propriu3 . Asigurarea unei continuităţi si cumulativităţi a rezultatelor cercetărilor care vizează aceiaşi problemă. Prin urmare. probleme educaţionale sau factuale. instrumentale si ontologice. presupune cunoştinţe de specialitate. Lipsa criteriilor ştiinţifice si complexitatea problemelor educaţionale.formaţia profesională si soliditatea cunoştinţelor în domeniu . a cărei calitate depinde de măsura în care răspunde la o problemă psiho-socială. orice cercetare debutează cu formularea unor probleme. Dacă.etc. analiza secundară a aceluiaşi set de date. determină existenţa unor posibilităţi nelimitate de alegere a temei de cercetare. care derivă din precizarea temei de cercetare.. în principiu. depistarea problemelor din sfera educaţională nu prezintă dificultăţi deosebite. probleme teoretice. respectiv cele care se referă la corespondenţa dintre faptele psihosociale si teoria luată ca referinţă De-a lungul timpului s-au propus mai multe strategii de formulare a temelor de cercetare: 1. constând în analiza empirică. caracterizate tocmai prin natura lor psihosocială c. dar şi de modul cum răspunde la acea problemă.

Din acest motiv se impune câteva întrebări. un element deosebit de important pentru prima etapă a oricărei cercetări este documentarea solidă teoretică. De exemplu.zis al unei cercetări poate fi o operaţie foarte simplă. mai ales cele mai puţin evidente. variabilele care caracterizează unităţile primare sau structurile analizate“. detalierea implicaţiilor sale solicită în schimb delimitări atente. respectiv a contextului educaţional concret ce urmează a fi cercetat prin metode ştiinţifice. Desigur. raţională formulăm ipoteze pentru a ne dirija comportamentul în cunostinţă de cauză. 4 . O definiţie mai simplă este următoarea (Ion Mărginean): ipoteza este „ un enunţ referitor la relaţia dintre două sau mai multe fenomene“. De fapt în orice acţiune umană. dar în special în domeniul în care se încadrează problema abordată. despre care se poate spune că „simt“ realitatea psihosocială cu care se confruntă. în general. Acestea se referă la: tipul de informaţie factuală necesar pentru elucidarea problemei. De asemenea. Lazăr Vlăsceanu defineşte ipoteza ca „ un enunţ predictiv condiţional cu privire la relaţia dintre atributele. dar si cunoaşterea realităţii psihosociale ce impune o anumită problemă spre cercetare.2 Formularea ipotezelor A doua etapă a oricărei cercetări sociale o constituie formularea ipotezelor cu referinţă teoretică si/sau factuală. Există fără nici o îndoială oameni cu o capacitate deosebită de a identifica probleme psihosociale în mediul educaţional. mai complexe. este importantă intuiţia cercetătorului. pentru asigurarea continuităţii si cumulativităţii. implicaţiile practice ale abordării unei anumite teme si bineînţeles la implicaţiile teoretice vizate prin abordarea unei probleme anume. cărora trebuie să le găsim un răspuns în această fază de debut a cercetării. 2. care vor influenţa desfăşurarea întregii cercetări. Ipoteza poate fi definită într-o multitudine de moduri. dar acesta este potenţată de formaţia teoretică si metodică si de o bună cunoaştere a realităţii sociale. Această primă etapă pune şi probleme: în special pentru începători exista tendinţa de a alege teme mult prea ample sau care sunt sau au fost abordate frecvent de alţi specialişti.

În funcţie de termenii pe care îi conţine. se pot distinge două tipuri de ipoteze: a. reţele de comunicare. comportament organizaţional etc. demers care se bazează fie pe datele statistice existente. nu se poate fundamenta. Acestea sunt următoarele: 1. imaginativă. Indiferent de natura ei. fie prin efectuarea unei preanchete ce reprezintă o recunoaştere a terenului pentru debarasarea de ideile preconcepute şi stereotipe. bazat pe cunoaşterea anterioară. confirma decât pe o serie coordonată de experienţe sau date empirice. cum ar fi structura socială. o ipoteză se impune să fie empiric testabilă cu ajutorul procedeelor obiective ale ştiinţei. Drept urmare. sunt statuate în general. 5 . valida. testabile prin experienţă. adică atribute observabile si măsurabile. ipoteza este înainte de toate o construcţie mentală. testa. ce conţin termeni neobservabili în realitate. .O ipoteză. adică în conformitate cu datele empirice controlate cu ajutorul tehnicilor ştiinţifice si ale teoriei de referinţă. ipoteza trebuie să fie corectă din punct de vedere formal (logic ) şi saturată de semnificaţii 2.un dat apriori. respectiv acelea care generalizează pe baza unei analize a unor stări observabile b. orice ipoteză se bazează într-o anumită măsură pe cunoaşterea prealabilă si ca atare trebuie să fie compatibilă cu cunoaşterea ştiinţifică precedentă 3. O ipoteză corectă din punct de vedere logic si raportată la o teorie de referinţă este sau trebuie să fie empiric verificabilă în vederea validării si integrării sale teoretice. indiferent de natura ei teoretică sau factuală. caz în care formularea ei presupune cunoaşterea domeniului si a cercetărilor întreprinse până la momentul demarării cercetării proprii. statusul social. trei condiţii metodologice pentru formularea adecvată a unei ipoteze ştiinţifice. ipoteze empirice. ipoteza poate fi : . Ca atare.construită pe baza unei acţiuni constatative în cadrul populaţiei care urmează să fie cercetată. ipoteze teoretice. Ipotezele trebuie să fie verificabile prin cercetare si să se obţină rezultate generalizabile.

de contextul în care se desfăsoară si de cantitatea de informaţii deţinute de fiecare dintre parteneri. stare civilă.Pentru a putea fi considerată ştiinţifică. definindu-i poziţia: vârstă. ipoteza1: negocierea sindicală este dependentă de funcţionarea parteneriatului social la diferite niveluri si de tipul de comunicare dintre partenerii implicaţi. adică să fie compatibilă cu teoriile anterioare. de resursele materiale. În acest scop se construieşte un plan de observaţie. nivel de instruire.3 Construcţia variabilelor (operaţionalizarea) În a treia etapă modelele ipotetice se traduc în termeni cu incidenţă empirică. să fie testabilă. în funcţie de care un individ este plasat într-o structură socială. gen. ipoteza2: calitatea si eficienţa negocierii sindicale este determinată de calitatea partenerilor. Pentru a demonstra validitatea unei ipoteze. Exemple de ipoteze: 1. de gradul de profesionalism în domeniu si de cunoştinţele manageriale. 2. se utilizează diferite tipuri de date. ipoteza 3: eficienţa acţiunii unităţilor şcolare depinde de resursele financiare de care dispun. adică să prezinte consistenţă internă . în funcţie de problema aleasă pentru cercetare. de posibilităţile concrete si de diferite alte circumstanţe. loc de muncă. însemnând că prin datele cercetării să poată fi validată sau infirmată. Tema: „Strategii acţionale şi de negociere în organizaţii şcolare”. venituri etc. 2. sau ceea ce se cheamă construirea variabilelor. în ştiinţele socioumane o ipoteză trebuie să îndeplinească două calităţi esenţiale: 1. variabile sociodemografice. loc de muncă. 6 . 2. Acestea sunt de mai multe tipuri: a.respectiv să nu conţină enunţuri incompatibile şi să prezinte consistenţă externă. etc. aceasta trebuie verificată. Tema: „Stima de sine la adolescenţii delicvenţi“: ipoteză: statutul de delicvent determină un nivel ridicat al stimei de sine în cazul adolescenţilor. să fie plauzibilă.

variabile atitudinale si comportamentale. care se referă la caracteristicile grupurilor în care este integrată persoana investigată. prin consultarea altor cercetări. Ca atare termenul de variabilă caracterizează orice fenomen psihosocial. indicatori reprezintă variabile. a „experţilor“ sau chiar a oamenilor obişnuiţi si bineînţeles prin utilizarea imaginaţiei analistului social. variabile socio-structurale. cum se poate deduce si din tipurile enunţate puţin mai înainte. definirea conceptelor 2. cele dependente. Acest parcurs poate 7 . Pentru ca ipotezele construite să fie verificabile. Construcţia variabilelor sau a spaţiului de atribute. individ indiferent de natura fenomenului respectiv. Stabilirea variabilelor este realizabilă prin analiza literaturii de specialitate.b. loc. colectivitate. reprezintă în acelaşi timp operaţionalizarea conceptelor şi elaborarea schemei operaţionale de cercetare. desigur în măsură în care au proprietăţi ce se modifică în funcţie de anumite criterii. concepte. instituţii în care lucrează. este necesar ca variabilele studiate să fie în număr suficient (să asigure un grad suficient de saturaţie). c. ce caracterizează individualitatea unei persoane din punctul de vedere al atitudinilor si comportamentelor sale faţă de anumite obiecte sociale. dintre toate variabilele stabilite trebuie reţinute doar cele care sunt congruente semantic si corelează între ele. organizaţii educaţionale. civice sau politice în care desfăşoară anumite activităţi etc. determinarea dimensiunilor acestora 3. cum le-a numit Paul Lazarsfeld. Operaţionalizarea presupune următorul traseu: 1. transformarea dimensiunilor în indicatori Toate cele trei. Conceptul de variabilă desemnează proprietatea fenomenelor si proceselor psihosociale de a varia în funcţie de moment. Variabilele sunt de două feluri: dependente si independente în funcţie de care se măsoară si se apreciază primele dintre ele. poziţia în stratificarea sau ierarhia socială: funcţii de conducere sau subordonare. dimensiuni. reţele sociale în care se integrează.

în funcţie de conţinut sunt două tipuri de concepte (după Septimiu Chelcea): a. societăţile şi produsele materiale si sprituale ale acestora. cum ar fi: oamenii. care contribuie la reconstrucţia distribuţiei empirice. Indicatorii stau la baza întocmirii instrumentelor de cercetare: chestionare. relaţionale si contextuale. indicatorii la rândul lor pot fi operaţionalizaţi în indici. direct măsurabili. Mai ales în cazurile simple conceptul este operaţionalizat direct prin indicatori. empirici si de inferenţă. ele fiind tot concepte cu un grad mai scăzut de generalitate.merge mai departe. ceea ce reprezintă transformarea conceptelor si dimensiunilor în termeni operaţionali de cercetare. ele sunt relative si oarecum ambigue . 3. ghiduri de interviu. concepte ce se referă la calităţile obiectelor sociale. fie indicatori. fiind în practică considerate fie concepte. absolut obligatorie. 2. b. corespunzător funcţiilor pe care le îndeplinesc. Indicele este întotdeauna subordonat indicatorului. Dincolo de această adecvare. Realizarea unei cercetări concrete impune elaborarea de indicatori empirici. Indicatorii pot fi definiţionali. Dimensiunile se referă la acele aspecte care prezintă un anumit grad de generalitate al domeniului cercetat. alegerea unei metode sau alta ţine si de opţiunea cercetătorului si de resursele umane si materiale existente. 2. Într-o cercetare educaţională bine fundamentată si elaborată această etapă se încheie cu 8 . colectivităţile.4 Stabilirea metodelor de cercetare si elaborarea instrumentelor de culegere a datelor Odată operaţionalizarea încheiată se poate trece la alegerea metodelor sau metodei de cercetare adecvate fiecărei probleme în parte. În funcţie de metoda aleasă se realizează instrumentele de cercetare specifice acesteia. În ceea ce priveşte conceptele. concepte ce desemnează unităţi sociale. 1. concretizate în caracteristici individuale sau grupale. Cuprinse de obicei în schema operaţionalizării. grupurile. observaţie etc.

care se realizează pe un număr redus de unităţi sociale. la limită. profesionale. După determinarea colectivităţii statistice generale se grupează unităţile sau populaţia în funcţie de caracteristicile lor sociale (demografice. dar similare celor ce vor fi cuprinse în cercetare. denumită anterior colectivitate statistică generală. cel mai adesea.testarea schemei operaţionale si a tehnicilor (instrumentelor de cercetare) elaborate. atunci când e cazul. ceea ce poate conduce la completarea. care poartă denumirea de anchetă pilot. grupurile. strâns legate între ele: stabilirea colectivităţii statistice generale. si. a celei tehnice. care deţin informaţii despre aceasta sau au prin statutul lor anumite atribuţii în gestionarea ei. Acest demers este necesar atât pentru stabilirea eşantionului.). însă ele trebuie adaptate şi adecvate la metodele de cercetare utilizate. sociale etc. 2. Ancheta pilot poate confirma sau infirma metodologia folosită. Colectivitatea statistică generală se referă la toate persoanele sau grupurile implicate în procesele aferente problemei. modificarea si adecvarea construcţiei teoretice. 9 . economice. sau. Aceasta este un fel de repetiţie generală a cercetării propriu-zise. cât mai ales pentru prelucrarea si analiza informaţiilor ce vor fi obţinute. prin studierea unui eşantion din această populaţie. colectivităţile. Cercetările sociologice pot fi realizate prin studierea întregii populaţii. Acest demers presupune trei operaţii metodologice distincte. Toată această operaţie are ca punct de referinţă problema sau problemele psihosociale care constituie obiectul cercetării. societăţile. chiar la renunţarea la respectiva cercetare. a populaţiei si alegerea eşantioanelor asupra cărora urmează să se realizeze investigaţia propriu-zisă. organizaţiile. Există o serie de reguli generale de eşantionare.5 Determinarea unităţilor sociale si /sau a populaţiei investigate În cercetarea socială unităţile care pot constitui surse de date ( în sens de informaţii) pot fi indivizii. gruparea unităţilor. De asemenea aceasta dimensionează mai exact costurile cercetării si timpul necesar realizării ei.

nivel de instrucţie. Un eşantion reprezentativ trebuie să îndeplinească cel puţin două condiţii esenţiale: a. Atunci când colectivităţile studiate sunt de dimensiuni reduse este posibilă studierea totalităţii unităţilor sociale componente sau loturi din populaţia respectivă. Eşantionul rezultat este omogen în raport cu variabila în funcţie de care este selectat şi eterogen prin dispersia unităţilor selectate. venit. prima condiţie a unei bune eşantionări este ca eşantionul obţinut să ofere o imagine cât mai exactă a populaţiei din care a fost selectat. vârsta. mediul de rezidenţă. si anume legea numerelor mari si calculul probabilităţilor. să fie elaborat aleator. unele dintre ele fiind generale aproape pentru orice cercetare. stare civilă. iar cea de a doua selecţia unităţilor. 2. cum ar fi genul. fiecare unitate de referinţă trebuie să dispună de aceiaşi probabilitate de a fi selectată. ca mod de selecţie b. 10 . motiv pentru care se apelează la eşantionare. Prima dintre ele fundamentează mărimea. Investigarea întregii populaţii este statistic echivalentă sau cvasiechivalentă cu investigarea unui eşantion reprezentativ. Însă. Pentru aceasta trebuie îndeplinite două condiţii: 1. mediu de rezidenţă. gradul de eterogenitate al unităţilor primare incluse în eşantion (de obicei indivizi) să coincidă cu cel specific populaţiei de referinţă. în conformitate cu legile probabilităţii.6 Esantionarea În orice cercetare. o situaţie ideală ar permite studierea întregii populaţii care reprezintă obiectul de studiu al cercetării. dar de cele mai multe ori acest lucru este practic imposibil. nivelul de instrucţie. Eşantionarea constă în selectarea unor unităţi primare din populaţia existentă. gen. Variabilele de referinţă pot varia în funcţie de problema studiată.2. Caracterul eterogen se determină în funcţie de mai multe variabile de referinţă ale selecţiei: vârstă. apartenenţă politică etc. pentru a ajunge la un grup relativ restrâns cu caracteristici statistice de reprezentativitate. Eşantionarea se bazează pe două teorii statistice.

În realitate mărimea optimă este stabilită în funcţie de gradul de reprezentativitate. Procedura de selecţie este cea a loteriei. O procedură de eşantionare este aleatoare atunci când fiecare individ din populaţie are o şansă calculabilă si nonnulă de a fi ales în eşantion (Rotariu. În cercetarea ştiinţifică. dar si să-i putem identifica în mod simplu si fără echivoc. Această definiţie presupune să ştim nu numai câţi indivizi cuprinde populaţia. dar şi de alte elemente în afara celor propriu-zis statistice.Reprezentativitatea se realizează prin păstrarea în eşantion a aceleiaşi eterogenităţi care există în populaţia de referinţă. indivizii care formează eşantionul sunt aleşi în mod uniform si cu o probabilitate identică pentru fiecare. Mărimea eşantionului este una din problemele cele mai discutate. specialistul în eşantionate trebuie să posede o listă cu toţi 11 . confecţionându-se pentru fiecare individ un bilet care se introduce într-o urnă. si că fiecare tehnică de eşantionare presupune formule specifice de estimare a erorii. Pe de altă parte.eşantioanele nealeatoare (neprobabilistice). Această tehnică simplă este în fapt utopică pentru populaţii foarte mari. deoarece în mentalitatea comună se consideră că validatea acestuia este dată de numărul cât mai mare al unităţilor cuprinse în eşantion. 2. Prin diferite mijloace se generează serii lungi de numere întâmplătoare. care ţin printre altele de resurse. de unde se extrag un număr de bilete corespunzătoare mărimii eşantionului. Iluţ: „Ancheta sociologică si sondajul de opinie”). implicit de costuri. Eşantionarea simplă aleatoare Atunci când se foloseşte această procedură . Trebuie precizat că reprezentativitatea se poate calcula numai pentru eşantioanele probabilistice. Acest fapt presupune existenţa unei liste a populaţiei care să permită identificarea fiecărui individ.6. toate celelalte condiţii fiind controlate. este aceea dintre: .eşantioanele aleatoare (probabilistice) .1 Tipuri de eşantionare Cea mai cunoscută distincţie. considerată clasică. atunci când se foloseşte eşantionare simplă aleatoare se apelează la tabelele cu numere aleatoare.

dar trebuie ponderate valorile diferitelor grupuri care se constituie în unităţi distincte. Esantionarea multistadială În cel mai multe cercetări care au în vedere un spaţiu extins. Acest tip de esantionare mai poartă numele si de esantionare cluster. dar care nu sunt echivalente din punct de vedere al ponderii pe care o deţin în cadrul populaţiei totale. Alegerea eşantionului se face în mai multe etape. cu o dispersie accentuată a unei populaţii numeroase. Esantionarea multifazică 12 . de exemplu localităţi. sau listele electorale. de exemplu judeţe. baze de date furnizate de birourile de evidenţă a populaţiei. ci de la grupuri mari aflate în proximitate spaţială. Esantionarea stratificată Acest tip de eşantionare este tot o procedură probabilistică. Traian Rotariu si Petru Iluţ consideră că „ eficacitatea practică a acestui tip de esantionare prevalează asupra inconvenienţelor teoretice. selectând după aceiaşi procedură simplu aleatoare un număr de subeşantioane de mărimea corespunzătoare fiecărui strat în populaţia totală. sau regional. De aceea acest tip de esantionare se utilizează combinat cu esantionarea stratificată. registrele şcolare. cu aceleaşi caracteristici. până se ajunge la nivelul indivizilor. se trece apoi la altele mai mici. pentru ameliorarea reprezentativităţii lor procedându-se aproape întotdeauna la îmbinarea cu esantionarea stratificată“. În construcţia eşantionului se porneşte de la nu de la individ. respectiv cel naţional. Se apreciază că eşantioanele probabilistice stratificate au o reprezentativitate superioară celor simplu aleatoar si oferă posibilitatea de a compara grupurile de populaţie clar delimitate în realitate . recensăminte.indivizii din populaţie (de exemplu. dacă ne referim doar la populaţia majoră). Astfel de esantioane sunt frecvent utilizate. esantioanele multistadiale fiind extrem de des folosite în anchete si sondaje. se foloseşte eşantionarea multistadială sau grupală. în care se porneşte de la o diviziune a populaţiei după un anumit criteriu.

În funcţie de dimensiunea populaţiei.. fie că este vorba despre cercetărilor realizate la nivel naţional. care implică utilizarea unor esantioane de mărime variabilă.se foloseşte atunci când nu există o bază de eşantionare bine pusă la punct.2 Aspecte practice ale eşantionării Toate cercetările din ştiinţele socioumane folosesc o formă sau alta de eşantionare. folosite în anchetele cu acelaşi nume. ci persoane care să aibă calităţile fixate în cotele eşantionului ..constă. în alegerea. dar formal se aseamănă cu eşantionarea stratificată. această esantionare este mult folosită de sine stătătoare sau combinată. care se diferenţiază de celelalte datorită faptului că reprezentativitatea esantionului este dată de caracteristica studiată. sau chiar un studiu de caz. Aceste operaţii pot fi realizate simultan sau succesiv. eşantion care la rându-i se supune unor operaţii succesive de eşantionare. Esantionarea pe cote Acest tip de eşantionare este nealeatoriu. în esenţă. deoarece operatorul nu trebuie să caute o persoană anume. de problema cercetată. la nivelul căruia se aplică un instrument de cercetare mai simplu. locale. cărora li se vor aplica (si) alte instrumente. Autorii citaţi deseori aici menţionează că „ Eşantionarea multifazică . atunci când problematica investigată necesită aprofundarea unor aspecte. Ceea ce înseamnă că pentru fiecare întrebare se construieste un esantion diferit. 2.Aceasta este un tot un tip de esantionare probabilistică . Acestea constituie cele mai cunoscute tipuri de eşantionare. zonal. de posibilităţile concrete în care are loc o cercetare se aplică tehnici mai mult sau mai puţin stricte de realizare practică a eşantioanelor.6. celor care o practică. 13 .rapiditatea realizării anchetei. a unui eşantion de dimensiune mare. mai subtile si deci mai sofisticate“. Motivele pentru care se apelează la această eşantionare sunt: . la care se poate adăuga si ceea ce se numesc eşantioanele fixe sau panel. determinânduse astfel loturi din ce în ce mai mici. adică acele liste din care se extrage eşantionul Chiar dacă nu este posibilă calcularea reprezentativităţii. de regulă tot mai complexe. iniţial. dar presupune o experienţă îndelungată a celui.

unde după o esantionare a tuturor localităţilor grupate după criteriul mărimii. Prima adresă de la care începe intinerarul fiecărui operator de teren se trage la sorţi printr-o procedură oarecare si i se stabileşte un pas. Una din procedurile practice. adică adresele. dacă e cazul. se includ in eşantion toate locuintele care au nr cu soţ “ Această modalitate este foarte frecvent folosită. Atunci când lipseste cadrul de esantionare. asigurarea ritmicităţii 14 . Procedura prezintă multe inconveniente ce ţin de modalităţile în care se delimitează zonele.1. Această fază presupune si organizarea propriu-zisă a derulării studiului în teren: fixarea intervalului temporar. 2. în funcţie de gradul de reprezentativitate.5%. O procedură frecvent utilizată este metoda intinerariilor. repartizarea sarcinilor. 3. trebuie să se situeze între 1 si 3 la sută. mai ales în cercetările zonale si locale. dar cea mai frecventă este de 3. după ce sa stabilit mărimea esantionului. interviu. dar si în cel naţionale. Aceasta. Se constata că procedurile de eşantionare sunt diverse si relativ complicate. ideal. în cadrul fiecăreia se procedează după metoda intinerariilor. adică a numărului de locuitori. sau cum este cunoscut de eroarea de esantionare. Spre exemplu o cercetare desfăsurată într-un oras. pentru construcţia esantionului se zonează localitatea si din cadrul acestora se face o selecţie în interiorul cărora se va realiza cercetarea. de excluderea unora foarte importante în cadrul selecţiei. acesta poate fi înlocuit cu ajutorul delimitării unor zone pe spaţiul ocupat de populaţia de investigat. 2. În toate cazurile operatorii trebuie să respecte întocmai instrucţiunile primite de la cei ce au proiectat cercetarea si să aleagă persoanele pe care le intervievează după criteriile stabilite. se stabilesc unităţile de cercetare si se aleg punctele de sondaj. Suprafaţa totală se împarte în zone mai mici. observaţie etc. După ce s-a stabilit mărimea esantionului.7 Desfăsurarea cercetării pe teren Aceasta este etapa în care pe eşantionul realizat se culeg informaţiile cu ajutorul metodelor preconizate: chestionar. care devin obiect de selecţie simplu aleatoare sau stratificată. inevitabile o constituie stabilirea pasului de eşantionare. fără nici o abatere. Începând de aici va proceda în felul următor: “ Pe strada X. instruirea operatorilor.

în cercetările calitative tehnicile de prelucrare sunt la rândul lor calitative si se realizează după strategii specifice. în cercetările de amploare. se continuă cu realizarea machetei de prelucrare a informaţiilor. explicate. pe baza lor fiind în primul rând testate ipotezele. 15 . a corectitudinii datelor colectate. care însă trebuie să cuprindă si tot parcursul( etapele) studiului întreprins.colectării datelor. 2. care diferă în funcţie de metodele de colectare a datelor. poate diferi în formă de la un autor la altul. în sondajele de opinie. respectiv etapele ei. se face electronic pe baza unor programe adecvate. 2. încheindu-se ciclul prin care s-a început cercetarea. mergând până la elaborarea unor enunţuri teoretice. cu post codificarea informaţiilor dacă este cazul. acestea sunt interpretate. În cazul unor cercetări de mai mică amploare se poate efectua prelucrarea si manual. controlul asupra respectării volumului si structurii esantionului. după care se trece la formularea unor generalizări de natură socială sau sociologică. Cele mai multe din prelucrări. mai ales în ancheta pe bază de chestionar. după care urmează prelucrarea propriu-zisă. Astfel. din contra. în sensul că pot fi sintetizate în doar trei-patru etape sau.8 Prelucrarea informaţiilor Si această etapă la rândul ei cuprinde o serie de operaţii care încep cu verificarea datelor recoltate. Ioan Mărginean în lucrarea „Proiectarea cercetării sociale“ identifică 40 de momente( etape) ale cercetării sociale. Această structură a oricărei cercetări sociale. cel mai utilizat fiind programul SPSS. Pe baza analizei datelor se redactează raportul de cercetare. detailate foarte mult.9 Analiza datelor si redactarea raportului de cercetare O dată prelucrate informaţiile. adecvate metodei si posibilităţilor concrete. De exemplu.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful