UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI FACULTATEA DE DREPT

DREPTUL MEDIULUI
Prof. univ. dr. Gheorghe DURAC

- SUPORT CURS Anul III Semestrul II

2009

CUPRINS CAP. I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE .......................................................4 1. Ecosfera şi legităţile ei..........................................................................4 2. Noţiunea de mediu şi protecţia sa.........................................................6 3. Protecţia şi dezvoltarea mediului – obiectiv de interes public .............8 CAP. II. PRINCIPIILE ŞI IZVOARELE DREPTULUI MEDIULUI.....11 2. Izvoarele formale ale Dreptului mediului...........................................13 3. Principalele izvoare ale Dreptului mediului ......................................14 CAP. III. CONSERVAREA ŞI PROTECŢIA ATMOSFEREI ................15 1. Poluarea atmosferei ............................................................................15 2. Protecţia atmosferei în dreptul intern .................................................18 CAP. IV. CONSERVAREA ŞI PROTECŢIA APEI .................................21 1. Noţiuni generale .................................................................................21 2. Protecţia, administrarea şi gospodărirea apelor în România .............21 CAP. V. CONSERVAREA ŞI PROTECŢIA SOLULUI ŞI SUBSOLULUI ...........................................................................................23 1. Consideraţii generale ..........................................................................23 2. Măsuri legale de protecţie şi ameliorare a solului ..............................24 CAP. VI. PROTECŢIA JURIDICĂ A FONDULUI FORESTIER .........27 1. Definirea regimului silvic...................................................................27 2.Caracterizarea regimului silvic............................................................28 3. Obiectul regimului silvic ....................................................................31 4. Subiectele regimului silvic ................................................................32 CAP. VII. PROTECŢIA AŞEZĂRILOR UMANE ...................................33 1. Noţiunea de aşezare umană ................................................................33 2. Conceptul de dezvoltare durabilă .......................................................35 3. Cadrul legal al protecţiei aşezărilor umane ........................................37 CAP. VIII. NOŢIUNEA, PARTICULARITĂŢILE SI FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE PENTRU DAUNE ECOLOGICE................39 1. Noţiunea de răspundere în dreptul mediului ......................................39 2. Particularităţile răspunderii în dreptul mediului.................................41 3. Formele răspunderii juridice pentru daune ecologice .......................45 4. Mijloace juridice de protecţie a factorilor de mediu în legislaţia europeană................................................................................................53 CAP. VIII. RĂSPUNDEREA CONTRAVEŢIONALĂ ÎN DREPTUL MEDIULUI ................................................................................................57 1. Noţiune ...............................................................................................57
2

2. Sancţionarea contravenţională pentru poluarea mediului...................59 CAP. X. RĂSPUNDEREA PENALĂ ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI MEDIULUI ................................................................................................62 1. Pericolul social al infracţiunii de mediu şi vinovăţia .........................62 2. Infracţiuni de «poluare» şi de «neconformare» în legislaţia de mediu ................................................................................................................64 3. Condiţiide antrenare a răspunderii penale în raport cu elementul material al infracţiunilor de poluare şi de neconformare........................65 CAP. XI. RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI FACTORILOR DE MEDIU...............................................66 1. Fundamentarea răspunderii civile şi domeniile de aplicare în dreptul mediului..................................................................................................66 2. Noţiunea de daună ecologică, evaluarea şi repararea daunelor ecologice.................................................................................................69 3. Cauze care înlătură răspunderea civilă delictuală ..............................73 4. Forme ale răspunderii obiective în dreptul comun şi incidenţa lor în dreptul mediului......................................................................................74 BIBLIOGRAFIE ..................... Eroare! Marcaj în document nedefinit.

3

şi logos = ştiinţă. scoarţa terestră. Legile ce guvernează materia trebuie cunoscute. Un factor al mediului. Ecologia studiază în fapt relaţiile de interacţiune între viaţă şi mediu. Ecologia a fost definită de un autor străin ca fiind ştiinţa ce se ocupă cu studiul interrelaţiilor organismelor cu mediul lor biotic şi abiotic. menţinerea acestora permiţând conservarea sau refacerea echilibrelor caracteristice ecosferei şi ecosistemului. Ecosistemele sunt sisteme dinamice ale biosferei în care speciile sunt producătoare şi consumatoare. numai astfel putându-se stabili care sunt raporturile adecvate între om şi natură. care cuprinde domeniul de existenţă a materiei vii. geochimic. Termenul de ecologie provine din grecescul aeikos = loc de trai. Ecosfera şi legităţile ei Ecologia a apărut şi s-a dezvoltat ca ştiinţă de sine stătătoare ca rezultat al interesului şi nevoii omului de a cunoaşte relaţiile complexe ce există între diversele forme de viaţă. este un sistem planetar eterogen ce cuprinde întreaga lume vie şi biotopurile sale precum şi acele părţi ale crustei terestre care sunt populate de organismu şi care sunt influenţate chimic de materia vie. concept implicat în formularea unor legi fundamentale cu privire la relaţiile dintre organisme şi mediu. hidrosfera şi atmosfera.CAP. componentele nevii (biotopul). Aceste legături au fost denumite lanţuri trofice. Specialiştii au putu astfel constata şi legătura ce există între diferitele forme de viaţă şi condiţiile de mediu şi în aceeaşi măsură multiplele interdependenţe funcţionale existente între speciile cu caracter complementar. de reţele trofice. între acestea şi componentele mediului. În sens strict biologic. Ansamblul ecosistemelor de pe Glob. ecosistemul cuprinde pe de o parte speciile vegetale şi animale (biocenoza) şi pe de altă parte. A fost astfel formulat conceptul factorilor limitativi în raport cu afirmarea diferitelor forme de viaţă. complexele de ecosisteme şi sistemul socio-uman formează ecosfera. între ele stabilindu-se relaţii sub formă de lanţuri. Ca unitate ecologică. Biosfera în sens larg. adăpost. atunci când prin acţiunea sa menţine performanţele unei activităţi vitale între anumite limite şi de asemenea produce o reacţie printr4 . NOŢIUNI INTRODUCTIVE 1. bisfera cuprinde numai partea crustei terestre locuită de organisme. I. Cercetările au evidenţiat o reţea de legături în cadrul naturii care generează corelaţii cu rol determinant între diverse specii şi factorii de mediu.

o variaţie minimă a intensităţilor sale. Se întâlnesc în structura ecosferei unităţi funcţionale de bază ce sunt alcătuite din componente aflate în interacţiune.legea relativităţii. astfel încât orice 5 . astfel încât plusul de producţie va fi proporţional cu adaosul administrat pentru obţinerea randamentului maxim. nu există factori limitativi în sine şi nici factori nelimitativi. acea structură de mediu considerată a fi ideală pentru o anumită specie. indivizi şi mediul lor fizico-chimic există nenumărate raporturi de interdependenţă. Legea efectului combinat al factorilor de creştere cu privire la producţia vegetală Potrivit acestei legi. Această legătură desemnează optimul ecosferei. Se disting patru legi ale factorilor limitativi: . Astfel reţinem câteva principii: În natură toate sunt legate de toate. că între diferitele organisme vii. . Fiecare factor al mediului este un potenţial limitativ. Acest enunţ surprinde faptul că ecosfera se prezintă ca o amplă şi complicată reţea de legături reciproce.legea efectului combinat al factorilor de creştere cu privire la producţia vegetală. între specii. se evidenţiază şi alte raporturi care exprimă modul specific în care este structurată şi funcţionează atât ecosfera cât şi subsistemele acesteia precum şi efectele generate de intervenţia omului în mecanismele naturii. poate fi numit factor limitativ. se consideră că producţia vegetală creşte odată cu sporirea concentraţiei fiecărui factor pe baza unor proporţii cantitative. Legea minimului Acest principiu ia în considerare relaţiile existente între plante şi diverşii componenţi chimici ai solului. .legea toleranţei. Această lege este recunoscută a fi valabilă pentru întreaga lume vie. Legea toleranţei Conform acesteia. . afirmarea unei specii în biotop va fi maximă atunci când sunt întrunite pe deplin condiţiile cantitative şi calitative de care depinde reproducerea sa. Un factor devine limitativ doar în anumite condiţii.legea minimului. respectiv când concentraţia sa devine prea mică sau prea ridicată în funcţie de situaţia existentă în ansamblu. forma curbei de creştere (la plante) depinde nu numai de factorul chimic minimal ci şi de concentraţia şi natura celorlalte devenite prezente în substrat. populaţii. Însă. Legea relativităţii Conform acestei legi. Pe lângă aceste corelaţii. arătând că dezvoltarea unei plante este dependentă în primul rând de acel element chimic din sol care are concentraţia cea mai scăzută.

Enunţul acesta trimite la legile economiei şi reactualizează semnificaţia conferită ecologiei. Când presiunea care se exercită asupra sistemului este superioară mijloacelor sale de autoreglare. Editura Fundaţiei Chemarea. dar efectele vor fi cu torul altele. care. corespunde compensaţiilor în altă parte. transformate şi eliminate în mediu. (după N. sistemul se va prăbuşi inevitabil. Această lege acţionează şi în cazul activităţilor umane. Prin urmare. acestea vor fi asimilate şi transformate corespunzător de celelalte verigi care alcătuiesc un lanţ trofic. a devenit o ramură importantă a dreptului. Cât timp nu intervin din exterior factori perturbabili. fizice şi biologice care înconjoară o fiinţă sau grupurile de fiinţe şi cu care acestea se găsesc în relaţii permanente de schimb. orice produs al naturii sau activităţii omului se regăseşte în structura sau procesele ce caracterizează sistemele angrenate în anumite cicluri funcţionale. neţinându-se seama de faptul că totul trebuie să ducă undeva. Elemente de ecologie şi Dreptul mediului înconjurător. antrenând prăbuşirea în lanţ a tuturor sistemelor din jur. astfel încât nu se poate sustrage nimic din componenţa unui sistem fără a pune ceva corespunzător în loc. Noţiunea de mediu este considerată ca fiind totalitatea condiţiilor energetice.modificare a uneia dintre ele se va răsfrânge asupra întregului ecosistem. Bobică. Dacă e vorba de produse de provenienţă naturală. Această aserţiune exprimă ideea că în virtutea caracterului indestructibil al substanţei şi energiei. Noţiunea de mediu şi protecţia sa Una dintre noţiunile fundamentale care stau la baza ecologiei este noţiunea de mediu. în natură nimic nu este de prisos. fiind susceptibilă de reglementare juridică. aceea de ştiinţă a gospodăririi naturii de către ea însăşi. Totul trebuie să ducă undeva. Una dintre principalele cauze ale actualei crize ambientale rezidă în faptul că mari cantităţi de substanţe au fost extrase din pământ. asigurându-se reciclarea. iar schimbarea acesteia va antrena modificări notabile în sistemele cu care se află în relaţie. Natura se pricepe cel mai bine. Nimic nu se dobândeşte pe degeaba. care poate fi utilizată numai în măsura în care nu este suprasolicitată.) 2. fiecare ecosistem dispune de mijloace adecvate unui comportament cibernetic care-i permite să reacţioneze corespunzător la orice modificări calitative şi cantitative ale elementelor sale. Această lege sintetizează celelalte trei legi şi ne avertizează că tot ce se obţine într-o parte. 6 . totul îşi găseşte utilizarea cuvenită datorită relaţiilor stabilite în timp. Fiecare ecosistem are o capacitate de autoreglare. Iaşi. 1994. În natură nici o substanţă organică nu este sintetizată decât dacă există posibilităţi pentru descompunerea ei. Principiul acesta surprinde armoniile naturii şi faptul că structura optimă a tuturor corelaţiilor funcţionale existente în natură este rezultatul nenumăratelor încercări (experimentale) în urma cărora au fost selectate şi păstrate cele ce s-au dovedit a fi mai adecvate ansamblului şui componentelor acestuia.

7 . Legea protecţiei mediului. sistemele naturale în interacţiune.pădurile. se mai folosesc şi expresiile: .apele.aerul. cuprinzând elementele enumerate anterior.prin prevenirea şi combaterea poluării şi a efectelor dăunătoare inclusiv cu ajutorul unor mijloace de drept.mediu ambiant. putând fi protejaţi şi alţi factori naturali. solul şi subsolul. Acest aspect a fost avut în vedere şi de legiuitorul român.mediu biologic.mediu uman. .Pe lângă noţiunea de mediu.asigurarea unor condiţii de viaţă şi muncă cât mai bune generaţiilor prezente şi viitoare. . şi cele create de om.rezervaţiile şi monumentele naturale.265/2006.195/2005. în numeroasele lucrări de specialitate. Putem spune că termenul de legislaţie ecologică este mai larg decât cel de legislaţie pentru ocrotirea naturii. . În viziune politică. prevede că factorii naturali supuşi protecţiei juridice sunt: . alături de elementele naturale. Realităţile contemporane pun în evidenţă faptul că ideea de politică ecologică trebuie să dobândească aceaşi importanţă ca politica economică. . . .subsolul.dezvoltarea valorilor naturale ale ţării. toate straturile atmosferice. aerul.orice altă vegetaţie terestră şi acvatică. inclusiv valorile materiale şi spirituale. . Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. incluzând în sfera sa şi întreaga ambianţă ecologică în cadrul căreia se desfăşoară toate activităţile socio-umane.solul. Protecţia mediului se realizază prin utilizarea raţională a resurselor naturale. de cele mai multe ori ireversibile. . Tendinţa generală este de a include în componenţa mediului. . Enumerarea nu e limitativă. apa.menţinerea şi ameliorarea factorilor naturali. În acceptarea sa riguroasă. mediul circumscrie ansamblul factorilor biologici în conjunctura cărora activitatea umană a provocat modificări profunde. Politica mediului are ca scop: . . care consideră că mediul este ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei. modificată şi aprobată prin Legea nr. ocrotirea naturii devine o condiţie indispensabilă pentru progresul social. toate materiile organice şi anorganice precum şi fiinţele vii.

.( După Daniela Marinescu. obiectiv de interes public major. total. 8 . .crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a mediului. reducerii şi controlului integrat al poluării prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activităţile care pot produce poluări semnificative.Prin activitatea de protecţie a mediului se urmăreşte nu numai folosirea raţională a resurselor ci şi corelarea activităţii de sistematizare a teritoriului şi localităţilor cu măsurile de protecţie a factorilor naturali. Se urmăreşte recuperarea şi valorificarea optimă a substanţelor reziduale utilizabile.1996) 3.principiul prevenirii.. .participarea publicului la luarea deciziilor privind mediul. armonizate cu programele de dezvoltare. . sunt: . în scopul asigurării unei dezvoltări durabile. .R.utilizarea durabilă a resurselor naturale. Casa de editură şi presă Şansa S. se urmăreşte adoptarea de tehnologii de producţie cât mai puţin poluante şi echiparea instalaţiilor tehnologice şi a mijloacelor de transport generatoare de poluanţi cu dispozitive eficiente care să prevină efectele dăunătoare asupra mediului. . De asemenea. . ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia zonelor deteriorate. . Principiile şi elementele strategice ce stau la baza legislaţiei de mediu.menţinerea. Astfel.principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor.Bucureşti.obligativitatea efectuării unei evaluări de mediu înaintea aprobării planurilor şi programelor.L.principiul precauţiei în luarea deciziei.principul "poluatorul plăteşte".principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural.înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea oamenilor. pe baza principiilor şi elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii. noţiunea de mediu cuprinde în fapt toate laturile activităţii umane în relaţia om-natură. . Protecţia şi dezvoltarea mediului – obiectiv de interes public Obiectul legislaţiei în vigoare îl constituie reglementarea protecţiei mediului. Modalităţile de implementare a principiilor şi a elementelor strategice sunt: .adoptarea politicilor de mediu. . Dreptul mediului înconjurător. .dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea calităţii mediului. .obligativitatea evaluării impactului asupra mediului în faza iniţială a proiectelor cu impact semnificativ asupra mediului.

acordului sau a autorizaţiei de mediu. . în funcţie de impactul asupra mediului al proiectelor şi activităţilor supuse procedurii de autorizare. în funcţie de amploarea acestora. după caz. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale prevăd în bugetele proprii fonduri pentru programe de protecţie a mediului şi colaborează cu autorităţile teritoriale pentru protecţia mediului pentru realizarea acestora. precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice. autorităţilor publice teritoriale pentru protecţia mediului.recunoaşterea produselor cu impact redus asupra mediului.. Procedurile diferenţiate şi competenţele de emitere a 9 . .propunerea de acte normative armonizate cu reglementările europene şi internaţionale în domeniu. Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. Autorităţile publice pentru protecţia mediului aplică proceduri diferenţiate. a problemelor de mediu.instruirea şi educarea populaţiei. de emitere a avizului. c) dreptul de consultare în vederea luării deciziilor privind dezvoltarea politicilor. garantând în acest scop: a) accesul la informaţia privind mediul. d) dreptul de a se adresa. . b) dreptul de a se asocia în organizaţii de apărare a calităţii mediului. . Protectia mediului constituie obligaţia şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.introducerea şi urmărirea realizării programelor pentru conformare.promovarea cercetării fundamentale şi aplicative în domeniul protecţiei mediului. legislaţiei şi a normelor de mediu.introducerea pârghiilor economice stimulative sau coercitive. autorităţilor administrative sau judecătoresti în vederea prevenirii sau în cazul producerii unui prejudiciu direct sau indirect. pe niveluri de competenţă. . cu respectarea condiţiilor de confidenţialitate prevăzute de legislaţia în vigoare.rezolvarea. precum şi instituţiilor abilitate prin prezenta lege pentru domeniile lor de responsabilitate. prin acordarea etichetei ecologice. direct sau prin intermediul unor asociaţii. e) dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit. Statul recunoaşte tuturor persoanelor dreptul la un mediu sănătos. Coordonarea şi controlul activităţii de protecţie a mediului revin autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. eliberarea acordurilor şi a autorizaţiilor de mediu. inclusiv pentru planurile de amenajare a teritoriului şi de urbanism. precum şi participarea organizaţiilor neguvernamentale la elaborarea şi aplicarea deciziilor. .corelarea planificării de mediu cu cea de amenajare a teritoriului şi de urbanism. .

inclusiv procedura de participare a publicului. în conformitate cu prevederile Convenţiei privind accesul la informaţie. acord. Titularul activităţii are obligaţia de a informa autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului cu privire la rezultatele automonitorizării emisiilor de poluanţi reglementaţi. participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu. pe baza evaluării impactului asupra mediului. iar răspunderea pentru corectitudinea lucrărilor realizate potrivit prevederilor legale. revine titularului. care pot avea efecte semnificative pe teritoriul altor ţări. Răspunderea pentru realitatea informaţiilor furnizate privind acţiunea propusă revine titularului proiectului sau al activităţii. precum şi cu privire la accidente sau pericole de accidente. Sunt exceptate de la aceste prevederi proiectele şi activitaăţile din domeniul apărării. semnată la Aarhus la 25 iunie 1998. a căror mediatizare se face potrivit reglementărilor specifice referitoare la respectarea caracterului de confidenţialitate. se aplică prevederile Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră. ratificata de ţatra noastră prin Legea nr. ca urmare a emiterii autorizaţiei de mediu. după caz. împreună cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale. persoane fizice sau juridice independente de titularul proiectului sau al activităţii şi atestate de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului. revine autorului acestora. Informaţiile sunt luate în evidenţă de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului într-un registru public şi comunicate autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în vederea întocmirii registrului public naţional. Obligaţia mediatizării proiectelor şi activităţilor pentru care se solicită aviz. 10 . precum şi activităţile comerciale sau industriale. 86/2000. Evaluarea impactului asupra mediului şi bilantul de mediu se realizează prin unităţi specializate.avizelor. Consultarea publicului este obligatorie în cazul eliberării acordurilor şi autorizaţiilor de mediu. Autoritatea competentă pentru protecţia mediului. sub îndrumarea autorităţilor pentru protecţia mediului. se stabilesc prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. 22/2001. adoptată la Espoo la 25 februarie 1991. respectiv autorizaţie de mediu. Pentru proiectele propuse pe teritoriul României. ratificata de România prin Legea nr. asigură posibilitatea informării şi participării publicului la deciziile privind activităţi specifice. pe baza unei proceduri aprobate prin ordin al conducătorului acesteia. acordurilor şi a autorizaţiilor de mediu. cheltuielile pentru elaborarea lucrărilor din cadrul evaluarii sau bilanţului de mediu sunt suportate de titularul proiectului sau al activităţii. ordinii publice şi siguranţei naţionale.

termale. Pentru asigurarea condiţiilor igienice. II. PRINCIPIILE ŞI IZVOARELE DREPTULUI MEDIULUI 1. Protecţia mediului constituie un obiectiv de interes naţional. a unui înalt grad de salubritate a localităţilor şi locuinţelor. instalaţiilor şi dispozitivelor de protecţie a mediului. pentru menţinerea unei stări de sănătate cât mai bună. dtatul garantează dreptul cetăţeanului de a se bucura de sănătate fizică şi mentală. ape minerale. Acest drept include şi menţinerea sau chiar prelungirea duratei medii de viaţă şi prin intermediul asigurării unui mediu curat. un rol deosebit revine respectării de către întreaga populaţie a normelor de igienă. Pentru asigurarea sănătăţii populaţiei sunt utilizaţi în scop profilactic şi de recuperare factori curativi naturali. În acest scop. să ia măsuri ca la stabilirea noilor amplasamente să se asigure protejarea zonelor de locuit. Principiile Dreptului mediului Există două categorii de principii: pe plan intern şi pe plan internaţional. persoanele juridice şi cele fizice.să asigure pentru agenţii economici determinarea cu precizie a nocivităţii poluanţilor rezultaţi precum şi stabilirea şi includerea în proiecte a proceselor de reţinere şi neutralizare a acestora. Statul alocă o parte din venitul naţional pentru lărgirea şi perfecţionarea reţelei sanitare. economice. PE PLAN INTERN SE APLICA URMATOARELE PRINCIPII: Principiul potrivit căruia protecţia mediului trebuie să constituie un element esenţial al politicii economice şi sociale a statului. Conform dispoziţiilor Constituţiei. culturale şi sanitare. au următoarele obligaţii în acest domeniu: . sociale.CAP. Mediul şi protecţia sa reprezintă o prioritate în cadrul activităţii de restructurare şi redimensionare a economiei după principiile economiei de piaţă. Asigurarea sănătăţii populaţiei se realizează printr-o serie de măsuri complexe. A. prin a căror activitate pot fi aduse daune mediului. lacuri şi nămoluri. . prin îmbunătăţirea tuturor aspectelor igienei mediului şi ale igienei industriale.să stabilească şi să aplice măsurile ce se impun pentru desfăşurarea activităţii (unităţii existente) cu respectarea normelor legale de protecţie a mediului. cu efecte directe şi indirecte pe termen lung în toate compartimentele sistemului socio-uman.să se asigure funcţionarea la parametrii proiectaţi şi perfecţionarea utilajelor. 11 . Resursele naturale ale mediului trebuie folosite în primul rând pentru îmbunătăţirea permanentă a condiţiilor de viaţă a populaţiei. pentru prevenirea şi combaterea poluării. Principiul priorităţii sănătăţii în comparaţie cu alte scopuri de folosire a resurselor naturale. organele statului. .

a alertat politicienii şi a informat cu privire la pagubele pentru natură şi sănătatea omului. vor suporta riscul. surselor şi instalaţiilor de alimentare cu apă potabilă. Principiul poluatorul plăteşte. grupărilor de mediu. în funcţie de legiaslaţia din ţările lor. El trebuie să aibă o educaţie în acest sens care să-i permită a fi apt să-şi procure cele mai bune informaţii. Principiul participării populaţiei la protecţia şi ameliorarea mediului Acest principiu presupune dreptul individului de a fi informat în legătură cu proiectele şi programele ce vizează relaţia sa cu mediul. aerului şi solului. care trebuie acoperite. În acelaşi timp. a igienii la locul de muncă şi de protecţie sanitară a alimentelor. 12 . Acest principiu presupune şi dreptul individului de a se adresa organelor executive şi judecătoreşti ori de câte ori se consideră lezat ca urmare a degradării şi poluării mediului. iar în cazul în care acestea suferă degradări.Aceste norme stabilesc condiţii de asigurare a calităţii apei. civilă. consecinţele. ele au posibilitatea de a exercita acţiunile legale pentru a obţine despăgubiri. Cheltuielile cu protecţia mediului natural sunt implicit cheltuieli care conduc la crearea unui plus de valoare. Încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la protecţia mediului trebuie să atragă răspunderea disciplinară (materială). care adesea prelungesc cu mult. În condiţiile instituirii oricărei forme de răspundere juridică. Grupările de mediu trebuie să ceară guvernelor să stabilească priorităţi concrete în privinţa protecţiei factorilor de mediu. Un rol major revine organismelor neguvernamentale. în Carta Mondială a naturii. indivizii pot participa la elaborarea deciziilor ce pot avea o influenţă asupra mediului lor. În acest sens. Mişcarea verde care s-a răspândit în ţările occidentale a mobilizat opinia publică. care trebuie să solicite informaţii şi să organizeze acţiuni conform legislaţiei de protecţie a mediului. contravenţională sau penală după caz. acest principiu nu e consacrat în mod expres. fără a mai vorbi de pierderea de profit. dincolo de termenul de recuperare a investiţiei (globale). Investiţiile făcute în această direcţie atrag după ele efecte economice pozitive îndelungate. principiul 23 are următorul conţinut: toate persoanele au posibilitatea. persoanele care desfăşoară activităţi care produc poluare fără a lua în prealabil măsurile ce se impun pentru evitarea sau diminuarea acesteia până la limitele admisibile prevăzute de lege. În legislaţia noastră actuală. să participe individual sau împreună cu alte persoane la elaborarea deciziilor ce privesc direct mediul lor de viaţă. să stimuleze îmbunătăţirea şi aplicarea legii. Neefectuarea la timp a cheltuielilor pentru protecţia mediului atrage după sine pagube mai mari.

( după Daniela Marinescu. izvoarele dreptului mediului sunt acte normative adoptate de organele statului. pentru a cărei combatere sunt necesare cheltuieli mult mai mari pe lângă riscul asumat. politice. Izvoarele dreptului mediului sunt tocmai aceste acte normative. 13 . caracterul de drept pozitiv. Editura Şansa SRL. situaţii economice. afirmă că toate cheltuielile făcute în vederea prevenirii sau reducerii poluării trebuie să cadă în sarcina autorilor. Principiul cooperării între state. folosirea şi protecţia diferitelor componente ale mediului. În ansamblul normelor de dreptul mediului un loc deosebit îl ocupă normele tehnice. a materiei dreptului mediului. Declaraţia Consiliului Europei din 1968 privind lupta împotriva poluării aerului. Izvoarele formale ale Dreptului mediului Izvoarele reale. Din analiza normelor de dreptul mediului se evidenţiază o serie de particularităţi ale izvoarelor acestei ramuri de drept. Dreptul mediului înconjurător. Pe noi ne interesează izvoarele formale ale dreptului mediului. conţinând norme juridice care reglementează comportarea subiectelor de drept în legătură cu conservarea. 2. necesităţi practice. Ramura dreptului mediului e alcătuită din acte normative. Principiul nediscriminării.) B. cele care conferă regulilor de conduită. Principiul notificării şi consultării. Sunt izvoare de dreptul mediului şi unele tratate şi convenţii internaţionale prin care se reglementează relaţiile dintre state în legătură cu conservarea. PRINCIPII PE PLAN EXTERN Pe plan extern se face aplicarea următoarelor principii: Principiul “sic utere tuo” – obligaţia statelor de a asigura ca activităţile exercitate în limitele jurisdicţiei lor să nu cauzeze daune mediului altor state. care conţin norme juridice ce reglementează relaţiile sociale în legătură cu conservarea şi protejarea mediului. împrejurări. Principiul bunei vecinătăţi.A acţiona contrar înseamnă a produce poluare. Bucureşti. dezvoltarea şi protecţia factorilor naturali şi antropici ai mediului. materiale ale dreptului constau în fenomene sociale. care determină conturarea substanţei. Având în vedere faptul că protecţia şi conservarea mediului constituie o problemă de interes naţional. care reglementează comportamentul oamenilor în procesul de producţie faţă de mijloacele de producţie şi uneltele de muncă şi îndeosebi faţă de natură. 1996. Prin izvor de drept înţelegem formele de exprimare a normelor juridice care sunt determinate de modul de edictare şi sancţionare a lor de către stat. Principiul protejării patrimoniului comun.

Codul silvic (26 / 1996). etc. Hotărârile şi ordonanţele Guvernului Hotărârile şi Ordonanţele Guvernului sunt izvoare de dreptul mediului în măsura în care reglementează relaţii sociale ca şi legea. ci doar acelea care reglementează relaţiile sociale în legătură cu folosirea şi dezvoltarea componentelor mediului. Ambele presupun pe lângă alte măsuri şi pe cele care privesc conservarea şi protecţia mediului.978/2003 privind Regulamentul de atestare a persoanelor fizice şi juridice care elaborarează studii de evaluare a impactului asupra mediului şi bilanţuri de mediu. Hotărârea Guvernului nr. Hotărârea Guvernului nr. Hotărârea Guvernului nr. Existenţa unui mediu cât mai curat constituie condiţia principală a realizării acestor drepturi fundamentale. Ordinul ministrului nr. comercializarea şi utilizarea materialelor forestiere de reproducere. reducerea şi controlul poluării mediului cu azbest. Legea 138 / 2004. De exemplu.3. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate. 1300 / 2002 privind notificarea substanţelor chimice. 22) şi dreptul la ocrotirea sănătăţii (art.243 / 2000 privind protecţia atmosferei etc. 14 . 34). Principalele izvoare ale Dreptului mediului Constituţia Recunoaşterea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos rezultă din art. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. a îmbunătăţirilor funciare. Alte două texte constituţionale garantează dreptul la viaţă (art. Legea apelor (107 / 1996). izvoare de dreptul mediului în măsura în care reglementează relaţii sociale în domeniul conservării şi protecţiei factorilor de mediu. Ordinele miniştrilor Ordinele miniştrilor sunt. Hotărârea Guvernului nr. de asemenea. 35 din legea fundamentală. Sunt izvoare de dreptul mediului: legea cadru privind protecţia mediului (265/2006). Legea Nu toate legile sunt izvoare ale dreptului mediului. Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului (103 / 1996).11/2004 privind producerea. 124/2003 privind prevenirea. Dintre Ordonanţe ale Guvernului exemplificăm: Ordonanţa Guvernului nr. Dăm ca exemplu.2009/2004 privind regimul de import al produselor periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediu etc.

ţinând seama de cunoştinţele ştiinţifice ale momentului. 1979).Tratatele şi convenţiile internaţionale Sunt izvoare de dreptul mediului cu condiţia să fie de aplicabilitate imediată şi nemijlocită şi să fie ratificate de România. orice alterare a calităţii sale. CAP. pot provoca acţiuni jenente sau efecte dăunătoare. Aerul devine poluat în momentul în care concentraţia substanţelor străine introduse în atmosferă în mod artificial sau natural. sistematic sau doar accidental. cu privire la normele juridice valabile şi obligatorii în raporturile de cooperare dintre ele. Poluarea atmosferei transfrontiere pe distanţe lungi a fost definită ca fiind acea poluare a cărei sursă fizică este cuprinsă total sau parţial în zona supusă jurisdicţiei unui stat şi care are efecte dăunătoare într-o zonă supusă altor state. CONSERVAREA ŞI PROTECŢIA ATMOSFEREI 1. Procedura de autorizare se supune prevederilor Legii protecţiei mediului nr. să dăuneze resurselor biologice şi ecosistemului. definirea poluării aerului ia în considerare orice schimbare vătămătoare a compoziţiei aerului. Poluarea atmosferei În raportul din 1967 al Consiliului Europei pentru protecţia mediului se menţionează că: se consideră poluat aerul atunci când se constată prezenţa unor substanţe străine sau a unor variaţii importante ale acestora în proporţia părţilor componente ale aerului şi care. În conformitate cu alt document internaţional elaborat la prima Conferinţă Generală Europeană pentru protecţia mediului. la o distanţă la care nu e în general posibil să se distingă contribuţia surselor individuale sau a grupurilor de surse de emisie. Exemplu de convenţii: Convenţia asupra poluării atmosferice pe distanţe lungi (Geneva. 15 . În toate cazurile. să deterioreze bunurile materiale şi să aducă atingere sau să păgubească valorile de agrement sau alte utilizări legitime ale mediului. Desfăşurarea activităţilor care pot constitui surse fixe importante de emisii de poluanţi în aer este permisă numai cu autorizaţie de mediu. Este cel mai frecvent mijloc juridic la care statele recurg pentru a reglementa relaţiile dintre ele cu privire la mediu. Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării. III. 265/2006. Tratatul e expresia acordului de voinţă dintre două sau mai multe state. poluarea atmosferei se defineşte ca fiind introducerea în atmosferă de către om direct sau indirect de substanţe sau energii care au o acţiune nocivă de natură să pună în pericol sănătatea omului. şi ale celorlalte acte normative în vigoare. semnată la Bucureşti la 21 IV 1992. se situează la un nivel ce poate dăuna sănătăţii ori vieţii animale sau vegetale.

în vederea încadrării în prevederile legale stabilite de autoritatea competentă. 16 . d) să elaboreze planuri pentru situaţii de urgenţă. cu respectarea condiţiilor stabilite de autoritatea de protecţie a mediului în acordul sau în autorizaţia de mediu. conform prevederilor legale. Titularii activităţilor care constituie surse fixe importante de emisii au următoarele obligaţii: a) să solicite şi să obţină autorizaţia de mediu în termenul şi în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. să pună în aplicare măsurile de rectificare a parametrilor şi condiţiilor de funcţionare. Titularii activităţilor care nu pot constitui surse fixe importante de emisii de poluanţi în aer au următoarele obligaţii: a) să solicite şi să obţină autorizaţie de mediu în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare. i) să informeze. şi să solicite aprobarea autorităţilor competente pentru măsurile stabilite să se aplice în afara amplasamentului. conform prevederilor legale în vigoare. a planurilor de acţiune pentru calitatea aerului şi să pună în aplicare obligaţiile ce le revin prin acestea. c) să deţină evidenţe complete privind exploatarea instalaţiilor care constituie surse de poluare. conform prevederilor legislaţiei în vigoare. cu impact asupra calităţii aerului. în cazul producerii de emisii accidentale de poluanţi în aer sau de accident major. h) să participe la elaborarea programelor de reducere a emisiilor de poluanţi. e) în caz de pericol major sau iminent. b) să deţină evidenţe complete privind exploatarea instalaţiilor ce constituie surse de poluare şi cantităţile de poluanţi eliminate în aer. g) să furnizeze reprezentanţilor autorităţilor competente informaţiile necesare. care stabilesc măsurile aplicabile în interiorul amplasamentului. să oprească funcţionarea instalaţiilor care constituie sursa de pericol şi să anunţe autorităţile competente. c) să elaboreze strategii de prevenire a accidentelor majore şi să le pună în practică în mod adecvat. b) să pună în funcţiune şi să asigure funcţionarea instalaţiei care constituie sursă de poluare. f) în situatia în care nu se obţin rezultatele scontate prin condiţiile stabilite în autorizaţie. (2) Procedurile de întocmire şi de aplicare a planurilor de prevenire a accidentelor majore şi a planurilor pentru situaţii de urgenţă se reactualizează prin hotărâre a Guvernului.Lista cuprinzând activităţile care constituie surse fixe importante de emisii de poluanţi se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. furnizând autorităţilor competente toate datele solicitate conform legislaţiei în vigoare.

243/2000 privind protecţia atmosferei. în regim normal de funcţionare a instalaţiilor. în condiţiile legii. dacă nu sunt depăşite valorile limită de calitate a aerului sau marjele de toleranţă pentru aceşti poluanţi. d) sunt luate în considerare valorile limită privind calitatea aerului pentru toţi poluanţii rezultaţi din activitate. care au impact asupra calităţii aerului. inclusiv folosirea celei mai bune tehnici disponibile care nu implică costuri excesive. c) nu se depăşesc valorile limită de emisie pentru poluanţii rezultaţi din activitate. în condiţiile legii. In cazul depăşirii accidentale a valorilor limită de emisie de poluanţi. Pentru modificarea sau dezafectarea instalaţiilor existente care pot avea impact asupra calităţii aerului inconjurator este obligatorie obţinerea acordului de mediu. e) să participe la elaborarea programelor de reducere a emisiilor. mai restrictive decât valorile stabilite de legislaţia în vigoare.655/2001. modificată şi aprobată prin Legea nr. Activităţile la care se inregistrează. Programul pentru conformare va conţine măsuri de reducere a poluării aerului prin folosirea celor mai bune tehnici disponibile. Este obligatorie obţinerea acordului de mediu pentru operaţiuni de dezafectare a instalaţiilor existente. In zonele în care sunt depăşite valorile limită de emisie de poluanţi privind calitatea aerului. Acordul de mediu se emite în conformitate cu prevederile Legii protecţiei mediului nr. ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. în special prin emisii de substanţe supuse reglementărilor în vigoare. în vederea încadrării în prevederile legale. şi ale celorlalte acte normative în vigoare.d) în situaţia în care nu se obţin rezultatele scontate prin condiţiile stabilite în autorizaţie. 265/2006. să pună în aplicare măsurile de rectificare a parametrilor şi condiţiilor de funcţionare. 17 . care nu implică costuri excesive. depăşiri ale valorilor limită de emisie în aer pentru poluanţii specifici activităţii pot fi autorizate doar cu program pentru conformare. până la îndepărtarea cauzelor poluării. etapizate pe o perioadă de cel mult 5 ani. pe baza studiilor de evaluare a impactului asupra mediului autoritatea de mediu competentă poate stabili valori limită de emisie specifice fiecărei activităţi din zonă. a planurilor de acţiune pentru calitatea aerului şi să pună în aplicare obligaţiile ce le revin prin acestea. cu îndeplinirea următoarelor condiţii: a) prevederea tuturor măsurilor de prevenire a poluării aerului. b) funcţionarea unităţii de producţie nu determină poluarea semnificativa a aerului. autoritatea de mediu decide întreruperea temporară a activităţii instalaţiei care a provocat poluarea.

2. c) adoptarea măsurilor necesare în scopul limitării până la eliminare a efectelor negative asupra mediului. este permis în condiţiile menţinerii nivelului poluanţilor sub valorile limită pentru acel factor de mediu. limitarea deteriorării şi ameliorarea calităţii atmosferei. direct sau indirect. Transferul de poluanţi din aer către un alt factor de mediu. Principalele obiective ale strategiei naţionale privind protecţia atmosferei sunt următoarele: a) menţinerea calităţii aerului înconjurător în zonele în care se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate. 18 . ca urmare a măsurilor de reducere a poluării aerului înconjurator. în context transfrontier. Procedura şi cuantumul de stabilire a taxelor sunt reglementate conform prevederilor legislaţiei în vigoare. în scopul evitării efectelor negative asupra sănătăţii omului şi asupra mediului ca întreg. în condiţiile legii. desfăşurate de persoane fizice şi juridice. Metodele si sistemele adoptate în vederea îmbunatăţirii calităţii aerului nu conduc la depăşirea normelor stabilite de legislaţia în vigoare pentru locul de muncă.Autorităţile competente stabilesc şi pun în aplicare planuri naţionale de reducere a emisiilor de poluanţi rezultate din activităţile şi de la instalaţiile industriale cu impact asupra calităţii aerului. d) îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acordurile şi tratatele internaţionale la care România este parte şi participarea la cooperarea internaţională în domeniu. Regimul juridic al protecţiei atmosferei are la bază principiile generale consacrate de legislaţia în vigoare şi acceptate la nivel internaţional. Emisiile de poluanţi în aer se supun taxelor. Reglementarea activităţilor care afectează sau care pot afecta calitatea atmosferei. Titularii de activitate au obligaţia să furnizeze autorităţilor competente informaţiile solicitate pentru actualizarea Inventarului naţional al emisiilor de poluanţi atmosferici. b) îmbunătăţirea calităţii aerului înconjurător în zonele în care nu se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate. precum şi pentru derularea procedurilor de reglementare şi control. asigurându-se astfel alinierea la normele juridice internaţionale şi la reglementările comunitare. şi strategia naţională în domeniu urmăresc asigurarea dreptului fiecărei persoane la un mediu de calitate. Protecţia atmosferei în dreptul intern Legislaţia în domeniul protecţiei atmosferei are ca scop stabilirea cadrului juridic privind prevenirea.

oprirea în caz de pericol major sau iminent a funcţionarii instalaţiilor care constituie sursă de pericol cu impact asupra calităţii aerului şi anunţarea autoritatilor competente. aprobă actele normative. f) coordonează elaborarea şi reactualizarea normelor şi reglementărilor privind emisiile de poluanţi în aer. care stabilesc măsurile aplicabile în interiorul amplasamentului. tot ca obligaţie extrem de importantă. coordonează şi controlează aplicarea acestora. b) coordonează şi controlează modul de punere în aplicare şi de respectare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi a actelor normative ce decurg din aceasta. j) evaluează calitatea aerului înconjurător prin intermediul instituţiilor specializate. d) coordonează elaborarea inventarelor naţionale de emisii poluante în aer. e) coordonează elaborarea şi reactualizarea normelor şi reglementărilor privind calitatea aerului. g) coordonează la nivel naţional participarea la programele Uniunii Europene de asigurare a calităţii datelor. elaborate de instituţiile specializate. după caz. Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are următoarele atribuţii şi responsabilităţi: a) elaborează şi promovează strategia naţională şi planul naţional de acţiune în domeniul protecţiei atmosferei. c) elaborează. precum şi măsurile necesare pentru aplicarea unitară pe teritoriul României a prevederilor din convenţiile internaţionale privind protecţia atmosferei. ca parte integrantă a strategiei şi politicilor naţionale de protecţie a mediului. au obligaţia de elaborare a planurilor pentru situaţii de urgenţă. promovează şi. h) aprobă metodele şi metodologiile de evaluare a calităţii aerului şi a emisiilor poluante în aer. şi asigură condiţiile necesare în vederea menţinerii acurateţei măsurătorilor efectuate. avizează. inclusiv al celor necesare în activitatea de elaborare şi punere în aplicare a strategiilor sectoriale legate de protecţia atmosferei şi al celor referitoare la cele mai bune tehnici disponibile care nu implică costuri excesive. şi de a solicita obţinerea aprobării de către autorităţile competente pentru masurile stabilite a se aplica în afara amplasamentului.Autorităţile publice centrale şi locale au obligaţia să asigure schimbul de informaţii. este stabilită. De asemenea. k) participă la derularea activităţilor din cadrul Sistemului naţional de monitorizare integrată a calităţii aerului şi coordonează programele de 19 . i) aprobă metodele de determinare a concentraţiilor poluanţilor în aerul înconjurător. Titularii activităţilor care constituie surse fixe importante de emisii. la care România este parte.

d) urmăreste şi analizează aplicarea planurilor de acţiune pentru calitatea aerului la nivel teritorial şi elaborează rapoarte anuale. Autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului au următoarele atribuţii şi responsabilităţi: a) controlează modul de aplicare şi de respectare a dispoziţiilor actelor normative în vigoare din acest domeniu la nivel teritorial. i) pun la dispoziţie autorităţilor teritoriale pentru sănătate. cu autorităţile administraţiei publice locale şi în parteneriat cu alte instituţii publice locale şi cu titularii de activitate. l) asigură accesul publicului la informatiile privind calitatea atmosferei. în cooperare cu serviciile descentralizate ale celorlalte autorităţi de specialitate ale administraţiei publice centrale. potrivit atribuţiilor şi competenţelor acestora.asigurare a calităţii datelor privind calitatea aerului înconjurător provenite din Sistemul naţional de monitorizare integrată a calităţii aerului. bunurilor şi al altor materiale cu regim special de comercializare. g) participă la derularea activităţilor din cadrul Sistemului naţional de monitorizare integrată a calităţii aerului. alte autorităţi centrale şi locale. m) raportează datele în conformitate cu prevederile convenţiilor internaţionale privind protecţia atmosferei. care pot afecta calitatea atmosferei. care avizeaza actiunile de import-export al produselor. agricultură şi alimentaţie. la care România este parte. b) elaborează planuri de acţiune pentru calitatea aerului. în cazul producerii unor evenimente deosebite cu impact asupra calităţii aerului şi care aduc prejudicii sănătăţii umane. h) informează operativ autoritatea centrală de protecţie a mediului. lucrări publice şi amenajarea teritoriului şi administraţiei publice locale informaţiile necesare în activitatea de elaborare şi punere în aplicare a strategiilor sectoriale legate de calitatea aerului atmosferic. în conformitate cu legislaţia natională şi cu convenţiile internaţionale la care România este parte. programe de ameliorare a calităţii aerului la nivel teritorial şi asigură corelarea acestora cu planul local de acţiune pentru protecţia mediului. j) informează populaţia şi autorităţile locale în cazul depăşirii pragurilor de alertă. în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. k) asigură informarea curentă a populaţiei şi a autorităţilor locale cu privire la calitatea aerului. e) colaborează cu organismele guvernamentale abilitate. 20 . c) elaborează inventarul emisiilor poluante la nivel teritorial. f) aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare.

. Noţiuni generale Protecţia. IV. a se asigura protecţia locuinţelor şi gospodăriilor aflate în imediata apropiere a marilor râuri sau a barajelor. edificii care. . cu lungime mai mare de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 kilometri pătraţi pe care apele curg permanent. Apele reprezintă o resursă naturală regenerabilă. cu diferite titluri ale terenurilor pe care se formează sau curg. CAP. 21 . CONSERVAREA ŞI PROTECŢIA APEI 1. element indispensabil pentru viaţă şi pentru desfăşurarea tuturor activităţilor sociale şi economice. prin prezenţa lor.conservarea şi dezvoltarea resurselor de apă. punerea în valoare şi dezvoltarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de interes general.apărarea împotriva poluării şi şi modificărilor caracteristicilor resurselor de apă. Prin prevederile actelor normative din domeniul protecţiei resurselor de apă s-a urmărit a se stăvili construcţia şi folosirea de diverse obiective. vulnerabilă şi limitată. Apele din domeniul public se dau în administrare Regiilor autonome “Apele Române” de către Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului în condiţiile legii. a se determina participarea laacţiunile de apărare împotriva inundaţiilor. Protecţia. ar fi împiedicat buna desfăşurare a exploatării apelor sau a acţiunilor de drenaj. Reglementările juridice din domeniul protecţiei şi conservării mediului acvatic au ca scop: .l) urmăreşte aplicarea la nivel teritorial a programelor şi măsurilor pentru respectarea convenţiilor şi a acordurilor internaţionale la care România este parte. . . a se asigura protejarea apelor împotriva poluanţilor chimici. Aparţin domeniului public apele de suprafaţă cu albiile lor minore. de combatere a secetei sau a altor calamităţi naturale. aparţin deţinătorilor.refacerea calităţii apelor de suprafaţă şi subterane. administrarea şi gospodărirea apelor în România Apele. a se ţine sub o observaţie debitele râurilor şi barajelor pentru ca în eventualitatea creşterii sau descreşterii bruşte a nivelului apelor să se poată lua măsurile ce se impun de către organele abilitate. fac parte integrantă din patrimoniul public.2 din Legea nr. a conserva rezerva de apă pe care o are o localitate şi a nu se risipi o resursă limitată. potrivit articolului 1 alin. 107 / 1996. Protecţia. 2.asigurarea alimentării cu apă a populaţiei etc.conservarea şi protejarea ecosistemelor acvatice. punerea în valoare şi dezvoltarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de interes general.

spălarea în cursurile de apă sau în lacuri şi pe malurile acestora a vehiculelor etc. pentru a face faţă unui pericol sau consecinţelor unor accidente. 22 . Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului şi R.Pentru protecţia resursei de apă – interdicţii: . Poluarea în orice mod a resurselor de apă este interzisă. sau unui risc de lipsă de apă datorat supraexploatării resurselor.spălarea în cursurile de apă a obiectelor de uz casnic cu folosirea substanţelor chimice de orice fel.punerea în funcţiune de obiective economice noi sau dezvoltarea celor existente. introducerea în oricare mod. . În acest sens. . agregate mecanice. refacerea rezervei intangibile de apă după incendii. autorităţile aplică restricţii temporare de folosire a resursei de apă. Satisfacerea cerinţelor de apă ale populaţiei are prioritate faţă de folosirea apei în alte scopuri. la propunerea Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului se aprobă prin standarde – norme de calitate a resursei de apă. precum şi debitele necesare menţinerii echilibrului ecologic al habitatului acvatic. Restrângerea utilizării apei potabile pentru populaţie este interzisă (în folosul altor activităţi). . În scopul folosirii raţionale şi protejării calităţii resurselor de apă.A. în albiile cursurilor de apă a deşeurilor de orice fel.Supravegherea calităţii apei potabile se bazează pe principiul solidarităţii umane şi interesului comun. a noi ansambluri de locuinţe care măresc gradul de încărcare a apelor uzate. în lacurile naturale sau de acumulare. heleştee. fără punerea concomitentă în funcţiune a reţelelor de canalizare şi a instalaţiilor de epurare. au prioritate: alimentarea cu apă pentru animale. Gestionarea cantităţii sau calităţii apelor se realizează de Regia autonomă “Apele Române” şi filialele sale bazinale. . ambalaje (care au conţinut pesticide). De asemenea. bălţi.spălarea animalelor domestice. dezinfectate cu substanţe toxice în afara locurilor special amenajate în acest scop. sau a altor utilaje. . .aruncarea sau vărsarea în instalaţiile sanitare. Dacă din cauza secetei sau a altor calamităţi naturale rezervele de apă autorizate nu pot fi asigurate tuturor utilizatorilor. iazuri. Să adopte tehnologii de producţie cu cerinţe de apă reduse şi cât mai puţin poluante. “Apele Române” sunt în drept să ia măsuri de limitare sau de suspendare provizorie a folosirii apei. inundaţiilor. reţele de canalizare a reziduurilor petroliere sau a substanţelor periculoase. secetei.aruncarea. utilizatorii de apă au următoarele obligaţii: 1.evacuarea de ape uzate în apele subterane.

V. refolosirea şi economisirea apei sunt încurajate de stimuli economici. Să respecte cu stricteţe disciplina şi normele tehnologice în activităţile de producţie care folosesc apa şi evacuează ape uzate. Bonificaţiile se acordă utilizatorilor de apă care demonstrează constant o grijă deosebită pentru folosirea raţională şi pentru protejarea calităţii apelor. 23 . terenuri cu destinaţii speciale. Toate cele enumerate mai sus se stabilesc prin Hotărâre de Guvern. terenuri din intravilan. bonificaţii şi penalităţi. Regia Autonomă “Apele Române” este singura în drept să constate cazurile în care se acordă bonificările sau se aplică penalităţi.2. Conservarea. prognoza şi avertizarea cu privire la tendinţele şi dinamica evoluţiei şi a stării de asigurare cu fosfor mobil şi potasiu a terenurilor agricole. atât pentru depăşirea cantităţii de apă poluate şi a concentraţiilor şi impurităţii substanţelor purificatoare evacuate. fundamentarea ştiinţifică a acţiunilor de folosire judicioasă a îngrăşămintelor în procesul de producţie agricolă. Mecanismul economic specific domeniului gospodăririi apelor include sistemul de plăţi. măsuri adecvate de gospodărire. CAP. Consideraţii generale Fondul funciar este constituit din terenurile de orice fel. organizare şi amenajare a teritoriului. 3. de titlul în baza căruia sunt deţinute sau de domeniul – public sau privat – din care fac parte. Sistemul de plăţi se bazează pe regula că beneficiarul plăteşte în funcţie de serviciile prestate şi de folosirea raţională a resurselor de apă. inclusiv pentru cei care manifestă o preocupare constantă în scopul protejării calităţii şi cantităţii apei. terenuri aflate permanent sub ape. CONSERVAREA ŞI PROTECŢIA SOLULUI ŞI SUBSOLULUI 1. În funcţie de destinaţie. Protecţia şi ameliorarea solului se realizează prin lucrări de prevenire şi de combatere a proceselor de degradare şi poluare provocate de fenomene naturale sau cauzate de activităţi economico – sociale. exploatarea staţiilor şi instalaţiilor de prelucrare a calităţii apelor la capacităţile autorizate. precum şi prin aplicarea de penalităţi celor care risipesc sau poluează resursele de apă. terenurile sunt: terenuri cu destinaţie agricolă. Să asigure realizarea. Penalităţile se aplică acelor utilizatori de apă la care se constată abateri de la prevederile contractelor. întreţinerea. indiferent de destinaţie. Protecţia juridică a solului presupune stabilirea şi respectarea măsurilor care au ca scop dezvoltarea calităţii solurilor prin: supravegherea. terenuri cu destinaţie forestieră.

teritoriale respective. când este cazul.) sau ca urmare a activităţilor poluatoare ale omului. denumită în continuare Administraţie. 24 .Solul este factorul de mediu care necesită o atenţie şi o protecţie sporită dată fiind imposibilitatea supunerii unor procedee de epurare. inmlăştinare. terenurile degradate trebuie să fie incluse de către specialişti. Măsuri legale de protecţie şi ameliorare a solului Rglementările în domeniul protecţiei solului au drept scop: a) reglementarea regimului juridic al proprietăţii şi folosinţei infrastructurii de îmbunătăţiri funciare şi a terenului aferent. inundaţii etc. b) instituirea cadrului de reglementare a înfiinţării şi funcţionării Administraţiei Naţionale a Imbunătăţirilor Funciare. prevede o serie de măsuri menite să asigure refacerea şi ameliorarea terenurilor degradate. Deteriorarea şi afectarea capacităţii productive şi calitative a solului are consecinţe negative pentru producţia agricolă. urmând ali se aplica lucrările necesare refacerii şi redării lor circuitului agricol. Dacă pentru geneza unui strat fertil de sol sunt necesare perioade foarte mari de timp. iar consecinţele sunt de cele mai multe ori dezastruoase şi ireversibile. De aceea solul trebuie gospodărit cu grijă. se produce mult mai repede. în perimetere de ameliorare. 2. distrugerea sau degradarea sa. Potrivit legii. trebuie să i se aplice lucrări adecvate de întreţinere şi. Cheltuielile necesare efectuării lucrărilor respective şi luării măsurilor ce se impugn sunt suportate de la bugetul public. Legea Nr. proprietarii terenurilor având însă obligaţia să le pună la dispoziţia autorităţilor pe perioada cât durează lucrările respective. datorată unor cauze naturale ( eroziune. cu greu mai poate fi adus în stare normală. c) reglementarea înfiinţării şi funcţionării organizaţiilor de imbunatăţiri funciare şi a federaţiilor de organizaţii de îmbunătăţiri funciare în vederea desfăşurării activităţilor de îmbunătăţiri funciare atât în interesul membrilor lor. In acest sens. alunecări de teren. în colaborare cu instituţiile specializate ale statului şi în acord cu organele locale din cadrul unităţilor administrativ . precum şi pentru faptul că este limitat ca suprafaţă în urma degenerării sale. precum şi mecanismele de dobândire şi/sau transmitere a dreptului de proprietate. persoana juridica română de interes public naţional în sectorul îmbunătăţirilor funciare. care desfasoară activitaţile prevăzute de lege. pentru alimntaţie şi în cele din urmă pentru sănătatea şi chiar viaţa omului. de ameliorare. cât şi în interesul public. administrare sau folosinţă asupra acestei infrastructuri.18/1991 privind fondul funciar.

. întreţinerii şi reparaţiilor amenajărilor de îmbunătăţiri funciare situate pe terenurile pe care le deţin. precum şi protecţia împotriva poluării. individual sau prin organizaţiile de îmbunătăţiri funciare ori federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare a exploatării. sistemelor de irigaţii sau desecare şi drenaj şi a lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor şi combatere a eroziunii solului pentru asigurarea protecţiei intereselor tuturor beneficiarilor. c) asigurarea ameliorării solurilor acide. culturile agricole şi silvice. de către proprietarii de teren. executare de investiţii şi suportarea costurilor acestor activităţi. care coordonează elaborarea strategiei şi politicilor în sectorul îmbunătăţirilor funciare.A. sărăturate şi nisipoase.exploatarea echitabilă a amenajărilor de îmbunătăţiri funciare. denumită în continuare ministerul.exploatarea amenăjarilor de îmbunătăţiri funciare astfel încât să se prevină folosirea ineficientă a apei. b) asigurarea unui nivel corespunzător de umiditate a solului. eroziunea şi poluarea solului şi să se promoveze protecţia mediului în conformitate cu standardele de mediu. . . eficiente şi transparente a acestora. inclusiv a lucrărilor de reabilitare. precum şi protecţiei lacurilor de acumulare împotriva colmatării şi regularizarea cursurilor de apă. în principal. incluzând plantaţiile vitipomicole. în cazurile în care proprietarii de teren nu pot desfăşura ei inşişi activităţi de îmbunătăţiri funciare. e) stabilirea atribuţiilor autorităţii publice centrale. care să permită sau să stimuleze creşterea plantelor. Principiile care stau la baza realizării obiectivelor îmbunătăţirilor funciare sunt următoarele: . alunecări de teren şi eroziuni.S. implicarea beneficiarilor. f) stabilirea principiilor reorganizării Societăţii Naţionale "Imbunătăţiri Funciare" . după caz.d) stabilirea serviciilor prestate de Administraţie organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi federaţiilor de organizaţii de îmbunătăţiri funciare şi mecanismele de finanţare a acestor activităţi. statul intervine prin Administraţie şi prin alocarea de fonduri de la bugetul de stat în completarea surselor proprii ale Administraţiei sau ale beneficiarilor amenajărilor declarate de utilitate publică. Imbunătăţirile funciare au ca obiective: a) asigurarea protecţiei terenurilor de orice fel şi a oricăror categorii de construcţii faţă de inundaţii. g) stabilirea sancţiunilor care se aplică în cazul încălcării prevederilor prezentei legi.. organizaţiilor neguvernamentale şi a altor reprezentanţi ai societăţii civile în luarea deciziilor în scopul promovării adoptării raţionale.realizarea. 25 .consultarea şi. excesul de umiditate.

amenajări de irigaţii şi orezării prin care se asigură aprovizionarea controlată a solului şi a plantelor cu cantităţile de apă necesare dezvoltării culturilor şi creşterii producţiei agricole. în principal. precum şi la introducerea în circuitul economic a terenurilor neproductive. indiferent de proprietar. .amenajări de desecare şi drenaj. inclusiv cu reziduuri petroliere. cuprinzând şi lucrarile de nivelaremodelare. după caz. precum şi poluare . eroziunea solului şi inundaţii. regularizarea scurgerii apei pe versanţi. Acestea contribuie la valorificarea capacităţii de producţie a terenurilor şi a plantelor. de afânare adâncă. Aceste amenajări cuprind lucrări pentru protecţia solului. de scarificare. lucrări de nivelare a terenului. pe alte terenuri neproductive. 26 . transport. în scopul valorificării pentru agricultură şi. protecţia terenurilor şi a oricăror categorii de construcţii împotriva inundaţiilor. de transport şi de evacuare în emisar a apei în exces. . Amenajările de îmbunătăţiri funciare pot prelua din surse de apă autorizate necesarul pentru irigarea culturilor agricole şi alimentarea cu apă a unor localităţi. stingerea formaţiunilor torenţiale.pe terenurile cu orice destinaţie. surse locale de apă şi emisari pentru scurgerea apelor. rezultate din activitatea de cercetare. udările de spălare a sărurilor.lucrări de combatere a eroziunii solului şi de ameliorare a terenurilor afectate de alunecări. în vederea asigurării condiţiilor favorabile de utilizare a terenurilor.amenajari pedoameliorative pe terenurile săraturate. aplicarea de amendamente.îndiguiri şi regularizări ale cursurilor de apă de interes local prin care se asigură. stabilizarea nisipurilor mişcătoare. precum şi protecţia lacurilor de acumulare împotriva colmatării. Aceste amenajări cuprind lucrări de captare. . se diminuează sau se opresc procesele de degradare a terenurilor.perdele forestiere de protecţie a terenurilor agricole şi plantaţii pentru combaterea eroziunii solului.secetă. Amenajările deîmbunătăţiri funciare cuprind următoarele categorii de lucrări. rigole şi şanţuri de scurgere a apei. amenăjari piscicole. acide şi pe nisipuri. . prin care se previn. Aceste amenajări cuprind lucrări de colectare. pe terenurile poluate. exces de apă. incinte agricole şi industriale şi asigură protecţia localităţilor şi a oricăror categorii de construcţii împotriva efectelor alunecărilor de teren şi a inundaţiilor. pompare. după caz. cu halde de la exploatările miniere. distribuţie şi evacuare a apei şi. pentru silvicultură. . . arăturile în benzi cu coame. precum şi îngrăşăminte.Amenajările de îmbunătăţiri funciare ca lucrări hidrotehnice complexe şi agropedoameliorative se realizează în scopul prevenirii şi înlăturării acţiunii factorilor de risc . care au drept scop prevenirea şi înlăturarea excesului de umiditate de la suprafaţa terenului şi din sol.alte soluţii tehnice şi lucrări noi. .

Definiţia dată regimului silvic în Codul silvic român prezintă următoarele particularităţi: 27 . când se creează Office National des Forêts. cultura. având ca finalitate asigurarea gospodăririi durabile a ecosistemelor forestiere. Totodată. VI. în scopul de a asigura mai eficient conservarea proprietăţii forestiere. hidroenergetice. ale persoanelor juridice sau fizice interesate. în scopul asigurării conservării şi punerii în valoare a pădurilor la care se aplică. iar la nivel local. Meyer în lucrarea Législation et politique forestière. Semnalăm. Tendinţa de a caracteriza regimul silvic prin prisma finalităţii sale se regăseşte în majoritatea definiţiilor prezente în tratate de drept forestier ale şcolii franceze. conservarea şi utilizarea masei lemnoase şi exercitarea servituţilor care grevează aceste păduri. principalement chargé de la mis en oeuvre du regime forestier”. CAP. Proiectarea.Realizarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare la nivel naţional are loc pe baza programelor şi strategiei sectoriale. PROTECŢIA JURIDICĂ A FONDULUI FORESTIER 1. Codul silvic român din 1996. pădurile situate în mediul urban au o reglementare distinctă în Codul urbanistic. conform nevoilor autorităţilor publice locale. de asemenea. ”etablissement public national a caractère industriel et commercial. Astfel. în interesul superior al naţiunii. protecţia şi paza acestui fond. pe baza programelor zonale şi locale de amenajare a teritoriului. regimul silvic constituie un instrument de politică forestieră. executarea şi exploatarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare se fac în corelare cu lucrările de gospodărire a apelor. în acord cu interesele proprietarilor de terenuri şi cu documentaţiile de urbanism şi de amenajare a teritoriului. reprezentând o veritabilă tutelă a autorităţilor administrative asupra pădurilor. silvice. exploatarea. ţinând seama de cerinţele de protecţie a mediului.instituţie publică cu caracter industrial şi comercial. de gestionare a căilor de comunicaţie. economice şi juridice privind amenajarea. face referire la regimul silvic ca fiind un ansamblu de reguli speciale de ordin public derogatorii de la dreptul comun şi determinate prin Codul forestier. de pildă. De remarcat că finalitatea “de punere în valoare a pădurii” asociată regimului silvic este expresia transformărilor din administraţia forestieră franceză din 1964. defineşte regimul silvic ca fiind un sistem de norme tehnice silvice. a cărei principală atribuţie este punerea în aplicare a regimului silvic. că în Franţa. Definirea regimului silvic Regimul silvic este un ansamblu de reguli speciale ce se aplică pădurilor în legătură cu administrarea.

semnalăm că în plan juridic.In primul rând. acceptat în mod expres sau tacit de către proprietar devine titlu executoriu şi temei juridic al executării silite. precizăm că are sferă de aplicare mai largă. 7. De asemenea. 96/1998. precum şi cu privire la modalităţile de finanţare (art. deoarece regimul silvic depăşeşte semnificaţia unor norme tehnice. Astfel. regimul silvic nu face distincţie între păduri supuse regimului forestier şi păduri nesupuse regimului forestier. nr. la întocmirea contractelor de administrare. indiferent de natura proprietăţii. 1 Cod silvic. 96/1998 există şi alte prevederi cu conţinut economic. deoarece se aplică întregului fond forestier. prin care devizul lucrărilor efectuate de către Regia Naţională a Pădurilor. În contextul diferenţierii gospodăririi pădurilor pe forme de proprietate. deoarece aduce restricţii importante în dreptul de dispoziţie al proprietarului forestier asupra terenurilor deţinute. de către Regia Naţională a Pădurilor sau alte unităţi specializate. 4. În Codul silvic şi în Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998). 2. Codul silvic menţionează categoriile de venituri ce pot fi obţinute din pădurile proprietate publică sau privată. Aspectul economic se regăseşte de asemenea în reglementările cu privire la obligaţiile financiare ce revin proprietarilor de păduri în gestionarea pădurilor. Noţiune încă dificil de definit. şi autorizează posibilitatea încasării contravalorii efectelor funcţiilor de protecţie ale pădurilor. In al doilea rând. gestionarea durabilă a pădurilor presupune respectarea a cel puţin două principii pe care legea română le-a consacrat deja: conservarea şi dezvoltarea fondului forestier. Respectarea dreptului de preemţiune a statului la vânzările de terenuri forestiere constituie încă o prevedere a regimului silvic ce ilustrează dimensiunea sa juridică. In al doilea rând precizăm că regimul silvic este o instituţie juridică derogatorie de la dreptul comun. indiferent de forma de proprietate.Caracterizarea regimului silvic Definiţiile prezentate sugerează câteva caractere ale regimului silvic: In primul rând reţinem că sediul reglementării sale îl constituie Codul silvic şi Ordonanţa Guvernului nr. 28 . integrând şi aspecte economice şi juridice ale gestionării pădurilor. O. la calculul taxelor şi despăgubirilor în cazul schimbării categoriei de folosinţă a terenului. referitoare la vinderea şi exploatarea arborilor pe picior. conform articolului 9.G. Si tot ca o particularitate. regimul silvic intervine pentru conservarea şi dezvoltarea resursei forestiere naţionale. Codul silvic instituie o procedură pentru constrângerea la regenerarea pădurilor proprietate privată. al. subliniem că finalitatea aplicării regimului silvic este gospodărirea durabilă a ecosistemelor forestiere. a fondului forestier proprietate publică. al.

dar care nu a dat rezultatele scontate. şi în prezenţa anumitor condiţii restrictive. supunerea la regim silvic intervine din oficiu şi nu are caracter de act juridic de schimbare de statut. Supunerea la regim silvic constituie deci un act-condiţie a schimbării de statut al terenului forestier. instituţiilor de utilitate publică. Aplicându-se la întreg fondul forestier naţional. caselor de economii şi la anumite păduri particulare în vederea conservării. Aceasta nu înseamnă însă că gospodărirea proprietăţii forestiere private se sustrage incidenţei legii. de exemplu. care dispun că lucrările de împăduriri sunt de interes general şi pot fi impuse obligatoriu particularilor. prin care statul poate aciziţiona.dispoziţiile legii asupra împăduririlor din 1942. Aceste legi se completează cu: . în anumite sectoare desemnate de către prefect. începând cu secolul al XIX-lea o serie de legi cu caracter stimulativ şi represiv au ca obiect specific tocmai gestionarea proprietăţii private. indiferent de natura proprietăţii. . Pentru dreptul român. care constă în apărarea unui interes general al societăţii.dispoziţiile legii din 1946 de creare a fondului forestier naţional. în 1859 se introduce interdicţia de defrişare fără autorizaţie a pădurilor proprietate particulară. . deoarece de esenţa regimului forestier este aplicabilitatea la pădurile proprietate publică. In dreptul francez. regimul forestier este un act juridic generator de un nou statut pentru pădurile la care se aplică. Inundaţiile grave din bazinele hidrografice Rhôn şi Garonne din 1860 incită la o serie de măsuri legislative vizând conservarea pădurilor cu funcţii de protecţie. Reglementarea proprietăţii forestiere private se face în paralel cu reglementarea regimului silvic. In 1968 suprafaţa acestei din urmă categorii era de 11 700 ha. păduri şi parcuri în vederea amenajării lor în spaţii verzi. rămase sub administraţia acestuia până la rambursarea datoriei de către proprietarii privaţi. regimul silvic se aplică altor păduri decât publice numai prin derogare. În cazul domeniului forestier francez. subliniem că legitimitatea regimului silvic este dată de finalitatea sa. regimul silvic iese din tiparele unei modalităţi specifice de gestionare 29 . la nevoie pe cale de expropriere publică. în vederea remedierii fărâmiţării proprietăţii forestiere private. un fond de ajutor financiar şi tehnic care a permis reîmpădurirea a peste 200 000 ha terenuri proprietate privată pe cheltuiala statului. cu subscrierea voluntară de către proprietari la regimul silvic. de către un corp silvic învestit cu autoritate publică. măsuri care culminează în 1913 cu legea Audiffred de extindere a regimului forestier la pădurile departamentelor. .Legea din 1959 relativă la conservarea şi crearea de spaţii verzi în zonele construibile. În sfârşit. Dimpotrivă. asociaţiilor de ajutor mutual.dispoziţiile legii din 1954 de creare de “groupements forestiers”.In al treilea rând menţionăm că are caracter de ordine publică. Astfel.

2 Cod silvic unde se precizează că valorificarea şi recoltarea lemnului din aceste plantaţii este la latitudinea proprietarului. nu aparţinea fondului forestier. aplicarea şi mai ales controlul aplicării regimului silvic ţin de atribuţiile unei autorităţi publice. nu este inclusă în fondul forestier naţional. regimul silvic are caracter obiectiv. Prin urmare. care trebuie acceptat în integralitatea lui şi fără condiţii. Prin aceasta. regimul silvic are drept finalitate asigurarea unor servicii publice. terenul pe care au fost înfiinţate. . de către structuri publice.este legal: obiectul şi conţinutul regimului silvic sunt definite prin lege şi numai prin lege. Aceste plantaţii nu sunt supuse regimului silvic deoarece. deşi supusă unor reguli de gestionare conform normele emise de autoritatea pentru silvicultură. apartenenţa sa iniţială la fondul forestier naţional. nici proprietarul de păduri.este public: conţinutul său este determinat într-un cadru legal. În al doilea rând. învestite prin lege cu puterea de a decide asupra normelor regimului silvic.este obligatoriu: întreg fondul forestier este supus gospodăririi în regim silvic în mod obligatoriu. Aşa cum este definit în Codul silvic. Astfel. Terenurile care nu fac parte din fondul forestier naţional nu sunt supuse regimului silvic. indiferent de natura proprietăţii ori categoria juridică a terenului. De asemenea. 30 . ci statutul juridic al terenului. Astfel.a pădurilor proprietate publică. plantaţiile înfiinţate de persoane fizice sau juridice pe terenuri agricole sunt exceptate de la aplicarea regimului silvic. deoarece legea nu prevede nicăieri posibilitatea unei opţiuni sau a unei derogări unilaterale din partea proprietarului de păduri. nici administraţia publică nu pot aduce modificări conţinutului regimului silvic. chiar dacă este vorba despre păduri constituite. astfel încât părţile nu pot accepta. de exemplu. In al treilea rând. regimul silvic întruneşte următoarele trăsături juridice: . la origine.este indivizibil şi unitar: nici autoritatea forestieră. asigurarea efectelor protective ale pădurii. . Aceasta rezultă din articolul 68. regimul forestier devine în fapt regimul juridic aplicabil fondului forestier naţional. cum ar fi. ceea ce determină aplicabilitatea regimului silvic la un anumit teren împădurit nu este importanţa pădurii sau necesitatea protejării ei. Aceasta se confirmă dacă se analizează excepţiile de la regimul silvic. nu este supusă regimului silvic şi în baza aceluiaşi considerent. al. vegetaţia din afara fondului forestier naţional. . refuza sau modifica ceva prin convenţie ori contract.

deci i se vor aplica în mod corespunzător prevederile legii privind schimbarea categoriei de folosinţă şi nu va fi posibil de a-l transforma în teren construibiul sau în teren agricol. piscicolă. terenurile din cea de a doua categorie impun şi ele respectarea unor restricţii. de uz urbanistic (spaţii verzi) sau ştiinţifică (parcuri dendrologice. dar care împreună formează un masiv forestier ce depăşeşte 0. Astfel. Chiar dacă nu sunt acoperite de arbori. Între acestea. De aici rezultă câteva consecinţe: . fără a preciza nimic despre natura acestei suprafeţe.25 ha. . Codul supune regimului silvic pădurile ce depăşesc 0.25 ha. care sunt de natură a limita. un teren fără arbori amenajat în cursul procesului de exploatare a pădurii ca platformă primară rămâne teren forestier supus regimului silvic.25 ha: . definit ca fiind totalitatea pădurilor şi a altor categorii de terenuri cu destinaţie forestieră. respectiv 0. Obiectul regimului silvic Articolul 9 Cod silvic stipulează că fondul forestier este supus regimului silvic. Obiect al regimului forestier este deci fondul forestier. pot face obiect al gestionării în regim silvic: . rezervaţii de seminţe. legea distinge: a) terenurile destinate împăduririi. 2 Cod silvic.în virtutea aceluiaşi considerent. pentru terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră restricţiile în exercitarea dreptului de dispoziţie (defrişări.25 ha.nu pot fi supuse regimului silvic suprafeţe cu arbori ce nu întrunesc mărimea determinată prin lege. c) iazurile. Astfel.terenurile care nu sunt acoperite cu păduri. Destinaţia agricolă. care poate 31 . incendiere. Distingerea acestor două categorii prezintă importanţă din punctul de vedere al principalelor restricţii impuse prin regimul silvic. plantaţii efectuate în scopuri de cercetare) exclude aplicarea regimului silvic prin natura serviciilor şi produselor procurate. adică suprafeţele cu vegetaţie forestieră cu o întindere de minim 0. nu depăşesc un sfert de hectar pe proprietar.nu sunt supuse regimului silvic terenurile cu altă folosinţă decât forestieră. schimbarea categoriei de folosinţă. păşunat) sunt prioritare. de exemplu. albiile pâraielor din fondul forestier. indiferent de natura proprietăţii. în special. nu sunt supuse regimului silvic suprafeţele cu vegetaţie forestieră de pe păşunile împădurite. deoarece principala folosinţă a terenurilor nu este cea forestieră. . în sensul definiţiei de la art. Astfel. producţie ori administraţie silvică.3. exploatare fără regenerare.terenurile acoperite cu păduri. b) terenuri care servesc nevoilor de cultură. Consecinţa imediată este ambiguitatea supunerii la regim silvic a pădurilor proprietate privată care.

composesorate şi obşti grănicereşti ca proprietari privaţi de grup sau colectivi şi oraşe. 8.agenţii din corpul de control al aplicării regimului silvic. 96/1998). gospodărite în mod individual. al. 32 . Obligativitatea amenajării rămâne însă valabilă pentru pădurile proprietate a persoanelor juridice. de unităţi specializate. Rezolvarea situaţiilor ambigue enunţate mai sus vine din analiza aceloraşi texte ale Codului silvic. Proprietarii de păduri sunt statul.proprietarii şi deţinătorii de terenuri forestiere. 5 Cod silvic care spune că identificarea terenurilor care constituie fondul forestier naţiunal se face pe baza amenajamentelor silvice existente la data adoptării Codului. Administraţia forestieră reprezintă ansamblul persoanelor juridice de drept public care asigură îndeplinirea interesului general cu privire la pădure. 1 Cod silvic. într-un singur masiv.administratorii pădurilor. cu art. pe proprietar sau care nu mai dispun de amenajamente la ora actuală. admiţând implicit imposibilitatea efectuării unor operaţiuni de amenajare asupra unor suprafeţe de sub 10 ha. ca proprietar public. 9. vor apărea ca titulari ai dreptului de proprietate şi instituţii de cult. deoarece. pentru a se putea justifica scoaterea de sub regim silvic a terenurilor proprietate privată care în urma fărâmiţării au ajuns să aibă sub 0. indiferent de mărimea proprietăţii. regăsindu-se în amenajamentele silvice existente la data adoptării Codului. derogă de la dispoziţiile Codului în următoarea formulare: “pentru pădurile cu suprafeţe mai mici de 10 ha. Ordonanţa Guvernului nr. instituţii de învăţământ. In urma aplicării Legii 1/2000. obşti. Totuşi. aparţinând persoanelor fizice. .G. nu s-a aprobat nici o procedură de scoatere de sub regim silvic a unor categorii de păduri. terenurile forestiere proprietate privată sunt supuse regimului silvic. 1. în indiviziune sau individualizată. O.25 ha. . Este necesar de a se distinge între administrarea forestieră ca structură de decizie în domeniul forestier şi administraţia forestieră ca structură economică de gestionare a fondului forestier proprietate publică. comune şi municipii ca proprietari publici. Pe de altă parte. care supune întreg fondul forestier naţional regimului silvic. sau fărâmiţată. ele fac parte din fondul forestier. se întocmesc. Obiectul regimului silvic ar părea să fie definit în Codul silvic din punctul de vedere al criteriului unităţii fizice. Subiectele regimului silvic In aplicarea regimului silvic se disting mai multe categorii de participanţi: . 4. 96/1998 face compatibile noţiunile de amenajare şi regim silvic în sensul că. din combinarea art. pornindu-se probabil de la premisa că suprafaţa lor va depăşi limita de 120 ha. aparţinând unuia sau mai multor proprietari.fi unitară. şi proprietarul privat particular. al. studii sumare de amenajare” (art.

prin mediu se 33 . economisirea masei lemnoase etc. PROTECŢIA AŞEZĂRILOR UMANE 1. Controlul asupra aplicării regimului silvic în pădurile proprietate privată revine autorităţii publice centrale pentru silvicultură. 1. după cum am mai spus. Noţiunea de aşezare umană Pentru a defini cele două noţiuni este nevoie de o încadrare în terminologia generală.Administraţia forestieră cu funcţie de decizie şi control este reprezentată de autoritatea publică pentru silvicultură. regenerarea şi igienizarea pădurilor. aflată în situaţia de a face în acelaşi timp aplicarea legilor silvice şi controlul aplicării lor. individual sau constituită în asociaţii. prin structuri silvice proprii similare cu cele ale statului (art. respectiv Ministerului Agriculturii. Odată cu înfiinţarea Direcţiei de regim silvic şi a inspectoratelor silvice teritoriale pentru controlul aplicării regimului silvic situaţia revine la normal. legea nu obligă la asociere. comunelor şi municipiilor se administrează de către proprietari. Legislaţia de mediu prevede o serie de măsuri menite să asigure conservarea şi dezolvarea durabilă a fondului forestier dintre care menţionăm: interdicţia de a se reduce suprafeţele fondului forestier. în acest scop statului fiindu-i recunoscut un drept de preemţiune în cazul vânzărilor de terenuri forestiere. indiferent de proprietar. controlul respectării regimului silvic s-a realizat de către Garda forestieră. şi nici nu prevede la ora actuală măsuri stimulative de asociere a proprietăţilor forestiere particulare (scutire de impozite. creşterea suprafeţei fondului forestier. Administrarea fondului forestier proprietate publică a oraşelor. 12. respectiv inspectoratele silvice teritoriale. Administraţia forestieră ca structură economică de gestionare a fondului forestier este reprezentată de Regia Naţională a pădurilor pentru fondul forestier proprietate publică. Administrarea proprietăţilor forestiere particulare se poate face de către proprietarii acestora. Administrarea fondului forestier proprietate publică a statului se face prin Regia Naţională a Pădurilor. VII. In perioada 1991-1993. credite cu dobândă redusă pentru investiţii forestiere etc. In afara prevederilor referitoare la restituirea proprietăţilor forestiere indivize. 96/1998). Alimentaţiei şi Pădurilor. controlul aplicării regimului silvic a rămas la latitudinea administraţiei forestiere. separarea actului de aplicare a legii de actul de control al aplicării. şi anume. în sensul că se respectă un principiu fundamental. respectiv ministerul de resort şi de structurile sale din teritoriu.). În primul rând. CAP. şi de structurile ce vor fi create pentru gospodărirea pădurilor proprietate particulară ori colectivă la finalizarea procesului de restituire. O. al.G. După desfiinţarea acesteia.

Nişa umană. În dreptul mediului interesează primele două. Conceptul este utilizat în special în relaţie cu poluarea produsă de om. mediu construit sau artificial şi mediu social. Surse de poluare din nişa umană sunt constituite din deşeuri rezultate din activitatea industrială a omului şi deşeuri proprii existenţei umane (dejecţii. O aşezare umană include construcţii de locuinţe. totalitatea creaţiei materiale a omului şi poate fi împărţit în două mari obiective: aşezări umane şi construcţiile din afara acestor aşezări. apă. alcătuiri antropice în care majoritatea transformărilor de materie. construcţii publice. definit ca totalitatea locuinţelor de pe glob. viaductele. Conceptul de mediu artificial priveşte în sens larg întreaga tehnosferă. valorile materiale şi spirituale. tot ceea ce creează omul în mod artificial trebuie să corespundă cerinţelor protecţiei mediului. produce efecte în continuă creştere datorită diversificării deşeurilor produse. materii organice şi anorganice. „La protection du cadre de la vie” presupune raportarea le nevoile umane. cadre de la vie include elementele din definiţia aşezărilor umane dintr-o altă perspectivă. mult lărgită. podurile). pieţe şi străzi. barajele. Se compune din două elemente : aşezări umane şi tot ceea ce este creat de om în afara aşezărilor umane ( construcţii şi lucrări realizate de om şi aşezate dincolo de perimetrul comunelor şi oraşelor : şoselele. fiinţa umană este reperul acestei definiri fiind centrul eforturilor pentru creearea unui mediu de viaţă sănătos. sol. subsol. energie şi informaţie este realizată de om. ca sursă de poluare. Tocmai de aceea. cadavre) rezultate din activitatea fiziologică. Aşezările umane sunt sisteme ecologice complexe (ecosisteme) create de populaţiile umane. instituţii private. fiinţele vii. În dreptul francez nu există noţiunea de protecţie a aşezărilor umane deoarece 34 . toate invenţiile şi descoperirile. condiţiile care pot influenţa viaţa omului etc. căile ferate. aspecte caracteristice ale peisajului. care sunt supuse unei protecţii juridice complexe atât pe plan intern cât şi pe plan internaţional. cel de nişă umană. unde procesele naturale de autopurificare sunt limitate. calitatea vieţii. Aşezările umane există sub forme extrem de diverse. în perspectiva sarcinilor protecţiei mediului. straturi atmosferice. În dreptul francez.înţelege ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aer . platforme industriale. sistemele naturale în interacţiune. autostrăzile. Mediul artificial sau „mediul civilizat” este mediul creat de mintea şi mâna omului. În literatura de specialitate apare un alt termen. locuri de odihnă şi agrement adică tot ceea ce se găseşte în interiorul graniţelor administrative ale localităţii şi este creat de om. creşterii cantităţii de deşeuri şi aglomerării nişelor individuale în marile oraşe. În documentele internaţionale se obişnuieşte să se împartă mediul uman în : mediu natural. toate ramurile ştiinţei şi tehnicii trebuie să prefigureze perspectivele vieţii şi activităţii oamenilor. Mediul natural împreună cu mediul artificial constituie mediul în care omul trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea.

Importanţa Conferinţei constă în elaborarea unei strategii globale asupra protecţiei mediului pornind de la constatarea caracterului limitat al resurselor. desfăşurată la Stockholm între 5 şi 16 iunie 1972 a reprezentat prima acţiune globală organizată pe plan mondial. rezultă funcţii şi structuri care împreună configurează modul de viaţă rural. fiind avansat în cadrul Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare în 1987 prin raportul Burtland sau „Viitorul nostru comun” al prim-ministrului norvegian. Statele care au semnat Declaraţia de la Rio asupra Mediului şi Dezvoltării sunt obligate să ia măsuri imediate şi drastice pentru a asigura protecţia. creşterii accelerate a populaţiei. A urmat acţiunea UNESCO din 17 – 21 noiembrie 1972 finalizată prin Convenţia privind moştenirea culturală şi naturală mondială. spre deosebire de cele naturale. exploziei urbane. vatră şi moşie. Conceptul de dezvoltare durabilă Conferinţa Naţiunilor Unite pentru mediul uman. a publicului larg. Pe plan mondial a existat o preocupare constantă pentru unificarea eforturilor specialiştilor în vederea cunoaşterii regionale şi globale a mediului . Conceptul de dezvoltare durabilă a pătruns recent în limbajul şi conştiinţa specialiştilor. Din fiecare din cele două componente ale ecosistemului rural. managementul şi dezvoltarea durabilă a mediului în conformitate cu prevederile Agendei 21. desfăşurată la Rio de Janeiro între 3 şi 14 iunie 1992. 2. concretizată prin locul de concentrare a locuinţelor (vatra) cât şi prin locul de muncă (moşia). Ambele componente constituie o singură unitate teritorială delimitată de hotarul obştii săteşti. Acest mod de viaţă generează resurse şi nevoi specifice. prin urmare unele caracteristici ce trebuie extrase din contextul general al protecţiei aşezărilor umane. calitatea construcţiilor etc). Deşi face parte din ecosistemele artificiale. Prin urmare capitolul „protection du cadre de la vie” rezumă probleme referitoare la poluarea vizuală (publicitate.problemele principale ale protecţiei cadrului de viaţă beneficiază de capitole separate (colectarea deşeurilor. 35 . Există o distincţie importantă care trebuie făcută din start între aşezările urbane şi cele rurale. doamna Gro Harlem Bruntdland. Aşezările rurale se înfăţişează ca o dublă realitate teritorială. adică colectivitatea respectivă în raport cu mediul înconjurător şi sistemul de aşezări rurale şi urbane. dispariţiei unor specii. Strategia globală în domeniul protecţiei mediului şi asigurării dezvoltării sale durabile a fost elaborată în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite asupra Mediului şi Dezvoltării. aspectul general al construcţiilor) şi poluarea fonică. ecosistemul aşezării rurale poate fi considerat ca o parte a agroecosistemului întrucât existenţa lui este determinată de producţia primară şi secundară a acestor componente ale biosferei. extensiunii şi intensificării poluării. ca şi numeroase alte acţiuni organizate de ONU sau UNESCO.

Rezolvarea problemelor ridicate de dezvoltarea durabilă trebuie să se facă în legătură cu alte ţări deoarece dezvoltarea tehnologică necesară pentru o dezvoltare durabilă nu poate fi realizată într-o singură ţară. Dezvoltarea durabilă este un proces lent de schimbări care permit folosirea pe termen lung a mediului înconjurător pentru ca dezvoltarea economică să fie posibilă în acelşi timp cu coresponsabilizarea şi cooperarea individuală sau prin societăţi comerciale. locuire. instituţii internaţionale) confruntat cu ameninţările globale (inegalitate socială. În literatura franceză de specialitate definiţia dată conceptului de raportul Burtland este completată cu următoarele precizări: pentru a se ajunge la un rezultat viabil. Ministerul Ecologiei şi Dezvoltării Durabile precizează: modurile de producţie şi consum trebuie să respecte mediul uman sau natural şi să permită tuturor locuitorilor Terrei să-şi satisfacă nevoile fundamentale de alimentaţie. întreprinderile şi societatea civilă trebuie să colaboreze pentru a reconcilia cele trei domenii care au foat ignorate mult timp: economia. ecologia şo socialul. echitabilă din punct de vedere social şî tolerabilă din punct de vedere ecologic. pierderea biodiversităţii). dezvoltarea durabilă presupune luarea acelor măsuri în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriale care să nu afecteze posibilităţile generaţiilor viitoare de a se servi de aceste zone. schimbări climatice. întreprinderi. guverne. Pe termen lung nu va exista dezvoltare durabilă dacă nu este eficientă din punct de vedere economic.Dezvoltarea durabilă este acea dezvoltare care satisface nevoile prezentului fără a compromite şansele generaţiei viitoare de a-şi satisface la rândul lor aceste nevoi. mediu sănătos. muncă. echitatea socială. Din punct de vedere al protecţiei aşezărilor umane. colectivităţi teritoriale. educaţie. Schimbările suferite de mediul înconjurător trebuie să se reflecte în strategiile de dezvoltare ale firmelor şi întreprinderilor. Dezvoltarea durabilă are drept obiectiv găsirea unui spaţiu al interacţiunii dintre cele patru sisteme: economic. Strategia dezvoltării durabile presupune combinarea şi organizarea în timp a ansamblului metodelor şi mijloacelor alese pentru realizarea unui scop prestabilit. statul. rentabilitatea economică. uman. 36 . După cum sublinia Jaques Chirac în discursul de la Johannesburg dezvoltarea durabilă presupune o schimbare în comportamentul fiecăruia (cetăţeni. riscuri industriale şi sanitare. Din punct de vedere al Uniunii Europene se adaugă la definiţia clasică a dezvoltării durabile sublinierea că o dezvoltare pe termen lung nu este viabilă decât conciliind trei aspecte indisociabile: respectul pentru mediul înconjurător. ambiental şi tehnologic într-un proces dinamic de funcţionare.

După îndelungate perioade când „cultura” era opusă „naturii”. În sfârşit. Conferinţă care a încercat promovarea unei politici mondiale în domeniul protecţiei mediului. dar. fără însă a înlătura îngrijorările vizând rezervele mondiale limitate şi preocupările de a căuta noi alternative. Pe plan internaţional. "creşterea zero". Criza energetică atât de suprasolicitată. din noiembrie 1972 s-a semnat Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial. Parlamentul European şi Curtea de Justiţie . Desfăşurată la Vancouver (Canada) între 31 mai şi 12 iunie 1976. o reconciliere între cele două elemente ale patrimoniului uman. Mai mult chiar. Există patru instituţii care se ocupă de aplicarea politicii mediului înconjurător pe plan european: Comisia Europeană.3. Momentul 1972 poate fi considerat punctul de plecare pentru o politică europeană unitară în ceea ce priveşte mediul înconjurător. lansând în 1970 programul special intitulat „Omul şi biosfera” ( Man and Biosphere . Principiile fundamentale ale protecţiei mediului şi dezvoltării durabile au fost enunţate la Conferinţa de la Rio de Janeiro în 1992. reprezentând un moment de referinţă în istoria acestei discipline. cultural şi natural. varianta sa "creşterea sub zero" se manifestă din plin în Europa de Est aflată in tranziţie. În cadrul Conferinţei Generale UNESCO de la Paris. o gamă largă de proiecte au fost iniţiate de ONU prin intermediul organismelor sale specializate. lumea s-a mondializat în ritm accelerat. Astfel. documentul realizează. document în care sunt enunţate principiile după care omenirea trebuie să se conducă în relaţiile interumane precum şi în cele dintre om şi natură. şi în unele ţări în curs de dezvoltare. pur si simplu. Consiliul de Miniştri. UNESCO o acordat o atenţie deosebită studiului interacţiunilor dintre om şi biosferă. ţărănimea a devenit mai în toate ţările minoritară şi s-a "urbanizat" în modul său de viaţă şi de gândire. întrun anumit sens.MAB). a fost relativ repede depăşită. din care cel mai important este : „Declaraţia de Principii” sau Carta Pământului. Astfel. reprezentând 134 de ţări. enunţată şi promovată de "Clubul de la Roma" a devenit o realitate ţările industrializate. abandonate. prima conferinţă a ONU privind habitatul şi aşezările umane a reunit aproape 9000 de delegaţi. iar "sfidările" trecutului au fost depăşite ori. Cadrul legal al protecţiei aşezărilor umane Pentru a percepe mai bine contextul şi perioada în care s-au luat primele măsuri pentru protecţia aşezărilor umane este nevoie de o scurtă introducere a cadrului internaţional şi european de protecţie a mediului. Ea s-a concentrat mai ales pe identificarea unor soluţii tehnice în special pentru problemele legate de asigurarea dreptului la locuinţă. În cadrul conferinţei au fost adoptate o serie de documente. reunind protecţia patrimoniului cultural cu cea a patrimoniului natural. poate în primul rând. Următorul pas iniţiat de ONU s-a intitulat Habitat I. Douăzeci de ani mai târziu. 37 .

rolul cel mai important îl are Codul Mediului.Charte de l’Environnement. funcţionează şi alte reglementări conţinute de alte coduri ( Code de l’Urbanisme. nu conţine dispoziţii cu privire la mediu. Pe lângă Codul Mediului.195/2005).). Toate aceste evenimente internaţionale au avut repercursiuni pe termen lung asupra cadrului legal intern de protecţie a mediului. trebuiau să se stabilească. În plus. La nivel local funcţionează reglementări de protecţie a mediului adoptate de prefecturile generale şi de consiliile locale. creearea cadrului legislativ pentru protecţia mediului cunoaşte o succesiune de etape.Iniţiativa de la Vancouver a fost continuată la Istanbul. etapa 1944-1972. legi care consacră principii noi precum principiul precauţiei în luarea deciziilor. ce include treptat toate noile reglementări referitoare la protecţia mediului adoptate sub formă de legi ordinare de Parlamentul francez. o adevărată administraţie a mediului. 137/1995 şi Ordonanţa de urgenţă nr. să se confrunte experienţele naţionale şi locale. principiul „poluatorul plăteşte”. În domeniul protecţiei mediului. Etapa 1930-1944. în februarie 2005 a fost anexată Constituţiei franceze o „Cartă a Mediului”. să mobilizeze numeroşii actori implicaţi în această privinţă. Dreptul francez este structurat pe un sistem de coduri ( 59 la număr în prezent). Code du Patrimoine etc. „Summitul mondial al oraşelor” sau Habitat II. 38 . Astfel. este etapa în care se adoptă prima lege privind protecţia mediului înconjurător ( 20 iunie 1973). când se adoptă o serie de măsuri de protecţie a fondului forestier şi a celui cinegetic. În România. Fiecare cod are o parte legislativă şi o parte reglementară ( de procedură). când se iau primele măsuri de protecţie a mediului ( legea pentru pădurile de protecţie şi înfiinţarea primului parc naţional). având valoare constituţională. în 1996. Autoritatea centrală o reprezintă Ministerul Mediului a cărui activitate se bazeză pe legi. statul francez a creat începând din anii şaptezeci. principiul prevenirii riscurilor ecologice. creearea sistemului de monitorizare integrată a mediului etc. care precizeză principiile fundamentale ale protecţiei mediului. să regândească cooperarea internaţională. Code Rural. planuri de acţiune care să răspundă la două întrebări esenţiale: cum să asigurăm pentru toţi o locuinţă decentă şi cum să promovăm o dezvoltare viabilă pe termen lung. etapa 1989-2008. coduri care regrupează legislaţia pe un anumit domeniu. În această perioadă au fost adoptate două legi privind protecţia mediului ( Legea nr. În final. Code de l’Environnement este o colecţie legislativă actualizată permanent. etapa 1973-1989. când necesitatea protecţiei mediului a fost înscrisă în Constituţia din 1991 ( articolul 134). deşi Constituţia franceză datând din 1958. etapă care poartă amprenta Conferinţei de la Stockholm. avea un scop bine precizat: să definească politicile urbane pentru secolul XXI. decrete şi circulare. deopotrivă la nivel mondial şi naţional.

349 din 21 aprilie 2005 privind depozitarea deseurilor. 856 din 16 august 2002.Legea privind calitatea în construcţii. In cadrul măsurilor (inclusiv juridice) care vizează protecţia naturii un accent deosebit trebuie pus pe măsurile preventive şi de reconstrucţie ecologică. . aprobată prin Legea nr.Legea nr. a florei şi faunei sălbatice.Legea nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. . inclusiv deşeurile periculoase. 124 privind prevenirea. De aceea prin legislaţia de mediu trebuie stabilite o serie de condiţii exigente în care să se desfăşoare orice activitate care prezintă factori de risc pentru mediu. actele normative enumerate mai jos conţin elemente semnificative pentru modul de protejare a aşezărilor rurale în ţara noastră: . In dreptul mediului normele juridice trebuie să contribuie la realizarea unui scop concret. NOŢIUNEA.Hotărârea nr. . privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile. . 462 din 18 iulie 2001.Ordonanţa Guvernului nr.413 din 26 iunie 2002. PARTICULARITĂŢILE SI FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE PENTRU DAUNE ECOLOGICE 1. aceasta şi pentru faptul că în dreptul mediului nu există încă o instituţie a răspunderii ecologice cu rol.Hotărârea Guvernului nr. . în principal. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate. reducerea şi controlul poluării mediului cu azbest din 30 ianuarie 2003. conservarea habitatelor naturale. aprobată prin Legea nr. fiind distrus nu mai poate fi readus în stare normală. de cele mai multe ori. .Hotărâre nr. Noţiunea de răspundere în dreptul mediului Problema răspunderii juridice pentru pagubele produse prin deteriorarea factorilor de mediu a fost timid abordată în doctrină şi practica judiciară.756 din 6 decembrie 2006 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot in mediu produs de echipamente destinate utilizarii in exteriorul cladirilor. . menţinerea şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pe Terra. 10/1995.Hotărârea Guvernului nr. De multe ori. de prevenire şi de reparare a prejudiciilor cauzate mediului. 422 privind protejarea monumentelor istorice din 18 iulie 2001. aplicarea unor sancţiuni (aspre chiar) nu este suficientă pentru a împiedica deteriorarea factorilor de mediu.Pentru problematica abordată. Avem în vedere în primul 39 . constând în prevenirea poluării de orice fel. CAP.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. . 43/1997 privind regimul drumurilor. fiindcă mediul. VIII. nr. 1.

vinovat de deteriorarea factorilor de mediu. legislaţia de mediu trebuie să aibă şi caracter sancţionator. cât şi în sarcina funcţionarului public sau a oricărei alte persoane fizice sau juridice care. bursele de poluare etc. De asemenea. de asemenea. ca o garanţie a reparării prejudiciilor aduse mediului o reprezintă diversele fonduri ce se constituie – anticipat – pentru ameliorarea diverşilor factori de mediu. diversele sisteme de asigurare care funcţionează în această materie. să garanteze un mediu sănătos şi să evite pe cât posibil acţiunile cu risc de poluare. fondul de protecţie a vânatului. agenţii economici. primele de împădurire. Ele trebuie să cuprindă şi dispoziţii care să facă posibilă repararea prejudiciilor cauzate prin poluare mediului şi oamenilor. Răspunderea juridică în această materie vizează nu numai sancţionarea celor care se fac vinovaţi de poluarea factorilor de mediu sau a celor care. deşi nu produce poluarea mediului. Considerăm că rolul pe care trebuie să-l joace legislaţia în vederea protecţiei factorilor de mediu este în primul rând unul preventiv. fondul apelor. Ca o caracteristică a dreptului mediului menţionăm faptul că în această materie răspunderea juridică intervine atât în cazul în care s-a produs un prejudiciu prin deteriorarea factorilor de mediu cât şi în situaţia în care deşi nu s-a poluat mediul au fost totuşi săvârşite fapte ilicite care contravin normelor de dreptul mediului. răspunderea juridică va cădea atât în sarcina poluatorului. impunându-se după părerea noastră pedepse mai aspre decât cele 40 . mai cuprinzător. subvenţiile şi detaxările. deşi nu deteriorează prin acţiunea lor mediul. normele de dreptul mediului trebuie să aibă şi caracter reparator. Putem spune astfel că în dreptul mediului noţiunea de răspundere juridică are un sens mult mai larg. încalcă legislaţia de mediu.rând procedura de autorizare a activităţilor economice şi sociale cu impact asupra mediului şi răspunderea privind studiul de impact. fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic. ca să nu mai vorbim că de multe ori este imposibilă readucerea factorilor de mediu în starea iniţială. avem în vedere şi alte pârghii – economice şi fiscale – de protecţie a mediului cum ar fi: politica preţurilor în favoarea conservării mediului. Totodată. în mod firesc. este mult mai uşor şi mai puţin costisitor să se prevină producerea unui prejudiciu decât repararea lui. De asemenea. dar şi luarea şi respectarea de către persoanele sau organele de stat. fondul de ameliorare a fondului funciar. la parametrii normali. organismele guvernamentale şi neguvernamentale trebuie să adopte o conduită care să asigure. Aşa cum se cunoaşte. de mare utilitate. Deci. fapte care pot crea condiţii propice producerii poluării. Menţionăm în acest sens: fondul naţional de mediu. instituţiile publice sau private a tuturor măsurilor care contribuie la asigurarea condiţiilor optime în care se desfăşoară toate activităţile economice şi sociale astfel încât riscul de poluare să fie minim. Oamenii. In acest sens. şi. prin faptele săvârşite încalcă legislaţia mediului.

care sunt prevăzute în prezent mai ales în cazul unor fapte prin care sunt afectaţi grav, uneori ireversibil, diverşi factori de mediu. In vederea conservării şi protecţiei mediului, în cazul săvârşirii unor fapte ilicite prin care s-au adus prejudicii mediului sau oamenilor, considerăm oportună lărgirea sferei de persoane şi organe cărora legea le conferă legitimitate procesuală activă, fiind incluse aici şi organismele neguvernamentale, care după cum se ştie joacă un rol deosebit în a sensibiliza opinia publică şi factorii de decizie în legătură cu pericolul pe care îl prezintă pentru mediu diverse activităţi umane cu factor de risc. 2. Particularităţile răspunderii în dreptul mediului Considerăm că cele mai interesante aspecte specifice prezintă răspunderea în dreptul mediului în privinţa condiţiilor în care aceasta operează. In acest sens, considerăm că în primul rând responsabilitatea privind protecţia medului revine statului (reprezentat de organele sale specializate). Astfel, statul recunoaşte tuturor persoanelor dreptul la un mediu sănătos, în acest sens asigurând unele garanţii, inclusiv dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit (art. 5 din Ordonanţa de urgenţă 195/2005). Responsabilitatea privind protecţia mediului revine în egală măsură autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale. Au atribuţii în scopul protecţiei factorilor de mediu şi răspund juridic în cazul în care nu duc la îndeplinire aceste sarcini: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Educaţiei si Cercetării, Ministerul Transporturilor, Ministerul de Interne, etc. Cele mai multe atribuţiuni în scopul protecţiei mediului revin, în mod firesc, Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, care este autoritatea centrală pentru protecţia mediului, şi pe plan local Agenţiilor teritoriale pentru protecţia mediului. Aceste autorităţi vor răspunde, de asemenea, în cazul în care nu-şi îndeplinesc atribuţiile stabilite prin lege în domeniu, sau nu iau măsurile ce se impun în scopul evitării oricărei situaţii de natură să ducă la deteriorarea factorilor de mediu. In cazul în care se aduc prejudicii mediului prin poluare, evident că va fi tras la răspundere autorul faptei ilicite, deci poluatorul. Acesta poate fi persoană juridică sau persoană fizică. Trebuie spus că în domeniului dreptului mediului răspunderea poate fi antrenată atât “pentru faptele poluante”, cât şi pentru fapte nepoluante. Astfel, dacă o persoană fizică sau juridică desfăşoară o activitate prin care se produce poluarea efectivă a mediului va răspunde – după caz – contravenţional sau penal şi va fi, de asemenea, obligată să repare prejudiciul ecologic astfel produs. De exemplu, infracţiunea de braconaj se pedepseşte cu închisoare sau amendă aşa cum prevede art. 35 din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului, nr. 103/1996, la care se adaugă obligaţia de a suporta 41

cuantumul despăgubirilor pentru pagubele cauzate prin fapta respectivă, stabilit potrivit anexelor 1 şi 2 ale legii menţionate. De asemenea, răspunderea juridică este antrenată şi ca urmare a săvârşirii unor fapte prin care, chiar dacă nu este poluat mediul, sunt încălcate norme de dreptul mediului, aceasta putând duce în cele din urmă la situaţii care favorizează producerea de daune ecologice. De pildă, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală, prezentarea, în lucrările privind evaluarea de mediu, evaluarea impactului asupra mediului, a bilanţului de mediu sau a raportului de amplasament, a unor concluzii şi informaţii false (Art.98 alin.2 pct.8 din Ordonanţa de urgenţă nr.195/2005, privind protecţia mediului). Deci, răspunderea juridică va fi antrenată numai ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite, fie că este vorba de o faptă poluantă, fie de o faptă nepoluantă. Pentru a răspunde juridic, de cele mai multe ori trebuie să se fi produs şi un prejudiciu, în cazul nostru o daună ecologică. In dorinţa de a defini noţiunea de daună ecologică apare întrebarea: cine poate fi considerată victima unui prejudiciu ecologic, omul sau mediul său? In sens larg, dacă vom considera că omul face parte din mediu, este un element al acestuia, nu greşim dacă spunem că victima poluării, a oricărei acţiuni distructive este mediul în ansamblul său, ori anumiţi factori afectaţi. Oricum omul, direct sau indirect, va fi victima unui prejudiciu ecologic şi putem spune chiar că de cele mai multe ori omul este totodată nu numai victimă ci şi autorul degradării factorilor naturali ai mediului. O altă condiţie a răspunderii juridice – în general – o constituie culpa, vinovăţia. In dreptul mediului problema vinovăţiei capătă, din ce în ce mai evident, noi valenţe, în sensul că în această materie se impune trecerea de la răspunderea subiectivă la răspunderea obiectivă – fără culpă. Până la adoptarea fostei legi a protecţiei mediului, nr. 137/1995, culpa făcea parte – cu unele excepţii - din condiţiile de dovedit de către victimă pentru obţinerea reparării prejudiciului suferit. In continuare vom prezenta succint considerentele în baza cărora credem că s-ar putea face trecerea de la răspunderea subiectivă la cea obiectivă, independentă de culpă. Ideea de răspundere obiectivă în legislaţia mediului s-a făcut în momentul în care, puse în faţa problemelor curente şi din ce în ce mai complexe ale protecţiei mediului şi ale reparării daunelor cauzate de activităţi industriale, jurisprudenţa şi doctrina au constatat deopotrivă insuficienţa dreptului comun în materia răspunderii. In 1978 Giles Martin, în lucrarea Le droit de l’environnement – de la responsabilité pour faits de pollution, au droit de l’environnement, vorbea despre inadaptarea condiţiilor de angajare a responsabilităţii pentru fapte de poluare şi 42

despre spulberarea fundamentelor tradiţionale ale răspunderii în cazul faptelor de poluare (“l’éclatement des fondements traditionels de la responsabilité juridique”). El remarca inadaptabilitatea principiilor de drept civil sub două aspecte: - pe de o parte, principiile de bază ale răspunderii civile, nu mai permit explicarea soluţiilor pe care jurisprudenţa le-a reţinut pentru a face faţă problemelor grave şi urgente ivite din poluare; - pe de altă parte, aceleaşi principii, care continuă să prezideze reglementarea litigiilor, sunt o frână în rezolvarea de soluţii mai eficace, susceptibile de a regla conflictele de drept şi de a proteja mediul. Deşi victima are posibilitatea de alegere între responsabilitatea pentru culpă, teoria tulburărilor de sănătate sau răspunderea pentru fapta lucrului, nu întotdeauna natura prejudiciului corespunde elementelor teoriei. Iată câteva din criticile ridicate de diverşi autori teoriilor invocate cel mai adesea în susţinerea răspunderii pentru fapte de mediu: Teoria “bunei vecinătăţi”. Apărută ca urmare a unei hotărâri a Curţii de casaţie franceze în 1844 cu privire la un caz de poluare industrială, are la bază ideea că dezvoltarea societăţii impune fiecăruia un anumit număr de inconveniente, printre care şi un anume grad de poluare fonică, chimică, estetică etc. Dincolo de acest “prag” stabilit de regulă pe cale administrativă, prin autorizaţiile de funcţionare, dar şi prin cutuma sau obiceiul local, inconvenientele devin anormale, susceptibile de “tulburare de vecinătate”. Antrenarea responsabilităţii rămâne la larga apreciere a judecătorului, obligat a se pronunţa cu privire la caracterul real şi anormal al “inconvenientului”. Formulările sunt confuze şi contrarii, anormalitatea ataşându-se fie prejudiciului, fie tulburării de vecinătate, fie inconvenientului. A fost chiar arătat că anormalitatea aplicată prejudiciului a dus la perpetuarea anumitor poluări considerate ca normale, de unde o ezitare asupra alegerii tehnice celei mai adecvate şi defavorizarea victimei care se sprijină pe această teorie în acţiunea în repararea prejudiciului. De altfel, atunci când tribunalele resping acţiunea în responsabilitate a reclamantului pe motiv că inconvenientul nu depăşeşte inconvenientele obişnuite de vecinătate, ele afirmă două lucruri: pe de o parte că dauna şi prejudiciul există, pe de altă parte, că el nu prezintă caracteristicile suplimentare cerute în materie. In măsura în care “tulburarea de vecinătate” are la bază voinţa de a produce daune a celui ce exploatează o instalaţie sau îşi exercită în oricare al mod dreptul său de proprietate, “tulburarea de proprietate” este vecină cu abuzul de drept. Criteriul de distingere este în acest caz intenţia de a produce daune, rea voinţa exploatantului instalaţiei sau proprietarului. Teoria riscului, întrebuinţată pentru explicarea răspunderii obiective, fără culpă, mai întâi pentru formele prevăzute de legea civilă (cum ar fi răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri) şi apoi pentru a susţine 43

In acelaşi context se înscrie şi legea germană a responsabilităţii cu privire la mediu. sau chiar înainte ca aceasta să debuteze. Ideea de inconvenient anormal este susceptibilă să susţină teoria riscului. pentru tot ceea ce reprezintă “pericol”: dacă se reţine pericolul ca fundament al teoriei riscului. Riscul de activitate şi răspunderea pentru risc ar urma să fie antrenate automat de îndată ce prejudiciul depăşeşte limita considerată normală (cea autorizată sau cea conformă cu obişnuinţele locale).necesitatea răspunderii obiective pentru daune aduse mediului. atâta vreme cât activitatea instalaţiei este conformă autorizaţiilor emise. a “riscului prevăzut” sau a autorizaţiei eliberate. spun că teoria de risc are aplicabilitate eficientă. deci generatoare de inconveniente normale de vecinătate. industriaşul ce instalează o uzină nu îşi asumă un risc eventual de a incomoda vecinii. obligând la anumite demersuri administrative de autorizare pentru a face proba unei preocupări de prevenire a producerii riscului sau de limitare a efectelor sale negative. O serie de autori francezi. se ştie că prejudiciul va exista cu siguranţă. în scopul protejării victimelor oricăreia dintre aceste activităţi. el nu va fi nici eventual. Stark consideră că daunele normale nu ar fi cauzate “fără drept” atâta vreme cât acestui “drept de a dăuna normal” îi corespunde obligaţia cutumiară de a suporta anumite inconveniente inerente vecinătăţii. Acesta instituie prezumţia de exonerare de răspundere. Majoritatea legislaţiilor de mediu au promovat o listă de activităţi “cu risc pentru mediu”. ibi onus. In ultimii ani în doctrina românească unii autori au acceptat teoria riscului. ci ştie cu siguranţă că acest lucru se va produce. M. deoarece s-a obiectat că există lucruri care nu aduc nici un profit. numai exploatanţii unor instalaţii periculoase ar trebui să fie responsabili pe această bază. Cu atât mai mult inconvenientul nu poate fi invocat în cazul “preexistenţei poluatorului” care transferă asupra victimei riscul de a se fi expus în mod imprudent unor inconveniente prin instalarea sa în apropierea instalaţiei poluante. este fundamentată pe ideea că cel care beneficiază de avantajele unei activităţi trebuie să suporte şi riscurile acestei activităţi – ubi emolumentum. nici probabil. deci care nu dau naştere la nici o reparaţie. 44 . care înlocuieşte principiul răspunderii pentru culpă cu principiul răspunderii pentru risc. dar au refuzat să recunoască riscul întemeiat pe profit. Acestor argumentări li s-a răspuns că nu se poate vorbi de risc atâta vreme cât încă de la începutul activităţii. pe de altă parte exonerarea parţială sau totală de răspundere când aceste activităţi s-au desfăşurat în limitele “inconvenientelor normale”. cu toată reala labilitate a acestei noţiuni. conturând o teorie a riscului fundamentată pe riscul de activitate. Raportat la fapte. Exemplele citate sunt o imagine a celor două tendinţe existente în dreptul mediului: pe de o parte incriminarea tuturor activităţilor de riscuri sau periculoase. deşi omul se foloseşte de ele.

In dreptul civil român. Dacă finalitatea răspunderii penale este pedepsirea vinovatului şi prevenirea faptelor ilicite grave. s-ar putea dovedi mai adecvată decât teoria tulburărilor de activitate. partea responsabilă civilmente nu are decât rolul de a asigura părţii păgubite repararea daunei”. reflectat în consecinţe mai puţin grave sub aspectul răspunderii. Spre deosebire însă de infracţiuni. ca şi pentru răspunderea comitentului pentru prepus. se va face recurgându-se la formele cunoscute ale răspunderii: civilă. stabilirea răspunderii juridice. în funcţie de caracterul normei încălcate. nu poate lăsa totuşi victimele acestor daune fără despăgubiri. teoria de cea mai mare audienţă este cea a fundamentării răspunderii obiective a păzitorului juridic sau a comitentului pe ideea de garanţie privind riscul de activitate. de dreptul mediului. autorul direct sau responsabil al faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu este obligat la repararea daunei. Nu se poate vorbi de o protecţie a drepturilor fiecăruia pentru ele însele. compromisul impus în angajarea responsabilităţii de necesitatea acceptării unor daune aduse mediului şi persoanelor. este obligat la repararea prejudiciului. de natura şi de periculozitatea faptei săvârşite şi de consecinţele acesteia.Teoria garanţiei. Ideea de garanţie preia integral această finalitate: culpabil sau nu. la care se adaugă. pericolul lor social este mai redus. 3. aşa cum spuneam. Altfel spus. Până atunci însă. contravenţională. înseamnă a accepta sacrificiul drepturilor victimei contra unei compensaţii financiare. disciplinară sau materială după caz. ci pentru un interes social general. răspunderea specială. care prezintă un anumit grad de pericol social. Dincolo de ideea de suportare a unui risc sau a unor inconveniente. Răspunderea contravenţională este antrenată ca urmare a săvârşirii unor fapte ilicite. teoria garanţiei ar fi cea mai adaptată necesităţilor societăţii din punctul de vedere al victimei. pentru răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri. penală. în cazul în care se constată încălcări ale normelor de dreptul mediului. Obligând pe vecin la repararea daunei. numite contravenţii. Această tendinţă este clară în reglementarea activităţilor nucleare: titularul activităţii răspunde obiectiv. specifică acestei ramuri de drept. răspunzând pentru fapta altuia sau pentru fapta proprie. aşa intitulata “răspundere ecologică”. 45 . Însoţită de un sistem adecvat de asigurări de răspundere civilă impunerea teoriei garanţiei ca fundament al răspunderii pentru daune aduse mediului. finalitatea răspunderii civile delictuale constă în principal în repararea daunei sau a prejudiciului. “în ultimă instanţă. Formele răspunderii juridice pentru daune ecologice In domeniul protecţiei factorilor de mediu se observă tot mai evident încercarea de a se crea o răspundere specială. fără a-i impune încetarea activităţii cauzatoare de prejudicii.

privind protecţia mediului. aşa că pentru moment vom sublinia numai câteva particularităţi ale răspunderii penale în acest domeniu.1 pct.195/2005. 96 şi 97. Ordonanţa de urgenţă nr. nerespectarea regimului special al unor activităţi stă la baza incriminării drept contravenţii a unor fapte ce aduc atingere mediului în mod indirect. de către cei cărora li s-a recunoscut un drept de folosinţă a apei sau de către deţinătorii de lucrări. reglementează contravenţiile în art. a apelor. Unul dintre instrumentele de bază în examinarea licitului şi ilicitului contravenţional îl constituie autorizaţia de mediu sau acordul de mediu. care pot fi fapte prin care se aduce atingere factorilor de mediu sau sănătăţii oamenilor. De unde alegerea nu tocmai dificil de făcut între realizarea corespunzătoare a lucrărilor de întreţinere şi asumarea răspunderii contravenţionale. In legislaţiile unor ţări europene sunt stabilite amenzi speciale sub forma “plăţii pentru poluare”. ale cărei limite minime şi maxime sunt prevăzute de lege diferenţiat. In prevederea legii române cuantumul amenzilor fiind fix. se ridică problema asigurării finalităţilor preventive şi punitive în condiţii de inflaţie. o serie de legi speciale. neîntretinerea corespunzatoare a malurilor sau a albiilor în zonele stabilite.Caracterul administrativ al dreptului mediului deschide largi perspective răspunderii contravenţionale. hotărâri de guvern şi ordonanţe de urgenţă prevăd sistematic fapte considerate contravenţii. Răspunderea penală poate fi şi ea antrenată în cazurile în care se săvârşesc infracţiuni în domeniul raporturilor de dreptul mediului. în afara dificultăţilor materiale ale unei asemenea întreprinderi pretenţioase şi de durată. De asemenea. Forma de bază a răspunderii contravenţionale este amenda. Alături de acestea.10 din Legea nr. pentru respectarea legii. Analiza detaliată a răspunderii penale în dreptul mediului o vom face întrun următor capitol. animalelor sau plantelor. pentru persoane fizice şi respectiv pentru persoane juridice.107/1996. Răspunderea penală se angajează astfel pentru anumite infracţiuni chiar dacă acestea au rămas în stadiul 46 . Răspunderea contravenţională ar trebui aşadar să fie un mijloc de stimulare la conformare. In afara aspectului de actualizare se întâlnesc şi situaţii de genul celei prevăzute în art. 87 alin. Respectarea acestei dispoziţii ar necesita mijloace financiare incomparabil superioare cuantumului amenzii. chiar în ipoteza actualizării anuale de către guvern. potrivit căruia se sancţionează cu amendă. Antrenarea răspunderii penale pentru daune aduse mediului este în legătură dependentă de existenţa unui prejudiciu. şi nu o nouă modalitate de colectare de taxe pentru faptul de a polua. diferenţiat pentru persoane fizice şi persoane juridice. prin care amenda plătită este proporţională cu cantitatea sau intensitatea deversărilor de reziduuri sau deşeuri în diverse medii naturale.

interdicţia utilizării unui anume echipament. închiderea întreprinderii. ele marchează astfel evoluţia spre o responsabilitate penală directă”.tentativei. In cadrul acesteia periculozitatea socială a infractorului este mai puţin importantă şi evidentă decât periculozitatea activităţii pe care acesta o desfăşoară. De aceea. ele se tem de marginalizare. ea este determinantă în existenţa infracţiunii. pentru stabilirea răspunderii în cazul în care se produc daune ecologice se face apel la instituţia răspunderii civile delictuale reglementată de Codul civil în art. în determinarea sancţiunii şi în caracterul personal al acestei forme de răspundere juridică. astfel încât aprecierea judecătorilor trebuie să se oprească într-o primă etapă asupra determinării celui care ar fi putut sau ar fi trebuit să împiedice realizarea unei anumite situaţii. Sinonim procesului de obiectivizare a răspunderii civile pentru daune aduse mediului. Pericolul activităţii se transferă asupra persoanelor eventual responsabile. în sensul că dispoziţiile legii au în vedere mai mult condiţiile obiective de antrenare a răspunderii (existenţa unei anumite situaţii. generat de natura infracţiunii de poluare. Astfel. în timp ce pentru infracţiunile de pericol este suficientă crearea stării de risc pentru obiectivele protejate de lege. publicitatea hotărârii de condamnare. Aceste texte de lege 47 . mai mult decât atât. Vinovăţia este elementul specific al răspunderii penale. adică de vătămarea cauzată. dezvoltarea infracţiunilor de imprudenţă tinde a afecta această construcţie tradiţională “din moment ce represiunea acestor infracţiuni depinde de rezultat. Această remarcă are la bază o incriminare relativ recentă din legislaţia penală franceză prin care “faptul de a expune direct pe altul la un risc imediat de moarte sau vătămare de natură a antrena o mutilare sau o infirmitate permanentă prin violarea manifest deliberată a unei obligaţii particulare de securitate ori prudenţă impuse de lege se pedepseşte”. elementul material al infracţiunii) decât comportamentul culpabil al infractorului. de unde posibilitatea de incriminare chiar şi în baza unei culpe uşoare. înainte de a descrie comportamentul inculpaţilor. repunerea în starea iniţială a locurilor…” In societatea industrială modernă sunt din ce în ce mai multe activităţile generatoare de risc pentru mediu sub forma vătămării persoanei sau degradării calităţii elementelor de mediu. în domeniul răspunderii penale operează un altfel de transfer obiectiv-subiectiv. responsabilului acestor activităţi i se cere mai mult decât prudenţa şi prevederea normală. Delicvenţa ecologică este faptul “gulerelor albe” sau cel puţin al unor persoane care nu au nevoie de a fi supuse unui tratament de reinserţie socială. In domeniul răspunderii civile pentru prejudicii cauzate mediului nu există reglementări speciale. fiind foarte aproape de pragul critic de emisie nocivă. Totodată. De multe ori aceste activităţi se desfăşoară la limită. 998-1003. Sunt uşor de imaginat sancţiunile intimidatoare pentru astfel de justiţiabili: amenzi ridicate. Acesta este însă un aspect al caracterului obiectiv al răspunderii penale în dreptul mediului.

în literatura de specialitate se face apel la fundamentări diferite. 1000. Semnalăm că în cazul răspunderii internaţionale pentru daune ecologice. Pe plan internaţional se evită de cele mai multe ori a se recunoaşte şi aplica răspunderea fără culpă a statelor în cauză. 1. alin. 1001 Cod civil). Cod civil). licite – acestea generând o răspundere obiectiv. în domeniul daunelor provocate de poluarea mărilor prin hidrocarburi. dificultăţi în stabilirea cuantumului daunei. a desfăşurării de activităţi permise. răspunderea comitentului pentru fapta prepusului (art. în ipoteza poluării transfrontaliere cauzate de deşeuri. în cazul prejudiciilor rezultate din utilizarea paşnică a energiei nucleare.consacră. Victima unui astfel de prejudiciu ar trebui să facă proba că prin săvârşirea unei fapte ilicite i s-a cauzat un prejudiciu. se apelează la regula echităţii). întemeiată pe culpă – dar şi ca urmare a comiterii. producerea de efecte în lanţ timp îndelungat etc. ar fi într-o situaţie foarte dificilă. greutatea (uneori chiar imposibilitatea) reparării în natură a prejudiciului. Cod civil). bazată pe ideea de risc. In practică se aplică destul de rar răspunderea subiectivă pentru daune ecologice. Aceasta se impune ţinând cont de specificul pe care îl reprezintă daunele ecologice: nevoia reparării urgente a pagubei. 48 . răspunderea pentru ruina edificiului (art. recurgându-se de preferinţă la o serie de subterfugii juridice (de pildă. fundamentată pe ideea de risc. baza juridică a responsabilităţii constă. Cel prejudiciat prin poluare de exemplu. In dreptul intern se manifestă tendinţa instituirii răspunderii civile obiective. Pentru justificarea extinderii răspunderii civile delictuale peste limitele faptei proprii. 3. Dintre formele răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia. Specific dreptului mediului se pot produce daune ecologice în urma săvârşirii unor fapte ilicite – ceea ce atrage o răspundere subiectivă. de regulă. 1000. considerăm că pot avea aplicabilitate în domeniul dreptului mediului: răspunderea pentru prejudiciile cauzate “de lucrurile ce sunt sub paza noastră” (art. Cu titlu de excepţie se acceptă răspunderea internaţională obiectivă pentru risc în câteva situaţii: pentru pagubele produse de către obiectele spaţiale. extinzându-se astfel răspunderea civilă delictuală dincolo de limitele faptei proprii. pe lângă răspunderea pentru fapta proprie (directă) şi răspunderea pentru fapta altuia (indirectă). 1002 Cod civil) şi răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale (art. atât de natură subiectivă. alin. că există un raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi că autorul faptei ilicite este în culpă. având sarcina să probeze culpa autorului şi cine este autorul. dificultatea fiind sporită şi de faptul că există o diversitate de poluanţi care se răspândesc în mod diferit şi produc contaminare de natură multiplă. cât şi obiectivă. în culpa imputabilă statului autor al poluării transfrontaliere.

folosirea raţională a tuturor factorilor de mediu.195/2005 privind protecţia mediului. o serie de particularităţi. O reglementare specială există în cazul răspunderii civile pentru pagubele nucleare. cum ar fi: 49 . se instituie răspunderea solidară a acestora. Astfel. timp îndelungat. uneori ajungând să scape de sub control. Răspunderea civilă în acest domeniu este supusă unui regim juridic instituit prin Convenţia de la Geneva privind răspunderea civilă pentru daune nucleare. ale cărei prevederi vor fi coroborate cu dispoziţiile Legii nr. din 1963. prezintă un pericol permanent şi poate fi foarte grav mai ales dacă avem în vedere că efectele sale negative se manifestă lent. sistemul răspunderii civile pentru risc a fost adoptat şi de legiuitorul român prin Ordonanţa de urgenţă nr. Astfel. Totodată. rupând deseori limitele echilibrului natural. 106 din 1992. Riscul ecologic prezintă. Nu întotdeauna efectele negative ale poluării sunt controlate şi remediate la momentul oportun. implicit. consecinţele fiind catastrofale şi ireversibile. Considerăm a fi corectă instituirea răspunderii civile obiective fondată pe ideea de risc dacă avem în vedere principiul de echitate şi justiţie potrivit căruia orice activitate care poate produce un profit trebuie să includă şi garanţia reparării prejudiciului cauzat mediului de către cel care obţine profit în urma desfăşurării activităţii respective. poluarea. 95 forma răspunderii obiective (independentă de culpă) pentru daunele ecologice. Avându-se în vedere caracterul de siguranţă sporită. Aceasta asigură aplicarea principiului “poluatorul plăteşte” şi urmăreşte posibilitatea de reparare a prejudiciului asigurând o protecţie sporită victimei daunelor ecologice.De asemenea. efectele sale se propagă în lanţ deteriorând factorii de mediu unul după altul. Poluarea afectează întregul sistem natural. instituirea şi perfecţionarea unui sistem adecvat de asigurări vor determina stimularea atitudinii diligente şi prudente faţă de mediu. la care România a aderat prin Legea nr. Prevederile acestor acte normative au instituit o serie de principii care acţionează în domeniul răspunderii civile pentru daune nucleare. iar în cazul în care prejudiciul a fost produs de o pluralitate de autori. răspunderea civilă pentru risc şi. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare. dintre cazurile de exonerare de răspundere numai forţa majoră poate fi reţinută şi nici aceasta cu un caracter absolut. sub toate formele ei. de asemenea. Acest act normativ-cadru reglementează în art. victima fiind întotdeauna indemnizată. asigurându-se o protecţie mai eficientă factorilor de mediu. In plus nu este necesar a se face de către cei lezaţi dovada atitudinii culpabile a autorului. sunt excluse ipotezele în care răspunderea nu poate fi antrenată. Particularităţile răspunderii civile pentru riscul ecologic se evidenţiază şi prin avantajele pe care le prezintă.

Şi în acest domeniu este instituită o răspundere obiectivă. menţionăm că în domeniul nuclear sunt reţinute drept cauze exoneratoare de răspundere numai cataclismul nuclear cu caracter excepţional. ostilităţile. în special. prin care să se creeze certe posibilităţi de reparare a pagubelor ecologice. pune problema conflictului de autorităţi administrativ-judiciare. Răspunderea specifică dreptului mediului (ecologică) Săvârşirea unor fapte ilicite prin care se produc prejudicii mediului. Există deja în legislaţia românească de mediu instituţii care constituie forme specifice de răspundere în materia dreptului mediului menite. autoritatea judiciară ar putea să o întărească pe cea dintâi într-o luptă mai eficace contra poluării. obligaţia de asigurare şi altele. să contribuie la preîntâmpinarea situaţiilor care ar putea fi un pericol pentru mediu şi. dirijarea răspunderii către exploatant. conflictul armat. Dreptul mediului derivă dintr-un compromis social între necesitatea dezvoltării social economice şi consecinţele negative ale acestei dezvoltări asupra mediului natural şi populaţiei umane. caracter de altfel recunoscut de autoritatea publică. intervenţia judecătorului pentru a ordona poluatorului încetarea activităţii ori luarea de măsuri de depoluare. Reglementarea situaţiei conflictuale între poluator şi poluant consacră rareori soluţia reparării în natură a prejudiciului şi încetarea activităţii prejudiciatoare. Câteva elemente particulare există şi în ceea ce priveşte răspunderea civilă pentru pagubele cauzate de aeronave a cărei reglementare specială o găsim în Codul aerian. Gravitatea eventualelor daune nucleare şi dificultatea evaluării şi reparării unor astfel de pagube au impus instituirea unor norme severe de securitate în industria nucleară şi în acelaşi timp o uniformizare de nivel internaţional a sistemului special de răspundere civilă în acest domeniu. activitatea continuă. fapte prin care se încalcă norme de dreptul mediului. este nu numai licită. în condiţiile în care acesta desfăşoară o activitate autorizată. trebuie să atragă răspunderea juridică. ci şi socialmente utilă. iar repararea prejudiciului se face prin echivalent bănesc. 50 . războiul civil ori insurecţia. Tot ca o particularitate. Din acest punct de vedere s-a vorbit chiar de “un fel de expropriere pentru cauză de necesitate privată” referitor la efectul deschiderii unei întreprinderi poluatoare asupra fondurilor învecinate. de asemenea. având în vedere laxismul administraţiei cu atribuţii de control a instalaţiilor. obligativitatea constituirii unor garanţii financiare.răspunderea obiectivă şi exclusivă. independentă de culpă. In plus. răspundere care trebuie să fie specifică acestui domeniu chiar dacă se poate face apel şi la alte forme ale răspunderii juridice care sunt deja consacrate. în majoritatea cazurilor. Totuşi. cu unele măsuri corective. impunând diverse modalităţi de indemnizare şi asigurare. Cel mai adesea. Abandonul noţiunii de culpă pentru antrenarea răspunderii îşi găseşte aplicaţia tocmai în faptul că autorul daunei de mediu exercită o activitate care.

Spre deosebire de asigurări. ce acoperă rareori integralitatea cheltuielilor necesitate de refacerea echilibrului ecologic sau a factorilor de mediu lezaţi. fondul de protecţie a coastelor din Statele Unite pentru daune datorate poluării cu hidrocarburi. Dispoziţii asemănătoare conţine şi legea germană din 1990. fondul de indemnizare pentru pierderile de recoltă datorate vânatului (Franţa. de altfel. socialmente utilă. legea română a protecţiei mediului prevede că în cazul activităţilor generatoare de risc major. Se dau ca exemple: fondul olandez pentru poluarea aerului care funcţionează din 1972.Revenind la repararea prin echivalent a prejudiciului se consideră că. reparaţia în natură nici nu este posibilă. recurgerea la fondurile de asigurări şi la îndemnizaţii poate fi o soluţie de viitor în condiţii în care: .fapta prejudiciabilă a survenit în condiţiile respectării cadrului legal de desfăşurare a activităţii. se instituie în sarcina responsabilului obligaţia de plată a unor sume de bani. în plus.autorul faptei prejudiciabile a desfăşurat o activitate licită. ele nu sunt formate prin contribuţia celor asiguraţi. ci prin redevenţe prelevate în cote prestabilite asupra poluatorilor. 51 . diferit de autorizaţiile eliberate. dacă se reţine ca idee centrală a răspunderii repararea prejudiciului cauzat persoanei sau mediului. . legea japoneză din 1973 asupra îndemnizării vătămărilor corporale datorate poluării. . furnizat de Oficiul Naţional al Vânătorii). fie la introducerea obligativităţii asigurării pentru daune civile. Trecerea la răspunderea obiectivă în cazul acestei categorii de activităţi a fost posibilă tocmai pentru că “în dreptul nuclear legătura între răspundere şi mijloacele financiare pentru a-i face faţă a fost organizată de manieră sistematică”. tocmai în vederea apărării victimei de eventuala insolvabilitate a autorului prejudiciului.mecanismul îndemnizării sau asigurării să nu devină mijloc exonerator de răspundere. ci stimulent în reducerea daunelor aduse mediului. asigurarea pentru daune este obligatorie. Prin urmare. fondurile speciale de îndemnizare acţionează în mod automat atunci când lipseşte dreptul subiectiv patrimonial lezat. Din dificultatea de fond şi de procedură de a obţine o dezdăunare satisfăcătoare a victimei. finanţarea operaţiilor de atenuare a daunelor suferite de cei riverani aerodromului Orly şi Rossy. fie într-o garanţie guvernamentală sau bancară. Obligativitatea asigurării a fost impusă deja încă de la Convenţia de la Paris din 1960 în privinţa activităţilor nucleare. Prin urmare. Astfel. prin care deţinătorii unor instalaţii vizate de lege trebuie să aibă o acoperire financiară pentru plata eventualelor reparaţii. în legislaţia de mediu a diferitelor ţări s-a recurs fie la constituirea unor fonduri speciale de îndemnizare. constând fie într-o poliţă de asigurare. iar dispunerea încetării activităţii pe viitor ar avea consecinţe sociale şi economice cu mult mai costisitoare decât repararea prejudiciului.

dezvoltarea industrială şi maşinismul ce sporesc din ce în ce mai mult riscul producerii de pagube. natura prejudiciului. forfetar şi de plin drept a tuturor vătămărilor corporale indiferent de originea accidentului de către sistemul de asigurări sociale. răspunderea civilă delictuală nu este atât garantul exercitării egalitare a drepturilor subiective. importanţa luată de activităţile exercitate în mod colectiv în sânul cărora accidentul este anonim. noţiunea de culpă nu ar mai trebui să fie obiect al diferitelor artificii juridice pentru a se garanta victimei repararea prejudiciului. Asigurarea este în acelaşi timp cauză şi efect al extinderii şi obiectivizării răspunderii. certitudinea de a avea drept la o îndemnizare devine lucru obişnuit. chiar în absenţa culpei. cauză pentru că tribunalele nu vor evita să condamne la reparaţie. răspunderea obiectivă este legată de posibilitatea de a asigura. canalizarea responsabilităţii în cadrul întreprinderilor.Analizând fundamentul evoluţiei generale a răspunderii civile către răspunderea obiectivă. Prin rambursarea automată. Tendinţa generală a dreptului responsabilităţii civile este cea de îndemnizare a victimelor. valorizarea personalităţii umane admite din ce în ce mai puţin “resemnarea” victimei. o altă formă de asigurare a riscurilor intră în joc: intervenţia unui fond de garanţie organizat prin lege”. reflectându-se asupra unei colectivităţi sau populaţii umane. Renunţarea la noţiunea de vinovăţie. se ridică totuşi problema reparării daunelor aduse elementelor de mediu în individualitatea lor. difuz. într-o lucrare având ca subiect răspunderea juridică. astfel încât este tentant de a-i suporta greutatea prin intermediul grupului. Pe măsură ce nivelul de viaţă este mai ridicat. Repararea automată a prejudiciilor ar putea funcţiona în acest caz prin intermediul asigurării obligatorii a autorului faptei prejudiciabile sau prin intermediul instituirii fondurilor de garanţie (a fondurilor de îndemnizare) atunci când făptuitorul este necunoscut sau insolvabil.raţionamentul derivând dintr-o evoluţie a mentalităţilor. se argumentează printre altele cu următoarele raţionamente: . apariţia de instrumente noi pentru repararea prejudiciului cu privire la mediu.raţionamentul evoluţiei de fapt a lucrurilor. Dacă în privinţa persoanelor acest sistem poate fi şi este aplicat parţial prin asigurarea obligatorie individuală contra accidentelor. cât un mijloc de 52 . caracterizează evoluţia dreptului mediului în epoca actuală. In acest context. responsabil este cel care aduce o asigurare victimei. . Actual. In lucrarea citată se pledează pentru un “drept al accidentelor” în contextul responsabilităţii civile de drept comun. “Dacă făptuitorul este necunoscut sau insolvabil. ideea de compromis între rezultatul benefic al activităţii economice utile şi pe inconvenientele adiacente.raţionamentul ţinând de dezvoltarea asigurărilor. . ştiind că în definitiv nu făptuitorul va suporta costul reparaţiei.

4. localizate pe cât posibil. în privinţa poluării atmosferice. este de la sine înţeleasă regăsirea de prevederi asemănătoare în legislaţiile naţionale ale tuturor ţărilor europene. Este cunoscută. cât un mecanism economic şi social de internalizare a costurilor externe născute din activităţi cu efecte prejudiciabile”. Water Act – 1989. Mijloace juridice de protecţie a factorilor de mediu în legislaţia europeană Dreptul mediului este prin excelenţă un drept preventiv.impunere a interesului social general. Absenţa permisului de construcţie nu constituie infracţiune în sine. ceea ce transformă în infracţiune eliminarea fumului de către orice şemineu. In concluzie. caz în care nerespectarea interdicţiei de a construi devine infracţiune. Aceasta deoarece <<pentru juristul englez este mai uşor să găsească o cale procedurală care poate promova un anume interes decât dreptul substanţial pe care îl guvernează>>. Date fiind preocupările de formare a unei legislaţii comunitare în domeniul protecţiei mediului. Cu toate acestea se cuvin a fi evidenţiate câteva particularităţi ale legislaţiilor naţionale ale mediului. Intre dispoziţiile de urbanizare şi cele de dreptul mediului există o suprapunere. în 53 . în baza precedentului judiciar ca mecanism principal de formare a dreptului englez şi a absenţei unei clasificări în ramuri de drept prezintă o mai mare flexibilitate în acceptarea unei strategii cu privire la mediu. emisă de Eduard al II-a. Toate regretabilele accidente de poluare. Justiţia engleză. nefiind deci necesară o lege specială în domeniul mediului pentru ca justiţia să acţioneze. putem afirma că “responsabilitatea civilă este mai puţin astăzi un mecanism de “moralizare” a făptuitorului. deci. la nivelul îndeplinirii funcţiei lor represive şi preventive. de asemenea ea poate acorda autorizaţii prealabile de funcţionare pentru activităţile care prezintă risc de poluare a aerului. însă poate îndreptăţi autoritatea locală de urbanism să ceară încetarea construcţiei. Autoritatea locală poate declara întreg teritoriul său sau numai parte <<zonă de control a fumului>>. în repertoriul legislativ al mediului apar o serie de acte precum Town and Country Planning Act – 1971. Wildlife and Country-side Act – 1981. Anglia. au convins că este mult mai facilă şi mai puţin costisitoare prevenirea daunelor aduse mediului decât căutarea unui vinovat şi repararea prejudiciului. acceptând obiectivizarea răspunderii în dreptul mediului ca pe o evoluţie necesară stadiului actual de dezvoltare economico-socială. Cum însă legea scrisă prinde din ce în ce mai multă importanţă. cât şi dreptul la acţiune al victimei. interdicţia asupra încălzirii locuinţelor din Londra în anumite zile. dar mai ales consecinţele grave şi adesea transfrontaliere ale acestora. atât în ceea ce priveşte fapta poluatorului. Rolul dreptului mediului va fi. Control of Polution Act – 1974. cu preponderenţă preventiv.

Pot fi evidenţiate în represiunea activităţilor ce aduc atingere mediului trei tipuri de instrumente: a) sancţiunile penale revenind judecătorului de drept penal. sub condiţia unor excepţii autorizate. statul francez a creat după anii 1970 o adevărată administraţie a mediului. de către Magistrates Court. Ea poate astfel recurge la procedură pentru a impune aplicarea dreptului mediului sau pentru prevenirea unei daune colective. Cu 54 .. şi care se bazează pe legi. orice persoană poate solicita declanşarea urmăririi contra unei infracţiuni. Pronunţarea unui astfel de ordin de respectare a legii va putea fi cerută fie de Attorney General ca gardian al interesului public. în timp ce deversarea conştientă (sciemment fr. Franţa. astfel încât. pot fi infracţiuni pur materiale – deversarea accidentală de poluanţi în apele unui râu. decrete şi circulare în activitatea de protecţie a mediului. la care se adaugă mecanismul specific al CEE privind aplicarea normelor comunitare. prin intermediul lor. cuantumul mult prea mic al amenzii faţă de profitul pe care cei sancţionaţi îl realizează prin activitatea incriminată. apreciată de multe ori ca fiind mai eficientă decât dispoziţiile de mediu. precum şi prin faptul că <<nu există nici o obligaţie de a urmări o infracţiune constantă>>. Urmărirea judiciară se face. unei persoane fizice care în mod normal nu poate să ceară urmărirea unei infracţiuni acest lucru îi devine posibil. b) sancţiunile penale revenind judecătorului administrativ şi c) sancţiunile administrative. chiar dacă nu are un interes personal în cauză. susceptibilă de a slăbi voinţa unei aplicări efective a legii. In schimb. ori rezultând dintr-un act deliberat. Infracţiunile de mediu pot lua forma unor interdicţii absolute – ca de exemplu interdicţia de eliminare a fumului negru. Knowingly permitting engl. pentru infracţiunile mai puţin grave. colaborarea dintre autorităţi şi poluator este strânsă.sensul că activităţile reglementate cu ajutorul dispoziţiilor de mediu trebuie totuşi să deţină şi o autorizaţie din partea autorităţilor de urbanism. astfel încât urmărirea judiciară propriu-zisă este rezervată poluatorilor recalcitranţi sau poluărilor accidentale grave. iar pentru cele mai grave de către Crown Court. Prin limitările pe care le aduce în anumite domenii. fie de autorităţile locale. Deşi Constituţia franceză nu prevede dispoziţii cu privire la mediu. De regulă. se afirmă că organismele ce răspund de mediu preferă persuasiunea coerciţiei. dacă bineînţeles dispune de mijloacele financiare necesare pentru a garanta instituţiei la care apelează faptul că este capabilă să facă faţă cheltuielilor judiciare. a cărei autoritate centrală o reprezintă Ministerul Mediului.) necesită prin definiţie probarea intenţiei delictuale. Criticile aduse sistemului englez de sancţionare a infracţiunilor privesc: neexistenţa unor instrucţiuni în privinţa cuantumului amenzilor penale care să asigure un ansamblu coerent. faptul că o persoană fizică nu va putea cere pronunţarea unui ordin pentru aplicarea dispoziţiilor represive. instituţia somaţiei de respectare a legii (“injonctions pour containdre les prévenus à respecter la réglementation represive”) permite câteva proceduri de corectare a ineficienţei pedepsei.

Declanşarea acţiunii publice este de competenţa Ministerului Public. tradusă prin transformarea anumitor contravenţii în infracţiuni. deşi constituirea în parte civilă este mai facilă în cadrul unui proces penal. dificil de a fi probat de către asociaţiile de apărarea mediului. Până la apariţia unei legi a responsabilităţilor din 10 decembrie 55 . legea prevede cazuri în care o asociaţie se poate constitui în parte civilă pentru anumite infracţiuni. prin infracţiunea respectivă. trebuie nu numai să se adapteze mai bine şi să se proporţioneze amenda cu prejudiciul ecologic. Pentru ca dreptul penal al mediului să contribuie efectiv la protecţia sănătăţii şi a naturii. chiar indirect. Totuşi. Reglementarea activităţilor de mediu în Germania se face prin legi şi ordonanţe.toată multiplicarea de legi existente în domeniu. în măsura în care ele apără un interes colectiv şi suferă un prejudiciu. Tendinţa actuală de a considera respectul unei autorizaţii administrative ca un fapt justificativ exonerând autorul unui delict de mediu poate fi deosebit de prejudiciatoare salvgardării mediului. ci să se instituie o represiune a poluării care să nu fie confundată cu represiunea infracţiunilor sancţionând numai nerespectarea regulilor administrative. Un loc aparte îl ocupă reglementările administrative de nivel federal sau regional. precum şi dispoziţiile locale pentru aspecte privind depozitarea deşeurilor sau instalarea de sisteme de purificare a apei reziduale. Sunt supuse jurisdicţiei penale o serie de infracţiuni ce au ca efect distrugerea. dubla incriminare permiţând trecerea de la contravenţie la delict în caz de recidivă şi la agravarea sancţiunilor penale. Ele vizează în principal protecţia apelor contra poluării. infracţiuni referitoare la reglementarea prealabilă şi la modalităţile de exercitare a unor activităţi prezentând un risc pentru mediu. însă există două excepţii. acestea din urmă fiind de competenţa guvernului şi ministerului de resort federal sau al fiecărui land. tendinţa generală este de a înăspri regimul lor. Asociaţiile pentru apărarea mediului întâmpină dificultăţi în a obţine declanşarea urmăririi penale deoarece. Germania. In privinţa sancţiunilor. Represiunea penală în dreptul francez al mediului este caracterizată ca fiind insuficientă. degradarea sau provocarea de daune mediului. căci sistemul francez al autorizaţiilor bazate pe negociere şi laxismul administraţiei conduc a fixarea de norme de poluare la un nivel insuficient pentru a putea garanta acţiuni inofensive mediului natural. infracţiuni privind neexecutarea unei măsuri de siguranţă sau a unei sancţiuni administrative sau judiciare. având la bază o reglementare cu caracter penal relativă la distrugerea peştelui sau aducerea lui în stare de a nu putea fi consumat prin deversarea de poluanţi în apele râurilor. codul penal nu admite constituirea în parte civilă decât a celor care au suferit un prejudiciu direct şi personal. reglementare prezentă în codul rural. referitoare la inginerii departamentului de agricultură şi forestier cu atribuţii în urmărirea delictelor de pescuit şi vânătoare. infracţiunile tratate în maniera codului penal sunt relativ puţine.

Regionalizarea statului belgian în 1983 a adus cu sine modificări din punctul de vedere al determinării nivelului de jurisdicţie în materie de mediu. Belgia. De asemenea. In consecinţă s-a înregistrat o proliferare a reglementărilor cu privire la mediu: o companie belgiană este obligată să respecte reglementări diferite în fiecare dintre regiuni. ci şi de cele dezactivate. ori dacă o altă proprietate a fost vătămată. fum. Activităţile ce prezintă un risc potenţial pentru mediu. Aceste prevederi au drept scop schimbarea la conformitate cu permisele de mediu şi spre un control adiţional voluntar asupra instalaţiilor de risc. Conformitatea este prezumată dacă un sistem adecvat de control a fost implementat.1990. responsabilitatea pentru daune aduse mediului impune: . . importul şi exportul de produse şi deşeuri nucleare. a normelor de securitate a muncii. proprietarilor unor instalaţii de pe o listă de “mare risc” le este cerut să aibă o asigurare obligatorie. Din fericire. Sensul modificărilor a fost de la nivel central către regiuni. . Prezumţia în cauză nu operează dacă instalaţiile au funcţionat în acord cu permisul şi cu condiţiile impuse operatorului de către legile administrative. numai foarte puţine domenii au rămas de competenţa puterii legislative. mirosuri. Conform legilor civile. sunt supuse unei proceduri de autorizare ce ţine de competenţa autorităţilor provinciale sau 56 . noxe şi alţi asemenea interferenţi emanând de pe un alt teren dacă aceşti interferenţi sunt materiali. intrată în vigoare în 1991. Printre acestea – stabilirea normelor standard de definire a produselor. influenţa unitară exercitată de orientările legislative de drept comunitar al mediului şi aplicarea lor consecventă în cadrul legislaţiei celor trei regiuni facilitează integrarea comportamentului firmei în cadrul legal.efectul negativ de mediu poate fi produs nu numai de instalaţiile operaţionale. clasificate în două categorii.efectul negativ de mediu să emane de la cca 100 tipuri de instalaţii prevăzute în anexa legii. responsabilitatea fiind limitată la 160 milioane DM. un proprietar de teren este îndreptăţit să interzică intruziunea de gaze.pentru cazurile în care nu se poate stabili legătura între instalaţii şi daunele aduse mediului legea prevede un sistem de “prezumţie de cauză” şi excepţii de la această prezumţie (în circumstanţele cauzei instalaţia ar fi putut fi capabilă să determine dauna incriminată. de unde se prezumă că dauna a fost creată de acea instalaţie). vapori. nu sunt în acord cu regulile (obiceiurile) locale şi cu măsurile de control a poluării. Proprietarul instalaţiei este responsabil pentru daune dacă o persoană a fost ucisă sau vătămată. Conform legii asupra responsabilităţii cu privire la mediu. în această materie guverna regula de drept civil.proprietarul este responsabil direct pentru daune produse de instalaţiile sale. .

prin care se instituie eco-taxe pentru ambalaje nereturnabile. mai exact în cadrul instituţiei răspunderii juridice. VIII. cedându-i titularului activităţii supuse autorizării să facă proba celei mai bune tehnologii din punct de vedere al protecţiei mediului. containere. iar persoana juridică nu poate fi subiect al procedurii penale. Suedia. ci numai managerul acesteia poate fi urmărit în justiţie. Noţiune Prin locul pe care îl ocupă în sistemul nostru de drept. RĂSPUNDEREA CONTRAVEŢIONALĂ ÎN DREPTUL MEDIULUI 1. inclusiv din perspectivă ecologică. Cuantumul sancţiunii penale pecuniare poate ajunge la echivalentul a 30 mii dolari USA pentru “conduită intenţională. Răspunderea penală este angajată pentru violarea reglementărilor federale de drept ale mediului: persoana juridică nu poate fi răspunzătoare penal. 23 din Constituţia Cehiei din 1993. 57 . Dreptul de a trăi într-un mediu nepoluat este consacrat printre drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor în art. dar are în acelaşi timp şi un pronunţat caracter preventiv. Orice proprietar este răspunzător dacă a exercitat dreptul de proprietate în mod excesiv. Prezumţia de nevinovăţie nu operează în cazul reglementărilor de mediu. 679 – 689 Cod civil suedez). probarea nevinovăţiei revine persoanei acuzate de a fi violat legislaţia mediului. gaze sau alţi dăunători pentru vecinii săi (art. nu există o reglementare specifică cu privire la răspunderea civilă pentru daune aduse mediului. răspunderea administrativă (contravenţională) joacă un rol deosebit de însemnat din punct de vedere economic. In Codul obligaţiilor. prin emiterea de noxe. dacă dauna este nelegală şi a fost cauzată prin rea voinţă sau neglijenţă. Cehia. baterii. dispoziţiile cu caracter sancţionator din legi nu sunt în proporţie cu amploarea daunelor aduse şi sunt limitate la simbolice sancţionări financiare. aparate de ras. textual. CAP. Tot Legea fundamentală prevede “responsabilitatea fiecărei persoane de a prezerva un mediu favorabil pentru generaţiile viitoare”. orice persoană sau companie poate fi responsabilă pentru daune aduse mediului. In afara legilor federale privind poluarea apelor. De asemenea. Cu toate acestea. imprudentă sau neglijentă cu rezultate negative asupra mediului”. “cea mai bună tehnologie neantrenând costuri excesive”. acţiunea penală nu poate fi angajată decât de cel ce a suferit consecinţele directe ale daunei ecologice.municipale. Măsuri de natură economică sunt menite să prevină poluarea – cum ar fi cele legiferate în 1993. Fiecare regiune promovează exigenţe deosebite în privinţa întocmirii studiilor de impact.

In unele ţări europene sunt stabilite amenzi speciale sub forma “plăţii pentru poluare” prin care amenda plătită este proporţională cu cantitatea sau intensitatea deversărilor de reziduuri sau deşeuri emise în atmosferă sau alte medii naturale. determinând manifestarea nivelului de conştiinţă juridică administrativă. care este considerată contravenţie şi sancţionată ca atare. ca o forţă de reglare şi de autoreglare a sistemului social-juridic administrativ şi de corectare a atitudinii faţă de lege. alin. nu întotdeauna poate fi considerat cu o periculozitate socială mai mare decât.Răspunderea administrativă a fost definită ca situaţie juridică ce “rezultă din normele ce caracterizează dreptul administrativ în ipostazele lor privind conduita ilicită. ca şi în paguba materială suferită. nerespectarea regimului special al unor activităţi stă la baza încriminării drept contravenţii a unor fapte ce aduc atingere mediului în mod indirect. Fapta ilicită care stă la baza răspunderii contravenţionale este contravenţia. abuzul de încredere (art. Forma de bază a răspunderii contravenţionale o constituie amenda. De exemplu. de exemplu. Dacă printr-o asemenea faptă a fost încălcată o normă sau un raport de drept al mediului. urmând a se aplica o sancţiune potrivit principiilor şi normelor dreptului mediului completate cu prevederile care constituie dreptul comun în materia respectivă. faptă care este prevăzută de lege (acte normative) şi care este săvârşită cu vinovăţie. contravenţia este o faptă ilicită care prezintă un grad mai mic de pericol social decât al unei infracţiuni. Cod penal) care constă în nesocotirea încrederii pe care persoana vătămată a avut-o în cel căruia I-a lăsat în detenţie bunul său. sancţionat cu închisoare de la 3 luni la 4 ani sau cu amendă. Alături de acestea. Aşadar. ”contravenţional-ecologică”. nerespectarea deţinătorilor pădurilor a obligaţiei legale de a exploata masa lemnoasă numai în limita posibilităţii pădurilor. sancţiunile şi procedura ce se aplică şi care acţionează. a cărei limite minime şi maxime sunt prevăzute în lege diferenţiat pentru persoane fizice şi persoane juridice. Unul din instrumentele de bază în examinarea licitului sau ilicitului contravenţional îl constituie autorizaţia de mediu sau acordul de mediu. prin specificul său. Ea este definită ca fiind o faptă ce prezintă pericol social mai redus decât infracţiunea. In legea română cuantumul amenzilor fiind fix. stabilită de amenajamentele silvice şi aprobată prin lege. iar prin aceasta.2l3. Această răspundere putem spune că nu are o natură pur administrativă. reglarea şi autoreglarea întregului sistem social-juridic şi a nivelului general de conştiinţă juridică din societate”. ea va atrage răspunderea specială.l. condiţiile ce trebuie sau nu îndeplinite. Caracterul administrativ al dreptului mediului deschide largi perspective răspunderii contravenţionale. Există însă numeroase exemple în care periculozitatea socială a unor fapte considerate de legiuitor contravenţii este superioară celei a unor infracţiuni. se ridică 58 .

Trebuie să menţionăm că în cazuri deosebit de grave sau repetate. direct sau în completarea amenzilor contravenţionale. ea putând interveni ori de câte ori mediul a fost poluat. uneori chiar imposibilă exonerarea de răspundere a agentului poluant. să oblige pe agenţii economici sau pe cetăţeni să se abţină sau să săvârşească anumite fapte. care poate fi exonerat numai în caz de forţă majoră şi de săvârşirea unei fapte imputabile şi de neînlăturat a unei alte persoane. Amenda contravenţională se aplică pentru poluarea mediului – peste limitele admise . Acest lucru face dificilă. In conformitate cu aceste norme juridice persoanele fizice sau persoanele juridice care desfăşoară activităţi potrivnice prevederilor privind protecţia mediului natural sau artificial ori care nu îndeplinesc obligaţiile legale cuprinse în actele administrative sunt pasibile de sancţiune contravenţională. In acest fel este uşurată sarcina organului competent să aplice legea în această materie. organele statului sunt competente să avizeze sau să aprobe anumite acţiuni. Răspunderea contravenţională ar trebui să fie un mijloc de stimulare la conformare. cu consecinţele şi periculozitatea socială ale faptei respective. 2. a cărei întindere este proporţională cu gradul de poluare cauzat. Gradul de poluare. ea fiind individualizată în funcţie de anumiţi factori subiectivi şi obiectivi. pentru respectarea legii. să controleze modul în care se aplică şi se respectă normele dreptului mediului. aceasta aplicându-se de persoane împuternicite în numele organelor puterii administrative. Situaţia agentului poluant este dificilă şi prin aceea că el este chemat să descopere şi să probeze eventualele cauze de exonerare de răspundere contravenţională. şi nu o nouă modalitate de colectare de taxe pentru faptul de a polua. Mărimea amenzii contravenţionale aplicate pentru poluare se raportează la limitele minime şi maxime stabilite în actul normativ corespunzător. Sancţionarea contravenţională pentru poluarea mediului Contravenţia se sancţionează de regulă cu amendă. periculozitatea socială a faptei sunt luate în considerare numai la stabilirea cuantumului amenzii contravenţionale.fără cercetarea vinovăţiei agentului poluant şi fără luarea în considerare a întinderii consecinţelor poluării.problema asigurării finalităţii lor preventive şi punitive în condiţii de inflaţie. răspunderea contravenţională pentru poluare are un caracter obiectiv. Deci. Caracterul obiectiv al răspunderii contravenţionale poate fi justificat prin însemnătatea deosebită a interesului public ocrotit prin normele dreptului mediului. Cu privire la răspunderea contravenţională este de reţinut că în aplicarea normelor legale care interzic săvârşirea anumitor fapte sau obligă la săvârşirea acestora. se impune a fi aplicată măsura legală de oprire a activităţii agentului poluant în situaţiile şi pe timpul în care 59 . chiar în ipoteza actualizării anuale de către guvern. consecinţele negative cauzate mediului şi economiei.

autorităţile pentru protecţia mediului sunt abilitate să constate şi să sancţioneze contravenţiile 60 . Ca regulă generală. aşa cum am mai spus. iar contravenientul -persoană fizică sau persoană juridică. Sigur că în urma poluării mediului pot fi formulate şi pretenţii patrimoniale. Amenda contravenţională pentru poluarea mediului are şi rolul de factor de echilibru economic între agenţii poluanţi şi societăţile care nu poluează mediul. Subiectul pasiv al contravenţiei ecologice este statul reprezentat de organele sale. O asemenea soluţie ar fi bine venită pentru că prin poluarea mediului marele păgubit este întotdeauna natura şi în ultimă instanţă societatea umană. Se poate spune că o persoană juridică poate fi în acelaşi timp. Contravenţia săvârşită în cadrul raporturilor de dreptul mediului este. De exemplu. La fel în cazul persoanei fizice sunt cazuri în care aceasta poate fi subiect activ al contravenţiei de mediu numai dacă are o anumită calitate. dar. In general prin aplicarea amenzilor contravenţionale se urmăreşte determinarea agentului poluant să respecte prevederile prin care este obligat să promoveze tehnologii şi tehnici care protejează mediul natural şi antropic. sunt şi situaţii când această calitate o poate avea numai o persoană juridică specializată. In acest fel agenţii poluanţi sunt determinaţi să facă investiţii de reducere sau de prevenire a poluării. în cadrul răspunderii contravenţionale. Subiect activ al contravenţiei ecologice poate fi . orice persoană fizică poate fi subiect activ al contravenţiei de mediu dacă are 14 ani şi discernământul faptelor sale. să stabilească şi să sancţioneze contravenţiile săvârşite. şi subiect activ şi subiect pasiv. orice persoană juridică.poluarea produsă depăşeşte limitele legale şi ameninţă grav sănătatea populaţiei sau creează pagube economiei naţionale. dar pe această cale se acoperă prejudiciile cauzate oamenilor prin poluare dar nicidecum nu se pot acoperi pagubele reale aduse mediului. acestea fiind abilitate de lege să ia măsurile ce se impun în domeniul mediului şi de asemenea. In cazul răspunderii contravenţionale raportul se răstoarnă. este angajat al unei instituţii sau al unei autorităţi care are atribuţii în domeniu. Această faptă poate fi săvârşită cu intenţie sau din culpă. Subiectul activ al contravenţiei ecologice poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică. o faptă ilicită reglementată şi sancţionată de normele dreptului mediului. Ca o particularitate trebuie spus că răspunderea contravenţională intervine în materia dreptului mediului şi atunci când fapta este săvârşită fără culpă. Sumele de bani plătite cu titlu de amendă contravenţională ar trebui administrate distinct pentru finanţarea investiţiilor antipoluante şi sprijinirea cercetărilor în domeniu. autoritatea statală care stabileşte şi sancţionează contravenţiile este subiect activ. ea fiind rezultatul riscului de poluare pe care şi l-a asumat persoana în cadrul activităţii pe care o desfăşoară.de asemenea. De exemplu.este subiect pasiv.

în condiţiile legii. anularea sau suspendarea autorizaţiei de mediu. Pentru protecţia unor factori de mediu. Executarea sancţiunii contravenţionale cu amendă. Pentru contravenţiile săvârşite de minorii care au împlinit 14 ani minimul şi maximul amenzii stabilite în actul normativ pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. de consecinţele acesteia etc. care se aplică pe lângă amendă. de împrejurările în care aceasta a săvârşit fapta. jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ. sechestrul. în funcţie de gradul de pericol social al faptei. de către persoana sau organul de stat competent să aplice sancţiunea. Şi în domeniul dreptului mediului. eroarea de fapt.2 din 2001. refuzul de a mai acorda aprobări sau de a elibera licenţe de import ori retragerea avizului de a efectua operaţiuni de comerţ exterior. de la data comunicării acestuia. potrivit art.săvârşite de alte persoane fizice sau juridice. Aceasta constă într-o sumă de bani pe care trebuie să o plătească autorul contravenţiei. dar în acelaşi timp pot fi trase la răspundere (contravenţională) pentru neluarea unor măsuri ce se impun pentru protecţia unor factori de mediu. la judecătoria în a cărei rază s-a săvârşit contravenţia. iresponsabilitatea şi infirmitatea – dacă are legătură cu fapta săvârşită-. 97 din Ordonanţa de urgenţă nr. starea de necesitate. cazul fortuit. contravenientul poate achita. Răspunderea contravenţională poate fi înlăturată dacă fapta ilicită a fost săvârşită datorită unor cauze prevăzute de lege şi anume: legitima apărare. în acest sens cel sancţionat putând depune o plângere la organul din care face parte agentul constatator sau. sunt prevăzute şi alte sancţiuni contravenţionale complementare. privind regimul juridic al contravenţiilor. în cazul săvârşirii unor contravenţii.195/2005 privind protecţia mediului. Cuantumul amenzii se stabileşte. între limitele sale. pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal ori. cum ar fi: confiscarea. agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul verbal. 61 . Minorul sub 14 ani nu răspunde contravenţional. beţia involuntară completă. Sancţiunea aplicată poate fi contestată. de persoana contravenientului. In dreptul mediului principala sancţiune contravenţională este amenda.14 din Ordonanţa Guvernului nr. după caz. potrivit alineatului al patrulea al art. constrângerea fizică sau morală. termenul de prescripţie fiind de doi ani de la data aplicării. se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii.

Acţiunea de deteriorare a mediului. ca element material al multor infracţiuni de mediu are drept consecinţă această creare a stării de pericol pentru viaţa şi sănătatea fiinţelor vii. la regimul activităţilor nucleare (Legea nr. degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia. precum şi înlăturarea măsurilor luate (art. prelucrarea. transportul sau folosirea materiilor explozive sau orice alte operaţiuni privind aceste materii fără drept” (art. Potrivit art. potrivit legii protecţiei mediului. chiar dacă persoana şi bunurile sale nu sunt ameninţate decât indirect (dreptul la un mediu sănătos). „vinovăţia există când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu intenţie sau culpă”. Cea mai mare parte însă a faptelor ce constituie infracţiuni în domeniul mediului sunt prevăzute în legea cadru de protecţie a mediului. De unde necesitatea incriminării ca fapte periculoase social a atingerilor aduse mediului. Insumând aceste valori sociale la noţiunea de mediu în definiţia dată de legea protecţiei mediului. Dacă manifestarea intenţiei nu pune probleme din punct de vedere al caracrertizării unei fapte periculoase social drept infracţiune. 111/1996). infracţiunea de mediu constituie manifestarea exterioară obiectivă. deţinerea. dacă este dăunătoare sănătăţii oamenilor. animală sau vegetală”. la economia vânatului şi vânătoarea. dar nu-l accepta.195/2005. Pericolul social al infracţiunii de mediu şi vinovăţia O serie de dispoziţii din Codul penal incriminează fapte periculoase de genul „infectării prin orice mijloace a surselor sau reţelelor de apă. experimentarea. 217). nr. Culpa există când autorul: a) prevede rezultatul faptei sale. De cele mai multe ori infracţiunea de mediu creează o stare de pericol. „producerea. 107/1996). 19 Cod penal.CAP. „distrugerea. Pericolul social al infracţiunii de mediu are o natură aparte deoarece numai în cazuri izolate se reflectă imediat şi direct consecinţele negative ale faptei. problema culpei. la ocrotirea fondului forestier (Codul silvic. 280 alin. patrimoniul său) sau de dispoziţiile cu caracter penal din legea-cadru pentru protecţia mediului ori din legi speciale. precum şi într-o serie de legi speciale referitoare la regimul apelor (Legea apelor. 1). de natură a aduce atingere mediului. sunt considerate infracţiuni o serie de fapte „dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană. 26/1996). 311). 103/1996). Ordonanţa de urgenţă nr. (Legea nr. în capitolul XV. şi în special a culpei fără prevedere ridică dificultăţi în calificarea drept infracţiuni a unor fapte ce aduc atingere mediului. 62 . animalelor sau plantelor” (art. X. sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a persoanei. RĂSPUNDEREA PENALĂ ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI MEDIULUI 1. Infracţiunea de mediu este o faptă (acţiune sau inacţiune) cu consecinţe negative asupra unor valori speciale specifice ocrotite de legea penală (viaţa. sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de valoare a unui astfel de bun. Legea nr.

195/2005). care acoperă o mare parte a infracţiunilor de poluare. simpla producere a 63 . funcţionării instalaţiilor etc.195/2005). cum ar fi descărcarea apelor uzate şi a deşeurilor de pe nave sau de pe platforme plutitoare direct în apele naturale” (art. a cazului fortuit.2. deşi trebuia şi putea să-l prevadă. De asemenea. în cazul funcţionării unor instalaţii cu risc potenţial pentru mediu. pct. 19. eventual. Simpla nesupraveghere a lucrului dacă a fost de natură să provoace poluare sau să creeze o stare de pericol instituie în sarcina persoanei responsabile o prezumţie de culpă ce va putea fi anulată numai în prezenţa stării de necesitate. cu ştiinţă. b).2. încât răspunderea se poate angaja în condiţia culpei fără prevedere. alin. De exemplu. imposibilitatea de a prevedea apariţia împrejurării care a determinat producerea rezultatului are un caracter obiectiv. 2. provocarea de poluare prin evacuarea. răspunderea penală este similară aceleia civile obiective pentru prejudiciul cauzat de lucruri.socotind fără temei că el nu se va produce (culpa cu prevedere. o serie de infracţiuni nu pot fi săvârşite decât în baza unei intenţii directe a făptuitorului.3. Cod penal. a unor deşeuri sau substanţe periculoase” (art. In examinarea cazului fortuit.2 din Ordonanţa de urgenţă nr. lit. pe motivul că infracţiunea de mediu nu reprezintă neapărat o conduită vinovată ci acte care.195/2005). a constrângerii sau. pct.7 din Ordonanţa de urgenţă nr.a. alin. oricât de diligentă ar fi fost. 98. fără ca societatea respectivă să facă proba existenţei unei neglijenţe în exploatarea instalaţiilor. alin. b) nu prevede rezultatul faptei sale. In aceste cazuri. art. pct. Aceasta a condus la întrebarea dacă infracţiunea de mediu este o pură infracţiune materială sau mai este nevoie şi de stabilirea intenţiei delictuale a autorului faptei. în interesul general. pct.3 din Ordonanţa de urgenţă nr. Jurisprudenţa engleză a reţinut ideea de infracţiune pur materială în cazul poluării unui râu. Un loc aparte îl ocupă infracţiunile a căror element material îl constituie „nesupravegherea” ca în cazul provocării de poluare accidentală prin nesupravegherea executării lucrărilor noi. alin. fapta incriminată este susceptibilă de a fi săvârşită atât cu intenţie cât şi din culpă.98. pct. lit. Ori. 2.1. sunt interzise sub sancţiunea pedepsei. Pentru o altă serie de infracţiuni.1 din Ordonanţa de urgenţă nr. crearea stării de pericol este atât de evidentă. sau nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase” (art. Din formularea legii. Astfel încât în legislaţia engleză penală din domeniul mediului se întâlnesc numeroase cazuri în care infracţiunea de mediu este considerată pur materială. (art. 19 Cod penal. pct. deşi trebuia şi putea să-l prevadă (culpa fără prevedere. art. când făptuitorul nu prevede rezultatul negativ al faptei sale. 98.195/2005). însă în acelaşi timp nu pretinde şi probarea unui element internaţional. în sensul că apariţia acesteia nu ar fi putut prevăzută de nici o persoană. în legislaţia engleză sunt prevăzute cauze exoneratoare pentru domeniul emisiei de „fumuri negre”. 98.

conservarea fondului forestier. 98 aparţin categoriei infracţiunilor de neconformare. Pe de altă parte. conservarea pajiştilor. Infracţiunile de neconformare sancţionează penal reglementări de origine administrativă de un pericol social mai ridicat decât al contravenţiilor. Astfel. infracţiunile referitoare la desfăşurarea unor activităţi cu risc pentru mediu s-ar putea clasifica în infracţiuni ce ţin de respectarea unui regim legal impus cu privire la desfăşurarea activităţii (infracţiuni de neconformare) şi infracţiuni de depăşire a normelor de emisie (infracţiuni de poluare). Acestea vizează continuarea activităţii după suspendarea acordului sau autorizaţiei de mediu. substanţe chimice periculoase. de prevedere. Pe de o parte. La rândul lor. găsindu-şi definirea într-un context cu mult mai exigent. factorul intelectiv. riscul ridicat al activităţii ce caracterizează elementul material al infracţiunii de mediu se răsfrânge şi asupra elementului moral. pesticide. Marea majoritate a infracţiunilor prevăzute în legea protecţiei mediului în art. a peisajului etc. Infracţiuni de «poluare» şi de «neconformare» în legislaţia de mediu Se poate face o clasificare a infracţiunilor prevăzute în legea mediului după obiectul protejat. legislaţia din domeniu consacră infracţiuni materiale (de daună). deşeuri de orice fel. parcurilor naturale şi monumentelor naturii. continuarea activităţii după dispunerea încetării acesteia. Infracţiunile de poluare reprezintă un aspect particular al infracţiunilor de neconformare la autorizaţiile de funcţionare.rezultatului incriminat fiind suficientă pentru existenţa infracţiunii. emisii de noxe. omisiunea de a raporta prompt creşterea peste limitele admise a contaminării mediului. substanţe radioactive. a autorizaţiilor şi actelor de procedură administrativă. indiferent de producerea unui rezultat decât starea de risc. există infracţiuni referitoare la desfăşurarea de activităţi cu risc pentru mediu (nerespectarea normelor de emisie. cu particularitatea de a avea în plus faţă de a avea în plus faţă de acestea producerea unui rezultat periculos asupra elementelor de mediu prin intermediul poluanţilor. prezentarea în studiile şi analizele de impact a unor concluzii şi indicaţii false. ape uzate. substanţele toxice etc. 64 . a regimului legal privind deşeurile. 2. chiar în absenţa nevinovăţiei. consecinţă a încălcării legii. în care probarea elementului intenţional are caracter subsidiar. incinerea deşeurilor periculoase în instalaţii neomologate. eliberarea acordului şi/sau autorizaţiei de mediu fără documentaţia obligatorie sau completă. regimul rezervaţiilor.) şi infracţiuni referitoare la protecţia resurselor naturale (protejarea unor specii.). Prin urmare. răspunderea penală pentru fapte ce aduc atingere mediului tinde la o reconsiderare a elementului internaţional. amenajarea fără autorizaţie de depozit pentru deşeuri periculoase.

aer. nu se pune problema producerii rezultatului periculos. a altor autorizaţii (de funcţionare a platformei de deşeuri. Infracţiunile de neconformare pot fi comisive (continuarea activităţii după suspendarea autorizaţiei sau acordului de mediu. sunt infracţiuni formale şi nu necesită stabilirea raportului de cauzalitate infracţiunile de poluare pentru care acţiunea este descrisă în materialitatea sa (deversarea de ape uzate).): provocarea de poluare accidentală sau cu bună ştiinţă ori provocarea contaminării radioactive a mediului. omisiunea de a raporta prompt creşterea peste limitele admise a contaminării mediului).Infracţiunile de neconformare constituie aşadar abateri cu caracter de pericol social. descărcarea apelor uzate şi deşeurilor în apele naturale. pentru antrenarea răspunderii penale sub aspectul laturii materiale a infracţiunii este necesară: existenţa unei acţiuni sau inacţiuni de încălcare a dispoziţiilor legii. a instalaţiei de incinerare) şi restricţii sau interdicţii (privitoare la protecţia apelor. existenţa unei urmări sau a unui rezultat. Dimpotrivă. vânatului. nerespectarea regimului de desfăşurare a activităţii constituie în sine elementul material al infracţiunii (infracţiune formală. desemnate ca atare prin expresia „provocare de poluare” sau prin descrierea acţiunii conceptul sinonimă poluării (introducerea de substanţă în apă. producerea de zgomote peste limitele admise. Fiind infracţiuni formale. nerespectarea regimului de desfăşurare a activităţii constituie cel mult o cauză sau o condiţie. pentru infracţiunile în care producerea rezultatului periculos este element constitutiv al infracţiunii. a funcţionării instalaţiilor. Pentru existenţa infracţiunii de poluare este necesar ca încălcarea obligaţiei legale să fie urmată de un rezultat constând în „poluare” sau în „contaminarea mediului”. eliberarea autorizaţiei de mediu fără documentaţia completă şi obligatorie) sau omisive (omisiunea de a raporta prompt despre orice accident major. existenţa raportului de cauzalitate între fapta săvârşită şi rezultatul periculos prevăzut de lege. Nerespectarea regimului substanţelor toxice se regăseşte şi în conţinutul material al infracţiunilor de poluare. independentă de rezultat). pentru existenţa răspunderii în cazul infracţiunilor propriuzise de poluare. şi nici a stabilirii raportului de cauzalitate. Dacă însă în cazul infracţiunilor de neconformare. 65 . etc. regimul pesticidelor şi a altor substanţe toxice sau periculoase). In enumerararea legii se includ următoarele infracţiuni tipice pentru această categorie. 3. legate de nerespectarea prevederilor autorizaţiei şi acordului de mediu. a aerului. descărcarea apelor uzate în apele naturale etc. Condiţiide antrenare a răspunderii penale în raport cu elementul material al infracţiunilor de poluare şi de neconformare Din descrierea de mai sus. acţiunea incriminată (nesupravegherea executării lucrărilor noi. în cazul infracţiunilor de poluare. De asemenea. evacuarea cu bună-ştiinţă a unor deşeuri sau substanţe periculoase.

66 . efectuată anterior. afectarea în final a echilibrului ecologic şi a calităţii vieţii. cum ar fi stagnarea aerului poluat datorită unei acalmii atmosferice. evacuarea de deşeuri şi substanţe toxice.există raport de cauzalitate chiar dacă acelaşi rezultat (poluarea apei râului) s-ar fi produs dintr-o altă cauză (o deversare provenită de la poluatorul din aval. debitul scăzut al râului ca urmare a unei perioade de secetă care a făcut posibilă depăşirea concentraţiei maxime admise în aval de punctul de deversare etc. XI. . şi provocarea de poluare. . aceasta este in extenso definirea rezultatului periculos al infracţiunilor de poluare. punerea în pericol grav a sănătăţii umane.există raport de cauzalitate şi atunci când între acţiunea de evacuare ori nesupraveghere şi producerea poluării a trecut un anume interval de timp. în dreptul mediului neexistând încă reglementată o instituţie specifică a răspunderii juridice. In consecinţă. să fie cauză determinantă.nesupravegherea instalaţiei să fie la originea emisiei poluante. Dacă în cazul evacuării de substanţe şi provocarea de poluare legătura este dacă nu imediată. etc. Fundamentarea răspunderii civile şi domeniile de aplicare în dreptul mediului Răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate factorilor de mediu este relativ puţin tratată în doctrina românească. provocarea contaminării mediului.nesupravegherea surselor de radiaţii) va trebui să aibă rezultatul prevăzut de lege: provocarea de poluare. aceasta se poate realiza prin recurgerea la mijloacele de drept civil şi anume: instituţia răspunderii civile delictuale şi aplicarea principiilor de bună vecinătate în caz de poluare. RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI FACTORILOR DE MEDIU 1. CAP. între nesupravegherea instalaţiilor şi producerea de poluarea cauzalitatea trebuie apreciată în funcţie de anumite reguli: . Provocarea de poluare ori contaminarea mediului creează o stare de pericol pentru mediu ca valoare protejată sau chiar lezează elemente constitutive ale mediului. alterarea unor caraceristici ale componentelor naturale ale mediului.există raport de cauzalitate şi atunci când rezultatul periculos s-a produs pe fondul unor condiţii preexistente sau favorizante. cu efect în acumularea noxelor. . concomitent ori succesiv deversării incriminate). O ultimă condiţie a existenţei răspunderii este stabilirea raportului de cauzalitate între nesupravegherea instalaţiilor. Desigur. cel puţin mai uşor de stabilit. reducerea biodiversităţii şi productivităţii biologice naturale a ecosistemelor naturale sau antropice. ţinând cont şi de definirea în aceeaşi anexă a deteriorării mediului prin poluare.

1000. cel prejudiciat mai trebuia să probeze şi că şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i revin pentru asigurarea pazei bunurilor ce i-au fost astfel distruse. Potrivit alineatului al doilea al aceluiaşi articol. 998 – 1003. pentru pagubele produse de vânatul din speciile strict protejate despăgubirile se suporta in primul rând din fondul de protecţie a vânatului. dificultatea fiind sporită şi de faptul că există o diversitate de poluanţi care se răspândesc în mod diferit şi produc contaminare de natură multiplă. alin. cât şi obiectivă. răspunderea comitentului pentru fapta presupusului (art. De aceea. după caz. în felul acesta 67 . In vechea reglementare. răspunderea pentru ruina edificiului (art. că există un raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi că autorul faptei ilicite este în culpă. Cel prejudiciat prin poluare de exemplu. pe lângă dovedirea culpei celui chemat să răspundă.In domeniul răspunderii pentru prejudicii cauzate mediului nu există reglementări speciale. 14. 1000. Victima unui astfel de prejudiciu ar trebui să facă proba că prin săvârşirea unei fapte ilicite i s-a cauzat un prejudiciu. atât de natură subiectivă.103/1996. pentru stabilirea răspunderii în cazul în care se produc daune ecologice se face apel la instituţia răspunderii civile delictuale reglementată de Codul civil în art. se pot produce daune ecologice în urma săvârşirii unor fapte ilicite – ceea ce atrage o răspundere subiectivă. Aceste texte de lege consacră. 103/1996. 1001 Cod civil). în literatura de specialitate. dar prin modificarea Legii nr. alin. gestionarul fondului de vânătoare sau autoritatea publică centrală cu atribuţii în silvicultură. pe lângă răspunderea pentru fapta proprie (directă) şi răspunderea pentru fapta altuia (indirectă). se face apel la fundamentări diferite. Din interpretarea art. se desprinde ideea că vor răspunde. Pentru justificarea extinderii răspunderii civile delictuale peste limitele faptei proprii. 3 Cod civil). 1 din Legea nr. această prevedere ducându-ne la concluzia că în această situaţie poate fi antrenată o răspundere civilă obiectivă. considerăm că pot avea aplicabilitate în domeniul dreptului mediului: răspunderea pentru prejudiciile cauzate „de lucrurile ce sunt sub paza noastră” (art. întemeiată pe culpă – dar şi ca urmare a comiterii. Considerăm că în cazul răspunderii civile pentru pagubele cauzate de vânat este reglementată o răspundere subiectivă întemeiată pe culpă. această prevedere a fost exclusă. licite – acestea generând o răspundere obiectivă. alin. bazată pe ideea de risc. Dintre formele răspunderii delictuale pentru fapta altuia. In practică se aplică destul de rar răspunderea subiectivă pentru daune ecologice. a desfăşurării de activităţi permise. a fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului. 1 Cod civil). extinzându-se astfel răspunderea civilă delictuală dincolo de limitele faptei proprii. Specific dreptului mediului. 1002 Cod civil) şi răspunderea pentru prejudiciului cauzat de animale (art. ar fi într-o situaţie foarte dificilă având sarcina să probeze culpa autorului şi cine este autorul.

producerea de efecte în lanţ timp îndelungat etc. răspunderea civilă pentru risc şi. Particularităţile răspunderii civile pentru riscul ecologic se evidenţiază şi prin avantajele pe care le prezintă. de asemenea. timp îndelungat. asigurându-se o protecţie mai eficientă factorilor de mediu. sub toate formele ei. Nu întotdeauna efectele negative ale poluării sunt controlate şi remediate la momentul oportun. se apelează la regula echităţii). poluarea. uneori ajungând să scape de sub control. dintre cazurile de exonerare de răspundere numai forţa majoră poate fi reţinută şi nici aceasta cu un caracter absolut. dificultăţi în stabilirea cuantumului daunei. nu este necesar a se face de către cei lezaţi dovada atitudinii culpabile a autorului. baza juridică a responsabilităţii constă. în culpa imputabilă statului autor al poluării transfrontaliere. în domeniul daunelor provocate de poluarea mărilor prin hidrocarburi. recurgându-se de preferinţă la o serie de subterfugii juridice (de pildă. Considerăm a fi corectă instituirea răspunderii civile obiective fundamentată pe ideea de risc dacă avem în vedere principiul de echitate şi justiţie potrivit căruia orice activitate care poate produce un profit trebuie să includă şi garanţia reparării prejudiciului cauzat mediului de către cel care obţine profit în urma desfăşurării activităţii respective. sunt excluse ipotezele în care răspunderea nu poate fi antrenată. consecinţele fiind catastrofale şi 68 . Pe plan internaţional se evită de cele mai multe ori a se recunoaşte şi aplica răspunderea fără culpă a statelor în cauză. Riscul ecologic prezintă. o serie de particularităţi. în ipoteza poluării transfrontaliere cauzate de deşeuri. Semnalăm că în cazul răspunderii internaţionale pentru daune ecologice. instituirea şi perfecţionarea unui sistem adecvat de asigurări vor determina stimularea atitudinii diligente şi prudente faţă de mediu. In dreptul intern se manifestă tendinţa instituirii răspunderii civile obiective. Astfel. folosirea raţională a tuturor factorilor de mediu.fiind eliminată o condiţie suplimentară ce trebuia dovedită pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală. Astfel. în cazul prejudiciilor rezultate din utilizarea paşnică a energiei nucleare. rupând deseori limitele echilibrului natural. In plus. victima fiind întotdeauna indemnizată. fundamentată pe ideea de risc. De asemenea. prezintă un pericol permanent şi poate fi foarte grav mai ales daca avem în vedere că efectele sale negative se manifestă lent. Aceasta se impune ţinând cont de specificul pe care îl reprezintă daunele ecologice: nevoia reparării urgente a pagubei. de regulă. Totodată. Cu titlu de excepţie se acceptă răspunderea internaţională obiectivă pentru risc în câteva situaţii: pentru pagubele produse de către obiectele spaţiale. greutatea (uneori chiar imposibilitatea) reparării de natură a prejudiciului. implicit.

Tot ca o particularitate. iar în cazul în care prejudiciul a fost produs de o pluralitate de autori. din 1963. la care România a aderat prin Legea nr. Aceasta asigură aplicarea principiului „poluatorul plăteşte” şi urmăreşte posibilitatea de reparare a prejudiciului asigurând o protecţie sporită victimei daunelor ecologice. 2. efectele sale se propagă în lanţ deteriorând factorii de mediu unul după altul. în momentul decolării sau al aterizării. Câteva elemente particulare există şi în ceea ce priveşte răspunderea civilă pentru pagubele cauzate de aeronave a cărei reglementare specială o găsim în Codul aerian.ireversibile. ostilităţile. conflictul armat. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare. se instituie răspunderea solidară a acestora. Prevederile acestor acte normative au instituit o serie de principii care acţionează în domeniul răspunderii civile pentru daune nucleare. Acest act normativ–cadru reglementează în art. ale cărei prevederi vor fi coroborate cu dispoziţiile Legii nr. Răspunderea civilă în acest domeniu este supusă unui regim juridic instituit prin Convenţia de la Geneva privind răspunderea civilă pentru daune nucleare.să fi fost săvârşită o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii ecologice. Gravitatea eventualelor daune nucleare şi dificultatea evaluării şi reparării unor astfel de pagube au impus instituirea unor norme severe de securitate în industria nucleară şi în acelaşi timp o uniformizare de nivel internaţional a sistemului special de răspundere civilă în acest domeniu. evaluarea şi repararea daunelor ecologice Pentru a fi reţinută răspunderea civilă delictuală în domeniul protecţiei mediului este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor elemente: . Având în vedere caracterul de siguranţă sporită. Considerăm că în sfera prejudiciilor aduse mediului se înscriu şi cele provocate de către aeronave şi acest sens este suficient să menţionăm poluarea fonică determinată de zgomotul produs de aeronave la sol. independentă de culpă. 106 din 1992. 95 alin. Poluarea afectează întregul sistemul natural. menţionăm că în domeniul nuclear sunt reţinute drept cauze exoneratoare de răspundere numai cataclismele nucleare cu caracter excepţional.1 forma răspunderii obiective (independentă de culpă) pentru daunele ecologice. Si în acest domeniu este instituită o răspundere obiectivă. dirijarea răspunderii către exploatant. privind protecţia mediului. obligaţia de asigurare şi altele. războiul civil ori insurecţia. 69 .195/2005. sistemul răspunderii civile pentru risc a fost adoptat şi de legiuitorul român prin Ordonanţa de urgenţă nr. Noţiunea de daună ecologică. O reglementare specială există în cazul răspunderii civile pentru pagubele nucleare. cum ar fi: răspunderea obiectivă şi exclusivă. obligativitatea constituirii unor garanţii financiare.

una dintre aceste condiţii şi anume prejudiciul.să existe o daună ecologică. mediului. sistemele naturale în interacţiune cuprinzând elementele enumerate anterior. dauna ecologică. In încercarea de a defini noţiunea de daună ecologică se naşte următoarea întrebare: cine poate fi considerată victima a unui prejudiciu ecologic. solul şi subsolul. rezultatul vătămărilor aduse factorilor naturali prin poluare. inclusiv valorile materiale şi spirituale”. dauna ecologică este considerată a fi „acea vătămare care aduce atingere ansamblului elementelor unui sistem şi care. culpa autorului faptei ilicite. în materie de răspundere civilă pentru prejudiciu ecologic s-a instituit un nou regim special. Potrivit unei opinii „dauna ecologică este cea cauzată persoanelor şi bunurile de către mediul în care trăiesc. sub aspectul particularităţilor specifice dreptului mediului. în principiu victima va trebui să facă dovada îndeplinirii celor patru condiţii generale enunţate mai sus.195/2005 privind protecţia mediului. precum şi fiinţele vii. victima unei daune ecologice este mediul. toate materiile organice şi anorganice. Intr-o altă opinie. ori prejudiciul cauzat prin intermediul mediului natural”. Deci. In fine. afectat oricum (direct sau indirect) de prejudiciile aduse factorilor naturali ai mediului. omul este victima daunelor. In susţinerea unei alte concepţii se propune recunoaşterea pentru fiecare individ a unui drept subiectiv la mediu. dauna ecologică este considerată a fi vătămarea adusă de către om. 70 - . omul sau mediul său? Fireşte. Când spunem aceasta avem în vedere legislaţia de mediu potrivit căreia mediul este constituit din „ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul. considerată ca independentă de repercusiunile sale asupra persoanelor şi bunurilor”. Prejudiciul ecologic ar fi. apa. într-o astfel de concepţie. este victima propriei sale acţiuni. în opinia aceasta. Chiar dacă prin Ordonanţa de urgenţă nr. el însuşi fiind în acelaşi timp autorul degradării factorilor naturali ai mediului. care să permită o protecţie eficientă a tuturor factorilor de mediu în calitatea lor de „res communis”. dacă vom considera omul ca fiind un element (foarte important) al mediului. într-o formulare generală. Un alt autor defineşte dauna ecologică drept „orice pagubă cauzată direct mediului”. In continuare vom analiza. între fapta ilicită şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate. datorită caracterului său indirect şi difuz nu permite constituirea unui drept la reparaţie”. mediul fiind considerat ca fiind cauza. Dar putem spune că omul este nu numai victimă a daunelor ecologice. toate straturile atmosferice.

victimele. asupra individului. 4. bunurilor sau activităţilor comerciale. 3. de multe ori în mod ireversibil. metodă care presupune stabilirea de baremuri în cazul distrugerii unor bunuri naturale sau specii. prezintă o serie de trăsături specifice dintre care amintim: . Nu s-a găsit. prin prisma caracteristicilor naturale ale mediului. Evaluarea costului compensaţiei prin restaurarea unei suprafeţe de mărime echivalentă în vecinătatea zonei poluate.caracterul difuz al prejudiciilor ecologice atât în ce priveşte manifestarea lor cât şi în stabilirea raportului de cauzalitate.efectele cumulative ale poluării. Din analiza jurisprudenţei americane au fost reţinute patru metode de evaluare a daunelor aduse mediului marin: 1. reprezentanţii organelor cu sarcini în domeniul protecţiei mediului. relativ cu uşurinţă. . degradările aduse mediului marin să fie considerate pierderi pentru activităţile de pescuit sau de turism. In unele situaţii trebuie luate în calcul şi daunele produse bunurilor situate în afara circuitului civil. . o metodă de maximă eficienţă pentru evaluarea daunelor ecologice. Calcularea valorii de înlocuire a organismelor marine distruse. Cele mai multe avantaje le prezintă însă evaluarea forfetară a pagubelor. 71 . organismele neguvernamentale de mediu etc. .Sintetizând multiplele definiţii date acestei noţiuni putem trage concluzia că daunele ecologice. Recurgerea la o evaluare forfetară.se răsfrâng. De pildă. până în prezent. evaluată pecuniar. care afectează în lanţ toţi factorii naturali ai mediului. In ceea ce priveşte repararea daunelor ecologice există deseori dificultăţi determinate de faptul că uneori prejudiciul nu este reparabil în natură sau repararea este imprevizibilă ori există probleme în determinarea celui ce trebuie să răspundă sau în identificarea victimei. după ce au afectat factorii naturali. In orice caz este de dorit ca la negocierile pentru evaluarea pagubelor ecologice să participe statul – prin organele sale – poluatorul. Pentru stabilirea întinderii prejudiciului ecologic s-au conturat mai multe căi. au o valoare incomensurabilă. In primul rând s-a remarcat că doar o categorie de pagube ecologice poate fi. In ceea ce priveşte evaluarea daunelor ecologice apar o serie de dificultăţi determinate de imposibilitatea de a cunoaşte toate elementele şi condiţiile care au dus la producerea lor şi totodată de faptul că numeroase elemente naturale ale mediului deteriorate. Evaluarea costului readucerii la starea anterioară.reversibilitatea consecinţelor negative aduse mediului. distruse. 2. şi anume cele cauzate integrităţii persoanelor.

pagubele aleatorii şi prejudiciul de dezvoltare.Pentru repararea prejudiciului ecologic sunt două posibilităţi: socializarea indemnizării daunei. De aceea se recurge la repararea prin echivalent constând de exemplu. În altă ordine de idei considerăm că dreptul la despăgubire îşi găseşte temeiul juridic nu în conduita autorului daunei ecologice. dispariţia în viitor a unei resurse naturale). de regulă ea fiind cea obligată să acţioneze pentru repararea daunei. inclusiv proba cu martori. măsurile de salvare. Dificultăţi deosebite se întrevăd în dovedirea vinovăţiei pentru că aceasta constituie un element de ordin psihic. fie privarea de folosinţă. Datorită caracterului subiectiv al acestui element. In domeniul dreptului mediului se poate vorbi de mai multe forme particulare de prejudiciu. Ceea ce se poate dovedi 72 . In toate situaţiile situaţiile este de preferat a se realiza repararea în natură a prejudiciului. ceea ce permite indemnizarea automată a victimelor sau identificarea autorului – pentru a-l obliga la reparare – prin stabilirea unei legături de cauzalitate. cei care sunt abilitaţi cu gestionarea sau apărarea diverselor elemente de mediu. şi anume: prejudiciul nefinanciar. Orice persoană care a obţinut un profit determinând un asemenea risc trebuie să-şi asume şi consecinţele. de regulă victimei prejudiciului ecologic. organizaţiile neguvernamentale. Sarcina probei referitoare la existenţa elementelor răspunderii civile delictuale revine celui care acţionează în justiţie. Conceptul de daune aleatorii vizează ipoteza reparării unei pagube care nu a survenit încă. de starea normală a mediului în care trăieşte. ceea ce deseori este dificil de realizat mai ales în cazul pluralităţii surselor potenţiale ale pagubei sau când vătămarea se produce după un timp mai îndelungat. în plata unei sume cu care să se realizeze reconstrucţia ecologică a mediului afectat. ci în dreptul fiecăruia de a nu fi privat de valoarea unui bun sau a unei situaţii avantajoase. dar care este previzibilă. însă din păcate readucerea în starea anterioară nu este întodeauna posibilă. dovada sa directă este practic imposibilă. Prejudiciul de dezvoltare este şi el o pagubă încă nedectabilă şi este fundamentată pe teoria riscului. Fiind vorba de dovedirea unei fapte juridice (stricto senso) orice mijloc de probă este admisibil. Noţiunea de „măsură de salvare” are în vedere ajutorul acordat de terţii neafectaţi cu ocazia unei catastrofe ecologice. Dificultăţi există şi în încercarea de a desemna victima. deci certă (de pildă. Din analiza legislaţiei şi jurisprudenţei din diferite ţări se desprinde ideea că pot avea legitimitatea apărării intereselor în materie ecologică cei care invocă vătămarea integrităţii lor fizice sau vătămarea unui interes de natură patrimonială. Prejudiciul nefinanciar reprezintă fie pierderea beneficiului. intern.

inundaţii. dacă în cazul ruperii unui bazin de decantare. imprevizibil. cel mai adesea. Cauze care înlătură răspunderea civilă delictuală Conform prevederilor art. 95 din Ordonanţa de urgenţă nr. 3. cele de ordin personal al autorului. Totodată autorul prejudiciului este în drept să facă proba contrară privind faptele şi împrejurările ce îi pot înlătura vinovăţia. Forţa majoră în forma de calamitate cu caracter catastrofal. interpretarea intervenţiei forţei majore este extrem de restrictivă. trebuie departajate atent din punctul de vedere al asocierii cu fapta ilicită a persoanei. se poate recurge la expertiză pentru stabilirea daunei ecologice şi a raportului de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor. dovedită sau prezumată a făptuitorului. în funcţie de caracterul previzibil sau imprevizibil al evenimentului. judecătorul va prezuma că industriaşul a neglijat să întreţină în bună stare o instalaţie costisitoare pentru el. Imprejurări precum trăsnetul. Forţa majoră reprezintă un fenomen natural exterior. Prin urmare. este necesară şi o politică naţională care să încurajeze armonia dintre om şi natură şi care să promoveze eforturi de prevenire şi eliminare a pagubelor provocate mediului. Cazul fortuit nu constituie cauză exoneratoare de răspundere. In doctrina franceză se apreciază că. fapta autorului şi caracterul ilicit al faptei. răspunderea pentru prejudiciul cauzat mediului este indiferentă de ideea de culpă. atâta vreme cât putinţa de prevedere a autorului daunei aduse mediului nu are nici o relevanţă în faţa legii. eventualele circumstanţe de loc şi de timp. şi de neînlăturat. poate fi interpretată drept forţă majoră sau caz fortuit. Astfel. ruperea unei cuve depozitând o substanţă 73 . pentru a se vedea dacă într-adevăr aceste evenimente au avut rol de forţă majoră în producerea prejudiciului.195/2005.sunt numai elementele exterioare de comportament. un caracter extraordinar. faptei unui terţ sau faptei victimei. In final. în cazul unei defecţiuni de aceeaşi natură. De exemplu. dacă întrunesc elementele unui caz fortuit sau dacă au avut caracter de element exterior cauzal. incendiu provocat de fulger etc. alături de acte de conflict armat. In ceea ce priveşte probaţiunea. însă produsă în reţeaua de fabricaţie (ex. cutremurul. care împiedică în mod obiectiv şi fără culpă pe o persoană să acţioneze aşa cum ar fi voit pentru a preîntâmpina producerea unui prejudiciu. înlăturarea răspunderii civile poate avea loc numai dacă se dovedeşte că prejudiciul se datorează forţei majore. declanşarea intempestivă a unui torent şi antrenarea îngrăşămintelor chimice aflate într-un depozit amplasat în vecinătate. este singura cauză de exonerare de răspundere civilă a titularului autorizaţiei de desfăşurare de activităţi nucleare. după puterea de apreciere şi diligenţa normală. considerăm că pe lângă instituirea unui regim juridic special şi eficient al răspunderii civile delictuale în domeniul dreptului mediului.

pentru angajarea răspunderii. în speţă poluării fonice. Fapta victimei exonerează total sau parţial de răspundere. judecătorul va considera cu mai multă uşurinţă că se întrunesc elementele unui caz fortuit sau forţă majoră. 3 o formă de răspundere pentru fapta altuia – răspunderea comitentului pentru prejudiciul cauzat de prepusul său. în condiţia în care ea nu a fost provocată de pârât. Acţiunea în desdăunare a victimei se deplasează astfel de la pârâtul iniţial la terţ. Atâta vreme însă cât făptuitorului nu i se cere dovedirea vreunei culpe. 1000 alin. iar în dreptul civil de „culpa comună”. Această dispoziţie. respectul legii devine fapt exonerator. iar poluatorul are o activitate conformă cu dispoziţiile în vigoare. cât de a sancţiona comportamentul victimei. şi antisocială – pentru că în general. rămânând a dovedi fapta ilicită a terţului şi raportul de cauzalitate între fapta acestuia şi prejudiciul suferit. în cadrul căreia 74 . simpla faptă a victimei. O altă cauză de exonerare este fapta unui terţ. Legea de orientare agricolă din 1980 decretează că agentul poluant nu poate fi tras la răspundere pentru efectele negative ale activităţii sale asupra proprietăţilor învecinate dacă face dovada că victima s-a instalat posterior existenţei poluării. cu o organizare proprie. caz în care se vorbeşte de „act de provocare”. să-l poată exonera de răspundere. 4. scopul fiind nu atât acela de a demonstra culpabilitatea exploatantului. ar trebui ca prin simetrie. S-a spus astfel că deoarece responsabilitatea exploatantului de aeronave este fondată pe risc este echitabil de a-l descărca de o parte de responsabilitate atunci când victima s-a expus imprudent vătămării. Aceasta în condiţia în care efectele negative s-au menţionat constante. interpretată din viziunea preexistenţei riscului producerii de daune. Este posibil ca fapta celui solicitat pentru despăgubiri şi fapta victimei să fie concurente în producerea prejudiciului. Având în vedere că activităţile ce aduc atingere mediului sunt în general acte ce implică existenţa unei persoane juridice. fapta victimei este de asemenea.toxică. alături de prejudiciu. în condiţia în care instalarea victimei în raza de incidenţă a efectelor negative ale activităţii poluatorului s-a făcut posterior poluatorului. atâta vreme cât industriaşul este prezumat a purta o grijă deosebită continuităţii procesului de fabricaţie. a obligat instanţele judecătoreşti să considere drept imprudenţă instalarea victimei în proximitatea unei surse de poluare. In legislaţia franceză referitoare la răspunderea poluatorului. criticată pentru privilegiul creat poluatorului şi considerată anti-economică – în măsura în care exploatantul nu este stimulat să reducă emisiile poluante. Forme ale răspunderii obiective în dreptul comun şi incidenţa lor în dreptul mediului Codul civil consacră în art. cei forţaţi să se instaleze în apropierea surselor de poluare o fac din considerente financiare. Altfel spus. independentă de culpă.

considerând drept prepuşi persoanele care exercită funcţii de conducere în întreprindere. Cert este că dacă victima a cunoscut că prepusul a săvârşit fapta peste limitele funcţiei sale sau printr-un exerciţiu abuziv. In această direcţie s-a pronunţat şi jurisprudenţa. ori a lucrat într-un interes propriu. autoritatea şi mijloacele necesare pentru îndeplinirea misiunii 75 . întreprinderea însăşi sau delegatul cu responsabilităţi legate de protecţia mediului? Delegarea de putere. după unii autori esenţial pentru domeniul dreptului mediului nu ar fi atât existenţa raportului de subordonare. a căror organizare din ce în ce mai complexă exclude posibilitatea de exercitare a unui control asupra îndeplinirii funcţiilor de către prepus. fie direct răspunderea comitentului în baza art. Şeful întreprinderii trebuie să aducă dovada că a delegat puterile sale unei persoane prevăzută cu competenţa. ca modalitate normală de gestionare a întreprinderii. 3 Cod civil. Limitele acestei condiţii sunt interpretate mai mult sau mai puţin restrictiv. atâta vreme cât realitatea şi regularitatea delegării au fost probate. în jurisprudenţa franceză s-a considerat că fapta prepusului de a deversa carburanţi într-o carieră pentru a ascunde urmările unui furt ce săvârşise anterior. în baza art. pe lângă condiţiile generale referitoare la fapta ilicită. . deoarece prepusul a acţionat într-un scop străin de exercitarea funcţiilor sale. O problemă ridicată în doctrină priveşte identificarea persoanei responsabile în cazul în care întreprinderea numeşte o persoană cu misiunea de a se preocupa de prevenirea riscurilor de daune aduse mediului. In contradicţie cu opinia potrivit căreia se consideră raport de subordonare ca direcţionare. fapt ce a dus la poluarea pânzei de apă freatică ce alimenta comuna învecinată nu întruneşte condiţiile angajării răspunderii comitentului. dar şi anumiţi specialişti a căror competenţă se sustrage oricărui control. ar putea să permită exonerarea conducătorilor întreprinderii. Mobilul este dat de însăşi evoluţia condiţiilor sociale şi economice de activitate a întreprinderii. constând în relaţiile de subordonare ierarhică a prepusului faţă de comitent. Pentru a se putea angaja răspunderea comitentului pentru fapta cauzatoare de prejudicii a prepusului este necesar. 998 – 999. cât faptul de a acţiona în contul altuia. prejudiciu. supraveghere şi control a prepusului. dovedirea a încă două condiţii speciale: . 1000 alin.Săvârşirea faptei cauzatoare de prejudicii de către prepus în cadrul sau în legătură cu funcţiile încredinţate de către comitent. comitentul nu poate fi obligat să răspundă. Intrebarea este cine va răspunde în caz de atingere adusă mediului: conducătorul întreprinderii. Evident că aplicarea dispoziţiilor codului civil în privinţa răspunderii comitenţilor pentru prepuşi în dreptul mediului va trebui să înregistreze o evoluţie în această direcţie. raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. Astfel.Existenţa raportului de „prepuşenie”.există raporturi de subordonare ierarhică. victimei prejudiciului i se oferă prin dispoziţiile codului civil posibilitatea de a invoca fie răspunderea civilă delictuală a prepusului singur. fie răspunderea civilă delictuală „in solidum” a prepusului şi comitentului.

detentorul instalaţiei va răspunde. de asemenea. zgomotul. 1. în sarcina deţinătorului cu orice titlu sau proprietarului uneia din instalaţiile considerate „clasate” prin legislaţia de mediu se prezumă o obligaţie de diligenţă sporită. Nu este necesar ca „păzitorul juridic” să se afle întrun contact material cu lucrul. Cu toate acestea.încredinţate. Răspunderea pentru lucruri este angajată pentru persoana care deţine „paza juridică” a lucrului. În dreptul mediului este totuşi dificil de a aplica răspunderea obiectivă pentru lucruri în cazuri cum sunt cele (destul de numeroase) în care prejudiciul este provocat nu de lucrul în sine. In legea germană din 1990 privitoare la răspunderea pentru daune aduse mediului. Cea de-a doua formă de răspundere obiectivă promovată de Codul civil cu implicaţii în domeniul mediului este răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri. partea finală. 76 . distinge între diferitele categorii de lucruri. Răspunderea acestuia din urmă devine răspundere personală pentru faptele proprii sau răspunderea unui comitent pentru faptele prepuşilor săi. Conform aceleiaşi legi. este dificil de presupus că cineva ar putea avea paza juridică a fumului. radiaţiile neconstituind decât o verigă intermediară în lanţul cauzal. reziduuri. gazelor industriale ori zgomotului. faţă de legea comună. 1000 alin. ci este suficient ca el să aibă puterea de direcţiune intelectuală. de drept civil. pe măsura riscului sporit al instalaţiei a cărei pază juridică o are. se apreciază că prin regimul favorabil pe care antrenarea acestei forme de răspundere îl creează victimei. Astfel. de control şi supraveghere juridică. gazele. răspunderea pentru lucruri ar apărea a priori regimul cel mai potrivit să rezolve cel puţin problemele daunelor produse prin poluări accidentale. ci de produse ale lucrului: emanaţii. în speţă pentru proprietarul instalaţiei care a produs o daună mediului sau un prejudiciu unei alte persoane. O formă aparte îmbracă răspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucruri atunci când legea specială. fumul. în chiar primul articol se vorbeşte de repararea daunei aduse mediului atunci când aceasta provine de la una din instalaţiile enumerate în anexă. noxe. noxele. De asemenea. reglementată în cadrul art. şi în cazul în care nocivitatea substanţelor degajate de instalaţie nu se dovedeşte decât posterior emisiei. În acest fel legea face conexiunea directă între dauna suferită de mediu şi instalaţie.

Iaşi. M. Ecologia aşezărilor umane. 11. Despax. Ed. Rémond-Gouuilloud. 1996. Mircea Duţu. Dalloz. Ed. Le droit de l’environnement. Ed. Elemente de ecologie şi dreptul mediului înconjurător. 2001. Petre Gâştescu. 1994. Bucureşti. Bucureşti. 3. 2004. 5. Iaşi. Tratat de dreptul mediului. Editura All Beck. Iaşi. M. 9. 1983. Răspunderea juridică pentru daune ecologice. Editura Junimea. Bucureşti. Dreptul mediului. Vasilache. Cadet. Editura Economică. Robert N. 2. Mircea Duţu. Dicţionar de dreptul mediului. 14. H. N. Dalloz. Gheorghe Durac. 2005. Experţilor Tehnici. Paris. Paris. Droit de l’environnement. Principii şi instituţii de dept comunitar al mediului. Dreptul mediului. LITEC. Droit de la responsabilité. 6. Gh. All Beck. Curs de drept comparat – geografie juridică. J. Laura Bouriaud. 12. Bucureşti. Dan Zlătescu. Daniela Marinescu. 1996. Bucureşti.BIBLIOGRAFIE 1. Bucureşti. 2004. L. 3eme édition. 2003. M. Ed. Fundaţiei România de mâine. 1998. 13. 1980. Ciprian Romiţan. 2005. Ed. 9. Ionescu Vasilache. Editura Economică. 4. 1995. Bobică. le Tourneau. Ed. 7. Editura Lumina Lex. Ernest Lupan. Prieur. 10. Editura Fundaţiei Chemarea. Masson. Droit pénal de l’environnement. 8. 1998. Paris. Dreptul mediului. Ed. Ph. Universităţii Bucureşti. Protection del’environnement. 77 .