Termotehnică şi maşini termice

I

PREFAŢĂ Lucrarea de faţă a fost concepută pe baza programei analitice a cursului de Termotehnică şi maşini termice al Facultăţii: Forajul sondelor şi exploatarea zăcămintelor, profilele: Petrol şi Transportul depozitarea şi distribuţia hidrocarburilor. În prima parte, capitolele 1…3 sunt prezentate conceptele fundamentale şi principiile termodinamicii. Sunt prezentate atât elementele clasice precum şi conceptele noi dezvoltate în ultimii ani cum sunt ecuaţia puterilor, sursa de entropie, puterea disponibilă pierdută şi noţiuni despre optimizarea entropică a proceselor. Având în vedere profilul acestei facultăţi, capitolul 4 prezintă detaliat noţiunile fundamentale legate de gazele reale şi de amestecurile de gaze reale precum şi metodele de determinare a parametrilor de stare ai gazelor reale şi a amestecurilor de gaze reale. În finalul capitolului sunt prezentate metode de calcul pentru transformările de stare ale gazelor reale. Capitolul 5 este dedicat prezentării termodinamicii arderii, pe lângă conceptele legate de procesul de ardere sunt prezentate elemente legate de formarea noxelor şi metodele de control şi diminuare a emisiilor poluante. Dinamica curgerii gazelor şi vaporilor este prezentată în capitolul 6, iar capitolul 7 este dedicat transferului de căldură, în care sunt abordate şi probleme specifice ce apar în domeniul exploatării zăcămintelor de petrol sau a transportului produselor petroliere. În capitolele 8…12 sunt prezentate principalele tipuri de maşini termice, ciclurile, termodinamice pe baza cărora funcţionează şi ecuaţiile fundamentale ale acestora. Deoarece reprezentarea grafică a transformărilor de stare în diagramele pV şi Ts este utilă pentru înţelegerea fenomenelor şi pentru că evoluţiile sistemelor au la bază curbe greu de desenat am apelat la programe specializate, originale pentru realizarea diagramelor şi a ciclurilor termodinamice din această lucrare. În fiecare capitol sunt prezentate câteva aplicaţii ce au rolul de a preciza modul în care se pot utiliza relaţiile teoretice din capitolul respectiv. Consider că în această lucrare studenţii vor găsi un sprijin pentru însuşirea noţiunilor legate de disciplina: Termotehnică şi maşini termice. Autorul

II

Listă de notaţii

A – secţiunea [m2]; b – funcţia de disponibilitate [J/kg]; cp – căldura specifică izobară [J/kg/K]; cv – căldura specifică izocoră [J/kg/K]; e – energia specifică [J/kg]; E – Energie [J] ; F – forţa [N]; g – acceleraţia gravitaţională 9,8 [m/s2] H – entalpie [J] ; h – entalpie specifică [J/kg]; k – exponent adiabatic; L – lucrul mecanic [J]; l – lucrul mecanic specific [J/kg]; M – masa moleculară [kg/kmol]; m – masa [kg];

m - debitul masic [kg/s]; n – exponent politropic; Q – căldura [J]; q – căldura unităţii de masă [J/kg]; P – putere [W] ; p – presiune [Pa]; R – constanta gazului [J/kg/K]; RM – constanta universală a gazelor prefecte [J/kmol/K]; S – entropie [J/K]; s – entropia unităţii de masă [J/kg/K]; T – temperatura [K] ; t – temperatura [°C] ; U – energia internă [J]; u – energia internă a unităţii de masă [J/kg]; V – volum [m3]; v – volumul specific [m3/kg]; x – deplasarea [m]; Z – factor de compresibilitate; – cota [m];

Termotehnică şi maşini termice

III

α - coeficient de dilatare izobară; - coeficient de convecţie; β - coeficient de compresibilitate izocoră; ε - raport de compresie; - eficienţă frigorifică sau calorică; γ - coeficient de compresibilitate izotermă; η - randament; ι - timpul [s]; λ - coeficient de conductivitate termică [W/m/K]; - raportul de creştere a presiunii în arderea izocoră; θ - raportul temperaturilor extreme la ITG; µj - coeficientul Joule-Thomson; ρ - densitate [kg/m3]; - raport de destindere prealabilă;

Exponenţi şi indici

a – admisie; e – evacuare; c – ciclu; f – frigorific; m – medie; p – izobară; – pompă de căldură; v – izocoră; T – izotermă; t – tehnic;

IV

Cuprins
1 Concepte şi definiţii ………..…………………………………………………. 1 1.1 Sistem termodinamic ………………………………………………………… 1 1.2 Transformări de stare ………………………………………………………... 3 1.3 Ecuaţia de stare ……………………………………………………………… 4 1.4 Gazul perfect ………………………………………………………………… 7 1.4.1 Ecuaţia de stare a gazului perfect …..……………………………………… 8 1.4.2 Amestecuri de gaze perfecte ……..………………………………………… 11 1.5 Starea energetică a uni sistem termodinamic, echilibrul termodinamic ……………………………………………………… 13 1.6 Postulatele termodinamicii …………………………………………………... 15 2 Primul principiu al termodinamicii, principiul conservării………………… 18 2.1 Principiul zero al termodinamicii ……………………………………………. 18 2.2 Forme de interacţiune energetică între sistem şi mediul exterior ……………. 18 2.2.1 Lucrul mecanic …………………………………………………………….. 19 2.2.2 Lucrul mecanic de dislocare ……………………………………………….. 21 2.2.3 Lucrul mecanic tehnic ……………………………………………………… 21 2.2.4 Alte forme de interacţiune energetică echivalente lucrului mecanic ………. 23 2.2.5 Lucrul mecanic al unui ciclu termodinamic ……………………………….. 25 2.2.6 Căldura ……………………………………………………………………... 2 2.2.7 Caracteristici ale interacţiunilor energetice ale sistemelor termodinamice cu mediul exterior …………………………………………. 26 2.3 Primul principiu al termodinamicii …………………………………………… 27 2.3.1 Formularea primului principiu al termodinamicii pentru o transformare de stare ………………………………………………. 27 2.3.2 Formularea primului principiu al termodinamicii pentru sisteme deschise ……………………………………………………… 31 2.3.2.1 Ecuaţia puterilor …………………………………………………………. 31 2.3.2.2 Legea conservării masei pentru un volum de control ……………………. 31 2.3.2.3 Ecuaţia primului principiu al termodinamicii pentru sisteme deschise …………………………………………………… 33 2.4 Evaluarea energiei interne şi a entalpiei ………………………………………. 36 2.5 Analiza energetică a transformărilor de stare …………………………………. 38 2.5.1 Transformarea izocoră ………………………………………………………. 39 2.5.2 Transformarea izobară ………………………………………………………. 41 2.5.3 Transformarea izotermă ……………………………………………………... 42 2.5.4 Transformarea adiabată …………………………………………………….. 44 2.5.5 Transformarea politropă …………………………………………………….. 47 3 Principiul al doilea al termodinamicii, principiul evoluţiei ……………………… 3.1 Noţiuni generale despre cicluri termodinamice ………………………………. 3.2 Ciclul Carnot ………………………………………………………………….. 3.3 Enunţuri ale principiului al doilea al termodinamicii ………………………… 3.3.1 Enunţul lui Clausius ………………………………………………………… 54 54 59 61 61

Termotehnică şi maşini termice

V

3.3.2 Enunţul lui Kelvin-Planck …………………………………………………. 61 3.4 Entropia ……………………………………………………………………… 62 3.4.1 Variaţia entropiei pentru transformările de stare reversibile, ale gazelor perfecte ……………………………………………. 63 3.4.2 Diagrame temperatură entropie ……………………………………………. 64 3.4.3 Expresiile diferenţiale combinate ale celor două principii ale termodinamicii ……………………………………………….. 65 3.5 Variaţia entropiei în transformările ireversibile ……………………………… 66 3.5.1 Generarea de entropie în sistemele deschise ……………………………….. 67 3.5.2 Teorema Gouy-Stodola …………………………………………………….. 71 3.5.3 Puterea maximă disponibilă în procesele de transport ……………………… 73 3.5.4 Entropia generată în cazul curgerilor cu frecare ……………………………. 74 4 Gaze reale ………………………………………………………………………… 76 4.1 Potenţiale termodinamice ……………………………………………………... 76 4.1.1 Entalpia ……………………………………………………………………… 76 4.1.2 Energia liberă ……………………………………………………………….. 77 4.1.3 Entalpia liberă ………………………………………………………………. 77 4.1.4 Relaţiile lui Maxwell ……………………………………………………….. 77 4.2 Analiza comportării gazelor reale …………………………………………….. 79 4.3 Condiţiile de echilibru lichid-vapori ………………………………………….. 83 4.3.1 Ecuaţia lui Clapeyron ………………………………………………………. 84 4.3.2 Ecuaţia presiunii de saturaţie ………………………………………………. 85 4.3.3 Noţiunea de fugacitate ……………………………………………………… 86 4.3.3.1 Calculul fugacităţii pentru faza vapori …………………………………… 88 4.3.3.2 Calculul fugacităţii pentru faza lichidă …………………………………… 89 4.4. Termeni de corecţie pentru gazele reale ……………………………………… 90 4.4.1 Calculul variaţiei entalpiei …………………………………………………. 91 4.4.2 Calculul variaţiei entropiei …………………………………………………. 92 4.5 Metode de calcul pentru parametrii de stare ai gazelor reale ………………… 94 4.5.1 Legea stărilor corespondente ……………………………………………….. 94 4.5.2 Corelaţii în funcţie de trei parametri. Factorul acentric ……………………. 96 4.5.3 Ecuaţii de stare ……………………………………………………………... 100 4.5.3.1 Ecuaţia cu viriali …………………………………………………………. 102 4.5.3.1.1 Corelaţia lui Berthelot …………………………………………………. 102 4.5.3.1.2 Corelaţiile lui Pitzer …………………………………………………… 103 4.5.3.2 Ecuaţia de stare Redlich Kwong ………………………………………… 104 4.5.3.2.1 Determinarea parametrilor „a” şi „b” pornind de la coordonatele critice ……………………………………………………. 105 4.5.3.2.2 Factorul de compresibilitate obţinut cu ecuaţia Redlich Kwong ……… 106 4.5.3.2.3 Determinarea factorilor corectivi pe baza ecuaţiei Redlich Kwong …… 107 4.5.3.2.3.1 Fugacitatea şi abaterea entalpiei libere ………………………………. 107 4.5.3.2.3.2 Abaterea entalpiei ……………………………………………………. 108 4.5.3.2.3.3 Abaterea entropiei …………………………………………………… 109 4.5.3.2.4 Determinarea echilibrului lichid-vapori cu ecuaţia Redlich Kwong …. 109 4.5.3.3 Ecuaţia Benedict-Webb-Rubin …………………………………………. 111 4.5.3.4 Analiza comparativă a ecuaţiilor de stare ………………………………. 112

VI 4.6 Transformări de stare pentru gaze reale …………………………………….. 116 4.6.1 Comprimarea gazelor reale ………………………………………………… 116 4.6.2 Destinderea gazelor reale ………………………………………………….. 123 4.6.3 Laminarea gazelor reale …………………………………………………… 126 4.7 Amestecuri de gaze reale ……………………………………………………. 132 4.7.1 Noţiuni generale …………………………………………………………… 132 4.7.2 Analiza echilibrului lichid-vapori pentru un amestec de gaze reale ………. 134 4.7.2.1 Analiza echilibrului izoterm lichid-vapori pentru un amestec binar ……. 134 4.7.2.2 Analiza echilibrului izobar lichid-vapori pentru un amestec binar ……… 137 4.7.2.3 Calculul echilibrului lichid-vapori pentru un amestec multicomponent … 139 4.7.2.4 Calculul compoziţiei amestecului în cazul vaporizării parţiale ………… 142 4.7.2.5 Determinarea limitelor de încadrare al amestecului ……………………. 142 4.7.3 Determinarea parametrilor termodinamici ai amestecurilor de gaze reale ………………………………………………………………. 143 4.7.3.1 Determinarea volumului specific al amestecului de gaze reale …………. 143 4.7.3.2 Programe pentru amestecuri de gaze reale ………………………………. 145 5 Termodinamica arderii …………………………………………………………. 147 5.1 Procesul de arderea ………………………………………………………….. 147 5.1.1 Arderea unei hidrocarburi de tipul C x H y ………………………………... 148 5.1.2 Analiza arderii unui combustibil definit prin compoziţia elementară ……. 153 5.1.3 Determinarea excesului de aer prin analiza gazelor de ardere ……………. 156 5.2 Analiza energetică a procesului de ardere …………………………………… 158 5.2.1 Entalpia de formare ……………………………………………………….. 159 5.2.2 Determinarea temperaturii de ardere ……………………………………… 160 5.3 Analiza arderii în cazul procesului de combustie subterană ………………... 162 5.4 Controlul arderii şi poluarea ………………………………………………… 165 5.4.1 Formarea şi caracteristicile componentelor gazelor de ardere ……………. 166 5.4.1.1 Monoxid de carbon (CO) ………………………………………………… 166 5.4.1.2 Hidrocarburi (HC) ……………………………………………………….. 167 5.4.1.3 Oxizi de azot (Nox) ………………………………………………………. 168 5.4.1.4 Bioxidul de carbon (CO2) ……………………………………………….. 168 5.4.1.5 Oxigenul ………………………………………………………………… 168 5.4.1.6 Bioxid de sulf (SO2) …………………………………………………….. 168 5.4.1.8 Fum / particule / negru de fum ………………………………………….. 168 5.4.2. Utilizarea catalizatorului pentru combaterea noxelor …………………….. 169 5.4.3 Reducerea noxelor prin recircularea gazelor arse …………………………. 173 6 Termodinamica curgerii gazelor şi vaporilor …………………………………… 175 6.1 Ecuaţiile mişcării staţionare, monodimensionale, adiabate a gazelor ……….. 175 6.1.1 Proprietăţile stării frânate …………………..................…………………… 175 6.1.2 Viteza sunetului într-un gaz perfect ……………………………………….. 177 6.1.3 Caracterizarea ajutajelor funcţie de criteriul Mach ……………………….. 179 6.1.4 Parametrii frânaţi şi parametrii critici ……………………………………… 181 6.2 Ajutajul convergent ………………………………………………………….. 182 6.3 Ajutajul divergent ……………………………………………………………. 184 6.4 Ajutajul convergent-divergent (Laval) ………………………………………. 185 6.5 Undele de şoc normale ce apar la curgerea gazelor perfecte prin ajutaje ……. 186

Termotehnică şi maşini termice

VII

7 Transferul de căldură …………………………………………………………… 192 7.1 Mecanismele transferului de căldură ………………………………………… 192 7.1.1 Conducţia ………………………………………………………………….. 192 7.1.2 Convecţia ………………………………………………………………….. 194 7.1.3 Radiaţia ……………………………………………………………………. 195 7.2 Metode de analiză utilizate în transferul de căldură ………………………… 196 7.3 Transferul de căldură prin conducţie ………………………………………… 199 7.3.1 Ecuaţia lui Fourier, ecuaţia difuziei căldurii ……………………………….. 199 7.3.2 Conducţia staţionară prin pereţi plani paraleli ……………………………... 205 7.3.2.1 Analogia electrică ………………………………………………………... 207 7.3.2.2 Rezistenţa de contact ……………………………………………………. 210 7.3.3 Conducţia staţionară prin pereţi cilindrici …………………………………. 214 7.3.4 Conducţia staţionară prin pereţi sferici ……………………………………. 219 7.3.5 Elemente de conducţia nestaţionară ……………………………………….. 220 7.3.5.1 Metoda capacităţii punctiforme ………………………………………….. 220 7.3.5.2 Analiza metodei capacităţii punctiforme ………………………………… 223 7.3.5.3 Soluţii exacte pentru ecuaţia difuziei căldurii în cazul unui corp solid, semiinfinit ………………………………………………. 226 7.4 Convecţia …………………………………………………………………….. 229 7.4.1 Analiza procesului de convecţie în stratul limită …………………………... 230 7.4.2 Similitudinea în stratul limită, criterii de similitudine …………………….. 233 7.4.3 Convecţia forţată în spaţiu nelimitat ………………………………………. 235 7.4.4 Convecţia liberă în spaţiu nelimitat ……………………………………….. 239 7.4.5 Convecţia forţată în cazul curgerii fluidelor prin interiorul ţevilor ………... 242 7.4.5.1 Analiza stratului limită ………………………………………………….. 242 7.4.5.2 Bilanţul energetic al curgerii ……………………………………………. 244 7.4.5.3 Soluţii analitice pentru curgerea laminară, complet dezvoltată …………. 247 7.4.5.4 Ecuaţii criteriale pentru determinarea coeficientului de convecţie ……… 249 7.5 Schimbătoare de căldură …………………………………………………….. 253 7.5.1 Tipuri de schimbătoare de căldură ………………………………………… 253 7.5.2 Coeficientul global de schimb de căldură …………………………………. 255 7.5.3 Metoda temperaturii medii logaritmice ……………………...……………. 256 7.5.4 Determinarea temperaturii medii logaritmice în cazul schimbătoarelor cu mai multe treceri sau circulaţie încrucişată …………………………….. 260 7.5.5 Metoda NTU ………………………………………………………………. 262 8 Compresoare …………………………………………………………………….. 271 8.1 Compresoare volumetrice ……………………………………………………. 271 8.1.1 Compresoare volumetrice cu piston ……………………………………….. 271 8.1.2 Compresoare cu piston cu mai multe trepte ……………………………….. 276 8.1.3 Compresoare volumetrice, rotative cu lamele culisante …………………… 280 8.1.4 Compresoare volumetrice, cu rotoare profilate de tip Roots ………………. 282 8.2 Compresoare dinamice ………………………………………………………. 284 8.2.1 Compresoare centrifugale ………………………………………………….. 284 8.2.2 Compresoare axiale ……………………………………………………….. 289

296 9.5 Cicluri regenerative …………………………………………………………. 305 10..1 Sistemul de injecţie electronică monopunct ……………………………… 328 11.VIII 9 Instalaţii de forţă cu abur ………………………………………………………. 295 9..3.………………...2 Supraalimentarea motoarelor ……………………………………………….1 Ciclul Rankine ………………………………………………………………. 329 11. 310 10.2 Sistemul de injecţie electronică multipunct ………………………………. 292 9. 332 12 Instalaţii frigorifice …………………………………………………………….2 Ciclul turbinei cu gaze cu regenerare ……………………………………….6 Cogenerarea …………………………………………………………………..3 Sistemul electronic de injecţie directă de benzină GDI (Gasoline Direct Injection) ………………………………………………. 316 11.1 Ciclul Brayton ……………………………………………………………… 306 10.4 Comanda electronică a motoarelor diesel ………………………………....3 Influenţa presiunii şi temperaturii asupra ciclului Rankine …………………. 331 11. 312 11 Motoare cu ardere internă ……………………………………………………… 315 11.3 Noţiuni despre comanda electronică a motoarelor ………………………… 325 11.. 301 9.4 Ciclul cu supraîncălzirea intermediară a aburului …………………………… 299 9.3 Instalaţii ce funcţionează pe baza ciclurilor combinate Brayton-Rankine ………………………………………………. 337 12. 338 12.3. 322 11.2 Ciclul termodinamic al instalaţiei frigorifice cu gaze necondensabile ……………………………………………………………… 340 . 302 10 Turbina cu gaze ……………………………………………………………….3.3. 292 9. cu compresie mecanică ……………………………………………………….2 Procesul termogazodinamic din treapta de turbină ………………………….1 Ciclul termodinamic al instalaţiei frigorifice cu vapori.1 Ciclurile termodinamice ale motoarelor cu ardere internă .

de exemplu. Fig. şi o protecţie a mediului ambiant în cazul fluidelor toxice. Termenul provine din grecescul sistema care înseamnă ansamblu. 1. termic sau radioactiv. reuniune. funcţia unei conducte este de a permite transportul fluidelor sub acţiunea unui gradient de presiune sau a câmpului gravitaţional. Astfel. graniţa reprezintă locul unde se definesc condiţiile la limită. În figura 1. Rezultă deci.1 Sistem termodinamic Dezvoltarea ştiinţelor a impus pentru analiza fenomenelor naturale sau a experimentelor introducerea unor concepte care să uşureze înţelegerea acestora. punere împreună a mai multor obiecte. . ea poate avea un suport fizic (de exemplu un perete) sau poate fi fictivă.1 sunt prezentate două exemple de sisteme termodinamice. Această funcţie se realizează indiferent de materialul din care este alcătuită conducta şi de natura fluidului care curge prin ea. Pentru descrierea matematică a sistemului. În plus. Un sistem la care sunt analizate interacţiunile energetice dintre părţile componente şi dintre sistem şi mediu înconjurător îl numim sistem termodinamic. capabil de a se individualiza de mediul ambiant prin realizarea unei funcţii sau a unui grup de funcţii.Termotehnică şi maşini termice 1 1. Tot ce rămâne în afara volumului de control reprezintă mediul exterior. putem defini sistemul ca un ansamblu de elemente interconectate dinamic. ce delimitează zona de interes de restul obiectelor. La partea inferioară cilindrul este închis de un perete mobil denumit piston. Concepte şi definiţii 1. poluante chimic.1 Figura 1. Pentru noţiunea utilizată în tehnica. desenată printr-o linie punctată defineşte graniţa sistemului. la o conductă apare şi funcţia de containerizare a fluidului. Un concept fundamental îl constituie acela de sistem. Limita volumului de control. Pentru uşurinţa analizei se defineşte un volum de control. reprezentat punctat în figură.1 a) reprezintă un cilindru în care evoluează un gaz. faţă de un canal.

În interiorul graniţei sistemului termodinamic trebuie să existe un cop care să poată să se deformeze semnificativ odată cu graniţa sistemului. şi graniţe fictive. iar sistemul în care este permis schimbul de substanţă cu mediul exterior se numeşte sistem deschis. definite pe secţiunea conductei. trebuie ca graniţa acestuia să se deformeze. schimburile energetice cu mediul exterior. . în acest caz. 1. Lucrul mecanic este o formă de energie ce apare şi există atât timp cât se produce o deplasare a unei mase. în acest caz sistemul se numeşte sistem închis. sub formă de căldură şi / sau lucru mecanic. Observăm că volumul de control are. Acest lucru este posibil dacă în interiorul sistemelor termodinamice evoluează gaze sau vapori. menţinându-şi continuitatea.2 Concepte şi definiţii Astfel. Pentru ca un sistem termodinamic să poată produce lucru mecanic. denumim sistemul ca un sistem adiabat. Prin aceste graniţe fictive circulă un fluid. În figura 1.1 a) gazul nu poate ieşi sau intra in cilindru. Graniţa sistemului permite. În figura 1.2 sunt prezentate sintetic categoriile de sisteme termodinamice funcţie de schimburile de substanţă sau energie ce pot avea loc prin graniţele sistemului. TRANSFER DE MASĂ NU ST ÎNCHIS DA ST DESCHIS DA DA NU ST ADIABATIC NU TRANSFER DE LUCRU MECAHIC TRANSFER DE CĂLDURA Fig. pentru cilindrul din figura 1.1 b) volumul de control defineşte un sistem termodinamic format de o porţiune dintr-o conductă. deci graniţa sistemului (care în acest caz este reprezentată fizic de pereţii cilindrului şi capul pistonului) nu permite schimbul de substanţă cu mediul exterior. Dacă graniţa sistemului nu permite schimbul de căldură cu mediul exterior.2 Problema fundamentală a termodinamicii o constituie transformarea căldurii în lucru mecanic. însă.

aceştia fiind: a) presiunea: . Imaginea stării sistemului într-un spaţiu tridimensional ce are ca axe presiunea. presiunea reprezintă raportul dintre forţa normală şi suprafaţa pe care se exercită: p = F / S (F . de la starea 1 la starea 2. dacă reprezentăm grafic totalitatea stărilor prin care trece sistemul.masa ).se notează cu V.prin definiţie. c) temperatura: .se notează cu p . este dată de totalitatea valorilor parametrilor de stare. .se notează cu T. la un moment dat. (1oC = 273 K) 1.suprafaţa). În termodinamică vom întâlni două feluri de transformări termodinamice: .3 punctele 1 şi 2 reprezintă stări ale sistemului termodinamic. este un punct. . un exemplu de astfel de ecuaţie fiind ecuaţia propagării undelor în vid: .transformări reversibile .în Sistemul Internaţional (SI) se măsoară în pascali: Pa.se defineşte: volumul specific v = V / m . Ecuaţia transformărilor reversibile nu depinde de direcţia timpului. volumul şi temperatura.forţa. iar în Sistemul Internaţional se măsoară în m3. Parametrii care definesc starea sistemului se numesc parametrii de stare.unitatea de măsură în SI este m3/kg. . legătura între cele două scări de temperatură este: T = t + 273 . m .15 . Valoarea acestor mărimi la un moment dat defineşte starea sistemului termodinamic. F (τ ) = F (− τ ).sunt transformări teoretice (ideale). b) volumul: .2 Transformări de stare Starea unui sistem.Termotehnică şi maşini termice 3 Principalele mărimi ce se pot măsura în interiorul unui sistem termodinamic sunt presiunea.volumul. obţinem o curbă. În timp. tolerată si utilizată des la măsurarea temperaturii. În figura 1. Procesul de evoluţie a sistemului termodinamic de la starea 1 la starea 2 poartă denumirea de transformare de stare. . parametrii de stare ai sistemului termodinamic pot evolua. 1Pa = 1N/m2. este gradul Celsius oC. o altă unitate. notată cu t. ( V . volumul şi temperatura. unitatea de măsură în SI este K (Kelvin). în care sistemul termodinamic evoluează de la starea 2 la stare 1 exact prin aceleaşi puncte (stări) prin care a evoluat de la 1 la 2. S .

3) . Ecuaţiile ce descriu transformările ireversibile depind de direcţia timpului. V.3 Ecuaţia de stare Totalitatea evoluţiilor posibile ale unui sistem termodinamic formează în spaţiul p. Ecuaţia acestei suprafeţe este: F( p .1) p 2 1 V T Fig.3 - transformări ireversibile .2) 1.T ) = 0 (1. un exemplu de astfel de ecuaţie fiind ecuaţia conducţiei: → ∂T ⎛ ⎞ div⎜ − λ ⋅ grad (T )⎟ = ρc p ∂τ ⎝ ⎠ (1. 1. T o suprafaţă.4 Concepte şi definiţii ∂ 2ψ ∂ 2ψ ∂ 2ψ 1 ∂ 2ψ + + − =0 ∂x 2 ∂y 2 ∂z 2 c 2 ∂τ 2 (1.sunt transformări reale în care evoluţiile sistemului de la starea 1 la starea 2 şi invers au loc pe curbe diferite. adică F (τ ) ≠ F (− τ ) .V .

10) sa fie o diferenţială totală este ca: (1.T ) T = T ( p .3) exprimă o legătură între parametrii de stare.4) (1.8) (1.6) V = V ( p . Această observaţie ne permite să obţinem câteva relaţii utile pornind de la ecuaţia de stare.Termotehnică şi maşini termice 5 Având în vedere că în interiorul sistemelor termodinamice evoluează gaze sau vapori.11) ∂ 2p ∂ 2p = ∂V∂T ∂T∂V (1.10) ∂N ∂M = ∂T ∂V sau (1. Dacă notăm: ⎛ ∂p ⎞ N =⎜ ⎟ ⎝ ∂V ⎠T ⎛ ∂p ⎞ M =⎜ ⎟ ⎝ ∂V ⎠V (1.9) expresia diferenţialei devine: dp = NdV + MdT Condiţia ca relaţia (1. proprietăţile acestora pot fi descrise prin funcţii continue şi derivabile.5) (1.V ) Considerând că presiunea p este o funcţie continuă şi derivabilă în raport cu V şi T. diferenţiem ecuaţia (1. Ecuaţia (1.7) Indicele T sau V scris lângă derivata parţială arată că acel parametru este constant în timpul derivării.4).12) Această condiţie se realizează dacă derivatele parţiale ale lui p în raport cu V şi respectiv T sunt continue şi derivabile.T ) (1. Putem explicita pe fiecare dintre ei funcţie de ceilalţi doi. . obţinând: ⎛ ∂p ⎞ ⎛ ∂p ⎞ dp = ⎜ ⎟ dV + ⎜ ⎟ dT ⎝ ∂T ⎠V ⎝ ∂V ⎠T (1. substanţe ce nu prezintă discontinuităţi locale. obţinând alte trei forme ale ecuaţiei de stare: p = p( V .

deci în fiecare stare a sistemului. Rezultă. Fiind o diferenţială totală exactă.3).6).13) (1.18) Derivatele parţiale ale mărimilor de stare p. ea se numeşte mărime de stare şi se poate calcula în fiecare punct al suprafeţei definite de ecuaţia (1.4). din punct de vedere matematic. Astfel: . din cele de mai sus.7) obţinem: ⎛ ∂V ⎞ ⎛ ∂V ⎞ dV = ⎜ ⎟ ⎜ ∂p ⎟ dp + ⎜ ∂T ⎟ dT ⎠p ⎝ ⎠T ⎝ ⎛ ∂p ⎞ ⎡⎛ ∂V dp = ⎜ ⎟ ⎢⎜ ⎜ ⎝ ∂V ⎠T ⎢⎝ ∂p ⎣ ⎤ ⎛ ∂p ⎞ ⎞ ⎛ ∂V ⎞ ⎟ dp + ⎜ ⎟ dT ⎥ + ⎜ ⎟ dT ⎟ ⎝ ∂T ⎠ p ⎥ ⎝ ∂T ⎠V ⎠T ⎦ (1.5) sau (1. Proprietăţile prezentate mai sus sunt valabile pentru oricare dintre funcţiile (1. valoare integralei “nu depinde de drum”. ea depinde numai de valorile din stările iniţială şi finală. (1.6 Concepte şi definiţii Mărimea termodinamică caracterizată de funcţia care îndeplineşte condiţia (1.dacă dp = 0 rezultă (1. Variaţia mărimii respective între două stări se calculează printr-o integrală curbilinie în lungul funcţiei ce reprezintă transformarea de stare.5) şi substituind-o în (1. ci numai de valorile iniţiale şi finale. V şi T au o interpretare fizică ce poate fi prezentată introducând următorii coeficienţi: . o diferenţială totală exactă.15) dp si dT sunt diferenţiale. că variaţia unei mărimi de stare nu depinde de felul transformării termodinamice. Diferenţiind ecuaţia (1.11) este.14) ⎡⎛ ∂p ⎞ ⎛ ∂V ⎞ ⎛ ∂p ⎞ ⎤ ⎛ ∂p ⎞ ⎛ ∂V ⎞ ⎟ dp + ⎢⎜ dp = ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ ⎥ dT ⎜ ⎟ ⎝ ∂V ⎠T ⎝ ∂p ⎠T ⎢⎝ ∂V ⎠T ⎝ ∂T ⎠ p ⎝ ∂T ⎠V ⎥ ⎣ ⎦ (1. adică nişte variaţii mici arbitrare ale parametrilor de stare.dacă dT = 0 rezultă ⎛ ∂p ⎞ ⎛ ∂V ⎞ ⎟ =1 ⎜ ⎟ ⎜ ⎜ ⎟ ⎝ ∂V ⎠T ⎝ ∂p ⎠T .16) ⎛ ∂p ⎞ ⎛ ∂V ⎞ ⎛ ∂p ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ +⎜ ⎟ =0 ⎝ ∂V ⎠T ⎝ ∂T ⎠ p ⎝ ∂T ⎠V (1.15) In expresia (1.17) sau ⎛ ∂p ⎞ ⎛ ∂V ⎞ ⎛ ∂T ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ = −1 ⎜ ⎟ ⎝ ∂V ⎠T ⎝ ∂T ⎠ p ⎝ ∂p ⎠V (1. adică este aceeaşi indiferent ce curbă am alege pentru a efectua integrala.

rezultă: α = p0 βγ α. legile gazelor având o exprimare matematică simplă. pe cale experimentală.21) Exprimând derivatele parţiale din ecuaţiile (1.22) poartă denumirea de coeficienţi termodinamici fizici. Din punct de vedere istoric.coeficient de compresibilitate izocoră: β= 1 ⎛ ∂p ⎞ ⎛ ∂p ⎞ ⎜ ⎟ ⇒⎜ ⎟ = βp0 p0 ⎝ ∂T ⎠V ⎝ ∂T ⎠V (1.18). au făcut ca acestea să se menţină în cadrul termodinamicii sub forma legilor gazului perfect.21) şi substituindule în ecuaţia (1.coeficient de compresibilitate izoterma: γ =− 1 ⎛ ∂V ⎜ V0 ⎜ ∂p ⎝ ⎞ ⎛ ∂V ⎞ ⎟ ⇒⎜ ⎟ ⎜ ∂p ⎟ = −γV0 ⎟ ⎠T ⎝ ⎠T (1.19) .19).20) . dacă un gaz având volumul V şi temperatura T se încălzeşte izobar la temperatura T+∆T. În acest paragraf vom analiza gazul perfect ca agent termodinamic.Termotehnică şi maşini termice 7 .23) 1. aceste legi pot exprima comportarea gazelor reale. pentru o largă categorie de gaze. dar în anumite condiţii.4 Gazul perfect Gazele sau vaporii care evoluează în interiorul sistemelor termodinamice poartă denumirea de agenţi termodinamici. în anumite condiţii restrictive. Cercetări ulterioare au demonstrat că aceste legi nu exprimă riguros comportarea gazelor reale.coeficient de dilatare izobară: α= 1 ⎛ ∂V ⎞ ⎛ ∂V ⎞ ⎜ ⎟ ⇒⎜ ⎟ = αV0 V0 ⎝ ∂T ⎠ p ⎝ ∂T ⎠ p (1. s-a introdus un concept nou. Practic. (1. De exemplu. volumul acestuia va deveni V+∆V şi va putea fi calculat cu relaţia: ∆V = αV∆T (1. gazul perfect. Aceştia evidenţiază proporţionalitatea dintre variaţia unei mărimi de stare faţă de alta. pe baza următoarelor ipoteze: . în secolele 17 şi 18 au fost stabilite. β şi γ (1. precum şi simplitatea expresiilor matematice ale legilor gazelor.20) şi (1. Observaţia de mai sus.

dacă se găsesc la presiuni relativ scăzute şi temperaturi mari.013·105 Pa şi TN = 273 K.1 Ecuaţia de stare a gazului perfect Experimental.o constantă) (1. Pentru a deduce ecuaţia de stare a gazului perfect vom integra expresia diferenţială (1. volumul molar la starea normală. Derivatele parţiale din această expresie le calculăm în funcţie de legile simple ale gazului perfect. volume egale de gaze diferite conţin acelaşi număr de molecule. Ele sunt: a) Legea Boyle-Mariotte. astfel că în aceleaşi condiţii de presiune şi temperatură.o constantă) (1. Starea normala se defineşte prin următoarele valori ale parametrilor de stare: pN = 1.24) b) Legea Gay-Lussac arată că la presiune constantă volumul variază proporţional cu temperatura. . volumul propriu al moleculelor este neglijabil în raport cu volumul gazului. O consecinţă importantă o constituie independenţa numărului de molecule faţă de natura gazului. un kilomol de gaz conţine N = 6.27). traiectoria moleculelor între două ciocniri este o linie dreaptă. Acest număr poartă denumirea de numărul lui Avogadro. 1. este: (VM)N = 22.023·1026 molecule.o constantă) (1. Deoarece un kilomol de gaz conţine un număr bine determinat de molecule. S-a constatat că o parte dintre gazele din natură au un comportament ce poate fi descris de legile gazului perfect. În aceste condiţii (VM)N.25) c) Legea lui Charles exprimă faptul că la volum constant presiunea variază proporţional cu temperatura.8 Concepte şi definiţii moleculele gazului sunt perfect sferice şi elastice.414 m3/kmol. rezultă ca volumul molar în starea normală are aceeaşi valoare pentru toate gazele. p = C3T V =C3 = constant (C3 . p= C1 V T = C1 = constant ( C1. între molecule nu se exercită forţe de interacţiune. s-au dedus legile ce descriu comportarea gazelor. V = C2T p =C2 = constant (C2 .26) d) Legea lui Avogadro arată că. Acestea s-au menţinut sub denumirea de legile simple ale gazului perfect. în aceleaşi condiţii de presiune şi temperatură. O categorie de gaze care pot fi aproximate în condiţii mulţumitoare de catre legile gazului perfect o constituie gazele de ardere sau aerul aflat la presiunea şi temperatura mediului ambiant.4. care exprimă faptul că la temperatură constantă volumul gazului variază invers proporţional cu temperatura.

rezultând: p= C1 V (1. prin derivare şi determinarea constantei rezultând: ⎛ ∂p ⎞ ⎜ ⎟ = C3 ⎝ ∂T ⎠V (1. apoi derivată.27) Derivata parţială a presiunii la volum în condiţii izoterme o exprimăm din relaţia (1.24) scrisă sub altă forma.35) Pentru a integra această ecuaţie diferenţială.27): C1 = pV p ⎛ ∂p ⎞ ⎜ ⎟ =− V ⎝ ∂V ⎠ T (1. rezultând succesiv: dp dV dT + − =0 p V T (1.31) şi (1. procedăm la separarea variabilelor prin împărţirea expresiei cu variabila p.30) (1.36) .Termotehnică şi maşini termice 9 ⎛ ∂p ⎞ ⎛ ∂p ⎞ dp = ⎜ ⎟ dV + ⎜ ⎟ dT ⎝ ∂T ⎠V ⎝ ∂V ⎠T (1.33) p ⎛ ∂p ⎞ ⎜ ⎟ = ⎝ ∂T ⎠V T (1.32) C3 = p T (1.34) în relaţia (1.29) Constanta C1 o exprimăm din relaţia (1.34) Înlocuind relaţiile (1.27).26).26) şi o introducem în (1. rezultă: dp = − p p dV + dT V T (1.31) Derivata parţială a presiunii la temperatură în condiţii izocore o exprimăm din relaţia (1.28) C ⎛ ∂p ⎞ ⎟ =− 1 ⎜ V2 ⎝ ∂V ⎠T (1.

Amestecuri de gaze perfecte . 1. Înlocuind (1. pentru un kilomol. Introducând parametrii p.39) (1. deoarece masa “m” exprimându-se în kilograme. face posibil ca puterea.414 = = 8314 [J/kmol/K] TN 273 Se notează cu RM şi se defineşte următoarea mărime: RM = 8314 [J/kmol/K] (1.40) în (1. În termodinamica tehnică se preferă această formulare pentru ecuaţia de stare. furnizată sau consumată de sistemul termodinamic.10 Concepte şi definiţii ln pV = lnC . C = constantă.38).42) R= RM M (1.43) Această constantă se numeşte constanta gazului. T pV =C T (1.013 ⋅ 10 5 ⋅ 22. obţinem: pV = Se notează cu R şi se defineşte: m RM T M (1. expresia: p N (VM )N 1.44) Ea se numeşte ecuaţia de stare a gazului perfect sau ecuaţia lui Clapeyron.37) (1. V şi T la starea normală obţinem. iar ecuaţia (1.masa moleculară a gazului. definit astfel: n= m M (1.2.4. M .masa gazului.42) devine: pV = mRT (1.41) m .38) Constanta C se poate determina cu ajutorul legii lui Avogadro. Notăm cu n numărul de kilomoli.39) şi (1. să se exprime în waţi.40) Ea se numeşte constanta molară universală a gazelor perfecte.

Vi . pentru un amestec de gaze se pot defini trei tipuri de compoziţii: • compoziţia masică: gi = mi .47) unde: ri reprezintă fracţia volumică a componentului „i”. m . Volumele componenţilor. în aceleaşi condiţii de presiune şi temperatură cu amestecul. V ∑V i =1 n i =V .45) unde: gi reprezintă fracţia masică. • compoziţia volumică ri = Vi . n .numărul de moli (kilomoli) ai amestecului.numărul de componenţi. Vom analiza în acest paragraf legile amestecurilor de gaze perfecte. i =1 n ∑y i =1 n i = 1.volumul componentului „i”. Dacă toţi componenţii unui amestec sunt gaze perfecte.masa componentului „i”. (1. numim amestecul amestec de gaze perfecte. ∑r = 1.numărul de componenţi. se mai numesc volume parţiale. (1. este absolut necesară cunoaşterea compoziţiei acestuia.masa amestecului.numărul de componenţi. n . mi . ni .Termotehnică şi maşini termice 11 În practică. masa moleculară a unui gaz este dată de raportul dintre masa gazului şi numărul de kilomoli.volumul amestecului. i =1 i n (1. m ∑ mi = m . În aceste condiţii. sunt situaţii când în sistemele termodinamice evoluează amestecuri de gaze. masa moleculară pentru un component „i” se poate defini astfel: .46) unde: yi reprezintă fracţie molară.numărul de moli (kilomoli) ai componentului „i”. Ori de câte ori se lucrează cu un amestec de gaze. n ∑ ni = n . n . Prin definiţie. V . • compoziţia molară yi = ni . n . i =1 n ∑g i =1 n i = 1. Astfel.

Dacă se înlătură pereţii despărţitori. gazele se amestecă.4 b) În figura 1.4 a) sunt prezentaţi componenţii separaţi prin intermediul unor pereţi despărţitori care împiedică amestecarea.50) Pentru a defini mărimile specifice amestecurilor de gaze. se consideră un amestec format din trei componenţi. un amestec de gaze. p = ∑ pi i =1 n (1. Legea lui Dalton defineşte presiunea amestecului ca fiind suma presiunilor parţiale ale componenţilor. 1. practic.4 b). desenaţi prin figuri geometrice distincte (figura 1.12 Concepte şi definiţii Mi = mi [ kg / kmol ] ni (1. Presiunea parţială a componentului „i” se notează cu pi şi reprezintă presiunea componentului considerat în aceleaşi condiţii de temperatură şi volum cu cele ale amestecului.51) . dar permit componenţilor să aibă aceeaşi presiune şi aceeaşi temperatură. Se obţine. rezultând situaţia prezentată în figura 1.4): componentul 1 componentul 2 componentul 3 a) Fig.48) Trecerea de la o compoziţie la alta se poate face prin relaţiile: gi = mi n i =1 i ∑m ∑ N M i =1 i = Ni M i n i = yi M i ∑yM i =1 i n (1. Legătura dintre mărimile de stare ale componenţilor şi mărimile de stare ale amestecului poate fi stabilită prin intermediul legii lui Dalton sau a legii lui Amagat.49) i mi N M yi = n i = n i = m ∑ Ni ∑ Mi i =1 i =1 i gi Mi n g ∑ Mi i =1 i (1.

Termotehnică şi maşini termice 13 Legea lui Amagat defineşte volumul amestecului ca fiind suma volumelor parţiale ale componenţilor. notat cu Vi. Masa moleculară aparentă a unui amestec de gaze poate fi definită de una din relaţiile: m M= = n ∑n M i =1 i n i n = ∑ yi M i = ∑ ri M i i =1 i =1 n n (1.53) (1. .5 Starea energetică a unui sistem termodinamic. fracţiile volumice fiind egale cu fracţiile masice. considerată după legea lui Amagat.55) Vi ni = ⇒ ri = yi V n Relaţia (1.54) (1. şi ecuaţia de stare scrisă pentru întreg amestecul.58) 1.56) sau M= m = n m = mi ∑M i 1 g ∑ Mi i (1.55) arată că cele trei compoziţii care se pot defini pentru un amestec nu sunt independente. M (1. se poate defini constanta amestecului: R= RM [ J / kg / K ]. echilibrul termodinamic Starea energetică a unui sistem termodinamic se referă la aspectul macroscopic şi reprezintă nivelul energetic de ansamblu corespunzător tuturor particulelor conţinute. V = ∑Vi i =1 n (1.57) În funcţie de această mărime. se înţelege volumul pe care îl ocupă acesta în aceleaşi condiţii de presiune şi temperatură cu cele ale amestecului.52) Dacă se consideră ecuaţia de stare pentru gazele perfecte aplicată componentului „i”. prin împărţirea lor rezultă o relaţie între fracţiile volumice şi molare: pVi = ni RM T pV = nRM T (1. Prin volum parţial al componentului „i”. RM = 8314 [ J / kmol / K ].

uniformizarea presiunii în masa unui gaz se face într-un interval de timp de ~10-6s. această intensitate se modifică. Odată atins echilibrul. Acest timp are valori diferite funcţie de proces şi sistem. Dacă cel puţin unul dintre parametrii de stare ai sistemului termodinamic are o valoare diferită de valoarea parametrului corespunzător mediului exterior. Scoaterea unui sistem termodinamic din starea de echilibru extern se face prin schimb de lucru mecanic sau căldură cu mediul exterior. de exemplu pistonul unui motor comprimă gazul din cilindru. etc. etc. Admiţând că presiunea p şi temperatura T sunt parametrii de stare de care depinde energia gazului perfect închis în cilindrul unui motor. în timpul unei transformări termodinamice. Notăm cu indicele prim parametrii de stare ai mediului exterior. . cum sunt energia internă. Starea de echilibru extern defineşte egalitatea nivelului mediu de energie corespunzătoare sistemului termodinamic şi a mediului extern. Timpul scurs de la producerea unui dezechilibru până la uniformizarea stării energetice în masa sistemului se numeşte timp de relaxare. Condiţiile de echilibru intern sau extern se referă la toate mărimile de stare. până la stabilirea echilibrului..14 Concepte şi definiţii Intensitatea stării de agitaţie moleculară caracterizează starea energetică a sistemului şi ca urmare. dar egalizarea concentraţiilor într-un aliaj metalic are loc în câţiva ani. Dezechilibrul intern al unui sistem termodinamic depinde de cât de repede se uniformizează starea energetică în masa acestuia. de exemplu p ≠ p' sau T ≠ T ' etc. Starea de echilibru intern reprezintă egalitatea. în toată masa sistemului. atunci sistemul termodinamic este în dezechilibru extern. starea de echilibru implică egalitatea acestor valori în tot volumul cilindrului. entropia. care în acest caz este reprezentat de egalitatea temperaturilor. în timpul arderii gazele se încălzesc de la căldura degajată de reacţia de ardere. În natură sunt numeroase procese care decurg de la sine (procese naturale). dar pentru simplificarea lucrurilor (a modelului matematic ce descrie fenomenul) sistemul termodinamic se consideră totdeauna in echilibru intern. În termodinamica clasică se admite posibilitatea existenţei dezechilibrului extern. Având în vedere că în interiorul sistemelor termodinamice evoluează gaze sau vapori şi că timpul de relaxare pentru aceste corpuri este scăzut. etc. ipoteza prin care sistemele termodinamice tehnice sunt considerate în permanenţă în echilibru intern este destul de aproape de realitate. de exemplu trecerea căldurii de la corpuri cu temperatură mai mare la corpuri cu temperatură mai scăzută. T’. Astfel. entalpia. de exemplu p’. a valorilor tuturor parametrilor de stare ce caracterizează sistemul termodinamic. În capitolele ce urmează vom constata că pe lângă presiune şi temperatură vor mai apare şi alte mărimi de stare. Condiţia necesară şi suficientă ca un sistem termodinamic să fie într-o stare de echilibru extern este ca valorile parametrilor de stare ai sistemului termodinamic să fie egale cu valorile parametrilor de stare ai mediului înconjurător. sistemul termodinamic izolat de mediul înconjurător nu va mai putea ieşi din această stare. Acest proces se desfăşoară pe o durată finită în timp.

Dacă am avea un număr de molecule N. astfel încât T3 = T1.25. V1 = 0.6 Postulatele termodinamicii Termodinamica are la bază două postulate. De exemplu. Izoterma punctului 1 fiind o hiperbolă echilateră. care însumează energiile moleculelor ce alcătuiesc sistemul.1 sunt prezentate stările gazului din problema 1. Mărimea termodinamică ce reflectă energia moleculelor sistemului. Dacă ar fi două molecule. Exemplul E 1. Interacţiunile energetice cu mediul exterior produc modificări în energia internă a sistemului. apoi o transformare izobară până în starea 3. ca mărime macromoleculară. Al doilea postulat al termodinamicii: Toţi parametrii interni ai unui sistem termodinamic la echilibru sunt funcţii de parametri externi şi de energia sistemului. caracterizată de p1 = 2 [bar]. este temperatura.Termotehnică şi maşini termice 15 1. Primul postulat al termodinamicii: Un sistem termodinamic izolat ajunge totdeauna. în interacţiune directă cu mediul exterior. Aceasta este o mărime macroscopică. în care se găseşte o singură moleculă de gaz. considerăm un volum delimitat arbitrar în două jumătăţi. dar aceste fluctuaţii reprezintă abateri spontane cu atât mai puţin probabile cu cât sistemul este compus din mai multe particule. Postulatul acesta este o consecinţă a faptului că un sistem termodinamic există fizic în timp şi spaţiu. pentru gaze la presiuni şi temperaturi obişnuite N > 1020. Atingerea stării de echilibru şi menţinerea sistemului în această stare exprimă numai comportarea cea mai probabilă. Probabilitatea ca această moleculă să se găsească în jumătatea din dreapta este de 0. datorită mişcării continue a particulelor din care este format un sistem termodinamic. iar acest lucru ne permite să scriem: tgα = p1 − p2 [ bar ] =1 V3 − V2 [ m3 ] Din transformarea izocoră 1-2 exprimăm presiunea p2. Teoria fluctuaţiilor de la starea de echilibru arată că. Gazul parcurge o transformare izocoră până în starea 2. care se referă la condiţiile de stabilitate şi menţinere a echilibrului unui sistem.1 O cantitate de gaz perfect se află în starea 1. pentru intervale scurte de timp sunt posibile şi stări de dezechilibru intern. deci probabilitatea apariţiei unei fluctuaţii este foarte mică. Soluţie: În figura 6. probabilitatea ca toate să se găsească în jumătatea din dreapta ar fi 1/2N. jumătatea din stânga şi jumătatea din dreapta. după încetarea interacţiunilor energetice cu exteriorul.5. dar caracterizează şi energia acestuia. iar din izobara 2-3 exprimăm volumul V3: p1 p2 T = ⇒ p2 = p1 2 T1 T2 T1 .5 [m3] şi T1 = 1200K. Să se determine temperatura T2 şi presiunea p2. probabilitatea ca ambele să se găsească în jumătatea din dreapta ar fi de 0. este simetrică faţă de prima bisectoare. în starea de echilibru termodinamic intern şi nu poate ieşi de la sine din această stare.

5[ bar ] T1 .5[ m 3 ] [ bar ] 1 ⎠ ⎝ =1 ⇒ 2 = 11 = 1 = 0 .5 Obţinem următoarele valori: T2 = 0 .250 = 0 .250 ⋅ 1200 = 300 [ K ] T p2 = p1 2 = 2 ⋅ 0 .16 Concepte şi definiţii V2 V3 T T = ⇒ V3 = V2 3 = V1 1 T2 T3 T2 T2 Înlocuind aceste valori în expresia unghiului rezultă: ⎛ T ⎞ p1 ⎜ 1 − 2 ⎟ ⎜ T ⎟ [ bar ] T V [ bar ] 0 .250 [ m3 ] T1 p1 [ m 3 ] 2 [ bar ] m3 ⎛ ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ 1 − 1⎟ V1 ⎜ T2 ⎟ ⎜T ⎟ ⎝ 1 ⎠ Fig. 1.

2 + 44 ⋅ 0 . Gazele sunt la presiunea p1 = 50 [bar] şi temperatura t1 = 15 °C. a) Prin expunerea la soare.2 etan (C2H6) şi 0.414 22 .25 = 106 . Să se determine presiunea gazelor în această stare.6 [kg/kmol] Constanta amestecului este R= 8314 = 384 . astfel încât această variaţie poate fi neglijată.414 [m3]. un volum de 22. la starea normală.6 = = 0 . prin încălzire volumul rezervorului se dilată puţin în raport cu dilatarea gazelor.9636 . determinăm masa de gaz ce rămâne în rezervor după ce s-a extras excesul de gaze.6 p2V = m2 RT2 ⇒ m2 = p2V 50 ⋅ 10 510 = = 344 .7 + 30 ⋅ 0 .9 ⋅ 338 Masa de gaze aflată iniţial în rezervor o determinăm din ecuaţia de stare aplicată în prima situaţie: p1V = m1 RT1 ⇒ m1 = p1V 50 ⋅ 10 510 = = 451.Termotehnică şi maşini termice 17 Exemplul E 2. Aceasta se calculează din consecinţele legii lui Avogadro. 0.7 metan (CH4).1 = 21.414 ∆V = m1 − m2 ρN = 102 .9 [J/kg/K] 21.36 [bar] T1 T2 T1 15 + 273 b) Punând condiţia ca presiunea în rezervorul cald să fie egală cu p1 din ecuaţia de stare.9636 [kg/Nm3] 22 .79 [kg] RT2 384 . Aplicând relaţia transformării izocore.2 Într-un rezervor cu volumul de 10 m3 se găseşte un amestec de gaze cu următoarea compoziţie volumică: 0.1 propan (C3H8). Soluţie: a) În acest caz este vorba de o transformare izocoră. temperatura gazelor din rezervor devine t2 = 65 °C.04 [kg] RT1 384 . Având în vedere că în rezervor este un amestec de gaze. determinăm mai întâi masa moleculară a acestuia: M = ∑ ri M i = 16 ⋅ 0 . b) Să se determine ce volum de gaze la starea normală trebuie extras din rezervorul cald pentru ca presiunea să rămână neschimbată. obţinem: p1 p2 T 65 + 273 = ⇒ p2 = p1 2 = 50 = 67 . ρN = M 21.9 ⋅ 288 Volumul de gaze extras din rezervor este dat de diferenţa de masă împărţită la densitate în starea normală.1 [Nm3] 0 . care arată că un kilomol dintr-o substanţă are.

Stabilirea unei scări termometrice este parţial arbitrară. deşi corpul cu masă mai mică schimbă căldură. Starea energetică a sistemului termodinamic este influenţată de mediul exterior pentru că în timpul evoluţiei acestuia se produc schimburi energetice între sistem şi mediu. aduse în contact. Spre deosebire de ceilalţi parametri de stare (presiune. Fenomenul se accentuează pe măsură ce raportul maselor celor două sisteme creşte. temperatura nu prezintă un etalon fizic în natură.67 9 [( ) ] (2. . definită printr-o funcţie de forma T=f(m). fiind măsura intensităţii agitaţiei termice a moleculelor. scara Fahrenheit (cu unitatea °F) şi scara absolută de temperatură Kelvin (cu unitatea K). transformarea de fază. se poate constata dacă un corp îşi menţine echilibrul termic la contactul cu alte sisteme. Pornind de la ideea intuitivă de cald şi rece. condiţia necesară şi suficientă de echilibru este egalitatea parametrului termic pentru toate corpurile considerate.18 Primul principiu al termodinamicii 2. ajungându-se la situaţia în care. monotonă şi univocă în raport cu mărimea fizico-chimică urmărită. În acest paragraf se vor analiza formele şi metodele de calcul a interacţiunilor energetice dintre sistem şi mediu.2 Forme de interacţiune energetică între sistem şi mediul exterior Orice sistem termodinamic există şi evoluează în strânsă legătură cu alte sisteme sau corpuri.1 Principiul zero al termodinamicii Temperatura este o mărime de stare intensivă. modificarea variabilelor de stare se face diferenţiat. cele mai folosite sunt: scara Celsius (cu unitatea °C). preluând temperatura sistemului studiat fără ca. Principiul zero al termodinamicii: Într-un sistem izolat format dintr-un număr de corpuri în contact termic. etc). acesta să-şi modifice starea. temperatura unui corp creşte o dată cu energia cinetică a particulelor componente. denumite generic mediul înconjurător.1) 2. practic. introdusă în termodinamică ca o proprietate specifică sistemelor macroscopice. Această relaţie. în sensul că aceste modificări sunt mai mari pentru corpul cu masă mai mică şi imperceptibile pentru corpul cu masă mai mare. celălalt corp cu masă mai mare îşi menţine temperatura neschimbată. jucând rol de rezervor de căldură de capacitate infinită sau termostat. Primul principiu al termodinamicii Principiul conservării 2. efectul termoelectric. practic o expresie macroscopică a energiei medii a atomilor şi moleculelor ce compun corpurile. La valori constante ale parametrilor externi. Relaţia între aceste scări de temperatură este: T (K ) = t oC + 273.15 = ( ) 5 o t F + 459 . volum). În prezent. Pentru o diferenţă dată de temperatură între două corpuri cu mase diferite. cu caracter statistic. Definirea cantitativă a temperaturii prin măsurarea ei cu ajutorul unui termometru se realizează stabilind o relaţie între temperatură şi o proprietate fizico-chimică a corpului (dilataţia. Corpul cu masă mai mică poate juca rol de termometru. trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. între care: să fie continuă.

Joule-ul. Se observă că lucrul mecanic făcut de sistem “străbate” graniţa acestuia. Se pune următoarea problemă: cum interacţionează sistemul cu mediul exterior din punct de vedere al lucrului mecanic.conturat prin linia punctată .produs asupra mediului este ridicarea greutăţii. în Sistemul Internaţional. Puterea. ca expresie a deplasării unei forţe. notate cu 1 şi 2.macroscopic. să consideram următorul exemplu: În figura 2. iar în interiorul acestuia evoluează un gaz. deci unitatea de măsură pentru lucru mecanic este. atunci tot ce rămâne în afara graniţei se consideră mediu exterior.în acest caz . Un sistem termodinamic este capabil să producă sau să preia lucrul mecanic. Lucrul mecanic de 1J reprezintă energia necesară deplasării unei forţe de 1N pe distanţa de 1m. este: L = ∫ Fdx 1 2 (2. în general.asupra mediului înconjurător constă în ridicarea unei greutăţi. reprezintă energie pe unitatea de timp.2. raportată la durata procesului. lucrul mecanic reprezintă o formă de energie. nu observăm nici o mişcare între motor şi baterie. Energia electrică echivalentă. ca urmare a interacţiunii acestuia cu mediul înconjurător.1 este prezentat un sistem format dintr-o baterie şi un motor electric. ţinând seama de durata procesului de ridicare a greutăţii putem concluziona că graniţa sistemului este străbătută de puterea necesară ridicării greutăţii. Deoarece. în acest caz. L “L” motor motor baterie greutate baterie greutate a Fig. reprezintă puterea furnizată de sistem. Lucrul mecanic făcut de sistem . Dacă modificăm graniţa sistemului astfel ca ea să includă numai bateria. fenomenele au o desfăşurare finită în timp. Singurul efect .1 b Lucrul mecanic este o formă de energie care apare şi se manifestă la graniţa sistemului termodinamic. Pentru a înţelege mai bine acest lucru. Practic .1 Lucrul mecanic Definiţia din mecanică. 2.în acest caz . cu toate că greutatea este ridicată de motor. a lucrului mecanic făcut de o forţa F ce acţionează asupra unui corp pe direcţia deplasării x între două limite. Graniţa sistemului este străbătută de energia electrică echivalentă lucrului mecanic dezvoltat de motor.Termotehnică şi maşini termice 19 2. mediului exterior. . numai dacă graniţa sistemului termodinamic este deformabilă. simbolizată J. inclusiv motorul şi greutatea.2) În esenţă. după cum se cunoaşte.

lucrul mecanic este: ( 2. fig.20 Primul principiu al termodinamicii Considerăm un gaz ce evoluează în interiorul unui cilindru prevăzut la unul din capete cu un piston. Fig.2. fizic. 2.2. Lucrul mecanic elementar făcut de gaz este: δL = Fdx = pAdx = pdV Pentru întreaga evoluţie de la 1 la 2 a sistemului. corespunde o variaţie elementară de volum dV=Adx. lucru ce realizează. Pentru o deplasare elementară dx a pistonului. unde prin A s-a notat suprafaţa pistonului. Atât timp cât sistemul considerat .3) L12 = ∫ pdV 1 2 (2. ci este o mărime de proces (de parcurs). o graniţă deformabilă.2 Presupunem că evoluţia gazului din interiorul cilindrului se face de la starea 1 până la starea 2.4) S-a folosit notaţia δL in loc de dL deoarece lucrul mecanic nu este o mărime de stare.

de restricţiile în care se desfăşoară procesul. deci diferenţiala acestuia nu este o diferenţială totală exactă. .2. Acesta apare numai în momentul în care sistemul începe să evolueze către starea 2. reprezintă lucrul mecanic total schimbat de un sistem termodinamic cu mediul exterior. 2.2 Lucrul mecanic de dislocare O altă formă de lucru mecanic ce apare în sistemele tehnice este reprezentată de lucrul mecanic necesar deplasării agentului termodinamic pe conductele instalaţiilor sau maşinilor. la presiune constantă. Acesta se notează de regulă cu indicele “t”.a cărui energie pe unitatea de masă este mare (presiune. În figura 2.2). 2. În figura 2.3 Ipoteza în care s-a dedus această formulă. fapt care ne conduce la concluzia că integrala lucrului mecanic depinde de drum. Remarcăm şi în acest caz că lucrul mecanic apare şi se manifestă la graniţa sistemului (pistonul face parte din graniţa sistemului). prin care am presupus că presiunea este constantă.4) de definiţie a lucrului mecanic. datorată transferului de masă între sistem şi mediu. V V x 1 Fig. adică aria 122’1’1 (figura 2. Lucrul mecanic de dislocare (sau de deplasare) reprezintă interacţiunea energetică a sistemului termodinamic cu mediul. temperatură ridicate) . Aceasta este o maşină în care fluidul de lucru . Dacă interpretăm matematic formula (2.Termotehnică şi maşini termice 21 (cilindrul cu gaz) nu îşi modifică starea. este o ipoteză valabilă în cazul conductelor de admisie sau de evacuare a agentului termodinamic din sistem. spre exemplu rămâne în starea 1. străbătând-o de la interior spre mediul înconjurător sau invers. nu există lucru mecanic.4 este prezentată schematic o turbină. deoarece aceste conducte au lungime mică.3 este prezentată o conductă pe care se deplasează un volum V de fluid de la poziţia 1 până la poziţia 2.2. Valoarea lucrului mecanic efectuat de sistem în evoluţia sa de la 1 la 2 depinde de tipul acesteia.5) Prin A s-a notat secţiunea conductei.3 Lucrul mecanic tehnic 2 Lucrul mecanic tehnic. 2. valoarea L12 este numeric egală cu aria de sub curba 1-2 şi axa volumului.pătrunde printr-o conductă de admisie în maşină. numit şi lucrul mecanic util sau total. Lucru mecanic consumat pentru această deplasare este: L = pAx = pV (2.

el este negativ. . deoarece consumă o parte din energia sistemului. Utilizând notaţiile din figura 2. Ţinând cont de formula (2. el este pozitiv.p1V1 reprezintă lucrul mecanic de dislocare datorat admisiei agentului termodinamic în sistem. iar în final este evacuat din maşină. putem scrie: Lt 12 = p1V1 + ∫ pdV − p2V2 = ∫ pdV − ( p2V2 − p1V1 ) = ∫ pdV − ∫ d ( pV ) 1 1 1 1 2 2 2 2 (2.8) .p2V2 reprezintă lucru mecanic consumat pentru evacuarea agentului termodinamic din sistem. .6) Lt12 L12 p2V2 Fig.Lt12 reprezintă lucrul mecanic tehnic făcut de sistemul termodinamic prin trecerea agentului termodinamic de la starea 1 la starea 2.L12 reprezintă lucrul mecanic al variaţiei de volum (formula 2.7) Lt 12 = ∫ [ pdV − d ( pV )] = ∫ [ pdV − pdV − Vdp ] 1 1 2 2 (2. deoarece este adus în sistem o dată cu procesul de admisie.4) efectuat de agentul termodinamic în sistem datorită variaţiei volumului specific între stările 1 şi 2. Trecerea fluidului prin maşină face ca turbina să producă un lucru mecanic util. . care poate fi cules la arborele maşinii.4 Semnificaţia termenilor este următoarea: .22 Primul principiu al termodinamicii apoi se destinde acţionând asupra paletelor rotorului.6). 2. cedând o parte din energie.4 putem scrie: Lt 12 = p1V1 + L12 − p2V2 p1V1 (2.

5.5 2. adică aria 122’1’1. Energia schimbată de sistem cu mediul este dată de formula: .9) Interpretarea matematică a formulei (2.4 Alte forme de interacţiune energetică echivalente lucrului mecanic Sistemele termodinamice întâlnite în tehnică la ora actuală au o structură complexă şi pot interacţiona cu mediul exterior prin diverse forme de energie: . 2.poate apare atunci când graniţa sistemului este formată de suprafaţa uni lichid.9) ne arată că lucrul mecanic tehnic este ca valoare .numeric egal cu aria de sub curba transformării 1-2 şi axa presiunilor.Termotehnică şi maşini termice 23 Lt 12 = ∫ − Vdp 1 2 (2. figura 2.2.Interacţiunea datorată tensiunii superficiale . Fig.

modificarea elementară a ariei. putem scrie următoarea formulă: L12 = − ∫ σdx 1 2 (2. ds arcul elementar. - Energie datorată deformării elastice .permeabilitatea vidului. Ele constituie generalizarea noţiunii de lucru şi pentru alte forme de energie. dacă este cazul. Energia câmpului magnetic . în fiecare dintre ele energia elementară fiind dată de produsul dintre o mărime intensivă şi variaţia elementară a unei mărimi extensive.14) . Aceste forme de energie apar şi se manifestă atunci când se produc modificări ale graniţelor sistemului termodinamic şi desigur.magnetizarea. există condiţii locale pentru manifestarea acestor forme de energie. dx – deplasarea elementară.apare atunci când graniţa sistemului este metalică şi suferă deformări elastice.tensiunea superficială. lucru mecanic al tensiunii superficiale.poate apare atunci când fluidul sau părţi ale sistemului au proprietăţi magnetice: L12 = − ∫ µ0 Hd (Vπ ) 1 2 (2. π . Astfel.poate apare atunci când agentul termodinamic sau părţi ale sistemului sunt bune conducătoare de curent: L12 = − ∫ Eds 1 2 (2.24 Primul principiu al termodinamicii L12 = − ∫ τda 1 2 (2.12) µ 0 . H – intensitatea câmpului magnetic.10) τ .13) E reprezintă intensitatea câmpului electric. Toate aceste forme de energie trebuiesc luate în considerare. lucru magnetic. Energia câmpului electric . lucru electric. deformarea graniţelor sistemului este însoţită întotdeauna de apariţia unui schimb de energie sub formă de lucru mecanic. Pentru deformarea pe o singură direcţie. lucru mecanic de deformare elastică. la analiza sistemelor termodinamice. da .efortul unitar. etc. Variaţia elementară de lucru poate fi exprimată de o formulă care cuprinde toate aceste forme de energie: dL = pdV − τdA − σdx − µ0 Hd ( Vπ ) − Eds (2. Se remarcă similaritatea formulelor.11) - σ . V – volumul.

6. dar . egal cu aria cuprinsă de curbă şi axa volumelor.având în vedere sensul de parcurgere al curbei .el va fi negativ. în mod asemănător.5 Lucrul mecanic al unui ciclu termodinamic Dacă un sistem termodinamic funcţionează pe baza unui ciclu termodinamic.16) Fig.2. 2. ne propunem să determinăm modul de calcul al lucrului mecanic asociat acestui ciclu. Fie ciclul termodinamic din figura 2. L21 = ∫ pdV = − A2V2V1 1 N 2 2 1 (2.15) Lucrul mecanic produs de transformările reprezentate de arcul de curbă 2N1 este.Termotehnică şi maşini termice 25 2. Transformările termodinamice reprezentate de arcul 1A2 produc un lucru mecanic egal cu aria cuprinsă între curbă şi axa volumelor: L12 = ∫ pdV = A1M 2V2V1 1 2 (2.6 . el poate produce un lucru mecanic util sau poate consuma lucru mecanic.

diferenţa de temperatură.6 Căldura (2. căldura se notează cu Q şi este proporţională cu diferenţa de temperatură. dar proprietăţile ce vor fi enunţate sunt valabile pentru orice formă de energie inclusă în categoria de lucru generalizat: 1. . Căldura şi lucru mecanic sunt fenomene tranzitorii.2. 2. acesta este: Lc = L12 + L21 = A1M 2 N 1 Lucrul mecanic al ciclului este numeric egal cu aria ciclului. iar atunci când apar străbat graniţele sistemului. c – căldura specifică. 2. Ea trece de la zona cu temperatura mai ridicată către zona cu temperatură scăzută.18) în care m – este masa corpului. apare această formă de energie. Căldura şi lucru mecanic sunt fenomene de graniţă.7 Caracteristici ale interacţiunilor energetice ale sistemelor termodinamice cu mediul exterior Există multe similarităţi între căldură şi lucru mecanic. Despre un corp aflat la o anumită temperatură nu putem spune că are căldură. Căldura şi lucrul mecanic. Ca mărime. Acestea apar şi se manifestă numai pe durata modificării stării sistemului termodinamic. Valoarea lor în timpul unui proces de durată finită depinde de modul cum evoluează sistemul.17) Căldura este forma de energie care apare şi se manifestă la graniţa sistemului şi se datorează diferenţei de temperatură între sistem şi mediu. ∆T . căldura poate fi exprimată astfel: Q = mc∆T (2. 3. Condiţia de existenţă a căldurii este existenţa unei diferenţe finite de temperatură. Ori de câte ori există o diferenţă de temperatură între sistem şi mediu. Pentru un corp solid sau lichid. Amândouă sunt observate numai la graniţele sistemului termodinamic. Sistemul termodinamic nu posedă lucru mecanic sau căldură. deci de transformările de stare ale acestuia. din punct de vedere matematic. 2. în continuare sunt precizate cele mai importante proprietăţi.26 Primul principiu al termodinamicii Lucrul mecanic al ciclului este suma lucrurilor mecanice ale transformărilor care compun ciclul.2. Însumând lucrurile mecanice şi având în vedere semnul rezultat din sensul de parcurgere a ciclului. Pentru uşurinţa exprimării. deci în transformările de stare. vom utiliza denumirea de lucru mecanic. nu sunt diferenţiale totale exacte.

ca evoluţii posibile ale sistemului: 1A2. suma căldurilor schimbate de sistemul termodinamic cu mediul exterior de-a lungul ciclului termodinamic este egală cu suma lucrurilor mecanice schimbate de sistem cu mediul exterior. este egală cu integrala curbilinie a lucrului mecanic. Funcţie de autor şi de perioada când a fost enunţat.Termotehnică şi maşini termice 27 2. un sistem termodinamic trebuie să funcţioneze pe baza unui ciclu termodinamic. luată pentru întreg ciclul.3. Perpetuum mobile de speţa I este o maşină care ar produce în permanenţă lucru mecanic. Stabilirea enunţurilor acestui principiu natural a avut la bază rezultatele unei mulţimi de experienţe realizate în decursul timpului.19) pentru acest ciclu. Considerăm că sistemul parcurge ciclul format de transformările 1A2 şi 2B1.3 Primul principiu al termodinamicii Primul principiu al termodinamicii exprimă legea generală de conservare şi transformare a energiei pentru sisteme termodinamice.19) Aceasta arată ca integrala curbilinie a căldurii schimbate de sistem cu mediul exterior. 2B1 şi 1C2. oricare ar fi procesele care se desfăşoară în interiorul acestuia. Enunţul primului principiu al termodinamicii este următorul: Pentru oricare ciclu termodinamic produs de sistem. fără a consuma o altă formă de energie. pentru a produce lucru mecanic prin transformarea altor forme de energie pe o perioadă nedefinită. se cunosc mai multe formulări ale acestui principiu.1 Formularea primului principiu al termodinamicii pentru o transformare de stare Considerăm că sistemul termodinamic evoluează de la starea 1 la starea 2. b) Nu se poate realiza o maşină termică cu funcţionare continuă. Exprimarea matematica a primului principiu este: ∫ δQ = ∫ δL (2. 2. S-a constatat că. a) Energia unui sistem termodinamic izolat se menţine constantă. care să producă lucru mecanic fără a consuma o cantitate echivalentă din altă formă de energie. astfel putem scrie: . de importanţă restrânsă. Pentru simbolul de diferenţiere d s-a preferat notaţia δ pentru a evidenţia faptul că mărimile respective nu sunt diferenţiale totale exacte. c) Un perpetuum mobile de speţa I este imposibil. care au condus la verificări directe sau indirecte a acestei legi. bazate pe anumite fenomene specifice. Aplicăm formula primului principiu al termodinamicii (2.7. conform reprezentării din figura 2. Între cele două stări se aleg arbitrar următoarele transformări.

7 Scăzând cele două relaţii şi grupând termenii.22) ∫ (δQ − δL ) 1 2 A = ∫ (δQ − δL ) 1 (2.28 Primul principiu al termodinamicii ∫ δQ + ∫ δQ A 1 1 2 2 B = ∫ δLA + ∫ δLB 1 1 2 2 (2.21) Fig. obţinând: ∫ δQ + ∫ δQ C 1 1 2 2 B = ∫ δLC + ∫ δLB 1 1 2 2 (2.23) C . rezultă: ∫ δQ − ∫ δQ A 1 1 2 2 C = ∫ δLA − ∫ δLC 1 1 2 2 2 (2.20) Procedăm în mod similar şi pentru evoluţia posibilă a sistemului pe ciclul format din transformările 1C2 şi 2B1. 2.

din punct de vedere matematic.24) δQ = dE − δL Forma integrală a expresiei (2. potenţială. Faptul că.L12 reprezintă lucrul mecanic schimbat de sistemul termodinamic cu mediul exterior în procesul 1-2.E2-E1 reprezintă variaţia energiei sistemului în cursul procesului. ea se numeşte energia sistemului termodinamic dE = δQ − δL sau (2.25) între stările 1 şi 2 este: Q12 = E2 − E1 + L12 (2.Termotehnică şi maşini termice 29 Ţinând seama că transformările 1A2 şi 1C2 sunt transformări alese arbitrar. pentru o transformare.Q12 reprezintă căldura schimbată de sistemul termodinamic cu mediul exterior în procesul 1-2. mărime pe care o denumim energie internă. ci numai de stările iniţială şi finală. Notăm cu E mărimea respectivă.28) Pentru un proces termodinamic care se desfăşoară între stările 1 şi 2. chimică.28). Semnificaţia fizică a mărimii E constă în faptul că ea reprezintă suma tuturor formelor de energie ale sistemului termodinamic pentru o stare dată. ale atomilor şi moleculelor ce constituie masa sistemului termodinamic. . obţinem formularea integrală: . În studiul termodinamicii este util să separăm energiile macroscopice legate de deplasarea masei sistemului şi poziţia acesteia în energie cinetică Ec şi potenţială Ep.25) (2. o diferenţială totală exactă. putem trage concluzia că integrala expresiei diferenţiale (δQ-δL) nu depinde de drumul dintre cele stări 1 şi 2. vibraţie. Această formă de energie reprezintă suma energiilor de translaţie. Aceste observaţii ne conduc la concluzia că expresia (δQ-δL) este. ea depinde numai de stările iniţiale şi finale. iar toate celelalte forme de energie care reprezintă suma energiilor microscopice ale moleculelor sistemului să le notăm cu U.26) S-au folosit următoarele notaţii: . integrând expresia (2. Expresia diferenţială a primului principiu pentru o transformare de stare devine: δQ = dU + d mw2 + d (mgZ ) + δL 2 ( ) (2. iar mgdZ (Z simbolizează cota centrului de greutate) reprezintă energia potenţială elementară. Expresia diferenţială a energiei sistemului este: dE = dU + mwdw + mgdZ (2. înseamnă că această expresie este o mărime de stare. .27) în care mwdw (cu w s-a notat viteza de deplasare a sistemului) reprezintă energia cinetică elementară.

29) 1 2 (w2 − w12 ) + g (Z 2 − Z1 ) + l12 2 (2.30) Expresia (2.34) 1 2 (w2 − w12 ) + g (Z 2 − Z1 ) + lt 12 [J/kg] 2 (2.35) reprezintă formulele integrale ale primului principiu al termodinamicii.31) Observăm că expresiile U 2 + p2V2 şi U 1 + p1V1 sunt alcătuite numai din mărimi de stare – energia internă.32) (2. definită astfel : H = U + pV [J] sau (2. obţinem: 2 2 m(w2 − w1 ) Q12 = U 2 + p2V2 − U 1 − p1V1 + + mg (Z 2 − Z 1 ) + Lt 12 2 (2. Acest grup de mărimi defineşte o nouă mărime de stare. Formele diferenţiale ale primului principiu se obţin prin diferenţierea expresiilor (2. pentru o evoluţie a acestuia din stare 1 în starea 2. lucrul mecanic total făcut de acesta este lucrul mecanic tehnic. obţinem pentru primul principiu următoarele forme diferenţiale: δq = du + pdv (2.36) (2. prin care curge în permanenţă agentul termodinamic.30) reprezintă situaţia în care masa sistemului este 1 kg.35). iar aceasta devine: Q12 = H 2 − H 1 + q12 = h2 − h1 + 2 m(w2 − w12 ) + mg (Z 2 − Z 1 ) + Lt 12 [J] 2 (2. Pentru sisteme termodinamice deschise. numită entalpie.29).31) introducem entalpia.38) .34) şi (2. rezultând: δq = du + wdw + gdZ + pdv δq = dh + wdw + gdZ − vdp (2. care este o diferenţială totală exactă.35) Expresiile (2.37) Dacă în aceste expresii se neglijează termenii ce reprezintă energia cinetică şi energia potenţială.33) h = u + pv [J/kg] În formula (2. şi produsul unor parametri de stare pV.30) şi (2.30 Primul principiu al termodinamicii 2 2 m(w2 − w1 ) + mg (Z 2 − Z 1 ) + L12 2 Q12 = U 2 − U 1 + q12 = u2 − u1 + (2.7) în expresia (2. înlocuind expresia pentru L12 din formula (2. care este şi el o diferenţială totală exactă.

2 Formularea primului principiu al termodinamicii pentru sisteme deschise (2. deoarece trebuie luată în considerare totalitatea fluxurilor masice şi energetice la un anumit moment.2. Aplicarea acestei formule pentru sistemele tehnice nu este foarte simplă. astfel încât este necesară introducerea unui nou concept care să ţină seama de viteza finită de evoluţie a fenomenelor reale. Este util să definim fictiv un volum de control în care vom analiza fenomenele.3. Masa delimitată de acest volum reprezintă masa sistemului analizat. a primului principiu al termodinamicii. El nu apare ca parametru în ecuaţiile transformărilor de stare. funcţie de fluxurile de substanţă ce străbat sistemul. Q= • • • dE • +L dτ (2. În continuare se va detalia ecuaţia puterilor şi modul de aplicare a acesteia. acest timp este infinit de mare. respectiv a lucrului mecanic ce străbat graniţele sistemului. Conform acestui concept. Dacă în locul termenilor din ecuaţia primului principiu (2. Acest lucru ne permite să creăm o delimitare netă între sistemul studiat (aflat în volumul de control) şi restul spaţiului. Evoluţia reală a sistemelor termodinamice se face în timp finit. Considerăm un sistem. putem enunţa ecuaţia puterilor.8. Deoarece derivata întâi a energiei la timp reprezintă putere. pentru care am definit volumul de control figura 2. Dacă ne referim la timpul în care are loc un proces. pe care îl denumim mediul înconjurător.Termotehnică şi maşini termice 31 δq = dh − vdp 2. Ea poate varia în decursul timpului. 2. orice evoluţie se petrece lent. .39) 2. în aşa fel încât sistemul să se afle în permanenţă în echilibru intern şi extern. astfel: viteza de variaţie a energiei sistemului este egală cu diferenţa puterilor termice şi mecanice ce străbat graniţele sistemului. ecuaţia bilanţului energetic exprimată prin derivatele de ordinul unu. Practic.3.2 Legea conservării masei pentru un volum de control Procesele termodinamice pe care dorim să le analizăm se desfăşoară într-un anumit spaţiu.1 Ecuaţia puterilor Termodinamica clasică operează cu conceptul de sistem în echilibru. obţinem o ecuaţie care exprima viteza momentană de variaţie a energiei sistemului ca suma vitezelor momentane de variaţie a căldurii şi a lucrului mecanic.25) utilizăm derivatele termenilor funcţie de timp.40) în care Q si L reprezintă viteza de variaţie a căldurii. devine ecuaţia bilanţului puterilor.3. Sistemul este reprezentat la două momente de timp foarte apropiate.2. în acceptul termodinamicii clasice.

Pentru volumul de control considerat. La momentul următor de timp τ+dτ masa sistemului este mτ+dτ. 2. Masa δme care va fi evacuată se află în interiorul sistemului la limita volumului de control. egalăm masa sistemului la cele două momente de timp şi obţinem: mτ + δma = mτ +dτ + δme (2. obţinem expresia legii conservării masei: mτ + dτ − mτ δme δma + − =0 dτ dτ dτ Graniţa sistemului (2. dar în afara acestuia. iar masa elementară δma ce urmează a fi admisă se află la limita volumului de control.32 Primul principiu al termodinamicii La momentul iniţial τ masa sistemului este mτ . dar în interiorul acestuia.43) .42) δma Volumul de control τ mτ msistem = mτ + δma δma δme τ+dτ mτ+dτ msistem = mτ+dτ + δme δme Fig.41) Împărţind cu intervalul elementar dτ şi făcându-l pe acesta să tindă la limită către zero.8 − mτ ⎞ ⎛m ⎛ δm ⎞ ⎛ δm ⎞ lim ⎜ τ + dτ ⎟ + lim ⎜ e ⎟ + lim ⎜ a ⎟ dτ →0 dτ ⎝ ⎠ dτ →0⎝ dτ ⎠ dτ →0⎝ dτ ⎠ (2. masa elementară δma a fost admisă în volumul de control şi a ieşit masa δme.

40).47) (2. Pentru un sistem care schimbă masă cu exteriorul prin mai multe canale. Legea conservări masei pentru sisteme arată că variaţia masei sistemului este suma algebrică a debitelor masice care străbat volumul de control.45) Particularizând legea conservării masei pentru o conductă prin care curgerea este staţionară.3 Ecuaţia primului principiu al termodinamicii pentru sisteme deschise (2.Termotehnică şi maşini termice 33 • dm ⋅• + me − ma = 0 dτ (2.9 ma = me m= • • • (2. A secţiunea si w viteza fluidului. ρ semnifică densitatea. Dacă fluidul este incompresibil. Pornim de la ecuaţia puterilor (2.46) (2. deci este chiar debitul masic.48).2.9.49) Fenomenele reale ce se desfăşoară în maşinile şi instalaţiile termice evoluează într-un timp finit. scrisă sub următoarea formă: . este utilă formularea matematică a primului principiu al termodinamicii în formă diferenţială. expresia generală este: • • dm + ∑ me − ∑ ma = 0 dτ • (2. figura 2. Din această cauză.48) reprezintă ecuaţia de continuitate pentru un tub de curent. rezultă: • ma • me Fig.3.48) d ( ρAx ) = ρAw dτ ρ a Aa wa = ρ e Ae we În relaţia (2. relaţia (2. 2.48) devine: Aa wa = Ae we 2. Relaţia (2. pentru un volum de control.44) Notaţia m reprezintă derivata în raport cu timpul a masei.

10) prin care circulă un agent termodinamic. şi se găseşte la presiunea pa. Acesta este prezentat în două ipostaze.50) Considerăm un sistem termodinamic separat de mediul înconjurător printr-un volum de control (figura 2.34 Primul principiu al termodinamicii δQ (E2 − E1 ) δL = + dτ dτ dτ (2. 2. definită de următoarea expresie: ea = ua + 2 wa + za 2 (2. intră în sistem cu energia specifică ea.10 .52) 2 δm a Granita Volumul de pa v m τ δm e pe v τ δm a δQ (transferat sistemului in intervalul δm e pa v mτ+dτ Eτ+dτ pe v τ+dτ δLt (produs de sustem in intervalul Fig. la momentul τ şi la momentul τ+dτ. care are volumul specific va. energia specifică a masei δme ce iese din sistem la momentul τ+dτ este: w2 ee = ue + e + ze (2.51) În mod analog. Masa admisă în sistem δma.

56) când dτ tinde către zero.57) ee + pe ve = ue + we2 w2 + gZ e + pe ve = he + e + gZ e 2 2 (2. (2.54) şi (2.59) şi (2. expresia devine : • • ⎛ • ⎛ ⎞ dE ⎞ • w2 w2 + ∑ me ⎜ he + e + gZ e ⎟ + L t Q + ∑ m a ⎜ ha + a + gZ a ⎟ = ⎜ ⎟ dτ ⎜ ⎟ 2 2 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ (2. deoarece în acest caz energia sistemului rămâne constantă în timp. (2.60) Expresiile (2.54) Lucrul mecanic total făcut de sistem în acest interval de timp este egal cu lucrul mecanic tehnic ce însumează algebric lucrul mecanic al variaţiei de volum şi lucrurile mecanice de dislocare necesare admisiei masei δma şi evacuării masei δme. O simplificare importantă se poate obţine pentru regimurile de funcţionare staţionare ale sistemelor termodinamice.56) ea + pa va = ua + 2 wa w2 + gZ a + pa va = ha + a + gZ a 2 2 (2.55) în expresia 2. rezultă: (2.55) δQ δma (ea + pa va ) = ⎛ Eτ +dτ − Eτ + ⎜ dτ dτ dτ ⎝ Ţinând cont de relaţiile: ⎞ δm (ee + peve ) + δLt ⎟+ dτ ⎠ dτ (2. deci derivata ei se anulează.53).58) şi trecând la limită expresia (2. δLt = δL + ( pa vaδma − pe veδme ) Înlocuind relaţiile (2. (2.50. rezultă: • • ⎛ ⎞ dE • ⎛ ⎞ • w2 w2 + me ⎜ he + e + gZ e ⎟ + L t Q + m a ⎜ ha + a + gZ a ⎟ = ⎜ ⎟ dτ ⎜ ⎟ 2 2 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ (2.Termotehnică şi maşini termice 35 Se consideră energia sistemului mărginit de volumul de control la momentul τ ca fiind: E1 = Eτ + eaδma (2.59) Considerând cazul general când sistemul are mai multe căi de admisie şi de evacuare.52). .53) iar la momentul τ+dτ este : E2 = Eτ + dτ + eeδme (2.51).60) constituie formulările matematice ale primului principiu pentru sisteme deschise.

a primit denumirea de căldură specifică izocoră. ρa pa + 2 p w2 wa + gZ a = e + e + gZ e ρe 2 2 (2. a unui fluid compresibil în interiorul unei conducte. fără frecare.61) pentru curgerea izotermă a unui fluid incompresibil printr-o conductă ne conduce la ecuaţia lui Bernoulli.4 Evaluarea energiei interne şi a entalpiei Pentru a putea aplica ecuaţiile primului principiu. cât şi entalpiei. ea fiind funcţie numai de temperatură. adică ele se pot determina complet în fiecare stare a sistemului. Ecuaţia energiei pentru curgerea adiabată. o constituie faptul că aceste mărimi sunt mărimi de stare. trebuie să existe posibilitatea definirii energiei interne şi a entalpiei agentului termodinamic. în condiţii de volum constant. u (v . iar variaţia lor nu depinde de modul cum se face evoluţia sistemului între cele două stări. Din punct de vedere matematic. vom prezenta modul de calcul al energiei interne şi al entalpiei pentru gaze. ele sunt diferenţiale totale exacte. ci numai de valorile pe care le au în starea iniţială şi finală.64) Cercetări experimentale au demonstrat că la gaze energia internă nu variază funcţie de volum. O caracteristică comună atât energiei interne.T ) . Derivata parţială a energiei interne la temperatură.65) .61) prin introducerea de restricţii suplimetare. Se consideră energia internă ca fiind funcţie de volum şi temperatură. este: ha + 2 w2 wa + gZ a = he + e + gZ e 2 2 (2. agenţii termodinamici sunt în fază gazoasă. prin diferenţiere obţinem: ⎛ ∂u ⎞ ⎛ ∂u ⎞ du = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dv ⎝ ∂T ⎠ v ⎝ ∂v ⎠T (2.36 Primul principiu al termodinamicii 2 • ⎛ ⎛ ⎞ ⎞ • wa we2 + gZ a ⎟ = ∑ me ⎜ he + + gZ e ⎟ + L t Q + ∑ m a ⎜ ha + ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 2 2 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ • • (2.61) Alte particularizări importante se obţin din relaţia (2. Deoarece în sistemele termodinamice în care are loc transformarea căldurii în lucru mecanic sau invers.63) 2.62) Particularizarea relaţiei (2. definită prin expresia următoare: ⎛ ∂u ⎞ cv = ⎜ ⎟ ⎝ ∂T ⎠v (2.

66) Pentru gaze perfecte s-a constatat că entalpia nu depinde de presiune.69) rezultă: (2. pentru gaze perfecte ele se pot determina în funcţie de constanta gazului şi exponentul adiabatic.69) Din ecuaţia de stare a gazului perfect.68) şi (2.72) Cele două mărimi reprezintă proprietăţi ale substanţelor.Termotehnică şi maşini termice 37 Considerând entalpia ca o funcţie de presiune şi temperatură h( p . având următoarea formulă de definiţie: ⎛ ∂h ⎞ cp = ⎜ ⎟ ⎝ ∂T ⎠ p (2. prin rezolvarea sa obţinem: cp = k R k −1 (2.67).T ) .67) Dacă considerăm un proces izobar de evoluţie a unui sistem termodinamic şi aplicăm formele diferenţiale ale primului principiu (2. prin diferenţiere obţinem: ⎛ ∂h ⎞ ⎛ ∂h ⎞ dh = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟dp ⎜ ∂p ⎟ ⎝ ∂T ⎠ p ⎝ ⎠ (2. iar derivata parţială a acesteia funcţie de temperatură a fost denumită căldură specifică izobară. Considerând relaţiile (2. pentru un proces izobar exprimăm produsul pdv: pdv = RdT Egalând relaţiile (2.70) c p − cv = R (2.38) şi (2. pentru p = constant.39) în care introducem expresiile (2. obţinem: δq = cv dT + pdv δq = c p dT (2.65) şi (2.72) ca un sistem de ecuaţii cu necunoscutele cv şi cp.71) Relaţia de mai sus poartă numele de relaţia lui Robert Mayer. k= cp cv (2. Raportul dintre căldurile specifice izobară şi izocoră se notează cu k şi se numeşte exponent adiabatic.71) şi (2. scrisă pentru 1 kg de gaz perfect sub forma pv = RT .68) (2.73) .

Chiar dacă un gaz.75): c p (T ) = a0 + a1T + a2T + a3T 2 + . Cercetări experimentale au arătat că valorile căldurilor specifice ale gazelor reale variază puternic funcţie de temperatură şi mult mai puţin funcţie de presiune. În timpul evoluţiei. . entalpie. pentru calcularea mărimilor energetice (energie internă.. (2.11 T Pentru un proces care se desfăşoară între temperaturile 1 şi 2. Valorile obţinute cu aceste relaţii sunt diferite de valorile reale.75) cp cp(T ) cpm T1 T2 Fig.exprimată printr-o regresie polinomială.76): c pm = 1 c p (T )dT T2 − T1 ∫ 1 2 (2.. relaţia (2. curba de variaţie este . etc) în tehnică se utilizează valorile reale ale acestor mărimi. Din punct de vedere matematic.de regulă . se utilizează căldura specifică izobară medie obţinută cu ajutorul mediei integrale. În figura 2. 2.74) Expresiile (2.5 Analiza energetică a transformărilor de stare Analiza evoluţiilor posibile ale unui sistem termodinamic a evidenţiat faptul că acesta poate trece de la o stare la alta printr-un număr limitat de transformări.76) În mod analog se procedează şi în cazul căldurii specifice izocore. agentul termodinamic interacţionează cu mediul exterior. de exemplu relaţia (2.38 Primul principiu al termodinamicii cv = 1 R k −1 (2. modificându-şi parametrii de stare şi parametrii energetici.11 este prezentată variaţia căldurii specifice izobare pentru un gaz real.73) şi (2. prin comportarea sa în anumite intervale de presiune şi temperatură.74) permit calcularea căldurilor specifice izocore şi izobare pentru gazele perfecte. 2. poate fi aproximat cu un gaz perfect.

s-au notat cu indicii 1. Starea finală se notează cu 2.12 Considerând agentul termodinamic gaz perfect. T2.5. Condiţia introdusă în ecuaţia (1. este reprezentat de condiţia: v = cons tan t . la fel şi indicii parametrilor din această stare. În timpul evoluţiei sistemului. Relaţiile matematice care se vor deduce în acest paragraf constituie baza analizei termodinamice a sistemelor. în timpul trecerii sistemului de la starea 1 la starea 2. Se va considera. În această stare. o transformare izocoră ce se desfăşoară între stările reprezentate de punctele 1 şi 2. dar şi schimburile energetice cu mediul exterior. se vor analiza succesiv toate evoluţiile posibile ale sistemelor termodinamice. la starea finală. v2. masa sistemului termodinamic egală cu 1kg şi se va determina pentru fiecare tip de transformare variaţia mărimilor de stare: energie internă şi entalpie.Termotehnică şi maşini termice 39 l12 1 q12 p1.38) permite stabilirea ecuaţiei transformării: 2 p2. din punct de vedere matematic. v1. se face cu o restricţie. h2 p1 p2 = T1 T2 (2. în diagrama pV . u1. h1 Fig. 2. interacţiunea acestuia cu mediul înconjurător se poate face prin lucru mecanic şi căldură. conform schemei din figura 2. parametrii sistemului se notează cu indicele 1.2.13 este reprezentată grafic. notată cu 2.1 Transformarea izocoră Trecerea sistemului termodinamic de la starea iniţială. 2. . Se constată că în această evoluţie de volum constant. volumul sistemului rămâne neschimbat pe durata transformării. Valorile acestor mărimi. u2.77) În figura 2. acest lucru. Analiza energetică a sistemului termodinamic se va face asupra evoluţiei reversibile a acestuia între două stări. variază presiunea şi temperatura. notată cu 1.12 Notăm cu 1 starea iniţială a sistemului. materializate prin variaţia căldurii şi lucrului mecanic. T1. pentru simplitate.

80) (2.13 . lucrul mecanic tehnic şi căldura nefiind diferenţiale totale exacte. iar acest lucru se traduce prin faptul că integrarea formelor diferenţiale se face pe baza ecuaţiei transformării (2. variaţia acestei mărimi nu depinde de drum. Acelaşi lucru se poate spune şi despre entalpie. l12 = ∫ pdv = 0 1 2 (2.40 Primul principiu al termodinamicii Energia internă fiind o diferenţială totală exactă. deci de felul transformării. variaţia lor depinde de felul transformării. adică se ţine seama de restricţia de volum constant.81) lt 12 = − ∫ vdp = −v( p2 − p1 ) = v( p1 − p2 ) = R(T1 − T2 ) 1 2 Fig. ∆u = u2 − u1 = cv (T2 − T1 ) ∆h = h2 − h1 = c p (T2 − T1 ) (2.79) Lucrul mecanic.78) (2.2. ci numai de valorile în stările iniţială şi finală.77).

la starea finală. Se remarcă în procesul izobar variaţia volumului şi temperaturii între stările iniţiale şi finale ale procesului. notată cu 2.83) În figura 2.38): q12 = ∫ (du + pdv ) = u2 − u1 = ∆u 1 2 (2.38). Această condiţie.5. notată cu 1.Termotehnică şi maşini termice 41 Căldura schimbată cu mediul exterior se determină prin integrarea ecuaţiei primului principiu (2. introdusă în ecuaţia (1. permite stabilirea ecuaţiei transformării: v1 v2 = T1 T2 (2.82) 2. 2.14 .2 Transformarea izobară Trecerea sistemului termodinamic de la starea iniţială. se face pentru această transformare cu restricţia p = cons tan t .14 este reprezentată în diagrama pV o evoluţie izobară a sistemului. Fig.

90) . rezultă ecuaţia transformării de stare izoterme: p1v1 = p2 v2 (2. aceste formule rămân neschimbate indiferent de tipul transformării (izobară. deoarece sunt diferenţiale totale exacte şi nu depind decât de stările iniţială şi finală.38).87) . izocoră. pe durata evoluţiei sistemului. iar prin definiţie energia internă se determină cu căldura specifică izocoră. etc). ţinând cont de restricţia T = constant.84) (2.lucrul mecanic l12 = ∫ pdv = p ∫ dv = p(v2 − v1 ) = R(T2 − T1 ) 1 1 2 2 (2.86) .85) După cum observăm. se calculează astfel: . Variaţia energiei interne şi a entalpiei se calculează prin formulele de definiţie. temperatura rămâne constantă.căldura schimbată în cursul procesului q12 = ∫ (dh − vdp ) = ∫ c p dT = c p (T2 − T1 ) 1 1 2 2 (2. iar entalpia cu cea izobară.42 Primul principiu al termodinamicii Variaţia de energie internă si variaţia de entalpie pentru transformarea izobară se poate calcula astfel: ∆u = u2 − u1 = cv (T2 − T1 ) ∆h = h2 − h` 1 = c p (T2 − T1 ) (2.89) constituie legea evoluţiei izoterme a sistemului.89) Ecuaţia (2. pentru această transformare.88) 2. Schimburile energetice cu mediul exterior. În figura 2.3 Transformarea izotermă Această transformare de stare se produce atunci când. Introducând această condiţie în relaţia (1.61 [K]. curba 1-2 reprezintă o transformare izotermă pentru temperatura 697.lucrul mecanic tehnic lt 12 = − ∫ vdp = 0 1 2 (2.15. deci T1 = T2 : ∆u = u2 − u1 = cv (T2 − T1 ) = 0 (2. care din punct de vedere matematic reprezintă ecuaţia unei hiperbole echilatere.5.

92) Lucrul mecanic al variaţiei de volum se calculează pe baza ecuaţiei curbei.15 . între stările iniţială şi finală ale acestei transformări. 2.92): l12 = ∫ pdv = p1v1 ∫ 1 2 2 dv v p = p1v1 ln 2 = RT1 ln 1 v v1 p2 1 (2.93) Fig. Notăm coordonatele acestui punct cu p şi v.91) Considerăm o stare intermediară. utilizând relaţia (2. reprezentată printr-un punct curent de pe curba transformării izoterme. Fiind un punct de pe curbă. deci: p1v1 = pv ⇒ p = p1v1 v (2.Termotehnică şi maşini termice 43 ∆h = h2 − h` 1 = c p (T2 − T1 ) = 0 (2. el verifică ecuaţia curbei.

95) Din relaţiile (2. vom obţine ecuaţia acestei transformări: du + pdv = cv dT + pdv = 0 (2. această condiţie devine δq = 0 . în cazul transformării izoterme.94) şi (2.95) rezultă un lucru important pentru transformarea izotermă: căldura schimbată de sistem pe durata unei transformări izoterme este numeric egală cu lucrul mecanic al variaţiei de volum şi cu lucrul mecanic tehnic.4 Transformarea adiabată Transformarea adiabată este transformarea în cursul căreia sistemul termodinamic nu schimbă căldură cu mediul exterior. iar acest lucru face ca aria cuprinsă între curba izotermă si axa volumelor să fie egală cu aria cuprinsă între curbă şi axa presiunilor. Introducând condiţia în expresia diferenţială a primului principul (2. (2. q12 = l12 = lt 12 (2. este simetrică faţă de prima bisectoare.98) .96) 2. Acest fapt se datorează simetriei curbei izoterme. Exprimată diferenţial.39): 2 2 q12 = ∫ (du + pdv ) = ∫ (cv dT + pdv ) = l12 1 1 (2. pe care o introducem în ecuaţia (2. ecuaţiile (2. lucrul mecanic al variaţiei de volum este numeric egal cu lucrul mecanic tehnic.38) sau (2. Căldura se poate calcula prin integrarea formelor diferenţiale ce exprimă matematic primul principiul.93). Cele două arii reprezintă lucrul mecanic al variaţiei de volum şi respectiv lucrul mecanic tehnic.94) Observăm că.44 Primul principiu al termodinamicii Lucrul mecanic tehnic se calculează în mod similar: 2 2 lt 12 = − ∫ vdp = − p1v1 ∫ 1 dp p p = p1v1 ln 1 = RT1 ln 1 p p2 p2 1 (2.97): pv = RT ⇒ dT = pdv + vdT R (2. Restricţia acestei transformări este q12 = 0 .5.38) şi integrând-o.97) Din ecuaţia de stare exprimăm diferenţiala dT.

103) (2.101) cv Prin integrarea relaţiei (2. vom exprima legea adiabatei pentru un punct curent de pe curbă.100) Expresia (2.Termotehnică şi maşini termice 45 pdv(cv + R ) + cv vdp = 0 c p dv dp + =0 cv v p (2.102) cu ecuaţia de stare (1. c k= p (2. astfel: .100) reprezintă o ecuaţie diferenţială cu variabile separate. Acest lucru are drept consecinţă variaţia temperaturii în transformarea adiabată între stările iniţială şi finală.105) (2. Se observă că.106) Pentru calculul lucrului mecanic al variaţiei de volum. faţă de izoterme. care este supraunitar.36) obţinem încă două formulări ale ecuaţiei adiabatei: Tv k −1 = cons tan t T p k −1 k (2. datorită exponentului variabilei volum. Variaţia de energie internă şi de entalpie se calculează astfel: ∆u = u2 − u1 = cv (T2 − T1 ) ∆h = h2 − h` 1 = c p (T2 − T1 ) (2.16 este reprezentată grafic o transformare adiabată. este o curbă mai abruptă.99) (2.104) = cons tan t În figura 2.102) Dacă combinăm ecuaţia (2.100) obţinem ecuaţia adiabatei: pv k = cons tan t (2. Se defineşte exponentul adiabatic ca raportul căldurilor specifice izobară şi izocoră şi se notează cu k.

39).16 k p1v1 = pv k ⇒ p = k p1v1 vk (2. 2. vom integra a doua formă diferenţială a primului principiu (2.108) Pentru a calcula mai simplu lucrul mecanic tehnic. astfel: 2 ⎛ 2 ⎞ dh − vdp = 0 ⇒ ∫ dh = −⎜ − ∫ vdp ⎟ ⇒ lt 12 = h1 − h2 ⎜ ⎟ 1 ⎝ 1 ⎠ (2.109) ne arată că lucrul mecanic tehnic efectuat de agentul termodinamic într-o transformare adiabată se face pe baza variaţiei entalpiei sistemului.109) Relaţia (2.46 Primul principiu al termodinamicii Fig.110) . obţinem: lt 12 = c p (T1 − T2 ) = k k ( p1v1 − p2v2 ) R(T1 − T2 ) = k −1 k −1 ( 2.109). Dezvoltând relaţia (2.107) k l12 = ∫ pdv = p1v1 ∫ 1 2 2 − k +1 − dv − v1 k +1 1 k v ( p1v1 − p2v2 ) = p1v1 2 = k v −k +1 k −1 1 (2.

5 Transformarea politropă Această transformare reprezintă o generalizare a transformărilor de stare prezentate până acum. Cu această notaţie. care prin integrare permite deducerea ecuaţiei politropei: δq = du + pdv (2. Pentru a o integra.115) (2. 2.113) Se consideră o mărime fictivă cn. numită căldură specifică politropă. care permite exprimarea diferenţialei căldurii conform relaţiei (2.5.117) .Termotehnică şi maşini termice 47 Din relaţiile de mai sus rezultă legătura între lucrurile mecanice ale transformării adiabate: lt 12 = kl12 (2. astfel: cn dT = cv dT + pdv ⇒ (cv − cn )dT + pdv = 0 (2. Pentru un gaz ideal.116) Ecuaţia (2.112) Pentru a putea integra ecuaţia pentru membrul stâng.112).114) (cv − cn )( pdv + vdp ) + Rpdv = 0 c p − cn dv dp + =0 cv − cn v p (2. acest coeficient este constant.115) n= c p − cn cv − cn (2. notăm exponentul politropic cu n.116) este o ecuaţia diferenţială cu variabile separate. lucrul mecanic tehnic este mai mare decât lucrul mecanic al variaţiei de volum. deoarece permite determinarea parametrilor unui sistem termodinamic atunci când acesta evoluează fără nici o restricţie. Pentru a defini ecuaţia acestei transformări de stare se porneşte de la ecuaţia primului principiu sub formă diferenţială (2. lucru ce permite integrare relaţiei (2.112) se pregăteşte pentru integrare în mod asemănător ecuaţiei adiabatei. relaţia (2.116). se introduce următoarea notaţie: δq = cn dT (2.112).111) Datorită asimetriei curbei adiabate. el este definit de relaţia (2.

Calculul variaţiei energiei interne şi entalpiei se face astfel: ∆u = u2 − u1 = cv (T2 − T1 ) ∆h = h2 − h` 1 = c p (T2 − T1 ) (2.48 Primul principiu al termodinamicii n dv dp + = 0 ⇒ pv n = cons tan t v p (2.121) Lucrul mecanic al variaţiei de volum se determină prin efectuarea integralei pe întreaga lungime a curbei: 2 2 n l12 = ∫ pdv = p1v1 ∫ 1 − n +1 − dv − v1 m+1 1 n v ( p1v1 − p2v2 ) = p1v1 2 = n v −n+1 n −1 1 (2.118) Relaţia (2.120) (2.122) şi (2.123).38): .123) lt 12 = n ( p1v1 − p2v2 ) n −1 (2. procedând la fel ca la adiabată: Tv k −1 = cons tan t . 1 1 − +1 ⎞ ⎛ − 1 +1 n p1n v1 ⎜ p1 k − p2 k ⎟ ⎜ ⎟ n −1 ⎝ ⎠ lt 12 = − ∫ vdp = − p1n v1 ∫ 1 1 2 1 2 dp p 1 n = (2. el se poate determina din una dintre relaţiile primului principiu. Aceasta poate fi exprimată sub alte două forme.119) În figura 2.118) reprezintă ecuaţia politropei.122) În mod asemănător se determină lucrul mecanic tehnic. observăm că legătura între lucrurile mecanice ale politropei este: lt 12 = nl12 (2.124) Analizând relaţiile (2. spre exemplu relaţia (2.125) În transformarea politropă este permis schimbul de căldură cu exteriorul. T p k −1 k = cons tan t (2.17 este reprezentată grafic o transformare politropă în diagrama pv.

18 trei transformări care pornesc din acelaşi punct şi se desfăşoară între aceleaşi limite de presiune. Se observă că politropa se aşează între adiabată şi izotermă. Pentru acest lucru.17 Transformările izotermă. adiabată şi politropă sunt reprezentate de curbe apropiate ca aspect. Este interesant de observat poziţia lor relativă. procesele rapide pot fi descrise de o adiabată. însă adiabata poate aproxima. O modelare mai riguroasă se poate face utilizând transformarea politropă. În primă aproximare. respectând relaţia dintre exponenţi volumului din ecuaţiile respective 1 < n < k . procesele rapide din maşini şi instalaţii. destul de bine. Acest lucru este adevărat pentru majoritatea transformărilor politrope întâlnite în tehnică.126) Fig. Izoterma reprezintă un proces ideal. greu de atins în tehnică. .Termotehnică şi maşini termice 49 q12 = ∫ (du + pdv ) = ∆u12 + l12 1 2 ( 2. s-au reprezentat în figura 2. 2.

5[Nm3/min] aer (Maer=29[kg/kmol]) de la presiunea p1=0.25. . electrice. puterea necesară comprimării aerului şi puterea termică a sistemului de răcire. Exemplul E 2.pentru n = k obţinem ecuaţia adiabatei.pentru n = ∞ obţinem ecuaţia izocorei.pentru n = 1 obţinem ecuaţia izotermei. termodinamice.18 Politropa este considerată o transformare de stare generală.50 Primul principiu al termodinamicii Fig. astfel: .4. 2. Particularizarea exponentului conduce la legile interacţiunilor politropice conservative pentru sisteme mecanice. .8[bar] şi temperatura T1=292[K]. 23] au arătat că legile fundamentale ale naturii se pot formula succint printr-o relaţie matematică de tip politropic.1 Un compresor comprimă 0. Lucrări recente [22. .pentru n = 0 obţinem ecuaţia izobarei. a) Să se determine temperatura de ieşire a aerului din maşină. până la presiunea de 8[bar]. după un proces politrop cu n=1. . magnetice şi electromagnetice. Exponentul adiabatic al aerului este k=1. Prin particularizarea exponentului politropic se pot genera toate celelalte transformări de stare.

25 −1 1 .19 . apoi izobara 2pol-2T prin care aerul comprimat este răcit până la temperatura T1. Tot pe această diagramă s-a trasat izoterma T1 corespunzătoare punctului c).25 = 462 . 2. Soluţie În figura 2.8 ⎠ 1 . a)Temperatura T2 a aerului la ieşirea din compresor se determină din ecuaţia politropei: ⎛p ⎞ T2 = T1 ⎜ 2 ⎟ ⎜p ⎟ ⎝ 1⎠ n −1 n ⎛ 8 ⎞ = 292⎜ ⎟ ⎝ 0 . Fig. c) Să se determine puterea necesară comprimării aerului între aceiaşi parametrii după un proces izoterm şi puterea termică la care trebuie dimensionat sistemul de răcire în acest caz.7 [K] Puterea necesară procesului de comprimare este egală cu lucrul mecanic tehnic al poitropei 1-2 înmulţit cu debitul masic.19 este trasată politropa 1-2pol corespunzătoare procesului de comprimare.Termotehnică şi maşini termice 51 b) Să se determine căldura ce trebuie extrasă izobar din aerul comprimat pentru a ajunge la temperatura T1.

puterea termică necesară acestui proces este: Q R = m h2T −h 2pol = m c p (T1 − T2 ) = 0 . atât numeric. dar puterea termică necesară este mai mică. cât şi din figura 2.01 • • ( ) • 1.25 8314 (292 − 462 )⎤ = 0 .5 = 0 . QT = PT = 1. iar presiunea exterioară motorului este p2 = 1 bar.4 − 1 29 c) În cazul în care comprimarea este izotermă puterea se determină astfel: PT = m RT1 ln • p2 8314 8 = 0 .01 292 ln = 1.19. Observăm că şi în acest caz maşina trebuie răcită. • .52 Debitul masic: Primul principiu al termodinamicii m = V N ρN = V N Puterea: • • • M 29 = 0 . cunoscând că în camera de ardere gazele au temperatura de 3000K.01⎢ ⎥ 1.44 [kW] R(T1 − T2 ) = 0 . lucru nerealizabil tehnic.01078 [kg/s] VM N 22 .4.4 8314 (462 − 292 ) + 1.92 [kW] p1 29 0 .25 − 1 29 Puterea termică se determină din primul principiu: • • • n ⎡ ⎤ Q12pol = m (h2 − h1 ) + lt12 = m ⎢c p (T2 − T1 ) + R(T1 − T2 )⎥ n −1 ⎦ ⎣ • ⎡ 1. deoarece în procesul izoterm lucrul mecanic tehnic este egal cu căldura schimbată în timpul procesului.4 8314 (292 − 468 ) = −1.414 P = m lt12 = m • • n 1. Gazele arse se vor considera gaz perfect cu masa moleculară 29 kg/kmol şi exponentul adiabatic k=1. Procesele reale sunt procese politropice.8 Puterea termică a sistemului de răcire este egală cu puterea necesară comprimării.2 Să se calculeze forţa de propulsie creată de un motor rachetă.01 n −1 1. că puterea obţinută printr-o comprimare izotermă este mai mică decât puterea din procesul politrop.25 8314 (462 − 292) = 2 .92 [kW] Se observă. Procesul izoterm este un proces ideal care necesită o răcire intensă a gazului pentru a menţine neschimbată temperatura acestuia.19 putem vedea şi compara lucrul mecanic tehnic al procesului izoterm egal cu aria 12T2’1’1 şi lucrul mecanic al procesului politrop egal cu aria 12pol2’1’1.25 − 1 29 ⎣ 1.73 [kW] Q 12pol = 0 .71 [kW] 1. În diagrama din figura 2. Exemplul E 2. presiunea de 100 bar şi că motorul evacuează un debit de 25 kg/s gaze arse.4 − 1 29 ⎦ [ ] b) Procesul de răcire al aerului comprimat este un proces izobar.

Termotehnică şi maşini termice 53 Analiza problemei În figura 2. 2. partea în care are loc transformarea entalpiei gazelor arse în energie cinetică.66 m/s 1.4 Forţa de tracţiune este: Ftr = w ⋅ m = 2453.4 ⎟ 29 3000 1 − ⎜ w= 2 ⎟ ⎜ ⎟ = 2453 .4 −1 ⎛ ⎞ ⎜ ⎛ 1 ⎞ 0 .66 ⋅ 25 = 61. Ecuaţia pe care o utilizăm este ecuaţia (2.3 kN • . Produsul dintre debitul masic şi viteza medie a gazelor arse reprezintă forţa de tracţiune.4 − 1 ⎜ ⎝ 100 ⎠ ⎟ ⎝ ⎠ 1.62). Se consideră un volum de control reprezentat punctat în figura P4.20 este prezentat schematic un motor rachetă. mărindu-şi viteza de la zero la w2. Fig. pe care o particularizăm pentru situaţia din problemă. Gazele arse din camera de ardere se destind adiabat în ajutajul de reacţie. acesta delimitează ajutajul.20 Soluţie Ecuaţia energiei pentru o curgere staţionară între secţiunile 1 şi 2 este: 2 w2 h1 = h2 + 2 Se determină viteza: k −1 ⎛ ⎞ kR ⎜ ⎛ p2 ⎞ k ⎟ w = 2(h1 − h2 ) = 2c p (T1 − T2 ) = 2 T1 ⎜ 1 − ⎜ ⎟ ⎟ k − 1 ⎜ ⎜ p1 ⎟ ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ 8314 1 .

Principul al doilea al termodinamicii stabileşte reguli ce permit calcularea fracţiei. Benzina nu poate fi refăcută în totalitate utilizând energia mecanică ce poate fi recuperată la coborârea pantelor sau la frânare. la temperatura T. În practică. Maşina termică produce la fiecare ciclu lucrul mecanic Lc. De asemenea. Faptul că maşina termică funcţionează pe baza unui ciclu termodinamic este marcat printr-un cerc în interiorul dreptunghiului ce o schematizează. maşină de forţă care produce lucru mecanic sau maşină frigorifică care consumă lucru mecanic pentru a produce frig. către mediul înconjurător considerat un rezervor de căldură cu capacitate calorică infinită. Maşina termică primeşte căldură Q. Acest fapt se produce într-o maşină termică care funcţionează pe baza unui ciclu termodinamic. o ceaşcă de ceai fierbinte plasată pe masă va ceda căldură către mediul exterior. Săgeata de pe cerc reprezintă sensul de parcurgere a ciclului termodinamic .1 Noţiuni generale despre cicluri termodinamice Principala problemă a termodinamicii constă în a stabilii legile de transformare a căldurii în lucru mecanic. precizează sensul de desfăşurare al transformărilor.1 este reprezentată o maşină termică. care se transformă în energie mecanică.după cum vom vedea. egală cu T0. s-a constatat că o maşină care produce energie mecanică prin conversia energiei termice. . un lucru deosebit de important. în figura 3. astfel încât temperatura acestuia să rămână constantă. Din experienţă ştim că în natură fenomenele au un anumit sens de desfăşurare. Maşinile termice care funcţionează pe baza unui ciclu termodinamic şi care au drept rezultat producerea de lucru mecanic. Practic. de la o sursă cu capacitate calorică mare. Pe durata transformărilor. se numesc maşini de forţă sau motoare. deoarece acesta determină tipul maşinii. Considerăm că maşina analizată funcţionează după ciclul din figura 3. astfel.54 3.1. o anumită parte din energie se transformă ireversibil în forme de energie ce tehnic nu mai pot fi utilizate. 3. trebuie să funcţioneze pe baza unui ciclu termodinamic. Aceste două exemple ne arată că fenomenele din natură se desfăşoară într-o anumită direcţie. care poate fi utilizată şi cu ce randament. în mod permanent. Un alt exemplu este sensul de desfăşurare al proceselor într-un automobil: întotdeauna benzina va arde producând căldură. Schematic. astfel încât temperatura acesteia rămâne constantă. dar niciodată căldura obiectelor cu o temperatură mai scăzuta decât a ceştii de ceai nu va trece de la aceste obiecte şi va încălzi ceaşca. precum şi reguli de optimizare a proceselor. Desfăşurarea în mod continuu a acestei transformării energetice este posibilă numai prin realizarea unui ciclu termodinamic. O parte din energie este transmisă sub formă de căldură. Principiul al doilea al termodinamicii Principiul evoluţiei Principiul al doilea al termodinamicii Principiul al doilea al termodinamicii precizează sensul de desfăşurare al proceselor naturale şi stabileşte condiţiile transformării căldurii în lucru mecanic. acţionând maşina. din energia utilă la un moment dat. notată cu Q0. numai o parte din energia disponibilă la un anumit moment poate fi utilizată.

2 .Termotehnică şi maşini termice 55 Rezervor de căldură cu temperatura T Q M LC Q0 Rezervor de căldură cu tmperatura T0(T0<T) Fig. 3.1 Fig. 3.

3. deoarece este cedată mediului exterior. Transformările termodinamice reprezentate de segmentul de curbă A2B se fac cu cedare de căldură către mediul exterior. pe care îl notăm cu Lc. este prezentată în fig. Convenţia de semne pentru căldură şi lucru mecanic. 3. Acestea determină. ea este numeric egală cu lucrul mecanic al ciclului. Pentru ca să se realizeze un ciclu termodinamic . valoarea ei . Notăm această căldură cu Q0. ea reprezintă căldura primită de maşina termică de la sursa caldă.3 .56 Principiul al doilea al termodinamicii Totdeauna. pe curba ce reprezintă ciclul termodinamic. două segmente. Se notează punctele de tangenţă cu A şi B. acestea sunt transformările tangente la ciclu. Bilanţul energetic aplicat maşinii din figura 3.transformările din partea inferioară. funcţie de sensul acestora. pentru a se evita greşelile. 3. Această căldură fiind cedată mediului exterior. aflate sub punctele de tangenţă ale adiabatelor limită. căldura cedată mediului exterior s-a luat în modul. aşa cum este arătat în figurile 3. Aria din interiorul curbei reprezintă ciclul termodinamic. transformările ce alcătuiesc ciclurile termodinamice ale maşinilor de forţă sunt parcurse în sensul acelor de ceas. Q L Q − Q0 η= c = = 1− 0 (3.1) Pentru o maşină de forţă. se defineşte eficienţa energetică sau randamentul ca fiind raportul între energia utilă furnizată de maşină şi energia consumată de aceasta. Energia consumată de maşină este reprezentată de căldura primită de la sursa caldă. Transformările termodinamice reprezentate de segmentul de curbă B1A se fac cu aport de căldură.calculată corect .rezultă negativă.din punct de vedere geometric.1 şi 3. (+)Q (-)L (+)L ST (-)Q Fig.2) Q Q Q Relaţia (3. se pot efectua numai dacă sistemul cedează căldură pe toată lungimea lor.2) ne permite să calculăm eficienţa maşinilor de forţă. Energia utilă este reprezentată de lucrul mecanic furnizat de maşină la fiecare ciclu termodinamic. Această căldură reprezintă o pierdere. În această formulă.2. În domeniul de existenţă al ciclului termodinamic există două transformări adiabate care au o poziţie particulară în raport cu ciclul termodinamic. o curbă închisă .1 ne permite scrierea următoarei ecuaţii: Q = Q0 + Lc (3. Suma tuturor cantităţilor de căldură schimbate de maşină cu mediul pe acest segment de curbă o notăm cu Q.

2). maşina se numeşte maşină frigorifică deoarece pe durata funcţionării extrage permanent căldură din rezervorul T0. iar fiecare ciclu efectuat preia căldura Q0 de la un rezervor cu temperatură scăzută T0 şi furnizează căldura Q la un rezervor de căldură cu temperatură ridicată (T>T0). iar rezervorul de căldură caracterizat de temperatura T este reprezentat de mediul exterior. Schema generală a acestora este prezentată în figura 3. mărimile care alcătuiesc această relaţie diferă prin semn. deci este un lucru mecanic consumat de maşină. Q0 + Lc = Q (3. fapt ce are drept consecinţă scăderea temperaturii în incinta izolată.3) este asemănătoare cu ecuatia (3.4. Ecuaţia de bilanţ energetic a maşinii (3.5. Transformările termodinamice reprezentate de arcul B1A se fac cu cedare de căldură.2).4 Ciclul termodinamic asociat acestei maşini termice este prezentat în figura 3. Aceasta primeşte lucrul mecanic Lc. Lucrul mecanic al ciclului este negativ în valoare. Astfel. dacă rezervorul de căldură caracterizat de temperatura T0 este o incintă izolată.3) Pentru a defini eficienţa acestor tipuri de maşini trebuie să facem precizări suplimentare. Transformările termodinamice reprezentate de arcul de curbă A2B se produc cu aport de căldură. Observăm că maşina termică interacţionează cu două surse de căldură. Rezervor de căldură cu temperatura T Q M LC Q0 Rezervor de căldură cu temperatura T0(T0<T) Fig. deci matematic sunt echivalente. Pentru această categorie de maşini observăm că ciclul termodinamic este parcurs în sens invers acelor de ceas.Termotehnică şi maşini termice 57 O importantă categorie de maşini termice o constituie maşinile frigorifice şi pompele de căldură. 3. Notăm această căldură cu Q0. Notăm cu Q suma căldurilor cedate pe această porţiune de curbă. . ceea ce ne arată că el este primit de sistem din exterior. însă toate au semnul schimbat faţă de relaţia (3.

şi o livrează în rezervorul T la o temperatură ridicată (T>T0). εf = Q0 Q0 = Lc Q − Q0 (3. Pompa de căldură extrage căldură din mediul exterior. iar rezervorul caracterizat de temperatura T este o incintă semiizolată. şi energia consumată reprezentată de lucrul mecanic pe ciclu. lucrul mecanic pe ciclu Lc. cum ar fi o încăpere. pot fi reprezentate ca în figura 3. de această dată căldura Q folosită la încălzire.58 Principiul al doilea al termodinamicii Fig. Schematic.5 Pentru acest caz. de la o temperatură scăzută. 3. contribuind la încălzirea acestuia.5. însă de această dată rezervorul aflat la temperatura T0 reprezintă mediul exterior. căldura Q0 extrasă la fiecare ciclu pentru răcirea rezervorului T0 şi energia consumată. εp = Q Q = Lc Q − Q0 (3.5) . Eficienţa pompelor de căldură este dată de raportul căldurii utile.4) Altă categorie de maşini care funcţionează pe baza unui ciclu termodinamic inversat sunt pompele de căldură. se defineşte eficienţa frigorifică a maşinii ca fiind raportul între efectul util.

ce poate fi utilizată atât la răcirea unei încăperi. funcţie de cum sunt dirijate fluxurile de căldură Q şi Q0.reversibilă.Termotehnică şi maşini termice 59 Eficienţa pompei de căldură se mai numeşte şi eficienţă calorică. folosind un număr cât mai redus de surse de căldură.6) Funcţionarea pompelor de căldură este . 3. Un bun exemplu pentru o astfel de maşină. Între cele două relaţii există o legătură: εp = Q Q0 + Lc = = ε f +1 Lc Lc (3. astfel că ele pot fi utilizate la încălzirea unor incinte sau la răcirea acestora.2 Ciclul Carnot Dintre ciclurile termodinamice în cadrul cărora are loc transformarea căldurii în lucru mecanic. o constituie instalaţiile de climatizare reversibile. 3. cât şi la încălzirea acesteia.6 . El reprezintă ciclul termodinamic cu eficienţa maximă care se poate produce între două rezervoare de căldură cu temperaturi diferite. Fig.de regulă . ciclul Carnot are o importanţă deosebită în studiul termodinamicii.

60

Principiul al doilea al termodinamicii

Agentul termodinamic este un gaz perfect, el este adus în contact cu două surse de căldură cu temperaturile T şi T0 (T>T0). Căldura Q este preluată în procesul izoterm 12 (fig. 3.6), iar în procesul izoterm 34 căldura Q0 este cedată mediului exterior. Între cele două procese izoterme, gazul mai suferă o comprimare adiabată 34 şi o destinderea adiabată 23. Lucrul mecanic al ciclului este reprezentat de aria cuprinsă în interiorul celor patru transformări. Eficienţa acestui ciclu se poate calcula cu relaţia (3.2). Cele două călduri care intervin în relaţie sunt călduri schimbate în lungul unor transformări izoterme; ele se calculează astfel:

Q = Q12 = p1v1 ln

v2 p = RT1 ln 1 v1 p2 v4 p = RT3 ln 3 v3 p4

(3.7)

Q0 = Q34 = p3v3 ln

(3.8)

p3 p4 η = 1− p T1 ln 1 p2 T3 ln

(3.9)

Pentru a exprima rapoartele presiunilor, utilizăm ecuaţiile adiabatelor 14 şi 23:
k −1

T1 p

k −1 k 1

=

T4 p

k −1 k 4

T p k ⇒ 1 = 1k −1 T4 p4 k

(3.10)

T2 p

k −1 k 2

=

T3 p

k −1 k 3

T2 p = T3 p

k −1 k 2 k −1 k 3

( 3.11)

T1 = T2 = T ⎫ p1 p2 p p = ⇒ 1 = 4 ⎬⇒ T3 = T4 = T0 ⎭ p4 p3 p2 p3

(3.12)

În final, rezultă randamentul ciclului Carnot (3.13). Observăm că acesta depinde numai de temperaturile celor două surse de căldură.

η = 1−

T0 T

(3.13)

Termotehnică şi maşini termice

61

În mod asemănător, se poate demonstra că dacă o maşină frigorifică (fig.3.4) funcţionează după ciclul Carnot inversat, eficienţa frigorifică depinde numai de temperaturile celor două izoterme:

T0 T0 Q0 T0 = = T = T εf = Q − Q0 T − T0 1 − T0 ηC T

(3.14)

Cu ηC s-a notat randamentul ciclului motor Carnot care ar funcţiona între aceleaşi limite de temperatură. Eficienţa calorică a pompelor de căldură este dată de formula:

εp =

Q T 1 1 = = = Q − Q0 T − T0 1 − T0 ηC T

(3.15)

3.3 Enunţuri ale principiului al doilea al termodinamicii Principiul al doilea al termodinamicii mai este numit şi principiul evoluţiei. Din punct de vedere istoric, S. Carnot a fost primul care a enunţat acest principiu, precizând sensul evoluţiei transformărilor ireversibile. Există şi alte enunţuri, dintre care cele mai cunoscute sunt cele ale lui Clausius şi Kelvin-Planck, care vor fi prezentate în continuare. Toate enunţurile clasice se referă la o tratare sistemică. 3.3.1 Enunţul lui Clausius

Trecerea căldurii de la un corp mai rece către unul mai cald nu se poate face de la sine. Aceasta necesită un consum de energie. După cum s-a arătat, acest lucru este posibil în cazul pompelor de căldură, dar trecerea căldurii de la un corp mai rece la unul mai cald nu se face de la sine (în mod natural), ci se face pe baza unui consum de lucru mecanic.
3.3.2 Enunţul lui Kelvin-Planck

Este imposibilă obţinerea de lucru mecanic cu ajutorul unui sistem termodinamic care descrie un ciclu în care agentul se află în contact doar cu o sursă de căldură. Enunţul arată imposibilitatea realizării motorului monoterm, adică a unui motor care să funcţioneze pe baza unei singure surse de temperatură. Acesta ar fi un motor care ar transforma integral căldura în lucru mecanic, având un randament egal cu unu; el se mai numeşte perpetuum mobile de speţa a doua. Enunţul Kelvin-Planc interzice existenţa acestui tip de motor.

62 3.4 Entropia

Principiul al doilea al termodinamicii

Din relaţiile (3.2) şi (3.13) se deduce, pentru un ciclu Carnot, o legătură între căldurile schimbate de agentul termodinamic şi temperaturile proceselor izoterme.

η = 1−

Q0 T Q Q = 1− 0 ⇒ + 0 = 0 Q T T T0

(3.16)

Considerăm un ciclu oarecare, alcătuit din transformări reversibile (fig. 3.7). În intervalul dintre cele două adiabate limită ale ciclului ducem n curbe adiabate (incluzând adiabatele limită). Între două curbe adiabate, consecutive - de exemplu, curbele notate cu i şi i+1 - se formează un ciclu elementar. Acesta este alcătuit din două adiabate 2i3i , 1i4i şi două arce de curbă 1i2i , 3i4i . Dacă adiabatele i şi i+1 sunt apropiate, putem aproxima cele două arce de curbă 1i2i şi 3i4i cu două izoterme elementare corespunzătoare temperaturilor Ti şi T0i . În acest caz, putem considera ciclul termodinamic ales împărţit în n-1 cicluri Carnot elementare, pentru care putem aplica relaţia (3.16). Pentru ciclul elementar Carnot, notat cu i, relaţia devine:

Fig. 3.7

Termotehnică şi maşini termice

63

Qi Q0 i + =0 Ti T0 i

(3.17)

Însumând toate relaţiile de tipul (3.17) pentru toate ciclurile Carnot elementare ce compun ciclul ales şi trecând la limită când numărul adiabatelor tinde către infinit, rezultă:

lim ⎢∑ ⎜ T ⎜ ⎝
n→∞

⎡ ⎛ Qi ⎣
i

+

Q0 i ⎞⎤ δQ ⎟⎥ = ∫ =0 ⎟ T0 i ⎠⎦ T

(3.18)

Integrala din relaţia (3.18) poartă denumirea de integrala lui Clausius. Pentru un ciclu reversibil, valoarea acestei integrale este nulă. Din punct de vedere matematic, avem de a face cu o integrală curbilinie calculată pe un contur închis, pe o curbă oarecare. Deoarece valoarea acestei integrale este nulă, rezultă că mărimea de sub semnul de integrare este o diferenţială totală exactă. Se defineşte o nouă mărime de stare numită entropie, astfel:

dS =

δQ
T

[J/K]; ds =

δq
T

[J/kg/K]

(3.19)

Pentru o transformare de stare reversibilă, variaţia de entropie se calculează astfel:

S 2 − S1 = ∫
1

2

δQ
T

(3.20)

sau entropia unităţii de masă:

s2 − s1 = ∫
1

2

δq
T

(3.21)

3.4.1 Variaţia entropiei pentru transformările de stare reversibile ale gazelor perfecte Pentru procesele reversibile, entropia se comportă ca o mărime de stare: variaţia ei nu depinde de drum, deci de felul transformării. Variaţia entropiei se poate calcula cu relaţia (3.21). Pentru a efectua integrala, se exprimă convenabil diferenţiala căldurii din relaţiile diferenţiale ale primului principiu (2.38) sau (2.39), iar pentru parametrii de stare se utilizează ecuaţia lui Clapeyron.

64

Principiul al doilea al termodinamicii

o Variaţia entropiei în transformarea izocoră:

∆s12 = ∫
1

2

δq
dT

=∫

2

T du + pdv dT = ∫ cv = cv ln 2 T T T1 1 1

2

(3.22)

o Variaţia entropiei în transformarea izobară:

dh − vdp dT T ∆s12 = ∫ =∫ = ∫ cp = c p ln 2 dT 1 T T T1 1 1
o Variaţia entropiei în transformarea izotermă:

2

δq

2

2

(3.23)

∆s12 = ∫

2

δq

dT 1

=∫

2

du + pdv p dv v p = ∫ dv = ∫ R = R ln 2 = R ln 1 T T v v1 p2 1 1 1

2

2

(3.24)

o Variaţia entropiei în transformarea adiabată:
∆s12 = 0

(3.25)

o Variaţia entropiei în transformarea politropă:

du + pdv dv ⎞ T v ⎛ dT ∆s12 = ∫ =∫ = ∫ ⎜ cv + R ⎟ = cv ln 2 + R ln 2 dT 1 T T v ⎠ T1 v1 1 1⎝

2

δq

2

2

(3.26)

3.4.2 Diagrame temperatură - entropie Conceptul de entropie permite utilizarea unui sistem de axe de coordonate T-s pentru reprezentarea grafică a transformărilor termodinamice. Avantajul utilizării acestui sistem de coordonate constă în faptul că transformările adiabate ce aproximează multe procese reale din tehnică sunt reprezentate prin segmente de dreaptă. În figura 3.8 este prezentat un ciclu Carnot în coordonate T-s. În această diagramă, transformările izobare şi izocore sunt reprezentate prin curbe exponenţiale. Notarea acestora se face astfel: în partea de sus şi din dreapta sunt notate valorile izobarele, iar în partea din dreapta şi de jos sunt notate valorile izocorelor. În aceste coordonate, căldura apare direct sub forma ariilor cuprinse între curbă şi axa entropiei, astfel:

Q = m ⋅ q12 ; q12 = ∫ Tds = T (s2 − s 1 )
1

2

(3.27)

Termotehnică şi maşini termice

65

Q0 = m ⋅ q34 ; q34 = ∫ Tds = T0 (s4 − s3 )
3

4

(3.28)

Fig. 3.8 Lucrul mecanic pe ciclu este egal cu diferenţa căldurilor intrate şi ieşite pe ciclu; acesta este reprezentat în diagramă de aria ciclului. În diagramă s-a notat cu T temperatura izotermei 1-2 şi respectiv cu T0 temperatura izotermei 3-4. 3.4.3 Expresiile diferenţiale combinate ale celor două principii ale termodinamicii În cazul transformărilor termodinamice reversibile, în expresiile diferenţiale ale primului principiu (2.38), (2.39) înlocuim expresia diferenţialei căldurii din relaţia de definiţie a entropiei (3.19), rezultând expresii ce combină ambele principii:

Tds = du + pdv

(3.29)

66
Tds = dh − vdv

Principiul al doilea al termodinamicii

(3.30)

Ecuaţiile de mai sus mai sunt numite ecuaţiile fundamentale ale termodinamicii. 3.5 Variaţia entropiei în transformările ireversibile Evoluţiile reale ale sistemelor termodinamice sunt evoluţii ireversibile. Dintre cele mai frecvente surse de ireversibilitate vom aminti câteva: transferul de căldură, frecările, curgerea fluidelor reale în care apare disiparea vâscoasă sau turbulentă a energiei, laminarea, difuzia, disiparea energiei electrice prin efect Joule, etc. Toate aceste fenomene amintite mai sus produc disiparea unei părţi a energiei, astfel că - într-o transformare ireversibilă - performanţele acesteia, lucru mecanic şi randament, sunt mai mici decât în cazul unei transformări similare reversibile. Pentru o evoluţie ireversibilă a sistemului termodinamic de la 1 la 2, relaţia (3.20) are următoarea formă: 2 δQ (3.31) ∫ T ≤ S 2 − S1 1 Semnificaţia termenilor acestei inegalităţi este următoarea: - reprezintă transferul de entropie ce se produce între sistem şi mediul T exterior, odată cu transferul de căldură;
1

2

δQ

S 2 − S1 - reprezintă variaţia de entropie a sistemului.

Transferul de entropie între un sistem termodinamic închis (fig. 3.9) şi mediul exterior se face prin intermediul transferului de căldură (δQ). Transferul de entropie (δQ/T) se produce paralel cu transferul de căldură. Numai transferul de energie sub formă de căldură determină un transfer de entropie; schimbul de lucru mecanic între sistem şi mediu nu este însoţit de transfer de energie.

Fig. 3.9

Termotehnică şi maşini termice

67

Pentru un proces reversibil, variaţia de entropie este egală cu transferul de entropie produs pe durata procesului. În cazul proceselor ireversibile, variaţia de entropie a sistemului termodinamic este mai mare decât entropia schimbată cu mediul exterior. Diferenţa între transferul de entropie realizat în cursul procesului şi variaţia de entropie se numeşte entropie generată în timpul procesului sau producţie de entropie şi se defineşte prin relaţia: 2 δQ S gen = S 2 − S1 − ∫ (3.32) T 1

Entropia generată în timpul procesului este totdeauna pozitivă în cazul proceselor ireversibile şi nulă pentru procese reversibile. Ea constituie o măsură a ireversibilităţii proceselor. Cu cât ireversibilitatea unei transformări de stare este mai mare, cu atât entropia generată este mai mare. Entropia generată Sgen nu este o mărime de stare, ea apare în cursul transformărilor ireversibile şi depinde de tipul transformării. Inegalitatea din relaţia (3.30) are o semnificaţie deosebită deoarece arată sensul de evoluţie al fenomenelor. Orice proces real se desfăşoară cu producere de entropie, astfel încât pe parcursul evoluţiei sistemelor entropie acestora creşte. Un sistem izolat de mediul înconjurător evoluează spre starea de echilibru caracterizată prin valoarea maximă a entropiei acestuia.
3.5.1 Generarea de entropie în sistemele deschise Un sistem termodinamic deschis este un sistem care schimbă substanţă cu mediul înconjurător. Considerăm un sistem deschis (fig. 3.10), în care intră fluxurile de masă m a care aduc pe fiecare kilogram entropia specifică sa şi sunt evacuate fluxurile de masă m e care pentru fiecare kilogram au entropia specifică se . Sistemul interacţionează termic cu mediul exterior, fie Q puterea termică momentană schimbată de sistem cu exteriorul şi Q/ T fluxul de entropie asociat:
• •

Fig. 3.10

68

Principiul al doilea al termodinamicii

Bilanţul entropiei pentru sistemul din figura 3.10 este alcătuit din fluxul de entropie primit de sistem datorită interacţiunii termice, la care se adaugă fluxurile de entropie aduse sau extrase din sistem odată cu debitele masice ce străbat sistemul. Toate acestea determină variaţia în timp a entropiei sistemului:
Q ∂S ∑ m a sa − ∑ m e se + T ≤ ∂τ
• • •

(3.33)

Putem împărţi termenii relaţiei (3.32) funcţie de semnificaţia acestora, astfel:
Q ∑ m a sa − ∑ m e se + T = viteza de transfer a entropiei;
• • •

∂S = viteza de schimbare a entropiei sistemului. ∂τ
Diferenţa între relaţia pentru sisteme deschise (3.33) şi relaţia (3.31) pentru sisteme închise constă în transferul de entropie asociat debitelor masice care străbat graniţele sistemului. Pentru procese reversibile, în relaţia (3.33) este valabil semnul egal, iar pentru procese ireversibile este valabilă inegalitatea. Datorită ireversibilităţii proceselor reale, viteza de schimbare a entropiei este mai mare decât viteza de transfer a entropiei. Acest lucru a permis definirea producţiei de entropie sau a generării de entropie în sistemele deschise. Viteza de generare a entropiei în sistemele deschise, măsurată în SI în [W/K], se calculează cu relaţia:
S gen
• • • ∂S Q = − + ∑ m a sa − ∑ m e se ∂τ T •

(3.34)

Pentru a fixa mai bine noţiunile, vom face un studiu de caz referitor la funcţionarea reală stabilizată a unei turbine, reprezentată în figura 3.11. Considerăm că în timpul destinderii în turbină agentul termodinamic nu interacţionează termic cu exteriorul; pentru a sublinia acest lucru am considerat un contur adiabatic, care nu permite schimbul de căldură cu exteriorul. În aceste condiţii, destinderea agentului termodinamic în turbină este adiabată, ireversibilitatea procesului fiind dată numai de entropia generată în timpul destinderii. Funcţionarea acestei maşini se face astfel: Debitul m a de agent termodinamic intră în turbină cu entalpia specifică ha şi entropia specifică sa. Din maşină este evacuat debitul m e având entalpia specifică he şi entropia specifică se. Turbina prelucrează diferenţa de entalpie, rezultând o putere reală la axul maşinii pe care o vom nota cu P.
• •

Termotehnică şi maşini termice

69

Având în vedere funcţionarea stabilizată, adică termenii ce conţin derivatele funcţie de timp sunt nuli, aplicăm următoarele legi:

Fig.3.11 legea conservării masei:

m a = mb = m
-

(3.35)

primul principiu al termodinamicii, particularizarea relaţiei (2.61), ne permite calcularea puterii reale la axul obţinută la axul turbinei:

P = m(ha − he − irev )
al doilea principiu al termodinamicii :
S gen = m(se − irev − sa )
• •

(3.36)

(3.37)

În figura 3.12 este prezentat procesul real al destinderii în turbină prin curba aeirev, iar procesul ideal, reversibil, prin curba aerev. Puterea maximă a turbinei s-ar obţine dacă ea ar funcţiona după un proces reversibil; aceasta se poate calcula astfel:
Pmax = m(ha − he − rev )

(3.38)

Pierderea de putere datorită ireversibilităţii o notăm cu Pp şi o putem calcula ca diferenţă între puterea reală obţinută la axul maşinii şi puterea maximă teoretică:
Pp = Pmax − P = m(he − irev − he − rev )

(3.39)

70

Principiul al doilea al termodinamicii

Din reprezentarea în diagrama TS (fig. 3.12) a proceselor observăm că temperaturile punctelor erev şi eirev sunt diferite. Definim prin T0 o temperatură medie a fluidului evacuat din turbină, calculată cu relaţia:
1 T0 = se − irev − se − rev
e − irev

e − rev

∫ Tds

(3.40)

Fig. 3.12 Diferenţa dintre entalpiile celor două puncte de evacuare, reversibil şi ireversibil, poate fi evaluată astfel:

(he −irev − he − rev ) = T0 (se −irev − se − rev )

(3.41)

Înlocuind relaţia (3.40) în relaţia (3.39), rezultă formula finală a puterii pierdute:

Pp = Pmax − P = m T0 (se − irev − se − rev ) = T0 S gen

(3.42)

Termotehnică şi maşini termice

71

În relaţia (3.40) s-a ţinut seama că în procesul reversibil aerev, entropia specifică a fluidului la intrarea în turbină sa este egală cu entropia specifică a fluidului la ieşirea din turbină se-rev. Din cele expuse mai sus putem trage o concluzie importantă: puterea pierdută de turbină datorită ireversibilităţii este egală cu produsul dintre viteza de generare a entropiei şi temperatura mediului exterior. Entropia generată în sistem contribuie direct la reducerea puterii la axul turbinei. 3.5.2 Teorema Gouy - Stodola Considerăm un sistem termodinamic deschis, reprezentat schematic în figura 3.13. Sistemul schimbă căldură cu mediul exterior, notăm puterea termică cu Q . Simultan cu fluxul termic, sistemul primeşte de la mediul exterior un flux de entropie

Q/ T0 . Se consideră temperatura mediului exterior T0, iar graniţa sistemului se consideră la aceeaşi temperatură. Sistemul este străbătut de fluxuri masice ce contribuie la variaţia energiei sistemului şi a entropiei acestuia. Fie P puterea efectivă (la axul maşinii) furnizată de sistem:

Fig. 3.13 Ecuaţiile termodinamice care descriu acest sistem sunt: ecuaţia primului principiu (2.61), în care termenii au fost aranjaţi convenabil şi în care s-a notat derivata lucrului mecanic tehnic Lt cu puterea P:
• ⎛ • ⎛ ⎞ ⎞ • w2 w2 dE = ∑ m a ⎜ ha + a + gZ a ⎟ − ∑ me ⎜ he + e + gZ e ⎟ + Q − P ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ dτ 2 2 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠

(3.43)

72

Principiul al doilea al termodinamicii

-

Ecuaţia principiului al doilea, scris pentru sisteme deschise sub forma (3.33), în care s-au aranjat convenabil termenii:
• • Q ∂S ≥ ∑ m a sa − ∑ m e + T0 ∂τ •

(3.44)

-

Ecuaţia sursei de entropie:
S gen
• • • ∂S Q = − + ∑ m a sa − ∑ m e ∂τ T0 • •

(3.45)

Eliminând puterea termică Q între relaţiile (3.43) şi (3.44) şi aranjând convenabil termenii, obţinem pentru puterea P furnizată de sistem expresia următoare:
• ⎛ • ⎛ ⎞ ⎞ ∂ w2 w2 P ≤ ∑ m a ⎜ ha + a + gZ a − T0 s a ⎟ − ∑ me ⎜ he + e + gZ e − T0 se ⎟ − (E − T0 S ) ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ∂τ 2 2 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠

(3.46)

Inegalitatea corespunde cazului general pentru un proces ireversibil. Puterea atinge valoarea maximă pentru o evoluţie reversibilă a sistemului.
• ⎛ • ⎛ ⎞ ⎞ ∂ w2 w2 Pmax = ∑ m a ⎜ ha + a + gZ a − T0 s a ⎟ − ∑ me ⎜ he + e + gZ e − T0 se ⎟− (E − T0 S ) (3.47) ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ∂τ 2 2 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠

Procesele reale sunt procese reversibile, deci puterea reală obţinută la axul maşinii este mai mică decât puterea maximă ce se poate obţine printr-un proces reversibil. Se defineşte puterea disponibilă pierdută datorită ireversibilităţii Pp astfel:

Pp = Pmax − P

(3.48)

Puterea disponibilă pierdută este o mărime întotdeauna pozitiv definită, ea reprezintă o măsură a ireversibilităţii procesului. Ireversibilitatea este responsabilă de distrugerea parţială a puterii disponibile. În sistemele tehnice procesele sunt ireversibile, consecinţa importantă a acestui lucru fiind aceea că niciodată nu vom putea utiliza întreaga energie disponibilă iniţial în proces, deoarece o parte mai mică sau mai mare se distruge, adică se transformă în forme de energie inutilizabile tehnic, chiar în cursul procesului. O relaţie importantă leagă puterea disponibilă pierdută de generarea de entropie în timpul procesului. Înlocuind în relaţia (3.47) expresia termenilor P şi Pmax obţinem:

3 Puterea maximă disponibilă în procesele de transport (3. dacă avem o maşină termică care funcţionează după ciclul Carnot cu randamentul: T ηCarnot = 1 − 0 .52) Această putere dată de formula (3. constanta de proporţionalitate fiind temperatura absolută a mediului înconjurător. randamentul termodinamic clasic se mai numeşte randamentul primului principiu.Termotehnică şi maşini termice 73 • ⎛ • • ⎞ ⎜ ∂S − Q − m s + m ⎟ = T S Pp = T0 ⎜ ∑ a a ∑ e ⎟ 0 gen ⎟ ⎜ ∂τ T0 ⎠ ⎝ (3. Pentru a se face o distincţie clară. Trebuie să nu se confunde acest randament impus de ireversibilitatea proceselor cu randamentul termodinamic definit anterior. particularizând formula (3.53) .randamentul primului principiu T şi dacă presupunem că transformările care compun ciclul sunt ireversibile. Pentru a măsura eficienţa unui proces ireversibil se defineşte randamentul principiului al II-lea ca fiind raportul dintre puterea efectivă.51) Considerând curgerea staţionară a unui fluid printr-o conductă şi notând cu 1 şi 2 parametrii fluidului la intrarea şi respectiv ieşirea din conductă. Notăm: b = h − T0 s (3.47) obţinem puterea maximă disponibila: • ⎡⎛ ⎞⎤ ⎞ ⎛ w2 w2 Pmax = m ⎢⎜ h1 + 1 + gZ 1 − T0 s1 ⎟ − ⎜ h2 + 2 + gZ 2 − T0 s 2 ⎟⎥ ⎟ ⎟ ⎜ ⎜ 2 2 ⎠⎦ ⎠ ⎝ ⎣⎝ (3. astfel: P TS P = 1 − p = 1 − 0 gen η II = (3. la axul maşinii şi puterea teoretică maximă.49) reprezintă Teorema Gouy-Stodola.50) Pmax Pmax Pmax Observăm că acest randament este invers proporţional cu entropia generată în timpul procesului. Enunţul acestei teoreme este următorul: Puterea disponibilă pierdută într-un proces este direct proporţională cu producţia de entropie.49) Ecuaţia (3.5. randamentul total al maşinii este produsul randamentelor: η = ηIIηCarnot 3.51) reprezintă puterea maximă de care mai dispune fluidul după ce a fost transportat în condiţii reversibile pe conductă între secţiunile 1 şi 2. Astfel.

• 3.56) Puterea reală disponibilă este mai mică deoarece intervine puterea pierdută datorită ireversibilităţii procesului de transport. putem defini puterea reală disponibilă a fluidului în urma unui proces de transport pe o conductă de la secţiune 1 la 2: P = Pmax − Pp = m(ψ 1 − ψ 2 ) − S gen T • • (3. astfel: ψ = ⎜h + + gz − T0 s ⎟ − (h0 − T0 s0 + gZ 0 ) ⎜ ⎟ 2 ⎝ ⎠ ⎛ w2 ⎞ (3. relaţia (3.52) devine: • ⎡⎛ ⎞ ⎛ ⎞⎤ w2 w2 Pmax = m ⎢⎜ b1 + 1 + gZ 1 ⎟ − ⎜ b2 + 2 + gZ 2 ⎟⎥ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 2 2 ⎠ ⎝ ⎠⎦ ⎣⎝ (3. ea este o proprietate termodinamică a sistemului.55) Cu această notaţie. . Entropia generată în timpul curgerii este datorată proceselor de disipaţie vâscoasă.57) Termenul S gen reprezintă entropia generată în procesul de transport.5. Particularizăm relaţia (3. Introducând funcţia de disponibilitate.58) Pentru un proces izoterm de transport dh = 0 . la limită putem considera procesul de curgere adiabat. puterea maximă disponibilă se poate exprima într-un proces de curgere fără interacţiuni de natură termică astfel: Pmax = m(ψ 1 − ψ 2 ) • (3.74 Principiul al doilea al termodinamicii Această mărime a fost denumită funcţie de disponibilitate.4 Entropia generată în cazul curgerilor cu frecare Considerăm curgerea unui fluid cu frecare printr-o conductă între secţiunile 1 şi 2. Gordon [35] defineşte puterea maximă pe unitatea de masă prin funcţia ψ .29) pentru acest caz: Tds = dh − vdp = 0 − vdp ⇒ S gen = m ∫ − 1 • • 2 v dp T (3.54) Dacă alegem ca referinţă starea mediului înconjurător cu temperatura T0 şi cota Z 0 . În absenţa interacţiunilor termice cu mediul exterior. definită în condiţiile în care mediul înconjurător are temperatura (ce caracterizează nivelul energetic) T0. Aplicând teorema Gouy-Stodola.

56) şi obţinem: ρw2 2 cu f = 361 pentru cazul din S gen = ρAwR • ∆p 8314 10604 = 2 . Geometria problemei şi datele sunt prezentate în schema de mai jos.35 [W/K] 29 200000 p1 Pp = S gen T0 = 0 .1 Să se determine puterea pierdută printr-o clapetă fluture deschisă la 70°.0019625 ⋅ 5 = 0 .35 ⋅ 0. Soluţie: Pierderea de presiune în clapetă este ∆p = f problemă.54).35 ⋅ 300 = 105 [W] • . (3.87 ln Re 4 f 4f ( ) (3.8 + 0 .61) Coeficientul de frecare f se determină cu formula Karaman-Nikuradse: 1 = −0 .59) astfel: S gen == m R ln • • p1 • ∆p ≈ mR p1 p2 (3.62) Exemplul E 3.59) Relaţia între presiunile de la capetele conductei este p2 = p1 − ∆p şi dacă ∆p << p1 . putem aproxima formula (3.60) pentru pierderile de presiune în lungul conductei: ∆p = f 4 L ρw2 D 2 (3.Termotehnică şi maşini termice 75 S gen = m ∫ − R 1 • • 2 ⎛ p ⎞⎞ • p dp • ⎛ = m⎜ − R ln⎜ 2 ⎟ ⎟ = m R ln 1 ⎜ p ⎟⎟ ⎜ p2 p ⎝ 1 ⎠⎠ ⎝ (3. Prin conductă circulă aer.60) Căderea de presiune pe conductă se calculează cu formula (3. Aplicăm formulele (3.

Gaze reale Gaze reale După cum se cunoaşte.sau mărimile de stare. deci o formă Pfaff olonomă.1) Practic. Funcţiile de stare se mai numesc şi funcţii caracteristice sau .3) devine: dU = TdS − pdV 4. valoarea integralei nu depinde de drum.4) se înlocuieşte volumul V cu presiunea p: . relaţia (4.prin analogie cu mecanica . este un potenţial termodinamic. iar sistemul parcurge o evoluţie de la starea 1 la starea 2.Pentru o transformare ciclică.potenţiale termodinamice.4) Energia internă. simplu.2) ∂U dxi . substanţele cu care interacţionăm se găsesc în stare gazoasă. Funcţiile de stare . în relaţia (4. valoarea integralei devine: ∫ dU = U 1 2 2 −U1 (4. ∂xi atunci ea poate fi determinată cu aproximarea unei constante aditive.4) este o diferenţiala totală liniară. Această caracteristică are consecinţe importante pentru calculul mărimilor termodinamice: . Printr-o transformare de tip Legendre. gaze. Substanţele care în condiţii obişnuite de presiune şi temperatură se află în fază gazoasă sunt numite.76 4.sunt funcţii care admit diferenţiale totale exacte.1 Potenţiale termodinamice Mărimile termodinamice pot fi împărţite în două categorii: funcţii de stare şi funcţii de proces. Deoarece parametrii termodinamici corespunzători mediului normal în care se desfăşoară activitatea – presiunea şi temperatura . notată cu U. valoarea integralei pe o curbă închisă este nulă: ∫ dU = 0 Dacă funcţia U este definită numai prin: dU = ∑ (4. . În definirea potenţialelor termodinamice se porneşte de la relaţia fundamentală a termodinamicii: TdS ≥ dU + δL (4.1 Entalpia (4.Dacă U este o mărime de stare.3) Pentru un proces reversibil. lichidă sau solidă. substanţele se pot găsi în diferite stări de agregare.au variaţii mici şi limitate.1. după cum mai sunt denumite . Ecuaţia (4. ci numai de stările iniţială şi finală. 4.

3 Entalpia liberă Dacă în relaţia (4. deci un potenţial termodinamic.Termotehnică şi maşini termice 77 d ( pV ) = pdV + Vdp ⇒ pdV = d ( pV ) − Vdp ⇒ dU = TdS − d ( pV ) + Vdp ⇒ d ( U + pV ) = TdS + Vdp U + pV = H dH = TdS + Vdp (4. Ea se notează cu H în relaţia (4.5) (4.8) dF = − SdT − pdV Funcţia termodinamică F poartă denumirea de energie liberă sau potenţialul lui Helmholtz. 4.6) se schimbă variabila S cu T.1.4) se înlocuieşte variabila S cu T.4 Relaţiile lui Maxwell Se consideră o funcţie de două variabile f(x. 4.6) Funcţia U+pV este o diferenţială totală exactă.2 Energia liberă Dacă în relaţia (4.1. printr-o transformare Legendre rezultă: dH = TdS + Vdp ⇒ d ( TS ) = TdS + SdT ⇒ TdS = d ( TS ) − SdT ⇒ dH = d ( TS ) − SdT + Vdp ⇒ d ( H − TS ) = − SdT + Vdp G = H − TS (4.9) (4. printr-o transformare Legendre rezultă: dU = TdS − pdV ⇒ d ( TS ) = TdS + SdT ⇒ TdS = d ( TS ) − SdT ⇒ dU = d ( TS ) − SdT − pdV ⇒ d ( U − TS ) = − SdT − pdV F = U − TS (4.10) dG = − SdT + Vdp Funcţia G se numeşte entalpie liberă sau potenţialul lui Gibbs.7) (4. 4.1.5) şi reprezintă entalpia.z) care admite o diferenţială totală exactă: .

18) poartă denumirea de ecuaţiile (relaţiile) lui Maxwell.16) (4.15) (4. (4. ca o consecinţă a egalităţii derivatelor mixte de ordinul doi (4.28): ∂M ∂N = ∂x ∂y ∂2 f ∂2 f = ∂x∂y ∂x∂y (4.17) şi (4.18) ⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂V ⎞ ⎜ ⎟ = −⎜ ⎟ ⎜ ∂p ⎟ ⎝ ∂T ⎠ p ⎝ ⎠T Relaţiile (4.16).11) Se notează: M = ∂f ∂f N= .78 Gaze reale df = ∂f ∂f dx + dy ∂y ∂x (4. .15). rezultând: ∂x ∂y df = Mdx + Ndy (4.17) (4. (4.14) Pentru potenţialele termodinamice: dU = TdS − pdV dH = TdS + Vdp dF = − SdT − pdV dG = − SdT + Vdp se aplică relaţia (4.14) şi se obţine: ⎛ ∂p ⎞ ⎛ ∂T ⎞ ⎜ ⎟ = −⎜ ⎟ ⎝ ∂V ⎠ S ⎝ ∂S ⎠V ⎛ ∂T ⎞ ⎛ ∂V ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ∂p ⎟ = ⎜ ∂S ⎟ ⎠p ⎠S ⎝ ⎝ ⎛ ∂S ⎞ ⎛ ∂p ⎞ ⎜ ⎟ =⎜ ⎟ ⎝ ∂V ⎠ T ⎝ ∂T ⎠V (4.13).12) Dacă derivatele parţiale sunt funcţii continue şi derivabile. atunci există relaţia (4.13) (4.

599 MPa) curbele prezintă inflexiuni din ce în ce mai accentuate. denumiţi prescurtat vapori saturaţi sau . dar şi pentru a putea defini noţiunile legate de procesul de schimbare de fază. comportarea uniformă a curbei este întreruptă brusc şi aceasta continuă cu un palier orizontal MN. În punctul de discontinuitate. V – volum) poate fi descrisă matematic de o ecuaţie numită ecuaţie de stare. Această mărime este caracteristică gazelor reale.19) În ecuaţia de mai sus. explicaţia trebuind să fie făcută în strânsă legătură cu fenomenele fizice care au loc la aceste presiuni şi temperaturi.599 MPa prezintă discontinuităţi. La temperatura de 135. pentru fiecare gaz. ceea ce provoacă . de la temperaturi ridicate şi până la 135. în figura 1 este prezentată diagrama Ts corespunzătoare gazului metan. T – temperatură. începând de la presiunea de 0.7 K (-137. Discontinuitatea bruscă în comportamentul gazului metan este determinată de începutul procesului de schimbare de fază. Pentru a înţelege particularităţile prezentate mai sus. dar termodinamic reprezintă începutul procesului de condensare. Se observă lesne faptul că. În această porţiune.Termotehnică şi maşini termice 79 4. temperatura palierului este constantă şi poartă numele de temperatură de saturaţie. notat cu K. iar valorile lui Z sunt definite în funcţie de parametrii de stare şi de proprietăţile gazului. Un comportament asemănător cu al gazului metan se întâlneşte la orice substanţă pură. în cele ce urmează se va face o analiză asupra izobarei de 0. acestea culminând cu un punct de inflexiune cu tangentă orizontală pe izobara 4. continue pe întreg domeniul reprezentat. punctul M este un punct de discontinuitate (începutul palierului orizontal).1 MPa (1 bar) şi până la presiunea de 100 MPa (1. Pe măsură ce presiunea izobarelor îşi micşorează valoarea (10.599 MPa. metanul se află în fază gazoasă.concomitent cu scăderea temperaturii micşorarea entropiei.5 MPa.2 Analiza comportării gazelor reale Studiul gazelor a relevat faptul că legătura dintre parametrii de stare (p – presiune. Din punct de vedere termodinamic. legate fizic de procesul de schimbare de fază. cu Z s-a notat factorul de compresibilitate. 8. există o zonă în care variaţia parametrilor de stare prezintă discontinuităţi. Pentru a exemplifica aceste fenomene. la o anumită temperatură apărând un palier orizontal. Din punct de vedere matematic. curba prezintă o discontinuitate. izobara este reprezentată de o curbă continuă. Practic. metanul se găseşte sub formă de vapori la temperatura de saturaţie.000 bar). izobarele sunt curbe uniforme. Se observă că pentru presiuni mari. nu este o constantă. cuprinse în intervalul 20 ÷ 100 MPa. Toate curbele care se află sub valoarea de 4. La presiunea respectivă.7 K. pentru care presiunea şi temperatura rămân constante. 4. evoluţia gazului de la temperaturi ridicate spre temperaturi scăzute se poate face printrun proces de răcire. Analiza experimentală a proprietăţilor gazelor reale arată că. exprimate în [MPa]. În această diagramă s-au trasat curbele izobare ale metanului.3 °C). se observă că pe această porţiune sunt constanţi doi parametri de stare: presiunea şi temperatura. care permite obţinerea rapidă de soluţii: pV = mZRT (4. Din punct de vedere matematic. Pentru gazele reale se utilizează frecvent o formă simplificată a ecuaţiei de stare.

iar curba revine la o comportare asemănătoare cu cea anterioară apariţiei discontinuităţii din punctul M. Evoluţia metanului pe palierul MN descrie procesul de schimbare de fază. Entropia. care poartă denumirea de curba limită superioară. Pe această curbă.80 Gaze reale vapori saturaţi uscaţi (după cum apare în unele publicaţii. Fig. 4. h” – entalpia specifică [kJ/kg]. Toate izobarele care au presiunea mai mică de 4. 2. Aici se sfârşeşte palierul orizontal. 0. metanul se află sub formă de vapori saturaţi. precizându-se că în această stare nu mai există nici o picătură de lichid). 3 MPa) prezintă puncte de discontinuitate în care există vapori saturaţi.1 Analizând în continuare comportarea metanului pe izobara de 0. procesul de condensare este un proces izobar-izoterm. care caracterizează gradul de dezordine al materiei. caracterizat de apariţia picăturilor de lichid. Din punct de vedere termodinamic. 1. Din punctul M începe procesul de condensare. Ca stare termodinamică.5 MPa se constată că entropia scade de-a lungul palierului până la apariţia unui nou punct de discontinuitate. scade. Punctele respective sunt plasate pe curba KB (fig. notat cu N.1. care poate fi definită ca locul geometric al punctelor care reprezintă începutul procesului de condensare. Datorită faptului că temperatura şi presiunea rămân constante.1). 4.599 MPa (0. parametrii termodinamici ai punctelor se notează astfel: v” – volumul specific [m3/kg] . s” – entropia specifică [kJ/kg/K]. De aici rezultă că pe această porţiune evoluţia metanului se face printr- .5. punctul N reprezintă starea de lichid la saturaţie.

5 MPa). În aceste condiţii. punctele care reprezintă lichid la saturaţie se găsesc pe o curbă KA (fig. Până acum a fost prezentat procesul de schimbare de fază într-un singur sens: metanul este răcit izobar (pe curba 0.4 K. coordonatele critice ale metanului sunt: pc = 4. Analizând izobarele din fig. denumită curba limită inferioară. până la momentul în care tot metanul se transformă în lichid. diferite unele faţă de altele. procesul de vaporizare este izobar-izoterm şi durează până când tot lichidul s-a transformat în vapori (punctul M).599 MPa şi Tc = 190. palierul ce reprezintă procesul de schimbare de fază se micşorează. sistemul primeşte căldură şi entropia creşte. K reprezintă punctul critic al substanţei respective. curba fiind parcursă în sens invers. De-a lungul palierului NM. Aici. Procesul poate fi privit. h’ – entalpia specifică [kJ/kg]. Analizând evoluţia sistemului pe izobara critică. proprietăţile lichidului saturat sunt egale cu ale vaporilor saturaţi (v’=v”.20) Ţinând cont de relaţia de mai sus. h’=h”). s’=s”. se defineşte titlul ca fiind raportul dintre masa de vapori şi masa totală a sistemului (lichid-vapori). 4. cu cele ale lichidului. Ecuaţiile de stare pentru gazele reale folosesc coordonatele critice pentru determinarea coeficienţilor. sunt specifice fiecărui gaz. 4. are loc un proces de vaporizare în toată masa lichidului. Titlul se notează cu x. Ea reprezintă sfârşitul procesului de condensare. şi în celălalt sens. Pentru a putea defini stările sistemului în timpul procesului izobar-izoterm (de condensare). În punctul N toată faza gazoasă (denumită vapori) s-a transformat în lichid. La diferite presiuni. punctul critic şi cele două curbe limită (superioară şi inferioară) împart spaţiul din diagrama Ts în mai multe regiuni. titlul este: x = Fv = mv m v + ml (4. proces denumit fierbere. respectiv.1: . până când devine un punct (notat cu K). În cursul acestui proces. Mărimile de stare ale acestui punct. Din punctul M şi până în punctul N cantitatea de lichid din masa sistemului creşte. Se observă că cele două curbe limită – KA şi. însă. este momentul în care tot gazul s-a transformat în lichid. În cazul amestecurilor de gaze reale care se află în zona de echilibru lichidvapori. iar apoi se încălzeşte până ajunge la temperatura de saturaţie (135.5 MPa). Mărimile termodinamice ale lichidului saturat se notează astfel: v’ – volumul specific [m3/kg] . se constată că proprietăţile vaporilor supraîncălziţi evoluează uniform. şi este notată Fv. denumite şi coordonate critice. Iniţial metanul este lichid.7 K. în care substanţa are proprietăţi bine definite. Exemplificarea împărţirilor regionale se poate face utilizând fig.1). în punctul critic K. se condensează şi se transformă în lichid. Metanul este încălzit izobar (tot pe curba 0. Din punct de vedere termodinamic. iar curba limită inferioară prin ecuaţia x = 0.1 se constată că pe măsură ce presiunea creşte. punctele care se găsesc pe palierul MN reprezintă un amestec de lichid şi vapori la saturaţie. punctul N). 4. Spre exemplu. Practic. Pentru orice substanţă pură. într-un proces de răcire. curba limită superioară poate fi definită prin ecuaţia x = 1. În acest punct. devenind egale. partea din unitatea de masă care este în fază gazoasă se numeşte fracţie vaporizată. fizic vorbind. KB – se întâlnesc în acest punct. Izobara care trece prin punctul K este denumită izobară critică. s’ – entropia specifică [kJ/kg/K].Termotehnică şi maşini termice 81 un proces de răcire.

orice substanţă pură are un punct critic şi o zonă de schimbare de fază. se poate vorbi de faze la extremităţile domeniului. punctul critic fiind notat cu K. În această porţiune substanţa are o singură fază. proprietăţile fazei gazoase evoluează în mod uniform către proprietăţile fazei lichide şi invers. are loc procesul invers. Zona de schimbare de fază. • Zona de vapori supraîncălziţi este zona din dreapta curbei limită superioară şi de sub izoterma critică. • Zona de lichid este zona din stânga curbei limită inferioară şi de sub izoterma critică. unde coexistă în echilibru cele trei faze (vapori. Practic. 4. După cum s-a arătat. Substanţa aflată în aceste stări nu poate fi lichefiată printr-un proces de răcire izoterm. Dacă sistemul este răcit. proprietăţile termodinamice variază uniform de la o faza la alta. Pentru gazele reale. de trecere de la faza lichidă la faza gazoasă (fierberea. Se observă că la temperaturi şi presiuni scăzute apare faza solidă. se numeşte punctul triplu. faza de vapori. Stările gazului care se caracterizează prin presiuni şi temperaturi mai mari decât cele ale punctului critic pot fi lichefiate numai micşorând valorile unuia dintre parametri (presiunea sau temperatura) sub valorile punctului critic. În fig. În zona de fluid dens. Este de menţionat faptul că în zăcământ temperatura metanului este mai mare decât temperatura critică. Până acum a fost analizat comportamentul substanţelor pure. Punctul T. • . faza lichidă. ea reprezentând un amestec de vapori şi lichid la saturaţie. În această zonă are loc procesul de schimbare de fază. la temperatura de saturaţie corespunzătoare presiunii sistemului). la presiuni scăzute substanţa se comportă ca un gaz. • Zona de fluid dens este reprezentată de punctele care se găsesc deasupra izotermei critice.2 este prezentată diagrama pT pentru o substanţă pură oarecare. Practic. prin aceasta înţelegându-se un proces de vaporizare care are loc în toată masa lichidului. O altă denumire folosită pentru această fază este denumirea de gaz. folosite în tehnică. zona de vapori şi zona de schimbare de fază.82 Gaze reale Zona de schimbare de fază este cuprinsă în interiorul celor două curbe limită. Peste aceste presiuni se utilizează ecuaţiile curgerii lichidelor. Ca o consecinţă a celor menţionate anterior se poate prezenta un exemplu semnificativ. Ecuaţia acestei curbe reprezintă legătura între temperatura de saturaţie şi presiune. Procesul de transformare din faza de vapori (gaz) în lichid sau invers se poate face numai pe segmentul de curbă TK. În cazul în care sistemul este încălzit. Se constată că într-un proces izoterm de răcire. iar la presiuni ridicate ca un lichid. despre care s-a discutat anterior. În această porţiune substanţa are o singură fază. este reprezentată prin curba TK. lichid şi solid). Curgerea metanului în zăcământ este descrisă de ecuaţiile curgerii gazului până la presiuni de maxim 15 MPa. se face trecerea substanţei de la faza gazoasă la faza lichidă (condensarea). În această zonă de fluid dens nu există un punct în care gazul se transformă în lichid sau invers. în procesele de încălzire izotermă. zonele de mare interes sunt: zona de fluid dens.

Termotehnică şi maşini termice 83 Fig. G = H − TS (4.1). schimbarea de fază a unei substanţe este un proces izobar-izoterm în care coexistă. T = constant. în echilibru termodinamic. Notând cu dGLS variaţia entalpiei libere pentru lichidul saturat.23) (4. Se consideră că există un corp pur. ale vaporilor saturaţi (exprimate în [J/kg]).24) S-au utilizat notaţiile gLS şi gVS pentru entalpiile libere specifice ale lichidului saturat şi. se poate scrie: dG LS = g LS dm dGVS = − gVS dm (4.3 Condiţiile de echilibru lichid .după cum se mai numeşte .vapori După cum s-a arătat în paragraful precedent. o masă infinitezimală dm de lichid se transformă în vapori. două faze: lichidul şi vaporii. Pentru a deduce condiţiile de echilibru.21) Variaţia entalpiei libere sau . La un moment dat.22) Se observă că într-un proces izobar-izoterm (p = constant. în condiţii de saturaţie (un punct oarecare de pe un palier asemănător cu palierul NM din figura 4.2 4. Variaţia totală a entalpiei libere este: . respectiv. aflat în zona de echilibru lichid-vapori.potenţialul lui Gibbs sau potenţial chimic: dG = − SdT + Vdp (4. 4. se va utiliza o funcţie termodinamică de stare denumită entalpia liberă. iar cu dGVS variaţia entalpiei libere pentru vaporii saturaţii. deci dT = 0 şi dp = 0) variaţia potenţialului lui Gibbs este nulă: dG = 0.

se obţine expresia: dp S sVS − s LS = dT vVS − v LS (4. arbitrară. ecuaţia diferenţială care arată legătura între presiunea de saturaţie şi temperatură poartă denumirea de ecuaţia lui Clapeyron.27) (4.3. În lucrările de inginerie petrochimică. a masei. Dacă se exprimă variaţiile entalpiei libere specifice din ecuaţia (4. aceasta se numeşte căldură latentă de vaporizare (sau condensare. se constată că schimbarea de fază pentru fiecare presiune mai mică decât presiunea critică se produce la o anumită temperatură. rezultă: g LS = g VS (4.28) Din formula de definiţie a entalpiei libere se poate deduce ecuaţia: g LS − gVS = hLS − Ts LS − (hVS − TsVS ) = hLS − hVS − T (sVS − s LS ) = 0 (4.84 Gaze reale dG = dG LS + dGVS = ( g LS − g VS )dm = 0 (4. numită presiune de saturaţie.22).31) . rezultă: s LS dT − v LS dp S = sVS dT − vVS dp S Regrupând termenii. presiunea de saturaţie este denumită tensiune de vapori. Pentru zona de saturaţie există o dependenţă între presiunea de saturaţie şi temperatură. variaţie care poate fi nenulă. Această constatare poare fi făcută şi în sens invers.1 Ecuaţia lui Clapeyron Pentru zona de saturaţie. fiecărei temperaturi mai mici decât temperatura critică îi corespunde o presiune la care se face schimbarea de fază.30) ∆hS dpS = dT T (vVS − vLS ) (4.26) Aşadar. iar în unele publicaţii se notează cu r) şi este dată de relaţia: ∆h = hVS − hLS = sVS − s LS T (4. 4.25) Având în vedere că dm prezintă o variaţie mică.1. condiţia de echilibru lichid-vapori la saturaţie este ca entalpia liberă a lichidului saturat să fie egală cu entalpia liberă a vaporilor saturaţi.29) Dacă ∆h [kJ/kg] reprezintă variaţia entalpiei în procesul de schimbare de fază. Analizând cu atenţie figura 4.

17) poate fi determinată experimental. Dacă volumul specific al lichidului saturat . legătura între presiunea de saturaţie şi temperatură se exprimă prin relaţii empirice.3456 ⎞ 2 . Notând cu pc şi Tc coordonatele critice ale gazului.318 1.13) devine: RT pS (4.524 0 . se utilizează parametrii termodinamici reduşi.32) dp S ∆h S = pS dT RT 2 (4. 4.3981 ⎞ ⎟ ⎟ + ω ⎜ 0 . deduse pe baza valorilor experimentale. analitic.37) ( ) .008 2 .2 Ecuaţia presiunii de saturaţie Ecuaţia lui Clapeyron poate fi integrată analitic utilizând ipoteze simplificatoare. Prin integrarea acesteia se obţine.454 0 . adică vLS<<vVS.34) ln p S = ∆hS ⎛ − 1 ⎞ ⎜ ⎟+C R ⎝ T ⎠ (4.în comparaţie cu volumul vaporilor saturaţi .se consideră neglijabil. presiunea redusă şi temperatura redusă se exprimă astfel: pr = p T .33). Pentru ca relaţia să poată fi aplicată în majoritatea cazurilor. De regulă.Tr = pc Tc (4. Vidal defineşte legătura între presiunea redusă de saturaţie şi temperatura redusă astfel: ⎛ ⎛ 4 .1175 + Lg prs = ⎜ 3 .35) Constanta C din (4.3.209 − − + + 2 − 2 ⎟ ⎜ ⎜ Tr Tr Tr ⎠ Tr Tr2 Tr3 ⎟ ⎠ ⎝ ⎝ (4.Termotehnică şi maşini termice 85 Ecuaţia diferenţială (4. se obţin relaţiile: dp S ∆hS dT = pS R T2 (4. iar volumul vaporilor saturaţi vVS este dat de legea gazelor perfecte: vVS = ecuaţia (4.33) Separând variabilele şi integrând ecuaţia (4.36) În lucrarea [36].13) este denumită ecuaţia lui Clapeyron şi arată legătura dintre presiunea de saturaţie. J. funcţia care descrie legătura dintre presiunea de saturaţie şi temperatură. variaţia entalpiei şi a volumului în procesul de schimbare de fază. temperatură.

termenul din membrul stâng al relaţiei (4. Potenţialul lui Gibbs este o mărime rezultată din calcul.38) şi ţinând cont că pentru o temperatură dată (constantă). p ) − g ( T . referitoare la tendinţa lichidului de a se transforma în vapori. atunci când este vorba de un lichid. compus din două faze – vapori şi lichid – aflate în echilibru. constituie un bun exemplu de sistem termodinamic compus.22) de la presiunea p1 = 1 bar. entalpia liberă depinde numai de presiune. atunci când se analizează faza lichidă.1 ) = RTLn( p ) iar pentru un gaz real: g ( T . atunci când se analizează faza vapori. Fugacitatea poate fi astfel definită prin relaţia: dg = RTdLn( f ) (4. Suprafaţa de separaţie dintre cele două faze permite schimbul de energie termică. sau tendinţa vaporilor de a condensa. la tendinţa de evoluţie. se poate integra ecuaţia (4. sau presiunea de saturaţie.1 ) = ∫ vdp 1 p (4. pentru a estima tendinţa de transformare a unei faze. Considerând entalpia liberă specifică: dg = − sdT + vdp (4.39) (4. notată cu f. în cazul cărora fugacitatea se confundă cu presiunea. p ) − g( T . până la presiunea p2 = p. variaţia volumului şi transferul de masă. Condiţiile de echilibru lichid-vapori impun egalitatea temperaturilor. Atunci când se face referire la echilibrul lichid-vapori. Pentru o masă de gaz perfect de 1 kg rezultă: g( T . este mai sugestivă interpretarea presiunii: presiunea de început de condensare.3.3 Noţiunea de fugacitate Un corp pur. potenţialul lui Gibbs .42) . dacă se face referire la un gaz.22) şi pentru a menţine analogia calitativă între potenţialul lui Gibbs şi presiune.86 Gaze reale 4.ca valoare . Din această cauză. care reprezintă fugacitatea uni corp pur.nu are o semnificaţie concretă.39) poate fi exprimat în funcţie de o nouă mărime.41) Pentru a asigura continuitatea cu gazele perfecte.40) Prin similitudine cu relaţia (4. în condiţii de saturaţie. se introduce condiţia: ⎛f⎞ lim⎜ ⎟ = 1 p →0 ⎜ p ⎟ ⎝ ⎠ (4. Această ultimă mărime exprimă tendinţa de transformare a materiei. la temperatura T = constantă. presiunilor şi a entalpiilor libere (potenţialele Gibbs). mai puţin intuitivă în raport cu ceilalţi parametri de stare (presiune sau temperatură).

T ) = g * ( p0 .T ) = g ( p0 . condiţia de mai sus se exprimă astfel: g VS = g LS sau f VS = f LS (4.43) permit definirea condiţiilor pentru ca două faze – lichid şi vapori – ale aceluiaşi gaz.43) g II − g I = RTLn⎜ II ⎟ ⎜ f ⎟ ⎝ I ⎠ Relaţiile (4. Integrând ecuaţia (4.39) se poate scrie: ⎛f ⎞ (4.47) din (4.Termotehnică şi maşini termice 87 La limită. Coeficientul fugacităţii caracterizează abaterea gazului real faţă de gazul perfect şi este reprezentat matematic prin raportul dintre fugacitate şi presiune: f ϕ= (4. se notează cu simbolul „*”.T ) = RTLn⎜ ⎟ ⎜ p⎟ ⎝ ⎠ (4. atunci entalpia liberă a gazului real tinde către entalpia liberă a gazului perfect g(p0. această condiţie permite exprimarea fugacităţii în valoare absolută. care se determină folosind legile gazului perfect. la care se adaugă corecţii. sunt în echilibru în situaţia în care sunt egale potenţialele lui Gibbs sau fugacităţile. Pentru două stări diferite. relaţia (4.T). se obţine următorul rezultat: ⎛ f ⎞ g ( p .41) pentru un gaz real.48) . reprezentând entalpia liberă a gazului perfect. integrând ecuaţia (4.T) → g*(p0. În cazul gazelor reale. se obţine: ⎛ p ⎞ g * ( p . simbolul „*”. mărimile termodinamice se determină folosind legile gazului perfect.T ) + RTLn⎜ ⎟ ⎜p ⎟ ⎝ 0⎠ (4.46) şi considerând că.T ) + RTLn⎜ ⎟ ⎜f ⎟ ⎝ 0⎠ (4. notate cu indicii I şi II. lichid şi vapori. în cazul în care p0 → 0.46) s-a utilizat o notaţie devenită clasică. care exprimă efectul forţelor de coeziune intermoleculară asupra entalpiei libere.47) Scăzând relaţia (4. se obţine relaţia: ⎛f ⎞ g ( p . în unităţi de presiune. se utilizează coeficientul fugacităţii. Astfel.42) şi (4.41) între o presiune de referinţă p0 şi o presiune p. să fie în echilibru. Toate mărimile de stare ale gazelor reale.T ) − g * ( p . Matematic.46) În relaţia (4. cele două faze.45) p Pentru un gaz perfect.44) Fugacitatea este considerată de unii autori ca fiind o presiune efectivă (şcoala franceză) sau ca o pseudopresiune (şcoala americană). În calcule.

51) (4. şi se integrează.1 Calculul fugacităţii pentru faza vapori (4.50) Calculul se face pentru determinarea coeficientului de fugacitate. Se consideră relaţia (4. Expresia se mai poate scrie şi sub următoarele forme: ⎛f⎞ g − g* = Ln⎜ ⎟ ⎜ p⎟ RT ⎝ ⎠ g − g* = Ln(ϕ ) RT 4.53) Integrând relaţia (4.56).3.57) .3.41) de definire a entalpiei libere.54) ⎡ p ⎛ v − v* ⎞ ⎤ f = p ⋅ exp ⎢ ∫ ⎜ ⎟dp ⎥ ⎢ 0 ⎝ RT ⎠ ⎥ ⎣ ⎦ (4. se obţine: Z= v pv = v * RT p (4.52) dg * = v* dp = RTd (Ln( p )) Scăzând cele două ecuaţii membru cu membru.88 Gaze reale Aceasta exprimă abaterea entalpiei libere a unui gaz real faţă de gazul perfect.55) Dacă se exprimă volumul gazului real în funcţie de factorul de compresibilitate (dat de relaţia 4. se obţine expresia: ⎛ ⎛ f ⎞⎞ d g − g * = v − v* dp = RTd ⎜ Ln⎜ ⎟ ⎟ ⎜ ⎜ p ⎟⎟ ⎝ ⎝ ⎠⎠ ( ) ( ) (4. rezultă: ⎛f ⎞ g − g* = RTLn⎜ ⎟ = ∫ (v − v * )dp ⎜ p⎟ ⎝ ⎠ 0 p (4. pentru cazul când temperatura este constantă. o dată pentru gazul real şi o dată pentru gazul perfect: dg = vdp = RTd (Ln( f )) (4.49) (4.53) de la presiunea p0 = 0 până la o valoare p.56) ⎛f ⎞ dp Ln⎜ ⎟ = ∫ (Z − 1) ⎜ p⎟ p ⎝ ⎠ 0 (4.

deci se obţine expresia: ⎡ pS ⎛ v − v * ⎞ ⎤ f S = p S ⋅ exp ⎢ ∫ ⎜ ⎟dp ⎥ ⎢ 0 ⎝ RT ⎠ ⎥ ⎣ ⎦ (4.3. aflat în zona de lichid. Presiunea punctului M. folosind expresiile (4. 4. aceea care reprezintă starea lichidă care trebuie determinată. este mai mare decât pS. 4. Acesta reprezintă lichid aflat la temperatura de saturaţie. este o presiune de saturaţie.57).3 Pe izoterma TM a punctului M considerat se află punctul N.3. se poate aplica relaţia (4. . în punctul N. dar la o presiune pN mai mică decât presiunea punctului M.2 Calculul fugacităţii pentru faza lichidă În figura 4.3 este reprezentat punctul M. fugacitatea lichidului saturat este egală cu fugacitatea vaporilor saturaţi. pentru care se va arăta modalitatea de calcul a fugacităţii: Fig.55).60) Prin pS s-a notat presiunea punctului N care.59). La saturaţie. acest lucru fiind posibil prin utilizarea unei ecuaţii de stare.59) f LS = f VS = f S Notând cu fS fugacitatea la saturaţie şi având în vedere că vaporii saturaţi reprezintă faza gazoasă şi.Termotehnică şi maşini termice 89 Calculul efectiv al fugacităţii. necesită cunoaşterea variaţiei lui Z în funcţie de presiune şi temperatură. presiunea punctului N. conform relaţiei (4.58) (4. lichidul se află în echilibru cu vaporii (punctul N reprezintă începutul procesului de vaporizare).56) şi (4. deci: g LS = g VS sau (4. aflându-se pe curba limită inferioară.

65) şi exprimat sub forma (4. considerat gaz perfect.63) Introducând expresia (4. Considerând lichidul incompresibil.60).34) de la presiunea pS la presiunea p.90 Gaze reale Se notează cu fL fugacitatea lichidului din starea M. Pentru a determina această mărime.66) mai este denumit corecţia lui Poynting: ⎛ p vdp ⎞ fL ⎟ = exp⎜ ∫ ⎜ p RT ⎟ fS ⎝ S ⎠ 4.66) Proprietăţile termodinamice (volum.65) Factorul desemnat de relaţia (4. iar cea de-a doua pe zona de lichid. rezultând relaţia: ⎛ v( p − p S ) ⎞ f L = f S exp⎜ ⎟ ⎝ RT ⎠ (4. corespunzătoare punctului M: vdp d (Ln( f )) = (4.61) RT Ln fL = fS pS ∫ RT p vdp (4. la care se adaugă termeni de corecţie care exprimă influenţa forţelor de coeziune intermoleculară. entropie etc.63) a fugacităţii la saturaţie în relaţia (4. prima integrală pe zona de vapori saturaţi. rezultă: ⎛p ⎞ ⎛ pS v − v * ⎞ ⎜ ⎟ exp⎜ vdp ⎟ dp f L = p S exp ∫ ∫ ⎜ ⎟ ⎜ p RT ⎟ ⎝ 0 RT ⎠ ⎝ S ⎠ (4. Alţi autori numesc aceşti termeni cantităţi reziduale sau cantităţi configuraţionale. expresia se simplifică.) ale unui gaz real pot fi exprimate în funcţie de proprietăţile gazului.62) ⎛ p vdp ⎞ ⎟ f L = f S exp⎜ ∫ ⎜ p RT ⎟ ⎝ S ⎠ (4.64) Se observă că cele două integrale din expresia (4. în aceleaşi condiţii de presiune şi temperatură. se integrează ecuaţia diferenţială (4.4 Termeni de corecţie pentru gazele reale (4.64) se rezolvă pe zone diferite. entalpie. Termenii de corecţie sunt definiţi în modul următor: • factorul de compresibilitate Z= v pv = v * RT .

rezultă: Fig. deoarece permite calcularea unor procese reale (comprimarea.2 (fig. Astfel. În plus.4. pentru un gaz real. împreună cu izobarele corespunzătoare. astfel încât gazul aflat la această presiune să poată fi considerat gaz perfect.4 . Efectuând integrala pe acest drum. Se face observaţia că izobara p* este fictivă.2* . rezultă că integrala definită între cele două stări nu depinde de drum. deci o diferenţială totală exactă. pentru a calcula variaţia de entalpie se alege drumul 1 .1* . destinderea sau laminarea) care au loc în maşini sau instalaţii.4). care reprezintă o presiune de valoare foarte mică.4. la care se pot neglija forţele de coeziune.1 Calculul variaţiei entalpiei Posibilitatea de determinare a variaţiei entalpiei şi a entropiei pentru un gaz real este deosebit de importantă. Deoarece entalpia este o mărime de stare. Toate punctele de pe izobara p* sunt considerate stări ale gazului perfect. poate fi aleasă o cale convenabilă. 4. Pe această schemă s-au figurat cele două puncte.Termotehnică şi maşini termice 91 • • • • • volumul rezidual abaterea energiei interne abaterea entalpiei abaterea entropiei coeficientul de fugacitate α = −(v − v * ) (u * −u ) (h * −h ) (s * − s ) ϕ= ⎛ g * −g ⎞ f = exp⎜ ⎜ RT ⎟ ⎟ p c ⎠ ⎝ 4. 4. se foloseşte schema din figura 4. În aceste condiţii. s-a trasat izobara p*. fiind utilizată doar pentru calcule. Pentru calcularea variaţiei de entropie între două stări notate cu 1 şi 2.

1* .T2 − s* 1 . la presiunea şi temperatura punctului 2. folosind diagrama din figura 4.70): .abaterea izotermă a entalpiei în starea 1 faţă de starea de gaz perfect. iar 2* reprezintă starea în care s-ar găsi gazul real. deci o diferenţială totală exactă.2.69) este următoarea: • (s * p 2 .variaţia izobară a entalpiei gazului. Această variaţie se poate calcula cu ajutorul formulei (4.2 Calculul variaţiei entropiei Pentru calculul entropiei se procedează asemănător.68): * h2 − h1* = c p (T2 − T1 ) • * 1 • * 2 (4.ca fiind stările gazului.iar membrul drept conţine termenii: • (h (h (h * 2 − h2 ) . Cele două stări au fost alese astfel: 1* reprezintă starea în care s-ar găsi gazul real. datorată variaţiei presiunii.1* şi 2* . În acest caz.T1 p ) . datorată variaţiei presiunii.5.variaţia izobară a entropiei pentru gazul considerat gaz perfect.T2 − s *1 . membrul stâng reprezintă variaţia de entalpie între cele două stări .69) Semnificaţia termenilor din formula (4.1 şi 2 .92 Gaze reale * * * * h2 − h1 = −(h2 − h2 ) + (h2 − h1 ) + (h1 − h1 ) (4.T2 − s2 ) . datorată variaţiei presiunii.67) În expresia (4. Aceasta se poate calcula cu formula (4.T2 − s 2 + s * 2 .52): s 2 − s1 = − s * 2 . • * p 2 . • (s (s * p1 .abaterea izotermă a entalpiei în starea 2 faţă de starea de gaz perfect. s-au ales două stări fictive . considerat gaz perfect. între temperaturile stărilor 1 şi 2.T1 − s1 ) . în funcţie de temperaturile stărilor 1 şi 2. datorată variaţiei presiunii. considerat gaz perfect.68) 4. − h1 ) .T1 + s *1 . la presiunea şi temperatura punctului 1.abaterea izotermă a entropiei în starea 2 faţă de starea de gaz perfect. pentru integrarea ei între stările 1 şi 2 se alege un drum convenabil: 1 .T1 − s1 p p p p ( ) ( ) ( ) (4. Formula pentru acest caz este exprimată de relaţia (4.67).4.2* . considerat gaz perfect.abaterea izotermă a entropiei în starea 1 faţă de starea de gaz perfect. Deoarece entropia este şi o mărime de stare. * − h1 ) .

064 kJ / kg ⎛ 1 ⎞ ⎛ 400 ⎞ s 2 * − s1* = 1. 4. aşa cum sunt definite punctele în figura 4.2 = 4 .143 ⋅ 425 . se obţine: ⇒ (h1 * − h1 ) = 0 .143 kJ/kg/K cp = 1.07053 ⇒ (s * − s ) = 0 .07074 ⋅ 0 .1430 = 0 .0135039 kJ / kg / K 2 2 R h2 * − h1* = 1. Soluţie: Proprietăţile necesare calculului pentru nButan sunt: Tc = 425.90064 ⋅ (400 − 300 ) = 190 .1430 = 0 .389 kJ 2 2 RTc (s1 * − s1 ) = 0 .3073 ⇒ (s * − s ) = 0 .143 Ln⎜ ⎟ = 0 .1 ⎠ (h1 * − h1 ) = 0 .40112 ⇒ (h * −h ) = 0 .301 kJ RT c (h2 * −h2 ) = 0 .1 MPa şi temperatură 300 K) şi punctul 2 (care are parametrii: presiune 1 MPa şi temperatură 400 K).1 Să se calculeze variaţiile de entalpie şi entropie pentru nButan.07074 .5.2 K R = 0.3073 ⋅ 0 .07053 ⋅ 0 .T1 = c p Ln⎜ 2 p p ⎜T ⎝ 1 ⎞ ⎛p ⎞ ⎟ − RLn⎜ 2 ⎟ ⎟ ⎜p ⎟ ⎠ ⎝ 1⎠ (4.2173 kJ / kg / K ⎝ 300 ⎠ ⎝ 0 .143 ⋅ 425 .5 Exemplul E 4. Introducând în programul Z datele de definire a punctelor 1 şi 2.010085 kJ / kg / K 1 1 R (s2 * − s2 ) = 0 .40112 ⋅ 0 .90064 Ln⎜ ⎟ − 0 .T2 − s *1 .2 = 24 . între punctul 1 (care are parametrii: presiune 0.90064 kJ/kg (căldura specifică medie în intervalul 300 ÷ 400 K).70) Fig.Termotehnică şi maşini termice 93 ⎛T s * 2 .

94 Gaze reale Aplicând formulele (4.0135039 + 0 . lichid-vapori. Acestea cresc foarte rapid (exponenţial) odată cu micşorarea distanţei. În descrierea comportării gazelor reale trebuie luate în considerare forţele de atracţie care se manifestă între moleculele gazului. determinând o limită inferioară a distanţelor intermoleculare numită diametrul de ciocnire sau corespunzător volumului corpului la nivel macromolecular .1 Legea stărilor corespondente Analizând aspectele energetice legate de moleculele unui gaz.010085 = 0 .976 kJ / kg s2 − s1 = −0 . ca forte de atracţie. Cele două forme de energie . Energia legată de forţele de coeziune portă denumirea de energie potenţială sau energie de coeziune.datorată mişcărilor de translaţie. Pe de o parte. apare datorită antagonismului forţelor de coeziune şi energiei cinetice.2173 + 0 . Ele apar şi se manifestă la anumite distanţe. în sens opus forţelor de coeziune. se ajunge la modelul gazului perfect. cu o precizie ridicată.301 = 169 . se dovedeşte a fi deosebit de dificilă în practică. Forţele de coeziune au un comportament complex. pot fi considerate ca discontinuităţi.5 Metode de calcul pentru parametrii de stare ai gazelor reale Proprietăţile gazelor variază uniform în funcţie de parametrii de stare. În acest capitol vor fi prezentate bazele teoretice care au constituit fundamentul modelelor numerice utilizate. utilizarea unor ecuaţii complicate.numită co-volum. se obţin variaţiile corespunzătoare entalpiei şi entropiei: h2 − h1 = −24 . dacă se încearcă diminuarea distanţei dintre moleculele unui lichid.îşi modifică sensul şi devin forţe de respingere. Pe de altă parte. Dacă se ia în considerare numai această formă de energie pentru moleculele unui gaz. Aceste forţe depind invers proporţional de distanţele dintre moleculele gazului. Existenţa şi manifestarea acţiunii forţelor de coeziune fac posibilă apariţia fazelor dense (lichide şi solide) ale substanţelor. Acest comportament face ca realizarea unui model matematic să fie extrem de dificilă. se constată faptul că moleculele posedă energie cinetică . dar în momentul transformării de fază apar comportări care. din punct de vedere matematic. dar simplu de utilizat. de la o anumită distanţă apar şi se manifestă forţele de respingere moleculară.52).50) şi (4.21388 kJ / kg / K 4. numite forţe de coeziune. determinând comportări specifice ale gazelor reale.389 + 190 . rotaţie şi vibraţie . cu o precizie ridicată. dar . Echilibrul a două faze. astfel încât să poată determina cât mai rapid mărimile de care au nevoie. 4.064 + 4 .5.legată de temperatura gazului prin legea lui Boltzmann. inginerii doresc ecuaţii relativ simple şi precise. O condiţie importantă în definirea gazului perfect este aceea prin care se menţionează că între moleculele gazului nu se exercită forţe de coeziune. Compresibilitatea limitată a fazei lichide arată faptul că.cinetică şi de coeziune există şi se manifestă simultan. Pentru a . astfel încât s-au realizat modele. complicate din punct de vedere matematic.odată cu micşorarea distanţei intermoleculare . Soluţia adoptată în această lucrare ţine seama de evoluţia actuală a tehnicilor de calcul şi de programare.

interacţiunile se reduc la forţele de dispersare şi printr-o expresie de forma: ε = ε0 F⎜ ⎜ ⎛r ⎝ r0 ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ (4.energia coezivă a unui sistem se exprimă prin însumarea interacţiunilor binare între centrele de atracţie.74) ε0 k . Funcţia F este o funcţie universală şi poate să difere de ecuaţia Lenard Jones. Lenard Jones a propus următoarea ecuaţie: 6 ⎡⎛ r0 ⎞ 12 ⎛ r0 ⎞ ⎤ ε (r ) = ε 0 ⎢⎜ ⎟ − 2⎜ ⎟ ⎥ ⎝r⎠ ⎥ ⎢⎝ r ⎠ ⎣ ⎦ (4. caracteristic fiecărei substanţe (figura 4. Legea stărilor corespondente se bazează pe următoarele ipoteze: . Ipotezele de mai sus permit să se facă aprecierea că efectele macroscopice ale interacţiunilor moleculare se exprimă în funcţie de doi parametri caracteristici pentru fiecare substanţă. . le corespund. Această energie de coeziune trece printrun minim. unde N este numărul lui Avogadro Tc = 1. de coordonate r0 şi ε0.potenţialele legate de gradele de libertate interne (vibraţie. .73) (4.26 (4.) şi externe (coeziunea) pot fi exprimate independent. doi parametri de stare: volumul critic şi temperatura critică: Fig. rotaţie etc. Energiei de coeziune minimă şi razei respective.6 vc = Nr03 .72) unde ε0 şi r0 sunt determinate numai de natura substanţei.71) Relaţia (4.6).Termotehnică şi maşini termice 95 ţine seama de efectele opuse ale celor două forme de energie. ε0 şi r0. 4. unde k este constanta lui Boltzmann . macroscopic. Cu ε s-a notat energia de coeziune în funcţie de distanţa r dintre centrele de atracţie (care coincid cu centrele moleculelor).54) exprimă variaţia energiei de coeziune care se manifestă între două molecule.

inclusiv echilibrul lichid vapori. Această lege se aplică următoarelor mărimi: Z ( p r .2 Corelaţii în funcţie de trei parametri. Din această cauză. au arătat că exprimarea legilor gazelor reale în funcţie numai de coordonatele reduse nu descrie suficient de precis comportarea acestora. . în care prin coordonate reduse se înţeleg presiunea şi temperatura redusă: Abaterea gazelor reale faţă de legea gazelor perfecte depinde numai de coordonatele reduse. se poate enunţa legea stărilor corespondente. sunt verificate.5. El se defineşte.Tr ) abaterea entropiei: R f coeficientul fugacităţii: ϕ = ( p r . Factorul acentric Ipotezele introduse de legea stărilor corespondente.75) Având în vedere cele prezentate mai sus. prin formula: ω = − Lg ⎜ ⎜ ⎛ ps ⎝ pc ⎞ ⎟−1 ⎟ ⎠ (4. În prezent. stare în care se manifestă pregnant forţele de coeziune.7. El provine dintr-o corelaţie bazată pe echilibrul lichid-vapori.Tr ) abaterea entalpiei: RTc s − s* ( p r .96 Gaze reale Datorită impreciziei cu care se determină volumul critic. precum şi analiza echilibrului lichid-vapori. presiunea de saturaţie ps reprezintă presiunea corespunzătoare temperaturii reduse Tr = 0.76). a fost necesară introducerea unui nou parametru.117 ε0 r03 (4. la temperatura redusă Tr = 0. presiunea critică: pc = 0 . determinat experimental. există diferenţe notabile faţă de legea stărilor corespondente.Tr ) p p echilibrul lichid-vapori prin presiunea de saturaţie redusă: s (Tr ) pc factorul de compresibilitate: 4. Factorul acentric s-a introdus pentru a „măsura” această abatere.7 . cel mai utilizat este factorul acentric. este preferată o altă mărime de stare (care se poate determina cu precizie).76) În formula (4. Factorul acentric. Pentru fluide simple. a fost introdus de Pitzer. cum este cazul hidrocarburilor.Tr ) h − h* ( pr . care se caracterizează prin molecule mici şi sferice. Pentru substanţe cu molecule complexe. caracteristic fiecărei substanţe. ipotezele introduse de legea stărilor corespondente.

79) (0 ) ( p r .2 (4.2 = 1.14604 305.termenii corectivi exprimaţi în funcţie de parametrii reduşi şi de factorul acentric sunt definiţi de formulele: Z = Z ( 0 ) ( p r .4 K ω = 0.Tr ) + ωZ ( 0 ) ( p r . precum şi pentru coeficientul fugacităţii. abaterea entropiei.Tr ) h * −h ⎛ h * −h ⎞ =⎜ ⎟ ⎜ RT ⎟ RTc c ⎠ ⎝ s * −s ⎛ s * −s ⎞ =⎜ ⎟ R ⎝ R ⎠ (0 ) (4.Tr ) Exemplul 4. abaterea entalpiei şi coeficientul fugacităţii pentru etan aflat la presiunea de 5.Tr ) (4.4 Introducând aceste date în programul Z.77) Cu Z(0) s-a notat valoarea de referinţă şi cu Z(1) corecţia.81) Să se determine factorul de compresibilitate Z.Tr ) + ω ⎜ h * −h ⎟ ⎜ RT ⎟ c ⎠ ⎝ ( p r .Tr ) + ω ⎛ s * − s ⎞ ⎜ ⎟ ⎝ R ⎠ (1) ( p r . se obţin următoarele rezultate: . Ca exemplu. factorul de compresibilitate corectat în funcţie de factorul acentric este exprimat de relaţia: Z = Z (0 ) + ωZ (1) (4.07884 4.lichid la presiune mai mare decât presiunea de saturaţie sau vapori la presiune mai mică decât presiunea de saturaţie (vapori supraîncălziţi) .80) ϕ = ϕ ( 0 ) ( p r .Tr ) (4.82 MPa Tc = 305.2 MPa şi temperatura de 350 K. Aceeaşi corecţie se aplică pentru abaterile entalpiei şi entropiei. Soluţie: Coordonatele critice ale etanului sunt: pc = 4.Tr ) + ωϕ ( 1 ) ( p r . Pentru fluidele nesaturate .82 Tr = 350 = 1.Termotehnică şi maşini termice 97 Abaterea faţă de legile gazului perfect se exprimă printr-o funcţie liniară faţă de factorul acentric.78) (1) ⎞ ⎛ ( p r . Se determină parametrii reduşi: pr = 5.105. Acestea sunt exprimate în funcţie de parametrii reduşi.

81). Fig. având titlul de 40 % la temperatura de 380 K. conform formulelor (4.80) şi (4. .3 Să se calculeze factorul de compresibilitate.79).7 Exemplul E 4. abaterea entalpiei şi coeficientul fugacităţii pentru un amestec lichid-valori de nPentan aflat la saturaţie. (4. în care este figurat punctul corespunzător stării calculate în acest exemplu. 4.7 prezintă diagrama factorului de compresibilitate. abaterea entropiei. (4. Figura 4.78).98 Gaze reale În tabelul cu rezultate se observă modalitatea de realizare a corecţiei în funcţie de factorul acentric.

formulele (4. se obţin rezultatele: Pentru că determinările se fac în zona de saturaţie.6 Introducând datele în programul Z. fugacitatea lichidului saturat este egală cu fugacitatea vaporilor saturaţi. În figura 4. Din această cauză.78).80) şi (4. (4. Deoarece determinările se fac în domeniul echilibrului lichid-vapori. Pentru aceste date de intrare se determină temperatura redusă: Tr = 380 = 0. În tabelul „Rezultate”.8 este prezentat punctul corespunzător stării calculate.6 K ω=0.8092 469.81) se utilizează pentru obţinerea mărimilor corespunzătoare curbelor de saturaţie.252.Termotehnică şi maşini termice 99 Soluţie: Coordonatele critice pentru nPentan sunt: pc = 3.33 MPa Tc = 469. Sunt calculate mărimile corespunzătoare vaporilor saturaţi şi lichidului la saturaţie. . în funcţie de titlul vaporilor. se calculează un singur coeficient de fugacitate.79). mărimile punctului se calculează după formulele clasice. (4.

4.T .3 Ecuaţii de stare Ecuaţia de stare pentru un gaz real reprezintă legătura existentă între parametrii de stare.83) . dar cu o precizie mult mai bună.5.100 Gaze reale Fig.V .82) Dezvoltarea continuă a sistemelor de tehnică de calcul a făcut posibilă abordarea ecuaţiilor de stare cu expresii matematice complicate.Tr ω ) = 0 (4. În conformitate cu legea stărilor corespondente.8 4. ecuaţiile de stare se pot formula mai comod prin forma generalizată: f ( p r . Alegerea unei ecuaţii de stare reprezintă un compromis între simplitatea formulelor matematice şi precizia rezultatelor. M ) = 0 (4. printr-o expresie de forma: f ( p .

9 . 4. pe când izoterma obţinută cu ecuaţia Redlich Kwong are două bucle. dar gazele reale au o comportare în care apar discontinuităţi.84) ⎛ ∂v ⎞ ⎜ ⎟ >0 ⎝ ∂T ⎠ p ⎛ ∂2 p ⎞ ⎛ ∂p ⎞ ⎜ ⎟ =⎜ 2 ⎟ =0 ⎜ ⎟ ⎝ ∂v ⎠ T ⎝ ∂v ⎠ T (4. Se constată că în zona de schimbare de fază izoterma reală prezintă un palier. este prezentată o comparaţie între o izotermă reală a propanului (figura 4. ecuaţia de stare nu poate descrie fidel comportarea reală a propanului. sunt continue pe domeniul de definiţie. Fig.86) Toate ecuaţiile de stare sunt exprimate prin expresii matematice care reprezintă o funcţie sau o combinaţie de funcţii care.85) (4. Cu toate că palierul din zona de schimbare de fază nu este modelat de ecuaţie. în general.Termotehnică şi maşini termice 101 Condiţiile de stabilitate termodinamică care trebuiesc respectate de o ecuaţie de stare sunt exprimate de relaţiile: ⎛ ∂p ⎞ ⎜ ⎟ <0 ⎝ ∂v ⎠ T (4. Practic. extremităţile sale se pot determina pe baza ecuaţiei de stare. Ca exemplu. conform [36].9) şi o izotermă obţinută cu ecuaţia de stare Redlich Kwong pentru acelaşi gaz.

x2. C’ etc.3.5. Cu ajutorul lor se pot determina numai capetele palierului.89) (4. conform căreia coeficientul B se exprimă printr-o relaţie simplă.1 Corelaţia lui Berthelot Prima corelaţie se datorează lui Berthelot. nu are sens fizic.91) 4.. x2 şi x3). x1. După cum s-a constatat şi în exemplul de mai sus. Coeficienţii termenilor seriei sunt. D. deci capătul din dreapta al palierului. în funcţie de puterile volumului sau presiunii... Pentru aceasta se utilizează funcţiile: Ts=f(p) sau ps=f(T).1 Ecuaţia cu viriali Ecuaţia de stare cu viriali reprezintă exprimarea factorului de compresibilitate printr-o dezvoltare în serie. Rădăcina cu valoarea cea mai mare. Acestea se obţin prin intersectarea curbei izoterme obţinută cu ajutorul ecuaţiei de stare cu dreapta de ecuaţie y=ps.1. funcţii de temperatură şi poartă numele de viriali. în funcţie de coordonatele critice şi temperatura redusă: . x3.. Pentru presiuni moderate s-a observat că ecuaţia este destul de precisă chiar dacă se utilizează numai primii doi termeni din dezvoltare: Z = 1+ B(T ) v (4. reprezintă volumul vaporilor saturaţi.3. v v v (4.102 Gaze reale Ecuaţia Redlich Kwong are trei rădăcini în zona de saturaţie (notate pe figură cu x1. În acest caz. rădăcina cu valoare intermediară. în general. se numesc coeficienţi viriali. adică este chiar capătul din stânga al palierului de schimbare de fază. reprezintă volumul fazei lichide la saturaţie.88) Z = 1 + B' (T ) p + C' (T ) p 2 + . C. Forma generală a ecuaţia cu viriali poate fi una din expresiile: Z = 1+ B(T ) C (T ) D(T ) + 2 + 3 + .5. poziţia palierului este determinată de temperatura de saturaţie la presiunea respectivă. O problemă importantă este precizarea poziţiei palierului. B’. Coeficienţii B. Se observă că ecuaţiile de stare nu sunt capabile să descrie comportarea gazului real pe palierul de schimbare de fază. 4. Rădăcina cu valoarea cea mai mică.87) (4.90) Z = 1 + B' (T ) p Legătura dintre coeficienţii B şi B’ din expresiile de mai sus este dată de relaţia: B' = B RT (4.

care ţine seama şi de factorul acentric.94) = 0 . Soluţie: Coordonatele critice ale etanului sunt: pc=4.105. Exemplu E 4. dacă se utilizează corelaţia lui Pitzer.0121Tr−3 (4.95) Deoarece termenii corelaţiilor lui Pitzer depind numai de temperatura redusă.5. utilizând ecuaţia cu viriali.0073Tr−8 (4.5Tr− 2 − 0 . pentru realizarea proiectelor şi temelor de casă.4 Să se calculeze volumul specific al etanului aflat la presiunea de 1 MPa şi temperatura de 298 K.2 Corelaţiile lui Pitzer Relaţiile (4. ecuaţia cu viriali limitată la termenul al doilea furnizează rezultate foarte bune.se preferă utilizarea unei expresii mai complexe şi mai precise.92) Datorită simplităţii sale. în întregul domeniu al vaporilor supraîncălziţi.1.datorită preciziei scăzute . se poate calcula cu uşurinţă. pentru faza vapori: Bpc ⎛ Bpc ⎞ ⎟ =⎜ RTc ⎜ RTc ⎟ ⎠ ⎝ ⎛ Bp c ⎜ ⎜ RT ⎝ c ⎛ Bp c ⎜ ⎜ RT ⎝ c ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ (1) (0 ) ⎛ Bp + ω⎜ c ⎜ RT ⎝ c ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ (1) (4. Utilizarea ei necesită numai cunoaşterea coordonatelor critice şi a factorului acentric.1445 − 0 . Ecuaţia cu viriali prezentată în acest paragraf poate fi utilizată cu succes pentru presiuni mai mici decât presiunea critică. Această relaţie se poate utiliza ca primă aproximaţie pentru coeficientul B al ecuaţiei cu viriali.82 MPa Tc=305. dar .33Tr−1 − 0 . începând de la starea de vapori saturaţi. care apare în expresia termenilor corectivi. derivata dB/dT.1385Tr− 2 − 0 .3. În domeniul presiunilor moderate.097Tr−3 − 0 .76).78) au fost propuse de Pitzer şi poartă numele de corelaţiile lui Pitzer. (4. .46Tr−1 − 0 .Termotehnică şi maşini termice 103 Bp c 9 ⎛ 6 ⎜1 − 2 = ⎜ T RTc 128 ⎝ r ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ (4. relaţia se utilizează mult în procesul de învăţământ.77) şi (4. 4. Ele se caracterizează printr-o precizie remarcabilă în domeniul presiunilor mici şi moderate.4 K ω=0.073 + 0 .93) ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ (0 ) = 0 .

104 Gaze reale Se determină temperatura redusă.975 − 0 .975 ⋅ 0 .3525 − 0 .0762195 m 3 / kg 1. dar pentru presiuni mai mari sau egale cu presiunea critică.073 + 0 . iar din relaţiile (4.3525 (1) ⎛ Bpc ⎞ −1 −2 −3 −8 ⎜ ⎟ ⎜ RT ⎟ = 0 .975 − 2 − 0 .0 E06 v= ZRT = p 4.5 ⋅ 0 . ceea ce permite o reprezentare mai bună a comportamentului gazelor reale: ⎛ ⎞ a ⎜p+ ⎟(v − b ) = RT ⎜ T v(v + b ) ⎟ ⎝ ⎠ (4.77) şi (4.975 − 0 .4 ⎛ Bp c ⎜ ⎜ RT ⎝ c ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ (0 ) = 0 .3.975 = ⎝ c⎠ Bpc = −0 .2 Ecuaţia de stare Redlich Kwong Expresia ecuaţiei Redlich Kwong este asemănătoare cu ecuaţia lui Van der Waals.76).105 ⋅ 0 .96) Această ecuaţie descrie cu precizie stările termodinamice din domeniile vaporilor supraîncălziţi şi vaporilor saturaţi.922934 8314 RT 298 30 0 .0948 = 0 . (4.5.0948 RTc 8314 305 .4 B = −0 .82 ⋅ 1.00636449 p = 1− 1.975 −3 = −0 .975 305 .362454 − 0 .1445 − 0 . .922934 8314 298 30 = 0 .0121 ⋅ 0 .46 ⋅ 0 . ecuaţia este mai puţin precisă.097 ⋅ 0 .78) se calculează coeficientul B: Tr = 298 = 0 . Pentru domeniile lichid şi lichid saturat.975 −1 − 0 .0 E06 Z = 1+ B 0 .0073 ⋅ 0 . Ecuaţia are o precizie remarcabilă pentru stările din vecinătatea punctului critic.1385 ⋅ 0 .975 − 0 .00636449 m 3 / kg 4 .362454 30 = −0 .0 E06 = 0 .33 ⋅ 0 . dar termenul care reprezintă presiunea internă este modificat.

81).97) Scriind ecuaţia sub o formă mai convenabilă (4.99) = a Tc (2vc + b )2 − vc (vc + b ) [vc (vc + b )]3 (4. Condiţiile pentru acest punct sunt: ⎛ ∂2 p ⎞ ⎛ ∂p ⎞ ⎜ ⎟ =⎜ 2 ⎟ =0 ⎟ ⎜ ⎝ ∂v ⎠ T ⎝ ∂v ⎠ T p = pc T = Tc (4.5.86) în sistemul format de ecuaţiile (4.82) şi (4. un punct de inflexiune cu tangentă orizontală.Termotehnică şi maşini termice 105 4. făcând derivata de ordinul unu (4.3.1 Determinarea parametrilor „a” şi „b” pornind de la coordonatele critice Punctul critic al oricărei substanţe este.82) şi pe cea de ordinul doi (4.103) Înlocuind expresiile (4.85) şi (4.5 pc RTc pc (4.102) În expresiile de mai sus.83). se obţin relaţiile: pc = RTc RT a 1 − vc − b Tc vc (vc + b ) = a Tc [vc (v c + b )] 2vc + b (4. (4. Pentru volumul critic se va folosi o ecuaţie exprimată în funcţie de factorul de compresibilitate critic: vc = Z c RTc pc (4.100) Se exprimă parametrii a şi b în funcţie de coordonatele critice: a = Ωa b = Ωb R 2Tc2 .98) (vc − b ) (vc − b )3 RTc 2 2 (4.83) şi particularizând aceste expresii pentru punctul critic.84).2. (4.81).101) (4. din punct de vedere matematic. cu Ωa şi Ωb s-au notat numerele adimensionale caracteristice fiecărui parametru. se obţin relaţiile: .

106) Rezolvând sistemul format de ecuaţiile (4.25 şi 0.88) şi (4. este mai mare decât valorile experimentale.5 2 (4.5 R T pc Tr2 . în afara vecinătăţii punctului critic.109) Ω a = 0 .110) B= b 1 = Ωb RT pcTr (4.104) ⎡ Z c (Z c + Ω b ) ⎤ ⎥ = Ω a [Z c + (Z c + Ω b )] ⎢ Zc − Ωb ⎦ ⎣ 2 (4.2 Factorul de compresibilitate obţinut cu ecuaţia Redlich Kwong Se operează câteva schimbări de variabile. definite după cum urmează: A2 = a 1 = Ωa 2 .42748 Ω b = 0 . A şi B.111) Cu aceste noi variabile.3333333 3 (4.107) (4. care situează factorul de compresibilitate critic între 0.105) ⎡ Z c (Z c + Ω b ) ⎤ 2 2 ⎥ = Ω a Z c + Z c (Z c + Ω b ) + (Z c + Ω b ) ⎢ ⎣ Zc − Ωb ⎦ 3 [ ] (4.29.108) (4. Se introduc două variabile noi.106 Z c (Z c + Ω b ) = Ω b + Z c (Z c + Ω b ) Zc − Ωb Gaze reale (4. astfel încât ecuaţia respectivă să fie exprimată în funcţie de factorul de compresibilitate. (4. 4. valorile furnizate de ecuaţie au o precizie ridicată. obţinut cu ecuaţia Redlich Kwong.89) se obţin relaţiile: Zc = 1 = 0 . Din analiza numerică realizată asupra comportării ecuaţiei pe un domeniu mai larg se remarcă faptul că.5.3.0867 Se observă că valoarea factorului de compresibilitate critic Zc. ecuaţia de stare Redlich Kwong se poate scrie: Z A 2 Bp Z= − Z − Bp B Z + Bp (4.112) .87).2.

112) permite determinarea factorului de abatere Z.Termotehnică şi maşini termice 107 Expresia (4. în care se explicitează presiunea: p= RT a − v−b T v(v + b ) (4. 4.114) Se dezvoltă membrul drept al relaţiei (4.3.3. Cea mai mică în valoare dintre rădăcini corespunde factorului de compresibilitate pentru lichid saturat. ecuaţia are trei rădăcini reale. se obţine relaţia: RTLn(ϕ ) = ∫ d ( pv ) − p0 p p0 ∫ pdv − p RT dp p p0 ∫ p (4.1 Fugacitatea şi abaterea entalpiei libere Calculul porneşte de la formula de definiţie pentru entalpia liberă: ⎛f ⎞ g − g* = RTLn(ϕ ) = RT ⎜ ⎟ = ⎜ p⎟ ⎝ ⎠ p0 ∫ (v − v * )dp p (4.3.intermediară ca valoare .115) Pentru a efectua a doua integrală din expresia (4.98) se utilizează ecuaţia lui Redlich Kwong.116) .2.113) Analiza numerică a rădăcinilor ecuaţiei (4. Termenii corectivi se pot calcula pe baza ecuaţiei de stare. se obţine relaţia: ⎞ ⎛ A2 A2 ⎟Z − ⎜ (Bp )2 = 0 Z − Z + Bp⎜ − Bp − 1 ⎟ B ⎠ ⎝ B 3 2 (4. pentru o variaţie izotermă a mărimii respective.nu are sens termodinamic. iar cea de-a treia . cea mai mare corespunde factorului de compresibilitate pentru vapori saturaţi.5. care poate fi exprimat din ecuaţia de stare a gazului perfect. în aceleaşi condiţii de presiune şi temperatură.3 Determinarea factorilor corectivi pe baza ecuaţiei Redlich Kwong Termenii corectivi reprezintă diferenţa între valorile efective ale funcţiilor termodinamice ale gazelor reale şi valorile acestora calculate pentru gazul perfect.114) şi se ţine seama de identitatea d ( pv ) = pdv + vdp . Determinarea palierului de condensare/vaporizare se face ţinând seama de condiţia de echilibru vapori-lichid. Dacă se rearanjează termenii şi se face ordonarea după puterile lui Z. 4. În aceste condiţii.5. care stabileşte că fugacităţile lichidului saturat şi ale vaporilor saturaţi sunt egale. unde v* reprezintă volumul unui gaz perfect.113) arată că. Ea reprezintă o ecuaţie de gradul trei în Z.2. pentru presiuni mai mici decât presiunea critică (presiunea redusă subunitară).

rezultă: ⎡ ⎛ ∂p ⎞ ⎤ duT = ⎢T ⎜ ⎟ − p ⎥ dv ⎣ ⎝ ∂T ⎠ v ⎦ (4.111).122) Reţinând numai termenii care exprimă variaţia energiei interne pe o izotermă.3.2. prin diferenţiere şi utilizarea formulei fundamentale a termodinamicii rezultă: ⎡ ⎛ ∂s ⎞ ⎤ ⎛ ∂u ⎞ ⎛ ∂u ⎞ ⎛ Tds − pdv ⎞ du = ⎜ ⎟ dT + ⎜ ⎟ dv = cv dT + ⎜ ⎟ dv = c v dT + ⎢T ⎜ ⎟ − p ⎥ ∂v ⎝ ∂T ⎠ v ⎝ ∂v ⎠ T ⎝ ⎠T ⎣ ⎝ ∂v ⎠ T ⎦ (4.v0 →0 0 ⎠ 0 ⎝ 0 ⎝ ⎠⎦ ⎣ lim a ⎛ (v − b ) p ⎞ ⎛ v ⎞ RTLn(ϕ ) = pv − RT − RTLn⎜ Ln⎜ ⎟− ⎟ ⎝ RT ⎠ b T ⎝v+b⎠ (4.120) se poate utiliza pentru calculul fugacităţii sau al entalpiei libere.110) şi (4.121) Considerând energia internă ca fiind o funcţie de temperatură şi volum. 4.123) .120) În practică. Pentru starea lichidă.119) Făcând schimbarea de variabilă definită prin relaţiile (4.108 Gaze reale p p v ⎛ RT ⎞ a RT ⎟dv − ∫ RTLn(ϕ ) = ∫ d ( pv ) − ∫ ⎜ − dp ⎜v−b ⎟ p T v(v + b ) ⎠ p0 v0 ⎝ p0 (4. relaţia (4. se obţine: RTLn(ϕ ) = ⎡ ⎛ v−b p ⎞ ⎛ v v0 + b ⎞ ⎤ a ⎟− Ln⎜ ⎢ pv − p0 v0 − RTLn⎜ ⎜v −b p ⎟ b T ⎜ v + b v ⎟⎥ ⎟ p0 →0 . pentru vaporii saturaţi şi vaporii supraîncălziţi.118) (4.5. u(T. se obţine expresia coeficientului fugacităţii: Ln(ϕ ) = − A2 ⎛ Bp ⎞ Ln⎜ 1 + ⎟ − Ln(Z − Bp ) + Z − 1 B Z ⎠ ⎝ (4. relaţia nu dă rezultate satisfăcătoare.117) Efectuând calculele.3.v).2 Abaterea entalpiei Pentru a calcula abaterea entalpiei se va utiliza formula de definiţie în funcţie de energia internă: h − h* = u − u * + pv − ( pv )* = u − u * + pv − RT (4.

se poate defini pe baza ecuaţiei de stare.4 Determinarea echilibrului lichid-vapori cu ecuaţia Redlich Kwong După cum s-a arătat anterior. care caracterizează comportarea reală a gazului. 5 (4.5. Din punct de vedere matematic. Problema care trebuie rezolvată este stabilirea palierului de schimbare de fază. se obţine expresia: ⎡ 3 A2 ⎛ ⎤ Bp ⎞ h − h* = − RT ⎢ Ln⎜ 1 + ⎟ + 1− Z⎥ Z ⎠ ⎝ ⎣2 B ⎦ (4.125) În final.3 Abaterea entropiei Pentru a determina abaterea entropiei se pleacă de la formula de definiţie: s − s* = (h − h * ) − (g − g * ) T (4. Acest palier. în zona de schimbare de fază ecuaţia Redlich Kwong (4.3.124) Se fac notaţiile: v= ZRT p b = RTB a = A 2 R 2T 2.126) 4.116).3.113) are trei rădăcini: cea mai mică reprezintă valoarea factorului de compresibilitate pentru lichid saturat. Integrând expresia diferenţială (4. Zvapori. cea mai mare reprezintă factorul de compresibilitate pentru vapori saturaţi. iar cea de-a treia nu are sens fizic.123).123). rezultă: s − s* 1 A2 ⎛ Bp ⎞ = Ln(Z − Bp ) − Ln⎜ 1 + ⎟ R 2 B Z ⎠ ⎝ (4.110).2.Termotehnică şi maşini termice 109 Pentru a calcula expresia din paranteza dreaptă se utilizează expresia (4. care este introdusă în (4. Zlichid.128) 4. ecuaţia de stare reprezintă o curbă continuă.5. o dată derivată în funcţie de temperatură şi a doua oară ca atare.3. .2. rezultă: v ⎡ ⎛ ∂p ⎞ ⎤ 3 a 1 3 a v T⎜ ⎟ − p ⎥dv = ∫ ∫ ∞ ⎢ ⎝ ∂T ⎠ v ⎦ v →∞ 2 T v(v + b) = 2 b T Ln v + b + pv − RT v0 → ⎣ 0 v (4.127) Înlocuind expresiile entalpiei şi entalpiei libere în formula (4.

Temperatura la care se realizează această egalitate reprezintă temperatura de saturaţie la presiunea aleasă. Fiind vorba de un exemplu de calcul. Cu Z3 s-a notat rădăcina ecuaţiei care nu are sens fizic.5 MPa se poate considera că temperatura de saturaţie este de 312. că ecuaţia Redlich Kwong nu descrie corect echilibrul lichid-vapori. care se intersectează cu ecuaţia de stare. În figura 4.1. iar rezultatele sunt prezentate în tabelul T 4. pentru diferite temperaturi.113). o presiune p mai mică decât presiunea critică.110 Gaze reale Metoda de determinare prezentată este o metodă numerică şi constă în calcularea legăturii între presiune şi temperatura de saturaţie. remarcat şi în literatura de specialitate. Pentru cele două rădăcini care au sens fizic s-a calculat fugacitatea. Variaţia lui T se opreşte în momentul în care fugacităţile calculate pentru punctele de intersecţie (capetele palierului) sunt egale. Trebuie menţionat faptul. În tabelul T 4. La acel moment se consideră că valoarea lui T reprezintă temperatura de saturaţie la presiunea respectivă. Pentru exemplificare. s-a ales drept gaz real propanul. S-a considerat. s-a ales o eroare mai mică de 10-3.10 . care este mult mai precisă. Condiţia de echilibru lichid-vapori este îndeplinită atunci când valorile fugacităţii pentru lichidul saturat şi vaporii saturaţi sunt egale. Analizând exemplul. Chiar valorile determinate mai sus diferă de valorile calculate cu ecuaţia Lee-Kesler. dată de relaţia (4.1 s-a notat cu Zlichid rădăcina cu valoarea cea mai mică a ecuaţiei.3 K. Pentru a determina temperatura de saturaţie corespunzătoare presiunii p s-a rezolvat numeric ecuaţia Redlich Kwong. Fig.10 este prezentată schematic această metodă numerică de determinare. S-a ales o dreaptă dată de ecuaţia y=T (T variabil). se observă că pentru presiunea de 1. iar cu Zvapori rădăcina cu valoarea cea mai mare. 4. pentru acest exemplu.

19366 1.17807 0. Din aceste motive.06294 0.2064 4.19571 1.18031 0.75832 0.2 312.1 T [K] 313 312.19982 1. Exemplificarea se va face prezentând ecuaţia BenedictWebb-Rubin: p= RT RTB0 − A0 − C0 / T 2 RTb − a aα c + + + 6 + 3 2 2 3 v v v v vT γ ⎛ ⎜1 + 2 v ⎝ ⎞ − v2 ⎟e ⎠ γ (4.18193 0.130).7 312.21216 1.21629 1. Ecuaţia. rezultând o nouă ecuaţie de stare.2091 1.06279 0. aspect de ordin practic pentru care sunt des folosite în aplicaţiile inginereşti.06282 0.06281 0.18225 0. denumită Lee-Kesler (4.18128 0.20804 1.5 Z lichid 0.17839 0.20856 1.20598 1.7 311.75711 0.06277 0.18291 Z vapori 0.20694 1.21835 1.75741 0.75802 0.75619 0. Tabelul T 4. În Anexa 1 sunt prezentate constantele empirice pentru câteva dintre substanţele uzuale.2101 1.21422 1.2099 1. O particularizare interesantă a ecuaţiei Benedict-Webb-Rubin a fost propusă în anul 1975.20748 1.06299 0.8 312.18258 0. fie se utilizează o ecuaţie de stare mai precisă.20829 1.17903 0. soluţiile ei putând fi obţinute numai pe cale numerică.5 312.06284 0.3.20721 1.17871 0.20775 1. fie se modifică ecuaţia Redlich Kwong pentru a i se corecta comportarea.20937 1.17967 0.06292 0. s-a încercat realizarea unor ecuaţii cu precizie sporită pentru un domeniu cât mai mare. cu condiţia să se cunoască constantele empirice ale gazului.20667 1.9 311.06297 0.75771 0.06285 0.3 312.20802 1.Termotehnică şi maşini termice 111 În acest caz.20883 1.75892 0.22042 1.20393 1.18096 0.9 312. Se observă că ecuaţia Benedict-Webb-Rubin are o expresie matematică complicată.8 311.6 312.5.22248 1.75433 f lichid 1.75464 0.06287 0. are la bază 12 constante: .20187 1.75557 0.063 0.06295 0.3 Ecuaţia Benedict-Webb-Rubin Principalul avantaj al ecuaţiilor de stare prezentate anterior îl constituie simplitatea expresiei matematice.06276 Z3 0.7568 0. exprimată în termeni reduşi.75526 0.21043 1.19161 f vapori 1.19776 1.1 312 311.75862 0.21017 1.75588 0.20963 1.4 312. Dezavantajul major constă în faptul că precizia ecuaţiilor simple este bună numai pentru anumite domenii de variaţie a parametrilor de stare.129) Ecuaţia se bazează pe opt constante empirice.17999 0.06291 0.75495 0.6 311.17935 0.1816 0.06289 0.7565 0.18063 0.

6. izotermele pentru temperaturile reduse: 0. Forma (4. Comparaţia s-a făcut pentru propan. pe rând.05. În figura 4.3.9. Pentru utilizarea ei trebuie cunoscute coordonatele critice (presiune şi temperatura critică) şi factorul acentric. 1.130) B = b1 − b2 b3 b4 − − Tr Tr2 Tr3 c 2 c3 + Tr Tr3 d2 Tr (4.8. 4. într-un domeniu cât mai larg de valori. 5. 1. sunt prezentate în Anexa 2. 1.7. Pentru a evidenţia diferenţele existente între rezultatele obţinute utilizând ecuaţii diferite. Din acest motiv. 0. 1. 1. în coordonate logaritmice. 2. 3.4 Analiza comparativă a ecuaţiilor de stare Ecuaţiile de stare constituie un instrument deosebit de util pentru inginerii care proiectează sau exploatează instalaţii tehnologice în care evoluează gaze reale. 0.8.7.130) a ecuaţiei Lee-Kesler este avantajoasă prin generalitatea ei şi prin faptul că permite calcularea directă a valorii factorului de compresibilitate.2.133) Tr = T Tc p= p v vr = pr RTc / pc (4. soluţiile obţinute cu diferite ecuaţii peste soluţiile obţinute cu cea mai precisă ecuaţie dintre cele analizate.5.112 Gaze reale Z= c pr vr B C D = 1 + + 2 + 5 + + 34 2 Tr vr vr vr Tr v r ⎛ γ ⎞ ⎛ γ ⎜ β + 2 ⎟ exp⎜ − 2 ⎜ ⎜ v vr ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ r ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ (4.4. pentru două categorii de substanţe.131) C = c1 − (4. 1. astfel încât aceasta a fost aleasă drept termen de comparaţie. 4.5. 0.3. 1.9. s-a considerat oportună realizarea unei comparaţii între diferitele ecuaţii de stare prezentate în acest capitol. Pe baza ecuaţiei Lee-Kesler se pot calcula termenii corectivi.132) D = d1 + (4. pentru care s-au reprezentat. 1. 1. a fost preferată comparaţia grafică.11 sunt prezentate izotermele menţionate mai sus.134) Valorile empirice ale constantelor. Pentru aceasta au fost suprapuse. curbele limită şi punctul critic: .6. 1. S-a considerat că ecuaţia Lee-Kesler oferă precizia cea mai ridicată.

pentru fiecare temperatură redusă există o limită de la care direcţiile celor două familii de izoterme devin divergente.8) cele două familii de izoterme coincid pe întreg domeniul de vapori supraîncălziţi.8. 4.8.12). Pe această diagramă sunt marcate numai izotermele ecuaţiei cu viriali. la presiuni mici şi moderate. se remarcă faptul că ecuaţia cu viriali are o precizie bună în domeniul vaporilor supraîncălziţi. Această ecuaţie nu descrie corect vecinătatea punctului critic. ecuaţia cu viriali oferă valori bune şi pe curba de saturaţie. deasupra curbei vaporilor saturaţi. desenate cu linie mai accentuată. Peste temperatura redusă de 0. pe măsura creşterii temperaturii reduse. Dacă la temperaturi reduse mici (<0. inclusiv la saturaţie. Până la temperaturi reduse mai mici sau cel mult egale cu 0. peste această diagramă au fost reprezentate izotermele obţinute cu ecuaţia cu viriali.Termotehnică şi maşini termice 113 Fig. Pentru zona menţionată. porţiunile de suprapunere a izotermelor devin din ce în ce mai mici. iar cele obţinute cu ecuaţia Lee-Lesler sunt trasate cu linii mai estompate. diferenţa între izoterme creşte concomitent cu scăderea preciziei ecuaţiei cu viriali. simultan cu creşterea presiunii. la care s-au utilizat şi corecţiile lui Pitzer (figura 4.11 Pentru a obţine o comparaţie relevantă. inclusiv a stării fazei lichide. . Se observă că pe măsură ce presiunile cresc. izotermele ecuaţiei cu viriali coincid cu cele obţinute cu ecuaţia Lee-Kesler. Acest lucru arată incapacitatea ecuaţiei cu viriali de a descrie stările dense ale gazului. Analizând rezultatele.

Se observă existenţa unei precizii remarcabile pe un domeniu larg de variaţie a parametrilor de stare. domeniul în care ecuaţia furnizează soluţii precise se îngustează foarte mult. În figura 4. inclusiv vapori saturaţi. Peste această valoare. în domeniul vaporilor saturaţi si supraîncălziţi. Cu toate acestea.12 În concluzie.8. valorile obţinute utilizând ecuaţia Redlich Kwong pentru vaporii saturaţi sunt extrem de precise. modelarea zonei de schimbare de fază cu această ecuaţie nu este precisă. în cazul ecuaţiei Redlich Kwong. Astfel. cele două familii de izoterme aproape coincid.114 Gaze reale Fig. După cum au remarcat şi alţi autori. Se menţionează că în . Precizia scăzută în cazul modelării curbei de vapori saturaţi utilizând ecuaţia Redlich Kwong face ca şi curba de lichid saturat să prezinte erori. A doua ecuaţie analizată este ecuaţia lui Redlich Kwong.13 s-au reprezentat izotermele obţinute cu ecuaţia Redlich Kwong suprapuse peste izotermele calculate cu ecuaţia Lee-Kesler. până la temperaturi reduse de 0. se observă un fapt remarcabil: dacă se modelează zona de schimbare de fază cu altă ecuaţie (în cazul da faţă ecuaţia Lee-Kesler). se poate aprecia că ecuaţia cu viriali permite obţinerea unor soluţii bune pentru faza vapori. Comparaţia scoate în evidenţă începutul „palierului” izobar-izoterm pentru zona de schimbare de fază. 4.

fac ca aceasta să fie des utilizată în practică. ci şi în cazul amestecurilor de gaze reale.152). deci trec prin punctul critic (practic coincid). Simplitatea ecuaţiei. Ecuaţia Redlich Kwong furnizează valori precise şi în domeniul fluidului dens. obţinută cu ecuaţia Redlich Kwong. Fig. se constată că ecuaţia Redlich Kwong descrie precis faza lichidă şi zona de fluid dens. Trebuie precizat că valoarea 0. diferă de valoarea exactă 0. Analizând vecinătatea punctului critic. pentru presiuni mai mari decât presiunea critică. cât şi precizia ridicată. pentru descrierea zonelor de vapori saturaţi şi lichid la saturaţie. ecuaţia a fost completată cu un model numeric.2767392 (pentru propan ω = 0.Termotehnică şi maşini termice 115 figura 4. original. Această ecuaţie a stat la baza realizării programului educaţional Zrk. Pentru a obţine rezultate bune şi în zona de schimbare de fază. nu numai pentru gaze individuale. curbele izoterme ale ecuaţiei Redlich Kwong fiind trasate fără nici o prelucrare. aşa cum rezultă din rezolvarea ecuaţiei. se observă cele două izoterme care au temperatura redusă egală cu unu. .13 Odată depăşită zona de lichid saturat. obţinută din ecuaţia Lee-Kesler. 4.11 zona de schimbare de fază a fost modelată cu ecuaţia Lee-Kesler.3333 pentru factorul de compresibilitate în punctul critic.

.8 MPa. gazele sunt supuse proceselor de comprimare. în cursul căruia are loc o creştere de entropie. . . .572 kJ/kg/K.s1 = 11.6 Transformări de stare pentru gaze reale În timpul transportului şi depozitării. s3>s1. Aceştia sunt: . Punctul 1. . deoarece chiar şi cele mai simple ecuaţii de stare nu permit obţinerea de soluţii analitice. în ambele versiuni ale programului Epsilon.8 MPa.116 Gaze reale Ecuaţia Redlich Kwong a mai fost utilizată pentru descrierea proprietăţilor fazei vapori. . între punctele aflate la presiunile p1 şi p2. are parametrii: .81 K. în cazul amestecurilor de gaze reale. reprezentând starea gazului la intrarea în compresor.14 este prezentat un proces de comprimare a gazului metan. Aceste procese provoacă modificări rapide ale parametrilor termodinamici de stare ai gazelor. . .1 MPa.p2 = 0.s2 = 11. Starea 2 reprezintă starea gazului la ieşirea din compresor.T1 = 293 K. 4.1 Comprimarea gazelor reale În figura 4.h2 = 1009. interesează puterea necesară producerii procesului şi parametrii termodinamici (presiune.T3 = 491. având loc.16 kJ/kg. Starea 3 reprezintă starea gazului la ieşirea din compresor şi are parametrii: .p3 = 0.T2 = 455.28 K. simplitatea ecuaţiei de stare utilizată la integrarea ecuaţiilor diferenţiale ale transformărilor de stare permite obţinerea soluţiilor analitice care au fost prezentate în cadrul cursului de termodinamică. 4. Din punct de vedere ingineresc. Parametrii acestei stări se utilizează pentru calculul procesului real. Din această cauză se utilizează soluţii numerice.572 kJ/kg/K.788 kJ/kg/K. este un proces ireversibil.p1 = 0. .s3 = 11. un intens schimb energetic între masa de gaz şi utilajul în care are loc procesul. Situaţia se schimbă radical pentru gazele reale.6. pentru situaţia în care procesul din maşină ar fi o comprimare adiabat reversibilă (proces izentropic). Toate valorile au fost determinate folosind programul MetanTS.78 kJ/kg. pentru a putea dimensiona conductele de legătură. destindere sau laminare.25 kJ/kg. temperatură şi volum specific) la începutul şi sfârşitul procesului. reprezentat de segmentul 13. În cazul gazelor perfecte. în acelaşi timp. Procesul real de comprimare a gazului de la presiunea p1 la presiunea p2.h1 = 612. . în special pentru determinarea stării 3.h3 = 1109. adică entropia generată în timpul procesului ar fi nulă.

timpul în care se produce comprimarea unei mase de gaz în maşină este foarte scurt. indiferent de tipul maşinii utilizate (compresor cu piston sau rotativ). Acest fapt permite să se aprecieze că procesul de comprimare este un proces adiabat ireversibil. se pune următoarea problemă: dacă procesul este adiabat.Termotehnică şi maşini termice 117 Dacă se analizează procesul de comprimare din punct de vedere al duratei de desfăşurare. de unde apare căldura care produce creşterea entropiei? Răspunsul la această întrebare rezultă din constatarea că procesul de comprimare se produce rapid. care produc o disipaţie vâscoasă a unei părţi din energia procesului de comprimare. 4. turbulente. Fig.14 În acest caz. Această energie se regăseşte în masa de gaz şi ea produce o creştere mai mare a entropiei şi a temperaturii gazului la ieşirea din maşină. decât a procesul izentropic. Puterea consumată pentru comprimarea adiabat ireversibilă 13 este dată de relaţia: P = P = (h3 − h1 ) m [kW ] 13 • (4. ceea ce face ca masa de gaz care evoluează în maşină să aibă mişcări puternice.135) . ceea ce face ca schimbul de căldură între maşină şi masa de gaz să fie nesemnificativ.

137). II. se determină entalpia acestei stări. randamentul izentropic are valori cuprinse în intervalul 0.139) Relaţia (4. utilizând formula h3 = h1 + 2 .14). e.5 Nm3/s. Aceştia sunt p1.138) h3 = h1 + (4. h2. s2=s1). pe izobara p2 (starea 2). (4. T1. Combinând relaţiile (4. Randamentul izentropic al procesului de comprimare reprezintă raportul dintre puterea necesară procesului real de comprimare şi puterea unui proces adiabat care are loc între aceleaşi presiuni. • . pornind din punctul cu presiunea de 0. din condiţia ca procesul 12 să fie izentropic (i. figura 4. Metoda pentru calculul procesului de comprimare se bazează pe relaţiile (4. Acest lucru este posibil prin utilizarea programelor: MetanTS.139) permite determinarea entalpiei gazului la ieşirea din compresor pe baza variaţiei entalpiei în comprimarea adiabat reversibilă 12 şi pe baza randamentului izentropic.136) şi (4. P şi P12: P η iz = 12 (4.85.75 ÷ 0.118 Gaze reale Puterea consumată pentru un proces de comprimare izentropic 12 este: P12 = (h2 − h1 ) m [kW ] • (4. Exemplul E4.8 MPa.136) Din datele de mai sus se observă că puterea necesară procesului real de comprimare este mai mare decât puterea procesului izentropic. Etapele parcurse în cazul metodei directe sunt următoarele: se determină parametrii stării gazului la intrarea în compresor (starea 1.139). h1 şi s1.5 Să se calculeze puterea necesară comprimării şi temperatura de ieşire pentru un debit de metan de 2. pe baza randamentului izentropic se determină entalpia stării gazului la III. Din diagrama η iz Ts se determină temperatura T3.137) P Pentru diferite compresoare utilizate în practică.135) ÷ (4. se obţin expresiile: η iz = (h2 − h1 ) (h3 − h1 ) (h2 − h1 ) η iz (4.135). I. (h − h1 ) ieşirea din compresor.1 MPa şi temperatura de 298 K şi sfârşind în punctul cu presiunea de 0. DiagrameTS sau APAB. iar în final se determină puterea necesară utilizând formula: P = (h3 − h1 ) m [kW ] . datele necesare fiind luate direct din diagramele TS ale gazelor respective. corespunzătoare gazului la ieşirea din compresor.

pentru obţinerea unor valori mai precise.T1 + s *1 . Algoritmul utilizează notaţiile din figura 4. se stabileşte presiunea de ieşire a gazului din compresor. s2-s1. 22 .35 = 1126 . Se face precizarea că şi pentru acest tip de calcul este necesar un program care să furnizeze valorile abaterilor entalpiei şi entropiei. se pot prelua din programul Z. este dată de relaţia: h3 = 623 . Entalpia stării 3. Acesta are la bază următoarele formule: * * h2 − h1 = − h2 − h2 + h2 − h1* + h1* − h1 * h2 − h1* = c p (T2 − T1 ) ( ) ( ) ( ) ) s 2 − s1 = − s * 2 . în punctul 1. iar cu formula (4. valoarea medie între temperaturile punctelor 1 şi 2. Pentru p = 0.66 − 623. se face o nouă apreciere IV. h2-h1. luând în considerare abaterile entalpiei şi entropiei.6147 kJ/kg/K. dacă valoarea variaţiei entropiei. în formula (1. se .8234 kJ/kg/K.35 ) = 898 . Puterea necesară comprimării este: P = 2 . cu parametrii punctului 2 astfel determinaţi. Parametrii gazului la intrarea în compresor.139).35 kJ/kg şi s1 = 11.T1 − s1 p p p p ⎛T s * 2 . la ieşirea in compresor. se calculează variaţia de entropie.14 şi cuprinde următoarele etape: I. se obţine entalpia corespunzătoare stării 2 (12 proces izentropic): h2 = 1026.52) şi III. se pot determina: T3 = 497. 0 . sunt: h1 = 623.T1 = c p Ln⎜ 2 p p ⎜T ⎝ 1 ⎞ ⎛p ⎞ ⎟ − RLn⎜ 2 ⎟ ⎟ ⎜p ⎟ ⎠ ⎝ 1⎠ ( ) ( ) ( Valorile abaterilor entalpiei şi entropiei faţă de starea de gaz perfect. a valorii pentru temperatura T2 şi se repetă calculul până când variaţia de entropie devine nulă.66 kJ / kg .6147 kJ/kg/K. se presupune o valoare pentru temperatura T2 şi . pentru situaţia în care calculele se fac manual.53) se poate utiliza pentru căldura specifică cp.53) . nu este nulă.Termotehnică şi maşini termice 119 Soluţie: Se utilizează programul MetanTS.5 Calculele necesare pentru determinarea diferiţilor parametri pot fi făcute şi semiautomat.T2 − s *1 .8 16 (1126 . se stabilesc valorile parametrilor la intrarea în compresor (punctul „1”): presiunea p1 şi temperatura T1. (1. V.se determină variaţia de entropie s2-s1.T2 − s 2 + s * 2 .2 kW . Algoritmul care va fi prezentat în continuare stă la baza programelor specializate şi prezentarea lui este utilă pentru înţelegerea metodei.414 În aceste condiţii.folosind relaţiile (1.75 − 623 .8 Mpa şi s = 11.35 + 1026 . impunând un randament izentropic.75 kJ/kg.T2 − s *1 .35 K şi s2 = 11. II. p2.

Cu acestea se poate calcula variaţia de entropie în procesul izentropic 12: * * h2 − h1 = − h2 − h2 + c p (T2 − T1 ) + h1 − h1 ( ) ( ) h2 − h1 = −0 .02094 0.12218 -0.12551 1.28551 0.70476 kJ / kg 470 .140) Exemplul E 4.17484 2.22723 2.6 Să se calculeze puterea necesară comprimării unui debit de etan de 0.21163 1. 0 .17141 0.28843 ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ ⎛p ⎞ RLn⎜ 2 ⎟ ⎜p ⎟ ⎝ 1⎠ 1.27767 Cpm [kJ/kg/K] 2.21163 1.38 kJ / kg . se poate calcula temperatura la ieşirea din compresor utilizând formula (4.60065 ⋅ 0 .2765 ⋅ 305 .8 Considerând că valorile căldurilor specifice medii pentru procesele 12 şi 13 sunt practic identice.4 + 519 .2: Tabelul 4. ceea ce corespunde unui proces izentropic.5 • 30 588 . considerând un randament izentropic de 0. Utilizând formulele (1.2 T2 [K] 500 550 525 530 AS1 0.70467 h 3 −h1 = = 588 .21163 s1 s2 [kJ/kg/K] [kJ/kg/K] 7. T3.6337 7.397 1.4 K.6102 7.2765 ⎛T c p Ln⎜ 2 ⎜T ⎝ 1 1.414 . 22. de la presiunea p1 = 0.6337 7.6337 7. se determină temperatura T2.0235 0.4 = 470 . pentru a putea determina şi temperatura gazului la ieşirea din compresor.02094 AS2 0.38 = 393.14716 + 0 .02094 0.21163 1.2495 0.2377 R [kJ/kg/K] 0.52) şi (1.120 Gaze reale determină entalpia gazului la ieşirea din compresor.8.8 MPa.82 MPa şi Tc = 305. 0 .75 kW .02698 ⋅ 0 . Soluţie: Coordonatele critice ale etanului sunt: pc = 4.8 Puterea necesară comprimării este: P = m(h3 − h1 ) = 0 . Datele finale se găsesc pe ultima linie a tabelului.2765 0.2765 ⋅ 305 .63952 7.6337 s1-s2 -0.2765 0.27961 2. până la presiunea p2 = 0.26129 1. pentru care se anulează variaţia de entropie.1 MPa şi temperatura T1 = 298 K. pentru un calcul realizat manual se poate folosi formula: T3 = T1 + c pm12 (T2 − T1 ) η iz c pm13 (4.46229 7.75588 7.2765 0.5 Nm3/s.53).32941 0.00582 Prin încercări succesive s-a obţinut temperatura T2.122): T3 = 298 + 530 − 298 = 588 K . Calculele sunt prezentate în tabelul T 4.02094 0.

introducându-se datele: p2’ = 0.1 MPa şi 0. Pentru calculul procesului adiabat reversibil 1’2’ se utilizează butonul p-s.04 kJ/kg.82 şi 0.4 MPa şi 1. Programul afişează următoarele mărimi: T2’’ = 397 K.15). Exemplu E 4.6 MPa şi 6.5772. . În aceste condiţii. h1’ = 612.Termotehnică şi maşini termice 121 După cum rezultă din exemplul de mai sus.treapta II: comprimare între presiunile 0. introducându-se parametrii: p = 0.25 + Calculul pentru treapta a II-a Punctele care definesc procesul sunt: 1’’.82 Variaţia de entalpie în procesul ireversibil 1’’3’’ este: h3 ' ' − h1' ' = 294 . utilizând metoda directă. 2’’ şi 3’’ (fig.7 + .4 MPa. În continuare va fi prezentat un exemplu de calcul al procesului de comprimare utilizând programul MetanTS.25 kJ/kg. 2’ şi 3’ (fig. Sunt necesare valorile abaterile entalpiei şi entropiei faţă de starea de gaz perfect. Se calculează: h3 ' = 612 .85.25 = 944 . Raportul de comprimare într-o treaptă este dat de relaţia: π = 3 6 . introducându-se datele: p2’’ = 1.5772 kJ/kg/K. introducându-se parametrii: p = 0. 0. Programul afişează următoarele mărimi: T2’ = 399 K.48 kJ/kg.8292 kJ/kg/K.48 − 612 . corespunzătoare celor trei trepte.6 şi s2’’ = 10.4 şi s2’ = 11.treapta I: comprimare între presiunile 0.75.4 MPa. Se utilizează butonul p-T.65 kJ / kg . 851. O soluţie simplă. Se calculează: h3 ' ' = 609 . .39999 ≈ 0 . sunt laborioase.4 MPa. Se va utiliza un compresor cu trei trepte.6 MPa.4 kJ / kg . care are randamentele izentropice.96 kJ / kg . Se utilizează butonul p-T. Soluţie: Calculele se efectuează cu ajutorul programului MetanTS.1 MPa şi temperatura de 298 K.4 . astfel încât specialiştii trebuie să utilizeze noile tehnologii pentru a obţine rezultate foarte precise şi într-un timp extrem de scurt. Programul afişează următoarele mărimi: s1’’ = 10. de: 0. mărimi care se obţin prin utilizarea unor programe adecvate. h1’’ = 609.17 = 904 . până la presiunea de 6. Programul afişează următoarele mărimi: s1’ = 11. 0 .15).7 Să se calculeze puterea necesară comprimării unui debit de metan de 0. Pentru calculul procesului adiabat reversibil 1’’2’’ se utilizează butonul p-s.4.17 kJ/kg. Se poate face observaţia că etapa calculelor iterative făcute manual este depăşită de evoluţia sistemelor de calcul moderne. h2’ = 861.133 kJ / kg . comodă şi foarte eficientă pentru calculul procesului de comprimare o constituie utilizarea unuia dintre programele MetanTS sau DiagrameTS.4 MPa şi T = 298 K. comprimarea corespunzătoare fiecărei trepte este: .4 = 0 .8392.treapta III: realizează comprimare între presiunile 1.1 MPa şi T = 298 K.4.8 Nm3/s. h2’’ = 851.04 − 609 . de la presiunea de 0. 0 . calculele făcute manual.75 Variaţia de entalpie în procesul ireversibil 1’3’ este: h3 ' − h1' = 332 . Se consideră că între două comprimări succesive gazul se răceşte până la temperatura de intrare a treptei anterioare. Calculul pentru treapta I-a Punctele care definesc procesul sunt: 1’. 861.

1 = 884 .15 . Pentru calculul procesului adiabat reversibil 1’’’2’’’ se utilizează butonul p-s.8 • 16 914 . Se utilizează butonul p-T.15).099 kJ/kg/K. Puterea necesară comprimării este: P = m ∆htot = 0 .4 kJ / kg .1 + Variaţia totală de entalpie pentru cele trei trepte este dată de suma variaţiei de entalpie pe fiecare dintre cele trei trepte: ∆htot = 332 .6 MPa şi T = 298 K.6 şi s2’’’ = 10.35 kJ / kg .122 Gaze reale Calculul pentru treapta a III-a Punctele care definesc procesul sunt: 1’’’.35 = 914 .099.35 − 598 .71 = 522 .36 kW .35 kJ/kg.4. h2’’’ = 842. Programul afişează următoarele mărimi: T2’’’ = 404. 842 . introducându-se parametrii: p = 1. 4. h1’’’ = 598.85 Variaţia de entalpie în procesul 1’’’3’’’ este: h3 ' ' ' − h1' ' ' = 287 . introducându-se datele: p2’’’ = 1. 2’’’ şi 3’’’ (fig. 22 . 0 . Se calculează: h3 ' ' ' = 598 .26 K.1 kJ/kg.71 kJ / kg .96 + 287 . Programul afişează următoarele mărimi: s1’’’ = 10.414 Fig.4 + 294 .

pe baza scăderii entalpiei concomitent cu scăderea temperaturii. fapt care provoacă creşterea entropiei. iar procesul izentropic (teoretic) este reprezentat de dreapta 12. creştere datorată ireversibilităţii procesului. În figura 4.16 Pentru destindere. al destinderii reale şi lucrul mecanic tehnic. Fig.Termotehnică şi maşini termice 123 4. al destinderii izentropice reversibile: .16 este prezentat un proces real de destindere pentru metan. specific. gazul produce lucru mecanic .6. astfel încât poate fi neglijată. Datorită vitezei ridicate cu care se produce trecerea gazului prin maşină. specific. 4. căldura schimbată de acesta cu detentorul este foarte mică. Fenomenele de disipaţie vâscoasă care au loc la trecerea gazului prin maşină determină o generare de căldură în masa gazului. Procesul real de destindere este însoţit de o creştere a entropiei. Procesul poate fi considerat drept proces adiabat.2 Destinderea gazelor reale Procesul de destindere este un proces în care gazul trece rapid de la o stare cu presiune ridicată la o stare caracterizată printr-o presiune scăzută. Procesul real de destindere este reprezentat de dreapta 13.denumit lucru mecanic tehnic . se defineşte randamentul izentropic ca fiind raportul dintre lucrul mecanic tehnic. În timpul procesului. Punctul 1 reprezintă starea de intrare a gazului în detentor.

16). Entalpia punctului 3 se determină utilizând formula (4. III. de la presiunea de 7 MPa şi temperatura de 273 K. Soluţie: Pentru rezolvarea problemei se va utiliza programul MetanTS. intrarea în maşină (starea 1 din figura 4. introducându-se datele: p = 0. . până la presiunea de 0. T2 = 111.2 kJ/kg. dar entropia egală cu s1 . cum sunt programele MetanTS sau DiagrameTS. calculul procesului de destindere se poate realiza utilizând programe informatice adecvate.9963.143) Practic.1 şi s = 8.16. Programul afişează următoarele mărimi: h2 = 165. cu randamentul izentropic 0. se poate determina entalpia gazului la ieşirea din maşină.16 se obţin prin folosirea butonului p-T. Parametrii stării 2 din figura 4.1 MPa. cunoscând parametrii stării gazului la I.141) Cunoscând randamentul izentropic al detentorului.124 h1 − h3 h1 − h2 Gaze reale η iz = (4. element care permite calcularea puterii furnizate de detentor.2 ) = 212 . cunoscând ca procesul 1-2 este izentropic. prin încercări succesive. se determină parametrii stării 2 din figura 4.19 − 165 . h1 = 482. Calculul procesului de destindere se face astfel: pentru determinarea randamentului. Calculul se poate face şi manual. II. se determină entropia s1 şi entalpia h1. Prin x s-a notat titlul.8 Să se determine puterea furnizată de o turbină în care se destinde un debit de metan de 5. x = 0. se determină puterea furnizată de detentor utilizând formula: P = m(h1 − h3 ) • (4. căutându-se punctul care are presiunea egală cu p2 (presiunea la ieşirea din maşină).19): h3 = 488 . corespunzătoare acestei stări. Programul afişează următoarele mărimi: s1 = 8. Exemplu E 4. utilizând formulele abaterilor entalpiei şi entropiei de la starea de gaz perfect.85(488 .9963 kJ/kg/K. deoarece pentru a fi efectuat trebuie determinate abaterile entropiei şi entalpiei gazului real faţă de starea de gaz perfect.2 K. Acest calcul laborios este denumit impropriu manual.16 se obţin prin utilizarea butonului p-s.19 kJ/kg.8871. se determină entalpia stării 3 din figura 27: h3 = h1 − η iz (h1 − h2 ) (4.19 − 0 .5 Nm3/s.142) IV. introducând valorile iniţiale: p = 7 şi T = 273. Parametrii stării 1 din figura 4.85. Se observă că punctul 2 se găseşte în domeniul de echilibru lichid-vapori.74 kJ / kg .

66 − 0 .148 kJ / kg . Se utilizează butonul p-T.20): P = m(h1 − h3 ) = 5 . utilizând formula (4.17 .42 kJ/kg/K. Pe baza presiunii şi entalpiei stării 3. de la presiunea de 2. care au valorile de 0.52 ) = 389 .414 Fig.2 K.9795. Se determină entalpia corespunzătoare stării 2.1 MPa.Termotehnică şi maşini termice 125 Se utilizează butonul p-h. Puterea furnizată de turbină se calculează cu ajutorul relaţiei (4. Rezultă h2 = 334. p3 = 0.66 − 389 .19): h3 = 607 .5 MPa şi temperatura de 400 K.74 kJ/kg.89 kW .17.1 MPa. care are entropia egală cu s1.148 ) = 514 .9646 kJ/kg/K.52 kJ/kg. Soluţie: Pentru rezolvarea problemei se va utiliza programul DiagrameTS.2 44 (607 . 22 .414 Exemplu E 4. x3 = 0.2 Nm3/s propan se destinde într-un detentor. s2 = 5.8912 kJ/kg/K.74. h1 = 607. h3 = 212.6 − 334 . se obţin parametrii gazului la ieşirea din detentor: T3 = 283. introducându-se datele: p = 0. Se determină entalpia în starea 3. 22 .74 kW .74 ) = 1057 . pentru starea 1 din figura 4.9 Un debit de 1.148 kJ/kg.66 kJ/kg. Se determină puterea utilizând formula (4. Să se determine puterea rezultată şi parametrii gazului la ieşirea din detentor.1 MPa şi 389. s3 = 9.5 • 16 (482 .8(607 . Se determinăm entropia şi entalpia gazului la intrarea în detentor.20): P = 1. programul afişând următorii parametri: s1 = 5. 4. Programul afişează următorii parametri.3 K.1 şi h = 212.19 − 212 . corespunzători gazului la ieşirea din turbină: T3 = 111. până la presiunea de 0.

sau printr-o zonă parţial obturată a conductei de transport. În aceste condiţii. entalpia este doar o funcţie de temperatură. Un exemplu tipic pentru procesul de laminare îl reprezintă trecerea gazelor printr-o valvă parţial deschisă.18. Dacă laminarea este însoţită de o scădere a temperaturii. iar dacă fenomenul este însoţit de o creştere a temperaturii. fapt care permite concluzia .145) Cu alte cuvinte. efectul JouleThomson se numeşte pozitiv. Această transformare se numeşte izentalpă.144) devine: h2 = h1 (4. În cazul gazelor reale.18). laminarea apare în interiorul reductoarelor de presiune. w1 şi w2. ceea ce conduce la concluzia că o modificare a presiunii într-un proces izentalp produce şi o modificare a temperaturii. relaţia (4. sau oferă gazului o secţiune mică de curgere. se poate scrie relaţia: 1 2 1 2 w1 + h1 = w2 + h2 2 2 (4. De asemenea.18 În timpul procesului de laminare. Laminarea poate apărea în cursul unui proces tehnologic care se petrece în ventilele de laminare din instalaţiile frigorifice sau de lichefiere a gazelor. folosind notaţiile din figura 4.că cele două viteze. În concluzie. efectul Joule-Thomson se numeşte negativ. parametrii gazului suferă diverse modificări. Fenomenul de laminare se produce ori de câte ori un ventil nu se închide bine. pentru procese de curgere staţionară. care se produce la trecerea gazului printr-un spaţiu îngust (figura 4.144) Se consideră că secţiunile din faţa şi din spatele orificiului de laminare sunt egale.3 Laminarea gazelor reale Procesul de laminare este un proces dinamic.în baza legii conservării masei . sunt egale. prin laminare un gaz perfect îşi modifică numai presiunea. Pentru un gaz perfect. Entalpia este definită în funcţie de temperatură şi de presiune.126 Gaze reale 4. situaţia se modifică. Conform legii conservării energiei. laminarea gazelor este o transformare de stare în care entalpia rămâne constantă. Figura 4. Fenomenul de modificare a temperaturii în timpul laminării este denumit efectul Joule-Thomson. .6.

Termotehnică şi maşini termice 127 În tehnică se utilizează efectul Joule-Thomson pozitiv pentru a obţine temperaturi scăzute. aceasta este însoţită şi de o scădere a temperaturii care.147) prin rezolvarea numerică a ecuaţiei h(T . metanul. iar după câteva calcule în care folosim ecuaţia de stare a gazelor reale. Fenomenul de laminare este un fenomen deosebit de complex. i = 1.consecinţele acestui efect conduc la incidente nedorite.146) Acesta se poate calcula din expresia diferenţială a entalpiei.2. µJ: µJ = ⎜ ⎟ ⎜ ∂p ⎟ ⎝ ⎠h ⎛ ∂T ⎞ (4. si ). Efectul de laminare este apreciat matematic prin coeficientul Joule-Thomson. rezultând un vector (Ti . . Pentru a-l putea explica s-a ales un gaz real. Pentru a face acest lucru. Ea se poate obţine. Pentru un proces izentalp condiţia este dh=0. dacă reducerea presiunii este importantă. obţinem expresia coeficientului Joule-Thomson: ⎛ ∂v ⎞ T⎜ ⎟ −v ⎝ ∂T ⎠ p = cp ⎡ ⎛ ∂T ⎞ ⎛ ∂v ⎞ ⎤ dh = c p dT + ⎢v − T ⋅ ⎜ ⎟ ⎥ dp = 0 ⇒ ⎜ ⎜ ∂p ⎟ ⎟ ⎝ ∂T ⎠ p ⎥ ⎢ ⎝ ⎠h ⎦ ⎣ pv = ZRT ⇒ v = ZRT RT ⎛ ∂Z ⎞ ZR ⎛ ∂v ⎞ ⇒⎜ ⇒ ⎟ = ⎜ ⎟+ p p ⎝ ∂T ⎠ p ⎝ ∂T ⎠ p RT 2 ⎛ ∂Z ⎞ ZRT ZRT ⎛ ∂v ⎞ − T⎜ ⎟ −v = ⎜ ⎟ + p ⎝ ∂T ⎠ p p p ⎝ ∂T ⎠ p ⎛ ∂v ⎞ T⎜ ⎟ −v ⎝ ∂T ⎠ p RT 2 ⎛ ∂Z ⎞ = µJ = ⎜ ⎟ cp pc p ⎝ ∂T ⎠ p (4.de multe ori . Valorile temperaturilor la capetele cubei reprezintă temperatura la începutul şi respectiv sfârşitul procesului de laminare. astfel încât să se evidenţieze cât mai bine toate particularităţile acestui fenomen. trasarea curbei de entalpie constantă pentru procesul respectiv permite obţinerea de informaţii utile referitoare la variaţia temperaturii în procesul de laminare. pentru care . dar .s-au determinat şi s-au trasat câteva grupe reprezentative de curbe izentalpe. care trebuie egalată cu zero. cu o precizie ridicată. în anumite condiţii. Laminarea fiind un proces izentalp.n. prin metode numerice. trebuie să existe o relaţie analitică a dependenţei factorului de compresibilitate în funcţie de presiune şi temperatură. Această metodă înlocuieşte calcularea integralei expresiei (4. poate provoca îngheţarea ventilului şi blocarea acestuia. s ) − h0 = 0 pentru mai multe puncte.147) Efectul de modificare a temperaturii rezultă din integrarea expresiei coeficientului Joule-Thomson.. în cazul reductoarelor de presiune utilizate în industria gazelor. Astfel.prin metode numerice . ce permite trasarea izentalpei procesului.

1.1 0.1 0.1 0. Privind cu atenţie curba 1.4. au presiuni de început de laminare diferite. Fig. presiunile corespunzătoare fiind indicate în tabelul T 4.19 sunt reprezentate mai multe curbe izentalpe.1 0.1 0.1 0.19 Tabelul T4. dar se termină pe aceeaşi izobară.1 Nr.1 Toate cele şapte curbe pornesc de la acelaşi punct de temperatură (313 K). curbă 1 2 3 4 5 6 7 Presiunea iniţială [MPa] 100 80 60 40 20 10 5 Presiunea finală [MPa] 0.128 Gaze reale Comportarea gazelor reale în timpul procesului de laminare este asemănătoare comportamentului gazului metan. deci concluziile care se vor desprinde din analiza metanului rămân valabile pentru oricare alt gaz real. se constată că aceasta are presiunea de început a procesului la 100 MPa . În figura 4.

2 şi 3 există. Din diagramă se observă că pentru toate curbele care au o presiune de laminare peste aproximativ 2/3 din presiunea critică.20 Pentru a analiza zona punctelor de inversiune s-a extins analiza. în care scăderea de temperatură este redusă. Dacă se revine în porţiunea presiunilor ridicate. deci un punct de inversiune al efectului. 4. se observă că pentru curbele 1. Se constată că există o porţiune abruptă. în prima parte.20. Începând de la curba numărul 4. După depăşirea punctului de inversiune. un efect Joule-Thomson negativ. urmată apoi de o porţiune care tinde să se orizontalizeze. pe porţiunea respectivă. panta curbei se reduce foarte mult. Toate aceste curbe prezintă un maxim. Fig. deci laminările se fac cu efect Joule-Thomson pozitiv. Curbele de laminare prezintă doar o porţiune descrescătoare. ceea ce arată că pe această porţiune temperatura creşte.Termotehnică şi maşini termice 129 (1000 bar). În punctul maxim al curbei efectul Joule-Thomson se inversează. cu alte cuvinte scăderea presiunii implică scăderea temperaturii. pentru care laminarea se face cu creştere de temperatură. . punctul de maxim dispare. efectul Joule-Thomson este redus. scăderea de temperatură nu este uniformă. care reflectă o scădere accentuată a temperaturii. rezultatele fiind prezentate în figura 4. Acest punct poartă denumirea de punct de inversiune. Acest fapt arată că. În prima parte curba are o porţiune ascendentă. deci efectul Joule-Thomson este negativ.

1 h [kJ/kg] 990.1 0. În cele ce urmează.7 -70 -86.38 367.în porţiunea cuprinsă între punctul de inversiune şi până la un punct a cărui presiune este mai mică decât presiunea critică şi egală. se aşează pe o curbă denumită curbă de inversiune. sau în determinarea presiunii finale care să asigure o anumită scădere a temperaturii. curbă 1 2 3 4 5 6 7 8 9 p1 [MPa] 100 100 100 100 100 100 100 100 100 t1 [°C] 200 150 100 40 0 -40 -80 -100 -120 p2 [MPa] 0. Calculul procesului de laminare constă în determinarea temperaturii finale.10 Să se calculeze temperatura finală pentru laminarea metanului de la presiunea de 7 MPa şi temperatura de 273 K. până la presiunea de 0.2 Coordonatele punctului de inversiune Nr. intens.52 127 66.6 7.7 6.15 670. în prima parte. în majoritatea cazurilor folosindu-se metode numerice de calcul.78 487. după care urmează o zonă în care efectul Joule-Thomson este pozitiv.7 31.1 0. Se observă că izentalpele din domeniul lichid-vapori prezintă un efect JouleThomson pozitiv.1 0.6 6. pentru calcularea proceselor de laminare o constituie utilizarea programelor informatice specializate. Punctele în care efectul Joule-Thomson se inversează.1 0.1 0. . caracterizat prin variaţii mari ale temperaturii în timpul procesului.130 Gaze reale În tabelul T4. care pornesc de la presiunea de 100 MPa şi se termină pe izobara de 0.5 33.33 46.2 247.1 MPa.7 6. cu aproximativ (2/3)pc.1 0. Acest fapt explică utilizarea laminărilor în domeniul schimbării de fază. au un maxim (în care efectul Joule-Thomson se inversează).8 s [kJ/kg/K] 8.5 p [MPa] 54. Această observaţie este valabilă numai pentru exteriorul zonei de schimbare de fază. vor fi prezentate două aplicaţii numerice.31 24. Exemplu E 4.2 sunt disponibile datele pentru o parte dintre parametrii curbelor izentalpe corespunzătoare metanului.5 Se observă cu uşurinţă că toate aceste curbe prezintă.858 8.27 t [°C] 210 107 18 -53. pentru maşinile frigorifice şi pentru lichefierea gazelor. ca valoare.caracterizată prin scăderi importante de temperatură .1 0.1 MPa. cunoscând datele iniţiale şi presiunea finală. Tabelul T4. O metodă practică. o porţiune crescătoare (în care efectul Joule-Thomson este negativ). eficientă. Efectul Joule-Thomson pozitiv are cea mai mare intensitate . Integrarea coeficientului Joule-Thomson pentru rezolvarea problemei se dovedeşte a fi un proces dificil.81 828. pentru rezolvarea cărora vor fi utilizate aplicaţiile software MetanTS şi DiagrameTS.59 47.1 0.75 6.

Tabelul T4. din figura 4.8109 5 Titlul 0 0.0802 Fig.912 .5 MPa.63 v [m3/kg] 0.4 Nr.11 O cantitate de n-butan este laminată de la starea de lichid saturat.9974 11.13 s [kJ/kg/K] 4. 4. punct 1 2 p [Mpa] 7 0.3 Nr.5 400. Tabelul T4.017882 1.21 Exemplu E 4.92 v [m3/kg] 0.13 482. până la o presiune de 0.20307 h [kJ/kg] 482.13 s [kJ/kg/K] 8. la presiunea de 2.002585 0.21. Rezultatele sunt prezentate în tabelul T4.Termotehnică şi maşini termice 131 Soluţie: Pentru rezolvarea problemei se utilizează programul MetanTS. sunt prezentate în tabelul T4.4. Soluţie: Pentru rezolvare se utilizează programul DiagrameTS.15 2 0.1 MPa. 1 şi 2.1 T [K] 273 232. Să se determine temperatura finală şi titlul amestecului lichidvapori rezultat.1 273.22. Mărimile de stare ale celor două puncte. punct p [Mpa] T [K] 1 2.13 257.327831 h [kJ/kg] 257.3 şi figura 4.

cu care se lucrează în practică. într-un amestec de gaze reale componenţii se pot găsi atât în fază gazoasă (sub formă de vapori). Se defineşte zi ca fiind fracţia molară (sau volumică) a componentului „i” din amestec.1 Noţiuni generale După cum s-a arătat anterior.se prezintă sub forma unor amestecuri. un gaz real pur se poate afla în diferite stări de agregare (lichidă sau gazoasă). cât şi în fază lichidă. 4. volum).de cele mai multe ori . În mod similar. pe scurt. 4. în funcţie de parametrii termodinamici (presiune. Pentru început vor fi prezentate. principalele noţiuni şi mărimi utilizate pentru descrierea amestecurilor de gaze perfecte. Pentru a putea trata comportarea amestecurilor de gaze reale este nevoie. pe lângă mărimile definite în cazul amestecurile de gaze prefecte. este necesară introducerea de notaţii suplimentare. Pentru a defini amestecul.7. au un comportament diferit faţă de gazele perfecte şi . temperatură.7 Amestecuri de gaze reale Gazele reale. .22 4. de alte noţiuni şi mărimi noi.132 Gaze reale Fig.

Pentru un amestec de gaze reale care poate avea două faze şi „n” componenţi. Notând cu F numărul fazelor din sistem.x1 .y2 .148) Prin grade de libertate se înţelege numărul de parametri termodinamici independenţi (p. pentru a defini schimbarea de fază.148) devine: G = 1− 2 + 2 = 1 VAPORI (4. relaţia (4.T) care pot fi schimbaţi arbitrar. cu C numărul componenţilor şi cu G numărul gradelor de libertate. în care aceste mărimi nu variază).x3 . Dacă există „n” componenţi. Practic. pe lângă cei doi parametri consideraţi anterior mai trebuie alese „n-2” concentraţii. Pentru faza lichidă se defineşte xi ca fiind fracţia molară (sau volumică) a componentului „i” din amestec. numărul de grade de libertate este: G = n−2+2 = n (4. 4. procesul de schimbare de fază poate fi definit de un singur parametru. Astfel. în timpul procesului de schimbare de fază variază atât presiunea. vapori).z2 . . de exemplu.Termotehnică şi maşini termice 133 Pentru faza vapori se defineşte yi ca fiind fracţia molară (sau volumică) a componentului „i” din amestec. pentru un amestec binar (alcătuit din doi componenţi). procesul de schimbare de fază este izobar-izoterm.z1 .z3 Fig.150) Dacă sistemul are numai doi componenţi. În cazul unui component pur.149) . Se observă că în cazul unui sistem monocomponent (cazul substanţelor pure) numărul de grade de libertate este 1.y3 LICHID AMESTEC . cât şi temperatura (faţă de sistemul monocomponent. conform legii fazelor (stabilită de Gibs) există relaţia: G =C−F +2 (4.23.v. presiunea şi temperatura).x2 . În cazul unui sistem format dintr-un singur component şi două faze (lichid. fără a schimba numărul de faze. rezultă că procesul de schimbare de fază poate fi definit de doi parametri independenţi (se pot alege.y1 .

Fig. 4.7. precum şi de modul în care se face trecerea de la o fază la alta. numite amestecuri binare. Clarificarea acestor probleme este esenţială pentru a înţelege comportamentul amestecurilor de gaze reale. cât şi pentru a aplica corect relaţiile care vor fi descrise în acest capitol. menţinând constantă temperatura. vor fi aleşi ca parametri presiunea şi concentraţia unuia dintre componenţi. un amestec de gaze reale poate să aibă o singură fază (vapori sau lichid) sau să conţină ambele faze (în funcţie de parametrii termodinamici ai acestuia). deci comportarea lui poate fi descrisă cu ajutorul a doi parametri. cu compoziţia z1 = 0.2.6 (s-a notat cu indicele 1 propanul şi cu indicele 2 npentanul).2 Analiza echilibrului lichid-vapori pentru un amestec de gaze reale După cum s-a arătat anterior.24 .134 Gaze reale 4.1 Analiza echilibrului izoterm lichid-vapori pentru un amestec binar Un sistem binar are două grade de libertate.4 şi z2 = 0. Pentru început. Pentru a uşura înţelegerea acestor probleme se va începe analiza cu amestecuri compuse din doi componenţi. 4. Pentru exemplificare a fost ales un amestec de propan şi n-pentan aflat la temperatura de 323 K. Problemele care apar sunt legate de precizarea condiţiilor termodinamice în care amestecul de gaze reale are o singură fază sau ambele faze.7.

6 n-pentan.80197926 0. punctele respective reprezintă chiar presiunea de saturaţie a celuilalt component. Acest punct reprezintă punctul de rouă al amestecului (dacă se priveşte procesul invers. la temperatura de 323 K. 5. situate deasupra punctului 1’.53862659 0.80693405 0.5).13486391 0. Micşorând presiunea. este în fază lichidă.66829929 0.93033624 0.4 şi z2 = 0. situate sub punctul 6”.25126544 0.689868 MPa (punctul 1 din tabelul T 4.40009105 0.4. la presiunea de 0. Tabelul T 4.6.46137341 0. Toate stările amestecului considerat.4 0. care au ca reprezentare în diagramă puncte care se găsesc deasupra curbei punctelor de fierbere. aflat la o presiune mai mare de 0. Pe axa de jos se citeşte x1 (fracţia de propan în fază lichidă).236468 0. când unul dintre componenţi are participaţia zero. se urmăresc punctele care reprezintă stările amestecului la scăderea presiunii: 1’.4 propan şi 0. . În starea reprezentată de punctul 6”. există o valoare a acesteia. 4.faza lichidă. Se observă că acest punct este definit de presiune şi compoziţie.236468 MPa. 3.68 MPa.27747647 0. În diagramă.60000009 y2 0.4.99972445 0.66266355 0. la care apare prima bulă de vapori. compusă din x1 = 0.19802074 0. Revenind la amestecul considerat.24). astfel că întreg amestecul este alcătuit din vapori. Totalitatea punctelor de rouă pentru diferite concentraţii determină curba punctelor de rouă. iar la partea superioară a graficului se citeşte x2 (fracţia de n-pentan în fază lichidă). spre exemplu starea reprezentată de punctul 3.3 0.74873456 0. acest punct este notat 3’. 2. Se face analiza unei stări intermediare.88182629 0.689868 punctul 6 5 4 3 2 1 x1 0. Pentru alte compoziţii. cu concentraţia z1 = 0. are două faze: . egală cu 0. Toate acestea formează curba punctelor de fierbere. Aceste stări sunt reprezentate de toate punctele care se găsesc pe dreapta de ecuaţie x = 0.5 0. 4.43543673 0. În diagramă se remarcă existenţa a două curbe importante: curba punctelor de fierbere şi curba punctelor de rouă. Acest punct se numeşte punct de fierbere şi este notat cu 1’ pe diagrama din figura 4. ultima picătură de lichid s-a evaporat. amestecul de propan şi n-pentan. La extremităţi.19306595 0.11817371 0.26607269 propan şi x2 = 0.67029220 0. în sensul creşterii presiunii. 6”. reprezintă faza lichidă.59990895 0.16393340 fracţia vaporizată 0. amestecul format de propan şi n-pentan are alte puncte de fierbere.39999991 propan vapori y1 0. amestecul de hidrocarburi format din 0.00000021 Cu alte cuvinte.24. Aici.73392731 0.73392731 npentan.6 0.33170071 0.33733645 0. Toate punctele aflate pe dreapta de ecuaţie x = 0.5 sunt prezentate valorile numerice ale presiunii şi fracţiilor molare (volumice) ale punctelor marcate din diagrama izotermă de echilibru binar (fig.Termotehnică şi maşini termice 135 În tabelul T4.26607269 0.83606660 n-pentan lichid vapori x2 0. la temperatura respectivă. reprezintă starea monofazică de vapori a amestecului.5 lichid p [MPa] 0.06966376 0. în acest punct apare prima picătură de lichid).

5 MPa.4*44+0. Punctul 1’ reprezintă începutul procesului de vaporizare (aici amestecul are o singură fază. în fiecare fază. Soluţie: Se observă că punctul corespunzător amestecului este chiar punctul 3 din diagrama din figura 4.01644737 kmol. conform participaţiilor prezentate mai sus. Exemplul E 4. În timpul procesului de schimbare de fază variază doi parametri (pentru cazul amestecurilor binare) şi „n” parametri pentru un amestec cu „n” componenţi. Dacă se notează cu Fv fracţia vaporizată din amestec. pe toate fazele. Punctele cuprinse între curba punctelor de fierbere şi curba punctelor de rouă reprezintă un amestec bifazic lichid-vapori.151) y 1 − x1 Cu datele punctului 3 din tabelul T 4. corespunzătoare punctului 3. faza vapori). faza lichidă). . se poate scrie relaţia: z − x1 Fv = 1 (4. este Fv3 = 0.26607269 = 0 .numărul de kilomoli ai amestecului: N = 1 kg/M = 0. aflată la temperatura de 323 K şi presiunea de 0. în acest caz.01207117 kmol. iar în partea de sus a graficului se citeşte y2 (participaţia n-pentanului în faza vapori).masa moleculară a amestecului: M = 0.8 kg/kmol.74873456 propan si y2 = 0. . Acest fapt va fi arătat printr-un exemplu. iar punctul 6” reprezintă sfârşitul procesului de vaporizare (amestecul are o singură fază.masa de propan în faza vapori: m1v = V*y1*MPropan = 0.masa de n-pentan în faza lichid: m2l = L*x2*MnPentan = 0. în punctul 3 amestecul considerat are două faze. compusă din y1 = 0. de 1 kg. Fracţia vaporizată. Ca verificare.136 - Gaze reale faza vapori. .6*72=60.numărul de moli ai fazei vapori: V = N*Fv3 = 0.12 Se consideră că există o cantitate de 1 kg de amestec propan 0. . în care sunt repartizaţi ambii componenţi.26607269. Se observă că fracţia vaporizată pentru punctul 1’ este zero.00437620 kmol.07917024 kg. . Din cele prezentate până acum se poate concluziona că procesul de transformare de fază pentru un amestec de gaze reale diferă de procesul similar pentru substanţe pure (pentru un gaz real).14131962 kg. acest punct este notat 3”.14417079 kg.masa de n-pentan în faza vapori: m2v = V*y2*MnPentan = 0. iar pentru punctul 6” este unu. . După cum se observă. .4 − 0 .25126544 n-pentan.5.26607269 Fracţia vaporizată permite determinarea cantităţilor de substanţă corespunzătoare fiecărui component. . Să se determine cantităţile masice ale componenţilor.numărul de moli ai fazei lichide: L = N*(1-Fv3) = 0. Se obţine valoarea de 1.6. Această zonă se mai numeşte şi lentila de echilibru lichid-vapori.masa de propan în faza lichid: m1l = L*x1*MPropan = 0. În diagramă. rezultat care trebuie comparat cu cantitatea din enunţ.4 şi n-pentan 0. pe fiecare fază. Pe axa de jos se citeşte y1 (participaţia propanului în faza vapori). fracţia vaporizată este: Fv3 = 0 .74873456 − 0 .24.63787417 kg. se poate face suma maselor tuturor componenţilor. Rezultă: .002 kg.26607269 0 .

are două faze (vapori şi lichid). dar menţinând presiunea constantă. presiunea punctului de fierbere (pf) şi presiunea punctului de rouă (pr). .26 este prezentată diagrama izobară de echilibru lichid-vapori pentru amestecul considerat.6. Dacă se cunosc aceste valori. În figura 4. pentru amestecul ales. fiind . 4. Punctele din partea stânga. Toţi componenţii sunt în faza gazoasă.7.p f ≤ p a : amestecul este omogen. fiind un amestec de gaze reale.24 şi tabelul T 4.6. reprezintă starea lichidă.2. pentru amestecul cu compoziţia Propan 0. Punctul 1’ din diagramă reprezintă.25 se prezintă încadrarea amestecului ales pentru presiunea punctului 3 (figura 4. la valoarea de 0.Termotehnică şi maşini termice 137 Fig.5 MPa.practic .4. din josul figurii 4. cu compoziţia molară propan 0. componenţii fiind repartizaţi pe cele două faze. În funcţie de presiunea amestecului (pa). deci începutul procesului de vaporizare. Se face menţiunea că notarea punctelor din figura 4. la presiunea respectivă.5. se poate deduce în ce regiune se încadrează amestecul. . şi studiind echilibrul lichid-vapori în funcţie de temperatură şi concentraţie.4 şi n-pentan 0.2 Analiza echilibrului izobar lichid-vapori pentru un amestec binar Se va analiza acum acelaşi amestec.5 MPa. are o singură fază (lichid).26 şi tabelul T 4. momentul când apare prima bulă de vapori.o soluţie.p r < p a < p f : amestecul este neomogen.25. Din analiza diagramei din figura 4. care este de 0. presiunea punctului 1’) şi presiunea punctului de rouă (în exemplu este presiunea punctului 6”).5).24 şi tabelul T 4. pot exista următoarele situaţii: .p a ≤ p r : amestecul este omogen. În figura 4. Se constată că pentru o anumită temperatură. . deci se poate şti câte faze are amestecul şi care sunt acestea. Orice amestec de gaze reale are cele două presiuni caracteristice. amestecul prezintă două presiuni caracteristice: presiunea punctului de fierbere (în exemplul de mai sus. are o singură fază (vapori). 4.4 şi nPentan 0.6 nu are nici o legătură cu notaţiile punctelor din figura 4.6 sunt prezentate câteva puncte aparţinând dreptei de concentraţie x1 = 0. iar în tabelul T 4.26. toţi componenţii amestecului sunt în fază lichidă.24 se deduce un criteriu deosebit de important pentru caracterizarea amestecurilor de gaze reale.

descrisă de relaţia .73346579 0.32850086 0.50970924 0. În punctul 1’ întregul amestec se află în fază lichidă şi fracţia vaporizată este nulă. Pentru diferite compoziţii există diferite puncte de fierbere.00052830 Temperatura punctului care reprezintă începutul vaporizării amestecului este de 309. 5. ele aşezându-se pe o curbă numită curba punctelor de fierbere.67149914 0.13769700 0. aşa cum rezultă din tabelul T 4.78783488 0.70940504 1.15 316 323 330 335 342 348.61120706 0.51380616 0.90672006 y2 0.86782393 0. 6 şi 7”.39965539 0. Acest punct reprezintă punctul de fierbere al amestecului.26. 4.138 Tabelul T 4.60016190 Gaze reale fracţia vaporizată 0.26653421 0. Fig. 3. 4.49029076 0.86230300 0.6.13217607 0.67412497 0. fracţia vaporizată.17679789 0.15 K.14810856 0.21216512 0.27706560 0.81124905 0. Pe măsură ce creşte temperatura.74824610 0.40660434 0. Pentru celelalte puncte.18875095 0.38879294 0.32587503 0.7 punctul 1’ 2 3 4 5 6 7” x1 0.60034461 0.82320211 0. stările amestecului ales evoluează prin punctele 2.00074487 0.09327994 propan vapori y1 0.25175390 0.39983810 n-pentan lichid vapori x2 0.6 lichid T [K] 309.

se observă că temperatura variază pe durata vaporizării. reprezintă domeniul în care amestecul are două faze în echilibru.3 0. Curba reprezintă procesul de vaporizare a amestecului în condiţii de presiune constantă.27. Spaţiul cuprins între cele două curbe. reprezentate prin puncte care se află deasupra curbei punctelor de rouă.151). Acest punct se numeşte punctul de rouă al amestecului şi reprezintă momentul sfârşitului procesului de vaporizare. se reprezintă fracţia vaporizată în funcţie de temperatură. 355 350 345 340 T [K] 335 330 325 320 315 310 305 0 0. în condiţii izobare.Termotehnică şi maşini termice 139 (4.7 0. 4.1 0. Ecuaţia de bilanţ masic se scrie: (4. lichid şi vapori.9 1 Fig. Stările amestecului.7. numit lentila de echilibru. având o compoziţie fixată şi temperatură variabilă.152) N = ∑ Ni i =1 n (4. care este prezentată în figura 4.2 0.5 % vaporizat 0.4 0. Rezultă o curbă numită curba de vaporizare în echilibru.3 Calculul echilibrului lichid-vapori pentru un amestec multicomponent Amestecurile a căror presiune pa îndeplineşte condiţia: pr < pa < p f au două faze în echilibru: vapori şi lichid. când devine egală cu unu. Comparativ cu substanţele pure. constituie starea vapori. deci întregul amestec este în fază vapori. Ea creşte până în punctul 7”.2.27 4.8 0. este diferită de zero.153) . Toate punctele de rouă ale amestecului formează curba punctelor de rouă. Pentru a vizualiza modul de schimbare de fază pentru amestecul propus.6 0.

pentru calculul constantelor de echilibru.160) Exemplele care urmează au fost calculate cu programul Epsilon în care.155) Condiţiile de echilibru lichid-vapori se aplică pentru fiecare component în parte şi se definesc prin egalitatea fugacităţilor fazelor lichide şi vapori: f iV = f i L Pentru fiecare component se defineşte constanta de echilibru: Ki = yi xi (4. Pentru determinarea constantelor de echilibru se mai pot utiliza diagrame. În această ecuaţie au fost introduse valorile fugacităţilor pentru componenţii aflaţi în stare pură. se obţine expresia pentru constanta de echilibru a componentului „i”: yi f i* L Ki = = *V xi fi (4. realizat pe baza ecuaţiei Lee-Keseler. prezentate în lucrările [20] şi [22].140 Gaze reale N i = Vy i + Lx i (4. în faza lichidă şi în faza vapori.158) (4. o relaţie de calcul bazată pe ecuaţia de stare cu viriali: . calculate cu programul Z. s-a utilizat expresia (4. sau relaţii analitice care se bazează pe diverse ecuaţii de stare. O altă condiţie importantă o constituie verificarea compoziţiilor pentru amestec şi pe fiecare fază: ∑ z i = ∑ xi = ∑ y i = 1 i =1 i =1 i =1 n n n (4. L – numărul de kilomoli ai fazei lichide. conform [26].160). Ni – numărul de kilomoli ai componentului „i”. Ţinând cont de relaţia (4.157) La determinarea constantelor de echilibru se calculează fugacitatea componentului „i”.154) În relaţiile de mai sus s-au utilizat notaţiile: N – numărul de kilomoli ai amestecului.156) (4. În continuare va fi prezentată.159) Prin simbolul * s-a notat fugacitatea componentului în stare pură.159). în funcţie de fugacitatea componentului în stare pură: f iV = f i*V y i f i L = f i* L xi (4. V – numărul de kilomoli ai fazei vapori.

9968275 .52789 MPa.008048417734 m 3 / kg 3.13 Să se determine constanta de echilibru pentru n-hexan.1385 ⋅ 0 . Soluţie: Coordonatele critice pentru n-hexan sunt: pc=3.5271334 − 0 . În acest exemplu.0 E + 06 ⎟ 0 . ω=0. Temperatura redusă este: Tr = 340 = 0 .0073 ⋅ 0 .606452069 = −0 .0 E06 Presiunea de saturaţie se poate determina cu relaţia (4.783 −1 − 0 . Tot cu acest program s-a determinat şi volumul fazei lichide: ps = 0.0059298 − (− 0 .15 MPa şi temperatura de 340 K.15 − 0 .35).8.5 ⋅ 0 .4067623 = −0 . utilizând relaţia (4. (2.8 86 B = −0 .7837713 433 . determinarea s-a făcut cu ajutorul programului Z.33 ⋅ 0 .097 ⋅ 0 . calculat pentru componentul „i” din corelaţia lui Pitzer.Termotehnică şi maşini termice 141 ⎛ vi* L − Bi p − pis ⎞ piS ⎟ = exp⎜ ⎜ ⎟ RT p ⎝ ⎠ K id i ( )( ) (4.52789 ) ⋅ 1.606452059 RTc 8314 433.783 − 0 .16.783 − 0 . Indicele „s” se referă la starea de saturaţie.156).00804841774 ))(0 .783 − 0 . expresiile (2.783 −3 = −0 .8 (0 ) Se calculează termenul B al ecuaţiei cu viriali din corelaţiile lui Pitzer: ⎛ Bpc ⎞ ⎜ ⎜ RT ⎟ ⎟ ⎝ c⎠ = 0 .783 = ⎟ ⎝ c⎠ = − 0 .0059298.34) şi (2. Exemplul E 4.783 −2 − 0 .52789 ⎟= K iid = exp⎜ 8214 0 .5271334 (1 ) ⎛ Bpc ⎞ −1 −2 −3 −8 ⎜ ⎜ RT ⎟ = 0 .161) În expresia de mai sus Bi reprezintă coeficientul termenului al doilea din ecuaţia cu viriali (2.33).195.46 ⋅ 0 .0121 ⋅ 0 .18).4067623 Bp c = −0 . vi*L = 0.073 + 0 . Tc=433. Cu aceste valori se poate determina constanta de echilibru: ⎛ ⎞ ⎜ (0 .1445 − 0 .37). iar vi*L reprezintă volumul specific al fazei lichide corespunzătoare componentului respectiv.15 ⎜ ⎟ 340 ⎜ ⎟ 86 ⎝ ⎠ = 2 .195 ⋅ 0 . aflat la presiunea de 0.16 ⋅ 1.

Ca necunoscută se poate alege numărul de kilomoli din faza lichidă L. cu Fi numărul de kilomoli ai componentului.2. vapori sau lichid. lichid şi vapori. iar din ecuaţiile (4.142 Gaze reale 4. unde cu p s-a notat presiunea amestecului. rezultă: ∑ xi = ∑ i =1 i =1 n n Fi =1 L + VK i (4. El are două faze.7. se calculează constantele de echilibru Ki.5 Determinarea limitelor de încadrare al amestecului Limitele de încadrare ale amestecului sunt reprezentate de presiunea punctului de rouă şi de presiunea punctului de fierbere.164) Însumând ecuaţia componentului „i” pentru toţi componenţii amestecului.165) III. Se rezolvă numeric ecuaţia (4. Poziţia presiunii amestecului faţă de aceste limite determină numărul de faze al acestuia.7. rezultă pentru componentul „i” relaţia: xi = Fi L + VK i (4. Calculele se desfăşoară după următorul algoritm: I.165). . pentru toţi componenţii amestecului. în care s-a notat II. Dacă presiunea amestecului se încadrează între presiunea punctului de rouă şi presiunea punctului de fierbere. atunci compoziţia fazei respective coincide cu compoziţia amestecului.4 Calculul compoziţiei amestecului în cazul vaporizării parţiale Dacă amestecul de gaze reale are o sigură fază. În urma rezolvării ecuaţiei (4. Condiţia pe care trebuie să o îndeplinească amestecul pentru ca acesta să aibă două faze în echilibru este: p r < p < p f .162). trebuie să se cunoască cantitatea din fiecare fază şi compoziţia acesteia. se poate spune că amestecul respectiv este parţial vaporizat. În aceste condiţii. se scrie ecuaţia de bilanţ material pentru componentul „i”.164) şi (4.162) Introducând relaţia de echilibru lichid-vapori: y i = K i xi (4.2. atunci amestecul este neomogen. la presiunea şi temperatura amestecului. sau vapori V. 4.163) se calculează compoziţia fazei lichide şi compoziţia fazei vapori. în acest caz.163) în ecuaţia (4.165) rezultă numărul de kilomoli din faza lichidă sau numărul de kilomoli din faza vapori. iar cu L şi V numărul de kilomoli ai fazei lichide şi respectiv ai fazei vapori: Lxi + Vy i = Fi (4. Pentru a determina proprietăţile amestecului.

7. Pentru calculul volumului specific se pot utiliza mai multe metode. dacă Sx<1.168) Presiunea punctului de fierbere este soluţia ecuaţiei: Sx − 1 = 0 (4.Termotehnică şi maşini termice 143 Se notează cu S x şi S y şi se definesc astfel următoarele mărimi: Sy = ∑ i =1 n n yi Ki (4.171) . Cea mai simplă metodă de calcul. trebuie să îndeplinească următoarea condiţie termodinamică: la temperatura amestecului.3.3 Determinarea parametrilor termodinamici ai amestecurilor de gaze reale 4. adică dacă se face referire la un amestec monofazic (compus din vapori sau lichid) sau la un amestec bifazic.167) Conform [27]. în funcţie de valorile acestor mărimi sunt valabile următoarele reguli: dacă Sy>1 şi Sx>1. cu coordonatele critice pseudoreduse definite astfel: T pc = ∑ y i Tci i : =1 n n (4. prin care amestecul de gaze reale este redus la un gaz fictiv pur. dacă Sy<1. Amestecul monofazic având numai fază vapori. atunci amestecul are o singură fază: vapori.166) Sx = ∑ xi K i i =1 (4.169) 4. atunci amestecul are două faze: lichid şi vapori. presiunea acestuia trebuie să fie mai mică sau cel mult egală cu presiunea punctului de rouă (p<pr).1 Determinarea volumului specific al amestecului de gaze reale Pentru calcularea volumului specific al amestecului de gaze reale este necesar să se ţină seama de domeniul în care se încadrează amestecul.170) p pc = ∑ y i pci i =1 (4.7. atunci amestecul are o singură fază: lichid. Calculele se desfăşoară diferit. în funcţie de încadrarea amestecului. dar şi cea mai puţin precisă. Presiunea punctului de rouă se determină ca soluţie a ecuaţiei: Sy −1 = 0 (4. este dată de utilizarea regulii lui Kay.

folosind cu relaţiile: T pr = T T pc p pr = p p pc v= Z ( p pr . iar apoi se calculează volumul vl: Z l = ∑ xi Z i i =1 n (4.112) Pentru un amestec de gaze. factorul de compresibilitate al amestecului şi volumul specific.172) Pentru a se obţine rezultate bune.112). B = ∑ y i Bii i =1 i =1 n n (4. B= Ωb 2 . pentru fiecare dintre ele.5 RT p c Tr R T pc Tr 2 Z= Z A 2 Bp − Z − Bp B Z + Bp (4. se determină Z v din ecuaţia (4. iar calculul se face separat. pentru un amestec de gaze reale (4.175) pentru determinarea factorului de compresibilitate al fazei respective.5 2 .112).174) Pentru faza lichidă a amestecului se aplică relaţia (4. cu relaţia: vv = Z v RT p (4. A2 = a 1 b 1 = Ωa . Pentru faza vapori se aplică una dintre metodele prezentate mai sus şi se determină volumul specific al fazei respective (vv).176) Pentru calculul volumului specific al amestecului se aplică relaţia: v = Fv ⋅ vv + (1 − Fv ) ⋅ vl (4.177) . apoi volumul specific. Spre exemplu. Este necesară cunoaşterea compoziţiei ambelor faze. este necesară utilizarea unei ecuaţii de stare care să asigure o precizie satisfăcătoare. Pentru descrierea fazei vapori a amestecurilor de gaze reale se poate utiliza ecuaţia lui Redlich Kwong. Amestecul bifazic vapori şi lichid necesită calculul fracţiei vaporizate Fv.175) vl = Z l RT p (4. coeficienţii A şi B se determină cu relaţiile: A = ∑ y i Aii .144 Gaze reale Pe baza lor se determină parametrii pseudoreduşi.T pr )RT p (4.173) Factorul de compresibilitate Z se obţine prin rezolvarea ecuaţiei de stare Redlich Kwong.

calculul de echilibru lichid-vapori. se recomandă să se folosească valorile la saturaţie ale componentului.38 0. la presiunea de 0.3.2 Programe pentru amestecuri de gaze reale Pentru determinarea limitelor de încadrare ale amestecului. Programul EPSILON este dedicat rezolvării problemelor legate de gaze reale.44 0. 4. a parametrilor de stare ai amestecurilor sau a altor mărimi termodinamice sunt laborioase. În aceste cazuri.08 0. component 1 2 3 4 5 Denumire Etan C2H6 Propan C3H8 izoButan C4H10 nButan C4H10 nPentan C5H12 Compoziţie zi 0. uşor de utilizat.7. ei ar trebui să fie în faza de vapori. Exemplul E 4. iar de multe ori ecuaţiile trebuie rezolvare prin metode numerice.14 Pentru amestecul de gaze cu compoziţia din tabelul de mai jos.06 Soluţie: Introducând datele în programul Epsilon obţinem: . în stare pură. pentru faza corespunzătoare. Nr.Termotehnică şi maşini termice 145 La presiunea şi temperatura amestecului. conform [26].04 0. având o interfaţă prietenoasă. Programul pune la dispoziţia utilizatorului două baze de date în care sunt stocate valorile proprietăţilor termodinamice a mai mult de 70 de substanţe. ce permit utilizatorului obţinerea rapidă a rezultatelor. în aceleaşi condiţii.5 MPa şi temperatura de 303K să se determine fracţia vaporizată si volumul specific. Din această cauză s-au realizat programe performante. anumiţi componenţi pot să se afle în stare lichidă cu toate că.

013143 0.0045 0.0019 0.155441 0. .625941 0.213022 Cu valorile coeficienţilor A2 şi B din ecuaţia (4.0106 0.0187 0.0023 1.022514 0. având o singură fază (vapori).016024 AH 0. pe ultima linie a coloanelor respective.0499 0.909808 0. Gazele naturale îndeplinesc condiţia p<pr.204515 0.5118 A2 0.288499 0.0000 M 16 44 30 44 58 58 72 72 74 86 18.004222 0.061534 0.412508 0.0106 0.006059 0.0187 0.016630 0.0019 0.051231 0. la presiunea de 2.049997 0.038701 0.043114 0.15 Să se determine volumul specific şi abaterile entropiei şi a entalpiei.014642 0.425502 0.112).100444 0.0023 Soluţie: Calculele.03738157 m3/kg Abaterile entropiei (AS) şi entalpiei (AH) amestecului faţă de starea de gaz perfect se pot citi direct din tabelul de mai sus.0045 0.142712 0.068404 0.429591 0.462383 0. arată că presiunea punctului de rouă este pr = 2.014711 0.5432 MPa.0017 0.85279840 V = 0.570135 0.050109 0.147663 0.0017 0.0029 0.048980 0. pentru gazele naturale cu compoziţia din tabelul următor: Component C1 CO2 C2 C3 iC4 nC4 iC5 nC5 C6 C7 Compoziţie (zi) 0.0499 0.5 MPa şi temperatura de 244 K.0065 0.469584 0.048779 0.070176 B 0.024967 0. component 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 yi 0.146 Gaze reale Exemplul E 4.371192 0.040289 0.456976 0.0029 0.9010 0.0065 0. rezultă: Z = 0. deci amestecul este omogen.020100 0.040280 0.659656 0.031360 0.046303 0.9010 0.365918 AS 0.058440 0. Rezultatele calculelor sunt prezentate în tabelul de mai jos: Nr. efectuate cu ajutorul programului Epsilon.

Să analizăm. ele sunt reprezentate prin reacţii chimice. păcură.2) Remarcăm că cele două elemente ce compun metanul reacţionează cu oxigenul. costul de exploatare să fie scăzut.1 Procesul de ardere Procesele de ardere constau în reacţii de oxidare a elementelor constituente ale combustibilului capabile să reacţioneze cu oxigenul.Termotehnică şi maşini termice 147 5.76 kilomoli de azot. Astfel. adică suma maselor reactanţilor este egală cu suma maselor produselor de ardere.se numeşte produs de ardere Din punct de vedere al conservării masei. în cantitate cât mai mare. relaţia (5. gazele naturale şi derivatele ţiţeiului. Energia termică. acest lucru înseamnă că 12 kilograme de carbon reacţionează cu 32 kilograme de oxigen. benzine. Reacţia de ardere a metanului. Să considerăm procesul de ardere al carbonului. în tehnică.se numesc reactanţi CO2 . este produsă prin arderea unor substanţe speciale numite combustibili. care este utilizată ca atare la tracţiune sau transformată în energie electrică pentru a putea fi uşor transportată şi folosită acolo unde este nevoie.1) se verifică.O2 . Pentru arderi. atunci pentru fiecare kilomol de oxigen va intra în reacţie şi 79/21 = 3. Acesta nu participă la reacţie. 5.1) că un kilomol de carbon reacţionează cu un kilomol de oxigen. pentru cazul când se consideră că aceasta are lor în prezenţa aerului. se utilizează drept combustibili substanţe a căror reacţie cu oxigenul este exotermă. formând bioxid de carbon şi apă. Deoarece scopul final este obţinerea de căldură. Termodinamica arderii O mare parte din energia folosită în societate este produsă prin transformarea căldurii în energie mecanică. iar prin ardere să nu producă substanţe poluante. Dacă considerăm compoziţia tehnică a aerului ca fiind 21% O2 şi 79% N2. este: . formând 44 kilograme de bioxid de carbon. kerosen. observăm că sunt egale cu masa produsului de ardere.1) C . rezultând un kilomol de bioxid de carbon. Pe lângă această calitate. combustibilii trebuie să se găsească relativ uşor şi din abundenţă în natură. Acesta poate fi prezentat prin următoarea reacţie chimică: C + O2 → CO2 (5. aşa că îl vom regăsi integral în produsele de ardere. Cei mai utilizaţi combustibili sunt cărbunii. în tehnică se utilizează aer. dacă exprimăm cantităţile de substanţă în kilomoli. în continuarea. Dacă adunăm masele reactanţilor. reacţia de arderea a metanului: CH 4 + 2O2 → CO2 + 2 H 2 O (5. în prezenţa aerului. motorine. Arderea este o reacţie chimică de oxidare. considerând în relaţia (5.

52 y N 2 = rN 2 = = 0 .52 7 .3) se poate deduce cantitatea de aer necesară arderii. Observăm că atât carbonul.190114 10 .52 / 16 = 0. Acest proces de ardere se numeşte stoichiometric deoarece constituenţii combustibilului (metanului. Astfel. Reacţia chimică de oxidare este: C x H y + β O2 (O2 + 3.7) (5. utilizând cantitatea minimă de aer necesară.76 )N 2 → CO 2 +2 H 2 O + 2(3 .1 Arderea unei hidrocarburi de tipul C x H y Considerăm cazul general în care o hidrocarbură de tipul C x H y arde complet cu aerul minim necesar. Cantitatea minimă de aer necesară arderii complete se notează cu LminM şi se exprimă în kilomoli de aer pentru un kilogram de combustibil. Din relaţia (5.52 kilomol 1 yCO2 = rCO2 = = 0 .76 ⋅ ⎜ x + ⎟ 4⎠ ⎝ .52( N 2 ) = 10 .148 Termodinamica arderii CH 4 + 2O2 + 2(3 . numărul total de kilomoli al produselor de ardere este: n = 1(CO2 ) + 2(H 2 O ) + 7 . β CO2 .7148288 10 . β H 2O . Ei se determină făcând bilanţul atomilor în relaţia (5. s-au oxidat complet. cât şi hidrogenul.76 )N 2 (5.76 ⇒ β N 2 = 3.3) Din relaţia (5.76 N 2 ) → β CO2 CO2 + β H 2O + β N 2 N 2 (5.76N2) = 9.6) (5.4): C : β CO2 = x H : 2 β H 2O = y ⇒ β H 2O = O : β O2 = β CO2 + y 2 y 4 (5.595 kilomol de aer. rezultă că pentru un kilogram de metan avem nevoie de 9.52 2 y H 2O = rH 2O = = 0 .52 verificare: yCO2 + y H 2O + y N 2 = 0 .52 kilomoli de aer.8) βH O 2 2 = x+ y⎞ ⎛ N : β N 2 = β O2 ⋅ 3 . β N 2 poartă numele de coeficienţi stoichiometrici.1.9999998 ≈ 1 5.5) (5. pentru un kilomol de metan sunt necesari 2(1O2+3. Astfel.095057 10 . iar produşii de ardere nu mai conţin oxigen. în acest caz) se oxidează complet.4) Coeficienţii β O2 .3) putem deduce compoziţia gazelor de ardere. Dacă avem în vedere că un kilomol de metan conţine 16 kilograme.

76 N 2 ) = 4 . 1.4) şi ţinând seama că (O2 + 3 .11).05. molară.9) Arderea care se desfăşoară cu aerul minim necesar arderii complete a elementelor ce alcătuiesc combustibilul (5. acestea se desfăşoară cu o cantitate mai mare de aer decât aerul minim necesar ardeii complete.1. Se notează cu Lmin M şi se defineşte cantitatea minimă de aer.13) .76 kilomoli de aer. necesară arderii complete a unui kilogram din hidrocarbura de tipul C x H y . d= maer mcombustibil ⎡ kg ⋅ aer ⎤ = l⎢ ⎥ ⎣ 1kg ⋅ comb.⎦ (5.. Acesta se defineşte ca fiind raportul între masa de aer reală a arderii şi masa combustibilului implicat în procesul de ardere. în jurul valorii 1 pentru arderea benzinei în motoarele cu aprindere prin scânteie.. ce permite definirea unor mărimi utile în analiza procesului real de ardere. O altă mărime importantă referitoare la raţia combustibil .4 pentru combustibili lichizi.⎦ (5. în care coeficientul 29 reprezintă masa moleculară a aerului: ⎡ kg ⋅ aer ⎤ l min = 29 ⋅ Lmin M ⎢ ⎥ ⎣ 1kg ⋅ comb.1.9) este un caz ideal.76 ⋅ ⎜ x + ⎟ 4 ⎠ ⎡ kmol ⋅ aer ⎤ ⎝ = ⎢ 1kg ⋅ comb. masică de aer necesară arderii complete se determină cu formula (5. Se defineşte excesul de aer ca fiind raportul între aerul real al arderii şi aerul minim necesar arderii complete: λ= L Lmin M = l l min (5. 1. etc. aceasta devine: y⎞ y y⎞ ⎛ ⎛ C x H y + ⎜ x + ⎟ ⋅ 4 .76 (aer ) → xCO2 + H 2 0 + ⎜ x + ⎟ ⋅ 3. valorile excesului de aer sunt 1.12) Pentru arderea diferitelor tipuri de combustibili.10) Cantitatea minimă.76 N 2 4⎠ 2 4⎠ ⎝ ⎝ (5.4 pentru combustibili solizi.25.. Notăm cu L cantitatea molară reală de aer utilizată pentru arderea unui kilogram de combustibil (l cantitatea masică reală de aer utilizată pentru arderea uni kilogram de combustibil).2 pentru combustibili gazoşi.11) În arderile reale din instalaţii şi motoare.Termotehnică şi maşini termice 149 Introducând valorile coeficienţilor stoichiometrici în relaţia (5.2.1.⎥ M Cx H y ⎣ ⎦ Lmin M (5.aer este dozajul. sau cantitatea stoichiometrică de aer: y⎞ ⎛ 4 . datorită imposibilităţii realizării unui amestec omogen de combustibil şi aer.

150 Termodinamica arderii Dacă hidrocarbura C x H y arde cu excesul de aer λ > 1. astfel încât corecţiile să fie eficiente. Alegerea acestei unităţi de măsură favorizează calcularea cu uşurinţă a compoziţiei gazelor de ardere în fracţii volumice. rezultatele fiind obţinute în kilomoli. pe motoare sau instalaţii de ardere. în timp real. valoare ce se măsoară efectiv. .⎥ M Cx H y ⎣ ⎦ nCO2 = n H 2O = x M Cx H y ⎡ kmol ⋅ CO2 ⎤ ⎢ 1kg ⋅ comb.14) se pot deduce mărimile utile în calculul procesului de ardere. Tabelul T 5. Am sintetizat în tabelul T 5.⎥ M Cx H y ⎣ ⎦ y N 2 = rN 2 = - n = nCO2 + nH 2O + nO2 + n N 2 În tabelul T 5.76 N 2 4⎠ 2 4⎠ 4⎠ ⎝ ⎝ ⎝ (5.combustibil (dozajul).1 rezultatele analizei procesului de ardere completă a unui kilogram din hidrocarbura C x H y cu excesul de aer λ.14) Din relaţia generală de ardere (5. iar relaţia stoichiometrică de ardere (5. atunci în gazele de ardere va pare oxigen în exces.76 (aer ) → xCO2 + H 2 0 + (λ − 1)⎜ x + ⎟O2 + λ ⎜ x + ⎟ ⋅ 3.9) se transformă astfel: y⎞ y y⎞ y⎞ ⎛ ⎛ ⎛ C x H y + λ ⎜ x + ⎟ ⋅ 4 . În acest tabel sunt prezentate formulele de calcul pentru aerul necesar arderii şi pentru produsele de ardere.1 Componentul Aerul arderii Numărul de kilomoli Fracţia molară / volumică - y⎞ ⎛ 4 .76 ⋅ λ ⋅ ⎜ x + ⎟ 4 ⎠ ⎡ kmol ⋅ aer ⎤ ⎝ L= ⎢ 1kg ⋅ comb.⎥ ⎣ ⎦ Produse de ardere Bioxid de carbon Apă Oxigen yCO2 = rCO2 = y H 2O = rH 2O = yO2 = rO2 = nCO2 n n H 2O n y ⎡ kmol ⋅ H 2 O ⎤ 2 M C x H y ⎢ 1kg ⋅ comb. Acest tip de analiză este utilă deoarece permite determinarea debitului masic de aer al arderii.⎥ ⎣ ⎦ (λ − 1)⎛ x + y ⎞ ⎜ ⎟ nO2 = M Cx H y nO2 n nN2 n Azot Total nN2 y⎞ ⎛ 3. cu ajutorul traductoarelor de debit masic. Valorile măsurate permit determinarea în timp real a raportului aer .2 sunt prezentate relaţiile de calcul pentru aerul necesar arderii şi produsele de ardere astfel încât rezultatele sunt obţinute în kilograme de substanţă pe kilogramul de combustibil.76 ⋅ λ ⋅ ⎜ x + ⎟ 4 ⎠ ⎡ kmol ⋅ N 2 ⎤ ⎝ = ⎢ 1kg ⋅ comb. ⎥ ⎣ ⎦ ⎝ 4 ⎠ ⎡ kmol ⋅ O2 ⎤ ⎢ 1kg ⋅ comb.

2 o constituie verificarea conservării masei pentru arderea unui kilogram de combustibil.15MPa.5 kg/s octan.O2 .⎦ ⎝ 4⎠ ⎡ kg ⋅ O2 ⎤ M O2 ⎢ ⎥ ⎣ 1kg ⋅ comb.Termotehnică şi maşini termice 151 O altă posibilitate oferită de formulele din tabelul T 5.⎦ (λ − 1)⎛ x + y ⎞ ⎜ ⎟ mO2 = M Cx H y Azot Total mN2 y⎞ ⎛ 3.1 obţinem prin calcul: nCO2 = ⎡ kmol ⋅ CO2 ⎤ 8 = 0 .25 la presiunea de 0.1 Un debit de 0.⎦ g N2 = - m = mCO2 + mH 2O + mO2 + mN 2 Exemplul numeric E 5.0701754 ⎢ ⎥ 114 ⎣ 1kg ⋅ comb. Aceasta poate fi făcută cu relaţia: 1 + l = ∑ ni . H 2 O .76 λ ⎜ x + ⎟ 4 ⎠ ⎡ kg ⋅ aer ⎤ ⎝ ⎢ 1kg ⋅ comb.2 Componentul Aerul arderii Produse de ardere Bioxid de carbon Apă Oxigen l = M aer Numărul de kilograme y⎞ ⎛ 4 .15) i Tabelul T 5. i = CO2 . C 8 H 18 . Să se determine: a) compoziţia gazelor arse. b) temperatura punctului de rouă a vaporilor de apă rezultaţi din arderea hidrogenului. d) debitul de aer necesar.⎦ n H 2O = (1. ⎦ ⎡ kmol ⋅ H 2 O ⎤ 18 = 0 .25 − 1)⎛ 8 + 18 ⎞ ⎜ ⎟ nO2 = ⎝ 114 .02741228 ⎢ ⎥ ⎣ 1kg ⋅ comb.0789473 ⎢ ⎥ 2 ⋅ 114 ⎣ 1kg ⋅ comb. N 2 (5. Soluţie: a) Folosind formulele din tabelul T 5. ⎦ ⎡ kmol ⋅ O2 ⎤ 4 ⎠ 0 .76 ⋅ λ ⋅ ⎜ x + ⎟ ⎡ kg ⋅ N 2 ⎤ 4⎠ ⎝ M N2 ⎢ = ⎥ M Cx H y ⎣ 1kg ⋅ comb.⎦ g CO2 = g H 2O = g O2 = mCO2 m m H 2O m mO2 m mN 2 m ⎡ kg ⋅ H 2 O ⎤ y M H 2O ⎢ ⎥ 2 M Cx H y ⎣ 1kg ⋅ comb.⎥ M Cx H y ⎣ ⎦ Fracţia masică - mCO2 = m H 2O = x M Cx H y ⎡ kg ⋅ CO2 ⎤ M CO2 ⎢ ⎥ ⎣ 1kg ⋅ comb. arde cu excesul de aer λ=1. c) bilanţul masic.

2.0789473 = 0 .⎦ .0701754 ⋅ 44 = 3 .152 Termodinamica arderii nN 2 18 ⎞ ⎛ 3. presiunea vaporilor de apă.0789473 ⋅ 18 = 1.⎦ ⎡ kg ⋅ H 2 O ⎤ mH 2O = nH 2O ⋅ M H 2O = 0 . vom face suma fracţiilor molare: ∑y i = 0 .15 = 0 . ⎦ Participaţiile molare (sau volumice) sunt: yCO2 = y H 2O = yO2 = y N2 = 0 . conform legii lui Dalton.691885857 0 .1014262 0 .691885857 Pentru verificare.98 [°C] c) Făcând o comparaţie între formulele prezentate în tabelele T 5.0701754 + 0 . Având în vedere că gazele de ardere reprezintă un amestec de gaze reale.691885857 ⎢ ⎥ ⎣ 1kg ⋅ comb.9999999317 b) Temperatura punctului de rouă a vaporilor de apă proveniţi din ardere reprezintă temperatura la care aceştia condensează.515350877 ⎡ kmol ⋅ gaze ⎤ = 0 .691885857 0 .0789473 + 0 .691885857 0 .25 ⋅ ⎜ 8 + ⎟ ⎡ kmol ⋅ N 2 ⎤ 4 ⎠ ⎝ = = 0 .02741228 = 0 .027412280 + 0 .515350877 = 0 . pentru această presiune rezultă temperatura de condensare: Tr = 288 . observăm că masele produselor de ardere se pot determina din cantităţile molare înmulţite cu masa moleculară a produsului respectiv: ⎡ kg ⋅ CO2 ⎤ mCO2 = nCO2 ⋅ M CO2 = 0 .515350877 ⎢ ⎥ 114 ⎣ 1kg ⋅ comb.4210514 ⎢ ⎥ ⎣ 1kg ⋅ comb.1 şi T 5.⎦ Numărul total de kilomoli de gaze de ardere este: ∑n i = 0 .0877176 ⎢ ⎥ ⎣ 1kg ⋅ comb.7448495612 0 .1141045 0 .114104514 ⋅ 0 .76 ⋅ 1.13 [K] ⇒ t = 14 . este presiunea parţială a acestora: p H 2O = y H 2O ⋅ p = 0 .017115677 [MPa] Din programul APAB.0701754 = 0 .0396196565 0 .

s – fracţia masică de sulf conţinută într-un kilogram de combustibil.5 kg/s octan este: • ⎡ kg ⋅ aer ⎤ m = 0 .⎦ ⎡ kg ⋅ O2 ⎤ m N 2 = n N 2 ⋅ M N 2 = 0 .87719296 ⎢ ⎥ ⎣ 1kg ⋅ comb. z – fracţia masică de substanţe minerale. c+ h+ s +o+ n+ w+ z =1 (5.sunt carbonul şi hidrogenul.1.02741228 ⋅ 32 = 0 .2: 18 ⎞ ⎛ 4 . n – fracţia masică de azot conţinută într-un kilogram de combustibil.919956 ≈ 19 . o – fracţia masică de oxigen conţinută într-un kilogram de combustibil.8157 ⎢ ⎥ ⎣ 1kg ⋅ comb. Prin analiza chimică se stabileşte compoziţia elementară a unui kilogram de combustibil sub forma unor fracţii masice.459 ⎢ ⎣ s ⎥ ⎦ 5.919956 kg ⋅ aer = 19 .16) În relaţia (5.Termotehnică şi maşini termice 153 ⎡ kg ⋅ O2 ⎤ mO2 = nO2 ⋅ M O2 = 0 .25 ⋅ ⎜ 8 + ⎟ ⎡ kg ⋅ aer ⎤ 4 ⎠ ⎝ l = 29 = 18 . conţinută într-un kilogram de combustibil.76 ⋅ 1.⎦ Bilanţul masic în acest caz este: 1kg ⋅ combustibil + 18 .42982455 ⎢ ⎥ ⎣ 1kg ⋅ comb.⎦ Aerul necesar arderii se determină cu relaţia din tabelul T 5.919956 ⎢ ⎥ 114 ⎣ 1kg ⋅ comb. el . w – fracţia masică de apă conţinută într-un kilogram de combustibil.2 Analiza arderii unui combustibil definit prin compoziţia elementară În instalaţiile de ardere industriale sunt utilizaţi combustibili care au o compoziţie complexă.16) semnificaţia simbolurilor utilizate este următoarea: c – fracţia masică de carbon conţinută într-un kilogram de combustibil. care formează cenuşa. Cei mai importanţi componenţi din structura combustibilului .din punct de vedere al arderii .8157 kg ⋅ gaze d) Debitul masic de aer pentru arderea a 0.919956 = 9 .⎦ Suma maselor produselor de ardere este: ∑m i ⎡ kg ⋅ gaze ⎤ = 19 . h – fracţia masică de hidrogen conţinută într-un kilogram de combustibil. deoarece reacţiile lor de oxidare determină căldura degajată în procesul de ardere.5 ⋅ 18 .515350877 ⋅ 28 = 14 . Sulful este un element nedorit.

20) Dacă arderea are loc cu aer.16). Acest lucru însemnă că c kilograme de carbon vor avea nevoie de c/12 kilomoli de oxigen. iar în final vor rezulta c/12 kilomoli de bioxid de carbon.⎦ (5. Cărbunii au un conţinut ridicat de substanţe minerale.23) .17) h ⋅ H2 + (5. Pentru a determina aerul necesar arderii şi structura gazelor arse la un combustibil cu compoziţia (5. Un raţionament asemănător s-a efectuat şi în cazul celorlalte relaţii. funcţie de locul de extracţie al ţiţeiului din care s-a fabricat combustibilul.18) s⋅S + s s O2 → SO2 32 32 (5.⎦ ⎡ kg ⋅ aer ⎤ l = L ⋅ M aer = λ ⋅ Lmin M ⋅ M aer ⎢ ⎥ ⎣ 1kg ⋅ comb.21 0 . Oxigenul minim necesar arderii complete a combustibilului îl obţinem prin însumarea oxigenului necesar oxidării fiecărui component: O min im = c h s o ⎡ kmol ⋅ O2 ⎤ + + − ⎢ 12 4 32 32 ⎣ 1kg ⋅ comb ⎥ ⎦ (5. astfel aerul minim necesar arderii complete este: Lmin M = Omin im 1 ⎛ c h s o ⎞ ⎡ kmol ⋅ aer ⎤ = − ⎟⎢ ⎜ + + 0 . h şi s kilograme.22) (5. umiditate şi substanţe minerale sunt mici pentru combustibili proveniţi din petrol. iar anumiţi combustibili speciali pe bază de alcooli au un conţinut ridicat de oxigen în moleculă. oxigenul reprezintă numai 21% din aer.154 Termodinamica arderii apare în cantităţi mici în anumiţi combustibili. Astfel.17) s-a avut în vedere că un kilomol de carbon are 12 kg. Cantităţile de azot. hidrogenului şi sulfului cu oxigen: c ⋅C + c c O2 → CO2 12 12 h h O2 → H 2 O 4 2 (5.21) Aerul real al arderii se exprimă în funcţie de coeficientul de exces de aer: ⎡ kmol ⋅ aer ⎤ L = λLmin M ⎢ ⎥ ⎣ 1kg ⋅ comb.⎥ ⎦ (5. în reacţia (5. deci un kilogram de carbon are nevoie de 1/12 kilomoli de oxigen. Se consideră oxidarea completă a carbonului.21 ⎝ 12 4 32 32 ⎠ ⎣ 1kg ⋅ comb.19) Coeficienţii stoichiometrici au fost aleşi astfel încât cantităţile oxidate din substanţele respective să fie c. se utilizează reacţiile de oxidare a componenţilor.

3. 15 .74 .2 Pentru o motorină cu d 15 =0. b) fracţia volumică de bioxid de carbon din gazele de ardere. Aerul necesar şi produsele de ardere sunt prezentate în kilomoli de produs pe kilogram de combustibil şi în kilograme de produs pe kilogram de combustibil.3 sunt prezentate relaţiile de calcul pentru cazul arderii unui combustibil definit prin analiza elementară.84 să se determine: a) aerul masic necesar arderii complete cu excesul de aer 1. Exemplu numeric E 5. se poate utiliza o relaţie empirică pentru determinarea compoziţiei elementare: 15 c = 0 .24) 15 În această relaţie d 15 reprezintă densitatea relativă a combustibilului petrolier lichid în raport cu apa. Tabelul T 5.⎤ ⎢ 1kg . (5.21(λ − 1)Lmin M n N 2 = 0 .15 ⋅ d 15 + 0 . Azotul din gazele de ardere şi oxigenul în exces se determină funcţie de cantitatea totală de aer utilizată pentru ardere. ambele mărimi considerate la 15°C. În tabelul T 5.⎥ ⎣ ⎦ Fracţia molară - Fracţia masică - λ ⋅ Lmin M c 12 h 2 s 32 λ ⋅ Lmin M ⋅ M aer mCO2 = nCO2 ⋅ M CO2 m H 2O = n H 2 O ⋅ M H 2O mSO2 = nSO2 ⋅ M SO2 mO2 = nO2 ⋅ M O2 mN2 = nN2 ⋅ M N2 m = mCO2 + m H 2O + mSO + mO2 + m N 2 nCO2 = n H 2O = nSO2 = yCO2 = y H 2O = nCO2 n n H 2O n g CO2 = mCO2 m m H 2O m g H 2O = Bioxid de sulf Oxigen Azot Total y SO2 = n SO2 n nO2 n nN2 n g SO2 = mSO2 m mO2 m mN2 m nO2 = 0 .Termotehnică şi maşini termice 155 Masa produselor de ardere se determină prin însumarea maselor produselor de ardere rezultate la oxidarea fiecărui component al combustibilului.3 ⎡ kmol ⋅ subst .79 ⋅ λ ⋅ Lmin M n = nCO2 + nH 2O + nSO2 + nO2 + n N 2 y O2 = y N2 = g O2 = g N2 = - - Pentru determinarea cantităţilor de carbon şi hidrogen. h = 1 − c.comb ⎥ ⎣ ⎦ Aerul arderii Produse de ardere Bioxid de carbon Apă ⎡ kg ⋅ subst ⎤ ⎢ 1kg ⋅ comb. pentru combustibili petrolieri lichizi de la benzine la păcură.

din analiza gazelor de ardere rezultate . apoi fracţia volumică (care este identică cu cea molară) de bioxid ce carbon: nCO2 = ⎡ kmol ⋅ CO2 ⎤ 0 . calculăm numărul de kilomoli pentru fiecare substanţă. Pentru început.072166 + 0 .0412083 ⎢ ⎥ ⎣ 1kg ⋅ comb. (5.866 .3 ⋅ ⎜ + ⎟ = 0 .74 = 0 .21 ⋅ (1.067 + 0 .1.determină aerul real al arderii.⎦ ⎡ kmol ⋅ N 2 ⎤ n N 2 = 0 .852134 5.3.6541⎢ ⎥ 0 .⎦ ⎡ kg ⋅ aer ⎤ l = 0 .3 Determinarea excesului de aer prin analiza gazelor de ardere Prin proiectarea unui proces de ardere se calculează cantitatea de aer reală a arderii corespunzătoare excesului de aer adoptat şi se estimează gazele arse ce rezultă în urma procesului.84 + 0 . cu formula (5. Desfăşurarea reală a procesului de ardere este.156 Soluţie: Termodinamica arderii a) Din formulele (5. procesele industriale de ardere sunt controlate şi conduse în permanenţă de instalaţii care . O2 şi N2. H2O.072166 ⎢ ⎥ 12 ⎣ 1kg . h = 1 − 0 .67176 ⎢ ⎥ ⎣ 1kg ⋅ comb.08468 ⇒ rCO2 = 8 . Folosind formulele din tabelul T 5.6541 = 0 .24) stabilim compoziţia elementară a motorinei: c = 0 . .3 ⋅ 0 . după care determină valorile de corecţie majore.866 = 0 .072166 = 0 .15 ⋅ 0 . ⎦ n H 2O = ⎡ kmol ⋅ O2 ⎤ nO2 = 0 .0412083 + 0 .3 − 1) ⋅ 0 .134 L= ⎡ kmol ⋅ aer ⎤ 1 ⎛ 0 .468% 0 .969 ⎢ ⎥ ⎣ 1kg ⋅ comb.067 ⎢ ⎥ 2 ⎣ 1kg ⋅ comb.⎦ ⎡ kmol ⋅ gaze ⎤ n = ∑ ni = 0 .866 = 0 .852134 ⎢ ⎥ ⎣ 1kg ⋅ comb.21) şi (5. Din această cauză.comb. ⎦ ⎡ kmol ⋅ H 2 O ⎤ 0 .67176 = 0 . în general. ⎦ rCO2 = yCO2 = 0 .22) determinăm cantitatea de aer. diferită de aceste valori teoretice calculate. la care se adaugă corecţiile minore determinate pentru încadrarea noxelor în standardele în vigoare.79 ⋅ 1.866 0 . îl compară cu valorile stabilite în procesul de proiectare.134 ⎞ ⋅ 1.134 = 0 .6541 = 0 .20).21 4 ⎠ ⎝ 12 ⎣ 1kg ⋅ comb.6541 ⋅ 29 = 18 .⎦ b) Gazele de ardere sunt formate din CO2.

astfel încât instalaţiile moderne de ardere nu se concep fără analiza permanentă a gazelor de ardere. reacţia generală de ardere este: ⎡⎛ r⎞ y⎤ y C x H y + λ ⎢⎜ 1 − ⎟ x + ⎥ ⋅ (O2 + 3. lucru care face ca totdeauna acesta să se oxideze complet. imperfecţiunile ce apar în realizarea unui amestec omogen aer . Chiar dacă arderea se produce cu exces de aer. Se consideră cunoscut combustibilul (valorile x şi y) şi se notează cu a cantitatea de monoxid de carbon din gazele de ardere. cantitatea de aer şi de combustibil variază continuu. iar cu b cantitatea de oxigen din gazele de ardere. sunt carbonul şi hidrogenul.25) observăm că un kilomol de carbon are nevoie de 0.26) Cu această notaţie. Utilizând coeficienţii stoichiometrici din relaţia (5. hidrogenul are o afinitate mai mare faţă de oxigen. principalii constituenţi ai unui combustibil.combustibil. care prezintă interes în procesul de ardere. datorate intensităţii mari a turbulenţei din focar. Carbonul are o afinitate mai mică faţă de oxigen. Astfel. 1 C + O2 → CO 2 (5.28) (5.76 ⋅ λ ⋅ ⎡⎛ 1 − r ⎞ x + y ⎤ ⋅ N 2 ⎟ ⎟ ⎢⎜ ⎥ ⎢⎜ ⎥ ⎣⎝ 2⎠ 4⎦ ⎣⎝ 2⎠ 4⎦ (5.în procesele reale de ardere . Aceste două elemente au o comportare diferită faţă de oxigen. deci şi gazele arse variază cantitativ şi calitativ .5 kilomoli de oxigen şi rezultă un kilomol de monoxid de carbon. După cum am observat.27) Prin măsurarea gazelor de ardere se poate determina excesul de aer.la oxidarea incompletă a carbonului. Considerăm relaţia generală de ardere a unei hidrocarburi de tipul C x H y cu excesul de ardere λ. lucru care poate conduce .29) (λ − 1) ⋅ ⎡⎛ 1 − r ⎞ x + y ⎤ = b ⎟ ⎢⎜ ⎥ ⎣⎝ 2⎠ 4⎦ . fapt ce determină apariţia în gazele de ardere a monoxidului de carbon. CO .Termotehnică şi maşini termice 157 Procesul real de ardere este un proces dinamic în care parametrii de intrare. putem scrie: r⋅x = a (5. conduc la apariţia în gazele de ardere a monoxidului de carbon. în care în gazele de ardere apare şi monoxidul de carbon.27). Notăm cu r fracţia de carbon care se oxidează la monoxidul de carbon şi o definim astfel: r= nCO nCO 2 + nCO (5.76 N 2 ) → (1 − r ) ⋅ x ⋅ CO2 + r ⋅ x ⋅ CO + H 2 O + 4⎦ 2 ⎣⎝ 2 ⎠ (λ −`1)⋅ ⎡⎛ 1 − r ⎞ x + y ⎤ ⋅ O2 + 3.25) Din reacţia de oxidare a carbonului la monoxid de carbon (5.

Cantitatea de azot din gazele de ardere rezultă prin diferenţă: y N 2 = 1 − yCO2 + yCO + yO2 Cantitatea de oxigen intrată în ardere este ( ) (5. Fig. Oxigenul în exces din gazele de ardere. 5.1 .adică fără vaporii de apă proveniţi din arderea hidrogenului . valorile următoarelor fracţiilor molare / volumice: y CO 2 . trebuie să scădem din oxigenul rămas în gazele de ardere oxigenul necesar oxidării complete a monoxidului de carbon.se determină. iar valorile x.5 ⋅ yCO2 79 2 ( 21 yN 79 2 ) (5. din analiza gazelor de ardere uscate . y sunt cunoscute din analiza combustibilului. Pentru arderea completă.31) 21 y N . Deoarece coeficientul de 79 2 exces de aer are drept referinţă arderea stoichiometrică .29).adică arderea completă cu oxigenul minim necesar acestei reacţii . rezultă: λ= b a ⎞ y ⎛ ⎜1 − ⎟⋅ x + 4 ⎝ 2⋅ x ⎠ +1 (5. Chiar în timpul reacţiei de ardere se degajă o importantă cantitate de căldură pe care o poartă produsele de ardere. b sunt cunoscute din măsurarea gazelor arse.158 Termodinamica arderii Din rezolvarea sistemului format din (5.în cazul când apare CO .2 Analiza energetică a procesului de ardere Cantităţile de substanţe implicate în procesul de ardere aduc cu ele o anumită cantitate de energie. yCO şi yO2 . faţă de oxigenul teoretic al arderii stoichiometrice este yO2 − 0 . are expresia: λ= 21 y N − yO2 − 0 . cu notaţiile de mai sus.5 ⋅ yCO . acesta indică o ardere incompletă. monoxidul de carbon.32) 5.30) În cazul general.28) şi (5. având în vedere că valorile a. Excesul de aer. în gazele de ardere. prin măsurători.

35) Pentru a putea evalua energiile implicate în această reacţie. considerându-se starea de referinţă starea “0” definită anterior. Pe lângă energiile purtate de aer.1 Entalpia de formare Vom considera o reacţie simplă. combustibil şi produsele de ardere. Considerând că reactanţii au parametrii stării de referinţă şi că produsele de ardere sunt răcite până la această stare.36) devine: Q = h CO2 = −393. Valorile entalpiilor de formare se găsesc în tabelul din Anexa 3. relaţia (5.T = h CO2 + ∆h0CO2p .T + ∆h0→ p . iar cu H P s-a notat entalpia produselor de ardere. se consideră o stare de referinţă definită de parametrii p0 = 0. Relaţia primului principiu al termodinamicii. Detaliind entalpiile de mai sus: Q + ∑ ni hi = Lt + ∑ n j h j R P (5.T p . prin care carbonul se oxidează la bioxid de carbon: C + O2 → CO2 (5.0 carbon.34) 5. se determină astfel: h CO2 = h CO2 + ∆h0CO2p .0 (5.33) În relaţia de mai sus. caracterizată de parametrii p şi T. este: Q + H R = Lt + H P (5.38) Relaţia (5. T în raport cu starea de referinţă “0”.34) particularizată pentru acest caz este: Q + ∆h0C→ p . Aici este introdus aerul de ardere şi combustibilul.36) În relaţia de mai sus s-a notat cu h CO2 entalpia de formare a bioxidului de f .2. . Relaţia (5. procesele de ardere se desfăşoară în spaţii denumite camere de ardere. pentru care entalpiile reactanţilor şi a produselor de ardere sunt considerate nule.Termotehnică şi maşini termice 159 De cele mai multe ori. iar în urma reacţiei de ardere rezultă produsele de ardere.37) Entalpia bioxidului de carbon în altă stare. mai putem evidenţia căldura degajată în reacţia de ardere şi eventual lucrul mecanic produs datorită variaţiei volumului gazelor de ardere.522 [kJ] f .T → f .T f .0 → (5.0 O (5. Variaţiile de entalpie ale reactanţilor şi ale produselor de ardere se pot calcula utilizând relaţiile din Anexa 4. cu H R s-a notat entalpia reactanţilor (substanţele care intră în reacţie).1MPa şi t0 = 25 °C. în acest caz.38) reprezintă modul de calcul al entalpiei unei substanţe într-o stare de parametrii p.

40) reprezintă o ecuaţie în care necunoscuta este temperatura. Aceasta reprezintă temperatura adiabată a flăcării.40) Relaţia (5. iar temperatura de ardere .reacţia de ardere este izobară. Exemplu numeric E 5.T ) P (5. Această ardere teoretică se mai numeşte ardere adiabată.160 5. în ipotezele de mai sus.1MPa. în fază lichidă.0 + ∆h0→ p . fără pierderi de căldură către exterior.T ) (5.0 + ∆h0→ p . . relaţia de mai sus se simplifică: ∑ (h ) = ∑ (h f . este reprezentat de egalitatea entalpiilor reactanţilor şi a produselor de ardere: ∑ (h R f .în aceste condiţii . deci entalpiile purtate de aceştia sunt nule.0 R P f . este ars în aer cu un exces λ = 4.76 ⋅ aer → 8 ⋅ CO2 + ⋅ H 2 O + (4 − 1)⎜ 8 + ⎟ ⋅ O2 + 4 ⎠ 2 4 ⎠ ⎝ ⎝ 18 ⎞ ⎛ 4 ⋅ ⎜ 8 + ⎟ ⋅ 3.76 N 2 2 ⎠ ⎝ Considerând entalpiile aerului şi a octanului nule în starea de referinţă.2. ea are loc la presiunea p0 = 0. .se consideră că arderea are loc într-un volum de control.0 + ∆h0→ p . ecuaţia de bilanţ energetic este: .T ) = ∑ (h f . rezultă că produsele de ardere vor avea o temperatură mai mare decât temperatura reactanţilor (T0).2 Determinarea temperaturii de ardere Termodinamica arderii O mărime importantă a proceselor de ardere o reprezintă temperatura produselor de ardere. Octanul şi aerul se consideră la temperatura de 25°C. Pentru a determina pe cale teoretică această mărime. Având în vedere ipotezele de mai sus. Să se determine temperatura adiabatică a flăcării.se numeşte temperatura adiabată a flăcării. Soluţie: Reacţia de ardere a octanului cu excesul de aer din problemă este: 18 ⎞ 18 18 ⎞ ⎛ ⎛ C8 H 18 + 4 ⋅ ⎜ 8 + ⎟ ⋅ 4 . se fac următoarele ipoteze: .39) Considerând pentru reactanţi starea de referinţă “0”. Bilanţul energetic.3 Octanul ( C 8 H 18 ).reactanţii se consideră în starea de referinţă “0”. denumită şi temperatura flăcării. Prin rezolvarea ei se determină temperatura adiabatică a flăcării.

1MPa. În . ea se notează cu indicele “i”. relaţia (5.49) suferă o simplificare importantă: hRP = ∑ ni ⋅ h if − ∑ n j ⋅ h fj R P (5.5 2 3 ⎣ ⎦ 298 298 T 100 T CO ∆h2982→T Prelucrând asemănător celelalte variaţii de entalpie ale produselor de ardere. rezultă o ecuaţie în T: CO H (− 250150 ) − 8 ⋅ (− 393522 + ∆h298→T ) − 9 ⋅ (− 241826 + ∆h298O T ) − → 2 2 O2 N2 37 . T Val.024198 ⋅θ ⎥ = ∫ 100 ⋅ C p 1. se notează cu H şi este de două feluri: superioară şi inferioară.5 ⋅ ∆h0O2 T + 188 ⋅ ∆h0O2 T → →T → → f f f 161 ( ) ( ) Din Anexa 4 se observă că entalpiile de formare pentru oxigen şi azot sunt nule.5 − 4 .5 2 3 100 ⎡ ⎤ (θ )dθ = ⎢− 3. adică Hi.1034 ⋅ θ + 0 .529 ⋅ θ 0 . Dacă apa din produsele de ardere este sub formă de vapori.Termotehnică şi maşini termice 2 h C8 H 18 = 8 ⋅ h CO2 + ∆h0COT + 9 ⋅ h H 2O + ∆h0H 2O + 37 .41) Dacă se consideră că reactanţii si produsele de ardere sunt la starea de referinţă (0.42) În tehnică. celelalte calcule fiind asemănătoare.1034 ⋅θ + 0 . această mărime se numeşte putere calorică. este: (C ) p CO 2 = −3.5 ⋅ ∆h298→T − 37 . ……………. valoarea puterii calorice este mai mică. 25°C). utilizând relaţiile din Anexa 4.024198 ⋅ θ 2 1 . Variaţia entalpiilor produselor de ardere se exprimă funcţie de temperatură. Ecuaţie 950 91175 960 9140 970 -73039 …………. conform Anexei 4. Expresia căldurii izobare molare a bioxidului de carbon.529 ⋅θ − 4 . introducându-le în ecuaţia de bilanţ termic.2 Din datele de mai sus putem aprecia ca valoare a temperaturii adiabate a flăcării T=961.7357 ⋅θ + 30 .5 ⋅ ∆h298→T = 0 Ecuaţia de mai sus se rezolvă numeric.75 962 -7284. 961 928.5[K] O mărime importantă o constituie entalpia de reacţie sau căldura de reacţie. Se caută valorile lui T pentru care expresia schimbă semnul. Vom prezenta modul de calcul al variaţiei entalpiei bioxidului de carbon. Aceasta se obţine făcând diferenţa dintre entalpiile produselor de ardere şi entalpia reactanţilor: hRP = ∑ ni (h if + ∆h0i →T ) − ∑ n j (h fj + ∆h0j→T ) R P (5.7357 + 30 .

Soluţie: Reacţia de oxidare a metanului este: CH 4 + 2 ⋅ O2 → CO2 + 2 ⋅ H 2 O Aplicăm relaţia (5.3 Analiza arderii în cazul procesului de combustie subterană Combustia subterană este un procedeu termic de recuperare secundară a ţiţeiului. a) pentru cazul când apa rezultă sub formă de vapori: ⎡ kJ ⎤ hRP = (− 393522 ) + 2 ⋅ (241826 ) − (− 74873) = 802301⎢ ⇒ ⎣ kmol ⎥ ⎦ Hi = ⎡ kJ ⎤ 802301 = 50143. Fracţiile mai grele de hidrocarburi se transformă . Sondele în jurul cărora se aprinde stratul. apoi se injectează aer.ca urmare a temperaturii ridicate din faţa frontului de ardere . cu un conţinut redus de hidrogen (ca urmare a unor reacţii de piroliză de tipul dehidrogenării). b) apa rezultă în stare lichidă (Hs puterea calorică superioară).într-un precipitat cărbunos. acesta împinge fracţiile nearse ale petrolului către sondele de reacţie. În urma aprinderii stratului şi a injecţiei continue de aer se formează frontul de combustie.31⎢ ⎥ 16 ⎣ kg ⎦ 5. Acest precipitat este numit .162 Termodinamica arderii cazul când vaporii de apă proveniţi din arderea hidrogenului sunt în stare lichidă.42): hRP = h CO2 + 2 ⋅ h H 2O − h CH 4 f f f Din Anexa 3 alegem entalpiile de formare. Conform acestui procedeu.3 Să se determine entalpia de reacţie pentru gazul metan în două cazuri: a) apa rezultă în stare de vapori (Hi puterea calorică inferioară). Sondele prin care se extrag produsele din strat se numesc sonde de reacţie. se numesc sonde de injecţie. mărimea se numeşte putere calorică superioară şi se notează cu indicele “s”.8 ⎢ ⎥ 16 ⎣ kg ⎦ b) pentru cazul când apa rămâne în stare lichidă: ⎡ kJ ⎤ hRP = (− 393522 ) + 2 ⋅ (285830 ) − (− 74873) = 890309 ⎢ ⇒ ⎣ kmol ⎥ ⎦ Hs = ⎡ kJ ⎤ 890309 = 55644 . stratul productiv este aprins. Exemplu numeric E 5. adică Hs. apoi se injectează aer pentru întreţinerea arderii.

temperatura atinsă aici este dependentă. Zona 1 este zona arsă. trasat de la sonda de injecţie către cea de reacţie. Zona 4 este zona în care temperatura este suficient de scăzută încât să nu mai aibă loc reacţii chimice. de natura şi de ponderea diferitelor substanţe solide. deci. în care aerul injectat se preîncălzeşte la contactul cu matricea rocii. numerotate în ordine crescătoare din amonte spre aval (fig. 5. Fig.patru zone principale. În funcţie de fenomenele care se produc. cocs. dacă în zona de combustie 2 nu a fost consumat integral oxigenul conţinut în gazul injectat. care nu au fost nici dezlocuite şi nici vaporizate.în mod convenţional . unde cocsul arde în prezenţa oxigenului conţinut de aerul injectat. Zona 3 este zona de formare a cocsului.Termotehnică şi maşini termice 163 de obicei. Zona spălată de frontul de combustie (zona „arsă”) nu va mai conţine compuşi organici. 5. în mod esenţial. un fel de schimbător de căldură. Această zonă este spălată de către gazele arse şi de către fluidele dezlocuite. De-a lungul unui profil vertical. această zonă constituie. în mod impropriu. se separă . în prezenţa oxigenului din gazul injectat. suferă un proces de piroliză sau un proces combinat de piroliză şi oxidare. constituind carburantul procesului de combustie directă.2 Zona 2 este zona de combustie.2). a cărui temperatură scade spre amonte. se pot separa două subzone: . Cocsul este ars. lichide şi gazoase prezente în mediul poros. în care fracţiile mai grele de hidrocarburi. recuperând o mică parte din căldura reziduală a combustiei.

Tot în această subzonă condensează şi apa rezultată din reacţiile de combustie. Domeniul ocupat de bancul de apă şi de cel de petrol constituie o zonă cu gradienţi mari de presiune. subzona din aval.27). prin realizarea combustiei unei probe de zăcământ.76 ⋅ λ ⋅ ⎜ 1 − r + CH 4 ⎝ ⎞ ⎡ kmol ⋅ aer ⎤ ⎟⎢ ⎥ ⎠ ⎣ 1kg ⋅ comb. a cărui saturaţie este mai mare decât cea iniţială a zăcământului.26): r= nCO nCO 2 + nCO (5. subzona din vecinătatea zonei 3. mai ales dacă petrolul este foarte vâscos. 4. în laborator. În această subzonă se constată existenţa unui banc de apă.164 Termodinamica arderii 4.2. în care temperatura este mai scăzută decât cea de condensare a apei. La o distanţă mai mare faţă de sonda de injecţie. în faţa frontului de combustie. Pe baza acestei valori şi a reacţiei (5. vom avea întotdeauna de-a face cu o ardere incompletă. Cu această notaţie. În cazul procesului de combustie subterană. reacţia generală de ardere este reprezentată de ecuaţia (5. lucru ce va determina apariţia în gazele de ardere a monoxidului de carbon ( CO ). În faţa acestei subzone apare un banc de petrol.46) .76 N 2 ) → (1 − r ) ⋅ CO2 + r ⋅ CO + 2 H 2 O + ⎦ (5. Din analiza gazelor de ardere rezultate se determină parametrul X CH ce caracterizează combustibilul.43) Cu r s-a notat fracţia monoxidului de carbon din gazele de ardere definită de relaţia (5.76 ⋅ λ ⋅ ⎡⎛ 1 − r ⎞ + X CH ⎤ ⋅ N 2 ⎟ ⎟ ⎢⎜ ⎥ ⎢⎜ ⎥ ⎣⎝ 2⎠ 4 ⎦ ⎣⎝ 2⎠ 4 ⎦ Parametrii acestei reacţii de ardere se definesc experimental.1.44) X CH reprezintă raportul între numărul de atomi de hidrogen şi numărul de atomi de carbon ai combustibilului.44) se determină aerul necesar combustiei. un parametru important pentru proiectarea exploatării. Având în vedere că ţiţeiul reprezintă un amestec de hidrocarburi.45) (λ −`1)⋅ ⎡⎛ 1 − r ⎞ + X CH ⎤ ⋅ O2 + 3. cu saturaţia sp > spi.27) devine: ⎡⎛ r⎞ X CH X CH + λ ⎢⎜ 1 − ⎟ + CH 2⎠ 4 ⎣⎝ X CH ⎤ ⎥ ⋅ (O2 + 3 . precum şi a apei din formaţiune. Fenomenul de vaporizare-condensare accelerează transferul de căldură către aval. în care are loc un fenomen combinat de vaporizare-recondensare a fracţiilor uşoare ale petrolului. ecuaţia (5. datorită imposibilităţii realizării unui amestec omogen între aer şi combustibil. caracteristicile mediului poros revin treptat la valorile iniţiale. Cantitatea molară de aer necesară arderii unui kilogram de combustibil este: X ⎛ L = 4 . la care se introduce notaţia: X CH = x y (5.⎦ (5.

Deoarece particulele pot intra în plămâni. Numărul mare de autovehicule propulsate de motoare otto sau diesel. o mică parte din azotul din aer se oxidează şi apare în gazele de ardere sub formă de oxizi de azot. care circulă la ora actuală.Termotehnică şi maşini termice 165 Cantitatea masică de aer necesară arderii unui kilogram de combustibil este: X ⎛ 4 .4) ne arată că acestea sunt alcătuite din dioxid de sulf (datorat oxidării sulfului conţinut de combustibil).⎥ ⎣ ⎦ (5. . de la an la an. devin mai restrictive. în funcţie de care se realizează. 5.obţinerea căldurii necesare producerii de lucru mecanic sau utilizării în alte procese . o parte sunt nocive. Structura noxelor pentru motoarele cu aprindere prin scânteie este prezentă în figura 5.1…0. oxid de azot şi monoxid de carbon. Controlul noxelor (componentelor nocive din gazele de ardere) şi menţinerea lor în limitele prescrise se realizează printr-o monitorizare permanentă a gazelor arse.sunt eliminate în atmosferă gazele arse. Se mai remarcă şi cantitatea de zece ori mai mare de particule solide în cazul motoarelor diesel.3 Observăm că noxele motoarelor otto sunt alcătuite din hidrocarburi nearse. Testele pe animale. Datorită temperaturilor mari din timpul arderii.76 ⋅ λ ⋅ ⎜ 1 − r + CH 4 ⎝ l= M CH X CH 5. 5. monoxid de carbon şi oxizi de azot. constituie unul din principalii factori poluanţi.3 µm. reglarea parametrilor arderii. Dintre acestea. structura noxelor (fig. La motoarele diesel. Componenta principală a particulelor se situează în clasa de mărime 0. de aceea eliminarea lor în atmosferă este reglementată de norme care.47) În urma reacţiilor de ardere. hidrocarburi nearse. comparativ cu motoarele otto. cu diferite concentraţii ale noxelor existente în gazele de ardere. automat.4 Controlul arderii şi poluarea ⎞ ⎟ ⎠ ⎡ kg ⋅ aer ⎤ ⎢ 1kg ⋅ comb. există suspiciunea existenţei pericolului de îmbolnăvire cu cancer.3: Fig. au relevat influenţe cancerigene. pe lângă efectul favorabil .

adică la un amestec bogat. formarea de CO scade aproape liniar cu creşterea lui λ (figura 5.combustibil astfel încât cantitatea de aer reală a arderii scade sub cea stoichiometrică. 5. emisiunea de CO depinde de distribuţia uniformă a combustibilului la fiecare cilindru în parte. modul de formare şi factorii care îl influenţează. Fumul vizibil trebuie evitat. acesta deranjează prin miros şi îngreunarea vizibilităţii. În cazul unei cantităţi de combustibil mai mici. Acesta se depune pe hemoglobina din sânge mai bine decât o face oxigenul. Se remarcă o puternică influenţă a excesului de aer asupra gazelor de ardere. adică la un excedent de aer (λ > 1). Adaptarea exactă. 5. în toate regimurile de funcţionare.4.1 Formarea şi caracteristicile componentelor gazelor de ardere În figura 5. Monoxidul de carbon ia naştere în principal la lipsa de aer (λ < 1). atunci când sistemul de alimentare modifică raportul aer .5 este prezentată evoluţia componentelor gazelor de ardere funcţie de excesul de aer. În zona amestecurilor sărace (la un excedent de aer). Acest lucru duce la concluzia că un control riguros al aerului de ardere permite încadrarea noxelor în anumite valori. deci un amestec sărac. particulele formează fumul. formarea de CO este foarte mică şi aproape independentă de λ. Astăzi. La o valoare λ = 1. În continuare. Fig. se vor prezenta pentru fiecare component din gazele de ardere caracteristicile.4). pentru motoarele moderne. .5%.166 Termodinamica arderii La motoarele diesel.1. concentraţia de CO din gazele de eşapament depinde de distribuţia neomogenă a combustibilului în camera de ardere şi de oscilaţiile din compoziţia amestecului de la un ciclu la altul.1 Monoxid de carbon (CO) Monoxidul de carbon este un gaz fără culoare şi fără miros. a raportului aer-combustibil şi a reglajului instalaţiei de aprindere la motoarele otto a dus la scăderea drastică a emisiunii de monoxid de carbon. de regulă. procentul de CO din gazele de ardere este mai mic de 1. În zona amestecurilor bogate (aer mai puţin decât cel stoichiometric). ducând la intoxicaţii.4. în permanenţă.4 5.

la o ardere incompletă şi deci la hidrocarburi nearse şi arse parţial.Termotehnică şi maşini termice 167 Fig. pentru uşurinţa expunerii.2 Hidrocarburi (HC) Acest paragraf se referă la hidrocarburile nearse ce apar în gazele de ardere. emisiunea de hidrocarburi creşte deoarece nu pot fi arse toate hidrocarburile. O cantitate mare de hidrocarburi nearse în gazele de eşapament pot fi cauzată de: reglarea greşită a aprinderii. În zona amestecurilor bogate. fişele de bujii prezintă întreruperi. bujii ancrasate.5 5. Lipsa de aer (λ < 1) duce. Producerea de hidrocarburi prezintă. . un minim. la fel ca la monoxidul de carbon.1 concentraţia de hidrocarburi creşte datorită unei arderi proaste. la o valoare λ = 1. În zona λ > 1.4. ele au fost denumite prescurtat hidrocarburi. neetanşeitatea cilindrului sau injectoare îmbâcsite. pentru că lipseşte oxigenul necesar. rateuri ale instalaţiei de aprindere. neomogenităţile locale si turbulenţa din camera de ardere favorizează producerea de hidrocarburi. sistem de aspiraţie neetanş. 5. iar în zona amestecurilor sărace.1. O aerisire neetanşă a carterului motorului (legătură spre conducta de aspiraţie sau filtru de aer) duce la emisii de hidrocarburi în atmosferă. O altă cauză poate fi şi un consum mare de ulei.

deci la un amestec sărac. care este maximă pentru valoarea λ = 1 şi scade în ambele sensuri. NO2 este un gaz de culoarea ruginii. 5. Creşterea concentraţiei bioxidului de carbon din atmosferă se numără printre cele mai importante cauze pentru efectul de seră. deoarece emisiile de CO2 la autovehicule sunt proporţionale cu consumul de combustibil. Acest proces depinde de temperatura din camera de ardere. Sulful există în cantitate mică în combustibil. Concentraţia de oxigen.4.4. Atât oamenii.05…1. Pe lângă reducerea noxelor propriu-zise. care este nociv pentru mediu. împreună cu maximul bioxidului de carbon. .1. Irită plămânii prin atacarea ţesuturilor şi este cunoscut drept noxă puternică pentru sânge.1. 5. traficul rutier. Mai poate fi. Producerea de NOx atinge un maximul pentru λ = 1.4. aceste particule sunt formate în principal din atomi de carbon.6 Bioxid de sulf (SO2) Sulful arde împreună cu oxigenul din aer şi formează bioxidul de sulf (SO2). cât şi în zona amestecurilor sărace. În contact cu apa se formează acid sulfuros. însă.3 Oxizi de azot (Nox) Termodinamica arderii Temperatura şi presiunea ridicată în timpul arderii duc la oxidarea unei părţi a azotului existent în amestec. bioxid de azot NO2 şi azotat N2O.4 Bioxidul de carbon (CO2) Bioxidul de carbon se obţine la arderea carbonului. Nu este vorba de un gaz dăunător sănătăţii. mai puţin în benzină decât în motorină.5 Oxigenul Oxigenul (O2) apare în gazele de eşapament în cazul când excesul de aer este supraunitar (λ>1).1 şi scade atât în zona amestecurilor bogate. proces cunoscut sub denumirea de „ploaie acidă”. Procentul de bioxid de carbon datorat traficului rutier este estimat la 10-15%. La depăşirea valorii λ = 1 se remarcă o creştere clară a procentajului de O2. Pe lângă oxidul de azot NO se mai găsesc. Prin experienţe pe animale s-a determinat faptul că aceste particule sunt cancerigene. care în aer se oxidează formând NO2.7 Fum / particule / negru de fum Particule de negru de fum iau naştere în mod special la arderile care au loc în motoarele diesel.4.4. NO este un gaz incolor.1. 5.1. 5. este un indicator pentru trecerea de la zona amestecurilor bogate la zona amestecurilor sărace. gospodăriile particulare. expiră CO2. şi un indiciu pentru zone neetanşe în sistemul de aspiraţie şi de evacuare sau rateuri (întreruperi în procesul de ardere). cât şi animalele. mai există şi sarcina de a menţine consumul de combustibil cât mai mic cu putinţă. în cantităţi mai mici.1. Această creştere este cauzată de arderea combustibililor de către industrie.168 5. cu un miros înţepător. dar şi de tăierea copacilor.

Condiţia pentru realizarea acestui lucru este o reglare lambda cu o valoare nominală λ ≈ 1. HC. Procesele de oxidare şi reducere a componentelor gazelor de ardere.4. cel mai utilizat catalizator este catalizatorul cu trei căi sau catalizatorul selectiv. 2 Catalizator trei căi NOx. Stratul catalitic este format. reuşind să satisfacă cele mai severe norme. la catalizatorii cu trei căi . 5.din platină şi rodiu. catalizatorii actuali sunt monoliţii ceramici şi metalici.Termotehnică şi maşini termice 169 Alte componente solide sunt: sulful. 4 Aparat de comandă electronic. Utilizarea catalizatorului pentru combaterea noxelor În prezent. la catalizatorii de oxidare. Acest concept este folosit pentru încadrarea valorilor noxelor în limitele impuse. funinginea şi particulele rezultate în urma frecării. CO. 5. Platina accelerează oxidarea hidrocarburilor şi a monoxidului de . 3 Sondă lambda. Toate bucăţelele solide din gazele de ardere formează fumul.6 1 Pregătire amestec. Fig. din metalele preţioase (platină şi paladiu). Aceştia au un strat din oxid de aluminiu care măreşte suprafaţa eficientă a catalizatorului cu un factor de cca.2. El s-a dovedit a avea cele mai bune performanţe în tratarea gazelor de ardere la motoarele Otto. sunt: y⎞ y ⎛ C x H y + ⎜ x + ⎟O2 → x ⋅ CO2 + H 2 O 4⎠ 2 ⎝ 2 ⋅ CO + O2 → 2 ⋅ CO2 2 ⋅ H 2 + O2 → 2 ⋅ H 2 O 2 ⋅ NO + 2 ⋅ CO → N 2 + 2 ⋅ CO2 2 ⋅ NO + 2 ⋅ H 2 → N 2 + 2 ⋅ H 2 O Din punct de vedere constructiv. respectiv particule. 7000. în acest catalizator.

temperatura catalizatorului creşte la peste 1400°C. Dacă se depăşesc 1000°C. La o astfel de sondă. Sonda lambda se caracterizează prin faptul că indică modificările din compoziţia amestecului în zona λ = 1. până la distrugerea catalizatorului. adică în zona de limită între amestecuri bogate şi amestecuri sărace. 400°C .7 este prezentată schematic o sondă lambda. Datorită rateurilor în funcţionare ale motorului. trebuie ca în special sistemul de aprindere al autovehiculelor cu catalizator să funcţioneze cu foarte mare siguranţă şi fără întreţinere. Conţinutul de metale preţioase dintr-un catalizator este de cca. rodiu duce la reducerea oxizilor de azot. amestecul aer-combustibil va trebui măsurat exact cu o sondă lambda şi va trebui reglat în jurul valorii lambda = 1.02. Astfel de temperaturi duc la distrugerea în întregime a catalizatorului prin topirea materialului suport. Fig. .0 ± 0. lucru asigurat de către sistemele electronice. Condiţiile de funcţionare ideale pentru o durată lungă de viaţă sunt asigurate în zona de temperatură cuprinsă între cca. Două condiţii au o însemnătate specială pentru folosirea catalizatorilor: – Motorul trebuie alimentat cu benzină fără plumb. Combustibilul cu plumb “otrăveşte” stratul de metal preţios al catalizatorului şi duce în scurt timp la incapacitatea de lucru irevocabilă a sistemului. îmbătrânirea termică se accentuează foarte mult. – Pentru obţinerea raportului optim de aer necesar procesului de transformare din catalizator.700°C.8). cum ar fi de exemplu rateuri în aprindere. între cei doi electrozi ia naştere o tensiune electrică ce poate fi folosită drept unitate de măsură pentru conţinutul de oxigen din gazele de ardere. Pentru a evita acest lucru. Această indicare se face printr-o modificare rapidă a tensiunii (fig 5. 5.170 Termodinamica arderii carbon.7 1 Electrod (+) 2 Ceramică specială 3 Carcasă 4 Racord electric 5 Ţeavă de protecţie (partea expusă la gazele de ardere) 6 Electrod (-) În figura 5. Temperatura de funcţionare joacă la catalizator un rol important. Supravegherea funcţionării catalizatorului se realizează cu sonde lambda. 2-3 grame. unde îmbătrânirea termică este scăzută.

Modul de lucru al sondei lambda reprezintă un exemplul clasic al unei reglări în buclă a amestecului funcţie de oxigenul din gazele de ardere. amestecul va oscila în jurul valorii stoichiometrice (λ=1). de cca. Dacă în gazele arse nu există oxigen. Frecvenţa de reglare este condiţionată de timpul pe care gazul îl parcurge de la camera de ardere şi până la sonda lambda şi este. drept urmare aparatul de comandă va micşora cantitatea injectată. se montează o a doua sondă lambda. înseamnă că amestecul injectat este prea bogat. sondele lambda se mai utilizează pentru supravegherea catalizatorului. Pentru atingerea rapidă a unui timp de reacţie la o temperatură constantă. .9 este prezentată schema de montare a sondelor lambda . Acest lucru este folosit pentru determinarea randamentului catalizatorului.Termotehnică şi maşini termice 171 Modificarea considerabilă a tensiunii poate fi folosită pentru dirijarea sistemului de formare a amestecului. acest lucru va fi recunoscut de către sonda lambda în baza restului de oxigen din gazele de ardere. Valoarea respectivă a tensiunii este transmisă aparatului electronic de comandă pentru prepararea amestecului.plasată după catalizator supraveghează funcţionarea acestuia. Fig.oxigen în gazele de ardere. 300°C. după catalizator. se va mări cantitatea injectată. este utilizată pentru reglarea amestecului aer-combustibil. Prima sondă lambda. Pe lângă funcţia de reglare a amestecului aer-combustibil.după un anumit timp .5 Hz. Dacă sonda determină .8 În cazul în care compoziţia amestecului deviază de la valoarea stabilită. se folosesc des sonde încălzite electric. dar temperatura optimă de lucru se situează la cca. 600°C. Calitatea unui catalizator depinde mult de capacitatea de utilizare a oxigenului din gazele arse pentru oxidarea noxelor. 0. Pentru măsurarea randamentului. Aparatul de comandă va corecta doza de combustibil. iar cea de-a doua . la ralanti. Frecvenţa de reglare este mai mare odată cu creşterea turaţiei. În acest fel. În figura 5. 5. Sonda începe să lucreze abia de la o temperatură de cca. plasată în faţa catalizatorului.

astfel încât amplitudinea semnalului sondei lambda plasată după catalizator (reprezentată cu linie punctată în fig. 5. În timp. 5. fig. 4 Catalizator. În acest caz.10).172 Termodinamica arderii Fig. Tensiunea sondei lambda plasată în faţa catalizatorului este prezentată cu linie continuă în figura 5. iar tensiunea sondei lambda plasată după catalizator este prezentată cu linie întreruptă (fig. 2 Sondă lambda înaintea catalizatorului. diferenţa dintre amplitudinile celor două semnale se anulează. Fig. deci randamentul catalizatorului tinde la zero.10) devine comparabilă cu amplitudinea semnalului sondei lambda plasată în faţa catalizatorului (reprezentat cu linie continuă.10). . acesta îşi pierde capacitatea de a utiliza oxigenul din gazele arse. 5. 3 Sondă lambda după catalizator.9 1 Aparat de comandă.10 Randamentul catalizatorului se calculează din diferenţa amplitudinii oscilaţiilor sondelor lambda. 5. datorită îmbătrânirii catalizatorului. Se observă că amplitudinea oscilaţiilor tensiunii sondei lambda plasată după catalizator este redusă datorită scăderii cantităţii de oxigen.10. 5. determinată de utilizarea acestuia în catalizator.

a diminuării emisiilor de noxe. Comanda sistemului se face în funcţie de cantitatea de aer. . 2 Gaze arse. 5 Turaţie. Recircularea se realizează la regimurile de ralanti si sarcini parţiale până la ~5%.pneumatic. HC şi NOx. 3 Ventil recirculare. Fig. 7 Temperatură. depresiunea conductei de aspiraţie sau cea a contra-presiunii ţevii de eşapament şi turaţie.Termotehnică şi maşini termice 173 Catalizatorul cu trei căi oferă posibilitatea. în conlucrare cu reglarea lambda.4. 4 Aparat de comandă. 6 Presiune aspiraţie. 8 Dispozitiv de măsurare a masei de aer. 11 1 Traductor electro . pentru a scădea temperatura maximă de ardere. În interiorul zonei de reglare lambda sunt scăzute toate cele trei componente de noxe – CO. 5. 5. deci pentru diminuarea emisiunii NOx.3 Reducerea noxelor prin recircularea gazelor arse Recircularea gazelor de ardere constă în amestecarea unei cantităţi din gazele arse cu aerul aspirat de motor la anumite regimuri de funcţionare. poziţia clapetei de acceleraţie (sarcina). la valori prin care se pot respecta cele mai severe regulamente referitoare la gazele de eşapament.

Ea este eficientă în special la circulaţia în aglomerările urbane. au impus utilizarea catalizatorului şi la motoarele diesel. Japonia. Această metodă de reducere a oxizilor de azot s-a generalizat pe toate tipurile de motoare.174 Termodinamica arderii Debitul de gaze arse recirculate este: – la autovehiculele pe benzină: până la 10%. . pentru a permite eliminarea noxelor la toate regimurile. sistemul de recirculare nu funcţionează la repriză şi la sarcini ridicate ale motorului. Comunitatea Europeană. Din anul 1996. Se observă că acest procedeu permite eliminarea oxizilor de azot numai la anumite regimuri ale motorului (ralanti şi sarcini parţiale). – la autovehiculele pe motorină: până la 20%. etc. normele restrictive adoptate de SUA.

notată cu indicele “0”. Se defineşte starea frânată. staţionară a unui fluid. monodimensională.1 Proprietăţile stării frânate Considerăm curgerea adiabată. În realitate. figura 6. 6. staţionară prin ajutaje şi prin reţelele de palete.1 Ecuaţiile mişcării staţionare. în care se produce transformarea entalpiei gazului în energie cinetică sau invers.Termotehnică şi maşini termice 175 6. Fig.1). notată fără indice. Dacă curgerea de la starea actuală la starea frânată este izentropică (adiabată.1. Ajutajul este un tub scurt. şi o stare în care viteza fluidului este nulă. iar entropia stării ce reprezintă entalpia frânată este mai mare decât entropia fluidului în starea actuală de curgere.1) 2 În ecuaţia energiei (6.62) se poate scrie sub forma: w2 h+ = h0 (6. starea în care viteza fluidului este zero. Această stare. dar presiunea reală a gazului comprimat este mai mică decât presiunea maximă p0. . reversibilă). Ecuaţia primului principiu al termodinamicii pentru acest caz (2. 6. Termodinamica curgerii gazelor şi vaporilor Acest capitol prezintă transformările energetice care au loc în procesul de curgere. adiabate a gazelor 6. Este abordată curgerea monodimensională. poate reprezenta o stare reală sau o stare teoretică.1 Orice curgere a unui gaz cu o viteză nenulă poate ajunge în starea frânată prin transformarea integrală a energiei cinetice în entalpie.1. profilat. monodimensionale.1) s-au considerat două stări: starea actuală a curgerii. în care viteza fluidului este nulă. starea frânată care se poate obţine printr-o curgere adiabata ireversibilă are aceeaşi valoarea a entalpiei frânate h0 dată de formula (6. se obţine presiunea maximă p0 (teoretică).

4) 1 ( pe − pi ) + 1 we2 − wi2 + g (Z e − Z i ) = 0 2 2 Ecuaţia (6. Fig.2 Ecuaţiile ce descriu curgerea unui gaz prin ajutajul din figura 6. obţinută prin particularizarea ecuaţiei primului principiu: (he − hi ) + 1 (we2 − wi2 ) + g (Z e − Z i ) = 0 2 (6. iar cei de ieşire cu “e”.6) .2 este prezentat un ajutaj pentru care s-a definit o suprafaţă de control. 6.2) - ecuaţia energiei. Parametrii de intrare sunt notaţi cu indicele “i”. nefiind influenţată de ireversibilitatea procesului.3) Pentru un proces izentropic şi un fluid incompresibil din ecuaţia fundamentală a termodinamicii. În figura 6.5) poartă numele de ecuaţia lui Bernoulli.5) Te ⎛ pe ⎞ =⎜ ⎟ Ti ⎜ pi ⎟ ⎝ ⎠ k −1 k (6.176 Termodinamica curgerii gazelor şi vaporilor Diferenţa între entalpia frânată şi entalpia fluidului la un moment dat reprezintă energia cinetică a unităţii de masă. ecuaţia transformării de stare adiabate pentru un gaz perfect este: ( ) (6.2 sunt: ecuaţia conservării masei: m i = m e ⇒ ρ i wi Ai = ρ e we Ae • • (6. obţinem: Tds = dh − vdp = 0 ⇒ he − hi = ∫ vdp = i e 1 ρ ( p e − pi ) (6.

orice mică perturbaţie (variaţii mici ale presiunii faţă de valoarea medie) apărută se propagă în masa gazului sub forma unor unde a căror viteză este egală cu viteza sunetului.3 Prin deplasarea pistonului de la capătul tubului se produce o perturbaţie caracterizată de o mică modificarea a parametrilor în masa gazului. care sunt fluide compresibile. bilanţul energetic se poate scrie: (c − dw)2 (h + dh ) + 2 c2 = h+ 2 (6. expresia de mai sus devine: h + dh + c 2 − 2 ⋅ c ⋅ dw + (dw) c2 = h + . Considerând curgerea staţionară într-o vecinătate a suprafeţei de control. În partea stângă a acestei suprafeţe parametrii gazului sunt perturbaţi.3 a.3 b.1.2 Viteza sunetului într-un gaz perfect În cazul gazelor.7) După efectuarea calculelor. iar în partea dreaptă parametrii gazului sunt neperturbaţi. situaţia parametrilor gazului este prezentată în figura 6. 6. care se deplasează sub forma unei unde ce are viteza c. Pentru un observator legat de frontul de undă al perturbaţiei. Considerăm o suprafaţă de control definită de frontul de undă. figura 6. dw 2 ≈ 0 2 2 2 ( ) (6. Această viteză este un parametru important în curgerea fluidelor compresibile. În figura 6.Termotehnică şi maşini termice 177 6.3 este prezentată schematic o posibilitate de producere a perturbaţilor în masa unui gaz. Fig.8) .

10) După efectuarea calculelor şi neglijarea infiniţilor mici de ordin superior.11) şi (6.12). obţinem: c ⋅ dρ − ρ ⋅ dw = 0 Ecuaţia fundamentală a termodinamicii pentru un proces izentropic este: (6. O soluţie particulară a ecuaţiei (6.15) (6.⇒ ⎜ ⎟ ⎜ dρ ⎟ = k ρ = k ⋅ R ⋅ T ρ p ⎠s ⎝ c = k ⋅ R ⋅T ( ) (6.17) Din relaţia (6.9) şi (6.12) dp ρ − c ⋅ dw = 0 (6. Pentru aer la 300K şi la 1000K viteza sunetului. obţinem: dp ρ (6.14) ne arată că pătratul vitezei de propagare a micilor perturbaţii (viteza sunetului) în masa gazului este egal cu derivata parţială a presiunii la densitate în condiţii izentropice ( s = cons tan t ).14) Relaţia (6.178 Termodinamica curgerii gazelor şi vaporilor dh − c ⋅ dw = 0 (6.11) Tds = dh − vdp = 0 ⇒ dh = Combinând relaţiile (6.16) (6.17) observăm că viteza sunetului într-un gaz depinde atât de proprietăţile termodinamice ale acestuia (k şi R).13) Eliminând dw din relaţiile (6. cât şi de temperatura gazului. ⇒ ln p ⋅ ρ −k = ln( p ) − k ⋅ ln( ρ ) = ln(C ) ⎛ dp ⎞ dp dρ p −k = 0.14) se poate obţine pentru un gaz ideal utilizând expresia ecuaţiei transformării adiabate: p ⋅ vk = p ρ k = cons tan t .13). ea este: . obţinem: dw = c dρ ρ ⇒ dp ρ − c2 ⋅ dρ ⎛ dp ⎞ = 0 ⇒ c2 = ⎜ ⎟ ⎜ dρ ⎟ ρ ⎠s ⎝ (6.9) Legea conservării masei într-o vecinătate a suprafeţei de control ne permite scrierea următoarei relaţii: (ρ + dρ ) ⋅ A ⋅ (c − dw) = ρ ⋅ A ⋅ c (6.

valorile parametrilor la un moment dat pe faţa din stânga a volumului de control p.4 Ecuaţia conservării masei poate fi scrisă sub forma: m = ρ ⋅ A ⋅ w = cons tan t . 6. spunem că mişcarea gazului este supersonică. ρ+dρ (fig.4). T. ρ. Datorită modificării secţiunii.9 m / s 29 c = k ⋅ R ⋅ T = 1.Termotehnică şi maşini termice 179 c = k ⋅ R ⋅ T = 1. iar dacă M > 1 .4 ⋅ 8314 ⋅ 300 = 347 .20) ρ În ecuaţia energiei în formă diferenţială: dh + wdw = 0 (6.19) (6.18) Dacă M < 1 .2 m / s 29 8314 ⋅ 1000 = 633 .3 Caracterizarea ajutajelor funcţie de criteriul Mach Considerăm un volum elementar al fluidului care se deplasează printr-un ajutaj de secţiune variabilă.4 ⋅ Mişcarea unui gaz este puternic influenţată de viteza sunetului: într-un fel se desfăşoară mişcarea gazului dacă viteza acestuia este mai mică decât viteza sunetului şi în alt fel dacă viteza gazului este mai mare ca cea a sunetului.21) . suferă o modificare infinitezimală p+dp. spunem că mişcarea gazului este subsonică. Pentru a defini regimurile de curgere a unui gaz se introduce un criteriu adimensional.1. w+dw. 6. denumit criteriul lui Mach: M= w c (6. T+dT. ⇒ ln( ρ ) + ln( A) + ln(w) = ln(C ) dρ + dA dw + =0 A w • (6. 6. Fig. w.

( ) ( ) . dacă secţiunea scade dA < 0 rezultă şi o scădere a presiunii dp < 0 . ⇒ dw = − dp ρ ⋅w (6.23) (6.24) permite analiza influenţei variaţiei secţiunii asupra curgerii prin ajutaje. Rezultatul discuţiei este sintetizat în figura 6. dacă secţiunea creşte dA > 0 rezultă o creştere a presiunii dp > 0 şi o scădere a vitezei. pe care o introducem în relaţia (6.pentru un ajutaj convergent.5: Fig. presiunea şi secţiunea ajutajului variază în sensuri opuse.22) dA dρ dp dρ dp dp dp ⎛ 1 1⎞ =− + =− + = ⎜ 2− 2⎟ 2 2 A ρ ρ ⋅w ρ dp ρ ⋅ w ρ ⎝w c ⎠ dA dp (1 − M 2 ) = A ρ ⋅ w2 (6. ⇒ 1 − M 2 > 0 . apoi exprimăm diferenţiala vitezei.5 În regim subsonic M < 1. iar din ecuaţia (6. .24) Relaţia (6. presiunea şi secţiunea ajutajului variază în acelaşi sens.5) deducem o scădere a vitezei. astfel: . 6.180 Termodinamica curgerii gazelor şi vaporilor Înlocuim diferenţiala entalpiei din ecuaţia fundamentală a termodinamicii (6.21): dp ρ + wdw = 0 . ⇒ 1 − M 2 < 0 . numit şi difuzor. iar din ecuaţia (6.pentru un ajutaj divergent.pentru un ajutaj convergent. dacă secţiunea scade dA < 0 rezultă şi o creştere a presiunii dp > 0 . În regim supersonic M > 1.12). astfel: .5) deducem o creştere a vitezei.

(6. Dacă dA = 0 . ⇒ M = 1.28) şi (6. prin introducerea valorii 1 pentru criteriului M: T* 2 = T0 k + 1 p * ⎛ 2 ⎞ k −1 =⎜ ⎟ p0 ⎝ k + 1 ⎠ k (6.dacă acesta lucrează în regim subsonic . 6. curgerea se numeşte critică.29) În condiţiile în care într-o secţiune a ajutajului se atinge viteza sunetului.sau în secţiunea de intrarea a ajutajului divergent. ca de exemplu secţiunea de ieşire a ajutajului convergent . ⇒ w 2 = 2 ⋅ c p0 ⋅ (T0 − T ) = 2 ⎜ − 1⎟ k −1⎝ T 2 ⎠ (6.1.16) înlocuim viteza sunetului în relaţia (6. dacă acesta lucrează în regim supersonic. rezultă: p0 ⎡ (k − 1) 2 ⎤ k −1 M ⎥ = 1+ p ⎢ 2 ⎣ ⎦ k (6. .27).4 Parametrii frânaţi şi parametrii critici Pornind de la relaţia (6.31) .28) ρ 0 ⎡ (k − 1) 2 ⎤ k −1 M ⎥ = 1+ 2 ρ ⎢ ⎦ ⎣ 1 (6.25) Din relaţia (6. numit şi difuzor.29). exprimăm viteza de curgere funcţie de parametrii stării frânate: h+ kRT ⎛ T0 w2 ⎞ = h0 . dacă secţiunea creşte dA > 0 rezultă o scădere a presiunii dp < 0 şi o creştere a vitezei. iar parametrii acesteia se notează cu “*”. acest lucru ne arată că viteza sunetului se poate atinge numai într-o secţiune a ajutajului. Valorile parametrilor critici funcţie de parametrii frânaţi se obţin din relaţiile (6.Termotehnică şi maşini termice 181 pentru un ajutaj divergent.24) şi obţinem: w2 2 ⎛ T0 ⎞ =M2 = ⎜ − 1⎟ 2 c k −1⎝ T ⎠ (6.27) (6.26) T0 (k − 1) M 2 = 1+ T 2 Ţinând cont de ecuaţiile transformării izentropice.30) (6.1).

5). Pentru calculul debitului exprimăm. deci entalpia.2 Ajutajul convergent 1 (6.34) .182 Termodinamica curgerii gazelor şi vaporilor ρ * ⎛ 2 ⎞ k −1 =⎜ ⎟ ρ0 ⎝ k + 1 ⎠ 6. din ecuaţia adiabatei. Fig. viteza şi debitul în această secţiune sunt: k −1 ⎡ ⎤ k −1 ⎛ ⎞ ⎛ p⎞ k ⎥ w2 k k ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎜1 − β k ⎟ = h0 . În cazul regimului supersonic. ⇒ w = 2 h+ RT ⎜ p ⎟ ⎥ = 2 k − 1 RT ⎜ ⎟ ⎢ ⎝ 0⎠ 2 k −1 ⎝ ⎠ ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ (6. parametrii gazului într-o secţiune a ajutajului funcţie de parametrii frânaţi se determină cu formulele (6.6 este prezentat un ajutaj convergent. Dacă notăm cu A o secţiune oarecare a ajutajului. densitatea în secţiunea curentă funcţie de densitatea frânată.27). ⇒ ρ = ρ0 ⎜ ⎟ = ρ0 β = β ⎜p ⎟ p ⎜ ρ ⎟ RT0 ⎝ ⎠ ⎝ 0⎠ k 1 (6.33) S-a notat cu β raportul dintre presiunea din secţiunea curentă a ajutajului şi presiunea frânată.32) În figura 6. considerată ca fiind presiunea din secţiunea de intrare a ajutajului.6 Dacă considerăm parametrii iniţiali ai gazului egali cu parametrii frânaţi. ajutajul lucrează ca un compresor. reprezentată prin entalpie în ecuaţia (6.29). în energie cinetică. 6. 1 1 ⎛ p ⎞k p0 ⎛ ρ 0 ⎞ p0 k k = ⎜ ⎟ . notaţi cu indicele zero. în baza scăderii energiei cinetice. în cazul curgerii subsonice se produce transformarea energiei gazului. (6.28) şi (6. În acest ajutaj. mărind presiunea şi temperatura gazului.

iar presiunea din secţiunea de ieşire rămâne la valoarea presiunii critice. gazul se accelerează în ajutaj. pa = p0 . anulăm derivata cantităţii de sub radical: 2 k +1 ⎞ k −1 d ⎛ k ⎜ β − β k ⎟ = 0 . acest lucru nu mai modifică regimul de curgere din ajutaj.. căutam maximul expresiei de sub radical. vom căuta o valoare a raportului beta pentru care debitul devine maxim în ajutaj. ⇒ β cr = ⎛ 2 ⎞ ⎜ ⎟ ⎟ dβ ⎜ ⎝ k +1⎠ ⎝ ⎠ k (6.Termotehnică şi maşini termice 183 Debitul în secţiunea curentă va fi: m = ρ ⋅ A⋅ w = A • p0 RT0 2 2 k +1 ⎞ k ⎛ k ⎜β − β k ⎟ ⎟ k −1⎜ ⎝ ⎠ (6. Dacă considerăm presiunea p egală cu presiunea din secţiunea de ieşire. Astfel. Din relaţia (6. Dacă presiunea din exteriorul ajutajului scade sub valoarea presiunii critice. Debitul maxim se obţine prin înlocuirea expresiei lui beta critic în relaţia (6.d < p0 .37) În graficul din figura 6. ajutajul prelucrează întreaga cădere de presiune astfel încât în secţiunea de ieşire viteza devine egală cu viteza sunetului. în secţiunea de ieşire. presiunea notă cu indicele c : pc ⎛ 2 ⎞ k −1 = β cr = ⎜ ⎟ p0 ⎝ k + 1⎠ k (6. Un caz special îl constituie momentul când presiunea. β = 0 şi β = 1 . debitul în ajutaj devine maxim. este similară cu relaţia (6. Dacă presiunea în secţiunea de ieşire este mai mică decât presiunea frânată. . Denumim presiunea din secţiunea de ieşire presiune critică şi o notăm cu p* .6 sunt prezentate variaţiile presiunii în ajutaj pentru mai multe situaţii determinate de valorile diferite ale presiunii din secţiunea de ieşire. este egală cu presiunea critică. în consecinţă. rezultând la ieşire o viteză dată de formula (6.33). pb . în ajutaj nu există mişcare. Pentru aceasta.38) În aceste condiţii.34).36) Se observă că valoarea lui beta. pentru care debitul este maxim.30). debitul rămâne la valoarea maximă.34) şi obţinem: • m max = AE p0 RT0 ⎛ 2 ⎞ k −1 k⎜ ⎟ ⎝ k +1⎠ k +1 (6.35) remarcăm că există două valori pentru care se anulează debitul. ţinem seama de faptul că radicalul este o funcţie monotonă şi. atâta timp cât presiunea din secţiunea de ieşire rămâne egală cu presiunea stării frânate.35) Se observă că debitul depinde de regimul de presiuni din ajutaj. Pentru a găsi o valoare care să maximizeze relaţia (6..

În regim subsonic. În secţiunea de ieşire apare o discontinuitate a valorilor presiunii gazului.7 se mai numeşte şi difuzor. 6. este incompletă. Observăm că la funcţionarea în regim subsonic ajutajul convergent prezintă o limitare în funcţionare.3 Ajutajul divergent Ajutajul convergent figura 6. Presiunea p 2 devine maximă atunci când viteza în secţiunea de ieşire se anulează.39) k −1 ⎡ ⎤ ⎛ p2 ⎞ k k 2 2 ⎢⎜ ⎟ − 1⎥ w2 = w1 − 2(h2 − h1 ) = w1 − 2 RT1 ⎜ ⎟ ⎢⎝ p1 ⎠ ⎥ k −1 ⎢ ⎥ ⎣ ⎦ (6.40) observăm limita de funcţionare a acestui ajutaj. cazul pc din figura 6. procesele din acest ajutaj sunt similare celui dintr-un compresor. Fig. viteza maximă posibilă care se obţine cu acest ajutaj nu poate depăşi viteza sunetului în condiţiile termodinamice ale secţiunii de ieşire. dacă se cunosc parametrii din secţiunea de intrare: w2 = w1 ρ 1 A1 ρ 2 A2 (6. Din ecuaţia continuităţii energiei putem determina viteza şi presiunea în secţiunea de ieşire. rezultă : ( p2 )max ⎛ ⎞ ⎜ ⎟ 2 w ⎟ = p0 = p1 ⎜ 1 + ⎜ 2 k RT ⎟ ⎜ 1 ⎟ k −1 ⎝ ⎠ k −1 k (6. acest ajutaj transformă energia cinetică a gazului în entalpie.41) . Punând condiţia w2 = 0 . care din punct de vedere fizic se manifestă printr-o undă de şoc ce disipează excesul de energie al curentului de gaz.7 Notăm cu indicii 1 şi 2 secţiunile de intrare şi de ieşire ale acestui tip de ajutaj. 6.6.40) Din formula (6.184 Termodinamica curgerii gazelor şi vaporilor Destinderea gazului. în acest caz.

deci starea frânată nu reprezintă numai o stare teoretică. O dimensionare corectă a ajutajului impune ca presiunea p la ieşirea din ajutaj să fie egală cu presiunea exterioară (cazul “d” din grafic). în secţiunea de ieşire a ajutajului obţinem parametrii frânaţi ai curgerii.4. O altă condiţie obligatorie este ca în secţiunea minimă parametrii curgerii să devină critici.8 Considerând curgerea gazului prin ajutaj ca pornind de la parametrii frânaţi notaţi cu indicele zero. gazul se accelerează în porţiunea convergentă. În graficul din figură. de calcul. Ajutajul convergent-divergent (Laval) Pentru obţinerea vitezelor de curgere supersonice se utilizează ajutajul convergent-divergent (prescurtat con-div) sau Laval. ci poate fi obţinută în mod real cu un difuzor. 6. deci transformarea entalpiei în energie cinetică. 6. adică în secţiunea minimă viteza gazului trebuie să devină egală cu cea a sunetului. Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite. Fig.8). viteza la ieşirea din ajutaj este supersonică. atunci ajutajul este dimensionat corect şi permite destinderea completă a gazului. . 6. în regim subsonic. deci valoarea criteriului Mach este unu. este viteza maximă posibilă ce se poate obţine din energia stării frânate. după numele celui care l-a inventat (fig.Termotehnică şi maşini termice 185 În condiţia w2 = 0 . Este singurul ajutaj care permite trecerea gazului de la curgerea cu viteze subsonice la curgerea cu viteze supersonice. acest caz este reprezentat de situaţia “d”.

Acest lucru a determinat ca la sistemele moderne de propulsie cu jet ajutajele convergent-divergente să aibă geometrie variabilă. 6. trebuie modificată şi geometria ajutajului. Concluzia ce se poate trage este că pentru o anumită diferenţă de presiune rezultă o anumită geometrie a ajutajului. Pentru analiza acesteia. datorită creşterii secţiunii gazul se destinde în continuare. undele de şoc se formează chiar în secţiunea de ieşire. Considerând curgerea gazului staţionară.186 Termodinamica curgerii gazelor şi vaporilor Observăm că acest ajutaj este compus din două părţi: la intrare. reprezentat punctat. viteza acestuia crescând la valori supersonice. Dacă se modifică regimul de presiuni.9 este reprezentată o undă de şoc normală. Fig. caz în care viteza finală este mai mică decât viteza maximă posibilă. Viteza la intrare în ajutajul divergent este egală cu viteza sunetului. Pentru valori ale presiunii ce se apropie de valoarea cazului “d”. schimbarea regimului de curgere de la viteze supersonice la viteze subsonice se face de multe ori brusc. discontinuităţi. se defineşte un volum de control ce include numai unda de şoc. iar aceasta este unică. temperatura. presiunea.viteza. 6. în partea divergentă a ajutajului apar unde de şoc ce produc disiparea parţială e energiei gazului. un ajutaj convergent care lucrează la limită. diferită de valoarea cazului “d”. care lucrează în regim supersonic. Funcţiile ce descriu aceşti parametrii prezintă. iar parametrii pe faţa din stânga vor fi notaţi cu indicele y. astfel încât impactul cu diferitele obiecte este distructiv. adică în secţiunea minimă se obţine viteza maximă posibilă (viteza sunetului). Zona în care valorile parametrilor curgerii prezintă discontinuităţi poartă numele de undă de şoc. Dacă presiunea în exteriorul ajutajului este mai mică decât valoarea cazului “d”. din punct de vedere matematic. Parametrii curgerii pe faţa din stânga se vor nota cu indicele x.9 În figura 6. saltul de presiune în unda de şoc este mare. Orice altă valoare a presiunii p la ieşirea din ajutaj.5 Undele de şoc normale ce apar la curgerea gazelor perfecte prin ajutaje În cazul curgerii gazelor prin conducte. frontul undă în acest caz se propagă cu viteză mare.prezintă salturi importante. ecuaţiile pentru volumul de control sunt următoarele: . determină o destindere incompletă a gazului în ajutaj. într-o zonă îngustă în care valorile parametrilor curgerii . urmează un ajutaj divergent. Undele de şoc apar şi se dezvoltă şi în cazul exploziilor. densitatea .

49).45) Relaţia (6. exprimăm densitatea din expresia ecuaţiei de stare a gazului perfect.43) - ecuaţia impusului: A( p x − p y ) = m(w y − wx ) • (6.42) rezultă egalitatea entalpiilor frânate.47) Împărţind cele două relaţii. şi obţinem: py px wx = wy (6. particularizată pentru cele două stări.Termotehnică şi maşini termice 187 - ecuaţia energiei : 2 2 wy wx hx + = hy + = h0 x = h0 y 2 2 (6. exprimăm viteza funcţie de criteriul Mach şi viteza sunetului: py py px p M xcx = M y c y . ⇒ x M x kRTx = M y kRTy RTx RTy RTx RTy (6.50) . deci şi egalitatea temperaturilor: T0 x = T0 y (6.49) RTx RTy În relaţia (6. obţinem: Ty k −1 2 Mx 2 = Tx 1 + k − 1 M 2 y 2 1+ (6.46) (6.44) Din relaţia (6.48) În ecuaţia de continuitate.42) - ecuaţia continuităţii: m = ρ x ⋅ wx = ρ y ⋅ w y A • (6.27). permite scrierea relaţiilor: T0 x k −1 2 = 1+ Mx Tx 2 T0 y Ty = 1+ k −1 2 My 2 (6.

Porţiunea de curbă aflată deasupra punctului a se caracterizează prin valori M < 1 .52) Relaţia (6. obţinem următoarea relaţie: . iar reprezentarea grafică a curbei corespunzătoare este prezentată în figura 6. rezultă că unda de şoc. Dacă prelucrăm ecuaţia impulsului. se formează numai la schimbarea regimului de curgere de la viteze supersonice la viteze subsonice.10: Fig. din principiul al doilea.51) Combinând relaţiile (6. deci viteze subsonice. deci vitezelor supersonice.188 Termodinamica curgerii gazelor şi vaporilor Ty ⎛ py ⎞ ⎛ M y =⎜ ⎟ ⎜ Tx ⎜ p x ⎟ ⎜ M x ⎝ ⎠ ⎝ 2 ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ 2 (6. 6. pentru un proces adiabat în unda de şoc se impune condiţia s y − s x ≥ 0 . iar porţiunea situată deasupra punctului a reprezintă porţiunea din faţa undei de şoc.10 Punctul a corespunde valorii M = 1 . Deoarece porţiunea de sub punctul a reprezintă partea din spatele undei de şoc.52) poartă numele de relaţia lui Fanno.51) vom obţine: M x 1+ My k −1 2 Mx 2 k −1 2 1+ My 2 px = py (6. iar porţiunea de curbă aflată sub punctul a corespunde valorilor M > 1 .48) cu (6. în cazul curgerii gazelor.

Termotehnică şi maşini termice

189

m 2 2 p x − p y = (w y − wx ) = ρ y w y − ρ x wx A
2 2 p x + ρ x wx = p y + ρ y w y ; ⇒ p x +

(6.53)

py px 2 M x2 c x = p y + M y cy RTx RTy

(6.54)

px +

py px 2 M x2 kRTx = p y + M y KRTy RTx RTy py px = 1 + kM x2 2 1 + kM y

(6.55)

(6.56)

Relaţia de mai sus poartă denumirea de relaţia lui Rayleigh şi este reprezentă în figura 6.10. Punctul b reprezintă punctul pentru care M = 1 . Segmentul de curbă situat deasupra acestui punct reprezintă zona curgerii subsonice M < 1 , iar segmentul de curbă de sub punctul b reprezintă zona curgerii supersonice M > 1 .
Exemplul E 6.1 Un debit de 10000 Nm3/h gaz metan (MCH4=16 kg/kmol) intră într-o staţie de distribuţie la presiunea p1=0,2 MPa şi viteza w1=25 m/s. Din staţie, acest debit este distribuit în mod egal pe patru conducte la presiunea p2=0,12 MPa şi viteza w2=20 m/s. Temperatura mediului este 20°C. Să se determine: a) Debitul masic de metan ce intră în staţie; b) Diametrul conductei pe care intră gazul în staţie; c) Diametrele conductelor de distribuţie. Soluţie: a) Debitul masic îl determinăm din debitul volumic, utilizând densitatea la starea normală, calculată din legea lui Avogadro:

m = ρN V N =

M CH 4 22 ,414

VN =

16 10000 = 1,98 kg / s 22 ,414 3600

b) Diametrul conductei de intrare îl determinăm din ecuaţia de continuitate. Densitatea gazului în starea 1 se determină din ecuaţia de stare:

p1 0 ,2 ⋅ 10 6 = = 1,31kg / m 3 ρ1 = 8314 R ⋅T 293 16 d 4m 4 ⋅ 1,98 = = 0 ,277 m = 277 mm m = ρ 1 ⋅ w1 ⋅ π ⋅ 1 ; d 1 = 4 π ⋅ ρ 1 ⋅ w1 π ⋅ 1,31 ⋅ 25

2

190

Termodinamica curgerii gazelor şi vaporilor

c) Debitele pe cele patru conducte de distribuţie fiind egale, la fel şi parametrii gazului, rezultă că debitul de intrare este repartizat uniform pe conductele de distribuţie, deci că o conductă de distribuţie va primi un sfert din debitul masic intrat în staţie:

ρ2 =

p2 0 ,12 ⋅ 10 6 = = 0 ,79 kg / m 3 8314 R ⋅T 293 16
2

d 1 • m = ρ 2 ⋅ w2 ⋅ π ⋅ 2 4 4

d2 =

m

π ⋅ ρ 2 ⋅ w2

=

1,98 = 0 ,1m = 100 mm π ⋅ 0 ,79 ⋅ 20

Exemplul E 6.2 Să se dimensioneze un ajutaj care să asigure destinderea unui debit m = 2 kg / s de oxigen, de la presiunea p1=0,15 MPa şi t1=27°C până la presiunea p2=0,1MPa. (MO2=32 kg/kmol; k=1,4). Soluţie: Considerând p1 presiunea frânată, determinăm temperatura critică:

⎛ 2 ⎞ 1,4 −1 ⎛ 2 ⎞ k −1 p = p1 ⎜ = 0 ,0792 MPa ⎟ ⎟ = 0 ,15⎜ ⎝ k +1⎠ ⎝ 1,4 + 1 ⎠
*

k

1 ,4

Deoarece p2>p*, pentru destinderea completă a oxigenului între cele două presiuni se utilizează un ajutaj convergent. Deoarece nu se precizează viteza sau secţiunea de intrare, se dimensionează numai secţiunea de ieşire, iar secţiunea de intrare se stabileşte din condiţii constructive. Se determină parametrii în secţiunea de ieşire:

⎛p ⎞ T2 = T1 ⎜ 2 ⎟ ⎜p ⎟ ⎝ 1⎠

k −1 k

⎛ 0 ,1 ⎞ = 300⎜ ⎟ ⎝ 0 ,15 ⎠

1 ,4 −1 1 ,4

= 267 ,18 K − 5 ,82 o C

(

)

ρ2 =

p2 0 ,1 ⋅ 10 6 = = 1,44 kg / m 3 RT2 8314 267 ,188 32

k −1 0 ,4 ⎤ ⎡ ⎤ ⎡ ⎛ p2 ⎞ k ⎥ 2k 2 ⋅ 1,4 8314 ⎛ 0 ,1 ⎞ 1,4 ⎥ ⎢1 − ⎜ ⎟ w2 = RT1 300 ⎢1 − ⎜ = 244 ,3m / s = ⎟ ⎢ ⎜ p1 ⎟ ⎥ ⎢ ⎝ 0 ,15 ⎠ ⎥ k −1 1,4 − 1 32 ⎢ ⎝ ⎠ ⎥ ⎦ ⎣ ⎦ ⎣

Secţiunea o determinăm din ecuaţia de continuitate:

m 2 A2 = = = 56 ,85 ⋅ 10 −4 m 2 = 56 ,85cm 2 ρ 2 w2 1,44 ⋅ 244 ,3

Termotehnică şi maşini termice Exemplul E 6.3

191

Într-un ajutaj se destinde complet m = 5 kg / s CO2 de la p0 = 10 bar şi T0 = 400 K până la presiunea exterioară pe = 1,5 bar. Să se determine tipul ajutajului şi secţiunile caracteristice ( M CO2 = 44 g / kmol , k = 1,3 ). Soluţie: Calculăm presiunea critică:
k 1 ,4

⎛ 2 ⎞ 1,4 −1 ⎛ 2 ⎞ k −1 p * = p0 ⎜ = 5 ,457 bar ⎟ ⎟ = 10⎜ ⎝ k +1⎠ ⎝ 1,4 + 1 ⎠
Deoarece

p* > pe se va utiliza un ajutaj convergent-divergent. Se vor calcula
2 2 = 400 = 347 ,83 K 1,3 + 1 k +1

secţiunile critică şi de ieşire. Pentru început, determinăm parametrii în secţiunea critică:

T * = T0
*

p* 5 ,475 ⋅ 10 5 ρ = = = 8 ,303kg / m 3 * 8314 RT 347 ,83 44
w* = kRT * = 1,4 8314 347 ,83 = 292 ,3m / s 44

m 5 = 20 ,6 cm 2 A = * * = ρ w 8 ,303 ⋅ 292 ,3
*

Determinăm parametrii în secţiunea de ieşire si valoarea acesteia:

⎛p ⎞ Te = T0 ⎜ e ⎟ ⎜p ⎟ ⎝ 0⎠

k −1 k

⎛ 1,5 ⎞ = 400⎜ ⎟ ⎝ 10 ⎠

1 ,3 −1 1 ,3

= 258 ,18 K

ρ2 =

p2 1,5 ⋅ 10 5 = = 3,075 kg / m 3 8314 RT2 258 ,18 44

k −1 0 ,3 ⎡ ⎤ ⎡ ⎤ ⎛ pe ⎞ k ⎥ 2k 2 ⋅ 1,3 8314 ⎛ 1,5 ⎞ 1,3 ⎥ ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎢1 − ⎜ ⎟ we = RT0 = 400 = 481,9 m / s ⎢ ⎜ p0 ⎟ ⎥ ⎢ ⎝ 10 ⎠ ⎥ k −1 1,3 − 1 44 ⎝ ⎠ ⎥ ⎢ ⎣ ⎦ ⎣ ⎦ •

m 5 Ae = = = 33 ,74 ⋅ 10 −4 m 2 = 33 ,74 cm 2 ρ e we 3,075 ⋅ 481,9

192

Transferul de căldură

7. Transferul de căldură Din studiul termodinamicii, s-a observat că un sistem termodinamic interacţionează cu mediul exterior prin căldură şi lucru mecanic. Scopul acestui capitol îl constituie analiza termodinamică a interacţiunii termice dintre sistem şi mediul înconjurător, stabilirea legilor şi a relaţiilor de calcul pentru puterea termică (viteza de variaţie a căldurii), a gradientului de temperatură în diferite situaţii şi geometrii derivate din analiza proceselor industriale. 7.1 Mecanismele de transfer de căldură Transferul de căldură reprezintă energia transmisă datorită diferenţei de temperatură. Oriunde există o diferenţă de temperatură între două corpuri sau între diferitele părţi ale aceluiaşi corp, apare transferul de căldură. Principalele mecanisme de transfer de căldură sunt: conducţia, convecţia şi radiaţia. 7.1.1 Conducţia Conducţia este fenomenul de transfer de căldură ce se produce în interiorul corpurilor datorită unui gradient de temperatură. El se poate explica apelând la structura moleculară a corpurilor. Astfel, pentru un gaz ce ocupă spaţiul dintre doi pereţi aflaţi la temperaturi diferite (fig. 7.1), fluxul termic q x ce se transmite pe direcţia x se datorează traversării planului x0 de către moleculele care vin din direcţia peretelui cald şi care poartă o energie mai mare decât cele aflate în vecinătatea peretelui rece.

Fig. 7.1 Trebuie să privim fenomenul din punct de vedere statistic, deoarece planul x0 este traversat de molecule în ambele sensuri, dar numărul moleculelor ce trec în direcţia x este mai mare decât numărul moleculelor ce se deplasează în direcţie inversă.

Termotehnică şi maşini termice

193

Din teoria cinetico-moleculară cunoaştem că energia cinetică medie a moleculelor gazului este proporţională cu temperatura gazului, astfel că pentru un gaz monoatomic există relaţia:

1 3 mw 2 = kT 2 2

(7.1)

în care m- masa moleculei; w - viteza medie a moleculei; k - constanta lui Boltzmann ( k = 1,38054 ⋅ 10 −23 J / K ). Relaţia (7.1) arată legătura între temperatură, o mărime macromoleculară şi energia cinetică medie a moleculelor gazului. Deci, în prezenţa unui perete cald energia cinetică a moleculelor creşte, lucru ce determină amplificarea mişcării moleculelor. Energia moleculelor este preluată de la peretele cald, practic căldura este transmisă spre peretele rece prin intermediul mişcării medii a moleculelor gazului. Acest fenomen se mai numeşte difuzia energiei prin intermediul mişcării medii a moleculelor. În cazul lichidelor, fenomenul este similar, cu toate că moleculele sunt mai apropiate datorită forţelor de coeziune mai mari. La solide, atomii sunt structuraţii în reţele cristaline sau amorfe. Ei au o mişcare de vibraţie a cărei amplitudine este funcţie de temperatură. Transferul de căldură într-un corp solid este asociat cu unda reţelei indusă de vibraţiile atomilor datorită gradientului de temperatură. Pentru solidele care nu conduc curentul electric, transferul de căldură se face exclusiv pe baza undelor reţelei; pentru cele care conduc curentul electric, o parte din transferul de căldură este preluat de deplasarea electronilor liberi. Cuantificarea căldurii transferate prin conducţie se poate face, pentru o singură direcţie, pe baza legii lui Fourier:

q x = −λ ⋅

dT dx

(7.2)

dT dx reprezintă gradientul de temperatură, iar λ reprezintă coeficientul de conductivitate termică a materialului, măsurat în W/m/K. Pentru o geometrie simplă, prezentată în figura 7.2, ecuaţia (7.2) se poate integra. Cu datele din figura 7.2, în ipoteza că variaţia temperaturii în interiorul peretelui este liniară, rezultă:
S-a notat cu q x fluxul de căldură pe direcţia x, care se măsoară în W/m2,

dT T2 − T1 = δ dx
Pentru cazul unidirecţional, ecuaţia fluxului de căldură are următoarea expresie:

(7.3)

qx =

T1 − T2

δ λ

(7.4)

194

Transferul de căldură

Fig. 7.2 7.1.2 Convecţia Fenomenul de transfer de căldură prin convecţie apare la suprafaţa de separare dintre un corp solid şi un fluid, gaz sau lichid.

Fig. 7.3 În figura 7.3 este prezentată schematic suprafaţa unui perete peste care curge un fluid. Transferul de căldură prin convecţie implică două mecanisme la nivel molecular. Unul a fost prezentat anterior şi este reprezentat de difuzia energiei datorită mişcării medii a moleculelor, la care se adaugă energia transferată de grupurile mari de molecule ce se deplasează în mişcarea de transport a fluidului. Macroscopic privind lucrurile (fig. 7.3), la suprafaţa corpului solid viteza fluidului este nulă. Ea variază după o anumită lege, până atinge valoarea medie a vitezei

Termotehnică şi maşini termice

195

de transport a fluidului. Grosimea stratului în care viteza fluidului variază poartă numele de strat limită hidrodinamic. În masa fluidului în mişcare apare o variaţia de temperatura de la valoarea Ts , temperatura suprafaţa peretelui, până la T∞ - temperatura fluidului. Porţiunea în care temperatura variază poartă numele de strat limită termic. Schimbul de căldură este influenţat de mişcarea fluidului. Dacă acesta are o mişcare impusă, convecţia se numeşte forţată, iar dacă fluidul se mişcă liber, în câmp gravitaţional, datorită diferenţelor de densitate, convecţia se numeşte convecţie liberă sau naturală. Fluxul termic convectiv se determină cu formula lui Newton:
q = α ⋅ (T∞ − Ts )

(7.5)

q reprezintă fluxul termic convectiv şi se măsoară în W/m2; α se numeşte coeficient de convecţie şi se măsoară în W/m2/K.
7.1.3 Radiaţia Materia aflată la o temperatură mai mare de 0K emite radiaţia de natură electromagnetică. Aceasta provine din modificările orbitelor electronilor ce alcătuiesc atomii. Radiaţia electromagnetică nu are nevoie de un suport material pentru propagare, ea se propagă în toate mediile (fiind absorbită parţial de acestea), inclusiv în vid. Fluxul maxim de energie ce poate fi emis de o suprafaţă este dat de legea lui Ştefan – Boltzamnn:

q = ε ⋅σ ⋅T 4

(7.6)

ε

reprezintă coeficientul de emisivitate al suprafeţei ( 0 ≤ ε ≤ 1 ); σ - constanta lui Ştefan – Boltzamnn ( σ = 5 ,67 ⋅ 10 −8 W / m 2 / K 4 ).

[

]

Fig. 7.4

transferul de căldură se produce numai în prezenţa unui gradient de temperatură. aflat la temperatura Tmed.9) Schimbul total de căldură dintre un metru pătrat din suprafaţa din figura 7. care reprezintă un dezechilibru energetic. Utilizarea variabilei timp în ecuaţiile ce descriu transferul de căldură este indispensabilă.4). care are temperatura Tmed. adaptată pentru procesele de transfer de căldură.196 Transferul de căldură Schimbul total de căldură între o suprafaţă cu temperatura Ts şi mediul exterior.5 este prezentat un volum de control şi energiile implicate în proces.5 . aflată la temperatura Ts. prin convecţie se defineşte un coeficient de radiaţie αr. Analiza proceselor de transfer de căldură trebuie să se facă în timp şi în spaţiu.7) se scrie: q r = α r ⋅ (Ts − Tmed ) • (7. în figura 7. în care se lucrează cu noţiunea de echilibru termodinamic intern şi extern. (fig.în esenţa sa .2 Metode de analiză utilizate în transferul de căldură Spre deosebire de termodinamica clasică.10) 7.8) şi (7. 7. transferul de căldură este . + q rad = (α + α r )(Ts − Tmed ) • • • (7.un proces de neechilibru. este: q = q conv . Astfel. Relaţia de bază utilizată în modelarea proceselor de transfer de căldură este ecuaţia primului principiu al termodinamicii. Fig.8) Din comparaţia formulelor (7. este: qr = • Q 4 = ε ⋅ σ ⋅ Ts4 − Tmed A ( ) (7.4.7) Prin analogie cu schimbul de căldură. şi mediul înconjurător. 7.7) se deduce expresia coeficientului de schimb de căldură prin radiaţie: 2 α r = ε ⋅ σ ⋅ (Ts + Tmed )(Ts2 + Tmed ) (7. astfel încât formula (7. Astfel. în care sistemele evoluează numai prin stări de echilibru.

formularea de mai sus are expresia: E i + E g − Ee = • • • • dE • =E dτ (7.12) devine: .5. Pentru fenomenele staţionare. Dacă prin suprafeţele volumului de control circulă fluide. Bilanţul energetic se face pe suprafaţa unui perete (fig. plus puterea termică generată. Termenul E g reprezintă viteza de generare a energiei în volumul de control. Ei pot reprezenta fenomene de conducţie. termenii de mai sus conţin şi energie transportată de acestea. 7. puterea termică intrată. dacă acesta este un interval infinitezimal dτ .6 este: E i − Ee = 0 • • • • • (7.puterea generată în volumul de control. Acest lucru înseamnă că vor fi implicate numai puterile termice ce descriu fenomene de suprafaţă. E e .Termotehnică şi maşini termice 197 Transferul de căldură fiind un proces nestaţionar. dτ ) este: pentru un volum de control.puterea termică ieşită din volumul de control. care de fapt reprezintă viteze de variaţie a energiei sau pe scurt puteri termice. Conform notaţiilor din figura 7.puterea termică intrată în volumul de control.6 este prezentată geometria problemei. • • • • E . minus puterea termică ieşită este egală cu puterea termică acumulată în volumul de control.12) Cu notaţiile din figură. E g . puterile termice care reprezintă fenomene de volum sunt nule.puterea termică acumulată în volumul de control. Bilanţul puterilor pentru suprafaţa din figura 7. funcţie de timp a energiilor procesului. acest termen este nul ( E = 0 ). O problemă importantă în studiul fenomenelor de schimb de căldură o reprezintă bilanţul energetic pe o suprafaţă de control. În figura 7.11) Termenii E i şi E e sunt asociaţi fenomenelor de suprafaţă şi sunt proporţionali cu ariile pe care se desfăşoară. este o mărime care depinde de volumul în care se desfăşoară fenomenul şi poate fi asociat cu reacţii chimice exoterme: generarea de căldură prin fisiunea nucleară sau generarea de căldură prin efect Joule. puterile termice implicate în proces sunt: E i . bilanţul instantaneu al puterilor (pe un interval de timp infinit mic. ea reprezintă viteza de acumulare a energiei în volumul de control. relaţia (7. Cu aceste notaţii. Matematic. bilanţul energetic trebuie să se facă pe un interval de timp. Termenul E este tot o mărime de volum.6). convecţie sau radiaţie. în bilanţ vor fi implicate derivatele de ordinul unu.

198 Transferul de căldură q cond − q conv − q rad = 0 • • • (7. Soluţie: În figura 7.1 Să se deducă ecuaţia temperaturii într-un conductor de diametru D şi lungime L străbătut de curentul I.7 .6 Exemplu E 7.7 este prezentată geometria problemei: Fig. 7. Se consideră rezistenţa conductorului Rl pe unitatea de lungime.13) Fig. 7.

Mărimea notată cu λ . puterea termică generată în volumul de control este reprezentată de puterea electrică disipată prin efect Joule. metalele au un coeficient de convecţie mare λ = 40. Datorită curentului ce străbate conductorul. Pentru o situaţie staţionară. ele se numesc bune conducătoare de căldură.Termotehnică şi maşini termice 199 S-a definit un volum de control în lungul conductorului.14) Ecuaţia de mai sus poartă numele de ecuaţia lui Fourier..50 . Alte . Astfel.3.2) se observă că puterea termică transmisă prin conducţie este proporţională cu gradientul de temperatură. Ea arată legătura dintre gradientul de temperatură şi puterea termică transmisă q pe unitatea de suprafaţă. se măsoară în W/m/K şi reprezintă o proprietate de transport a materiei. Prin integrarea ei rezultă variaţia temperaturii conductorului funcţie de timp. acest lucru poate fi scris: • ⎛ ∂T ∂T ∂T q = −λ∇T = −λ ⋅ ⎜ ⎜ ∂x ⋅ i + ∂y ⋅ j + ∂z ⎝ ⎞ k⎟ ⎟ ⎠ • (7.3 Transferul de căldură prin conducţie 7. În cazul general.1 Ecuaţia lui Fourier. ecuaţia difuziei căldurii Din relaţia (7. denumită coeficient de conductivitate.. Puterea termică generată datorită efectului Joule: E g = I 2 Rl L Puterea termică transmisă către mediul exterior: • E e = α ⋅ π ⋅ D ⋅ L(T − T∞ ) + ε ⋅ σ ⋅ π ⋅ D ⋅ L(T − Tmed ) Variaţia vitezei de acumulare a energiei în volumul de control este: • E= Bilanţul puterilor este: • d (ρVcT ) dτ E g − Ee = E ⇒ • • • dT I 2 Rl − α ⋅ π ⋅ D ⋅ (T − T∞ ) − ε ⋅ σ ⋅ π ⋅ D ⋅ (T − Tmed ) = dτ D2 ρ ⋅ c ⋅π ⋅ 4 Ecuaţia de mai sus este o ecuaţie diferenţială în T. ecuaţia de mai sus se simplifică prin egalarea derivatei temperaturii cu zero şi rezultă: α ⋅ π ⋅ D ⋅ (T − T∞ ) + ε ⋅ σ ⋅ π ⋅ D ⋅ (T − Tmed ) = I 2 Rl 7. Prin suprafaţa exterioară a volumului de control are loc o pierdere de căldură prin convecţie şi prin radiaţie. folosind notaţia vectorială.

8 q y + dy = q y + ∂q y ∂y dy = q y + ∂ ⎛ ∂T ⎞ ⎜− λ ⎟dxdydz ⎜ ∂y ⎝ ∂y ⎟ ⎠ (7. acestea opun o rezistenţă mare trecerii căldurii şi se utilizează ca substanţe izolante pentru fluxul termic. pe care vom aplica bilanţul puterilor termice.0 .200 Transferul de căldură substanţe.5. 7.16) Fig. Un obiectiv important în analiza procesului de convecţie îl constituie determinarea câmpului de temperatură dintr-un anumit mediu.prin integrare .. q z = −λdxdy ∂y ∂x ∂z (7.z). vata de sticlă. Cunoaşterea câmpului de temperatură permite .y.. care intră prin feţele cubului: q x = −λdydz ∂T ∂T ∂T .15) Fluxurile termice care părăsesc cubul elementar se definesc prin dezvoltarea în serie Taylor a fluxurilor termice care intră în cub. pe baza condiţiilor la limită impuse pe contur. determinarea tensiunilor termice induse de câmpul de temperatură.determinarea câmpului termic. neglijând pe cei de ordin superior: q x + dx = q x + ∂q x ∂⎛ ∂T ⎞ dx = q x + ⎜ − λ ⎟dxdydz ∂x ⎝ ∂x ⎠ ∂x (7. q y = −λdxdz . conductive. cum ar fi cărămida. din care se reţine numai termenul de ordinul unu.05 .17) . au coeficientul de conductivitate λ = 0 . vom izola un volum infinitezimal dintr-un corp în care există un câmp de temperatură T(x. azbestul. Pe baza legii lui Fourier se definesc fluxurile termice elementare. Pentru a deduce ecuaţia diferenţială ce permite .determinarea fluxului termic sau mai mult.pe baza legii lui Fourier .

24) Ecuaţia (7. astfel: E g = q v dxdydz • • • (7.18) permit definirea puterilor termice conductive intrate şi ieşite din cubul elementar: E i = qx + q y + qz E e = q x + dx + q y + dy + q z + dz • • (7.11) . ecuaţia capătă forma : ∂ 2T ∂ 2T ∂ 2T q v 1 ∂T + + + = ∂x 2 ∂y 2 ∂z 2 λ a ∂τ • (7.23) ⎟dxdydz = ρ ⋅ c ⋅ ∂z ⎝ ∂z ⎠ ∂τ • ∂ ⎛ ∂T ⎞ ∂ ⎛ ∂T ⎞ ∂ ⎛ ∂T ⎞ • ∂T ⎜λ ⎟ + ⎜λ ⎜ ∂y ⎟ + ∂z ⎜ λ ∂z ⎟ + q v = ρ ⋅ c ⋅ ∂τ ⎟ ∂x ⎝ ∂x ⎠ ∂y ⎝ ⎝ ⎠ ⎠ (7.devine: q x + q y + q z + q v dxdydz − q x − ∂ ⎛ ∂T ⎞ ∂ ⎛ ∂T ⎞ ⎟dxdtdz ⎜−λ ⎟dxdydz − q y − ⎜ − λ ⎜ ∂x ⎝ ∂x ⎠ ∂y ⎝ ∂y ⎟ ⎠ ∂⎛ ∂T ⎞ ∂T − ⎜−λ dxdydz (7.18) Relaţiile (7.22) ∂τ Bilanţul puterilor .21) Viteza de variaţie a energiei acumulate în cubul elementar se exprimă funcţie de proprietăţile mediului (c .λ .26): a= λ ρ ⋅c (7.constant. care este o proprietate a materialului şi este definit de relaţia (7.19) (7.ecuaţia (7. astfel: • ∂T E = ρ ⋅c⋅ dxdydz (7.Termotehnică şi maşini termice 201 q z + dz = q z + ∂q z ∂⎛ ∂T ⎞ dz = q z + ⎜ − λ ⎟dxdydz ∂z ∂z ⎝ ∂z ⎠ (7.17) şi (7. Dacă se consideră coeficientul difuzibilităţii termice .densitatea).căldura specifică şi ρ . (7.15).26) .24) se mai numeşte şi ecuaţia difuziei căldurii. (7.25) S-a notat cu a coeficientul difuzibilităţii termice.20) Căldura generată în volumul elementar ales se exprimă funcţie de intensitatea sursei q v [W/m3].16).

legea lui Fourier are următoarea formă: ⎛ ∂T 1 ∂T ∂T ⎞ q = −λ∇T = −λ ⎜ i ⎜ ∂r + j r ∂φ + k ∂z ⎟ ⎟ ⎝ ⎠ (7.9 este prezentat un volum elementar exprimat în coordonate cilindrice.25) se simplifică. devenind: ∂ 2T ∂ 2T ∂ 2T q v + + + =0 ∂x 2 ∂y 2 ∂z 2 λ • (7. în figura 7. qφ = − .202 Transferul de căldură În cazul fenomenelor staţionare. Astfel. q z = −λ ∂r r ∂φ ∂z (7. rezultă: ∂T ⎞ 1 ∂ ⎛ ∂T ⎞ ∂ ⎛ ∂T ⎞ • ∂T 1 ∂⎛ ⎜λ ⎜λ ⋅r ⋅ ⎟+ 2 ⎜ ∂φ ⎟ + ∂z ⎜ λ ∂z ⎟ + q v = ρ ⋅ c ⋅ ∂τ ⎟ ∂r ⎠ r ∂φ ⎝ r ∂r ⎝ ⎝ ⎠ ⎠ (7.24) şi în alte sisteme de coordonate. este utilă exprimarea ecuaţiei difuziei căldurii (7. Pentru acest caz.8.30) .29) Aplicând bilanţul puterilor termice pentru volumul elementar din figura 7. ecuaţia (7.28) Fig.9 sunt: q r = −λ ∂T λ ∂T ∂T .27) Pentru rezolvarea diferitelor probleme.9 Fluxurile elementare corespunzătoare suprafeţelor volumului infinitezimal din figura 7. 7.

7.32) Aplicând bilanţul puterilor termice. qφ = − r ∂θ r ⋅ sinθ ∂φ ∂r (7.10 au expresiile: q r = −λ ∂T λ ∂T λ ∂T . 7.31) Fluxurile termice conductive pe laturile volumului elementar din figura 7.11 .10 ∂ ⎛ ∂T ⎞ ∂ ⎛ ∂T ⎞ • ∂T 1 ∂⎛ 1 1 2 ∂T ⎞ ⎜λ ⎟+ 2 ⎜λ ⋅r ⋅ ⎟+ 2 ⎜ λ ⋅ sinθ ⋅ ⎟ + qv = ρ ⋅ c ⋅ 2 2 ⎜ ∂φ ⎟ r sinθ ∂θ ∂r ⎠ r ⋅ sin θ ∂φ ⎝ ∂θ ⎠ ∂τ r ∂r ⎝ ⎝ ⎠ (7. în acest caz. rezultă următoarea formă a ecuaţiei: Fig. qθ = − .11: Fig. în care s-a definit un volum elementar (fig. Pentru acest lucru este nevoie să se definească domeniul în care se face integrarea.Termotehnică şi maşini termice 203 Considerăm un sistem de coordonate sferice.10). Legea lui Fourier are. forma: ⎛ ∂T 1 ∂T 1 ∂T ⎞ q = −λ∇T = −λ ⎜ i ⎜ ∂r + j r ∂θ + k r ⋅ sinθ ∂ϕ ⎟ ⎟ ⎝ ⎠ (7.33) A determina câmpul de temperatură din interiorul unui corp înseamnă a integra una dintre formele ecuaţiei difuziei căldurii. 7. Fie acest domeniu corpul din figura 7.

7. prin care în punctele suprafeţei pentru care sunt valabile aceste condiţii se precizează temperatura. iar pe suprafaţa S2 pot fi definite alte condiţii la limită.11. Acestea înseamnă precizarea valorilor câmpului de temperatură pe conturul domeniului ales. . condiţii de tip Neumannn sau condiţii de ordinul doi. Funcţie de fenomenul modelat.30) şi (7. pe suprafaţa S1 să existe un anumit tip de condiţii la limită. Pentru integrarea ecuaţiilor mai sus amintite este nevoie să se precizeze condiţiile iniţiale.25).204 Transferul de căldură Ecuaţiile (7.33) permit determinarea variaţiei în timp a câmpului de temperatură. prin care în punctele suprafeţei pe care sunt valabile se defineşte derivata locală a câmpului de temperatură. moment de la care începe procesul de integrare. Există două feluri de condiţii la limită: condiţii de tip Didichlet sau condiţii de ordinul unu. condiţiile la limită trebuiesc precizate pe suprafaţa exterioară a corpului. sunt definite toate tipurile de condiţii la limită necesare integrării ecuaţiei difuziei căldurii. În figura 7. astfel.12 Dacă ne referim la domeniul din figura 7. Acestea reprezintă valorile câmpului de temperatură la momentul iniţial. Fig. Stabilirea valorilor câmpului de temperatură nu se poate face fără precizarea condiţiilor la limită. condiţiile la limită pot diferi. pentru o suprafaţă limită domeniului definită prin condiţia x = 0. (7.12.

1 . Prin interiorul peretelui. între fluidul cu temperatura T∞ . în exteriorul căruia se află două fluide cu temperaturi diferite (fig.2 . apoi prin convecţie către fluidul rece cu temperatura T∞ .24) pentru cazul monodimensional. ∂ ⎛ ∂T ⎞ ⎜λ ⎟=0 ∂x ⎝ ∂x ⎠ (7. staţionar şi fără surse de căldură. 7.Termotehnică şi maşini termice 205 7. 7.13 Transferul de căldură de la fluidul cald se realizează prin convecţie.13): Fig.1 şi suprafaţa peretelui cu temperatura Ts . În interiorul peretelui.3.2 Conducţia staţionară prin pereţi plani paraleli Se consideră un perete plan infinit cu feţe paralele.34) .2 . ecuaţia ce defineşte procesul de conducţie se obţine prin particularizarea ecuaţiei (7. fluxul termic q x se transmite prin conducţie către suprafaţa cu temperatura Ts .

1 s .1 ) + Ts . staţionare.34) se obţine soluţia: T ( x ) = C1 x + C 2 (7. sub forma (7. este constant şi nu depinde de variabila x. variaţia de temperatură în lungul peretelui este liniară.1 − Ts .12). Exprimând diferenţele de temperatură funcţie de fluxul termic şi însumându-le.2): Q x = −λ ⋅ A ⋅ T −T dT λ = A ⋅ ⋅ (Ts . cât şi Q .1 − Ts . reprezintă puteri termice.13). 7.39) λ Pentru uşurinţa scrierii.37) Din sistemul format de ecuaţiile (7. notaţia q se înlocuieşte cu notaţia q . este că fluxul de căldură în cazul conducţiei monodimensionale. Acestă observaţie ne permite să scriem bilanţul puterilor termice pentru cele două suprafeţe ale peretelui. fără surse de căldură.37) se determină constantele.2 [W] δ dx δ (7.34). Fluxul termic pe unitatea de suprafaţă. obţinem o relaţie ce leagă fluxul termic unitar de . Pentru a determina fluxul de căldură. direcţia x (fig.1 . fluxul termic se transmite numai pe direcţie perpendiculară.şi se transmite fluidului rece.13. fără surse de căldură.datorită diferenţei de temperatură între temperatura fluidului cald departe de perete T∞ .1 x = δ ⇒ T (δ ) = C1δ + C 2 = Ts .34) este: x T ( x ) = (Ts . având în vedere că în cazul transferului de căldură atât q .36) (7. neavând componentă longitudinală. în condiţiile relaţiei (7. trebuie să punem condiţiile la limită.36) şi (7. În ipoteza că temperatura pereţilor este uniformă pe întreaga lungime.206 Transferul de căldură O consecinţă a ecuaţiei (7.40) provine de la fluidul cald . este: qx = Ts .35) Pentru determinarea constantelor.1 şi temperatura peretelui Ts . numit flux termic unitar.2).38) Se observă că în cazul conducţiei staţionare. astfel încât soluţia generală a ecuaţiei (7.2 − Ts .41). acestea sunt: x = 0 ⇒ T (0 ) = C 2 = Ts .2 • δ λ [W/m2] (7.2 ) = A s .40) Acest flux termic (7. utilizăm ecuaţia lui Fourier (7.2 (7. prin pereţi plani paraleli. Utilizând notaţiile din figura 7.1 δ (7. Prin integrarea ecuaţiei (7. ecuaţia (7.

2 q x = ∞ .2 ) similară tensiunii.3 = fluidul cald şi perete.46) 7.1 = q x ⋅ Ts . (7.1 − T∞ . Astfel.1 ) = Ts .3.1 − Ts .2 = rezistenţi termică conductivă asociată procesului de conducţie din λ interiorul peretelui.2. rezultă: ⎛ ⎞ ⎜ 1 1 1 ⎟ = q x ⋅ ⎜ + + ⎟ ⇒ q x = k g ⋅ (T∞ . (T − Ts .43) şi (7.44). diferenţa de temperatură (T∞ .Rt .2 ) ⎜ α1 δ α 2 ⎟ ⎜ ⎟ λ ⎝ ⎠ T ∞ .2 α1 δ = qx ⋅ λ 1 Ts .1 − T∞ .1 (7.42). considerăm fluxul termic q x similar cu intensitatea curentului electric. iar ceilalţi termeni .40).1 Analogia electrică Relaţiile (7. prin relaţia: kg = δ 1 + + α1 λ α 2 1 1 (7.Rt .2 (7. prin analogie.Termotehnică şi maşini termice 207 temperaturile celor două fluide şi rezistenţele termice asociate celor două feluri de transfer de căldură.43) (7. se notează cu k g şi se defineşte coeficientul global de schimb de căldură. 1 α2 rezistenţă termică convectivă asociată procesului de convecţie dintre fluidul rece şi perete.1−T∞ .2 − T∞ .1 − Ts .Rt . în cazul unui perete plan. .2 = Ts .42) (7.41) δ 1 1 α1 λ 1 α2 (7.1 = rezistenţă termică convectivă asociată procesului de convecţie dintre α1 δ .2 − T∞ .46) ne permit stabilirea unei similitudini între transferul de căldură şi circuitele electrice de curent continuu. (7.1 − Ts .rezistenţe termice definite astfel: 1 . .44) T∞ .45) şi (7.45) Din relaţia de mai sus.2 = q x ⋅ α2 Prin însumarea relaţiilor (7.

14 Pentru un perete plan compus din mai multe straturi (fig. 7.2 + Rt .47). În figura 7.208 T∞ .13 b) este prezentată schema unui circuit electric echivalent. Se observă că formularea matematică a ecuaţiilor ce descriu transferul de căldură printr-un perete plan este asemănătoare cu relaţiile circuitului electric de curent continuu pentru cazul legării în serie a rezistenţelor.1 − T∞ .14).1 + Rt . utilizând analogia electrică şi notaţiile din figură. Pe baza acestui concept.i i (7. 7.2 3 Rt . împreună cu rezistenţele respective.2 T −T = ∞ .47) Fluxul termic unitar de căldură se poate scrie funcţie de rezistenţele termice asociate diferitelor forme de transfer de căldură (7.1 ∞ .i i =1 Transferul de căldură qx = (7. coeficientul global de schimb de căldură pentru peretele plan se defineşte astfel: kg = 1 ∑ Rt .48) Fig.3 ∑ Rt . putem defini uşor coeficientul global de căldură: .

i = + + + + k g i =1 α 1 λ A λ B λC α 4 (7. plecând de la o margine se pot determina temperaturile feţelor peretelui şi cele dintre straturi: Ts .15 . Dacă am determinat fluxul termic q x cu relaţia (7. şi în cazul transferului de căldură prin pereţi plani fluxul termic ce străbate diferitele straturi ale peretelui este acelaşi.45).4 = T3 − q x C λA λC λB (7. Ts .1 − q x δ δ δA . Ca şi în cazul circuitelor serie de curent continuu. T3 = T2 − q x B . Această observaţie permite determinarea temperaturilor dintre straturile peretelui. 7.50) Fig.49) Fluxul termic se calculează din relaţia (7.1 = T∞ . egal cu fluxurile termice convective de pe feţele peretelui.Termotehnică şi maşini termice 209 5 1 1 δ A δ B δC 1 = ∑ Rt .45).1 − q x 1 α1 . pentru care curentul ce străbate rezistenţele este acelaşi. T2 = Ts .

53). Rezistenţa termică dintre straturi se datorează diferenţelor de rugozitate. sunt zone în care cele două straturi sunt în contact direct şi sunt zone în care între cele două straturi există un spaţiu umplut .3. Situaţia a) se poate utiliza dacă suprafaţa de separare dintre cei doi pereţi este o suprafaţă izotermă. Astfel. Problema care apare în cazurile în care un perete are straturile plasate paralel cu fluxul termic (în cazul de faţă.2 Rezistenţa de contact O problemă importantă ce apare în practică o constituie faptul că suprafeţele de contact dintre diferitele straturi ale pereţilor nu sunt perfecte. dacă această diferenţă este mare. în acest caz. apar componente ale fluxului termic. iar în partea de jos a figurii sunt prezentate două scheme posibile de calculare a rezistenţei echivalente. În figură.52): ⎛δ δ δ δ ⎞ ⎛δ δ 2 ⋅⎜ E + F + H ⎟ ⋅⎜ E + G + H ⎜λ ⎟ ⎜λ 1 ⎝ E λ F λ H ⎠ ⎝ E λG λ H Rb = δ δ δ δ A 2⋅ E + F + G + 2⋅ H ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ (7. straturile notate cu F şi G ) depinde de diferenţa valorilor conductivităţii acestor straturi λ F − λG . Rezistenţa echivalentă în acest caz este: ⎛ δ δ ⎜ 4 F G λ F λG 1 ⎜δ Ra = ⎜ E + A ⎜ λE ⎛δ δ 2⎜ F + G ⎜λ ⎜ ⎝ F λG ⎝ Fluxul termic pentru acest caz este: ⎞ ⎟ δH ⎟ + ⎟ ⎞ λH ⎟ ⎟ ⎟ ⎟ ⎠ ⎠ (7. de cele mai multe ori gaz.2. problema.210 Transferul de căldură Analogia electrică ne permite rezolvarea unor probleme de transfer de căldură prin pereţi cu o structură complicată. problema se poate rezolva prin analogia electrică.16).53) λE λF λG λH 7.51) Q= T1 − T2 Ra (7.15 este prezentat un perete compus din mai multe straturi.de regulă .de un fluid. În figura 7. în zona de contact a pereţilor. în aceste puncte temperatura prezintă discontinuităţi (fig. 7. Acest lucru determină apariţia unor rezistenţe termice suplimentare. Din punct de vedere matematic. lucru ce nu mai permite aplicarea relaţiilor de până acum. Fluxul termic în zona contactelor imperfecte dintre straturi are două componente: . iar fluxul termic se calculează cu formula (7. temperatura are un salt ∆T = TA − TB . necesită o abordare numerică. între cei doi pereţi. datorate contactelor imperfecte dintre diferitele straturi ale pereţilor.52) Rezistenţa termică în cazul b) este dată de formula (7. Dacă diferenţa este mică.

α c = α r = 25[W / m 2 / K ] .q gol reprezintă suma fluxurilor termice transmise prin golurile existente în cazul unui contact imperfect între straturi. În cazul contactelor imperfecte între straturile unui perete.54) Pentru diverse cupluri de materiale. iar coeficientul de convecţie este α 0 r = 25[ / m / K ] .qcontact . În Anexa 5 se găsesc valori pentru rezistenţe de contact. astfel încât pe faţa exterioară a acesteia temperatura să nu depăşească 50°C.16. reprezentat de suma fluxurilor conductive din zonele de contact direct între materialele celor două straturi. rezistenţele de contact se determină experimental. Fig. λ B = 0 .2 Uşa unui cuptor este compusă din două straturi de grosime condiţia δ A = 2 ⋅ δ B . . 7. Exemplul E 7. având conductivităţile Aerul din cuptor are temperatura de 400°C. la exterior căldura pierdută 2 prin radiaţie se consideră negljjabilă.15[W / m / K ] .16 .08[W / m / K ]. utilizând notaţiile din figura 7. coeficienţii de convecţie şi radiaţie sunt δ A şi δ B ce îndeplinesc λ A = 0 .contact = TA − TB qx (7.Termotehnică şi maşini termice 211 . Aceste fluxuri termice sunt de natură convectivă şi radiantă. În interiorul cuptorului. iar cel exterior 25°C. W Să se determine grosimea uşii cuptorului. se defineşte rezistenţa termică de contact: Rt .

aplicând relaţia (7.18: Fig. Rezistenţa termică echivalentă grupării serie este: • Rt .17 este prezentată geometria problemei: Transferul de căldură Fig.18 Puterea termică ce străbate uşa cuptorului de la interior până la peretele exterior este: E1 = • Ta − Ts . 7. 7.17.12). Rezistenţele termice parcurse de fluxul termic de la interior către exterior.e = δ δ 1 + A+ B α c + α r λ A λB .1 − T∞ ) [W/m2] Bilanţul puterilor se va face pe suprafaţa peretelui exterior al uşii cuptorului. cu notaţiile din figura 7.17 Transferul de căldură prin uşa cuptorului este staţionar şi monodimensional. sunt prezentate în figura 7. unde s-a impus condiţia pentru temperatură. Schimbul de căldură de la peretele interior al uşii spre exterior este format din convecţie plus radiaţie conducţie prin peretele uşii şi convecţie la exterior.212 Soluţie: În figura 7.0 [W/m2] Rt ∑ Puterea termică ce părăseşte uşa de la peretele exterior către aer este: E 2 = α 0 (Ts .

08 λ A 2 ⋅ λB δB = Grosimea totală a peretelui uşii este: δA 2 = 0 . coeficientul de convecţie este de 100 W/m2/K.0209 δ =δ A+δ B = 0 . Dacă procesorul produce în condiţii normale o putere termică de 104 W/m2.0418 m 1 1 1 1 + + 0 .Termotehnică şi maşini termice 213 Bilanţul puterilor este: δ δ 1 + A+ B α c + α r λ A λB Având în vedere că Ta − Ts .0627 m = 62 .0 = α 0 (Ts .08 mm. temperatura maximă admisă ? (pentru aluminiu λ = 238 W/m/K) Soluţie Fig.0 ∞ = = 0 .15 2 ⋅ 0 .0 1 400 − 50 1 − − α (T − T ) α c + α r 25(50 − 25 ) 25 + 25 δ A = 0 s . din relaţia de mai sus extragem δ A : Ta − Ts .7 mm Exemplu E 7.0 − T∞ ) δ A = 2δ B . 7. În aceste condiţii. Procesorul şi suportul sunt răciţi într-un curent de aer ce are temperatura de 25°C.19 . printr-un film epoxidic de 0.3 Un procesor este fixat pe un suport de aluminiu de grosime δ = 8 mm. poate să funcţioneze la o temperatură mai mică decât 85°C.

3 Conducţia staţionară prin pereţi cilindrici O situaţie cu numeroase aplicaţii tehnice o constituie cazul transferului de căldură prin pereţi cilindrici.c + + α λ α Din relaţia de mai sus calculăm temperatura procesorului în condiţiile când acesta produce o putere termică qc = 10 4 W/m2: qc = 25 + T pc = T∞ + 10 4 100 + 0 . Bilanţul puterilor în acest caz este: q pc = q1 + q2 Schema din dreapta figurii ne ajută să scriem puterile preluate de aerul de răcire: q1 = T pc − T∞ 1 q2 = T pc − T∞ R t . este preluată prin faţa acestuia q1 şi prin suportul de aluminiu q 2 .008 1 + + 238 100 α+ δ 1 Rt .9 ⋅ 10 −4 m2K/W.9 ⋅ 10 −4 1 0 . datorită grosimii reduse este considerat ca o rezistenţă de contact. Geometria acestei probleme este prezentată în figura 7.3 °C Rezultatul de mai sus arată că procesorul lucrează sub temperatura maximă admisă. 7. 7.214 Transferul de căldură În figura 7.3. pentru acest caz. valoarea: Căldura produsă de procesor q pc Rt .20 .20: Fig. Filmul epoxidic aplicat între procesor şi suportul de aluminiu.19 este prezentă schematic geometria problemei. Din Anexa 5 obţinem.c + + λ α 1 = 75 .c + α qc = δ 1 + λ α T pc − T∞ T pc − T∞ + 1 δ 1 R t .c = 0 .

Termotehnică şi maşini termice 215 Simetria axială a geometriei permite tratarea problemei într-un sistem de coordonate cilindrice. Rezistenţa termică convectivă pentru cazul pereţilor cilindrici se deduce din relaţia fluxului termic: .30). deducem expresia rezistenţei termice conductive pentru cazul pereţilor cilindrici: Rt .61) Considerând un sistem complet.58) Determinând constantele din relaţiile (7. rezultă ecuaţia variaţiei temperaturii în interiorul cilindrului: T (r ) = Ts .2 .60) Având în vedere analogia electrică din relaţia (7. observăm că fluxul termic se transmite de la fluidul cald .59) permite determinarea fluxului termic pe baza ecuaţiei lui Fourier: Qr = −λ ⋅ A ⋅ dT dT − λ ⋅ 2 ⋅π ⋅ r ⋅ L ⋅ = dr dr Ts .1 − Ts .55) (7.1 = C1 ln r1 + C 2 Ts .2 r ln + Ts .57) şi (7.prin convecţie .2 r1 r2 ln r2 (7.20). 1 d ⎛ dT ⎞ ⎜λ ⋅r ⋅ ⎟=0 r dr ⎝ dr ⎠ Soluţia generală a ecuaţiei de mai sus este: T (r ) = C1 ln r + C 2 (7.1 şi Ts .59) Ecuaţia (7.2 r 1 ln 2 2 ⋅ π ⋅ λ ⋅ L r1 (7. Considerând că suprafeţele de izoterme sunt suprafeţe cilindrice.1 − Ts . ecuaţia câmpului termic rezultă din particularizarea relaţiei (7. 7.cond = r 1 ln 2 2 ⋅ π ⋅ λ ⋅ L r1 (7.56).2 = C 2 ln r2 + C 2 (7. prin care schimbul de căldură se face între două fluide despărţire de un perete cilindric (fig.57) (7. condiţiile la limită sunt: Ts .58) şi introducându-le în relaţia (7. corespunzătoare razelor r1 şi r2 . Pentru situaţia staţionară.către suprafaţa interioară a cilindrului. prin conducţie în interiorul cilindrului şi prin convecţie către fluidul rece. rezultă că fluxul de căldură are numai componentă radială.56) Considerând temperaturile pe feţele cilindrului Ts .60).

e (7.1 − T∞ .cil = 1 Rt .1 = 1 2 ⋅ π ⋅ r ⋅ α1 ⋅ L 2 ⋅ π ⋅ r ⋅ α1 ⋅ L (7.63) Expresia fluxului termic pentru cazul pereţii cilindrici este: Qr = T∞ .1 − Ts .21 . rezistenţa termică totală este suma rezistenţelor convective şi conductive: 1 = Rt . Expresia acestuia este: k g .e 1 r 1 1 + ln 2 + 2 ⋅ π ⋅α 1 ⋅ r1 ⋅ L 2 ⋅ π ⋅ λ ⋅ L r1 2 ⋅ π ⋅ α 2 ⋅ r2 ⋅ L 1 (7.65) Fig.e (7.2 ) Rt .conv . 7.cil .coeficientul global de schimb de căldură pentru pereţi cilindrici.cil (T∞ .64) S-a introdus notaţia k g .1 1 ⇒ Rt .216 Transferul de căldură Qr = T∞ .62) Pentru schimbul de căldură dintre cele două fluide.2 = k g .1 − T∞ .

Soluţie: Schema conductei din problemă este prezentă în figura 7.cil = Rt . Se pune problema existenţei unei grosimi optime a izolaţiei. are diametrul exterior ri = 10 mm. care să minimizeze fluxul termic. este izolată cu polistiren ce are conductivitatea λ = 0 .e = 1 2 ⋅π ⋅ λ ln T − Ti r 1 + .e 1 r 1 1 +∑ ln i +1 + ri 2 ⋅ π ⋅ α 2 ⋅ r2 ⋅ L 2 ⋅ π ⋅ α 1 ⋅ r1 ⋅ L i =1 2 ⋅ π ⋅ λi ⋅ L 1 3 (7. Coeficientul de convecţie către aerul exterior este α = 5 W/m2/K.23 Rezistenţa termică echivalentă pentru un metru de conductă şi fluxul termic sunt: Rt . schema rezistenţelor termice este următoarea: Fig. 7. iar rezistenţa convectivă scade datorită creşterii suprafeţei exterioare a izolaţiei. q= ∞ ri 2 ⋅ π ⋅ r ⋅α Rt .e .Termotehnică şi maşini termice 217 În cazul când peretele cilindric este compus din mai multe straturi cu proprietăţi termice diferite (fig.22.22 Odată cu creşterea diametrului izolaţiei. rezistenţa termică echivalentă este: 1 = k g .22. Să se analizeze existenţa unei grosimi optime de izolaţie.4 O ţeavă de cupru.055 W/m/K şi raza exterioară r.66) Exemplul E 7. 7. Cu notaţiile din figura 7. Fig. rezistenţa conductivă creşte. 7. care transportă un lichid frigorific.21).

37 4.025 0.218 Transferul de căldură Pentru găsirea unui optim pentru rezistenţa termică echivalentă.71 Rt . dacă raza izolaţiei este mai mare decât valoare critică.52 5.007 0.045 Rcond 0 0. Se observă că rezistenţa conductivă creşte o dată cu raza.37 5.18 2.27 0.17 5. obţinem: r= λ 0 .97 2. însă rezistenţa convectivă scade cu creşterea razei.35 Rconv 6.011m 5 α în tabelul de mai jos s-au trecut rezultatele calculelor efectuate pentru diferite grosimi ale izolaţiei.55 3.93 7.00 2.18 5.89 2.06 . Rezultatul de r= λ α a fost denumită valoare critică. anulăm prima derivată: dRt .18 4. deci fluxul termic este maxim.015 0.011 0.66 6.005 0.e 1 1 =− + 2 2 dr 2 ⋅π ⋅ λ ⋅ r π ⋅ r 3 ⋅α Pentru valoarea r = λ α .30 5. aceasta devine: d 2T 1 = 2 2 dr ⎛λ⎞ π⎜ ⎟ ⎝α ⎠ ⎛1 1 ⎞ ⎜ − ⎟= ⎝ λ 2λ ⎠ 1 λ3 2 ⋅π ⋅ 2 α >0 mai sus ne arată că nu poate exista o problemă de optimizare a grosimii izolaţiei. facem derivata a doua: d 2 Rt .28 3.e 6.055 = 0 . Valoarea razei λ r= α Valoarea derivatei a doua este totdeauna pozitivă. practic ea maximizează fluxul termic.12 1. Observăm că acesta are minimul prezis de anularea primei derivate: r [m] 0. acest lucru înseamnă că la raza rezistenţa termică echivalentă are un minim. odată cu creşterea izolaţiei scade fluxul termic. Aceste tendinţe sunt însumate de valorile rezistenţei termice echivalente. În general.010 0.e 1 1 λ =0⇒ − =0⇒r = 2 dr 2 ⋅ π ⋅ λ ⋅ r 2 ⋅ π ⋅ r ⋅α α Pentru a vedea dacă această valoare maximizează sau minimizează fluxul termic. Cu valorile numerice din problemă.

70) . conform relaţiei (7. 7.67). se integrează ecuaţia definită de formula (7.68) Integrând ecuaţia (7.24 La distanţa r se defineşte o suprafaţă sferică de grosime dr.24: Fig.69) Dacă ne referim la analogia electrică. în care suprafaţa A este particularizată pentru cazul unei suprafeţe sferice de rază r : q = −λ ⋅ A ⋅ dT dT = −λ ⋅ 4 ⋅ π ⋅ r 2 dr dr ( ) (7.69).Termotehnică şi maşini termice 219 7. Expresia fluxului termic este dată de legea lui Fourier.3. conform figurii 7. q dr = −λdT 4 ⋅π ⋅ r 2 (7. rezultă: q s .67) Pentru suprafaţa sferică definită mai sus.1 r T Ts . iar pe faţa exterioară este qr + dr . Fluxul termic pe faţa interioară a acesteia este q r . următoarea: Rt = ⎛1 1⎞ ⎜ − ⎟ 4 ⋅ π ⋅ λ ⎜ r1 r2 ⎟ ⎠ ⎝ 1 (7.2 1 2 dr = −λ ∫ dT ⇒ q = 4 ⋅π ∫ r 2 r1 Ts . Observăm că ecuaţia diferenţială se poate integra prin separarea variabilelor.2 ⎛1 1⎞ ⎜ − ⎟ 4 ⋅ π ⋅ λ ⎜ r1 r2 ⎟ ⎝ ⎠ 1 (7. rezistenţa termică conductivă asociată unui perete sferic definit de razele r1 şi r2 este.4 Conducţia staţionară prin pereţi sferici Pentru a determina fluxul de căldură prin pereţi sferici considerăm un volum definit de două sfere de raze r1 şi r2 .68).1 − Ts .

Această ipoteză stă la baza metodei capacităţii punctiforme. Fig. 25 . se pot obţine pe cale numerică. câmpul de temperatură depinde atât de coordonatele spaţiale. 7. 7. Practic. z . se introduc ipoteze simplificatoare. Spunem că avem o soluţie nestaţionară a ecuaţiei difuziei căldurii.3.5. lucru ce face posibil anularea termenului ce conţine derivata temporară a temperaturii. comportare datorată unor proprietăţi specifice. se pot obţine soluţii simple pentru transferul nestaţionar de căldură prin introducerea unor ipoteze ce reflectă o comportare particulară a anumitor corpuri în timpul transferului de căldură. soluţiile vor fi de forma T ( x . acesta putând fi considerat punctiform. pentru multe corpuri solide.3. soluţiile analitice sunt limitate. iar acestea sunt obţinute în condiţiile unor ipoteze simplificatoare.5 Elemente de conducţia nestaţionară Ecuaţia difuziei căldurii. este alcătuită din termeni ce conţin derivatele temperaturii funcţie de coordonate şi un termen care conţine derivata temperaturii funcţie de timp. lucru ce permite introducerea unei ipoteze simplificatoare prin care se consideră că temperatura corpului este uniformă. Soluţii complexe. cea mai utilizată fiind aceea prin care se consideră câmpul de temperatură staţionar. care defineşte câmpul de temperatură în timp şi în spaţiu.τ ) . în diverse sisteme de coordonate. În cazul când se doreşte obţinerea de soluţii luând în considerare termenul ce conţine derivata temporară a temperaturii. prin această ipoteză dispare efectul spaţial al volumului corpului. Astfel. în special metale. Pentru a obţine soluţii analitice. y .1 Metoda capacităţii punctiforme De multe ori. fără a introduce ipoteze simplificatoare. gradientul de temperatură în interiorul corpului în timpul transferului de căldură este mic. Datorită formei complexe a ecuaţiei difuziei căldurii. caracterizate de valori mari ale conductivităţii.220 Transferul de căldură 7. cât şi de timp.

cu temperatura iniţială Ti . 7.77) Coeficientul timpului din ecuaţia (7. . unde θ i = Ti − T∞ ∫ α ⋅ As θ θ 0 i (7. Utilizarea ipotezei prin care temperatura corpului este uniformă în întregul volum face ca temperatura corpului să devină o funcţie de o singură variabilă: timpul.75) Soluţia este: ρ ⋅V ⋅ c θ i ln = τ θ α ⋅ As sau : ⎡ ⎛ α ⋅ As ⎞ ⎤ θ T − T∞ ⎟τ ⎥ = exp(− β ⋅ τ ) = = exp ⎢− ⎜ ⎜ ⎟ θ i Ti − T∞ ⎣ ⎝ ρ ⋅V ⋅ c ⎠ ⎦ (7. Bilanţul puterilor termice pe volumul de control asociat corpului (fig.73) ρ ⋅ V ⋅ c dθ = −θ α ⋅ As dτ Prin integrare.74) (7. după ce acesta este introdus în vasul cu lichid. Se introduce notaţia: θ = T − T∞ ⇒ Cu această notaţie.77) se notează cu β şi se numeşte constanta termică a timpului.72) reprezintă ecuaţia diferenţială ce descrie variaţia în timp a temperaturii corpului. Ipoteza de bază a metodei presupune că temperatura corpului metalic este uniformă în volumul acestuia. considerăm un bucată de metal caldă. temperatura corpului se va modifica în timp.24) ne arată că variaţia energiei corpului este egală cu puterea termică transmisă prin convecţie lichidului: − Ee = E sau: • • (7. ecuaţia devine: dθ dT = dτ dτ (7. obţinem: τ ρ ⋅ V ⋅ c θ dθ = − ∫ dτ .24). 7.76) (7. Iniţial.71) − α ⋅ As ⋅ (T − T∞ ) = ρ ⋅ V ⋅ c ⋅ dT dτ (7. pe întreaga durată a procesului.Termotehnică şi maşini termice 221 Pentru a explica metoda capacităţii punctiforme.72) Relaţia (7. temperatura metalului este Ti . răcită într-un lichid cu temperatura T∞ (fig.

ea este egală cu produsul dintre rezistenţa termică convectivă şi capacitatea termică punctiformă a solidului. Fiind vorba de un fenomen dinamic. 7. timpul de descărcare al condensatorului prin rezistenţa Rt este similar cu timpul de răspuns al corpului răcit.26 este prezentat circuitul electric echivalent. împreună cu echivalenţa mărimilor. Practic.78) Din relaţia de mai sus se determină constanta termică a timpului.cond ⋅ Ct α ⋅ As (7. Practic.222 Transferul de căldură β= 1 (ρ ⋅V ⋅ c ) = Rt . Aceste mărimi determină răspunsul în timp al corpului.25 sunt prezentate grafic câteva soluţii ale ecuaţiei (7. această constantă modifică răspunsul în timp al corpului.26 În figura 7.77). 7. Fig. Fig. Se observă influenţa constantei termice a timpului β .27 În figura 7. . există un circuit electric echivalent ce permite modelarea fenomenelor de transfer nestaţionar de căldură.

28 . iar proprietăţile materialului sunt căldura specifică c=400 J/kg/K şi densitatea ρ=8500 kg/m3 .1 (fig.5. Dacă termocuplul. este introdus în curentul de gaz la 200°C.2 < Ts . Una dintre suprafeţe este menţinută la temperatura Ts .5 223 Un termocuplu ce poate fi asimilat unei sfere este folosit pentru măsurarea temperaturii într-un gaz. cu condiţia T∞ < Ts .77) determinăm timpul: ρ⋅ π ⋅ D3 τ= 1 β ln Ti − T∞ T − T∞ 400 ⋅ 6 25 − 200 α ⋅π ⋅ D2 = ln i = ln = 5 .27).Termotehnică şi maşini termice Exemplul E 7. 7. Coeficientul de convecţie este 400 W/m2/K. cât timp îi trebuie termocuplului să ajungă la 199°C? Soluţie: Din condiţia β = 1 deducem diametrul termocuplului: ⋅c 6 ⋅α 6 ⋅ 400 6 β= = 1⇒ D = = = 7 . iar cealaltă suprafaţă este expusă unui curent de fluid la temperatura T∞ . astfel încât temperatura acestei feţe este Ts . astfel încât constanta termică a timpului să fie de 1s. printr-un perete de lăţime L.1 .16 s 3 −4 T − T∞ T − T∞ 8500 ⋅ 7 . 7.06 ⋅ 10 ⋅ 400 199 − 200 π ⋅D ⋅c ρ⋅ 6 7. Să se determine diametrul termocuplului.2 . de la 25°.3.2 Analiza metodei capacităţii punctiforme Considerăm un transfer de căldură staţionar. Fig.06 ⋅ 10 −4 m 2 ρ ⋅ c 8500 ⋅ 400 α ⋅π ⋅ D Din ecuaţia (7.

iar pe cealaltă faţă este în contact cu un fluid. conform schemei din figura 7.1 − Ts . Prin analiza numerică a schimbului de căldură. obţinem : L Ts .conductiva α ⋅ L = = = = Bi 1 Ts . referitor la criterii de similitudine). se poate aplica metoda capacităţii punctiforme.224 Bilanţul puterilor pe faţa exterioară a peretelui este: Transferul de căldură λ ⋅ A⋅ Ts . astfel încât există un flux de căldură convectiv qc şi unul radiant q r .convectiva α⋅A (7.s − T∞ ) L (7. • .2 − T∞ λ Rt .29 Se consideră un caz general (fig. În interiorul peretelui se generează căldură de o sursă de intensitate E g . iar temperatura mediului exterior este Tmed . 7. Din figura 7. care pe o faţă are impus un flux termic q s . Fig.27.27 se observă că. 7. în acest caz. Acesta joacă un rol fundamental în problemele de conducţie ce au o suprafaţă conductivă. rezistenţa conductivă a peretelui este mai mică decât rezistenţa convectivă din stratul limită al fluidului.80) Relaţia de mai sus ne arată că raportul rezistenţelor termice conductive şi convective este adimensional şi poartă numele de numărul lui Biot (sau criteriul lui Biot.1 − Ts . rezultă că pentru valori ale numărului lui Biot mult mai mici ca 1 (Bi << 1).28) al unui perete. variaţia de temperatură în interiorul peretelui este mică. În aceste condiţii.2 = α ⋅ A ⋅ (T2 . Temperatura fluidului este T∞ .79) Rearanjând relaţia de mai sus.2 λ ⋅ A Rt .

Neomogenitatea se elimină prin introducerea transformării: b γ =θ − (7. fluxul generat în perete este nul şi convecţia poate fi neglijată. obţinem: T dT ε ⋅ A ⋅σ τ 4 ∫ dτ = T∫ Tmed − T 4 ρ ⋅V ⋅ c 0 i (7. ecuaţia se simplifică şi ajunge la forma: ρ ⋅V ⋅ c ⋅ dT 4 = −ε ⋅ σ ⋅ T 4 − Tmed dτ ( ) (7.Termotehnică şi maşini termice 225 Aplicând conservarea puterilor termice.r ) = ρ ⋅V ⋅ c • • dT dτ dT dτ (7.83) Separând variabilele şi integrând. qc ≈ 0 . dar – utilizând anumite ipoteze simplificatoare – putem obţine si soluţii analitice. Acesta poate fi cazul unui perete supus unei intense radiaţii (flacără).82) devine : • (7. precum şi următoarele notaţii: q s ⋅ As + E g α⋅A . neomogenă şi neliniară.87) se obţine prin însumarea soluţiei ecuaţiei omogene şi a soluţiei particulare. obţinem următoarea ecuaţie: q s ⋅ As + E s − (qc + qr ) ⋅ As (c .86) dθ + aθ − b = 0 dτ (7.82) este o ecuaţie diferenţială de ordinul unu. Dacă fluxul termic impus q s este nul.87) Soluţia generală a ecuaţiei (7.r ) = ρ ⋅ V ⋅ c [ ( )] (7. b= a= ρ ⋅V ⋅ c ρ ⋅V ⋅ c În aceste condiţii.81) 4 qs ⋅ As + E s − α ⋅ (T − T∞ ) + ε ⋅ σ T 4 − Tmed ⋅ As (c .88) a . Ea poate fi integrată numeric.85) 3 ⎨ T med −Ti Tmrd Tmed ⎦ ⎭ 4 ⋅ ε ⋅ σ ⋅ A ⋅ Tmed ⎩ Tmed − T ⎣ O altă soluţie exactă se poate obţine în condiţiile în care fluxul termic radiant este nul. Se introduce temperatura redusă θ = T − T∞ . ecuaţia (7.84) τ= ⎧ Tmed + T ⎡ T + Ti T ⎤⎫ ρ ⋅V ⋅ c T ln − ln med + 2 ⎢arctg − arctg i ⎥ ⎬ (7. ce nu are soluţie analitică.82) Ecuaţia (7.

87) devine: Transferul de căldură dγ + aγ = 0 dτ Separând variabilele şi integrând între γ i şi γ .0 ) = Ti . soluţiile analitice care se pot obţine sunt limitate.226 Ecuaţia (7.τ ) . trebuie să utilizăm ecuaţia difuziei căldurii. rezultând câmpul de temperatură sub forma unei suprafeţe definită de funcţia T = T ( x . pornind de la x = 0 până la x = ∞ .25) şi introducem următoarele ipoteze simplificatoare: conducţie este monodimensională şi fără surse de căldură. obţinem următoarea formă: d 2T 1 ∂T (7.89) γ = exp(− aτ ) γi Revenind la variabilele iniţiale. Domeniul de integrare este monodimensional omogen. rezultă soluţia: (7. obţinem : (7. Condiţia iniţială o reprezintă precizarea temperaturii pentru toate valorile lui x la momentul τ = 0 şi este reprezentată de relaţia T ( x . Deoarece această ecuaţie este complicată.90) b a = exp(− aτ ) b Ti − T∞ − a T − T∞ − În final.3. .3 Soluţii exacte pentru ecuaţia difuziei căldurii în cazul unui corp solid. Pentru determinarea spaţial-temporară a câmpului de temperatură în interiorul unui solid. Dacă considerăm ecuaţia (7. rezultă: (7.92) 7.5.91) b T − T∞ = exp(− aτ ) + a [1 − exp(− aτ )] Ti − T∞ Ti − T∞ (7. Integrarea se face de la momentul τ = 0 până la momentul τ = τ .93) = dx 2 a ∂τ Această formă simplă permite obţinerea de soluţii analitice dacă se integrează pe un domeniu semiinfinit. semiinfinit Metoda capacităţii punctiforme se aplică într-un număr limitat de cazuri. care îndeplinesc ipotezele respective.

Fig.2. deoarece în ecuaţia respectivă apare valoarea momentană a temperaturii la limita domeniului T (0 .94) În acest caz. trebuie să fie egală cu fluxul termic convectiv. Analitic.τ ) .prima condiţie este de tip Dirichlet şi se referă definirea unei temperaturi Ts pe suprafaţa din stânga a domeniului.Termotehnică şi maşini termice 227 În figura 7. în acest caz condiţia la limită este tot de tip Neumann. pentru toate valorile timpului. 7.a doua condiţie este de tip Neumann şi se referă la impunerea unui flux de căldură constant q0 . . pentru cele trei cazuri. prin care derivata temperaturii în punctul x = 0 .29 sunt prezentate trei tipuri de condiţii la limită.30 Soluţiile obţinute pentru ecuaţia (7. pentru limita din stânga a domeniului reprezentată de ecuaţia x = 0 . Această condiţie la limită este variabilă funcţie de valoarea timpului τ .93): . sunt reprezentate grafic în figura 7. pentru orice valoare a timpului.95) . au următoarele formulări: Cazul 1: T ( x . . înmulţită cu conductivitatea mediului.a treia condiţie se referă la cazul când suprafaţa din stânga domeniului este în contact cu un fluid în mişcare. ce se pot utiliza pentru ecuaţia (7.τ ) − Ts ⎛ x ⎞ = erf ⎜ ⎟ Ti − Ts ⎝ 2 a ⋅τ ⎠ (7.93). fluxul termic pentru x = 0 este: q s (τ ) = −λ ⋅ ∂T ∂x = x =0 λ ⋅ (Ts − Ti ) π ⋅ aτ (7.

7.98) ρ = 2050 kg / m 3 .30 este prezentată schema conductei: Fig.6 Să se determine adâncimea minimă la care trebuie îngropată o conductă de apă.97) ⎟ ⎠⎥ ⎦ S-a notat cu erf funcţia erorilor a lui Gauss.138 ⋅ 10 −6 ⋅ 60 ⋅ 24 ⋅ 3600 = 0 .138 ⋅ 10 −6 m2 / s Soluţie: În figura 7.94) ne permite să calculăm temperatura la orice adâncime şi la orice moment de timp. c = 1840 J / kg / K .τ ) − Ti ⎛ x ⎞ ⎡ ⎛ α ⋅ x λ2 ⋅ a ⋅ τ = erfc⎜ + ⎟ − ⎢exp⎜ λ2 T∞ − Ti 2 a ⋅τ ⎠ ⎣ ⎜ λ ⎝ ⎝ ⎛ x ⎞⎤ ⎡ α a ⋅τ ⎟⎥ ⎢erfc⎜ ⎟ ⎜ 2 a ⋅τ + λ ⎠⎦ ⎢ ⎝ ⎣ ⎞⎤ ⎟⎥ (7. erf ( x ) . Pe toată această perioadă. Suprafaţa solului constituie începutul domeniului de integrare. a = 0 .8 ⋅ 0 .68 m . care se găseşte tabelată în Anexa 5. adică temperatura solului la suprafaţă este egală cu temperatura atmosferică. x = 0 . Fie xm adâncimea la care este îngropată conducta. După 60 de zile.31 Problema se încadrează în cazul 1. Pentru sol se dau următoarele mărimi: (7. iar la adâncimea conductei 0°C. solul are la suprafaţă -15°C.τ ) = −15 .τ ) − Ts xm 0 − (− 15 ) ⎛ xm ⎞ = 0 .8 ⋅ a ⋅ τ = 0 . xm = 0 .4 = = 0 . Relaţia (7. locul în care se pune condiţia la limită T (0 . iar cu erfc funcţia complementară a erorilor. astfel încât după 60 de zile să ajungă de la o temperatură de 20°C la 0°C. temperatura atmosferică se va considera -15°.52W / m / k .429 = erf ⎜ ⎟⇒ Ti − Ts 20 − (− 15 ) ⎝ 2 a ⋅τ ⎠ 2 a ⋅τ S-a utilizat pentru funcţia erorilor.228 Cazul 2: T ( x . Anexa 5. deci: T ( xm . λ = 0 .96) Cazul 3: T ( x .τ ) − Ti = ⎛ a ⋅τ ⎞ 2 ⋅ q0 ⋅ ⎜ ⎟ ⎝ π ⎠ ⎛ − x2 exp⎜ ⎜ 4 ⋅ a ⋅τ ⎝ Transferul de căldură λ ⎞ q0 ⋅ x ⎛ x ⎞ ⎟− erfc⎜ ⎟ ⎟ λ ⎝ 2 a ⋅τ ⎠ ⎠ (7. definită astfel: erfc( x ) = 1 − erf ( x ) Exemplul E 7.

101) Coeficientul de convecţie local α variază pe suprafaţa de schimb de căldură dintre corp şi fluid. S-a notat cu As suprafaţa totală a plăcii considerate. Q = ∫ q x dA = ∫ α ⋅ (Ts − T∞ ) ⋅ dA = α ⋅ Aa ⋅ (Ts − T∞ ) As As (7. . a fluxului termic q x definit pe unitatea de suprafaţă. de regulă.100) s-a notat cu α valoarea medie e coeficientului de convecţie pentru suprafaţa plăcii. ceea ce ne indică faptul că valorile acestor parametri sunt măsurate la o distanţă suficient de mare pentru a nu fi influenţaţi de corpul în jurul căruia se studiază fenomenul de convecţie.Termotehnică şi maşini termice 229 7. Evaluarea fuxului de căldură schimbat de cele două elemente se face cu relaţia lui Newton: q x = α ⋅ (T∞ − Ts ) (7. 7.99) Cu q x s-a notat fluxul de căldură local dintre elementul de suprafaţă a unei plăci plane aflat la distanţa x (fig. Din această cauză. se utilizează valoarea medie. Parametrii fluidului se notează. cu indicele “ ∞ ”. Placa are la suprafaţă temperatura Ts . iar fluidul are temperatura şi viteza notate cu T∞ . respectiv u ∞ . a coeficientului de convecţie în procesul de determinare a schimbului de căldură.100) În relaţia (7. Fig. definită de relaţia: α= 1 ∫ α ⋅ dA As As (7.4 Convecţia Convecţia este fenomenul de schimb de căldură ce are loc la suprafaţa de separare dintre un solid şi un fluid ce au temperaturi diferite. Pentru calculul schimbului de căldură este complicată determinarea coeficientului local de convecţie. 7.32).32 Căldura totală transferată prin convecţie între placă şi fluid se obţine prin integrarea. pe suprafaţă. pe toată suprafaţa plăcii. datorită condiţiilor locale de curgere.

33 a). datorită forţelor de coeziune aderă la suprafaţa acesteia. datorită forţelor de frecare vâscoasă (tensiuni tangenţiale notate cu τ ) ce se manifestă în straturile de fluid. 7. efectele vâscozităţii fac ca grosimea stratului limită să crească o dată cu x. Curgerea unui fluid în jurul unei plăci sau .230 7. Se notează cu δ valoarea lui y pentru care viteza în apropierea plăcii este u = 0 . În lungul plăcii.1 Analiza procesului de convecţie în stratul limită Transferul de căldură Pentru a explica conceptul de strat limită.33). în care viteza variază de la zero la valoarea vitezei din curgerea neperturbată. 7.în general . în care gradientele de viteză şi de tensiuni tangenţiale sunt neglijabile. Fig. Astfel. se poate împărţi în două regiuni distincte: stratul limită. se numeşte strat limită.4.33 Particulele de fluid care vin în contact direct cu placa. Stratul de fluid din vecinătatea plăcii. astfel încât au o viteză nulă (fig. Ea se numeşte grosimea stratului limită. şi regiunea care se află în afara stratului limită. Acest strat de fluid care aderă la suprafaţa plăcii şi are viteză nulă influenţează straturile vecine prin micşorarea vitezei acestora. . în care gradientele de viteză şi de tensiuni tangenţiale sunt mari.în jurul unui corp de formă oarecare. la suprafaţa plăcii viteza fluidului variază de la zero până la valoarea vitezei curgerii neperturbate u ∞ . Indicele “ ∞ ” se utilizează pentru a defini parametrii curgerii libere ce are loc în afara stratului limită. vom considera un caz simplu: curgerea unui fluid peste o placă plană (fig. 7.99 ⋅ u ∞ .

dacă se cunoaşte expresia variaţiei temperaturii în stratul limită termic T ( y ) . curgerea în stratul limită este laminară până la o anumită distanţă notată cu xc . Acest lucru determină profilul variaţiei vitezei în stratul limită care. pe măsură ce sunt mai depărtate de placă temperatura lor tinde spre temperatura fluidului.Termotehnică şi maşini termice 231 Dacă ne referim la temperatură.datorită schimbului de energie . Straturile învecinate au . în faţa plăcii. Stratul limită termic are o importanţă deosebită în studiul procesului de convecţie. Acest lucru se poate determina analitic într-un număr restrâns de cazuri. Dacă notăm cu q x fluxul de căldură local pe unitatea de suprafaţă. 7. influenţează profilul variaţiei temperaturii din stratul limită termic. . În figura 7. cu λ f conductivitatea termică a fluidului şi cu α coeficientul local de convecţie la distanţa x de marginea plăcii. Limita acestui strat este denumită grosimea stratului limită termic δ t şi se defineşte ca fiind grosimea pentru care temperatura T a fluidului este egală cu valoarea definită de relaţia: Ts − T = 0 . datorită forţelor de coeziune. deci coeficientul de convecţie. în care gradientul de temperatură este derivata funcţiei ce reprezintă variaţia temperaturii în stratul termic T ( y ) în punctul de contact (fig.103) y =0 Relaţia (7. acesta poate fi definit astfel: q x = α ⋅ (Ts − T∞ ) = −λ f ⋅ ∂T ∂y (7.33 b).temperaturi variabile. Astfel. iar temperatura fluidului. temperatura egală cu temperatura plăcii.104) Practic. se poate determina coeficientul de convecţie local. adică dacă avem de a face cu o curgere turbulentă sau cu o curgere laminară. care creşte odată cu creşterea lui x. este T∞ ≠ Ts (Ts > T∞ ) . fluxul de căldură local schimbat între placă şi fluid poate fi definit de relaţia lui Fourier. la rândul său. urmează o zonă de tranziţie.34 este prezentată structura reală a stratului limită. presupunem că pe faţa plăcii temperatura este uniformă şi are valoarea Ts . datorită complexităţii fenomenului. Iniţial.în mare parte .33 b) este prezentat stratul limită termic şi grosimea acestuia δ (x ) . Un pas important în analiza procesului de convecţie din stratul limită îl reprezintă stabilirea naturii curgerii în această regiune.103) ne permite să calculăm coeficientul de convecţie local: − λf ⋅ ∂T ∂y α= y =0 Ts − T∞ (7.102) În figura 7. Regiunea din vecinătatea în care există gradient de temperatură se numeşte strat limită termic.în curgere turbulentă. apoi curgerea se transformă . Particulele de fluid care aderă la suprafaţa plăcii au.99 Ts − T∞ (7.

variaţia vitezei în stratul limită este diferită. Fig. Acest lucru influenţează variaţia temperaturii în stratul limită termic. precum şi în zona curgerii tranzitorii. 7. Fig. . Pentru zona turbulentă. laminară şi turbulentă. deci şi derivata acesteia la suprafaţa plăcii. cât şi asupra coeficientului de convecţie. sunt prezentate în figura 7. se menţine în vecinătatea plăcii un substrat în care curgerea este laminară.232 Transferul de căldură În zona curgerii turbulente. între substratul laminar şi stratul turbulent există un strat de tranziţie. 7.35 Se observă dependenţa coeficientului local de convecţie de natura curgerii din stratul limită. asupra grosimii acestuia. care determină valoarea coeficientului de convecţie.34 Se observă că în cele două zone distincte de curgere. Aceste influenţe ale curgerii.35. în stratul limită.

107) (7.33 şi 7. L L v u .4. în scopul definirii unor formule pentru calculul coeficientului de convecţie. ceea ce face să considerăm că ecuaţiile descriu . ecuaţiei energiei şi a continuităţii. v* = .108) (7. iar în partea dreaptă termeni care exprimă difuzia (disipaţia).105) (7.T* = T − Ts T∞ − Ts . .lungimea caracteristică schimbului termic. se introduc următoarele aproximaţii pentru ecuaţiile de curgere şi ecuaţia energiei. L . >> ∂x ∂y ∂x ∂y ∂T ∂T >> ∂y ∂x (7. este posibilă numai într-un număr limitat de cazuri. se apelează la teoria similitudinii bazată pe determinări experimentale pentru definirea unor formule ale coeficientului de convecţie.109) (7.34: u >> v. folosind notaţiile din figurile 7.u* = .x* = x y . 7.2 Similitudinea în stratul limită.pentru viteze mici . Pentru ecuaţiile de mai sus.Termotehnică şi maşini termice 233 Deoarece modelarea analitică a procesului de convecţie.106) Aplicând aceste aproximaţii ecuaţiei de curgere Navier-Stokes pentru curgerea staţionară bidimensională.110) ∂T ∂T ∂ 2T ν ⎛ ∂u ⎞ +v =a 2 + ⎜ ⎟ u ∂x ∂y ∂y c p ⎜ ∂y ⎟ ⎝ ⎠ Ecuaţiile de mai sus conţin în partea stângă termeni de advecţie. y* = . criterii de similitudine Analizând aspectele particulare ale curgerii în stratul limită.fenomenul de convecţie forţată. V V . V = u ∞ viteza fluidului neperturbată de stratul limită. ∂u ∂u ∂v ∂v . obţinem ecuaţiile stratului limită: ∂u ∂v + =0 ∂x ∂y u ∂u 1 ∂p ∂ 2u ∂u +v =− +ν 2 ρ ∂x ∂x ∂y ∂y ∂p =0 ∂y 2 (7. se introduc următoarele mărimi adimensionale notate cu “*”: .

obţinem forma adimensională a acestor ecuaţii. constă în efectuarea de măsurători experimentale pentru transferul de căldură prin convecţie pentru diferite geometrii şi corelarea datelor în ecuaţii criteriale. ce implică integrarea ecuaţiilor stratului limită şi permite obţinerea de soluţii pentru un număr limitat de cazuri. denumită experimentală sau a corelaţiilor empirice.110) . formaţi din criterii de similitudine. .Nu = λ (7. A doua metodă. astfel: . Observăm că dacă se cunoaşte criteriul lui Nusselt. Prima este metoda teoretică. obţinem: −λf ⋅ ∂T ∂y α= y =0 Ts − T∞ ⇒α = − λ f T∞ − Ts ∂T * L Ts − T∞ ∂y* ⋅ ⋅ y =0 = λ ∂T * L ∂y* ⋅ y =0 ⇒ Nu = α ⋅ L ∂T * = * λ ∂y y =0 α ⋅L criteriul lui Nusselt .se determină la valoarea medie a temperaturii.108) şi (7. prin introducerea variabilelor adimensionale.Re = V ⋅L ν criteriul lui Reynolds - λ a a a ν Pr criteriul lui Prandtl = ⋅ = ⇒ Pr = = ν µ ⋅cp V ⋅ L ν V ⋅ L Re Din ecuaţia coeficientului de convecţie local. acesta permite determinarea coeficientului de convecţie.110) s-a neglijat termenul ce reprezintă disipaţia vâscoasă.112) În ecuaţiile de mai sus apar termeni adimensionali. u* ν ∂ 2 u* ∂p* ∂u * ∂u * + v* * = − * + ∂x V ⋅ L ∂y* 2 ∂y ∂x* u* a ∂ 2T * ∂T * ∂T * + v* * = V ⋅ L ∂y* 2 ∂y ∂x* (7. ecuaţii ai căror termeni sunt adimensionali.111) (7.dacă nu se fac alte precizări . calculată astfel: Tf = Ts + T∞ 2 (7. Există două metode.234 Transferul de căldură Înlocuind variabilele adimensionale definite mai sus în ecuaţiile (7. În ecuaţia (7.114) Pentru rezolvarea problemelor de convecţie trebuie calculat coeficientul de convecţie.113) Proprietăţile fluidului din criteriul Prandtl .

1 .6 < Pr < 50 1 2 1 3 (7.1 sunt prezentate valorile coeficienţilor C şi m din relaţia (7. Aceştia au fost determinaţi pe cale experimentală. este D diametrul cilindrului. ecuaţia criterială este: 4 1 1 ⎡ ⎛ 4 ⎞⎤ 5 2 ⎜ ReL − Rex5.116) - mişcarea fluidului este turbulentă Nu = 0 . 0 .117) Curgerea unui gaz peste un cilindru.3 Convecţia forţată în spaţiu nelimitat Convecţia forţată în spaţiu nelimitat înseamnă schimbul de căldură dintre un fluid ce are o mişcare impusă şi un corp.34. Tabelul T 7.6 < Pr < 60 4 5 1 3 (7.118) Lungimea caracteristică. în acest caz.4.115) - între fluid şi placă există un strat limită mixt laminar şi turbulent.Termotehnică şi maşini termice 235 7.664 Rex .0296 ⋅ Re ⋅ Pr . 0 .c ⎟⎥ ⋅ Pr 3 Nu = ⎢0 .118). Curgerea unui fluid peste o placă plană: . ReD indică faptul că criteriul lui Reynolds se calculează cu diametrul D utilizat ca lungime caracteristică.037 ⎜ ⎟ ⎢ ⎝ ⎠⎥ ⎦ ⎣ (7. Fenomenul se petrece într-un spaţiu cu dimensiuni mari. cu notaţiile din figura 7.664 ⋅ Re ⋅ Pr . În tabelul T 7.c + 0 . ce nu afectează procesul de schimb de căldură.mişcarea fluidului este laminară Nu = 0 . relaţie propusă de Hilpert: α ⋅D m Nu D = = C ⋅ ReD Pr 3 λ 1 (7.

max cu restricţiile 2000 < ReD .max < 40.119) Relaţia este valabilă cu următoarele restricţii: ⎛ µ 0 .4 ⋅ ⎜ µ Nu D = 2 + ⎜ ⎜µ ⎟ ⎝ s ⎝ ⎠ ⎞4 ⎟ ⎟ ⎠ 1 (7. 1 (7.max Pr 3 cu restricţiile 2000 < ReD .2 Cazul curgerii în jurul unei sfere de diametru D.3 .2 sunt prezentate valorile coeficienţilor ecuaţiei pentru acest caz: Tabelul T 7. Pr = 0 .4 ⋅ ReD + 0 . se utilizează relaţia lui Whitaker: 2 1 ⎛ ⎞ ⎛ 3 2 ⎜ 0 .118) poate fi folosită şi în cazul curgerii unui gaz peste un corp cu altă geometrie.0 < ⎜ ⎜µ ⎝ s ⎞ ⎟ < 3 .max < 40. (7.7 .max = 1.1.71 < Pr < 380 . În tabelul T 7.2 ⎟ ⎠ Curgerea peste un fascicul format din mai mult de 10 rânduri de ţevi (N R ≥ 10 ) de diametru D.000. Pr ≥ 0 .236 Transferul de căldură Ecuaţia (7. Relaţii propuse de Grimison: Nu D = C1 ReD .06 ⋅ ReD ⎟ ⋅ Pr 0 .120) Nu D .000.6 ⋅ 10 4 .5 < ReD < 7 .7 .13 ⋅ ReD .121) .

36 sunt prezentate cele două moduri posibile de aşezare a tevilor în fascicul: a) Fig.120) şi (7.3 .36 b) Utilizând notaţiile din figura 7.Termotehnică şi maşini termice 237 Relaţiile (7. valorile coeficienţilor ecuaţiilor (7.121) se aplică funcţie de modul de aşezare a ţevilor în fascicul.120) şi (7.36.121) sunt date în Tabelul T 7. În figura 7. 7.3: Tabelul T 7.

121). Diferenţa medie logaritmică de temperatură între fluid şi temperatura Ts a pereţilor exteriori ai ţevilor din fascicul este: ∆Tln = (Ts − Ti ) − (Ts − Te ) ⎛ T −T ⎞ ln⎜ s i ⎟ ⎜T −T ⎟ ⎝ s e⎠ (7. 7.120) sau (7.122) În cazul fascicolului de ţevi intercalate. Dacă este îndeplinită condiţia: ⎡ 2 ⎛ S ⎞2 ⎤ 2 S + D S D = ⎢S L + ⎜ T ⎟ ⎥ < T 2 ⎝ 2 ⎠ ⎥ ⎢ ⎦ ⎣ atunci viteza maximă se determină cu relaţia: 1 Vmax = ST ⋅V 2 ⋅ (S T − D ) (7. corectate cu factorul C 2 .238 Transferul de căldură Criteriul ReD .max se calculează pentru valoarea maximă a vitezei fluidului între rândurile fascicolului. Pentru acest caz se utilizează relaţia: Nu D N R ≤10 = C 2 ⋅ Nu D N R ≥10 (7.125) .4 : Tabelul T 7. viteza maximă poate fi în secţiunea transversală A1 sau în secţiunea diagonală A2 . cantitatea de căldură preluată de acesta de la fascicul se poate determina astfel: notăm cu Ti temperatura fluidului în faţa fasciculului şi cu Te temperatura acestuia la ieşirea din fascicul. viteza maximă se obţine în secţiunea A1 . Pentru cazul în care ţevile sunt aliniate (fig.123) Curgerea peste un fascicul format din mai puţin de 10 rânduri de ţevi (N R ≤ 10 ) de diametru D. Valorile acestuia se găsesc în Tabelul T 7.4 În cazul curgerii unui fluid peste un fascicul de ţevi. Din legea conservării masei rezultă: Vmax = ST ⋅V ST − D (7.124) Se observă că în acest caz se utilizează valorile obţinute cu una dintre ecuaţiile (7.36 a).

antrenând în mişcare o parte din aerul aflat în zona neperturbată. dar gradientul de temperatură determină în masa fluidului un gradient de densitate. fluidul din jurul corpului nu are o mişcare impusă de forţe exterioare. deasupra conductei. 7. Se formează o curgere.36 sunt prezentate două fenomene de convecţie liberă: a) Fig.127) 7.36 a) prezintă fenomenul de convecţie liberă ce are loc în jurul unei conducte calde plasate orizontal. rezultă o mişcare a fluidului provocată de forţele interne apărute datorită gradientului de densitate. .126) Căldura schimbată de 1m de fascicul poate fi determinată cu relaţia: ql = N ⋅ (α ⋅ π ⋅ D ⋅ ∆Tln ) (7. Fenomenul de transfer de căldură între conductă şi mediu este influenţat de mişcările fluidului din jurul acesteia. raportul adimensional al temperaturilor se exprimă astfel: ⎛ Ts − Te π ⋅ D ⋅ N ⋅α = exp⎜ − ⎜ ρ ⋅V ⋅ N ⋅ S ⋅ c Ts − Ti T T p ⎝ ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ (7. În figura 7. generată de forţele masice care fac ca particulele de fluid cu temperatură mai mare decât a mediului neperturbat.37 b) Figura 7. îşi micşorează densitatea şi începe să se ridice. Fenomenul având loc în câmp gravitaţional.Termotehnică şi maşini termice 239 Dacă notăm cu N numărul total de ţevi din fascicul şi cu NT numărul de ţevi din secţiunea transversală a acestuia.4.4 Convecţia liberă în spaţiu nelimitat Convecţia liberă se referă la schimbul de căldură ce are loc între un corp şi un fluid cu temperaturi diferite. Curgerea se dezvoltă în lungul axei ox. Fluidul din vecinătatea conductei se încălzeşte. să aibă o mişcare ascensionlă. În acest caz. T > T∞ .

pentru T +T T se adoptă valoarea T = s ∞ ). .128) 1 .387 ⋅ Ra L ⎪ Nu = ⎨0 . formează un strat limită complex. β = Ra = Gr ⋅ Pr (7. suprafeţe calde sau reci Se utilizează relaţia (7. Aerul care se mişcă pe lângă peretele cald.825 + 8 9 ⎪ 27 ⎤ ⎡ 16 ⎪ ⎢1 + ⎛ 0 .240 Transferul de căldură În figura 7. iar ν vâscozitatea cinematică. iniţial laminar. Criteriul de similitudine specific procesului de convecţie liberă este criteriul lui Grashof. T T temperatura fluidului în zona de convecţie (în lipsa unor precizări suplimentare.492 ⎞ ⎥ ⎜ ⎟ ⎪ ⎢ ⎝ Pr ⎠ ⎥ ⎪ ⎦ ⎣ ⎩ ⎫ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎬ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎭ 2 (7. iar după o zonă de tranziţie devine turbulent. suprafeţe calde sau reci ⎧ ⎪ ⎪ 1 ⎪ 6 0 . L reprezintă lungimea caracteristică a schimbului 2 termic.129) Funcţie de geometria suprafeţelor pe care se desfăşoară procesul de convecţie liberă.37 b) este prezentat fenomenul de convecţie liberă ce se produce la suprafaţa unei plăci verticale. datorită diferenţelor de densitate. În ecuaţiile criteriale pentru convecţie liberă se introduce următoarea notaţie: În relaţia de mai sus g reprezintă acceleraţia gravitaţională. care exprimă raportul dintre forţelor masice şi forţele de vâscozitate ce acţionează în fluid: Gr = g ⋅ β ⋅ (Ts − T∞ ) ⋅ L3 ν2 (7.128).130) Placi înclinate. sunt prezentate următoarele cazuri: Plăci verticale. dar se înlocuieşte g cu g ⋅ cosθ 0 ≤ θ ≤ 60 o .

133) Cilindru orizontal ⎧ ⎪ ⎪ 1 ⎪ 6 0 .589 ⋅ Ra ⎡ ⎢1 + ⎛ 0 .Termotehnică şi maşini termice 241 Plăci orizontale de dimensiuni mari.27 ⋅ Ra L .134) Nu D = 2 + 0 . Pr ≥ 0 .38 ⋅ Ra D ⎪ Nu = ⎨0 . suprafeţe calde sau reci 1 3 L 4 Nu = 0 .559 ⎞ ⎥ ⎜ ⎟ ⎪ ⎢ ⎝ Pr ⎠ ⎥ ⎪ ⎣ ⎦ ⎩ Sferă ⎫ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ 5 22 ⎬ .135) .469 ⎞ ⎜ ⎟ ⎢ ⎝ Pr ⎠ ⎣ 1 4 D 9 16 ⎤ ⎥ ⎥ ⎦ 4 9 . (10 4 ≤ Ra L ≤ 107 ) 1 (7.60 + 8 9 ⎪ ⎡ ⎤ 27 16 ⎪ ⎢1 + ⎛ 0 .15 ⋅ Ra .131) (7. (107 ≤ Ra L ≤ 10 11 ) Plăci orizontale de dimensiuni mici.54 ⋅ Ra L .7 ( ) (7. (10 5 ≤ Ra L ≤ 10 10 ) 1 (7. Ra D ≤ 10 11 .132) Nu = 0 . suprafeţe calde sau reci 4 Nu = 0 . (10 ≤ Ra D ≤ 10 ) ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎭ 2 (7.

38 Grosimea stratului limită creşte progresiv de la valoarea zero.38 este prezentată geometria stratului limită termic pentru o conductă circulară caldă.1 Analiza stratului limită În cazul curgerii laminare în interiorul conductelor (fig. în care apare şi se dezvoltă stratul limită. la intrarea în conductă. temperatura suprafeţei interioare a conductei este mai mare decât temperatura fluidului Ts > T f : Fig. 7. 7. În figura 7. se numeşte zonă de intrare.242 Transferul de căldură 7.39 .5 Convecţia forţată în cazul curgerii fluidelor prin interiorul ţevilor 7.4. în zona complet dezvoltată viteza are o variaţie parabolică pe diametru. Partea de intrare în conductă. în care apare şi se dezvoltă stratul limită şi partea în care curgerea este complet dezvoltată. până la o valoare egală cu raza conductei. curgerea devine complet dezvoltată pe întreg diametrul conductei.5. Partea de la intrarea conductei.4. 7. cu valoarea maximă pe axa conductei. Modul specific de variaţie a profilului vitezei la intrarea în conductă şi apoi în lungul acesteia determină aspectul stratului limită termic. Fig.38) se disting două regiuni. În acel moment. Pentru curgerea laminară. x fd .

x ) ⋅ r ⋅ dr = 2 ∫ u (r .138) Deoarece viteza variază pe secţiunea conductei.t .136) În relaţia de mai sus diametrul conductei s-a notat cu D. lungimea zonei hidraulice de intrare se poate determina din relaţia următoare: ⎛ x fd 10 ≤ ⎜ ⎜ D ⎝ ⎞ ⎟ ≤ 60 ⎟ ⎠ turb (7. Zona termică de intrare se întinde pe o lungime x fd .t ⎜ ⎜ D ⎝ ⎞ ⎟ ≈ 0 . Din acel loc începe zona termică complet dezvoltată. Valoarea lungimii zonei termice de intrare diferă de lungimea zonei hidraulice de in intrare x fd . care se poate calcula cu relaţia: ⎛ x fd ⎜ ⎜ D ⎝ ⎞ ⎟ ≈ 0 .137) Relaţia (7.05 ⋅ ReD ⎟ ⎠ lam (7.139) Criteriul Reynolds.Termotehnică şi maşini termice 243 Începând de la intrarea în conductă se dezvoltă stratul limită termic. are expresia: 4⋅m ReD = π ⋅D⋅µ Valoarea vitezei medii se defineşte astfel: • (7. Puterea termică transportată de fluid printr-o secţiune a conductei este: .140) um = ∫ ρ ⋅ u(r . Aceasta poate fi exprimată astfel: ⎛ x fd .05 ⋅ ReD ⋅ Pr ⎟ ⎠ lam (7. În primă aproximaţie. x )dA A ρ⋅A = 2 ⋅π ⋅ ρ 0 2 0 u (r . exprimat funcţie de valoare debitului masic. în calculele de schimb de căldură se utilizează viteza medie pe secţiune. x ) ⋅ r ⋅ dr r0 0 ρ ⋅ π ⋅ r02 ∫ 0 r r (7. debitul masic exprimat funcţie de valoarea medie a vitezei este: m = ρ ⋅ um ⋅ A • (7. Dacă notăm aria secţiunii conductei cu A.137) nu este valabilă în curgerile turbulente pentru care lungimea hidraulică de intrare este aproape independentă de Reynolds.141) Pentru calculele de schimb de căldură se defineşte o temperatură medie pe secţiune Tm. grosimea acestuia crescând până ajunge egală cu raza conductei.

40 • • dT ⎞ ⎛ dqconv + m⋅ c p ⋅ T − m⋅ c p ⎜ T + dx ⎟ = 0 dx ⎠ ⎝ • (7.142) Din relaţia (7. Se consideră un debit constant de fluid m .2 Bilanţul energetic al curgerii Deoarece curgerea fluidului prin conductă este separată faţă de mediu.4.142) deducem valoarea medie a temperaturii imtr-o secţiune a conductei: ∫ ρ ⋅ u ⋅ c p ⋅ T ⋅ dA 2 r0 Tm = A = u ⋅ T ⋅ r ⋅ dr (7.144) q s ⋅ π ⋅ D ⋅ dx = m⋅ c p ⋅ dT dT q s ⋅ π ⋅ D π ⋅ D = • = • α (Ts − Tm ) dx m cp m cp (7.244 • • Transferul de căldură E = ∫ ρ ⋅ u ⋅ c p ⋅ T ⋅ dA = m ⋅ c p ⋅ Tm A (7. În figura 7. împreună cu energia cinetică şi potenţială a fluidului. 7.143) • u m ⋅ r02 ∫ 0 m⋅cp 7. Energia transferată pe direcţie axială prin conducţie.40 este prezentă schema volumului de control pentru bilanţul energetic: • Fig. sunt neglijabile în raport cu energia transferată prin convecţie. Incropera [5] propune efectuarea bilanţului energetic pentru determinarea temperaturii medii Tm ( x ) a fluidului în lungul conductei şi legătura între diferenţa de temperatură la capetele conductei şi fluxul termic convectiv qconv dintre conductă şi mediu.145) (7.146) .5.

este: T ( x ) = Tm .152) (7. iar ecuaţia (7. a) Flux termic q s constant.146) devine: dTm d (∆T ) π ⋅ D =− = • α ⋅ ∆T dx dx m⋅ c p (7.151) ⎛ ⎞ ∆T0 Ts − Tm (x ) ⎜ π ⋅D⋅x ⎟ = = exp⎜ − • α⎟ ∆Ti Ts − Tm . Prin integrare obţinem: ∆T0 d (∆T ) π ⋅D ∫T ∆T = − ∫ • α ⋅ dx 0 m⋅ c ∆ i x p (7.147) Soluţia acestei ecuaţii.149) Ecuaţia (7. ecuaţia (7.Termotehnică şi maşini termice 245 Ecuaţia diferenţială (7.i ⎜ m⋅ c ⎟ p ⎝ ⎠ ⎞ ⎛ ⎜ π ⋅D⋅x ⎟ Tm ( x ) = Ts − (Ts − Tm . În această ipoteză. se face schimbarea de variabilă T → ∆T = Ts − Tm .146) devine: dT q s ⋅ π ⋅ D = • dx mcp (7. Pentru integrare.146) poate fi integrată analitic în două situaţii: dacă se consideră fluxul termic conductiv q s constant sau dacă se consideră temperatura suprafeţei peretelui Ts constantă.i .150) ln ∆T0 π ⋅D⋅x =− • α ∆Ti m⋅ c p (7.148) În această ipoteză.153) .149) este o ecuaţie ce permite separarea variabilelor. b) Temperatura suprafeţei peretelui conductei Ts este constantă. cu condiţia la limită x = 0 ⇒ Tm = Tm . variaţia temperaturii medii în lungul conductei este liniară.i + qs ⋅π ⋅ D m⋅ c p • x (7.i ) exp⎜ − • α⎟ ⎟ ⎜ m⋅ c p ⎠ ⎝ (7.

246 Transferul de căldură În cazul condiţiei ce impune temperatura suprafeţei peretelui conductei constantă. 7.154) Din relaţia (7.155) La capătul conductei x devine egal cu L.41 Qc = π ⋅ D ⋅ L ⋅ k g .i ) = [(Ts − Tm . prin convecţie. Q = π ⋅ D ⋅ L ⋅α ⋅ ∆Ti − ∆T0 = Acond ⋅ α ⋅ ∆Tmed .0 − Tm .154): m⋅ c p = • π ⋅ D ⋅ x ⋅α ∆T ln i ∆T0 (7.156) Deci. variaţia temperaturii medii a fluidului în lungul conductei este exponenţială.156). 7. căldura totală schimbată de conductă cu mediul.i ) − (Ts − Tm . deci putem scrie: Q = m⋅ c p (Tm .cil ⋅ ∆Ti − ∆T0 = Acond ⋅ k g . În cazul când schimbul de căldură se efectuează între un fluid ce curge prin conductă şi alt fluid ce curge peste conductă (fig.ln ∆Ti ln ∆T0 (7. Căldura schimbată cu mediul pe lungimea conductei determină variaţia temperaturii fluidului la capetele conductei.0 )] = m⋅ c p (∆Ti − ∆T0 ) • • • (7.cil ⋅ ∆Tmed .151) exprimăm produsul m⋅ c p . în care s-a notat cu Acond aria laterală a conductei.157) .ln ∆Ti ln ∆T0 (7.41). pe care îl introducem în (7. se determină cu formula (7. căldura totală schimbată între cele două fluide este: Fig.

complet dezvoltată Ecuaţia energiei.cil ⎟ ⎟ ⎜ m⋅ c p ⎠ ⎝ (7. dat de relaţia: ⎡ ⎛r u (r ) = 2 ⎢− ⎜ ⎜ u ⎢ ⎝ r0 ⎣ ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ 2 ⎤ ⎥ ⎥ ⎦ (7.cil .160) s-a ţinut seama de faptul că pentru mişcarea laminară într-o conductă profilul vitezei este parabolic.41. pentru ca temperatura să aibă valoare finită la r = 0 rezultă C1 = 0 . definit de relaţia (7.4. rezultă că mărimile (2u m / a )(dTm / dx ) sunt constante.158) 7. ⎞ ⎛ ⎟ ⎜ π ⋅D⋅x Tm ( x ) = Ts − (Ts − Tm . Pentru cazul din figura 7.i ) exp⎜ − • k g .159) Folosind aproximaţiile stratului limită.162) Constantele se determină din condiţiile la limită. iar pentru T (r0 ) = Ts rezultă: . obţinem soluţia: T (r ) = 2u m ⎛ dTm ⎞ ⎡ r 2 r4 ⎤ ⎜ ⎟⎢ − ⎥ + C1 ln r + C 2 a ⎝ dx ⎠ ⎣ 4 16 r02 ⎦ (7.160) În ecuaţia (7.157) se modifică.5. expresia temperaturii în lungul conductei (7.161) În ipoteza în care fluxul termic prin suprafaţa conductei q s este constant. prin care componenta vitezei perpendiculară pe axă este nulă v = 0 şi derivata componentei u pe direcţia axei conductei este neglijabilă (∂u / ∂x ) = 0 .3 Soluţii analitice pentru curgerea laminară.Termotehnică şi maşini termice 247 În expresia de mai sus s-a utilizat k g . ecuaţia devine: 1 d ⎛ dT ⎞ 2u m ⎛ dTm ⎞ ⎡ ⎛ r ⎜ ⎟ ⎢1 − ⎜ ⎟= ⎜r r dr ⎝ dr ⎠ a ⎝ dx ⎠ ⎢ ⎜ r0 ⎣ ⎝ ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ 2 ⎤ ⎥ ⎥ ⎦ (7.65). Separând variabilele şi integrând. în coordonate cilindrice. deoarece în locul coeficientului de convecţie α se introduce coeficientul global de schimb de căldură k g .cil coeficientul global de schimb de căldură pentru pereţi cilindrici. este: u ∂T ∂T a ∂ ⎛ ∂T ⎞ +v = ⎜r ⎟ ∂x ∂r r ∂r ⎝ ∂r ⎠ (7.

147) exprimăm derivata temperaturii medii. în ipoteza fluxului termic constant pe unitatea de suprafaţă a conductei. într-un tub de secţiune circulară.168) Relaţia (7.161) şi (7.143). [ ] .163) în relaţia de calcul a temperaturii medii (7.248 Transferul de căldură 2u m ⎛ dTm ⎞⎛ 3r02 C 2 = T2 − ⎜ ⎟⎜ a ⎝ dx ⎠⎜ 16 ⎝ ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ (7. obţinem profilul temperaturii funcţie de raza conductei pentru curgerea laminară.163) În final.166) Tm − Ts = − 11 q s ⋅ D 48 λ (7.167) Introducând valoarea de mai sus în ecuaţia lui Newton pentru convecţie obţinem: q s = α (Ts − Tm ) = α 11 q s D 48 λ ⇒α = 48 λ 11 D (7. Criteriul lui Nusselt.169) Deci.165).165) Din relaţia (7.168) ne permite obţinerea unui rezultat important pentru cazul curgerii laminare prin conducte. 2u m r02 ⎛ dTm T (r ) = Ts − ⎜ a ⎝ dx 1 ⎛r ⎞⎡ 3 ⎟⎢ + ⎜ ⎜ ⎠ ⎢ 16 16 ⎝ r0 ⎣ 4 2 ⎞ 1⎛ r ⎞ ⎤ ⎟ − ⎜ ⎟ ⎥ ⎟ 4⎜r ⎟ ⎠ ⎝ 0⎠ ⎥ ⎦ (7. prin care curge un fluid în regim laminar şi care schimbă căldură cu mediul printr-un flux q s W / m 2 constant pe unitatea de arie laterală.36 λ 11 D λ 11 (7. pe care o înlocuim în (7. rezultând: ⎞ ⎛ 2 11 ⎛ u r ⎞⎜ q s ⋅ π ⋅ D ⎟ 11 ⎛ u m r0 ρ ⋅ c p ⎜ ⎜ ⎟⎜ • Tm − Ts = − ⎜ =− 48 ⎝ a ⎟⎜ m⋅ c ⎟ 48 ⎜ λ ⎟ ⎠ ⎝ p ⎠ ⎝ 2 m 0 ⎛ ⎞⎜ q s ⋅ π ⋅ D ⎟⎜ ⎟⎜ π ⋅ D 2 ⎠⎜ ρ ⋅cp 4 ⎝ ⎞ ⎟ ⎟ ⎟ ⎟ ⎠ (7. cu valoarea de mai sus a coeficientului de convecţie. valoarea criteriului lui Nusselt este independentă de valorile criteriilor lui Prandtl sau Reynolds. este: Nu = α ⋅ D 48 λ D 48 = = = 4 .164) Introducând relaţiile (7. obţinem: Tm = Ts − 11 ⎛ u m r02 ⎞⎛ dTm ⎞ ⎜ ⎟⎜ ⎟ 48 ⎜ a ⎟⎝ dx ⎠ ⎝ ⎠ (7.

(7. ReD ≥ 10.4 pentru Ts > Tm . 0 .66 .6 .14 0 .04 ⎢⎜ ⎟ ReD ⋅ Pr ⎥ ⎣⎝ L ⎠ ⎦ 2 3 (7. 0 . ⎛µ Nu D = 0 . L ≥ 10 D (7.175) n = 0 .Termotehnică şi maşini termice 249 Un rezultat similar se obţine în cazul când pe suprafaţa tubului se impune o temperatură constantă Ts . În acest caz. Nu = 3 .86 ⎜ D ⎟ ⎜ ⎜ L ⎟ ⎜ µs ⎜ ⎟ ⎝ ⎝ D ⎠ 1 1 ⎡ ⎛ ⎞3 ⎢⎜ 0 .700 .171) (7.14 .0668⎜ ⎟ ReD ⋅ Pr ⎝L⎠ ⎡⎛ D ⎞ ⎤ 1 + 0 .000 .36 . valoarea criteriului Nusselt este: Nu = 3.4 Ecuaţii criteriale pentru determinarea coeficientului de convecţie Curgere laminară complet dezvoltată: Nu = 4 .6 ≤ Pr ≤ 160 . Ts = cons tan t : (7. Pr ≥ 0 .172) Nu = 3. 0 .Ts = cons tan t .3 pentru Ts < Tm .66 + ⎛D⎞ 0 .6 .170) 7. zona stratului limită termic.75 µs ⎤ ⎥ ⎥≥2 ⎥ ⎥ ⎥ ⎦ (7.0044 < Curgere turbulentă complet dezvoltată: 4 µ < 9 .14 ⎞ Re Pr ⎟ ⎛ µ ⎟ . L ≥ 10 . q s = cons tan t . .5.027 ⋅ ReD ⋅ Pr n .174) 5 Nu D = 0 . ReD ≥ 10.66 .6 ≤ Pr ≤ 160 . ⎢⎜ D ⎟ ⎜ ⎟ ⎢⎜ L ⎟ ⎜ µ ⎠ ⎟ ⎝ s ⎢⎜ ⎝ D ⎠ ⎢ ⎣ ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ 0 . Ts = cons tan t .4.48 < Pr < 16.173) Curgere laminară complet dezvoltată. Pr ≥ 0 .176) D ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ 0 . Curgere laminară. (7.027 ⋅ Re ⋅ Pr ⎜ ⎜µ ⎝ s 4 5 D 1 3 n = 0 .000 . incluzând efectul zonei de intrare: ⎛ ⎞3 ⎜ Re Pr ⎟ ⎛ µ Nu D = 1.

4 ⋅ 0 . proprietăţile acestuia sunt: ν 0 = 30 . din această cauză alegem ecuaţia criterială (7.5 Fluxul termic îl determinăm din condiţia ca temperatura suprafeţei să aibă valoare impusă: Q = α ⋅ A ⋅ (T f − Ts ) = 4 . Ea transportă 23 kg/s ţiţei în regim neizoterm. în condiţii izoterme. Această valoare ne arată că 5 . Date: Pentru temperatura medie a aerului Tf = 300 + 27 + 273 = 435 .18W / m 2 / K L 0 . izolaţia cu .687 Soluţie: Variaţia vâscozităţii cinematice cu presiunea.32 λ IZ = 0 . poate fi exprimată astfel: ν= p p p ⎛ p ⎞ µ ν 1 ⇒ν ~ ⇒ = 0 ⎜ρ = ⎟ R ⋅T ⎠ ρ ρ ν0 p ⎝ = 30 .4 ⋅ 10 −3 W / (m ⋅ K ) . Să se determine fluxul termic pe un 1m din lăţimea plăcii.12 W/m/K .250 Exemplul E 7.3 Transferul de căldură Aerul la presiunea de 6 kN/m2 şi temperatura de 300°C curge cu viteza de 10 m/s peste o placă plană cu lungimea (pe direcţia curgerii) de 0. necesar menţinerii temperaturii suprafeţei plăcii la temperatura de 27°C.5 K 2 la presiunea p0 = 1atm atm.664 ⋅ (9597 ) 2 ⋅ (0 .687 )3 = 57 .033 ⋅ 10 5 = 5 .664 ⋅ Re 2 ⋅ Pr 3 = 0 .4 Coeficientul de convecţie este: 1 1 1 1 α= Nu ⋅ λ 57 .84 ⋅ 10 u∞ L −6 ν p =ν0 1.21 ⋅ 10 −4 m 2 / s 3 6 ⋅ 10 10 ⋅ 0 . Pr = 0 . cu o viteză medie de 1.5 = 9597 .18 ⋅ 0 .0364 = = 4 .4 O conductă d 1 / d 2 = 148 / 158 mm este izolată cu un strat de 18 mm.113) şi determinăm criteriul Nusselt: Nu = 0 .21 ⋅ 10 −4 Calculăm criteriul lui Reynolds Re = ν = regimul de curgere peste placă este laminar.84 ⋅ 10 −6 m 2 / s . λ = 36 .5 ⋅ 1 ⋅ (300 − 27 ) = 570W / m Exemplul E 7.5m.

3 = 470 .5°C.47 kg/m3. Cu notaţiile din figură. proprietăţile ţiţeiului sunt: ct = 2077 .3 ⋅ 10 −6 W/m/K .Termotehnică şi maşini termice 251 m/s.1372 λ Nu = 0 .027 ⋅ Re ⋅ Pr 0 . Se mai dau: λOL = 50 W/m/K . λa = 26 .206 ⋅ 10 −6 turbulent (7.027 ⋅ 44875 0 . ρ t = 849 .143 = 44875 > 2300 .5 o C 2 2 ν 1.206 ⋅ 10 −6 m2/s . Să se determine după ce lungime temperatura ţiţeiului ajunge la 25°C. Aerul la 10°C are următoarele proprietăţi: ν a = 15 ⋅ 10 −6 m2/s .173).cil = 1 = Rt .66).24 0 . Soluţie: Pentru 1m de conductă. λt = 0 . Conducta este plasată în aer la temperatura de 10°. deci folosim ecuaţia criterială de regim 4 .72 J/kg/K.3 = 0 .8 ⋅ 54 .206 ⋅ 10 −6 ⋅ 2077 .1372 W/m/K . Ţiţeiul intră în conductă cu temperatura de 70°C.707 .32 ⋅ 0 . iar viteza vântului se consideră 10 m/s.47 ⋅ 4 .e 1 1 2 ⋅ π ⋅α 1 ⋅ d 1 + d d 1 1 1 ln 2 + ln 3 + 2 ⋅ π ⋅ λOL d 1 2 ⋅ π ⋅ λiz d 2 2 ⋅ π ⋅α 2 ⋅ d 2 Calculăm coeficientul de convecţie pentru ţiţei considerându-l la temperatura medie: tm = Re = v ⋅ d1 = t i + t0 70 + 25 = = 47 . pentru care mai determinăm criteriul Prandtl: ρνc 849 .24 0 .7 4 5 . Pra = 0 .2 Pr = = = 54 . coeficientul global de căldură este dat de formula (7. La 47. ν t = 4 . acesta este: k g .

116) cu coeficienţii aleşi din tabelul T 7.28 ⋅ 50 0 .148 + 0 .ln = ∆Ti − ∆T0 60 − 15 = = 32 .148 ⋅ 436 6 .2 α2 = Nu ⋅ λ 167 .805 ⋅ (0 .149.178 Se determină coeficientul global de schimb de căldură: kg = 1 1 1 0 .805 ⋅ Pr 0 .7 ⋅ 0 . corespunzători valorii lui Reynolds determinată anterior: Nu = 0 .2 Din formula (7.1.14 ⋅ 0 .252 Transferul de căldură α1 = Nu ⋅ λ 470 .178 = 59333 15 ⋅ 10 −6 Se utilizează relaţia (7.158 3.14 ⋅ ⋅ 4 .ln . ⇒ L = Căldura totală pierdută de ţiţei o calculăm din variaţia de entalpie a ţiţeiului: Q = m⋅ c ⋅ (T1 − T2 ) = 23 ⋅ 2077 ⋅ (70 − 25 ) = 2.149.33 = 167 .155) definim lungimea conductei.33 = 0 .695W • L= 2.46 o C ∆T 60 ln ln i 15 ∆T0 Q π ⋅ d m ⋅ k g ⋅ ∆Tmed . punând condiţia ca la capătul conductei temperatura să fie 25°C.ln Q = π ⋅ d m ⋅ L ⋅ k g ⋅ ∆Tmed .25km 0 . Definim diferenţele de temperatură la capete conductei: ∆Ti = 70 − 10 = 60 o ∆T0 = 25 − 10 = 60 o ∆Tmed .158 1 0 .027 ⋅ (59333) 0 .14 ⋅ 0 .2 ⋅ 0 .178 1 ln ln + + + 3.2 ⋅ 32 2 .695 = 31250 m = 31.0263 = = 24 .12 0 .28 ⋅ 0 .027 ⋅ Re 0 .178 ⋅ 24 = 4.707 ) 0 .148 m Pentru aer determinăm coeficientul de convecţie: Re = v ⋅ d3 ν = 5 ⋅ 0 .07 W/m2/K d3 0 .178 3.148 6 .1372 W = = 436 2 d1 0 .

cazul (b) arată că cele două fluide circulă prin aparat în sensuri opuse.42). producţia de energie electrică. 7. în acelaşi sens.42 Funcţie de modul de curgere a celor două fluide prin aparat. aerul condiţionat. cum ar fi încălzirea spaţiilor.1 Tipuri de schimbătoare de căldură Clasificările clasice ale schimbătoarelor de căldură sunt după modul de circulaţie a fluidelor sau după tipul constructiv al aparatului. 7. industria chimică. Fig.43 . separate prin pereţi metalici. se desfăşoară într-un aparat numit schimbător de căldură. necesare proiectării sau evaluării performanţelor schimbătoarelor de căldură. Un fluid circulă prin tubul interior. unul în interiorul celuilalt. În acest paragraf sunt prezentate principiile schimbului de căldură ce are loc în aceste aparate. dar şi în industria petrolieră.în acest caz cele două fluide circulă în paralel. Cele mai simple schimbătoare de căldură sunt cele de tipul tub în tub (fig.5 Schimbătoare de căldură Procesul de schimb de căldură ce are loc între două fluide la temperaturi diferite. acestea pot fi clasificate în schimbătoare de căldură în echicurent. Alt mod de circulaţie a fluidelor poate fi perpendicular (fig. 7. Acestea sunt alcătuite din două tuburi.43). acest tip de schimbător de căldură fiind numit în contracurent. cazul (a) . Acesta poate fi întâlnit în multe aplicaţii industriale sau casnice. iar celălalt prin spaţiul inelar dintre cele două tuburi. Fig.5. 7. 7.Termotehnică şi maşini termice 253 7.

Un exemplu de utilizare a acestor tipuri constructive îl constituie radiatoarele vehiculelor. Tipurile (a).43 b). Astfel.44). în fasciculul de ţevi sunt inserate şicane care măresc distanţa parcursă de fluidul 1 în manta. Celălalt fluid . Deoarece capacitatea gazelor de a prelua / ceda căldură este mai mică decât a lichidelor. reuşind prin construcţia compactă să realizeze o suprafaţă de schimb de căldură mare într-un volum mic ≥ 700 m 2 / m 3 . 7. cu performanţe deosebite (fig. iar aerul printre plăci sau aripioare. Dacă mişcarea fluidului ce curge printre ţevi nu este dirijată de plăci (fig.43 (a) curentul de fluid care curge printre ţevi este separat de plăcile fixate perpendicular pe ţevi. Cele mai răspândite tipuri de schimbătoare sunt schimbătoarele cu manta şi fascicul de tuburi (fig. temperatura fluidului ce curge printre ţevi este o funcţie de două variabile T(x. În figura 7. lichidul curge prin ţevi.circulă în lungul mantalei printr-un fascicul de ţevi. cât şi perpendicular pe acestea. atunci straturile acestuia se pot amesteca. astfel încât temperatura acestuia este o funcţie monodimensională T(x). dar ulterior au început să se folosească pe vehicule civile sau în centralele termice de mică putere utilizate la instalaţiile de încălzire centrală pentru case sau apartamente. direcţia x. ( ) . Aceste tipuri constructive sunt foarte eficiente. 7. Dorinţa măririi performanţelor schimbătoarelor de căldură a condus la apariţia unor forme compacte. Acest lucru face ca straturile de fluid să nu se amestece. (b) şi (c) se utilizează pentru schimbul de căldură între două fluide cu proprietăţi termice diferite. Pentru intensificarea schimbului de căldură. direcţia y. se măreşte constructiv suprafaţa de schimb de căldură spre partea în care curge gazul. cum ar fi schimbul de căldură dintre un gaz şi un lichid.254 Transferul de căldură În figura 7.y). 7.44 Unul dintre fluide . Fig. Primele aplicaţii a acestor tipuri de schimbătoare de căldură au fost pe vehiculele militare.45 (d) şi (e) este prezentată construcţia schimbătoarelor de căldură în plăci. 7.notat cu 1 . ceea ce conduce la o variaţie a temperaturii acestuia atât în lungul ţevilor. Pentru acest tip constructiv. care sunt schimbătoare de căldură în care cele două fluide sunt lichidul de răcire al motorului şi aerul atmosferic.circulă în interiorul mantalei printre ţevile din fascicul.notat în figură cu 2 .45). Acesta este introdus şi extras prin capacele din capetele mantalei.

5. pe suprafeţele metalice care sunt în contact permanent cu cele două fluide apar depunerile impurităţilor conţinute de acestea. Pe durata exploatării schimbătoarelor de căldură. iar cu indicele “i” fluidul rece. coeficientul global de căldură se obţine prin combinarea relaţiilor (7. Păstrând convenţia pentru cazul când pereţii despărţitori sunt cilindrici.2 Coeficientul global de schimb de căldură Schimbul de căldură între cele două fluide care circulă prin schimbătorul de căldură se realizează prin intermediul unui perete metalic de formă cilindrică. sau de formă plană . plan = 1 δ 1 + Ri .c + + Ri . Coeficientul global de schimb de căldură se poate calcula pentru pereţi plani cu relaţia (7.45 7.r + αc λ αr 1 (7.63) şi (7.r rezistenţa termică în contact cu fluidul rece.c rezistenţa stratului de impurităţi în contact cu fluidul cald şi Ri .177) Cu indicele “c” s-a notat fluidul cald. Straturile de impurităţi ce se formează introduc în procesul de transfer de căldură rezistenţe termice suplimentare. la schimbătoarele cu fascicole de ţevi.46). care se vor nota cu Ri .65): . la care se adaugă rezistenţele termice datorate depunerilor: k g .Termotehnică şi maşini termice 255 Fig. 7.pentru schimbătoarele cu plăci.

c + r 1 1 ln 2 + Ri .r + 2 ⋅ π ⋅α r ⋅ rr ⋅ L 2 ⋅ π ⋅ λ ⋅ L r1 (7. pentru început. cazul schimbătorului în echicurent (fig.5.178).3 Analiza energetică a schimbătoarelor de căldură Se va analiza.256 Transferul de căldură k g .177) şi (7. 7.6: Tabelul T 7.6 7. Se va face bilanţul energetic pentru o suprafaţă elementară de schimb de căldură dA pentru a determina diferenţa medie de temperatură între cele două fluide.5 Valorile coeficientului global de căldură se pot calcula cu formulele (7.178) În tabelul T 7. Pentru anumite combinaţii de fluide.5 sunt prezentate câteva valori pentru rezistenţa termică a stratului de impurităţi depuse pe suprafeţele ţevilor: Tabelul T 7. Ipotezele în care se face bilanţul energetic sunt următoarele: . coeficienţii de convecţie globali au fost calculaţi de Kays şi London şi sunt prezentaţi în tabelul T 7.cil = 1 1 2 ⋅ π ⋅α c ⋅ rc ⋅ L + Ri .46).

Termotehnică şi maşini termice 257 - schimbătorul de căldură este izolat faţă de exterior. respectiv fluidului rece.c ⋅ dTc = −Cc ⋅ dTc • (7.căldura primită de elementul de volum al fluidului rece dQ = m r ⋅ c p . Fig. coeficientul global de schimb de căldură este constant.căldura cedată de elementul de volum al fluidului cald dQ = − mc ⋅ c p . Aplicând bilanţul energetic pe fiecare din elementele infinitezimale (fig. rezultă: . conducţia axială în lungul ţevilor este neglijabilă. Căldura totală schimbată prin elementul de suprafaţă dA este: .180) Cu Cc şi C r s-au notat capacităţile calorice ale fluidului cald.179) .46 Cele două fluide ce evoluează în schimbătorul de căldură au fost notate astfel: fluidul cald cu indicele “c” şi fluidul rece cu indicele “r”. 7.r ⋅ dTr = C r ⋅ dTr • (7. singurul schimb de căldură care se produce este cel dintre cele două fluide. căldura specifică a fluidelor este constantă. variaţiile energiilor cinetice şi potenţiale sunt neglijabile. 7.46).

c −T" p .184) Variaţia de entalpie a celor două fluide pe toată lungimea schimbătorului este: Q = m c ⋅ c p .188) ⎛ ∆T" ⎞ k g ⋅ A (∆T" −∆T' ) ln⎜ ⎟= Q ⎝ ∆T ' ⎠ Se notează: ∆Tlm = ∆T" − ∆T ' ∆T ' − ∆T" = ∆T" ∆T ' ln ln ∆T ' ∆T" (7.258 Transferul de căldură dQ = k g ⋅ ∆T ⋅ dA (7.179) şi (7. întreaga căldură cedată de fluidul cald este preluată de fluidul rece.181) Dacă notăm cu ∆T = Tc − Tr diferenţa locală de temperatură.185) (7.180) rezultă: ⎛ 1 1 d (∆T ) = dTc − dTr = −dQ⎜ ⎜C + C r ⎝ c ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ (7. rezultă: ⎛ 1 d (∆T ) 1 = −k g ⎜ ⎜C + C ∆T r ⎝ c ⎞ ⎟dA ⎟ ⎠ (7. prin diferenţiere şi utilizarea relaţiilor (7.r −T ' p .r ⋅ (T" p .c ) • (7.187) ⎟ Q ⎠ (7. Din relaţiile (7.c −T" p .185) şi (7.c ⋅ (T ' p .183) 2 ⎛ 1 ⎛ 1 d (∆T ) 1 ⎞ 1 ⎞ ⎛ ∆T" ⎞ ⎟ ∫ dA ⇒ ln⎜ ⎜ ⎟ = −k g ⋅ A ⋅ ⎜ ∫ ∆T = −k g ⎜ Cc + Cr ⎟ 1 ⎟ ⎜C + C ⎟ ⎝ ∆T ' ⎠ r ⎠ ⎠ ⎝ ⎝ c 1 2 (7.186) exprimăm capacităţile calorice şi le introducem în relaţia (7. deci cele două variaţii de entalpie sunt egale.181) şi integrând pe toată lungimea schimbătorului.r ) = Cc ⋅ (T" p .c ) = Cc ⋅ (T ' p .r −T ' p .184): ⎛ T ' −T" c T" r −T ' r ⎛ ∆T" ⎞ ln⎜ + ⎟ = −k g ⋅ A ⋅ ⎜ c ⎜ Q Q ⎝ ∆T ' ⎠ ⎝ k ⋅A ⎞ ⎟=− g [(T'c −T' r ) − (T"c −T"r )] (7.186) Q = m r ⋅ c p .189) .182) Înlocuind expresia lui dq din ecuaţia (7.r ) • Deoarece schimbătorul de căldură se consideră izolat.

Se poate face un raţionament asemănător cu cel pentru cazul în echicurent şi se ajunge la aceeaşi formulă de bilanţ termic (7. variabilele din formula diferenţei logaritmice medii de temperatură sunt: ∆T ' = Tc ' −Tr ' . ∆T" = Tc " −Tr " (7. Fig. căldura schimbară între cele două fluide este: Q = k g ⋅ A ⋅ ∆Tlm (7. schema de calcul este prezentă în figura 7.190) Această căldură produce variaţia de entalpie a celor două fluide.c ⋅ (Tc ' −Tc" ) = mr ⋅ c p . Cu această notaţie.Termotehnică şi maşini termice 259 şi se denumeşte diferenţa medie logaritmică de temperatură.r ⋅ (Tr ' −Tr " ) • • (7.47 .192) Pentru schimbătoarele de căldură în contracurent.47.191) Pentru schimbătorul de căldură în echicurent. 7.190). astfel încât bilanţul energetic pentru un schimbător de căldură capătă următoarea formă: Q = k g ⋅ A ⋅ ∆Tlm = m c ⋅ c p .

190) este valabilă şi în cazul schimbătoarelor de căldură în contracurent. se introduce un factor de corecţie a temperaturii medii logaritmice care este funcţie de modul cum circulă fluidele în schimbător: Q = F ⋅ k g ⋅ A ⋅ ∆Tlm (7.4 Determinarea temperaturii medii logaritmice în cazul schimbătoarelor cu mai multe treceri sau circulaţie încrucişată Pentru situaţii diferite de cele prezentate până acum. valorile factorului F pot fi deduse din următoarele diagrame: Fig. pentru a se putea utiliza aceiaşi formulă de bilanţ termic (7. Cu notaţiile din figura 7.190).48 . 7.5.194) Conform [5] . ∆T" = Tc " −Tr ' (7.47. dar variabilele din componenţa expresiei temperaturii medii logaritmice au alte expresii. acestea sunt: ∆T ' = Tc ' −Tr ' .193) 7.260 Transferul de căldură Ecuaţia de bilanţ termic (7.

7.50 . 7.49 Fig.Termotehnică şi maşini termice 261 Fig.

diferenţa teoretică maximă de temperatură a fluidelor în schimbător este: Tc ' −Tr ' . Dacă lungimea schimbătorului tinde la infinit.195) . iar căldura maximă teoretică ce poate fi transferată într-un schimbător de căldură este: Qmax = Cmin (Tc ' −Tr ' ) (7.5. iar fluidul cald se poate răci până la valoarea temperaturii de intrare a fluidului rece ( Tc " → Tr ' ).“ the number of transfer unit”. care are schema temperaturilor conform figurii 7. Considerăm un schimbător de căldură în contracurent.262 Transferul de căldură Fig. la limită.47.51 7. temperatura maximă pe care o poate atinge fluidul rece. 7. În aceste condiţii. devine egală cu ( Tr " → Tc ' ) temperatura de intrare a fluidului cald.5 Metoda NTU Denumirea acestei metode provine de la prescurtarea denumirii în limba engleză a numărului de unităţi de transfer .

NTU şi de C r .196) Cr (Tc ' −Tr ' ) = (Tc ' −Tc" ) .202) .198) ε= (7.195) se poate demonstra prin reducere la absurd. pentru un schimbător de căldură.201) Valoarea eficienţei efective.199) Valoarea eficienţei efective este subunitară 0 < ε < 1 .197) poate avea una din cele două forme: ε= Cc (Tc ' −Tc " ) C min (Tc ' −Tr ' ) Cr (Tr " −Tr ' ) Cmin (Tc ' −Tr ' ) (7. relaţia (7.200) NTU = kg A C min (7.196) presupunem că C max = Cc : C r (Tr " −Tr ' ) = Cc (Tc ' −Tc " ) La limită Tr " → Tc ' .capacitatea calorică relativă a celor două fluide. definită de relaţia: Cr = C min C max (7. ε= Q Qmax (7.195) s-a notat cu C min minimul dintre capacităţile calorice Cc şi C r . se poate calcula valoarea căldurii efectiv schimbate în aparat: Q = ε ⋅ C min (Tc ' −Tr ' ) Se defineşte numărul unităţilor de transfer prin relaţia: (7. Utilizarea capacităţii calorice minime în relaţia (7. dar Cr < 1 ⇒ (Tc ' −Tr ' ) < (Tc ' −Tc" ) .197) Pentru un schimbător de căldură.Termotehnică şi maşini termice 263 În relaţia (7. Dacă se cunoaşte această valoare. În relaţia (7. este funcţie de numărul de unităţi de transfer. deci: (7.lucru imposibil. Cc Cc Se notează cu ε şi se defineşte eficienţa efectivă a schimbului termic ca raportul dintre căldura efectivă schimbată de cele două fluide din aparat şi căldura teoretică maximă posibilă ce poate fi schimbată.

în ipoteza C min = Cc .206) astfel: Tc " −Tr " Tc " −Tc ' +Tc ' −Tr " = Tc ' −Tr ' Tc ' −Tr ' Din relaţia (7.207) ε= (Tc ' −Tc" ) (Tc ' −Tr ' ) (7.264 Transferul de căldură Considerăm un schimbător de căldură în echicurent (fig.204) se exprimă Tr " şi se înlocuieşte în (7.206) cu (7.184) obţinem: (7.207).207). Relaţia (7.198). devine: (7.204) ln kg A Tc " −Tr " (1 − Cr ) = − NUT (1 + Cr ) =− Tc ' −Tr ' C min Tc " −Tr " = exp[− NUT (1 + C r )] Tc ' −Tr ' (7.205) (7. dacă considerăm C min = Cc : (7.208) se exprimă Tc ' −Tc " şi se introduce în relaţia (7. rezultă în final: (7.206) Prelucrăm partea stângă din relaţia (7.203) Cc C min T " −Tr ' = = Cr = r C r C mzx Tc ' −Tc " Din relaţia (7.209) ε= 1 − exp[− NUT (1 + C r )] 1 + Cr (7.208) Din relaţia (7. 7.210) Pe baza relaţiilor de mai sus putem stabili etapele necesare calculului schimbătoarelor de căldură utilizând metoda NTU: .207).46) pentru care ecuaţia de bilanţ termic este: Cc (Tc ' −Tc " ) = C r (Tr " −Tr ' ) Sau. rezultând în final: Tc " −Tr " = 1 − ε ⋅ (1 − C r ) Tc ' −Tr ' Combinând relaţiile (7.

7: Tabelul T 7. expresiile eficienţei efective sunt prezentate în tabelul T 7.7 . Se calculează valoarea NTU cu formula (7. 3.201). 4. Conform [5]. Se determină căldura efectiv schimbată între cele două fluide.200). Pentru diferite tipuri de schimbătoare s-au determinat expresiile eficienţei efective funcţie de numărul de unităţi de transfer NTU şi de capacitatea calorică relativă Cr . Se determină valorile coeficienţilor C min C max şi C r . 2. Se determină valoarea eficienţei efective ε utilizând valorile din tabelul T 7. cu relaţia (7.7.Termotehnică şi maşini termice 265 1.

53 Schimbător de căldură ţeavă în ţeavă. 7.52 Schimbător de căldură ţeavă în ţeavă. echicurent Fig. contracurent . 7.266 Transferul de căldură Fig.

54 Schimbător de căldură cu o trece în manta.4 … fascicule Fig.Termotehnică şi maşini termice 267 Fig. 7.55 Schimbător de căldură cu 2 treceri în mata. 2. 2.4 … fascicule . 7.

56 sunt reprezentate grafic ecuaţiile din tabelul T 7.53. Aceste diagrame fac posibilă determinarea NTU atunci când se cunoaşte eficienţa efectivă ε şi capacitatea calorică relativă Cr. iar coeficientul global de schimb de căldură este k g = 100W / m .268 Transferul de căldură Fig. Cu indicele “c” s-a notat fluidul cald. Suprafaţa de schimb de căldură se determină din relaţia (7. Să se determine suprafaţa 2 de schimb de căldură (pentru apă la 80°C. El este utilizat pentru preîncălzirea unui kilogram pe secundă de apă. 7. care intră cu temperatura 300°C şi ies cu 100°C. Soluţie: Schema problemei este prezentată în figura de mai sus.52.8 Un preîncălzitor de apă. în cazul nostru gazele de ardere. a) Se aplică metoda diferenţei medii logaritmice de temperatură. are ca agent cald gazele de ardere. 7. cp=4197 J/kg/K). iar cu indicele “r” s-a notat fluidul rece.55 şi 7.7. 7. de la 35°C la 125°.191): A= Q k g ⋅ F ⋅ ∆Tlm . 7.56 Schimbător de căldură cu curgeri încrucişate În figurile 7.54. Exemplul E 7. care în cazul problemei de faţă este apa. Căldura specifică a gazelor de ardere este 1000J/kg/K. în curent încrucişat.

87 ⋅ 111 b) Se aplică metoda NTU. R = i 0 = = 2 .c ⋅ (Tc ' −Tc " ) ⇒ C r ⋅ (Tr " −Tr ' ) = Cc ⋅ (Tc ' −Tc " ) ⇒ Cc = C r ⋅ (Tr " −Tr ' ) 4197 ⋅ (125 − 35 ) = = 1889W / K (Tc ' −Tc" ) 300 − 100 .22 Ti − t i 300 − 35 t0 − t i 125 − 35 Din figura 7. Determinăm capacităţile calorice a celor două fluide: • pentru apă: C r = m r ⋅ c p .34 .77 ⋅ 10 5 W Aria suprafeţei de schimb de căldură este: • A= 3.87 .49 se calculează parametrii R şi P (se utilizează notaţiile din figură) : P= t0 − t i 125 − 35 T −T 300 − 100 = = 0 .r ⋅ (Tr " −Tr ' ) = m c ⋅ c p .Termotehnică şi maşini termice 269 Pentru a determina coeficientul de corecţie F din figura 7. ∆Tlm = (Tc ' −Tr " ) − (Tc" −Tr ' ) = (300 − 125 ) − (100 − 35 ) = 111o C ln Tc ' −Tr " Tc" −Tr ' ln 300 − 125 100 − 35 Cantitatea totală de căldură o determinăm din variaţia entalpiei apei. fluidul rece: Q = m r ⋅ c p ⋅ (Tr " −Tr ' ) = 1 ⋅ 4197 ⋅ (125 − 35 ) = 3 .r = 1 ⋅ 4197 = 4197W / K pentru gaze folosim ecuaţia de bilanţ termic: • • m r ⋅ c p .77 ⋅ 10 5 = 39 . apoi calculăm temperatura medie logaritmică.1m 2 100 ⋅ 0 .49 deducem F ≈ 0 .

NTU = kg ⋅ A C min ⇒ A= NTU ⋅ C min 2 .01 ⋅ 10 5 Din figura 7. ceea ce demonstrează valabilitatea celor două metode. funcţie de eficienţa efectivă şi capacitatea calorică relativă de valoarea pentru NTU ≈ 2 .77 ⋅ 10 5 = = 0 .77 ⋅ 10 5 W Eficienţa efectivă se determină cu formula (7.56 se determină. .1 .1 ⋅ 1889 = = 39 .194): • ε= Q 3.7 m 2 kg 100 Valorile obţinute prin ambele metode sunt apropiate.75 Qmax 5 .01 ⋅ 10 5 Căldura efectiv schimbată este: Q = m r ⋅ c p ⋅ (Tr " −Tr ' ) = 1 ⋅ 4197 ⋅ (125 − 35 ) = 3 .192) determinăm căldura maximă posibilă a fi schimbată: Qmax = C min ⋅ (Tc ' −Tr ' ) = 1889 ⋅ (300 − 35 ) = 5 .270 Transferul de căldură Cr = C min 1889 = = 0 .45 C max 4197 Din relaţia (7.

practic are loc o creştere a energiei potenţiale a gazului. arborele cotit 7.1) pa În funcţie de raportul de compresie. pa.5 . iar ciclul teoretic de funcţionare în figura 8.2.compresoare volumetrice.compresoare. există mai multe tipuri de compresoare volumetrice: . 8.rotorul compresorului transmite lucru mecanic gazului. la aceste maşini creşterea presiunii gazului se realizează în două etape: 1. p ε= r (8.Termotehnică si maşini termice 271 8. un rotor cu lamele culisante. ε > 2 . ε < 1.ventilatoare.1 . odată cu creşterea presiunii creşte şi temperatura.Compresoare rotative. Organele fixe sunt blocul cilindrilor. În procesul de comprimare. definit prin raportul între presiunea de refulare.suflante. fapt ce determină creşterea energiei cinetice a acestuia. Compresoare Compresoarele sunt maşini care consumă lucru mecanic în scopul creşterii presiunii gazelor sau vaporilor. creşterea presiunii în aceste maşini se realizează prin micşorarea volumului gazului. este prezentată în figura 8. la care elementul rotativ poate fi un piston profilat. ε = 1. aceste maşini se clasifică astfel: .. .5 . care au rotorul profilat. O mărime caracteristică importantă pentru compresoare o reprezintă raportul de compresie notat cu ε. chiulasa 4 şi carterul 8.compresoare dinamice. pr şi presiunea de admisie. .1 Compresoare volumetrice cu piston Soluţia tehnologică de realizare a compresorului cu piston cu o treaptă de comprimare. 8. . cu mişcare rectilinie alternativă. Compresoarele care prin aspiraţia unui gaz dintr-un spaţiu închis produc depresiune sunt denumite pompe de vid. . etc.1L 2 . adică cu un singur cilindru. Organele mobile ale compresorului sunt pistonul 1.Compresoare elicoidale.1. . împreună cu segmenţii 2 şi bolţul 5. 2 – energia cinetică din masa gazului se transformă în energie potenţială de presiune în statorul maşinii. În funcţie de procesul prin care se realizează comprimarea gazelor. biela 6. . iar ventilatoarele care absorb gazele de ardere din focarele industriale şi le refulează către coşul de fum se numesc exhaustoare. compresoarele mai pot fi clasificate în: .1.Compresoare cu piston.1 Compresoare volumetrice După modul tehnologic de realizare a variaţiei volumului.

este: Vs = π ⋅d 2 4 ⋅ s .2) Admisia gazului şi evacuarea gazului comprimat se realizează prin chiulasă. unde sunt prevăzute două orificii controlate de supape automate: supapa de admisie (SA). deoarece această maşină consumă lucru mecanic. Ciclul teoretic al compresorului se bazează pe următoarele ipoteze: . respectiv supapa de evacuare (SE).272 Compresoare Fig. Ciclul termodinamic care se produce într-un compresor este un ciclu inversat. s – cursa pistonului. d – diametrul pistonului.1 Cilindrul compresorului este închis la partea superioară de chiulasă. Mecanismul bielă-manivelă face ca pistonul să execute o mişcare rectilinie alternativă între două limite denumite puncte moarte. care reprezintă un perete mobil şi etanş. (8. 8. care coincide cu volumul util al compresorului. Prin mişcarea alternativă a pistonului se realizează tehnic un volum variabil ce permite desfăşurarea procesului de comprimare. iar la partea inferioară de piston. Volumul descris de piston.

Termotehnică si maşini termice 273 - fluidul de lucru este un gaz perfect. nu există frecare între piston şi cilindru. pentru a evita lovirea pistonului de chiulasă. şi chiulasă rămâne un spaţiu numit volum vătămător. În cazul compresoarelor. 2-3 transformare izobară care schematizează evacuarea gazului comprimat. plin cu gaz comprimat). 8. Acest spaţiu poartă numele de volum . în momentul când pistonul se află la cursa maximă. aflat la PMI. Fig. nu există pierderi de presiune prin laminare în procesul de aspiraţie şi refulare. 4-1 izobară ce schematizează procesul de admisie a gazului. masa de gaz într-un ciclu rămâne constantă. adică în PMI (punctul mort interior).2 Principalele transformări termodinamice care compun ciclul sunt: 1-2 comprimare adiabată sau politropă. 3-4 destinderea gazului comprimat rămas în cilindru la sfârşitul comprimării (între piston. între el şi chiulasă rămâne un spaţiu tehnologic.

calculăm lucrul mecanic al ciclului ca diferenţa dintre lucrurile mecanice tehnice ale comprimării 1-2 şi destinderii 3-4.4) Relaţia dintre cele două mărimi se stabileşte astfel: Va = V1 − V4 = Vv + Vs − V4 (8. valori uzuale: µ = 0 .5) Dacă considerăm destinderea 3-4 politropă.2) obţinut în baza unor ipoteze simplificatoare se numeşte ciclul compresorului tehnic sau .2).274 Compresoare vătămător.7 K0 . Acest proces de destindere a gazului din volumul vătămător determină reducerea cursei pe care este aspirat gazul de la volumul Vs la volumul Va. astfel: n −1 n −1 ⎛ ⎞ ⎛ ⎞ n ⎜ 1 − ε n ⎟ − n p1V4 ⎜ 1 − ε n ⎟ p1V1 ⎜ Lc = (8.conform [7] . Deoarece lucrul mecanic tehnic pentru transformările izobare este nul. se defineşte coeficientul spaţiului vătămător: ε0 = Vv . se defineşte coeficientul de umplere ca raportul dintre volumul aspirat şi volumul cursei pistonului: µ= Va .3) Volumul vătămător este o mărime constructivă care diferă de la compresor la compresor.7) ⎟ n −1 ⎜ ⎟ n −1 ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ . Ciclul de funcţionare al compresorului (fig. Pentru a se deschide supapa de admisie care să permită intrarea gazului la presiunea p1 trebuie ca gazul comprimat din volumul vătămător să se destindă în timpul cursei de coborâre a pistonului până la presiunea p1 (procesul 3-4 din figura 8. Deoarece volumul aspirat de compresor este mai mic decât volumul cursei pistonului (volumul cursei pistonului este volumul aspirat maxim. valori uzuale: ε 0 = 5K12% Vs (8. teoretic). aplicând ecuaţia transformării rezultă: p3V3n = p4V4n ⇒ V4 = V3ε n = Vvε n 1 1 Va = Vs + Vv − Vv ε n 1 1 ⎛ ⎞ ⎜1 − ε n ⎟ Vs + Vv ⎜ 1 ⎟ ⎝ ⎠ = 1 − ε ⎛ ε n − 1⎞ ⎜ ⎟ µ= 0⎜ ⎟ Vs ⎝ ⎠ (8. La sfârşitul refulării. Pentru a lua în calcul influenţa sa. în volumul vătămător rămâne gaz comprimat.6) Lucrul mecanic pentru compresor este reprezentat de aria ciclului.diagrama de funcţionare a compresorului tehnic. lucru ce determină o micşorare a debitului de gaz ce trece prin maşină. 8.85 Vs (8.

obţinem: • ⎛ n −1 ⎞ 1 n P= p1 V ⎜ ε n − 1 ⎟ ⎜ ⎟ 6 ⋅ 10 4 [kW] n −1 ⎝ ⎠ (8. puterea necesară antrenării compresorului este: P= Lc ⋅ nr 60 [W] (8. (8.13) n pmax ⎛ 1 = p1 ⎜ 1 + ⎜ ε 0 ⎝ ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ (8.3 sunt prezentate mai multe cicluri de comprimare. măsurată în rotaţii pe minut. Pentru determinarea raportului maxim de comprimare şi a presiunii maxime se pune condiţia Va = 0 . Combinând formulele (8.10). ceea ce înseamnă µ = 0 .10) Puterea se poate exprima în funcţie de debitul aspirat.9) şi (8. fiind vorba de un ciclu inversat. Se observă că cu cât presiunea creşte. fig. Din relaţia (8. Debitul de gaz comprimat este: V = µ ⋅ Vs ⋅ nr [m3/min] • (8.8). valoarea lucrului mecanic pe ciclu va fi negativă. cu presiunea de refulare din ce în ce mai mare. scade volumul de gaz aspirat.6) obţinem: ⎛ 1 ⎞ 1 − ε 0 ⎜ ε n − 1⎟ = 0 ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ (8.9) s-a utilizat modulul pentru lucrul mecanic pe ciclu deoarece.11) că puterea de antrenare a compresorului este proporţională cu debitul de gaz şi cu raportul de compresie.3). punctele 4.8) Deoarece la fiecare rotaţie este parcurs un ciclu. Proporţional cu creşterea presiunii de refulare. 4’ şi 4” se apropie de punctul 1. În figura 8.9) În formula (8. iar ciclul compresorului devine o curbă (curba 1-2max.Termotehnică si maşini termice 275 n −1 ⎛ ⎞ n p1Va ⎜ 1 − ε n ⎟ [J/ciclu] Lc = ⎜ ⎟ n−1 ⎝ ⎠ (8. diminuând astfel volumul de gaz aspirat.14) . Cu nr s-a notat turaţia compresorului. 8.12) ε max ⎛ 1 = ⎜1 + ⎜ ε 0 ⎝ ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ n (8. Există o presiune de comprimare notată cu p2max pentru care volumul aspirat de compresor este nul.11) Se observă din relaţia (8.

276 Compresoare Fig. Pentru a se evita cocsificarea uleiului.6. 8. pentru temperatura de 180°C rezultă o valoare a raportului de compresie maxim de 4. Pentru obţinerea presiunilor mai mari decât această valoare s-au realizat compresoare în mai multe trepte. Aerul comprimat într-un cilindru este introdus . Condiţia impusă temperaturii la sfârşitul comprimării este mai severă decât alte condiţii impuse coeficientului de umplere. Deoarece odată cu creşterea presiunii de refulare creşte si temperatura. 8.3 O altă limitare impusă compresoarelor este una de natură tehnică.15) Valoarea maximă a temperaturii T2 este limitată de uleiul utilizat pentru ungerea compresorului. se impune o temperatură t2max=180…220°C. Astfel.1.2 Compresoare cu piston cu mai multe trepte Presiunea de refulare pentru compresorul într-o treaptă este limitată tehnologic la valoare de ~8 bar. conform legii adiabatei: ⎛p ⎞ T2 = T1 ⎜ 2 ⎟ ⎜p ⎟ ⎝ 1⎠ n −1 n (8. lucru ce limitează raportul de compresie.

cel mai eficient proces de comprimare este procesul izoterm. reprezentată de izoterma T. pe când procesul de comprimare este un proces rapid. 8. Fig. dacă presiunea finală este ridicată. de procesul de comprimare. apoi comprimat în continuare. un proces irealizabil tehnic. Din punct de vedere energetic. în vederea menţinerii temperaturii aproape constantă. iar suprafaţa de schimb de căldură este limitată.procesul izoterm. Procesul de schimb de căldură se desfăşoară lent în timp şi necesită o suprafaţă mare de schimb de căldură. procesul se repetă până se obţine valoare dorită a presiunii.Termotehnică si maşini termice 277 în alt cilindru. 8. Între două trepte consecutive s-a considerat că gazul se răceşte până la valoarea iniţială a temperaturii. deoarece menţinerea temperaturii constante în timpul procesului de comprimare necesită o răcire intensă a gazului. Utilizarea avantajului energetic al izotermei se poate face prin răcirea gazului. . Acest lucru este posibil numai utilizând un proces de comprimare în trepte (fig.4). Se constată că introducerea proceselor izobare de răcire plasate între două comprimări succesive face ca procesul real de comprimare reprezentat de procesele de comprimare politrope şi răcirile izobare să se apropie de cel mai eficient proces de comprimare . pentru un raport de comprimare egal pe fiecare treaptă π = 4 .4 S-a reprezentat un proces de comprimare izoterm de la 1 la 64 bar şi un proces de comprimare în trei trepte.

5. Presiunea medie (admisie plus refulare pe doi) este cu atât mai mare cu atât diametrul cilindrului treptei este mai mic. Dacă gazul nu ar fi fost răcit. la fiecare ciclu (la fiecare rotaţie a arborelui cotit).6. Deoarece volumul specific al gazului scade în procesul de comprimare cilindrii compresorului în trepte sunt asimetrici. este comprimat şi refulat în răcitorul intermediar 3. Pistoanele sunt antrenate prin intermediul bielelor fixate de arborele cotit 4. reprezentată de procesul poitropic b2. atunci lucrul mecanic necesar procesului de comprimare pe cele două trepte. până când temperatura gazului ajunge la valoarea iniţială T1.5 În figura 8. Urmează comprimarea în treapta a doua. procesul de comprimare în treapta a doua ar fi fost reprezentat de politropa a2’. se poate scrie: . cu notaţiile din figura 8. Gazul este aspirat în cilindrul treptei 1.5 este prezentată schema unui compresor în două trepte. Gazul comprimat în prima treaptă (procesul politropic 1a) este răcit izobar în răcitorul 3. Diagrama de funcţionare a compresorului în două trepte este prezentată în figura 8. echivalentă cu aria a2’2b. 8. Procesul de răcire permite o economie de energie mecanică necesară antrenării compresorului. Dacă neglijăm volumele vătămătoare din cele două trepte şi notăm cu px presiunea gazului între cele două trepte. Procesul de comprimare în prima treaptă este reprezentat de ciclul inversat 1ac4. este comprimat şi apoi refulat spre utilizare. apoi este introdus în cilindrul treptei a doua. iar procesul din treapta a doua este reprezentat de ciclul inversat b23c’. Fig.278 Compresoare Un alt avantaj al utilizării răcirii intermediare îl constituie limitarea creşterii temperaturii gazului datorită proceselor succesive de comprimare.

Termotehnică si maşini termice 279 n −1 n −1 ⎤ ⎡ ⎤ ⎡ ⎛ p2 ⎞ n ⎥ ⎛ px ⎞ n ⎥ n n ⎢1 − ⎜ ⎟ ⎢1 − ⎜ ⎟ pV1 pV L = LI + LII = + ⎢ ⎜ p1 ⎟ ⎥ n − 1 b b ⎢ ⎜ p x ⎟ ⎥ n −1 ⎝ ⎠ ⎥ ⎢ ⎝ ⎠ ⎥ ⎢ ⎦ ⎣ ⎦ ⎣ (8. 8.16) devine: n −1 ⎡ ⎛p ⎞ n n p1V1 ⎢2 − ⎜ x ⎟ L= ⎢ ⎜ p1 ⎟ n −1 ⎢ ⎝ ⎠ ⎣ ⎛p ⎞ −⎜ 2 ⎟ ⎜p ⎟ ⎝ x⎠ n −1 n ⎤ ⎥ [J/ciclu] ⎥ ⎥ ⎦ (8.16) Fig.17) Se observă că lucrul mecanic este funcţie de presiunea dintre cele două trepte de comprimare. iar formula (8.17).6 În ipoteza că punctul b se găseşte pe izoterma T1 putem scrie: p1V1 = pbVb . Considerând px variabilă. Obţinem ca soluţie: px = p1 ⋅ p 2 (8. putem determina valoarea acesteia care minimizează lucrul mecanic.18) . prin anularea derivatei expresiei (8.

inferioare compresoarelor cu piston. care au randamente şi coeficienţi de debit mai mari decât ale compresoarelor cu piston.18). pentru a comprima un gaz în două trepte folosind lucrul mecanic minim posibil. în care sunt introduse liber lamele 3. Formula (8. . Rotorul 1 este plasat excentric faţă de stator 2.21) Relaţia de mai sus ne arată că.3 Compresoare volumetrice. 8.3 bar).280 Compresoare Pentru compresorul în două trepte.1. în carcasă sunt realizate canale de răcire 4 prin care circulă apa. pentru un compresor cu “i” trepte devenind: ε I = ε II = K = ε i = i ε (8. dacă notăm cu εI raportul de compresie pe prima treaptă şi cu εII raportul de compresie pe treapta a doua.21) se poate generaliza. pentru un compresor cu i trepte lucrul mecanic total necesar comprimării este: L = i ⋅ LI = i ⋅ n −1 n ⎡ ⎤ p1V1 ⎢1 − (ε I ) n ⎥ n −1 ⎣ ⎦ (8. excentricitatea fiind e. joacă rol de piston. obţinem: ε= Din relaţia (8. realizându-se astfel etanşarea spaţiilor dintre lamele. precum şi a frecării lamelelor de peretele interior al statorului. obţinem rezultatul (8. rotorul. comprimarea gazului se realizează prin micşorarea volumului gazului intrat în maşină. dacă punem condiţia ca lucrurile mecanice pe cele două trepte să fie egale. Datorită încălzirii gazului în procesul de comprimare. În figura 8. datorită forţei centrifuge lamele sunt împinse către stator.. rotative cu lamele culisante La aceste tipuri de maşini. Acelaşi rezultat îl obţinem din considerente de echilibrare a maşinii. Dezavantajele acestor tipuri de compresore sunt reprezentate de uzura paletelor şi de presiunile maxime pe care le pot realiza (2. În rotor sunt executate canale înclinate cu un unghi faţă de direcţia radială. trebuie ca rapoartele de comprimare pe cele două trepte trebuie să fie egale.9).7 este prezentată construcţia unui astfel de compresor.22) Dacă notăm cu LI lucrul mecanic pe prima treaptă.19) p x p2 = ⇒ ε I = ε II p1 p x Din relaţiile (8.19) şi (8. împreună cu lamelele. Astfel. În timpul funcţionării compresorului.18) rezultă: p2 p2 p x = = ε I ⋅ ε II p1 p x p1 (8.23) Puterea necesară procesului de comprimare se determină cu formula (8. Prin eliminarea mecanismului bielă-manivelă s-au realizat construcţii echilibrate dinamic.20) ε I = ε II = ε (8.20) rezultă: (8.

8 . 8.7 Gazul comprimat este evacuat prin conducta 6.Termotehnică si maşini termice 281 Aspiraţia gazului se realizează prin conducta 5. 8. acesta pătrunde în spaţiul dintre lamele. exemplu spaţiile notate cu I. 8. Odată cu micşorarea spaţiului dintre palete se realizează creşterea presiunii gazului din maşină. Ciclul termodinamic inversat al acestui compresor este prezentat în fig. Fig. II şi III. datorită plasării excentrice spaţiul dintre două lamele consecutive se micşorează. Acest compresor nu are nevoie de supape. Pe măsură ce rotorul se învârte.8: Fig.

Urmează procesul de evacuare a gazului în conducta 6. cu viteze unghiulare egale.r raza cilindrului.4 Compresoare volumetrice.9 Rotoarele profilate se rotesc în sens contrar.9) este alcătuit dintr-un corp cilindric 1. Procesul este asimilat cu o politropă şi durează până când paletele ajung în zona de refulare b. 8. Debitul volumic al acestui tip de compresor se determină cu relaţia: V = λ ⋅ K ⋅ l ⋅ e ⋅ r ⋅ nr [m3/min] Semnificaţia mărimilor din relaţia (8.282 Compresoare Utilizând notaţiile din figura 8. . . deoarece spaţiul dintre palete este complet izolat de exterior. . păstrându-se tot timpul un mic joc între cele două rotoare şi între rotoare şi carcasă. de tip Roots • (8. .punctul a . gazul rămas în spaţiul dintre rotor şi stator se destinde.e excentricitatea. În porţiunea cd. Fig. până când lamele ajung în zona de admisie. putem explica ciclul compresorului.7.1.24) este: . . din momentul în care lamele depăşesc zona de admisie . Pe carcasă sunt prevăzute racordul de aspiraţie 4 şi racordul de refulare 5.K coeficient constructiv funcţie de e/r .24) Un compresor de tip Roots (fig. cu rotoare profilate.nr turaţia. iar presiunea gazului devine egală cu presiunea din conducta de admisie.începe procesul de comprimare.l lungimea statorului: . politrop. 8. schematizat de izobara bc . Astfel.λ coeficient de debit. în interiorul căruia se găsesc două rotoare profilate 2 şi 3. 8.

Deplasarea gazului în compresor. Practic. este reprezentată de izocora bc. Fig. Se consideră că procesul de comprimare are loc la volum constant. la presiunea pa. are loc un proces de curgere inversă a gazului comprimat prin racordul de refulare către gazul adus de rotor. Prin mişcarea de rotaţie. Comprimarea gazului are loc brusc în momentul când acesta vine în contact.10 procesul bc’ reprezintă un proces de comprimare politrop. Procesul de evacuare a gazului comprimat din maşină are loc la presiune constantă. care se desfăşoară între aceleaşi limite de presiune. cu gazul comprimat.10 În figura 8. ( Aabcd > Aabc’d). fiind reprezentat de izobara cd . constatăm că lucrul mecanic tehnic consumat pentru comprimarea gazului este mai mare în cazul comprimării izocore (compresoare Roots) decât în cazul procesului politrop. în momentul când ajunge în contact cu gazul comprimat. de la racordul de admisie către refulare. În figura 8. Comparând procesul izocor de comprimare cu procesul politrop. 8. fiecare rotor transportă spre racordul de refulare câte un volum de gaz Vc aflat la presiunea pa. Debitul de gaz ce trece prin compresorul de tip Roots este: V = Z ⋅ λ ⋅ K ⋅ π ⋅ r ⋅ l ⋅ nr [m3/min] • (8.Termotehnică si maşini termice 283 În timpul comunicării cu racordul de aspiraţie are loc umplerea cu gaz a spaţiului dintre rotoare şi cilindru. Comprimarea gazului transportat.25) . se face la presiune constantă şi este reprezentat de procesul izobar ab.10 este prezentat ciclul termodinamic inversat care se produce în compresorul de tip Roots. prin racordul de refulare.

Gazul intră axial în maşină. în care curentul de gaz se deplasează paralel cu axa maşinii. În această porţiune are loc transformarea energiei cinetice. Din această cauză. este antrenat în mişcare de rotaţie şi .2 Compresoare dinamice La aceste tipuri de compresoare. astfel încât pentru acţionarea lor se utilizează turbine cu gaze sau cu abur.datorită forţei centrifuge . iar presiunea de refulare este constantă. Ansamblul format dintr-o turbină şi un compresor poartă denumirea de grup turbocompresor (pot fi turbocompresoare centrifugale şi turbocompresoare axiale).Z număr de lobi. . Compresoarele Roots funcţionează la turaţii ridicate. deci mărirea energiei cinetice a debitului de gaz care circulă prin maşină. 1.2. procesul de comprimare se desfăşoară continuu.se deplasează pe o direcţie radială. În funcţie de traiectoria curentului de gaz relativă la rotor. compresoarele dinamice se împart în două mari categorii: a) Compresoare radiale (sau centrifugale).K coeficient constructiv. Deplasarea gazului se realizează prin acţiunea paletelor rotorului. el este prevăzut cu palete. se reduce debitul. Deplasarea gazului în rotorul compresorului se realizează sub acţiunea forţei centrifuge. în care curentul de gaz se deplasează pe traiectorii ce pornesc din apropierea axului compresorului şi se depărtează de acesta în direcţia radială.1 Compresoare centrifugale În figura 8. Compresorul de tip Roots se utilizează pentru realizarea de presiuni până la doi bari. atunci când sunt utilizate la supraalimentarea motoarelor. în entalpie. 8. Prin construcţie. Antrenarea gazului de către paletele rotorului produce creşterea vitezei acestuia.25) este: .284 Compresoare Semnificaţia mărimilor din relaţia (8. lucru ce conduce la micşorarea vitezei gazului.11 este prezentat compresorul centrifugal. Mărirea entalpiei gazului se face cu creşterea presiunii şi temperaturii acestuia. Cu cât presiunea de comprimare creşte. datorită scăderii vitezei. iar în timpul funcţionării maşinii se roteşte. .nr turaţia. trebuie antrenate prin intermediul unui multiplicator de turaţie. . Acesta este construit în formă de spirală şi colectează gazul care iese din rotor cu viteză mare. 8. secţiunea statorului este crescătoare spre partea de evacuare. . . Aceste tipuri de compresoare funcţionează la turaţii ridicate. b) Compresoare axiale. pe măsură ce gazul evoluează prin maşină. datorită scăpărilor gazului comprimat prin jocul dintre rotoare sau rotoare şi stator. cât şi cele centrifugale. furnizează debite mari de gaze la presiuni medii şi mici. El se compune din două părţi principale: o partea mobilă. Atât compresoarele axiale. apoi pătrunde între paletele rotorului. A doua piesă importantă a compresorului centrifugal este statorul.λ coeficient de debit. rotorul.r raza cilindrului.

u viteza tangenţială a rotorului. .gazul umple complet canalele rotorului.rotorul are un număr infinit de palete.26) .w viteza relativă (la paletă) a gazului. 8. unde începe profilul paletei. şi părăseşte rotorul în punctul 2. 8. .11 Pentru a determina puterea necesară antrenării compresorului centrifugal se fac următoarele ipoteze: . Semnificaţia notaţiilor este următoarea: .Termotehnică si maşini termice 285 Fig. împreună cu notaţiile necesare. Gazul intră în rotor în punctul 1.12 În figura 8. .12 este prezentată schema de calcul. . Fig. În fiecare punct al deplasării particulei prin rotor există relaţia: r r r c =u+w (8.c viteza absolută a gazului.nu există pierderi prin frecări. la terminarea paletei.

putem determina raportul maxim teoretic de comprimare şi presiunea maximă: lt = − ⎛ kk 1 ⎞ k RT1 ⎜ ε max − 1⎟ ⎜ ⎟ k −1 ⎝ ⎠ (8. se consideră neglijabilă viteza gazului la intrarea în compresor.m] Din figura 8. care este numeric egală cu cuplul necesar antrenării rotorului: r • r r r r M = m(r2 × c2 − r1 × c1 ) [N.12 exprimăm produsele vectoriale astfel: r r r2 × c2 = r2 c 2 cos α 2 = r2 c2 u r r r1 × c1 = r1c 1 cos α 1 = r1c1u (8. expresia cuplului devine: M = m(r2 c2 u − r1c1u ) • (8.35) .31) şi (8. gazul care evoluează .34) ε max = k − 1 u 2 c2 u − u1c1u k − 1 lt +1= ⋅ +1 k RT1 k RT1 (8.27) (8.31) Puterea compresorului centrifugal se poate exprima funcţie de lucrul mecanic tehnic şi debitul masic: P = m lt • (8. Dacă se consideră procesul de comprimare adiabat.un gaz perfect.32) Din relaţiile (8.286 Compresoare Paletele rotorului produc variaţia momentului cinetic al gazului.33) În relaţia de mai sus s-a ţinut seama de expresia vitezei tangenţiale u = ω ⋅ r .32) deducem expresia lucrului mecanic tehnic pentru compresorul centrifugal: lt = u 2 c2 u − u1c1u (8. iar în stator gazul este frânat complet.29) Cu notaţiile de mai sus.30) Puterea necesară antrenării compresorului este: P = Mω = m ω (r2 c2 u − r1c1u ) • (8.28) (8.

raportul de comprimare pe o treaptă pentru aceste tipuri de compresoare este 2. Fig. În general.36) Observăm că atât puterea necesară antrenării compresorului centrifugal. 8. 13 este prezentată influenţa înclinaţiei paletei la terminarea rotorului.14 .Termotehnică si maşini termice 287 ⎞ ⎛ k − 1 u 2 c2 u − u1c1u p max = p1 ⎜ + 1⎟ ⎟ ⎜ k ⋅ RT1 ⎠ ⎝ (8.raportul de comprimare şi presiunea maximă . viteza nefiind uniformă radial (fig. Curgerea reală între paletele rotorului este o curgere complexă. determină creşterea presiunii maxime de comprimare. asupra vectorului ce reprezintă viteza absolută a gazului la ieşirea din rotor.14 a). cât şi parametrii funcţionali ai acestuia .sunt influenţate de geometria paletelor. În figura 8. 8. unghiul beta. dar şi a puterii necesare antrenării compresorului. 8. Fig.13 Creşterea valorii vitezei absolute a gazului la ieşirea din rotor. iar considerente economice fac ca multe dintre aceste compresoare să fie construite cu unghiul paletei la ieşirea din rotor de 90°C. c2 .

Procesul real de comprimare. peste care este suprapusă o mişcare de rotaţie (fig. T2’>T2. n>k . 8. deci o diminuare a performanţelor maşinii. Fig. deoarece timpul de trecere a gazului prin compresorul centrifugal este scurt.14 b). procesul de comprimare poate fi asimilat unui proces adiabat. 8. . Din punct de vedere termodinamic. poate fi reprezentat printr-o transformare politropă. 1-2’ din figura 8. ceea ce face ca temperatura finală a gazului comprimat să crească mai mult decât în cazul unui proces adiabat reversibil (izentrop). între două palete consecutive apare o diferenţă de presiune care poate fi asociată inerţiei gazului. 8.15 În realitate.288 Compresoare În procesul de rotaţie. datorită disipaţiei vâscoase ce are loc în procesul de curgere turbulentă din interiorul compresorului. Viteza reală a gazului dintre două palete consecutive poate fi considerată ca fiind rezultanta a două mişcări: o mişcare uniformă (fig.14 c) ce se desfăşoară în sens invers mişcării rotorului. ea se numeşte supraadiabată şi este caracterizată de faptul că valoarea exponentului politropic este mai mare decât valoarea exponentului adiabatic. apare o generare de entropie ∆s = s 2' − s1 în timpul procesului de comprimare.15. Această fenomen ce apare la compresoarele reale produce o scădere a componentei tangenţiale a vitezei absolute c2u . astfel încât căldura schimbată cu rotorul şi statorul poate fi neglijată. Datorită poziţiei acestei politrope faţă de adiabată.

paletele mobile măresc viteza gazului. Aceste procese se repetă treaptă cu treaptă. Pentru a determina mărimile energetice asociate treptei de comprimare. determinând creşterea presiunii în lungul compresorului.17) alcătuită dintr-o reţea de palete mobile asociată rotorului şi o reţea de palete fixe asociate statorului. vom considera o treaptă elementară de comprimare (fig.16 a) este prezentată schema unui compresor axial.Termotehnică si maşini termice 289 Eficienţa procesului de comprimare pentru un compresor centrifugal se defineşte ca raportul dintre variaţia entalpiei în procesul izentrop şi variaţia entalpiei în procesul politrop: h −h ηcomp = 2 1 (8.este format din carcasa 4. acest tip de compresor este alcătuit dintr-un tambur 1 pe care sunt montate radial şiruri de palete mobile 2. De carcasă se fixează camera de aspiraţie 6 şi camera de refulare 7. un rând de palete directoare care au rolul de a imprima curentului de gaz o direcţie favorabilă pătrunderii acestuia în şirul de palete mobile. 16 Din punct de vedere constructiv. crescând astfel presiunea şi temperatura curentului de gaz. În şirul de palete fixe al treptei curentul de gaz este frânat. iar în figura 8.16 b) este prezentată variaţia presiunii şi a vitezei absolute a gazului în lungul maşinii: Fig. Tamburul este solidar cu arborele 3 prin intermediul căruia este acţionat.statorul . O treaptă de comprimare este alcătuită dintr-un şir de palete mobile şi un şir de palete fixe. Partea fixă a compresorului . Acest ansamblu formează rotorul compresorului. pe care sunt montate şiruri de palete fixe 5. iar energia cinetică se transformă în energie potenţială. deci energia cinetică a acestuia.2. Pe carcasă se plasează.16 b). 8.2 Compresoare axiale În figura 8. Aşa cum se poate vedea în figura 8.37) h2' − h1 8. în faţa rotorului. . 8.

cu u viteza tangenţială considerată la jumătatea înălţimii paletei şi cu w viteza relativă la profilul paletei. 8.starea gazului la ieşirea din reţeaua de palete mobile şi intrarea în reţeaua de palete fixe. Din punct de vedere termodinamic.40) . s-au considerat trei stări notate cu: 1 . căreia îi corespunde raza r măsurată de la axul rotorului.17 s-au reprezentat triunghiurile de viteze la intrarea şi ieşirea gazului din reţeaua de palete mobile. ⇒ c pT2 ⎜ ε k − 1⎟ = 2 1 ⎜ ⎟ 2 2 ⎝ ⎠ (8. Rotorul antrenează gazul. Cu notaţiile din figura 8. producând o variaţie a momentului cinetic.17. S-a notat cu c viteza absolută.starea gazului la ieşirea din reţeaua de palete fixe.290 Compresoare Fig. şi 3 .17 În figura 8.39) Din punct de vedere energetic.starea gazului la intrarea în reţeaua de palete mobile.38) În relaţia de mai sus s-a considerat curgerea gazului la înălţimea medie a paletei. putem scrie: • r • r r r M = m(r × c2 − r × c1 ) = m⋅ r (c2 u − c1u ) (8. dacă se consideră că întreaga creştere de energie cinetică din reţeaua de palete mobile este transformată în entalpie prin frânarea curentului de gaz în reţeaua de palete fixe. 2 . prin aplicarea primului principiu al termodinamicii rezultă: h3 − h2 = 2 2 ⎛ k −1 ⎞ c2 − c2 c2 − c1 . Puterea necesară unei trepte de comprimare se exprimă în funcţie de viteza de rotaţie: P = M ⋅ ω = m⋅ r ⋅ ω ⋅ (c2 u − c1u ) = m⋅ u ⋅ (c2 u − c1u ) = m⋅ u ⋅ ∆cu • • • (8.

Avantajul acestui tip de compresor constă în faptul că el poate comprima debite foarte mari de gaz (120…150 kg/s).9…2. . pentru a obţine presiuni de comprimare de 15…25 bar trebuie să se folosească un număr adecvat de trepte. în timp ce un compresor centrifugal poate comprima cel mult (40…50kg/s). Raportul lor µ= κ u / κ a se numeşte coeficient de fineţe şi are valori cuprinse în intervalul 15…20.15…1. În industria petrolieră.Termotehnică si maşini termice 291 k 2 2 ⎞ k −1 ⎛ c2 − c1 ⎜ ε =⎜ + 1⎟ ⎟ ⎠ ⎝ 2 ⋅ c p ⋅ T2 (8. Dacă se consideră valoarea medie a vitezei relative prin reţeaua de palete mobile notată cu wm şi ρm densitatea medie. iar κ a se numeşte coeficient de rezistenţă la înaintare. Cu b s-a notat coarda profilului.43) Coeficientul κ u se numeşte coeficient de portanţă. cele două componente ale forţei aerodinamice se exprimă astfel: Fu = 1 2 κ u ⋅ ρ m ⋅ b ⋅ wm 2 (8.5 pentru treptele supersonice. Circulaţia curentului de gaz în jurul unei palete determină o forţă aerodinamică ce are două componente: una axială şi una tangenţială.42) 1 2 Fa = κ a ⋅ ρ m ⋅ b ⋅ wm 2 (8. Compresoarele axiale intră în alcătuirea turbinelor cu gaze utilizate pentru propulsie. Deoarece raportul de comprimare pe treaptă este redus. deoarece pe lângă avantajul debitului mare au o secţiune frontală redusă.41) Valorile raportului de comprimare al treptei compresorului axial sunt cuprinse în intervalul 1. compresoarele axiale se utilizează la comprimarea debitelor mari de gaze ce se transportă pe conductele magistrale.35 pentru treptele subsonice şi 1.

în special. apa îşi măreşte temperatura până la temperatura de saturaţie. Aceasta intră în cazan în fază lichidă. Pentru ca să se poată realiza acest ciclu. este nevoie ca instalaţia să fie configurată astfel (fig. . devenind vapori supraîncălziţi. apa îşi modifică faza: pe anumite porţiuni ale ciclului este sub formă de vapori. de la presiunea stării 1 până la presiunea corespunzătoare punctului 2. procesul 4”-1. 9. Instalaţii de forţă cu abur Instalaţiile de forţă cu abur sunt utilizate.1 Ciclul Rankine Ciclul Rankine stă la baza funcţionării centralelor termoelectrice. 9. iar vaporii sunt încălziţi. 9. iar pe alte porţiuni este în stare lichidă. se vaporizează. Ele se mai numesc cicluri cu vapori. Agentul termodinamic utilizat în aceste instalaţii este apa.1 o Cazanul este un utilaj complex. În aceste instalaţii. în care căldura provenită de la gazele de ardere este transferată apei. la o presiune ridicată. Ciclurile acestor instalaţii se bazează pe fenomenele termodinamice care au loc în procesul de schimbare de fază a apei. stabilită de pompa de alimentare. procesul 4’-4”.1): Fig. datorită procesului de încălzire.292 Instalaţii de forţă cu abur 9. Întreg procesul din cazan este izobar. 9.2). agentul termodinamic rămâne permanent în instalaţie. o Turbina este o maşină care produce putere datorită destinderii continue a aburului. Pe parcursul desfăşurării ciclului termodinamic. pentru producerea energiei electrice prin conversia parţială a căldurii obţinute prin arderea unor combustibili sau produsă în reactorii nucleari. procesul 4-4’ (fig. Aici. în termocentrale. existând numai unele mici adaosuri ce acoperă pierderile tehnologice.

δq = dh − vdp = dh p = constant (9. procesul destinderii aburului în turbină este ireversibil.4) (9.Termotehnică si maşini termice 293 Procesul teoretic de destindere este considerat adiabat reversibil. o Pompa preia apa din condensator. Ea se poate calcula având în vedere că destinderea 1-2 este adiabată.1) Prin integrare.6) Căldura preluată de abur din cazan.7) . este: Pp = m(h4 − h3 ) • (9. ieşit din turbină. deci presiunea aburului la intrarea în turbină. considerând procesul din pompă adiabat.2). îi măreşte presiunea şi o introduce în cazan.5) Puterea consumată de pompă. lucru ce face ca destinderea adiabată a aburului să se facă cu creştere de entropie. Acest lucru determină existenţa unei surse active de entropie în turbină. deoarece în curgerea turbulentă a aburului prin turbină o parte din energie se disipează datorită frecărilor. proces în care entropia rămâne constantă. este răcit până se condensează complet. Din primul principiu al termodinamicii rezultă: δq = dh − vdp = 0 (9. = m⋅ηiz ⋅ (h1 − h2 ) • • (9. o Condensatorul este un utilaj în care aburul cu presiune scăzută. izentropă: lt 12 = h1 − h2 (9. în procesul izobar de încălzire. În realitate. 9. = ηiz (h1 − h2 ) Puterea turbinei se determină astfel: PT = m(lt 12 )irev . Ea se poate calcula din integrarea expresiei diferenţiale a primului principiu. Ea stabileşte presiunea aburului furnizat de cazan. se mai numeşte şi putere termică. definit ca raportul lucrurilor mecanice tehnice specifice pentru destinderea ireversibilă şi pentru destinderea teoretică. deci să fie ireversibilă.2) Efectul ireversibilităţii se măsoară cu ajutorul randamentului izentropic al turbinei. izentropă: ηiz = h1 − h2' h1 − h2 (9. Procesul este izobar izoterm. Puterea furnizată de instalaţie se obţine în turbină.3) Lucrul mecanic tehnic specific al destinderii ireversibile este: (lt 12 )irev . procesul 1 2’ (fig. obţinem expresia lucrului mecanic tehnic specific pentru o destindere reversibilă.

9) La acest tip de instalaţii. 9.9) valoarea entalpiei punctului 3. lucru care ne permite neglijarea acestui termen în formula (9. Acest lucru ne permite să facem o altă aproximaţie: să introducem în formula (9. .9).294 Instalaţii de forţă cu abur Q41 = m ∫ δq = m(h1 − h4 ) 4 • • 1 • (9. Creşterea de entalpie în pompă (h4-h3) este atât de mică.2 Eficienţa ciclului Rankine este dată de raportul dintre puterea mecanică furnizată de turbină minus puterea consumată de pompă şi puterea termică preluată de abur de la cazan: η= PT − Pp Q41 • = PT Q31 • = ηiz (h1 − h2 ) h1 − h3 (9.8) Fig. care reprezintă entalpia apei la saturaţie. încât pe diagrama Ts cele două puncte practic coincid. puterea pompei este mică în comparaţie cu puterea furnizată de turbină (câteva procente din puterea turbinei). mărime uşor de determinat.

Prin folosirea. Volumul ce trece prin pompă este mult mai mic . Utilizarea energiei nucleare a permis obţinerea unor autonomii de funcţionare de câţiva ani. puterea mecanică rezultată este utilizată pentru producerea energiei electrice. Fig.3 . Instalaţiile de forţă cu abur sunt construite pentru obţinerea de puteri instalate foarte mari. 9. dar de dimensiuni reduse.faţă de volumul ce se destinde în turbină.pentru acelaşi debit masic .3).2 Procesul termogazodinamic din treapta de turbină Turbina cu abur este o turbină axială prin care aburul se deplasează paralel cu axul turbinei. 9. a unui reactor nuclear s-a reuşit obţinerea unor unităţi energetice de mare putere. iar în pompă sub formă lichidă. lucru reflectat de diferenţa dintre puterile pompei şi turbinei. în locul cazanului. Volumul unui kilogram de vapori este de peste 1000 de ori mai mare decât volumul unui kilogram de apă. Din această cauză. lucru ce a permis utilizarea acestora la sistemele de propulsie a navelor sau a submarinelor. Ea este alcătuită dintr-un rotor la care sunt fixate discuri cu palete şi un stator pe care sunt montate palete fixe (fig.Termotehnică si maşini termice 295 Unul din marile avantaje specifice acestui ciclu este faptul că puterea consumată de pompă pentru alimentarea cazanului este foarte mică în raport cu puterea dezvoltată de turbină. Acest lucru este posibil datorită faptului că apa evoluează în turbină sub formă de vapori. 9.

⇒ lt = u1 ⋅ c1u − u 2 ⋅ c2 u • (9. Destinderea aburului se realizează în reţeaua de palete fixe. Se va analiza. . În figura 9.296 Instalaţii de forţă cu abur Aburul părăseşte cazanul cu presiune şi temperatură ridicată. mărind viteza aburului pe baza diminuării entalpiei acestuia. viteza relativă creşte şi în reţeaua de palete mobile (w2>w1).3 s-au folosit notaţiile c – viteza absolută.12 mai este cunoscută sub denumirea de formula lui Euler. Variaţia impulsului producându-se la distanţa r de axul arborelui. w – viteza relativă.3 Influenţa presiunii şi temperaturii asupra ciclului Rankine Ciclul Rankine stă la baza funcţionării unităţilor energetice de mare putere. influenţa presiunii aburului la ieşirea din turbină şi a temperaturii aburului la intrarea în turbină. iar treapta se numeşte cu reacţiune. cuplul produs de trecerea gazului prin reţeaua de palete mobile a treptei este: • r r r r M = m⋅ (r1 × c1 − r2 × c2 ) (9.11) Din formula 9. energia debitului de abur fiind reprezentată de entalpie.13) Dacă ρ = 1 .10) Puterea treptei elementare transmisă la arborele turbinei este: P = M ⋅ ω = m⋅ (u1 ⋅ c1u − u 2 ⋅ c2 u ) • (9.10 putem deduce lucrul mecanic specific pe treapta de turbină: P = m⋅ lt . apoi este introdus în reţelele de palete. treapta se numeşte cu acţiune (w1=w2). orice influenţă pozitivă asupra performanţelor ciclului poate aduce economii semnificative. Din această cauză. care se comportă ca ajutajele geometrice. La intrarea în turbină. dacă ρ > 1 treapta se numeşte cu reacţiune (w2>w1).12) Formula 9. u – viteza tangenţială de rotaţie considerată la jumătatea paletei. În paletele mobile. datorită profilului acestora. Considerând că arborele turbinei se roteşte uniform cu viteza unghiulară ω. în continuare. Treapta de turbină cuprinde o reţea de palete fixe (pe stator) şi o reţea de palete mobile (pe rotor). se transformă într-o variaţie a momentului cinetic. aburul este accelerat într-o porţiune cu ajutaje în care cea mai mare parte a entalpiei acestuia se transformă în energie cinetică. În acest caz. 9. După cum am arătat anterior. Este posibil ca aburul să se destindă şi în reţelele mobile de palete. aburul se destinde în reţelele fixe de palete. Se defineşte gradul de reacţiune al treptei ca raportul vitezelor relative de ieşire şi intrare în reţeaua de palete mobile: ρ= w2 w1 (9. curentul de abur suferă o modificare a impulsului prin variaţia direcţiei vectorului viteză.

80126. Pentru această analiză. puterea rezultată la turbină şi randamentul termodinamic. alegem ciclul 1’-M-3-4-4’-4”-1’. p2’ = 0. la ieşirea din turbină aburul are presiunea p2 = 1 bar. parametrii de stare în punctele caracteristice şi performanţele ciclului sunt: Punctul 1: p1 = 90 bar.8 kJ/kg. . Vom calcula. T1 = 773K.18 kJ/kg. transformarea 1-2 este adiabată. deci s2=s1 h2 = 2109. Acesta diferă de ciclul de referinţă prin valoarea presiunii aburului la ieşirea din turbină. utilizând programul APAB pentru fiecare ciclu în parte. T1’ = 853 K.4 Pentru a analiza influenţa temperaturii aburului la ieşirea din turbină. Considerăm ciclul 1-2’-3’-N-4’-4”-1. 9. a) În primul caz . h1=3386. Acest ciclu se consideră ciclu de referinţă şi se notează cu a.4 s-a reprezentat un ciclu Rankine 1-2-3-4-4’-4”-1 cu următorii parametrii: presiunea aburului la intrarea în turbină p1 = 90 bar.05 bar. x2 = 0. Fig. temperatura aburului la intrarea în turbină T1 = 773 K . s1=6. Punctul 2: p2 = 1 bar. considerăm că pe ciclu evoluează un debit de 1 kg/s.6601 kJ/kg/K.Termotehnică si maşini termice 297 În figura 9. pe care îl vom denumi ciclul b. care diferă de ciclul de referinţă prin valoarea temperaturii aburului la intrarea în turbină.

reprezintă lichid saturat h3’ = 137. Pc = m(h1 − h2 ) = 1.79 kJ/kg Pa = m(h1 − h2 ) = 1. h2 = 2109.75 kJ/kg. h2’=2030.356 MW/kg • ηb = h1 − h2 = 0 . . Punctul a: pM = 1 bar.79 kJ/kg.4122 Pentru a observa cu uşurinţă influenţele celor doi factori analizaţi.05 bar.18 kJ/kg.399 0.3 kJ/kg.72 kJ/kg. Punctul 3: p3 = 1 bar.399 h1 − h3 b) Pentru varianta b obţinem: Punctul 1 : aceiaşi parametri ca la varianta a. T1’ = 853 K. deci s2=s1.1 Varianta Ciclul de bază 1-2-3-4-4’-4”-1 Ciclul modificat 1-2’-3’-N-4’-4“-1 Ciclul modificat 1’-M-3-4-4’-4”-1 Parametrul modificat p2’ < p2 T1’ >T1 Puterea [MW/kg] 1.80126.4122 h1 − h3 Tabelul T 9. reprezintă lichid saturat h3 = 191. s1’=6.398 Randament 0.272 1. Pb = m(h1 − h2' ) = 1.298 Instalaţii de forţă cu abur Punctul 3: p3 = 1 bar. x2 = 0.356 1.389 MW/kg • ηa = h1 − h2 = 0 . rezultatele au fost trecute în tabelul T 9. transformarea 1-2 este adiabată.4175 h1 − h3 c) Analog. reprezintă lichid saturat h3 = 191. deci s1’=sM. Punctul 3’: p3’ = 0.78082. transformarea 1’-M este adiabată. h1’=3582.1.9013 kJ/kg/K. x2’ = 0. procedăm şi pentru ciclul c: Punctul 1: p1 = 90 bar.05 bar. Punctul 2’: p2’ = 0.4175 0.272 MW/kg • ηa = h1 − h2 = 0 .

preluat de agentul termodinamic între două destinderi succesive în turbină. cât şi la mărirea randamentului.6). este reintrodus în cazan. În practică. Fig. singurele limitări fiind de natură tehnologică. Presiunea scăzută (câteva sutimi de bar) la ieşirea aburului din turbină impune măsuri tehnologice deosebite pentru izolarea arborelui turbinei. Acest lucru contribuie atât la creşterea puterii furnizate de instalaţie.CMP+CJP.Termotehnică si maşini termice 299 Observăm că ambele soluţii analizate permit. cu efecte nedorite în funcţionarea acesteia. . 9.5 Conform acestui procedeu.5 este prezentată schema unei instalaţii cu supraîncălzirea intermediară a aburului. 9. picăturile de condens provoacă coroziunea paletelor datorită impactului cu acestea. unde este supraîncălzit până la o temperatură apropiată de T1. Procesul de supraîncălzire suplimentară a aburului este un proces izobar. temperatura aburului la intrarea în turbină este limitată de rezistenţa conductelor care intră în componenţa cazanului şi prin care circulă aburul. creşterea performanţelor ciclului Rankine. Se observă că schema turbinei prezintă două corpuri: CIP corpul de înaltă presiune şi un alt corp. 9. Aportul suplimentar de căldură permite scăderea condensului ce se produce în treptele de joasă presiune ale turbinei. de la presiunea p2’ până la presiunea punctului 2. fig. unde se destinde în corpurile de medie şi joasă presiune. Presiunea la care se desfăşoară acesta este presiunea aburului la ieşirea din corpul de înaltă presiune. aceste soluţii se aplică.4 Ciclul cu supraîncălzirea intermediară a aburului Pentru a creşte eficienţa ciclului Rankine s-a introdus un aport suplimentar de căldură. La turaţia de funcţionare a turbinei. apoi condus la turbină. În figura 9. aburul se destinde adiabat în corpul de înaltă presiune (procesul 1-2’. prin aplicarea lor. Astfel. ce reprezintă combinaţia corpurilor de medie presiune şi de joasă presiune .

trebuie luată în considerare şi căldura utilizată pentru supraîncălzirea intermediară a aburului. Astfel.17) .300 Instalaţii de forţă cu abur Fig.6 În acest procedeu.15) P = m[(h1 −h2' ) − (h2" − h2 )] • (9.16) Pentru a determina eficienţa acestei instalaţii. 9.14) PII = m(h2" − h2 ) Puterea totală a instalaţiei este suma celor două puteri: (9. puterea instalaţiei se compune din puterile obţinute prin cele două destinderi succesive ale aburului: o Puterea obţinută în CIP PI = m(h1 − h2' ) o Puterea obţinută în CMP+CJP • • (9. puterea termică totală preluată de abur este: Q = m[(h1 − h3 ) + (h2" − h2' )] • • (9.

7 În figura 9.PJP preîncălzitor de joasă presiune.18) 9. Fig. 9.7 este prezentată schema unui grup de 80 MW. .5 Cicluri regenerative O măsură tehnologică importantă. Semnificaţiile prescurtărilor de pe figură sunt: . . care se utilizează în instalaţiile de forţă cu abur. . Ea este materializată prin încălzirea apei rezultate din condensator cu abur prelevat de la turbină.Termotehnică si maşini termice 301 Din cele două relaţii de mai sus se observă că în acest tip de instalaţii aburul preia din cazan o putere termică mai mare decât în cazul ciclului Rnakine clasic. folosit în termocentrale pentru producerea energiei electrice.PMP preîncălzitor de medie presiune. împreună cu parametrii termodinamicii. .CJP corpul de joasă presiune a turbinei.PIP preîncălzitor de înaltă presiune. Eficienţa acestei instalaţii se calculează astfel: η= P Q • = (h1 −h2' ) − (h2" − h2 ) (h1 − h3 ) + (h2" − h2' ) (9. este regenerarea căldurii.C colectoare pentru condens. . Pe schemă sunt precizate debitele de apă sau abur care circulă prin anumite porţiuni ale instalaţiei. care utilizează încălzirea regenerativă a apei de alimentare. . care determină creşterea puterii turbinei.CIP+CMP corpurile de înaltă şi medie presiune ale turbinei. Acest lucru se face în scopul măririi randamentului instalaţiilor.

preîncălzitorul de medie presiune şi preîncălzitorul de înaltă presiune.7. Din corpul de înaltă presiune este prelevat abur prin trei prize. Astfel. prin care aburul prelevat de al turbină este furnizat diverşilor utilizatori. Dacă în zonă există grupuri de forţă cu abur utilizate la producerea energiei electrice. observăm că apa rezultată din condensator este încălzită în preîncălzitorul de joasă presiune (75 kPa = 0. lucru care măreşte costul instalaţiei. apoi este furnizat utilizatorilor.6 Cogenerarea În anumite procesele industriale este nevoie de abur tehnologic. Mai multe prize înseamnă mai multe schimbătoare de căldură regenerative. În figura 9. Acest procedeu de preîncălzire regenerativă este utilizat în toate instalaţiile de forţă cu abur folosite în termocentrale pentru producerea energiei electrice. Acest procedeu. dar . Apa de alimentare a cazanului este încălzită regenerativ până la temperatura de saturaţie corespunzătoare presiunii de lucru a cazanului. randamentul instalaţiei tinde spre randamentul Carnot. Astfel. returnează condensul. . 9. care este utilizat pentru încălzirea apei în degazor.în realitate . apoi intră în degazor. acesta este utilizat parţial în turbină pentru producerea energiei mecanice. Fig. de regulă.75 bar) cu abur preluat din corpul de joasă presiune al turbinei. Pentru a-l produce este nevoie de un cazan şi de combustibil. acestea pot furniza abur diverşilor consumatori. se numeşte cogenerare.8 Aburul pentru utilizatori este prelevat din turbină după corpul de înaltă presiune.302 Instalaţii de forţă cu abur Urmărind schema din figura 9. cu cât se utilizează mai multe prize de prelevare a aburului.trebuie realizat un compromis între eficienţă şi preţul de cost. în cazan se realizează procesele de vaporizare a apei şi supraîncălzire a aburului.8 este prezentat schematic procedeul de cogenerare. Aceştia. Teoretic. 9. Tot aici este colectat şi condensul din PIP şi PMP.

014 [kg/s] h1 − h2 3310 .3487 kJ/kg/K. s2=6.15 ) = 112 .Bc = . dacă aceasta funcţionează: 1. Hi = 40 MJ/kg.Bc = c) 3 .014 (3310 .62 − 1882 .15 kJ/kg. Punctul 2: h2=1882.62 − 1882 . b) debitul masic de abur.3487 kJ/kg/K.377 [MW] c) 1 .377 = 10.Bc = • 112 .8) calculăm debitul masic: m= • P 50000 = = 35 . 2 – cu păcură. Parametrii aburului la intrarea în turbină sunt p1 = 150 bar. pe baza ciclului termodinamic din figura 9.5 c) 2 .a fost deja utilizat la producerea energiei electrice.63 c) Consumul de combustibil se determină din formula: Bc = Q31 × 3600 [kg/h] Hi Căldura necesară producerii aburului este: Q31 = m(h3 − h1 ) = 35 . s1=6.87 %.1 O instalaţie de forţă cu abur funcţionează după schema din figura 9. iar presiunea în condensator este p2 = 0. a) Randamentul se calculează cu formula (4. T1 = 773 K.2.1.113 [kg/h] 40 112 .62 − 101.63 = = 0 .62 kJ/kg. x2=72.359 [Nm3/h] 55 112 . Exemplul 9. Prin cogenerare se scuteşte investiţia necesară producerii separate a aburului şi costurile de exploatare a acesteia.15 b) Din formula (4. Punctul 3: h3=101.377 = 38. deoarece aburul livrat .4449 h1 − h3 3310 .12): η= h1 − h2 3310 . c) consumul de combustibil. Să se determine: a) randamentul instalaţiei. 3 – cu cărbune energetic având Hi = 10.Termotehnică si maşini termice 303 Avantajele utilizării cogenerării sunt de natură economică.5 MJ/kg.63 kJ/kg.contra cost .03 bar.62 − 101.355 [kg/h] = 10.377 = 7.527 [kg/h] 10 . astfel încât instalaţia să producă o putere de 50 MW.cu gaz metan având puterea calorică inferioară Hi = 55 MJ/kg. Soluţie Din tabele termodinamice sau din programul APAB se determină parametrii de stare: Punctul 1: h1=3310.

78 ) (h1 − h3 ) + (h2" − h2' ) (3453.45 kJ/kg. p2’=13 bar şi p2=0.78 )] P = 59 . : h2=2257.63 kJ/kg.87 )] Q = 124 .45% Punctul 3 : h3=73.29 kJ/kg.668 [MW] • • • • .45 ) + (3584 .6.78 kJ/kg. T1=823 K.304 Exemplul 9.775 kJ/kg/K.138 [MW] Q = m[(h1 − h3 ) + (h2" − h2' )] = 30[(3453. a) η= (h1 − h2' ) + (h2" − h2 ) = (3453. să se determine: a) Randamentul instalaţiei. s1=6. s2=6.45 ) + (3584 . s2”=7.29 − 2257 .87 kJ/kg.63 − 73.775 kJ/kg/K. Cunoscând următorii parametrii: p1=145 bar.542 kJ/kg/K.28 − 2808 .542 kJ/kg/K.87 ) + (3584 . s2=7. Soluţie Din tabele termodinamice sau din programul APAB se determină parametrii: Punctul 1 Punctul 2’ Punctul 2” Punctul 2 : h1 =3453.87 ) η = 0 . x2=73.63 − 73.5 pe baza ciclului termodinamic din figura 9.29 − 2257 . b) Considerând că prin instalaţie circulă un debit de 30 kg/s abur/apă.02 bar. : h2’=2808.63 − 2808 . să se calculeze puterea instalaţiei şi căldura necesară producerii aburului.63 − 2808 .2 Instalaţii de forţă cu abur O instalaţie de forţă cu abur cu supraîncălzire intermediară funcţionează conform schemei din figura 9.87 ) + (3584 . : h2”=3584.28 − 2808 .4743 b) P = m[(h1 − h2' ) + (h2" − h2 )] = 30[(3453 .

Fig. în domeniul naval şi feroviar. Acest tip de motor se numeşte turboventilator. lucru care face ca aceste maşini să fie puternice şi uşoare. deoarece produce putere mecanică prin transformarea parţială a căldurii obţinute din arderea combustibilului. Turbina cu gaze Turbina cu gaze face parte din rândul motoarelor cu ardere internă. Gama de puteri în care se construiesc turbine cu gaze este foarte largă: 100kW…100MW.1 În figura 10. pe baza unui ciclu termodinamic.Termotehnică si maşini termice 305 10. Este un motor puternic şi economic. Forţa de propulsie este formată din două componente: jetul de aer creat de ventilator şi jetul de gaze arse care ies din turbină. Această caracteristică le-a făcut să fie utilizate pentru propulsie în aviaţie. iar la ora actuală este utilizat pe avioanele de transport pasageri şi marfă. plasate uniform în jurul axului. combustibilul este ars în mai multe camere de ardere.10. Raportul dintre puterea dezvoltată de turbina cu gaze şi greutate este foarte mic. structurat în două părţi: partea de joasă presiune şi partea de înaltă presiune.. Pentru a obţine un randament ridicat. Pentru a mări fiabilitatea motorului. iar agentul termodinamic este alcătuit din gazele de ardere. se utilizează un compresor cu multe trepte (~14. în lucru mecanic. dar şi pentru producerea energiei electrice.16 trepte). .1 este prezentată o turbină cu gaze utilizată ca sistem de propulsie în aviaţie.

cea de-a doua este folosită pentru antrenarea diferiţilor utilizatori de energie mecanică (generatoare electrice. De multe ori.4) şi în diagrama Ts (fig. numai o parte din aerul comprimat pătrunde în camera de ardere.).3. etc. astfel încât excesul de aer în acest loc este ~1. paletele turbinei sunt răcite cu aer prelevat din partea de înaltă presiune a compresorului. camerele de ardere si prima turbină sunt folosite pentru a produce gazele necesare turbinei a II-a. protejând astfel paletele turbinei. de la ax spre exterior. în care se destind gazele arse formate în camerele de ardere şi utilizate parţial în prima turbină. aceste tipuri de turbine cu gaze se mai numesc generatoare de gaze. Aerul atmosferic este comprimat de compresor. Fig.3. ce produce puterea utilă.2 este prezentată turbina cu gaze Proteus. pentru a diminua temperatura gazelor la intrarea în turbină până în jurul valorii de 1000°C. deoarece compresorul. utilizată pentru acţionări industriale. 10. pentru a rezista solicitărilor termice. Cu toate acestea.1 Ciclul Brayton Schema unei turbine cu gaze este prezentată în figura 10. 10. .5).306 Turbine cu gaze Pentru a asigura stabilitatea frontului de flacără. Prima parte este utilizată pentru antrenarea compresorului. Acesta circulă prin interiorul paletei. apoi cele două curente de aer sunt amestecate în faţa turbinei. compresoare axiale sau radiale.2 În figura 10. Se observă că turbina este alcătuită din două părţi. apoi este introdus în camera de ardere împreună cu combustibilul. 10. Restul aerului comprimat trece prin exteriorul camerelor de ardere. pentru a răci pereţii acestora. 10. procesul 1-2 fiind considerat adiabat. iar ciclul termodinamic al acestei maşini este prezentat în diagrama PV (fig. Energia utilă se obţine în turbina a II-a.

Căldura primită de agentul termodinamic în timpul arderii contribuie la creşterea temperaturii şi a vitezei de deplasare a gazelor arse prin maşină. fiind reprezentată de procesul 2-3. Fig. 10.Termotehnică si maşini termice 307 Arderea se desfăşoară la presiune constantă. apoi acestea sunt evacuate în atmosferă. Fig. ea este simbolizată de procesul adiabat 3-4.4 . 10.3 Destinderea gazelor arse se face în turbină.

Toate transformările ciclului sunt considerate reversibile. p1 T θ = 3 .Agentul termodinamic este gaz perfect. . deci turbina cu gaze funcţionează după un semiciclu.308 Turbine cu gaze Practic. Se definesc următoarele mărimi caracteristice ale ciclului: p2 . . 10. agentul termodinamic intră în instalaţia de turbină cu gaze prin compresor (punctul 1 din diagrame) şi este evacuat sub formă de gaze de ardere (punctul 4 din diagrame).Procesul de combustie este înlocuit cu un transfer izobar de căldură 2-3 de la o sursă externă. Agentul termodinamic nu parcurge un ciclu complet. din punct de vedere termodinamic. prin care agentul termodinamic se răceşte. funcţionarea acestei maşini se consideră o transformare izobară fictivă între punctele 1-2.raportul temperaturilor extreme ale ciclului. .raportul de compresie. T1 ε= Fig.Procesul de evacuare a gazelor este înlocuit cu un proces fictiv de răcire izobară a agentului termic. Pentru a putea analiza.5 . Analiza ciclului termodinamic se face în următoarele ipoteze: .

5) η = 1− T1 1 = 1 − k −1 T2 k (10. calculăm puterea utilă folosind expresia lucrului mecanic tehnic pentru adiabatele ce reprezintă procesele de destindere. 10.2) funcţie de presiunile celor două izobare din ecuaţiile adiabatelor 1-2 şi 3-4. T2 ⎛ p2 ⎞ =⎜ ⎟ T1 ⎜ p1 ⎟ ⎝ ⎠ T3 ⎛ p3 ⎞ =⎜ ⎟ T4 ⎜ p4 ⎟ ⎝ ⎠ Din relaţiile de mai sus rezultă: k −1 k k −1 k =ε (10.6) ε Observăm că randamentul depinde numai de raportul de compresie şi nu depinde de configuraţia temperaturilor pe ciclu. O problemă importantă la aceste maşini o constituie puterea utilă.5) se numeşte ciclul Brayton. Din bilanţul puterilor. iar restul reprezintă putere utilă.7) . Lc = Q23 − Q41 ⎛T ⎞ T1 ⎜ 4 − 1 ⎟ ⎜T ⎟ c p (T4 − T1 ) ⎝ 1 ⎠ = 1− = 1− c p (T3 − T2 ) ⎛T ⎞ T2 ⎜ 3 − 1 ⎟ ⎜T ⎟ ⎝ 2 ⎠ (10. PT = P + PC U (10. aplicat acestui ciclu. 10. reprezentat în coordonate PV (figura 10. respectiv de comprimare 1-2 şi 3-4.1) η= Q Lc Q − Q41 = 23 = 1 − 41 Q23 Q23 Q23 (10. Din schema instalaţiei (fig. randamentul instalaţiei de turbină cu gaze are expresia: (10. al doilea principiu permite determinarea randamentului.2) Exprimăm rapoartele temperaturilor din relaţia (10.4) şi în coordonate Ts (fig.3) observăm că puterea turbinei este utilizată parţial pentru antrenarea compresorului.4) T2 T3 T T T T = ⇒ 2 = 1 ⇒ 3 = 4 T1 T4 T3 T4 T2 T1 Deci.3) k −1 k =ε k −1 k (10. ne permite determinarea lucrului mecanic pe ciclu funcţie de căldurile intrate şi ieşite din ciclu. Primul principiu.Termotehnică si maşini termice 309 Ciclul turbinei cu gaze.

10.50% din puterea turbinei) comparativ cu turbinele cu abur. Această condiţie de funcţionare nu implică egalitatea temperaturii gazelor de evacuare cu temperatura atmosferică.310 PU = PT − PC = m c p (T3 − T4 ) − m c p (T2 − T1 ) • • Turbine cu gaze (10. 10.. Fig. Destinderea acestora în turbină se face până când presiunea finală devine egală cu presiunea atmosferică.9) ⎞ • ⎛ k −1 ⎞⎛ θ P = m c pT1 ⎜ ε k − 1⎟⎜ k −1 − 1 ⎟ U ⎜ ⎟⎜ ⎟ ⎟ ⎝ ⎠⎜ ε k ⎝ ⎠ (10.6 este prezentată schematic o astfel de instalaţie. gazele de ardere sunt evacuate în atmosferă. temperatura gazelor de evacuare rezultă în urma destinderii adiabate şi este mai mare decât temperatura atmosferică. Caracteristic acestui tip de instalaţie este faptul că puterea consumată pentru comprimarea aerului este destul de mare (30.2 Ciclul turbinei cu gaze cu regenerare După ce evoluează în turbină.6 . În figura 10.8) ⎡ ⎛ ⎤ k −1 ⎞ ⎢T ⎜ 1 − 1 ⎟ − T ⎛ ε k − 1 ⎞⎥ ⎜ ⎟ P = m cp 3 ⎜ U 1⎜ k −1 ⎟ ⎟⎥ ⎢ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠⎦ k ⎣ ⎝ ε ⎠ • (10. la care puterea pompei de alimentare este neglijabilă în raport cu puterea turbinei. Ciclul turbinei cu regenerare utilizează o parte din căldura gazelor de evacuare pentru a încălzi aerul ce intră în camera de ardere.7.10) Observăm că puterea utilă la instalaţia de turbină cu gaze depinde de raportul de compresie şi de raportul temperaturilor extreme pe ciclu. iar ciclul de funcţionare în diagrama Ts este prezentată în figura 10. Acest lucru conduce la creşterea randamentului şi la scăderea consumului de combustibil.

deoarece acesta s-a încălzit parţial în schimbătorul regenerativ de căldură. căldura primită de agentul termodinamic de la sursa caldă este mai mică. o parte din căldura gazelor de evacuare se transferă. iar temperatura aerului comprimat creşte până la Tx. temperatura gazelor de ardere scade până la Ty.Termotehnică si maşini termice 311 Condiţia pentru funcţionarea acestei instalaţii este ca temperatura aerului la ieşirea din compresor T2 să fie mai mică decât temperatura gazelor de evacuare T4. căldura cedată de agentul termodinamic către mediul exterior este: Qy 1 = m c p (Ty − T1 ) • (10. Qx 3 = m c p (T3 − Tx ) • (10. În acest caz. Condiţia de a limita superior temperatura T3 este o condiţie tehnologică impusă de limita de rezistenţă termică a paletelor turbinei.11) Considerând temperatura T3 fixă.7 .12) Fig. Datorită acestui fapt. către aerul ieşit din compresor. 10. Dacă această condiţie este îndeplinită. într-un schimbător regenerativ de căldură.

inclusiv a tehnologiei IT de achiziţie. Entalpia gazelor de ardere este prelucrată. unde urmează a doua etapă de prelucrare a entalpiei acestora prin cedarea căldurii Q45 agentului termodinamic din circuitul cu vapori. în turbina cu gaze. aceasta este utilizată pentru vaporizarea apei şi supraîncălzirea aburului. randamentul devine: ⎛ k −1 ⎞ k −1 T1 ⎜ ε k − 1⎟ ⎜ ⎟ ε k T −T ⎠ = η = 1− 2 1 = 1− ⎝ T3 − T4 θ ⎛ ⎞ 1 T3 ⎜ 1 − k −1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ε k ⎠ (10. Gazele arse care au părăsit turbina trec prin schimbătorul de căldură izolat SC. precum şi un consum redus de combustibil.13) Pentru un regenerator ideal. producând puterea notată cu Pabur. Aburul se destinde în turbina cu abur.14) reprezintă randamentul maxim teoretic al instalaţiei de turbină cu gaze cu regenerarea căldurii. Aici apa primeşte căldura Q67.8 este prezentată o instalaţie care se compune dintro turbină cu gaze ce funcţionează pe baza ciclului Brayton şi o turbină cu abur ce funcţionează pe baza ciclului Rankine. Din al doilea ciclu se transmite către mediul exterior. prelucrare şi conducere a proceselor . Sursa de energie primară pentru turbina cu gaze este căldura Q23 ce se obţine prin arderea combustibilului. datorită pierderilor din schimbătorul regenerativ. În figura 10. în procesul de condensare a apei. 10. instalaţiile de turbină cu gaze cu regenerare au un randament mai ridicat decât instalaţiile ce funcţionează după ciclul Brayton. randamentul instalaţiei este: Turbine cu gaze η = 1− Qy 1 Qx 3 = 1− Ty − T1 T3 − Tx (10.7) se observă că Ty=T2 şi Tx=T4. .3 Instalaţii ce funcţionează pe baza ciclurilor combinate Brayton-Rankine Necesitatea reducerii consumurilor de combustibili fosili. împreună cu dezvoltarea tehnologiei .14) Expresia (10. fără pierderi. din diagrama Ts (fig. gradul de recuperare al căldurii este mai scăzut. Cu toate acestea. care produce puterea utilă notată cu Pgaze. la început. 10. Instalaţia de turbină cu abur utilizează schimbătorul de căldură SC pe post de cazan. În realitate. apoi sunt evacuate în atmosferă împreună cu o căldură reziduală Q50. căldura reziduală Q89.312 În aceste condiţii. Fiecare ciclu este parcurs de un agent termodinamic specific. deoarece pentru stabilirea sa am folosit ipoteza că în regenerator nu avem pierderi.a făcut posibilă apariţia unor grupuri energetice care funcţionează pe baza a două cicluri termodinamice simultan. În aceste condiţii.

Adaptarea unei instalaţii de automatizare comandată de un procesor a contribuit la creşterea performanţelor. 10. ce funcţionează pe baza ciclurilor combinate.15) Acest tip de instalaţii.8 . au un randament ridicat (mai mare de 45%).Termotehnică si maşini termice 313 Randamentul efectiv al acestei instalaţii se defineşte astfel: η= Pgaze + Pabur Q23 (10. ceea ce înseamnă consum redus de combustibil. Fig. cât şi la menţinerea acestora la valori optime pe întreaga durată a exploatării.

uşurinţa în exploatare (practic. Asimilând gazul care trece prin turbină cu aer având masa moleculară 29 kg/kmol şi k=1. care pe lângă energia electrică.000. comparativ cu costul unui grup energetic dintr-o termocentrală clasică. Datorită preţurilor de cost scăzute.93 ⎟ ⎟⎜ − 1 ⎜ 1. având următorii parametrii: T1=298. fiind complet automatizate).314 Turbine cu gaze Un alt avantaj al acestor grupuri energetice îl constituie dimensiunile reduse.4 ⎞ ⎞⎛ 3 .4. funcţionează singure. ε=14 şi θ=3.4−1 − 1 ⎟ ⎟⎜ ⎟ ⎠⎝ 14 1. oferă la cerere.000 ⎛ 1. acestea pot fi transportate cu uşurinţă la orice locaţie). b) debitul de aer necesar pentru ca puterea turbinei să fie de 2 MW.4 − 1 29 ⎝ 1 . Exemplul 8.4 8314 298⎜ 14 ⎜ 1. a spaţiului restrâns pentru instalare (mai mic de 100m2). aceste grupuri cu cicluri combinate s-au impus pe piaţa furnizorilor de energie.5286 b) m= • Pu − ⎞ ⎛ k k 1 ⎞⎛ θ ⎜ ε − 1⎟⎜ k −1 − 1 ⎟ c pT1 ⎜ ⎟⎜ ⎟ ⎟ ⎝ ⎠⎜ ε k ⎝ ⎠ m= • 2. a mobilităţii (fiind containerizate.1368 [kg/s] . Soluţie a) η = 1− ε 1 k −1 k = 1− 1 14 k −1 k = 0 .2MW până la 50 MW. Gama de puteri pentru care se realizează aceste grupuri este de la 1. lucru ce a permis containerizarea lor.93.4 −1 1 .1 O turbină cu gaze funcţionează după ciclul Brayton.4 ⎠ = 7 . În ultima perioadă. să se determine: a) randamentul instalaţiei. pe piaţa a apărut o bogată ofertă de grupuri energetice containerizate ce funcţionează pe baza ciclurilor combinate Brayton-Rankine.. abur industrial obţinut prin cogenerare.

totodată.Termotehnică si maşini termice 315 11. motoarele se clasifică în: . Mişcările pistonului sunt comandate de un mecanism bielă-manivelă. dintre care două comandate de supape: supapa de admisie sa (fig.1 Cilindrul motorului este închis la partea inferioară cu un perete mobil. .la aceste tipuri de motoare aprinderea este comandată cu ajutorul unei scântei electrice. care are temperatură ridicată. În funcţie de cum se realizează aprinderea combustibilului. reprezentat de cilindrul maşinii.motoare cu aprindere prin scânteie sau motoare otto . care realizează transformarea mişcării alternative de translaţie a pistonului în mişcare de rotaţie. Motoare cu ardere internă Motorul cu ardere internă este o maşină la care arderea combustibilului şi transformarea căldurii în lucru mecanic are loc într-un volum închis.motoare diesel . . În figura 11.1 este prezentată schema unui motor cu ardere internă: Fig. 11. variabil.1) şi supapa de evacuare se. La partea superioară a cilindrului există cel puţin trei orificii.la aceste tipuri de motoare combustibilul se autoaprinde datorită faptului că este injectat în aerul comprimat. Puterea dezvoltată de motor la arbore rezultă sub formă de cuplu ori turaţie. 11. realizează şi etanşarea acestui spaţiu. iar b reprezintă bujia la motoarele otto sau injectorul la motoarele diesel. numit piston. Acesta permite variaţia volumului gazului din cilindru dar.

Pentru a face analiza termodinamică a ciclului. Valoarea acestuia este mică în comparaţie cu aria ciclului. Totalitatea proceselor termodinamice ce se produc periodic în motor formează ciclul termodinamic.1 Ciclul termodinamic al motorului cu ardere internă Ciclul termodinamic al motorului cu ardere internă este prezentat în diagrama PV (fig.316 Motoare cu ardere internă Procesele termodinamice care au loc în motor se repetă periodic. .motoare în doi timpi . .1-2 comprimarea adiabată.4-5 destinderea adiabată. 11.8 bar. cu valori pentru evacuare ~1. a cărui presiune maximă depăşeşte valoarea de 70 bar la motoarele otto şi valoarea de 100 bar la motoarele diesel supraalimentate.3).2-3 arderea izocoră. cu notaţiile din figura 11. care reprezintă volumul unui cilindru. Cele două procese sunt reprezentate de două izobare. Funcţie de durata ciclului termodinamic. se definesc următorii parametrii: V1 raportul de compresie. arderea izocoră şi izobară. motoarele se clasifică astfel: . Pe baza acestor ipoteze. iar pentru admisie ~0. Prin schimbarea gazelor se înţelege evacuarea gazelor arse şi admisia aerului sau a amestecului de aer şi benzină. în care gazul cedează căldura Q51. destinderea adiabată sau politropă şi evacuarea izobară. V3 o VS = V1 − V2 cilindreea unitară.2. • procesul de ardere este schematizat prin încălzirea izocoră şi izobară a gazului. exprimat în cm3.acestea sunt motoarele la care ciclul termodinamic se efectuează la o rotaţie a motorului sau la două curse ale pistonului. . Din analiza măsurătorilor efectuate în timpul testării motoarelor s-a concluzionat că o bună aproximare a ciclului termodinamic pentru motoarelor cu ardere internă se poate obţine considerând următoarele ipoteze: • în cilindrul motorului evoluează un gaz perfect ce nu îşi modifică compoziţia în timpul ciclului. .5-1 răcirea izocoră.se neglijează lucrul mecanic consumat pentru schimbarea gazelor. comprimarea adiabată sau politropă. în care gazul primeşte căldura Q34. V2 p o λ = 3 raportul de creştere a presiunii în arderea izocoră. .2 bar. 11. 11.motoare în patru timpi .sunt motoarele la care ciclul termodinamic se efectuează la două rotaţii ale motorului sau la patru curse ale pistonului. .2) şi în diagrama Ts (fig. • procesele de schimbare a gazelor sunt înlocuite de o răcire izocoră.3-4 arderea izobară. Aria cuprinsă între aceste izobare reprezintă lucrul mecanic necesar schimbării gazelor. în care gazul primeşte căldura Q23. fictivă. configuraţia ciclului este următoarea: . o ε= . p2 V o ρ = 4 raportul de destindere prealabilă. Acesta poate fi schematizat prin următoarele transformări de stare: admisia izobară.

1.Termotehnică si maşini termice 317 Fig.1) Q34 = mc p (T4 − T3 ) = p1Vs (11. se determină la început volumele în punctele 1 şi 2 folosind relaţiile de definiţie a raportului de compresie şi a cilindreei. Rezultatele acestui calcul sunt prezentate sintetizat în tabelul T 11. utilizându-se ecuaţiile transformărilor ce compun ciclul. reprezentând presiunea şi temperatura aerului la intrarea în motor. Se notează cu m masa de aer care evoluează într-un ciclu: Q23 = mcv (T3 − T2 ) = p1V2 ε k (λ − 1) k −1 ε −1 k εk λ ( ρ − 1) k −1 ε −1 (11. Pentru a determina restul parametrilor. se procedează astfel: se porneşte din punctul 1 spre punctul 5.2 Ca date cunoscute se aleg parametrii de stare ai punctului 1. Pe baza acestor rezultate se pot determina căldurile intrată şi ieşită din ciclu. Pentru aceasta. Următorul pas îl reprezintă determinarea parametrilor de stare în punctele caracteristice ale ciclului. p1 şi T1. 11. se determină parametrii de stare.2) .

3 Tabelul T 11.318 Motoare cu ardere internă Fig. 11.1 Punctul / parametrul 1 2 3 4 5 p p1 V V1 = V2 = V2 = ε ε −1 ρ Vs T T1 p1ε k p1λε k p1λε k 1 V ε −1 s Vs T1ε k −1 T1λε k −1 T1 ρλε k −1 T1λρ k p1λρ k ε −1 ε V1 = V ε −1 s ε V1 = V ε −1 s .

cu viteză mare de ardere. Fig. 11. specifice anumitor categorii de motoare.4 este prezentat ciclul termodinamic cu ardere la volum constant.4). specific motoarelor cu aprindere prin scânteie.5) În figura 11.una izocoră şi cealaltă izobară .4 .Termotehnică si maşini termice 319 Q51 = mcv (T5 − T1 ) = p1Vs ε 1 − λρ k k −1 ε −1 ( ) (11. obţinem expresia randamentului pentru motoarele otto: η =1− 1 ε k −1 (11.4) Ciclul în care arderea este schematizată prin două transformări . în acest caz ρ = 1.4) obţinem câteva relaţii importante. Motoarele cu aprindere prin scânteie utilizează un combustibil volatil. Înlocuind această valoare în relaţia (11.este caracteristic motoarelor diesel rapide. astfel încât pentru aceste motoare arderea este schematizată numai printr-o transformare izocoră. Prin particularizarea relaţiei (11.3) Randamentul termodinamic al ciclului este: η = 1− Q51 λρ k − 1 = 1 − k −1 Q23 + Q34 ε [(λ − 1) + kλ ( ρ − 1)] (11.

astfel λ = 1. dar la motoarele cu aprindere prin scânteie raportul de compresie este limitat tehnologic la valori mai mici sau cel multe egale cu 9. au condus la apariţia unui nou procedeu de formare a amestecului.1 0 1 3 5 7 9 11 13 15 17 19 21 23 25 27 29 Raportul de compresie Fig.5 0. cu creşterea corespunzătoare a randamentului şi scăderea consumului.4 0. injecţia directă de benzină în cilindru (GDI – Gasoline Direct Injection).5 În figura 11. Pentru utilizatori.6 0. Se observă o creştere a randamentului odată cu raportul de compresie. un randament mai mare înseamnă un consum mai mic de combustibil.7 0.5 este prezentată grafic variaţia randamentului termodinamic funcţie de raportul de compresie calculat cu formula (11. mărirea raportului de compresie la motoarele otto. Variatia randamentului functie de raportul de compresie 0.5) este importantă. O altă particularizare utilă se obţine dacă în formula (11.320 Motoare cu ardere internă Această relaţie simplă (11. rezultă: η = 1− ρk −1 ε k −1k (ρ − 1) (11. pentru a împiedica autoaprinderea benzinei în timpul compresiei.5 (maxim 10).4) particularizăm valoarea raportului de creştere a presiunii în timpul arderii.. 11. S-a reuşit. astfel.3 0. Toate modelele cu injecţie de benzină în poarta supapei de admisie (sistemul de injecţie multipunct) trebuie să se supună acestei restricţii.9.6) . până la valoarea de 12. deoarece ne permite să analizăm dependenţa dintre randamentul termodinamic şi raportul de compresie.5).2 0. ceea ce face ca randamentul acestora să fie mai mare decât randamentul motoarelor otto. Motoarele diesel au rapoarte de compresie cuprinse între 18…24. în vederea măririi randamentului şi a scăderii consumului.8 Randamentul termodinamic 0. Cercetări experimentale cu privire la posibilitatea creşterii raportului de compresie la motoarele otto. un parametru constructiv al motorului.

motoarele diesel au consumuri cu ~30% mai mici decât motoarele otto. folosite în special la tracţiunea navală.6). Acest lucru face ca. Randamentul termodinamic este o componentă importantă a randamentului efectiv. la sarcini parţiale. Ciclul termodinamic al unui astfel de motor are particularitatea că arderea este schematizată printr-o transformare izobară şi se numeşte ardere la presiune constantă (fig. pentru realizarea dozajului optim la motoarele otto se modifică cantitatea de aer ce intră în motor printr-o clapetă de laminare. inclusiv la sarcini paţiale.6 Deoarece raportul de compresie al motoarelor diesel este mai mare decât al motoarelor otto şi datorită faptului că. privind reducerea gazelor care provocă efectul de seră. de puteri mari şi foarte mari (până la 48 MW). pentru capacităţi cilindrice egale. pentru puteri echivalente. Prevederile tratatului de la Kyoto. 11. Fig. motoarele diesel să emită cantităţi mai mici de bioxid de carbon decât cele otto. valoric. determină statele să adopte politici de promovare a motoarelor diesel. ea are ponderea cea mai mare.Termotehnică si maşini termice 321 Această expresie este valabilă în cazul motoarelor diesel lente. Randamentul efectiv al motorului cu ardere internă se compune din următorii factori: . 11.

Dacă presiunea aerului admis în cilindri este mai mare decât presiunea atmosferică.randamentul mecanic .3).322 Motoare cu ardere internă o η .evaluează ce fracţie reprezintă aria ciclului real faţă de aria ciclului teoretic (fig. motorul se numeşte supraalimentat.7) Pe baza relaţiilor (11. Conform acesteia.8) Lc = p1Vs ε ε k (λ − 1) + kλε k −1 (ρ − 1) − λρ k − 1 k −1 ε −1 [ ( )] [J/ciclu] (11.apreciază pierderile mecanice din motor.10) în care s-a notat cu n turaţia motorului în rotaţii/minut. o ηi .2) şi (11. Acest ansamblu turbinăcompresor poartă denumirea de grup turbocompresor.9) observăm că lucrul mecanic pe ciclu este direct proporţional cu presiunea aerului la intrarea în cilindru p1 şi cu cilindreea Vs. Cuplarea celor două maşini este posibilă deoarece ambele funcţionează la turaţii mari (80.85. iar motoarele se numesc turbosupraalimentate sau .2 Supraalimentarea motoarelor Din formula (11. Randamentul efectiv al motorului se defineşte astfel: ηe = ηηiηm (11.mai simplu . care de regulă se materializează prin creşterea volumului cilindrilor sau prin creşterea numărului de cilindri (motoare policilindrice). o ηm .randamentul termodinamic. În figura 11.78…0. 11.000 rot/min) şi se realizează printr-un ax comun. mărirea presiunii aerului la intrarea în cilindru.9) permite determinarea puterii motorului. deci puterea motorului depinde direct de aceşti doi parametri.000 … 100. 11.9).randamentul indicat . valori posibile: 0. . notat cu C. Pentru a se putea realiza supraalimentarea motoarelor este necesar ca aerul ce intră în motor să fie comprimat în prealabil lucru ce impune existenţa unui compresor.9) Relaţia (11.1).turbo. Creşterea puterii motoarelor se poate realiza pe două căi: mărirea cilindreei.88 . i numărul de cilindrii.2). (11.7 este prezentată cea mai utilizată schemă de supraalimentare a motoarelor. Puterea furnizată de aceasta este folosită pentru antrenarea unui compresor centrifugal. creşterea valorii parametrului p1 din formula (11.75…0. energia gazelor arse care părăsesc motorul este valorificată prin destinderea într-o turbină cu gaze. iar procedeul poartă numele de supraalimentare. se determină lucrul mecanic pe ciclu: Lc = Q23 + Q34 − Q51 (11. iar τ reprezintă numărul de timpi. are valori: 0. notată cu T. cu formula: P = ηe Lc n ⋅ i [kW] 30 ⋅ 10 3 τ (11.

11.8 . Fig. Fig. aceste tipuri de motoare au o economicitate mai mare. randamentul mecanic rămânând constant.7 În figura 11. 11.8 este prezentat comparativ ciclul motorului supraalimentat cu ciclul motorului cu aspiraţie naturală.Termotehnică si maşini termice 323 Deoarece supraalimentarea măreşte puterea motorului fără a mări numărul de cilindri. consumul specific de combustibil pe unitatea de putere fiind mai redus decât în cazul motoarelor cu aspiraţie naturală.

dar care în anumite condiţii poate determina o creştere a parametrilor gazelor de ardere (presiune.9 În figura 11. lucru nedorit deoarece produce creşterea volumului specific al aerului. iar pentru ciclul supraalimentat este 1.cu senzorul 8 . acest proces este strict controlat electronic de către unitatea de comandă a motorului. apoi intră în compresorul centrifugal 2 unde este comprimat. care de fapt reprezintă lucrurile mecanice pe ciclu.324 Motoare cu ardere internă Valorile parametrilor T1. singura diferenţă fiind valoarea presiunii p1. care pentru ciclul cu aspiraţie naturală este 0. care de regulă este un schimbător de căldură aer-aer plasat în faţa radiatorului pentru lichidul de răcire sau lateral faţă de acesta. diminuând masa de aer ce poate intra în cilindru. Debitul maxim de gaze arse ce intră în turbina 3 este controlat de supapa 4. Fig. Aceasta limitează presiunea maximă de . lucru ce se traduce prin reducerea puterii.şi temperatura aerului admis . pentru determinarea debitului masic se mai măsoară presiunea absolută . astfel că pe lângă creşterea presiunii se realizează şi creşterea temperaturii. 11. Se remarcă diferenţa ariilor celor două cicluri. apoi introdus în motor. ε. În compresor procesul de comprimare este adiabatic.9 este prezentat modul de control al procesului de supraalimentare. Pe galeria de admisie.8 bar. Din această cauză. Pentru a combate acest fenomen se utilizează un răcitor intermediar notat cu R.cu senzorul 9. temperatură) ce pot distruge motorul. λ şi ρ pentru cele două cicluri sunt egale. Supraalimentarea motoarelor este un procedeu complex ce măreşte puterea motorului. Aerul care intră în motor trece prin debitmetrul cu fir cald 1.45 bar.

.Termotehnică si maşini termice 325 supraalimentare. au impus de mai bine de două decenii apariţia motoarelor cu comandă electronică. Tot prin modificarea poziţiei paletelor aparatului director se obţine reducerea puterii turbinei în cazul sarcinilor mari. Constructorii europeni de autovehicule au impus ca reglementare legislativă norma ISO 9141-CARB (redactată în 1991 sub forma DIN ISO 9141-2. Practic. reprezentând adaptarea normei americane OBD II).asistarea comenzilor şi confortul conducătorului auto. Există. astfel ca problema să fie atacată direct la sursă. OBD I. şi a fost introdus în fabricaţie în anul 1988. Această autoritate a decis punerea în aplicare. a procedeului de autodiagnosticare (On Board Diagnosis = OBD). Începând cu anul de fabricaţie 1994. pe autovehicul. pentru autovehiculele vândute în SUA este valabilă definiţia a doua. adică direct pe motor. Particularitatea constructivă a acestora constă în faptul că aparatul director ce dirijează gazele de ardere la intrarea în turbină este format dintr-un rând de palete mobile plasate pe stator. prin scăderea debitului de gaze ce trece prin turbină.3 Noţiuni despre comanda electronică a motoarelor Normele restrictive în privinţa poluării. California este cunoscută în întreaga lume ca un stat deschizător de drumuri în ceea ce priveşte obiectivele menţinerii purităţii aerului. Acţionarea supapei de scurcircuitare se face de către electrovalva 6. cât şi în ISO. reducerea consumului de combustibil. acţionată de electrovalva 7. astfel s-a reuşit unificarea comunicării cu aparatele de comandă ale motoarelor. care este comandată de unitatea centrală de gestiune electronică a motorului. Pentru punerea în aplicare a acestor obiective a fost însărcinată „Autoritatea Californiană pentru Menţinerea Purităţii Aerului (California Air Resources Board = CARB). la sarcini parţiale mici. la toate regimurile s-au realizat turbocompresoare cu geometrie variabilă. OBD II. Apariţia acestui lucru a fost precedat de adoptarea unor legi specifice. la sarcini parţiale o parte din gazele arse sunt reintroduse în aspiraţia motorului. o parte dintre gazele arse trec direct în galeria de evacuare. apoi şi în Europa. Pentru reducerea oxizilor de azot. norma europeană EOBD (On Board Diagnosis Europa). la debite reduse de gaz se modifică direcţia vectorului viteză astfel ca puterea turbinei să fie suficientă pentru acţionarea eficientă a compresorului. Acest lucru face ca. Aplicarea pentru Europa se face de către organizaţia internaţională pentru norme ISO (International Organization for Standardization = ISO). sub formă de proiect. ale căror poziţii sunt comandate electronic funcţie de regimul motorului. Grupul turbocompresor funcţionează corespunzător începând de la un anumit debit de gaze de ardere. Acestea trebuie să comunice .nu în ultimul rând . Recircularea gazelor arse este controlată de supapa 5. turbocompresorul să se comporte ca o rezistenţă suplimentară. 11. Pentru a îmbunătăţi comportarea turbocompresorului. Această normă europeană este inclusă în definiţia OBD. mărirea performanţelor dinamice şi . la început în SUA. care va fi aplicată pe întreg teritoriul Europei (probabil din 2004).atât în SAE. Regulamentele pentru acest lucru au fost stabilite prin intermediul primei definiţii. Când este deschisă.conform OBD II . pe care trebuie să le îndeplinească motoarele livrate pe piaţă.

OBD II este valabilă pentru autoturisme şi autoutilitare cu motoare pe benzină. Controlul electronic al motorului se realizează printr-un calculator de bord ce primeşte semnale de la senzorii montaţi pe motor sau acţionaţi de conducătorul auto (pedala de acceleraţie. precum şi extinderea acestuia asupra sistemelor de fânare. Funcţia defectă este semnalizată prin intermediul unei lămpi de control încorporată în tabloul de bord.) şi care . prin partea electrică şi electronică. Tendinţa actuală este de extindere a gestiunii electronice. Numărul unităţilor produse este în continuă creştere. dar înăspreşte exigenţele către „On Board Diagnosis” şi măreşte volumul mărimilor ce trebuiesc controlate.nu în ultimul rând respectarea unor legi tot mai restrictive privind poluarea.emite comenzi către anumite elemente de execuţie ce controlează funcţionarea motorului. Termenul pentru aprobări de excepţie a expirat din data de 01. Constrângerile impuse constructorilor. Completările cele mai importante ale OBD II sunt reprezentate de faptul că aceasta prevede controlul permanent pentru următoarele componente şi procese: ardere catalizator sonde lambda sistem de aer secundar sistemul de evaporare combustibil sistemul de recirculare gaze arse La ora actuală. cutiei de viteze. Această normă reprezintă continuarea OBD I. prin poliţia rutieră. fiabilitate şi . Un salt important în evoluţia motoarelor s-a produs odată cu introducerea controlului şi conducerii electronice a acestora. Această mărime suferă două corecţii.1996. suspensie. pentru un control total asupra funcţionării motorului. direcţie. Astfel. OBD I a fost înlocuit de către OBD II începând cu anul de fabricaţie 1994. etc. Modul specific de lucru al calculatorului este prezentat în schema din figura 11. În timpul funcţionării motorului. sistemelor de siguranţă la impact. Principalele elemente ce sunt comandate de către calculator sunt formarea unghiul de avans la producerea scânteii electrice sau la injecţia motorinei şi raportul aercombustibil.326 Motoare cu ardere internă În norma OBD I s-a stabilit controlul şi supravegherea tuturor sistemelor din autovehicul legate în mod relevant de gazele arse. Un defect trebuie memorat în memoria pentru erori a aparatului de comandă. au impus o evoluţie spectaculoasă a acestora. motoarele cu ardere internă sunt cele mai utilizate sisteme pentru propulsia autovehiculelor rutiere. iar începând cu anul de fabricaţie 1996 şi pentru autovehiculele pe motorină cu motoare diesel. frână. Orice defect ce afectează calitatea gazelor arse este semnalat la bord prin aprinderea lămpii de control. referitoare la scăderea consumului de combustibil. schimbător de viteză.funcţie de valorile primite . etc. o corecţie principală . în memoria calculatorului sunt păstrate într-o matrice tridimensională valorile pentru unghiul de avans funcţie de sarcină şi turaţie. lucru ce este inspectat şi sancţionat de poliţia rutieră. pentru avans. pe baza valorilor venite de la senzori se determină din matrice valoarea unghiului de avans. creşterea puterii pe unitate de volum.10. Controlul era limitat la recunoaşterea funcţiilor defecte. se garantează o posibilitate simplă de control a respectării nomelor de poluare.01. În acest fel.

Valorile citite sunt corectate în mai multe etape. principala corecţie se face funcţie de temperatura lichidului de răcire. apoi urmează corecţiile minore conform schemei din figura 11. Fig. . etc. 11.10 În mod similar se procedează în cazul determinării debitului de combustibil. intensitatea detonaţiei. În memoria calculatorului sunt stocate valorile timpului de deschidere al injectoarelor funcţie de sarcină şi turaţie.10.Termotehnică si maşini termice 327 funcţie de temperatura lichidului de răcire şi corecţii secundare funcţie de acceleraţie.

În regimurile de repriză se renunţă la economicitate în favoarea performanţelor. Pentru a aprinde astfel de amestecuri s-a mărit durata scânteii electrice. Combustibilul este introdus în sistem de către pompa de benzină 1 plasată în rezervor. în buclă închisă.328 Motoare cu ardere internă Fig. o reprezintă reglarea raportului aercombustibil funcţie de sonda lambda. prin injectorul 3c. .1 Sistemul de injecţie electronică monopunct Un sistem simplu de injecţie electronică de benzină îl reprezintă sistemul de injecţie monopunct. 11. cu ajutorul traductorului potenţiometric 3a. Aceasta asigură o presiune.12 prin sistemul Mono-Jetronic produs de firma Bosch. 11. de circa 2 bar. Pentru a reduce cantitatea de monoxid de carbon şi pentru a mări economicitatea motorului. 11. Aşa cum s-a prezentat în capitolul 5. la mersul stabilizat al motorului unitatea centrală de comandă trece la un reglaj al debitului de combustibil. sistemele electronice de comandă fac posibilă arderea în motoarele otto a amestecurilor sărace care au excesul de aer ~1. Benzina este introdusă în galeria de admisie o dată la fiecare rotaţie a motorului. Astfel. Presiunea benzinei este riguros controlată şi menţinută constantă de către regulatorul de presiune 3b.11 O situaţie specială.11) foarte prompt în zona dozajului stoichiometric. O problemă deosebită o constituie menţinerea dozajului în vecinătatea zonei stoichiometrice. funcţie de semnalul provenit de la sonda lambda. după filtru de benzină 2. Sonda lambda are un răspuns în tensiune (fig.3. sonda lambda permite determinarea prezenţei oxigenului în gazele de ardere. Sarcina se determină prin citirea poziţiei clapei de acceleraţie. reglajul funcţie de sonda lambda se face în buclă deschisă. în cazul motoarelor otto. din această cauză semnalul de la sonda lambda este folosit pentru corectarea debitului de benzină înjectat. deci amestecuri stoichiometrice. exemplificat în figura 11.

la fiecare cilindru să se producă două injecţii: o injecţie are loc când supapa de admisie este închisă (corespunde perioadei de destindere a ciclului).şi jumătate în perioada admisiei. deci ele injectează toate odată la fiecare rotaţie a motorului. ce echipează numeroase vehicule. produs de firma Bosch. deoarece în galeria de admisie a fiecărui cilindru este plasat un injector de benzină (termenul consacrat: injectorul este plasat în poarta supapei). performant. poziţia clapetei de acceleraţie este corectată de unitatea centrală de comandă. 11. Conform acestui procedeu.13 prin sistemul Motronic M5. pe durata unui ciclu termodinamic. jumătate când supapa este închisă considerându-se că benzina rămâne în zona supapei de admisie până la deschiderea acesteia .Termotehnică si maşini termice 329 Fig. dar la anumite regimuri. Acest sistem este un sistem de ultimă generaţie. reprezentativ pentru sistemele multipunct de injecţie. 11. Particularitatea funcţională a acestui sistem este că injectoarele sunt acţionate de către unitatea electronică de comandă în paralel.3.12 Clapeta de acceleraţie este comandată de utilizator. . Acest tip de sistem asigură o distribuţie uniformă a combustibilului. Unitatea centrală de comandă 6 culege semnale pentru corecţia debitului de la senzorul de temperatură pentru aer 3d. doza de benzină necesară fiecărui cilindru se injectează în două cantităţi egale. în special la ralanti sau sarcini parţiale.2 Sistemul de injecţie electronică multipunct Sistemul de injecţie multipunct este exemplificat în figura 11. prin acţionarea servomotorului 3e. Acest lucru face ca. senzorul de temperatură pentru lichidul de răcire 4 şi sonda lambda 5. iar a doua se produce când supapa de admisie este deschisă.

. corecţiile. o cantitate mică de aer.330 Motoare cu ardere internă Fig.13: 1 Filtru cărbune activ(FCA) 2 Dispozitiv măsurare masă de aer 3 Aparat de comandă 4 Port diagnosticare 5 Lampă diagnosticare (MIL. 11. în faţa catalizatorului. 11. ce permite oxidarea monoxidului de carbon şi a hidrocarburilor nearse în zona catalizatorului. are dispozitive suplimentare ce-i permit realizarea unor limite scăzute pentru noxe. Astfel. Malfunction Indicator Light ) 6 Ventil de închidere FCA 7 Potenţiometru clapetă de acceleraţie 8 Regulator ralanti 9 Ventil de regenerare FCA 10 Senzor temperatură aer 11 Senzor presiune galerie aspiraţie 12 Ventil recirculare gaze de eşapament 13 Senzor presiune 14 Rezervor combustibil 15 Injector 16 Regulator presiune 17 Senzor detonaţie 18 Indicator de turaţie 19 Senzor temperatură motor 20 Senzor faze 21 Catalizator cu două sonde lambda 22 Senzor de acceleraţie caroserie 23 Pompă aer secundar şi ventil aer secundar Principiile de reglare a cantităţii de benzină funcţie de parametrii măsuraţi. pe lângă reglarea debitului de carburant şi a avansului. Prin pompa de aer secundar 23 este introdusă în galeria de evacuare. prin ventilul 12 sunt recirculate cantităţi limitate de gaze arse la regimuri parţiale pentru eliminarea oxizilor de azot.13) este un sistem complex care. reglajul lambda se fac aşa cum s-a arătat anterior. Sistemul Motronic M5 (fig.13 Semnificaţia poziţiilor din figura 11.

iar prin portul de diagnoză 4 permite cuplarea unui calculator specializat pentru citirea memoriei cu erori şi / sau modificarea unor setări. Dacă defectele afectează siguranţa funcţionării motorului. prin lampa de semnalizare 5. dacă nu.14 este prezentat sistemul electronic de injecţie a benzinei direct în cilindrii motorului. se trece pe un regim de avarie. procesorul monitorizează în permanenţă semnalele venite de la senzori. se memorează acest defect în memoria cu erori.14 . procesorul opreşte motorul şi nu permite pornirea acestuia decât după înlăturarea defectelor. Fig. Astfel. Unitatea centrală de comandă semnalizează la bordul vehiculului orice defecţiune apărută în sistem.Termotehnică si maşini termice 331 Vaporizarea combustibilului este controlată prin supapele 6. 9 şi filtrul de cărbune activ 1 . Dacă defectul dispare.3 Sistemul electronic de injecţie directă de benzină GDI (Gasoline Direct Injection) În figura 11. semnalul acestuia este înlocuit cu valori predefinite în memorie şi se semnalizează la bord prin lampa 5. dacă valorile acestuia nu sunt esenţiale pentru siguranţa funcţionării motorului (ca spre exemplu senzorul de turaţie). fabricat şi comercializat de firma Bosch. În cazul defectării unui senzor. 11. ce poate fi accesată prin portul 4. 11. se revine la situaţia iniţială.3. O parte importantă a funcţiilor unităţii centrale de comandă o constituie autodiagnoza.

traductor clapetă. 20. monopunct şi mutipunct. 18. 13. 4.15 este prezentat un sistem prin care principalele funcţii ale pompei de injecţie de tip VP produsă de firma Bosch sunt controlate electronic de către unitatea centrală de comandă EDC 12. senzor lambda. Pentru a funcţiona. catalizator NOx. care sunt acţionate electromagnetic). traductor pedală. bobină de aprindere. în prezent. 12. 3. 9. senzor înaltă presiune. 5. care este controlată de supapa pentru înaltă presiune 5. supapă fitru de carbon activ. apoi se produce scânteia electrică ce aprinde amestecul de aer şi benzină. procesor. 16. senzor lambda.4 Comanda electronică a motoarelor diesel Controlul electronic s-a dezvoltat şi pentru motoarele diesel. tendinţa fiind de a înlocui sistemul de injecţie multipunct care. lampă diagnoză. supapă control presiune. în ordinea de aprindere la sfârşitul compresiei. 25. controlul electronic al pompei de injecţie sau înlocuirea acesteia cu un sistem “common rail” (cu rampă comună de alimentare a injectoarelor. asemănător celui folosit în cazul injecţiei directe de benzină. lucrurile sunt similare sistemelor prezentate anterior. 17. 15. 19. injector benzină 14. 7. Sistemul de injecţie directă a benzinei (GDI) a apărut la vehiculele comercializate pe piaţă din anul 1998.3. Aici se remarcă două tendinţe. 2. La acest tip de sistem injecţia se produce pentru fiecare cilindru. dispozitivul electromagnetic 8 permite reglarea debitului de motorină prin comanda venită de la unitatea centrală de comandă.332 Motoare cu ardere internă Semnificaţia poziţiilor este următoarea: 1. senzor detonaţie. 21. 11. pompă benzină. 11. 8. imobilizator vehicul. pompă de înaltă presiune. ce asigură în rampa comună de alimentare a injectoarelor o presiune de ~150 bar. 23. Deoarece în timpul compresiei în cilindrul motorului este numai aer. senzor acceleraţie 24. senzor presiune absolută. 10. debitmetru masic de aer cu fir cald. filtru de cărbune activ. priză diagnoză. el este în continuă dezvoltare. 22. s-a generalizat la motoarele otto. rampă de benzină. rezultând o creştere a randamentului termodinamic şi o scădere a consumului de combustibil. 6. Datorită consumului redus de benzină realizat de motoarele dotate cu acest sistem. senzor temperatură motor. senzor turaţie Particularitatea acestui sistem constă în faptul că benzina este injectată la sfârşitul compresiei direct în cilindru motorului. Astfel. În figura 11. sistemul are nevoie de o pompă de benzină de înaltă presiune 4. . Din punct de vedere a conducerii sistemului de către unitatea centrală de comandă. iar supapa electromagnetică 10 permite modificarea avansului funcţie de comanda primită. ea poartă numele de injecţie segvenţială. supapă recirculare gaze. s-a reuşit mărirea raportului de compresie până la valoarea 12.

Fig. turaţia de traductorul 6.15 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Dispozitiv măsurare masă de aer Senzor presiune de supraalimentare Reglare presiune pentru recirculare gaze de eşapament Injectoare cu senzor de mişcare a acului Senzor temperatură motor Senzor turaţie/punct mort superior Pompă injecţie de distribuţie Mecanism magnetic de reglare Ventil / supapă de oprire Supapă electromagnetică pentru reglare pulverizare Traductor pedală Aparat de comandă Această valoare este corectată funcţie de debitul de aer (măsurat de debitmetrul 1) şi de temperatura motorului (măsurată de senzorul 5). . 11. iar în final este transmisă elementului de execuţie 8 ce controlează debitul. cantităţile de monoxid de carbon din gazele de ardere sunt nesemnificative. Deoarece la aceste tipuri de motoare arderea se desfăşoară cu exces de aer. iar pe baza acestor valori se citeşte valoarea debitului de motorină din matricea corespunzătoare aflată în memoria procesorului.Termotehnică si maşini termice 333 Valorile sarcinii sunt măsurate de traductorul pedalei 11. Principalul component al noxelor pentru motoarele diesel este oxidul de azot. Acesta se combate la sarcini parţiale prin recircularea gazelor arse. controlată de procesor prin electrovalva 3.

11.334 Motoare cu ardere internă Cel mai modern şi performant sistem de alimentare comandat electronic. pentru motoare diesel.16. este sistemul de tip common rail prezentat schematic în figura 11.16 1 Electrovalvă blocare motor 2 Senzor pedală acceleraţie 3 Baterie 4 Senzor turaţie şi poziţie arbore cotit 5 Modulul electronic de control 6 Senzor lichid de răcire 7 Electrovalvă recirculare gaze 8 Răcitor de combustibil 9 Filtru de conbustibil 10 Încălzitor de combustibil 11 Injector 12 Pompă de circulaţie electrică 13 Pompă de circulaţie mecanică 14 Releu pompă de alimentare 15 Supapă control presiune în rampă 16 Senzor presiune 17 Rampă combustibil 18 Rezervor 19 Senzor temperatură combustibil 20 Releu bujie incandescentă 21 Bujie incandescentă 22 Indicator bujie incandescentă 23 Pompă de înaltă presiune 24 Comutator pornire 25 Senzor temperatură 26 Lampă avarie 27 Senzor presiune absolută 28 Debitmetru 29 Supapă limitare presiune turbo 30 Senzor de viteză vehicul . Fig.

Valorile citite sunt corectate înainte de a se trimite spre elementele de execuţie. necesară funcţionării sistemului. forţând acul injectorului să se aşeze pe sediu. . Injecţia se termină în momentul când tensiunea scade în electromagnet şi supapa bilă se închide. cu consumuri reduse de combustibil. Fig. iar valoarea acesteia este controlată de supapa 15. motorina este pulverizată în cilindru prin orificiile de la baza pulverizatorului. Acul injectorului 7 este ţinut pe sediu datorită forţei de apăsare exercitată de resortul 8 şi prin forţa de apăsare exercitată de tija 9. astfel încât motorina întoarsă în rezervor pe retur trebuie răcită prin radiatorul 8. Condiţia necesară de funcţionare a sistemului este ca în rampă să existe motorină la o presiune ridicată (la sistemele actuale aceasta variază între 800 bar la ralanti.17 Sistemul de injecţie electronic de tip common rail asigură funcţionarea motoarelor diesel la parametrii ridicaţi. în situaţii deosebite combustibilul este încălzit înainte de a se introduce în pompa de înaltă presiune.Termotehnică si maşini termice 335 Acest sistem permite un control riguros al momentului începutului injecţiei în fiecare cilindru. pentru celelalte tipuri de sisteme de injecţie. 11. presiunea în camera 5 scade. astfel. supapa bilă 10 se ridică de pe sediu. presiunea din rampă pătrunde în camera 5. şi reuşesc încadrarea noxelor emise în cele mai restrictive norme. Motorina pătrunde în corpul injectorului prin racordul 2. Datorită presiunii ridicate realizate de pompă. Unele sisteme au presiunea de sarcină până la 2000 bar. Electromagnetul este acţionat de unitatea electronică de comandă prin conectorul 4. apasă tija 9. Presiunea combustibilului în rampă este asigurată de pompa de înaltă presiune 23. până în camera 5. până la 1350 bar în sarcină).17 este prezentat schematic un injector cu comandă electronică folosit în sistemele de injecţie de tip common raill. Unitatea centrală de comandă electronică 5 funcţionează în mod similar celor prezentate anterior. Debitul de combustibil este controlat prin timpul de deschidere al injectorului şi prin valoarea presiunii din rampă. ce controlează supapa bilă 10. În figura 11. iar presiunea ridicată din rampă ajunge în camera de acumulare 6 şi ridică acul 7 de pe sediu. Pentru a asigura o pornire uşoară la temperaturi scăzute şi a evita pericolul condensării parafinelor. sub presiunea din camera 5. adică are memorate valorile de avans şi de debit funcţie de sarcină şi turaţie. combustibilul se încălzeşte destul de mult. precum şi al cantităţii de motorină injectate. Elementul de acţionare îl constituie electromagnetul 1.

75 = 0 .4 − 1 = 1 − 1.8 [kW] 3 30 ⋅ 10 τ 30 ⋅ 10 3 4 P = ηe . figura 11.4 − 1 18 − 1 1.10): Lc = p1Vs ε ε k (λ − 1) + kλε k −1 (ρ − 1) − λρ k − 1 k −1 ε −1 [ ( )] )] 1400 18 4 Lc = 18 1.8 − 1) + 1.4 ⋅ 1.8(1.7) ηe = ηηiηm = 0 .6 − 1)] 18 Randamentul efectiv se obţine aplicând formula (11.8 şi randamentul mecanic 0.2.4 ⋅ 1.3978 = 53. în patru timpi.75. astfel că presiunea p1=1. Soluţie a) Randamentul termodinamic se calculează cu formula (11.8 bar.4 − 1 1.6 1. Parametrii ciclului sunt: ε = 18.4): η = 1− λρ k − 1 1.8 şi ρ = 1.8 − 1) + 1.4 (1.663 ⋅ 0 .1 Motoare cu ardere internă Un motor diesel funcţionează la turaţia de 5000 rot/min.4 (1.3978 b) Pentru lucru mecanic pe ciclu se aplică formula (11. după ciclul cu arderea mixtă. Cilindreea este de 1400 cm3.4 −1 = 0 .8 ⋅ 1. motorul are 4 cilindri şi este supraalimentat.8 ⋅ 1.8 [ ( Lc = 812 [J/ciclu] Lc n ⋅ i 812 ⋅ 5000 ⋅ 4 = 0 .6 − 1) − 1. iar pentru putere formula (11.9).6 1.8 ⋅ 18 1.4.663 ε k −1 [(λ − 1) − kλ ( ρ − 1)] [(1. Se consideră că pe ciclu evoluează un gaz perfect cu masa moleculară 29 kg/kmol şi exponentul adiabatic 1.336 Exemplul E 11. b) Puterea efectivă.8 ⋅ 0 . Să se determine: a) Randamentul efectiv cunoscând randamentul indicat 0. λ = 1.6.

Pentru a explica acest lucru. Aceste cicluri inversate preiau căldură de la mediul care trebuie răcit şi o cedează mediului exterior. în această zonă are loc procesul de răcire al gazului.1. el trebuie răcit în prealabil. numită izentalpă. în cursul procesului de vaporizare la -20°C. Instalaţii frigorifice Răcirea unui corp sau a unui spaţiu presupune menţinerea temperaturii acestora sub temperatura mediului ambiant. în stare monofazică preia pentru a se încălzi de la -20°C la +20°C 32.749 kJ/kg în fază lichidă. 12. S-a ales pentru analiză zona de schimbare de fază deoarece. Acest lucru se realizează în tehnică cu ajutorul instalaţiilor frigorifice.Termotehnică si maşini termice 337 12. Freonul R134a. care funcţionează pe baza unui ciclu termodinamic inversat. Din primul principiu pentru adiabată rezultă: .753 kJ/kg în fază de vapori şi 53. eficienţa lor este funcţie de căldura ce poate fi vehiculată. dar pentru a se realiza practic această transformare. care din punct de vedere termodinamic este o transformare de entalpie constantă. prin evacuarea continuă a căldurii către mediul ambiant. Pentru a putea transfera cât mai multă căldură pe unitatea de masă a agentului termodinamic.1 Pentru ca agentul termodinamic să poată prelua căldură. temperatura rămânând constantă pe durata procesului.340 kJ/kg. Fig. în timp ce un kilogram din aceeaşi substanţă. în procesul de schimbare de fază orice substanţă preia mai multă căldură decât în situaţia când în procesul de transfer termic aceasta ar rămâne monofazică. se folosesc agenţi termodinamici care îşi modifică starea de agregare în cursul ciclului. În figura 12. pentru freon R134a este prezentată o adiabată 1-2. adică transformările care compun ciclul sunt parcurse în sens invers acelor de ceas. fiind vorba de cicluri inversate. vom folosi un exemplu: astfel. agentul termodinamic trebuie să se destindă cu producere de lucru mecanic. În general. preia 212. Transformările în care agentul termodinamic suferă o răcire pot fi: transformarea adiabată şi procesul de laminare. În cursul transformări adiabate 1-2 gazul se răceşte.

în turbodetentor ar intra lichid saturat şi ar ieşi un amestec de lichid şi vapori. Fig. ciclul termodinamic este reprezentat în figura 12. Agentul termodinamic este vehiculat în instalaţie de către compresor. 12.1.1 Ciclul termodinamic al instalaţiei frigorifice cu vapori. agentul termodinamic freon 134a. procesul 1-3 în figura 12. deoarece picăturile de lichid combinate cu turaţia ridicată de funcţionare produc distrugerea maşinii. Soluţia tehnică este utilizarea unui alt proces termodinamic pentru răcirea gazului şi anume laminarea izentalpă. Acesta nu are piese în mişcare şi este uşor de realizat tehnic. lucru inacceptabil din punct de vedere tehnic. 12. este prezentată în figura 12. . Pentru buna funcţionare a turbodetentorului. El preia vaporii saturaţi proveniţi din evaporator şi îi comprimă adiabat până în stare 2. Comprimarea este necesară pentru a pregăti condiţiile pentru procesul de laminare. ar trebui ca în el să evolueze un gaz.338 Instalaţii frigorifice δq = 0 = dh − pdv ⇒ lt 12 = h1 − h2 = c p (T1 − T2 ) (12. de la presiunea p1 la presiunea p3.3. Acesta se realizează prin trecerea agentului termodinamic printr-un ventil de laminare. cu compresie mecanică.1) Cu alte cuvinte. Din punct de vedere fizic.2 Considerând transformările de stare ce au loc în instalaţie ca reversibile.2. care se numeşte turbodetentor (dacă este vorba de un detentor cu piston acesta se numeşte detentor). cu compresie mecanică Schema unei instalaţii frigorifice cu vapori. răcirea gazului este determinată de lucrul mecanic tehnic efectuat de gaz într-o maşină.

starea 3. în formula (12.este scăzută. Acest lucru constituie o altă raţiune pentru care vaporii sunt comprimaţi. La presiunea stării 2. Datorită destinderii izentalpe. temperatura amestecului de lichid şi vapori rezultat în urma laminării . vaporii de freon sunt condensaţi complet până când acesta se transformă în lichid saturat la temperatura ambiantă.2) Pentru că lucrul mecanic tehnic pentru antrenarea compresorului este negativ. Acesta este un schimbător de căldură care produce răcirea şi condensarea vaporilor. Urmează laminarea lichidului saturat prin ventilul de laminare.2) s-a utilizat modulul. Fig. Puterea consumată de instalaţie este reprezentată de puterea necesară antrenării compresorului: P = m lt 12 = m( h1 − h2 ) • • (12. Acest amestec de lichid şi vapori la temperatură scăzută este trecut printr-un schimbător de căldură denumit vaporizator. Puterea frigorifică şi eficienţa instalaţiei sunt: Q 41 = m(h1 − h4 ) • • (12. Pe izobara punctului 2 vaporii condensează la o temperatură mai ridicată decât temperatura mediului ambiant. amestecul de lichid şi vapori preia căldură de la incinta care trebuie răcită.3) .Termotehnică si maşini termice 339 Vaporii cu parametrii termodinamici corespunzători stării 2 sunt trecuţi în condensator.3 În condensator. 12. până când se vaporizează complet.starea 4 . Aici. deci se poate utiliza aerul la temperatura ambiantă pentru răcirea freonului în condensator. vaporii au o temperatură mai ridicată decât temperatura mediului ambiant.

În figura 12. un agent termodinamic se poate răci prin laminare sau prin destindere adiabată într-un detentor în care efectuează lucru mecanic. puterea calorică şi eficienţa sunt: QT = Q 23 = m(h2 − h3 ) Q h −h εp = T = 2 3 P h1 − h2 • • • • (12.5) (12.4 este prezentată schema unei astfel de instalaţii.340 • Instalaţii frigorifice Q h −h ε f = 41 = 1 4 P h1 − h2 (12. se utilizează instalaţii frigorifice în care evoluează gaze la presiuni şi temperaturi ce nu permit condensarea acestora. Fig. iar în figura 12.6) 12.2 Ciclul termodinamic al instalaţiei frigorifice cu gaze necondensabile După cum s-a arătat la începutul acestui paragraf. În tehnică.4 . ca o pompă de căldură.4) Dacă aceeaşi instalaţie este folosită pentru încălzire.5 ciclul termodinamic. 12.

iar aceasta funcţionează după un ciclu Brayton inversat şi deschis. din care putem scădea puterea rezultată în turbodetentor. deci temperatura minimă teoretică până la care poate fi răcit agentul termodinamic este T0 temperatura ambiantă. Agentul termodinamic al instalaţiei este aerul. în stare gazoasă. cu T0 temperatura punctului T3. cu k exponentul adiabatic.5) că ciclul termodinamic care stă la baza acestor instalaţii este ciclul Brayton inversat. Practic. după ce părăseşte turbodetentorul.8) Notăm cu ε raportul de compresie al compresorului. temperatura aerului la intrarea în turbodetentor este apropiată de temperatura ambiantă T0. procesul 1-2 din diagramă (fig. răcindu-se până la temperatura T4 (care reprezintă temperatura minimă realizată de instalaţie). agentul termodinamic se destine adiabat . formula (12.5). 12.procesul 3-4 din diagramă . Agentul termodinamic rece este utilizat pentru a produce răcirea zonelor necesare. dar un pic mai mare decât aceasta. Se observă din diagrama Ts (fig. este introdus direct în cabină sau condus către zonele ce trebuie răcite. .10) De multe ori. cu Tf temperatura punctului 1 şi cu ∆T = T3 .8) devine: • P = m c pTo ε k −1 k ⎞ − 1 ⎛ T0 − ∆T ⎜ − 1⎟ ⎜ T ⎟ 0 ⎝ ⎠ ε k −1 k (12.9) Eficienţa frigorifică a instalaţiei este: εf = Q41 T1 − T4 = P T1 − T2 − (T3 − T4 ) (12.7) devine: P = m c p [(T2 − T1 ) − (T3 − T4 )] • (12. P = Pc − Pu = m h1 − h2 − h3 − h4 • [ ( )] (12. în mod ideal.12. gazul este comprimat adiabatic.6 este prezentată schema unei instalaţii pentru răcirea cabinelor de avion.7) Dacă considerăm agentul termodinamic gaz perfect. Urmează răcirea acestuia într-un schimbător de căldură. În turbodetentor.producând o putere ce poate fi utilizată şi care s-a notat cu Pu.Tf. Pe baza puterii consumate Pc de acesta. Căldura provenită din procesul adiabat de comprimare este evacuată către mediul exterior. Puterea consumată de instalaţie este puterea necesară antrenării compresorului. Formula (12. În figura 12. Aerul rece.Termotehnică si maşini termice 341 Agentul termodinamic. Răcitorul de aer realizează scăderea temperaturii aerului de la temperatura T2>T0 la ieşirea din compresor până la temperatura T3=T0. instalaţiile de tipul celei descrise mai sus sunt utilizate la răcirea aerului din cabine sau încăperi. este antrenat în instalaţie de compresor.

342 Instalaţii frigorifice Fig.6 . 12. 12.5 Fig.

1 O instalaţie frigorifică. căutăm un punct pe izobara p2 a cărei entropie să fie egală cu s1 deoarece procesul 1-2 este adiabat. să se calculeze eficienţa frigorifică şi puterea frigorifică a instalaţiei.98 − 74 .Termotehnică si maşini termice 343 Exemplul E 12. aşa că putem utiliza entalpia punctului 3. Soluţie Se utilizează programul DiagrameTS pentru determinarea parametrilor freonului R-12.92 ) = 3 . Pentru a determina punctul ce reprezintă starea freonului la ieşirea din compresor.709 kJ/kg/K.2.92 = = 2 . Pentru entalpia punctului 4 avem în vedere că procesul 3-4 este izentalp.98 − 74 .03 kg/s.03(175 .03 [kW] • • .7082 kJ/kg. h1=178. iar în condensator este 40°C.3 bar. care reprezintă lichid saturat la presiunea p2. îi corespunde o presiune P2=9. Temperatura freonului în vaporizator este -20°C.6 bar. s1=0.61 kJ/kg.92 kJ/kg. deci p1=1. figura 12. Eficienţa frigorifică: εf = Puterea frigorifică este: h1 − h4 175 .998 h2 − h1 209 . Aceasta are valoarea h3 = 74. funcţionează cu freon R-12. Se găseşte la temperatura 48 °C punctul cu h2=209 kJ/kg şi s1=0. Temperaturii de condensare a freonului R-12 de 40°C. Considerând că prin instalaţie circulă un debit de 0.68 − 175 .98 Q = m(h1 − h4 ) = 0 . Considerăm că freonul iese din vaporizator în starea de vapori saturaţi la -20°C.

344 Instalaţii frigorifice .

Termotehnică si maşini termice 345 .

M. 2000. mai 1998..: Metode termice de recuperare a petrolului. vol. 8. Chiper. Bejan. mai 1998. Florea. 13.. Editura Universităţii din Ploieşti. Neacşu. mai 1999. Feidt. New York. Incropera. M.. vol. Neacşu. Editura Plumb. D. Chiper. M. Ioan. T. 7. Conferinţa Naţională de Termotehnică Piteşti. mai 2000. L. M. Editura Plumb. 12..: Monitorizarea în timp real a grupurilor termoenergetice cazan-turbină. teorie şi aplicaţii. 6. Bucureşti. 10.. Conferinţa Naţională de Termotehnică Piteşti. Bucureşti. Bacău. Revista TERMOTEHNICA. M.. 2. Conferinţa Naţională de Energetică Industrială Bacău. T. DeWitt: Fundamentals of Heat and Mass Transfer. . Termodinamică. Conferinţa Naţională de Termotehnică Craiova.346 Bibliografie BIBLIOGRAFIE 1. 17. 1998. Editura Elapis. L.. A. Florea. T. S. 2. MatrixRom. 14. 4. 5. 9. Chiper. Bucureşti. 18. Dobrinescu. A.: Entropy generation through heat and fluid flow. Editura Universităţii „Lucian Blaga”. Frank P. V..: Program expert pentru analiza proceselor termodinamice din centralele termoelectrice. S... 15. Neacşu. David P. L. 3. Bacău. John Wiley & Sons Inc. S. 1.: Programul Z pentru determinarea factorului de abatere pentru gazele reale. Cernea. vol. S. 2003. M. L. Ionescu. D. 16. Albulescu. Cristescu. Covaci..: Termodinamică tehnică. Sibiu.. Radcenco..: Thermodynamique et Optimisation Energetique de Systemes et Procedes.. Technique et Documentation (Lavoisier). Paris. Editura Universităţii din Ploieşti. 1. vol. 2.: Consideraţii privind mărirea preciziei de calcul pentru transformările care stau la baza aprecierii performanţelor cazanelor şi turbinelor cu abur.: Analiza entropică a ciclului Rankine cu reîncălzire intermediară a aburului. Neacşu. 1998. S. Marinescu.: Consideraţii privind destinderea aburului în turbină. Revista TERMOTEHNICA. 1969. Ploieşti.: Procese de transfer termic şi utilaje specifice. A. Bucureşti. Chiper.: Analiza regimului nestaţionar al unui cuptor pentru încălzirea unui produs petrolier. 2. Dobrinescu. Editura Didactică şi Pedagogică. vol.2/2001. Bucureşti. nr. 2003. Florea. Conferinţa Naţională de Termotehnică Sibiu. Neacşu. S. I. Neacşu. Neacşu. 1987. T. Neacşu. Editura Universităţii Piteşti. Neacşu.: Termotehnica. Editura Universităţii Piteşti.. Comprimarea şi lichefierea gazelor. New York. vol.: Programul RG1 pentru determinarea principalelor mărimi termodinamice ale gazelor reale. 11. S. 1990. S. S. Făgărăşanu. S. 1. Editura John Wiley & Sons.1/2001. Editura Didactică şi Pedagogică. Băran.. Conferinţa Naţională de Energetică Industrială Bacău. Stoicescu. Cristescu. T. 1998. 1982. V. 2000. Neacşu. 1983. nr.. N. Editura Universităţii din Ploieşti. Termodinamica sistemelor tehnice.

Vâlcu.. Neacşu. 29. Leca. vol. Borgnakke. Bucureşti. Conferinţa Naţională de Termotehnică Galaţi. Orovenu. Ploieşti. Editura universităţii din Ploieşti. 26. 21. Editura Tehnică. *** Diagnosticare aparate de comandă prin portul/interfaţa CARB. Editura Tehnică. 1995. 1994. England. M. Al. Compiled and edited in co-operation with the Gas Processors Association. 28. Bucureşti. 27.Termotehnică şi maşini termice 347 19.: O teorie termodinamică a interacţiunilor fizice. 2000. Remi G. A. 1994. Bucureşti. 24. Mecanica fluidelor vâscoase. 1998. D. 1999. G. C.: Thermodynamique . Neacşu. Paris. 1967. vol. Editura Universal Cartfil. 2002. John Wiley & Sons Inc. . Termotehnică. mai 2001. Nicoară.: Tabele şi diagrame termodinamice. *** Engine Management and Fuel Injection Systems Manual. Brăila. Tulsa. Braşov. Editura Didactică şi Pedagogică.: Termodinamica generalizată. J.: Logiciel pour les gaz reel.: Fundamentals of Classical Thermodynamics. V. 1978. Neacşu S. 32. Editura Tehnică. BOSCH. Popa. vol. A. G. 30. *** Engineering Data Book. V. 2. Pătărlăgeanu. Haynes Publishing.: Procese de transfer de căldură. 36. Suciu. Oklahoma. 2002.. Bucureşti.. 22. 35. 31. Sonntag. Bucureşti. 1970. 1988.: Cuptoare tubulare petrochimice. Editura Tehnică. 23. Ştefănescu. 25.Methodes appliquees au raffinage et au genie chimique. 20. 1972. Editura Academiei. nomograme şi formule termotehnice. 1985. Paris. K. 38.: An Experimental and Analytical Study of Engine Fuel Spray Atomisation Quality. Editura Elsevier. 1987.: Vaporizarea şi condensarea.: Tabele.: Ingineria prelucrării hidrocarburilor. Editura Tehnică. 33. Raznjevic. Bucureşti. CONAT. Editura Tehnică. Editura Academiei. Bucureşti. 1. V. Van Wylen. Strătulă. 1973. Automotive. Şomoghi. G. A. Principii de calcul. Editura Tehnică. Bucureşti. R. 1982. Vidal. 2002. C. 2002. T. Bucureşti. Dobrescu. Colloque Franco-Roumain.: Bazele termotehnicii. Bucureşti. 39. Editura Evrika. 4. New York. Pavel.: Termodinamica proceselor ireversibile. 34.: Consideraţii privind posibilităţile de evaluare corectă a gradului maxim de umplere în cazul recipientelor ce conţin gaze lichefiate. Edition Techniq. S. Radcenco. R.. 37.. S. Radcenco.. Wet Way Combustion. 2002.

494 0. 1994. New York.1925 1. .199005 4.000157536 0.046524 0.097313 0.35611 0.13114 0.051689 b 0.0086 0.0516461 0.51276 2.829 2.75474 0.75 0.87225 10.18 1.179592 0.4 4. 50. CONSTANTELE EMPIRICE ALE ECUAŢIEI BENEDICT-WEBB-RUBIN Gazul Metan Etilena Etan Propilena Propan n-Butan n-Pentan n-Hexan n-Heptan Azot Oxigen Amoniac Dioxid de carbon A0 1.774056 0.0847 12..0Ε+03 0.000548064 -0.47 0. C.0058891 0.9477 1.178567 0.88231 4. pag.002257 0.291545 0.36475 0.045628 0.2 3.439182 0.34516 0.3164 0.5206 1.99283 0.15 + t [°C] Sursa: Van Wylen.0225 0..002545 0.0E-06 0.455696 0.00020376 0.508256 0.151954 0. litri.6 0.0038617 0.0458 0.00465189 0.102611 0. grade Kelvin.15556 6.ANEXA 1.0070672 α 1.82417 1.923 1.0850647 0. John Wiley & Sons Inc.11333 a 0.0187059 0.0E-06 0. Date de referinţă: R = 0. R.33958 4.1794 14.11671 10.855 3.359 1.066812 0.81 2.109131 0.12121 0.0030819 c 1.00338004 0.: Fundamentals of Classical Thermodynamics.032767 0. G.00198154 -0.11271 γ 1.4988 3.02112 0.0426 0..6734 B0 C0 1.0748 7.243389 0. moli. Borgnakke.0556833 0.10132 1.124361 0.040507 0.494 Unităţi de măsură utilizate pentru coeficienţii ecuaţiei: atmosfere.008641 0.011122 0.124359 0.0399983 0.177813 3.259 0.178 0.607175 1.0627724 0.000719561 0.66849 9 0.78928 2.156751 2.10354 0.81086 4.75 6.98 0.4373 17. Sonntag.0Ε+02 0.00027963 0.129 0.0149 -0.08206 T = 273.1122 6.31935 0.

041577 0. Borgnakke.027655 0. Sonntag.2026579 0. R.265728 0..1181193 0.: Fundamentals of Classical Thermodynamics.0503618 0.030323 0. 50.042724 0.0186984 0 0.65392 0.0740336 1.ANEXA 2 VALORILE COEFICIENŢILOR ECUAŢIEI LEE-KESLER Constanta b1 b2 b3 b4 c1 c2 c3 c4 d1X10*4 d2X10*4 β γ Fluide simple 0.623689 0.203488 0.48736 0.03754 Sursa: Van Wylen.016901 0. C. G. John Wiley & Sons Inc.. .0313385 0.0236744 0.226 0..15479 0. New York.155488 0. pag.060167 Fluid de referinţă 0. 1994.331511 0.

Octan n .4 H 24 .011 28.015 34.444 192.562 387.043 26. Substanţa Apă Apă Apă oxigenată Ozon Carbon Monoxid de carbon Dioxid de carbon Metan Acetilenă Etenă Etan Propenă Propan Butan Pentan Benzen Hexan Heptane n .232 114.010 16.251 200.900 32.ANEXA 3 Entalpia de formare.059 80 44.151 78.06 32.038 28.232 32.979 427.042 46.124 72.575 239.9 S SO2 SO3 N 2O CH 3 NO2 .917 306.178 100.Octan Metanol Etanol Amoniac Motorină diesel Sulf Bioxid de sulf Trioxid de sulf Oxid de azot Nitrometan Formula M kg/kmol 18.834 69.094 58.647 348.572 525.740 197.957 171.998 12. funcţia lui Gibbs de formare şi entropia absolută pentru diferite substanţe la 25°C şi 0.070 42.932 5.205 114.056 248.015 18.066 269.114 86.069 17.054 30.06 64.031 198.081 44.653 213.04 Stare gaz lichid gaz gaz solid gaz gaz gaz gaz gaz gaz gaz gaz gaz gaz gaz gaz gaz gaz lichid gaz gaz gaz lichid solid gaz gaz gaz lichid hf kJ/kmol -241 826 -285 830 -136 106 +142 674 0 -110 527 -393 522 -74 873 +226 731 +52 467 -84 740 +20 430 -103 900 -126 200 -146 500 +82 980 -167 300 -187 900 -208 600 -250 105 -201 300 -235 000 -45 720 -174 000 0 -298 842 -395 765 +82 050 -113 100 gf kJ/kmol -228 582 -237 141 -105 445 +163 184 0 -137 163 -394 389 -50 768 +209 200 +68 421 -32 885 +62 825 -23 393 -15 970 -8 208 +129 765 +28 +8 227 +16 660 +6 741 -162 551 -168 319 -16 128 +178 919 0 -300 125 -317 016 +104 179 -14 439 sf kJ/kmol 188.011 44.015 47.991 238.800 H 2O H 2O H 2 O2 O3 C CO CO2 CH 4 C2 H 2 C2 H 4 C2 H 6 C3 H 6 C3 H 8 C4 H 10 C5 H 12 C6 H 6 C6 H 14 C7 H 14 C8 H 18 C8 H 18 CH 3 OH C 2 H 5 OH NH 3 C14 .1MPa.514 360.805 466.769 219.330 229.212 256.013 61.709 282.958 219.945 269.950 232.795 186.597 267.

5 − 4 .5 C p = 69 .1500 300 .350 ⋅θ 0 .529 ⋅θ 0 .5 − 3 .283 − 1.75 + 182 .75 C p = 81.15 ⋅ θ 0 .74 ⋅θ −0 .1500 300 .79 ⋅θ −1.5 − 35 .66 ⋅θ −0 .060 − 512 .40 0.751 ⋅θ 0 .5 C p = −95 .5 + 176 .25 + 17 .75 + 232 .75 + 1165 .77 ⋅θ −0 .54 Formula C p = 39 .432 + 0 .07 0.43 0.26 ⋅θ − 0 .42 0.546 − 59 .75 − 200 .30 0.15 0.505 − 702 .26 0.875 ⋅θ 0 .19 0.5 − 70 .024198 ⋅θ 2 C p = 46 .88 ⋅θ −2 C p = 56 .7096 ⋅θ 0 .0 ⋅θ −1 − 560 .7357 + 30 .5 − 363 .7 ⋅θ −2 − 820 .7 ⋅θ −1.76 ⋅θ −0 .042 + 30 .954 + 37 .34 0.60 0.43 0.5 + 74 .ANEXA 4 Căldurile izobare. C p → kJ / kmol / K .12 ⋅θ − 1.75 + 323 .1034 ⋅θ + 0 .40 ⋅θ −3 O2 C p = 37 .641 ⋅ θ 0 . molare ale câtorva gaze.889 ⋅θ −1.833 ⋅θ 2 + 0 .54 ⋅θ 0 .00728 ⋅θ 3 C p = −4 .25 + 82 .020102 ⋅θ 1.57 ⋅θ −1.266 ⋅θ C p = 59 .87 + 439 .571 ⋅θ 2 + 0 .5 + 1072 .46 ⋅θ − 1. θ = Gazul N2 T 100 Domeniul K 300 – 3500 300 – 3500 300 – 3500 300 – 3500 300 – 3500 300 – 3500 300 – 3500 300 – 3500 300 – 3500 300 – 2000 300 – 2000 300 .88 ⋅θ −0 .1 ⋅θ −0 .03171 ⋅θ 3 C p = 3 .43 0.55 ⋅θ 2 C p = −672 .145 − 0 .613 ⋅θ −0 .03498 ⋅θ 3 H2 CO OH NO H 2O CO2 NO2 CH 4 C2 H 4 C2 H 6 C3 H 8 C 4 H 10 .895 + 17 .1500 Eroarea maximă % 0.05 − 183 .329 ⋅θ 0 .5 C p = 143 .6989 ⋅θ C p = −3 .77 ⋅ θ −3 C p = 6 .70463 ⋅θ 0 .25 − 24 .74 ⋅θ 0 .75 − 4 .5 − 178 .5 + 236 .395 + 123 .83 0.6402 ⋅θ 2 + 0 .045 + 216 .

ANEXA 5 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful