You are on page 1of 74

CAPITOLUL I Teorii ale personalităţii

Personalitatea - concept general. Aspecte generale privind teoriile personalităţii O trecere în revistă a evoluţiei ştiinţei, în general, este necesară pentru fixarea cadrului prezentării teoriilor despre personalitate, foarte diverse şi tributare, fireşte, ştiinţei epocii lor. Ştiinţa modernă începe cu Galilei şi Newton, contribuţia anticilor fiind mai degrabă de natură logică (Euclid, Pitagora, Aristotel); pentru prima dată rezultatele teoretice se verificau în practică. (Stephen Hawking, „The grand design”, 2010). Un mare succes! Acest succes reputat de mecanica newtoniană şi calculul diferenţial (să amintim doar inventarea motoarelor) a lăsat impresia că a fost descoperit un instrument în stare să calculeze orice. Kant, în „Critica raţiunii pure”, mergând pe aceeaşi cale „rezolvă”, de aceeaşi manieră şi discursul filozofic. Laplace sintetizează: „Putem privi starea actuală a universului ca efect al trecutului şi cauză pentru viitor. Un intelect care la un anumit moment ar cunoaşte toate forţele care pun natura în mişcare şi poziţiile tuturor componentelor din care natura este alcătuită şi dacă acest intelect ar fi destul de vast pentru a analiza aceste date, ar îngloba într-o singură formulă mişcarea de la cele mai mari corpuri din univers până la cei mai mici atomi. Pentru o astfel de inteligenţă nimic nu ar fi nesigur şi viitorul ca şi trecutul ar fi prezent în faţa ochilor săi”. Pierre Simon Laplace, A Philosophical Essay on Probabilities Psihologia nu putea să iasă nici ea din aceste tipare. Aveam deci, un set de ecuaţii diferenţiale, ce puteau descrie „tot ce mişcă”. Dar soluţiile acestor ecuaţii nu erau în întregime cunoscute. Deja la sfârşitul sec. XIX oamenii de ştiinţă au început să descopere anomalii în ştiinţa newtoniană „normală”. Poicaré (1892) atrage atenţia că legea atracţiei universale, aplicată la un sistem de trei corpuri duce la soluţii haotice; împreună cu Marston Morse (1921) şi George Birkhoff (1922) elaborează conceptual dezvoltării discontinue; Balthazar van der Pol şi Jan van der Mark (1927) descoperă bifurcaţia, într-un circuit electronic; ceva mai târziu e redescoperită, în biologie şi lista poate continua.

1

Apariţia şi dezvoltarea calculatoarelor a trezit speranţa rezolvării oricărei ecuaţii diferenţiale. În acest moment începe criza. Lorenz, încercând să rezolve nişte ecuaţii ce descriau fenomene meteorologice, descoperă că o mică variaţie a datelor iniţiale poate produce schimbări dramatice în aspectul soluţiei. Avem astfel actul de naştere al dinamicii neliniare. De la 1960 încoace, nenumărate pagini de ştiinţă au fost rescrise şi reconsiderate. Psihologia nu putea scăpa nici ea acestei tendinţe. Este binecunoscută afirmaţia că psihologia a apărut o dată cu rasa umană, iar celebrul „cunoaşte-te pe tine însuţi”, stă mărturie acestor preocupări. Cele cinci facultăţi ale sufletului, relevate de Toma d’Aquino, au intrat în istoria psihologiei, briciul lui Occam, precursorul raţiunii suficiente a lui Leibnitz şi metoda descompunerii în elementele componente a obiectului de studiu a lui Descartes, au făcut parte din metodologia ei. Domeniul psihologiei, singurul în care creierul se judecă pe el însuşi, este deosebit de bogat şi variat. Vom alege din el principalele curente în definirea şi studierea personalităţii, cu accentul pe psihologia experimentală, care în ultimele decade în special a dezvoltat instrumente statistice foarte puternice în măsurarea ei, cu scopul de a crea un consens în definire dar şi un mod de departajare pentru aplicaţii practice (în cazul nostru, găsirea persoanelor cele mai potrivite pentru cariera militară). Teoriile personalităţii, din perspectiva principiilor metodologice-explicative sunt clasificate ca având următoarele orientări: biologistă (Sheldon); psihanalitică (S. Freud, A. Adler, K. Jung, E. Fromm, J. Lacan şi alţii); experimentalistă (Wundt); psihometrică factorială (G. Allport, H. Eysenk, R.B.Cattell); organismică (K. Goldstein); umanistă (C. Rogers, A. H. Maslow); a constructelor (G.A. Kelly); a câmpurilor (K. Lewin); hormistă (Mc Dougall); socioculturală (R. Linton, M. Mead) şi antropologică (Golu M., 1972, 1985). Începem prin a evidenţia câteva definiţii acceptate de comunitatea ştiinţifică, având în vedere că personalitatea este cea mai elocventă şi mai sintetică formă de manifestare a sistemului psihic uman. Abordarea unei singure componente a personalităţii ar fi reducţionistă. Termenul de personalitate nu este înţeles în mod unitar datorită lipsei de consens a psihologilor ce au teoretizat conceptul (Schultz, D, 1986, p.2). Numeroasele teorii referitoare la definirea şi conţinutul conceptului de personalitate fac ca să nu existe o teorie unitară asupra personalităţii. Fiecare curent de cercetare a abordat un anumit aspect al conceptului de personalitate, pe care l-a considerat semnificativ.

2

O definiţie a personalităţii care pune accentul pe caracteristicile de stabilitate, consistenţă şi specific individual afirmă că personalitatea cuprinde „factorii interni, mai mult sau mai puţin stabili, care determină comportamentul unei persoane să fie acelaşi, de la o perioadă de timp la alta, precum şi faptul că diferenţele dintre conduitele oamenilor se vor evidenţia în situaţii comparabile” (Child I. L., în E. F. Borgota şi W. W. Lambert (Ed.), 1968, p. 83). Conceptul de motivaţie şi noţiunea de trăsătură constituie exemple de viziune relativ comună între teoriile contemporane şi cele clasice ale personalităţii. Paul Popescu Neveanu consideră că „o definiţie clasică a personalităţii prin gen proxim şi diferenţă specifică probabil ca nu există” (Golu M., 1972). ,,Personalitatea reprezintă un sistem de activităţi în roluri, activităţi care nu sunt simple conformări în rol, ci exprimări ale unei motivaţii si valorizări proprii” (Zăpârţan M., 1990). Măsura personalităţii este dată de ceea ce se realizează si nu de potenţialul care nu este valorificat. Ion Holban afirmă că „personalitatea omului este condiţionată, în dezvoltarea sa, de două categorii de forţe, de fondul calităţii transmisă ereditar şi de totalitatea acţiunilor exercitate de mediul înconjurător asupra sa. Vectorii personalităţii se fundamentează prin interacţiunea dintre aceste categorii de forţe” (Holban, I., 1971). Personalitatea este definită de unii psihologi români ca „îmbinarea unitară nonrepetitivă a însuşirilor psihologice – aptitudini, temperament, caracter, sentimente predominante, motivele conduitei (suprema sinteză); suprema sinteză a coeficientului de inteligenţă, caracter şi trăire emoţională, echilibru în temperament şi fire, instruire şi educaţie în familie, şcoală, profesie şi naţiune” (Mărgineanu N., 1973); „organizarea interioară sintetică, unitară şi totodată individualizată a însuşirilor psihologice, a structurilor şi cognitive şi atitudinale, a capacităţilor individuale, care îi determină o adaptare specifică la mediu” (Tucicov Bogdan A.); „o sinteză ce defineşte subiectul uman considerat ca unitate biopsihosocială, ca purtător al funcţiilor epistemice, pragmatice şi axiologice..., un macrosistem al invarianţilor informaţionali şi operaţionali ce se exprimă constant în conduită şi sunt definitorii sau caracteristice pentru un subiect” (Paul Popescu Neveanu, 1969); „ansamblul sistemic şi deosebit de complex al trăsăturilor caracteristice ale omului concret, în ceea ce are el original, individual, relativ stabil şi îl deosebeşte de ceilalţi” (Epuran M., 1984). Ion Dafinoiu defineşte personalitatea ca pe „o construcţie teoretică, elaborată de psihologie, în scopul înţelegerii şi explicării - la nivelul teoriei ştiinţifice - a modalităţilor de

3

1974). care pot explica modul de comportare diferit al oamenilor în situaţii similare. M. reflectate de modelul 4 . 1981. 1969). 1981). 2003). a trăsăturilor şi tipurilor personalităţii” (Pavelcu V. „Situaţionismul poate fi observat ca o antiteză a personologismului (.. Reuchlin defineşte personalitatea ca „o caracteristică relativ stabilă a modului de a fi al unei persoane. Reuchlin. 2003). postulează dinamica/schimbarea/inconsistenţa personalităţii (Mielu Zlate. 2002). 1992). Psihologii admit că „actele noastre comportamentale sunt oglinda personalităţii noastre” (Neculau A.. Nota comună a celor două abordări este dată de structurile interne. ci prin intermediul comportamentului.. 40). Individul se află într-o situaţie paradoxală. 1996). care ajunge „să-i reflecte pe ei înşişi” (Neculau A.. Vasile Pavelcu afirmă că „modelările personalităţii pot fi grupate în două categorii: una are ca obiectiv determinarea diferenţiată a funcţiilor iar a doua se situează pe poziţia taxonomică. este atât cauză cât şi efect (consecinţă) a societăţii (Allport G. Datorită faptului că trăsătura nu a putut fi măsurată direct.) factorii situaţionali fiind surse aproape exclusiv de variabile situaţionale” (Ekehammar. O definiţie mai recentă.. 1982). în ceea ce priveşte felul de a reacţiona la situaţiile în care ea se găseşte” (M. Aceste „sisteme psihofizice” sau „proprietăţi structurale şi dinamice” determină comportamentul caracteristic al indivizilor. Sergen. Mielu Zlate abordează conceptul de personalitate prin perspectiva a două modele explicativ – interpretative: modelul trăsăturilor sau dispoziţional substanţialist . formulată din punctul de vedere al modelului situaţional priveşte personalitatea ca fiind reprezentată de „acele proprietăţi structurale şi dinamice ale individului sau indivizilor care-i reflectă pe ei înşişi în răspunsurile caracteristice pe care aceştia le dau diferitelor situaţii” (Pervin).se referă la consistenţa/stabilitatea personalităţii şi modelul situaţional . clasificatoare. p. Un criteriu al normalităţii psihice este echilibrul dintre comportamentele constante.. consecvente. Allport defineşte personalitatea ca „organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic” (Allport G.. 2005). Diferitele inventare de personalitate obţin „o arhitectură ipotetică a structurii. dedusă din comportamentul manifest şi nu din observarea directă a acestor trăsături” (Neculau A.fiinţare şi funcţionare ce caracterizează organismul psihofiziologic pe care îl denumim persoană umană” (Ion Dafinoiu 1999.. se ajunge la „identificarea personalităţii cu modelul de comportament” (Marlowe. complementară celei formulate de Allport.opus primului model.

ca rezultat al factorilor situaţionali (Gross R. Deşi foarte diverse. Robert Owen a abordat teoriile personalităţii din cinci perspective distincte: psihodinamică. umanistă. comportamentală (behavioristă) şi cognitivistă (Owen R. holism – elementarism. 1993. O altă clasificare este făcută de Romeo Zeno Creţu din perspectiva modelelor alternative. teoriile psihodinamice şi teoriile comportamentului”. În cea sistemică („personalitatea este un sistem hipercomplex. instrumental-operaţional reprezentat de aptitudini şi relaţional-valoric reprezentat de caracter”). inconsecvente.trăsăturilor şi comportamentele inconsistente. Evaluarea ştiinţifică a personalităţii îşi are originea în „studiul diferenţelor individuale cu ajutorul măsurării psihologice” (I. care se află într-o permanentă interacţiune. 5 . modelul situaţionist şi modelul interacţionist. O altă perspectivă în abordarea personalităţii este cea structuralist-sistemică.. cu substructuri în care există „relaţii de ierarhizare şi colaborare – relaţii structurale”). definiţiile date personalităţii au câteva caracteristici comune: globalitatea. Dafinoiu. Avem astfel modelul clasic dispoziţional (modelul trăsăturilor) ce include modelul dispoziţional sumativ (analiza frecvenţelor comportamentale) şi analiza condiţională a constructelor dispoziţionale. În perspectiva structuralistă „personalitatea este un ansamblu de însuşiri psihice – formaţiuni sintetice ce decurg din condensarea diverselor funcţii şi însuşiri psihice. Dafinoiu. dinamic şi deschis” (Golu. schimbare – uniformitate. 2003).54). individualitatea şi unicitatea acesteia. 2002. homeostazie – heterostazie şi cognoscibilitate – incognoscibilitate. în care structura personalităţii este interpretată ca un întreg. coerenţa şi permanenţa (stabilitatea) temporală (I. probabilist. 20). subiectivitate – obiectivitate.. p. a trăsăturilor. format din trei subsisteme: „dinamico-energetic reprezentat de temperament. 2005). în urma unui proces evolutiv de generalizare şi sintetizare”. constituţionalism – enviromentalism. p. raţionalitate – iraţionalitate. Andrei Cosmovici grupează teoriile în trei categorii: „teoria trăsăturilor. Alte caracteristici ale personalităţii sunt: organizarea ierarhică a trăsăturilor. 2003). Studierea comportamentelor umane sugerează plasarea acestora între doi poli conflictuali: liber arbitru – determinism. (Romeo Zeno Creţu. 1995). acţiuni determinate de stimuli interni – acţiuni determinate de stimuli externi. 2002. dinamica şi predictibilitatea.

Tabelul nr. 443). Ziegler (1981. Liber arbitru puternic Adler Maslow Rogers moderat slab Allport mediu slab Bandura Kelly moderat Erikson puternic Freud Murray Determinism Uniformitate Enviromentalism Elementarism Iraţionalitate Bandura Skinner Maslow Adler Allport Murray Skinner Bandura Erikson Allport Murray Kelly Adler Freud 6 Skinner Raţionalitate Maslow Rogers Bandura Allport Murray Kelly Adler Maslow Rogers Erikson Adler Erikson Freud Holism Allport Kelly Murray Freud Rogers Freud Kelly Constituţionalism Schimbare Maslow Skinner Rogers Erikson Bandura . D. L. 1 Poziţia teoreticienilor faţă de prezumţiile de bază ale naturii umane adaptat după A. p. Hjelle şi J.

valoarea euristică. Tabelul nr. consistenţa internă. p. L. Ziegler (1981. D. comprehensivitatea comportamentului uman şi semnificaţia funcţională. 2 Evaluarea teoriilor personalităţii în funcţie de criteriile de diferenţiere după A. Hjelle şi J.Subiectivitate Adler Maslow Rogers Kelly Freud Murray Erikson Bandura Erikson Adler Obiectivitate Incognoscibilitate Heterostazie Stimulare externă Maslow Homeostazie Stimulare internă Adler Maslow Allport Rogers Freud Murray Freud Murray Erikson Bandura Skinner Erikson Adler Maslow Allport Rogers Cognoscibilitate Freud Skinner Bandura Allport Erikson Murray Adler Maslow Rogers Kelly Criteriile de diferenţiere folosite pentru evaluarea teorilor personalităţii sunt: verificabilitatea. Verificabilitatea Scăzut Freud Maslow Adler Moderat Murray Kelly Ridicat Skinner Bandura Rogers 7 . 447). economicitatea conceptelor.

Inteligenţa foloseşte Erikson Freud Adler 8 . care determină un individ să acţioneze într-un mod specific şi consistent.Erikson Allport Valoarea euristică Erikson Allport Kelly Maslow Consistenţa internă Freud Allport Adler Murray Freud Skinner Bandura Rogers Adler Maslow Murray Rogers Bandura Kelly Skinner Înţelegerea comportamentului Bandura Maslow Erikson Rogers Murray Allport Skinner Semnificaţia funcţională Murray Allport Kelly Kelly Adler Erikson Bandura Freud Rogers Maslow Skinner Personalitatea cuprinde factori stabili de comportament sau trăsături. În contrast. Trăsăturilor de personalitate descriu comportamentul uman. inteligenţa se referă la capacitatea unui individ de a învăţa lucruri noi şi de a rezolva probleme noi (Gf) şi probleme vechi (Gc).

Pentru psihanalişti. care au fost studiate în moduri diferite (Ackerman & Heggestad. În studiul personalităţii psihologii au încercat să identifice şi să înţeleagă diferenţele observabile şi sistematice între indivizi. O altă abordare are în vedere valorile. Psihanaliştii susţin că verificarea ipotezelor psihanalitice se realizează prin interviul psihanalitic. Alfred Adler. observatorul clinic este întrebat la întâlnirea cu experimentalismul despre obiectivitate” (Hjelle. Carl Jung. p. 1981. 2004b. personalitatea este în cea mai mare parte inconştientă. ego şi superego interacţionează (sau intră în conflict) pentru a forma personalitatea.id. 2004a. Freud crede ca natura umană 9 . Psihologii proeminienţi în abordarea personalităţii din perspectivă psihanalitică sunt Sigmund Freud. pp 53-59 apud Havârneanu Cornel. 1971. El a definit prima teorie a personalităţii. Eysenk & Eysenk. L. Cele trei mari componente ale minţii umane . Zeidner & Matthews.. Yiegler J. Sigmund Freud este pentru psihologie ceea ce Newton este pentru mecanică şi Gauss pentru statistică. care par stabile în timp.. psihanaliza. Prin folosirea mecanismelor de apărare ascundem lucrurile neplăcute despre noi. observaţiile clinice. Erich Fromm.D. fiind considerată parte a personalităţii (Barratt.cunoştinţele acumulate şi utilizate adecvat pentru descrierea noastră sau a celorlalţi.. 1995. Psihanaliza măreşte importanţa motivaţiilor inconştiente şi a conflictelor dintre instinctele primare şi învăţarea socială.. Cattel. Chamorro-Premuzic & Furnham. 2000). A. dar analistul nu este un observator imparţial: „ . Karen Horney. 23). 1997. 1985). terapia de lungă durată şi studiul de caz. accentuând importanţa experienţelor din prima copilărie în formarea personalităţii mature. Teorii despre personalitate Perspectiva psihodinamică Teoriile psihodinamice subliniază importanţa inconştientului (unele aspecte importante ale personalităţii pot fi foarte greu conştientizate) şi se axează în special asupra reacţiilor defensive şi aspectului motivaţional. Harry Stack Sullivan şi Erick Erikson. credinţele şi atitudinile care sunt legate în mod sistematic de factori fundamentali şi stabili ai abilităţilor (inteligenţa) şi trăsăturilor (personalitatea).. O atenţie deosebită a fost acordată personalităţii şi inteligenţei. Totuşi ipotezele ştiinţifice propuse de teoria psihanalitică sunt greu de verificat.

abordarea psihanalitică a personalităţii nu poate anticipa manifestările persoanelor în diverse circumstanţe (ceea ce pune serioase semne de întrebare în legătura cu caracterul ştiinţific al teoriei freudiene). stări puternic marcate afectiv. „Scopul tehnicii psihanalitice este procesul catartic. Alte critici vizează eşantionul selectat (nereprezentativ – doar femei. formaţiunea reticulară. preconştient (zonă responsabilă cu administrarea amintirilor si gândurilor temporar uitate) si inconştient (zonă profundă ale cărei componente nu pot fi analizate conştient). Defineşte foarte plastic personalitatea ca suprema realizare a calităţilor înnăscute ale individului. contruind psihanaliză analitică. comportamentul persoanelor. în scopul reducerii tensiunilor interioare.. influenţează. analitic. Aceasta zonă. eul are drept scop blocarea trecerii elementelor ce le compun în conştient. care găzduieşte conflictele. 201). Înţelegerea incoştientului se face prin intermediul visurilor. doar dintr-o zonă delimitată) şi metodele utilizate.este în întregime malignă şi instinctele noastre sunt doar cele sexuale şi agresive. Hayes. Concluzia desprinsă este că eul dispune de mecanismul de apărare – protecţia. Sinele si supraeul se află în inconştient. Freud descoperă corelaţia dintre conştient (parte a psihicului responsabilă de activităţile de care suntem conştienţi). nu oferă posibilitatea testării susţinerilor sale în raport cu realitatea. 1998). permiţând pacientului să se elibereze de ele şi să găsească modalităţi constructive de a le stăpâni” (N. 1997. diferit de cel tradiţional. p. traumele emoţionale. a unui ansamblu sau a unui întreg care constituie însăşi personalitatea. S. prin care traumele emoţionale ies la suprafaţă. Abordarea psihanalitică a personalităţii are în centrul preocupărilor relevarea amintirilor şi stărilor adânc îngropate în conştiinţa subiectului. Carl Jung s-a delimitat de psihanaliza freudiană. Fără a se neglija rolul mecanismelor de apărare pe care Freud le-a propus. Este un act de mare curaj în înfruntarea cu viaţa o afirmare absolută a tot ceeea ce este 10 . de condiţie medie. raţionalizarea – care îi permit să se protejeze împotriva presiunilor exercitate de sine si de supraeu. refularea. Personalitatea se dezvoltă printr-o serie de stagii psihosexuale până la vârsta de 5 la 6 ani. din perspectiva lui Freud. care n-ar fi permis obţinerea aceloraşi informaţii de alţi subiecţi şi interpretarea diferită a acestora. Instinctele noastre maligne sublimează în comportamente acceptate social (Owen R. Orrell. Orientarea psihanalitică iniţiază un mod de abordare de tip holist.

animus. Inconştientul personal se formează la naştere şi include materialul inconştient. 1934). Tendinţa înnăscută de a coopera cu ceilalţi este esenţială pentru supravieţuire.individual. Jung consideră tendinţele morale şi nevoia pentru religie instincte înnăscute. Persoana (conştientul) este o faţadă ce protejează. Predispoziţiile inerente care stau la baza percepţiei noastre despre lume sunt înglobate în paradigma arhetipurilor. Richard Dawkins şi Daniel Dennette cu a lor „teorie a memelor” şi a „fenotipului extins” pun într-o nouă lumină teoria arhetipurilor a lui Jung. este un ingredient necesar al vitalităţii. o componentă a personalităţii relativ slabă. Dezvoltarea personalităţii în viziunea lui Alfred Adler se realizează prin interese sociale. Activităţile mentale sunt alimentate de energie psihică (libido). anima. persoana. De asemenea. consideră natura umană atât bună cât şi rea. Inconştientul colectiv este depozitul arhetipurilor moştenite de la părţile noastre ancestrale. aşa ca memoriile uitate sau neimportante. cuplată cu cea mai mare libertate şi autodeterminare (Jung. omul bătrân înţelept şi altele) rezultă din experimente repetate ale generaţiilor trecute şi ne predispun la perceperea lumii în moduri particulare. cei patru factori constitutivi ai personalităţii la Jung sunt reluaţi şi transformaţi într-o matrice de şaisprezece combinaţii în analiza factorilor personalităţii. Psihicul este în mare parte inconştient. este un complex în întregime conştient şi începe să se dezvolte la al patrulea an de viaţă. Personalitatea este formată de relaţiile copilului cu părinţii săi. care. Conştientul şi complexele inconştiente exercită un control considerabil asupra comportamentului. Adaugă la sexualitate şi agresivitate alte instincte importante conţinute în inconştientul colectiv. 11 . Inconştientul este important. inconştientul nu este important. noţiune cu implicaţii adânci şi în alte ramuri ale ştiinţei (Jung a colaborat cu eminentul fizician Pauli. sinele. cea mai de succes adaptare la condiţiile universale ale existenţei. Conform principiului. Prin proiectarea asupra altor oameni umbra este experimentată indirect. Arhetipurile (umbra. dar spre deosebire de Freud. Ego-ul. dar le experimentăm prin imaginile simbolurilor pe care le produce şi le transmite la conştient. Umbra localizată în inconştientul persoanei este partea primitivă a personalităţii. Arhetipurile sunt inconştiente. o mască socială care facilitează contactele cu alţi oameni. opoziţiei energia psihică este creată de tensiunea dintre stările opuse. Nevoia de autoperfecţionare (superioritate) este cea mai importantă în ierarhia trebuinţelor. de scopurile conştiente şi mai puţin de instincte. deşi nu este bine venită. care a reflectat această paradigmă în principiul său asupra arhitecturii atomului).

personalitatea este modelată de relaţia copilului cu părinţii. Ereditatea nu influenţează personalitatea. (Owen R. care pot stimula prin compensare o formă a interesului social. Adler acceptă existenţa unui anumit tip de inconştient.Prin cooperare putem domoli forţele superioare ale naturii. Erich Fromm afirmă că oamenii nu au instincte înnăscute care să programeze comportamentul. Conştientul şi inconştientul nu sunt în conflict. care este determinată de scopurile noastre în viaţă şi metodele de a le atinge. Karen Horney combină convingerea lui Freud . suntem mult mai izolaţi şi anxioşi faţă de alte specii iar libertatea şi independenţa o percepem ca ameninţătoare. metode. Karen Horney a încercat într-un mod original să modifice psihanaliza freudiană într-o direcţie alderiană.. Femeile se văd inferioare şi subordonate datorită influenţelor culturale şi bărbaţii deţin unele caracteristici feminine. Nevoia de autoperfecţionare este motivată de sentimentele copilului de inferioritate. 2003). Teoria holistică a lui Adler tratează personalitatea ca pe o unitate indivizibilă şi nu descrie structura acesteia. cu ideile lui Adler . menţinerea reprimărilor active şi conflictele intrapsihice dureroase fără să folosească constructe structurale specifice. care include trăsăturile de personalitate negative pe care nu dorim să le înţelegem. fiind reunite pentru îndeplinirea scopurilor alese. Este optimistă în legătură cu natura umană şi consideră că avem capacitatea şi dorinţa de a ne dezvolta potenţialul pentru a deveni indivizi decenţi. Horney nu a reuşit să dezvolte o teorie comprehensivă proprie. Stilul de viaţă este reflectat de scopuri. Horney analizează importanţa proceselor inconştiente. 12 . Pin studiile sale asupra nevrozei (atribuie nevroza relaţiilor întrerupte cu părinţii în timpul copilăriei) a contribuit semnificativ la o înţelegere mai bună a personalităţii umane. Poziţia copilului în familie (dată de ordinea de naştere) influenţează dezvoltarea personalităţii.inconştientul este foarte important. a aderat prea mult la ideile lui Freud şi Adler. Horney nu este de acord cu punctul de vedere al lui Freud că femeile au o mai mare autocontemplare şi un superego mai slab deoarece le lipseşte organul genital masculin. mai mult decât de alte cauze primare. percepţii şi memoriile corespondente este unic şi este reflectat de caracteristicile de personalitate ale unei persoane şi mişcările fizice.

Spre deosebire de Adler preferă asemănările între oameni decât diferenţele. concluzionând în schimb că o explicaţie a comportamentului poate fi făcută în termeni transformării energiei fizice (dinamism). Relaţia cu alţi oameni este esenţială pentru dezvoltarea personalităţii proprii. dar a respins conceptele freudiene de id.). Descoperă trei mecanisme care pe care le folosim pentru a scăpa de ameninţări: o ataşare sadomasachistă de altă persoană (autoritatea). Stadii din copilăria noastră. identitatea. ego-ul raţional este mai puternic decât a crezut Freud. ego şi superego şi nu a favorizat un model structural alternativ. eliminarea ameninţările externe (agresiunea malignă) şi o imersiune cameleonică într-un rol acceptabil social (conformitatea automată). A identificat tehnicile terapiei prin joc pentru a fi folosite cu copiii. reprimării şi mecanismelor de apărare din teoria lui Freud. 13 .Fromm a evidenţiat conflictul între partea noastră înnăscută. sunt importante pentru dezvoltarea personalităţii. Suntem motivaţi să reducem diferitele tensiuni (anxietatea. organică şi caracteristicile umane unice (motivaţia. conştiinţa de sine şi imaginaţia). Harry Stack Sullivan a definit personalitatea în termenii relaţiei cu alţi oameni. personalitatea este formată mai mult de relaţia copilului cu părinţii decât de instincte şi sexualitate. etc. Natura umană este percepută optimist. Ca şi Jung şi Adler. Sullivan respinge constructul energiei psihice. ce este definită în termenii factorilor interpersonali. corectând câteva din erorile principale ale lui Freud: natura umană este atât bună cât şi rea. Sullivan este mai puţin optimist asupra naturii umane decât Horney şi Fromm. se dezvoltă printr-o serie de stadii psihosociale ce includ adolescenţa şi criza identitară şi se desfăşoară de la copilăria timpurie până la vârsta senectuţii. transcendenţa. Erick Homburger Erikson a revizuit teoria psihanalitică fără a dărâma fundaţia construită. nevoia pentru somn etc). inclusiv adolescenţa. Contribuţii semnificative au fost aduse la înţelegerea cauzelor pentru tratamentul schizofreniei. dar este mult mai pesimist decât Horney în legătură cu capacitatea noastră secundară a comportamentului patologic de a învăţa. nevoile psihochimice. Sullivan concluzionează că ar trebui să înţelegem comportamentul atât în termenii cauzalităţii cât şi al teleologiei. Erick Erikson a fundamentat psihologia ego-ului şi a dezvoltat teoria psihanalitică prin micşorarea rolului id-ului iraţional şi prin mărirea capacităţilor ego-ului raţional. Fromm a acceptat importanţa proceselor inconştiente. considerând importante de asemenea şi unele motive nonorganice (nevoia de ceilalţi. susţinând că personalităţile umane se bazează una pe alta.

stăpânirea mediului înconjurător. preţuirea este condiţionată de un comportament .. o unitate coerentă centrată pe sinele ideal si sinele real. din perspectiva căreia evaluăm experienţele noastre de viaţă. ce au fost micşorate şi asimilate de Erikson. În general. fapt ce explică dezvoltarea mecanismelor de apărare (negarea existenţei unor neconcordanţe sau distorsionarea/modificarea experienţelor neplăcute care devin mai puţin ameninţătoare). Orrell S. La necesitatea autoactualizării se adaugă necesitatea preţuirii. În anumite condiţii de valoare indivizii sunt constrânşi să urmeze căi total opuse comportamentului de autoactualizare apreciat pozitiv de persoana respectivă. Aceasta din urmă semnifică reacţia pozitivă afectivă pe care orice personalitate o aşteaptă de la ceilalţi. Fiecare persoană este dotată cu capacităţi şi tendinţe diferite şi îşi elaborează propriul set de valori.nevoie de autoactualizare” (Hayes N.). ceea ce conduce la concluzia existenţei unor condiţii de valoare implicate în ghidarea comportamentelor individuale în acţiunile sociale. Avem tendinţă înnăscută de actualizare a potenţialului. Se lansează astfel conceptul de . Personalitatea este. a evidenţiat rolul jucat de ego şi de forţele sociale în formarea personalităţii. Ego-ul nu ne apără numai împotriva instinctelor ilicite şi a anxietăţii ci serveşte şi funcţiilor constructive şi adaptative ale Eului (identitatea. Abraham Maslow şi Rollo May. care pot prezenta elemente de similaritate cu ale semenilor. care semnifică tendinţa de realizare a potenţialului propriu al fiecărei persoane. ce sunt relativ independente de instinctele id-ului. Erikson priveşte societatea ca pe o sursă de susţinere a ego-ului şi inconştientul ca având o importanţă considerabilă. Diferenţele culturale exercită efecte diferite asupra dezvoltării ego-ului. Psihologi cunoscuţi în abordarea personalităţii din perspectivă umanistă sunt Carl Rogers. situaţie în care apar ameninţările. 1997).. speranţa şi dorinţa de putere etc.. cele negative sau inutile inhibă sau suprimă autoactualizarea. Motivul principal care se află în toate comportamentele umane este 14 .. Carl Rogers contracarează viziunea pesimistă a lui Freud cu privire la natura umană şi susţine că potenţele noastre interioare sunt în întregime pozitive. din perspectiva teoriei umaniste. în mediul social.Pe lângă constructele lui Freud referitoare la libido şi instincte.adecvat”. Perspectiva umanistă Teoriile umaniste au în vedere importanţa potenţialului uman înnăscut pentru o creştere şi dezvoltare sănătoasă. Situaţiile percepute ca utile sau pozitive stimulează dezvoltarea.

15 . sunt prea uşor copleşite de forţele mult mai puternice ale învăţării şi culturii. Experienţa noastră interioară. Nevoile instinctuale înnăscute. Motivele de apărare implică reducerea trebuinţelor în timp ce motivele de creştere implică o tensiune plăcută şi dezvoltarea potenţialului unic propriu. personală şi schimbătoare. parţial conştientă. A integrat cele mai bune aspecte ale variatelor teorii ale personalităţii. În ierarhia nevoilor umane nu încercăm să satisfacem (conştient) nevoile de la un nivel superior până când nevoile de la un nivel inferior nu au fost satisfăcute (cel puţin până la un anumit nivel). deşi mai slabe. Unele dintre tendinţele noastre de actualizare sunt direcţionate spre scopurile reprezentate de acest concept de sine. foarte slabe. Acceptă existenţa mecanismelor de apărare freudiene şi două forme de consistenţă. include abilitatea înnăscută de a valorifica pozitiv ceea ce percepem ca actualizare – procesul de valorificare al organismului. Incongruenţa dintre condiţionarea recunoaşterii pozitive de îndeplinirea standardelor celor semnificativi pentru o persoană (condiţii de valoare interiorizate) şi procesul interior de valorificare al organismului duce la încercări defensive de a proteja conceptul de sine prin distorsionarea sau negarea nevoilor şi sentimentelor reale urmându-se ruptura dintre tendinţele de actualizare şi autoactualizare. Abordarea personalităţii de către Maslow este holistică.tendinţa înnăscută de actualizare (creativitate. sănătos şi plăcut. Nevoile noastre instinctuale includ atât motive de apărare cât şi motive de creştere. Suntem orientaţi spre scopuri viitoare mai mult decât spre cauze anterioare. Nevoile de la nivelul cel mai înalt (autoactualizarea) implică împlinirea potenţialurilor noastre umane. fără a preciza un construct structural specific. conduc la diverse tipuri de comportament şi sunt foarte greu de obţinut. una bazându-se pe procesul de valorificare al organismului rogersian şi alta pe interiorizarea părerilor celor semnificativi pentru persoană. motivele de creştere reprezintă un nivel de funcţionare mult mai înalt. Aspectele inconştiente ale experienţei se adaugă la planurile şi gândurile noastre conştiente prin actualizare. sunt în întregime pozitive. Abraham Maslow a argumentat că potenţele noastre interioare. Personalitatea include conceptul sinelui conştient ca o entitate distinctă şi separată. Maslow nu e adeptul unui optimism psihologic teoretic excesiv şi este influenţat de unele cunoştinţe ale psihanalizei lui Freud. curiozitate şi dorinţa de a depăşi experienţele dureroase. Deşi motivele de apărare servesc unor scopuri esenţiale. etc).

Psihologia existenţială. Pentru psihologii sociali este foarte importantă „cunoaşterea originii sociale şi a formelor de manifestare în câmpul social” a factorilor determinanţi interni faţă de psihologii personalităţii care se rezumă la „descoperirea naturii acestor factori şi a relaţiilor dintre ei” (Neculau A. este o filozofie a naturii umane. care caută să explice forme moderne de psihopatologie. May respinge folosirea constructelor structurale specifice. Personalitatea este un întreg unificat. inconştientul este foarte important şi trebuie să facem alegeri în ciuda anxietăţii despre nefiinţă şi moarte. Teoreticienii personalităţii identifică şi evaluaează diferenţele şi asemănările sistematice între indivizi. aşa ca apatia şi depersonalizarea. în timp ce psihologii sociali privesc aceşti factori determinaţi interni ca fiind „dependenţi de contextul situaţional”. laturii sociale (Mitwelt) şi sinelui. atât benigne cât şi ilicite. valorilor şi potenţialului (Eigenwelt). dar acceptă importanţa inconştientului.Maslow nu prezintă stadiile dezvoltării personalităţii. altele decât cele situaţionale sau contextuale) şi cauzale (influenţează comportamentul). Principiile acestor descrieri sunt identificarea dimensiunile 16 . Avem nevoi înnăscute potenţiale foarte puternice. Modul de a fi în lume (Dasein) – noţiune centrală la Heideggerr – se obţine prin efortul interrelaţionat al împrejurimilor fizice şi fiziologice (Umwelt). Rollo May a construit o teorie existenţială a personalităţii (ontologică). regresia şi alte mecanisme de apărare freudiene. El argumentează că fiecare copil ar trebui să aibă nevoile fundamentale satisfăcute şi oportunităţi suficiente pentru a-şi ghida interiorul. Prin abordare holistică a personalităţii. Moartea este un aspect cert al existenţei în lume. 2003). Perspectiva trăsăturilor (modelul clasic dispoziţional) Psihologii personalităţii consideră că factorii determinanţi interni sunt „elementele ultime ale construcţiei complexe” a personalităţii. Distructivitatea umană este datorată în mare parte lipsei de putere rezultată din pierderea Daseinului. încercând să descrie modurile fundamentale ale comportamentului uman.. Posibilitatea unei eventuale inexistenţe provoacă o anxietate firească. Trăsăturile sunt un mod de a explica şi descrie comportamentul – acestea sunt interne (asociate cu acele caracteristici ale individului. care-l are ca lider pe Rollo May.

Jung (1921) a fost primul care a susţinut. instincte biologice (Cattell. colerice. Ivan Pavlov (1849-1936) şi Karl Jung (1871-1961) au fost inflenţaţi de vechile tipologii greceşti. McCrae & Costa. 1998. care diferenţiază indivizii în patru tipuri diferite denumite temperamente sangvinice. s-a apelat la acest concept al trăsăturilor încă de pe vremea lui Hipocrate (460-370 î. 1992.n. 1979. melancolice şi flegmatice. 1992. în termenii proceselor psihodinamice. Dezvoltarea teoriilor personalităţii. Până la urmă s-a constatat că variaţia trăsăturilor de personalitate este mică în decursul vieţii unui individ. 1991). Cei mai mulţi dintre oameni nu se vor schimba apreciabil în oricare dintre dispoziţiile personalităţii. Hans Eysenk (1916 –1997) dezvoltă o teorie empirică.). Gillum. Loehlin. care au dat prioritate trăsăturilor în pofida mediului înconjurători (Cooper. dar mersul evenimentelor. Leon. se datorează metodologiilor empirice riguroase. a calculatoarelor şi statisticii au arătăt superioritatea acestor teorii faţă de cele bazate pe speculaţii (Costa & McCrae. etc. În încercarea de a defini personalitatea. dezvoltarea neuroştiinţei. stabilitatea în timp a acestor dimensiuni şi explicarea bazele etiologice pentru aceste diferenţe individuale universale şi stabile (Cooper. care pot măsura personalitatea şi s-a apelat la taxonomie pentru denumirea lor. & Gouze. 1998). Argumente suplimentare au venit din partea studiilor genetice. Ulterior identifică o nouă trăsătură.principale în care oamenii diferă şi pot fi comparaţi. Costa & McCrae. negeneralizabile. 1957). psihometrică şi identifică două trăsături generale şi universale ale personalităţii – nevrozismul şi extraversia. Zuckerman. argumentul fiind că indivizii pot răspunde la aceeaşi situaţie în moduri diferite. principalele diferenţe tipologice între introverţi şi extraverţi. Psihologia empirică a suferit fără îndoială de la începuturile sale asaltul unor putenice critici. cu ajutorul trăsăturilor. Costa şi Mccrae (1988). Gillum. 1982).e. Numărul factorilor variază de la o 17 . care se regăsesc sub diferite denumiri şi în teoriile actuale. Wilhelm Wundt (1832-1920). S-a format astfel un consens în privinţa evaluării statistice a unor factori. Kant (1724-1804) (1796) în Antropologia din punct de vedere pragmatic. psihotismul. Eşecul dinamicii datelor longitudinale în identificarea de corelaţii stabile poate fi considerat un argument al teoriei stărilor. 1980. apreciază actualitatea acestei viziuni. Lipsa de stabilitate a trăsăturilor a dus la ideea că personalitatea ar putea fi mai bine descrisă prin stările de comportament nerelaţionale.

este pusă în discuţie de curentele psihanaliste şi behavioriste. Teoria Gigant Three (Eysenck & Eysenck. Dispoziţiile personale (trăsături personale) reflectă o personalitate individuală unică şi sunt determinante pentru comportamentul acelei persoane. 1981). 1992) sunt victorii importante atât din punct de vedere al convergenţei teoriilor cât şi al forţelor de unificare al conceptelor personalităţii. Concluziile obţinute de psihologia experimentală nu sunt de obicei accesibile cunoaşterii comune. ea se perpetuează de la apariţia psihologiei experimentale. Allport abordează personalitatea din perspectivă structuralist .. abordările nomotetice ale personalităţii. pot fi individuale şi comune susţinute de structuri neuropsihice specializate pentru comportament adaptiv si expresiv. în perspectiva lui Allport. trăsăturile sunt predispoziţii ale persoanelor de a răspunde asemănător la stimuli diferiţi. un grup de trăsături principale (10-15). Lupta dintre adepţii trăsăturilor de personalitate şi ai stărilor pare să-i favorizeze pe primii. D... 37-54). Contribuţii majore la delimitările conceptuale şi metodologice ale modelului trăsăturilor au fost aduse de Allport. Pe de altă. Convingerea lui Allport este că trăsăturile sunt reale şi nu construcţii teoretice aleatoare şi pot fi evidenţiate empiric. Gordon W. Cattell. Guilford. validitatea semnificaţei factorilor evidenţiaţi fiind pusă în discuţie. pag.sistemică. Dilema nu este nouă. Trăsăturile. Eysenk. care.teorie la alta. Pentru a evita orice confuzie.pattern habitual al cogniţiei. Consensul nu este deplin. Obiectivul teoriei trăsăturilor este de a stabili aspectele personalităţii care determină un individ să răspundă într-un anumit mod. S. cu toate succesele.. etc. afectului şi comportamentului”. 1986. W. N. În concepţia lui Allport. şi Cantor.E. de aceea John (1990) propune independenţa teoriei faţă de numărul trăsăturilor de personalitate. pentru o situaţie dată. atribuindu-i individuluii 2-3 trăsături cardinale. G. (Allport. 1985) şi Big Five (Costa & McCrae. referitoare la relativa rigiditate a trăsăturilor si comportamentelor. ce influenţează puternic comportamentul şi trăsături secundare mai puţin influente (de la câteva sute la câteva mii). sunt infirmate de cercetările experimentale care confirmă caracterul fluid al personalităţii (Hampson. unii psihologi contemporani (Buss. 1989) propun înţelegerea trăsăturii ca pe un . 18 .

Diferenţele individuale din comportament sunt considerate variabile (prezise cu ajutorul altor variabile). Opoziţia la această viziune este formată din curentul situaţionist pe de o parte şi din partea psihologilor care iau în considerare alte elemente care se află la baza structurii personalităţii. 1984). dorinţele. Numărul mare de teoreticieni ce sa află în căutarea unor concepte mai adecvate. etc. la Freud) ţin direct de problemele fundamentale ale naturii umane. motivaţiile. în timp ce dimensiunile centrale ale personalităţii (ca id. „În orice predicţie este necesar un predictor”. ego. Psihologia urmăreşte să anticipeze modul în care oamenii se vor manifesta comportamental. Atributele indivizilor ce permit prezicerea diferenţelor comportamentale sunt numite trăsături (Hofstee. superego. care iau în considerare instinctele. Apter (1984) propunea stările motivaţionale. Afirmaţia „psihologia personalităţii este o psihologie a trăsăturii”. credinţe. atenţia deosebita spre o teorie comprehensivă asupra personalităţii este posibilă numai dacă accentul este pus pe caracteristicile generale ce stau la baza diferenţierii oamenilor. Din coroborarea ideilor exprimate anterior. în acest context scopurile.. care să corespundă elementelor de la baza structurii personalităţii. predictivă şi explicativă. rezultă că psihologia personalităţii trebuie sa anticipeze diferenţele exprimate prin comportament. Pervin (1983) propunea.Aprecierea „trăsăturilor” pentru stabilirea diferenţelor dintre personalităţi. Predictorul trebuie considerat o variabilă. este subliniată de Hofstee pentru a deveni mai populară (Hofstee. Cum conceptul persoană este destul de vag. se explică prin tripla funcţie a acestora: descriptivă. 1984). Faptul că trăsăturile nu pot fi inferate în absenţa reflectării lor în comportamentul observabil. demonstrează interesul mare pentru identificarea unor alternative de definire a variabilelor de personalitate şi a modelelor de abordare a acestora. Maddy (1980) considera trăsăturile drept dimensiuni ale periferiei pentru că sunt adecvate numai cercetării diferenţelor dintre oameni. deşi nu este originală. Hofstee aduce unele argumente în favoarea rolului trăsăturilor de personalitate pentru înţelegerea personalităţii : Obiectul psihologiei personalităţii îl constituie diferenţele individuale. în timp ce alte concepte propuse pentru a defini personalitatea pot fi atribuite unui 19 .

Cu toate inconsistenţele sale. teoria lui Allport va evolua spre analiza factorilor şi descriere statistică adecvată. sentimentele. intenţiile şi imaginea de sine a subiectului). toate motivele trebuie definite în mod concret.. Allport nu face distincţia în mod clar între constructele motivaţionale şi structurale. Un asemenea interes pentru motivaţie se justifică pe următoarele exigenţe. Un postulat fundamental al personologiei susţine că teoriile despre personalitate pot fi apreciate dupa modul în care abordează problema motivaţiei. există o relaţie directă între interesele unei persoane şi abilităţile ei. Allport insistă asupra motivelor prezente. pe care trebuie să le satisfacă orice teorie: motivaţia să reflecte starea prezentă a persoanei în cauză: motivaţia vizează diferite motive.sisteme actuale care se autosusţin”. Această problemă a discontinuităţii începea să câştige teren în conceptele vremii şi va avea un impact major în dezvoltarea ulterioară a ştiinţelor despre om. atitudinile. dar furnizează doar o aproximare grosieră a personalităţii individuale. concepţia lui Gordon W. Vom aprecia motivele preferate şi identificate de o persoană. procesele cognitive superioare. elementară. ceea ce înseamnă că motivele adulte sunt considerate . intenţiile şi proiectele de viitor trebuie luate in considerare. rolului conştiinţei dar şi asupra . Allport recunoaşte discontinuitatea în evoluţia personalităţii. Trăsăturile comune se referă la acele aspecte ale personalităţii prin care oamenii pot fi comparaţi. dinamicii lor. În consecinţă. cu grad redus de complexitate şi autonomia funcţională a eului care este intim relaţionată cu partea profundă a personalităţii (descrie astfel interesele. Un reper pentru teoriile despre personalitate. motivele inhibate sau respinse funcţie de EU.. 20 .autonomiei funcţionale a motivelor”. Trăsăturile iniţiază şi ghidează forme consistente de comportament. valorile. Există două (forme) de autonomie funcţională: cea permanentă.individ în absenţa oricărei manifestări comportamentale directe ne determină să aprofundăm problematica semnificaţiei trăsăturilor de personalitate.

.mască” şi . El porneşte la construcţia unei teorii ce urmăreşte descrierea personalităţii în funcţie de o serie de factori semnificativi. Circuitul interconectat trebuinţe – sentimente – atitudini se dezvoltă în cadrul dinamic complicat al motivaţiei umane pentru satisfacerea obiectivelor.mască” pe care fiecare individ o foloseşte în raport cu semenii în viaţa cotidiană. …bn sunt ponderile trăsăturilor de personalitate stabilite prin analiza factorilor. se hotărăşte să fundamenteze aceşti factori printr-o metodă statistică laborioasă . care definesc structura personalităţii.Raymond B. Trăsăturile dinamice. Orrell S. să existe similaritate. Stilul şi eficienţa acţiunilor umane sunt determinate. prin trebuinţele înnăscute. T2. dar şi că poate măsura conflictele interioare atât de vag descrise de Freud (Cattell & Child.) şi b1. Definind personalitatea în termenii trăsăturilor.urma respectivei decizii. pp. Cu cât este mai apropiat de unu.analiza factorilor.. Spre deosebire de psihologia speculativă.. real. 1997). pentru că eliberează individul de necesitatea de a căuta tot timpul aprobarea socială” (Hayes N.condiţiile de valoare” şi imboldul lăuntric de autoactualizare. Cattell susţine că psihologia trebuie să devină mult mai obiectivă şi matematică dacă doreşte să devină o ştiinţă matură. Cattell pretine nu numai că poate prezice comportamentul uman cu precizie matematică. O personalitate sănătoasă impune un acord între . 1976.. Important este ca între . 247.. Cattell & Kline. Ecuaţia de mai sus permite de asemenea cuantificarea gradului de conflict intrapsihic care apare în.. 235. O metodă mai simplă pentru a face acest lucru este indicele de conflict. 88–89.. etc. 160. .. aptitudinile si capacităţile. sentimentele şi atitudinile învăţate direcţionează comportamentul uman spre scopuri precise. În acest fel se stimulează libertatea persoanelor de a-şi valorifica talentele.Tn sunt trăsăturile individuale de caracter (incluzând temperamentul. 21 . în viziunea lui Cattell în termeni de temperament şi abilităţi.Preţuirea necondiţionată este deosebit de valoroasă. b2. abilitatea. din perspectiva lui Cattell. 194). care reduc tensiunea creată de trebuinţă. Cattell procedează la deducerea comportamentului uman prin intermediul unei ecuaţii specifice: Pj =b1*T1+b2*T2+…+bn*Tn unde Pj este performanţa j a răspunsului prezis în situaţia dată. pp..sinele interior”. Personalitatea se defineşte. ceea ce este cu putinţă pentru că indivizii se bucură de preţuire necondiţionată din partea unor semeni . cu atât conflictul este mai puternic. drept o . T1. reflectând relevanţa fiecărei trăsături în răspunsul prezis. 1975.

zone de solicitări psihologice. Alţi teoreticieni. 509). Investigările sale extinse au acoperit o mare varietate de tehnici de măsurare. obţinută prin chestionare adecvate a căror rezultate sunt prelucrate într-o matrice de coeficienţi de corelaţie. Factorii lui Cattell reprezintă un set de dimensiuni potenţiale valabile pentru descrierea şi studierea personalităţii umane. Matricea este alcătuită din toate perechile de variabile disponibile. unii critici resping afirmaţia lui Cattell că ar fi descoperit elementele de bază ale personalităţii şi consideră ca descoperirile sale nu sunt decât o tentativă (Anastasi. Deşi analiza factorială este un instrument valabil pentru simplificarea matricilor de corelaţie mari. Factorii lui Cattell oferă un set de dimensiuni potenţiale folositoar şi atent selecţionate în studierea personalităţii umane. capacitatea sa de a testa ipotezele şi a ajunge la adevăruri fundamentale este discutabilă. Cattell foloseşte trei variante de prelevare şi prelucrare a datelor : tehnica R este cea mai răspândită. Adesea unele date prezintă redundanţă şi pot fi descrise şi catalogate. Modelul său de tensiune a trebuinţei este subiectul aceloraşi critici ca şi reducerea trebuinţei. Cuantificarea unor concepte aşa ca intensitatea trăsăturilor şi conflictele interne vor face psihologia o disciplină mult mai ştiinţifică. şi Oppenheimer R. În urma se evidenţiază un număr restrâns de fatori din care se constituie individul mediu. p. Relevând aspectul unitar de manifestare a individului 22 . diverse culturi şi naţionalităţi. Cattell şi-a bazat teoria pe cercetări empirice mi mult decât pe speculaţii subiective. În lumina limitelor şi controverselor acestei tehnici.Pretenţiile lui Cattell de a scoate la lumină elementele de bază ale personalităţii cu precizie matematică sunt îndoielnice în lumina controverselor şi limitelor pe care le ridică tehnica analizei factoriale. Analiza statistică a factorilor este un puternic instrument pentru descrierea personalităţii prin definiţia clară a trăsăturilor. presupune contă în prelevarea prin teste multiple a unor indicatori sau elemente trăsături care sunt supuse unui proces de corelare prin matricile de care am vorbit. Cu această tehnică putem descrie cantităţi mari de date pe care le putem concentra într-un număr mic de parametri care permit efectuarea de previziuni. 1976. aşa ca Rogers C. avertizează că nu există un panaceu universal al cuantificării şi argumentează că ar trebui să utilizăm metode mult mai potrivite pentru felul subiectiv şi unic al persoanei decât să ne bazăm pe prezia numerică.

noile tehnici pot prinde chiar şi devenirea acestor trăsături la care Cattell visa. care au o putere mai mică de predicţie. - tehnica Q este folosită la analiza tipologiilor de personalitate. Universalitatea acestor trăsături de personalitate se bazează pe o mare investigaţie empirică şi reducerea datelor în factori într-o combinaţie vastă de cuvinte pentru a descrie individualitatea. Adler.500 de cuvinte. există 16 dimensiuni principale ale personalităţii (printre care şi inteligenţa) (Cattell şi alţii. la care a adăugat abilitatea intelectuală. dar lucrările sale constituie acum o bază bună pentru rescrierea în pattern neliniar a ideilor sale. Factorii din taxonomia lui Cattell sunt prezentaţi în tabelul de mai jos: Tabelul nr. Bacon.- tehnica P reprezintă o variantă uşor modificată ce pune accentual pe consistenţa trăsăturilor alese la nivel individual. 1970). Cattell trece astfel de faza de descriere intuitivă filozofică (Plutarh. Jung) la faza experimentală contitativă. Începând de la 4. apoi de la 42 la 46 şi în final 15 trăsături de personalitate. care răspund la o serie de teste standard. corelaţiile fiind făcute între persoanele testate. Trebuie subliniat faptul că sunt folosite numai dependenţe liniare. denumindu-le fluctuaţii personale. 4 Factorii din chestionarul 16 PF a lui Cattell 1 2 3 4 5 6 7 8 Factorul A Factorul B Factorul C Factorul E Factorul F Factorul G Factorul H Factorul I Căldură Raţiune Stabilitate emoţională Dominanţă Stil de viaţă Conştiinciozitate Inteligenţă socială Sensibilitate 23 Rezervat vs Calm Concret vs Abstract Reactiv vs Sabil emoţional Supus vs Dominant Serios vs Petrecăreţ Expeditiv vs Conştiincios Timid vs Inteligent social Insensibil vs Sensibil . Prin corelare vom obţine tipologii distincte de persoane. Cattell a obţinut 180. În concordanţă cu teoria lui Cattell. Goethe). Prin metoda sa Cattell ajunge să prezică comportamentul persoanei într-o situaţie dată. Această abordare se bazează pe o analiză sistematică şi exhaustivă a limbii engleze şi se presupune că fiecare aspect al personalităţii unui individ poate fi descris prin cuvintele existente. de faza de orientare clinică (Freud. pe care individul trebuie să le completeze după o anumită logică. folosindu-se de trăsăturile personalităţii cărora le ataşează a variabile predictibilă.

1984. 1992). Hofstee. 2001). care se ocupă de măsurarea abilităţii cognitive în termeni de puterea testelor şi măsurile obiective ale performanţei (Cronbach. fără îndoială datorită evidenţei extensive longitudinale şi cross culturale ale celor cinci dimensiuni ale personalităţii propuse de Costa şi McCrae (1985. 1995. inclusiv Cattell au eşuat în a replica atât soluţiile primare cât şi secundare ale chestionarului 16PF (Byravan & Ramanaiah. ar fi esenţial să stabilim un consens al numărului de trăsături care sunt folosite pentru a descrie diferenţele individuale de bază ale naturii umane. Eysenk a identificat două trăsături principale şi 24 . Mai mult decât atât. unii cerecetători. Deary. 2001. 1989). disciplinei şi conceptului de sine). Aceştia pot fi obţinuţi prin rotaţie oblică. Matthews. o tehnică favorită a lui Cattell. la fel de bine ca şi eşecul dimensiunii Psihoticism a lui Eysenk. factori notaţi cu QI. respectiv. în timp ce QVIII (superego) pare să se suprapună peste trăsătura Psihotocism a lui Eysenk (referitoare la nivelele puterii eului. QI (exvia vs invia) şi QII (ajustare vs anxietate) sunt comparabili cu Extraversia şi Nevrozismul. QII şi QVIII. Totuşi. Hans Eysenk (1916-1997). Eysenck & Eysenck. Dacă dimensiunile personalităţii ar trebui să avanseze de la o clasificare preliminară a trăsăturilor universale ale realizărilor lumii reale şi a altor constructe psihologice care ar putea să fie prezise prin definiţii ale consistenţei personalităţii (explorând validitatea personalităţii în predicţia altor evenimente). 1985. La începutul dezvoltării teoriei personalităţii concepută de el. ideea că inteligenţa ar trebui conceptualizată în termeni de personalitate şi evaluată prin autoraportări s-a dovedit controversată şi s-a îndreptat spre o linie bine stabilită în cercetările diferenţiale. corelaţii moderate şi înalte între unele dintre aceste dimensiuni face posibilă reducerea taxonomiei la câţiva factori de ordin secund.9 10 11 12 13 14 15 16 Factorul L Factorul M Factorul N Factorul O Factorul Q1 Factorul Q2 Factorul Q3 Factorul Q4 Vigilenţă Abstractivitate Intimitate Înţelegere Deschidere la schimbare Individualitate Perfecţionism Tensiune Încrezător vs Vigilent Concret vs Abstract Colectiv vs Personal Neînţelegător vs Înţelegător Tradiţional sau Deschis la schimbare Orientat spre grup vs individualist Tolerează dezordinea vs Perfecţionist Relaxat vs Tensionat În ciuda aspectului larg de comportamente acoperite de cei 16 factori ai lui Cattell. care era strict empirică şi psihometrică. Sistemul care se pare a fi câştigat votul celor mai mulţi psihologi diferenţiali este modelul factorial Big Five.

1947. Chestionare cu autoraportare cer subiecţilor să se descrie pe ei înşişi (sau pe alţii) într-un număr de comportamente şi preferinţe şi seturi largi de răspunsuri pot fi corelate pentru a se extrage factorii subliniaţi comuni. extraversia scăzută relaţionează cu tipurile melancolic şi flegmatic în timp ce extraversia ridicată ar fi văzută ca un mixaj al tipurilor sangvinic şi coleric. ele încă persistă în cele mai bine stabilite teorii ale personalităţii (deşi uneori sub denumiri diferite). astfel încât nevrozismul scăzut este reprezentat de o combinaţie a tipurilor sangvinic şi flegmatic în timp ce nevrozismul înalt este reprezentat de o combinaţie a tipurilor melancolic şi coleric. 1977. care au fost folosite pentru evaluarea descripţiei generale a diferenţelor individuale. Avantajul principal în teoria personalităţii a lui Eysenk cu privire la aceste abordări vechi şi clasice (dar de asemenea psihanalitice) sunt o consecinţă a metodologiei de cercetare strict cantitativă. 1982). 1991) este ultima versiune a acestui instrument. itemii înlocuiesc observaţia şi substituie reducerea 25 . În acest sens. Cele patru tipologii greceşti pot fi grupate în cei doi factori de personalitate ai lui Eysenk. Corelaţiile sunt relativ scăzute şi este presupus că o descriere întreagă a unui individ nu va fi deplină dacă cele trei dimensiuni ale personalităţii nu vor fi evaluate. Chestionarul de personalitate Eysenk revizuit (EPQ-R. 1952. cele trei dimensiuni evaluate de EPQ-R sunt ortogonale (de exemplu necorelate). Teoria Gigantic Three a lui Eysenk Cadrul Gigantic Three derivă din investigaţiile empirice ale lui Eysenk asupra personalităţii şi diferenţelor individuale (Eysenck. În contrast. Începând de la cercetările teoretice şi observaţiile clinice sistematice. Eysenk de asemenea a oferit un instrument psihometric pentru a evalua aceste dimensiuni. Extraversie şi Psihoticism. Eysenk a aplicat tehnici statistice robuste ale reducerii datelor pentru a evalua dimensiunile personalităţii. Eysenk se asemenea a inclus o măsură a disimulării. la care se face referire adesea ca a patra scală a EPQ-R. Aceste trăsături sunt Nevrozismul şi Extraversia. deşi au raportate corelaţii pozitive între cele trei domenii ale personalităţii. Teoretic. Eysenck & Eysenck. 1991). care reprezintă trăsăturile de personalitate latente. obţinând una din primele şi desigur cea mai longevivă teorie ştiinţifică a trăsăturilor de personalitate.universale ale personalităţii. sistematică şi empirică. EPQ-R este un inventar cu autoraportare care comprimă itemi despre comportamentul tipic (preferinţe sau dispoziţii) la care se răspunde pe o scală Likert cu două puncte (da şi nu). sunt trei dimensiuni principale ale personalităţii sau aspecte în care indivizii diferă: Nevrozism. în mod particular în eşantionul de bărbaţi (Eysenck & Eysenck. În concordanţă cu teoria personalităţii. Datorită naturii de autoraportare a acestui instrument.

nesistematică şi adesea cu surse de eroare. Nivele diferite ale Nevrozismului. Mai mult. extravertiţii care au nevoia de a compensa nivelul lor scăzut de excitare. Eysenk a argumentat că Extraversia a fost consecinţa psihologică a diferenţelor individuale în sistemul activator reticular ascendent (localizat în formaţia reticulară a creierului stem). Prin contrast. extravertiţii au nevoie de o perioadă mai mare de timp (şi efort) pentru a se adapta la stimulii externi şi astfel de a beneficia de mediile înconjurătoare liniştite. Astfel. autoraportările ar trebui să obţină o descriere mult mai precisă a comportamentului tipic al individului decât observaţia parţială.statistică a datelor sau asociaţiile inferenţiale. Ca o consecinţă. şi aceste moduri consistente de excitare determină limita în care un individ este introvertit sau extravertit. Astfel. În acord cu teoria lui Eysenk şi Eysenk (1985) există diferenţe biologice în personalitate. determină nivelele de motivaţie. emoţie şi condiţionare în concordanţă cu alţi inhibatori sau excitatori. În mod contrar. mai bune decât îi cunoaştem pe alţii). rezultând în conexiune inversă psihofiziologică. au tendinţa de a căuta stimuli externi care sunt mult mai confortabili (sau sunt capabili de a se descurca) cu medii înconjurătoare distractive sau cu o stimulare puternică. bazele biologice ale temperamentului ar trebui să explice impactul pe termen lung al trăsăturilor de personalitate în aspectele observabile şi neobservabile ale individualităţii. cingulum şi 26 . care în răspuns ar mări sau micşora nivelul lor înnăscut de adaptare la stimuli. septum. Extraversiei şi Psihotismului (cele trei dimensiuni la care Eysenk se referea ca şi temperament) sunt cauzate direct de factori genetici şi evaluate din punct de vedere al asemănărilor şi deosebirilor dintre indivizi. introvertiţii vor genera o excitaţie mai mare decât extravertiţii. exact în aceeaşi situaţie). diferitele nivele de excitaţie şi inhibiţie ale extravertiţilor şi introverţiilor ar duce la evitarea sau cercetarea intensităţii stimulilor. hipocampus. deoarece este virtual imposibil de a se observa un număr mare de oameni tot timpul şi pornind de la presupunerea că ne ştim relativ bine (desigur. Aceasta este deoarece în condiţii egale de stimulare externă (de exemplu. diferenţele individuale în Nevrozism ar trebui să fie explicate în temeni de activitate a creierului în zona viscerală (compusă din amigdală. care este excitat de acest sistem. Introvertiţii au o tendinţă mai mare de a fi excitaţi cortical decât extravertiţii şi viceversa. Cortexul cerebral. în mod specific la pragul de excitaţie. Alt avantaj (dintr-un punct de vedere unic) al teoriei lui Eysenk este că încearcă să explice diferenţele personalităţii individuale în termeni biologici.

unele din conceptele lui Eysenk acum par depăşite. Eysenk nu a elaborat un cadru teoretic pentru înţelegerea bazelor psihologice ale celei de-a treia trăsături. Nevrozismul poate fi înţeles în termenii relaţiei între excitabilitate şi răspuns emoţional (reflectat în activarea autonomă a sistemului nevrotic). interdependenţa fiziologică a proceselor care subliniază două trăsături de personalitate ortogonale şi nerelaţionate (aşa ca Nevrozismul şi Extraversia) şi lipsa instrumentelor psihologice la acea vreme pentru a testa ipotezele sale. Astfel pretenţia că trăsăturile de personalitate au rădăcini inerente şi biologice (o idee care. acelaşi eveniment poate provoca o reacţie emoţională puternică la indivizii nevrotici. în mod cert nu a fost obţinută de Eysenk. Mai mult decât urmărirea dezbaterii fierbinţi despre natura biologică a trăsăturilor de personalitate (o întrebare deja acoperită de textele relevante ale cărţilor despre personalitate de 27 . În acelaşi mod în care diferenţele între Introversie – Extraversie sunt mult mai evidente în mediile cu stimuli intenşi. Nivelele de excitaţie sunt asociate cu emotivitatea şi activităţile de excitaţie în creierele indivizilor nevrotici pot fi traduse în experienţa (sau predispoziţia cel puţin. Deoarece indivizii nevrotici sunt caracterizaţi de un sistem visceral foarte uşor excitabil (zona din creier cu implică regularizarea emoţiei) sunt mult mai sensibile în a produce reacţii emoţionale care să stabilească indivizii (la nivel scăzut în Nevrotism).hipotalamus) şi formaţiunea reticulară. o cercetare interesantă în această direcţie a fost efectuată şi notează Robinson (1991) sunt câteva preocupări în vederea reinterpretării şi reexaminării teoriei biologice a temperamentului a lui Eysenk cu tehnologia curentă şi dintr-o perspectivă neuropsihologică actualizată. Psihotismul. Astfel. Dovada pentru bazele biologice ale nevrotismului nu a fost la fel de extensivă şi consistentă pentru Extraversie. aşa ca răspunsul pielii prin transpiraţie sau galvanic (spre deosebire de experienţa emoţiilor negative puternice) se crede că sunt consecinţa activităţii viscerale a creierului şi activării consecvente a sistemului nervos. Astfel. care generează activitate percepută ca excitaţie. ca acelea folosite de Galen şi Hipocrate la începutul dezvoltării teoriei lui Eysenk. dar care nu sunt stabili şi indicatori observabili. Mai mult decât atât. de a experimenta) emoţii intense. aşa cum am observat. a fost prezentă de la civilizaţiile mai vechi) a rămas cumva netestată. Datorită avansării tehnologiei în domeniul neuropsihologiei. Alte probleme şi inconsistenţe ale teoriei psihobiologice a lui Eysenk au fost complexitatea lui. diferenţele individuale în activarea autonomă care conduc Nevrozismul sunt mult mai clar observate în condiţii de stres sau anxietate. Totuşi.

EPP (profilul de personalitate a lui Eysenk) şi se crede a fi universale (Eysenck & Eysenck. Agreabilitate şi Conştiinciozitate. A fost în mod precis a treia dimensiune a sistemului lui Eysenk care ar trebui să fie focusat pe dispute psihometrice nerezolvate şi pentru a deschide terenul pentru altă taxonomie principală – denumită modelul celor cinci factori sau trăsăturile de personalitate Big Five. taxonomia temperamentului a lui Eysenk (aspectele noncognitive ale personalităţii care includ aspectele cognitive ale inteligenţei) se bazează pe trei dimensiuni principale. Primul instrument psihometric care evaluează Nevrozismul şi Extraversia a fost Chestionarul medical a lui Maudsley (MMQ). există o relaţie între competenţa intelectuală şi personalitate din punct de vedere psihometric sau descriptiv. Extraversia evaluează modul în care aceşti indivizi arată preferinţa şi tendinţa de a fi vorbăreţi şi optimişti (la fel de bine ca energici). 1985). Este precizat în termeni psihometrici că o mare influenţă a avut contribuţia lui Eysenk la dezvoltarea teoriilor personalităţii şi poate fi doar provocată de o serie de taxonomii rivale. Nevrozismul se referă la nivelul emoţional al individului şi tendinţa lui de a fi anxios. impulsivi şi care caută senzaţii puternice. care este opus nivelului psihobiologic. 28 . 1988. Psihotismul (introdus în taxonomie în 1976) se referă la indivizi cruzi emoţional. Matthews & Deary. Extraversia şi Psihoticismul. Goldberg. 1988. 1982. 1998). Digman & Inouye. Aceste dimensiuni pot fi evaluate prin inventare cu autoraportare aşa ca EPQ-R. pe atât se aşteaptă ca ele să fie stabile de-a lungul timpului. Modelul celor cinci factori (care s-a dezvoltat substanţial după anii 1980) susţine că dimensiunea Psihoticismului trebuie să fie divizată în Deschidere. 1998). necorelate denumite Nevrotismul. pentru care este crucial să investigăm dimensiunile personalităţii în termeni psihometrici (mai mult decât biologici). dar ultimele versiuni ale Inventarului de personalitate Eysenk (EPI) şi cele mai recente chestionare de personalitate Eysenk revizuite (EPQ-R) au introdus îmbunătăţiri în evaluarea celor trei dimensiuni. 1986. pe cât de mult se crede că aceste dimensiuni sunt inerente. care îşi asumă riscuri. sugerând că indivizii ar trebui să obţină scoruri mari la unele dar mici la celelalte dintre aceste trăsături (Borkenau. Mai departe. După cum am menţionat anterior. Există o evidenţă longitudinală impresionantă pentru stabilitatea acestor trăsături de-a lungul unor fragmente din viaţă şi identificarea lor cu dimensiuni ale personalităţii principale în diferite culturi (vezi Matthews & Deary.exemplu Brody. 1985). care includ Psihotismul (Eysenck & Eysenck.

Nevrozism scăzut şi Extraversie înaltă.69 Deschidere mentală 0.25 -0.McCrae & Costa. A încercat să facă teoria trăsăturilor mult mai explicită prin relatarea trăsăturilor la cauze fiziologice şi sociale. 29 . Agreabilitatea şi Conştiinciozitatea sunt corelate doar moderat cu psihotismul (r=-0. Eysenk a considerat Deschiderea mentală ca un indicator al inteligenţei (de exemplu aspecte cognitive ale personalităţii. mai mult decât o dimensiune principală a personalităţii. Eysenk a elaborat un model din care reies trei trăsături consistente din cercetările analitice factoriale efectuate: introversia – extraversia. în acord cu această teorie) mai mult decât temperamentul.18 0. Deschidere mentală înaltă şi Conştiinciozitate scăzută. dar sunt reprezentate în modelul lui Eysenk. Totuşi. altele decât Neuroticismul şi Extraversia. ideea lui Eysenk este că Psihotismul ar trebui să fie conceptualizat în termeni de Agreabilitate scăzută.31 Hans J. Hans Eysenk concluzionează că nucleul personalităţii constă din trei supertrăsături: introversie – extraversie. Psihoticism 0. Tabel nr.05). 1987).15 Agreabilitate -0.01 0.05 -0.18 0. Nevrozism Extraversie Nevrozism 0. ambele sisteme par să difere în evaluarea trăsăturilor. sugerând că atât Big Five cât şi Gigant Three evaluează două trăsături similare.45 -0.21 -0. 3 Corelaţii între trăsăturile de personalitate Gigantic Three şi Big Five. El a încercat să relaţioneze introversia – extraversia de factori biologici aşa ca excitarea cortexului cerebral. Eysenk şi Eysenk (1985) a considerat Agreabilitatea o combinare a Gigant Three – denumite Psihoticism scăzut. În tabelul de mai jos este prezentată o comparaţie a taxonomiilor Gigant Three şi Five Factor. Astfel aceste trei dimensiuni de personalitate incluse în taxonomia Big Five nu sunt prezente.75 -0. neuroticism – stabilitate emoţională şi psihotism. care arată că atât Nevrozismul cât şi Extraversia sunt dimensiuni prezente în ambele dimensiuni. neuroticismul – stabilitate emoţională şi psihotismul.05 Extraversie -0.04 0.03 Notă: Tabelul este bazat pe lucrarea lui Costa şi McCrae (1985). Astfel. Prin contrast.04 Conştiinciozitate -0. respectiv) şi Deschiderea mentală este necorelată cu Psihoticismul (r=0. În mod specific.31.45 şi r=-0.

J.În abordarea psihometrică asupra personalităţii. obsesivitatea. bucuria. factorii esenţiali sunt generaţi de mecanisme biologice. sunt capabili să-şi menţină activitatea corticală cu o stimulare redusă şi prin urmare. Din perspectiva lui Eysenck extroversiunea şi nevroza sunt total independente. valorificând tradiţia behavioristă. Introvertiţii. Efortul şcolii reprezentate de Eysenck se concentrează nu numai pe identificarea trăsăturilor principale şi secundare de personalitate. Cum studiul personalităţii nu se poate realiza înregistrând toate exteriorizările subiecţilor. ipohondria şi vinovăţia.. se află într-o permanenţă căutate a noului. e greu de crezut că acest tip de personalitate se 30 . psihoza). Eysenck a propus şi utilizat analiza factorială. din perspectiva lui H.delicat”. Pentru identificarea aspectelor fundamentale ale personalităţii. extravertiţii se plictisesc rapid în raport cu un set de stimuli. Eysenck a adoptat metoda prelevării de eşantioane din diferite comportamente ale persoanei (însoţite de interviuri centrate pe manifestările subiecţilor în . dar şi extrovertiţi stabili (între aceste extreme. ceea ce presupune analiza manifestărilor comportamentale şi nu analiza actelor de gândire. sociabilitatea.. imaginaţie etc. chibzuinţa şi responsabilitatea. teama. mecanismul prin care cortexul declanşează influxul nervos de răspuns fiind considerat a fi formaţiunea reticulară activatoare ascendentă care poate acţiona în sens dublu: poate intensifica semnale transmise de stimuli diferiţi sau poate reduce nivelul de excitaţie prin inhibarea mesajelor de intrare (Hayes N. Fiecare factor principal este compus din alţi factori secundari fiind identificaţi: dinamismul. Eysenck. ci şi pe identificarea cauzelor prezenţei acestor trăsături. 1997).. pe baza căreia s-a formulat concluzia că există două dimensiuni esenţiale ale personalităţii: extroversiunea si nevrozismul (la care s-a adăugat şi o a treia dimensiune. Din perspectiva lui Eyenck. ceea ce se justifică prin sistemul nervos central puternic. singura modalitate de a-i înţelege pe oameni dintr-o perspectivă ştiinţifică este analiza dovezilor obiective. expresivitatea. cu un sistem nervos . se înscriu majoritatea tipurilor de personalitate întâlnite in societate). Extroversiunea este cauzată de starea generală de excitaţie a cortexului cerebral.condiţii normale”). disponibilitatea de asumare a riscurilor. Pentru nevrozism trăsăturile secundare sunt: respectul de sine. autonomia. consideră şcoala psihometrică. impulsivitatea. Orrell S.. concret. pot exista introvertiţi nevrotici.

plictiseşte uşor de anumiţi stimuli şi că îi sunt specifice preocupările solitare sau cele ce presupun medii sociale restrânse. După Eysenk. Oamenii care au obţinut un scoruri mari la nevrozism. cercetările lui Eysenk au cuprins diverse naţionalităţi şi culturi. dorinţa de viaţă şi excitabilitea. Dar Eysenk a fost foarte critic faţă de teoria psihanalitică pe care a criticat-o pentru inefectivitate. tind să fie instabili emoţional.. cu multiple contacte sociale şi activităţi de grup. cele majoritatea cercetărilor sale s-au axat pe corelarea caracteristicilor biologice cu cele ale personalităţii. introspectivă. activitatea. Individul extravertit este impulsiv. De aceea. p. Limitele metodei psihometrice se referă la faptul că sunt neglijate variaţiile comportamentului uman în diferite situaţii şi că abordează personalitatea ca pe o realitate statică.Nervosului” îi este specific un sistem nervos autonom. ceea ce justifică faptul că personalitatea lor are tendinţa spre nevroză. extroversia este compusă din trăsături ca sociabilitatea. Aceasta implică o probabilitate mai mare de a reacţiona emoţional la evenimente. capabil să răspundă rapid şi puternic la situaţii stresante. Indivizii cu un nivel neurotic redus sunt mai calmi şi mai temperaţi. 6). Deşi alte cercetări au eşuat în confirmarea ipotezelor despre cortex. 1990). nevrozism şi psihotism. psihologia sa este importantă în moduri diferite. extravertiţii au nevoie de stimuli externi deoarece au nivelul excitabilităţii cortexului scăzut. Ca şi Cattell. în timp ce introvertiţii au un nivel al excitabilităţii cerebrale ridicat şi trebuie să evite zgomotul şi agitaţia. este distant şi rezervat. Sunt mai puţin predispuşi la căderi emoţionale sau frustrări. dezinhibat. 1968. Prima trăsătură este introversia-extraversia. . Eysenk consideră că nucleul personalităţii constă în trei trăsături fundamentale: introversie-extrversie. 31 . în care singura perspectivă ce permite clasificări este cea a modului de maturizare psihologică. Eysenk concluzioneză că două treimi din variaţia introversieextraversie este datorată eredităţii. Pentru Eysenk. Aceşti indivizi au probleme la revenirea la normal după o experienţă emoţională. iubeşte mai degrabă cărţile decât persoanele. În timp ce majoritatea psihologilor cred că personalitatea este determinată genetic într-un procent între 20% şi 50%. Introvertitul este o persoană retrasă. cu excepţia prietenilor apropiaţi (Eysenck & Eysenck. (Stelmack. impulsivitatea.

temperaţi şi controlaţi. are drept scop evidenţierea modului în care aspectele personalităţii se echilibrează la fiecare individ. Allport recomandă o abordare idiografică în studiul personalităţii. sunt calmi. 32 .g. Este deseori prea critic cu teoreticienii care intră în conflict cu ideile sale ( Buss. Lucrările sale constituie un suport pentru teoria celor cinci factori. Eysenck & Eysenck. 1975). 1996). sociabili în timp ce introvertiţii care au un nivel al nevrozism scăzut. dând posibilitatea „caracterizării acesteia ca profil unic transversal situaţional şi interpretării acesteia prin comportamentul manifestat” (Neculau A. neobosiţi şi excitabili în timp ce introvertiţii nevrotici. agresive. lipsiţi de griji. Trăsăturile nu pot fi măsurate fiziologic ci trebuie deduse din comportamentul unei persoane. see Eysenck. 1982). 1967. 1975. (e. nevrotici şi psihotici comportamentul are diverse forme. Pentru introvertiţi şi extravertiţi. Abordarea nomotetică şi idiografică a descrierii personalităţii Teoriile personalităţii sunt de două tipuri principale: teorii idiografice şi nomotetice. Ca şi Cattell. Abordarea idiografică presupune studierea fiecărei persoane în parte şi analiza modalităţilor individuale în care se manifestă personalitatea oamenilor iar abordarea nomotetică presupune încadrarea în anumite tipuri. Abordarea personalităţii în manieră ideotetică ... Numeroase puncte comune între Eysenk şi alţi cercetători sugerează că s-a focalizat pe trăsăturile fundamentale ale personalităţii. impersonale şi insensibile faţă de alte personae. anxioşi şi pesimişti. în timp ce perspectiva idiografică abordează persoana reală. Perspectiva nomotetică a personalităţii se concentrează asupra modului în care oamenii pot fi grupaţi si comparaţi între ei. Se pare că cei trei factori ai lui Eysenk nu sunt suficienţi pentru definirea personalităţii. făcând posibilă comparaţia. 1968. Nu este uşor de decis ce factori trebuie incluşi în matricea de corelare sau de câţi factori este nevoie. 1982. Eysenk îşi bazează teoriile pe cercetări empirtice extinse şi urmate de analize matematice. Extravertiţii care sunt nevrotici tind să fie agresivi. Extrovertiţii cu un nevrozism scăzut sunt stabili emoţional. trişti.Persoanele care au scor mare la dimensiunea psihotică sunt egocentric.o soluţie de compromism. Eysenk tinde să exagereze extinderea cercetărilor pentru a-şi argumenta teoria.

1997b). 1996b. În ciuda lipsei raţiunii teoretice pentru etiologia trăsăturilor identificată pentru modelul celor cinci factori. Acest grup de cuvinte a fost apoi redus la aproximativ 8. Faţă de analiza factorială descriptivă. (1967) apud Tupes şi Christal (1961) au identificat 1.500 (Norman. După versiunea iniţială a lui Cattell asupra modelului personalităţii umane bazate pe lexic. & Tatsuoka. 1946. 1996a. Cu aproape 70 de ani în urmă. Costa & McCrae. combinată cu tehnici de reducere a datelor sofisticate ar trebui să aibă un impact direct asupra psihometriei trăsăturilor personalităţii şi cercetărilor care vor aborda studiul diferenţelor individuale (Cattell. Trebuie identificat sensul experienţei persoanei.431 descriptori principali. care au fost ulterior confirmate prin inventare autoadministrate (Goldberg. există un consens suficient şi evidenţă empirică pentru susţinerea identificării Big Five ca dimensiunile personalităţii universale (Costa. După cum este explicat. oglindirea comportamentului manifestat în psihicul individului. De Raad.. Astfel. T. cadrul personalităţii îşi are originile în ipoteza lexicală – presupunerea că dimensiunile principale ale comportamentului ar trebui să fie conturate (sau derivate) din cuvintele ce există în limba noastră pentru a descrie o persoană). 1996). 1992. 1996. Deary & Matthews. Această metodă. Elshout. această soluţie a fost rezultatul unei analize factoriale confirmatorii ale celor cinci dimensiuni principale. Cattell. Furnham. 1986 apud Neculau A. care ar putea fi comasaţi într-o listă de 75 trăsături fundamentale. Allport şi Odbert (1936) au raportat 18. 1970). 1990.000 de descriptori ale unui individ în limba engleză. & Hamaker. 1997. „Fiecare principiu trebuie căutat în fiecare individ şi nu considerat o caracteristică a individului în general” (Lamiel J. 2000.Perspectiva ideotetică balează între studiul indivizilor şi principiile generale ale activităţii psihice. Norman. 1957. Digman. McCrae & Costa.. 1967) bazându-ne pe eliminarea cuvintelor evaluative. ipoteza lexicală se referă la ideea că aceste cuvinte (derivate din potrivire decât din cunoştinţe ştiinţifice) ar trebui să furnizeze un cadru comprehensiv de referinţă pentru evidenţierea dimensiunilor personalităţii ale unei fiinţe umane. Eber. 1990). cei mai mulţi cercetători ai personalităţii ( Busato. Prins.000 şi apoi 4. ambigue şi nefamiliare ca şi a cuvintelor care se referă la aspectele fizice (mai mult decât cele psihologice). 1993. 1997) au agreat avantajele psihometrice ale taxonomiei Big Five propuse de Costa şi 33 . Modelul factorial al celor cinci factori (Big Five) Ca şi modelul 16 PF a lui Cattell.

McCrae (1992), după ce au concluzionat că acest model factorial al celor cinci factori este universal (Costa, 1997; Costa & McCrae, 1992; Deary & Matthews, 1993; McCrae & Costa, 1997b). Ca şi în modelele lui Cattell şi Eysenk, Big Five conceptualizează diferenţele care se referă la tipuri stabile de comportament care sunt independente unele de altele. Modelul Big Five propus de Costa şi McCrae derivă din reanalizarea (printr-o tehnică statistică denumită analiză de cluster) modelului lui Cattell 16 PF (Costa & McCrae, 1976). În concordanţă cu taxonomia celor cinci factori, există cinci trăsături de personalitate de ordin mai înalt (sau factori) denumite Nevrozism, Extraversie (aceste două trăsături sunt replicate de cele două trăsături echivalente existente în sistemele lui Eysenk şi Cattell şi au fost identificate, prin reanalizarea în primul rând a celor 16PF a lui Cattell), Deschiderea spre experienţă, (adăugate de Costa & McCrae, 1978), Agreabilitatea şi Conştiinciozitatea. Tabelul de mai jos prezintă super trăsăturile primare în mod complet pentru chestionarul NEO-PI-R (Neuroticism – Extraversie – Deschidere - Inventar de personalitate revizuit) cu lista respectivă ce verificare. Itemii model pentru fiecare subfaţetă sunt prezentaţi în tabelul următor. Prima mare trăsătură de personalitate este Nevrozismul – Stabilitatea emoţională (anxietate, agresivitate, depresie, centrare pe sine, impulsivitate, vulnerabilitate). Poate fi descrisă ca tendinţa de a avea experienţe negative ca anxietatea, depresia sau furia (Busato, Prins, Elshout, & Hamaker, 2000). Este un factor de personalitate larg conceptualizat care poate fi obţinut atât prin EPQ (Eysenck & Eysenck, 1985) cât şi prin NEO-PI-R (Costa & McCrae, 1992). Mai mult decât atât, Nevrozismul este similar sau echivalent cu trăsătura anxietate din modelul lui Cattell (Cattell, Eber, & Tatsuoka, 1970). Indivizii nevrotici pot fi caracterizaţi prin tendinţa de a avea anxietate opusă personalităţilor în mod tipic calme, relaxate şi stabile (Nevrozism scăzut). Faţetele primare ale nevrozismului sunt anxietatea, ostilitatea agresivă, depresia, conştiinciozitatea de sine, imaturitatea şi vulnerabilitatea. Tabel 5. Supertrăsături primare (faţetele) cu lista de verificare a itemilor Faţetele nevrozismului (stabilitate emoţională) N1 N2 N3 Anxietate Ostilitate nervoasă Depresie anxios, plin de teamă, îngrijorat, tensionat, nervos, confuz, - încrezător, - optimist anxios, iritat, impacientat, excitabil, temperamental, gentil, tensionat Îngrijorat, - mulţumit, - încrezător, - încrezător în sine, 34

N4 N5 N6

Conştiinciozitate de sine Impulsivitate Vulnerabilitate

pesimist, temperamental, anxios Timid, încrezător în sine, încrezător, defensiv, inhibat, anxios Temperamental, iritabil, sarcastic, centrat pe sine, zgomotos, repezit, excitabil - gândire clară, - încredere în sine, - încrezător, anxios, - eficient, - alertat, lipsit de griji

Faţetele extraversiei E1 Căldură E2 E3 E4 E5 E6 Spirit gregar Asertivitate Activitate Căutarea emoţiilor Emoţii pozitive

Prietenos, cald, sociabil, de chef, - rezervat, afectiv, responsabil Sociabil, responsabil, căutător de plăcere, - rezervat, vorbăreţ, spontan, - introvertit Asertiv, - timid, agresiv, încrezător în sine, plin de forţă, entuziast, încrezător Energic, grăbit, rapid, determinat, entuziast, agresiv, activ Căutător de plăcere, îndrăzneţ, aventuros, şarmant, plăcut, spiritual, isteţ Entuziast, plin de umor, mândru, spontan, căutător de plăcere, optimist, jovial

Faţetele deschiderii O1 Fantezie O2 O3 O4 O5 Estetică Sentimente Acţiuni Idei

Visător, imaginativ, cu umor, provocator, idealistic, artistic, complicat Imaginativ, artistic, original, entuziast, inventiv,

idealist, versat Excitabil, spontan, perceptiv, imaginativ, afectiv, vorbăreţ, responsabil Interese largi, imaginativ, aventuros, optimist, - gentil, vorbăreţ, versat Idealist, interese largi, inventiv, curios, original, imaginativ, perceptiv - Conservator, neconvenţional, fără grijă, flirtează Iertător, de încredere, - suspicios, - prevăzător, pesimist, pacifist, - inimă grea - Complicat, - solicitant, - isteţ, nu flirtează, - şarmant, - îndemânatic, - autocratic Calm, inimă uşoară, gentil, generos, amabil, tolerant, 35

O6 Valori Faţetele agreabilităţii A1 Încredere A2 A3 Direct Altruism

A4 A5 A6

Flexibilitate Modestie Dispoziţii tandre

- egoist - Încăpăţânat, - solicitant, - tare de cap, - impacientat, intolerant, - franc, - inimă grea - teatral, - isteţ, -asertiv, - argumentează, - încrezător în sine, - agresiv, - idealist, Prietenos, cald, simpatic, inimă uşoară, gentil, instabil, amabil -

Faţetele conştiinciozităţii C1 Competenţă C2 C3 C4 C5 C6 Ordine Responsabilitate Perseverenţă Autodisciplină Deliberare

Eficient, încrezător în sine, cuprinzător, plin de resurse, de încredere, - confuz, inteligent Organizat, cuprinzător, eficient, precis, metodic, minte absentă, - lipsit de grijă - defensiv, - distractiv, - lipsit de griji, - leneş, cuprinzător, - minte absentă, - căutător de greşeală Cuprinzător, ambiţios, diligent, întreprinzător, determinat, de încredere, perseverent Organizat, - leneş, eficient, - minte absentă, energic, cuprinzător, diligent - Repezit, - impulsiv, - lipsit de grijă, - nerăbdător, -imatur, cuprinzător, -temperamental

A doua dimensiune a personalităţii principală este Extraversia (cordialitate, gregaritate, siguranţă de sine, activitate, căutarea senzaţiilor, emoţii pozitive; Acest factor se referă la o activitate mai mare (excitaţie), experienţa emoţiilor pozitive, impulsivitatea, asertivitatea şi o tendinţă spre comportament social (Busato, Prins, Elshout, & Hamaker, 2000). Contrar, Extraversia scăzută (introversiunea) este caracterizată de moduri mai degrabă tăcute, restrânse şi cu comportamente de retragere. Ca şi Nevrozismul, Extraversia este prezentă în modelele de personalitate Eysenk şi Eysenk (1985) şi Costa şi McCrae (1992). Subfaţetele Extraversiei sunt căldura, spiritul gregar, asertivitatea, activitatea, căutarea excitaţiei şi emoţiile pozitive. O a treia dimensiune denumită Deschidere spre experienţă (imaginaţie, afinitate cu domeniile esteticului, sentimentelor, acţiunii, ideilor, valorilor -cea mai mare parte a literaturii tinde să se refere la Deschidere ca factorul cinci, deşi Costa şi McCrae o plasează pe a treia poziţie) e derivată din ideile lui Con (1974) şi reprezintă tendinţa cuiva de a se implica în activităţi intelectuale şi de a experimenta noi senzaţii şi idei (Busato, Prins, Elshout, & Hamaker, 36

1993). În cele din urmă. determinare şi productivitate. organizare. Brand. 1994) şi Dispoziţii tandre sau Afectivitate (Brand. Conştiinciozitatea (competenţă. Mai mult decât cei mai mulţi dintre cercetători par să agreeze existenţa celor cinci dimensiuni ale 37 . încredere. Elshout. curiozitatea intelectuală. 1992). imaginaţia vividă. Prins. & Deary. El comprimă şase scale denumite fantezie. 1994a. autodisciplinei şi deliberării. care poartă de grijă şi toleranţi (Costa & McCrae. Această trăsătură de personalitate este relaţionată cu Psihoticismul şi (împreună cu Conştiinciozitatea) sunt un exponent al comportamentului social în general. Trapnell. imaginativi. Prins. reuşită. 2000). ordinii. 1994. atitudinii directe. inventivi şi neconservatori în gândurile şi opiniile lor (Costa & McCrae. 2000). calzi. modestiei şi dispoziţiilor tandre. Indivizii agreabili pot fi astfel descrişi ca prietenoşi. Fără îndoială că această dimensiune a personalităţii s-a raportat ca fiind semnificativ asociată cu tipuri variate de personalitate Modelul celor cinci factori a fost uneori criticat pentru lipsa explicaţiilor teoretice în dezvoltarea şi natura procesului ce se află în unii din factorii săi de personalitate – în particular Deschiderea. Indivizii conştiincioşi sunt cel mai bine identificaţi pentru eficienţa lor. sentimente. Agreabilitatea şi Conştiinciozitatea (Matthews & Deary.2000). Zeidner & Matthews. Intelect sau Cultură (Goldberg. perseverenţei. 1993). Acest factor include dimensiunile secundare ale competenţei. acţiuni. dorinţă de reuşită. 1994. 1994. 2000). este cunoscut de asemenea ca şi Sociabilitate ) se referă la comportamente prietenoase şi modeste. 1997a). simţ al datoriei. flexibilitatea comportamentală şi atitudinile neconvenţionale (McCrae. cea mai recentă literatură referitoare la interfaţa inteligenţă personalitate s-a focusat pe relaţia între inteligenţa psihometrică şi factorii de personalitate Big Five (Ackerman & Heggestad. 1994b. Egan. Acest factor se mai denumeşte de alţi autori Creativitate. atenţie faţă de ceilalţi. altruismului. colaborare. Johnson. & Hamaker. modestie. responsabilităţii. Elshout. 1998). estetică. reflecţie) este asociată cu responsabilitatea şi persistenţa (Busato. loialitate. altruism. idei şi valori. 1. & Hamaker. autodisciplină. 1992). Saucier. Indivizii cu o Deschidere spre experienţă mare tind să fie visători. 1997. Comprimă subfaţetele adevărului. Poeţii şi artiştii se pot regăsi în aceste exemple tipice cu scoruri înalte la Deschidere la experienţă (McCrae & Costa. flexibilităţii. Mai mult decât atât (poate o consecinţă a validităţii sale bune şi reabilităţii). Acest factor este asociat cu o tendinţă spre prietenie şi afectivitate (Busato. Deschiderea spre experienţă este asociată cu sensibilitatea estetică. Al patrulea factor. Agreabilitatea (a fi plăcut. Într-un sens general. ordine.

Extraversia. chiar şi unei conceptualizări teoretice a personalităţii poate să îi lipsească puterea explanatorie. Deschiderea spre experienţă. Psihologii trăsăturilor au folosit descriptori lexicali ai persoanlităţii pentru a investiga structura personalităţii. & Hamaker. Digman. 1996b. În ciuda lipsei puterii explicative teoretice a cadrului Big Five. Agreabilitatea şi Conştiinciozitatea (şi subfaţetele evidenţiate) (Premuzic T. care evaluează cele cinci dimensiuni principale ale personalităţii (Nevrozismul. În acest sens. alegerea unui singur instrument pentru a evalua diferenţele individuale ale personalităţii poate fi comparată cu cea a unui curent singular. Goldberg. (în particular în comparaţie cu teoria lui Eysenk) proprietăţile sale robuste psihometrice.R este că nu contează doar pentru o taxonomie a personalităţii (bazată pe o ipoteză lexicală). 1990). Astfel. Prins. De Raad. sistematizarea datelor cu acelaşi instrument poate ajuta să răspundem la unele întrebări evidenţiate de trăsăturile de personalitate. 1996a. 1990. avantajul modelului factorial NEO . care permite cercetătorilor să compare şi să replice studiile asupra personalităţii şi a altor variabile deoarece este un cadru comun şi instrumentat pentru a evalua personalitatea. 1993. C. universal. Deşi modelul Big Five are criticile sale. consensul asupra lui a dus la acceptarea acestuia ca fiind corect din punct de vedere fundamental şi la propunerea de a se trece la implicaţii şi aplicaţii ale acestuia (McCrae & John. Elshout. dar de asemenea contează pentru alte sisteme stabilite care pot cumva să fie translatate în sistemul celor cinci factori. 1992) au convins cei mai mulţi cercetători în domeniul personalităţii să investigheze personalitatea cu chestionarul NEO-PI-R. Mai mult decât atât. 1992).personalităţii la fel de bine ca avantajele evaluării acestor dimensiuni prin NEO-PI-R (Busato.PI . 1990.. 1990. Furnham. 1996. Acceptarea pe scară largă a modelului celor cinci dimensiuni de bază ale personalităţii este rezultatul unor lungi dezbateri raţionale şi empirice. 1997). 1985. Astfel alte descoperiri cu alte scale pot de asemenea să fie interpretate în termenii trăsăturilor de personalitate Big Five. John. care furnizează un teren comun pentru comercializare şi decodare (de bunuri. informaţii sau ştiinţă). 2000. Furnham A. reflectate într-un corp substanţial de dovezi pentru susţinerea validităţii şi fidelităţii NEO-PI-R (Costa & McCrae.. 2005). Poate că cel mai evident avantaj este înţelegerea comună. O mare parte a acestor trăsături converg spre un model dimensional al personalităţii. denumit Big Five (Digman. Iniţial Cattell (1957) a făcut o reducere 38 .

Alţi cercetători nu au reuşit să reconstituiască dimensiunile lui Cattell. McCrae & Costa 1985. deoarece aceste studii se bazează pe studiile întreprinse de Cattell pe un set redus de 35 de descriptori. Chiar şi cu un nou set de descriptori. din care Goldberg (1992) a selectat noi seturi de descriptori. implicând un element subiectivişti rezultatele sale au reflectat erori în adunare (Digman & Takemoto – Chock. incluzând termeni evaluativi şi emoţionali (cei din urmă au fost folosiţi ca şi descriptori emoţionali ai trăsăturilor) din dicţionarul american Heritage. Tellegen şi Waller au propus denumirea de Convenţional (versus Neconvenţional) ca o alternativă la interpretarea lui Digman (1990) şi Goldberg (1990). Ei au descoperit cinci factori principali. inclusiv doi factori ce se referă la dimensiuni evaluative sau de valenţă: evaluarea pozitivă şi evaluarea negativă. John (1990) a observat că este dificil de evitat concluzia că variabilele şi factorii lui Cattell reprezintă trăsăturile pe care acesta le-a considerat mai importante. Pentru al cincilea factor. Totuşi. În ciuda acestor dezvoltări. care au denumit factorul V Intelect sau la interpretarea lui McCrae şi Costa (1987) care l-au numit Deschiderea spre experienţă. În alte studiile contemporane (Digman & Inouke. 1987) seturile de descriptori au fost selecţionaţi independent de lista lui Cattell. ideea reprezentativităţii celor cinci factori a fost ridicată din nou.a listei de trăsături bine cunoscute ale lui Allport şi Obdert (1936) şi a obţinut 12 factori oblici. Evaluarea pozitivă este o dimensiune orientată social ierarhizându-se de la excelent la nimic special. În 1967 Norman a propus o listă adusă la zi a descriptorilor. nu este clar dacă cei cinci factori sunt o descriere fidelă a descriptorilor lexicali ai personalităţii. Studii ulterioare efectuate de Tupes şi Christal (1961). 39 . Tellegen (1993) a ridicat problema eliminării termenilor „evaluare” şi „stare” din seturile de descriptori folosite în studiile anterioare. Se pune întrebarea dacă reuşesc într-adevăr aceste dimensiuni să surprindă caracterizarea făcută de limbajul natural personalităţii. Metodologia lui implica rotaţii vizuale mai mult decât rotaţii obiective. 1986. El menţionează că eliminare acestor termeni poate rezulta dintr-un set incomplet de variabile. Tellegen şi Waller au efectuat un studiu folosind ceea ce ei au considerat un set cu adevărat reprezentativ al descriptorilor lexicali ai personalităţii. Evaluarea negativă este dimensiune orientată spre caracter cu trepte de la îngrozitor la decent. Aceste studii ulterioare au replicat structura celor cinci factori. Norman (1963) şi Borgatta (1964) au descoperit cinci factori principali. 1981). patru din cele cinci dimensiuni se bazează în mod clar pe dimensiunile Big Five.

40 . Structura atributelor personalităţii În textele clasice Allport (1937) a revizuit definiţiile conceptului de personalitate. atunci aceleaşi dimensiuni ar trebui să fie reacoperite de descriptorii personalităţii generaţi de o singură persoană. (Barrick M. 1990) au cerut ca 300 de studenţi să-şi descrie personalitatea în termeni de caracteristici agreabile şi neagreabile. Definiţia care a propus-o “personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină adaptarea individului la mediu” (p. Aceste dimensiuni se regăsesc în descriptorii naturali ai limbajului despre sine şi ceilalţi şi pot reprezenta „constructe personale împărţite ale personalităţii . 2003). este destul de aproape de un punct de vedere consensual rezonabil. Unii ar putea argumenta că Funder nu se referă la personalitate în definiţia sa. 48) – era o sinteză a câtorva înţelesuri psihologice ale conceptului. Chaplin şi John (John. 2).. emoţiilor şi comportamentului unui individ..În alt studiu. L-a denumit “unul dintre cele mai abstracte cuvinte din limba noastră” (p. domeniului juridic şi altele din apariţia externă a constructelor psihologice. Ei au alcătuit un singur chestionar care cuprinde descriptorii subiecţilor.în acele moduri”(p. împreună cu mecanismele psihologice – ascunse sau nu .. filozofiei. P. scheme percepţie-persoană care sunt acordate la legăturile disponibile. 1993. 25) şi a discutat conotaţiile sale extinse. teologiei. Folosirea descriptorilor generaţi de indivizi de către Chaplin şi John a constituit un pas important în studiul descrierea personalităţii prin intermediul limbajului natural. Allport a catalogat cinzeci de înţelesuri diferite – unele din tradiţiile literaturii. descriptorii au fost generaţi de subiecţi decât să fie selectaţi din dicţionar. Dacă aceste studii interindividuale sunt incluse în percepţiile personale ale personalităţii şi dacă dimensiunile Big Five sau Big Seven sunt o reprezentare a modului în care oamenii gândesc despre personalitate... ce au fost generaţi de acei studenţi au fost apoi analizaţi în pe un eşantion separat de subiecţi şi s-au obţinuţi cinci factori apropiaţi de modelul Big Five. Funder (2001) a propus o definiţie mult mai pământeană: “modurile caracteristice ale gândirii. apoi au administrat unui nou grup de subiecţi chestionarul pentru o obţine matricea obişnuită de corelaţii R caracteristică unui design nomotetic.126). M.. R. Ryan A.peisajul social care este relevant pentru nevoile de zi cu zi cele mai importante ale observatorului” (Telegen. Primii 60 de termeni cei mai frecvenţi folosiţi.

Considerăm termenii ca magnetic. Dacă ar fi să ne bazăm pe definiţiile filozofice ale personalităţii revizuite de Allport (1937). (Windelband. situaţia devine copleşitoare.Se referă simultan la caracteristici care sunt (1) atribuite indivizilor. Dacă cineva se întoarce spre cuvinte singulare care se referă la atributele personalităţii în limbile moderne. Alte căi de definire a personalităţii măresc tipurile de atribute ce sunt mult mai externe. Definiţiile fac presupunerile cuiva explicite.8). Diferenţele individuale în atributele definite extern pot fi intercalate cu diferenţele individuale în trăsăturile temperamentale. desigur. (2) stabile de-a lungul timpului şi (3) psihologice prin natură. Cu asemenea definiţii cuiva puţin îi va păsa să studieze comportarea individuală actuală. care par a fi parţial interni şi parţial răspunsuri ale individului. Triandis (2001) sugerează că în cultutile colective factorii externi sunt consideraţi mult mai importaţi pentru personalitate decât sunt trăsăturile interne mărite în culturile individualiste.75). 1944). Economia modelelor personalităţii Denumirile scalelor în inventarele de personalitate au o copleşitoare varietate de constructe. 1929. Mai mult decât atât. 1921. au catalogat aproape optsprezece mii de cuvinte din Webster's Second International Dictionary. aparenţa externă a cuiva (inclusiv atractivitatea personală) şi reacţia altora la individ ca un stimul – care este valoarea stimulului social al persoanei (vezi MacKinnon. 1931. aparenţele sunt importante. puternic. “individualitatea care devine obiectivă prin ea însăşi”. referindu-se la caracteristicile care ar putea fi folosite pentru a distinge o fiinţă umană de cealaltă.281) sau “self–hood” (Crutcher. p. În mediul muncii. p. Dar definiţia lui Allport (1937) de asemenea subliniază atributele care sunt privite ca existente în interiorul fiecărui individ. aşa că modul în care cineva defineşte personalitatea este aproape consecvent: afectează cum cineva îşi selectează variabilele atunci când studiază fenomenul personalităţii. aşa ca “calitatea din fiecare om. Norman (1967) a stabilit că treisuteşaizecişicinci 41 . Într-o cercetare ulterioară. aşa ca rolul sau statusul pe care cineva şi-l asumă în societate. şarmant. Allport şi Odbert (1936) de exemplu. care îl face valoros” (Adler. De asemenea sugerează că mecanismele care explică aceste trăsături sunt dificil de izolat şi măsurat. p. şi plăcut.

Factorii pot fi gândiţi astfel ca li constructe primare sau dimensiuni la un nivel superior într-un model ierarhic ale variabilelor din domeniu. O întrebare centrală în construirea taxonomiei se referă la procedurile care vor fi folosite pentru a diviza sau grupa fenomenele studiate. În domeniul personalităţii au existat preocupări pentru identificarea unei taxonomii ştiinţifice care să cuprindă numărul imens de atribute ale personalităţii. căutând un model mult mai rezumativ al conceptelor din acest domeniu. cu alte cuvinte este un mod de a „potrivi” lucrurile. Oricine încearcă să folosească analiza factorială trebuie să facă în primul rând o determinare crucială: care variabile vor fi incluse în analiză. O astfel de nomenclatură facilitează comunicarea între investigatori şi ajută la acumularea descoperirilor empirice. nici un singur model comprehensiv nu ar putea captura toate atributele posibile ale personalităţii.din aceşti termeni se referă la trăsături stabile de personalitate. 42 . 1991). dar cea mai folositoare este o clasă de metode statistice. În mod clar. O taxonomie este o divizare sistematică o fenomenelor pentru a ordona grupurile sau categoriile. Dacă unele teorie au fost disponibile – unele au fost formulate destul de clar pentru a specifica variabilele particulare care ar trebui să fie măsurate – un cercetător ar trebui să se bazeze pe teoria pentru selecţia variabilelor. taxonomiile au ajutat la organizarea unui număr imens de specii într-un singur cadru care indică modul în care fiecare sunt relaţionate. După cum au notat Goldberg şi Digman (1994). Totuşi. analiza factorială este poate fi considerată o procedură de reducere a variabilelor prin care multe variabile sunt organizate prin intermediul a câţiva factori care rezumă interrelaţiile dintre variabile. Trebuie să facem economie şi să reducem aceste trăsături. teoria ar putea omite căteva constructe rezumative importante pe care o altă cercetare empirică le-ar putea descoperi. Asta ar putea duce la o potrivire avantajoasă a unui model taxonomic cu o teorie ştiinţifică. care folosesc analiza factorială. Chiar şi eşecurile în a verifica modelul în studiile empirice ar putea conduce la avantaje importante în dezvoltarea teoriei. 1987. O varietate de abordări poate fi aplicată. Unul dintre scopurile cele mai importante ale cercetării de bază în psihologie este identificarea unei taxonomii extinse folositoare pentru atributele personalităţii. În domeniul biologiei. Eysenk. O taxonomie ştiinţifică ne ajută să organizăm şi să integrăm cunoştinţele şi descoperirile din cercetări prin furnizarea unei nomenclaturi ştiinţifice standard. aşa cum a fost propusă de alţi cercetători (Cloninger.

Deşi Gough nu a intenţionat să creeze o taxonomie comprehensivă. fiecare construct urmând să prezică o realizare umană importantă. În primul rând cercetările fiecărui inventar de personalitate au fost efectuate independent de cele ale altor inventare.. în presă). Aceasta e abordarea pe care o are Gough în elaborarea Inventarului de Personalitate California (CPI). ulterior fiind adăugate valori ale altor variabile care apoi devin relativ independente de cele iniţial selectate. Şi poate cel mai important. până recent nu s-a ajuns la o înţelegere asupra celor mai importante variabile ale personalităţii şi ca o consecinţă nici unul dintre ele nu a fost acceptat în mod larg ca o taxonomie comprehensivă a atributelor personalităţii. fără efectuarea unor comparaţii sau integrări (Golberg. acele variabile ar trebui să aibă un statut privilegiat în structura personalităţii. Dacă mai mulţi cercetători au adoptat această abordare şi au finalizat prin măsurarea aceloraşi constructe. nu a fost destul de puternic în particular. În al doilea rând. Acest lucru nu s-a întâmplat din nefericire. În ciuda tradiţiei îndelungate de a împacheta modelele structurale în inventare multidimensionale de personalitate. dar problematice din punct de vedere comercial (Goldberg. modul raţional de selectare al variabilelor. analizele interrelaţiilor dintre scalele CPI l-au condus la dezvoltarea unor dimensiuni rezumative. dar nu sunt organizate teoretic şi pot omite constructe importante pe care nimeni nu s-a gândit să le cerceteze. 1999). S-ar putea construi un model taxonomic crescător.În mod alternativ. Comrey (1988) a folosit această abordare în selecţia variabilelor pentru elaborarea Scalelor de Personalitate Comrey şi Tellegen în conceperea Chestionarul de Personalitate Multidimensional (MPQ).Există câteva motive pentru acesasta. pentru a le cuprinde. Măsurătorile dezvoltate de această abordare practică au putere empirică. prin dezvoltarea succesivă a mai multor măsurători. Bazele pentru abordarea lexicală 43 . o teorie ar putea urma o abordare strict de tip practic. deşi rezonabil într-un fel sau altul. inventarele tind să aibă o formă fixă de la început. O altă abordare incrementală la selecţia variabilelor se bazează pe concepţiile iniţiale ale cercetătorilor despre cea mai importantă variabilă pentru a fi măsurată. cu revizuiri puţine pentru a reflecta noile dezvoltări ale teoriei sau măsurărilor: revizuirile sunt dezirabile din punct de vedere ştiinţific.

1963) unele dintre atributele de bază ale personalităţii pot fi descoperite prin studierea concepţiilor implicite aflate în utilizarea limbajului natural. Norman. Modelarea culturală specifică poate fi interesantă în felul ei specific. Factorii derivaţi din studiile descriptorilor personalităţii din limba naturală pentru diverse limbi constituie un puternic punct de plecare pentru taxonomia atributelor personalităţii. (Goldberg & Saucier. Psihologia este un studiu al minţii şi comportamentului uman în general. în mod particular dacă sunt studiate pe larg diverse limbi străine. dar modelele care se transferă prin populaţii şi prin setări socioculturale şi lingvistice sunt congruente cu idealurile ştiinţifice ale replicabilităţii şi generalizării. importanţa factorului este subliniată. Angleitner & Ostendorf. Modelele structurale derivate din interiorul unei populaţii limitate sau a unui eşantion limitat al acelei populaţii au tendinţa de a reflecta modelarea unică descoperită în interiorul populaţiei sau eşantionului. dar nu suficiente) pentru o ştiinţă a atributelor personalităţii. 1995) Asta e conduce la o premiză cheie a abordării lexicale spre construcţia taxonomiei: „gradul de reprezentare a unui atribut în limbă are o corespondenţă cu importanţa generală cu tranzacţiile din lumea reală. dacă factorul include termeni care sunt utilizaţi cu o frecvenţă mare. 44 . nu doar al oamenilor într-un şir îngust al setărilor socioculturale. totuşi că atributele bogat reprezentate în lexicon sunt acolo cu un motiv. Conceptele populare de personalitate furnizează componente de bază dar nu exhaustive (necesare. 1949). Un atribut care este reprezentat de termeni multipli într-o limbă este probabil să apară ca un factor în analizele multivariate. 1943. Aceşti factori sunt doar un punct de plecare. cel puţin în ceea ce priveşte comunitatea lingvistică în care este reprezentat aşa de bine. 1993). Goldberg. Dacă o distincţie este reprezentată puternic în în lexic. Putem presupune.Există o modalitatea raţională de selecţie a variabilelor personalităţii? După cum a fost recunoscut (Allport. (Zipf. Cattell. 19367. Imaginaţi-vă un atribut pentru care există în interiorul unei limbi un cluster dens de termeni sinonimi. Mai mult decât atât. poate fi presupus că are o importanţă practică. un astfel de atribut va avea desigur pretenţia de a se pretinde important. deoarece lexicul ar putea să omită sau să subestimeze unele variabile ştiinţifice importante şi înţelesul simplu al limbii naturale poate fi vag. Conceptele de personalitate distincte din lexicon ar trebui să nu fie lăsate în afara unei taxonomii a atributelor personalităţii (Tellegen. Generalizarea cross culturală este un criteriu de valoare pentru ajustarea între structurile taxonomice competitoare. 1981. ambiguu sau dependent de context (John. 1988).

de a deriva o structură factorială indigenă din acele variabile şi de a examina modul în care această nouă structură corespunde unor modele propuse anterior. Abordarea lexică implică o strategie de cercetare indigenă. (Costa & McCrae. Speranţa este că descoperirile di aceste studii lexicale vor converge spre un model ce poate fi replicat. atunci acel model poate fi recuperat. aşa cum au prcedat McCrae şi Costa (1997) cu Inventarul de Persoanlitate NEO Revizuit. Mai mult decât atât. dacă este necesar) generează aceeaşi structură factorială în fiecare limbă sau cultură nouă. putem aplica acest criteriu într-un mod lejer sau stringent. 1978). Modul lejer este de a exporta un set de variabile (cel mai adesea. 1992). folosind un set de descriptori ai limbii nativi. Un model care ar fi putut să tracă acest test în orice limbă ar fi avut o importanţă psihologică deosebită. nu este un test solicitant. Un model analog şi posibil universal a fost identificat în studiul ce se referă la cuvintele ce denumesc culorile în diverse lexice (Kay &McDaniel. cele reprezentate într-un singur inventar de personalitate) pentru utilizarea în interiorul altor populaţii şi apoi de a analiza dacă aceste variabile preselectate (după traducere.Dacă luăm în considerare generalizarea cross culturală ca pe un criteriu pentru o structură taxonomică bună. ar fi fost considerat mult mai evident şi universal decât o structură care trece un test impus uşor (care poate fi indicat de un existenţa unui grad mare de traducere). Poate fi un număr mare de modele posibile care sunt exportabile în mod egal şi care îşi menţin structura factorilor de-a lungul mai multor populaţii. Descriptorii personalităţii ai limbajului natural 45 . Nu este suficient sa arătăm că atunci când măsurarea personalităţii într-o limbă nouă este efectuată pentru a se conforma la specificările procustiene ale unui model. Dacă scalele de măsură într-un inventar de personalitate generează factori similari de-a lungul populaţiilor.corespunzând geneticii şi neurobiologiei percepţiei culorilor. decât importarea variabilelor selecţionate din altă limbă (de exemplu engleza). cineva poate argumenta că acestă structură este generalizabilă în mod extins. Analizele sunt efectuate separat în cadrul fiecărei limbi. aşa încât fiecare limbă să-şi lase amprenta. Un test mult mai provocator al generalizării este de a identifica dintre conceptele de personalitate din interiorul aceluiaşi concept lingvistic sau cultural pe cele mai saliente şi importante.

Szirmák & De Raad. Agreabilitate. 2001. la fel de bine ca şi informarea despre alte modele candidate mult mai puţin ştiute. Hampson & Goldberg. Stabilitate emoţională (sau opusul acesteia Neuroticismul) şi Intelectul (sau într-un inventar de personalitate Deschiderea spre experienţă). Factorii Big Five sunt denumiţi Extraversie. 2000) a descoperit a structură foarte asemăntoare cu Big Five. John. incluzând unele cu mai mulţi sau mai puţini factori. aplicabilitatea la o singură limbă nu este suficientă. Conştiinciozitate. Acest factor care nu este rotit poate fi denumit 46 . Modelul cu un singur factor Câteva studii lexicale au raportat evidenţa unei soluţii factoriale care conţine doar un singur factor (Boies. Katigbak. Lee. studiile în unele limbi ce nu sunt ale Europei de Nord (Church. 2000) studiile lexicale au cultivat structuri ce se bazează pe dimensiunile cele mai consistente Big Five în limbi din nordul Europei. totuşi. 1994) au dus la rezultate care nu susţin în mod clar ipoteza celor cinci factori. 1993b. 2000. Di Blas & Forzi. 1990). 1997). Golberg. studiile lexicale au indicat o mare realizare în legătură cu robusteţea modelului Big Five. Church. & Reyes. 1996) la fel de bine ca engleza. 1997. Deoarece majoritatea studiilor s-au bazat exclusiv pe metoda autoraportării. Voi trece în revistă cele mai consistente descoperiri ale studiilor lexicale prin descrierea modelelor cu mai mulţi succesiv. incluzând germana (Ostendorf. & Grimm. gradul de generabilitate al modelului Big Five în evaluările făcute de terţe persoane este mai puţin sigur decât cel al autoraportărilor. Au existat semnale ale structurii Big Five în unele studii de la începutul erei (aşa cum sunt detaliate de Digman. Katigbak. Goldberg & Somer. 1993b. Ashton. John. Deşi un studiu efectuat în Turcia (Goldberg & Somer. Cercetările din aceste studii au fost destul de consistente. Un singur factor contrastează cu o mixare eterogenă a atributelor dezirabile la un pol cu o mixare a atributelor care nu sunt dezirabile la celălalt pol. 1998. 1998. 1999. 2001. Di Blas & Forzi. Saucier. Dacă valorificăm generalizarea cross culturală. Pascal. Până la acest punct. După cum a fost detaliat în revizuiri mult mai lungi (Saucier & Goldberg. & Nicol. Saucier. Reyes. 1990.Majoritatea studiilor lexicale referitoare la descriptorii personalităţii au căutat să testeze modelul de personalitate cel mai influent din ultimele două decenii: structura factorială Big Five (Goldberg. 1990. 1990) şi poloneza (Szarota. 1990) dar identificarea acestora în studii asupra descriptorilor naturali din limba engleză au fost decisive.

& Čermák. un factor de evaluare globală (bun versus rău) a fost descoperit în mod tipic ca un factor singur şi mare (Osgood. & Miron. proprietatea socială. White. bazându-ne pe două principii: (1) Cu cât sunt mai mulţi termeni care sunt asociaţi cu un factor. implică contrastul dintre calităţile dezirabile social şi calităţile care nu sunt dezirabile social.evaluare. În plus. ar trebui să fie factorul cel mai prezent. 1999. Shweder. Această constelaţie de doi factori este de asemenea legată de cele trei dimensiuni omniprezente ale afectivităţii. Ostendorf. (2) deoarece primul factor nerotit va avea cei mai mulţi termeni cu care se va asocia. 1975). Potenţa şi Activismul tind să se unească într-o singură 47 . Paulhus & John. Osecká. 1997. 2000. Ne aşteptăm ca structura cu un singur factor să fie cea cu o replicativitatea cea mai mare. Digman. Descoperirile asupra unui factor evaluativ mare sunt fără îndoială legate de o cercetare clasică din psihologie. solidaritatea şi coeziunea comunităţii (Boies şi alţii. incluzând distincţia lui Hogan (1983) între „o merge înainte” (Dinamism) şi „a merge împrejur” (Proprietate socială). care includ Potenţa (sau Puterea) şi activitatea în plus la Evaluare (Osgood şi alţii. În concepţia despre înţelesul diverselor obiecte dintr-un şir lung de setări culturale. Barbanelli. 1997. 1999. Goldberg & Somer. aceşti doi factori pot fi aliniaţi la un alt set de constructe psihologice revizuiţi de către Digman (1997) şi de Paulhus şi John (1998). & Zimbardo. 1998. Caprara. Hřebíčková. În evaluările despre ţintele umane. 1980). Modelul cu doi factori Soluţia a doi factori din câteva studii lexicale de asemenea sugerează un mod consistent: un factor include atribute asociate cu unele calităţi dinamice valorificate pozitiv şi ascendenţă individuală în timp ce un alt factor include atributele asociate cu socializarea. cu atât acel factor ar trebui să fie mai replicabil. Di Blas & Forzi. Saucier. 1997. 1975). 1972. Această corespondenţă este datorată în întregime impunerii tendinţelor universale în cunoaşterea umană sau structurii fenomenelor naturale „din afara lumii”. May. O astfel de structură factorială este regăsită în modelul teoretic al lui Bakan (1966) care a etichetat cei doi factori Acţiune şi Comuniune. 2001. Osgood a presupus că omniprezenţa acestui factor evaluativ este legată de principiile evoluţioniste de bază: strămoşii noştri nu ar fi supravieţuit dacă nu ar fi fost adaptaţi la nivelul de bază al semnalelor obiectelor sau evenimentelor de bine sau rău – acestea ducând la plăcere versus durere.

deşi a fost confirmat pe scară destul de mare. Ce este adevărat în legătură cu structura cu un singur factor este că nici un studiu lexical nu a prezentat o dovadă care să contrazică punctul de vedere că avem doi factori omniprezenţi în limbi şi culturi diferite. Cu atât mai mult. Primul factor ce nu este rotit este legat puternic de Evaluare (dar independent de Potenţă şi Activism) în timp ce al doilea fator lexical nerotit este legat de Potenţă şi Activism (dar independent de Evaluare). 1998. pe care Osgood şi colaboratorii săi au denumit-o dinamism. T. 1999) care pare mult mai robust decât Big Five. acest model lexical pare să fie mult mai general decât o alternativă solicitată în mod larg: modelul lui Eysenk (1991) ce cuprinde dimensiunile Extraversie. Church. De Raad & Szirmák. & Ashton. cel puţin două studii lexicale nu au confirmat modelul Big Three în soluţia cu trei factori – studiile din Franţa (Boies et al. 1997). 1999). Astfel. 2001).dimensiune. 1999. Modelul lui Eysenk prezice prezenţa Neuroticismului 48 . Analize nepublicate cu adjective ale limbii engleze indică faptul că factorii lexicali Big Two sunt puternic legaţi dimensiunile proceselor afective aşa cum sunt indexate în scalele panculturale bipolare aplicate în autodescriptori. 2001) şi Filipine/Tagalog (A. comunicare personală.. unele studii care nu au confirmat modelul Big Five au replicat modelul lexical Big Three (Di Blas & Forzi. Toate studiile lexicale care au identificat soluţia Big Five în cinci factori de asemenea au raportat şi caracteristicile modelului celor trei factori –Big Three. Mai mult decât atât. cel din urmă are un uşor avantaj deoarece doi factori furnizează mai multă informaţie decât unul singur. Modelul cu trei factori Descoperirile din cele mai multe studii lexicale sugerează regula generală referitoare la extragerea şi rotirea celor trei factori care duce la versiuni mai extinse ale Extraversiei. Modelul Big Three ( ca şi modelele cu un singur factor şi cu doi factori deja descrise) pare a fi relaţional neafectat de modul în care cineva selecţionează o variabilă mai îngust sau mai extins (Saucier. Hahn. modelul celor trei factori nu poate fi universal. 1994. Agreabilităţii şi Conştienciozităţii – primii trei factori ai modelului Big Five (Saucuer & Goldberg. Lee. Totuşi. Dacă atât modelul cu un singur factor cât şi modelul cu doi fatori se dovedesc a fi universale. Neuroticism şi Psihotism.

Ryan A. Au identificat în schimb doi factori care se referă la Agreabilitate. R. & Waller. Cei doi factori în plus au fost Valenţa negativă (un factor care măreşte rolul atributelor care sunt puţin dezirabile şi ratele de susţinere) identificat în toate cele trei studii şi fie Valenţa Pozitivă ( un factor care măreşte atributele vagi pozitive aşa ca Impresiile şi Proeminenţa ce sunt descoperite în Tellegen & Waller. 1998) şi în limba evreilor (Almagor. Modele factoriale cu şapte factori Deşi nu au identificat teoria Big Five in soluţia cu cinci factori. Dar studiile efectuate în Italia (De Raad. 1995) – limbi 49 . 1994). Deoarece nici unul dintre aceste studii nu a identificat modelul Big Five într-o soluţie cu cinci factori. studiile din celelalte două limbi cu un criteriu de selecţie a variabilelor larg au condus la o structură alternativă cu şapte factori. 1987) sau atractivitatea (identificată în celelalte două studii) În mod intrigator. Saucier. fiecare cu termeni care ar putea fi clasificaţi ca fiind referitori la emoţii sau stări.. & Perugini. Studiile lexicale în limba filipineză (Church şi alţii. este clar că apariţia lui Big Five ca soluţia cu cinci factori este contingentă cu unele limitări în selecţia variabilelor. precum şi un studiu efectuat în Turcia.între cei trei factori extinşi şi mixarea factorilor Agreabilitate şi Conştiinciozitate în factorul Psihotism (Goldberg & Rosolack. A fost necesară extragerea unui factor în plus pentru a găsi un factor cu legătură la factorul Intelect. Modelul celor cinci factori Studiile lexicale în limbi ale Europei de nord (inclusiv engleza) au confirmat modelul celor cinci factori. 1997. sau ca fiind neobişnuit de puternic evaluativi şi două din aceste studii includ termene referitoare la apariţia fizică.. Di Blas. 1996). (Barrick M. 1997. 2000. Câteva studii lexicale au inclus o selecţie relativ largă de variabile. studiile din Anglia şi Turcia ce au avut în vedere criteriul selecţiei variabilei incluse au identificat o soluţie cu şapte factori (Goldberg & Somer. 1997) şi Ungaria (Szirmák & De Raad. unul punând în contradicţie pacea cu agresivitatea şi iritabilitatea şi altul contrastând omenia cu zgârcenia şi egoismul (Deary. Tellegen & Waller. M. 1994) nu au identificat un corespondent al factorului Intelect în soluţia cu cinci factori. 2003). Tellegen. 1987).

Folosind această metodă unele consistenţe în structura personalităţii devin clare. cu factori foarte largi. 1992). Putem distinge o structură ierarhică. 1998) se bazează cei şapte factori. 2002) Unul dintre aceşti factori noi se bazează pe factorul Valenţă Negativă. Totuşi. Chiar şi la această joncţiune posibilă. putem identifica studii ale limbilor în care Big Five nu pare a fi cel ami bun model 50 .au identificat o structură factorială convergentă cu şapte factori. legaţi de dimensiunile înţelegerii afective a lui Osgood şi alţii (1975) la vârful ierarhiei. deşi similaritatea a fost acoperită de etichetări discrepante. În orice caz. Extraversia din Big Five este legată de Spirit gregar şi Asigurare de sine de Stabilitate emoţională şi Temperament şi Agreabilitate de Temperament şi Grijă pentru ceilalţi. asigurare proprie (curaj şi voinţă). Traducerea din engleză a adjectivelor markeri pentru factorii filipinezi şi hebreu a fost făcută printr-o corespondenţă întrun mod unu la unu (Saucier. care a fost descris. Deşi unii cercetători au afirmat că factorii ca Big Five sunt universali umani (McCrae şi Costa. temperament (tolerant versus temperamental) şi grija pentru ceilalţi (versus egoism). La un nivel puţin mai jos sunt Big Five sau alternativele relatate parţial care au fost identificate în câteva limbi. cineva ar putea să se aştepte la un model cu mai mulţi factori pentru a acea o valoare predictivă mai mare sunt indicii că modelul din limbi multiple cu şapte factori va fi mai bun decât modelul cu cinci Factori din acest punct de vedere (Saucier. care ghidează un domeniu afectiv interpersonal (Aucier. Ceilalţi trei factori Big Five – complex cu cei patru factori care rămân. Factori similari au fost obţinuţi din date lexicale în limba engleză (Saucier. Implicaţii şi limite În studiile lexicale. 1997) această concluzie este desigur prematură. Cei patru factori pot fi etichetaţi spirit gregar (plin de viaţă).din familii lexicale şi culturi separate . 2002). sunt necesare unele teste de replicare deoarece câteva studii au folosit un criteriu de selecţie a variabilelor inclusiv. 2002) şi factorii identificaţi în studii în limba italiană (Di Blas & Forzi. Doi dintre ei reansamblează factorii Big Five Conştinciozitatea şi Intelectul. selecţia variabilelor este luată din mâinile unui expert şi atribuită unei surse mai puţin interesate (care este un dicţionar).

1966). Unii s-ar putea intreba ce de structurile lexicale descoperite în studiile lexicale sunt aşa de importante. Ellsworth & Maroney. Este ceva analog lui Big Five sau altor structuri lexicale atunci când studiem descriptorii grupurilor decât ai persoanelor. şi câteva au examinat atributele grupurilor sau ale organizaţiilor (Slaughter. 1994) şi inventarul de 51 . structura atributelor personalităţii aşa cum este codată în scalele incluse în inventarele curente de personalitate poate să nu difere semnificativ de cele codate în termenii singulari ai descriptorilor personalităţii. Studiile lexicale sunt focusate în întregime pe acele atribute reprezentate de adjective. Având în vedere lunga istorie a studiilor climatului organizaţional (Astin & Holland. în mod cert. sunt necesare mai multe studii care includ atributele reprezentate în forme nonadjectivale. Moos. În mod clar. Mai multe studii sunt necesare în setările ce nu sunt ale vestului. & Mohr. Conn & Rieke. 1972. Highhouse. După cum se întâmplă.pentru reprezentarea structurii lexicale indigene. Cercetările ulterioare ar trebuie să dea un răspuns. Un avantaj uriaş al studiilor lexicale este că lexicoanele de descriere a personalităţii constituie o populaţie mult mai largă şi finită decât setul de posibilii itemi ai chestionarelor şi de aceea cineva poate argumenta în mod rezonabil că o selecţie a variabilelor lexicale (de exemplu cele cinci sute de adjective englezeşti folosite cu cea mai mare frecvenţă. Factorii la un nivel mai mare din Inventarul de personalitate cu şaisprezece factori ai lui Cattell (16PF. deşi alte atribute pot fi reprezentate în principal de substantive tip sau de substantivizări ale atributelor. 1972. cele mai multe studii lexicale de până în prezent se bazează exclusiv pe autodescriptori. o metodologie care ar trebui să fie suplimentată cu descriptori ale informatorilor cunoscuţi. O altă limită posibilă a studiilor lexicale curente este că ele sunt focusate pe atributele individuale. 1997) este reprezentativă pentru acea populaţie. 2001). sunt necesare teste despre competitivitatea lui Big Five cu aceste modele. Astfel ajungem la generalizări ştiinţifice de apărare în legătură cu atributele personalităţii. dat fiind faptul că formatele dominante folosite în mod curent pentru cercetarea personalităţii sunt inventarele care conţin itemi de lungimea unei propoziţii sau fraze. 1961. ar trebui să fie extrem de instructiv să se examineze structura diferenţelor interorganizaţionale folosind un set comprehensiv de stimuli lexicali. În plus. în timp ce majoritatea populaţiei umane foloseşte limbi noneuropene. Mai mult decât atât. sunt câteva limite importante ale corpului de studii lexicale efectuate până acum. Saucier. Wolf. Zickar.

De exemplu. Prudenţa. Extraversia poate fi gândită ca o componentă a Sociabilităţii. Ne întoarcem spre constructe mult mai specifice care sunt aglomerate în aceşti factori. Intelectul şi Succesul Şcolar – au fost indicate ca fiind corespondente destul de bine la cei şapte factori multilingvistici cu Valenţa negativă (şi Succesul şcolar) excluse (Saucier. 1992) sunt variate ale lui Big Five. 1995). Desigur. sunt avantajoase prin flexibilitate. 1993 pentru o explicaţie plauzibilă pentru motivul acestei probleme). Factorii largi au un număr de limite. Hogan & Hogan. factorii lexicali indică în mod necesar. dar nu suficient componentele pentru o reprezentare adecvată a atributelor de personalitate (Goldberg & Saucier. Costa&McCrae. Unele avantaje ale constructelor de nivel mai mic Modelele structurale ierarhice. Şase din cei şapte factori reprezentaţi în scalele incluse în Inventarul de personalitate Hogan (HPI. care creează un grad de ambiguitate. Ajustare. cercetătorii diferă prin înţelesul psihologic pe care îl dau fiecăruia din factorii modelului Big Five (vezi Johnson & Ostendorf. ortogonali. Modele structurale care furnizează constructe mult mai specifice Până acum s-a discutat despre structurile care conţin factori largi.personalitate revizuit NEO (NEO-PI-R. Ei sunt compuşi din mai multe variabile. 1995) – Sociabilitate. Studiile lexicale furnizează o grilă iniţială superbă pentru evaluarea personalităţii. Unii ar putea genera chiar mai multă informaţie prin subdivizarea factorilor mai largi în subcomponente factoriale mult mai specifice (denumite uneori faţete) Totuşi. este posibil ca folosirea nivelului faţetelor să implice renunţarea la unele grade ale replicabilităţii cross culturale. scalele inventarelor de personalitate viitoare ar trebui să nu fie limitate la conţinutul identificat în factorii lexicali. Ambiţie. Unii cercetători consideră Sociabilitatea ca 52 . aşa ca cel consensual care ar trebuie să reisă din studiile lexicale. După cum a notat Block (1995) şi John (1990). 2002). dar nu sunt întreaga întreprindere. Agreabilitatea. Unii ar putea obţine chiar o mai mare economie la nivelul câtorva factori sau o mai multă informaţie la nivel cu mai mulţi factori. Asertivităţii şi Emotivităţii pozitive (aşa ca alte constructe relatate).

deoarece scorurile din mijloc se pot scora sus la unele subcomponente ale unui factor larg şi jos la altele. 1993b. Mershlon & Gorsuch. instalarea înţelesului psihologic a unui factor larg aşa ca unul din modelul Big Five este o sarcină cognitivă de o complexitate considerabilă. sacrifică fidelitatea pentru a se obţine eficienţa. Hampson & Goldberg. Consecutiv. Deoarece factorii extinşi mixează împreună componente care ar putea să de distingă una de alta. deşi sunt interrelaţionate empiric. 1991). După cum au subliniat diverşi comentatori (Golodberg. Este uşor să ignori caracterul divers al variabilelor conţinute în interiorul unui factor extins. Paunonen & Ashton. 2001) amalgamul de măsuri în factorii mai largi duce la o pierdere a varianţei specifice. alţii văd Asertivitatea ca mult mai centrală (Goldberg. 1987) iar din alt punct de vedere factorul Emoţiile pozitive este considerat central (Watson & Clark. Mai mult decât atât. pe de altă parte. & Livesley. măsurătorile iau ca informaţie valabilă despre scorurile din mijloc ale dimensiunilor extinse. un cercetător care caută predictorii optimali ar trebui să 53 . Constructele de bandă largă. pentru a se asigura că subcomponentele sunt măsurate precis. mărind valorile diagnostice pentru instanţe specifice (John. O cale mai bună de înţelegere a subcomponentelor sale cruciale care. Nivelul cu bandă extinsă oferă o mai mare eficienţă (economie) în timp ce nivelul cu o bandă mai îngustă oferă o fidelitate mai mare (acurateţe predictivă). Deşi factorii sunt de obicei etichetaţi cu un singur termen. McCrae. Aceasta din cauză că un factor larg nu este mai mult decât o colecţie de multe lucruri care au ceva în comun. exemplele pentru fiecare sunt similare. Angleitner. astfel micşorând abilitatea generală a criteriului compozit (Ones & Viswesvaran. Riemann. sunt distince din punct de vedere conceptual. 1997).1996). O reprezentare a structurii personalităţii care face ca potenţialul să fie explicat de caracteristicile fine oferă o mai mare precizie şi acurateţe (sau „fidelitate”) în descrierea personalităţii. O reprezentare structurală ce combină atât constructele înguste cât şi constructele largi poate fi un compromis optim. Poate că beneficiul principal al măsurării subcomponentelor este de a obţine validitatea. Totuşi. 1992). unele dintre caracteristicile fine ale descriptorilor personalităţii sunt pierdute doar atunci cînd se fac câteva distincţii de graniţe. 1993a. Peabody. 1989). Astfel de caracteristici fine par să reflecte sursele genetice ale variaţiei sub acelea care poartă factorii de nivel larg (Jang. 1988. Când categoriile sunt mai înguste. 1998). specificarea unei subcomponente specifice ar putea ajuta la clarificarea conceptualizării factorilor mai largi (Briggs.factor central (Costa & McCrae.

Cererea de acurateţe predictivă înaltă duce la dezvoltarea măsurării la nivele mult mai specifice decât factorii largi comparaţi în studii lexicale. Organizarea subcomponentelor 54 . astfel de subcomponente ar trebui să aibă o putere de predicţie mult mai mare decât un singur factor larg în care sunt aglomerate. într-un singur cuvânt (tradus probabil prin „luminos/cald”) şi culorile negru. dorinţa de a fi cu alţi oameni) la care cineva s-ar putea gândi ca trăsături de nivel mediu. subcomponentele ierarhice care reaplică din modelul Big Five includ patru faţete fiecare pentru Extraversie.folosească cât mai multe tipuri specifice de varianţă îşi va permite. Unii pot amesteca factorii aparent primari ai personalităţii pentru a creia câteva combinaţii de nivel înalt. Cele mai de jos nivele includ comportamente izolate (vorbeşte cu un străin) şi al doilea nivel include comportamente recurente sau obiceiuri (tendinţa de a vorbi cu străinii). Cel de-al treilea nivel implică clustere de comportamente habituale interrelaţionate (sociabilitatea. Proprietatea Socială şi Dinamismul. albastru şi verde într-un singur cuvânt („întunecat/rece”). aşa ca puterea statistică şi astfel mărimea eşantionului (Goldberg. Kay şi McDaniel (1978) le-a denumit culori compozite. Ei au descoperit că deşi nu toate subcomponentele din fiecare limbă se reaplică perfect. 1993a). Studiile lexicale care compară subcomponentele de nivel scăzut ale factorilor largi sunt încă la început. De cât de multe nivele ierarhice e nevoie? Eysenk (1991) a descris patru pentru constructele personalităţii. aşa cum sunt reprezentaţi în factori compoziţi aşa ca Evaluarea. la fel de bine. aşa cum fac câteva limbi care combină culoarea alb cu galben şi roşu. cele mai multe dintre ele o fac. Având date similarităţile mari dintre reprezentările Big Five în limbile puternic relaţionate engleză şi germană. incluzând chiar şi un nivel abstract mult mai înalt. poate fi folositor să ştim care aspecte ale factorului comun este responsabil pentru mănunchiul de corelaţii. Agreabilitate şi Conştiinciozitate şi câte trei faţete pentru Stabilitate emoţională şi Intelect. Saucier şi Ostendorf (1999) au testa dacă o astfel de similaritate se extinde la subcomponenete de nivel scăzut. Al patrulea nivel este compus dintr-un amalgan de trăsături de nivel mediu care formează factorii largi (aşa ca Extraversiunea). astfel furnizând claritatea conceptuală. Chiar atunci când variabile mult mai specifice au o putere predictivă mult mai mică a factorilor comuni. În mod specific. Studiile lexicale sugerează că acest al patrulea nivel ar trebui să fie divizat în două nivele.

Wiggins. Agreabilitate şi Stabilitate Emoţională (Saucier. factorii interpersonali afectivi se bazează pe Extraversie. Peabody & Goldberg. Cel mai faimos exemplu al unor astfel de modele este „Cercul Interpersonal” (Kiesler. structurile rezultate sunt denumite reprezentări „circumflexe”. denumite abordarea pe orizontală şi pe verticală (Goldberg. 2001). această reprezentare cele zece planuri bivariate formate din toate perechile factorilor Big Five. scalele din câteva inventare de personalitate sunt ordonate orizontal prin similitudine cu scalele lor. 1989. Alte exemple ale modelelor circumflexe le includ pe cele care încorporează primii trei factori din modelul Big Five (Di Blas & Forzi. Variabilele care sunt localizate în proximitatea apropiată a fiecărui plan sunt legate împreună astfel încât formează nouăzeci de clustere de trăsături interrelaţionate. & Peabody. cu care este de obicei cel mai puternic asociată (de exemplu cele mai mari saturaţii factoriale). Când spaţiul este limitat doar la două dimensiuni şi localizările variabilei sunt protejate de o distanţă uniformă de origine. Datorită ordonării circulare a acestor clustere. în timp ce aspectul orizontal se referă la gradul de similaritate dintre variabilele situate la acelaşi nivel ierarhic (Ironia implică ambele aspecte atât ale Inteligenţei şi Umorului). În modelul AB5C fiecare trăsătură este desemnată unui plan format din doi factori. 1980). La un nivel mult mai puţin formal. 1999. care este bazat pe variante ale factorilor Extraversie şi Agreabilitate din modelul Big Five. Stern. 1970). de exemplu. 1992). O reprezentare circumflexă mult mai comprehensivă a fost propusă de Hofstee. Caracteristica definitorie a modelelor orizontale este aceea că relaţiile dintre variabile sunt specificate prin localizarea variabile în spaţiul multidimensional. De Raad şi Goldberg (1992).Există două moduri distincte de organizare a unor subcomponente mai specifice ale factorilor largi. ele formează patruzecişicinci de dimensiuni bipolare. Ostendorf. O cercetare efectuată pentru a măsura aceste patruzecişicinci de faţete a fost efectuată de către Goldberg (1999). şi doi factori nonevaluativi care pot fi replicaţi (Saucier. Aspectul vertical se referă la relaţiile ierarhice dintre variabile (de exemplu De încredere este un concept mult mai abstract şi general decât Punctualitatea). 1983. 1979. Dublată de modelul AB5C pentru Cele cinci dimensiuni mari circumflexe abreviate. 1993b) şi orice taxonomie completă a atributelor de personalitate ar trebui să includă ambele moduri de caracterizare organizaţională. scalele din CPI sunt grupate pe foaia de hîrtie a profilului într-un mod în care scalele adiacente sunt mult mai puternic asociate 55 .

rareori dunt folosite aceleaşi etichete pentru constructe similare. Câteva dintre acestea au fost împrumutate din cercetările lexicaleale structurilor factoriale Big Five. Svrakic. nu doar prin reconcilierea seturilor competitoare ale constructelor descoperite la un nivel mult mai specific.cu fiecare decât cela care sunt localizate mai departe. Chestionarul CPI (Gough. La cealaltă extremă ale Inventarului de temperament şi caracter (TCI. 1994) sunt organizate ca părţi componente ale celor şapte factori extinşi. cel puţin în termeni de etichete pentru constructe. ei s-au concentrat pe delimitarea factorilor de unire a graniţelor. Cel mai salient exemplu ale descoperirilor din studiile lexicale încorporate în construirea inventarelor a fost dat de Costa şi McCrae (1992). Deşi în numeroase studii McCrae şi Costa au studiat relaţiile dintre scalele variatelor inventare şi chestionarul lor propriu NEOPI-R. 1996) are un număr deschis nelimitat de constructe de nivel mediu. unele dezvoltări ale inventarelor au folosit o schemă ierarhică explicită pentru ordonarea constructelor de nivel mediu. Mult mai recent. Alte inventare de personalitate multiscalare furnizează un şir larg de scheme organizaţionale pentru constructele personalităţii de nivel mediu. din moment ce noi constructe pot fi generate din bazinul mare de itemi al inventarului. în presă) sunt clasificate ca faţete ale celor patru factori. Într-adevăr. cel mai mare grad al divergenţelor la nivelul scalei. localizările scalelor pe foile de hârtie ale profilelor pentru cele mai multe inventare de personalitate se bazează într-un anumit grad pe o astfel de ordonare orizontală. Przybeck. Gradul de convergenţă între modelele de un nivel inferior cuprinse în diversele inventarii de personalitate nu este încă bine înţeles. Aceste sisteme de faţete de nivel mediu par să fie convergente doar parţial. cele şaisprezece scale ale chestionarului 16 PF sunt asociate cu cei cinci factori extinşi şi cele unsprezece scale ale Chestionarului de personalitate multidimensional (Tellegen. aşa cum sunt cei patruzecişipatru de itemi omogeni compoziţi ai HPI. & Wetzel. De exemplu. Există un adevărat Turn al lui Babel cu privire la denumirile pentru constructele de nivel mediu. Deoarece inventarele de personalitate sunt aşa de larg folosite. Ultima revizuire a acestui inventar are şase subcomponente (denumite faţete) asociate fiecare cu cele mai înalte nivele ale constructelor (denumite domenii) pentru un total de treizecişişase de scale. fiecare inventar pare să vorbească o limbă diferită. care au adăugat factorii Agreabilitate şi Conştiinciozitate la inventarul lot original cu trei factori NEO. nici relaţiile acestor modele bazate pe inventar cu cele 56 . Cloninger. creeză o problemă ştiinţifică.

comunitatea ştiinţifică internaţională are un astfel de acces şi IPIP furnizează locul de întâlnire pentru gruparea laolaltă a descoperirilor lor. Toţi itemii IPIP sunt în format obişnuit. nici ştiinţa măsurării personalităţii nici practicanţii nu au informaţii despre performanţa comparativă a diferitelor instrumente disponibile pe piaţă. un motiv pentru a putea asigura traducerea potrivită pentru diverse limbi. baza de date internaţională a itemilor de personalitate (IPIP). opunându-şi instrumentele ca predictori pentru acelaşi set de indexări ale criteriului. (Goldberg.derivate din studiile lexicale. Deoarece IPIP este un sistem deschis pentru acumularea de noi măsurări ale personalităţii. ar trebuie să învăţam mai mult despre modul în care aceste inventare s-ar putea referi la unele caracteristici de personalitate folositoare care nu sunt bine capturate în lexicoane de descriere a personalităţii. tot ce putem furniza aici este un rezumat al statusului său curent. Manualele pentru cele mai multe inventare de personalitate includ un tabel de corelaţii între scorurile scalelor sale şi variate indexări ale criteriilor. IPIP este un efort internaţional pentru a dezvolta şi rafina continuu setul de inventare de personalitate cu bandă largă. Deşi nici un cercetător singur nu are acces la prea multe setări ale diverselor criterii.ori. Ca un rezultat. Scalele intenţionează să măsoare constructele incluse în variate modele lexicale. dar virtual toate descoperirile din variate inventare de personalitate nu pot fi măsurate. În plus.org/) sunt incluse 280 de scale de personalitate . fiecare dezvoltată dintr-un subset de 1. Pe site-ul IPIP (http://ipip. în presă) a dezvoltat recent un domeniu public pentru conducerea studiilor comparative. cele mai importante întrebări privesc validitatea comparativă a fiecărui inventar şi model lexical în precizarea realizărilor umane importante. toţi aceşti itemi sunt disponibili în mod liber şi acele scale pot fi folosite pentru scopuri stiinţifice şi comerciale. Pentru psihologia industrială / organizaţională. 1999. plus constructe similare cu cele incluse 57 . Pentru a rezolva această problemă. Problema noastră de bază este că scopurile ştiinţifice pot fi subjugate de interesele comerciale. Autorii testelor nu sunt încurajaţi pentru a să conducă studii de validitate comparativă. Este nevoie de mai multe cercetări pentru a dezvolta o structură complexă care leagă sistemele faţetelor în inventarii variate şi apoi relaţionează aceste si teme cu descoperirile lexicale cu privire la structura generală a atributelor personalităţii. Nu există o Uniune a consumatorilor pentru testarea testelor noastre. în special cele implicate în lumea muncii.956 itemi acum disponibili în baza de date.

dar acelaşi lucru poate fi spus de toate celelalte modele structurale în acest moment. putem găsi un model competitor (sau o variantă a modelului Big Five) cu o mai mare claritate cauzală la un punct de vedere din viitor. HPI. 1994) şi noul Chestionar de personalitate cu şase factori (Jackson. MPQ. Paunonen. Totuşi. nici unul nu este complet ereditar şi nici unul nu este puternic legat de mediul înconjurător cu privire la antecedentele familiei împărţite. Este relevant că toţi factorii modelului Big Five sunt moderat ereditari.în fiecare din cele şase inventarii de personalitate comerciale (NEO-PI-R. deşi nu este clar dacă modelul Big Five cuprinde toate dimensiunile importante social. În câteva cazuri. Big Five arată o validitate 58 . Ar trebui să înceapă studiile comparative ale modelelor structurale. 16PF. Fidelitatea şi validitatea sunt criterii de referinţă frecvente pentru compararea modelelor. Big Five are o substanţială lungime de bandă şi desigur reprezintă dimensiuni sociale importante. cu atât este descoperit un haos structural mai mare şi cu atât este mai mare potenţialul confuziei pentru cercetătorii care studiază mai mult de un singur inventar. Nu este nici o evidenţă clară că modelul Big Five corespunde liniilor principale ale influenţei genetice sau biologice. 2000) – şi în alte optsprezece scale de personalitate populare (Goldberg. Cât de bune sunt modelele structurale existente Mulţi psihologi sunt interesaţi de modelele structurale cu o bază biologică puternică. Deoarece aceşti factori se bazează pe reprezentarea lexică. dar nu ştim dacă un model competitor este mai bun decât altul din acest punct de vedere. TCI) în alte două inventare – Inventarul de personalitate revizuit Jackson (Jackson. cu puţină competiţie empirică între abordări. această situaţie reflectă model longeviv în psihologia personalităţii. fiecare expert are teoria lui distinctă a personalităţii şi fiecare teorie este potrivită pentru capitolul său propriu din cărţile personalităţii. Cu cât este mai specific nivelul constructelor examinate în aceste modele. & Tremblay. CPI. Există multe alte modele structurale competitive ale atributelor personalităţii la mijlocul nivelului ierarhic. 1999). Factorii Big Five în general indică o stabilitate impresionantă de-a lungul timpului şi un acord între observatori.

Un model mult mai comprehensiv care acoperă domeniul variabilelor importante deplin va fi în general preferat unui model mai puţin comprehensiv.predictivă mare. sunt alte modele structurale care vin cu o teorie anterioară. 1998). validitatea predictivă. există puţine analize comparative 59 . Cu privire la eşantioanele folosite în selecţia de personal. atitudinile sociale sau caracteristicile relative ale aparenţelor (Saucier & Goldberg. Modelul Big Five este destul de generalizat prin datele obţinute prin autoraportare cât şi prin evaluarea de către terţe persoane (Goldberg. lărgimea. Modelul Big Five este descris ca „aproape” o taxonomie descriptivă deoarece este derivat empiric. Cu privire la generalizarea prin culturi şi limbi străine. Mulţi psihologi afirmă că un bun model structural are o bază teoretică puternică. în mod particular dacă lărgim taxonomia pentru a include abilităţile. Dar modelul Big Five pare a fi vulnerabil la a fi mai bun decât alte criterii: claritatea cauzală. ar trebui fară îndoială să depăşească modelul Big Five din acest punct de vedere. 1994). stabilitatea. Există demensiuni clare ale diferenţelor individuale sub modelul Big Five. Fiind date graniţele nedeterminate în jurul conceptului de personalitate. 1996). cea mai mare performanţă a modelului Big Five se pare a fi criteriile ca importanţa socială. unele au descoperit că modelul Big Five este dificil de reobţinut (Schmit & Ryan. Un criteriu potenţial important este generalizarea prin diferite tipurin de date şi setări multiculturale. dar pote fi alte modele care îndeplinesc criteriul chiar mai bine. În final. 1990. acordul observatorilor şi generalizarea datelor autoraportate şi evaluărilor făcute de o terţă persoană. modelul Big Five pare a fi adecvat folodind criteriul generos anterior. generalizarea prin limbi şi culturi străine (prin criterii stringente). 1993) şi alţii au propus modele cu mai mult de cinci factori (Hough. 1992). Totuşi. Modelul Big Five poate fi cu adevărat comprehensiv dacă folosim căi destul de înguste şi convenţionale pentru definirea variabilei de personalitate care este relevantă şi setarea unui prag stringent (corelaţii multiple foarte joase cu modelul Big Five) pentru ca o variabilă să fie privită „sub Big Five”. corespondenţa cu liniile principale ale influenţei biologice.deşi modelul Big Five se pare să acumuleze încet perspectiva teoretică post hoc (Wiggins. dar nu este clar încă dacă este superior modelelor competitoare din acest punct de vedere. asocierea cu teoria şi comprehensivitatea. în special ambiguitatea dacă atributele definite în mod extern ar trebui să fie incluse are sens ca să se lărgească taxonomia în acest mod. dar modelele care conţin un şir mai larg de diferenţe individuale.

supunereindependenţă şi forţa supraeului) corespunzători celor cinci dimensiuni ale modelului de organizare a personalităţii în cinci factori. Multe rămân nerezolvate şi de aceea este important ca să reflectăm la şirul de criterii prin care modelele structurale pot fi comparate – cu alte cuvinte ce face un model structural să fie bun. La un nivel foarte larg (deşi prea larg pentru unele scopuri). Deşi modelul Big Five pare a performa la unele criterii. are drept justificare interesul pentru descoperirea unor mijloace ce pot evidenţia elementele ce apropie şi/sau diferenţiază persoanele.. la altele pare să fie mai vulnerabil fiind depăşit de modelele alternative. Limitele în care Big Five este optim şi nivelul lui în ierarhie nu este pe deplin determinat. găsim un consens mai mic despre modelul optim în clasificarea şi organizarea atributelor personalităţii. care a fost descoperit în studii ale diverselor căi în care deverse obiecte (nu doar persoane) sunt evaluate şi percepute. (Barrick M. adaptare-anxietate. Analizele factoriale asupra rezultatelor chestionarului de personalitate Cattell 16PF – ce descrie personalitatea în funcţie de 16 factori primari. În literatura de specialitate este îmbrăţişat punctual de vedere conform căruia este pertinentă descrierea personalităţii prin intermediul a cinci trăsături – modelul Big Five – care se prezintă ca factori bipolari. ca dimensiuni stabile ale indivizilor. La nivele mult mai specifice. La un nivel mai puţin larg dar cu mai multe informaţii se află factorii bine cunoscuţi Big Five.ce implică modele multiple cu privire la aceste criterii.. 2003). au evidenţiat existenţa a cinci factori secundari (introversiune-extraversiune. Observarea şi descrierea indivizilor prin intermediul trăsăturilor permite. mult mai larg generalizate prin limbi şi culturi diferite şi asociate cu măsurări care sunt mai predictive pentru un şir de criterii folositoare. Modelele viitoare pot fi mult mai comprehensive. prin mijloace statistice (analiza factorială) observarea modului în care se structurează dimensiunile personalităţilor. Abordarea personalităţii pe baza utilizării modelului celor cinci factori este desebit de importantă în perspectiva aprofundării „cunoaşterii de sine” a 60 . M. această structură se pare să aibă multe în comun cu dimensiunile clasice ale lui Osgood cu privire la sensul afectiv (1962). R. emotivitate-dinamism. Prezentarea teoriilor despre personalitate şi concentrarea dezbaterilor pe tema trăsăturilor. Mai sunt multe de învăţat pe calea modelului structural optim pentru atributele personalităţii. Remarcăm un important progres în determinarea atributelor personalităţii. Ryan A.

Teoria celor cinci factori reprezintă o sinteză în domeniul testării personalităţii. (Soldz &Vaillant.tinerilor care doresc să realizeze o carieră militară. McCrae. 1998. Tabelul nr. din culturi şi limbi diferite. Costa. cei 5 factori sunt dimensiuni rezultate din matricea analizei factorilor alcătuită pe o mare diversitate de teste. Factorii sunt stabili pe o perioadă de 45 de ani de viaţă. & Livesley. McCrae. mai ales că două dintre trăsături (anxietatea şi introversiunea-extraversiunea) joacă un rol important în dezvoltarea tinerilor. Angleitner. 1998). Factorii sunt relativ independenţi de mediu. & John. Loehlin. Cel puţin o parte din aspectele factorilor sunt transmise ereditar (Jung. 1999). Riemann. 6 sintetizează încadrarea teoriilor personalităţii în acest sistem de referinţă: Extraversie Agreabilitate Conştinciozitate Stabilitate emoţională Adler Autoperfecţiona re Interes social Autoperfecţio nare Intelect/ Deschidere mentală Bakan Privat Comuniune Privat 61 .

Bales Dominant Orientat social emoţional Orientat spre sarcină Bartholomew Modelul altora Evitare (r) Modelul sinelui Anxietate (r) Block Buss and Plomin Control al egoului scăzut Control al egoului ridicat Duritatea eului Activitatea Impulsivitatea Emoţionalitatea (r) 62 .

Cortertia) Feminitate Agreabilitate Puterea supereului Conformitate socială Adaptare versus anxietate Stabilitate emoţională Independen ţă versus supunere Rebeliune Deschidere mentală Beta Conştinciozitate Neuroticism (r) Alpha Încredere de bază Extraversie Expresie a sinelui încrezătoare Psihoticism (r) Adaptabilitat e socială Conformitate Neuroticism (r) Control emoţional Solicitarea intelectului Dezvoltare psihosexuală Extraversie Extraversie Activitate socială Ambiţie şi sociabilitate Agreabilitate Consensualit ate Dispoziţii paranoide (r) Agreabilitate Conştinciozitate Control Gândire introvertită Prudenţă Stabilitate emoţională Adaptare Intelect Stabilitate emoţională Intelect Flexibilitat e Leadership social Control Dominanţă Autoactualizare Puterea motivaţiei Extraversie versus intraversie A se îndrepta spre ceva Orientare spre Orientarea autoprotecţie muncii (r) Afiliere Dragoste Dependenţă (r) Estetic / Intelectual Motivaţie intimă Sentiment versus gândire Judecare versus percepţie Autoactuali zarea sinelui Puterea motivaţiei Intuiţie versus sens 63 .Cattell Comrey Costa şi McC rae Digman Erikson Eysenck Fiske Freud Goldberg Gough Guilford Hogan Horney Jackson Leary Maslow McAdams MyersBrig gs Exvia (vs. Invia) Extraversie şi activitate Extraversie Beta Pathemia (vs.

p. 1988). 1992. pag. o îndepărtare de adevărul vieţii.” (Cosmovici. A. 2002. Griffin & Bartholomew [1994]. Căutarea senzaţiilor Intelect/ Deschidere mentală Zuckerman Nevrozism (r) Stabilitate emoţională Notă: „(r) înseamnă corelaţie inversă. cu structuri sau configuraţii specifice. 54). and McCrae & Costa [1996]. „Analiza factorială caută să desprindă însuşirile de ambianţă. Partizanii metodei genetice critică teoriile trăsăturilor susţinând că „răspunsul unui individ într-o situaţie dată nu poate fi apreciat pe baza trăsăturilor. Personalitatea se confundă cu elementul ei structural.Peabody Rank Rogers Skinner Wiggins Putere Individualizare Creştere personală Dragoste Muncă Uniune Afecţiune Intelect Individuali zare Creştere personală Socializare Autoperfecţiona re Extraversie Extraversie Agreabilitate Interes social Psihoticism. ci pe baza răspunsurilor anterioare la situaţii similare” (Ionescu G. p. 64 . o trăsătură este indicată de predispoziţia de a răspunde în acelaşi fel la o varietate de stimuli”( I. caracterul. Impulsivitate." (Tabelul e adaptat după: Digman [1997]. 22). „Trăsătura reflectă însuşirile şi personalităţile relativ stabile ale unei persoane sau ale unui proces psihic. Impulsivita te.) Trăsătura este considerată ca o tendinţă de a reacţiona constant în anumite situaţii. Brody consideră că trăsătura de personalitate (cel mai influent şi longeviv concept al personalităţii) este o „entitate ipotetică ce explică tendinţa unui individ de a se comporta într-o manieră similară în diverse situaţii” (Brody. Dafinoiu. John [1990]. 2000. 58). pp 16-24 apud Havârneanu Cornel. Tipurile sunt la un nivel superior de generalizare faţă de trăsături. ceea ce constituie o forţare a realităţii. În plan comportamental. Căutarea senzaţiilor (r) Conştiinciozitate Autoperfecţ ionare Psihoticism . 1973.

22). apud Havârneanu C. p. Havârneanu este de părere că „tipologiile oferă o imagine lacunară.12). Nu s-au realizat criterii de tipologizare a indivizilor în diferite structuri. 65 .” „O tipologie suplă este un liant între general şi particular. 21) „majoritatea tipologiilor sunt insuficiente deoarece în structurile psihice imaginate putem încadra un număr mic de persoane. neglijând aspectele motivaţionale şi influenţele socio-culturale în explicarea persoanei. 2000. G. ori categorii de motive. Cosmovici prezintă unele puncte de vedere critice: „psihicul este influenţat de constituţia biologică.Havârneanu Cornel este de părere că „teoriile trăsăturilor nu prezintă interacţiunea diferitelor aspecte psihologice ale persoanei. par statice” (Havârneanu C. 2000. 1985. parţială a personalităţii. P. pp. Perspectiva comportamentală (behaviorismul) Behaviorismul crede că va ajunge la o psihologie mai ştiinţifică. apud Havârneanu C. Zăpârţan. Perspectiva tipologică Teoriile tipologice nu asigură o imagine globală asupra persoanei.. Psihologia este redefinită ca „studiul comportamentului observat”. W. p. nu exprimă influenţa mediului în formarea personalităţii şi deşi se consideră dinamice. 28-29) consideră că „doctrinele psihologice nu susţin nimic mai mult decât că anumiţi oameni se aseamănă cu alţii într-o anumită privinţă”. pe cale cunoaşterii persoanei” (M. eliminând din ea tot cee ce nu este direct observabil. Referitor la criteriile de clasificare ale indivizilor. p. 99-100. Cu privire la problema tipologiilor. A. varietate de tipuri în raport cu diferite criterii impune necesitatea unei sinteze. 22) „deficienţa principală a tipologiilor elaborate este aceea de a fi disociat teoriile de trăsături. 1974... p. Aspectul şi constanţa diferitelor trăsături sunt subordonate motivaţiei persoanei” (ibidem). Allport (1970. dar şi psihicul şi constituţia sunt influenţate de mediu.. Caluschi M. 2000. 1990. 28-31. Tipologiile ori vizează structuri de trăsături. Nu putem găsi frecvent deosebiri nete între indivizi. cu o dominantă explicativ constituţională. ci una limitată.. restul având însuşiri intermediare” (Cosmovici A. pp. C. existând puţine tipuri extreme” (Cosmovici A.

16-24). Studiul asupra inhibiţiei transmarginale. Dafinoiu.. 2002. În condiţionarea clasică organismul învaţă că un stimul va fi urmat de un alt stimul. p. procesele inconştiente şi altele (Owen R. 1 1 (http://en.wikipedia. deoarece cei doi stimuli se succed la o perioadă determinată de timp.26). expectanţele. Pavlov a efectuat în psihologie cercetări asupra temperamentului şi acţiunilor reflexelor condiţionate şi involuntare. percepţia de sine. Se folosesc tehnici de evaluare în care situaţia stimul este reprodusă cât mai fidel. gândurile. credinţele. 1992.Astfel ajunge să elimine tot ceea ce alte teorii ale personalităţii consideră a fi important: cauzele interne ale comportamentului. A demonstrat în primul rând o formă simplă de învăţare denumită condiţionarea clasică prin faimosul său experiment cu câini. De asemenea a studiat acţiunile reflexe implicate de reacţiile involuntare la stress şi durere. „Behavioriştii au pus accentul pe determinanţii situaţionali ai comportamentului şi au afirmat că autocaracterizările şi autopredicţiile sunt la fel de precise ca şi evaluările sau predicţiile realizate de evaluatori antrenaţi” (I. realizarea unei taxonomii ale situaţiilor (Cosmovici A. sangvinic „tipul plin de viaţă” şi melancolic „tipul slab”). subiectivi şi neglijarea aspectelor motivaţionale. (răspunsul natural al organismului de retragere atunci când este expus la stres sau durere prin şoc electric) ce ne arată că reacţia la stimuli este identică pentru cele patru tipuri de temperament. Acesta crede că persoanele introvertite sunt mult mai sensibile la stimuli şi ajung la inhibiţia transmarginală mai repede decît persoanele extravertite.org/wiki/Ivan_Pavlov) 66 . mâncare. 2003). Teoriile comportamentului folosesc testele de aptitudini şi metoda observaţiei. Ivan P. Progresul presupune sistematizarea situaţiilor. dar se produce la perioade diferite de timp a fost continuat de Carl Jung. A extins definiţia celor patru tipuri clasice de temperament flegmatic „tipul puternic echilibrat şi tăcut”. nevoile. memoriile. stimuli acustici şi luminoşi şi salivare.. pp. Dezavantaje majore ale teoriilor comportamentului sunt subestimarea factorilor interni. coleric „tipul puternic şi impulsiv”. însă au o slabă capacitate de prognoză a comportamentului viitor. Ideea de condiţionare ca o formă automată a învăţării a devenit conceptul cheie în dezvoltarea psihologiei comparative şi abordarea generală a behaviorismnului.

dar teama s-a generalizat şi asupra altor animale sau măşti cu blană. 1920. 1913. B. Ca şi Watson. necondiţionat) a determinat teama (răspuns necondiţionat). mentale ale oamenilor.John B. cîinii etc (Harris. Watson. În timp ce teoreticienii personalităţii caută să explice comportamentul în termenii cauzelor interioare ipotetice. Watson & Watson. 1980. Acest punct de vedere. Watson a făcut mic experiment cu un copil de 11 luni.2 Watson a pus accentul pe comportamentele externe şi pe reacţiile oamenilor în situaţii date decât pe stările interne. El demonstrează că teama de un stimul anterior neutru poate fi uşor condiţionată în experimentul lui celebru cu „micul Albert”. Astfel a demonstrat învăţarea. care a durat mai mult de o lună. 1979. Watson l-a pus pe Albert să se joace cu un şobolan alb foarte blând (deja acceptat). Watson este de asemenea un adept al teoriei condiţionării clasice. continuitate a evoluţiei şi empiricism a contribuit la ceea ce denumim behaviorism radical. Acest experiment conduce la următoarele rezultate: introducerea unui sunet puternic (stimul necondiţionat) a determinat teama (răspuns introducerea unui şobolan alb (stimul neutru) împreună cu un stimul puternic (stimul introducerile succesive ale şobolanului alb (stimul condiţionat) au determinat teama necondiţionat). Watson & Rayner. În opinia sa analiza comportamentelor şi a reacţiilor este singura metodă obiectivă de a intra în interiorul acţiunilor umane. un răspuns natural. ţinută în spatele capului lui Albert. Albert nu numai că arăta o teamă puternică faţă de şobolan singur. 1924. După doar şapte repetiţii ale acestor scene traumatizante.org/wiki/Little_Albert_experiment) 67 . 1980. Watson redefineşte psihologia ca „studiul comportamentului observat”. (răspuns condiţionat). 1921). apoi a lovit puternic cu un ciocan o bară de oţel. care se temea de zgomote puternice. Ţinând cont de procedura lui Pavlov. aşa ca iepurii. Skinner s-a opus puternic ideii de cauze intrapsihice ale comportamentului. F.wikipedia. 1919. Samelson. 2 (http://en. împreună cu ideile complementare de determinism.

comportamentul fiind consecinţa eficienţei acestora. O slăbiciune în teoria lui Skinner este lipsa cauzelor cognitive şi a altor cauze interioare în explicarea comportamentului. Fiinţele umane nu au capacitatea de planificare a comportamentelor. teoriile cognitive ale personalităţii subliniază imporanţa gândirii. F. a controlului condiţiilor şi variabilelor care afectează comportamentul” (Havârneanu C. Astfel chiar şi cele mai complicate comportamente apar ca secvenţe specifice de răspuns ce au fost învăţate prin condiţionarea operantă. rămâne la convingerea că marea majoritate a învăţării este datorată condiţionării operante.. p. Skinner crede că pedeapsa este ineficientă faţă de recompensă. Vom vedea că abia la teoriile complexe. personalitatea se poate schimba rapid. cu determinări de mare precizie. Deşi Skinner acceptă existenţa unor stimuli interni aşa ca emoţiile şi gândirea. Skinner scoate în evidenţă ca factor principal în dezvoltarea personalităţii condiţionarea operantă. dispare liberul arbitru. natura benignă a comportamentului controlat . Încearcă să explice aceste fenomene şi alte concepte propuse de Freud şi alţi teoreticieni ai personalităţii în termenii condiţionării operante. În modelul behaviorist. Un răspuns operează într-un mediu ce produce consecinţe care slăbesc sau întăresc acel comportament. Singurul mod de a schimba (şi îmbunătăţi) comportamentele noastre rămâne acela de a ne situa într-un mediu potrivit. „Cercetările lui Skinner reprezintă o sursă de date pentru stabilirea empirică al legilor învăţării. ele sunt determinate de condiţionarea operantă. Cele mai multe dintre comportamente se pot învăţa prin condiţionarea operantă. bazate pe dinamica neliniară liberul arbitru este perfect justificat logic. Se exagerează diferenţa dintre condiţionarea clasică şi condiţionarea operantă. obiectează cu privire la starea lor cauzală. ca răspuns la schimbarea mediului înconjurător (Enciclopedia Columbia. 2000. în consecinţă. Atfel ajunge să argumentează că personalitatea individuală este determinată de stimuli externi. Perspectiva cognitivistă În contrast cu behaviorismul. 68 .consecinţă datorată probabil şi extinderii concluziilor de pe experimentele cu animale. 2009). 23) Deşi admite cu Pavlov şi Watson comportamentele învăţate prin condiţionare clasică. Toate comportamentele noastre sunt determinate de cauze anterioare şi de mediul înconjurător.B. O reîntărire creşte probabilitatea răspunsului când e prezentă. deoarece interiorul nostru neglijat nu poate participa la reacţii.

Teoria constructelor personale” asupra personalităţii. tipul de emoţii pe care o persoană este probabil că le are. acestea sa fie aranjate într-o grilă. Stilul cognitiv organizează experienţa emoţională a persoanei. fiecare persoană caută explicaţii şi elaborează teorii. M. Concluzionând.. 1990). în 1955. cu o experienţă unică. 69 . George Kelly. dar cele mai importante elemente din mediul nostru individual rămân fiinţele umane. Selecţia psihologică a candidaţilor la academiile militare din ţara noastră (ca şi întreaga activitate instructiv-educativă) este eficientă dar nu se limitează la . Studiul asupra personalităţii presupune ca prim pas identificarea constructelor principale.motivaţia.teorii” asupra altor fiinţe umane... ceea ce înseamnă pentru orice situaţie în care se află. care le folosesc drept bază pentru reacţiile personalităţilor.. Prin elaborarea grileirepertoriu..măsurarea” dotării intelectuale a aspiranţilor. Constructele sunt bipolare. Conform acesteia. p. a elaborat . personalitatea este un produs bio-psiho-socio-cultural.. Kelly a conceput primul tip de test de personalitate care poate oferi o imagine adecvată asupra modului în care un om înţelege lumea în care trăieşte.. unele sunt supraordonate.om de ştiinţă”) se aplică cogniţiei noastre în general. Kelly afirmă că fiecare dinte noi îşi elaborează un set de constructe personale în funcţie de care înţelege lumea şi oamenii din jur.Stilul cognitiv se referă la modurile diferite în care indivizii procesează informaţia şi la relaţia dintre aceste procesări şi aspecte ale funcţionării psihice. urmând ca în etapa următoare.. aflat în variate relaţii şi executând diferite acţiuni. interesele. ci are în vedere şi factorii de personalitate .câmpul” personalităţii avem în vedere „diversitatea până la limita singularităţii şi irepetabilităţii fiecărei persoane individuale” (Zăpârţan. intensitatea lor şi felul în care persoana le face faţă. de elaborarea continuă de . Dezavantajele stilului cognitiv constau în inexistenţa unor instrumente adecvate pentru măsurarea fenomenelor cognitive şi lipsa cunoştinţelor despre impactul factorilor cognitivi asupra altor categorii ale experienţei (comportament şi emoţii) (Havârneanu C.om de ştiinţă”. trăsăturile de caracter şi particularităţile dinamice ale personalităţii. E necesar să menţionăm şi faptul că atunci când vorbim despre . 25) Într-o abordare fenomenologică. Întâlnirea unor persoane necunoscute este însoţită. psihologia personalităţii abordează problematica omului concret ce dispune de un bagaj nativ. 2000. În formula sintetică. la orice persoană. Modelul lui Kelly (de . fiecare fiinţă umană se comportă ca un . altele sunt subordonate.

să dea sens evenimentelor şi să încerce predicţia lor. care îşi creează propriile ipoteze şi le verifică experimental. Mult din ceea ce învăţăm are loc prin observare şi nu implică în mod necesar întărirea. respingerea arbitrară a unor constructe stabilite aşa ca învăţarea şi un punct de vedere suprasimplificat asupra naturii umane. Pentru unii psihologi (Fiske. personalitatea individului funcţionează ca un mic cercetător ştiinţific. Astfel reuşeşte să creeze ordine în jurul său. Un psiholog trebuie să înţeleagă modul în care un individ părticular vede lumea. a acordat atenţie cogniţiei şi empatiei ca aspecte ale personalităţii şi relaţiilor interpersonale. modelare). aşteptările. că a omis multe dintre caracteristicile vitale care ne face umani în mod distinct. Agresivitatea şi distrugerea sunt datorate în primul rând învăţării observaţionale (învăţare socială. în relaţiile sale cu lumea. Credinţa că putem efectua 70 . Kelly respinge folosirea constructelor motivaţionale explicite. decât să încerce să impună un singur set de constructe ştiinţifice pentru toată umanitatea. Exagerarea laturii cognive a personalităţii este una dintre slăbiciunile teoriei lui Kelly. Latura raţională a viziunii despre personalitatea umană constituie o importantă contrapondere la viziunea psihanalistă a relaţiilor interumane şi întăreşte liniile logice şi nomotetice în studiul personalităţii.Pentru George Kelly. El a accentuat importanţa cauzelor comportamentului interior. Experimentăm o influenţă reciprocă a mediului mai mult decât să o controlăm. mai mult decât instinctelor noastre înnăscute sau condiţionării. Acest sistem de constructe personală este domeniul psihologiei. Albert Bandura notează că teoriile învăţării sociale măresc importanţa influenţelor mediului înconjurător şi subliniază că acestea au legătură cu forţe aşa ca memoria şi sentimentele pentru a determina personalitatea (Enciclopedia Columbia. Fiecare dintre noi îşi formează propriile constructe personale pentru interpretarea şi prezicerea mediului înconjurător. Deşi această concepţie a teoriei ca o unealtă limitată şi în cele din urmă expandabilă oferă un contrast reîmprospătant al pretenţiilor pompoase ale celorlalţi psihologi. 1978) abordarea lui Kelly reprezintă una dintre cele mai sistematice şi raţionale cercetări ale personalităţii. 2009). teoria lui permite unicitatea personală în timp ce furnizează linii de ghidare pentru cercetarea nomotetică şi abordarea lui poate reprezenta cheia pentru înţelegerea miriadului de teorii ale personalităţii. percepţiile de sine şi credinţele. incluzând gândurile. căreia i se reproşează lipsa laturii emoţionale. Kelly a fost criticat pentru neologismele excesive şi complicate pe care le-a folosit.

Acceptă existenţa cauzelor cognitive şi explică reîntărirea în termenii expectanţelor noastre că anumite comportamente vor obţine recompense sau vor evita pedepsele. influenţele mediului înconjurător şi factori interni personali (inclusiv expectanţele. mai degrabă decât prin unele instincte înnăscute. ignorarea asemănărilor între constructele sale şi cele ale teoreticienilor personalităţii şi pentru erorile excesive împotriva psihanalizei.comportamentele cerute de o situaţie particulară (autoeficienţa percepută la un nivel înalt) ar trebui să conducă la un comportament mult mai eficient şi persistent. Cu cât este mai mare autoeficienţa percepută. preferinţele şi percepţiile sinelui). Formulăm reguli. El argumentează că funcţionarea psihologică implică o relaţie continuă reciprocă între comportament. Bandura concluzionează că putem şi stabilim standarde de comportament pentru noi înşine şi ne lăudăm sau ne criticăm în acord cu aceste standarde stabilite. dar nu sunt identice. Bandura a fost criticat pentru ignorarea unor aspecte foarte importante ca de exemplu conflictele conştiente şi inconştiente. concepte şi concluzii bazate pe ce observăm şi putem aplica aceste inferenţe în moduri care conduce la comportamente care sunt relaţionate. cu atât este mai probabil să încercăm să rezolvăm sarcina şi să perseverăm când întâlnim obstacole. gândurile. A fost creditat pentru că şi-a bazat munca pe cercetări empirice. Învăţarea prin observaţie implică mult mai mult decât imitarea. Întăririle comportamentului propriu interior tind să fie menţinute mult mai efectiv decât dacă ar fi întărite din exterior. a mărit studiile efectuate pe oameni decât pe animale. şi se opune puternic violenţei în mas media. Comportamentele autoîntărite tind să fie menţinute mult mai eficient decât comportamentele care au fost întărite din exterior. Majoritatea învăţării umane are loc prin învăţarea prin observaţie (învăţarea socială. Psihopatologia poate fi cauzată de gânduri patogenetice aşa ca învăţarea greşită iar psihoterapia ar trebui să ajute pacienţii să creadă că pot ajunge la scopurile dorite prin eforturi proprii. Bandura este foarte critic cu behaviorismul lui Skinner. decât prin darea unui răspuns care este apoi întărit. a acordat atenţie importanţei învăţării prin observaţie şi autoeficienţei percepute şi a 71 . Comportamentul nostru este afectat şi de modul în care percepem eficienţa noastră potenţială în rezolvarea solicitărilor unor situaţii particulare (autoeficienţa percepută). credinţele. Bandura consideră că agresiunea şi distructivitatea sunt datorate în primul rând învăţării prin observaţie. modelarea).

cauzele fericirii. 1972. 2005). care au adoptat un model constructivist al personalităţii. 72 .. 2003). locul de control intern sau extern. ideilor psihologiei sociale. la care nu se poate renunţa. Mischel afirmă că nu sunt relevante dispoziţiile. într-o schemă în care comportamentul poate fi condiţionat din exterior ca să se manifeste cu o consistenţă predictibilă. Intervenţia trăsăturilor.. seturi mentale. Idee limită că „trăsăturile sunt acele structuri neuropsihice care permit medierea raporturilor cu mediul exterior”.. Într-o cercetare recentă. În accepţiunea situaţionistă consistenţa şi predictibilitatea comportamentamentelor este explicată prin „consistenţa şi izomorfismul stimulilor situaţionali aplicaţi personalităţii” (consistenţă cross situaţională versus specificitate situaţională) (Creţu R. 1966. Comportamentul social este categorizat prin intermediul trăsăturilor (Neculau A. este tardivă. Z. 2003). Manipulări mici ale unor caracteristici aparent neimportante ale unei situaţii influenţează „puterea situaţiei în determinarea comportamentului social”.furnizat behaviorismului un mod mult mai raţional decât predecesorii săi..) factorii situaţionali fiind surse majore de variaţie comportamentală” (apud Creţu R. Hampson şi alţii). Block. Cercetărorii care susţin primordialitatea modelului situaţional consideră că „inconsecvenţele aparente... În concepţia unor psihologi situaţionişti. Allport. Z. (Neculau A. Unele constructe şi modele cu relevanţă pentru personalitate includ învăţarea fără ajutor. Perspectiva situaţionistă Dezbaterea trăsătură situaţie opune concepţiile psihologiei personalităţii. 1969). decât să fie atribuite unui motiv subiacent. Există multe cercetări în psihologia cognitivă. care accentuează importanţa trăsăturilor de personalitate. Stagner. care subliniază importanţa situaţiei. care corelează foarte slab cu indicatorii empirici ci cogniţiile. Bandura a fost ierarhizat printre primii cinci psihologi ai secolului douăzeci. 2005). formare personalităţii este rodul interacţiunii factorilor sociali. 1968. Ekehammar (1974) priveşte situaţionismul ca „o antiteză a personologismului (. a fost elaborată de cercetătorii care au susţinut modelul dispoziţional. mai degrabă ar putea fi controlul unor variabile cauzale relativ separate” (Mischel. (Alker. (Shweder şi D’Andrade.. schemele. seturi perceptuale. 1976). care sunt „aptitudini discriminative”. 2003). O mică variaţie a contextului situaţional determină modificarea radicală a comportamentului subiecţilor (Neculau A. funcţionarea fixă şi euristica disponibilă.

Fără îndoială că o sinteză a laturilor personalităţii ar duce la un rezultat mai bun. 73 .. Se creează un spaţiu psihologic de viaţă care defineşte totalitatea factorilor ce definesc conduita printr-o interrelaţie dinamică. Z..Trăsăturile de personalitate sunt denumite prin termeni care se reflectă în mod direct în comportamentul observabil.. sintetizând acest lucru prin formula C = f (P x S) (comportamentul este un produs al interacţiunii dinamice dintre persoană şi situaţia în care se află persoana respectivă) Psihologii care s-au situat pe această poziţie de mijloc (interacţionismul) încearcă prin variabilele moderatoare să reducă tensiunea ce reiese din „interacţiunea trăsăturilor cu situaţiile sociale” prin schimbarea cauzelor comportamentului social. Z. Considerând îndreptăţite observaţiile lui Mischel. în concepţia unor psihologilor sociali situaţionişti. (Creţu R.. Epstein a propus ca să se studieze seturi complexe de comportamente şi să se aleagă trăsături numai după o atentă observaţie sistematică. a criticat psihologia personalităţii datorită faptului că nu poate fi explicată mai mult de 9% prin trăsăturile de personalitate. 2003). Alţi cercetători situaţionişti înlocuiesc termenul de „trăsătură” cu cel de „habitudine”. înlocuiţi cu cei de „dispoziţie” (Neculau A. datorită faptului că s-a măsurat preponderent „corelaţia dintre o singură trăsătură şi un singur comportament”. Lewin arată că dificultatea constă în a găsi metode adecvate care să reprezinte concomitent starea persoanei şi a mediului. 2005). (Creţu R. în interiorul zonei de contact ce separă persoana de mediul său. Lewin în organizarea topologică a personalităţii a determinat comportamentul prin intersecţia forţelor interne şi externe. Perspectiva interacţionistă Modelul interacţionist a apărut ca reacţie la unilateralitatea modelelor situaţional şi al trăsăturilor. prin intermediul unor relaţii de tip S-R între acestea şi comportamentele determinate. prin relaţionarea capacităţii de obiectivare a variabilelor cauzală cu măsurarea obiectivă a personalităţii. situaţionismul înglobează filozofia pozitivă behavioristă. Acest termen sugerează că îăntre anumite limite. 2003) Mischel W. Termenii ce denumesc trăsături deoarece „categorizează comportamentul social şi permit semnificaţia recunoaşterii lui sociale” şi „nu reflectă structuri de personalitate veridice” ar trebui. Teoria trăsăturilor este denumită de aceştia „teoria clasic dispoziţională” .

importanţa conduitei sociale observabile. cultură şi personalitate. 1999 apud Neculau. de ceea ce fac oamenii în mod obişnuit. 2003).Punctul de vedere al interacţioniştilor este că intensitatea structurării situaţiei determină orientarea spre factorii interni sau factorii sociali ai comportamentului. care îl direcţionează. Observaţia sistemică a permis analizarea frecvenţelor comportamentale prin analiza de varianţă. trăsătură şi variabile moderatoare (Neculau A. 74 .. status şi rol. Interacţioniştii sunt adepţii relaţiei dintre trei categorii de factori: situaţie. Varianţa atribuită diferenţelor individuale Perspectiva culturalistă Indivizii interiorizează unele norme şi trăsături de grup prin interacţiunea cu ceilalţi. Principala metodă de cercetare a situaţioniştilor este experimentul. prin învăţarea şi influenţă socială. rezultă din aceste considerente plasarea culturii ca factor psihologic fundamental în edificarea personalităţii (Beauvois. Ideile directoare pentru o cultură psihosocială relevate de Beauvois: coerenţă culturală. 2003). integrarea într-un tot armonios a diverselor aspecte ale culturii. reprezentanţii curentului sunt interesaţi de faptele sociale. individul ocupă o poziţie corespunzătoare aşteptărilor realizate.