CRUCIADA ORTODOXĂ DIN ROMÂNIA

După Revoluţia din Decembrie

1989, toţi românii au devenit brusc
anticomunişti, chiar şi activiştii de
partid şi membrii securităţii, dintre
care mulţi s-au transformat subit în
oameni de afaceri (capitalişti) prosperi.
Pe de altă parte, marea majoritate a
românilor, inclusiv ateii convinşi şi
declaraţi, au devenit buni creştini
(ortodocşi), unii chiar habotnici.
Pe acest fundal mioritic, presărat
cu mult oportunism şi ipocrizie, dar
care a beneficiat şi de terenul unei
tradiţii creştine notabile, s-a iniţiat
treptat o renaştere a credinţei
religioase, care a dobîndit, la un
moment dat, caracteristicile unei
veritabile cruciade ortodoxe.
Componenta magico-mistico-
folclorică, mult mai populară, se
adresează mai ales unor mase mai
puţin instruite şi informate. Ea începe
să se contureze tot mai pregnant
începînd cu anul 1992. Principalii săi
actori sunt pseudoparapsihologi,
vindecători, astrologi şi, ceva mai
tîrziu, vrăjitoare.
Pseudoparapsihologii promovează un paranormal de media, presărat cu elemente magice şi oculte, într-o
abordare spiritistă, specifică secolului 19. Reviste de genul „Dracula” sau „Lumea misterelor” prezintă frecvent
fenomene absolut neverosimile în interpretări fanteziste. Ele încearcă să ne convingă că trăim într-o lume
predominant paranormală, în care paranormalul nu reprezintă o excepţie, ci mai degrabă o regulă în viaţa noastră.
Horoscoapele zilnice sau săptămînale abundă în media scrisă şi audio-vizuală, devenind pentru numeroşi
cetăţeni onorabili mai mult decît o simplă curiozitate şi trezind un interes notabil pentru astrologie. Ţigăncile de pe
străzi şi de prin parcuri, care ghiceau odinioară viitorul pentru o sumă modică, se declară acum vrăjitoare puternice
şi cer sume importante pentru a interveni în destinul celor ce le solicită cu disperare ajutorul.
Momentul care marchează primul succes răsunător al ofensivei ortodoxe este adoptarea de către Parlament a
Legii învăţămîntului nr. 84 din 24.07.1995. Articolul 9, punctul 1 are următorul conţinut: „Planurile învăţămîntului
primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară. În învăţămîntul primar religia este
disciplină obligatorie, în învăţămîntul gimnazial este opţională, iar în învăţămîntul liceal şi profesional este
facultativă. Elevul, cu acordul părintelui sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia şi confesiunea.”
Noua lege consfinţeşte astfel adresa Ministerului Învăţămîntului nr. 38078 din 20.09.1994, care prevedea că religia
este obiect de studiu în şcoli, în conformitate cu planul de învăţămînt. Aceste reglementări pun piatra de temelie a
îndoctrinării religioase pe termen lung a cetăţenilor români. Deşi învăţămîntul religios şcolar este unul confesional,
elevii putînd opta pentru ore de religie specifice uneia dintre cele 18 culte recunoscute oficial de către Ministerul
Cultelor (astăzi, Secretariatul de stat pentru culte din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor), el va favoriza mai ales
cultul majoritar ortodox, care vede o ocazie bună pentru propagandă şi chiar prozelitism.
Unii preoţi se roagă chiar pentru sănătatea anumitor politicieni şi oferă sfaturi electorale mirenilor.
Preoţi şi chiar înalţi prelaţi ai BOR încep să frecventeze posturile de televiziune, pentru a se pronunţa asupra
unor probleme la care se pricep şi la care nu se pricep, participă la mai toate festivităţile publice, binecuvîntează şi
sfinţesc noi construcţii, indiferent de destinaţia lor etc. La insistenţele prelaţilor ortodocşi, asociate cu părerile
principalilor lideri ai societăţii civile şi emisiuni ale mediei audio-vizulae, românii încep să creadă tot mai mult că
bunul cel mai de preţ bun al neamului, care defineşte însăşi esenţa fiinţei noastre spirituale, a fost, este şi trebuie să
rămînă credinţa ortodoxă.
Etapa a treia (2002-2006) este fundamental ortodoxă, îmbrăcînd pe alocuri caracteristicile unei veritabile
cruciade. Atitudinea BOR şi a principalilor săi susţinători devine tot mai autocrată, fundamentalistă şi integristă.
Recensămîntul din 2002 conduce la rezultate similare cu cel din 1992, cu un procentaj de 99.8 % cetăţeni ce
aparţin unui cult religios, dintre care 86.7 % sunt ortodocşi. Numărul ateilor declaraţi reprezintă mai puţin de 0.05
%. BOR se consideră o biserică triumfătoare, cu peste 18.8 milioane credincioşi din totalul celor 21.7 milioane
locuitori ai ţării. Ea susţine că are misiunea şi. mai mult chiar, obligaţia de a conduce spre mîntuire întreg neamul
românesc (într-o completare maliţioasă, cu sau fără voia lui).
Sondajele arată că, pentru români, biserica rămîne cea mai credibilă instituţie a statului, avînd o cotă de
încredere de 86.02 % (în 2005) şi 85 % (în 2006). Potrivit unor sociologi, astfel de valori medievale evidenţiază mai
degrabă gradul ridicat de sărăcie al populaţiei, care determină şi un deficit de modernitate. În aceeaşi ordine de idei,
numărul pelerinilor care vin la Catedrala Mitroplitană din Iaşi, în perioada Hramului Cuvioasei Parascheva (14.10),
aşteptînd timp de 12 – 24 ore pentru a se închina în faţa moaştelor Sfintei, se cifrează anual la circa 1 milion.
Prelaţi ortodocşi şi teologi încep să ridice tot mai mult glasul în media, criticînd în stînga şi în dreapta,
asemenea unor instanţe publice, într-un limbaj vetust şi în termeni greu de imaginat într-un stat laic european al
timpurilor noastre. Înalte feţe bisericeşti fac la posturile de televiziune afirmaţii incredibile, potrivit cărora ortodoxia
ar fi superioară altor confesiuni sau că un om nu poate fi bun dacă nu e creştin, fiindcă bunătatea ar implica
obligatoriu şi iubirea faţă de Isus Hristos! Pe lîngă acestea, noile vedete în sutană ale posturilor de televiziune
prezintă tot mai des mirenilor poveşti infantile cu Diavolul, Necuratul, Satana sau Antihristul, duşmanul universal
omniprezent.
Între timp, în şcoli, continuă cu succes îndoctrinarea religioasă a elevilor, cărora li se prezintă imaginea unei
lumi revrăjite. Lecţiile de religie se ocupă însă prea puţin de aspectele morale, în general, respectiv de problemele
actuale ale tinerilor, în particular. Pe de altă parte, unii profesori de religie ortodoxă sunt acuzaţi că denigrează alte
confesiuni, îi ameninţă pe elevi cu Diavolul în timpul orelor şi critică unele afirmaţii indiscutabile ale ştiinţei. Sălile
de clasă şi coridoarele din majoritatea şcolilor devin pline de simboluri religioase, cruci, crucifixuri şi mai ales
icoane ortodoxe, multe realizate chiar de către elevi, care cred că acestea îi vor ajuta să ia note mai mari! Anul şcolar
se deschide pretutindeni cu rugăciunea „Tatăl nostru”, pe alocuri se oficiază şi slujba de Te Deum iar în unele şcoli
există capele, unde elevii se roagă înainte de începerea orelor.
Programa curriculară consideră că orele de religie ar contribui la o dezvoltare mai armonioasă a personalităţii
elevului şi la o mai bună promovare a valorilor morale. În realitate însă, elevii şi absolvenţii care au urmat ore de
religie nu sunt mai buni, mai civilizaţi şi mai morali decît predecesorii lor, ci dimpotrivă.
În aceşti ani, România nu este doar cea mai credincioasă ţară din Europa, ci şi ţara europeană în care statul şi
spaţiul public au cele mai scăzute grade de laicitate. Se ridică desigur următoarele întrebări: Cum a fost şi cum este
încă posibilă o astfel de ofensivă ortodoxă, care îmbracă uneori caracteristicile unei cruciade, cu elemente isterice,
într-o ţară europeană de la începutul secolului 21? Cum se poate ca intelectualitatea română şi liderii ei să nu ia o
atitudine deschisă împotriva unui asemenea derapaj anacronic, ba mai mult să îl susţină adesea?
Răspunsul pare destul de simplu. La peste 60 ani de la dispariţia filosofului creştin Nae Ionescu (1890-1940),
umbra sa continuă să plutească deasupra României. Principalele idei ale cruciadei fundamentaliste ortodoxe,
promovate de reprezentanţi ai BOR, teologi, lideri ai intelectualităţi sau formatori de opinie din media, fuseseră
enunţate şi susţinute în urmă cu decenii de către Nae Ionescu.
Pe de altă parte, credinţa nu pare să le fi adus românilor mai multă fericire. Astfel, deşi un sondaj Gallup din
2003 a arătat că românii sunt, împreună cu americanii, cel mai credincios popor din lumea occidentală creştină, o
altă statistică internaţională din 2003 menţionează faptul că românii se consideră cei mai nefericiţi cetăţeni ai lumii,
după mexicani.
În acelaşi timp, declinul moral al societăţii, în care corupţia, necinstea, lipsa de scrupule, lăcomia şi egoismul
în rîndul celor ce se declară tot mai credincioşi au devenit înspăimîntătoare, alături de cota înaltă de emigrare şi
numărul ridicat al celor ce îşi caută locuri de muncă mai bine plătite pe alte meleaguri, ridică semne serioase de
întrebare asupra succesului real al renaşterii religioase ortodoxe a neamului românesc.
În această etapă, continuă declinul mişcării spirituale, îndeosebi din punct de vedere numeric. Componenta
spirituală se „autoexilează” formal sau practic.
Mulţi români, unii aparţinînd elitelor intelectuale, consideră în continuare că ceea ce ne defineşte cel mai bine
ca şi neam este credinţa ortodoxă. Într-un exces de cvasimisionarism ortodox, ei afirmă mult prea des faptul că
bunul cel mai de preţ pe care îl puteam oferi Europei ar fi credinţa ortodoxă.
Criticile la adresa predării religiei în şcoli şi obligativităţii orelor de religie devin tot mai numeroase. Cu ocazia
dezbaterilor din septembrie 2007 asupra proiectului noii Legi a Învăţămîntului, sindicatele din învăţămînt au cerut
eliminarea obligativităţii orelor de religie, solicitînd ca ele să devină opţionale.
„Scandalul icoanelor”, declanşat în august 2006 de către Emil Moise, profesor de filosofie din Buzău, ia
amploare şi angajează susţinători şi mai ales adversari ai solicitărilor sale. Emil Moise ceruse Consiliului Naţional
pentru Combaterea Discriminării (CNCD) să dispună „anularea situaţiei discriminatorii create prin prezenţa
obstinantă a simbolurilor religioase în holurile, cancelariile şi sălile de clasă, în afara orelor de religie“, acuzînd
„instituţiile de învăţămînt din România că acceptă tacit încălcarea drepturilor omului în şcolile publice”. CNCD a
răspuns pozitiv acestei cereri, solicitînd Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) să reglementeze
prezenţa simbolurilor religioase în şcoli.
Consecinţele directe ale orelor de religie asupra elevilor constituie o problemă importantă, care va trebui
analizată cu atenţie din mai multe puncte de vedere şi, mai ales, sine ira et studio. Profesorul de psihologie Mircea
Miclea, fost ministru al Educaţiei, consideră că efectele sunt în mare parte negative, afirmînd următoarele: „Modul
în care s-a predat religia îi înspăimîntă pe elevi. Am facut terapie şi eu şi alţi colegi de-ai mei cu elevi care erau
traumatizaţi că vine diavolul“.
În concluzie, se poate afirma că orele de religie, în felul în care se predau ele astăzi în şcolile din România,
subminează demersul ştiinţific, modul de gîndire ştiinţific, cunoştinţele ştiinţifice şi viziunea ştiinţifică asupra lumii.
Ele propun elevilor ca alternativă o lume (re)vrăjită, încremenită în tiparele creaţiei, asemănătoare cu viziunea
medievală asupra naturii şi existenţei. Acest fapt poate afecta formarea unor concepţii ştiinţifice corecte şi
dezvoltarea unui mod de gîndire ştiinţific adecvat la elevii care, după absolvire, intenţionează să urmeze o facultate
de ştiinţe ale naturii.
 Pe de altă parte, un curent modernist, promovat mai ales din direcţia ştiinţelor naturii şi ştiinţelor tehnice şi
inginereşti, susţine ideea unei lumi tot mai secularizate. Reprezentanţii săi arată că trăim astăzi într-o societate a
ştiinţei şi tehnologiei, în care majoritatea oamenilor cred în progresul ştiinţei şi nu în mîntuirea sufletului, fenomen
ce se va accentua în viitor. Aceşti oameni, aparţinînd în bună măsură generaţiei tinere, doresc să profite cît mai mult
de dezvoltarea ştiinţei, tehnicii şi tehnologiei. Majoritatea acestora nu doar că nu sunt deloc interesaţi să dobîndească
împărăţia lui Dumnezeu, dar nici măcar nu au auzit despre ea.
(fragmente extrase din capitolul 5 din cartea “Stiinta, Chimie, Nanoclusteri”, autor prof. dr. Adrian Pătruţ)