CARTEA FUNDAMENTALA

© Editura Fundaţiei PRO Bucureşti, România, 2006

ISBN: 973-8434-30-0

Toate drepturile rezervate Editurii Fundaţiei PRO. Nici o parte din acest volum nu poate 11 copiată în scopul comercializării fără permisiunea scrisă a Editurii Fundaţiei PRO. Drepturile de distribuţie în străinătate aparţin în exclusivitate Editurii Fundaţiei PRO.

EUGEN NEGRICI

Literatura română sub comunism
-^ Poezia (I)
Ediţia a Ii-a

2006

Coperta: Mircea DUMITRESCU

Lector: Stelian ŢURLEA Tehnoredactor: Dan RADULESCU Corector: OvidiuVITAN

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale NEGRICI, EUGEN Literatura română sub comunism - Poezia (I) / Eugen Negriei Bucureşti: Editura Fundaţiei Pro, 2006 (Cartea fundamentală) 152 p. : 0,7 cm. ISBN 973-8434-30-0

..................14 Specia poeziei agitatorice ca discurs de persuasiune în masă.......................19 Relaţia emitent-destinatar...............................................34 ........ Prevalenta „poveştii"............................... ...................31 Un exemplu de campanie propagandistică......... ...............................28 Manipularea.......11 ÎNCERCARE DE DEFINIRE............. ..............27 Limbajul prietenos...........................30 Relaţia emitent-comanditar ....................................9 POEZIA AGITATORICĂ ÎN VREMEA STALINISMULUI INTEGRAL............................7 Şi câteva precauţii..................... Câteva consideraţii .....11 în aşteptarea schimbării...........................................CUPRINS Poezia sub comunism.................................................... Poezia de campanie.............................18 Emitentul............................25 Cantabilitatea................................................14 Sursele esteticii roşii.....22 Captarea interesului: principiul accesibilităţii ..22 Narativitatea............................ Texte teoretice pentru uzul românilor.............................................................. ..................................31 Principiul emitent-comanditar.......16 Destinatarul.............................................................................

................ 42 Portretul-robot al chiaburului.......36 Pauperizare şi epuizare morală ........6 Eugen Negriei Câteva precizări ................... 48 Avivarea trecutului odios ........................ 73 Primul zeu naţional ........ 57 Idilicul de colhoz.................................................................................. .. Retorica exhortativa..124 „Ura împotriva imperialiştilor aţâţători la război şi a lacheilor lor" .........ca manevre pregătitoare .......................................... 64 Adoratio..132 .......... 47 De la propaganda prin demonizare la propaganda prin seducere... 66 Lenin ................. Emanciparea .................................. 40 Demonizarea duşmanilor colectivizării ...... 61 Plaja de opţiuni a emitentului.. ...... Inveninarea .............................. 76 „Martirii" credinţei. ............. 66 Cultul apostolilor credinţei............ „Dumirirea" ....................... 96 început de viaţă nouă..........................................Cultul lui Dej .............. 77 Biserica protectoare ......... 52 Raiul colectivei ....................... 38 Modelul politico-militar al dezbinării şi conflictualizării ...... 80 Omul nou: cel ce a înţeles ..... ....prototipul absolut al omului nou .......................... 66 „Tătucul Stalin" ..................... .........122 „Ura împotriva duşmanului de clasă şi a reminiscenţelor trecutului" .... 87 Sovieticul ............un mit de rezervă.........Partidul .. Imnografia comunistă. 88 Eroul autohton ................115 Imprecatio...............

agonică. nesecondată de măsuri punitive. poate cea mai bogată în iniţiative stilistice şi. suntem în măsură să constatăm că ultimele lui două decenii au reprezentat. Ceea ce nu ucide.. după 1964.Poezia sub comunism.. Ingerinţele factorilor politici n-au încetat să se facă simţite şi după 1964. poezia a fost protejată de statutul ei recunoscut într-un sfârşit (adică abia la începutul decenului 7) drept unul special. în orice caz. Era vorba în fond de o presiune constantă. în acest răstimp bizar. fragilitatea şi lipsa de consistenţă pe care le sugera organelor puterii prezenţa acesteia în spaţiul editorial. şi vecinătatea primejdiei a dăruit poeziei . iar după 1971 au fost chiar amplificate.o tragică fertilitate.cum am arătat în primul volum al acestei cărţi . terorizantă a primejdiei mortale din vremea fundamentalismului comunist. o perioadă fecundă a istoriei poeziei româneşti. Cercul restrâns al cititorilor de poezie. Ceea ce a favorizat o atmosferă proprie exerciţiului poetic şi modificări interesante în atitudinea eului creator care a reacţionat în felul lui specific în aerul bolnav reglat de climatizoarele de seră ale partidului. ambiguitatea la care aspira de la o vreme limbajul ei o făceau să fie neglijabilă ideologic. La început s-a umplut în mare grabă pustiul lăsat . Câteva consideraţii La 13 ani de la căderea regimului comunist. consolidează.consecinţa unei reacţii compensative manifestate în durată şi în câteva moduri. deşi utilă ca argument bilanţier propagandistic de uz extern. spaima teribilă din anii 50 şi legile terorii roşii. Vecinătatea sau mai precis amintirea obsesivă. a fost . realmente interesantă pentru oricine doreşte să analizeze raporturile complexe ale eului creator cu lumea şi cu ideologia care îi perverteşte imaginea. Căci tot ce s-a întâmplat în aria literaturii. un fel de ameninţare surdă. dar flască. în chip paradoxal.floare a răului . dar nu mai fiinţau inhibiţia.

Se remarcă întâi de toate fenomenul generator de mutanţi al deghizării intenţiilor prin metamorfoza genurilor şi migrarea funcţiilor. Ca aspect general. metonimiei şi hiperbolei (exersate ca nicăieri altundeva). ale istoriografiei (obligate să se limiteze la adevărul partinic). Curând.funcţiile pamfletului politic. mai cu seamă a celui ce descoperă prin metonimie şi ambiguitate corespondenţele unor stări de dezgust şi disperare. specii rare ce ţin de patologia stilistică totalitară. modernizându-şi proteic formulele.şi s-au reaşezat temeiurile liricii. ale sociologiei (neagreate ca ştiinţă de către partidul demiurg). Cum se ştie. Tot astfel. sporind diversitatea. In peisajul complex pe care ni-1 pune sub ochi creaţia poetică a deceniilor de regim ceauşist. nu sunt greu de remarcat. poezia şi-a întins cu adevărat aripile cucerind teritorii necunoscute. preluând sau transfigurând existentul nu numai din perspectiva unor valori spirituale supreme. şi-a redobândit funcţiile fireşti. rafinamentul şi diversitatea excepţională a producţiei poetice din ultimul deceniu de comunism n-ar fi fost de înţeles fără momentul fast în care în forurile politice înalte s-a admis că poezia e ceva mai mult decât un simplu instrument propagandistic. Toate aceste întâmplări neobişnuite din universul scriiturii. Ca şi în cazul prozei. Vechi procedee au fost reciclate spre a deveni utile noilor sarcini ale poeziei. prin achiziţia unor structuri epice. manifestări atipice.8 Eugen Negriei în urmă de poezia agitatorică şi de hibrizii lirici produşi în preajma anului 1960. Creşterea dezgustului pentru construcţie şi pentru efecte artistice în favoarea redescoperirii naturaleţei înţelese ca un răspuns la tendinţa oficială de poleire a realităţii a pregătit începutul procesului de decădere a metaforei. veşmintele uzate ale acesteia au fost date la întors spre a servi efortului de a transmite un adevăr greu de rostit. statutul liric şi cititorii. . ci şi a stării noastre de spirit marcate de absenţa luminii şi a speranţei. în care deznădejdea cuprinsese toate celulele vieţii. extraodinarele progrese ale cunoaşterii resurselor aluziei. romanul a preluat unele funcţii ale jurnalismului politic (incapabil de onestitate). în afara bogăţiei remarcabile a modalităţilor s-a putut constata o dezvoltare spectaculoasă a limbajului poetic. adică după ce şi-a redescoperit menirea. în schimb. poezia a început de la un moment dat să-şi asume funcţiile dezvăluitoare ale prozei realismului cotidian. iar prin revenirea la discursivitate şi la retorica alegoriei . ale liricii propriu-zise. au apărut. S-au reconstituit liniile de forţă ale poeziei interbelice şi ale celei moderne occidentale asimilate când mai bine şi când mai rău . ignorate sau evitate metodic înainte. * Nu a fost singura cale prin care poeţii au izbutit să se exprime într-o vreme tulbure şi fără orizont.

1953. la rândul lor. începând. Dar. Poezia agitatorică a primilor cinci ani de regim „democrat-popular" (19481953). a fost neobişnuit de mare şi. în orice caz. datele fundamentale ale evoluţiei sunt legate de deciziile factorului politic intern (condiţionate. la sfârşitul acestor volume. cum am arătat. Diversitatea uimitoare a formulelor artistice şi numărul mare de valori incontestabile pe care le-a produs poezia românească după 1964 sunt.solicită şi alte periodizări decât cele ale prozei. Dacă prozei i s-a îngăduit un soi de respiro între moartea lui Stalin şi revoluţia din Ungaria şi. de conjunctura internaţională). mai apoi. în linii mari.Literatura română sub comunism 9 Şi. 1956. Şi iată de ce. şi consecinţa eliberării unor resorturi creatoare supuse prea mult timp presiunii insuportabile a unui regim eminamente stalinist. vom putea constata că istoria poeziei . fără „avântul" pe care 1-a dat poeţilor crivăţul siberian care le bântuia amintirile. cu privilegierea versificărilor de lozinci şi de teze partinice de către „agit-propul" dejist chiar şi după moartea lui Stalin. 1964. Si câteva precauţii Consider că. după 1964. particularităţile fenomenului poetic şi ponderea diferită acordată poeziei în anumite momente. Nu putem ignora. continuând să funcţioneze propagandistic până la începutul deceniului 7. a concepţiei lor asupra statutului literaturii şi al .care oricum trebuie tratată cu instrumente specifice . în genere. criteriile periodizării. în schimb.1971. n-ar fi existat deloc fără vitalitatea pe care a dăruit-o fenomenului poetic chiar sentimentul că a scăpat din infernul realismului socialist. 1989. din clipa în care i s-a acceptat statutul de produs liric. de cele de la Moscova şi. Pe pietrele ei de kilometraj sunt însemnaţi aceiaşi ani: 1948. ea a putut impune atunci câteva nume de opere şi de autori. poezia a rămas sub un control draconic. gradul ei de libertate. superior celui al prozei aflate constant în vizorul autorităţilor. La această perioadă terifiantă merită să ne oprim. Nu ştiu dacă. poate. ca şi hibrizii poetico-propagandistici care au continuat să apară până foarte târziu conţin mai multe elemente utile înţelegerii mentalităţii guvernanţilor comunişti. şi în cazul ei. de pildă. cu siguranţă. însă. evaluările de ansamblu ale diverselor etape de evoluţie a prozei (analizate în studiul Literatura română sub comunism) sunt valabile şi în cazul poeziei scrise între 1948 şi 1989.

pare-se. Nu există. Şi pentru că e un cuvânt incandescent. el poate topi toate acele meschine clasificări inventate şi menţinute de intelectualii sclifosiţi ai claselor exploatatoare. poezia partinică pornind de la principiile ei estetice aşa cum au fost formulate. totuşi. deosebite în chip flagrant de cele ale prozei. susţinut şi argumentat de teoreticienii realismului socialist birocratic. nu au nimic de a face cu punctul de vedere al „esteticienilor" partidului.10 Eugen Negriei literaţilor. în fond. prudenţa pe care ni se pare că trebuie să o avem când vorbim de zona delicată a poeziei şi de traseul ei întrucâtva diferit. în primele faze ale revoluţiei ruse (în vremea mişcării LEF. mai profundă în lumea . Poezia e.ultime răbufniri ale stângii avangardiste şi ale anarhismului rus . Să analizăm. la odioasele şcoli burgheze. . decât cuvântul pus în slujba proletariatului şi a cuceririi puterii.prin tradiţie cel puţin . Toate aceste porniri totalizante . prin urmare. Ar mai fi de adăugat ceva. s-au impus şi au evoluat ele în etapa clar conturată a stalinismului integral (1948-1953). Pentru ei. în această perioadă. Pervertirea însăşi a fost.nobilă a poeţilor. iar fenomenele psihologice legate de autosugestie sau cinism mai uşor de recunoscut. o oglindă mai fidelă decât proza şi o sursă de deducţii excepţională. Au biruit obişnuinţele didactice ale intelectualilor de partid formaţi. de pildă) şi la începuturile procesului de îndoctrinare de la noi (în preajma înfiinţării pe principii staliniste a Uniunii Scriitorilor) s-a remarcat o tendinţă de unificare a genurilor şi speciilor în numele aceluiaşi ţel politic: sfărâmarea burgheziei. genurile şi mai toate subîmpărtirile şi specializările de felul acesta nu au decât o minimă relevanţă din moment ce tot ce mişcă în aria literaturii propagandistice trebuie să se supună aceloraşi comandamente şi aceleiaşi finalităţi.au cedat principiului accesibilităţii. Precauţiile pe care ni le luăm astăzi în legătură cu abordarea poeziei ca gen cu legi specifice.

D.POEZIA AGITATORICĂ DIN VREMEA STALINISMULUI INTEGRAL în aşteptarea schimbării Când. mult mai informaţi asupra viitorului credeau în „necesitatea istorică" a unei primeniri grabnice a poeziei. scriitorii formaţi în mediile de stânga şi. în titlul unei poezii din 1937. organele de presă criptocomuniste publicau articole îmbietoare în care se cerea o poezie cu priză la realitate. să facă loc prezentului aspru si concretului ameninţător sau pur şi simplu să tacă. ca-ntr-o noapte de-nviere Sufletul bolnav lumină multă cere. Şi asta încă înainte de venirea trupelor sovietice.întrucât ţara cunoscuse ani de război nefast. Stau sgribulit la lumânare Si scot din zare altă zare. Merita îmbrăţişată o asemenea sugestie .. fără ca arta să se exprime cu totul altfel. precizând mai apoi ce e: Sunt salahorul gândurilor de mâne Pentru dreptate şi pentru pane. Nu sunt cîntăreţde stele. Fireşte. dacă luăm drept corecte datările poeziilor. astfel. In bezne. .. afirmă.şi pe atunci părea o sugestie de bun simţ . o secetă nemiloasă şi mari dislocări sociale si etnice. Corbea. după 1944. nu puţini scriitori au văzut în acest îndemn o chemare onestă făcută în numele unei necesare înnoiri a registrului poetic după ani de formalism şi de exerciţiu abstract.

în 1944.) Eugen Negriei Autorii primei mari antologii comuniste.12 Sunt poetul premergător Asprului cântec de tractor Si-al grelelor marşuri prin ţară -Trecută prin sânge şi pară (. Dar nu puteam pricepe nimic. ca obligatorie schimbarea la faţă a poeziei: Noi ne-am uitat vulcanica putere Şi-am stat să prindem svon din cânt de sfere. Să toarcemfir de-argint din clarul lunii Pe când călăii ştreang torceau şi funii. Să spargem drum prin noapte omenirii Si îndreptar să-ifim cu nimbul frunţii (.. Până şi o poetă ca Magda Isanos se simţea vinovată. Războiul începea .... departe de suferinţele omeneşti: Am fost departe de oameni şi eu. de prea lunga ei rătăcire prin spaţiile stelare ale poeziei. Atunci au venit Suferinţele-omeneşti şi-au vorbit înaintea mea.. au abilitatea să înregistreze nu puţine astfel de poezii anticipative.) (Noi cei trimeşi. încă din 1943. ca spre a proba setea de înnoire a scriitorimii române. Uneori dumnezeu Se făcea porumbel şi-mi intra în casă.. ce stăpânim Cuvântul Acel ce clatină şi mută munţii E timp să-nvolburăm cu el pământul. A. Inima-mi singuratică s-a trezit Si-a plâns. Sufletul meu era mic Şi orb..) Dar sentimentul acesta era răspândit în mai toate mediile artistice. Toma simte. într-o insulă secetoasă Lâncezeam. Poezia nouă în RPR (din 1952). Reproşându-şi lâncezirea în zona esteticului pur. Să ascultăm cum urcă seva-n flori Nu robi cum gem în jug şi-n închisori.. Noi Cei Trimeşi.

. poezia cobora în real. (. Mihai Beniuc. . reclamă reluarea legăturilor pierdute cu viaţa reală. Magda Isanos. D. acest trend al creaţiei artistice era în limitele fireşti ale unei dialectici a ciclurilor poetice: după ani de formalizare excesivă. de formele învechite ale unei spiritualităţi găunoase. Copii în toiul jocului mureau. de măruntele rafinamente. definit nu îndeajuns de coerent şi nu în termenii precişi ai unei doctrine. Radu Boureanu.. anunţă democratizarea limbajului. Poetul progresist (căci acesta e termenul care în epocă acoperă această propensiune spre nou) se disociază. sbuciumate.Radu Paraschivescu. 13 Mi-era ruşine să mai scriu despre flori Şi stele Şi iar auzeam în visele mele Largi. Corbea. protestatară se doreşte a fi poezia progresiştilor Ion Caraion. Saşa Pană. Miron. redescoperindu-1. luminau. pentru cei mai mulţi. Sesizat de criticii încă valizi ai epocii.Literatura română sub comunism Să secere vieţile nevinovate. Dar.) (Am fost departe de oameni) S-ar putea vorbi de un impuls de renegare a trecutului şi de o tendinţă spre un altceva intuit dar neprecizat. Inima omenirii întregi cum bate: „ Vrem pane. doar dorinţa de înnoire. prin declaraţii ruşinate. asumată benevol sau îndeplinită sub ameninţare. Toma. de adăstare în zonele înalte ale estetismului şi jocului intelectual. Ştefan Roii. Dârză. de nesinceritatea tristeţilor provinciale şi de fineţurile estetismului. Cicerone Theodorescu. de ermetismul inutil.a. Mihu Dragomir ş. Şi. ieşirea din izolare şi implicarea viguroasă a socialului în poezie. Ştefan Popescu. de un program literar susţinut şi bine articulat şi de o misiune clară. Steag negru flutura peste cetate. dreptate ". Ştefan Tita. A. Mame jefuite de fii mă priveau Cu ochi arzători. Mihail Cruceanu. în aceeaşi măsură. nici măcar pentru acei poeţi ce deveniseră purtători de carnet de partid nu putea fi vorba de convertirea poeziei la faptă politică. Incendiile numai. de obscuritatea voită. Eugen Jebeleanu. Geo Dumitrescu. de calofilie. până la 30 decembrie 1947. iconoclastă. Esenţială era. Victor Eftimiu.

dacă recitim cartea de interviuri a lui I.cea oficială . . dar numai în măsura în care ar putea servi politicului. în numai câţiva ani. ajustat cum se cuvine şi ambalat cu metodă. ci surprinzător de mulţi alţi intelectuali de bună condiţie aşteptau o schimbare măreaţă şi.14 Eugen Negriei De altfel. Iar poezia însăşi a devenit parte din teoria politică a luptei de clasă. Factorul estetic (la început ignorat sau dezavuat) va fi luat în seamă. să reamintim sursele poeticii de partid. Mai bine de un deceniu. fiind decretată act socio-politic în slujba dialecticii progresului cu misiunea de a dezavua trecutul necomunist. ea va avea o unică doctrină . de imperialişti şi de rămăşiţele burghezo-moşierimii române. Texte teoretice pentru uzul românilor întâi de toate. Multe dintre ele sunt cunoscute intelectualilor generaţiilor mai vechi. care au fost obligaţi să le parcurgă cu evlavie. „concretul" vieţii dorit de atâţia ca o ieşire din monotonia estetismului s-a preschimbat. nu numai scriitorii. încât nu e nevoie de prea multă imaginaţie reconstitutivă pentru a putea alcătui un corpus de texte teoretice utile celor ce vor să definească viziunea partidului asupra poeziei. ca să respectăm protocolul. dar în zgomot de lanţuri şi cătuşe şi.şi va exclude intimismul şi viziunea individuală asupra lumii. poezia şi-a văzut împinse în absurd toate tendinţele sugerate de evoluţia ei anterioară. într-un argument strictamente util propagandei. puternic ideologizate şi folosite în spirit persuasiv-jurnalistic. ne înfioară gradul de naivitate al celor ce vesteau intrarea României în zodia fericită a democraţiei. Biberi. ca pe tot atâtea opere canonice. Schimbarea a venit. într-adevăr. ÎNCERCARE DE DEFINIRE Sursele esteticii roşii. aruncată în retortele reducţioniste ale propagandei utile impunerii şi statornicirii puterii comuniste. Ar fi de aceea mai corect să nu ezităm să vorbim de elemente de retorică manipulatorie. S-ar putea spune că. de a susţine cu puterile cuvântului „revoluţia" şi cuceririle ei ameninţate de vrăjmaşi. de a mobiliza energiile.

de fiecare dată. Almanahul literar. Popper. Cel ce le redacta la acea dată (Leonte Răutu) avea.Scînteia . cuvântările. Geo Dumitrescu. Al. cu studiile. Flacăra.rămâne o sursă incomparabilă de informaţie aptă să se substituie tuturor celorlalte. Moraru etc. Ov. S. Jdanov (Raportul la întâiul Congres al scriitorilor sovietici). Traian Selmaru. meritul de a alege miezul şi de a adapta rapid şi fără nuanţe realităţilor culturale româneşti tezele în perpetuă mişcare ale ideologilor moscoviţi. Lenin. Damian.Statutul Uniunii Scriitorilor. Obligatorie cu adevărat este recitirea atentă a cuvântărilor liderilor români (şi în primul rând celor ale lui Gheorghiu-Dej) la congresele şi plenarele anilor în discuţie. Asta în măsura în care cineva ar avea pornirea să sape la rădăcina răului spre a înţelege avatarurile naşterii unui monstruos produs al fundamentalismului comunist: estetica roşie. 1951). Nestor Ignat. operele celor „patru mari clasici" (Marx. luările de poziţie ale unor figuri politice importante cu o carieră mai lungă sau mai scurtă (de nu cumva scurtată) în conducerea comunistă sovietică: Leon Troţki {Literatură şi revoluţie. sub semnăturile unor glosatori de mai mare sau mai mic calibru: Paul Georgescu. Crohmălniceanu. N. Sorin Toma. Engels. de luat în seamă. 1952). Urzica etc). Vicu Mîndra. organul partidului . iar ghidul cel mai uşor de folosit . Savin Bratu. Viaţa Românească. ca să spun aşa. 1923). I. toate cerinţele literaturii noi. Mihai Novicov. . Reluând şi explicitând după tipic în câteva numere la rând (prin comentatorii ei de serviciu) paragrafele despre literatură şi literaţi din discursul secretarului general. Al. nuanţări şi exemplificări ale aceloraşi teze găsim şi în revistele literare ale vremii (Contemporanul. la citate expresive din Gorki ori Maiakovski. J. G. despre metoda realismului socialist. chiar atunci când nu se referă direct şi explicit la poezie. excelente sinteze ale materialelor sovietice de ultim moment. Ele ar putea fi eventual completate sau confruntate cu intervenţiile în chestiuni conjuncturale. Stalin). care recurgeau adeseori. Stefănescu. ca într-un Crez al realismului socialist. Horia Bratu. unde erau grupate şi clarificate.Literatura română sub comunism 15 Sunt. Tânărul scriitor. Steaua. Oprea. S. Ecouri. întrucât ele reprezintă. ori despre estetica marxistă. în primul rând. Malenkov (Cuvântarea la Congresul IX al PCUS. articolele. spre a spori legitimitatea noilor estetici şi pentru a-i atenua inepţiile. A. Cartea de căpătâi a cercetătorului acelei etape a stalinismului integral este faimoasa culegere Pentru realismul socialist în literatură şi artă (ESPLA. Aceleaşi reviste considerau că e o datorie de onoare reproducerea unor articole de fond din publicaţiile sovietice ori de câte ori apăreau studii despre frumosul în viziunea comunistă.

I. Bucureşti. Ca şi dialectica.La nouvelle rhetorique de Chaîm Perelman & Lucie Olbrechts-Tyteca. impus şi consacrat oficial prin cuvântarea lui A.şi ea nu s-ar cuveni ignorată: obiecţiile criticilor de întâmpinare la volumele de versuri sau la poemele publicate în epocă. Folosindu-se de entimeme (silogisme în care. criterii. pragmatic şi orientat.ai etapei stalinismului integral. De altfel „noua retorică" (cf. Deşi autorizat. pe bună . 1982. Ar trebui recitite (dar cine s-o mai facă?) articolele lui Lenin şi Troţki. dicţionarele sovietice de termeni literari . Tratatul de semiotică generală. întâmplător sau nu.16 Eugen Negriei Ar mai exista o sursă . Ed. interesaţi de caracterul unitar al literaturii socialiste. în aceeaşi măsură. ea recurgea la premise probabile deschise contestării. dar nu le împingea spre concluzii acceptabile raţional. manifestele unor grupări de artişti revoluţionari de tipul RAPP şi LEF. 350). să-1 emoţioneze pe destinatar. Fadeev (1932) primind girul lui Gorki. poezia agitatorică face parte din moştenirea retoricii înţeleasă ca artă şi ştiinţă a persuasiunii. discursul persuasiv era o formă de raţionament care nu pleca de la principii prime indiscutabile şi nu opera cu silogisme apodictice (v.nefiresc de puţini . după Aristotel. Lunacearski şi Stalin. interdictive. încercările lui N. exigenţe aparţinând esteticii imperative şi. Având multă vreme o faimă de sarlatanie la vedere. Buharin de a nuanţa conceptul şi de a da o şansă individualităţii poetice creatoare şi. de prozatorul A. ea ar trebui să dea naştere prin atingere unui interes special pentru arheologia conceptului de „realism socialist" şi mai ales pentru procesul de limpezire treptată a concepţiei comuniste asupra rosturilor artei şi ale poeziei în chip special. p.cu definiţii precise în ceea ce priveşte proza şi confuze în cazul poeziei. PUF. 1958) include în categoria „retoricii". reguli. Specia poeziei agitatorice ca discurs de persuasiune în masă Ca specie. nu în ultimul rând. Trăite de l'argumentation . concepute de partid. Ele ne lasă să deducem principii. Jdanov de la interminabilul congres al scriitorilor sovietici din 1934. una din premise e subînţeleasă sau mai bine zis înlocuită cu analogia şi inducţia) discursul de acest tip urmărea. Umberto Eco. termenul realism socialist a mai fost folosit. Ştiinţifică şi Enciclopedică. în legătură cu problema surselor indispensabile cercetătorilor .

„recunoaşterea caracterului parţial al premiselor şi a reactivităţii acestora la circumstanţe. discursul persuasiv „implică alegerea de premise probabile. cu totul străine teoriei marxiste care dă cu curaj (sau cinism) ideologiei un sens eminamente pozitiv. dispunerea silogismelor retorice (.. denumite figuri retorice. socotind-o un instrument intelectual de prim ordin care. umbrind astfel natura contradictorie a Câmpului Semantic Global şi prezentând propriul punct de vedere ca fiind unicul acceptabil. Semioticianul italian va dedica de altfel în Tratat. ideologia e complexul de gânduri şi reprezentări care apare ca un Adevăr Absolut subiectului cugetător. slujeşte revoluţiei şi practicii sociale de transformare a lumii.. dar de o expresivitate capabilă să emoţioneze şi să stârnească energii.. La loc de frunte se află." în accepţia dată de Jaspers. ca discurs de persuasiune în masă în care demersul ideologic îmbracă o ţinută specifică. aşadar. noi vorbim aici de poezia comunistă agitatorică. producând o autoînşelare. un subcapitol remarcabil „manipulării ideologice" şi felului cum sunt disimulate acele premise care ar putea compromite desfăşurarea argumentării. toate tipurile de discurs (cu excepţia celor apodictice. inclusiv cel poetic).Literatura română sub comunism 17 dreptate. cel politic (cu toate variantele lui şi sub toate veşmintele. o fugă. din zona de interes a aşa-numitei semiotici a interacţiunii conversaţionale. Or. deşi se foloseşte de argumente şi premise îndoielnice." Numai că în cazul special al discursului ideologic (pe care Barthes printre primii 1-a legat de retorică) şi în genere al tuturor formelor de propagandă disimulată şi de persuasiune în masă există pretenţia (emitentului) ca „de la premise probabile ce definesc doar o secţiune parţială a unui câmp semantic dat. forurile culturale comuniste ar fi dorit (utopie sau simplă aberaţie?) să poată avea la îndemână o poezie propagandistică integral denotativă.) şi toate cele necesare împodobirii externe a exprimării. o disimulare. Umberto Eco e de părere că „în asemenea cazuri nu e relevant dacă atitudinea descrisă este acceptată deliberat şi cinic de către emiţător pentru a-1 înşela pe destinatar sau constituie un caz de autoiluzie şi de unilateralitate inconştientă". Astfel de nuanţări filozofice sau logice ori formulări prevenitoare precum cele de mai sus sunt. adică ieşit de sub „logica Raţiunii Absolute" şi având motivări practice şi elemente afective. să se ajungă la concluzii acceptate ca Adevărate." Face parte. Privit ca fapt lingvistic normal.. în schimb. fireşte. după Eco. Sub presiunea principiului sacrosanct al accesibilităţii.. axiomatice).. Eşecul unei asemenea tentative îi va determina pe cultumici să-şi reamintească de virtuţile manipulatorii ale vechii . Si una din regulile acesteia (a conversaţiei în genere) este.

marginalizaţi prin naştere şi avere. încât puteau să dea senzaţia cenzurii şi organelor puterii că aparţin „sistemului" şi nu creează „probleme".ca ieşire din schemă . de o simplitate vulgară. printr-un fel de consens secular al istoriilor literare. Am arătat în primul volum al acestei cărţi că. femeile sindicaliste. Poezia în etapa stalinismului integral este integral agitatorică. ţăranii săraci. forurile propagandei reperiste au avut în vedere nu pe cititorii cultivaţi de poezie. învăţând din experienţa jdanovistă. ci păturile semianalfabete sau cu o educaţie precară. Mulţi dintre ei. trebuie. pervertiţi de modelele artistice burgheze. Numai că o astfel de informaţie face loc surprizei şi surpriza . aşa cum le concep teoriile comunicării de tip informaţional. S-a recurs atunci la surogate retorice. Destinatarul întâi de toate. Or. la acel repertoriu bine verificat în timp de expresii deja generate de artificii stilistice. făceau parte din categoria „umiliţilor şi obidiţilor" lumii. mesajul ca sursă de informaţie (expresia). Un astfel de „public" credul şi influenţabil posedă un fond de reacţie primitiv-sentimental care îl face să recepteze cu pasiune plebee subliteratura acestor texte inepte. mesajul codificat.ca să ne exprimăm ca atare . într-o anume măsură.unanim conţinea formule încărcate de conotaţii cu „valoare emoţională fixă" şi expresii care "au atins un asemenea nivel de instituţionalizare" (Eco). fiind pregătiţi să primească bacilul luptei de clasă. redefinite. doar pare a avea rădăcina în poezia cetăţenească. Spre astfel . de potenţialul afectiv şi de zestrea lui de interese şi dorinţe. întrucât mesajul lor era structurat în funcţie de calitatea destinatarului şi ţinea cont de psihologia. e bine de reamintit cui se adresau poeziile Agitpropului. practicată din vechime) are legile ei „estetice" şi presupune o organizare cu totul particulară a actului comunicativ. de forme obosite dar încă preţuite. canalul. adolescenţii şi copiii lesne sugestionabili din primele clase primare. adică emitentul (cu codurile şi subcodurile lui lingvistico-stilistice şi cu punctele lui de vedere ideologice). tinerii prelucraţi în orele de educaţie politică din armată sau fabrică.e incontrolabilă şi ca atare periculoasă. textul interpretat (conţinutul). Elementele acestuia. fără pământ ori alte mijloace de producţie. implicând instinctualitatea elementară şi recurgând la trucuri lacrimogene şi artificii incitatoare. destinatarul. Acest repertoriu acceptat . o asemenea poezie (ce pare. minoritarii.18 Eugen Negriei retorici care recomanda stimularea atenţiei destinatarului printr-o anumită doză de informaţie proaspătă.

pe naivitate şi bună credinţă. Morarii. asemănător până la identificare cu celelalte popoare ale Uniunii Sovietice. nu-şi va permite să aibă o perspectivă fenomenologică. Novicov.-ului pentru supunerea. împlinită cu entuziasm. apar negreşit şi frumuseţile nebănuite şi „expresia artistică" excepţională.D. care avea drept unică preocupare crearea de sentimente active în rândul acestora şi transformarea lor în adoratori fanatici ai flamurei roşii. M. dacă autorul se dedică realmente cauzei. un act social-politic colectiv. El serveşte. supus unei operaţiuni de spălare a creierului şi de manipulare. Mihai Gafiţa. scriitorul nici nu trebuie să aibă un profil psihologic şi o gândire personală bine definită. Ar mai trebui să adăugăm că sistemul supracentralizat al distribuirii informaţiilor. Emitentul Despre profilul psihologic al scriitorului din primii ani ai comunismului de stat şi despre compromiterea imaginii lui ar fi multe lucruri de spus. Producătorii de texte poetice propagandistice au fost făcuţi „să adere". ferit de oricare alte influenţe şi silit să citească zilnic un număr impresionant de texte de aceeaşi ţinută şi cu minime variaţiuni tematice.Literatura română sub comunism 19 de indivizi ţintea propaganda prin poezie. al editării şi difuzării de texte. pe vanitate. dacă satisface integral dezideratele partidului şi e gata să contribuie cu toată energia la construirea socialismului. astfel. a. Vitner etc) rezultă ideea că. ca şi prozatorii. se dedică şi îndeplineşte o menire colectivă având drept suport cea mai înaltă concepţie asupra lumii şi unica adevărată. Din contribuţiile critice de etapă ale promotorilor realismului socialist (N. a popoarelor din Estul Europei. Dar nu aceste detalii ne interesează aici. Eugen Campus. întrucât poezia e. s-a mizat pe spaima posibilei incriminări în procese politice. din punct de vedere marxist-leninist. făurirea unui „om nou" şi. pe invidia scriitorilor tineri şi a celor ignoraţi faţă de cei ce ocupaseră deja locurile de sus ale ierarhiei literare. punerea la index a oricărei cărţi de literatură care nu avea girul oficialităţilor au pregătit un cititor croit dintr-o singură dimensiune. O asemenea poezie urmărea schimbarea radicală a mentalităţii. până la urmă. prin câteva stratageme din setul de directive ale N.K. pe tehnica provocării sentimentului difuz al unei culpe. In viziunea sacrosanctă a partidului. Un cititor care putea fi. Cum arătam în primul volum al cărţii. E un simplu exponent şi. pe bani şi privilegii. comanda socială iveşte . I. prin teroare şi diversiune. unui popor nou.V.

aceşti rătăciţi s-au complăcut în a rămâne în „cercul îngust al propriului sentiment". la urma urmei. Opţiunile lui sunt opţiunile partidului şi este poet prin partid şi cu ajutorul acestuia. în procesul creaţiei şi în practica receptării critice. Nu numai eul biografic nu are ce căuta aici. presantă şi capitală pentru scriitorul burghez. Sub pretextul „sincerităţii şi al combaterii retorismului găunos". aşadar. Luarea la cunoştinţă a individualităţii a produs totdeauna disconfort reprezentanţilor unui regim care a exploatat propagandistic în numeroase situaţii teama noastră de individuaţie. îndrăznind în chip egoist să se folosească (eroare!) de persoana întâi. Cel puţin teoretic. Libertatea de creaţie a scriitorului devine nemărginită o dată ce a înţeles necesitatea istorică. La un moment dat. pe actualitatea imediată. nici măcar nu există pentru cel comunist. . Chestiunea libertăţii şi a individualităţii creatoare. cel puţin ca o eroare ameninţătoare. cititorul de azi este oripilat de furia lor reducţionistă şi prohibitivă. unii poeţi s-au mulţumit cu "scormonirea stearpă a propriului eu". intră în definiţia însăşi a lirismului? Cum se ştie.20 Eugen Negriei de la sine valori literare comuniste. Ce vizau în esenţă astfel de sinistre intervenţii critice care foloseau un limbaj de o maximă violenţă proletară ("mlaştina celui mai dăunător individualism burghez" ş. datele problemei se schimbă. în loc să „oglindească" marile evenimente din viaţa oamenilor muncii. ieşirea din turmă au fost mereu privite în comunism (şi nu numai) dacă nu ca un păcat.) în legătură cu asemenea „abateri" care. iar generozitatea conceptului de libertate creatoare comunistă îşi dovedeşte deplina falsitate. aşa cum cere şi pentru poezie. dar nici măcar eul liric. Pericolul cel mare pe care îl reprezentau pentru ideologii partidului „sentimentele sincere" şi nevoia de intimitate provenea din efectul câştigării dreptului la o „dublă existenţă creatoare". prin separarea universului sufletesc de universul revoluţiei. adică pe realitate. Subiectul şi subiectivitatea sunt. metoda realist-socialistă. Jdanov) s-a dus o adevărată bătălie împotriva intimismului echivalat de câţiva ideologi cu apolitismul şi individualismul burghez. scoase din joc. câtă vreme totul se centrează pe obiect. Veritabilul poet partinic nu are chip şi biografie sau mai bine zis se cuvine să aibă chipul şi biografia poporului său intrat în zodia marilor lupte de clasă. ruptura de indiferenţierea colectivă. în jurul anului 1951 (ca un ecou puţin întârziat al unei campanii iniţiate de A.c. pe viaţa concretă. nu numai pentru proză. în loc să vadă lumea în spirit colectivist şi partinic.l. Dacă reciteşte intervenţiile vigilente ale criticilor şi ideologilor epocii (fie şi numai ale acelora citaţi mai sus).

Privită sub această incidenţă. sentimente complementare. practic. întâmplări). redactori. Dacă nu poate. în fond. sentimentele personale şi să creeze la unison cu masele (cam în felul în care îşi imaginează unii creaţia colectivă folclorică). De aceea partidul va milita în primii ani ai puterii lui absolute pentru formarea unui autor de texte poetice care să se identifice cu masa revoluţionară. să „redea". ideologi. colegi etc să nu-şi personalizeze spaţiul şi reprezentările şi să nu dea contur eului liric. ele trebuie politizate şi privite exclusiv prin prisma idealului colectivist. Poetului i se permite să simtă şi să facă să fie simţite de cititor: ură pentru duşmanul de clasă şi faptele lui. El trebuie să comunice atitudini clare şi simple şi să se ferească de sentimentele ambigue (cele care au dat.decretează ideologii . prin standardizarea relaţiei cu societatea.Literatura română sub comunism 21 Izolat de viaţa intensă „plină de avânt creator" a semenilor şi consumându-şi energia în zona „smârcurilor" eului şi a poeziei „de cameră". poetul îşi pierde eficacitatea propagandistică.reprezintă primejdia alunecării în intimism şi religiozitate şi a căderii în apolitism. Şi acest lucru e realmente intolerabil pentru un regim pentru care scriitorul nu este decât „o rotiţă şi un şurub" în angrenajul puterii. aspecte şi întâmplări pilduitoare ale vieţii acesteia. Natura şi iubirea . Mulţimea proiectelor industriale comuniste transformă natura cel mai adesea în duşman de clasă. admiraţia şi iubirea pentru eroii clasei muncitoare şi pentru conducătorii ei. Aşa cum personalitatea face istoria numai împreună cu masele şi numai când e veritabilul exponent al acestora.nu mişcă poporul şi nu sunt ale poporului (care gândeşte şi simte prin persoana poetului). de nădejde. va fi ajutat de oamenii partidului.să-şi reprime atitudinile particulare. naştere marii poezii) fiindcă acestea . „afectivitatea neintegrabilă".ca teme . . lupta cu natura stihială va rămâne să prelungească lupta de clasă. de cenzori. unul ce trebuie zdrobit şi supus. In general vorbind. povestind. Asta se traduce. jubilaţia pentru victoriile revoluţiei. Dacă nu pot fi evitate (şi de la un anumit moment nu mai pot fi).spre a fi apreciat şi publicat . critici. simpatia şi duioşia pentru cei ce vor să evolueze pentru a deveni oameni noi. cu natura şi erosul printr-un număr fix de sentimente şi de tipuri de reacţie la semnalele lumii (evenimente. ură şi iubire: câtă iubire pentru poporul muncitor. Iubirea va avea loc sub steaguri roşii în câmpul muncii stahanoviste şi va fi un prilej de evidenţiere a succeselor membrilor cuplului (deveniţi astfel demni de această concesie) sau a cuplului însuşi ca nouă celulă a colectivului de producţie. Sufletul socializat al poetului va recepta în spirit partinic şi natura care e mai greu de eludat. atâta ură pentru duşmanul de clasă. fiind un cadru constant al izbânzilor constructive şi al luptelor revoluţionare. ştiri. tot astfel poetul trebuie .

preschimbată în tovarăş de muncă (Tovarăşul April al Ninei Cassian) şi chiar cântată precum eroii muncii socialiste. Ca să rezumăm. ale poeziei agitatorice. vom zice că emitentul . Nu e lipsit de interes să adâncim puţin investigaţia şi să folosim aici câteva elemente de analiză semiotică. De la un moment dat (după 1953). a conţinutului.A. însă. o tendinţă inconfundabilă de unificare a codurilor. având codurile lui private şi punctele lui de vedere ideologice. la nivelul subcodurilor. Vigilenţa organelor în privinţa acestor teme (ca teme autonome) a fost. . un exponent precum creatorul popular. circumstanţe specifice care orientează clar „presupoziţiile". neostilă. Teoretic. Când atribuie. destinatarul. Relaţia emitent-destinatar Captarea interesului: principiul accesibilităţii E foarte uşor de constatat că în cazul poeziei agitatorice există îngustări frapante ale plajei de opţiuni (ale emitentului şi ale destinatarului). dezindividualizate.comanditar . Ea va fi alintată. atent controlată. Se înţelege. integrabilă armonios procesului productiv (precum mijlocaşii în G. au favorizat apariţia mugurilor unei noi sensibilităţi şi erodarea bazelor. ce păreau indestructibile. că în plin stalinism. Pare o emanaţie a colectivului. doar teoretic. abordate cu mai mult curaj. din punctul de vedere al doctrinei şi al esteticii roşii. nu poate totuşi evita presupoziţiile „aberante". şi decât de un poet-robot . mesajului conţinut transformându-1 în text interpretat. în schema lui Eco. însă. cunoştinţele destinatarului şi ale emitentului se presupun a fi comune.el nu mai e un emitent.în cazul poeziei agitatorice. mesajul-expresie ca sursă de informaţie ia naştere prin efortul unui emitent cu coduri private şi puncte de vedere ideologice care încearcă să evite ambiguitatea expresiei şi pe cea ulterioară. nu se poate vorbi decât de o afectivitate partinică.un robopoet comandat de partid şi promotor al viziunii acestuia asupra tuturor componentelor vieţii. perfect justificată.C. natura şi iubirea nu au mai reprezentat pretextul ancorării şi mai vârtoase în politic ci recuperarea marilor teme lirice care. chemată cu apelativul tovarăş. limitată drastic. ci „aspiră" la statutul de emiţător.22 Eugen Negriei Dar există fireşte şi o natură justă.-uri). Ca purtător de cuvânt al partdului . conotaţiile aleatorii şi erorile de interpretare (toate decurgând din patrimoniul lui real de cunoştinţe). reducţii de competenţe. nu are coduri particulare şi are competenţe limitate.

Literatura română sub comunism 23 Ca să folosim în continuare terminologia lui Eco vom preciza că există în momentul emisiei „circumstanţe care orientează presupoziţiile" şi. estetica roşie. naturale şi cedează tentaţiilor livrescului. Directitatea. iar burgheziei i se pune în cârcă ura faţă de claritate.oricât s-ar strădui emitentul . sub semnul eficacităţii. destinatarul era văzut ca un consumator necultivat dar cu năzuinţa culturalizării. care să comunice exact ceea ce doresc ele.într-o primă fază .precizează Eco . de asemenea. simplitatea expresiei sunt proclamate drept atribute proletare. Din direcţia conducerii de partid. formula populistă cea mai des auzită în epocă şi ea era în consonanţă cu principiile unui regim democrat-popular pentru care totul trebuie adus la numitorul comun al clasei muncitoare. Intenţia aceasta (asemănătoare cu aceea a manualelor de catehizare ale oricărei confesiuni în căutare de prozeliţi) este argumentată cu fraze complete din clasicii marxism-leninismului şi cu fraze trunchiate din scriitorii clasici. unele dintre ele putând fi înţelese ca o „trădare a intenţiilor emitentului". Tot ce depăşeşte puterea de înţelegere a poporului (care e echivalat cu masa minim şcolarizată) este sau devine conspirativ. în momentul receptării. Culturnicii noştri (pe urmele celor sovietici) solicită imposibilul.. cit. formalismului sau lasă loc. Trebuiau aşadar comunicate. „Poezia pe înţelesul tuturor" *. Imperativul clarităţii şi al accesibilităţii derivă din pretenţia aberantă a autorităţilor de a promova o poezie denotativă (!) perfect şi integral decodabilă. ermetismului. „circumstanţe concrete care deviază presupoziţiile" (op. fără cusur şi ferit de „zgomote" semantice şi „circumstanţe concrete deviante". populare. solicită . gânduri şi afecte. Ceea ce în mod curent . al exprimării simple.decât rezultate opţionale.numim mesaj este de obicei un text. Mesajul ca sursă constituie într-adevăr o matrice de constrângeri . curmând cursul întregii poezii a secolului XX. o structurare a enunţului literar care să excludă orice ambiguitate în receptare. proces iniţiat de partid în prelungirea campaniei de alfabetizare şi nedepăşind. idei şi sentimente. 195). să fie integral decodabile şi încărcate de destinatar cu exact informaţia dorită de emitent. cu mult nivelul şi obiectivele acesteia. în fond. Poetul devine duşman al poporului dacă ignoră principiul accesibilităţii absolute. de fapt. o reţea de mesaje diferite. Ei bine.aceasta era. fie şi din neputinţă. sinceritatea. dependente de diverse coduri şi subcoduri. fiecare în felul lor şi cu acele mijloace care le dau vigoare şi pregnanţă. transmise pe un canal unic. adică redactarea unor mesaje care. unei singure secvenţe obscure.dar acestea nu permit . Ea a .în termeni irefutabili.

S-a încurajat atunci. după 1948. El presupunea dreptul şi până la urmă datoria poetului de a recurge la câteva. preciziei şi funcţionalităţii strict politice (pe care toate epocile revoluţionare le-a promovat spontan sau cu suport teoretic)? Cu sprijinul criticii şi al jurnaliştilor de serviciu s-a declanşat la început o campanie bezmetică de epurare (care coincide cu aceea . Pe scurt.în planul expresiei . Care au fost consecinţele instaurării principiului inteligibilităţii. de alungare a tropilor îndrăzneţi şi a abaterilor minime de la „limba" marilor clasici şi a creaţiilor populare „izvorul cristalin" a tot ce poate scrie „mai minunat" un scriitor comunist începută vijelios. polisemantică. trebuia depăşită fundătura la care îi împinsese pe responsabilii politici năucitoarea lor ambiţie de a pune în mişcare o poezie care să fie şi denotativă şi expresivă în acelaşi timp.adică sentimente active şi să provoci o modificare decisivă de mentalitate în lumea celor mulţi . de recuzită clasică sau de factură folclorică.ceea ce dorea partidul . şi un anumit. aluzivă. pedantă. directităţii. la alegorii şi la simboluri lesne identificabile. neşocante. pe lângă simplificarea „revoluţionară" a relaţiei cu cititorul prin adoptarea limbajului lui (aproximare totdeauna dubioasă!). Or nu acesta era rolul acordat de partid poeziei şi Lenin însuşi a vorbit de „sarcina grea a popularizării ideilor într-un limbaj care să nu fie plictisitor. prin durată. . puţine.numită la fel . complezente. ai combaterii cosmopolitismului şi ai apărării democraţiei de înrâuririle ismelor estetice. Chiar bine intenţionată. echivocă. chiar tehnicist industrială. speriaţi de punerea chestiunii inteligibilităţii în termenii luptei de clasă. infim grad de expresivitate conotativă. epitete şi metafore de 20 de waţi .din toate instituţiile ţării) a literaturii de orice exprimare „necurată". figură cheie a poeziei realismului socialist. In genere la forme recognoscibile.24 Eugen Negriei primit relativ uşor.totdeauna funcţionale." Ca să creezi . prea marea subtilitate în construirea poeziei displace autorităţilor şi chiar le alertează. posibilă utilizarea paralelismului (tot de tip folcloric) şi în şi mai mare măsură a antitezei. Ea face. la repetiţii şi refrene întăritoare.al luptei de clasă înseşi. acceptul naiv al autorilor de literatură de larg consum precum şi binecuvântarea literaţilor şi esteticienilor oportunişti. căci este ecoul . argotică. dialectală. Pe temeiul principiului accesibilităţii i se solicită acesteia o linearitate narativă (de tip baladesc). adică direcţionată corect politic. la o versificare cuminte sau zglobie uşor de deprins şi de frazat.era nevoie nu numai de un limbaj accesibil ci şi de unul expresiv. această epurare a literaturii de literatura însăşi ar fi putut duce la clişeizarea şi completa uniformizare a ei.

s-a vorbit în bilanţurile şi sintezele din epocă despre necesitatea lor. a necurmatului asalt ideologic. efort de înţelegere. El intră în catego- . cu conflicte şi deznodăminte stas. episoade paralele şi amănunte veridice este o manifestare a realismului-socialist şi regulile de fier ale acestuia sunt mai lesne de respectat într-un cadru narativ. orice formulare care stârneşte controversa şi interpretarea multiplă. La centru se află nu un semizeu. invocându-se faptul că doar amploarea unor asemenea poeme monumentale ar fi în măsură să redea complexitatea vieţii noi în totalitatea ei măreaţă. aceste texte. fiindcă numai mitul (deci povestea) are puterea să fundeze. Prevalenta „poveştii". Poemul de acest fel te prinde uşor. naraţiunea versificată concentrează energia creatoare pe obiect şi te fereşte astfel de tentaţiile burgheze ale subiectivităţii. toate minimele concesii făcute plăcerii estetice. în textul poetic. să întemeieze. sunt epice pentru a putea respecta comandamentul accesibilităţii şi a ilustra mai adecvat proiectul ideologic. Pe de altă parte. întrucât conţine o poveste şi aceasta seamănă cu ceea ce ai auzit în copilărie şi în adolescenţă când încă nu te-ai smuls cu totul din lumea încântătoare a eresurilor. solicită. Narativitatea.Literatura română sub comunism 25 Cu mânie proletară vor fi întâmpinate de inchiziţia criticii tot ceea ce. fiind scrise spre a fi utile propagandei. De asemenea. Nici vorbă să fie împlinită în vreun fel oarecare vocaţia omenească a delectării în sine. a oricărei încercări de schimbare viguroasă a mentalităţii colective. A fost recomandată stăruitor şi datorită oroarei autorităţilor faţă de eul poetic controlabil doar până la un punct. ori sugerează slăbirea ofensivei politice. în stil popular cel mai adesea. ci un erou ieşit din rândul colectivului (sau un mic colectiv) aflat în luptă cu emanaţii reacţiunii. Simple speculaţii sunt toate aceste încercări de înnobilare a efortului de versificare. deşi ea ţine de adevărul vieţii invocat nu o dată drept criteriu absolut al artei noi. a unui model de viaţă. a unor întâmplări furnizate de ziare. Poezia cu subiect. orice alunecare digresivă. prin noutate excesivă. deci trecute în prealabil prin maşina de distorsiuni a ideologiei şi devenite până la urmă subiecte previzibile. să legitimeze. intrigă. etc). în realitate. Faptele înălţătoare pe care le cântă poemele nu sunt expresia unor acte de abnegaţie individuale şi izolate. în jurul lui roiesc personaje episodice şi tot ce se întâmplă este rezultatul unei străduinţe comune care vorbeşte despre o nouă conştiinţă a maselor (etc. te captează. Numărul impresionant de poemefluviu (de regulă simple naraţiuni versificate) apărute în primii ani ai regimului a fost pus pe seama nevoii de epos a oricărui început.

personajului i se va confecţiona o biografie obişnuită. soţiei iubite şi. iar motivaţiile acţiunilor . dacă lucrarea serveşte mai clar tezelor partinice şi scoate fie şi prin eroare un efect propagandistic. Din când în când va expune tovarăşilor de muncă. Sunt luate în considerare de altfel numai evenimentele marcate ideologic. uşor de asimilat şi de primit în intimitate . realitatea (care e de regulă realitatea informaţiilor de presă. mai bine decât poeţii care sunt problemele literaturii şi tendinţele evoluţiei ei. Cum se va observa din exemplele analizate în această carte. a unei poezii esenţializate. de stângăcie şi formalism. Nu contează că datele „povestirii" sunt prost legate între ele. deci tot o realitate de partid) pare a nu fi în stare să ofere subiecte noi. vremelnic. schimbarea înfăţişăm. de „om al muncii". puţine. pentru ca întâmplările la care va fi expus (prin organizarea unui suspans. Devotat nu propriilor convingeri estetice. supuse numai exigenţelor partidului. datorită redactării lor în grabă. numai întâmplările cu încărcătură politică şi cu eroi apţi să ilustreze datele oficiale ale conflictului de clasă. ca totdeauna. duşmanului de clasă pe care îl înfruntă direct autobiografia lui de om ridicat de jos. saturate de perfecţiune. numeroase probe de ignorare a verosimilităţii. eroul trebuie să aibă un fanatism al credinţei fără de care măreţia pilduitoare a faptelor lui nu ar fi posibilă. sporind senzaţia că totul în poezia realist-socialistă aspiră la schemă. Nici vorbă ca eposul socialist să se nască în chip natural ca împlinire generoasă a unei vocaţii şi ca prelungire a unei tendinţe de democratizare a poeziei. precum şi visul său privitor la viitorul de aur al ţării. Ele se adaugă la zestrea şi aşa copioasă a clişeelor literare.pe care le-a folosit propaganda şi nu are rost să dăm semnificaţii subtile vicleniei stilistice la care au recurs adesea autorităţile comuniste.26 Eugen Negriei ria formelor recongnoscibile. satu- . poetul va alege întâi unul dintre cele câteva. Dacă. cu prieteni. ci unui sistem de dogme. că nu există cu adevărat personalităţi creatoare. a unei posibile catastrofe) şi din care va ieşi erou să impună concluzia că partidul are peste tot oameni de nădejde şi că sublimul e la îndemâna tuturor celor care cred fierbinte în comunism. ci doar un mecanism care donează jebeleni şi deşlii. familie etc. poate să placă forurilor ce trebuie să vadă în el o personificare a responsabilităţii politice şi a datoriei împlinite. încât.ilogice şi aberante. aceste versificări interminabile . contracronometru şi contra bani. nu de puţine ori. meseriei şi numelor personajelor de succes de altădată. se încurajează redistribuirea celor vechi în alte locuri din ţară. prin extracţie socială şi atitudine. la fel de utile. subiecte tolerate şi un personaj central care. căci el ştie. De altfel. Este proba că direcţionarea epică a poeziei a fost decisă de partidul comanditar.ocupând nu de puţine ori aproape în întregime corpul revistelor literare -oferă.

fabricii. dar revoluţia avea. exact atâta vreme cât poezia a fost înţeleasă ca simplu instrument la dispoziţia propagandei. Baladele realismului socialist nu se deosebesc în esenţă de nuvelele versificate şi au o cu totul altă funcţionalitate decât cele populare sau culte. Cert este că la Congresul Uniunii Scriitorilor din 1956 . Obligatorie. Or cântecul. preocupaţi în primii ani revoluţionari de difuzarea unor produse poetice atractive şi de mare capacitate exhortativă. cu un termen utilizat adesea de poeţii sovietici. Cantabilitatea. Şi astfel. ca manifestări ale unei colectivităţi care acţionează şi se bucură la unison. în fond. dialoguri.când procesul destalinizării şi dedogmatizării părea în fine să se fi pornit . propaganda regimurilor totalitare (de orice culoare) a fost totdeauna atentă la tot ceea ce se hrăneşte din afecte şi stârneşte afecte şi senzaţii ancestrale. expresie adesea a unui eu colectiv.apoteotic şi în orice caz pilduitor sub raport politic.care e o profesiune de credinţă cu aspect testamentar . microromanele şi nuvelele versificate lăudate de critici şi socotite de ei rodul unei impresionante ambiţii exhaustive auctoriale. balade. nevoie chiar de astfel de cântece „de muncă şi de luptă". Poate că el a fost util prin accesibilitate. panoramări care dovedesc starea înfloritoare a ţării în mersul ei spre comunism. e în mare măsură indiferent la logică. ele politizează prezentul sau trecutul oferind cititorilor modele de comportament revoluţionar. In antologiile editate de oficialităţile epocii se remarcă şi un număr important de versificări de întâmplări cu miez politic şi istoric intitulate. El nu face uz de argumente ci narcozează raţiunea.va conţine un punctaj de probleme politice la zi (între care.nu încape discuţie . au mizat pe sinteza dintre poezie şi cântec. acţiuni secundare. Sfârşitul poemului va fi . nelipsita temă a vigilenţei) şi un şuvoi de paralelisme şi antiteze (cu trecutul) cu ajutorul cărora viaţa din noul regim apare demnă a fi apărată cu preţul sacrificiului suprem. Propagandiştii sovietici.Literatura română sub comunism 27 lui. spre satisfacţia poetului. portrete. Nu se cunosc împrejurările în care câţiva dintre poeţii şi criticii tineri au început să regândească relaţia dintre epic şi poezie ca pe una improprie şi chiar nocivă. Drumul eroic al personajului (comunist sau numai candidat de partid) va fi completat cu descrieri de natură. scene contrapunctice. .s-a prefigurat sfârşitul carierei poemului epic. prin acumulare de secvenţe. Pare puţin ciudată întoarcerea aceasta a ideologilor „celei mai avansate societăţi" la sincretismul primordial (prezent totuşi în folclorul încă viu). această mărturie a eroului . plătit la număr de versuri. Pe de altă parte. să iasă la suprafaţă impulsurile subconştientului. Folosindu-se tot de „poveste". sugerând grandoarea vremurilor noi. vor lua naştere. lasă să se manifeste starea noastră lăuntrică.

rapsodii) trădând ambiţia producerii unor emisiuni fonice triumfale. el va fi făcut să înghită aproape pe nesimţite şi doar cu o anume mică plăcere conţinutul uşor aromat şi alunecos al poeziei. prin datele lui structurale. Ea trebuia să aibă versul foarte scurt. echivocului. funcţia mnemonică a poeziei cantabile: cântecul nu numai că te prinde rapid ci. Cele mai multe (între ele. Jebeleanu) sunt simple pedanterii artistice departe de motivaţia viguros-militantă a poeziei-cântec din primii ani ai puterii comuniste. prietenos. ci şi ceva surprinzător pentru o societate care vrea să rupă cu trecutul: practicarea unui limbaj poetic clasicizat. se vor mai scrie poezii pe scheme muzicale. deşi modeste ca putere expresivă. evitarea a tot ce se abate de la dimensiunile obişnuite. tot ceea ce singularizează şi performează. intuind atractivitatea iraţională a produselor propagandistice de acest fel. cantabilitatea a reprezentat o cale sigură de seducere a destinatarului. Nu e de ignorat. La un moment dat. spontan. Ceva asemănător se întâmplă şi în frazeologia anostă de partid care conţine ici-colo câte . sincer. digresiv ori decorativ. Unele au mimat structurile muzicale ample (oratorii. pe de alta. în consecinţă. Acest soi de neoclasicism nu e preocupat de nimic altceva decât de evidenţierea ideii şi. Prin asemenea minime ambalaje retorice. sunt funcţionale şi subordonate organic mesajului. polisemantismului. a reticenţei. a fost multă vreme poezia care putea să se ofere drept text cântecului de mase. Cititorul nu trebuie supus unui efort de decriptare. cântecul capătă o mare forţă persuasivă care n-a scăpat mişcărilor radicale ale secolului XX interesate de omogenizarea psihologică a maselor. Nu se preconizează numai simplificarea expresiei şi nici numai excluderea limbajului esopic (respins de însuşi Lenin). ca argument al propagandei. te face să-1 repeţi obsesiv. scria pe atunci Florin Mugur. în schimbul unui set de figuri care.28 Eugen Negriei Reunind melodia. devenit de uz curent prin şcoală. ritmul şi cuvintele simple ce „merg la inimă". Sute de produse poetice purtau în titlu cuvântul „cântec". folosirea de către autori a unui limbaj uşor de acceptat şi de deprins. iar poeţii păreau să aibă o singură misiune: să cânte viaţa şi realizările poporului. "Surâsul Hiroshimei" de E. va renunţa la tot ce ar putea fi delectabil în sine. Până la sfârşitul deceniului. în orice caz preferată prin structura ei simplicissimă şi prin directitatea mesajului. Limbajul prietenos. „Şi lumea-n cânt se dăruie voios / Deşi prea bine nu ştie să-1 cânte". fixat în mental. în textele critice şi în cele de doctrină ideoestetică se vorbea mai des de „cânt" şi de „cântare" decât de poezie. un ritm care să implice melodicitate şi optimism şi să pătrundă „în miezul vieţii şi în noi". Ca să crească forţa de penetrare a poeziei. propaganda a recomandat. şi. pe de-o parte. Alături de narativitate. a aluzivităţii.

vipera. Ca să rămânem în zona expresivităţii. Alte astfel de figuri scufundate până la jumătate în zona limbajului comun. al viitorului de aur) complexe de putere (ale unei puteri câştigate nu şi consolidate) şi miturile religioase. să adăugăm observaţia că şi în cazul textelor de execrare. Se practică analogia rudimentară şi asocierea cu nume de animale folosite în expresii consacrate şi devenite simboluri populare (broscoiul. care ar solicita viqlenţă verbală şi o imaginaţie satirică viguroasă. de limbajul bisericesc. Se preferă comparaţia casnică. alegoria simplă. uşor de priceput. De fapt. steagul. Adresându-se unui public înrâurit.Literatura română sub comunism 29 o metaforă timidă sau câte o comparaţie obosită care dau concreteţea necesară priceperii şi fixării ideii. fantezia nu-şi ia zborul spre a da naştere unor produse terifiante. până la epuizare. lupii. cu figurile stereotipate ale tinereţii optimiste (tema elanului. prin funcţionalitate şi adecvare. a supunerii). a unităţii. şobolanul. Sunt probabil printre cele mai simple manifestări expresive cu putinţă şi care solicită un efort minim în receptare. şarpele. plugăritul). soarele. Cu ajutorul unor asemenea reţete simple funcţionează retorica mobilizării. autorul de texte poetice propagandistice va alterna metaforele şi simbolurile spaţiale ale progresului cu cele de sorginte religioasă legate de întuneric şi de lumină. tema înaintării şi a ascensiunii. nu puţine figuri aparţinând acesteia aspiră la statutul de simbol emblematic comunist alăturându-se celor deja consacrate: steaua. cu nume de personaje biblice care aproape şi-au pierdut referentul (Iuda). simbolurile de acest fel. şocante prin monstruozitatea lor inventivă. scânteia. Ele intră de la sine într-o combinaţie mobilizatoare. pare să aspire la neoclasicism. uşor de acceptat şi permanentizate în expresii. producând o binevenită înviorare. Avem de a face deci cu un repertoriu de formule cu grad mare de instituţionalizare şi cu o valoare emoţională fixă. prin alegoriile şi metaforele spaţiale. a înflăcărării etc). câinii turbaţi etc). Lustruite de atâta folosire. în mediul lui de formare. Epitetele alipite lor sunt la rândul lor stereotipe. indică locul de întâlnire a poeziei cu articolul de presă. Sau. In spatele imaginarului agitatoric. poezia agitatorică trădează o imaginaţie de tip romantic (un romantism reciclat. strict gestual şi redus la simbolica avântului şi a urcării). secera. şi mai bine. dihorul. Dacă. ciocanul. şi se apelează la referinţe din zona ocupaţiilor zilnice (creşterea vitelor. prin cuvinte din acelaşi câmp semantic şi prin construcţii simbolice. Poezia valorifică. aparţin imaginarului militar atât de familiar nouă (tema asaltului. prin simbolurile ei emblematizate. se întrezăresc miturile politice comuniste (al progresului perpetuu. . le va combina pe tiparul avansării dinspre întuneric spre lumină. şi care mai păstrează exact restul de expresivitate necesar persuadării.

poeziile de înveninare şi de mobilizare a cititorului-combatant. Lipsa oricărei alte oferte editoriale asigura unor asemenea „creaţii" imnografice o anume audienţă. Manipularea Poezia de partid nu poate fi definită şi nici înţeleasă dacă scăpăm din vedere scopul ei: făurirea unui „om nou" cu o mentalitate radical schimbată. Una din căi (şi cea mai puţin subtilă) este reluarea neistovită . Iosif. Cum am arătat în primul volum.O. care proslăvesc sfinţii martiri ai noii religii politice. soldat devotat al partidului. ele fac apel constant la sentimentalismul latent. Omul Nou. afine celor cunoscute şi recunoscute de cititori. la fondul de reacţie primitiv-sentimental al publicului. de temperare. apostolii ei. blamat cu o tenebroasă fervoare.ca într-un exerciţiu de pietate . curgerea simplă. propagandiştii au fost preocupaţi de felul cum poate produce poezia sentimente active în rândul cititorilor. dialogarea voioasă coşbuciană. cu sau fără intenţie. a aceloraşi subiecte şi mai ales a produselor retoricii encomiastice.30 Eugen Negriei Pentru omul simplu. suspicioasă la orice fel de laude.cu cât mai mici variaţiuni. biserica ocrotitoare (Partidul). raiul comunist. De aceea. frenezia obsesivă. ocărilor şi invectivelor. de neîncredere. prezenţa micilor pasaje lirice eufonice redactate ca de un alt Şt. a blestemelor. formele religioase. mai ales în cadrul publicului ţintă de care am vorbit mai sus. publicul credul şi influenţabil vizat de autorităţi. oricând plăcută nouă. prietenoasă părea şi scriitura textului. narativă şi ritmată a baladelor populare cu numărul lor mare de repetiţii şi refrene întăritoare. în măsura în care acestora li s-a câştigat în prealabil interesul de lectură. mai precis expresia lui recognoscibilă. de vigilenţă perpetuă şi prin respingerea oricărei tendinţe de normalizare. de regulă. Instinctul combativ şi violenţa de clasă se stimulează prin provocarea mai întâi a unei psihoze. rezultată din uzurparea unor structuri artistice răsştiute şi de aceea lesne de apropriat: armoniile eminesciene. întrucât fiinţa noastră este. Trădându-şi viclenia. acceptabilă. Se pune apoi la bătaie orice fel de argument. fanatic al idealului comunist. prin inventarea şi întreţinerea unei stări de asediu. pentru a activa „mitul complotului malefic". însă mai eficace decât s-ar fi bănuit au fost textele exhortative. oricât de mincinos. Duşmanul de clasă e demonizat şi racilele regimului care 1-a născut exagerate fără ruşine şi corn- . poeziile mizează pe drogul urii şi al invidiei faţă de cel mai bogat decât tine şi pe spaima tribală faţă de cel ce nu e „de-al nostru" şi care e anatemizat. Nu prea mare. Numeroasele exemple din această carte vor demonstra de asemenea că poeţii din faza fundamentalistă a regimului au mimat.

complotiştii etc). Poezia de campanie. fără ruşine. se sprijină reciproc pentru ca. a tuturor întruchipărilor Răului politic (fasciştii. dar eficace. Se poate spune că niciodată în istoria ultimelor câtorva secole de poezie iniţiativele eului poetic în raport cu materia mundi nu a fost mai limitată. simplitatea vulgară şi tâmpă. In construcţia antitetică (fundamentală întrucât reflectă şi un mod de gândire politic). chiaburii. cum şi în ce circumstanţe trebuie să aibă loc receptarea şi ce condiţie trebuie să îndeplinească mesajul pentru a fi politic. implicând instinctualitatea dau unor asemenea poezii o structură internă rudimentară. poetului nu i se lasă . Schematismul de subliteratură. poeziile epocii sunt marcate de un maniheism sui-generis şi sentimentele contrare îşi dau neîncetat concursul. la plaja de opţiuni şi la numărul competenţelor lui. literatura care luase naştere părea produsul uluitor al unei simplificări absolute. analizată cu instrumentele semioticii şi din perspectiva principiilor retoricii manipulatorii. a schingiuirii mamelor. şi ele. Ea raţionalizează cunoaşterea pentru că obligă la conturarea elementelor. Practic. prin prezenţa patetică a antitezei. dintre care unele aruncă în perplexitate pe cititorii tineri de astăzi. Să ne întoarcem puţin la emitent. funcţionând prin serii de perechi de termeni. amplificate. trucurile lacrimogene (cum ar fi prezentarea obstinată a uciderii pruncilor. imperialiştii. e puternică pentru că e ostentativă. sistematizarea e clară şi convingătoare ca orice exagerare reductivă. putreda burghezie. dintre codurile şi subcodurile lor. capitaliştii infami. Relaţia emitent-comanditar Principiul actualizării permanente. Am văzut care este raportul (preconizat de ticluitorii şi promotorii ei) dintre emitent şi destinatar. adică pentru a executa o manipulare ideologică izbutită.Literatura română sub comunism 31 parate tot timpul cu minunile socialismului incipient. efectul să impresioneze. afaceriştii. După numai câţiva ani de exerciţiu poetic comunist. Capitolul din carte dedicat contribuţiei literaturii la criminala campanie de colectivizare a agriculturii şi de distrugere a satului românesc ilustrează pe larg felul cum şi-a adaptat propaganda tehnicile manipulării la schimbările din teren şi la rezistenţa disperată a ţăranilor. Iubirea pentru flamura roşie este înteţită prin ura habotnică împotriva tuturor celor care i se împotrivesc. a cruzimilor inutile ale yankeilor în războiul din Coreea). De altfel. eficace. specia poeziei agitatorice îşi poate releva numeroasele trăsături neobişnuite. Situată în ecuaţia actului comunicativ. dar solidă şi imuabilă.

spontane sau nu. In ambele cazuri criticii. iremediabil corupţi de lecturi burgheze. El. public). ocupate cu confecţionarea şi răspândirea materialelor de propagandă. nebăgaţi în seamă până atunci de cineva. cei care. sufletele. .de care erau mândri . iniţiind ceea ce s-ar putea numi imnografia laică socialistă. uşor de prelucrat: de pildă. E de la sine înţeles că nu cititorilor instruiţi. şcolarii din primii ani de studiu făcând întâiaşi dată cunoştinţă cu poezia fie prin intermediul compunerilor versificate din manuale. fie al celor ascultate la difuzoare şi repetate de câteva zeci de ori pe săptămână. Ea sugestionează. adică scriitorilor care se încăpăţânau să disocieze actul politic de cel literar. El ia în considerare un material maleabil. îşi luau în serios calitatea . Cu un oarecare efort s-ar putea distinge în cadrul literaturii agitatorice poezii în care predominantă este intenţia exhortativă. gata să se lase seduşi de frumuseţea inefabilă a poeziei sau să se rătăcească prin rămurişul ei de semnificaţii absconse se adresează un asemenea text mobilizator. actori amatori. Ca spre a desăvârşi spectacolul ipocriziei. era cel îndreptăţit să comande subiecte şi teme acelor inşi cu experienţă socială limitată. rugăciunilor şi anatemelor) şi proslăveşte înfăptuirile noii credinţe şi pe apostolii ei. masele în obţinerea unor noi victorii pe calea deschisă de „revoluţie". prin puterea cuvântului. cântăreţi. Nu altfel decât aceea religioasă medievală. poezia comunistă din vremea stalinismului integral nu putea lua formă decât spre a educa sau spre a idealiza. tinerii prinşi în mişcarea de amatori ori în diverse acţiuni. mobilizatoare şi poezii în care prevalează componenta magnificării realizărilor revoluţiei şi a eroilor ei.32 Eugen Negriei decât două posibilităţi: fie să mobilizeze. îmbărbătându-le sau aţâţându-le (cam yi felul psalmilor. femeile „democrate" din cadrul UFDR. caracterizaţi adesea printr-un individualism cras şi printr-o condamnabilă ignorare a contactelor umane. publicul muncitor. modelează şi remodelează conştiinţele. cu caracter educativ (recitatori.de sindicalişti. ţăranii întovărăşiţi sau colectiviştii mobilizaţi la căminul cultural să asiste la spectacolele brigăzilor de satiră şi umor. şi ele mulţumite că li se dă importanţă. fie să proslăvească aceste izbânzi şi pe oamenii care le-au făptuit. recruţii în orele de educaţie politică şi de culturalizare. „esteticienii" vremii şi activiştii secţiilor de propagandă au susţinut că poeţii răspund direct şi cu entuziasm solicitărilor publicului cititor suveran. muncitorii cărora li se citea Scînteia la prima oră sau în pauzele de lucru. ziarele sunt pline de anchete cu subiecte de tipul: „Ce teme propuneţi artiştilor şi scriitorilor noştri?" sau „Ce vreţi să citiţi?" sau „Cum doresc cititorii să fie scrise operele literare?" . fie al cântecelor învăţate pentru diversele festivităţi şi sărbători.

Literatura română sub comunism

33

în realitate, întrucât totul în propagandă e dependent de actualitatea imediată şi supus comandamentelor partinice, li se indicau cu severitate poeţilor culoarele tematice şi lista de teme întocmite pe principiul estetic al respectării „adevărului vieţii". Iar adevărul vieţii este ceea ce partidul spune că este. Poeţii „codaşi" sau cei căzuţi în eroare sunt cei ce nu izbutesc să înţeleagă faptul că tot ceea ce nu e comunist în spirit nu există, Partidul fiind Adevărul, Calea şi Viaţa. Nu atât respectarea şi cultivarea tematicii prescrise (munca, omul nou, pacea, înfierarea trecutului etc) erau importante, cât actualizarea ei permanentă, o sarcină de partid nu atât de uşor de îndeplinit pe cât pare la prima vedere. Cu vioiciune şi cu hărnicie artistică poeţii ilustratori (între care se numărau Victor Tulbure, Nicolae Ţaţomir, Aurel Gurghianu, A. Toma, Dan Deşliu, Mihu Dragomir, Al. Căprariu, Ioan Meiţoiu, Negoiţă Irimie) au epuizat în scurt timp repertoriul subiectelor socio-profesionale. Ei au compus, cu sau fără deplasare pe teren, portretele pastelate ale tuturor speciilor vizibile şi palpabile ale omului nou: tovarăşul învăţător, ziaristul, ţapinarul, strungarul, bibliotecarul, ţesătoarea, activistul, ilegalistul, minerul, învăţătorul, factorul poştal, tractoristul şi tractorista, tânărul oţelar, medicul nou de la ţară, cazangiul, reparatorul de locomotive şi tânăra savantă, deputatul, funcţionarul de tip nou, poetul ţigan, soldaţii patriei. Au fost vizitate direct sau cu imaginaţia mai toate „şirurile" noii orânduiri: mine, laboratoare, şantiere, lanuri ale G.A.C.-urilor, oţelării, creşe, blocuri, biblioteci uzinale, fabrici de pâine, grădiniţele satelor etc. La drept vorbind, acestea erau poezii de cabinet care, respectând câteva elemente de caracterologie şi un crochiu ideologic, se puteau compune în tihnă, prin strădania autorului care îşi proteja întrucâtva timpul de gestaţie. Trebuia făcut ceva mai convingător decât aceste simple tablouri statice, ilustrări de teme generale, trebuia ca scriitorii să vină cu promptitudine în întâmpinarea chemărilor partidului, supunându-se principiului comenzii sociale. Pentru criticii şi activiştii din aparatul propagandei a nu răspunde „prezent!" la chemările partidului, a nu fi vigilent, activ, prompt, operativ echivala cu dezertarea şi cu crima contra intereselor poporului. Iar devotamentul sincer faţă de idealurile revoluţiei şi de politica conducerii trebuia confirmat şi reconfirmat zi de zi nu prin simple declaraţii de adeziune şi respect. El se măsura şi era măsurat după iuţeala cu care scriitorul descindea în arena luptei de clasă, angajându-se politic cu toată fiinţa, atent, mai ales atent să nu piardă clipa în care e nevoie de el. Modelul procesului de concepere artistică era acela al activităţii industriale planificate şi scriitorul nu reprezenta în ochii partidului altceva decât muncitorul cu „condeiul" aflat în întrecerea socialistă cu tovarăşii de muncă

34

Eugen Negriei

intelectuală, în competiţie cu timpul şi cu sarcinile de producţie. Poetul, năzuind la lumina viitorului, se cuvenea să fie fruntaş în întrecere, depăşind normele visării şi ale planului liric dar, tot astfel, putea să demobilizeze, să piardă trenul vieţii şi să ajungă, vai, în categoria reprobabilă a „rămaşilor în urmă" ce trebuie sprijiniţi de colectiv să-şi depăşească impasul. Ocazia, da, ocazia nu trebuia niciodată pierdută... şi, într-adevăr, într-o uimitoare măsură, dinamica tematicii şi a subiectelor abordate de poeţii vremii poate fi comparată cu aceea a articolelor de fond din Scînteia. In primii cinci ani de regim democrat-popular paralelismul e vădit. E vorba de un fel de publicistică versificată care popularizează pe de o parte succesele construcţiei socialiste şi pe eroii ei şi pe de altă parte slujeşte direct şi mobilizator acţiunilor iniţiate tocmai atunci de partid. O dată împlinite, acestea deveneau subiecte pilduitoare de popularizare şi tot aşa mai departe şi spre noi şi măreţe împliniri. Faza ofensivă, agitatorică, în care se acţiona cu mijloacele de sensibilizare insidios sentimentale şi cu toate tehnicile manipulatorii ale vechii şi mereu utilei retorici exhortative era urmată de faza extatică şi imnologică în care intra în acţiune retorica encomiastică. Fireşte, o altă comandă socială şi un nou val de producţii lirice mobilizatoare puteau coincide, în timp, cu roadele artistice ale comenzii anterioare. Poate că autorii de ode dedicate atleţilor olimpiadelor în vremea Eladei urmau aceeaşi dinamică a inspiraţiei, dar o făceau sub presiunea altor motivaţii. In cazul nostru care e şi mai uşor de apreciat la justa lui amploare, nici destinatarul - cum se susţine cu făţărnicie de către autorităţi - şi nici emitentul care susţine cu perversitate că o face din proprie voinţă nu sunt veritabilii stăpâni, executanţi şi beneficiari ai procesului de producţie. în spatele tuturor faptelor artistice se află partidul demiurg - ordinator de credite şi comanditar, stăpânul absolut al subiectelor, al sistemului de difuzare, valorizare şi ierarhizare. Un exemplu de campanie propagandistică Simple megafoane, când mai sonore, când mai răguşite ale partidului, poeţii urmează de aproape calendarul evenimentelor provocate de el după planul tactic şi strategia leninistă. Frapante sunt transformarea momentului sublim al creaţiei într-un act reflex condiţionat şi consecinţa ei - incapacitatea de a distinge temele mari de temele mici. După audierea unor expuneri şi după lectura unor hotărâri de partid şi a unor ştiri de presă, poeţii se pun grabnic şi metodic pe treabă. Se mobilizează spre a cânta, cu avânt şi patetism, declanşarea procesului de electrificare, demararea primului Plan anual de Stat, iniţierea campaniei de strângere a

Literatura română sub comunism

35

semnăturilor pentru pace, deschiderea unor şantiere ale tineretului (precum Agnita-Botorca), aniversarea Marii Revoluţii din Octombrie şi a răscoalelor populare, comemorarea naşterii lui Lenin, a lui Stalin, a grevelor din 1933, a actului de la 23 August, victoria periodică în alegeri cu nelipsitul 99,99%, sărbătorirea lui 1 Mai, începutul anului şcolar. Dar, în spirit triumfalist, sunt celebrate chiar momentele întru totul fireşti ale anului agricol, de pildă declanşarea campaniei de însămânţări (pregătită de fiecare dată de o hotărâre a unei Plenare a CC al PMR), ce devine astfel un eveniment mitologic inaugural. Pentru a avea credibilitate, produsele lirice sunt însoţite adesea de precizări ale momentului şi locului elaborării, de decupaje din ştirile difuzate în presa scrisă şi vorbită a epocii (mai ales din articolele de fond din Scînteiă), din „Chemările" de 1 Mai, de 23 August, de 7 noiembrie etc. S-ar putea întocmi un jurnal al circumstanţelor „facerii" din care s-ar vedea că prea puţine fapte politice nu-şi găseau „ecou" în sufletul poetului. Adevărata misiune a literaturii agitatorice se vădeşte însă atunci când partidul organizează o campanie şi poezia se transformă în afiş, manifest, mesaj, articol mobilizator de gazetă de perete, piesă-cheie în maşina de croit opinii a propagandei. Campaniile aveau nu de puţine ori un caracter represiv şi uzau de toate tehnicile manipulării. Poezia era doar un element al ei, e adevărat penetrant şi insidios, căci intra într-un grandios angrenaj al mistificării şi diversiunii. In astfel de cazuri erau puse la bătaie toate trucurile agitatorice, întreaga putere de pervertire pe care o au miturile (străvechile mituri) generatoare de ură şi speranţă. Poezia agitatorică a anilor stalinismului integral nu poate fi înţeleasă, aşadar, decât ca parte a unor „ campanii" iniţiate de partid. Au existat, de-a lungul timpului, campanii „de etapă", urgenţe şi supralicitări de moment generate de o criză sau de un semnal de la Kremlin (războiul mediatic antititoist, intervenţia americană din Coreea, condamnarea la moarte a unor spioni sovietici etc). Dar şi altele de mare amploare, în care au fost angajate energii uriaşe, stratageme şi tactici subtile ce ţin de războiul psihologic, întrucât'era vorba de schimbarea radicală a structurii sociale şi a mentalităţii unui popor. Campania de colectivizare e cea mai dramatică dintre toate şi de aceea vom încerca să reconstituim aici felul cum a fost ea condusă propagandistic de partid şi sprijinită activ de ticăloşită tagmă scriitoricească. Ţărănimea era cea mai numeroasă pătură socio-economică din România şi cea care oferea stabilitate şi coerenţă fiinţei neamului. Nu ţăranul (cu pământul lui care îi dădea identitatea) trebuia atunci eliminat, ci ultima redută a rezistenţei naţionale. Astfel încât despre procesul colectivizării forţate din anii '50 se poate vorbi ca despre apogeul campaniei de sovietizare şi de lichidare a trecutului naţiunii şi a rădăcinilor tradiţiei.

apăsaţi de impozite. de politicienii fanfaroni dintre cele două războaie mondiale în căutare de platformă electorală sau de cei de acum. s-au decis autorităţile să acţioneze. Aici. dar şi celor ce-şi dovediseră îndrăzneala. de nu puţini literaţi români mai vechi sau mai noi. imediat după venirea la putere a guvernului Groza. a informaţiilor vagi şi nu de puţine ori a senilităţii născătoare de mituri. iar încrederea „noilor parteneri" ar fi fost de . s-a produs o apropiere de această forţă politică nouă ce părea că reprezintă binele şi progresul. Si . exact în această zonă nevralgică a frustrărilor seculare. adică imediat după 1945. frustraţi de orice fel de educaţie sanitară şi civică. categoria copleşitoare a ţăranilor fără pământ sau cu pământ puţin. omogenizată prin mari idealuri şi printr-o înălţătoare şi constantă iubire de ţară. fidelitatea sau simpatia faţă de „partidul celor săraci". să exalte global trecutul şi bunul trai interbelic. Situaţia ei nu era nici pe de parte fericită sau cât de cât comparabilă cu aceea din clişeul imagistic elaborat. plină de mari şi eterne calităţi. Cu o rată a natalităţii şocantă în raport cu nivelul mediu din Europa şi cu o economie autarhică de tip feudal. deşi atitudinea faţă de pământ şi de proprietate a mujicului rus era diferită de aceea a ţăranului român.şi încă unul inteligent . Primul pas . spiritul revoluţionar. care nu era nicidecum o masă nediferenţiată. înotând în mizerie şi complet în afara civilizaţiei.fusese făcut. care îşi lucrau şi îşi întreţineau cu propriile forţe averea. Exista. deşi reduşi simţitor de reformele lui Kogălniceanu şi Ferdinand. în timp. întrucât de o industrie sau de un imperiu în expansiune care să absoarbă surplusul de populaţie nu putea fi vorba. Prin desfiinţarea moşierimii şi împărţirea averii acesteia celor fără pământ. de după Revoluţie. Strategia era întemeiată pe o corectă şi am zice că aprofundată analiză a stării de fapt a ţărănimii române. paralizaţi în faţa oricărei schimbări.oricât de bolşevice ar putea apărea unora observaţiile de acest fel -mai exista categoria proprietarilor de mari terenuri care. nu aveau cum să se bucure de simpatia sărăcimii satelor şi nici de înţelegerea politicoasă a celor întrucâtva mai înstăriţi. înclinaţi. Ele au dat ordin comuniştilor români să-i instige pe ţărani să ocupe ilegal pământurile celor fugiţi sau acuzaţi de crime de război şi mai apoi să precipite decretarea unei reforme agrare în martie. întâi de toate. unde invidia poate fi uşor incitată şi transformată în ură.36 Câteva precizări Eugen Negriei întreaga strategie a partidului a fost concepută la Moscova şi. succesul propagandistic scontat. din pricina instrucţiei precare. măsurile hotărâte acolo au avut la începutul procesului de socializare.

elogiată ca eveniment epocal de năimiţii regimului . supus. faptul că o măsură similară va fi luată în zona sovietică a Germaniei ocupate şi. Luaţi de valul victoriei psihologice repurtate asupra unui segment de populaţie ce părea uşor de păcălit. fireşte. în prealabil. încât reacţia violentă a ţăranilor i-a obligat pe comunişti să infirme cu tărie.C. în nici un moment al procesului de transformare socialistă a agriculturii* (inclusiv în momentul inaugural al celebrei plenare a CC al PMR din 3-5 martie 1949) nu se face abstracţie de alianţa cu clasa muncitoare. orice intenţie de colectivizare a pământului împărţit. să fie pusă sub semnul urei şi al luptei de clasă: cei ce erau sau rămâneau în afara cercului magic al gospodăriei erau demonii blasfemiabili.Literatura română sub comunism 37 durată. noua reformă agrară . tipul acesta (de extracţie stalinistă) de acţiune care se desfăşoară mereu în alianţă cu cineva împotriva altcuiva. la tactica leninistă a pasului înapoi şi a amânării unei hotărâri în perspectiva apariţiei unei conjuncturi favorabile şi au fost puse în mişcare alte tipuri de manevre din setul directivelor NKVD-ului pentru ţările ocupate. au început să popularizeze insistent prin condeierii de serviciu colectivismul sovietic. pe de altă parte. Deşi incomparabil mai redusă ca putere de cuprindere decât aceea de după primul război mondial. în cursul campaniei de colectivizare. Că era inspirată de Moscova o dovedeau.A. masa ţărănească va mai fi de două ori divizată pentru ca refuzarea accesului unei pături ţărăneşti (mijlocaşii. prin vocile autorizate ale lui Gheorghiu-Dej. Spaima de colhoz era însă atât de înrădăcinată. demonizării. privită ca o chezăşie a victoriei împotriva duşmanilor de clasă ai ţărănimii sărace. uitând că ţăranii au cunoscut la faţa locului viaţa colhoznicilor ruşi. S-a întâmplat însă ca tocmai această alianţă să fie grav periclitată la puţin timp de la oficializarea Reformei agrare. Ea era îndreptată împotriva tuturor celor care vor să-şi menţină privilegiile (politice şi economice) câştigate prin furt şi înşelăciuni seculare şi care se opun cursului ireversibil al istoriei.era prezentată ca o consecinţă a alianţei dintre proletariatul care vine cu uneltele şi ideile progresiste şi ţărănimea care dă pâinea. El face parte din ampla cercetare a procesului colectivizării iniţiată de profesoarele Katherine Verdery şi Gail Kligman şi dusă la capăt de un colectiv de cercetători din tară si străinătate. chiaburii) în G. . Petru Groza ori Teohari Georgescu. propagandiştii partidului sau consilierii sovietici. S-a recurs. pe de-o parte. în pofida propagandei intense iniţiate de serviciile specializate antonesciene de-a lungul întregului război împotriva nelegiuirilor şi infamiei bolşevice. In acelaşi timp. * Câteva paragrafe din acest capitol se regăsesc în studiul dedicat de mine contribuţiei propagandei Ia campania de colectivizare.

de criminala burghezo-moşierime română în pofida opoziţiei partidului comunist) au făcut inutilă reforma agrară şi au împins în sărăcie şi disperare ţărănimea.38 Eugen Negriei Pauperizarea şi epuizarea morală ca manevre pregătitoare Fără urmă de compasiune pentru propriul popor (care îndrăznise totuşi să se atingă de pământul sfânt al Uniunii Sovietice). chipurile. confirma elasticitatea neobişnuită a cenzurii atunci când textul îşi permitea să dezvăluie doar erorile epocii lui Gheorghiu- i . Am fost uimiţi atunci de curajul civic extraordinar. umilită. In 1982. Jaful trebuia să ia o asemenea amploare şi loviturile să fie date atât de nemilos de precis (de pildă. De astfel de stări de mânie spumegândă se cuprinde numai cine a crezut fierbinte într-o cauză sau într-un ideal şi a realizat după ani eroarea şi infamia la care din neştiinţă a contribuit. a poverilor să pară darul nepreţuit al unui partid cu dragoste de ţară. Iar cererea de înscriere în colectivă .un paşaport spre linişte şi bunăstare. autorităţile impun sistemul draconic al cotelor obligatorii. fie şi parţială. lipsa seminţelor şi a uneltelor. la mai bine de trei decenii de la atrocităţile din vremea cotelor şi de la începutul coşmarului colectivizării forţate. abuzurile comise sub pretextul achitării datoriilor unui război (iniţiat.ca semn al unei rele conştiinţe. confiscarea cu forţa a produselor). prin cutezanţa nesăbuită a imaginilor. încât orice măsură ulterioară însoţită de uşurarea. redactor M. pe fondul secetei catastrofale din 1945 şi 1946. Era tot ce-şi puteau dori executanţii şi ocupanţii înşişi (ce acţionau după vechiul principiu kutuzovian „vă vom lăsa doar ochii ca să puteţi plânge"). exact în vremea secerişului după doi ani de secetă istovitoare). Căci numai o populaţie complet pauperizată. am avut surpriza să descoperim într-o carte de versuri profetic-apocaliptice publicate de Ion Gheorghe (Elegii politice. ci de suprafaţa aflată în posesie (în posesie. cu nimic diferit ca nemernicie şi mod de aplicare de un bir fanariot. „Colectarea" (în fapt. Vom cita aici câteva fragmente mai lungi din această carte care. Cartea Românească. întrucât nu ţinea seama de recoltă. adică alt temei de ură pentru reprezentanţii proletariatului revoluţionar). împinsă cu abilitate spre locul pe care principiile şi schemele strategice bolşevice enunţate de Stalin în Problemele leninismului (1926) îl rezervaseră şi ţărănimii ruse. Versurile acestei cărţi păreau a fi izvorâte dintr-o decepţie amară urmată de o furie denunţătoare şi mai ales autodenunţătoare . de fapt retrocurajul unui scriitor cunoscut pentru exaltările şi viziunile lui marxisto-guevariste şi pentru tentativa de a-şi construi cu orice preţ un limbaj poetic „oracular" şi o mitologie tulbure. epuizată moral şi fără orizont putea fi manevrată. Ciobanu) câteva descrieri incendiare ale terorizării satului.

a unor stări de conştiinţă pentru o arhivă naţională a stărilor de conştiinţă.Literatura română sub comunism 39 Dej. Că omul căra-n coşul de răchită Porumb pentru moară Că omul ţăran îşi făcea lucrările sale De ţăran - . Că-şi scutura sacii de praf şi Pulberea mălaiului. pe grămezi de porumb. Le-au bătut cu cizmele-n burtă: pe Grămezile de porumb. cu sacii de grâu pe piept. Zac tărăncile. (La matcă) In cuşca de fier l-au închis pe ţărani . Pe pământul îngheţat Se-auzeau cizmele gonacilor.cei deprinşi cu vânătoarea Aproapelui. Cu arcane de mătase Se strecurau pe porţile dosnice. încovrigate pe sacii de grâu şi-acoperite Cu sămânţă de floarea-soarelui: Nu putură să le ia nici un grăunte: muşcând. îngropate în sămânţă le-au dat boală. Animale mugind şi păsările Scheunând în somn. Că omul tăia lemne Că omul ducea apă. Rupând cu ghiarele şi-au apărat Hrana copiilor. Sunt texte demne de o antologie a ororilor comuniste şi sunt fără egal ca putere de fixare a unor fapte uitate. Că umplea traista cu grăunţe cailor Că-şi scutura căciula de pleavă de grâu.i-au dus Să-i înfiereze ca pe vite: De cu seara se vesteau dubele-n sat. Ca mirosul de fiară. După duhoarea de benzină. spărgeau Gardurile .

legau pe cel ce-a tăiat lemne Cu piedică de fier.. guvernanţii noştri se vor strădui continuu. târâţi Cujuveţele şi cei mai cuprinşi. (înfierarea) Modelul politico-militar al dezbinării şi conflictualizarii Ceea ce ar putea stârni interesul sociologilor şi politologilor care analizează procesul de colectivizare din România este faptul că. Duşi de căpestre roşii. să-1 transformi în aliat docil şi să-1 asimilezi. din magaziile cu sămânţă De după uşile grajdurilor Cu ştreangurile de mătase. . nu a prevalat modelul persuasiunii. sprijiniţi de o intensă campanie mediatică. 1926). II împilau de braţe.. ci acela politico-militar. se afla pe locul înalt pe care-1 fixaseră clasei muncitoare preceptele materialismului dialectic si istoric. să distrugă coeziunea clasei ţărăneşti prin crearea în interiorul acesteia a unor subgrupări (adesea artificial şi despotic separate prin câţiva ari de o fertilitate îndoielnică).40 Eugen Negriei Vânătorii săreau de după porţi. pe care vrei să-1 slăbeşti. Cădeau arcanele pe gâtul ţăranului. din punctul de vedere al puterii şi mijloacelor ei de propagandă. In păsări . al conflictualizarii prin dezbinarea şi dislocarea succesivă a masei ţărăneşti şi prin învrăjbirea părţilor. la mâini. Pe cel ce adusese apă de spălat copiii.şi prea puţini în fiare: Erau scoşi din curţi cu frânghiile-n coarne. Pe braţe: îl împiedicau cu piedici De cal. Punctul de comandă şi de observare a acestor manevre strategice împotriva unui ipotetic duşman (căci niciodată Lenin şi Stalin nu au iubit ţărănimea). Ghidându-se după tezele lui Stalin asupra lichidării kulacilor (din Problemele comunismului. Cum îi atingeau arcanele Se prefăceau în animale. Ieşeau din şuri. cu avere. Pe cel ce dădea decuseară la vite L-au legat cu frânghii de gât.

considerate de partid ca având un rol însemnat în succesul colectivizării .-urile). pături şi grupuri sociale. Congresul al II-lea al PMR constată că doar 5.8% în întovărăşiri. au loc ajustări ale tezelor staliniste împământenite. se aflau ideologia şi respectul neabătut al tezelor leniniste şi staliniste cu privire la preluarea şi exercitarea puterii asupra întregii societăţi. să anihileze pe mijlocaşii şovăitori. însă. ca şi în toate celelalte supuse îmbrăţişării mortale a „revoluţiei". . După exproprierea marilor proprietari de pământ. prin măsurile şi politica lui rentabilizarea şi modernizarea agriculturii. revoluţia. pentru ca. exploatând atât disponibilităţile caricaturale şi blasfemiatorii ale pamfletului negru.5% dintre ţărani au intrat în G. care proclama încheierea procesului de colectivizare. ci socializarea totală a economiei prin exproprierea generală şi asimilarea de către clasa muncitoare a tuturor celorlalte clase. ţărănimea mijlocaşă pentru nimicirea chiaburilor. au urmat alte câteva hotărâri de partid de diminuare până şi a minusculelor loturi individuale.A. apoi.dificil de stăpânit şi de manipulat . întovărăşirile şi G. Partidul nu a urmărit. cât şi pe cele feeric-idilice ale encomionului socialist în toate variantele lui descriptive.C. cu prilejul .Literatura română sub comunism 41 Obiectivul real şi deocamdată bine dosit al strategilor nu era crearea unor forme mai eficace de muncă (cooperaţia. exista o promisiune constructivă: modernizarea producţiei. portretistice şi narative. după doi ani de campanie viguroasă. ci doar completa subordonare a masei . în ultima fază. să decreteze exproprierea generală. în prima fază. în aceeaşi primă combinaţie. clasa muncitoare în alianţă cu ţărănimea săracă trebuia (conform schemei hotărâte de Stalin încă din 1926) să îşi asocieze. După 1953 (moartea lui Stalin) şi 1956 (Revoluţia din Ungaria). cum se ştie. mai presus de orice. şi doar 5.A.a producătorilor agricoli. după Plenara CC al PMR din 23-25 aprilie 1962. chiar cu preţul desfiinţării unei clase productive definitorii pentru conceptul de naţiune română. Dar aceasta era concepută nu altfel decât ca o distrugere succesivă a unor duşmani pe care tot ea. Pentru conducătorii acestui partid. chiar de viaţa însăşi în esenţa ei. Si în acest domeniu fundamental. Ceva nu a funcţionat bine în derularea proiectului propagandistic din moment ce.nefast pentru istoria României . Pretextul constant şi măreţ al acestor operaţii (ce au avut loc timp de trei ani asupra unui pacient care nu a fost niciodată consultat dacă îşi doreşte atâta noian de bine) a fost acela al suprimării condiţiilor şi factorilor care fac posibilă exploatarea omului de către om.al Plenarei CC al PMR din 3-5 martie 1949. Dovada concretă este faptul că.C. propaganda şi agitaţia .s-au putut exercita pe toate palierele artei revoluţionare. Era vorba de cele patru procente din suprafaţa ţării rămase în afara formelor socializate şi care întreţineau pieţele orăşeneşti şi suplineau penibilele recolte colectiviste. în consecinţă. şi-i producea.

fapt care făcea inutile invocarea luptei de clasă şi favorizarea sărăcimii. Vasile Luca. confuzia conducătorilor. în cea mai neagră teroare din istoria sa. întrucât terenurile râpoase şi infertile făceau imposibilă separarea lor clară de mijlocaşi.emană o adiere primăvăratică şi ascunde o ironie crudă. M. o proporţie a violenţei greu de închipuit. Au fost umiliţi sistematic în presă.42 Eugen Negriei Din stenogramele şedinţelor Biroului Politic şi ale Secretariatului CC al PMR (publicate de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului) rezultă deruta. toate gurile de foc sunt îndreptate asupra lor. Al. Iar transferul oricând posibil al mijlocaşilor şi chiar al ţăranilor săraci în categoria damnată a chiaburilor aruncă satul românesc. Moghioroş.în viziunea sacrosanctă a lui Lenin . Definiţia de acolo a chiaburilor nu putea avea valabilitate absolută.„îngrădirea chiaburimii" . Folosirea cu rândul a forţei de muncă a vecinilor şi rudelor cu anevoie putea fi categorisită drept formă de exploatare şi mulţi dintre ţăranii clasificaţi drept chiaburi se grăbiseră ei înşişi. Liuba Chişinevschi. In consecinţă. Teohari Georgescu. Constantinescu. confiscându-li-se. Dar o prezenţă necesară pentru că animă un conflict necesar. să se înscrie în colectiv. nu văd altceva pe scena istoriei (care e. incapabili să iasă din situaţiile în care ajunseseră respectând cu sfinţenie tezele lui Stalin şi hotărârile plenarei din 3-5 martie 1949. Formula folosită în ofensivă . Chiaburilor (sau celor decretaţi astfel. la radio şi prin gazetele de perete ale sfaturilor populare. Măsurile punitive luate ating. are- . măsuri barbare. după 1951. în dezbateri.oameni. au fost demascaţi şi batjocoriţi în adunările săteşti organizate ad-hoc de propagandişti. scena luptelor de clasă) decât prezenţa criminală a chiaburilor şi rolul lor funest şi demobilizator. care validează o necesară şi obligatorie viziune dialectică. iritarea. Cum culacii (deci şi chiaburii noştri) nu sunt . prin voia discreţionară a organelor locale) li s-a suplimentat cu până la 50% impozitul calculat pe venit. folosesc termenul „colhoz") nu pare să accepte ideea că ţăranilor le vine pur şi simplu greu să renunţe la bunurile lor sau că lumea e mai complexă decât o prezintă documentele de partid. li s-au schimbat amplasamentul şi calitatea loturilor de pământ arabil. tot ce aveau mai bun din averea moştenită. un anume (foarte prezent) tovarăş Reznicenco etc. Gheorghiu-Dej. colectivizarea care nu progresează cum se cuvine e reluată acum prin alte metode: presiuni psihologice insuportabile. în întregul lui. Demonizarea duşmanilor colectivizării Nimeni din Biroul Politic (unde aproape toţi. Colectările şi fiscalitatea au fost adaptate politicii discriminatorii. Ana Pauker. fireşte. practic. ca să scape de presiune.

ca să spunem aşa. torturi în beciurile Securităţii. printre funcţionari. poeziile epice. deportări. în orice caz. Să nu uităm că Lenin şi Troţki i-au eliberat din puşcăriile ţariste pe criminalii de drept comun. de la oraş sau de la sat) care . Literatura agitatorică. escroci. satele sunt conduse de scursurile comunităţii sau de venetici (ţigani. dereglaţi psihic) care impun tuturor politica arbitrariului. disperaţi să-şi salveze de agenţii colectori hrana supravieţuirii copiilor. răspunzând comenzii sociale. Golite de bărbaţii valizi (fugiţi pe şantiere sau la oraş). Dacă nu se refugiază la vreme în munţi. Dar cui erau de fapt adresate textele veninoase antichiabureşti.A. de asediu perpetuu. datoria. dându-le misiuni speciale în Armata Roşie şi în sovietele locale. interzicerea dreptului copiilor de a se înscrie şi a urma o şcoală superioară. aceştia îşi organizează clanurile lor feudale omogenizate de plăcerea exercitării haotice a puterii. numeroşi scriitori şi-au făcut. beţivi.pândeşte din întuneric cu mii de ochi demonici. în magazinele cooperaţiei pentru aprovizionarea cu bunuri indispensabile vieţii de zi cu zi. revoltaţii (fiindcă au fost semnalate numeroase revolte spontane) sunt împuşcaţi fără milă de trupele de intervenţie ale Securităţii. imboldului mobilizator fabricat în retortele propagandei de la centru şi dat ca sigur de comisarii sovietici. scrisă mai mult de ochii conducerii. cu promptitudinea revoluţionară scontată. profesori şi învăţători. mai curând în mediile citadine (unde se citeau ziarele). de vigilenţă şi de ură faţă de duşmanul (extern sau intern.R. ţăranii nu dădeau curs. anii de urgie şi de destrămare tragică a satului românesc intrat în zodia cancerului. Izbiţi de vântoasele comunismului fundamentalist care lovea fără discernământ în proprietatea în întregul ei (oricărei pături sociale ar fi aparţinut ea). Cu toate acestea. Din acţiunile eroice ale partidului şi din victoriile lui asupra poporului român reamintite mai sus nu rezultă că literatura agitatorică ar fi avut un rol major în convingerea ţăranilor de avantajele G. schiţele şi nuvelele care se sfârşeau cu demascarea actelor duşmănoase şi diversioniste ale chiaburilor nu se deosebeau de cele care înfierau pe sabotorii din industrie şi pe năpârcile strecurate în aparatul de stat. cu binecunoscutele lor scheme epice antinomice şi cu deznodămintele lor pilduitoare? Redactate într-un stil ce pare a fi consecinţa unui efort de imbecilizare. printre activiştii mai mari sau mai mici. hoţi. după decenii. Rolul ei era acela de a crea o stare generală anormală. Sau. utemişti. Sprijiniţi de activiştii de la centru. cu mâinile şi picioarele legate şi sub ameninţarea pistolului. Popescu vor surprinde. blocarea accesului în primărie. unul comparabil cu „prelucrarea" în spaţii închise şi întunecoase. .-ului.C.Literatura română sub comunism 43 stări periodice. Volumul al doilea al Moromeţilor lui Marin Preda şi romanele ciclului F al lui D. părea sortită unei receptări în cerc închis.

sunt surprinşi în chip regulat cu damigene de gaz la ei în preajma „obiectivelor". înfiorat de ce s-ar fi putut întâmpla dacă chiaburii i-ar fi auzit sforăitul. un „fecior" îl dojeneşte cu asprime proletară şi.care urmase reformei agrare din 1945 . Precum jivinele nocturne. între 1948 şi 1952 cele mai multe nelegiuiri şi mai toate faptele terifiante imaginabile (exceptându-le pe cele ale „imperialiştilor americani şi ale lacheilor lor") sunt puse în seama chiaburimii. Purtând întotdeauna nume predestinate crimei şi folosindu-se. joacă rolul paratrăsnetului universal şi justifică toate erorile şi toate excesele politice. ca în faimoasele versuri ale lui A. care se încarcă de toate păcatele societăţii. trece înc-o zi. pază. Surprinzându-1 în această postură neprincipială. a muncitorilor şi ţăranilor obosiţi de truda lor cinstită.împuţinase simţitor numărul indivizilor exploatatori şi al păturilor sociale demne de a reprezenta duşmanul de clasă. de orice deghizament şi de orice mijloc (de propriii lor copii. oriunde s-ar manifesta ele. Baconsky: Trece o noapte. plantaţii. chiar dacă era vorba de o biată baracă părăsită în munţi. ei se furişează încercând vigilenţa paznicilor. Lupta se ascute între clase. cu cinism.44 Eugen Negriei întrucât naţionalizarea industriei din 1948 . maşini agricole şi agregate noi aduse din URSS etc). Chiaburii se află într-un crescendo al agresivităţii de nestăvilit. Iar chiaburii se arat-a fi Elemente tot mai duşmănoase. îl îndeamnă pe bătrânul ruşinat să se autodenunţe în cadrul şedinţei de partid: Dar pe loc se-ncrăncenează: Hei. baraje. adică a oricărei incinte de interes crucial pentru mersul înainte al socialismului. se infiltrează peste tot spre a sabota orice se face spre binele obştesc (diguri. In Minerii din Maramureş. Căci ce nu e major în astfel de măreţe vremuri revoluţionare? Spaima de chiaburii sabotori e atât de mare încât nimeni (nici măcar bătrânii răzbiţi de oboseală) nu are dreptul să doarmă liniştit când ştie ce liotă de scorpioni veninoşi forfoteşte în jur.E. Horăeşti în zeghe! De-auzea vreun sabotor . frumoasă veghe! Dau chiaburii şi tu. poemul lui Dan Deşliu studiat ani la rând în şcolile româneşti. un bătrân miner vlăguit de muncă adoarme lângă un compresor. In majoritate piromani. de pildă).

să mor îmi vine! (zice-o voce groasă) Somnul ăsta-i pentru mine Duşmanul de clasă! . şi ceea ce nu va întârzia să li se întâmple şi „fraţilor" lui: Neamul ăsta-i blestemat Ce rânjesc cu colţi gălbui La viaţa săracului... Barzii partidului cer cu tărie să fie stârpiţi până la unul. El fura grâul din sac Şi vita de la sărac. Nu ne scapă la mânie! Petre Ciorbea zace-n lut. . Chiar de-ar vieţui sub ape.Taică.la şedinţă. Ei nu vor fi prohodiţi de nimeni. Şarpe nu-i sa ne mai scape! Pasăre de-ar fi să fie. „bandiţilor" refugiaţi în munţi (adică celor despre care ştim astăzi că au constituit rezistenţa noastră armată anticomunistă) li se pune pe frunte acelaşi unic stigmat chiaburesc. Cearcă Toader amărui Râsul să şi-l mintă: . încât lui Petre Ciorbea poetul Ion Brad îi va rezerva doar un fel de blestem postum jegos şi terifiant: In ţara Oaşului Toţi îi cunosc moara lui Si moşia şi pădurea Greul palmei şi săcurea. iar leşurile lor blestemate să fie lăsate pradă fiarelor şi păsărilor cerului. 45 Aproape fără excepţie.Literatura română sub comunism Huetele-ţi crunte Nici că mai duceam în zori Compresor la munte! — Toadere. pentru că nimeni nu poate ierta păcatul de moarte de a fi chiabur. Nici cântat si nici lăut. E ceea ce i s-a întâmplat chiaburului Petre Ciorbea. fugit din sat Colo-n munţii pădureţi I Cu jivine şi mistreţi. singur tu să spui Asta .

Ciugulească-i ochii suri. îi atacă pe curieri spre a fura secrete militare. al măştilor folosite de aceste unelte ale diavolului şi greu de imaginat până unde poate acţiona inventivitatea lor malefică: se infiltrează. Sunt tot ei. deghizaţi în mijlocaşi. prin viers şi vorbă. nu mă-ndur. a lui Lazăr asupra sătenilor: Vorba. în colectivă. chiaburii. bazându-se pe puterea superstiţiilor şi pe înapoierea k .C.A. zări deschid luminate de partid: „Din măruntele ogoare să-ntărim ogorul mare! în dreptate să muncim şi cu ţara sănflorim!" Râde inima-n popor. furioşi pe puterea de convingere. al manevrelor. că doar Lazăr e de-al lor nevoiaş şi muncitor. ori pe membrii unor organizaţii de bază vinovaţi de delăsare. chiabur! Pietrele de pe vâlcele Peste piept să-i steie grele Câte-s ciori şi câţi vulturi. Este incredibil de mare numărul subterfugiilor. răspândesc cu succes zvonuri demobilizatoare. cere sânge.46 Jelui-l-aş. Ca să nu-i mai stea pe os! Eugen Negriei (Petre Ciorbea zace-n lut) Ucigaşii din munţi ai lăutarului (informator) Lazăr de la Rusca (din supermediatizatul poem cu acelaşi nume al lui Dan Deşliu) aparţin aceleiaşi specii carnivore. avântul muncitoresc al celor ce sapă Canalul Dunăre-Marea Neagră. Apele ce vin în jos. atrag de partea lor pe mijlocaşi spre a-şi retrage cererile de intrare în G. struna. Fiarbă-i trupul fioros. Pui de viperă. încurcă^ prin acţiuni duşmănoase. în chiaburi fierea se strânge se chirceşte şi se frânge cere moarte.

a întovărăşirilor agricole (martie 1952). iau în derâdere ştiinţa agricolă sovietică. corbi) pândind fiinţele vlăguite spre a se îmbăloşa de sânge nevinovat (din nou sângele.mai ales în textele versificate care nu-şi pot permite nuanţări caracterologice . Demonizarea chiaburului îşi pierde virulenţa după înlăturarea de la conducere a deviationistilor de dreapta (Ana Pauker. fiara lacomă (lupi. în paralel cu G. râtul de porc. după 1952. fac jocul elementelor titoiste şi chiar ameninţă soarta păcii mondiale. Teohari Georgescu). de un chimir uriaş. pamfletul . textele antichiabureşti dispar într-o proporţie decisivă din presă (acolo unde au şi apărut cu precădere). guzgani. ca semn de autoritate şi nepăsare.întotdeauna numeroşi la noi . iar după un an (apri- . Direcţia analogiei e mereu aceeaşi: parazitul care se hrăneşte cu sânge uman (ploşniţe). când se recunosc întrucâtva actele de constrângere şi reprimările.A. cititorii de astăzi trebuie să consulte poeziile de campanie răspândite în ziarele şi revistele epocii. se decretează înfiinţarea. Ei colectează. mâinile totdeauna la spate. fără excepţie. lighioanele turbate atacând în haite spre a sfârteca vietăţile plăpânde. crăcănate şi înfipte cu obrăznicie în pământ. la capitolul „exagerări şi neajunsuri" şi puse în seama celor de curând debarcaţi.„chiaburul". după tipicul bolşevic. picioarele groase.se rezumă la câteva invective de uz curent extrase din repertoriul clasic al „înfierărilor" din epocă. şterpelesc carnete de partid în scopuri mârşave. vineţiul obrazului băutorului de vin roşu. trecute însă.Literatura română sub comunism 47 babelor satului. strecoară iepuri în pepiniera colectivei. spre a completa portretul-robot. Astfel. jivinele subpământene primejdioase prin imprevizibilul apariţiei (şerpi.. cam tot ce poate fi mai monstruos în imaginea anatomică a unui bărbat deformat de traiul bun: burta atârnând peste nădragii consolidaţi. Autorii de pamflete .C. Spre a atenua starea de tensiune prelungită peste orice limită şi înrăutăţirea evidentă a producţiei agricole. hiene.se folosesc de trăsăturile terifiante ale reprezentărilor de diavoli din tinda bisericilor. dihori). Vasile Luca. Portretul-robot al chiaburului Din păcate. In genere însă. mereu sângele).-urile. iar antologiile ulterioare nu le mai reţin. dacă au curiozitatea (mai bine zis capriciul) să ştie cât de departe putea merge demonizarea acestui personaj . dar nu le combină cu acele atribute ce derivă din burlescul popular al snoavelor cu draci umanizaţi.dimpotrivă.

48

Eugen Negriei

lie 1953) se dă publicităţii un nou statut al G.A.C., renunţându-se, în paralel (cel puţin teoretic), la abuzurile agenţilor colectori şi la o parte din cotele gospodăriilor mici şi mijlocii. în scurta şi înşelătoarea etapă a destalinizării, la jumătatea anului 1956, într-o plenară a CC al PMR, recunoscându-se erorile anilor de început, se va propune atragerea chiaburimii „cinstite şi loiale" în colective. Condiţia era ca fostul chiabur să fi avut în trecut, culmea cinismului, o atitudine antifascistă, filocomunistă şi să nu trăiască în prezent din exploatarea muncii altora. în realitate, chiaburimea era la acea dată o categorie complet spoliată, fără pondere economică şi politică, incapabilă să reprezinte o forţă neliniştitoare. De teama repetării situaţiei economice care a precipitat erupţia populară din Ungaria vecină (în noiembrie 1956), conducerea PMR desfiinţează, în decembrie 1956, cotele obligatorii, măsură ce dă încă o dată speranţe deşarte ţărănimii. Căci nu va trece mult şi, după ce s-au retras apele, maşina de propagandă şi cea de represiune se vor pune din nou în mişcare, pentru ca, după un ultim asalt sângeros, în aprilie 1962 să se proclame cu fast încheierea procesului de transformare socialistă a agriculturii. Cifrele oficiale (80 000 de arestaţi, 30 000 de procese politice), care, fireşte, sunt de câteva ori mai mici decât cele reale, vorbesc de la sine despre preţul campaniei de colectivizare, adică al celei mai ample represiuni de masă din istoria României.
** *

Să ne întoarcem însă la rolul propagandei prin literatură în anii stalinismului integral, când, conform vechilor teze ale lui Stalin, după lichidarea chiaburimii, clasa muncitoare ar fi trebuit să se alieze cu ţărănimea săracă împotriva ţăranilor mijlocaşi oscilanţi. De la propaganda prin demonizare la propaganda prin seducere. „Dumirirea" Plenara din 3-5 martie 1949 decide, după reguli cu vag temei economic, că 34% dintre ţărani sunt mijlocaşi (faţă de 57% posesori de suprafeţe mici). Cum s-a văzut, din odioşii chiaburi poţi face cu uşurinţă şi fără scrupule necesarul duşman de clasă, lăsat, spre paguba lui, în afara colectivei. Cu săracii poţi să constitui, prin lămurire, primele G.A.C.-uri, deşi nici măcar ei nu se înghesuie să semneze adeziunea. Cum să procedezi însă cu mijlocaşii, categorie pe

Literatura română sub comunism

49

care nici măcar nu o poţi defini prin calcularea suprafeţelor, câtă vreme vrei să constitui G.A.C.-uri şi în satele de deal şi de munte, cu pământ arabil insignifiant? S-a considerat, la început, că propaganda de tip demagogic-persuasiv va avea în cazul lor succes. Cu toate acestea, ea nu va fi despărţită - sub imperiul aceleiaşi viziuni neostenit conflictuale asupra relaţiilor umane şi al aceloraşi tactici staliniste - de lupta politică şi propagandistică directă cu cei care i-ar putea influenţa şi pe ei ca şi pe săraci, cu chiaburii satelor, adică. Şi campania de lămurire a mijlocaşilor va merge, aşadar, mână în mână cu campania de demascare a chiaburimii şi a mentalităţii ei de clasă. în trecere fie zis, orice text redactat în favoarea procesului de colectivizare care ignoră existenţa împotrivirii crâncene a chiaburilor şi a resturilor burghezo-moşiereşti este dezavuat oficial, chiar dacă autorul lui se numeşte Mihail Sadoveanu. Colonia (de tip colectivist) organizată într-un loc mlăştinos de un prefect inteligent cu sprijinul unor ţărani cu iniţiativă (din romanul Păuna Mică, 1948) nu e viabilă, artisticeşte vorbind, întrucât nu ţine seama de tezele oficiale ale socializării satului şi nu se edifică împotriva cuiva şi în pofida unei opoziţii chiabureşti care trebuie să se lase zdrobită. Existenţa însăşi a mijlocaşului care va fi, cum-necum, lămurit să intre în G.A.C. devine condiţia majoră a funcţionării literaturii de propagandă cu pretenţii literare. El se poate afla în câteva etape ale edificării morale: convins de-adevăratelea (cazul fericit şi utopic al propagandei), neconvins, convins parţial, convins formal dar funciarmente neconvins, pătruns deja în raiul G.A.C.-ului, dar cu vechi nostalgii de proprietar etc. In bună măsură, cam în aceleaşi posturi şi pe aceleaşi trepte de înţelegere se aflau şi ţăranii săraci, încât unele documente de partid, când se referă la mijlocaşi, se folosesc de sintagma eufemistică şi complezentă „ţărani mai puţin săraci". Ţăranii săraci" şi „mai puţin săraci" se află sau, cu puţină stăruinţă imaginativă, trebuie să se afle de aceeaşi parte a baricadei. Cu ei, prozatorii -mai ales prozatorii - se cuvine să se poarte nuanţat. Am spus prozatorii pentru că un scenariu narativ poate urmări şi surprinde cu mai mult succes, în numărul mare de pagini pe care îl are la dispoziţie, gama de sentimente şi stări în alunecarea lor înceată spre momentul consolidării unei convingeri. E destul de dificil să transpui în versuri povestea unor astfel de metamorfoze, dar la poeţii sovietici, unde nimic nu e imposibil (şi Puşkin va rămâne un model), se constată astfel de performanţe. De pildă, prolificul A. Tvardovski povesteşte în peste 2000 de versuri istoria pilduitoare a ţăranului mijlocaş Morgunok, care pleacă spre visata Tara Muravia a proprietăţii private, de unde se întoarce cuminţit la colhozul din satul lui, dezamăgit de ce a văzut acolo.

50

Eugen Negriei

Ghidaţi mai curând de culturnicii români şi de criticii de direcţie fideli esteticii roşii, scriitorii noştri au iniţiat atunci o vastă literatură a „dumiririi", care se referea în aceeaşi măsură la „săracii" şi la „mai puţin săracii" satului. Felul în care avea loc „convertirea" unui astfel de ins şovăitor devenea un model demn de urmat, mai bine zis, propus spre a fi urmat celorlalţi ţărani şovăitori, adică mai tuturor posesorilor de pământ. „Dumirirea" este parte a unei scheme conflictuale obligatorii şi, de regulă, reprezintă deznodământul unei înfruntări (cu propriile sechele de gândire ori cu amăgirile satanice ale chiaburimii). Se confirmă, cu fiecare text, aserţiunea de la începutul acestui studiu - cum că propaganda a pus întreaga campanie de colectivizare prioritar sub semnul conflictului de clasă, obligând-o să fie mereu o acţiune îndreptată împotriva cuiva sau a ceva. Tema „dumiririi" este şi la îndemâna poeţilor, care sfc pot folosi, în spaţiul oarecum limitat al poeziei, de câteva mici amănunte pregnante de viaţă sau de întâmplări simple şi edificatoare pentru conştiinţele cititorilor lor fără pretenţii. Ion Brad se specializase, la începutul deceniului 6, în cazuri pilduitoare de convertire a mijlocaşilor. Unele texte par să actualizeze întâmplări din Vechiul Testament şi din Vieţile sfinţilor. Ţăranul nedecis încă să semneze adeziunea visează două vise: unul coşmaresc, cu jandarmi siniştri care îl chinuie (ca în „muncile iadului") şi unul paradisiac, în care se făcea că e tractorist. Şi nimeni nu putea fi mai nimerit - se înţelege - să-i tălmăcească visele decât secretarul de partid. Un alt secretar - cel din Balada de toamnă - este pus în încurcătură de argumentul perfect plauzibil al unui mijlocaş care indică numele unui sătean ce nu intrase în colectivă, deşi era membru de partid. Au urmat, se bănuieşte, şedinţa convocată urgent, prelucrarea şi celelalte. Marian Popa (în Istoria literaturii române de azi pe mâine, voi. I) semnalează faptul că, într-un număr din Sdnteia anului 1950, Veronica Porumbacu publică poemul (niciodată reluat în antologii) Spicele lui Miciurin, care are ceva din vechea literatură de miracole sau din basmele cu negustori aducători de fructe fermecate făcătoare de minuni. Supărat că tocmai la şedinţa de constituire a colectivei lipsesc cei mai harnici săteni (Tudora şi băr-batul ei), secretarul de partid are surpriza să-i vadă pe aceştia intrând cu un batic ţinut cu grijă în mâini, în care se află o mostră de grâu sovietic cu trei spice pe o tulpină şi trei sute de boabe pe pai. Nu contează neverosimilul şi ridicolul situaţiei, ci efuziunea pe care a născut-o printre viitorii beneficiari ai epocalelor descoperiri ale savanţilor ţării de la Răsărit, importatoare, până astăzi, de cereale.

atragerea (a săracilor. orice valabilitate. aşa cum se va întâmpla. şi cu fosta chiaburime (adusă.C. Chiar dacă obiectivul îndepărtat al conducerii era socializarea totală a economiei prin lichidarea proprietăţii private la sat. uşor Dar se porneşte. era vorba. a clasei ţărăneşti în ansamblul ei.-ului. aptă să dea argumente conştiinţelor scriitoriceşti gata să se lase seduse. In această fază a campaniei de colectivizare. cel puţin în intenţie. respingerea (a exploatatorilor: chiaburii). Lui Mihu Dragomir i s-a părut viabilă. prin tot felul de măsuri coercitive şi spoliatoare. pe de alta. el tot îşi mai aruncă privirea către fostul lui ogor Si-i treceun ac prin inimă. . deşi a fost sprijinit de tehnicile retoricii manipulatorii care trebuiau să dea ţăranilor senzaţia că fac un pas colosal spre fericire şi că cel care îl va împiedica va pieri sub pumnul de fier al clasei muncitoare. postura aceasta. căruia colectivistul de azi îi mai aruncă. pe principiul stalinist al luptei de clasă (aplicat după o prealabilă separare şi apoi o discriminare a categoriilor sociale din lumea satului). apoi a mijlocaşilor) şi. de o atragere prin respingere sau de o atragere marcată de vigilenţa de clasă. sub raport artistic. lăsându-i în afara cercului magic al G. atenţia şi ura (provocată cu mijloacele retoricii manipulatorii) erau îndreptate împotriva factorilor şi elementelor care fac posibilă exploatarea omului de către om. Procesul de atragere a fost complex şi a întâmpinat mari greutăţi. în colectivă". S-a pus în mişcare un mecanism propagandistic care acţiona în două direcţii: pe de-o parte.A. îndârjit. cum am văzut. o privire visătoare. din când în când. Teză nobilă. după 1956. De fapt. din moment ce a lăsat poezia Fostul mijlocaş să figureze într-o culegere de Versuri alese din 1956: Când ies pe câmp. Campania de „transformare socialistă a agriculturii" s-a desfăşurat câţiva ani la rând. repede reprimată de gândul ce aleargă spre „singurul liman. Un subiect care nu putea scăpa poeţilor cât de cât capabili de fior liric a fost acela al nostalgiei fostului mijlocaş după fostul lui ogor. la sapă de lemn). la muncă. după câţiva ani de punere în practică. mijlocaşii deveniseră oameni de treabă. Propaganda de partid s-a folosit de literatură pentru a inventa mereu duşmani ai colectivizării şi a-i demoniza.Literatura română sub comunism 51 Teza stalinistă a alianţei clasei muncitoare cu sărăcimea pentru îngrădirea mijlocaşilor îşi pierduse.

scria Alexandru Jar încă în 1946. Trudeau la jâcmănaşii muncii. Declanşând această campanie scelerată a colectivizării şi transformând-o în pretextul distrugerii clasei ţărăneşti şi a bazei biologice naţionale. prin contrast.a antitezei. Astfel încât literaţii dădeau satisfacţie organelor propagandei în măsura în care puterea verbului lor veştejea în termeni aspri şi în imagini emoţionante trecutul precolectivist. la înlăturarea oricărui termen umilitor şi primejdios de comparaţie. . întrucât poate recurge la figura . exagerate. O clasică şi maiestuoasă (pentru criticii perpetuu entuziaşti ai poetului) antiteză dezvoltă A. tu dă-ne pâinea păcii (1950): Bătrân pământ al tării mele Pe care-l dezglodau iobagii. o funcţie fertilizantă excepţională. şi aduse astfel în zona afectivităţii negative şi a urii. inclusiv al unei religii politice). umilirea şi uciderea ţăranilor români căpătaseră proporţii incomparabile. poezia agitatorică este avantajată. Gândirea estetică marxistă fiind neostenit antagonică. pe de alta. partidul sovietizării României avea motive să se detaşeze de trecutul considerat pentru vecie abolit şi să-1 maculeze prin toate mijloacele propagandei. Un eveniment speculat abil de scriitori a fost răscoala din 1907. Desfigurarea trecutului (la nivelul imaginarului) contribuie. aproape orice elogiu adresat unei realităţi (cum era şi noua formă de exploatare a pământului) era însoţit de înfierarea şi denigrarea altei realităţi. faţă de proza realist-socialistă. deşi. stilistic vorbind. reamintită la tot pasul ca probă a caracterului antinaţional şi antipopular al regimului trecut. în chiar momentul redactării acestor rememorări. pe de o parte. Gârbaciu-n spate drept îndemn. reprimarea. Proslăvirea noului se hrăneşte din denigrarea vechiului. Dădeai un rod secat şi firav Nici cât le-ar fi umplut desagii. la constituirea unei identităţi ideo-politice şi culturale comuniste şi. a mizeriei şi a nelegiuirilor de tot felul din regimul burghezo-moşieresc. de reamintire. care capătă astfel. se înţelege. Din punctul acesta de vedere.de lungă tradiţie retorică şi de efect sigur . înainte! Ardeţi cămăşile împăduchiate ale trecutului murdar!. Toma într-un poem intrat în circuitul scolii si recitat adesea la festivităţi: Pământ.52 Avivarea trecutului odios Eugen Negriei Unul dintre aceste procedee de intensificare a senzaţiei de bine (din prezent şi din viitor) era acela de avivare permanentă a rănilor trecutului. după principiul adoratio et imprecatio (care e al oricărei religii.

Pier şi ghimpoase sterpe haturi Ce desfrăţeau flămânzi o mie. . prins de silă şi-ndârjire. nesecat visternic Al şantierelor de pace. Fârtate credincios. Simţeai cum graşii se îmbuibă Din lacrima ce brazda udă Şi. Pân'la comorile de pâine Brăzdând iscodind pătrunde -Indreptăţiţilor de-a pururi Cu drag şi plin le vei răspunde. Tu te-mpietreai rodind cu ciudă. palma şi sudalma... Se schimbă-n cântec pe tarlale Scrâşnirea. Se plămădeşte noul cuget In obştea hărnicind de-a valma. Plozi arşi de friguri. Dar vânt din răsărit în iureş A smuls ce-i putred din meleaguri Şi ne-a suflat zbor nou în aripi Cu furtunoasele lui steaguri. ce doar vântul Ii legăna-n copai prin bozii. Trăieşti un nevisat noroc -Pornesc tovarăşi să te are Pe năzdrăvani de fier şi foc.Literatura română sub comunism Şi-ţi încuiai vistieria Sub plugul lor olog de lemn. Vătafi smuceau de jos pe mame Ce-ngenunchiau s-aline plozii. pământe. înstăpâniţi sunt astăzi şerbii Pe traiul lor şi vechea glie. Sunt solii vieţii noi meniţii A te renaşte şi preface în darnic.

54
Vor prinde-n iezere de munte Toţi stropii ploii sub turbine, Să ţi le mâne-n bărăganuri -Inroditor şuvoi prin vine. Vor prinde tainicele-azoturi Din largi văzduhuri dezvrăjite, Să ţi le-afunde-n glii tractorul -Din ceruri mană pentru pite. Ca metereze de hotare Tu ne înalţă clăzi de snopi Să se avânte-n sus şi-n zare Ca şirul falnicilor plopi. Chelar avar al altor veacuri Pământ ursuz din vremuri triste -Descuie-ţi tainiţele - dă-ne Recolta păcii staliniste.

Eugen Negriei

Dacă ai un dram de ingeniozitate artistică şi puţin noroc, poţi, ca poet, să cazi peste un simbol sau peste un motiv uşor de manevrat ideologic şi lesne de dispus într-o compoziţie antitetică. Poetul Haralambie Grămescu (în Destin) o pune pe baba Anca să dea peste un anacronic şi bizar plug de lemn uitat în şura colectivei. O şansă pe care nu o poţi pierde când mizezi pe contrastul dintre prezentul cuceririlor ştiinţei şi al înaltei tehnologii şi trecutul înapoierii şi sărăciei oarbe: De vreo doi ani, în ploaie sau în soare, Un plug de lemn zăcea pe lângă şură, Ca o unealtă nefolositoare Uitată-n bătătură. Arase el, cândva, gemând, pământul Pe urma boilor flămânzi. Şi înfruntase ploile şi vântul Gj să ne dea o coaje pentru prânz. .. .Ogoarele, nemărginite-acum, Strălucitoare urcă pe colini, Simţind cum vin cu pocnete pe drum

Literatura română sub comunism
Puternicele omului maşini. In curtea colectivei, baba Anca, Vrând să-ncălzească ţestul - găsi plugul... II sfărâmă în ţăndări mici, ţăranca, Apoi, grăbită,-aprinse rugul. Si-n timp ce-n câmpuri, harnice tractoare Răstoarnă glia-n brazde-adânci şi late, Plugul de lemn se mistuie-n cuptoare Ca să-ncălzească pâine şi bucate.

55

Ca să capete forţă şi credibilitate, descrierea vieţuirii în infernul vechiului regim împrumută uneori o imagistică aspră, tăioasă, de blestem arghezian, ca în Vânătoarea de jderi de Victor Tulbure: Măria sa-ntunecă ţara şi anii. Au fruntea crăpată de arşiţi ţăranii. E plugul de lemn. Sunt aspre ogoarele. Ţăranii au plugul şi vodă hambarele. Cresc holdele ţării. Nu-i nici un coclaur. Ţăranii strâng paie. Măria sa: aur. Ţăranii au biruri de plată, belele, Măria sa-şi numără pungile grele. Sunt vacile grase. Curg doniti de lapte. Mor pruncii, flămânzii, pe zi câte şapte. Ţărăncile-s slute. Au ţâţe uscate. Norodul privirile-n colb îngropate Si-ar vrea să scrâşnească dar n-are cuvinte... „Jandarii" lui vodă au chivăre, flinte.(...) Alteori - spre a fi receptată rapid şi adjudecată cu uşurinţă de cititorii proaspăt alfabetizaţi din mediul rural -, relatarea adoptă ritmica şi tonul de baladă. Este ceea ce se întâmplă în Versuri despre tânărul strungar, unde acelaşi pro-

56

Eugen Negriei

lific Victor Tulbure îl pune pe tânărul Dumitra Niţă, de curând venit la oraş, să se spovedească într-o scrisoare trimisă „tovarăşului stahanovist strungar Bortchevici" de la Moscova: M-am născut oltean, pe pământ doljan, sub poale de dâmb, m-am născut in câmp; scutec mi-a fost brazda şi ogorul gazda. Neam de neamul meu a muncit din greu; neam de sărăcani de pălmaşi ţărani. Măghirane, zi: cum trudeau din zi, cum trudeau cumplit până-n asfinţit, cum trudeau mai ieri pe la cei boieri. Spune, să ne spui, pelin amărui, cum l-a dus în groapă, cu pământ pe pleoapă, vremea blestemată pe sărmanul tată. Cum l-au frânt cu parii Domnii şi jandarii. Focu-nfoc să-i ardă cum l-au frânt sub joardă. Maică-mea săraca, să nu-i ieie vaca, biru' -perceptorii, se scula cu zorii şi trudea amar palma de hotar. Biata bătrânică se făcea mai mică.

şi poate lucra disimulat împotriva intereselor comune. literatura colectivizării îşi pierde. nici piftia Ii stă-n gât gospodăria Colectivă..convocate ca o consecinţă a neliniştilor şi tulburării provocate de măsurile abuzive şi de regimul cotelor -. 1954) . (Cristian Sîrbu. şi n-a vrut săi cânte popa. El e un „strecurat". s-onmormânte pân n-am dat joiana să-mplinim pomana. încet-încet.) 57 Raiul colectivei După lichidarea aşa-zisului „grup deviaţionist de dreapta" şi după câteva plenare ale CC .. Insă Nu-i prieşte nici rachiul Nici pastrama. cu ignete nostalgice şi rumegător de ură: Pune-o mască prietenoasă Şii sfios ca o mireasă Este diplomat sanchiul Are-oncâpătoare rânză Are-n beci provizii. Chiaburul. speculând naivităţile şi dorinţa de linişte şi bine a conducătorilor locali.Literatura română sub comunism zi de zi mai mică. pân 'sa rupt pe sapă şi-a intrat în groapă. Si nu poate Ca-n „vremi bune" să înghită Să fumeze-ntins pe spate. Deşi Gheorghiu-Dej mai afirma şi în 1955 că „lupta de clasă este o lege a dezvoltării noastre". Chiaburul cel mult se poate insinua în colectivă. chiaburimea nu se mai arată a fi inamicul constant şi monstruos al prozatorilor şi poeţilor aserviţi propagandei. (. militantismul fioros şi necruţător.

de unde şi înclinaţia literaturii propagandistice spre triumfalism şi festivism. Nina Cassian. orice eveniment de oarecare semnificaţie stârnesc o euforie colectivă care preschimbă viaţa într-un praznic perpetuu. într-o Horă pentru gospodăriile agricole colective. totul devine miraculos în bătătura G. îndeamnă. Măria Banuş sau Eugen Frunză cu diverse ocazii. Cu vremea. de conflicte. în fiecare succes prezent se întrezăreşte măreţia viitorului împlinit. Diminuează până şi partea de descripţie neagră a trecutului. . începînd cu anul 1948. Eugen Frunză se numără printre primii poeţi comunişti care. la zdrobirea sub călcâie a tuturor răzoarelor: Roată-ntruna tot aşa Bateţi din picior. horă şi dans săltăreţ sub fâlfâit de steaguri roşii. Se împuţinează până la dispariţie numărul perechilor de ochi hulpavi jinduind la bunăstarea colectivă. care va încorpora şi poezia patriotică de mai târziu. tonul şi sensul literaturii agitatorice au devenit.C. Literatura colectivizării trece de la faza militantist-agitatorică la faza idealizării. din anii '80. ca şi toată acea faună de târâtoare veninoase şi de carnasiere sanghinolente roind în jurul averii gospodarilor înfrăţiţi. Când s-a renunţat la cote şi când „foştii chiaburi" au fost primiţi în rândul „drepţilor" (printr-o hotărâre de partid). iar conflictul este obligatoriu în proza realist-socialistă). însăşi funcţia educativă a poeziei şi prozei propagandistice se redimensionează: se propune cititorului modelul unui paradis terestru de care merită să te bucuri după ce l-ai râvnit îndelung. orice s-ar spune. în genere. Pân-ce n-a mai rămânea Urmă de răzor. Orice înfăptuire locală. senin şi calm. Universul sătesc comunizat devine luminos.A. produsele unor scriitori „inactuali".-ului şi pe ogorul fără haturi şi totul se transformă în jubilaţie perpetuă. şi mai ales poezia este cea care îl cântă şi-1 proslăveşte (întrucât proza are nevoie. cu rolul ei de potenţare a miracolului prezent. veniţi târziu la festinul canibal al maeştrilor propagandei. se poate spune că s-a născut curentul viguros şi longeviv al bucolicului realist-socialist. în cântec. altele. într-o horă bătută voiniceşte şi împănată cu chiuituri se metamorfozează orice izbândă a partidului la oraşe şi la sate. Aceasta e imaginea idilică pe care vor să o impună cititorilor literaţii puterii. de la acea dată. Este în tradiţia comunismului ca orice izbândă a „revoluţiei" (cu oricât de grave consecinţe în plan uman) să fie pusă în relaţie cu frumuseţea „lumii noi".58 Eugen Negriei Dar astfel de texte sunt. într-un soi de ţipuritură avântată. Cu horele pe care le-au compus. Venise vremea împăcării contrariilor şi a idilicului de colectivă.

în prezenţa zeilor de la Răsărit. Ca din întâmplare. în sfârşit. stângăcia vorbitorilor localnici. în mijlocul euforiei generale. fragmente de finaluri operetistice.să prindă cât mai multe feţe entuziasmate şi guri care clamează ritmic şi hotărât lozinci. lumea satului (care e acum lumea colectivei) pare. care are o mai vioaie mişcare scenică şi un final apoteotic â la carte: . Poeţii îşi pun în mişcare mecanismul de producere a tropilor voioşiei. artificii retorice.Literatura română sub comunism 59 Hora e doar una din speciile (şi nu cea mai interesantă) ale idilicului socialist. fiindcă. emoţia generală şi. că ar trebui trimisă o scrisoare de mulţumire tovarăşului Stalin: Să-i trimitem. al euforiei perpetue. care îşi bâlbâie discursurile învăţate în sudori şi uitate pe loc. Şedinţa care dă semnalul începutului campaniei agricole şi cea care proclamă sfârşitul strângerii roadelor sunt tot atâtea prilejuri de sărbătoare săltăreaţă. Vizitele colhoznicilor sovietici în G. o precizare: „In iarna 1950 o delegaţie de colhoznici a vizitat ţara noastră. kitschuri situaţionale înveselitoare.strigă Ana Pintilie Miclos Pali căciula-şi zvârle în tavan.-urile româneşti devin de asemenea subiecte atractive. Unii dintre autorii de texte par mai inventivi. Sunt uşor de reperat. dar se constată repede că majoritatea inventează cam în acelaşi fel şi cam aceleaşi lucruri. ritmuri jubilatorii. bilanţuri exultative. Cu cât ne îndepărtăm de momentele de mare încordare ale luptei de clasă şi de anii de teroare fizică şi psihologică exercitată asupra ţărănimii.C. cineva îşi aminteşte. Baconsky Sfârşit de toamnă de cea a lui Eugen Frunză intitulată Revederea (care are. Noul sămănătorism împrumută de la vechea literatură bucolică tonalităţi. îşi actualizează repertoriul de strigături şi insistă -precum operatorii jurnalelor de actualităţi ale studioului „Sania" . de pildă. pentru umorul blând şi starea de voioşie pe care le declanşează febra pregătirilor (ca de nuntă. de bucurie. al cântecului înfrăţit. Reproducem un fragment din poezia lui E. Numai lungimea versurilor şi ritmica diferenţiază poezia lui A. deplasându-se la o serie de gospodării agricole colective şi împărtăşindu-le preţioasa experienţă a agriculturii sovietice. în asemenea numeroase texte. adică acele elemente ce ţin de stilistica regimurilor totalitare (fie ea şi a vremii preafericitului Rege Soare). tipuri de reprezentare. să-i trimitem . în producţiile lirice ale acestor mistificatori de duzină."). „Dogoare în inimi" şi feţe-mbujorate stârneşte cu regularitate şi propunerea candidaţilor pentru deputăţie (alt moment multiplu exploatat de literatura propagandei). un tărâm al fericirii. decupaje feerice. specii sau procedee encomiastice. într-adevăr. după obiceiul editorial al epocii.A. idile păşuniste.E. Frunză. veneau peţitorii). o gestualitate pitorescă.

nu vrei să te supui? Nici că vede feţele senine Luminând acum în faţa lui. Ori îşi fac de lucru la căruţi.. Şi-n tăcerea grea de-nduioşare . Si nici vorbele gândite-anume Nu-şi găsesc pe buze loc de-ajuns...) Trei maşini cotesc la Cotul Mare. Preşedintele se pipăie din nou: . ori vai de lume?.. măi băiete.Să-ţi aud ruseasca. Oglindă Strălucesc bocancii nou-nouţi. Braţe-n braţe.Eugen Negriei (. Dar un braţ pe umăr i s-aşază: . A ieşit în faţa tuturor.şezi binişor! Tudoraş... Si se-nalţă Tudor în amiază. Cu căciula-n mână... că taman acum mi-am uitat căciula la birou.. (Brigadier eşti.. .Mâi drăcie.. bre. Lângă el şi moş Ifrim. s-o poţi ciopli cu dalta.. Şi tuşeşte.Zdrastvuite.. şi mai bine. gătit de cuvântare.. doi brigadieri: Un colhoznic blond de lângă Ialta Şiun prieten..) O ruşine-n suflet l-a pătruns... Răsuflarea-n piepturi s-a oprit... fost prizonier.. Doar chiaburii stau acriţi în tindă. tavariş Todiraş! Linişte-i.. Inimă. Glasu-i nărăvaş. Trei maşini opresc pe îndelete.. acu-i acu. .. Să audă Tudor? ţi-ai găsit! Roşu e ca macul.Ei. cum e bruma.

unde se munceşte cu spor şi unde se văd şi roadele trudei tale. cu un zâmbet înţelegător.. Dragostea socialistă nu se poate exprima însă decât tot în ritmuri săltăreţe cosbuciene.Asta zic şi eu că-i cuvântare.. . Dară zic mai mult decât atât: Hei. eşti sănătos şi vesel. „şandrama": Intră preşedintele Cu un val de ger de-afară..Literatura română sub comunism Moş Ifrim striveşte-un nod în gât: . fiindcă zbenguiala se încinge pe înserat şi-n vremea sărbătorilor de iarnă. îndulcit şi-ncins puţin Să-I tot bei o săptămână! Au intrat în şandrama Patru fete cu basma Din alt sat şi trei flăcăi: — Ne primiţi? Venim şi noi! Când dă noaptea în tărie Cer şi stele îngheţând. Până şi împrejurările sunt cele din idilele poetului. măi dragilor.. dragostea din câmpul muncii. în lumea toată Cu ochean să cauţi. fireşte.. într-o anexă a gospodăriei pe care Nicolae Labiş (Intr-o iarnă şi-ntr-o seară) o numeşte.. zic şi spun: Nu găseşti frăţie mai curată Şi prieten nu găseşti mai bun. — Ce mai facem astăseară? — N-ai ce face? la-ţi flăcăii şi din crama-n fundul văii Adă-n butoiaş cu vin Ca să fie la-ndemânâ.. Idilicul de colhoz Unde te simţi bine. înfloreşte şi dragostea. Hăt târziu s-aud sunând Scripcile-n gospodărie..

cellalt văcar. cum e. Miroase-n casă a dughii trecute. precum cele din Brigada gură-dulce de Ion Brad.-ul . Sunt preşedinţi de colectiv tustrei. de norme. puterii şi dăinuirii în veac de veac a noii instituţii socialiste . de ani. O poezie recitată la mai toate şezătorile şi serbările satelor colectivizate şi ascultată de tot norodul. de S.-uri. Colectiva e ca un tărâm al drepţilor. e îndrăgostită de un tractorist fruntaş. de legume. fiind periclitată chiar spornicia muncii. un „regat" întemeiat pe legi tari şi destoinic condus de fiinţe înţelepte şi clarvăzătoare. spic de grâu de Vasile Nicorovici.T. tânără şi fruntaşă în muncă. Citeşte unul tare dintr-o carte. Viziunea aceasta paradisiacă este certificată şi de sentimentul stabilităţii.M. Si-au pus căciulile pe-un colţ. spic de grâu.G. Şedinţa) . Si mă gândesc: limbuţii din New-York cred că aceşti ţărani din drum se-ntorc? (Mihu Dragomir. tot atât de mult ca pe însăşi Republica Populară Română. al treilea pălmaş. ca şi cum ar pune la cale destinul omenirii civilizate: In jurul mesei albe. tânăr şi frumos. iau măsuri în legătură cu prăsila. frumoasă..C. Şi paza pe armane câtă-i. Apoi vorbesc. Sunt trei ţărani.pe care vor să ni-1 inculce literaţii propagandei de partid. unde. Ele se pot amplifica atunci când fetele sunt toate frumoase. care. Grăieşte unul. săptămânal. E o veritabilă pastorală socialistă: ea. cu mustaţa stâncă: Eu zic să facem virament.A.62 Eugen Negriei Hârjoanele din timpul producţiei sunt din aceeaşi speţă cu idilele pastorale. e nevoie de intervenţia dojenitoare a secretarului. Iată o întrunire a trei preşedinţi de G.A. la difuzor a fost llenuţa. aşezaţi cu demnitate şi măreţie (precum cavalerii Regelui Arthur în jurul mesei rotunde). Pietroase sunt obrazele. agale. dar au loc între „colective". întâiu-a fost rândaş. la bancă! Şi ceilalţi aprobă.C. Se-aud cuvinte ieri necunoscute. Se vorbeşte despre prăsila care prisoseşte. deoparte. ce o iubeşte pe Ilenuţa. trei ţărani. în-de-ei.

mort de tânăr într-un regim care nu avea nici o stimă faţă de viaţa unui artist. pelagrei şi al tifosului exantematic. prin imagini terifiante. ura faţă de cei ce. Jebeleanu colectează toate acele date ale prezentului mirobolant al satului unde s-a întemeiat de curând „Gospodăria" şi care pot exemplifica diferenţa esenţială faţă de trecutul foametei. Mai există o antiteză îndelung exploatată. chiaburii burduhănoşi pândind de pe margini orice semn de slăbiciune. aceea indicată în documentele de partid şi în tezele staliniste asupra agriculturii. Se slăveşte prin toate mijloacele retoricii manipulatorii paradisul vieţii în colectiv si fericirea celor mântuiţi. Poetul ştie să atingă zona sensibilă a conştiinţei ţărăneşti şi apasă unde trebuie pentru a stârni. Ei sunt demonizaţi după tipic şi sortiţi dispariţiei. Partea militant-agitatorică a poemului e echilibrată de cea idilic-encomiastică. Este vorba de interminabilul poem al lui Eugen Jebeleanu intitulat în satul lui Sahia (1952). pe de alta. Pe de-o parte. El e construit pe un complex sistem de antiteze având ca pretext o vizită scriitoricească „de lucru" în satul unui prieten scriitor. . tinerii ţărani muncitori lucrând cu utilaje sovietice şi după tehnici agricole înaintate şi. au adus satul în mizeria din care numai noua putere îl poate smulge.Literatura română sub comunism 63 Există în cadrul literaturii care a servit comandamentelor politice un text care ilustrează in nuce toate procedeele utilizate de propagandă de-a lungul primilor ani ai sovietizării României pentru manipularea ţărănimii. prin indiferenţa lor criminală (în calitate de mari moşieri).

poezia e convertită în act de agitaţie politică şi adoptă acele elemente ale retoricii manipulatorii care captează atenţia cititorului într-o măsură superioară rezoluţiilor de partid ori articolelor de fond din Scînteia. am urmărit îndeaproape şi felul cum s-au adaptat literaţii indicaţiilor . pe de altă parte. adică a acelei perioade de impunere şi de consolidare a puterii comuniste: caracterul ei agitatoric. res- . politice şi demografice grave (colectivizarea). din negativitatea acesteia şi. poeţilor omologaţi de partid: a izbi în tot ce nu e comunist (trecutul. Pe scurt. Să rezumăm. ci de declanşarea unui proces de durată cu consecinţe sociale. Fiind. Trei misiuni au fost încredinţate.succesiv ajustate . vorba nu de o oarecare ocazie aptă să stârnească „spontan" avântul poeţilor. am exemplificat pe larg ceea ce teoria politicoestetică numea atunci „soţialnîi zakaz" (comanda socială). obligaţi să constate că efectul măsurilor propagandistice nu era cel scontat în infailibila teză stalinistă asupra „transformării socialiste a agriculturii". după cum ştim.PLAJA DE OPŢIUNI A EMITENTULUI în capitolele anterioare. forţa ei exhortativă (care în viziunea partidului comanditar ar fi trebuit să fie comparabilă cu aceea a lozincilor explozive ale Revoluţiei din Octombrie) derivă. mobilizator. Ne-am referit până acum la cea mai izbitoare trăsătură a poeziei anilor '50. din viclenia ei stilistică. Câtă este (şi este!). în cazul ales de noi.ale tacticienilor din sfera Puterii. pe de o parte.

în spate o lungă tradiţie a encomionului şi a tuturor formelor europene ale liricii magnificării. Adoratio et imprecatio: un sentiment îl sprijină pe celălalt. Gheorghiu-Dej). privită de foarte departe. într-o zonă (retrasă sau la vedere) a „incintei". să nu se profereze. se hrăneşte din vigoarea demolatoare a imprecaţiei. a susţine efortul constructiv (totdeauna corelat şi cu denunţarea celor ce i se opun). şi asta pentru că prozatorii erau constrânşi să-şi consume energia mai ales cu imaginarea conflictelor ireductibile de clasă şi a luptelor măreţe dintre forţele progresului şi ale reacţiunii. să revedem pe scurt felul cum are loc proslăvirea în textele închinate „profeţilor şi apostolilor" (Stalin. cum se ştie. nu putem trece cu vederea faptul că mai ales poeziei i se încredinţase rolul slavosloviei din cadrul ceremonialului nostru bisericesc. cu sau fără intenţie. fără apelurile repetate la „veghe" sau fără stimularea urii împotriva Răului şi a consecinţelor lui morale. Păstrând datele analogiei pe care am pus-o în lumină în antologia Poezia unei religii politice. deşi nu sunt absente referirile la uneltirile Răului şi nici pasajele de afurisenie şi exorcizare (în cadrul slujbelor speciale). pe de altă parte. Caracterul militant. Mai aveau. modelul creştin va miza mereu pe ură ca pe un drog făcut să stimuleze pe „dreptcredincios" în încleştarea lui cu forţele Răului. alcătuită dintr-o ţesătură de imnuri de slavă şi rugăciuni şi spiritul în care e redactată este funciarmente encomiastic. aşa cum se şi cuvine într-o religie politică precum era comunismul în faza lui fundamentalistă. Definitorie (şi precumpănitoare ca număr de piese reprezentative) este proslăvirea izbânzilor şi a eroilor. mobilizator al acestei poezii de partid. 1995). intensificându-1. care încearcă zadarnic să încetinească marşul implacabil al istoriei spre comunismul închipuit ca un Paradis terestru. Gh. Liturghia ortodoxă este.Literatura română sub comunism 65 turile lui în prezentul socialist. să proslăvească. a capta izbânzile partidului şi pe făuritorii lor (în raport tot cu trecutul şi cu reprezentanţii lui). în toate cele trei variante greu de separat (inclusiv cea encomiastică). Pare că nimic nu se poate construi . acuzaţii şi blesteme împotriva întruchipărilor „Celui rău" şi a ispitelor lui. Poeţilor partidului le venea mai uşor să cânte. duşmanii din afară).fără ca undeva. Dar aceasta nu se face fără rememorarea biruinţelor. ca parte a liturghiei laice. O religie satanică şi „cu înlocuitori" care a adaptat. Pentru că ne ocupăm de istoria manifestărilor artistice din primii ani de după 1948. Cum am arătat în Poezia unei religii politice (Editura Pro. întreaga producţie poetică a epocii are toate datele unei creaţii de aspect religios imnografic. „martirilor credinţei" (solda- .poeticeşte vorbind . Lenin. să laude ditirambic.

muncitoreşti şi ţărăneşti.Marx. Nu s-au lăsat mai prejos nici intelectualii români de marcă. legăminte solemne de credinţă. Cultul pentru cel ce reprezintă dorinţele popoarelor.66 Eugen Negriei tul sovietic eliberator. ADORATIO. izbăvit. cu minunile ei prezente şi viitoare). Pablo Neruda etc. Lenin şi chiar pe aceea pusă la temelia cultului lui Dej. în ordinea apariţiei. cântece de masă. balade eroice cu felurite şi ingenioase desfăşurări narative. şi la noi. depăşind cu mult pe cea dedicată marilor figuri ale comunismului . Lui Stalin i-au fost dedicate coruri. Este. eroii martiri comunişti). s-a lepădat de trecut). „bisericii protectoare" (partidul). Ea e de departe cea mai bogată. Marele Om al istoriei contemporane era în 1948 în plină escaladă în de curând victorioasa Uniune Sovietică. strategul genial. oraşe. El căpătase mai demult şi girul unor scriitori occidentali racolaţi sau manevraţi de serviciile de spionaj sovietice şi stipendiaţi cu o uimitoare regularitate (Louis Aragon. Călinescu). S-ar zice că au făcut-o mai degrabă din lichelism şi din frică (G. declaraţii înflăcărate de iubire eternă. universităţi. „omului nou" (celui care a „înţeles" şi. uzine. pentru Căpitan ori pentru Mareşal. scandări interminabile ale numelui celest în şedinţe şi mitinguri. Engels. însă mărturiile „artistice" de iubire şi de respect neţărmurit se înmulţesc într-un ritm ameţitor între 1948 şi 1953 şi în aceeaşi proporţie cu gesturile de obedienţă (rebotezări de străzi. dar nu înainte de ocuparea temeinică a României de către Armata Roşie. etc). ca într-un fel de „Doamne miluieşte" repetat coral şi obsesiv). cantate. şi prima care pune în mişcare fabrica de zorzoane şi hiperbole care funcţionase îndeajuns de eficace pe la sfârşitul anilor '30 pentru Carol al II-lea. Imnografîa comunistă Cultul apostolilor credinţei „Tătucul Stalin" Literatura encomiastică destinată să slujească edificării. angajamente fierbinţi utemiste şi pioniereşti. scrisori redactate naiv (pe principiul câtă nai- . a mitului lui Stalin merită o atenţie specială. Paul Eluard. paradisului comunist (patria. Conducătorul.

clişeele şi stereotipiile denominative. In Altfel de cântec (din seria colosală a poeziilor publicate în ţară la împlinirea celor 70 de ani de viaţă ai tiranului). el se îndoieşte totuşi că ar putea să odrăslească un cântec demn de cel ce-a-ntors al lumii crug. insolenţă. poetul s-a gândit să-1 potenţeze printr-un şiretlic propagandistic prin care să-i facă părtaşi la actul său temerar pe singurii apţi să-1 scoată din impas. Dar nu această uriaşă mobilizare de forţe ne uimeşte. Eugen Jebeleanu se trădează a fi un virtuoz al şmecheriilor retoriceşti. hiperbolele şi analogiile standardizate. exhibând-o (în primele două strofe) cu o neobişnuită. în special). de vreau. de un soi de dramă a nevredniciei.Literatura română sub comunism 67 vitate.) . La cel mai simplu contact vizual cu textele din faimoasa culegere aniversară Slavă lui Stalin editată de Uniunea Scriitorilor sar în ochi procedeele encomiasticii religioase. ci. Ea este uneori mărturisită cu o anume modestie. gestualitatea liturgică şi seria de posturi protocolare adoptate de prea umilul şi veşnic neajutoratul poet orbit de slava cerească a Pantocratorului.. Din plopii ageri frunza în steaguri de mătase Şi stelele din negre văzduhuri să le iau Şi-n degetele mele să le prefac în plase. am fi îndreptăţiţi să vorbim de o fatalitate a penuriei mijloacelor formale şi. ci faptul că niciunde altundeva nu vom întâlni o mai clară confirmare a adoptării modelului slavosloviei ortodoxe. Fără să-şi subestimeze vigoarea scriitoricească. întrucât cam aceleaşi procedee de magnificare au fost puse mereu la bătaie de către poeţii de curte sau de partid de-a lungul istoriei (a istoriei secolului XX. în consecinţă. adică pe minerii şi oţelarii ţării. dar pot să schimb. cu iuţeală şi în numai câteva strofe. alteori clamată cu disperare şi preschimbată de către cei mai hârşiţi în retorica efectelor în motivul însuşi al elogiului. Sunt lesne de identificat acele tehnici de autosugestie şi exaltare care şi în zilele noastre transformă. Si pentru că afectarea neputinţei e un procedeu prea de tot obişnuit. Avangarda clasei muncitoare îl sfătuieşte (şi aici fuga după o imagine grandioasă din linia Heine îi joacă o festă autorului) să înmoaie cel mai înalt furnal din ţară în cea mai adâncă mină (cu rol de călimară) pentru a crea-procrea performant: Nu fără greutate. atâta sinceritate). dimpotrivă.. orice biografie terifiantă de terorist într-o legendă apoteotică ţâşnită dintr-o arteziană de elogii deşănţate. pentru cei care ar fi crezut cu adevărat în ce fac. (. în epocă.

de tine Stalin nu ştiam Şi nici de ţara ta.. călătoria. Măria Banuş deplânge cu evlavie creştină nenorocul de a fi ignorat prezenţa printre noi. In ajutor chemat-am minerii şi-oţelarii. de Dan Deşliu şi de Măria Banuş. la „locurile sfinte" este prezentă ca motiv şi în poezia comunistă a vremii. pe lângă afectarea micimii şi a neputinţei. Şi au venit cei care din viaţa ta-nvăţară.68 Eugen Negriei Dar ca să-l cânt pe-acela ce-a-ntors al lumii crug Şi-a cărui frunte suie mai sus decât stejarii Cuvântul să-mi călească. de cântăreţii omnipotenţei staliniste se mai află. Psalmistului roşu Mihai Novicov îi este dat să vadă cum. Cum ca mărul înflorea. Alt procedeu derivat din mistica iudaică este relevarea înfiorată şi copleşită de mari spaime a consecinţelor ivirii sau trecerii lui Iahve. Un număr întreg din Viaţa românească (din 1950) adăposteşte poeme de hagialâc la Gori (noul Bethleem) semnate de Mihai Beniuc. în acelaşi elegant volum antologic Slavă lui Stalin. muritorii. care vede cu ochii închipuirii pe micul gruzin ca pe copilul Măriei jucându-se în casa modestă de munte de unde se va porni apoi în zborul lui cutezător: . la simpla apariţie a lui Stalin la tribuna Congresului al XlX-lea. că-i călimarul plin şi-ăst îl înţelege tovarăşul Stalin! în seria de posturi religioase adoptate. deliberat sau nu. colorată de emoţie. şi ochi de călimară cea mai adâncă mină şi scrie fără grijă. şi vorbele ce fug. .mi-au spus -furnalul cel mai înalt din ţară. Cu feţele de noapte şi ochii de lumină.la-ţi toc .. şi mărturisirea regretului pentru partea de viaţă trăită fără cunoaşterea luminii răsfrânte de înţelepciunea divină a părintelui popoarelor. Constituind momentul suprem al vieţii credinciosului. a celui aşteptat de mult ca vestitor al vremurilor noi: Cu urâtul ne-nveleam . din nou s-a sguduit sub ziduri istoria străbună Iar globul pământean părea c-a stat.

69 Peste ani. Poeţii îşi aleg cu precădere fiinţe elementare (copii. ţărănci recent alfabetizate etc) şi se prostesc în numele lor.de unde îşi luase zborul vulturul naţional . De-aici.vor deschide poeţilor de curte acelaşi făgaş al analogiilor şi va trezi aceleaşi frenezii greţoase. forţă staliniană. Să vorbim nădejde. vulturul şi-a luat zborul în comunism când vom trăi şi-n cântec Aici vom asculta mereu izvorul Dă-mi mâna.iteratura română sub comunism Aici. Ţi-o scriu citeţ ca s-o poţi desluşi . Priveliştea căsuţei de la Gori So luăm cu noi şi să ne fie hrană. la Gori. s-a jucat copilul.. de simplificare până la idioţie a limbajului (în măsura în care l-ar fi avut vreodată elevat). adică fac un efort stilistic notabil de cretinizare. cu Moscova înfrunte! Si înţelegi că moartea va îngheţa în moarte că oamenii vor râde şi câmpul va rodi şi că a tale raze vor înflori departe. se poate urmări felul cum evoluează poemul de la prezentarea exponatelor şi a istoriei lor însoţitoare la o vibrantă afirmare a credinţei în puterea de neînvins a Moscovei. din cuib. Vino. cetate strălucită a visurilor vii! Mai mult ca sigur că istoriile evanghelice din care derivă numeroase legende populare ilustrând predilecţia lui Isus pentru cei simpli şi neprefăcuţi formează humusul cultural de unde a răsărit un număr uriaş de kitschuri epistolare. Iată câteva mostre: Săteancă-s din satul culcat printre vii Şi asta mi-e prima scrisoare. Scorniceştii . Statornicie. In Daruri pentru Stalin de Dan Deşliu.. văzută ca un nou Ierusalim scăldat în lumina divină a celui ce a biruit moartea: Si zarea se străvede ca un ogor întins şi inima zvâcneşte ca într-un vârf de munte şi înţelegi temeinic că este de neînvins în marea păcii oaste. O altă formă de pelerinaj este aceea a vizitării expoziţiei darurilor trimise lui Stalin de oamenii simpli şi cinstiţi din lumea pe care a schimbat-o el din temelii.

viaţa fără de stăpân. Stele roşii am brodat. Stalin. firu-n opt. cojocelul scapără. cu ciocanul lângă ea. Fire calde.70 Eugen Negriei Tu. bogat. Scrisoare pentru tovarăşul Stalin) Sau: Drag tovarăş Stalin îţi trimit un cojocel. acum îmi creştea din el. mai legate..) Eu nu ştiu să scriu chiar aşa cum aş vrea Că vezi. când brodai şi secerea. Cu-arnici viu şi-albăstrui.. Si mult am mai vrea să priveşti cum la noi Atica de stambă din stive 'Ne-mbracă. Amici galben printre ele. . secer ea. mai bogate. rotund. întrecerea. Prin noile cooperative (. ruginii. pe cele ce-amfost în nevoi. de sub jug desferecate. Leoneanu Brateş. albăstreaua cerului.. Fir subţire de oţel. nu sunt meşteră mare. stelele de la Cremlin.. limpezimea gândului. Firul negru îl cusui să nu uit prin ce trecui. Dar tot ce am scris e din inima mea Gătită cu flori şi cu soare. gândul îl pusei în el. grauri le ţării mele. (C. Nu-l lucrai numai cu fir. iubit de popoare.

fiinţă care ia sub tutelă vieţile muritorilor ignari şi le dirijează după un plan divin nedivulgabil. Azi bucuria şi zâmbetul vieţii In cântecul nostru se-adună Şi numele drag al iubitului Stalin Din glasuri voioase răsună. Cântecul nostru e cântec de slavă Fierbinte ca raza de soare Din inimi se-ndreaptă spre marele dascăl Spre Stalin iubit de popoare. aripa hulubului fâlfâitul viu pe steaguri şi pacea peste meleaguri. dându-i astfel un chip). lui Stalin Copiii Republicii noastre .Literatura română sub comunism toamne bune peste vii. Lui Stalin. mult aş vrea să-ţi vină bine! (Sanda Movilă. Iţi trimit un cojocel) Dacă ne amintim de vremea pluguşoarelor lui Ceauşescu şi a sărbătoririi „familiei conducătoare". căci toţi dreptcredincioşii îşi întâlnesc în vis zeul. s-ar zice că tiranii se dau în vânt după „cuvintele spuse din inimă" de copiii peltici şi bâlbâiţi care probează. în literatura ca şi în plastica epocii. grădina cu roadele. prin însăşi stângăcia lor. de părinte atotputernic dar blând. toamnele bogatele. uimirea şi copleşirea în faţa magnificenţei. tot de sorginte religioasă. Ea rezultă din asemenea raportări ale copilului naiv sau ale omului simplu la personalitatea strivitoare a conducătorului popoarelor preschimbat în fiinţă supremă (uneori în vis. Plicul buzunarului. focul viu al luptelor şi culesul fructelor. s-a impus între atributele portretului canonic această atitudine. 71 Cojocelul n-o să fie oare mic pentru sufletu-ţi de voinic? Drag tovarăşe Staline.

Demitizarea lui Stalin n-a fost însă niciodată încurajată oficial. fOctav Pancu. după cum fabricanţilor de encomioane nu li s-a permis să abjure. Cântec de slavă) Poeziile scrise cu uimire ori cu perplexitate (ipocrite sau nu) la moartea nemuritorului sunt pe măsura eroului mesianic căruia întreaga planetă îi datorează lacrimi şi suferinţă: Auzi doar globul cum foşneşte-n spaţii îngreuiat şi el de-atâta jale. . (Mihu DragomirJ Se cutremură munţii şi împietresc pădurile. In 1954. numele acelei „figuri gigantice a istoriei" mai este invocat doar inerţial. mai precis în tipicul istoriei comunismului. pe Stalin In cântec voios de copii Cu dragoste noi îl slăvim. ca atunci când s-a stins pe cruce pentru păcatele muritorilor însuşi Fiul Domnului. în cântec voios de copii Ani mulţi fericiţi îi dorim Pe Stalin.72 Cu dragoste îi mulţumim Căci viaţa ni-e zâmbet Si-n patria noastră iubită Cu toţii socialismul clădim. după revelaţiile lui Hrusciov de la Congresul XX al PCUS. după moartea lui reintrăm brutal în istorie. să fie discret indexat. fluviile îşi schimbă compoziţia înlăcrimate. aripa ta Bate doar la Moscova. Lui Stalin. Gândul. lui Stalin. vuiete mari se aud de peste tot. Eugen Negriei Cântecul nostru e cântec fierbinte Si dragostea fără hotare Din inimi se-ndreaptă spre Stalin părinte Si dascăl iubit de popoare. Dacă pe timpul vieţii conducătorului producţia poetică (din tot lagărul socialist) poartă semnele arhetipului religios amintit. pentru ca.

gândule. Gândule. vom observa cu surprindere că „înaintaşul". creierul Revoluţiei. Du-te. Jebeleanu. C-om urma cuvântul lui.un mit de rezervă Numele lui Lenin nu a trezit printre poeţii encomiaşti nici pe departe un interes comparabil cu cel al lui Stalin (fireşte. nu-n vorbe lungi. Desrobite de-a lui oaste. Zboară gând. Braţul care-a mângâiat Chipul pruncilor curat.Literatura română sub comunism 73 Aripile tale bat Zi şi noapte. Umple-odaia-i de lumină. (E. gând. Du-i pe-aripa ta curată Strop de rouă fără pată Din meleagurile noastre. ne-ncetat La un căpătâi de pat. 5 martie 1953) Lenin . pe durata vieţii acestuia). în zbor Şi sârutăncetişor Braţul lui ce-a dezrobit Pe sărman şi obidit. Lacrima ce flutură Tu pe drum ţi-o scutură. Lumina Kremlinului. Proaspăt spicul grâului. Mai mult. Să-i mângâie fruntea. dacă trecem în revistă „slavosloviile" epocii. Şi la el când o s-ajungi Spune. pasăre lină.pavăză şi armă Care pe duşmani îi sfarmă. Du-te. Strajă de lumină fii. lin. Răcoreala codrului. Ca să fii cum te vrea el: Numai flacără şi-oţel. Flamura Partidului. du-i Dragostea norodului. Braţul . nu te opri. „cel mai mare geniu al tuturor .

74 Eugen Negriei timpurilor". am zice . De aceea figura protostalinistă a lui Lenin s-a dovedit utilă propagandei ori de câte ori murea sau era debarcat un urmaş al acestuia şi când. Momentul propice . de cel al lui Ceauşescu. E acest amănunt încă o dovadă că se elogia nu atât doctrina comunistă. Dovedindu-se mereu mai ingenios decât ceilalţi condeieri ai partidului. personalitatea şi faptele lor erau asociate şi dispuse complementar ca într-un fel de Carte de la Revolution: Lenin e fruntea . stânga europeană îl evoca pe Lenin spre a-1 opune celor ce au „întinat" idealurile Revoluţiei.atât de vie la români . nu găsea cuvinte în „atelierul cuvintelor" pare mai curând a fi în situaţia de a profita de cultul urmaşului. ale unei politici de pseudodestalinizare.inima cellalt (Miron Radu Paraschivescu). de cel al lui Gheorghiu-Dej. De observat că Marx şi Engels nu ocupă nici un loc vizibil pe harta eroilor proslăviţi şi că doar sunt din când în când remarcaţi în calendarul sfinţilor roşii. în realitate.este vizita la mausoleu (Nicolae Tăutu. după o viaţă scurtă ce părea alcătuită exclusiv din decizii geniale şi din gesturi înţelepte şi profund umane (de o umanitate constrastantă cu aceea a urmaşului). golul din templu 1-a putut umple tot personalitatea lui Lenin. pe chiar durata vieţii acestuia). Si modalităţile de elogiere sunt mult mai puţin ingenioase.se cerea într-un fel sau altul satisfăcută. care a demolat cultul lui Stalin. omul pentru care Maiakovski.a fost însă umbrit. Cu alte cuvinte. biografia lui Lenin şi cât stalinism incipient conţinea ea se va afla foarte târziu şi multă vreme. în interludiul care lua naştere. în 1924.izvorâtor de har. Cultul lui Lenin . nu i-au favorizat imaginea) a repus pentru scurtă vreme în mişcare maşina de elogii adresate creatorului primului stat socialist din lume. adepte. la noi. Debarcarea însăşi a lui Hruşciov (căruia autorităţile române. Jebeleanu face din ascultarea unei plăci cu vocea lui Lenin într-un muzeu moscovit prilejul declanşării unui encomion de proporţii planetare: . Cu precădere. vocaţia magnificării . Ce ascundea. după 1953. Teodor Balş etc). ci eroii ocupantului care o impusese şi că literatura encomiastică era parte a politicii de sovietizare a României. iar după 1968. în literatura română din epocă nu se poate vorbi de o campanie de mitizare a lui Lenin (ca în cazul lui Stalin. Lenin a păstrat însă multă vreme în ochii condeierilor noştri o poziţie privilegiată şi atuul pe care ţi-1 asigură moartea în plină glorie. După momentele de derută şi de grabnică revizuire ideologică provocate de Congresul al XX-lea al PCUS. Lenin era evocat ca tovarăş de luptă al lui Stalin. după 1958. pentru a salva mereu ceva din aura comunismului. atâta vreme cât acolo eroii se mai află împreună.bun la vremuri tulburi .

Insă-ntreg pământul. mergând-nainte . Năşteau noi stele. ce-atunci era un prunc desculţ. Se ridicau cuvintele cât piscul. alte oceane. Stă-n fundul sălii mama nemişcată: Nu placa se urnea.Literatura română sub comunism Si se-auzi deodată glasul lui. .. Stăteam neclintiţi. . Pe-ntregul glob tăind mănoase şanţuri. crescuse discul. Ţâşnesc din ele-oraşe noi şi holde crescute-n ploi de lupte şi revolte.. Si fericirea mumei de azi. Se-oprise discul.îi purta cuvântul. năşteau păduri cu roade. S-asculţi. Drepte. cuvântul lui sfărâm' câtuşi şi lanţuri. urechile ţi-erau sărace: Lenin citea decretul pentru pace. pornind ca o mitralieră. (Peatunci. la noi erau cei mulţi în zdrenţe). Le pricepeam tot rostul: năştea din ele însuşi timpul nostru. Ramele parcă se mişcară-n cui. vuia de glasul lor tot Universul. Cât lumea uriaş. Aprins sunau severele-i cadenţe. ci lumea toată. Noroade frânte şi-ndreptau dârz mersul. printre alţi prunci. milioane. izbeau cuvintele-n bătrâna eră.

Superior celorlalţi zei (nemuritor peste larii şi penaţii/ atâtor şi atâtor generaţii).fior mistic". E primit şi i se cer sfaturi şi în România. conducătorul însuşi dezavuează practicile encomiastice. Ca un îndrăgostit înflăcărat. Gheorghiu-Dej a fost puţină vreme subiectul unei encomiastici dezlănţuite. Emoţia. Poemele închinate lui Dej sunt cam provinciale şi. Şi fiindcă legile psihologiei puterii funcţionează fără greş în orice regim şi cu deosebire într-un regim totalitar. Spre deosebire de Enver Hodja în Albania. lui Mao.. în orice caz. iar Măria Banuş îi redactează baladesc o biografie demnă de Passionaria. întâmpinat peste tot cu urări de sănătate: Trăieşti de o sută de ani I şi vei trăi mai departe (V. Primul zeu naţional. se învârt în jurul nemuririi: ca un Isus revenit printre adepţi. cultul tătucului nu putea fi concurat decât cu producţii timide. însăşi lumina. Lenin străbate în lung şi-n lat Uniunea Sovietică. jucată sau nu.76 Eugen Negriei Cele mai multe poeme. Tulbure). şi în acest caz.-urile ce-i poartă numele. S-au închinat balade lui Ghiorghi Dimitrov. el este.A. încrederea reală pe care o căpătase după 1964 populaţia în patriotismul lui l-ar fi făcut cu siguranţă obiectul unei viguroase adulaţii. se ştie şi numai serviciile făcute Moscovei în anii războiului au scutit-o pe eroină de soarta lui Pătrăşcanu. iar. de plan secund şi nici puterea însăşi a lui Dej nu se consolidase cu adevărat. Dacă ar fi supravieţuit. După moartea lui Stalin. în toate seminţele universului. timpul însuşi (Si însuşi timpul se va numi tot Lenin). Ar fi imposibil să nu vorbim. urmaş al boierilor noştri stihuitori. în varianta Beniuc. în nesfârşitele răsărituri şi amurguri ale lumii. lipsite de . precedat chiar de un internaţionalism în selectarea figurilor elogiate (care deveneau adesea nume de întreprinderi şi şantiere). de „poezia unei religii politice". aproape toate. Se află în seva mlădiţelor. Ce a urmat. Petru Dumitriu pune numele „tovarăşei Ana" în acrostihul unor ode. Până la moartea lui Stalin.C. Luca şi cu Dej I Au băgat spaima-n burghezi. cu o abilitate nebănuită la un om fără instrucţie. Cultul lui Dej Până când Gheorghe Gheorghiu-Dej şi-a consolidat puterea. pentru depăşirile de normă în uzine şi în G. practicile aberante din vremea domniei lui Ceauşescu nu ar fi întârziat să apară de pe atunci. s-a practicat la noi un soi de democratism al eroificării. în varianta Victor Tulbure. chiar lui Tito (înaintea rupturii) şi a venit apoi vremea proslăvirii triumviratului menţionat într-o celebră lozincă: Ana. deşi nu interzice scandarea numelui în finalul mitingurilor şi al şedinţelor. a poeţilor în faţa măreţiei şi spaimei pe care o răspândea acel Iahve gruzin nu poate fi comparată cu micile puseuri de .

de A. Acestea sunt biografii depănate fără nerv şi punctate ici-colo cu obişnuitele pasaje eroice fictive şi cu relatarea unor date care vădesc umanitatea şi dârzenia personajului.Martirii" credinţei Ca orice tentativă de restructurare din temelii a umanităţii. mama unui ilegalist mort în puşcărie. în amintirea bunătăţii nemărginite a acestuia din vremea în care împărţea cu tovarăşii şi ultima fărâmă de hrană (Ion Petrache. comunismul a practicat . închisoarea Doftana (Slavă eroilor. ea a crescut Din lupta lui Dej. o pâine de vremuri noi. fireşte. Beniuc inaugurează. Intr-o companie de autori de slavoslovii mediocre. cu puteri asociative insignifiante şi incapabili de fixare caracterologică. . Este vorba de o encomiastică biografică exploatând momentele „mari" ale unui erou ce a practicat mai curând o politică discretă şi nu ar fi lăsat să i se vadă. Toma. adesea conjuncturală. ca ultim reprezentant al unei serii ilustre de mari revoluţionari. Cel mai abil dintre toţi şi cel mai talentat. pâinea i se pare micuţei bătrâne fermecată . Toma). după întrevederea cu conducătorul.Literatura română sub comunism 77 mândrie patriotică răspândite ici-colo în lungile naraţiuni versificate semnate de Veronica Porumbacu. este Mihai Beniuc. Printr-un artificiu hiperbolic. O pâine cât roata de car). Nu lipsesc. Dacă ar fi ştiut că primeşte din partea urmaşului lui Dej un nou mandat de preşedinte al Uniunii Scriitorilor.nu altfel decât marile religii ale lumii . lucirile spiritului: procesul de la Craiova {Doina Craiovei de Veronica Porumbacu). procedura de bază a Cântării de mai târziu a României: eroul este văzut grandios. . apelând la registrul folcloric. a conducătorilor PMR. greva din 1933 de la Griviţa (Tovarăşului Gh. dacă le-ar fi avut. Mihai Beniuc.ceva o face să crească neîncetat: Se uită bătrâna la pâine Şi-şi spune. micile escrocherii sentimentale (interşanjabile) folosite şi în alte cazuri mai vechi sau mai noi: o colectivistă în vârstă. la Comitetul Central. Doftana de Măria Banuş). nu ar fi fost nevoie decât să înlocuiască numele consacratului şi rimele de rigoare. Măria Banuş. Vezi. Fi-va mâine O pâine cum n-am cunoscut. „Adevărul" este un monopol de partid servind Puterii sub toate aspectele ei şi s-au găsit scriitori care nu s-au sfiit să pervertească istoria naţională în funcţie de viziunea. A. Gheorghiu-Dej. îi aduce lui Dej.mistificarea trecutului. un veritabil precursor al marilor lingăi ai Epocii de aur.

Marcel Breslaşu. fireşte. nu altul decât M. Sanda Movilă. Scriitorilor le-a revenit sarcina magnificării faptelor indicate ca demne de slavă de istoricii de partid sau de organele propagandei.78 Eugen Negriei Uriaşe capitole ale trecutului au fost omise sau falsificate. în frunte cu Mihail Roller (autorii unicului manual de istorie autorizat vreme de un deceniu şi care a produs. Inşi lipsiţi de contur sau cu o biografie de spioni. Ofelia Manole. Victor Eftimiu publică în Scînteia poemul 13 Decembrie 1918. Şi fabrica de hiperbole s-a pus în mişcare cu o suspectă uşurinţă chiar înaintea venirii de sus a indicaţiilor. A fost o comandă politică executată rapid şi eficient. Dumitru Corbea etc. dimensiunile fixate şi reglate de un partid care iniţia astfel procesul deznaţionalizării şi sovietizării României. Istoricii de partid. prin substituire şi exagerare. Filimon Sîrbu. altele au căpătat. clarvăzător al bătăliilor de clasă (Cântec pentru tovarăşul Gheorghiu-Dej). Editurilor li s-a ordonat înfiinţarea unor serii dedicate „figurilor de luptători ai mişcării muncitoreşti" şi s-a încurajat. el însuşi. Calendarul comunist s-a umplut îndeajuns de repede cu un număr nu prea mare dar mulţumitor de martiri. chiar din acest motiv. a căror poveste eroică trebuia cunoscută şi retrăită cu fervoare. O reuşită a plăsmuitorilor de legende din serviciul propagandei a fost constituirea mitului eroului ucenic Vasile Roaită. Mihu Dragomir. mai precis. o ficţiune care să-i împingă în prim-plan şi pe noii conducători ai partidului. dezeroizării şi reinterpretării trecutului ţării sub unghiul strict şi reducţionist al luptei de clasă. s-ar fi încleştat de sirena Griviţei pentru a-i mobiliza pe grevişti. Intrat în legalitate cu un număr infim de membri şi cu o componenţă naţională dubioasă. Paraschivescu e iniţiatorul seriei de poeme dedicate încă din 1946 celui ce a . dimensiuni neobişnuite sau. Veronica Porumbacu. ficţiunea. au primit misiunea deformării. acte de spionaj şi terorism. Tot astfel se pun la repezeală cercuri de lumină în jurul unor figuri cvasianonime ale partidului comunist. partidul se voia legitimat printr-un trecut respectabil şi prin cât mai mulţi eroi. Cicerone Theodorescu. împuşcat de zbirii regimului. Marcel Breslaşu. precum Ilie Pintilie. iar Marcel Breslaşu îşi intitulează o scriere din 1946 Griviţa Roşie. rareori a ieşit din anonimat şi doar prin sabotaje. efecte de durată asupra conştiinţei româneşti). Culegerile de versuri şi antologiile epocii dau un loc de frunte ciclurilor „Griviţei luptătoare". Donca Simo. fac să tresalte de emoţie condeiul evocator al unor poeţi fără contur ca Demostene Botez. care. Olga Bancic. cu fervoarea cititorului de sinaxare.R. din nou Mihai Beniuc nu scapă prilejul de a-1 prezenta pe Dej ca pe un mare strateg. în decembrie 1945. Din păcate. care. căci puţini scriitorii români nu sunt făcuţi să simtă direcţia vântului.

şi mâna lui frăţească şi zâmbetul bălai. privirea lui albastră. Cele mai multe versuri menţin datele reţetei infailibile bazate pe combinarea forţei cu puritatea (aceasta derivând din sugestia de neprihănire. .spărgătorul de norme). Jebeleanu. iar Victor Tulbure Balada tovarăşului care a căzut împărţind „Scînteia" în ilegalitate. Printre martirii anonimi ai noii credinţe se află la loc de frunte soldaţii sovietici „eliberatori". Dar partidul avea nevoie şi de eroi necunoscuţi ce trebuiau celebraţi în bloc. (E. tovarăşe Culai? Obrajii lui de pară. Ostaşului sovietic anonim) A ridica osanale şi a slăvi în acest fel suav şi nobil pe invadatorul de la Răsărit e mai mult decât o simplă probă de lichelism: este probabil semnul de maximă gravitate al unei pervertiri spirituale profunde. învingătorul. mireasma de sudoare şi blondele medalii pe piept strălucitoare. a unor moaşte aducătoare de noroc şi împlinătoare de nădejdi.Literatura română sub comunism 79 întruchipat. Nicolae Tăutu scrie Balada comunistului fără nume. Jebeleanu recomandă reculegerea şi neostenita recunoştinţă: Nu-l tulburaţi pe cel ce a trecut Necunoscut prin flăcările mari El doarme în pădurea de stejari Si perna lui sclipeşte ca un scut Mâna ce-a răzbunat mulţimea deasă y Se odihneşte-acum Dar ochiul lui de fum Si azi mai strânge stele ca-ntr-o plasă. precum face biserica acordând un loc în calendar celor 40 de mucenici şi pomenind adesea în slujbe pe „toţi sfinţii". codificată de prezenţa ochilor albaştri): Iţi mai aduci aminte. fără voie şi pentru mulţi ani. eroi anonimi căzuţi pe pământ românesc în lupta cu demonul fascist. un exemplu ilariant de mistificare a realităţii după model sovietic (să ne amintim de mitul supermanului Stahanov . E. cu pete de unsoare. Cântec de August) Exact ca în faţa unor relicve sacre. (Dan Deşliu.

el conţinea un minimum de elemente concrete în măsură să pregătească startul dezlănţuirii hiperbolice. doi fii ai Mamei Istorii). Dar ce a putut să reprezinte. ci şi cu România. decenii la rând cu Stalin (în viziunea tuturor condeierilor roşii din Estul terorizat şi din Vestul manipulat) şi tot astfel cu N. de fapt. un produs atent ornat şi acceptat ca atare al propagandei. Ceauşescu. fie el şi schimbarea liderului . în cazurile de mai sus. Că a fost obiectul unei intense şi susţinute producţii imnografice . poetul avea un model la îndemână şi. Astfel s-a întâmplat sporadic după 1920 cu Lenin (în viziunea din 1924 a lui Maiakovski: Partidul şiLenin I sunt gemeni. un construct mental.niciodată întrerupte de vreun accident istoric. cum să o înalţi în cântul tău învăpăiat dacă nu operezi un minim dar izbăvitor transfer semantic? Modelul mistic (cu procedeele lui tradiţionale) se va dovedi din nou salvator. el. Mai mult. Conducătorul suprem (secretarul general) are o biografie. o organizaţie politică funcţionând pe principii specifice. spre a auzi suspinele celor aflaţi în nevoie şi a face la vreme minunile aşteptate şi dreptatea cuvenită.80 Eugen Negriei Biserica protectoare . în anumite etape ale istoriei totalitarismului. putea oferi argumente concrete într-o retorică a elogiului. O organizaţie. cu o doctrină decretată drept infailibilă. Cum să o slăveşti. Dar partidul era o organizaţie. o istorie adevărată sau nu. . totuşi. Partidul ar fi o simplă organizaţie terestră dacă nu l-ar întruchipa pe Dumnezeu însuşi. cum a fost el perceput şi mai ales ce întruchipa el în encomiastica oficială? Un anume membru de partid cu „merite însemnate" (ilegalist sau proaspăt „convertit") putea fi un personaj cunoscut întrucâtva poetului şi.Partidul în poezia anilor '50. se află peste tot şi în toate spre a face Binele şi spre a despărţi lumina de întuneric. în fond. Ca atare. Este Spiritul împrăştiat în toate lucrurile din natură şi din societate. Panteismul partinic va deschide o listă uriaşă de posibilităţi artistice fructificabile fără mare efort. chiar dacă acesta era.e de domeniul evidenţei. partidul unic a fost identificat cu conducătorul unic. în ochii poeţilor aserviţi lui acest partid cvasinecunoscut poporului român şi care i-a intrat violent în istorie cu ajutorul ocupantului sovietic. Partidul. cu puncte de acroş şi ceva însuşiri ce pot deveni şi ele argumentele atât de necesare într-un efort de magnificare. statutul literar al partidului comunist din România nu e atât de uşor de definit pe cât s-ar bănui. căruia i-a fost dat să fuzioneze apoteotic nu numai cu partidul. ca obiect al unui cult fabricat la repezeală. ca şi Biserica. cu un loc bine statuat în viaţa ţării (şi stipulat ca definitoriu şi inatacabil în constituţie).

pomul Când setea pe drumeţ îl scurmă. muncind. Un etalon în acest sens e poezia lui Mihai Beniuc Partidul. Le-ai pus în veac pururea stăvili. la sfârşit. mai mult de trei sferturi din poemele dedicate partidului enumera locurile de pe planetă. prinosul ăstei vieţi. De cei cu zvastică la pinten înfipt norodului în coaste. în care. pod. Şi celor cu viclene pravili. Să-i ştim a doborî şi frânge. Eşti prin deşert. fenomenele naturale. Eşti glasul ce răspunde. masa întinsă pentru cel ce bate. Eşti.Literatura română sub comunism 81 în consecinţă. Când simţi că te afunzi în gol. . şi ne-nveţi Că fiecăruia se cade. Ne-nveţi frăţia-ntre noroade. peste ape tulburate Si pline de vârtejuri. casa Cu geamurile luminate. Şi câte le-am făcut prin tine sunt mărturie şi dovadă Că tu eşti drumul către bine Al celor care vor să vadă. evenimentele istoriei universale şi naţionale şi cele aparţinând cotidianului care sunt induse de partid sau se identifică cu partidul-pantocrator. Ai fost şi scut. Sugând al ţării suc şi sânge. Eşti mâna ce ţi-o-ntinde-un frate. Eşti. în puterea nopţii. şi paloş sprinten Să aperi focul vetrii noastre. deodată. Credinţa-n pace. „cel ce e în toate" ia chipul creştinescului şi prea milostivului „iubit părinte": Eşti calea ce-o găseşte omul. Pierdut în codru fără urmă.

Precum psalmistul din vechime. eşti oriunde-i luptă şi speranţă. poetul reconvertit simte peste tot prezenţa Atoatefăcătorului. a Dumnezeului „Celui viu". să treacă peste hăuri şi furtuni. nu risipeşti nimic din tot ce-i bun. Am prins şi gust de fericire Şi-o răsădim în ţara toată. De mistica legionară e greu să te lepezi. şi cum să facem mai departe. Tu călăuz ne eşti şi carte. pe tine te-au visat aţâţi străbuni.. în basmele cu Făt-Frumos şi Zâna. nici o fărâmă din ce-i rău nu-ţi scapă doar ţie-n lumea largă mă supun căci eşti şi grâu şi lut şi apă. pe hărţi înscrii întinsul înstelat. mai cu seamă când poţi constata ce filon excepţional reprezintă ea pentru orice poezie de comandă şi de serie mare. cum se ştie.. din zona dreptei. în cântecul de leagăn şi nuntire. (In orice inimă citeşti) Orice drepteredincios este însetat să primească semne adeveritoare de la Cel slăvit. poetul cel mai plin de cutezanţă. eşti oriunde oamenii trudesc. dar numai cei trăitori în duh şi speranţă pot fi mândri că le-a fost dat să-L recunoască: . Invâţă-ne. iubit părinte. singurul căruia i se va supune şi închina: Tu eşti în miezu-oricărui vis curat. eşti oriunde-şi dau doi oameni mâna. tu eşti savantul cel mai pământesc. căleşti o spadă-oriunde-i asuprire. recuperat. şi cum să mergem înainte! Eugen Negriei Viziunea partinic-panteistă îşi găseşte un ilustrator de marcă în persoana lui Mihu Dragomir.82 De când suntem stăpâni pe fire. Pe traiul nostru şi pe vatră.

Copil bălai ca spuma undei. ubicuu precum Dumnezeu. 83 Ca primăverile ai înflorit.. Cum se înalţă pomul din pământ. misiunea . şi după faţă. Eu te cunosc) După cum se vede. dar şi de astfel de tipuri de transgresare semantică (supralicitare panteistică.Literatura română sub comunism Partid.mă descosi. Te întrupezi în mii de oameni. . adică a unei entităţi politice. Să fluturi peste omenire-n vânt Steag înroşit din sângele vărsat. eu te cunosc. Te-am întâlnit alt-dată de armindeni. înaintând neînfricat şi drept. Iar împrejurarea ca atare poate fi exploatată artistic de un poet care vrea să dea puţină variaţie elogiului: Cu ochi de joacă somnoroşi. Te întâlnesc acum mereu în viaţă Şi te presimt în fiecare fiu. definirea şi localizarea lui pe înţelesul unui suflet de copil îl vor pune în încurcătură pe oricare părinte. Să porţi cu jertfa unui Prometeu O nouă flacără până-n zenit. antropomorfizare şi deificare incontinentă). Sub gloanţe fulgerând de pretutindeni. Cum e luminantreagă de la soare In razele cu care te asameni. Din tine însuţi renăscând mereu. i-a pus pe poeţi în situaţii deloc uşoare. Din cei care-au căzut te-ai ridicat. din care s-au lăsat salvaţi de obişnuita clişeistică encomiastică. Partidul fiind. în viziunea celor mai mulţi.de glorificare a organizaţiei de partid. C-un bob de floare roşie în piept.care nu va înceta niciodată . (Demostene Botez. Mă-ntrebi mereu: Partidul unde-i? Si ce-i si cine-i . te ştiu Si după ochi te ştiu.. Şi te găsesc întreg în fiecare.

întrebare) în căutarea unei definiţii poetice cât mai încăpătoare.. în care locuieşte atâta vreme cât e iubit cu ardoare şi ascultat în chip absolut. poeţii comunişti se află într-o neîntreruptă efervescenţă iraţională. ... la urma urmei. al unui zid al plângerii) la care sosesc de peste tot neliniştiţii.. care. ceea ce le conferă statutul celor care nu văd în jur decât revelaţii ale Verbului. S-adormi.84 O graiul tău abia ivit: Dintr-un izvor un strop de apă -Cum de-a putut în el sâ-ncapă Acest cuvânt fără sfârşit?. Nu sunt puţine poeziile în care partidul joacă rolul Templului (sau.... pare a fi mult mai mult decât centrul unic al unei credinţe de neasemuit şi de neînlocuit.. pui bălai. Şi-ţi mângâi buclele de soare. ispito?! (... Nu este numai simbolul prezenţei în lumea muritorilor a Dumnezeului celui viu. Şi.. căutătorii de dreptate şi de soluţii de supravieţuire. pentru că echivalează factorul divin cu ea. să ne gândim la cultul vechilor evrei pentru Templul lor.. ezitanţii.. Ca să împingem mai departe analogia. adică statutul de mistici. ei se aseamănă acelor catolici fervenţi ai evului de mijloc care acordau Bisericii dreptul de a reprezenta integral autoritatea divină şi a i se substitui. copile. în viziunea profeţilor îndureraţi.. este pământeană). E tot ce n-am avut şi am!" (Eugen Frunză. voiam. spre-obrajii tăi de lapte Sapleacă visele de noapte. Privesc la tine.la o autoritate (care.) „E fericirea ce-am râvnit-o. ci însăşi casa lui.fără scrupule logice şi cu o vădită voluptate . să te culci... E timp. Vezi tu.. Eugen Negriei Ci iar mă-ntrebi?. pentru că pun în centrul existenţei supunerea .. Cum să-ţi răspund. Răspunsul cum să-l cuget oare La scara-ntâiului tău grai: Prin geam coboară umbre dulci Si lin. mă rog.

Cei mai mulţi. Şi nu numai el. ci şi pescarul simte că trebuie să ceară voie de la Partid să iasă în larg: Vremea plecării în larg a venit. Şi vuietul apelor s-a auzit: Mă duc la Partid Trebuie să merg la Partid. asemănătoare cu cele avute de credincioşi faţă de Adevărul credinţei lor.Literatura română sub comunism 85 într-o Baladă publicată de A. gesturile şi hotărârile inşilor atât de absurde încât îl putem bănui pe Baconsky că joacă marea comedie a partinităţii neţărmurite. poeţii se situează în raport cu Partidul pe două poziţii gnoseologice deosebite. încercând să scoată. propoziţii poetice întemeiate pe experienţă şi pe exploatarea motivaţiilor si determinărilor fireşti. se extaziază în faţa PartiduluiPantocrator. se duc la Partid să întrebe ce trebuie să facă nu numai ţăranii care vor să întemeieze o colectivă ori muncitorul care ar vrea să verifice calitatea unei piese. nu se neliniştesc de iraţionalul şi absurdul înfăptuirilor puse în seama lui. Dar sunt şi câţiva scriitori care dau greutate facultăţii discursive. De altfel. Dar şi mai bine ar fi să nu părăsim modelul religios (pe care îl tot invocăm aici) şi să ne amintim că Adevărul din Scriptură e absurdul în care trebuie să credem tocmai quia absurdum. inductiv şi deductiv. în consecinţă.. care. admit transcendentalitatea lui şi. aude chemarea de sirenă a Partidului şi se precipită să capete de la el puterea Verbului. Cei de făcut? Mă duc la Partid. Ce să mai spunem de poetul însuşi.E. Posturile acestea ale categoriilor sociale reprezentative luate în parte sunt atât de exagerate. ci şi ciobanul care uită brusc ce treburi mai are.. cum am văzut. o dată isprăvit sezonul de păşunat: Păşunile s-au isprăvit Ce-i de făcut? Mă duc la Partid Si glasul pădurilor s-a auzit: Mă duc la Partid Trebuie să merg la Partid. . Baconsky în 1954 în Steaua (şi citată de Marian Popa în Istoria. insomniac ca toţi poeţii. sa).

Stiuti si neştiuţi eroi.86 Eugen Negriei Pe măsură ce politica economică a Partidului dă roadele cunoscute şi primele hidrocentrale şi combinate prind contur. Când satele sclipesc în noapte Ca nişte stele pământeşti. Aud şenile ce brăzdară Dezrobitor această ţară In August. către asfinţit.. . mulţumindu-se cu mândra evocare a faptelor palpabile: Partidul .. In Partidului slavă!. Deschide drum spre largul zării Poporului stăpânitor! Luptând l-a făurit poporul. Prin el s-au preschimbat în soare. Când falnicele combinate Aprind şi-n suflete lumini. Tractorul românesc când ară Ogorul nostru înfrăţit. Stegar al faptei si-al visării. Dan Deşliu se îndepărtează vizibil de mistica Partidului ubicuu şi omnipotent.. Partidul . Trecutul viu şi viitorul Şi tot ce e mai bun în noi! Străbune focuri. e zborul. jucătoare Cândva.. Când din uzinele-nstelate Pornesc şiraguri de maşini Pe câmpurile-ngemănate. Parcă din nouă sute şapte Adie fulgere şi şoapte Pentinsul gliei părinteşti. Văpăi de mult răzvrătitoare S-au prefăcut în kilowaţi.suflet arzător. In el e freamătul. pe vârfuri de Carpaţi. argumentaţia logică îşi reia locul cuvenit într-un demers poetic comunist.trup din trupul ţării.

al disocierii de omul vechi şi al conflictului cu acesta.Literatura română sub comunism Zăresc plăpândele petale De flacără. cu altă generaţie. în nopţi târzii. Lucind pe pagini ilegale. în Epistola către Efeseni a Apostolului Pavel) s-a auzit cel mai des. a unei societăţi noi. unui simplu proiect doctrinar. a unei ţări noi. cu altă religie. Nu există situaţii istorice în care promovarea omului nou să nu se facă sub semnul măreţului progres al umanităţii. Poporu-i domn adevărat! (Dan Deşliu. unui ideal. cu greu ar putea fi egalat de un altul . religioase. de regulă. De aceea. dar unul devenit adeseori ideologie şi argument propagandistic. realizăm că ar fi exagerat să dăm aureola mitului unei exigenţe de grup. încât s-ar putea spune că intenţia zămislirii omului nou ca exponent al doctrinei perfecte şi al setului de iluzii din care se alcătuieşte ea stă într-o măsură greu de evaluat la originea unui număr invariabil de violenţe politice şi sociale. a curentelor de gândire şi chiar a celor artistice ne-ar îndreptăţi să-1 socotim emanaţia unui mit al umanităţii. Ca să deschidă vieţii cale. Ca sănflorească-această zi! 87 Socialism . Şi nu întâmplător şi nu altcândva decât în secolul XX . a unui vis de vremuri tulburi reactivat în momente de impas.care. ca parte a lozincilor propagandei mussoliniene.formula aceasta (a cărei origine îndepărtată se află. Invariabil. . ca amploare a atrocităţilor. dezideratul edificării omului nou se hrăneşte din refuzul alterităţii şi devine cel mai adesea pretextul unei răfuieli (cu trecutul. cum se ştie. cu altă doctrină etc) care ne reaminteşte propensiunea distructivă şi fratricidă pe care o adăposteşte fiinţa noastră. tendinţa grupului promotor este să instituţionalizeze şi să multiplice omul nou până la crearea unei lumi noi. noţiunea e repusă în circulaţie şi modul în care este impusă ea ca necesitate obiectivă şi ca imperativ al istoriei. etice.aşa se cheamă Această zi de neuitat! Să sune trâmbiţe de-aramă. Partidului slavă!) Omul nou: cel ce a înţeles Frecvenţa cu care apare conceptul de om nou în istoria doctrinelor politice. Dacă. luăm în considerare circumstanţele în care. poate. a unui psihic nou. declarat duşman al binelui şi destinat eliminării. însă.

va schimba în noile texte programatice datele portretului lui ideal (va fi.prototipul absolut al omului nou Reprezentând modelul comunistului esenţializat.88 Eugen Negriei hitleriste. în vremea lui Ceauşescu. unde introducerea forţată a noţiunii a fost simţită de la început ca încă o formă de presiune imperialistă care ignoră specificul culturii locale. care.a intrat în programele politice la a căror „transpunere în viaţă" contribuia acum însuşi statul dictatorial. legionare. Iar după ce acestea au cucerit puterea. se înţelege. Acasă la el. comuniste. nu va pierde niciodată din vedere imperativul edificării omului nou. străinul mârşav şi călcător de datini. Se va dovedi însă că propaganda regimului comunist român. „omul sovietic" avea. patriot. exact în ritmul în care însăşi literatura sovietică în ansamblul ei îşi ajustase dimensiunile umane şi-şi potrivise pasul după regulile clişeizante şi unificatoare impuse de „metoda" realismului socialist. Si a continuat să fie susţinut cu vigoare printr-un proces de autosugestie de către autorităţile comuniste şi de scriitorii aserviţi lor şi atunci când s-a văzut că proiectul nu e viabil şi că omul nou e un avorton şi un produs al iluziei ideologice. dar nu va renunţa la această preţioasă progenitură ideologică. între care. îl va numi poate altfel (omul înaintat. eforturi să îl înfăţişeze fără psihologie. a trebuit să-şi precizeze conturul şi să-şi precipite codificarea. moral etc). Prototipul „omului nou" (căci o asemenea fantasmă avea nevoie de un model şi acest model nu putea recurge la imitatio Christi) a fost peste tot în Est „omul sovietic". O dată legalizat. Sovieticul . pentru poporul român cel puţin. după război el a fost şi exportat în democraţiile populare. transplantată la noi în circumstanţe specifice. problemele lui şi literatura care îi promova imaginea (ca personaj mereu principal şi eminamente pozitiv) făcea. proiectul omului nou . literatura juca rolul cheie. fără . reprezenta invadatorul. cu aparatul lui de represiune cu tot.redactat acum în spiritul şi litera respectivei ideologii . la chemarea partidului. „omul sovietic" este o ficţiune la care propaganda roşie a lucrat intens şi care. familist. fireşte. Atributele definitorii ale modelului se restrânseseră treptat. comunistul de omenie etc). Ea a vibrat înălţător şi magic în textele sacre ale partidelor totalitare. adaptându-se schimbărilor politice majore. eroul revoluţionar. Mai mult. acest proiect va fi susţinut ani la rând de toate instrumentele propagandei. Utopia etică a omului nou va bântui de la început minţile conducătorilor Revoluţiei ruse şi foarte repede după consolidarea puterii bolşevice s-a vorbit de planificarea ştiinţifică şi de pregătirea conform planului a „omului nou -constructor al socialismului".

ca simbol al progresului istoric însuşi. fără înfrângeri.periclitează procesul revoluţionar. Ca exponent al celei mai înaintate societăţi. Să fie vigilent şi necruţător faţă de duşmanul de clasă şi prietenos. obţinând o victorie zdrobitoare asupra celei mai puternice armate a lumii şi ocupând jumătate din Europa. să acţioneze în numele unei ideologii întemeiate pe principiul luptei de clasă. fără sex. ci şi putere de seducţie. omeneşte. el trebuia să fie şi reprezentantul unei orânduiri biruitoare pe a cincea parte a globului şi să adeverească. Dar . Ca atare. mai bogat şi mai puternic stat din lume. Era. un om nou ar trebui. plaja de posibilităţi artistice s-a îngustat enorm şi. în întregime pozi- . portretul şi a da de lucru criticii. trăsăturile de caracter şi chiar însuşirile umane intrinseci (cele ce ţin de specie) s-au împuţinat şi mai mult pentru ca omul comunist să arate perfect. Insă. adică locuitorul primei ţări socialiste din lume. Iar scriitorilor le revenea misiunea de a-i da nu numai strălucire. Era o marfă de export lucitor ambalată.Literatura română sub comunism 89 subconştient. Pe de altă parte. cald. teoretic vorbind. S-ar fi zis că scriitorii nu izbutiseră să juguleze scriitorul din ei şi sarcina criticilor literari şi a organelor de partid era tocmai aceea de a incrimina şi lichida aceste ultime zvârcoliri. în deplină ignorare a cerinţelor fiziologice elementare şi a intereselor personale. pe cultul sărăciei şi al muncii fără preget. De acum. ca să spunem aşa. Şi veşnic în acţiune constructivă. fără îndoieli şi chiar fără alcool. sociabil cu toţi cei care contribuie la binele obştesc şi slujesc cu „devotament neţărmurit" interesele patriei socialiste. ea însăşi alcătuită din astfel de oameni. prin virtuţile şi prestaţia lui. un exemplar nemaivăzut al umanităţii. se mai strecurau în viaţa lui dinspre trecut spre a-i umbri. urmările unor mici derapaje morale.înăuntrul şi în afara ţării . fără instincte. el trebuia să fie demn de aspiraţiile morale ale popoarelor „dezrobite" de Armata Roşie. omul sovietic devenea mult mai mult decât ce fusese până atunci în viziunea propagandei. Ele sunt îngrijorător de asemănătoare cu cele din textele de etică şi pedagogie creştină. al celui mai mare. deşi nu întotdeauna cu deplin şi instantaneu succes. întrucât pun preţ pe credinţa fără urmă de îndoială în cauza socialismului şi în deciziile partidului. secţiile de propagandă au tradus din rusă broşuri de popularizare a omului nou sovietic care cumulează toate însuşirile pozitive (validate ideologic) imaginabile. Să se războiască cu tot ceea ce reprezintă o reminiscenţă capitalistă şi . Până să se reuşească mobilizarea propriu-zisă a autorilor români întru slăvirea acestui etalon. superioritatea acesteia. o dată cu ea. întrucât oarecari „reminiscenţe" negative.marele popor vecin şi de curând prieten se afla în altă fază a evoluţiei socio-politice.şi aceasta era problema pe care trebuiau să o rezolve serviciile de propagandă româno-sovietice .

în zecile de staţii. trecură mulţi prin foc adeseori. De la acea dată.90 Eugen Negriei tiv şi alcătuit numai din oameni noi. Veronica Porumbacu. Dan Deşliu. de UTM sau de pionieri. de lumină grea. pentru ca sângele lui cald să hrănească vii torul României: Hidrocentrale. personajele pozitive (comuniştii români) şi să-şi cânte. Scriitorilor români le rămânea. neştiutor că pentru el. Imaginea aceasta mirobolantă . voi creşteţi şi din sângele lui cald! Tu. Si nu altfel se avântase să vorbească despre el propaganda comunistă sau criptocomunistă din România imediat după război. să proslăvească eroul sovietic în rol de produs uman perfect şi. s-au pus în circulaţie materiale de propagandă sovietice din anii '30 şi s-a refăcut chipul „omului nou" .ţinând la pieptu-i plin de decoraţii şi mângâind pe creştet un prunc român. Cele mai multe. ca exponent al conflictului de clasă. în primul deceniu comunist. dar numai pentru câştigarea simpatiilor politice . să înveţe să-şi construiască. grâu de Vlaşca-nalt. el te vedea. pe de-o parte. Mihu Dragomir. între care se remarcă Eugen Jebeleanu. la pieptul lui cu decoraţii se joacă un copil. de-atunci el te vedea. Victor Tulbure. Ipostazele în care apare sunt cele larg folosite în propaganda vizuală şi în jurnalele de actualităţi: . la radio.. Ca subiect propriu-zis de literatură. în şedinţele de partid. au devenit termene de comparaţie în dezbateri şi de referinţă în producţiile literare ale epocii.ca luptător. . holdă de-astăzi. folosindu-se de portativul literaturii sovietice de până la război. popularizate prin filmele de război. .a putut fi utilizată doar până la luarea propriu-zisă a puterii de către PMR..căzut pe pământ românesc. în proză. (Eugen Jebeleanu. eroii născuţi aici. pe de alta. în presă. spre a adeveri binecunoscuta gingăşie rusească: // vezi. eroi exemplari.valabilă în interiorul Uniunii Sovietice şi în afară.. Vestitorul). eroul sovietic apare întâi în haină militară şi în rol de martir fără nume în evocările versificatorilor epocii. circulau intens numele unor eroi sovietici. în poeme. precum cel al lui Meresiev. în orele de şcoală etc.. Despre textele de acest fel am scris în capitolul dedicat „Martirilor credinţei".

o vom păzi de zile triste (. ori Vania a zâmbit. în marea sărbătoare a primăverii lumii. dar unul viu şi ubicuu.sub formă de monument.. aripa să ne-o-nalţi şi nouă. (. în şantierul din Bicaz şi-n minaadâncă din Petrila. n-o va umbri nici un apus. şi viaţa-aceasta-n care-ai pus sămânţa păcii staliniste. la noi în ţară.. un învingător cu mireasmă de sudoare: Atunci strungarul harnic cu inima vâlvoi. le-au dat din răniţi pâinea lor de-atunci. s-a avântat spre-un tânăr din Roşia Armată şinfrăţindu-si faţa cu faţa lui brăzdată. Au stat aşa o clipă în drumul ars de soare. tovarăşe Culai? . veghind asupra capi talei şi a ţării. îmbăr bătat de imaginea de atunci a învingătorului. peste timp.. într-o gară).. Eşti inginer.) îti mai aduci aminte.. Monumentul ostaşului sovietic). ("Veronica Porumbacu.) (Mihu Dragomir. şi vii să-mparţi cu braţele-amândouă din pilda construirii vii.Literatura română sub comunism 91 Copiilor.. ori Nichita. Şi Saşa. i-a sărutat fierbinte obrajii amândoi. arătându-ne Calea şi împărtăşindu-ne experienţa: Eşti viu oriunde-n ţară azi. în cartea ce-şi foşneşte fila.îmbrăţişat de un tânăr muncitor român care se va simţi.. . poet.. peste mulţimea toată. trecând peste oprelişti.. .. tovarăşul mecanic de tancuri şi tractoare şi Neculai strungarul. tot ei... crescând din Răsărit. privirile ce moartea înfruntară aveau o mângâiere pentru prunci.

el simte cum zvâcneşte. viteazul visat de puşti. Actualii colhoznici sunt fie foştii soldaţi eliberatori. Bine fructificate de poeţi au fost frecventele vizite ale delegaţiilor de colhoznici. Neculai băiete! „Pobeda!". în spornic urcuş spre biruinţi. în căutarea unei minime variaţii. Si azi. literatura pusă în slujba propagandei nu prea are autonomie de acţiune şi nici de gândire. când mancă norma cu inima flămândă de înălţimi. steluţa de pe casca tanchistului de-atunci. ghidul comportamentului de zi cu zi al românului. mireasma de sudoare. când vede steaua arzând pe-ateliere. îi sună în ureche cuvintele fierbinţi şi se îndeamnă singur.. consemnate cu deferentă în presa anilor '50. cu pete de unsoare. în sufletu-i fierbinte ştiuta scânteiere.. Ele le-au oferit prilejul înscenării unor situaţii artistice favorabile. Se exersează în astfel de poeme de„revedere" stilul ghiduş la care vor aspira ani întregi numeroşi autori realist-socialişti. cu căldură şi înţelegere. Cântec în august) „Omului sovietic" i se rezervă un rol crucial în cadrul oricărei mari iniţiative din viaţa colectivităţii: el e reperul invocat la tot pasul în discursurile triumfale. n-a uitat strungarul acele clipe lungi: şi azi. privirea lui albastră. victime nevinovate ale politicii criminale antisovietice a burghezo-moşierimii. adică fără solemnitatea rigidă a produselor encomiastice. nu numai că este alcătuit după chipul şi asemănarea „omului sovietic". sprijinul din momentele de cumpănă... ieşite întrucâtva din cadrul imnografic. în primii ani de regim democrat-popular. cu straşnică putere. Cum s-a văzut din exemple. tovarăşul de nădejde a cărui mână puternică de muncitor e bine să o simţi mereu aproape. Nu numai că îl are .Eugen Negriei Obrajii lui de pară. fie oamenii care s-au ocupat în prizonierat. dar dă impresia că e pe veci dependent de acesta. şoptindu-şi printre dinţi: Hai. si blondele medalii pe piept strălucitoare şi mâna lui frăţească şi zâmbetul bălai. Spre izbândă! (Dan Deşliu. de prelucrarea ţăranilor români. „Omul nou" cântat de poeţi şi pe care se străduieşte să-1 acrediteze şi la noi. Nu.

Mamă a doi copii (tatăl e absent). Ci dincolo de vorbe şi hârtie Cu inimă de soră mă-nţelegi. Privirea muncitoarei coboară de pe rândurile scrisorii pe chipul propriilor prunci. Cuvintele se-nşiruie stângaci. dar nu poate păşi fără a se simţi ţinut de mână. scria o muncitoare) îşi rupe din timpul de somn pentru a învăţa cu râvnă slovele ruseşti. Entâia mea scrisoare pe ruseşte. iarăşi anii grei. Zoia Kosmodemianskaia). din repertoriul celor care provoacă afectivitatea primară. acolo departe. de fapt: Stă muncitoarea: gândurile-i zboară Copiii ei visează surâzând.Literatura română sub comunism 93 neîncetat în minte drept ghid. E fiindcă de departe maica Zoii Şi pentru noi copiii şi i-a dat. care dorm liniştiţi şi pentru că. . ţesătoarea din poezia Letiţiei Papu (în noapte. fără să-i comunice micile sau marile izbânzi. Aşa cum fiii tăi ne învăţară Vor şti atunci să lupte şi ai mei. Urmează un gest previzibil. Târziu. Ceea ce va face la nevoie şi ea. Ca să ajung în graiul tău a-ti scrie. rând cu rând: „ O mamă de departe-ţi mulţumeşte Şiar vrea să urmărească tot ce faci. simţind nevoia imperioasă de a se adresa celei care este „maica Zoii" (mama eroinei războiului antihitlerist. km învăţat cu râvnă seri întregi. o mamă şi-a dăruit copiii Patriei sovietice luptătoare. muie peniţa-n călimară Şi-a prins cu sârg să scrie. Maica Rusie. nu poate lăsa să-i treacă o zi fără să i se spovedească. Micuţii mei cu râs nevinovat. Şi dacă-s smulşi din ghiarele nevoii. căci ştie acum calea şi deţine modelul: Iar dacă mâine vor să-ntoarcă-n ţară Duşmanii vieţii.

Azi pornim o nouă bătălie: . zideşteOr Iov. sovietică „S4". De sus. Lucru nou pentru un popor de ţărani. secerişul însuşi trebuie să se facă şi se va face la vreme.. priveşte parcă peste-o hartă Si vede până hăt. Acolo-n depărtări. în Răsărit. perfecţiunea combinelor sovietice pândite de ochii de fiară ai chiaburilor: Pot chiaburii să ţi-o facă Când nu crezi şi nu visezi. Toţi tresar: vorbeşte secretarul. Si zidul ce senalţă e-un salut.. când ţi-o fi lumea mai dragă! Du-te apoi c-au mai rămas şi altele să controlezi: Cele trei combaine „Klass" şi-alea douăzeci şi două De tractoare . un meşter ne-ntrecut. Zidarul) în preajma declanşării campaniei secerişului. pentru că aşa a spus Stalin să se facă: Noaptea-şi trece-ncet spre zori hotarul. Fiecare dintre noi o ştie. la tot pasul.94 Eugen Negriei Oricât de harnic şi de iscusit ar fi zidarul care lucrează la Casa Scânteii 'ncovoiat pe marea înălţime a schelelor. ce l-a-nvăţat mai spornic să muncească. numeroşii eroi pozitivi din vastul poem epic In satul lui Sahia (de Eugen Jebeleanu) evocă cu evlavie. suit pe-o schelă. spre pământul care i-a dat pe veritabilii maeştri ai mistriei: El ştie câte ziduri tari şi-nalte prin sate şi oraşe-s de clădit. care-o să uimească satul. Si pe urmă. ochii lui cată spre Răsărit.şi-apoi vezi! Iar combaina mare. De-a venit acum cinci zile. nouă. (Cristian Sîrbu.

tinerele mame. Tânărul strungar de la Electroputere Craiova din poezia lui Victor Tulbure Versuri despre tânărul strungar îl are la inimă pe stahanovistul strungar Bortchevici din Moscova. Cuvintele plăpânde ştiu că mi-s. însetaţi să înveţe marile secrete ale meseriei: Dar cum mai ascultau acei strungari! Mâni harnice notau în carnetele. frate. în chip firesc.. ca alţii.fiindcă ei sunt starurile momentului . zidarii pe marii ziditori din Răsărit. şi eu muncind la strung sporit aş vrea întreaga-mi trudă pacea s-o ajute. pildă. viitorii „fruntaşi în muncă". Tot lucrul ţi-i zadarnic! 95 Dacă secretarii de partid îşi iau. aşternând în lungi misive autobiografii versificate şi timide gânduri admirative. munca mea s-o deie.In viaţă n-am prea scris. Că de-lfaci la vreme. Scrisoarea asta poate că-i a treia. Stalin spune. savanţi în dispunerea cărămizilor. cum am văzut. din eter. Ce spun slovele tremurânde ale scrisorii lui? Spun slovele: . zeeşte.li se adresează entuziaşti utemistii români. drept model pe Stalin. dar scapără în miezul lor scânteia. tinerii muncitori îşi aleg drept idoli pe stahanovişti.. Bortchevici îi va răspunde nu prin scrisoare. pe mamele eroinelor sovietice. minunat e. . Adoratorului de la Craiova. ci de o hală întreagă de strungari inimoşi. Mai ales stahanoviştilor . Gazetele-mi vorbesc de dumneata. In lume faptele ţi-s cunoscute. ci. fruntaş aş vrea s-ajung.Literatura română sub comunism Secerişul. Cum oare mânuieşti vestitu-ţi strung că spor atâta poate să îţi deie? Aş vrea sănvăţ. Astfel va fi auzit nu numai de expeditorul misivei. Trândăveşti şi braţul nu ţi-e harnic? Ai pierdut.

aprins -drapele fluturau întreaga hală ca o armată mare.96 Era uzina . era si front de luptă sub drapele. din ciment. Şi cifrele notate în carnet oţel erau şi faptă grăitoare. spre sfârşit. iar hala să vibreze de duduitul motoarelor acoperite de o mare de steaguri apărute din senin: Si când în cuvântare. Ca un solemn. a verosimilităţii. magic. articolele de direcţie din critica vremii sunt explicite: rolul propagandei (oricare ar fi formele ei) este acela de a modela un om nou şi de a forma o conştiinţă nouă „în . prin puterea unui cuvânt. Era strungarul doar un ochi atent. prin radio. In suflet soare. minoră în comunism. de parcă Stalin ar fi fost în sală. motoarele duduiau nestăvilit si strunguri se porniseră-n lungul halei. Eugen Negriei Şi parcă din adâncuri. Nu e nevoie nici de sfaturile stahanovistului. nici de angajarea solemnă a ucenicilor români: totul se poate rezolva de la sine. tinerilor strungari olteni. Suntem în plin basm ori în plin suprarealism propagandistic şi nu are rost să invocăm chestiunea. e de-ajuns să fie pronunţată de către Bortchevici vorba magică „Stalin" pentru ca strungurile să se pornească singure. pornind de la ele. dar care. Nici măcar să ne întrebăm în ce limbă se făcea înţeles Bortchevici adresându-se. tăcut angajament. Iată.clasă de şcolari. Toţi se vroiau de-acum fruntaşi în muncă. Urale izbucneau din piept. Năzuinţă legitimă. a pronunţat Bortchevici vorba Stalin. Eroul autohton Toate documentele oficiale de partid şi. la urma urmei. de ne-nvins. vrea liniştea tavanul să-l ajungă. într-o logocraţie se poate împlini şi altfel. In braţe foc avea.

în acel moment istoric. în portretul eroului literaturii noi." etc. faţă de muncă (privită ca o chestiune de onoare). de poeţi şi gazetari pe cazuri „reale" sau prezentate ca reale. etc. nu se îndoieşte nici o clipă de ceea ce partidul decide a fi. înrâurit de comunişti. e patriot şi deopotrivă internaţionalist.care au marcat o epocă. morală proletară. chintesenţă a ceea ce s-a numit.Literatura română sub comunism 97 procesul muncii productive". Eroii sovietici au reprezentat. Omul nou. niciodată până într-atât de degradată încât să-i diminueze energia mifîtantă şi să-i ştirbească măreţia statuară. nu ştii la cine se referă ele şi dacă nu cumva ai deschis un manual oficial de pedagogie (varianta Makarenko). A venit însă relativ repede vremea eroului autohton. necruţător cu duşmanii. constant excelentă sau.) lucrau deja la propria imagine pentru ca referirile să se mai facă. el nu cunoaşte tristeţea. faţă de soţie (tovarăşă de viaţă.c. vigilent. faimosul V.l. care sunt ilustrate. ca până atunci. aspiră la carnetul roşu. mai apoi. Ermilov {Unele probleme ale teoriei realismului socialist) pune toate însuşirile ideale imaginate de pedagogia maximalistă. cum am văzut. pesimismul şi frica. Trăsăturile lui nu sunt altele decât cele enumerate în statutul partidului la capitolul „drepturi şi datorii". dedicat exclusiv intereselor obşteşti şi devotat cauzei comunismului. iar conducătorii comunişti locali (Gheorghiu-Dej. . în orice caz. necunoscută până atunci în istorie. Tot ce e valabil pentru omul obişnuit e şi pentru personajul literar şi. hotărât. România se afla în faţa unor situaţii specifice. Cât priveşte forma lui fizică.. fiind combativ. având o atitudine ferită de prejudecăţi şi de dogme.. nu-şi pierde niciodată cumpătul. rămânând într-o „strânsă legătură" cu masele. de pildă. în focul luptei de clasă. în numele unei posibile morale absolute. ea nu poate fi decât excelentă. istoriceşte depăşite în URSS (legate de declanşarea luptelor de clasă). obsesiv la omul nou sovietic. în opoziţie cu morala burgheză. Are o atitudine nouă. „a cărui minunată viaţă de luptă constituie. are o înaltă conştiinţă de clasă. făurindu-se pe calapodul unui model anume din galeria marilor figuri ale literaturii şi vieţii. modelul eroilor vieţii şi ai literaturii române din jurul anului 1950. perseverent. e pătruns de concepţia lui Marx-Engels-Stalin despre lume şi viaţă. românul de tip nou este fie posesorul de carnet roşu. îşi manifestă sentimente de tovărăşie dezinteresată şi de prietenie curată. E drept şi cinstit. Fortificat ideologic. adevărul lui (chiar dacă strâmbătatea e flagrantă). egală în drepturi cu el) şi de copii (care anunţă viitorul luminos al socialismului) ş. recitind articolele criticilor influenţi . transformându-se. pe care le educă şi de la care învaţă. Zeci de articole din presa literară şi politică a vremii dezvoltă şi „aprofundează" atributele omului nou.sovietici sau români . care. principial. se confundă cu comunistul. fie cel ce. în aceste texte de prelucrare. Ca erou de literatură.

erou contemporan demn de a fi slăvit (în poezie).98 Eugen Negriei Din această listă de deziderate de partid. într-o poezie din 1944) tiparul comun al celor două ideologii: Da. va apărea .sebişenii vor ridica statuia acestui simplu şi neştiut soldat. în două ipostaze. din această înşirare de calităţi tautologice ale omului nou (între care nu se regăseşte nici un element concret apt să facă diferenţa specifică). să-i ridice un monument din aur şi aramă măreţului soldat necunoscut. care se cuvine. în fond. Toma face parte dintre puţinii poeţi comunişti care au curajul să dezvăluie (e drept. va scrie cu siguranţă Beniuc: . Si nu am continua să le sporim dacă stratul arhetipal generator de similitudini n-ar constitui poate singura sursă de interes a poeziei din epocă. Doar după moartea lui Stalin între trăsăturile esenţiale ale omului nou local. rezultat al unei viziuni patetic-militante asupra înfruntării dintre nou şi vechi. în cele mai multe din textele poeţilor vremii.speră el . amândouă trimiţând la străvechi atitudini religioase. fireşte. Omul lui Dumnezeu). A. în prima ipostază îl preferă pe comunist Ion Brad. Dar pe soclul pe care . a lucrării neştiute în numele credinţei (precum Sfântul Alexie.romantismul revoluţionar. omorâtorul de balauri). fie va izbucni strălucitor în mijlocul colectivităţii.omul total". înfrăţit cu vizionarismul. care e personaj principal pozitiv (în proză). când avangarda şi vârful ei de lance (precum acelaşi partid). asta-i Buna-Veste. impunându-se prin virtuţile şi curajul lui (precum Sfântul Gheorghe. împreună cu toţi artiştii lumii (poetul însuşi aspiră la anonimat!). cel ce s-a botezat în noul Crez fie va cunoaşte voluptatea anonimatului. deducem că omul nou local este exact ceea ce scria că este Paul Georgescu în titlul unui articol din Gazeta literară (1951): „Omul comunist . Ne dăm. Eroul comunist apare. seama că seriile de analogii cu mistica iudeo-creştină a devenit de-a dreptul obositoare pentru cititori. Un imn îi va închina el şi activistului de rând. când simplu exponent al masei (precum partidul însuşi). din când în când. Va fi. romantismul aparţine. începuturilor. măcar mimat. noul Crez Intru care vă renasc şi vă botez In numele lui Marx şi Lenin şi Stalin Acum şi-n vecii vecilor şi pururea Amin! (Adevăr zic vouă) Ei bine. momentului prim şi pur al revoluţiei. cu alte cuvinte.inventat şi susţinut de o parte a criticii . care ar dori ca. „Simplu soldat al oştii" partidului se închipuie nu de puţine ori Mihai Beniuc.

promiţându-i o viaţă de după moarte trăită alături de şi prin colectiv: A fost ieri? Când a fost? Ceas neştiut. In faire-part-ul pe care îl dedică sfântului fără identitate şi despre care se ştiu doar câteva lucruri vagi (exact ca în cazul primilor creştini martiri). Partidule. Cândva ai plecat Copil de ţăran sărac dintr-un sat. un Neculuţă. o pâine de istorie nouă: . fraţii tăi de muncă. Cum ai crescut Cântec omenesc din sânge şi lut. participând la marile fapte şi la bucuriile comunităţii. departe.. ca simplu soldat al oştii tale (Simplu soldat) Cristian Sîrbu se lasă impresionat de moartea învăluită în deplină modestie a unui mucenic al dreptei-credinţe comuniste. Şi ai întârziat îndelung prin cetăţi burgheze Lângă uneltele de cizmărie Cu care a trudit un Hans Sachs. ai muncit sub cutele roşului steag Si azi ne-ai părăsit.Literatura română sub comunism 99 Eu voi muri.. autorul îl asigură de postumitate. înclinăm numai o clipă steagul nostru de luptă Peste faţa ta suptă. inclusiv la creştinescul ritual al împărtăşirii cu pâine. tovarăşe drag! Ai murit.. Vremea nu-şi aduce aminte când te-ai născut. probabil. Intru încălţăminte şi poezie. dar vei trăi după moarte. iubite! Lacrămile nu intră în practica noastră de ziditori Ai unei lumi fericite. Moartea e părelnică şi cel doar aparent dispărut se va afla de-a pururi printre fraţii aceleiaşi cauze (precum duhurile străbunilor din unele tradiţii spiritualiste). Ne-ai părăsit. Pierdut însă nu eşti Ci vei rămâne pildă In lupta grea spre culmi muncitoreşti. Nu într-o lume aşezată undeva. Ci în noi. peste vreo trei decenii şi poate că-mi vor face statuie sebişenii. Nu te plângem. Ai năzuit.

justiţiari sau comprehensivi. Eroul comunist este soldat „de neînfrânt". al analogiilor convenabile şi al proiecţiilor hiperbolice. exemplu de bărbăţie în lupta cu mentalitatea inerţială şi cu duşmanii progresului. la repertoriul detaliilor fizionomice. de rouă şi vei prânzi cu noi pâine de istorie nouă. El tămăduieşte. Astfel de personaje. care devine. el va purta un singur nume . paratrăsnet „spre fulgere duşmane". Atunci s-a lucrat serios şi sub o supraveghere stăruitoare la inventarul gesturilor emblematice.„Piept în piept cu Dumnezeu" . mult mai bine ilustrată. el poartă şapcă sau căciulă ori nu poartă nimic. tovarăşe drag. îmbărbătează şi alină pe cei de-o seamă şi înspăimântă de moarte pe duşman. a comuniştilor puternici şi dinamici care se impun prin fapte comunităţii este. săgetători. în funcţie de obiceiurile vestimentare ale conducătorilor politici ai momentului. îşi găsesc corespondentul în statuile şi grupurile statuare ale Verei Muhina şi ale numeroşilor ei comilitoni şi urmaşi. va ocupa un loc central în figuraţia de partid până la sfârşitul regimului comunist. de iarbă. iluminând ireal. Sub cutele roşului steag Pornim mai departe. „pururea sub arme". care răspândesc senzaţia forţei monolitice şi a orgoliului clasei biruitoare. care au umplut de pumni şi bicepşi de fier pieţele publice ale ţărilor lagărului socialist. însemnul unei misiuni secrete de salvare. (La moartea unui tovarăş) Categoria făuritorilor lumii noi. indiferent de timp şi de împrejurare.100 Eugen Negriei Suntem încă La poalele muntelui. cu vremea. Militantul hotărât şi dinamic. O bucată de vreme (după 1968).cum îl vede poetul George Dan -. Figura lui. e dominată de o pereche de ochi scăpărători. mereu alături de cei mulţi în „lupta grea".şi nu le va fi uşor poeţilor să-i caute noi şi noi atribute encomiastice din aria grandiosului şi a monumentalului.Ceauşescu . toga demnităţii şi puterii. . Vei merge cu noi. de la noi sau din URSS. Se rosteşte limpede şi are o voce tunătoare şi justă. Când are misiuni în provincie sau în locuri greu accesibile. îmbracă haina de piele. este stâncă de neclintit. Dar bunele deprinderi s-au format în anii '50. acest erou comunist herculean este aidoma celui prezent în figuraţia fascistă şi în cea legionară. Până sus. al unei decizii providenţiale într-un moment de cumpănă în munca de „transpunere în viaţă" a politicii partidului. cînd se puneau bazele funcţionării atelierului de statui. Te vei bucura cu noi de piscuri. de soare. ne aşteaptă O cale lungă de sbucium şi faptă. cum se bănuieşte. Pe cap.

Ea e redactată într-un stil ce pare o cinică parodie la Arghezi. care tocmai scrie. poeţii vor căuta în ziare sau vor născoci întâmplări pe măsură. închipuind duşmani fioroşi şi stavile anevoie de trecut. în Autobiografie. pângărind pământul patriei socialiste şi ameninţând cuceririle revoluţionare. Pierzând orice urmă de densitate lirică. Tenebroşi şi necruţători sunt agenţii titoişti care trec frontiera cu gânduri criminale. calamităţile. Situaţiile „poetice" devin astfel de tip narativ şi poezia poate fi rezumată. ea răspunde perfect comandamentului accesibilităţii. Aceste două texte canonice stau însă pe un morman de poezii epice de factură apropiată şi care legitimează eroismul. presărate. cu obstacole pe care feţii-frumoşi ai noilor vremuri trebuie să le treacă. din rândul unor astfel de poezii epice. Ion. autobiografia necesară intrării în partid. de altfel. ani la rând. pe întuneric. potrivnicia muntelui şi a apei sunt asimilate duşmanului de clasă. De altfel. Eroul se cuvine.Literatura română sub comunism 101 Astfel de eroi gata formaţi. ei par o emanaţie târzie a hieratismului oriental (bizantin) şi se află în aceeaşi arie figurativă şi la acelaşi nivel al codificării cu alte entităţi ideale supuse encomionului: partidul. reprezintă tot ce poate fi mai anost în galeria oamenilor noi. La loc de cinste s-a aflat. Ele. credinţa absolută în ţelurile partidului şi în necesitatea sacrificiului în numele colectivităţii. Perpetuu sublimi. pentru ca în 1959 (!) să-1 reproducă într-o carte împreună cu alt poem epic. Catastrofele. urgia naturii.în natură sau în societate . patria comunismului (URSS). într-o vreme în care marele poet vindea cireşe spre a se întreţine: .un interes.sunt eroii comunişti în acţiune. s-au ales cele mai multe texte destinate de autorităţi şcolarilor.inamici şi primejdii implacabile. prima dată separat. poezia (datată martie 1950) Silvester Andrei salvează abatajul de A. neîndoios. în 1951) de Dan Deşliu. Important e să găseşti mereu în jur . clinic . nu-i aşa. asumarea pericolului morţii. Nicolae Tăutu dispune însă în faţa lor un adversar pe măsură. să-şi probeze eroismul şi. zei ce suscită adoraţia noastră pentru dimensiunea puterii lor şi pentru posibila măreţie a faptelor. care îl va reedita de câteva ori. adică vor pune în faţa comuniştilor cât mai multe obstacole şi vor face dificilă depăşirea lor. Lazăr de la Rusca. patria socialistă. la fel de bine cunoscut în lumea şcolii. Toma şi amplul poem Minerii din Maramureş (publicat. în consecinţă. întâi de toate. când critica a validat noul romantism revoluţionar care propovăduia cutezanţa. dăruirea deplină şi dezinteresată. accidentele de muncă. Dar. pe grănicerul Radu A. Mai demni de interes . se vor înmulţi după moartea lui Stalin. ca în basme. împrejurările excepţionale nasc eroi excepţionali. e chiar duşmanul de clasă care trebuie scos mereu în faţă şi asmuţit asupra omului nou comunist spre a-i dezvălui disponibilităţile eroice. cu creionul chimic.

Care-l frigeau ca înroşiţi cărbuni! „Ii voi opri!" Se opinti vârtos. vânjos. îl va pune pe comandantul de pluton să scoată dimineaţa.. n-or scăpa! El îi ura pe drept şi ura lui venea din vechi străbuni. va fi preschimbat de Desliu în erou prin câteva mici trucuri jurnalistice. Alt glonţ izbi. pedepsit pentru trădare de partizanii anticomunişti din munţi. Ion. Dan Desliu este probabil cel mai inventiv în plăsmuirea de situaţii propice revelării eroicului. care se opreşte la fatidicele cuvinte: Eu voi veghea. Se rezemă de trunchiul sgrunţuros şi trase primul foc. Si fiindcă a iubit poporul său voinic I şi patria şi roşul vieţii spic. ostaşii toţi. I Aşa cum ştie doar un bolşevic. Acelaşi zâmbet liniştit pe gură.. Simt bunii mei din leatul lor de sgurâ Cum se apleacă peste foaia de hârtie. Auzi cum urlă fiara şi geme. Simţi puteri de parcă toată ţara ţinea de arma lui. întregul său pluton vor iscăli în locul lui Ion paşaportul spre nemurire. Căci primul sunt din şirul lor ce ştiu a scrie. Nu lor opri nici rănile din piept. lăutarul ţigan Lazăr Cernescu.. împuşcat mişeleşte în piept şi pe moarte. De scenarii similare şi de infractori la fel de periculoşi se folosesc spre a revela eroismul celor ce stau de strajă la cuceririle revoluţionare şi Dan Desliu (Cântec despre sergentul Belate Alexandru) şi Mihai Beniuc (Pe aici nu se trece!). Un oarecare informator al Securităţii. grănicerul Radu A.. El îi .102 Eugen Negriei Eu. candidatul de partid nu-i poate lăsa nepedepsiţi pe intruşii titoisti (Nu cade fără luptă un soldat!). autobiografia muiată în sânge. Astfel. din vestonul eroului. cu ură. poetul va putea fabula oricât pentru ca textul să aibă efect mobilizator. pe care-i urăşte fără a le fi văzut măcar faţa şi cu o ură venită tot din străbuni: Nu. Muind creionul chimic strâns în gură. svârcolindu-se pe jos? Respectând cutumele realismului socialist şi teoria exagerării tipice (!).

după moartea-i năprasnică.. ne-au topit. ne-au frânt de vlagă. nouă care-amar de ani am strâns belşugul morman! ăştia cu partidu lor cu puterea din popor. pe asasinii adunaţi într-un conclav de corbi. lângă peşteră-l întind. văzută însă de pe cealaltă parte a baricadei: D-aoleu. autorul ni-i arată şovăitori. d-alei. corbilor zevzeci! Că d-abia l-am apucat şi vreţi să-l lăsăm scăpat? V-aţi zârghit. ce-aveam strunga banilor. De parcă ar fi vorba de Idele lui Marte. insistând asupra chipului şi vorbelor lor şi. chiaburimea-a mas beteagă! Ce tot staţi şi vă gândiţi? Hai pe el şi-l hăcuiţi! Schingiuirea lăutarului va fi descrisă apoi naturalist. pe Lazăr într-un militant de marcă. . limba aprigă i-o smulg. zece rânjete nătânge. pentru ca imaginile să aviveze ura cititorului: Tâlharii degrabă-l prind.Literatura română sub comunism 103 transformă pe revoltaţi în tâlhari însetaţi de sânge. ori aţi uitat ce tărie ni s-a luat nouă bogătanilor. capete seci. cu plumbi grei mi-l plumbuesc şiamar îl batjocoresc! Se privesc băloşi de sânge. respectiv. respectat şi iubit de oamenii din valea Ruscăi. de întreaga ţară. ei vor fi înduplecaţi doar după ce „fruntea haitei" le ţine un fel de discurs pre-belic de îmbărbătare. Speriaţi că vor stârni mânia poporului.. iar. ochii cu brişcă străpung. formulat ca în Toma Alimos şi cu argumente ce ţin de lupta de clasă.

.. pentru-ai tăi. se tânguie mioritic.104 Eugen Negriei Dar s-ar zice că Lazăr are nevoie de fundalul melancolic al unui regret general spre a se putea profila ca erou. ţi s-a sfârşit cât ai avut de trăit! N-ai să mai zăreşti nicicând Rusca-n vale fumegând. dăruită de partid.. cartea unde-ai învăţat cum să lupţi înverşunat împotriva răilor. .. pentru el. Cartea unde orice rând luminează sângerând şin orice slovă din toate inimă de om viu bate: armă. nici muierea. Se află în faţa morţii.. pentru popor. Cartea unde-ai slovenit cum si când s-a făurit Tara Muncii ce-anflorit acolo la Răsărit.. fără a schiţa cel mai mic gest de împotrivire: Si Lazăr aşa gândea: „Lazăre.. nici lumina cu vederea. dintre toate ăl mai tare: Acolo la tine-acasă. flamură şi zid.. nici copila. dureros este doar gândul că a lăsat acasă cartea care 1-a luminat şi i-a dat puteri . A rămas deschis-acasă cartea ceea luminoasă. împăcat cu soarta. dar.Istoria PC(b)US -. Cartea Marelui Partid . Cartea ceea cea mai dragă fraţilor din lumea-ntreagă. El nu se opinteşte să învingă şi. deschisă tocmai la capitolul despre colectivizare: Dar alt gând acum te doare. sade o carte pe masă între azimă şi blid.

îndărătnicia muntelui de a nu se lăsa demolat sau străpuns de soldaţii partidului era asimilată împotrivirii disperate a fascistului pitit în cazemată: Comanda scurtă. furtunile. este. De altfel. să ofere recolte fără muncă. joacă. viscolul. în stare. deci necesităţii istorice. Cum războiul nu se terminase de mult. de calendar".Literatura română sub comunism 105 Cartea cu pricina. icoana. dezlănţuind spiritul de sacrificiu şi impunând marile caractere. Lazăr de la Rusca nu ar fi fost răpus de lupii sângeroşi ai reacţiunii. ci şi natura (în toate manifestările ei ce ţin de incontrolabil) care.un munte. moaştele. . circumstanţele excepţionale (accidentele). cum se exprimă Dan Deşliu despre viscolul din 1954 (subiect gras. Când ies din schimb cu steagu-n frunte. Elementul natural e odios. obiectul-fetiş. dificultăţile de tot felul. calamităţile. Mari servicii poetice vor face producătorilor de eroi catastrofele. exploatat de mulţi condeieri). de la un moment dat. pentru că ele devin agenţi mobilizatori. precede cărticica roşie a lui Mao. este „nepăsător de plan. comuniştii îşi pot împlini destinul eroic înfruntând nu numai duşmanul de clasă. opunându-se progresului. ca şi în URSS. Cu Istoria PC(b)US la el în traistă. Parcă-s izvoare noi în văi. Cum spuneam. Da. în fond. totul aminteşte frontul: Tranşeea. să aducă ploi. producătorul de minuni al oricărei credinţe. cum se vede. răspicată. victorii fără luptă.sute de flăcăi. întrucât reprezintă starea inerţială faţă de care o societate dinamică e obligată să riposteze necruţător şi fără întârziere. acelaşi rol de inamic politic. ca şi talismanul. întrucât. în trecere fie spus. va rămâne singurul inamic capabil să lovească fără avertisment. armamentul greu Care deschide orizontul In mina fără minereu. Iar oastea . E comandantul de brigadă -Porunca sună aprig: „Foc!" Duşmanul e în faţă:. care. O dă un tânăr cu cojoc. El trebuie răpus fără preget.

o vreme. Toma. eroii comunişti au nume şi biografii. Toader şi Remeş (din Minerii din Maramureş de Dan Deşliu) au intrat în limbajul şedinţelor şi. indiferent la inadvertenţe. „fruntaşi în întrecerea socialistă" şi buni fârtaţi. şi cură cu ură. Toma). Bătălia din inima muntelui) Inevitabilă e aici şi analogia cu balaurul (cel din poveste sau cel răzbit de Sfântul Gheorghe). în multe alte cazuri. duşmanul se retrage. . de la o ştire publicată în Scînteia pentru a închega iute. mai apoi. geme. poet de cabinet. de ciudă lăcrămează. Cu greu cedează. Se opinteşte. un scurt poem în care faptele sunt conduse şi reordonate după nevoia artistică a poetului.106 încet. întrucât duşmanul e de regulă demonizat. Trupul lui Bogănici este prins sub bolovani: Deodată. Eugen Negriei Din două părţi e strâns. Minerul Bogănici Neculai şi vagonetarul Silvester Andrei. ca un front de luptă pe viaţă şi pe moarte cu un monstru primejdios. chiar în conştiinţa colectivă ca exemple de eroism în câmpul muncii. Tot mai larg cască moartea lacoma-i gură. Duşmanul dă din colţ în colţ. Munte cu munte se-ntâlneşte Dar'mi-te bravii din tunel! (Petre Solomon. ca atâţia alţii în epocă. rage Ca un balaur de granit Ades. o ploaie de năruitură Porni din înalt. ce nu cedează uşor. într-o flagrantă ignorare a veridicului. Şantierul BumbeştiLivezeni fusese văzut de Dan Deşliu. probabil. nu apucă să se bucure de roadă bogată de cărbune a noului abataj. Se strânge apa pe sub bolţi. nume precum Silvester Andrei (din Silvester Andrei salvează abatajul de A. ca-n cleşte -şi nu-i scăpare pentru el. A. va porni. Citate şi evocate copios de critici şi popularizate un deceniu prin manuale. că sunt surprinşi de o surpare a bolţii. menit categoriei teratologicului spre a nu putea fi. Astfel de înfruntări muncitoreşti cu natura erau tot atâtea ocazii de revelare a eroismului colectiv. victimizat. însemnări de la Bicaz. Dar tinerii înaintează. încolţit. în Cântec de faptă (1949).

Literatura română sub comunism Tot mai crunt îşi scrâşneşte deasupră-le colţii. a fişelor de cadre ale personajelor. prin rememorarea unor întâmplări sumbre din vremea exploatării capitaliste. spre Vârful Toroioaga. două cruciş. aiurea Sub grindina morţii din acoperiş. unde nici carul. sub greu-i tu pici . Cu totul altfel. din când în când. o celebră pagină de eroism socialist. într-o frenezie a verbelor acţiunii. ai fost om. lent şi metodic. măi băiete. Punctul culminant al acţiunii se tot amână şi pe bună dreptate. o dată decizia luată. ai învins. a unor scene calde de familie din viaţa lor ori. agregatul ajuns în vârf e gata să se rostogolească . abatajul. comparabilă. prin viteza deznodământului. prin descrierea unor şedinţe de partid. propta bolţii -Trup tânăr. compune Dan Deşliu. Primul gând al lui Silvester e să fugă. inima-i ţipă: Salvat. în şapte versuri expeditive se va consuma ceac-pac. Cu trosnet prăvale şi un stâlp. poemul trădează ambiţia imitării marilor versificări epopeice sovietice. a unor luminoase peisaje socialiste. 107 Conştiinţa de clasă învinge şi. lunatic. cu cele ale lui Bolintineanu: înşfacă trei scânduri.Tu n-o să mai bocăni pe-aici Bogănici. un tovarăş. mărginit de prăpăstii. Iute. laşi să piară-un fârtat?". care amână pe cât posibil punctul culminant şi deznodământul unei situaţii de un dramatism şi aşa căznit şi căruia doar logica de partid îi poate afla motivaţia. înşfacă securea Lucrează în friguri.grindina stete! Ai luptat.1 . prin includerea în text a unor cântece populare. prin numărul episoadelor paralele. a unor incursiuni de verificare a vigilenţei eroilor. stâlp a treia proptiş. Nu se ştie de ce şi pentru ce un grup de nouă mineri (curcanii lui Alecsandri?!) în frunte cu Toader „doinitorul" primeşte sarcina de partid de a împinge un compresor pe un drum de munte impracticabil. dar un geamăt-cuţit crunt în piept l-a muşcat: „Geme-un om. minere. şi peste o clipă. după un efort sisific. Prin lungime. căci e prea de tot previzibil tocmai pentru că e în limitele aberante ale realismului socialist: când. I nici caii încă n-au răzbit.

Trecutul acestor personaje (legat de apartenenţa lor profesională şi socială) trebuia să fie marcat de sărăcie şi neştiinţă sau să fie mai puţin "just" pentru ca schema evolutivă să funcţioneze. plină de catastrofe neverosimile născocitoare de eroi neverosimili. precum copiii şi îngerii din plastica Renaşterii. fie la două. al „trupului care se opune" a făcut carieră în poezia primului deceniu comunist. vremelnic. între care una să se refere obligatoriu la trecutul întunecat. a feminităţii confuze în rigoare politică. în eroare de reprezentanţii clasei învinse. producătorul unor astfel de poveşti de succes va trebui să se rezume fie la o secvenţă a ei. Emanciparea Cititorul care consultă astăzi antologia din 1954 Poezia nouă în RPR va fi frapat de lipsa de nuanţe din cadrul figuraţiei de partid. sunt eroii care progresează. Mai ales în poezie. dovedindu-şi astfel vrednicia şi iubirea de partid.108 Eugen Negriei în prăpastie. dacă aceasta a devenit cât de cât lizibilă. lipsit de experienţă ori indus. Cât de dispus ar fi să sporească numărul de strofe. Mai simpatici. cea mai reprezentativă. întrucât au o rezervă de umanitate şi un rest de slăbiciune omenească. a mâniei în ură de clasă. llie Barbu. Toader împiedică prăbuşirea cu propriul picior. este pentru că i s-a permis adoptarea unei atitudini nuanţate faţă de personajul naiv. Versurile care prezintă momentul sacrificiului în numele îndeplinirii sarcinii de partid au fost memorate de câteva promoţii de elevi: Parcă s-a lăsat un nor pe lumina ochilor si din cerul înroşit soarele s-a prăvălit şi tot muntele căzu dară compresorul nu. care se cristalizează sub înrâurirea ideilor comuniste sau a comuniştilor. . a neliniştii în răzvrătire. el e privat de dimensiunea evolutivă şi apare matur şi perfect format. Ei sunt sarea şi piperul prozei din epocă şi. Mitrea Cocor. Ana Roşculeţ. Motivul „piciorului care salvează" sau. început de viaţă nouă. Adam Jora au apărut pentru a justifica teza didactică a convertirii şovăielii în decizie. de claritatea absolută şi de pozitivitatea constantă a eroului comunist. Nu la fel de uşor îi va fi poeziei să relateze astfel de istorii ale unor eroi aflaţi „pe drumul spinos al înţelegerii". altfel zis.

însă superioritatea faţă de bărbat. la ordinul Elenei Ceauşescu şi al tovarăşului ei de viaţă (bolnav. beţiv şi gata să cadă în mrejele chiaburilor.Literatura română sub comunism 109 Personajul feminin este cel care ilustrează cel mai bine evoluţia (obsesie literară ce derivă din cultul dialecticii de partid). oţelară etc. redându-le femeilor demnitatea deplină. executante nemiloase ale politicii de spoliere a ţăranilor şi de umilire a intelectualilor satului. mobilizând brigada C. a instituit egalitatea sexelor. Ades citata poezie Ce gândea Măria Tomii când lucra în schimbul de onoare de Dan Deşliu e alcătuită din astfel de serii de antiteze prezent-trecut. face munci urâte şi dificile. în cele mai multe poeme dedicate femeii socialiste. devenind un neîntrecut soldat al Revoluţiei. şefă de brigadă. gângav şi brusc îmbătrânit). Prin ferestre. Practic. eliberând-o din lanţurile erosului. raboteuză. era o femeie) ce îşi înalţă mai repede decât alţii nivelul politic. conservatoare. tramvaistă. o zare de lumină înflorise tare depărtat.-ului. E providenţială pentru bărbatul ei. s-a umplut ţara de primăriţe tinere şi fudule (din pepiniera „Ştefan Gheorghiu"). minerită. care nu vor putea stăvili atâta noian de fericire: Si-a mai strâns basmaua înc-odat' Si s-a dus domol spre bor maşină. oferindu-i funcţii de răspundere şi ocupaţii tradiţional masculine: tractoristă. un fel direct şi concret de a rezolva lucrurile încâlcite. are instinctul dreptăţii şi al soluţiei optime. femeii de tip nou i se acordă chiar un dram de superioritate într-un fel de întrecere socialistă sui-generis cu bărbatul. atribuindu-i calităţi manageriale. pentru satul ei înglodat în superstiţii. Dimineaţa. competiţie paşnică şi utilă ţării. a intrat adânc în conştiinţa conducerii de partid. literaţii aserviţi propagandei i-au retras „tovarăşei de viaţă şi de luptă" a comunistului o parte din atributele feminităţii. înapoiată. sudoriţă. emanciparea era înţeleasă sub unghiul câştigului politic. tăindu-le nodul cât ai clipi.A. ea se scoală prima.. Si-a pornit burghiul hămesit . nu de puţine ori. simpluţă. e mai răbdătoare şi mai de nădejde când partidul o cere. cu numai câţiva ani în urmă adică. pentru a o transforma într-un homo politicus. accentul cade pe superioritatea infinită a prezentului faţă de trecutul vieţii ei. faţă de un alt om al muncii nu trebuia exagerată şi. pentru prima oară în istorie. adeseori leneş. Remanenta ei s-a confirmat în anii '80 când. pentru uzina ei ce vrea să spargă normele. Propaganda cultivă ideea că puterea comunistă este cea care. întrerupte de câte un sâc dat „corbilor pe dolari". Şi.P.. Viziunea aceasta a propagandei anilor '50 despre insul simplu (care. needucată în vechiul regim.

auzea grăindu-i inima: . M-am tot dus şi-am pribegit pe căi şi-am zărit cum arde-n flăcări ţara.O vădană slabă şi căznită.. şi-am aflat că-i slobod să deschid porţile înalte spre lumină cu aprinsa slovă de partid! Azi când stau colea. Ferul dur scrâşnea înăbuşit. printre fruntaşi. până ieri? . ajungea să plouă şapte zile. Măturam gunoiul la boieri pentru-n boţ de pită mucezită... scânteiară steagurile vieţii şi zării văzduhul limpezit. mormăiau greoaie macarale. roşii ca obrajii dimineţii.. Dacă norii veşnic umblători mi-arfi strâns olaltă lacrimile.. eu simţesc că stropul muncii mele creşte-a Republicii putere şi izbeşte crâncen în vrăjmaşi! Din soroc dentreceri în soroc..110 să croiască-n placă rotocoale. din zori de ziuă până-n zori. Mărie. Când gândesc la dânşii mai auz ţipăt subţirel şi spăimântat şiun hoit năpraznic de obuz.Ce-aifost tu. la uzină. Sufletul mi-a ars în pălălăi ca-n pătule grâul şi secara! Până ce-ntr-o zi. şi-am ajuns aicea.. spre răsărit. şi-am avut o fată şi-un băiat. şi-nţeleg că ăsta nu-i un joc Eugen Negriei .. ne-avântăm pe tot mai nalte creste. Dar Măria Tomii ce-auzea peste aspru huet de motoare? Cum zorea în schimbul de onoare.

câtă frunza-n codru! (. tovarăşe Stalin? Oare ei? Chiar ei. casa mea. Douăzeci de fete albe. unde este surprins să dea peste necunoscuta specie...Cui zâmbeşti.. da şi mie câteodată a mă-ncrede parcă-mi vine greu! Extaza e pe-aproape întrucât. a „brutarilor cu cercei": Numai fete şi femei. hăt încolo. peste munţi şi ape. fruntaşei în muncă i se pare că însuşi tovarăşul Stalin îi binecuvântează. Brutărese cu cercei. în bormaşină! Pumnii noştri grei de muncitori ţin în hăţuri setea de omor şi îngheaţă lupii-n vizuină! ţara asta dragă... pe cât se pare!. ieşind visătoare şi fericită din fabrică.) Geaba ţipă corbii pe dolari. cu membrele albe şi dolofane. n-o s-o spurce putreda lor ghiară!. 111 Servitoarei amărâte de odinioară nu-i vine să creadă ce-i este dat să trăiască: Mări. sluga oropsită de-altădată? Nu ştiu.Literatura română sub comunism cum gândeam la început că este.. înţeleg că num-aşa e modru: tot mai mulţi să suie până-n frunte! Să ne fie sporul câtu-i munte şi fruntaşii .. şi de-asurda hulpavii tâlhari mai se-aţin nevolnici pe aproape! Pacea cânt-aici.. destinul reînnoit: Lângă poartă cine îi răsare? Vechi prieten cu surâs blajin. cu surâsul blajin. Douăzeci de lebede . . doamne! Oare asta-s eu. Alte exemple de destine înnoite descoperă George Dan în vizită de documentare la fabrica de pâine „Steagul roşu".

Şi plecam la temnicer. jovialitatea însăşi a tonului relatării sunt neobişnuite în anii fundamentalismului comunist. Pun în şir sac după sac. De altfel. o descoperire incitantă care urcă nivelul adrenalinei reporterului. Mai întâi prinde glas corul brigăzii lebedelor. Omului cu ochi ca rana -Zace-n carceri la Doftana". mai repede. . duc. cornul care străpunge şi frământă sânul ce creşte ca o cocă dulce). Clocotul ei îl face să derapeze. Milă ai de o muiere. Ele s-ar putea justifica doar prin teoria dreptului la fericire. Braţele lor dolofane Deretică năzdrăvane.112 Cu mărgele la gât. temnicere. sân sub salbă. Eugen Negriei Lebedele dolofane sunt. împingând.. Să te fac o pâinişoară Coaptă lângă inimioară. analogia sexuală nepermis de departe pentru atmosfera de austeritate a epocii. O frământă şi-o frământă. redactorul sau conştiinţa de poet comunist nu întârzie să intervină spre a restabili echilibrul şi traseul pedagogic-demonstrativ al textului. Nu de mult în astă ţară Te-nmuiam cu lăcrămioare. să cer: „Temnicere. După drugii groşi de fier Săngenunchi. Care creste. coca albă. să rog. Cară. toarnă. Du această pâine ruptă Omului cu faţa suptă. Si „berbecul" cocampunge. Şi cu coarne o străpunge. cum se vede.. salbe. Simbolistica populară a împreunării viguroase (berbecul. într-adevăr. desfac şi cu toatele se-ntrec Să împingă sub „berbec" Coca dulce. Repede. evocator al pâinii înlăcrimate din vremea burghezo-moşierimii: Si brigada astfel cântă: Făioară. făioară.

Ochii negri. Şi tot albe şi sprâncene. Poezia ia forma sprinţară a unui reportaj-interviu.„De ce-ţi spune Sapte-Pâini?" Faţa-i s-a-nroşit ca sfecla.. . sprâncenată. după tipicul ziaristicii de teren. El conţine semnele simpatiei interlocutorului.. Are dinţi cu strungăreţe Si aluat sbicit pe mâini.Literatura română sub comunism 113 Apoi . Dar noi pâinea şi aluatul Doar la paşte şi crăciun Le gustam. Răspunsurile eroinei la întrebările poetului sunt întrerupte de cântecele brigăzii şi de secvenţe de muncă. nu altfel decât în jurnalele de actualităţi ale Studioului Sahia: .. care vede ce vede un bărbat: Meşterită de brigadă Poartă şorţul de zăpadă. „De... căreia reporterul îi face în prealabil. Am fost şapte fete. Bucle negre de catran. „Sapte-Pâini" ne zice satul. Taica. şapte.şi aceasta este partea care ne interesează . albe gene. maica. Ci sunt ninse de făină! Sub privirile mirate. îmi răspunde la bineţe. Aceasta mi-e porecla. de cu noapte Se speteau pe la chiaburi Să hrănească şapte guri. Şi pe sub bonet bălan..... Ce să mai spun? Am crescut cu-amar şi vai Si cu turtă de mălai.. Dar nu-s albe de bătrână. portretul." Brutărita ca zvârluga . E voinică... .se deapănă pe larg povestea pilduitoare a vieţii „meşteriţei de brigadă" (poreclită „Sapte-Pâini"). Pe obraz cu aluniţă Si-n bărbie o gropiţă.

viitoarea stahanovistă alăptează. au fost vreodaf ca să fie şi acum ? " . Parc-ar spune: Ce-ţi veni? „Friguki? Păi.. I Sânul ce l-a supt întâi I şi i-afost şi căpătâi -l II striveşte sub călcâi.114 La cazan acum dă fuga. scris în registru şugubăţ-şăgalnic de Eugen Jebeleanu. s-a împotrivit să dea colivă şi colaci la porci. Slugă la un popă din Craiova. Se angajează apoi la o brutărie. Ca să o crească. Fetele să şi le-ajute.partidul comunist. Cei mai mulţi sunt tineri angajaţi ai unei Gospodării de stat cu sediul într-o fostă reşedinţă regală. (. ochii reporterului se luminează intens. e arestat de Siguranţă fără să apuce să-şi vadă fetiţa.are în brigada ei Numai fete şi femei. Ajunsă servitoare la Bucureşti. Pune apa si maiaua.. Insă cea care de la patru ani nu are tată. Devine prima femeie-cocătoare din ţară. iar corul brutăritelor slăveşte pâinea durdulie a patriei socialiste. „plămădind şi alăptând". ca doică. Suficient de tineri pentru a nu mai şti ce a însemnat pentru românii dintre războaie teroarea frigurilor: Friguri mai aveţi pe-aici? Fata-i mică. Brutărese cu cercei). Intr-un veşnic vino-du-te.). Meşterul hapsân şi patronul beţiv o terorizează. Pe acest final apoteotic. Mă ţinteşte. prunci de bogătani . fireşte. Prinde sacul cu făină. cunoaşte în 1944 pe adevăratul ei părinte . cunoaşte în Cismigiu un tânăr proletar care. Eugen Negriei Ce aflăm din mărturia stahanovistei despre trecutul ei pare a fi o sinteză a locurilor comune din broşurile propagandei. şi el pe post de reporter. Şi mai albă decât neaua. Cerne straturi de lumină.pui de năpârci la fel de răi ca părinţii (Dar coconul dacă creşte I De doică nu-şi aminteşte. Un veritabil repertoriu de personaje care au învăţat să trăiască şi să se poarte ca oamenii de tip nou găsim în poemul de mari dimensiuni In satul lui Sahia. oprindu-i leafa pentru vina de a-i fi dat o chiflă copilei înfometate. La cazanele cu roţi Dupadupa! din saboţi. Ioana brutăriţa e cea mai mică din cele şapte fete ale unei familii sărace decimate de oftică şi de pelagră. din instinct revoluţionar. care o alfabetizează şi-i arată calea. e alungată de acesta pentru că.

în frunte.. care se transmite ca o stare de bine întregii naturi: Tac cu toţii. . din holde. pentru că ştiu că nu o fac pentru huzurul stăpânului. s-ar zice. Ca tunul Râsul tuturor sub cer răsună. întrecerii socialiste i se pot sacrifica nu numai zilele. Oamenii din Gospodărie au o sete nepotolită de muncă şi. să mapuce strechea! Tocmai când prinsesem să adorm. mă. şi-şi tot ridică scara. Peste câmp. cât vraful! Astfel de hotărâri patetice pot stârni veselia brigăzii. spre bolţile bătrâne.. ci şi nopţile: Patru tineri îşi ciulesc urechea. Pe-un al cincilea băiat s-asculte: Mă. cu munca mea nu l-oi răpune. a Năvălit Istrate. Strigă-n urmă unul: „De munceşti la noapte. ia-ţi cearceaful! Poate-i tragi un pui de somn. Dacă de acuma până-n zori. Invidie... astfel. miraţi. îşi exprimă prin gesturi naive bucuria îmbătătoare a visului împlinit: Stă mecanicul la post. Mă. Că-i mecanic bun Ilie. „Scoală (spune) „Pâlpâie de-argint" mâncat-a norma. râde vara. nu alta.Literatura română sub comunism 115 Grija lor e cu totul alta: a nu lăsa altcuiva cinstea de a doborî normele. vă spun.". Larg. deschis. O să-nalţ la norme. din nou. Zornăind din sălbile de grâne. Uite-aici. Si cu ei. Navea nici o grijă! ştie Să dea apă după rost. Nu o dată. Eu. ci de patru ori!" Parcă mă atinse un tăciune. dar o invidie sănătoasă şi. o veselie şi ea sănătoasă. Ce-o să mai citiţi. pe tablou. să fiu al ciorilor.

nu ţarina-nsetată! Stă. Şi de Hitler. o pradă uşoară pentru „cel viclean". . atâta. de vodă. De chiaburi. Străduindu-se să depăşească normele. voinică. precum soldatul sovietic pe care infirmitatea nu-1 doboară. Şi când vede c-a ajuns Valul mai să dea pe-afară. necurata. că unu 1 l-a smuls din umăr tunu Când a fost trimis băiatu In războiul. ei ştiu să-şi arate vrednicia. Are-un singur braţ. Parcă a băut-o toată El. Parcă sufletul i-a uns Vin de-ăl bun. ei sunt cu ochii pe chiaburii în veşnică uneltire şi.116 A-nsetat o viaţă-ntreagă Slugărind pe la boieri. când vine momentul faptei. Asta nu înseamnă că sunt nătăfleţi. între calităţile omului nou. . Doar tâlharii. latu. blestemaţii. Eugen Negriei Ca mulţi alţi versificatori din epocă. bâta. Multe cutre doborât-a. Are-un singur braţ. priveşte Dunărea: 0 iubeşte ca o raţă. De-si ascund chiaburii mutra. candoarea. Jebeleanu le manipulează însă simplitatea pentru efectele ei comice şi stenice. Şi în pumn. Să ştii că apa nu e rea! Şi se şterge la mustaţă.că trei Doar chiaburii au. nu apă chioară. doar ei. autorul preferă. D-aia ştie cum să tragă Apa-n gurile de fier. vrei nu vrei: Are-un singur braţ. ci-1 întăreşte: Paznic este Elisei. Eroii aceştia necomplicaţi şi sinceri în trăiri ar fi fost şi pe placul pescarului de suflete neprihănite din vechime.

. mă. Chiar acolo.Huu.o luă din loc Şi s-a pus. Joc de bâtă pe cojoc. Parcă-i zice „voleibal". dar braţu-i taie. C-are ţara retevei Mult mai bun pentru mişei Şi-a tunat: . Noi.. omul vremurilor noi deprinde încet-încet gustul fericirii. da ca de lei. . au şi plasă. Trec prin neguri. Face cât treizeci şi trei. alelei. Vâră groaza în mişei! Tine-ţi ochii tot pe ei! 117 Născut în mizerie şi suferinţă. trec prin ploaie. intră-n odaie. Ochii scapără văpaie. A oprit-o Elisei. Bezna nopţii o despoaie.Literatura română sub comunism Bâta e cuminte foc. Ai un braţ. Să-l trimitem.. . La cinstita judecată! Are-n singur braţ Culaie Elisei. Că ni-eşti paznic cu temei. patine-n vremea noastră Ne făceam din os de cal. măre. măi Elisei.. Râd şi zburdăacum băieţii. fără plată. Mingea-i nouă. Trec prin zid. pe joc. A venit lupu la miei! Aduceţi. Să trăieşti. Descoperă plăcerile sportului: Uite colo. cu temei. unde-odată Trişti mergeam pe luciul gheţii. Doar când fu să puie foc Un chiabur. spre Bogata. un curmei Şi legaţi-l.

Hai să mergem amândoi. Dar nu e gol Scaunul legănător. Eu. în sfârşit. Tu de unde? Din Sur lari! Si-ăla mic cât un cartof? Eu? Da. După muncă. şade-acum un muncitor C-un creion şi-o carte-n mână Uite-aşa. Ies si eu. desfătarea lecturii şi tihna bibliotecii. ca o culme a voluptăţilor socialiste. Chibzuieşte-o inovaţie La batoze. omul nou se zbenguie sub duşul cu apă fierbinte. De-o săptămână. unde. din Spanţov. de parcă Nu e scaun. Unde ieri căscau domol Boieroaicele cu graţie. pe vremuri. Şi se leagănă uşor. Ochii-n carte şi-i aruncă. tu. Cum eapa? . Folosea Când se gândea Regele cum să mai stoarcă Alte-averi de la popor. câţi broscoi! Şi mai mari şi d-ăi mai mici. ci-i o barcă. spre ciuda chiaburilor şi a domnilor: Iese pustiul.118 Eugen Negriei Cunoaşte. E târziu. Hei. Am ajuns. dospeau păcatele regeşti şi căscau domol boieroaicele: Scaunul din colţ. Nu-s numai din sat de-aici. Şi.

mai încet. de par viori Si te spală ca pe flori. duşul! Uiteacum îşi poartă-arcuşul Pe spinări.Hei. Duşul. de argint e. Abia plecat din locul lui de muncă.. din Chiselei: Las-o. cu atâta fericire pe cap şi sub povara atâtor noroace.Sunt şaisprezece. Culcată pe nisipuri joase. Cum e. şi rece. ghiduşul! Străluceşte. în poezia Odihnă a Ninei Cassian. Uite cum ţi-mproaşcă ceafa! Să fiu rumen ca garoafa! Oliolio. Mă. Las'să şuere fierbinte! Ala. fruntaşul în muncă trimis de colectivul lui să-şi refacă forţele pe malul mării: Un om priveşte. Ca pescăruşii-n zboruri îndrăzneţe. Prea lungă pentru treburi prea puţine. înconjurat de marea frumuseţe Şi gânduri. Aşa simte. cât plopii. duşul! Câte-s.Duşul. Si să se topească domnii! 119 Dar. cum sună stropii! Mari să creştem. duşul! Ce mai cântă. Nalţi cât creştetul pădurii.Literatura română sub comunism Caldă. mă. . Si mâna ce lucrase-n abataj. Ritmul de ieri îi mai bătea în vine. sună! Sar copiii: .. mă. omului nou i se poate năzări că ceva e în neregulă. Câ-ţi ies aburi şi pe nări. balaure! . ceva ce în lumea monahală s-ar numi păcatul trândăviei. ţâncă. mă. necurmat îi dau ocol.. mă? . Să plesnească toţi chiaburii.Si cald. stând pe malul gol. Nu-şi regăsea-n acest schimbat peisaj . mă?.Când a venit. părea că-i ziua lungă. bună! I-auzi. ia cum sună. .

. Odihna lui. pentru propaganda prin literatură a anilor '50... ** * Câteva concluzii se impun.. Erau doar binemeritatul dar Din miile de daruri ale vieţii Cuprinse-n scumpa foaie de ziar. O briză părul blând i-a răvăşit şi marea fu deodată mai albastră. edificarea omului nou a constituit.şi-acum. abordată în articole festive si devenind subiectul unor . în care un paragraf e dedicat „dreptului la odihnă". Ci jertfe.. E clar că. au scris Prefaţa vie a acestei legi. . lupte duse ani întregi De oamenii ce. Reiterată cu prilejul fiecărei plenare de partid şi al fiecărei întruniri scriitoriceşti. Prin fereastră.120 Adâncul rost ce-n urmă îl lăsase. „Echipa de acum ce-o fi făcând? Ce noi metode-n lipsa lui învaţă?" Ziarele vorbeau despre izbânzi. o preocupare constantă. pe malul mării. El. îl pune să se lase lămurit în lungi „discuţii" de un colectiv de „tovarăşi minunaţi" şi îi aşază sub ochi ziarele cuprinzând proiectul noii constituţii. Eugen Negriei Fireşte. când vântul culcă valuri rare. iată c-a zărit Şi „Dreptul la odihnă". zi de zi.. Fericirea e acum legitimă şi marea mai frumoasă: In paragrafe. Mai mult. stând aşa-n amurg. Nu le-a născut un vag şi searbăd vis. E mândru că trăieşte-o vreme-n care şi fericirea-i scrisă-n legea ţării. prezenţa frumuseţii. cum s-a văzut şi mai sus. poeta se precipită să-1 asigure pe erou că nu-i nimic grav când oamenii muncii şi nu trântorii aspiră la bunăstare şi tihnă. Izbânzi la care el n-afost de faţă.

O doctrină întemeiată pe iluzie şi pe impunerea ei ca necesitate istorică nu ar fi putut rejecta vreodată produsele acestei iluzii. va continua să se manifeste cu aceeaşi hotărâre. nimeni din zonele de decizie ale puterii şi nici din cele ale propagandei . care va rămâne pînă la sfârşitul sfârşitului un punct de referinţă şi un imperativ în toate cuvântările conducătorilor. Nimeni însă (nici măcar criticii mai luminaţi) nu va îndrăzni să se pronunţe pentru abandonarea eroului vremurilor noi. în aroganţa şi delirul lor estetic. Ce se doreşte este doar impunerea.nu doreşte cu adevărat apariţia în carne şi oase a unui om nou şi multiplicarea lui (oricând primejdioasă). în fond. Reproşându-le scriitorilor incapacitatea de a prinde esenţa omului nou (sarcină de partid). a convingerii că suntem datori să îl vedem ca aievea şi capabili să-i redăm chipul. caracterul perpetuu jubilativ. Prin 1960. . Excepţia masificată! în felurite veşminte de lucru. sau activişti din organele centrale. dar care să fie în acelaşi timp şi tipici şi întrupări ale ideologiei şi vizibili peste tot în peisajul socialist. autorităţile solicită condeierilor să le ofere cititorilor figuri viguroase de eroi contemporani excepţionali. prin persuasiune retorică. se mai vorbea încă de lacune şi slăbiciuni scriitoriceşti şi se recunoştea că eforturile de creare a eroului înaintat n-au fost încununate de succes deplin. deşi aceştia sunt adeseori secretari de B. la mai mult de un deceniu de când s-a lansat tema şi omul nou a fost decretat marea inovaţie a literaturii socialiste. cum nu s-a putut renunţa nici la cel ideoeconomic care a împins în catastrofă sistemul. Silvian Iosifescu. cum spuneau ideologii de partid. există unul. formalismul. La proiectul etico-politic al omului nou nu s-a putut renunţa. modificate de la etapă la etapă. schematismul şi lipsa de autenticitate a literaturii realist-socialiste în general.O. un singur om nou. câţiva critici dezvăluiau retorismul. semnate de critici influenţi precum Ion Vitner. Partidul se autosugestionează că un asemenea om a fost deja produs de viaţă şi că numai superficialitatea scriitorilor şi insuficientul lor contact cu realitatea umplu literatura cu eroi şterşi şi convenţionali. Savin Bratu.Literatura română sub comunism 121 cărţi de referinţă pentru şcoli. cu trăsături ideopolitice şi morale specifice. Omul nou al primilor ani socialişti (modelat după cel sovietic şi care se defineşte fie în luptă cu duşmanul de clasă. fie cu el însuşi în cadrul aspiraţiei melioriste) nu va mai fi acelaşi cu cel visat de Nicolae Ceausescu.B. care însă rămâne să fie descoperit. Dar dorinţa partidului de a crea un specimen al lui.interesate de menţinerea puterii . a ficţiunii. problema „eroului timpurilor noastre" intră în categoria obsesiilor de partid.

care obligă la vigilenţă şi militantism consecvent. ci de o psihoză care să amplifice detaliile şi să dea proporţii şi gravitate celui mai mic gest inadecvat noilor vremuri. Regimul comunist se simte în război sau. ideilor şi conceptelor capitaliste perpetuate prin elementele reacţionare abil camuflate ori strecurate din afară. oricât de . Retorica exhortativă. La originea acestei politici morbide de respingere a oricărui început de normalizare a vieţii se află doctrina leninistă referitoare la cucerirea şi consolidarea puterii (vezi Revoluţia proletară şi renegatul Kautsky) şi. împotriva imperialismului mondial care sprijină forţele reacţionare din interiorul noului stat.se înteţeşte şi se ascute chiar dacă duşmanul pare a fi fost lichidat fizic prin acţiune armată.122 IMPRECATIO. Nefiind condiţionată de cucerirea puterii.adevăratul. clasele doborâte de la putere opun o rezistenţă acerbă. lupta de clasă are nevoie spre a fi aţâţată şi menţinută la „foc continuu". singurul motor al istoriei (subminat de politica laşă a reformelor. precizările aduse acesteia de Stalin în Problemele leninismului. insuccesele proprii pot fi puse pe seama duşmanului de clasă sau a înrâuririlor lui diabolice. se vor simţi datori să se încoloneze. fireşte. de a stimula prin absolut toate mijloacele propagandistice avute la dispoziţie . De astfel de psihoze se ocupă propaganda şi interesul ei pentru generarea stării de vigilenţă perpetuă. să se transforme în soldaţi ai partidului. Erorile de evaluare. lupta de clasă . mai bine zis. urzesc comploturi şi diversiuni şi se aruncă în luptă cu ură sporită pentru recâştigarea „raiului" răpit de „prostimea mârşavă". Rămâne de continuat ofensiva împotriva reminiscenţelor burgheze din mentalitatea oamenilor. Lenin susţine teza că preluarea prin forţă a puterii de către clasa muncitoare nu reprezintă sfârşitul luptei de clasă. de suspiciune generalizată nu e greu de explicat. trebuie respinsă) .instinctul combativ şi violenţa de clasă. iar „oamenii muncii". Ca instrument al propagandei. Cum se ştie. eventual vivificată senzorial. fiindcă răsturnarea burgheziei şi dorinţa ei de revanşă generează noi tensiuni şi nelinişti sociale. ci de gradul de rezistenţă a reacţiunii care nutreşte speranţa restaurării. de neîncredere şi de ură. nu mai puţin. necruţători cu inamicul. se vrea în război permanent cu duşmanii dinlăuntru şi din afară pe care. care. înveninarea Eugen Negriei Nu trebuie să ne mire preocuparea partidului de a întreţine o permanentă stare de asediu.şi nu în ultimul rând prin poezia agitatorică . calculele greşite ale partidului. aflaţi sub această continuă presiune psihologică. în consecinţă. In speranţa restaurării vechilor privilegii pierdute. dacă nu-i are. a duşmanilor. poezia agitatorică a vremii nu face decât să împlinească dezideratele acesteia: stimulează ura apăsând până la capăt pedalele retoricii manipulatorii şi punând la bătaie orice fel de argument. nu atât de prezenţa propriu-zisă. îi inventează.

versurile sunt dominate de imagistica confruntării şi sunt presărate de cuvinte din câmpul semantic al războiului: atac. temerile în legătură cu pierderea patriei şi a suveranităţii naţionale. duşman. propagandiştii de elită ai partidului vor face credibile. deznodământul „înverşunatei bătălii". Orice activitate umană . Titlurile unui număr stupefiant de poezii (la care se adaugă articolele de ziar şi broşurile) cuprind cuvântul „luptă11. iar scriitorii sunt. pe principiul leninist că orice acţiune este scuzabilă dacă produce inamicului de clasă răni mortale. post.cât de modestă sau chiar opusă în substanţa ei înfruntării . pe de alta. cu examenele. iar obiectivele .este. obiectiv. peste decenii. cum afirma chiar Maxim Gorki. susţine V. cititorul începe să vadă peste tot chipul unor duşmani la pândă şi să întrezărească la tot pasul lucirea unor ambuscade diabolice. o formă de luptă împotriva a ceva. între ardoa-' rea trâmbiţată a spiritului militant al poetului agitator şi dimensiunea obiectivului lui concret. Parcurgând poeziile lor cu titluri încruntate. marş ş. pe de-o parte. Anunţat fără întrerupere că în jur şi aiurea are loc o luptă fără cruţare.ca la Labiş -. oaste. a dezarma. „Din punctul de vedere al esteticii socialiste. adversarii sunt momâi rizibile. poezia agitatorică înlesneşte şi activarea şi consolidarea mitului complotului malefic. De altfel. pentru economii. constaţi că există o disproporţie flagrantă între intensitatea anunţată a luptei şi amploarea planului de atac. pentru ridicarea industriei carbonifere. De altfel. militantismul va rămâne .ca şi cucerite. fără concesii. Ermilov. a acelor trucuri utilizate de poezia agitatorică a primilor ani ai comunismului fundamentalist spre a învenina şi mobiliza pe cititor. pentru mai mult plumb. Repetând la nesfârşit cuvântul „luptă". prinşi în bătălia înverşunată a lui „care pe care" cu duşmanul de clasă. şi miza ei. a nimici. detaşament. pactizări şi milă (cu planul. Studiul procedeelor retoricii manipulatorii. ofensivă. cultura aparţin ideologiei (prin ea însăşi militantă). a combate. soldaţi ai cuvântului din marea Armată Roşie. pentru că arta.Literatura română sub comunism 123 josnic şi mincinos. este dinainte cunoscut: „omului nou" nu i se cuvine decât victoria. a înarma. transformând totul în înfruntare pe viaţă şi pe moarte şi militarizând toate formele spiritului. front. Militantismul se dovedeşte a fi golit de sens şi întreţinut artificial doar pentru a stimula combativitatea şi a generaliza psihologia armei la picior. pentru victoria în alegeri a candidaţilor FDP etc). condamnate dinainte de mersul istoriei.e adevărat că în forme mai subtile . ne arată cum poate fi creditată o situaţie esenţialmente falsă şi că poate fi. Cu aceleaşi tehnici de amplificare a stării de asediu. frumosul este luptă". în viziunea poeţilor vremii. cu inerţia . a se război. Scrise parcă în timpul stării de asediu. o autoritate a vremii. avanpost.o dominantă a propagandei .a.

din jilţ pufos S-a ridicat un domn verzui. cititorul trebuia determinat să urască şi nu oricum. ca şi ura. spre a fi ponegrit. patronul din poezia cu acelaşi nume a Măriei Banuş (ce pare a relata o vizită de documentare în casa cu fantome a lumii vechi) lasă să i se vadă doar fizionomia de învins şi vestimentaţia ponosită. Ca reprezentant al unei categorii lichidate prin decretul de naţionalizare din 11 iunie 1948. duşmanul de clasă. întâi de toate. întrucât socialismul nu poate înainta fără obstacole şi fără luptă. destinatarul versurilor este stimulat să urască cu toată fiinţa pe toţi cei ce intră în categoria vastă şi spornică a „duşmanului poporului": agenţii şi lacheii imperialismului. denumită de ferocele LV. sabotorii diversionisţi. chiaburii. patronii. bandiţii din munţi. Conceput de poetul agitator ca un posibil nou soldat al partidului. Avea un frac de mort luxos si ochii stinşi şi prea sătui . precum: „duşmanul se află printre noi şi în noi!" „împărtăşania cu ură" (cum am numit. reminiscenţă a unui trecut burghezo-mosieresc odios. ni se înfăţişează. Treptat. chiar dacă. din exces de zel. ci cu intensitatea iubirii creştine. ia forme clasificabile şi direcţii predilecte. Stalin „boala idioată a nepăsării". „Ura împotriva duşmanului de clasă şi a reminiscenţelor trecutului" Sugestionat că se află de partea binelui în mijlocul unei bătălii infernale cu un duşman de temut.strajă vieţii pe pământ. fasciştii. Prin 1948-1949 a existat o veritabilă supraproducţie de duşmani. iviţi poate şi ca o consecinţă a campaniei iniţiate de plenara CC al PMR din 10-11 iunie 1948 împotriva lipsei de vigilenţă. necesitatea sporirii vigilenţei faţă de uneltirile şi ispitirile „Vicleanului". scrie negru pe alb Eugen Frunză. parafrazând parcă versurile Evangheliei Roşii a lui V. în Poezia unei religii politice. vorbind ca un pe nedrept umilit: Din jilţ adânc. Urâţi! Urâţi! Căci nu-i nimic mai sfânt I Ca ura . vor rămâne adversari de învins. procesul înveninării cititorilor de către autorii literaturii agitatorice) se face invocându-se mereu. ca într-o litanie. năimiţii burgheziei. iudele titoiste.124 Eugen Negriei chiar atunci când se va renunţa la teoria luptei de clasă. ideologii de partid mai habotnici continuă să tragă pentru orice situaţie neclară semnale de alarmă ori să lanseze mari strigăte mistice. Dacă nu vor mai fi adversari de înfruntat. intelectualii reacţionari şi cosmopoliţi. vigilenţa. Kniazev: Binecuvântat fie cel ce mila nu cunoaşte I In lupta cu duşmanul său.

Poeta cu privire scotocitoare de anchetator dintr-un proces stalinist izbuteşte să-1 facă să se demaşte: El tace. înşelătoare şi insul nu e nici pe departe inocentul ce se arată a fi. De om care jupoi şi sug? " 125 Onestitatea e. . fug. fireşte. Vocea poetei se preschimbă acum într-una de procuror militar ce-şi rosteşte . Fracul. şi arme n-am decât un cec. pare viu: „Nu-s mort. Mulţi domni în frac Mai au câte ceva de spus Deşi se-afundâ-n jilţ şi tac. un gingaş! Când văd un prunc rahitic. Acum tăcea. Miaţi zis: tâlhar. Furat de muncă. II privesc cu ură. s-o ştii. dar nu-s. Ochiu-i sticleşte stins. Am fost blajin.acuzaţia cu vehemenţă şi cu un soi de autocritică pentru clipa de slăbiciune în care a acceptat să dialogheze cu duşmanul de clasă: „Gingaşe domn. mi-aţi zis." Vorbise mult. nemilos? Eu.în sala plină de securisti în civil a Tribunalului Poporului . Iţi mulţumesc c-ai apărut. Par mort. am fost prea bun. Azi sunt în stare de orice. Nici singur nu-s. Călău. perfect ca tăietură. Un leş verzui părea că e. Cuprins de-un tremur. Poate cu cecul v-am ucis? Eu. greşesc Si cred c-ai putrezit demult. îţi mulţumesc. uit.Literatura română sub comunism „Mi-aţi spus din fabrică să plec. pustiu. Port oare chip de ucigaş.

. cu predilecţie de clerici catolici. Din nou iese la rampă.căci E. vinovaţi de a nu fi acceptat. spre a scuipa otravă. în ştiuta lui inventivitate. Dar fii pe pace." Eugen Negriei Cu puţin efort. Cu biblia-n mână păşesc monseniorii La tainice treburi lumeşti. Şi. Că porţi pistolul sub gheroc.126 Azi ştiu că duhul tău nu doarme. în insinuări în ironii mordante e neistovită la acest fabricant de minciuni. fiindcă ei fac probleme autorităţilor. Si el se foloseşte de motivul armei dosite sub haina respectabilă: Aceasta-i povestea cu sfintele taine. Semnează bancheri muritori. Frunză (ca şi D.sunt concentrate asupra supuşilor Vaticanului. Deşliu) pare a fi întruparea însăşi a acesteia . Tovarăşi. Socot fariseii pe-altarul credinţii . în care anchetatorii în sutană se suspectează de indulgenţă şi îşi jură să fie şi mai precauţi faţă de neostenita perfidie a Diavolului. ca alţii. Cucernica-i rugă de aur s-adapă. avem arme Şi ac de fiece cojoc.. care ne avertizează din titlu: Nu-n slujbe divine petrec monseniorii. Vicleanul poate lua chip şi veşminte de clerici. vegheaţi hotărât! Duhovnicii papei au arme sub haine Si sfinte cartuşe la gât! Toate gurile de foc ale propagandei . iacobinul Eugen Frunză. Demult. ne putem închipui într-un tribunal al Inchiziţiei. pactul cu puterea comunistă. Din mult pământene comori. Inventivitatea în răutăţi. în hrisovul prea sfântului papă. fiindcă veni vorba. de etichete sarcastice si scenarii tenebroase: Nu-n slujbe divine petrec slujitorii Acestor ciudate poveşti.

îşi îndeplineşte astfel şi obiectivul secret: distrugerea identităţii naţionale.. Ea este o reminiscenţă a unui trecut ruşinos şi obscurantist şi. Tovarăşi. slujitorii bisericii merită oprobriul şi ura cititorilor. în raport cu religia în general. Aceasta-i povestea cu tainele sfinte. dughene. în consecinţă. scrânciob. cuibul de viespi medievale La crimele mari e părtaş. întrucât se suprapunea imaginii antipatice a papistaşului. Pentru că sunt instrumentele acestora. La cititorul de rând îndelung prelucrat de popimea noastră antioccidentală. şi-n umbra dughenii. Cu „ sfintele daruri" îşi tămâie sfinţii Bătrânul călău Vatican. fluere. Otravă coclită e-n guşile sale şi-n rugă e gând ucigaş. 127 Semnificativ e faptul că poetul îşi organizează rechizitoriul pe un strat de termeni pravoslavnici uşor de recunoscut şi. Ce mărfuri ciudate zăceau pe tejghea. ca „opiu al popoarelor". atitudinea autorităţilor e aceea pe care o ai în faţa unei ideologii concurente. fiţi strajă la post! Spionii sembracă şi-n sfinte veştminte Si ştiu liturghii pe de rost. argumentaţia lui Eugen Frunză chiar a putut avea ecou. controlată de consilieri sovietici.Literatura română sub comunism Simbria de peste ocean. care. tot ce e legat de trecutul burghezomoşieresc şi de trecutul României în general trebuie să pună în mişcare maşina de invective a propagandei.. Măria Banuş are felul ei patetic de a se război cu trecutul. De fapt. uşor de primit în intimitate. bine înţepenită în mentalul românesc. alene. reprezintă o pârghie încă activă în mâna exploatatorilor. lăsându-se pradă euforiei demolării: Ce mai bâlci dărâmăm! Ce mai târg forfotea! Ţipete. De secole. ce monştri. Imaginea aceasta rămâne şi astăzi pe o mare suprafaţă tot tenebroasă şi la fel de sufocată de prezumţii malefice. .

Aceleaşi cu care s-au uns şi strămoşii. în şir. Să-şi târguie vlaga. pe punctul să cedeze tentaţiei literaturii şi. sforarii şi regii. în aer. Dregători pehlivani şi maimuţe dresate. chemau muşterii. cumpărau chilipir. ca şi. şi guşile. a tovarăşei Banuş faţă de acest trecut. se tocmeau. sulimane. Balsam pentru suflet. A fost nevoie de două strofe de explicitare a poziţiei reale. cenzorul şi. chiar de n-ar fi el. poeta e. Jupani de tarabă. foiţă. pomezi pentru regi. de-a valma sub crunta arşiţă. în locul unui tablou apocaliptic. Vătafi cu biciuşti şi copii ca moşnegii. mereu opincari si hamali vlăguiţi. Vindeau cu toptanu-adevăruri şi legi şi vorbe cari sfârâie-n untul gogoşii. mieroşi şi hapsâni. buhăiţi şi zbanghii. să picteze o versiune nu lipsită de culoare şi chiar de farmec . In praf. Veneau doar ei singuri.a Moşilor lui Caragiale. Sorbită de vârtejul enumerativ. sub povară. Vesteau chilipirul. de o invocare a zeului Târnăcop. Bocciii. cum se vede. Numai că acolo în preajmă se aţine. Directori de circ. ferm negative. desculţii. la tejghea. mereu vigilent.un farmec mohorât . în plus. alţi hoţi ghiduşari. Vieţi omeneşti le aveai cu-o para.128 Eugen Negriei Samsari şi geambaşi. piticii. jucau peste sâni. a acelui obiect sacru care va constitui şi pentru marele demolator din anii '80 instrumentul îngropării trecutului sub moloz: . rupţi în coate. Suduiau. îi ţine locul carnetul roşu al scriitorului de partid. Mereu alte mutre. salbă. pe-un ban.

Aşa era omul: ciopârţit şi vândut La târg. împodobită cu un păr bălai (de înger) şi cu un nume de basm (care a făcut o mare carieră în poezia militantă a vremii). Demostene Botez o alege pe Ileana Gafiţei din Covaci. blestemul acesta rostit de membrul unui partid militant ateu a prins. spre a deveni cu adevărat eficace în plan propagandistic. spre a adeveri monstruozitatea clasei avute. al cvartalurilor cenuşii de blocuri confort II. Cum spuneam. Elocventă este situarea la vedere. ostilităţii trebuie să i se găsească un obiectiv concret. de trecutul infam şi viu. Adânc. Te războieşti mai bine cu trecutul când el e întrupat de un ins anume. ca un boţ de alviţă. al lodenelor pe puncte şi. în Judecata. „sat cu-o mulţime de ţărani săraci". să se înfrunte direct şi mortal. fireşte. puse. strâmbă. săraca Plecase-n zori de zi la secerat si se-ntorcea acum să mulgă vaca. iar Bucurestiul. pestriţă. târnăcopul! înfigă-se bine In tot putregaiul dughenii. Că o dureau picioarele.Literatura română sub comunism Aşa revăd lumea în care-am crescut: Boită. Si monştrii cari latră în umbră. pe vine. . Să-i mistuie focul gheenii! 129 (Dărâmăm) Ironie a istoriei. în fine. subţirică": Tăiase peste holde înspre sat. „fata cu codiţe. mai apoi. curăţenia morală şi demnitatea aliatului de nădejde al clasei muncitoare. sălbatică. adică un fecior de chiabur: . a scăpat. cu obiceiuri şi contur uman precis. se află un zmeu fioros cu ochi de hultan şi apucături de năvrap.faţă-n faţă" (sintagmă foarte productivă în epocă). Săracă şi frumoasă (onorând astfel eterna şi fascinanta tradiţie păşunistă). De cealaltă parte. spre a reprezenta puritatea. devenit peste noapte un oraş al uniformelor. a întruchipărilor binelui şi răului.

era ură. Şi secera-i sclipi.. . şi-nsemnarâ locul. Ileana se lasă în jos.o semilună! . Pe unde-avea nişte cosaşi la muncă Venea la trap. însă.. Ne aflăm. bărbatul plăteşte.) Dar ochii lui de pasăre de pradă In care-şi răsfrângea apusul focul. Ticăloşia aceasta a bogatului a aprins constant mânia populară şi e de înţeles interesul poetului-agitator pentru astfel de situaţie care intră în reţeta sigură a urii. mai aproape. mai aproape. O şi zăriră. minte şi scapă. fuge. într-o epocă revoluţionară şi Demostene Botez găseşte o altfel de rezolvare a conflictului. In lanul des. Si-o mână ca de orb ce-o căuta. Deznodământul păcatului e cunoscut şi tipic: fata îşi ia viaţa. Şi din sâcara cu tulpina coaptă Ileana se-nălţă deodată. adânc. nemaisuportând ruşinea. Simţi suflarea caldă pe obraz. dinspre luncă.130 Tocmai atunci ieşi dintre ogoare Feciorul unui vechi chiabur. Calul-nota prin spice ca-n zăpadă. una pilduitoare şi demnă de veacul răsturnărilor violente: Mai tare. suportând ruşinea. plecat peste oblânc Si calul lui creştea tot mai aproape..subiectul „batjocorirea fetei mari". Era numai obidă.. Văzu o clipă calul care sta Cu frâul atârnându-i de grumaz Nu a putut nimic să spună îşi încorda întreaga ei făptură. călare Venea pe drum de ţară. Nici nuncearcă să fugă ca să scape. dreaptă. ca-n fundul unei ape (. Eugen Negriei Şi iată-ne în preajma faptei necreştineşti care a dat literaturii motivul „păcatului boieresc" şi gurii satului .

singura cale prin care se poate pune capăt nemerniciei fără margini a bogaţilor. Şi-n cele două părţi. (. Atmosfera din sala judecăţii este îmbietoare. două femei. de dreptate. caldă.) Vorbea ca niciodată. Că asesoarea cu păr alb de vreme O asculta atentă ca o mamă Si parcă ochii umezi ar fi plâns. Pe bănci/e-orânduite-n spate Poporul asculta povestea fetei. Poezia este exact ce se doreşte a fi: un text de instigare la faptă. Avea pe masă mare.Literatura română sub comunism Nu spune-adevărat acel ce zice Că secera nu taie decât spice. aprobată şi integral acoperită de justiţia populară. . Să-şi povestească viaţa ei curată. Poetul vrea să spună că aceasta e calea. fără teamă. 131 Astfel. la tribunalul unde Ileana a venit la judecată. Simţea că n-are-acum de ce se teme. O faptă întrucâtva justificată de morala naturală şi. înţelegând din vorba ei ce sete-i De-o judecată dreaptă. In faţa judecăţii populare. pumnul strâns. ci una exemplară.. povestea nu e una oarecare. aş zice chiar încurajatoare: La masă sus sunt oameni de ai ei şi chipul i se umple de lumină. Iar asesorul petrecând în gând Atâtea nedreptăţi.. de nu ştiu când. cum aflăm din partea a doua a poeziei. E-un muncitor venit de la uzină.

Pentru că. Statele Unite şi modul de viaţă american au reprezentat pentru toate categoriile sociale româneşti o atracţie irezistibilă. Vântul bate. (Eugen Frunză. noi promoţii de delatori universali. Ochii-s grei de gerul lumii. pâine nu-i. în tradiţia sovietică a lui Pavel Moruzov. Doar ciocoii dorm sătui -Frânge-iaş în două Dormi. Vine-o vreme şi răsare: Fără semn pentru boier. odorul mamii. care. dor.132 Eugen Negriei Cititorii primesc astfel un mesaj lipsit de ambiguitate: înfruntaţi şi nimiciţi fără teamă duşmanul de clasă. întrucât justiţia însăşi e o justiţie de clasă. fără ger. până şi cântecele de leagăn instigă la ură: Dormi. în viziunea autorităţilor române subordonate Moscovei. cer. Cântec de leagăn în iarna de după război) „Ura împotriva imperialiştilor aţâţători la război şi a lacheilor lor" O ţintă majoră a poeziei propagandei a fost până foarte târziu imperialismul. Dormi. Că li-e cald boierilor -Pe pustie du-mi-i. trebuia iniţiată şi la noi o campanie viguroasă de denigrare a realităţilor de peste ocean. Numai grâu şi soare. în primii ani ai regimului. odorul mamii. pui Muguraş de lume nouă. odorul mamii. Fără foame. Pregătind parcă. Dar nu-i gerul tuturor. sprijină prin toate mijloacele forţele reacţionare din interior şi se opun marşului inexorabil spre progres şi libertate al popoarelor. imediat după războiul în care anglo-americanii fuseseră aliaţii Kremlinului (categoria „tovarăşi de drum"). care pune în drepturi numai „adevărul" de clasă. .

fundaţii. . propagandistic. Dar în City sunt blestemate Culoarea roşie şi neagră. libertăţii şi toleranţei americane: La New York totul e frumos. Eroi apar. comisii.Literatura română sub comunism 133 Temele şi intensitatea ponegririi erau fixate de Moscova. al sindicatelor. mai percutantă: In alb palat la Washington Stau democraţii de carton. La New York totul e frumos. foruri. Ii chin ui e ca o pelagră Culoarea roşie şi neagră. Un sânge galben de carate Pulsează-n fiecare building. eroi se sting. ca parte a unei supercampanii orchestrate de serviciile de informaţii sovietice. spre a deveni. Sau neagra ură-n care-i strâng Pe cetăţenii de culoare. al presei comuniste şi criptocomuniste din Occident. cu ajutorul. Stau buldogi graşi pe bani şi latră. In poezia cu un titlu cam fără noimă Culoarea roşie şi neagră. organizaţii având ca nobil şi unic scop salvgardarea păcii. De la jumătatea poeziei ironia se căzneşte să treacă în sarcasm. Radu Boureanu pare mobilizat să veştejească miturile bunăstării. Nu sunt copaci şi nu sunt ciori. Copii născuţi pentru Sing-Sing Pe străzile ca o pelagră. Păduri în piatră cresc spre nori. democraţiei. Steaguri de foc desfăşurând Popoarele în marş de soare. discret finanţat. al intelectualilor manevraţi şi cumpăraţi şi al unei reţele uriaşe de comitete. Si în pădurile de piatră.

Nu sunt copaci şi nu sunt ciori. Chemat în pofte şi-n ochean. Duioşi şi graşi florari flamanzi. . Graşi olandezi priveau pe geam. Duceau sub cer indonezian. La New York totul e frumos. Statuia Libertăţii! Şi după-nalta ei minciună. Bolnavi de spleen în vechi castele. Antipatia aceluiaşi poet nu-i ocoleşte nici pe „graşii olandezi" confruntaţi în Indonezia cu o mişcare anticolonială finanţată de Moscova: Din Amsterdam.. Doar negri în spânzurători Din Oregon până-n New Jersey. Pe Ares iar să-l prindâ-n leasă Eugen Negriei Au pus un paravan cetăţii In port..134 Din ghem de ură ţes o plasă. şi pe ocean de catifea Ce larg corăbii legăna. Morari ce moarte măcinaţi. Strigoi yankei urlă la lună -Ii chinuie ca o pelagră Culoarea roşie şi neagră. Din Rotterdam. Sub crucea morilor de vânt.. Visau oceane verzi. Piraţi moderni intrând în port. Ascundeţi steagul cap de mort. Oftau spre pajişti de lalele. Slujind pe marea lor stăpână Cu zâmbet gras pe-obraz de lună.. Moartea ascunsă-ntr-o lalea. Turişti olandezi de spleen mânaţi Cu ochii de lacrimi înstelaţi. pământ.

interesează doar versurile direct instigatoare în care se recunosc trucurile stilistice şi sursa efectelor. Uniunea Sovietică şi. evident. Se face. Se mizează pe violenţa calificativelor. ci criminali. In Steagul.. „borfaşii-n uniformă" . De o parte. Nu au nici pe departe virulenţa şi puterea de mobilizare a celor menite să înfiereze intervenţia din Coreea (sub egida ONU) a „călăilor americani" şi nici ştiinţa manipulării sentimentelor probată de proaspeţii condeieri ai propagandei din speţa lui Dan Deşliu şi Eugen Frunză. Seriile de antiteze intră degrabă în dispozitiv. „Ucigaşii plătiţi". Dar din barăci. o armată înarmată până-n dinţi şi disproporţionat de numeroasă.. ci masacru. de cealaltă parte. prizonierii famelici având drept arme doar un cântec revoluţionar şi un steag roşu: Si n-aveau arme cei din faţa lor. nu ostaşi.Literatura română sub comunism 135 Astfel de versuleţe cu vagi urme de muzicalitate simbolistă sunt biete răutăţi infantile fără cine ştie ce ecou. aşadar. pe blamul clişeizat. nu confruntare. pe vituperări de tip jurnalistic. comunismul însuşi). din şanţuri mocirloase. Spre zare înălţau prizonierii Un cântec viforos de partizani Si tremurau călăii-americani ca pălăria-n vântul primăverii. filtrate deja de agenţia T. vin spre prizonieri „în scrâşnet de maşini blindate". cei năpăstuiţi fiind întotdeauna de partea dreptăţii: .S..A. la urma urmei. ci „unelte de omor". sau pur şi simplu inventate fără jenă de serviciile de diversiune care subordonau integral presa de stânga şi diversele comitete şi organizaţii internaţionale de apărare a drepturilor şi libertăţilor „oamenilor muncii de pe tot întinsul globului". apel la setul consacrat de imagini care stârnesc de regulă instinctul de protejare a celor slabi şi curajoşi. în şiruri numeroase I purtând în mâini unelte de omor.. Aceştia se folosesc de informaţii distorsionate.S. adică militarii americani (care cu numai cu câţiva ani în urmă salvaseră Europa. „mercenarii morţii". Două poezii redactează cu furie Dan Deşliu sub impresia unei astfel de ştiri care denunţa reprimarea sângeroasă a unei rebeliuni a prizonierilor nord-coreeni din insula Kociedo.. Nu arme.

trăgeau orbeşte zbirii: îşi revărsau cartuşele. vehemenţa şedinţelor de excludere din partid. pe cei care-n ochii atâtor femei . yankeii sunt tocaţi mărunt. Zdrobite cătuşe în urmă rămân. în amfibrahi (ca şi imnul R. compusă. parcă pământul însuşi ridica puterea lui. Eugen Negriei Educat şi modelat de producţiile Mosfilm de război. Pruncii sunt împuşcaţi bestial. adevărul nu-l ţineţi în loc Sub sârma ghimpată! El masca vi-o smulge cu mâna de foc şi lumii o-arată! Popoarele toate adânc vor privi şi ţine-vor minte pe cei ce din fragede frunţi de copii făcutu-şi'au ţinte.P.136 Făr-a privi. precum ostaşii sovietici la Stalingrad: 'Zbucnir-atunci în iureş bolovanii şi se făcură arme-n palma grea. iar mamele . aceasta. scutit de relatarea „poveştii".) şi în alt registru stilistic.. ocărâţi frenetic şi osândiţi pe vecie într-un rechizitoriu care sporeşte cu noi argumente agravante amploarea crimei. victoriei ce strălucea în el. „în fragede frunţi". Cazul „Kociedo" e reluat în poezia cu acelaşi nume..trecute prin tăişul baionetelor care le vânează insistent ochii: Yankei. Li se pun acum în seamă hăcuirea femeilor şi omorârea copiilor. e imprecativ şi de o neobişnuită vehemenţă. în cei ce apărau cu pumnii goi mândria şi onoarea omenirii. puhoi. din slava lui Octombrie născută. să spulbere tiranii. cititorului simplu nu-i va fi fost greu să se simtă de partea celor ce se hotărăsc să apere cu preţul vieţii steagul roşu de luptă. Cădea un luptător săreau o sută să facă strajă roşului drapel. Textul ei.R. Chemaţi în faţa instanţei Istoriei.

nu emoţionează mai intens. nu ajunge mai repede la sufletul oamenilor simpli (nu alţii decât cei vizaţi de autorii poeziilor agitatorice) ca imaginea copiilor sfârtecaţi şi a mamelor disperate. întrucât împrumută ceva din puterea de atracţie a misterului. de televiziunea lui Saddam prezentând bombardamentele americane) că nimic nu întărâtă. apoi. fiind formată din femei. aţi tras în viteji ce nu s-au plecat în faţa furtunii. nu-i aşa?. In ziua de mâine aţi tras. sursa: „Citind Raportul Comisiei Internaţionale a Femeilor care dezvăluie neînchipuitele atrocităţi săvârşite de trupele americane în Coreea". fiind internaţională. Pentru ca reţeta să aibă succes instantaneu şi indignarea să se prefacă în ură.. de momentul Timişoara 1989. Ea îşi anunţă de la început. E recomandabil. din acest punct de vedere. Poezia Act de acuzare de Eugen Frunză pare a respecta punctajul unui manual de diversiune şi manipulare.un raport oficial al unei comisii care. dezvăluirile fiind şi ele mereu binevenite. Cât de mic ar fi fost în realitate numărul atrocităţilor. e demnă. într-un text de escortă. poate. de tot respectul.Literatura română sub comunism izbit-au cu sete. la rândul lui.. grăbiţi să răpună lumina din ei sub reci baionete. Văzând că puterile păcii răzbat prin vălul minciunii. el trebuie multiplicat fără teama ca autorul informaţiei să fie socotit mincinos: scenariile întemeiate pe genocid sunt totdeauna credibile. Profesioniştii diversiunii sunt creatori de emoţii şi. ca raportarea „cazului" să fie pusă sub semnul demascării unei încercări de muşamalizare a lui. a unei indignări reale (a unui ins. e obiectivă şi. . „influenţat pozitiv"). imaginea cu pricina ar trebui completată cu aceea a cruzimii inventive şi inutile şi cu dovezile concrete ale lipsei de respect pentru morţi. E o sursă credibilă . lefegii! 137 Paranteză. S-a dovedit în timp (să ne amintim de textele săseşti de denigrare a lui Vlad ţepeş. chiar dacă e consecinţa. nu se deosebesc de poeţii agitatori ai primilor ani de comunism. al violenţelor sângeroase.

straja vieţii pe pământ. Cum aş putea în vers să vă cuprind? Cum aş putea în vorbe să o strâng Nenduplecata ură din adânc? Citesc. Si e aşa.. de-mi vine nu ştiu cum.. In parc.. alături. cântecele curg. citiţi din fir în fir Şi de vi-i drag un zâmbet omenesc. Să ies strigând. . gesturile exagerate şi amploarea indignării sunt menite să crediteze spusele lui cu intenţie exhortativă: Citiţi: treizeci de mii. cu foaia asta-n drum Să o citesc oricărui trecător. aleargă cu raportul în mână pe străzi şi prin parcuri.138 Eugen Negriei Astfel de informaţii nu-1 pot lăsa nepăsător nici pe omul obişnuit. Amiaza urcând spre amurg. Chipul răvăşit al poetului rătăcind cu o foaie-n mână printre oameni.. Si număraţi: Treizeci de mii de oameni sfârtecaţi Nu vezi clădiri. sfâşiind. nu-s glastre în cerdac: Pe-aici trecu bărbatul ăstui veac. Să strig: citiţi. agitaţia lui neobişnuită. S-o tălmăcesc în graiul pruncilor S-o urc pe cea mai-naltă din clădiri. Urâţi cumplit pe-acei ce-l pângăresc! Urâţi! Urâţi! Căci nu-i nimic mai sfânt Ca ura . anunţând infamia şi clamându-şi furia: De câte ceasuri recitesc mereu Acest protest al secolului meu? însângerate cifre. Cu atât mai mult pe poetul militant care. oţărât şi scandalizat.

. un ţânc peltic. pescari cutezători. Citiţi cu glasul rar: cincizeci de mii. şi mii şi mii ca el Căzură pradă glonţului mişel. Şi tot astfel. l-au aruncat cadavrul într-un beci. nici măcar umflarea de la o strofă la alta a cifrei celor ucişi nu mai sare în ochi. Sunt oameni! Oameni îngropaţi de vii Erau ţărani. cu puţin efort pot fi inventate scene care să ilustreze principiile unei manipulări izbutite: Citiţi: un băieţaş.Literatura română sub comunism Aici râdea în soare un oraş.. Orezu-i ars de bombe... In faţa lor barbarii chinuiau Un trup de om. Aici cântau codane şi flăcăi.. către mişei.. . ţipând.. Peaici trecu yankeul ucigaş. L-au fulgerat trei gloanţe de yankei. Iubeau câmpia.. Doar patru ani.. Doar patru ani. şi pustiu E ţărmul vechi sub cerul fumuriu. Peaici trecură hoarde de călăi. valul sclipitor.. Iar mama.. cu ţinte-l ţintuiau. douăzeci. Privea-ngrozit alături de bunic. 139 O dată luate aceste măsuri ce ţin de „politica imaginii" poetului. Citiţi: n-avea mai mult de patru ani Copilul spintecat de-americani.. S-a repezit.

citiţi! Printre ruini şi scrum Un puţ stingher a mai rămas. oameni.. Pe ceafă. tot. o boare uşoară urca dinspre mare. e crudul adevăr Citiţi-l. apoi. în chip obligatoriu. Şi. Aici în puţ.. Şi Veronica Porumbacu recurge la o asemenea reţetă infailibilă de preparare a urii.. Si morţi vecinii toţi. din loc în loc. ea va pune poeziei Baladă un motto din Goethe (Şi tatăl goneşte prin noapte şi vânt/ Copilul în braţe l-aude plângând. ea simte-n văzduhul fierbinte.. Si tatăl mort. adoptând chiar schema din Erlkonig. zac oameni. în articulaţiile textului (ca spre a influenţa subliminal) e postat cuvântul yankei. prieteni. Citiţi.. sfioasa suflare.). neînvelit. Le-au pus în gură un cartuş dum-dum. fraţii mei! Pe-aici trecură hoarde de yankei. . motivul uciderii pruncilor şi imaginea mamelor îndurerate. Persoană cultivată. Cumulului de imagini terifiante i se adaugă. de formule incitatoare repetate obsesiv până la ultimul vers al poeziei. asociat celor mai grele dintre numeroasele injurii proferate de poetul revoluţionar. iar duhurile rele vin în uniformă americană: Sunt prunci şi bătrâni şi femei în oraş. Se sparge deasupra un nor ucigaş. rafale de îndemnuri la răzbunare. ferit. recitiţi mereu Acest protest al secolului meu. Numai că tatăl devine mama coreeană. în umbrelenalte. Citiţi. în componenţa căreia intră. Un cuvânt care stârneşte şi astăzi o antipatie ce pare greu de explicat. din fir în păr: Nu e coşmar. salve de exhortaţii. Pe străzile-n flăcări adânc măcinate O mamă îşi saltă copilul în spate: „Fugim în pădure!" Drum greu se întinde.. Ca un mormânt uitat.140 Eugen Negriei Cei şapte fraţi sunt morţi! Şi doi nepoţi.

„Aici îţi aştern un pat în ferigi." „La tata~n pădure? " Fugind din Phenyan. Copilul în vorbă se prinse: „De ce nu efrig?" „Pădurea se simte. Goethe a fost un răsfăţ şi. partizc . e un brad din pădurea albastră. 141 Pentru Veronica Porumbacu. ostaşii. Bat gloanţe.Literatura română sub comunism „Curând ţi-oi aşterne un pat în ferigi. s-aducă pădurea spre ei amândoi. care: sub steagul celor optsprezece ani fu partizană printre za ni. şi parcă pământul foşneşte-napoi. s-ascundă în noapte. Ea greu descleştează mânuţa-i de gât şi strânge un trup fără viaţă. Tac: codrul. le-aşterne sub talpă un fraged covor. cu-o stea lângă tine şi-un mic licurici. pe fugari. Fata din Vietnam. Dar ochii nu tac. de parcă-i de-un veac. Te ţii bine? Ieşim noi de-aici. Zoia Kosmodemianskaia devine. Lui Victor Tulbure îi e de-ajuns să-şi amintească schema narativă şi momentul culminant ale unui film sovietic cu partizani pentru a închipui o scenă de tortură într-o poiană vietnameză. şi soarele cade în munţii cei mari. poate chiar pretextul unui soi de curaj estetic împărtăşit colegilor de generaţie." Deodată icneşte: ea nici n-a ştiut ce greu e copilul: flăcău a crescut? Dar mama-i săgeată prin vânturi zburând şi iat-o-ntre brazi şi ostaşi în curând.... o mamă vorbea cu-un copil coreean.. uşor." Tăcere adâncă. Pe drumul lor aspru şi piatra. Aşa. Atât. pentru epocă. grăbit.." Din nou el întreabă: „Nu-i tata pe creastă?" „Ba nu..

le răspundea tăcerea ei de piatră. supuse unui crescendo de suplicii barbare: De sângele-i udă iarba în poiană. e ucisă şi mama o dată cu copilul şi nu oricum. N-au fost pe lume verigi şi baionete din coasta ei să muşte mai cu sete Dacă-i zdrobiră gleznele pe roată. Atunci vorbi. poezia contează pe reacţia pe care o stârneşte tabloul schingiuirii sălbatice a unei fiinţe pure şi demne.. barda. şi-i astupară cu ţărână gura. dreapta i-o răpuse -mâna căzu. ci de aceeaşi baionetă (o baionetă. se străduieşte să-şi rostească furia într-o limbă ce-i joacă feste..142 Eugen Negriei în intenţia ei mobilizatoare. cuprins de chinurile facerii. Si ideologul moscovit Mihai Novicov se precipită să intre în grupul incitatorilor profesionişti şi. Cu barda-i retezară mâna stângă -cumplit creştea tăcerea mai adâncă Mai aprig. în varianta lui (care are aceeaşi sursă de inspiraţie . Au prins călăii dârza partizană.o informaţie din presa de partid sovieto-română). Crima imperialistă pare a fi una asemănătoare cu aceea de care se cutremura Veronica Porumbacu (e o crimă-stas. . . crima perfectă pentru propagandă). în adâncimi numai de ea ştiute privea cu fruntea sus... cu buze mute. Ii ţintui cu ura. dar şoapta nu i-o smulse. din ea o vorbă n-au putut să scoată Şi dacă ţeasta i-au izbit de vatră. întrucât glonţul e abstract si anonim). Fierbinte sânge şiroia în iarbă şi-n iarbă prinse sângele să fiarbă.

Literatura română sub comunism 143 Mai toate strofele sfârşesc cu strigătul care dă şi titlul poeziei: Răzbunare! Obişnuit cu indicaţiile preţioase venite de la Răsărit şi la zi cu tot ce mai cloceşte estetica sovietică. Nu asta s-o spui. Femeia e moartă.. n-am să-ncetez să repet un cuvânt.ca şi sângele ţării" şi piere femeia. nu cer îndurare". ascultă. Nu. Un singur cuvânt: răzbunare! Ea scoate din piept baioneta... E sânge de prunc . Povestea e simplă şi scurtă: Din inima mea... până-n inima lui Oţelul făcu o cărare. Cuvintele multe aici nu au rost. criticului nu-i prea prisoseşte imaginaţia.. ştiu. Cât în pieptu-mi simţi-voi arzând A inimii vii frământare. Tu scrie atât: răzbunare! Vezi vârful oţelului? E înnegrit. Femeia e moartă. Cât sânge a curs. Un singur cuvânt: răzbunare! „Priveşte oţelul si spune ce-a fost. Dar ochii vorbesc... Copilul ce-ţi spune.. Spre ziaru-nroşit Privesc în tăcerea-nserării... Negăsind altă soluţie de amplificare şi instigare. el o pune pe moartă să-şi scoată baioneta din piept ca să-i poată da indicaţii testamentare în trisilabic amfibrah: Femeia-mi apare în cale... Da. spunând: „Poete. Zăresc şi pruncul lipit de spinare.. Cuvântul cel sfânt: răzbunare! . Dar ochii vorbesc.

acolo-n munţi şi în păduri. Tot ce atinge Iuda-lacheul e blestemat să agonizeze şi să moară. In Belgradul tăcut. afund. ci şi toţi cei care. se scriu cu sânge crâncene istorii. . 1 Mai la Belgrad (în poezia cu acelaşi titlu a lui Mihu Dragomir) nu mai e binecunoscutul prilej de veselie muncitorească luminoasă din ţările lagărului socialist: Nu-i primăvară. mândru de ispravă. trimis-american priveşteoraşul oferit pe tavă. la cot cu noi. se anunţă profetic furtuna care va mătura acest putregai al istoriei: Zadarnic cearcă-al Iudei putregai să ofilească vieţii noi răsadul.144 Eugen Negriei Eugen Frunză lega sfinţenia de ură. după nelipsitul „zadarnic".de răzbunare. într-un fel sau altul. Simpla lui prezenţă la Belgrad ofileşte oraşul şi-1 preschimbă în „regatul spaimei şi spânzurătorii". şi-acum. Belgradul. ca-ntr-un ochian priveşte Tito. Până la moartea lui Stalin. Negru evantai acoperă Belgradul ars de jale. le fac jocul. şi din balcon. cel mai hulit dintre aceştia este Iuda-Tito. cântând. Da! Nu-i departe ziua de-ntâi Mai Când va păşi. în logica de acum ştiută a unor astfel de acumulări de imagini sumbre se trage linie şi. noi păşim. Nu numai imperialiştii anglo-americani atrag ca un magnet imprecaţiile proferate de poeţii comunişti însetaţi de ură şi răzbunare. şi amândoi par să-şi tragă preceptele demonice din Evanghelia Roşie a lui Kniazev. de întâiul Mai. Mihai Novicov . şi doar patrule. mai bocănesc pe uliţele goale. când liberi. cu flamuri largi de muncă şi victorii.

Spionul ştreangu-şi merită cu vârf. Cu mult mai mârşav decât toţi: un laţ Onoare-ar fi pe graşii-i umeri hâzi. ce merită murdarul Călău.reprezintă. -Dar spune-mi tu. Nu-i lesne tigva să i-o sfarmi jivinii. Iar cine nu mai e cu noi ne e de două ori duşman. Sfârşească-aidoma lui Mussolini Si zboare-i vântul oasele spurcate! Poezia se numeşte Crunt să-l urâm şi a fost adaptată în română de Eugen Jebeleanu fără eforturi. metonimic. Ci însăşi pacea lumii. Streangu-i pentru mai micii vinovaţi. îndemnându-ne să-1 urâm şi prevestindu-i. cu siguranţă.Literatura română sub comunism 145 Mai spurcat la gură şi mai întărâtat. însă nu e greu să realizezi că fostul erou al războiului antihitlerist . grasul stârv Ce şi-a vândut nu numai ţara-ntreagă. Tito le făcea. Călăul Tito-i gâde peste gâzi. făcând pe şeful. . maghiarul Imre Horvath îl înjură cu sete şi îl spurcă pe trădător. în viziunea viclean maniheistă a Moscovei. Dar ura noastră peasasini i-abate. „Cine nu e cu noi e împotriva noastră". tot pe imperialiştii anglo-americani cărora. fusese scrisă în limba universală a socialismului. ** * Imaginea desfigurată propagandistic a „călăului Tito" servea de avertisment tuturor celor care cutezau. în interiorul lagărului socialist. să-şi apere interesele naţionale împotriva expansionismului sovietic. la obor? De mii de ori ne crească ura-n vlagă. jocul. întrucât. chipurile. Când dăm în ucigaşul trădător. cu o voluptate crudă. un sfârşit mussolinian: In temniţă-i la locul lui tâlharul.stigmatizat acum sălbatic în vorbe .

a întărâta si atâta. respingătorul lui chip şi apoi nimicit. necruţare şi nemilă. de altfel. din perspectiva fundamentalismului comunist. pe la 1950.146 Eugen Negriei El nu era înfierat pentru dorinţa de a nu se lăsa tutelat de Stalin. politiceşte.şi astfel Scînteia anunţa. Cam la fel se întâmplă şi cu tema „luptei pentru pace". „lupta pentru pace" era în esenţă (şi nu altfel decât mişcarea antiglobalizare de astăzi) una antiamericană . Sub pretextul salvgardării umanităţii." E de-a dreptul surprinzător pentru cititorul de astăzi al poeziilor pentru pace din epocă să constate că intră într-o lume a duşmăniei şi intransigenţei. a îndemnurilor la dârzenie." Titlurile ziarelor sunt. Era.credea Stalin . opunându-ne lui Tito şi titoismului.-urile au devenit posturi de luptă pentru pace şi că „fierbe de ciudă chiaburul când vede cum se întăreşte lupta pentru pace. când sovieticii erau pe punctul să piardă cursa înarmărilor. înfierau. prelungindu-i agonia. poeziile cu astfel de subiect răspândeau ură. a comenzilor de război. A contribuit la proces şi propaganda lui Ceauşescu (însuşi Adrian Păunescu s-a agitat să scrie câteva poezii pentru pace). La jumătatea anilor '80. sub acoperirea faptei puse în slujba umanităţii. arătat adică în adevăratul.şi la fel de înveninată şi de violent incitatoare ca şi celelalte întemeiate strict pe ură şi răzbunare. Nu un pacifism imparţial. împotriva a ceva. Aşadar. prin Tito (parte din întreg) era osândit tot imperialismul anglo-american. se cucereşte . . ci tot o bătălie împotriva imperialismului însemna. sub deghizamentul de erou. serviciile reunite ale propagandei ţărilor comuniste au încercat să oprească declinul imperiului roşu.A. care a avut la noi o mare carieră. în fond. care încercase şi izbutise ani la rând să ne arate că alţii sunt duşmanii seculari ai României. osândeau. Pacea nu se cerşeşte. s-a dat semnalul declanşării unei astfel de campanii pentru pace. ci pentru atingerea lui de Răul imperialist. în acelaşi timp. a vigilenţei paranoice. Cei ce sunt interesaţi de stratagemele manipulării propagandistice vor observa că aceleaşi vechi trucuri sentimentale şi aceleaşi tipuri de înscenări sunt folosite şi în cazul poeziei dedicate păcii pentru a răvăşi conştiinţe. un eretic prin gura căruia şuieră vorbele Diavolului şi care trebuie demonizat. în poeziile anilor '50. explicite în privinţa faptului că. Aşadar. făptura satanei imperialiste. Cititorii erau îndemnaţi să privească spre el şi să vadă.C. încât „luptăm pentru pace. a înteţi ura. că G. „lupta pentru pace" şi. nimic nu poate fi pentru ceva fără a fi. în viziunea stalinistă.

ca şi multe altele asemenea. -poate luna s-a făcut mărgea ori ciupercă.. uneltirile casapilor de popoare din gheena Casei Negre: Doarme liniştit un pui de om surâzând poveştilor.. Şi nu pentru picturalitatea lor. probabil.. Poate-a smuls o rază dintr-o stea şi-au pornit-o razna peste lume. peste el anume. să umple cadrul cu prunci cu ochii mari şi trupuri fragede (din nou frăgezimea şi nevinovăţia mielului mistic!). sângerate. ci pentru ca scenele de holocaust pe care le pregătesc imperialiştii şi le închipuie regizorii talentaţi ai propagandei să le producă cititorilor sufletisti strângere de inimă şi înfiorare. şi pe recitarea poeziei în „colectivele de oameni ai muncii". surâsul prin vis al „puiului de om". Urlă profitorii de omor dintr-o Casă Neagră de păcate: îşi tocmesc nevolnici trădători cu grămezi de aur. care nu s-au spus în nici o carte. somnul lui liniştit şi îmbietor. Multe se petrec la el în somn.) Fiindcă undeva. o poezie în doi timpi: unei secvenţe paridisiace i se contrapune una infernală. peste ocean.. de cealaltă parte.■■(.Literatura română sub comunism 147 Prototipul unui astfel de demers este Cântecul de leagăn al lui Dan Deşliu. în La masa verde (nelipsită din manuale câţiva ani la rând) Măria Banuş procedează didactic (adică pe înţelesul celor mulţi). Poeţii se silesc să compună tablouri de intimitate şi beatitudine casnică. De o parte.. departe. plănuind să zvârle fier duşman în făptura ta neştiutoare!. E. distribuind secvenţele antitetice în replicile pe care le schimbă actorii morţii şi ai vieţii la masa verde a istoriei: ... care vizează un public-ţintă numit în subtitlu (sau dedicaţie?!): „Mamei". uneltesc casapii de popoare.. Pentru ca efectul de ordin sentimental-afectiv să fie consolidat şi scontând.

ea le spune „ Ochii lui dulci ca două prune!" Războinicilor ea le zice: „ Umerii lui. trezia. un trup de miel. Jupanii corbi dau rotocol." Deasupra focului domol. Ce vreţi să-mi faceţi voi din el?" In glasul vieţii. glasul spune: „Zilele. hoit şi pietre. două arşice." Ei spun: „Suflarea să le-ngheţe. veri. Stăpân să fie numai corb In câmp de scrum. Celor cu moartea." Ospeţe mari. De corbi zarafi. marea. Si glasul vieţii. în câmpul orb Eugen Negriei . Locul de muncă. de corbi bancari. de cuscri. bărbaţi. Somnul. Cer unii moarte. alţii viaţă.. Trupul lui crud. vindecarea. nopţile sunt bune.148 La masa verde. Ei spun: „Să nu mai fie vetre Să fie zgură. Intr-un cătun o mamă-şi laie Copilul gol peste-o copaie. faţă-n faţă. femei. glasul ei: Nomade. drumul. prunci.. " Ei spun: „Ne trebuie ospeţe.

vorbind în numele mulţimilor cinstite. stindardul sovietic! Neclintit e straşnicul zăgaz care frânge negrele navale. Un joc ştim şi-o strigătură. Dar ştim noi mai ales un leac. când zăresc lucind spre Răsărit glorios. căci această acumulare de tensiuni şi de imagini ale primejdiei şi spaimei are un singur scop: pregătirea catharsis^ului. Cu care să venim de hac Horă de braţe muncitoare Legată strâns peste hotare. 149 Nu e un simplu joc al contrastelor. a zeului de la Răsărit: Dar se tem netrebnicii cumplit şi le-ngheaţă urletul bezmetic. „haitele de negre zburătoare" din poezia Măriei Banuş vor fi striviţi de o horă muncitorească şi ţintuiţi de o strigătură transnaţională: Cu nărăvitu la măcel ştim să vorbim în chip şi fel. . o voce vibrantă şi fermă.Literatura română sub comunism Şi la ospăţ s-avem făclii. anunţă liniştitor că există ac de cojocul aţâţătorilor de război. mii de mii. Grămezi de aur. provocatoare de catharsis e simpla lucire a steagului sovietic care evocă numele zeului salvator. Cineva. Cititorii pot respira firesc: „nărăviţii la măcel". articulează un Nu! colosal şi. Ce trece foc din gurâ-n gură „Nu suntem carne de ospeţe! Să stea corbii şi să-nveţe!" Pentru Dan Deşliu (în poezia amintită mai sus).

Totuşi. biruind ca să te-nvolburi tu le-om răpune pofta de măcel.150 luptător al păcii. poate profita de simplificările benefice ale analizei semiotice (căreia i-am împrumutat.să realizeze proporţia fenomenului de îndoctrinare şi îndobitocire. El a avut în vedere numai produsele poetice din anii „stalinismului integral". alteori evidenţiate ironic prin intermediul stilului indirect-liber. îngreţoşat de amploarea degradării poeziei şi uimit de întinderea infecţiei. Adoptând mijloacele retoricii manipulatorii. totdeauna revelatoare. La cererea editorului am ilustrat acest fel de poezie (numită.tratată. pot spune că aş fi preferat să dedic fenomenului doar câteva rânduri. adesea şi impropriu. doar schemele. a actului comunicativ. . Sub lumina roşului drapel..a poeziei agitatorice. le-om striga nemernicilor: „Nu!" ** * Eugen Negriei închei aici primul din cele trei volume dedicate evoluţiei poeziei româneşti în perioada comunistă. proletcultistă) cu lungi citate pentru ca noile generaţii de cititori . nu şi limbajul). cu superficialitate la noi . poezia de partid face parte din categoria discursurilor de persuasiune în masă şi. fireşte.. introdusă în ecuaţia. pururi treaz.care au început să se îndoiască de existenţa însăşi a terorii comuniste . cărora le-am acordat un număr nepermis de mare de pagini nu pentru a-mi oferi răgazul necesar descoperirii pâlpâirilor artei ci pentru a putea defini specia . uneori marcate grafic. la sfârşitul acestui volum. chezăşia primăverii tale. în genere. Din aceleaşi considerente am folosit câteodată în text formulele specifice epocii şi sintagmele limbajului de lemn.