CARTEA FUNDAMENTALA

© Editura Fundaţiei PRO Bucureşti, România, 2006

ISBN: 973-8434-30-0

Toate drepturile rezervate Editurii Fundaţiei PRO. Nici o parte din acest volum nu poate 11 copiată în scopul comercializării fără permisiunea scrisă a Editurii Fundaţiei PRO. Drepturile de distribuţie în străinătate aparţin în exclusivitate Editurii Fundaţiei PRO.

EUGEN NEGRICI

Literatura română sub comunism
-^ Poezia (I)
Ediţia a Ii-a

2006

Coperta: Mircea DUMITRESCU

Lector: Stelian ŢURLEA Tehnoredactor: Dan RADULESCU Corector: OvidiuVITAN

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale NEGRICI, EUGEN Literatura română sub comunism - Poezia (I) / Eugen Negriei Bucureşti: Editura Fundaţiei Pro, 2006 (Cartea fundamentală) 152 p. : 0,7 cm. ISBN 973-8434-30-0

....................................11 ÎNCERCARE DE DEFINIRE........................................ ........... Poezia de campanie.....................27 Limbajul prietenos... Câteva consideraţii ......31 Un exemplu de campanie propagandistică....................... Texte teoretice pentru uzul românilor................14 Specia poeziei agitatorice ca discurs de persuasiune în masă............ ............... .7 Şi câteva precauţii......... Prevalenta „poveştii".........CUPRINS Poezia sub comunism.....19 Relaţia emitent-destinatar........34 .................................................................25 Cantabilitatea..................................31 Principiul emitent-comanditar................16 Destinatarul............9 POEZIA AGITATORICĂ ÎN VREMEA STALINISMULUI INTEGRAL...................................................................22 Captarea interesului: principiul accesibilităţii ....28 Manipularea...................................22 Narativitatea...........................................................................................18 Emitentul....14 Sursele esteticii roşii..11 în aşteptarea schimbării....................................................... ...............................................................................................................................30 Relaţia emitent-comanditar .........................

.............................. ............... 88 Eroul autohton ...................................................... 61 Plaja de opţiuni a emitentului............................... 66 Lenin ..............Partidul .. Inveninarea ... 77 Biserica protectoare . 64 Adoratio...............................................................36 Pauperizare şi epuizare morală ........................Cultul lui Dej .. 48 Avivarea trecutului odios ................... Emanciparea .......115 Imprecatio.. „Dumirirea" ...... 42 Portretul-robot al chiaburului..... 40 Demonizarea duşmanilor colectivizării ... 76 „Martirii" credinţei.................................. 52 Raiul colectivei ..............................ca manevre pregătitoare ........................................ 96 început de viaţă nouă..............122 „Ura împotriva duşmanului de clasă şi a reminiscenţelor trecutului" .............................. 73 Primul zeu naţional ... 57 Idilicul de colhoz........ 38 Modelul politico-militar al dezbinării şi conflictualizării .124 „Ura împotriva imperialiştilor aţâţători la război şi a lacheilor lor" ................. 66 Cultul apostolilor credinţei.........6 Eugen Negriei Câteva precizări ... 47 De la propaganda prin demonizare la propaganda prin seducere. 66 „Tătucul Stalin" ............... 87 Sovieticul ... ....... .. ... 80 Omul nou: cel ce a înţeles ..................................................prototipul absolut al omului nou ...un mit de rezervă.132 .... ......... Retorica exhortativa........................ Imnografia comunistă....

Era vorba în fond de o presiune constantă. în chip paradoxal. consolidează. La început s-a umplut în mare grabă pustiul lăsat . în orice caz. şi vecinătatea primejdiei a dăruit poeziei . Vecinătatea sau mai precis amintirea obsesivă.. Cercul restrâns al cititorilor de poezie. Ceea ce a favorizat o atmosferă proprie exerciţiului poetic şi modificări interesante în atitudinea eului creator care a reacţionat în felul lui specific în aerul bolnav reglat de climatizoarele de seră ale partidului. nesecondată de măsuri punitive. poate cea mai bogată în iniţiative stilistice şi. dar nu mai fiinţau inhibiţia. iar după 1971 au fost chiar amplificate. Ingerinţele factorilor politici n-au încetat să se facă simţite şi după 1964. agonică. spaima teribilă din anii 50 şi legile terorii roşii. Căci tot ce s-a întâmplat în aria literaturii. ambiguitatea la care aspira de la o vreme limbajul ei o făceau să fie neglijabilă ideologic. poezia a fost protejată de statutul ei recunoscut într-un sfârşit (adică abia la începutul decenului 7) drept unul special. a fost . după 1964.floare a răului . suntem în măsură să constatăm că ultimele lui două decenii au reprezentat.o tragică fertilitate. o perioadă fecundă a istoriei poeziei româneşti. dar flască. terorizantă a primejdiei mortale din vremea fundamentalismului comunist. fragilitatea şi lipsa de consistenţă pe care le sugera organelor puterii prezenţa acesteia în spaţiul editorial. Câteva consideraţii La 13 ani de la căderea regimului comunist. Ceea ce nu ucide.Poezia sub comunism.cum am arătat în primul volum al acestei cărţi . în acest răstimp bizar.consecinţa unei reacţii compensative manifestate în durată şi în câteva moduri. deşi utilă ca argument bilanţier propagandistic de uz extern. un fel de ameninţare surdă. realmente interesantă pentru oricine doreşte să analizeze raporturile complexe ale eului creator cu lumea şi cu ideologia care îi perverteşte imaginea..

Ca şi în cazul prozei. iar prin revenirea la discursivitate şi la retorica alegoriei . poezia şi-a întins cu adevărat aripile cucerind teritorii necunoscute.8 Eugen Negriei în urmă de poezia agitatorică şi de hibrizii lirici produşi în preajma anului 1960. metonimiei şi hiperbolei (exersate ca nicăieri altundeva). Curând. extraodinarele progrese ale cunoaşterii resurselor aluziei. veşmintele uzate ale acesteia au fost date la întors spre a servi efortului de a transmite un adevăr greu de rostit. Toate aceste întâmplări neobişnuite din universul scriiturii. sporind diversitatea. ale liricii propriu-zise. în afara bogăţiei remarcabile a modalităţilor s-a putut constata o dezvoltare spectaculoasă a limbajului poetic.şi s-au reaşezat temeiurile liricii. specii rare ce ţin de patologia stilistică totalitară. mai cu seamă a celui ce descoperă prin metonimie şi ambiguitate corespondenţele unor stări de dezgust şi disperare. ale istoriografiei (obligate să se limiteze la adevărul partinic). S-au reconstituit liniile de forţă ale poeziei interbelice şi ale celei moderne occidentale asimilate când mai bine şi când mai rău . romanul a preluat unele funcţii ale jurnalismului politic (incapabil de onestitate). In peisajul complex pe care ni-1 pune sub ochi creaţia poetică a deceniilor de regim ceauşist. ci şi a stării noastre de spirit marcate de absenţa luminii şi a speranţei. adică după ce şi-a redescoperit menirea. * Nu a fost singura cale prin care poeţii au izbutit să se exprime într-o vreme tulbure şi fără orizont. manifestări atipice.funcţiile pamfletului politic. au apărut. nu sunt greu de remarcat. modernizându-şi proteic formulele. . Tot astfel. în care deznădejdea cuprinsese toate celulele vieţii. Creşterea dezgustului pentru construcţie şi pentru efecte artistice în favoarea redescoperirii naturaleţei înţelese ca un răspuns la tendinţa oficială de poleire a realităţii a pregătit începutul procesului de decădere a metaforei. şi-a redobândit funcţiile fireşti. în schimb. poezia a început de la un moment dat să-şi asume funcţiile dezvăluitoare ale prozei realismului cotidian. prin achiziţia unor structuri epice. preluând sau transfigurând existentul nu numai din perspectiva unor valori spirituale supreme. statutul liric şi cititorii. ale sociologiei (neagreate ca ştiinţă de către partidul demiurg). Ca aspect general. Vechi procedee au fost reciclate spre a deveni utile noilor sarcini ale poeziei. Cum se ştie. Se remarcă întâi de toate fenomenul generator de mutanţi al deghizării intenţiilor prin metamorfoza genurilor şi migrarea funcţiilor. rafinamentul şi diversitatea excepţională a producţiei poetice din ultimul deceniu de comunism n-ar fi fost de înţeles fără momentul fast în care în forurile politice înalte s-a admis că poezia e ceva mai mult decât un simplu instrument propagandistic. ignorate sau evitate metodic înainte.

vom putea constata că istoria poeziei . la rândul lor. Nu ştiu dacă. a concepţiei lor asupra statutului literaturii şi al .Literatura română sub comunism 9 Şi. a fost neobişnuit de mare şi. în orice caz. de conjunctura internaţională). continuând să funcţioneze propagandistic până la începutul deceniului 7. la sfârşitul acestor volume. în linii mari. n-ar fi existat deloc fără vitalitatea pe care a dăruit-o fenomenului poetic chiar sentimentul că a scăpat din infernul realismului socialist. criteriile periodizării. cum am arătat. Şi iată de ce. Diversitatea uimitoare a formulelor artistice şi numărul mare de valori incontestabile pe care le-a produs poezia românească după 1964 sunt. fără „avântul" pe care 1-a dat poeţilor crivăţul siberian care le bântuia amintirile. poezia a rămas sub un control draconic. Dar. de cele de la Moscova şi. şi consecinţa eliberării unor resorturi creatoare supuse prea mult timp presiunii insuportabile a unui regim eminamente stalinist. mai apoi. însă. Nu putem ignora. evaluările de ansamblu ale diverselor etape de evoluţie a prozei (analizate în studiul Literatura română sub comunism) sunt valabile şi în cazul poeziei scrise între 1948 şi 1989. poate. La această perioadă terifiantă merită să ne oprim. cu privilegierea versificărilor de lozinci şi de teze partinice de către „agit-propul" dejist chiar şi după moartea lui Stalin. Pe pietrele ei de kilometraj sunt însemnaţi aceiaşi ani: 1948. Si câteva precauţii Consider că. ca şi hibrizii poetico-propagandistici care au continuat să apară până foarte târziu conţin mai multe elemente utile înţelegerii mentalităţii guvernanţilor comunişti. din clipa în care i s-a acceptat statutul de produs liric.care oricum trebuie tratată cu instrumente specifice .solicită şi alte periodizări decât cele ale prozei. de pildă. şi în cazul ei. începând. 1964. Poezia agitatorică a primilor cinci ani de regim „democrat-popular" (19481953). superior celui al prozei aflate constant în vizorul autorităţilor. 1953. particularităţile fenomenului poetic şi ponderea diferită acordată poeziei în anumite momente. în genere. în schimb. cu siguranţă. 1989. Dacă prozei i s-a îngăduit un soi de respiro între moartea lui Stalin şi revoluţia din Ungaria şi. după 1964. ea a putut impune atunci câteva nume de opere şi de autori. gradul ei de libertate. datele fundamentale ale evoluţiei sunt legate de deciziile factorului politic intern (condiţionate.1971. 1956.

ultime răbufniri ale stângii avangardiste şi ale anarhismului rus . Poezia e.au cedat principiului accesibilităţii. susţinut şi argumentat de teoreticienii realismului socialist birocratic. Nu există. nu au nimic de a face cu punctul de vedere al „esteticienilor" partidului. genurile şi mai toate subîmpărtirile şi specializările de felul acesta nu au decât o minimă relevanţă din moment ce tot ce mişcă în aria literaturii propagandistice trebuie să se supună aceloraşi comandamente şi aceleiaşi finalităţi. prudenţa pe care ni se pare că trebuie să o avem când vorbim de zona delicată a poeziei şi de traseul ei întrucâtva diferit. Pentru ei. poezia partinică pornind de la principiile ei estetice aşa cum au fost formulate. Şi pentru că e un cuvânt incandescent. mai profundă în lumea . Să analizăm. . de pildă) şi la începuturile procesului de îndoctrinare de la noi (în preajma înfiinţării pe principii staliniste a Uniunii Scriitorilor) s-a remarcat o tendinţă de unificare a genurilor şi speciilor în numele aceluiaşi ţel politic: sfărâmarea burgheziei. s-au impus şi au evoluat ele în etapa clar conturată a stalinismului integral (1948-1953). în fond. el poate topi toate acele meschine clasificări inventate şi menţinute de intelectualii sclifosiţi ai claselor exploatatoare. o oglindă mai fidelă decât proza şi o sursă de deducţii excepţională. la odioasele şcoli burgheze. Precauţiile pe care ni le luăm astăzi în legătură cu abordarea poeziei ca gen cu legi specifice. Toate aceste porniri totalizante .nobilă a poeţilor. decât cuvântul pus în slujba proletariatului şi a cuceririi puterii.10 Eugen Negriei literaţilor. în primele faze ale revoluţiei ruse (în vremea mişcării LEF. iar fenomenele psihologice legate de autosugestie sau cinism mai uşor de recunoscut.prin tradiţie cel puţin . Ar mai fi de adăugat ceva. în această perioadă. Au biruit obişnuinţele didactice ale intelectualilor de partid formaţi. totuşi. deosebite în chip flagrant de cele ale prozei. pare-se. prin urmare. Pervertirea însăşi a fost.

POEZIA AGITATORICĂ DIN VREMEA STALINISMULUI INTEGRAL în aşteptarea schimbării Când. precizând mai apoi ce e: Sunt salahorul gândurilor de mâne Pentru dreptate şi pentru pane.întrucât ţara cunoscuse ani de război nefast. Fireşte. după 1944.şi pe atunci părea o sugestie de bun simţ . . nu puţini scriitori au văzut în acest îndemn o chemare onestă făcută în numele unei necesare înnoiri a registrului poetic după ani de formalism şi de exerciţiu abstract. Nu sunt cîntăreţde stele. dacă luăm drept corecte datările poeziilor. să facă loc prezentului aspru si concretului ameninţător sau pur şi simplu să tacă. In bezne. fără ca arta să se exprime cu totul altfel. Stau sgribulit la lumânare Si scot din zare altă zare.. scriitorii formaţi în mediile de stânga şi. ca-ntr-o noapte de-nviere Sufletul bolnav lumină multă cere. Şi asta încă înainte de venirea trupelor sovietice. astfel. în titlul unei poezii din 1937. afirmă. o secetă nemiloasă şi mari dislocări sociale si etnice. Merita îmbrăţişată o asemenea sugestie .. Corbea. D. mult mai informaţi asupra viitorului credeau în „necesitatea istorică" a unei primeniri grabnice a poeziei. organele de presă criptocomuniste publicau articole îmbietoare în care se cerea o poezie cu priză la realitate.

Reproşându-şi lâncezirea în zona esteticului pur. Inima-mi singuratică s-a trezit Si-a plâns.. A.. Toma simte. ca spre a proba setea de înnoire a scriitorimii române. Războiul începea . ce stăpânim Cuvântul Acel ce clatină şi mută munţii E timp să-nvolburăm cu el pământul.. Până şi o poetă ca Magda Isanos se simţea vinovată. Atunci au venit Suferinţele-omeneşti şi-au vorbit înaintea mea... Să toarcemfir de-argint din clarul lunii Pe când călăii ştreang torceau şi funii. Dar nu puteam pricepe nimic. ca obligatorie schimbarea la faţă a poeziei: Noi ne-am uitat vulcanica putere Şi-am stat să prindem svon din cânt de sfere. într-o insulă secetoasă Lâncezeam.) Dar sentimentul acesta era răspândit în mai toate mediile artistice. au abilitatea să înregistreze nu puţine astfel de poezii anticipative. Să spargem drum prin noapte omenirii Si îndreptar să-ifim cu nimbul frunţii (. de prea lunga ei rătăcire prin spaţiile stelare ale poeziei. încă din 1943.) (Noi cei trimeşi. Noi Cei Trimeşi. în 1944.) Eugen Negriei Autorii primei mari antologii comuniste. departe de suferinţele omeneşti: Am fost departe de oameni şi eu.. Sufletul meu era mic Şi orb... Poezia nouă în RPR (din 1952). Să ascultăm cum urcă seva-n flori Nu robi cum gem în jug şi-n închisori. Uneori dumnezeu Se făcea porumbel şi-mi intra în casă.12 Sunt poetul premergător Asprului cântec de tractor Si-al grelelor marşuri prin ţară -Trecută prin sânge şi pară (.

redescoperindu-1. Mame jefuite de fii mă priveau Cu ochi arzători.Literatura română sub comunism Să secere vieţile nevinovate. de un program literar susţinut şi bine articulat şi de o misiune clară. Mihu Dragomir ş. reclamă reluarea legăturilor pierdute cu viaţa reală. protestatară se doreşte a fi poezia progresiştilor Ion Caraion. asumată benevol sau îndeplinită sub ameninţare.Radu Paraschivescu. Saşa Pană. Victor Eftimiu. de adăstare în zonele înalte ale estetismului şi jocului intelectual. Ştefan Tita. 13 Mi-era ruşine să mai scriu despre flori Şi stele Şi iar auzeam în visele mele Largi. Radu Boureanu. de obscuritatea voită. Toma. Miron. iconoclastă. Copii în toiul jocului mureau. Ştefan Roii. în aceeaşi măsură. anunţă democratizarea limbajului. Mihai Beniuc. acest trend al creaţiei artistice era în limitele fireşti ale unei dialectici a ciclurilor poetice: după ani de formalizare excesivă. (. Esenţială era. Poetul progresist (căci acesta e termenul care în epocă acoperă această propensiune spre nou) se disociază. Dârză. nici măcar pentru acei poeţi ce deveniseră purtători de carnet de partid nu putea fi vorba de convertirea poeziei la faptă politică. de calofilie. ieşirea din izolare şi implicarea viguroasă a socialului în poezie. de măruntele rafinamente.. de ermetismul inutil. Eugen Jebeleanu. A. Incendiile numai. Corbea. poezia cobora în real. Sesizat de criticii încă valizi ai epocii. Magda Isanos. de nesinceritatea tristeţilor provinciale şi de fineţurile estetismului.a. luminau. dreptate ". . prin declaraţii ruşinate. Cicerone Theodorescu. Dar. sbuciumate. Geo Dumitrescu. Ştefan Popescu. Mihail Cruceanu.. D. doar dorinţa de înnoire. pentru cei mai mulţi. Inima omenirii întregi cum bate: „ Vrem pane. Steag negru flutura peste cetate. Şi.) (Am fost departe de oameni) S-ar putea vorbi de un impuls de renegare a trecutului şi de o tendinţă spre un altceva intuit dar neprecizat. până la 30 decembrie 1947. definit nu îndeajuns de coerent şi nu în termenii precişi ai unei doctrine. de formele învechite ale unei spiritualităţi găunoase.

ea va avea o unică doctrină . nu numai scriitorii. ne înfioară gradul de naivitate al celor ce vesteau intrarea României în zodia fericită a democraţiei.şi va exclude intimismul şi viziunea individuală asupra lumii. ca să respectăm protocolul. Schimbarea a venit. poezia şi-a văzut împinse în absurd toate tendinţele sugerate de evoluţia ei anterioară. S-ar putea spune că. . aruncată în retortele reducţioniste ale propagandei utile impunerii şi statornicirii puterii comuniste. Mai bine de un deceniu. într-un argument strictamente util propagandei. ca pe tot atâtea opere canonice. „concretul" vieţii dorit de atâţia ca o ieşire din monotonia estetismului s-a preschimbat. ci surprinzător de mulţi alţi intelectuali de bună condiţie aşteptau o schimbare măreaţă şi. de imperialişti şi de rămăşiţele burghezo-moşierimii române. Multe dintre ele sunt cunoscute intelectualilor generaţiilor mai vechi. dar numai în măsura în care ar putea servi politicului. într-adevăr. puternic ideologizate şi folosite în spirit persuasiv-jurnalistic. ajustat cum se cuvine şi ambalat cu metodă. care au fost obligaţi să le parcurgă cu evlavie. Factorul estetic (la început ignorat sau dezavuat) va fi luat în seamă. dacă recitim cartea de interviuri a lui I. de a mobiliza energiile. Texte teoretice pentru uzul românilor întâi de toate.cea oficială . să reamintim sursele poeticii de partid. dar în zgomot de lanţuri şi cătuşe şi. Iar poezia însăşi a devenit parte din teoria politică a luptei de clasă. de a susţine cu puterile cuvântului „revoluţia" şi cuceririle ei ameninţate de vrăjmaşi. în numai câţiva ani.14 Eugen Negriei De altfel. Biberi. ÎNCERCARE DE DEFINIRE Sursele esteticii roşii. încât nu e nevoie de prea multă imaginaţie reconstitutivă pentru a putea alcătui un corpus de texte teoretice utile celor ce vor să definească viziunea partidului asupra poeziei. fiind decretată act socio-politic în slujba dialecticii progresului cu misiunea de a dezavua trecutul necomunist. Ar fi de aceea mai corect să nu ezităm să vorbim de elemente de retorică manipulatorie.

cu studiile. Stalin). Cel ce le redacta la acea dată (Leonte Răutu) avea. Damian. Reluând şi explicitând după tipic în câteva numere la rând (prin comentatorii ei de serviciu) paragrafele despre literatură şi literaţi din discursul secretarului general. Asta în măsura în care cineva ar avea pornirea să sape la rădăcina răului spre a înţelege avatarurile naşterii unui monstruos produs al fundamentalismului comunist: estetica roşie.Statutul Uniunii Scriitorilor. articolele.rămâne o sursă incomparabilă de informaţie aptă să se substituie tuturor celorlalte. luările de poziţie ale unor figuri politice importante cu o carieră mai lungă sau mai scurtă (de nu cumva scurtată) în conducerea comunistă sovietică: Leon Troţki {Literatură şi revoluţie.Literatura română sub comunism 15 Sunt. ori despre estetica marxistă. Cartea de căpătâi a cercetătorului acelei etape a stalinismului integral este faimoasa culegere Pentru realismul socialist în literatură şi artă (ESPLA. Mihai Novicov. Savin Bratu. unde erau grupate şi clarificate. Almanahul literar. Traian Selmaru. la citate expresive din Gorki ori Maiakovski. întrucât ele reprezintă. ca într-un Crez al realismului socialist. Obligatorie cu adevărat este recitirea atentă a cuvântărilor liderilor români (şi în primul rând celor ale lui Gheorghiu-Dej) la congresele şi plenarele anilor în discuţie. iar ghidul cel mai uşor de folosit . în primul rând. toate cerinţele literaturii noi. Crohmălniceanu. ca să spun aşa. Popper. Aceleaşi reviste considerau că e o datorie de onoare reproducerea unor articole de fond din publicaţiile sovietice ori de câte ori apăreau studii despre frumosul în viziunea comunistă. S. Vicu Mîndra. Ele ar putea fi eventual completate sau confruntate cu intervenţiile în chestiuni conjuncturale. Ov. Viaţa Românească. . Steaua. Jdanov (Raportul la întâiul Congres al scriitorilor sovietici). Al. Malenkov (Cuvântarea la Congresul IX al PCUS. care recurgeau adeseori. 1952). chiar atunci când nu se referă direct şi explicit la poezie. meritul de a alege miezul şi de a adapta rapid şi fără nuanţe realităţilor culturale româneşti tezele în perpetuă mişcare ale ideologilor moscoviţi. Sorin Toma. 1923).Scînteia . 1951). cuvântările. N. A. Oprea. Urzica etc). Horia Bratu. nuanţări şi exemplificări ale aceloraşi teze găsim şi în revistele literare ale vremii (Contemporanul. Engels. spre a spori legitimitatea noilor estetici şi pentru a-i atenua inepţiile. despre metoda realismului socialist. Moraru etc. operele celor „patru mari clasici" (Marx. Nestor Ignat. Flacăra. Ecouri. J. excelente sinteze ale materialelor sovietice de ultim moment. I. G. Tânărul scriitor. sub semnăturile unor glosatori de mai mare sau mai mic calibru: Paul Georgescu. Lenin. de fiecare dată. Geo Dumitrescu. Al. de luat în seamă. S. Stefănescu. organul partidului .

termenul realism socialist a mai fost folosit. Având multă vreme o faimă de sarlatanie la vedere. după Aristotel. dar nu le împingea spre concluzii acceptabile raţional. de prozatorul A. în legătură cu problema surselor indispensabile cercetătorilor . Lunacearski şi Stalin. Buharin de a nuanţa conceptul şi de a da o şansă individualităţii poetice creatoare şi.şi ea nu s-ar cuveni ignorată: obiecţiile criticilor de întâmpinare la volumele de versuri sau la poemele publicate în epocă. impus şi consacrat oficial prin cuvântarea lui A. Ştiinţifică şi Enciclopedică. interesaţi de caracterul unitar al literaturii socialiste. 1982. încercările lui N. De altfel „noua retorică" (cf. Deşi autorizat. p. Trăite de l'argumentation .16 Eugen Negriei Ar mai exista o sursă . reguli. Ar trebui recitite (dar cine s-o mai facă?) articolele lui Lenin şi Troţki. ea recurgea la premise probabile deschise contestării. 350).nefiresc de puţini . discursul persuasiv era o formă de raţionament care nu pleca de la principii prime indiscutabile şi nu opera cu silogisme apodictice (v. să-1 emoţioneze pe destinatar. pragmatic şi orientat. exigenţe aparţinând esteticii imperative şi. Specia poeziei agitatorice ca discurs de persuasiune în masă Ca specie. interdictive. întâmplător sau nu. poezia agitatorică face parte din moştenirea retoricii înţeleasă ca artă şi ştiinţă a persuasiunii. nu în ultimul rând. una din premise e subînţeleasă sau mai bine zis înlocuită cu analogia şi inducţia) discursul de acest tip urmărea. Umberto Eco. dicţionarele sovietice de termeni literari . Ed. concepute de partid. Folosindu-se de entimeme (silogisme în care. manifestele unor grupări de artişti revoluţionari de tipul RAPP şi LEF. PUF. în aceeaşi măsură.cu definiţii precise în ceea ce priveşte proza şi confuze în cazul poeziei. 1958) include în categoria „retoricii". Jdanov de la interminabilul congres al scriitorilor sovietici din 1934. Fadeev (1932) primind girul lui Gorki. Tratatul de semiotică generală.I.La nouvelle rhetorique de Chaîm Perelman & Lucie Olbrechts-Tyteca.ai etapei stalinismului integral. Ele ne lasă să deducem principii. Ca şi dialectica. criterii. ea ar trebui să dea naştere prin atingere unui interes special pentru arheologia conceptului de „realism socialist" şi mai ales pentru procesul de limpezire treptată a concepţiei comuniste asupra rosturilor artei şi ale poeziei în chip special. pe bună . Bucureşti.

Umberto Eco e de părere că „în asemenea cazuri nu e relevant dacă atitudinea descrisă este acceptată deliberat şi cinic de către emiţător pentru a-1 înşela pe destinatar sau constituie un caz de autoiluzie şi de unilateralitate inconştientă".) şi toate cele necesare împodobirii externe a exprimării. axiomatice). „recunoaşterea caracterului parţial al premiselor şi a reactivităţii acestora la circumstanţe. Eşecul unei asemenea tentative îi va determina pe cultumici să-şi reamintească de virtuţile manipulatorii ale vechii . Or. ideologia e complexul de gânduri şi reprezentări care apare ca un Adevăr Absolut subiectului cugetător.. dar de o expresivitate capabilă să emoţioneze şi să stârnească energii.. aşadar. o disimulare. din zona de interes a aşa-numitei semiotici a interacţiunii conversaţionale. deşi se foloseşte de argumente şi premise îndoielnice. Si una din regulile acesteia (a conversaţiei în genere) este." Face parte. o fugă." Numai că în cazul special al discursului ideologic (pe care Barthes printre primii 1-a legat de retorică) şi în genere al tuturor formelor de propagandă disimulată şi de persuasiune în masă există pretenţia (emitentului) ca „de la premise probabile ce definesc doar o secţiune parţială a unui câmp semantic dat.Literatura română sub comunism 17 dreptate. în schimb. ca discurs de persuasiune în masă în care demersul ideologic îmbracă o ţinută specifică. cel politic (cu toate variantele lui şi sub toate veşmintele. după Eco. să se ajungă la concluzii acceptate ca Adevărate. La loc de frunte se află. adică ieşit de sub „logica Raţiunii Absolute" şi având motivări practice şi elemente afective. Privit ca fapt lingvistic normal. Semioticianul italian va dedica de altfel în Tratat. forurile culturale comuniste ar fi dorit (utopie sau simplă aberaţie?) să poată avea la îndemână o poezie propagandistică integral denotativă. socotind-o un instrument intelectual de prim ordin care. denumite figuri retorice. umbrind astfel natura contradictorie a Câmpului Semantic Global şi prezentând propriul punct de vedere ca fiind unicul acceptabil... slujeşte revoluţiei şi practicii sociale de transformare a lumii. Astfel de nuanţări filozofice sau logice ori formulări prevenitoare precum cele de mai sus sunt.. toate tipurile de discurs (cu excepţia celor apodictice. inclusiv cel poetic). cu totul străine teoriei marxiste care dă cu curaj (sau cinism) ideologiei un sens eminamente pozitiv. fireşte. Sub presiunea principiului sacrosanct al accesibilităţii. discursul persuasiv „implică alegerea de premise probabile." în accepţia dată de Jaspers. noi vorbim aici de poezia comunistă agitatorică.. un subcapitol remarcabil „manipulării ideologice" şi felului cum sunt disimulate acele premise care ar putea compromite desfăşurarea argumentării. producând o autoînşelare. dispunerea silogismelor retorice (.

Numai că o astfel de informaţie face loc surprizei şi surpriza .18 Eugen Negriei retorici care recomanda stimularea atenţiei destinatarului printr-o anumită doză de informaţie proaspătă.ca ieşire din schemă . redefinite. doar pare a avea rădăcina în poezia cetăţenească. la acel repertoriu bine verificat în timp de expresii deja generate de artificii stilistice. întrucât mesajul lor era structurat în funcţie de calitatea destinatarului şi ţinea cont de psihologia. într-o anume măsură. canalul. marginalizaţi prin naştere şi avere. textul interpretat (conţinutul).unanim conţinea formule încărcate de conotaţii cu „valoare emoţională fixă" şi expresii care "au atins un asemenea nivel de instituţionalizare" (Eco). adolescenţii şi copiii lesne sugestionabili din primele clase primare. forurile propagandei reperiste au avut în vedere nu pe cititorii cultivaţi de poezie. făceau parte din categoria „umiliţilor şi obidiţilor" lumii. Or. Destinatarul întâi de toate. destinatarul. ţăranii săraci. de o simplitate vulgară. femeile sindicaliste. S-a recurs atunci la surogate retorice. trebuie. aşa cum le concep teoriile comunicării de tip informaţional.ca să ne exprimăm ca atare . Mulţi dintre ei. mesajul codificat. o asemenea poezie (ce pare. Un astfel de „public" credul şi influenţabil posedă un fond de reacţie primitiv-sentimental care îl face să recepteze cu pasiune plebee subliteratura acestor texte inepte. Spre astfel . de potenţialul afectiv şi de zestrea lui de interese şi dorinţe. Elementele acestuia. Am arătat în primul volum al acestei cărţi că. printr-un fel de consens secular al istoriilor literare. Poezia în etapa stalinismului integral este integral agitatorică. de forme obosite dar încă preţuite. tinerii prelucraţi în orele de educaţie politică din armată sau fabrică. mesajul ca sursă de informaţie (expresia). minoritarii. adică emitentul (cu codurile şi subcodurile lui lingvistico-stilistice şi cu punctele lui de vedere ideologice). pervertiţi de modelele artistice burgheze. implicând instinctualitatea elementară şi recurgând la trucuri lacrimogene şi artificii incitatoare. fără pământ ori alte mijloace de producţie. încât puteau să dea senzaţia cenzurii şi organelor puterii că aparţin „sistemului" şi nu creează „probleme". practicată din vechime) are legile ei „estetice" şi presupune o organizare cu totul particulară a actului comunicativ. e bine de reamintit cui se adresau poeziile Agitpropului. Acest repertoriu acceptat .e incontrolabilă şi ca atare periculoasă. ci păturile semianalfabete sau cu o educaţie precară. fiind pregătiţi să primească bacilul luptei de clasă. învăţând din experienţa jdanovistă.

dacă satisface integral dezideratele partidului şi e gata să contribuie cu toată energia la construirea socialismului. din punct de vedere marxist-leninist. Mihai Gafiţa. care avea drept unică preocupare crearea de sentimente active în rândul acestora şi transformarea lor în adoratori fanatici ai flamurei roşii. pe naivitate şi bună credinţă. ca şi prozatorii.V. un act social-politic colectiv. apar negreşit şi frumuseţile nebănuite şi „expresia artistică" excepţională. al editării şi difuzării de texte. Dar nu aceste detalii ne interesează aici. prin câteva stratageme din setul de directive ale N. scriitorul nici nu trebuie să aibă un profil psihologic şi o gândire personală bine definită.D. a popoarelor din Estul Europei. făurirea unui „om nou" şi. pe invidia scriitorilor tineri şi a celor ignoraţi faţă de cei ce ocupaseră deja locurile de sus ale ierarhiei literare.-ului pentru supunerea. In viziunea sacrosanctă a partidului. împlinită cu entuziasm. unui popor nou. I. întrucât poezia e. ferit de oricare alte influenţe şi silit să citească zilnic un număr impresionant de texte de aceeaşi ţinută şi cu minime variaţiuni tematice. s-a mizat pe spaima posibilei incriminări în procese politice.K. Emitentul Despre profilul psihologic al scriitorului din primii ani ai comunismului de stat şi despre compromiterea imaginii lui ar fi multe lucruri de spus. Cum arătam în primul volum al cărţii. supus unei operaţiuni de spălare a creierului şi de manipulare. nu-şi va permite să aibă o perspectivă fenomenologică. O asemenea poezie urmărea schimbarea radicală a mentalităţii. pe bani şi privilegii. Producătorii de texte poetice propagandistice au fost făcuţi „să adere". Vitner etc) rezultă ideea că. până la urmă. Ar mai trebui să adăugăm că sistemul supracentralizat al distribuirii informaţiilor. pe tehnica provocării sentimentului difuz al unei culpe.Literatura română sub comunism 19 de indivizi ţintea propaganda prin poezie. punerea la index a oricărei cărţi de literatură care nu avea girul oficialităţilor au pregătit un cititor croit dintr-o singură dimensiune. a. astfel. prin teroare şi diversiune. se dedică şi îndeplineşte o menire colectivă având drept suport cea mai înaltă concepţie asupra lumii şi unica adevărată. Din contribuţiile critice de etapă ale promotorilor realismului socialist (N. Eugen Campus. comanda socială iveşte . El serveşte. Un cititor care putea fi. Novicov. E un simplu exponent şi. dacă autorul se dedică realmente cauzei. M. Morarii. pe vanitate. asemănător până la identificare cu celelalte popoare ale Uniunii Sovietice.

Cel puţin teoretic. pe actualitatea imediată.c.l. metoda realist-socialistă. nici măcar nu există pentru cel comunist. Subiectul şi subiectivitatea sunt. prin separarea universului sufletesc de universul revoluţiei. Ce vizau în esenţă astfel de sinistre intervenţii critice care foloseau un limbaj de o maximă violenţă proletară ("mlaştina celui mai dăunător individualism burghez" ş. nu numai pentru proză. iar generozitatea conceptului de libertate creatoare comunistă îşi dovedeşte deplina falsitate. intră în definiţia însăşi a lirismului? Cum se ştie. Chestiunea libertăţii şi a individualităţii creatoare. câtă vreme totul se centrează pe obiect. ruptura de indiferenţierea colectivă. cititorul de azi este oripilat de furia lor reducţionistă şi prohibitivă.) în legătură cu asemenea „abateri" care. Jdanov) s-a dus o adevărată bătălie împotriva intimismului echivalat de câţiva ideologi cu apolitismul şi individualismul burghez. la urma urmei. ieşirea din turmă au fost mereu privite în comunism (şi nu numai) dacă nu ca un păcat. aşadar. Veritabilul poet partinic nu are chip şi biografie sau mai bine zis se cuvine să aibă chipul şi biografia poporului său intrat în zodia marilor lupte de clasă. Opţiunile lui sunt opţiunile partidului şi este poet prin partid şi cu ajutorul acestuia. Nu numai eul biografic nu are ce căuta aici. datele problemei se schimbă. aşa cum cere şi pentru poezie.20 Eugen Negriei de la sine valori literare comuniste. în loc să „oglindească" marile evenimente din viaţa oamenilor muncii. unii poeţi s-au mulţumit cu "scormonirea stearpă a propriului eu". aceşti rătăciţi s-au complăcut în a rămâne în „cercul îngust al propriului sentiment". în loc să vadă lumea în spirit colectivist şi partinic. Sub pretextul „sincerităţii şi al combaterii retorismului găunos". Luarea la cunoştinţă a individualităţii a produs totdeauna disconfort reprezentanţilor unui regim care a exploatat propagandistic în numeroase situaţii teama noastră de individuaţie. Libertatea de creaţie a scriitorului devine nemărginită o dată ce a înţeles necesitatea istorică. pe viaţa concretă. îndrăznind în chip egoist să se folosească (eroare!) de persoana întâi. în procesul creaţiei şi în practica receptării critice. La un moment dat. cel puţin ca o eroare ameninţătoare. dar nici măcar eul liric. adică pe realitate. în jurul anului 1951 (ca un ecou puţin întârziat al unei campanii iniţiate de A. presantă şi capitală pentru scriitorul burghez. Dacă reciteşte intervenţiile vigilente ale criticilor şi ideologilor epocii (fie şi numai ale acelora citaţi mai sus). scoase din joc. . Pericolul cel mare pe care îl reprezentau pentru ideologii partidului „sentimentele sincere" şi nevoia de intimitate provenea din efectul câştigării dreptului la o „dublă existenţă creatoare".

ideologi. practic. Şi acest lucru e realmente intolerabil pentru un regim pentru care scriitorul nu este decât „o rotiţă şi un şurub" în angrenajul puterii. Iubirea va avea loc sub steaguri roşii în câmpul muncii stahanoviste şi va fi un prilej de evidenţiere a succeselor membrilor cuplului (deveniţi astfel demni de această concesie) sau a cuplului însuşi ca nouă celulă a colectivului de producţie. Asta se traduce. „afectivitatea neintegrabilă".reprezintă primejdia alunecării în intimism şi religiozitate şi a căderii în apolitism.decretează ideologii . în fond. povestind. redactori. admiraţia şi iubirea pentru eroii clasei muncitoare şi pentru conducătorii ei. sentimentele personale şi să creeze la unison cu masele (cam în felul în care îşi imaginează unii creaţia colectivă folclorică). sentimente complementare. jubilaţia pentru victoriile revoluţiei.spre a fi apreciat şi publicat . El trebuie să comunice atitudini clare şi simple şi să se ferească de sentimentele ambigue (cele care au dat. Mulţimea proiectelor industriale comuniste transformă natura cel mai adesea în duşman de clasă.nu mişcă poporul şi nu sunt ale poporului (care gândeşte şi simte prin persoana poetului). atâta ură pentru duşmanul de clasă. Poetului i se permite să simtă şi să facă să fie simţite de cititor: ură pentru duşmanul de clasă şi faptele lui. unul ce trebuie zdrobit şi supus. simpatia şi duioşia pentru cei ce vor să evolueze pentru a deveni oameni noi. Dacă nu pot fi evitate (şi de la un anumit moment nu mai pot fi). Privită sub această incidenţă.ca teme . tot astfel poetul trebuie . prin standardizarea relaţiei cu societatea. Aşa cum personalitatea face istoria numai împreună cu masele şi numai când e veritabilul exponent al acestora. cu natura şi erosul printr-un număr fix de sentimente şi de tipuri de reacţie la semnalele lumii (evenimente.să-şi reprime atitudinile particulare. ştiri. . Sufletul socializat al poetului va recepta în spirit partinic şi natura care e mai greu de eludat. lupta cu natura stihială va rămâne să prelungească lupta de clasă. de cenzori. critici. naştere marii poezii) fiindcă acestea . ură şi iubire: câtă iubire pentru poporul muncitor. aspecte şi întâmplări pilduitoare ale vieţii acesteia.Literatura română sub comunism 21 Izolat de viaţa intensă „plină de avânt creator" a semenilor şi consumându-şi energia în zona „smârcurilor" eului şi a poeziei „de cameră". să „redea". ele trebuie politizate şi privite exclusiv prin prisma idealului colectivist. întâmplări). de nădejde. Natura şi iubirea . poetul îşi pierde eficacitatea propagandistică. Dacă nu poate. fiind un cadru constant al izbânzilor constructive şi al luptelor revoluţionare. De aceea partidul va milita în primii ani ai puterii lui absolute pentru formarea unui autor de texte poetice care să se identifice cu masa revoluţionară. va fi ajutat de oamenii partidului. In general vorbind. colegi etc să nu-şi personalizeze spaţiul şi reprezentările şi să nu dea contur eului liric.

Ea va fi alintată. că în plin stalinism.C. nu poate totuşi evita presupoziţiile „aberante". . Ca să rezumăm. au favorizat apariţia mugurilor unei noi sensibilităţi şi erodarea bazelor. Când atribuie. doar teoretic. Pare o emanaţie a colectivului. natura şi iubirea nu au mai reprezentat pretextul ancorării şi mai vârtoase în politic ci recuperarea marilor teme lirice care. limitată drastic. Se înţelege. neostilă. perfect justificată. integrabilă armonios procesului productiv (precum mijlocaşii în G. în schema lui Eco. De la un moment dat (după 1953). dezindividualizate.în cazul poeziei agitatorice. o tendinţă inconfundabilă de unificare a codurilor. Nu e lipsit de interes să adâncim puţin investigaţia şi să folosim aici câteva elemente de analiză semiotică. nu se poate vorbi decât de o afectivitate partinică. la nivelul subcodurilor.comanditar .el nu mai e un emitent. conotaţiile aleatorii şi erorile de interpretare (toate decurgând din patrimoniul lui real de cunoştinţe). Teoretic. însă. şi decât de un poet-robot . chemată cu apelativul tovarăş. ale poeziei agitatorice. ce păreau indestructibile. circumstanţe specifice care orientează clar „presupoziţiile". Relaţia emitent-destinatar Captarea interesului: principiul accesibilităţii E foarte uşor de constatat că în cazul poeziei agitatorice există îngustări frapante ale plajei de opţiuni (ale emitentului şi ale destinatarului). mesajului conţinut transformându-1 în text interpretat. din punctul de vedere al doctrinei şi al esteticii roşii. Vigilenţa organelor în privinţa acestor teme (ca teme autonome) a fost. vom zice că emitentul . însă. ci „aspiră" la statutul de emiţător. având codurile lui private şi punctele lui de vedere ideologice. preschimbată în tovarăş de muncă (Tovarăşul April al Ninei Cassian) şi chiar cântată precum eroii muncii socialiste.un robopoet comandat de partid şi promotor al viziunii acestuia asupra tuturor componentelor vieţii. mesajul-expresie ca sursă de informaţie ia naştere prin efortul unui emitent cu coduri private şi puncte de vedere ideologice care încearcă să evite ambiguitatea expresiei şi pe cea ulterioară. reducţii de competenţe. atent controlată. a conţinutului.A. cunoştinţele destinatarului şi ale emitentului se presupun a fi comune.22 Eugen Negriei Dar există fireşte şi o natură justă. destinatarul. Ca purtător de cuvânt al partdului . abordate cu mai mult curaj.-uri). un exponent precum creatorul popular. nu are coduri particulare şi are competenţe limitate.

să fie integral decodabile şi încărcate de destinatar cu exact informaţia dorită de emitent. idei şi sentimente. destinatarul era văzut ca un consumator necultivat dar cu năzuinţa culturalizării. sub semnul eficacităţii. Trebuiau aşadar comunicate. unele dintre ele putând fi înţelese ca o „trădare a intenţiilor emitentului". dependente de diverse coduri şi subcoduri. estetica roşie. cit. de asemenea.într-o primă fază . naturale şi cedează tentaţiilor livrescului. Mesajul ca sursă constituie într-adevăr o matrice de constrângeri . fără cusur şi ferit de „zgomote" semantice şi „circumstanţe concrete deviante"..Literatura română sub comunism 23 Ca să folosim în continuare terminologia lui Eco vom preciza că există în momentul emisiei „circumstanţe care orientează presupoziţiile" şi. „circumstanţe concrete care deviază presupoziţiile" (op. o reţea de mesaje diferite. cu mult nivelul şi obiectivele acesteia. adică redactarea unor mesaje care. Ea a . proces iniţiat de partid în prelungirea campaniei de alfabetizare şi nedepăşind. Ei bine. formula populistă cea mai des auzită în epocă şi ea era în consonanţă cu principiile unui regim democrat-popular pentru care totul trebuie adus la numitorul comun al clasei muncitoare. Directitatea. iar burgheziei i se pune în cârcă ura faţă de claritate. Ceea ce în mod curent . formalismului sau lasă loc. Din direcţia conducerii de partid. Tot ce depăşeşte puterea de înţelegere a poporului (care e echivalat cu masa minim şcolarizată) este sau devine conspirativ. Poetul devine duşman al poporului dacă ignoră principiul accesibilităţii absolute. în momentul receptării. sinceritatea. unei singure secvenţe obscure.în termeni irefutabili.aceasta era. fie şi din neputinţă.numim mesaj este de obicei un text.oricât s-ar strădui emitentul . Intenţia aceasta (asemănătoare cu aceea a manualelor de catehizare ale oricărei confesiuni în căutare de prozeliţi) este argumentată cu fraze complete din clasicii marxism-leninismului şi cu fraze trunchiate din scriitorii clasici. 195). Imperativul clarităţii şi al accesibilităţii derivă din pretenţia aberantă a autorităţilor de a promova o poezie denotativă (!) perfect şi integral decodabilă. în fond. Culturnicii noştri (pe urmele celor sovietici) solicită imposibilul. simplitatea expresiei sunt proclamate drept atribute proletare. care să comunice exact ceea ce doresc ele. ermetismului. de fapt. transmise pe un canal unic.precizează Eco . curmând cursul întregii poezii a secolului XX. gânduri şi afecte. solicită . fiecare în felul lor şi cu acele mijloace care le dau vigoare şi pregnanţă. o structurare a enunţului literar care să excludă orice ambiguitate în receptare.dar acestea nu permit .decât rezultate opţionale. „Poezia pe înţelesul tuturor" *. al exprimării simple. populare.

Chiar bine intenţionată. după 1948.24 Eugen Negriei primit relativ uşor. infim grad de expresivitate conotativă. neşocante. echivocă. aluzivă. epitete şi metafore de 20 de waţi . S-a încurajat atunci. ai combaterii cosmopolitismului şi ai apărării democraţiei de înrâuririle ismelor estetice. şi un anumit. directităţii.ceea ce dorea partidul . puţine. El presupunea dreptul şi până la urmă datoria poetului de a recurge la câteva. căci este ecoul ." Ca să creezi . trebuia depăşită fundătura la care îi împinsese pe responsabilii politici năucitoarea lor ambiţie de a pune în mişcare o poezie care să fie şi denotativă şi expresivă în acelaşi timp.al luptei de clasă înseşi.numită la fel . adică direcţionată corect politic. Ea face. preciziei şi funcţionalităţii strict politice (pe care toate epocile revoluţionare le-a promovat spontan sau cu suport teoretic)? Cu sprijinul criticii şi al jurnaliştilor de serviciu s-a declanşat la început o campanie bezmetică de epurare (care coincide cu aceea . la o versificare cuminte sau zglobie uşor de deprins şi de frazat. pedantă. Care au fost consecinţele instaurării principiului inteligibilităţii. posibilă utilizarea paralelismului (tot de tip folcloric) şi în şi mai mare măsură a antitezei. dialectală. la alegorii şi la simboluri lesne identificabile. Pe scurt.din toate instituţiile ţării) a literaturii de orice exprimare „necurată". prea marea subtilitate în construirea poeziei displace autorităţilor şi chiar le alertează. polisemantică. această epurare a literaturii de literatura însăşi ar fi putut duce la clişeizarea şi completa uniformizare a ei. Or nu acesta era rolul acordat de partid poeziei şi Lenin însuşi a vorbit de „sarcina grea a popularizării ideilor într-un limbaj care să nu fie plictisitor. argotică. Pe temeiul principiului accesibilităţii i se solicită acesteia o linearitate narativă (de tip baladesc). . chiar tehnicist industrială. de recuzită clasică sau de factură folclorică.în planul expresiei . acceptul naiv al autorilor de literatură de larg consum precum şi binecuvântarea literaţilor şi esteticienilor oportunişti. pe lângă simplificarea „revoluţionară" a relaţiei cu cititorul prin adoptarea limbajului lui (aproximare totdeauna dubioasă!). de alungare a tropilor îndrăzneţi şi a abaterilor minime de la „limba" marilor clasici şi a creaţiilor populare „izvorul cristalin" a tot ce poate scrie „mai minunat" un scriitor comunist începută vijelios. speriaţi de punerea chestiunii inteligibilităţii în termenii luptei de clasă. figură cheie a poeziei realismului socialist.era nevoie nu numai de un limbaj accesibil ci şi de unul expresiv. la repetiţii şi refrene întăritoare. In genere la forme recognoscibile.totdeauna funcţionale. prin durată. complezente.adică sentimente active şi să provoci o modificare decisivă de mentalitate în lumea celor mulţi .

toate minimele concesii făcute plăcerii estetice. La centru se află nu un semizeu. Simple speculaţii sunt toate aceste încercări de înnobilare a efortului de versificare. Poezia cu subiect. orice alunecare digresivă. ori sugerează slăbirea ofensivei politice. să întemeieze. aceste texte. etc). a unor întâmplări furnizate de ziare. în realitate. întrucât conţine o poveste şi aceasta seamănă cu ceea ce ai auzit în copilărie şi în adolescenţă când încă nu te-ai smuls cu totul din lumea încântătoare a eresurilor. Poemul de acest fel te prinde uşor. în textul poetic. Pe de altă parte. sunt epice pentru a putea respecta comandamentul accesibilităţii şi a ilustra mai adecvat proiectul ideologic. orice formulare care stârneşte controversa şi interpretarea multiplă. să legitimeze. Narativitatea. a unui model de viaţă.Literatura română sub comunism 25 Cu mânie proletară vor fi întâmpinate de inchiziţia criticii tot ceea ce. Numărul impresionant de poemefluviu (de regulă simple naraţiuni versificate) apărute în primii ani ai regimului a fost pus pe seama nevoii de epos a oricărui început. ci un erou ieşit din rândul colectivului (sau un mic colectiv) aflat în luptă cu emanaţii reacţiunii. A fost recomandată stăruitor şi datorită oroarei autorităţilor faţă de eul poetic controlabil doar până la un punct. deci trecute în prealabil prin maşina de distorsiuni a ideologiei şi devenite până la urmă subiecte previzibile. naraţiunea versificată concentrează energia creatoare pe obiect şi te fereşte astfel de tentaţiile burgheze ale subiectivităţii. s-a vorbit în bilanţurile şi sintezele din epocă despre necesitatea lor. fiindcă numai mitul (deci povestea) are puterea să fundeze. episoade paralele şi amănunte veridice este o manifestare a realismului-socialist şi regulile de fier ale acestuia sunt mai lesne de respectat într-un cadru narativ. în jurul lui roiesc personaje episodice şi tot ce se întâmplă este rezultatul unei străduinţe comune care vorbeşte despre o nouă conştiinţă a maselor (etc. prin noutate excesivă. cu conflicte şi deznodăminte stas. a oricărei încercări de schimbare viguroasă a mentalităţii colective. efort de înţelegere. Faptele înălţătoare pe care le cântă poemele nu sunt expresia unor acte de abnegaţie individuale şi izolate. te captează. deşi ea ţine de adevărul vieţii invocat nu o dată drept criteriu absolut al artei noi. Prevalenta „poveştii". Nici vorbă să fie împlinită în vreun fel oarecare vocaţia omenească a delectării în sine. De asemenea. intrigă. solicită. în stil popular cel mai adesea. El intră în catego- . a necurmatului asalt ideologic. invocându-se faptul că doar amploarea unor asemenea poeme monumentale ar fi în măsură să redea complexitatea vieţii noi în totalitatea ei măreaţă. fiind scrise spre a fi utile propagandei.

ca totdeauna. a unei posibile catastrofe) şi din care va ieşi erou să impună concluzia că partidul are peste tot oameni de nădejde şi că sublimul e la îndemâna tuturor celor care cred fierbinte în comunism. meseriei şi numelor personajelor de succes de altădată. numeroase probe de ignorare a verosimilităţii. mai bine decât poeţii care sunt problemele literaturii şi tendinţele evoluţiei ei. Cum se va observa din exemplele analizate în această carte. subiecte tolerate şi un personaj central care. poetul va alege întâi unul dintre cele câteva. familie etc. de „om al muncii". Nici vorbă ca eposul socialist să se nască în chip natural ca împlinire generoasă a unei vocaţii şi ca prelungire a unei tendinţe de democratizare a poeziei. căci el ştie.ocupând nu de puţine ori aproape în întregime corpul revistelor literare -oferă. puţine. soţiei iubite şi.26 Eugen Negriei ria formelor recongnoscibile. eroul trebuie să aibă un fanatism al credinţei fără de care măreţia pilduitoare a faptelor lui nu ar fi posibilă. De altfel. pentru ca întâmplările la care va fi expus (prin organizarea unui suspans. Devotat nu propriilor convingeri estetice. aceste versificări interminabile . Dacă. prin extracţie socială şi atitudine. la fel de utile. a unei poezii esenţializate. satu- . nu de puţine ori. încât. se încurajează redistribuirea celor vechi în alte locuri din ţară. datorită redactării lor în grabă. Ele se adaugă la zestrea şi aşa copioasă a clişeelor literare. Sunt luate în considerare de altfel numai evenimentele marcate ideologic. precum şi visul său privitor la viitorul de aur al ţării. duşmanului de clasă pe care îl înfruntă direct autobiografia lui de om ridicat de jos. poate să placă forurilor ce trebuie să vadă în el o personificare a responsabilităţii politice şi a datoriei împlinite. realitatea (care e de regulă realitatea informaţiilor de presă. vremelnic. ci unui sistem de dogme. de stângăcie şi formalism. ci doar un mecanism care donează jebeleni şi deşlii. saturate de perfecţiune. uşor de asimilat şi de primit în intimitate . sporind senzaţia că totul în poezia realist-socialistă aspiră la schemă. supuse numai exigenţelor partidului. dacă lucrarea serveşte mai clar tezelor partinice şi scoate fie şi prin eroare un efect propagandistic. Din când în când va expune tovarăşilor de muncă. iar motivaţiile acţiunilor . Nu contează că datele „povestirii" sunt prost legate între ele.pe care le-a folosit propaganda şi nu are rost să dăm semnificaţii subtile vicleniei stilistice la care au recurs adesea autorităţile comuniste. cu prieteni. personajului i se va confecţiona o biografie obişnuită. schimbarea înfăţişăm. Este proba că direcţionarea epică a poeziei a fost decisă de partidul comanditar.ilogice şi aberante. contracronometru şi contra bani. numai întâmplările cu încărcătură politică şi cu eroi apţi să ilustreze datele oficiale ale conflictului de clasă. că nu există cu adevărat personalităţi creatoare. deci tot o realitate de partid) pare a nu fi în stare să ofere subiecte noi.

ca manifestări ale unei colectivităţi care acţionează şi se bucură la unison. lasă să se manifeste starea noastră lăuntrică. balade. El nu face uz de argumente ci narcozează raţiunea. Pare puţin ciudată întoarcerea aceasta a ideologilor „celei mai avansate societăţi" la sincretismul primordial (prezent totuşi în folclorul încă viu). microromanele şi nuvelele versificate lăudate de critici şi socotite de ei rodul unei impresionante ambiţii exhaustive auctoriale.care e o profesiune de credinţă cu aspect testamentar .s-a prefigurat sfârşitul carierei poemului epic. portrete. Pe de altă parte. preocupaţi în primii ani revoluţionari de difuzarea unor produse poetice atractive şi de mare capacitate exhortativă. Poate că el a fost util prin accesibilitate. Şi astfel. Propagandiştii sovietici. vor lua naştere.va conţine un punctaj de probleme politice la zi (între care. nevoie chiar de astfel de cântece „de muncă şi de luptă". acţiuni secundare. Obligatorie. nelipsita temă a vigilenţei) şi un şuvoi de paralelisme şi antiteze (cu trecutul) cu ajutorul cărora viaţa din noul regim apare demnă a fi apărată cu preţul sacrificiului suprem. cu un termen utilizat adesea de poeţii sovietici. propaganda regimurilor totalitare (de orice culoare) a fost totdeauna atentă la tot ceea ce se hrăneşte din afecte şi stârneşte afecte şi senzaţii ancestrale. prin acumulare de secvenţe. ele politizează prezentul sau trecutul oferind cititorilor modele de comportament revoluţionar.apoteotic şi în orice caz pilduitor sub raport politic. e în mare măsură indiferent la logică. Or cântecul. expresie adesea a unui eu colectiv. Folosindu-se tot de „poveste". dar revoluţia avea. au mizat pe sinteza dintre poezie şi cântec.Literatura română sub comunism 27 lui. această mărturie a eroului . Baladele realismului socialist nu se deosebesc în esenţă de nuvelele versificate şi au o cu totul altă funcţionalitate decât cele populare sau culte. . dialoguri. sugerând grandoarea vremurilor noi. Sfârşitul poemului va fi . Cantabilitatea. Cert este că la Congresul Uniunii Scriitorilor din 1956 . Drumul eroic al personajului (comunist sau numai candidat de partid) va fi completat cu descrieri de natură. plătit la număr de versuri. In antologiile editate de oficialităţile epocii se remarcă şi un număr important de versificări de întâmplări cu miez politic şi istoric intitulate. scene contrapunctice. panoramări care dovedesc starea înfloritoare a ţării în mersul ei spre comunism. în fond.nu încape discuţie . spre satisfacţia poetului. Nu se cunosc împrejurările în care câţiva dintre poeţii şi criticii tineri au început să regândească relaţia dintre epic şi poezie ca pe una improprie şi chiar nocivă. să iasă la suprafaţă impulsurile subconştientului. fabricii.când procesul destalinizării şi dedogmatizării părea în fine să se fi pornit . exact atâta vreme cât poezia a fost înţeleasă ca simplu instrument la dispoziţia propagandei.

La un moment dat. Prin asemenea minime ambalaje retorice. ca argument al propagandei. "Surâsul Hiroshimei" de E. în consecinţă. spontan. în orice caz preferată prin structura ei simplicissimă şi prin directitatea mesajului. folosirea de către autori a unui limbaj uşor de acceptat şi de deprins. rapsodii) trădând ambiţia producerii unor emisiuni fonice triumfale. sincer. sunt funcţionale şi subordonate organic mesajului. prietenos. Nu e de ignorat. un ritm care să implice melodicitate şi optimism şi să pătrundă „în miezul vieţii şi în noi". echivocului. Cele mai multe (între ele. Limbajul prietenos. Ca să crească forţa de penetrare a poeziei. funcţia mnemonică a poeziei cantabile: cântecul nu numai că te prinde rapid ci. Cititorul nu trebuie supus unui efort de decriptare. deşi modeste ca putere expresivă. prin datele lui structurale. te face să-1 repeţi obsesiv. Jebeleanu) sunt simple pedanterii artistice departe de motivaţia viguros-militantă a poeziei-cântec din primii ani ai puterii comuniste. cantabilitatea a reprezentat o cale sigură de seducere a destinatarului. digresiv ori decorativ. ci şi ceva surprinzător pentru o societate care vrea să rupă cu trecutul: practicarea unui limbaj poetic clasicizat. el va fi făcut să înghită aproape pe nesimţite şi doar cu o anume mică plăcere conţinutul uşor aromat şi alunecos al poeziei. devenit de uz curent prin şcoală. a fost multă vreme poezia care putea să se ofere drept text cântecului de mase. pe de alta. Unele au mimat structurile muzicale ample (oratorii. tot ceea ce singularizează şi performează. polisemantismului. se vor mai scrie poezii pe scheme muzicale. „Şi lumea-n cânt se dăruie voios / Deşi prea bine nu ştie să-1 cânte". Ceva asemănător se întâmplă şi în frazeologia anostă de partid care conţine ici-colo câte . cântecul capătă o mare forţă persuasivă care n-a scăpat mişcărilor radicale ale secolului XX interesate de omogenizarea psihologică a maselor. scria pe atunci Florin Mugur. pe de-o parte. Alături de narativitate. în textele critice şi în cele de doctrină ideoestetică se vorbea mai des de „cânt" şi de „cântare" decât de poezie. ritmul şi cuvintele simple ce „merg la inimă". Ea trebuia să aibă versul foarte scurt. iar poeţii păreau să aibă o singură misiune: să cânte viaţa şi realizările poporului. în schimbul unui set de figuri care. va renunţa la tot ce ar putea fi delectabil în sine.28 Eugen Negriei Reunind melodia. Sute de produse poetice purtau în titlu cuvântul „cântec". Nu se preconizează numai simplificarea expresiei şi nici numai excluderea limbajului esopic (respins de însuşi Lenin). evitarea a tot ce se abate de la dimensiunile obişnuite. a aluzivităţii. intuind atractivitatea iraţională a produselor propagandistice de acest fel. fixat în mental. Acest soi de neoclasicism nu e preocupat de nimic altceva decât de evidenţierea ideii şi. şi. Până la sfârşitul deceniului. propaganda a recomandat. a reticenţei.

de limbajul bisericesc. să adăugăm observaţia că şi în cazul textelor de execrare. Se preferă comparaţia casnică. Lustruite de atâta folosire. In spatele imaginarului agitatoric. a supunerii). şocante prin monstruozitatea lor inventivă. şi mai bine. prin simbolurile ei emblematizate. Alte astfel de figuri scufundate până la jumătate în zona limbajului comun. se întrezăresc miturile politice comuniste (al progresului perpetuu. scânteia. Ca să rămânem în zona expresivităţii. uşor de priceput. steagul. alegoria simplă. cu figurile stereotipate ale tinereţii optimiste (tema elanului. Dacă. De fapt. pare să aspire la neoclasicism. a înflăcărării etc). Ele intră de la sine într-o combinaţie mobilizatoare. Sau. . Cu ajutorul unor asemenea reţete simple funcţionează retorica mobilizării. care ar solicita viqlenţă verbală şi o imaginaţie satirică viguroasă. şarpele. Adresându-se unui public înrâurit. Epitetele alipite lor sunt la rândul lor stereotipe. a unităţii. producând o binevenită înviorare. Poezia valorifică. uşor de acceptat şi permanentizate în expresii. lupii. prin funcţionalitate şi adecvare. fantezia nu-şi ia zborul spre a da naştere unor produse terifiante. şi se apelează la referinţe din zona ocupaţiilor zilnice (creşterea vitelor. plugăritul). Se practică analogia rudimentară şi asocierea cu nume de animale folosite în expresii consacrate şi devenite simboluri populare (broscoiul. indică locul de întâlnire a poeziei cu articolul de presă. până la epuizare. soarele. secera. prin cuvinte din acelaşi câmp semantic şi prin construcţii simbolice. Sunt probabil printre cele mai simple manifestări expresive cu putinţă şi care solicită un efort minim în receptare. şobolanul. Avem de a face deci cu un repertoriu de formule cu grad mare de instituţionalizare şi cu o valoare emoţională fixă. strict gestual şi redus la simbolica avântului şi a urcării). şi care mai păstrează exact restul de expresivitate necesar persuadării.Literatura română sub comunism 29 o metaforă timidă sau câte o comparaţie obosită care dau concreteţea necesară priceperii şi fixării ideii. vipera. simbolurile de acest fel. aparţin imaginarului militar atât de familiar nouă (tema asaltului. cu nume de personaje biblice care aproape şi-au pierdut referentul (Iuda). prin alegoriile şi metaforele spaţiale. în mediul lui de formare. le va combina pe tiparul avansării dinspre întuneric spre lumină. poezia agitatorică trădează o imaginaţie de tip romantic (un romantism reciclat. nu puţine figuri aparţinând acesteia aspiră la statutul de simbol emblematic comunist alăturându-se celor deja consacrate: steaua. tema înaintării şi a ascensiunii. autorul de texte poetice propagandistice va alterna metaforele şi simbolurile spaţiale ale progresului cu cele de sorginte religioasă legate de întuneric şi de lumină. ciocanul. dihorul. câinii turbaţi etc). al viitorului de aur) complexe de putere (ale unei puteri câştigate nu şi consolidate) şi miturile religioase.

Omul Nou. Manipularea Poezia de partid nu poate fi definită şi nici înţeleasă dacă scăpăm din vedere scopul ei: făurirea unui „om nou" cu o mentalitate radical schimbată. de temperare. acceptabilă. Instinctul combativ şi violenţa de clasă se stimulează prin provocarea mai întâi a unei psihoze. afine celor cunoscute şi recunoscute de cititori. mai ales în cadrul publicului ţintă de care am vorbit mai sus. la fondul de reacţie primitiv-sentimental al publicului. frenezia obsesivă. curgerea simplă. propagandiştii au fost preocupaţi de felul cum poate produce poezia sentimente active în rândul cititorilor. publicul credul şi influenţabil vizat de autorităţi. formele religioase. Se pune apoi la bătaie orice fel de argument. Iosif.ca într-un exerciţiu de pietate . blamat cu o tenebroasă fervoare. însă mai eficace decât s-ar fi bănuit au fost textele exhortative. prietenoasă părea şi scriitura textului. ocărilor şi invectivelor. a blestemelor. fanatic al idealului comunist. narativă şi ritmată a baladelor populare cu numărul lor mare de repetiţii şi refrene întăritoare. cu sau fără intenţie. De aceea. de neîncredere. care proslăvesc sfinţii martiri ai noii religii politice. suspicioasă la orice fel de laude. Numeroasele exemple din această carte vor demonstra de asemenea că poeţii din faza fundamentalistă a regimului au mimat. mai precis expresia lui recognoscibilă. dialogarea voioasă coşbuciană. pentru a activa „mitul complotului malefic". Una din căi (şi cea mai puţin subtilă) este reluarea neistovită . Duşmanul de clasă e demonizat şi racilele regimului care 1-a născut exagerate fără ruşine şi corn- . biserica ocrotitoare (Partidul).cu cât mai mici variaţiuni. prin inventarea şi întreţinerea unei stări de asediu. oricât de mincinos. rezultată din uzurparea unor structuri artistice răsştiute şi de aceea lesne de apropriat: armoniile eminesciene. oricând plăcută nouă.30 Eugen Negriei Pentru omul simplu. raiul comunist. Trădându-şi viclenia. de regulă. apostolii ei. poeziile mizează pe drogul urii şi al invidiei faţă de cel mai bogat decât tine şi pe spaima tribală faţă de cel ce nu e „de-al nostru" şi care e anatemizat. soldat devotat al partidului. de vigilenţă perpetuă şi prin respingerea oricărei tendinţe de normalizare. Cum am arătat în primul volum. ele fac apel constant la sentimentalismul latent.O. poeziile de înveninare şi de mobilizare a cititorului-combatant. Lipsa oricărei alte oferte editoriale asigura unor asemenea „creaţii" imnografice o anume audienţă. a aceloraşi subiecte şi mai ales a produselor retoricii encomiastice. Nu prea mare. prezenţa micilor pasaje lirice eufonice redactate ca de un alt Şt. întrucât fiinţa noastră este. în măsura în care acestora li s-a câştigat în prealabil interesul de lectură.

analizată cu instrumentele semioticii şi din perspectiva principiilor retoricii manipulatorii. amplificate. specia poeziei agitatorice îşi poate releva numeroasele trăsături neobişnuite. De altfel. adică pentru a executa o manipulare ideologică izbutită. a tuturor întruchipărilor Răului politic (fasciştii. la plaja de opţiuni şi la numărul competenţelor lui. poetului nu i se lasă .Literatura română sub comunism 31 parate tot timpul cu minunile socialismului incipient. Relaţia emitent-comanditar Principiul actualizării permanente. literatura care luase naştere părea produsul uluitor al unei simplificări absolute. dar solidă şi imuabilă. a schingiuirii mamelor. a cruzimilor inutile ale yankeilor în războiul din Coreea). sistematizarea e clară şi convingătoare ca orice exagerare reductivă. prin prezenţa patetică a antitezei. dintre care unele aruncă în perplexitate pe cititorii tineri de astăzi. Să ne întoarcem puţin la emitent. Capitolul din carte dedicat contribuţiei literaturii la criminala campanie de colectivizare a agriculturii şi de distrugere a satului românesc ilustrează pe larg felul cum şi-a adaptat propaganda tehnicile manipulării la schimbările din teren şi la rezistenţa disperată a ţăranilor. afaceriştii. Poezia de campanie. implicând instinctualitatea dau unor asemenea poezii o structură internă rudimentară. In construcţia antitetică (fundamentală întrucât reflectă şi un mod de gândire politic). complotiştii etc). Practic. şi ele. Schematismul de subliteratură. trucurile lacrimogene (cum ar fi prezentarea obstinată a uciderii pruncilor. Am văzut care este raportul (preconizat de ticluitorii şi promotorii ei) dintre emitent şi destinatar. Iubirea pentru flamura roşie este înteţită prin ura habotnică împotriva tuturor celor care i se împotrivesc. dintre codurile şi subcodurile lor. capitaliştii infami. imperialiştii. Ea raţionalizează cunoaşterea pentru că obligă la conturarea elementelor. Se poate spune că niciodată în istoria ultimelor câtorva secole de poezie iniţiativele eului poetic în raport cu materia mundi nu a fost mai limitată. fără ruşine. se sprijină reciproc pentru ca. După numai câţiva ani de exerciţiu poetic comunist. putreda burghezie. eficace. dar eficace. simplitatea vulgară şi tâmpă. funcţionând prin serii de perechi de termeni. efectul să impresioneze. chiaburii. e puternică pentru că e ostentativă. cum şi în ce circumstanţe trebuie să aibă loc receptarea şi ce condiţie trebuie să îndeplinească mesajul pentru a fi politic. poeziile epocii sunt marcate de un maniheism sui-generis şi sentimentele contrare îşi dau neîncetat concursul. Situată în ecuaţia actului comunicativ.

de sindicalişti.32 Eugen Negriei decât două posibilităţi: fie să mobilizeze. modelează şi remodelează conştiinţele. spontane sau nu. El. publicul muncitor. ziarele sunt pline de anchete cu subiecte de tipul: „Ce teme propuneţi artiştilor şi scriitorilor noştri?" sau „Ce vreţi să citiţi?" sau „Cum doresc cititorii să fie scrise operele literare?" . fie al celor ascultate la difuzoare şi repetate de câteva zeci de ori pe săptămână. El ia în considerare un material maleabil. tinerii prinşi în mişcarea de amatori ori în diverse acţiuni. ocupate cu confecţionarea şi răspândirea materialelor de propagandă. sufletele. îşi luau în serios calitatea . era cel îndreptăţit să comande subiecte şi teme acelor inşi cu experienţă socială limitată. In ambele cazuri criticii. recruţii în orele de educaţie politică şi de culturalizare. Cu un oarecare efort s-ar putea distinge în cadrul literaturii agitatorice poezii în care predominantă este intenţia exhortativă. mobilizatoare şi poezii în care prevalează componenta magnificării realizărilor revoluţiei şi a eroilor ei. uşor de prelucrat: de pildă. muncitorii cărora li se citea Scînteia la prima oră sau în pauzele de lucru. fie să proslăvească aceste izbânzi şi pe oamenii care le-au făptuit. Ca spre a desăvârşi spectacolul ipocriziei. iremediabil corupţi de lecturi burgheze. femeile „democrate" din cadrul UFDR. cei care. fie al cântecelor învăţate pentru diversele festivităţi şi sărbători. Nu altfel decât aceea religioasă medievală. actori amatori. adică scriitorilor care se încăpăţânau să disocieze actul politic de cel literar. şi ele mulţumite că li se dă importanţă. cu caracter educativ (recitatori. public). gata să se lase seduşi de frumuseţea inefabilă a poeziei sau să se rătăcească prin rămurişul ei de semnificaţii absconse se adresează un asemenea text mobilizator. şcolarii din primii ani de studiu făcând întâiaşi dată cunoştinţă cu poezia fie prin intermediul compunerilor versificate din manuale. rugăciunilor şi anatemelor) şi proslăveşte înfăptuirile noii credinţe şi pe apostolii ei. Ea sugestionează. iniţiind ceea ce s-ar putea numi imnografia laică socialistă. poezia comunistă din vremea stalinismului integral nu putea lua formă decât spre a educa sau spre a idealiza.de care erau mândri . „esteticienii" vremii şi activiştii secţiilor de propagandă au susţinut că poeţii răspund direct şi cu entuziasm solicitărilor publicului cititor suveran. masele în obţinerea unor noi victorii pe calea deschisă de „revoluţie". E de la sine înţeles că nu cititorilor instruiţi. caracterizaţi adesea printr-un individualism cras şi printr-o condamnabilă ignorare a contactelor umane. ţăranii întovărăşiţi sau colectiviştii mobilizaţi la căminul cultural să asiste la spectacolele brigăzilor de satiră şi umor. . nebăgaţi în seamă până atunci de cineva. prin puterea cuvântului. îmbărbătându-le sau aţâţându-le (cam yi felul psalmilor. cântăreţi.

Literatura română sub comunism

33

în realitate, întrucât totul în propagandă e dependent de actualitatea imediată şi supus comandamentelor partinice, li se indicau cu severitate poeţilor culoarele tematice şi lista de teme întocmite pe principiul estetic al respectării „adevărului vieţii". Iar adevărul vieţii este ceea ce partidul spune că este. Poeţii „codaşi" sau cei căzuţi în eroare sunt cei ce nu izbutesc să înţeleagă faptul că tot ceea ce nu e comunist în spirit nu există, Partidul fiind Adevărul, Calea şi Viaţa. Nu atât respectarea şi cultivarea tematicii prescrise (munca, omul nou, pacea, înfierarea trecutului etc) erau importante, cât actualizarea ei permanentă, o sarcină de partid nu atât de uşor de îndeplinit pe cât pare la prima vedere. Cu vioiciune şi cu hărnicie artistică poeţii ilustratori (între care se numărau Victor Tulbure, Nicolae Ţaţomir, Aurel Gurghianu, A. Toma, Dan Deşliu, Mihu Dragomir, Al. Căprariu, Ioan Meiţoiu, Negoiţă Irimie) au epuizat în scurt timp repertoriul subiectelor socio-profesionale. Ei au compus, cu sau fără deplasare pe teren, portretele pastelate ale tuturor speciilor vizibile şi palpabile ale omului nou: tovarăşul învăţător, ziaristul, ţapinarul, strungarul, bibliotecarul, ţesătoarea, activistul, ilegalistul, minerul, învăţătorul, factorul poştal, tractoristul şi tractorista, tânărul oţelar, medicul nou de la ţară, cazangiul, reparatorul de locomotive şi tânăra savantă, deputatul, funcţionarul de tip nou, poetul ţigan, soldaţii patriei. Au fost vizitate direct sau cu imaginaţia mai toate „şirurile" noii orânduiri: mine, laboratoare, şantiere, lanuri ale G.A.C.-urilor, oţelării, creşe, blocuri, biblioteci uzinale, fabrici de pâine, grădiniţele satelor etc. La drept vorbind, acestea erau poezii de cabinet care, respectând câteva elemente de caracterologie şi un crochiu ideologic, se puteau compune în tihnă, prin strădania autorului care îşi proteja întrucâtva timpul de gestaţie. Trebuia făcut ceva mai convingător decât aceste simple tablouri statice, ilustrări de teme generale, trebuia ca scriitorii să vină cu promptitudine în întâmpinarea chemărilor partidului, supunându-se principiului comenzii sociale. Pentru criticii şi activiştii din aparatul propagandei a nu răspunde „prezent!" la chemările partidului, a nu fi vigilent, activ, prompt, operativ echivala cu dezertarea şi cu crima contra intereselor poporului. Iar devotamentul sincer faţă de idealurile revoluţiei şi de politica conducerii trebuia confirmat şi reconfirmat zi de zi nu prin simple declaraţii de adeziune şi respect. El se măsura şi era măsurat după iuţeala cu care scriitorul descindea în arena luptei de clasă, angajându-se politic cu toată fiinţa, atent, mai ales atent să nu piardă clipa în care e nevoie de el. Modelul procesului de concepere artistică era acela al activităţii industriale planificate şi scriitorul nu reprezenta în ochii partidului altceva decât muncitorul cu „condeiul" aflat în întrecerea socialistă cu tovarăşii de muncă

34

Eugen Negriei

intelectuală, în competiţie cu timpul şi cu sarcinile de producţie. Poetul, năzuind la lumina viitorului, se cuvenea să fie fruntaş în întrecere, depăşind normele visării şi ale planului liric dar, tot astfel, putea să demobilizeze, să piardă trenul vieţii şi să ajungă, vai, în categoria reprobabilă a „rămaşilor în urmă" ce trebuie sprijiniţi de colectiv să-şi depăşească impasul. Ocazia, da, ocazia nu trebuia niciodată pierdută... şi, într-adevăr, într-o uimitoare măsură, dinamica tematicii şi a subiectelor abordate de poeţii vremii poate fi comparată cu aceea a articolelor de fond din Scînteia. In primii cinci ani de regim democrat-popular paralelismul e vădit. E vorba de un fel de publicistică versificată care popularizează pe de o parte succesele construcţiei socialiste şi pe eroii ei şi pe de altă parte slujeşte direct şi mobilizator acţiunilor iniţiate tocmai atunci de partid. O dată împlinite, acestea deveneau subiecte pilduitoare de popularizare şi tot aşa mai departe şi spre noi şi măreţe împliniri. Faza ofensivă, agitatorică, în care se acţiona cu mijloacele de sensibilizare insidios sentimentale şi cu toate tehnicile manipulatorii ale vechii şi mereu utilei retorici exhortative era urmată de faza extatică şi imnologică în care intra în acţiune retorica encomiastică. Fireşte, o altă comandă socială şi un nou val de producţii lirice mobilizatoare puteau coincide, în timp, cu roadele artistice ale comenzii anterioare. Poate că autorii de ode dedicate atleţilor olimpiadelor în vremea Eladei urmau aceeaşi dinamică a inspiraţiei, dar o făceau sub presiunea altor motivaţii. In cazul nostru care e şi mai uşor de apreciat la justa lui amploare, nici destinatarul - cum se susţine cu făţărnicie de către autorităţi - şi nici emitentul care susţine cu perversitate că o face din proprie voinţă nu sunt veritabilii stăpâni, executanţi şi beneficiari ai procesului de producţie. în spatele tuturor faptelor artistice se află partidul demiurg - ordinator de credite şi comanditar, stăpânul absolut al subiectelor, al sistemului de difuzare, valorizare şi ierarhizare. Un exemplu de campanie propagandistică Simple megafoane, când mai sonore, când mai răguşite ale partidului, poeţii urmează de aproape calendarul evenimentelor provocate de el după planul tactic şi strategia leninistă. Frapante sunt transformarea momentului sublim al creaţiei într-un act reflex condiţionat şi consecinţa ei - incapacitatea de a distinge temele mari de temele mici. După audierea unor expuneri şi după lectura unor hotărâri de partid şi a unor ştiri de presă, poeţii se pun grabnic şi metodic pe treabă. Se mobilizează spre a cânta, cu avânt şi patetism, declanşarea procesului de electrificare, demararea primului Plan anual de Stat, iniţierea campaniei de strângere a

Literatura română sub comunism

35

semnăturilor pentru pace, deschiderea unor şantiere ale tineretului (precum Agnita-Botorca), aniversarea Marii Revoluţii din Octombrie şi a răscoalelor populare, comemorarea naşterii lui Lenin, a lui Stalin, a grevelor din 1933, a actului de la 23 August, victoria periodică în alegeri cu nelipsitul 99,99%, sărbătorirea lui 1 Mai, începutul anului şcolar. Dar, în spirit triumfalist, sunt celebrate chiar momentele întru totul fireşti ale anului agricol, de pildă declanşarea campaniei de însămânţări (pregătită de fiecare dată de o hotărâre a unei Plenare a CC al PMR), ce devine astfel un eveniment mitologic inaugural. Pentru a avea credibilitate, produsele lirice sunt însoţite adesea de precizări ale momentului şi locului elaborării, de decupaje din ştirile difuzate în presa scrisă şi vorbită a epocii (mai ales din articolele de fond din Scînteiă), din „Chemările" de 1 Mai, de 23 August, de 7 noiembrie etc. S-ar putea întocmi un jurnal al circumstanţelor „facerii" din care s-ar vedea că prea puţine fapte politice nu-şi găseau „ecou" în sufletul poetului. Adevărata misiune a literaturii agitatorice se vădeşte însă atunci când partidul organizează o campanie şi poezia se transformă în afiş, manifest, mesaj, articol mobilizator de gazetă de perete, piesă-cheie în maşina de croit opinii a propagandei. Campaniile aveau nu de puţine ori un caracter represiv şi uzau de toate tehnicile manipulării. Poezia era doar un element al ei, e adevărat penetrant şi insidios, căci intra într-un grandios angrenaj al mistificării şi diversiunii. In astfel de cazuri erau puse la bătaie toate trucurile agitatorice, întreaga putere de pervertire pe care o au miturile (străvechile mituri) generatoare de ură şi speranţă. Poezia agitatorică a anilor stalinismului integral nu poate fi înţeleasă, aşadar, decât ca parte a unor „ campanii" iniţiate de partid. Au existat, de-a lungul timpului, campanii „de etapă", urgenţe şi supralicitări de moment generate de o criză sau de un semnal de la Kremlin (războiul mediatic antititoist, intervenţia americană din Coreea, condamnarea la moarte a unor spioni sovietici etc). Dar şi altele de mare amploare, în care au fost angajate energii uriaşe, stratageme şi tactici subtile ce ţin de războiul psihologic, întrucât'era vorba de schimbarea radicală a structurii sociale şi a mentalităţii unui popor. Campania de colectivizare e cea mai dramatică dintre toate şi de aceea vom încerca să reconstituim aici felul cum a fost ea condusă propagandistic de partid şi sprijinită activ de ticăloşită tagmă scriitoricească. Ţărănimea era cea mai numeroasă pătură socio-economică din România şi cea care oferea stabilitate şi coerenţă fiinţei neamului. Nu ţăranul (cu pământul lui care îi dădea identitatea) trebuia atunci eliminat, ci ultima redută a rezistenţei naţionale. Astfel încât despre procesul colectivizării forţate din anii '50 se poate vorbi ca despre apogeul campaniei de sovietizare şi de lichidare a trecutului naţiunii şi a rădăcinilor tradiţiei.

să exalte global trecutul şi bunul trai interbelic. exact în această zonă nevralgică a frustrărilor seculare. Ele au dat ordin comuniştilor români să-i instige pe ţărani să ocupe ilegal pământurile celor fugiţi sau acuzaţi de crime de război şi mai apoi să precipite decretarea unei reforme agrare în martie. Primul pas . înotând în mizerie şi complet în afara civilizaţiei. imediat după venirea la putere a guvernului Groza. Strategia era întemeiată pe o corectă şi am zice că aprofundată analiză a stării de fapt a ţărănimii române.oricât de bolşevice ar putea apărea unora observaţiile de acest fel -mai exista categoria proprietarilor de mari terenuri care. de politicienii fanfaroni dintre cele două războaie mondiale în căutare de platformă electorală sau de cei de acum. a informaţiilor vagi şi nu de puţine ori a senilităţii născătoare de mituri. succesul propagandistic scontat. măsurile hotărâte acolo au avut la începutul procesului de socializare. întâi de toate. fidelitatea sau simpatia faţă de „partidul celor săraci". întrucât de o industrie sau de un imperiu în expansiune care să absoarbă surplusul de populaţie nu putea fi vorba. de nu puţini literaţi români mai vechi sau mai noi. dar şi celor ce-şi dovediseră îndrăzneala. de după Revoluţie. înclinaţi. frustraţi de orice fel de educaţie sanitară şi civică. plină de mari şi eterne calităţi. s-a produs o apropiere de această forţă politică nouă ce părea că reprezintă binele şi progresul. în timp. nu aveau cum să se bucure de simpatia sărăcimii satelor şi nici de înţelegerea politicoasă a celor întrucâtva mai înstăriţi. care nu era nicidecum o masă nediferenţiată.36 Câteva precizări Eugen Negriei întreaga strategie a partidului a fost concepută la Moscova şi. Situaţia ei nu era nici pe de parte fericită sau cât de cât comparabilă cu aceea din clişeul imagistic elaborat. Prin desfiinţarea moşierimii şi împărţirea averii acesteia celor fără pământ. spiritul revoluţionar.şi încă unul inteligent . care îşi lucrau şi îşi întreţineau cu propriile forţe averea. categoria copleşitoare a ţăranilor fără pământ sau cu pământ puţin. Exista. deşi reduşi simţitor de reformele lui Kogălniceanu şi Ferdinand.fusese făcut. s-au decis autorităţile să acţioneze. unde invidia poate fi uşor incitată şi transformată în ură. din pricina instrucţiei precare. omogenizată prin mari idealuri şi printr-o înălţătoare şi constantă iubire de ţară. Aici. paralizaţi în faţa oricărei schimbări. adică imediat după 1945. iar încrederea „noilor parteneri" ar fi fost de . Si . deşi atitudinea faţă de pământ şi de proprietate a mujicului rus era diferită de aceea a ţăranului român. apăsaţi de impozite. Cu o rată a natalităţii şocantă în raport cu nivelul mediu din Europa şi cu o economie autarhică de tip feudal.

era prezentată ca o consecinţă a alianţei dintre proletariatul care vine cu uneltele şi ideile progresiste şi ţărănimea care dă pâinea. în cursul campaniei de colectivizare. Că era inspirată de Moscova o dovedeau. în nici un moment al procesului de transformare socialistă a agriculturii* (inclusiv în momentul inaugural al celebrei plenare a CC al PMR din 3-5 martie 1949) nu se face abstracţie de alianţa cu clasa muncitoare. au început să popularizeze insistent prin condeierii de serviciu colectivismul sovietic. în pofida propagandei intense iniţiate de serviciile specializate antonesciene de-a lungul întregului război împotriva nelegiuirilor şi infamiei bolşevice. masa ţărănească va mai fi de două ori divizată pentru ca refuzarea accesului unei pături ţărăneşti (mijlocaşii. privită ca o chezăşie a victoriei împotriva duşmanilor de clasă ai ţărănimii sărace. Petru Groza ori Teohari Georgescu. orice intenţie de colectivizare a pământului împărţit. In acelaşi timp. * Câteva paragrafe din acest capitol se regăsesc în studiul dedicat de mine contribuţiei propagandei Ia campania de colectivizare. Luaţi de valul victoriei psihologice repurtate asupra unui segment de populaţie ce părea uşor de păcălit. prin vocile autorizate ale lui Gheorghiu-Dej. în prealabil. să fie pusă sub semnul urei şi al luptei de clasă: cei ce erau sau rămâneau în afara cercului magic al gospodăriei erau demonii blasfemiabili. . S-a întâmplat însă ca tocmai această alianţă să fie grav periclitată la puţin timp de la oficializarea Reformei agrare. chiaburii) în G. El face parte din ampla cercetare a procesului colectivizării iniţiată de profesoarele Katherine Verdery şi Gail Kligman şi dusă la capăt de un colectiv de cercetători din tară si străinătate. demonizării. supus. Deşi incomparabil mai redusă ca putere de cuprindere decât aceea de după primul război mondial. Spaima de colhoz era însă atât de înrădăcinată. Ea era îndreptată împotriva tuturor celor care vor să-şi menţină privilegiile (politice şi economice) câştigate prin furt şi înşelăciuni seculare şi care se opun cursului ireversibil al istoriei.elogiată ca eveniment epocal de năimiţii regimului . S-a recurs.Literatura română sub comunism 37 durată. uitând că ţăranii au cunoscut la faţa locului viaţa colhoznicilor ruşi.C. pe de-o parte. tipul acesta (de extracţie stalinistă) de acţiune care se desfăşoară mereu în alianţă cu cineva împotriva altcuiva. încât reacţia violentă a ţăranilor i-a obligat pe comunişti să infirme cu tărie. pe de altă parte. propagandiştii partidului sau consilierii sovietici.A. faptul că o măsură similară va fi luată în zona sovietică a Germaniei ocupate şi. noua reformă agrară . fireşte. la tactica leninistă a pasului înapoi şi a amânării unei hotărâri în perspectiva apariţiei unei conjuncturi favorabile şi au fost puse în mişcare alte tipuri de manevre din setul directivelor NKVD-ului pentru ţările ocupate.

împinsă cu abilitate spre locul pe care principiile şi schemele strategice bolşevice enunţate de Stalin în Problemele leninismului (1926) îl rezervaseră şi ţărănimii ruse. De astfel de stări de mânie spumegândă se cuprinde numai cine a crezut fierbinte într-o cauză sau într-un ideal şi a realizat după ani eroarea şi infamia la care din neştiinţă a contribuit. de criminala burghezo-moşierime română în pofida opoziţiei partidului comunist) au făcut inutilă reforma agrară şi au împins în sărăcie şi disperare ţărănimea. Era tot ce-şi puteau dori executanţii şi ocupanţii înşişi (ce acţionau după vechiul principiu kutuzovian „vă vom lăsa doar ochii ca să puteţi plânge"). epuizată moral şi fără orizont putea fi manevrată.ca semn al unei rele conştiinţe. „Colectarea" (în fapt. Cartea Românească. ci de suprafaţa aflată în posesie (în posesie. confiscarea cu forţa a produselor).38 Eugen Negriei Pauperizarea şi epuizarea morală ca manevre pregătitoare Fără urmă de compasiune pentru propriul popor (care îndrăznise totuşi să se atingă de pământul sfânt al Uniunii Sovietice). Am fost uimiţi atunci de curajul civic extraordinar. Iar cererea de înscriere în colectivă . confirma elasticitatea neobişnuită a cenzurii atunci când textul îşi permitea să dezvăluie doar erorile epocii lui Gheorghiu- i .un paşaport spre linişte şi bunăstare. Versurile acestei cărţi păreau a fi izvorâte dintr-o decepţie amară urmată de o furie denunţătoare şi mai ales autodenunţătoare . Vom cita aici câteva fragmente mai lungi din această carte care. de fapt retrocurajul unui scriitor cunoscut pentru exaltările şi viziunile lui marxisto-guevariste şi pentru tentativa de a-şi construi cu orice preţ un limbaj poetic „oracular" şi o mitologie tulbure. fie şi parţială. Căci numai o populaţie complet pauperizată. abuzurile comise sub pretextul achitării datoriilor unui război (iniţiat. am avut surpriza să descoperim într-o carte de versuri profetic-apocaliptice publicate de Ion Gheorghe (Elegii politice. autorităţile impun sistemul draconic al cotelor obligatorii. chipurile. lipsa seminţelor şi a uneltelor. încât orice măsură ulterioară însoţită de uşurarea. pe fondul secetei catastrofale din 1945 şi 1946. adică alt temei de ură pentru reprezentanţii proletariatului revoluţionar). exact în vremea secerişului după doi ani de secetă istovitoare). a poverilor să pară darul nepreţuit al unui partid cu dragoste de ţară. redactor M. Ciobanu) câteva descrieri incendiare ale terorizării satului. prin cutezanţa nesăbuită a imaginilor. Jaful trebuia să ia o asemenea amploare şi loviturile să fie date atât de nemilos de precis (de pildă. cu nimic diferit ca nemernicie şi mod de aplicare de un bir fanariot. întrucât nu ţinea seama de recoltă. In 1982. la mai bine de trei decenii de la atrocităţile din vremea cotelor şi de la începutul coşmarului colectivizării forţate. umilită.

Animale mugind şi păsările Scheunând în somn. a unor stări de conştiinţă pentru o arhivă naţională a stărilor de conştiinţă.Literatura română sub comunism 39 Dej. spărgeau Gardurile . Ca mirosul de fiară. După duhoarea de benzină. încovrigate pe sacii de grâu şi-acoperite Cu sămânţă de floarea-soarelui: Nu putură să le ia nici un grăunte: muşcând.i-au dus Să-i înfiereze ca pe vite: De cu seara se vesteau dubele-n sat. Sunt texte demne de o antologie a ororilor comuniste şi sunt fără egal ca putere de fixare a unor fapte uitate. Că-şi scutura sacii de praf şi Pulberea mălaiului. Cu arcane de mătase Se strecurau pe porţile dosnice. Le-au bătut cu cizmele-n burtă: pe Grămezile de porumb. cu sacii de grâu pe piept. Că omul căra-n coşul de răchită Porumb pentru moară Că omul ţăran îşi făcea lucrările sale De ţăran - . Că omul tăia lemne Că omul ducea apă. pe grămezi de porumb. Rupând cu ghiarele şi-au apărat Hrana copiilor.cei deprinşi cu vânătoarea Aproapelui. Zac tărăncile. Pe pământul îngheţat Se-auzeau cizmele gonacilor. îngropate în sămânţă le-au dat boală. Că umplea traista cu grăunţe cailor Că-şi scutura căciula de pleavă de grâu. (La matcă) In cuşca de fier l-au închis pe ţărani .

cu avere. Ghidându-se după tezele lui Stalin asupra lichidării kulacilor (din Problemele comunismului. din magaziile cu sămânţă De după uşile grajdurilor Cu ştreangurile de mătase. al conflictualizarii prin dezbinarea şi dislocarea succesivă a masei ţărăneşti şi prin învrăjbirea părţilor. Pe cel ce dădea decuseară la vite L-au legat cu frânghii de gât. Cădeau arcanele pe gâtul ţăranului. ci acela politico-militar.40 Eugen Negriei Vânătorii săreau de după porţi. Duşi de căpestre roşii.şi prea puţini în fiare: Erau scoşi din curţi cu frânghiile-n coarne. In păsări . să distrugă coeziunea clasei ţărăneşti prin crearea în interiorul acesteia a unor subgrupări (adesea artificial şi despotic separate prin câţiva ari de o fertilitate îndoielnică). pe care vrei să-1 slăbeşti. II împilau de braţe. Pe braţe: îl împiedicau cu piedici De cal. la mâini. din punctul de vedere al puterii şi mijloacelor ei de propagandă. se afla pe locul înalt pe care-1 fixaseră clasei muncitoare preceptele materialismului dialectic si istoric. Ieşeau din şuri. sprijiniţi de o intensă campanie mediatică.. 1926). Cum îi atingeau arcanele Se prefăceau în animale. Punctul de comandă şi de observare a acestor manevre strategice împotriva unui ipotetic duşman (căci niciodată Lenin şi Stalin nu au iubit ţărănimea). legau pe cel ce-a tăiat lemne Cu piedică de fier. (înfierarea) Modelul politico-militar al dezbinării şi conflictualizarii Ceea ce ar putea stârni interesul sociologilor şi politologilor care analizează procesul de colectivizare din România este faptul că. guvernanţii noştri se vor strădui continuu. nu a prevalat modelul persuasiunii. târâţi Cujuveţele şi cei mai cuprinşi.. . să-1 transformi în aliat docil şi să-1 asimilezi. Pe cel ce adusese apă de spălat copiii.

. Pretextul constant şi măreţ al acestor operaţii (ce au avut loc timp de trei ani asupra unui pacient care nu a fost niciodată consultat dacă îşi doreşte atâta noian de bine) a fost acela al suprimării condiţiilor şi factorilor care fac posibilă exploatarea omului de către om. Si în acest domeniu fundamental. întovărăşirile şi G. portretistice şi narative. După 1953 (moartea lui Stalin) şi 1956 (Revoluţia din Ungaria). cu prilejul . Ceva nu a funcţionat bine în derularea proiectului propagandistic din moment ce. în ultima fază.C.dificil de stăpânit şi de manipulat . în aceeaşi primă combinaţie.A. şi doar 5.Literatura română sub comunism 41 Obiectivul real şi deocamdată bine dosit al strategilor nu era crearea unor forme mai eficace de muncă (cooperaţia. prin măsurile şi politica lui rentabilizarea şi modernizarea agriculturii. pături şi grupuri sociale. după Plenara CC al PMR din 23-25 aprilie 1962. Partidul nu a urmărit. apoi. exista o promisiune constructivă: modernizarea producţiei. Pentru conducătorii acestui partid. să decreteze exproprierea generală. să anihileze pe mijlocaşii şovăitori. clasa muncitoare în alianţă cu ţărănimea săracă trebuia (conform schemei hotărâte de Stalin încă din 1926) să îşi asocieze. chiar cu preţul desfiinţării unei clase productive definitorii pentru conceptul de naţiune română. Era vorba de cele patru procente din suprafaţa ţării rămase în afara formelor socializate şi care întreţineau pieţele orăşeneşti şi suplineau penibilele recolte colectiviste.considerate de partid ca având un rol însemnat în succesul colectivizării . După exproprierea marilor proprietari de pământ. ci socializarea totală a economiei prin exproprierea generală şi asimilarea de către clasa muncitoare a tuturor celorlalte clase. ţărănimea mijlocaşă pentru nimicirea chiaburilor. însă.a producătorilor agricoli. cum se ştie. ca şi în toate celelalte supuse îmbrăţişării mortale a „revoluţiei". au loc ajustări ale tezelor staliniste împământenite. Dovada concretă este faptul că.-urile).5% dintre ţărani au intrat în G. ci doar completa subordonare a masei .al Plenarei CC al PMR din 3-5 martie 1949. mai presus de orice. pentru ca. exploatând atât disponibilităţile caricaturale şi blasfemiatorii ale pamfletului negru. în prima fază.C. Dar aceasta era concepută nu altfel decât ca o distrugere succesivă a unor duşmani pe care tot ea. propaganda şi agitaţia . chiar de viaţa însăşi în esenţa ei. revoluţia.A. Congresul al II-lea al PMR constată că doar 5. se aflau ideologia şi respectul neabătut al tezelor leniniste şi staliniste cu privire la preluarea şi exercitarea puterii asupra întregii societăţi. şi-i producea.8% în întovărăşiri. după doi ani de campanie viguroasă. în consecinţă.s-au putut exercita pe toate palierele artei revoluţionare. care proclama încheierea procesului de colectivizare. cât şi pe cele feeric-idilice ale encomionului socialist în toate variantele lui descriptive. au urmat alte câteva hotărâri de partid de diminuare până şi a minusculelor loturi individuale.nefast pentru istoria României .

Al. să se înscrie în colectiv. Liuba Chişinevschi. un anume (foarte prezent) tovarăş Reznicenco etc. Măsurile punitive luate ating.42 Eugen Negriei Din stenogramele şedinţelor Biroului Politic şi ale Secretariatului CC al PMR (publicate de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului) rezultă deruta. Gheorghiu-Dej. Dar o prezenţă necesară pentru că animă un conflict necesar. Ana Pauker. confuzia conducătorilor. fapt care făcea inutile invocarea luptei de clasă şi favorizarea sărăcimii. Moghioroş. In consecinţă. prin voia discreţionară a organelor locale) li s-a suplimentat cu până la 50% impozitul calculat pe venit. Teohari Georgescu. Definiţia de acolo a chiaburilor nu putea avea valabilitate absolută. folosesc termenul „colhoz") nu pare să accepte ideea că ţăranilor le vine pur şi simplu greu să renunţe la bunurile lor sau că lumea e mai complexă decât o prezintă documentele de partid. Chiaburilor (sau celor decretaţi astfel. incapabili să iasă din situaţiile în care ajunseseră respectând cu sfinţenie tezele lui Stalin şi hotărârile plenarei din 3-5 martie 1949. au fost demascaţi şi batjocoriţi în adunările săteşti organizate ad-hoc de propagandişti. nu văd altceva pe scena istoriei (care e. o proporţie a violenţei greu de închipuit. colectivizarea care nu progresează cum se cuvine e reluată acum prin alte metode: presiuni psihologice insuportabile. Demonizarea duşmanilor colectivizării Nimeni din Biroul Politic (unde aproape toţi. întrucât terenurile râpoase şi infertile făceau imposibilă separarea lor clară de mijlocaşi. la radio şi prin gazetele de perete ale sfaturilor populare. tot ce aveau mai bun din averea moştenită. confiscându-li-se. Au fost umiliţi sistematic în presă. care validează o necesară şi obligatorie viziune dialectică.în viziunea sacrosanctă a lui Lenin .„îngrădirea chiaburimii" . în întregul lui. fireşte. Colectările şi fiscalitatea au fost adaptate politicii discriminatorii. M. Vasile Luca. are- .emană o adiere primăvăratică şi ascunde o ironie crudă. măsuri barbare. ca să scape de presiune. Iar transferul oricând posibil al mijlocaşilor şi chiar al ţăranilor săraci în categoria damnată a chiaburilor aruncă satul românesc. în dezbateri. în cea mai neagră teroare din istoria sa. Cum culacii (deci şi chiaburii noştri) nu sunt .oameni. toate gurile de foc sunt îndreptate asupra lor. li s-au schimbat amplasamentul şi calitatea loturilor de pământ arabil. scena luptelor de clasă) decât prezenţa criminală a chiaburilor şi rolul lor funest şi demobilizator. iritarea. după 1951. Formula folosită în ofensivă . practic. Folosirea cu rândul a forţei de muncă a vecinilor şi rudelor cu anevoie putea fi categorisită drept formă de exploatare şi mulţi dintre ţăranii clasificaţi drept chiaburi se grăbiseră ei înşişi. Constantinescu.

Literatura română sub comunism 43 stări periodice. numeroşi scriitori şi-au făcut. cu binecunoscutele lor scheme epice antinomice şi cu deznodămintele lor pilduitoare? Redactate într-un stil ce pare a fi consecinţa unui efort de imbecilizare. dereglaţi psihic) care impun tuturor politica arbitrariului. Sau. profesori şi învăţători. poeziile epice.pândeşte din întuneric cu mii de ochi demonici. Literatura agitatorică. escroci. de vigilenţă şi de ură faţă de duşmanul (extern sau intern. Rolul ei era acela de a crea o stare generală anormală. în magazinele cooperaţiei pentru aprovizionarea cu bunuri indispensabile vieţii de zi cu zi. deportări. Izbiţi de vântoasele comunismului fundamentalist care lovea fără discernământ în proprietatea în întregul ei (oricărei pături sociale ar fi aparţinut ea). după decenii. printre activiştii mai mari sau mai mici. revoltaţii (fiindcă au fost semnalate numeroase revolte spontane) sunt împuşcaţi fără milă de trupele de intervenţie ale Securităţii.-ului. răspunzând comenzii sociale. torturi în beciurile Securităţii. Golite de bărbaţii valizi (fugiţi pe şantiere sau la oraş). hoţi. scrisă mai mult de ochii conducerii. datoria. mai curând în mediile citadine (unde se citeau ziarele). printre funcţionari. Dacă nu se refugiază la vreme în munţi. cu promptitudinea revoluţionară scontată. Să nu uităm că Lenin şi Troţki i-au eliberat din puşcăriile ţariste pe criminalii de drept comun. Popescu vor surprinde. de asediu perpetuu. de la oraş sau de la sat) care . dându-le misiuni speciale în Armata Roşie şi în sovietele locale. beţivi. . Sprijiniţi de activiştii de la centru. disperaţi să-şi salveze de agenţii colectori hrana supravieţuirii copiilor.A.R. Volumul al doilea al Moromeţilor lui Marin Preda şi romanele ciclului F al lui D.C. anii de urgie şi de destrămare tragică a satului românesc intrat în zodia cancerului. blocarea accesului în primărie. satele sunt conduse de scursurile comunităţii sau de venetici (ţigani. Din acţiunile eroice ale partidului şi din victoriile lui asupra poporului român reamintite mai sus nu rezultă că literatura agitatorică ar fi avut un rol major în convingerea ţăranilor de avantajele G. Dar cui erau de fapt adresate textele veninoase antichiabureşti. Cu toate acestea. ca să spunem aşa. imboldului mobilizator fabricat în retortele propagandei de la centru şi dat ca sigur de comisarii sovietici. cu mâinile şi picioarele legate şi sub ameninţarea pistolului. schiţele şi nuvelele care se sfârşeau cu demascarea actelor duşmănoase şi diversioniste ale chiaburilor nu se deosebeau de cele care înfierau pe sabotorii din industrie şi pe năpârcile strecurate în aparatul de stat. interzicerea dreptului copiilor de a se înscrie şi a urma o şcoală superioară. în orice caz. unul comparabil cu „prelucrarea" în spaţii închise şi întunecoase. ţăranii nu dădeau curs. părea sortită unei receptări în cerc închis. aceştia îşi organizează clanurile lor feudale omogenizate de plăcerea exercitării haotice a puterii. utemişti.

Chiaburii se află într-un crescendo al agresivităţii de nestăvilit. baraje. Iar chiaburii se arat-a fi Elemente tot mai duşmănoase. a muncitorilor şi ţăranilor obosiţi de truda lor cinstită. Baconsky: Trece o noapte. oriunde s-ar manifesta ele. Precum jivinele nocturne. chiar dacă era vorba de o biată baracă părăsită în munţi. plantaţii.care urmase reformei agrare din 1945 . cu cinism. Căci ce nu e major în astfel de măreţe vremuri revoluţionare? Spaima de chiaburii sabotori e atât de mare încât nimeni (nici măcar bătrânii răzbiţi de oboseală) nu are dreptul să doarmă liniştit când ştie ce liotă de scorpioni veninoşi forfoteşte în jur. In Minerii din Maramureş. de orice deghizament şi de orice mijloc (de propriii lor copii.44 Eugen Negriei întrucât naţionalizarea industriei din 1948 . ca în faimoasele versuri ale lui A.E. ei se furişează încercând vigilenţa paznicilor. Surprinzându-1 în această postură neprincipială. un „fecior" îl dojeneşte cu asprime proletară şi. un bătrân miner vlăguit de muncă adoarme lângă un compresor. trece înc-o zi. îl îndeamnă pe bătrânul ruşinat să se autodenunţe în cadrul şedinţei de partid: Dar pe loc se-ncrăncenează: Hei. de pildă). se infiltrează peste tot spre a sabota orice se face spre binele obştesc (diguri. sunt surprinşi în chip regulat cu damigene de gaz la ei în preajma „obiectivelor". care se încarcă de toate păcatele societăţii. frumoasă veghe! Dau chiaburii şi tu. adică a oricărei incinte de interes crucial pentru mersul înainte al socialismului. între 1948 şi 1952 cele mai multe nelegiuiri şi mai toate faptele terifiante imaginabile (exceptându-le pe cele ale „imperialiştilor americani şi ale lacheilor lor") sunt puse în seama chiaburimii. maşini agricole şi agregate noi aduse din URSS etc). Lupta se ascute între clase. In majoritate piromani. înfiorat de ce s-ar fi putut întâmpla dacă chiaburii i-ar fi auzit sforăitul. pază. poemul lui Dan Deşliu studiat ani la rând în şcolile româneşti. Purtând întotdeauna nume predestinate crimei şi folosindu-se. Horăeşti în zeghe! De-auzea vreun sabotor . joacă rolul paratrăsnetului universal şi justifică toate erorile şi toate excesele politice.împuţinase simţitor numărul indivizilor exploatatori şi al păturilor sociale demne de a reprezenta duşmanul de clasă.

Nu ne scapă la mânie! Petre Ciorbea zace-n lut.Literatura română sub comunism Huetele-ţi crunte Nici că mai duceam în zori Compresor la munte! — Toadere.Taică. Ei nu vor fi prohodiţi de nimeni. „bandiţilor" refugiaţi în munţi (adică celor despre care ştim astăzi că au constituit rezistenţa noastră armată anticomunistă) li se pune pe frunte acelaşi unic stigmat chiaburesc. Barzii partidului cer cu tărie să fie stârpiţi până la unul. . iar leşurile lor blestemate să fie lăsate pradă fiarelor şi păsărilor cerului. Chiar de-ar vieţui sub ape. Cearcă Toader amărui Râsul să şi-l mintă: . singur tu să spui Asta . Şarpe nu-i sa ne mai scape! Pasăre de-ar fi să fie. Nici cântat si nici lăut. fugit din sat Colo-n munţii pădureţi I Cu jivine şi mistreţi. încât lui Petre Ciorbea poetul Ion Brad îi va rezerva doar un fel de blestem postum jegos şi terifiant: In ţara Oaşului Toţi îi cunosc moara lui Si moşia şi pădurea Greul palmei şi săcurea..la şedinţă.. să mor îmi vine! (zice-o voce groasă) Somnul ăsta-i pentru mine Duşmanul de clasă! . pentru că nimeni nu poate ierta păcatul de moarte de a fi chiabur. E ceea ce i s-a întâmplat chiaburului Petre Ciorbea. şi ceea ce nu va întârzia să li se întâmple şi „fraţilor" lui: Neamul ăsta-i blestemat Ce rânjesc cu colţi gălbui La viaţa săracului. El fura grâul din sac Şi vita de la sărac. 45 Aproape fără excepţie.

încurcă^ prin acţiuni duşmănoase. Sunt tot ei. al măştilor folosite de aceste unelte ale diavolului şi greu de imaginat până unde poate acţiona inventivitatea lor malefică: se infiltrează. furioşi pe puterea de convingere. prin viers şi vorbă. îi atacă pe curieri spre a fura secrete militare. Este incredibil de mare numărul subterfugiilor.46 Jelui-l-aş. în colectivă. Fiarbă-i trupul fioros. Ciugulească-i ochii suri. în chiaburi fierea se strânge se chirceşte şi se frânge cere moarte. atrag de partea lor pe mijlocaşi spre a-şi retrage cererile de intrare în G. chiabur! Pietrele de pe vâlcele Peste piept să-i steie grele Câte-s ciori şi câţi vulturi. avântul muncitoresc al celor ce sapă Canalul Dunăre-Marea Neagră. nu mă-ndur. a lui Lazăr asupra sătenilor: Vorba. cere sânge. că doar Lazăr e de-al lor nevoiaş şi muncitor. ori pe membrii unor organizaţii de bază vinovaţi de delăsare.A. răspândesc cu succes zvonuri demobilizatoare. struna.C. bazându-se pe puterea superstiţiilor şi pe înapoierea k . deghizaţi în mijlocaşi. Apele ce vin în jos. chiaburii. Ca să nu-i mai stea pe os! Eugen Negriei (Petre Ciorbea zace-n lut) Ucigaşii din munţi ai lăutarului (informator) Lazăr de la Rusca (din supermediatizatul poem cu acelaşi nume al lui Dan Deşliu) aparţin aceleiaşi specii carnivore. zări deschid luminate de partid: „Din măruntele ogoare să-ntărim ogorul mare! în dreptate să muncim şi cu ţara sănflorim!" Râde inima-n popor. al manevrelor. Pui de viperă.

. Teohari Georgescu). după tipicul bolşevic. Direcţia analogiei e mereu aceeaşi: parazitul care se hrăneşte cu sânge uman (ploşniţe). dar nu le combină cu acele atribute ce derivă din burlescul popular al snoavelor cu draci umanizaţi.se rezumă la câteva invective de uz curent extrase din repertoriul clasic al „înfierărilor" din epocă.se folosesc de trăsăturile terifiante ale reprezentărilor de diavoli din tinda bisericilor. fac jocul elementelor titoiste şi chiar ameninţă soarta păcii mondiale. hiene. cam tot ce poate fi mai monstruos în imaginea anatomică a unui bărbat deformat de traiul bun: burta atârnând peste nădragii consolidaţi.Literatura română sub comunism 47 babelor satului. pamfletul . crăcănate şi înfipte cu obrăznicie în pământ.întotdeauna numeroşi la noi . textele antichiabureşti dispar într-o proporţie decisivă din presă (acolo unde au şi apărut cu precădere). dihori). jivinele subpământene primejdioase prin imprevizibilul apariţiei (şerpi. strecoară iepuri în pepiniera colectivei. trecute însă. cititorii de astăzi trebuie să consulte poeziile de campanie răspândite în ziarele şi revistele epocii. de un chimir uriaş.-urile. Vasile Luca. vineţiul obrazului băutorului de vin roşu. după 1952. iau în derâdere ştiinţa agricolă sovietică. mereu sângele). picioarele groase. Ei colectează. şterpelesc carnete de partid în scopuri mârşave. a întovărăşirilor agricole (martie 1952). la capitolul „exagerări şi neajunsuri" şi puse în seama celor de curând debarcaţi. dacă au curiozitatea (mai bine zis capriciul) să ştie cât de departe putea merge demonizarea acestui personaj .mai ales în textele versificate care nu-şi pot permite nuanţări caracterologice . Astfel. ca semn de autoritate şi nepăsare. râtul de porc. mâinile totdeauna la spate. când se recunosc întrucâtva actele de constrângere şi reprimările. lighioanele turbate atacând în haite spre a sfârteca vietăţile plăpânde. se decretează înfiinţarea. guzgani. Autorii de pamflete .C. In genere însă.„chiaburul". fiara lacomă (lupi. în paralel cu G.dimpotrivă. Spre a atenua starea de tensiune prelungită peste orice limită şi înrăutăţirea evidentă a producţiei agricole. Demonizarea chiaburului îşi pierde virulenţa după înlăturarea de la conducere a deviationistilor de dreapta (Ana Pauker. spre a completa portretul-robot. iar după un an (apri- . fără excepţie. iar antologiile ulterioare nu le mai reţin. Portretul-robot al chiaburului Din păcate.A. corbi) pândind fiinţele vlăguite spre a se îmbăloşa de sânge nevinovat (din nou sângele.

48

Eugen Negriei

lie 1953) se dă publicităţii un nou statut al G.A.C., renunţându-se, în paralel (cel puţin teoretic), la abuzurile agenţilor colectori şi la o parte din cotele gospodăriilor mici şi mijlocii. în scurta şi înşelătoarea etapă a destalinizării, la jumătatea anului 1956, într-o plenară a CC al PMR, recunoscându-se erorile anilor de început, se va propune atragerea chiaburimii „cinstite şi loiale" în colective. Condiţia era ca fostul chiabur să fi avut în trecut, culmea cinismului, o atitudine antifascistă, filocomunistă şi să nu trăiască în prezent din exploatarea muncii altora. în realitate, chiaburimea era la acea dată o categorie complet spoliată, fără pondere economică şi politică, incapabilă să reprezinte o forţă neliniştitoare. De teama repetării situaţiei economice care a precipitat erupţia populară din Ungaria vecină (în noiembrie 1956), conducerea PMR desfiinţează, în decembrie 1956, cotele obligatorii, măsură ce dă încă o dată speranţe deşarte ţărănimii. Căci nu va trece mult şi, după ce s-au retras apele, maşina de propagandă şi cea de represiune se vor pune din nou în mişcare, pentru ca, după un ultim asalt sângeros, în aprilie 1962 să se proclame cu fast încheierea procesului de transformare socialistă a agriculturii. Cifrele oficiale (80 000 de arestaţi, 30 000 de procese politice), care, fireşte, sunt de câteva ori mai mici decât cele reale, vorbesc de la sine despre preţul campaniei de colectivizare, adică al celei mai ample represiuni de masă din istoria României.
** *

Să ne întoarcem însă la rolul propagandei prin literatură în anii stalinismului integral, când, conform vechilor teze ale lui Stalin, după lichidarea chiaburimii, clasa muncitoare ar fi trebuit să se alieze cu ţărănimea săracă împotriva ţăranilor mijlocaşi oscilanţi. De la propaganda prin demonizare la propaganda prin seducere. „Dumirirea" Plenara din 3-5 martie 1949 decide, după reguli cu vag temei economic, că 34% dintre ţărani sunt mijlocaşi (faţă de 57% posesori de suprafeţe mici). Cum s-a văzut, din odioşii chiaburi poţi face cu uşurinţă şi fără scrupule necesarul duşman de clasă, lăsat, spre paguba lui, în afara colectivei. Cu săracii poţi să constitui, prin lămurire, primele G.A.C.-uri, deşi nici măcar ei nu se înghesuie să semneze adeziunea. Cum să procedezi însă cu mijlocaşii, categorie pe

Literatura română sub comunism

49

care nici măcar nu o poţi defini prin calcularea suprafeţelor, câtă vreme vrei să constitui G.A.C.-uri şi în satele de deal şi de munte, cu pământ arabil insignifiant? S-a considerat, la început, că propaganda de tip demagogic-persuasiv va avea în cazul lor succes. Cu toate acestea, ea nu va fi despărţită - sub imperiul aceleiaşi viziuni neostenit conflictuale asupra relaţiilor umane şi al aceloraşi tactici staliniste - de lupta politică şi propagandistică directă cu cei care i-ar putea influenţa şi pe ei ca şi pe săraci, cu chiaburii satelor, adică. Şi campania de lămurire a mijlocaşilor va merge, aşadar, mână în mână cu campania de demascare a chiaburimii şi a mentalităţii ei de clasă. în trecere fie zis, orice text redactat în favoarea procesului de colectivizare care ignoră existenţa împotrivirii crâncene a chiaburilor şi a resturilor burghezo-moşiereşti este dezavuat oficial, chiar dacă autorul lui se numeşte Mihail Sadoveanu. Colonia (de tip colectivist) organizată într-un loc mlăştinos de un prefect inteligent cu sprijinul unor ţărani cu iniţiativă (din romanul Păuna Mică, 1948) nu e viabilă, artisticeşte vorbind, întrucât nu ţine seama de tezele oficiale ale socializării satului şi nu se edifică împotriva cuiva şi în pofida unei opoziţii chiabureşti care trebuie să se lase zdrobită. Existenţa însăşi a mijlocaşului care va fi, cum-necum, lămurit să intre în G.A.C. devine condiţia majoră a funcţionării literaturii de propagandă cu pretenţii literare. El se poate afla în câteva etape ale edificării morale: convins de-adevăratelea (cazul fericit şi utopic al propagandei), neconvins, convins parţial, convins formal dar funciarmente neconvins, pătruns deja în raiul G.A.C.-ului, dar cu vechi nostalgii de proprietar etc. In bună măsură, cam în aceleaşi posturi şi pe aceleaşi trepte de înţelegere se aflau şi ţăranii săraci, încât unele documente de partid, când se referă la mijlocaşi, se folosesc de sintagma eufemistică şi complezentă „ţărani mai puţin săraci". Ţăranii săraci" şi „mai puţin săraci" se află sau, cu puţină stăruinţă imaginativă, trebuie să se afle de aceeaşi parte a baricadei. Cu ei, prozatorii -mai ales prozatorii - se cuvine să se poarte nuanţat. Am spus prozatorii pentru că un scenariu narativ poate urmări şi surprinde cu mai mult succes, în numărul mare de pagini pe care îl are la dispoziţie, gama de sentimente şi stări în alunecarea lor înceată spre momentul consolidării unei convingeri. E destul de dificil să transpui în versuri povestea unor astfel de metamorfoze, dar la poeţii sovietici, unde nimic nu e imposibil (şi Puşkin va rămâne un model), se constată astfel de performanţe. De pildă, prolificul A. Tvardovski povesteşte în peste 2000 de versuri istoria pilduitoare a ţăranului mijlocaş Morgunok, care pleacă spre visata Tara Muravia a proprietăţii private, de unde se întoarce cuminţit la colhozul din satul lui, dezamăgit de ce a văzut acolo.

50

Eugen Negriei

Ghidaţi mai curând de culturnicii români şi de criticii de direcţie fideli esteticii roşii, scriitorii noştri au iniţiat atunci o vastă literatură a „dumiririi", care se referea în aceeaşi măsură la „săracii" şi la „mai puţin săracii" satului. Felul în care avea loc „convertirea" unui astfel de ins şovăitor devenea un model demn de urmat, mai bine zis, propus spre a fi urmat celorlalţi ţărani şovăitori, adică mai tuturor posesorilor de pământ. „Dumirirea" este parte a unei scheme conflictuale obligatorii şi, de regulă, reprezintă deznodământul unei înfruntări (cu propriile sechele de gândire ori cu amăgirile satanice ale chiaburimii). Se confirmă, cu fiecare text, aserţiunea de la începutul acestui studiu - cum că propaganda a pus întreaga campanie de colectivizare prioritar sub semnul conflictului de clasă, obligând-o să fie mereu o acţiune îndreptată împotriva cuiva sau a ceva. Tema „dumiririi" este şi la îndemâna poeţilor, care sfc pot folosi, în spaţiul oarecum limitat al poeziei, de câteva mici amănunte pregnante de viaţă sau de întâmplări simple şi edificatoare pentru conştiinţele cititorilor lor fără pretenţii. Ion Brad se specializase, la începutul deceniului 6, în cazuri pilduitoare de convertire a mijlocaşilor. Unele texte par să actualizeze întâmplări din Vechiul Testament şi din Vieţile sfinţilor. Ţăranul nedecis încă să semneze adeziunea visează două vise: unul coşmaresc, cu jandarmi siniştri care îl chinuie (ca în „muncile iadului") şi unul paradisiac, în care se făcea că e tractorist. Şi nimeni nu putea fi mai nimerit - se înţelege - să-i tălmăcească visele decât secretarul de partid. Un alt secretar - cel din Balada de toamnă - este pus în încurcătură de argumentul perfect plauzibil al unui mijlocaş care indică numele unui sătean ce nu intrase în colectivă, deşi era membru de partid. Au urmat, se bănuieşte, şedinţa convocată urgent, prelucrarea şi celelalte. Marian Popa (în Istoria literaturii române de azi pe mâine, voi. I) semnalează faptul că, într-un număr din Sdnteia anului 1950, Veronica Porumbacu publică poemul (niciodată reluat în antologii) Spicele lui Miciurin, care are ceva din vechea literatură de miracole sau din basmele cu negustori aducători de fructe fermecate făcătoare de minuni. Supărat că tocmai la şedinţa de constituire a colectivei lipsesc cei mai harnici săteni (Tudora şi băr-batul ei), secretarul de partid are surpriza să-i vadă pe aceştia intrând cu un batic ţinut cu grijă în mâini, în care se află o mostră de grâu sovietic cu trei spice pe o tulpină şi trei sute de boabe pe pai. Nu contează neverosimilul şi ridicolul situaţiei, ci efuziunea pe care a născut-o printre viitorii beneficiari ai epocalelor descoperiri ale savanţilor ţării de la Răsărit, importatoare, până astăzi, de cereale.

la sapă de lemn). orice valabilitate. îndârjit. In această fază a campaniei de colectivizare. Lui Mihu Dragomir i s-a părut viabilă. după 1956. de o atragere prin respingere sau de o atragere marcată de vigilenţa de clasă. deşi a fost sprijinit de tehnicile retoricii manipulatorii care trebuiau să dea ţăranilor senzaţia că fac un pas colosal spre fericire şi că cel care îl va împiedica va pieri sub pumnul de fier al clasei muncitoare. prin tot felul de măsuri coercitive şi spoliatoare. cum am văzut. din când în când. De fapt. . Chiar dacă obiectivul îndepărtat al conducerii era socializarea totală a economiei prin lichidarea proprietăţii private la sat. apoi a mijlocaşilor) şi.-ului. era vorba. Un subiect care nu putea scăpa poeţilor cât de cât capabili de fior liric a fost acela al nostalgiei fostului mijlocaş după fostul lui ogor. pe principiul stalinist al luptei de clasă (aplicat după o prealabilă separare şi apoi o discriminare a categoriilor sociale din lumea satului).C. S-a pus în mişcare un mecanism propagandistic care acţiona în două direcţii: pe de-o parte. o privire visătoare. căruia colectivistul de azi îi mai aruncă. Procesul de atragere a fost complex şi a întâmpinat mari greutăţi. aşa cum se va întâmpla. sub raport artistic. din moment ce a lăsat poezia Fostul mijlocaş să figureze într-o culegere de Versuri alese din 1956: Când ies pe câmp. în colectivă". atenţia şi ura (provocată cu mijloacele retoricii manipulatorii) erau îndreptate împotriva factorilor şi elementelor care fac posibilă exploatarea omului de către om. a clasei ţărăneşti în ansamblul ei. repede reprimată de gândul ce aleargă spre „singurul liman. mijlocaşii deveniseră oameni de treabă. aptă să dea argumente conştiinţelor scriitoriceşti gata să se lase seduse. uşor Dar se porneşte.Literatura română sub comunism 51 Teza stalinistă a alianţei clasei muncitoare cu sărăcimea pentru îngrădirea mijlocaşilor îşi pierduse. Propaganda de partid s-a folosit de literatură pentru a inventa mereu duşmani ai colectivizării şi a-i demoniza. postura aceasta. la muncă. Teză nobilă.A. lăsându-i în afara cercului magic al G. şi cu fosta chiaburime (adusă. după câţiva ani de punere în practică. atragerea (a săracilor. el tot îşi mai aruncă privirea către fostul lui ogor Si-i treceun ac prin inimă. respingerea (a exploatatorilor: chiaburii). pe de alta. Campania de „transformare socialistă a agriculturii" s-a desfăşurat câţiva ani la rând. cel puţin în intenţie.

întrucât poate recurge la figura . O clasică şi maiestuoasă (pentru criticii perpetuu entuziaşti ai poetului) antiteză dezvoltă A. deşi. scria Alexandru Jar încă în 1946. de reamintire. după principiul adoratio et imprecatio (care e al oricărei religii. Gândirea estetică marxistă fiind neostenit antagonică. înainte! Ardeţi cămăşile împăduchiate ale trecutului murdar!. Desfigurarea trecutului (la nivelul imaginarului) contribuie. reamintită la tot pasul ca probă a caracterului antinaţional şi antipopular al regimului trecut. inclusiv al unei religii politice). Trudeau la jâcmănaşii muncii. aproape orice elogiu adresat unei realităţi (cum era şi noua formă de exploatare a pământului) era însoţit de înfierarea şi denigrarea altei realităţi.a antitezei. exagerate. pe de alta. a mizeriei şi a nelegiuirilor de tot felul din regimul burghezo-moşieresc. Astfel încât literaţii dădeau satisfacţie organelor propagandei în măsura în care puterea verbului lor veştejea în termeni aspri şi în imagini emoţionante trecutul precolectivist. poezia agitatorică este avantajată. pe de o parte. Declanşând această campanie scelerată a colectivizării şi transformând-o în pretextul distrugerii clasei ţărăneşti şi a bazei biologice naţionale. umilirea şi uciderea ţăranilor români căpătaseră proporţii incomparabile. Un eveniment speculat abil de scriitori a fost răscoala din 1907. care capătă astfel. la constituirea unei identităţi ideo-politice şi culturale comuniste şi. stilistic vorbind. Gârbaciu-n spate drept îndemn. la înlăturarea oricărui termen umilitor şi primejdios de comparaţie. Toma într-un poem intrat în circuitul scolii si recitat adesea la festivităţi: Pământ. Din punctul acesta de vedere.52 Avivarea trecutului odios Eugen Negriei Unul dintre aceste procedee de intensificare a senzaţiei de bine (din prezent şi din viitor) era acela de avivare permanentă a rănilor trecutului. Proslăvirea noului se hrăneşte din denigrarea vechiului. . şi aduse astfel în zona afectivităţii negative şi a urii. reprimarea. Dădeai un rod secat şi firav Nici cât le-ar fi umplut desagii. tu dă-ne pâinea păcii (1950): Bătrân pământ al tării mele Pe care-l dezglodau iobagii. prin contrast.de lungă tradiţie retorică şi de efect sigur . o funcţie fertilizantă excepţională. faţă de proza realist-socialistă. partidul sovietizării României avea motive să se detaşeze de trecutul considerat pentru vecie abolit şi să-1 maculeze prin toate mijloacele propagandei. se înţelege. în chiar momentul redactării acestor rememorări.

Simţeai cum graşii se îmbuibă Din lacrima ce brazda udă Şi.. Trăieşti un nevisat noroc -Pornesc tovarăşi să te are Pe năzdrăvani de fier şi foc. Sunt solii vieţii noi meniţii A te renaşte şi preface în darnic. Dar vânt din răsărit în iureş A smuls ce-i putred din meleaguri Şi ne-a suflat zbor nou în aripi Cu furtunoasele lui steaguri.. înstăpâniţi sunt astăzi şerbii Pe traiul lor şi vechea glie. Tu te-mpietreai rodind cu ciudă. ce doar vântul Ii legăna-n copai prin bozii. pământe. Fârtate credincios. .Literatura română sub comunism Şi-ţi încuiai vistieria Sub plugul lor olog de lemn. Plozi arşi de friguri. Pier şi ghimpoase sterpe haturi Ce desfrăţeau flămânzi o mie. nesecat visternic Al şantierelor de pace. Pân'la comorile de pâine Brăzdând iscodind pătrunde -Indreptăţiţilor de-a pururi Cu drag şi plin le vei răspunde. Vătafi smuceau de jos pe mame Ce-ngenunchiau s-aline plozii. Se plămădeşte noul cuget In obştea hărnicind de-a valma. Se schimbă-n cântec pe tarlale Scrâşnirea. palma şi sudalma. prins de silă şi-ndârjire.

54
Vor prinde-n iezere de munte Toţi stropii ploii sub turbine, Să ţi le mâne-n bărăganuri -Inroditor şuvoi prin vine. Vor prinde tainicele-azoturi Din largi văzduhuri dezvrăjite, Să ţi le-afunde-n glii tractorul -Din ceruri mană pentru pite. Ca metereze de hotare Tu ne înalţă clăzi de snopi Să se avânte-n sus şi-n zare Ca şirul falnicilor plopi. Chelar avar al altor veacuri Pământ ursuz din vremuri triste -Descuie-ţi tainiţele - dă-ne Recolta păcii staliniste.

Eugen Negriei

Dacă ai un dram de ingeniozitate artistică şi puţin noroc, poţi, ca poet, să cazi peste un simbol sau peste un motiv uşor de manevrat ideologic şi lesne de dispus într-o compoziţie antitetică. Poetul Haralambie Grămescu (în Destin) o pune pe baba Anca să dea peste un anacronic şi bizar plug de lemn uitat în şura colectivei. O şansă pe care nu o poţi pierde când mizezi pe contrastul dintre prezentul cuceririlor ştiinţei şi al înaltei tehnologii şi trecutul înapoierii şi sărăciei oarbe: De vreo doi ani, în ploaie sau în soare, Un plug de lemn zăcea pe lângă şură, Ca o unealtă nefolositoare Uitată-n bătătură. Arase el, cândva, gemând, pământul Pe urma boilor flămânzi. Şi înfruntase ploile şi vântul Gj să ne dea o coaje pentru prânz. .. .Ogoarele, nemărginite-acum, Strălucitoare urcă pe colini, Simţind cum vin cu pocnete pe drum

Literatura română sub comunism
Puternicele omului maşini. In curtea colectivei, baba Anca, Vrând să-ncălzească ţestul - găsi plugul... II sfărâmă în ţăndări mici, ţăranca, Apoi, grăbită,-aprinse rugul. Si-n timp ce-n câmpuri, harnice tractoare Răstoarnă glia-n brazde-adânci şi late, Plugul de lemn se mistuie-n cuptoare Ca să-ncălzească pâine şi bucate.

55

Ca să capete forţă şi credibilitate, descrierea vieţuirii în infernul vechiului regim împrumută uneori o imagistică aspră, tăioasă, de blestem arghezian, ca în Vânătoarea de jderi de Victor Tulbure: Măria sa-ntunecă ţara şi anii. Au fruntea crăpată de arşiţi ţăranii. E plugul de lemn. Sunt aspre ogoarele. Ţăranii au plugul şi vodă hambarele. Cresc holdele ţării. Nu-i nici un coclaur. Ţăranii strâng paie. Măria sa: aur. Ţăranii au biruri de plată, belele, Măria sa-şi numără pungile grele. Sunt vacile grase. Curg doniti de lapte. Mor pruncii, flămânzii, pe zi câte şapte. Ţărăncile-s slute. Au ţâţe uscate. Norodul privirile-n colb îngropate Si-ar vrea să scrâşnească dar n-are cuvinte... „Jandarii" lui vodă au chivăre, flinte.(...) Alteori - spre a fi receptată rapid şi adjudecată cu uşurinţă de cititorii proaspăt alfabetizaţi din mediul rural -, relatarea adoptă ritmica şi tonul de baladă. Este ceea ce se întâmplă în Versuri despre tânărul strungar, unde acelaşi pro-

56

Eugen Negriei

lific Victor Tulbure îl pune pe tânărul Dumitra Niţă, de curând venit la oraş, să se spovedească într-o scrisoare trimisă „tovarăşului stahanovist strungar Bortchevici" de la Moscova: M-am născut oltean, pe pământ doljan, sub poale de dâmb, m-am născut in câmp; scutec mi-a fost brazda şi ogorul gazda. Neam de neamul meu a muncit din greu; neam de sărăcani de pălmaşi ţărani. Măghirane, zi: cum trudeau din zi, cum trudeau cumplit până-n asfinţit, cum trudeau mai ieri pe la cei boieri. Spune, să ne spui, pelin amărui, cum l-a dus în groapă, cu pământ pe pleoapă, vremea blestemată pe sărmanul tată. Cum l-au frânt cu parii Domnii şi jandarii. Focu-nfoc să-i ardă cum l-au frânt sub joardă. Maică-mea săraca, să nu-i ieie vaca, biru' -perceptorii, se scula cu zorii şi trudea amar palma de hotar. Biata bătrânică se făcea mai mică.

Insă Nu-i prieşte nici rachiul Nici pastrama. literatura colectivizării îşi pierde.) 57 Raiul colectivei După lichidarea aşa-zisului „grup deviaţionist de dreapta" şi după câteva plenare ale CC . chiaburimea nu se mai arată a fi inamicul constant şi monstruos al prozatorilor şi poeţilor aserviţi propagandei. încet-încet. şi poate lucra disimulat împotriva intereselor comune. speculând naivităţile şi dorinţa de linişte şi bine a conducătorilor locali.. Chiaburul. (Cristian Sîrbu. cu ignete nostalgice şi rumegător de ură: Pune-o mască prietenoasă Şii sfios ca o mireasă Este diplomat sanchiul Are-oncâpătoare rânză Are-n beci provizii. pân 'sa rupt pe sapă şi-a intrat în groapă. 1954) . s-onmormânte pân n-am dat joiana să-mplinim pomana. El e un „strecurat". Si nu poate Ca-n „vremi bune" să înghită Să fumeze-ntins pe spate. Deşi Gheorghiu-Dej mai afirma şi în 1955 că „lupta de clasă este o lege a dezvoltării noastre".convocate ca o consecinţă a neliniştilor şi tulburării provocate de măsurile abuzive şi de regimul cotelor -. (. Chiaburul cel mult se poate insinua în colectivă..Literatura română sub comunism zi de zi mai mică. şi n-a vrut săi cânte popa. militantismul fioros şi necruţător. nici piftia Ii stă-n gât gospodăria Colectivă.

ca şi toată acea faună de târâtoare veninoase şi de carnasiere sanghinolente roind în jurul averii gospodarilor înfrăţiţi. Aceasta e imaginea idilică pe care vor să o impună cititorilor literaţii puterii. în genere. Se împuţinează până la dispariţie numărul perechilor de ochi hulpavi jinduind la bunăstarea colectivă. îndeamnă. în fiecare succes prezent se întrezăreşte măreţia viitorului împlinit. la zdrobirea sub călcâie a tuturor răzoarelor: Roată-ntruna tot aşa Bateţi din picior. de la acea dată.-ului şi pe ogorul fără haturi şi totul se transformă în jubilaţie perpetuă. de conflicte. Cu vremea. Pân-ce n-a mai rămânea Urmă de răzor. se poate spune că s-a născut curentul viguros şi longeviv al bucolicului realist-socialist. Literatura colectivizării trece de la faza militantist-agitatorică la faza idealizării. Când s-a renunţat la cote şi când „foştii chiaburi" au fost primiţi în rândul „drepţilor" (printr-o hotărâre de partid). Venise vremea împăcării contrariilor şi a idilicului de colectivă. din anii '80.C. Orice înfăptuire locală. totul devine miraculos în bătătura G.A. horă şi dans săltăreţ sub fâlfâit de steaguri roşii. şi mai ales poezia este cea care îl cântă şi-1 proslăveşte (întrucât proza are nevoie. Universul sătesc comunizat devine luminos. într-un soi de ţipuritură avântată. produsele unor scriitori „inactuali". veniţi târziu la festinul canibal al maeştrilor propagandei. orice eveniment de oarecare semnificaţie stârnesc o euforie colectivă care preschimbă viaţa într-un praznic perpetuu. senin şi calm. cu rolul ei de potenţare a miracolului prezent. de unde şi înclinaţia literaturii propagandistice spre triumfalism şi festivism. Măria Banuş sau Eugen Frunză cu diverse ocazii. Nina Cassian. într-o horă bătută voiniceşte şi împănată cu chiuituri se metamorfozează orice izbândă a partidului la oraşe şi la sate. orice s-ar spune. Eugen Frunză se numără printre primii poeţi comunişti care. . altele. Este în tradiţia comunismului ca orice izbândă a „revoluţiei" (cu oricât de grave consecinţe în plan uman) să fie pusă în relaţie cu frumuseţea „lumii noi". începînd cu anul 1948. în cântec.58 Eugen Negriei Dar astfel de texte sunt. care va încorpora şi poezia patriotică de mai târziu. însăşi funcţia educativă a poeziei şi prozei propagandistice se redimensionează: se propune cititorului modelul unui paradis terestru de care merită să te bucuri după ce l-ai râvnit îndelung. Cu horele pe care le-au compus. tonul şi sensul literaturii agitatorice au devenit. Diminuează până şi partea de descripţie neagră a trecutului. într-o Horă pentru gospodăriile agricole colective. iar conflictul este obligatoriu în proza realist-socialistă).

veneau peţitorii). artificii retorice. în asemenea numeroase texte. Reproducem un fragment din poezia lui E. idile păşuniste. kitschuri situaţionale înveselitoare.").C. bilanţuri exultative. „Dogoare în inimi" şi feţe-mbujorate stârneşte cu regularitate şi propunerea candidaţilor pentru deputăţie (alt moment multiplu exploatat de literatura propagandei). al euforiei perpetue. specii sau procedee encomiastice.să prindă cât mai multe feţe entuziasmate şi guri care clamează ritmic şi hotărât lozinci. fragmente de finaluri operetistice.E. un tărâm al fericirii. de bucurie. în sfârşit.A. deplasându-se la o serie de gospodării agricole colective şi împărtăşindu-le preţioasa experienţă a agriculturii sovietice.Literatura română sub comunism 59 Hora e doar una din speciile (şi nu cea mai interesantă) ale idilicului socialist. Sunt uşor de reperat. emoţia generală şi. care are o mai vioaie mişcare scenică şi un final apoteotic â la carte: . care îşi bâlbâie discursurile învăţate în sudori şi uitate pe loc. Şedinţa care dă semnalul începutului campaniei agricole şi cea care proclamă sfârşitul strângerii roadelor sunt tot atâtea prilejuri de sărbătoare săltăreaţă. ritmuri jubilatorii. adică acele elemente ce ţin de stilistica regimurilor totalitare (fie ea şi a vremii preafericitului Rege Soare).-urile româneşti devin de asemenea subiecte atractive. că ar trebui trimisă o scrisoare de mulţumire tovarăşului Stalin: Să-i trimitem. lumea satului (care e acum lumea colectivei) pare.în prezenţa zeilor de la Răsărit. după obiceiul editorial al epocii. în producţiile lirice ale acestor mistificatori de duzină. de pildă. o gestualitate pitorescă. să-i trimitem . Cu cât ne îndepărtăm de momentele de mare încordare ale luptei de clasă şi de anii de teroare fizică şi psihologică exercitată asupra ţărănimii. al cântecului înfrăţit. dar se constată repede că majoritatea inventează cam în acelaşi fel şi cam aceleaşi lucruri. tipuri de reprezentare. Ca din întâmplare. pentru umorul blând şi starea de voioşie pe care le declanşează febra pregătirilor (ca de nuntă. fiindcă.strigă Ana Pintilie Miclos Pali căciula-şi zvârle în tavan. Noul sămănătorism împrumută de la vechea literatură bucolică tonalităţi. cineva îşi aminteşte. Baconsky Sfârşit de toamnă de cea a lui Eugen Frunză intitulată Revederea (care are. Poeţii îşi pun în mişcare mecanismul de producere a tropilor voioşiei. o precizare: „In iarna 1950 o delegaţie de colhoznici a vizitat ţara noastră. decupaje feerice. Unii dintre autorii de texte par mai inventivi. Vizitele colhoznicilor sovietici în G. Frunză. într-adevăr. Numai lungimea versurilor şi ritmica diferenţiază poezia lui A. în mijlocul euforiei generale. stângăcia vorbitorilor localnici. îşi actualizează repertoriul de strigături şi insistă -precum operatorii jurnalelor de actualităţi ale studioului „Sania" .

Doar chiaburii stau acriţi în tindă. fost prizonier.Eugen Negriei (.. Braţe-n braţe. Glasu-i nărăvaş.. Să audă Tudor? ţi-ai găsit! Roşu e ca macul. cum e bruma.. .... Inimă. şi mai bine. doi brigadieri: Un colhoznic blond de lângă Ialta Şiun prieten. s-o poţi ciopli cu dalta.) O ruşine-n suflet l-a pătruns... nu vrei să te supui? Nici că vede feţele senine Luminând acum în faţa lui.Zdrastvuite.. Dar un braţ pe umăr i s-aşază: . Trei maşini opresc pe îndelete. ori vai de lume?. Preşedintele se pipăie din nou: . Şi-n tăcerea grea de-nduioşare . tavariş Todiraş! Linişte-i. Si nici vorbele gândite-anume Nu-şi găsesc pe buze loc de-ajuns. acu-i acu...Ei.. Lângă el şi moş Ifrim. .. Cu căciula-n mână.... gătit de cuvântare. măi băiete. Oglindă Strălucesc bocancii nou-nouţi.. bre.şezi binişor! Tudoraş.. Si se-nalţă Tudor în amiază. că taman acum mi-am uitat căciula la birou.. Şi tuşeşte. A ieşit în faţa tuturor.Mâi drăcie..) Trei maşini cotesc la Cotul Mare. Ori îşi fac de lucru la căruţi. (Brigadier eşti...Să-ţi aud ruseasca.. Răsuflarea-n piepturi s-a oprit.

„şandrama": Intră preşedintele Cu un val de ger de-afară.. îndulcit şi-ncins puţin Să-I tot bei o săptămână! Au intrat în şandrama Patru fete cu basma Din alt sat şi trei flăcăi: — Ne primiţi? Venim şi noi! Când dă noaptea în tărie Cer şi stele îngheţând. Idilicul de colhoz Unde te simţi bine.. într-o anexă a gospodăriei pe care Nicolae Labiş (Intr-o iarnă şi-ntr-o seară) o numeşte. măi dragilor.. fiindcă zbenguiala se încinge pe înserat şi-n vremea sărbătorilor de iarnă. eşti sănătos şi vesel. înfloreşte şi dragostea.Asta zic şi eu că-i cuvântare... — Ce mai facem astăseară? — N-ai ce face? la-ţi flăcăii şi din crama-n fundul văii Adă-n butoiaş cu vin Ca să fie la-ndemânâ. zic şi spun: Nu găseşti frăţie mai curată Şi prieten nu găseşti mai bun. ... dragostea din câmpul muncii.Literatura română sub comunism Moş Ifrim striveşte-un nod în gât: . Dragostea socialistă nu se poate exprima însă decât tot în ritmuri săltăreţe cosbuciene. în lumea toată Cu ochean să cauţi. Hăt târziu s-aud sunând Scripcile-n gospodărie.. Până şi împrejurările sunt cele din idilele poetului. fireşte. unde se munceşte cu spor şi unde se văd şi roadele trudei tale. Dară zic mai mult decât atât: Hei. cu un zâmbet înţelegător.

C. Şi paza pe armane câtă-i.-ul . de S. frumoasă. de norme.pe care vor să ni-1 inculce literaţii propagandei de partid. de legume.A. aşezaţi cu demnitate şi măreţie (precum cavalerii Regelui Arthur în jurul mesei rotunde).T. Şedinţa) .C. Viziunea aceasta paradisiacă este certificată şi de sentimentul stabilităţii. spic de grâu. spic de grâu de Vasile Nicorovici. cum e. O poezie recitată la mai toate şezătorile şi serbările satelor colectivizate şi ascultată de tot norodul. tot atât de mult ca pe însăşi Republica Populară Română. Si mă gândesc: limbuţii din New-York cred că aceşti ţărani din drum se-ntorc? (Mihu Dragomir. Miroase-n casă a dughii trecute.A. tânăr şi frumos. e îndrăgostită de un tractorist fruntaş. cellalt văcar. agale. ca şi cum ar pune la cale destinul omenirii civilizate: In jurul mesei albe.M.-uri. Grăieşte unul. Citeşte unul tare dintr-o carte. dar au loc între „colective".. Si-au pus căciulile pe-un colţ. iau măsuri în legătură cu prăsila. al treilea pălmaş. Sunt trei ţărani. săptămânal. ce o iubeşte pe Ilenuţa. cu mustaţa stâncă: Eu zic să facem virament. în-de-ei. Sunt preşedinţi de colectiv tustrei. la difuzor a fost llenuţa. la bancă! Şi ceilalţi aprobă. Se vorbeşte despre prăsila care prisoseşte. un „regat" întemeiat pe legi tari şi destoinic condus de fiinţe înţelepte şi clarvăzătoare. care. fiind periclitată chiar spornicia muncii. puterii şi dăinuirii în veac de veac a noii instituţii socialiste . Ele se pot amplifica atunci când fetele sunt toate frumoase. Apoi vorbesc. Pietroase sunt obrazele. Se-aud cuvinte ieri necunoscute. tânără şi fruntaşă în muncă. de ani. trei ţărani.G. unde. E o veritabilă pastorală socialistă: ea. Colectiva e ca un tărâm al drepţilor. întâiu-a fost rândaş.62 Eugen Negriei Hârjoanele din timpul producţiei sunt din aceeaşi speţă cu idilele pastorale. e nevoie de intervenţia dojenitoare a secretarului. Iată o întrunire a trei preşedinţi de G. deoparte. precum cele din Brigada gură-dulce de Ion Brad.

pe de alta. Ei sunt demonizaţi după tipic şi sortiţi dispariţiei. prin imagini terifiante. aceea indicată în documentele de partid şi în tezele staliniste asupra agriculturii. Este vorba de interminabilul poem al lui Eugen Jebeleanu intitulat în satul lui Sahia (1952). Partea militant-agitatorică a poemului e echilibrată de cea idilic-encomiastică. Mai există o antiteză îndelung exploatată. Pe de-o parte. Jebeleanu colectează toate acele date ale prezentului mirobolant al satului unde s-a întemeiat de curând „Gospodăria" şi care pot exemplifica diferenţa esenţială faţă de trecutul foametei. pelagrei şi al tifosului exantematic. tinerii ţărani muncitori lucrând cu utilaje sovietice şi după tehnici agricole înaintate şi. chiaburii burduhănoşi pândind de pe margini orice semn de slăbiciune. El e construit pe un complex sistem de antiteze având ca pretext o vizită scriitoricească „de lucru" în satul unui prieten scriitor. Se slăveşte prin toate mijloacele retoricii manipulatorii paradisul vieţii în colectiv si fericirea celor mântuiţi. prin indiferenţa lor criminală (în calitate de mari moşieri). ura faţă de cei ce. Poetul ştie să atingă zona sensibilă a conştiinţei ţărăneşti şi apasă unde trebuie pentru a stârni. mort de tânăr într-un regim care nu avea nici o stimă faţă de viaţa unui artist. . au adus satul în mizeria din care numai noua putere îl poate smulge.Literatura română sub comunism 63 Există în cadrul literaturii care a servit comandamentelor politice un text care ilustrează in nuce toate procedeele utilizate de propagandă de-a lungul primilor ani ai sovietizării României pentru manipularea ţărănimii.

vorba nu de o oarecare ocazie aptă să stârnească „spontan" avântul poeţilor. forţa ei exhortativă (care în viziunea partidului comanditar ar fi trebuit să fie comparabilă cu aceea a lozincilor explozive ale Revoluţiei din Octombrie) derivă. obligaţi să constate că efectul măsurilor propagandistice nu era cel scontat în infailibila teză stalinistă asupra „transformării socialiste a agriculturii". Câtă este (şi este!). ci de declanşarea unui proces de durată cu consecinţe sociale. adică a acelei perioade de impunere şi de consolidare a puterii comuniste: caracterul ei agitatoric.succesiv ajustate .PLAJA DE OPŢIUNI A EMITENTULUI în capitolele anterioare. Trei misiuni au fost încredinţate. res- . din negativitatea acesteia şi. Fiind. mobilizator. am urmărit îndeaproape şi felul cum s-au adaptat literaţii indicaţiilor .ale tacticienilor din sfera Puterii. poezia e convertită în act de agitaţie politică şi adoptă acele elemente ale retoricii manipulatorii care captează atenţia cititorului într-o măsură superioară rezoluţiilor de partid ori articolelor de fond din Scînteia. Ne-am referit până acum la cea mai izbitoare trăsătură a poeziei anilor '50. în cazul ales de noi. poeţilor omologaţi de partid: a izbi în tot ce nu e comunist (trecutul. am exemplificat pe larg ceea ce teoria politicoestetică numea atunci „soţialnîi zakaz" (comanda socială). din viclenia ei stilistică. pe de o parte. Să rezumăm. după cum ştim. Pe scurt. pe de altă parte. politice şi demografice grave (colectivizarea).

Poeţilor partidului le venea mai uşor să cânte. Adoratio et imprecatio: un sentiment îl sprijină pe celălalt.Literatura română sub comunism 65 turile lui în prezentul socialist. mobilizator al acestei poezii de partid. 1995). să nu se profereze. şi asta pentru că prozatorii erau constrânşi să-şi consume energia mai ales cu imaginarea conflictelor ireductibile de clasă şi a luptelor măreţe dintre forţele progresului şi ale reacţiunii. „martirilor credinţei" (solda- . acuzaţii şi blesteme împotriva întruchipărilor „Celui rău" şi a ispitelor lui. Cum am arătat în Poezia unei religii politice (Editura Pro. cum se ştie. să proslăvească. Definitorie (şi precumpănitoare ca număr de piese reprezentative) este proslăvirea izbânzilor şi a eroilor. să laude ditirambic. Gheorghiu-Dej). Pentru că ne ocupăm de istoria manifestărilor artistice din primii ani de după 1948. care încearcă zadarnic să încetinească marşul implacabil al istoriei spre comunismul închipuit ca un Paradis terestru. alcătuită dintr-o ţesătură de imnuri de slavă şi rugăciuni şi spiritul în care e redactată este funciarmente encomiastic. în toate cele trei variante greu de separat (inclusiv cea encomiastică). Lenin. Dar aceasta nu se face fără rememorarea biruinţelor. nu putem trece cu vederea faptul că mai ales poeziei i se încredinţase rolul slavosloviei din cadrul ceremonialului nostru bisericesc. Caracterul militant. Pare că nimic nu se poate construi . aşa cum se şi cuvine într-o religie politică precum era comunismul în faza lui fundamentalistă. O religie satanică şi „cu înlocuitori" care a adaptat. modelul creştin va miza mereu pe ură ca pe un drog făcut să stimuleze pe „dreptcredincios" în încleştarea lui cu forţele Răului. Mai aveau. Gh. se hrăneşte din vigoarea demolatoare a imprecaţiei. într-o zonă (retrasă sau la vedere) a „incintei". a susţine efortul constructiv (totdeauna corelat şi cu denunţarea celor ce i se opun). cu sau fără intenţie. duşmanii din afară). privită de foarte departe.fără ca undeva. ca parte a liturghiei laice. Liturghia ortodoxă este.poeticeşte vorbind . să revedem pe scurt felul cum are loc proslăvirea în textele închinate „profeţilor şi apostolilor" (Stalin. a capta izbânzile partidului şi pe făuritorii lor (în raport tot cu trecutul şi cu reprezentanţii lui). fără apelurile repetate la „veghe" sau fără stimularea urii împotriva Răului şi a consecinţelor lui morale. intensificându-1. în spate o lungă tradiţie a encomionului şi a tuturor formelor europene ale liricii magnificării. deşi nu sunt absente referirile la uneltirile Răului şi nici pasajele de afurisenie şi exorcizare (în cadrul slujbelor speciale). întreaga producţie poetică a epocii are toate datele unei creaţii de aspect religios imnografic. Păstrând datele analogiei pe care am pus-o în lumină în antologia Poezia unei religii politice. pe de altă parte.

izbăvit. uzine. S-ar zice că au făcut-o mai degrabă din lichelism şi din frică (G. strategul genial. Nu s-au lăsat mai prejos nici intelectualii români de marcă. şi la noi. cantate. muncitoreşti şi ţărăneşti. Pablo Neruda etc. „bisericii protectoare" (partidul).66 Eugen Negriei tul sovietic eliberator. El căpătase mai demult şi girul unor scriitori occidentali racolaţi sau manevraţi de serviciile de spionaj sovietice şi stipendiaţi cu o uimitoare regularitate (Louis Aragon. oraşe. Lui Stalin i-au fost dedicate coruri. declaraţii înflăcărate de iubire eternă. Paul Eluard. Este. Lenin şi chiar pe aceea pusă la temelia cultului lui Dej. Engels. depăşind cu mult pe cea dedicată marilor figuri ale comunismului . Ea e de departe cea mai bogată. Conducătorul. universităţi. Marele Om al istoriei contemporane era în 1948 în plină escaladă în de curând victorioasa Uniune Sovietică. balade eroice cu felurite şi ingenioase desfăşurări narative. cu minunile ei prezente şi viitoare). însă mărturiile „artistice" de iubire şi de respect neţărmurit se înmulţesc într-un ritm ameţitor între 1948 şi 1953 şi în aceeaşi proporţie cu gesturile de obedienţă (rebotezări de străzi. Călinescu). şi prima care pune în mişcare fabrica de zorzoane şi hiperbole care funcţionase îndeajuns de eficace pe la sfârşitul anilor '30 pentru Carol al II-lea. Cultul pentru cel ce reprezintă dorinţele popoarelor.Marx. ADORATIO. s-a lepădat de trecut). a mitului lui Stalin merită o atenţie specială. paradisului comunist (patria. etc). pentru Căpitan ori pentru Mareşal. ca într-un fel de „Doamne miluieşte" repetat coral şi obsesiv). „omului nou" (celui care a „înţeles" şi. dar nu înainte de ocuparea temeinică a României de către Armata Roşie. scrisori redactate naiv (pe principiul câtă nai- . Imnografîa comunistă Cultul apostolilor credinţei „Tătucul Stalin" Literatura encomiastică destinată să slujească edificării. angajamente fierbinţi utemiste şi pioniereşti. eroii martiri comunişti). scandări interminabile ale numelui celest în şedinţe şi mitinguri. legăminte solemne de credinţă. cântece de masă. în ordinea apariţiei.

Dar nu această uriaşă mobilizare de forţe ne uimeşte. (. am fi îndreptăţiţi să vorbim de o fatalitate a penuriei mijloacelor formale şi. atâta sinceritate). întrucât cam aceleaşi procedee de magnificare au fost puse mereu la bătaie de către poeţii de curte sau de partid de-a lungul istoriei (a istoriei secolului XX. exhibând-o (în primele două strofe) cu o neobişnuită. pentru cei care ar fi crezut cu adevărat în ce fac. în consecinţă. gestualitatea liturgică şi seria de posturi protocolare adoptate de prea umilul şi veşnic neajutoratul poet orbit de slava cerească a Pantocratorului. Avangarda clasei muncitoare îl sfătuieşte (şi aici fuga după o imagine grandioasă din linia Heine îi joacă o festă autorului) să înmoaie cel mai înalt furnal din ţară în cea mai adâncă mină (cu rol de călimară) pentru a crea-procrea performant: Nu fără greutate. poetul s-a gândit să-1 potenţeze printr-un şiretlic propagandistic prin care să-i facă părtaşi la actul său temerar pe singurii apţi să-1 scoată din impas. adică pe minerii şi oţelarii ţării. Din plopii ageri frunza în steaguri de mătase Şi stelele din negre văzduhuri să le iau Şi-n degetele mele să le prefac în plase. de vreau. dar pot să schimb. hiperbolele şi analogiile standardizate. în special).Literatura română sub comunism 67 vitate. Eugen Jebeleanu se trădează a fi un virtuoz al şmecheriilor retoriceşti. insolenţă.. ci faptul că niciunde altundeva nu vom întâlni o mai clară confirmare a adoptării modelului slavosloviei ortodoxe. ci. cu iuţeală şi în numai câteva strofe. de un soi de dramă a nevredniciei. alteori clamată cu disperare şi preschimbată de către cei mai hârşiţi în retorica efectelor în motivul însuşi al elogiului.. clişeele şi stereotipiile denominative. dimpotrivă. In Altfel de cântec (din seria colosală a poeziilor publicate în ţară la împlinirea celor 70 de ani de viaţă ai tiranului).) . Ea este uneori mărturisită cu o anume modestie. Si pentru că afectarea neputinţei e un procedeu prea de tot obişnuit. Fără să-şi subestimeze vigoarea scriitoricească. Sunt lesne de identificat acele tehnici de autosugestie şi exaltare care şi în zilele noastre transformă. La cel mai simplu contact vizual cu textele din faimoasa culegere aniversară Slavă lui Stalin editată de Uniunea Scriitorilor sar în ochi procedeele encomiasticii religioase. orice biografie terifiantă de terorist într-o legendă apoteotică ţâşnită dintr-o arteziană de elogii deşănţate. el se îndoieşte totuşi că ar putea să odrăslească un cântec demn de cel ce-a-ntors al lumii crug. în epocă.

şi mărturisirea regretului pentru partea de viaţă trăită fără cunoaşterea luminii răsfrânte de înţelepciunea divină a părintelui popoarelor. Psalmistului roşu Mihai Novicov îi este dat să vadă cum. Constituind momentul suprem al vieţii credinciosului. călătoria. Şi au venit cei care din viaţa ta-nvăţară. din nou s-a sguduit sub ziduri istoria străbună Iar globul pământean părea c-a stat. de cântăreţii omnipotenţei staliniste se mai află... Alt procedeu derivat din mistica iudaică este relevarea înfiorată şi copleşită de mari spaime a consecinţelor ivirii sau trecerii lui Iahve. colorată de emoţie. de Dan Deşliu şi de Măria Banuş. Un număr întreg din Viaţa românească (din 1950) adăposteşte poeme de hagialâc la Gori (noul Bethleem) semnate de Mihai Beniuc.mi-au spus -furnalul cel mai înalt din ţară. care vede cu ochii închipuirii pe micul gruzin ca pe copilul Măriei jucându-se în casa modestă de munte de unde se va porni apoi în zborul lui cutezător: . In ajutor chemat-am minerii şi-oţelarii.la-ţi toc . în acelaşi elegant volum antologic Slavă lui Stalin. Cum ca mărul înflorea. şi vorbele ce fug. muritorii. Măria Banuş deplânge cu evlavie creştină nenorocul de a fi ignorat prezenţa printre noi. pe lângă afectarea micimii şi a neputinţei.68 Eugen Negriei Dar ca să-l cânt pe-acela ce-a-ntors al lumii crug Şi-a cărui frunte suie mai sus decât stejarii Cuvântul să-mi călească. a celui aşteptat de mult ca vestitor al vremurilor noi: Cu urâtul ne-nveleam . deliberat sau nu. . Cu feţele de noapte şi ochii de lumină. la „locurile sfinte" este prezentă ca motiv şi în poezia comunistă a vremii. la simpla apariţie a lui Stalin la tribuna Congresului al XlX-lea. şi ochi de călimară cea mai adâncă mină şi scrie fără grijă.de tine Stalin nu ştiam Şi nici de ţara ta. că-i călimarul plin şi-ăst îl înţelege tovarăşul Stalin! în seria de posturi religioase adoptate.

adică fac un efort stilistic notabil de cretinizare. s-a jucat copilul. De-aici.iteratura română sub comunism Aici. Scorniceştii . se poate urmări felul cum evoluează poemul de la prezentarea exponatelor şi a istoriei lor însoţitoare la o vibrantă afirmare a credinţei în puterea de neînvins a Moscovei.. Poeţii îşi aleg cu precădere fiinţe elementare (copii. forţă staliniană.. O altă formă de pelerinaj este aceea a vizitării expoziţiei darurilor trimise lui Stalin de oamenii simpli şi cinstiţi din lumea pe care a schimbat-o el din temelii. 69 Peste ani. la Gori. văzută ca un nou Ierusalim scăldat în lumina divină a celui ce a biruit moartea: Si zarea se străvede ca un ogor întins şi inima zvâcneşte ca într-un vârf de munte şi înţelegi temeinic că este de neînvins în marea păcii oaste. cu Moscova înfrunte! Si înţelegi că moartea va îngheţa în moarte că oamenii vor râde şi câmpul va rodi şi că a tale raze vor înflori departe. Statornicie. Iată câteva mostre: Săteancă-s din satul culcat printre vii Şi asta mi-e prima scrisoare. din cuib. cetate strălucită a visurilor vii! Mai mult ca sigur că istoriile evanghelice din care derivă numeroase legende populare ilustrând predilecţia lui Isus pentru cei simpli şi neprefăcuţi formează humusul cultural de unde a răsărit un număr uriaş de kitschuri epistolare. Vino. Să vorbim nădejde.de unde îşi luase zborul vulturul naţional . Priveliştea căsuţei de la Gori So luăm cu noi şi să ne fie hrană. vulturul şi-a luat zborul în comunism când vom trăi şi-n cântec Aici vom asculta mereu izvorul Dă-mi mâna. In Daruri pentru Stalin de Dan Deşliu. ţărănci recent alfabetizate etc) şi se prostesc în numele lor.vor deschide poeţilor de curte acelaşi făgaş al analogiilor şi va trezi aceleaşi frenezii greţoase. de simplificare până la idioţie a limbajului (în măsura în care l-ar fi avut vreodată elevat). Ţi-o scriu citeţ ca s-o poţi desluşi .

acum îmi creştea din el. viaţa fără de stăpân. Cu-arnici viu şi-albăstrui. Stalin.. gândul îl pusei în el. Fir subţire de oţel. mai bogate.70 Eugen Negriei Tu. secer ea. Si mult am mai vrea să priveşti cum la noi Atica de stambă din stive 'Ne-mbracă. Prin noile cooperative (. Amici galben printre ele. stelele de la Cremlin.) Eu nu ştiu să scriu chiar aşa cum aş vrea Că vezi. (C. cojocelul scapără.. grauri le ţării mele.. Nu-l lucrai numai cu fir. Fire calde. când brodai şi secerea. bogat. Firul negru îl cusui să nu uit prin ce trecui. ruginii. de sub jug desferecate. iubit de popoare. Stele roşii am brodat. pe cele ce-amfost în nevoi. rotund. Dar tot ce am scris e din inima mea Gătită cu flori şi cu soare. firu-n opt. . nu sunt meşteră mare.. Leoneanu Brateş. Scrisoare pentru tovarăşul Stalin) Sau: Drag tovarăş Stalin îţi trimit un cojocel. mai legate. albăstreaua cerului. limpezimea gândului. cu ciocanul lângă ea. întrecerea.

Ea rezultă din asemenea raportări ale copilului naiv sau ale omului simplu la personalitatea strivitoare a conducătorului popoarelor preschimbat în fiinţă supremă (uneori în vis. focul viu al luptelor şi culesul fructelor. fiinţă care ia sub tutelă vieţile muritorilor ignari şi le dirijează după un plan divin nedivulgabil. căci toţi dreptcredincioşii îşi întâlnesc în vis zeul. grădina cu roadele. Plicul buzunarului. prin însăşi stângăcia lor. s-a impus între atributele portretului canonic această atitudine. 71 Cojocelul n-o să fie oare mic pentru sufletu-ţi de voinic? Drag tovarăşe Staline. de părinte atotputernic dar blând. Iţi trimit un cojocel) Dacă ne amintim de vremea pluguşoarelor lui Ceauşescu şi a sărbătoririi „familiei conducătoare". lui Stalin Copiii Republicii noastre . aripa hulubului fâlfâitul viu pe steaguri şi pacea peste meleaguri.Literatura română sub comunism toamne bune peste vii. s-ar zice că tiranii se dau în vânt după „cuvintele spuse din inimă" de copiii peltici şi bâlbâiţi care probează. tot de sorginte religioasă. uimirea şi copleşirea în faţa magnificenţei. în literatura ca şi în plastica epocii. Cântecul nostru e cântec de slavă Fierbinte ca raza de soare Din inimi se-ndreaptă spre marele dascăl Spre Stalin iubit de popoare. Lui Stalin. Azi bucuria şi zâmbetul vieţii In cântecul nostru se-adună Şi numele drag al iubitului Stalin Din glasuri voioase răsună. mult aş vrea să-ţi vină bine! (Sanda Movilă. dându-i astfel un chip). toamnele bogatele.

numele acelei „figuri gigantice a istoriei" mai este invocat doar inerţial. după cum fabricanţilor de encomioane nu li s-a permis să abjure. pentru ca. mai precis în tipicul istoriei comunismului. (Mihu DragomirJ Se cutremură munţii şi împietresc pădurile. să fie discret indexat. aripa ta Bate doar la Moscova. Gândul. ca atunci când s-a stins pe cruce pentru păcatele muritorilor însuşi Fiul Domnului. Cântec de slavă) Poeziile scrise cu uimire ori cu perplexitate (ipocrite sau nu) la moartea nemuritorului sunt pe măsura eroului mesianic căruia întreaga planetă îi datorează lacrimi şi suferinţă: Auzi doar globul cum foşneşte-n spaţii îngreuiat şi el de-atâta jale. lui Stalin. în cântec voios de copii Ani mulţi fericiţi îi dorim Pe Stalin. Lui Stalin. Dacă pe timpul vieţii conducătorului producţia poetică (din tot lagărul socialist) poartă semnele arhetipului religios amintit. Demitizarea lui Stalin n-a fost însă niciodată încurajată oficial. fOctav Pancu. fluviile îşi schimbă compoziţia înlăcrimate. după moartea lui reintrăm brutal în istorie. Eugen Negriei Cântecul nostru e cântec fierbinte Si dragostea fără hotare Din inimi se-ndreaptă spre Stalin părinte Si dascăl iubit de popoare. In 1954. după revelaţiile lui Hrusciov de la Congresul XX al PCUS.72 Cu dragoste îi mulţumim Căci viaţa ni-e zâmbet Si-n patria noastră iubită Cu toţii socialismul clădim. . pe Stalin In cântec voios de copii Cu dragoste noi îl slăvim. vuiete mari se aud de peste tot.

Braţul care-a mângâiat Chipul pruncilor curat. 5 martie 1953) Lenin . Du-i pe-aripa ta curată Strop de rouă fără pată Din meleagurile noastre. în zbor Şi sârutăncetişor Braţul lui ce-a dezrobit Pe sărman şi obidit. Şi la el când o s-ajungi Spune. Răcoreala codrului. nu-n vorbe lungi. Braţul . ne-ncetat La un căpătâi de pat. creierul Revoluţiei. dacă trecem în revistă „slavosloviile" epocii. Umple-odaia-i de lumină. pasăre lină. Lumina Kremlinului. Mai mult. du-i Dragostea norodului. „cel mai mare geniu al tuturor . Flamura Partidului.pavăză şi armă Care pe duşmani îi sfarmă. Strajă de lumină fii. Du-te. Lacrima ce flutură Tu pe drum ţi-o scutură. Proaspăt spicul grâului. Să-i mângâie fruntea. Desrobite de-a lui oaste. lin. gândule. Gândule.un mit de rezervă Numele lui Lenin nu a trezit printre poeţii encomiaşti nici pe departe un interes comparabil cu cel al lui Stalin (fireşte. Du-te. pe durata vieţii acestuia). Ca să fii cum te vrea el: Numai flacără şi-oţel.Literatura română sub comunism 73 Aripile tale bat Zi şi noapte. (E. C-om urma cuvântul lui. Zboară gând. nu te opri. vom observa cu surprindere că „înaintaşul". gând. Jebeleanu.

este vizita la mausoleu (Nicolae Tăutu. în literatura română din epocă nu se poate vorbi de o campanie de mitizare a lui Lenin (ca în cazul lui Stalin. după 1958. Si modalităţile de elogiere sunt mult mai puţin ingenioase. Cultul lui Lenin . golul din templu 1-a putut umple tot personalitatea lui Lenin. biografia lui Lenin şi cât stalinism incipient conţinea ea se va afla foarte târziu şi multă vreme. în realitate. Jebeleanu face din ascultarea unei plăci cu vocea lui Lenin într-un muzeu moscovit prilejul declanşării unui encomion de proporţii planetare: .bun la vremuri tulburi . Ce ascundea. am zice . în interludiul care lua naştere. Lenin era evocat ca tovarăş de luptă al lui Stalin. De aceea figura protostalinistă a lui Lenin s-a dovedit utilă propagandei ori de câte ori murea sau era debarcat un urmaş al acestuia şi când. Debarcarea însăşi a lui Hruşciov (căruia autorităţile române. adepte. omul pentru care Maiakovski. ale unei politici de pseudodestalinizare. De observat că Marx şi Engels nu ocupă nici un loc vizibil pe harta eroilor proslăviţi şi că doar sunt din când în când remarcaţi în calendarul sfinţilor roşii. de cel al lui Gheorghiu-Dej. nu i-au favorizat imaginea) a repus pentru scurtă vreme în mişcare maşina de elogii adresate creatorului primului stat socialist din lume. pe chiar durata vieţii acestuia). stânga europeană îl evoca pe Lenin spre a-1 opune celor ce au „întinat" idealurile Revoluţiei.74 Eugen Negriei timpurilor". care a demolat cultul lui Stalin. în 1924. atâta vreme cât acolo eroii se mai află împreună. nu găsea cuvinte în „atelierul cuvintelor" pare mai curând a fi în situaţia de a profita de cultul urmaşului. ci eroii ocupantului care o impusese şi că literatura encomiastică era parte a politicii de sovietizare a României. după o viaţă scurtă ce părea alcătuită exclusiv din decizii geniale şi din gesturi înţelepte şi profund umane (de o umanitate constrastantă cu aceea a urmaşului). pentru a salva mereu ceva din aura comunismului.inima cellalt (Miron Radu Paraschivescu). vocaţia magnificării . de cel al lui Ceauşescu.a fost însă umbrit.se cerea într-un fel sau altul satisfăcută.izvorâtor de har.atât de vie la români . la noi. După momentele de derută şi de grabnică revizuire ideologică provocate de Congresul al XX-lea al PCUS. iar după 1968. E acest amănunt încă o dovadă că se elogia nu atât doctrina comunistă. după 1953. Dovedindu-se mereu mai ingenios decât ceilalţi condeieri ai partidului. Cu alte cuvinte. Cu precădere. Lenin a păstrat însă multă vreme în ochii condeierilor noştri o poziţie privilegiată şi atuul pe care ţi-1 asigură moartea în plină glorie. Momentul propice . personalitatea şi faptele lor erau asociate şi dispuse complementar ca într-un fel de Carte de la Revolution: Lenin e fruntea . Teodor Balş etc).

. milioane. S-asculţi. urechile ţi-erau sărace: Lenin citea decretul pentru pace.. năşteau păduri cu roade. cuvântul lui sfărâm' câtuşi şi lanţuri. crescuse discul. Si fericirea mumei de azi. la noi erau cei mulţi în zdrenţe). Năşteau noi stele. alte oceane. (Peatunci. Stă-n fundul sălii mama nemişcată: Nu placa se urnea.. ci lumea toată.îi purta cuvântul. . printre alţi prunci. Pe-ntregul glob tăind mănoase şanţuri. ce-atunci era un prunc desculţ. Stăteam neclintiţi. Ramele parcă se mişcară-n cui. Drepte. Noroade frânte şi-ndreptau dârz mersul. Aprins sunau severele-i cadenţe. izbeau cuvintele-n bătrâna eră. Insă-ntreg pământul. Le pricepeam tot rostul: năştea din ele însuşi timpul nostru. Se-oprise discul. Se ridicau cuvintele cât piscul. pornind ca o mitralieră.Literatura română sub comunism Si se-auzi deodată glasul lui. vuia de glasul lor tot Universul. mergând-nainte . Ţâşnesc din ele-oraşe noi şi holde crescute-n ploi de lupte şi revolte. Cât lumea uriaş.

cultul tătucului nu putea fi concurat decât cu producţii timide. în toate seminţele universului. practicile aberante din vremea domniei lui Ceauşescu nu ar fi întârziat să apară de pe atunci.A. aproape toate. chiar lui Tito (înaintea rupturii) şi a venit apoi vremea proslăvirii triumviratului menţionat într-o celebră lozincă: Ana.76 Eugen Negriei Cele mai multe poeme. în varianta Beniuc. el este. conducătorul însuşi dezavuează practicile encomiastice. pentru depăşirile de normă în uzine şi în G. cu o abilitate nebănuită la un om fără instrucţie. jucată sau nu. lui Mao. Gheorghiu-Dej a fost puţină vreme subiectul unei encomiastici dezlănţuite. de plan secund şi nici puterea însăşi a lui Dej nu se consolidase cu adevărat. Ar fi imposibil să nu vorbim. Luca şi cu Dej I Au băgat spaima-n burghezi.C. însăşi lumina. în varianta Victor Tulbure. Lenin străbate în lung şi-n lat Uniunea Sovietică. Dacă ar fi supravieţuit. timpul însuşi (Si însuşi timpul se va numi tot Lenin). de „poezia unei religii politice". în nesfârşitele răsărituri şi amurguri ale lumii. încrederea reală pe care o căpătase după 1964 populaţia în patriotismul lui l-ar fi făcut cu siguranţă obiectul unei viguroase adulaţii. E primit şi i se cer sfaturi şi în România.. Până la moartea lui Stalin. în orice caz. Emoţia. se învârt în jurul nemuririi: ca un Isus revenit printre adepţi. S-au închinat balade lui Ghiorghi Dimitrov. Superior celorlalţi zei (nemuritor peste larii şi penaţii/ atâtor şi atâtor generaţii). deşi nu interzice scandarea numelui în finalul mitingurilor şi al şedinţelor. Poemele închinate lui Dej sunt cam provinciale şi. se ştie şi numai serviciile făcute Moscovei în anii războiului au scutit-o pe eroină de soarta lui Pătrăşcanu. Cultul lui Dej Până când Gheorghe Gheorghiu-Dej şi-a consolidat puterea. Ce a urmat. Se află în seva mlădiţelor. Tulbure). s-a practicat la noi un soi de democratism al eroificării. Ca un îndrăgostit înflăcărat. lipsite de . Petru Dumitriu pune numele „tovarăşei Ana" în acrostihul unor ode. Primul zeu naţional. iar. întâmpinat peste tot cu urări de sănătate: Trăieşti de o sută de ani I şi vei trăi mai departe (V. şi în acest caz. Spre deosebire de Enver Hodja în Albania.-urile ce-i poartă numele. a poeţilor în faţa măreţiei şi spaimei pe care o răspândea acel Iahve gruzin nu poate fi comparată cu micile puseuri de . urmaş al boierilor noştri stihuitori.fior mistic". precedat chiar de un internaţionalism în selectarea figurilor elogiate (care deveneau adesea nume de întreprinderi şi şantiere). iar Măria Banuş îi redactează baladesc o biografie demnă de Passionaria. Şi fiindcă legile psihologiei puterii funcţionează fără greş în orice regim şi cu deosebire într-un regim totalitar. După moartea lui Stalin.

„Adevărul" este un monopol de partid servind Puterii sub toate aspectele ei şi s-au găsit scriitori care nu s-au sfiit să pervertească istoria naţională în funcţie de viziunea. Doftana de Măria Banuş). Acestea sunt biografii depănate fără nerv şi punctate ici-colo cu obişnuitele pasaje eroice fictive şi cu relatarea unor date care vădesc umanitatea şi dârzenia personajului. fireşte. o pâine de vremuri noi. Printr-un artificiu hiperbolic. Vezi. O pâine cât roata de car). ea a crescut Din lupta lui Dej. procedura de bază a Cântării de mai târziu a României: eroul este văzut grandios. Cel mai abil dintre toţi şi cel mai talentat.Literatura română sub comunism 77 mândrie patriotică răspândite ici-colo în lungile naraţiuni versificate semnate de Veronica Porumbacu. mama unui ilegalist mort în puşcărie. Este vorba de o encomiastică biografică exploatând momentele „mari" ale unui erou ce a practicat mai curând o politică discretă şi nu ar fi lăsat să i se vadă. dacă le-ar fi avut. în amintirea bunătăţii nemărginite a acestuia din vremea în care împărţea cu tovarăşii şi ultima fărâmă de hrană (Ion Petrache.Martirii" credinţei Ca orice tentativă de restructurare din temelii a umanităţii. lucirile spiritului: procesul de la Craiova {Doina Craiovei de Veronica Porumbacu). apelând la registrul folcloric. Beniuc inaugurează. micile escrocherii sentimentale (interşanjabile) folosite şi în alte cazuri mai vechi sau mai noi: o colectivistă în vârstă. Mihai Beniuc.ceva o face să crească neîncetat: Se uită bătrâna la pâine Şi-şi spune.mistificarea trecutului. după întrevederea cu conducătorul. ca ultim reprezentant al unei serii ilustre de mari revoluţionari. Gheorghiu-Dej. de A.nu altfel decât marile religii ale lumii . cu puteri asociative insignifiante şi incapabili de fixare caracterologică. A. adesea conjuncturală. închisoarea Doftana (Slavă eroilor. un veritabil precursor al marilor lingăi ai Epocii de aur. a conducătorilor PMR. Intr-o companie de autori de slavoslovii mediocre. Toma. Nu lipsesc. . . comunismul a practicat . îi aduce lui Dej. este Mihai Beniuc. greva din 1933 de la Griviţa (Tovarăşului Gh. pâinea i se pare micuţei bătrâne fermecată . Dacă ar fi ştiut că primeşte din partea urmaşului lui Dej un nou mandat de preşedinte al Uniunii Scriitorilor. nu ar fi fost nevoie decât să înlocuiască numele consacratului şi rimele de rigoare. la Comitetul Central. Fi-va mâine O pâine cum n-am cunoscut. Toma). Măria Banuş.

au primit misiunea deformării. efecte de durată asupra conştiinţei româneşti). Sanda Movilă. împuşcat de zbirii regimului. Dumitru Corbea etc. care. prin substituire şi exagerare. dezeroizării şi reinterpretării trecutului ţării sub unghiul strict şi reducţionist al luptei de clasă. o ficţiune care să-i împingă în prim-plan şi pe noii conducători ai partidului. Intrat în legalitate cu un număr infim de membri şi cu o componenţă naţională dubioasă. altele au căpătat. Din păcate. Marcel Breslaşu.R. din nou Mihai Beniuc nu scapă prilejul de a-1 prezenta pe Dej ca pe un mare strateg. iar Marcel Breslaşu îşi intitulează o scriere din 1946 Griviţa Roşie. Mihu Dragomir. Filimon Sîrbu. Scriitorilor le-a revenit sarcina magnificării faptelor indicate ca demne de slavă de istoricii de partid sau de organele propagandei. Inşi lipsiţi de contur sau cu o biografie de spioni. Editurilor li s-a ordonat înfiinţarea unor serii dedicate „figurilor de luptători ai mişcării muncitoreşti" şi s-a încurajat. Paraschivescu e iniţiatorul seriei de poeme dedicate încă din 1946 celui ce a . chiar din acest motiv. Cicerone Theodorescu. fireşte.78 Eugen Negriei Uriaşe capitole ale trecutului au fost omise sau falsificate. Veronica Porumbacu. s-ar fi încleştat de sirena Griviţei pentru a-i mobiliza pe grevişti. dimensiunile fixate şi reglate de un partid care iniţia astfel procesul deznaţionalizării şi sovietizării României. Olga Bancic. A fost o comandă politică executată rapid şi eficient. nu altul decât M. rareori a ieşit din anonimat şi doar prin sabotaje. el însuşi. ficţiunea. căci puţini scriitorii români nu sunt făcuţi să simtă direcţia vântului. fac să tresalte de emoţie condeiul evocator al unor poeţi fără contur ca Demostene Botez. mai precis. clarvăzător al bătăliilor de clasă (Cântec pentru tovarăşul Gheorghiu-Dej). care. Istoricii de partid. a căror poveste eroică trebuia cunoscută şi retrăită cu fervoare. precum Ilie Pintilie. în decembrie 1945. Şi fabrica de hiperbole s-a pus în mişcare cu o suspectă uşurinţă chiar înaintea venirii de sus a indicaţiilor. Calendarul comunist s-a umplut îndeajuns de repede cu un număr nu prea mare dar mulţumitor de martiri. acte de spionaj şi terorism. Tot astfel se pun la repezeală cercuri de lumină în jurul unor figuri cvasianonime ale partidului comunist. Donca Simo. O reuşită a plăsmuitorilor de legende din serviciul propagandei a fost constituirea mitului eroului ucenic Vasile Roaită. cu fervoarea cititorului de sinaxare. Victor Eftimiu publică în Scînteia poemul 13 Decembrie 1918. în frunte cu Mihail Roller (autorii unicului manual de istorie autorizat vreme de un deceniu şi care a produs. Ofelia Manole. Marcel Breslaşu. Culegerile de versuri şi antologiile epocii dau un loc de frunte ciclurilor „Griviţei luptătoare". dimensiuni neobişnuite sau. partidul se voia legitimat printr-un trecut respectabil şi prin cât mai mulţi eroi.

a unor moaşte aducătoare de noroc şi împlinătoare de nădejdi. Dar partidul avea nevoie şi de eroi necunoscuţi ce trebuiau celebraţi în bloc. fără voie şi pentru mulţi ani. privirea lui albastră. învingătorul. Nicolae Tăutu scrie Balada comunistului fără nume. şi mâna lui frăţească şi zâmbetul bălai. precum face biserica acordând un loc în calendar celor 40 de mucenici şi pomenind adesea în slujbe pe „toţi sfinţii". eroi anonimi căzuţi pe pământ românesc în lupta cu demonul fascist. E. tovarăşe Culai? Obrajii lui de pară. iar Victor Tulbure Balada tovarăşului care a căzut împărţind „Scînteia" în ilegalitate. (E. cu pete de unsoare.Literatura română sub comunism 79 întruchipat. mireasma de sudoare şi blondele medalii pe piept strălucitoare. . (Dan Deşliu. Cele mai multe versuri menţin datele reţetei infailibile bazate pe combinarea forţei cu puritatea (aceasta derivând din sugestia de neprihănire. un exemplu ilariant de mistificare a realităţii după model sovietic (să ne amintim de mitul supermanului Stahanov . Jebeleanu recomandă reculegerea şi neostenita recunoştinţă: Nu-l tulburaţi pe cel ce a trecut Necunoscut prin flăcările mari El doarme în pădurea de stejari Si perna lui sclipeşte ca un scut Mâna ce-a răzbunat mulţimea deasă y Se odihneşte-acum Dar ochiul lui de fum Si azi mai strânge stele ca-ntr-o plasă. Ostaşului sovietic anonim) A ridica osanale şi a slăvi în acest fel suav şi nobil pe invadatorul de la Răsărit e mai mult decât o simplă probă de lichelism: este probabil semnul de maximă gravitate al unei pervertiri spirituale profunde. codificată de prezenţa ochilor albaştri): Iţi mai aduci aminte. Cântec de August) Exact ca în faţa unor relicve sacre. Jebeleanu. Printre martirii anonimi ai noii credinţe se află la loc de frunte soldaţii sovietici „eliberatori".spărgătorul de norme).

un construct mental. cu un loc bine statuat în viaţa ţării (şi stipulat ca definitoriu şi inatacabil în constituţie). Partidul. Ceauşescu. Ca atare. un produs atent ornat şi acceptat ca atare al propagandei. Este Spiritul împrăştiat în toate lucrurile din natură şi din societate. în ochii poeţilor aserviţi lui acest partid cvasinecunoscut poporului român şi care i-a intrat violent în istorie cu ajutorul ocupantului sovietic. el conţinea un minimum de elemente concrete în măsură să pregătească startul dezlănţuirii hiperbolice. spre a auzi suspinele celor aflaţi în nevoie şi a face la vreme minunile aşteptate şi dreptatea cuvenită.Partidul în poezia anilor '50. o istorie adevărată sau nu. Partidul ar fi o simplă organizaţie terestră dacă nu l-ar întruchipa pe Dumnezeu însuşi. putea oferi argumente concrete într-o retorică a elogiului. ca obiect al unui cult fabricat la repezeală. poetul avea un model la îndemână şi. ca şi Biserica.e de domeniul evidenţei. Conducătorul suprem (secretarul general) are o biografie. în fond. se află peste tot şi în toate spre a face Binele şi spre a despărţi lumina de întuneric. totuşi. doi fii ai Mamei Istorii). statutul literar al partidului comunist din România nu e atât de uşor de definit pe cât s-ar bănui.niciodată întrerupte de vreun accident istoric. Astfel s-a întâmplat sporadic după 1920 cu Lenin (în viziunea din 1924 a lui Maiakovski: Partidul şiLenin I sunt gemeni. Dar partidul era o organizaţie. de fapt. căruia i-a fost dat să fuzioneze apoteotic nu numai cu partidul. . cu puncte de acroş şi ceva însuşiri ce pot deveni şi ele argumentele atât de necesare într-un efort de magnificare. Că a fost obiectul unei intense şi susţinute producţii imnografice . partidul unic a fost identificat cu conducătorul unic. cum a fost el perceput şi mai ales ce întruchipa el în encomiastica oficială? Un anume membru de partid cu „merite însemnate" (ilegalist sau proaspăt „convertit") putea fi un personaj cunoscut întrucâtva poetului şi. decenii la rând cu Stalin (în viziunea tuturor condeierilor roşii din Estul terorizat şi din Vestul manipulat) şi tot astfel cu N. ci şi cu România. Mai mult.80 Eugen Negriei Biserica protectoare . el. chiar dacă acesta era. Cum să o slăveşti. O organizaţie. Dar ce a putut să reprezinte. în cazurile de mai sus. o organizaţie politică funcţionând pe principii specifice. cum să o înalţi în cântul tău învăpăiat dacă nu operezi un minim dar izbăvitor transfer semantic? Modelul mistic (cu procedeele lui tradiţionale) se va dovedi din nou salvator. în anumite etape ale istoriei totalitarismului. cu o doctrină decretată drept infailibilă. fie el şi schimbarea liderului . Panteismul partinic va deschide o listă uriaşă de posibilităţi artistice fructificabile fără mare efort.

şi ne-nveţi Că fiecăruia se cade. pomul Când setea pe drumeţ îl scurmă. prinosul ăstei vieţi. în care. Eşti. peste ape tulburate Si pline de vârtejuri. Când simţi că te afunzi în gol. „cel ce e în toate" ia chipul creştinescului şi prea milostivului „iubit părinte": Eşti calea ce-o găseşte omul. Un etalon în acest sens e poezia lui Mihai Beniuc Partidul. Şi câte le-am făcut prin tine sunt mărturie şi dovadă Că tu eşti drumul către bine Al celor care vor să vadă. Eşti glasul ce răspunde. Şi celor cu viclene pravili. muncind. De cei cu zvastică la pinten înfipt norodului în coaste. casa Cu geamurile luminate. evenimentele istoriei universale şi naţionale şi cele aparţinând cotidianului care sunt induse de partid sau se identifică cu partidul-pantocrator. Ai fost şi scut. Pierdut în codru fără urmă. Să-i ştim a doborî şi frânge. Sugând al ţării suc şi sânge. în puterea nopţii. şi paloş sprinten Să aperi focul vetrii noastre. pod. deodată. Credinţa-n pace. la sfârşit. Ne-nveţi frăţia-ntre noroade. masa întinsă pentru cel ce bate. fenomenele naturale. Eşti prin deşert. Le-ai pus în veac pururea stăvili.Literatura română sub comunism 81 în consecinţă. Eşti. mai mult de trei sferturi din poemele dedicate partidului enumera locurile de pe planetă. Eşti mâna ce ţi-o-ntinde-un frate. .

Invâţă-ne. De mistica legionară e greu să te lepezi. şi cum să facem mai departe. şi cum să mergem înainte! Eugen Negriei Viziunea partinic-panteistă îşi găseşte un ilustrator de marcă în persoana lui Mihu Dragomir. recuperat. să treacă peste hăuri şi furtuni. eşti oriunde-i luptă şi speranţă. tu eşti savantul cel mai pământesc. eşti oriunde-şi dau doi oameni mâna.. pe hărţi înscrii întinsul înstelat. cum se ştie. mai cu seamă când poţi constata ce filon excepţional reprezintă ea pentru orice poezie de comandă şi de serie mare. în cântecul de leagăn şi nuntire. căleşti o spadă-oriunde-i asuprire. din zona dreptei. pe tine te-au visat aţâţi străbuni. în basmele cu Făt-Frumos şi Zâna.82 De când suntem stăpâni pe fire. iubit părinte. dar numai cei trăitori în duh şi speranţă pot fi mândri că le-a fost dat să-L recunoască: . poetul cel mai plin de cutezanţă. a Dumnezeului „Celui viu". nici o fărâmă din ce-i rău nu-ţi scapă doar ţie-n lumea largă mă supun căci eşti şi grâu şi lut şi apă. singurul căruia i se va supune şi închina: Tu eşti în miezu-oricărui vis curat. eşti oriunde oamenii trudesc.. Am prins şi gust de fericire Şi-o răsădim în ţara toată. Precum psalmistul din vechime. (In orice inimă citeşti) Orice drepteredincios este însetat să primească semne adeveritoare de la Cel slăvit. Tu călăuz ne eşti şi carte. poetul reconvertit simte peste tot prezenţa Atoatefăcătorului. Pe traiul nostru şi pe vatră. nu risipeşti nimic din tot ce-i bun.

Cum e luminantreagă de la soare In razele cu care te asameni. misiunea . dar şi de astfel de tipuri de transgresare semantică (supralicitare panteistică. eu te cunosc. Şi te găsesc întreg în fiecare. i-a pus pe poeţi în situaţii deloc uşoare.de glorificare a organizaţiei de partid.Literatura română sub comunism Partid. înaintând neînfricat şi drept. ubicuu precum Dumnezeu. Te întrupezi în mii de oameni. Mă-ntrebi mereu: Partidul unde-i? Si ce-i si cine-i . (Demostene Botez. adică a unei entităţi politice.mă descosi.care nu va înceta niciodată . din care s-au lăsat salvaţi de obişnuita clişeistică encomiastică. definirea şi localizarea lui pe înţelesul unui suflet de copil îl vor pune în încurcătură pe oricare părinte. C-un bob de floare roşie în piept. Să fluturi peste omenire-n vânt Steag înroşit din sângele vărsat. Iar împrejurarea ca atare poate fi exploatată artistic de un poet care vrea să dea puţină variaţie elogiului: Cu ochi de joacă somnoroşi. Sub gloanţe fulgerând de pretutindeni. Din tine însuţi renăscând mereu. 83 Ca primăverile ai înflorit. antropomorfizare şi deificare incontinentă). . Cum se înalţă pomul din pământ. te ştiu Si după ochi te ştiu. şi după faţă. Din cei care-au căzut te-ai ridicat. Să porţi cu jertfa unui Prometeu O nouă flacără până-n zenit.. Partidul fiind. Copil bălai ca spuma undei. Te întâlnesc acum mereu în viaţă Şi te presimt în fiecare fiu. în viziunea celor mai mulţi. Te-am întâlnit alt-dată de armindeni.. Eu te cunosc) După cum se vede.

pare a fi mult mai mult decât centrul unic al unei credinţe de neasemuit şi de neînlocuit. în care locuieşte atâta vreme cât e iubit cu ardoare şi ascultat în chip absolut. Vezi tu. ezitanţii. să te culci. Şi. pui bălai. pentru că pun în centrul existenţei supunerea .. Nu sunt puţine poeziile în care partidul joacă rolul Templului (sau. ei se aseamănă acelor catolici fervenţi ai evului de mijloc care acordau Bisericii dreptul de a reprezenta integral autoritatea divină şi a i se substitui. ci însăşi casa lui. Nu este numai simbolul prezenţei în lumea muritorilor a Dumnezeului celui viu.. care. copile. Şi-ţi mângâi buclele de soare.fără scrupule logice şi cu o vădită voluptate . mă rog. Răspunsul cum să-l cuget oare La scara-ntâiului tău grai: Prin geam coboară umbre dulci Si lin... S-adormi. poeţii comunişti se află într-o neîntreruptă efervescenţă iraţională. E tot ce n-am avut şi am!" (Eugen Frunză. este pământeană).. întrebare) în căutarea unei definiţii poetice cât mai încăpătoare...la o autoritate (care.... Privesc la tine... . căutătorii de dreptate şi de soluţii de supravieţuire.. Ca să împingem mai departe analogia. în viziunea profeţilor îndureraţi.. E timp. spre-obrajii tăi de lapte Sapleacă visele de noapte. ceea ce le conferă statutul celor care nu văd în jur decât revelaţii ale Verbului.. Cum să-ţi răspund. Eugen Negriei Ci iar mă-ntrebi?. al unui zid al plângerii) la care sosesc de peste tot neliniştiţii. să ne gândim la cultul vechilor evrei pentru Templul lor. la urma urmei.84 O graiul tău abia ivit: Dintr-un izvor un strop de apă -Cum de-a putut în el sâ-ncapă Acest cuvânt fără sfârşit?. pentru că echivalează factorul divin cu ea. voiam.. adică statutul de mistici... ispito?! (.) „E fericirea ce-am râvnit-o.

admit transcendentalitatea lui şi. care.. cum am văzut. nu se neliniştesc de iraţionalul şi absurdul înfăptuirilor puse în seama lui. De altfel. încercând să scoată. o dată isprăvit sezonul de păşunat: Păşunile s-au isprăvit Ce-i de făcut? Mă duc la Partid Si glasul pădurilor s-a auzit: Mă duc la Partid Trebuie să merg la Partid. sa). asemănătoare cu cele avute de credincioşi faţă de Adevărul credinţei lor. . insomniac ca toţi poeţii.Literatura română sub comunism 85 într-o Baladă publicată de A.E. inductiv şi deductiv. Posturile acestea ale categoriilor sociale reprezentative luate în parte sunt atât de exagerate. Cei de făcut? Mă duc la Partid. Dar sunt şi câţiva scriitori care dau greutate facultăţii discursive. Baconsky în 1954 în Steaua (şi citată de Marian Popa în Istoria. Şi vuietul apelor s-a auzit: Mă duc la Partid Trebuie să merg la Partid. gesturile şi hotărârile inşilor atât de absurde încât îl putem bănui pe Baconsky că joacă marea comedie a partinităţii neţărmurite. Cei mai mulţi. Şi nu numai el. în consecinţă. aude chemarea de sirenă a Partidului şi se precipită să capete de la el puterea Verbului. se duc la Partid să întrebe ce trebuie să facă nu numai ţăranii care vor să întemeieze o colectivă ori muncitorul care ar vrea să verifice calitatea unei piese. Dar şi mai bine ar fi să nu părăsim modelul religios (pe care îl tot invocăm aici) şi să ne amintim că Adevărul din Scriptură e absurdul în care trebuie să credem tocmai quia absurdum. ci şi pescarul simte că trebuie să ceară voie de la Partid să iasă în larg: Vremea plecării în larg a venit. se extaziază în faţa PartiduluiPantocrator.. ci şi ciobanul care uită brusc ce treburi mai are. poeţii se situează în raport cu Partidul pe două poziţii gnoseologice deosebite. propoziţii poetice întemeiate pe experienţă şi pe exploatarea motivaţiilor si determinărilor fireşti. Ce să mai spunem de poetul însuşi.

. Deschide drum spre largul zării Poporului stăpânitor! Luptând l-a făurit poporul. In el e freamătul. mulţumindu-se cu mândra evocare a faptelor palpabile: Partidul .86 Eugen Negriei Pe măsură ce politica economică a Partidului dă roadele cunoscute şi primele hidrocentrale şi combinate prind contur.suflet arzător. Văpăi de mult răzvrătitoare S-au prefăcut în kilowaţi. Când satele sclipesc în noapte Ca nişte stele pământeşti.. Prin el s-au preschimbat în soare.. Stiuti si neştiuţi eroi. Parcă din nouă sute şapte Adie fulgere şi şoapte Pentinsul gliei părinteşti. . către asfinţit. Trecutul viu şi viitorul Şi tot ce e mai bun în noi! Străbune focuri. Când falnicele combinate Aprind şi-n suflete lumini. e zborul. Aud şenile ce brăzdară Dezrobitor această ţară In August. Când din uzinele-nstelate Pornesc şiraguri de maşini Pe câmpurile-ngemănate. jucătoare Cândva. argumentaţia logică îşi reia locul cuvenit într-un demers poetic comunist.. pe vârfuri de Carpaţi. Dan Deşliu se îndepărtează vizibil de mistica Partidului ubicuu şi omnipotent. Partidul . Stegar al faptei si-al visării. In Partidului slavă!. Tractorul românesc când ară Ogorul nostru înfrăţit.trup din trupul ţării.

a unui vis de vremuri tulburi reactivat în momente de impas. etice.aşa se cheamă Această zi de neuitat! Să sune trâmbiţe de-aramă.Literatura română sub comunism Zăresc plăpândele petale De flacără. a curentelor de gândire şi chiar a celor artistice ne-ar îndreptăţi să-1 socotim emanaţia unui mit al umanităţii. însă. Dacă. a unei ţări noi.formula aceasta (a cărei origine îndepărtată se află. dar unul devenit adeseori ideologie şi argument propagandistic. cu greu ar putea fi egalat de un altul . a unui psihic nou. în Epistola către Efeseni a Apostolului Pavel) s-a auzit cel mai des. noţiunea e repusă în circulaţie şi modul în care este impusă ea ca necesitate obiectivă şi ca imperativ al istoriei. Nu există situaţii istorice în care promovarea omului nou să nu se facă sub semnul măreţului progres al umanităţii. în nopţi târzii.care. Invariabil. declarat duşman al binelui şi destinat eliminării. Partidului slavă!) Omul nou: cel ce a înţeles Frecvenţa cu care apare conceptul de om nou în istoria doctrinelor politice. cu altă religie. unui simplu proiect doctrinar. dezideratul edificării omului nou se hrăneşte din refuzul alterităţii şi devine cel mai adesea pretextul unei răfuieli (cu trecutul. ca amploare a atrocităţilor. religioase. luăm în considerare circumstanţele în care. poate. . cum se ştie. De aceea. Poporu-i domn adevărat! (Dan Deşliu. Şi nu întâmplător şi nu altcândva decât în secolul XX . cu altă generaţie. realizăm că ar fi exagerat să dăm aureola mitului unei exigenţe de grup. a unei societăţi noi. ca parte a lozincilor propagandei mussoliniene. Ca să deschidă vieţii cale. Lucind pe pagini ilegale. încât s-ar putea spune că intenţia zămislirii omului nou ca exponent al doctrinei perfecte şi al setului de iluzii din care se alcătuieşte ea stă într-o măsură greu de evaluat la originea unui număr invariabil de violenţe politice şi sociale. de regulă. al disocierii de omul vechi şi al conflictului cu acesta. unui ideal. Ca sănflorească-această zi! 87 Socialism . tendinţa grupului promotor este să instituţionalizeze şi să multiplice omul nou până la crearea unei lumi noi. cu altă doctrină etc) care ne reaminteşte propensiunea distructivă şi fratricidă pe care o adăposteşte fiinţa noastră.

Se va dovedi însă că propaganda regimului comunist român. care. patriot.prototipul absolut al omului nou Reprezentând modelul comunistului esenţializat. nu va pierde niciodată din vedere imperativul edificării omului nou. dar nu va renunţa la această preţioasă progenitură ideologică. va schimba în noile texte programatice datele portretului lui ideal (va fi. familist. literatura juca rolul cheie. Prototipul „omului nou" (căci o asemenea fantasmă avea nevoie de un model şi acest model nu putea recurge la imitatio Christi) a fost peste tot în Est „omul sovietic". problemele lui şi literatura care îi promova imaginea (ca personaj mereu principal şi eminamente pozitiv) făcea. pentru poporul român cel puţin. proiectul omului nou . reprezenta invadatorul. adaptându-se schimbărilor politice majore. Iar după ce acestea au cucerit puterea. legionare. la chemarea partidului. „omul sovietic" este o ficţiune la care propaganda roşie a lucrat intens şi care. Sovieticul . unde introducerea forţată a noţiunii a fost simţită de la început ca încă o formă de presiune imperialistă care ignoră specificul culturii locale. comuniste. moral etc). se înţelege.redactat acum în spiritul şi litera respectivei ideologii . transplantată la noi în circumstanţe specifice. O dată legalizat. în vremea lui Ceauşescu. comunistul de omenie etc). străinul mârşav şi călcător de datini. acest proiect va fi susţinut ani la rând de toate instrumentele propagandei. Mai mult. a trebuit să-şi precizeze conturul şi să-şi precipite codificarea. după război el a fost şi exportat în democraţiile populare. exact în ritmul în care însăşi literatura sovietică în ansamblul ei îşi ajustase dimensiunile umane şi-şi potrivise pasul după regulile clişeizante şi unificatoare impuse de „metoda" realismului socialist.88 Eugen Negriei hitleriste. Acasă la el. Utopia etică a omului nou va bântui de la început minţile conducătorilor Revoluţiei ruse şi foarte repede după consolidarea puterii bolşevice s-a vorbit de planificarea ştiinţifică şi de pregătirea conform planului a „omului nou -constructor al socialismului". fireşte.a intrat în programele politice la a căror „transpunere în viaţă" contribuia acum însuşi statul dictatorial. îl va numi poate altfel (omul înaintat. între care. Atributele definitorii ale modelului se restrânseseră treptat. „omul sovietic" avea. fără . Ea a vibrat înălţător şi magic în textele sacre ale partidelor totalitare. eroul revoluţionar. Si a continuat să fie susţinut cu vigoare printr-un proces de autosugestie de către autorităţile comuniste şi de scriitorii aserviţi lor şi atunci când s-a văzut că proiectul nu e viabil şi că omul nou e un avorton şi un produs al iluziei ideologice. cu aparatul lui de represiune cu tot. eforturi să îl înfăţişeze fără psihologie.

pe cultul sărăciei şi al muncii fără preget. adică locuitorul primei ţări socialiste din lume. el trebuia să fie demn de aspiraţiile morale ale popoarelor „dezrobite" de Armata Roşie. fără sex.periclitează procesul revoluţionar. urmările unor mici derapaje morale. în deplină ignorare a cerinţelor fiziologice elementare şi a intereselor personale. Ca atare. mai bogat şi mai puternic stat din lume. fără îndoieli şi chiar fără alcool. un om nou ar trebui. fără instincte. întrucât pun preţ pe credinţa fără urmă de îndoială în cauza socialismului şi în deciziile partidului.şi aceasta era problema pe care trebuiau să o rezolve serviciile de propagandă româno-sovietice . omul sovietic devenea mult mai mult decât ce fusese până atunci în viziunea propagandei. Insă.Literatura română sub comunism 89 subconştient. Să fie vigilent şi necruţător faţă de duşmanul de clasă şi prietenos. fără înfrângeri. el trebuia să fie şi reprezentantul unei orânduiri biruitoare pe a cincea parte a globului şi să adeverească. al celui mai mare. ci şi putere de seducţie. portretul şi a da de lucru criticii. întrucât oarecari „reminiscenţe" negative. Dar . Şi veşnic în acţiune constructivă. Era o marfă de export lucitor ambalată. Pe de altă parte. deşi nu întotdeauna cu deplin şi instantaneu succes. superioritatea acesteia. ea însăşi alcătuită din astfel de oameni. sociabil cu toţi cei care contribuie la binele obştesc şi slujesc cu „devotament neţărmurit" interesele patriei socialiste. cald. să acţioneze în numele unei ideologii întemeiate pe principiul luptei de clasă. omeneşte. Iar scriitorilor le revenea misiunea de a-i da nu numai strălucire. ca simbol al progresului istoric însuşi. ca să spunem aşa. o dată cu ea. în întregime pozi- . teoretic vorbind. secţiile de propagandă au tradus din rusă broşuri de popularizare a omului nou sovietic care cumulează toate însuşirile pozitive (validate ideologic) imaginabile. plaja de posibilităţi artistice s-a îngustat enorm şi. Era. se mai strecurau în viaţa lui dinspre trecut spre a-i umbri. prin virtuţile şi prestaţia lui. S-ar fi zis că scriitorii nu izbutiseră să juguleze scriitorul din ei şi sarcina criticilor literari şi a organelor de partid era tocmai aceea de a incrimina şi lichida aceste ultime zvârcoliri. De acum. un exemplar nemaivăzut al umanităţii. trăsăturile de caracter şi chiar însuşirile umane intrinseci (cele ce ţin de specie) s-au împuţinat şi mai mult pentru ca omul comunist să arate perfect. Ca exponent al celei mai înaintate societăţi.marele popor vecin şi de curând prieten se afla în altă fază a evoluţiei socio-politice. Să se războiască cu tot ceea ce reprezintă o reminiscenţă capitalistă şi . Până să se reuşească mobilizarea propriu-zisă a autorilor români întru slăvirea acestui etalon. Ele sunt îngrijorător de asemănătoare cu cele din textele de etică şi pedagogie creştină. obţinând o victorie zdrobitoare asupra celei mai puternice armate a lumii şi ocupând jumătate din Europa.înăuntrul şi în afara ţării .

90 Eugen Negriei tiv şi alcătuit numai din oameni noi.ţinând la pieptu-i plin de decoraţii şi mângâind pe creştet un prunc român. .. personajele pozitive (comuniştii români) şi să-şi cânte. Vestitorul). în primul deceniu comunist. în şedinţele de partid. Veronica Porumbacu. dar numai pentru câştigarea simpatiilor politice . De la acea dată.căzut pe pământ românesc. Ca subiect propriu-zis de literatură. Mihu Dragomir. în presă.valabilă în interiorul Uniunii Sovietice şi în afară. între care se remarcă Eugen Jebeleanu. de-atunci el te vedea. Ipostazele în care apare sunt cele larg folosite în propaganda vizuală şi în jurnalele de actualităţi: . pe de alta. grâu de Vlaşca-nalt. eroul sovietic apare întâi în haină militară şi în rol de martir fără nume în evocările versificatorilor epocii. eroi exemplari.. Cele mai multe. (Eugen Jebeleanu. pentru ca sângele lui cald să hrănească vii torul României: Hidrocentrale. de lumină grea. au devenit termene de comparaţie în dezbateri şi de referinţă în producţiile literare ale epocii. Dan Deşliu.ca luptător. Scriitorilor români le rămânea. eroii născuţi aici. .. precum cel al lui Meresiev.. trecură mulţi prin foc adeseori. spre a adeveri binecunoscuta gingăşie rusească: // vezi. el te vedea. s-au pus în circulaţie materiale de propagandă sovietice din anii '30 şi s-a refăcut chipul „omului nou" . Si nu altfel se avântase să vorbească despre el propaganda comunistă sau criptocomunistă din România imediat după război. Despre textele de acest fel am scris în capitolul dedicat „Martirilor credinţei". pe de-o parte. în poeme. popularizate prin filmele de război. să înveţe să-şi construiască. Imaginea aceasta mirobolantă . ca exponent al conflictului de clasă.a putut fi utilizată doar până la luarea propriu-zisă a puterii de către PMR. voi creşteţi şi din sângele lui cald! Tu. neştiutor că pentru el. în orele de şcoală etc. holdă de-astăzi. folosindu-se de portativul literaturii sovietice de până la război. Victor Tulbure. să proslăvească eroul sovietic în rol de produs uman perfect şi. la pieptul lui cu decoraţii se joacă un copil. în zecile de staţii. la radio. circulau intens numele unor eroi sovietici. de UTM sau de pionieri. în proză.

într-o gară).. şi vii să-mparţi cu braţele-amândouă din pilda construirii vii. în şantierul din Bicaz şi-n minaadâncă din Petrila. arătându-ne Calea şi împărtăşindu-ne experienţa: Eşti viu oriunde-n ţară azi. îmbăr bătat de imaginea de atunci a învingătorului. s-a avântat spre-un tânăr din Roşia Armată şinfrăţindu-si faţa cu faţa lui brăzdată. (... aripa să ne-o-nalţi şi nouă.. ori Vania a zâmbit. o vom păzi de zile triste (. le-au dat din răniţi pâinea lor de-atunci. ori Nichita. poet... ..sub formă de monument. şi viaţa-aceasta-n care-ai pus sămânţa păcii staliniste. . trecând peste oprelişti. în marea sărbătoare a primăverii lumii. ("Veronica Porumbacu.îmbrăţişat de un tânăr muncitor român care se va simţi.. Şi Saşa. Monumentul ostaşului sovietic). n-o va umbri nici un apus. tovarăşe Culai? . la noi în ţară. tovarăşul mecanic de tancuri şi tractoare şi Neculai strungarul. veghind asupra capi talei şi a ţării. peste timp. dar unul viu şi ubicuu... peste mulţimea toată. un învingător cu mireasmă de sudoare: Atunci strungarul harnic cu inima vâlvoi. i-a sărutat fierbinte obrajii amândoi.. crescând din Răsărit.Literatura română sub comunism 91 Copiilor. Au stat aşa o clipă în drumul ars de soare. privirile ce moartea înfruntară aveau o mângâiere pentru prunci. tot ei. în cartea ce-şi foşneşte fila. Eşti inginer.) îti mai aduci aminte.) (Mihu Dragomir..

Ele le-au oferit prilejul înscenării unor situaţii artistice favorabile. nu numai că este alcătuit după chipul şi asemănarea „omului sovietic". „Omul nou" cântat de poeţi şi pe care se străduieşte să-1 acrediteze şi la noi. n-a uitat strungarul acele clipe lungi: şi azi. literatura pusă în slujba propagandei nu prea are autonomie de acţiune şi nici de gândire.. sprijinul din momentele de cumpănă. cu pete de unsoare. Si azi. şoptindu-şi printre dinţi: Hai. tovarăşul de nădejde a cărui mână puternică de muncitor e bine să o simţi mereu aproape. cu straşnică putere. ghidul comportamentului de zi cu zi al românului. mireasma de sudoare. si blondele medalii pe piept strălucitoare şi mâna lui frăţească şi zâmbetul bălai. dar dă impresia că e pe veci dependent de acesta. victime nevinovate ale politicii criminale antisovietice a burghezo-moşierimii. Nu. Actualii colhoznici sunt fie foştii soldaţi eliberatori. când vede steaua arzând pe-ateliere. cu căldură şi înţelegere. în spornic urcuş spre biruinţi.Eugen Negriei Obrajii lui de pară. Neculai băiete! „Pobeda!". Se exersează în astfel de poeme de„revedere" stilul ghiduş la care vor aspira ani întregi numeroşi autori realist-socialişti. steluţa de pe casca tanchistului de-atunci. ieşite întrucâtva din cadrul imnografic. îi sună în ureche cuvintele fierbinţi şi se îndeamnă singur. în sufletu-i fierbinte ştiuta scânteiere. consemnate cu deferentă în presa anilor '50.. privirea lui albastră. Spre izbândă! (Dan Deşliu... fie oamenii care s-au ocupat în prizonierat. în căutarea unei minime variaţii. viteazul visat de puşti. adică fără solemnitatea rigidă a produselor encomiastice. el simte cum zvâcneşte. Cântec în august) „Omului sovietic" i se rezervă un rol crucial în cadrul oricărei mari iniţiative din viaţa colectivităţii: el e reperul invocat la tot pasul în discursurile triumfale. Cum s-a văzut din exemple. când mancă norma cu inima flămândă de înălţimi. în primii ani de regim democrat-popular. de prelucrarea ţăranilor români. Nu numai că îl are . Bine fructificate de poeţi au fost frecventele vizite ale delegaţiilor de colhoznici.

Entâia mea scrisoare pe ruseşte. . scria o muncitoare) îşi rupe din timpul de somn pentru a învăţa cu râvnă slovele ruseşti. Zoia Kosmodemianskaia). nu poate lăsa să-i treacă o zi fără să i se spovedească. Aşa cum fiii tăi ne învăţară Vor şti atunci să lupte şi ai mei. Şi dacă-s smulşi din ghiarele nevoii. simţind nevoia imperioasă de a se adresa celei care este „maica Zoii" (mama eroinei războiului antihitlerist. acolo departe. Privirea muncitoarei coboară de pe rândurile scrisorii pe chipul propriilor prunci. care dorm liniştiţi şi pentru că. Ca să ajung în graiul tău a-ti scrie. o mamă şi-a dăruit copiii Patriei sovietice luptătoare. Maica Rusie. Ceea ce va face la nevoie şi ea. Mamă a doi copii (tatăl e absent). Târziu. E fiindcă de departe maica Zoii Şi pentru noi copiii şi i-a dat. Ci dincolo de vorbe şi hârtie Cu inimă de soră mă-nţelegi. km învăţat cu râvnă seri întregi. ţesătoarea din poezia Letiţiei Papu (în noapte. căci ştie acum calea şi deţine modelul: Iar dacă mâine vor să-ntoarcă-n ţară Duşmanii vieţii. dar nu poate păşi fără a se simţi ţinut de mână. din repertoriul celor care provoacă afectivitatea primară. Urmează un gest previzibil. fără să-i comunice micile sau marile izbânzi. Cuvintele se-nşiruie stângaci. de fapt: Stă muncitoarea: gândurile-i zboară Copiii ei visează surâzând. muie peniţa-n călimară Şi-a prins cu sârg să scrie.Literatura română sub comunism 93 neîncetat în minte drept ghid. Micuţii mei cu râs nevinovat. rând cu rând: „ O mamă de departe-ţi mulţumeşte Şiar vrea să urmărească tot ce faci. iarăşi anii grei.

când ţi-o fi lumea mai dragă! Du-te apoi c-au mai rămas şi altele să controlezi: Cele trei combaine „Klass" şi-alea douăzeci şi două De tractoare .. în Răsărit.94 Eugen Negriei Oricât de harnic şi de iscusit ar fi zidarul care lucrează la Casa Scânteii 'ncovoiat pe marea înălţime a schelelor.. Azi pornim o nouă bătălie: . ochii lui cată spre Răsărit. ce l-a-nvăţat mai spornic să muncească. (Cristian Sîrbu. priveşte parcă peste-o hartă Si vede până hăt. perfecţiunea combinelor sovietice pândite de ochii de fiară ai chiaburilor: Pot chiaburii să ţi-o facă Când nu crezi şi nu visezi. Acolo-n depărtări. Si zidul ce senalţă e-un salut. Toţi tresar: vorbeşte secretarul. numeroşii eroi pozitivi din vastul poem epic In satul lui Sahia (de Eugen Jebeleanu) evocă cu evlavie. Zidarul) în preajma declanşării campaniei secerişului. Fiecare dintre noi o ştie. care-o să uimească satul. De sus. secerişul însuşi trebuie să se facă şi se va face la vreme. spre pământul care i-a dat pe veritabilii maeştri ai mistriei: El ştie câte ziduri tari şi-nalte prin sate şi oraşe-s de clădit. Si pe urmă. De-a venit acum cinci zile. un meşter ne-ntrecut. pentru că aşa a spus Stalin să se facă: Noaptea-şi trece-ncet spre zori hotarul. zideşteOr Iov. sovietică „S4". Lucru nou pentru un popor de ţărani. la tot pasul.şi-apoi vezi! Iar combaina mare. nouă. suit pe-o schelă.

pe mamele eroinelor sovietice. aşternând în lungi misive autobiografii versificate şi timide gânduri admirative. fruntaş aş vrea s-ajung. Bortchevici îi va răspunde nu prin scrisoare. din eter. ca alţii. cum am văzut. drept model pe Stalin. Tot lucrul ţi-i zadarnic! 95 Dacă secretarii de partid îşi iau.li se adresează entuziaşti utemistii români. Tânărul strungar de la Electroputere Craiova din poezia lui Victor Tulbure Versuri despre tânărul strungar îl are la inimă pe stahanovistul strungar Bortchevici din Moscova. In lume faptele ţi-s cunoscute. frate. tinerele mame. ci de o hală întreagă de strungari inimoşi. dar scapără în miezul lor scânteia. Gazetele-mi vorbesc de dumneata.fiindcă ei sunt starurile momentului . în chip firesc. Mai ales stahanoviştilor . savanţi în dispunerea cărămizilor. şi eu muncind la strung sporit aş vrea întreaga-mi trudă pacea s-o ajute. Scrisoarea asta poate că-i a treia.. zeeşte. viitorii „fruntaşi în muncă". Adoratorului de la Craiova. Ce spun slovele tremurânde ale scrisorii lui? Spun slovele: . minunat e. însetaţi să înveţe marile secrete ale meseriei: Dar cum mai ascultau acei strungari! Mâni harnice notau în carnetele. zidarii pe marii ziditori din Răsărit. Cum oare mânuieşti vestitu-ţi strung că spor atâta poate să îţi deie? Aş vrea sănvăţ. Că de-lfaci la vreme. munca mea s-o deie. pildă.Literatura română sub comunism Secerişul. Astfel va fi auzit nu numai de expeditorul misivei.In viaţă n-am prea scris. Stalin spune. tinerii muncitori îşi aleg drept idoli pe stahanovişti. ci. . Cuvintele plăpânde ştiu că mi-s. Trândăveşti şi braţul nu ţi-e harnic? Ai pierdut..

prin puterea unui cuvânt. tinerilor strungari olteni. Eroul autohton Toate documentele oficiale de partid şi. tăcut angajament.96 Era uzina . la urma urmei. într-o logocraţie se poate împlini şi altfel. Năzuinţă legitimă. vrea liniştea tavanul să-l ajungă. Şi cifrele notate în carnet oţel erau şi faptă grăitoare. Suntem în plin basm ori în plin suprarealism propagandistic şi nu are rost să invocăm chestiunea. aprins -drapele fluturau întreaga hală ca o armată mare. minoră în comunism. pornind de la ele. e de-ajuns să fie pronunţată de către Bortchevici vorba magică „Stalin" pentru ca strungurile să se pornească singure. din ciment. articolele de direcţie din critica vremii sunt explicite: rolul propagandei (oricare ar fi formele ei) este acela de a modela un om nou şi de a forma o conştiinţă nouă „în . a pronunţat Bortchevici vorba Stalin. prin radio. In suflet soare. de ne-nvins. Era strungarul doar un ochi atent. Toţi se vroiau de-acum fruntaşi în muncă. Nu e nevoie nici de sfaturile stahanovistului. Ca un solemn. nici de angajarea solemnă a ucenicilor români: totul se poate rezolva de la sine. a verosimilităţii. Eugen Negriei Şi parcă din adâncuri. Nici măcar să ne întrebăm în ce limbă se făcea înţeles Bortchevici adresându-se. motoarele duduiau nestăvilit si strunguri se porniseră-n lungul halei. magic. era si front de luptă sub drapele. spre sfârşit. In braţe foc avea. iar hala să vibreze de duduitul motoarelor acoperite de o mare de steaguri apărute din senin: Si când în cuvântare. Iată. Urale izbucneau din piept. de parcă Stalin ar fi fost în sală. dar care.clasă de şcolari.

rămânând într-o „strânsă legătură" cu masele. niciodată până într-atât de degradată încât să-i diminueze energia mifîtantă şi să-i ştirbească măreţia statuară. fie cel ce. România se afla în faţa unor situaţii specifice. Fortificat ideologic. are o înaltă conştiinţă de clasă. vigilent. egală în drepturi cu el) şi de copii (care anunţă viitorul luminos al socialismului) ş. Omul nou. Cât priveşte forma lui fizică. e patriot şi deopotrivă internaţionalist. necunoscută până atunci în istorie." etc. transformându-se. în acel moment istoric. ca până atunci. fiind combativ. Trăsăturile lui nu sunt altele decât cele enumerate în statutul partidului la capitolul „drepturi şi datorii". el nu cunoaşte tristeţea. etc. cum am văzut. necruţător cu duşmanii. ea nu poate fi decât excelentă. faţă de muncă (privită ca o chestiune de onoare).) lucrau deja la propria imagine pentru ca referirile să se mai facă. aspiră la carnetul roşu. faimosul V. perseverent.Literatura română sub comunism 97 procesul muncii productive". nu se îndoieşte nici o clipă de ceea ce partidul decide a fi. îşi manifestă sentimente de tovărăşie dezinteresată şi de prietenie curată. în orice caz. obsesiv la omul nou sovietic. adevărul lui (chiar dacă strâmbătatea e flagrantă). se confundă cu comunistul.care au marcat o epocă. pe care le educă şi de la care învaţă. chintesenţă a ceea ce s-a numit. modelul eroilor vieţii şi ai literaturii române din jurul anului 1950. principial. având o atitudine ferită de prejudecăţi şi de dogme. hotărât. în opoziţie cu morala burgheză.c. în focul luptei de clasă. istoriceşte depăşite în URSS (legate de declanşarea luptelor de clasă). nu-şi pierde niciodată cumpătul. Ca erou de literatură. pesimismul şi frica. de poeţi şi gazetari pe cazuri „reale" sau prezentate ca reale. care. de pildă. dedicat exclusiv intereselor obşteşti şi devotat cauzei comunismului. E drept şi cinstit. Ermilov {Unele probleme ale teoriei realismului socialist) pune toate însuşirile ideale imaginate de pedagogia maximalistă. Tot ce e valabil pentru omul obişnuit e şi pentru personajul literar şi. făurindu-se pe calapodul unui model anume din galeria marilor figuri ale literaturii şi vieţii. e pătruns de concepţia lui Marx-Engels-Stalin despre lume şi viaţă. Are o atitudine nouă. faţă de soţie (tovarăşă de viaţă. constant excelentă sau. nu ştii la cine se referă ele şi dacă nu cumva ai deschis un manual oficial de pedagogie (varianta Makarenko).. „a cărui minunată viaţă de luptă constituie. înrâurit de comunişti.. morală proletară. recitind articolele criticilor influenţi . care sunt ilustrate. mai apoi. în aceste texte de prelucrare. Eroii sovietici au reprezentat.l. . în numele unei posibile morale absolute. A venit însă relativ repede vremea eroului autohton.sovietici sau români . în portretul eroului literaturii noi. Zeci de articole din presa literară şi politică a vremii dezvoltă şi „aprofundează" atributele omului nou. românul de tip nou este fie posesorul de carnet roşu. iar conducătorii comunişti locali (Gheorghiu-Dej.

Si nu am continua să le sporim dacă stratul arhetipal generator de similitudini n-ar constitui poate singura sursă de interes a poeziei din epocă.inventat şi susţinut de o parte a criticii . Va fi. care se cuvine. Toma face parte dintre puţinii poeţi comunişti care au curajul să dezvăluie (e drept. când avangarda şi vârful ei de lance (precum acelaşi partid). noul Crez Intru care vă renasc şi vă botez In numele lui Marx şi Lenin şi Stalin Acum şi-n vecii vecilor şi pururea Amin! (Adevăr zic vouă) Ei bine. A. fireşte. „Simplu soldat al oştii" partidului se închipuie nu de puţine ori Mihai Beniuc. începuturilor. din când în când. care ar dori ca. cu alte cuvinte. în prima ipostază îl preferă pe comunist Ion Brad. va scrie cu siguranţă Beniuc: . deducem că omul nou local este exact ceea ce scria că este Paul Georgescu în titlul unui articol din Gazeta literară (1951): „Omul comunist . asta-i Buna-Veste. să-i ridice un monument din aur şi aramă măreţului soldat necunoscut. seama că seriile de analogii cu mistica iudeo-creştină a devenit de-a dreptul obositoare pentru cititori. în fond. amândouă trimiţând la străvechi atitudini religioase. a lucrării neştiute în numele credinţei (precum Sfântul Alexie. Doar după moartea lui Stalin între trăsăturile esenţiale ale omului nou local. în cele mai multe din textele poeţilor vremii.romantismul revoluţionar. într-o poezie din 1944) tiparul comun al celor două ideologii: Da.omul total". Dar pe soclul pe care . Omul lui Dumnezeu). din această înşirare de calităţi tautologice ale omului nou (între care nu se regăseşte nici un element concret apt să facă diferenţa specifică). Ne dăm.speră el . împreună cu toţi artiştii lumii (poetul însuşi aspiră la anonimat!). impunându-se prin virtuţile şi curajul lui (precum Sfântul Gheorghe. omorâtorul de balauri).sebişenii vor ridica statuia acestui simplu şi neştiut soldat. fie va izbucni strălucitor în mijlocul colectivităţii. măcar mimat.98 Eugen Negriei Din această listă de deziderate de partid. rezultat al unei viziuni patetic-militante asupra înfruntării dintre nou şi vechi. erou contemporan demn de a fi slăvit (în poezie). cel ce s-a botezat în noul Crez fie va cunoaşte voluptatea anonimatului. momentului prim şi pur al revoluţiei. Eroul comunist apare. în două ipostaze. va apărea . Un imn îi va închina el şi activistului de rând. când simplu exponent al masei (precum partidul însuşi). care e personaj principal pozitiv (în proză). înfrăţit cu vizionarismul. romantismul aparţine.

Literatura română sub comunism 99 Eu voi muri. promiţându-i o viaţă de după moarte trăită alături de şi prin colectiv: A fost ieri? Când a fost? Ceas neştiut. un Neculuţă. probabil. Intru încălţăminte şi poezie. participând la marile fapte şi la bucuriile comunităţii. departe. inclusiv la creştinescul ritual al împărtăşirii cu pâine. ai muncit sub cutele roşului steag Si azi ne-ai părăsit.. Moartea e părelnică şi cel doar aparent dispărut se va afla de-a pururi printre fraţii aceleiaşi cauze (precum duhurile străbunilor din unele tradiţii spiritualiste). In faire-part-ul pe care îl dedică sfântului fără identitate şi despre care se ştiu doar câteva lucruri vagi (exact ca în cazul primilor creştini martiri). o pâine de istorie nouă: . tovarăşe drag! Ai murit. dar vei trăi după moarte. Şi ai întârziat îndelung prin cetăţi burgheze Lângă uneltele de cizmărie Cu care a trudit un Hans Sachs.. fraţii tăi de muncă. Partidule. Vremea nu-şi aduce aminte când te-ai născut. Ci în noi. Nu te plângem. iubite! Lacrămile nu intră în practica noastră de ziditori Ai unei lumi fericite. Cum ai crescut Cântec omenesc din sânge şi lut. Ai năzuit. Pierdut însă nu eşti Ci vei rămâne pildă In lupta grea spre culmi muncitoreşti. autorul îl asigură de postumitate. Nu într-o lume aşezată undeva. Cândva ai plecat Copil de ţăran sărac dintr-un sat. Ne-ai părăsit. înclinăm numai o clipă steagul nostru de luptă Peste faţa ta suptă. ca simplu soldat al oştii tale (Simplu soldat) Cristian Sîrbu se lasă impresionat de moartea învăluită în deplină modestie a unui mucenic al dreptei-credinţe comuniste. peste vreo trei decenii şi poate că-mi vor face statuie sebişenii..

Dar bunele deprinderi s-au format în anii '50. indiferent de timp şi de împrejurare. . Atunci s-a lucrat serios şi sub o supraveghere stăruitoare la inventarul gesturilor emblematice. acest erou comunist herculean este aidoma celui prezent în figuraţia fascistă şi în cea legionară. (La moartea unui tovarăş) Categoria făuritorilor lumii noi.Ceauşescu . de rouă şi vei prânzi cu noi pâine de istorie nouă. O bucată de vreme (după 1968).100 Eugen Negriei Suntem încă La poalele muntelui.şi nu le va fi uşor poeţilor să-i caute noi şi noi atribute encomiastice din aria grandiosului şi a monumentalului. paratrăsnet „spre fulgere duşmane". el poartă şapcă sau căciulă ori nu poartă nimic. cu vremea. „pururea sub arme". el va purta un singur nume . îşi găsesc corespondentul în statuile şi grupurile statuare ale Verei Muhina şi ale numeroşilor ei comilitoni şi urmaşi. Se rosteşte limpede şi are o voce tunătoare şi justă. care devine. exemplu de bărbăţie în lupta cu mentalitatea inerţială şi cu duşmanii progresului.„Piept în piept cu Dumnezeu" . El tămăduieşte. este stâncă de neclintit. toga demnităţii şi puterii. în funcţie de obiceiurile vestimentare ale conducătorilor politici ai momentului. Figura lui. la repertoriul detaliilor fizionomice. va ocupa un loc central în figuraţia de partid până la sfârşitul regimului comunist. Te vei bucura cu noi de piscuri. care au umplut de pumni şi bicepşi de fier pieţele publice ale ţărilor lagărului socialist. Vei merge cu noi. Când are misiuni în provincie sau în locuri greu accesibile.cum îl vede poetul George Dan -. mult mai bine ilustrată. Pe cap. de la noi sau din URSS. Astfel de personaje. însemnul unei misiuni secrete de salvare. cum se bănuieşte. cînd se puneau bazele funcţionării atelierului de statui. al unei decizii providenţiale într-un moment de cumpănă în munca de „transpunere în viaţă" a politicii partidului. al analogiilor convenabile şi al proiecţiilor hiperbolice. Sub cutele roşului steag Pornim mai departe. Eroul comunist este soldat „de neînfrânt". tovarăşe drag. ne aşteaptă O cale lungă de sbucium şi faptă. justiţiari sau comprehensivi. săgetători. Până sus. de iarbă. îmbracă haina de piele. e dominată de o pereche de ochi scăpărători. iluminând ireal. îmbărbătează şi alină pe cei de-o seamă şi înspăimântă de moarte pe duşman. mereu alături de cei mulţi în „lupta grea". care răspândesc senzaţia forţei monolitice şi a orgoliului clasei biruitoare. Militantul hotărât şi dinamic. a comuniştilor puternici şi dinamici care se impun prin fapte comunităţii este. de soare.

inamici şi primejdii implacabile. pângărind pământul patriei socialiste şi ameninţând cuceririle revoluţionare. cu obstacole pe care feţii-frumoşi ai noilor vremuri trebuie să le treacă. Perpetuu sublimi. Ion.un interes. închipuind duşmani fioroşi şi stavile anevoie de trecut.în natură sau în societate . poeţii vor căuta în ziare sau vor născoci întâmplări pe măsură. să-şi probeze eroismul şi. care tocmai scrie. care îl va reedita de câteva ori. Pierzând orice urmă de densitate lirică. calamităţile. Aceste două texte canonice stau însă pe un morman de poezii epice de factură apropiată şi care legitimează eroismul. potrivnicia muntelui şi a apei sunt asimilate duşmanului de clasă. reprezintă tot ce poate fi mai anost în galeria oamenilor noi. pentru ca în 1959 (!) să-1 reproducă într-o carte împreună cu alt poem epic. neîndoios. cu creionul chimic. într-o vreme în care marele poet vindea cireşe spre a se întreţine: . Ele. la fel de bine cunoscut în lumea şcolii. poezia (datată martie 1950) Silvester Andrei salvează abatajul de A. Lazăr de la Rusca. când critica a validat noul romantism revoluţionar care propovăduia cutezanţa. presărate. de altfel. Mai demni de interes . ea răspunde perfect comandamentului accesibilităţii. De altfel. ca în basme. La loc de cinste s-a aflat. ani la rând. în 1951) de Dan Deşliu.sunt eroii comunişti în acţiune. împrejurările excepţionale nasc eroi excepţionali. Eroul se cuvine. pe grănicerul Radu A. Toma şi amplul poem Minerii din Maramureş (publicat. Catastrofele. în consecinţă. nu-i aşa. Important e să găseşti mereu în jur . prima dată separat. se vor înmulţi după moartea lui Stalin. zei ce suscită adoraţia noastră pentru dimensiunea puterii lor şi pentru posibila măreţie a faptelor. patria socialistă. din rândul unor astfel de poezii epice. Dar. credinţa absolută în ţelurile partidului şi în necesitatea sacrificiului în numele colectivităţii. ei par o emanaţie târzie a hieratismului oriental (bizantin) şi se află în aceeaşi arie figurativă şi la acelaşi nivel al codificării cu alte entităţi ideale supuse encomionului: partidul. s-au ales cele mai multe texte destinate de autorităţi şcolarilor. Ea e redactată într-un stil ce pare o cinică parodie la Arghezi. Tenebroşi şi necruţători sunt agenţii titoişti care trec frontiera cu gânduri criminale. dăruirea deplină şi dezinteresată. e chiar duşmanul de clasă care trebuie scos mereu în faţă şi asmuţit asupra omului nou comunist spre a-i dezvălui disponibilităţile eroice. urgia naturii. accidentele de muncă. în Autobiografie.Literatura română sub comunism 101 Astfel de eroi gata formaţi. asumarea pericolului morţii. întâi de toate. adică vor pune în faţa comuniştilor cât mai multe obstacole şi vor face dificilă depăşirea lor. Situaţiile „poetice" devin astfel de tip narativ şi poezia poate fi rezumată. patria comunismului (URSS). Nicolae Tăutu dispune însă în faţa lor un adversar pe măsură. clinic . pe întuneric. autobiografia necesară intrării în partid.

lăutarul ţigan Lazăr Cernescu. Auzi cum urlă fiara şi geme. I Aşa cum ştie doar un bolşevic.. întregul său pluton vor iscăli în locul lui Ion paşaportul spre nemurire. pedepsit pentru trădare de partizanii anticomunişti din munţi. Si fiindcă a iubit poporul său voinic I şi patria şi roşul vieţii spic. Acelaşi zâmbet liniştit pe gură. care se opreşte la fatidicele cuvinte: Eu voi veghea. n-or scăpa! El îi ura pe drept şi ura lui venea din vechi străbuni. cu ură. îl va pune pe comandantul de pluton să scoată dimineaţa. Căci primul sunt din şirul lor ce ştiu a scrie. Muind creionul chimic strâns în gură. El îi ... Nu lor opri nici rănile din piept. candidatul de partid nu-i poate lăsa nepedepsiţi pe intruşii titoisti (Nu cade fără luptă un soldat!). va fi preschimbat de Desliu în erou prin câteva mici trucuri jurnalistice. Simt bunii mei din leatul lor de sgurâ Cum se apleacă peste foaia de hârtie. poetul va putea fabula oricât pentru ca textul să aibă efect mobilizator. din vestonul eroului. De scenarii similare şi de infractori la fel de periculoşi se folosesc spre a revela eroismul celor ce stau de strajă la cuceririle revoluţionare şi Dan Desliu (Cântec despre sergentul Belate Alexandru) şi Mihai Beniuc (Pe aici nu se trece!).. Ion. Dan Desliu este probabil cel mai inventiv în plăsmuirea de situaţii propice revelării eroicului.102 Eugen Negriei Eu. Un oarecare informator al Securităţii. Astfel. svârcolindu-se pe jos? Respectând cutumele realismului socialist şi teoria exagerării tipice (!). autobiografia muiată în sânge. vânjos. grănicerul Radu A. pe care-i urăşte fără a le fi văzut măcar faţa şi cu o ură venită tot din străbuni: Nu. împuşcat mişeleşte în piept şi pe moarte. Se rezemă de trunchiul sgrunţuros şi trase primul foc. Simţi puteri de parcă toată ţara ţinea de arma lui. Care-l frigeau ca înroşiţi cărbuni! „Ii voi opri!" Se opinti vârtos. Alt glonţ izbi. ostaşii toţi.

de întreaga ţară. corbilor zevzeci! Că d-abia l-am apucat şi vreţi să-l lăsăm scăpat? V-aţi zârghit. lângă peşteră-l întind. formulat ca în Toma Alimos şi cu argumente ce ţin de lupta de clasă. chiaburimea-a mas beteagă! Ce tot staţi şi vă gândiţi? Hai pe el şi-l hăcuiţi! Schingiuirea lăutarului va fi descrisă apoi naturalist. insistând asupra chipului şi vorbelor lor şi. capete seci. văzută însă de pe cealaltă parte a baricadei: D-aoleu. Speriaţi că vor stârni mânia poporului. cu plumbi grei mi-l plumbuesc şiamar îl batjocoresc! Se privesc băloşi de sânge.. . ori aţi uitat ce tărie ni s-a luat nouă bogătanilor.. zece rânjete nătânge. ne-au frânt de vlagă. autorul ni-i arată şovăitori. pe Lazăr într-un militant de marcă. ei vor fi înduplecaţi doar după ce „fruntea haitei" le ţine un fel de discurs pre-belic de îmbărbătare.Literatura română sub comunism 103 transformă pe revoltaţi în tâlhari însetaţi de sânge. d-alei. pe asasinii adunaţi într-un conclav de corbi. ne-au topit. respectat şi iubit de oamenii din valea Ruscăi. după moartea-i năprasnică. respectiv. ce-aveam strunga banilor. ochii cu brişcă străpung. pentru ca imaginile să aviveze ura cititorului: Tâlharii degrabă-l prind. nouă care-amar de ani am strâns belşugul morman! ăştia cu partidu lor cu puterea din popor. De parcă ar fi vorba de Idele lui Marte. limba aprigă i-o smulg. iar.

se tânguie mioritic. nici muierea.. dureros este doar gândul că a lăsat acasă cartea care 1-a luminat şi i-a dat puteri . deschisă tocmai la capitolul despre colectivizare: Dar alt gând acum te doare.. cartea unde-ai învăţat cum să lupţi înverşunat împotriva răilor. pentru-ai tăi. A rămas deschis-acasă cartea ceea luminoasă. împăcat cu soarta. Cartea unde-ai slovenit cum si când s-a făurit Tara Muncii ce-anflorit acolo la Răsărit. El nu se opinteşte să învingă şi. pentru popor. ţi s-a sfârşit cât ai avut de trăit! N-ai să mai zăreşti nicicând Rusca-n vale fumegând. dăruită de partid. Cartea Marelui Partid .. dar.104 Eugen Negriei Dar s-ar zice că Lazăr are nevoie de fundalul melancolic al unui regret general spre a se putea profila ca erou. sade o carte pe masă între azimă şi blid. nici copila. Cartea ceea cea mai dragă fraţilor din lumea-ntreagă. Se află în faţa morţii. nici lumina cu vederea. dintre toate ăl mai tare: Acolo la tine-acasă. flamură şi zid. .. pentru el.. Cartea unde orice rând luminează sângerând şin orice slovă din toate inimă de om viu bate: armă. fără a schiţa cel mai mic gest de împotrivire: Si Lazăr aşa gândea: „Lazăre...Istoria PC(b)US -..

ci şi natura (în toate manifestările ei ce ţin de incontrolabil) care. O dă un tânăr cu cojoc. Cum spuneam. îndărătnicia muntelui de a nu se lăsa demolat sau străpuns de soldaţii partidului era asimilată împotrivirii disperate a fascistului pitit în cazemată: Comanda scurtă. joacă. furtunile. care. totul aminteşte frontul: Tranşeea. Iar oastea . icoana. cum se vede. circumstanţele excepţionale (accidentele). cum se exprimă Dan Deşliu despre viscolul din 1954 (subiect gras. Lazăr de la Rusca nu ar fi fost răpus de lupii sângeroşi ai reacţiunii. pentru că ele devin agenţi mobilizatori. obiectul-fetiş. ca şi talismanul. moaştele. dificultăţile de tot felul. să ofere recolte fără muncă. victorii fără luptă.un munte. El trebuie răpus fără preget. Mari servicii poetice vor face producătorilor de eroi catastrofele. ca şi în URSS. calamităţile. exploatat de mulţi condeieri). în stare. precede cărticica roşie a lui Mao.sute de flăcăi. Cu Istoria PC(b)US la el în traistă. întrucât. deci necesităţii istorice. comuniştii îşi pot împlini destinul eroic înfruntând nu numai duşmanul de clasă. în fond. Cum războiul nu se terminase de mult. răspicată. să aducă ploi.Literatura română sub comunism 105 Cartea cu pricina. Când ies din schimb cu steagu-n frunte. armamentul greu Care deschide orizontul In mina fără minereu. Elementul natural e odios. . Parcă-s izvoare noi în văi. acelaşi rol de inamic politic. va rămâne singurul inamic capabil să lovească fără avertisment. de la un moment dat. Da. întrucât reprezintă starea inerţială faţă de care o societate dinamică e obligată să riposteze necruţător şi fără întârziere. de calendar". dezlănţuind spiritul de sacrificiu şi impunând marile caractere. opunându-se progresului. De altfel. în trecere fie spus. viscolul. E comandantul de brigadă -Porunca sună aprig: „Foc!" Duşmanul e în faţă:. producătorul de minuni al oricărei credinţe. este „nepăsător de plan. este.

Minerul Bogănici Neculai şi vagonetarul Silvester Andrei. Se opinteşte. eroii comunişti au nume şi biografii. victimizat. Duşmanul dă din colţ în colţ. Munte cu munte se-ntâlneşte Dar'mi-te bravii din tunel! (Petre Solomon. că sunt surprinşi de o surpare a bolţii. şi cură cu ură. Şantierul BumbeştiLivezeni fusese văzut de Dan Deşliu. ce nu cedează uşor. menit categoriei teratologicului spre a nu putea fi. Toma).106 încet. va porni. Toader şi Remeş (din Minerii din Maramureş de Dan Deşliu) au intrat în limbajul şedinţelor şi. . Tot mai larg cască moartea lacoma-i gură. chiar în conştiinţa colectivă ca exemple de eroism în câmpul muncii. un scurt poem în care faptele sunt conduse şi reordonate după nevoia artistică a poetului. Eugen Negriei Din două părţi e strâns. în Cântec de faptă (1949). întrucât duşmanul e de regulă demonizat. în multe alte cazuri. probabil. Trupul lui Bogănici este prins sub bolovani: Deodată. o ploaie de năruitură Porni din înalt. nu apucă să se bucure de roadă bogată de cărbune a noului abataj. ca un front de luptă pe viaţă şi pe moarte cu un monstru primejdios. A. poet de cabinet. nume precum Silvester Andrei (din Silvester Andrei salvează abatajul de A. Astfel de înfruntări muncitoreşti cu natura erau tot atâtea ocazii de revelare a eroismului colectiv. încolţit. „fruntaşi în întrecerea socialistă" şi buni fârtaţi. duşmanul se retrage. Bătălia din inima muntelui) Inevitabilă e aici şi analogia cu balaurul (cel din poveste sau cel răzbit de Sfântul Gheorghe). într-o flagrantă ignorare a veridicului. de ciudă lăcrămează. o vreme. rage Ca un balaur de granit Ades. însemnări de la Bicaz. Dar tinerii înaintează. Toma. de la o ştire publicată în Scînteia pentru a închega iute. mai apoi. Cu greu cedează. Se strânge apa pe sub bolţi. Citate şi evocate copios de critici şi popularizate un deceniu prin manuale. ca-n cleşte -şi nu-i scăpare pentru el. geme. ca atâţia alţii în epocă. indiferent la inadvertenţe.

cu cele ale lui Bolintineanu: înşfacă trei scânduri. prin viteza deznodământului. unde nici carul. agregatul ajuns în vârf e gata să se rostogolească . lent şi metodic. în şapte versuri expeditive se va consuma ceac-pac. aiurea Sub grindina morţii din acoperiş. spre Vârful Toroioaga.grindina stete! Ai luptat. a fişelor de cadre ale personajelor. dar un geamăt-cuţit crunt în piept l-a muşcat: „Geme-un om. minere. care amână pe cât posibil punctul culminant şi deznodământul unei situaţii de un dramatism şi aşa căznit şi căruia doar logica de partid îi poate afla motivaţia. a unor luminoase peisaje socialiste. Prin lungime. lunatic. o dată decizia luată.1 . prin numărul episoadelor paralele. mărginit de prăpăstii. sub greu-i tu pici . Iute. ai fost om. într-o frenezie a verbelor acţiunii. Nu se ştie de ce şi pentru ce un grup de nouă mineri (curcanii lui Alecsandri?!) în frunte cu Toader „doinitorul" primeşte sarcina de partid de a împinge un compresor pe un drum de munte impracticabil. Cu trosnet prăvale şi un stâlp. inima-i ţipă: Salvat. a unor incursiuni de verificare a vigilenţei eroilor. înşfacă securea Lucrează în friguri. abatajul. după un efort sisific. măi băiete. Cu totul altfel. laşi să piară-un fârtat?". compune Dan Deşliu. 107 Conştiinţa de clasă învinge şi. comparabilă. prin rememorarea unor întâmplări sumbre din vremea exploatării capitaliste. poemul trădează ambiţia imitării marilor versificări epopeice sovietice. stâlp a treia proptiş. din când în când. o celebră pagină de eroism socialist. un tovarăş. două cruciş. Punctul culminant al acţiunii se tot amână şi pe bună dreptate.Literatura română sub comunism Tot mai crunt îşi scrâşneşte deasupră-le colţii. a unor scene calde de familie din viaţa lor ori. şi peste o clipă. prin descrierea unor şedinţe de partid. Primul gând al lui Silvester e să fugă. prin includerea în text a unor cântece populare. propta bolţii -Trup tânăr. căci e prea de tot previzibil tocmai pentru că e în limitele aberante ale realismului socialist: când.Tu n-o să mai bocăni pe-aici Bogănici. I nici caii încă n-au răzbit. ai învins.

Mai simpatici. a neliniştii în răzvrătire. este pentru că i s-a permis adoptarea unei atitudini nuanţate faţă de personajul naiv. Versurile care prezintă momentul sacrificiului în numele îndeplinirii sarcinii de partid au fost memorate de câteva promoţii de elevi: Parcă s-a lăsat un nor pe lumina ochilor si din cerul înroşit soarele s-a prăvălit şi tot muntele căzu dară compresorul nu. fie la două. Adam Jora au apărut pentru a justifica teza didactică a convertirii şovăielii în decizie. întrucât au o rezervă de umanitate şi un rest de slăbiciune omenească. sunt eroii care progresează.108 Eugen Negriei în prăpastie. precum copiii şi îngerii din plastica Renaşterii. vremelnic. . Ana Roşculeţ. în eroare de reprezentanţii clasei învinse. a feminităţii confuze în rigoare politică. altfel zis. care se cristalizează sub înrâurirea ideilor comuniste sau a comuniştilor. Ei sunt sarea şi piperul prozei din epocă şi. Trecutul acestor personaje (legat de apartenenţa lor profesională şi socială) trebuia să fie marcat de sărăcie şi neştiinţă sau să fie mai puţin "just" pentru ca schema evolutivă să funcţioneze. Motivul „piciorului care salvează" sau. al „trupului care se opune" a făcut carieră în poezia primului deceniu comunist. a mâniei în ură de clasă. Mitrea Cocor. plină de catastrofe neverosimile născocitoare de eroi neverosimili. cea mai reprezentativă. el e privat de dimensiunea evolutivă şi apare matur şi perfect format. Nu la fel de uşor îi va fi poeziei să relateze astfel de istorii ale unor eroi aflaţi „pe drumul spinos al înţelegerii". Mai ales în poezie. dacă aceasta a devenit cât de cât lizibilă. Emanciparea Cititorul care consultă astăzi antologia din 1954 Poezia nouă în RPR va fi frapat de lipsa de nuanţe din cadrul figuraţiei de partid. între care una să se refere obligatoriu la trecutul întunecat. lipsit de experienţă ori indus. Cât de dispus ar fi să sporească numărul de strofe. Toader împiedică prăbuşirea cu propriul picior. dovedindu-şi astfel vrednicia şi iubirea de partid. de claritatea absolută şi de pozitivitatea constantă a eroului comunist. producătorul unor astfel de poveşti de succes va trebui să se rezume fie la o secvenţă a ei. început de viaţă nouă. llie Barbu.

gângav şi brusc îmbătrânit). Practic. e mai răbdătoare şi mai de nădejde când partidul o cere. Remanenta ei s-a confirmat în anii '80 când. era o femeie) ce îşi înalţă mai repede decât alţii nivelul politic. sudoriţă. Dimineaţa. competiţie paşnică şi utilă ţării. needucată în vechiul regim. beţiv şi gata să cadă în mrejele chiaburilor. un fel direct şi concret de a rezolva lucrurile încâlcite. ea se scoală prima. Viziunea aceasta a propagandei anilor '50 despre insul simplu (care. care nu vor putea stăvili atâta noian de fericire: Si-a mai strâns basmaua înc-odat' Si s-a dus domol spre bor maşină. şefă de brigadă. nu de puţine ori. E providenţială pentru bărbatul ei. tăindu-le nodul cât ai clipi.A.P. însă superioritatea faţă de bărbat. la ordinul Elenei Ceauşescu şi al tovarăşului ei de viaţă (bolnav. eliberând-o din lanţurile erosului. tramvaistă. redându-le femeilor demnitatea deplină.. a instituit egalitatea sexelor. emanciparea era înţeleasă sub unghiul câştigului politic. literaţii aserviţi propagandei i-au retras „tovarăşei de viaţă şi de luptă" a comunistului o parte din atributele feminităţii. accentul cade pe superioritatea infinită a prezentului faţă de trecutul vieţii ei. devenind un neîntrecut soldat al Revoluţiei.-ului. simpluţă.Literatura română sub comunism 109 Personajul feminin este cel care ilustrează cel mai bine evoluţia (obsesie literară ce derivă din cultul dialecticii de partid). în cele mai multe poeme dedicate femeii socialiste. oţelară etc. adeseori leneş. conservatoare. pentru a o transforma într-un homo politicus. Ades citata poezie Ce gândea Măria Tomii când lucra în schimbul de onoare de Dan Deşliu e alcătuită din astfel de serii de antiteze prezent-trecut. raboteuză. Şi. cu numai câţiva ani în urmă adică. Propaganda cultivă ideea că puterea comunistă este cea care. executante nemiloase ale politicii de spoliere a ţăranilor şi de umilire a intelectualilor satului. întrerupte de câte un sâc dat „corbilor pe dolari". mobilizând brigada C. Si-a pornit burghiul hămesit . a intrat adânc în conştiinţa conducerii de partid. atribuindu-i calităţi manageriale. minerită. face munci urâte şi dificile. înapoiată. oferindu-i funcţii de răspundere şi ocupaţii tradiţional masculine: tractoristă. faţă de un alt om al muncii nu trebuia exagerată şi. pentru uzina ei ce vrea să spargă normele. o zare de lumină înflorise tare depărtat. pentru prima oară în istorie. are instinctul dreptăţii şi al soluţiei optime. femeii de tip nou i se acordă chiar un dram de superioritate într-un fel de întrecere socialistă sui-generis cu bărbatul. s-a umplut ţara de primăriţe tinere şi fudule (din pepiniera „Ştefan Gheorghiu").. Prin ferestre. pentru satul ei înglodat în superstiţii.

O vădană slabă şi căznită. la uzină. Măturam gunoiul la boieri pentru-n boţ de pită mucezită. Când gândesc la dânşii mai auz ţipăt subţirel şi spăimântat şiun hoit năpraznic de obuz. ajungea să plouă şapte zile.. şi-am aflat că-i slobod să deschid porţile înalte spre lumină cu aprinsa slovă de partid! Azi când stau colea. Dacă norii veşnic umblători mi-arfi strâns olaltă lacrimile.110 să croiască-n placă rotocoale. mormăiau greoaie macarale. până ieri? .. din zori de ziuă până-n zori. spre răsărit. scânteiară steagurile vieţii şi zării văzduhul limpezit. şi-am ajuns aicea. Mărie.. roşii ca obrajii dimineţii. M-am tot dus şi-am pribegit pe căi şi-am zărit cum arde-n flăcări ţara. eu simţesc că stropul muncii mele creşte-a Republicii putere şi izbeşte crâncen în vrăjmaşi! Din soroc dentreceri în soroc. şi-nţeleg că ăsta nu-i un joc Eugen Negriei .. Sufletul mi-a ars în pălălăi ca-n pătule grâul şi secara! Până ce-ntr-o zi.Ce-aifost tu. Ferul dur scrâşnea înăbuşit.. auzea grăindu-i inima: .. printre fruntaşi. ne-avântăm pe tot mai nalte creste. şi-am avut o fată şi-un băiat... Dar Măria Tomii ce-auzea peste aspru huet de motoare? Cum zorea în schimbul de onoare.

pe cât se pare!. fruntaşei în muncă i se pare că însuşi tovarăşul Stalin îi binecuvântează. Alte exemple de destine înnoite descoperă George Dan în vizită de documentare la fabrica de pâine „Steagul roşu". tovarăşe Stalin? Oare ei? Chiar ei..... înţeleg că num-aşa e modru: tot mai mulţi să suie până-n frunte! Să ne fie sporul câtu-i munte şi fruntaşii . sluga oropsită de-altădată? Nu ştiu. Douăzeci de lebede .. peste munţi şi ape. şi de-asurda hulpavii tâlhari mai se-aţin nevolnici pe aproape! Pacea cânt-aici. destinul reînnoit: Lângă poartă cine îi răsare? Vechi prieten cu surâs blajin.. n-o s-o spurce putreda lor ghiară!.. Brutărese cu cercei.Cui zâmbeşti. casa mea. cu surâsul blajin. hăt încolo. .) Geaba ţipă corbii pe dolari. doamne! Oare asta-s eu.câtă frunza-n codru! (. ieşind visătoare şi fericită din fabrică. cu membrele albe şi dolofane. Douăzeci de fete albe.Literatura română sub comunism cum gândeam la început că este. a „brutarilor cu cercei": Numai fete şi femei. în bormaşină! Pumnii noştri grei de muncitori ţin în hăţuri setea de omor şi îngheaţă lupii-n vizuină! ţara asta dragă. 111 Servitoarei amărâte de odinioară nu-i vine să creadă ce-i este dat să trăiască: Mări.. da şi mie câteodată a mă-ncrede parcă-mi vine greu! Extaza e pe-aproape întrucât. unde este surprins să dea peste necunoscuta specie.

mai repede. Cară. O frământă şi-o frământă. Pun în şir sac după sac. împingând. Du această pâine ruptă Omului cu faţa suptă. Si „berbecul" cocampunge. cum se vede. făioară. cornul care străpunge şi frământă sânul ce creşte ca o cocă dulce). duc. Care creste. să rog. într-adevăr. Clocotul ei îl face să derapeze. Repede. evocator al pâinii înlăcrimate din vremea burghezo-moşierimii: Si brigada astfel cântă: Făioară. Şi plecam la temnicer. sân sub salbă. redactorul sau conştiinţa de poet comunist nu întârzie să intervină spre a restabili echilibrul şi traseul pedagogic-demonstrativ al textului. Eugen Negriei Lebedele dolofane sunt. Omului cu ochi ca rana -Zace-n carceri la Doftana". jovialitatea însăşi a tonului relatării sunt neobişnuite în anii fundamentalismului comunist. Nu de mult în astă ţară Te-nmuiam cu lăcrămioare. Să te fac o pâinişoară Coaptă lângă inimioară. Şi cu coarne o străpunge.. După drugii groşi de fier Săngenunchi. Simbolistica populară a împreunării viguroase (berbecul. . De altfel. analogia sexuală nepermis de departe pentru atmosfera de austeritate a epocii. temnicere. Milă ai de o muiere. toarnă. o descoperire incitantă care urcă nivelul adrenalinei reporterului.. desfac şi cu toatele se-ntrec Să împingă sub „berbec" Coca dulce. să cer: „Temnicere. Mai întâi prinde glas corul brigăzii lebedelor. salbe. Braţele lor dolofane Deretică năzdrăvane. Ele s-ar putea justifica doar prin teoria dreptului la fericire. coca albă.112 Cu mărgele la gât.

" Brutărita ca zvârluga ..se deapănă pe larg povestea pilduitoare a vieţii „meşteriţei de brigadă" (poreclită „Sapte-Pâini").... care vede ce vede un bărbat: Meşterită de brigadă Poartă şorţul de zăpadă. Şi tot albe şi sprâncene.. „Sapte-Pâini" ne zice satul. sprâncenată. Dar nu-s albe de bătrână. după tipicul ziaristicii de teren. Poezia ia forma sprinţară a unui reportaj-interviu. Aceasta mi-e porecla. ..„De ce-ţi spune Sapte-Pâini?" Faţa-i s-a-nroşit ca sfecla. E voinică. Dar noi pâinea şi aluatul Doar la paşte şi crăciun Le gustam... Pe obraz cu aluniţă Si-n bărbie o gropiţă. Ochii negri.. Răspunsurile eroinei la întrebările poetului sunt întrerupte de cântecele brigăzii şi de secvenţe de muncă. Are dinţi cu strungăreţe Si aluat sbicit pe mâini. albe gene. Am fost şapte fete.Literatura română sub comunism 113 Apoi . căreia reporterul îi face în prealabil.. şapte.. de cu noapte Se speteau pe la chiaburi Să hrănească şapte guri. El conţine semnele simpatiei interlocutorului. Ce să mai spun? Am crescut cu-amar şi vai Si cu turtă de mălai. maica. nu altfel decât în jurnalele de actualităţi ale Studioului Sahia: . . Şi pe sub bonet bălan.. „De. îmi răspunde la bineţe. portretul. Bucle negre de catran.şi aceasta este partea care ne interesează . Ci sunt ninse de făină! Sub privirile mirate. Taica.

Prinde sacul cu făină. Suficient de tineri pentru a nu mai şti ce a însemnat pentru românii dintre războaie teroarea frigurilor: Friguri mai aveţi pe-aici? Fata-i mică. ochii reporterului se luminează intens. Meşterul hapsân şi patronul beţiv o terorizează. I Sânul ce l-a supt întâi I şi i-afost şi căpătâi -l II striveşte sub călcâi. Un veritabil repertoriu de personaje care au învăţat să trăiască şi să se poarte ca oamenii de tip nou găsim în poemul de mari dimensiuni In satul lui Sahia. (. Insă cea care de la patru ani nu are tată. Şi mai albă decât neaua.114 La cazan acum dă fuga. au fost vreodaf ca să fie şi acum ? " .. Cerne straturi de lumină.). „plămădind şi alăptând". Parc-ar spune: Ce-ţi veni? „Friguki? Păi. Ajunsă servitoare la Bucureşti.. Intr-un veşnic vino-du-te. e arestat de Siguranţă fără să apuce să-şi vadă fetiţa. Ioana brutăriţa e cea mai mică din cele şapte fete ale unei familii sărace decimate de oftică şi de pelagră. oprindu-i leafa pentru vina de a-i fi dat o chiflă copilei înfometate. Fetele să şi le-ajute.partidul comunist. Brutărese cu cercei).pui de năpârci la fel de răi ca părinţii (Dar coconul dacă creşte I De doică nu-şi aminteşte. Eugen Negriei Ce aflăm din mărturia stahanovistei despre trecutul ei pare a fi o sinteză a locurilor comune din broşurile propagandei. scris în registru şugubăţ-şăgalnic de Eugen Jebeleanu. La cazanele cu roţi Dupadupa! din saboţi. Cei mai mulţi sunt tineri angajaţi ai unei Gospodării de stat cu sediul într-o fostă reşedinţă regală. Ca să o crească. Devine prima femeie-cocătoare din ţară. din instinct revoluţionar. viitoarea stahanovistă alăptează. ca doică.are în brigada ei Numai fete şi femei. iar corul brutăritelor slăveşte pâinea durdulie a patriei socialiste. s-a împotrivit să dea colivă şi colaci la porci. Pune apa si maiaua. e alungată de acesta pentru că. care o alfabetizează şi-i arată calea. şi el pe post de reporter. Pe acest final apoteotic. fireşte. prunci de bogătani . Se angajează apoi la o brutărie. cunoaşte în Cismigiu un tânăr proletar care. cunoaşte în 1944 pe adevăratul ei părinte . Slugă la un popă din Craiova. Mă ţinteşte.

O să-nalţ la norme. Eu. Invidie. care se transmite ca o stare de bine întregii naturi: Tac cu toţii. şi-şi tot ridică scara. Larg. Oamenii din Gospodărie au o sete nepotolită de muncă şi. Zornăind din sălbile de grâne. deschis. râde vara. spre bolţile bătrâne. cât vraful! Astfel de hotărâri patetice pot stârni veselia brigăzii. s-ar zice. o veselie şi ea sănătoasă. pe tablou. Uite-aici. a Năvălit Istrate. Nu o dată. ci de patru ori!" Parcă mă atinse un tăciune. din holde. Navea nici o grijă! ştie Să dea apă după rost.. dar o invidie sănătoasă şi. Mă.Literatura română sub comunism 115 Grija lor e cu totul alta: a nu lăsa altcuiva cinstea de a doborî normele. îşi exprimă prin gesturi naive bucuria îmbătătoare a visului împlinit: Stă mecanicul la post.".. mă. astfel. pentru că ştiu că nu o fac pentru huzurul stăpânului. să fiu al ciorilor. Peste câmp. ci şi nopţile: Patru tineri îşi ciulesc urechea. . Că-i mecanic bun Ilie. în frunte. miraţi. Ce-o să mai citiţi.. Ca tunul Râsul tuturor sub cer răsună. vă spun. cu munca mea nu l-oi răpune. nu alta.. să mapuce strechea! Tocmai când prinsesem să adorm. Si cu ei. Dacă de acuma până-n zori. întrecerii socialiste i se pot sacrifica nu numai zilele. Strigă-n urmă unul: „De munceşti la noapte. ia-ţi cearceaful! Poate-i tragi un pui de somn. Pe-un al cincilea băiat s-asculte: Mă. „Scoală (spune) „Pâlpâie de-argint" mâncat-a norma. din nou.

. Să ştii că apa nu e rea! Şi se şterge la mustaţă. candoarea. Are-un singur braţ. Şi în pumn. Asta nu înseamnă că sunt nătăfleţi. Şi de Hitler. autorul preferă. că unu 1 l-a smuls din umăr tunu Când a fost trimis băiatu In războiul. nu ţarina-nsetată! Stă. nu apă chioară. Străduindu-se să depăşească normele. de vodă. Jebeleanu le manipulează însă simplitatea pentru efectele ei comice şi stenice. voinică. blestemaţii. Şi când vede c-a ajuns Valul mai să dea pe-afară. când vine momentul faptei. Are-un singur braţ. latu. priveşte Dunărea: 0 iubeşte ca o raţă. De chiaburi. Multe cutre doborât-a. ei ştiu să-şi arate vrednicia. Eugen Negriei Ca mulţi alţi versificatori din epocă.116 A-nsetat o viaţă-ntreagă Slugărind pe la boieri. Parcă a băut-o toată El. ci-1 întăreşte: Paznic este Elisei. atâta. D-aia ştie cum să tragă Apa-n gurile de fier. necurata. bâta. vrei nu vrei: Are-un singur braţ. Doar tâlharii. De-si ascund chiaburii mutra.că trei Doar chiaburii au. precum soldatul sovietic pe care infirmitatea nu-1 doboară. o pradă uşoară pentru „cel viclean". . între calităţile omului nou. doar ei. Eroii aceştia necomplicaţi şi sinceri în trăiri ar fi fost şi pe placul pescarului de suflete neprihănite din vechime. Parcă sufletul i-a uns Vin de-ăl bun. ei sunt cu ochii pe chiaburii în veşnică uneltire şi.

un curmei Şi legaţi-l. Să-l trimitem. măre.. da ca de lei. au şi plasă. Râd şi zburdăacum băieţii.Huu. omul vremurilor noi deprinde încet-încet gustul fericirii. . Joc de bâtă pe cojoc. Chiar acolo. spre Bogata. cu temei. fără plată. alelei. Ochii scapără văpaie. Ai un braţ.. Să trăieşti. C-are ţara retevei Mult mai bun pentru mişei Şi-a tunat: .Literatura română sub comunism Bâta e cuminte foc. mă. Descoperă plăcerile sportului: Uite colo. . patine-n vremea noastră Ne făceam din os de cal. Parcă-i zice „voleibal". Trec prin zid. Bezna nopţii o despoaie. unde-odată Trişti mergeam pe luciul gheţii. La cinstita judecată! Are-n singur braţ Culaie Elisei. dar braţu-i taie.. A oprit-o Elisei. Vâră groaza în mişei! Tine-ţi ochii tot pe ei! 117 Născut în mizerie şi suferinţă.o luă din loc Şi s-a pus. Noi.. Face cât treizeci şi trei. Că ni-eşti paznic cu temei. Trec prin neguri. A venit lupu la miei! Aduceţi. măi Elisei. pe joc. trec prin ploaie. intră-n odaie. Mingea-i nouă. Doar când fu să puie foc Un chiabur.

Şi se leagănă uşor. Ies si eu. Am ajuns. Hai să mergem amândoi. Chibzuieşte-o inovaţie La batoze. Hei. Eu. ca o culme a voluptăţilor socialiste. tu. omul nou se zbenguie sub duşul cu apă fierbinte. Nu-s numai din sat de-aici. Cum eapa? . Unde ieri căscau domol Boieroaicele cu graţie. După muncă. şade-acum un muncitor C-un creion şi-o carte-n mână Uite-aşa. E târziu. dospeau păcatele regeşti şi căscau domol boieroaicele: Scaunul din colţ. unde. spre ciuda chiaburilor şi a domnilor: Iese pustiul. Ochii-n carte şi-i aruncă. De-o săptămână. Dar nu e gol Scaunul legănător. Şi.118 Eugen Negriei Cunoaşte. în sfârşit. pe vremuri. Tu de unde? Din Sur lari! Si-ăla mic cât un cartof? Eu? Da. de parcă Nu e scaun. câţi broscoi! Şi mai mari şi d-ăi mai mici. desfătarea lecturii şi tihna bibliotecii. din Spanţov. Folosea Când se gândea Regele cum să mai stoarcă Alte-averi de la popor. ci-i o barcă.

Când a venit. bună! I-auzi. ia cum sună. mă?. Ca pescăruşii-n zboruri îndrăzneţe. Abia plecat din locul lui de muncă. omului nou i se poate năzări că ceva e în neregulă. Si să se topească domnii! 119 Dar. . Nu-şi regăsea-n acest schimbat peisaj .Duşul. mă. de par viori Si te spală ca pe flori. cum sună stropii! Mari să creştem.Si cald. Las'să şuere fierbinte! Ala.. de argint e. Să plesnească toţi chiaburii. mă. Culcată pe nisipuri joase. din Chiselei: Las-o. mă. Duşul. balaure! . ţâncă. fruntaşul în muncă trimis de colectivul lui să-şi refacă forţele pe malul mării: Un om priveşte. ghiduşul! Străluceşte. duşul! Câte-s. mă? . Uite cum ţi-mproaşcă ceafa! Să fiu rumen ca garoafa! Oliolio.Hei. Nalţi cât creştetul pădurii. Prea lungă pentru treburi prea puţine. duşul! Uiteacum îşi poartă-arcuşul Pe spinări. Aşa simte. duşul! Ce mai cântă. Mă. cu atâta fericire pe cap şi sub povara atâtor noroace. în poezia Odihnă a Ninei Cassian. Ritmul de ieri îi mai bătea în vine. necurmat îi dau ocol. sună! Sar copiii: .. stând pe malul gol. şi rece.. ceva ce în lumea monahală s-ar numi păcatul trândăviei. înconjurat de marea frumuseţe Şi gânduri. Cum e. Câ-ţi ies aburi şi pe nări. Si mâna ce lucrase-n abataj. cât plopii.Literatura română sub comunism Caldă. .Sunt şaisprezece. părea că-i ziua lungă. mai încet.

cum s-a văzut şi mai sus. stând aşa-n amurg. abordată în articole festive si devenind subiectul unor . Fericirea e acum legitimă şi marea mai frumoasă: In paragrafe. Reiterată cu prilejul fiecărei plenare de partid şi al fiecărei întruniri scriitoriceşti..120 Adâncul rost ce-n urmă îl lăsase.. ** * Câteva concluzii se impun.. când vântul culcă valuri rare. în care un paragraf e dedicat „dreptului la odihnă". Izbânzi la care el n-afost de faţă. îl pune să se lase lămurit în lungi „discuţii" de un colectiv de „tovarăşi minunaţi" şi îi aşază sub ochi ziarele cuprinzând proiectul noii constituţii. zi de zi. edificarea omului nou a constituit. O briză părul blând i-a răvăşit şi marea fu deodată mai albastră. poeta se precipită să-1 asigure pe erou că nu-i nimic grav când oamenii muncii şi nu trântorii aspiră la bunăstare şi tihnă. E mândru că trăieşte-o vreme-n care şi fericirea-i scrisă-n legea ţării. E clar că. Erau doar binemeritatul dar Din miile de daruri ale vieţii Cuprinse-n scumpa foaie de ziar. Mai mult. . Prin fereastră. Nu le-a născut un vag şi searbăd vis. lupte duse ani întregi De oamenii ce. o preocupare constantă.. Odihna lui. .şi-acum. Eugen Negriei Fireşte. pe malul mării. prezenţa frumuseţii. Ci jertfe. pentru propaganda prin literatură a anilor '50. au scris Prefaţa vie a acestei legi. iată c-a zărit Şi „Dreptul la odihnă". „Echipa de acum ce-o fi făcând? Ce noi metode-n lipsa lui învaţă?" Ziarele vorbeau despre izbânzi. El..

a convingerii că suntem datori să îl vedem ca aievea şi capabili să-i redăm chipul. nimeni din zonele de decizie ale puterii şi nici din cele ale propagandei . Nimeni însă (nici măcar criticii mai luminaţi) nu va îndrăzni să se pronunţe pentru abandonarea eroului vremurilor noi. în fond. Excepţia masificată! în felurite veşminte de lucru. există unul. problema „eroului timpurilor noastre" intră în categoria obsesiilor de partid. formalismul. Omul nou al primilor ani socialişti (modelat după cel sovietic şi care se defineşte fie în luptă cu duşmanul de clasă. sau activişti din organele centrale. în aroganţa şi delirul lor estetic.B. . semnate de critici influenţi precum Ion Vitner. prin persuasiune retorică. La proiectul etico-politic al omului nou nu s-a putut renunţa. cu trăsături ideopolitice şi morale specifice. care însă rămâne să fie descoperit. un singur om nou. câţiva critici dezvăluiau retorismul. schematismul şi lipsa de autenticitate a literaturii realist-socialiste în general. dar care să fie în acelaşi timp şi tipici şi întrupări ale ideologiei şi vizibili peste tot în peisajul socialist.interesate de menţinerea puterii . caracterul perpetuu jubilativ.Literatura română sub comunism 121 cărţi de referinţă pentru şcoli. care va rămâne pînă la sfârşitul sfârşitului un punct de referinţă şi un imperativ în toate cuvântările conducătorilor. modificate de la etapă la etapă. Partidul se autosugestionează că un asemenea om a fost deja produs de viaţă şi că numai superficialitatea scriitorilor şi insuficientul lor contact cu realitatea umplu literatura cu eroi şterşi şi convenţionali.nu doreşte cu adevărat apariţia în carne şi oase a unui om nou şi multiplicarea lui (oricând primejdioasă). cum spuneau ideologii de partid. O doctrină întemeiată pe iluzie şi pe impunerea ei ca necesitate istorică nu ar fi putut rejecta vreodată produsele acestei iluzii. deşi aceştia sunt adeseori secretari de B. Dar dorinţa partidului de a crea un specimen al lui. se mai vorbea încă de lacune şi slăbiciuni scriitoriceşti şi se recunoştea că eforturile de creare a eroului înaintat n-au fost încununate de succes deplin. Silvian Iosifescu. Savin Bratu. cum nu s-a putut renunţa nici la cel ideoeconomic care a împins în catastrofă sistemul. a ficţiunii.O. fie cu el însuşi în cadrul aspiraţiei melioriste) nu va mai fi acelaşi cu cel visat de Nicolae Ceausescu. Ce se doreşte este doar impunerea. Reproşându-le scriitorilor incapacitatea de a prinde esenţa omului nou (sarcină de partid). la mai mult de un deceniu de când s-a lansat tema şi omul nou a fost decretat marea inovaţie a literaturii socialiste. autorităţile solicită condeierilor să le ofere cititorilor figuri viguroase de eroi contemporani excepţionali. va continua să se manifeste cu aceeaşi hotărâre. Prin 1960.

care obligă la vigilenţă şi militantism consecvent. insuccesele proprii pot fi puse pe seama duşmanului de clasă sau a înrâuririlor lui diabolice.şi nu în ultimul rând prin poezia agitatorică .instinctul combativ şi violenţa de clasă. fireşte. In speranţa restaurării vechilor privilegii pierdute. nu atât de prezenţa propriu-zisă.se înteţeşte şi se ascute chiar dacă duşmanul pare a fi fost lichidat fizic prin acţiune armată. aflaţi sub această continuă presiune psihologică. mai bine zis. să se transforme în soldaţi ai partidului. de a stimula prin absolut toate mijloacele propagandistice avute la dispoziţie . fiindcă răsturnarea burgheziei şi dorinţa ei de revanşă generează noi tensiuni şi nelinişti sociale. se vrea în război permanent cu duşmanii dinlăuntru şi din afară pe care. ideilor şi conceptelor capitaliste perpetuate prin elementele reacţionare abil camuflate ori strecurate din afară. care. Lenin susţine teza că preluarea prin forţă a puterii de către clasa muncitoare nu reprezintă sfârşitul luptei de clasă.adevăratul. ci de o psihoză care să amplifice detaliile şi să dea proporţii şi gravitate celui mai mic gest inadecvat noilor vremuri.122 IMPRECATIO. singurul motor al istoriei (subminat de politica laşă a reformelor. ci de gradul de rezistenţă a reacţiunii care nutreşte speranţa restaurării. lupta de clasă are nevoie spre a fi aţâţată şi menţinută la „foc continuu". a duşmanilor. în consecinţă. îi inventează. de neîncredere şi de ură. împotriva imperialismului mondial care sprijină forţele reacţionare din interiorul noului stat. urzesc comploturi şi diversiuni şi se aruncă în luptă cu ură sporită pentru recâştigarea „raiului" răpit de „prostimea mârşavă". nu mai puţin. Erorile de evaluare. iar „oamenii muncii". Retorica exhortativă. precizările aduse acesteia de Stalin în Problemele leninismului. Ca instrument al propagandei. înveninarea Eugen Negriei Nu trebuie să ne mire preocuparea partidului de a întreţine o permanentă stare de asediu. oricât de . poezia agitatorică a vremii nu face decât să împlinească dezideratele acesteia: stimulează ura apăsând până la capăt pedalele retoricii manipulatorii şi punând la bătaie orice fel de argument. De astfel de psihoze se ocupă propaganda şi interesul ei pentru generarea stării de vigilenţă perpetuă. lupta de clasă . Regimul comunist se simte în război sau. La originea acestei politici morbide de respingere a oricărui început de normalizare a vieţii se află doctrina leninistă referitoare la cucerirea şi consolidarea puterii (vezi Revoluţia proletară şi renegatul Kautsky) şi. trebuie respinsă) . de suspiciune generalizată nu e greu de explicat. dacă nu-i are. Cum se ştie. necruţători cu inamicul. Nefiind condiţionată de cucerirea puterii. se vor simţi datori să se încoloneze. Rămâne de continuat ofensiva împotriva reminiscenţelor burgheze din mentalitatea oamenilor. calculele greşite ale partidului. eventual vivificată senzorial. clasele doborâte de la putere opun o rezistenţă acerbă.

pentru ridicarea industriei carbonifere. pe de-o parte. adversarii sunt momâi rizibile. front. o autoritate a vremii. Orice activitate umană . post. versurile sunt dominate de imagistica confruntării şi sunt presărate de cuvinte din câmpul semantic al războiului: atac. este dinainte cunoscut: „omului nou" nu i se cuvine decât victoria. Studiul procedeelor retoricii manipulatorii.ca şi cucerite.Literatura română sub comunism 123 josnic şi mincinos. pentru că arta. pe principiul leninist că orice acţiune este scuzabilă dacă produce inamicului de clasă răni mortale. detaşament. şi miza ei. marş ş.este. cu examenele. deznodământul „înverşunatei bătălii". iar obiectivele . a se război. Scrise parcă în timpul stării de asediu. duşman. între ardoa-' rea trâmbiţată a spiritului militant al poetului agitator şi dimensiunea obiectivului lui concret. Ermilov. De altfel. constaţi că există o disproporţie flagrantă între intensitatea anunţată a luptei şi amploarea planului de atac. ofensivă. fără concesii. militantismul va rămâne . iar scriitorii sunt. Anunţat fără întrerupere că în jur şi aiurea are loc o luptă fără cruţare. pentru economii. „Din punctul de vedere al esteticii socialiste. a nimici. temerile în legătură cu pierderea patriei şi a suveranităţii naţionale.e adevărat că în forme mai subtile . condamnate dinainte de mersul istoriei. a dezarma.a.ca la Labiş -. frumosul este luptă".cât de modestă sau chiar opusă în substanţa ei înfruntării . poezia agitatorică înlesneşte şi activarea şi consolidarea mitului complotului malefic. a înarma. Cu aceleaşi tehnici de amplificare a stării de asediu. Titlurile unui număr stupefiant de poezii (la care se adaugă articolele de ziar şi broşurile) cuprind cuvântul „luptă11. pentru mai mult plumb. avanpost. transformând totul în înfruntare pe viaţă şi pe moarte şi militarizând toate formele spiritului. susţine V.o dominantă a propagandei . ne arată cum poate fi creditată o situaţie esenţialmente falsă şi că poate fi. soldaţi ai cuvântului din marea Armată Roşie. a combate. Militantismul se dovedeşte a fi golit de sens şi întreţinut artificial doar pentru a stimula combativitatea şi a generaliza psihologia armei la picior. prinşi în bătălia înverşunată a lui „care pe care" cu duşmanul de clasă. cultura aparţin ideologiei (prin ea însăşi militantă). Parcurgând poeziile lor cu titluri încruntate. peste decenii. pe de alta. De altfel. pentru victoria în alegeri a candidaţilor FDP etc). o formă de luptă împotriva a ceva. în viziunea poeţilor vremii. obiectiv. cum afirma chiar Maxim Gorki. propagandiştii de elită ai partidului vor face credibile. cititorul începe să vadă peste tot chipul unor duşmani la pândă şi să întrezărească la tot pasul lucirea unor ambuscade diabolice. oaste. Repetând la nesfârşit cuvântul „luptă". a acelor trucuri utilizate de poezia agitatorică a primilor ani ai comunismului fundamentalist spre a învenina şi mobiliza pe cititor. cu inerţia . pactizări şi milă (cu planul.

necesitatea sporirii vigilenţei faţă de uneltirile şi ispitirile „Vicleanului". Ca reprezentant al unei categorii lichidate prin decretul de naţionalizare din 11 iunie 1948. vigilenţa. spre a fi ponegrit. ia forme clasificabile şi direcţii predilecte. ci cu intensitatea iubirii creştine. Stalin „boala idioată a nepăsării". ca într-o litanie. cititorul trebuia determinat să urască şi nu oricum. iudele titoiste. patronii. denumită de ferocele LV. reminiscenţă a unui trecut burghezo-mosieresc odios. sabotorii diversionisţi. Avea un frac de mort luxos si ochii stinşi şi prea sătui . din exces de zel. Dacă nu vor mai fi adversari de înfruntat. chiaburii. ni se înfăţişează. procesul înveninării cititorilor de către autorii literaturii agitatorice) se face invocându-se mereu. duşmanul de clasă. vor rămâne adversari de învins. Treptat. scrie negru pe alb Eugen Frunză. Prin 1948-1949 a existat o veritabilă supraproducţie de duşmani. fasciştii.strajă vieţii pe pământ. năimiţii burgheziei. Kniazev: Binecuvântat fie cel ce mila nu cunoaşte I In lupta cu duşmanul său. destinatarul versurilor este stimulat să urască cu toată fiinţa pe toţi cei ce intră în categoria vastă şi spornică a „duşmanului poporului": agenţii şi lacheii imperialismului. bandiţii din munţi. ideologii de partid mai habotnici continuă să tragă pentru orice situaţie neclară semnale de alarmă ori să lanseze mari strigăte mistice. patronul din poezia cu acelaşi nume a Măriei Banuş (ce pare a relata o vizită de documentare în casa cu fantome a lumii vechi) lasă să i se vadă doar fizionomia de învins şi vestimentaţia ponosită. parafrazând parcă versurile Evangheliei Roşii a lui V.124 Eugen Negriei chiar atunci când se va renunţa la teoria luptei de clasă. chiar dacă. iviţi poate şi ca o consecinţă a campaniei iniţiate de plenara CC al PMR din 10-11 iunie 1948 împotriva lipsei de vigilenţă. din jilţ pufos S-a ridicat un domn verzui. Conceput de poetul agitator ca un posibil nou soldat al partidului. ca şi ura. întrucât socialismul nu poate înainta fără obstacole şi fără luptă. Urâţi! Urâţi! Căci nu-i nimic mai sfânt I Ca ura . vorbind ca un pe nedrept umilit: Din jilţ adânc. intelectualii reacţionari şi cosmopoliţi. „Ura împotriva duşmanului de clasă şi a reminiscenţelor trecutului" Sugestionat că se află de partea binelui în mijlocul unei bătălii infernale cu un duşman de temut. întâi de toate. precum: „duşmanul se află printre noi şi în noi!" „împărtăşania cu ură" (cum am numit. în Poezia unei religii politice.

De om care jupoi şi sug? " 125 Onestitatea e. Călău. un gingaş! Când văd un prunc rahitic. Nici singur nu-s. Mulţi domni în frac Mai au câte ceva de spus Deşi se-afundâ-n jilţ şi tac. Acum tăcea. Par mort. îţi mulţumesc. înşelătoare şi insul nu e nici pe departe inocentul ce se arată a fi. Port oare chip de ucigaş. pustiu. Vocea poetei se preschimbă acum într-una de procuror militar ce-şi rosteşte . uit. nemilos? Eu. dar nu-s. perfect ca tăietură. mi-aţi zis. II privesc cu ură. am fost prea bun. Ochiu-i sticleşte stins. Poate cu cecul v-am ucis? Eu. şi arme n-am decât un cec. Iţi mulţumesc c-ai apărut. Furat de muncă. Fracul. s-o ştii. Poeta cu privire scotocitoare de anchetator dintr-un proces stalinist izbuteşte să-1 facă să se demaşte: El tace.Literatura română sub comunism „Mi-aţi spus din fabrică să plec. Cuprins de-un tremur. greşesc Si cred c-ai putrezit demult. Miaţi zis: tâlhar.acuzaţia cu vehemenţă şi cu un soi de autocritică pentru clipa de slăbiciune în care a acceptat să dialogheze cu duşmanul de clasă: „Gingaşe domn.în sala plină de securisti în civil a Tribunalului Poporului . Azi sunt în stare de orice. fug." Vorbise mult. fireşte. Am fost blajin. Un leş verzui părea că e. pare viu: „Nu-s mort. .

vinovaţi de a nu fi acceptat. în care anchetatorii în sutană se suspectează de indulgenţă şi îşi jură să fie şi mai precauţi faţă de neostenita perfidie a Diavolului. spre a scuipa otravă.sunt concentrate asupra supuşilor Vaticanului. Socot fariseii pe-altarul credinţii . în insinuări în ironii mordante e neistovită la acest fabricant de minciuni. Si el se foloseşte de motivul armei dosite sub haina respectabilă: Aceasta-i povestea cu sfintele taine. Dar fii pe pace.. în ştiuta lui inventivitate. vegheaţi hotărât! Duhovnicii papei au arme sub haine Si sfinte cartuşe la gât! Toate gurile de foc ale propagandei . care ne avertizează din titlu: Nu-n slujbe divine petrec monseniorii. iacobinul Eugen Frunză.. Inventivitatea în răutăţi. fiindcă ei fac probleme autorităţilor." Eugen Negriei Cu puţin efort. avem arme Şi ac de fiece cojoc. Şi. de etichete sarcastice si scenarii tenebroase: Nu-n slujbe divine petrec slujitorii Acestor ciudate poveşti. fiindcă veni vorba. Din mult pământene comori. Semnează bancheri muritori. Vicleanul poate lua chip şi veşminte de clerici. pactul cu puterea comunistă. în hrisovul prea sfântului papă. Deşliu) pare a fi întruparea însăşi a acesteia . Cu biblia-n mână păşesc monseniorii La tainice treburi lumeşti. Că porţi pistolul sub gheroc. Cucernica-i rugă de aur s-adapă. ca alţii. Tovarăşi. Din nou iese la rampă. cu predilecţie de clerici catolici.căci E.126 Azi ştiu că duhul tău nu doarme. Demult. Frunză (ca şi D. ne putem închipui într-un tribunal al Inchiziţiei.

slujitorii bisericii merită oprobriul şi ura cititorilor. . şi-n umbra dughenii. 127 Semnificativ e faptul că poetul îşi organizează rechizitoriul pe un strat de termeni pravoslavnici uşor de recunoscut şi. care.. bine înţepenită în mentalul românesc. cuibul de viespi medievale La crimele mari e părtaş. în consecinţă. ca „opiu al popoarelor". Ea este o reminiscenţă a unui trecut ruşinos şi obscurantist şi. atitudinea autorităţilor e aceea pe care o ai în faţa unei ideologii concurente. Imaginea aceasta rămâne şi astăzi pe o mare suprafaţă tot tenebroasă şi la fel de sufocată de prezumţii malefice. De fapt.Literatura română sub comunism Simbria de peste ocean. fiţi strajă la post! Spionii sembracă şi-n sfinte veştminte Si ştiu liturghii pe de rost. întrucât se suprapunea imaginii antipatice a papistaşului. lăsându-se pradă euforiei demolării: Ce mai bâlci dărâmăm! Ce mai târg forfotea! Ţipete. Otravă coclită e-n guşile sale şi-n rugă e gând ucigaş. dughene. fluere. tot ce e legat de trecutul burghezomoşieresc şi de trecutul României în general trebuie să pună în mişcare maşina de invective a propagandei. argumentaţia lui Eugen Frunză chiar a putut avea ecou. Pentru că sunt instrumentele acestora. reprezintă o pârghie încă activă în mâna exploatatorilor. în raport cu religia în general. îşi îndeplineşte astfel şi obiectivul secret: distrugerea identităţii naţionale. controlată de consilieri sovietici. De secole. uşor de primit în intimitate. Tovarăşi. ce monştri. scrânciob. Cu „ sfintele daruri" îşi tămâie sfinţii Bătrânul călău Vatican. Ce mărfuri ciudate zăceau pe tejghea. alene.. Aceasta-i povestea cu tainele sfinte. La cititorul de rând îndelung prelucrat de popimea noastră antioccidentală. Măria Banuş are felul ei patetic de a se război cu trecutul.

Veneau doar ei singuri. cenzorul şi.128 Eugen Negriei Samsari şi geambaşi. Vătafi cu biciuşti şi copii ca moşnegii. Sorbită de vârtejul enumerativ. salbă. Vindeau cu toptanu-adevăruri şi legi şi vorbe cari sfârâie-n untul gogoşii. Jupani de tarabă. ca şi. Vieţi omeneşti le aveai cu-o para. foiţă. se tocmeau. pe-un ban. îi ţine locul carnetul roşu al scriitorului de partid. pomezi pentru regi. mieroşi şi hapsâni. desculţii. la tejghea. Balsam pentru suflet. Mereu alte mutre. în şir. în aer. pe punctul să cedeze tentaţiei literaturii şi. a tovarăşei Banuş faţă de acest trecut. Vesteau chilipirul. mereu vigilent. rupţi în coate.un farmec mohorât . de o invocare a zeului Târnăcop. şi guşile. Suduiau. In praf. A fost nevoie de două strofe de explicitare a poziţiei reale. poeta e. să picteze o versiune nu lipsită de culoare şi chiar de farmec . chemau muşterii. în locul unui tablou apocaliptic. Directori de circ. chiar de n-ar fi el. cum se vede. în plus. Să-şi târguie vlaga. Numai că acolo în preajmă se aţine. cumpărau chilipir. sub povară. Aceleaşi cu care s-au uns şi strămoşii. piticii. sforarii şi regii. de-a valma sub crunta arşiţă. buhăiţi şi zbanghii. a acelui obiect sacru care va constitui şi pentru marele demolator din anii '80 instrumentul îngropării trecutului sub moloz: .a Moşilor lui Caragiale. mereu opincari si hamali vlăguiţi. ferm negative. jucau peste sâni. Dregători pehlivani şi maimuţe dresate. alţi hoţi ghiduşari. sulimane. Bocciii.

săraca Plecase-n zori de zi la secerat si se-ntorcea acum să mulgă vaca. Demostene Botez o alege pe Ileana Gafiţei din Covaci. a scăpat.faţă-n faţă" (sintagmă foarte productivă în epocă). târnăcopul! înfigă-se bine In tot putregaiul dughenii. devenit peste noapte un oraş al uniformelor. Că o dureau picioarele. blestemul acesta rostit de membrul unui partid militant ateu a prins. Cum spuneam. Te războieşti mai bine cu trecutul când el e întrupat de un ins anume. Săracă şi frumoasă (onorând astfel eterna şi fascinanta tradiţie păşunistă). spre a deveni cu adevărat eficace în plan propagandistic. cu obiceiuri şi contur uman precis. „sat cu-o mulţime de ţărani săraci". spre a reprezenta puritatea. se află un zmeu fioros cu ochi de hultan şi apucături de năvrap. împodobită cu un păr bălai (de înger) şi cu un nume de basm (care a făcut o mare carieră în poezia militantă a vremii). subţirică": Tăiase peste holde înspre sat. Adânc. sălbatică. strâmbă. pe vine. mai apoi. fireşte. spre a adeveri monstruozitatea clasei avute. puse. Si monştrii cari latră în umbră. de trecutul infam şi viu. al lodenelor pe puncte şi. în Judecata. să se înfrunte direct şi mortal. Să-i mistuie focul gheenii! 129 (Dărâmăm) Ironie a istoriei.Literatura română sub comunism Aşa revăd lumea în care-am crescut: Boită. pestriţă. curăţenia morală şi demnitatea aliatului de nădejde al clasei muncitoare. „fata cu codiţe. iar Bucurestiul. . adică un fecior de chiabur: . ostilităţii trebuie să i se găsească un obiectiv concret. a întruchipărilor binelui şi răului. De cealaltă parte. ca un boţ de alviţă. al cvartalurilor cenuşii de blocuri confort II. în fine. Elocventă este situarea la vedere. Aşa era omul: ciopârţit şi vândut La târg.

suportând ruşinea.130 Tocmai atunci ieşi dintre ogoare Feciorul unui vechi chiabur. O şi zăriră. una pilduitoare şi demnă de veacul răsturnărilor violente: Mai tare. Era numai obidă. Văzu o clipă calul care sta Cu frâul atârnându-i de grumaz Nu a putut nimic să spună îşi încorda întreaga ei făptură.. era ură. nemaisuportând ruşinea. dreaptă.o semilună! . şi-nsemnarâ locul.. ca-n fundul unei ape (. plecat peste oblânc Si calul lui creştea tot mai aproape. Nici nuncearcă să fugă ca să scape. călare Venea pe drum de ţară.. fuge.. Si-o mână ca de orb ce-o căuta. mai aproape. dinspre luncă. Ticăloşia aceasta a bogatului a aprins constant mânia populară şi e de înţeles interesul poetului-agitator pentru astfel de situaţie care intră în reţeta sigură a urii. Pe unde-avea nişte cosaşi la muncă Venea la trap. Eugen Negriei Şi iată-ne în preajma faptei necreştineşti care a dat literaturii motivul „păcatului boieresc" şi gurii satului . Şi secera-i sclipi.subiectul „batjocorirea fetei mari". Deznodământul păcatului e cunoscut şi tipic: fata îşi ia viaţa. Ileana se lasă în jos. In lanul des. . însă.) Dar ochii lui de pasăre de pradă In care-şi răsfrângea apusul focul. bărbatul plăteşte. mai aproape. într-o epocă revoluţionară şi Demostene Botez găseşte o altfel de rezolvare a conflictului. Simţi suflarea caldă pe obraz. minte şi scapă. adânc. Calul-nota prin spice ca-n zăpadă. Ne aflăm. Şi din sâcara cu tulpina coaptă Ileana se-nălţă deodată.

E-un muncitor venit de la uzină. două femei. povestea nu e una oarecare. In faţa judecăţii populare. aş zice chiar încurajatoare: La masă sus sunt oameni de ai ei şi chipul i se umple de lumină. . Pe bănci/e-orânduite-n spate Poporul asculta povestea fetei. înţelegând din vorba ei ce sete-i De-o judecată dreaptă. Simţea că n-are-acum de ce se teme. Avea pe masă mare. Să-şi povestească viaţa ei curată. (. aprobată şi integral acoperită de justiţia populară. la tribunalul unde Ileana a venit la judecată.. Că asesoarea cu păr alb de vreme O asculta atentă ca o mamă Si parcă ochii umezi ar fi plâns.. Poetul vrea să spună că aceasta e calea.Literatura română sub comunism Nu spune-adevărat acel ce zice Că secera nu taie decât spice. fără teamă. 131 Astfel. O faptă întrucâtva justificată de morala naturală şi. Şi-n cele două părţi. ci una exemplară. de nu ştiu când. Iar asesorul petrecând în gând Atâtea nedreptăţi. pumnul strâns.) Vorbea ca niciodată. caldă. Poezia este exact ce se doreşte a fi: un text de instigare la faptă. de dreptate. singura cale prin care se poate pune capăt nemerniciei fără margini a bogaţilor. Atmosfera din sala judecăţii este îmbietoare. cum aflăm din partea a doua a poeziei.

132 Eugen Negriei Cititorii primesc astfel un mesaj lipsit de ambiguitate: înfruntaţi şi nimiciţi fără teamă duşmanul de clasă. pâine nu-i. în tradiţia sovietică a lui Pavel Moruzov. fără ger. odorul mamii. trebuia iniţiată şi la noi o campanie viguroasă de denigrare a realităţilor de peste ocean. Cântec de leagăn în iarna de după război) „Ura împotriva imperialiştilor aţâţători la război şi a lacheilor lor" O ţintă majoră a poeziei propagandei a fost până foarte târziu imperialismul. pui Muguraş de lume nouă. Că li-e cald boierilor -Pe pustie du-mi-i. Fără foame. până şi cântecele de leagăn instigă la ură: Dormi. Dar nu-i gerul tuturor. dor. Numai grâu şi soare. întrucât justiţia însăşi e o justiţie de clasă. . Vine-o vreme şi răsare: Fără semn pentru boier. care pune în drepturi numai „adevărul" de clasă. Vântul bate. care. odorul mamii. Pregătind parcă. în primii ani ai regimului. Doar ciocoii dorm sătui -Frânge-iaş în două Dormi. noi promoţii de delatori universali. cer. Pentru că. în viziunea autorităţilor române subordonate Moscovei. (Eugen Frunză. Dormi. Ochii-s grei de gerul lumii. Statele Unite şi modul de viaţă american au reprezentat pentru toate categoriile sociale româneşti o atracţie irezistibilă. sprijină prin toate mijloacele forţele reacţionare din interior şi se opun marşului inexorabil spre progres şi libertate al popoarelor. odorul mamii. imediat după războiul în care anglo-americanii fuseseră aliaţii Kremlinului (categoria „tovarăşi de drum").

democraţiei. mai percutantă: In alb palat la Washington Stau democraţii de carton. ca parte a unei supercampanii orchestrate de serviciile de informaţii sovietice. comisii. Eroi apar. Nu sunt copaci şi nu sunt ciori. foruri. eroi se sting. cu ajutorul. spre a deveni. al sindicatelor. organizaţii având ca nobil şi unic scop salvgardarea păcii. al presei comuniste şi criptocomuniste din Occident. Steaguri de foc desfăşurând Popoarele în marş de soare. Un sânge galben de carate Pulsează-n fiecare building. libertăţii şi toleranţei americane: La New York totul e frumos. In poezia cu un titlu cam fără noimă Culoarea roşie şi neagră.Literatura română sub comunism 133 Temele şi intensitatea ponegririi erau fixate de Moscova. . al intelectualilor manevraţi şi cumpăraţi şi al unei reţele uriaşe de comitete. Stau buldogi graşi pe bani şi latră. discret finanţat. La New York totul e frumos. Si în pădurile de piatră. De la jumătatea poeziei ironia se căzneşte să treacă în sarcasm. Sau neagra ură-n care-i strâng Pe cetăţenii de culoare. Radu Boureanu pare mobilizat să veştejească miturile bunăstării. Ii chin ui e ca o pelagră Culoarea roşie şi neagră. propagandistic. Copii născuţi pentru Sing-Sing Pe străzile ca o pelagră. fundaţii. Păduri în piatră cresc spre nori. Dar în City sunt blestemate Culoarea roşie şi neagră.

. Chemat în pofte şi-n ochean.. Antipatia aceluiaşi poet nu-i ocoleşte nici pe „graşii olandezi" confruntaţi în Indonezia cu o mişcare anticolonială finanţată de Moscova: Din Amsterdam. Turişti olandezi de spleen mânaţi Cu ochii de lacrimi înstelaţi. Graşi olandezi priveau pe geam. Bolnavi de spleen în vechi castele. Piraţi moderni intrând în port. Oftau spre pajişti de lalele. Strigoi yankei urlă la lună -Ii chinuie ca o pelagră Culoarea roşie şi neagră. Doar negri în spânzurători Din Oregon până-n New Jersey. şi pe ocean de catifea Ce larg corăbii legăna. . Slujind pe marea lor stăpână Cu zâmbet gras pe-obraz de lună.. Visau oceane verzi. Statuia Libertăţii! Şi după-nalta ei minciună. Duceau sub cer indonezian. Sub crucea morilor de vânt. Pe Ares iar să-l prindâ-n leasă Eugen Negriei Au pus un paravan cetăţii In port. Nu sunt copaci şi nu sunt ciori.134 Din ghem de ură ţes o plasă. Duioşi şi graşi florari flamanzi. Morari ce moarte măcinaţi.. Moartea ascunsă-ntr-o lalea. Ascundeţi steagul cap de mort. La New York totul e frumos. Din Rotterdam. pământ.

evident.S.S. In Steagul. Nu arme. pe vituperări de tip jurnalistic.. în şiruri numeroase I purtând în mâini unelte de omor. Se face. adică militarii americani (care cu numai cu câţiva ani în urmă salvaseră Europa. vin spre prizonieri „în scrâşnet de maşini blindate". ci „unelte de omor". „borfaşii-n uniformă" .. sau pur şi simplu inventate fără jenă de serviciile de diversiune care subordonau integral presa de stânga şi diversele comitete şi organizaţii internaţionale de apărare a drepturilor şi libertăţilor „oamenilor muncii de pe tot întinsul globului". Două poezii redactează cu furie Dan Deşliu sub impresia unei astfel de ştiri care denunţa reprimarea sângeroasă a unei rebeliuni a prizonierilor nord-coreeni din insula Kociedo. ci criminali. De o parte. din şanţuri mocirloase. la urma urmei. Se mizează pe violenţa calificativelor. filtrate deja de agenţia T. Dar din barăci.Literatura română sub comunism 135 Astfel de versuleţe cu vagi urme de muzicalitate simbolistă sunt biete răutăţi infantile fără cine ştie ce ecou. Seriile de antiteze intră degrabă în dispozitiv. o armată înarmată până-n dinţi şi disproporţionat de numeroasă.A. nu confruntare. Uniunea Sovietică şi. „mercenarii morţii". pe blamul clişeizat. nu ostaşi.. de cealaltă parte. prizonierii famelici având drept arme doar un cântec revoluţionar şi un steag roşu: Si n-aveau arme cei din faţa lor... apel la setul consacrat de imagini care stârnesc de regulă instinctul de protejare a celor slabi şi curajoşi. ci masacru. Spre zare înălţau prizonierii Un cântec viforos de partizani Si tremurau călăii-americani ca pălăria-n vântul primăverii. cei năpăstuiţi fiind întotdeauna de partea dreptăţii: . comunismul însuşi). aşadar. Nu au nici pe departe virulenţa şi puterea de mobilizare a celor menite să înfiereze intervenţia din Coreea (sub egida ONU) a „călăilor americani" şi nici ştiinţa manipulării sentimentelor probată de proaspeţii condeieri ai propagandei din speţa lui Dan Deşliu şi Eugen Frunză. Aceştia se folosesc de informaţii distorsionate. „Ucigaşii plătiţi". interesează doar versurile direct instigatoare în care se recunosc trucurile stilistice şi sursa efectelor.

precum ostaşii sovietici la Stalingrad: 'Zbucnir-atunci în iureş bolovanii şi se făcură arme-n palma grea.R. iar mamele . în amfibrahi (ca şi imnul R.trecute prin tăişul baionetelor care le vânează insistent ochii: Yankei. Textul ei. parcă pământul însuşi ridica puterea lui. aceasta. adevărul nu-l ţineţi în loc Sub sârma ghimpată! El masca vi-o smulge cu mâna de foc şi lumii o-arată! Popoarele toate adânc vor privi şi ţine-vor minte pe cei ce din fragede frunţi de copii făcutu-şi'au ţinte. din slava lui Octombrie născută. trăgeau orbeşte zbirii: îşi revărsau cartuşele. „în fragede frunţi".136 Făr-a privi. Cazul „Kociedo" e reluat în poezia cu acelaşi nume. yankeii sunt tocaţi mărunt.) şi în alt registru stilistic. Chemaţi în faţa instanţei Istoriei. Zdrobite cătuşe în urmă rămân. Li se pun acum în seamă hăcuirea femeilor şi omorârea copiilor. pe cei care-n ochii atâtor femei . vehemenţa şedinţelor de excludere din partid.. Cădea un luptător săreau o sută să facă strajă roşului drapel. ocărâţi frenetic şi osândiţi pe vecie într-un rechizitoriu care sporeşte cu noi argumente agravante amploarea crimei. Eugen Negriei Educat şi modelat de producţiile Mosfilm de război. în cei ce apărau cu pumnii goi mândria şi onoarea omenirii.P. compusă. victoriei ce strălucea în el. Pruncii sunt împuşcaţi bestial. să spulbere tiranii. puhoi. cititorului simplu nu-i va fi fost greu să se simtă de partea celor ce se hotărăsc să apere cu preţul vieţii steagul roşu de luptă. e imprecativ şi de o neobişnuită vehemenţă. scutit de relatarea „poveştii"..

„influenţat pozitiv"). lefegii! 137 Paranteză. In ziua de mâine aţi tras. a unei indignări reale (a unui ins. poate. Cât de mic ar fi fost în realitate numărul atrocităţilor. sursa: „Citind Raportul Comisiei Internaţionale a Femeilor care dezvăluie neînchipuitele atrocităţi săvârşite de trupele americane în Coreea". E o sursă credibilă . de momentul Timişoara 1989. Profesioniştii diversiunii sunt creatori de emoţii şi. e obiectivă şi. nu ajunge mai repede la sufletul oamenilor simpli (nu alţii decât cei vizaţi de autorii poeziilor agitatorice) ca imaginea copiilor sfârtecaţi şi a mamelor disperate. într-un text de escortă. de televiziunea lui Saddam prezentând bombardamentele americane) că nimic nu întărâtă. ca raportarea „cazului" să fie pusă sub semnul demascării unei încercări de muşamalizare a lui.. dezvăluirile fiind şi ele mereu binevenite. Ea îşi anunţă de la început. de tot respectul. al violenţelor sângeroase.un raport oficial al unei comisii care. S-a dovedit în timp (să ne amintim de textele săseşti de denigrare a lui Vlad ţepeş. el trebuie multiplicat fără teama ca autorul informaţiei să fie socotit mincinos: scenariile întemeiate pe genocid sunt totdeauna credibile. . e demnă. imaginea cu pricina ar trebui completată cu aceea a cruzimii inventive şi inutile şi cu dovezile concrete ale lipsei de respect pentru morţi. aţi tras în viteji ce nu s-au plecat în faţa furtunii. Pentru ca reţeta să aibă succes instantaneu şi indignarea să se prefacă în ură. chiar dacă e consecinţa. din acest punct de vedere.. E recomandabil. fiind internaţională. nu se deosebesc de poeţii agitatori ai primilor ani de comunism. Poezia Act de acuzare de Eugen Frunză pare a respecta punctajul unui manual de diversiune şi manipulare.Literatura română sub comunism izbit-au cu sete. la rândul lui. nu emoţionează mai intens. apoi. întrucât împrumută ceva din puterea de atracţie a misterului. Văzând că puterile păcii răzbat prin vălul minciunii. grăbiţi să răpună lumina din ei sub reci baionete. fiind formată din femei. nu-i aşa?.

cu foaia asta-n drum Să o citesc oricărui trecător. S-o tălmăcesc în graiul pruncilor S-o urc pe cea mai-naltă din clădiri. Si număraţi: Treizeci de mii de oameni sfârtecaţi Nu vezi clădiri. Amiaza urcând spre amurg. Chipul răvăşit al poetului rătăcind cu o foaie-n mână printre oameni. Cum aş putea în vers să vă cuprind? Cum aş putea în vorbe să o strâng Nenduplecata ură din adânc? Citesc.. In parc. oţărât şi scandalizat. Cu atât mai mult pe poetul militant care. ... Să ies strigând.. agitaţia lui neobişnuită. alături. anunţând infamia şi clamându-şi furia: De câte ceasuri recitesc mereu Acest protest al secolului meu? însângerate cifre. de-mi vine nu ştiu cum. cântecele curg. nu-s glastre în cerdac: Pe-aici trecu bărbatul ăstui veac.straja vieţii pe pământ. sfâşiind. Si e aşa.138 Eugen Negriei Astfel de informaţii nu-1 pot lăsa nepăsător nici pe omul obişnuit. citiţi din fir în fir Şi de vi-i drag un zâmbet omenesc. Să strig: citiţi. gesturile exagerate şi amploarea indignării sunt menite să crediteze spusele lui cu intenţie exhortativă: Citiţi: treizeci de mii. Urâţi cumplit pe-acei ce-l pângăresc! Urâţi! Urâţi! Căci nu-i nimic mai sfânt Ca ura . aleargă cu raportul în mână pe străzi şi prin parcuri.

. 139 O dată luate aceste măsuri ce ţin de „politica imaginii" poetului. S-a repezit. Doar patru ani. Iar mama. douăzeci....... Peaici trecu yankeul ucigaş. l-au aruncat cadavrul într-un beci. . Sunt oameni! Oameni îngropaţi de vii Erau ţărani. Aici cântau codane şi flăcăi. un ţânc peltic. Şi tot astfel. şi mii şi mii ca el Căzură pradă glonţului mişel.. cu ţinte-l ţintuiau.. Orezu-i ars de bombe. In faţa lor barbarii chinuiau Un trup de om.. Doar patru ani. ţipând. Privea-ngrozit alături de bunic. Citiţi cu glasul rar: cincizeci de mii.. valul sclipitor. L-au fulgerat trei gloanţe de yankei. pescari cutezători. Iubeau câmpia.Literatura română sub comunism Aici râdea în soare un oraş. şi pustiu E ţărmul vechi sub cerul fumuriu. Citiţi: n-avea mai mult de patru ani Copilul spintecat de-americani. către mişei.. cu puţin efort pot fi inventate scene care să ilustreze principiile unei manipulări izbutite: Citiţi: un băieţaş. nici măcar umflarea de la o strofă la alta a cifrei celor ucişi nu mai sare în ochi. Peaici trecură hoarde de călăi.

fraţii mei! Pe-aici trecură hoarde de yankei. Citiţi. Citiţi. din fir în păr: Nu e coşmar. citiţi! Printre ruini şi scrum Un puţ stingher a mai rămas. Cumulului de imagini terifiante i se adaugă. Se sparge deasupra un nor ucigaş. Si tatăl mort. ea simte-n văzduhul fierbinte. în chip obligatoriu. în umbrelenalte. rafale de îndemnuri la răzbunare. oameni.140 Eugen Negriei Cei şapte fraţi sunt morţi! Şi doi nepoţi.. Persoană cultivată. tot.. Şi Veronica Porumbacu recurge la o asemenea reţetă infailibilă de preparare a urii. e crudul adevăr Citiţi-l. asociat celor mai grele dintre numeroasele injurii proferate de poetul revoluţionar. zac oameni. apoi. Aici în puţ. Pe străzile-n flăcări adânc măcinate O mamă îşi saltă copilul în spate: „Fugim în pădure!" Drum greu se întinde. Şi. Si morţi vecinii toţi. neînvelit. . Un cuvânt care stârneşte şi astăzi o antipatie ce pare greu de explicat. ferit. prieteni. Ca un mormânt uitat. sfioasa suflare. Numai că tatăl devine mama coreeană. iar duhurile rele vin în uniformă americană: Sunt prunci şi bătrâni şi femei în oraş.. o boare uşoară urca dinspre mare.). în componenţa căreia intră. adoptând chiar schema din Erlkonig. salve de exhortaţii. Pe ceafă. motivul uciderii pruncilor şi imaginea mamelor îndurerate... Le-au pus în gură un cartuş dum-dum. din loc în loc.. în articulaţiile textului (ca spre a influenţa subliminal) e postat cuvântul yankei. recitiţi mereu Acest protest al secolului meu. ea va pune poeziei Baladă un motto din Goethe (Şi tatăl goneşte prin noapte şi vânt/ Copilul în braţe l-aude plângând. de formule incitatoare repetate obsesiv până la ultimul vers al poeziei.

o mamă vorbea cu-un copil coreean. 141 Pentru Veronica Porumbacu. Te ţii bine? Ieşim noi de-aici.. Pe drumul lor aspru şi piatra." Tăcere adâncă. s-aducă pădurea spre ei amândoi.. partizc . ostaşii.. Dar ochii nu tac. Tac: codrul. Lui Victor Tulbure îi e de-ajuns să-şi amintească schema narativă şi momentul culminant ale unui film sovietic cu partizani pentru a închipui o scenă de tortură într-o poiană vietnameză." Deodată icneşte: ea nici n-a ştiut ce greu e copilul: flăcău a crescut? Dar mama-i săgeată prin vânturi zburând şi iat-o-ntre brazi şi ostaşi în curând.. Ea greu descleştează mânuţa-i de gât şi strânge un trup fără viaţă. de parcă-i de-un veac.. Aşa. poate chiar pretextul unui soi de curaj estetic împărtăşit colegilor de generaţie. le-aşterne sub talpă un fraged covor. pe fugari. Goethe a fost un răsfăţ şi. „Aici îţi aştern un pat în ferigi. cu-o stea lângă tine şi-un mic licurici. Copilul în vorbă se prinse: „De ce nu efrig?" „Pădurea se simte. Bat gloanţe. Atât.." „La tata~n pădure? " Fugind din Phenyan. Fata din Vietnam.Literatura română sub comunism „Curând ţi-oi aşterne un pat în ferigi. şi soarele cade în munţii cei mari. Zoia Kosmodemianskaia devine." Din nou el întreabă: „Nu-i tata pe creastă?" „Ba nu. s-ascundă în noapte. e un brad din pădurea albastră. uşor. care: sub steagul celor optsprezece ani fu partizană printre za ni. şi parcă pământul foşneşte-napoi. grăbit. pentru epocă.

cuprins de chinurile facerii. Crima imperialistă pare a fi una asemănătoare cu aceea de care se cutremura Veronica Porumbacu (e o crimă-stas. . şi-i astupară cu ţărână gura. le răspundea tăcerea ei de piatră. supuse unui crescendo de suplicii barbare: De sângele-i udă iarba în poiană. cu buze mute.... dreapta i-o răpuse -mâna căzu.. întrucât glonţul e abstract si anonim). în varianta lui (care are aceeaşi sursă de inspiraţie . . ci de aceeaşi baionetă (o baionetă.o informaţie din presa de partid sovieto-română). barda. Atunci vorbi. Fierbinte sânge şiroia în iarbă şi-n iarbă prinse sângele să fiarbă. poezia contează pe reacţia pe care o stârneşte tabloul schingiuirii sălbatice a unei fiinţe pure şi demne. crima perfectă pentru propagandă). Cu barda-i retezară mâna stângă -cumplit creştea tăcerea mai adâncă Mai aprig.142 Eugen Negriei în intenţia ei mobilizatoare. e ucisă şi mama o dată cu copilul şi nu oricum. N-au fost pe lume verigi şi baionete din coasta ei să muşte mai cu sete Dacă-i zdrobiră gleznele pe roată. Au prins călăii dârza partizană. se străduieşte să-şi rostească furia într-o limbă ce-i joacă feste. dar şoapta nu i-o smulse. Si ideologul moscovit Mihai Novicov se precipită să intre în grupul incitatorilor profesionişti şi. Ii ţintui cu ura. în adâncimi numai de ea ştiute privea cu fruntea sus. din ea o vorbă n-au putut să scoată Şi dacă ţeasta i-au izbit de vatră.

..Literatura română sub comunism 143 Mai toate strofele sfârşesc cu strigătul care dă şi titlul poeziei: Răzbunare! Obişnuit cu indicaţiile preţioase venite de la Răsărit şi la zi cu tot ce mai cloceşte estetica sovietică.. Un singur cuvânt: răzbunare! Ea scoate din piept baioneta.. nu cer îndurare". Negăsind altă soluţie de amplificare şi instigare.. el o pune pe moartă să-şi scoată baioneta din piept ca să-i poată da indicaţii testamentare în trisilabic amfibrah: Femeia-mi apare în cale. Nu asta s-o spui.. Cuvântul cel sfânt: răzbunare! . Cuvintele multe aici nu au rost.. Un singur cuvânt: răzbunare! „Priveşte oţelul si spune ce-a fost. criticului nu-i prea prisoseşte imaginaţia.ca şi sângele ţării" şi piere femeia. ascultă. Povestea e simplă şi scurtă: Din inima mea. Copilul ce-ţi spune. Dar ochii vorbesc. Dar ochii vorbesc. ştiu.. Da.. Femeia e moartă. Cât în pieptu-mi simţi-voi arzând A inimii vii frământare. Femeia e moartă. până-n inima lui Oţelul făcu o cărare. spunând: „Poete.. n-am să-ncetez să repet un cuvânt.. Zăresc şi pruncul lipit de spinare. Spre ziaru-nroşit Privesc în tăcerea-nserării.. Nu.. Cât sânge a curs. E sânge de prunc . Tu scrie atât: răzbunare! Vezi vârful oţelului? E înnegrit..

cel mai hulit dintre aceştia este Iuda-Tito. într-un fel sau altul. când liberi. şi doar patrule. cântând. şi amândoi par să-şi tragă preceptele demonice din Evanghelia Roşie a lui Kniazev. Tot ce atinge Iuda-lacheul e blestemat să agonizeze şi să moară. mai bocănesc pe uliţele goale. se scriu cu sânge crâncene istorii. .144 Eugen Negriei Eugen Frunză lega sfinţenia de ură. 1 Mai la Belgrad (în poezia cu acelaşi titlu a lui Mihu Dragomir) nu mai e binecunoscutul prilej de veselie muncitorească luminoasă din ţările lagărului socialist: Nu-i primăvară. In Belgradul tăcut. ca-ntr-un ochian priveşte Tito. şi din balcon. Până la moartea lui Stalin. Belgradul. mândru de ispravă. la cot cu noi. le fac jocul. Negru evantai acoperă Belgradul ars de jale. Simpla lui prezenţă la Belgrad ofileşte oraşul şi-1 preschimbă în „regatul spaimei şi spânzurătorii". trimis-american priveşteoraşul oferit pe tavă. ci şi toţi cei care. Da! Nu-i departe ziua de-ntâi Mai Când va păşi. şi-acum. după nelipsitul „zadarnic". în logica de acum ştiută a unor astfel de acumulări de imagini sumbre se trage linie şi. afund. se anunţă profetic furtuna care va mătura acest putregai al istoriei: Zadarnic cearcă-al Iudei putregai să ofilească vieţii noi răsadul.de răzbunare. acolo-n munţi şi în păduri. Nu numai imperialiştii anglo-americani atrag ca un magnet imprecaţiile proferate de poeţii comunişti însetaţi de ură şi răzbunare. de întâiul Mai. Mihai Novicov . cu flamuri largi de muncă şi victorii. noi păşim.

să-şi apere interesele naţionale împotriva expansionismului sovietic. Ci însăşi pacea lumii. . tot pe imperialiştii anglo-americani cărora. cu siguranţă. Tito le făcea. -Dar spune-mi tu. Când dăm în ucigaşul trădător. „Cine nu e cu noi e împotriva noastră". grasul stârv Ce şi-a vândut nu numai ţara-ntreagă. jocul. Iar cine nu mai e cu noi ne e de două ori duşman. Călăul Tito-i gâde peste gâzi. metonimic. Dar ura noastră peasasini i-abate. în viziunea viclean maniheistă a Moscovei. Streangu-i pentru mai micii vinovaţi. ** * Imaginea desfigurată propagandistic a „călăului Tito" servea de avertisment tuturor celor care cutezau. chipurile. ce merită murdarul Călău. la obor? De mii de ori ne crească ura-n vlagă. Cu mult mai mârşav decât toţi: un laţ Onoare-ar fi pe graşii-i umeri hâzi. fusese scrisă în limba universală a socialismului. în interiorul lagărului socialist. Nu-i lesne tigva să i-o sfarmi jivinii. însă nu e greu să realizezi că fostul erou al războiului antihitlerist .reprezintă.Literatura română sub comunism 145 Mai spurcat la gură şi mai întărâtat. un sfârşit mussolinian: In temniţă-i la locul lui tâlharul. îndemnându-ne să-1 urâm şi prevestindu-i. maghiarul Imre Horvath îl înjură cu sete şi îl spurcă pe trădător. cu o voluptate crudă. Sfârşească-aidoma lui Mussolini Si zboare-i vântul oasele spurcate! Poezia se numeşte Crunt să-l urâm şi a fost adaptată în română de Eugen Jebeleanu fără eforturi. Spionul ştreangu-şi merită cu vârf. făcând pe şeful. întrucât.stigmatizat acum sălbatic în vorbe .

a vigilenţei paranoice. înfierau. se cucereşte . încât „luptăm pentru pace. a comenzilor de război. Cititorii erau îndemnaţi să privească spre el şi să vadă. a înteţi ura.şi la fel de înveninată şi de violent incitatoare ca şi celelalte întemeiate strict pe ură şi răzbunare. necruţare şi nemilă. Cam la fel se întâmplă şi cu tema „luptei pentru pace". osândeau. Era.146 Eugen Negriei El nu era înfierat pentru dorinţa de a nu se lăsa tutelat de Stalin. că G. în viziunea stalinistă. în fond. din perspectiva fundamentalismului comunist. un eretic prin gura căruia şuieră vorbele Diavolului şi care trebuie demonizat. a întărâta si atâta. „lupta pentru pace" şi. Nu un pacifism imparţial. Sub pretextul salvgardării umanităţii. La jumătatea anilor '80. când sovieticii erau pe punctul să piardă cursa înarmărilor.C. . serviciile reunite ale propagandei ţărilor comuniste au încercat să oprească declinul imperiului roşu. s-a dat semnalul declanşării unei astfel de campanii pentru pace." Titlurile ziarelor sunt. prelungindu-i agonia. în poeziile anilor '50. făptura satanei imperialiste.A. împotriva a ceva. politiceşte. arătat adică în adevăratul. în acelaşi timp. A contribuit la proces şi propaganda lui Ceauşescu (însuşi Adrian Păunescu s-a agitat să scrie câteva poezii pentru pace). sub deghizamentul de erou. ci tot o bătălie împotriva imperialismului însemna.şi astfel Scînteia anunţa. Aşadar. care încercase şi izbutise ani la rând să ne arate că alţii sunt duşmanii seculari ai României.-urile au devenit posturi de luptă pentru pace şi că „fierbe de ciudă chiaburul când vede cum se întăreşte lupta pentru pace. Aşadar. a îndemnurilor la dârzenie. respingătorul lui chip şi apoi nimicit. sub acoperirea faptei puse în slujba umanităţii. Pacea nu se cerşeşte. prin Tito (parte din întreg) era osândit tot imperialismul anglo-american. ci pentru atingerea lui de Răul imperialist. opunându-ne lui Tito şi titoismului. pe la 1950. explicite în privinţa faptului că. de altfel. Cei ce sunt interesaţi de stratagemele manipulării propagandistice vor observa că aceleaşi vechi trucuri sentimentale şi aceleaşi tipuri de înscenări sunt folosite şi în cazul poeziei dedicate păcii pentru a răvăşi conştiinţe.credea Stalin . nimic nu poate fi pentru ceva fără a fi." E de-a dreptul surprinzător pentru cititorul de astăzi al poeziilor pentru pace din epocă să constate că intră într-o lume a duşmăniei şi intransigenţei. care a avut la noi o mare carieră. poeziile cu astfel de subiect răspândeau ură. „lupta pentru pace" era în esenţă (şi nu altfel decât mişcarea antiglobalizare de astăzi) una antiamericană .

. ci pentru ca scenele de holocaust pe care le pregătesc imperialiştii şi le închipuie regizorii talentaţi ai propagandei să le producă cititorilor sufletisti strângere de inimă şi înfiorare. ca şi multe altele asemenea. probabil. care nu s-au spus în nici o carte. Poeţii se silesc să compună tablouri de intimitate şi beatitudine casnică. distribuind secvenţele antitetice în replicile pe care le schimbă actorii morţii şi ai vieţii la masa verde a istoriei: .Literatura română sub comunism 147 Prototipul unui astfel de demers este Cântecul de leagăn al lui Dan Deşliu.. Poate-a smuls o rază dintr-o stea şi-au pornit-o razna peste lume. Pentru ca efectul de ordin sentimental-afectiv să fie consolidat şi scontând.. Şi nu pentru picturalitatea lor. surâsul prin vis al „puiului de om". în La masa verde (nelipsită din manuale câţiva ani la rând) Măria Banuş procedează didactic (adică pe înţelesul celor mulţi).) Fiindcă undeva.■■(. care vizează un public-ţintă numit în subtitlu (sau dedicaţie?!): „Mamei". Multe se petrec la el în somn. peste el anume. sângerate. uneltirile casapilor de popoare din gheena Casei Negre: Doarme liniştit un pui de om surâzând poveştilor.. şi pe recitarea poeziei în „colectivele de oameni ai muncii". o poezie în doi timpi: unei secvenţe paridisiace i se contrapune una infernală. -poate luna s-a făcut mărgea ori ciupercă... De o parte. somnul lui liniştit şi îmbietor.. plănuind să zvârle fier duşman în făptura ta neştiutoare!. Urlă profitorii de omor dintr-o Casă Neagră de păcate: îşi tocmesc nevolnici trădători cu grămezi de aur. peste ocean. uneltesc casapii de popoare.. să umple cadrul cu prunci cu ochii mari şi trupuri fragede (din nou frăgezimea şi nevinovăţia mielului mistic!). de cealaltă parte. E. departe.

Celor cu moartea. ea le spune „ Ochii lui dulci ca două prune!" Războinicilor ea le zice: „ Umerii lui. Intr-un cătun o mamă-şi laie Copilul gol peste-o copaie. " Ei spun: „Ne trebuie ospeţe. faţă-n faţă. drumul.. de cuscri. prunci. De corbi zarafi. Cer unii moarte.148 La masa verde. nopţile sunt bune. Locul de muncă. Si glasul vieţii. două arşice. Ce vreţi să-mi faceţi voi din el?" In glasul vieţii. de corbi bancari. alţii viaţă. în câmpul orb Eugen Negriei . hoit şi pietre. marea. Ei spun: „Să nu mai fie vetre Să fie zgură. glasul ei: Nomade." Ei spun: „Suflarea să le-ngheţe." Ospeţe mari. un trup de miel. bărbaţi." Deasupra focului domol.. Jupanii corbi dau rotocol. trezia. femei. vindecarea. Trupul lui crud. glasul spune: „Zilele. Somnul. Stăpân să fie numai corb In câmp de scrum. veri.

căci această acumulare de tensiuni şi de imagini ale primejdiei şi spaimei are un singur scop: pregătirea catharsis^ului. Cineva. anunţă liniştitor că există ac de cojocul aţâţătorilor de război. Ce trece foc din gurâ-n gură „Nu suntem carne de ospeţe! Să stea corbii şi să-nveţe!" Pentru Dan Deşliu (în poezia amintită mai sus). provocatoare de catharsis e simpla lucire a steagului sovietic care evocă numele zeului salvator. a zeului de la Răsărit: Dar se tem netrebnicii cumplit şi le-ngheaţă urletul bezmetic.Literatura română sub comunism Şi la ospăţ s-avem făclii. Un joc ştim şi-o strigătură. Dar ştim noi mai ales un leac. Cu care să venim de hac Horă de braţe muncitoare Legată strâns peste hotare. stindardul sovietic! Neclintit e straşnicul zăgaz care frânge negrele navale. „haitele de negre zburătoare" din poezia Măriei Banuş vor fi striviţi de o horă muncitorească şi ţintuiţi de o strigătură transnaţională: Cu nărăvitu la măcel ştim să vorbim în chip şi fel. când zăresc lucind spre Răsărit glorios. 149 Nu e un simplu joc al contrastelor. mii de mii. Grămezi de aur. vorbind în numele mulţimilor cinstite. . o voce vibrantă şi fermă. articulează un Nu! colosal şi. Cititorii pot respira firesc: „nărăviţii la măcel".

fireşte.. poate profita de simplificările benefice ale analizei semiotice (căreia i-am împrumutat. .să realizeze proporţia fenomenului de îndoctrinare şi îndobitocire.. El a avut în vedere numai produsele poetice din anii „stalinismului integral". biruind ca să te-nvolburi tu le-om răpune pofta de măcel. îngreţoşat de amploarea degradării poeziei şi uimit de întinderea infecţiei.tratată. Din aceleaşi considerente am folosit câteodată în text formulele specifice epocii şi sintagmele limbajului de lemn.a poeziei agitatorice. La cererea editorului am ilustrat acest fel de poezie (numită. le-om striga nemernicilor: „Nu!" ** * Eugen Negriei închei aici primul din cele trei volume dedicate evoluţiei poeziei româneşti în perioada comunistă. proletcultistă) cu lungi citate pentru ca noile generaţii de cititori . uneori marcate grafic. introdusă în ecuaţia. Totuşi. Adoptând mijloacele retoricii manipulatorii. în genere. cu superficialitate la noi . nu şi limbajul). poezia de partid face parte din categoria discursurilor de persuasiune în masă şi. pot spune că aş fi preferat să dedic fenomenului doar câteva rânduri. adesea şi impropriu. alteori evidenţiate ironic prin intermediul stilului indirect-liber. Sub lumina roşului drapel. chezăşia primăverii tale. pururi treaz. cărora le-am acordat un număr nepermis de mare de pagini nu pentru a-mi oferi răgazul necesar descoperirii pâlpâirilor artei ci pentru a putea defini specia .150 luptător al păcii. doar schemele. la sfârşitul acestui volum. totdeauna revelatoare. a actului comunicativ.care au început să se îndoiască de existenţa însăşi a terorii comuniste .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful