Din lada de zestre a neamului: „ Cartea românească a morţilor” şi Moş Crăciun În primul rând aş dori să-mi cer scuze pentru

indelunga mea absenţă ( trebuşoare personale) apoi aş vrea să vă urez La mulţi ani şi Anu nou fericit că aşa se face. Şi dacă tot am venit p-aici nu am venit cu mâna goală ci v-am adus cu mine şi nişte informaţii „mai d-alea” cum v-am obişnuit. M-am hotărât să mă opresc un pic asupra a două noţiuni din folclorul românesc foarte puţin înţelese de către contemporanii noştri: moartea, de care omul modern se teme ca de dracu, atât de mult încât încercă să nici nu o aducă în discuţie dacă se poate, şi personajul central al sărbătorilor de iarnă, care aproape că au trecut, şi care la fel, este golit de aproape orice sens profund: Moş Crăciun. Cartea românească a morţilor Cei pasionaţi de religie, ezoterism, spiritualitate probabil au auzit despre Cartea egipteană a morţilor o colecţie de texte scrise pe papirus care dau indicaţii defunctului privind comportamnetul în „lumea de dincolo”. Alţii, care au aprofundat subiectul în cauză, probabil au citit sau au auzit şi de Cartea tibetană a morţilor care la fel descrie drumul parcus de sufletul defunctului în lumea de dincolo. Vă veţi întreba „ Cum de n-am auzit încă de această carte românească a morţilor?” Foarte simplu aceasta nu a cunoscut forma scrisă şi de aia n-ati auzit de ea. Pentru că Dacii puneau accent mai mare pe memorie decât pe scris (deşi scrisul a apărut în Dacia) întocmai ca şi druizii, amerindienii şi alţii. De fapt aceasta este caracteristica oricărei culturi tradiţionale solide, anume: memoria şi nu textul scris! Iar a păstra ceva nesters, viu, în memorie, înseamnă în cazul nostru, a lega lumile între ele, lumi care independent de voinţa noastră se împletesc de-a lungul Columnei Cerului ce le leagă ca Osie a Lumii! Ce am putea spune despre această „carte a morţilor” a tradiţiei româneşti? Ea este o creaţie de excepţie a spiritualităţii româneşti moştenită din generaţie în generaţie pe durata a mai bine de 6000 de ani pe când strămoşii românilor se numeau pelasgi. Ea cuprinde formule de iniţiere a sufletului pentru marea călătorie de aici spre dincolo, un „dincolo” care în fapt , nu desparte ci leagă prin memorie, prin vieţuirea dincolo de moarte. Această „carte” românească „ a morţilor” cuprinde cântecele funerare cântate în satele româneşti de către un cor feminin format îndeobşte din trei femei fiind catalogate greşit ca bocete. Aceaste „nestemate” poartă în sine mesaje adresate mortului, Zorilor, soţului sau soţiei postume închipuite de bradul de înmormântare, de „suliţă” sau de steagul de înmormântare. Marea diferenţă între aceste cântece funerare şi bocetele propriu zise este tocmai lipsa deznădezdii prezente în mesajul bocetelor. Cântecele funerare , prin sonorităţile lor arhaice, contrastează cu bocetele propriu zise tocmai prin faptul că ele descriu începutul unei noi vieţi, într-o nouă formă, a celui plecat în lumea drepţilor subliniind trecerea „dintr-o ţară în altă ţară” sau „dintr-o lume în altă lume”. Aceste cântece funerare ce, subliniez încă o dată, nu aparţin categoriei bocetelor propriu zise, nu se găsesc în tradiţia altor popoare europene în contrast cu bocetele atestate atât la romani cât şi la greci. Ele ne prezintă uneori, o zeiţă a morţii în ipostază de pasăre de pradă (gaia, corboaică,vultur) atestată şi în limbajul popular prin expresia „lua-l-ar gaia” cu sensul „lua-l-ar/ lovi-l-ar moartea”. Alteori aceeaşi zeiţă, deloc lugrubră, cum este cazul lui Hekate greacă, apare sub infăţişare antropomorfă purtând nume ca Măicuţa Bătrână ( Mioriţa) sau Maica Precista. Ceea ce surprinde în aceste cântece ritualice este lipsa tărâmului suferinţelor de dincolo de moarte. Iadul sau purgatoriul, predicat de religiile creştine, tibetane si chiar

Cartea românească a morţilor. Dacă s-ar alege trei de-alea tinere să cânte zorile. Iar trecerea „pragului” între o lume si alta nu inseamnă oare o nouă zi într-un alt loc numit plastic „tărâmul de dincolo”? Uneori lumea le şi uita de bătrâne şi singure ce erau iar când oamenii le vedeau din nou cântând la fereastra vreunui mort nu simteau spaimă în faţa morţii ci un fel de ocrotire plăcută. ţăranii de azi cred la fel ca strămoşii lor. Noi te-om aştepta Cu mese întinse Cu făclii aprinse Cu pahare pline Cum o fi mai bine.. lumea s-ar uita la ele chior[.. cântând la fereastra mortului..dacii.” Cântătoarele „Zorilor” sunt învăluite de mister.]. cei doi Zamolxe în calitate de stapâni ai „lumii de dincolo” Ca o ciudăţenie a istoriei. Cartea egipteană a morţilor deşi scrisă pe papirus şi pe sarcofage .nişte proaste la cap!….asemenea momentului zorilor care încep ziua.Ele sunt d ecele mai multe ori în număr de trei întocmai ca ursitoarele care „ursesc” destinul noului născut la venirea lui în lume.aaaa. fiindcă s-or întors lejile lumii ăsteia... pe neaşteptate.egipteană lipseşte cu desăvârşire în aceste creaţii ale tradiţiei româneşti locul lui fiind luat de un peisaj edenic. de o arhaicitate extremă.Atunci când numai puteau „ cânta din piept” chemau femeile mai tinere pentru a le învaţa „datu” ritualului numai că. Ele apăreau doar odată cu moartea. în zori după ce cocoşii au cântat de 3 ori. cultul morţilor se păstrează ca în urmă cu mii de ani. dar cântată la fiecare înmormântare ţărănească s-a păstrat şi a supravieţuit integral sau aproape de-a lungul a 6 milenii de istorie. Un crâmpei de sacralitate românească: Cântecul Zorilor „Printre gugulanii din satele muntoase ale Banatului.. Căci cântecu’ ăsta nu se poate cânta fără o ţâră de credinţă. care ne legitimează ca români să dispară? Să ne aruncăm puţin ochii şi să vedem mesajul „Cântecului Zorilor” în 3 variante întâlnite în Banat: Dă-le dalbe zori Dă-le zori surori Zori de n-ar grăbi Pân’mi te-am găti Pân’mi te-am spăla Pe mâni pân’la coate De sudori de moarte Sama să mi-ţi iaiu La mânuţa stângă Cătai calea strâmbă Cu pluguri-i arată Cu spini sămănată Cu sânje-i picată La mânuţa dreaptă Că-i calea direaptă Şi te-o îndirepta La ciopor de miei Ai azi nepoţei Să rămâi cu ei La ciopor de miele Alea-s nemurele Să rămâi cu ele Ţi noi ne-om ruga Să-nvii la Rusale Că ni-i zâua mare. măicuţa Solomia Turnea din satul Bolvaşniţa care stie a cânta Zorile ne zice că : „ Cum să-ţi spun eu dumitale. Hm. Şi oare nu este cel plecat dintre noi în marea călătorie spre „ dincolo” un nou născut în cealaltă lume? Sufletul este diafan. peisajul „ vârstei de aur” peste care stăpâni absoluţi sunt Saturn şi Geea. deşi nescrisă vreodată. nu mai poate să-nveţe după noi.O şi zis una:. şi-atunci ce facem lăsăm un lucru unicat în lume.a dispărut. motiv pentru care „ursitoarele ţării de dincolo” se numesc Zori. că sufletul omului este nemuritor. . ce să cântăm? C’apăi râd alelalte de noi….”. şi .domnule.extrapolând cumva dar menţinând paralela făcută la inceput. În gospodăriile lor bogate şi răsfăţate. Ele conduc mortul pe ultimul drum neamestecându-se cu bocitoarele stând de o parte şi privind tăcut şi cu ochii secaţi de lacrimi. nu în ultimul rând.

Toate pe una jălesc. Şi noi ne-om ruga Să fii iertătoriu Cum eşti ducătoriu Dintr-o lume-ntr-alta Dintr-o lume-ntr-alta…. Dimpreună lemnelor.surori şi la mamă Care pe ea cu dor o cheamă. A plânge putem şi noi Dimpreună şi cu voi Plângeţi şi voi codrilor Mândrelor pădurilor. câte flori împipesc. Plângi o lume şi alină Clipa cu suspinuri plină . --Zorilor.Zorilor. -Bine. Toate pe el mi-l petrec. O altă variantă cântată în duet.surorilor. Plângi tu lună şi tu soare Când omul din lume moare Plângeţi şi voi patru vânturi Din toate patru pământuri. La vânt. La vănt ploaie şi la soare Şi la apă curgătoare. Plângeţi şi voi apelor. La fraţi.surorilor Mândrelor voi zânelor! Ian grăbiţi voi de ziliţi. Chiarş]i pentru împărat. Plângeţi şi voi munţilor Şi voi mândre văilor. vezi de zilim Nu pe Ion să-l despărţim De jocuri nejucate De lucruri nelucrate De flori mirositoare D-albe şi rumenioare Ci că vremea ne-a venit Acum iară de pornit Căci.ploaie şi la soare Şi la apă curgătoare.că noi o vom grăbi Şi de loc că vom zili Dar cine-n lume că poate Să-mplinească doruri toate? Ce ursita a ursit Şi-n lume s-a împlinit Rămâne nestrămutat. Dimpreună pietrelor. unele femei întreabă Zorile iar celelalte spun răspunsul Zorilor: -. Mândrelor voi zânelor ! Ce grăbiţi voi de ziliţi Şi pe Ion îl despărţiţi De jocuri nejucate De lucruri nejucate De flori mirositoare ? D-albe şi rumenioare --Noi grăbim. Apoi bine voi să faceţi Pe el înapoi să-ntoarceţi L-astă lume minunată De bun Dumnezeu lăsată. La mijloc de cale Maica Precista Ea te-o astepta Unu-i cu zahar Într-unu-i dor şi amar Într-unu-s viorele Într-unu-i dor şi jele ……………………. -Zorilor. --Noi. acum vezi că grăbim Iacă deloc că zilim Dar nu-ntoarcem înapoi Pe Ion a veni cu noi Ci că vremea ne-a venit De pornit la răsărit Unde-un măr mândru-nflorit De tot că s-a veştejit. Plângeţi dobitoacelor. Mândrelor voi zânelor ! Ian grăbiţi voi de ziliţi Şi pe Ion îl întâlniţi Şi-l întoarceţi înapoi Să vină el iar cu voi L-astă lume luminată De Dumnezeu bun lăsată. Toate lui se-nchin` cu dor.surorilor.Cu pluguri-i arată Cu flori sămănată Cu lacrimi picată Sama să mi-ţi iaiu Sfântu Pătru vine Să-ţi dea cheili Şi-i dăscuni porţâli Să-ţi vezi călili.

Că o stea iar a căzut Şi din lume a trecut. plasează patria uriaşilor în ţinuturile de la Dunărea de Jos.Este o perioadă a practicilor magice. în concordanţă cu scrierile anticilor. o perioadă de reînnoire. Frumos dar. mă veţi întreba ”ce-i cu epitetul de bătrân atribuit lui Moş Crăciun”. pătrunse la noi pe filieră occidentală. materiale şi spirituale din lumea satului românesc dîn preajma Crăciunului ne ridică semne de întrebare serioase privind veridicitatea „tradiţiei” occidentale în legătură cu acest Moş Crăciun. „Regele Românilor” şi „Regele Păstorilor” „Mai marele peste păstorii din satul unde s-a născut Iisus Christos”. cu Căiuţii şi Ursul.. cu Moşii. toată lumea şi mai ales copii. în noaptea de 24/25 decembrie. Ce imagine comercială şi goală de sens! Alţii ştiu că Moşu' trăieşte undeva în Laponia. mai aflăm ceva interesant: un nume.. ce apare în toate galantarele marketurilor şi supermarketurilor. într-o sanie trasă de reni. când cerurile sunt deschise şi ce-i curaţi cu inima pot vedea şi cunoaşte cele de „dincolo de lume”. Iar ţăranul român. nu ne spun prea multe. nume pe care Zamolxe îl are în calitate de strămoş al oamenilor. În refrenele cântecelor rituale de Crăciun. Ler împărat care este tot una cu Novac. totuşi descătuşarea de forţe umane. Apoi. „Bun .. îl asociază pe Moş Crăciun cu acel personaj ghiduş. Foarte ciudat căci acest personaj nu seamănă cu moşuleţul din vitrine şi nici cu cel din povestea cu spiriduşii şi renii! Şi ca să fim şi mai surprinşi aflăm: „Bătrânul Crăciun a domnit aici ( în România-n. un nume semnificativ şi vom vedea imediat de ce. Arhaicitate? Da.Zamolxe. unori cu forme ciudate. Muierile coc colaci (creciuni sau cocuţi). înseamnă tocmai (Dumne)zeul Moş. un nume în care savanţii „se agaţă” şi se încurcă în explicaţii care mai de care mai savante fără a binevoi să privească ce zice Măria Sa ţăranu român legat de asta. Bunăoară. al căror şef este Rudolf. cel care cinsteşte în fiecare an cum se cuvine pe Crăciun Bătrânul. toată lumea ştie câte ceva. strămoşul neamului urieşilor. El este „Bătrânul Crăciun”. Pentru că ele ne spun adevărata poveste a lui Moş Crăciun. cu un sac plin cu cadouri în spate având barba şi părul albe. care la rândul lor sunt numiţi în tradiţia românească novaci. personajul central al sărbătorilor de iarnă. În limba română bătrân înseamnă tocmai moş. Daca pană acum se zice „Bună sara deie Dumnezău” azi se salută cu „Bună sara lu Crăciun” iar răspunsul care vine instantaneu din partea gazdei este „Să trăiesti ficior bătrân”. în varianta grecească Zalmoxis. o perioadă plină de semnificaţii spirituale. colindele. arhaicitatea şi spiritualitatea ancestrală. în vechea Dacie. îmbrăcat într-un costum roşu. dar”. neconform cu adevăratul sens al lui Moş Crăciun. nici aşa. porneşte. Întrebând tradiţia românescă. de unde . Să pornim de la simplu spre complicat asa cum e sănătos. În perioada aceasta până şi bineţe se da altcumva decât în restul anului. cu care vor cinsti cetele de urători ce le intră în bătătură cu Capra şi cu Turca.Şi câte din lume trec. cum o fi? O fi cumva că doar niciodată n-o fost să nu fie! Dacă povestioarele înşirate mai sus. Mnaseas din Petrae ne zice că dacii cinstesc pe Cronos sub numele de Zamolxe . Este vorba de Ler. cu Viflaimul şi cu Irozii. despre Moş Crăciun aflăm lucruri deosebit de interesante şi surprinzătoare.n) peste uriaşi înainte de venirea romanilor”.Moş Crăciun s-a născut înaintea tuturor sfinţilor ne mai zice tradiţia românească. atât de dragă mie. Asta ştie oricine o sa-mi ziceţi.Dar nu oricine ştie că zeul suprem al dacilor. să aducă copiilor jucăriile pe care le confecţionează de-a lungul întregului an cu ajutorul spiriduşilor... Acesta este firul călăuzitor în povestea noastră. dacă nu-i nici aşa. cu colinda. Moş Crăciun Când vine vorba despre Moş Crăciun..

soră frate nu reprezintă ceea ce reprezintă în realitate fizică ci doar aspecte ale unei divinităţi. În mituri legătura tată fiu. bătrân tânăr sunt caracteristice atât lui Ianus cât si lui Cronos/ Saturn caruia dacii i se inchinau sub numele de Zamolxe şi căruia poporul român printr-o alăturare de termeni fericită ia zis batrânul tânăr. Iată cum se împletesc lumile. doar . pe pamânturile pelasgo-daco-românesti în ipostaza lui Moş Crăciun. Or. iar Saturn la romani purta epitetul de sennex adică. Iată-l pe Regele LumiiZamolxe. Novac bâtrânul traieste într-un palat alb pe un munte înalt şi este regele urieşilor. Ler împărat este „ cel mai mare împărat al lumii” El îiconduce pe toţi” „El locuieste într-un palat afalat într-o pesteră” „pe un munte mare” ”nimeni nu poate găsi acest munte în afară de cel care place lui Ler împărat”. Aleroi. pănă în Evul Mediu târziu ca formulă de adresare către domnii români alături de Mări(re)a Ta în fond şi în fapt având aceeaşi semnificaţie. Zamolxe/Saturn/Cronos este în tradiţiile antichităţii regele vârstei de aur. Aceaste semnificaţii nu mai sunt cunoscute în lumea occidentală. Doamne Ler” se aude în fiecare seara de Ajun prin satele româneşti. oarecum misterioasă. epocă marcată de îndestulare. oare nu la echinoctiul de iarnă din 25 decembrie reînvie soarele lungindu-se ziua din ce în ce mai mult? Şi nu tot atunci se nasc Apollo soarele (cerul) şi Iisus Christos ( Soarele dreptăţii) ambii fiind fii ai Zeului Mos stramosul oamenilor. Din această prismă Iovea nu este decât aspectul reînnoit al lui Novac/Zamolxe în calitate de Rege al Lumii. Mai este nevoie să spunem cine este acest Rege al regilor? O vom spune totuşi pentru cei care înca se întreabă. poartă în sine însuşi sonorităţile majestăţii. acasă la el.. Este de asemenea semnificativ faptul că prima sărbătoare după Anul Nou este tocmai Sântionul sau sfântul Ioan Botezătorul în calendarul ortodox! Pe de altă parte însuşi simbolismul numelui „bătrânul Novac” ne duce cu gândulş la Ianus cel cu două feţe..Aceasta pentru că Novac înseamnă „cel nou”. „Ler.în Tările Române. Să rezumam: Bătrânul Crăciun este „ regele românilor” şi „ regele păstorilor” identic cu Bătrânul Novac care domnea „ într-un mare palat pe un munte înalt” asemeni lui Ler împărat „cel mai mare Împărat al lumii”şi „conducătorul tuturor” Mai există o latură .ori Cronos a fost preluat în mitologia romană sub numele de Saturn. a lui Zamolxe ca stăpân peste neamul oamenilor şi al zeilor. una batrână şi una tanara asa cum apare în unele reperezentări ale artei romane şi în „medalioanele” din lucrările alchimistilor. Sintagma „Doamne” s-a păstrat . a regalităţii sacre. Măria Sa Ler apare în basmele româneşti cu epitetul de împărat. Şi. Ori este de-a dreptul remarcabil faptul că unul dintre epitetele cu care este numit Moş Crăciun în tradiţia românească este tocmai acela de Crăciun sătulul. or contrastele de acest tip: nou vechi. a Regelui Lumii şi aceasta implică simbolismul dublu a lui Ianus Bifrons. Ori numele arhaic a lui Ianus este Iancus asa cum arată cântările saliene identic fiind la rândul său cu Iaon/Ion al grecilor şi Ion al românilor. se pierd şi în lumea orasului românesc.Leru. împreună. în refrenele colindelor şi în realitatea istorică.Leor sunt tot atâtea nume ale lui Ler împărat desemnând mantra Regelui Lumii. Au căci Anul Nou în tradiţia românească se numeste „fratele Crăciunului” iar în luna Ianuarie erau la romani Calendele lui Ianus. tocmai „ bătran”! Novac pomenit de tradiţiile româneşti poartă şi el epitetul de bătran. Am spus că bătrânul Crăciun este identic cu bătrânul Novac care în tradiţia românească are un fiu pe nume Iovea ce îi urmează în palatul de pe muntele înalt. Prin urmare „ Doamne”. Dumnezeu care a facut omul după chipul şi asemănarea lui?Şi într-adevăr. atât spirituale cât şi materiale.Ler. strălucind în plenitudinea lui.când oamenii trăiau fericiţi şi lipsiţi de griji cum ne spun imnurile vechi. O să mă întrebaţi „şi cam ce treabă au astea cu Moş Crăciun?”. în unele legende româneşti locul lui Novac este luat de Manea ori zamolxe in calitate de stăpân al lumii subterane se numea la romani Manes iar ca stapan al cerului Cerus manus (Cerul Mare). lumea materială şi lumea spirituală.

ţăranii bătrani le mai stiu şi respectă la adevărata lor valoare. Iată pe cine cinstesc colindele tradiţionale şi ritualurile ursului si Caprei a Turcii şi plugusorului: Având în vedere toate cele spuse mai sus vom putea spune fără să ne temem că greşim că Moş Crăciun nu-i nici seful spiriduşilor nici mai stiu io ce arătare comica ci este emblema. a Principiului ce naşte şi renaşte din sine insuşi . mantra Regelui Lumii.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful