Mircea Eliade,Domnisoara Christina, corectata

MIRCEA ELIADE Domnişoara Christina @SORIN ALEXANDRESCU şi DAVID BRENT Hummanitas, 2003, pentru prezenta ediţie CUVÎNT ÎNAINTE

(1) Încă din adolescenţă mi-a plăcut să scriu nuvele, povestiri şi chiar „romane" fantastice. Prima proză literară publicată se intitula Cum am descoperit Piatra Filozofală. Am evocat în altă parte această întîmplare (2). în toamna anului 1921, Ziarul Ştiinţelor Populare anunţase un concurs printre elevii de liceu : o „compoziţie literară" cu subiect ştiinţific. M-am apucat să scriu într-o duminică ; aveam toată ziua şi noaptea libere în faţa mea. îmi amintesc încă începutul şi sfîrşitul povestirii : mă aflam în laborator (în acel an eram pasionat de chimie şi îmi alcătuisem un mic laborator, în pod) şi nu ştiu datorită cărei împrejurări am adormit — dar, evident cititorul nu ştia asta ; nu i-o spusesem. Apare un personaj ciudat, care-mi vorbeşte despre Piatra Filozofală, mă asigură că nu e o legendă, că Piatra se poate dobîndi dacă cunoşti o anumită formulă. Îmi povesteşte o seamă de operaţii, cu alchimişti celebri, şi-mi propune să refacem împreună experienţa. Nu mă convinsese, dar am acceptat. Străinul amestecă diverse substanţe într-un creuzet, îl pune la foc, apoi presară un praf şi exclamă : Priveşte bine acum! Priveşte .'... într-adevăr, substanţele din creuzet se transformau sub ochii mei în aur. Emoţionat, fac un gest brusc şi răstorn creuzetul, care cade cu zgomot pe podea. în acea clipă mă trezesc. Eram singur în laborator. Dar o clipă am crezut că visul fusese aievea. Pe podea, alături de creuzet, zăcea un bulgăre de aur. De abia cînd l-am luat în mină mi-am dat seama că era o bucată de pirită, minereu care, aparent, seamănă cu aurul. Povestirea a cîştigat premiul întîi — 100 de lei — şi a fost publicată în ultimul număr, din 27 decembrie 1921, al Ziarului Ştiinţelor Populare. Nu era, de altfel, prima încercare literară. încă din primăvara acelui an începusem să scriu o seamă de povestiri fantastice. îmi aduc vag aminte de subiectele lor. Una din ele începea cam aşa : Azi m-am întîlnit cu Dumnezeu pe drum. Voia să-şi facă o nuia. A rupt o ramură şi m-a întrebat : „Nu cumva ai un briceag ?..." Dar nu mai ştiu ce s-a întîmplat după aceea. Personajul unei alte povestiri era un modest funcţionar într-un
1

mic oraş de provincie. Incult, aproape agramat, într-o zi simte nevoia de a scrie, şi scrie, una după alta, cîteva cărţi. Apoi duce manuscrisele profesorului de literatură de la liceul din localitate. Profesorul le răsfoieşte, citeşte, ici-colo, cîte un paragraf, apoi îl întreabă : Dar ce ţi-a venit să transcrii cu mina tot opere celebre : Viaţa la ţară a lui Duiliu Zamfirescu, Madame Bovary, Sonata Kreutzer ? Tînărul se jură că habar n-avea de aceste cărţi, că lui nu-i place să citească literatură, că a scris toate aceste caiete fără să înţeleagă ce se întîmplă cu el. Profesorul pare sceptic. îl sfătuieşte să mai încerce şi altceva : bunăoară o piesă de teatru. După cîteva săptămîni, omul se întoarce cu două manuscrise. Erau Bărbierul din Sevilla şi Apus de soare... Tot în acei ani, 1921—1923, am scris, în cîteva caiete, Călătoria celor cinci cărăbuşi în ţara furnicilor roşii, un fel de roman de aventuri în care amestecam entomologia mele), umorul şi fantasticul. (altă pasiune a adolescenţei Ceea ce mă pasiona mai mult scriindu-l era descrierea diverselor

lucruri aşa cum le vedeau cărăbuşii, străbătîndu-le pe îndelete sau zburînd pe deasupra lor. Era, de fapt, o microgeografie imaginară pe care o organizam pe măsură ce o inventam ; descopeream o lume onirică şi paradoxală, căci era totodată mai mare şi mai mică decît lumea noastră de toate zilele. Nu mi-aduc aminte dacă am apucat să termin povestirea Călătorie în ţara furnicilor roşii. Curînd după aceea am început un roman fantastic, plănuit pe dimensiuni ciclopice : Memoriile unui soldat de plumb. Am tot scris la cartea aceasta vreo doi ani, în clasa a V-a şi a Vi-a, şi, cînd am întrerupt-o definitiv, transcrisesem în mai multe caiete acele părţi care mi se păruseră mai reuşite şi le dădusem cîtorva prieteni să le citească. Era un roman de nesăbuite proporţii, înglobînd nu numai istoria universală, ci întreaga istorie a Cosmosului, de la începuturile galaxiei noastre la alcătuirea Pămîntului, la originea vieţii şi la apariţia omului. După cîte îmi aduc aminte, începea cam aşa : Un cercetaş (adică, eu) se afla în trenul care suferise groaznica ciocnire de la Valea Largă. In clipa ciocnirii, eercetaşul îşi înfundă speriat capul în sacul lui şi, datorită acestui gest instinctiv, n-a fost decît uşor rănit. In sac avea şi un soldat de plumb, unul din numeroşii soldaţi de plumb cu care se jucase copil şi pe care-l purta acum, adolescent, ca un fel de porte-bonheur. In clipa aceea nesfîrşită a ciocnirii, cercetaşul ascultă, chiar din gura soldatului de plumb, inepuizabila lui poveste. Căci fragmente din plumbul din care fusese alcătuit fuseseră martore la cele mai importante evenimente din istoria omenirii : cucerirea Indiei de către arieni, distrugerea Ninivei, moartea Cleopatrei, răstignirea lui Isus, devastarea Romei de către Alaric, fuga lui Mahomed la Medina, primele două cruciade şi aşa mai departe, pînă în zilele noastre, cînd introduceam şi evenimente recente ; bunăoară, bătălia de la
2

Mără-şeşti. Dar înainte de istorie, plumbul se aflase — sub formă de gaz — în felurite conflagraţii cosmice care au dus la alcătuirea sistemului solar şi a Pămîntului şi îşi amintea de milioanele de ani fără viaţă, îşi amintea de apariţia primelor vieţuitoare, de luptele între monştrii epocii terţiare şi aşa, pînă la apariţia omului şi zămislirea primelor civilizaţii... Era un fel de frescă ameţitoare, lucrată ca un mozaic, în care voiam să includ tot ce mi se părea că ştiu, tot ce învăţasem, fără a le fi digerat întotdeauna, din lecturile mele dezordonate. Trebuie însă să adaug că în acelaşi timp scriam multe alte lucruri. In primul rînd, o serie de „Convorbiri entomologice" şi articole de popularizare pentru Ziarul Ştiinţelor Populare, precum şi impresiile din lungile călătorii pe care le făceam în toată ţara cu prietenii mei cercetaşi.' Pe de altă parte, începusem să redactez un foarte amănunţit Jurnal, în care notam nu numai lecturile şi întîmplările de fiecare zi, ci şi discuţii cu colegii mei, silindu-mă să reproduc cît mai exact vocabularul fiecăruia. Aceste „documente", cum le numeam, mi-au fost da mare folos cînd, în ultimii ani de liceu, am început Romanul adolescentului miop. Era o întreprindere ambiţioasă, căci îmi propusesem să prezint şi alte aspecte ale adolescenţei decît cele atît de duios evocate de Ionel Teodoreanu. Voiam să scriu o carte „ştiinţific exactă" asupra acestei misterioase perioade de trecere de la copilărie la tinereţe. Eram convins că adolescenţa constituie o experienţă excepţională, ale cărei posibilităţi creatoare sînt rareori înţelese şi încurajate. Şi mi se părea că singurul mijloc de a ilustra aceste posibilităţi era să descriu, cît puteam mai sincer şi mai exact, ce ni se întîmpla nouă, în primul rînd mie, dar şi prietenilor şi colegilor mei. Astfel câ, la sfîrşitui liceului, înţelesesem că sînt solicitat concomitent de două sau chiar trei „vocaţii" : pe deoparte de cercetările obiective (de la ştiinţele naturale trecusem la orientalism, la istoria religiilor şi la filozofie), iar pe de altă parte de imaginaţia literară : fie proza fantastică, fie literatura epică sau de analiză psihologică, aşa cum o practicasem în cîteva nuvele şi, mai ales, în Romanul adolescentului miop. Această, i-aş spune, „vocaţie tripartită" a incitat întreaga mea producţie, de la primele cărţi din tinereţe pînă în prezent. în cei trei ani petrecuţi în India (1928—1931) am publicat multe studii în legătură cu filozofiile şi ştiinţele indiene şi am pregătit teza de doctorat despre yoga (apărută în 1936), dar am scris şi un roman pe jumătate autobiografic (Isabel şi apele diavolului, 1930) şi altul mai mult sau mai puţin fantastic, Lumina ce se stinge (publicat în 1934). După întoarcerea mea în ţară şi pînă la plecarea la Londra, în primăvara anului 1940, au apărut, alături de lucrările ştiinţifice (Alchimia asiatică, Yoga, Cosmologie şi alchimie babiloniană, revista Zalmoxis) şi mai multe culegeri de articole (India, Oceanografie, Fragmentarium etc), cîteva romane „realiste"
3

Şi care se deosebeşte.(Maitreyi. va apare în cursul acestui an. după încheierea romanului-frescă Noaptea de Sînziene (apărut întîi în traducere franceză : Fôret interdite. Ar fi inutil să încerc a o rezuma aici. de cea a romancierilor germani. Ceea ce nu înseamnă. Nuntă în cer). Evident. evident. 64 şi urm. 1981. întoarcerea din rai. cursurile pe care. De fapt. nici că n-ar putea fi înţelese decît de cititorii familiari cu asemenea studii. 23 septembrie 1980 (1) Acest Cuvînt înainte a prefaţat volumul În curte la Dionis. a lui Edgar Allan Poe sau a lui J. ca şi în cîteva texte (3). (3) Cel mai elaborat. reprezentând comunicarea mea la o „decadă" de la Cerizy. 1. Universurile paralele pe care le dezvăluia povestirea erau rodul imaginaţiei creatoare. Colecţia Destin. la Universitatea din Chicago m-au silit să reduc simţitor activitatea mea literară . Gallimard. Autobiografia) în limba română. Ar fi multe de spus în legătură cu această concentrare. le-am ţinut la Ecole des Hautes Etudes (Sorbona) şi. Mansarda. Nu-mi aduc aminte să fi folosit vreodată documentele mitologice sau semnificaţia lor simbolică scriind literatură. bunăoară. descopeream subiectul romanului sau al nuvelei pe măsură ce scriam. 1986. L. mai Urziu. Secretul doctorului Honigberger). mai ales pentru că hotSrîsem sâ scriu literatură (ca şi Jurnakil şi. am comentat ceea ce aş îndrăzni să numesc concepţia mea despre literatura fantastică. pp. 1B55). începînd din 1945. (2) Amintiri. că prozele fantastice pe care le scriu sînt inspirate de cercetările mele de istorie comparată a religiilor. Destul gă amintesc că e solidară de concepţia mea despre gîn-direa mistică şi universurile imaginare pe care le fundează. în Jurnal. Borges. din vara 1978. nici al hermeneuticii pe care o stăpînea istoricul religiilor comparate. n-am mai scris decît mici romane şi nuvele fantastice (majoritatea reproduse în volumul de faţă). universuri paralele lumii de toate zilele şi care se disting în primul rînd printr-o altă experienţă a timpului şi a spaţiului. Bucureşti. nu al erudiţiei. 4 . după 1958. Huliganii. Paris. Cartea Românească. asupra prozei fantastice. aproape exclusivă. Şarpele. De data aceasta. dar şi trei cărţi de literatură fantastică (Domnişoara Christina. Madrid.

încercînd să-i prindă mijlocul. Zîmbetul d-nei Moscu părea acum mai obosit. cu fraza 5 încercînd să-i mai . Atît de neînsemnat. stimată doamnă. adăugă ea. E pictor şi ne face cinstea de a locui cu noi. D-na Moscu îşi retrase braţul şi-1 îndreptă. orbitoare . The perfect semblance of its bodily frame. deschise uşa sufrageriei.. Are un nume ciudat. solemne. Queen Mab... Profesorul rămase uluit lîngă ea. o lumină prea tare. dar e român pe de-a-ntregul.. şi se apropie... Avea atît de rar prilejul să facă prezentări bogate. — Domnul profesor universitar (Nazarie o glorie a ştiinţei româneşti. Ardea aceeaşi lampă cu sita albă. apucîndu-i braţul. (Zîmbetul pe care Egor se obişnuise să-l ghicească înainte chiar de ai vedea faţa. spre noul-venit. şopti d-l Nazarie.. I Înainte de a ajunge în sufragerie. Egor se înclină. cu mai multă emoţie.. îl prezentă solemn d-na Moscu.MIRCEA ELIADE DOMNIŞOARA CHRISTINA . „Poate mă încurajează".. un profesor ? Egor îi privi ochii prin semiîntunericul odăii. Dar d-na Moscu se aşezase extenuată pe scaun. încercînd să spună cîteva cuvinte măgulitoare... Sclipeau.. Shelley. Egor îşi corectă ţinuta şi rămase în prag. — . din cîţiva paşi. stridentă.. — Ştii că a mai venit un musafir.. artificială. Egor se îndreptă cu pas hotărît către profesor şi îi apucă mâna. continuă ea.it stood AU beautiful in naked purity. reţină o clipă privirile.Acesta este d-l Egor Paşchievici. — Sînt numai un neînsemnat asistent. întinzînd moale braţul spre uşă. Dar fata se smuci şi. Era cel dintîi gest familiar pe care îl făcea în aceste trei zile de cînd se aflau împreună la Z. Sanda îl opri... îşi spuse.

Cu vervă şi cu oarecare melancolie. dar e prea obosită ca s-o urmărească. D-l Nazarie era un bărbat încă destul de tînăr. Nu erau ospeţe barbare. o înfloritoare 6 . S-a găsit acolo un lébes celebru. Şi este un copil ca un înger. groteşti. nu auzise nici un cuvînt. Zîmbea Siminei cu toată gura deschisă. îşi şterse un foarte uşor zîmbet şi întoarse încet capul către maicăsa. chiar cînd sînt musafiri. Eu mănînc întotdeauna lîngă mama. — Sînteţi desigur venit pentru săpături ? întrebă brusc Egor. nu împlinise nici patruzeci de ani. fără rezistenţe.. — Nu ştiu cum să vă mulţumesc. se luminase din cale afară. — Are numai nouă ani. „Ce stranie şi neînţeleasă oboseală".. Şi. în nordul Giurgiului. şi privirile îndreptate spre Simina încercau să poarte o dragoste totodată protectoare şi linguşitoare. E o fetiţă capricioasă. indicându-i un scaun alături de Sanda. — . fără urme. cum îi spuneam şi doamnei. teamă. Amintirea acestui lébes. zîmbind încurcaţi.nesfîrşită.. îi şopti Simina. nu cumva să pară ridicol sau ofensat. instructivă —. gîndi pictorul privind încă o dată faţa doamnei Moscu. românii. se aducea carnea la ospeţe. îi era teamă să se întoarcă spre ceilalţi . adăugă Sanda. Dar se hotărî şi se aşeză pe scaunul din stînga d-nei Moscu. apoi duse şervetul la gură.. Cîteva clipe îl privi în adîncul ochilor. prin veacul al V-lea înainte de Christos. Obrazul lui curat şi neutru. Întoarse capul şi aruncă Siminei cele mai calde priviri. — Da. după cum ştiţi. parcă s-ar fi rugat să fie iertată că nu ia parte la discuţie.. îngînă profesorul aşezîndu-se. domnul meu. — Scaunul acesta e ocupat. fireşte. Egor şi Sanda se apropiară de el. de bărbat învăţat. de altfel. Cîteva clipe nu ştiu ce să facă. evocă ospeţele de atunci. am reluat în vara aceasta sapăturile de la Bălănoaia. D-na Moscu îi privise tot timpul zîmbind. îmi dau seama că am jignit un copil. în care. muşcătoare. Nu trebuie să ţină seama de glumele Siminei.. D-l Nazarie se ridică brusc şi se lipi de perete. a cunoscut odinioară. asta e cea mai mare bucurie a ei: să stea lîngă maică-sa. Egor conduse pe d-l Nazarie spre capătul mesei. sunetele trecuseră alături de urechile ei. pe care îl cercetase cu de-amănuntul. Cum îi spuneam şi doamnei. E un nume care poate nu vă aminteşte prea multe lucruri.Căci. răspunse vioi. înghiţind aer. Profesorul era încă intimidat şi fu cu atît mai recunoscător lui Egor că îi dădea prilejul să vorbească despre meseria şi pasiunea lui. Bănuieşte cît de interesantă poate fi o asemenea discuţie — interesantă.. Simina îi susţinu privirea cu o siguranţă ironică. dar staţiunea protoistorică de la Bălănoaia are oarecare însemnătate pentru noi. un mare bazin ionian. a fost o imagine stenică pentru d-l Nazarie.. în special aici. toată cîmpîa aceasta a Dunării de Jos. savantă. Doamna Moscu.

. asemenea argintului vechi. pe furiş. d-l Nazarie o priveşte cu o egală încîntare. aici la moşie. parcă i-ar fi fost teamă să se oprească. M. cînd am râmas singuri. pe deasupra mesei. D-l profesor face săpături arheologice la Bălănoaia. Vorba îi dăduse curaj. Trăsăturile aveau o perfecţiune precoce. — Bălănoaia. să scuze mai ales tăria glasului cu care Sanda strigase pe maică-sa. Nu-ţi puteai desprinde ochii de pe chipul ei. alături de el.. Eger privea cîteodată. ce obraji de păpuşă !" se miră Egor.civilizaţie greco-traco-scitică. vorbi ea. mîndria frunţii ei pure şi netede. aceeaşi faţă neatentă. ar fi povestit Egor. despre frumuseţea acestor cîmpii dunărene. spre doamna Moscu. pe care o spunea întotdeauna cu succes în familii. Dar deşteptarea fusese reală . Asculta ca vrăjită. spre d-na Moscu. Nazarie se Intimida din nou auzindu-şi numele. necăjindu-l. pentru că sîntem inteligenţi : ca amicul meu Jean".. — Ce lucruri interesante ne spune domnul profesor ! şopti d-na Moscu. Dar d-l Nazarie începu înaintea lui : — Aveţi probabil mulţi invitaţi.. pe nerăsuflate. toată vara. „Dar ce frunte calmă.. — Şi tanti Christina. trezindu-se brusc obiectul atenţiei generale. încercă să se apere cu mîna. Privi din nou. în bătaia puternică a lămpii. să nu-l înghită cumva tăcerea. dar pictorul îşi dădea prea bine seama că nu aude un cuvînt. 7 . spuse Sanda adresîndu-se mai mult lui Egor. pentru cîteva clipe. Pictorul înţelese glasul acesta care voia să-l ispitească. aproape strigînd. insistent. Sanda privi încruntîndu-se către sora cea mică. Se smulse din torpoarea cu care privise pe Simina şi voi să înceapă o anecdotă galantă. Sanda prolită de o pauză a dlui Nazarie şi spuse tare : — Maman. spuse repede Simina. îi atrase atenţia Sanda. întări cu vioiciune d-na Moscu. Dar Simina plecă ochii în farfurie. maman. se răceşte friptura. buclele ei negre îşi pierdeau tăria şi luciul. despre sărăcia de la Muzeul de Antichităţi. Vorbi cîteva minute în şir. „Sîntem tăcuţi. — Şi ea. — Bălănoaia. o frumuseţe înmărmuritoare. — Nu sîntem prea vorbăreţi astăzi. îşi recăpăta frăgezimea obrazului. acolo a avut moşie un străbun de-al nostru.... Vorbi despre săpături.. smerită şi cuminte. dar nu întîlni decît acelaşi zîmbet stins. D-na Moscu părea că se deşteaptă dintr-o amorţire împletită cu somn. Egor simţi că..

adăugă ea cu înţeles. N-a vrut sau n-a avut. certînd-o. răspunse prompt jupîneasa. Sanda. Care au fost le-am tăiat ieri şi alaltăieri. făcu semn femeii să ridice farfuriile.. — Se găsea şi aur. avîntat. Friptura avea un miros greţos de vită. jupîneasa care aştepta cuminte lîngă uşă. pustii. dar sate.. îşi întoarse apoi ochii spre Egor şi-l cîntări cu gravitate . D-l Nazarie se plecă spre Egor. domnişoară. dar am găsit-o şi pe ea moartă. ţi se par la început deznădăjduite. nu mai poţi crede în basme şi năzbîtii. pe vremuri. — Doica ar trebui să nu-ţi mai umple capul cu poveşti. dacă poate fi şi el tot atît de naiv.. — Cele de aur se găsesc mai rar. Cred că nimeni na încercat încă să picteze asemenea locuri. sate înfloritoare. Erau pe aici civilizaţii ţărăneşti. nu izbutise să mănînce mai mult de jumătate. vorbi Simina dezgheţat. un biet savant 8 . — De ce n-ai cumpărat din sat ? întrebă Sanda mai mînioasă.. o întrerupse el. în primele minute. Sanda îşi privi sora cu un foarte uşor zîmbet.Începu apoi să mănînce cu obişnuita ei poftă. D-na Moscu îşi terminase friptura. azi-dimineaţă. dispreţuitor şi indiferent în acelaşi timp. — Ce minunată idee aţi avut să vă întoarceţi la aceste cîmpii dunărene. — N-am mai găsit nici o pasere. Aurul se afla mai mult în porturile greceşti. atîtea scule de aur.. vorbi ea cu o ascunsă mînie. — Şi tanti Christina avea. Egor îl privi uluit. Şi doica... De altfel. se apără femeia. cu fruntea puţin plecată deasupra farfuriei. scule de aur vechi. vorbi el. şopti Simina. Creşti mare acum.. Ceilalţi abia se atinseseră de friptură. Profesorul se codi. înfometat de drum. adăugă Sanda aspră. De ce nu te-astîmperi ? ! — Mama mi-a spus. — Ce frumoase lucruri ne-a spus domnul profesor despre Bălânoaia ! începu cu un glas puţin cîntat.. — Tu de unde ştii ? o întrebă. Vorbise cu sinceritate. Conversaţia tînjea din nou. I se păruse. Sanda roşi. Mai era o gîscă. — Ţi-am spus să nu mai cumperi carne de berbec. parcă s-ar fi întrebat daca crede şi el acelaşi lucru. era singura care mînca. de stăpînă. Sanda cheamă cu un gest scurt. Atîţia idoli în pâmînt.. Nici n-au prea fost prin acele timpuri. bătute prea mult de soare şi apoi îţi dai seama de fecunditatea lor înspăimîntătoare. continuă d-na Moscu. — N-a vrut nimeni să-mi vîndă. de farmecul lor. D-l Nazarie. Care n-au murit. fără să privească pe nimeni...

cu prea mulţi prietini. mai pline. care seamănă mai mult cu un miez de vâră. deşi -nu îi înţelegsa deloc purtarea în aceste trei zile. înfuriindu-se deodată. Pe sub gene. mă oboseşte. interveni Sanda. începînd să rîdă. marele Vasile Pârvan. — . Aştepta de mult un asemenea prilej : să vorbească. mai adînci.. care îl ademenea cu atîta curaj şi îi strînsese cu atîta bucurie mîna cînd primise să vină la Z.. a mîndrie a noastră.. Mă veţi vedea numai aici.Adevărul este că nu mă simt bun de nimic deocamdată. să spună lucruri depărtate de această masă 9 .. D-na Moscu îi mulţumi. întrerupse uluit d-l Nazarie.. pentru că le repetă cu fervoare. recăpătîndu-şi subit un glas mult mai sigur şi mai puternic. o prospeţime ciudată. începu ea. care trădează nerăbdarea. am rămas singuri. Stă de trei zile cu noi şi nici nu şi-a deschis paleta. continuă el întorcînd capul către d-l Nazarie. se teme de invitaţi. Poate începutul acesta de toamnă. cuţitul. Egor privea în jos. Aş putea crede. Egor înţelese precis toate acele nuanţe de glumă.. Poate se tema de ceva.. strîngînd. că sînteţi nerăbdătoare să mă vedeţi lucrînd. Trebuia să strîngă ceva rece şi tare în mînă. Sînteţi o mîndrie a ştiinţei româneşti. — E o mare cinste să vă avem printre noi. spuse Sanda. Egor începu să se joace cu cuţitul. încurajîndu-l. — .. — D-l Paşchievici este un mare artist. pentru o lună întreagă. absentă. să-şi strivească nerăbdarea. Sanda îi întoarse zîmbetul. „Cine ştie ce crede despre mama". ca să puteţi nădăjdui într-o mai repede plecare a mea.. se consolase Egor în prima seară. de graţie şi capriciu.. Cu mîna făcu un ocol pripit al mesei. mai moale. între d-stră.. — Aş putea înţelege în mai multe feluri amicala d-stră observaţie. asta a fost. — Eu l-aş scuza mai bine dacă m-ar ruga.Şi eu voi trăi nesimţit.. Sanda îi urmărea gesturile. chemările. adăugă d-l Nazarie. „Sanda este în orice caz superbă''. bunăoară. Cît de mult se deosibea de domnişoara frivolă de la Bucureşti. Pare că le pronunţa altfel. Se vedea că îi plac mult cuvintele acestea. un geniu românesc. îşi spuse. ispita. De mîine va putea lucra . îşi spu. dar este în acelaşi timp un mare leneş.. laudele domniei voastre se adresează fără îndoială învăţătorului meu..e el... în nici un caz de pictură.morocănos şi timid.. şi cuvintele pe care le spunea aveau o sevă proprie. — Doamnă. spuse galant Egor. Am avut trei zile prea zgomotoase. El a fost într-adevăr o culme. Dar mîinile domnului Nazarie se mişcau cu o graţie desăvîrşită ..

„Ce Dumnezeu ne-au dat camere atît de depărtate !" îşi spuse. vopsite vişiniu. Se întoarse spre Egor. De-abia cînd văzu ceştile cu cafea pe masă. — Beţi şi d-stră. înţelese ce l-a întrebat Sanda şi se linişti pe deplin. ri-dicîndu-se de la rnasă cu zgomot. poate. trosneau totuşi. II D-l Nazarie deschise cu multă băgare de seamă uşa. trebuia să treacă prin faţa multor uşi.. toate lucrurile acestea sărăcăcioase şi neutre. — Un pieptene de fier îţi descopere cîteodată o civilizaţie. Era o preocupare adîncă. fâră să ştie dacă se află cineva în cameră. adresîndu-se din nou către d-na Moscu. — Bucuros.. Vorbi cu însufleţire şi evlavie despre Pârvan. continua d-l Nazarie.. a dovedit că cea mai mare mîndrie a pămîn-tului românesc e preistoria şi protoistoria. cu două degete ridicate în sus. de aceste gazde neînţelese. Gazda plecase fruntea şi şi-o rezema în palma dreaptă. Parcă se trudea să descifreze o taină. I se păru destul de neînţeles gestul lui : zîmbea. adăugă d-l Nazarie. pe piept. întîlni însă faţa Siminei. Se opri însă brusc în mijlocul frazei. Privea ţeapăn către d-na Moscu. domnule profesor ? îl întrebă Sanda. cu simpatie. — . au pentru noi mai mult farmec decît cea ttiai frumoasă carte şi. Tot atunci mai privi o dată. Ar fi întîlnit. apucîndu-şi strîns mâinile una de alta. D-l Nazarie începu să-şi simtă năduşeala rece pe umeri.. bucuros. Podelele de lemn. silindu-se să nu facă zgomot. — Cine bea cafea ?! întrebă în acea clipă Sanda. întoarcă spre el. de-a lungul braţelor. tresărirea în faţa fiecărui obiect găsit.. un fragment de oală.. poate. cu flacăra scăzută. Ca şi cum ar fi pătruns lent într-o zonă umedă şi îngheţată. viaţa de cort. Sanda căută ochii lui Egor zîmbind. Nu-i era frică. dacă deranjează pe cineva. „Sînt foarte obosit".. îl privea cu multă mirare. îi era teamă să-şi închidă ochii. O desprinse din perete şi începu să păşească atent. fără teamă. dincolo de copilărie. aşteptînd un zîmbet ironic. Nu mai vorbea nimeni la masă. Dar pictorul asculta cu respect. chiar cea mai frumoasă femeie. parcă ar fi fost într-o clasă. El. puţin enervat. pe cară un drumeţ nici nu le-ar ridica din ţărînă.. o nălucire mai înspăimîntătoare înapoia pleoapelor. chiar şi acolo unde erau acoperite cu covoare. d-l Nazarie. îşi spuse el. cu neîncredere chiar.ciudată. răspunse d-l Nazarie. parcă şi-ar fi pierdut răsuflarea. spre d-na Moscu. Pe de altă parta camerele acelea 10 .Un pieptene de fier. Găsi pe săliţă o lampă cu gaz. premergătorul. un cui. nemulţumită. De la el a învăţat meşteşugul săpăturilor. Şi farmecul săpăturilor. dar avea mult de umblat pină la camera lui Egor .

era aşezat într-un colţ. adăugă d-l Nazarie. Aici au stat musafirii .. încă nesigure. Eămase pe gînduri. mai ales. — Nădăjduiesc că nu te deranjez prea mult. — Mulţumesc. de arbori. — E prima noapte cînd mă urc atît de devreme în camera mea. spuse deschizînd uşa. rareori se-ntîmplă să-ţi scape mireasma aceasta.. îşi dete seama îndată ce se lovi de întunerec. adăugă el răsturnîndu-şi încet capul şi sorbind aerul cu toată gura.. Tăcură amîndoi. Te puteai mişca în voie. toate camerele astea de lîngă noi sînt nelocuite ? — Aşa cred. spuse Egor. — Este şi acelaşi văzduh. un lavoar.. rămîneam tîrziu de tot în parc . şi aspiri lent. Mă întrebam cu ce să-mi omor insomnia. într-adevăr.. Un dulap. — Nici mie. că serile le voi putea petrece cu Sanda". nu. Dar să spui „noapte bună" oaspeţilor de la 9 jumătate şi să te retragi o dată cu mama.. cu un balcon care se deschidea în parc.. Eu o simt. spaţioasă. fără să te grăbeşti. două scaune şi un chaiselongue alcătuiau restul mobilei. răspunse Egor.. un etaj întreg pentru musafiri. încît părea simplu mobilată. Din întunerec se desprindeau acum contururi mari.— dacă ar fi fost într-adevăr goale — ar fi dat un aer pustiu coridorului. D-voastră nu fumaţi ? întrebă îndreptîndu-se cu tabachera deschisă spre d-l Nazarie. Ciocăni de cîteva ori.. Poate mai puţin. Patul..... Nu. îşi aprinsese ţigara şi se aşeză pe scaun în faţa profesorului. de lemn vechi. cu domnişoarele. — Splendidă noapte ! spuse tîrziu d-l Nazarie.. ridicîndu-se de pe canapea. Altminteri.. erau mulţi invitaţi. răspunse zîmbind Egor. Odaia lui Egor se afla tocmai la capăt. D-ta n-ai stat pe lîngă Dunăre pesemne. asta o simţi repede. cu bucurie. Odaia era totuşi atît de mare. D-na Moscu locuieşte în cealaltă parte a casei. continuă Egor. Nu mi-e deloc somn. mult tineret. Obiectele se aflau prea depărtate unele de altele. — Vreo treizeci de kilometri.. Egor întoarse şi el capul. lucru la care d-l Nazarie nici nu voi să se gîndească. Şi jos cred că tot goale sînt camerele. n-are să fie lună decît peste cîteva zile. Dar voiam să te întreb. — Trebuie să fie totuşi foarte departe. Credeam că am să lucrez mult ziua. D-l Nazarie se ridică şi se apropie de balcon. ca o fetiţă cuminte. splendidă noapte. — îmi face o deosebită plăcere. — Dacă stai mult timp nemişcat. Dar e aceeaşi noapte. ridicînd fruntea spre balcon. Dar cred că o oboseau prea mult pe d-na Moscu... Nu prea mi-am adus cărţi. un birou elegant. adăugă Egor. Îşi lăsă gîndul nespus : „credeam. Pînă acum. Era o odaie mare. Eu 11 . o canapea. simţi Dunărea.

o vrajă uşor da primit. Pădurea te sperie chiar pe d-ta. încercînd să abată discuţia către preistorie. n-are mai mult de o sută de ani. în noapte. vorbi modest d-l Naza-rie.. Dacă vezi pe ici. întrerupîndu-şi discursul şi punîndu-şi mîna pe umărul lui Egor. Prin apropierea văilor. nu e greu de înţeles. Dar. — Fireşte. — Să nu te miri. Acum viu din nou lîngă d-ta. fără să-şi poată ascunde un zîmbet dispreţuitor. Căci nu e un miros de apă... Oamenii de lîngă fluvii sînt şi mai înţelepţi. sciţii. şi mai curajoşi .. fără superstiţii.. Era Teleormanul. Salcîmi. pădurea te sperie. care nu te sperie. — S-ar putea găsi şi pe aici. continuă el cu un glas mai scăzut. — Să nu crezi că m-am depărtat de fereastră pentru că mi-a fost frică. oricum. de la învăţaţi.. spuse Egor. E mai mult un miros lînced.. — Pe aici probabil nu prea se găsesc urme. Asta e adevărat. Făcu un pas în odaie. nu e un văzduh umed. se-nţelege . — Şi parcul acesta pare a fi bătrîn. mai ales. Dar. Pentru săpături. M-am depărtat pentru că voiam să-mi aprind o ţigară.. Egor începu să rîdă. A trebuit să învăţ toate acestea de la oameni. Se opri şi începu să soarbă iar aerul.. trebuia să ştiu pînă în ce loc se puteau aşeza oamenii mei. nu. cu trupuri omeneşti mai ales.. E o altă vrajă. — Nu e prea mult spus.simt Dunărea şi pe Bărăgan. D-l Nazarie îl privi blînd. vorbi el. explică d-l Nazarie. Lumina lămpii îi cuprinse din nou întreaga figură. spuse Egor întinzînd braţul peste balcon. continuă d-l Nazarie. Celălalt începu să rîdă. cîte un ulm... Arbore de om sărac. — Ce bucurie îmi face de cîte ori recunosc Dunărea. chiar şi.. locurile unde au fost păduri sute de ani de-a rîndul sînt locuri vrăjite. — Tot ce vezi d-ta aici. ca să-ţi poată aduce vîntul un asemenea miros complex şi elementar totodată.. te înnebuneşte. Pe undeva tot au fost drumri. care aduce cu lutul şi cu unele plante cu scaieţi. continuă d-l Nazarie. nu numai de pe ţărmul mărilor. Prea multe vieţi vegetale şi prea seamănă mult arborii bătrîni cu oamenii. — Dar îl recunoşti repede. geţii şi cei care-au mai fost. vezi d-ta. îl întrerupse Egor zîmbind.. pe colo. oriunde te-ai afla. plecîndu-şi încet întreg trupul peste balcon. 12 .. spuse deodată.. — E destul de vag. cum s-a putut. E o groază de care nu scapă nimeni. aventura a plecat şi de aici. chiar prin locurile acestea. spuse Egor. din cărţi.. pe Bărăgan ?! — Nu. Uneori ţi se pare că au putrezit foarte departe păduri întregi. Odinioară erau păduri pe aproape.. Începu să vorbească pasionat despre păduri şi arbori. sate în marginea pădurilor. care eşti tînăr luminat.

Dar ceilalţi musafiri nu păreau prea impresionaţi de slăbiciunea d-nei Moscu. în orice caz. te face să roşeşti. Dar ce ţi-am spus eu e adevărat." — Eu am căzut aici oarecum din întîmplate. Egor îl privea eu multă mirare. „Îmi spune asta tocmai mie. spuse d-l Nazarie.. „E din ce în ce mai interesant profesorul. Egor vorbi ca şi cum s-ar fi scuzat : nici el n-a voit să rămînă mai mult. Te cred. o observaţie pe care numai el ar fi putut-o face. o asemenea atenţie aproape te intimidează. Oamenii de acum două-trei mii de ani. d-na Moscu urmăreşte cu vioiciune orice discuţie. dîndu-şi seama din prima zi cît de obosită e gazda. spuse d-l Nazaria întorcîndu-se în cameră şi aşszîndu-se pe canapea. încă două ceasuri. Poate o cunoşteau mai demult şi se obişnuiseră cu ea. de vreo doi ani. oare nu-i deranjăm noi ?! Am impresia că d-na Moscu e destul de bolnavă. Seara e foarte obosită . Dar am început să mă simt prost. uneori cade într-o letargia cu atît mai stranie. cînd să13 . ar fi vrăjită de cuvintele pe care le rosteşti. începu din nou d-l Nazarie. e o figură vie. Ţi-a urmărit tot timpul gesturile. — Parcă puterile ei se duc o dată cu ale soarelui. şi-mi va recita poezii cu capete de morţi". Nu.. acum cîteva zile. Ştie cînd să te întrerupă. inteligente . Am fost invitat prin prefect . — Uitam să te întreb. cîteodată. după o scurtă pauză. Egor clătină din cap.. — Mi se pare foarte obosită. D-l Nazarie vedea foarte clar ochii ei larg deschişi. care mă trudesc de atîtea zile să-i memorez zîmbetul. Dacă n-ar fi fost Dunărea. adăugă d-l Nazarie. nu e o mască. zîmbetul o face prezentă. adăugă Egor cu oarecare solemnitate.. ca şi cum te-ar asculta cu toată fiinţa.. cu cît îşi păstrează acelaşi zîmbet şi chiar aceeaşi mască. — Asta e extraordinar ! spuse d-l Nazarie continuîndu-şi gîndul. Cunoşti de mult pe gazda noastră ? — Cunosc numai pe duduia Sanda şi încă nu prea de mult. mai ales dimineaţa. pictorul se înşală vorbind de masca d-nei Moscu. foarte atentă chiar. parcă i-ar fi comunicat o taină. La început. că poate nici nu ţi-a auzit cuvintele. cu pupilele reci. se-nţelege. îţi dai însă repede ssama că n-a ascultat nimic. Sau poate nici boala nu e atît de gravă . Nu-ţi poate fi frică chiar de un parc de salcîmi.. buzele ţi le-a văzut vorbind şi ştie cînd să te întrerupă. Pe d-na Moscu am cunoscut-o numai cînd am venit aici. concentrată. Avem cîţiva prieteni comuni.— Nu e nevoie.. oamenii din părţile acestea ar fi înnebunit. vedea de asemenea zîmbetul care îi lumina toată faţa şi care te putea păcăli atît de bine. pare a fi un prieten vechi al familiei.. Era totuşi amuzantă seriozitatea cu care vorbea profesorul .

E drept că hoţii n-ar pătrunde atît de uşor până aici..”. un fluviu. D-l Nazarie se apropiase de balcon. încă nu se obişnuise să-l socotească prea inteligent şi cu atît mai puţin sensibil. spuse Egor. îşi spuse. atît de necioplit". cît e ea de sigură. încercând să se plimba. furios mai mult pe sine. -În orice caz.. să-l auzi tot timpul. îşi spuse Egor exasperat că zgomotul pierise. primitoare. întins pe un chaise-longue. -Nu cumva exagerăm puţin ? întrebă el. în vîrful picioarelor. pe puntea unui yacht care să suie încet apele fluviului. de bărbătească. Viaţă.” -Mi s-a părut că umblă cineva pe coridor. cu malurile largi. Dar în fond ce afirmă el nu e lipsit de o oarecare logică. vorbi Egor începînd iar să se plimbe. şi nu se mai aude nimic. Vazu în aceea clipă cît e de frumoasă Dunărea. Nu-i plăcură ultimele cuvinte şi se ridicăp şi el de pe canapea. ca să-ţi amintească de ea. să nu te turbure din cale-afară tăcerea ei. filozofează poate despre Dunăre. „Ţărani idioţi. Acum o foarte uşoară trosnitură de podea. mai ales fetiţa cea mică? Se opri lângă uşă. parcă ai aştepta să te calce hoţii.. „E gînditor. Simţi aceeaşi sudoare rece în spate. vorbi Egor la capătul celălalt al camerei. dînd fără să vrea cuvintelor o nuanţă ironică. o apă mare...”Altminteri te enervează... Dar. Cu pas atent.. Vreo slugă care încearcă uşile. fără ygomote în jurul tău.. Sluga păşeşte cu răsuflarea ţinută. mai bine ar călca de-a binelea. Şi cu toate acestea e atît de timid. Mâine am să pun la uşa mea un anunţ: „Rog călcaţi cu toată talpa pe coridor. Te plictiseşti repede fără tineret. dacă există cumva un asemenea termen. îşi spuse Egor înveselit deodată. Egor îl asculta cu mai multă mirare ca la început. ridicindu-se de pe scaun şi începînd si se plimbe prin odaie. spuse d-l Nazarie. Îşi aplecă din nou capul în întuneric. prezenţă. adăugă el rîzînd. să vadă dacă sunt încuiate sau caută ceva pe coridor. ca şi cum ar fi vrut să se convingă de realitatea ei modestă.. oricum e enervant. O privi încruntat. exagerăm şi noi. pe nervii săi cu închipuiri copilăreşti. -Nopţile au rămas tot atât de calde. de indiferenţa ei fizică. de parcă ar fi ascultat ceva. Privi încruntat spre canapea. să nu te trezească din somn. O extenuare cronică. Ar fi vrut să fie departe. „Are virtuţi de artist. Observă că profesorul nu-i răspunde şi se trase încet în cameră.. sîntem prea sensibili.. şi apoi aştepţi. Am fi putut sta în parc în loc să ne închidem aici. fără 14 . Poate că nu e decât o extenuare cronică. asta ar însemna o moarte oprită pe loc. cîteva clipe foarte lungi. -Nu există. uşor şi cu atât mai plicticos cu cît mai mult îl ghiceşti decît îl auzi. cîteva clipe. ascultînd radio sau înconjurat de oameni tineri.ţi spună cîte un cuvînt. Nu vezi cum se poartă cu ea copiii.

foarte simplu. Fumă. „Puţin cam nepoliticos din partea lui. că îl priveşte cineva insistent. Făcu cîţiva paşi spre balcon. sugrumat.... La Bucureşti. — Am uitat să te întreb cum faci descoperirile arheologice. „Dacă ar fi fost şi Sanda. Important e faptul că nu-ţi pot oferi nimic. spuse. În fond de asta vine omul la ţară să se asculte mai bine unul pe altul. Avea poftă de vorbă. -Altădată te-aş fi refuzat. într-adevăr cu oarecare izbîndă.. Astăzi însă. decît un coniac. începu profesorul. se rugă în clipa aceea profesorul. spuse domnul Nazarie. petrecute cu prietenii sau cu anumite femei. Profesorul întîrzia pe balcon. Ce bine am fi petrecut stînd la taifas pr o noapte ca asta. Îşi apucă apoi faţa în palme şi începu să şi-o frece. golind dintr-o sorbitură paharul. vorbi rîzînd Egor. băieţească. cu o sticlă de coniac alături. „E bine venit alcoolul”. fiecare încercând sa înţeleagă dacă şi 15 . dacă ar fi avut puţină imginaţie. Mi-era teamă să nu ameţesc. de mărturisiri. Un miros binecunoscut.asta. Turnă cu grijă un deget de coniac. Alcoolul adusese o altă atmosferă în cameră: cordială. Poate să am mai mult noroc. se miră Egor. — Pe asta să-l bei fără grabă. Locurile astea nu-mi priesc. scoase la iveală o sticlă de curînd începută şi alese din dulap două pahare mari de apă. Se aşezase comod pe scaun şi mirosea aburul nevăzut din gura paharului. -Poate nu-mi priesc nici mie. mîine nu mai sunt bun de nimic. încă roşu şi sugrumat. — Simplu. gîndi Egor. Şi cu toate cestea era singur. domnule profesor. stenică.. enervat. I se părea că nu e singur în odaie.. glumi Egor. spuse el. Se priviră o clipă în ochi. care îi amintea de atîtea ceasuri luminoase. simţise cu precizie sfredelul unei priviri înapoia lui şi asemenea senzaţii îl plictiseau întotdeauna. Dar asta n-are nici o importanţă. adînc. Sau poate nu se simte bine şi ar trebui să-i spun ceva. Se simţea mult mai bine dispus. D-l Nazarie îl întîmpină cu un obraz luminat. Dacă îmi pierd noaptea cu insomnie... Egor umplu din nou paharele. El începu să soarbă coniacul cu multă desfătare. cu poftă de pălăvrăgeală. Nu mai simţea nici o privire streină acum. Dar se opri.. L-a băut ca pe ţuică. Egor deschise trusa de călătorie. -Ia dă-mi o ţigară. cu un om amuzant ca profesorul. trebuie să găsesc ceva împotriva cafelei pe care am băut-o din nebăgare de seamă. să-l ajut”. Întoarse capul. pe fund. -Nădăjduiesc că asta aduce somn.. încep să cred că sînt într-adevăr obosit. -Mă ierţi că am rămas afară. îşi spuse el. parcă ar fi fost strivită. confortabile. nu te ascultă nimeni".

" Duse paharul la nări şi îl mirosi cu putere. apoi adormea iar. să începi să cînţi. un pretext. chiar lîngă hotelul Savoy. cineva pe care nu-l vezi. tărăgănat: Les viellles de notre pays Ne sont pas vieilles moroses.. că în curînd se va desprinde din acea 16 mai . dacă îţi place coniacul. amestecat cu groază.. apoi îşi aplecă puţin capul pe spate şi începu. Şi nici măcar nu îi era frică. Parcă în adincul somnului stăruia necontenit vie certitudinea că fericirea aceasta e efemeră.: III Domnul Nazarie auzi cîteva bătăi în uşă şi se hotărî să se trezească de-a binelea. răspunse repede profesorul. de ceasul de faţă.. cu atît alunecarea în somn era mai balsamică. A fost destul să pună mîna pe pahar şi să golească deodată un deget de coniac pentru ca totul să se limpezească. Egor căută repede un subiect. Elle portent des bonnets roses. De o jumătate de ceas se lupta cu somnul. simţise ceva care nu se putea asemăna cu nimic. Ceva foarte departe de camera aceasta. Cîteva clipe numai. Egor îl privi cu dispreţ : „Îi e frică să cînte. Amîndoi se pregătiră să vorbească despre altceva. Parcă ar fi prelungit o beatitudine pe care anevoie ar mai fi putut-o redobîndi. întrerupt. Înţepenise.. — Aţi fost vreodată la Marsilia ? întreba el brusc. Să simţi cum cineva se apropie de tine şi se pregăteşte să te asculte. Lucrurile s-au schimbat de atunci. aceeaşi dezgustătoare groază.celălalt a simţit acelaşi lucru. Un somn uşor. — Am fost. cam demult.. încă o clipă.. Deschidea ochii. Profesorul nu-şi mai strivi faţa în palme. ghicise din privirile lui că avusese aceeaşi penibilă impresie. continuă volubil Egor. îi spune L'étoile marine. aşa îi spune. lumina crudă din odaie. dar a cărui prescenţă o simţi în bătaia sîngelui şi o recunoşti în sclipirea ochilor vecinului tău. acelaşi început de groază şi apoi apucară aproape deodată paharele cu coniac şi le sorbiră dintr-o înghiţitură.. de data aceasta alcoolul îi făcuse bine. Cîteva clipe. Acolo e obiceiul că. îi e ruşine. simţea înviorarea dimineţii.. Cu cît rezistenţa era mai tenace. imediat după război... — Excelentă idee ! spuse profesorul. Dar eu n-am voce.. dar cu atît mai balsamic.. Nu cuteză totuşi să-l întrebe pe Egor . apucînd sticla şi turnînd din nou în pahare. — Este acolo un bar. Un dezgust monstruos. Dimpotrivă. Îmi aduc foarte bine aminte. mintea nu putea descoperi nimic. Atunci. încă una. Sorbi o înghiţitură.

. îşi aminti şi împrejurarea care îl făcuse pe pictor să cînte. „Şi nici măcar n-am învăţat să fumez. cîntecul pluti inform. obosit. Cu ce uşurinţă zîmbea acum. O femeie aproape bătrîna intră în odaie eu laptele. Nu. Dar îşi aduse aminte de paharele cu coniac pe care le băuse noaptea. zbătîndu-se.. Poate de aceea m-a întrebat de apa caldă.. să bei fără nici un sens. Friptura mirosea a oaie. lumina asta. spuse femeia. Se aşeză apoi la masă şi sorbi ceaşca cu lapte pînă în fund.. „Asta cînta Egor azi-nopte. — E tîrziu. li venea să rîdă. conaşuie. răcoarea asta de toamnă. fără să se atingă de dulceaţă şi de unt." îmbrăcîndu-se.. Dacă nu m-aş fi intoxicat cu coniac. pierzîndu-se şi înfiripîndu-se din nou : Les vieilles de notre pays. Domnul Nazarie simţea nevoia să se pedepsească într-un fel. zarzavatul era opărit. Femeia închise uşa şi d-l Nazarie sări din pat cu zgomot. Rupse un colţ de pîine prăjită şi se pregăti să-şi termine toaleta." Fără grabă. am să mă rad tot atît de bine şi cu apă rece. Domnul Nazarie îşi frecă fruntea. O melodie tristă." îşi aminti el cu plăcere. îşi scoase din valiză aparatul de ras şi începu să se săpunească. Ameţeala şi uşoara durere de cap stăruiau. deznădăjduit. să-ţi macini timpul cu un pierde-vară. Am uitat să mă rad. întîmplările de astă-noapte ieşeau la iveală una cîte una. îşi umplu ligheanul cu apă rece şi începu să se spele.. Acum e prea tîrziu. îl cuprinse deodată părerea de rău că întîrziase atîta în pat. — Săru' mîna !. cît de depărtată şi de ridicolă i se părea acum scena de azi-noapte. Se săpunea cu mai multă 17 . trist. Femeia zîmbi şi-i ocoli privirile. ce frică fără rost ! E suficjent să priveşti puţin în jurul tău. Masa n-a fost faimoasă şi asta au observat toţi. cum se simţea întotdeauna cînd e deştepta întîia oară într-o odaie streină.. Citeva clipe. laptele ăsta fierbinte. cu aburi curaţi şi blînzi. — Dacă vreţi apă caldă. Bătăile în uşă îl treziră într-adevăr definitiv. îşi spuse d-l Nazarie în oarecare ironie. Aşa. cred că e foarte tîrziu. ronţăind. spuse d-l Nazarie. să se chinuie. li durea puţin capul şi îşi simţi gura amară. Beatitudinea din care se dezlipise atît de greu i se păru acum dezgustătoare. ca să-ţi dai seama de nevrednicia tuturor închipuirilor.. fără nici un motiv . şi furia împotriva lui însuşi crescu. Noroc de mămăliga cu brînză şi smîntînă. Un mare şi neînţeles gol lăuntric . în acelaşi timp. „Masa de aseară n-a fost faimoasă." îşi spuse d-l Nazarie zîmbind. lentă îi coborî încet din amintire.dulce plutire şi va fi zvîrlit întreg în lumina de afară.... „Simţise şi el acelaşi lucru. aş fi avut azi o foame de lup. îşi aminti el. Ce imbecile năluciri. în nici un caz apă caldă.. Zîmbi privindu-se în oglindă.. zădărnicia zădărniciilor. Se simţea. Cu ce plăcere se va spăla pe corp cu apa aceea rece.

. Zîmbetul i se transformă pe nesimţite într-un rîs scurt. privindu-se în oglindă. neîncremenită. mi s-a părut că m-ascultâ cineva. spuse d-l Nazarie apropiindu-se de ea şi încercînd să-i treacă mîna prin bucle. Începe să se radă frumos. cabinetul de lucru. răspunse fetiţa zîmbind. Îmi aduc foarte bine aminte. Chiar pasul omului se topea în masa aceea muzicală de sunete mici care alcătuiau laolaltă liniştea şi singurătatea cîmpiei. o frumuseţe atît de perfectă..ierul acesta cu graţie. Are să vă întrebe şi mama acelaşi lucru. paseri necunoscute se avîntau în văzduh. vie. Intîlni pe Simina. D-l Nazarie îşi petrecu dimineaţa plimbîndu-se la întîmplare peste cîmpuri. Atunci a fost ceva mai grav. aşa i-au spus aseară. „Glorioasa cîmpie munteană. Nici un nor. examenele studenţilor. Se întoarse la conac cu puţine minute înainte de ora mesei.. Gîndurile nu-i erau deloc la preistorie. Îşi retrase mîna cu stîngăcie. tăcut. — Bună dimineaţa. Bucureştii. dar d-l Nazarie apucase voit în direcţia potrivnică. cîte farmece în gesturile ei mici şi rotunde. nouă ani. Aţi dormit bine?. îneît părea artificială. atîta certitudine în pereţii albi. Parcă ar fi fost o păpuşă . buzele prea roşii. fiecare lucru pe care îl apucă în mînă. D-l Nazarie îşi fixează lama cu atenţie. sublinie d-l Nazarie. — Am dormit admirabil.. Încă două-trei săptâmîni şi vacanţa e definitiv încheiată.. Şi la masă. plimbîndu-se singură prin parc. micşorîndu-şi gura şi încercînd au facă 1. dar cîtă feminitate în mersul ei. nici o umbră pe tot cuprinsul şi totuşi soarele nu era obositor.. spre sat. prea monotone. duduită. duduie! îi spuse el cordial. domnule profesor. Era încă atît de frumos pe aici înaintea arăturilor de toamnă. îl intimida zîmbetul ei. păru prea negru. — Nu l-aţi ţinut pe d-l Egor de la lucru azi-aoapte ? întrebă şiret Siraiiia. îi fu deodată teamă so mîngîie. Simina nu mai e un copil . In partea de miazănoapte a conacului. fiecare gest îi face plăcere. Chiar şi dinţii erau prea strălucitori. în mirosul de săpun pe care îl simte învăluindu-i faţa. Dar. ajuns cu palma deasupra capului fetiţei... De altfel. Profesorul nu-şi putea lua ochii de pe figura ei neasemuit de frumoasă.. nimic nu-l făcea să nădăjduiască vreo săpătură cu noroc în aceste şesuri prea întinse. începeau movilele. încreţindu-şi foarte uşor 18 . — Bună dimineaţa. se auzeau cosaşi şi greieri." Dar e atîta lumină în odaie. într-adevăr a fost ceva mai grav. Cel puţin dacă am izbuti să sfîrşim cu bine la Bălănoaia". în fragmentul de cer clar pe care îl vede în oglindă. E într-adevăr un copil-minune.voie bună. nu cumva buzele rotunjite prea brutal să strice simetria feţei. dar voiam să vă întreb întîi eu. O imensă linişte.. „Şi cu toate acestea.

dai' ' asculta şi ea cu o egală curiozitate. noaptea. — Mi-am închipuit.cu orice număr de persoaae.. gîndi domnul Nazarie. Cu ultimul cuvînt spus. Ar trebui lăsat singur . în parc. — Fireşte. Smirna se reculese repede. Auzise clopotul. Privea în jos. ca şi cum ar fi aşteptat un prdin. — Aţi dormit într-adevăr bine ? întrebă şi Sanda. stînjenit. înclinîndu-se arcuit. D-l Nazarie se simţea mai intimidat acum. poruncitoare. asta n-are să se mai întîmple de aici înainte. Părea într-adevăr mai tînără. — Întotdeauna cînd se întîlnesc doi musafiri. apoi. fragede. S-a întîmplat o dată. îşi smuci trupul tot de lîngă profesor şi se-ndreptă către parc. cu guler roz-pal. trudindu-se să-şi ascundă mirarea." D-l Nazarie intră în odaie să-şi spele mîinile înainte de masă. aproape obraznic. în sufragerie erau adunaţi toţi.. bîlbîi el. Acolo vin de obicei musafirii. Parcă nu arăta atît de obosită în dimineaţa aceasta. jupîneasa se oprise lîngă uşă. Nu-şi spusese gîndul întreg. fără să mai adauge vreun cuvînt. Era îmbrăcată într-o rochie fumurie. afară de Simina.. Profesorul rămăsese în faţa ei. faţa îşi pierduse zîmbetul Era severă. înalt. fireşte. 19 D-î Egor lucrează.. mai înviorată. Domnul Nazarie nu încercă să-şi ascundă mirarea. confidentă. — Dar eu cred că nu e bine. Şi camera domnului Egor a cea mai frumoasă. Braţele goale se avîntau acum cu mai multă graţie.. „Dar e destul de stupid să laşi o fetiţă să înţeleagă asemenea lucruri îşi continuă el gîndul. spuse ea. Dimpotrivă. plimbări sentimentale — aşa încep de obicei. Un copil atît de sensibil ca Simina. Simina îl privi o clipă în ochi. rece. să se arate păcălit de şiretenia ei şi astfel să se împrietenească mai bine. prea fix. Fusese de altfel informat de acest obicei al casei : cinci rainute după sunarea clopotului masa se serveşte. „Probabil că ştie ceva despre care eu nu ştiu nimic.. cu mîinile la spate. se bucura că are un prilej să laude...fruntea. Simina e. se adună într-o cameră. începu să rîdă.. — Dar de unde ştii mata c-am fost la d-l Egor azi-noapte ? întrebă el.. fără îndoială. fetiţa." Coborî grăbit şi se îndreptă de-a dreptul spre sufragerie.. adăugă în şoaptă. — Cum a dormit d-l profesor ? întrebă doamna Moscu. îşi reluă zîmbetul ei de copil victorios şi se apropie un pas de d-l Nazarie. ascultînd. Nu cumva se pregăteşte un complot împotriva lui Egor ? întîlniri noaptea.

Aşeză cuţitul şi furculiţa corect. „Aşadar. Mînca d-na Moscu. Domnul Nazarie tresări cînd presimţi gestul. Ar fi trebuit totuşi să-i facă observaţii. cu coada ochiului. cum mi-a fost şi mie. dai* ar trebui să o certe într-o zi pentru toate minciunile fără rost pe care le spune. A povestit probabil cum ne-am îndopat cu alcool amîndoi şi poate alte lucruri hazlii despre mine.. „îi e ruşine. domnişoară? o întrebă Egorr — Am vrut să văd dacă au venit scrisori. adăugă el. Egor zîmbea. se temea să privească o faţă care se deşteptase chiar atunci din 20 . dar domnul Paşchievici a fost atît de drăguţ.. „Are să i se facă rău !" îşi spuse. a povestit tot. pe marginea farfuriei şi se întoarse spre musafiri.. şi îi spuse : — Am visat azi-noapte pe tanti Christina. Sanda începu să zîmbească. gîndi d-l Nazarie . Egor părea că nu înţelege nimic." Simina intră de-abia atunci în sufragerie. La început ra-am temut de o insomnie. Nu mai vorbea nimeni. D-na Moscu continua să mănînce. mamă! D-na Moscu se opri din mestecat. I-ar fi fost ruşine de el.. Se întoarse cu faţa spre el. cu bărbia aproape rezemată de piept.. stingheriţi. răspunse d-l Nazarie. D-l Nazarie îşi dete de-abia acum seama că Egor n-ar fi putut povesti cu de-amănuntul întîmplările din noaptea trecută. Sanda se îngălbeni. surprinsă. Cineva mînca cu atîta poftă.. Ascultau cu toţii. Parcă se făcuse deodată o tăcere nefirească în sufragerie şi nu se auzea decît zbaterea fălcilor. — Ştii că şi eu o visez de cîteva nopţi întruna ? Ce vise ciudate !. încît zgomotul fălcilor stăpînea. D-l Nazarie privea înspăimîntat. — Unde ai fost. Fără îndoială că acum i se par ridicole nălucirile de azi-noapte." — Cred că v-a spus domnul Paşchievici. după ce mai întîi privi circular pe toţi. Sanda se aplecă peste masă şi o mai strigă încă o dată. gîndi d-l Nazarie. dar tot nu trebuiesc povestite altora.— Am dormit cît se poate de bine. îi întrerupse Egor. nu în faţa musafirilor. Numai Simina părea liniştită. îşi aşeză mîna pe braţul d-nei Moscu uşor. puţin speriată. Se grăbi să se aşeze pe scaunul din dreapta d-nei Moscu. îl privi în ochi. jucîndu-se cu cuţitaşul de tăiat pîinea. întreaga încăpere..... fără rezultat. De foarte multe ori d-na Moscu îşi uita complet de sine în timpul meselor şi mînca cu poftă. că nu-şi aminteşte nimic. — Nu prea aveam ce să spun. Egor se prefăcu că nu observă nimic. îngrozită.. Ridică ochii din farfurie. Evident.. ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat nefiresc. — Maman! O strigă Sanda. dar niciodată nu atinsese o asemenea voracitate.

în mijlocul tăcerii.. îţi cere mîna sau braţul să ţi-l sărute. pe Egor şi un val fierbinte de dragoste o pătrunse. Sanda. nu se mai teme nici de musafiri. fericită că se trecuse atît de uşor peste un incident penibil. -Dar de unde cunoasşte micuţa noastră Simina pe mătuşa Christina? Întrebă. Îl văzu atunci. Apoi izbucni brusc : — De ce minţi. Mi-a cerut mîna să mi-o sărute. Cum ai visat-o. Fără îndoială că d-na Moscu nici nu-şi mai amintea — dacă întâmplător îşi dăduse seama — de scena penibilă de adineauri. vorbi d-na Moscu emoţionată. adăugă Simina. Simino !" Era îmbrăcată cu rochia roz.inconştienţă (căci altfel nu-şi putea explica barbaria cu care mesteca. mai. spuse d-na Moscu. d-na Moscu). dar vă. „Ar trebui s-o dezvăţ o dată de obiceiul ăsta prost". mărturisesc că visele sînt lumea mea cea de a doua. puţine minute înainte. şopti ea. — Spunea de Sanda. privind pe furiş spre soru-sa. __ M-ar interesa foarte mult să ştiu. Avu totuşi o adevărată surpriză întîlnind o figură liniştită şi inteligentă. că e alături de cineva care ar putea-o iubi. Simina ? — A venit la mine la pat şi mi-a spus : „Numai tu mă iubeşti. Şi mi s-a părut că plînge. vorbi calm Simina. Toţi ascultaseră tăcuţi. Simina?! Sînt sigură că n-ai visat pe nimeni. cu umbreluţă. după obiceiul ei. N-ai visat nimic ! Simina o privi surprinsă. cu atît mai puţin pe tanti Christina. Aşa mi-a spus.." Aşa mi-a spus. vorbi d-l Nazarie. „Sanda începe să mă uite. Ce bine că nu e singură. Se întoarse repede spre Simina. tare. scumpă doamnă. E domnişoară mare acum. Dar nu acum. — D-stră o să zîmbiţi. Îmi aduc foarte bine aminte ce mi-a spus despre tine : „Sanda începe să mă uite". ar putea-o ajuta. — Poate că n-am visat. d-le profesor. vorbi ea. în orice caz. se grăbi să spună d-l Nazarie. parcă pentru prima dată. S-a făcut şi obraznică. D-na Moscu aprobă. clătinînd capul cu fervoare. — Minţi ! repetă. şi se întoarse spre maică-sa. interveni Sanda. d21 . __Vom sta o dată de vorbă. Apoi gura severă i se rotunji într-un zîmbet ironic. decît spune înţelesul cuvintelor. fireşte.. Sanda îşi muşcă buzele. — Nu zîmbesc deloc.. M-am uitat în ochii ei atunci şi mi s-a părut că plînge. Lucrurile acestea sînt întotdeauna fascinante. — Aşa face ea. spuse ea încet. îşi spuse. Altceva. — Nu mint. Sanda zîmbea batjocoritoare. — Aşa vine ea întotdeauna. drept în ochi. — Mama înţelege însă altceva prin această a doua lume.

Asta a fost în 1907.. Căută ochii Sandei şi întîlni aceleaşi priviri preocupate.. -Nu avea decît douăzeci de ani.. cu un glas mai scăzut. Emoţia. cu toţii. Nici Sanda... nerăbdarea. nouă ani după moartea Christinei. cu fruntea plecată.. Era cu vreo şapte ani mai mare ca mama. nici Simina. alergînd de la d-na Moscu la Simina. ca să evite răspunsul dnei Moscu.. Şi au omorît-o. Ar fi fost într-adevăr penibil să amuţească aşa. Dar avem un portret în mărime naturală al Christinei. Egor începu să se simtă prost. iar ea a rămas la moşie. spuse brusc Sanda. crezu de cuviinţă d-l Nazarie să consoleze pe gazdă. altele -mult mai semnificative. ştiţi. aşa cum obişnuiesc toţi musafirii să rostească ridicîndu-se de la masă. Dar dna Moscu părea că n-auzise nimic. Niciodată nu o văzuse d-l Nazarie atît de însufleţită.întrebă el.. aducerile-aminte îi şterseră chiar zîmbetul ei nelipsist.fuseseră lăsate la o parte.l Nazarie. Sanda s-a născut în cel dintîi an de război. accentuînd cu teamă cuvîntul. Egor o observă cu mirar şi cu un început de teamă. Parcă s-ar fi temut să nu se adauge ceva.. -Aci? Întrebă d-l Nazarie.Căci o iubeau toţi ţăranii.căci ochii îi erau lichizi şi lumina lor avea cîteodată densitatea nefirească a unei lupe. înainte de expropriere. interveni Sanda. Moşia era pe atunci întinsă... Anumite amănunte le afla pentru întîia oară acum.. Copiii o ştiu după portretul acela. vorbi dna Moscu după o lungă răsuflare. Pe mine m-au trimis la Caracal.. Dl Nazarie încercă să rupă tăcerea. Începea o după-amiază sticloasă de septembrie. l-a pictat Mirea.E aşa de greu totuşi de înţeles. — Să luăm cafeaua pe verandă. spuse Sanda repede. irizate. -Venise de la Bălănoaia aici. Se opri brusc. cerul era neverosimil 22 . Dar d-na Moscu dăduse din cap foarte afectuos. Dna Moscu întoarse repede faţa spre profesor. Mai ascultase o dată aceeaşi povestea şi parcă nu întocmai. ridicîndu-se de la masă. Cafeaua se servi pe verandă.. cu fratele meu. — Nu mă îndoiesc câ a fost o lovitură grea.. -Nimeni nu cunoaşte pe Christina.. parcă se pregătea să se predea aceleiaşi oboseli obişnuite ei: -A murit în locul meu sărăcuţa. Bănuiesc că a murit tînără. Continuă. -A murit tînără?. parcă i s-ar fi adresat o foarte comună mulţumire.

vorbi d-na Moscu.. îşi propuse el reconfortat.de albastru şi arborii părea că au crescut nemişcaţi de la începutul lumii. „Am să-i vorbesc de ea Sandei. Nici Sanda. d-ta ai văzut portretul Christinei ? Mi s-a spus că e cea mai bună operă a lui Mirea. în gînd. Să iubeşti şi să sfinţeşti o moartă. Sînt nişte făpturi de elită. albă. stînjenit. prea sensibile. Nu ştia ce-ar mai putea răspunde. chiar în icoanele ei cele mai triviale". — Orice pictor mediocru poate face o capodoperă dacă se poate uita o clipă pe sine. adăugă ironic pictorul. .întrebă el. Egor nu înţelese asprimea glasului ei. Rămăsese cu ceaşca cu cafea în mînă. îşi aduse aminte de Daphne Adeane. apoi se despărţise brusc — şi în acest gest de spaimă Egor întrevăzu cele mai sigure nădejdi. Dar trebuia sa încerce mai mult. parcă s-ar fi trudit să înţeleagă ceva care se întîmplă fără ştirea ei. cu un gest înfrînt. Criteriile estetice nu sînt întotdeauna cele mai bune".. se auzi atunci glasul d-nei Moscu. „Tot ce se atinge de domnişoara Christina le este într-adevăr sacru.. E un lucru frumos ce face Sanda . Se pregătea să-i răspundă în glumă. Se apropie de ea. spuse Sanda. E un salon în care nu prea . nici Simina nu erau mai calme. Egor. „Aş putea încerca acum". Egor începu să rîdă. — Dacă Mirea poate avea opere bune. — Ce faci în după-amiaza aceasta. Ţara se poate mîndri cu el. Mirea a fost o culme a artei româneşti.. D-l Nazarie roşi.. Străbătuse pînă la el emoţia şi aşteptarea bine cunoscută. nu e un sentiment mediocru ăsta. Trupul fetei se alăturase de al lui citeva clipe. dar întîlni alături obrazul sever al Siminei. cu ceaşca de cafea în mînă. simţise foarte aproape de el coapsa Sandei.. Cînd vrei să cucereşti o fată de boier.. rosti sentenţios d-l Nazarie.. îşi spuse Egor. În fond." Chiar şi pe mica Simina o scuza acum. nu trebuie să fii intransigent în artă. şi fata se supusese tremurînd. îşi spuse el. — „De ce vorbeşti aşa înainte de a-l fi văzut ? îl întrebă nervos Sanda. într-adevăr. să vadă tabloul. să te văd pictînd. Fetiţa îl privea atent. trecînd prin sufragerie. deschizînd o uşă masivă. duduie Sanda ?.. — îţi voi cere voie să te însoţesc în parc. prieteneşte. între cel două surori. Mai ales că d-na Moscu se sculase brusc şi-i invitase pe toţi. „Am făcut o gafă. spuse fata zîmbind. îşi spuse Egor. li luase atunci braţul. să-i vorbească. — E cam intrăm. 23 deranjat aici. M-am purtat ca un dobitoc. — Mirea a fost un pictor foarte mare. dragostea şi orgoliul ei pentru măţuşa Christina e un lucru splendid. Sînt sigură că are să-ţi placă”. — D-le Egor..

patul meu virginal" — parcă îi vorbeau ochii domnişoarei Christina. D-l Nazarie păşise încet. care îi dădea o paliditate feminină. un pat mare. Era parcă mai răcoare. îi zîmbea ea familiar. — Ce spui. „Da. „Să-şi fi dat ea seama că va muri atît de repede?" se întrebă Egor. Ce straniu miros în camera aceasta.. — Cu un asemenea model. fireşte. cu buclele negre lăsate pe umeri.. cu talia subţire şi înaltă. Egor îşi puse mîna pe frunte. încercînd parcă să-şi ceară scuze cu modestia lui. asta e camera mea de fată şi acolo e patul meu. dar o răcoare melancolică şi artificială. adăugă triumfătoare Sanda. Plutea mult dor şi multă jale în ochii domnişoarei Christina. Domnişoara Christina zîmbea din portretul lui Mirea. Era o fată foarte tî-nără. — Domnişoara Christina ! exclamă d-na Moscu. Nu cumva o fi chiar camera ei ? Cu coada ochiului privi spre celălalt perete. de umerii d-nei Moscu. în colţ. La început i s-a părut că vede din nou nălucirea din noaptea trecută. dimpotrivă. Egor citea bine în ochii ei . Figura îi era luminată de o emoţie solemnă. In urma profesorului venea Simina. Ridică încă o dată privirile spre portret. să-i spună numai lui de nesfîrşita ei singurătate. Egor rămăsese departe de portret. îl văzuse cînd a descoperit patul şi n-a roşit . — Ce spui. d-le profesor ?! întrebă din nou Sanda. îmbrăcată într-o rochie lungă. nefirească pe obrazul ei de copil. In odaie mirosea a sulfină şi a aer închis. dar se afla acolo. parcă l-ar fi privit într-adins pe el. D-l Nazarie simţi teroarea ca o gheară apăsîndu-i pieptul. n-o poate suferi. Teroarea îl 24 ... oarecum provocatoare. Domnişoara Christina îi urmărise toate mişcările. înseamnă că-ţi place. Domnişoarei Christina îi sticliră o clipă ochii mai viclean. în faţa acestei fecioare care îl privea în ochi. care se apropiase atunci. domnule pictor? întrebă Sanda. nu se putea face decît o capodoperă. dar a pus-o pentru că aşa i-a cerut mama („Nu stă bine unei domnişoare să pozeze decît desăvîrşit îmbrăcată !"). — Atunci îţi place. continuă şi acum să-i susţină privirea. Domnişoara Christina suferea în O nemişcarea ei. să nu fie observat. vorbi liniştit Egor. silindu-se să nu facă zgomot. chipul acela de abur. Egor îşi căută tovarăşul. D-l Nazarie rămăsese încremenit de cum dăduse cu ochii de portret. la masă. „Sînt într-adevăr extraordinar de sensibile fetele astea". D-na Moscu îi spusese că e un salon. Dacă nu spui nimic. Se trudea să-şi dea seama de unde izvora în sufletul său atîta melancolie şi oboseală. alb. pe care. zîmbindu-i cu familiaritate.Toţi simţiră de la început aceasta. Aşa îi spuneau toţi pe aici. Venea cea din urmă. zadarnic îşi strîngea cu mîna umbreluţa albastră şi îşi ridica pe furiş o sprinceană. Zadainic . cu perdeluţe. îşi spuse Egor. parcă l-ar fi ales numai pe el din tot grupul. parcă l-ar fi invitat să rîdă şi el de pălăria ei prea mare şi prea încărcată.

Se liniştise.. să-l pictez cum ştiu eu. Egor vorbise destul de tare. Mirosul acesta e parfumul tinereţii ei.. aşezată într-un fotoliu îmbrăcat în pînză albă. Mirosea ciudat în odaie. teribil de multe lucruri ştii tu. căci cealaltă răspîndea o teroare deznădăjduită. D-na Moscu cerceta cu ochii încăperea.. Sanda. în camera aceasta. Azi a făcut excepţie. — . I s-a părut. mai e ceva. Parcă soarele nu trecuse prin această odaie şi timpul nu măcinase nimic.. Nimic nu părea premenit. nici în acest timp prezent. Doar în cele dintâi clipe l-a înspăimântat. iar nu să fac o copie. tot în şoaptă. Dar îl deşteptase din spaimă Simina. schimbat de cînd murise domnişoara Christina. Dar nu era aceeaşi nălucire din sala de mâncare. Oboseala şi tristeţea odăii veneau din alte vămi şi vorbeau alt fel sufletului. D-l Nazarie înţelegea acum toate lucrurile acestea mici şi stranii. din aburul trupului ei. aici. pe care portretul nu o avea. — Aş vrea să încerc o dată să pictez acest tablou. privind din nou tabloul. în întîmplăriie deatunci. Şi-apoi. probabil ca să le spună că ar trebui să se retragă. care trecu lingă el şi îl privise mirată. Sanda. Domnişoara Christina seamănă mult cu d-na Moscu.Dar lui tanti Christina i-ar place să mai fie o dată pictată. — Bine că nu te-a auzit mama. O linişte nefirească... şi înţelese : d-na Moscu se întoarce mereu aici. nu auzise nimic. De unde ştii tu că nar vrea mama ? !. Sanda se apropie de el şi-i apucă braţul înspăimântată. nici a rai sau a flori funerare.. adăugă. 25 . numai. seamănă şi cu Simina. vorbi Egor. un început de nesimţire. Dar Simina se apropiase prea mult de ei. — Mi se pare un lucru extraordinar. fireşte. g o privise în treacăt. ca de obicei. — . spuse Simina. cînd se aşezase pe fotoliu.. îi spuse eu înţeles. viaţa. oprită şi conservată aici. — . şopti ea. vorbi apăsat d-l Nazarie. nu a mort.. resturi miraculos păstrate din apa ei de colonie. Se apropia acum şi d-l Nazarie.. Dar chipul ei poate fi privit în linişte. între patru pereţi.împietrise.Un lucru într-adevăr extraordinar. Palpita alt fel. căci i-ai fi făcut într-adevăr rău. privind-o în ochi. ci un miros de tinereţe oprită pe loc. bănuitoare. Aici îi alerga gîndul întotdeauna. deşi nu în acest spaţiu concret. O tinereţe de-acum multă vreme. adăugă el. Se mira singur de uşurinţa cu care le înţelege şi de graba cu care le acceptă. Nu lasă aproape pe nimeni să intre aici. — Simina.. dar d-na Moscu. I s-a părut atunci că revede nălucirea.Bine că nu te-a auzit. O foarte mare asemănare..

dar a trebuit s-o asculte mirat — şi nu totdeauna cu voie bună — recitind poem după poem. în cele din urmă. dar. Totuşi. i-a spus.. Ea îi spunea încă. Sanda se apropie. Eggr aprinse o ţigară. cetea un roman francez. Şi apoi. Hăspunsul fetei îl desfătase într-adevăr.. zîmbi Sanda. Apoi a întrebat-o cîte poeme cu toamna cunoaşte. se putea glumi. în acelaşi timp. poate chiar la confesiuni. după ce. Se şterseseră de pe faţa ei vigoarea şi severitatea de-adineauri. Şi-a purtat şevaletul prin mai multe alei şi s-a aşezat în mai multe colţuri ale parcului. ca şi cînd n-ar fi observat intimitatea lui Egor. D-l Nazarie se scuzase că nu va veni decît seara la masă. — Sîntem gata de lucru.. Sanda dădu din cap aspru. Curînd însă. Se putea rîde. — Mai ales cu ea. D-l Nazarie se bucură că se poate retrage într-un asemenea moment neutru. — Intr-o asemenea zi e păcat să lucrezi. A întrebat-o mai mult ca s-o necăjească. Trebuie să mergem. El ar fi vrut să ajungă mai repede la intimităţi. o strînse de mijloc. Şi a început să se plimbe cu Sanda. se rugă din nou d-na Moscu. N-aţi vrea să mai mă lăsaţi o clipă ? se rugă ea. Timpul trecea nesimţit. a trebuit să se întoarcă. La capătul aleii. Era ora ceaiului.. poemele erau destul de multe. În acea clipă.. Egor şi d-l Nazarie veneau în urmă. Se hotărî să-i spună pe nume. scumpe maestre. ce crezi de Nazarie ? — Cred că e un viclean. Evitară la început să se privească. Ai băgat de seamă ce repede îşi schimbă faţa ? Niciodată nu seamănă cu el însuşi. plimbîndu-se nepăsă-toare cu ochii în pietriş. abătuse conversaţia pe un plan mai accesibil. Trebuia să facă un pas înainte. şi-a ascuns sculele la rădăcina unui ulm. mai întîi. Sanda era acum din nou domnişoara capricioasă şi disponibilă. IV Egor n-a lucrat nimic în după-amiaza aceea. Simina îi aştepta în faţa verandei. poate ca să-l necăjească. nu şi-au putut feri multă vreme ochii unul de altul. — . spuse d-l Nazarie.. răspunse corect Sanda. D-l Nazarie refuzase zîmbind. domnule Egor ? întrebă ea. — Sanda. Era prea miraculoasă toamna de deasupra lor ca să-şi îngăduie vreun curaj vulgar. pe verandă. Egor începu să rîdă. — Maman. „domnule Egor". am rămas de-ajuns. să cerceteze cîteva 26 . — Nu cred că e acelaşi lucru.Cu Simina. Aşa se pregătea Egor de dragoste.Apoi îi întoarse spatele şi se apropie de d-na Moscu. îi luă braţul. ajunşi pe verandă. întinse tabachera profesorului. Pornise înspre sat. D-na Moscu.

Plecase să se plimbe primprejurul parcului. — Cele mai absurde basme. Trăieşte şi ea în folclor. Au luat ceaiul în linişte. cine supraveghează şi plăteşte slugile. — La doica. dar se mulţumi cu cîteva cuvinte. încît Egor se dăduse un pas înapoi. o întrerupse Egor. ridicînd fruntea spre cerul străveziu şi înalt. în răcoarea aceasta mirosind a praf şi ierburi. N-avea nici un gust ţigara. La stînga se întindeau curţile. cît de straniu se însufleţeşte liniştea ! Numai dacă n-ar fi atîţia ţînţari". Rămăsese rezemat de un salcîm. Lingă el apăruse Simina. — E timpul basmelor acum. Se ridică cea dintîi. — Sînt un folclor destul de ciudat basmele doicii. — Ce-i spune doica ? întrebă Egor. îşi spuse Egor aprinzîndu-şi o ţigară ca să se apere. Simina părea îngîndurată." se adresă d-nei Moscu. gîndi Egor. „Numai un asemenea vers poate descrie într-adevăr un apus în cîmpie. Egor se întrebă cine are grija tuturor acestor rosturi gospodăreşti. de vite şi lapte. Nu are decît nouă ani. îşi amintise de versul popular cu multă plăcere. vorbi obosită şi enervată Sanda..: Egor s-a putut convinge chiar în acea seară cît de ciudat e folclorul doicii.. Se aprindeau lămpile. privind cum se cufundă globul înflăcărat. Treceau femei. Doica o zăpăceşte cu tot felul de basme. se apără d-na Moscu. Simina ? întrebă Sanda. Soţul d-nei Moscu murise de cîţiva ani .. „Are să fie o noapte splendidă". Poate vreun administrator. îşi spuse Egor. de fîn.. după ce şi-a împăturit şerveţelul de ceai şi şi-a adunat firimiturile în farfurie.. — Acelaşi lucru i l-am spus şi eu de atîtea ori. „Cum de a mers atît de nesimţit. Un rînd întreg de odăi mici. O zvîrli în drum şi porni agale spre casă. cumnata ei are moşie în altă parte a ţării. să vadă apusul soarelui de pe cîmp. cîteva clipe. pe ce cărare s-a strecurat de-a dreptul în spatele meu ?" 27 . „departe şi nu foarte departe". -Nu-mi place deloc prietenia aceasta. vreun vechil moştenit. după înecarea soarelui ! Şi apoi. acareturile şi grădinile de zarzavat. Ar fi vrut parcă să-i spună mai mult. Intră printr-o poartă laterală în parc. răspunse fetiţa fără să se întoarcă. Sanda o urmări cu ochii pînă ce dispăru între pomi. Sanda îl privi plictisită. albe. vorbind numai Sanda şi Egor. — Unde te duci. — Nu vă este frică de cîini ? Glasul venise atît de neaşteptat. gîndi Egor.movile. Şi cum rămîne toată firea împietrită. cine vinde recoltele. cu prispa scundă.. Un miros proaspăt.. „Acolo sînt bucătăriile şi odăile slugilor". cîte un copil sfios privea nedumerit spre casele boiereşti.

Egor avu sentimentul penibil că e atras în cursă. sa i le lămurească. — Ursita. — Astăzi a fost un basm foarte lung. dar foarte frumos.Tu ştii ce-i ursita unui om ? întrebă Egor. încît Egor şe cutremură. am stat lîngă ea. Egor încercă să reziste ispitei acesteia. îşi încetinise într-adins pasul. răspunse prompt Simina ca la o lecţie. Îşi culese cu mîna un mărăcine de pe rochiţă. Sublimase cu atîta fineţe anumite cuvinte... — Doica a avut treabă. care nu ştia de unde vine. dar doica a făcut plata oamenilor. Are dreptate Sanda. nu e aşa ? Simina zîmbi strivitor. Fata îi ghicea gîndurile. Dar e adevărat. privind în jos. Egor se simţi deodată turburat. Doica îmi spune în fiecare zi un basm nou. întîrzia cu multă ştiinţă răspunsul. care s-a îndrăgostit de o împărăteasă moartă. Parcă ar fi cunoscut nedumeririle lui de adineauri şi voia. adăstînd. vorbi Egor.— Dar dumitale nu-ţi este frică să te plimbi singură pe aici ? o întrebă Egor.. iar nu mintea unui copil. atrăgînd într-adins atenţia lui Egor asupră-le. dacă ai întîrziat pînă acum.. i le cetea fără ştirea lui. 28 . netezind apoi cutele. — Un basm scurt. Cuvintele sunaseră atît de stranii pe buzele ei copilăreşti. răspunse Simina. cu norocul lui. — Basmul a fost scurt. Simina zîmbi iar.... A învăţat foarte multe. aştepta pe Egor s-o roage să i-l povestească. Simina nu se intimida de izbucnirea lui Egor. — Ce basm urît şi absurd ! exclamă el deodată. rosti în cele din urmă Egorj -Este basmul feciorului de cioban. — Spune-mi-l şi mie... Pronunţă ultimele cuvinte tărăgănat. Aşa a fost ursita feciorului de împărat. — Asta o ştiţi de la Sanda. — Am fost la doica. începu calm Simina. Asta e.. Fiecare om se naşte Ungă o stea. răspunse liniştit Simina. — Aşa e basmul. apoi tăcuse. adăugă ea. întîlnindu-i ochii. Simina tăcuse încurcată. — De atunci de cînd ai plecat ? . — Şi ţi-a spus basme. aspru. Uşor de înţeles că aştepta să fie întrebată. cu aceeaşi voită sfială. apoi începu cu acelaşi glas. că în faţa lui lucrează o minte şireatâ şi ascuţită. Aşteptă să-şi mistuie mînia. căci ea o face întotdeauna.. —. soarta sau destinul omului. incidental..

mai frumos ? întrebă Egor ca să rupă tăcerea. — Tu de ce-i spui „domnişoara Christina ?" întrebă mîniat Egor. Răsuflă lung. cu atîta diavolească viclenie... De pildă. privirea lui cruntă. să nu-i mai spun „tanti". căci erau trei. — Vrei neapărat să-mi povesteşti basmul pînă la sfîrşit ? o întrerupse Egor. — Basmul de ieri e foarte lung. basmul pe care ţi l-a spus doica ieri.. care îl minţea cu atîta neruşinare. Simina îl privi mirată. lămpile odăilor din curte.. a unui om atît de mare şi de puternic împotriva ei.— Poate să ai dreptate." li strivi apoi cu o tăcere încăpăţînată.. Se zăreau. O privire inocentă şi totuşi rece. Se aflau în mijlocul aleii principale. adăugă Egor zîmbind. dar Simina continua să zîmbească... simţise o cumplită furie împotriva acestei făpturi mici. depărtate. „domnişoară". Casa mare. începu repede Simina. ferindu-se parcă să privească namila din dreapta lor. Ochii îi străluceau. cu domnişoara Christina. — Cînd te-a rugat ? întrebă el din nou. iar cel de alaltăieri nu e un basm. care nu împlinise încă zece ani. Egor tresări şi se simţi deodată înspăimîntat. Cealaltă ursitoare. între pomi. — A fost odată un fecior de cioban. — Nu cunoşti un alt basm. de cealaltă parte. căci doar ţi-este mătuşă. sau alaltăieri. nefirească. şi capul avea o stare ţeapănă. ursitoarele i-au spus : „Să iubeşti o împărăteasă-moartă !" Mama lui a auzit şi a început să plîngă... crescuse cenuşie în văzduhul spălăcit de seară. s-a milostivit de jalea ei şi a adăugat : „Şi te va iubi şi împărăteasa pe tine !". fără să-i mai lase timp s-o întrerupă. — Ea m-a rugat să-i spun aşa.. " 29 . îşi ţinea capul încordat. Nu din cauza întunericului care se lăsase brusc. Egor se stăpîni cu greu . e o întîmplare adevărată. dispreţuitoare. să ţi le împlînte ca un fier roşu în inimă.. spuse ea.. îi făcea atîta plăcere furia unui bărbat. să n-o îmbătrînesc. — D-stră mi-aţi spus să vi-l povestesc.. Pînă acum îi spuneai „tanti':. să le dea sensuri voite de ea. Egor fusese înspăimîntat de glasul cu care pronunţase Simina ultimele cuvinte. mai ales aici. casa mare. Simina parcă se oprise într-adins aici. Simina începu să zîmbească.. Cum te poate ruga cineva care a murit de aproape treizeci de ani ? ! Glasul îi era aspru. Şi cînd s-a născut el. întotdeauna ştia să sublinieze cuvintele. cu pupilele mărite.

. căci Simina nu se mişcase de multe minute.ca să-l împiedece să întoarcă privirile spre casă.O clipă. Simina îi apucase obrajii. continuă Egor. adăugă Egor. Cînd înţelese asta. Simina ? întrebă cu o furie îngheţată Egor. — Nu e adevărat. Dar voia să meargă pînâ la capăt. Te-ai speriat singură. Nu privea totuşi spre casă.. să arate cu braţul întins. vă rog.M-a rugat azi-noapte. Voi să întoarcă brusc capul spre casă şi să facă el primul pas de înapoiere. îi era frică de-a binelea. Mi-a trecut acum. o furieîmpletită cu teroare îl cuprinse. — . în întunerec.: -Arăta spre marginea cealaltă a parcului. Şi cum să nu te sperii cînd asculţi în fiece zi un basm absurd ?. Simina sta în faţa lui. Dar braţul îi tremura încă şi şi-l retrase repede. şopti. . — Nu e nimeni. zîmbetul ei victorios.. cu d-na Moscu chiar. Egor înţelese deodată că a fost păcălit. Fetiţa îl privi. acum nici Egor nu-şi mai amintea să o fi auzit. O ţinea încă în braţe. fetiţo îi vorbi încrezător Egor. în pulsul său. — Mi s-a părut că vine cineva de-acolo. Egor se sperie mai mult de ţipătul ei şi o ridică.. Dar îl înspăimînta siguranţa ei. te-am auzit spu-nînd „tanti Christina". N-ai văzut nimic.cealaltă" fără să se întoarcă.. dezmierdînd-o. azi în salon. fără să-i răspundă. continuă el. — Lăsaţi-mă jos.. aşa cum făcuse spre marginea parcului. compusă.... în mijlocul aleii. — De ce m-ai minţit. cel puţin în partea aceasta. ca s-o liniştească. în vis. inima nu-i bătea deloc a spaimă. cald. surîzătoare. îl sili pe Egor să privească într-acolo. ţinîndu-i faţa alături de faţa ei. Ce ciudat. cordial.. că Simina se prefăcuse înspăimîntată şi-i sărise în braţe numai. Nu destul de repede ca să nu-l observe Simina... şopti. să privească mult. Se simţea oarecum ridicol. Va vorbi neapărat cu Sanda. 30 . — Ceva pe care nu voiai să-l văd eu. strivindu-şi buzele ca să nu rîdă... Simina simţi pe dată schimbarea în muşchii lui Egor. Atunci fetiţa i se azvîrli în braţe înspăimîntată. Astăzi n-am spus „tanti Christina". Şi trupul ei era liniştit. Egor şovăi încurcat. cu mîinile la spate. Era cu atît mâi necăjit. nici o picătură de sudoare Faţa îi era senină. — Totuşi. cu cît Simina părea că îi ghiceşte chiar şi cele mai ascunse spaime şi îndoieli. nu e aşa ? Nai văzut nimic.. Arătă cu braţul marginea parcului. încercînd să încurce o fetiţă. Spusese . ţipînd. să înţeleagă ce se ascunde în mintea copilului acestuia înfricoşător. Într-adevăr. răspunse calm Simina.Poate ai văzut ceva în cealaltă parte. Nici o smucitură de febră.

ca să nu vadă ceva ce a văzut ea. vorbi Simina fără să se întoarcă. — Puteţi să vă întoarceţi fără teamă. Egor privea la răstimpuri spre Simina. Dumneavoastră smteţi bărbat. Mama n-o să-mi ierte uşor impoliteţa asta.. nu vă puteţi speria. Astăzi renunţă la un lucru atît de complicat. — Ştii foarte bine că e vorba despre altceva. îi spuse el apropiindu-se. vino să ne plimbăm puţin. Nu avea însă verva şi entuziasmul de altădată. li părea chiar rău că-şi pierduse calmul faţă de un copii. spuse Simina. Se aşezară la masă. în odaia lui ca să-şi spele mîinele înainte de niasă." Dar nu asemenea gînduri cuminţi îl liniştiseră. adăugă Egor zîmbind. şopti el apropiindu-se şi pronunţînd cuvintele solemn. Ca mine. Egor se suia. speriin-du-mă. Porni apoi.Batjocura aceasta nu risipea totuşi. m-am speriat degeaba.. invitîndu-l cu mîna să privească şi în cealaltă parte. plecînd ochii în pietriş. v-am sărit în braţe. prezenţa oamenilor vii şi sănătoşi de acolo. Nu tia decît un lucru : că Simina nu se speriase şi că îl silise să privească în cealaltă parte a psrcului. — Dacă n-ai ce face după-masă. cu dinţii încleştaţi. Simino! o ameninţă el.. răsuflînd repede şi fierbinte. vorbi Simina. . Egor îi apucă braţul şi o smuci spre el. — Mă aşteptam la asta.. Fireşte» îi trecuseră acum ca prin farmec teroarea şi mînia din parc. Dar ea de ce nu s-a speriat ? . domnule Egor. Fata se abandonă fără nici o rezistenţă. — Ştii că am să te spun. nelămurita teroare care îl cuprinsese. aceeaşi bine ascunsă siguranţă. spre casă..— Nu m-âm simţit prea bine astăzi. altădată.. gîndea el.. parcă oarecum obosită. se scuză ea. ce am aflat în sat. Au ajuns în faţa verandei. Am să-ţi spun cîteva fapte interesante. Sanda stătea lîngâ el. întîlnea întotdeauna aceiaşi ochi inocenţi. unde îşi spălau mîinele copiii. îşi pregătea bine surpriza. „Crede că n-am să spun.E adevărat.. Egor o urmă. în prag. „Simina ascunde lucruri mai grave.. D-l Nazarie parcă îl aştepta. Aveţi dreptate să mă spuneţi. Dar i-ar fi fost greu să spună despre ce e vorba. D-l Nazarie vorbi despre observaţiile lui. Vă rog să mă iertaţi dacă. adăugă ea. — Şi eu am să-ţi spun d-tale un lucru tot atît de interesant. gîndea Egor. brusc. despre movile şi greutatea săpăturilor la întîmplare. că n-am s-o trădez".. Vorbea mai mult ca să-şi arate cum şi-a petrecut ziua şi 31 . trebuie să mă port cu multă grijă. în inima lui Egor.. Intră în cămara de Ungă sufragerie. ci lumina pe care o găsise în casă.

— Răspunde fără teamă. D-na Moscu se deştepta uşor din toropeala ei obişnuită. Soru-sa izbucni : — Deocamdată. căci o cunosc cît e de sensibilă. spuse Egor. vorbi calmă Simina. recăpătmdu-şi zîmbetul ei dispreţuitor şi. Simina îl privi totuşi cu atîta dispreţ. spuse d-l Nazarie. e că am impresia că nu ascultă toate basmele. — Ceea ce e mai grav. — Atunci de ce-ai minţit fără rost ? întrebă Sanda. vorbeşte cu curaj. adăugă Sanda către Egor. Egor nu mai ştia pe cine să privească. domnişoară Simina ? întrebă răutăcios Egor. după ce spuse „bună seara". Poate n-ar fi meritat o asemenea pedeapsă. ai să fii aspru pedepsită !.. răspunse ea politicos. dar trebuie s-o dezvăţăm de obiceiul acesta de a minţi fără rost. scena îi făcuse destul de rău. vorbi Sanda.. — E un basm pe care îl ştiu de mult. Sofia te va conduce în camera ta. Atunci Simina se sculă.ca să împiedece tăcerea să se aştearnă definitiv.. devenise palidă. Sanda roşi brusc şi se întoarse spre soru-sa. să-l chinui cînd îi ai în puterea ta. vorbi Sanda. — Te-ai convins acum ce fel de basme ascultă. ca şi cum s-ar fi îngrozit. îşi strînse buzele. Dacă ai greşit. interveni d-na Moscu. Este atît de bună şi de mică.. îşi dădu seama chiar în clipa cînd rosti aceste cuvinte că a făcut o gafă. Se întrebă totuşi dacă Sanda înţelege tot ce se petrece cu soru-sa. încît mînia lui Egor se aprinse din nou. — Nu mi-e teamă de pedeapsă.. sărută obrazul d-nei Moscu şi plecă spre odaia ei. — Cum rămîne cu basmul nostru de azi. îşi dădu în acea clipă seama ce mare voluptate este să te răzbuni pe un copil. Dar d-na Moscu ridică zîmbind din umeri. Privi în ochii Sandei cu aceeaşi exasperantă seninătate şi siguranţă. căci abia dacă mai spuse un cu-vînt pînă la sfîrşitul mesei.. Multe le inventează chiar ea. — Îmi pare şi mie rău. — îmi pare foarte rău de domnişoara noastră. ai să te culci fără desert şi ai să te ridici chiar acum de la masă.. — Ştiţi că Simina mi-a povestit un basm pe care i l-a spus chiar astăzi doica ? începu Egor. Simina păru că-şi pierde o clipă cumpătul . Totuşi. că a plecat la Giurgiu după cumpărături. Nu-ţi fie teamă de pedeapsă. dar nu pot răspunde. — De-abia tîrziu am aflat că doica nici n-a fost în după-amiaza asta aici.. 32 ... căută ajutorul d-nei Moscu. Simina. D-na Moscu o aprobă clătlnînd din cap.. fetiţa mea.. Pictorul scutură din umeri.

Dar nu-mi place casa asta.. Atunci aş pleca şi eu. să cred că te-au rnîhnit cuvintele mele oarecum brutale.. îţi faci cruci noaptea. te-aş sfătui să pleci cît de curînd de-aci. o dragoste chiar. continuă el. Am să-ţi spun îndată. D-l Nazarie îl privi cum şi-o aprinde... nu ştia nici el dacă e într-adevăr îndrăgostit de Sanda aşa cum accentuase.. Egor începu să rîdă. Egor şi d-l Nazarie porniră spre poartă. cu ambiţiile sale nemărturisite.. înaintea d-tale.. asta căuta cu bucurie. Deodată. Nu "e nimic sănătos aici. Egor ezită să răspundă. poate. Cel puţin crezi în Dumnezeu. întrebînd. îi plăcea mult fata. — Chiar ţigara aceasta ar putea să-ţi atragă luarea-aminte. foarte greu. Sincer vorbind. cît încurcat de răspunsul pe care trebuia să-l dea. chiar mîine. S-a întîmplat însă astăzi un lucru care mi-a amintit-o. Nici măcar parcul acesta artificial. Dar mi-e teamă că va fi foarte greu. — Deocamdată. — Văd că eşti îndrăgostit şi nu vrei să pleci. O aventură. Sanda se împletea mult cu arta lui.. ca să-şi dea mai bine seama de cuvintele profesorului. te rogi la Maica Domnului. d-l Nazarie.. nu-mi place defel. Dar dacă nu eşti sincer îndrăgostit de d-ra Moscu. V Rămaşi singuri.. — Te-ai supăra mult dacă te-aş întreba un lucru foarte intim? Bunăoară. înainte de culcare? 33 . E un loc blestemat... Eu nu te învinuiesc de nimic. — Pînă acum nu-i nimic grav. continuă d-l Nazarie. Merseră multă vreme fără ca vreunul din ei să scoată un cuvînt. Era mai puţin surprins de întrebarea indiscretă a profesorului. Egor se opri din mers. parc din salcîmi şi ulmi puşi de mîna omului. dacă eşti într-adevăr îndrăgostit de Sanda ?. Ai uitat scena penibilă de azi noapte? — Aproape o uitasem. nimic. N-aş vrea să judec altfel tăcerea d-tale. Am simţit asta din prima seară..Sanda îl privi înmărmurită. — S-a întîmplat ceva atît de grav ? întrebă el cu jumătate glas. Pot chiar să-mi aprind o ţigară în linişte. — Văd că şovăieşti. domnul Nazarie se hotărî. severă. Ar fi fost foarte greu să răspundă sincer. spuse el.. aş pleca. mirat.

. Tata era sergent de jandarmi într-un sat de lîngă Ciulniţa.. Sînt aproape. vorbind Siminei. Adaug. Hotărîrea luată îi dădu curaj şi o mare încredere în sine. Lucrurile pe care le spusese erau solemne. Dar. Nu-mi fac un merit din aşa ceva. din care nu izbutea să mai iasă.. ca să şîo pregătească?" — Domnule profesor. Mi-este şi frică. Cu atît mai rău. de amintiri şi de sentimente. Şi glasul era mai sugrumat. absurd. ce-ai aflat d-ta atît de grav in sat? — Mai nimic. Începu să rîdă. 34 . — Eu cred că are. Chiar numai pentru a-mi pune nervii la încercare. cu care pronunţase ultima frază. — N-aş fi fost primul musafir care pleacă după două zile.. în definitiv. Simt însă cum m-apasă casa asta. Şi.. aşa cum făcuse. dur şi sigur. — Nu ştiu în ce măsură sînt îndrăgostit de domnişoara Moscu. da.. tinere.. în sat. „De ce-mi spune el mie toate astea ? Ca să-şi scuze plecarea. dar am rămas poet... Dumitale ţi-e frică de ceva.Niciodată.. — Ar fi fost penibil să plecaţi aşa. un început de delir îi înfierbînta vorbele. aproape fiu de ţăran. spuse d-l Nazarie privind în pămînt. îi făcea plăcere să se asculte.. încît să nu mai pot judeca. şi eu nu mă înşel niciodată. La început. Dar asta n-are nici o importanţă. tinere. N-aş vrea să crezi. Nu te uita la mine că nu mai am păr în cap şi sînt belfer universitar. răsuflarea mai precipitată. n-am scris versuri decît în liceu. îl întrerupse Egor calm.. Am trăit multă vreme singur.. slrăbătîndu-l de-a lungul şirei spinării. Sînt şi eu un fel de poet . puţine ceasuri înainte. Sîntem oameni în toată firea şi ne pierdem cumpătul. căci rămîn şi eu. asta înainte de a începe săpăturile. Eu simt lucrurile acestea foarte bine. — Da. aproape de pămînt. Pe nesimţite însă. dar am venit aici să stau o lună încheiată şi voi sta. Accentuase fără voie cuvîntul. Şi accentuînd.: nu m-aş sfătui nici pe mine. fără prea mult succes. Ar trebui să înveţi măcar asta. adăugă el cu acelaşi glas bărbătesc. bîlbîi d-l Nazarie. Egor asculta uluit volubilitatea aceasta nervoasă şi incoerentă a domnului Nazarie. că mi-este atît de frică... deodată. judecind bine lucrurile. eu nu te-aş sfătui să rămîi.. — Bravo.. simţi el însuşi un fior strein. „în fond.. Vreau să-ţi spun de la început că n-am de gînd să plec. îi plăcu glasul lui. nu sîntem copii". spuse Egor mai mult pentru şine. totuşi. Am aflat Iu. dar nu mă-nşel.' cruri triste şi ciudate.. vorbi d-l Nazarie înfierbîntat. Profesorul se afunda singur într-o mare de cuvinte. cuvintele sale erau hotărîte şi cumpănite.

. D-l Nazarie se opri. Trăia de altfel cu vechilul. — Ba da. moartea ei îţi dă de gîndit. Oamenii povestesc o groază de lucruri.... cu atîtea amănunte odioase. după cum ştii. — Poate. de o cruzime bolnăvicioasă.. amintirea domnişoarei Christina a rămas vie în sat. începu el privind încă o dată de jur împrejur. Dar familia. pe covor doi cîte doi. Dar poate nu e totul adevărat. Dupâ chipul ei. care îi îngheţaseră sîngele în vine —Cine ar fi crezut !. Au trecut de-atunci treizeci de ani. şi cîte altele. se poate.. erau amănunte sălbatece. Spunea că vrea să-şi împartă toată averea. ci vechilul cu care trăia de cîţiva ani. cărora donmişoara le sucea de vii gîtul îi era peste putinţă să-l repete. se lăsa siluită pe rînd de toţi. o parte din oameni au fost împuşcaţi. neînchipuită.— Nu-mi mai spune „tinere". I se părea' într-adevăr prea drăcească. ştia tot satul asta. Pînă a venit vechilul şi a împuşeat-o. Puteai să-ţi închipui că fecioara asta de boieri punea pe vechil să bată pe ţărani cu biciul. moartea ei. să le împartă averea. rudele.. De numele ei se sperie copiii şi astăzi. în orice caz. Începuseră răscoalele şi. în iatac. şi vechilul a ucis-o din gelozie. Căci n-au ucis-o ţăranii. se supuse d-l Nazarie zîmbind... Da fapt. să aplice calea destrabălării şi a cruzimii de la 16—17 ani).. îl întrerupse pictorul. Nu se născoceşte aşa de uşor o legendă. Şi apoi. A povestit la tot satul cum a împuşcat-o.) Ştii. nu bănuiai în nici un caz un asemenea suflet.. — Aşa îţi voi spune. spune-mi Egor. Ea îi îndemna.... cîte doi. spuse Egor gînditor. au înfundat ocna. nu-i lucru curat" cu domnişoara Chris-tina. în faţa ei.. tot ce-i şoptiseră oamenii la circiumă şi apoi pe drum. continuă d-l Nazarie. Dar e înfiorător. prea inumană fapta domnişoarei. te-ntrebi ce diavoli se zbăteau în ea. cînd a venit armata . cu acte. Îndeosebi amănuntul acela cu puii de găină. Căci înt într-adevăr amănunte odioase. să-i bată pînă la sînge ? Şi ea le smulgea cămaşa. Domnişoara asta frumoasă nu prea şi-a cinstit familia.. — Eu îi cunosc mai bine. numai să n-o omoare... Domnul Nazarie se opri încurcat. petrecîndu-l spre curte. au mai uitat oamenii şi le--au mai amestecat cu legende. chiar ea. prietenii deatunci au ştiut repede. Chiar dacă n-ar fi putut crede tot.. Oamenii spun că veniseră ţăranii de pe alte moşii şi ea i-a chemat cîte doi.. — Aşa sînt ţăranii. să se convingă câ nu-l ascultă nimeni. alţii. (Zîmbea pentru întîia oară în noaptea aceea. Nu îndrăznea să povestească mai departe. îi era peste putinţă să povestească tot ce auzise. — Nu se mai poate spune ? şopti Egor. dar apoi a fost omorît şi el. Nu s-a aflat.. 35 . îi primea goală. Şi omul ăla ajunsese ca o fiară. spuse Egor sentenţios....

. — Nu e locul cel mai nemerit ca să vorbim despre „cadavre". mai precipitat. Era nervos. în care parcă se întrebase dacă trebuie să mărturisească şi acest amănunt. în vreun puţ părăsit.. Egor se stăpîni. în noaptea aceasta răcoroasă. Se opri şi privi de jur împrejurul lui cu încordare. cu teamă. încercînd să zîmbească. dar simţea că. Privea încă în sus. fără luna deasupra. răspunse d-l Nazarie. Se mira de luciditatea lui ... abătut. mai repede. Nu era un orizont în nici o parte . fără nici o tremurare în glas. spuse Egor. continuă domnul Nazarie.. I se păru in acea clipă că vede atîtea lucruri înspăimîntătoare. adăugă domnul Nazarie după o scurtă pauză.. — Nu mi-am pus niciodată asemenea probleme. — Poate. vorbi el cu oarecare ironie în glas. nervos. Deşi ţăranii nu prea ard cadavrele.— De necrezut.. adăugă d-l Nazarie. Arborii parcului rămăseseră departe. — Sper că nu crezi şi d-ta acelaşi lucru. că spune cu totul altceva decît ar fi vrut să spună. încît începu din nou să vorbească. cu fruntea răsturnată. înecat într-o depărtare sumbră. fără arbori în jurul lui. şopti Egor. — Şi eu gîndesc acelaşi lucru. trebuie să creadă acelaşi lucru ca d-l Nazarie. începu d-l Nazarie. cine ştie. într-un asemenea ceas. Oamenii spun că s-a făcut strigoi.Nu este însă mai puţin adevărat că toate întîm-plările acestea au schimbat şi casa. stă atît de aproape de d-l 36 . i-au dat foc.. acolo” şi întinse braţul spre parc. — E. dar eu simt acelaşi lucru. cu gura larg deschisă. D-l Nazarie îşi vîrî mîinele în buzunare. Poate că tot ce ţi-am spus acum sînt numai scornirile satului. înghiţea aerul după obiceiul lui. Şi cînd te gindeşti că nici nu i-au mai găsit corpul să i-l îngroape. spre cer. Îşi dădea seama că minte. în orice caz ciudată dispariţia domnişoarei Christina. „îl cuprinde frica". Egor se grăbi să-l ajute. — . spuse el. şopti d-l Nazarie pe gânduri. îşi dete seama Egor.. Vorbise foarte firesc. brăzdat pe alocurj. Nu ştiu dacă trebuie sau nu să cred într-o grozăvie ca asta.. Urmărea un gînd sau poate şovăia să-şi completeze destăinuirile. nici nu interesează. răsuflînd din piept... îşi aprinse o altă ţigară. pe mine mă apasă ceva.. numai o împletire absurdă de umbre. — I l-au zvîrlit undeva. Nu mă simt bine acolo.. sau poate. neliniştit. de fapt. Ce bine se simţea însă. — O asemenea femeie într-o casă lasă urme. De-aia mă simţeam eu apăsat. spuse Egor.. şi familia Moscu.. Cîmpul se deschidea aici. emoţionat. Parcă nici nu auzise observaţia lui Egor...

mîngîindu-l. sur. — Şi cu toate acestea vine ceva de-acolo. De la cele dinţii cuvinte. Prieteni din studenţie. unde se aflau casele. — S-a speriat şi el. ascuitînd — rezemat de uşă — convorbirea între un profesor de al lui şi alt tînăr. — N-ar trebui să-ţi fie frică ! spuse deodată. Rămăsese cu ochii aţintiţi spre parc. De astă dată. D-l Nazarie nu voia sau nu putea să-l asculte. tremurînd şi chelălăind. neinteresante şi foarte puţin dramatice. începu tînărul necunoscut. infernal. aşa cum stau ele închise. puternic. era încă lucid . călătorii fără rost. se ridica din ţarină şi începea să urle.. Un urlet de cîine înnebunit . purtînd cine ştie ce povară sau comoară între pereţii lor de lemn. Şi cu toate acestea. Egor înţelese. Umbra parcului îi apăru deodată. — îmi plac lăzile încărcate. li se zvîrli între picioare un cîine mare. — Nu vine nimeni. de un om pe care îl cuprinde iar groaza şi-l priveşte cu destulă seninătate. deasă. şopti Egor.. de roata aburie a rnargenilor. Geamătele se auziră apoi foarte aproape. neînţeles. Dar îi făcea bine să-l simtă aici. rosti el îmbărbătat. de fapt. exotice. lipindu-şi capul de gleznele lor. auzi un urlet care îi îngheţă sîngele în vine. Nu se vedea nimic . Poate că vede şi el ceva acolo. de fiară alergată. S-a speriat şi el. aştepta. necunoscut.. Nu cuteza totuşi să privească spre parc. suspinînd. departe.. al d-lui Nazarie îl înfiorase mai mult decît toate cuvintele lui înspăimîntate. în cîmpul acesta deschis din toate părţile — şi închis iarăşi. Nu te mai uita într-acolo.. în prăvălii sau pe cheiuri. dialoguri fără nici o logică. stranii. cu urechile pleoştite. lingîndu-le mîinile. Nu era nimic într-acolo. rude. în acea clipă. într-o cameră streină. Se vorbea despre o expoziţie recentă de pictură şi despre lăzi. săracul. pline de lucruri ascunse. îi făcea bine. alături de picioarele lui — un animal cald. gîndea Egor . Din întunerec.Nazarie.. spuse el. Radu 37 .. La răstimpuri. întotdeauna le privesc cu emoţie. prietenul lui. numai o sclipire mizeră spre stînga. Se trînti la picioare gu-durîndu-se. viu. Şi un zgomot surd. o clipă. Privea cu toată făptura crispată. Braţul întins.. depărtată. Necunoscutul care vorbea era. poate că vede acelaşi lucru ca şi Simina. cu răsuflarea aprinsă... Întoarse capul şi Egor. lugubru. Egor visa în acea noapte unul din obişnuitele lui visuri. între-rupînd efuziunea d-lui Nazarie. doar o foarte uşoară nelinişte îi înfiora sufletul. spre casă. se visa undeva într-un oraş din Franţa. Acelaşi urlet de groază. îl poate analiza chiar.

într-o rochie albastră. pentru mirosurile lor complicate şi tari. atît de lung. de femeie. Părul îi crescuse acum lung. încruntîn-du-se şi ridicînd încet braţul către Prajan. să mă recunoască. spuse el repede. şopti Egor. Egor simţi o cumplită ameţeală la auzul glasului ei.. căci Egor înălţă mîna spre el fără să-l poată ajunge. totuşi. Egor nu l-ar fi putut recunoaşte.. aproape aco-perindu-i urechile. Prajan era acum departe. Î1 vedea în preajma lui. care îi făceau mai albe braţele. de tot ce e adus de undeva de departe. păzeşte-te bine. şi încă vreo cîţiva necunoscuţi — toţi înspăimîntaţi de ceva care se petrecea sub ochii lor. Iată. Nerăbdarea lui Egor creştea cu fiecare vorbă spusă. mort demult. acum. Numai părul prea mare.. nimeni nu-mi poate face nimic sub pelerina aceasta. căci Egor nu vedea nimic.Praiân. Prajan se întoarse spre Egor şi se apropie de el dintr-un singur pas. Alături de Prajan erau acum şi profesorul. mirosuri „tehnice". Avea mănuşi negre. — Plecaţi ! porunci domnişoara Chiristina. Aşa vorbea Prajan şi în viaţă . dintr-un port exotic sau dintr-o fabrică. îneît uneori i se părea că are plete pe umeri. îi zîmbea. Ce schimbat era. ca în tabloul lui Mirea. într-adevăr. fără să-l bage în seamă pe Egor. Erau ochii lui Prajan acum." Dar chiar în acea clipă. inaccesibil. cu dantele multe. Ştiu ce vrei să-mi spui... căci eşti într-o mare primejdie.. Poate de aceea se sfieşte să se întoarcă spre mine. alungat parcă de o putere nevăzută. văpselele. pentru mirosurile acelea care îi aminteau de cutii. întoarse capul şi întîlni alături trupul domnişoarei Christina. începea şi pe el să-I cuprindă frica. înalt.. adăugă Prajan scuturîndu-şi pletele.. Prajan e mort de mult. cu un gest speriat. dar îl simţea totuşi depărtat.. La fiecare mişcare a capului. lungi. cu cea adevărată. Vorbea necontenit cu profesorul. Şi părul acesta lung. parcă mai ridicat. în jurul lui Egor obiectele se abureau. tot ca să nu fie recunoscut şi l-a lăsat. înţeleg. Dacă n-ar fi fost glasul lui şi cuvintele lui. mort într-un accident stupid de strada. „sintetice". brusc.. se ştergeau. Dar parcă era altfel îmbrăcată . ceva care se petrecea poate chiar în spatele lui Egor. L-a recunoscut după glas şi după emoţia cu care vorbea despre lăzi. Şi în acea clipă înţelese de asemenea că Prajan s-a depărtat de frică. nefiresc şi dezgustător de lung pentru un bărbat. de lăzi. cu franjuri.. gîndea el. ci îi privea doar uluit de groaza lor. de brusca lor îndepărtare. — Pentru că veni vorba despre tine. „E totuşi mort. Figura lui începea să semene cu cea dinainte. Radu Prajan. Se deosibea de toate celelalte glasuri auzite în 38 .. îi plăceau uleiurile. — Şi eu mă păzesc. îi fluturau în dreptul obrazului. — Da.

din altă lume.... Egor. Părea că se luptă cu sine. topise pereţii camerei streine. de cînd aştept un bărbat ca tine. atît. de-abia acum îşi dete seama că el doarme în patul său şi că domnişoara'Christina se apleacă peste el. încît Egor simţi un insuportabil parfum de violete învăluindu-l. la noi. recunoştea cu uimire fiecare obiect. nu te sărut aşa. ci îl stînjenea apropierea ei prea caldă. decorul se schimbase brusc. şi-l privi lung. Domnişoara Christina era emoţionată. puternică. — Nu.. şopti din nou domnişoara Christina. Nu e adevărat. sau pe obraz. — Nu fugi de mine. alungase obrazul schimbat al lui Prajan. Mi-e teamă de mine. parfumul prea puternic de violete... Ce clar răsunau cuvintele ei în odaie. — Ce frumos eşti. Voi să se dea un pas înapoi.. O lumină ciudată. să creadă că am dormit noaptea asta cu o femeie".. continuă domnişoara Christina apropiindu-se din nou de pat. însă Christina îl apucă de braţ. Căci. Dar lui Egor nu-i era teamă că stă de vorbă cu o moartă. şi Egor se clătină ca şi cum s-ar fi pregătit să se "trezească. dragostea mea. Se apropiase atît de mult. încercînd să-l sărute. Nu e adevărat. gîndi el. De ceilalţi nu-mi pasă ce cred .vis. Ce bine că toate lucrurile acestea se întîmplă în vis. Dar Christina se mulţumi să-şi apropie mult faţa de fruntea lui. N-am fost un monstru. într-adevăr. dar nu vreau să crezi şi tu aceleaşi lucruri absurde. adăugă Christina. Parcă venea din afară. un bărbat frumos şi tînăr.. era nerăbdătoare — căci răsufla ca o femeie turburată în preajma unui bărbat. Se retrase deodată. — Dar să nu crezi tot ce ţi-a spus Nazarie. Porunca domnişoarei Chiristina alungase umbrele. Domnişoara Christina îi apucă însă braţul şi îi şopti aproape de ureche : — încet. — De cînd te aştept. Eşti la tine în odaie. Egor. nu te speria. nu-ţi fie teamă că sînt moartă. gîndi Egor. reţinîndu-l. şopti ea. atît. dragul meu ?! Nu e adevărat. nici lumină de lampă. mă-nţelegi tu. ce palid.. dragul meu. pe tine nu vreau. „Numai să nu audă cineva. îşi muşca buzele.. care nu era nici de zi.. Căută uşa de care se rezemase cu cîteva minute înainte. că încearcă să-şi stăpînească o pornire oarbă. n-am făcut ceea ce spun oamenii despre mine. încît Egor nu avea unde să se mai retragă. Aştepta cu groază să simtă buzele ei pe gură.. oprindu-se cîţiva paşi de pat. Se aplecă spre el atît de insistent. Egor începea să se mire că stă atît de liniştit alături de o moartă. Egor. Se afla în odaia lui. Totul dispăruse fără înţeles. îşi înfundă capul în pernă. Dar în acea clipă îşi aminti din neu căţojaaljşe petrece în vis si se 39 .. Egor privi de jur împrejur uluit. răsuflarea ei atît de feminină.

. altfel. spuse încă o dată Christina ridicîndu-se de pe pat." Se mira el însuşi de luciditatea cu care cugeta.. Luceafărul. dar parfumul stăruia. Apoi glasul ei se auzi din nou. se surprinsa 40 . alături de el mănuşa neagră a domnişoarei Christina. încă de la prima frază. rar. îl privea nesăţioasă. Ce gust prost să te parfumezi într-un asemenea hal.. Egor se deşteptă brusc. în ochii ei sticloşi se cobora cîteodată o umbră de infinită tristeţe.. „Nu m-am deşteptat din vis.Te voi iubi cum niciodată n-a fost iubit vreun muritor. Cu tine mă voi purta altfel.. ameţindu-l. eu voi veni în fiecare noapte la tine .. îşi trecu de mai multe ori palma pe frunte. din lumea mea. Vorbea încet. Egor voi să strige de teroare.. mai ritmat: Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde. şopti atunci Christina. Zări deodată. Toată fiinţa lui era răvăşită ca după un mare efort. îşi spuse el înspăimîntat. pe măsuţa de alături. dar nu mai găsi nici o forţă. Şi mai înainte tot din Eminescu citase domnişoara Christina. îl privi cîteva clipe zîmbind.. uneori cu multă melancolie în glas. îşi amintea cu o extraordinară preciziune fiecare amănunt al visului. Orice sar întîmplă.linişti. şi pe urmă în braţele tale.. Egor. să mă deştept. Pe tine te voi iubi numai. Şi ochii mari şi grei mă dor. dragostea mea.. inumană — era îngrozitoare. îşi scoase alene o mănuşă şi o zvîrli peste capul lui Egor. Nu-ţi voi face nimic. — . să crezi în mine. Tot sîngele i se scurse din vine . „Poetul ei favorit de-atunci". Nu mai era înspăimîntat.. dragostea mea. înfometată. Ceea ce l-a mirat întîi a fost parfumul puternic de violete.. Acum îşi aducea prea bine aminte : Eminescu. Privirea ta mă arde. Sîngele tău mi-e prea scump. Şi totuşi. adăugă Christina. De aici. spuse Christina aşezîndu-se pe marginea patului. Am să înnebunesc dacă nu mă deştept. La început în somn. Egor. dragostea mea. căci senzaţia acelei mîini calde — şi totuşi de o căldură nefirească. — Nu te speria. Dar îşi simţi mîna pe frunte . îşi frecă ochii. Egor. Trebuie să încerc ceva. dragul meu. îşi spuse Egor. mai melodios.. în acea clipă. zîmbind. Să nu-ţi fie teamă.. — Să nu te temi. Ţie nu-ţi voi face nimic.. Aştepta cu o extraordinară nădejde să se trezească.. Cuvintele acestea le mai auzise de atîtea ori. glasul i se stinse în gîtlej. Simţi deodată o mînă caldă mîngîindu-l pe obraz. de mine să nu-ţi fie teamă. — Ce frumos eşti cînd zîmbeşti. Egor simţi o neînţeleasă tur-burare copleşindu-l. Mirosea acum mai puternic a violete.

pipăindu-se. Nu dormea deci ; nu visa. îşi muşcă puternic - buza de jos. Simţi durerea. Ar fi vrut în acea clipă să sară jos din pat şi să aprindă lumina. Dar zări, la doi paşi de vjL el, în picioare, nemişcată, silueta bine cunoscută a domnişoarei Christina. Năluca îl ţintui pe loc în pat. Egor îşi strînse încet pumnii, apropiindu-i de corp. îi simţea. Nici o îndoială ; nu mai dormea. îi era frică să închidă ochii, dar privi cîteva clipe în jos, apoi privi din nou spre domnişoara Christina. Ea era tot acolo, privindu-l sticlos, zîmbindu-i, învăluindu-l în mirosul ei de violete. începu să se mişte. „Doamne-Dumnezeule, carele eşti în ceruri, Doamne-Dumnezeule !"... Cuvintele acestea răsărişeră brusc în mintea lui Egor, din cine ştie ce rugăciune de copil, şi le repeta cu răsuflarea tăiată. Domnişoara Christina se opri şi zîmbetul ei deveni parcă acum mai trist, mai deznădăjduit. Egor îşi dete seama că ea ştie că se roagă ; ea ghicise tot. „Ea ştie' că m-am deşteptat şi nu pleacă"... Christina mai făcu un pas. Foşnetul rochiei de mătase se auzea cu o extraordinară claritate. Nu se pierdea nici o nuanţă, nici un detaliu. Paşii domnişoarei Christina se împlîntau în tăcerea odăii cu o perfectă siguranţă. Paşi de femeie, moi, dar vii, emoţionaţi. Cînd se apropie de pat, Egor îi simţi din nou trupul şi simţi aceeaşi senzaţie de căldură artificială, dezgustătoare. Carnea toată i se strînse, ca într-un spasm. Domnişoara Christina, privindu-l mereu în ochi, ca şi cum ar fi vrut să-l convingă dincolo de orice îndoială de prezenţa ei concretă, vie, trecu pe lîngă el şi-şi luă mănuşa de lîngă măsuţă. Din nou braţul gol, mirosul de violete. Şi apoi, tresărirea mănuşii care îmbracă mîna, care se întinde uşor, elegant, către cot... Domnişoara Christina continuă să-l privească tot timpul cît şi-a petrecut mănuşa. Apoi, cu acelaşi pas feminin, graţios, se apropie de fereastră. Egor nu avu curajul s-o urmărească. Rămase cu pumnii strînşi aproape de corp, ţeapăn, acoperit de sudoare rece, singur în întunerec. Se simţea pentru cea dintîi oară în viaţa lui cumplit de singur, blestemat. Nimeni şi nimic din cealaltă lume nu putea ajunge pînă la el, să-l ajute, să-l scape... Multă vreme n-a mai auzit nimic. îşi dete seama că încerca să se păcălească singur, pentru că el ştiuse clipa precisă cînd domnişoara Christina plecase din odaie. Simţise cum dispare (...) totuşi să aştepte, fără să aibă destul curaj să întoarcă capul spre fereastră. Uşa de la balcon era deschisă. Poate a rămas încă acolo, poate n-a plecat, ci e numai ascunsă. Ştia totuşi că se teme degeaba, că domnişoara Christina nu mai e în odaie şi nici în balcon. Se hotărî brusc. Sări din pat şi aprinse lampa electrică de buzunar. Căută înfricoşat chibriturile. Aprinse lampa cea mare. Lumina prea puternică sperie un mare fluture, de noapte, care începu să zboare deznădăjduit, lovindu-se de pereţi. Egor luă lampa de buzunar şi ieşi pe balcon. Noaptea era pe sfîrşite. Undeva, pe foarte aproape, se pre-simţeau zorile. Erau aburi reci, un văzduh,
41

încremenit. Nu tresărea nici un arbore. De nicăieri, nici un zgomot, îi fu deodată frică de singurătatea lui şi se cutremură. De-abia atunci simţi cu adevărat cît îi este de frig. Stinse lampa şi intră în odaie. îl lovi un miros puternic de violete. Fluturele continuă să se zbată, lovindu-se cu zgomote surde de pereţi, atingînd uneori sticla lampei. Egor îşi aprinse o ţigară. O fuma însetat, fără gînduri. Apoi se ridică din nou şi închise uşa de la balcon. Somnul nu i se lipi de pleoape, decît cînd începu să se lumineze bine de ziuă şi cocoşii cîntaseră pentru ultima oară. VII Femeia bătea zadarnic în uşă. Era închisă cu cheia şi musafirul nu se trezea s-o descuie. „Doarme greu, parcă ar fi făcut chef azi-noapte", gîndi femeia, zîmbind sfios. Dar se răcea laptele. Aruncă o privire asupra tăvii încărcate, aşezată pe măsuţa de alături. Poate l-o scula domnul profesor... Găsi pe d-l Nazarie îmbrăcat, gata de plecare. în prag, rămase cîteva clipe ruşinată ; îi era greu să-i spună de ce-a venit, să-l roage să deştepte pe d-l Egor. — Nu cumva eşti din satul ăsta? o întrebă domnul Nazarie, văzînd că femeia aşteaptă sfioasă. — Eu îs din Ardeal, spuse mîndru nu m-aude... — Aşa sînt artiştii, dorm greu, vorbi mai mult pentru sine d-l Nazarie. Dar era neliniştit. Aproape alergă spre odaia lui Egor. Şi bătu cu atîta putere în uşă, încît Egor se deşteptă înspăimîntat. — Eu sînt, se scuză profesorul, eu, Nazarie... Auzi cum se învîrteşte cheia. Auzi apoi paşii lui Egor, care alergau spre pat. Intră în odaie la un interval decent. Femeia venea în urma lui, cu tava. — Dormeai adînc după cîte se pare, spuse domnul Nazarie. — Am să dorm, de acum încolo, foarte adînc, dimineţile, vorbi Egor, zîmbind. Tăcu apoi, privind cum femeia aşază încet tava pe măsuţă. Aşteptă să plece, apoi întrebă brusc pe Nazarie. — Spune-mi, te rog, ai ce miroase în odaie ? — Violete, răspunse liniştit profesorul. I se păru că Egor tresare şi faţa i se face deodată palidă, încercă să zîmbească. — Vasăzică, e adevărat, spuse el. Domnul Nazarie se apropie mai mult de pat. — ...E adevărat, continuă Egor. N-a fost vis, a fost chiar domnişoara Christina...
42

femeia. Dar d-l Egor nu vrea să se scoale. Am bătut în uşă şi

Fără grabă, fără emoţie, îi povesti întîmplările din noaptea trecută. Se minuna şi el de precizia cu care îşi amintea toate amănuntele. Vorbea grav, oprindu-se des ca să-nghită. îşi simţea gîtul uscat. îi era sete. Înainte de prînz, Egor află că Sanda este bolnavă. Nu va putea veni astăzi la masă. îşi ceru voie să o vadă numai pentru cîteva minute. Cu acest prilej, îşi va putea scuza şi plecarea. îi va fi uşor să-i spună că nu mai îndrăzneşte să rămînă, acum, cînd şi ea şi d-na Moscu sînt bolnave. — Dar ce s-a întîmplat ? întrebă el, încercînd să pară degajat, intrînd în odaia Sandei. Fata îl privi tristă, luptîndu-se multă vreme cu un zîmbet care nu voia să înflorească. îi arătă din ochi un scaun. Era singură şi Egor se simţi oarecum intimidat. Stăpînea în odaie un miros feminin, prea intim, prea cald. Mirosea a sînge. — Nu mă simt deloc bine, şopti Sanda. Ieri scară am avut ameţeli, dureri de cap şi, iată, acum nu mă pot ridica din pat... îl privi în adîncul ochilor, cu dragoste şi cu spaimă în acelaşi timp. Nările îi tremurau. Tîmplele îi erau foarte palide. — ...Nu mai am deloc putere în mine, adăugă ea. Uite, obosesc vorbind... Egor se apropie alarmat de pat şi îi apucă mîna. — Dar nu trebuie să te oboseşti, începu el căutînd un ton voios şi stenic. Probabil că ai răcit, ai o migrenă care te-a extenuat. Mă gîndeam tocmai... Voia să spună : „mă gîndeam tocmai ca noi, musafirii, te obosim din cale-afară, şi că ar trebui să plecăm". Dar fata începu deodată să plîngă, plecîndu-şi capul. — Să nu mă laşi, Egor, şopti ea înf ierbîntat, să nu mă laşi singură. Numai tu mă poţi scăpa în casa asta... îl tutuia pentru întîia oară. Egor simţi un val cald de sînge lovindu-i obrajii. Nelinişte, fericire, ruşine de laşitatea lui ? — Nu-ţi fie teamă, Sanda, şopti el, apropiindu-şi capul. Nu se va întîmpla nimic. Eu sînt aici, lîngă tine şi nu ţi se va întîmpla nimic... — Ah, de ce nu pot să-ţi spun... în acea clipă Egor fu gata să-i povestească tot ce ştia el, tot ce-l înspăimîntase pe el. Dar auzi paşi pe coridor şi sări în mijlocul odăii. Era agitat, neliniştit. Cuvintele Sandei îi dăduseră totuşi o nesfîrşită încredere în sine. Proteja, apăra. D-na Moscu intră în odaie ca din întîmplare. Nu i se părea deloc ciudat s-o găsească pe Sanda bolnavă, sub pătură, şi pe Egor acolo, în faţa ei. — Nu te scoli ? o întrebă.
43

. Vreau să mă odihnesc. Coborî treptele verandei şi se-ndreptă spre odăile din fund. — Nu. roşind amîndoi. spuse Egor mai mult în glumă.. — Mă jucam. aşa cum îşi amintea că cetise. gîndi în clipa cînd intră în grajd. 44 . Egor avea astfel un motiv să se retragă şi să se reîntoarcă mai tîrziu.Se în-tîlni cu jupîneasa şi o întrebă. Nu voia să dea proporţii de expediţie întîlnirii sale cu Simina. într-o caleaşca demodată. vorbi Sanda. îi era ruşine de laşitatea lui. întro carte. stranie. demult. întrebă în sufragerie. îl aştepta şi Egor simţi din privirile ei că lupta nu va fi uşoară. o cureţi.. fruntea îngîndu-rată. Şi un început de aventură. Puse mîna pe un felinar. Se gîndise chiar să-şi ticluiască o telegramă de chemare. eăutătura îi era mai aspră. cind va fi plecat d-na Moscu. Ce cuib de vrăjitoare. Glasul şi cuvintele Sandei deşteptară în sufletul lui o furie încăpăţînată de risc.. Cu prilejul acesta va vedea şi pe întunecata doică. veche. — N-am văzut-o. — Ce te-ai ascuns aici. mă jucam.. cîrpa pe eare o aruncase la intrarea lui. plină de praf . drăcească — de care îi era teamă. Era o încăpere lungă. — Duduiţa a plecat spre grajdul ăl vechi. de a înfrunta primejdia. încsrcînd să vorbească liniştit şi zîmbind. . Nimeni nu văzuse pe Simina. dar care îl atrăgea totuşi. Zări pe Simina tocmai la celălalt capăt. răspunse fetiţa fără să clipească. un şopron pe jumătate ruinat. Porni cu pas hotărît. domnule Egor. Văd eâ ţii la ea.! Îi arătă. ca un fruct necunoscut. întotdeauna ne face mare plăcere să avem oameni de seamă la masa noastră. prefăcîndu-se voios şi pus pe glumă. înţelese atunci gestul Siminei. numai. — Nu e adevărat. Aproape întunerec. Egor şi Sanda se priviră scurt. adăugă el. — E o trăsură foarte veche.. — Ce ciudat joc ! se miră Egor apropiindu-se. Şi mi-era teamă să nu mă murdăresc. — Mă duc s-o caut eu. Unde a Simina ? întrebă. cu mîinele în buzunare. Voise să plece şi nu avusese nici măcar curajul să-i spună d-lui Nazarie.. neîngrijită. se apără Simina. o îngrijeşti. Egor se îndreptă spre grajd calm. departe. — Au obosit-o musafirii. vorbi d-na Moscu.— Azi nu mă scol deloc. fumînd. dar e curată. Cînd îl văzu. dar nu găsi deloc praf. spuse Sanda. ca de o taină urîtă pe care şi-ar fi amintit-o fără voia lor. fetiţa zvîrli repede o cîrpă pe care o avuse pînă atunci în mină şi se ridică. Simina ? o întrebă. cu tavanul crăpat pe alocuri.. otrăvit. după o scurtă pauză. în cea mai veche trăsură.

. — A domnişoarei Christina. Ss priviră în ochi... — A cui a fost trăsura aceasta ? întrebă el. ştie ce i s-o fi întîmplat azi-noapte. continuă el. Simina îi susţinu privirile. şi vîntui o făcea să tremure de frig.. adăugă ea cochetă. Ochii îi sticliră drăceşte. Deodată se linişti şi începu să zîmbească. Se opri o clipă. gîndi Egor. ca şi cînd i-ar fi fost ruşine de ruşinea lui." — Tanti Christina." — I-aţi văzut portretul. 45 ' . „Ea ştie.. cum s-o silească pe Simina să se trădeze.. Cînd Egor se întoarse spre ea. că domnişoara Christina n-a fost niciodată bătrînă.. — îmi place şi-am să mă-nsor cu ea. nu ştia ce-ar mai trebui să spună.. zîmbind. Egor rămase cîteva clipe încurcat . Ameninţarea sau poate tonul ridicat şi bărbătesc al lui Egor o intimidase. Egor roşi. o strîng de gît şi o ameninţ că o omor. Fata îl ascultase cu un zîmbet de nesfîrşită milă şi ironic. se apără sfios Simina. ca s-o poată întreba. o întrerupse brutal Egor. «— . aşteptînd parcă un semn în ajutor. Şi dumneata ai să vii la Bucureşti. încercînd să-şi ascundă zîmbetul. vorbi ea apăsînd cuvîntul. — Nu vă puteam da mîna cu o cîrpă de praf. răspunse Egor. domnule Egor ? se miră candid Simina. — Nu e aşa că vă place Sanda ? întrebă brusc Sinrina.. Credeam că o să-mi întindeţi mîna. nici eu nu ştim nimic despre ea.. — De ce vorbiţi aşa. Mai tînără ca Sanda..în caleaşca asta boierească se plimba pe moşie. răspunse liniştită Simina. — Niciodată nu înţeleg de ce vă supăraţi pe mine. Doar aţi văzut-o. Şi mai tînără. răspunse Simina. mtorcîndu-se spre Siinina. Domnişoara Christina a murit foarte tî-nără. aspru. privindu-l din nou în ochi. vorbi Egor ca şi cum n-ar fi observat nimic. „Mă atrage în cursă. înţelese Egor. ai să fii mica mea cumnată şi am să te cresc eu ! Ai să vezi atunci cum au să-ţi piară nălucirile acestea din cap !. pînă mi-o mărturisi tot ce ştie. de ce-ai aruncat cîrpa ? o întrebă repede Egor ca s-o încurce. începu să rîdâ. şi zîmbetul biruitor îi lumină faţa întreagă. Făcuse de la început o gafă. Sau era numai cărunt ? o întrebă brusc.. săraca bătrînă ! Ce caleaşca veche şi ieşiţii din modă.. Dar dacă mai spune ceva. cînd ieşea să respire puţin aer curat. — Nici tu. — Ştiţi foarte bine că domnişoara Christina. şi mai frumoasă. adăugă Simina după o bine calculată pauză.— Dar de ce te fereai. Se uită cu oarecare teamă în jurul ei. ca şi biata tanti. continuă ea.. şi-i flutura părul ei alb. Pe pernele acestea îşi plimbe bătrînele ei oase.

dar nici o lacrimă nu-i umezi ochii ei reci. privi fascinată. răzbunător. Am să-i spun că nu înţeleg ce . dar nu d-nei Moscu. de la Viena.. se aprinse din nou Egor.. Poţi s-o spui mai departe. Vreau să-ţi iasă nălucirile din cap.. Rezistenţa asta îl făcu pe Egor să-şi 46 t — Am să-i spun asta Sandei. 1900— 1935. metalici. adăugă mai încet. vrăjitoare mică ce eşti. prin curtea mare. provocator. Nu ştiam că am să te găsesc curăţînd de praf o caleaşca de o sută de ani. Venisem să te caut. dacă.. spuse Simina fără să se întoarcă.. Dar cum îi dete drumul din strînsoare. de cuvintele pe care le strigase.. Privi din nou peste umărul lui Egor... continuă el.. Simţea o adevărată bucurie în-figîndu-şi degetele în carnea ei moale. Ajunseră la poartă. Fata îşi muşcă buzele de durere.. calmă. îşi reveni. mergem împreună. O doare numai capul şi stă în pat. Mă doare şi capul..Voiam să-ţi spun că dacă i se întîmplă ceva Sandei.. continuîndu-şi drumul prin grajd. — E din 1900. Dar mîna lui Egor se înfipse mai adînc în carne. — Ce tare m-aţi scuturat. vorbi Simina de data aceasta. fireşte. — Nu are nimic grav. — M-a trimis să te caut pentru că Sanda e bolnavă.. sub soarele rece de toamnă. Fetiţa nu-i răspunse... Mergeau alături. Mătuşă-ta e de mult moartă. Ii apucă braţul şi-şi plecă grumazul mult spre ea. spre binele tău. ca să-i poată şopti aproape de ureche : — . nu are nici o vină. ca pentru sine. atunci s-a sfîrşit şi cu tine. vorbi răspicat Simina. pentru scăparea ta... înţelegi ?.. adăugă el repede. nu mamei. drăcească. voiam să-ţi spun ceva care te interesează. Simino ? O apucă de umeri şi aproape îi ţipa cuvintele la urechea ei.Privea fix un colţ al şopronului. vorbi Egor înainte de a ajunge în casă. Ştii că Sanda e bolnavă ? Îi surprinse un zîmbet mic. — Vreau să te trezesc. Degeaba aştepţi. mai depărtaţi. Ea.. aveţi cu mine !. Asta nu rămîne între noi.. îi spuse Egor.. tocmai treizeci şi cinci de ani.. mîncată de viermi şi amestecată cu pămînt. fericită. Se făcuse parcă mai palidă şi-şi strîngea buzele. — Ştiţi foarte bine că nu sînt năluciri. Fetiţa se cutremură.. vorbi iarăşi Egor. — A propos.. Egor o deschise larg şi lăsă fetiţa să-i treacă înainte. D-na Moscu m-a trimis să te caut. Sări din trăsură şi trecu prin faţa lui Egor cu nesfîrşită demnitate. — Degeaba te uiţi. M-auzi. Încercă să-şi smulgă braţul. crudă. Cu copiii e uşor să fii puternic. Ochii ei erau mai sticloşi acum. — Nu te grăbi. săraca dna Moscu. se plînse ea ducîndu-şi nuna la frunte. îi fu şi lui frică de glasul spart.

. lipite de şolduri. spune cui ştii tu.. sigure. Nici măcar nu se grăbea .piardă cumpătul. Ştiam atunci mii de versuri pe dinafară.. Şi garcă nu-şi dădea seama unde se află. Zîmbea. explică grav doamna Moscu.. pe ce lume se află. În acea clipă simţi o durere atît de violentă în braţul drept.. Simina făcu toate acestea fără să-l privească. Sanda zîmbi şi le făcu semn să se aşeze. parcă el nici n-ar mai fi existat. reînviase din tinereţea Sandei. şi încă nu ostenise. gesturile ei viguroase.. Dar d-na Moscu.. în picioare. Stătea de atîta timp în picioare. Simino. Închise cartea cu un oftat. vorbi cu orgoliu d-na Moscu. la căpătîiul Sandei. „în orice caz. — Ce a fost ? întrebă nedumerit d-l Nazarie. Cu fierul roşu am să te chinui.. Văzu cum Simina se scutură. de lînă. aşa cum făceam pe vremuri. Am să te sugrum numai după ce-ţi voi fi scos ochii şi îţi voi fi smuls dinţii unul cîte unul. Să vedem dacă. Şi apoi... — Prefaţa la Antony. cu pleoapele viorii.. — Şi am să te chinui. Parcă reînviase printr-o minune. 47 . Egor o privi uluit. Egor o privi uluit. Era o ironie prea crudă. si j'y croyais ! Cetise foarte frumos ultimele versuri. Car ii est des instants ou si je te voyals Je pourrai pour ton sang t'abandonner ma vie.. O văzu de asemenea cum îşi piaptănă cu palma părul. care îi sărise pe drum. ange du mal. şuieră el. nemuritoarea dramă a lui Alexandre Dumas-Peré. Era aproape de nerecunoscut acum . aproape sălbatecă. Braţele îi atîrnau moi. d-l Nazarie şi cu Egor fură invitaţi în odaia Sandei. După masă. încît dete drumul fetei. îşi aranjează buclele şi-şi prinde o copcă ascunsă. Porni spre casă cu pasul zvelt. Et mon âme. aproape cu lacrimi.. şi totuşi de nobilă graţie. Părere de rău ? resemnare ? neputinţă ? — îi citesc necontenit de o jumătate de oră. dezgheţat. o lectură care nu îşi are rostul acum" — ar fi vrut să spună Egor. îmi place şi mie să citesc cu glas tare. Trupul întreg i se golise de vlagă.. dont la voix me convie. Nu-i plăcuse deloc versul : Je pourrai pour ton sang t'abandonner ma vie. Spune asta mai departe. cu cartea în mînă. n-am să te omor aşa repede. îşi presează pliurile rochiţei şi îşi freacă braţul în care degetele lui îşi lăsaseră urmele.. continua să citească : Viens donc. braţele păreau foarte albe. O găsiră şi mai istovită. pînă ce mica ei făptură se pierdu în umbra verandei. lîngă pat. aşa cum se odihneau sleite pe un şal cald.. oftatul acela al d-nei Moscu.

Alunecînd pe-o rază.. „Sînt totuşi strofe pe care le sare".descoperindu-le treptat — se vedea bine că d-na Moscu nu mai aude nimic şi nu mai zăreşte pe nimeni în preajmă-i : — . cu ochii la Sanda. luptînd cu amintirile. după scurte ezitări. luceafăr bîînd.. D-na Moscu nu o auzi. Mihai Eminescu. din opera celui mai mare poet român. Glasul d-nei Moscu se întrerupse bruse.. dar nu voia sub nici un motiv să-l lase în mîinele maică-si. alături de ceilalţi poeţi favoriţi. Ea se clătina ameţită în mijlocul odăii unde o 48 .. adăugă mai însufleţită d-na Moscu. pe etajeră. Stai şi d-ta jos. Eminescu se afla... — Iar tu să-mi fii mireasă ! continuă biruitoare d-na Moscu. versuri din Eminescu.”Căci eu sînt vie. — .. deprimată. deşi era numai o fetiţă de opt-nouă ani. Pe vremuri. Un vîrtej mocnit îi deşerta vinele de sînge. Apoi. „De unde i-a venit deodată forţa aceasta fizică. Âr trebui să mă ridie şi să m-apropii de ea. Sa nu te oboseşti. „îşi va aduce din nou aminte. . după în-cîntătoare dibuiri. îşi duse mîinele Ia tîmple. „Ar trebui să fac ceva.... Egor căută ochii Sandei. îi mărturisise că.'. ..—. să o mîngîi — orice ar gîndi mamă-sa.Ştiam şi din Eminescu. în nopţile de vară. parcă sar fi temut să nu se trădeze. — .. glasul întreg şi melodios ?" se întreba nedumerit d-l Nazarie." Deşi..Coborî în jos. vorbi ea. Se temea de bolnăvi-ciosa ei pasiune pentru anumite poeme din Eminescu... Ardeau de o spaimă înăbuşită. Sanda îşi plecă fruntea. ai cetit destul.. tu eşti mort”... versurile nemuritoare. Pătrunde-n casă şi în gînd Şl viaţa-mi luminează. Fata îl privi numai o clipă. urmărind zvîcnirile trupului ei sub şalul care o acoperea. după extazul cu care rostea versurile...Eu sînt luceafărul de sus. strălucirea aceasta a făpturii. mai mult pentru sine. El asculta amuţit. Îi era teamă că va leşina din elipă-n clipă.. îşi spuse. Sanda nu se dădu bătută. O imensă oboseală i se strecură deodată în tot trupul.. înecat.. Christina îi declama ei. silindu-se să reconstituiască versurile acelea celebre. sa gîndi cu groază Sanda. acum". D-na Moscu părea că-şi aminteşte strofă cu strofă. şopti : — Maman. De la cel dintîi vers. observă Egor. aproape fără nici o împotrivire..Versurile acelea celebre.

Nu voia să se întoarcă. n-am nevoie de nici un doctor. neumană „Mamă. maman.. răsuflarea grea a d-lui Nazarie. spuse Sanda. Egor ghici tot ce voise să spună Sanda prin acest deznădăjduit strigăt. Egor se apropiase de pat. — Nu ştiu ce am. — Nu te grăbi să pleci de lîngă mine. cu o ultimă sforţare. spuse ea. încercarea ei de a smulge pe d-na Moscu din convorbirea aceea atît de oribilă — neauzită. „Ştie şi ea". Să fi fost oare numai o iluzie toată însufleţirea ei. în acelaşi timp. D-l Nazarie o aşeză pe scaun. o clipă în urmă. Sanda îi mulţumi cu un zîmbet pe care voi să-l susţină cit mai mult. gîndi Egor. mi-amintesc cele mai frumoase versuri din Luceafărul: Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde Şi ochii mari şi grei mă dor.. în acea clipă. Îşi duse iarăşi amîndouă palmele la frunte. stins. crispaţi. mai gravă. D-na Moscu tăcuse şi tăcerea ei se adăuga. şopti ea. ne vede lumea !" părea că spun privirile Sandei. Tremura. 49 .purtase emoţia. — Maman ! exclamă deodată Sanda. Egor auzea cum bate inima fetei. Simte şi el. tot ce vedea Sanda dincolo de umerii lui. d-le profesor ? întrebă ea mirată. — De ce aţi tăcut deodată. în dezlănţuirea aceasta neaşteptată de întîmplări şi boli vechi. un gest de risipire şi deznădejde.. Dar în nici un caz nu trebuia să-l lase să cheme un doctor. în nici un caz acum. spuse el încruntat. şopti. Sanda apucă mîna lui Egor. Privirea ta mă arde. d-na Moscu se ridica din nou în picioare. Se uita fix. Se miră. De data aceasta. dacă nu m-asculţi.. de propria lui tărie şi seninătate. înspăimîntată. Am obosit.. poate chiar vede. liniştii neobişnuite din odaie. alături de Sanda.. ochii aceia adînciţi nefiresc în orbite. — Acum mi-amintesc. Acum nu-i mai era frică . cu mîna ei îngheţată pierdută în pumnii lui fierbinţi. Auzea. Simţea însă tot ce ştia. înapoia lui.. D-na Moscu se întoarse spre d-l Nazarie.. nu cumva să rupă firul acelor priviri îngrozite şi paralizate.. — Am să mă duc chiar acum după un doctor.. Inutil să-i mai ascund ceva de-aici înainte. Dumneata nu eşti bine deloc. în ochii lui. neîngăduită. glasul acela plin şi robust de femeie cu şînge mult ? — Ai văzut. pielea prea rece şi trădînd totuşi o febră mocnită în adîncuri. cu o nouă fervoare. Începuse să-l sperie paloarea fetei. în cîteva ceasuri îmi revin şi mîine ne plimbăm prin parc.. Sanda.

lîngă ea. De ce aţi tăcut şi voi ? Sanda o mustră din ochi. un teanc întreg. să te scoli. Şi mie.. cu o mai neînţeleasă mirare. — Nefericită memorie. Zboară pe deasupra şi atît. cu ochii către roiurile de afară. Nu vă pot face nimic. roiuri întregi.. — Poate e mai bine ca noi să plecăm. — Ce îngheţată eşti. îl linişti d-na Moscu. şopti Sanda. Se uita la Sanda. René. — Nu e nevoie. — Au început sa vină. neutru... Glasul acesta sec. aşezînd pe Antony deasupra celorlalte volume de pe etajeră. sînteţi cu mine. Glasul care venea de undeva din vis. Îi arătă... Şi ce ciudat se adună roiuri în dreptul ferestrei !. Doamna Moscu îl privi în ochi. fascinat de începutul acesta neaşteptat de delir.... la apusul soarelui. cutremurându-se. i-am adus aici Sandei pentru mai multe zile de lectură.. pe care Egor o lăsase cu puţine clipe mai înainte. D-na Moscu se aşeză pe pat. Cărţile care i-au plăcut ei mai mult.. Là-bas. Nu e încă apusul soarelui. — Din biblioteca Christinei. Rămăsese tot în mijlocul odăii.. parcă ar fi încercat să se convingă că nu glumeşte. aşa cum nu i se mai întâmplase să întîlnească vreodată. spuse ea obosită.. gîndi cu oarecare nelinişte Egor. Les fleurs du mal. Noroc că am încă destule cărţi.. Ar trebui să închid fereastra. într-adevăr. adăugă ea.. Egor smţi un fior trecîndu-i prin şira spinării.. să n-aveţi vreo teamă cît sîiiteţi cu mine. „Aiurează". Trebuie să-ţi dau un ceai. spuse din nou d-l Nazarie. Zîmbi foarte obosită şi se îndreptă spre patul Sandei. bineînţeles. se auzi atunci glasul uscat al d-lui Nazarie.. — Ar fi trebuit să luaţi chinină.— Nici nu prea am vorbit astăzi.. e timpul.. se scuză d-l Nazarie. D-l Nazarie îşi aruncă ochii : Jean Sbogar.. cu mina. Vin ţînţarii.. Sînt foarte periculoşi acum. ce rece ! exclamă. Era şi el pironit. 50 .. să ghicească din ochii ei un sfat. Se apropie apusul soarelui. Dar nu se mişca. din alte vămi. fascinat. Egor?! îi auzea şi Egor . Ivanhoe. cu cartea în mînă. Mă minunam de memoria dumneavoastră. un îndemn. — Dar voi de ce aţi tăcut ? întrebă. V-am ascultat recitind.. stimată doamnă. Îi auzi cum zboară. vorbi d-na Moscu.. Iată. Şi-apoi. se auzi din nou glasul uscat al d-lui Nazarie. îi luă mîna. dese. — N-aveţi nici o grijă. Mama vorbeşte de ţînţari. aproape de nerecunoscut îl înspăimînta. De unde năvăliseră atît de mulţi ? — Semn de secetă. De altfel..

de data aceasta foarte încet. toate cuvintele acestea. — Nu vezi ?! E timpul. Prea sînt mulţi şi prea vin de-a dreptul aici. din bucurii foarte streine. Şi nici măcar nu se apăra de ţînţarii care pătrundeau. măcar o jumătate de pastilă pe zi. cu dragoste şi se coborî din pat. Egor o prinse în braţe şi-i şopti. Fără să-şi dea seama. şopti. — Haideţi.. Încercă să o oprească pe Sanda. Glasul ei rugător il îndîrji foarte mult : delirul acesta. „A muşcat cu sete. să nu te vadă mama.. Nu se mişcase din mijlocul odăii. căci privirile îi lunecau mult deasupra rolurilor. Se repezi la Egor şi-i luă mîna. în cameră.. îşi spuse Egor. ştii. maman ? o întrebă. vorbi Sanda. alături. nu mai simte pe ninieni. vorbi din nou d-na Moseu. cîte puţini. Ridicînd capul. — Ascunde-te. lovi cu p-ubna. dragostea mea.. Egor se cutremură. Să nu mă pierd”. Eşti îngheţată. îşi aminti el mirosul de sînge. amănunt cu amănunt îşi amintea din nou întîmplările din noaptea trecută. te rog eu ! vorbi din nou Sanda. al căror înţeles nu-l putea pătrunde. copii. Glasul îi era voios şi totuşi absent. îi face râu. îl căuta pe profesor. înfigîndu-şi unghiile în carne cu încăpăţînare. Egor îşi strînse pumnii. Sanda întîlni pata aceea de sînge. — Trebuie neapărat să merg şi eu. s-o sculăm şi pe ea. foarte supusă.. Îi tremura şi ei glasul.. pînă ce sîngele dispăru. îşi amintea acum foarte precis. îşi dete seama Efor. vorbi. pleacă. Du-te şi-ţi ia pastila de chinină. reci. Ce vrei să faci ? ! Fata îi mîngîie cbra:-:vd ev. Îşi căută papucii de casă cu multă luare-aminte. şopti. În acea clipă Egor simţi un vîrf ascuţit de ac străpungîndu-l pielea la încheietură. Egor îşi frecă mîna de haine. protectoare. dar fata îl respinse încet. Asta o fac pentru mama. Urmărea vreun zbor nevăzut. vorbi d-na Moscu.. îşi spuse Egor. aproape us ureche : — Rămîi aici." Doamna Moscu îi învălui pe toţi într-o privire caldă. „Trebuie să rămîn treaz. o pată de sînge. 51 .— Dar ar fi bine să luaţi chinină. Poate mirosul acela care m-a lovit şi pe mine azi-dimineaţă. se apropie apusul. „E un miros aici care îi atrage aici. trista. — Nu e nimic. — Pleacă.. Sanda. Venea de departe. — Scoală-te. — Nu plec până nu-mi spui unde vrei să te duci. şi intimă în acelaşi timp. cu clesăvîrşire. — Fii fără teamă. Dar cel puţin acum nu mai vede nimic. ale cărui martgini nu le ştia încă. îi vorbi repede. Un ţînţar rămase strivit... se face seară în curînd. Nu mai tremura acum. Egor. mîîia. bestia". Sanda. o ameninţă Egor.

Profesorul se apropie cu teamă de perdele. Nu prea înţelegea — se vedea bine asta — ce caută ei aici. s-o stăpînească. Se purta şi el ca într-un somn nefiresc. ce limpede înţelegea tot ce se petrece în jurul lui! Ce clare îi apăreau acuma toate întâmplările .. alb la faţă.. pînâ chem doctorul. Glasul fusese atît de neobişnuit de puternic. Şi s-a făcut aşa de frig. Sanda începu să plîngă încet. se apăra ea somnoroasă. Scutura la răstimpuri fruntea.. Egor începu să tremure. în pat. Se auzeau ca un zvon împletit. întreagă.. 52 . Melodie apăsătoare. Ce Dumnezeu s-a făcut atît de frig deodată ! Auzea cum clănţăne dinţii dlui Nazarie. ţi-am spus. Nu mai mă fac bine altminteri. Egor tremura încă de curajul brutal cu care vorbise.. încît d-na Moscu şovăi. şi cîinii!. cu vitele noastre. Nu se apăra de ţînţari. O fac pentru mama. — îmi pare foarte rău. — Nu-mi spui tu.. frîngîndu-şi mîinile. încereînd s-o străpungă. gîndi Egor. vă pricepeţi mai bine ca mine !.. sănchideţi toate ferestrele. parcă n-ar fi Înţeles nimic din cuvintele lor prea familiar şoptite. din plînsui fetei. Egor întoarse capul şi-i spuse răspicat : . tremurînd. vorbi după cîteva clipe d-na Moscu. nu mi-l spui tu ! exclamă Egor. Are să fie mai rău altminteri. Se apropiase şi d-l Nazarie. au să vă sugă şi pe voi.. de boală. Sanda. asemenea febrei. carnea aceea de berbec. — închide d-ta fereastra. palid. s-o păstreze. N-a mai rămas nimic altceva prin curte. din prima seară şi vorbele fără înţeles ale jupînesei. şi vitele... greţoasă. Simţea însă cum îi scapă. lucrul ăsta. e adevărat". să-i gonească. D-na Moscu se apropiase de ei.. Sanda. cum îi alunecă din braţe viaţa aceasta calda şi îmbietoare. fără spasm. dar Sanda trebuie să rămînă aici. Şi totuşi.. Şi dinele acela care li se tîra la picioare.. Ceva s-a întâmplat cu găinile... împietrit..— Nu te bucuri că-ţi spun aşa? îl întrebă din nou tristă.. Cu amîndouă mîinile încerca să ţină pe loc trupul Sandei. ce-au mai rămas. Egor o privi în ochi. se rugă din nou Sanda pierdută. Dar să închideţi repede ferestrele. — Trebuie neapărat să mă duc. — Dă-mi drumul. d-nă Moscu. îl vedea lîngă el. în jurul lui roiau ţînţarii. paserile care mureau. alături de patul fetei. se împotrivea.. — Dacă rămâneţi. şi paserile. Asta trebuie să faceţi întîi... Ce-au rămas din ele. privind cînd la Egor. le vorbi... cu voinţa lui. Au să vă sugă. — Poate să ai dreptate. Fata zvîcnea. barbar şi foarte depărtat. porunci Egor. Egor. „Aşadar. Mai departe nu îndrăzni să păşească. Sînteţi amîndoi oameni de ştiinţă. cînd la Nazarie. cu gîştele.

pînă mai adineauri. D-l Nazarie se apropie mai mult de fereastră. alt văzduh. aşteptîndu-l în sufragerie. mult deasupra ferestrei. palid. din toate părţile. Rămase multă vreme nehotărît. glasul lui Egor. aici. Nu vorbea nimeni.. mirosul de sînge al fetei.. I se vedea nasul lat. ridicînd mîinele către d-l Nazarie. lîngă fereastră. pe d-l Nazarie şi Simina. că o femeie îl priveşte din afară. ea este doica. Era încă destulă lumină afară. Anevoie izbutise să telefoneze la Giurgiu după un doctor. răsuflarea lui de animal fugărit de nevăzut. ca o rană degerată . parcă s-ar fi trudit o viaţă întreagă. un gest grav. la cîţiva metri de fereastră. Capul îi era aproape în întregime scoperit de tulpan. tăcut. Era alt spaţiu. O teamă stupidă. nu avea încredere. să calce ca o şchioapă şi acum ar încerca să . înălţase ochii prea sus. încercă să-i zîmbească... Partea aceasta a cerului era. cuprinzîndu-l încet. Se lovea cîteodată de mobile. d-l Nazarie văzu cu mirare pe Simina. începea să-şi dea seama că visează şi îi fu frică. O privi cu mai multă atenţie. — De ce nu-nchizi fereastra ? ! se auzi din nou. Ce goluri de aer în încăperea aceasta unde plutise. vom mînca foarte prost astă-seară. între flori. Roşi brusc şi făcu cîţiva paşi spre casă. Găsi pe d-na Moscu. scărnoasa. Simina înţelese repede că se trădase.. mai stinsă. istovindu-l. Ce femeie fără vîrstă. Conacul părea acum mai slab luminat. — Ştiţi. Ce frig neobişnuit. închizînd o clipă ochii şi deschizîndu-i brusc. Dar profesorul închise fereastra grav. ce mers straniu . sleit. Căci. aşteptînd parcă să se întîmple ceva. mai fluidă. spuse d-na Moscu. I se vedea gura. atent. I se păru. Frigul din odaie i se păru mai apăsător. îi era teamă să privească afară. în medicul de plasă. Sufragiţa a plecat în sat şi nu s-a mai întors. din lumea aceasta a febrelor ?. Zvonul ţînţarilor îl auzea acum foarte aproape de el. stîlcit şi alb. robotea prin odaie. legată cu un tulpan vişiniu. Fetiţa înclină capul cu nesfîrşită graţie. în cea dintîi clipă. poruncitor... fără să simtă..meargă firesc. 53 .. îşi spuse Egor. Ne serveşte astă-seară doica. albăstrie. pe care nu şi-o putea stăpîni. Aştepta pe altcineva şi nu aici. urmărindu-i fiecare gest. la fereastră. Dacă nu se va mai trezi niciodată din somnul acesta neînţeles. privindu-l. hotărîtor. IX Egor s-a întors de la gară aproape de ora 10 noaptea. nervoasă. în gol — ca un prizonier în repaos. ci în altă parte". „Nu se aştepta să mă vadă pe mine.. Dar în aceeaşi clipă se trăda. D-l Nazarie privea. N-are să se mai întoarcă. Braţul îi tremură cînd apucă minerul ferestrei.. O femeie îmbătrînită.. totuşi. Masa era pusă.urletele lui îngheţate. care locuia într-un sat vecin. Aşadar. îşi dete seama d-l Nazarie. cu privirile plecate. artificial.

. ci că zace istovită în pat. Egor. ridicîndu-se deodată de la masă. Septembrie.. — Teamă mi-este că -nu vom mai avea în curînd nici vizitiu.. D-na Moscu începuse să mănînce şi fără îndoială nu auzise întrebarea. spuse Egor. D-na Moscu îl asculta intrigată. să nu-l plăteşti pînă nu aduce de la gară musafirii de mîine. îl linişti Egor.. Poate din rudele noastre.. să pregătească trăsura pentru mîine în zori.. dormea. spuse... nerăbdător şi uluit ca cineva deşteptat brusc din somn. — Nu.. şopti ea cu destul calin. Simina zîmbi..Au fost şi anul acesta destui oaspeţi. Sanda nu era aici. Sau poate era numai leşinată. încercă Egor să rupă tăcerea. răspunse profesorul. . În alţi ani. O căută cu ochii de jur împrejur şi se convinse că nu se înşală. D-na Moscu păru ca-şi aminteşte de-abia atunci că fiică-sa nu se află la masă. făcură mai deznădăjduită singurătatea clin această cameră. Cuvintele m. Dar trebuie să mai vină cineva. — Vine numai doctorul. ca şi cum n-ar fi înţeles despre cine se vorbeşte. — Cred că ar fi fost mai bine dacă te întorceai cu doctorul. nu mai încăpeau musafirii. după cîteva lungi clipe de tăcere. — . cei puţin.. — Va veni mîine dimineaţă. — I sa mai întâmplat ceva ? îl întrebă. — Trebuie să mă duc s-o văd.Vom avea. Sanda este destul de serios bolnavă..Sînteru doar în plin sezon. D-l Nazarie părea foarte concentrat. Era mult tineret.Doica punea necontenit ochii plecaţi în pămînt. vorbi din nou cu fervoare d-na Moscu. alături de ei... cuminte. Aşa. Nu răspunse nimeni. în orice caz. fete şi domni de vîrsta Sandei... 54 . Cînd am plecat noi. nădăjduiesc eu. pe timpul ăsta. continuă d-na Moscu. Ridică deodată ochii din farfurie şi-l privi aspru pe Egor. Simina căuta solniţa de sare. — Cum i-a fost Sandei ? întrebă Egor. adăugă d-na Moscu. — . — Au plecat aşa de repede. spuse Egor.. niămăliguţă cu lapte şi brînză. — N-ar fi chiar acum timpul cel mai nemerit pentru vizite. Se aşezară la masa. adăugă el.. cu oarecare melancolie şoptite.. D-l Nazarie. cuviincioasă. Doică. — Poate mai vine cineva. cu primul tren. Ea ştia că de foarte multă vreme nici o rudă nu mai vine pe la Z. Trebuie să anunţăm de pe acum vizitiul. Omul şi-a cerut azi simbria..

îşi dete seama cu înfiorare Egor. Ochii îi străluceau. mirată de glasul acesta strein care o strigase pe neaşteptate. Şi asta ştie. şi izbucnea mereu. de ură neputincioasă... Doica se opri în mijlocul odăii. vorbi ea fără sfială. gîndi Egor însufleţit. Era un rîs care umili sîngeros pe cei doi bărbaţi. vînzătoare de găini. lăcrămînd. punîndu-şi şervetul la gură. Egor îşi aminti brusc de o piesă de teatru celebră acum vreo cincisprezece ani. Şi îl îngrozeau de asemenea ochii aceia de la care aşteptai parcă altfel de priviri. Dacă i-ar sta în putinţă. Fetiţa îşi rezemase ceafa de speteaza scaunului şi rîdea înecîndu-se. Şi nici ochii ei. '„Ea vrea să zîmbească. şi asta înţelege ! ". domnişorule. „A lovit bine profesorul. De foarte multă vreme nu mai vorbise decît cu slugile. A simţit şi ea ce înseamnă privirile doicii. căci începu să se joace cu cuţitul. de glasul unei babe de-acolo. vorbi atunci d-l Nazarie. de un albastru putred. făcut parcă din mai multe bucăţi. dar glasul lui fusese aspru.. arătîndu-şi toţi dinţii în lumina prea puternică a lămpii. luă cuţitul de pe masă şi începu să taie cu el aerul. tăind felii foarte subţiri de mămăligă pe farfurie. Roşi brusc şi întoarse capul. — De ce o înveţi atîtea basme urîte. Mai ales Simina. Şi obrazul îi era neobişnuit de palid acum. ca să se poată linişti.. — N-am învăţat-o. sufocîn-du-se.. ciupindu-se. O privea în ochi şi nu se putea împotrivi fascinaţiei puterilor pe care le descărcase umilirea Siminei... grav. Scîrba şi ruşinea îl făcură să uite aproape întrebarea pe care o pusese bătrînei. măgulită în acelaşi timp că un boier tînăr şi frumos îi vorbeşte. îşi strînse umerii. care ştie toate cărţile. înapoia scaunelor.. Parcă ar fi încercat să facă ceva. Simina se prefăcea că luptă să-şi stăpînească rîsul. Părea că nu ţine seamă că sînt încă musafiri la masă. ca după o lungă chibzuinţă.Simina rămase liniştită pe scaun. Nu intra niciodată în casele boiereşti cît timp erau musafirii. pe furiş. Domnişoara mă învaţă pe mine. de mînie. Dar vocea doicii nu semăna cu nimic. care trăda o dezgustătoare poftă de femeie. — Nu te mai juca cu cuţitul. acum". Vorbise pe neaşteptate. Doica zîmbea şi ea. pe care îi ţinea necontenit în jos. Nu strălucirea lor înfundată. „îşi bat joc de noi. să-şi îndrepte atenţia în altă parte. Egor se simţi despuiat şi lins de privirile lihnite ale'doicii. că fuge îngerul de lîngă d-ta !. repezi.. totuşi.. dacă doica şi-ar fi purtat capul ridicat şi ţeapăn. în gesturi scurte. — E o mincinoasă ! izbuti ea să spună printre rîsete. dospită. adăugă doica rînjind.Domnişoara noastră. nici un basm. îl trezi însă rîsul Siminei. căci nici eu nu ştiu. Simina îşi pierdu deodată veselia. Avea un glas mat. în cele din urmă. gîndi Egor. doică? întrebă Egor întorcînd capul. Ochii unei oarbe. 55 . — . Dar se uita necontenit spre doică. parcă ar fi cuprins-o frigul.. ficşi şi umezi. vrăjitoarea asta mică ne-ar arde de vii acum". s-ar fi spus.

— Nu-e adevărat. simţi Egor. atît de practică. Egor şi d-l Nazarie săriră în acelaşi timp de pe scaune şi alergară spre odaia Sandei fără să fi spus un cuvînt. Se roşise şi mai mult vorbind şi pumnii şi-i strîngea femeieşte. Egor ridică lampa şi vru să iasă din odaie... Cînd flacăra se întregi. rece. Dar pe unde venise şi de unde ? apasă de cîte ori intru". D-na Moscu a fost acum cîteva minute aici şi nu te-a găsit. încruntată. parcă s-ar fi trezit dintr-o mare spaimă sau s-ar fi oprit chiar atunci dintr-o alergare. o lampă electrică de buzunar. — Dormeam. învelită în fum. gînditoare. — Aici ! Era uşor de înţeles că minţea. Tremura şi flacăra gălbuie.. Obrajii i se îmbujoraseră . şovăind. Nu mai încăpea nici o îndoială!. 56 „Odaia aceasta mă . — Numai dacă am avea o lampă bună.D-l Nazarie observă că doica priveşte-mirată spre uşă. Mă-ntreb unde ar fi putut să se ducă !. — Nu vezi că eşti încă îmbrăcată. Glasul îi tremura. încruntat. şi răsuflarea îi era accelerată. şopti Egor în fugă. rugătoare.... Nu se putea gîndi la nimic în acele clipe în afară de această lampă electrică. că n-ai avut timp să-ţi scoţi nici măcar pantofii !. — N-ar fi trebuit s-o lăsăm singură.. pe care nu o avea la el.. Profesorul exclamase cu multă sinceritate. spuse d-l Nazarie. că vede ceva nelămurit în pat. dar Egor nu-i răspunse nimic. Dar se îndreptară o dată şi către domnul Nazarie. Făcu un pas. — Ce s-a întîmplat ? întrebă ea greu. Şi privirile îi erau foarte umede. care rămăsese la o distanţă discretă de patul ei. — Curios ! exclamă d-na Moscu. Cerşeau mai mult în ochii lui Egor... Nu mai ştiu ce să mai cred !. aproape îmbrăcată. vorbi din nou Egor. Găsi pe Sanda întinsă pe pat. — Unde ai fost ?! o întrebă la rîndul lui Egor. I se păru. totuşi. şi căută lampa. Mîinele îi tremurau puţin. în odaia Sandei era întunerec.. Sanda se aruncase în pat şi se acoperise cu foarte puţine minute înainte. Sanda nu mai e în odaia ei.. întoarse capul şi văzu pe d-na Moscu. Smulse pătura de pe trupul fetei. Pusese sticla şi înălţă acum fitilul cu atenţie. ţinînd flacăra mult deasupra patului. Egor aprinse un chibrit. cu ochii deschişi. privindu-l. spuse răstit Egor. Fitilul era uscat. vorbi Sanda voi m-aţi trezit.

Sanda ridică o clipă ochii. înspăimântă şi se trase lingă perete.. Îşi muşca buzele... în timp ce el îi repeta aceeaşi întrebare. Amîndoi bărbaţii întinseră braţele ca s-o cuprindă leşinată. plînse fata.”. spune. dar îşi cuprinse din nou capul în palme. X Cînd se apropiară de uşă. istovită. spre uşă. începu să plîngă. Ce vrei ? Îi fu frică şi d-lui Nazarie. apoi se aplecă mai mult spre fată. Voi să-şi afunde capul în perne.. Egor! ţipă ea. îşi frămînta mâinile..Nu e nimeni la uşă. ca să se despartă. spune-mi. — Mă iubeşti. delirînd. Sanda. apropiindu-şi faţa de capul fetei. Spune-mi mie unde ai fost. — Mi-e frică ! închideţi uşa ! ţipă deodată Sanda tremurînd. Sanda ? o întrebă el din nou. iubita mea ! Vreau să te scap ! înţelegi că vreau să te scap ? Rostise ultimele cuvinte cu desperare. — Tvezeşte-te. Lampa îi tremura în mîna dreaptă. Se dete la o parte ca fata să privească nestînjenită înaintea ei.. arşi t2 mînie. o farmecă şi pe ea". — Unde ai fost ? o întrebă şoptit Egor. — Ce vreţi de la mine ?! exclamă încă o dată Sanda. dar Egor îi prinse în mîini şi-o sili să-l privească. d-l Nazarie se întoarse către Egor şi-i spuse : Am 57 . de frig. o linişti Egor.. vorbi el cu duioşie. aproape de ea.. Se strânse în jurul trupului lui Egor.. Căldura lui era bună şi tăria cărnii lui un sprijin. . în-tîlni aceeaşi rezistenţă ca la apusul soarelui „O fură şi pe ea. de boală. Fata începu să se zvîrcoleaseă. îi apucă umerii şi începu s-o scuture. Îl privi o clipă în ochi. nu pot să spun! . Şi poţi vedea şi tu că e închisă. — Să nu te-apropii.. ca un lung şi întrerupt oftat. De ce nu vrei să-mi spui unde ai fost ? Sanda tremura încă . şi se retrase îngrozită spre perete. Egor se aşeză pe pat. cu degetele agăţîndu-se de gură. Sanda. Dar deodată se dezlipi. apoi îşi aruncă capul în palme. — Nu pot să spun. Sanda se. exasperantă.— Unde ai fost. "Nu vreau să mă omoare şi pe mine!. Se lipea de el înspăimântată. în curînd va veni doctorul. Căci lumina bătea piezişă în obrazul lui Egor şi ochii sticleau. ca şi cînd ar fi fost gata să-i dastămuie o taină.. mă iubeşti ? întrebă din nou Egor. ca străpunsă de-a curmezişul. Mi-e frică de tine. Egor aşeză uşor lampa pe mssv\â. — Nu vreau să mor ! ţipă ea cu nebănuite puteri. înecîndu-se.

Se feri din calea perechilor. Se vorbea franţuzeşte alături. Îndată ce-şi îmbrăcă pijamaua însă. rîsuri de femei. sîngele bolnav ca după febră. Clătină de cîteva ori din cap. Îşi urară noapte bună şi se despărţiră. Din nenorocire. cară ţineau mai mult de copilărie şi de vise decît de întîmplări.. Buzele 58 . Cît de mult trebuie să se mire oamenii aceştia de mine aşa cum sînt îmbrăcat.. Dar îşi aminti că tot ce vede este numai un vis şi se linişti. Dar îl cuprinse mirarea văzînd în jurul lui atîta lume necunoscută şi atît de elegant îmbrăcată. Undeva. Dar îşi simţea carnea ostenită. Un glas melodios de femeie tînără. Parcă s-ar fi pregătit să se culce sub ochiul nevăzut al unei fiinţe ascunse. împrejurul lui.. îşi făgădui că va petrece o bună parte din noapte treaz.. Cel puţin. Sau poate le-am cetit undeva.. în aceeaşi clipă însă. „Da. îşi dete seama că lumea. vorbi Egor. îşi spuse Egor şi încercă . adăugă el. Făcu cîţiva paşi spre oglindă. Începu să păşească atent printre perechile acelea elegante. să fugă din el. îşi lovi trupul cu palmele —fără să poată alunga lenea aceea somnoroasă care îi pătrunsese brusc în vine. nu se mai temea de nici un fel ce vis. Mai ales femeile. „Ştie că eu sînt aici". — Vous êtes à croquer!. strecurîndu-se pe lîngă pereţi.. acum. îşi desprindeau zborul cîţiva ţînţari nevăzuţi. auzi el alături glasul unui bărbat. Şi apoi. Nu-i mai era. să poată vedea chipul femeii. dacă aş putea să mă trezesc repede. în rochii foarte lungi şi cu talii strînse. gîndi cu încîntare Egor. nu mai putu rezista. controlîndu-şi fiecare gest. cu policandre uriaşe.. Egor încuie uşa cu cheia. Căci în apropierea zorilor. Adormi cu lumina aprinsă cu mîinile afară din plapumă. Se mişca în odaie cu multă atenţie. îşi spuse el. îl privi şi ea. i se părură neînţelese mirările lui. O foarte ciudată şi totuşi binecunoscută muzică îl învălui pa neaşteptate. care se ştie ascultată şi de bărbaţii nevăzuţi. Ceasul va bătea curînd două . demult". O melodia veche. acum începe visul". apoi se apropie de fereastră şi o închise.. Dar sînt aproape sigur că nu visăm. încă o oră şi se va putea culca în linişte. de o melancoliei veselie. clin dunga tavanului. dansează.impresia că visez întruna de azi-dimineaţă. Se trezi deodată într-un mare salon cu pereţii auriţi.. sîntem pe la 1900. „Da. îi fu greu să se recunoască. care se revărsa o dată cu amintiri kirburi. hainele îi erau streine.să se zbată. mai grav. frică. de care atîrnau vîrfurile săgeţilor de cristal.. Se privi cu oarecare sfială. — Aş vrea să ai dreptate. „Unde am mai auzit eu aceleaşi cuvinte ? se întrebă nedumerit Egor. nu se mai văzuse niciodată în ele. Capul i se pleca oblic pe perna albă.

iar cu braţul celălalt îi arăta pereţii camerei prin care treceau. Nu o cunoştea. dragostea mea ! vorbi din nou Christina. poate mobila părea mai proaspătă . Nimic nu era schimbat .. Dar îl privea întreg grupul ciudat. îşi făcea loc cu coatele.. şi dezgustul de altă dată: — Nu-ţi prea plac petrecerile noastre. 59 . Trecu mai departe. fără să clipească. în toiul petrecerii. Se vedea bine că nu prea e deloc la locul lui în această adunare de oameni bogaţi. să se grăbească. într-o altă odaie. Răsăreau mereu alte perechi în calea lui Egor.. ce absurd travesti. Regăsise. Şi ce greu. aşteptîndu-l. Bărbatul i se păru cunoscut. mătăsoase... dragostea mea ! Domnişoara Christina îi vorbise foarte aproape de ureche. Simţise răsuflarea ei caldă. Egor se îndreptă spre divanul lîngă care sta rezemat Prajan. Nu mă interesează.foarte roşii şi o umbră uşoară deasupra gurii. că nu aude aproape nici unul din cuvintele pe care oamenii aceştia şi le spuneau. mai apoi — exasperat de atîtea piedici — lovind. mai puţin tristă. întoarse capul spre Prajan. îi luase acum mina. deodată. Simţi că cineva îl privaşte scrutător dintr-un colţ. se făcu lumină : Radu Prajan. Egor. groaza. întinând braţele.. adăugă domnişoara Christina. uită-te la mine. Fiecare cuvînt îl ameţea. totuşi. totuşi. Voi să-l urce cu forţa pe scări. şi recunoscuse . dar Egor se împotrivi. Cei cîţiva metri care îl despărţeau de Prajan i se păreau acum absurd de lungi. îi zărea numai ochii. mirosul apăsător de violete. Egor recunoscu sufrageria. se poate cineva mişca într-o sală de bal. Perechile din jurul lui se aburiră în acea clipă. Se întoarse din nou în sala de dans. în alt aer. „Aici se joacă cărţi. călcînd cucoanele. Se întoarse. Şi ce limpede înţelegea chemările lui. Dar nu-şi putea aminti numele. îşi spuse repede Egor. de asemenea. la început cerînd politicos iertare. căci îi zîmbise. Înţelesese tot ce-i spuneau privirile lui. să vină cît poate de repede lîngă el. foarte-aproape de el. Femeile îşi făceau vînt cu evantaliuri mari." Se miră. Poate femeia voia să-i fie prezentat. Simţi deodată un braţ de femeie cuprinzîndu-l de mijloc. Prietenul îl privea atent. Ce-o fi căutînd el aici ? Şi ce schimbat e. — Sîntem la noi acasă. Se ridicase foarte sus şi acum travestiul apărea mai ridicol. Mese cu postav verde. Parcă se făcuse mai cald acum. Se lupta de mult să ajungă pînă la el şi Prajan rămăsese tot atit departe. Apoi. Nu vorbea nimeni cu el. Nu cunoştea pe nimeni în acest salon în care intrase fără voia lui. — Haide. ispititoare. — Vrei să vii la mine ? îl întrebă deodată Christina. Cu fiecare sunet se trezea în alt spaţiu. mai absurd. privindu-l necurmat în ochi.

.. s-o ameninţe. biata de ea. nu-mi trebuie sîngele tău. prea ficşi.. îşi spuse el. ameninţătoare. Coridorul se întindea ca o galerie de mină.. Făcu un efort şi vorbi : — Tu eşti moartă. să se deştepte. Dacă ar fi avut atîta putere să strige. încercă să fugă. Se crezu. Căci pe tine nu vreau să te pierd. Şi. Vorbise cu atîta patimă.... adăugă Christina. încît Egor se înspăimîntă.Se retrase lîngă fereastră. (O lună apărută brusc. Îi bătea cu putere sîngele la tâmple. Şi pentru tine vin de-atît de departe. oare se vor auzi din nou paşii domnişoarei Christina ? Tăcerea se prelunga în clipe foarte lungi.. Dar întîlni şi: aici parfumul de violete. Nu va mai trăi mult. speriat.. Rămase cu capul rezemat da uşă. lovindu-l din faţă. dragostea mea ! şopti Christina. mai deznădăjduit. dar nu găsi 60 . tu nu vii de nicăieri. Egor o putea anevoie înţelege. nu-ţi va mai fi. -ascultînd. Alerga parcă pe un coridor fără sfîrşit. Christina parcă îi citea toate gîn-durile. — Tu eşti totdeauna aici. şi paharul în care se evaporau ultimele picături de coniac. neaşteptată.. De ce nu mă laşi să te iubesc ? Sau poată iubeşti cu adevărat pe Sanda ?. după cîteva clipe. Simţi deodată. Domnişoara Christina se afla chiar alături de el. Vreau să mă laşi cîteodată să te iubesc !. Gîndurile îi erau risipite. Răsufla adînc. reflectă Egor.. ce ciudată lumină adunau laolaltă toate aceste lucruri risipite în car meră. fără să ştie unde se află.. cu atîta foame de dragoste. începu să păşească la întîmplare. Era acum mai palidă. De data aceasta nu mai avea nici o putere să se împotrivească.. şopti. „Dacă aş putea adormi repede". Egor o privi cu ură. Obosit. Anevoie putea ceti în obrazul ei atît de viu şi totuşi atît de îngheţat. __ De ce fugi. Intrase fără să ştie în odaia lui. prMndu-l fix în ochi. şi cutia de ţigări pe măsuţă... singur. sinistru. Toate lucrurile erai acolo . — Dacă ţi-e dragă Sanda. vorbi Egor.. — N-ai să înţelegi niciodată. Tu ştii că eşti moartă.) — Dar te iubesc. ameţit. Ar fi vrut să in-tindă braţele spre ea. Domnişoara Christina zîmbi trist şi se apropie din nou de Egor. Egor. Parcă ar fi fost privite prin oglindă. Poate o scălda lumina lunii. Egor şovăi o clipă. totuşi. ca şi cum l-ar fi aşteptat de mult pe marginea patului... un miros vag de violete. Egor întoarse capul. Egor se înălţă pe jumătate din pat. Tăcu şi continuă să-l privească — tristă... să fugă. Şi ochii erau prea mari. Egor ?! îl întrebă ea. necunoscut. apoi se hotărî brusc şi deschise cea dintîi uşă pe care o întîlni.. Egor se trînti în pat. ostenit. voinţa oarbă. ca două inele de cristal.. căci zîmbi mai trist. Era chiar odăi lui. nerăbdătoare.

.. nu mi-e frică. sincer. spuse el în cele din urmă. Azi-noapte nu ţi-a fost prea mult teamă de mine. apropierea trupului Christinei îl istovea.. — Ce frumos eşti ! Ce cald şi mare eşti !. Ta nu mai poţi iubi !. ai să mă vezi şi altfel... Dar sînt încă femeie. departe de el. şoptită. un rîs de fată. iar el e viu. Mi-e frică de tine !.. care îi îngheţa sîngele în vine.... spre perete. Egor. ca ceilalţi.. Christina ! strigă el. Egor !. -— Mă vei lua o dată în braţele tale calde.. De ce şovăieşti tocmai tu.. dar ultimele cuvinte le spuse cu destulă tărie. 61 . Egor simţi din nou mîngîierea aceea fără seamăn. nimeni nu poate înţelege... Egor încercă încă o dată să ss desprindă din vraja Christinei. întocmai aşa cum şi-o închipuise el cu cîteva zile mai înainte. spuse ea. n-o vei mai întîlni. Eu vin din altă parte.. N-ai să poţi înţelege. Christina sari de pe marginea patului şi-şi duse miiniie ia ochi.. Nu mi-e frică da tine .. Şi ai să mă iubeşti. adăugă ea.. Curind. cu tine voiam sa mă logodesc. pur. oriunde ni-ar duce dragostea asta. să rupă visul. atunci. Egor.. Rămase aşa multă vreme. de ce nu te-ai putea şi tu îndrăgosti de mine ? !. de mărturisirea aceasta laşă.. Ai să te deştepţi acum. să-i spună necontenit că ea e moartă. Mirosul de violete îl ameţea. O auzea pentru întîia dată rîzînd. — Nu pot. M-ai urma şi tu. Nu mi-e teamă de rugăciunile tale. Egor.. să-l mîngîie. Să nu te mai gîndeşti la Sanda. aşteptă să răspundă Egor. atunci. Egor ! Şi dacă au fost fete care s-au îndrăgostit de luceferi.. — Nu mă judeca aşa repede. ai să te deştepţi. care eşti bărbat ? !... — Aş îi putut să-ţi îngheţ gîndul şi să-ţi usuc limba. privindu-i portretul... îi fu ruşine.. şi mă rog la Domnul-Dumnezeul meu şi la Sfînta Fecioară Născătoare de Dumnezeu !.. Dar pe tine nu voiam să te ucid. — Dar tu eşti moartă. dragostea mea. dragostea mea.. Şi trupul ei se apropiase mult — Mă vei iubi atunci. Se opri din nou. Şi nici acum n-are săţi fie teamă... Eu vin din altă parte... Ar fi trebuit să reziste. vorbi încet Christina. dragostea mea ! exclamă Christina.. continuând să-i mîngîie. şopti el.. cînd vreau eu.decît puterea de a-i înfrunta privirile. Vocea era naturală. Şi sînt foarte mulţi.. Mi-e uşor să te farmec. Aş putea oricînd să te am în puterea mea.... — Iubesc pe Sanda. Nu iabuti decît să se îndepărteze puţin de ea. începuse şoptind. Tu nu eşti decît un om viu. Christina începu să rîdă.. să iac tot ce vreau din tine..Christina întinse braţul.. Egor. Aşteptă cîteva clipe.

O încîhtare obosită îi cuprinse după o clipă carnea .Tîrziu Egor îşi dete seama că stă de multă vreme cu ochii deschişi.' pregătindu-l pentru întîmplări noi ? !. „M-am trezit la porunca ei''. Cineva îl privea de-alături.' Există şi lucruri mai înspăimîntătoare decît apropierea mea de tine. cu prezenţa aceea nelămurită. parcă ar fi biruit într-o luptă grea şi muşchii se pregăteau de odihnă. Cînd se apropiase Christina. mai rău şi mai drăcesc decît mine'. şi de sudoarea rece pe care o simţea şi care nu mai era totuşi a lui. ea îmi ordonă ce să gîndesc. Domnişoara Christina nu mai era acolo. Faţa îi era parcă luminoasă pe dinăuntru. şi de sîngele. '„Ea mă sileşte să-i citesc gîndurile. Nu era prezenţa domnişoarei Christina. simţea pătrunzîndu-i adînc în nări parfumul de violete. a cărui groază nu o mai încercase. căci Egor zărea linia frîntă a zîmbetului. îl privea ca mai înainte — ca-n vis — zîrnbindui. dreapta. aşadar.. îl gîtuia. istovindu-l. înţelese Egor. „Vezi că nu-ţi mai este teamă de mine. acum?! păreau că vorbesc ochii Christinei. ca şi cum s-ar fi trezit deodată într-un pat strein. pezenţa domnişoarei Christina era infinit mai blîndă.. Uneori. împletindu-se cu spaima celuilalt. privindu-l cu ochii ei sticloşi. Amintirea domnişoarei Christina îi părea. feminin. Se simţea privit de altcineva.. am visat numai". nevăzut şi necunoscut. Brusc. 62 . Putea în sfîrşit să respire în voie. Sîngele îi năvăli din toate părţile spre inimă. acum. fără să nădăjduiască. dezgustat şi de carnea. cu ce paşi nesimţiţi venise ea atît de aproape de pat ? îi zîmbea acum. întradevăr. nările ei subţiri. „Am visat. că nu se va mai putea apăra sau domnişoara Christina îi poruncise să gîndească astfel. de ce nu se apropie de mine ? N-aş mai putea să mă apăr acum. înţelese Egor. îi sorbea aerul. în odaie stăruia parfumul de violete.. îmbrăţişîndu-l. dezgustul care îi răvăşise întreaga fiinţă. întoarse brusc capul. fără gînduri. în preajma lui.. Cel care fusese altcineva dispăruse fără urmă. căutînd în întunerecul de lîngă el. mîngîietoare.. mult mai puţin înspăimîntătoare. Dar nu-l mai speria.. Dar de ce nu vorbeşte. Al cui fusese gîndul acesta care îi pătrunsese în minte aproape fără ştirea lui ? Gîndise el. Egor deschise larg ochii.. Ştia unde o lăsase în vis : în mijlocul camerei. şi privirile acestea nu eratale domnişoarei Christina.. fără memorie. Egor începu să "simtă ceva. adînc. Apăsarea acestui trup strein era peste putinţă de suferit. se simţi liberat. Egor. cald. Totuşi. In delirul îngheţat al celuilalt. Eu ţi-am adus aici teroarea celuilalt. Niciodată nu-şi va aminti cît a durat gîtuirea aceasta lentă. Parfumul de violete creştea acum cu noi puteri. genele uşor plecate. de foarta aproape de el. Iar după câteva clipe. Frica i se lămurea acum cu totul altfel .. îşi aduse deodată aminte de Christina.

către movilele din partea — D-l profesor face săpături arheologice în satul nostru. în-vaţă-te cu mine alături. zăcea moale în pat. Sttînse mîna doctorului şi se aşeză pe scaun. făcu un pas spre el. Este o mare cinste pentru noi să-l avem oaspete. cu fruntea îngheţată. păreau că spun ochii ei. Apoi. iubitule ! "... Şi nu mai era în vis. plecase dis-de-dimineaţă la cîmp. Cineva a fost lîngă tine şi a fost de-ajuns ca să te pierzi. — Domnul doctor Panaitescu.. ochii fui înecaţi în cearcăne.. Cum te vei arunca în braţele mele ! Ce caldă va fi coapsa mea pentru tine. firesc. i se părea că visează. Egor. continuă d-na Moscu. Ce limpede auzea Egor toate cuvintele acestea. o simţi pe obrazul tău. întinzînd braţul: Domnul profesor universitar Nazarie.. un foarte distins om de ştiinţă şi apostol neobosit. Cînd d-l Nazarie intră în sufragerie. goală. şi ea te mîngîie fără să te sperie . „Mă vei iubi. 63 . spuse ea. nervos. Egor simţea cu precizie trupul acela nefiresc mişcîndu-se în spaţiu. iubitule. sîngele i se risipi. pe care buzele Christinei nu le rostea. limpede. Egor ! ". Domnişoara Christina ştia fără îndoială tot ce se petrece în sufletul lui. Era obosit. mă vei stânge în braţe. Cu faţa albă. dragostea mea !. o glorie a ştiinţei româneşti. Gînd după gînd. aceasta este mîna mea. întorcîndu-se către doctor. D-l Nazarie plecă ochi: în pămînt.... „Vezi că nu-ţi mai este teamă de mine ? păreau că vorbesc ochii ei.. Egor. fără grabă. Te vei agăţa de mine. Şi-am să te rog să mă strîngi mult în braţe. Ai văzut ce uşor mi-a fost să te sugrum de groază. atunci. d-na Moscu se ridică de pe scaun şi-i prezintă. acum. căci. lipită? " Dar Egor nu mai simţea nimic. adăugă. Iată. o simţi. dragostea mea. dar pe care nu-l vei uita niciodată. Şi ca el sînt sute şi mii şi toţi ascultă de porunca mea. Treptele spaimei sînt mult mai adînci. Apoi încă unul. răsuflarea i se scurse întreagă în coşul pieptuliu. începu să se mustre pentru nepăsarea lui . împingînd aerul în jurul lui. se trezi gîndind Egor. cu solemnitate pe tînărul pleşuv. pînă ajunse foarte aproape. văzîndu-l fără vlagă şi cuminţit.. ea îţi aduce bucurie.. dar pe care le purtau privirile ei.. XI Doctorul fu reţinut la masă.. îl lovi paliditatea lui Egor. îmbrăcat în haine de vînătoare. Egor se asculta gîndind. singura mîngîiere. mîna aceasta . încălzindu-l. „O dată am să vin la tine în pat.Christina "continua să zîmbească. Cineva pe care nu-l cunoşti. Cînd mîna domnişoarei Christina îi atinse obrazul. vei găsi la pieptul meu singura nedejde.

dar îmi place cîteodată să ies la cîmp cu puşca. spuse el aspru.. întreba.. compromis — la masa aceasta cu atîţi oameni ciudaţi. . am văzut că zilele sînt atît de frumoase si mi-am spus că n-ar fi rău. de ce nu ? făgădui doctorul. — Voiţi să mă luaţi şi pe mine ? întrebă din nou. fericit că i sa dă prilejul. singur. ciar Simina nu părea deloc turburată.. Şi aş vrea atît de mult să vînez şi eu o dată sau măcar să văd. de altfel. umeri.. ridicol. privind scrutător către medic : — Cum vi se pare domnişoara Sanda ? Doctorul ridică din. Ştiţi. ceva neînţeles pentru ceilalţi. O anemie excesivă şi.. o gripă destul de ciudată..— Aţi găsit ceva interesant pînă acum. să vadă atîta sînge. fără să vrea. îşi mîngîie uşor fruntea.. — într-adevăr. — Oh... sîntem condamnaţi. Începu apoi să mănînce stînjenit. Mai tîrziu. N-an fost niciodată. şopti d-l Nazarie. Doctoral făcu un gest vag cu mina.. înfiorat pnrcă el însuşi de craniul acela lucios şi uscat pe care îi întâlneau degetele. intelectualii. şovăi el. Era totuşi foarte mulţumit că cineva vorbise despre vânătoare. spuse el apucîndu-şi un nasture şi răsucindu-l. O privi în ochi rostind ultimele cuvinte. Vorbea împiedicîndu-se de fiecare cuvînt. bucuros.. întîrziind după fiecare propoziţie. apoi spre Simina... mai aprinsă Simina. s-ar putea. se-nţelege... d-le doctor ? întrebă graţios Simina. sîntem de-abia la început. Şi-apoi.. Medicul îi surprinse privirile şi roşi brusc. E un costum destul de comod. costumul de vânătoare. apoi se controla rsede. privindu-i.. D-l Nazarie plecase de mult ochii în farfurie. Noi. reflectă d-l Nazarie.. vorbi şi doctorul. — Nu e deloc frumos pentru o fetiţă ca dumneata să meragă la vînătoare. în orice caz. — Greu de spus. săltîndu-şi mina spre creştet. Dar d-l Nazarie nu avea deloc poftă de vorbă astăzi. Nu se mai simţea izolat. Să vadă cum mor animale nevinovate.. să vorbească mult şi repede. Dar nici o clipa nu lăsă pe Egor să creadă că a înţeles şi altceva din cuvintele lui. Plecă ochii în jos.... nu e prea grav. ca o fetiţă binecrescută cînd e mustrată de mai-marele ei. Simina îl aştepta să continue . vă închipuiţi prea bine. poate nu e cel mai nimerit spectacol pentru un copil. încît m-am temut să nu aibă friguri. un început de gripă.. — Bucuros. — Vă miră poate bluza aceasta. cînd vei creşte dumneata mare. Rareori dacă putem. 64 împăciuitor. d-le profesor ? întrebă doctorul.Poate nici nu-i este gîndul la bolnav". Dar n-am cîine de vînătoare şi aşa e mai greu. . — Şi cînd vă duceţi la vînătoare. nu sînt un vînător pasionat. Egor ridică privirile şi ie îndreptă încet spre dna Moscu.

schimbarea aceasta ?" Zări însă. Nădăjduiesc totuşi. Egor. Sanda îi aştepta în pat. „Cum de nu observă nimeni. parcă el ar fi cules întîi tot sucul acelui vînat necunoscut. adăugă . fără îndoială. Egor se întoarse spre el. ce carne bună !. nu e as. Şi "braţul întins deasupra mesei se înfiora. începea să-i fie teamă de ea acum. strivindu-şi buzele. ridicîndu-se de pe scaun. Se mulţumi să privească spre Simina.. luminat la faţă.. vag şi totuşi binevoitor. 65 * — Nu s-a întîmplat nimic.. parcă i-ar fi cetit gîndurile. victorios. cu care nu mai ştia ce să facă. în acea clipă doica se apropie de scaunul d-nei Moscu şi-i spuse: — Vă cheamă domnişoara mare. Părea că îi este teamă' de fericirea aceasta prea mare. cu capul rezemat de cîteva perne. începu cu demnitate doctorul. vînatul nu este. Ce carne cu gusturi noi. Egor plecase din sufragerie înainte ca ea să poată spune un singur cuvînt. că se-nţeîege din Ochi cu Simina. parcă l-ar fi auzit. „Simina observă. şopti ea. Şi era neobişnuit de palid.. cuminte. se miră d-l Nazarie. fără îndoială.. Doctorul clătină din cap. Ochii i se aprinseră pentru cîteva clipe.. îşi spuse d-l Nazarie turburat. îşi spuse Egor ca să se liniştească. Voiam s-o văd pe mama. va fi din nou bina.. Avea senzaţia penibilă şi nelămurită că-şi bate joc de el. — în cîteva zile. D-l Nazarie recunoscu zîmbetul ei dintotdeauna. îl intimidau. îi tremurau totuşi foarte uşor buzele. arta mea cea mai tare. — Dar vînătoarea?! părea că-şi aminteşte brusc d-na Moscu. D-na Moscu se ridică zăpăcită.Simina zîmbi. ea singură înţelege". „Poate că o supraveghează" . De-abia aştept să mănânc vînat. Egor observă de-abia atunci că doica intrase în sufragerie şi aştepta atentă lîngă uşă. Nu ne-aţi spus nimic despre vînătoare. dispreţuitor şi totuşi discret. chiar în acea clipă ochii reci şi tari ai Siminei şi roşi. Să-mi citească ceva. Doica nu-i răspunse nimic. că amîndouă ştiu tot ce se întîmplă în visurile lui. Nu-i plăcea deloc apropierea doicii. Tresări văzînd că intră întîi Egor. alteori îl paralizau privirile ei atît de grave şi de strivitoare. Prin ce minune împotriva firii se desprindea ironia aceasta rece din ovalul îngeresc al feţei ? — Mă bucur că domnişoara noastră se va face în curînd bine şi-l va sili pe Egor să picteze. vorbi deodată d-l Nazarie ca să abată discuţia. Fata îl privi lung... — Preastimată amfitrioană. — Ce s-a întîmplat ? întrebă el neliniştit. doctore'? i vorbi Egor. Femeia care servea la masă era nou venită. cu nesfîrşiiă dragoste. pe care o primise prea tîrziu. — Şi de ce n-ai spus asta de la început ? întrebă mîniat Egor.

.. apucîndu-i mîinile. Mă gîndeam că tu nu eşti întru nimic vinovat. îi spuse Egor. Îşi ascunse faţa în palme. Egor. — D-na Moscu nu are ce căuta aici.... Dar nebunia asta nu va mai dura mult. — Asta a fost vina mea.. cu glas stins. — . draga mea. . mîna lui Egor pe frunte.. ce necumpătat se-ncureă singură. aşa cu o vedeţi toţi.. dar hotărîrea era luată. — Spune-mi.. continuă Sanda. încît se înfiora el însuşi ascul-tîndu-se. să-i apun că tu.. Gîndul îi venise atunci. că tu trebuie'să scapi de-aici... Sîngele îi îmbujora obrajii. încercînd să înţeleagă... mai ales. să pleci cît se poate de repede. Se apropie de uşă şi întoarse cheia.. dar te iubeam. Sanda. Dacă aş fi bănuit.. — Să nu faci nimic. te iubesc !. după o clipă. Cuvintele îi ieşiseră fără voia lui de pe buze. gîndul de a vorbi o dată limpede şi brutal Sandei. Ridică fruntea şi privi pe Egor în ochi. Cu orice risc. Doctorul mi-a destăinuit taina bolii tale.. cu tot trupul.. nu are ce căuta cel puţin în ceasul acesta. adăugă Egor. pentru că eu o văd. La tine mă gîndeam. trebuia să afle. vorbi din nou Egor. Sanda. adăugă el blînd. obraznic cu mine... O durea acolo unde îşi înfipsese el degetele. începu să plîngă.. şi pentru binele tău am făcut-o.... incît nu-şi mai dădu seama ce se întîmplă cu ea. — Şi eu te iubesc. Azi-dimineaţă o oboseau lecturile.. să te duci departe de aceea o chemam pe mama. Egor se turbură.. spuse Egor aspru.. Aşteptă apoi. îi tremurau umerii. Egor îşi liberă mîinile.. în lipsa ei. — Eu mă gîndeam mai mult la tine. O străbăteau atîtea gînduri şi atîteâ simţiri. Vorbise atît de tare.O văd şi eu. Sanda îl privea îngrozită. Sanda tresări din nou. Ar fi ameţit dacă Egor nu se repezea brusc asupra ei. Cu un ţepuş de lemn am să i-o străpung !.. — Dar înainte de asta. Sanda continua să rămînă cu faţa ascunsă în palme. — . — Ieri mă rugai totuşi să rămîn. vie. Am să străpung inima strigoiului. Sînul i se zbătea. Egor.repede. Şi acum o cheamă pe rnaică-sa de la masă ca s-o asculte cetindu-i versuri". Dacă s-ar putea să pleci de-aici. O vezi des pe Christina? Te întreb.. îl întrerupse Sanda. ca s-o poată mîngîia pe păr.Căci am şi eu de spus multe lucruri. şopti el. De tine.. dragostea mea. Simţi.Ce absurd minte.. Să-i spun că eu nu te mai pot primi în odaie: şi să te dea 66 . strîngîndu-i-le. o durere năprasnică. — Te rog să-mi spui acum. voiam să te întreb un lucru. începu ea deodată.. continuă el. pe obraz. ai fost. Va fi mai rău de noi.

— Sanda m-a rugat să închid cu cheia. — Domnule Paşchievici ! se auzi glasul SimineL Egor se apropie iarăşi de uşă.afară.. Dar asta te compromite pe tine. apucă mîna Sandei şi îi şopti.. — Dar asta nu se poate ! se auzi glasul ei... pe mătuşa ei moartă. Auzi cum se depărtează paşii pe coridor... stimată d-nă Moscu. Trebuie să ne logodim acum. mai nebuneşti. ca să mă salveze pe mine". Şi ea crede că face asta pentru binele meu... gîndi Egor. Adormise puţin şi i s-a părut că vede pe mătuşa Christina.. asta înseamnă că nu e încă pierdută.. Sanda tresări. Egor se întoarse lingă pat.. „Aşa i-a poruncit Christina. „Ce-am făcut?! ce-am făcut ?!" De unda găsise el deodată atîta putere si nebunie ca să se hotărască ? — îţi pare rău. mîngîînd-o cu acelaşi gest frăţesc. „Pudoare .. foarte aproape de ureche : — Ei vor crede că ne-am închis aici pentru că ne iubim.. D-na Moscu nu a spus nici un cuvînt.. Vor crede ce le va trece prin cap. Căci Sanda nu mai are nimic acum. Sanda ? o întrebă el. Ea vrea să rămînă numai cu mine. daa. Faţa i se înroşise brusc. A rămas mai departe la uşă. Egor se stăpîni cu greu. Ce faceţi acolo ? ! Sanda ar fi vrut să se ridice din pat şi să deschidă. Ii e teamă de oricine din familie. Era cel dintîi gest de 67 . Egor se întoarse spre pat.. M-a* rugat s-o apăr !. Sanda. — Sîntem gata să plecăm chiar în ceasul acesta. te sileşte să mă accepţi ca logodnic. îl privi speriată. Începu să plîngă mai zguduit. — Sanda e logodnica mea acum. închişi cu cheia în dormitor !? vorbi tare Simina. să mă gonească. spuse el liniştit. îţi pare rău că eşti logodnica mea fără voie ? ! Fata se opri din plîns. îşi pregăti cuvintele cu rnultă băgare de seamă.. — Ce fel de logodnă. mîngîind-o pe frunte. puţin schimbat. apoi îşi atîrnă braţele de grumazul lui.. întru totul fermecată". în acea clipă cineva mişcă clanţa. Se aşteptase să afle lucruri mai grave. d-nă Moscu. strivindu-şi capul între perne.. Vrea să rămînă singură cîtva timp. Egor o covîrşi cu amîndouă braţele. Sanda începu să plîngă. spuse el. D-na Moscu zgîlţîi din nou clanţa. Şi ea nu-mi dă voie să vă desdhid. îşi cuprinse tîmplele în palme. trudindu-se să înţeleagă. Egor se ridică şi se apropie de uşă. Egor o ascultase calm. — De ce aţi încuiat uşa ? se auzi glasul d-nei Moscu.

. asta e cheia de la odaia ei.. răspunse sfios d-l Nazarie. Unde e doctorul ?. Egor se aşeză pe un scaun. răspunse Egor obosit.. — îţi pare într-adevăr rău ? ! o mai întrebă el !ncă o dată. înfiorîndu-se. Egor'se simţi dim nou tare. — Numai dacă n-aş muri pînă atunci !. gîndi d-l Nazarie.... — Am închis-o cu cheia. D-l Nazarie îşi frîngea manile. D-na Moscu S-a închis în odaia ei. O iubesc. — Eu mă logodesc. d-ta te-ai închis în odaia Sandei. adăugă Egor în şoaptă. Cine ştie ce prostie o fi făcut"... N-am ştiut nimic nici eu.. cit mai e timp. O arătă biruitor. cu privirile uluite şî gesturi nerăbdătoare.. neliniştit.. spuse el. cînd se 68 . Vorbise emoţionat. Nebunii ăştia sînt în stare s-o strîngă de gît. D-l Nazarie ştia foarte bine că Egor minţea. „Îi strălucesc şi lui ciudat ochii. Ce i-aş putea face ? !.îndrăgostită.. şopti Sanda. Asta pune capăt tuturor neînţelegerilor. vorbi el sugrumat. de viaţa ei... fetiţa mică a dispărut. fericit. — Ai făcut foarte bine că te-ai logodit. începu să se plimbe prin sufragerie. dar ea leşină. Ştiu că m-arn logodit cu Sanda. Egor nu-şi putu stăpîni un gest de nerăbdare şi teamă. vreau s-o iau de-aici cît mai repede.. — Ce s-a întîmplat ? îl întrebă în şoaptă.. adăugă Egor privind în gol. tremurîndu-i glasul. — Numai dacă n-ar intra cineva pe fereastră.. A plecat îndată după masă..... cu convingere. Părea foarte turburat. Clătină totuşi din cap. N-are să mai poată spune nimeni nimic.. Ce s-a întîmplat ? — Nici eu nu ştiu prea bine ce s-a întîmplat.. fumînd. că nu de nebunia d-nei Moscu se tenie el... Dar trebuie să o vadă"doctorul. Egor întîlni în sufragerie pe d-l Nazarie. Alai ales acum-. — Mi-e teamă de ea. XII Cîteva ceasuri în urmă. — Ar trebui să fugim de aici cît mai repede. Şi nu-i pot face nimic. puternic. — A plecat la vînătoare. precipitate. Am aflat de la jupîneasă. spuse el brusc. Iată. Sanda zace leşinată de o jumătate de ceas. sfîrşindu-şi gînditor ţigara. căutîndu-se în buzunar. Dar a spus că se întoarce pe seară..

cheia de la odaia Sandei. Nu s-a petrecut nimic grav în odaia asta. Ii dădu grav. fără să întîlnească trupul mic al Siminei.. adăugă Egor. Vor roi ţînţarii".. Egor ajunse la gura pivniţei .. Te rog să o păzeşti pînă mă întorc.. un argat 69 . — Mă duc s-o caut pe Simina. Casa părea pustie. Piciorul omului călcase de curînd pe ati. intrase în prima zi a venirii lui. „S-a ascuns în altă parte".. îndreptîndu-se spre camera Sandei. Sanda le arătase treptele de piatră din timpul lui Tudor Vladimirescu şi încăperea zidită din fund. cîrpe uscate. Nu întîlneau pe nimeni. era veche. Cînd ieşi din grajd. începu să cerceteze trăsura . Egor alergase de-a dreptul la grajdul vechi. totuşi. Privi cu atenţie în toate colţurile. se vedeau. că n-ai să-i faci nimic. întrebîndu-se unde ar putea s-o caute. Porni cu pas legănat. cenuşă şi vreascuri arse . gîndi el. Rămase cîteva clipe nehotărît cu gîndul la Simina. înăuntru începuse să se facă întuneric. Egor zîmbi ca pentru sine. Mi-e teamă de ei.. Se vedeau urme de focuri. — Şi ce vrei să faci ? întrebă d-l Nazarie. şopti Egor descuind uşa. Au ieşit din sufragerie. oale de pămînt uitate. Cînd mă gîndesc că am lăsat-o atîta vreme singură. Ochiurile ferestrelor erau mai stinse acum. spre odăile slugilor. încît locul părea părăsit. Nu se auzea nici un cîine. aici. Şi.. nu se auzea nici o pasere. Nu vedea pe nimeni. — Ştii care e odaia ei ? întreabă. Coborîse cu un grup de musafiri. pe hotarul cîmpurilor. era atîta tăcere.. Bănuiesc eu cam unde trebuie să fie ascunsă vrăjitoarea. unde se ascunsese un strămoş al lor rămînînd trei săptămîni sub pămînt.. cu răsuflarea risipită. Tăcerea era mai tristă acolo. Să te-ncui cu cheia pe dinăuntru. — Mă aştepţi aici.. O fereastră avea încă transparentele trase. bălegar şi grăunţe. Locul arăta deşert şi atîta singurătate părea mai înfricoşătoare între atîtea ziduri şi atîtea unelte. îşi dete el seama aruncînduşi ochii în toate părţile. de nicăieri nu se auzea nici un zgomot. Parcă şovăia să-şi destăi-nuiască gîndul întreg.. D-l Nazarie intră emoţionat. cu solemnitate.. de asemenea. îşi spuse cu teamă Egor. Nu ştia încotro s-o apuce. neauzită. roasă de ploi. — Nădăjduiesc că n-ai să te lupţi cu un copil. „În curînd se va face întunerec. gînditor.apropie apusul soarelui. soarele se îneca departe. Sanda părea că doarme adînc. Egor se îndreptă spre rădvanul domnişoarei Christina. ca într-o nămiaza de vară. vorbi el în cele din urmă. Egor se ridică brusc de pe scaun şi luă braţul profesorului. orice s-ar întimpla. spuse d-l Nazarie. cu pernele scorojite. în umbră. vreau să spun. şi nu-mi deschizi decît mie.

şi se îndreptă spre el. — Mai era şi o jupîneasâ nouă. adăugă ea. zîmbind. cuminte.. o oală cu lapte şi o pîine albă.credincios îi aducea.. nu trecuseră decît cîteva zile.. şi domnul doctor n-are s-o lase. totuşi. Egor începu să rîdă... Fetiţa se retrase încet. Ridică mirată ochii spre el. I se păru. că te lăsăm aici singură. parcă s-ar fi trudit să dovedească Siminei cît de absurdă a fost întreruperea ei. — Nu e adevărat. că aude paşi sfioşi în urma lui. parfumat. — l4a mă pricep la jotioheîe. era mai mult speriată. sub mîngîierea lui Egor. Cu luare-aminte. E atît de greu să faci treabă singură. — N-a fost exact bolnavă. pripite. întoarse capul.. Simina.. Sanda le arătase şi spărtura prin care se strecura argatul.. Nu era nimeni. Mîine dimineaţă plecăm. — În definitiv. Gesturi multe. cobe-rindu-şi genele. Duse totuşi mimele la spate.. vorbi Eger. o întrerupse Egor. M-a trimis toâiaa sâ-i aduc din pivniţa o sticlă de borviz şi nu m-am putut descurca. noaptea. fetiţa tresări. — Sanda e bolnavă... precise. cald. Avea un păr moale.. Sînt atîtea slugi în curte. Simina ridică din umeri. Egor se apropie de ea şi o mingile pe păr. Şi nici nu bănuiam că e atît de întunerec acolo. Zgomotele fuseseră însă limpezi. să fa ai treabă. I se părea că îl despart săptămîni întregi de timpul acela fericit .. I sa părea că vede pe mătuşa ei moartă. pe deasupra salcîmilor. silinduse să facă foarte puţin zgomot.. dar s-a îmbolnăvit. vorbi ea privindu-l în ochî. Ce mult a trecut de-atunci.. îşi aprinse o ţigară şi porni mai departe. Siraina se lăsă alintată.. Arătă cu braţul gol spre miazănoapte. stăpînindu-se. — Nu ştiu ce s-a întîmplat.' spuse repede Simina. Îşi azvîrli departe ţigara şi-şi netezi părul pe frunte. Sanda şi cu mine. Sînt atîtea sticle cu etichete. 70 . Şi nu semănau cu zgomotele de noapte. erau paşi vii. asta n-are nici o importanţă. Mîine plecăm. — Dar de cînd te trimite pe tine d-na Moscu să-i aduci sticle de boviz ? întrebă Egor.. cînd Sandei îi sticleau viclean ochii şi se auzeau atîtea glasuri tinereşti pe treptele pivniţei. şi. îndreptîndu-se spre bucătării. — O să-mi pară foarte rău de tine.. din acea zi de toamnă caldă şi limpede.. totuşi.. Ceilalţi spun câ s-au dus să culeagă via. apăru în gura pivniţei silueta Siminei.. Aşteptă cîteva clipe... spuse. adaugă Egor. Cînd dădu cu ochii de Egor. dar n-a mai rămas decît doica..

Simţi sub talpă nisipul umed al pivniţei. Gestul fusese brusc. încît îi fu ruşine de frica lui. Fetiţa izbucni din nou în rîs. nu-ţi fie teamă. Voiţi să fiţi atât de bun să mă ajutaţi?! „Îmi întinde o cursă”. Se distingeau anevoie dulapuri vechi şi putrede rezemate de pereţi. vorbi din nou fetit. Sau poate ţi-e frică?! Începuse să rîdă. — Mama mă aşteaptă. îndreptîndu-se spre pivniţă. -Stai să aprind un chibrit. — Haide. -Bucuros. saci şi coşuri rupte. Nu auzi decît glasul fermecat al Siminei. Egor o urmă. Un ochi de geam. Intră în a treia încăpere. spuse ea cu un infinit dispreţ. Şi glasul ei era schimbat. coborînd treptele de piatră. senzual. să-i aduc sticla cu borviz.. Invitaţia Simina îi încurca. poruncitor. spuse Egor. feminin. o poftă nebunească. lumină murdară. -Viteazul nostru Egor. încercînd să-şi amintească chipul Sandei. Sînt mai departe. bestială.Simina începu să zîmbească. poruncitor. Dar fata îl privea atît de dispreţuitoare. – Simina. arătînd drumul. risipindu-i-se în trup. răspunse Simina. Îndrăzneşte! Egor începu să tremure. n-ai decît să te întorci ! Ce necunoscut era glsul acesta. O febră ciudată îi cuprinse mădularele. -Se vede încă destul de bine. Auzi răsuflarea agitată a Siminei. Un fior îl străbătuse cînd Simina îi arătase gura pivniţei. închise ochii. oprindu-se şi ducînd mîîinile la spate. ameninţător. spre Simina. Suflă apoi în chibrit şi porni înainte. „Probabil că aşa începe. totuşi. Ştii unde sînt sticlele ? o întrebă. Simina îi apucă braţul. Egor de-a lungul şirei spinării aceiaşi fiori de groază cară îl străbătuseră ultima noapte. aşa începe orice nebunie” -Dacă ţi-e frică. 71 . Egor sfîrşise treptele. toate bănuielile. Într-un colţ. ce strein pe buzele ei mici şi roşii! Egor simţea otrava în sînge. obosită. atunci am căzut în cursă” gîndi Egor. gîndi el.. spuse Egor.” Poate că într-adevăr intrase în pivniţă să caute o sticlă de borviz. „Dacă este atît de emoţionată. „Nu se ascunde de mine şi recunoaşte fără teamă unde a fost. desigur. licărea încă. spuse ea gînditoare. Egor îşi strînse pumnii „Am fost un imbecil”. Nu văzu decît un val de aburi roşii. gîndi Egor. Rîsul nu mai semăna cu rîsul obişnuit al Siminei. cînd voi ieşi afară am să te trag de urechi ! -De ce n-o faci acuma?! Îi răspunse Simina. care cobora în urma lui. Aprinse totuşi chibritul şi privi aspru. cu gratii.

răsuflînd greu. să se trîntească pe saci. înfigîndu-şi dinţii în buze. — Nu aşa. orbeşte. să se odihnească. Trupul ei necopt se păstrase rece. — Simina... mîinile îi tremurau. Broboane reci de sudoare. nu aşa ! şopti Simina. Simina îl culese însetată. — Dar ea stă aici. Dar sări repede în picioare. Nu ştii să săruţi !. — Să nu mă laşi. Răsuflarea i se adîncea. lîngă noi ! şopti Simina foarte aproape de urechea lui. I se risipeau toate în faţa ochilor.. va veni deadevărat ! Va veni la tine. proaspăt. Mădularele îi ardeau. Egor ! vorbi din nou Simina.. Simina ! horeai. Simina ! Să nu mă laşi singur !. aproape fără voia lui. împiedecată şi fierbinte.. — Linişteşte-te ! şopti Simina. — Stă aici. zvelt. îi luă mina. Eşti un prost !. E încă prea devreme. — Nu-mi place. nu e aşa ? întrebă.. dar Egor nu-i mai auzea rîsuî*ei turburat. nu avea de ce să se mai teamă.. Egor. Apoi. Egor şi-o lăsă. Îşi plecă fruntea pe spate.. în amintire. cuprin-zînd-o în braţe. Simţi trupul Siminei alături de el. încercînd zadarnic să-şi aducă aminte cînd ieşise din el. nu mi-e frică. Fetiţa îi strivise buzele. Simina rîse şi se înălţă să-i mîngîie părul. O strînse tare. — Ce prost eşti tu. Şi nici ţie nu-ţi va mai fi frică !. Simina şovăi o clipă. * — La noapte să nu încui uşa . îşi apropie gura de urechea lui. Se trezi deodată într-un vis demult visat. în cele din urmă zîmbi . Şi ce slab eşti! . începu să-i sărute mîinile. ce bine e alături de Simina !".. — E aici ? îrttrebă Egor. să nu mă laşi singur ! ţipă Egor. îi cuprinse repede gura.. mai stins. zgîlţîit de friguri. ca în vis. — Nu. Iartă-mă. începu să rîdă. ai muri de frică!. Egor începu să tremure mai puternic. Aşa trebuia să facă de la început. — Stai jos ! îi porunci fetiţa. cerească şi simtă dezmierdare în carnea lui întreagă. „Ce bine e aşa. cînd începuse o altă viaţă.. în minte. după o clipă.. abando-nîndu-se sărutării aceleia de sînge şi miere. îi alunecau pe frunte. Egor... Egor. Egor simţi o neînchipuită. Cînd simţise sîngele. 72 . — E bine cu ea .. Egor. Să mă săruţi unde vreau eu !. Dacă aş pleca. goală.. rănindu-i-le.. şopti fetiţa.— Ce ai ? îl întrebă Simina apropiindu-se de el. I se împăienjeneau ochii.. Şi mintea lui era rătăcită acum. Egor nu se mai putea împotrivi. — Ţie nu ţi-e frică ? întrebă el din nou.

— Nu mai plînge.. de viaţă. dar trebuie să ne întoarcem. Ascultă. Să nu încui uşa cu cheia. cu nerăbdare minutele.. cu cîteva pete de sînge în jurul gurii.. în otrava aceasta caldă ! Egor îi sărută pantoful.. Simina. Egor începu să plîngă cu capul întins pe sac. Se apropie de pieptul gol al bărbatului şi începu să zgîrie.. Dar Egor nu avea de ce să geamă. Eşti tot atît de prost ca ceilalţi !. îngrozit. „Şi totuşi. — Pantoful ! Ce bucurie în umilinţa aceasta neînchipuită.şi rochia.. Nu-l ajuta. Se apropiase de fereastră. Dar nu avea deloc putere. să muşte. Se opri deodată.. Dl Nazarie număra. Se 73 . Nu mai pot suporta. E timpul să mă deştept. năprasnice. Mirosul sîngelui exasperase pe Simina. în odaia Sandei începea să se facă întunerec. — Eşti un fricos ! vorbi din nou Simina. — Nu . nu mai pot!". dar nu-şi amintea cum ajunsese el aici şi cum primise.. cu mîinile la tîmple.. Ştie că nu voi avea curajul s-o spun. Nu avea nici măcar puterea să o privească în ochi. scîrbă de trupul Siminei. Scoate-ţi haina ! Egor se dezbrăcă încet. Şi n-am aici nimic. Nu înţeleg cum s-a îndrăgostit ea de tine !. s-o trădez". dispreţuitoare. ar trebui să mă deştept din vis. că mă enervezi ! ţipă Simina. — Nu uita ce ţi-am spus. Cu cît răzbea mai adînc durerea în carne. — Vine cineva. şopti năuc Egor. Umilinţa îi picura desfătări pe care niciodată nu bănuise că pot fi sorbite de un muritor.. îşi amintea precis toate întâmplările. Egor cuprinse în mîinile lui tre-murînde pulpa fetiţei şi începu s-o sărute. n-am nici un bici aici !. cum răbdase. cu faţa murdară de lacrimi. gîndi Egor.ibct obosit şi amar.. — De ce nu gemi ? întrebă Simina.. cu un sîr.. alături de o bolnavă în letergie. O cumplită silă de sine. adăugă Simiraa scuturîndu-. mirat el însuşi de prezenţa lui aici. De ce nu te aperi ? Zgîrieturile ei erau acum înfuriate. O durere groaznică îi sfredelea creierii.. de praf . îşi dMea seama unde se află.. cu atît era mai dulce unghia sau gura Siminei.. „Nici măcar nu se osteneşte să mă ameninţe...— Da. Poate a murit Sanda. Simina ? întrebă Egor somnoros. Egor sa deşteptă. îşi mai spuse o dată Egor. brusc. ÎI privea depărtată. — Sărută-mi pantoful ! Ii întinse piciorul. Simina îl aşteptă să se ridice de pe saci şi să-şi pună haina. — Eşti un prost ! Aş vrea să te bat!. fără gînduri. am să înnebunesc altminteri. Parcă i-ar fi fost şi ei frică.

strein. să-i pun rnîna pe obraz. ca totdeauna. se adunau. Cineva stă lîngă tine. Sînul nu tresare. Febră. şi obrazul i se putea încă zări în umbra odăii. D-l Nazarie se aplecă. Afară.... din pustiu — sau s-ar fi pogorît dintr-un vis uitat.. aş fi auzit cînd moare. Făcu un pas spre uşă.. Şi nici măcar nu răsuflă. stingînd luciul sticlei. se împotrivesc. Sau poate s-au mişcat buzele. strivindu-i transparenţa... în genunchi. De ce nu păşeşte nimeni pe coridor. Să ascult şi eu pe ceilalţi. cu răsuflarea sugrumată şi te ascultă ceas după ceas. Linişte. spaimă. nevăzut şi nesimţit. nestrăbătut de vise ! Nici măcar nu geme de suferinţă . strîngîndu-se şi răsfirîndu-se pe o muzică neauzită. deodată. şi te priveşte. Erau roiuri prăfuite. Gem şi luptă . îţi citeşte gîndurile. D-l Nazarie îi privea cu o nelămuiită sfială. Aşa se întîmplă întotdeauna ..apropiase de fereastră ca să poată rămîne încă în lumină . Ce somn straniu. „Egor a plecat demult. nici un deget nu se mişcă în trupul acela depărtat. Să vadă ce vei face tu".. în somn. „Mai bine să rămîn aşa. de ce nu cade nimic în casă şi nu se aude lătrînd nici un cîine pe cîmp ? Parcă s-ar fi născut deodată casa întreagă. Sanda zăcea. Dacă a murit cumva şi eu nu ştiu ? '. aşteaptă. Ar putea încă să fugă. îşi spuse el. Şi poate va fi altcineva acolo. cum pătrunde pe fereastră. lîngă uşă..." îşi strînse mîinile.. „Dacă s-ar întoarce doctorul. şi zborul lor zădărnicit de sticla ferestrei îi făcea parcă mai ameninţători.. Dacă aş avea curajul să mă apropii de pat. va fi mai întunerec pe coridor. Moartea vine îmbrăcată în negru. linişte. stau lîngă uşă..." 74 . Ar trebui să aprind lumina. Ochii d-lui Nazarie priveau cu mirare cum se coboară val după val de întunerec.. Dar lumina înviorează umbrele. căci de aici se vedea cerul de opal şi cîteva ramuri înalte erau încă însîngerate. ţînţarii. Să nu mă mişc.. flacăra chibritului tremură. „Dacă ar năvăli toţi deodată în odaie". Simţi pumnii umezi . „Dar n-a putut muri alături de mine. „Dacă plec acum. Gîndul domnului Nazarie se irînse. apăsa. Dar nu se poate aşa. A plecat şi m-a încuiat cu cheia. Egor a rămas pe undeva.. Oamenii nu mor aşa. aici. se mîngîia d-l Nazarie. încercînd zadarnic' să străpungă geamul.. D-l Nazarc's îşi cuprinse tâmplele îs palm». deodată". Dar liniştea îl înfiora şi mai mult. întunerecul se adunase acum din belşug.. la uşă chiar.. te pîndesc. rece. cu înalta ei coasă de' argint. Puse şi el urechea pe lemn. lîngă Sanda". Aşa se întîmplă.. aşteptîndu-mă. întoarse brusc capul spre patul Sandei. fără ca el să audă ?. 'Tăcerea îl .. Are încă destulă putere să fugă. cu urechea lipită de lemn. Nu se auzea nimic. Dar poate va fi prea rece obrazul sau i se va părea lui prea rece.. l-au chemat de atîtea ori. să simt". Căci şi văzduhul era îmbătrînit. „Ce somn nesfîrşit. singurătatea aceasta îngheţată. îi neliniştea. afară — sau poate a plecat cu adevărat.. degetele reci şi podul palmelor fierbinţi.. Să vadă ce vei face tu.

Îşi scoase brusc degetele din urechi. Maica Domnului. „Poate nu mă vede.. A rămas în curte.. D-l Nazarie îşi astupă urechile. în curte. Dar începu apoi să rîdă. d-le profesor !. atentă. mai puternică. fără ştirea lui ?.I se păru că de undeva se aude o răsuflare adîncă . Născătoare de Dumnezeu !". aşteptînd. Nu cuteza să privească spre Sanda. — D-le profesor !.. — Ce face ea ? întrebă din nou d-l Nazarie. şi n-are să ştie că e moartă. doi. ruşinat. Intră Simina. „Să nu-mi pierd mintea. din pămînt. zărindu-mă deodată lîngă ea. trei. Răsuflarea se auzea totuşi.. care nu se mai sfîrşea. cu fruntea lipită de geam. n-are să-şi dea seama". — A murit ? întrebă ea. surd.. patru. Făcu cîţiva paşi.. aşa. Era încă prea întunerec pe coridor şi Egor se afla departe. venind parcă din inima lui.. Se apropie de fereastră.. trudindu-se să privească înăuntru. — Glasul venea de foarte de departe. îi bate inima. Unu. umbră îmbrăcată îr» alb. poate. Simina nu-i răspunse. — Unde e Egor ? întrebă el speriat.. — D-le profesor ! Deschideţi uşa.. aşteptînd.. Are să se sperie.. Simina vorbise în şoaptă. Fetiţa se apropie de pat şi-şi plecă urechea pe pieptul Sandei. Nu mă vezi ?.. Se trase lîngă perete.. — Nu ştiu... — Nu ştiu.. De ce-ai închis uşa cu cheia ? Sau. lîngă uşă... schimbat. o singură răsuflare. dintre tîmplele lui. parcă s-ar fi aşteptat să întîlnească acolo un chip cunoscut. să nu mi-o pierd. — Trăieşte. D-l Nazarie zări silueta albă a Siminei lipin-du-se de fereastră şi începu să tremure. Nu îndrăznea să plece. răspunse cuminte d-l Nazarie. pe dinăuntru. Se auzi deodată chemat.... Loviturile în uşă se înteţeau. Se apropie. 75 .. cu toate că îşi apăsa aspru degetele. O văzu în faţa lui. — Unde eşti ? întrebă din nou ea. ca dintr-un fund nepătruns.. Rămăsese în prag. Aşteaptă doctorul.. Î1 auzea totuşi.. Ce ciudat ! Cine a pus-o acolo. te-ai logodit şi d-ta cu Sanda.. Glasul venea din altă parte. — Aici. Ascultă multă vreme. sau poate n-are să mă vadă. Răsuflarea lungă şi grea bătea acum cu pumni grei în uşă. D-l Nazarie plecă fruntea. Pipăi şi întîlni cheia. căci răzbea biruitoare...

.. Se sui pe un scaun. — Dar nu te-ai apropiat de ea. nici un glas nu răzbea pînă la ei. A venit Simina în odaia ei. Domnul Nazarie îl privi. petele de sînge din jurul buzelor. nu ştiu ce se întîmplă cu mama.. şopti el retrăgîndu-şi mîna. ţi-a fost teamă. — Am să-l caut. întunerecul se despica departe.. venea parcă din amintire. D-l Nazarie începu să tremure. Privea în gol.. D-l Nazarie îl găsi pe Egor rezemat de balconul verandei... Nu e nici un chibrit în odaia asta ? — Nu este... Stătu cîteva clipe pe gînduri. Eu nu te găsesc. Acolo !.. — Sanda nu s-a deşteptat încă ! şopti d-l Nazarie. Am căutat-o pretutindeni. — Am.— D-tale ţi-e frică ?! — Nu. de nerecunoscut. şi deschise fereastra. aspru. vorbi uscat d-l Nazarie. — Ce s-a întîmplat cu d-ta ? întrebă el încă o dată. Unde eşti ? întrebă din nou. la mijloc de cer. D-l Nazarie îi observă.. M-am zgîriat între salcîmi. ştergîndu-şi obrazul. palidă.. Trebuie s-o păzim. D-l Nazarie plecă şovăind. la lumina piezişă a lămpii din verandă.. — D-le profesor. din cine ştie ce vis.. răspunse sec Simina. răspunde absent Egor înălţînd braţul şi îndreptîndu-l moale spre parc. apoi închise uşa. nu îndrăznea să-şi ridice ochii prea sus. E acolo. Glasul fetiţei era schimbat. 76 . deasupra ulmului.. foarte aproape de pămînt. — M-am zgâriat.. îi şopti ea... I se păru că Egor nu-l aude şi-i apucă braţul. Simina aşteptă să i se stingă paşii. Te rog să-l cauţi pe Egor.. Afară. Oftă. D-l Nazarie ascultă supus ordinul. în casa asta pustie ? Nu se auzeau paşi. domnişoară. Fetiţa îi prinse braţul şi-i apucă în mîinile ei reci şi mici mîna... căutat-o. înspăimîntîndu-se. ca să poată ajunge la mîner. răsuci cheia şi se apropie de fereastră. Dar mi-e teamă să trec prin coridor.: — Vino spre mine. în camera ei. — Ce s-a întîmplat cu d-ta ? Unde ai fost pînă acum. Cine aprinsese lampa cu petrol din verandă.. Ce ai la gură ?. răspunse vag Egor. lîngă uşă.. Băgă de-abia atunci de seamă că Egor e cu hainele în dezordine şi părul îi atîrnă pe frunte. — Sînt aici. să vă duceţi amîndoi sus. O lună crudă.. moartă. Să nu mă lovesc de mobile.... neliniştit.

singură... Poate doica.. Mirosea a noapte sub frunzele lor vii şi viclene. Am căutat-o pe Simina. li era teamă de întunerecul de aici.. adăugă. pretutindeni am căutat-o.. 77 . — Dar nici nu ştiu unde ar putea fi acum d-na Moscu. dacă aş putea înţelege ce s-a întîmplat. amestecîndu-şi rădăcinile. Parcă îl chema ceva. — Cum de te-ai zgîriat atît de rău ? întrebă d-l Nazarie. — Te-am rugat să rămîi în odaia Sandei. Aş vrea să-mi dau seama ce s-a întîmplat. adăugă domnul Nazarie apropiindu-se de Egor. Ar trebui să chemăm pe cineva. aprinsă. în întunerec. vorbi d-l Nazarie mai mult pentru sine. Aşa am găsit-o şi eu. Tufe de liliac şi roşcovi sălbateci creşteau acolo în voie.. N-ar fi vrut să-l lase să se depărteze prea mult de casă.. Ce s-a întîmplat ? Egor porni mai departe. peste flori. — Dacă aş şti ce s-a întâmplat. de deasupra ulmului. s-o păzeşti. Şi d-ta o întîlneşti fără s-o cauţi. fără să-i răspundă. acolo. — Nu ştiu... care-şi împărtăşeau doar unul altuia veştile şi batjocura tremurîndu-şi frunzele.. care nu mai vorbeau de mult. aşa cum stă acum. Şi aerul era mai curat acolo.. pe rond. îşi sprijini fruntea în palme. — Mi se pare uneori că visez. Creşteau flori albe. Nu mai are nici un sens acum.... Egor părea că-şi revine din somnul fermecat în care îl găsise d-l Nazarie. printre salcîmi. Ridică fruntea spre luna crudă. să ne ajute. Şi nu se pot vorbi asemenea lucruri aici. de umbrele sal-cîmilor.. şopti Egor. Nenumărate suflete moarte. — Mă gîndeam să chemăm un preot. spuse d-l Nazarie ca să rupă tăcerea. — în curînd va veni şi doctorul. parfumate. — Simina mi-a spus să avem grijă de d-na Moscu. D-l Nazarie încercă din nou să-l reţină. Să vină doctorul şi să plecăm cu el. Mi-e teamă de ea. Egor începu să păşească spre rondul cel mare. Căci şi ei i se poate întîmpla»ceva. şopti din nou d-l Nazarie... — Dar s-a întîmplat ceva cu d-ta. oamenii din ea. şopti el din nou. Mă apasă casa. Egor se afunda prea departe pe alee. — Ar trebui să plecăm. vorbi el. — E prea tîrziu acum... se scuză d-l Nazarie sfios... Se opri din mers ostenit. — Şi mie mi se pare....— Cine a aprins lampa ? întrebă el în şoaptă. spuse d-l Nazarie. răspunse după o lungă aşteptare Egor. parcă păstrat într-o mereu înnoită răcoare.

Dar noi. nesuperstiţios.. d'-l Nazarie ţinînd în mîna dreaptă lampa. Oamenii sînt plecaţi la vie. mai argintie şi cerul se limpezea în jurul ei. — Domnul Paşchievici... parcă şi-ar fi pipăit nişte răni nevăzute. unde arde lampa cu petrol. Numai dacă ar fi ceva de capul lor. — Cred că nu mai e nimeni. — Mă doare capul. cu pupilele oprite pe loc.. adăugă el arătînd paserile moarte.. vorbi liniştit d-l Nazarie.. medicii. Ce curajos. lumini multe. Aici ar trebui să vină un preot. A leşinat un ceas după plecarea d-tale. — Dar nu e nimeni pe aici ? întrebă el din nou... răspunse tîrziu Egor.. d-l Nazarie văzu pe doctor înapoindu-se cu câteva paseri în mînă. Dacă n-o fi şi murit pînă acum. si-lindu-se să pară atent. ce limpede vorbise. Dar nu e greu de găsit pa.. îl aştept pe doctor şi apoi plec. sîntem de obicei oameni fâră umor. Am vînat prin jurul parcului. începu el înveselit deodată..Nu-i plăcea aici. — Cum îi merge domnişoarei noastre ? întrebă el. Ar trebui să se întoarcă.. Nu va mai fi singur de acum. ridicîndu-şi capul spre vîrfurile salcîmilor. Dar se reculese repede. Trebuie s-o văd imediat !. 78 . — M-aţi auzit împuşcînd ? întrebă doctorul cu glas uscat.. răspunse d-l Nazarie. Intrară amîndoi în sufragerie. Doctorul îşi turnă două pahare cu apă. vorbi el din nou.. Şi doctorul e un tînăr reconfort tant. Nu sînt un ochitor faimos. mai aspru. am impresia că face amor la lună.. lăsîndu-i drum să treacă. Ar trebui să-l lase singur pe Egor şi să se întoarcă pe verandă. spuse el încercînd să zîmbească. Tîrziu. Îşi dădu seama că nu poate rîde în casa unei bolnave. Luna era acum mai apropiată. Rîse încurcat şi-şi presă fruntea cu p'almele.. Dar m-am rătăcit. de solemn... emoţionat. Un preot. Aşa cred. — Nu înţeleg ce ai de gînd să faci. D-l Nazarie vorbise atît de liniştit.. îşi mărturisea şi sieşi gînduri pe care nu le recunoscuse pînă atunci. domnul Paşchievici. cel puţin. oameni mulţi.... Oftă adînc. Aş vrea să mă plimb puţin singur. — Nădăjduiesc că e o glumă. — E încă leşinată.. Eu mă întorc.. Grozav aş bea un pahar cu apă... Doctorul va veni şi el curînd. încît doctorul împietri alături de el... 11 aştepta pe verandă. parcă aşa îl cheamă. Urcă treptele verandei şi se trînti într-un jeţ de paie. aş vrea să răsuflu puţin pe aici.. o slujbă. Au să înnebunească toţi ltminteri.

Doctorul ciocăni.. înlăcrămat. închipuiţi-vă.Trecu în odaia de-alături. Simina aştepta la marginea patului.. — Mi s-a spus că oamenii aceştia sînt totuşi destul de bogaţi.. cuminte. Cînd auzi numele lui Egor. mult deasupra umărului. — . dar calmă. Totul părea schimbat acum. resemnată. Nu-l mai apăsa pustietatea. cald. Zîmbi cu nesfîrşită dragoste Sandei. şopti Sanda. în mijlocul camerei. — Mă-ntreb cum se poate lăsa o casă goală într-un asemenea moment. Nu părea deloc supărată de această stranie logodnă. Iaţi luat temperatura ? — Mă simt mult mai bine acum. multe şi foarte apropiate. răspunse d-na Moscu.. Se auzeau glasuri tinereşti. fără obiecte. Privea vag. un aer mai proaspăt. cînd spre cei doi bărbaţi. căutîndu-i pulsul. şopti el. — S-a logodit în patul ăsta cu domnul Paşchievici ! exclamă ea. Totul părea familiar.. D-l Nazarie nu mai vorbea. Fata părea foarte obosită.Ce frică absurdă mi-a fost. Era un glas care se pregătea pentru tăcerea cea mare. şi se spălă pe mîini. apoi mirarea deveni neliniştită. Parcă s-au schimbat din nou locurile de aici. firesc. D-na Moscu se ridică de pe scaun. e ceva de neînţeles.. mirat .. Ani impresia că febra e în creştere. Altfel mirosea acum coridorul. . cu privirile plecate. — Aici.. Se încruntă. De-abia am putut-o deştepta. Căută ochii x!-lui Nazarie. — A fost foarte emoţionată astăzi. dar profesorul nu avea curajul să-l privească. şopti doctorul pe coridor. ţinîndu-şi răsuflarea. Porniră amîndoi spre odaia Sandei. zîmbind afectuos musafirilor. închipuiţi-vă că.Şi totuşi. s-a logodit. ascunsă sub un enorm abat-jour de culoarea pierscilor.. spuse d-l Nazarie arătînd uşa de la odaia Sandei. înviorat. adăugă el. sus. privind cînd spre Sanda. Ce glas stins.. Simţise pînă în adîncul fiinţei sale apropierea morţii. Era nervos. foarte preocupat. vorbi din nou doctorul. care îşi rezemsse capul de cîteva perne. — Cum îi merge domnişoarei noastre ? ! întrebă în şoaptă doctorul. Im odaie ardea o lampă cu sita puternică. ce absurde visuri am visat aici numai cu cîteva ceasuri în urmă". doctorul privi din 79 . pe neaşteptate. a dormit toată după-amiaza. Doctorul îi luă mîna.. D-l Nazarie ţinea lampa şi o ţinea în mîna dreaptă. Intrară. — Mi se pare foarte ciudat. interveni d-na Moscu. D-l Nazarie tresări. speriată. cald. începu să rîdă. încruntat. — A dormit foarte bine.

căci părul îi era pieptănat.. liniştită. în pragul verandei. ca un sprijin. i-a făgăduit că vor pleca de-aici foarte curînd. domnule Paş-chievici ! spuse ironic d-na Moscu. îi spuse el repede.. trebuie să mai fie ceva prin cămară. Paşchievici ăsta e nebun". Să ne sfătuim.. dar nu mai e în primejdie. Ce copil precoce. Doctorul o privi fără să-i înţeleagă seriozitatea obrazului.. „Nu mai înţeleg nimic. Ce s-a întîmplat cu adevărat şi ce-a fost vis ?!". Egor dădu ochi cu Simina. Căută ochii d-lui Nazarie. gîndea doctorul. spune-i doicii să servească masa. Aştepta semnalul să se aşeze pe scaun. Cum vrei d-ta. — Felicitările noastre pentru logodnă. Fetiţa îl privea cuminte. Am şi vorbit cu ea. 80 .. După masă însă. — Sanda e bine.. Intrînd în sufragerie. Şi faţa lui era acum mai concentrată. Cînd s-au întors în sufragerie. d-l Paşchievici. „Ce Dumnezeu s-a petrecut acolo. Nu întîlni decît acelaşi zîmbet depărtat şi amar al Siminei. fructe. întîlni însă umflătura rănită a buzei de jos şi se înfiora. Logodnicul ei. am fost şi am văzut-o cu doctorul. Simina. vorbi d-na Moscu. Rămăsese la masă fără să fi fost invitat. dar mi-a trecut acum. spuse d-na Moscu.. ochiul ei dur.. pesmeţi. Egor se înclină. Fetiţa părea că nu observase nimic. aşa cum se cuvine să privească un copil bine crescut un musafir. vorbi din nou d-na Moscu. compromis şi jignit.. agale. Deşi îşi dădea seama de grava nepoliteţe pe care o săvîrşeşte. De data aceasta îi întîlni ochii. Doica întîrzia cu masa. apropiin-du-se de d-na Moscu. — Ar trebui să mai găsim şi altceva. — E o logodnică nerăbdătoare.. se apără şi mai stins Sanda.. îi ieşi înainte. Doctorul auzi şi se îmbujora brusc. zîmbetul ei strivitor. îl zărise venind pe aleea principală.. fără să se grăbească. D-l Nazarie vorbea în şoaptă cu doctorul. Egor lăsă pe d-na Moscu singură cu Simina şi se apropie de ei. — Nu e adevărat. Privi din nou spre Simina. parcă ar fi trebuit să-l trezească. îşi muşcă buzele.. — Dar e timpul să mergem la masă. reţinîndu-se. vorbi ea... fac cum vrei d-ta.. trebuie să rămînem împreună. hainele curate. mamă.nou spre d-l Nazarie. gîndi înfiorat Egor. doica îi aştepta la uşă.. — Mi-a fost şi mie foarte rău. mai bărbătească. Simina începu să zîmbească. Este însă foarte slăbită. D-l Nazarie ieşise pe verandă să-l aducă pe Egor.. Vezi. dulceaţă. — Nu avem decît lapte şi brînză.. Cercetă repede faţa şi hainele lui Egor. să facă nunta la Bucureşti. Părea că-şi revenise. Se simţi ridicol.. vorbi Egor.

îl ostenise mult vînătoarea. îl plătea boiereşte. oamenii aceia nervoşi. De departe. aş spune.. din care parcă tocmai atunci se mutase cineva. îl tulburase mai ales masa... sau poate era domnişoară ? !. la început... vorbi încet Egor. Şi totuşi. roşu. îmbrăcămintea. vorbi el înţepat. — E adevărat că ra-am plimbat multă vreme în parc.. Văzînd că se apropie Egor. Unde aţi lăsat pe doamna. mă mira chiar îmbrăcămintea atît de luxoasă şi de elegantă. cred. De altfel.. pentru o plimbare prin parc. uitîndu-se miraţi unul la altul XIV Doctorul se simţea foarte obosit şi el s-a retras cel din-tîi în camera pe care i-o pregătise doica. Cei trei bărbaţi intrară în sufragerie. Zîmbi fără gr-aţie. privind cînd pe profesor. eu am văzut-o foarte bine.. Dar vă asigur că mă plimbam singur... cînd pe Egor.. în întregime.. — Se răceşte laptele. Şi pe familia Moscu aţi cunoscut-o. Doctorul îl asculta năuc.. Şi Egor asculta acum mai atent. cineva 81 .. d-na Moscu îi înmînase un plic cu o mie de lei.. I se păruse. îl întrerupse Egor.Vorbeau despre Sanda. — Mă întrebam cum de v-aţi întors singur. doctorul tăcu stînjenit. spuse el în cele din urmă. bolnavi. spuse ea foarte politicos.. prea elegantă. care nu-şi vorbeau decît prin cuvinte nelalocul lor. dar m-am plimbat singur. lămuri încurcat doctorul. — . Mă întorceam de la vî-nătoare şi v-am zărit.. tocmai la o moşie.. Nu-i plăcea nimic în camera aceasta a lui. — în orice caz. Şi ce ruşinat mîncase cele două farfurii cu lapte cald. Egor îl privi clipind din ochi... invitîndu-i la masă. fără voia mea de altfel. D-l Nazarie se înfiora şi închise ochii. — Poate am făcut o indiscreţie. la nişte oameni atît de bogaţi. — Poate că asta m-a şi făcut să observ atît de indiscret o pereche. silin-du-se să înţeleagă. că e o nouă glumă — aşa cum făcuse şi d-l Nazarie cu moartea Sandei. — Deloc. şi cea mai mare bucată de brînză — pentru că numai lui şi d-nei Moscu le fusese într-adevăr foame.. se scuză doctorul. Zîmbi din nou. Cea mai nefericită masă din viaţa lui.... zece kilometri de jur împrejur nu veţi întîlni nici un alt conac.. îndată după masă.Pe domnişoara cu care vă plimbaţi acum un ceas în parc. mai turburat cuvintele doctorului. Apoi începu să se teamă că Egor îşi bate joc de el. Atunci Simina apăru deodată în mijlocul lor..

care lui nu-i plăcea. vorbi el uscat. Mobila era aranjată parcă de o mină anumită. parcă se molipsea şi el de groaza pe care o simţea în ochii lui Egor. — Mi-e teamă de Sanda. să prindem curaj. fără să răspundă. Un singur tablou. se vor deştepta şi ei mîine dimineaţă. Asta ne va ajuta. — Nu-nchizi ? întrebă el. căci nu avea un aer de tristeţe.care o locuise vreme îndelungată şi-şi întipărise sufletul lui pretutindeni. căci mîine în zori îl va scula femeia. dar mîna îi tremură aşezînd sticla pa masă. aşa cum atîrna acolo. nici de singurătate. la geam. S-ar putea să existe o asemenea oroare ?. Era mai frig atunci. 82 ... să mă ducă la gară. Hm !. — Nu mi-e teamă de fereastra deschisă.. „Aici a locuit cineva pînă mai acum cîteva zile şi mi-au dat mie camera pentru că e mobilată şi are toată rufăria la îndemînă". întunericul... deasupra patului.. Mirosea în odaie a flori demult culese şi ofilite undeva. Zîmbea. stinse lampa şi se trînti în pat Va fi o noapte scurtă. Se revărsa bogată noaptea de afară. adăugă ci. cerul. împietrită. gîndi doctorul. poate în lada din faţa sobei. Arătă cu un gest scurt grădina... Le face plăcere să mă conducă. vorbi iarăşi d-l Nazarie.. Nici n-au voit să-şi ia rămas bun. I se păru că va adormi foarte repede. spuse el tîrziu.. şters şi pătat de muşte. Vorbind.. — D-ta crezi într-adevăr în tot ce-a spus doctorul ? întrebă din nou d-l Nazarie.. Ar fi trebuit s-o păzim. eu cei puţin. Acum. D-l Nazarie se apropie de fereastră. — Trebuie să ne rugăm împreună. pe cîrnp — tot într-o noapte ca asta !— mai întrebase cineva acelaşi lucru. Şi cu toate acestea. Egor îşi turnă încă un pahar de coniac.. să poată prinde primul tren spre Giurgiu. făcînd parcă parte din căldura patului. Era deschisă. vrăjite. dar nu era tăcerea aceasta fura seamăn. Zgomotele sa pierdeau ca într-o pîslă. în faţa lui. musafirii. — Nici măcar de lumina lunii nu mi-e teamă. Egor vorbea aproape în neştire. încercînd să pară liniştit. nici paşii lor în odaia cu lampa. Va muri curînd. Vrei să dormi aşa ? Egor încercă să rîdă. căci începeau vînturile. spuse d-l Nazarie. Nu se-ntîmplă nimic acolo.. Se dezbrăcă în grabă. de altfel.. — Trebuie să ne rugăm. Ce oameni ciudaţi. D-l Nazarie simţea din glasul lui cît de cumplit îl mistuia groaza. Altă dată. Tablou iubit'fără îndoială de cineva. După miezul nopţii apune luna. demult. poate deasupra dulapului. Poate că nici n-ar trebui să dormim în noaptea asta... foarte binevoitori . luna. veghea luna. aprinsă nu izbuteau să sfarme pustietatea. iubind o anumită ordine..

în noaptea asta. cu sunet surd. N-am să închid ochii toată noaptea. D-l Nazarie îşi aminti . parcă s-ar fi cutremurat o masă de lemn. Rămase apoi în prag cu pumnii strînşi.. undeva.Sau poate s-a îmbătat ? Aşa curînd. d-l Nazarie începuse să se roage... ameninţător. spuse el. în cămaşă de noapte. Paşii se apropiau. — Dacă vrei. spuse Egor pronunţînd rar. Cu orice risc. Sări în picioare.. mai palizi. îmbrăcat numai în cămaşa de noapte. Bocancii cădeau greu pe podea. „Nu mi s-a părut . cuvintele cîntecului Les visil-las de notre pays.. — Nu cumva s-o fi întîmplat ceva Sandei ? se întrebă înspăimîntat Egor.* atunci. să nu mă lovesc de mobile. Se trînti pe canapea.. trivial.. fără sens.. a auzit şi el acelaşi lucru".. sînt paşi de om. tremurînd. — Nu ştiam prea bine unde e odaia d-voastră. — Da. s-o ascundă. Glasul lui era mai gros acum . încălţat în bocanci de vî-nătoare. Se auzi deodată un zgomot surd. cu ţigara aprinsă între degete. aşa cum se aşezase pe marginea patului. depărtat şi amîndoi bărbaţii se priviră lung. Parcă ar fi purtat pe cineva în spate omul care călca atât de ameţit în întunerec. In mîna dreaptă. vorbi din nou doctorul. greoi. Se simţi deodată ridicol... repezite la întâmplare. E atît de întunerec pe coridor. Se aşeză istovit pe marginea patului. cu puşca în mînă. Trebuie să mă ţin de cuvînt. Cu ochii pe jumătate închişi. „Oare ăsta e gîndul meu. cu o absurdă precizie. la capătul coridorului. cu îndîrjire. Tremura de frig. Şi am luat puşca asta.. dar trebuie. aici.. adăugă el şi mi-am spus.. — Dacă mi-aş putea aduce aminte de tot ce s-a întîm-plat. — Nu v-am deranjat ? bîlbîi el mtrînd în odaie şi în-chizînd repede uşa. Egor începu iar să rîdă... — S-a întors vreun om de la vie şi ne caută. vorbind mai mult pentru sine. apăru doctorul. 83 .. spuse tîrziu Egor. Dacă îmi porunceşte ea ce să vorbesc şi ce să fac ? !". Se auzeau ia răstimpuri scurte frînturi din cuvintele lui. vorbi d-l Nazarie. încerca să-l facă vulgar. şi am crezut că. silindu-se parcă s-o facă mai mică. Nu mi-era somn. Parcă s-ar fi lovit cineva de perete. vorbi d-l Nazarie... gîndul meu adevărat ? se întrebă Egor cu groază. După cîteva clipe. Simţi cum se învîrtesc deodată toate lucrurile în odaie şi-şi prinse capul în palme. Ascultă din nou. ţinea puşca. — Asta nu se poate. căicînd la întâmplare.. — Nu-mi era somn. Se uita în adîncul ochilor lui Egor. dorm şi eu cu d-ta. se apropie de uşă şi o deschise.

îi spuse el blînd. un pat excelent.. nervos lucrătura patului. palid. pînă aici ?. vorbi. — Aveţi un pat foarte bun. Egor îi turnă un pahar cu coniac. Privea cu atenţie. Asta e odaia domnului Paşchievici. doctorul îl apucă şi îl deşertă dintro singură înghiţitură. — Vă rog discutaţi înainte. ruşinat. văzînd că ceilalţi îl privesc cu aceeaşi nedumerire. — Şi trebuie să mă scol atît de dimineaţă. Ce s-ar fi făcut fără armă. Acea clătinare nefirească a patului.. Privi apoi. interveni d-l Nazarie. Lacom. — Unsprezece şi un sfert. — Nădăjduiesc că nu v-am deranjat. Sper că nu v-am deranjat.. — Nu sîntem nici noi prea vorbăreţi în noaptea asta. întinzîndu-i paharul. spuse doctorul. — Cam cît să fie ceasul ? întrebă doctorul. spuse Egor.. — Să nu răciţi. E departe gara ? !. îi pierise oboseala. groaza cu care s-a deşteptat brusc. E şi odaia cea mai frumoasă. nici o mobilă nu se mişcă. în ochii celorlalţi. E puşcă bună. privind cînd la unul cînd la altul. în odaia asta e atîta lumină. Ne pregăteam tocmai de culcare. vorbi el din nou.. Strînse mai încrezător ţeava puştii. în întunerec. — Am vînat cu ea toată ziua. 84 . şopti doctorul.— Cel puţin e încărcată ? întrebă ironic Egor. Ne face plăcere să vă avem cu noi. Aici patul nu tremură. aceeaşi bolnăvicioasă tremurare a pernelor — era sigur că ar fi simţit din nou delirul din camera lui. cum ar fi străbătut singur. — Nu..... continuînd să ţină strîns ţeava puştii. preciza Egor zîmbind.. — Ciudat. zguduindu-l. Ii făcea bine arsura. cum mi-a trecut somnul. ar fi simţit din nou aceeaşi uşoară zguduire a patului. nu tresare podeaua sub raza lunii. cu balcon.. gemu doctorul.. Doctorul începea să se reculeagă... vorbi d-l Nazarie. li deştepta... îi trecuse somnul. coridorul nesfîrşit şi pustiu. Dar dacă ar fi închis ochii. Tăcu brusc. parcă ar fi surprins în somn o mînă uriaşă strecurată sub aşternut. — Deloc. Aici luna nu coboară de-a dreptul pe fereastră şi nici fluturi de noapte nu sînt prea mulţi. atîta siguranţă. — Dormiţi în aceeaşi odaie ? ! îi întrebă speriat şi totuşi cu o vădită invidie doctorul.

Se apropie brusc de d-l Nazarie.. Iată. — Dacă vreţi. Nu se mai auzeau zgomote. aici arde lampa.. se simţea puternic. întocmai ca în timpul zilei. Doctorului îi sticliră ochii de bucurie. vorbi el privind în jos. Toate lucrurile sînt ca de obicei." 85 .. trosnesc toate mobilele.. ascultând cum se depărtează paşii. şi sticla aproape deşartă de coniac. Nu dormea.. . mi-a trecut somnul.. vorbi el fără să-şi dea seama. cu paşi largi. căci mi-a pierit.. vă puteţi culca în odaia mea. — Să vă spun drept.... Şi nu-mi place deloc odaia pe care mi-au dat-o.. Se plimbă iarăşi. îşi lovi braţele unul de altul. Numai dacă aş putea adormi. şi masa. Egor se simţi singur şi asta îl întărea acum. Voi auzi glasul ei. cu mirare. E atît de izolată... Dacă dorm cu adevărat. — Cred că nu mai are mult. Prin ce miracol se liniştise deodată ? Era calm.— Şase kilometri.. îşi aminti el. spuse el repede.. gînditor. numai marea lui dragoste pentru Sanda îl păstrau treaz şi puternic. îl întrerupse Egor aspru.. străvechi. „Numai dacă n-aş visa. Doctorul nu răspunse. ce credeţi despre domnişoara Moscu ? ! Doctorul clipi din ochi.. adăugă pe un glas mai scăzut.. dar d-l Nazarie se feri să-l privească. îi da curaj. Privea din nou patul. Sau. e ciudat. Sînt două paturi la mine.. cine ştie ? numai dacă aş putea să mă trezesc mai repede din somn". Egor îl întrebă. îşi băgă mîinile în buzunare şi începu să se plimbe prin odaie. neînfricat. nici o importanţă n-au superstiţiile aceastea vechi. Şi e foarte veche .. se adresă el către doctor. poate... în spatele parcului. Numai puterea lui de nădejde şi de credinţă. şopti doctorul. — E logodnica mea. era lucid . voi simţi parfumul de violete — şi mă voi trezi. într-adevăr. S-ar putea totuşi. Apoi se ridică şi începu să se plimbe prin cameră. :— Şi dumneavoastră dormiţi aici ? — Nu. ritmici. — Sincer. îşi spuse el.. să nu vă fie frică. nu se mai auzeau paşi. Aproape douăsprezece. In prag. aici intră întunerecul pe fereastră. Egor rămase multă vreme lîngă uşă. Dormim cu puşca alături. aici e scaunul. toate lucrurile sînt în camera lui. — într-adevăr. somnul.. întocmai ca în vis. privindul în ochi..Trebuie să mă trezesc o dată.. Dar n-are nici o importanţă ora... — Şi avem şi puşca cu noi. Egor căută ochii profesorului. Dar nu voiţi să plecaţi de acum ? !. îşi spuse el încruntînduse. Luna apunea undeva. te deşteaptă din somn. nu se poate să nu mă trezesc. rămîn cu dumneata..

Dar nu putu să gîndească pînă la sfirşit nădejdea şi tăriile lui. Timpul trecea foarte încet. în care visele sînt visele viâate de mai mulţi oameni laolaltă. Aşa cum mi s-a spus. sprijină bărbia în palme. Se ridică.. ca pe un lucru aflat acolo. Poate d-l Nazarie sau mai degrabă. O găsi închisă şi-şi lipi o clipă fruntea de geam.. foarte departe. încremenită. Se face întradevăr prea frig. A fost geamăt sau a trosnit vreun lemn uscat. un geamăt. deschisă. Nu visa.. zadarnic. dar pe care îi ghiceşti alături de tine. Trecu de cîteva ori pe lîngă uşă.. de pe scaun şi se apropie de lampă.. pustie. inşi pe care nu-i vezi. de-a lungul coridorului. privind spre uşă. le simţi în faţa lui.. ţigara pe care o aprinsese demult. unde îi alunecaseră gîndurile ?. întinse braţele . de altminteri.. ce năvălea pe fereastră — şi întâmpina uneori mirosul de coniac o uşoară amintire de tabac. „Numai dacă aş putea să mă trezesc". Ar fi vrut să continue gîndul : dacă mă va ajuta Dumnezeu şi Maica Domnului. îşi dete apoi seama că încearcă iarăşi să 86 .. Şi totuşi. „Să nu încui uşa la noapte" — îşi amintea cu precizie cuvintele acestea ale Siminei. Ca şi cum ea n-ar fi putut veni şi altminteri.." Nu mei trosneau : surd podelele şi nici laviţele de lemn nu tresăreau. Egor se regăsi cu mirare. Lampa fumega uşor. grăbiţi. sub pas de om ? Se întoarse de la fereastră şi ascultă. cu capul puţin ridicat. „Inutil să mă păcălesc singur . micşorîndu-i fitilul. E mai bine aşa. nu venise încă nimeni. în nările lui pătrundea acelaşi aer rece. I se părea că luptă ca sa se deştepte din vis. în noapte. Cu ce linişte se aşază la masă. aspru. Se face frig. Va închide numai fereastra. încruntat şi totuşi cu lumină tinerească în ochi. doctorul. poate fără ştirea lui. Atunci i se păru că aude. nesimţită de el. braţe arcuite. înfiorată parcă de o răsuflare streină. Dacă dragostea mea e mai puternică.. Se auzea acum precis zvonul paşilor uşori. O nesfîrşită indiferenţă îi stăpînea mintea . Odaia rămăsese ca la început — întreagă. Se hotărî : nu va încuia uşa. fără să se hotărască s-o încuie. Egor se aşeza iarăşi la masă. ca să nu mai aud paşii ei. placid. Se îndreptă spre fereastră. aşezat la masa lui. Fără îndoială. miracoL Parcă s-ar fi trezii deodată într-un somn neobişnuit. Totul se petrecea în odaia lui. gemuse cineva departe. prin vis. ce senin îşi. Ce făcuse în tot acest răstimp. nu mai era nimeni în odaie. îşi dădu seama că în odaie se făcuse foarte frig. zadarnic îmi spun că a fost numai un geamăt.. în somn. dacă. totuşi. gîndi înfiorat Egor.. Egor îşi dete tîrziu seama că ţigara i s-a stins pe marginea rece a scrumierei.. privind afară. în vis. Astăzi se vor întîmpla altfel de fapte. printre geamuri. uşor înfiorate.. Mintea i se întunecă o clipă. nu l-ar mai fi zguduit nici un. fără memorie. Nici măcar nu se simţea neliniştit.Dar nu auzea nimic. dar nu simţea frigul în el: îl constata numai în jurul lui.

II ţintui aşa cîteva clipe. goale. că nu se pregătise. cum aleargă timpul. ca şi cum l-ar fi încercat. şi tăcerea părea mai nefirească în urma lor. Şi ea nu va îndrăzni să intre". sări în mijlocul odăii . întoarse lin braţul spre uşă şi răsuci cheia. fără zgomot.. stinse şi surde. mulţumindu-se să aştepte. Bătăile se auziră din nou.. nădăjduind că visează. aştepta şovăitor sau poate uşa e într-adevăr încuiată ? nădăjdui tremurînd Egor.. şi în prag apăru domnişoara Christina. chiar lîngă el. o gheară zgîriind peretele. Doctorul se sculase oare din somn. Atunci auzi. mîinele reci. şopti doctorul. Ai auzit şi dumneata ceva ?. alunecînd încet şi lung de-a lungul zidului. istovit. — Poate e vreo pasere în odaia cealaltă. — Intră ! gemu Egor. — Ce făceai aici ? îl întrebă sugrumat d-l Nazarie. Domnul Nazarie . lid şi ochii îi ardeau vrăjiţi în orbite.. Cu ochi deschişi în întunerec. Doctorul gemu înfiorat cînd d-l Nazarie îi apucă braţul.se înşele singur. grele. lovind obiectele şi apoi apucîndu-le strîns în pumni. dar rămase cu amândouă mîinile înţepenite pe masă.. vorbi d-l Nazarie. îi păru deodată rău că nu făcuse nimic pînă atunci. Privirile ei se opriră de-a dreptul în ochii lui Egor. gura îi era încleştată.. Uşa se deschise încet. una într-alta. Avea ochii vineţi. Paşii se auzeau de o veşnicie. privind în sus. fără întoarcere. se mistuiau clipele. trudindu-se să-l pătrundă. Cînd transpirase aşa. pieptul fără aer. pipăind în beznă. 87 . şi căuta ceva pe masă. Simţi. Apoi obrazul ei se lumină într-un zîmbet fără seamăn. necutezînd să-şi şteargă broboanele reci de pa frunte. Se lovi de un trup ţeapăn.. spunîndu-şi că tot ce se întîmplă se întîmplă în somn. cu gura strînsă. Egor se ridică de pe scaun. fără sens. Sunetele străbăteau anevoie pînă la el. d-l Nazarie răsufla încet. D-l Nazarie asculta. Era foarte pa-. Izbucneau cu o sonoritate rănită. oprite pe loc de o mînă nevăzută. mai nerăbdătoare. ca să nu tremure ? Sunetele erau strangulate. îşi simţi gîtul uscat. dar se înecau repede în pîslă.. Un tîrşit uşor de pantof în faţa uşii şi apoi cîteva clipe de tăcere. neîndrăznind să se mişte. cu tot trupul înecat în sudoarea îngheţată ? Poate că doctorul s-a speriat în somn şi acum umblă prin odaie fără să se poată trezi. Poate am închis-o în vis. bolnavă. bătăi de femeie emoţionată. Şi în clipa cînd se va trezi. aspri. cu ce groază va urla el în întune-recul care îl apasă din toate părţile !. — Mi s-a părut că umblă cineva. „Cineva aştepta afară. bolnavi. fără nădejde. ca să poată asculta ce se întîmplă cu tovarăşul său de cameră. mai ameninţătoare. Auzi atunci cîteva bătăi scurte şi repezi. Mi s-a părut că zgîrie cineva zidul pe dinafară.

îl apucase de braţ şi—1 ţinea. — Ar trebui să plecăm. Lampa ardea cu flacără scăzută. am auzit mereu aceleaşi 2gomote. .. prin mijlocul aleii păşea cineva. nici de alături. — Am putea să ne rugăm pînă atunci. cutia cu chibrituri. cineva care călca amuţit. — Căutai ceva pe masă ? întrebă din nou d-l Nazarie. Ochiul se obişnuia repede cu întunerecul. spuse doctorul tîrziu. lumina ei pală turbura sticla geamului. Fetiţa se îndepărta însă. cineva care călca uşor şi atent pe pietriş. dar nu face nimic. sînt sigur. — N-am umblat eu.. fiecare îngrozit de spaima celuilalt. — E Simina ! spuse turburat d-l Nazarie. mut. eu sînt sigur. apropiindu-se şi el de fereastră. cu multă grijă. Nu erau aceleaşi sunete acum. D-l Nazarie privi repede de jur împrejur. încît răsuflarea lor părea bolnavă. Mi-e teamă să nu 88 — Cutia e pe masă... sforăitoare. Ar fi voit să caute puşca. pînă găsi . îi tremurau mîinile. Doctorul o urmări cu ochii. ca în somn.. Cu mîna stingă îşi apucase cămaşa în dreptul inimii. mîna îi tremura. — Nu auzi nimic acum ? întrebă deodată doctorul. Nu se vedea nimic la început. îl linişti d-l Nazarie. şopti din nou doctorul.... încer-cînd să se controleze. se aude foarte bine. Era un pas care se rotea afară. Se apropie de fereastră. Poate vine să ne cheme. M-ai speriat. E mai bine să aşteptăm. într-adevăr. — Eu mă rog întruna. sînt duhuri rele. strîngînd-o . ţeapănă. Gheara alunecase pe zid cu prea multă tărie. Astea sînt spirite. — Poate ne-am speriat degeaba. adăugă d-l Nazarie. nu veneau din cameră. D-l Nazarie pipăi atent. şopti el. — Nu mai e mult pînă la ziuă. dar îi era teamă să se depărteze de d-l Nazarie. spre rondul cel mare.. Delira. Se apropiară amîndoi. — Ce Dumnezeu face ea noaptea singură în parc ? vorbi sugrumat d-l Nazarie. Lampa era încă prea aproape... Liniştea era atît de plină.Dar era sigur că nu fusese o pasere. parcă împietrise acolo. spre inima parcului. Se priviră. mărturisi doctorul. — Şi totuşi. într-un spasm. I s-o fi întîmplat ceva bolnavei.. pe care o rezemase de pat. Eu nu mai pot rămîne în odaia asta.. Doctorul bolborosea fără înţeles. şopti doctorul.. Cînd aprinse unul. — Nu. — Ai vreun chibrit ? întrebă cu greutate d-l Nazarie. ferindu-se să nu se lovească de scaun.

Doctorul îl privea sălbăticit. Christina zîmbi încurcată şi se apropie de pat.. îşi încălţă bocancii şi-şi îmbrăcă pardesiul pe deasupra cămăşii de noapte. „De ce nu stingi lumina. pe mîinile lui încleştate deasupra mesei. gîndi Egor. Apoi se întoarse brusc. era înfiorată şi ea de apropierea bărbatului.. alunecîndu-şi uneori privirile pe braţele lui dîrze. dragule ?" auzi Egor gîn-dul Christinei în minte.. Pieptul Christinei se zbătea acum parcă mai adine . O putea vedea întreagă pe Christina şi nici o tresărire a feţei sale de ceară nu-i scăpa. îngrozit. îngînaţi de o şoaptă melodică. în lumină. voiai să mă pictezi cum ştii tu". înfrigurată parcă de aşteptarea cărnii lui. Nazarie. Noi eram la fereastră.. silindu-se să străbată cît mai departe întunericul. — D-ta nu vii ? îl întrebă d-l. Doctorul clătină din cap. dar izbutea cu toate acestea să rămînă în picioare. să aflăm ce s-antîmplat. aproape 89 . spuse el neliniştit. „Dacă aş putea să-nchid ochii".. emoţionată. Aştepta să se întîmple ceva năprasnic. Să fie cu adevărat somnambulă ?. întregi sonori — dar parcă erau paşi de pe alt tărîm. fără să i se rătăcească mintea. Dar Christina adăsta. Se întoarse şi-şi căută ghetele. D-l Nazarie închise ochii. — Trebuie să vedem unde se duce. îl apăsa apropierea Christinei. fără nici o greutate. privindu-l în ochi. Străbăteau pînă la el. şi ea a trecut chiar prin dreptul geamului nostru.. — Să nu-şi fi dat oare seama ? întrebă el în şoaptă. Dar izbuti să reziste. Răsucirea de fier a cheii a fost cel din urmă sunet viu pe care îl auzi Egor. doar gîndurile şi spaimele lui.. Era totuşi mult mai puţin înspăimîntat decît se temuse . le putea deosebi acum. parcă s-ar fi trudit să-l înţeleagă ce face.. Mirosul de violete se răspîndise acum în toată odaia. Egor făcu un uriaş efort şi se aşeză pe scaun. „Şi cu toate acestea voiai o dată să mă pictezi.. Trebuie s-o prindem cît mai e vreme. — Cum de nu ne-a văzut ? se miră el. Nu-ţi fie teamă de mine !". izvorîţi parcă din delir.. mai rarefiat.. cu ochii ţintă la Egor.. Christina înainta pînă în mijlocul odăii. auzi el gîndul Christinei. „Nu-i închide.se întîmple ceva. pînă unde ajunsese Simina. dragostea mea ! se trezi el deodată gîn-dind cuvintele pe care Christina nu le putea rosti. aerul pe care îl înghiţea era tot mai fierbinte. fără să-i tremure mîinile. Se aşeza cu foarte multă băgare de seamă. Se îmbrăca în grabă. Paşii Christinei aveau altfel de zvon. Rămase cîteva clipe la fereastră. Simţea cu precizie gîndurile Christinei răsărindu-i în minte . să vadă pe Christina suflînd în lampă sau apropiindu-se prea mult de el.

de nelinişte. „Acum are să se dezbrace". de o stranie graţie. Egor ! Lor ce le-aş putea da decît zăpada trupului meu ? Tu. Cît de urîcios eşti acum. Nici măcar ochii nu mai erau ca înainte. a unei dezmierdări otrăvite. ameţindu-l. desfăcîndu-şi încet.. O privi şi ochii i se întunecară. tari şi rotunzi.. aşa cum stai departe de mine. îmbujorată. Egor încercă să închidă ochii .fără zgomot.. mijlocul. Egor". dezmierdări cum nici în vis. Fata începuse să se dezbrace.. fraged. mă va cuprinde în braţele astea goale". Se ridică în picioare şi-şi desprinse gulerul de mătase. mai moi. Dar prezenţa lui Egor o învioră.Şi vreau să-ţi fiu mireasă !" continuă ea. crescuţi însă în voie şi ridicaţi foarte sus de împletitura corsetului.. îi continuă domnişoara Christina gîndul. cu aceeaşi melancolie. Egor !. tu ştii cît sînt de frumoasă. Avea gesturi lungi. Faţa îi era transfigurată de dor. catifelat.. înecată în sînge. se înfiora Egor. aproape ferecat. Tu nu poţi înţelege curajul meu. şireturile de mătase care îi ţineau strîns. Apropierea trupului său bărbătesc îi alunga parcă şi tristeţea şi teama. pe deasupra patului. „Nu mai vreau să fiu în vis. ţine-mă aproape de tine.. auzi Egor cuvintele nerostite ale Christinei.. de foamea trupului lui. „Se va apropia acum mai mult. simţi şi împunsătura unei voluptăţi bolnave. Inima lui Egor se opri o clipă. Manile lui începură să tremure. ştii. mai fierbinţi.. Sîngele începu să-i bată fierbinte în urechi... tu ştii prea bine asta !". din bezna dezgustului. Se strecura. caldă. pleoapele nu-l ascultau.. Şi totuşi.. Loalaîtă cu groasa şi dezgustul care îi copleşeau ca un delir. Ardeau şi ei cu altă flacără acum ... Mîngîie-mă.... . ia-mă în braţele tale. „Nu mă lăsa singură. Domnişoara Christina îşi scotea bluza.. „Eu sînt Luceafărul de sus". gesturile ei calme şi regale nu puteau ascunde totuşi o neînţeleasă teamă. „Tu n-ai să înţelegi niciodată ce-am făcut eu pentru tine.. mireasma sinilor descătuşaţi. dragostea mea. Erau sîni de fecioară.. Nu vrei să mă vezi goală ? N-am făcut asta încă pentru nimeni. Zîmbea. Egor. Ce amant timid eşti tu. în tîmpla. Mi-e frig să mă dezbrac singură. Dacă ai bănui ce blestem mă apasă. privirile îi rămaseră legate de trupul Christinei. auzi Egor chemarea ei din urmă. se împlînta tot mai adînc otrava atît de dulce a aşteptării . de mătase care alunecă foarte aproape de piele — şi venea. Nu mai vreau să fiu 90 . moi. un necuprins zvon de foşnete feminine. dragostea mea ! Dar ochii tăi mă ispitesc. îşi scoase cu infinită eleganţă pălăria şi o aşeză pe măsuţă. alături de mănuşile de mătase neagră .De ce nu mă ajuţi? se miră. o istovită melancolie îi înlăcrăma parcă ochii.. începu să-şi scoată mănuşile. Bustul ei se contura acum involt şi biruitor pe fundalul palid al peretelui. cu sfială... m-au scos din minţi. domnişoara Christina. Gîtul îi apăru strălucitor de alb. mai turburi. Parfumul de violete îl lovea acum cu mai nedesluşită tărie.. care îl umilea şi îl înnebunea în acelaşi timp. „. Dragostea cu un muritor !" Zîmbi tristă .

' — . Porni de-a dreptul printre saîcîmi. Simina porni chiar atunci. Cum au năvălit-o deodată toate durerile. Să nu răceşti ! Sanda se apropie tremurând de pat. cu spatele. Sanda observă că maică-sa ascunde un ghem negricios şi viu în mîna stingă. resemnată.... Fereastra larg deschisă lăsase tot frigul nopţii să intre in odaie. umbră după umbră.. fără să caute potecă.. vorbi turburată d-na Moscu. cu şalul strîns în jurul gîtului. Nu poate să zboare.. mai mult şuierînd cuvintele. foarte aproape de ea. Simina era foarte aproape de ei.. în noapte. fără să se întoarcă. rezemată de fereastră. şi delirul amestecat cu greaţă din cea dintîi noapte.. ar fi umilit-o pînă la dezgust. îşi cuprinse tîmplele în mîini. şopti Sanda. fără să se teamă de ramurile moarte care îi aţineau calea. Acum privea numai cu mirare vietatea mică pe care maică-sa o păstra cu atîta grijă în pumni. — Dar să nu-nchizi fereastra. Luna s-a coborît acum prea adînc . Nici un ţipăt nu se va mai auzi. privind atentă un lucru nevăzut dintre pomi. Dorm chiar şi fluturii acum şi ţînţarii. şopti doamna Moscu.. Au trecut de-atunci atîtea minute. Parcă i-ar fi aşteptat să coboare clin casă. bezna e deplină. — în cuib. Nimeni nu o mai poate zări. Se scutură.. 91 . Totul va fi iar ca la început. şopti d-l Nazarie turburat.. O treziră cîţiva paşi alături.. Ca în somn. — Nu mai vine acum. poate din parc. Întoarse capul. Se întorcea de undeva. o asemenea întîmplare ar fi înfiorat-o. şopti ea d-nei Moscu. aşa cum stă rezemată de fereastră. D-l Nazarie şi doctorul se opriră miraţi în mijlocul aleii.Şi aşa crud ? ! se înfiora pe neaşteptate Sanda.. concentrată. s-o vadă bine — ca s-o poată apoi urmări. — Nu-şi dă seama. Sanda aştepta. dragostea mea !". O durea cumplit capul. apoi toţi ceilalţi.rece şi nemuritoare. Va veni întîi ea. — Tu ce cauţi aici în toiul nopţii ? o întrebă d-na Moscu. şi atîtea spaime uitate.... Altădată.. cu capul aplecat afară. aştep-tînd.. Egor. — Unde ai prins-o ? întrebă Sanda foarte ostenită.. — Culcă-te ! îi vorbi metalic d-na Moscu. Poats nici nu ştie unde se află. îi ardeau tîmplele. Nu va mai trece mult timp şi totul se va sfîrşi. cu pasul sigur. — Cum Dumnezeu a rămas tot aci ? şopti doctorul. fără să audă... Poate mai vine. Maică-sa intrase pe nesimţite în odaie. Poţi să te culci. Simina privea dîrză întunerecul din faţa ei.. căci era îmbrăcată. — Aşteptam.

. I-o arătă cu mîna. apăruse din nou Simina. — Eu am ochi buni. D-l Nazarie ghici mai mult după ochii ei larg deschişi. Dar d-l Nazarie porni hotărît înainte. D-l Nazarie nu-i răspunse. unul lîngă altul. Probabil că de-acoio începea o nouă alee. —Eu n-o mai văd. Trecuse prin faţa lor şi apoi pornise îngîndurată. să-i poruncească. uluită şi încerca să-i atragă în partea potrivnică a parcului. apăsate parcă de o greutate nevăzută. începea să se trezească din-tr-o groază care durase prea mult şi se trezea ameţit. vorbi el hotărît. probabil. Nu era. o umbră cu gesturi moi de cîrpă. va aluneca din clipă în clipă uadeva. din gura ei strînsă că Simina încearcă acum să repare greşeala de a-i fi adus aici.— Să nu ne rătăcim.. oprindu-se între pomi. atent să nu se lovească de ramurile joase. de nefirească în gesturile ei de cîrpă. căci văzduhul se limpezea. umbrele pomilor se rotunjeau. într-atît era de aeriană. o ascundea acum vreun arbore. că mai urmărise o dată. şopti din nou doctorul. privea îngrozită apropierea celor doi bărbaţi. nici paşii noştri ?" se întreba doctorul. auzi el glasul uscat al doctorului. Păşind încet. D-l Nazarie începea însă să vadă. Venise acum înapoi. fără răsuflare .ş. ameţită şi braţele ei se înalţă chemînd parcă pe cineva de departe. Nu e domnişoara Simina. o dată cu Simina sau. poate. sfărîmîndu-i voinţa. Rămase pironit. Umbra dispăru cîteva clipe. La cîţiva paşi de el.. Nu se aştepta. nu era om viu acela. răspunse uscat d-l Nazarie. să întîlnească pe şanţul celeilalte alei pe altcineva. Privi înfiorat umbra pe care i-o arătase d-l Nazarie. şopti doctorul. Rezemată de un pom. printre arborii încremeniţi. departe. acolo. — Să vedem mai întîi ce e acolo. — Nu se mai vede nimic. „Cum Dumnezeu nu aude crengile trosnind. Eu nu mai văd nimic. care atîrnau răsucite. îndreptîndu-se spre poarta de la miazănoapte. pe cineva nevăzut. Doctorul făcu cîţiva paşi. Cu cît înaintau. cu atît d-l Nazarie avea precis impresia că mai trăise o dată aceeaşi întîmplare. Parcă se îndreptase şi ea spre celălalt capăt. pleşuve. Fetiţa căută ochii d-lui Nazarie şi încearcă încă o dată să-l stăpînească. îngînă doctorul. Doctorul voi s-o urmeze. Semăna cu nălucirile lui de altădată. 92 . aliniate. se apropiau de alee. — Haide înapoi. D-l Nazarie îşi dădu în acea clipă seama că umbra de lîngă tufiş se leagănă încet. o umbră albă alături de un stufi. Atunci trecu prin faţa lor Simina şi îi privi înspăimîntată. demult. lipită de trunchi. I se părea că se încumetă într-o urmărire fără rost. că e atras în cursă şi va cădea repede.. într-un fund cu iarbă udă şi în-tunerec. bolnav. şopti el foarte încet. silueta Siminei. trecu pe lîngă ea şi ajunse la şanţul aleii. cu pasul repede. — E acolo. D-l Nazarie îi apucă strîns braţul. într-adevăr.

fără tresăriri. încît Egor se clătină ameţit. cum îl îneacă greaţa şi voluptatea. — Sînt vii ? ! întrebă din nou doctorul. XVI Domnişoara Christina rămăsese foarte aproape de el. Doctorul îşi acoperi faţa cu palma. încît Egor se prăbuşi în pat. Trecu prin faţa lor ca şi cum. bolnavi. Carnea era atît de rece şi atît de fierbinte în acelaşi timp.. — Vezi şi d-ta ? întrebă el. senzaţia aceea că apucă în mîinî ceva cu neputinţă de apucat. cu doi cai somnoroşi. şi şapca de piele jupuită. nu i se vedeau decît haina albă. nemişcat ! şopti el doctorului.. în cea dintîi clipă. Gura ei era atît de fierbinte. dar mîna mică şi rece a Siminei i se agăţă de braţ. Simţea cu o drăcească luciditate cum se pierde. Trupul domnişoarei Christina îl aştepta atît de înfometat. Era un bătrîn foarte ostenit. încă un pas. simţea în sînge chemările ei otrăvite. 93 . Doctorul holbase înnebunit ochii şi începu să tremure. îi întîlnise o singură clipă privirile . aştepta un rădvan demult scos din uz. cu faţa suptă. „Dacă mă sărută. cu părul despletit. şuierînd cuvintele. aşteptîndu-l. Ar fi vrut să fugă. nu i-ar fi văzut. Dar simţea în acelaşi timp cum îl cuprinde delirul.. atît de aproape de el. în faţa buzelor lui se deschidea gura Christinei. Vizitiul adormise pe capră . încă un pas. fără sclipire. Şi caii parcă alunecaseră în acelaşi somn de moarte. Simţi deodată gura Christinei căutîndu-i buzele. apropie-te 1" Egor încercă zadarnic să se împotrivească. sînt pierdut". Sau poate ni se pare nouă ? în acea clipă umbra care dispăruse de mult de la marginea aleii apăru. amuţindu-l. nu răsufJau . Era îmbrăcat ca un argat de curte boierească pe vremuri. Privea mai mult în pămînt. cum doreşte carnea aceea atît de vie şi atît de sălbatecă în trăsăturile ei. osteniţi. asemenea unor statui întunecate. îndreptîndu-se către pat. roasă de ploi. pe capră — dormea fără grabă. pe alee.— Rămîi aşa. cu sînii goi. erau ochi sticloşi. Dar d-l Nazarie simţi că bă-trînul ştie de prezenţa lor ocolo. căci nu se mişcau. o caleaşcă boierească veche. aşteptau în nesimţire. Dormea parcă de foarte multă vreme acolo. Simţea în creier porunca domnişoarei Christina. era peste putinţă de îndurat focul acela neasemuit cu nici o flacără.. In faţa lor. D-l Nazarie clătină din cap. aşteptau în faţa rădvanului vechi. În faţa lui. Stinge lampa.' Apucă braţul d-lui Nazarie cu amîndouă mîinile. „Egor mă umileşti ! îi auzi el gîndurile. încît Egor nu simţi. Cînd se apropiase atît de mult ? întinse braţele şi cuprinse umerii de zăpadă ai fetei. gîndi el.

nu vrei pe sînumi tu fruntea ta s-o culci ? Tu zeu cu ochii negri. tu ce ochi ai ?" îl întrebă Christina. dulce ca o boală neînchipuită. Incest. recitind aproape de ureche : Arală. înfiorată. căci voluptatea îl sugruma. gura rămase înfiorată de acelaşi zîmbet. Egor tremura. Nu se mai putea împotrivi. atîta rouă. Gura Christinei avea gustul fructelor din vis. Cineva rostise lîngă ei frîntura din poem.. incendiate de gura ei. „Egor.Şi tot astfel dacă închid un ochi văd mina mea mai mică decît cu amîndoi.. Viaţa... Fata îi zîmbi. cu pupilele turburi. i se păreau demult cetite.. „Tu.. .. şi simţi cum i se despart oasele ţestei.. Nici în cele mai drăceşti închipuiri de dragoste nu picurase atîta otravă. O ! ce frumoşi ochi ai. Dezmierdarea era atît de sălbatică. Şi nu mă sileşte nimeni să mă trezesc." 94 . Christina îşi ridică fruntea şi-l privi printre gene. Răsuflarea lui trecu în răsuflarea Christinei şi buzele lui se lăsară supte.. Cîte femei s-au oglindit în ei.. Carnea lui se risipea înnebunită. Egor auzi lămurit răspunsul.... . Rouă buzelor ei nu se clintea . îi apropie încet obrazul de sînii ei mici şi tremurători. Ai ochi vineţi. Şi. mistuirea lui delirantă în aşteptarea marii dezmierdări. soră înger. o dată cu o cerească risipire. Egor ? !. parcă. într-o toamnă din liceu. Egor simţea cele mai nelegiuite bucurii. într-o noapte de mare singurătate. glasul ei din vis . „. Lui Egor i se păru că aude de undeva un glas surd.. Versurile i se păreau cunoscute lui Egor. Egor !". izbîndit de-a dreptul prin gînduri. Totul se aduna şi se mistuia alături de carnea aceasta incendiată şi totuşi fără viaţă. In faptă.. îl umilea. iubite ! De ce nu m-ai aşteptat. gustul tuturor beţiilor neîngăduite.Ce frumos eşti tu. împărtăşire în tot şi în toate. zeu cu ochii negri !... da. Acum visez.." „Da. dar nu mai era un spasm de teroare. totuşi. nebunie — amantă. treceau gîndurile prin mintea lui Egor.. de ce n-ai vrut să mă iubeşti numai pe mine ? !".decît o copleşitoare durere în tot trupul. ci nerăbdarea trupului lui întreg. nu era nîcî glasul ei neauzit. melodios. visez ? şopti el palid. îi întoarse capul cu mîinile ei mici şi-l privi adînc.. încît Egor lăcrăma. în braţele Christinei..Christina. blestemate.. lumea-i visul sufletului nostru. neînfricaţi. cum i se moaie oasele şi carnea toată i se înfiora într-un spasm suprem. tinereţea mi-ai prefăcut-o în rai — Las' să mă uit în ochii-ţi ucizător de dulci l Nu fusese. ea are dreptate.. îl mîngîie. crimă. Cum aş topi gheaţa ochilor tăi cu gura mea. „ Las' să-ţi înlănţui gîtul cu părul meu bălai. Apoi dulceaţa otrăvită i se prelinse în sînge...

vorbeşte-mi de patimă. beatitudinea aceea încremenită. Egor ! auzi el chemarea în gînd. Un imbold drăcesc de a se pierde.. nici o răsuflare pe buzele ei desfăcute şi umede. Dar nu mai pot fără glasul tău !". începu să vorbească în neştire. Egor. silindu-I în acelaşi timp să aştepte. şi de timiditatea lui. de a se risipi într-un singur spasm. Nu lăcrăma. iubitul meu. Zîmbetul ei înflori anevoie şi buzele nu mai purtau acum parfumul acela otrăvit care răvăşise carnea bărbatului din braţele ei. De ce vrei să ştii dacă sînt întradevăr moartă şi tu eşti muritor ?. Simţi atunci încă o dată jarul buzelor ei.. — Ce vrei să-ţi spun. Pofta pe care o simţea acum Egor îl zvîrlea orbeşte.. şi de ispitirile ei ? — Ce vrei să-ţi spun ? repetă el privind-o în ochi. fără şoapte. nu auzea nici un oftat.. Delirul îl cuprindea brusc . într-o voluptate împletită cu dezgust.. De ce mă ard mîinile tale.. de ce mă ucide sărutarea ta ? !" Egor îi desfăcu corsetul şi îşi coborî degetele de-a lungul spinării ei tăcute. dragostea mea ?" îi auzi el gîndirile.. — Dar acum te iubesc. „Cine te-a învăţat să dezmierzi. uitase şi de lumina care la început o făcuse să sufere. dar ochii ei îşi pierdură brusc sticlirea şi se turburară. Christina ? Ce mătrăgună rodeşte din buzele tale ? !.. înnebunit. să întîrzie îmbrăţişarea lor întreagă ? De ce îl chemase cu atîta nerăbdare şi se dezbrăcase în faţa lui şi acum. gemu Egor. Christina ? întrebă Egor istovit De ce-l ţinea acum la sînul ei şi-l silea să vorbească. şi vorba i-au fost deodată otrăvite.„Vorbeşte-mi. fără aburi. trupul Christinei începu să tremure. „Dezbracă-mă. " Aşa. şoptind şi sărutînd. ca şi cum ar fi fost strivite între gheţuri.. Christina zîmbi. că leşină şi închise ochii. Carnea Christinei trăia cu desăvîrşire altfel . uită-te mult în ochii mei. apropiindu-şi tot mai mult fruntea de sinii Christinei. Egor ! Dezbracă-mă tu !". Şi totuşi.. parcă şi sîngele. Dacă ai putea rămîne lîngă mine. Degetele îi ardeau. Glasul tău mă doare. Sub degetele lui palide. „De ce-ntrebi mereu. I sa păru că se pierde. N-am vrut să te iubesc la început. Deodată încremeni şi 95 . Eşti moartă sau eşti numai în vis ? Obrazul Christinei se întrista pînă la deznădejde. numai pe jumătate goală.. Auzi iarăşi gîndul Christinei. dacă ai putea fi numai al meu. începu să-şi afunde mîinile în mătăsurile ei înveninate.. şi mintea.. ce neauzită minune s-ar împlini !". închisă în ea. pierde-te !". căutînd înfiorat carnea de zăpadă în care voia să se mistuie. zburătorule ? ! îl întrebă gîndul Christinei. mi-a fost frică de tine l Dar acum te iubesc ! Ce mi-ai dat să beau.. spune-mi mereu că îţi place trupul meu. mă ucide. — Aş vrea să te sărut! şopti turburat Egor. Sîngele i se zbătea spre inimă.

începu să tremure. I se păru că se deşteaptă pe marginea unei bălţi putrezite, aproape să cadă. Christina îl privi lung, întrebător, dar Egor nu ridică ochii spre ea. Degetele lui întîlniseră o rană umedă şi caldă; singurul loc cald pe trupul nefiresc al Christinei. Palma îi alunecase ameţită pe pielea ei de mare necunoscută — şi împietrise zgîrcindu-se, prinsă în sînge. Rana era încă proaspătă şi atît de vie, încît Egor avu impresia că se despicase numai cu puţine clipe înainte. Sîngele gîlgîia. Şi, totuşi, cum de nu pătrundea prin corset, cum de nu înroşea rochia ? !... Se ridică deodată în picioare, buimăcit, cu palmele la tîmple. O groază scîrbită îi răvăşea din nou fiinţa întreagă. „Ce bine că totul s-a petrecut în vis, îşi spunea el, şi m-am deşteptat înainte"... Dar în acea clipă, văzu trupul pe jumătate dezgolit al domnişoarei Christina răsturnat în pat, umilit — şi îi auzi gîndul : „E rana mea, Egor ! Pe acolo a trecut glonţul, pe acolo m-a împuşcat bruta !"... Ochii ei erau din nou sticloşi. Trupul ei era parcă mai alb, mai depărtat, dar vraja pierise. Egor îşi privi ameţit mîna. O uşoară pată de sînge stăruia încă pe degete. Gemu, sălbăticit de groază şi se repezi în colţul celălalt al odăii, în dosul mesei. „Eşti şi tu ca toţi ceilalţi, Egor, dragostea mea ! Ţi-e frică de sînge !... Ţi-e frică de chiar viaţa ta, de destinul tău de muritor !.... Pentru un ceas de iubire, eu n-am şovăit în faţa celui mai aspru blestem. Şi tu şovăi în faţa unei picături de sînge, Egor, muritorule"... Christina se ridică din pat, mîndră, tristă, nemîngîiată. Egor o văzu cu groază apropiindu-se de el. — Eşti moartă ! Eşti moartă ! urlă el, începînd să delireze. Christina făcu cîţiva paşi, calmă, continuînd să zîmbească. „Mă vei căuta o viaţă întreagă, Egor, fără să mă găseşti ! Vei pieri de dorul meu... Şi vei muri tînăr, ducînd în mormînt şuviţa asta de păr !... Ia-o, păstreaz-o " Se apropie mai mult. Egor simţi din nou în nări mireasma trupului ei ciudat. Dar nu putea întinde mîna. Nu mai putea îndura încă o dată atingerea cărnii ei tăcute. Cînd Christina înălţă braţul întinzîndu-i şuviţa de păr, Egor scutură înnebunit masa. Lampa căzu jos, sticla se sparse cu un zgomot surd, răbufnind într-o vîlvătaie galbenă. Un miros puternic de petrol se răspîndi în odaie. Trupul pe jumătate gol al Christinei arăta mai înspăimîntător la lumina flăcărilor născute din covor, din podea. Capul îi era aproape în umbră. „încep să mă deştept ! îşi spuse cu bucurie Egor. Acum trebuie să mă deştept" Dar nu înţelegea de ce stă în picioare, zgîrcit, cu mîinile apucate de lemnul mesei, nu înţelegea mai ales flăcările care se întindeau pe grinzi, înconjurîndu-i patul, mistuind albiturile. „Domnişoara Christina a fost aici, a fost în somn", îşi spunea el, silindu-se să pătrundă înţelesul atîtor întîmplări nefireşti. I se păru, în acea clipă, că domnişoara Christina se depărtează de el, privindu-l dispreţuitoare, cu o mînă prinzîn-l
96

du-şi

părul căzut pe umeri, cu alta adunîndu-şi mătăsurile la piept. O singură clipă o mai văzu astfel.

Apoi, fără să înţeleagă prin ce taină, odaia rămase pustie. Se simţi singur, printre flăcări.

XVII D-l Nazarie doctorul şi Simina rămaseră multă vreme alături, privind rădvanul cu cai adormiţi. Timpul încremenise. Parca nici frunzele nu se mai clătinau pe crengi şi nici o pasăre nu zbura în noapte. Mintea era amuţită. Domnul Nazarie privea, fără gînduri, fără voinţă. De cînd se apropiase de ei Simnia, nu se mai putea hotărî să facă un pas. Rămăsese alături de doctor, vlăguit de gînduri. Simina singură răsufla greu, turburată, în aşteptare. — Trebuie să plecaţi, le spuse ea tîrziu. Are să se întoarcă, foarte curînd... Are să se supere pe mine dacă v-o vedea aici... Şoapta Siminei venise parcă de departe. Se trudeau s-o audă. — Are să se supere, repetă Simina. D-l Nazarie începu să-şi frece ochii. Privi îngîndurat pe tovarăşii lui, privi iarăşi spre rădvan. Caii aşteptau, cu capetele plecate, deznădăjduiţi. — ... Ce somn lung am dormit, spuse el ca pentru sine. Simina zîmbi. îi apucă braţul. — ... N-am dormit, şopti ea, am stat aici şi am aşteptat-o... — Da, aşa a fost, încuviinţă doctorul. Se vedea bine că nu-şi dă seama ce vorbeşte. Rostise i cuvintele aproape fără să le audă. Era înţepenit şi nicio 1 simţire nu mai ajungea, de la marginile trupului, pînă la el. — ...O să vă cheme şi pe voi, vorbi din nou Simina, dar altă dată. Acum e la Egor, s-a dus la el... D-l Nazarie se cutremură. Dar nu avea nici o putere, nici un gînd. Vraja Siminei era aromitoare ; nu-l lăsa nici măcar să se turbure, să se sperie. — ...Acela e un moş de al nostru, vizitiul Christinei, şopti Simina arătînd cu braţul spre mijlocul aleii. Să nu-ţi fie frică de el... E bun... — Nu mi-e frică, spuse cuminte d-l Nazarie. In acea clipă simţi un junghi îngheţat străbătîndu-i prin spate, spre inimă. Parcă se trezea, în durere, în spaimă. Se făcuse deodată frig şi începu să tremure. Din capătul aleii venea cu pasul grăbit domnişoara Christina. Trecu pe lîngă ei privindu-i în ochi, ameninţătoare ; parcă ar fi vrut să-i îngheţe, într-atît de sticloase îi erau privirile. D-l Nazarie se clătină, înjunghiat. Nu mai era, acum, nălucirea de aburi şi spaimă, nici prezenţa apăsătoare a unui suflet nevăzut. Christina îi
97

ţintuia aspră, din spaţiu — nu din vis. O vedea cu o delirantă precizie, foarte aproape de el. îl uluia mai ales pasul ei feminin, precipitat şi mîhnit. Domnişoara Christina se sui în rădvan strîngîndu-şi cu amîndouă mîinile rnătăsurile în jurul gîtului. Rochia îi era răvăşită, bluza descheiată. O mănuşă de mătase neagră, lungă şi fină alunecă pe scara trăsurii şi căzu apoi nevăzută în mijlocul aleii. Simina se repezise cea dintîi spre rădvan cînd se apropiase domnişoara Christina. Privea înspăimîntată, cu ochii turburi, sticloşi. Obrazul ei palid semăna cu faţa de sidef, a Christinei. Mîinile se îndreptară spre ea, îngheţate. Nu scoase nici un cuvînt. Aştepta poate un semn, o încurajare. Domnişoara Christina îi zîrnbi foarte trist, foarte obosită — privind-o în ochi, mărturisindu-i parcă dintr-o singură privire toate întâmplările — apoi rădvanul porni, fără zgomot, legănat ca un abur greu deasupra aleii. Cîteva clipe în urmă, nu se mai zări. Simina plecă ochii în pămînt, abătută, gînditoare. D-l Nazarie răsufla cu greutate. Doctorul rămăsese tot atît de încremenit. Privea atent, aproape fascinat un punct negru la cîţiva metri depărtare în faţa sa, pe alee. — Şi-a uitat mănuşa ! exclamă el tîrziu, sugrumat. Simina tresări, neliniştită. întoarse capul, ca şi cum ar fi voit ea să alerge întîi spre acea pată neagră din mijlocul drumului. Dar doctorul pornise înainte. Se aplecă tremurînd şi apucă într-adevăr o mănuşă neagră, de mătase, mirosind vag a violete. O ţinea ţeapăn în palmă, ne-înţelegînd fiorul de gheaţă şi de jăratec care îl pătrunsese. — De ce pui mîna ? întrebă Simina, apropiindu-se. Privea acum şi d-l Nazarie, privea fără inteligenţă, năuc, sluţit parcă de neînţelegere şi spaimă. încercă să atingă şi el cu mîna acea mătase rămasă din vis. Dar mănuşa se măcinase pe nesimţite în palma doctorului, ca mistuită de un jăratec ascuns. Era o cenuşă putredă, prăfuită, care se scutură tristă în mijlocul aleii, chiar acolo unde alunecase din rădvan. Doctorul o lăsă să se risipească aplecîndu-şi palma, somnoros. Focul se răspîndea repede în odaie. Ardeau acum dulapul cu haine, patul şi perdelele. Egor rămase totuşi multă vreme nehotărît, sprijinindu-se cu mîinile de masă, su-focaf de fum. „Ar trebui să fac ceva", gîndea el ca în vis. Zări într-un colţ cana cu apă ; o apucă, sărind peste covorul ars, şi începu să stropească la întîmplare. Se simţea lipsit cu totul de vlagă. Apa pe care o găsi în odaie nu-i ajunse nici măcar să stingă duşumeaua de lîngă uşă, unde se afla el. încercă atunci să deschidă uşa ca să strige după ajutor. Uşa era închisă. „N-am închis-o eu", îşi aminti el cutremurîndu-se. Groaza care îl cuprinse din nou îi mări puterile. Căută bîjbîind cheia în broască. Fierul era fierbinte, afumat; cheia descuia greu, pe lemnul uşii ajunseseră cîteva limbi de foc, trecînd la întîmplare, şi pătaseră cu funingine lacul gros, galben, învechit.
98

Era în cămaşă de noapte. Parcă ar fi simţit de-abia atunci frigul nopţii. Focul se întindea repede pod. Egor striga mai ales pe d-l Nazarie. din sat. Va arde toată casa. Au să ardă de vii ! se sperie Egor. nădăjduind încă într-o deşteptare bruscă. Pe uşa deschisă. 99 . ca şi cum ar fi obosit aşteptînd. Nu vedea spre nimic. înroşiţi de vîlvătaia dinăuntru. Făcu cîţiva paşi spre fereastră. In curînd se vor deştepta cu toţii.. Egor tresări întîlnind chipul ei palid şi absent. Le-a fost frică. începu să tremure. Dacă aş putea ajunge în camera ei fără să mă simtă cineva". repede! îi spuse Egor. Mama spunea că n-aî să mai vii-astă-noapte. aşteptîndu-l parcă demult să vină. porni în fugă spre casele boiereşti. acuifi. fireşte . începu iar să strige. Focul ardea departe.. „Numai să nu fie prea tîrziu ! îşi spunea el. — Pune-ţi o haină pe tine şi vino jos. în spatele lui.. „Ea ştie ce s-a întîmplat". Aceeaşi curte pustie. unde dormea familia Moscu. se vor aduna oamenii de la vie. — Ai venit ? ! întrebă stins Sanda.. Ajungea pînă la el însă un miros fad de flori moarte. văzduhul începea să se înroşească. Păşea încet.. E încă timp. Nazarie a fugit. înecate într-o lumină obosită. să piară el singur.. în jurul caselor boiereşti. văzu o vîlvătaie puternică izbucnind prin fereastra camerei sale. e încă timp s-o scap. cu umbra parcului apăsînd-o din toate părţile. fără să întîlnească pe nimeni.Egor alergă pe coridor. Dacă ar fi recunoscut uşa profesorului. Dar în întunerec nu izbutea să lămurească unde se află. Strigînd. ar fi bătut cu piciorul în ea să-l deştepte. s-o iau în braţe şi să fug cu ea.. năuc. şi fără să se întoarcă. E tîrziu !.. cuprinzînd-o somnul. nădăjduind că visează. Sanda continuă să-l privească. Intunerecul era încă deplin. a fugit împreună cu doctorul. fără zgomot. ca să-l lase singur. de cearceafuri vechi.. Dar i se păru că aude paşi pe alee. îl privi drept în ochi. Rămase cîtva timp în faţa casei. rezemată de fereastră. Strigase de atîtea ori şi nu se trezise nimeni. în în mijlocul nopţii. Tufele de liliac şi salcîmii din apropiere aveau acum umbre tremurătoare. silindu-se să înţeleagă ce se întîmplă cu el. nu răzbeau decît nori subţiri de fum. cu o inutilă băgare de seamă. Atunci îşi dete seama că Sanda îl priveşte foarte a-proape de el. îşi spuse el cu indiferenţă. îşi privea mîinile prin întunerec. dar fără nici o emoţie. Coborî pînă jos în curte. înspăimîntat. nu-l lătrase nici măcar un cîine. Cînd ridică ochi.. Nici măcar nu se mirase că îl vede apărînd deodată în faţa ei. Singurătatea şi tăcerea pe care o întîm-pină pînă la sfîrşitul coridorului nu o putea înţelege. De-abia acum îşi aminti de primejdia în care se află Sanda. sîngerie.. Oamenii sînt plecaţi toţi la vie. foarte palidă. Dar cum de nu-l aude Simina sau doica sau d-na Moscu ? Privi înapoi. cu obrazul sprijinit în mînă. aşa îi spusese Simina..

gîtuî... dinapoia lui poate. ca şi cum ar fi răspuns unui ordin cu neputinţă de refuzat. Izbutise acum să se urce cu picioarele pe pervazul ferestrei. şopti Sanda. Sanda ? o întrebă Egor. 100 Nu pot !. Nu-mi place. agăţate de zid... şopti Sanda scuturîndu-se. Nu erau decît vreo patru metri de la pămînt.Am văzut unul adineauri.. Aşa cum se clătina însă Sanda. între trandafiri. Lîngă el. — Cui vorbeşti tu. pe care Sanda o aştepta la fereastră şi de care se temea. Nu e prea sus !. întindea braţele spre ea. îngrozit. Are să ne cadă în braţe. braţele.. Pe mine să nu mă siliţi. Avea o siguranţă nefirească.. Se rezema în puşcă. Eu rămîn aici.. — Dacă vrei. Egor o striga mereu.. adăugă Sanda mai stins. Egor încremeni. căci se trudea anevoie să-şi urce tot trupul pe seîndura înaltă a ferestrei. Gestul se repeta. s-o ia în braţe şi s-o coboare cu sila. în odaia ei. auzi el deodată un glas uscat.. l-a prins mama din cuib.. Eu n-am să pot.. — . cu figura răvăşită. — Nu-ţi fie teamă. Nici o picătură de sînge. Dar mi-e frică. Aştepta un semn sau poate numai curajul de a se prăvăli.Dar eu n-am să pot. în mijlocul nopţii ?. privindu-l adînc în ochi. era doctorul. Mi-e . Se apropie mai mult de zid. Părea obişnuit cu tot ce se întîmplă în jurul lui.. la cîţiva paşi în urmă. Nu-l privea. fără nervozitate. nu cumva să alunece fără ştirea lor. transpirată. alunecarea putea fi fatală. Întoarse încet capul. Era poate prea slabă. s-o silească să se îmbrace.. foarte aproape.....aburii reci care îi înţepeniseră umerii.. să-l recunoască. I se păru că Sanda se înalţă în vîrful picioarelor şi încearcă să se suie pe fereastră. tremurînd... Cu doctorul. dar cu încăpâţînare .. Urmărea cu ochii gesturile somnoroase ale Sandei. — Am venit să te scap ! exclamă Egor cu mîinile ridicate. — Ce vrei să faci ? ! urlă el îngrozit. — .. Egor o privi înspăimîntat. Ce păcat că nu se poate sui de-a dreptul în camera ei. mi-e milă. — Aşa mi-a spus şi mama.. înţelese că Sanda nu-i vorbeşte lui. ca să-l vadă. cu capul înainte. Pe cine aştepţi tu aici. Într-adevăr. ci unei făpturi nevăzute. Fata amuţi. adăugă d-l Nazarie în şoaptă. Îi era parcă frică s-o scape din ochi.... Rămîi acolo 1 Nu te mişca !.. era d-l Nazarie. te poţi duce s-o prinzi... în atenţia lui sobră. Sanda părea că nu auzise cuvintele sau nu le pătrunsese înţelesul. împietrită. Să viu acum ? ! Să sar jos?!. milă. fără să înţeleagă.

Va trece mult pînă să-şi vină în fire... Se deşteptau acum şi cîinii. poate funingine sau poate noroiul de care era plin Egor. D-l Nazarie se apropie mai mult de Egor şi-i apucă braţul. S-o ducem întîi pe Sanda. spaima a înecat-o din nou în leşin. s-ar fi trezit de-a dreptul. ca două aripi rănite. strivit de căderea Sandei.. Fata moţăia. nu şi-a sucit nici o mînă în cădere? se miră Egor.. ce făcuse cu mia de Iei pe care i-o dăduse doamna Moscu. vorbi d-l Nazarie posomorit.. mi se părea că venise Christma. în partea cealaltă a curţii. fără strigăt... sau. din sat. ameţit de lovitură. se auzeau lătrături surde. îi făcuse bina . spuse repede Egor. — Am văzut-o şi eu... O are în buzunarul pardesiului sau a lăsat-o oare pe masă... inima încă îi bate. — Nu te teme. Atunci se auziră cele dinţii glasuri omeneşti. Dar poate e mai bine aşa. o Nădăjduiesc că nu te-ai lovit prea rău. în acea clipă. vorbi el liniştit. Fata se prăbuşi înfiorată.— Cine a dat foc ? întrebă din nou d-l Nazarie. deasupra sa. 101 . Se trudea să-şi aducă aminte. XVIII Casa ardea acum cu flăcări înalte. Xîn acea clipă braţele Sandei bătură moale în văzduh.. Obrazul îi era puţin mînjit . Plecă apoi urechea pe sînii fetei. îl deşteptase parcă în viaţa de toate zilele. Am trîntit lampa cu gaz. strivindu-l de pămînt. cămaşa îi dezgoli trupul şi Egor îşi dete seama. poate. spuse Egor acoperind cu haina sa umerii aproape goi ai Sandei. foarte depărtate. Dacă s-ar fi-întîmplat ceva grav.. — S-o ducem în casă. şopti Egor. fără să ştiu. Am văzut-o în mijlocul parcului. pînă în temelie. alături de ceas şi cutia cu cartuşe ? — Are să ardă tot. Am trîntit-o în somn. apropiindu-se de zid.. Parcul era luminat peste creştetul salcîmilor. — Eu. O luă în braţe şi porni cu ea spre intrarea de din dos a caselor boiereşti. Cîteva ciori trezite din somn zburară deasupra grajdului. fără îndoială. şopti doctorul cu ochii la foc. adăugă el. Durerea pe care o simţise lovindu-se... spuse d-l Nazarie. în alunecare... — Vin oamenii de la vie. Căzu pe pieptul lui Egor. Poate se sfîrşeşte blestemul. ajutîndu-l pe Egor să se ridice. că ţine în braţele sale. Prin ce minune nu şi-a rupt nici un picior. — Ne-au ars toate lucrurile.

D-l Nazarie se trezi deodată singur în faţa atîtor oameni necunoscuţi. somnoroşi. Veneau oamenii în grabă. Să piară strigoiul !. de ajutor la stingerea focului. din sat.. de tremurătoare. sărind gardul prin fundul curţii sau trecînd de-a dreptul prin parc. D-l Nazarie rămase în urmă. spuse el. ca să povestească oamenilor întîmplarea. îl vorbeau lui.. ai lui nea Marin-. — E prăpăd. adunîndu-se în faţa focului. Nu îndrăzneau să se apropie prea mult de casă. să intre înlăuntru. Numai că oamenii de acum aşteptau tăcuţi. Ne-a pierit tot în toamna asta. Limbile focului se ridicau atît de sus acum şi umbrele oamenilor erau atît de vaste. Veneau şi din cealaltă parte. Nu ştia ce să le ceară şi începu să se teamă de numărul lor. demult. gînditori — şi nu cereau nimic.E mai bine aşa.Şi copiii care mor se fac strigoi. crucin-du-se. din vie. A fost chiar el. pe care vechilul nu o ucisese decît pe jumătate atunci. Sau poate. încît d-l Nazarie îşi aduse deodată aminte de răscoale.. fără să facă nimic. — Noi sîntem... Cîţiva din cei care văzuseră pe Egor alergară spre' foc şi răspîndiră vestea.. Se priveau unii pe alţii. Dar s-ar putea 102 . — Las' să ardă. pe urmele lui Egor. Porni apoi mai departe. spre uşă . Se mişcară nişte umbre pe lîngă odăile slugilor. tavanele şubrede.. Nu ştia cum să le vorbească de data aceasta. spuse un altul. îi auzi d-l Nazarie... apropiindu-se. boierule. spuse calm Egor.. Prin ferestre se reflecta acum destulă lumină ca să se poată strecura fără primejdie pe coridor. — L-aţi văzut şi d-stră ? întrebă cel dintîi. — Domnişoara Christina.. Se auzeau acum trosnind grinzile de jos. privind de departe.. să întrebe. Intîlni pe Egor în pragul camerei Sandei... — . boieroaica ? !. Nu îndrăzneau nici măcar să dea o mînă. aproape alergînd. Ea a răsturnat lampa. aspri. vorbi unul din întuneric. şopti el. — Nu ştiu dacă am făcut bine aducînd-o din nou aici. D-l Nazarie intră repede în casă. dinspre sat. arde toate... ţărani deşteptaţi din somn. a cărei bătaie nu o mai putea auzi. încurcaţi.. — . Pînă-or veni şi ceilalţi. auzi din nou d-l Nazarie. cu fum mult. şi se surpau uneori. răspunse aspru d-l Nazarie. Cred că doarme. Oamenii se adunau mereu.. Acum se va sfîrşi şi cu Christina. începu să se teamă de trupul acesta amorţit pe care îl ducea.... suflînd încă greu de pasul cu care alergaseră la curte. de prezenţa lor tot mai gravă şi parcă tot mai ameninţătoare. nu cereau viaţa nimănui. cu Sanda în braţe. cereau moartea adevărată a domnişoarei Christina. — Ne-au pierit şi nouă vitele. Oamenii înlemniră... de inima ei tînără. ea a fost .— Care e acolo? întrebă d-l Nazarie. înlemniţi. în marea urgie» de la 1907..

cel . D-l Nazarie apăru lîngă el. — Ia. mîniat parcă de leşinul neînţeles al fetei... mai îndrăzneţ. — Parcă doctorul se mai pricepe acum la ceva.. Jocul flăcărilor îi adîncea şi mai mult ochii în orbite. — Numai că eu aş avea puţină treabă cu oamenii. Am avea o treabă de sfîrşit împreună. Ochii lui Egor ardeau cu o flacără atît de sălbăticită... ferindu-şi privirile.. mistuirea în flăcări a caselor blestemate nu-i emoţiona. Sanda părea leşinată.. Era cel mai isteţ dintre toţi. 103 apropiindu-şi tremurător pleoapele. Să-l chemăm.Apoi numai babele.. şopti d-l Nazarie gînditor. Nu ştia ce să hotărască. Parcă ardea o casă părăsită. faceţi loc. fără lovire. Era parcă mai înalt acum. se auzi deodată glasul lui Egor.. prea mult dorită şi animată ca să mai poată acum să-i bucure.. Cînd văzuse pe Egor părăsind încruntat odaia Sandei. Dacă cumva a înnebunit? se gîndi el cu groază. Călcau în picioare rondurile cu flori. — .. şi de d-voastră. — Dar cine dintre voi are vreo toporişca sau vreun cuţit ? întrebă din nou Egor... de ce doarme atît de greu. — Ce vrei să faci ? ! îl întrebă. întrebînd nervos de iatacul d-nei Moscu. Priveau ca şi cum ar fi aşteptat să se împlinească o veche făgăduială.. — Cine ştie să întoarcă farmecele. le spuse Egor celor care ieşiseră mai întîi dintre rînduri. mai slăbit.. Cuvintele căzură în plin. vorbi unul. striveau din nebăgare de seamă trandafirii. atît erau de nepăsători şi de împietrită statura. Va veni şi doctorul. şi-i apucă braţul.deştepta din clipă în clipă şi ar putea încerca din nou. — De ce n-a venit şi doctorul ? întrebă puţin enervat Egor. fără să-şi desprindă privirile de foc. dl Nazarie începu să se teamă. Intră din nou în odaie. clănţănindu-şi dinţii. — Va trebui s-o păzim. Nu vorbea aproape nimeni. în acelaşi timp. vorbi d-l Nazarie. palid. Fără fier.. Oamenii tresăriră.. ţăranii se dădură cu cîţiva paşi înapoi. încît profesorul nu îndrăznea să-i privească. Cînd începură să se prăbuşească zidurile. Egsr nu înţelese dacă omul surîde sau îşi cruceşte viclean ochii. — Haideţi cu mine. Şi aş avea nevoie. îşi făcea loc cu coatele printre oamenii tăcuţi. însufleţiţi.. Oamenii şovăiră. spuse Egor gînditor.. turburaţi. să descînte de strigoi ? întrebă el rotind de jur împrejur o căutătură aspră. Nici nu-mi dau bine seama ce are..

dar flacăra se stinse repede şi odaia se umplu de un fum aspru. dar nu mai voia să treacă pe acolo. în casă ? întrebă nelămurit d-l Nazarie. — Am nevoie de fier. Strînss perdeaua în jurul unui ciomag şi-i lăsă numai capătul să ardă. Să îndemni din senin oamenii să-şi caute cuţitele şi să te urmeze în casele boiereşti. un blestem prea proaspăt. Voi să-i spună ceva. înainta cu pasul mare. fără să ştie împotriva cui. — Faceţi repede cîteva făclii. Egor îşi duse mîna la frunte. răspunse omul. îndîrjiţi pe nesimţite. Egor porni cel dintîi. îi îndemnă el.. Cineva venise cu o cracă aprinsă de salcîm. Doctorul alergă din nou alături de Egor. încruntat. Cuvintele erau bine şi limpede rostite. înecăcios.— Ce vrei să faci cu toporul ?! întrebă el din nou. Zgomotul fusese parcă cea dinţii împlinire dintr-o desfătare pe care o făgăduise chemarea lui Egor. şovăind parcă s-ar fi 104 . după el.. nici poftă să caute lampa cu gaz.. vorbi Egor. răzbunătoare. — Vrei să vină toţi. boierule.. după noi. — E cu doctorul şi cu două femei din sat. spuse Egor aspru. chemarea lui zvîrlită pe deasupra capetelor împietrite ale ţăranilor. dar se înecă în fum şi începu să tuşească. rupse încă o fîşie şi îi dădu foc cu aceeaşi grijă. fierul pe care îl ceruse Egor avea o ursită magică. Coridorul era acum plin de fum şi luminat anevoie de flacăra şovăitoare a pînzei. Ardea într-un singur loc lumina — în odaia Sandei —. Oamenii se treziseră prea brusc la auzul cuvintelor lui. Oamenii începură să răsufle mai greu. n-ai dumneata grijă. Parcă răzbeau într-o pivniţă. de fier mult şi rece împotriva vrăjilor. arătîndu-le oamenilor. Egor era nerăbdător. — Cu cine a rămas Sanda ? întrebă el după cîteva clipe. răspunse sfios d-l Nazarie. Nu mai avea nici timp. Zări perdelele de pînză de la ferestrele coridorului. vă-zînd că tovarăşul său necunoscut aprinde perdeaua. în casă era întunerec. luată de la foc. trîntind-o cu lemn cu tot. urmat de gloata oamenilor pe care îi chemase. în faţa focului. Un altul. înainte. de alături. — O statornicesc eu bine. — Nu se pot face nişte făclii din astea ? întrebă el. scuturînd braţul lui Egor. atît de umed şi de înecăcios era aerul. din ce veţi găsi. Cîţiva ţărani se opriseră şovăitori în prag. Cel care îşi tremura necontenit pleoapele se apropie de fereastră şi smulse o perdea. parcă ar fi vrut să alunge de-acolo o amintire prea crudă. Nu-i plăcea pasul hotărît şi dîrz al lui Egor. Treceau pe lîngă multe uşi şi Egor le privea cu atenţie. — Să nu dai foc casei cu asta. Dar Egor le făcu semn să purceadă înainte. Totuşi.

trîntind-o în patul Christinei. Intră cel dintîi în odaia Christinei. Părea că vorbeşte de-a dreptul oamenilor din spatele lui. Egor se cutremură şi-şi muşcă buzele.. Ardeau înăuntru o candelă sinistră şi o lampă de gaz. Ni I-au luat.. — .Aţi răsculat satul întreg şi-aţi pus foc la casă.. D-na Moscu. metalici.. D-na Moscu începu să 105 . întrebător.. de figura ei solemnă. nu e aşa? vorbi Egor. Părea că nu-l vede pe Egor. cu ochii tulburi şi plînşi. cu regimentul. Dar nam vrut să vărs sînge.. Căpitanul Darie. Doica arătă cu braţul întins uşa. Aţi uitat că am şi eu copii.. Amuţi. aici veniseră oameni cu fier mult şi pe toţi îi sugruma fumul. mustrător.. în mijlocul camerei. Nu-i mai zîmbea acum. Alături ardeau casele. — În odaia domnişoarei. — În odaia Christinei. — Păzeam pe cucoana. vă spun : nu mai avem. dreaptă. Femeia clătină din cap. l-aş fi putut aduce aici.. e aproape nebună şi ea.. totuşi. şopti uscat femeia. de la Giurgiu.Aş fi putut chema jandarmii. cu privirile senine. Egor simţi atunci aţintiţi asupra lui o pereche de ochi reci..... Nu mai avem pămînt.. obrajilor înăspriţi şi îndîrjiţi. aş fi putut pune argaţii să vă bată la tălpi. îi îneca mirosul de cîrpe pîrlite. că se crede în plină răzmeriţă. ucigători. Egor îşi dădea seama că d-na Moscu delirează. nu cumva să-şi piardă firea vreun ţăran. — . continua să vorbească. Egor rămase cîteva clipe turburat de apariţia aceasta neaşteptată.. — Aţi venit după pămînt ? întrebă d-na Moscu.trudit să-şi aducă aminte. Egor se întoarse către oameni şi le spuse : — P-asta s-o ţineţi între voi.. Răsuflarea oamenilor ajungea pînă la ea acum.. — Ce căutai aici ? o întrebă aspru Egor. de fruntea albă a d-nei Moscu. Se repezi deodată la d-na Moscu şi o dădu la o parte din drum. ameţind-o. ochilor turburaţi de iatacul acesta boieresc în care nu mai dormea de atîta vreme nimeni. fără să bată. Era înspăimîntată.. D-na Moscu îl aştepta foarte mîndră. Dacă aţi venit după pămînt. Dar să n-o loviţi. continuă d-na Moscu. închisese puţin pleoapele şi-l străpungea adînc. mi-e prieten. înălţă privirile şi întîlni portretul domnişoarei Christina. — Unde e d-na Moscu ? întrebă liniştit Egor.. Aţi venit să daţi foc la toată curtea ? ! întrebarea răsunase răutăcioasă şi. faţa sa era batjocoritoare. turburînd-o. Către capăt se lovi în piept cu doica. şi încercă s-o întrerupă. cu toată spaima pe care o trădau privirile doicii.

. fumegînd. ferindu-se să fie lovit. Egor simţi încă o dată febra care îl purta şi îl cobora din vis cu atîta putere. — Aveţi grijă să nu ia ceva foc ! strigă Egor. iar braţele repezite cu fierul în portretul domnişoarei Chris-tina le treziseră şi lor pofta de a nimici. Dar n-a fost decît o părere. apoi îl repezi în grumazul înfăşurat în dantelă al domnişoarei Christina. — Să nu ia ceva foc ! mai strigă Egor. Toporişca alunecă pe covor. Se repezi cel dintîi. oamenii năvăliră în toate colţurile. peste o clipă. Are să vă sugrume pe toţi !.... cu ochii aproape închişi. în ziduri. I se păru de asemenea că mîna îi atîrnă moartă. . lovin-du-se unul de altul. Auzea ţipetele sugrumate ale d-nei Moscu şi durerea ei îi înfierbînta mai sălbatec sîngele. în fereastră. lihniţi. Apucă apoi fîşiile tabloului şi le trase cu furie pînă jos. înnebunit. căci rînjetul tabloului pe jumătate sfîşiat îi aţîţa şi pe ei. în măsuţa de lîngă pat... aproape fără zgomot.. — Opreşte-te. — . D-na Moscu se zvîrcolea. înălţă foarte sus braţul. cu braţul deasupra ochilor. tremurînd. Cineva i-o ridică. Cîteva clipe în urmă. tocmai în clipa cînd candela se stingea. Căci. sfărîmînd. I se păru că ochii clipesc.Vreţi să mă omorîţi ? şopti ea. ai să spargi peretele ! îi strigă d-l Nazarie din spatele lui. boieroaica !. — De ce aţi omorît-o ? ! se auzi deodată ţipătul d-nei Moscu. tremurînd. turburaţi.. Şi să spargă !.. strecurîndu-se. Cui îi e frică să plece. Tăcuţi. cu genunchii. \ oamenii spulberau iatacul domnişoarei Christina.. suflînd greu.. spărgînd. fără simţire. de a întuneca iatacul boieresc cu răzbunarea lor mocnită.. — Ia-o de aici. Coridorul era plin de 106 Nu i se mai auzea glasul. iar cui nu-i e frică să rămînă cu mine !. toporişca se ridică din nou şi sfîşie obrazul înflorit al Christinei. cu pumnii. Oamenii îl priveau năuciţi.E strigoiul. Doi flăcăi împreună cu d-l Nazarie o scoaseră pe uşă. Se întoarse. cu glas sălbăticit. Egor se apropie de d-l Nazarie. Egor apucase toporişca din mîna vecinului şi se apropie de tablou. Anevoie se stăpîneau. — Aici e iatacul domnişoarei Christina ! strigă deodată Egor. înecîndu-se în fum şi în moloz. Îşi făcu loc. lovind cu topoarele în mobilă. — .. vorbi el arătînd eu braţul spre patul unde zăcea d-na Moscu.. Ia-o şi păzeşte-o bine. şopti cineva de lingă fereastră. îşi cuprinse fruntea în palme. de a călca în picioare. sînul tresare. stins. Fruntea îi era acoperită cu broboane. din cot. înnegrită de funingine.. Buzele îi tremurau.tremure..

să privească focul. XIX Se opri în faţa unei ferestre. şopti el foarte solemn. încît Egor se repezi spre doctor şi-l scutură. ca un vaiet neîntrerupt. La răstimpuri. o bătrînă descînta. Pe coridor.'. d-l Nazarie se apropie de Egor.şi văzui un zbîrc roş.. Doctorul îl privi lung. înfiorat. Egor îşi prinse tîmplele în. în odaie aerul era mai apăsător. mirosul cămeşilor lor. străbătea pretutindeni răsuflarea lor adîncă. un geam spart îşi înălţa ţipătul printre zgomotele surde. îşi spuse Egor. În trestie l-oi băga. Cu mătura oi mătura. atît de grav. Că eu cu acul oi descînta. Oamenii se adunau neîncetat. Erau multe femei în jurul patului. De unde veneau zgomotele acelea surde şi nelămurite. se cutremură Egor gîndind. despicate. Voia sîngele să i-l beie. Somnul Sandei era atît de apropiat da fnonrte. parcă ţipau aripi mari de lemn. îl văzu pe doctor într-un colţ.palme şi închise ochii.. de surpare depărtată ? Parcă gemeau temeliile casei. Bătrîna îi apucă mina şi i-o strivi de muchea rece a unui cuţit. Nici sîngele n-ai să i-l bei.. — De ce nu se deşteaptă ? ! întrebă el. Lîngă perna Sandei. Fata începu să geamă. „Numai de n-ar începe jaful". dojenitor. din coridor se auzeau mai pline loviturile şi surparea. concentrat. — Trebuie să le spui ceva ! vorbi din nou d-l Nazarie. — N-a murit încă strigoiul.. mirat. că oamenii şi-au pierdut capul. „Au început să vină şi din satele vecine". — Vino afară.. într-adevăr. zbătîndu-se. Şi-n Dunăre l-oi arunca Şi Sanda de-acu o rămînea Curată . Era încă foarte turburat... Vor să dărîme tot!. au pustiit cîteva odăi!. Sanda parcă se auzi chemată din adîncul somnului ei. Un zvon turbure. strîngînd în amîndouă mîinile ţeava puştii. In clipa aceea.. Ai să fii tras la răspundere mîine dimineaţă!. Fata zăcea încă amorţită. îneca văzduhul. Se auzeau loviturile de topor din odaia Christinei. îi fu greu să ajungă pînă în odaia Sandei.oameni. zvîcnirea ameţită a sîngelui. Parcă nu-i venea să creadă că Egor nu înţelege un lucru atît de simplu... cu obrazul palid şi ochii închişi. Flăcările ameninţau să se întindă şi la coperişul caselor vechi. Ba nici zilele n-ai să i le iei.. grele. căci se răsuci în pat.... 107 . înfundate. Zilele să i le ieie. se îndeseau oamenii. somnoros. .

încruntat.. înainta hotărît.. — Acesta e ? întrebă Egor. îl cuprinse. limpede. depărtîndu-se atît de mult de oameni. gînditor.. Rădvanul domnişoarei Christina era la locul lui. Jaful se potolea.. nu-ţi dai seama ce faci ! E zestrea Sandei aici !. mînjiţi de funingine. căci leşinul lung al Sandei îi amintea necontenit de puterea vrăjilor. glasul îi era uscat. se repezi între oameni. palid. Se răspîndise însă zvonul că moare domnişoara Sanda. nerăbdător . de lumina focului. Nu se mai cunoştea nimic. înfioraţi. Îi era teamă. Nu cuteză să ridice ochii. sugrumat. Departe. întocmai aşa cum o 108 ... Egor păru că îşi vine în fire.. Văzîndu-l că se-ndreaptă spre grajduri. — Înapoi toţi ! începu să strige. Văzduhul era rece. obosit. d-l Nazarie începu să înţeleagă. înălţînd lampa ca să poată vedea mai bine d-l Nazarie. e mai bine să dărîme tot !. Egor luase de la un ţăran o lampă cu gaz şi o purta cu grijă. Nimeni nu ascultase porunca lui Egor. că vin jandarmii. — De ce nu se mai termină noaptea asta ? ! exclamă el ridicînd fruntea spre cer. începea să i se turbure gîndurile. înapoi. D-l Nazarie îl scutură. d-l Nazarie se înspăimîntă. Egor se-ndreptă de-a dreptul spre fundul grajdului. Părea din nou nervos.Egor îşi prinse iar tîmplele în palme şi închise ochii. se vedea pojarul înalt deasupra caselor boiereşti. Era aceeaşi caleaşca veche. spuse el tîrziu. adormită . mai rece. — E mai bine aşa. Cînd Egor deschise poarta grajdului şi făcu primul pas înăuntru.. nevăzute încă.. Departe. Ferestrele fuseseră pretutindeni sparte. să i se risipească voinţa. cu părul căzut în ochi. şi oamenii începură să dea înapoi. — Eşti nebun ! urlă. — Ce vrei să faci ? îl întrebă. frica. — Înapoi ! Înapoi ! urla Egor deznădăjduit. Au venit jandarmii ! A venit regimentul !. împietrit. Cei de afară rămăseseră tăcuţi. — Vino cu mine ! îi spuse Egor d-lui Nazarie. Grăbea pasul spre grajdul vechi. Îşi făcu loc cu greutate pînă aproape de iatacul Chris-tinei. în curtea plină. mobila strivită. Stelele pieriseră sub bătaia flăcărilor. sfioşi. se apropiau zorile.. Profesorul clătină din cap. îi era teamă. coborau pîlcuri-pîlcuri — prăfuiţi de var. zidul găurit. nu cumva să se stingă pe drum. cu pumnii strînşi. Egor nu-i răspunse. Nici nu mai ştiu de cînd n-am mai văzut lumină de zi. înspăimântat şi el de slăbiciunea lui Egor. sfioasă. încet. nemişcat. Era foarte întunerec aici şi lampa rotunjea o lumină tremurătoare.

— Lăsaţi-mă pe mine să cobor întîi. se simte încă în aer parfumul de violete !. cîteva ceasuri în urmă. — Ce ciudat. Rămăseseră acolo numai femeile şi d-na Moscu. S-o fi ascuns pe undeva. ce nefirească deznădejde îi frîn-gea inima . fără putinţă de a mai ieşi din cercul de foc al vrăjii. aşteptînd pasul uşor al domnişoarei Christina.. A fost. gîndea Egor... aşa cum se înfipse-seră în braţul lui Egor.. Egor ! vorbi d-l Nazarie nerăbdător... cu toate acestea. turburat. Cine ştie ce se-ntîmplă în casă. n-am mai văzut-o de atunci.. Doctorul aştepta în curte. — . în mîna dreaptă.. cineva purta o faclă. — Să plecăm de aici. Egor avea încă lampa cu gaz. Porniră spre uşă. şopti zîmbind Egor. — Eşti nebun să te cobori singur ? ! urlă el. ce ciudat că nimeni n-a văzut încă pe Simina !. D-l Nazarie privea în jos. Nu mai gîndea nimic şi nici nu-şi amintea măcar de cînd se trezise în istovirea aceasta plăcută. Aşteptaţi aici şi cînd m-oţi auzi strigînd. Ce ciudat. Doctorul îi urmă. săriţi şi voi. fără grabă.. de febră. Avea un zîmbet rătăcit şi glasul îi era nesigur. pînă la urmă. 109 . aşadar. spuse el. Doctorul ieşise din camera Sandei. Degetele îi tremurau. în calda lui vacuitate. D-l Nazarie se grăbea. aşadar. şopti Egor zîmbind. obosit.. Ochii îi erau arşi de nesomn. — Haide. Se vor adeveri. alături de mulţime. D-l Nazarie voi să-l oprească... cu privirile plecate. Ca şi cum nu l-ar fi auzit.văzuse. el continua să privească la lumina murdară a lămpii pernele de piele veche şi jupuită ale rădvanului. Plecă fruntea. — Ştiu eu unde s-o găsesc. de a-şi putea îndupleca ursita. blestemat. de cînd a luat casa foc. Nu-l auzi vorbind . toate. îşi aminti de prima lui întîlnire cu rădvanul domnişoarei Christina. adevărată.. temîn-du-se să-şi întoarcă privirile. obrazul întunecat. spuse el. — într-adevăr.. sfîrşiiul focului.. îi văzu numai braţele ridicate. domnişoara Christina a venit.. adevărat. ca şi cum s-ar fi trezit deodată singur. Parcă îi zărea din nou trupul ei nefiresc pe pernele trăsurii. vorbi el ajungînd Ia gura pivniţei.. strînşi unul într-altul. pe care o ţinea aproape de piept. Se miră văzînd că Egor apare din nou între oameni şi le cere din nou să-l urmeze.Şi totuşi uşa a fost închisă. în frunte. Şi. pe care o purtaseră în braţe cîţiva ţărani cuviincioşi. cu mina stingă. pe aleea principală.. Un grup de ţărani porni după Egor. strîngea un drug subţire de fier. Dar Egor părea că se gîndeşte în cu totul altă parte. Ştiu eu unde se ascunde vrăjitoarea. vorbi el deodată.

vorbi d-î Nazarie. De unde avusese puterea să comande totuşi oamenilor cu atîta dîrzenie ? se miră d-l Nazarie. Dar trebuie să ai o bucată de fier în mînă. D-l Nazarie îl urma de aproape. de-a dreptul spre fundul pivniţei. — Pe d-ta te iau. departe. Şi apoi. strivindu-i. Coborî destul de repede treptele reci. cu atît se pierdea zvonul incendiului şi răbufneala zidurilor. Zîmbea.. Egor recunoştea cu înfiorare drumul. Oamenii rămăseseră afară.. bolta îmnbătrînită. Tăcerea stăpînea din nou aici. Se auzeau totuşi prea puţine zgomote de afară.. Bolta grea şi zidurile reci sugrumau zvonurile. hotărît. Egor mai aruncă o ultimă privire afară. vorbi din nou Egor.. luminîndu-i faţa. Profesorul clipi des. decît peretele de lîngă care alunecau ei luminaţi numai de bătaia tremurătoare a lămpii.Trecem din nou prin dreptul focului". în buzele înţepenite şi uscate. spuse Egor întoreînd capul spre d-î Nazarie. Ce se întîmplă cu el. Căci ochii lui Egor trădau o imensă oboseală şi delirul se ghicea în pupilele turburi.. îi spuse el profesorului. — Şi. mai îndîrjit. încruntat. Porni cu pasul mare. Cerul parcă începuse să se aburească. 110 . Egor nu răspunse. ce gînduri nebuneşti răsar în mintea lui Egor ? — Nu mi-e frică. cu răsuflarea încetinită. căci ani la mine şi fier. Intrau acum în a doua încăpere. răzbea de sus o foarte uşoară umbră sîngerie. Egor înainta fără şovăire. Cînd simţi nisipul umed sub tălpi. cu toate acestea. adăugă el în şoaptă.Egor îl privi rătăcit. Cu cît pătrundeau mai departe. simţindu-se încă teferi şi vii pentru că se simţeau strînşi unul lîngă altul. păstrîndu-şi emoţionat lampa aproape de piept.. Nu se mai poate întîmplă nimic atunci. sub pămînt. răspunse d-l Nazarie. Şi aerul era aici mai apăsător. — Ţi-e frică ? întrebă deodată Egor pe d-l Nazarie. înainte de a se pierde în gura neagră a pivniţei. Să ne apărăm. mai umed. ' ( începură să coboare treptele pivniţei. săl-tîndu-şi în mîna dreaptă drugul de fier. în curînd se face ziuă. şi o cruce. Nu se zărea nimic. acolo ?! întrebă în şoaptă Egor oprindu-se şi arătînd cu lampa întinsă un colţ de întunerec. Prin-tr-o ferestruică.. Zidurile păreau de scrum şi deasupra capetelor cobora foarte aproape. împietreau glasurile. tresări şi încercă să pătrundă întunerecul. acolo e. adunaţi laolaltă. — Vezi ceva înainte. orbit. Lumina începu să tremure. Porni mai departe. gîndi d-l Nazarie.. .. — Nu se vede nimic. — Se face curînd ziuă.

în braţele d-lui Nazarie. urlînd. şi pupilele i se răsturnară spre frunte. care pătrunsese numai pe jumătate. gîndi el sălbăticit. apoi începu să murmure o rugăciune neştiută. — Ţine-o în braţe şi fă-ţi cruce ! spuse el d-lui Nazarie dîndu-i trupul vlăguit al Siminei. vorbi din nou Egor. Fetiţa îl privi aiurită. apăsă cu ultimele puteri. Rămase tot atît de aproape de pămîntul pe care îl scormonise zadarnic cu unghiile. Auzi ca în vis strigătele Siminei. D-l Nazarie îşi făcu o cruce mare. o ridică brutal de pe pă-mînt şi o scutură în braţe... aşteptînd. Chiristina a murit o dată. Nici nu auzi paşii celor doi bărbaţi şi lumina lămpii părea că n-o deşteaptă din jalea ei împietrită. pînă în inima ei. Egor se apropie de locul pe care zăcuse Simina. începu să se zbată în braţele profesorului. Simina ?! o întrebă. Fetiţa întoarse capul şi-l privi fără uimire. „Am nemerit acum". strîngînd pleoapele. demult. repede. Trebuie să mă hotărăsc. Broboane reci de sudoare îi acopereau fruntea.. în desele ei alunecări din noapte. Apucă apoi puternic drugul de fier şi-l apăsă cu toată greutatea. Egor începu să se frămînte. căci străpungerea aceasta înceată îl cufunda alene în delir. îl privi scrutător. îşi spunea el înfiorat. şi-l priveau rătăciţi. deşi fierul îi rănea mîinile. cu o mai îndîrjită furie. parcă s-ar fi trudit să-l pătrundă. îi lovea oasele pumnilor. Egor începu să tremure. Simţea cum fierul pătrunde în carne şi cum palpită drugul despicînd. Mai adine. îşi muşcase buzele pînă la sînge. apropiindu-se de trupul mic şi sfîşiat al Siminei. într-o înspăimîntată nebunie. şi-l înfipse alături. Tremura. — Aici este ? întrebă ei din nou. I se păru că d-l Nazarie se-ndreaptă spre el.. Fetiţa îi atîrna moale în braţe. şi acum are să moară de-a binelea !. pînă 111 . „Trebuie să mă hotărăsc acum. — Aici e inima ei. să-i ghicească întunecata comoară pe care o păstra împotriva firii. Egor scoase fierul. — Ea e aici. Simina. aspru. Egor simţi că îi tremură braţul cu care apăsa. Trupul i se înţepenise brusc. Ochii ei păreau de sticlă. sugrumat. căzu în genunchi. ca să-i mîntui pe toţi". ca să-l oprească. Simina se înfiora. Se repezi cu furie spre fetiţă. de care îşi lipise cu atîta încordare urechea. şi atunci se îndîrji şi mai mult.Găsiră pe Simina întinsă cu tot trupul pe pămîntul moale şi zgîriat.. fără să întoarcă capul.. pulpele murdare rochia pătată cu cîteva frunze pe care le strivise în alergare. nu e aşa? şopti. Mîinele îi erau însîngerate. îşi lăsă toată greutatea pe drug. O ciudată turburare îl cuprinse rostind cuvintele acestea. — Degeaba o mai aştepţi. scuturînd umărul Siminei. — Deşteaptă-te ! Christina se duce acum în Iadul ei şi stîrvul i-l vor arde focurile Iadului !. Nu-i răspunse. ca şi cum nu l-ar fi recunoscut. mai departe.

— Vă cheamă sus.... din ce parte să mai aştepte vreo nădejde. fără ca cineva să ştie de el. Totul fusese adevărat.. Ce nou şi absurd travesti ! Radu Prajan semăna acum cu d-l Nazarie şi nu îndrăznea să se apropie de el. chiar el. a murit şi ea ! păreau că spun privirile lui Radu Prajan. Se trezi cu mulţi oameni alături.. El însuşi. In faţa lui. foarte aproape de ureche. zări patul pe care sta trîntit şi sticla cu coniac pe măsuţă. Deodată....gîndi el. Nici un gînd.. Şi auzi. li era şi lui teamă. In braţe ţinea pe Simina. un vals învechit. — Egor !. îşi plecă bărbia. Simina şi d-l Nazarie... Se simţi îngropat de viu într-o scorbură necunoscută. cu buzele albe. totuşi.. Mirosea din nou a violete. Nu era nimeni. fără să mai nădăjduiască vreodată mîn-tuirea. Unde pieriseră. Se prăvăli.. auzi el un glas necunoscut. La început o muzică tristă.. nu îndrăznea nici măcar să-i vorbească. şi topoare. Numai singurătatea.. Auzi un glas foarte depărtat şi trist strigîndu-l. Se simţi ridicat pe braţe. ci îl privea doar în ochi. întunerecul era din nou des şi rece. Moare domnişoara Sanda. ca să-i mărturisească marea primejdie care îl aşteaptă. e adevărat . cu nărui căzut în ocui. pe pămîatul umed. ca într-un cîntec.. pentru totdeauna singur. implorîndu-l să vină. şi zidurile de scrum ale pivniţei ?!. niciodată nu-l va mai turbura parfumul ei de violete şi gura ei însîngerată nu-i va mai sorbi răsuflarea. apoi paşi de om şi un miez de lumină. Egor !. ursita lui singurătate. apropiindu-şi mult faţa de el. — A murit ! şopti un alt glas lîngă el. fără să clipească. Zîmbi trist. poate spunea astfel ca să nu fie recunoscut. cuvintele de demult : . o omorîse .în miezul vieţii ei vrăjite !. Niciodată nu o va mai întîlni. lui Prajan. chemîndu-l cu privirile lui. . Privirea ta mă arde. 112 . Purtau făclii. Dar poate nu era adevărat. şi-acum. căci îl privea îngheţat.. — Iată. Rămăsese singur.Şi ochii mari şi grei mă dor... zăii capătul drugului.. — Îl cunoşti pe Radu Prajan ? Uite-l ! întoarse capul înspăimîntat. cui să se roage şi ce minune îi va mai aduce aproape de el coapsa caldă a Christinei ?!. şi ţepuşe de lernn. Recunoscu cu uimire zidurile camerei lui. o dureroasă îneîntare îl cuprinse. o spaimă fără scăpare. Aşadar. Din alte spaţii se apropiau. Cineva îl întrebă. Întoarse ochii. Glasul îl mai auzi o dată. deodată. fără să răspundă.. paşi omeneşti...

că e prăpăd !. necunoscut. Să veniţi sus. întâlni perechi elegante — oprite parcă în acea clipă din dans — care îl priveau nelămurit. — Cum s-a prăpădit neamul boieresc !. Era acelaşi glas. Acum începe coridorul. în marea lui singurătate. Nu întîlni decît o aripă de foc. fără să-şi vorbească. odăile se schimbau vrăjite. în noaptea aceasta unde nu mai putea pătrunde nimeni şi nici un zvon ? !.. aşa cum era purtat pe braţe de nişte bărbaţi nevăzuţi. Îl duceau pe braţe. aoum urcă treptele către o sufragerie cu veche mobilă de lemn. Şi totuşi. Trecu la început printr-o mare sală de bal. Domni cu haine negre. — A luat acum foc şi casa ailaltă ! auzi el un glas.. e adevărat". coridorul se abureşte brusc şi din aburul albăstrui se înalţă. o limbă uriaşă de foc. „Aşadar.— A murit domnişoara Sanda !.. venit parcă peste vămile somnului.. să caute omul care vorbise atît de aproape de el. Cine vorbise atît de aproape. [1936] (1) (1) Anul apariţiei in voiam.. în jurul lui. o sală ciudată.. Apoi..... Egor închise ochii. Egor încercă să întoarcă privirile. foarte aproape. femei cu evantaliu'ri de mătase. tind ev?. Toţi îl priveau miraţi. fără început şi fără sfîrşit. cu multe mese verzi.. Iată. de care atîrnau vîrfurile săgeţilor de cristal. cu policandre aurite. şi oameni necunoscuţi ju-cînd cărţi.. mirate. îşi aminti el. închise ochii. 113 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful