P. 1
Analiză comparativă geopolitică Rusia

Analiză comparativă geopolitică Rusia

|Views: 344|Likes:
Published by Maya_2010

More info:

Published by: Maya_2010 on Feb 04, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/28/2014

pdf

text

original

Analiză comparativă geopolitică Rusia – China (I) Scris de Marina Mihaela PENEA Duminica, 23 August 2009 20:30 Provenind din latinescul

comparatio, cu sensul de „constituirea unei perechi”, termenul de „comparaţie” desemnează „operaţia mentală de apropiere a două sau mai multe lucruri cu scopul determinării asemănărilor şi diferenţelor dintre ele”. Esenţială în orice studiu ştiinţific, comparaţia internaţională, conform lui Matei Dogan şi Dominique Pelassy, „ascute percepţia fenomenelor politice”. „Ea este calea cea mai adecvată pentru a discerne ce este banal şi ce este singular, pentru a pune în lumină originalitatea contextelor naţionale, a cerceta în acelaşi timp constante (…). Ea nutreşte cele mai bune teorii, dovedindu-se o adevărată pârghie a cunoaşterii.” În domeniul geopolitic motivele interesului pentru studiul comparativ sunt bine întemeiate. El pune în valoare atributele fiecăreia dintre cele două ţări analizate, subliniind în acelaşi timp diferenţele precum şi efectele acestora. Astfel pornind de la analiza comparativă a unor date exacte, ce fac referire la geografia şi economia atât a Rusiei cât şi a Chinei putem observă în ce măsură geograficul are influenţă asupra politicului şi economicului. Mai interesant este însă de văzut în ce măsură două ţări cu regimuri politice aparent complet diferite, chiar opuse, au elemente similare şi nu dintre cele mărunte şi nesemificative, ci chiar dintre cele fundamentale. Spre exemplu putem observa, prin analiza instituţiilor aparţinând unei aşazise democraţii-cazul Rusiei şi a unui autoritarism capitalist-cazul Chinei, acelaşi grad ridicat al corupţiei, aceeaşi lipsă de transparenţă şi acelaşi control ridicat al statului asupra acestora. Prin mijloace specifice precum analiza teoriei relaţiilor internaţionale, a unor date statistice şi proiecţii cartografice, literatura contemporană de specialitate, precum şi reflecţii personale, lucrarea de faţă îşi propune ca printr-o analiză comparativă a elementelor istorice, economice, geografice, precum şi a interdependenţelor dintre acestea să zugrăvească atât realitatea actuală cât şi premisele pentru viitor a două ţări ce împărtăşesc obiectivul comun al „multipolarităţii”.Un alt obiectiv important al lucrării este de a stabili, prin analiza unor date concrete, probabilitatea ca într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat poziţia actuală de hegemon a Statelor Unite să fie înlocuită de multipolaritate, Rusia şi China având un rol esenţial într-o posibilă transformare. Nu în ultimul rând lucrarea constituie o încercare de a răspunde la cele două întrebări deosebit de actuale şi nu mai puţin controversate : este China pe cale de a deveni o democraţie de tip occidental şi se îndreaptă Rusia către autoritarism capitalist? Resurse naturale Rusia este una dintre cele mai bogate ţări din lume în resurse minerale, îndeosebi cărbune. Hidrocarburi (mai mult de 1/3 din zăcămintele de gaze naturale şi cca. 6% din cele de petrol), minereu de fier (cca. 1/3 din rezervele mondiale), multe minereuri neferoase (crom, nichel, cupru ş. a.) şi auro-argentifere, diamante etc. Deşi producţia s-a diminuat în ultimul deceniu al sec. XX, Rusia se înscrie în continuare între principalii producători mondiali de: gaze naturale (locul 1 pe Glob), diamante (1/4 din totalul mondial), nichel (de asemenea un sfert din producţia mondială). Este locul 2 mondial la petrol, locul 3 la cărbune, locul 4 la uraniu şi fier şi locul 5 la aur. În ceea ce priveşte resursele naturale ale Chinei acestea sunt numeroase şi variate. Este cel mai mare producător mondial de cărbuni, minereu de fier şi staniu şi un important producător de petrol, minereuri neferoase, aur, sare, fosfaţi naturali ş.a. Este de asemenea al doilea producător mondial de energie electrică. Are resurse semnificative de: huilă, lignit, petrol, gaze naturale, minereu de fier, mangan, tungsten, molibden, cupru, plumb, staniu, zinc, mercur, bauxite, magneziu, argint, stibiu, azbest, sulf, fosfaţi, sare etc. Rusia. Scurt istoric Rusia, al cărei început statal se plasează în a doua jumătate a primului mileniu al erei noastre a cunoscut o dezvoltare teritorială ce poate fi împărţită în mai multe etape. Prima dintre acestea ar fi „perioada Kiev”

A urmat Iaroslav I (1019-1054) şi Vladimir Monomakh (1113-1125). dar mai ales în vest în regiunea Mării Negre şi a spaţiului balcanic. împărat 1721-1725). încercând să creeze o legătură între Europa de Vest şi Rusia. Veneţia şi Imperiul Roman. Astrahan şi Crimeea. soţia lui Petru al III-lea. Stârneşte astfel antipatia şi reacţia tradiţionaliştilor care l-au denumit chiar „antihrist”. statul destrămându-se în secolul al XII-lea în mai multe cnezate. Unul din scopurile politice ale Rusiei ţariste este. ieşirea la Marea Mediterană. Turcia. ce a avut loc între mijlocul secolului XIII şi începutul secolului XVI. între 1568 şi 1877 având loc 14 războaie.. analizând instituţiile economice şi tehnicile Europei Occidentale pe care le considera deosebit de importante pentru progresul şi transformarea Rusiei. accesul la strâmtorile care leagă Marea Neagră de Mediterană. obţinând ieşire la Marea Baltică.este nu sclavie. Hoarda de Aur destrămându-se în hanatele Kazan. O altă figură importantă în istoria Rusiei este Ivan cel Groaznic (1533-1584). O figură aproape la fel de puternică şi marcantă ca cea a lui Petru cel Mare a fost Ecaterina a II-a. ci supunere în faţa legii” creând condiţiile necesare pentru acest lucru în Rusia.. transformă Rusia într-o mare putere. care ia titlul de ţar. cu Ungaria. întemeietorul dinastiei Romanovilor (1613-1917). fapt ce frânează dezvoltarea societăţii ruse. Oraşul nu are mai nimic din stilul şi spiritul rusesc.”. Rusia dobândeşte acces la Marea Neagră. pe care. Dvina. „Ceea ce vreau. Urmează Mihail Romanov. iar prin anexările rezultate în urma celor trei împărţiri ale Poloniei (1772. El cunoaşte apogeul puterii în timpul domniei lui Vladimir I Sveatoslavici (950-1015). la fel ca fiul său Alexis. după ce îl înlătură de la tron pe soţul ei. ruşii nu au ştiut dacă să îl blameze sau să îl aclame. Încep să se contureze acum şi obiectivele sale geopolitice pentru prezent dar mai ales pentru viitor – expansiunea teritorială înspre Marea Baltică în nord. Având ca aliaţi pe Danemarca şi Polonia. Oka şi Volga superioară. Asia Centrală în est. izolând-o de restul Europei. Emanciparea definitivă de sub dominaţia mongolă are loc în timpul domniei cneazului Moscovei. pune bazele autocratismului. În 1237-1240 mongolii cuceresc ţara. aşa cum am văzut încă de la Petru I. Ca Mare-Ducesă a absorbit ideile Iluminării franceze. A pus bazele monarhiei absolutiste şi a condus ţara împreună cu nobilimea. cea care. Petru a avut viziuni complet diferite de predecesorii săi.) şi Rusia cunoaşte o dezvoltare economică bazată pe modernizarea societăţii şi instituţiilor conform observaţiilor făcute de acesta în Europa de Vest. Rusia iese victorioasă în Războiul Nordic. În timpul său se înfăptuiesc ample reforme pe toate planurile (de exemplu reforma în domeniul taxelor. Rusia împinge Imperiul Otoman tot mai spre Sud. Astfel sau stabilit relaţii cu Danemarca pe calea Ordinului Prusac. dar datorită conflictelor interne dintre prinţi munca acestora a fost în zadar. Ivan al III-lea (1462-1505). . Prin cucerirea în 1783 a Crimeei şi stepelor nord-pontice hotarul apusean e stabilit pe Nistru. Sankt Petersburg. întemeind aici Hanatul Hoardei de Aur. împotriva armatei regelui Suediei. sau cea a calendarului-trecerea la numărarea anilor după modelul vestic. Acţiunile lui Ivan al III-lea au făcut ca Rusia să aibă un contact mai apropiat cu restul Europei. pe care a ajutat să fie propagate şi în Rusia. Era în acelaşi timp raţionalistă şi sentimentalistă. noul monarh fiind ales ţar şi nu numit conducător al ţării sale pe cale ereditară. până la venirea la tron a lui Petru I (ţar 16821721. având ca scop final Constantinopolul şi ieşirea la Marea Mediterană. i-a obligat pe locuitori să accepte Creştinismul în forma sa greco-ortodoxă. Această izolare se încheie cu aşa-numita „reunire a pământurilor ruseşti” în jurul Marelui Cnezat al Moscovei. spunea ea. „. Astfel a călătorit în vest în 1697 şi 1698. care. Li se alătură normanzii şi vikingii (varegii după cum îi numeau grecii) în secolul al IX-lea. Statul astfel format are centru la Kiev. Relaţiile Rusiei cu Imperiul Otoman sunt încordate încă din vremea lui Ivan cel Groaznic. dezvoltarea industriilor etc. pentru o lungă perioadă de timp. cu Lituania şi Polonia. Carol al XII-lea (victoria de Potlava – 1709). 1793.. include în Rusia hanatele tătare Kazan şi Astrahan şi inaugurează cucerirea Serbiei. perioadă în care slavii de est se unesc în triburi populând ţinuturile dintre Nipru.(980-1169). Totuşi personalitatea sa este diferită de cea a lui Petru. unde în 1703 Petru pune bazele noii reşedinţe imperiale. Un personaj extrem de controversat. Fiind nemţoaică la origine (numele său adevărat este Sofia-Augusta-Frederika de Anhalt-Zerbst) şi nefamiliară cu tradiţiile ruseşti. În acest fel Moscova a început să se impună treptat ca o putere europeană. a ajuns la conducere aproape din întâmplare.. pentru a menţine şi întări legăturile ideologice în statul pe ale cărui graniţe le-a extins considerabil. 1795) împinge hotarele sale până în Europa Centrală. Neavând o educaţie înaltă şi-a dezvoltat singură aptitudinile pentru politică. Petru contractând arhitecţi din Europa vestică pentru a transforma ţinutul mlăştinos şi sărac într-un oraş modern şi cuceritor.

El a iniţiat o serie de reforme şi a şocat delegaţii la Congresul al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 23 februarie 1956. dar a reuşit să învingă ceea ce el a numit grupul antipartinic. Fiind conducătorul partidului şi conducătorul de facto al ţării. Apoi.10 noiembrie 1982) a fost conducătorul efectiv al Uniunii Sovietice din 1964 până în 1982. se desfăşoară un război civil atroce pe care bolşevicii reuşesc să-l câştige în ciuda ajutorului dat de o duzină de ţări opozanţilor comuniştilor. Austro-Ungariei şi Turciei. a netezit drumul spre unificarea Germaniei şi spre liberalizarea Europei de Est. a izbucnit Războiul Rece. Sosirea. precum şi. Rusia este condusă de o coaliţie de partide şi un Guvern Provizoriu. Începe Revoluţia Rusă din 1917. în prima fază. Mihail Serghevici Gorbaciov a fost ales Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice pe 11 marite 1985. preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem (şef al statului). Conducerea lui Hruşciov a marcat o tranziţie crucială pentru Uniunea Sovietică. în calitate de Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Acest fapt l-a înstrăinat pe Hruşciov de elementele mai conservatoare din Partidului Comunist. pe timpul vizitei vicepreşedintelui american Richard Nixon în Uniunea Sovietică. Atacată în 1941 de Germania nazistă Rusia iese victorioasă din război devenind o putere mondială care îşi întinde influenţa atât asupra vechilor teritorii ruseşti cât şi a noilor sateliţi ca România. Decembriştii. Cehoslovacia etc. perestroicăi („reconstrucţiei") şi uskorenie („accelerării" dezvoltării economice). Leonid Ilici Brejnev (19 decembrie 1906 . Uniunea Sovietică şi Republica Populară Chineză au fost mai târziu implicate în propriul lor război rece declanşat de ruptura sino-sovietică din 1960. ca urmare a luptei indirecte dintre URSS şi SUA. pentru influenţă mondială. Acesta trimite la moarte orice fel de opoziţie. Hruşciov a învins. războiul din Afghanistan (1979-1989) ş. Ţările Baltice şi Finlanda. Tot în perioada postbelică au loc o serie de conflicte regionale: Blocada Berlinului (1948-1949).a. considerat mai degrabă un rival şi nu o entitate a răului. a avut loc o luptă pentru putere între diverse facţiuni din partid. a făcut să piardă sprijinul Chinei lui Mao Zedong. până în 1922. Urmaşul acestuia Alexandru al II-lea aboleşte şerbia şi Rusia începe procesul de industrializare. el a luat parte la ceea ce avea să fie numit mai apoi Dezbaterea din bucătarie. Nicolae I precum şi şerbia blochează evoluţia Rusiei. ceea ce a dus la o politică de stagnare a vieţii economice şi sociale. Urmează pacea cu Germania la Brest-Litovsk prin care Rusia pierde Polonia. Sosirea lui Stalin la putere conduce la industrializare şi transformă economic URSS. războiul din Indochina. În 1959. grup care încercase să-l elimine de la conducerea partidului în 1957. acuzându-l pe acesta de comiterea de crime pe durata Marii Epurări. atunci când a prezentat faimosul său Raport Secret prin care denunţa „cultul personalităţii" care îl înconjurase pe Stalin. Este startul unui lung şir de revolte. După această victorie plătită cu pierderi umane enorme. Revoltele continuă culminând sub Nicolae al II-lea cu Revoluţia din 1905 motivată de lipsa reformelor şi pierderea Războiului Ruso-Japonez. dintre sistemul comunist şi cel capitalist. Mişcările naţionale iau avânt la periferia vechiului imperiu. Noua atitudine a lui Hruşciov faţă de vest. devenind conducător al partidului pe 7 septembrie. războiul din Coreea (1950-1953). corupt şi incapabil. Deşi departe de a fi înfrântă pierderile cauzate de război conduc la o lipsă totală de încredere a populaţiei în regimul ţarist. În 1825 are loc o revoltă nereuşită a acestora.Ofiţerii ruşi ai Războaielor Napoleoniene aduc în Rusia idei liberale care sunt într-o totală contradicţie cu modul autocratic de conducere al ţarului. De asemenea a contribuit la încheierea Războiului Rece. În 1914 Rusia intră în război împotriva Germaniei. Ca tabloul să fie complet are loc o foamete care în 1921 ucide cel puţin 5 milioane de oameni. confruntările arabo-israeliene. între 1960 şi 1964 şi între 1977 şi 1982. cu ajutor german. În 1922 ia naştere URSS. Ţarul este obligat să abdice în urma revoltelor organizate de Soviete şi este proclamată republica. politici lansate oficial la cel de-al XXVII-lea Congres al Partidului Comunist din februarie 1986. a lui Lenin conduce la Revoluţia din Octombrie şi la instaurarea regimului comunist. Gorbaciov a încercat să reformeze partidul osificat şi economia aflată în recesiune prin introducerea glasnostului („transparenţei"). După moartea lui Stalin din martie 1953. . Ucraina. Ca şef al statului a promovat o politică rigidă. El a devenit primul lider al partidului născut după victoria revoluţiei bolşevice. Hruşciov a promovat reforme ale sistemului sovietic şi a pus accentul pe producţia de bunuri de larg consum şi nu pe industria grea. aceasta înglobează o parte din teritoriile pierdute în 1917. în care. Tot el este cel care provoacă „criza rachetelor” din Cuba care putea fi fatală întregii omeniri. apoi Vietnam (1946-1973).

şi. În alegerile prezidenţiale democratice din Rusia de pe 12 iunie 1991. Elţîn l-a prezentat poporului spunând că „va fi capabil să îi reunească în jurul său pe aceia care vor reînvia Marea Rusie în noul secol XXI”. Pe 18 august 1991 a început o lovitură de stat împotriva lui Gorbaciov (şi a lui Elţîn).Prăbuşirea regimurilor comuniste în Europa de Est conduce la acceptarea de către URSS a dizolvării Tratatului de la Varşovia semnând la Paris Carta pentru o nouă Europă. Elţîn şi-a demis Primul-ministru. Serghei Stepaşin. până la noile alegeri din 26 martie 2000 pe care le câştigă din primul tur de scrutin. Pe 9 august 1999. Rusia a cunoscut o creştere economică fără precedent de la căderea Uniunii Sovietice. Ucraina a votat independenţa de Uniunea Sovietică. numindu-l pe Vladimir Putin preşedinte interimar. O săptămână mai târziu. De asemenea. iar URSS a încetat să mai existe. pentru a patra oară. făcându-l aliat al puterilor occidentale în coaliţia împotriva terorismului internaţional. 29 August 2009 17:55 Despre Putin. trupele s-au retras. pe plan istoric şi personal. Zbigniew Brzezinski afirma că acesta are o concepţie geopolitică ce „reflectă gândirea unei generaţii sovietice şi nu cea a generaţiei postsovietice”. care încheie formal confruntarea Est-Vest. preşedintele Gorbaciov a demisionat. jucând un rol important pe piaţa globală de capital. . Gorbaciov a fost reţinut în Crimeea. Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 de la New York i-au dat prilejul să-şi justifice propria politică anti-teroristă. preşedinţii Rusiei.penea@graiu-gorjului. Până pe 21 august majoritatea liderilor loviturii de stat au părăsit Moscova.ro Analiză geopolitică comparativă Rusia – China (II) Scris de Marina Mihaela PENEA Sambata. Vladimir Putin nu a mai putut candida pentru alegerile prezidenţiale din 2008. condusă de comunişti în frunte cu Kruşkov. Rusia a preluat locul URSS de la Naţiunile Unite. Marina Mihaela PENEA marina_mihaela. În ziua următoare. în vreme ce Elţîn ţinea un discurs memorabil de pe turela unui tanc. când. Vladimir Putin este apreciat pentru stabilitate şi reducerea drastică a corupţiei. Elţîn a fost salutat în întreaga lume ca un erou pentru că a salvat Uniunea Sovietică de revenirea tiraniei şi lumea întreagă de reaprinderea Războiului Rece. în locul său. A demisionat pe 31 decembrie 1999. că Rusia nu a fost consultată în ceea ce priveşte admiterea României şi Bulgariei în Uniunea Europeană. Georgia şi Ucraina nu au fost admise ca membre NATO la Summit-ul din 2008 de la Bucureşti. Elţîn a rămas Preşedinte al Rusiei până pe 31 decembrie 1999. şi a fost învestit în funcţie pe 10 iulie. Pe 24 decembrie. Datorită numărului limitat de mandate prevăzute în Constituţie. În perioada celor două mandate succesive de preşedinte (2000-2008). Vladimir Putin a redat Rusiei demnitatea şi forţa politică pe plan internaţional. în vreme ce Elţîn s-a deplasat spre Casa Albă a Rusiei pentru a ţine piept loviturii de stat. iar Gorbaciov a fost „salvat" din Crimeea şi readus în Moscova. confruntate cu demonstraţii populare masive. dar. La începutul lui decembrie 1991. la înălţimea la care l-au dus evenimentele din 1991. a fost ales preşedinte Dmitri Medvedev. Elţîn a câştigat 57% din voturile populare. El şi-a exprimat nemulţumirea la Conferinţa de la Helsinki din noiembrie 2006. dar şi acuzat de o parte a opoziţiei de a fi iniţiatorul metodelor de intimidare şi aducere la tăcere a adversarilor politici. fără a se mai ridica. întregul său cabinet. Ucrainei şi Belarusului au pus bazele Comunităţii Statelor Independente. La presiunile sale. Casa Albă a fost asediată de armată.

Dinastia Qin. Dinastiile Shang şi Zhou au fost primele care au lăsat o istorie scrisă. iar în plan politic preconiza promovarea oamenilor de valoare. fiind urmată de o alta. care deţinea atunci puterea. a studiat şi revizuit „Cartea riturilor” şi „Cartea muzicii”. după numele întemeietorului său. prima formaţiune statală confirmată şi de descoperirile arheologice. 221-207 î. Aflată la putere doar 15 ani (cca. Hr. inaugurând perioada dinastiei Zhou de Răsărit. Mo-Zi. cu mare impact asupra lucrărilor de istorie din epocile următoare). iar prima dinastie Zhou. primul imperiu feudal chinez. şi-a mutat capitala spre est. a unificat ţara la o scară nemaiîntâlnită de pe timpul dinastiilor Shang şi Zhou. în urma cuceririlor şi anexiunilor. Dinastia a ajuns în culmea puterii sale sub regii Zhao şi Mu. Printre realizările dinastiei Qin figurează construcţia Marelui Zid. iubirea universală şi iubirea pentru tot şi toţi. împăraţii chinezi au continuat să conducă. o lucrare despre divinaţie.) şi având la domnie doi împăraţi. primii împăraţi chinezi venind la putere înaintea primilor împăraţi romani şi. Societatea feudală a ajuns la maturitate sub dinastiile Qin şi Han. Şcoala de gândire întemeiată de Confucius a fost cunoscută sub numele de confucianism. Sistemul sclavagist a cunoscut o dezvoltare importantă în timpul dinastiei Zhou. Hr.. Hr. este cunoscută de istorici sub numele de Epoca Primăverilor şi a Toamnelor.). care au purtat mai multe războaie împotriva populaţiei din regiunile învecinate. dinastia Qin a fost urmată de patru ani de conflicte între dinastiile Chu şi Han. în care statutul social era ceva predestinat. În anul 770 î. Hr.Putin devenind primul-ministru al Rusiei. Dinastia Shang (aproximativ secolul al XVI-lea până în secolul al XI-lea î. .Hr. Hr. detronaţi de proprii supuşi. S-au intensificat conflictele în cursul cărora dinastia Zhou avea iniţiativa. În decursul acestor 900 de ani. cu aceeaşi influenţă denumită mozism. Acesta propovăduia iubirea. Nu există nici o îndoială că este o civilizaţie străveche. a luat fiinţă pe cursul mijlociu al Fluviului Glaben (Huang He) statul Shang (Yin). Perioada de la 722 î. Proprietarii de sclavi deţineau puterea şi ocupau o poziţie dominantă pe plan economic. care succed legendarei dinastii Xia (21401711 î. numărul de state s-a redus de la 1800 (în timpul dinastiei Zhou de Apus) la 100. Hr.. sub dinastia Shang. a compilat „Analele Primăverilor şi Toamnelor” (cronica cea mai veche. Confucius este autorul „Cărţii istoriei” şi „Cărţii idelor”. iar perioada ce i-a urmat. se numeşte Epoca Regatelor Combatante. care au condus la îmbogăţirea populaţiei şi la creşterea prosperităţii statului şi au trăit mari gânditori precum Kong Zi (Confucius: 551-479) sau Mo-Zi (479-381). până când au fost. regele Ping. iar despre regele Mu se spune că ar fi făcut incursiuni până în regiunile îndepărtate din vest. În Epoca Primăverilor şi a Toamnelor. cunoscută în istorie sub numele de dinastia Zhou de Apus (din cauza amplasării vestice a capitalei) a acoperit o perioadă de 290 de ani (aproximativ de la mijlocul secolului al XI-lea până în 771 î. şi a stabilit o formă de guvernare care avea să exercite o influenţă trainică asupra feudalismului chinez. Tot el a adnotat „Cartea mutaţiilor”.Hr. până în 221 î. Tot în această epocă au avut loc reforme numeroase şi importante. în sfârşit. Hr (adică la 49 de ani după mutarea spre est a capitalei dinastiei Zhou) la 481 î. dintre care doar 12 erau importante din punct de vedere politic. Confucius susţinea că oamenii se aseamănă prin firea lor – o învăţătură contrară concepţiei fundamentale a societăţii sclavagiste. În Epoca Regatelor Combatante existau doar 7 state şi alte câteva mai mici care au fost în cele din urmă cucerite de dinastia Qin. istoria a început să fie consemnată în mod conştient şi sistematic datorită inventării scrisului şi creării calendarului.). cu mai puţin de un secol în urmă. La sfârşitul secolului al XIII-lea î. împotrivindu-se transmiterii ereditare a bogăţiilor şi titlurilor de nobleţe.) a durat peste 600 de ani. China Unul dintre cele mai uimitoare lucruri la civilizaţia chineză este persistenţa sa. în timp ce Imperiul Roman dispărea cu totul de pe hartă.

care încheie războiul sino-nipon din 1894-1895. au pornit un nou război de agresiune împotriva Chinei. Pe când mişcarea revoluţionară Taiping se afla la apogeu. a ridicat stindardul răscoalei în vestul provinciei Shandong. Yanggu şi cetatea-oraş Linqing. A urmat războiul ţărănesc Taiping. în timp ce se afirma tendinţa de instaurare a unei autorităţi centrale. precum şi religia islamică. După ce guvernul Qing s-a supus britanicilor. dar s-a şi lovit. care a inaugurat era societăţii semicoloniale şi semifeudale din istoria Chinei. din cauza gravităţii fără precedent a dezastrului naţional şi constituia o dezvoltare a luptei. conducătorul sectei Lotusului Alb. marele han Kubilai întemeind dinastia Yuan. guvernul dinastiei Qing s-a grăbit să trimită trupe pentru a reprima răscoala. China s-a transformat treptat într-o ţară semicolonială şi semifeudală.A şi a şapte puteri europene (1900). maniheismul şi nestorianismul. unice pentru întreaga ţară. care proveneau din Persia. semnând. continuată după războiul chino-japonez împotriva noii împărţiri imperialiste a Chinei. . În această perioadă mai multe religii au pătruns în China: zoroastrismul. Mişcarea a determinat intervenţia militară a S. Aceasta a realizat într-o oarecare măsură unificarea naţională prin cucerirea celor patru regate: Jingnan. Japonia îşi instaurează protectoratul asupra Coreei şi anexează Taiwanul. iar victoria forţelor Taiping a stârnit numeroase răscoale împotriva dinastiei Qing. în perioada sa de declin de conducători corupţi. Impregnată cu elemente exotice (datorate dezvoltării legăturilor cu diferitele naţionalităţi din ţară şi a relaţiilor cu străinătatea). înfiinţate de comandanţii mărcilor de frontieră. poporul chinez şi-a asumat dubla sarcină de a lupta împotriva feudalismului intern şi a capitalismului străin. Compusă mai cu seamă din ţărani. Shu Posterior. dominată de puteri străine. Unificând China în 1683. Epoca Celor Cinci Dinastii. Declinul dinastiei manciuriene este accelerat de ideile răspândite de Liga revoluţionară fondată în 1905 de Sun Zhongshan (Sun-Yat-sen). În urma războiului franco-chinez (1884-85). în 1774. cunoscut sub numele de al doilea Război al Opiului. mişcarea se născuse în urma intensificării agresiunii străine. a studiilor istorice şi a religiei. cea mai populară religie rămânând însă budismul. inechitabilul Tratat de la Nanjing. Nici un eveniment important nu avea să se producă înainte de dezlănţuirea răscoalei armate a lui Wang Lun. Shu şi Wu – (precedată de Răscoala Ţărănească a „Turbanelor Galbene”) dinastia Han nu a mai existat decât cu numele. dinastia Qing a căutat să-şi consolideze domnia. în care dinastia Qing îşi exercita puterea suverană. De la 960 la 1276. Wang Lun.până când a fost instaurată dinastia Han. fără nici o intervenţie străină. cultura apogeului dinastiei Tang a depăşit-o pe cea a tuturor celorlalte dinastii. China proclamându-se la 1 ianuarie 1912 republică. care a urmează ultimei perioade a dinastiei Tang a fost tulburată de războaie necontenite între statele independente. Întrucât Linqing era punctul prin care treceau corăbiile ce transportau cereale sau alte produse către Beijing. Revoluţia din anii 1911-1913 înlătură dinastia manciuriană. Înainte de război China era un stat feudal independent. Începând din 196. O mişcare populară îi izgoneşte pe mongoli şi aduce la tron dinastia autohtonă Ming (1368-1644) în timpul căreia statul a cunoscut o dezvoltare economică continuă. cunoscute sub numele comun de dinastia Song. sprijinite de Rusia şi Statele Unite.U. care a durat 400 de ani. la 29 august 1842. Marco Polo ajunge la curtea lui Kubilai Khan. denumită Yihetuan (cunoscută în Occident sub numele de Răscoala Boxerilor). odată cu apariţia Celor Trei Regate – Wei. arzând de viu. Franta îşi extinde stăpânirea colonială asupra nordului şi centrului Vietnamului. Unitatea imperială este refăcută în timpul dinastiei Tang (618-907). Acesteia i-a urmat dinastia Qing. printr-o deplină înflorire a poeziei. În acest an. iar prin pacea de la Shimonoseki (1895). Han de Sud şi Tang de Sud precum şi anexarea Wuyue şi a regatului Han de Nord. Este o perioadă în care activitatea economică a ţării a început să se deplaseze spre sud. Noua capitală se stabileşte la Peking (Beijing) şi Marele Canal este extins până la capitală. de origine arabă. Un alt eveniment notabil este mişcarea patriotică şi antiimperialistă. s-au succedat dinastiile Song de Nord şi Song de Sud. El a atacat şi a cucerit Shouzang . cu repercusiuni internaţionale. Războiul opiului (1840-1842) a marcat o cotitură importantă. Între 1207-1270 China este cucerită de către mongoli. la sfârşitul domniei lui Qianlong şi în timpul domniei împăraţilor Jiaqing şi Daoguang. Încercuit de o armată superioară numeric Wang Lun s-a urcat pe acoperişul locuinţei sale şi şi-a dat foc. Începând cu Războiul Opiului. Tangyi. interesaţi doar de plăceri şi risipă. Apoi au urmat fără întrerupere răscoale împotriva dinastiei Qing. prozei. când economia naţională s-a dezvoltat fără întrerupere ca de altfel şi relaţii mai strânse între diferitele etnii în interiorul graniţelor. Marea Britanie şi Franţa.

sprijinite de SUA. anexând Manciuria. iar premier – Wen Jiabao. rolul sectorului privat a crescut. condusă de Jiang Jieshi (Cian Kai Si) reuşeşte în perioada 1924-1928 să-şi extindă autoritatea asupra celei mai mari părţi a Chinei. la ONU şi China îşi reia locul printre cei cinci membri ai Consiliului de Securitate. devenite de notorietate publică după 1960. este consolidat. După o colaborare iniţială.P.P. autonomia sporită a puterii conducătorilor militari din provincii aruncă ţara în haosul războiului civil. mai exact a eliminat amprenta socialismului chinez de peste 20 de ani. iar Zhou Enlai (Ciu Enlai) premier al Consiliului de Stat . Începând cu 1984. Primul succes major al programului de reformare economică a fost introducerea sistemului de responsabilitate al producţiei în agricultură. iar guvernul a eliminat comunităţile existente. Gomindanul şi armata naţională. Declaraţia comună semnată la Beijing la 19 decembrie 1984 cu Marea Britanie prevede că la 1 iulie 1997 China îşi va exercita. cu sprijinul consilierilor sovietici. . La 1 iulie 1921 ia fiinţă la Shanghai Partidul Comunist Chinez. Caracteristici ale economiei China În anii 1980 economia Chinei era considerată a fi un sistem în tranziţie. ca şi a „marelui salt înainte“ (1958) . ocupând metropolele Beijing şi Nanjing. P. retras la Canton. În 1950. Jiang Jieshi rupe în 1927 alianţa cu Partidul Comunist Chinez (PPC). În majoritatea sectoarelor economice rolul guvernului a fost redus. care recunosc guvernul R. Procesul de reformare economică a început de prin anul 1979. La 25 octombrie 1971 Adunarea Generală a ONU restabileşte drepturile R.C şi URSS. P. industrializarea etc. după 155 de ani.Destrămarea puterii centrale. În perioada războiului de eliberare (1937-1945) Gomindanul şi PCC se deteriorează. Diferenţele ideologice dintre R.P.C guvernului nord-coreean în Războiul din Coreea (1950-1953) are ca urmare condamnarea ţării de către ONU şi izolarea ei în viaţa internaţională. după Marşul cel Lung (1934-1935) îşi fixează centrul revoluţionar în provincia Shaanxi din nord-vestul ţării. Acesta creează în 1927 Armata Roşie Chineză şi. noul război civil (1946-1949) se încheie cu victoria lui Mao Zedong şi cu retragerea forţelor gomidaniste în frunte cu Jiang Jieshi. Victoria revoluţiei chineze deschide epoca edificării societăţii socialiste (realizarea reformei agrare. Mişcarea din 4 mai 1919 declanşată de o grevă a studenţilor din Beijing inaugurează un amplu curent de reînnoire naţională.). C. iar în 1937 al doilea război vizând cucerirea întregii ţări. Sprijinul acordat de R. Aceasta. îndepărtându-se prudent de la planificare şi adoptând în mod gradual o parte din instituţiile şi mecanismele aflate pe piaţa economică.Kong-ului.C. acest sistem de responsabilitate a determinat o creştere destul de mare a producţiei de mâncare. Eşecul campaniilor – „a celor o sută de flori“ (1957). întreprinderile au fost încurajate să producă profit. C. care fondase în 1912 Gomindanul (primul partid politic chinez după model occidental). În 2003 a fost ales preşedinte al Republicii Populare Chineze Hu Jintao. În 1978 stabileşte relaţii diplomatice cu SUA. Sun-Yat-sen. Mao Zedong fiind ales preşedinte al statului. în 1923/1924. La 1 octombrie 1949 este proclamată la Beijing Republica Populară Chineza (RPC). după ce conducătorii chinezi au ajuns la concluzia că stilul sovietic impus încă de la începutul anilor 1950 nu înregistra nici un progres în ceea ce priveşte standardul de viata al chinezilor şi de asemenea că eşua în a pune capăt barierei care exista între China şi naţiunile industrializate. sparg unitatea mişcării comuniste internaţionale. ca singurul guvern legal al Chinei şi Taiwanul ca parte componentă a Chinei. în 1928 fiind ocupat şi Beijingul. este încheiat un tratat de prietenie cu URSS. Japonia declanşează în 1931 agresiunea împotriva Chinei. din nou autoritatea asupra Hong.slăbesc poziţia lui Mao Zedong. o politică care permitea familiilor cu gospodării să lucreze cu contract o bucată de pământ şi să păstreze profitul obţinut. managerilor li s-a oferit posibilitatea luării deciziilor importante. o serie de state recunoscând conducerea Taiwanului ca unicul guvern legitim al Chinei. Prin experimentarea bombei atomice (1964) şi lansarea primului satelit artificial al pământului (1970). naţionalizarea întreprinderilor. în insulele Taiwan. creează în 1921 un guvern a cărei conducere o preia şi reorganizează. prestigiul internaţional al R.

după S. Noteaza Rusia A doua putere economică a lumii. De asemenea politica „un singur copil“ a făcut ca această ţară să fie una dintre ţările cu cea mai rapidă rată de îmbătrânire. în 1991. De asemenea. Ea a încheiat anul 2008 cu o creştere a PIB-ului de 6%. Marina Mihaela PENEA marina-mihaela.penea@graiu-gorjului.ro naliză geopolitică comparativă Rusia China (III) Nota data de utilizatori: /7 Cu cele mai mici note Cele mai bune Scris de Marina Mihaela PENEA Sambata.iar experimentarea cu noi forme de proprietate şi-au făcut apariţia în sectorul de stat. împreună cu problema stringentă a resurselor energetice sunt problemele pe care guvernul chinez trebuie să le aibă în vedere atunci când dezvoltă strategiile economice pentru viitor. cu mari dificultăţi economice. politica „un singur copil“ a făcut ca această ţară să fie una dintre ţările cu cea mai rapidă rată de îmbătrânire. Acestea. reducerea corupţiei şi a altor ilegalităţi de natură economică. abia după anul 2000 reuşind o redresare în domeniu. printre altele. . Dezvoltarea economică a fost mai rapidă în zonele de coastă decât în interior şi aproximativ 200 de milioane de lucrători în mediul rural s-au orientat spre mediul urban. după zece ani la rând de creştere medie în jurul valorii de 7%. timp de câteva decenii după Al Doilea Război Mondial. împreună cu problema stringentă a resurselor energetice sunt problemele pe care guvernul chinez trebuie să le aibă în vedere atunci când dezvoltă strategiile economice pentru viitor. Provocările de dezvoltare cu care se confruntă guvernul chinez la ora actuală sunt. Acestea. În termeni ai parităţii puterii de cumpărare China se situa în 2008 pe locul 2. în ceea ce priveşte PIB pe cap de locuitor aceasta se situează încă în zona de venit scăzut spre mediu. 05 Septembrie 2009 12:40 Dezvoltarea economică a fost mai rapidă în zonele de coastă decât în interior şi aproximativ 200 de milioane de lucrători în mediul rural s-au orientat spre mediul urban. sub forma Uniunii Sovietice.A. Federaţia Rusă s-a văzut confruntată după dezmembrarea colosului sovietic. totuşi.U. creşterea ofertei pe piaţa de muncă pentru a putea acoperi cererea uriaşă etc. de la criza financiară din 1998. îmbunătăţirea sistemului de siguranţă socială (reformarea sistemului de pensii şi a celui de sănătate).

3%. aluminiului precum şi a altor metale. producerea fierului. Coreea de Sud 4. Germania 4.2% 2008 Notă: cifrele aparţin exerciţiului încheiat 807. în zonele rurale şomajul fiind foarte ridicat. 6% (2008) Venitul anual: 868. grâu. a cărbunelui.000 de $ (2008) Agricultură: 10. cartofi. petrol. echipament optic şi medical. chimicale. Japonia 14%. obiecte din plastic.465 miliarde $ (2008) Echipamente şi maşinării. nave. seminţe de floarea-soarelui. fertilizatori. echipament de telecomunicaţii. Coreea de Sud 10. produse de consum care include încălţăminte.6%. echipament de transport. Germania 4% (2007) 1156 miliarde de $ (2008) Echipamente şi maşinării. mere. oţelului. echipament optic şi medical. automobile. ulei şi combustibil. locomotive şi trenuri dar şi aeronave.4%. orz.2% servicii: 40. incluzând cheltuielile de capital (2008) 15. fier şi oţel. mei.7 milioane de $ (2008) – locul 1 mondial agricultură: 43% industrie: 25% servicii: 32% (2008) În 2008. Japonia 8. armamente. jucării şi electronice.800 miliarde de $ (2008) 9. Hong Kong 15. SUA 19. sateliţi etc.1%.1%.7% din PIB (2008) orez. Industrie Exporturi Mărfuri exportate Parteneri exporturi Importuri Mărfuri importate Parteneri importuri .9%.6% industrie: 49.Modul de împărţire pe sectoare PIB şi producerea valorii adăugate (produsul intern brut) în sectoare: PIB – rata reală de creştere PIB anual pe cap de locuitor PIB împărţit pe sectoare Forţa de muncă Forţa de muncă împărţită pe sectoare Rata şomajului Rata inflaţiei Bugetul Datoria publică Produse din agricultură 7. ciment. 1. lână.5 miliarde $. SUA 7. minerit.5%. textile şi pielărie. fier şi oţel. a fost înregistrată o rată oficială a şomajului de 4% în zonele urbane. porumb.7% (2007).6 miliarde $ Cheltuielile anuale: 850. alune. construcţii de maşini.8% (2008) 6. Taiwan 10. carne de porc. textile. obiecte din plastic. peşte etc. chimicale organice. produse comestibile. ceai.

Moscova a răspuns prompt la începutul lui octombrie 2008. Criza globală a afectat de asemenea şi sistemul bancar rus care s-a confruntat cu lipsă de lichidităţi. acestea au avut un trend descrescător în ultimii zece ani. care au condus la o scădere a pieţei bunurilor de capital de aproximativ 70%. iniţiind un plan de salvare de peste 200 miliarde de dolari menit să crească lichidităţile în sectorul financiar.Deşi s-a confruntat şi se confruntă în continuare cu problema şomajului şi sărăciei populaţiei. sa ajute firmele să refinanţeze datoriile străine şi să susţină . clasa de mijloc reuşind să se dezvolte şi Rusia reuşind să îşi îmbunătăţească poziţia financiară pe plan internaţional. Totuşi evoluţia pozitivă de până în prima jumătate a anului 2008 a fost afectată de temerile iscate de conflictul Rusia-Georgia precum şi de criza mondială a creditelor.

În prezent Rusia se află într-un conflict nedeclarat. fiind mai avantajaţi cei din mediul urban. reducerea rolului statului în economie. de la caracterul barbar şi corupt al conducătorilor. mongolii au condus Rusia timp de aproape două secole şi jumătate. În urma bătăliei de la Kalka din 1223. întrucât energia şi materiile prime domină în continuare încasările din export ale ţării. o scădere de 70% în preţurile la petrol începând cu mijlocul lui iulie a exacerbat dezechilibrul în conturile externe şi bugetul federal. „North Stream. factori precum demografia.8%. însă până a putea vorbi de o dezvoltare reală a economiei în cazul celor două ţări. dar fac ca Moscova să îşi facă simţită prezenţa. fac ca realitatea să fie mai puţin roz. accesul la Marea Baltică fiind blocat de Suedia l-a făcut pe împărat să declanşeze Marele război al nordului împotriva Suediei (după ce în prealabil a încheiat o alianţă secretă cu Uniunea statală polo-lituaniană şi cu Danemarca). În timpul lui Petru cel Mare. care va trece pe sub Marea Baltică. când aceasta. După părerea unor specialişti. Conflicte mai mici sau mai mari pentru teritorii învecinate au mai avut loc de-a lungul istoriei acestei ţări. Se referă la faptul că poziţia geografică a Rusiei îi conferă acesteia accesul la resurse naturale foarte căutate şi de importanţă mondială – resursele energetice. resursele Rusiei nu sunt suficiente pentru ca aceasta să se impună în faţa Europei. respectiv 6%. unind oraşul Novorossisk de . investiţiilor şi instituţiilor. expunerea statului slăbit la atacuri atât din nord cât şi din vest etc. şi South Stream care la rândul său va traversa fundul Mării Negre. însă în prezent influenţa geograficului asupra politicului este de o cu totul altă natură. rata inflaţiei etc. Rusia şi China – creştere vs. lucru care a lăsat amprente clare asupra spaţiului cucerit. unind Sankt Petersburg de Germania. care în plus mai trebuie să înfrunte şi un grad al corupţiei foarte ridicat. o simplă privire aruncată pe o hartă este foarte sugestivă. Petru a obţinut astfel mult dorita „fereastră către mare“. faptul că Rusia nu avea nici un port sigur în zona de nord. mediul rural/urban. În ilustraţia alăturată sunt prezentate traseele a două viitoare conducte ce vor transporta gaze naturale din Rusia către Europa (vezi harta). întro perioadă a colonizărilor. cel Mare. mai trebuiesc depuse eforturi şi făcute investiţii majore. acestea înregistrând în anul precedent o creştere a PIB-ului pe locuitor de 9. după cum putem observa şi în capitolul anterior. În ciuda acestor indicatori cu evoluţie pozitivă. aproape insesizabil pentru cei mai mulţi. reformarea sistemului de taxe şi a sectorului bancar etc. cu Europa. Guvernul rus trebuie să diversifice economia. Agricultura şi industria rămân în continuare subdezvoltate pe ample regiuni aparţinând celor două state. ambele ţări se confruntă încă cu probleme precum sărăcia populaţiei şi diferenţa majoră între nivelul de trai între anumite categorii de populaţie. standarde morale corupte în rândul prinţilor ruşi. Evoluţia este fără îndoială una pozitivă. Infrastructura necesită investiţii majore pentru a fi înlocuită sau modernizată dacă ţara doreşte o creştere economică pe plan mondial.. Rusia „este un tărâm care cere să fie colonizat“. care a triplat suprafaţa Principatului Moscovei sub domnia sa. Preşedintele Medvedev a subliniat o serie de priorităţi economice pentru Rusia printre care se numără îmbunătăţirea infrastructurii. După cum ar spune marele istoric Kliucevski. dezvoltare Deşi aparent lucrurile par să stea foarte bine pentru China şi spre bine pentru Rusia. A urmat perioada de cuceriri a lui Ivan al III-lea.piaţa de capital. epuizată a cerut pace. Uneori. Aceeaşi politică expansionistă a fost dusă şi de către Ecaterina a II-a. El a avut numeroase conflicte cu lituanienii – puternicii rivali din nord-vest ai ruşilor dar şi cu locuitorii ţinuturilor dinspre Arctic şi munţii Ural. încheiat în 1721. Conflicte cauzate de poziţia geografiă a celor două ţări În cazul Rusiei primul conflict demn de menţionat este cel datorat apropierii geografice cu mongolii. Între timp.

trimiterea de reprezentanţi de către cele două părţi. Se pune problema legitimităţii autorităţii Chinei asupra Tibetului. După decenii întregi de neînţelegeri China şi Rusia au ajuns în cele din urmă la un acord în ceea ce priveşte graniţa comună. Pe de o parte oficialii chinezi afirmă că „Tibetul reprezintă o parte inalienabilă a Chinei”. japonezii au crescut nivelul implicării lor în China. Un exemplu demn de menţionat în acest sens este episodul din timpul celui de-al doilea Război al Opiului. pentru a-l sili pe Yishan. cele două ţări au semnat o înţelegere la Beijing. guvernatorul general rus al Siberiei Orientale. împreună cu Protocolul chino-rus de la Chuguchak a atribuit Rusiei încă 440. Japonia avea nevoie să controleze importante resurse naturale.000 km2 de teritorii chineze. în care Rusia a ocupat ample teritorii chineze. Problema în prezent este abordată din punctul de vedere al stabilirii dacă în mod istoric Tibetul aparţine Chinei. Un alt conflict demn de menţionat şi care stârneşte încă mari controverse este cel chino-tibetan. La sfârşitul lunii mai 1858. să semneze un tratat inechitabil. sau nu. prin care Rusia lua 600.Bulgaria. Al doilea război chino-japonez s-a desfăşurat între 1937-1945. cea ce avea să-i îngăduie Rusiei să ocupe noi teritorii chineze. sub „controlul conjugat chino-rus”. În ceea ce priveşte statul chinez. care erau în acea vreme controlate de Anglia sau de Franţa. Rusia preluând şi în 1929 o serie de teritorii chineze. Relaţii politico-economice Rusia-China • Dispute teritoriale Datorită apropierii geografice între cele două ţări (după cum se poate observa în capitolul anterior acestea se învecinează pe o suprafaţă considerabilă). în primul. adică cu două săptămâni înainte de încheierea tratatului chino-rus de la Tianjin. Prima cauză a iscat două conflicte majore cu Japonia. Indonezia şi Filipine. Tratatul de la Aigun. N. Disputa pentru delimitarea teritorială a continuat mulţi ani după aceea. la est şi la sud de lacul Balhaş. dependenţa Uniunii Europene de livrările ruseşti de gaze va creşte de la 25 la 35 la sută. generalul chinez aflat în bazinul fluviului Heilongjiang. Rusia şi Statele Unite siliseră guvernul Qing să semneze tratatele chino-rus şi chino-american de la Tianjin.000 km din teritoriul chinez. Tratatul semnat cu Rusia prevedea. prin care Rusia se obliga să cedeze aproximativ 174 km de teritoriu Chinei. în timp guvernul Tibetului susţine că „istoric vorbind Tibetul a fost o ţară independentă”.000 km2 din teritoriul chinez. Rusia a privat China de un teritoriu întins cât Franţa şi Germania la un loc. Japonezii nu aveau interesul să conducă direct China. mai cu seamă. China a fost forţată să cedeze Taiwanul şi să recunoască independenţa Coreei prin Tratatul de la Şimonoseki. istoria acestuia poate fi uşor comparată cu cea rusă din punctul de vedere al cauzelor conflictelor istorice – vecinătatea cu state puternice şi existenţa unor resurse naturale de valoare pe teritoriul său. după cum o numesc chinezii) şi a jumătate din Insula . Muraviev-Amurski. Odată puse în funcţiune cele două gazoducte. pentru a studia graniţa „nedelimitată”. La data de 21 iulie 2008. în mod ilegal după cum au susţinut aceştia din urmă. din punct de vedere politic au existat din cele mai vechi timpuri conflicte în ceea ce priveşte delimitarea teritoriilor. Trebuind să facă faţă unor restricţii comerciale tot mai mari în relaţie cu puterile occidentale. şi care plasa circa 400. precum erau cele din Malaiezia. ci mai degrabă să distrugă guvernul central chinez şi să creeze guverne marionetă care să răspundă fără comentarii pretenţiilor nipone. aflat între malul estic al râului Wusuli şi mare. Motivele Japoniei erau clare: obţinerea prosperităţii Imperiului prin exploatarea bogăţiilor Chinei. După cum spune Engels. desfăşurat între 1894 -1895. şi de un fluviu mare cât Dunărea Tratatul de la Aigun a fost confirmat mai târziu şi de tratatul de la Beijing care. a profitat de atacul francez împotriva oraşului Tianjin. la sud de Hingganul Exterior şi la nord de fluviul Heilonjiang. Acordul a urmat unei înţelegeri prealabile din 2004 care stipula cedarea de către Rusia a Insulei Tarabarov (Yinlong. Înainte de încheierea tratatelor chino-britanice şi chino-franceze de la Tianjin. încheindu-se de această dată prin capitularea Japoniei.

com/index. semnat la 2 iunie 2005. cele două ţări împărtăşesc puncte comune de vedere în ceea ce priveşte asigurarea stabilităţii în Asia Centrală.52 . prezenţa trupelor americane în această regiune precum şi controversata problemă nucleară iraniană. datorită interesului crescând al Chinei faţă de petrolul furnizat de Rusia. sau Insula Urşilor). 12. Tot în anul 2006 administraţia prezidenţială chineză a emis un comunicat oficial pe site-ul web al Ministerului Afacerilor Externe. ruptură ce conduce la destrămarea unităţii mişcării comuniste internaţionale. Acordul final din 2008 reprezintă un compromis care este privit dezaprobator atât de naţionaliştii ruşi care îşi doresc teritoriile înapoi. cunoscut în istorie ca Războiul Rece. în perioada următoare anului 1960 cele două ţări au fost inamici înverşunaţi (până la finalizarea Războiului Rece. însă în anul 1960 are loc o ruptură ideologică (ce s-a manifestat de altfel şi anterior acestui an.01. în 1991). Mai mult. După îndelungi negocieri înţelegerea a fost finalizată de Tratatul de bună vecinătate. http://graiu-gorjului.php?option=com_content&view=article&id=426%3Aanaliz-geopoliticcomparativ-rusia-china-iii&Itemid=25 25. ca urmare a denunţului lui Hruşciov împotriva lui Stalin) între URSS şi Partidul Comunist Chinez. ţinând cont de aceste premise cele două ţări ar fi trebuit să se situeze de aceeaşi parte a baricadei. Timp de câteva decenii. Războiul Rece În afară de disputele teritoriale cele două ţări s-au regăsit în postura de adversare şi în cadrul unor conflicte de altă natură. cât şi de cei chinezi care consideră că acestea nu sunt suficiente pentru întregirea graniţelor ţării şi doresc mai mult. iar în ceea ce priveşte sectorul investiţiilor. La o primă vedere. acesta a înregistrat de asemenea un progres uriaş”. precum acela care a urmat celui De-al Doilea Război Mondial.2011. O dovadă în acest sens sunt o serie de acorduri în domeniul energetic pe care cele două ţări le-au semnat. în care declara că: „Relaţiile dintre cele două ţari înregistrează o perioadă deosebit de bună. în timpul unei vizite oficiale ale fostului preşedinte rus Vladimir Putin la Shanghai în anul 2006. Volumul comerţului bilateral a generat timp de şapte ani o creştere economică constantă în domeniul energetic. Acesta a fost un război non-militar care a opus grupuri de ţări cu ideologii şi sisteme politice complet diferite. care ar ajuta ţara asiatică să îşi susţină economia în plină ascensiune.Bolshoi Ussuriysky (Heixiazi. relaţiile dintre cele două s-au îmbunătăţit considerabil. Practic a fost o luptă între sistemul democratic şi cel totalitarist. însă în prezent. prietenie şi cooperare.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->