Universitatea Libera Internationala a Republicii Moldova

Psihologia Judiciara

CUPRINS

CUPRINS............................................................................................................................................1 CAPITOLUL I. PSIHOLOGIA JURIDICĂ - ŞTIINŢĂ ŞI PRACTICĂ...................................4 1. La inceputuri - cercetări ale raportului individ-drept in antichitate şi studiile psihologicjudiciare din secolele XVIII-XIX......................................................................................................4 2. Determinarea cadrului de cercetare şi constituirea psihologiei juridice ca disciplină autonomă. Psihologia juridică in secolul XX..................................................................................5 3. Psihologia juridică la etapa contemporană................................................................................7 4. Obiectivele, componentele structurale şi definiţia psihologiei juridice....................................9 5. Raportul psihologiei juridice cu alte ştiinţe..............................................................................11 6. Metodologie si metode ale psihologiei juridice..........................................................................12 Probe pentru recapitulare...............................................................................................................14 CAPITOLUL II. RAPORTUL PSIHOLOGIC AL INDIVIDULUI ŞI AL SOCIETĂŢII CU CADRUL LEGISLATIV.................................................................................................................15 1. Societatea şi cadrul valoric-normativ al ei: raportul dintre norma socială şi norma de drept...................................................................................................................................................15 2. Socializarea juridică, conştiinţa de drept şi comportamentul...............................................16 3. Dreptul ca institut al reglementării sociale...............................................................................17 Probe pentru recapitulare...............................................................................................................18 CAPITOLUL III. PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII INFRACŢIONALE ŞI A DEVIERILOR NORMATIV-MORALE ŞI COMPORTAMENTALE.....................................19 1. Conceptul de personalitate in psihologia juridică....................................................................19 2. Tipologii psihologice ale infractorilor.........................................................................................24

3. Modelul orientărilor şi al conduitelor personalităţii infractorului.......................................29 Probe pentru recapitulare:..............................................................................................................30 Capitolul IV. Psihologia actului infracţional comis in grup şi a crimei organizate..................31 1. Cercetări ale grupului in psihologia socială.............................................................................31 2. Grupul criminal: definiţie, caracteristici şi structură.............................................................32 3. Tipuri de grupuri criminale şi psihologia activităţii criminale in grup................................34 4. Cauzele criminalităţii in grup şi organizate.............................................................................35 Probe pentru recapitulare:..............................................................................................................35 Capitolul V. Psihologia delincvenţei juvenile................................................................................36 1. Cercetări teoretice şi practice ale particularităţilor de virstă ale minorilor şi ale delincvenţei juvenile........................................................................................................................36 2. Factori, implicaţi in determinarea comportamentului delincvent al minorilor.................39

3. Tipuri şi forme ale delincvenţei juvenile...................................................................................41 4.Particularităţile psihologice ale cercetării juridice a infracţiunii comise de minori............42 Probe pentru recapitulare:..............................................................................................................43 Capitolul VI. Psihologia victimei şi a martorului........................................................................44 1. 2. 3. 4. 5. Particularitatile psihologice ale victimei................................................................................44 Cercetarea psihologică a victimelor şi tipologia lor.............................................................45 Problematica psihologica a marturiei judiciare si a martorului..........................................48 Aspectul practic al psihologiei reactivării informaţiei.........................................................50 Aspecte psihologice privind protecţia socială şi autoprotecţia impotriva victimizării...52

Probe pentru recapitulare:..............................................................................................................52 CAPITOLUL VII. PSIHOLOGIA URMĂRIRII PENALE........................................................53 1. 2. Conţinutul juridic şi psihologice al noţiunilor de urmărire penală...............................53 Planificarea activităţii de reconstituire a evenimentului infracţiunii................................55

3. Psihologia interogării băpnuitului, invinuitului, victimei şi a martorului............................57

........................................................................................................................ Cercetarea infracţiunii comise in grup şi a crimei organizate: utilizare a cunoştinţelor despre psihologia grupului.............................................................................................................78 4........................................83 Capitolul X........................................................................92 Probe pentru rrecapitulare:...........................................................................71 7..................................... Organizarea expertizei psihologic-judiciare in procesul penal. Psihologia organizării cercetării la faţa locului.................................................74 2.......................................................................... Dificultăţi psihologice ale efectuării percheziţiei............72 8...........89 2.............93 ............... 4.....................................90 3................... consecinţe psihologice...............................................................................73 Capitolul VIII....................72 Probe pentru recapitulare:................................................................ condiţii psiho-morale..................... Aspecte psihologice privind confruntarea......................................... Utilizarea cunoştinţelor psihologice in timpul reproducerii informaţiei la faţa locului şi a experimentului judiciar.....74 1.... Notiuni generale despre EPJ in procedura penală şi civilă: obiecte şi obiective........................................... Personalitatea infractorului privat de libertate: tipologie................. importanţă............... Expertiza psihologic-judiciară (EPJ) şi utilizarea serviciilor psihologice in activitatea organelor de drept......................................................................................... Constituirea şi afirmarea expertizei psihologic-judiciare...................... Obiectul şi scopurile psihologiei penitenciare......................................75 3.................92 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ......70 6........ Aspecte psihosociale ale mediului penitenciar...............4.......... Psihologia privării de libertate şi a resocializării condamnaţilor........................................................................................................89 1..............................................................................................................................91 Metode de resocializare a indivizilor şi de reintegrare socială..........64 5...................................................... a examinării corporale şi a reconstituirii faptei................................................................................. Expertiza starilor afective complexe in procesul penal................................................ reconstituirea şi recunoaşterea persoanelor şi a obiectelor.....................

.

pentru ca să se contureze o ramură nouă. iar societatea – să fie organizată ţinandu-se cont de aptitudinile membrilor ei.) a expus un şir de idei despre natura raţionalistă a comportamentului uman şi conţinutul echitabil al legii. adoptată după revoluţia burgheză franceză. Ch. care au fost preluate mai apoi de către Platon şi Aristotel. XVIII. psihologice. a contractelor reciproc avantajoase şi a egalităţii formelor de proprietate. fundamentandu-se pe noua ideologie a dreptului şi afirmandu-se. «Viitorul psihologiei şi viitorul omenirii». Aristotel (384-322 a. R. "etat" . pentru inceput. motivarea deciziilor in justiţie etc. Şi numai odată cu dezvoltarea ideologiei burgheze. Legea. şi in Bula despre Drepturi. iar in acest context şi a dreptului. Ch. care ingloba inţelegerea legilor doar in sensul lor de interdicţie. Ch. Ch. acesta fiind intruchipat de legile elaborate de către feudal. pe care o exercită nu atat norma cu conţinut de interdicţie. formulate iniţial in ordonanţa lui Colber şi completate prin legile din 1791. prezumţia nevinovăţiei. psihologia juridică. care mai apoi se extinde ingloband problemele justiţiei. 1984. protejarea intereselor private ale persoanei.Capitolul I. Ardila. Psihologia juridică in această primă perioadă de formare poate fi caracterizată in următorul mod: . eliminand conţinutul deliberativ. au fost formulate un şir de principii care au orientat dreptul pe calea umanizării. 1. cu caracter interdisciplinar. Chiar conţinutul primelor cercetări psihologice in domeniul dreptului e legat direct de studiul infractorului şi al infracţiunii. In Evul Mediu s-a instituit o tratare etatistă (din fr. au fost elaborate noi viziuni asupra normei de drept şi a importanţei acesteia in dezvoltarea socială.) pentru prima dată a descris două categorii psihologice care determină caracterul conduitelor umane şi dezvoltarea socială – trebuinţele şi aptitudinile. In conformitate cu noua legislaţie invinuitul a căpătat dreptul la apărare. Platon (427347 a.). adoptată de Congresul SUA in 1791. in conformitate cu opinia lui Platon. Acestea sunt: libertatea şi egalitatea cetăţenilor in faţa legii. De aici şi modificările in conştiinţa de drept. Au un conţinut psihologic şi ideile lui Democrite (460-370 a. care considera legea un instrument de supunere a celor ce nu posedă capacitatea de ajustare a comportamentului la cerinţele normelor morale. In Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului (1789). de dezvoltarea unei ramuri specializate a domeniului psihologic-judiciar – psihologia criminală. cat şi de spirituale. Psihologia juridică . Ca ştiinţă psihologia juridică apare relativ tarziu.cercetări ale raportului individ-drept in antichitate şi studiile psihologic-judiciare din secolele XVIII-XIX Incă Socrate (469-399 a. cat cea de permisiune – dreptul. urmează să corespundă trebuinţelor sociale.) a emis ideea despre norma de drept ca formă de evaluare a adevărului. legalitatea in acţiunile de procedură. Filosofii iluminişti au demonstrat importanţa psihologică.stat) a dreptului. libertatea expunerii opiniei. Umanizarea se răsfrange şi asupra normelor care reglementează relaţiile civile. Primele atestări ale implicării psihologiei in activitatea judiciară ţin de sec. asigurarea exercitării drepturilor determinate prin lege. au promovat egalitatea in drepturi a cetăţenilor in faţa justiţiei. monarh. Noile principii pe care s-a fundamentat dreptul şi procedura penală franceză. a dirijării economice printr-un sistem eficient de impozitare. La inceputuri . in prim plan afirmandu-se ideea libertăţii raporturilor dintre indivizi. Perturbările in organizarea statului pot fi provocate atat de cauze economice. intr-un domeniu ingust – al cercetării crimei şi infractorului. povara demonstrării invinuirii asumand-o acuzatorul public.ştiinţă şi practică „Viitorul psihologiei este corelat cu viitorul lumii şi cu posibilitatea de a obţine o pace internaţională durabilă dincolo de barierele politicii sociale”.

Hoffbauer. incomplet disjunctive (Haina era neagră sau . De aceea iniţial rezolvă un şir de aspecte in comun cu psihiatria. Determinarea cadrului de cercetare şi constituirea psihologiei juridice ca disciplină autonomă. In Rusia apar un şir de monografii. Datele căpătate prin experiment au elucidat unele surse ale erorilor şi au pus sub semnul intrebării mărturiile obţinute in timpul interogatoriului. «Reflecţii despre justiţia penală din perspectiva psihologiei şi fiziologiei». cercetării judiciare. deci nu dispune de cercetători care se preocupau doar de problemele ei specifice. Y. L. Faptul că ştiinţa psihologică devine un domeniu autonom serveşte drept imbold in dezvoltarea tuturor ramurilor ei. Schimbările sociale din a doua jumătate a secolului XIX impun justiţiei necesitatea raportării la alte ştiinţe capabile să-i ofere metode apte de cercetare a infracţiunii şi a persoanelor implicate in aceasta. Binet afirma că intrebările foarte exacte conţin elemente de sugestie şi pot influenţa calitatea relatărilor. Janovici-Janevskij. a pus inceputul investigaţiilor empirice ale psihologiei mărturiei. care dă o explicaţie din perspectivă filosofică a importanţei sancţiunii in conştientizarea culpei. «Schiţă de psihologie judiciară». «Particularităţile psihice ale criminalilor in conformitate cu cercetările actuale» şi altele. I. sunt conturate primele date despre caracterul mărturiilor şi desemnate cauzele erorilor in conţinutul lor. cercetand memoria: intipărirea. Nu mult după aceasta psihologul german W. care se axează pe explicarea rolului pedepsei. Caracterul interdisciplinar al psihologiei juridice in perioada dată se manifestă din plin. autorii cărora – jurişti. ale juriştilor ruşi M. servind rezolvării unor probleme dificile cu care se confruntă activitatea juridică practică şi care nu pot fi explicate doar prin utilizarea metodelor judiciare tradiţionale.sporeşte. stabilind gradul de sugestibilitate a diferitor tipuri de intrebări şi sursele psihologice ale răspunsurilor eronate. sau cercetările unui alt reprezentant al acestei şcoli . Cesare Beccaria («Despre crimă şi pedepse» . tratatele medicului italian Cezare Lombroso («Omul criminal» şi «Crima: cauzele ei şi remedii»). Deosebit de intens se dezvoltă psihologia judiciară in Germania unde. T. stocarea şi reactivarea informaţiei şi rolul sugestiei in reamintirea unui fapt. ale reorientării comportamentului indivizilor privaţi de libertate etc. complet disjunctive (Purta sau nu haină?). El a divizat intrebările in determinative (de exemplu. psihiatri – recurg la tratarea fenomenelor din cadrul urmăririi penale prin prisma manifestărilor psihice: K. in care sunt puse in discuţie diverse aspecte psihologice ale anchetei şi in general ale urmăririi penale. A. Incercarea de investigaţie a fenomenului criminalităţii marchează lucrările cercetătorilor germani. sancţiunii şi rolului ei in combaterea criminalităţii lucrarea fondatorului şcolii clasice criminologice. I.Jeremy Bentham. Şcerbatov. Psihologia juridică in secolul XX Spre sfarşitul secolului XIX se conturează necesitatea afirmării unei metodologii şi a metodelor speciale in scopul cercetării comportamentului criminal şi in general a individului implicat in drama judiciară. E. de rand cu analiza factorilor care contribuie la devierea de la normativitatea socială. «Ghid sistematic de psihologie judiciară» (1835). Posoşkov. nu formează o ştiinţă aparte. Freze..apare sub imperativul necesităţii investigaţiei rolului fenomenelor psihice in drama judiciară. inclusiv şi a psihologiei juridice.1764). Fridrih. M. Care era culoarea hainei?»). Vladimirov. este realizată o sinteză a trăsăturilor de personalitate ale infractorilor. De aceea interesul pentru ştiinţa despre manifestările psihice şi sociale . Astfel Alfred Binet (1897). U. Din aceste considerente pe drept cuvant pot fi numite in calitate de prime incercări de examinare psihologică a fenomenelor infracţiunii. . 2.născută la intersecţia a mai multor domenii ştiinţifice ea funcţionează pentru inceput in cadrul lor. Stern a intreprins cercetări experimentale ale mărturiei.pentru psihologie . «Psihologia şi utilizarea ei in activitatea judiciară» (1808). care nu sunt prea sugestive. Ja.

In 1874 in Kazan a fost editată prima carte din domeniu . Remarcabilii avocaţi A. S. considerand că indivizii uniţi in mulţime iţi pierd capacitatea de liberă decizie. M. Merton. Serbskij.. răspunsurile date de structurile ambientale. Le Bon. Cadrul judiciar . Stern editează impreună cu H.culturală: valorile. inclinaţi spre acţiuni criminale. W. Către sfarşitul sec. schiţandu-i obiectul . J. Sighele chiar şi-a intitulat cartea «Mulţimea criminală». Behterev. La sfarşitul secolului XIX.«Rapoarte in domeniul psihologiei mărturiei». de aceste probleme fiind preocupaţi renumiţii psihologi şi sociologi G. Gross in 1903-1906 o revistă . F.determinarea fenomenelor psihice implicate in comportamentul criminal şi importante pentru calificarea juridică a infracţiunii. Zevedei Barbu . etc. Reinhard. Levy-Bruhl etc. W. Utilizand metode de calcul statistic. influenţată fiind de cercetările introspective care dominau investigaţia psihologică de la sfirşitul secolului XIX . demonstrand determinarea acţiunilor criminale de circumstanţele grave psihotraumatizante şi chiar efectuand analize cu caracter psihosociologic.au la fel meritul unor studii din domeniul psihologiei juridice. neacceptate de violatorii legii. G. Koni. In istoria acestei ştiinţe s-au inscris asemenea cercetări. R. investigaţia memoriei involuntare şi rolului acesteia in recunoaştere (Ed. Rezultatele cercetărilor au fost expuse in timpul unei şedinţe a Asociaţiei Psihologice din Berlin. XIX se extinde cadrul de reprezentări psihosociologice despre esenţa comportamentului criminal. care afectează grupuri largi de oameni. iar factorii principali care o generează sunt de aceeaşi natură . Wundt. V. G. «Psihologia judiciară» (1905) . Elistratov . decat spre bine. E. Plevako au recurs frecvent la analiza psihologică a comportamentului persoanelor apărate. demonstrand importanţa cercetărilor psihologic-judiciare experimentale pentru criminalistică. Durkheim. M. In Rusia psihologia judiciară s-a bucurat de popularitate deosebită la hotarul dintre secolele XIX şi XX. Moscovici etc. Ne oferă un material psihologic imens şi lectura operelor remarcabilului jurist rus. cu deosebire in Franţa. Freze. In Rusia concepţiile lui Stern şi-au găsit mulţi adepţi (O. Koni şi F. Korsakov. autor al cărei era renumitul psihiatru A. pentru ca mai apoi să găsească continuare in opera lui S. Weber. N. K. deci sugestive.«Schiţă de psihologie judiciară». Analizand rezultatele investigaţiilor din domeniul psihofiziologiei şi psihologiei introspective. Moscovici. sunt predispuşi mai mult spre rău. B. A.inceputul secolului XX. Claparede 1906). Zavadskij. O lucrare fundamentală in domeniul psihologiei judiciare aparţine fondatorului criminalisticii. capabil să ofere un material imens . Freud. reprezentanţi ai căreia sunt consideraţi G. Goldovskij . cauzele ce anticipează orice acţiune criminală. «incă din start. A. După cum a menţionat intr-o lucrare mai recentă S. Binet. A. Gross pentru prima dată a definit psihologia judiciară ca ramură distinctă empirică a celei generale. S. S. El a oglindit rezultatele cercetărilor realizate de W. A. S. A. cercetand mărturia judiciară şi confirmind rezultatele căpătate de psihologul german.Kazan) care au realizat o serie de investigaţii practice similare. Psihologia juridică se manifestă pentru inceput şi ca un domeniu experimental. Psihologia contemporană se intoarce din nou la . Le Bon.ii preocupă pe psihiatrii şi psihologii ruşi V. provocand interes in cercurile juriştilor. Crima este explicată de către reprezentanţii diferitor teorii sociologice prin conflictul cultural. Stern a elaborat şi o clasificare a erorilor cuprinse in cadrul mărturiilor. precum «Experimentul Asociaţiei juriştilor ruşi» (1904). P. S. S. Sighele. L. Hans Gross.gri?). Sighele. Tarde. Cercetători cu nume de referinţă in psihologia romanească Alexandru Roşca.Sankt-Peterburg.puternic sugestive. I. Tarde.in care autorul a expus ideea despre necesitatea şi importanţa cercetărilor empirico-psihologice in activitatea judiciară. Stefănescu Goangă. se dezvoltă conceptual «psihologia maselor». psihosociologii demonstrează rolul factorului social in comportamentul infracţional.captivant. B. apariţia mulţimilor a fost percepută drept un simptom al divergenţei colective de la normal». expectativ-pozitive sau expectativ-negative (Purta infractorul o haină neagră? Infractorul nu purta haină?) . Ortega y Gasset. care se bucură de popularitate şi provoacă dezbateri aprinse. F. M.

cercetat de psihosociologii E. metabolice. incepand cu cele care fac o comparaţie a comportamentului uman cu instinctele de care se ghidează animalele şi pană la tratările moderne cognitiviste. cardiovasculare etc. ducand la dezinhibarea instinctelor de apărare şi la declanşarea de acţiuni violente. Doob.«teoria mulţimilor». R. Adepţii teoriei invăţării sociale au menţionat in calitate de cauze ale comportamentului agresiv imitarea de modele comportamentale. considera E.Sutherland.Reckles. calităţile energetico-dinamice ale sistemului psihic. «Psihologie judiciară» (1960). mişcare.ea tinde să găsească in fenomenul mulţimii o cale de inţelegere a infracţiunii. dar şi atitudinea de hiperpermisivitate. s-a stabilit prin experiment că lipsirea copilului de posibilitatea de dezvoltare armonioasă. Insă societatea contemporană. şi al. Alexander şi H. de fapt. L. autorul căreia. a etichetării sociale) din sec. a invăţării. educaţională. comise de către grupul criminal situaţional.Patterson. cand se renovează interesul faţă de problemele criminalităţii şi ale intreg cadrului juridic. Attawilla. Louwage «Psihologie şi criminalitate» (1956). etc. al tensiunii produse de incoerenţa scopurilor propuse şi a mijloacelor de realizare. N. Merton. oferite de mass-media prin prezentarea de subiecte cu caracter frustrant. provocate de modificările endocrine. G. Ea a devenit o disciplină autonomă in pregătirea . Staub. J. Aşa. Teoriile psihologice (analitică. Benesch. T. etc. anomaliile genetice.. W.. constată cercetătorul german H. umiditate) provoacă irascibilitate care poate determina mai apoi o orientare agresivă a comportamentului. Miller. Psihologia juridică la etapa contemporană Perioada contemporană in dezvoltarea psihologiei juridice poate fi datată cu inceputul anilor '60. Punctul de vedere clasic al lui Freud despre relaţia dintre crimă şi pedeapsă a fost dezvoltat de către neoanaliticii F. acţiunea unor factori cu caracter excitant (căldură. a blocării posibilităţilor de alegere economică. XX n-au ocolit problemele psihologiei comportamentului infracţional. Adepţii teoriei anomiei sociale şi a oportunităţii diferenţiale (E. Ea poate fi combătută prin sporirea solidarităţii şi unităţii sociale. Toch «Psihologia comportamentului de drept şi a celui criminal» (1961). sugestie. gălăgie. interdicţiile in genere. sau a rolului factorilor economici şi sociali. Sunt stabiliţi indicii de corelaţie intre comportamentul agresiv şi patologiile psihice. stabiliţi cu traiul in cartiere suprapopulate.Trasler. in conformitate cu care comportamentul agresiv este mai frecvent manifestat de locuitorii unor oraşe mari. examinate prin prisma comportamentului concret uman. Există cel puţin 37 de teorii care oferă o explicare cauzală a agresivităţii.).Hirschi. In opinia neobehavioriştilor agresivitatea este o reacţie la acţiunea unor stimuli care periclitează integritatea biopsihosocială a individului uman. In Apus apar un şir de lucrări fundamentale: P. Din perspectiva psihologiei dinamice agresivitatea este o reacţie la situaţiile frustrante (Dollard. Psihologia juridică a făcut mari progrese. pentru a explica forţa lor. o continuare a cunoscutei teorii apărute in prima jumătate a secolului. In teoria psihologică din perioada interbelică apar un şir de opinii asupra caracterului agresivităţii. G. Iată de ce norma de drept işi asumă funcţia de consolidare a forţelor social-pozitive. a demonstrat acţiunea «agenţilor stresori» asupra comportamentului. etc) consideră infracţiunea un rezultat al dereglării normativităţii sociale in situaţiile de criză. H. capacitatea de influenţă. O. evocand şi apariţia unei agresivităţi difuze. 3. raportul dintre individ şi societate şi aportul celei din urmă la constituirea unei personalităţi infracţionale prin invăţare . in care are loc divizarea muncii şi diferenţierea socială. G. Criminalitatea este un rezultat al schimbărilor sociale. exclude o asemenea situaţie de solidaritate. Selye. a controlului. afirmand valorile general umane şi pedepsindu-i pe cei care le ignorează sau le incalcă. Este. Cat priveşte ramura ei distinctă . E. Abrahamsen «Psihologia criminală» (1961) etc. de hrană.psihologia juridică . Cercetătorii impărtăşesc opinia expusă de Dollard in 1939. Durkheim. Durkheim.

justiţie. Fără a ţine cont de aceştia. reeducarea copiilor inadaptaţi social. calificarea infracţiunii stabilirea programului de recuperare socială a infractorului. cat şi detaliat in fiecare capitol. Dar am putea menţiona şi alte activităţi pe care le exercită psihologii francezi: in scopul profilaxiei comportamentului delincvent al minorilor activează centre de reeducare şi educaţie specială pentru adolescenţii inadaptaţi social (CRES). utilizarea biodetectorului pentru depistarea comportamentului simulat. in poliţia naţională este prevăzută funcţia de psiholog. care prin cercetarea personalităţii şi a tuturor factorilor din ambianţă care o influenţează poate răspunde la cele mai dificile intrebări cu care se confruntă juriştii. Pe parcursul ultimului secol s-a conturat şi domeniul de cercetare al acestei ştiinţe. cercetarea comportamentului infracţional. dar şi de a contribui la recuperarea socială a infractorilor. Psihologia juridică este un obiect de studiu in cadrul facultăţilor de drept şi psihologie. in special pe parcursul anchetei. care ar stabili gradul de conştientizare şi capacitatea de dirijare a comportamentului in momentul comiterii infracţiunii. atat in linii generale.prin cercetarea infractorilor şi comportamentului infracţional .asistenţă socială. se consideră inadmisibilă stabilirea vinovăţiei fără de realizarea unei expertize. In Germania. Deşi in instituţiile judiciare psihologii sunt incadraţi incă intr-un număr redus. cunoscută prin tradiţia unei psihologii umaniste. Polonia şi Cehia orice proces judiciar prevede cercetarea personalităţii infractorului.şi practic . Deoarece statul de drept solicită o umanizare a sistemului juridic. In cat priveşte personalitatea delincventului minor. In concluzie se poate spune că psihologia juridică s-a afirmat pe deplin ca o ştiinţă autonomă. psihologia judiciară şi psihologia executării pedepsei. pentru a deveni astăzi o disciplină ce deserveşte teoretic . o ramură teoretic-aplicativă care deserveşte justiţia. mulţi din ei işi aplică cunoştinţele in afara domeniilor pur psihologice . De rand cu dosarul cauzei este intocmit şi dosarul psihologic al persoanei invinuitului. care realizează examinarea şi aprecierea aptitudinilor profesionale ale cadrelor. criminalităţii. In structura ei se impletesc trei orientări distincte: psihologia criminală. se poate spune că in Germania circa 4% din psihologi sunt incadraţi in sistemul judiciar. pe care il vom reflecta in continuare. protecţia muncii. astfel.prin instituirea funcţiei de psiholog in agenţiile judiciare şi penitenciare. ingloband in totalitatea problemelor sale mai multe aspecte: cele ale psihologiei dreptului. facilitandu-se. Domeniul aplicat al psihologiei judiciare inglobă trei sectoare: expertiza judiciară. In Franţa. protecţia judiciară a tinerilor (PJJ) şi instituţiile penitenciare. Specialiştii-psihologi sunt incadraţi in poliţie. Ultimele decenii tot mai mult afirmă tendinţa spre investigaţii in domeniul victimologiei. in SUA . In SUA psihologia juridică a apărut incă la inceputul secolului. trecand un lung drum de la Antropologia criminală pană la Psihologia ştiinţifică. unde se pune accent pe măsurile psihoterapeutice şi resocializarea infractorilor.una dintre cele mai mari nerealizări. in ţările din America Latină . consilierea in agenţiile din domeniul dreptului. avand menirea cercetării teoretice şi empirice a problemelor cu care se confruntă sistemul de drept la etapa contemporană. psihologia juridică are rolul nu doar de a ajuta la stabilirea adevărului şi pedepsei.specialiştilor in drept.aproape 6%. psihologia juridică devine un domeniu-cheie. penitenciare. . sistemul activităţii juridice. Performanţele: studiul disciplinei in cadrul facultăţilor de drept şi şcolilor de miliţie. Şcoala romanească de psihologie judiciară a avut o soartă similară in a doua jumătate a secolului XX. In Spania psihologia judiciară abordează toată gama problemelor psihologice ale procedurii penale. Similar stau lucrurile şi in Italia.mai mult de 5%. diverse instituţii de orientare şi consiliere. urmăririi penale şi resocializării infractorilor privaţi de libertate. se pune accent pe identificarea cauzelor delincvenţei şi elaborarea de recomandări in scopul profilaxiei comportamentului deviant. nu excludeau acuta necesitate de specialişti psihologi in domeniul practic al justiţiei . Totodată.

cercetarea particularităţilor psihice. punerea lor in uz. al muncii.elaborarea modelelor teoretico-explicative ale fenomenelor psihice şi psihosociale implicate in drama judiciară. prin aplicarea volumului de cunoştinţe speciale psihologice. a apărării in instanţa de judecată. care in contextul geopolitic al Europei de Est pune problema edificării unui stat de drept şi a optimizării activităţii tuturor institutelor juridice. pe care am definit-o ca sinteză a două domenii . a fenomenelor specifice. martorului. componentele structurale şi definiţia psihologiei juridice In cadrul tradiţional al psihologiei juridice de la noi s-a instituit un cerc de probleme ce ţin preponderent de domeniul penal.sinteza ştiinţifică a cadrului conceptual juridico-psihologic şi determinarea domeniilor de aplicare a lui. Acestea işi au geneza incă in timpul apariţiei ştiinţei date. chiar a reflectării publice a problemelor de drept. strans legată de criminalistică şi criminologie. ale dreptului civil. Unele chestiuni. i-a amplificat cadrul de studiu. practic. Obiectivele. deservind cu deosebire cercetarea infracţiunii şi a comportamentului părţilor incadrate in procesul anchetei (invinuitului. victimei. fiind o ştiinţă şi o practică de activitate. antreprenorial etc. intalnite in activitatea judiciară. Deoarece psihologia judiciară este. . cere un studiu mai larg al problemelor psihologice ale cadrului judiciar. ea urmează să realizeze şi anumite obiectivele empirice: . internaţional. . in conformitate cu realizările ştiinţifice curente şi realitatea socială in schimbare. In scopul realizării acestui obiectiv-cheie se conturează un şir de obiective teoretice: . punand in discuţie socializarea individului şi asimilarea de către acesta a normelor de drept in vederea formării unor conduite in armonie cu normativitatea socială. la calificarea juridică a crimei şi la organizarea activităţii de recuperare socială in instituţiile speciale.stabilirea unei metodologii specifice de cercetare a realităţii psihice şi psihosociale. facilitarea procesului de conştientizare de către agenţii judiciari a comportamentului uman. contribuind. agentului judiciar). şi rolului acesteia in educarea conştiinţei de drept. dar şi dreptul in general). aspectele psihologice ale activităţii legislative. Toate aspectele reflectate mai sus reies din necesitatea de perfecţionare a ştiinţei psihologic-juridice.şi-a menţinut caracterul preponderent aplicativ. Acestea sunt psihologia organizării duelului judiciar. De fapt. . Psihologia juridică. determinată de reformarea intregului sistem de drept.perfecţionarea aparatului teoretico-conceptual (a sistemelor de noţiuni care deservesc nu doar psihologia judiciară. utilizate in psihologia generală şi psihosociologie. precum şi legătura cu ştiinţele paternale. in primul rind. Odată cu lărgirea spectrului de specializări in drept se cer a fi puse problemele psihologiei relaţiilor sociale in care sunt implicaţi agenţii judiciari. examinate şi anterior in psihologia juridică.drept şi psihologie . necesită o aprofundare şi dezvoltare. o ştiinţă aplicativă. . Insă contemporaneitatea i-a modificat obiectivele. Perioada contemporană. realizează un şir de obiective.4.determinarea prin intermediul unor cercetări teoretico-empirice concrete a legităţilor manifestării . necesităţilor domeniului activităţii judiciare. de aplicare a normei de drept şi de organizare a condiţiilor necesare in vederea respectării acesteia. precum şi elaborarea unor termeni noi. in aşa fel. care sunt supuse obiectivului general: sinteza ştiinţifică a cunoştinţelor psihologice şi juridice in scopul reflectării esenţei categoriilor fundamentale ale dreptului. a diferitor tipuri de procese. psihologice şi sociale care determină comportamentul subiecţilor relaţiei de drept in diverse situaţii. inclusiv in mass-media.validarea şi adaptarea aparatului conceptual şi a modelelor teoretico-explicative. determinarea criminalităţii de către un şir de factori psihologici şi sociali. confruntand-o cu necesitatea unei perfecţionări permanente. această ştiinţă.

psihici.sociali in comiterea infracţiunii.sau antisocială. de terapie psihologică in perioada detenţiei şi post-detenţie. rolului factorilor interni . Este consacrată problemelor criminalităţii: formării orientărilor criminale. funcţionalitatea normei juridice. 3.Care este rolul expertizei psihologic-judiciare in stabilirea adevărului şi cand poate fi utilizat acest serviciu? Necesitatea de a răspunde la toate aceste intrebări a determinat următoarea structură a psihologiei juridice: 1. Psihologia infractorului şi a comportamentului infracţional: psihologia personalităţii criminale.fenomenelor psihice şi realităţii sociale in drama judiciară. care cercetează aspectele psihologice ale procesului penal şi civil .Care sunt factorii psihologici şi psiho-sociali ce determină comportamentul persoanelor implicate in drama judiciară (infractor. a criminalităţii in grup şi organizate.elaborarea şi promovarea unor programe de recuperare şi readaptare. in evitarea erorilor condiţionate de cauze psihologice. obiectivele. obiectul. martorului). . elucidează măsurile in vederea perfecţionării educaţiei juridice. Psihologia reglementării activităţii civile. Cadrul de studiu. Realizarea acestor obiective permite elucidarea răspunsurilor la un şir de intrebări pe care şi le adresează atat cei ce administrează justiţia. 2. martor. victimă. şi externi . precum şi profilaxia comportamentului criminal. cat şi psihologii ce au tangenţe cu agenţiile judiciare: . cadrul problemelor ce ţin de aspectele psihologice ale relaţiilor de proprietate. .oferirea organelor de drept a informaţiilor cu referinţă la particularităţile activităţii psihice a indivizilor implicaţi in drama judiciară. in ce măsură pot fi utilizate schemele tipologice generale? . .Cum poate fi cercetată personalitatea infractorului. pro.Ce modalităţi de acţiune ce efect de inhibare a pulsiunilor criminale la nivel social pot fi utilizate in fiecare cadru social concret? . economice şi interumane. expertizei psihologic-judiciare. motivaţiei antisociale. formării conştiinţei de drept.ale urmăririi penale (inclusiv ale comportamentului invinuitului. Facilitează cunoaşterea personalităţii infractorului. deservind cercetarea penală. precum şi ale dezbaterilor judiciare. orientarea comportamentului acestuia: normativă. procesul de recuperare socială a celor ce au venit in conflict cu legea. care studiază problemele reflectării fenomenelor de drept.Cum poate fi explicată psihologic adaptarea sau neadaptarea infractorilor privaţi de libertate la condiţiile de trai şi activitate in instituţiile speciale. care se află in domeniul de cercetare al dreptului civil şi ramurilor lui. metodologia şi metodele utilizate in psihologia juridică. ţinand cont şi de momentele de etică psihologică judiciară. victimei.De ce este determinat fenomenul recidivismului? .asistenţa psihologică in forma expertizelor pe parcursul procesului penal. . ce măsuri psihologice pot contribui la recuperarea socială a lor? . 4. a delincvenţei juvenile. procesul formării personalităţii şi adaptării individului uman la cerinţele sociale. calificarea judiciară.Ce tehnici şi metode psihologice pot fi eficient utilizate in cadrul procesului penal şi civil? . . agent judiciar)? . a activităţii in domeniul procedurii penale şi civile. reintegrare socială a infractorilor. .organizarea unor programe de acţiune socială preventivă. sarcinile. Psihologia dreptului. 5. Psihologia judiciară.ajutor practic organelor judiciare in stabilirea adevărului şi aplicarea corectă a legii.

care. E şi firesc: individul uman.ştiinţe psihologice şi juridice.psihologia socială . metode de diagnosticare a comportamentului delincvent şi de recuperare socială a infractorilor. deoarece atat agentul judiciar. un intreg arsenal de concepte şi noţiuni. explicaţia cărora poate fi efectuată doar recurgand la anumite modele general psihologice şi psihofiziologice. atat prin aparatul său conceptual. aflat in contextul unor norme social-morale şi social-juridice. cat şi psihologul implicat in activitatea de cercetare a dramei judiciare şi personajelor ei se confruntă cu o multitudine de fenomene psihice. psihologia juridică menţine raporturi stranse cu psihologia generală care. iar in final . dintre care in prim plan se evidenţiază fiziologia. realizand in final sarcina de bază a organelor judiciare . Altă ramură distinctă a psihologiei .umanizarea normei de drept. Psihologia juridică este o disciplină distinctă teoretic-aplicativă care studiază persoana umană implicată in drama judiciară şi cadrul psihologic şi sociopsihologic care determină comportamentul ei. Psihologia generală. la randul ei. cat şi prin cercetarea individului uman ca fiind determinat concret istoric şi social. recurge la investigaţiile . fiind adaptate.serveşte drept orientare in stabilirea metodelor ştiinţifice de diagnosticare şi corectare a comportamentelor deviante. pot fi utilizate in preocupările specifice ale ştiinţei puse in discuţie. Această legătură realizează posibilitatea de tratare a cauzelor subiective ale infracţiunii.profilul personalităţii.6. In activitatea teoretică de elaborare a modelelor conceptuale a personalităţii psihologia juridică ţine cont de legităţile sociale. divizand ştiinţele inrudite in două grupe mari . la randul ei.respectarea legilor intr-un stat de drept. 5. rezolvand in aşa fel una din sarcinile primordiale ale etapei actuale. momente pe care le intalnim incă la hotarul dintre secolele XIX şi XX. iar ţinand cont de orientarea spre activitatea preventivă . participant al dramei judiciare. Raportul psihologiei juridice cu alte ştiinţe Ştiinţele juridice se adresează componentei infracţionale a personalităţii. apreciere corectă a conduitelor stabileşte şi aplică programe de corectare a comportamentului criminal. psihologia juridică.pare să realizeze un raport atat de strans cu cadrul psihologic-judiciar. Fundamentată pe ştiinţele psihologice şi juridice inrudite ea stabileşte mecanismele psihice şi sociale ale comportamentului personalităţii in cauză. Dar aceasta nu ne oferă nici un temei pentru a considera psihologia juridică drept ramură empirică a psihologiei sociale. psihologia juridică este foarte apropiată de psihologia socială. incat unii cercetători sunt predispuşi să considere psihologia juridică o parte componentă a ei. oferă tehnici de investigaţie pe care psihologia judiciară le aplică in studiul personalităţii implicate in drama judiciară. este integrat intr-un mediu social concret care determină evoluţia lui. Vom analiza aceste raporturi. Din această perspectivă ea realizează legături cu un cerc larg de ştiinţe. cand cercetătorii s-au orientat spre terenul practic vast oferit de realitatea juridică. studiind persoana umană. valori şi norme. utilizand metode adecvate de diagnosticare. determină factorii esenţiali (psihici. cunoştinţe despre fenomenele psihice. se bazează pe un cerc larg de ştiinţe. Nu vom neglija nici raportul dintre psihologia juridică şi psihofiziologie. precum şi instrumente de investigaţie empirică a acestora. precum şi a intreg sistemului de relaţii juridice. Desigur. Psihologia detenţiei: probleme psihologice ale infractorilor supuşi privării de libertate. Psihologia juridică este. Totalizarea celor remarcate de sus ne permite o definiţie amplă a psihologiei juridice. disciplină care oferă cunoştinţe despre funcţionarea analizatorilor şi a intregului SNC. dictate de schimbarea accentelor in relaţiile sociale . fiind un domeniu orientat spre cercetarea teoretico-empirică şi posedand o metodologie specifică şi metode variate. psihologici şi sociali) care il influenţează. legăturile cu diverse grupuri şi subgrupuri. cercetate amplu in psihologia socială. Aşadar. un domeniu experimental al psihologiei generale: prin caracterul său practic poate oferi generalizări pentru inţelegerea psihicului. incearcă să analizeze omul in infractor. asimilarea de modele culturale.

a sexelor. Psihologia juridică. Iar. In rezolvarea obiectivelor empirice se manifestă raportul psihologiei juridice cu psihodiagnostica. reglementat de norma de drept. analizată din perspectiva normelor juridice. Relaţia dată. Psihologia juridică are o importanţă vădită in activitatea de ocrotire a normei de drept. inclusiv domeniile care la noi abia se afirmă . spre o realizare umană şi corectă a procesului penal. depăşind domeniul ştiinţelor psihologice. oferă psihologiei judiciare cunoştinţe aplicate in vederea calificării anomaliilor psihice din cadrul dramei judiciare. Psihopatologia.contemporane. percheziţie. Totodată. responsabilitate etc.de cercetare la faţa locului. tehnici şi metode. oferă justiţiei date capabile să orienteze spre descoperirea adevărului. interculturale. psihologice şi sociale ce determină comportamentul subiecţilor relaţiei de drept in diverse situaţii. care are in calitate de obiect particularităţile psihice. fără de care tratarea unor fenomene sociale ar fi imposibilă. dictate de orientarea umanistă a psihologiei. Criminalistica . Dreptul penal . nu poate fi actualmente neglijată. acest domeniu apărut la intersecţia psihologiei şi psihiatriei.psihoterapeutice. putem remarca raportul psihologiei juridice cu sociologia şi filosofia . Ea umanizează norma. Criminologia orientează psihologia juridică spre investigaţia genezei şi evoluţiei criminalităţii. In raportul cu ştiinţele de drept psihologia juridică oferă un instrument de interpretare a comportamentului personalităţii implicate in drama judiciară. Procedura penală . care se manifestă ca mecanism al comportamentului criminal. spre inţelegerea acesteia din punct de vedere subiectiv şi social.prima oferind generalizări sociale.in cele ale activităţii de cercetare penală. anchetă preliminară şi dezbateri judiciare: confruntare. psihologia juridică recurge la cercetările din domeniul psihologiei diferenţiate . de orientare a conduitelor lor cu persoanele ce vin in contact cu justiţia. Deoarece cadrul juridic se confruntă cu entităţi sociale de diverse configuraţii. Din punct de vedere etic stabileşte criterii de profesionalism al specialiştilor in drept. posedand calităţi deosebite. elucidand cateva domenii ştiinţifice . interogare etc. Dar nu vom neglija aspectul educaţional al dreptului. orientează persoanele ce administrează dreptul spre o cercetare a omului real. vinovăţie. colectare de probe etc. 6. dictate de apartenenţa la o anumită categorie socială. prevedere. In capitolele ce urmează vom urmări aceste raporturi. Metodologie si metode ale psihologiei juridice Metodologia oricărui domeniu ştiinţific indică spaţiul domeniului teoretic de referinţă. precum şi o ştiinţă aparte . psihopedagogia.pedagogia. Dreptul orientează psihologia spre conduita umană.etative. care-i oferă investigaţiei capacitatea de orientare spre realitatea psihologică şi socială a cadrului judiciar. orientează cercetătorul spre formularea unor ipoteze ce pot fi testate empiric. deoarece anume prin utilizarea unor generalizări survenite din cercetările acestor particularităţi pot fi explicate fenomenele specifice unui anumit grup social. a doua .realizează o alianţă cu psihologia in aprecierea elementelor de culpă. cercetarea ei prin intermediul unui sistem de norme.psihocorecţia.legităţi. a entităţii biopsihosociale implicate in drama judiciară. ascultare. stare emoţională. psihologia clinică. dar odată cu diferenţierea competenţelor specialiştilor din domeniile date a apărut necesitatea elucidării unor fenomene cu caracter patologic in structura infracţiunii. prezentare spre recunoaştere. etc. conduită simulată. se dirijează de o metodologie. cu deosebire la cele actuale. vom recurge de mai multe ori la investigaţiile psiho-sociale pentru a ne explica unele fenomene din cadrul specific. precum şi a determinării metodelor de profilaxie a criminalităţii. inclusiv etnice. Pană recent de aceasta se preocupa doar psihiatria judiciară. ştiinţă capabilă să ofere metode şi tehnici de investigaţie practică a fenomenului infracţiunii. generalizarea prin adunarea datelor empirice capabile să controleze teoria. conturată incă in secolul XIX. intenţie. Principiile metodologice ale psihologiei judiciare sunt următoarele: .

ancheta biografică . Aceste metode sunt preluate din cadrul specific al psihologiei. schimbare . adaptate la sarcinile cercetării personalităţii implicate in drama judiciară şi a tuturor factorilor care-i dirijează comportamentul. diverse practici psihoterapeutice. . intocmirea spontană sau ordonată după o anumită . extraşi din documentele cu semnificaţie personală (acte ce certifică naşterea.condiţiilor . jurnalele. etapele semnificative ale afirmării şi manifestării. cat şi a personalităţii (metoda biografică). obiectivi .).raportarea investigaţiilor la condiţiile sociale care au determinat comportamentul infracţional. cercetarea personalităţii participanţilor la drama judiciară prin reconstituirea actului infracţional cu utilizarea materialelor anchetei penale. epizoade deja «consumate». . In cercetarea personalităţii implicate in drama judiciară sunt utilizate diverse metode: . diverse documente cu caracter intim . calificării cauzei penale şi in cadrul activităţii de recuperare socială. in acţiune. .metode de colectare a datelor . . In dependenţă de sarcinile ce urmează a fi rezolvate in psihologie metodele se impart in: .condiţii concret-istorice. etc. . observaţia. in care aceasta este incadrată. drama psihologică şi socială.. evenimente. Analiza se centrează pe corelarea a două tipuri de factori: subiectivi. metoda biografică.de influenţă psiho-pedagogică . . Studiul izvoarelor documentare este o metodă indirectă.studiul personalităţii in dinamică. oferă o tratare a realităţii psihice şi sociale. bazată pe cercetarea informaţiei conţinute in documente in scopul reconstituirii traseului unor anumite fapte. prin raportarea datelor empirice la anumite canoane numerice. de corectare. inclusiv de normativitatea juridică. ale fenomenelor psihice şi determinantelor acestora.metode de clasificare teoretică a faptelor care. constituirea profesională. memoriile. anumite contexte sociale .ordonarea cursului amintirilor. ţinem să menţionăm că şi aceste metode pot fi utilizate amplu doar de către specialiştii psihologi (experţi). In psihologie se practică atat pentru analiza unor fenomene cu caracter macrosocial. testele de personalitate şi interpersonale. etc. identitatea. scheme. etaloane. selectarea unor evenimente nereflectate in documente. analiza de caz. Cercetarea prevede o serie de tehnici: alcătuirea dosarului personal ce conţine informaţia minim necesară pentru orientarea prealabilă a investigaţiei. Ne vom referi cu deosebire la primul grup de metode. care au generat infracţiunea (metode ale expertizei psihologic-judiciare). etc. bazate pe influenţă.mijloacelor . Totodată. care vor contribui la identificarea metodelor de combatere a acestuia. Utilizarea lor solicită o posedare a cunoştinţelor despre cercul de fenomene psihice şi sociale şi aplicare a acestora in funcţie de circumstanţele concrete.metode de intervenţie psihologică.de diagnosticare a particularităţilor individual-psihologice. formare.rezultatelor. ancheta.menţionarea factorilor care au generat infracţiunea.de cercetare teoretică ..studiul izvoarelor documentare.studiul legităţilor funcţionării psihicului uman şi a celor care dirijează comportamentul social al individului in cadrul reglementat prin norma de drept.autobiografia.scopurilor . Cea de a doua formă de utilizare poate servi drept mijloc de cunoaştere a personalităţii.căpătaţi prin analiza contextului social-istoric.motivelor .jocurile de rol. scrisorile. tehnicile T-group şi E-group. ţinandu-se cont de sistemul valoric-normativ. analizandu-i calea parcursă in timp. cele din urmă necesitand un spaţiu amplu de prezentare şi mai mult timp pentru formarea capacităţilor de utilizare. starea civilă.orientate spre investigaţia fenomenului criminalităţii şi stabilirea cauzelor. studiile. agenţii judiciari folosind doar unele elemente ale lor pe parcursul cercetării. spre elaborarea unor măsuri preventive şi de recuperare socială a infractorilor.utilizarea in cercetare a legităţilor funcţionării psihicului uman. cercetarea valorilor . supuse investigaţiei. . Prima aplicare poate oferi date privind fenomenul unui anumit tip de infracţiune (de exemplu .al crimei organizate).

la analiza in detaliu a evenimentelor considerate de către respondent importante. aleator. grup şcolar. interviul biografic. Rezultatele sunt inregistrate in scris. formulate de cercetător anticipat. aparate şi condiţii. Obiectul observării . Este metoda. sau activă. Materialul căpătat este prelucrat statistic şi analizat. semnificaţia lor pentru evoluţia biografică a persoanei. pe care psihologii o consideră principală. Există mai multe tipuri de experiment. Experimentul de laborator este una din metodele folosite de către expertiza psihologic-judiciară. pe parcursul căreia agentul judiciar inregistrează comportamentul persoanelor supuse cercetării.incepand de la cercetarea la faţa locului. aderarea la anumite valori şi norme. sau entităţile sociale stabilite in vederea chestionării.formulate de către respondenţi. In psihologia juridică această metodă a fost folosită in scopul investigaţiei atitudinii faţă de normativitatea juridică. in vederea controlării unei ipoteze.se realizează cu utilizarea unui şir de enunţuri. introducand factori experimentali sau chiar persoane care contribuie la crearea situaţiei dorite. la relatările celor ce-l inconjoară etc. care informează asupra calităţilor cognitive. Propoziţiile din chestionar pot fi interogative sau enunţiative. propus de cercetător. In scopul reconstituirii faptei in procedura penală se utilizează diverse situaţii experimentale. provocand evenimentul necesar). de observator. Unităţile de analiză. folosit in practica psiho-judiciară in scopul cercetării particularităţilor proceselor psihice şi a influenţei lor de anumite circumstanţe din exterior sau cu caracter intern. Ancheta constă in culegerea de date sau informaţii despre entităţile sociale prin intermediul chestionării orale sau scrise. Informaţia căpătată este ordonată in tabele cronologice. ancheta preliminară. sau artificial . şi pană la activitatea specializată a experţilor. psihologic. Unele situaţii. intensitatea raporturilor cu anumiţi subiecţi. cu participarea părţilor implicate in proces. pe parcursul căruia se recurge şi la observarea trăirilor subiectiv-emoţionale. conţinutul evenimentelor şi atitudinea subiectului faţă de acestea. Cel din urmă frecvent este definit şi experiment de laborator. cercetătorul avand o poziţie pasivă.comportamentul individual sau raporturile sociale . Se poate recurge la studiul cercului comunicării.oferă date pentru o analiză a personalităţii in dinamică şi identificarea cauzelor comportamentului actual. mai frecvent de tip probabilist. raportarea la grupul de apartenenţă (familie. realizată in baza unui plan intocmit din timp şi cu ajutorul unor instrumente adecvate scopului. Testele sunt probe psihologice standartizate.de către observatorul pasiv sau activ (cel se implică ca participant direct. sau in scopul controlului ipotezelor ştiinţifice. Realizarea necesită instrumente speciale. care ilustrează datele. a afirmării profesionale a agenţilor judiciari.schemă a autobiografiei. in aşa fel. trăiri puternice. Alte forme de prelucrare a informaţiei . sau deschise . semnificativi pentru persoana cercetată. Procedeele de bază ale anchetei chestionarea şi interviul . Experimentul de teren (sau natural) se realizează intr-o situaţie reală. toate celelalte fiind variaţii sau derivate din aceasta.cauzometria şi intocmirea cauzodramei . de muncă) şi la cadrul socio-cultural general. Observaţia este o investigaţie sistematică a unui obiect (subiect). oferită de circumstanţe. determinandu-se. necesită convocarea in calitate de consultant a psihologului. emotiv- . sau a celor ce i-au produs impresii. Experimentul constă in producerea deliberată a unui fenomen şi in analiza manifestărilor generate in condiţii speciale de manipulare a factorilor generali şi de posibilitate de control.provocat de experimentator. In funcţie de situaţia de experimentare se poate vorbi despre experimentul natural. Chiar şi cea mai simplă utilizare a metodei biografice poate oferi informaţie despre socializarea individului.este supus investigaţiei in scopul identificării obiectivelor propuse. mai dificile. audio-sau video. in scopul reactualizării informaţiei. In practica judiciară observaţia este utilizată frecvent . in care se operează cu o situaţie spontană. solicitand răspunsuri inchise. a cauzelor infracţiunii. alese dintr-un şir de variante. sunt selectate prin eşantionare. identificandu-se durata.

5. Desigur că cele mai valide teste sunt caracterizate printr-o utilizare destul de sofisticată. In ultimul deceniu au apărut variantele computerizate ale testelor. In domeniul practic al psihologiei judiciare sunt mai frecvent folosite testele de personalitate şi proiective: Rorschach (testul petelor de cerneală). teste proiective. pe care subiectul testării urmează să le con-sulte şi să-şi exprime atitudinea. Ce metode utilizează psihologia juridică? 8. Sunt folosite testele şi in activitatea de selectare a cadrelor pentru agenţiile judiciare.A. teste de temperament. etc. In funcţie de obiectivul urmărit ele se impart in următoarele categorii: teste pentru abilităţi senzomotorii. Pregătiţi comunicări despre rolul psihologiei in activitatea organelor de drept din diverse state ale lumii.T.volitive. drept. T. Luscher.I. Probe pentru recapitulare. teste de personalitate. teste pentru stabilirea capacităţilor social-afective. Care sint principiile metodologice ale psihologiei juridice? 7. teste de inteligenţă. Szondi. caracter. (Inventarul multifazic de personalitate). a capacităţilor şi aptitudinilor. teste de aptitudini. Rosenzweig. Care este obiectivul central al psihologiei juridice? Numiţi obiectivele teoretice şi practic-aplicative ale psihologiei juridice. etc. 3. insuşirilor psihice ale subiectului uman. Care sint componentele structurale ale psihologiei juridice? Definiţi psihologia juridică şi dezvăluiţi importanţa ei in activitatea practic-judiciară.M. cuprinzand un număr mare de enunţuri. Utilizarea metodelor psihologice permite elucidarea conţinutului adecvat al obiectului cercetat. La fel de dificilă este şi procedura prelucrării rezultatelor. Descrieţi raporturile psihologiei juridice cu alte ştiinţe sau domenii: psihologice şi de . 1. 4. teste de memorie. stabilirea unui program şi realizarea unor acţiuni psihologice in direcţia necesară. 2.P. trăsăturilor de personalitate. (Testul de apreciere tematică). M. acestea inlesnind testarea. 6. teste de atenţie.

constituind un fel de «repere absolute». fenomene. dat fiind faptul că individul este o fiinţă socială. cele individuale se manifestă ca nişte aprecieri. Totuşi. valorile. influenţează modul de trai. dacă vine in contradicţie cu legităţile naturii”. acceptarea valorilor fiind mecanică. incepand cu cele excentrice.putem stabili valorile comunităţii. procese sociale şi trebuinţele istoric condiţionate. ci interdependente. Acest raport poate fi definit cu noţiunea de comportament. aşteptări sau ideal. Viziunea dată a fost emisă şi impărtăşită de către adepţii şcolii filosofice axiologice. idei. Valoarea nu este o noţiune strictă şi nu posedă un conţinut identic. modul cum ea se identifică. Varianta cea mai acută a devianţei este comportamentul antisocial - .Spencer. Din aceste considerente valorile semnifică nişte standarde culturale atitudinale. se prezintă ca o viziune asupra lumii. condiţionate de mai mulţi factori. o infracţiune. Comportamentul deviant se manifestă in ignorarea sau sfidarea valorilor sociale. Comportamentul prosocial include in structura sa altruismul. Atunci cand individul uman se ghidează in acţiunile sale de valorile sociale. sau social negativ . sau de referinţă. relaţionale etc. Determinate de cultura concretă a comunităţii ele. el dă dovadă de un comportament prosocial. culturale. Totodată. aprecierea. Sistemul de valori culturale rezultă din interacţiunea dinamică dintre individ şi societate. care generează norme şi modele de comportament. autenticitatea manifestărilor. posedă un set de valori sociale. stima profundă faţă de altul. comportamentele. in unele cazuri in contradicţie cu normativitatea juridică.Capitolul II. Este o categorie mai largă care include o varietate mare de conduite şi acţiuni. determinată fiind de condiţiile concrete fizico-naturale. ci o abatere de la forma de viaţă general acceptată in grupul de apartenenţă. transformandu-le intr-un etalon al propriilor aspiraţii. Nu e neapărat o incălcare a legii.cum membrii ei işi recunosc identitatea. «Statică socială». pe care le impărtăşeşte prioritar comunitatea umană. provocatoare şi pană la cele imorale. Comportamentul poate fi social pozitiv . ca un aspect subiectiv al culturii. Studiind acest fenomen cultura in toate aspectele sale . Acestea se raportă la aprecierea adevărului. de care subiectul dă dovadă in raport cu obiectele şi fenomenele in funcţie de criteriul satisfacerii unei trebuinţe. Conţinutul valorilor sociale implică un anumit raport al societăţii in general şi al fiecărui individ in parte. compararea. există un sistem de valori general umane. contribuie la promovarea şi conservarea lor. Spre deosebire de valorile sociale.in dezacord. Este o variantă rar intalnită a comportamentului. fără aşteptarea unor remunerări. la randul lor. adică tot ce inglobă noţiunea de cultură. coerente. Valorile au forma unor standarde care permit evidenţierea. acesta modificandu-se in funcţie de trebuinţele sociale. Valoarea socială este o relaţie prin care comunitatea exprimă concordanţa dintre lucruri. aşteptările lui.in acord cu valorile sociale. 1886. Dar mai există şi alte valori. Societatea şi cadrul valoric-normativ al ei: raportul dintre norma socială şi norma de drept Orice comunitate. obiecte ale aspiraţiei fiecărui popor. Acesta se deosebeşte de conformism prin faptul că nu e dictat de o motivaţie internă. Dar sistemul de valori individuale depinde de cel al grupului de apartenenţă. frumosului. empatia. de nevoile. 1.. atitudinile. incompatibilă cu modelele pe care acesta le propune. binelui. Raportul psihologic al individului şi al societăţii cu cadrul legislativ «Nici o lege umană nu poate să-şi realizeze caracterul său firesc de dirijare socială. iar la nivel individual . istorice. generate de calitatea grupului care le-a elaborat şi le impărtăşeşte. H. dintre valorile individului şi cele ale comunităţii. Valorile unei comunităţi nu sunt izolate. unite intr-un ansamblu.

formandu-şi modele de comportament. Normele de drept . aflate sub protecţia statului şi a organelor juridice. şcoala. Ele oglindesc atat interesele majorităţii indivizilor.provocat de o patologie psihică. grupuri. Fiecare societate posedă un sistem valoric-normativ . La nivelul elementar. secundară faţă de aceasta in aspectul ei temporal. socializarea este şi un mecanism prin care societatea transmite membrilor săi normele. Noţiunile «comportament prosocial» şi «comportament deviant» sunt relative. colaborării. credinţele etc. principalul fiind.element constitutiv al comunităţii. acţiune in raport cu valorile. Asimilarea conduitelor care vin in acord cu normele de drept decurge in procesul socializării juridice a individului.anumite etaloane comportamentale in raport cu valorile sociale. Reiese că socializarea este un proces prin care individul insuşeşte şi interiorizează valorile şi normele sociale. respectarea fiind asigurată de recompense şi sancţiuni instituţionalizate (juridice) sau psihosociale (opinie publică). devenind membru al unei comunităţi sau al unui grup social. diverse instituţii sociale. individul posedă cunoştinţe empirice ale normelor de drept. Conştiinţa de drept nu prevede posedarea perfectă a conţinutului integru al spectrului de legi adoptate in stat. La nivel de grup norma se prezintă ca un factor al consensului. cat şi individuali. iniţial. modele comune de percepere. exprimand nişte prescripţii generalizate cu conţinut reglator. Diagnosticare acestor «comportamente» depinde de natura normelor sociale. reprezentări şi evaluări ale normativităţii juridice care-i reglementează viaţa in cadrul social şi juridic concret in care el este inclus. Pe parcursul acestui proces are loc formarea conştiinţei de drept a individului uman . Totodată. totuşi. Acest proces coincide cu dezvoltarea omului din copilărie şi pană la varsta adultă. Conştiinţa de drept determină caracterul acţiunilor individului in societate. stabilite prin lege şi prevăzand o sancţionare instituţionalizată in cazul nerespectării . atat colectivi. deoarece implică atitudinea faţă de valori. normele facilitandu-i procesul de luare a deciziilor.se prezintă ca o parte componentă a normativităţii general-sociale. gandire. care-i permit un acord cu acestea. integrare in campul social şi inlesnire a raportului cu alţi indivizi. atitudinilor indivizilor incluşi intr-un anumit context social. valorile. Deci normele nu pot fi produse la nivel de individ separat. armoniei. sau asocial . După adoptare ele capătă denumirea de lege şi caracterul obligatoriu pentru toţi subiecţii sociali. intr-o oarecare măsură (in funcţie de gradul de toleranţă al grupului social) impuse lor. care sunt diverse pentru diferite grupuri şi societăţi. ţin neapărat de grup. Socializarea juridică. atitudini. atitudini şi evaluări. asemenea competenţă ţinand de prerogativa lucrătorilor din domeniul jurisprudenţei. cat şi calitatea raportului individ-stat. conştiinţa de drept şi comportamentul O formă instituţionalizată a controlului social constă in aplicarea normelor de drept. Socializarea juridică prevede inglobarea valorilor şi normelor apărate prin lege. ele sunt asigurate de controlul unor instituţii speciale. Omul işi organizează activitatea in scopul satisfacerii trebuinţelor personale in . iar in cadrul acestuia şi a celui realizat intre membrii societăţii şi institutele de drept.infracţiunea sancţionată de normativitatea juridică. In funcţie de caracterul dezvoltării conştiinţei de drept putem distinge cateva niveluri ale acesteia. de stat. Fiind nişte reguli elaborate şi confirmate de către organe speciale legislative. El se realizează sub influenţa unor factori sociali hotăratori cum ar fi: familia. rezolvare a problemelor din cotidian. constituind experienţa lor de viaţă. care inglobă un ansamblu de criterii (valorice) şi reguli (norme) ce călăuzesc activitatea grupurilor sociale.a unui sistem de cunoştinţe. Aceste criterii şi reguli sunt insuşite de indivizi prin socializare. care ştirbeşte din capacitatea de conştientizare şi dirijare a acţiunilor. sistemul normativ-valoric din colectivitatea dată. Individul le acceptă din mai multe considerente. 2. ci conştientizarea şi acceptarea acelor valori care sunt asigurate de norma de drept. determinand anumite reguli de conduită. Norma socială este un standard mediu al opiniilor.

formal. satisfăcand una dintre trebuinţele fundamentale ale societăţii in genere şi ale individului uman in parte . deşi. in condiţiile de conflict social. individul uman se orientează in diverse situaţii. fiind lipsită de importanţă. norme. Noţiunea de infracţiune (1) Infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă. de fapt. Conştiinţa juridică are cateva funcţii. care asigură dezvoltarea socială şi ajustează interesele personale la cele sociale. Incă in primele coduri de legi scrise necesitatea normei de drept era formulată prin instituirea echităţii. Dreptul ca institut al reglementării sociale Norma de drept este eficace doar atunci. dirijat fiind doar de intenţia de a face faţă controlului social. o conştientizare conceptuală a normei de drept. dar. din aceste considerente. Este de fapt un model de conformare. Importanţa psihologică a dreptului constă anume in aceea. că normele juridice reglementează raporturile umane. 2.cea de armonie in relaţiile interpersonale şi intergrupale. reprezentări. curmarea nelegiuirii şi răului. mai rar teoretice. de a nu veni in dezacord cu grupul. cu aşteptările şi principiile sociale. 3. nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni”.Funcţia de evaluare se prezintă ca o apreciere a sistemului de drept. adoptarea unui model de comportament care violează prescripţiile neformale ale societăţii poate fi etichetată in funcţie de toleranţa societăţii date ca un fapt mai mult sau mau puţin periculos şi duce la o anumită atitudine socială . Posedă cunoştinţe empirice. este conştient de statutul şi rolul lui in societate. conţine semnele unei fapte prevăzute de prezentul cod. (2) Nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care. este un fenomen complicat. La următorul nivel. 1. In conformitate cu legislaţia penală infracţiunea este definită in următorul mod: „Articolul 14.personalitatea intră in raporturi cu valorile general umane şi cele de grup. In acest domeniu . care duc la formarea unor modele de comportament in situaţiile controlate de lege. Este. Sistemul de norme din fiece epocă ilustrează particularităţile psihologice ale societăţii la momentul dat şi ale comportamentelor indivizilor din acea . Incălcarea unei norme de drept este considerată intotdeauna ca devianţă.al dreptului . 3. săvirşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală. Dreptul.Cea de reglementare duce la un control conştient al acţiunilor şi apreciere a rezultatelor acestora. se incadrează comportamental in modelele recunoscute de societate. cand formează un acord cu necesităţile general-umane. mai frecvent la nivel de tradiţii. conflictelor. confruntărilor. apărarea celor slabi de expansiunea celor puternici. Inacceptarea unei norme sociale. pană la modificare normei şi schimbarea ei in funcţie de noile cerinţe ale timpului. mai elevat. deseori fără a fi conştient de existenţa unor norme juridice. experienţă. ducand la sancţiuni juridice şi la calificarea comportamentului cu noţiunea de infracţiune (delincvenţă) Comportamentul infracţional (delincvent) este un tip de conduită cu un grad sporit de periculozitate socială. Cel mai inalt nivel prevede posedarea unor opinii. reglementate prin norma de drept.conformitate cu normativitatea socială şi juridică. o respectare a ei reglementată de convingerea internă in modelele comportamentale ajustate la sistemul de legi. despre drepturile şi obligaţiile sale. prevăzută de legea penală. instituţii de drept.Cea de cunoaştere realizează reflectarea normativităţii juridice. de anihilare a contradicţiilor. conştientizarea rolului şi a importanţei dreptului in societate. Normele juridice ii livrează modele de conduită in diverse circumstanţe complicate.de la marginalizarea totală a subiectului cu comportament deviant. de adaptare la cerinţele sociale. motivand comportamentul şi selectand conduitele in vigoarea circumstanţelor. afectand cele mai importante valori şi incălcand normele juridice de care se ghidează cadrul social. la nivelul simţului comun.

1. dar nu o libertate deplină. satisfacerea trebuinţelor materiale. Explicaţi conţinutul noţiunilor «valoare socială». Din aceste considerente. «normă socială». de ridicare a acesteia in statutul de unică regulă şi instrument de dirijare a relaţiilor umane . care ghidează conduitele umane. oare. importanţa şi rolul dreptului sporeşte. Ce prevede socializarea juridică şi formarea conştiinţei de drept? 5.perioadă. indiferent de poziţia lui socială sau materială. In aceste condiţii apar sarcini legate de umanizarea normei de drept. 2.statut care trebuie să asigure condiţii egale fiecărui individ. Se manifestă. Numiţi şi descrieţi tipurile de comportament. la alegerea locului de trai. libertatea individului uman constă in interiorizarea interdicţiilor şi a drepturilor sociale. «criterii valoric-normative». Analizaţi raportul psihologic dintre interesul public şi interesul privat. Dreptul garantează această libertate. . dezvoltarea psihică şi intelectuală. al securităţii personale. asigurarea bunăstării (inclusiv şi prin armonizarea raporturilor cu mediul natural). ci pe cea dictată de cursul firesc al dezvoltării sociale. Libertatea personalităţii a devenit o realitate doar atunci. precum şi responsabilitatea personală de conduitele proprii. Probe pentru recapitulare. identic conştiinţa de drept in structura cognitivă a fiecărui individ uman? 6. cand normativitatea instituţionalizată şi neinstituţionalizată s-a transformat intr-un sistem de reguli. La etapa contemporană de tranziţie la o societate democratică. la iniţiativa cu caracter creativ. Care este legătura dintre normativitatea socială şi cea juridică? 3. Care sint principiile pshologice ale stabilirii capacităţii de exerciţiu a cetăţeanului in dreptul civil? 8. cele mai importante din care sunt: dreptul la viaţă. liberă in adevăratul sens al cuvantului. aceasta manifestandu-se in orientarea spre instituirea unui stat de drept. 7. Prin ce se deosebeşte norma de drept de cea socială? 4.

Analiza persoanei unui singur infractor nu ne poate oferi informaţie suficientă. este un produs integral al proceselor ce stau la baza raporturilor sociale ale subiectului. spre deosebire de altă accepţiune «personalitate criminală» . Ne referim la faptul că oricare persoană. elaborate de psihologie in scopul definirii personalităţii şi stabilirii profilului ei.criminală. totuşi. cel al dramei judiciare. victimei. Deoarece in Codul penal este utilizată noţiunea «persoană». şi urmărind intenţia de lărgire a conţinutului conceptual. volitive. un sistem de atribute biopsihosociale. Dar există o trăsătură distinctă a personalităţii. pregătire şi orientare comportamentală . determinate de apartenenţa la o anumită categorie socială sau de particularităţile organizării psihice. pentru a vorbi despre personalitatea infracţională. acceptate in domeniul ştiinţelor speciale. la fel precum psihologia generală şi cea socială. caracterizată de o anumită motivaţie. N. Conceptul de personalitate in psihologia juridică Psihologia juridică şi criminologia. Activitatea. 1. organizată in conformitate cu capitalul ereditar şi influenţele mediului. se prezintă şi ca o personalitate unică. Psihologia juridică implică in aparatul conceptual noţiunea dată. in capitolul de faţă ţinem să analizăm pe cat posibil de amplu doar personalitatea infractorului. ţinem să precizăm că atat in ştiinţa psihologică.Capitolul III. structuri comportamentale. Personalitatea. Insă e nevoie şi de o altă departajare. examinand-o intr-un context special. posedand anumite particularităţi intelectuale. Deoarece pe parcurs ne vom opri in detalii la personalitatea tuturor participanţilor la drama judiciară. cat şi in tratarea oferită in capitolul de faţă conceptul «personalitate» implică şi caracteristicile persoanei. recurge la unele scheme deosebite. Cercetarea personalităţii personajelor din cadrul dat . pentru evitarea confuziei terminologice. Conştiinţa. martorului. cat şi de orientarea contemporană general-umană . armonizare a relaţiilor sociale. Leont'ev. in care se recurge la termenul de «infracţiune». anihilare a factorilor distorsionanţi. temperamentale. Anume aceste calităţi sunt puse in discuţie atunci. operează cu conceptul de personalitate . provocatori de conflicte interpersonale şi intergrupale. precum şi individul. de care dispune o persoană. deşi ţine cont de modelele conceptuale. Noţiunea de personalitate inglobă esenţa omului ca subiect şi obiect al procesului social-istoric. dirijandu-se de modele comportamentale cu caracter antisocial. Personalitatea. cea de «infracţiune». cercetare. S-a recurs la noţiunile de «personalitate infracţională» sau «personalitatea infractorului». 1975». Cercetările contemporane ale personalităţii implicate in drama judiciară se referă la un şir de . precum şi a agenţilor judiciari. Necesitatea unei cercetări ample a personalităţii infracţionale este condiţionată atat de sarcinile justiţiei: de descoperire. Ea este determinată de natura relaţiilor ce au format-o: a relaţiilor sociale in care se implică doar omul in scopul unei realizări obiective.a infractorului. afective. aptitudini. cand se recurge la noţiunea de «personalitate infracţională». posedand doar unele calităţi generale. sancţionare a infracţiunilor şi orientare a activităţii spre profilaxia criminalităţii. valori personale raportate la cele sociale. nu de «crimă». Spre deosebire de noţiunea de «crimă». caracteriale. oferă posibilitatea unei diferenţieri a gravităţii faptei. desemnand un comportament ce atentează la prevederile legii.in scopul ajustării la terminologia folosită in Codul penal.spre umanism. Psihologia personalităţii infracţionale şi a devierilor normativ-morale şi comportamentale «Paradoxul constă in aceea că factorii ce stau la baza dezvoltării personalităţii nu pot fi uşor identificaţi. A. deosebinduse de semeni şi fiind totodată asemănător cu ei.un construct pluridisciplinar. caracteriale şi temperamentale. Profilul psihologic al persoanei este irepetabil.

psihologia. Dacă facem o departajare a scopurilor. . Vasiliev. caracterul procesului de socializare şi inglobare a normelor sociale. trebuinţelor.identificarea factorilor psihici şi a rolului lor in comportament: a caracterului proceselor psihice şi a deformărilor. nu va oferi material suficient pentru inţelegerea deplină. martorului. Anume acestea sunt analizate atunci. mai productivă. rolul lui in cazul cand este cercetată o crimă comisă in grup. de formare a personalităţii». de care sunt capabile alte ştiinţe . . Fireşte că in cadrul . Din punct de vedere psihologic cercetarea personalităţii infracţionale are ca scop: . Analiza personalităţii in cadrul acestor ştiinţe oferă cunoştinţe care permit elucidarea tuturor aspectelor comportamentului deviant. orientărilor. menţionează rolul particularităţilor psihofiziologice . Calităţile psihice ale oricărui om nu pot să-l sortească fatal la realizarea rolului social de infractor. criminologia.aspecte. factorii sociali care au contribuit la degradare etc.stabilirea determinantelor sociale ale comportamentului personalităţii implicate in drama judiciară: al experienţei sociale şi al comunicării. cu deosebire al celor care determină procesul socializării individului. 2.desemnarea profilului psihologic al personalităţii infractorului. putem evidenţia următoarele: 1.identificării subiectului infracţiunii. in care scop se recurge şi la o investigaţie a personalităţii victimei. Fireşte că cercetarea juridică a personalităţii infractorului. care realizează cercetarea penală sau sunt implicaţi in activitatea de resocializare a condamnaţilor. temperamentului. . In cercul cauzelor subiective ale infracţiunii autorul inscrie gandirea şi conştiinţa. scopurilor. ţinandu-se cont de toate cauzele interne psihologice şi externe obiective care l-au provocat.sporirii ponderii implicării psihologice a urmăririi penale şi a sancţiunii in reorientarea conştiinţei şi comportamentului persoanei invinuitului. de motivaţia subiectului infracţiunii. care-i caracterizează apartenenţa la un anumit grup social . insuşirilor psihice ale persoanei cercetate. . precum şi factori sociali.determinării formelor optimale de resocializare şi recuperare socială a infractorului. Studiul personalităţii infractorului oferă informaţie tuturor agenţilor judiciari. care ţine cont de geneza şi afirmarea personalităţii. In profilul psihologic al oricărui individ uman.determinarea factorilor psihologici: a motivaţiei. V. in centrul atenţiei aflandu-se personalitatea celor implicaţi in cercetare: a infractorului. cercetand procesul formării personalităţii infracţionale.. implicat in infracţiune. E vădită orientarea cercetării personalităţii infractorului spre desemnarea corelaţiei dintre biologic şi social. Dar există anumite particularităţi psihice.al infractorilor. cauzele obiective şi subiective şi subiectul ei. martorului. stabilirii cauzelor obiective şi subiective ale infracţiunii. uneori patologice. orientarea socială. sociologia.al tipului sistemului psihic.determinării strategiilor optimale. atitudinea faţă de valorile sociale. dominate de anumite reprezentări. E nevoie de o tratare dinamică. cat şi al factorilor sociali. stabilirii unui program individual. Cercetarea personalităţii infractorului este o activitate complexă şi complicată. interesele şi motivaţia cu caracter antisocial. cand vorbim de personalitatea infractorului. cat şi a persoanei concrete. cat şi de cele. pe care le rezolvă fiecare ştiinţă. victimei. se impletesc atat calităţi pozitive. ţinandu-se cont de calităţile personale. . acest proces examinandu-se doar in dinamică: «in cadrul procesului de dezvoltare socială.obiectul infracţiunii. caracterului. care ii determină profilul psihologic şi orientarea comportamentală. cercetand personalitatea infractorului. atitudinilor. . rezultată din trebuinţele. selectării metodelor şi tacticilor in vederea realizării unei cercetări reuşite a actului infracţional. locul persoanei in ierarhia status-urilor şi rolul determinat de aceasta. . care o identifică cu infracţiunea şi se orientează spre cele patru componente ale ei . atat a personalităţii infracţionale.calificării juridice a actului infracţional. contradictorii celor general-umane. acţiunile căreia au provocat cauza penală. Din punct de vedere juridic cercetarea personalităţii infracţionale se realizează in scopul: .

cu deosebire a trebuinţelor.analizează şi apreciază complet şi obiectiv toate imprejurările cauzei. cu deosebire cei subiectivi. precizarea diagnosticului şi excluderea erorilor judiciare. cat şi in momentul comiterii infracţiunii. . atat in timpul constituirii personalităţii. . caracterizate printr-o forţă sporită. totodată. care ar delimita competenţele diferitor agenţi judiciari in cercetarea personalităţii infracţionale. psihologic sau social. .investigările biogenetice .obligat să desemneze imprejurările care ar putea să atenueze răspunderea sau chiar să ducă la achitarea invinuitului. recurge la o analiză amplă a personalităţii infractorului.cercetarea sociologică .determinarea factorilor sociali care au provocat comportamentul infracţional.rolul factorilor ereditari in structura personalităţii infracţionale. . elucidand factorii de diversă natură. să stabilească cauzele obiective şi subiective care au determinat comportamentul infracţional. Şi totuşi.judecătorul . implicand: . .probarea şi obiectivarea diagnosticului clinic.urmăririi penale se ţine cont nu de toate particularităţile invinuitului.care ţine pe parcursul urmăririi penale nu doar să identifice circumstanţele ce urmează a fi demonstrate prin probe. cat şi de comportamentul de simulare al infractorului.avocatul . Cu cat mai multe date despre aceasta posedă agenţii judiciari. motivaţiei.cercetarea psihologică şi psihosociologică .şi microsociale. a gravităţii şi forţei lor. este confruntat cu necesitatea unei caracterizări obiective a comportamentului infracţional.examinarea clinică . .furnizarea datelor medicale obiective.realizand in numele statului urmărirea penală. de regulă. ci doar de acele care au o importanţă principială pentru proces: conţinutul invinuirii şi contextul real al cercetării. atitudinilor.procurorul . Nu pot fi stabilite anumite cadre formale. asigurand influenţa educativă.interpretarea neurofiziopatologică .analiza personalităţii infractorului prin prisma proceselor macro. orientarea asupra posibilităţii de recuperare socială. care au provocat delictul. ci şi a raporturilor cu celelalte părţi ale procesului. . precum şi de elucidarea unor circumstanţe nefavorabile de ordin psihic. intereselor. . reprezintă invinuirea in instanţă.examinarea paraclinică .aprecierea corectă a stărilor psihice a personalităţii infractorului. un anumit scop: .ofiţerul de urmărire penală . . orientărilor. . . fiecare specialist implicat in această activitate o examinează ca pe o unitate distinctă. cu atat mai eficient decurge cercetarea penală. Abordarea acestor studii permite: . conflictele in care a fost implicată şi modul in care acestea au fost soluţionate. exercită şi alte atribuţii prevăzute de CPP.cercetarea tulburărilor cu caracter psihopatologic care au determinat infracţiunea. Personalitatea infractorului este cercetată şi de specialiştii din alte domenii.structura personalităţii infracţionale motivată de ambianţa socială. este preocupat de cercetarea şi demonstrarea unor calităţi pozitive ale infractorului. cercetand personalitatea infractorului nu numai prin prisma delictului. folosindu-le in procesul apărării.reconstituirea antecedentelor personale şi patologice ale subiectului. ci să stabilească mijloacele procesuale optimale. determinandu-şi. cele din urmă fiind. contribuind la . care au determinat comportamentul infracţional. atat provocate de atitudinea subiectivă a agenţilor. .identificarea cauzelor psihologice care au putut influenţa comportamentul.cauzalitatea manifestărilor agresive antisociale de condiţiile biopsihologice care le declanşează. stabilirea genezei tulburărilor psihice.rezolvarea medico-legală . in baza cărora este reconstituită starea de imputabilitate.

prevenirea recidivelor. pot determina condiţia socială a individului.cognitive. căpătand configuraţia unor trăsături de personalitate. aplicarea corectă a sancţiunii. iar de aici şi a celor psihice .instituirea unor trebuinţe. procesele cognitivlogice. posedă conştiinţa unui Eu social reuşit. volitive sau de dirijare a stărilor afective pot in circumstanţe criminogene juca rolul de factori provocatori de infracţiune. precum determinarea profilului social al individului de calităţile lui interne. binefacere. etc. vorbind despre pericolul complexelor. sau chiar să contracareze voinţa. aprecieri care vin in dezacord cu valorile şi normele sociale şi normativitatea juridică. Deficienţele psihofiziologice (senzoriale. biologice. cat şi prin orientarea lui spre delincvenţă. calitatea proceselor neurovegetative. sau manifestă orientări spre comportamente reale in acelaşi scop. . cand aceste comportamente capătă un caracter normativ sau chiar prosocial. Enikeev o defineşte ca «o totalitate de calităţi individual-tipologice de importanţă socială cu caracter negativ. Acţiunea indirectă a celui din urmă este la fel de vădită. individul manifestandu-se in domenii de inalt prestigiu social . locomotorii.). atat prin determinarea comportamentului acestuia de abatere de la normativitatea psihică sau socială. sunt incadraţi armonios in ambianţă. C. sub impactul unei condiţii sociale nefavorabile pot de asemenea să se manifeste in calitate de condiţie a unui comportament infracţional. fiziologice. caracterul sau aptitudinile personalităţii. cognitiv-logice. pe care o prezintă individul cercetat. Un grup de autori bucureşteni consideră că ea este o «sinteză a tuturor elementelor care concură cu conformaţia mintală a unui subiect căruia ii dă o fizionomie proprie. Toate acestea permit evitarea erorii judiciare. De bună seamă. M. Aspectul fizic. impulsurile de agresivitate. emotive şi volitive. adecvată caracterului infracţiunii săvarşite. patologia sau dezvoltarea distorsionantă a cărora poate determina comportamente deviante. unde sunt satisfăcute tendinţele exagerate de dominaţie. care determină comportamentul criminal al individului». V. de educare a conştiinţei de drept. . in baza unei inferiorităţi reale sau doar imaginare. Dar ar fi complet eronat. constituţia fizică deficitară provoacă sentimentul inferiorităţii şi generează tendinţe de compensare . Vasil'ev pune accent pe raportul de interdependenţă dintre componenta biologică şi cea socială in structura personalităţii infracţionale. Tot de această componentă biologică ţin şi unele calităţi ale SNC. violenţă. pentru a repara deficienţa de care suferă. punem in evidenţă un şir de calităţi cu care personalitatea vine in această lume (ereditare sau innăscute) şi care ii determină profilul morfoconstituţional şi psihofiziologic.forme de comportament relativ stabil. stabilirea programului de resocializare şi recuperare socială.aprecierea gradului de periculozitate socială. In psihologia judiciară există mai multe definiţii ale personalităţii infractorului. cu un grad sporit de periculozitate socială. Societatea poate şi trebuie să exercite acţiuni de profilaxie a comportamentului deviant in cazul indivizilor caracterizaţi printr-o condiţie biologică nefavorabilă. Care este rolul acestor două componente şi in ce măsură pot ele să determine un comportament deviant? Vorbind de cea biologică. Sunt cunoscute exemple. să pună in dificultate. Temperamentul. cognitivlogice.activitate de caritate. elaborarea unor acţiuni mai vaste cu caracter social de prevenire a criminalităţii. Iată prin ce se explică interesul cercetătorilor faţă de această componentă a personalităţii. Jung. capabilă să perturbeze unitatea conştientului. dacă am ignora rolul factorului social in manifestarea calităţilor biopsihice. prin care individul uman. care poate cauza un comportament deviant. ţine să se afirme in mod conştient sau inconştient intr-un anumit domeniu. specifică». politică etc. Dar la fel de frecvente sunt şi formele de manifestare intr-un domeniu antisocial. Individul incearcă să evadeze in imaginar (persoanele nevrotice). pentru a-şi adumbri eşecul in viaţa socială. Anumite deficienţe senzoriale. indivizii dotaţi cu o infăţişare plăcută şi calităţi psihice ce nu le perturbează existenţa. subliniază forţa lor. să-l lipsească pe individ de libertate. anumite perturbări neurovegetative.

cum ar fi insuficienţa intelectuală sau influenţele mediului par să determine conduitele infracţionale. . Fenomenul agresivităţii cunoaşte mai multe tratări: . iar in tratarea neopsihanalitică .psihologice. Extracromozomul X este considerat cauză a comportamentului agresiv. acţiunea nefavorabilă a mediului etc. care livrează subiecte frustrante. . din perspectiva psihologiei dinamice.psihanalitice .ca o pulsiune sexuală a inconştientului. cat cele de altă natură. G. .stări temporare. considerand-o un rezultat şi o incercare de adaptare. cu deosebire a celei de inhibiţie a cortexului. In scopul elucidării cauzelor biologice ale comportamentului infracţional au fost efectuate cercetări ale anomaliilor cromozomiale. contribuind la formarea unui mecanism biosocial comportamental. inclusiv sexuale) şi dirijarea voluntară a comportamentului. Y .Incercand o generalizare. 2. . avand o anumită importanţă in determinarea caracterului conduitelor. care ţin să explice agresivitatea prin impactul fenomenelor şi factorilor ce ţin de existenţa grupurilor. provocate de conflictele cu sinele şi ambianţa. antisocial. ale invăţării sociale. incălcand legea mai frecvent decat cei CIS (introvertite). unii cercetători consideră că nu atat cauzele ereditare. prin care această formă de manifestare comportamentală este atribuită influenţelor familiei. . se manifestă sub influenţa celui social.a anomaliilor in orientarea valorică (predominanţă a trebuinţelor primare. stimularea fiind resimţită mai puţin. condiţionarea mai dificilă pentru tipul CIR. face ca persoanele de tip CIR (extrovertite) să accepte diverse surse de stimulare. de 60 ori mai mare)persoanele cu comportament agresiv. provocatori de incomodităţi. analizează şi teoria lui H. care frecvent poate cauza perversiuni sexuale şi infracţiuni sexuale. din care rezultă căutarea de excitare senzorială. a ierarhiei sociale. Eysenck. deci şi socializarea mai dificilă a lor. tensionarea psihofiziologică. evidenţiind două categorii de subiecţi: . cu deosebire in lucrările renumitului psihiatru H. provocand reacţii neadecvate şi diminuand posibilitatea de dirijare a acţiunilor. considerate drept posibilă cauză a comportamentului antisocial.psihosociale.patologia trebuinţelor primare. .neurofiziologice. de tip behaviorist şi neobehaviorist. Această alianţă a factorilor se manifestă evident in analizele ştiinţifice ale agresivităţii. Avanesov numeşte următoarele cauze biologice ce pot influenţa distructiv comportamentul personalităţii: . la care ne-am mai referit. la care inhibiţia apare mai repede. sensibilitatea mai joasă in cazul indivizilor CIR. . Selye. la care inhibiţia apare mai incet iar stimulul este resimţit subiectiv mai puternic. mai ales provocate de alcoolismul părinţilor.patologii transmise prin ereditate sau innăscute. care pune la baza comportamentului proprietăţile fiziologice corticale. S-a constatat că apariţia unui extracromozom X sau Y este mult mai frecventă printre (după unii autori. . tendinţelor de dominaţie. care se centrează pe rolul frustrărilor.imbolnăviri neuro-psihice. ce duc la neechilibrul SNC. violent. Deşi incidenţa anomaliei cromozomiale in comportamentul antisocial este foarte semnificativă. care corelează agresivitatea cu situaţiile de stres.de tip CIR (cortical inhibition rapidly).etologice. care mizează in explicarea agresivităţii pe compararea comportamentelor animale şi umane. mass-mediei. J. Eysenck factorul biologic.a morţii şi distrugerii. a autorităţii. dirijate de aceeaşi moştenire genetică. . Autorii romani. In opinia lui H. explicand agresivitatea prin influenţa stimulilor dezagreabili.de tip CIS (cortical inhibition slowly). Consecinţele: 1.

cat şi sistemul de statuturi-roluri atribuite individului. nici condiţia socială nu poate intru totul să orienteze personalitatea spre acceptarea unui model de comportament in acord sau dezacord cu normativitatea socială şi juridică.se referă la motivaţia. In sfarşit. intrunind atat influenţele din ambianţă. la incapacitatea de a lua o decizie justă in situaţiile cu impact criminogen. psihologici şi psihici. copiii din familiile aparent favorabile acceptă comportamente infracţionale. integrate intr-un sistem neadecvat celui social. Stabilirea acestor factori inlesneşte elaborarea unor programe psihocorecţionale. totalitatea de reprezentări sociale. sunt examinate: directivele comportamentale . Scopul principal al cercetării psihologice a infractorului constă in determinarea corectă a factorilor care au determinat infracţiunea şi ponderea acestora in comportamentul criminal. rezultate din constituţia psihofiziologică. psihice şi sociale). in totalitatea lor alcătuind o conformaţie orientată antisocial. după părerea noastră. avand caracter de tipologie socială. fiind şi unul din scopurile psihologiei judiciare practice şi a justiţiei in genere. Tipologii psihologice ale infractorilor In psihologia juridică sunt utilizate mai multe metode de cercetare a personalităţii infractorului. elucidarea cauzelor biopsihice ale comportamentului antisocial. rezolvand problema profilaxiei criminalităţii. cat şi de influenţele din ambianţa socială. iar din aceasta . fundamentandu-se pe faptul că personalitatea este un rezultat al relaţiilor sociale. care determină un comportament antisocial. Dar. Ea indeplineşte un sistem de roluri. deficienţele proceselor cognitiv-logice şi emotiv-volitive duc la acceptarea unor motive.corespund posibilităţilor sau sunt sporite.psihologică . modul de a reacţiona şi interferenţele cu mediul in care s-a format.apariţia sentimentului siguranţei in lipsa de pedeapsă. Comportamentul personalităţii este determinat şi de factorii sociali. care determină profilul comunităţii şi al fiecărui membru al ei. condiţiile sociale favorizante . 2. care necesită o atitudine diferenţiată. De exemplu. modelele culturale cu caracter grupal. orientări antisociale. Configuraţia lor se formează pe parcursul existenţei individului. fiind determinată atat de capacitatea psihicului de dirijare a comportamentului. Cea de a doua componentă a personalităţii . pe care le deţine personalitatea. Ştiinţa psihologice incă din cele mai vechi timpuri a stabilit că indivizii umani pot fi uniţi in anumite clase (grupuri) in funcţie de posedarea unor trăsături comune de configuraţie biopsihologică sau . Altă metodă se bazează pe cercetarea sistemului de statusuri şi roluri sociale.sunt ele oare indreptate spre existenţa din contul altuia. fără a depune un efort personal. Toate componentele personalităţii infractorului se pot dezvolta separat normal. Insă nici această componentă nu poate fi examinată separat de cea biopsihologică şi socială. acceptarea sau respingerea cărora afirmă o anumită poziţie a individului in grupul de apartenenţă etc.Aşadar. componenta socială care. aceştia aflandu-se in legătură stransă cu status-rolurile individului uman. Capacitatea insuficientă de conştientizare şi dirijare a propriilor acţiuni. caracterul trebuinţelor . componentele instinctiv-afective. orientarea.indiferenţa socială faţă de incălcarea normativităţii sociale şi juridice. nu are o importanţă pur teoretică. economici. alimentată de construcţia senzorial-perceptivă. interese. trebuinţele şi interesele indivizilor. cand descendenţii din familiile cu comportament antisocial se orientează spre valorile general umane şi dimpotrivă. de valori. Fiecare al cincilea recidivist comite infracţiuni după eliberarea din penitenciar fără a cugeta asupra consecinţelor. apreciind factorii care au determinat comportamentul. care prin forţa lor provoacă dificultăţi de adaptare a individului la ambianţa socială. norme cu caracter deviant de la cele ale societăţii. Din considerentele relatate mai sus putem defini personalitatea infractorului ca o sinteză a componentelor personale (biologice. cercetand motivaţia infractorului care a comis un furt. exercită o influenţă mare asupra structurii personalităţii in genere. din nou. respectiv atitudinea ei faţă de normativitatea socială. orientarea spre un comportament deviant. Una din acestea. Cotidianul ne oferă un şir de exemple. pune accent pe locul personalităţii in sistemul de norme sociale şi modele comportamental-culturale. care determină un şir de relaţii sociale.

Individul cu deficienţe de socializare poate să-şi rezolve trebuinţele primare şi secundare prin acceptarea unui comportament antisocial. considerand in mod uşuratic că ele vor putea fi evitate sau neglijand posibilitatea survenirii unor asemenea urmări. servind drept etaloane a căror cunoaştere ne poate oferi o inţelegere şi tratare a comportamentului individului uman studiat. atitudinile. e componenta socială a personalităţii. oferind anumite standarde care facilitează cunoaşterea indivizilor implicaţi in infracţiune. astfel. din aceste considerente. provenind mai mult din dezechilibrul dintre particularităţile psihice şi condiţiile din ambianţă. care au comis infracţiunea mai puţin gravă. in psihologie intrunind subiecţii umani. prevăzand posibilitatea survenirii urmărilor social-periculoase ale acţiunii sau inacţiunii. fenomene. Pavlov. Dar nici o tipologie nu reuşeşte să inglobe toată varietatea personalităţilor umane. un şir de incercări. in primul rand. . care. Aşa a apărut noţiunea de «tip».infractori deosebit de periculoşi. Modul in care individul a trecut prin procesul de socializare. Eysenck etc. care se manifestă in anumite insuficienţe cognitive. care este utilizată in diverse ştiinţe şi pentru diverse categorii de obiecte. efectuată in Codul Penal. criminal. dar subestimandu-le. putem distinge: 1„Infracţiuni uşoare se consideră faptele pentru care legea penală prevede in calitate de pedeapsă maximă pedeapsa inchisorii pe un termen de pină la 2 ani inclusiv.infractori periculoşi. in cazul cărora cauza comportamentului criminal poate fi patologia psihică şi imposibilitatea de apreciere adecvată şi reglare conştientă a acţiunilor. Totodată e nevoie să ţinem cont şi de forţa unor «incapacităţi funcţionale». totuşi.infractori ocazionali. pare a fi. care ne facilitează procesul de ordonare al realităţii sociale. care corespund sau nu celor cu caracter social. Jung.care nu erau in stare să conştientizeze acţiunile lor sau să le conducă din . Referitor la tipologia personalităţilor infractorilor au fost efectuate. oferă posibilitatea de a inţelege fenomenul infracţiunii mai adecvat şi a-l trata mai corect. 2Infracţiuni mai puţin grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu inchisoare pe un termen de pină la 5 ani inclusiv. Cu toate că nu se poate vorbi despre un «psihic criminal» sau o «moştenire genetică criminală». aparţinand lui Hipocrate. inclusiv la cele criminale. In conformitate cu clasificarea infracţiunilor.socială. subordonată celei de «trăsătură». . 5Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvirşite cu intenţie pentru care legea penală prevede detenţiune pe viaţă”. important in determinarea comportamentului. la fel. Tipologia personalităţilor infracţionale nu poate fi efectuată separat de tipologiile generalpsihologice. şi-a instituit un sistem de valori individuale. in care are loc constituirea personalităţii. dat fiind faptul că orientarea criminală a comportamentului nu este un datum. precum şi de urmările ei social-periculoase. afective sau volitive. noţiunea de «tip» fiind un construct mental. De o importanţă mare.fiind conştienţi de caracterul ei «excepţional de grav». . cat şi constituţia genetică contribuie la determinarea conduitelor umane. interesele.infractori mai puţin periculoşi. Dintre cele mai cunoscute tipologii psihologice putem numi pe cele temperamentale. 3Infracţiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu inchisoare pe un termen de pină la 15 ani inclusiv. Allport. care au comis o infracţiune din imprudenţă. Tipul este o noţiune. care au comis infracţiunea deosebit de gravă «cu intenţie» . particularităţile psihologice: motivaţia. Aşadar. care au comis infracţiunea «cu intenţie» .infractori iresponsabili . distinge: . atat psihicul.fiind conştienţi de caracterul social-periculos al acţiunii sau inacţiunii. . a asimilat normele sociale. la baza tipologiei personalităţii infracţionale trebuie să fie puse. scopurile. un rezultat al configuraţiilor genetice. necătand la relativitatea lor. 4Infracţiuni deosebit de grave se consideră infracţiunile săvirşite cu intenţie pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu inchisoare pe un termen ce depăşeşte 15 ani. Pzutem.

mai frecvent manifestandu-se ca un infractor situaţional. orientare excesivă spre anumite feluri de gratificaţie socială (bani.. falsuri etc.tip caracterizat de o pregătire socială insuficientă. dificultăţi in autoevaluare şi autoprezentare.care poate la fel provoca pericol social. Deşi tipul recidivist predomină printre bărbaţi. care-l face vulnerabil in situaţiile nefavorabile. infractori «intamplători». impulsivitate şi indiferenţă afectivă. Conştienţi de caracterul antisocial al comportamentului lor. debilităţi mintale sau a unei alte stări patologice[27].antisocial . In conformitate cu criteriul enunţat. accentuări de caracter). foloseşte in calitate de criteriu de tipologizare gradul de periculozitate socială. Enikeev M. stări interne de tensionare şi conflict. II. autorul consideră că acest tip prezintă un grad jos de periculozitate socială.cauza unei boli psihice cronice. egocentrism. In conformitate cu aceste criterii el evidenţiază următoarele tipuri: . patologii de limită ce nu le permit o conştientizare deplină. violent.capacitatea de dirijare psihică a acţiunilor . intereselor. spre asigurarea existenţei prin practicarea infracţiunii. se intalnesc femei cu comportament recidivist. prezentandu-se ca un criminal profesional.). In psihologia judiciară tipologia infractorilor se efectuează după un şir de criterii. şantajare. care in virtutea unor deficienţe a proceselor volitiv-afective nu pot rezista in situaţia criminogenă. Enikeev distinge in cadrul acestor tipuri infractori violatori de proprietate şi infractori violenţi. imaturitate. pe care o exercită individul. sex etc. infractorii recidivişti dau dovadă de inadaptare socială. Sunt orientaţi spre invinuirea circumstanţelor sau a altor persoane de modul de trai pe care-l duc. escrocherii. ajunsă frecvent pană la infantilism social . avand diverse forme: furturi.asocial . adecvată a acţiunilor şi comportamentelor (analiza mai detaliată a comportamentului acestor persoane va fi expusă in continuare. Astfel. mai frecvent. delapidări. contrabandă.tip ce posedă orientări criminale care-l domină. Altă tipologie a personalităţii infracţionale ţine cont de un cerc mai larg de criterii. Recidivistul este indiferent in raport cu sancţiunea juridică. Nenumăratele studii ale acestora au demonstrat existenţa in structura personalităţii infractorului recidivist a unei conjugări a deficienţelor individuale şi sociale. incapacităţii de reintegrare socială In urma unor sondaje efectuate in Romania in 1982 pe un eşantion de 2738 deţinuţi recidivişti s-a stabilit că aceştia posedă şi alte caracteristici comune: . trebuinţe hipertrofe. crima fiind conştientizată. Infracţiunea devine pentru aceste persoane modul de satisfacere a trebuinţelor materiale. falsificare de bani sau de produse şi mărfuri.cu defecte in capacitatea de autoreglare a comportamentului. In funcţie de tendinţa de repetare a acţiunilor criminale distingem infractori recidivişti şi nerecidivişti. caracterizandu-se comportamentul infractorilor psihotici). I. I. . Primii sunt orientaţi spre repetarea acţiunilor criminale. Dar autorul ţine să mai menţioneze un factor al infracţiunii . Infractorii normali nu sunt afectaţi de vreo patologie psihică. Prima divizare ţine de gradul de conştientizarea şi dirijare psihică a comportamentului. alcoolism cronic. frecvent caracterizate prin anomalii psihice de limită (psihopatii. . scepticism etc. percepere deformată a realităţii. unei tulburări psihice temporare. aceşti infractori se dirijează de motive egoiste. agresivitate. Recurgand in continuare la o divizare conform calităţii orientărilor valorice. M.dorinţă de a exista din contul altora. mituire. infracţiuni economice. predispus spre alegerea formelor criminale de satisfacere a trebuinţelor. operaţii valutare ilicite. abuz de serviciu. Degradarea social-psihică a infractorilor recidivişti este şi un rezultat al nenumăratelor privări de libertate. comportamentul. realizare a scopurilor. orientat spre existenţa antisocială. care-i determină atitudinea faţă de valorile sociale. necesităţi sporite in raport cu posibilităţile. periculos. Infractorii anormali sunt persoane care au dereglări psihice de diversă natură.

persoanele cu anumite patologii psihice. Una dintre cele mai interesante incercări de elaborare a tipologiei infractorilor ii aparţine criminologului şi psihologului american Lewis Yablonski. specializaţi intr-un anumit domeniu. acolo continuand să-şi perfecţioneze deprinderile criminale. după calificarea criminală .).56%). de la care invaţă valori şi norme deviante. au atitudini favorabile faţă de modul lor de trai şi nefavorabile in raport cu ambianţa socială.necăsătoriţi. d). influenţei. situaţia familială . sănătoşi (23. oligofrenii (6. O prezentăm cu unele implicări personale. persoanele dezadaptate social. după mediu de comitere a infracţiunilor .7 sunt tineri. Prezenţa lor in societate vorbeşte şi despre . Directivele antisociale. crima este mijlocul principal de asigurare materială. In cadrul altui sondaj s-a stabilit că majoritatea infractorilor recidivişti provin din mediul urban (58.77.47%). persoanele cu o autoevaluare neadecvată a posibilităţilor proprii. Recidiviştii formali au un comportament mai mult sau mai puţin corect in raport cu normele sociale şi juridice.1% au comis infracţiunea in mediul urban. criminale a acestor indivizi sunt un rezultat al imitării. Pot fi evidenţiate şi cateva subtipuri: a).54. după varstă . rezultatul examinării psihice a scos in vileag că suferă de psihopatii (47.9% calificaţi. b).31%). pentru care crima este un fenomen contradictoriu modului de comportament. b). mai frecvent sporită. sunt orientaţi spre modul de viaţă antisocial.. avand pană la 30 ani. cea de-a doua infracţiune avand un caracter intamplător. e). b). c). debutează in calitate de minori delincvenţi. politice. c). d). recurgand la violenţă fizică doar in unele situaţii extremale.76. după nivelul şcolarizării . rasiale etc. In funcţie de gradul de pregătire infracţională sunt distinse alte două tipuri. de diminuarea posibilităţii de autocontrol şi autodirijare a acţiunilor. in rezultatul acţiunilor incorectă a altora (crime pasionale. pentru care infracţiunea este mod de viaţă. fără a depune un efort considerabil. Infractorii de carieră sunt mai frecvent profesionali. encefalopatii post traumatisme cranio-cerebrale (2. d). care a folosit drept criteriu de clasificare chiar trăsăturile de personalitate ale individului. cu caracter afectiv.peste 90% nu au depăşit nivelul şcolii medii incomplete. cu o percepţie şi evaluare eronată a ambianţei. material. care in situaţii extremale anihilează posibilităţile de autodirijare a comportamentului. işi cultivă deprinderi speciale tehnice şi modalităţi de acţiune. mai ales cu sistemul de drept şi lucrătorii acestuia. Infractorii de carieră se caracterizează printr-un comportament infracţional rezultat din modul de socializare.39%). divorţaţi sau in relaţii de concubinaj (63%). se pregătesc. devin criminali in urma impactului mediului social. fiind determinată de particularitatea de a nu putea rezista impactului situaţiei criminogene. Trăsăturile lor esenţiale: a). Recidiviştii reali indivizi.49%). se dezvoltă psihic de regulă normal. Infractorii ocazionali sau situaţionali inglobă persoane care au săvarşit infracţiunea in virtutea unor circumstanţe deosebite. Infractorii nerecidivişti sunt persoanele care nu repetă comportamentul criminal. 1. Unii autori propun diferenţierea intre recidiviştii reali şi recidiviştii formali. III. c). orientandu-se spre o existenţă din contul altora. alcoolism cronic (17. e). f). din această cauză fiind orientaţi predominant spre infracţiuni cu caracter material. naţional etc. Devin mai frecvent violatori ai proprietăţii. prezentand un grad sporit de periculozitate. persoanele care comit crime sub impactul unor stări psihice puternice. sunt conştienţi de perspectiva privării de libertate. devenind stereotipii comportamentale. politic. se formează. Infractorii socializaţi.94%). care afectează comportamentul lui.a).

Prin caracterul instabil.caracterizată prin convulsiuni tumultoase. Infractorii nevrotici. fizică. infantili. ipohondrie. Nevroza este o tulburare mintală minoră. de facto. necazurilor şi insatisfacţiilor repetate cu caracter familial sau profesional. o stare patologică de limită care apare in cazul unei suprasolicitări nervoase. conştiinţă redusă. personalitatea afectată de nevroze poate prezenta tendinţe la conduite agresive. nelinişte. dominaţi de idei obsesive. violenţi. la o distorsionare a percepţiei ambianţei. . contradictoriu. In funcţie de tipurile de psihopatii manifestă periculozitate socială diferită şi atentează la diverse obiecte. din suprasolicitarea psihică. Lewis Yablonski prezintă faptul cum nevrozele pot afecta comportamentul personalităţii. brutali in comunicare. al căror comportament face să sufere mai ales anturajul lor. beţii. impulsivi şi dificili. I. afectivitate sporită. inadaptat social.demonstrativi. isteria . in timpul socialismului.scădere a capacităţii de efort psihic şi fizic. agravate de anumite condiţii ereditare. motivaţia pentru un comportament deviant fiind de natură polivalentă: reactivitate patologică la anumiţi stimuli şi răspuns la influenţele negative ale mediului. c). Bolnavul este parţial conştient de maladia sa şi critic faţă de aceasta. sunt conştienţi de răul din comportamentul personal. reactivitate. accese nestăpanite de ras sau plans. statului şi provocand o atitudine de nepăsare a indivizilor faţă de păstrarea ei. care favorizează asemenea comportament. . b). diminuare a campului perceptiv. uneori desemnand o etapă preliminară a unei maladii mai grave . afectate grav şi in plan social. caracterizat prin pasiunea jocurilor de hazard. stărilor tensionante de durată. violente.iritabili.psihopaţi explozivi . apare in rezultatul unei tensionări nervoase. tensionare nervoasă.schizofrenie. Aşa. aceasta aparţinand. Actualmente . manifestate in astenie.unele cataclisme negative cu caracter general. conflictuali. lipsit de sens.nevrotici. Nevrozele nu diminuează posibilitatea de autoconştientizare a acţiunilor. asemenea factori erau neglijenţa faţă de proprietate. reactivitate. intolerant. necritici. 2. diferenţiind o categorie specifică de infractori .intrunesc şi calităţile asteniei. stări de alarmă. Ei sunt indivizi instabili.lipsă de flexibilitate. reactivi. unor emoţii puternice cu caracter negativ pentru individ. reactivitate. egocentrici. ei pot comite crime de tipul cleptomaniei. poate rezulta dintr-o imbolnăvire somatică. paralizie. tensionaţi.). Psihopatia in cele mai frecvente cazuri este inscrisă in limitele normalului. oboseală. caracterizaţi de deficit energetic şi incapacitate de inhibare a proceselor psihice. al şocului emoţional. astenia psihică . intelectuală.psihopaţii psihastenici . piromaniei. vagabondaj). Ea e determinată de particularităţile sistemului psihic . Dirijaţi de compulsiunile nevrotice (anxietate. . Devin criminali in rezultatul distorsiunilor personalităţii şi a percepţiei neadecvate a ambianţei. destrăbălare sau perversiune sexuală. sau ca simptome ale unei imbolnăviri mai grave ale psihicului. ei au adesea de a face cu justiţia».anxioşi. a unui conflict inconştient. Psihopatia este o stare psihică care duce la dezordini globale in structura psihică şi socială a personalităţii. fiind inclinaţi să comită acte de violenţă. consideră Norbert Sillamy. tensionaţi. Psihopaţii «nu se clasează nici printre psihotici (realmente alienaţi) şi nici printre nevrotici (conştienţi de tulburările lor). inclusiv omoruri. obsesiile . anxietate. emotivitate. Aceştia nu percep lumea in mod distorsionat. diferenţierea socială. M. 3. In psihologia americană noţiunea de «psihopat» se inrudeşte cu cea de «personalitate infracţională» Infractorii psihopaţi prezintă o periculozitate socială sporită.. Personalităţile psihopatice sunt foarte agresive. idei obsesive etc. Enikeev distinge cateva forme de psihopatii: . nesinceri. afectand doar comportamentul. atenţie diminuată. Nevroza poate avea mai multe manifestări: a). producand stări de nelinişte. dereglări in alianţa dintre procesele care decurg in secţiunile superioare şi inferioare ale cortexului. frecvent imbogăţirea avand un caracter ilicit. Crimele sunt generate de necesitatea de a-şi satisface imediat pulsiunile instinctivafective şi se manifestă in mod bizar.psihopaţi isterici . frecvent ducand un mod de viaţă asocial.lipsa de conştientizare a modului de realizare a bunăstării. furturilor din magazine etc. Infractorii psihotici. psihoză etc. Inadaptaţi social. forţă şi echilibru.

viaţă sexuală defectuoasă. a fricii. egocentrism. chiar de dorinţă de a face invăţăminte din aceasta. ea poate provoca comportament delincvent. comportament bizar. idealurile. 3. utilitate. Sunt mai frecvent persoane normale din punct de vedere psihic. Dacă vom ignora comportamentul infracţional. afectivitate săracă. Psihiatrul Hervey Cleckley. Indeplineşte mai multe funcţii: de activare internă şi semnalizare a unui dezechilibru fiziologic sau psihologic. latura obiectivă şi subiectivă. capacităţi de inţelegere socială limitate.patologice in esenţă şi prezentand un grad sporit de periculozitate socială. 4. convingerile. Persoanele afectate de sociopatie pot provoca daune materiale. evaluarea adecvată a lor. judecată săracă şi lipsă de experienţă socială. absenţa nervozităţii. care nu vin in contradicţie cu normativitatea şi valorile sociale. Dragomirescu distinge două categorii . Sociopatia se manifestă prin egocentrism. indiferenţă in relaţiile personale. subiectul. Motivaţia greşită este rezultatul lipsei de voinţă şi de dirijare conştientă a . Infractorii sociopaţi. calmitate chiar in situaţiile dificile. sociali. motive ale comportamentului deviant fiind inactualizarea personalităţii.orgolioşi. analizei putand fi supuse doar aspectele generale. comportament inadecvat fără vreo motivaţie personală.personalitatea psihotică şi personalitatea demenţială . judecată săracă şi iraţională. empatie. neadevăr. reieşite din tulburările de caracter. lipsa dorinţei de a depune un efort volitiv in direcţia integrării sociale. instabilitate.individuali. integrare eficientă in profesie. sugerată sau chiar impusă din exterior). lipsiţi fiind de compasiune. instabilitate comportamentală. care determină o atitudine eronată faţă de ambianţă. Dar indivizii umani folosesc de regulă mijloacele. Aceasta se explică prin conştientizarea scopului şi a posibilităţilor.psihiatria judiciară vom ajunge la concluzia că cercul factorilor interni. aspiraţie spre un scop. incapacitatea de evaluare valorică a evenimentelor. lipsa remuşcărilor şi a ruşinii. morale şi chiar fizice. Infractorii psihotici pot fi caracterizaţi de un coeficient inalt al dezvoltării intelectuale. viaţă sexuală dezordonată.renunţă la scop. comportament bizar şi neprevăzut. indiferenţă in relaţiile interpersonale. care are la bază inadaptarea socială provocată de anumite patologii psihice şi care este cercetat in detaliu de altă disciplină distinctă . dezvoltării psihice şi umane a acestuia. imposibilitate de a-i inţelege pe alţii. ce vorbesc despre interferenţele individului cu ambianţa. Formele motivaţiei se clasifică in perechi opuse: pozitivă şi negativă. falşi in manifestări. Fiecare infracţiune se manifestă in mod diferit. psihologici principali ai infracţiunii inglobă sistemul simplificat de orientări şi principii de viaţă. neafectată de iluzii şi iraţionalism. Se spune că orice mijloace sunt potrivite pentru realizarea scopurilor. iar in cazul cand acestea nu se potrivesc . interesele. conflictul imaginar. Analiza psihologică prevede reliefarea rolului factorilor interni . demonstrand că sociopatul se manifestă ca fiind normal. Atunci cand motivaţia e redusă la domeniul inconştientului. frecvent marcat de agresivitate. Motivaţia este o parghie importantă in procesul autoreglării individului.. calme. cognitivă (de cunoaştere) şi afectivă (rezultată din nevoia de afecţiune ii afinitate). lipsa remuşcărilor de conştiinţă. incluzand in structura sa trebuinţele. egocentrism patologic. reieşită dintr-o sursă internă) şi extrinsecă (indirectă. de declanşare a acţiunilor. suspicioşi. recunoaştere a valorii «altuia». care ţin de anumite manifestări psihice. emotivitate diminuată.psihopaţii paranoidali . de autoreglare a conduitelor. compasiune limitată faţă de alţi indivizi umani. precum şi a celor externi. caracterizate prin absenţa nervozităţii. motivele. lipsită de pasiune. lipsă de sinceritate. fără de a resimţi vreo anxietate sau sentimentul vinovăţiei. concepţiile despre lume şi viaţă. modificandu-se pe parcursul activităţii umane. prezintă următoarele calităţi ale acestui tip: farmec superficial şi o bună inteligenţă. Modelul orientărilor şi al conduitelor personalităţii infractorului In cadrul analizei juridice a infracţiunii şi infractorului se pune accent pe obiectul. intrinsecă (directă. trai fără perspectivă. Pot comite diverse crime. Cercetătorul roman V. percepţie adecvată a realităţii. Deficienţele de caracter: nesinceritate. In funcţie de aceasta e nevoie de a examina motivaţia personalităţii infractorului. dominaţi de ideea persecutării.

Pregătiţi o comunicare cu tema «Tipologii psihologice ale infractorilor şi criterii de tipologizare». Este vorba de anumite deficienţe emotive sau volitive. imitaţie. De fapt incă clasicii psihologiei .de asimilare a valorilor şi normelor. Mai mult ca atat. motivaţie. diminuand capacitatea de autoevaluare reală. işi pierd integritatea. Care sint căile de investigaţie ale personalităţii infractorului? 3. influenţă. caracterizat prin lipsa unei alegeri conştientă a mijloacelor de rezolvare a conflictului intern sau extern. frecvent provocand prin satisfacerea lor pericol social foarte mare. Acest sistem de trebuinţe formează interese la fel de neadecvate celor sociale. care favorizează un comportament impulsiv. Valorile individuale criminale au caracter antisocial. cand criminalitatea in grup şi organizată capătă proporţii ingrijorătoare. exagerate in raport cu posibilităţile individuale. imaturitate şi inacceptare a sistemului valoric-normativ social. mai ales in timpurile de perturbări sociale. la fel. Sigele şi alţii. Din aceste deformări rezultă şi o ierarhie eronată a trebuinţelor şi intereselor. parvenind din concepţiile valoric-normative ale personalităţii.cercetand psihologia mulţimii şi a manifestărilor ei criminale. ele sunt hipertrofe. Descrieţi componentele psihologice şi determinantele sociale ale comportamentului infracţional. care-i indreptăţeşte acţiunile. caracterul orientărilor care domină in societate şi care.Le Bon. Tot mai frecvent in psihologia contemporană se ridică chestiunea despre comportamentul criminal determinat de sugestibilitate. In structura personalităţii infracţionale se impletesc anumite insuşiri psihice. de socializare. Tarde. denotand o socializare defectuoasă. Sau de anumite orientări agresive. au menţionat forţa acestor factori. Infractorul posedă trebuinţe limitate cu caracter material utilitar.conduitelor. Personalitatea infractorului işi formează şi un sistem compensatoriu. . care prin caracterul lor deviant creează dificultăţi de adaptare. Freud. creand o stare de scepticism şi indecizie. Are loc o supraevaluare a valorilor individuale şi atitudine de neglijare a celor sociale. orientarea personalităţi. Sistemul de valori individuale determină. fără vreo raportare la cele sociale. climatul nefavorabil . 2. Dintre factorii sociali pot fi menţionaţi: mediul de formare a individului . legate de aspiraţia de realizare abuzivă.marcat de conflicte de diversă structură şi cu divers conţinut. Probe pentru recapitulare: 1. slab dirijat de scop. . aceste aspecte se impun din nou cercetării. Actualmente. dominate de instinct şi violenţă.

Discuţia ştiinţifică. intr-o perioadă relativ scurtă. In primul caz avem de a face cu criminali inverteraţi. 1892”. totuşi. Unii autori pornesc in aceasta de la procesul de autocategorizare a indivizilor. formulindu-şi cercul de preocupări şi metodele de investigaţie.ocazionali. precum şi de cercetătorul rus V. preocupaţi fiind de relaţiile interpersonale. in care sint distinse grupuri. pe de o parte. Psihologia actului infracţional comis in grup şi a crimei organizate “Există două tipuri de crime colective care necesită o delimitare strictă: crime comise sub influenţa atracţiei instinctuale şi convingerii.Capitolul IV. colectivităţi şi organizaţii. Mai tirziu acest domeniu va reveni in cimpul de studiu in legătură cu atenţia de care s-a bucurat problema conflictului social. au devenit o platformă teoretică a investigaţiilor consecvente a grupului social. Astfel. Cu toate că domeniul dat are tangenţe şi cu alte ştiinţe umanitare. Să facem o analiză a definiţiilor grupului social. poziţiilor şi rolurilor. ele. Un grup de cercetători americani au studiat cauzele agresivităţii şi influenţa pe care o exercită asupra acestui tip de comportament starea relaţiilor intergrupale. care mai continuă in psihosociologia contemporană. Cercetările comportamentului personalităţii autoritare de asemenea au explicat citeva fenomene ce ţin de cadrul grupal: pe cele cu referinţă la cauzele apariţiei şi funcţionării directivelor negative şi ale prejudecăţii. Grupul este definit şi ca “.o totalitate de indivizi care se acceptă ca membri ai unei categorii sociale. Staydill. pe de altă parte”. politic. Psihologia colectivă şi analiza eului). Fiedler. istoric etc)... Alte opinii se referă la raportul social dintre membrii grupului. investigate de către Cattel. au tins. a altor procese. precum jaful. Sfirşitul deceniului şapte .Ageev au schiţat un inceput al psihosociologiei grupului. in cel de al doilea . Alte aspecte ale lui au fost tratate parţial de către psihologii analitici. studiile dinamicii grupului[8]. S. In atenţia psihosociologilor s-a plasat nu numai problema determinării existenţei grupului de contextul social (economic. dar şi cele ale reflectării orientărilor normativ-valorice ale comunităţii de către membrii ei. la comportamentul lor de acceptare a valorilor intragrupale. In cadrul psihosociologic se operează cu noţiunea de “formaţiune socială”. de redistribuire a statutelor. să explice şi unele laturi ale psihologiei grupului. Prin grup social “se inţelege o formaţiune socială in interiorul căreia indivizii sint in interacţiune . Spre rezolvarea acestor probleme s-au orientat eforturile mai multor cercetători. se referă cu preponderenţă la cadrul conceptual ce deserveşte teoria grupului social. Willis. Sillivan. Sighele.inceputul următorului a fost marcat de o nemulţumire vădită a psihosociologilor europeni de starea cercetărilor din acest domeniu şi chemarea de a mări volumul studiilor “contextului social”. el şi-a ciştigat un loc separat in cadrul ştiinţific al psihologiei sociale. violenţa. in special a celor din Europa. mafia.Freud le-a abordat in studiile duşmăniei şi fricii (lucrările Totem şi tabu. La folla criminale. Horney. ce contribuie la stabilirea unor procese de uniformizare. sau la “reţeaua de indivizi care au modele culturale sau subculturale comune. 1. Fromm. considerind că “Un grup există atunci cind două sau mai multe persoane se definesc ele insăşi ca membri ai acestui grup şi cind existenţa lui este recunoscută de o terţă persoană”. S. impărtăşesc consecinţele afective ale autodeterminării sale şi aprecierile colective ale grupului şi apartenenţei sale la el”. Cercetări ale grupului in psihologia socială Incă din secolul trecut la psihologia grupului s-au referit cercetătorii comportamentului agresiv şi ai mulţimii. crime provocate de pasiune. Cu toate că cercetările anterioare au fost supuse criticii. exprimate mai evident in acţiunile mulţimii. neoanaliticii Adler. totuşi.

caracteristici şi structură Cercetarea grupului criminal poate fi axată pe parametrii. Martin caracterizează in următorul mod grupul criminal: •intruneşte un număr restrins de membri. işi au specificul lor dictat de activitatea criminală. шinind cont de aceştia. Membrii grupului sint conştienţi de apartenenţa lor la o structură criminală. Noţiunea de “colectivitate” este utilizată pentru definirea unor medii ai căror membri impărtăşesc anumite norme sau principii. 3. tendinţa de afirmare. care-i supun pe membrii grupurilor regulilor şi tradiţiilor impărtăşite de majoritate.negative sau pozitive . criminal. Problemele date s-au afirmat tirziu in cadrul de cercetare al psihologiei judiciare. Aceste relaţii sint fundamentate pe concurenţă. In psihologia juridică cercetările grupului se orientează spre obiective specifice. fapt care determină o structură a statusurilor. venind in dezacord cu caracterul raporturilor sociale. care determină sensul asocierii acestor persoane. uniţi intr-o structură ierarhică care prevede divizarea rolulrilor şi a funcţiilor şi asigură respectarea valorilor şi normelor intragrupale cu caracter antisocial. In grup există o impărţire a rolurilor şi. formaţiuni sociale construite in mod deliberat de către indivizi in scopul instituirii unor mijloace de decizie. o ierarhie controlată printr-o reţea de raporturi intragrupale. dominare materială şi spirituală. putem defini grupul criminal ca un ansamblu de indivizi. Activitatea acestor formaţiuni are un caracter antisocial. frică. •indivizii incluşi in structura şi activitatea criminală sint dependenţi de aceasta şi conştienţi de dependenţa dată. cu atit mai strict. iar in caz de nerespectare a acestora sint prevăzute sancţiuni. Grupul criminal: definiţie. •fiecare din ei işi asumă rolul. Valorile intragrupale predomină celelalte valori. D. Acestea ţin de investigaţia psihologică a grupului de infractori şi a infracţiunii comise in grup. ci doar pe calităţile care contribuie la implicarea cu succes in activitatea criminală. 1. 2. pe care i l-a atribuit grupul. folosiţi in psihosociologie pentru caracterizarea grupului social. Structura grupului criminal poate fi examinată din două ipostaze: . •realizează o activitate comună in vederea atingerii unui scop unic. fenomene.”. incluşi intr-o activitate ce vine in dezacord cu normativitatea socială şi juridică. Investigaţiile s-au fundamentat pe elaborările teoretice şi cercetări empirice. abia in deceniul trecut. efectuate in psihologia socială.conform unor reguli fixe. Caracteristicile acestei formaţiuni. •impărtăşesc norme comune şi aderă la subcultura lumii criminale. In raporturile interpersonale se pune preţ nu pe trăsăturile morale ale indivizilor sau pe alianţele afective. 4. egoism. precum şi a organizaţiei criminale. •membrii lui impărtăşesc aceleaşi emoţii . respectiv. pe care membrii grupului criminal le tratează cu cinism. In scopul controlului acţionează anumite mecanisme intragrupale. 2. de execuţie şi de control in vederea realizării unui obiectiv comun specific. comportamentul lor este determinat de interesele şi aşteptările grupului. opunindu-se sistemului valorico-normativ impărtăşit de comunitate. Anzieu şi T. cu cit mai inalt e nivelul de organizare al grupului.in raport cu anumite evenimente. inclusiv pe cele general umane. Organizaţiile sint definite ca artefact. obiecte etc. dar nu interacţionează. sint stabilite funcţiile fiecărui membru. nedepăşind cadrul strict reglamentat de acesta. deşi tangenţiale cu cele ale grupului social. cu referinţă la grup.

Funcţia de furnizare a informaţiei care facilitează activitatea criminală a grupului poate fi indeplinită de persoane din afara formaţiunii criminale. coparticipare complexă . Rezultă din particularităţile relaţiilor dintre membrii grupului şi raporturilor lor cu alte persoane din exterior la nivel interpersonal. iar in cazuri de incălcare . •comunicarea .in lipsa divizării rolurilor şi a funcţiilor. de asigurare a securităţii grupului. Totodată se remarcă şi funcţia de elaborare a normelor intragrupale şi introducere a lor in cotidianul grupului. cu .realizarea unui rol şi funcţii concrete intr-o formaţiune cu caracter constant. 2. respectiv. Structura funcţională. Activitatea de “producere” cu caracter antisocial este realizată de membrii grupului. este acel care cultivă tendinţele antisociale. dar şi a elabora măsuri de reducere a acestui tip de criminalitate. sau cu alte grupuri . Din acest punct de vedere distingem diferite status-uri şi. •competiţia sau cooperarea . mai mare e gradul de periculozitate socială pe care acesta il prezintă. rezultată din calitatea de membru constant al grupului criminal. Frecvent in grupurile criminale este inregistrată funcţia de protejare. influenţată fiind de mediul extern. cu atit mai diferenţiate sint rolurile şi funcţiile participanţilor. proces care se realizează prin instituirea unui climat de supunere. Structura funcţională a grupului se află intr-o legătură directă cu scopurile şi motivaţia intreg grupului şi a fiecărui participant al lui. In grupurile criminale organizate conducătorul poate primi acest status şi prin moştenire. pentru a putea nu doar califica corect delictul. de menţinere a conspiraţiei. uneori e rezultatul unei participări accidentale sau de o singură dată in activitatea criminală.intrunind persoane cu acelaşi statut şi realizind sarcina coparticipării. Aceasta este indeplinită de anturajul mai apropiat “conducerii” şi determină un statut relativ inalt in grup. tipul de activitate. participare stabilă. organizarea grupului). Din această cauză cercetarea crimei săvirşite-n grup trebuie să ţină cont şi de un şir de particuarităţi general sociale. determinind organizarea internă socială a grupului.1. •asigurarea conducerii . iar in cazul cind acesta e format in baza unui grup cu orientări antisociale. pe orizontală . influenţei. Structura psihologică. intr-un grup criminal spontan.la nivel intergrupal.asigurarea coeziunii grupului şi a conducerii cu eforturile membrilor lui. Cu cit mai organizat e grupul criminal. шine de divizarea rolurilor şi plasarea fiecărui membru intr-o ierarhie in funcţie de status-ul intragrupal al lui. cu o organizare primitivă. a disciplinei intragrupale. In funcţie de organizarea grupului pot fi distinse citeva graduri de coparticipare la “producerea” criminală: coparticipare simplă .condiţie care facilitează activitatea in comun. care ţine de persoanele cu o orientare antisocială constantă sau cu o oarecare practică a activităţii criminale. Funcţia conducerii şi elaborării de strategii de acţiune este un domeniu al unei sau mai multor persoane (in dependenţă de mărimea. iar in cele organizate are un caracter specializat. Aceste relaţii sint determinate de anumite legităţi sociopsihologice. De cele mai frecvente ori conducătorul este liderul carismatic al grupului. dominării celor ce au funcţia de lider in scopul rezolvării scopurilor şi sarcinilor. totodată supunindu-se şi celor cu caracter mai general. care au determinat-o. foarte frecvent referindu-se la domenii stricte şi determinind o funcţionalitate diferenţiată a participanţilor. transmitere.de sancţiune a celor vinovaţi. Cercetarea structurii funcţionale prevede aplicarea cunoştinţelor despre grupul social in genere: •stratificarea membrilor pe verticală . funcţii ale membrilor grupurilor criminale.organizării. respectării normelor şi regulilor interne. armonizării relaţiilor intragrupale. Persoanele care o indeplinesc se caracerizează printr-o orientare antisocială fermă.in funcţie de statusurile lor şi in scopul asigurăriii coeziunii intragrupale. dar care a dat dovadă pină la săvirşirea primei infracţiuni de comportament neutru. prin conştiinţa de caracterul acţiunilor sale.

Are o structură ierarhică relativ stabilă. Nici un participant la acţiunea criminală in grup nu poate fi considerat nevinovat. pe care le vom caracteriza in continuare: 1. Practică o activitate criminală de amploare şi cu un grad sporit de periculozitate socială. Sunt grupuri cu o structură slab definită.activitate cu caracter de violare a proprietăţii. impărtăşeşte norme şi reguli comune.Vasil’ev distinge grupuri implicate in: •furturi. Acţiunile sint plănuite din timp in comun. contrabandă. cit de neinsemnat n-ar fi rolul lui in aceasta. In grup este strict stabilită o ierarhie a status-urilor. Dacă vom utiliza in calitate de criteriu de clasificare caracteristicile cantitativ-calitative ale grupurilor criminale in cumul cu tipul activităţii pe care acestea o indeplinesc. a funcţiilor. mita. naţionalist etc. 3. Aşa deci. divizarea rolurilor şi. speculă. realizarea substanţelor drogante etc. deţine un fond material (bănesc). sau funcţiile lui le prea liderul formaţiunii cu caracter neutru. .caracter complex. imparte veniturile provenite din crimă membrilor lui conform aportului. •viol in grup. Tipuri de grupuri criminale şi psihologia activităţii criminale in grup Există mai multe clasificări ale grupurilor criminale. dar posedă şi capacitatea de regenerare şn caz de eşec. Grupul practică o activitate criminală stabilă intr-un anumit domeniu. in care se impleteşte activitatea criminală indreptată impotriva proprietăţii cu cea care provoacă prejudicii fizice şi morale personalităţii. motivaţiei. sau se face pe loc. A. este lipsă. Posedă o experienţă criminală. respectiv. 3. spargeri.rezultatul activităţii criminale. •dezordini publice. tilhării. Grupuri situative. regurge la sancţiuni in caz de nerespectare a acestora. •banditism . In funcţie de caracterul activităţii antisociale a lor V. a funcţiilor. acţiuni criminale de intermediere. Activitatea acestor grupuri decurge in lipsa unui plan sau după unul intocmit pe loc. respectarea normelor şi regulilor este controlată de către lider. nu numai că este de durată. Grupuri criminale organizate. care in cele mai frecvente cazuri s-a conturat incă pină la momentul comiterii primei crime. epizodic. şi respectiv funcţiile. delapidări . Motivele. hoţii. Deţinind un scop criminal şi fiind orientate spre săvirşirea unei infracţiuni. interesele. uneori cu caracter politic. efectuate uneori sub influenţa stării de ebrietate. gradului de informare despre caracterul acţiunilor. Nivelul inferior. sint impărţite intre membrii grupului. vom obţine o tipologie mai optimală din punct de vedere al psihologiei juridice. 2. Vasil’ev la fel distinge trei nivele ale criminalităţii in grup. huliganism. sau abia se conturează structura ierarhică a status-urilor. Activitatea organizaţiei criminale este reglată strict. Impărţirea rolurilor şi. trecind la treapta următoare de dezvoltare. extrageri. care. Organizaţii criminale. V. Dar in cadrul evaluării personalităţii fiecărui participant e nevoie de o tratare individuală a intereselor. sau constant. Se specializează in anumite tipuri de activităţi criminale: viol. utilizind aceste criterii putem distinge: 1. respectiv. Grupul poate activa o singură dată. •acte de huliganism. operaţii cu valută. rolurile. a atitudinii psiholologice etc. impărţite rolurile şi funcţiile. mafie. scopurile comune oferă grupului caracteristicile unei formaţiuni cu caracter unitar. Alt cercetător. sau de către conducători. evidenţiind in calitate de formaţiune aparte grupul criminal din cadrul penitenciar. sau organizatori. aceste grupuri sint de fapt slab organizate. componenţa lor adesea schimbindu-se. Frecvent asemenea grup nu are un lider. le divizează conform acestui criteriu in grupuri care practică furturi.Samonov.

2. dar şi la nivel internaţional. infiltrarea in aceasta a elementului criminal. Cooptează lucrători ai aparatelor de stat. Intrunesc in structura sa mai multe grupuri cu activitate multiplă.instabilitatea politică. Iată cum ilustrează structura contemporană a criminalităţii organizate autorii cărţii citate mai sus: Organizaţia criminală este complexă.de la mituire pină la constringere prin şantaj. Intrunesc profesionali in activitatea criminală.pentru activitatea de bază (falsificare. In fiecare detaşament sint pină la cincizeci de membri. Posedă teritoriul său strict determinat. Grupuri organizate avind structura similară a celei a unui sindicat. sint “profesionişti” intr-un anumit domeniu. acţiunile planificate. private. •cu caracter psihologic . Acest ultim nivel este definit in Codul Penal cu noţiunea de organizaţie criminală. corupţia unor funcţionari de stat.sau. in cazul unei organizări mai superioare . tendinţa de a-şi asigura o bunăstare fără un aport cu caracter social pozitiv. care permit dezvoltarea economiei tenebre. Membrii acestor grupuri trec o pregătire specială. iar in rezultat plecarea celor mai buni specialişti in structurile comerciale. centralizarea puterii economice. spargeri etc. Activitatea este conspirativă. private. utilizinduse diverse strategii in acest scop in funcţie de politica de combatere a criminalităţii promovată de stat. •cu caracter politic şi de drept . dar şi centralizare strictă. fabricare etc). lipsa unui instrument statal de control al respectării legislaţiei in vigoare şi chiar insuficienţa aparatului legislativ. in condiţiile actuale: lipsa unui control strict in conformitate cu legislaţia a activităţii structurilor economice comerciale. promovarea de unele grupări a unor idei cu caracter discriminatoriu. remunerarea joasă a lucrătorilor din poliţie. motivaţia greşită. sfera de influenţă. Nivelul mediu. Activitatea criminală a acestora poate fi de diverse tipuri: sustragerea de bani. crime economice. agenţi şi detaşamente incadrate direct in “producţia” criminală. cu conducători permanenţi. utilizind in acest scop diverse metode . diferenţierea vădită materială.in condiţiile unei economii totalitare socialiste: lipsa unei evidenţe stricte. Cauzele criminalităţii in grup şi organizate Pot fi menţionate mai multe cauze. in structura căruia intră grupuri de informare. In grup este instaurată o disciplină de fier. care au la dispoziţie detaşamente ce asigură securitatea. funcţiile sint determinate. conducerea băncilor. conduse de lideri. 3. a firmelor şi organizaţiilor comerciale. dezvoltarea sectorului tenebru in economie etc. menţinută prin control permanent şi aplicarea de sancţiuni. de administrare a statului. 4. cu politicieni. Fiecare grup criminal este alcătuit la rindul lui din grupuri subordonate. Grupindu-le in categorii putem vorbi despre cauzele: •cu caracter social-economic . armament) şi cu tehnici (metode strategice şi tactice. avind forma unui sindicat. erori administrative in selectarea şi promovarea cadrelor. violenţa de diverse forme. anchetă. informatori. cu conducere la nivel primar. uneori chiar ocupind un post de stat. neincadrarea in cimpul muncii a unui procent sporit al populaţiei etc.din timp şi cu recrutarea unor forţe din exterior: cumpărători şi realizatori ai obiectelor furate. iar in ultimii ani . Liderii organizaţiei criminale realizează contacte directe cu persoanele corupte din organele de drept. posedă spaţiu pentru intrunirile criminale. asigurarea insuficientă cu mijloace tehnice (transport.manifestările agresive inăscute sau invăţate. etc. consultanţi calificaţi) a organelor a căror menire e lupta cu criminalitatea organizată. Nivelul superior. Grupuri cu o structură determinată. existenţa unor goluri legislative. competenţa profesională joasă a multor specialişti din domeniul jurisprudenţei. acordul cu valorile şi normele cu caracter antisocial. Utilizează mijloace tehnice moderne. Posedă o ierarhie strictă şi stabilă a status-urilor şi rolurilor.menţin legături criminale nu doar cu alte grupuri criminale din spaţiul unui singur stat. dorinţa de afirmare a unui statut inalt prin . de cercetare şi structurile criminale. nu arareori .

Definiţie şi caracteristici ale grupului criminal.impărtăşirea aceloraşi interese criminale. necesitatea unirii in scopul realizării unei activităţi criminale complexe. Psihologia “mulţimii criminale”. Probe pentru recapitulare: 1. 6. Cauzele criminalităţii in grup şi organizate. convingeri. 7. Structura psihologică şi funcţională a grupului criminal. 5. 2. Grupul criminal situativ: particularităţi psihologice şi sociale. Grupul criminal organizat: caracteristici psihologice şi funcţionale.. Psihologia organizaţiei criminale. 4. .intermediul a diferitor mijloace nelegale etc. interese şi orientări antisociale comune. cu configuraţie psiho-socială . 3.

ea intensifică tendinţele de autocunoaştere. “juvenilă”.minori care nu poartă responsabilitatate penală. sustrageri in proporţii deosebit de mari din avutul proprietarului. provine de la cel francez “delinquance juvenile”. actualizarea accentuărilor de caracter. este o intenţie nobilă şi cu menirea de umanizare a tratării juridice a vinovăţiei minorilor.responsabilitatea juridică este limitată. de substanţe narcotice. De fapt in franceză noţiunea “delincvenţă” se referă la “ansamblul de infracţiuni comise intr-un anumit timp şi spaţiu”. La prima categorie se referă particularităţile şi structura neuropsihică. cum ar fi frustrarea sau stresul. In conformitate cu legislaţia penală in vigoare pentru Republica Moldova in cadrul categoriei largi de minori pot fi diferenţiate citeva subcategorii: •pină la virsta de 14 ani . individuali şi externi.Capitolul V. favorabile (valorizate social). In conformitate cu opiniile mai multor autori. Pare-se că această decizie are menirea de a face o diferenţere distinctă intre infracţiunea comisă de adulţi şi minori. chiar dacă comit infracţiuni. dar in cazul unor infracţiuni care nu prezintă pericol social insemnat pedeapsa penală poate să nu fie aplicată. 1994”. •intre 16 şi 18 ani . M. sociali. identificare şi afirmare . dorind să-i aprecieze dificultatea şi caracterul de criză. Cercetări teoretice şi practice ale particularităţilor de virstă ale minorilor şi ale delincvenţei juvenile Termenul “delincvenţă juvenilă”. adolescenţii nu se mulţumesc cu o privire de ansamblu. a medita. o numesc “virstă a omarului” . intrat in uz in ultimile decenii. folosit intr-un sens restrins. vătămare intenţionată a integrităţii corporale. psihiatrică şi psihologică. Mai mult ca atit. suscită nu numai . acte grave de huliganism. Verza. acte ce pot duce la deraierea unui tren.acţiunile afective puternice de moment. Oricum.procese conturate in dezvoltarea anterioară a personalităţii. Insă infracţiunile comise de minori pină la sfirşitul secolului XIX nu erau sancţionate diferenţiat. socio-afectivi. Criza adolescenţei contribuie la “restructurarea. Zlate. particularităţile psihocomunicative. Adolescenţii manifestă un interes sporit pentru fenomenul social. instanţele speciale pentru minori au apărut doar in secolul XX. Golu. jaf.răspund in faţa legii.omor. de arme. determinate de virsta adolescenţei . mai ales acele. educaţionali. desemnind devierile de la norma socială şi penală. fiind utilizat de rind cu cel de “criminalitate”. economici. Delincvenţa juvenilă nu este un fenomen nou. P. Spre deosebire de puberi. In cea de a doua: factorii socio-culturali. cu percepţia aparenţelor vădite. fiind conştienţi de lacunele pe care le au in cunoaşterea acestuia ei se angajează cu o curiozitate excesivă in perceperea şi evaluarea ambianţei. muniţii sau substanţe explozive. ea ar putea deveni o astfel de perioadă sau o astfel de virstă. sau nu erau intotdeauna considerate ilegale. •intre 14 şi 16 ani . E. numai dacă se stabileşte discernămintul de către expertiza judiciară medico-legală. prevăsută doar pentru o categorie anumită de infracţiuni . in lipsa unor influenţe educative pozitive. Psihologia copilului. dar. Psihologia delincvenţei juvenile “Adolescenţa nu este prin natura şi factorii ei constituenţi o perioadă de criză. avind discernămint. delincvenţa juvenilă este alimentată de un şir de factori: interni. o verigă ingrată sau o contestaţie. a inţelege. viol.acea perioadă pe care unii dintre cercetători. In psihologia din spaţiul romanesc el a fost preluat de rind cu cea de a doua parte. săvirşite de minorii pină la 18 ani şi sancţionate juridic. care s-au format sub impactul grupului de referinţă. Nevoia imperioasă de a reflecta. reorientarea favorizantă” şi “adoptarea de itinerar”. 1.

care duce la formarea unei subculturi specifice a adolescenţilor. de interdicţiile abuzive. Nu se poate. ajunge la aşa concluzie.Enikeev ţin să evidenţiez următoarele tendiinţe comportamentale ale adolescenţilor: •reacţia de opoziţie faţă de cerinţele sporite. atit din cadrul microgrupului familial.familia. insă. De aici rezultă o modificare a reprezentărilor acumulate in perioada precedentă.contactul cu patrimoniul grupului de referinţă . Acestea se transformă in stereotipuri comportamentale. Realitatea demonstrează că delincvenţiii pot proveni şi din familii bine asigurate.I. •reacţia de imitare a unei persoane concrete. incercind să se smulgă din mediul familial. ţinindu-se cont de particularităţile individual-psihologice ale fiecărui minor. tendinţa de a părăsi casa. . Cu toate că acestea işi lasă amprenta asupra profilului psiho-comportamental al minorilor. că adolescenţii. sau invers. Spre exemplu. impuse de adulţi. cit şi cu caracter general social. pe tendinţa minorilor de a imita un comportament considerat matur. spre apropiere de lumea celor adulţi ii face pe adolescenţi să afirme un şir de valori şi norme. opiniile. marcate prin decesul unui părinte. pe asimilarea de către aceştia a unor modele marcate prin violenţă. atunci cind nu sint asugurate condiţiile optimal necesare educaţionale. curajos. totodată. Cercetătorii afirmă. chiar a unei imagini personale sau implantate de grupul de referinţă. să anihileze acţiunea imaginilor parentale. o evitare a utilizării lor. susţinind că familiile dezorganizate. de afirmare intr-un domeniu extrem de dificil. Altă teorie insistă asupra condiţiilor economice. mai alea a filmelor şi programelor televizate cu caracter detectiv. alcoolizate sint neapărat criminogene. dar comit fapte antisociale doar unii dintre ei. un şir de autori pun accent pe factorul familial. iar uneori chiar un comportament antisocial. pe care trebuie să le ofere micromediul social . transpunindu-şi necesităţile. doresc să modifice sistemul de reprezentări comune. •reacţia de aderare la grup. •reacţia de hipercompensare. grupul şcolar.circa 80% din delincvenţi provin din familii dezorganizate sau incomplete. care susţine că delincvenţa juvenilă este un rezultat al acţiunii mass-media. iar in cazul cind forţa acestora este destul de mare. divorţ sau abandon. de lipsa de atenţie din partea adulţilor.cu reprezentările sociale -. astfel. la fel nu putem decide cu fermitate asupra caracterului general distructiv al asigurării materiale a adolescenţilor. •reacţia de pasiune faţă de un anumit domeniu. de eliberare de standardele. sau din cele care reuşesc să le ofere condiţii materiale decente. care poate provoca o stare de instrăinare. Această concluzie este ilustrată şi de rezultate statistice . ducind la conduită delincventă a minorului. materiale. tendinţa spre afirmare. lucru care duce la influenţa unor minori sau adulţi cu comportament antisocial asupra grupurilor de minori. corupte. Există mai multe teorii psihologice. tendinţele şi. curiozitatea. care incearcă să determină importanţa acestor factori. vagabondaj. •reacţia de negare a modelului propus de adulţi. sau comunitatea in general. Totuşi. Se pune accent. Analizind opiniile cercetătorului rus M. Totuşi. adolescenţii nu se pot rupe definitiv de la comunitatea membri ai cărei sunt. dar şi autonomia cunoaşterii. Dinamismull. pe care ei le consideră atribute ale independenţei şi maturităţii. aprecierile. majoritatea minorilor consumă aceste produse. aderind la opinia că se prezintă optimală examinarea tuturor influenţelor perturbatorii şi analizarea lor amplă. De aceea considerăm ca fiind greşită părerea despre predominanţa unor anumiţi factori. •reacţia de compensare a insuccesului intr-un anumit domeniu. E greşită şi teoria. •reacţia de emancipare. intr-o formă radicală manifestindu-se in negarea valorilor şi a normelor cu caracter social. să se elibereze de influenţa celor maturi. tind spre independenţa gindirii. caracteristice acestei virste. iar de aici şi a aprecierilor. cu deosebire la cel al semenilor. deoarece frecvent in asemenea familii sint minori cu conduite social-adecvate. dar pot căpăta şi caracter de manifestări asociale şi chiar antisociale. sau a unui erou dintr-o anumită operă. in termeni oferiţi de aceasta.

De fapt. motivaţie care duce la atentarea la proprietatea străină. căpătarea unei profesii. capacităţi intelectuale dezvoltate. impulsivi. •tind spre exprimări directe. Deşi la această virstă sporeşte dezvoltarea intelectuală. iar grupurile de adolescenţi sint unite. •provin mai mult din familii instabile. insabilitatea afectivă.Adultul. 3. Cei care s-au preocupat de cercetarea delincvenţei juvenile au ajuns la evidenţierea unui “profil psihologic” al minorului cu comportament deviant: inclinaţie spre agresivitate. negind valorile adulţilor. dorinţă de a fi dominat. orientindu-l pe adolescent spre delincvenţă. Sint mai reflexivi. frecvent uitind de problemele cu care s-a confruntat la virsta dificilă de 14-16 ani. ele pot servi drept catalizator. sau invers . dominaţi de sentimentul necesităţii afirmării in grupul de referinţă. interesele şi trebuinţele lor. sentimentul de incertitudine. autoafirmare. nu impărtăşesc valorile şi normele sociale. volitiv. •diminuarea principiului umanismului in structura personalităţii. exercitind o puternică influenţă asupra membrilor. studiind două loturi de minori (delincvenţi şi nedelincvenţi) au evidenţiat următoarele deosebiri: •delincvenţii sint din punct de vedere temperamental mai energici. indiferenţă faţă de oameni. chiar sadic. lasă fără de atenţie diferenţele dintre reprezentanţii populaţiei mature şi cei ce abia bat in pragul unei vieţi independente. prevedea rezultatele. adolescentul nu este incă suficient de raţional şi capabil să-şi conştientizeze şi să-şi controleze acţiunile. de rind cu ostilitatea faţă de normele impărtăşite de societate.frecvent avind o statură mai inaltă decit a părinţilor. sentiment de supetrioritate. violent. distructivi. care duc la delincvenţă: •autoevaluare neadecvată: subevaluare. •instituirea unor principii neadecvate in raport cu bunăstarea materială. muncă. lucruri care pot duce la comportament agresiv. educator. In condiţii optimale de dezvoltare aceste particularităţi nu se răsfring negativ asupra comportamentului adolescenţilor. impulsivi. Adolescenţii nu sint pe deplin maturizaţi moral. cele mai importante fiind următoarele: 1. coezive. Soţii Sheldon şi Eleanor Gluck. lipsite de ţinută morală etc. tendinţă de a domina. mai ales maturizarea sexuală. emoţional. posedind capacităţi reduse de evaluare adecvată a propriilor comportamente şi acţiuni. de conştiinţa propriilor acţiuni şi de capacitatea de a le organiza. anumite abilităţi socio-comunicative. neafective. schimbările radicale. dar sub influenţa unui şir de factori negativi. asumindu-şi rolul social de părinte. participare supusă la acţiunile colectie.autoevaluare sporită. In aparenţă adolescentul se prezintă a fi un individ pe deplin format . atitudinea sceptică faţă de invăţătură. determină un interes sporit faţă de aceste probleme. a necesităţii de perfecţionare. incapacitatea sau lipsa de dorinţă in confruntarea . dirija. inadaptarea socială. agresivi. lucrător in organele de drept cu menirea de a realiza profilaxia delincvenţei juvenile. Sint atraşi de grup. intre adolescent şi adult există mai multe deosebiri. ce duce la diminuarea sentimentului de sine. promovind valorile şi normele proprii. •au o constituţie cu precădere mezomorfică (atletică). duplicitate a comportamentului de rind cu discordanţa dintre acţiuni. nu deţin experienţa necesară de viaţă şi sentimentul responsabilităţii de acţiunile proprii. 2. Fiziologic adolescenţii nu sint pe deplin formaţi. de a supune propriei voinţe grupul. atenţie sporită faţă de propria persoană. dezechilibru. precum adultul. 4. Pot fi numite un şir de cauze. legate de conştiinţa minorilor. extravertiţi. •lipsa imunităţii in raport cu influenţele negative. adesea chiar sadici. marcate de responsabilitate personală.

Factori. mai ales in plan sexual care se răsfringe asupra infăţişării exterioare şi stării fiziologice. iresponsabili. dezechilibru emoţional. dureri de cap etc. a pedagogilor şi psihologilor. atit din punct de vedere biologic. Romania. Nicolae Mitrofan relatează in calitate de factori neuro-psihici şi disfuncţiile cerebrale. acte neintenţionate. cit şi pedagogice. deficienţele intelectuale. precum şi tulburările caracteriale. O importanţă mai mare o are dezvoltarea afectivă. acte premeditate. La momentul actual in acest domeniu se intreprind acţiuni evident insuficiente. pot fi impărţiţi in interni. educare a capacităţii de apreciere a trebuinţelor etc.oameni care şi-au ratat viitorul nu numai din propria vină. Franţa. Nu cunosc exemple. cind in activitatea de profilaxie a delincvenţei juvenile. modificare a intereselor şi motivaţiei. La fel distinge in calitate de factor important dezvoltarea psiho-intelectuală. la fel precum infractorii adulţi. in funcţie de numărul de infracţiuni comise: recidivişti şi nerecidivişti. Problema diminuării influenţei factorilor negativi asupra comportamentului minorilor este complexă şi dificilă.acestor influenţe. cere implicarea specialiştilor din domeniul dreptului. efectuarea altor examinări. Are loc elaborarea codurilor penal şi de procedură penală. marcată actualmente de procese perturbatorii. alte manifestări. aplicarea unui tratament adecvat. imaturitate sentimentală. care provoacă neplăceri adolescenţilor. Necesitatea de viziuni noi asupra acestei probleme e vădită. care ar putea să prevadă acţiuni competente şi eficiente in domeniul profilaxiei şi corectării comportamentului delincvent al minorilor. pot fi clasificaţi in funcţie de o serie de criterii (N. care sint chemaţi să le faciliteze integrarea in ambianţa socială. Mitrofan): 1. autorul propune in calitate de recomandări dispenserizarea subiecţilor. tensiunii arteriale. care ar stabili corect cauzele comportamentului deviant. la stări bolnăvicioase: tulburării ale ritmului cardiac. in funcţie de motivaţie: orientaţi spre atingerea unor scopuri cu conţinut antisocial. factorii. socializarea incompletă. In altele. Factorii neuro-psihici. 4. disproporţionalitate in dezvoltare. in funcţie de gradul de responsabilitate: responsabili deplin. care determină delincvenţa juvenilă. parţial responsabili . individuali şi externi. De aceea această perioadă este marcată de conflicte interne şi externe. Dar şi in această activitate nu sint implicaţi specialiştii pedagogi şi psihologi. ci din cauza indiferenţei sociale generale. sociali. ar determina şi ar intreprinde activităţi complexe de corectare: prin sugestie. pe care o duc inspectoratele şi comisiile pentru minori. implicaţi in determinarea comportamentului delincvent al minorilor După cum s-a menţionat mai sus. precum şi a celor. in funcţie de gradul de normativitatea psihică. Dacă ea ne va scăpa astăzi din atenţie. cit şi social. miine vom căpăta o generaţie tinără de infractori . care duc la conflict latent sau manifestat cu ambianţa. 3. medicale. efectuate in Japonia. ar fi implicaţi specialişti-psihologi. reactivitatea. Acest domeniu rămine in afara cercetării teoretice. cu toate că faptele antisociale sint comise in mai mare măsură de minorii cu un nivel normal sau chiar superior al QI. normali şi anormali. Adolescenţa şi tinereţea timpurie este o virstă de trecere. atit psihologice. care provoacă afectivitate neadecvată. Dar cea mai dificilă stare rezultă din accelerarea dezvoltării sexuale. Delincvenţii juvenili. insuficienţa căreia poate provoca instabilitate emoţională. prezenţa sau absenţa intenţiei: acte delincvente spontan-intenţionate. sociale. 2. evaluări neadecvate ale sinelui şi mediului ambiant. dezorganizare psihică etc. rezultat al cărora este controlul insuficient al comportamentului. 5. şi mai complicate. 1. 2. opoziţia şi negarea . Dintre cele mai dificile probleme pot fi diferenţiate procesul maturizării intensive. Bazindu-se pe un şir de cercetări ale traseelor bioelectrice. In unele cazuri aceasta duce la disproporţionalitate somatică. dificultăţi in comunicarea cu mediul semenilor.intoxicaţie. endocrinologice.

Pare-se. Copiii din asemenea familii sint apatici sau hiperactivi. brutalitate. criza socială. nervoşi.familia cu un nivel jos al cunoştinţelor pedagogice şi posibilităţilor de influenţă educaţională a copiilor. uneori chiar violenţă şi agresivitate. impunindu-l să cerşească. in care sint afectate nu doar relaţiile. sugestibili. manifestă alte forme de comportament neadecvat. ci intreg modul de viaţă. Este familia care-şi pierde integritatea. care a dus la dezechilibrul spiritual al familiei. neechilibrate. alintare. lipsirea lui de obligaţii. nervozitate. dintre factorii sociali. atunci cind dezechilibrul familiar mai este afectat de alcoolismul unui sau al ambilor părinţi. sau tratindu-l cu brutalitate. Cauzele acestor erori: nivelul jos de padagogizare a părinţilor. de către părinţi. agresivitate. Fireşte că majoritatea părinţilor işi iubesc copiii.normativităţii sociale. dar nu toate familiile sint in stare să contribuie la formarea unei personalităţi pozitive. dorinţa unor graţieri fără depunerea de efort adecvat. egocentrismul. incomplete. acesta este cel mai puternic. Pot fi distinse citeva tipuri de familii. chiar minore. In funcţie de moralitatea familiei: •familiile dezorganizate. instabili din punct de vedere emoţional şi comportamental. In psihologia juridică rolului familiei in formarea socială a minorului i se acordă un loc important. indeplinire a tuturor dorinţelor şi capriciilor copilului. părinţii sau neimplicindu-se total in viaţa copilului. sau de lipsă de atenţie faţă de problemele şi aşteptările adolescenţilor. •familii amorale. inclinată spre satisfacerea tuturor dorinţelor fără de un efort personal.al incorporării valorilor şi normelor sociale. realizind o intercomunicare minimală. nesinceri. insuficianţă afectivă etc. •exemplul negativ al părinţilor. caracterizate prin conduite deviante. Iată de ce am recurs la analiza rolului familiei in socializarea adolescentului. in unele cazuri agresindu-l sexual. caracterizate prin protejare excesivă. ajungind pină la manifestări agresive. In asemenea familii raporturile dintre părinţi şi copii sint caracterizate sau de hipertutelare. incapabile de a-şi evalua adecvat posibilităţile. •controlul abuziv. care duce la dezvoltarea unei personalităţi egocentrice. practicate in familie. Copiii din asemenea familii devin sceptici. amoral. deformări ale trebuinţelor. In funcţie de capacităţile pedagogice ale părinţilor . lipsa lor de experienţă. Cazurile date se complică. transformării lor in modele de comportament incepe odată cu apariţia copilului. sint negate şi incălcate normele sociale şi chiar de drept. agresivi. care duce la tulburări afective şi comportamentale ale copiilor. Cele mai tipice erori in strategiile educaţionale. instrăinare. să fure. sau destrămate. climat. 2. pot lesne adera la grupuri cu o orientare antisocială. maltratindu-l. chiar recurgind la incest. agresivitatea. Ei fug frecvent de acasă. anihilarea valorilor vechi şi neacceptarea altor noi. severitate. menajare exagerată. care pot perturba dezvoltarea armonioasă a adolescentului. In funcţie de caracterul relaţiilor intraconjugale şi intrafamiliale: •familiile conflictuale. sint imaturi social. acţiuni contradictorii ale părinţilor. Procesul socializării . climatul educaţional al cărora este evident nefavorabil. in aparenţă familia prezentindu-se ca favorabilă. inăbuşire a iniţiativei. •familii hiperpermisive. intr-o formă mai manifestată •opozante. sint următoarele: •lipsa de atenţie şi control asupra dezvoltării copilului. •promovarea unor acţiuni contradictorii. sau in care părinţii trăiesc impreună. in care in cele mai multe cazuri se ascunde un conflict latent. lipsirea copilului de iniţiativă şi libertate a decizilor. . atraşi de stradă şi grupul de semeni. in care conflictele intraconjugale şi intrafamiliale capătă valenţe dezorganizatorii. relaţiile defavorabile dintre părinţi etc. In asemenea familii e lipsă autoritatea părinţilor. hipertutelarea.

Deşi am recurs la o analiză sumară a rolului grupului de semeni in orientarea comportamentului minorilor. tratare crudă. La momentul actual. implicările tatălui influenţind starea afectiv-morală. divizind-o in două componente: maternitatea şi paternitatea. este cauza inadaptării sociale şi a dezechilibrului neuropsihic al copilului. Sint categorii de motive care generează orientări antisociale. care-şi lasă amprenta asupra structurii afective a minorului. care duc un mod de viaţă parazitar. ţinem să subliniem importanţa acestui factor. consideră C.L. care apar in rezultatul complexului inferiorităţii. 3. agresivitate.condus de persoane adulte cu trecut criminal. iar odată cu aceasta şi autoritatea părinţilor. intervenţie de tip autoritar. •maternitatea ca o consecinţă a unui viol. minorul poate lesne să piardă orientarea. •motive cu caracter de compensare sau chiar hipercompensare. provocind forme adecvate de comportament. atit in virtutea incompetenţei membrilor lor. Păunescu. Intr-un mod original tratează influenţa familiei asupra comportamentului minorului cercetătorul C. Datele practice confirmă reflecţiile cercetătorilor asupra structurii motivaţionale a comportamentului delincvent al minorilor. generind personalităţi cu inclinări spre devianţă. Minorii sint intr-un anumit fel “captivi” ai relaţiilor grupale. constituind “nucleul de bază al dezorientării morale şi decizionale”. in care ei se pot afirma. ducind la acţiuni provocatoare. trebuinţe neadecvate. care a afectat considerabil calitatea instruirii şi a . starea de criză. Anume grupul este mediul. lipseşte. nonintervenţie. care nu exclud responsabilitatea de acţiunile delincvente. impărtăşesc nevoia de comunicare cu aceştia.Vasil’ev. care-i orientează spre acţiuni infracţionale. iar uneori . ducind la perceperea copilului ca pe o povară. Cind influenţa. prin intreaga atmosferă. recurg la vagabondaj. preferă să se afirme in cercul prietenilor. ii cunoaşte interesele şi aspiraţiile. mai frecvent caracteristice indivizilor. ii ajută să se orienteze in cadrul dificil al relaţiilor sociale. nerealizării minorului. adolescentul este mai puţin ameninţat de pericolul aderării la un grup cu caracter antisocial. analizind aceste motive le categorizează in următorul mod: •motive generate de particularităţile de personalitate ale minorului. violenţă. autoidentificarea negativă. capabilă să producă la copil imaturitate afectivă şi frustrare. de hiperautoritate. caracterul programelor şi metodelor şcolare. cit şi din cauza pătrunderii. 4. creind condiţii de dezvoltare a personalităţii de o gravitate maximă. V. marcată de opoziţa mamei faţă de copil incă in timpul sarcinii. el incearcă să caute alt grup de referinţă. grupurile de minori pot deveni un mediu de promovare a unor valori antisociale. Atunci cind familia exercită o influenţă pozitivă asupra minorului. Maternitatea disfuncţională afectivsocială. cu un prag jos de toleranţă. Paternitatea se afirmă in viaţa copilului ca imagine a protecţei familiei. •maternitatea nedorită. se pot identifica. atitudinea agresivă faţă de ambianţa sociale. la rindul ei. care se realizează mai apoi in neglijare.In cazul cind minorul nu găseşte afecţiune şi inţelegere in familie. Păunescu. de afirmare in mod antisocial. de la care iau modelele şi valorile plauzibile. Alt factor important este şcoala. agresiune şi alte manifestări conflictuale ce duc la constituirea unei personalităţi care devalorizează modelul matern şi se autodevalorizează. Aceste intervenţii pot lua forme nedorite: abandon. Fireşte că majoritatea adolescenţilor sint atraşi de grupul semenilor. •motive provocate de traumele psihice suportate in copilărie: de insultă. infiltrării in acestea a unor persoane cu intenţii sau chiar trecul criminal. devenind membru al unui grup de semeni care practică activităţi antisociale. de tendinţa ei incconştientă sau manifestă de abandonare. modelind o personalitate imatură afectiv. Totodată. lipsa controlului social. •motive patologice. In cadrul ei el distinge: •maternitatea ca o consecinţă a unui debut sexual intimplător şi timpuriu.

tendinţe spre violenţă. frustrare. citată mai sus.cu o ierarhie cit de cit stabilită a statusurilor. cu tendinţe de a fi dominaţi. abateri grave de la sistemul valoric-normativ al societăţii. In lucrarea cu caracter monografic. “yeyes” in Franţa. lipsa unei conştiinţe de drept şi chiar incompetenţa in problemele raportului dintre sexe duce la comiterea actelor de viol. In cele mai frecvente cazuri minorii comit infracţiuni in grup. Cercetarea stării psihice a acestor minori a stabilit afectarea lor de stări de frontieră . comise in grup: jaf. “halbstarke” la Hamburg. In funcţie de caracterul comportamentului şi raportul acestuia cu normativitatea socială şi juridică putem distinge mai multe categorii de minori. huliganism. maturizare sexuală precoce. hipertimic. Maturizarea sexuală de rind cu insuficienţa de cunoştinţe sociale. Actualmente. infantilism. nevroze. Grupurile de adolescenţi şi minori pot fi şi social-neutre. “mods”. banditism. autorul numindu-le bande. “liubera”.implicat intr-o acţiune delincventă in virtutea unor circumstanţe criminogene. pe care ei il văd prin prisma lumii celor adulţi. Purtind nume diverse . accentuări de tip schizoidal. că mai frecvent manifestă un comportament neadecvat minorii din familiile amorale sau conflictuale. Grupurile delincvente de minori pot fi de diverse tipuri: •grupul situativ . sărăcie. totodată. Cele mai frecvente infracţiuni. lipsa de diferenţiere a cerinţelor şi metodelor. Cercetările actelor de viol au demonstrat. epileptoidal. autoafirmare. cu precădere al climatului familial nefavorabil. iar uneori şi de dorinţa de autorealizare. procentomania. dar in condiţiile influenţei unor factori negativi pot căpăta un caracter antisocial. Structura delincvenţei juvenile are particularităţile sale. Aceste momente negative sint agravate şi de starea de criză. 3. psihopatii. sau a domina. caracterizaţi prin comportament influenţat de diverse devieri de la normalitatea psihică. Se caracterizează prin socializare afectuoasă sau chiar inadaptare socială. şcoala nu contribuie la dezvoltarea unei personalităţi active. acte de huliganism. . Minorii cu comportament asocial. atraşi de grup. abandon faţă de problemele copilăriei. prin care trece societatea actuală: de diferenţiere materială şi socială. creative. conformism sau agresivitate. lipsiţi de posibilitatea. “provos” in Olanda. diminuarea rolului cunoştinţelor şi chiar apariţia unei imagini neadecvate a omului care cunoaşte.accentuări de caracter (mai frecvent hipertimie). comiterea infracţiunii este generată atit de incompetenţa şi lipsa de experienţă a violatorului şi victimei. •grupul agresiv . “andercuper” la Copenhaga. diferenţierii materiale vădite. dominaţie strictă. “nozum”. Tipuri şi forme ale delincvenţei juvenile. “teddy boys”. toxicomanie). afectaţi de diverse vicii (alcoolosm. slăbirea relaţiilor dintre şcoală şi familie. este oferită o scurtă trecere in revistă a grupurilor de minori delincvenţi. frecvent neşcolarizaţi sau nangajaţi in cimpul muncii. “rockers” in Anglia. şomaj etc. Grupurile de minori comit jafuri. chiar sadism. sub influenţa stării de criză socială. viol etc.sint o formă de manifestare a agresivităţii colective indreptată impotriva lumii restricţiilor şi convenţiilor impuse de către cadrul social. in care s-a format personalitatea minorului.“beatnicks”. orientat spre comiterea infracţiunilor. nevroze. Unii autori indică şi la alte carenţe negative ale şcolii: feminizarea colectivelor pedagogice. cit şi de imposibilitatea lor de a-şi aprecia adecvat comportamentului şi a realiza conştient o dirijare a acţiunilor. “vitelloni” in Italia. “tayo-zocu” in Japonia. cu comportament deviant. căror adolescenţii nu li se pot opune. oligofrenii. prin acte de violenţă. Minorii cu comportament delincvent. Mai frecvent aceste stări de frontieră sint un produs al ambianţei. “blusons noirs”.educaţiei. “majory” in Rusia . mai frecvent comise in grup. a contradicţiilor dintre cerinţele sporite şi posibilitatea de satisfacere a lor delincvenţa juvenilă se caracterizează prin creşterea ponderii crimelor cu caracter material şi. desvoltare psihică intirziată. furturi. narcomanie. “hippies” in SUA.

nivelului de şcolarizare. •determinarea momentelor. cu deosebire a grupului de semeni (şcolar. pregătirii profesionale. incadrării in activitatea de muncă. generată de afectarea sănătăţii psihice a unuia din părinţi etc. comportamentului in cadrul familial al membrilor ei. •atitudinea părinţilor faţă de incălcările normativităţii de către minor. de interesul pentru un alt mod de viaţă. •ce caracter au raporturile cu pedagogii şi colegii de clasă. uşor depistează nesinceritatea adulţilor şi pun preţ pe atitudinile corecte. Dacă minorul este elev. in care este incadrat minorul. manifestării particularităţilor proceselor psihice cognitiv-logice etc. Ancheta minorului trebuie să ţină cont de orientarea generală. Adolescenţii sint destul de receptivi in plan emoţional. administrarea cărora va ţine cont de capacităţile lui de a depăşi orientările negative. in cazul cind infracţiunea a fost comisă sub impactul unor circumstanţe nefavorabile şi adolescentul este conştient de caracterul negativ al propriilor acţiuni. relaţiile cu şcoala. •cercetarea cadrului social. Iată de ce anchetatorul poate miza pe un comportament sincer. statutul in grupul de referinţă etc. statutul social-economic al părinţilor. •a calităţilor psiho-morale: a temperamentului. şcoală. •care e insuşita lui. stabilirea persoanelor cu care vine in contact şi a caracterului influenţelor acestora: anihilarea celor cu caracter social-negativ şi atragerea in calitate de aliaţi a celor care exercită o influenţă pozitivă. •a ambianţei sociale. •consultarea minorului in problemele de drept. dar eforturile lui . Cercetarea particularităţilor anchetării minorilor delincvenţi a stabilit un şir de metode. Frecvent in cazul minorilor delincvenţi e necesară dispunerea de o expertiză psihologic-judiciare. orientarea lui spre stabilirea unui comportament. e nevoie de a clarifica: •cum frecventează lecţiile.Particularităţile psihologice ale cercetării juridice a infracţiunii comise de minori Cercetarea juridică a infracţiunilor comise de minori trebuie să pornească de la stabilirea trăsăturilor de personalitate: •a factorilor genetico-biologici: acţiuniea negativă a alcoolismului părinţilor. obiectiv. •a nivelului dezvoltării conştiinţei de drept. a virstei. cu anumiţi pedagogi (posibilele conflicte). predispoziţia către unele patologii psihice. autoaprecierii. •intocmirea şi aplicarea unor programe de reorientare socială a minorului. raporturile minorului cu colectivul clasei. Studiul detaliat al familiei prevede: •stabilirea componenţei familiei. care ar putea facilita obţinerea rezultatului dorit: •stabilirea calităţilor pozitive in scopul realizării unui contact psihologic. caracterului. orientărilor. •care e atitudinea faţă de anumite activităţi extradidactice. care ar duce la atenuarea vinei. anchetatorul este obligat să-i dezvolte această atirnare. poate realiza un contact psihologic prin utilizarea unor intrebări corect formulate.4. neformal). care poate stabili gradul de responsabilitate a minorului de acţiunile sale: conştienţizarea lor şi posibilitatea de dirijare a comportamentului. particularităţile educaţiei in familie. •raporturile dintre membrii familiei. să-l ajute in efortul de a depăşi momentul dificil. aportul educaţional al părinţilor. orientările lui valoric-normative. in care s-a format minorul: starea familiei. a cercului de interese pe care le impărtăşeşte. care ar contribui la conştientizarea adecvată de către minor a caracterului acţiunilor lui.

nesupunere.vor eşua in cazul cind va da dovadă de falsitate. 3. precum şi faptul că prin propriile acţiuni işi proiectează destinul. Minorul delincvent trebuie să inţeleagă corect dificultatea situaţiei in care s-a pomenit. In ce constă caracterul contradictoriu al dezovltării psihice in adolescenţă? 2. Numiţi şi caracterizaţi factorii externi (sociali) care duc la delincenţă juvenilă. de aceea nu se vor speria. ci doar vor alege un răspuns adecvat: opunere de rezistenţă activă . Probe pentru recapitulare: 1. trebuie să fie alese atent tacticile cercetării preliminare: ce se potriveşte in cazul unui infractor matur poate să dăuneze cercetării atunci cind infracţiunea a fost comisă de un minor. Totodată. inchidere. Este inadminisibilă aplicarea forţei din partea anchetatorului frecvent minorii delincvenţi s-au ciocnit de asemenea situaţii in familie. minciună. Elaboraţi proiectul unor recomandări ofiţerului de urmărire penală in vederea realizării interogatoriului delincventului minor. bravadă. sau pasivă . . in grupul neformal.indiferenţă. compasiune exagerată sau va recurge la metode autoritare.

al factorilor determinanţi ai victimizării. in ultimii ani se afirmă dierse concepţii. El include studiul personalităţii acesteia. B. elaborarea recomandărilor cu referinţă la realizarea anchetei. 1955». Vasil'ev. Particularitatile psihologice ale victimei Psihologia victimei constituie un compartiment special al psihologiei juridice.ramura criminologiei care studiază caracteristicile «persoanei sau grupului care a suferit un prejudiciu sau i s-a adus o vătămare a intereselor ori a integrităţii corporale». Recurgind atit la definiţiile oferite de legislaţia din ţara noastră. Psicologia guidiziaria. prezintă la un simpozion in Bucureşti raportul «Orizonturi biopsihosociale noi: victimologia». la stabilirea unor programe de protecţie şi autoprotecţie. astfel. contribuind la rezolvarea unui şir de probleme: la calificarea corectă a infracţiunii. considerndu-se că drept imbold al cercetării ei a servit lucrarea lui Hans von Hentig. Studiul victimologic al violului a stabilit că in majoritatea cazurilor victima şi . putem trata noţiunea de «victimă» in sensul de orice persoană umană care suferă direct sau indirect consecinţele fizice. cit şi la cele propuse de către victimologie.1956). morale sau materiale ale unei acţiuni sau inacţiuni criminale. L. «Fenomenul psihologic al mărturiei are un dublu aspect pe care nu trebuie să-l neglijăm: subiectiv şi obiectiv . Unul din aspectele importante ale studiului victimei se referă la faptul dacă victimele pot sau nu să impartă. B. In 1947 alt cercetător-criminolog. victima poartă o parte de vină in desfăşurarea acţiunilor infracţionale (Hans von Hentig . prezentind anumite circumstanţe ale comiterii infracţiunii. stabilind circumstanţele in care s-a produs infracţiunea şi calităţile victimei. Investigaţia psihologică işi pune scopuri oarecum tangenţiale cu cele ale criminologiei. este persoana lezată fără vreo asumare conştientă a calităţii sale şi a riscului. 1. 1997». care s-a afirmat odată cu victimologia .Mendelsohn . realizarea unei anchete penale calificate. Mendelsohn. care intr-o anumită măsură au oferit condiţii pentru declanşarea unor acţiuni criminale şi aducind «multiple informaţii in sprijinul evaluării şi explicaţiei motivelor săvirşirii anumitor categorii de infracţiuni care se produc cu anumită frecvenţă». intr-o anumită măsură.capacitatea psihologică a individului de a depune mărturie şi proprietatea obiectului sau a evenimentului de a forma obiectul mărturiei. Victima s-a afirmat in calitate de obiect de studiu al criminologiei doar la mijlocul secolului XX. prin care s-a ajuns la concluzia că. responsabilitatea cu infractorii ce comit acte de natură antisocială impotriva lor.Capitolul VI. Victima. V. in care menţionează necesitatea afirmării unei şriinţe noi despre victima infracţiunii. investigaţia amplă a cauzelor şi circumstanţelor. elucidarea dovezilor. Cercetarea psihologică a victimei este o preocupare relativ nouă.1948. Totuşi. «Analiza interacţiunii dintre infractor şi victimă» (1941). Unii autori chiar au şi introdus noţiunea de «victimă activantă». Cercetarea criminologică are caracter mai mult sociologic. Cercetătorul german a menţionat că victima trebuie să fie examinată in calitate de subiect activ al infracţiunii. Enrico Altavilla. determinate de interesul pentru personalitatea victimei. referitor la comportamentul victimei şi rolul ei in structura infracţiunii. Psihologia victimei şi a martorului «Cercetarea psihologică a victimei şi a comportamentului ei in cadrul anchetei preliminare şi dezbaterilor judiciare se impune prin actualitate. direct sau indirect. Juridiceskaja psichologija. calităţile ei.

studiul personalităţii victimei. calificarea infracţiunii şi a infractorului. Din aceste considerente relaţia infractor-victimă poate fi reprezentată in următorul mod: Totalitatea calităţilor victimei. limbaj. Condiţiile infracţiunii se prezintă ca imprejurări obiective prielnice comiterii unei infracţiuni: anumite stări individuale psihice sau condiţii psihologice şi sociale. calităţile afective (persoanele neechilibrate cu diverse patologii afective sint mai frecvent victimizate). Există chiar un şir de indicatori ai potenţialelor victime: . prima crezind «bunelor intenţii».stabilirea motivelor actului agresiv. In aşa fel. Dar problema relaţiei infractor-victimă nu este chiar atit de simplă. la care ne-am mai referit in capitolele anterioare. caracteriale. Comportamentul social neadecvat majorează riscul victimizării.va capitula).cunoaşterea caracteristicilor de personalitate ale victimei. Cum pot fi tratate acţiunile infractorului indreptate asupra integrităţii fizice şi psihice a victimei. bătrinii. voinţă. Comportamentul victimei poate fi determinat de temperament (sangvinicul şi flegmaticul vor căuta soluţii.psihosociali: orientări morale. melancolicul . Prin investigaţia lor poate fi stabilită configuraţia imprejurărilor psihice care au dus la infracţiune. vestimentaţie etc.stabilirea valorii afective pozitive sau negative pe care o prezintă persoana spre care se direcţionează intenţia agresorului. . primind cu uşurinţă invitaţii. . . intelectuale (persoanele cu o valoare scăzută QI devin leger victime) etc.anticiparea consecinţelor agresiunii. Pe de altă parte. sau chiar pină la aceasta. factori naturali sau fizici.cauza delictului. . relaţii sociale. Această corelaţie se manifestă mai evident in infracţiunile care periclitează integritatea fizică şi psihică a personalităţii: in structura lor se intrevede rolul puternic al afectivităţii infractorului. comportament. uneori atingind un nivel de o tensionare supremă şi luind forma de afect fiziologic. colericul . temperamentale sau alte caracteristici care au determinat comportamentul in momentul săvirşirii infracţiunii. forţă.proiectarea unui sistem de contraapărare.psihologici: nivel al dezvoltării intelectuale. In calitate de factori subiectivi se manifestă calităţile personalităţii victimei: manifestările emotiv-volitive. precum şi in cadrul acţiunii unor factori subiectivi şi obiectivi. 2. acest mecanism fiins constituit din citeva sectoare de cunoaştere de către agresor: . studiul victimei ne oferă materiale pentru aprecierea cauzei infracţiunii. trăsăturile caracteriale (indivizii cu o experienţă socială redusă şi apreciere neadecvată pot fi uşor amăgiţi). cercetarea comportamentului ei de pină la infracţiune. cind valoarea spre care aspiră nu posedă o intruchipare materială? Această intrebare şi-a adresat-o cercetătorul bucureştean C. b). statut şi rol social. condiţiilor subiective şi obiective care au generat-o. asumindu-şi involuntar rolul pe care il doreşte agresorul. El a expus opinia că infractorul in asemenea caz proiectează o anumită valoare negativă sau pozitivă asupra victimei. sugestibilitate.se va apăra. virstă. contribuie la victimizare doar in cazul unui raport al acesteia cu infractorul . Cercetarea psihologică a victimelor şi tipologia lor Cercetarea victimei presupune: a). cu atit mai mare e «vina» ei de infracţiune şi cu atit acţiunile infractorului sint mai fortuite. Păunescu. afectivitate. Cu cit comportamentul victimei este mai «provocator». copii).exteriori: aspect fizic. poate deveni cauza principală a infracţiunii (cazul persoanelor in stare de ebrietate sau femeilor cu un comportament incitant). de starea fizică (cele mai vulnerabile categorii sint femeile. colectarea de argumente şi chiar depistarea infractorului. după cum se prezintă.infractorul se află in relaţii prealabile. al stărilor lui. . cercetarea victimelor oferă posibilitatea de stabilire a unor indicii ai vulnerabilităţii şi de elaborare a măsurilor de protecţie şi autoprotecţie. . influenţare etc. . care oferă anumite condiţii pentru comiterea infracţiunii.

distinge mai multe categorii de victime. simulante. victime in rezultatul unor accidente rutiere. violatorilor.mariaj instabil. persoanele violata avind mai des intre 16 şi 34 de ani (77%). incredere. fiind nemăritate sau divorţate (78%).c). executarea expertiselor. victime ale atacului sexual. cu responsabilitate totală. femei maltratate. ca formă de victimizare a femeii. istorie a părinţilor . Ne referim la maltratarea copiilor de către părinţi. Sint remarcate următoarele caracteristici: demografice . care duc la faptul că naşterea copilului nu este dorită. de către părinţi sau rudele apropiate. cerinţe inadecvate care depăşesc posibilităţile şi abilităţile fizice şi intelectuale ale copiilor. S-a incercat chiar evidenţierea structurilor de personalitate specifice celor care maltratează copiii. In funcţie de apartenenţa la o anumită categorie socială A. cercetarea de teren etc.Karmen distinge: copii dispăruţi. răpirii. posedaţi de sentimentul inferiorităţii. profesionale. caracterul relaţiilor cu infractorul.un domeniu «static» . Tot de acest criteriu se foloseşte şi Fattah distingind un comportament de nonparticipare.identificarea virstei.un domeniu documentar .maltratarea şi chiar uciderea de către soţ. . etnice. anxioşi.analiza materialelor statistice. cercetarea comportamentului ei in cadrul anchetei. Cercetarea psihologică a victimelor minore ale violului a demonstrat un nivel neadecvat al autoevaluării.comportamentul care a anticipat infracţiunea. divorţ. capacitate redusă de a inţelege sensul şi consecinţele unor comportamente. Cercetătorii au remarcat frecvenţa inaltă a violului. Autorii citaţi concluzionează: «copiii crescuţi in climatul emoţional al ostilităţii parentale apar ca fiind puternic frustraţi. persoane in virstă. apartenenţei sociale. la fei de vinovate precum infractorul. mai fiind şi slabă din punct de vedre morfoconstituţional. utilizind drept criterii factorii biologici. maltratării şi abuzului sexual. De regulă este practicată de bărbaţi. O altă formă frecventă de victimizare a femeii . prin calităţile lor: neevoluare fizică. emotivitate. fapt care le oferă calitatea de victime in cazul infracţiunilor de ordin sexual sau material.in copilărie ei au fost trataţi cu indiferenţă sau cruzime. provocator. lipsă de agresivitate.lipsă de empatie şi inţelegere. ei invăţind să exprime emoţiile de supărare şi ură in afara acestui mediu». Studiile statistice au arătat că violul denunţat mai frercvent este comis de un necunoscut (55%). in cele mai dese cazuri psihopaţi imaturi afectiv. Există mai multe tipologii. inclusiv a celei psihologic-judiciare in caz de necesitate şi analiza rezultatelor acestora. numită pedofilie. constă in tendinţa de a practica acte sexuale cu copii de acelaşi sex sau de sex opus. Tipologia victimelor prezintă importanţă prin faptul că inlesneşte cercetarea victimei. De multe ori victimizarea copiilor are un caracter latent. Femeile prin tradiţie prezintă trăsături de personalitate specifice: fineţe. separare. . participant şi fals al victimei. avind o vinovăţie minoră. acţiunile in momentul săvirşirii crimei. Un şir de autori se referă la molestarea sexuală a copiilor. mai vinovate decit infractorul. Hans von Hentig. oferind nişte repere iniţiale. psihologici şi sociali (deci reieşind din cele trei componente ale personalităţii. utilizării drept complici la infracţiuni. sint supuse riscului din partea jefuitorilor. Victimele nevirstnice care. In funcţie de gradul de responsabilitate al victimelor in comiterea infracţiunii Mendelsohn[9] imparte victimele in: persoane complet inocente. lipsă de experienţă socială şi naivitate in raporturile cu ambianţa. . Această perversiune sexuală. d). aproape incapabili de a intreţine relaţii sexuale cu persoane de aceeaşi virstă. inhibaţi sexual. realizindu-se chiar in familie. tulburări psihopatologice şi psihiatrice ale părinţilor. latent (predispus). atitudini parentale eronate . In unele cazuri violul este insoţit de acte de cruzime sau chiar nimicire fizică a victimei. Metodologia cercetării include: . cercetarea comportamentului ei in momentul săvirşirii infracţiunii. In psihologie există mai multe tratări ale fenomenului agresiunii fizice asupra copiilor in familie. Totodată s-a estimat că circa 50% din violuri nu sint denunţate.un domeniu «dinamic» . copii maltrataţi fizic sau sexual.

Cauzele pot fi diferite, dar toate au un numitor comun: normele sociale, acceptate in unele grupuri, care acceptă tratarea inumană a femeii in familie. Cu toate că secolul XX a adus schimbări considerabile in statutul femeii, egalind-o in drepturi cu bărbatul, această formă de victimizarea mai este intilnită in unele medii sociale. Virstnicii - pot deveni victime maltratate, agresate sexual, sau ale infracţiunilor materiale. In ultimii ani s-au intensificat cazurile cind ei devin victime ale escrocilor, fiind deposedaţi de spaţiul locativ, ale jefuitorilor, persoanelor cu inclinaţii sexuale perverse. Hans von Hentig evidenţiază şi alte categorii de persoane, supuse riscului victimizării: - consumatorii de alcool sau de droguri - pericol din partea hoţilor, dar şi a autovictimizării prin consumul de băuturi falsificate sau de substanţe care le inlocuesc alcoolul; - imigranţii, minorităţile etnice - victime ale discriminării naţionale, rasiale, ale excrocilor; - indivizii cu o inteligenţă redusă - pradă uşoară pentru excroci, hoţi, violatori; - indivizii temporar deprimaţi, tot aici putem adăuga şi indivizii singuratici, sau cu «inima zdrobită» - cu un nivel scărut al reactivităţii fizice şi psihice, pradă a hoţilor, excrocilor; - indivizii achizitivi, care caută in orice imprejurare să-şi mărească profitul - expuşi excroceriilor, sustragerii de bunuri materiale, şantajului etc; - indivizii destrăbălaţi şi desfrinaţi - expuşi pericolului atacurilor fizice, sexuale, dar şi crimelor de ordin material; - indivizii «blocaţi» de datorii băneşti; - indivizii «nesupuşi». Este dificil de stabilit nişte diferenţe clare pe linia responsabilităţii celor doi membri ai cuplului penal - infractor şi victimă. Din punct de vedere strict judiciar precizarea statutului se face atit in baza stabilirii iniţiativei in comiterea crimei, cit şi in cercetarea efectelor acesteia. In calitate de victimă apare persoana care a suferit un prejudiciu. Deşi există cazuri cind intre infractor şi victimă nu a existat vreo legătură anterioară, din punct de vedere strict psihologic se poate considera că nici o victimă nu poate fi absolut eliberată de responsabilitatea de actul infracţional, aceasta reieşind chiar din ignorarea posibilităţilor pericolului, «publicitatea» unor bunuri etc. In cazul minorilor vina psihologică o poartă părinţii, tutorele, cadrele didactice, care n-au contribuit la sporirea protecţiei copiilor de victimizare. Atunci cind intre victimă şi infractor există raporturi care au anticipat infracţiunea, cercetarea porneşte de la cunoaşterea victimei, pentru a reconstitui actul criminal şi a identifica pe cel care l-a comis. Apare problema măsurii in care prima este dispusă voluntar sau involuntar să-l demaşte pe infractor. Astfel cercetarea porneşte de la stabilirea unei varietăţi de date: - cu referinţă la natura juridică a cazului, calificarea acestuia - omor, suicid, moarte accidentală, furt, excrocerie etc; - care precizează circumstanţele esenţiale ale evenimentului - loc, timp, mod de comitere; imprejurările semnificative - tentative de alarmare sau de apărare; - care definesc personalitatea victimei - concepţia şi modul de viaţă, nivelul de cultură şi educaţie, atitudinile, calităţile morale, temperamentale, caracteriale, credinţele, obiceiurile, valorile, starea psihică, anumite vicii etc; - cercul de relaţii, mediul de locuire sau localurile publice frecventate; - natura relaţiilor interpersonale cu infractorul, identificarea unor stări speciale - de tensionare, conflict, in genere a sociabilitătii victimei; - mişcarea in spaţiu şi timp a acesteia; - bunurile sau documentele dispărute; - antecedentele morale, medicale, penale ale victimei. Este deosebită organizarea interogatoriului victimei. Anchetatorul penal trebuie să se pregătească in

mod deosebit de intilnirea cu aceasta, formulindu-şi intrebările pe care le va adresa, ţinind cont de particularităţile dominante de personalitate, de stările afective provocate de victimizare, de atitudinea in raport cu invinuitul şi organul de cercetare penală. Se recomandă folosirea ascultării repetate - reaudierii cu privire la aceleaşi fapte, imprejurări, la diverse intervale de timp, care ar putea provoca fenomenul reminescenţei; deplasării la faţa locului, unde pot apărea anumite asocieri care ar facilita procesul amintirii. 3. Problematica psihologica a marturiei judiciare si a martorului Mărturia judiciară are un rol important in psihologia urmăririi penale şi formării intimei decizii a judecătorului in cadrul procesului. In conformitate cu Codul de Procedură Penală depoziţiile martorului sint considerate probe: date in baza cărora se stabileşte in modul prevăzut de lege dacă s-a comis sau nu infracţiunea, vinovăţia persoanei bănuite, invinuite, inculpate, alte imprejurări ce prezintă importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei. Iată de ce in cadrul psihologiei judiciare acestui aspect i se acordă importanţă. In calitate de martor poate fi citată oricare persoană, care posedă cunoştinţe despre imprejurările cu pondere pentru anchetă şi judecată, moment reglementat prin legislaţie. Printre problemele de care se preocupă psihologia judiciară in cadrul acestei probleme se impune cea a formării mărturiei, a veridicităţii ei, a caracterului erorilor, precum şi a posibilităţii delimitării mărturiei eronate de cea de rea credinţă, desemnindu-se anumite metode de verificare. Totodată, in psihologia judiciară sint examinate aspectele reactivării informaţiei, pe care o posedă martorul, metodelor psihologice, utilizate in scopul căpătării unei mărturii cit mai complete şi mai veridice. Aşadar, după cum a menţionat E. Altavilla, fenomenul psihologic al martorului şi mărturiei este examinat din două aspecte: - subiectiv - capacitatea psihologică a individului de a depune mărturie, determinată de particularităţile intelectuale, volitive, afective, caracteriale, morale, sociale etc; - obiectiv - proprietăţile evenimentului infracţiunii de a forma obiectul mărturiei. Din aceste considerente sint cercetate atit fenomenele psihice care insoţesc formarea unei mărturii, cit şi cauzele obiective care o determină, fapt care determină complexitatea cercetării martorului şi a caracterului mărturiei. Pe de o parte este necesar să stabilim fidelitatea informaţiei şi momentele de «eronare» sau «nesinceritate» reieşite din calităţile personale ale individului uman. Sunt frecvente cazurile cind şi o mărturie de bună credinţă poate fi falsă din unele considerente de natură fiziologică sau psihologică de ordin personal. In asemenea circumstanţe se stabileşte «unghiul de deviere» prin cercetarea personalităţii martorului: capacităţilor senzorial-perceptive, logice - ale gindirii, memoriei şi imaginaţiei, afective, volitive, particularităţile temperamentului, caracterului, aptitudinilor, atenţiei, caracterul activităţii in care este antrenat martorul, sugestibilitatea, particularităţile lui morale, sociale, relaţionale, etc. Pe de alta, are loc stabilirea influenţelor din ambianţă, care au determinat reflectarea evenimentului: examinarea procesului de formare a mărturiei de la momentul iniţial - infracţiunea propriu zisă - şi pină la cel final opera subiectivă, insuşi conţinutul mărturiei. Se cere, deci, o corelare a capacităţilor individuale cu forţa circumstanţelor. Iată cum se prezintă factorii, care determină caracterul mărturiei. Depoziţiile martorului şi ale părţii vătămate constau din relatarea imprejurărilor referitor la evenimentul infracţiunii şi sănt calificate drept probe. Reieşind din obligaţia ofiţerlui de urmărire penală, a procurorului şi instanţei de judecată de a aprecia probele, conducindu-se de prevederile legii, dar şi de cunoştinţele care le-ar putea facilita procesul de stabilire a caracterului lor, analiza psihologică a depoziţiilor martorului şi victimei se prezintă ca un mod de evaluare a informaţiei şi de calificare a ei: veridică, falsă sau eronată. Informaţia oferită de victimă este in multe cazuri unicul izvor al argumentelor de care va dispune iniţial anchetatorul. Această informaţie are un şir de calităţi comine cu depoziţiile martorului, deosebinduse prin calitatea subiectului care o oferă, calificarea procesuală şi prin conţinut. Subiectul este persoana,

căreia i-a fost pricinuit un prejudiciu şi unul din participanţii la proces. Victima urmăreşte scopul reparării daunei pricinuite, satisfacerii drepturilor garantate prin lege. De aceea ea este o parte interesată in rezultatele cercetării, spre deosebire de martor, care poate sau nu avea vreun interes personal. Victima, insă, fiind o parte a procesului, poate utiliza informaţia posedată nu doar in scopul determinării infractorului, dar uneori şi in cel al ascunderii unor amănunte, sau a apărării personale. Din aceste considerente reiese atitudine victimei in raport cu cercetarea: de la interesarea in stabilirea adevărului şi depistarea infractorului, pină la indiferenţă sau chiar o poziţie negativă faţă de anchetă, manifestată in ascunderea informaţiei. Iată de ce psihologia judiciară consideră necesar studiul personalităţii victimei şi al caracterului informaţiei depuse de aceasta. Martorul se bucură de anumite drepturi, urmind, totodată, să-şi realizeze obligaţiile, confirmate prin lege. Dificultăţile realizării ascultării martorului reies din particularităţile lui individual psihologice şi sociale, precum şi din acţiunea unor factori cu caracter social global. Chiar la prima intilnire martorul şi victima sint informaţi despre drepturile şi obligaţiile personale in cadrul urmăririi penale. Ofiţerul de urmărire penală este obligat să le asigure condiţiile necesare unei informări cit mai complete şi posibilitatea de a-şi expune atit observaţiile, cit şi viziunile proprii: - cu referinţă la circumstanţele in care a decurs infracţiunea (timp, loc etc); - la persoanele implicate in infracţiune şi rolul fiecăruia; - la caracterul şi dimensiunile pagubei pricinuite; - la relaţiile personale cu infractorul, partea vătămată şi, eventual, cu martorii. Luind in consideraţie situaţia psihologică deosebită a victimei e nevoie de a colecta toată informaţia depusă de aceasta, iar mai apoi de a o diviza in material factologic, concluzii şi consideraţii proprii, fără referinţă la eveniment, momente relatate fals sau eronat. Analiza psihologică a informaţiei prevede două aspecte: I. Cecetarea calităţilor psihice ale victimei şi martorului: a temperamentului, afectivităţii, voinţei, capacităţilor senzorial-perceptive, mnezice, raţionale, care işi pun amprenta asupra conţinutului depoziţiilor. Vom analiza patru etape specifice procesului de formare a informaţiei relatate de martor şi victimă. Prima etapă - recepţia senzorial-perceptivă a evenimentului, obţinerea informaţiilor prin realizarea unor procese psihice: senzaţii şi percepţii. Calitatea receptării este determinată de mai mulţi factori: starea organelor de simţ, virsta persoanei (copiii şi bătrinii au capacitatea de a recepta prin prisma unor imagini greşite), diverse deficienţe. Calitatea percepţiei va fi determinată de: - activitatea sistemului nervos central - nişte deficienţe psihice (de exemplu inteligenţa scăzută, anumite patologii ale organelor de simţ) pot diminua din integritatea percepţiei; - perfecţiunea organelor de simţ - o acuitate scăzută a acestora va determina crearea unei informaţii lacunare; fenomenele cunoscute vor fi percepute mai complet, cele noi - distorsionat, cu omiteri sau adăugiri de detalii; - iluzii - care vor duce la deformări subiective ale distanţelor, timpului, dimensiunilor; - timp - o percepţie de durată a obiectului, fenomenului va da o imagine mai adecvată, una care a dispus de mai puţin timp - eronată, incompletă; - atenţia - persoanele cu o atenţie dezvoltată vor percepe mai complet, cu mai multe detalii; - apercepţia - calităţile profesionale vor facilita percepţia; - diverse distorsiuni - apercepţia afectivă, efectul halo, reprezentările, stereotipiile greşite etc. Etapa a doua. Are loc sintetizarea, prelucrarea şi decodarea informaţiei receptate la nivel cortical. Ele capătă un inveliş verbal, se structurează după sens, din care rezultă un conţinut inteligibil, adecvat stimulului. La acest nivel se evidenţiază rolul experienţei, invăţării, inteligenţei. Distorsiunile involuntare care apar la această etapă, ţin de reflectarea timpului, spaţiului, vitezei (timpul se scurge incet in starea de

lipsa unui membru ş. Reproducerea ulterioară poate fi uneori cu mult mai precisă decit cea dintii. sau a unor repere din ambianţă. incertitudine. asemănări. metode potrivite in vederea obţinerii unei informaţii veridice şi complete. Reactivarea decurge dificil şi in cazul persoanelor cu capacităţi de verbalizare scăzute. o sursă de informaţie cu pondere. alunelele.aşteptare. incercări de a completa logic lacunele. Lipsa lor va provoca nesiguranţă. spaţiul mai restrins . care a servit ca sursă. Recunoaşterea persoanelor . legături in timp etc). O forţă deosebită o au particularităţile distinctive: mersul caracteristic. a celor auditive. Aspectul social-psihologic prevede cercetarea relaţiei victimei cu inculpatul. Pentru a reactiva informaţia se recurge la asocieri. recunoaşterea persoanelor sau a unor obiecte. Altă distorsiune . O reactivare eronată poate avea la bază şi atitudinile persoanei care depune informaţie. sau a martorului cu părţile din proces. mersul.reactivarea informaţiei.stocarea informaţiei. reconstituirea faptei la faţa locului. total incertă. persoana etc. la care ne vom referi in compartimentul următor.informaţie certă. viteza pare mai mare cind ne străduim să evităm obiectul. cind in virtutea unor circumstanţe n-a fost realizată percepţia vizuală a evenimentului.care este mai manifestată la femei. In cazul unor trăiri afective puternice reactivarea este afectată de uitare. conformismul persoanei. Cu cit mai multe imagini posedă persoana. In momentul percepţiei exteriorului unei persoane atenţia se concentrează asupra capului. analiza documentelor. Se referă la recunoaşterea obiectelor. generalizarea unor mărturii independente. Aspectul practic al psihologiei reactivării informaţiei Reactivarea informaţiei poate fi aplicată practic in citeva domenii: ascultarea victimei sau martorului. cu atit mai fidelă va fi reactivarea. ezitări. Este identificată şi imbrăcămintea.cind persoana a fost percepută in retragere sau . dar şi alte aspecte ale persoanei (victimei. Alţi factori determinanţi fenomenul repetiţiei (imbogăţirea cu detalii a informaţiei prin formarea de asociaţii noi. Faptele memorate anterior se modifică pe măsura acumulării unor date noi. aten. vor putea fi comparate cu obiectul. Etapa a patra .sugestibiliatea . memorarea şi păstrarea in memorie a sensului evenimentelor. expertiza psihologicjudiciară. vocea.limbajul. a schimbării de rol (care va duce la mărirea zelului. acţiune care in procedura penală este definită cu acelaşi termen.cicatricile. copii. Mersul . reactivate fiind. ca rezultat al iluziilor). iar uneori. vorbirea . Dar capacităţile mnezice pot fi influenţate de particularităţile individului: de forma şi calitatea memoriei. răminind. care. totuşi. 4. cind acestea au fost mai bine percepute in momentul infracţiunii sau in lipsa percepţiei vizuale. sau vor fi furnizate in formă verbală. Uitarea poate surveni şi din intervalul de timp lung care s-a scurs de la eveniment. Etapa a treia . obiecte aflate asupra persoanei la momentul dat. care chiar poate lua forma unei amnezii. Astfel cunoaşterea particularităţilor victimei şi martorului inlesneşte selectarea unor tactici. aprecierea inaltă a status-ului altuia in raport cu subaprecierea personală.a. repere (cercetarea la locul unde a decurs evenimentul infracţiunii). persoanelor sau a situaţiilor receptate. in special a feţei şi componentele ei.reactivarea imaginilor vizuale. Presupune existenţa unor reprezentări. Informaţia poate fi apreciată cu trei calificative . imagini. II. de influenţabilitatea şi gradul de sugestibilitate a lui etc. anumite semne .cind pericolul e evident).ţiei pot fi supuse infăţişarea. mai puţin certă. olfactive etc. Recunoaşterea după voce şi vorbire este utilizată atunci. Talia este deseori percepută eronat (in contrast cu propria statură. interviul (convobirea). Recunoaşterea se bazează pe reţinerea in memorie a unor semnalmente: a staturii şi a constituţiei persoanei. Sugestibilitatea poate reieşi şi din QI redus. reamintirii unor momente (fenomenul reminescenţei). a culorii părului şi ochilor. infractorului sau a altui martor) care urmează a fi identificată. sau la reproducerea verbală a lor. sporirea conformismului). 1. Pentru a testa veridicitatea in acest caz este nevoie de control al posibilităţilor de inţelegere a mesajelor. tenului feţei etc. particularităţile situaţiei conflictuale. Metodele folosite in acest scop sint observaţia.

convingerile. trebuie să distingem: . care in activitatea practică sint utilizate combinat[20]. In psihologia judiciară sint propuse mai multe criterii de verificare. determină poziţia lor şi conţinutul depoziţiilor.cu referinţă la nişte fapte auzite. nemijlocite . teama provocată de o parte a procesului.părţi ale procesului. Din aceste considerente pot fi distinse: . denaturări. particularităţilor expresive. Este realizată in cadrul experimentului judiciar.depoziţii imediate. obiectivitate. sau in alte cazuri excepţionale. aspiraţiile. precizie. dat fiind fonul emoţional pe care se desfăşoară percepţia şi memorarea. Recunoaşterea acţiunilor se prezintă ca o metodă eficientă de reactivare a informaţiei. anumite dominante. dar cu folosirea unor repere de o calitate foarte bună şi organizindu-se toate acţiunile precum in cazul descris mai susu.cind a fost receptat un miros specific unei anumite categorii sociale. . Utilizind in calitate de criteriu de verificare a depoziţiilor acest criteriu. Criteriul condiţiei sociomorale şi psihotemperamentale.mijlocite . idealurile. alterate. In acest scop sint utilizate depunerea de depoziţii la faţa locului. Nu poate fi neglijată cercetarea intereselor materiale sau morale ale martorului in raport cu cauza. Alt criteriu al erorilor martorului . Calităţile caracterial-morale care ii implică martorului sau victimei o anumită structură comportamentală. capacitatea informaţiei de a constitui o probă). 3. Toate in cadrul acţiunii desemnate cu noţiunea de reconstituire a faptei la la faţa locului. fidelitatea informaţiei.care prezintă o informaţie marcată de sinceritate. 6. Informaţia despre o persoană poate fi căpătată verbal (in timpul ascultării). denaturate. de aceea conţinind unele detalii indefinite. erorile in aşa caz fiind determinate de credinţa rea sau de particularităţile individuale ale martorului sau victimei. imprecise. experimente de teren.inaintare.victima sau martorul a fost prezent la eveniment percepindu-l in direct. 3. Sursa mărturiei. modul in care a decurs socializarea etc. 2. primite de la o sursă neidentificată. . 2. dar veridicitatea lor este apreciată după o comparare in scopul verificării cu sursa primară. profesionale. a). Dar chiar in cel de al doilea caz procedura recunoaşterii incepe cu o relatare verbală cu referinţă la imprejurările in care a fost văzută persoana dată şi la particularităţile care s-au impus percepţiei şi care ar putea fi recunoscute. este utilă verificarea depoziţiilor. pentru stabilirea caracterului lor (de bună sau rea credinţă) şi utilitatea (erori voluntare sau involuntare. . Aceste date nu pot servi drept probe[22]. sau nesiguranţa in protecţia pe care trebuie să o asigure organele judiciare. Raportul cu persoanele implicate in proces sau implicarea in cauza cercetată poate determina caracterul mărturiei.se furnizează informaţii acumulate dintr-o sursă derivată. Recunoaşterea cadavrelor implică şi unele aspecte morale. constituţiei. 1. martori nemijlociţi. Uneori este utilizată recunoaşterea după fotografii. prezintă importanţă. de la persoane . Aspectul psihologic al verificării veridicităţii depoziţiilor In cazul surprinderii unei erori. Orice afecţiune poate influenţa. deoarece schimbările care intervin duc la erori in stabilirea taliei. mirosul . Elemente ale aprecierii credibilităţii sint atitudinile persoanei faţă de valorile general-umane. Reactivarea informaţiei cere identificarea condiţiilor in care a decurs infracţiunea. sau utilizind procedeul recunoaşterii ei dintr-un grup de indivizi. Criteriul poziţiei martorului in raport cu părţile din proces.frica. Prezintă dificultăţi recunoaşterea cadavrelor. trebuie să fie ascultate[21]. descrierea lor verbală etc. prezentindu-se ca fiind nesigure.depoziţii obiective .reieşite din zvonul public . Cea mai fidelă este prima sursă. uneori chiar involuntar. Recunoaşterea locului.

armonios. oferind posibilitatea de recurgere la apărarea de către organele respective.depoziţii ale tipului cognitiv de personalitate. sancţionarea şi izolarea infractorilor. uneori anxios. sau de ordin obiectiv (timp lung de la momentul perceperii infracţiunii. in cele mai frecvente cazuri vorbesc despre o informaţie fidelă. manifestate in gestică. Cele interesate . prevăd un şir de acţiuni. Alt factor . responsabile de prevenirea. erudit. organizat. tinzind spre logică. cultivarea unor deprinderi prin care ar fi minimalizată forţa diferitor imprejurări care favorizează infracţiunile.ale celui comunicativ: emotiv. pentru evitarea ajungerii in postura de victimă: de evitare . curmarea infracţiunilor. privirea deschisă. . din care cauză sint apreciate ca infidele. corectă in cazul victimizării. observator. Tot el menţionează printre măsurile de autoprotecţie organizarea unui sistem de protecţie a locuinţei. In vederea depăşirii pericolului victimizării pot fi luate măsuri. influenţaţi de emoţii. Măsurile de autoprotecţie. mimică şi exterior adecvat. Criteriul bunei credinţe. intărirea şi dotarea corespunzătoare a porţilor.ale tipului practic (sau mixt): observator. . imaginativ. preocupate de alte probleme. de reacţie adecvată. La aceasta se adaogă şi cunoaşterea şi respectarea normelor de convieţuire socială. caracterizat de următoarele calităţi: logic. sonerii) şi a ferestrelor. flegmaticul .bazată pe un spirit inalt de observare. nerăbdător. punind in aplicare vigilenţa proprie. erori ale percepţiei. pe o inregistrare corectă. discriptiv. de protecţie socială . minimalizare a . clasificate in două grupuri: de autoprotecţie. vor fixa superficial evenimentul. particularităţi dictate de schimbările fiziologice. discriptiv.de limitare a expunerii pericolului. Atitudinea liberă. incăpăţinat. 4. cel sangvinic .depoziţii influenţate . memorare şi reproducere fidelă. b). interpretativ. vizoare. armonios.temperamentul. organizarea «spaţiului fizic» şi a «spaţiului psihosocial». . Utilizarea cumulară a tuturor criteriilor descrise mai sus are ca finalitate stabilirea fidelităţii informaţiei. Persoanele intimplătoare. superfi-cial. .făcute de subiecţi. preocupaţi de semnificaţiile şi sensul scenelor pe care leau perceput şi cărora le-au dat o interpretare predominată de judecăţi de valoare personală. Aspecte psihologice privind protecţia socială şi autoprotecţia impotriva victimizării Pericolul victimizării poate fi evitat prin majorarea spiritului de vigilenţă a populaţiei. relatarea fermă a faptelor. deficienţe in memorare etc). inventiv. raporturile permanente cu inspectorii de poliţie din sector. Sunt utile datele căpătate de la persoanele care au renunţat la calitatea de victimă in favoarea celei de martor. melancolicul . Nu mai puţin importantă se prezintă determinarea conduitei optimale in cazuri concret determinate. anxios. superficial. cunoaşterea sistemului de drept.martorul sau partea vătămată tinde să prezinte o informaţie fidelă dar influenţa circumstanţelor de ordin personal (emotivitate sporită. In conformitate cu calităţile SNC tipul coleric va fi senzitiv. relatate in continuare foarte succint. poate duce la comiterea diferitor erori. insoţite de gesturi.apatic. Incercarea de substituire voluntară a depoziţiei reale cu una imaginară sau falsă este insoţită de modificări ale comportamentului. ambiţios. mimică. răspunsurile increzute la intrebări ş. 5. Educaţia moral-juridică. folosirea in acest scop a sistemelor de alarmare. profund. uşilor (cu mai multe lacăte.discriptiv. a legilor şi respectarea lor asigură o mai mare securitate. In raport cu aptitudinile putem distinge: .timid. care permit o incadrare eficientă in ambianţă. interpretativ. superficial. Criteriul interesului faţă de problematica probaţiunii. Traian Tandin numeşte printre măsurile de protecţie de victimizare cunoaşterea şi relaţiile bune cu vecinii.a. 5. lipsit de spiritul autocriticismului. dificultăţi naturale ale percepţiei etc). senzitiv. retras..depoziţii subiectve .nu vor scăpa nimic din cele ce se intimplă. dominant. eruptiv.ce ţin de organele de ocrotire a dreptului. influenţabil. c). pe care individul le intreprinde singur.

In unele state se afirmă tot mai mult practica acordării de ajutor psihologic şi social-psihologic in vederea reabilitării psihice a victimelor. traficului de fiinţe umane. de descoperire a infractorilor şi de deţinere a lor in instituţii speciale. de prevenire a actiunilor criminale. psihologice şi sociale ale victimizării persoanelor cu un comportament social neadecvat? 9. in unele cazuri chiar specializate in diverse tipuri de victimizare. 6. Probe pentru recapitulare: 1. In ce condiţii şi cum decurge recepţia evenimentului infracţiunii de către victimă şi martor? 10. In Republica Moldova sunt organizate centre de reabilitar pentru citeva categorii de victim: ale violenţei in familie. Care sint condiţiile reactivării informaţiei despre evenimentul infracţiunii de către victimă şi martor? 12. minore. 8. Cum are loc memorarea evenimentului infracţiunii de către victimă şi martor? 11. 7. 2. psihologici şi sociali ai victimizării femeilor. etc. acţiune realizată intr-un şir de ţări. Numiţi factorii biologici. psihologici şi sociali ai victimizării minorilor. Măsurile de protecţie socială prevăd diverse acţiuni de pază. In ce constă importanţa studiului psihologic al victimei? 3.alegerea de soluţii potrivite situaţiei. intunecoase. In SUA şi Canada sint organizate centre speciale. Pentru aceasta e nevoie de stabilirea din timp a posibilităţilor individuale de victimizare şi elaborare a unor tehnici de autoprotecţie.posibilităţii victimizării prin ocolirea locurilor pustii. psihologici şi sociali ai victimizării virstnicilor. Numiţi particularitatile psihologice ale victimei. Care sint principiile esenţiale de tipologizare a victimelor? 5. In cadrul cursurilor de reciclare agenţii judiciari sint familiarizaţi cu metodele de comunicare cu victima. de depăşire . neacceptarea implicării in conflicte. Descrieţi factorii biologici. ot mai frecvent se discută problema acordării de ajutor psihoterapeutic unor categorii de victime. Numiţi factorii biologici. Ce prevede metodologia psihologică de cercetare a victimei? 4. Care sint condiţiile biologice. . Numiţi aspectele psihologice privind protecţia şi autoprotecţia impotriva victimizării.

(1) şi subordonaţi organizaţional conducătorului instituţiei respective. (2) Procesul penal are ca scop protejarea persoanei.Capitolul VII. Psihologie judiciară. Tudorel Butoi. invinuită sau condamnată şi ca nici o persoană să nu fie supusă in mod arbitrar sau fără necesitate măsurilor procesuale de constringere”. acesta fiind exponentul legii care se confruntă in virtutea obligaţiilor profesionale. vinovăţia celui invinuit. . 2) Serviciului Vamal. Voicu Zdrenghea. se supun legii şi indicaţiilor scrise ale conducătorului organului de urmărire penală şi ale procurorului. 3) Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. Vom analiza mai detaliat activitatea ofiţerului de urmărire penală. 1. pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se transmită cauza penală in judecată in condiţiile legii şi pentru a se stabili răspunderea acestuia”. 252) Din aceste considerente Codul prevede un şir de probe care urmează să fie adunate intr-un proces de urmărire penală pentru a demonstra: faptul infracţiunii (cind. ordonarea expertizelor şi altele. (art. (4) Statutul ofiţerului de urmărire penală este stabilit prin lege”. (3) Organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti in cursul procesului sint obligate să activeze in aşa mod incit nici o persoană să nu fie neintemeiat bănuită. cu necesitatea optimizării raporturilor interpersonale. atenţie. In competenţa lor intră un şir de acţiuni: cercetarea la faţa locului. Din perspectiva psihologică activitatea de urmărire penală se prezintă ca o totalitate de relaţii interpersonale pe care le intreţin subiecţii ce reprezintă organele nominalizate mai sus cu invinuitul sau bănuitul. Psihologia urmăririi penale “Profesiunea anchetatorului este o profesiune stresantă. Capitolul respectiv este consacrat momentelor psihologice ale urmăririi penale. de curaj şi de spirit de sacrificiu. cum şi in ce circumstanţe a fost comisă). (2) Organele de urmărire penală sint reprezentate de ofiţeri de urmărire penală anume desemnaţi in cadrul instituţiilor menţionate in alin. imaginaţie. percheziţia. astfel ca orice persoană care a săvirşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată. (3) Ofiţerii de urmărire penală sint independenţi. ascultarea părţii vătămate şi a martorilor. de risc. Aceste activităţi sint realizate de anumite instanţe: “Urmărirea penală se efectuează de către procuror şi de către organele constituite conform legii in cadrul: 1) Ministerului Afacerilor Interne. Organele de urmărire penală realizează activitatea de investigaţie operativă in scopul identificării tuturor datelor care pot fi folosite in calitate de probe. caracterul şi mărimea prejudiciului. Conţinutul juridic şi psihologice al noţiunilor de urmărire penală In Codul de procedură penală noţiunea de proces penal desemnează “activitatea organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti cu participarea părţilor in proces şi a altor persoane (…). unde. Nicolae Mitrofan. gravitatea şi caracterului răspunderii invinuitului. la memorie. cauzat prin infracţiune. Calitatea efectuării investigaţiei operative determină in mare parte eficacitatea procesului penal. precum şi la insuşirile psihice ale personalităţii. precum şi protejarea persoanei şi societăţii de faptele ilegale ale persoanelor cu funcţii de răspundere in activitatea lor legată de cercetarea infracţiunilor presupuse sau săvirşite. la organizarea logică a materialului. reţinerea şi interogarea persoanelor bănuite. identificării vinovăţiei şi asigurării aplicării juste a legii: “urmărirea penală are ca obiect colectarea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii. martorul. care ar facilita investigaţia operativă: cu referinţă la procesele psihice senzorial-perceptive. societăţii şi statului de infracţiuni. partea vătămată. la identificarea făptuitorului. Lucrătorii organelor de urmărire penală au nevoie de cunoştinţe psihologice. Activităţile realizate pe parcursul urmăririi penale urmăresc scopul descoperirii rapide şi complete a infracţiunilor. 1992”.

Ne referim la personalitatea infractorului care. •cu caracter ideal – căpătată in cadrul interogatoriilor. Pe parcursul urmăririi penale ofiţerul se confruntă cu problema stabilirii responsabilităţii invinuitului. identificată cu ajutorul metodelor criminalistice. cit şi de cele ale anchetatorului. manifestat de cercetătorii criminalişti şi psihologi la răspintia dintre secolele XIX şi XX: H. Umanizarea normei de drept implică necesitatea cercetării ample a tuturor cauzelor infracţiunii: cu caracter obiectiv şi subiectiv. identificarea tuturor factorilor obiectivi şi subiectivi care le-au determinat. fapt care cere o atitudine deosebită in cercetarea şi calificarea infracţiunilor. atitudini şi orientări diferite. In literatura psihologic-judiciară informaţia pe care trebuie s-o colecteze ofiţerul de urmărire penală pe parcursul urmăririi penale este divizată in: •informaţie cu caracter material. spre deosebire de evenimentul infracţiunii . urmind să facă faţă sarcinilor dificile ale descoperirii infracţiunii şi infractorului. de a exercita un control volitiv al comportamentului. Iresponsabilitatea implică lipsa de . realizată in conformitate cu Codul de procedură penală care subliniază necesitatea identificării cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la comiterea infracţiunii. deci şi dinamice. activitatea ofiţerului de urmărire penală este un domeniu care inglobă elemente subiective. a integrităţii lui fizice şi psihice.răminind o parte neschimbată a lor in timp ce partenerii lui se schimbă. W. urmează să se axeze pe: •identificarea comportamentului de pină la comiterea infracţiunii. deci şi cercetarea in general.realizarea contactului comunicativ. esenţa cărora poate fi dezvăluită doar prin cunoaşterea substanţei psihologice. A. achiziţionat in mod individual. purtind pecetea subiectivismului. In toate aceste aspecte ale activităţii sale ofiţerul de urmărire penală se confruntă cu necesitatea de a poseda anumite cunoştinţe psihologice. deoarece cercetarea prevede implicarea unor indivizi umani caracterizaţi prin profile psihologice irepetabile. argumentării prin probe şi stabilirii preliminare a răspunderii penale. In tratarea strict psihologică responsabilitatea este capacitatea de a realiza acţiuni şi conduite cu conţinut conştientizat şi in conformitate cu scopurile propuse. Totodată. aptitudinilor.Binet. concentrează atenţia cercetătorilor. Este suficient să ne amintim despre interesul faţă de problematica interogatoriului. capital psiho-social. Stidierea in dinamică a personalităţii infractorului. analiza ei duce la rezolvarea unui şir de probleme cu caracter procesual. scopuri. a atitudinilor. intereselor. W. păstrării şi reactivării imaginilor care reflectă evenimentul infracţiunii precum şi de particularităţile individual-psihologice ale persoanelor implicate in cercetare. modificinduse doar volumul informaţiei de care dispune cercetarea penală. stabilirii rolului factorilor de diversă configuraţie in acţiunile subiectului infracţiunii. Orientarea spre instituirea ordinii de drept in conformitate cu statutul de stat democratic implică in calitate de principiu fundamental umanizarea normei juridice. repere şi modele ale personalităţii. •cercetarea conduitelor in timpul comiterii infracţiunii. stabilirea unui scop comun care facilitează instituirea unei atmosfere de colaborare. ţinindu-se cont de legităţile psihologice ale percepţiei.este in continuă schimbare. chiar psihologia judiciară s-a format in rezultatul cercetărilor aspectelor interogatoriului. cere o atitudine deosebit de atentă faţă de acceptarea unor criterii care ar stabili responsabilitatea/iresponsabilitatea de comportamentul prejudiciabil. in activitatea de apărare a drepturilor şi libertăţilor omului. deţinind motive.Wundt. De fapt. Dar nu numai această problematică dificilă a organizării interogatoriului determină implicarea cunoştinţelor psihologice in munca ofiţerului de urmărire penală. influenţată atit de calităţile individuale ale celui care o prezintă. stabilirea cauzelor şi motivelor care au contribuit la comiterea delictului.ce a decurs in trecut şi rămine neschimbat. •analiza psihologică a personalităţii infractorului in timpul urmăririi penale şi anchetei preliminare. Această informaţie. dintre care se impune una cu conţinut psihologic . Stern. orientărilor.Gross. interese.

Pentru o planificare mai eficientă a . primirea actului de identitate (la 16 ani) implică un statut social şi mai avansat.este cea a planificării activităţii. care include găsirea răspunsurilor la următoarele intrebări: cine cu ajutorul cui . Aceste două stări sint caracterizate prin iresponsabilitate. ţinind de competenţa expertului-psiholog. Existenţa unei stări de imputabilitate caracterizează persoanele afectate de patologii psihice. ea este o calitate doar a persoanelor mature. Pornind de la aceste repere se formulează modelul acţiunilor şi planul anchetei preliminare. imaturitate şi instabilitate afectiv-volitivă.conştiinţă a caracterului acţiunilor şi imposibilitatea de dirijare a comportamentului. dar şi angajarea in acest statut. explicind condiţionarea şi rolul lor psihologic. chiar imposibilitate de asigurarea de sine stătător a supravieţuirii. Cea de a treia categorie intruneşte persoane cu un intelect de limită sau puţin mai jos decit normativitatea. Starea de iresponsabilitate caracterizează subiecţii afectaţi de anumite tulburări cu caracter patologic sau nepatologic. incapacitate de a atinge maturitatea social validată. imagine care oferă şanse unei cercetării eficiente . de a-şi regla comportamentele. bună-credinţă şi intenţii. Odată cu constatarea infracţiunii şi dispunerea prin ordonanţă despre inceputul acăiunilor de urmărire penală. Odată cu atingerea virstei de 14 ani minorul incepe să aibă o responsabilitate limitată. in conformitate cu care este calificată infracţiunea. Pot fi divizate citeva categorii de indivizi. işi formează numai deprinderi simple corespunzătoare situaţiilor concrete. in dreptul roman.de afirmare a imaginii de profesionist. Vom urmări momentele principale ale planificării urmăririi penale. starea de iresponsabilitate a lor fiind stabilită prin examenul psihiatric-judiciar. Responsabilitatea penală a minorilor delincvenţi trebuie să fie stabilită prin examenul psihologic-judiciar. ofiţerul de urmărire penală urmează să stabilească structura generală a activităţii de cercetare. Planificarea activităţii de reconstituire a evenimentului infracţiunii In literatura psihologic-judiciară s-a scris mult despre optimizarea condiţiei psihologice a ofiţerului de urmărire penală. Cercetarea penală are drept obiect comportamentul criminal. responsabile de comportamentul lor. «şoc psihic». Persoanele afectate de asemenea patologii sint incapabile de a abstractiza. ascultarea părţii vătămate şi a martorilor. pot duce la un comportament iresponsabil.cind. de a rezolva cele mai simple probleme logice. de a-şi asigura autoservirea. In primul rind. In cel de-al doilea exemplu insuficienţa intelectuală poate fi depăşită. In teoria psihologică sint făcute anumite categorizări ale debilităţii mintale: deficienţă mintală gravă. dominate doar de cerinţa legii. om competent in domeniu şi in cazul concret. pe fundalul acţiunii unor factori care pun in pericol valori cu caracter suprem pentru individ. cele din urmă rezultind din interogarea invinuitului. definite in psihologie cu noţiunile de «afect fiziologic». Oligofreniile medii sint caracterizate prin incapacitatea individului de a se dezvolta mai sus de virsta mintală de 10-11 ani. care pot manifesta acţiuni prejudiciabile caracterizate prin iresponsabilitate. avind un rol psihologic vădit . medie şi uşoară. a fost formulat modelul acestor activităţi. incompetenţă socială. Una din etapele necesare in cadrul urmăririi penale. Deoarece responsabilitatea implică intotdeauna luciditate şi capacităţi de autocontrol şi autodirijare. iar atingerea majoratului (18 ani) presupune o responsabilitate totală. Cauzele deficienţei intelectuale a acestei categorii pot fi de ordin psihic sau social. Anumite stări temporale. Prima categorie se referă la gradul cel mai avansat de oligofrenie. caracterizat prin incapacitate de instruire elementară. stare care implică anumite deficienţe psiho-fiziologice: subnormalitate intelectuală. care face faţă tuturor exigenţelor legale şi morale. caracterizat de capacităţi intelectuale şi afectiv-volitive de cea mai inaltă calitate.in ce mod . acestea sint persoanele care suferă de debilitate mintală. stabilirea gradului de iresponsabilitate psiholgoică.de ce . 2. Incă in antichitate.ce .unde . in scopul colectării probelor cu caracter material şi ideal-subiectiv.

se propune stabilirea in baza informaţiei căpătate in rezultatul urmăririi penale a trăsăturilor esenţiale: tipul infracţiunii. in aproape 89% din cazurile de omor a persoanelor masculine de pină la 17 ani ucigaşii au de la 10 pină la 18 ani[14]. consultaţi sau experţi in problemele respective. Orice probă aduce o informaţie nouă. nu numai din domeniul determinat de apartenenţa sa profesională. se cunoaşte că in 80% din omuciderile sau rănirile grave infractorul şi victima sint rude sau cunoştinţe apropiate[13]. circa 75% fiind prieteni sau colegi ai lor. de modelare a evenimentului ce a avut loc in trecut. Aşa. tacticile de influenţă psihologică in . de regulă. legate de identificarea unor semnalmente specifice ale infracţiunii. Aceste cunoştinţe. Enikeev a propus modelarea comportamentului infractorului in calitate de ipoteză a urmăririi penale. chiar de la bun inceput ofiţerul de urmărire penală stabileşte cercul persoanelor care pot oferi depoziţii in calitate de martor. multilaterale. Iată de ce la etapa dată un rol important joacă capacitatea ofiţerului de urmărire penală de a analiza şi sintetiza informaţia de care dispune. formulind in baza comparaţiei informaţiei curente cu cea similară. mai adecvate decit cele anterioare. Aceasta insă nu inseamnă că el trebuie să insiste in afirmarea stereotipiilor personale cu caracter perceptiv sau logic. caracteristicile generale ale acţiunilor. Totodată. care pot oferi informaţie despre experienţa şi motivele infractorului. Iată de ce se pune accent pe inlăturarea conservatismului. pe dezvoltarea unei gindiri critice. Cercetarea datelor şi compararea lor cu informaţia posedată poate contribui la alcătuirea unor ipoteze care servesc drept repere in planificarea acţiunilor ulterioare ale anchetatorului şi care constituie o viziune a lui asupra infracţiunii. in Codul de Procedură Penală desemnaţia ca specialişti. a persoanelor care urmează să participe la acestea. in funcţie de necesitate şi pe cei care pot reprezenta partea bănuită sau invinuitul. formulează un şir de ipoteze (numite in practica penală versiuni) – modele posibile ale evenimentului infracţiunii.I. cit şi evenimentul infracţiunii.acestei activităţi de reconstituire ofiţerul de urmărire penală. Cercetătorul rus M. mai multe modele posibile. ignorarea unor detalii. Iată cum se prezintă activitatea ofiţerului de urmărire penală la această primă etapă: In formularea ipotezelor şi modelelor se ţine cont de informaţia statistică cu caracter criminologic. ci şi din multe altele. care urmează să fie afirmate sau inlăturate prin colectarea de probe suplimentare. conţinută in memorie. Nu sint rare cazurile cind ipotezele formulate nu se adeveresc. in care se dirijează ca de program de Codul de procedură penală. stabilindu-se cazurile similare: lucru care poate inlesni formularea ipotezelor. imaginară. aspecte particulare poate ştirbi din integritatea informaţiei. Cercetarea infracţiunii prevede compararea modelului infracţiunii şi al comportamentului infractorului cu altele. Ofiţerul de urmărire penală are nevoie de cunoştinţe vaste. Activitatea imaginativă a ofiţerului de urmărire penală se caracterizează prin obiectivitate. Iniţial. din care cauză apare necesitatea dispunerii de serviciile sau consultaţiile unor specialişti. probele noi oferind informaţie supilimentară care necesită noi versiuni. rigidităţii din activitatea cognitiv logică a anchetatorului penal. care caracterizează atit personalitatea infractorului. bazindu-se pe nmaterialele ce constată infracţiunea şi colectate in pealabil. Ipotezele date sint un rezultat al activităţii de cercetare practică şi de reconstituire creativă. de a recurge la imaginaţie. In această activitate se manifestă pe deplin capacitatea ofiţerului de urmărire penală de a cerceta personalitatea celor cu care urmează să vină in contact. capacitate de a utiliza toate probele de care dispune cercetarea la moment. ample. deoarece ofiţerul de urmărire penală nu dispune de date suficiente despre personalitatea infractorului şi despre aspectele infracţiunii. nu pot satisface pe deplin procedura cercetării. de a-şi planifica acţiunile comunicative. insă. acumulate in decursul practicii de cercetare. Acceptarea unor ipoteze inlesneşte planificarea acţiunilor ulterioare. Cea de a doua acţiune prevede determinarea tuturor activităţilor in vederea colectării de probe. In activitatea de reconstituire ofiţerul de urmărire penală recurge la un şir de reprezentări.

Sint formulate intrebările. care vor oferi informaţie despre circumstanţele in care a fost comisă infracţiunea.consultarea specialiştilor din diverse domenii (a pedagogului sau psihologului in cazul interogării unui minor. .analiza informaţiei cu privire la personalitatea celui interogat. După aceasta sint stabilite sarcinile interogatoriului.atunci. posibil. jafurilor. poate fi consultat un psiholog. Se recomandă utilizarea informaţiei căpătate de la inspectorul de sector. de reorientare comportamentală. dirijindu-se strict de prevederile legii. informaţia despre statutul social.vederea optimizării relaţiilor. toate datele biografice de care dispune (date de anchetă. clare. organizarea inregistrării celor relatate. pedagogi (in cazul minorilor). tilhăriilor . excluderea participării unor terţe persoane. profesional. acestea se referă la psihologia formării reprezentărilor.in cel al furturilor. Cercetarea personalităţii celui interogat se realizează in scopul determinării metodelor psihologice care ar contribui la realizarea atmosferei de incredere şi colaborare.alegerea metodelor care pot fi utilizate pe parcursul interogării. cine poseda informaţie despre acestea etc. conflictuale.cu martorii.cu partea vătămată. acţiunile lor.formularea intrebărilor. a psihologului sau psihiatrului . metodele de atenuare a tensionării in relaţii.in dosarele care conţin o infracţiune cu provocare de leziuni sau chiar omucidere. ilustrate cu diferite dovezi. In capitolul de faţă ţinem să elucidăm citeva momente din psihologia pregătirii ofiţerului de urmărire penală pentru realizarea interogării şi a organizării acestei activităţi importante. Unele aspecte ale formării mărturiei au fost analizate in capitolele dedicate psihologiei victimei şi martorului. . In unele cazuri interogatoriul invinuitului trebuie să fie precedat de intilnirile cu alte persoane: . Trebuie să se ţină cont de faptul că intrebările conţin o anumită informaţie pentru cel interogat: referitor la competenţa generală şi la cunoaşterea particularităţilor infracţiunii de către ofiţerul de urmărire penală. victimei şi a martorului Interogarea este una din activităţile principale pe care o realizează ofiţerul de urmărire penală. anume această activitate se prezintă ca un raport interpersonal direct. In primul rind. reactive. invinuitului. care urmează să fie adresate. in care scop ofiţerul de urmărire penală studiază materialele urmăririi penale. particularităţi ale comportamentului. Intrebările trebuie să fie concise. a medicului .in cazul omuciderilor . . antecedentele comportamentale sau penale etc). In cazul unei persoane agresive. dar această activitate trebuie să fie precedată de o cercetare amplă a personalităţii infractorului. orientate negativ in raport cu urmărira penală şi ofiţerul de urmărire penală sint determinate metodele optimale de diminuare a atmosferei de tensiune in relaţiile interpersonale. completindu-se cu unele noi. de realizare a unui contact psihologic. cercul de relaţii sociale ale invinuitului. ce obiecte au fost sustrase. cind persoana supusă interogării este afectată de anumite tulburări mintale de limită sau patologii psihice etc). 3. Iată de ce intrebările adresate la primul interogatoriu trebuie să se refere la momente bine cunoscute. care necesită din plin aplicarea cunoştinţelor psihologice. care poate relata cum a fost comisă infracţiunea. armele folosite etc. care urmează să fie actualizate in cursul interogării. Are importanţă atmosfera in care decurge interogatoriul: incăperea. solicitate de sarcinile curente şi de perspectivă. Totodată. totodată cerind răspunsuri concrete. modelele de comportament la care. . . va recurge persoana supusă anchetei. Psihologia interogării băpnuitului. caracterul relaţiilor dintre invinuit şi victimă. Codul de procedură penală stabileşte realizarea procedurii interogării invinuitului indată după punerea in vedere a invinuirii[15]. se alege maniera de comportament. Pe parcursul cercetării lista activităţilor date se poate modifica. Pregătirea ofiţerului de urmărire penală pentru realizarea interogării include: . pronosticate anumite rezultate ale lui şi acţiunile de inlăturare a celor distructive. tacticile psihologice in vederea colectării unei informaţii adecvate realităţii.

mimicii. . el poate conta şi pe instaurarea unei atmosfere favorabile comunicării. descifrind limbajul nonverbal al gesturilor. Toate momentele contradictorii trebuie să fie clarificate pină la semnarea documentului. reieşite din orientarea. care ar putea influenţa conţinutul răspunsurilor.Intrebările pe care le adresează ofiţerul de urmărire penală celui anchetat trebuie să fie subordonate scopului interogării. menţinind poziţia de lider. cind ofiţerul de urmărire penală adresează intrebări persoanei anchetate. ofiţerul de urmărire penală. orientărilor. interesată doar in stabilirea adevărului. organele judiciare vor putea diferenţia procedeele tactice de ascultare aplicabile intr-o situaţie sau alta. Pe parcursul interogării ofiţerul de urmărire penală trebuie să se manifeste ca o persoană atentă. inteligentă. interesele. b) etapa desfăşurării activităţii infracţionale. La prima se realizează o cercetare prin observare a personalităţii celui interogat: a stării afective. Un moment important al acestei etape este citirea procesului-verbal de către persoana interogată. ofiţerul de urmărire penală poate recurge la anumite procedee mnezice: schiţarea unui plan al reactivării reprezentărilor conţinute in memorie. capacităţilor comunicative. motivaţia infractorului sau determinate de comportamentul părţii vătămate etc). comparaţii. invinuitul. nepăsare sau conduite prezumtive. binevoitoare. Pentru a facilita procesul reconstiituirii imaginilor.modul in care a fost săvirşită infracţiunea. . Numai cunoscand aceste particularităţi. . cat şi cu privire la cele ce au precedat sau succedat acestui moment. formularea unor probleme logice. Are o mare importanţă etapa relatării libere. Intrebările trebuie să fie clare. concise.motivaţia comportamentului infracţional. In linii mari. modul in care a fost comisă. Interogatoriul de-facto este etapa. se găseşte in condiţii optime de percepţie şi de memorare. Procedura interogării inglobă citeva etape succesive. . analizează comportamentul persoanei anchetate. . calmă. schimbărilor in aspectul exterior etc.1. inregistrează anumite contradicţii in informaţie. Dacă cel interogat nu posedă bine tehnica citirii.cauzele principale ale infracţiunii. mijloacele folosite in acest scop. Dacă ofiţerul de urmărire penală reuşeşte să realizeze chiar de la prima etapă un contact psihologic cu persoana anchetată. inteligenţei. 2. Ultima etapă constă in alcătuirea şi semnarea procesului-verbal. faţă de cei care au participat la săvarşirea infracţiunii in alte calităţi.atitudinea celui interogat faţă de urmărirea penală. recurgerea la asociaţii. Aceasta deoarece. a voinţei. de memorare şi reproducere a faptelor. pe care şi l-a formulat anterior. Se consideră că invinuitul reprezintă sursa celor mai ample şi mai fidele informaţii cu privire la activitatea infracţională. conferă invinuitului o fizionomie psihologică proprie care explică existenţa unor particularităţi sub raportul condiţiilor de percepţie. prevăzind metode de controlare a veridicităţii ei. care ar facilita procesul depistării informaţiei false şi a erorilor. cerind un răspuns cert. in majoritatea situaţiilor. conduitele părţilor. mecanismele psihologice ale făptuitorului se raportează la 3 etape: a) etapa conturării laturii subiective a infracţiunii. care ar permite căpătarea informaţiei detaliate. Nu se permite adresarea intrebărilor cu efect sugestiv. procesul-verbal trebuie să fie adus la cunoştinţă de către anchetator. dar fără a demonstra trufie sau indulgenţă. anumite detalii semnificative cu referinţă la insuşirile lor psihice. in general conştiinţa lui socială şi de drept. al căpătării unor dovezi noi.circumstanţele care au determinat-o (subiective sau obiective. Ascultarea invinuitului Rolul avut in săvarşirea infracţiunii şi poziţia procesuală distinctă in care apare in proces. clarificind următoarele momente: . Pe parcursul relatării libere ofiţerul de urmărire penală revede planul intrebărilor. Pe lingă intrebările de bază trebuie să fie intocmite un şir de intrebări suplimentare. Despre calitatea intrebărilor s-a mai scris in citeva capitole ale prezentului manual.

patimă. Intr-adevăr. Cand poziţia psihică a făptuitorului se caracterizează prin intenţie premeditată. in cazul omorului se simulează o sinucidere sau accident. declaraţiile sincere ale invinuitului sau inculpatului se caracterizează prin descrierea exactă. are efect distructiv asupra percepţiei şi memorării. tendinţa de a se apăra. Remarca potrivit căreia invinuitul se află in cele mai optime condiţii de percepţie şi de memorare şi de aceea declaraţiile sale pot furniza cele mai bogate şi exacte informaţii priveşte infracţiunile săvarşite cu intenţie. b) In etapa desfăşurării activităţii infracţionale au loc procese psihice care dezorganizează recepţia senzorială. adică atunci cand făptuitorul nu a meditat asupra modului de săvarşire a infracţiunii. atenţia lui este in egală activităţilor ce precedă inceputul de executare. după săvarşirea infracţiunii. Cand hotărarea de a comite infracţiunea a fost luată insă. o mai redusă capacitate de control asupra conduitei. prin precizia amintirii a tot ceea ce a precedat inceputul executării. Stările de nelinişte. acestea putand fi lacunare şi inexacte in privinţa imprejurărilor ce au precedat săvarşirea faptei şi fidele in privinţa acelor imprejurări legate direct de săvarşirea faptei. de exemplu. De exemplu. Procesele psihice caracteristice acestui moment generează nelinişte. de dorinţa obsesivă de a părăsi cat mai repede locul faptei. a unui interval de timp in care. Starea de tulburare sub stăpanirea căreia se află făptuitorul in timpul săvarşirii infracţiunii este provocată de preocuparea. Această etapă este proprie infracţiunilor săvarşite cu intenţie. Prezentarea in faţa organului judiciar este precedată de o perioadă de reflecţii. de surescitare. plecarea precipitată de la locul faptei. această particularitate a laturii subiective se reflectă in declaraţiile invinuitului sau inculpatului. Această formă de vinovatei se reflectă in declaraţiile invinuitului sau inculpatului in precizia şi abundenţa detaliilor referitoare la imprejurările anterioare. intinderea şi fidelitatea percepţiei şi memorării faptelor se răsfrang deopotrivă asupra intregului proces de formare a declaraţiilor invinuitului sau inculpatului.am. nesiguranţă şi un comportament nefiresc. cu intrebările ce i se vor pune. se conturează mecanisme psihologie specifice conceperii activităţii infracţionale şi rezoluţiei infracţionale. incercarea de creare a unor alibiuri prin deplasarea imediată„intr-un alt loc unde incearcă să se facă remarcaţi“ etc. ori de sentimente de o deosebită intensitate. cat şi asupra activităţii de măsură concentrată atat asupra executare propriu-zisă. concomitente şi chiar ulterioare momentului săvarşirii infracţiunii. intre momentul luării hotărarii infracţionale şi realizarea ei. făptuitorul intreprinde o serie de acţiuni cum ar fi. declaraţii care insă pe măsură ce se apropie de momentul executării activităţii materiale devin tot mai lacunare. adică in momentul in care apare in faţa organului judiciar in calitate de invinuit sau inculpat. Ca urmare. Această condiţie psihică generează stări de nelinişte. de a produce cat mai puţine modificări. cu excepţia acelor situaţii care in timpul comiterii infracţiunii făptuitorul s-a aflat sub stăpanirea unei emoţii care. a) In prima etapă. de prepararea pană la detalii a declaraţiilor pe care le va da. in componenţa sa psihică. pasiuni etc. de surescitare. sub imperiul unei puternice tulburări sufleteşti provocată. mai sărace in detalii şi imprecise. Precizarea poziţiei pe care o va adopta şi elaborarea liniei de apărare nu sunt in măsură să . Cand hotărarea de a săvarşi infracţiunea s-a născut spontan sub imperiul unei porniri de moment. dominanţa psihologică a celui ce a săvarşit infracţiunea o constituie tendinţa de a inlătura consecinţele la care este expus. cum ar fi: uitarea la locul faptei a unor obiecte. de concentrarea tuturor eforturilor in vederea reuşitei activităţii intreprinse. El va medita asupra poziţiei pe care o va adopta in raport cu atitudinea organului judiciar. Unii infractori mai versaţi incearcă să-şi ascundă fapta prin simularea altor infracţiuni. premeditarea presupune existenţa. de tulburare. făptuitorul. c) In etapa a III-a. producerea unor urme care l-ar putea demasca ş. de atitudinea injustă a victimei. de regulă. Ca urmare. chibzuieşte asupra celor mai proprii condiţii de loc şi de timp. distrugerea sau ascunderea unor mijloace materiale de probă. care explică erorile.c) etapa postinfracţională. că orice imperfecţiune l-ar putea trăda. conştient fiind. sub stăpanirea cărora se află făptuitorul după săvarşirea infracţiunii inregistrează o intensificare in momentul in care identitatea lui este cunoscută. dispariţia de la domiciliu. in condiţii de calm.d. inadvertenţele.

sfarşească neliniştea şi tulburarea invinuitului sau inculpatului. El rămane permanent stăpanit de teama că nu a intuit toate aspectele, că nu a prevăzut toate intrebările şi mai ales de teamă că nu ştie ce imprejurări sunt cunoscute organului judiciar. Starea puternic emoţională sub care se găseşte invinuitul sau inculpatul se repercutează, de regulă, asupra capacităţii de evocare a ceea ce explică posibilitatea ivirii erorilor, inexactităţilor, atat in declaraţiile invinuiţilor sau inculpaţilor de rea-credinţă, cat şi in cele ale celor de bună-credinţă. Mecanismele psihologice ale celui anchetat prezintă cateva caracteristici care trebuie cunoscute, deoarece numai cunoscandu-le, ofiţerul de urmărire penală poate stabilii discrepanţa dintre intenţiile ascunse şi cele declarate, dintre acţiunile şi vorbele invinuitului. O primă grupă importantă de probleme psihologice tipice momentului ascultării sunt emoţiile celui invitat in faţa organelor judiciare. Depistarea prezenţei emoţiilor poate dezvălui dezacordul dintre cele afirmate şi cele petrecute in realitate, dintre adevăr şi minciună. Este ştiut faptul că tensiunea psihică a invinuitului sau inculpatului este, de regulă, mult mai mare decat a celorlalte persoane aflate in proces in calitate de martor, parte responsabilă civilimente, parte vătămată etc. Dar din capul locului trebuie să accentuăm că in urma obşnuinţei mai indeosebi la recidivişti, sau ca urmare a apartenenţei la un anumit tip temperamental, prezenţa emoţiilor poate fi stabilită, dar niciodată in mod total. Emoţiile se caracterizează prin aceea că sunt insoţite in mod obligatoriu de unele manifestări viscerale şi somatice. Astfel, bătăile inimii se accelerează, presiunea sanguină se măreşte, apar fenomene vaso-dilatatorii sau vaso-constrictorii, respiraţia devine mai rapidă şi mai sacadată, se dereglează emisiunea de sunete – tremurul vocii –, salivaţia se diminuează, muşchii scheletici se contractă sau se relaxează subit. Fiind fenomene dirijate de instanţele subcorticale, ele se dezlănţuie in mod automat şi nu pot fi stăpanite de voinţă decat in măsură foarte mică. Surescitarea aceasta subcorticală, provoacă, pe cale de conseconţă, şi o dereglare in funcţiile de ideaţie şi in cele memoriale. Fenomenul este foarte des intalnit şi in viaţa de toate zilele in situaţia de examen, de exemplu, uităm adesea lucruri esenţiale şi verbalizăm intr-un mod neobişnuit. Printre multe forme de dereglarea enumerate mai sus trebuie amintită şi dereglarea timpului de latenţă sau a timpului de reacţie. Pentru problema in discuţie, are importanţă faptul că in stările emoţionale, mai ales timpul de latenţă se măreşte. Tiberiu Bogdan, in lucrarea„Probleme de psihologie judiciară“ arată că lucrurile se petrec, in cazul aplicării acestei tehnici la invinuiţi, astfel: se dau subiecţilor circa 100 de cuvinte – stimuli verbali –,dintre care multe sunt„neutre“, altele „afectogene“ şi li se cere ca la fiecare stimul să răspundă cu primul cuvant care le vine in minte. Se observă că la cuvintele„neutre“ reacţia este promptă şi logică, iar la cuvintele„afectogene“ timpul de reacţie se lungeşte. Cuvintele afectogene sunt constituite din stimuli care au o legătură directă sau indirectă cu infracţiunea. De exemplu, s-a observat că la cuvinte precum cinste, libertate, cartuş – reacţia intarzie şi că adesea asociaţia este nelogică – de exemplu pădure, gheaţă –, şi că subiectul adesea repetă stimulul afectogen pentru a caştiga timp. In esenţă, pe un fond general de tensiune psihică specifică anchetei pot apărea la cel audiat manifestări cu grad crescut de intensitate, ceea ce reprezintă un indiciu de simulare sau de disimulare a adevărului. Atunci cand sunt comunicate prin limbaj, simularea sau disimularea adevărului imbracă forma minciunii. Un ofiţer de urmărir penală cu o bogată experienţă practică, bun cunoscător al psihologiei invinuitului, poate sesiza cu destulă exactitate momentele de dificultate, de creştere a tensiunii psihice la persoanele nesincere. Incercările de simulare sau disimulare conturează o a doua grupă de probleme psihologice alături de emoţii, tipice momentului ascultării. Omul este capabil să-şi ascundă(disimuleze) acţiunile sale, el poate contraface (simula) realitatea. Dintre modurile de simulare ori disimularea transpuse şi sub formă verbală – de minciună – invinuiţii sau inculpaţii apelează de cele mai multe ori la următoarele: - refuzul de a vorbi sau de a recunoaşte faptele care li se impută; - invocarea imposibilităţii de a-şi aduce aminte; - prezentarea de alibiuri;

- recunoaşterea unor fapte minore, in scopul disimulării celor importante; - simularea nebuniei; - incercări de automutilare etc. Deseori, in faţa organelor de procuratură, dar mai ales a instanţelor, inculpaţii işi retrag declaraţiile făcute anterior, pe motivul obţinerii acestora prin presiuni, prin intimidare. De aceea detectarea comportamentului simulat, al camuflajului este de cea mai mare importanţă pentru organul judiciar. Pe parcursul interogării invinuitului se manifestă din plin capacitatea ofiţerului de urmărire penală de a utiliza cunoştinţele din domeniul psihologiei. De fapt, această activitate poate fi definită ca un dialog, realizarea constructivă a căruia poate să contribuie la soluţionarea corectă a cauzei penale. Particularităţile psihologice ale acestui dialog: - frecvent conţine in sine germenele conflictului, care nu s-a epuizat odată cu evenimentul infracţiunii şi care rezultă din scopurile diferite ale ofiţerului de urmărire penală şi ale invinuitului; - se realizează in conformitate cu Codul de procedură penală, este strict reglamentat, atribuindu-i ofiţerului de urmărire penală penal funcţia de dirijor, dar oferindu-i şi invinuitului anumite drepturi care nu pot fi neglijate; - invinuitul impărtăşeşte starea emoţională de constringere, fapt care condiţionează o tensionare internă şi poate duce la acutizarea conflictului şi la dificultăţi in realizarea unui contact psihologic; - rezultatele interogării sint fixate in procesul-verbal, ambele părţi purtind responsabilitate de calitatea acestuia. Anumite particularităţi psihologice ale invinuitului pot influenţa caracterul interogatooriului: - atitudinea faţă de cercetarea penală şi de ofiţerul de urmărire penală: avind caracter pozitiv pot contribui la crearea unei atmosfere de colaborare reciproc avantajoasă; negativ - pot acutiza conflictul şi provoca dificultăţi pe parcursul interogatoriului; - evaluarea informaţiei pe care urmează să o ofere, conştiinţa de faptul că aceasta va influenţa soarta lui de mai departe; - conţinutul intereselor - de a contribui la facilitarea urmăririi penale, in aşa fel denotind dorinţa de colaborare sau de a se impotrivi, a ascunde informaţia pe care o posedă; - incordarea psihică provocată de intenţia de a afla volumul informaţiei de care dispune ofiţerul de urmărire penală, orientările lui, de a-şi stabili un mod de comportament favorabil situaţiei in care s-a pomenit. Ofiţerul de urmărire penală este preocupat de următoarele probleme: - cercetarea conduitelor invinuitului in scopul aprecierii atitudinii lui faţă de cercetare şi in genere de infracţiunea comisă; - incercarea de a-l orienta pe invinuit spre o atitudine de colaborare; - folosirea unor metode psihologice, care i-ar facilita celui anchetat procesul reconstituirii informaţiei. Interogatoriul debutează cu stabilirea identităţii invinuitului, aducerea la cunoştinţă a ordonanţei de punere sub invinuire, explicarea conţinutului ei şi a drepturilor persoanei interogate. Mai apoi ofiţerul de urmărire penală intreabă dacă invinuitul recunoaşte invinuirea ce i se aduce, ascultă declaraţiile lui asupra conţinutului invinuirii, dacă este necesar, adresează intrebări. Aceste prime acţiuni procesuale pot determina, prin realizare corectă, inceputul unui contact psihologic al ofiţerului de urmărire penală cu persoana anchetată, contact care se poate transforma in colaborare reciproc avantajoasă. Trebuie să se ţină cont şi de anumite particularităţi ale stării psihologice a invinuitului. Procedura de punere sub invinuire, cu atit mai mult de arestare preventivă, duce la dezorganizări in structura afectivă şi volitivă a celui anchetat, el este tensionat, reactiv, se confruntă cu starea de nelinişte, alarmă, frică. Totodată trebuie să se ţină cont şi de confuzia logică, care afectează

personalitatea celui supus anchetei. Ţinind cont de aceste particularităţi, ofiţerul de urmărire penală poate contribui la organizarea eficientă a interogării. In cazul infractorilor situaţionali el trebuie să realizeze acţiuni de informare asupra caracterului invinuirii şi modelele de comportament, care i-ar facilita invinuitului soarta de mai departe: recunoaşterea sinceră a vinei, contribuirea printr-un comportament adecvat la cercetare. Atunci cind se realizează interogatoriul unor criminali de carieră, profesionali, trebuie să chibzuiască bine asupra caracterul intrebărilor, să opereze cu informaţie adunată pe parcursul urmăririi penale, creind imaginea unui specialist competent, sincer, care dispune de probe suficiente pentru a demonstra vinovăţia. De fapt, asemenea categorii de infractori decid pozitiv asupra colaborării doar atunci, cind conştientizeză lipsa unei alte soluţii, caută varianta mai plauzibilă, recunoscind doar atit, cit, după părerea lor, cunoaşte anchetatorul. Se recomandă de a anticipa interogatoriul cu ascultarea relatării libere a persoanei anchetate. Pe parcursul ascultării ofiţerul de urmărire penală analizează informaţia, depistează momentele de ezitare, contradicţiile, urmăreşte comportamentul afectiv al anchetatului, selectează momentele tactice potrivite. Intrebările trebuie să se orienteze asupra conţinutului expus confuz, incomplet, contradictoriu. Dacă acestea sint formulate corect, pot duce la amplificarea confuziei afectiv-volitive şi la afirmarea primară a deciziei de recunoaştere. Conţinutul celor relatate este inregistrat (stenografiat, inscris audio), fixat in procesul-verbal, prezentat spre citire şi semnare de către invinuit. Ofiţerului de urmărire penală poate utiliza şi alte metode de realizare a contactului psihologic: - cunoştinţele despre personalitatea invinuitului, interesele, problemele, motivaţia lui, anumite evenimente biografice, utilizarea cărora intr-o atmosferă de sinceritate poate provoca un sentiment de incredere, cu incărcătură afectivă pozitivă; - capacitatea de a-l trata empatic pe invinuit, de a-i inţelege starea psihologică; - recurgerea la o manieră de comportament care ar vorbi despre calităţile umane, dar şi de profesionalism, atitudine neprezumptivă, obiectivă. Pe parcursul urmăririi penale ofiţerul de urmărire penală poate utiliza anumite metode de influenţă psihologică, care nu vin in dezacord cu cerinţele legii procesual penale. Metoda convingerii. Are forma unei influenţe verbale, care ţine cont de sentimentele, trăirile invinuitului, ajutindu-i să-şi aprecieze corect comportamentul, să-şi inţeleagă vina. Pentru a o utiliza corect este nevoie de o cunoaştere amplă a trăsăturilor de personalitate ale persoanei anchetate, de realizarea unei atmosfere de inţelegere şi de folosirea unei situaţii favorabile. In cazul unui infractor recidivist, aceasta se poate prezenta in forma unei confuzii, rezultate din depistarea de către anchetator a erorilor, contradicţiilor in informaţia relatată, folosirea unor fapte bine cunoscute, care pot distruge modelele eronate, stabilite de către anchetat, atunci cind anchetei e supus un infractor ocazional - in momentul cind s-a realizat pe deplin contactul psihologic. Formularea propunerii de recunoaştere a vinei trebuie să conţină argumente bine chibzuite, capabile să provoace trăirile afective aşteptate de către ofiţerul de urmărire penală. Iată cum se prezintă modelul utilizăriii metodei convingerii: - determinarea unui scop al interogatoriului, care poate fi realizat prin colaborarea cu invinuitul (in cazul cind aceste este dispus să contribuie la realizarea urmăririi penale); - ascultarea relatării libere a invinuitului, analiza viziunilor lui asupra infracţiunii, atitudinilor faţă de urmărirea penală, anchetă, ofiţerul de urmărire penală; - cercetarea cadrului de reprezentări, pe care invinuitul le posedă referitor la competivitatea ofiţerului de urmărire penală, orientarea propriului comportament pe parcursul procesului; - prezentarea de argumente, care prin forţa lor de convingere pot influenţa asupra reprezentărilor vechi, forma altele noi şi trezi trăiri şi sentimente de altă natură; - influenţa in scopul reviziurii opiniilor, atitudinilor, folosind contradicţia dintre motivaţia, orientările vechi spre un comportament criminal şi sentimentul nou de culpabilitate, regret.

de interesele. date posedate de către ofiţerul de urmărire penală. frazele de felul: «Relataţi adevărul ca să vă eliberaţi de povara pe care o purtaţi». ofiţerul de urmărire penală nu trebuie să afirme sau să nege ceva. ci doar să adreseze intrebări care cer un răspuns fără de echivoc. .ascultarea sistematică se foloseşte in cazul infractorului ocazional. a unor merite. Contradicţiile. demonstrează netemeinicia informaţiei false. Acest procedeu prevede clarificarea sistematică a tuturor aspectelor. se fundamentează pe cunoaşterea personalităţii invinuitului de către ofiţerul de urmărire penală. cind invinuitul il tratează pe ofiţerul de urmărire penală ca pe o persoană obiectivă. probe verbale sau materiale convingătoare. precum şi in al celui nesincer. şovăială a invinuitului. dar are anumite dificultăţi in reproducerea evenimentului. sincer. Folosirea lor este diferită in situaţiile de colaborare a invnuitului cu organelle de urmărire penală şi de conflict dintre părţi. dar pot comite anumite erori şi inconsecvvenţe logice. «Amintiţi-vă că sinteţi om». Informaţia prezentată de ofiţerul de urmărire penală trebuie să fie cit mai veridică. sex. Modelul metodei date prevede: .prezentarea dovezilor. In literatura psihologic-judiciară sint descrise şi un şir de procedee tactice de ascultare a invinuitului[19]. sinceră.amintirea prin asemănare sau prin contrast: constă in provocarea de stări afective similare sau diferite decit cea din timpul cercetat. crearea unor asociaţii prin evocarea imaginilor sau chiar folosirea unor obiecte. dar din anumite considerente de ordin psihic nu poate oferi informaţia necesară.ascultarea repetată constă in cerinţa de a repeta relatarea despre anumite fapte. Anume aceste contradicţii in . care intenţionează să realizeze o cercetare in conformitate cu cerinţele legii. etc. Folosirea intrebărilor de detaliu in scopul obţinerii unor amănunte referitoare la diferite imprejurări ale infracţiunii şi demonstrării netemeiniciei ascunderii informaţiei. a rolului pozitiv al recunoaşterii sincere a vinei şi comportamentului de colaborare cu ancheta. pot fi utilizate tacticile: . iarr uneori chiar manifestat. in care scop i se adresează intrebări. a intereselor lui. cu capacitatea de a modifica cardinal situaţia din timpul interogării. imprejurări. Sint tactici cunoscute şi utilizate pe larg in practica cercetării penale. . reieşind din caracterul informaţiei ascunse şi al argumentelor pe care le posedă ofiţerul de urmărire penală. Alte tactici pot fi folosite in situaţiile de conflict latent. recidivişti.tactica amintirii prin contingenţă: utilizarea asociaţiilor verbale. formării imboldului de a renunţa la negarea vinei. In cadrul realizării interogatoriului unei persoane care urmăreşte aceleaşi scopuri precum ofiţerul de urmărire penală. Metoda stimulării morale.informaţia prezentată de ofiţerul de urmărire penală trebuie să fie cit mai convingătoare.elaborarea tacticii de influenţă. care doreşte să colaboreze cu ancheta. care işi pregătesc din timp şi atent declaraţiile. după propunerea dată invinuitului de a-şi recunoaşte vina. socioprofesionale. probelor se face indirect. erorile.alegerea momentului potrivit . potrivită in cazul infractorilor ocazionali. competentă. identificind toate circumstanţele: agravante şi atenuante.Metoda convingerii are efectul scontat atunci. Convingerea trebuie să se fundamenteze pe fapte. Este o tactică potrivită in cazul infractorilor de carieră. trebuinţele principale ale invinuitului. Se ţine cont şi de particularităţile de virstă. . pe imaginea lui de om care intenţionează să-i acorde invinuitului ajutor. indecizie. operind cu trebuinţele. . . cu oferirea unei alte perspective. care inevitabil pot apărea. Constă in explicarea tuturor aspectelor cercetării şi anchetei. situaţii cu capacitatea de a reactiva informaţia conţinută in memorie. Frecvent ofiţerul de urmărire penală. obligindu-l să explice toate amănuntele. amănunte la intervale diferite de timp. Sint inutile. Metoda influenţei indirecte se fundamentează pe prezentarea unor dovezi. capabire de a reactiva informaţia.a situaţiei de confuzie. . trebuie să-i ofere timp pentru luare a deciziei. iar uneori chiar dăunătoare. trezind sentimentul de eşec al persoanei anchetate şi provocind dorinţa de a relata faptele ascunse.

Ascultarea unui invinuit despre activitatea altor participanţi la infracţiune se foloseşte in cadrul cercetării crimei comise in grup. Procedeul permite depistarea verigii slabe in structura grupului. In cazul unei ascultări repetate se vor cere explicaţii asupra inexactităţilor. caracterul raporturilor dintre victimă şi invinuit. tensiunea psihico-afectiă provocată de acţiunile infractoriale. Ofiţerul de urmărire penală poate stabili cu ajutorul martorilor mai multe detalii cu pondere pentru proces: cine. anumite legităţi ale memoriei: intipăririi. din timpul şi de după infracţiune. tratarea corectă. intr-un ritm alert. atit ale invinuitului.reconstituirea mai deplină şi mai adecvată a evenimentului. Ascultarea părţii vătămate Interogarea părţii vătămate are ca scop stabilirea circumstanţelor: . martorilor). particularităţile conflictului. Informaţia este verificată.care caracterizează consecinţele infracţiunii. cognitiv-logică şi nu se vor şterge din memorie cele mai importante detalii.2. oferindu-i ofiţerului de urmărire penală posibilitatea de a depista momentele de nesinceritate. cu antecedente penale. asigurarea securităţii părţii vătămate pot facilita procedura interogării. păstrării şi reactivării informaţiei. Interogarea a doua provoacă fenomenul reminescenţei . empatic. cit şi ale părţii vătămate.referitor la perioada de pină la infracţiune. Ascultarea martorlor Mărturiile se prezintă ca probe deosebit de importante in procesul penal. confuzia cognitivă şi volitivă.3. ce circumstanţe obiective şi subiective au provocat delictul etc. provocind nesiguranţă şi trezind imboldul de recunoaştere a vinei şi de oferire a unei informaţii adevărate. in cazul cind acesta a precedat infracţiunea. . Procedeul justificării timpului critic constă in relatarea minuţioasă a tuturor evenimentelor de pină la. determinată de .relatare pot fi folosite de către ofiţerul de urmărire penală. atentă. Prima condiţie a căpătării unei mărturii veridice şi complete constă in formularea corectă a intrebărilor. determinindu-l spre recunoaşterea faptului. a infractorilor de carieră. De regulă. Realizarea contactului psihologic cu victima este o sarcină nu mai puţin dificilă pentru ofiţerul de urmărire penală. . armele sau alte mijloace folosite in comiterea delictului. conştiinţa ei trece prin momente de confuzie. lipsindu-l de posibilitatea de a-şi pregăti răspunsurile mincinoase. sugestibile. Tactica complexului de vinovăţie (asemănătoare metodei stimulării morale) se foloseşte in cazul persoanelor sensibile. Dezavantajul acestui procedeu: poate deruta persoanele cu anumite probleme ale afectivităţii şi voinţei. pentru a determina recunoaşterea şi colaborarea cu invinuitul.cu privire la evenimentul infracţiunii (timpul. Ascultarea incrucişată constă in crearea unei situaţii de ofensivă a invinuitului. шinindu-se cont de sugestibilitatea persoanelor chemate in instanţa de anchetă. procesele logice sint afectate de inerţie. trezindu-se sentimentul culpabilităţii. care a fost motivaţia acţiunilor infracţionale şi rolul victimei in structura acţiunii delincvente. care-i adresează intrebări alternativ. Comportamentul firesc. 2. ne vom opri mai detaliat la caracterizarea acţiunilor ofiţerului de urmărire penală. 2. Iată de ce e nevoie ca ofiţerii de urmărire penală să posede perfect aspectele cauzei şi tehnica de comunicare. unde şi cind a săvirşit infracţiunea. care nu trebuie să depăşescă intervalul de 48 de ore.in cazul persoanelor nesincere. Deoarece intr-un capitol separat au fost analizate principalel aspecte psihologice ale martorului şi mărturiei judiciare. in primele ore de după infracţiune victima se află intr-o stare de şoc afectiv. secvenţă de timp in care va avea loc o organizare afectiv-volitivă. de «apărare» de doi sau mai mulţi ofiţeri de urmărire penală. Iată de ce se recomandă repatarea interogării după o anumită perioadă. conformiste. Ofiţerul de urmărire penală trebuie să ţină cont de starea victimei. Folosirea probelor de vinovăţie . succesiunea acţiunilor persoanelor prezente. locul. la infăţişarea invinuitului şi a martorilor.

caracterul neobişnuit al situaţiei. numirea obiectelor. atitudinea sau relaţia cu infractorul (relaţii de rudenie. mărturiile lor sint foarte incomplete. profilul lor psihologic. dorinţă de afirmare. experienţă. conflicte anterioare. Trebuie să se ţină cont de starea in care se afla martorul in timpul infracţiunii. trebuie să fie formulate intrebări care n-ar conţine in structura lor o posibilă variantă a răspunsului. prezent la interogare in calitate de consultant. Se prezintă ca ceva deosebit interogarea victimelor şi martorilor minori. recurgerea frecventă la imaginaţie. putandu-se stabili pe această cale şi motivele probabile ale distorsiunii. In strucutra interogării işi pot găsi loc anumite elemente de joc . Adolescenţii posedă capacităţi cognitive dezvoltate. ii facilitează minorului procesul de reconstituire a informaţiei. precum şi de conformismul rezultat din statutul juridic al lui. comentate cu fraze de aprobare şi de laudă. Totodată ei mai dau dovadă de conformism.determinarea culorilor după anumite tabele. 4. aptitudini de analiză logică. deci ei se vor eschiva de la intrebări. cel puţin. care pot influenţa caracterul mărturiei. . chiar dacă vorbeşte de detalii nesemnificative. cuprinse de frica unei posibile răzbunări sau. vor dezorienta cercetarea. cerandu-se clarificarea şi completarea anumitor probe sau depoziţii. sau minie. precum şi de sistemul de drept in general.timp in care poate fi menţinută atenţia preşcolarului. Pedagogul sau psihologul. numărarea lor. Se vor lua in considerare starea fizică şi emoţională la momentul faptei. Aspecte psihologice privind confruntarea.in stabilirea atitudinii martorului faţă de părţile implicate in proces. experienţă cognitivă şi social-relaţională. milă pentru autor). dependenţă de opiniile celor maturi. in care o intrebare trebuie să ceară confirmarea răspunsului precedent. Interogarea copiilor de această virstă trebuie să dureze nu mai mult de 15-20 de minute . ii ajută ofiţerului de urmărire penală să formuleze intrebările. de interesul pe care la manifestat faţă de eveniment. se va putea aprecia care dintre persoanele care declară diferit se apropie mai mult de adevăr. Iniţial se recomandă realizarea unei discuţii cu caracter neutru. Pe parcurs se trece treptat la dialog. dacă in timpul infracţiunii martorul se afla in stare de beţie. cerinţelor pentru martor. Mărturia va fi eronată. inlocuiesc golurile din memorie cu reprezentări imaginare. La fel se prezintă şi persoanele anxioase. a uor neplăceri. era captivat de alte momente mai importante. colaborarea cu organele de drept fiind condamnată in lumea criminală. reconstituirea şi recunoaşterea persoanelor şi a obiectelor Confruntarea Confruntarea este o soluţie la care se poate recurge cand intre declaraţiile diferitelor persoane există contradicţii. dar mai sint captivaţi de detaliile neimportante. prietenie. recidivişti refuză să depună mărturii. afectivitatea şi voinţa minorilor. aşa cum rezultă el din restul probatoriului. care influenţează procesele cognitive. O dată cu identificarea elementelor contradictorii vor fi studiate amănunţit persoanele de la care provin relatările divergente. Pe parcursul procedurii interogării trebuie să se ţină cont de particularităţile de virstă. Se cunoaşte bine că infractorii profesionali. cu referinţă la anumite detalii şi momente ale infracţiunii. groază. rolului. dar pe care le consideră mai interesante. Prin compararea declaraţiilor contradictorii cu alte declaraţii asupra aceloraşi elemente de la dosarul cauzei. profil social şi moral aproape definitivat. Copiii de virstă şcolară mică (6/7-10/11 ani) posedă anumite aptitudini de analiză logică. răspunsurile . ducind la erori involuntare.ascultate atent. completarea cu noi detalii a informaţiei. contribuie la realizarea contactului psihologic. Mai apoi i se oferă posibilitatea de a povesti tot ce cunoaşte. pentru a-i oferi copilului posibilitatea de a face cunoştinţă cu locul şi persoanele noi. Cu toate că in anumite circumstanţe sint interogaţi copiii de virstă preşcolară. sentimentul responsabilităţii. Reconstruirea evenimentului infracţiunii trebuie să decurgă sub formă de dialog constructiv. Cea de a doua . de instanţa de anchetă şi anchetator. concrete. Intrebările trebuie să fie formulate cit mai simplu. sugestibilitate. a fost cuprins de spaimă. fără a-l intrerupe pe minor cind descrie un moment. dependenţă de grup. afectate de capacităţile limitate ale gindirii.

incă de la inceputul confruntării. de natură a nu sugera că anchetatorul ar impărtăşi susţinerile uneia şi ar suspecta cealaltă parte de nesinceritate. dar nu se recomandă a se citi declaraţiile anterioare care au determinat confruntarea. Confruntarea va avea loc in prezenţa ambelor părţi confruntate. •complexul de vinovăţie sau preocuparea de a nu fi invinuit pe nedrept. starea emoţională pe care comiterea faptei le-a generat-o şi astfel aceştia nu vor rezista procesului confruntării. unul faţă de celălalt. In efectuarea confruntării poate fi adoptată o tactică „surpriză“ sau o modalitate clasică. ♦ Stabilirea succesiunii intrebărilor sau a problemelor care a urmează a fi clarificate prin confruntare. de asemenea. Atitudinea sa trebuie să se caracterizeze printr-o deplină obiectivitate. a ordinii in care persoanele vor fi chemate la confruntare. De asemenea. invinuiţii sau părţile vătămate supuse acestui procedeu sunt marcaţi atat de o tensiune psihică. in funcţie de o serie de motive: cultura generală. este recomandabil să se renunţe la confruntare. Intrebările vor fi puse alternativ fiecărei părţi. astfel incat nici unul dintre cei confruntaţi să nu aibă sentimentul că este defavorizat. varsta. care nu-şi pot susţine punctul de vedere. persoane avizate asupra problemelor care fac obiectul confruntării. poziţie socială. fiind doar participanţi indirecţi. astfel incat să fie pregătite să surprindă cu exactitate reacţiile celor confruntaţi in momentul punerii in discuţie a problemelor. unele persoane pot să se simtă depăşite de actul şi atmosfera confruntării. Toate aceste elemente il fac pe anchetator să asigure o atmosferă de calm şi sobrietate. prin relaţiile avute. de influenţare sau de dominare prin poziţia socială. să vorbească intre ele. una după alta. Tensiunea psihică poate fi cauzată de: •teama faţa de reacţiile celui cu care este confruntat. prin tăria de caracter. fiind recomandabil să se efectueze chiar in dimineaţa zilei in care va avea loc confruntarea. Părţilor confruntate li se vor pune aceleaşi intrebări. concise. Numărul persoanelor care efectuează confruntarea trebuie să fie cel puţin egal cu cel al persoanelor confruntate şi este de la sine inţeles că ele aparţin unităţii judiciare in care are loc confruntarea. Organizarea confruntării presupune următoarele aspecte: ♦ Alegerea locului şi momentului tactic cele mai potrivite pentru desfăşurare. supraveghindu-se reacţiile acestora. pe temeiul perceperii greşite sau al recepţionării parţiale. Va exista riscul ca aceste persoane să participe intr-o stare de inhibiţie. Inainte de inceperea confruntării propriu-zise. lăsandu-se conduşi de cealaltă parte cu care se face confruntarea. Cand aceste situaţii nu pot fi inlăturate. aceasta fiind compromisă sub aspectul eficienţei tactice. In efectuarea confruntării. trăsături morale. la confruntarea cu autorul infracţiunii. ♦ Evitarea unor inţelegeri posibile intre cei confruntaţi in cazul in care există mai mulţi martori sau invinuiţi in stare de libertate. martorii. se va observa cu atenţie comportarea celor confruntaţi. •sentimente de mila sau prietenie faţă de acesta. In final se poate permite celor confruntaţi să-şi adreseze intrebări reciproce prin intermediul anchetatorului care va decide in ce măsură acestea au legătură cu problema care a determinat confruntarea. acestea trebuind să fie clare. nepermiţandu-li-se nici o incercare de intimidare. Există. cat şi de elemente suplimentare de emoţie specifice acesteia. victimei sau martorului să-i fie reinviate sentimentele.Trebuie să se ţină seama de oportunitatea confruntării sub aspect moral. Ele vor fi reproduse in esenţă. continuand pană la epuizarea problemelor ce au determinat confruntarea. De asemenea vor fi stabilite persoanele care vor asista la supravegherea celor confruntaţi. Intreaga confruntare va avea la bază un plan orientativ care va putea fi modificat in funcţie de aspectele noi ivite sau de poziţia celor confruntaţi. răspunsul uneia fiind urmat de adresarea aceleiaşi intrebări celeilalte părţi şi după semnarea a ceea ce s-a consemnat cu privire la aceste răspunsuri va fi adresată următoarea intrebare. Numai astfel se poate vorbi de existenţa unui contact psihologic cu cei confruntaţi. Divergenţele de apreciere ale anumitor aspecte pot apărea şi in mod sincer la persoane diferite. prin pregătirea superioară a vreunuia dintre ei. posibilitatea ca. •teama de a nu se descoperi adevărul in cazul celor nesinceri. Citarea se va face conform regulilor procesuale. confruntările urmand să aibă loc in aceeaşi zi. reacţii pe fond temperamental. Fiecare intrebare şi răspuns vor fi consemnate. persoanelor li se pune in vedere că nu au voie să-şi facă semne. atat intrebările cat şi răspunsurile adresandu-se numai prin intermediul .

Decizia de a proceda la reconstituire va fi precedată de o analiză a avantajelor şi utilităţii acestei activităţi. Rezultatele confruntării pot fi fixate prin doua modalităţi: proces-verbal şi mijloace tehnice de inregistrare. Dacă una dintre persoane va refuza să semneze. in partea introductivă vor fi precizate data şi locul confruntării. Procesul-verbal este citit celor confruntaţi sau dat lor spre a fi citit.organului judiciar care conduce confruntarea. Prin reconstituire vor fi verificate capacitatea unui martor de a percepe anumite zgomote de la distanţă. Prima intrebare se va adresa persoanei considerate sincere. care s-au produs inainte. vor fi menţionate in ordine intrebările şi răspunsurile date de fiecare dintre cei confruntaţi. verificandu-se pe această cale probatoriul existent. putand fi obţinute şi probe noi. organul judiciar care a efectuat-o. •deşi cu prilejul confruntării. •participanţii la confruntare pot să-şi amintească fapte noi. Inregistrările pe bandă videomagnetică au devenit o practică des intalnită mai ales in cazurile foarte dificile. fapte sau secvenţe ale acestora. In continuare vor fi adresate intrebări necesare pentru clarificarea contradicţiilor. in timpul sau după comiterea infracţiunii. persoanele confruntate sunt intrebate dacă mai au ceva de declarat. precum şi persoanele care au fost confruntate. Vor fi evitate elementele de sugestie din conţinutul intrebărilor. „Pentru verificarea probelor existente in dosarul cauzei. acest lucru va fi menţionat in procesul-verbal. Apoi. 91 Cod procedură penală. care sunt raporturile dintre ele. eventualele probleme de ordin social şi personal pe care lear crea. Astfel. al sesizării unor cat de mici indicii cu privire la posibilele fisuri in „sistemul de apărare“ al celui care incearcă să disimuleze adevărul. . din comportarea lor se poate inţelege căruia dintre ei i se poate acorda mai multă incredere. in legătură cu care vor fi menţionate datele de identificare şi calitatea procesuală. referindu-se la faptul dacă persoanele se cunosc. inclusiv dacă au mai avut ceva de declarat in afara intrebărilor. organul judiciar organizează reconstituirea. b. in condiţiile concrete şi cu mijloacele ce rezultă din conţinutul său. dacă inculpatul a putut indeplini anumite activităţi singur etc. •comportarea persoanelor in timpul confruntării poate să contribuie la descoperirea unor trăsături de caracter ale acestora. constatandu-se posibilitatea perceperii lor in modul reţinut in declaraţii. iar acest lucru poate sugera căile ulterioare de verificare a declaraţiilor acestor participanţi. După ce ascultă răspunsurile la intrebările destinate clarificării afirmaţiilor contradictorii. după care se semnează pe fiecare pagină şi la sfarşit de către organul judiciar şi de către persoanele confruntate. asigurarea tehnico-materială necesară. In incheiere. aceasta mai prezintă şi alte avantaje: •participanţii la confruntare pot să-şi amintească amănunte pe care le-au uitat. a. deoarece oferă avantajul unei studieri atente a reacţiilor emoţionale. oferind posibilitatea nu numai a fixării integrale şi obiective a intrebărilor şi răspunsurilor. fiecare din cei audiaţi işi menţine declaraţiile anterioare. Primele intrebări au un caracter introductiv. să conceapă noi declaraţii şi astfel ea se incurcă in propriile declaraţii.“ La locul faptei vor fi reproduse anumite activităţi. ci şi a comportamentului celor confruntaţi. inclusiv din atitudinea organului judiciar. Procesul-verbal Structura procesului-verbal este asemănătoare declaraţiei date cu prilejul ascultării şi in conformitate cu prevederile art. Reconstituirea Reconstituirea poate fi definită ca o activitate tactică prin care sunt reproduse integral sau parţial imprejurări ale cauzei. organul judiciar poate permite persoanelor confruntate să-şi adreseze intrebări. – uneori in timpul confruntării persoana care a făcut declaraţii neadevărate este nevoită să-şi schimbe declaraţiile. Mijloace tehnice de inregistrare (banda magnetică) Această modalitate de fixare a rezultatelor confruntării prezintă deosebite avantaje. care trebuie avute in vedere cu prilejul alegerii tacticii de audiere in viitor. ceea ce permite să fie demascată. dacă asupra conţinutului lor are dubii sau ele se află in evidenţă contradicţie cu alte probe referitoare la acelaşi obiect şi totodată dacă se pretează la un asemenea mod de verificare. precum şi progresul pe care-l poate aduce cauzei. In afară de faptul că prin intermediul confruntării sunt inlăturate contradicţiile din declaraţii.

acţiuni executate şi de către cine. zi). asemănarea sau deosebirea acestora. asemănătoare in foarte multe privinţe cu procesul de formare a mărturiei. Va fi stabilită dotarea tehnică necesară efectuării reconstituirii propriu-zise. cuvinte in anumite condiţii. Vor fi verificate condiţiile de timp şi iluminat in care a avut loc evenimentul ce urmează a fi reconstituit (noapte. inlocuirea ei nefiind posibilă. Dacă se verifică afirmaţii negative (negarea comiterii sau perceperii anumitor acţiuni). Rezultatele reconstituirii se vor consemna intr-un proces-verbal. Se recomandă reţinerea cat mai amănunţită a desfăşurării. parte vătămată. Această formă de reactivare memorială poate fi mai mult sau mai puţin precisă. Reconstituirea se face sub conducerea anchetatorului. Dacă această analiză prealabilă conduce la concluzia necesităţii reconstituirii. Persoanele vor fi aşezate conform relatărilor. video). Anumite activităţi pot fi reconstituite fără a fi necesară deplasarea de la sediul organului judiciar (deschiderea unui seif. se va trece la stabilirea echipei ce va participa. dacă s-a repetat secvenţa şi de cate ori. poate afecta negativ opinia publică. comparare din care se pot desprinde concluzii referitoare la identificarea. Deci recunoaşterea este o reactivare a memoriei atat sub forma . memorare sau redare. Planşele fotografice se anexează la procesul-verbal in dosarul cauzei. se recomandă. Una din regulile tactice de bază ale recunoaşterii prevede că persoana va fi invitată să facă mai intai o descriere mai limitată a persoanei sau obiectului pe care l-a observat iniţial şi numai după aceea să procedeze la prezentarea pentru recunoaştere. modul de fixare a reconstituirii (foto. poate prezenta pericol pentru viaţa şi sănătatea celor implicaţi sau poate leza demnitatea altora. experţi). ceaţă. mijloacele de deplasare la locul respectiv. mijloacele tehnice utilizate. a unor procese de observare. cu trăsăturile caracteristice percepute intr-un moment anterior. intocmirea unui plan al activităţii. cunoscute anterior. martorii). Cand se verifică posibilitatea auzirii unor anumite zgomote. lovirea unei persoane). procesul memorial de identificare se bazează pe compararea trăsăturilor caracteristice ale unei persoane sau obiect prezentat spre recunoaştere. inclusiv la identificarea autorului sau victimei unei infracţiuni. limitarea accesului străinilor. observaţii ale participanţilor. Pentru fiecare secvenţa in parte se vor asigura condiţiile de reluare artificială. se pot alege şi alte condiţii decat cele din momentul comiterii faptei. Prezentarea pentru recunoaştere este o activitate cu caracter practic destinat identificării unor persoane. Dacă urmează a se reconstitui imprejurări complexe sau vor există mai multe variante ale faptei ce urmează a fi reconstituite. se vor reproduce condiţiile iniţiale (funcţionarea unor utilaje. a unei maşini. prin intermediul anumitor persoane (de exemplu. Atunci cand se verifică posibilitatea observării anumitor elemente.Reconstituirea insă poate fi foarte costisitoare. a persoanelor care urmează a fi prezente (inculpatul şi apărătorul său. De asemenea vor fi consemnate eventuale discuţii cu privire la fiecare reproducere in parte. Este vorba despre un proces memorial de identificare a unor indivizi sau lucruri percepute. se vor reconstitui toate aceste variante separat. inălţime). care le-au perceput in imprejurări 124 determinate de săvarşirea unei infracţiuni sau a unui alt fapt juridic. Actul va fi semnat pe fiecare pagină de către toţi participanţii. distanţe. modul desfăşurării. verificarea va putea fi făcută cu ajutorul altor persoane cu insuşiri fizice asemănătoare (varsta. fiind fixate şi prin fotografiere. procedandu-se la atatea reluări cate se apreciază a fi necesare. ca formă a reactivării şi noţiunea de recunoaştere in accepţiunea juridică respectiv de mărturisire. In cadrul recunoaşterii. Vor fi descrise metodele aplicate. Atunci cand există mai multe variante prezumtive privind poziţiile şi distanţele. prezenţa martorilor asistenţi. cadavre sau obiecte. mai ales anchetatorilor cu mai puţină experienţă. Activităţile de genul verificării vizibilităţii sau audibilităţii vor trebui indeplinite in mod necesar la locul faptei sau in condiţii cat mai apropiate de situaţia şi momentul comiterii faptei. va fi prezentă persoana care susţine observarea. Dacă diferenţele de condiţii de timp nu prezintă prea mare importanţă pentru reconstituire. sex. se verifică starea sa generală. asigurand şi prezenţa celor ale căror declaraţii se verifică. asigurarea pazei. linişte). persoanele participante. fără a oferi prea multe şi semnificative date noi. evenimente de la o anumită distanţă. martori. intrucat este rezultatul unor mecanisme psihologice. Această ultimă precizare permite inlăturarea oricăror confuzii dintre procesul psihic de recunoaştere. Activitatea de prezentare pentru recunoaştere are o importanţă egală cu importantă activităţii de ascultare propriu-zisă o oricărui subiect procesual care are cunoştinţa despre vreo faptă sau imprejurare de natură să servească la soluţionarea cauzei. Se vor menţiona data şi ora incheierii reconstituirii. După ajungerea la locul reconstituirii. dar şi tehnica destinată fixării rezultatelor reconstituirii. zgomote de fond.

Se incepe cu studierea materialului cauzei. trebuie să fie luaţi in calcul şi factorii care influenţează procesul de memorare (de exemplu. determinarea condiţiilor de loc. denumit „deja vu“. Organizarea prezentării pentru recunoaştere se face in funcţie de condiţiile in care a avut loc percepţia şi de natura obiectului recunoaşterii. cadavrelor sau obiectelor care trebuie identificate. această ascultare avand următoarele obiective: cunoaşterea exactă a posibilităţilor reale de percepţie. evitandu-se orice elemente de contrast. timp şi mod de percepţie. cat şi sub forma recunoaşterii. Un rol important il au condiţiile in care a avut loc percepţia. Este necesar ca această organizare să se facă in condiţii cat mai apropiate cu cele existente in momentul observării persoanei sau obiectului de identificat de către martor. persoanele ce prezintă trăsături comune sau sunt imbrăcate in uniformă). Un alt factor obiectiv care poate face dificilă recunoaşterea il constituie prezenţa unor elemente de asemănare (de exemplu. organizarea recunoaşterii prezintă următoarele caracteristici: a. durata percepţiei. Printre factorii de natură obiectivă ce influenţează procesul perceptiv se număra condiţiile de vizibilitate şi audibilitate. Pin studierea materialelor cauzei vor fi stabiliţi subiecţii procesuali care vor fi chemaţi să facă recunoaşterea. intervalul de timp dintre momentul observării şi cel al redării). cum ar fi de exemplu calitatea organelor de simt. rapiditatea şi perioada de stocare a informaţiilor 125 percepute. adică stabilirea cu exactitate a obiectului prezentării pentru recunoaştere. distanţa şi unghiul sub care se face aceasta. atenţia. In procesul recunoaşterii se intalnesc şi cauze de natură psihică. imbrăcăminte.reproducerii. de condiţiile in care ea a avut loc. Acest fenomen. respectiv a persoanelor. stabilirea volumului de date referitoare la caracteristicile de identificare pe care persoana le-a perceput şi memorat. ele trebuie să fie imbrăcate de cel supus recunoaşterii. deoarece astfel se poate evita posibila ştergere din memorie a semnalmentelor şi exercitarea de influente din partea persoanelor care nu au interesul să fie identificate. Valoarea recunoaşterii depinde in primul rand de calitatea percepţiei. care să asigure reuşita acestui procedeu tactic de identificare. Calitatea percepţiei este puternic influenţată şi de factori subiectivi. Efectuarea urgentă a prezentării pentru recunoaştere are un rol decisiv. Chiar dacă acesta neagă faptul că ar fi purtat hainele la care se referă martorul. precum şi a factorilor subiectivi care ar fi putut influenţa procesul de percepţie senzorială. deci subiectivă. atrăgandu-se atenţia asupra unor false identificări. a trăsăturilor sale psihice. Alegerea persoanelor care vor alcătui grupul in care va fi introdusă persoana de recunoscut se va efectua cu respectarea unor criterii de asemănare privind varsta. varsta şi inteligenţa. apărand ca familiare persoanei chemate să facă recunoaşterea. Persoana care va fi prezentată pentru recunoaştere trebuie să fie imbrăcată in aceleaşi haine in care a fost observată de către martor sau in haine asemănătoare. care pot duce la erori in recunoaştere. Prezentarea pentru recunoaştere presupune o pregătire atentă şi minuţioasă. determinate de imposibilitatea localizării in timp şi spaţiu a unor persoane sau obiecte. este determinat de senzaţia. stările de tensiune emoţională specifice percepţiei unor fapte cu un pronunţat caracter afectogen. aceştia fiind persoane care au perceput direct subiectul prezentării pentru recunoaştere. stările de oboseală. dar care prezintă unele trăsături asemănătoare. Urmează apoi ascultarea prealabilă a persoanei care face recunoaşterea. tipul de memorie. In cazul in care se va face recunoaşterea după mers sau voce. Raportată la intervalul de timp dintre momentul percepţiei şi cel al recunoaşterii. Dacă in momentul săvarşirii infracţiunii autorul a fost deghizat. talia. fixare şi redare ale persoanei respective. de sentimentul incercat de o persoană de a mai fi văzut vreodată individul sau obiectul prezentat spre recunoaştere. semnalmente exterioare. astfel incat recunoaşterea să fie realmente posibilă şi utilă. nivelul de instruire. Astfel. In ceea ce priveşte calitatea redării trebuie avute in vedere caracteristicile personalităţii celui care este chemat să facă recunoaşterea. pentru alcătuirea grupului se vor alege . vor fi folosite aceleaşi elemente de deghizare.

se va căuta o fotografie care să redea cat mai exact imaginea persoanei de identificat. astfel incat intregul său aspect diferă de cel al persoanei in viaţă. dacă recunoaşterea se face după fotografie. b. in incăperea in care este prevăzut să se desfăşoare recunoaşterea vor fi invitate mai intai cele trei sau patru persoane alese pentru alcătuirea grupului in care va fi introdusă persoana ce urmează a fi recunoscută. Dacă martorul nu recunoaşte persoana prezentată. . astfel incat să nu aibă posibilitatea să vadă dinainte pe cei ce formează grupul. Intreaga operaţie se va desfăşura in prezenţa martorilor asistenţi. Persoanele invitate vor primi indicaţii despre actul la care iau parte şi li se pune in vedere că nu au voie să vorbească sau să-şi facă semne. Dacă recunoaşterea se va face după fotografie. dar nu identice. păstrandu-se anumite limite. percepută de martor in mişcare şi intr-o poziţie firească. Prezentarea obiectelor pentru recunoaştere necesita selecţionarea unor grup de obiecte asemănătoare cu obiectul de identificat. martorul nu a recunoscut persoana. La efectuarea prezentării pentru recunoaşterea persoanelor mai este necesar să fie avute in vedere următoarele reguli: a. dar şi prezentarea cadavrului in poziţie orizontală. persoana care urmează să fie recunoscută de mai mulţi martori va fi prezentată separat fiecăruia dintre aceştia. in grupuri avand de fiecare dată altă alcătuire. Pe spatele fiecărei fotografii vor fi menţionate datele de identificare 128 ale persoanelor din imagine. Locul in care se organizează recunoaşterea este. dezbrăcat. O cerinţă importantă privind formarea grupului in care va fi introdus individul de recunoscut este că nici una dintre persoanele selectate să nu fie cunoscute de către martor. După ce pregătirile prezentării pentru recunoaştere au luat sfarşit. se va trece la efectuarea propriuzisă a acestui act in funcţie de natura obiectului recunoaşterii. b. Principala dificultate o constituie modificările naturale consecutive morţii (rigiditate. Organul judiciar va cere martorului să examineze persoanele din grup şi să declare dacă recunoaşte pe vreuna dintre ele. fie că nu a avut suficiente elemente de identificare pe care să se bazeze. d. aşteptase intr-o incăpere alăturată. acestea vor fi prezentate pe rand. al poliţiei sau parchetului. c. se vor avea in vedere două situaţii: a. Condiţiile de iluminare in care martorul a perceput persoana sau obiectele trebuie avute in vedere la pregătirea recunoaşterii. in aceleaşi condiţii şi in acelaşi grup de persoane dar in care işi va schimba locul după fiecare prezentare. martorul a identificat persoana. de regulă. Sunt şi cazuri in care se va face recunoaşterea in locul in care martorul a perceput persoana sau obiectul sau in locuri asemănătoare. Pentru recunoaşterea persoanelor după semnalmente statice. b. Apoi i se va cere persoanei de identificat să ocupe un loc in cadrul grupului. aşa cum crede ea. Această fotografie se va introduce intr-un grup de alte 3-4 fotografii executate in condiţii tehnice cat mai apropiate ale unor persoane prezentand semnalmente cat mai apropiate. dacă sunt mai multe persoane care urmează să fie recunoscute de un singur martor. informand ulterior despre aceasta organul judiciar. pană in acel moment.persoane cu caracteristici dinamice sau de voce asemănătoare. Recunoaşterea persoanelor după fotografie se face prin aşezarea fotografiei celui vizat pentru identificare intr-un grup de 4 fotografii executate in aceleaşi condiţii tehnice şi reprezentand indivizi cu caracteristici de identificare asemănătoare. lividitate. sediul serviciului medico-legal. avandu-se in vedere dificultăţile fireşti de identificare. Este invitată după aceea persoana stabilită pentru efectuarea recunoaşterii şi care. e. Pe parcursul recunoaşterii este interzis să se pronunţe numele vreunei persoane sau să se facă anumite gesturi care pot fi interpretate ca elemente de sugestie. dar a evitat să o declare in momentul recunoaşterii. fie pentru că in grup a fost introdusă o altă persoană decat cea căutată. Prezentarea cadavrelor pentru recunoaştere impune o pregătire specială. toate aceste aspecte fiind menţionate in procesul-verbal. In situaţia in care martorul recunoaşte persoana prezentată va trebui să se refere la elemente caracteristice de care s-a servit pentru recunoaştere. deshidratare). pentru a preveni orice suspiciune privitoare la obiectivitatea recunoaşterii.

cu menţiunea că intre ele nu trebuie să existe o asemănare perfectă. Rezultatele prezentării pentru recunoaştere sunt fixate in procesul-verbal. specifică bunurilor fabricate in serie. cadavrele sau obiectele care au fost prezentate in scopul identificării. cat şi a persoanei sau obiectului recunoscut. lipsa de profesionalism. Obiecţiile eventuale ale persoanei recunoscute. precum şi cele ale martorilor asistenţi sunt prezentate cu exactitate in procesul-verbal. Pe de altă parte. Astfel. Recunoaşterea persoanei după voce sau vorbire presupune separarea martorului de persoanele din grupul alcătuit in acest scop. neidentificarea tuturor circumstanţelor. căciuli. Totodată se va indica persoanelor să pronunţe cu aceeaşi intensitate cuvintele sau expresiile auzite iniţial de către martor. sunt obiectele presupuse a fi folosite de către autor in săvarşirea faptei (arme albe sau de foc. examinării corporale. mănuşi). instrumente de spargere). Persoana care efectuează recunoaşterea poate fi lăsată sa examineze detaliile obiectelor. paltoane. prin aceasta avand posibilitatea să dea şi mai multe explicaţii privitoare la elementele caracteristice. Sunt indicate totodată persoanele care au alcătuit grupul de prezentat şi datele lor de identificare. va fi avută in vedere distanţa de la care martorul a perceput mişcarea. a examinării corporale şi a reconstituirii faptei Cercetarea la faţa locului are ca scop identificarea urmelor infracţiunii. atunci cind e nevoie de a o efectua fără aminare. care trebuie recunoscute de victimă sau de martorul ocular. nu elemente cu caracter general. precum şi direcţia in care se deplasa (se apropia sau se indepărta de martor). Cercetarea la faţa locului este o acţiune procesuală. menţionandu-se motivele care au impus efectuarea recunoaşterii şi persoanele. Astfel. In ceea ce priveşte recunoaşterea obiectelor trebuie avute in vedere mai multe aspecte. ştiind că este ascultat tocmai in acest scop. 5. fulare. imediat după intentarea procesului penal sau chiar inainte. Şi la recunoaşterea obiectelor este necesară prezenţa martorilor asistenţi. Fixarea prin fotografiere este absolut necesară in cazul recunoaşterii de persoane. Această activitate se realizează. Pentru asigurarea obiectivităţii recunoaşterii se vor crea condiţii de audibilitate cat mai apropiate de cele in care martorul a perceput vocea şi vorbirea persoanei de identificat. Psihologia organizării cercetării la faţa locului. momente care fac dificilă activitatea de mai departe. permit inregistrarea completă a intregului „film“ al identificării martorului şi celui recunoscut. menţiuni despre fotografiile executate sau despre alt gen de inregistrare (filmare. obiecte de imbrăcăminte purtate in acel moment (pălării. Se vor face. In fotografii va fi redată atat imaginea intregului grup de prezentare. putand fi insoţite de inregistrarea concomitentă a declaraţiilor. pe care martorul il indică arătand cu mana. O cercetare rezultativă determină caracterul adecvat al ipotezelor (versiunilor).In continuare martorul va fi introdus in incăpere şi invitat să procedeze la recunoaşterea persoanei după fotografie. In efectuarea recunoaşterii după voce. pe de-o parte. realizată independent sau in cadrul altor acţiuni: a percheziţiei. Realizarea cercetării la faţa . mijloace de transport cu care a venit sau plecat de la locul faptei. chiar pot s-o orienteze pe o pistă greşită. inregistrare videomagnetică). in virtutea posibilităţilor. organul judiciar trebuie să fie pregătit să prevină posibilele incercări de disimulare ale persoanei suspecte prin modificarea vocii şi vorbirii. Obiectele de identificat trebuie introduse printre obiecte asemănătoare. Recunoaşterea persoanelor după mers va fi efectuată in condiţiile indicate de martori. de asemenea. incompetenţa anchetatorului penal poate duce la erori grave. in dreptul fiecărei fotografii fiind un număr ca şi la recunoaşterea din grup. ale celui chemat să facă recunoaşterea. deci şi eficienţa anchetei preliminare. intrucat imaginile. a cadavrului sau a corpurilor delicte etc. Recunoaşterea obiectelor este cu atat mai sigură cu cat are la bază caracteristici sau detalii de identificare. lungimea aproximativă a drumului parcurs de persoana observată. Inregistrarea pe banda videomagnetică constituie o modalitate superioară de fixare a rezultatelor prezentării pentru recunoaştere. a dovezilor materiale care au capacitatea de a oferi lămuriri in cit priveşte imprejurările evenimentului. obiecte sau animale.

deci şi implicarea mai multor specialişti care. realizează un complex de acţiuni operative. .circumstanţele care au precedat omorul (viol. Aşa. capacităţi de analiză logică şi sinteză a tuturor particularităţilor. Cercetarea modului de pătrundere a infractorului in incăpere poate oferi date despre sexul.impachetate.deoarece nu toate aspectele pot fi tratate adecvat in timpul realizării cercetării la faţa locului. simulare a suicidului etc). .apartenenţa socială. materiale). la indicaţia ofiţerul de urmărire penală. este nevoie de a efectua măsurări. Cercetarea la faţa locului oferă informaţie cu privire la: . să menţină o atmosferă de colaborare creativă. bănuitului. sexul. constituţia corporală. minere. Pentru realizarea acestei acţiuni se atrag specialişti din domeniul medicinii legale. care se realizează in timpul cercetării la faţa locului. caracterul relaţiilor cu victima. probele materiale . controlind respectarea prevederilor Codului.ofiţerul de urmărire penală este insuficient informat despre caracterul infracţiunii. Nu pot fi lăsate fără de atenţie aspectele psihologice ale lucrului de echipă. Examinarea cadavrului oferă informaţie: . interesele infractorului.unele particularităţi ale infractorului.urme care vorbesc despre infractor (amprente. Este obligatorie prezenţa martorilor asistenţi[16]. fixind rezultatele in procesul-verbal. medicului legal). Această expertiză se face in prezenţa martorilor asistenţi. victimei.motivul infracţiunii.caracterul infracţiunii. . . Deşi in timpul activităţii de cercetare la faţa locului se recomandă dispunerea de experţi din diverse domenii (mai frecvent de serviciile expertului-criminalist. martorului. anexate la documentul de bază. In multe cazuri in timpul cercetării la faţa locului se efectuează examinarea cadavrului. necesitind o incordare a atenţiei. a recurge la activităţi criminalistice. Totodată. Uneori anumite detalii neinsemnate (tichete. a fixa totul in scheme. . . . . frecvent chiar despre infractor. pentru a depista anumite urme ale infracţiunii sau semne particulare. ofiţerul de urmărire penală trebuie să ţină sub control acţiunile fiecăruia. Urmele de pe pahare. urme biologice. legate de domeniul competenţei lor. Lucrătorul organelor de urmărire penală. mucuri de ţigară etc) pot prezenta in continuare verigi care vor intregi informaţia despre infracţiune şi infractor. . sigilate. eliminind dublarea acţiunilor şi momentele de dezorganizare. realizind anumite observaţii.caracterul morţii (omor.circumstanţe despre relaţiile anterioare intre infractor şi victimă. planuri.pe parcursul cercetării la faţa locului ofiţerul de urmărire penală işi formulează primele ipoteze de lucru. suprafeţe poleite constituie date foarte preţioase. fotografieri. . prin identificarea lucrurilor furate din apartament poate fi stabilită virsta. agrafe. In caz dacă nu e nevoie de expertiza medico-legală. spirit de observaţie. nu intotdeauna sint prezenţi. . ofiţerul de urmărire penală poate efectua expertiza corporală a invinuitului. maltratare etc). profesională a victimei. Expertiza . pentru a colecta material suficient care urmează să fie analizat mai amănunţit in continuare.starea afectivă a lui.informaţa este adunată mai mult in baza activităţii perceptive. să nu omită nici un detaliu. ofiţerul de urmărire penală trebuie să fie gata să examineze informaţia cu caracter specializat de sine stătător. Ofiţerul de urmărire penală işi asumă rolul de conducător al acţiunilor participanţilor. uneori şi alţii. Experţii cercetează aspectele.problemele cu care se confruntă au un caracter complex.locului are loc in condiţii psihologice dificile: . suicid. necesitind cunoştinţe specializate din diverse domenii.toate rezultatele trebuie să fie inregistrate cit mai amănunţit intr-un proces-verbal. Foarte frecvent el are nevoie de cunoştinţe din alte domenii. .

precizarea anumitor acţiuni in structura infracţiunii. care necesită verificarea datelor relatate in timpul interogatoriului sau controlul unor contradicţii. . de aceea trebuie să fie realizată atent. reproducerea informaţiei la faţa locului se realizează intr-un şir de cazuri. . martorii.determinarea corectă a deplasării subiectului.posibilii martori ai infracţiunii. . reglementată prin Codul de procedură penală. .stabilirea tuturor lucrurilor furate. apărute in conţinutul informaţiei depuse de invinuit. realizindu-se o activitatea procedurală suplimentară .descrierea infăţişării participanţilor. Reproducerea informaţiei la faţa locului intruneşte in structura sa mai multe elemente: ale . Cercetarea jafurilor şi a tilhăriilor incepe de la clarificarea următoarelor probleme: . Reconstruirea evenimentului infracţiunii prevede elucidarea unui şir de momente de importanţă criminologică primordială incă in cadrul cercetării la faţa locului. . Utilizarea cunoştinţelor psihologice in timpul reproducerii informaţiei la faţa locului şi a experimentului judiciar Cercetarea la faţa locului este o procedură realizată in scopul adunării de dovezi materiale şi de altă natură in scopul clarificării imprejurărilor in care a fost comisă infracţiunea sau altele. a lucrurilor de preţ (in conformitate cu modul in care s-a deplasat. . . Vasil'ev stabileşte următoarele circumstanţe.identificarea unor persoane. .modul de comitere. a unor detalii deosebite. In cazurile de furt acestea se prezintă in următorul mod: . . . Psihologul rus V. a acţiunilor lor.ce obiecte au fost sustrase.stabilirea amplasării obiectelor care prezintă anumite dovezi pentru procesul penal. partea vătămată. informarea de posedarea lor. In afară de aceasta. . pentru ca mai apoi să fie modelate posibilele moduri de realizare a lor. bănuitul. importante pentru procesul penal.cum a pătruns şi cum s-a retras infractorul. . bănuit. . .determinarea şi precizarea anumitor circumstanţe care pot oferi date pentru anchetă. 6. Codul de procedură penală prevede un şir de acţiuni in acest sens.numărul infractorilor.care a fost succesiunea acţiunilor infractorului.care au fost circumstanţele de loc şi timp ale infracţiunii. in care este nevoie de efectuarea procedurii reproducerii informaţiei la faţa locului: .corporală este o procedură delicată.ce urme au rămas la locul infracţiunii.mijloacele utilizate de către infractor. . urmele lăsate de ei. .succesiunea acţiunilor infracţionale. .cunoştinţele infractorului referitor la amplasarea camerelor. In acţiunea dată pot fi implicaţi invinuitul. .unde se aflau in timpul furtului stăpinii. implicate in infracţiune. .identificarea persoanelor care au vizitat apartamentul in timpul imediat anterior comiterii furtului.necesitatea stabilirii locului unde a decurs evenimentul infracţiunii. fără a leza demnitatea celui cercetat. bunurile pe care le-a sustras).cea de reproducere a informaţiei la faţa locului.ciţi infractpri au participat. In acelaşi mod sint stabilite momentele. . victimă sau martor.calificarea criminală. care urmează să fie identificate in cadrul cercetării la faţa locului şi pentru alte tipuri de infracţiuni.

7. Importanţa psihologică a reproducerii informaţiei la faţa locului constă in oferirea unor posibilităţi suplimentare de reactivare a informaţiei prin: . prin care subiectul a trecut in timpul comiterii infracţiunii. scopul principal constind in reconstituirea faptelor cu pondere pentru urmărira penală. Incordarea. experţi. număr şi amplasare a participanţilor la infracţiune. După cum s-a menţionat intr-un capitol separat. Deoarece la procedura dată participă mai multe persoane (specialişti. Organele de drept de regulă pot depista mai uşor structurile ierarhic inferioare. percheziţia nu este precedată de un dialog. in mare măsură. . pe care ofiţerul de urmărire penală le poate anihila printr-o planificare certă a acţiunilor şi comportament corect cu persoanele aflate la locul percheziţiei. stări afective. a relaţiilor interpersonale. Cercetarea infracţiunii comise in grup şi a crimei organizate: utilizare a cunoştinţelor despre psihologia grupului Cercetarea criminalităţii organizate trebuie să decurgă in conformitate cu particularităţile contemporane ale acestui domeniu al lumii criminale. obiectele care au fost sustrase sau care pot prezenta interes pentru cercetarea penală. Reproducerea informaţiei la faţa locului se realizează in conformitate cu acordul subiectului: al ininuitului. formării convingerii de necesitatea efectuării procedurii date. de conflict intre scopurile celor două părţi: ofiţerulul de urmărire penală sau altă persoană care o realizează in conformitate cu prevederea legii şi persoana percheziţionată. folosirea obiectelor care au fost prezente in momentul infracţiuni. bănuitului.apariţia unor asociaţii generate de recunoaşterea locului. . ofiţerul de urmărire penală trebuie să-i explice persoanei care urmează să reproducă informaţia in ce constă acţiunea dată şi care este rolul fiecărui participant la aceasta. părţii vătămate sau martorului. care vor facilita procesul urmăririi penale şi al calificării corecte a infracţiunii. Percheziţia este o acţiune de constringere. organizaţiile criminale au o structură complexă. Dificultăţi psihologice ale efectuării percheziţiei Codul de procedură penală prevede realizarea percheziţiei in cazurile cind există motive sufuciente pentru a presupune că intr-un anumit loc sau la o anumită persoană se pot afla instrumentele care au servit la comiterea infracţiunii. crearea unei atmosfere similare celei care este cercetată. din care cauză lupta cu ele este dificilă. implicate intr-o anumită activitate criminală. Iată de ce iniţial este nevoie de realizarea unui contact psihologic pe parcursul interogării. de capacităţile comunicative şi organizatorice ale anchetatorului. că reproducerea informaţiei la faţa locului poate scoate in evidenţă anumite circumstanţe.examinării. unor lucruri. Succesul acestei acţiuni procedurale depinde. urmele de reparaţie curentă etc. Trebuie să fie analizate şi schimbările obiectelor in incăpere. fapt care exclude contactul psihologic dintre părţi. timp. Are loc o redare mai adecvată a informaţiei cu referinţă la distanţe. schimbarea vocii. anumite gesturi care vorbesc de nervozitate pot indica locul unde sint ascunse obiectele căutate. martori-asistenţi). de cunoştinţele lui din domeniul psihologiei proceselor de cunoaştere senzorial-perceptivă. Analiza conduitelor lor poate oferi informaţie suplimentară cu referinţă la obiectele căutate. a intonaţiei.reactualizarea unor sentimente. In scopul reconstituirii faptei ofiţerul de urmărire penală poate recurge la realizarea unui experiment judiciar. In timpul percheziţiei persoanele supuse acestei acţiuni se află intr-o stare de tensionare psihică. o organizare ierarhică. Bănuitul sau invinuitul trebuie să conştintizeze faptul. succesiune a acţiunilor lor etc. Toate aceste circumstanţe crează dificultăţi. 8. persoanele căutate. care se manifestă in comportament. a memoriei. Totodată. interogatoriului. Această procedură cere respectarea unui şir de criterii: reconstituirea circumstanţelor de loc.

ori işi poate schimba decizia fiind presată de alţi membri ai grupului sau chiar de unele elemente corupte. Definiţia anchetei judiciare şi aspectele ei psihologice. Analiza social-psihologică a grupului criminal realizează următoarele scopuri: . In practica organelor de drept. concurenţă. 2. inclusiv a celor cu caracter de economie tenebră. cercetarea calificată a infracţiunilor provoacă o stare de derută. băuturi alcoolice.analiza structurii grupului şi a funcţiilor fiecărui membru. 8. arme. . substanţe radioactive. de trafic sau chiar vinzare de oameni. 7. practic. Liderii ei frecvent nu pot fi invinuiţi de infracţiune. implicate in aceste actiităţi. Organizaţia criminală. care-i informează despre orice pericol. a domeniilor. in care s-a implicat acesta. care pot deveni dovezi doar in cazul cind se remarcă prin calitate şi cantitate. 6. fapt care poate contribui la instituirea unor raporturi de colaborare cu veriga «slabă». Cercetarea grupului criminal trebuie să decurgă paralel cu cercetarea circumstanţelor care au contribuit la apariţia şi activitatea cu succes a lui. deoarece in orice moment persoana care a acceptat colaborarea poate refuza din sentimentul de frică. conducerea criminală menţine legături cu funcţioonarii de stat corupţi. . In ce constă psihologia organizării cercetării la faţa locului. in particular a liderului. Grupurile criminale organizate sint consolidate de interesul comun şi de sentimentul fricii de pedeapsă in cazul colaborării cu organele de drept.determinarea liderului. Activitatea de depistare a crimei organizate trebuie să pornească de la nivelurile ei inferioare. utilizate pe parcursul interogării. mai frecvent a acţiunilor de contrabandă cu ţigări. furturi de autorueisme. deoarece. Psihologia contactului iniţial anchetator-anchetat.stabilirea activităţilor practicate de grup şi a cercului de persoane din afara lui. se inregistrează succese in lichidarea unor subdiviziuni ale organizaţiilor criminale. 4. Circumstanţe care facilitează contactul psihologic al anchetatorului cu anchetatul. 3. conspiraţie. Metode şi tactici psihologice. Urmărirea penală a organizaţiei criminale poate dura ani in şir. care le formează membrilor structurii criminale sentimentul securităţii şi al «protejării». deci şi de urmărire penală mai reuşită. pot juca un anumit rol in cercetarea unor crime. in preintimpinarea unor infracţiuni. Colaborarea cu «gulerele albe» le asigură o protejare bună. legăturile cu funcţionarii corupţi etc.investigaţia caracterului raporturilor intragrupale şi descoperirea unor elemente de conflict. care exercită acţiuni de combatere a crimei organizate. de regulă. 5. Particularităţi psihologice ale comportamentului persoanei anchetate. activitatea. stupefiante. Iată de ce rezultatele cercetării trebuie să fie cunoscute doar unui cerc restrins de persoane implicate in anchetă. Ce metode psihologice pot fi utilizate in cadrul confruntării şi prezentării spre recunoaştere? . Probe pentru recapitulare: 1. Pregătirea psihologică a anchetatorului pentru ancheta preliminară. Psihologia planificării anchetei judiciare. raket etc. Şi mai dificilă se prezintă cercetarea organizaţiei criminale. cind oferă o informaţie completă despre structura. nu poate fi descoperită. adunindu-se materiale despre activitatea ei. .Este destul de dificilă depistarea chiar a unui grup criminal. ii orientează pe infractori la acţiuni de colaborare in scopul diminuării propriei vini. Dar tot aceste relaţii. Reţinerea unui membru sau a unui grup de membri. a examinării corporale şi a reconstituirii faptei? 9.

Numiţi principalele momente psihologice in cercetarea infracţiunii comise in grup şi a crimei organizate. Care este rolul memoriei şi ce metode de reactivare a informaţiei sint utilizate in procesul reproducerii informaţiei la faţa locului şi a experimentului judiciar? 11. .10. Care sint dificultăţile psihologice in realizarea percheziţiei? 12.

Bechterev crează in 1902 la Sankt Peterburg Institutul de Psihoneurologie. Suedia. C. litigiile provocate de transmiterea dreptului de proprietate sau mai larg. de certificarea greşită a unor documente de transmitere şi altele. Constituirea şi afirmarea expertizei psihologic-judiciare Expertiza psihologic-judiciară actualmente are statut de domeniu aplicat autonom al psihologiei in general şi al psihologiei judiciare in particular. In Rusia V. In dezvoltarea acestui institut juridic pot fi remarcate citeva perioade. J. altor conduite expresive.V. Prima jumătate a secolului XIX. Gall (1758-1828). Teoria frenologică s-a bucurat de popularitate in prima jumătate a secolului XIX. Din cauze obiective: sporire neintemeiată a competenţelor expertului-psiholog. După părerea lui Gall. Iniţial această teorie a fost promovată de Fr. deoarece dezoltarea scoarţei cerebrale şi a creierului influenţează forma craniului. Prin inregistrarea şi decidificarea mimicii. Ungaria. T.negarea unui şir de discipline ştiinţifice şi etichetarea lor cu calificativul “burgheze”. Lavater (17511801) elaborează teoria despre fizionomie (fiziognomica). deci şi respectarea dreptului subiectului. tendinţa de aplicare practică a cunoştinţelor despre sistemul psihic uman incepuse să se afirme. psihologii cercetau schimbările pe care le produc acţiunile din timpul judecăţii in comportamentul subiectului şi explicau semnificaţia lor. 1997”. pină la momentul că acesta işi asuma dreptul de a decide asupra invinuirii sau a caracterului depoziţiilor. ale mărturiei. Sint realizate un şir de cercetări empirice care pot fi considerate pe drept cuvint expertize psihologice ale fenomenului criminalităţii. in baza cărora poate fi realizată o calificare corectă a evenimentului juridic. Expertiza este aplicată in judecarea litigiilor cu diverse subiecte: declararea capacităţii de exerciţiu limitate sau a incapacităţii totale. Austria. Stern. ci şi in cel civil. indicind zonele şi funcţiile lor.inceputul secolului XX are loc dezvoltarea şi afirmarea psihologiei in calitate de ştiinţă autonomă. dar şi subiective . manifestate de către inculpat in timpul dezbaterilor judecătoreşti. Osnovy sudebno-psichologiceskoj expertizy po grazdanskim delam. a adaptat metodele psihologice cerinţelor cercetării juridice. Acest institut este revigorat doar in 1968. Tot in aceeaşi perioadă apare şi un curent psihologic de stabilire a caracterului şi trăsăturilor de personalitate pe baza reliefului exterior al craniului . care a emis ideea despre decodificarea calităţilor psihice dezoltate sau atrofiate după forma craniului. adoptarea infierii. Aşadar. Ea şi-a format cadrul său conceptual. Slovacia. primele investigaţii practice au avut drept scop şi studiul personalităţii infractoriale. Astăzi expertiza psihologic-judiciară are un statut inalt in procesul penal şi civil in majoritatea ţărilor din lume. Expertiza psihologic-judiciară (EPJ) şi utilizarea serviciilor psihologice in activitatea organelor de drept “Efectuarea expertizei psihologic-judiciare este o verigă care asigură stabilirea circumstanţelor de importanţă juridică cu conţinut obiectiv. 1.Capitolul VIII. incercind să explice dependenţa dintre calităţile exteriorului şi cele interne. este studiată experienţa cercetătorilor din alte ţări in acest domeniu. In diverse state din lume. Germania. cercetarea celui din urmă ar putea să ofere date despre aptitudinile individului uman. La această teorie a aderat mai tirziu şi C. Polonia. Lombroso. C. Concluziile expertului-psiholog sint recunoscute in calitate de probe. unde pentru prima dată se ţine un curs de expertiză psihologic-judiciară. metodologic. In cea de a doua jumătate a secolului XIX . M. Ele sint legate de numele lui A. care a elaborat o hartă a creierului. Tot de această perioadă ţin incercările de diagnosticare a comportamentului infractorului prin aplicarea metodei observaţiei. W. Sachnova. Marbe. In Uniunea Sovietică expertiza psihologic-judiciară a avut o soartă tragică. gesturilor. victimei. .frenologia. Cel din urmă se referă şi la utilizarea expertizei psihologic judiciare in procesul civil. expertiza psihologic-judiciară se realizează nu numai in procesul penal. Deşi psihologia incă nu avea statut de domeniu ştiinţific. Pe parcursul secolului XX expertiza psihologicjudiciară s-a afirmat in ţările lumii. reliefind un inceput al expertizei psihologic-judiciare. expertiza psihologic-judiciari este interzisă. Binet. Cehia.

In ordonanţă sau in incheiere se indică: cine a iniţiat numirea expertizei. denumirea instituţiei de expertiză. pentru ca utilizarea expertizei psihologic-judiciare să devină o necesitate şi o cerinţă a efectuării justiţiei. de către organul de urmărire penală. Raportul expertului care a efectuat expertiza la cererea părţilor se prezintă organului de urmărire penală. cea de expertiză judiciară. dispune efectuarea expertizei. •de acţiune procesuală. 2. din iniţiativă proprie şi pe cont propriu. importanţă Noţiunea de expertiză psihologic-judiciară nu este prevăzută in legislaţia procesual-penală şi procesual-civilă. de neconştientizarea motivului şi caracterului acţiunilor săvarşite. expertului i se remite lista intrebărilor. obiectele şi materialele de care dispun părţile sau sint prezentate. vor putea fi utilizate in apărarea intereselor lor. organul de urmărire penală. sint in drept să inainteze cerere despre efectuarea expertizei pentru constatarea circumstanţelor care. Temeiurile pentru dispunerea şi efectuarea expertizei 1)Expertiza se dispune in cazurile in care pentru constatarea circumstanţelor ce pot avea importanţă probatorie pentru cauza penală sint necesare cunoştinţe speciale in domeniul ştiinţei. Dispunerea expertizei se face. precum şi din oficiu de către organul de urmărire penală. tehnicii. aprecieri nepărtinitoare şi principiale. 2)Părţile. numele şi prenumele persoanei căreia i se pune in sarcină efectuarea expertizei. de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată. temeiurile pentru care se dispune expertiza. obiectele. prin incheiere. Expertiza psihologică judiciară contribuie la diminuarea riscului unei erori judiciare in calificarea acţiunilor subiectului. a comportamentului impus de o situaţie afectiv tensionată. importante pentru analiza situaţiei. artei sau meşteşugului. constind atit in lipsa unor laboratoare specializate şi birouri. la cererea părţilor. intrebările formulate expertului. se anexează la materialele cauzei penale şi urmează a fi apreciată o dată cu alte probe. Sperăm că aceste dificultăţi de moment vor fi depăşite. Despre aceasta se intocmeşte un procesverbal”. Fiecare dintre părţi are dreptul să recomande un expert pentru a participa la efectuarea expertizei”. Procedura dispunerii expertizei 1)Considerind că este necesară efectuarea expertizei. Sarcina principală a expertizei psihologice judiciare este de a ajuta organele de judecată şi de urmărire penală in cercetarea problemelor specifice cu conţinut psihologic importante pentru rezolvarea cazurilor penale şi civile. prin ordonanţă. la cererea lor. Posedarea unor asemenea cunoştinţe speciale de către persoana care efectuează urmărirea penală sau de către judecător nu exclude necesitatea dispunerii expertizei. 3)La efectuarea expertizei din iniţiativă şi pe contul propriu al părţilor.In Republica Moldova expertiza psihologic-judiciară nu se bucură incă de popularitate. Cauzele sint diverse. iar instanţa de judecată. Competenţele expertizei psihologice judiciare sunt următoarele: . Notiuni generale despre EPJ in procedura penală şi civilă: obiecte şi obiective. 3)In calitate de expert poate fi numită orice persoană care posedă cunoştinţe necesare pentru a prezenta concluzii referitoare la circumstanţele apărute in legătură cu cauza penală şi pot avea importanţă probatorie pentru cauza penală. unde ar putea fi solicitaţi experţiipsihologi. cit şi in cunoştinţele psihologice limitate ale specialiştilor din organele de anchetă şi a judecătorilor. “Articolul 142. documentele şi alte materiale prezentate expertului cu menţiunea cind şi in ce imprejurări au fost descoperite şi ridicate. in opinia lor. “Articolul 144. Ea este o parte componentă a unei noţiuni mai largi. Realizarea expertizei judiciare este reglamentată de legislaţia cu privire la procedura penală. 2)Ordonanţa sau incheierea de dispunere a expertizei este obligatorie pentru instituţia sau persoana abilitată să efectueze expertize. de a obţine informaţii obiective. In literatură această noţiune cunoaşte mai multe accepţiuni: •de cercetare specială.

sugestibilitate inaltă.mai valoroase şi mai accesibile. care posedă cunoştinţe suficiente pentru a prezenta concluzii in chestiunile dintr-un domeniu special. stabiliţi in conformitate cu virsta. Obiectul EPJ inglobă cadrul de factori care au influenţat sistemul psihic al persoanei caracterizate prin normativitate psihică. trăsăturile de personalitate. •primitivismul in acţiuni. martor) care ar fi putut să influenţeze esenţial comportamentul lor intr-o situaţie extremală sau psihotraumatizantă: •nivelul dezvoltării intelectuale. inclusiv cu caracter verbal. victimă. •Evaluarea sferei motivaţionale a personalităţii. martorul. au condiţionat reflexe şi conduite neadecvate in momentul cu pondere pentru anchetă şi judecată. victima. in cazul minorilor inculpaţi şi al persoanelor cu semne de retard mental). exprimate in discrepanţa dintre motivve. condiţii obiective. •Diagnosticul stărilor de tensiune psihică nepatologică (anxietate. obiectul EPJ este echivalent surselor de căpătare a probelor in procesul penal sau a dovezilor in procesul civil. •prezenţa anumitor stări psihofiziologice (anxietate.de agresivitate şi violenţă. •hipertrofia trebuinţelor primare (sexuale. atenţiei). motricitate dezordonată.•Stabilirea particularităţilor psihologice individuale ale persoanelor participante la procesul penal (inculpat. •Stabilirea capacităţii victimelor. •lipsa de logică in comportament. faptul sustragerii unor lucruri lipsite de preţ şi indiferenţa faţă de altele . ce apar in legătură cu cauza penală sau pricina civilă. atitudinea indiferentă faţă de rezultatele anchetei preliminare şi ale dezbaterilor judiciare sau. exprimare comportamental-expresivă. Impreună cu expertul-psihiatru poate fi diagnosticată şi starea psihică a persoanei afectate de o anumită patologie psihică. Obiectul oricărei expertize judiciare prevede circumstanţele şi conduitele cu pondere pentru anchetă şi judecată. Totodată. Obiectivitatea cercetărilor efectuate şi a concluziilor formulate de către psiholog este asigurată de aplicarea metodologiei ştiinţifice adecvate. dereglările mnezice. lipsă de sinceritate. a metodelor şi tehnicilor de lucru elaborate şi standardizate conform unor cerinţe exacte şi bine definite. Indicatori ai unui asemenea comportament pot fi: •comportamentul caracterizat prin reacţii neadecvate la influenţele mediului. deteriorare a conştientizării logice a realităţii. in unele cazuri. •semnalmentele unei insuficienţe intelectuale. impulsivitate etc.). tendinţe demonstrative. reclamantul. care pot fi reconstituite in baza utilizării unor cunoştinţe şi metode specifice. fixaj al conduitelor. stres. de plăcere). calităţile emotive. ingustare a cogniţiei (percepţiei. Din aceste considerente Codul de procedură penală şi Codul de procedură civilă prevăd utilizarea in calitate de expert a oricărei persoane. orientări. piritul). conduite de bravadă. . martorilor de a percepe corect circumstanţele importante pentru dosar şi de a depune mărturii corecte (pe dosare penale şi civile). infantilismul in exterior şi in manifestări.asimetria craniului sau a unor părţi ale corpului. inculpatul sau invinuitul. •incoerenţa in conţinutul mărturiilor. procuror sau instanţa de judecată şi reflectat documentar in ordonanţa de dispunere de expertiză.) care pot influenţa considerabil comportamentul şi mărturiile depuse. mijloace de realizare şi scopuri. afect etc. inclusiv verbală. dorinţa manifestată de demonstrare a competenţei sau sugestibilitatea şi dependenţa de opiniile expuse de alte persoane. •Evaluarea capacităţii subiectului de a conştientiza importanţa acţiunilor proprii şi de a le controla (in special. •comportamentele care denotă orientări sexuale perverse. care au cauzat comiterea crimei. •calităţile somatice neobiţnuite . fobie. comportamentul inadecvat manifestat in situaţii extreme etc. conduite demonstrative. a tendinţelor care au stimulat săvarşirea faptelor criminale. marcat de dezechilibru emoţional . gindire. Obiectul este intocmit de ofiţerul de urmărire penală. De aceea putem distinge in calitate de obiect: •subiectul uman cercetat (bănuitul. expresive şi motorii. Este cazul unei expertize complexe.

iar in al doilea.identificarea circumstanţelor dezvoltării psihice. fapt care-i oferă EPJ caracterul de metodă juridică folosită pentru stabilirea adevărului in procesul penal sau civil. ele putind fi respinse in cazul unor motive de neincredere in competenţa şi obiectivitatea celui care a realizat cercetarea.fără o implicare a expertului-psiholog nu pot oferi materialul. de a prevedea consecinţele lor şi de a le dirija in momentul comiterii infracţiunii. Cu toate acestea. Din considerentele expuse mai sus reiese următoarea concluzie: expertiza psihologic-judiciară are un caracter complex. in primul rind. martorului. SUA. a comportamentului impus de situaţiile afectiv-tensionante sau manifestat fără conştientizarea deplină a motivului. sex. in altă formulare. particularităţile proceselor psihice. Expertiza contribuie la diminuarea posibilităţii unei erori judiciare in calificarea acţiunilor delincvente ale minorilor. Concluziile EPJ pot crea premize favorabile pentru formarea convingerii intime a judecătorului. sau. . note. cit şi determinarea caracterului educativ al măsurilor de pedeapsă. precum Franţa. a condiţiilor şi factorilor ce au stat la baza conduitelor neadecvate. rezultate ale realizării unor cercetări cu utilizarea metodelor specifice. influenţele sociale. Investigaţia lor realizează un obiectiv distinct . etc. al dezbaterilor judiciare solicită aprecierea forţei şi a calităţilor fenomenelor psihice cu carater distorsionant. se conduce de metodologia ştiinţifică şi cele mai valide metode. In calitate de obligaţie a organului de urmărire penală se prezintă depistarea cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la comiterea infracţiunii. . despre sistemul psihic şi comportamentul lui. situaţii. competenţa in domeniul psihologiei a agenţilor judiciari este insuficientă pentru a clarifica asemenea chestiuni complicate. obligatorii pentru anchetator. Importanţa EPJ in rezolvarea acestei dileme este evidentă. Asemenea portrete psihologice in unele ţări.darea unei hotăriri legale şi intemeiate. desene etc. deoarece frecvent acestea nu sint conştientizate pe deplin nici de personajele dramei judiciare (invinuit. determinate de capacităţile ştiinţei psihologice contemporane. determinind rolul ei in structura infracţiunii. procuror şi instanţa de judecată. EPJ. stabilirea gravităţii afectării cu caracter patologic sau nepatologic. Alte două grupe de circumstanţe determină incă un şir de obiectivele. Germania.determinate de virstă. iar in judecarea pricinilor civile . descrieri ale unor proceduri penale. reclamantului. a capacităţii ei de a conştientiza actele sale. reieşită din diverse surse procedurale: mărturii. victimei. in cadrul cercetării penale şi anchetei preliminare sau a şedinţei de judecată.aprecierea prin aplicarea unor cunoştinţe teoretice şi abilităţi practice a stării de responsabilitate a persoanei cercetate. piritului. depistind motivaţia comportamentului infracţional şi al martorului. spre care se orientează EPJ: •starea psihică deosebită a subiectului cercetat promovează in calitate de obiectiv calificarea ei. care prin sentinţă urmăreşte atit pedepsirea legală şi intemeiată a infractorului. jurnale intime. Psihologul poate realiza un portret deplin al personalităţii invinuitului. martor şi victimă). sint neintemeiate incercările de a lărgi cadrul competenţei şi posibilităţilor EPJ. Se prezintă ca deosebit de dificilă identificarea cauzelor şi condiţiilor psihologice. istorii ale patologiilor de diverse configuraţii. fapt care duce la relatarea unor motive cu caracter social-plauzibil. Aceste surse sunt cercetate in conformitate cu alte circumstanţe: de mediu. realizind cercetarea personalităţii. realizarea ei fiind dificilă şi necesitind cunoştinţe ample despre evenimentul şi subiectul cercetării. a situaţiilor care au determinat comportamentul. concluzii ale altor specialişti (medic.•informaţia despre starea sănătăţii psihice a acestui subiect şi. caracteristici de la locul de trai şi muncă. au devenit o parte componentă a dosarului penal. al părţii vătămate. manifestat in momentul infracţiunii. necesar unei cercetări productive. in procesul cercetării penale. adecvate obiectivului cercetării. Aceste obiective determină obiectivul (scopul) principal al EPJ . psihiatru etc). Concluziile expertului nu sint. insă. •influenţa perturbărilor psihice asupra comportamentului invinuitului. a factorilor care au provocat-o. in general. in raport cu cel din urmă stabilind caracterul erorilor mărturiei. •materiale din arhiva personală a persoanei cercetate: scrisori. persoane cu care a venit subiectul investigaţiei in contact. Cercetarea calităţilor individual-psihologice care se impletesc in componenţa infracţiunii .

de ciţiva specialişti dintr-un anumit domeniu. •Dispoziţia de ordonare care include: 1. Expertiza de bază este cea ordonată pentru explicarea intrebărilor inaintate in faţa specialistului. Expertiza primară şi repetată. caracterizat prin posedarea de cunoştinţe teoretice şi . iar cea de-a doua . laconice şi să se succeadă in consecutivitate logică. aceste probleme fiind de resortul instanţei de judecată). 2. necesitatea unor cunoştinţe speciale din domeniul psihologiei in vederea adunării probelor pentru desfăşurarea rezultativă a cercetării penale. Enumerarea intrebărilor adresate psihologului. Expertiza de bază şi suplimentară. Drepturile şi obligaţiile expertului sunt reglementate de Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova. b). un medic şi un psiholog). fie de altul. •Descrierea scurtă a fabulei cu argumentarea necesităţii de informaţii şi explicaţii de ordin psihologic. şi subiectului respectiv. Expertiza personală şi de comisie. procurorul sau instanţa de judecată. care decid şi asupra componenţei ei. Cea dintai este realizată de către un specialist in domeniu. 4. 3. 2. Indicarea persoanei in privinţa căreia este ordonată expertiza. in contextul dosarului. Expertiza repetată se promovează de cateva ori in cazul atitudinii rezervate faţă de concluziile formulate anterior. Cea dintai este realizată de un anumit tip de specialişti. Indicaţia de a pune la dispoziţia psihologului materialele dosarului penal şi de a facilita organizarea intalnirii cu subiectul supus expertizei.de utilizare a cunoştinţelor unui expert competent in cercul de probleme (specialist in domeniu. •intrebările nu trebuie să conţină aspecte de drept (referitoare la componenţa crimei. Expertiza psihologiă judiciară se efectuează in baza ordonanţei intocmite de anchetatorul penal. Semnătura Data Cerinţele faţă de intrebările adresate psihologului expert: •E necesar ca intrebările să nu depăşească limitele competenţei profesionale a expertului. Deosebirile principale intre expertiza suplimentară şi cea repetată: •expertiza suplimentară rezolvă problemele rămase in suspensie la experiza anterioară şi poate fi efectuată fie de acelaşi expert. concrete. •expertiza repetată explică incă o dată aspectele deja cercetate şi poate fi efectuată fie de către un alt expert sau de un grup de experţi. rezolvarea cărora poate oferi probe convingătoare. Expertiza primară este cea realizată prima. Organizarea expertizei psihologic-judiciare in procesul penal Ordonarea expertizei ţine de anumite condiţii: a). posibilitatea reală de realizare a unei cercetări specializate a aspectelor psihologice . iar expertiza complexă este efectuată de un grup din diferiţi specialişti (de exemplu. •formulările trebuie să fie explicite. vinovăţia subiectului. Ordonanţa pentru efectuarea expertizei psihologice judiciare (model structural) •Numele persoanei care ordonează efectuarea expertizei psihologice judiciare şi specificarea dosarului respectiv. Expertiza monospecializată şi complexă. Expetiza suplimentară este ordonată in cazul cand concluziile expertizei de bază sunt incomplete. 3. excluderea problemelor care intră in competenţa doar a organelor judiciare şi a celor ce nu ţin de domeniul special al psihologiei. cu studii superioare).Tipurile de expertiză psihologică judiciară 1. 3. c). neclare sau in cazul cand apar dubii vis-a-vis de justeţea concluziilor formulate.

Expertul este obligat să se infăţişeze la chemarea persoanei care realizează cercetarea penală. a naturii şi gradului dezvoltării psihice şi a reţinerilor in dezvoltarea psihică. a stărilor psihice care au condiţionat-o. Determinarea calităţilor psihice constante: a proceselor. 2). a caracterului anomaliilor şi accentuărilor. 2. Dacă intrebarea pusă depăşeşte cadrul cunoştinţelor de specialitate ale expertului. să participe. sau dacă materialele puse la dispoziţie nu sunt suficiente pentru prezentarea concluziilor. La prima etapa expertul studiază cauza ordonării expertizei. 3. invinuitului inculpatului. iar in cazul cind a fost ordonată o expertiză complexă grupul de experţi aprobă un program comun al acţiunilor. Sint utilizate in acest scop două surse: materialele adunate de către anchetă şi cercetarea directă a subiectului uman. a posibilităţilor de compensare. 7. determină obiectivele şi obiectele ce urmează a fi supuse investigaţiei. necesare pentru prezentarea concluziilor. să ceară să i se pună la dispoziţie materiale suplimentare. Efectuarea expertizei este precedată de ordonanţa instanţei judiciare. denumirea instituţiei care urmează s-o efectueze sau numele şi prenumele expertului. procurorului sau instanţei de judecată. Cercetarea include in sine două tipuri de acţiuni: . de folosire in caz de necesitate a tehnicilor şi instrumentelor speciale de diagnosticare. prevăzind consecutivitatea acţiunilor. să cerceteze materialele din dosar in legătură cu obiectul expertizei. decide asupra conţinutului metodologic şi metodelor care pot fi utilizate. tipului şi particularităţilor reacţiilor afective pe parcursul evenimentului infracţiunii. problemele pe care le-au formulat agenţii judiciari. judecată). a manifestărilor lor in structura comportamentului individului cercetat. adaptare.experienţa personală. opunere de rezistenţă. stabilirea corelaţiei dintre normal şi anormal. intocmeşte planul general al cercetării. Informaţia despre obiectul cercetării poate fi căpătată de către expert in cadrul cercetării efectuate in incinta departamentului specializat (laboratorului psihologic). Reieşind din competenţa psihologului-expert şi ţinind cont de obiectivele şi obiectele cercetării psihologic-judiciare in cadrul procesului penal putem desemna următoarele probleme care se impun activităţii date: 1. expertul comunică in scris organului care a dispus expertiza că nu poate prezenta concluzii. a anchetatorului penal sau procurorului. a anchetatorului penal. tipului şi gravităţii anumitor stări psihice nepatologice cu caracter pertirbatoriu. la interogatorii sau audieri şi la alte acte de urmărire penală. a reacţiilor in raport cu aceasta şi capacităţii de dirijare a conduitelor in situaţii specifice. in timpul cercetării penale. insuşirilor dinamice. pentru a prezenta concluzii obiective cu privire la intrebările ce i se pun. Aprecierea capacităţii minorilor sau ale altor victime ale violului sexual. cauzelor psihologice ale comportamentului suicidal. anchetei preliminare şi in şedinţa de judecată să pună celui interogat intrebări in legătură cu obiectul expertizei. 6. sau in localul agenţiei judiciare care a dispus de expertiză (de anchetă. Definirea influenţelor trăsăturilor de personalitate şi stărilor psihice individuale asupra reflectării ambianţei. victimei sau martorului. dar numai cu aprobarea persoanei respective. Realizarea expertizei prevede citeva etape. La cea de a doua este realizată cercetarea empirică in scopul rezolvării problemelor ilustrate in ordonanţă. care decide şi asupra componenţei ei. 5. de evaluare corectă a caracterului şi semnificaţiei acţiunilor violatorului. Diagnosticarea capacităţii/incapacităţii minorilor infractori cu anumite reţineri in dezvoltarea psihică (mintală) de reflectare şi apreciere a acţiunilor proprii şi de dirijare a comportamentului. cu aprobarea persoanei care realizează cercetarea penală. de reacţie adecvată de apărare. lista de documente şi obiecte ce urmează să fie puse la dispoziţia expertului. responsabile de realizarea acţiunilor de procedură penală. anchetatorul penal intocmeşte o ordonanţă in acest sens in care arată: motivele pentru care dispune expertiza. Constatind necesitatea efectuării unei expertize. 4. Calificarea stării psihice a bănuitului. 3). intrebările asupra cărora trebuie prezentate concluzii. 4). Expertul are dreptul: 1). reflectare in momentele critice. Determinarea capacităţilor senzorial-perceptive şi cognitiv-logice ale victimei şi martorului in scopul aprecierii corectitudinii mărturiei şi caracterului erorilor. Cercetarea cazurilor de suicid: a perioadei care a precedat decizia. determinarea particularităţilor specifice. Drepturile şi obligaţiile expertului sint reglamentate de Codul de Procedură Penală.

problemele investigaţiei. titlul/funcţia. decizia organului juridic in baza căruia ea a fost efectuată. formulate in funcţie de conţinutul ordonanţei instanţei judiciare.sint descrise calităţile obiectului cercetat şi toată informaţia adunată pe parcursul expertizei. de către cine. plenitudinea lor şi gradul de argumentare a răspunsurilor pentru a decide dacă aceste concluzii pot fi folosite in practica judiciară. Cerintele faţă de documentul final sint următoarele: . Semnătura psihologului ______________________ •Psihologul specifică in privinţa cui a fost făcută expertiza. are dreptul să ofere explicaţii. realizează aprecierea preliminară a responsabilităţii/iresponsabilităţii acestuia. • •Semnătura Data Expertiza psihologică judiciară poate fi ordonată. caracterul ştiinţific al concluziilor. prin rezumarea tuturor datelor. b).consecutivitatea logică a compartimentelor: a). .analiza. judecătorul are dreptul să-l asculte pe expert. la randul lor.in cadrul cercetării empirice specializate se utilizează diverse metode. persoanele care au asistat in timpul cercetării). Concluziile sint comunicate persoanei supuse expertizei care.divizată in sinteza unor date particulare şi concluziile generale . subiectul. tehnici şi instrumente in scopul investigaţiei profunde a subiectului uman. locul de muncă. Concluziile specialistului psiholog (model structural) •Se indică in baza cărui document a fost făcută expertiza. să expună obiecţii. in privinţa cărui dosar şi cărei persoane? •Cine a efectuat expertiza: numele. apreciază calitatea. locul şi timpul efectuării. Etapa finală include două tipuri de activităţi: . Ofiţerul de urmărire penală. . in partea introductivă se specifică datele despre tipul expertizei. stărilor cercetate in funcţie de conţinutul problemelor inaintate expertului. aceasta fiind stabilită in baza observaţiei. partea finală prevede concluziile decesive. de care instanţă a fost eliberat. la rindul ei. iar competenţele . a comportamentului lui: adevărat sau simulat. •Sunt enumerate intrebările la care trebuie să dea răspuns psihologul. •Specialistul-psiholog confirmă că a fost avertizat despre răspunderea penală (conform art. iar in final.intocmirea lui in scris. concluziile generale ale expertizei. •Se indică acţiunile intreprinse in vederea acumulării informaţiilor pentru a răspunde la intrebările adresate psihologului. Reprezentanţii organelor de drept. Moldova). insuşirilor. Expertul-psiholog prezintă concluziile formulate organului care a emis ordonanţa.formularea concluziilor despre caracterul proceselor. cu explicaţiile şi argumentele necesare. sinteza şi decodificarea informaţiei căpătate prin cercetarea subiectului. •Răspunsul şi concluziile pentru fiecare intrebare aparte. procurorurl. c). Concluziile experţilor sint intocmite in scris şi prezentate in formă de document. . rezultatele căpătate in urma aplicării lor şi concluziile reieşite din interpretare. obiectivele. Dacă expertul constată imprejurări care prezintă interes pentru cauză. in partea de bază . Atunci cind se realizează o expertiză complexă toate părţile participă la intocmirea lor. 312 Cod Penal al R. el are dreptul să le menţioneze in concluzii. condiţiile de realizare a acesteia (locul. componenţa comisiei de experţi sau date despre expertul care a cercetat cauza. se recomandă ca expertiza psihologică judiciară să fie dispusă doar după efectuarea expertizei psihiatrice judiciare. metodele utilizate in investigaţie. In asemenea caz..iniţial expertul decide asupra stării individuale a subiectului cercetat. practic. Retard in cazul minorului delincvent. Temeiuri pentru ordonarea obligatorie a expertizei psihologice judiciare: 1. timpul. limba de lucru. să adreseze expertului intrebări sau să ceară ordonarea unei expertize suplimentare. pe toate dosarele penale şi in cazul multor dosare civile. dar care n-au fost indicate in ordonanţă. pentru a-şi explica conţinutul concluziilor.

In practica expertizei psihologice judiciare. explicabile in situaţia respectivă: astenie. timiditate. •Dosarele de viol. iar inculpatul. •Capacitatea subiectului de a-şi dirija propriile acţiuni. predispunere către poziţia victimiară. care condiţionează posibilitatea de a influenţa din exterior mărturiile minorului. Determinarea capacităţii subiectului de a percepe corect circumstanţele importante pentru cazul cercetat şi de a depune mărturii corecte despre ele. Se recomandă efectuarea expertizei psihologice judiciare pe următoarele tipuri de dosare: •Toate dosarele cu participarea minorilor. cat şi in privinţa inculpatului. prezenţa mai multor violatori etc. afland despre aceasta. •de a conştientiza cele intamplate. neincredere in sine. martor. 4. In cazul dosarelor de viol expertiza poate fi dispusă atat in privinţa victimei. 3. extrem . capacitatea de a opune rezistenţă in situaţiile de abuz fizic şi psihologic. •agresivitate şi demonstrativitate in comportament.). Prin urmare. Prezenţa semnelor supraexcitaţiei emoţionale apărute prin surprindere. neagă faptul violului. lipsa rezistenţei active din partea victimei nu ne permite să calificăm rapoturile sexuale altfel decat abuzive (viol). lipsa voinţei de a căuta posibilităţi de ieşire din situaţie. Pasivitatea victimei violului poate fi explicată prin particularităţile psihologice individuale. •prezenţa unor particularităţi psihologice individuale care ar putea să influnţeze esenţial comportamentul minorului. •Crimele comise in stare de afect sau in altă stare de tensiune psihică. introversiune. •predispoziţia de a exagera cele percepute. victimă. frustrare etc. Concluziile psihologului pe dosarele de viol sunt foarte importante. Stabilirea sau negarea stării de incapacitate a victimei in cazul analizei crimelor sexuale. •In privinţa violatorului. lipsit de reacţii active de autoapărare. In cazul dat. poate fi analizată capacitatea ei de a percepe şi reproduce adecvat evenimentele. •Gradul de influenţa a devierilor in dezvoltarea psihică a subiectului asupra capacităţii lui de a conştientiza acţiniunile săvarşite.). •sugestibilitate mărită. incapacitatea victimei de a opune o rezistenţă activă violatorului poate fi condiţionată de mai mulţi factori: a) neinţelegerea de către victimă a conţinutului real al situaţiei (se analizează in cazul victimei minore sau cu retard mental). se analizează capacitatea lui de a percepe şi de a aprecia adecvat acţiunile proprii. Deosebit de complicate pentru cercetarea cazurilor de viol sunt situaţiile. b) apariţia fobiei puternic manifestate. drept comportament de acceptare a relaţiei sexuale. prin „influenţă esenţială” se subinţelege limitarea substanţială a capacităţilor subiectului de a conştientiza şi de a. pasivitatea victimei poate fi cauzată de asocierea abuzului fizic şi a celui psihologic şi de paticularităţile situaţiei (lipsa ajutorului din exterior. prezenţa particularităţilor psihologice individuale care ar fi putut să influenţeze esenţial comportamentul lui in situaţia analizată. In realitate. care blochează reacţiile de apărare. dat fiind faptul că in practica judiciară persistă tendinţa de a califica comportamentul victimei. bizuirea pe ajutorul altor persoane etc. de a conştientiza acţiunile săvarşite cu ea şi de a opune rezistenţă activă. Concluziile expertizei psihologice judiciare indică posibilitatea prezenţei afectului sau a altei stări de tensiune psihică (stres. indiferent de locul şi rolul lor in cadrul procesului penal: infractor. Totodată. In cazul minorului pot apărea intrebări referitoare la: •capacitatea lui de a percepe şi reproduce adecvat evenimentele. in care victima recurge la suicid cauzat de stresul posttraumatic.şi controla propriile acţiuni. 2. apărut drept consecinţă a violului.expertizei psihologice judiciare ţin de: •Stabilirea abaterilor de la nivelul dezvoltării psihice normale şi descrierea manifestărilor lor. interpretandu-l drept relaţie sexuală benevolă. •In privinţa victimei.

Cazuri deosebite constituie analiza comportmentelor persoanelor (inculpat sau victimă) cu deficienţe senzoriale: •Surzi sau hipoacuzici •Orbi sau cu vederea slabă Aceste defecte senzoriale influenţează esenţial capacităţile de percepţie ale subiectului şi condiţionează comportamentul lui. formularea acestei concluzii intră in atribuţiile expertizei efectuate de către psiholog. de asemenea. •Pentru a depista cauzele denaturării neintenţionate a informaţiilor de către martor. •Pentru a identifica comportamentul simulat. In practica judiciară se intilnesc frecvent cazuri cand se confruntă competenţele expertizei medico-psihiatrice şi ale expertizei psihologice judiciare. in particular. Informaţiile de natură psihologică sunt utile şi pentru organizarea activităţilor psihoprofilactice şi educaţionale cu diverse categorii de persoane. se efectuează expertiza psihologică judiciară care stabileşte. s-a aflat oare subiectul in momentul săvarşiri acţiunilor incriminate in stare de afect? Care au fost cauzele apariţiei afectului? . •In scopul aplicării măsurilor judiciare echitabile vis-a-vis de inculpat. la moment. confirmă indirect faptul violului. ei nu justifică acţiunile violatorului. concluziile expertizei avand statut de probă. motivele. Concluziile expertizei psihologice judiciare sunt utilizate in procesul judiciar in următoarele situaţii: •In cazul studierii mecanismelor crimei săvarşite: dinamica. nu valorifică la nivelul adecvat posibilităţile expetizei psihologice judiciare pe cazurile legate de estimarea gravităţii prejudiciului moral. retardul mental. Aceste cercetări oferă informaţii valoroase. un eventual afect. determinat de stereotipurile formate in mentalitatea acestuia vizand femeile. insă. Factorii respectivi pot fi consideraţi pentru săvarşirea crimei. culpabilizarea neintemeiată a victimei de către violator. in general şi pesonalitatea victimei. •Pentru demonstrarea şi calificarea acţiunilor. ţinand cont de particularităţile lui individuale şi de impactul situaţiei asupra comportamentului respectivului subiect. dar care nu exclud capacitatea de exerciţiu). dacă se constată că respondentul nu are patologii psihice. la randul ei. practica judiciară. precum şi perceperea negativă de către acesta a relaţiilor dintre sexe. In psihologia judiciară incă nu este studiată la un nivel satisfăcător problema legată de comportamentul violatorului. In situaţiile date. Datele expertizei psihologice judiciare pot fi utile. apărut in urma situaţiilor in care este lezată demnitatea umană sau care provoacă victimei trăiri emoţionale puternice la subiect. confuziile fiind cauzate de calificarea stării de afect pe dosarele penale. suicidul victimei cauzat de stresul posttraumatic. motivaţia). in paralel cu alte probe judiciare. Cercetări analogice pot fi recomandate pentru toate cazurile de suicid. Intrebări care ajută la constatarea prezenţei sau lipsei afectului sau altor stări de tensiune psihică la inculpat. Dar fiind faptul că afectul este o stare emoţională foarte puternică. Modele de intrebări adresate expertizei psihologice judiciare pe diferite tipuri de dosare: I. şi in scopuri tactice: •Pentru stabilirea contactului psihologic in timpul anchetei şi altor acţiuni de anchetă. cauzele crimei. •Pentru a stabili circumstanţele care atenuează pedeapsa (afectul. in special vizand componenta subiectivă a crimei (vina. evident. care pot să faciliteze procesul de analiză şi calificare a comportamentului personajelor dramei judiciare. •La verificarea cazurilor de pricinuire involuntară a daunei de către o persoană care nu a putut să evite urmările negative ale acţiunilor proprii. precum şi de specificul situaţiei analizate. care au putut să influenţeze esenţial conştiinţa şi comportamentul lui in momentul comiterii crimei: •Ţinand cont de particularitaţile psihologice individuale ale personalităţii. In cazul cand apar confuzii referitoare la starea de normă (sănătate) psihică (responsabilitate-iresponsabilitate).de importante sunt cercetările psihologului in scopul constatării legăturii cauzale intre actul de viol şi starea de tensiune psihică ulterioară. este indicat de a realiza mai intai expertiza medicopsihiatrică şi. Pentru moment. manifestată in situaţii limită de către o persoană aflată in normă psihică. precum şi pentru argumentarea necesităţii de a efectua alte expertize specializate. care a condiţionat suicidul.

a putut respondenta (-ul) să inţeleagă corect caracterul şi conţinutul acţiunilor săvarşite cu ea (el)? •Ţinand cont de particularităţile psihologice individuale. martor. s-a aflat oare respondentul in momentul săvarşiri acţiunilor incriminate intr-o stare emoţională (tensiune psihică.Intrebări care ajută la stabilirea capacităţilor psihice ale victimelor. a putut oare subiectul să perceapă corect circumstanţele importante pentru dosar? (de indicat care) •Ţinand cont de starea psihică in care s-a aflat subiectul in momentul percepţiei. a putut respondenta (-ul) să opună rezistenţă? IV. Intrebări care ajută la stabilirea capacităţilor psihice şi a particularităţilor psihologice ale minorului (inculpat. victimă): •Ţinand cont de particularităţile dezvoltării psihice a respondentului. ce influenţă a putut să aibă membrii grupului asupra lui. confuzie) care ar fi putut să influenţeze esenţial conştiinţa şi starea lui psihică? In caz că da – in ce mod a putut să se intample acest lucru? •S-a aflat oare inculpatul in stare de tensiune neuropsihică maximă in perioada premergătoare acţiunilor săvarşite? •Există o legătură cauzală intre starea psihică a subiectului. aflaţi in stare de sănătate psihică. s-a aflat el in stare de dependenţă psihologică de acest grup? •Manifestă respondentul semne de sugestibilitate mărită? •Manifestă respondentul predispoziţia de a exagera evenimentele produse şi de a fantaza? V. frustrare. in ce măsură această stare a influienţat capacitatea lui de a conştientiza importanţa propriilor acţiuni şi capacitatea de a le controla? •Ţinand cont de starea psihică a subiectului. a putut el să conştientizeze acţiunile proprii şi să le controleze? •Luand in calcul particularităţile individuale şi de varstă. victimă). precum şi de particularităţile situaţiei analizate. Intrebări care ajută la stabilirea capacităţilor psihice ale subiecţilor (inculpat.•Ţinand cont de particularitaţile psihologice individuale ale personalităţii. a putut el să coreleze corect acţiunile proprii de autoapărare cu cerinţele obiective ale situaţiei in care s-a aflat? •Care particularităţi psihologice individuale ale subiectului au putut să influenţeze esenţial comportamentul acestuia in situaţia analizată? II. martor. de a percepe corect circumstanţele importante pentru dosar şi de a depune mărturii adecvate. aflate in stare de sănătate psihică. premergătoare acţiunilor. Intrebări care ajută la stabilirea capacităţilor minorului inculpat cu retard in dezvoltare psihică de a conştientiza importanţa acţiunilor proprii şi deteminarea capacităţii lui de a dirija acţiunile proprii: . de particularităţile lui psihologice. a putut el să inţeleagă corect circumstanţele importante pentru dosar (de indicat care) III. starea psihică şi conţinutul situaţiei analizate. şi de circumstanţele cazului. să le memorizeze şi să le reproducă adecvat? •In cazul crimelor comise in grup: Ţinand cont de particularităţile de varstă şi individuale ale respondentului. precum şi de condiţiile concrete in care s-a produs acţiunea. •Ţinand cont de particularităţile individuale şi de varstă. starea psihică şi conţinutul situaţiei analizate. a putut respondentul să perceapă corect circumstanţele importante pentru dosar. starea psihică şi conţinutul situaţiei analizate. şi starea lui psihică in momentul comiterii acţiunilor analizate? •In cazul in care in momentul săvarşirii acţiunilor subiectul s-a aflat in stare de tensiune neuropsihică şi emoţională maximă. precum şi de condiţiile concrete in care s-a produs acţiunea. a putut respondenta (-ul) să comportamentul in situaţia analizată? •Luand in calcul particularităţile psihologice. de a inţelege corect caracterul şi importanţa acţiunilor săvarşite cu ele şi de a opune rezistenţă in situaţiile de viol: •Posedă oare respondenta (-ul) unele particularităţi psihologice individuale care ar fi putut să influenţeze esenţial comportamentul in situaţia analizată? •Luand in calcul particularităţile psihologice.

Anume aceste stări complexe pot deveni cauze a unor conduite neadecvate. . stabilind o anumită tensiune in raport cu trebuinţele individuale. de tendinţa individului spre compensare a unor nevoi şi trebuinţe. starea psihică şi circumstanţele situaţiei analizate. Expresiile emoţionale se realizează. omul infruntă piedici. a voinţei şi conştiinţei. domeniul proceselor afective se prezintă ca o oglindă a trăirilor individului uman.a proceselor de reflectare cognitivă (a senzaţiilor. in scopul calificării juridice a cărora este nevoie de concluziile EPJ. s-a aflat respondentul in perioada premergătoare decesului intr-o stare psihică ce a predispus la suicid? Care au fost cauzele acestei stări? 4. Vom analiza particularităţile esenţiale ale acestor stări şi ale manifestării lor. ducind la provocarea unei conduite marcate de expresii emoţionale şi de trăire subiectivă .se prezintă in forma unor motive sau insoţitor al motivaţiei acţiunilor.polaritate . In condiţiile cind aceştia atentează la integritatea psihico-socială a omului. inregistrarea faptelor. necondiţionate de boală psihică? In cazul prezenţei respectivelor semne. imaginaţiei).aparţin unui subiect concret. .•Manifestă minorul semne de retard in dezvoltare psihică. inclusiv a hipotala-musului in conexiune cu scoarţa cerebrală. rolul emisferelor cerebra-le: a celei drepte. .motivaţie . Fiind o categorie distinctă a fenomenelor psihice. Adaptindu-se la mediu. a putut minorul să dirijeze acţiunile proprii? VI. Acestea duc la o invătare afectivă. contribuie la reflectarea. ce ar fi putut influienţa esenţial capacitatea lui de a-şi realiza funcţiile? •Ţinand cont de particularităţile psihologice individuale. să ia decizii corecte şi să le realizeze? VII. o raportare implicită la valorile personale şi sociale. intrunind caracteristicile lui individuale şi relevind gradul de armonie/contrariere intre trebuinţele personale şi evenimentele din ambianţă. memoriei. reglarea conduitelor. dictate de gradul tensiunii emoţionale. «stres» şi «afect». .se prezintă ca un răspuns la nişte situaţii bine definite. dar şi prin răspunsuri invăţate . implicind in structura sa un şir de insuşiri şi procese psihice individuale.fenomene psihice complexe. şi stingi implicată mai mult in producerea emoţiilor pozitive. a celor de cunoaştere logică (a gindirii. Cercetarea proceselor afective a stabilit esenta substratului lor neurofiziologic . are loc o dereglare mai mult sau mai puţin pronunţată a celorlaltor categorii de manifestări psihice . apreciind favorabil sau nefavorabil evenimentele şi situaţiile concrete. caracterizat printr-o combinaţie unică de reacţii nervoase şi fiziologice.implică o relaţie. particularităţilor psihologice individuale care pot să condiţioneze accidentele rutiere sau tehnice: •S-a aflat oare respondentul in momentul săvarşirii acţiunilor analizate intr-o stare psihică.activitatea sistemului limbic.condiţionate şi voluntare. capătă diverse dimensiuni psihologice.evaluativitate . Expertiza starilor afective complexe in procesul penal Procesele afective . caracterizate prin intensitate emoţională inaltă. in funcţie de calităţile individuale ale SNC. a putut respondentul să aprecieze adecvat situaţia. care. a răspunsurilor lui la stimulii din interior şi exterior.subiectivitate . a fost in stare minorul să conştientizeze impotanţa acţiunilor proprii? •Luand in calcul nivelul dezvoltării psihice. Intrebări care ajută la stabilirea stărilor psihice. in particular depresive. manifestate in modificări fiziologice mai mult sau mai puţin extinse. suportă conflicte. din aceste considerente. dar şi orientarea. dar şi a importanţei invăţării sociale şi influenţei asupra individului a ambianţei. prin ce anume se manifestă ele şi cum au influenţat acestea comportamentul respondentului in situaţia analizată? •Ţinand cont de nivelul dezvoltării psihice. Intrebări care ajută la stabilirea prezenţei stărilor psihice predispozante la suicid: •Ţinand cont de particularităţile psihologice individuale şi de caracterul situaţiei. Aceste procese se caracterizează prin: . prin complexe de reacţii inăscute. definite in psihologie prin noţiunile de «frustrare».au forma unor contraste in dinamica afectivă. percepţiilor şi reprezentărilor). cu contribuţie ridicată in producerea stărilor afective negative. caracterizate prin capacitate diminuată a indivizilor umani «de a-şi da seama de actele lor sau de a le dirija». Este cazul unor trăiri.

suscitind un efort volitiv. recurgerea la imaginar. Cercetarea particularităţilor individual-psihologice ale perosnelor ce au comis o infracţiune in stare de frustrare necesită identificarea anumitor calităţi ale sistemului psihic şi ale comportamentului social. frustrarea poate fi definită ca o reacţie afectivă la o situaţie rezultată din blocarea realizării (P) unei trebuinţe. Atunci cind se recurge la alegerea unei situaţii nedorite.Conflictul atracţie-evitare . contribuind la crearea unei atitudini ambivalente. precum şi forţa impactului dezorganizatoriu. . ducind la incapacitatea de conştientizare deplină şi dirijare a comportamentelor. imposibilitatea suportării ei poate genera comportamente deviante: consum de alcool. dezorganizind conştiinţa şi anihilind posibilităţile controlului volitiv al comportamentului. avind uneori valenţe adaptive. provocat de factori interni sau externi. ducind la depresii.este o modalitate de conduită mai răspindită printre extravertiţi.hiperactivitate motorie. atunci cind in joc intră valenţele unor propuneri cu pondere. apreciere neadecvată a propriilor trăiri şi a circumstanţelor ce le provoacă. verbal-motorie. autoinvinuire de situaţia creată. evaziune psihică. evaziunea din cotidian.evaziunea in imaginar . Dintre calităţile individual-psihologice ce favorizează frustrarea pot fi menţionate următoarele: . In funcţie de caracterul forţelor care provoacă acest conflict. Se alege «răul cel mai mic».reacţie mai răspindită printre introvertiţi. fixităţi funcţionale. subiectivistă a comportamentelor şi atitudinilor lor. excitabilitate. iar uneori deplasată asupra altor persoane . dar poate şi genera nevroze. imaginară. starea dată are două caracteristici obligatorii: manifestarea in calitate de obiect al frustrării a unei trebuinţe de importanţă sporită pentru individ şi apariţia unei piedici in realizarea ei. . diluiază presiunea.regresia . scopurile.contribuind la sporirea adaptabilităţii subiectului. Este rezolvat printr-o luptă a motivelor.Conflictul evitare-evitare . Totuşi in cele mai frecvente cazuri ele sint semnificaţia unei tulburări a echilibrului psihic. scopuri. sau se recurge la evaziunea fisică.Frustrarea este o stare psihică. . pierderea capacităţii de percepţie şi apreciere adecvată. care poate reduce anxietatea. suicid. . In general se poate spune că reacţiile la frustrare au şi unele valenţe pozitive . . Starea prelungită de frustrare in multe cazuri duce la deformarea conceptului de «sine» . pot fi următoarele: . refugiul in automatism. provocată de un conflict intern sau extern dintre motivaţia.reacţie indreptată asupra sursei frustrării sau a unui obiect neimplicat in provocarea stării tensionante.apreciere greşită.atit comportamentală cit şi afectivă. nevroze.dezechilibrul proceselor excitaţiei şi inhibiţiei scoarţei cerebrale. dar alteori manifestindu-se ca factor provocator de neincredere in forţele proprii. diminuare a capacităţilor de evaluare de sine şi de apreciere adecvată a circumstanţelor. capacităţi insuficiente de dirijare a conduitelor. cercetătorii disting mai multe tipuri de situaţii conflictuale: 1). afectivă. Reacţiile comportamentale imediate la frustrare. .incetarea căutării unor soluţii reale. 3). de «alţii» .agresivitatea . pot genera comportamente neadaptive. care pot provoca dezorganizări considerabile. 2). Cea din urmă se bazează pe regenerarea de sentimente plăcute.tendinţa de repetare a unor comportamente. manifestindu-se in forma unor consecinţe. Deşi in cotidian omul se ciocneşte de o multitudine de situaţii provocatoare de frustrare. situaţii in care individul uman poate comite infracţiuni de o gravitate deosebită ce pot fi calificate de către organele juridice prin utilizarea concluziilor specializate ale experţilor in categoria de circumstanţe atenuante.cind acelaşi scop posedă valenţe pozitive şi negative.neastimpărul şi tensiunea .Conflictul atracţie-atracţie . aspiraţiile individului şi anumiţi factori obiectivi care impiedică realizarea lor. dorinţe.apatia . ori la o conduită agresivă. manifestat in emotivitate sporită. şi care pot fi rezolvate rapid. sau. patologii psihotice. Iată de ce un şir de autori consideră frustrarea şi consecinţele ei factori psihici.in care se intilnesc situaţii de intensitate pozitivă aproape egală.in care individul este nevoit să aleagă dintre două variante la fel de indezirabile. contribuie la evadarea din prezent spre trecut. In aşa fel.stereotipia . aspiraţii.la o autoevaluare eronată (supraevaluare la extravertiţi şi subevaluare la introvertiţi). imbolnăviri neurogene.

caracterului. De exemplu.oferirea de justificări plauzibile condiţiei create.stadiul de epuizare (S. aspectelor inteligenţei etc. crearea impresiei de neajutorare. creşterea timpului de reacţie. reclamă stări noi in modul de viaţă a individului. acest fenomen a fost explicat prin modificările organizmului apărute in cazul unor situaţii noi. nevoi. utilizarea testului Rorschach permite aprecierea proporţiei dintre manifestările introvertite şi extravertite in comportamentul subiectului cercetat: a tipului de organizare a percepţiei. tensiunilor conflictuale. care duc la o suprasolicitare a subiectului. profesional. intereselor.Selye.faza de şoc(F. capacităţi afectiv-comunicative deficitare. .A. Răspunsurile la situaţiile stresante mobilizează intreaga fiinţă umană pusă in faţa unor cerinţe majore de adaptare..zgomotul . Starea de frustrare poate fi agravată de anumite condiţii temporare . aşteptări. reieşită dintr-o incapacitate de adaptare. Această adaptare poate crea o discordanţă dintre solicitări şi autoevaluarea de sine .raţionalizarea . de identificare a sociabilităţii. astenie psihică. 2). atunci oboseala. Pentru identificarea acestei stări şi stabilirea forţei perturbatorii a ei se prezintă eficientă ordonarea expertizelor complexe .reacţii provocate de o expunere prelungită la situaţia stresantă.de agresivitate. egocentrism. generat de trecerea la activităţi noi cu responsabilitate mult mai superioară decit in cazurile precedente. face posibilă determinarea indicelui de conformitate la grup. Dacă acţiuniea factorului stresant poate oferi posibilităţi de adaptare. pentru măsurarea temperamentului.la fel. hipertensiune.autoevaluare neadecvată. oboselii. provoacă o transpiraţie abundentă.aprecierea corectă a şanselor .atribuirea de noi valenţe scopului care nu poate fi realizat. Utilizarea testului Rosenzweig.reevaluarea . 3). . Organismul işi modifică caracteristicile.fenomen definit cu noţiunea de stres.dacă nu intervine adaptarea. graviditate.T. individul elaborează anumite mijloace. psihologic-medicală. conflicte cu ambianţa socială. Stresul este o reacţie nespecifică a organismului la solicitările externe. posibilităţii de concentrare. de inteligenţă. presupunerea unor variante de realizare. rigiditate a proceselor cognitive. evaluarea neadecvat inaltă a propriilor trebuinţe.A) . divorţul. tendinţelor nevrotice. concentrarea atenţiei asupra piedicii in realizarea lor şi a circumstanţelor de moment. lipsa de speranţe. capacităţi insuficiente de reglare volitivă a comportamentului. . independenţă/dependenţă. permite identificarea unor tendinţe cu manifestare latentă .E) .imbolnăviri somatice. ce cuprinde 24 de planşe ce reprezintă două persoane aflate in situaţii de frustrare. care favorizează imposibilitatea tratării raţionale a conflictului intern sau extern.). periciclează integritatea psihofizică.moartea unei fiinţe apropiate. Pentru a evita frustrările este nevoie de a pune in joc anumite mecanisme de apărare: . tipului de rezonanţe intime. faza de contraşoc (F. care cer o perioadă de adaptare de durată: schimbări a parametrilor sistemului nervos. o stare nouă . Organismul uman trece prin citeva etape ale adaptării: 1).х) cu depresiunea sistemului nervos. proiective etc. reacţia de alarmă (R. tulburări psihosomatice. Se recomandă folosirea in cadrul invvestigaţiei a mai multor metode psihologice: teste de personalitate. scăderea sensibilităţii sociale. capacitatea de rezistenţă creşte peste nivelul disponibil lui. care solicită tratarea de către subiect a unor situaţii ilustrate in 30 de planşe. situaţii de nerealizare socială (şomaj. hipotermie etc.anumite deficienţe caracteriale . Cercetat iniţial de H. sau aproape la fel de pozitiv.modifică nivelul de adrenalină. . dominaţie/supunere etc. sărăcie.R) .evenimentele de viaţă .psihologic-psihiatrică.căsătoria.inghesuiala .capacităţile intelectuale medii sau joase. . inhibiţia .evaluarea critică a posibilităţilor personale şi consideraţia factorilor din ambianţă care au blocat realizarea. stadiul de rezistenţă (S. etc).Cх) caracterizată prin apariţia unor fenomene de apărare. Testul de apercepţie tematică (T. a agresivităţii.stresul ocupaţional. hormonal şi a nivelului neurotransmiţătorilor. . care pot contribui la scăderea atenţiei. inlocuirea lui cu altul . dar nu se poate opune suficient stresului. Factorii stresanţi pot avea diverse configuraţii: . hipotensiune. intr-un termen mai de durată şi cu efort mai mare a scopului spre care este orientat subiectul. naşterea primului copil etc. din care cauză un factor stresant puternic poate provoca chiar moartea.determină creşterea agresivităţii.

la concentrarea atenţiei asupra unor factori plăcuţi. Răspunsurile la stres pot căpăta forma de orientare spre adaptare şi suportare a factorului stresant . blocări. apărute sub impactul stresului.proiecţia .atribuirea unei situaţii. . subalimentaţiei.starea somatică in rezultatul rezistenţei sau epuizării se inrăutăţeşte. tulburări perceptive. emoţii pozitive. . .procesele senzorial-perceptive şi atenţia sint caracterizate prin hipervigilenţă.prelucrarea cognitiv-logică a informaţiei . care contribuie la modificări fiziologice in organism. de repetiţii comportamentale.sintoxică.căutarea de soluţii plauzibile. Există un stres pozitiv (eustres) .sporirea consideraţiei de sine . coşmaruri.intelectualizarea . disocierea de starea emotivă. . Cu cit valoarea obiectului la care se atentează este mai mare.represia . Stresul psihologic favorizează o diversitate de răspunsuri cu caracter individual şi imprevizibile. confuzie şi dezorganizare a gindirii şi memoriei. sau se recurge la solicitarea ajutorului celor apropiaţi ori a psihoterapeutului se obţine rezolvarea conflictului. . manifestindu-se diferite imbolnăviri ale organelor interne .dezvoltarea subconştientă a unei reacţii opuse primului impuls. Primul tip de comportament afectează starea exponentulului stării stresante.de căutări stereotipe a persoanelor. Inlăturarea factorilor stresanţi pe parcursul cercetării penale poate optimiza relaţia anchetatorului cu persoana anchetată. In condiţiile stresului fiziologic indivizii umani reacţionează asemănător (caută posibilităţi de inlăturare a stimulului neplăcut.prin pulseuri emotive acute. incapacitate de comutare a atenţiei asupra altor obiecte. . justificări logice ale comportamentului personal. explicarea stării personale. . rezistenţa. şi psihologic. . MMPI.duce la tulburări psiho-somatice.Selye analizează această situaţie. arşiţei. Atunci cind in joc intră mecanismele personale de apărare. greşeli proprii.inlocuirea unor scopuri fără şanse de succes cu altele. .duce la diminuarea performanţelor. Acţiunea constantă sau puternică a unui factor stresant duce la tulburarea echilibrului psihic. cu atit mai puternic se manifestă starea de afect in comportamentului individului. . de muncă. testele proiective. in funcţie de starea lui de moment. la fel de diferite precum in cazul frustrării.cresc.reevaluarea şi căutarea de soluţii. zgomotului. Mecanismele de apărare de stres.procesele afective . interesante.inlăturarea din conştiinţă a impulsurilor. care tulbură integritatea generală a omului.catatoxică. putem nominaliza testul Lusher. obsesii. grave. persoane a propriilor trăsături negative. căutare de soluţii şi căi de inlăturare a stimulului negativ .de tulburări. utilizate in diagnosticarea stresului. Dintre cele mai potrivite metode psihologice.conştiinţa este afectată de iluzii.este prelungit sau frecvent. In practica judiciară poate fi utilizată EPJ in scopul stabilirii comportamentelor neadecvate.raţionalizarea .producător de mari bucurii. pseudohalucinaţii.la aer liber. a unei lumini favorabile pentru proiectarea acţiunilor.concentrarea percepţiei asupra reacţiei intelectuale. intervine prăbuşirea. atractive şi pline de sicces. dar şi de contrapunere activă. Starea de afect se manifestă in condiţiile apariţiei pe neaşteptate a unui pericol pentru o valoare supremă a individului. boli neurogene. pot fi următoarele: . survenit in rezultatul acţiunii unor stimuli neplăcuţi asupra receptorilor (a frigului. sistemului coronar etc.activităţi care diminuează stresul . . cauzat de acţiunea unor stimuli cu caracter psihologic şi social. . Stresul devine distres atunci cind: . .generalizări pripite şi eronate. provocator de foame. acţiunea mecanismelor de apărare. istovirea.substituţia . se reduce activitatea. testele de personalitate. al doilea il orientează spre factorul stresant.fiziologic. intervenind schimbări: .care trec in stare cronică. decit cele implicate in provocarea de stress. . ideilor inacceptabile. explicind de ce acelaşi factor stresant poate provoca reacţii diferite ale indivizilor umani şi chiar ale aceluiaşi om. etc). . normalizarea raportului cu ambianţa. H.gastro-intestinare. . şi negativ (distres) . accese de panică.comportamentul . menţinerii acestuia şi conştiinţei de neputinţă de a-l inlătura. supraincălzire etc). sportive.reacţia inversă . in funcţie de factorii stresanţi cercetătorii disting două tipuri de stres . Totodată. situaţiilor pierdute.

deformată şi selectivă.fiziologic sau patologic. vointa . provocată de un consum mare de energie . diminuarea sau chiar lipsa unor senzaţii. . Valori cu pondere sporită sint sănătatea şi bunăstarea personală şi a celor mai apropiaţi oameni (a copiilor. percepţia . onoarea. dar nu depune efort in a se ascunde. imbolnăviri neurogene etc.astenie psihică şi fizică. milă. Mai expuşi emoţiilor sint indivizii cu . Ponderea valorii (V) este stabilită in conformitate cu locul ei in ierarhia necesităţilor.circumstanţele şi rolul lor in provocarea stării de afect. Unul din aceste momente . iar uneori . Atenţia este diminuată de acţiunea pericolului. a manifestărilor psihofiziologice in momentul cercetat. părinţilor etc). de manifestări emotive de alte configuraţii. fixate asupra cauzei care a provocat tensiunea nervoasă. reorganizate cultural. expresii şi gestică vie.accese nestăpinite de ris sau plins.asupra sinelui.ca generind iresponsabilitate totală de conduitele personale. şi mai mică cunoaşterea unor soluţii de rezolvare a lui (Ip). Caracteristicile exploziei afective: . indreptate in direcţia inlăturării factorului care au contribuit la tensionarea nervoasă. comportamentul invinuitului fiind determinat de trăiri puternice. care duc la schimbări in structura fiziologică. sau a celui care poartă in sine această tensiune . După explozia afectivă apare o stare de istovire.diminuată. poate evada. dorinţă sexuală. insă. Deseori afectul provoacă o stare de amnezie . . Cu cit mai mare este ponderea obiectului care a provocat conflictul (V).agresivitate oarbă şi furie pină la abandonul de sine.comportament neadecvat . necesitatea care a determinat-o. manifestată in forma unei explozii afective. . Sresul.informaţia pe care trebuie s-o posede subiectul pentru a-şi rezolva conflictul. motivelor individului. Are loc o acumulare a energiei psihohervoase. rămine in aşteptare. Comportamentul este dominat de emotivitate. Starea de afect este insoţită de scimbări organice .modificări organice vii. a lichida urmele crimei. anxietate. a calităţilor psihoindividuale ale subiectului. situate pe partea superioară a scoarţei cerebrale. In . nervoasă. in contrast cu modul obişnuit de comportament. trebiunţa. apropiate de instinct. unipolare. starea afectivă pot căpăta o dezvoltare impulsivă. V . fapte necugetate. Aceste izbucniri emoţionale sint definite cu termenul de afect fiziologic şi caracterizate prin apariţia bruscă şi de scurtă durată a unor compulsiuni nervoase. Comportamentul agresiv. Aceste probleme pot fi rezolvate prin investigaţia şi apreciarea situaţiei care a generat afectul. In cadrul expertizei psihologic-judiciare afectul fiziologic este cercetat pentru a identifica posibilităţile de conştientizare şi de dirijare a acţiunilor de către subiect in timpul comiterii infracţiunii. care nu contribuie la dereglări de conduită de asemenea dimensiuni. necontrolată.oboseală. cu consum mare de energie.Acţiunile subiectului in a inlătura situaţia afectogenă sint blocate de activitatea centrelor cognitivlogice. . Forţa emoţiilor poate fi calculată după următoarea formulă: E = V(In-Ip). gindirea . In această activitate apar citeva probleme: stabilirea caracterului afectului . autoritatea. precum afectul.ingustare a cimpului de conştiinţă.informaţia pe care el o posedă. negativ al unei persoane sau circumstanţele nefavorabile in raport cu aceste valori pot condiţiona o stare emotivă tensionată.valoarea. soţului. crime cu caracter grav. disperare. anxietate. rătăceşte fără a-şi da seama de aspectul său exterior şi de acţiunile sale. cu atit mai grave sint circumstanţele care au generat afectul. nelinişte. comportamentală a individului. In cele mai frecvente cazuri persoana care a suportat o asemenea stare singură comunică despre crima săvirşită organelor respective. soţiei. uneori. frustrarea. . a comportamentului postafectiv. concentrată asupra lui. comportamentale puternice. trăiri grele.uitare a acţiunilor comise in momentul exploziei afective. respectul. unde E este forţa emoţiilor.stare de groază. oboseală. nestăpinite. compasiune faţă de victimă. mişcări iuţi.regresiune spre conduite inferioare. diferenţierea lui de unele manifestări patologice ale psihicului.dezorganizări motorii: vorbire afectată. Ip . Sub imperiul afectului fiziologic omul poate săvirşi fapte necugetate. necontrolate.orientată spre căutarea de soluţii. o instituire a unor emoţii negative. stereotip. Afectului fiziologic este o condiţie facilitatorie. percepţie şi conştientizare eronate. dezorganizatorii. forţă mărită. Forţa acesteia poate fi determinată şi de calităţile individului. evaluarea socială etc. trebuinţelor. .

. cind invinuitul a consumat o cantitate neinsemnată de alcool. ci şi de volumul de informaţie referitor la personalitatea şi comportamentul subiectului infracţiunii din dosarul penal. cu capacitatea de neechilibru al SNC (colericii. schizotimic). afective. Deoarece calificarea stării emoţionale depinde considerabil nu numai de experienţa psihologuluiexpert. Problema «afectului patologic» este mai dificilă. mai frecvent. Cercetarea nivelului de şcolarizare a celor care au săvirşit o crimă fiind dominaţi de afectul fiziologic a stabilit că majoritatea (cca 90%) au studii medii complete. pot provoca dezechilibrări cognitive. martorilor. este nevoie de convocarea unei expertize complexe .6%). bărbaţi . cauzei conflictului.anumite accentuări de caracter (tipul hipertimic. iar in rezultat . Autorul rus V. străduindu-se să le respecte. Expertiza afectului patologic trebuie să fie realizată de un specialist-psihiatru. martorii urmează să indice date despre aspectul exterior al invinuitului (culoarea feţei. cu deosebire atunci.5%. volitive.apartenenţa sexuală: femei . rigidităţii cognitive etc. de la locul de muncă). Victima. manifestind uneori cerinţe chiar mult ridicate faţă de sine şi alţii in raport cu organizarea conduitelor. insomnie. a caracterului relaţiilor interpersonale dintre invinuit şi victimă in perioada de pină la comiterea infracţiunii. avind un comportament pozitiv. diminuarea posibilităţilor de autocontrol al conduitelor.aprecierea circumstanţelor ce au provocat infracţiunea. in timpul şi după infracţiune. In asemenea cazuri experţii activează in conformitate cu competenţa personală. legate de cercetarea afectului: . Invinuitul urmează să comunice informaţie despre starea sa somatică (imbolnăviri. Spre deosebire de afectul fiziologic . simplificarea percepţiilor şi reprezentărilor. sporirea agresivităţii. drogarea contribuie la deformări ale activităţii psihice . La dosar se anexează documente.virsta: infracţiuni in stare de afect săvirşesc mai mult persoanele tinere . dezvoltării lui. cel patologic ţine de domeniul unor persoane cu anumite dereglări psihice.stări individuale temporale: imbolnăviri somatice. calităţile locomotorii şi verbomotorii). privirea. vecinilor. astenie psihică. de specialitate. Dacă subiectul cercetat se caracterizează prin anumite deficienţe ale dezvoltării intelectuale. caracterul relaţiilor cu victima.74. calităţi psihopatice.pină la 40 ani (85. etc). slab manifestate. Un loc special a fost rezervat cercetării afectului in stare de alcoolizare sau sub influenţa stupefiantelor. dinamica acestor raporturi. suprasolicitare psihică sau fizică. sursa şi particularităţiel conflictului. Foarte frecvent aceste persoane suferă de unele psihoze.3%) dintre care predomină cei care au de la 20 la 29 ani (70. suportind şi diverse viziuni ale cercetătorilor. In competenţa expertului-psiholog intră următoarele probleme. Alţi factori determinanţi ai afectului: . care au suportat diverse traume sau infecţii intracraniane. sau chiar superioare. care-l caracterizează pe invinuit (referinţe ale membrilor familiei. Desigur alcoolizarea. El este atribuit şi unei categorii specifice.restructurarea conştiinţei.care poate acţiona distructiv asupra conduitelor unui individ caracterizat prin sănătate psihică. insomnie. inglobind modelele şi normele sociale.25. particularităţile relaţiilor infractor-victimă. .Vasil'ev[34] relatează şi unele particularităţi ale activităţii persoanelor ce realizează ancheta in scopul facilitării cercetării afectului fiziologic. cu rigiditate a proceselor cognitive.psihologic-psihiatrică. subiectivismului. comportamentul lui pină. sint predispuşi spre cumularea de emoţii şi spre explozii afective.5. . Dar unii autori consideră că e nevoie de realizarea unei expertize şi in aceste cazuri. cercetătorul recomandă colectarea acesteia in cadrul anchetării victimei. antecedente medicale cu caracter nevrologic şi alte dereglări ce nu au provocat o imbolnăvire psihică. invinuitului. epileptoidal. astenie. S-a stabilit experimental că persoanele cu leziuni organice ale cutiei craniale şi creierului.conduite agresive. deoarece ea a fost provocată conştient de către individ. au trecut favorabil prin procesul de socializare. melancolicii) etc. graviditate etc. S-a constatat experimental că persoanele care au săvirşit infracţiuni in stare de afect sint. orientate prosocial. concluziile fiind intocmite in baza datelor căpătate de ambii. Dar aprecierea stării cu calificativul de «iresponsabilitate» in asemenea condiţii este imadmisibilă.

. . care au putut contribui la acumularea de energie psihonervoasă şi la explozia afectivă. inventarele de personalitate . folosite in scopul determinării afectului fiziologic: observaţia.a. de personalitate etc. testele pentru abilităţi senzo-motorii. socialcomunicative.cercetarea personalităţii infractorului . de aptitudini.stabilirea trăsăturilor de personalitate. .Rorschach. de memorie. . TAT. O grupă distinctă o alcătuiesc testele proiective . de determinare a insuşirilor psihice.a particularităţilor individual-psihologice.diagnosticarea prealabilă a unor patologii.MMPI ş.. de atenţie. Aceste probleme trebuie să fie reflectate şi in ordonanţa de dispunere de EPJ. inteligenţă.analiza fenomenologiei infracţiunii. . Metodele de cercetare. neuropatologului etc. devieri şi recurgerea la serviciul specializat al psihiatrului. Rozenzweig etc. Szondi. diferenţierea lui de alte stări emotive sau de reacţii afective.stabilirea tipului afectului. a manifestării lor in momentele cu pondere pentru anchetă.

Psihologia penitenciară se află in raporturi directe cu dreptul penitenciar şi rezolvă sarcina primordială a privării de libertate: inlăturarea stereotipiilor infractorile din comportamentul persoanelor supuse detenţiei. Executarea sentinţei nu se limitează doar la privarea persoanei de libertate şi limitarea spaţiului existenţei ei cu cel al penitenciarului. psihologici. prin care s-ar afirma norma de drept. 1996”. prezentindu-se in ipostaza dată drept o “ofertă”. 1. patologicul. Psihologia penitenciară are in cimpul atenţiei citeva probleme importante: •cercetarea personalităţii deţinutului. conform căreia aplicarea sentinţei are menirea de a-l supune pe condamnat să-şi ispăşească vina şi de a-l răzbuna pe pătimit. Penitenciarul. Psihologie penitenciară. resocializarea are sarcini mai dificile şi se confruntă cu probleme majore. procesul prin care individul insuşeşte şi interiorizează normele şi valorile sociale. Resocializarea se referă la o personalitate deja formată. neputinţa. invăţare şi control social. In cadrul pedepselor penale se inscrie şi privarea de libertate . nicidecum despre o activitate de combatere a criminalit ăţii. Gheorghe Florian. •stabilirea unor programe individuale de resocializare a deţinuţilor. Iată de ce privarea de libertate trebuie se rezolve aceast ă sarcină prin afirmarea unor valori umaniste. In asemenea condiţii se poate vorbi despre o “luptă impotriva criminalului”. psihologia oferind acele modele. formarea unor orientări noi. generind orientări spre recidivism. •determinarea factorilor psihologici şi sociali care influenţează conduitele in condiţiile privării de libertate.Capitolul X. in care se manifestă tendinţele de injosire. in dreptul contemporan este negată teza. nu poate contribui decit la dezvoltarea unor atitudini negative in raport cu societatea şi normele ei. Constituirea statului de drept .una dintre cele mai dure sancţiuni. Analizind personalitatea infractorului. al cărui profil a căpătat contururi antisociale sub influenţa factorilor neuropsihici. Normele penale se referă la acele comportamente. In acest scop sint aplicate cunoştinţele din diverse domenii ştiinţifice. Psihologia privării de libertate şi a resocializării condamnaţilor “Univers fascinant şi revoltător in egală măsură.psihologia penitenciară. ne-am referit la profilul psihologic al ei.de “constringere” . stresul. avind in calitate de obiect personalitatea copilului. devenind membru al unei comunităţi sau al unui grup social. care s-a mai menţinut in reprezentările populaţiei. o formă de conduită. contribuie la realizarea “uniformizării” şi “controlului”. Dacă socializarea este. atitudinile şi evaluările. tipologia psihologică in scopul inţelegerii mai depline a manifestărilor comportamentale in condiţiile detenţiei. care au capacitatea de influenţă social-pozitivă asupra comportamentului condamnaţilor. iar pe de alta. dar intotdeauna determinaţi de anumite condiţii sociale. pe de o parte. De această sancţiune este preocupat domeniul distinct al psihologiei judiciare . eşecul. Privarea de libertate trebuie să rezolve cu totul alte obiective.ajustează comportamentele individuale la cerinţele comunităţii. Modelul resocializării se fundamentează pe cunoştinţele psihologie cu referinţă la socializarea personalităţii prin modelare. modelele de comportament. Obiectul şi scopurile psihologiei penitenciare Comunitatea umană impărtăşeşte anumite atitudini in raport cu comportamentul deviant. disperarea.. marcată prin infantilism şi incompetenţă socială.. teză populară in trecut. de diminuare a valorii personalităţii. Infracţiunea este rezultatul firesc al socializării incomplete sau defectuoase a personalităţii. Mai mult ca atăt. Procesul socializării constă in modelarea unui “material brut”. penitenciarul este o lume in permanentă implozie psihologică: coordonatele de existenţă sint crima. care provoacă un pericol deosebit valorilor sociale. exircitind cea de a doua funcţie . Rezolvarea acestor probleme răspunde imperativelor umanizării normei de drept. s-ar realiza o scădere a ratei criminalităţii prin reorientarea condamnaţilor spre alte modele sociale.

Infractorii «primejdioşi» se disting prin anumite stări afective şi psihologice. Această clasificare conţine atit caracterizarea delincvenţilor. . nu se implică in relaţiile din cadrul penitenciarului. in conformitate cu care sint desemnate patru tipuri de comportamente delincvente: infantil-inaccesibil. muncă şi odihnă in conformitate cu standardele societăţii industriale contemporane. implicarea instanţelor terţe in controlul şi tutelarea penitenciarelor (autorul aduce drept exemplu activitatea avocaţilor-parlamentari in unele state din SUA. Penitenciarul nu poate corecta aceste deficienţe. Inadaptaţii social sint persoanele care nu se pot conforma exigenţelor pedepsei. . . mai cu seamă sub influenţa alcoolului sau a unor stupefiante cu efect depresiv asupra sistemului nervos. brutalitate. recidivism. imaturi. politice.infracţiune deosebit de gravă. 3. 2. In conformitate cu obiectivele contemporane. In cadrul acestei categorii se includ delincvenţii afectaţi de o deficienţă mintală. sistemul penitenciar trebuie să se orienteze spre rezolvarea următoarelor probleme: 1. de ruşine. sint necomunicativi. constind in provocarea sau in ameninţarea de a provoca o leziune corporală gravă. consecinţe psihologice In literatură există mai multe tipologii ale personalităţii infractorilor supuşi privării de libertate. Canada). programele de resocializare prevăzind crearea imaginii despre un mediu social favorabil. ţinindu-se cont de voinţa condamnaţilor. determinate de contextele sociale. In conformitate cu clasificarea realizată de Secretariatul celui de-al VI-lea Congres al Naţiunilor Unite. nevrotic-conflictual. aplicate in procesul resocializării. care-i va ajuta adolescentului să se adapteze şi să accepte noi modele . promovate in epoca modernă de către Cesare Beccaria. organizarea spaţiului penitenciar. a scopului şi idealului. punind mai frecvent probleme administrative decit de securitate. de anxietate sau de simpatie. Educatorul care urmează să conducă asemenea grupuri trebuie să manifeste calităţi empatice. Infractorii inverteraţi. culturale. cit şi a persoanelor. au găsit susţinere doar in secolul XX. Deţinuţii pe termen lung se confruntă cu penibilitatea situaţiei lor. condiţii psiho-morale. prezentind pericol pentru propria lor integritate.frecvent o componentă psihiatrică sau psihologic anormală. posedă anumite caracteristici comune: . binevoitor. cu toate că prezintă anumite aspecte ale comportamentului. De exemplu. realizarea activităţilor cu caracter educativ. care-i oferă impulsivitate. caracterizaţi de: . care suferă de psihopatii. lipsa sentimentului de culpabilitate. care pot exercita acţiunii educative in raport cu primii. Delincvenţii «dificili» se confruntă cu dificultăţi in adaptarea la rigorile şi privaţiunile detenţiei. Ileile iluminismului. introvertit. in raporturile cu adulţii manifestă dependenţă afectivă. nesocializat-agresiv şi socializat in medii criminale. la care s-a pus in discuţie problema prevenirii crimelor şi a tratamentului delincvenţilor au fost diferenţiate cinci categorii. Adolescenţii infantili dau dovadă de un comportament pasiv. alcoolism cronic sau narcomanie. Clasificarea condamnaţilor urmăreşte scopul diferenţierii metodelor. Parsons.gravitate a infracţiunii.o anumită stare psihică.prevede schimbarea atitudinii faţă de condamnaţi şi de modul in care ei sint trataţi in perioada privării de libertate. crearea unor condiţii de trai. calmitate şi răbdare. 2. Quay şi Lowell B.agresivitate persisitentă şi indiferenţă absolută in priinţa consecinţelor. Personalitatea infractorului privat de libertate: tipologie. orientarea spre promovarea metodelor de resocializare. ei fiind doar izolaţi pentru un anumit termen. in coloniile pentru minori din SUA este utilizată clasificaţia propusă de Herbert C.

sociabilitatea sau inchiderea. Imaginea educatorului trebuie să se impună prin calităţi pozitive. a libertăţii deciziilor. mulţi din ei prezentindu-se ca persoane neadaptate social. nereţinere. Delincvenţii socializaţi intr-un mediul criminal posedă orientări antisociale ferme. oferindu-le minorilor condiţii de utilizare a potenţialului energetic intr-un mod pozitiv.relaţionarea activă cu ceilalţi deţinuţi şi cu mediul de detenţie. calculind zi cu zi. impalntindu-le noi viziuni asupra raporturilor sociale şi locului lor in acestea.comportamentul defensiv . marcat de contradicţii şi frustrare. De fapt fiecare deţinut o aşteaptă. remarcind: . deprimare. de depăşire a stărilor dificile create de circumstanţele privării de libertate. reactiitatea sau nepăsarea.conduita de integrare . incapabile să se integreze in comunitate umană. caracterizat prin rezistenţă deschisă la regimul vieţii din penitenciar. tactului. ajutindu-le minorilor să-şi depăşească starea de conflict intern. povestind despre sine şi infracţiunea pe care au comis-o. orientări şi idealuri. impărtăşesc valorile subculturii criminale. reliefarea unor motive cu caracter mai mult imaginar. in care scop pot fi iniţiatori ai actelor antisociale chiar in mediul penitenciar. In penitenciar se manifestă in mod vădit caracterul personalităţii: conformismul sau nesupunerea. Asupra caracterului ei işi pun amprenta condiţiile detenţiei. motive.comportamentul de consimţire . . . Nu intotdeauna idealurile formate in penitenciar işi vor găsi realizare după detenţie. Adolescenţii nevrotici sint anxioşi. educatorul trebuie să posede tărie de caracter. perspectiva este indepărtată şi neclară. Cercetătorii romani amintiţi mai sus reflectă incidenţele dintre aceste trăsături de personalitate şi tipurile de comportament manifestate de către deţinuţi. In raport cu aceste categorii pot fi aplicate programe cu conţinut diferit. O altă componentă a personalităţii . convingerilor şi directivelor social-pozitive. aspiraţii. Coloratura ei depinde şi de conţinutul sentimentului cu care deţinutul a venit să-şi ispăşescă pedeapsa: conştiinţa de corectitudinea sentinţei sau de dezaprobarea ei. să-şi subordoneze instinctele şi trebuinţele normativităţii general acceptate.afectivitatea . dau dovadă de comunicativitate. care le-ar oferi adolescenţilor din categoria dată posibilitatea de manifestare intr-un mod nou. impărtăşesc sentimentul culpabilităţii şi al inferiorităţii. . Educatorul in asemenea grupuri urmează să ofere inţelegere şi susţinere. să-şi conştientizeze posibilităţile. a frămintărilor interne prin care trece deţinutul.conformare pasivă la regulile şi normele din penitenciar.comportamentale. accentuindu-se momentele de beneficiu social. nu prezintă dificultăţi de adaptare la noile condiţii. izolare. să-i asimileze valorile. necesitatea de adaptare la acestea. Personalitatea deţinutului prezintă un univers uman specific. voinţă.este o oglindă a stărilor de frustrare.comportamentul agresiv. aşteptind momentul eliberării. Motivaţia deţinuţilor prezintă o gamă de trebuinţe. incearcă să domine. Pentru a exercita influenţă asupra acestei categorii. Trecutul lor este marcat de o moralitate defectuoasă. . Minorii cu deficienţe de socializare şi tendinţe agresive in comportament dau dovadă de impulsivitate. a unor idealuri proiectate in perspectivă. frustrare. corectitudinii. deprimaţi. dar ele sint un mijloc sigur de asigurare a existenţei. In raport cu această categorie este nevoie de manifestarea profesionalismului. cu toate că practica demonstrează contrariul. care pot rezulta din reorientarea comportamentală. prezentul . toleranţa. consideră că nu vor mai repeta conduitele delincvente. nesupunere. fugă in imaginar. acceptarea lor formală. indiferenţa. Efectul resocializării consţă in afirmarea unor valori social-pozitive.de pierderea alternativelor. agresiitate. Soarta ii aduce pe aceşti oameni in penitenciar după comiterea unei incălcări grave a normelor colectivităţii. reactivitate. de regulă au un comportament echilibrat.interiorizare. in conformitate cu normativitatea socială şi juridică. răbdare.

la criteriile valoric-normative.cu referinţă la organizarea raporturilor cu deţinuţii şi personalul. acceptind anumiţi lideri. acceptate in comunitatea deţinuţilor. dominare sau dependenţă. ci de prescripţiile legii penale. Organizarea pregătirii profesionale şi a activităţilor de muncă urmăreşte scopul integrării intr-un mod nou de viaţă. Grupul din penitenciar se formeaz ă in conformitate cu legităţile psihosociale generale. 4. . .la organizarea unităţilor sociale . Munca in penitenciar nu este un mod de pedeapsă sau de asigurare a existenţei. acceptarea căreia se face sub mai multe forme: conformare. deci existenţa lui este determinată nu de trebuinţele. aceste norme pot fi divizate in: . trezirea interesului pentru anumite acţiuni. El posedă un şir de trăsături determinate de anumite calităţi extrinsece: este un spaţiu penal.organizarea unei ocupaţii profesionale. este bipolar.regenerarea valorilor unei vieţi particulare şi familiale. Normele din penitenciar alcătuiesc substanţa unei culturi specifice. . urmărindu-se formarea unui om apt de a exercita o activitate de muncă după eliberare.de apreciere a situaţiilor. ameliorarea relaţiilor sociale din mediul penitenciarului şi pregătirea pentru revalorificarea raporturilor cu semenii după eliberare. ignorare etc. Astfel se instituie relaţii de concurenţă sau de colaborare. Metode de resocializare a indivizilor şi de reintegrare socială Principalele direcţii in cadrul activităţii de resocializare in penitenciar sint: . La fel precum cele sociale. impărtăşirea de tradiţii şi obiceiuri. neutralitate. contrivuie la reevaluarea de sine. Aspecte psihosociale ale mediului penitenciar In scopul caracterizării psihosociale a mediului penitenciar pot fi determinate cele mai importante laturi ale problemei: . este inchis. persoanelor. motivele sociale. . integrare-izolare. divizări de roluri şi instituiri ale statutelor. colaborarea cu alte medii sociale fiind redusă. integrare sau respingere.cel al deţinuţilor şi cel al lucrătorilor din penitenciar. Spaţiul penitenciar nu poate fi analizat in conformitate cu legităţile sociale generale. interesele.a grupurilor de deţinuţi. se recomandă planificare şi realizarea unor programe culturale. .evaluative . limitarea conştiinţei de izolare de la problemele sociale. circumstanţelor. In penitenciar acţionează anumite norme sociale. acceptare-refuz. simpatie-antipatie. care ar contribui la implicarea deţinuţilor. Pentru a-i invăţa pe deţinuţi să-şi planifice timpul liber. de instituire a conducerii. In literatura cu conţinut psihologic şi criminologic se recomandă un şir de metode psihoterapeutice. care ţin de valorile specifice ale spaţiului inchis. care după eliberarea din detenţie i-ar oferi individului posibilitatea angajării. . prietenie sau duşmănie. . Insuşirea unei profesii. diversificarea ocupaţiilor culturale. precum şi cea de cimp de forţe.de organizare a traiului.incadrarea in viaţa socială. incluzind două grupuri sociale de bază .organizarea timpului liber. formare a unităţilor sociale: a grupurilor de deţinuţi. in care se ciocnesc interese şi aspiraţii diferite. posedarea unui limbaj specific. . deci şi de spaţiu al autorităţii.3. Gheorghe Florian indică şi alte două trăsături ale acestui spaţiu: calitatea de zonă a interacţiunilor asimetrice.norme relaţionale. ci o metodă de resocializare. de comunicare . Raporturile interpersonale prezintă toată gama de afecţiuni: atragere-respingere.cu referinţă la particularităţile distincte ale spaţiului social penitenciar. Se acordă o atenţie deosebită accesului la mijloacele mass-media.organizaţionale .

dar noile orientări ale dreptului impun necesitatea schimbărilor. modelelor de rezolvare a ei. Analizaţi aspectele psihosociale ale mediului penitenciar. elaborate de E. permite adaptarea comportamentului la cerinţele controlului social. 4. In activitatea cu delincvenţii minori se recomandă utilizarea elementelor de joc. Probe pentru rrecapitulare: 1.Analiza in grup a problemelor individului oferă posibilitatea comparării diferitor variante şi alegerii modelului optimal eficiant. Bern. Sistemul penitenciar tradiţional tot mai mult este inlocuit de unul nou. Consultaţiile psihologice individuale contribuie la elucidarea problemei individuale şi găsirea soluţiilor. Numiţi şi caracterizaţi tipurile de infractori supuşi privării de libertate. Care sint consecinţele psihologice ale privării de libertate. Folosirea metodelor transacţionale. Cum are loc stabilirea programelor de integrare socială? . 2. cum se prezintă ele in comportamente şi mentalităţi? 3. In ţara noastră acest proces stagnează.

1973.Л. Comportamentul agresiv. . IV. Юридическая психология. М. 2005. vol. T. 29. Г. Rădulescu. V.В.: Издательство "Зерцало". Iaşi: Polirom. 10. 1997.: Право и Закон. 1909. 28. Chişinău. и доп. Banciu. Bucureşti: Editura Victor. V. Banciu. 428 p. Шиханцов. 19. criminalitate şi patologie socială. Учебник для вузов. p. 368 p. Coord. 220 p. ULIM. Binet. Drept. Psihosociologia comportamentului deviant. 320 p. М. 27. 1905. Chişinău. 341 с. vol. 6. 1999. 5-е изд. Rusnac‚ S. Control şi sancţiuni sociale (Concepte.: Ось. 1992. 1996.. 24. Familia ca factor al comportamentului delincvent al minorilor//Conferinţa Ştiinţifico-didactică anuală. A. Introducere in sociologia delincvenţei juvenile (Adolecenţa intre normalitate şi devianţă). Benesch. 1997. 1994. 1998. Rusnac‚ S. Iaşi: Polirom. 2007. Пирожков‚ В. перераб. 320 с. Chişinău: Basarabica. 370 p. 548 p. 11. Bucureşti: Editura Medicală. In: Annee Psycol.В. Rusnac‚ S. Dragomirescu. Psihologia comportamentului deviant. D. Paris: La Pochotheque. 9. 20. Psihologie judiciară. Bucureşti: Edf. 1998. Psihologie socială. Neculau. Rădulescu‚ S. A. 655 с. Pentru agenţii judiciari. Ştiinţifică.Ф. 218 p. 632 с. Chişinău: Arc. Bucureşti. Iaşi: Chemarea. Балабанова‚ Л. Binet.: Питер. 1998. Г. Probleme de psihologie judiciară. 25. La sugestibilite. Основы общей и юридической психологии.M. Seria Drept. Factorii sociali in comportamentul delincvent al minorilor//Anale ştiinţifice. 216 с. 1991. teorii şi orientări juris-sociologice). 23. p. Psihologia dreptului. Ghid de psihologie. Mitrofan.М. 1999. 1976. 1999. М. Чуфаровский‚ Ю. 432 с. 2000. Криминальная психология.: Спарк.. Crize. La description d'un objet. Anomie. 1998. Dragomiroiu‚ V.. D. 1906. М. 13. СПб. Bucureşti: Editura Hyperion..И.‚ Ridel‚ L. In: Annee Psycol. 1999.‚ Butoi‚ T. Bogdan. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Судебная патопсихология. Еникеев‚ М.. 12. 570 p. Chişinău.‚ Zdrenghea. Aspecte contemporane. Бородин‚ С. Psihologie judiciară. Rusnac‚ S. A. 5. 17. 1990. 15. 408 p. Rusnac‚ S.Bibliografie selectivă 3. Rădulescu. S. 198 с. IX. 470 p. 26. Юридическая психология. Atlas de la psychologie.‚ Giust-Desprairies‚ F. N. devianţă şi patologie social. 270 p. Prună. S. 1998. 16. 4. 14.T. La science du termoignage. H. 21. Barus-Michel‚ J.120-137 8. Юридическая психология. Антонян‚ Ю. A. Cauze şi manifestări//Symposia professorum.M. СПб: Питер. Bucureşti: Şansa. Харьков: Сталкер. Paris: Schleicher. T.296-332 7. Binet. Bucureşti. 22. Васильев‚ В. Преступность и психические аномалии. 1996. Devinaţă. 1976.M. Abordare psihosocială clinică. 18.

.

particularităţi.Formele şi funcţiile conştiinţei de drept 8.Anexa 1 SUBIECTE pentru examen la Psihologie judiciară 1.EPJ a minorilor infractori 27.Tipologia victimelor 17.Raportul cadrului normativ social cu normativitatea juridică 6.EPJ a victimelor violului 29.Factori ai victimizării 16. etape.Particularităţi psihologice ale victimei 15.Tipologii psihologice ale infractorilor 11.Socializarea juridică şi formarea conştiinţei de drept 7. tipuri.Obiectul şi obiectivele psihologiei judiciare 3. obiecte şi obiective 30.Normativitate şi norme sociale: definiţie. comise de minori 13.Sancţiunea judiciară şi efectele ei psihologice .Scurt istoric al psihologiei judiciare 2.Abordarea conceptului de personalitate in psihologia judiciară 9. tipuri.Particularităţi specifice ale urmăririi penale in cazurile cu minori 14.EPJ in procesul civil: oportunitatea efectuării. cerinţe faţă de intocmirea documentară 24.Psihologia ascultării şi interogatoriului bănuitului şi invinuitului 21. condiţii de convocare şi efectuare.EPJ (expertiza psihologic-judiciară): noţiuni. funcţii 5. forme 12.Aspecte psihologice ale urmăririi penale 20.Activitatea juridică in vederea profilaxiei victimizării 18. intreprinse in cadrul urmăririi penale 23. obiecte şi obiective 25.Tipologia acţiunilor delincvente. tipuri.Aspecte psihologice ale activităţilor procesual-penale.Comportamentul deviant şi delincvent al minorilor: factori determinanţi.Factorii psihologici ai infracţiunii şi comportamentului infracţional 10.Aspecte subiective şi obiective ale analizei mărturiei judiciare 19.EPJ a afectului psihologic 26.EPJ a minorilor victime 28.Raporturile interdisciplinare ale psihologiei judiciare 4.Metode şi tactici psihologice utilizate in următirea penală 22.EPJ in procesul penal: oportunitatea efectuării.