GOROON W AtlPQRl PEDAGOGIA SECOLULU!

XX TRUCTURA Şl DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII

-1 Biblioteca Centrala Universitara "Lucian Blaga" Secţia de împrumut Aceasta publicaţie trebuie returnata înainte de ultima data marcata mai jos 2 NO 2001 V. 1 7 NO 2004 V. 6 DE 2004 C. 11 OE ?001 C i 1 î /0Q5 7005 s

15/ÂLL GQRDON W. ALLPORT

au. STRUCTURA Şi DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII Tiaducere şi note de IOANA HERSENI t Să nu iling si cţiunile PINOZA

EDITURA DIDACTICA Şl PEDAGOGICĂ Bucureşti, 1991 < Traducerea s-a făcut după : Gordon W. Allport, Harvard Universitj Pattern and Grozoth in Personality Hoit, Rinehart and Winston New York, Chicago, San Francisco, Toronto, London Copyright 1937, © 1961. Colecţia „Pedagogia secolului XX", iniţiată de NADIA NICOLESCU, este coordonată de dr. VIOREL NICOLESCU si MIRELA CONSTANTIN ISBN 973-30-1151-7 Redactor : Ştefan Westfried Tehnoredactor : Elena Stan Coperta colecţiei : Constantin Guluţă M-am străduit neîncetat să nu ridiculizez, să nu deplîng si nici să dispreţuiesc acţiunile umane, ci să le înţeleg. SPINOZA Prefaţa i într-un sens acest volum este revizuirea lucrării mele Personality : A Psychological Interpretation (1937), în alt sens el reprezintă o lucrare complet noua. <■*■ Ca şi volumul anterior, cel de faţă prezintă o trecere în revistă a celor mai importante rezultate ale cercetărilor despre personalitate. De asemenea, oferă o teorie pentru a coordona rezultatele acestor cercetări. Concepţia, scopul şi accentul nu s-au schimbat prea mult. Totodată, prezentul volum este incontestabil diferit. Numai eî-teva fraze şi paragrafe sîm retipărite identic. Cercetările citate aici sînt, în cea mai mare parte a lor, de dată recentă. Spre deosebire de lucrarea precedentă, cartea de faţă este destinată studenţilor care au puţine sau nici un fel de cunoştinţe de psihologie. Ediţia anterioară pleda pentru o psihologie a persoanei normale, şi integrate. Majoritatea şcolilor de gîndire existente apăreau ca fiind inadecvate, indiferent dacă susţineau teoria stimul-răspuns, psihanaliza, psihologia diferenţială,? tipologia sau analiza facto-rială. Inadecvarile exTstă îrîcainTr^e măsură considerabilă şi sînt subliniate din nou. Totuşi, în acest interval s-a produs un progres binevenit. Mulţi autori de dată recentă ni s-au alăturat pentru a susţine că psihologia nu trebuie să se mulţumească cu studierea unui om artificial, ci trebuie să descrie şi să explice omul real. în ultimii ani cîteva mişcări noî au avut o influenţă binefăcătoare — printre ele existenţialismul, fenomenologia, terapia centrată pe client şi aşa-numita psihologie a eului. Datorită acestora, unor noi cuceriri ştiinţifice şi, de asemenea, criticilor mei, sper că mi-am îmbunătăţit expunerea. Capitole noi privesc roiul factorilor culturali implicaţi în formarea personalităţii, cogniţia, eul. Am

revizuit argumentarea privitoare la autonomia funcţională. Atîtea lucruri s-au produs în domeniul învăţării, evaluării şi în „percepţia persoanei" încît am pregătit o expunere complet nouă despre aceste probleme Problema, de bază a rămas neschimbată. Această problemă, aşa cum o văd eu, este aceea de a descoperi echilibrulftadecvat între factorii comuni şi factorii morfogenetici individuali ai personalităţii. Să explic ce înţeleg prin aceasta, referindu-mă la ştiinţa biologiei. Biologia moleculară rcievăloT moi mult că substanţele vieţii sînt identice~*Ţnaiferent de_jşppcîî~~' Eli-11 ffenfele de construcţie "ale vielii"— Vegetale si anijnakT— se dovedesc uimitor de uniforme în termeni de acizi nucleici., molecule de proteine şi reacji^->enzirnati£e*s.Totuşi, o vrabie se deosebeşte de un pin, un orrfae o vra-b~Tc\iar un om este foarte diferit de alt om. Problema morfogenezet (care explică structura) devine din ce în ce mai acută pe măsură ce descoperim elementele comune de la baza vieţii. Acelaşi fenomen se produce şi în psihologie. Cu cît cercetăm mai mult şi descoperim ceea ce este uniform în natură, cu atît ex-plii area unicităţii formei si structurii întregului devine mai urgentă. Aşa cum biologia morfogenetică rămîne în urma biologiei ar ilitice şi moleculare, tot astfel psihologia morfogenetică rămîne în urma psihologiei analitice şi moleculare. -Un obiectiv important al acestui volum este să atragă atenţia asupra acestui decalaj şi asupra căilor posibile de a-1 elimina.^ — Prin urmare punem acceat pe organizarea injgrnă arnoliyelor^ trasaturilor şi a stilului personaLIn ciuda unor vii atacuri difTpar-le i "CTUicllor, stărui în credinţă'-mea că individualitatea structurată ar trebui să fie şi poate fi un dat pentru ştiinţa personalităţii. Această convingere mă face să mă opun teoriei care reduce perso-nalitatea la elementele comune constatate la toţi oamenii. "~~" Mă face, de asemenea, să mă opun modalităţii obişnuite în <iiiiiţpb FDP'Hle. care ar reduce personalitaiffla la-Q manifestare cje roluri, la relaţii interpersonale, la incidente în cadrul sistemului sorio'cUllUTliŢ Pricit de ilnpuT'tarile âr li cultura şi societatea, nu ar trecui'sa "H se-permită să eclipseze sistemul intern coerent care constituie esenţa personalităţii. Este adevărat, desigur, că personalii iţea este modelată de mediul social şi se exprimă pe sine în cadrul acestuia. Totuşi, ea este şi un sistem în sine şi merită să fie Această carte se depărtează şi într-o altă privinţă de tendinţele curente. Ea este indiferentă faţă de modelele care traduc per-sonalitafea în termeni specifici calculatoarelor uriaşe, constructelor matematice şi statistice şi ai altor simulatoare. Nu obiectez împotriva utilizării unor asemenea modele pentru cercetarea 'exploraţi vă. Prejudiciul apare numai cînd partizanii acestora pretind că abordarea lor permite evaluări „mai fundamentale" decît abordarea empiric-umanistă. De exemplu, statistica poate să ofere un, instrument valoros pentru simbolizarea unor argumente temeinice ;j dar dacă un argument nu este în mod fundamental valabil (sau lipseşte) prelucrarea statistică nu face decît să mărească confuzia, în ciuda acestor rezerve, sper şi cred că cititorul va găsi îr aceste pagini o expunere cuprinzătoare a studiilor ştiinţifice asupra personalităţii. în momentul de faţă nu avem dreptul că îngrădim sau să descurajăm nici o cale de abordare a investigaţiei naturii umane. Dogmatismul îngust este deplasat. în acelaşi timp este legitim fteniru un autor să testeze contribuţiile pe care le aduce din-tr-un punct de vedere sistematic. Prezintă aceste contribuţii, ne întrebăm, o legătură clară cu personalitatea concepută ca sistem structurat şi în dezvoltare ? Sînt deplin conştient că domeniul cel mai slab al cercetării empirice actuale este acela pe care acest volum îl subliniază în special, adică studiile asupra structurii concrete interne a unei personalităţi unice. Multe din ceea ce trebuie afirmat despre acest subiect rănim de domeniul viitorului. Şi totuşi acest lucru nu este în întregime adevărat. în majoritatea capitolelor putem să atragem atenţia asupra unor rezultate ale cercetării care vizează structura şi dezvoltarea internă şi avînd de aceea o legătură cu viaţa umană concretă, care reprezintă singurul mod în care viaţa umană este trăită. Toate lucrările de psihologia personalităţii sînt în acelaşi timp lucrări de filozofia persoanei. Nu ar putea fi altfel. Un autor care decicle-eă-^ţeorie a învăţării sau a motivaţiei g^te^raai bună decît alta, ^adoptă astfel o anumită concepţie despre* natura umană în cteiavgSTeiJ allOr concepţii. In majoritatea textelor psihologice, fî-iczOîia epte totuşi ascunsă. Numai un cititor albii o poate detecta în această privinţă, volumul de faţa este mai sincer. Ei invită pe cititor să observe consecinţele filozofice ale susţinerii unei anumite interpretări psihologice şi nu a alteia. Părerea mea este că, în ansamblu, dovezile de care dispunem nu descriu omul ca pe un robot reactiv. Ele demonstrează mai curînd o concepţie asupra omului ca fiinţă cu un potenţial unic de creştere. Mj^Qpiaiea^potentialitătiloc-"r"1111" .r"i fînt rpalJLa*t-& "^înfiptă si P^^■£L_£ÎHri n" le-1îvtelegem mai bine, ele nu pot fi puse în mişcare. Originile acestei lucrări se află în cercetările întreprinse acum patruzeci de ani. Chiar de atunci a început procesul scrierii sau revizuirii, ei. Ediţia din 1937 a fost, în general, bine primită şi poate că a ajutat la definirea ştiinţei psihologice a personalităţii. După publicarea ei multe probleme speciale mi-au reţinut atenţia. Rezultatul a fost o serie de cărţi, privite corect ca suplimente ale volumului originar : The Use of Personal Documents in Psycholo-gical Science (Utilizarea documentelor personale în ştiintiL-psiho-logiei, 1942), The Individual and his neligion [Individul si religia scŢri950), The Nature of Prejudice (Mgtyrr, ■prejudecăţi^ 1954), Becoming : Basic Considerations for a Psychology of Personality (Devenirea : criţezii^fundampnţa\e pşntru o psihologie a personali-tăţii, 1955). în plus, multe articole, din care unele au fost retipărite Tnlf-un volum de

eseuri, Personality and Social Encounter (Personalitatea şi conflictul social, 1955). în volumul de faţă am încercat să reformulez într-un mod simplificat esenţa tuturor acestor scrieri, în lumina cercetării şi teoriei psihologice contemporane. Materialul a fost prezentat de multe ori studenţilor mei. Prin interesul lor şi prin discuţii, precum şi prin participarea la experimente, studenţii au contribuit la forma şi conţinutul actual al cărţii mai mult decît ei înşişi o ştiu. De aceea le dedic lor acest volum, şi, de asemenea, studenţilor din toată lumea, care în viitor vor căuta să rezolve enigmele personalităţii umane. Pentru un ajutor special în pregătirea prezentului volum doresc să mulţumesc următoarelor persoane : Ada L. Allport, Kathe-rine F. Bruner, James H. Laue, Carol C. Seltzer, Doris C. Simpson, Ilarold E. Allport, Renato Tagiuri şi Luberta H. McCabe. Sînt în mod special îndatorat lui Theodore Newcomb, care a citit întregul manuscris şi a făcut observaţii critice valoroase şi lui Eleanor D. Sprague al cărei sfat şi ajutor practic au fost mereu indispensabile. Cambridge, Massachusetts 1 iulie 1961 G.W.A. Cuprins Prefaţă............ 7 Partea I. UN MOD DE ABORDARE A PERSONALITĂŢII ............. 13 CAPITOLUL » ^ ^^ *. _ 1. Psihologie şi individualitate..... 15 P' *jp *i^. Personalitate, caracter, temperament . . 34 jT"1ntuiţii din trecut ._....... 48 Partea a Ii-a. DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII ... 67 CAPITOLUL 4. Fundamentele personalităţii..... 69 X5. Principiile învăţării....... 94 J<^T Elaborarea eululj)........ 119 7. StrăîttiThconştient....... 148 8. Cultură, situaţie, rol....... 172 9. Dezvoltarea motivelor...... 202 10. Transformarea motivelor...... 224 |T—11. Cogniţie şi personalitate...... 261 -J12. Personalitatea matură...... 278 Partea a IlI-a. STRUCTURA PERSONALITĂŢII .... 311 CAPITOLUL 13. în căutarea elementelor...... 313 14. Teoria trăsăturilor comune..... 334 15. Dispoziţiile personale....... 358 16. Unitatea personalităţii.....* 377 n Partea a IV-a. EVALUAREA PERSONALITĂŢII .... 393 CAPITOLUL 17. O trecere în revistă a metodelor . . . 395 18. O ti ecere în revistă a metodelor (continuare ........... 420 ^.19. Comportamentul expresiv..... 457 Partea a V-a. ÎNŢELEGEREA PERSONALITĂŢII '. . . 491 CAPITOLUL 20. Percepţia persoanei....... 493 21. Natura înţelegerii....... 519 22. Persoana m psihologie...... 544 Indice de nume .....-■ 569 PARTEA I un mod de abordare a Personalităţii CAPITOLUL 1 Psihologie şi individualitate EREDITATE « INDIVIDUALITATE BIOCHIMICA « INDIVIDUALITATE STRUCTURATA « ŞTIINŢA ŞI UNICITATE : DILEMA m SEMNIFICAŢIA „LEGII" * SOLUŢII PROPUSE » TREI SERII DE NORME » PSIHOLOGIE DIFERENŢIALĂ « TIPURI 0 PSIHOLOGIE CLINICA * REZUMAT începem prin a compara două enunţuri : (1) „Ce personalitate interesantă are Walter'' şi (2) ,,Ce lucru interesant este personalitatea". ____ In primul enunţ îi ^Kcludjpe Sam, Jim şi Ruth ; îmi îndrept atenţia spre structura psihologică singulară carel_£aracterizează pe Walter ca individ. în cel de-al doilea enunţ îi i/icluă} pe Walter, Sam, Jim, Ruth şi pe oricare altul din lume~

Cele două enunţuri sînt polare în ceea ce priveşte sfera lor de cuprindere : un om şi milioane de oameni.^însă ambele enunţuri sînt adevărate în egală măsură. /Termenul fpersonălitam se referă atît la psihic^în-particular, cît şi la psihici-în generaL^Dacă dorim să studiem personalitatea în mod integral trebuie să ne îndreptăm rapid atenţia de la particular la general, de la persoana concretă la persoana abstractă şi invers. Acest du-te-vino este util. Ceea te aflăm despre Walter ne ajută să cunoaştem omul-în-general ; şi ceea ce ştim despre omul-în-generai este în parte aplicabil la Walter Paginile acestei cărţi conţin multe exemple de acest fel. Scopul nostru este să descoperim principiile generale ale dezvoltării, or15 gâriizării şi exprimării personalităţii, chiar atunci cînd subliniem iaptul că principala caracteristică a omului este individualitatea sa. El este o creaţie unică a forţelor naturii. Nu au existat niciodată doi oameni la fel şi nici nu vor mai exista. Să ne amintim de amprentă, chiar şi ea este unică. Toate ştiinţele, inclusiv psihologia, tind să neglijeze acest fapt fundamental al individualităţii pentru motive pe care le vom examina în continuare. Pe de altă parte, în viaţa cotidiană nu ne aflăm in pericol să uităm faptul că individualitatea este indiciul suprem al naturii umane. De-a lungul întregii noastre vieţi conştiente şi chiar în visele noastre, recunoaştem şi avem de-a face cu oameni ca indivizi separaţi, distincţi şi unici. Ştim că s-au născut şi mor în momente diferite şi că în decursul vieţii îşi manifestă structura lorspecifică, prnprip^de trăsături fizice şi mentaleT~bi nici ritf^ar putegfi altfel, atîta vreme cît ereditatea si mediii) soane sînt unice.

Mei oda de reproducere, sexuală a naturii garantează la modul superlativ un echipament genetic nou pentru fiecare muritor care se naşte. Teoretic, jumătate din ceea ce se transmite ereditar provine de la mamă şi jumătate de la tată. Să ne gîndim mai întîi la unicitatea împreunării. Un mascul distinct din peste un miliard de masculi se uneşte cu o femelă distinctă din peste un miliard de femele. Nici o altă combinaţie nu ar produce această dublă sursă, distinctă a eredităţii. -j-y Fiecare celulă somatică umană conţine 46 de cromozomi. Fiecare celulă posedă aproximativ 30 000 de j^ene~jF~nevoie de una sau mai multe gene pentru o trătialUTct muşlemta. într-un anume stadiu de dezvoltare celulele somatice suferă o „fisiune de reducere1' şi apar celule cu numai 23 de cromozomi (gârneţi), înlăturând astfel multe posibilităţi ereditare, deoarece cromozomii posedă combinaţii diferite de diverse gene. Ulterior hazardul — unul enorm — afectează şansa ca un anumit spermatozoid (din cei 300 000 000 depozitaţi în vagin în cursul actului sexual), conţinînd propriile sale variante specifice de gene, să se unească cu un ovul dat pentru a da naştere unei vieţi noi. Este absurd să presupui că doi indivizi de pe pămînt (cu excepţia numai a gemenilor mono-zigoţi, formaţi din acelaşi ovul şi acelaşi spermatozoid) pot avea o structură ereditară comună. Numărul de combinatiL^jpsib.ile de gene umane cu mutaţiile lor posibile este apreciat de Dobzhansk~\ ca fiind „cu mult mai mare decît numărul atomilor din întregul univers^ In mod evident numai o fracţiune infinitezimală de com-|b"înaţii posibile de gene este, sau chiar poate fi, realizată oriunde j în lume... Fiecare fiinj3_jjpiiariăeste^nj&n&p^ euatip__unic" ^. Pe baza acestor fapte impresionante conchidem că nu există ! două fiinţe omeneşti (cu excepţia posibilă a gemenilor monozi-goţi) care să aibă exact acelaşi potenţial de dezvoltare, mai ales dacă la toate aceste diferenţe genetice adăugăm diferenţele care se vor produce în cadrul mediului şi al experienţelor fiecărui muritor. Totuşi, revenim şi încercăm să nu uităm că genele creează pentru toţi reprezentanţii speciei Homo sapiens anumite trăsături caracteristice globale comune. Toţi au postură verticală, doi ochi şi două urechi, mîini şi picioare, sînt simetrici bilateral (mai mult sau mai puţin). Ei au aceleaşi elemente chimice în corp şi capacitatea de a simţi şi gîndi, de a vorbi şi imagina, de a-şi aminti şi a reproduce. Excepţiile sînt rare. Individualitate biochimică Ştim că glaxidelecu secreţie internă au un efect profund asupra temperamentului, asupTSTcursului creşterii, asupra motivaţiei. Variaţia lor în greutate şi mărime este mare, chiar în limite normale. Williams ne redă următoarele exemple2 : glanda pituitară tiroida paratiroidele testiculele * ovarele adrenalînele greutatea variază de la 350 la 1 100 mg ; greutatea variază de la 8 la 50 gr ; greutatea variază de la 50 la 300 mg ; numărul lobilor variază de la 2 la 12 ; greutatea variază de la 10 la 45 gr ; greutatea variază de la 2 la 10 gr ; conţin (la naştere) 30 000—400 000 de ovule ; ' greutatea variază de la 7 la 20 gr ; va- riaţie de 10 cute în stratul cortexului. Factorul de variaţie nu se limitează la glande. Normele metabolice _ale indivizilor fluctuează mult, ca şi reacţia lor la droguri,

Cam 15Vo din oameni nu au traiecte directe de nervi piramidali în măduva spinării. Ereditatea mea. 54. Morfologia sistemului nervos nu este mai puţin variabilă. Williams. cititorul nu va reuşi să sesizeze esenţa acestei cărţi. L. iod şi amino-acizi. 5 W. Univ. totuşi indicii difereau atît de mult de la un copil la altul încît autorii conchid că „nu s-au constatat două cazuri care să aibă exact aceeaşi schemă de dezvoltare"5. 1956. race and society. ele alcătuiesc un sistem. Acest lucru este de extremă importanţă — şi pînă cînd nu e înţeles. de asemenea. experienţa mea primară. Mulţi oameni au. 56. 4 nu au reacţionat la nici una din concentraţiile încercate3. structurile nervilor faciali sînt aproape tot atît de diferite ca şi sistemul de rîuri de pe diferite continente. D e a r b o r n şi J. ea studiază arareori înălţimea mej^^pulsul meu. 1956. Terapeutul nu poate urma cu succes numai metodele empirice. Deşi toţi copiii creşteau şi majoritatea prezentau un puseu preadolescent în ritmul creşterii. înălţimea mea ca deviantă de la normă . New York. SciArt. 4 K. Dobzhansky.". 1947. aflate la îndemînă. la aceeaşi dietă un marinar face scorbut datorită carenţei de vitamina C şi altul nu. 17 2 — Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. medicală sau psihologică. Susceptibilitatea.ca şi efectele deprivării diToxîgen şi capacitatea de a gusta diferite substanţe.. New York. Unii indivizi au nervul sciatic atît de încastrat încît e bine apărat. Structural variation in the nervous systcm in rela-iion to behavior. variabile . Cerinţele de vitamine sînt. anatomice. C. J. După ce a examinat această problemă. temperamentul meu. sodiu. 11 la 30 părţi . Dar plămînii mei influenţează metabolismul meu cortical şi la fel ai dumneavoastră. Goethe a exclamat : „Natura pare să fi mizat totul pe individualitate"7. mărimea şi dispoziţia neuronilor. Columbia Univ. construit din diverse subsisteme. Individualitate structurată Astfel. Unii indivizi par predestinaţi să considere viaţa drept o povară chinuitoare . Mass. 115. 2 R. Dunn şi Dobzhansky adaugă : „Biologul trebuie să susţină unicitatea" absolută a fiecărui individ uman. pentru alţii ea poate fi la fel de ameţitoare ca şampania. Nimeni nu este normal (în sensul mediei) cu excepţia cîtorva atribute. structurală şi biochimică ne putem aştepta ca" temperamentul şi motivaţia. precum şi intensitatea şi direcţia diferitelor motive se vor distribui într-o largă varietate. W. Cu un asemenea evantai de variabilitate genetică. Atît anatomia macro. ba chiar fiecare funcţie psihologică cunoscută să varieze foarte mult. emoţiile mele ca diferite de ale dumneavoastră. The evolution of human naturc. Formele personale de inteligenţă. Studii bine cunoscute despre sexualitate indică o variaţie în intensitatea şi expresia impulsului 3 R J. Să luăm pentru o clipă plămînii — ai dumneavoastră şi ai mei. capacitatea creierului. fiecare persoană individuală deviază în mii de feluri de la omul mediu ipotetic. calciu. Nevoia mea de potasiu interacţionează cu nevoia mea de sodiu. memoria. Lashlc y. . p. 1941. 46. individuală . Dar individualitatea sa nu este suma tuturor acestor deviaţii separate. 'Cambridge. H e r r i c k. J. M. Predicting the child's development. 1956.1 T. Penguin. Heredity. frecvenţa pulsului. Aceeaşi afirmaţie tradusă în termeni metafizici şi politici este fundamentală atît pentru etică. Dunn. p. ştiinţa studiază în primul rînd ritmul pulsului meu în comparaţie cu al dumneavoastră. ca implicate într-o structură cu valori mteracţionale. la boală variază foarte mult. într-un experiment s-a testat cântitatea^de clorură de mercur necesară pentru a produce lrTtiţră~pielîi^ L)m~~35 de~ subiecţi. corticale şi motivaţionale. nevoia de potasiu. Din nefericire. dar ele nu au o relaţie organică de funcţionare cu necesităţile dumneavoastră. emoţiile. cît şi la trăsături mai grosiere"4. emoţiile mele. în „Psychol. Aceste necesităţi chimice pot fi comparate cu ale dumneavoastră. cit şi pentru democraţie". Timp de 12 ani Dearborn şi Rothney au măsurat anual ritmul de creştere al unui număr de peste 3 000 de copii. Rothney.. 265 consumul de apă. După ce a examinat problema pe care o discutăm. de-a lungul întregului peisaj uman. Wilcy. Nu există o relaţie directă între plămînii dumneavoastră şi plămînii mei. in timp ce la alţii este relativ expus. în mod obişnuit. nici între metabolismul dumneavoastră cortical şi al meu. S. T. 1 a prezentat iritaţia pielii cînd s-a utilizat o soluţie de o parte la 100 000 . sexual* care surprinde pe acei care au crezut că uniformitatea prevalează în acest domeniu al motivaţiei6. trei serii de nervi splanhnici în loc de două . 1946. The biological basis of human freedom. Dobzhansky. Lashley scrie : „chiar dovezile limitate. New York. Wiley. Vezi şi C. Press. ~ De aceea sînt cu totul împotriva unui punct de vedere cart este curent în psihologie. 325—334. Să ne gîndim un moment la implicaţiile acestei variaţii foarte mari a individualităţii pentru terapie — fie chirurgicală. Evident că e sigur să spui că nimeni nu se încadrează în valoarea medie prin toate capacităţile sale endocrine. arată că indivizii încep viaţa cu creiere care diferă enorm între ele ca structură . F. biografia culturală şi imaginaţia sînt cele care sînt unite laolaltă într-o funcţionare. [Eysencî^ îl declară după . Biochemical individuality. of Texas Press. Austin. p. cît şi cea microscopică a creierului dezvăluie mari diferenţe. diferenţă care se referă atît Ia numărul. p 110. Williams. nervoase. 1956.'New York. Biochemical individuality. Rev. 5 au reacţionat la 10 părţi .

Ea afirmă că toţi oamenii sînt alcătuiţi din aceleaşi calităţi (universale). orice altceva ar mai putea fi. Să luăm numai două universale şi să vedem cum se realizează aceasta : Individ John Henry Calitatea A Inteligenţă 900/0 ' 10o/0 Calitatea B Dominanţă 10% 90o/0 Ni se spune că John este un individ foarte inteligent. Incercaţi-le pe părul dumneavoastră şi veţi vedea. Kinsey et âl. p. ci idiogra-fiee.. că acceptăm această dogmă privind scopul şi limitele ştiinţei va trebui să abandonăm persoana ca persoană. Totuşi. E y s e n c k. ci numai de dimensiunile comune. dar dominant. nu sîntem [încă descurajaţi. ale căror metode nu sînt nomotetice (nu caută legi universale). Saunders. E greu de înţeles cum poate autorul să împace această concepţie a individualului cu propria sa definiţie a personalităţii ca „organizarea mai mult sau mai puţin stabilă şi durabilă a caracterului. Macmillan. ^ntrucît ea este un fenomen universal. The structure of human personality. de asemenea. ele diferă numai cantitativ (H2O şi H2O2). Ştiinţă şi unicitate : dilema E uşor de văzut însă că sîntem în faţa unui impas. O moleculă de apă şi una de peroxid au aceleaşi elemente universale — hidrogen şi oxigen . Pînă aici toate bune. care. Sexual behavior in the human female. Mittler. Berlin. Atragem atenţia cititorului asupra ortografiei termenului idiografic. Originea sa se află în grecescul ţSioş (care înseamnă propriul. dar o mică diferenţă cantitativă duce la produse total neasemănătoare. p. Conform acestei viziuni. Termenul nomotetic vine din uojxoGsTixbs — nomothotikos (promulgarea legii). A. C. iar nu o poate studia corect dacă nu cercetează individualitatea structurării ! Aceasta este dilema. ca unii oameni de ştiinţă. care determină adaptarea sa unică la mediu". Totuşi. 8 H.punct de intersecţie". personalitatea însăşi este |n fenomen universal.9^ Chiar şi scolastica medievală a perceput problema şi a declarat Scientia non est individuorum. Windelband. o formă). C. 9 Aceşti termeni au fost iniţial stabiliţi de W. că particularul este ceea ce este în virtutea faptului că este o combinaţie complexă de universale ? Chiar dacă ignorăm faptul că expresia „combinaţie complexă" presupune problema la care ne referim. omul de ştiinţă nu este interesat cîtuşi de puţin de sistemul personalităţii. 7 Afirmaţia Sie scheint alles auf Individualităt angelegt cu haben apare în fragmentul intitulat Die Natur. Atunci problema individualităţii nu este modul în care se compară inteligenţa . New York.cum urmează : 6 A.(de exemplu. ştiinţa îl consideră un impediment. Worterbuch cler philosophischen Begriffe. 1953. ştiinţa trebuie să o studieze. 1953. Ce semnifică această afirmaţie ? Exprimă faptul că savantul nu se interesează de interdependenţa reciprocă a subsistemelor din cadrul sistemului total al personalităţii. Philadelphia. Că ştiinţa înclină spre universal şi nu spre parti-[cular este. 1904'. 19 pentru omul de ştiinţă individul unic este numai punctul de inter-'şecţie al unui număr de variabile cantitative8. Că individul este un sistem al unicităţii structu-jrate este un fapt. Dar întrucât el este unic. 1904 şi R. afirmaţia însăşi induce în eroare. Este interesat de unele trăsături. ca şi ideologie. Este interesat de inimi (a dumneavoastră şi a mea) sau de plă-mîni (ai dumneavoastră şi ai mei) dar nu de interacţiunea reciprocă a inimii mele cu plămînii mei sau a inimii dumneavoastră cu plamînii dumneavoastră. cu planurile vieţii dumneavoastră. (Individul. dar azi sînt larg răspîndiţi. p. 2. The scientific study of personality. 20 Di. intelectului şi fizicului unei persoane. dar obedient. cu valorile dumneavoastră. ci numai de istorie. 512. El este interesat numai de dimensiuni separate prin care poate să compare multe persoane. Adică. Heitz. în aşa fel încît nu estei predictibilă pornind de la universale. dar combinaţia lor se îndreaptă spre unicitate.. 18. 1948 . 1952. Individualitatea nu poate fi studiată de ştiinţă. deşi se găseşte numai în forme individuale. Aceeaşi rădăcină se găseşte la idiom. specificul). introversiunea) ale dumneavoastră şi ale mele . este o organizare unică şi cu consistenţă internă a unor procese fizice şi mentale. fărtr*nici o structură internă. Eisler. Henry este prost. London.. Nu trebuie confundat cu ideografia. ed. de preferinţă universale. Sexual behavior in the human rnale. Geschichte und Naturwissenschaft. Nu pot fi de acord cu acest punct de vedere. Persoana este considerată numai ca . temperamentului. Philadelphia. idiosincrazie. ştiinţa este o disciplină nomotetică. derivă din tSea — idee (ceea ce este văzut. Henry un agresor stupid ? Şi specificul conduitei lor va fi ulterior modificat de alte calităţi care le aparţin.. dar nu-1 interesează modul în care introversiunea dumneavoastră inter-acţionează cu alte trăsături ale dumneavoastră. S-a spus că ştiinţa se ocupă numai de legi generale. Methuen. Kinsey et al. a IlI-a. Strassburg. un fapt. Dar nu poate calitatea A să interacţioneze cu calitatea B în aşa fel încît să se formeze un nou element ? Nu poate fi John un discipol inteligent. J. coerenţă sau viaţă. Saunders. artă sau biografie. Putem să nu spunem.

A. aşa cum pare probabil. AII port. Trebuie să păstrăni individul în cadrul ştiinţei. °xford. ci modul în care inteligenţa lui John •este legată de dominanţa sa. „numai un accesoriu al înţelepciunii"10. Psihologii statisticieni ar spune că este o lege ca acest îndemn pios să nu aibă efect. şi de aceea cu valoare de lege. putem căuta plini de speranţă printre multele principii generale ale biologiei şi psihologiei dinamice acele procese care generează unicitatea. iar individualitatea artei. în al doilea rînd. in cazul cel mai bun. Mulţi scriitori germani au favorizat această opinie. Această propunere vizează de fapt admiterea unor limite ale ştiinţei. cît şi concrete. Nu trebuie să studiem fiecare existenţă pentru a descoperi regularităţile legice ale vieţii. dată fiind structura internă a persoanei pentru care cuvintele respective au avut rezonanţă. London. i. Psihologia personalităţii ar face bine să admită această afirmaţie ca prima sa lege. Psihologia este o disciplină tînără şi în mod ideal ar trebui să tindă spre stapînirea desăvîrşită a fenomenelor. aşa cum am spus. II. 11 S. Longmans. Acesta nu prescria o metodă. literatura şi poate nu s-ar deosebi de ele. sînt legi care evidenţîaza modul în care se produce unicitatea. Cu mult înainte ca metoda ştiinţelor naturii să atingă poziţia sa predominantă. o afirmaţie universal adevărată. Este prematur a o circumscrie exclusiv la un mod nomotetic de gîndire. Green. p. O asemenea soluţie este acceptată de mulţi savanţi şi probabil de toţi umaniştii. 265. şi parţial să controlaţi. desigur. Ce va spune statisticianul ? Că acest fapt „se datorează hazardului" sau că acest eveniment nu este „semnificativ statistic" ? Un asemenea răspuns ar fi absurd. în felul acesta conchidem că nu trebuie să fim speriaţi de definiţiile înguste ale „legii" sau. Măsurătorile sale cu semnificaţie statistică sînt raportabile la o populaţie mare de indivizi. Prin însăşi natura sa. în Personality and social encounter. Dar cîteva idei pot fi aici de ajutor. Dacă aveţi un prieten apropiat.. semnifica pur şi simplu cunoaştere: Soluţii propuse După cum este de aşteptat. 1938. Letters on the philosophy of ihe human mină. de exemplu. nu stabilea limite . „Sistemul intern" este cel care răstoarnă ştiinţa convenţională a universalelor. nu la un singur caz. comportamentul său în viitor. Personality a problem for science or for art ?. comportamentul fiecărui individ are propriile sale legi. Explorations in personality. mulţi autori sensibili au remarcat această dilemă ce ţine de raportul dintre ştiinţă — unicitate. cealaltă poziţiei idiografice. Acest ultim punct este important. exista un înţeles străvechi al termenului scientia. tinde să favorizeze pe cele dinţii şi să le neglijeze pe celelalte. atît abstracte. Ştiinţa nomotetică. de valorile sale. este aceea că structurile personale ale individualităţii sînt unice. cap. 10 H. Beacon. atribuind ^psihologia . Poate fi o întîmplare rară (chiar unică). New York. de definiţiile înguste ale ştiinţei. cu psihologia vîslind pe urmele sale. 23 O altă soluţie este să te declari în favoarea a două psihologii separate şi distincte — una devotată poziţiei nomotetice. Este datoria ştiinţei să explice ceea ce este. în primul rînd. 1855—1958. biografia pot s-o facă. Boston. ştiinţa este. Dar presupuneţi că pentru un singur om se întîmplă ca la aceste cuvinte să „sune un clppoţel" şi să-1 îndrepte pe calea unei transformări adevărate. această propunere reprezintă o soluţie disperată. Ştiinţa este neîndurătoare în ceea ce priveşte excluderea particularităţilor. în această privinţă. Şi într-un anume sens au dreptate. puteţi să prevedeţi. O asemenea opinie a avut Samuel Bailey care acum un secol critica psihologia pentru că acorda aproape în întregime atenţie la ceea ce este „comun omenirii" şi pentru că se interesa de caracterul individual „numai în mod incidental şi pe scurt — prea pe scurt pentru importanţa subiectului"11. Desigur că soluţia cea mai clară este aceea de a declara că generalitatea aparţine ştiinţei. de asemenea. nU numai ceea ce este convenabil sau tradiţional. Bailey. Şi presupuneţi. puteţi şti foarte bine de ce se comportă aşa cum se comportă şi. W. biografia. Vezi şi G. 21 Semnificaţia „legii" Ştiinţa convenţională este zdruncinată deoarece nu poate vedea modul în care organizarea internă a particularului se poate insera în cercetarea nomotetică a legilor generale. mînă în mînă cu istoria. dar este în întregime legată de lege — adică este un eveniment inevitabil. că 99 de deţinuţi rîd pe tăcute de banalitatea acestor cuvinte şi imediat le uită. 1960. Presupuneţi că un grup de o sută de delincvenţi dintr-o închisoare aud pe directorul închisorii spunînd aceste cuvinte : „Viaţa voastră în închisoare este "o pregătire pentru întoarcerea în societate". de conştiinţa sa şi • de restul personalităţii sale. Totuşi. numai pentru că aţi ajuns să cunoaşteţi acele regularităţi din viaţa sa care sînt raportabile la legg^ Nu aveţi nevoie de cunoaşterea naturii umane în generai pentru a face acest lucru. în al treilea rînd. în consecinţă. Chestiunea e că în acest caz există o relaţie cau22 zala importantă.sau dominanţa lui John cu aceleaşi calităţi abstrase de la alţi oameni. Principiile generale ale geneticii. Aceasta din urmă ar lucra. ştiinţa nu poate face niciodată dreptate individualului intact — numai drama. poezia. 716. căci el ridică problema regularităţilor statistice în raport cu regularităţile legice ale unei persoane individuale. Murray et al.

Strict vorbind. Per-sonality in nature. Inlroduction to metaphysic. nici prin individualităţi. by P. care cu mulţi uni îrrurmă a scris că ştiinţa caracterului „nu poate proceda prin generalităţi. Le caractere dans la sânte et dans La maladie. Kluckhohn. 14 C. „Noi explicăvi natura (prin analiză sau lege)". sau sub medie în ceea ce riveşte o anumită însuşire. Kluckhohn şi Murray pun problema în modul următor :14 12 Acest punct de vedere este prezentat de E. Se linei dor. 1912. D. invers. un tip loriiv sau un om din sud tipic. normele universale sînt grea atins. a doua o psihologie a „structurii". putem spune că Sam este iviant în cadrul propriului său grup : el nu este un doctor sau un rmier tipic. Prima este o psihologie a . Norme de grup Ştiinţe socioculturale. Propria mea poziţie privind această soluţie poate fi enunţată pe scurt. Separarea psihologiei în două ramuri opuse . Norme universale. New york. Nu am examinat încă toate soluţiile dilemei ştiinţă-unicitate Să privim mai îndeaproape cîteva sugestii suplimentare. din fiecare generalizare despre natura umană. ca nici un alt om (norme idiosincratice). Norme individuale Idiodinamică Psihologia personalităţii h-cura 1 Trei serii de norme utilizate în psihologia personalităţii Fiecare om e*-ţe în anumite privmţe : a. Sau. nu în comparaţie cu englezi sau chi-2zi Dacă CI. Nu avem nici un motiv pentru care să nu învăţăm. totuşi. Trebuie să utilizăm toate căile de abordare în dezvoltarea ştiinţei psihologiei personalităţii. un irrtefectual. adevărat că psihologia perso-aliiăţii utilizează toate aceste norme precum indică figura 1.. al lui Sam este de 110. Alean. Dar această dis-icţie nu trebuie să ne tulbure: remarcăm numai în trecere cu jrrnele universale. Bergson.nomoteţică ştiinţelor naturii (Naturwissenscliajten) şi • psihologia idiografică ştiinţelor spiritului (Gelsteswissenschaften). Niemeyer. ca toţi ceilalţi oameni (norme universale) ..nd vom lua m considerare o capcană pe care ea o conţine |entru cel imprudent. El pune puternic în opoziţie metoda analizei prin care imobilizăm anumite relaţii elementare şi ignorăm fluxul sau continuitatea vieţii. A.|| \m\r abruptă. Paris. Am putea spune. cu metoda „intuiţiei" care ne dă posibilitatea să unim aspectele înrudite ale unei persoane în sensul dezvoltării lor continue. 1928. aşa cum face psihologia. spun ei. Trei . .p. H. b ca unii oameni (norme de grup) . Norme de grup. individul reprezintă în natură o ordine legică. Asemenea afirmaţii semnifică ţptul că Sam posedă un grup de calităţi^ care-1 fac. se atenuează grin normele de grup.c. 1887. In acelaşi timp trebuie să fim atenţi la conceptele şi metodele care ne dau posibilitatea să înţelegem individualitatea structurată. Ea ocupă o poziţie intermediară"13. Pînă aici toate bune. p. sau veselă. S p r a n g e r. Murray. 13 E. Knopf. Remarcăm că Sam se sila valoarea medie. Dacă SarrT'este american e mai probabil că-1 vom judeca comparaţie cu alţi americani. sau energică. Este. sau deasupra. Putnam. Vom reveni asupra acestei probleme în capitolul 21. un baptist in-ansigent f.să nu difere irte mult de majoritatea membrilor grupului căruia îi aparţine iti cu care este comparat.„elementelor".E greu de . transl. probabil teste naţional americane. In ir. c. a doua metoda „înţelegerii (Verstehen). M. Normele de grup sînt importante în special cînd spunem că i reprezintă ceva tipic : un om de afaceri tipic. Azam. Această afirmaţie este adevărată şi utilă pînă la un punct. 1953. . 53. considerăm în mod real că se situează puţin peste media grupului care a fost examinat cu in mite ve^te. într-un sens. După cum am văzut. Halle. P1 g o r s. p. per--'jitiiea lui Sam este o rjrobjernă de conformitate cu. Sînt de acord cu psihiatrul francez Azam. sau de le\>ţie de 1j fiinţa umană medie. "un tip maniaco-depresiv. 24 Psihologie gpnsrala pshcrfiiicâ Psjhdfizîdoşie psihobiologje. sau că are un coeficient de înteli-snţă de 110. dacă putem. society and culture. aşa cum face arta. New York. o comparăm cu populaţia generală de fiinţe umane care am cunoscut-o (sau măsurat-o). VI. Prima" utilizează metoda analizei şi a explicaţiei cauzale. Cînd spunem că o persoană este înaltă sau Ite. H. Typcs of men.serii de norme Cum cunoaştem o persoană ? Parţial pentru că îi comparăm caracteristicile cu trei serii de standarde (norme). în mod esenţial aceeaşi distincţie este susţinută şi de Bergson. „dar înţelegem oamenii" (în individualitatea lor structurată)12.

indiv. noi folosim norme de grup pentru a-i aprecia propria natură. Una din calităţile acestei abordări este aceea că centrează atenţia asupra lui Sam în relaţie cu o populaţie extinsă. Organizarea vieţii individuale este în primul rînd. Rosenzweig a utilizat în studiul acestei structuri personale termenul de idiodinamică1^. Deşi acceptăm formula celor trei serii de norme. Este util să ştim unde se situează Sam sau Jane în relaţie cu normele de grup astfel obţinute. dar nu foarte aproape de scopul nostru — individualitatea. Desigur că Sam are multe atribute caracteristice ale speciei umane şi multe care seamănă cu ale confraţilor săi culturali : dar el le împleteşte pe toate într-un sistem specific unic. O altă limită principală este faptul că un profil nu ne spune nimic despre organizarea calităţilor în discuţie. Profil reprezentativ pentru Sam resul pentru ştiinţă (sau alte dimensiuni măsurabile). Psihologie diferenţială Psihologia diferenţială este un alt nume pentru psihologia diferenţelor umane. Rosenzweig.crezut că el este învă25 ţător". 1958. Trăsăturile sale proprii. Remarcăm că normele universale şi de grup constituie preocuparea ştiinţei nomotetice. trebuie să ne ferim de o capcană. Barth. dacă nu. Individualitatea nu este un sac de zdrenţe aruncate după ce ştiinţele nomotetice au spus ce au avut de spus. 14. mulţi psihologi ar considera această disciplină ca fiind coextensivă cu psihologia personalităţii. pentru variabilele menţionate mai sus. spunem : „Nu-i stă în fire". Un reprezentant modern este A. Dacă. ttp fixăm propriile noastre anticipări în ceea ce-1 priveşte. în cazul lui Sam. Mâcmillan. „Cît îi este de caracteristic" . Argumentul nostru. Personalitatea sa nu conţine trei sisteme. Cu ajutorul acestuia îl putem sfătui şi informa . 16 Un important volum deschizător de drumuri a fost W. 1921. este acela că psihologia personalităţii nu poate proceda numai prin generalităţi sau numai prin individualităţi. un act se potriveşte cu aşteptările noastre spunem. în „J. Figura 2 ilustrează procedeul. Cînd cunoaştem rezultatele putem să le reprezentăm într-un profil (sau într-o psihogramă). După ce ne-aim familiarizat cu Sacri. Metoda are limite notabile. în primul rînd. Normele individuale ne conduc din nou înapoi la concepţia ştiinţei idiografice. Die differentielle Psychologie. inteligenţa mecanică. în ultimul rînd şi tot timpul. Să presupunem că la o mie de oameni s-a testat acuitatea auditivă. 26 Aouitate Inteligenţa Dominanţi Tendinţd <nmrts ptnUnt auditivi mecanica nevrotici ştiinţă Figura 2. a IlI-a. inteljS. Differential psychology. Un profil ne aduce aproape. New York. Stern. Psycttol. Această abordare ar putea implica în mod eronat faptul că individul ca atare este numai o mină de indiosin-crazii reziduale şi poate neglijabile. organizarea personalităţii sale constituie un standard pentru apreciere. Lucrurile stau altfel. 1958. nu aflăm nimic despre Sam care să nu fi fost anterior ales de investigator pentru testare. un fapt principal al naturii umane. îi observăm forţele şi slăbiciunile. ed. îl putem îndruma spre un anume post dacă rezultatele corespund cerinţelor noastre. dominanţa. ci „ocupă o poziţie intermediară". Vor exista puţine profiluri sau niciunul exact la fel cu profilul lui Sam. Leipzig. tendinţa nevrotică. Anastasi. Cum interacţio-nează dominanţa lui Sam cu interesul său pentru ştiinţă ? Care este structura care rezultă din faptul de a avea un interes pronunţat pentru ştiinţă dar nu şi o inteligenţă mecanică puternică care să-1 sprijine ? îl face . The place of the indiv. Norme individuale. un rest rămas după ce am explicat cea mai mare parte a comportamentului său în funcţie de norme universale sau de grup. ci numai unul. fapt pe care bateria de teste îl omite. Ea a apărut la începutul acestui secol şi încă înfloreşte. structura sa personală de interese. Sam poate avea o trăsătură personală cardinală care să nu fie înregistrată deloc — poate el este mai întîi de toate un chirurg prin predilecţie şi aptitudine.16 De fapt. sau „Azi nu e el însuşi".dual and of idiodynamics in psychology : a dialogue.". a IlI-a. Dar fie că este asemănător sau nu cu ceilalţi din grupul său. cum se arată în figura 1. 3—21. ed.

cercurile cu linie continuă. oarecum în mod provocator. Aceasta este o tipologie validă dacă cineva se interesează de periuţele de dinţi. 1910. e beatnik. mixt. de asemenea. că are o personalitate banală. Paris. cît şi de extroversiune. De aceea el 1-a testat pe Poincare pentru a stabili deviaţiile de la medie în scopul de a descoperi secretul geniului său. orientată 17 E. Aceasta este. tipul. dormea prost. tipurile sînt . era obsedat de munca sa şi aşa mai departe. | Ea nu poate decît să înşire mărgele Tipuri Tipologia. Fie-Kre indică o grupare (sindrom) de atribute care de obicei (dar nu întotdeauna) coexistă. ca şi psihologul diferenţialist este nesatisfăcut de „ceea ce este comun unui imbecil şi lui Aristoteî". Dar fie că baza clasificării este largă sau îngustă. introvertiţi şi de ambele tipuri. Flammario. există oameni extrovertiţi. dar Organizarea lipseşte". alteori aîta. Pe cînd psihologia diferenţială era la începuturi. 28 ' ©. ca şi psihologia diferenţială. 3) utilizează una dreaptă şi 4) nu utilizează deloc — şi. ar trebui să fie clasificat în două tipuri. totuşi. Să numim cîteva la întîmplare. un experimen-talist francez. Tipologie versus individualitate (Elipsele cu linie întreruptă semnifică tipurile . Toulouse. că aparţine tipului anal sau tipului oral sau tipului ge-Htal. nu susţin nimic mai mult decît că anumiţi oameni se aseamănă cu alţii într-o anumită privinţă. sau narcisistă. care se opreşte la jumătatea drumului şi nimic mai mult. sau un ajutor administrativ mulţumit al vreunui inginer ? Despre toate profilurile putem spune „Trăsăturile sînt acolo. fizic şi mental.această opoziţie o persoană nefericită şi în conflict. cei care 1) utilizează periuţă de dinţi convexă. El a spus că nu a fost satisfăcut de normele universale. Există atît de multe criterii după care putem clasifica oamenii. nereuşind totuşi să surprindem structura sa internă unică de organizare. deoarece ele exprimă numai ceea ce 27 este „comun unui imbecil şi lui Aristoteî"17.sesc un tip de periuţe de dinţi sînt şi introvertiţi. o tipologie validă dacă cineva se interesează de extroversiune şi introversiune. a încercat metoda psihogramej cu faimosul matematician Henri Poincare. Un tipolog. încît vom constata cu uşurinţă că lam situat pe Sam în sute de tipuri posibile. absent din profilul său psihologic.- Figura 3. că este apolinică. dar nu vînătoarea. Prietenul nostru Sam. în mod similar. Dar presupuneţi că sînteţi interesaţi atît de periuţa de dinţi utilizată. 2) utilizează una care e concavă. care este o persoană. Problema este că psiho-grama nu poate să sintetizeze. Toulouse admite nenorocit că geniul lui Poincare era. Desigur. imaginaţie auditivă superioară. El a constatat că Poincare avea un volum al memoriei de 11 unităţi. care utilizează uneori o formă. multe teorii tipologice urmăresc adîncimea şi extensiunea. Schema nu mai funcţionează pentru că nu toţi cei care folo. desigur. este o abordare limitată a individualităţii. Toulouse. Astfel de propuneri clasificatorii şi multe altele au fost făcute H speranţa unei categorisiri largi şi valide a fiinţelor umane. Henri Poincare. că este autoritară. Urmărindu-i eforturile. Cineva poate spune pe drept că există patru tipuri de oameni. Doctrinele tipologice. Spunem că o persoana este liberală. sau cerebrotonică. indivizii) ■re altul. îi plăcea muzica. El preconizează o clasificare mai limitată şi mai discriminatorie a naturii umane.

nota 12 supra. Nu rezultă oare de aici că soluţia dilemei noastre despre unicitate este simplă ? Nu este psihologul clinician un specialist idio-grafic. Ei lucrează în spitale. Meehl. de exemplu. op. şi nici chiar cunoştinţele despre normele de grup. Această concepţie scapă criticii noastre. B. biserici şi armată. Cunoştinţele dumneavoastră despre omenire în general nu vă vor ajuta prea mult. Dacă psihologul clinician lucrează într-un spital de psihiatrie. Galanter. Tipurile ideale sînt. Tipologiile sînt ^■tnode şi seducătoare. Şi acest fapt ne poate fi de ajutor cînd ajungem la evaluarea personalităţii. simple „scheme de com-prehensibilitate"18. în final. Dar tipurile ideale sînt inventate în bibliotecă şi nu în laborator. în cealaltă jumătate. ca şi medicii. au de-a face cu indivizi singulari. Mulţi psihologi clinicieni nu depăşesc stadiul psihologiei diferenţiale. cit." 3952. 30 Procesul de ponderare a rezultatelor fragmentare. Ei testează şi transformă rezultatele într-un profil. cît şi predicţii idio-grafice („intuitive") ale comportamentului. Sam se potriveşte tipului autoritar. Objectivity in systematic and „idiodynamlc" psychology. mai ales în studiul „caracterului naţional". ca şi alţi indivizi A. de sintetizare a ceea ce se ^Rioaşte pentru a descoperi structura personală este extrem de complex. modul de predicţie (no-motetic) statistic era superior. Să luăm un exemplu din domeniul delincventei.20 Există acum teste şi scale accesibile care s-au bucurat de un oarecare succes în ceea ce priveşte predicţia reuşitei sau eşecului în colegiu. Unii oameni. 59. dar situaţia este mult mai complexă. centre de asistenţă socială. Din păcate nu ştim încă în ce mod şi cît de bine îndeplinim această sarcină. în felul acesta thulte domenii ale vieţii sale nu sînt explicate. un John Bull. fiziologice. dar Sam ca inBirid rărnîne necaracterizat. Fiecare clasificare este corectă.. 285 . Unii autori susţin utilizarea tipurilor ideale. fabrici. printre care W. Rev.19 în acest caz e clar că psihologii „ştiinţifici" au multe probleme. Le-ar plăcea să considere că înţelegerea idiografică nu este mai bună decît rezultatele obţinute prin date statistice (adică prin referire la normele universale sau de grup). sau numai să alegeţi un dar potrivit pentru ziua de naştere a mamei dumneavoastră. El este redus la o simplă aglomerare de procente. în termenii lui Spranger. se apropie în diverse grade de tipul ideal. m şi R. (Calităţile sale au fost corelate cu ca-Ităţile similare ale altor în-erivîzi.■suficiente pentru a zugrăvi individul în totalitate. în „Psychol. I şi D. dar nici una nu a fost inventată vreodată Pentru a explica individul în totalitate. Dar el poate fi clasificat şi împreună cu persoanele O. un om de afaceri american. 29 înainte de a părăsi acest subiect. Psihologie clinică Mulţi psihologi lucrează astăzi în „domeniul clinic". şcoli. Astfel. un creştin sau un personaj ideal cu consistenţă teoretică. să aşeze piesele împreună pentru a vedea ce reprezintă cu adevărat sistemul şi capacităţile interne ale pacientului. dacă îl considerăm în raport cu sindromul freudian al trăsăturilor „orale". Deşi psihologul clinician are nevoie de o pregătire în domeniul psihologiei generale. experimentale şi sociale — toate acestea ocupîndu-se cu norme universale sau de grup — atenţia sa principală se îndreaptă spre persoana concretă care se află în faţa sa. în prevederea delincventei şi chiar în predicţia fericirii în căsătorie. Figura 3 prezintă dilema. iar individul ca atare este lăsat de o parte. cărora speră să le faciliteze o adaptare mai bună şi o sănătate mentală ameliorată. în opoziţie cu toate celelalte tipuri de psihologi care sînt nomotetici ? Acest lucru este parţial adevărat. Ele sînt derivate prin metode raţionale şi nu empirice. 19 Un antagonism vehement faţă de poziţia idiografică (pur clinică) este exprimat de mulţi autori. Cum interacţio-. Munca lor e numită „clinică" deoarece. în aproximativ jumătate din studii cele două metode au avut succes aproape în mod egal . vom atrage atenţia asupra unei forme speciale de doctrină tipologică. fără să presupunem că în realitate există vreun reprezentant perfect al tipului respectiv. care încercă să le potrivească în tabloul clinic. Se eman. de confruntare a unei dovezi cu alta şi. E. pentru că ea nu intenţionează să cuprindă persoane reale. 18 Spranger. desigur. Tipurile ideale nu au fost elaborate prin studiul exact al oamenilor concreţi. el poate să transmită rezultatele sale unui psihiatru. a revenit asupra rezultatelor unor cercetări utilizînd atît date statistice '(scoruri pe scale obţi■ nute prin metoda psihologiei diferenţiale). P. Asemenea scheme comprehensive îşi au probabil utilitatea lor. estetică sau politică. închisori.ftează oralitatea cu autoritarismul său ? "Ku ştim. Presupuneţi că vreţi să alegeţi un coleg de cameră sau o soţie ori un soţ. fără a fi însă corelate reciproc B cadrul cîmpului organic al propriei sale naturi. putem descrie un italian tipic.

cogniţiei şi avem hevoie de o cu-Boaşfere a culturii şi societăţii pentru a explica dezvoltarea şi Beşterea individului. Faptul că şi clinicienii care utilizează o metodă „intuitivă" pot greşi în pre-dicţia lor iese din discuţie. Un asemenea B^lou lipsit de viaţă este distonant pentru cineva care simte că B^ividualitatea omului. dar procentajele rămîn constante'-. Clinteai inference and cognitive theory. Indivizii variază. Consta-Bm însă adesea că se oferă un tablou al personalităţii care este un Bozaic necimentat de elemente şi scoruri de teste. dar poţi să spui cu precizie ce va face un număr mediu de persoane. statistical me-thods — an issue based on misunderstanding. Necazul poate rezida în viziunea lor unilaterală asu-Pra naturii cunoaşterii umane. Companiile de asigurări sînt maestre în asemenea predîcţii statistice. Jimmy. Persoana este mai mult deci: „un punct de intersecţie" al acestor legi. 32 Rezumat individualitatea este o caracteristică principală a naturii Pentru a dezvolta o ştiinţă a personalităţii trebuie să acacest fapt.' în „Psy-nhol. Niciodată nu poţi prezice ce va face un individ. care au o viaţă de familie dezorganizată. Ea caută un echilibru între cele două extreme. nici ex-Biîsiv idiografică. aceasta se explică prin încercarea noastră de a redresa ■hilateralitatea actuală a psihologiei. Bailey. Ea este o structură cu legi în sine şi prin sine. Numai o cunoaştere completă a lui Jimmy ne va da posibilitatea să facem o predicţie sigură. W. Rinehart and Win-ston. Sârb in.—289. in „Sociometry". Lundberg. mulţi clinicieni simt ca fiinţele umane vii nu pot fi cunoscute exclusiv prin legi statistice. nu la o cunoaştere autentică a personalităţilor individuale. E. Watson : y{ln timp ce fiecare individ este o enigmă insolubilă. Deşi nu mă îndoiesc că unele cunoştinţe de acest gen există şi sînt de mare importanţă cînd sînt aplicate unui caz singular. Devierile de la normele universale sau de grup sînt instrumentul principal al clinicianului pentru studiul individului Totuşi. 1954. dr. Lor li se pare de la sine înţeles că teoria epistemologică dominantă în psihologie este sacrosantă. înainte ca dilema să fie rezolvată va fi nevoie de noi metode şi de noi teorii. E. 21. 4. Nu există nici o şansă de 85% care să-1 privească direct. totuşi susţin în acelaşi timp că ele pot duce la ' o codare grosolană şi rutinieră. Dar aici există o greşeală. Problema este complexă şi discutarea ei va ii amînată pentru cap. ^Adevăratul scop al psihologiei clinice nu este să elaboreze predicţii ce privesc grupul. Problema în discuţie a fost exprimată odată de S>herlock Ilolmcs. A spune că 85 din 100 de băieţi provenind din cutare sau cutare mediu vor deveni delincvenţi nu înseamnă să spui că Jimmy. ci să prezică „ce va face un individ" în atingerea acestui ideal. Dar este mai uşor să construieşti un om artifidin norme universale şi de grup decît să ai de-a face în mod Bdecvat şi ştiinţific cu un om real. Rev. J. Bacă în acest capitol înclinaţia noastră este să subliniem aspectul Biografic. Vom reveni asupra acestei probleme în capitole ulterioare. 1 struct"ra şi dezvoltarea personalităţii . 1941. percepţiei. care se aplică numai unor grupuri de indivizi şi nu indivizilor. Dar avem nevoie. 31 Despre băieţii care vagabondează. uneori predicţîa statistică poate ajuta. într-adevăr. O asemenea predicţie statistică ne aminteşte de succesul recomandărilor privind prevenirea accidentelor de circulaţie care se produc într-o vacanţă de sfîrşit de sâptămînă. R. ca individ. Case-studies vs. / Psihologia personalităţii nu este exclusiv nomotetică. de un punct de vedere special pentru a face ca aceste principii generale să Hînveargă spre individualitatea structurii care alcătuieşte perso-Balitatea. .Concluzia noastră este că dilema unicităţii bîntuie domeniul psihologiei clinice. Aceşti autori sînt apărători adevăraţi ai tradiţiei anglo-americane a asocţaţionismului şi empirismului. Taft. şi alte deficienţe. 1960. are şansa de 85% să devină delincvent. în grup el devine o certitudine matematică. normele universale şi de grup sînt folositoare. Meehl. Multe manuale elementare de psihologie oferă un capitol de concluzii intituat „Personalita-Ba". °i Minnesota Press. P. dar ele nu acoperi întreaga distanţă pînă la atingerea lui. New York. niciodată interrelaţionate în mod vital. E y s e n c k. care are o asemenea origine. Năzuinţa aceasta spre completitudine este lăudabilă. G. va deveni sau nu delincvent. D. Avem nevoie de Bgi ale învăţării. The science of personality : nomothetic . Dacă îl cunoaştem complet pe Jimmy şi mediul său vom fi capabili să îmbunătăţim previziunea statistică. 61. Legile generale conducînd la inferenţe (ajutate de statistică) explică toate cunoştinţele noastre despre persoane individuale. se poate spune în mod sigur că 85% vor intra în conflict cu autorităţile. Minneapolis Univ. R. H. 1954. Nu se poate admite aşa ceva. elanul îndreptat spre viitor al existenţei Bl° Şi întrepătrunderea sistematică a calităţilor sale cheie consti-B trăsăturile caracteristice centrale ale propriei personalităţi. Clinical vs statistical prediction. care i-a spus prietenului său. > Aceşti autori (şi alţii) sînt sincer scandalizaţi de problema pe care îndrăznesc s-o ridic aici. 379— 383 . Î65 . T. sau de procese Bagmentare.cd.". psihologia generală şi socială şînt rădăcina şi B'lpJna din care creşte psihologia personalităţii. Hoit. 339—342 . Pînă astăzi metodele psihologice diferenţiale au prevalat. Tristul adevăr este acela că psihologii nu au un succes evident ca judecători ai personalităţii. de asemenea.

e competentă. 3 Acestea şi alte definiţii „biosociale" (exterioare) sînt înregistrate în • erso-nality : a psychological interpretation. _după examinarea originilor termenului.. dar ce se întîmplă dacă influenţăm oameni diferiţi în moduri diferite ? înseamnă că avem mai multe personalităţi ? Oare nu înseamnă mai curînd că un 2 E. pe celelalte două. 34 sa evaluăm un candidat în funcţie de „personalitate". răspunsuri date do alţii unui individ considerat ca stimul . Dacă nu influenţăm oamenii. 39—43.să vă de^^lteţi personarrEateaw~^nT~ca™"scop~'sa Tnfăf^âsca^îcTSnrTŢ^^ îh"""cge"ă" 'C(i"~priveşţg__vorDlFea in public. pp. cît şi adaptabilă". trebuie să existe ceva înlăuntrul nostru care constituie „adevărata" noastră natură (deşi aceasta poate fi variabilă)^ Definiţiîle_| n__iuactie_.eottyef-3ti'qT"Tt3lOÎL ._^[u_jDutem accepta afirmaţia că o persoană are „mai multă" sau „mai putirS^jDej^ojia^^ TrTseTS~psihologJe. 35 judecător poate avea o impresie corectă despre noi şi altul una proastă ? Dacă e aşa. 1937. Hoit.1 dansul._J_a fel_de_bogaţ_doţaţi_ca şi cei care ÎI au. Există un argument favorabil acestor definiţii bazate pe „efect extern". înţelegem prin aceasta.2 Astfel. XÎ^crpd a iţii despre tine. Un actor de televiziune poate exercita influenţă asupra milioanelor de persoane. Rinehart and Winston. caracter. mijloacele ior „c°sm^^e piellml acesi lucru. 43. pobluid. cap.1 Efectul extern Spunem despre o cunoştinţă „Nu are personalitate" şi despre alta . Cititorul care e interesat de o analiză mai completă poate consulta lucrarea mea : Personality: a psychological interpretation. dar nimeni nu poate să o descrie precis : sute de definiţii sînt disponibile. The „halo" around „personalily". Numai prin judecăţile altora despre noi.YJa_. şi este atît sinceră. prin structură internă şi pozitiviste. New York. bună sportivă. De obicei ceea ce se doreşte este o estimare a eficacităţii sociale sau a atracţiei solicitantului. personalitatea noastră este cunoscută ca atare.. l deprinderi sau acţiuni care influenţează cu succes alţi oameni . 1942. 1—6. .pnale. cum putem fi noi cunoscuţi ? Acest lucru e adevărat.^ieIZrlîlllte reputaţii. Vorbind în sens larg. desigur. atletică. G. şî~sîrît Ceva mai sofisticate.E plină de personalitate''. temperament EFECTUL EXTERN » ORIGINILE TERMENULUI „PERSONALITATE' « STRUCTURA INTERNA « PUNCTUL DE VEDERE POZITIVIST » O DEFINIŢIE PENTRU LUCRAREA DE FAŢĂ 0 O OBIECŢIE FILOZOFICA e CARACTERUL o TEMPERAMENTUL * REZUMAT ue pare că toată lumea ştie ce este personalitatea. deoarece nu produc efecte asupra celorlalţi ? Părerea noastră este că asemenea creaturi excepţionale dispun de calităţi personale care nu sînt mai puţin fascinante decît ale acelora care trăiesc în societatea Omenească. sau despre Robinson Crusoe înainte de apariţia tovarăşului său Vineri ? Sînt aceşti izolaţi lipsiţi de personalitate. Un cercetător şi-a asumat sarcina de a determina care sînt calităţile necesare unei aprecieri superioare a „personalităţii" printre învăţătoare. acestea se grupează în trei categorii pe care le vom numi definiţii prin efect extern. în „Teachers College Record". O învăţătoare cu „multă -personalitate" se dovedeşte a fi o persoană care pare să prezinte pentru ceilalţi opt calităţi atractive : „Ea este interesantă în conversaţie. Dt&r pre un anumit ruj de buze sau ITToclTîeTnTîalîn^ feră personalitate". 2. are interese largi. Vom discuta pe scurt prima definiţie şi apoi. Adesea un formular de recomandare ne va cere 1 întrucît cercetătorul care se ocupă de personalitate nu este interesat In primul rînd de problemele etimologice şi istorice. Fie m m i n g. în acest caz personalitatea nu este chiar superficială. problema definiţiei este condensată în capitolul de faţă la un minimum ireductibil.CAPITOLUL 2 Personalitate. dar totuşi de aceeaşi inspiraţie sînt defi° vigiune socială jşau^exterioară" asupra tateă este : ' îuinu totală a efectului produs de un individ asupra societăţii . este inteligentă.de efectele externe confundă personali3£. dar poate avea o personalitate mai puţin complexă decît un . conce£ţm_ L -a+i'iiirTjjd ci^j-g cj eficiente din lînd să vă ajute . că persoana pe care o cunoaştem produce sau nu un efect asupra altor persoane. L p ^ypj p pţ Ce se poate spune despre ermitul solitar sau despre copilul sălbatic (trăind printre lupi).

c Structura internă Jâţ£ă_j££^^ excepţia pozitiviştilor moderni^ pe eare~"îi vonilui*"TulînărTK considerare) preferă să definească personalitatea ca o entitate obiectivă. inclusiv actorul din spatele măştii. denatura raţională^ Şi astfel vedem că termenul a avut chiar în latina clasică semnificaţii variate. M. definiţiile lor sînt mai puţin exaltate. de obicei.vxeodatâ o unitate perfectă. altele — definiţiile prin „structura internă". Toţi savanţii sînt de acord că acest cuvînt înseamnă la origine mască. ca ceva care există „cu_adevarat". paroh). si ocupînd pînă în zilele noastre un loc de frunte în toate discuţiile despre teologie şi fil6zofie. Die menschliche. pp.eJ_că este influenţată de ace"âlsta şî o""influenţează Ta B ^ şnţâ . în franceză poate ajunge chiar să însemne nimeni. bătînd în stînga şi-n. sugerînd noi idei. de asemenea. adică adevărata reunire a calităţilor interne şi personale. h gi£ o ^v filozofia morală a lui Kant sf> ^nTijlocîn vederea__unui P ajacă^de. p. J923. Termenul era utilizat şi pentru a desemna cele trei persoane ale Treimii. crezul 5 W. domnule". A ajuns. Desigur că . Personalitatea este : suma totală a tuturor dispoziţiilor.individ retras care trăieşte în obscuritatea unei mansarde. precum şi a dispoziţiilor şi tendinţelor dobîndite prin experienţă6. in definitiv. 1888. Biographies of words. Aparenţa şi nu organizarea internă este subliniată. impulsurilor. . New York. dorinţelor şi instinctelor biologice înnăscute ale individului.iadjxijiiială. ceea ce înseamnă „nimeni. tendinţelor. Leipzig..) D. Unele din ele anticipau definiţiile actuale prin „efect extern". de exemplu. Max Muller. ci doar tinde mereu spre p0 "*~~ Unii autori adaugă o notă de „valoare" acestui tip de definiţie Personalitatea "este ceva ce trebuie apreciat. M ii 11 e r. Astfel. .arpersana. Deşi. Integritatea personalităţii trebuie respectată pentru totdeauna. în latina clasică era utilizat numai persona. Longmans. deşi puţini din cei care-1 folosesc ştiu cum a apărut4 Termenii personality în limba engleză. nu tr^Glue_£CjTtundaftă cu oameni Je au despre eă7 p ^j. 20. Şi dacă aceste personae reprezentau trei măşti ale unui singur Dumnezeu sau trei persoane egale a devenit dispută teologică de lungă duratăv_Poate__cea mai faimoasă defin a termenului i2£Z£<2na a_Jx>st dată jd&^Soeihuîs in secolul al~~ 2a_na_esţe_ o substanj^. Dar acest cuvînt persona a circulat între graniţe uimitoare. (Acest fapt poate da oarecare satisfacţie acelora care preferă să 4 F. 37 democraţiei). nici tînăr nici bătrîn.ana-. personnallte în franceză şi personlichkeit în germană se aseamănă mult cu personalitas din latina medievală. să semnifice o persoană importantă (de unde personaj. Nimic n-ar putea fi mai abstract. Barth. este entuziasmat de abstracţiunea acestor termeni şi de larga lor utilitate Să luăm un cuvînt ca persoană. 32. a^ajuns să semnifice altceva. Căci dacă întrebăm portăreasa la Paris. Originile termenului „personalitate" Cuvîntul personalitate şi rădăcina sa persoană au fascinat îndelung pe cercetătorii limbii. PersonUchkeit. Dar faptul de a confunda efectele externe ale personalităţii cu însăşi structura internă ar amăgi minţile noastre. Etica iudeo-creştină a iniţiat această linie de gîndire. psihologii occidentali acordă o mare valoare şi integrităţii personalităţii (întrucît ea este. nici femelă. Ei_admit că perso. 4. dacă ne-a căutat cineva în lipsa noastră. William ŞT vorbeşte despre perso^ Cil nimeni nu dob|nde.impresia jp care o facem asupra__alţora_şi reacţia_lor ^IMâ_de_jiai„. Stern. stimulînd nenumărate controverse.sJn±---f3ei0^~4mj3€«!ta«ţL în dezvoltarea personalităţii ^njaastrgi_Acestea sînt probleme la care vom reveni în capitole viitoare. Ei suprimă orice încercare de evaluare şi dau un simplu enunţ descrîptîv7 UrTexem-plu tipic este următorul. Nu o nici mascul.este deschisă conlurăţoiir. monsieur". Ca substantiv nu reprezintă mai mult decît reprezintă a fi ca verb. ea va răspunde „Personne. . 36 definească personalitatea în funcţie de efectul extern. Green.şle-.dreapta. t. chiar în antichitate.

1951. Ceea ce cunoaştem despre personalitate sînt numai „operaţiile" noastre. L i n t o n. Pentru a împinge lucrurile şi mai departe.rn.. Trebuie să ne adaptăm pe cît posibil mai mult metodele la obiect şi nu să definim obiectul în iuncţie de metodele noastre imperfecte. rev. Cu alte cuvinte. de asemenea. Structura internă.. J^iciimpsiholog şi nici un pro-. C a r m i c h a e 1. esţg_Jin rr(?*:i. Asemănătoare este şi următoarea definiţie : . moralitate şi fiecare atitudine care s a format în cursul vieţii cuiva7. p.. adică metoda noastră. Personalitatea este chiar mai dificil de studiat-' decit stelele sau Plantele. Hali and G. Elements of human psychology. Lock y. Ei argumentează că . S.) Dar mai întîi trebuie să examinăm o abordare opusă. ed. pe care omul de ştiinţă o poate da la un moment dat10. New York. p. De aceea. Prince. Thc unconscious. . 69. a omului de ştiinţă. Unele definiţii subliniază factorul cognitiv subiectiv care participă la organizarea internă.Deşi/ această definiţie priveşte personalitatea ca un dat accesibil studiului. pentru acest astronom ea este un corp ceresc. The cultural background of personaldy. Un exemplu de asemenea definiţie operaţională este următorul. Ea îmbrăţişează fiecare aspect al caracterului uman : intelect. 1945. Numai operaţiile externe. 1945. încercăm să înţele10 D. este problematic dacă ei urmează pilda ştiinţelor mai vechi. el nu crede că structura şi fiziologia plantei constă numai în opera4 ţiile sale. Termenii pot fi definiţi numai în modalităţi care sînt folositoare . rev. 38 u jâ" care există . New York. 9. ci este percepţia altcuiva. ed. acestea sînt operaţiile noastre. C. esenţialiste. care există cu adevărat şi are o compoziţie şi o structură pe care va încerca să le înţeleagă în mod ştiinţific. 7 H. Cînd un biolog disecă o plantă.'~fca "şi astronomul sau biologul. Un astronom care studiază Arcturus consideră steaua un construct legat de un nume ? Puţin probabil . personalitatea este un „construct". Macmillan. Wiley. p. 8 R.. Punctul de vedere pozitivist . în cazul acesta. Boston. 39 gem un fapt existent din natură. -Personalitatea este : conceptualizarea cea mai adecvată a comportamentului unei persoane în toate detaliile sale.^JlD—si. (Unii autori ar numi definiţiile de acest tip „esenţialiste". Personalitatea ca atare se evaporează în negura metodei.. Deşi acesta este scopul unor psihologi. Warren and L. o organizare de valori caro sînt compatibile între ele9. Self-consistency : a theory of personality. New York.. [sland. dacă există jntr-adevăr. 1924. Lindzey. Mc C 1 e 11 a n d. ceva gîndit dar care nu există realmente „colo undeva".„Unii psihologi contemporani obiectează energic împotriva definiţiilor. 2 nd. Dacă administrăm un test de personalitate şi obţinem cutare şi cutare scor. p. p. 84. pur şi simplu nu poate fi studiată direct. formulată în termeni de structură internă.cu adevărat acolo"'. Problema în discuţie este studiată de C. .plu construct legat de un nume pro--jgnuj^Cel mai bun lucru pe care-1 putem face este să încercăm să '"formutăm ipoteze despre ea — să o „conceptualizării". fjr înţelege vreodată pe d epîinvreo__jDej^maIila±e~^In-411 -hi ~t^îr^^^^^^^^ 7 p^Ţ^^^^r^^^^^^^_^^^ "persOnâHtaţif. numeroaselor părţi componente înregistrate. Conceptualizarea nu trebuie să treacă dincolo de metodele ştiinţifice pe care le utilizăm. afirmînd că personalitatea este: o schemă unificată a experienţei. Definiţia e reprezentativă pentru cee-a ce putem numi definiţii ale personalităţii de tipul omnibus sau „sac de cîrpe". 1930. O definiţie pentru lucrarea de faţă Nu există desigur definiţii corecte sau incorecte. Aceasta este viziunea behaviorismului pozitivist extrem. temperament. Propria mea definiţie va fi. Personality.structura internatr este inaccesibilă ştiinţei. Theones of personality. 532. dar situaţia este aceeaşi. Sloane. 9 P. Personalitatea este ansamblul organizat al proceselor şi stărilor psihologice aparţinînd individului8. ca personalitatea. abilitate. Următoarea definiţie e mai „structurală" : Personalitatea este întreaga organizare mentală a fiinţei umane în orice stadiu al dezvoltării sale. vizibile. p. manevrabile sînt tolerate. Personalitatea nu este ceea ce cineva are. din punct de vedere pozitivisţ^^pgrsonalitatea ÎPternă. 90. New York. 333. Nu putem cunoaşte „unitatea multiformă dina6 M. Notăm aici o asemănare cu definiţiile prin „efect extern". Appleţon — Century — Crofts. 1945. New York. 'ea nu reuşeşte să sublinieze integrarea în structură S. există psihologi care spun că ar trebui să nu folosim niciodată conceptul de personalitate^ Dacă am şti destul despre „stimul" şi despre „răspuns" (aşa-numita psihologie S-R) nu ar trebui să ne batem capul cu-vreo „variabilă intermediară". . Houghton Mifflin.

Am văzut că definiţiile de tip eom-nibus sau „sac de cîrpe" ml sînt adecvate.. Cine este acest „individ" în care rezidă personalitatea ? Oare nu admitem în mod secret un organizator — un „ego"' ? Nu avem în inimile noastre o entitate neexplicată care creează cumva o unitate a personalităţii ? Această obiecţie vine în special din partea filozofilor persona-îişti care consideră că în toate definiţiile . Ceea ce ci face în principal este să se adapteze mediului său. Toate exprimările sînt pline de capcane. un concept. Toate sistemele care compun personalitatea trebuie considerate ca tendinţe determinante. Unii filozofi ar spune că noi comitem păcatul de neiertat de a considera problema rezolvată dinainte. în contrast cu creierele mai 'simple ale altor vertebrate. Termenul implică şi procesul reciproc de dezorganizare. ajută la sublinierea ideii. Sears defineşte personalitatea ca „potenţial de activitate" i? A theoretical framework for personality and social behavior. Un neuron are un potenţial de activitate. cît şi a „trupului" într-o unitate inextricabilă. Integrarea şi alte procese organizaţio-. precum a fost argumentat în primul capitol. Noi nu ne adaptăm numai la mediul nostru. posedând o structură internă specifică.nale sînt necesare pentru a explica dezvoltarea şi structura personalităţii. Orice comportament şi orice gîndire sînt caracteristice persoangv-^si. Determină. Caracteristic. după această definiţie. Totuşi. o trăsătură. Ele sînt moduri de adaptare şi desfăşurare provocate de situaţia ambientală în care ne aflăm. Un sistem (orice sistem) este un complex de elemente într-o interacţiune reciprocă. De aceea „organizarea" trebuie să apară în definiţie. dar nu putem considera o astfel de structură izolată ca avînd personalitate. iată definiţia noastră : r r ( PERSONALITATEA ESTE ORGANIZAREA DINAMICA IN f CADRUL INDIVIDULUI A ACELOR SISTEME PSIHOFIZICE | CARE DETERMINA GlNDIREA Şl COMPORTAMENTUL SAU CARACTERISTIC. 6. Psychologist". un sti] de 40 comportare. 476—483. Riscăm să afirmăm că diferenţa dintre oricare două specii de vertebrate submarine nu este atît de mare ca diferenţa dintre două fiinţe umane. Dar nu ar fi înţelepL să se definească personalitatea numai în funcţie de adaptare. Chiar actele şi conceptele pe care înTntîd aparent le „împărtăşim1' cu ceilalţi sînt la bază individuale şi caracteristice. -Aforismul este lăudabil. O deprindere este un sistem. în „Amer. . Ele exercită o influenţă directoare asu-j3ra tuturor actelor adaptative şi expresive prin care personalitatea ajunge să fie cunoscută. Răspunsul este un „da" prudent. Aceste sisteme există în mod latent în organism chiar cînd nu acţionează. De aceea. Individualitatea psihofizică a animalelor 11 R. Putem examina acum pe scurt conceptele-cheie din această definiţie : Organizarea dinamică. Ia fel şi un sentiment. animalele au pers'onalitate. Sistemele sînt „potenţialul nostru de activitate"11. Organizarea sa atrage după sine funcţionarea atît a „spiritului". nici exclusiv nervoasă. dar şi reflectăm asupra lui. {Nu ştim nimic despre gîndirea lor.. R. mai ales la acele*personalităţi anormale care sînt marcate de o dezintegrare progresivă. dar. Personalitatea este ceva şi face ceva. Fără îndoială animalele posedă forme rudimentare de sisteme psihofizice moştenite şi învăţate care conduc la o activitate caracteristică (unică). ne străduim să-1 stăpînim şi uneori reuşim. 1951. orice s-ar întîmpla. Este adevărat că unele acte şi concepte sînt mai idiosincratice decît altele. Psihofizic. într-un sens este redundant a se folosi termenul caracteristic în definiţia noastră. Se poate pune problema dacă. totdeauna selecţionate şi conduse de sistemele psihofizice care alcătuiesc personalitatea noastră. Complexitatea enormă a creierului omenesc. De aceea comportamentul şi gîndirea înlesnesc atît supravieţuirea. Problema centrală a psihologiei este organizarea mentală (formarea structurilor sau ierarhiilor de idei şi deprinderi care ghidează în mod dinamic activitatea). Comportament şi gîndire.pentru un scop dat. Pentru scopurile prezentului volum pretindem o definiţie a personalităţii care este „esenţialistă".redundanţa nu este în mod necesar ceva rău . Aceşti doi termeni constituie o etichetă pentru a desemna tot ceea ce poate un individ să facă. dar nici unul nu poate fi considerat ca fiind lipsit de un iz personal. 41 inferioare este extrem de primitivă şi nu poate servi drept prototip util al personalităţii umane. Sistemele psihofizice latente motivează sau direcţionează o activitate şi o gîndire specifică atunci cînd intră în acţiune.) Dar această concesie nu ne duce prea departe.. De asemenea. cît şi creşterea. Vom trata personalitatea ca o unitate existentă „acolo undeva".individual''. pare sa îndreptăţească această afirmaţie. Acest termen ne aminteşte că personalitatea nu este nici exclusiv mentală. O obiecţie filozofică Un termen din definiţia noastră nu a fost încă explicat — acela de . Sisteme. Dar defectul său c°nstă în eşecul de a admite criteriul necesar al organizării. sînt (unice "pentru aceasta.

pentru moment. A. în ceea ce priveşte conceptul de ego. cel mai important) sistem psihofizic în cadrul personalităţii. dacă vreţi. ar modifica definiţia noastră după cum urmează : Personalitatea unui ego este organizarea dinamică a dorinţelor şi abilităţilor psihofizice unice. care face ca adaptările acestuia la mediul său să fie unice12. 1957. Perspectives in personality theory. această problemă nu este necesar să ne reţină atenţia. Este modalitatea noastră de a nega faptul că personalitatea este numai o problemă de . Ne grăbim să admitem că există o problemă presantă în a raporta ego-ul la personalitate. Există un motiv interesant pentru a justifica diferenţa. Personality. W. deşi primul derivă din latină. adică „în piele". în H. Freud. de cîte ori vorbim desr^e_jN3£a£ti^^m'ai ca sigur implicăm un standard moral si emitem o judecata de ă:E7Aoe1^ care doresc 4ă apere structura reală şi funcţionarea personalităţii de judecăţile cu bază morală. L. Ego-ul cuiva este desigur un important (fără îndoială. mască. cei doi termeni sînt adesea utilizaţi în mod sinonim. înclinaţia sa behavioristă o conduce la subli-nier&a mişcării exterioare. Vom reveni la această problemă dificilă în capitolul 6. cum am spus. situaţia este diferită. ^agsptrvjp. Psihologii americani au elaborat multe lucrări intitulate Personalitatea. Din această cauză — şi pentru a fi consecvent cu propria noastră definiţie — preferăm să definim caracterul ca personalitate. New York. comportament vizibil. al doilea sugerează o structură adîncă (poate înnăscută). pentru că din fericire a scăpat de aura de valoare a cuyîntului înrudit. decît termenul personalitate este termenul caracter. ttTajjratin_ fascinant. E curios faptul că termenul „caracteristic" şi-a păstrat sensul primitiv. gravare. Bertocc'i.) _Asţfel. în timp ce psihologii americani preferă pe cel de personalitate. 458. de exemplu.personalităţii este implicat (sau este necesar) un factor de continuitate şi unificare.efect extern". 1. Theofrast. „Ea are multe calităţi care o fac să fie îndrăgită". pe de altă parte. evaluată .ter" "bTrn*"~ ne referîm'~lă~HesavTrşirea sa morală. « a-conotaţie specială dincolo de sensul său originar de gravare.carac.. socoti nobile şi de îndrăgit . dar adaosurile ulterioare ale judecăţii de valoare ne fac -să ezităm în utilizarea lui. dar rareori în America. Basic Books.). vorbeşte adesea despre structura caracterului. Cînd spunem că organizarea dinamică se află înăuntrul individului. Totuşi. un elev "al lui Aristotel. Cînd spunem că cineva are . Psihologia europeană. nu vedem necesitatea de a-1 include în definiţia noastră. Personfy însemna. al doilea din greacă. Va servi pentru a se referi la deprinderi.gsie^jscela că orice calităţi ale persoanei sînt pur şi simplu ceea cesmtTJîTii ubsTJi valori (şi u^ete culturi) le pol. Este pecetea unui om — sistemul său de trăsături sau stilul său de viaţă. . Primul terrneTTsugerează" aparenţă. dar rareori de personalitate. calitate de suprafaţă. Ambele sînt adesea folosite unul în locul celuilalt. (Cititorul perspicace poate spune : „Accentul dv. Faptul psihologic brut . Cap. p. Unul din aceşti filozofi. 42 Caracterul Nu. în timp ce rădăcina sa a aeumu-' lat mult iz moral. în Europa. în capitolul 3 vom examina interesanta sa metodă. von Bracken (Eds. Al-'port. (Dacă spunem că are o „personalitate bunău înţelegem mai ales că este eficient social — utilizare populară pe care am discutat-o la începutul acestui capitol. fixată şi de bază. Totuşi. la origine. David. 43 ceea ce grecii antici înţelegeau prin caracter". Azi./Acum psihologia americană are preferinţă pentru environmentalism . drept caracter neevaluai. cineva poate face o judecată de valoare privitoare la personalitate ca întreg. European and American theories of personality. trăsături. proprii acelui ego. Astfel. Nu se referă la vreo judecată morală. pe ceea ce este adînc gravat şi relativ neschimbător. Philosophical Library. atitudini şi interese — orice semn important al individualităţii. P.) Desigur. sînt dezirabile. Deoarece este apropiat de sensul originar al caracterului.. alţii nu. în special pentru acest motiv cartea de faţă favorizează termenul personalitate. in ambele cazuri spunem că persoana în cauză are trăsături care cînd sînt examinate după standarde sociale sau morale externe. dar puţine intitulate Caracterul. Ency-clopedia of psychology. A scris multe schiţe de caracter din care au supravieţuit treizeci. înţelegem mai ales că ea rezidă în organism. Dar pentru moment e suficient a spune că obiecţia prezintă greşit utilizarea de către noi a termenului individ. pe structura internă corespunde perfect la n Pentru o discuţie mai completă asupra diferenţelor vezi G. In ceea ce priveşte termenul caracteristic. îl vom considera util. cum vom arăta mai tîrziu. în P. termenul caracterologic este folosit în mod obişnuit. Şi aşa şi este. tinde să pună accent pe ceea ce este înnăscut în natura omului. a acţiunii vizibile. diferenţa antică de tonalitate dintre cei doi termeni pare să explice preferinţele regionale actuale13. iar personalitatea.. L-am utilizat în definiţia noastră despre personalitate. Harriman (Ed. Bertocci. a fost autorul cel mai celebru care a utilizat acest termen în Grecia antică. psihologii europeni par să aibă preferinţă pentru termenul caracter. H. sau la orice parte a personalităţii : „El este un individ nobil".). New York. 1946. 12 P. 7-apaxTT)p înseamnă gravare.

Ne putem baza pe simpla noastră definiţie a Baracterului ca personalitate evaluată. Dar toate aceste tendinţe sînt în cadrul personalităţii. Roback. \' Ce include temperamentul ? Nu este posibil un răspuns clar. F. 44 Bă ele sînt percepute şi judecate favorabil nu schimbă situaţia. M. May. ca „o dispoziţie psihofîzică durabilă de a inhiba impulsurile conform unui principiu reglator". o „constituţie. Cu cît o dispoziţie este mai ancorată în solul constituţional nativ. Faptul 14 Prima definiţie citată este din W. aceste fenomene fiind considerate ca dependente de construcţia constituţională. Constituţiile intense în forţă şi energie pot avea ritmuri metabolice înalte şi o funcţionare puternică a tiroidei1-"1. Macmillan. „Temperamentul ei înnăscut este vesel". şi încă înseamnă. precum în următoarele titluri de cărţi : Glande care reglează personalitatea. calitatea dispoziţiei. j \ Temperamentul Doctrina conform căreia temperamentul unei persoane este ■pterminat în mare măsură de „umorile" (secreţiile glandulare) forpului s-a transmis din antichitate pînă azi. 450. New York. Taylor. însemna atunci. New York. Vezi şi E. dar nu cuoaştem sursele exacte ale temperamentului însuşL^. K. cînd spunem că cineva este prin natură lent şi letargic. Psychol. important a şti dacă o persoană are o „dispoziţie de a inhiba impulsuri în conformitate cu un principiu reglator". Iar unii autori care scriu des-pre subiectul limitat al temperamentului utilizează în mod greşit termeni mai largi.rfiriilnrit. de asemenea. desemnează o clasă de . biochimie. Această definiţie nu are intenţia de a implica faptul că temperamentul este neschimbat de la naştere pînă la . deoarece acestea sînt trăsături ale structurii sale interne. Dar cunoştinţele noastre despre baza fizică nu sînt încă sigure. sau că are o „dispoziţie posacă-'. 1926. Harts-liorne. energic. E. Shuttleworth. Unii psihologi îl consideră o parte specială a personalităţii. ^autocontrol. 1930. S. descriem un temperament' Au existat diverse încercări de a analiza dimensiunile de bază alo temperamentului cu ajutorul testelor psihologice. sau de opusul lor — apatie. New York. Şi ■stfel noi preferăm să nu considerăm caracterul ca un domeniu spe-»al al personalităţii. endocrinologie şi antropologie fizică. cu atît se va vorbi mai mult despre temperament. că altul este excitabil. p.materie primă" din care este modelată personalitatea.. 1956. _§au_ deprindere a spiritului. Teoria etică este o ramură ■bportantă a filozofiei. înd spunem că o persoană se sperie uşor. I Pentru a realiza necesarele progrese în studiul temperamentului avem nevoie de mult mai multe cercetări în genetica umană. 1927. sile predominante ai tonte ■pq.zînd sensibilitatea faţă cjp. Studies in the organ. în „J. Dimensiqns of character. o sti. ca şi inteligenţa şi constituţia fizică. Asemenea studii tratează despre onestitatea copiilor. M. Macmillan. sau „vremea interioară"" în care se dezvoltă personalitatea. Harcourt. A doua. Lipsind cunoştinţele mai precise asupra acestui subiect oferim următoarea definiţie ca reprezentînd corect accepţia psihologică curentă şi servind în mod adecvat scopurilor acestei cărţi : f Temperamentul se referă la fenomenele caracteristice ale naturii ^_ejxuxţicmale a unui individ. inclu. că are „o fire îngrozitoare*'. -zation of character.ă. A. Baze biologice ale Personalităţii. Y Se poate spune că temperamentul. conştiinţă şi credinţe religioase este foarte important pentru studiul personalităţii sale. soc. solicitudine. Un anumit număr de cercetări a fost publicat sub titlul Studii asupra caracterului sau Dimensiunile caracterului14. Pare probabil ca un factor primar să fie legat de forţă şi energie. cineva îl defineşte ca „gradul de organizare etică efectivă a tuturor formelor individului".le. Seriile din Studies in Character sînt rezumate în H. din V A.fortq şi viteza sa obişnuită de răspuns. şi nici nu ştim de cîte dimensiuni suplimentare avem nevoie pentru a clasifica formele majore ale temperamentului16. Temperamentul se referă la climatul _chi mic. L i g o n. Astfel. Fizic şi caracter. Tte psychology of character. dar nu trebuie confundată cu psihologia per-■snalitătii. Ştim că personalitatea e în mare măsură condiţionată de temperament. folosesc uneori termenul ca echivalent cu personalitatea —■ ca de exemplu cînd spun „teste de temperament" în loc de „teste de personalitate". Cercetările privind temperamentul se fac azi sub numele de „psihologie constituţională1'. depinzînd mai ales de sau fiind legată de constituţia fizică".'*. Brace. Faptul că un copil sau un adult are idealuri morale.înainte de a părăsi problema ar trebui să ne referim la încă o utilizare a termenului caracter. Dar această utilizare este rară şi în declin. că are impulsuri sexu""" 45 ale puternice sau slabe. în toate aceste cazuri termenul „temperament" s-ar potrivi mai precis subiectului cărţii. fluctuaţiei şi irite. Character and >6. nsităpi dispoziţiei. credinţă religioasă. dar încă nu s-a ajuns la o unitate finală de vederi. Toţi aceşti trei factori se bazează foarte mult pe determinarea genetică şi de aceea "constituie aspectele personali-taţii care sînt cele mai dependente de ereditate. Alţii. abnorm.p. şi deci în mare măsura ereditare ca origine. Termenul tempera-W&nt a intrat în limba engleză în evul mediu o dată cu doctrina celor îjgîru__umori (capitolul 3). ahnormal psychology. 21. mai ales din Marea Britanie. „El are un temperament lent şi apatic'^ Cîţiva autori.

1957. „părintele medicinei". Capitolul următor se referă în continuare / la^-problema temperamentului.n.moarte. metabolice.". caracter şi temperament reclamă în mod special definirea. în secolul al II-lea e. Teoria începe cu credinţa grecilor antici. un obiect care incita la studiu. decît dispoziţii constituţionale (temperament veritabil). New York. adevărat că şi secolele trecute au produs comoara lor de intuiţii. nervoase care stabilesc pentru noi un capital de bază caracteristic. temperamentul poate fi modificai (în anumite limite) de influenţe medicale.n. The differentiation of temperament from personality. Caracter este un termen de care ne putem lipsi în general. Ca şi constituţia fizică şi inteligenţa. Dotarea / temperamentală a cuiva nu este invariabilă. desigur. Harper.care le studiem. Critica pe care i-aş face-o ar fi aceea că denumirile sale sugerează mai curînd trăsături de personalitate. Caracteristic.e. Galen a socotit umorile ca fiind nu numai .determinabile) şi tocmai această structură sperăm s-o studiem. De-a lungul epocilor eforturile omului de a formula o ştiinţă sau o pre-ştiinţă a personalităţii umane au ajuns destul de frecvent în puncte moarte şi la absurdităţi. Definiţia mea despre personalitate este „esenţialistă". 103—112. •dar . pămînt. Cercetarea e necesară în continuare 46 Rezumat Voltaire scria odată : „Dacă doriţi sa discutaţi cu mine. se referă ) la „materii prime" din care este modelată personalitatea. el a hotâ-ît că aceste elemente sînt reprezentate în corpul omenesc sub forma celor patru „umori" (hormones)/?Dacă o umoare este predominantă în corp ne vom aştepta să găsim o predominanţă corespunzătoare a unuia din temperamente. Cuvinte foarte abstracte ca personalitate. în anumite privinţe ea mai este încă apropiată de spiritul şi descoperirile ştiinţei moderne. A doua etapă în teorie a fost curînd adăugată de Hippocrate.] oarece sjŢTfefexii (prin definiţia noastră) la evaluarea personalităţii. Diamond. desigur. Definiţia mea nu neagă. deşi pune limite în / dezvoltarea personalităţii. mai jntii trebuie să vă definiţi termenii". joc şi apă. tot aşa cum un astronom poate să nu-şi atingă scopul în studierea constituţiei unei stele. ca şi inteligenţa şi constituţia fizică. Sînt lecţii importante pe care nu ne putem permite să le trecem eu vederea. dar pot exista dispoziţii fiziologice de bază care să sprijine clasificarea. ca şi în cursul învăţării si al experienţei de viaţă. 171). Cele patru tipuri de temperamente ) ' Teoria psihologică cea mai veche despre care avem o mărturie este în acelaşi timp teoria care a avut cea mai mare influenţă de-a lungul secolelor. Dar steaua este încă acolo. cnirurgicale "şlnutriţionale. 5 şi 8. Modificarea este posibilă. de teamă şi controlat (sau impulsiv)" (p. Diamond e de părere că cercetările pe animale şi analizele factoriale asupra temperamentului uman „conţin asigurări repetate asupra importanţei dispoziţiilor spre comportament afiliativ. care 48 susţinut că această formulă pentru natura luată ca întreg (macro-osrnos) trebuie să se reflecte în construcţia proprie a omului /'microcosmos). Doctrina a fost mai tîrziu formulată de medicul roman Galen. sau ceva similar-. Psychol. termeni variaţi. rărnîne faptul că. că întreaga natură este compusă din patru elemente : aer. Cu mult înainte de epoca endocrinologiei. __J Intuiţii din trecut CELE PATRU TIPURI KE TEMPERAMENTE e FIZIOGNOMIA « CARACTEROLOGIA LITERARA « FRENOLOGIA 9 SFÎRŞITUL SECOLULUI Al' XIX-LEA 9 GALTON ŞI EXPERIMENTUL 9 REZUMAT l\u ne interesează aici un muzeu de antichităţi şi de ciudăţenii. îşi păstrează ^sensul originar de gravare (o trăsătura în mod unic gravată) şi de aceea este folositor^ pentru scopurile noastre.tendinţelor în temperament. Percepţiile şi metodele noastre pot fi eronate. Personalitatea înseamnă ceea ce o persoană estp în mori real". că o persoană se modifică cu scurgerea timpului sau că comportamentul ei se poate schimba de la o situaţie la alta. pe ele altă parte. de. 16 O trecere utilă în revistă a stadiului actual al cunoştinţelor se găseşte în S. pentru a face discuţia profitabilă. / 15 Vezi C. în acest capitol vom examina cîteva abordări instructive din epocile anterioare.. Ea spune numai că persoana are o structură internă şi o scrie de caracteristici (variabile. sp rjpj?yr>|ţa Totuşi. Numeroşii' autori pe care-i citează utilizează. în „J. J. gen. Temperamentul. începînd de la naştereTîn dotarea noastră există niveluri constituţionale chimice. indiferent de modul în care ceilalţi îi percep calităţile sau de metodele prin . subliniind semnificaţia lor pentru cercetarea si teoria actuală. Totuşi este. atribuită lui Empe-docle în secolul al V-lea î. dar nu nelimitată. Personality and temperament. Temperamentul se poate modifica pe măsură ce personalitatea. A d c o c k. 1957. 57. dar Diamond consideră că denumirile lor indică aceleaşi dimensiuni de bază ale temperamentului. cap. cu siguranţă. de asemenea. agresiv.

n. Aer Pâmînt Foc Apă Caid şi umed Rece şi uscat Cald şi uscat Rece şi umed Sînge Bilă neagra Bilă galbena Flegmă Sanguin Melancolic Coleric Flegmatic Deşi ştiinţa modernă a arătat că substanţele hormonale din corp sînt mult mai numeroase şi mai complexe decît ştiau anticii. 1957. New York. ~f Proprietăţile acestora Umori corespunz'ito ire Temperamente corespunzătoare Empedocles. cea 450 î. consideră c« temperamentul variază în funcţie de viteza şi intensitatea reac1 Vezi W. Prea multă bilă galbenă poate produce febră. Galen. Doubleday. totuşi fericita presupunere că temperamentul. depresie şi slăbiciune. sanguin — optimist. printre ei şi Pavlov.n. Descoperim însă* imediat că aceste coloraturi calitative sînt conforme cu viziunea logică şi cantitativă asupra dimensiunilor posibile ale temperamentului.e. flegmatic — apatic.e.rădăcina temperamentului.)1/' ţ * Cele patru modele descrise de această teorie se potrivesc în aproape orice schemă dimensională modernă de clasificare a temperamentului. ci şi a bolilor. Hippocrate. în plus. melancolic — trist. fundamentul emoţional al personalităţii este condiţionat de chimia corpului a fost din ce în ce mai muie confirmată de cercetarea modernă. cea 150 î. ca de exemplu Wundt. cea 400 î. prea multă bilă neagră. 2t5 Rapid Profund coleric Puternic me'ancolic sangvin coleric ■ Slab Larg flegmatic melancolic sangvin Restrins flegmatic A Excitabil Superficial B coleric -Wep'âcut" melancolic sangvin coleric Plăcut Retras flegmatic . Este adevărat că denumirea temperamentelor are un parfum calitativ : coleric înseamnă irascibil. pretind că tipologia în patru părţi a anticilor nu poate fi îmbunătăţită.e. Sargant. Battle for the mină. (Unii autori moderni.n. în afară de norocoasa presupurţere legată de chimia corpului. / ^M Să presupunem că un autor. 49 Structura ?i dezvoltarea personalităţii — cd. mai există încă una şi mai puternică care a făcut ca această teorie să aibă o viaţă îndelungată şi tenace.

Destul de interesant este faptul că astăzi identificăm o distanţare de schema în patru părţi în favoarea unei scheme în trei părţi. Putem trece cu vederea presupunerea că dacă omul seamănă unui animal el trebuie să aibă şi calităţile animalului. este tradus de T. Supleţea ei ajută la explicarea influenţei sale enorme şi a longevităţii sale. şi mai ales din configuraţia. p. Medicina lui Galen şi-a supremaţia pînă clnd Harvey a descoperit circulaţia sane-a lungul secolelor. 1953 şi J. 1947. gen. I r-w i n. 1957. Diamond. 2 nd. 2) „Este o prostie să te bazezi pe un singur semn . S. In mod virtual toate componentele temperamentului.Aristotel4. New York. Deşi antic. 3) Cea maî valoroasă dintre' toate este sugestia că structura oaselor. S. Ross. Doubleday. Galen on the temperaments. adaptîndu-se. Fiziognomia 7 Fiziognomia este arta (şi ştiinţa potenţială) descoperirii caracte. : Oxford. Sherring-* o n. Doctrina este la fel de elastică ca şi platforma unui partid politic. Clarendon. 36. Herbart. Love-d a y şi E. Pavlov. maturitatea tîrzie — melancolică. vei avea mai mare încredere în concluziile tale cînd găseşti cîteva semne care împreună indică un singur drum". în „J. Multe manuale recente o acceptă favorabil. De exemplu. Wundt. iar prietenii sanguini pot prezenta trăsături de melancolie. F o r s t e r şi apare în „Opuscula". Prietenii noştri flegmatici au momente colerice. atît medicina apuseană. 51 se referă la sisteme de citire fiziognomică a caracterului practicate într-un trecut şi mai îndepărtat. R. artele frumoase au produs faimoase sculpturi. Cele patru temperamente adecvate la diferitele caracteristici alo răspunsului emoţional ţiei emoţionale. conformaţia sau^ expresia feţei. cele mai revelatoare . chiar şi stadiile vieţii : tinereţea era sanguină.~i risticilor personalităţii — în special ale temperamentului pe baza I aparenţei exterioare. Din nou cele patru tipuri se potrivesc (Figura 4 B). mişcările şi gesturile. portrete care proslăveau cele patru tipuri. Să presupunem că cineva doreşte să pună accentul pe excitabilitate şi afect. constatăm că ea nu reuşeşte să acopere individualitatea structurii. voi. 45 —64. Clasificarea tripartită (identificată cu numele lui Kretschmer şi Sheldon) este descrisă în capitolul 4. VI. Fiecare poate vedea în ea ceea ce do2 Cf. Psychol.la cele patru tipuri umorale. un om care seamănă cu o vulpe trebuie să fie viclean. maturitatea — coJerică. Teoria era folosită în toate felurile. ca la toate tipologiile. cît şi în flexibilitatea ei care este conformă unor dimensiuni logice ale analizei. Mai valoroase sînt trei aserţiuni care îşi găsesc un sprijin în cercetarea şi teoria modernă : 1) Deşi judecăţile poj fi bazate pe orice trăsătură mobilă. New York. meritele ei constau atît în recunoaşterea chimiei ' corporale. Kiilpe. Ea explica patologia corpului. Să presupunem că un teoretician propune ca lărgimea şi profunzimea să fie dimensiunile fundamentale ale temperamentului. £ft şi cea islamică au fost redactate aproape exclusiv în termenii acestei teorii. Faptele specifice individualităţii biochimice fac dificilă acceptarea oricărei tipologii în raport cu o persoană concretă. Urmîndu-1 pe Galen. potrivirea este încă foarte bună (Figura 4 C). menţionate în definiţia noastră (pagina 46) se pot potrivi cu una din acesie scheme dimensionale. Ed. S. 50 reşte să vadă. ţesutul corpului şi corpul (constituţia) dezvăluie ceea ce este înnăscut şi relativ neschimbător (temperamentul).melancolic cangvin Exteriorizat flegmatic Calm C Inactiv D Figura 4. Putem oare să nu ne întrebăm ce este cu asemenea teorie atît de robustă ? Da. 1903). D. din Works of Aristotie (W. Anatomia melancoliei de Burton se baza pe această doctrină ca si multe alte opere literare. regnant in nostro corpore suna un poem medical din secolul al Xl-lea. ed. în acelaşi timp. Ebbinghaus. Harper. Personality and temperament. Quattuor humores. Cel mai vechi tratat asupra acestui subiect este intitulat Physiognomonica şi este atribuit lui . Printre psihologii care au utilizat pe larg împărţirea în patru tipuri de temperamente sînt Kant. bătrîneţea — flegmatică.". jjf Nu e de mirare că nenumăraţi scriitori au utilizat cu convingere cele patru temperamente. Hoffding. 129. O altă schemă dimensională plauzibilă consideră temperamentul în funcţie de puterea şi slăbiciunea activităţii şi de tendinţa de exteriorizare sau retragere ca în figura 4 D2. Klages.sînt expresia facială. frize. în timp ce structura musculară şi mişcarea dezvăluie trăsăturile dobândite . Figura 4 A arată că nu avem nici o dificultate în a stabili cvartetul antic conform acestei dimensiuni logice. ^individualitatea omului. 4 Acest tratat.. Man on his nature. cuprinzînd numai 24 de pagini. în rapitnin] 1Q vnm reveni la eroarea diagnosticului „mono-simptomatic" pe baza actelor expresive. el 3 Istoria medicală a doctrinei este bine prezentată de C.

plus deprinderi dobîndite de reactivitate vigilentă faţă de mediu şi o ridarc bogată datorită unui sentiment emoţional intens. Asociaţii similare se ataşează celorlalţi. Faţa flegmatică are o constituţie letargică şi neatentă ca deprindere . I 52 q . Aceste judecăţi se bazează pe indicaţii fiziognomice. dar înzestrat cu o fire colerică. deşi şi celelalte sînt importante. numărul 3 este somnoros. în ceea ce priveşte efectul lor. obţinem indicaţii importante atît din construcţia anatomică. Să examinăm această ultimă afirmaţie privind cîteva reprezentări fiziognomice foarte vechi ale celor patru temperamente. După cum spune documentul grec antic. faţa colerică trădează vigoare şi forţă natu-rală a Jizicului (temperamentului). Aceste stereotipuri ni se dezvoltă din experienţa noastră de observare a structurii osoase şi musculare. Zvelteţea şi structura delicată a tipului melancolic este dată de natură. Mai ales acestea din urmă sînt de luat în considerare. dar nu_e^ţeirîarc£tă__de_JiiiiLcare să indice o experienţă emoţională profunejă sau de durată. cît şi din configuraţiile musculare dobîndite. decît sentimentului. atît de structura osoasă. Numărul 2 pare să. Nr. La fel.fie un luptător. numărul 4 datorită sugestiei de optimism este sanguin. Care sînt indicaţiile pe care le folosim ? Remarcăm că desenele depind. liniile feţei se datorează mai curînd grăsimii. 1 ilustrează pe tradiţionalul poet bolnav de dragoste care are reputaţia de a fi melancolic. dar ochii aplecaţi şi cutele verticale de pe frunte reflectă deprinderi dobîndite de renunţare şi gîn-cluri neplăcute. moale şi flegmatic . cît şi de cea musculară. (Majoritatea oamenilor (peste 80%) identifică corect tipurile desenate în figura 5. Faţa sanguină este destul de normală ca structură osoasă.ale personalităţii.

de a fi servit „cu succes" prima corporaţie. Fiecare începe cu o definiţie scurtă a trăsăturii dominante şi continuă cu exemple tipice ale acţiunii acestei trăsături. Ochii veseli. chiar i'a'câ aceasta nu face măcar o jumătate de obol. găsim primele descrieri literare ale personalităţii. Urmă. Uneori portretului Omu-I lui generos făcut de Aristotel însuşi i se atribuie inventarea stilului. Chiar şi azi apare curent 53 un gen ieftin de fiziognomie. Dacă are ceva de . Vom reveni la această problemă în capitolul 19. nu se întîlnesej fără o gură veselă şi dacă sîntem destul de ageri pentru a observa. Cantitatea de literatură despre acest subiect este mult mai frapantă decît calitatea sa. îi scade din hrană. Dacă sclavul i-a spart o oală ori o farfurie. răscoleşte paturile. ainte de a fi împlinit luna bate la uşa datornicului şi-i cere dobînda. Deşi scris acum peste două je anjT portretul este aplicabil şi astăzi unora din persoanele pe e le cunoaştem : Zgîrcitul* Zgîrcenia este o economie ce întrece orice măsură. Sistemul nu prezintă un interes special pentru noi. a interesului ei a adus-o de timpuriu sub patronajul vracilor şi şarlatanilor. lăzile. Cînd se află la o masă pregăt ta Pe socoteala celor ce iau parte la ea. un elev al lui Aristotel. cu excepţia unui punct asupra căruia el insista puîerJ nic : el susţinea că toate trăsăturile corpului sînt în cele din urmă consistente unele cu altele. iar zeiţei Artemis îi jertfeşte mai puţin decît oricare altul dintre cei ezenţi. Totuşi primele ediţii ale acestei lucrării au apărut în 1772 şi 1775 sub diferite titluri. Dacă nevasta a pierdut un bănuţ. la a fi biciuite în mod public sau la a fi trimise în case de corecţie. (De-a lungul timpului numeroşii imi-j tatori ai lui Teofrast pornesc în diferite grade de la acest formalism rigid. 54 dacă multe din schiţele sale s-au pierdut nu putem şti. Abuzurile sale au fost atît de mari îneît în secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea parlamentul britanic a pronunţat edicte pentru a condamna toate persoanele care Pretindeau să aibă* talent în fiziognomie. Dar toate aceste practici obscure nu schimbă faptul cj oamenii au găsit întotdeauna un ajutor — de un fel încă nu pe del plin înţeles — judecind pe ceilalţi după indicaţii fiziognomieg Cel mai faimos fiziognomist din toate timpurile a fost un e]ve-| ţian. Un „expert" poate fi angajat dt c ■ firmă pentru a rezolva probleme de personal. zgîrcitul numără cîte pahare a băut fiecare. caută pînă şi în aşternuturi.J obicei înregistrat şi uitat. Caracterologia literară Căutînd din nou în Grecia antică. zgîrcitul consideră că e îngrozitor de scump. căci natura practică. Dacă un cunoscut i-a procurat un obiect pe un preţ scăzut. fizid-gnomia a devenit populară şi a avut o istorie neîntreruptă de atunci încoace.) Este o particularitate a caracterelor lui Teofrast faptul că toate treizeci reprezintă tipuri vicioase sau cel puţin dezagreabile-Dacă el a considerat omul bun prea prost pentru a scrie despre el 5 Lucrarea sa principală Physiognomische Fragmente zur Beforderutm der Menschenkenntniss und Menschenliebe. din orice ţară ca o imagine simplificată dar în mod esen-l ţial corectă. spune el.! Un „Caracter" reuşit este o descriere scurtă a unui tip comuni de om care poate fi recunoscut şi apreciat de cititorii de oricel vîrstă. Reprezentări fiziognomice ale celor patru temperamente ^_ O dată ou renaşterea aristotelică din secolul al XlII-lea.1 Ceea -ce este semnificativ pentru psihologia modernă este acceniulj pus de Lavater pe consistenţa personalităţii atît în aspectele ei inJ terne.Figura 5. Johann Kaispar Lavater (1741—1801)1 El a fost un propâganJ dist energic şi un moralist care şi-a practicat arta în rîndul mulţimii* de pe stradă şi în biserici. în capitolul 2 am menţionat „Caractereie" scrise de Teofrast. cotrobăie prin oaie. 'Cele treizeci de caractere ale lui Teofrast care s-au* păstrat urmează un stil rigid de compoziţie. scrisul şi posturile corpului şi acestea vor reflecta dispoziţia veselă. Zglrcit este omul care .P festă în toate". apărută în 1783—1787 în trei vo-j Iurte. a fost de multe ori republicată. cît şi în expresia ei externă : „Unul şi acelaşi spirit se mar. Sfatul său este rî.exemplu demonstrează stilul său. dar fiziognomistul se îndreaptă sprJ următoarea slujbă cu un onorariu bogat în buzunar şi impresioj nează pe noul client cu reputaţia. unde din nefericire a rămas în mare măsură.

litoer-cugetă-tor. Editura pentru Literatură. GITON* Giton are tenul fraged. 1824 (ultimele două au schiţe fizio-Snoiniee) 55 îşi face toaleta.T. B. faţă durdulie şi obrajii bucălaţi. traducere şi note de A u r e 1 T 11 a. B. op. el nu ţi-ar da nici cordeluţe pentru jertfă si nici făină. Scuipă departe şi strănută puternic. înfumurat. Nici pomeneală să te lase să treci prin livada lui sau să ridici de pe jos o smochină On o curmală. Cînd are la masă invitaţi din acelaşi demos cu el. (Nota trad. porneşrc dînsul la drum. toţi se adaptează după el. H oe 11. (Nota trad) 7 A 1 d i n g t o n. el prefigurează argumentul care va fi prezentat în capitolele 14 şi 15. C o n d e e s c u. Samuel Johnson. îl găseşti desculţ şi la prînz. Tocmai această intuire o putem în mod sigur adopta. te opreşti şi tu . Fiecare activitate este numai o manifestare a unui motiv central. P. Alte traduceri au fost realizate de R. O asemenea consistenţă perfectă este greu de întîlnit în viaţa reală.T. Zgîrcitul poartă haina mai sus de genunchi. predictibilă. 83. încîfc cumpărătorul abia nu are nici un folos. La masă şi la plimbare ocupă mai mult loc decît alţii . Pentru el zgîrcenia este o trăsătură domin antă a unor oameni. Caracterele. o structură consistentă de trăsături şi nu numai o singură dispoziţie cardinală. Deoarece literatura şi psihologia asigură două metode foarte importante pentru studiul personalităţii. Lista imitatorilor lui Teofrast este liingă incluzînd scriitorii cu faimă ca Ben Johnson. F. Stark Young. The characters of Theophrastus. îl vezi cum se afundă în fotoliu. Zgîrcitul. dar se întoarce cu inîna goală. Deşi nu o spune explicit. iar pe chei s-a pus rugina. începe să urmărească pe datornic şi-i pune la socoteală dobîndă peste dobîndă. Teofrast descrie un „tip ideal" (p. prietenii. cinci se plimbă cu persoane^gale în rang. Casetele zgîrciţilor de felul ăsta sînt doldora de bani ! Mucegaiul stă prins pe ele. consecventă cu sinp şi coercitivă. Din grădina zgîrcitului nu poţi lua nici măcar o smochină. în alegerea întâmplărilor ilustrative şi în economia de metafore. C. E. 314—315.). Vorbeşte tu încredere. Stai de vorbă cu el. un adevărat mobil esenţial al rnndnitpi Este stabilă. 1902 . Bucureşti. Şi totuşi. traducere de Măria Marinescu-H i m u. Despre bunurile materiale. se tunde la piele. iute la mînie. în La B r u y e r e. pentru a selecta un exemplu. datornicii. In toate epocile şi în toate ţările au existat oameni zgîrciţi. The characters of Theophrastus. pretinde un preţ atît de ridicat. pîntecul sus. Caracterele. pp. ca să nu vadă pe nimeni. lin imitator american. E hazliu. La Bruyere. umerii laţi. cum stă picior peste picior. fie că-şi primeşte prietenii sau * Cf. într-adevăr. omul este mînat de trăsătura sa de zgîrcenie. iar cînd dă haina la curăţat îndeamnă pe meşter să întrebuinţeze argilă din belşug. compararea lor este in* Ci. Nu îngăduie nevestei să dea cuiva cu împrumut sare ori un căpătîi de fitil. în cazul lui Giton. E bogat7. Zi de zi este cu ochii pe semnele de hotar şi stă cu frica-n sîn să nu i le mişte careva din loc. o admirabilă traducere a Xafxxxwfyp . 1-a urmat îndeaproape în mod special pe Teofrast intitulîndu-şi cartea de schiţe Encaustics. 1. Editura pentru Literatură 1966. W. cit.) 6 Reprodus cu permisiune din R. el merge la mijloc. din mîndrie şi din cutezanţă.P. Bucureşti. privirea fixă şi sigură. umbletul energic şi hotărît. Toţi sînt de aceeaşi părere cu el şi cred veştile pe care le deapănă el. într-un sens. A. un vîrf de chimion. The characters ol Theophrastus. are grijă să taie carnea în bucăţi cît mai mărunte.. el zugrăveşte un stil individual de viaţă.P. doarme şi noaptea ca un butuc. pp. Remarcaţi : omul nu are numai o „deprindere* de a-şi purta tunica scurt şi o altă deprindere de a examina stâlpii de hotar ai proprietăţii sale. Teof r a s t.. Caracterele. prefaţă de N. Se poate prezice cu siguranţă că în situţii noi el va reacţiona în acelaşi mod. despătureşte o amplă batistă şi îşi suflă nasul cu mare larmă. toate persoanele au trăsături centrale şi stiluri personale. fie că are de-a face cu soţia. 1925. 41—43. and Transl. 30). E. e nerăbdător. Cum a trecut termenul dobînzii. cum încruntă din sprîncene şi cum îşi trage pălăria pe ochi. iar la baie aduce uleiul în sticle mititele . sau cum o ridică mai pe urmă şi îşi descoperă fruntea. li întrerupe şi îi muştruluieşte pe cei care vorbesc. Hammond. John Donne. în cazul omului zgîrcit nouăsprezece mostre de conduită exemplifică împreună o trăsătură principală. 1. Se duce în piaţă cu gîndul de a tîrgui. deplasîndu-se de la tipuri la portrete. C. Arta lui Teofrast constă în alegerea tipurilor vii.. New York. Dacă se aşază. J e b b. Teofrast propune o teorie importantă a personalităţii . Măcar că e vorba de nimicuri. . A <>oofc o/ characters. N. o forţă dinamică şi directivă. vecinii sau cu zeul. îi place să discute politică şi face pe misteriosul în legătură cu chestiunile la ordinea zilei. îl pune pe cel cu care stă de vorbă să mai spună o dată ceea ce î-a spus si nu-i apreciază cine ştie cît spusele . Nu-1 întrerupe nimeni şi toată lumea îl ascultă oricît ar avea el chef să vorbească. Doarme si peste zi. voi. Dutton. voi. maghiran ori orz . X. doar co-î auzi sforăind. îşi face socoteala că ele valorează mult la sfîrşitul unui an. rîde în hohote. George Eliot. Aldington (Ed. cu servitorii. 1909. VI. 1966. porneşti şi tu . ca să nu se păteze prea repede6.vînz'are.afaceri sau acasă. chiar dacă respingem exagerarea. Se opreşte dînsul. Scriitorul francez din secolul al XVII-lea Jean de la Bruyere a schimbat oarecum metoda. B e r n-nett. Crede că e înzestrat cu talente şi cu duh. Fie că e cu .

O mînă poate ilustra 1 minunată lăcomie crudă"." „Poate mai exact. chiar clacă e selectiv.". a Cf J A.56 5truetîvă. dar mai puţin adevărat . mai puţijj subtilă. dar mai exact. numai că o spune mai puţin artistic. Sci. Unele indicaţii în acest sens vor fi date ii capitolul 19. Cînd toate trăsăturile „sînt coerente" vorbim de autoconfruntare. Garraty. numerologi. New York. G. nr. . trebuie să constituie o unitate plauzibilă. Biografii se găsesc într-o încurcătură specifică. Şi totuşi psihologul are dreptate cînd dojeneşte literatura pentru lipsa ei de precaufii. AII port. schera populare de „citire a caracterului" poate fi cu timpul eliberat prin-tr-o abordare ştiinţifică. cap. să-şi exprime propriile sale înclinaţii. A proceda astfel cere o dezvoltare suplimentară a abordării idio-grafice. ştiinţa exactă este numai fotografică. totuşi ea dă precizie vechiloJ adevăruri. Bull. să comunice propriile sale im^* gini. ltes Council. ScriS itorul se străduieşte să fie amuzant. ehiro manţi. Fiecare biograf realizează auto-c°nfruntarea în portretul său. romancierii au aptitudini speciale. cum prefera el s-o . Psihologului. Acest portret puternic se validează prin el însuşi şi fiecare caracterizare reuşită face îa fel. Liber de restricţiile ştiinţei. Chesterton remarca odată „Ea bea. Şarlatania şi superstiţia înfloresc. Pînă acum avem puţine tehnici pentru a descoperi modul în care un subsistem dintr-o personalitate stabileşte raporturi cu alte subsisteme. -K. Dată fiind o serie de fapte despre o persoană. Puţini psihologi au încercat să coreleze intuiţiile literaturii cu cele & psihologiei. Bumstead. sita numai prin aplauzele cititorului. 1954. Un psiholog ar simţi . dar Thackeray nu ştia asta". 1942. este mai verificabilă . deşi nu în toate. El nu-şi poate asigura reu. Vezi şi G. psihologul însă înclină să fie sceptic în privinţa produsului muncii lor Omul de litere spune : „Mi se pare clar că psihologia se mulţumeşte să spună ceea ce literatura a spus întotdeauna. Două relatări ale aceleiaşi vieţi pot să difere foarte mult. Cele două metode sînt ăm tinete şi complementare9. Exageration ă propos nu c admisă. Beacol 1960. Abordările nomotetice. Soc. nici o subliniere artistică. Psihologia nu a învăţat să utilizeze metoda autoconfruntării. nu i se permiţe." Şi această discuţie poate continua la nesfîrşit. Un important efort în această direcţie îl reprezintă lucrarea H. 49. H. 58 e s_a bucurat. Boston. Literatura are •numai o singură cale de a „demonstra" potenţialul său." Psihologul replică : „Poate mai puţin artistic. un portret în ulei poate fi mai veridic decît o fotografie. 51. scriitorul poate fi îndrăzneţ în atri-' buirea cauzelor. Comentînd un „caracter" al lui Thackeray. Un portret trebuie să fie coerent. fi^e use of personal documents in psychological science. ea este mai disciplinată . Dar nici un psiholog nu ar putea scrie astfel îăM a fi sfîşiat bucăţică cu bucăţică de colegii săi. Arta este selectivă . Dar mahalalele psihologiei nu trebuie să ne reţină Sîmburele de adevăr care zace în unele. căci portretul scoate în relief trăsături semnificative . iar un cap blond poate „iradia nestatornicie". Aici să luăm în considerare o mişcare care a fost extrem i populară acum un secol şi numai cu greu şi-a pierdut favoarea i 9 O comparaţie mai completă a metodelor literare şi psihologice se a Sn colecţia mea de eseuri Personality ană social encounter.nevoia unor verificări exterioare asupra trăiniciei interpretării sale8. Cantril. biografii. Bull. astrologi şi alţi experţi dubioşi care au o schena prefabricată pentru a vă spune ce sînteţi sau cum se va comporţi viitorul dumneavoastră angajat (sau logodnică). 1. nepotrivirile inj comode sînt înlăturate. Unul din personajele sale poate avea „sînge seja vil în vinele sale". dimpotrivă. W. Asemenea metafore nedisciplinate dau ritm şi inspiră o crJ dulitate blîndă. este mai exactâl Frenologia Datorită lipsei unei ştiinţe adecvate a personalităţii. Psihologului îi e permjs numai să descopere şi să înregistreze şi trebuie să muncească din greu pentru a exclude preferinţele sale. Această remarcă sarcastică reflectă cerinţa ca toate caracterizările b\me să aibă virtutea „autoconfruntării". în „Psycholl. Psihologia nu va înlocui literatura şi nici dispreţul artiştilor nu va împiedica dezvoltarea psihologiei. Les petits jaits vrais sînt scoase în relief. Iniţial enunţată de Franz Joseph Gali H758—1828). Nimeni nu pretinde să-1 validăm pe Hamlet în mod ştiinţific. The interrelations of psychology and bîo-ţ*Phy. altul „un obraz subţire". C. Dacă azi psihologia „descoperă numai ceea ce literatura a spus întotdeauna". dar diferitele confruntări pot să nu c°respundă. 57 Efectele literaturii sînt obţinute prin selecţie abilă şi prin exgM gerare. alte fapte relevante trebuie să urmeze. Dramaturgii. frenologi. riscă sa piardă structura vitală a individualităţii. după cum am văzut. 1960. Press. 569—582. c enologia sau. Mai puţin plăcută. în timp ce fotografia prezintă în mod egal ceea ce este nesemnificativ şi ceea ce este semnificativ. oameni au fost totdeauna o bună pradă pentru ghicitori. mai puţin artistică. . Reflection on the human uentifl New York Univ.

Această cale în ştiinţa boselor" a fost marea greşeală a lui Gali. 10 Popularitatea frenologiei a început o dată cu primele conferinţe ale lui Gali. „cranioscopie" sau. examinînd craniile lor şi încercînd. Capi. Argumentele sale sunau aproximativ precum urmează : sufletul şi corpul sînt într-un fel în legă-. ci referit la doctrina sa cu denumirea de „organologie". adaugă el. El a criticat sever psihologia epocii sale. et du cerveau en particulier. H. Ea trebuia să fie dej numită etoloaie. dar rămîne faptul că Gali. din păcate. Gali.denumească. cap. din care nici una nu apare printre facultăţile universale ale predecesorilor săi (Christian Wolff. C. tură. aptitudinea mecanica^ inteligenţa. De G r a n g e.SCW'"CV °f individuality. biserici şi ujar în universităţi10. craniul. ac(es. care a venit în America în 1832. Joiin_Sluart-Mill a propus elaboj rărea „unei ştiinţe exacte a naturii umane11. în „Psychol. totuşi. Thomas Forster şi a fost «optat de Spurzheim în 1815. „fiziologia creierului". Este. dar mai semnificativă. Gali era un empirist riguros. cluburi. A murit la Boston. 1916. D. trebuie admis faptul că întreaga sa listă de variabile caracterologice nu este în întregime diferită de lista tradiţională a facultăţilor universale. Heton—Century—Crofts. 59 se bucură de toate aceste facultăţi. Căutările lui Gali. M c Q. Dugald Stewart şi alţii). nici cranioscopia sa nu au supravieţuit criticii moderne. Monogr. avec observations sur la posibilite de reconnaître plu-sieurs dispositions intellectuelles et morales de l'homme et des animaux par ?« confiquration de leur tete. care studia atent oamenii. ar desemna caracj terul uman într-un sens larg. Intre 1822—1825 Gali a publicat o ediţie revizuită în şase volume sub titlul Sur les fonctions du cerveau. ] Numele de „frenologie" a fost inventat de dr. Paris. A History of experimental psychology. imaginaţia. s-a despărţit de maestrul său în 1815 şi a scris multe lucrări ipdependente. ^xpuneri interesante şi pline de discernămînt oferă lucrările lui Bonn g. Sfîrşitul secolului al XlX-lea Curînd după epoca lui Gali.ine. El a obiectat că facultăţile erau funcţii mentale universale ca percepţia. Lista lui Gali include un amestec de calităţi ca respectul lată de s. Nici lista sa de elemente primare. un termen care. în „Charact. Ea a început cu o încercare onestă He a descoperi elementele fundamentale care alcătuiesc personali-tatea^Lirnană. de o clasificare a puterilor primare. i'er .". Ediţia americană corespunzătoare On the functions of the brain a fost publicată în 1835. etologi* va trebui să se bazeze pe o analiză a proverbelor. în opoziţie cu predecesorii săi.* oscută. organologia sau ~"oia. în 1796. Thomas Reid. licee. JGalyera un spirit serios şi un teoretician critic. Lyon. Spurzheim. bunătatea sufletească. B e n 11 e y. conferenţiind mult în Anglia şi pe continent. Cît de diferită este teoria sa despre localizările cerebrale faţă de viziunea modernă se vede în figura 6. înţelejerea. Avem nevoie. deşi mai puţin adecvat. de către psihologi şi biologii pentru a desemna ştiinţa comportamentului instinctiv. Alean. Spoerl. TJhopycll°phyvoIoqie de Gali. Totuşi nu toţi oamenii au acelaşi caracter intelectual sau moral". în aşa fel încît toate influenţele să poate fi cor-t'rolate. mai puţin . 3 . se aseamănă foarte mult cu încercările ştiinţei psihologice de azi de a determina care „aptitudini mentale primare" sau care „trăsături sursă" formează cea mai bună schemă pentru a compara o persoană cu alta (cf. j-. 1923 . a trăsăturilor şi capacităţilor care vor explica diferenţele individuale ale personalităţii. spune el. a bînţuit lumea. (Cerinţele sale pentru experiment erau mai riguroase decii cele din zilele noastre !) Lipsind metoda experimentului. singurul aspect al doctrinei sale care este amintit. a ţinut conferinţe unui public larg şi a fost bine primit la Harvard. care. care operau în birouri de afaceri. ar pretinde creşterea şi educarea copiilor într-o completă izolare. „Fiecare om cu excepţia unui idiot. 92 . cu toate erorile sale. 1929. M. care se baza pe principiul „facultăţilor" — deşi şi ?! a adoptat termenul facultate pentru a desemna cele douăzeci şi şapte de elemente primare ale sale. nr. Totuşi. S-a răspîndit rapid prin dibăcia întreprinzătoare a asistentului Iu. căci un experiment adevărat. El a fost şi un rrecursor al psihologiei diferenţiale. susţinea el. 1913. Johann Gaspar Spurzheim (1776—1832). deşi nu foarte fructuoase. Dar frenologia are şi o altă faţă. Gali însuşi nu a folosit niciodată termenul. să scrie o ştiinţă inductivă a personalităţii. întrucît creierul este cel mai important „organ al spiritului" putem căuta semne de diag-' nostic în forma învelişului creierului. Blondei. Mai importantă a fost căutarea de către Gali a elementelor primitive" care compun personalitatea. and Pers". De aceea trebuie să ne aşteptăm ca structura internă a perso-^aThăţ'i să aibă manifestări exterioare. dorinţa. (în ultimii ani a fost adoptat chiafl acest termen. fiind o escrocherie rentabilă pentru promo-Ja^ii ei. Ca toate sistemele populare ea a avut sa dubioasă. fermitatea. voinţa. maximelor . Dar. Principala lucrare a lui Gali a apărut în patru volume între 1810 şi 1819 si se întitula Anatomie et physiologie du systeme nerveux en general. Facultiex 1936 4 ts •' the s°lution of Franz Joseph Gali. The psychological ecedents of phrenology. era un cercetător serios şi influent şi într-un fel unul din fondatorii psihologiei diferenţiale şi a psihofiziologiei. New York.) Propunerea lui Mill elimina metoda experimentului . toiul 13). pe baza unui bun spirit ştiinţific. considera el. Bascou.

Combativitate 6 Destrucîcitate 7 Secretivitate fi Dorinţa de acaparare S. Mill. Bk. S. Prin această metodă . n J. Harper. 1846. New York.Tendmp de a locui mereu în acelaşi toc A Aderenţă 5./ Dorinţă de 1 Prudenţă 2 1 Burovomtă 3 /4 Vener aţie 1 Fermitate 5 1 Conştiinţă 5 1 Speranţa 7 1 Caracter 8 miraculos 1 Idealrtate 9 2 Voioşie 0 2 Imitaţie 1. 2 Individualit 2 ate2 Configuraţi 3 e 2 Mănme ^ 2 G i euta'e ş b rezistentă 2 Colorit 6 . cap • 60 Fo~tele şi organele psihicului 1. Emotivitate . System of logic." 2 Dragoste ptr urmaşi 3. VI.si altor expresii ale înţelepciunii tradiţionale. Inventivitate 30 Respect faţă de sine Sinergii motorii suplementare Mişcările ochilor .

Spurzheim în Phrenology. Nu ne impresionează această metodă. Shand urmează sfatul lui Mill . London. autoafirmarea şi altele. o lege este : „Speranţa tinde totdeauna să facă viitorul să pară mai bun decît prezentul". instinctul gregar. 221. Pehfield. secolului.2 7 2 8 2 9 3 0 3 1 3 2 3 3 J 4 3 5 Orientare Calcul Ordine Eventualitat eTimp Melod e L tmbaj Comparai e Cauzalitate cor *'viate rufi Tractai climentar Figuia 6. Acestea includ instinctul de fugă.şi utilizează înţelepciunea proverbelor ca date (sau „premise pentru deducţie"). 1825. Legea sa de baza este aceea că „fiecare sentiment tinde să formeze un tip de caracter care îi este propriu". Harta frenologică a fost utilizată de G. Cam pe la începutul . Toţi oamenii. B the doctrine of the mind. Treuttel. Mill este important pentru studiul personalităţii în principal prin influenţa pe care a exercitat-o asupra lui Alexander Shand. Copvright 1950 by the Macmillan Company şi utilizat cu permisiunea acesteia 61 spera Mill. putem găsi adevăratele legi cauzale ale caracterului uman. Apoi el prezintă 144 de legi speciale care privesc influenţa unor sentimente variate asupra comportamentului şi gîndirii. printre alţii : Speranţa adevărată este iute şi zboară cu aripi de rîndunică . care la sfîrşitul secolului al XlX-lea a lansat doctrina sentimentelor1''. Wurtz and Richter. Shaw susţinea că „un om care nu e revoluţionar la 20 de ani este un om inferior". Goethe scria „Cel slab are adesea sentimente revoluţionare". iar pe creaturile mai umile —■ regi. B. El „a verificat" fiecare lege prin înţelepciunea vîrstelor. Cineva poate alege din înţelepciunea proverbelor tot ceea ce sprijină propriul argument Aproape mi există un proverb care să nu aibă un contrariu valid în egală măsură. p. Se spune „aşchia nu sare departe de pom" dar şi că „dracul cînd îmbătrîneşte se călugăreşte". în sprijinul acestei legi particulare îl citează pe Shakespeare. Dar în . susţine McDougall. Rasmussen. autoumilirea. Abordarea sa nu subliniază diferenţele individuale cum o i'ăcuse Gali. Astfel. Pe regi îi face zei. The cerebral cortex of man. Două concepţii asupra localizării cerebrale : secolul al XlX-lea şi ^■XX-lea. Contribuţia pozitivă a lui Shand constă în recunoaşterea elementului pe care el îl numeşte sentiment. Ex-Binerea sumară a principalelor regiuni funcţionale ale cortexului uman este luată din W. încep viaţa cu un set uniform de instincte (sau „înclinaţii"). în timp ce G. termenul a fost adoptat cu entuziasm de McDougall13. T. instinctul activităţii parentale.

.. Unii autori cred că sentimentul ne oferă elementul cel mai adecvat dintre toate elementele posibile pentru analiza personalităţii. omul are o anumită . atunci nu este disponiBîîa pentru activităţi intelectuale . nu s-a îndreptat la început spre personalitate Interesul pentru diterenţele individuale începuse să apară. D. 1945. dar nici un autor înainte de 1884 nu a propus jjplirnrqa metod0! experimentale non dezvoltate la studiul personalităţii.14 Mai trebuie menţionai un autor britanic. după Freud. Foundation^ of character. 233—346. 2. îşi are. similar. dacă vitalitatea cuiva se îndreaptă predominant spre organele active. now sor. Devine uşor să popularizezi 9 asemenea concepţie Şi chiar şi azi auzim adesea despre acestei trei „ultime" tipuri de caracter. 1896. patriotismul.jurul unui sentiment principal. Lcmdon. 1908. de asemenea. „Acta psychoîogica". Astfel. 13 W. sentimentul „respectului faţă de sine". El acordă o mare importanţă direcţiei fluxului de ener-&le psihică a omului. substituţie). Libido-ul sau id-ul*. care în 1879 s-a materializat în primul laborator de psihologie din Leipzig. 1937. 14 De exemplu. 3—311. într-un sens. în „Mind". în „Genet. El a propus (urmîndu-1 pe Her-bert Spencer) ideea că un om dat are o anumită cantitate de „energie". F. A clinteai study °> sentiments. Character and the emotions. respectul. de asemenea. în teoria freudiană (capitolul 7) atît sexualitatea. Totuşi. Murray. Alţi reprezentanţi ai psihologiei dinamice vorbesc. C. pionier în atît de multe domenii psihometrice" a "fost primul care a propus ca standardele experimentării să fie aplicate direct la studiul formelor personale de comportament : „Caracterul care modelează conduita noastră este «ceva» definit şi durabil şi de aceea. Ca un cazan de aburi. religia. El include traducerea originală de către Bain a Caracterelor scrise de Teofrast. să-1 considerăm pe Bain ca unul dintre fondatorii psihologiei dinamice moderne. McDougal 1. Astfel. învăţătorii. în termeni de „energie" şi direcţie. fiecare cu culoarea sa proprie. Acest volum reuneşte două din tendinţele pe care le-am descris. Trebuie stabilite norme pentru dezvoltarea personalităţii la vîrste succe* în tei-minologia psihanalitică utilizată în lucrările lui Freud traduse în limba română s-au adoptat termenii sine. mînie. Şi astfel. De asemenea. cît pentru a indica direcţiile în care funcţiile nomotetice operează (de exemplu. Această diviziune tripartită a sufletului omenesc a fost propusa de Platon şi se găseşte chiar şi azi în murfe-şeneri psihologice. cît şi agresivitatea se comportă foarte mult ca forţele cu presiune înaltă. Organization of the affective lifc : a criticai survey. Deşi teoria de bază a lui McDougall despre instincte nu este larg acceptată azi. iar canalizarea lor este problema principală a vieţii omului. în cazurile individuale. motori (voliţionali) sau vitali (emoţionali şi senzitivi). 62 s considerare o varietate nesfîrşită a individualităţii. instinctul parental determină --la o persoană ataşarea de propria familie. 32. 5. Galton şi experimentul în cursul secolului al XlX-lea literatura caracterologică a fost bogată în observaţii şi ipoteze. conceptul de sentiment — şi el poate fi utilizat fără doctrina instinctelor — este evident folositor. A. care-în 1862 a publicat On the Stuăy of Character (Despre studiul caracterului). la o altă persoană de copii neajutoraţi sau oameni bolnavi. deşi Bain doreşte să aducă această propunere „mai în acord cu starea actuală a cunoştinţelor noastre despre constituţia umană". ceea ce a realizat el. aceşti oameni dezvoltă sentimente care diferă. 1914. voinţa şi intelectul. E un pas mic de îa această metaforă hidraulică la teoriile mai moderne ale psihanalizei. CBainJa adăugat ceva doctrinei. timpul de reacţie). ea nu poate fi în aceeaşi măsură „emoţională" sau „intelectuală"'. 203—226. Psychol. Interesul rapid ascendent pentru psihologia experimentală. dar nu atît de dragul lor. originea în propunerea de către Mill a unei „etologii". 63 încărcătură sau presiune şi direcţia în care merge această energie depinde de care supape sînt de obicei deschise. Şi astfel noi putem. Monogr.. De asemenea. la alţii de pudelul favorit. sau. este în principal o reformulare a unei foarte vechi teorii : aceea că natura omului e alcătuită din trei facultăţi primare : ejŢiQiia. de exemplu. în consecinţă.1:> O metodă de măsurare recomandată de el a fost evaluarea calităţilor complexe. Shand. Introduction to social psychology. loialitate şi ambiţie.cursul dezvoltării a^sitf insiinptp ^^"" „ajta'sate unor anumite obiecte. ostilitatea şi "mii de alte sentimente apar. Dacă ea circulă de obicei prin canalele emoţionale. canalizare sau altă utilizare a acesteia. „Natura umană fiind limitată. este raţional a încerca să-1 masori". atunci se va îndrepta mai puţin spre alte părţi". Unele din acestea sînt părţi majore. . este „plin cu energie". au o ocazie de invidiat de a calcula frecvenţa şi de a estima la elevii lor intensitatea răspunsurilor de frică. se constată că acest flux de energie (ca un cazan de aburi cu supape) se finalizează într-o doctrină a tipurilor : oamenii tind să fie mentali (intelectuali). Teoria 12 A. Alexander Bain. Şir Erancis Galton (1822—1911). drenaj. Elementul' truetural este' sentimentul. care ia forma unui devotament conştient de sine pentru anumite idealuri şi ţine sentimentele minore într-o ordine mai mult sau mai puţin sistematică conform cu natura acestui sentiment principal. H. O trăsătură caracteristică a teoriei lui Bain merită o atenţie-deosebită. ^ltele părţi minore ale personalităţii. Morgan. Boston.". dacă o persoană este puternic „voliţională". în mod obişnuit toate sînt organizate în. Luce. Macmilliui. . El poate fi stăpînit {prin represiune) sau poate scăpa în mod indirect (sublimare.

a măsurătorilor. Editura Didactică şi Pedagogică. Dar exac-1 titatea greoaie este un antidot sănătos pentru o desfătare nedisciplinată. faptului că a anticipat. indispensabilă în studiile moderne despre personalitate. a corelaţiei a fost inaugurată de Galton. cum sperasem16. prin contrast. Bucureşti. îşi are originea la Galton. Propunînd . 1933. Totuşi. cu ajutorul cărora se înregistra mişcarea corpului pe un kimograf — o invenţie şi mai simplă decît cea a lui Galton17. mai ales cînd aştepţi apariţia perioadelor critice din viaţă. cum se spune. Frenologia accentuează paralela dintre calităţile personale ale omului şi structura sa craniană. Rezumat ' Din trecutul îndelungat şi bogat am selectat numai cîteva doctrine care au o semnificaţie specială pentru studiul contemporan al personalităţii. mişcarea expresivă. Psihopatoloqia vieţii cotidiene. Era experimentării. (Nota trad. pe de altă parte. analizele dimensionale ulterioare ale temperamentului. 179—135.etologia*'Ca ştiinţă exactă a naturii umane. supraeu (vezi Sigmund Froud. Prelegeri de psihanaliză. superego. studiu introductiv şi note de dr. în căutarea elementelor primare ale personalităţii. 1884. Galton. ele se înclină reciproc sau se apleacă vizibil cînd stau alături la o masă şi îşi lasă presiunea greutăţii lor pe picioarele apropiate ale scaunelor lor. Presiunea scrisului. Hui 1. în „Fortnightly Rev. Allport fondata credem şi pe necesitatea de a evita ambiguităţi terminologice în limba engleză. Measurement of character. traducere. El a căutat trăsătura dornic nantă care conferea unitate comportamentului în multe situaţii. 1980). cît şi căutarea modernă a dimensiunilor primare din analiza personalităţii. dar nu opinia iui Mill. Gali a anticipat atît disciplina viitoare a psihologiei diferenţiale. are la bază preferinţa lui G. capcanele. Desigur că paralela nu este ceea ce s-a gîndit Galton să fie. Mulţi imitatori au extins metoda descrierii de caractere. cu conceptul lor util de sentiment. dar luate împreună cele două abordări înzestrează pe cel ce studiază personalitatea < u un echipament complet. Teofrast pretindea că actele cotidiene ale omului sînt congruente în mod remarcabil unul cu celălalt. începe abia acum să folosească instrumente de măsurare analoage dispozitivului propus de Galton.". a evaluării. Mill a văzut clar interdependenţa psihologiei. ea este o metodă importantă şi originile ei merg fărâ~intrerupere pînă la Galton. dar în ansamblu au fost înregistrate contribuţii pozitive. însă este dificil de a inventa un dispozitiv care să îndeplinească tripla condiţie de a fi eficient. 64 sive Metoda corelaţiei. în special a fetei. Introducere în psihanaliză. Mill a declarat experimentarea în domeniul personalităţii ca imposibilă. în cîteva cazuri unele greşeli vechi şi persistente au prezentat interes pentru noi. p. 265 Psihologia umorală. cînd două persoane au o „înclinaţie" una spre cealaltă. înzestrat cu un indicator şi un cadran. Deşi experimentarea este numai o metodă a abordării ştiinţifice a personalităţii (cf. New York. au fost principalele roade ale efortului lui Mill. este unilaterală . argumentează el. Fiziognomia. Observaţia. Am făcut cîteva experimente rudimentare. pare greoaie şi stupidă. 65 5 — Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. dar fiind ocupat cu alte probleme. biografie. Hypnosis and suggestibility. Appleton Cen-tury-Crofts. cea mai veche din toate doctrinele natura umană. ca şi cele de ficţiune. literaturii şi a bunului simţ. El dă următorul exemplu : Astfel. PARTEA A Ii-a dezvoltarea Personalita tii . înclinarea inconştientă o corpului —• subiect care 1-a intrigat pe Galton — a fos măsurată în mod ingenios de Huli prin mijlocul simplu de a ataşa fire neobservabile de gîtul cuiva. Atît de artistice sînt producţiile lor. L. 184. capitolele 17 şi 18). Leonard Gavriliu.) 15 F. mersul. ci a lui Galton a prevalat. îşi datorează longevitatea. Bain a anticipat fluxul dinamic al energiei în canalele variate ale expresiei personale Metafora sa hidraulică este o anticipare clară a teoriilor viitoare ale lui Freud. ele pot fi inventate . ego. Shand Mc Dougall. pretenţiei! sale necombătute că există o corespondenţă între chimia corpului şi structura emoţională. nu le-am dus la capăt. Problema specială de care se ocupă. Dar „urgenţele nu trebuie aşteptate . Toate acestea sînt contribuţii ştiinţifice de mare valoare. 17 C. pretinde că există o relaţie între temperament şi structura scheletică şi musculară. pe de o parte. Opţiunea noastră pentru tripticul id. Lavater susţinea că toate trăsăturile sînt compatibile una cu cealaltă — o ipoteză importantă de verificat cu metode moderne. 42. dramă. « Această propunere amuzantă. Fiecare. îneît psihologia. pot fi puse1'. Iar propunerea lui Galton de a utiliza experimentul real este într-adevăr remarcabilă. dar nu mai puţin raţională marchează începutul experimentării în domeniul personalităţii. de asemenea. Nu se cere prea multă pricepere pentru a monta un aparat de măsurat presiunea. expresia facială au dus la măsurători mai mult sau mai puţin precise. W. 16 Ibid.eu. de a nu atrage atenţia şi de a fi aplicabil la mobila obişnuită. luată separat. este un proces lent. care să indice schimbările în presiune.

deoarece ele depind enorm (deşi nu exclusiv) Ide ceea ce este „dat" prin ereditate. Dar pe ansamblu pare mai lînţelept să considerăm copilul noiu-născut mai curînd ca un .ţ EREDITATEA • CONCEPŢIA BIOLOGICA ASUPRA PERSONALITĂŢII e PERSONALITATEA IN PRIMUL AN DE VIAŢA m PREDICTIA DEZVOLTĂRII a REZUMAT ti puţin probabil să se spună despre un nou-născut că are ipersonaEtate (deoarece li lipseşte o organizare caracteristică a . schizofrenia . şi de învăţare — în cadrul unor' ■.obiect psihologic" deeît oa o persoană. Demersul acestui raţionament este simplu şi.Sistemelor psihofizice — pagina 40). de ce /din cele mai vechi timpuri figura lui Hristos a fost zugrăvită în arfă mai aurind slabă decît musculoasă sau grasă ? Un Hristos rotofei aau atletic ar părea oarecum nepotrivit. Dar de ce ? Oare nu datorită faptului că orice capacitate de interiorizare. die sănătate şi de boală. Ideea că într-adeConstituti? Defcrmi^anti hormonali (umorali} şi olt' deteirninar'i genetici Figura 7. el gîndeşte prea mult"1. putem spune |că sugarul are o personalitate <jPbtefiţîqî£h: anumite capacităţi şi ■caracteristici sînt gata să se dezVolte. Le ■mmim materii prime. f dar există dovezi puternice pentru 'a considera fundamentele tem-Ipframentului şi ale inteligenţei ca fiind. Nu este întâmplător că FaljStaff este zugrăvit atît gras. 2. El <x constatat că tulburările de d_işf2Uziţj. Atunci.tinde să apară mai devreme în viaţă decît tulburările maniaeo-depresive şi într-un moment în care constituţia fizică tinde să fie zveltă. de asemenea. Nu avea încredere în Cassius din cauza „înfăţişării sale uscăţive şi hămesite . Dar Kretsehmer nu avea o modalitate sigură de a măsura constituţia fizică şi a neglijat factorul vîrstă . de retragere din lume. care a studiat unele categorii de boli mentale2. Nu există nici o înregistrare a înfăţişării fizice a lui Isus oontemporană cu el. Primele „portrete" cunoscute se află în catacombele Romei şi datează din secolul al II-lea sau al III-lea e.e şi (efnoţî^ (de exemplu. In ca o dată e necesar să prevenim cititorul că noi nu ■legăm faptul că toţi cei trei factori pot fi afectaţi în timpul vieţii de ■nutriţie.. chiar dacă ele se maturizează lent în timp. de asemenea. 69 Constituţia fizică şi temperamentul ei In capitolul precedent am văzut că/vechii greci erau convinşi că forma corpului unei persoane trebuie să ne ofere indicii importante despre temperamentul său. 70 văr există o oarecare bază pentru această credinţă fiziognomică tradiţională este sprijinită de ştiinţa modernă. cît şi blajin. —- . schizofrenie) se asociau unor ^onstitutii zvelte (astenice). determinate •genetic. Dacă glandele şi alţi agenţi biochimici reglează creşterea şi dacă au o oarecare intluenţă asupra „vremii interne" a nivelurilor emoţionale şi ale activităţii. Se. în timp ce tulburări ale vieţii meintale (introverste extremă. I. constituţia mizică est? cel mai "vizibil legată "de ^ereditate într-un mod complex. depresivă) pot fi identificate mult mai frecvent la persoane rotofeie (picnice) . s^ Recent s-a acordat credit psihiatrului german Kretschmer.imite. de „introversie" aparţine în mod normal persoanelor slabe şi înalte ? Convingerea că această legătură există a persistat de'-a lungul epocilor. Ne amintim din Shakespeare că lulius Caesar pre-tera în jurul său oameni care erau graşi şi binevoitori „oa somnari nopţii". / Să luăm un exemplu destul de frapant. în principiu. psihoza imaniaco-. Act. este încă acceptabil pentru ştiinţa modernă^Figura 7 reprezintă logica elementară a acestei poziţii.CAPITOLUL '4 Fundamentele personalităţii CONSTITUŢIA FIZICA ŞI TEMPERAMENTUL o INTELIGENTA . atunci ar trebui să fim capabili să inferăm din constituţia fizică temperamentul şi invers. temperam pripii şi inteligenţa pot fi privite în mod justificat ca „materiile prime *' aI5~ţ"ensonalitaţii. Ar putea fi citate un număr mare de studii care confirmă acest lucru. Am şi sugerat deja faptul ca constituţia fizică. Dintre cele trei. şi.n. Dar In mod sigur putem spune Că personalitatea începe la naştere. Derivarea constituţiei fizice a temperamentului dintr-o sursă comună 1 lulius Caaar.

1925. Dacă atribuim scoruri de la 1 la 7 fiecărui tip în aceeaşi ordine. Pe lîngă această analiză de bază. Sheldon.rotunjită". E. în primul rînd. Stevens. diametre şi proporţii putem da fiecărui individ un scor (de la 1 la 7) pentru fiecare din c ele trei structuri corporale : endomorful (picnicul la Kretsehmer) are organele digestive si alte cavităţi ale corpului mari. o constituţie . W. H. unui bărbat i se pot da scoruri pen2 E. 1942 .pătrată" . New York. The i a-rtetie? of human phys. w. 1954. 71 l orf ori . Physiqne and character. Măsurmd diverse lungimi. New York. dar este relativ slab ca dezvoltare a oaselor şi muşchilor . S. W. el a imaginat o schemă pentru a determina în ce proporţie fiecare din cele trei tipuri fizice (somatotipuri) se găsesc la o per-» soană dată. W. London. Sheldon.. Harper. C. Harper. New York.que. The varieties of temperament. Sheldon consideră că e importantă căutarea unor trăsături caracteristice speciale ale constituţiei corpului. Tuikc r. Există. 3 W. sau aproace de combinaţia 4—4—4. B.. S. 1940. a doua şi a treia notă pentru caracteristicile mezomorfe şi respectiv ectomorfe. II. De exemplu. dezvoltarea musculară e deficitară — o constituţie liniară''. zvelte dar cavităţile corpului sînt mici. Sînt posibile multe combinaţii de scoruri.H. S. totuşi. mezo-morful (atletic) are oasele şi muşchii mari şi o constituţie . Evident că 7—7—7 sau 1—1—1 ar fi o imposibilitate.S Stevens. deşi nu toate sînt constatabile. Mc Dermott. atunci d^m fiecărui individ trei note : prima pentru numărul caracteristicilor endomorfe din constituţia sa. Rojut-ledge and Kegan Paul. ectomorjul (astenic) are extremităţi lungi. Atlas of . multe constituţii medii cu scoruri de.O metodă mai exactă a fost elaborată de Sheldon3. Harper. Dupertius. Sheldon.. Kretsehmer. transl.

nevoie de exerciţiu. Urmează un ghid rudimentar pentru semnificaţia coeficienţilor : 0. Sheldon pretindea că există un grad foarte inalt de asociere mire temperament şi tipurile constituţionale. pe de altă parte. Asemenea constituţii fizice sînt denumite dis-plastice. O corelaţie sau o corespondenţă perfectă dă un coeficient (simbolizat prin r sau rho) de 1. Această constatare ridică o problemă importantă.99 = extrem de ridicat 0. reacţie lentă. deşi multe au constatat o corespondenţă moderată în direcţia aşteptată5. are nevoie de ceilalţi când e tulburat . inhibat. 25. D i a-Oiond.75—0. precum uftnează visceroton (de obicei asociat ou constituţia endomorfă) : relaxare. curaj. care după teoria lui Sheldon însoţeşte mezo-iriiOrfisinaul. Personality and temperament.\ \ /. Glueck prezintă un studiu minuţios al acestei teorii realizat in domeniul delincventei juvenile. El exprimă relaţia dintre doua serii de măsura tori (în acest caz între scorurile pentru constituţia corporală si cele pentru temperament). Să luăm un băiat evident . 372— 382. Sheldon susţine că putem distinge în total peste 70 tipuri de structuri constituţionale.50—0. r> "Un raport serios asupra studiilor de validare se găseşte în S. somn adînc.". diferite regiuni ale corpului pot prezenta diferite somatotipuri — un tors endamorf ar putea fi asociat cu picioare eotomiorfe.74 = pozitiv 0. New York. Oare autoafirmarea puternică. 7. sociabilitate. introvertit m gindire. nevoie de acţiune când are probleme . ceea ce n împinge la conflicte mai vizibile cu legea ? Ducînd mai departe această concluzie. somn uşor tulburat.20—0.00. în prima sa cercetare. caracter zgomotos. Cîteva cercetări nu au găsit nici o corelaţie semnificativă.)4 Studii ulterioare au arătat că această pretenţie este excesivă. dragoste pentru confort.7 -/ . reacţii rapide. conchidem că există ceva adevărat în formularea lui Sheldon (un fapt care confirmă numai credinţa noastră tradiţională în această paralelă fiziogniomică). delincventa este o problemă oe ţine mai ales ae condiţii familiale nefavorabile iar predominanţa mezomorfismu-lui la delincvenţi se datorează numai faptului că unii băieţi sînt mai puternici şi >mai viguroşi. în „J. Attitude consistency and body type. dragoste pentru aventura. 73 rile. De asemenea. ' . Pers. încordat. anxios. Ce pai tem spune despre temperament ? Teoria susţine că fiecare somatotip major corespunde îndeaproape unui temperament de bază. automulţumire. (Coeficientul de corelaţie era de peste 0. sindromul fizic înnăscut al temperamentului duce la delincventă ? Sau. Absenţa oricărei relaţii da un coeficient de 0. ii place să domine. cap.00 indică o relaţie inversa. ascuns. El numeşte această dimensiune gianandromor-jie. dragoste pentru mîncare. predispune băieţii la delincventă ? Cu alte cuvinte. Harper. iar unei femei pentru „virilitate".00 la 0.00. 1957. cerebroton (in mod normal asociat cu constituţia ectomorla) : reţinut în postură de mişcare. amabilitate. Cumpănind lucru' * Coeficientul de corelaţie este o valoare statistica pe care vom fi nevoiţi s-o utilizăm în mod frecvent. ne întrebăm dacă asociaţia fundamentală dintre constituţia corpului şi temperament este ea însăşi o corelaţie înnăscută sau se datorează experienţelor de viaţă. Constituţia fizică a 500 de băieţi delincvenţi tindea spre mezoimorfism cel puţin de două ori mai mult decît la 500 băieţi nedelincvenţi6. Coeficienţi negativi mergînd de la — 1. Am analizat destul constituţia fizică.90—0. 1967. dragoste pentru risc si noroc. maniere directe. Somatotipurilf1 fundamentale după Sheldon yu asemănarea sa fizica cu constituţia feminină. nevoie de singurătate cmd are probleme. somatoton (in mod normal asociat cu constituţia mezomorfa) : autoafirmare puternică. Vezi •H Winthrop.49 = apreciabil dar scăzut 0.19 = de obicei fără semnificaţie. Figura 8. ener-jie.80. adică tendinţa ca un scor dintr-o pereche să fie mare in timp ce celălalt e mic.00—0.99 = ridicat 0.

y soană este dotată cu o inteligenţă superioară . Inteligenţa este dificil de definit. Cînd combinaţiile sînt favorabile.'-tinge un idiot de un geniu şi denumim acest factor „inteligenţă generală'' (uneori desemnat ca . 1957. generală sau specială se bazează pe înzestrarea nativă ? Există multe indicii. Genetic difference in maze-learning ability in tăts. deşi încă imperfect. o per. iar acesta este în aceeaşi măsură o problemă Ae înzestrare nativă ca şi sistemul neuroglandular care se află la baza constituţiei corporale şi a temperamentului. introvertită ? Precum Cassius. A. Physiquc and delincvency.98. cînd sînt nefavorabile.46). conductibilitate. of Chicago Press. Glueck. E. inhibată. spirit de iniţiativă. Nimeni nu poate spune în cîte privinţe la începutul vieţii un sisteni nervos central poate fi diferit de un altul. Intre măsurătorile CI. New York. 48 —61. Nu e bun la sport şi e învins în luptele cu pumnii. 6 altă dovadă provine din studierea unui copil din primiâ 8 R C.009. este . Inteligenţa măsurată la trei ani nu ia fost un indicator toarte bun de predicţie a inteligenţei de la doisprezece ani (r=0. de a profita de experienţă sau de a înfrunta adecvat probleme si condiţii noi de viaţă. D a v i d s o n. Glueck. psychiatric. Copiii cu calităţi opuse celor de mai sus pierdeau teren. J. K. de asemenea. Stud. în jur de 0.as" la mecanica. Psychol. oa şi cel slab. ca şi ereditatea. N. R. Tryon. educ. învaţă că terenul de joc oferă recompense mezomorfului şi nu lui. Nu putem dovedi că există numai o astfel de experienţă de viaţă care explică corespondenţa dintre constituţia fizică şi temperament. Univ. W. and somatdtype study. Se pare că există. H. . Desigur că există ceva care dis.90 . Studiul istoriei unor familii arată că geniul sau cei apropiaţi de performanţei genială apar frecvent într-o linie do rudenie. R. Interpretarea opusă este susţinută de un studiu oare constată că copiii de 7 ani (care abia au avut de-a face cu lumea mai dură) prezintă deja constelaţia caracteristicilor pe care Sheldon le descrie. Conchidem că abilitatea intelectuală este relativ constantă. F. Studii pe gemeni monozigoţi (avînd probabil o ereditate identică) arată o corelaţie a inteligenţei în jur de 0. Coeficientul lor de inteligenţă la doisprezece ani era mai scăzut . mai agitaţi şi mai meticuloşi deoît alte tipuri conaţionale7.) Din cercetările pe animale rezultă cu claritate că liniile „inteligente'' sau „stupide" de şobolani pot fi produse în cadrul cîtarva generaţii prin creştere selectivă8. Mclnnes.30 . Holzinger. 74 Inteligenţa Este necesar să incluidem inteligenţa printre materiile prime ie personalităţii. G. Ereditatea animală şi umană sânt probabil similare din acest punat de vedere. în timp ce inteligenţa fraţilor (avînd unele similitudini în ereditate) corelează în jur de 0. ascunsă. dar toate corelaţiile de la vîrsta de şase la doisprezece ani erau de 0. la unsprezece şi doisprezece ani. mai supuşi. 6 S. Chiar şi o persoană în general stupidă poate avea domenii limitate de aptitudini speciale (savant idiot) şi multe genii sînt imbecili virtuali în anumite privinţe. Chicago. Jlarpor. 39. N e w m a n. 9 H. 111—119.g"). dar nu complet.. O trăsătură caracteristică interesantă a acestui studiu rezidă în căutarea cauzelor creşterii sau scăderii de CI. deoarece ea ieste într-am fel strâns legată de sis-+ mul nervos oen/tral. doctrina privind corelarea somatotipurilor cu temperaimentul ne oferă un ghid promiţător. J. 75 săi ani pînă intr-un stadiu mai avansat. Copiii al căror CI. U f ins : a study of heredity and environment. cu 15 puntete între trei şi zece ani. poate fi un factor. în -Yoarb nat. Această problemă a „constanţei coeficientului de inteligenţă" a fost studiată extensiv.". Autorii au constatat că 62% din copii îşi modificau CI. acordul era de 0. cu o inteligenţă scăzută şi cînd condiţiile sînt mixte. 1956. (Desigur că în acest caz mediul familial. Ectomorfii la această virată par mai anxi-oşi.eetomorf ca fizic şi mai fragil decît tovarăşii săi. Pentru a conchide. Există variaţii mari ale numărului de celule din creier : în structură. nu cumva „gîndeşte prea mult" ? Copilul gras. deşi există excepţii. creştea s-au dovedit a avea o anumită constelaţie a trăsăturilor de personalitate : independenţă. Ele sânt materii prime perechi din oare ne modelăm în parte personalitatea prin învăţare.73 sau mai mari. a biochimiei şi a măsurătorilor antropologice şi psihologice nu au progresat îndeajuns pentru a ne spune precis ce paralele există. a unui copil şi a unuia din părinţii săi. The distn-bution of personality traits seven-year-old children : a combined psychological. Pentru a da un singur exemplu. Un băiat. Ştiinţa geneticii. într-un Situdiu s-au măsurat aceiaşi copii an de an de la trei ia doisprezece ani. 1940. rezultatele'sînt intermediare. în mod obişnuit se pare ca un oopil inteligent devine un adult inteligent. altfel debil mental.. spirit de competiţie (un mănunchi de calităţi ce determină performanţe înalte). Un om aproape genial nu are simţul direcţiei şi cu greu poate părăsi casa fără a se pierde fără speranţă. Parnell. 7 M. în „Brit. mu ne putem îndoi de faptul că constituţia corporală şi temperamentul se află într^o relaţie strînsă. Educ". capacitatea de conexiune şi posibilitatea generală de utilizare (cf. Majoritatea autorilor o indică ca fiind potenţialul înnăscut al unei persoane de a face judecăţi adecvate. Soc. dar probabil că eu joacă un anumit rol. 1937.50 .. metabolism. pagina 18). 27. Atunci oe face ? Poate să nu dezvolte o natură care e încordată. Cum ştim modul în care capacitatea intelectuală. Freeman. în timp ce în altă linie obtuzitatea şi debilitatea mintală constituie regula. Totuşi. inteligenţe „speciale". între copii neînrudiţi corelaţia este de 0.

mecanice). H. Şi. ulterior îşi dau seama că sînt valide. Pentru a utiliza plenar „potenţialul înnăscut" este necesar sprijinul altar păr-ţi ale personalităţii. sau să avem un profil al „aptitudinilor primare" (limbaj. putem fi siguri că ele interacţionează. Motivele şi trăsăturile modifică produsul. Cînd spunem acest lucru. nu pare să înţeleagă la ce se referă „psihologia dinamică". 1-14. Lorge. 68. Calif. Stud. L. în „Yearb. că unii reuşiseră net în cariera lor. «al psihologiei matematice şi al măsurării. dar nu poate conduce o maşină fără să-i izbească aripile şi să alarmeze toţi pietonii. în parte din cauza eredităţii sale niciodată repetate şi în parte din cauză că inteligenţa este asociată în mod inextricabil cu personalitatea totală. într-un studiu longitudinal a 750 de copii foarte dotaţi. scorurile sale la inteligenţa „verbală" sînt scăzute. E. 275—281. Mental growth and personality development : a longitudinal study. Soc. 1955. în „Bull.g" poiata fi utilă. de asemenea. Ndso n. Şi putem adăuga faptul că acuitatea sa nu se extinde deloc la înţelegerea propriilor părinţi. 77 The giftted child groivs up. Cazul profesorului Lowe. Este meticulos în ceea ce scrie şi editează. apreciaţi de partenerii lor ca fiind mai perseverenţi. Cazul lui Peter. B a k e r. V. în acest caz. principii mecanice. La testele de inteligenţă „mecanică" se plasează la un nivel superior. E surprins cînd ei se opun comentariilor sale insultătoare — pe care nu le intenţionează ca atare. Care este atunci diferenţa ? Două trăsături sînt distinctive. dexteritate. căci nu e defel. dar a căror influenţă nu a fost capabil să o aprecieze dinainte. după douăzeci de ani de la prima itestare. 10 L. El lucrează bine ca amator mobilă fină. în anumite aspecte. 11 Pentru un studiu deosebit de clarvăzător al factorilor care intră în determinarea şi modificarea inteligenţei vezi : P. El conferenţiază fluent despre psihologie — cel puţin în domeniul său. strîns corelată cu inlterese. alţii nu. nu negăm faptul că pentru anumite scopuri o măsurare globală a lui . Membrii grupului care reuşise sînt mai „interesaţi de munca lor" .. dar aptitudinile sale scapă metodelor grosiere de măsurare şi structura sa ca întreg nu st supune unei comparaţii directe cu alţi oameni. El are un interes special pentru mărci poştale şi nu are nici o dificultate cu limba.decît la vîrste mai mici10. Dar măsurarea lui „g" sau chiar a „aptitudinilor speciale" nu indică unicitatea combinaţiei. aptitudinea „verbală" este ridicată. trasaturi şi o viziune asupra vieţii. M. Aceasta înseamnă că persoanele inteligente (sau proaste) au o şansă egală de a fi introvertite. număr. un băiat de la ţară. anxioase. el este în mod special dotat în domeniul „inteligenţei sociale". raţionament)14. W. „g". 1947. mai departe. sociabile. învăţare. Analizînd 200 de studii relevante. 23.. de 16 ani. căile de realizare a scopurilor lor13. recompensele şi pedepsele cooperează în a determina un nivel mai înalt de funcţionare în cazul unui copil decît la altul. pp. stimularea provenind din mediul înconjurător. Mai departe. verbale. nr. Acest studiu demonstrează că inteligenţa nu este determinată exclusiv de textura ţesutului nervos central. putem fi siguri că mediul familial. . calităţi de personalitate Aici apare o problemă de o importanţă considerabilă : structura inteligenţei unei persoane este idiografică. nr. dar este slab la bridge Poate repara echipamentul electric stricat. 12 I. Dacă cineva îl cunoaşte pe Peter. Uneori e util să cunoaştem nivelul lui „g" (CI. Press. Soc. 39.) sînţ „necesare. The psy-chology of intelligence and G. 70 Deşi nu există corespondenţe uniforme între inteligenţă şi personalitate. Dar el îşi poate „forma o părere" despre oameni. Intelligence and personality as revealed in quesiion-naires and inventoHes. gîndire spaţială. Sontag. nat.) sau scorurile la aptitudinile speciale (de exemplu.". Dar împărţirea aptitudinilor lui conform acestei scheme norao-tetice obişnuite (inteligenţa verbală — inteligenţa mecanică) nu face remarcată structurarea specifică care este caracteristică pentru Peter. 1940. Lorge nu a reuşit să găsească vreo relaţie uniformă intre măsurători ale inteligenţei şi măsurători ale trăsăturilor emoţionale şi personale12. mai încrezători în sine şi mai bine integraţi în. ci o confundă cu propria sa viziune favorită asupra măsurării.. pentru o funcţionare intelectuală eficjej3tJL-(Qricare ar fi CI. în „Monogr. ei sînt. dar în aparenţă nu există nici un model standard. Dar oricît de fin am . Oden. un curios cinism caracteristic — cu înţelegere. T. Cînd ajunge la alte domenii ale psihologiei el are „pete albe". dar face în aşa fel încît se opune multor oameni în relaţiile sale aimane. Terman şi Oden au constatat. există totuşi multe relaţii subtile între ele. istoria sau alt material „verbal" cât timp acesta este legat de mărcile poştale. Educ". Terman. Nu are rezultate bune la şcoală. Ca atare. în mod fundamental unică. mai ales la citire. 1958. V e r n o n. Stanford Univ. toate aceste aspecte curioase din inteligenţa sa au un sens şi sînt congruente . M. furni-zînd primele impresii pe care adulţii iniţial le resping dar 13 L.11 Conioentrîndu-se pentru o olipă asupra relaţiilor dintre personalitate şi CI. nevrotice sau altfel. 26. C. ChiLd Developm. Brit psychol. dominante. dar nu şi motoare Deci ceea ce găsim la oamenii reali este o structurare personalistă a inteligenţei. Joacă şah bine. El face acest lucru cu. Soc". Se ştia că ambele grupuri sânt superioare în privinţa coeficientului general de inteligenţă. Res. Nu că ar fi simpatic şi săritor. limbi şi ortografie . dar nu gu simpatie. De exemplu. repară cu succes întreg echipamentul din ferma tatălui său. percepţie.

1952. de abia începem aă aflăm. Behavior. Dar numai de un singur lucru putem fi siguri : inteligenţa se mişcă prin canale care corespund destul de strîns intereselor. j sentimentul = f (ereditate)X('mediu). curaj. ci relaţia lor e de la înmulţitor la deînmulţit. New York. Nu putem 15 A n n e Roe. L. Greene. rev. Deci. Un studiu recent de genetică legat de probleme psihologe este J.subdivide funcţiile intelectuale nu vom ajunge niciodată la structura personală. ţjDejasemeniea. Thomson. ed. se modifică şi culoarea . Cel 'mai important punct al acordului ştiinţific rezidă în faptul că nici_g trăsătură sau calitate nu este exclusiv ereditară_si_njcj. aceşti oameni simţeau că sentimente timpurii de inferioritate le dăduseră iun impuls iniţial. The making ol a scientist. de exemplu.Majoritatea avuseseră câteva experienţe reuşite în cercetarea creatoare ca tineri isitudenţi în colegii. La o creatură atît de inferioară ca musculiţa de oţet (drosophila) cincizeci de gene pot determina culoarea roşie obişnuită a ochiului. în general. Jenings scrie : Prin schimbarea oricăreia din cele cincizeci de gene ale musculiţei de oţet caro iau part? la producerea culorii ochiului. dar nu un vals. dar sîntem banali şi eonformişti în alte domenii. Dr. Nici o activitate nu este lipsită de oarecare învăţare. în orice grup mare de oameni puneţi întrebarea : „Cîţi dintre dumnevoastră vă consideraţi stîngaci" ? Aproape sigur cam 10% îşi vor ridica mîi-nile. Mead. putem dansa rumba. şi mai ales la personalitate ou trăsăturile ei complexe de lene. ce-i face să fie diferiţi ? Un factor important esite un devotament susţinut şi interes pentru munca lor. I tatea sau oricare din subsistemele sale. pare că echipamentul nervos şi glandular înnăscut al urnei persoane contribuie mai mult la inteligenţa. dar cînd învăţarea este foarte uşoară presupunem că din dotarea nativă ne vine un ajuta i8 Să luăm exemplul lateralităţîi. aşa cum am sugerat. Pentru toate caracteristicile se constată aceeaşi situaţie la musculiţa de oţet sau la noi înşine16. şi dacă nu există o capacitate inerentă de instru. cît şi factorii de personalitate se combină. inteligenţei şi personalitatea. 1 toţi par să fie de acord că următoarea ecuaţie e valabilă : Personali. B. Nu e nici o îndoială că ereditatea este aproape în întregime responsabilă. De aceea o sugestie utilă este că uşurinţa în învăţare permite o definiţie satisfăcătoare a eredităţii. F u 11 e r. yna_niu este exclusiv ambientală la origine. Nimeni nu poate spune că ochii albaştri sînt moşteniţi. J e n n i n g s. p. Aptitudinile noastre sînt neuniforme : putem cînta după ureche. se produc ochi de altă culoare .. Fiecare dintre noi este flexibil ou unii interlocutori. S. \ "Chiar dacă nici o trăsătură de personalitate nu este lipsită de influenţa ereditară şi de cea ambiantală. sau ochiul este structurai imperfect. ambiţie.' tatea să facem aşa. căci nutriţia în copilărie poate afecta culoarea ochilor. Measurements of human behavior. W. R. ideologia'sau conformitatea sa culturală I Pe sourt. sau nu există deloc pigment în ochi . 17.rează determinării genetice şi cît de mult influenţei mediului T^Rare I clar. o. pur şi simplu pentru că lavem aptitudini genetice care ne dau posibili. scorurile lor ar putea fi atinse sau depăşite de mii de muritori obişnuiţi. p. Odyssey. parte din conţinutul personalităţii este mai mult. iar stratul de piele bronzată dobîn-dit. Cîn'd ajungem la ereditatea umană. Norton. o întrebare persistentă se ridică : cit de mult din cutare sau cutare caracteristică se dato. mult mai uşor să în-J veţe să utilizeze mai mult mâna stîngă decît dreapta (în ciuda tuturor presiunilor din mediu în favoarea contrariului). Cei doi factori cauzali nu se j adună. Crescut în izolare. Deşi nu există două structuri exact la fel. un icîine poate să nu şească să latre . ca deprinderea. 78 Ocuparea unei poziţii înalte într-o profesie dată nu se dato-ază numai inteligenţei.I ire nici un câine nu va învăţa să vină atunci cînd e chemat17. Oesi performanţa lor la testele de inteligenţa tindea sa fie supe-ioara (dar nu întotdeauna). Dodd. Acest grup a considerat că e mult. . că este mai uşor pentru cîine să înveţe sa latre deoît să răspundă la numele său. Procesul este infinit de subtil. putem în mod sigur să conchidem că atît Inteligenţa. putem numai să fim de acord ou Charles Darwin care exclama „întregul subiect al eredităţii este minunat". iar altă parte mai puţin supusă influenţei mediului şi învăţării. The biological basis of human nature. dar nu după note sau invers. I -n spune nici măcar că lătratul câinelui e înnăscut şi că răspunsul Jă un nume e învăţat. pentru a realiza eminenţa1-'. temperamentul şi fizicul suu decât o face vocabularul. iar pielea bronzată nu se produce deloc dacă pigmenţii din piele nu sînt Pregătiţi de natură pentru a răspunde razelor soarelui. De asemenea. New York. cu o frecvenţă mare. învăţăm anumite atitudini şi practici culturale mai oişor decît o fac alţii. Wiley. 257. Roe a studiat savanţi de prim rang. New York. Atunci. temperamentul. trăsătura. 1953. 1930. Ce sînt /aceste legi şi în ce grad determină ele constituţia fizică. Dacă oricare î ar fi egal ou zero nu ar putea exista personalitatea. rigid ou alţii. 14 Această enumerare a abilităţii mentale primare este luată cHn E. deşi nu putem spune clar care este cauza şi care este efectul. Ereditatea Fiinţele umane ca şi celelalte creaturi vii sînt supuse legilor eredităţii. Avem domenii de creativitate. 16 H. New York. psihologia abia a atins enigma organizării personale a inteligenţei.

rapiditate a reacţiei şi chiar preferinţă pentru temperatură^0. pp. La toate aceste atribute gemenii monozigoţi sînt cei mai asemănători. Din studiile pe animale aflăm că putem creşte specii pentru a produce în generaţii succesive variaţii de mărime. "altul. 304'—329.Dacă 10% sînt incorigibil stîngaci putem noi să nu infer-râm că 10c/0 s™t incorigibil dreptaci (datorită structurii creierului) ? Aceşti oameni ar rezista tuturor eforturilor de a-i face să se conformeze deprinderilor unei culturi stângace — ' dacă ar exista o asemenea cultură. 265 .s din motive genetice . Fraţii şi surorile sînt trataţi aproximativ la fel. Williams scrie : „Nu există două fiinţe umane care ^ a'bă aceleaşi gene. altă persoană în primul rînd învăţării. S. gemenii monozigoţi cîştigă .". Luptătorii primitivi. Ce vom spune despre restul de 8Oo/o din dreptaci ? Probabil că aceştia sînt indivizi care prin natura lor sînt în mod 17 T.-2 Au fost studiate asemănările şi dintre multe alte caracteristici. De aceea părinţii şi societatea învaţă copilul să-şi favorizeze mîna dreaptă. iniţial ele se găsesc într-un număr atît de mare şi posibilitatea mu81 dezvoltarea personalităţii — cd. Dacă această analiză este corectă. Relaţia este atît de strînsă încît un cercetător al determinanţilor inteligenţei pretinde că genele sînt de patru sau de cinci ori" mai iiapQ£ţajYtedeeît mediul cîndaees?E3~ggţe" uniform. de inteligenţă mai mare sau mai mică. Din punctul da vedere al similitudinii genetice se păstrează următoarea ordine : 19 De ce toate culturile cunoscute au lateralitatea orientată pe dreapta e<rte o problemă la care nu putem răspunde. 18 Ibid. analiza noastră este desigur donată. Mai târziu. inteligenţei şi temperamentului tind să „rămînă în familie". 2) o comparaţie a însuşirilor persoanelor care au grade variate de apropiere ereditară (comparaţii între gemeni monozigoţi. 1951. Din acest motiv echipamentul lor genetic este mult mai asemănător decît cel ce *se găseşte la gemeni obişnuiţi sau la fraţi obişnuiţi21. The genetics of behavior. Howells. timp de reacţie. Ei sînt întrucâtva asemănători în privinţa caracteristicilor emoţionale. emisfera stingă a creierului este de obiCei dominantă.. Gemenii monozigoţi sînt adesea îmbrăcaţi la fel şi trataţi în acelaşi mod. de exemplu. Stevens (Ed. 21 Nu îndrăznim să afirmăm totuşi că gemenii monozigoţi au o identice absolută a eredităţii. Membrii familiei manifestă cele mai mari asemănări mai întii în ceea ce priveşte constituţia fizică iar apoi în planul aptitudinilor măsurate (inteligenţă. facilitînd astfel pentru majoritatea oamenilor favorizarea mîinii drepte. aptitudini motorii. New York. discriminări senzoriale). Dacă aceasta ar fi situaţia. H. Această informaţie este suficientă pentru a ne convinge că trăsăturile caracteristice ale constituţiei fizice. Rev. calităţilor temperamentului. The obsolete dogmas of heredity. lăsînd mîna dreaptă liberă pentru mişcări agile. Dar noi ştiam deja acest lucru. 80 potenţial amibidextri. valorile şi interesele. atunci putem spune că ereditatea este determinantul major aii lateralităţii la 2Oo/o din populaţie. M C.). Initorcîndu-ne la studiile asupra înrudirii umane constatăm că natura ne-a dat un tip special de ajutor. dar se pare că sînt prea puţin asemănători (deşi încă similari) în ceea ce priveşte atitudinile. _ gemeni monozigoţi iraţi părinte — copil indivizi neînrudiţi Multe studii arată că gradul de <corelaţie al măsurătorilor inteligenţei urmează această ordine în mod exactt. o alta datorită conflictului* "T""" cu mediul său. 23—34. O teorie susţine că inima fiind pe stînga trebuie protejată. Structura creierului le permite să favorizeze oricare mînâ. putem ajunge la următoarea concluzie. Dar cultura este dreptace19. anxietate. mai ales în privinţa constituţiei fizice. cruzime sau blîndeţe. 1945. între fraţi.sa de viată-. pentru 80%. Gemenii monozigoţi sînt produsul aceluiaşi spermatozoid şi aceluiaşi ovul. Desigur există Şi posibilitatea opusă : la rasa umană în ansamblu. Ilustrarea este utilă în sublinierea faptului că o persoană poate datora o trăsătură dată în primul rând eredităţii. S. deşi genele sînt teoretic identice. Handbock of experimental psychology.. Unu} poate fi irjt. agresivitate. în „Psychol. iar învăţarea din mediu. din cauza suprastimulării şi fruistratiilor r|in p-ypgripnţa. în viaţă. Chiar la gemenii monozigoţi.-'•* Rezumînd cît mai bine rezultatele.ahii mai alp. Cunoştinţele noastre despre determinarea genetică provin în principal din trei surse : 1) studii pe animale . Hali. 52. între părinţi şi copii) şi 3) un studiu asupra gemenilor monozigoţi separaţi de timpuriu şi crescuţi separat. O persoană poate fi singuratică şi retrasă _ ^/ mai ales datorită temperamentului său. ţineau scutul în dreptul inimii. Wiley. ale dispoziţiei sufleteşti şi ale nevrotismului . Toate studiile despre asemănările dintre membrii familiei îşi pun problema dacă educaţia similară din familie nu poate fi parţial responsabilă pentru asemenea rezultate. în S.

Din aceste câteva cazuri a reieşit că gemenii separaţi ge aseamănă totuşi unul cu celălalt aproape perfect în ceea ce priveşte caracteristicile anatomice. Ea arată cît de diferiî reacţionează aceştia faţă de viaţa lor comună de familie. din ţesut muscular. sîntem egali. „Care din voi poate alerga mai repede ?" întreabă străinul. 24 H von Bracken. Anno Anastasi. în cele mai multe cazuri asemănarea este mare. 1934. Dacă genele sînt atotputernice ' putem aştepta la o asemănare strînsă chiar şi atunci cînd educaţia & experienţa de viaţă ar fi foarte diferite. Holzinger. Burks. Twins orought up apart. 293—309. ţi copiii pe care-i cunoşteam erau o şleahtă de haimanale spurcate la gură care dădeau tîrcoale vagabonzilor de lîngă rezervorul de apă şi nu am avut niciodată ocazia de a merge la şcoală şi am fost lăsat în voia mea de cînd eram mic. _^ Să specificăm un avertisment finalA\ Ereditatea poate explica atât diferenţele de personalitate manifestate în cadrul unei familii. vezi şi B. 1958.. cit. 39—45.". 3rd ed. leneş şi beţiv iar niaică-mea nu ştie prea multe în afară de gătit. spunea Myron. Majoritatea psihologilor ar spune acum că nu există proces psihologic (şi nici personalitate) fără un proces fiziologic corespunzător (teoria „paralelismului psihofizic"). 1956. op. 1937. 29. taţiilor genetice somatice este suficientă (mutaţiile minore pot fi extrem de obişnuite).". N. Differential psychology. în special faţă de tatăl lor. Intra-ia-mily relationship in porsonality text performance. D.. reprezintă fiziologia organismului. piele. asemenea altor organisme. este o replică obişnuită. T h o r n d i k e. an<* Pers. Williams. există asemănări persistente. 479—502 . şi mama mea era foarte împovărată de riJa noastră şi auzeam o mulţime de porcării de la vagabonzii de lîngă reeivorul de apă. cît şi asemănările. pe de altă parte se angajează adesea îrutr-o competiţie aprigă unul cu celălalt24. B. New York. ment. Macmillan. Pentru moment. 1. „Oh. este un vagabond bătrîn. ' nr. Mutual intimacy in twins. Nu voi nega niciodată plăcerile fizice şi sfin-taiia Frumuseţii". trebuie să acceptam o asemenea poziţie. spunea Ora. go ^ o e. dar nu într-un asemenea grad îneît să aoorde tot creditul genelor25. Concepţia biologică asupra personalităţii Fiinţa umană. Ştiţi. consecvent şi do inodj veche dm Noua Anglie"26. Poate tocmai ca o reacţie la toate astea am devenit aproape ^ '' N e w m a n. dar în cîteva cazuri educaţia diferită determină o diferenţă apreciabilă.". Crescut atît de neconvenţional. Genele unui copil >7 pot determina un temperament plăcut. 11. în „J. Unii spun că ceie doujj I tipuri de procese sînt . 1958. N e w m a n. la o abordare încordată şi rigidă a vieţii]. am ajuns să fiu nu bun puritan.*s/ gina 16). 5. conjunctiv şi nervos. R. în „Eugenical News". F r e e m a n. şi cred că sînt înclinat spre lenevie şi nu sînt prea scrupulos în ceea ce priveşte femeile şi băutura. voi fi '"totdeauna un antipuritan. „Tatăl meu. 23 Sursele reprezentative sînt următoarele : M. p. în „Psychol. fiind prea ocupată pentru a-mi acorda atenţie. 9. 441—465 . E y s e n c k. Vezi si J S h i e 1 d s. întrucât fiecare genotip personal este unic (pa. cit. (Nota 9 supra). J. Fireşte că astfel am devenit un soi de vagabond care nu poate fi plictisit de gînduri despre «datoriile» sale faţă de nişte negustoraşi păduchioşi.u fost crescuţi în medii diferite. Funcţionarea acestor materiale separat sau împreună. murdar. din contră. are o natură biologică Sistemul corporal este compus din umori. 2.atenţie şi recompense •manifestîndu-şi similaritatea. Sci. cele ale fratelui său pot conduce. în „Charact. Gemenii dizigoţi.". a separa influenţa genelor de cea a mediului este în-flClevăr greu. în „Eug. 1949. numai câteva perechi de gemeni monozigoţi separaţi în acest mod au putut fi studiaţi. S. în ceea ce priveşte personalitatea. I H. •. Holzinger. Monogr. . cap. P r e 11.Şi tatăl incu. . C r o o k. Să examinăm următoarea conversaţie între cei doi fraţi. rezultatele par să confirme pretenţia noastră că ereditatea joacă un rol mai mare în mril t l lă d d ^" ale personalităţii decît în modelarea personalităţii dezvoltate. op.azuri de gemeni monozigoţi care au fost separaţi de timpuriu şi C. 82 Ca atare. probabil că nu este identic în nici o privinţă". New York. Rec". Dar educaţia mea timpurie a avut un rezultat grozav. Lr. în „Psychol. Din păcate. 97. 1951. Singura metodă cunoscută este aceea de a găsi . ' 83 * maniac ta ceea ce priveşte plătirea datoriilor şl pedant în munca moa şi eraj speriat de băutura şi de femei. era foarte agreabil şi totdeauna îi plăcea 1 Dea si să stea de vorbă cu băieţii. Testele de inteligenţă oferă o evidenţă neclară . încît metabolismul la gemeni «identici» complet dezvoltaţi. Biochevucal indlvidualtty. °> 213—246. 22 E. noi sîntem gemeni monozigoţi". La boli şi la tulburări glandulare există cîteva similitudini izbitoare. 1944. oase. Rev. Dar educaţia mea a avut un rezultat grozav Tocmai prin contrast. Acelaşi foc care topeşte untul întăreşte şi oul. Wiley. Von Bracken constată ca o regulă faptul că gemenilor monozigoţi le place să nege orice diferenţă dintre ei. The inheritance of neuroticism : an | experimental study. Heredity and environment. Freeman. Studies of tdentical twins reared apart.

Personalitatea et astfel un executor a cărui funcţie este să garanteze supravieB. 1938.\ (meni27. N. concepţii despre viaţa. H e b b. de o profundă semnificaţie pentru teoria personalităţii — punctul de vedere evoluţionist. Press. 1934. Ronald.Ştim ceva despre legile învăţării. 39— 55. O prezentare timpurie. New York. Be. 85 . 1921. Nimeni nu ştie în mod sigur care teorie este corectă. Numai cîţiva ar susţine ca I funcţiile mentale şi funcţiile corporale sînt de tip complet diferit şi că ele se pot influenţa reciproc dar nu sînt totdeauna legate I unele de celelalte (teoria „interacţionistă"). Theoretical models and personality theories. 28. ^r". cap.din urmă. conţine un punct de vedere fundamental. în „Nerv. cît şi ostil acestor nevoi. S k i n n e r. Personality and behavior disorders. Sistem nervos autonom Sistemul nervos central Sediul impulsurilor Sediul personalităţii incluzînd organe inervate de acest sistem : . Personalitatea este pentru individ ceea ce specia este pentru toate tipurile biologice vii. Astfel. este E. (O spun cu toată modestia. 1952. sau cînd mici părţi din el sânt în. The living brain. 1938. sau obstacole din partea mediului. C. Norton. în D. pp. Un punct de vedere contrar susţine că ştiinţele biologice nu pot să ofere destule date despre funcţionarea psihologică complexă pentnu a fi utile. Volumul conţine şi alte discuţii despre modelul psihologic şi biologic. Kpmpf. dar încă etalon. prin intermediul unui sistem nervos central plastic şi modificabil30. Lewis. dar există [ o mulţime de dovezi despre strânsa interdependenţă între „suflet" şi „corp". se vor descoperi lapte bine demonstrate privind personalitatea care să se îmbine cu fapte bine demonstrate ale biologiei umane. Ştiinţa biologică. S k i n n e r. Sistemul nervos central realizează atunci un (tip de adaptare învăţată sau neînvăţată. Work of art. The utonomic functions and the personality. C. G.1 De asemenea. 28 De exemplu. 194-i.numai două aspecte ale aceluiaşi proces orga-1 nic de bază (teoria „aspectului dublu"). The behavior of or s. fără să cunoaştem echivalenţii lor nervoşi şi fiziologici Credem că mai tîrziu. Să expunem teoria mai complet : personalitatea unui individ este modul de adaptare sau "supravieţuire care rezultă din interacţiunea trebuinţelor sale organice cu un mediu atît favorabil. Azi. D. and ment. Monogr. 33. Mulţi autori ne constrâng să menţinem teoria personalităţii I în pas cu progresul din anatomie. atenţia I era concentrată asupra corespondenţei strînse dintre glandele cu I secreţie internă şi anumite funcţii paralele ale personalităţii (mail bine zis. O. care de obicei satisface trebuinţele. temperament). Krech. S. tot astfel indivizii în cadrul speciei umane ajung la personalitate ca forma de supravieţuire cea mai convenabilă pentru nevoile lor specifice din cadrul unei structuri ambientale particulare. Cînd creierul este lezat. New York. personalitatea mea este unicul raodus vivendi la oare am ajuns în lupta mea personală pentru supravieţuire. fiecare reprezientînd un mod reuşit de supravieţuire în lupta evolutivă. 11 e r. „modelul biologic' poate să-1 ajungă . 30 O t tiui d îcă etln . părerea mea despre această problemă este că studiul psihologic al personalităţii este în mod considerabil mai avansat decîlt' ste studiul biologic al personalităţii. AppletonCenturyCroft. în J. căci în psihologie încă şovăim). Conform acestei viziuni trebuinţele organice apar în glandele Şi în viscerele corpului implicînd în primul r'înd sistemul nervos duton«m (vegetativ).). Aşa cum organismele se grupează în specii. Ştim că ereditatea este importantă. Dis. dar avem cunoştinţe puţine despre mecanismele de bază ale geneticii. deşi nu este atît de utilă pe cît am dori. neurologie şi fiziologie28. deşi adese-1 ori mai puţin decât ne-am aştepta. Mc V H u n t (Ed. E mai bine să examinăm numai comportamentul şi să nu încercăm în mod constant să interpretăm comportamentul în 26 S. Appleton-Century-Crofts. L i n d s 1 e y. pp. Doubledav. 310 ff. Pînă atunci considerăm că . New York.).î depărtate există o anumită perturbare a personalităţii. atitudini. există un interes viu pentru ritmurile f electrice ale creierului ica substrat posibil al diferenţelor dinitre oa. 1953. Gu o generaţie în urmă. The role of neurological ideas in p^V' chology. dar puţine lucruri despre neurologia învăţării. irutem studia trăsături.„modelul psihologic" este în general ghidul cel mai sigur de urmat în construirea ştiinţei personalităţii umane.J tipărit cu permisiune. J. 84 funcţie de faptele ascunse şi adesea speculative ale ţesutului nervos i/sau ale funcţionării fiziologice29. 27 Vezi W. W a. Electr oencephalography. Klein (Eds. Durham. nr. Duke Univ. Aceste trebuinţe întâmpină o satisfacere potenţială sau un pericol. F. The behavior of organisms : an experimental N Yk AltCtCft 1938 29 B. B. într-o zi. New York. D. în viitorul îndepărtat. New York. F.

\ Schema este (totuşi suprasimplificată. idealurile)-Şi nici nu este . pericole potenţiale : stimuii dureroşi stimuli ameninţate organe genitale bariere situaţii de frustrare situaţii umilitoare etc.constituie principala sa realizare. iar personalitatea este un fel de depanator obişnuit. Sistemul nervos autonom şi mediul sînt „tirani". Adesea îi controlăm şi îi stăpînfim. Figura 9 reprezinte aceasită concepţie. Şi nici ni* putem spune că subsistemele care compun personalitatea consta11 rauimai în sistemul nervos central. Tot ceea ce ştim despre organij zarea nervoasă arată că ambele sisteme nervoase sînt implicate J# structurarea personalităţii. Personalitatea în primul an de viaţă I■Sugarul nu se deosebeşte foarte mult de foetus.toate glandele inimă diafragmă ficat stomac artere viscerale intestine rinichi colon vezică rect care include diverse niveluri ale structurilor adaptative : reflexe reflexe condiţionate deprinderi şi priceperi trăsături dispoziţii expresive atitudini credinţe compensări sentimente concepţia depre viaţă sublimări Mediu Sursa gratificării şi a pericolului satisfacţii potenţiale oxigen soare apă hrană obiecte sexuale obiecte ale inte^ resului etc.^mănător unui foetus decît copilului care va fi. Altfel. Din acest motiv . curiozitatea) sau spirituale (de exemplu. Multe din ele sîrat intelectuale (de exemplu. Teoria biologică a personalităţii. general. Nu toate adaptările sale sânt reuşite. ţuirea. Respiraţia in■ bndentă .adevărat că personalităţile noastre sînt simpli sW jitori la doi tirani. Figura 9. dar ele pot fi explicate ca încercări ratate de a găsi structuri potrivite pentru a trăi într-o interacţiune complexă de! forţe. apărarea nevrotică a euiui etc. unele din trăsăturile sale pot fi dăunătoare. deciit ■îrsta adultă. Nu toate dorinţele noas-j tre se nasc în ţesuturile corpului. este mult mai . simpla concepţie biologică asupra personalităţii m mai potrivită atunci când se aplică la primia copilărie. . Personalitatea reprezintă modul de supravieţuire pe oare individul 1-a elaborat conştient sau inconştient pentru sine. In liniile sale generale această teorie biologică a personalităţii este acceptabilă.

d) o schemă de hrăn're la cerere .strîngero . părinţii şi copj lor nu se mişcă în acelaşi pas. yju legato. Copiii care în cursul primului an di viaţă eu dormit cu marna lor au prezentat scoruri mai slabe di adaptare şi reiaţii familiale mai slabe decît alţi copii — un rei în opoziţie cu ipoteza iniţială.". Harper. RezulJ tataie au fost negative. Dar simţul eului nu este încă prezent. Sewel'l a cDm-l parat personalităţile unor copii de 6 ani oare avuseseră şi care ml avuseseră aceste experienţe în cursul primului an de viaţă. în . J. A. p. 61..ng and the personality of the child. exper. Sociol.. Childhood and adolescence. Un sug/ar de două săptămâni poate ai fie învăţat să-şi oprească plînsul şi sâ întoarcă capul spre sînul mamei Acest fapt ar fi un mod caracteristic de adaptare şi de sUnfnjrp -a mp. Berlyne. ^j general de energie şi vigoare şi prin multe alte aspecte specirj. reacţia la sttI31 Cf. după cum nu se armonizează în mod n< în alte trăsături ereditare. copilul trebuie si <M bucure de a) hrănire \se sîn . Vezi H. în „J.". imai bine zis. Strauss. familie şi prescripţiile culturale. 1949. îneît sîntem tentaţi să datăm personalitatea în această perioadă. Unii sînt staccato. 1957. Stone. lipsindu-i simbolurile Uimim şi neştiinld prea bine dacă el este cel caire se mişcă sau jctele din jurul său31. g) să nu fie pedepsit . 1 emper amentale33. Church. Iar o mamă care se mişcă rapid l'ăcînd perecij cu un copil care se mişcă lent. A study of frustration in newborn infants. Dovezile pe care le avem în această privinţă par la prinzi vedere că sînt contradictorii. modul de supt. în măsura în care aceste dovezi ne pot ghida. 1957. că nu apare vreo diferenţă pentru personalitatea de mai tîrzlu âad 33 Pentru o revedere a unor studii relevante vezi S. Dar nu i s-au dezvoltat încă ^moduri aracteristice de gândire şi icojnportamen. Infant care and personality. J. Unii sugari îşi golesc biberonul dintr-o singură înghiţitură. R. Pentru a testa aceste ipoteze specifice. alţii nu s grăbesc şi rămîn chiar indiferenţi în timpul hrănirii.ca In a doua jumătate a primului an aceste stiluri sînt mai ate. New York. 1943. Marquis constată că copiii nouţi manifestă modalităţi diferite de a răspunde la frustrarea de i. 35 W. 1—12. Psychol. Ceea ce este foarte clar este că sugarii se deosebesc evident ea ce priveşte temperamentul. Stone şi Church oferă un tablou rezumativ : Unii oameni sînt presto. adică să doarmă ni mama sa. f) libertate faţă de con! . nonnevrotici. New Yorl Random House.P^J chol. un sugar prezentând de cinci ori mai mult protest corporal jt altul32. pD. La vîrsta de 4 luni încep să apară rasiali taţi distincte în gîngurit. ng că „după cum este înclinată ramura se înclină şi copacul"' trebuit! să ne aşteptăm ca orientarea iniţială a sugarului să aibă efecte îm! portante cu rază mare de acţiune asupra personalităţii sale ulteriJ oare. 58. dispoziţia pentru zîmbet şi rîs. Sugarul se com-a într-un mod pur „senzorimotor". 86 . Unii sugari sînt n datori să se mişte. 123—138.35. Orlansky. Dacă luăm în considerare cît -imp ti in viaţa unei persoane este dedicat eliberării sale de depen-tienţa de mamă. 1957. exasperare şi conflict34. A. 96—105. 1—48. ■ „Amer. W". în . Diamond.". alţii andante. în stilul de a întinde rnînla şi de a . dacă e probabilă existenţa unei baze ereditare pentru ritm. Sugarii diferă prin plîns. L. deşi nu ireconciliabile. sau invers. unii psihologi ar spune că pentru a aveai ulterior o personalitate sigură. se poate spune că naşterea declanşează procesul de autonomie şi independenţă mereu crescânde. 27. alţii largo. în „Brit fcc. pot atrage după sine liu reciprocă.t". 1952. b) o perioadă prelungită de alăptare! c) înţărcare gradată. Perst nality and temperament. inul zîmbet social la vîmsfca de două luni sau mai devreme este un eveniment atît de captivant. ■ Ar fi inutil să discutăm despre stadiul precis în care persona-liiaitea apare pentru priima dată. Lindsmith. Bull. Aşadar. Mărturia negativă provine din studii oare testează efecte rază lungă de acţiune a practicilor speeijice de îngrijire a copilului! După poziţia freudiană. Cntian of culture-personality writings.■ iputem căuta semne ale personalităţii la nou-năsout El este dotat cu multe potenţialităţi sau. Sewell. e) o educare! blîndă şi tîrzie a controlului sfincterelor . 34 L. h) somn „sigur". Marquis.Hinilmi său — aşadar un început de personalitate. 32. pp. alţii par mulţumiţi să stea confortabil într-un loc. Infant train'. 150— 159. H. E. se pare. Singura constatare pozitivă era în legături cu somnul alături de mamă. D. Cîteva cercetări raportează rezulta" negative similare. J. cu serii de potenţia-Măii^datorită genelor sale. 46. Cît de important este primul an de viaţă ? Dacă este adev.87 muli neaşteptaţi şi frustnanţi. ■ Naşterea este un eveniment dramatic căci marchează primul pas spre independenţă şi individualizare. Recent developments in Piaget's work.

în locul încrederii.airr|fi startul său în viaţă este întradevăr sărac. 8. posibil permanent. iar tonul vocii şi mişcările fizice sînt de aşa natură îneît mai ourînd alarmează decît trezesc încrederea copilului. în A. 89 de durată.". Cînd au fost studiaţi după mai mult de zece ani. presupunînd că nu se produc prejudicii grave asupj sănătăţii sale. Dacă această cerinţă nu este îndeplinită. A Hess. Maslow. Iwtr-un sens. New York. S-au emis multe prediJ cu privire la stilul lor probabil de comportare la vîrsta i 40 O. Pe latura pozitivă ajungem la studii care nu privesc practici pecifice şi amănunţite. S p i t z. M. Bowlby. ceilalţi au trăit într-o instituţie. / pentru a obţine condiţia unei dependenţe afectuoase de care indii I vidul a fost iniţial privat. New York.poato. Nu are nici o noţiune de sine însuşi. Intr-un experiment. Dacă această cerinţ e îndeplinită. Kluckhohn. 1944. dacă înţărcarea este bruscă sau gra-sau ce metode de educare a sfineterelor pot fi folosite. într-o persoană cu ml dp m. 15. World. II. mai puţin importante (deşi încă serioase) de la trei ClIi£s ani şi mai puţin semnificative în cursul copilăriei mijlocii şi tîrzn * E. Problems in determinmg maternal atti-ues toward newborn infants. „Bull. Sociol. Putem să precizai printr-4in studiu atent al copilului mic care va fi personalitatea d ulterioară ? Dacă ereditatea şi învăţarea timpurie sînt importări trebuie să ne aşteptăm să avem un oarecare succes. Unele femei îşi resping capiii. în termenii lui Maslow. în J. -Nu numai că aptitudinile intelectuale ale copiilor instituţionadizaţi erau mai scăzute. Personality and the behavhr disorders York. s-a «ăsit o diferenţă importantă. 587—^H 88 arul este hrănit cu biberonul sau la sân. întrea L. ci un factor mult mai larg pe care l-am Jutea numi „stil de îngrijire maternă". deşi nimeri desigur. nu are amintiri P V Goldfarb. J.-! intpgritatii ^piniiait"/ Pînă cînd un copil. Ronald. H. Din aceste j tive putem spune că ceea ce i se întîmplă într-um. 1951. Motivation and personal ty.38 încrederea. şi nici un suport ferm al deprinderilor. este cel mai puţin important p personalitate. dacă alimentarea este iă program sau la cerere. 12. m-crede. Acest _m urina autor consideră că efectele reprivării materne sînt puternice în "tt'1 troi ani de* viaţă. Organization". 3. fiinţă în întregime dependentă. Pare l a conchide că în timpul primului an de viaţă sugarul este atîit plastic şi mobil. Goldfarb a studiat două grupe de copii care au fost separaţi de mamele lor în prima lună de viaţă. mai mobil şi mai vegetativ decît va fi în oricare alt stadiu ulterior al vieţii. Există unele dovezi că acei copii lipsiţi de o încw / dere de bază la începutul vieţii lor sînt înclinaţi să dezvolte / copilăria tîrzie o natură suspicioasă. cum e hrănit — îi lasă o impresie relat slabă.certitudinp. trecînd prin independenţă crescândă în adolescenţă la H crederea vîrstei adulte. C.40 Problema primului an de viaţă este de . The efjects of early instituţional care on adolescent WsonalHy. nu poate să prevadă toate influenţele de mediu care vd fi întîlnite. 69—135. copilul se află înte poziţie mult mai bună în anii următori pentru a intna în stadii / „autorealizării41. în „J. na se. este/T. mod detaliat ce imagini ii înconjoară. 15. Un copil nu trebuie internat într-o instituţie numai pentru că ests lipsit de o îngrijire maternă adecvată.). iurf " Cfi D M. Hunt (Ed. pp.„Amer. peste treizeci de sugari au fost st" diaţi timp de două pînă La opt luni. exper. sa viaţă poate manifesta aviditate. 106 —129. Anaclitic depression.37 AsemeJp nea dovezi l-au determinat pe Erikson să susţină că prima şi cea mai importantă criză din viaţă este dezvoltarea încrederii. . în special rădăeir pivotantă a încrederii. posesivitate şi eforturi simil. copilul în primul an de viaţă este mai plastic. 1952. V. sp :ne dicţionarul. 1955. Ele acordă orice îngrijire în silă. 1950. în mod esenţial aceleaşi efecte frexiajpare şi nocive ale" Tpîei d'e îngrijire maternă adecvată — uneori fenomenul e"~numit — au fost observate şi de alţi cercetători. 272—286. Levy. Jumătate din aceşti copii au primit din momentul separării o bună îngrijire familială adoptivă .39 Recapituîînd. nr. Harper. W o 1 f. II. H Erikson. /— S-a spus că personalitatea progresează de la dependenţă copilărie. încît nu se elaborează corespondenţe directe "ntre modalităţile specifice de educare şi trăsăturile ulterioare. Maternul care d mental health. A dynamic theory of t lity. Rev. Norton. atunci. dar ei păreau relativ deficitari în ceea ce priveşte controlul emotiqnal şi adaptarea socială36. Un copil care în primul ^n de viaţă este îndepărtat de mama sa şi nu găseşte un substitut corespunzător pare să fie afectat defavorabil — chiar pentru o perioadă lungă de timp. jf Vezi R. F r e u d ■' °l (Kds). 313—342 Do asemenea. incluzând prejudecăţi fata grupuri minoritare. Hlth. K. In (acelaşi timp rădăcinile sînt formate. primul an.stabili dependenţa pe baze ferme şi naturale. Childhood and sociely. 1946.". în „Psychiat. Mc V. cap. 1943. 3. Dovezile noastre oele mai bune par să indiţ faptul că o măsură adecvată a îngrijirii materne (neţinînd sear de practicile specifice) este un factor esenţial în stabilirea uni] curs normal al dezvoltării psihice. viaţa este construit? / pe neîncredere. 41 A. Mowrer. Educ".42 >—• Predicţia dezvoltării Unul din scopurile ştiinţei este predicţia.

M. cît şi asemănările dintre (Membrii familiei. 18. The nature of prejudice. ci şi inteligenţa alcătuiesc materiile prime ale personalităţii pe care educaţia şi ovIie ulterioară le vor modela pentru a ajunge la personalitatea omplet dezvoltată. (aşa cum o făceau majoritatea băieţilor din eşantionul nostru). în primul rinei. exact ca şi pe ailţi băieţi. Direcţiile se pot schimba drastic în copilăria tîrzie. deşi nu trebuie să uităm că dota-jh genetică explică atît neasemănările. Ce putem spune despre predicţii. îl vor interesa mecanismele etc. Super-rnan şi excursiile la pescuit cu tatăl său. dar nu şti dinainte ce structură îşi vor ţese ele în contact ou infiu-€nţe. New York. Din nefericire psihologii tind să treacă cu vedeta structurarea personalistă a aptitudinilor care în cazul fiecărui individ rezultă din combinarea unică a dotării native şi a intereselor şi trăsăturilor dobîndite. Prediction ara-d out-■e. Cazul iui Roddie e descris la pp. Astfel. deşi 1eParte de a fi perfeot. Basic Books. A împărtăşit interesele obişnuite ale băieţilor pentru Hopalong Cassidy. Ştiinţa învaţă în şit cum să stabilească paralelele existente.. i-a testat din nou şi independent de sehiJ ţele iniţiale a făcut noi descrieri ale personalităţii lor.^^ . 1959.. el nu s-a comportat realmente ca şi cum se simţea puternic. predicţia : „Mă aştept oa Roddie să fie precoce în dezvoltarea vorbirii" . Nu numai somaticul şi temperamentul. inteligenţa. Structura caracterului este determinată la vîrsta de 3 ani. Nu toate predicţiile despre Roddie au fost în egală măsură exacte. hiperactiv. s-a observat în mod corect că Rcddie este un copil nervos. Allport. * Adaptat după S. ■' 3 ani. In general vorbind. Totuşi. în acto lescenţă sau la vîrsta adultă. rezultatul: . în prima copilărie. Ceea ce nu a fost predictibil a fost tipul de control intern. S-yl ridicat întrebarea —■ pot nişte judecători din afară să îmbin J schiţele iniţiale cu cele ulterioare ? Cu alte cuvinte. deşi unii copii suferă miari schimbări.A obţinut scoruri rriedii scăzute La vocabular şi înţelegere verbală". par să fie dotări durabile. motricitatea. cînd considerăm un interval e timp mai mare ? Descoperim şi aici că succesul predicţiei._ corporală se reflectă temperamentul înnăscut. o treime au fost false sau în majoritate false.le mediului. Precauţiile au fost stricte : un psiholog a făcut studiul iniţial. atunci limitele directoare pentru o dezvoltam ulterioară sînt ferm stabilite. Prin această metodă — notată grijuliu — cam două treimi din toate predicţiile au fost corecte sau predominant corecte. Neilon a fost capabil să identifice şaispreJ zece din aceşti copii. Mai curînd îmi imaginez că va trece prin stadiul de oowboy şi de soldat. poate fj identificată o persoană itînără ca fiind aceeaşi la vîrstele rîJ doi şi şaptesprezece ani ? Evaluatorii au obţinut rezultate supe. Tipologia somatică esl o metodă care prezintă unele promisiuni. Cincis zece ani mai tîrziu. Aparen/t. ataşamentele personale. în general. Rezumat £ De-a lungul multor seumt v. imaginea despre sine pe care ar fi elaborat-o mai Stîrziu şi care i-ar fi afectat în med inevitabil personalitatea43. copilul este lipsit de amintiri ferme şi nd are simţul eului sau imaginea de sine oare să-i ghideze dezvoltarea. De exemplu. W. . Freud afirmă că atunci cînd aceste capacităţi şi altele se dezvoltă.. Constanţa nu este perfectă. 221—232. rioare în special în ceea ce priveşte fetele. Rezultat (la vîrsta de cinci ani) : „Ocazional a etalat fanfaronadă masculină şi bravură verbală. G. deşi acest lucru nu implică anticiparea «efeminăm». şi într-o mită măsură. M| Addison-Wesley.^. 1954. H e i d e r. dar într-un caz eşecul a fost complet. extragem un fragment din cazul lui Roddie. Ta trei ani. dispoziţiile temperamentale largi. Ei au fost capabili să îmbine aproape toate schiţele fetelor în vîrstă de şaptesprezece ani eu cele de la doi ani. Dar ţinuta. Vedem încă o dată că temperamentul. Părerea mea proprie este mai puţin fata listă. cap. E s c a 1 o n a. durabile slnt cele care au putut fi prognosticate.. un alt psiholog a făcut studiul la cinici ani şi alţii au apreciat corespondenţa celor doua rapoarte. este mai mare decît hazardul. capacitatea intelectuală se transmite gjeditar de la înaintaşi la urmaşi. mişcarea şi atitudinea sa pot să nu aibă trăsătura agresivă masculină observată la mulţi băieţi de cinci ani".42 Ct G. Prin acest fapt şi din dovezi similare conchidem că structural personalităţii de mai tîrziu este într-o oarecare măsură decelabilă în frageda copilărie40. Procesul predictiv este evaziv şi nu în întregime demn de încredere. Cambridge. constanţa medie este considerabilă44. eît şi la cinci ani.. Dar nu putem nega complet faptu Vr^o anume măsură copilul este părintele adultului. Predicţie (făcută la cinci luni) : „Nu mă aştept ca Roddie să fie un băieţel remarcabil de masculin.__. toţi observatorii aiu comentat o trăsătură «gingaşă» a comportamentului său. sensibil atît la cinci Juni. Pentru exemplificare. 90 91 Shirley a elaborat schiţe asupra personalităţii unui măr de 19 copii în timpul primilor doi ani de viaţă.

Minneapolis. cercetările ne ajută să decidem că influentele genetice cîntăresc greu în înzestrarea conati-jlţiei fizice. Psychol. învăţăm noi concep1^ sensuri şi conduite. al aptitudinilor de bază şi temperamentului.". prejudecăţi şi maniere. să pronunţăm. însemnînd că influenţele mediului şi învăţarea îşi pun amprenta pe fiecare trăsătură şi act. indici şi simboluri. Totuşi. şi să considerăm personalitatea ca formula pe care un individ a elaborat-o pentru a-şi asigura supravieţuirea şi autoritatea în cadrul existenţei sale. Harvard Univ. definită ca organizare distinctă a structurilor de adaptare. Materiile prime pe care le moşteneşte po*| fi rnpH. of Min. Onquc. Ni f dezvoltă preferinţe. în preajma grajdului sînt lăstari puternici de bambus mereu în dezvoltare. Shirley's bab" after 15 years.. 45 Studii longitudinale demne de încredere despre dezvoltarea persoflj lităţii nu sînt numeroase si sînt dificil de realizat. Ca să spunem lucrurile şi mai concret. ce să evităm şi ce obk ctf să dorim din punct de vedere sexual. Ajungem să îmbrăţişăm religii. Mulţimea lucrurilor învăţate este atît de vastă îneît nu trebuie să ne aşteptăm ca o simplă teorie a învăţării să fie suficientă. să înotăm şi să cîntăm la pian . U| horticultor nu se întreabă niciodată „cît" din valoarea crizantemei sale se datoreşte seminţei şi „cît" solului şi îngrijirii. Nici o problemă din psihologie nu a inspirat atîtea cercetări experimentale ca învăţarea/S-au descoperit multe lucruri. se pare că în stadiul actual al progresului ştiinţific este mult mai util pe ansamblu să studiem fenomenele personalităţii din punct de vedere psihologic decât dintrunul biologic. I Deşi există în mod sigur un substrat biologic al personalităţii. credinţe. ereditatea exercită o influenţă universală în formarea personalităţii — mai ales în domeniul constituţiei fizice. Longitudf studies of child personality. luxul în considerare cursul dezvoltării în ansamblu. valori Sj interese. sîntein tentaţi a spunem că învăţarea este iun fatotor de o importanţă şi mai mare Poate că nu este profitabil să estimăm proporţiile în acest mod. The first tivo years : voi. Dobîndim o morală. Putem totuşi să adoptăm ca aplicabilă în mare teoria biologică a evoluţiei. Press. G. Mass. Shirley. III. Pro-(1 devenirii continuă de-a lungul întregii vieţi. genet. Univ. 73. 175—186. Dar în egală măsură este corectă afirmaţia „Personalitatea umană ţine lOOVo de mediu". învăţăm noi ivă 94 mbiţii Şi speranţe. învăţăm chiar şi cum să învăţăm. C. învăţăm semne. Concepţii opuse asupra motivaţiei De la fereastra unei ferme văd un grajd vechi uzat de vreme. însemnând că nici o trăsătură sau aot nu este lipsit de o oarecare influenţă genetică. Succesul acestor predicţii nu este destul de mare pentru a justifica credinţa că personalitatea este ferm fixată în primii ani de viaţă. I Cercetarea arată că în prima copilărie se pot face unele pre-dieţii generale privind stilul personalităţii care se va dezvolta. Totuşi. nu este formată la naştere. S t o n e. ar trebui să spunem că teoriile curente tind să fie unilaterale şi înguste. e clar faptul că omul este extrem dp modificabil în comparaţie rti toate celelalte organisme. tufe de zmeură şi . 44 M. numere de telefon şi poeme. / Să ne gîndim o clipă cîte tipuri de învăţare se prodiuc în cursul vieţii. precum şi limbi străine. Cu alte cuvinte. a inteligenţei. A.■ Un genetician spunea odată : „Personalitatea umană este 100<y0 (je origine genetică". Această chestiune (filozofia motivaţiei) este atît de importantă îneît trebuie s-o examinăm direct acum şi să revenim la ea în capitolele 9 şi 10. înainte de a întreprinde o trecere în revistă a cîtorva din principalele principii ale învăţării. Press. Teoriile învăţării (ca multe altele în psihologie) se bazează pe concepţia cercetătorului asupra naturii omului. 1948. trebuie făcute două afirmaţii : 1.. psihologii care cercetează (şi teoretizează) învăţarea pornesc de la o viziune preconrepută asupra naturii motivaţiei umane. fiecare teoretician al învăţării este un filozof. dacă ar fi să criticăm rezultatele obţinute pînă în prezent. 2. să seriei* şi să citim. Sînt lipsite ide anvergura necesară pentru a îmbrăţişa multitudinea formelor de învăţare. deşi s-ar putea să nu ştie acest lucru. ideologii. Oricum ar ii. Cambridge. a temperamentului. de ce anume să ne temem. NeUon. 1° 9 CAPITOLUL Principiile învăţării CONCEPTIT OPUSE ASUPRA MOTIVAŢIEI « CONCEPŢIA CVASIMECANICISTlj # CRITICA CONCEPŢIEI CVASIMECANICISTE A MOTIVAŢIEI 9 FACTOR: CVASIMECANIC1ŞTI ÎN ÎNVĂŢARE a DIFERENŢIERE ŞI INTEGRARE « ti VĂŢAREA COGNITIVĂ (ORGANIZAŢIONALA) © PARTICIPAREA (ÎNVĂŢARE! BIOGRAFICA) « REZUMAT L/upă cum am văzut. să vorbim şi să dansăm .. forme specifice de educaţie şi învăţare par mai puţin decisive decît stilul unei relaţii pline de îacredere pe cane copilul o stabileşte ou mama sa. P. O bibliografie parţial8 studiilor existente o reprezintă A.. memorăm fapte. 1933 . Personălity mantf tions. în mod trep-f t dobîndim propriile noastre trăsături şi direcţii ale personalităţii '3 sC elaborează o conştiinţă personală călăuzitoare şi o filozofie mai mult sau mai puţin cuprinzătoare asupra vieţii. învăţăm să mergem. să conducei* maşina. în „J. ruinîndu-se treptat. Şi totuşi. dar se poate spune că începe la naştere. El avea dreptate. în paragină şi incapabil de a se repara singur. L Personalitatea. în primul an de viaţă. învaţă ce să mîncăm.pl fţţe în foarte multe feluri.

în termeni filozofici trebuie să luăm în considerare atît deter-l minismul mecanic. capabile să explice conduita umană. faptele noastre de ori ganizare sînt în moid normal cele care ne apără de efectele 1ot fatale. Ca atare ele par lipsite de iz teleologic. Procesul ^^ntropîp. Această abordare de tip „orpanisrn viri(| o n<imim psihologia stimulului si răspunsului.l cînd faptul că ea este marcată de o înaintare spre realizarea unorj scopuri. Henderson. nevoi prezente şi imagini ale viitorului I Procedînd astfel ea nu numai că supravieţuieşte ca fiinţă imdepen-1 dentă. H x Univ. 209. Filo-I zofii ştiinţei denumesc acest aspect al creşterii teleologic. Ei se întind peste o fîneaţă >i în acelaşi timp concurează între ei pentru pămînt bogat şi pentru spaţiu în scopul de a se extinde. Această creativitate este mai marcată la animale la plante şi mai marcată la fiinţele umane. Succesele timpurii ale ştiinţei au privit natura tara Chiar şi astăzi ştiinţele naturii sânt de departe în fruntea ţintlor vieţii. construim adăposturi. Teoriile cvasknecaniciste încearcă pe cît posibil să descopere ^jrpp]p im. Dacă ne ardem mîma într-o flacără! arsura care rezultă are o cauză mecanică. şi nici prin funcţiile descoperite în biochimie. Ele încearcă să golească organismul de forţele teleologice interne (instincte. Cheia procesului este_org&mzar£%. Nu este posibil. determinanţi mecanici acţio-l nează asupra organismelor vii. macal rale şi descoperim antidoturi pentru otrăvuri. e uşor je înţeles de ce conceptul de determinism mecanicist este popular. Organismele se (rfScvpteazg} se într-un mod necunoscut naturii ne95 însufleţite. pretind q să găsim un tip comun de lege ? Ei doresc să realizeze mai curîn: o „unitate a ştiinţei". Prin urmare. scopuri). p. S_ (stimul) şi R (răspuns) sînt la limita exterioară a persoanei. mai ales în America. Un cercetător al problemei. în acelaşi timp toate tipurile de.Şi e u$or ^e înţeles 'de ce mulţi psihologi consideră că teoria personalităţii ar face bine să se limiteze la concepţii cit mai mecaniciste posibil.. trebuie să spunem că ea este un exemplu care înooro_ nează/principiul_qrganizării în expansiune^Fersonalitatea este ^ _sfetern~5eschis si in Creştere. The order of nature. acţiune bacterii ană. . viaţa este în mod inerent sintetică. cît şi teleologia. Le numim „cvasi". Natura neînsufleţită se supune celei de-a doua legi a termodinamicii. opusul entropiee. soarele îşi pierde căldura. cît şi anorganice ea fabrică noi compuşi organici de varietate tulburătoare. Concepţia evasimeeanicistă Majoritatea cercetărilor care sprijină abordarea S-R ss bazează pe experimente cu animale. deşi se fac dese încercări de acest fel. Autorealizarea este un termen folosit adesea. 1 L. deşi procesul de auto-l refacere care începe imediat nu este mecanic. Nici un psiholog nu poate să exprime complet conduita umană prin unităţi de măsură de tipul centimetri — grame — secunde . care trebuie întotdeauna privită din două puncte de vedere complementare"1 în acelaşi timp — şi aici ne apropiem treptat de problema motivaţiei — filozofii şi oamenii de ştiinţă sînt neliniştiţi în faţj unor asemenea principii contradictorii. dup* ce a examinat dovezile. oxigen. J. conchide : „Nu rămîne decât să admiteir că enigma ne depăşeşte şi să conchidem că opoziţia dintre mecaj nicism şi teleologic este însă baza ordinii din natură. devenind din ceîn ce mai întîmplătoare. Personalita.j tea umană face mai mult . experienţă trecută. cănTnparagină.cireşi sălbatici. totuşi. în special şoareci. Materia fără viaţă descreşte în gradul său de organizare. Mass. cărora le rezistase cu succes şi pe care le utilizase în favoarea sa în cursul vieţii. ~ Filozofii ştiinţei sînt uimiţi de acest ca. intenţii. Capacitatea de organizare a vietiLjru se la_jsinjtezele salg^^himice. decît două tipuri separate de ştiinţă sau dotf seturi ide principii violent contrastante pentru a trata o ştiinţă uni a vieţii. electronică şi „maşinile gînditoare". Per-I soana vie sintetizează continuu alimente. Prin contrast. au elaborat serii va-rjate de concepte cva. umidităţii.pidsTiri. Astfel — şi acum ajungem în sfîrşit la -motivaţie — cercetarea si teoria personalităţii. 1917.nal dublu din natura \ îndată ce un organism moare. Din substanţe ît Organice. mai degradată. Ca şi natura neîn-l sufleţită fiinţele vii sînt supuse efectelor căldurii. semnifj.simecaniciste. Orice altceva ar fi per sonaliţatea. Cambridge. corpul său începe imediat să se dezici tegreze sub influenţa vremii şi a bacteriilor. inclusiv ştiinţa personalităţii. Press. Inventăm aerul condiţionat. ci şi se dezvoltă şi creşte într-un asemenea mod încît devineI din ce în cs inai caracteristică pentru ceea ce ea este. deoarece ele n\i sînt în întregime mecaniciste. atitudini. Bambusul şi| cireşul sălbatic îşi împlinesc cu îndîrjire destinul lor. gra-l vităţii şi (cel mai sensibil) radiaţiei . ea avansează spre împlinirea planurilor! şi speranţelor.. Pietrele se erodează.

copilul nou-născut pare să sugă în mod automat. Dacă Stntem înţelepţi. Nu există „suflet" în procesul mecanicist . Faptul că foamea e cauzată şi de deficienţe chimice în sînge complică. întrucît o mare parte 97 ii: — Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. psihologii S-R caută o lege care să definească acţiunea generală a impulsului. în ceea ce priveşte hrana. C) altă concepţie favorizată şi înrudită este împrumutată din fiziologie. Cu puţiin. deşi nu lipsite de tensiune. se dă explicaţia că acest motiv este pur şi simplu o extensiune învăţată şi complexă a dorinţei dumneavoastră primare pentru hrană. Cu alte cuvinte. întrucit toate impulsurile apar m mod clar dintr-un dezechilibru existent în ţesuturi (stimulare prin exces sau prin deficit) pare limpede pentru aceşti psihologi că motivaţia impulsului este totdeauna un proces de reducere a tensiunii. oboseală sau de alt gen. de autoconservare. în Grecia antică. de fugă'sau a unui instinct gregar. mod clar determinat de t<^ „schimbări in* ţesuturi". Teoria reducerii tensiunii are antecedente istorice interesante. Alte impulsuri. De-a lungul secolelor. Să presupunem că stomacul cuiva e gol : ci se frămintă Şi creează astfel un „stimul de deficit" care împinge organismul să facă mişcări continue. asemenea activităţi ne îndepărtează de dorinţă şi încordare2. Oamenii nu caută realmente o stare lipsită de tensiune. Daca spuneţi că sînteţi concentrat asupra învăţării unei profesii. Reducerea tensiunii. iar psihologii S-R simt că o teorie mecanicistă ţju nu trebuie să utilizeze limbajul „sufletului". menţinînd şi mărind astfel dorinţele lor. constantă". impulsurile do la începutul vieţii par să ducă numai la o acţiune reflexă întîrru pfcăitoare. susţin că homeostazia este şi legea de bază a motivaţiei umane. sînt îngrijoraţi de o formulă aitit de simplă. Dacă întrebaţi cum este posibil ca întreaga motivaţie să conducă la reducerea impulsului. răspunsul este că învăţarea (la clare vom reveni în aurind) este responsabilă pentru aceasta. în urmărirea satisfacţiei sexuale. apărînd din presiunea reziduurilor sau secreţiilor din corp. 263 te m. Foamea şi setea. urmează că întreaga motivaţie reprezintă o presiune îndreptată spre reducerea tensiunii. tabloul esenţial Un impuls — crice impuls — este definit ca o „schimbare în ţesut" care provoacă o activitate nervoasă pînă cînd echilibrul ţesutului e restabilit. ca micţiunea. Viaţa are o tendinţă de a se conserva şi de a se reface . dau dovadă de organizare. spunind că reducerea tensiunii provoacă plăcere şi de aceea toate motivele omului tre considerate ca fiind o căutare a plăcerii. ci mai curmd procesul reducerii tensiunii. deîecaţia şi poate oboseala şi nevoile sexuale pot fi concepute ea stimulări de „exces". agitată sau mecanică. Unii psihologi. învăţarea ne înzestrează cu strategii comune care diminuează tensiunea noastră. sex. Homeosta/ia. conservarea fiinţei noastre.instincte". asupra faptului că „durerea şi plăcerea sint stăpînii noştri suverani". nu are alte motive esenţiale decît impulsurile. Unii filozofi au exprimat problema întrun mod mai optimist. lipsa de oxigen. Argumentarea decurge precum urmează : Impuls. ea nu este numai ceva îmboldit . Unii psihologi. împrumutmd conceptul. încercăm să micşorăm dorinţele noastre în aşa fel îneît să avem un minim de tensiune de redus. Menţinem tonusul şi tensiunile necesare vieţii. Concepţia e denumită hedonism psihologic. Capacitatea corpului de a-şi păstra compoziţia chimică. din nou motivul este explicat în termeni de satisfacere a impulsurilor de hrană. şi nevoia de zahăr sau sare sînt exemple de stimulare prin „deficit'-. Kluckhohn şi Murray sugerează un compromis. mai puţin extremişti m concepţiile lor. Mergînd un pas mai departe în concepţia cvasimecanicistă. Ei subliniază faptul că modul cel mai rapid de a reduce tensiunea este comiterea unei sinucideri. 98 Psihologia modernă de tip S-R nu vorbeşte despre plăcere şi pur şi simplu pentru că acestea simt cuvinte care descriu conştiente. în căutarea odihnei. trebuie să admitem că apare aici un început Simplu şi irezistibil pentru o teorie a motivaţiei. nu există scopuri propuse în mod clar aşa cum ar exista dacă am presupune acţiunea unui instinct de unire. în muncă — deoarece.Şoarecii. Ne place activitatea implicata in rezolvarea problemelor noastre. temperatura. dar ei sînt animale relativ simple şi se speră. Trebuie observat c a. dar nu modifică. epicurienii susţineau că tot ceea ce omul face în viaţă este să încerce să evite durerea (tensiunea). de aceea „reducerea tensiunii" este termenul preferat pentru hedonismul modern. filozofi şi psihologi au insistat.. A trăi pe deplin imnă a avea o tensiune. învăţarea explică şi faptul că nu toate motivele noastre par să fie bazate pe nevoi primitive ale ţesuturilor. ca alte animale. pentru a fi cît mai aproape posibil do cauzalitatea mecanicista nu vorbim aici de . majoritatea oamenilor încearcă să rămînă in viaţă cu orice preţ. să respire liber (după primul suflu) şi să elimine automat.3 Acest tablou al motivaţiei esiî evident ceva mai teleologic decît reducerea tensiunii. Desigur. Totuşi. starea de sănătate la un nivel convenabil este complexă şi inspiră respect. ca orice creaturi vii. Astfel. că studiind şoareci în loc de fiinţe omeneşti se poate descoperi modul în care aşa-zisa teleologic poate fi redusă la un tip mai mecanicist de cauzalitate. Dar nici una din aceste activităţi nu este atu de „intenţionată" pe cît se consideră de obicei a fi insrtinotele. dacă spuneţi că unul din principalele dumneavoastră motive în viaţă este să faceţi părinţilor dumneavoastră în vîrstă o existenţă tihnită. Dorim echilibrul. aşa cum au făcut-'o Jeremy Bentbam.e excepţii. Şi dar-ă omul. Tindem să persistăm în a fi ceea ce sîntem intr-o „stare .

muli. în ciuda unei descurajări extreme. Knopf. 1953. priceperi noi pe care le dobîndeşte. Dacă nu depăşeşte cu succes acest stadiu. de trebuinţe proiective permanente. Press. 1954100 zece ani a avut o pasiune damîiian/l explorator polar. 5—17. Ceea ce le lipseşte în mod evident este încrederea anticipată sau viitoare care pare să caracterizeze totdeauna o motivaţie matură. un copil care are o relaţie' fundamentală d< încredere cu mediul său este un copil care se deschide spre lume cu îneînfare şi interes. 1960. speranţele şi dorinţele arzătoare ale persoanei umane.5 Copilul şi adultul sănătos construieşte continuu tensiuni su: forma unor noi interese şi depăşesc nivelul siguranţei de bază a homeostaziei. capabil de a se dezvolta şi de a deveni mai mult decît este. spontană in cursul stării de veghe. care face distincţie între motivaţia de securitate şi motivaţia de creştere atît la copii. de a zbura peste Polul Nord. Organismul 1111 poate evita de a fi activ . Descoperind Polul Sud. rcv. poveştile pe care le ascultă. intrînd cu nesaţ în procesul devenirii. cît şi la adulţi. Ele au o funcţie esenţială protectoare.de stimularea prin exces sau prin deficit. dar asupra lor acţionează (modificîndu-le şi controlîndu-le). înecreînd să salveze de la moarte în Arctica un explorator mai puţin înzestrat. 1960. Columbia Univ. Dar ele constituie numai partea primitivă a motivaţiei umane. Securitatea apare mai întîi. Motivation and personality. dar nu la creştere şi dezvoltare. de a crea lucruri frumoase şi utile. Pe de altă parte. Emotwn and personality. înainte de a putea creşte în sens psihologic. Vezi M. p. formează punctul de plecare al teoriei noastre asupra dezvoltării. cel. 22 din volumul de lata Studii recente asupra „sistemului reticular activator" din trunchiul cerebral ii mamiferelor ridica faptul că exista un mecanism nervos pentru a Hienţ ne o activitate continua. ele sînt încorporate în noi toată viaţa. Ar noi d. pînă cînd în final şi-a pierdut viaţa. nici să restabilească un echilibru tulburat. . Obstacolele păreau de netrecut. Obligaţia sa nu a fluctuat niciodată. copilul creşte ca o persoană anxioasă. ţinîncl seama în mod inadecvat de schimbare sau de creştere. Schneider. dar interesul şi străduinţa au persistat. foame. cap. E lipsit de teamă. 3. Istoria exploratorului arctic Roald Amundsen. o sarcină pe care în cele din urmă a realizat-o. socicty. confort. partea asemănătoare celei ce aparţine animalelor. neîncrezătoare care este totdeauna fixată pe satisfacerea impulsurilor sale imediate. Da. pe satisfacerea poftelor (impulsairilor) lor fragmentare. în Personality and socic encounter Boston. New York. căci dragostea implică tot felul de responsabilităţi şi tensiuni. impulsurile există şi in cea mai mare parte ele tind să împingă organismul să caute o reducere a tensiunii. de a da şi primi dragoste. Personality urc. După ce navigase prin Strâmtoarea de nord-vest. 58. El este literalmente îneîntat de tot ceea ce găseşte : scoici pe malul mării. Organismul treaz este totdeauna „în mişcare". siguranţă. Şi-a ridicat nivelul aspiraţiilor în acord cu sarcina sa. dar motivul său central 1-a făcut capabil să reziste tentaţiei de a diminua tensiunile fragmentare create de oboseală.hrană. nu are nevoie să aştepte să fie îmboldit de sti99 I Critica concepţiei cvasimecaniciste a motivaţiei Adversarii acestor concepţii susţin că acestea explică numai în mică parte aspiraţiile.6 Concepţiile cvasimeeanieiste ne oferă un tablou al imboldurilor şi impulsurilor. â R Stagner. Harper. New York. "> A. Murra y. Nobile. 36. D. iar în copilărie domină în mod complet scena motiva-ţională. în spitale (dar şi în viaţa obişnuită) întâlnim oameni care par să nu aibă nici o capacitate de creştere dar sînt centraţi în întregime pe viaţa lor vegetativă. Maslow. s-a angajat într-un proiect dificil care a dus la descoperirea Polului Sud. 4 Pentru o discuţie şi o critică mai completă asupra homeostaziei vezi : G W A 1 1 p o r t. el nu s-ia relaxat prin reducerea tensiunilor. a făcut planuri ani de zile. copilul (trebuie să fi atins un stadiu în care să poată avea încredere în părinţi şi în mediul său pentru obţinerea satisfacţiilor de bază ce ţin de. Homeostasis as a unifying concept în personality theory. Această critică este în mod explicit dezvoltată de Maslow. nu al unui sistem pe deplin deschis spre lume. In ciuda acestor critici severe trebuie să acceptăm importanţa impulsurilor ca factori motivatori de-a lungul vieţii. New York. A. 223. Experienţele noi pe care majoritatea dintre noi le aşteptăm ou nerăbdare nu pot fi exprimate în termenii reducerii tensiunii şi acelaşi lucru se poate spune despre dorinţa noastră de a dobîndi cunoştinţe de dragul cunoştinţelor. Nu numai că ele sîn't cvasimaoaniciste în esenţă. principii cvasimecaniciste ale învăţării.4 3 C Kluckhohn.7 Deşi impulsurile nu pot explica toate motivaţiile ulterioare. homeostazia este o concepţie a imobilităţii. Ea este statică. nepro-gresistă. Tabloul este cel al unui sistem semiînchis. M. indică dificultatea de a fundamenta o teorie a motivaţiei în întregime pe impulsuri sau homeostaz'ie. Nu numai că a menţinut fără încetare un stil de viaţă. Vezi si cap. and culture. Beacon. deci. Totuşi. Klineberg le denumeşte pe bună dreptate „motive absolut credibile" — care se întîlnesc la toţi oamenii şi în toate culturile. contribuind la securitate. M. ridicol şi primejdie. Impulsurile. fi „Pwdiol Rc\ " 1051. The open sysLem in personality theory. Ei afirmă că e imposibil de redus motivele adulte elaborate la o simplă bază de impulsuri. mai ales în primii ani de viaţă. II. Cînd a reuşit. Şi nici simţul datoriei — să faci tot ceea ce poţi cel mai bine în cursul vieţii — nu poate li redus logic la psihologia impulsului.

ar putea argumenta el. Legea reflexului condiţionat poate fi formulată precum urmează : ori <de cîte ori un stimul implică un răspuns miotor. datorat unui accident. Unele cercetări recente sugerează că prima întipărire poate | avea o importanţă majoră.stimul care se produce simultan" . Deci chiar o teorie I mecanicistă a personalităţii trebuie să presupună că procesele I vieţii sînt. pentru o introducere în „etologia" modernă. întrutotul mecanice. în fiapt. Univ. Crowell. Următorul său pas este să caute o expli6 Extras din R. Int. e sigur I să presupui că nimic din ceea ce impresionează ţesutul nervos nu I este vreodată total pierdut. Acesta oste un răspuns înnăscut. De obicei acest obiect este gîsea-mamă. Pe măsură ce întipărirea continuă. T. Condiţionarea. vezi K. Toate impresiile stăruie — I unele un timp scurt (ca postimaginea în ochi). şi a modului în care mişca rile devin mai elaborate în aşa fel încît impulsurile să fie satisfăcut Modelul mecanicist intră îndată într-o oarecare dificultate De ce un organism trebuie totuşi să înveţe rămîne o problemă I Natura neînsufleţită nu învaţă şi nici nu are impulsuri. 1957. cîteva principii cvasimecaniciste I sînt acceptabile şi importante. vederea unei flăcări va provoca evitarea. Le vom revedea pe scurt. retragerea provocată de vederea flăcării este un reflex condiţionat. Amundscn. sădeşte multe flori albastre în grădina ei. De exemplu. dar odată ce s-a ars. de/asemenea. gheaţa va crăpa pietrele. ca I orice teorie. nu putem decît sugera că prima lege de bază învăţării este aceea că impresiile rămîn într-o formă oarecare ca rrne nervoase. New York. and Winston. 1052. rev. M. un boboc de gîscă poate j urma orice obiect pe care l-au văzut în prima clipă ochii săi cînd a ieşit din găoace. se întipăreşte în aşa fel încît. orice stimul care se produce simultan va tinde să dobîndească acelaşi răspuns motor . Rine-hart. Comparative behaviOurology. Press. Acest proverb familiar rezumă principiul condiţionării. Study Group on Psychologicăl Development o1 tha Chilă. I n-heider. Scenariul dezvoltării în termenii condiţionării poate fi expus ca în figura 10. 101 chimbă în cursul vieţii jj măsura in care se întâmplă acest lucru. în Proc. al doilea stimul va fi suficient să acţioneze singur pentru a produce o descărcare sub forma acelui răspuns motor. iKing Solo-mon's Ring. \fr. My life as an explorer. sau pierderii unei persoane apropiate). să privească mediul său familiar ca un cadru sigur şi dezirabil de " K. explică întreaga personalitate. Pîlpîiitul unei flăcări atrage întîi copilul. Procesul prin care impresiile sînt absorbite în sistemele existente ale experienţei este denumit asimilare. B. Impulsul şi condiţionarea. conform legii. Dăm un exemplu de modul în care combinaţia ar putea funcţiona.H.. Zăpada| este suflată în rafale. 102 . Tanner. Dou-bleda>. Social psychology. după cum am arătat. De asemenea. La început hrana a provocat un răspuns de apropiere. după o repetare suficientă (uneori o dată e de a-juns). Şi chiar când expe-1 rienţele individuale sînt treptat contopite în deprinderi şi altitudini I în aşa fel încît nici o amintire nu predomină. rezultatul întipăririi este încă acolo. La timpul cuvenit alte lucruri asociate cu mama (de ul neconOîTTonDt ) kt rond . Se poate îmtîmpla ca în anumite „faze critice" copilul să ină susceptibil de noi forme de iMipărire.Factori evasimecanicişti în învăţare învăţarea reprezintă modificarea caracteristicilor psihologice pe baza experienţei. necondiţionat. Retragerea de la căldură intensă este un reflex necondiţionat (înnăscut) . ca şi alte trăsături ale mediului său. • utilizat. trebuie să admită că ţesutul nervos e capabil să reţină I o copie vagă a experienţei originare. Hoit. J. Este de conceput că mama sugarului.O. rezultatul este depozit din ce în ce mai bogat de material pentru a fi organizat.. L o 1 e n z. dar dai \ obiectul se întîmplă să fie o fiinţă umană. of. Nu putem spune dacă în învăţarea copiilor se produce ceva atît de primitiv.). Klineberg. copilul ajunge curând să se „identifice" cu mama şi ajunge. New York. I unei boli. Să presupunem că o femeie îşi decorează camera în albastru. 108—131. 1928. mama provoacă un comportament de apropiere (adică dobîndeşte „acelaşi răspuns motor" ca în cazul hranei). Lorenz. Pentru moment. îi plac rochiile albastre. New York. începe cu impulsurile. altele de-a lungul I întregii vieţi (de un şoc emoţional intens. dar forţele del schimbare sînt în întregime externe şi nu există o organizării a efectelor lor într-un sistem continuu. O teorie mecanicistă. atunci forma umană este cea pe care o va urma bobocul de gîscă8. E lăsată o urmă oare face mai probabilă I excitaţia ulterioară datorată unui stimul similar. Teoreticianul cvasimecanicist. Mama este un . Are o puternică preferinţă generală pentru albastru. înregistrarea urmelor şi întipărirea. (Ed's. Copilul care s-a ars evită flacăra. la urma urmelor. ed. 7 O. In măsura în care sînt viabile. Un psiholog S—R îndrăzneţ ar putea spune că condiţionarea este singurul (sau aproape singurul) principiu al învăţării de care avem nevoie. 1954. New York.

Mirosul unei anumite flori ne poate face să retrăim un întreg capitol din copilăria noastră. profesii. iepuri.tată1' şi poate produce o oarecare jenă spunîndu-i oricărui bărbat adult „tată". putem spune că stimulul unui răspuns devine generalizat. mama din exemplul nostru se poate să fi purtat mereu ochelari. De aceea el le utilizează tot (timpul. W. dar fondul său de cuvinte este mic la această vârstă. Dar generalizarea incorectă (tratarea prea grosolană a unui grup de stimuli ca fiind asemănători) este responsabilă de prejudecata de rasă. Leeper. care se comportă ca un adult departe de familie. inclusiv ciupercile comestibile. Adulţii reduc această validitate selec-tînd. evitând sau sprijinind procesul de condiţionare conform propriilor lor dorinţe sau urmînd alte principii de învăţare.(Stimu'i condiţionau ) lendi'nte adiacent' ' de a se adăposti <*a mesteca. Mama este poate acum moartă. L. Astfel. O variantă a doctrinei condiţionării trebuie menţionată în mod special. New York. Hollmg-worth. Un copil de un an a învăţat cuvîntul . dar pen-eu 0 lungă perioadă de timp era încercat de o alarmă necontrolabilă dacă uşile camerei în care se afla erau închise. M a d i s o n. Reintegrarea ne spune că o mică parte a unei experienţe originale. Adulţii. însăşi structura personalităţii noastre este determinată de orice serie de stimuli pe care îi considerăm „echivalenţi". ou ajutorul unui psihiatru. Appleton-CenturyCrofts. Dar principiul de bază este acelaşi9.de a suge Cu'oorta favoriţi o roTin AiScs tai Albastru în alfa contexte Figura 10. redueîndu-se la cinci sau şase cuvinte. evreu sau negru.. rase de oameni. S-a vindecat . 104 rorizat. Se poate să fi avut odată o experienţă neplăcută ou un chinez. In anii următori a uitat (a reprimat) incidentul. Fotografia unui prieten poate trezi tot felul de amintiri şi sentimente. în timp ce în condiţionarea simplă legătura este văzută ca o relaţie stimul-stimul. chiar şi pe cele care sînt hrănitoare. Vom vedea în capitolele 14 şi 15 că noţiunea de generalizare a stimulului este importantă pentru înţelegerea trăsăturilor care compun personalitatea. dar această trăsătură nu a căpătat o putere de condiţionare. Nimeni nu stă la cheremul multitudinii de stimuli posibili oare ar putea în mod teoretic să condiţioneze un proces impuls-răspuns. Un fermier crud a încuiat un băieţel într-o cameră ou o vulpe. persoană în parte — la fiecare stimul posibil din spaţiul nostru de viaţă. Unele condiţionări de acest fel ar putea fi invocate pentru a explica preferinţa unui adult pentru tablouri. pentru că ei erau o parte a copilăriei sale şi în prezenţa lor se simte împins înapoi lia rolul său juvenil. Recent el a fost utilizat ca principiu de explicare principal într-o lucrare de teoria personalităţii : R. aliment. preferinţa ei pentru alhastru) devin condiţionări de ordinul al doilea. Deşi legea are o validitate considerabilă. La 18 luni un copil şi-a numit cîinele jucărie „toodle-oo" dar tot aşa numeşte şi negul de pe faţa unei doamne bătrâne. Ştim că buruienile nu sînt bune de mîncat (o cantitate falsă de „cunoştinţe"') si le evităm pe toate. Ulterior principiul a devenit legea majoră a învăţării în scrierile lui Sir William Hamilton şi H. Generalizarea stimulului. Toward under-stahding human personaiities. Vorbind în mod pseudomecanicist. poate contradictorii. Băiatul a fost " \ristotel a observat primul legătura asociativă dintre părţi şi între-gurl (subordonatele reactivează supraordonatele). P. Dezvoltarea unui gust prin condiţionare 103 exemplu. de clasificările false şi de majoritatea erorilor de raţionament. floare. ea se aplică cel mai clar la animale şi copii mici. Un copil speriat de un cîine se poate teme de pisici. care are loc acum. respingând. Observăm aici că accentul este pus pe relaţia parte-întreg. de asemenea. dar în orice conte-xt culoarea albastră produce încă femeii noastre ipotetice „apropierea'*. . biserici alimente. Nu am putea trăi dacă ar trebui să învăţăm să ne adaptăm la fiecare carte. nu e în largul săra în prezenţa părinţilor. Desigur că el are unele răspunsuri foarte speciale pentru propriul său tată. doctrine filozofice sau morale. învăţăm că ciupercile sînt otrăvitoare şi astfel evităm toate ciupercile din păduri. se comportă conform cu generalizarea stimulului. multe obiecte diferite sînt tratate ca şi cum ar fi unul singur. clauetrofobie numai atunci cînd amintirea originară a revenit şi fost redusă la proporţiile juste. Pe baza acestei dovezi firave putem căpăta prejudecata împotriva unui întreg grup etnic. găini şi animale în general. 1959. Generalizarea corectă a stimulului este un lucru bun. poate reactiva întreaga experienţă originară. Un student de colegiu.

îşi tapetează camera. M^ tSrziu.mişcările I „corecte" în vorbire. Cum ajunge ea să realizeze aceste acte adaptative adulte ? Principiul întăririi (odinioară numit legea efectului) evidenţiază. 105 I. efortul ei. Frecvenţa ne spune că „exerciţiul e mamal învăţării" — cu cît o legătură e făcută mai frecvent. deşi sînt de primă importanţă în procesul învăţării. . Ele au o utilitate reală. vînzarea mărfurilor. 11 Opera lui Clark Huli şi a aşa-numitei şcoli Yale din teoria învâţ<"u':1 este de această natură. Dar înainte de a reveni la aceste principii suplimentare ale învăţării. Frioritatea ne spune că. Frecvenţă. vom fi sortiţi-eş&-lui dacă vonî W§~a cazul dezvoltării personalităţii numai în seama ineipii101" cvasimecanieiste descrise aici. copilul învaţă că a cere politicos este o strategie bună —■ de obicei mult mai reuşit^ decit să pretindă. ţiilor umane o abordare plină de tact este recompensatorie. matul învaţă că limbajul înflorit şi indirect serveşte mai bine seo. im-1 primarea). Punctul său de vedere este că adevărata maturitate nel determină să facem ceva pentru raţiuni care nu sînt în mod meca-l nic înrobite principiului recompensei şi pedepsei. este să despartă ceea ce este Urnit. că la început impulsurile unui copil îl determină să dea tot felul de răspunsuri agitate şi perceptibile (mişcări întîm-Platoare).ţiy" Ele se referă mai urînd la proprietăţi ale sistemului nervos care se presupune că ■ntră în acţiune automat atunci cînd sînţ impulsionate în mod adecuat Ele omit asemenea factori ca {intenţia deliberata^) a unei persoane de a învăţa. El exprima corect cele două /aspecte ale întregii creşteri.plprt ar. Experienţele noastre din prima copilărie ne-au făcut adesea o impresie de neşters. mersul la frigider după sticla cu lapte este întipărit ca u^ mod reuşit de a satisface impulsul. să descriem consecinţele învăţării (ale oricărei forme de învăţare) pentru structura personalităţii. Este important de notat că nici unul din aceste principii cvasi-caniciste nu face uz de vreun _ ind. Procesul dezvoltării poate fi conceput / m parte ca diferenţierea progresivă a structurii şi a comportamen/ tului şi în parte ca integrarea progresivă a comportamentului şi [_structurii.întărirea. Aici e vorba evident de o lege interesantă cu o aplicabilitate! extrem de largă. prima e probabil să fie puternică (cf. potrivirea sau adecvarea unui act la scopuri. şi expunerea noastră nu e deloc completă. mersul pe bicicletă. pe scurt. Dipl0. noutate. Principiul faptului recent. Deşi-1 gur că pe baza acţiunii recompensei învăţăm să facem . Toate acestea sînj principii utile. de asemenea. într-o serie de impresii. Ne amintim micul dejun din această dimineaţă mai bine decît unul pe care l-am luat acum o săptămînă. Am văzut anterior că învăţarea este un subiect eX . priveşte cu îneînfare cerul — toate acestea pentru a-şi exprima dragostea pentru albastru. iege a învăţării. Ne amintim primul vers dintr-o poezie sau un imn mulţi mai bine decît ultimele versuri. Deoarece I „explică" modificarea eferentă (schimbarea acţiunilor). înainte de a părăsi enumerarea! principiilor evasimecanieiste trebuie să menţionăm trei principii! suplimentare familiare. Apucarea biberonului se dovedeştij J fi mult mai des recompensată decît simplul seîneet sau pKns. Astfel. j^r limitată. Cu timpul. Un om care m I general cîştigă la şah eînd utilizează deschiderea cu pionul regelui! va încerca totuşi noi gambituri. purilor sale decît nişte tactici mai aspre. Mai curînd cumpără veşminte. străduinţa şi abilitatea de a percepe. Şi astfel ajungem la prirJ cipiul că învăţăm acele moduri de acţiune care reuşesc să reducă I tensiunea. Să continuăm exemplul. Nu există planificare si o imagine de sine călăuzitoare pentru a dirija şi intensifica învăţarea. spunea Goethe. întrucît nu ^irn să multiplicăm principiile fără a fi nevoie. I Rudyard Kipling vorbeşte despre succes şi eşec ca „impostorii gemeni". Figura 10 arată faptul că condiţionarea clasică este în întregime un principiu al modificării aferente. deşi opus priorităţii. Asemenea factori nu sînt luaţi în considerare. pare.w I Sînt mulite puncte slabe ca şi imerite în această formulare. cu atît devine mai puternică. De asemenea. 106 Comentariu. ea poate I fi utilizată împreună cu condiţionarea (imodificare aferentă) pentru I a elabora un întreg sistem al teoriei învăţării de tipul S—R. prioritate. deşi găsim multe excepţii în raport cu ele. Este -atît de utilă 'Incit constatăm că „întărirea141 este salutată ca principala. dacă apucă corect biberonul poate s>ă-l d la gură şi să-şi satisfacă impulsul foamei..__. să fie în general valid. Şi mai tîrziu el descoperă că în majoritatea reia.! Dar teoria nu explică de ce schimbăm sau variem atît de des un I răspuns anterior reuşit şi riscăm un răspuns nou. dacă nu unica. Acest act corect este astfel „întărit". Dar ce e cu răspunsul însuşi ? Doamna a cărei pasiune pentru culoarea albastră este indicată în diagramă nu suge sau se ghemuieşte ca un şoarece adult aitunci cînd culoarea albastră apare în cîmpul ei vizual. adică priveşte numai extinderea indicilor sau stimulilor care ajung să evoce un răspuns dat. Diferenţiere şi integrare Mersul naturii. unele din acţiunile sau strigătele sale sînt "recompensate". în binecunosicuitul său poem „Dacă". Conform legii stricte a întăririi I ei nu trebuie să facă astfel. si să unească ceea ce e separat. toate lucrurile fiind egale. Reuşita îl întipăreşte (hedoniştii ar spune că „plăcerea" îl întipăreşte).

La naştere este imposibil să distingem diferite sisJ tenie de emoţii . 1-st ed. Glandele sexuale nu se maturizează înainte de pui^ţ] tate. a chirurgului. conj cepte. Precizia uiterij oară a constructorului de bărci. abilităţile şi inteesele de toate felurile apar din întregul global originar. cap. Figura 11. L e w i n. 107 Mica cot*t4ne Copildria Vîr&ta adulţi . Maturi zarea înseamnă desjiyîrsire_fără învăţare. legi. lateralitatea devin Werenţiaite . Handbook of child psychology.Murchison (Ed. mare parte din schimbarea treptată ce apare în viaţa ulterioară! indică acelaşi curs. . să spunem. Slăbi-1 ciunea acestei bariere împiedică dezvoltarea unei conştiinţe de sini precise în primul sau primii doi ani de viaţă. ciocanul şi cuiele. Copilul mic nu poattl lace distincţie între sine şi cele ce-1 înconjoară. bariera dintre copil şi mediul său înconjurător estel mai puţin trainică. 4. capacitatea de a atinge. copilul are încă mult mai puţine sisteme emoţionale decît adultul. Lcwin subliniază că un copii este. 1931. Dezvoltarea sa glandulară eH incompletă. Graniţele dintre sistemele funcţionale sânt slabe în primii ani de viaţă (dacă un impuls e trezit. a pianistului.11 Copilul este la început capabil numai de mişcări în bloc.copilul se trezeşte „în întregime")! De asemenea. mai tîrziu. Copilul mic acţionează la început cu întreg corpul şi numai treptat dobîndeşte abilitatea de a executa acţiuni parţiale. suferinţa. o unitate dinamică. Clark Univ.. u. Diferenţierea este explicată în parte pxiin_matamaare. Wor-Mass. teorii.). el nu poate să execute mişcările separate necel sare pentru a mînui ferăstrăul. teama. Procesul învăţării domeniului psihol logiei este un proces de separare în teme componente. în figura 11. în mai mare i( fisură decît adultul. întreaga cunoaştere poate fi privită prin prisfflS problemei de a face distincţii din ce în ce mai fine. de retragere sau apropiere globală sau de răsuciri şi contorsionări întîmplătoare ale întregului corp. constatăm că «aceasta es'l un tablou extrem de confuz. Un exemplu bun de diferenţiere provine din viaţa emoţionali -a copilului mic. Press. tendinţa de a colecţiona. La o primă aborl dare a domeniului psihologiei. Diferenţierea sistemelor funcţionale reprezenta această diferenţiere progresivă a domeniilor în manieri lui Lewin. gustul de a chelUl> spiritul de economie. Deşi principiul diferenţierii este clar mai ales în prima copilă-l rie. capacitatea de a munci. după cum arată figura 12.Diferenţierea.st c. Este clar că potenţialităţi^ nervoase ale copilului nu sînt complete : creierul său nu este n deplin echipat cu teaca mielinică. lăisîndu-l pradă tuturor tipurilor de stimuli dij mediu pe care mai itîrziu în viaţă va fi capabil să-i ignore. Putem in p K. Copilul oare încearcă prima dată să „facă o foafcâl este neîndemînatic . există numai durere difuză sau excitaţie difuzai La sfârşitul primului an de viaţă. Observăm maturizarea cînd apar anumite coordonări motor11' Excitare Ourert £> fcmi Dezgust La naptre Jluni 6 luni Pfâcere Fune Du Ex Pt . dar el exprimă în mod diferenţiat supărarea. inll plică diferenţieri din ce în ce mai fine. bucuria sil afecţiunea. Environmental forces in chilă behavior and development. -Aprinderile vocale. Din această matrice amorfă se desprind treptat activităţi mai fine.

o abstracţie convenabilă deşi improbabilă. personalitatea complet integrată este. gînguritul. = durere. . implicînd în special răspunsuri „întărite". Ev: tional development in early infancy. Dar între aceste cazuri limită există un spaţiu amplu pentru acţiunea integrării reale. răspunsuri condiţionate singulare. De. 340). 110 •cutate totală . îndît nu putem afirma că este implicat un „instinct". iar şi mai târziu dispoziţii pentru a juca anumite roluri în anumite împrejurări (numite în diagramă „euri"). sisteme integrate de reflexe condiţionate. = plăcere. rîsul —■ din care nici una nu e posibilă la naştere. de asemenea. — tune. Sherrington. Personalitate. Cea i g ^ pţ mai simplă integrare posibilă ar fi cea a două celule nervoase (una senzorială şi una motorie) ifuneţionînd împreună ca un arc reflex simplu. rezultînd. Unii autori (McDougall de exemplu) spun că unele „instincte" se maturizează tîrziu (instinctul de cuplare. nevoi. Din multe apare . Diferenţierea este. explicată prin toate legile învăţării pe care le-am discutat şi le vom discuta. Untul. dar niciodată completă.A. în „Child developm. ci mai curînd un produs total al multor procese de dezvoltare. din oare peste nouă bilioane se găsesc în creier. Ne grăbim să adău109 găm că personalitatea nu este niciodată complet unificată {vezi capitolul 16). = excitare. Nu este un principiu separat al învăţării. = veselie (din K. = teamă. interese. o ierarhie a nivelurilor integraţive. PI. de asemenea."'. Hyde. Du. Diferenţierea vieţii emoţipnale a copilului mic : Leg îdă : A. Prin diferenţiere el trebuie mai întâi sa înveţe adaptări specifice şi abile. Ge = gelozie. Trăsături personale. Reacţia la un stimul substitut devine integrată într-un sistem reflex înnăscut.~> De Fu Du Ex Pi Bu une Afecţiune 12luni De Fu Ge Du Ei PI Bu AA AC 'B luni r? Ge Du PI Ve Bu AA AC luni Figura 12. Bu = bucurie. S.C.a tuturor sistemelor care privesc adaptările caracteristice ale unui individ la mediile sale variate. = afecţiune faţă de copii. cele mai simple forme învăţate ale comportamentului adaptativ. 1932. fiziologul care are cele mai mari merilte în ceea ce priveşte noţiunea de integrare. valori. (Cf. Nu vom vorbi de 'copilul mic ca fiind bine integrat. Faptul iniţial 'este că corpul uman conţine trilioane de celule. mersul căţăratul. oarecum imperfect. Semnificaţia noţiunii de -integrare este înţeleasa cel mai bine prin referire la teoria celulară din biologie. consideră acest caz limită de integrare ca o „abstracţie convenabilă. în diagrama din figura 13. la extrema opusă. Ex. Similar. din integrarea deprinderilor specifice. sisteme de trăsături cane sînt coerente între ele. „Euri"'. Integrarea sugerează o înr^nizarp^pr^rtiir^ & personalităţii. precum urmează : Reflexe condiţionate. Dacă există sau nu reflexe implicînd numai doi neuroni nu se ştie. cuvinte separate. în ordine crescîndă.M. afirmaţia lui William James că un om „are tot atîtea euri sociale diferite cîte grupuri distincte de persoane există şi la a căror părere se raportează ou interes". Celule nervoase separate funcţionează împreună în aşa fel încât îşi pierd independenţa. dar variază în diferite situaţii. generînd deprinderi şi trăsături caracteristice. Deprinderi. A. C. Mai tîrziu el poate „pune împreună" ceea ce a învăţat în forma structurilor proprii preferate de adaptare. Bridges. cel de a aduna) . dar integrarea 'tinde spre acest soop. dispoziţii mai dinamice şi flexibile. 3.una .) Un exemplu extrem ar fi cazul „personalităţii multiple" prezentat în povestea lui Robert Louis Stevenson despre Dr. în ciuda totalităţii răspunsului său. cel puţin în parte. într-un fel oarecare din această mulţime astronomică de unităţi singulare se construieşte o personalitate relativ unificată. dar dificultatea în ceea ce priveşte această teorie constă în faptul că copilul a învăţat deja atâtea lucruri referitoare la aceste activităţi. Acestui nivel îi aparţin dispoziţiile denumite sentimente. moto-ul integrării este e pluribus unum. deşi improbabilă". Acelaşi lucru e adevărat în legătură cu integrarea. instinctul de părinte. Jekyll şi Mr. Fu. = afecţiune faţă de adulţi. integrarea progresivă.B. Integrarea. Ani putea distinge. = dezgust. Te. Ve. Teoria integrativă a personalităţii poate fi sugerată.

Şi astfel conţi] nuăm sarcina de a enumera principii suplimentare necesare. neîncrezătoare. Harry nu-şi cunoaşte niciodată poziţia. atitudini. 1955. deprecieri. 14 Pentru o discuţie mai completă asupra celor două stiluri de educaţi^ descrise aici. adultul prezintă sisteme mai largi de integrare. După cum spunea Razran. ele nu explică pe cieplin schimbările uimitor de bogate pe care experienţa le produce în . Conditioning and perception. ziţie de acceptare sau de respingere. The implications of learning theory for socm psychology. Chiar când îl pedepsesc ei nu-şi retrag dragostea pentru el. Un copil manifestă o ostilitate timpurie faţă de matematică. faţ ■ de copilul mic.1'. P. dar un adult este mai mul* un sistem diferenţiat şi integrat psihologic.". Ego-development and the learning pf°' cess. Oamenii sînt consideraţi decenţi şi demni de încredere. o conştiinţă. iar activitatea sa şcolară este afectată în mod defavorabil din aoest motiv. Folosim aoest exemplu pentru a arăta cum anumite situaţii largi de învăţare pot influenţa întregul curs al dezvoltării. căci „atitudinea de învăţare" a lui Harry se generalizează spre a nu avea încredere în nici o fiinţă umană. fiecare de 3 . în „Child Developm. ostilitate generalizată. cultura13. G. are părinţi care sînt afectuoşi şi în întregime consecvenţi în recompense şi pedepse. să nu se încreadă în general în părinţii săi şi să afle după mici indicii dacă ei sînt într-o dispo-. toituşi. Horry şi Joe. Nu manifestă panică socială.atras 'atenţia asupra divensităţii lucrurilor care treb. 8. învăţarea cognitivă (organizaţională) Integrarea şi diferenţierea sînt consecinţele unor procese com-plex-e de învăţare. nu poate fi sigur niciodată. „euri". 1950. Probabil eă'nirf o teorie singulară a învăţării nu va fi suficientă. Experiments in social prccess.14 Tînărul Harry va deveni probabil antisemit. Atitudini de învăţare. Un alt copil îşi for13 -Cf. mai ales în acelea care nu-i sînt cunoscute.ani.reşterea personalităţii. 1949. J.Figura 13. El ştie că oricît de rău s-ar comporta. suspicioasă asupra vieţii. speranţe şi teamă. el este acceptat. Părinţii lui Harry sînt irascibili şi imprevizibili. în viaţa concretă.^. ura sj iubire. înţelegerii. Increderea_şi nejncrederea sînt atitnrlini dp ha7. trăsături. Avem motive serioase să credem că acest stil de educare a copilului creează o concepţie jţernălDare. New YorM McGraw-Hill. un adult este într-o oarecare măsură un simplu mănunchi de reflexe condiţionate. De aceea creşte cu o încredere de bază. 112 î in ă de timpuriu o atitudine foarte favorabilă faţă de profesiunea ală. Acelaşi act care odatâ atrage recompensa. Mii Ier (Ed. Generalizează din experienţa de acasă. care adesea se războiesc între ele. Joe. Uneori ei îl pedepsesc sever.". în „Psychol. Deşi unitatea este un ideal (capitolul 16).lle învăţate de personalitatea în dezvoltare.care afectează învăţarea copiln-lui privitoare la__relaţiile umane. prejudecăţi. interese. 20. cap. Chiar dacă el încearcă să înveţe ce acte specifice trebuie să evite. trăsături. Rev. în cursul tinereţii şi al întregii sale vieţi . un simţ al umorului. Principiile elementare pe care le-am descris oferă ceva mai mult decît un punct de plecare — şi sînt mai aplicabile la învăţarea animalelor şi a copiilor mici decît la învăţarea adultului uman. îi fac daruri şi-1 mîngîie pe cap.). 173—190. Alteori îl copleşesc cu afecţiune. Singura sa speranţă este să fie permanent în gardă. altădată duce la pedeapsă. Ar putea fi identificate multe atitudini de învăţare suplimentare. A u s u b e 1. vezi D. Deşi principii cvasimecanice ca întărirea şi condiţionarea pot explica unele (tipuri de învăţare. Totuşi. va fi împotriva negrilor şi împotriva a aproape orice. 62 r 111 Am şi . El nu o poate învăţa şi nu o va învăţa. intenţiei şi autoRazran. incluzînd abilitaţi cunoştinţe. G i b s o n. El duce printre altele la prejudecăţi etnice. Reprezentarea schematică a integrării. dimpotrivă. şi J. Să^luăm în considerare doi copii. Nu vrem să spunem că persoanele mai în vînsită au dobîndit o integrare perfectă sau chiar extensivă. în J. îl resping şi-1 înfricoşează. procesele cvasi-•ttecaniciste se aplică la nivelul „noncognitiv" al învăţării.Ele exclud rolul discriminării conştiente. Un copil mic este un sistem biologic omogen. deoarece e tratat atît de inconsecvent.

hobbyurile şi religia. nu putem acorda tot S?1ta pondere ca Freud acestui .15 Pe de altă parte] unele imitaţii nu se datoresc condiţionării sau întăririi. O fetiţă de treisprezece luni. apăsîndu-i limba cu o spatmcl j timp ce-i examina gitul. Conform principiile I intăririi şi condiţionării el nu ar fi trebuit să facă astfel. Din nou alte aspecte din istoria lui Andrew : 113 Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. un capii de doi ani poate ride cind aude adulţi rîzindl dar fâră să ştie cauza. Aici e vorba în mod clar de un răspuns con-l diţionat simplu de imitaţie. el capătă multe recompense (borni-l Loana ascunsă. ele sini intuitive. democraţi. ci copiazi ir. 20 luni. ridică spatulg i şi-o pune în gît exact cum făcuse doctorul. Andrew încerca să-şi imite tatăl suflînd fumul. valorile şi formele sale # iţionament. cj sîntem noi ?" Sîntem. In acest domeniu de învăţare el este ca un burete. acesta din jurnalul părinţilor micului Andrew : 9 luni. Nu Şti. Există cazuri în care se aplică principiile cvasimecaniJ ciste. lacîndu-1 pe A. obiectează totdeauna cind i se suflă nasul.absoarbe cu sete cunoştinţele medicale pe care le înitîlneşite. Sau un copil mai mic poate învăţa cJ făcind ca fratele său mai mare. Te poţi uita la un număr de telefon de cincizeci de ori în agendă şi totuşi să nu ţi—1 aminteşti . americani ? Fiecarc copil se consideră ca aparţinînd automat aceluiaşi grup ca i părinţii săi. fără a obţine rezultatul dorit de mamă. Deşi mare parte din ceea ce facem. sărutul de la tata-care-vine-acasă) şi astfel prinl întărire el îşi dezvoltă o „dispoziţie de a imita". Teoriile cvasi-mecaniciste nu reuşesc să recunoască că puţine condiţionări sau recompense sînt eficiente dincolo de copilăria mică dacă copilul sau adultul nu vor să înveţe. Aici vedeai Hîn acţiune dorinţa de a înţelege. A. Chiar experienţe repetate e puţin probabil să fie înregistrate dacă cineva nu doreşte acest lucru. îşi pune nasul în ea şi-1 suflă. el dobîndeşte multe (din atitudinile. yankei.minte sarcina de a-1 me-ora — atunci se fixează în memorie. îşi priveşte concentrat tatăl carc-şi fumează pipa. nu oarbe. O formă specială de imitaţie este identificară moţionala. incapabilă încă să meargă.. Andrew încearcă să exţ. Cincisprezece minute mai tirziu. Poate fi oibtuK ceea ce priveşte arta. 265 14 luni. mîna vinovată. ou tonalitate emoţi* nală. avem intuiţie. dar nu şi în privinţa in0blemelor medicale. Medicul 1-a incomodat pe A.l I curte un act cu sens.niti. în acest caz copilul înţelegea existenţa unei legălturi vagi între fapta greşită şi lovitură. A. ci un tip reflectant de comportament ale cărui forme diferite reflectă diferite feluri de învăţare. El încerca în deliberat să recreeze situaţia aşa cum o înţelesese el. republicam. Conform principiilor cvasimecanieiste. Din cauza pericolului mama lovea repede. Concluzia noastră este că „imitaţia" nu este un principiu separat al învăţării.l matie chinezesc. presbij terieni. Un copil de nouă ani îl întreabă pe tatăl său : „Tata.16 \ Identificarea. dar dacă îţi pui în . A. In afara unor . Cind vedem deodată cum se îmbină părţile unui joc enig. scoţieni. întreabă el. Astfel. Cîtuşi de puţin. sa se agite şi sâ respi»'B obiectul.) Un alt exemplu simplu. Ea a fost uneori numită ca tipul „aha !" de învăţare. Ceea ce a învăţat totuşi a fosit să-şi tragă de o parte imîna după fiecare greşeală pentru ca să nu fie lovită. de fiecare dată. de a reproduce o structură a evenjl / mentelor care au fost anterior încercate. Copilul se identifică cu părinţii lui şi sub influenţa acestei atitudini cuprinzătoare de învăţare. Ultimele noastre trei exemple au fost legate de imitaţia intuil tivâ. Andrew ar fi trebuit sugă coada pipei (cum ar fi făcut ou biberonul sau cu suzeta).ă Şi intenţii de învăţare cu o rază mai redusă. ^-" î înţelegerea int. Copilul persista în greşeală. El punea doi cu doi împreună. gîndim. I In aceste exemple ii vedem pe Andrew refăcînd deliberat gj tuaţiile care i-au provocat supărare şi durere. mod deliberat actele altora pentru a rezolva probleme . desigur. lăsat in pace. Pentru a introduce acest principiu important. Principiile cvasi-mecanicisfte ale condiţionării şi întăririi ar spune că în curînd copilul va învăţa să renunţe la maşina de gătit ispititoare. dar ia batista ţj I buzunarul şorţului mamei sale. A. pipa (bine curăţită). destul ide tare pentru a provoca plînsul. am luat cîteva exemple elementare din primii ani de viaţă.y3 a fost definită ca procesul de formare J unei structuri mentale care corespunde unei structuri externe dirl natură.asemenea atitudini cuprinzătoare de învăţare __. că fumatul solicită şi aspirat şi suflat. v ern şi simţim este afectat de identificare. metodişti. Nu vrem să spunem că întreaga imitaţie exemplifică învăţarea! prin intuiţie. avea obiceiul de a se ridica în picioare sprijinindu-se de maşina de gătit şi întorcînd butonul pentru gaz. înţelegerea intuitivă. pune coada pipei în gură şi suflă viguros. Cînd tatăl îi *eră lui A. Freud susţine că identificarea este aproape singur"1 • cipiu al învatării de care avem nevoie pentru a explica dez-^Itarea personalităţii. sa plîngă. irlandezi. {Desigur că în multe cazuri lovitura de condiţionare are efect conform intenţiei — dar nu întotdeauna.

^1 chol. Imaginaţia unui •at eSte aprinsă de isprăvile unui erou de baseball. în „Psychol. semnificînd faptul că individul face în mod activ cej cu obiectul atenţiei sale. se produce foarte puţină învăţare. * Cf. clar va lua părţile pe care le poate lua. în completarea unor acţiuni neterminate." 1944. De aceea. Toate acestea şi alte semne ale îndrăznelii sînt imitate de băiat. J. no. A. (Desigur că acesta ej motivul pentru care metodele active sînt de obicei de preferat rniM 17 W. Uneori iun student va spune profesorului său : „Ştiu răspunsul. El nu poate avea întregul statut al eroului său. J 13 G. 1936. iar cap. Bull."20 De ce o asemenea angajare activă în sarcină produce o înv» ţâre mai rapi'dă şi mai stabilă ? în. Razran arată că stabilirea unei forme atît 1 simple de învăţare cum e reflexul condiţionat este grăbită dai subiectul însuşi jace ceva în cadrul experimentului (de exempl suceşte butonul care porneşte soneria de condiţionare). citit. Atenţia e atît de evident solicitată în învăţare încît am p^J risca să spunem că prima şi cea mai importantă lege este că i^M vidul va învăţa ceea ce este „dispus" să înveţe. organizatoare a întregii cogniţii. în „Proc A"! phil. 327—337. Thorndike susţine că „apartenenţa" este un principiu central al învăţării. în . Haven3' pentru c^analiză mai^^P^^J^^^^^^Ti^G. J.^ chol. bătutul şi prerogativele de adult ale eroului său.18 Autorul acestei cărţii cerut cîtorva sute de studenţi de colegiu să-şi amintească de zi\M din şcoala primară. nervii senzoriali şi corticali aj implicaţi. Pentru construiij unor urme consolidate şi a unor deprinderi sistematizate fM necesar întregul circuit senzoriomotor. Sacral learnng and tmitation. în „J. dar mai puţin nervii motori şi muşchii. dar nu expresie . Hie susţinută sau interes care absoarbe. In termenii lui Bartlett. R. efort. Haggal şi Rose formulează legea yarticivării: „Cînd un individ are un m activ într-o situaţie de învăţare a). atragem atenţia asupra proprietăţii active. N. 1944. 116 4pi prelegerii).".n. de închidere . the auto-kinetic phenomenon. în „Arch. 34. aproape întotdeauna facem un „efort spre semnificaţie". 40.stelare a unui complex". II.^ind^1^^ ele nu sînt prezenite. l' 'x E. Un experiment clasic făcut de Gates asupra învăţării în şoxM arată că copiii pot învăţa de două ori mai mult dacă consacră ni mult timp relatării decît studiului pasiv. Haggard. Psychol.factor. sub influenţa acestei disozatii largi de învăţare. de exempl ascultat. Attitudinal control of human conditioning. Identificarea funcţionează în moduri subtile. Filozoful italian Croce insistă asupra faptului că jacă nai ne angajăm într-o formă de expresie nu ^p!utem cunoaşte. Nimic nu e mai evident pentru M\ comun decît faptul că învăţarea pretinde concentrare. Recitation as a factor in memorizing. Wall a eh.". 2. De fapt spunem ca procesele gîndirii conţin într-o oarecare măsură propria lor motivaţie : ele insistă în favoarea. 114 de Kohler şi Wallach. Vom admite existenţa principiului completitudinii cînd discutăm grupul final de principii ale învăţării.19 Rezumînd asemenea mărturii şi adăugind unele noi. 54. Psihologii gestaltişti vorbesc despre „tendinţa spre închidere".a unei structuri incomplete. Kohler. el tinide să dobîndea. 269—367. Niveluri de participare. 45—59. în aşezarea părţilor şi pieselor experienţei în sisteme cu semnificaţie. The dominance—contiguity theo<mi the acquisition of classical conditioning.1' Asemenea intensificări duc la claritate în percepţie j reţinere. la ţinuta şi la mersul acestuia. Primul dintre acestea îl putem numi „angajj în sarcină". 1917. O mare parte din învăţare parc sa fie în principal o problemă de rotunjire. Jung se referă la „forţa de co.J. în imaginaţia sa -oate sirnti ca este acest erou. Marea majoritate şi-a amintit o povestire. Orice termen am utiliza (şi sugerez că cel de completitudine exprimă ideea destul de bine). Rose. la cravatele pe care le poartă. la modul de ^vorbi al eroului său.scă răspul sul care trebuie învăţat mai repede şi b) acest răspuns tinde să ■ mai stabil decît atunci cînd individul rămîne pasiv. Participarea (învăţarea biografică) Atenţia şi intenţia de a învăţa.". el este atent la fiecare detaliu. Completitudinea. învăţarea este o problemă de completare a ceea ce este incomplet. Croce . 1. Pasivitatea înseamnă că există impresiem sistemul nervos. Figurai after-efţects.unor structuri mai ferme. 6. El ar dori să aibă Îndrăzneala. De asemenea. Mii Ier. văzut. Some effects of mental set and participation on the conditioning of. 1957. efortului sau ij|S recului asupra dobîndirii de abilităţi sau cunoştinţe. 88. acţiune apare o angajare neufll fiziologică mai completă. Dollard. „dispoziţia" f}jj •considerată ca participare prin centrarea atenţiei. ca. cînd' atenţia e concentrată asupra 115 unui cxbielot procesele cortkale electrice subiacente se vor fica. Acest erou gte un fel de eu ideal pentru băiat. E. J joc sau un eveniment la care participaseră ei înşişi în mod actl Cîţiva au raportat'întîmplări în oare fuseseră pasivi. putem învăţa aproape orice. 18 V.". dar nU4 pat exprima". Dacă aceste condiţii ^Prezente într-un grad suficient. Razran. Soc. Putem distinge două niveluri ale atj ţiei şi concentrării. G a t o s. I.

Yn asemenea efort este condamnat eşecului. dacă considerăm omul ca un obiect. putem denumi acest proces de achiziţie „învăţare biografica"2'. Îmbrăţişăm o c:-. Cel mai mult învă-ţăm din experienţele în care e angajat propriul nostru eu . dacă nu de toate principiile învăţării tUficţionînd în acord.V. G. ca şi de tip S— R. In general. o con-CePţie politică liberală. Rezumat Modul în oare se dezvoltă personalitatea este în esenţă o blemă de psihologia învăţării. împins şi tras de ferţe externe (sau chiar „gîndim pe jumătate" în felul acesta despre eij căutăm principii cvasimecaniciste de învăţare. este legată de concepţia noastră despre natura omului. frecvenţă. Dar în. Copilul îşi dezvoltă un simţ al „eului" iar interesele sale se încadrează în acest sistem al eului. Ele par mult mai aplicabile la procesul de învăţare al animalelor şi copilului mic decît în stadiile mai avansate ale dezvoltării persana-] lităţii. Aceasta „învăţare biografică" ne conduce în capitolul următor la o disouţie a individualităţii — care este baza întregii relevante personale. întîlnim sisteme de interese parţial formate. Pentru un copil activitatea este importantă. Ele nu ţin seama în mod adecvat de coerenţă şi de relevanţa eului. Vezi nota 12 supra. Problema pe care am ridicat-o în acest capitol priveşte orga' nizarea. şi aparent au o performanţă similară. I reintegrare. întărire. în acest capitol am întâlnit variate principii din care fiecare pretinde a fi „cea mai importantă" lege a învăţării . a intuiţiei. Parti. Din comoditate am separat descrierea principiilor învăţării într-un grad nejustificat de mare. băiatul meu. Printre aceste principii descoperim importanţa remarcabilă a atitudinilor de învăţare. Dar teoria noastră despre înv. Este necesar să punem un accent suplimentar! pe faptul că participarea este fundamentală pentru învăţare. iar principiile cognitive par (în cea mai mare parte) prea intelectualiste. a celuilalt este în centru. Toate acestea sînt principii valide — pînă la un punct. la nive-j lui acţiunii motorii (angajarea în sarcină) . înainte de toate efl are proprietăţile unui sistem (în care toate părţile se află în raporturi reciproce). Concepţiile cvasimecaniciste asupra învăţării subli' niază achiziţia fragmentară. Trebuie să încercăm să le considerăm ca operînd simultan — oricît de dificil ar fi de făcut Şcest lucru. încercăm să explicăm dezvoltarea personalităţii în mare măsură în termeni de urme. la periferia fiinţei. iar la nivelul cel mai semnificativ dintre toate ea rezidă în angajarea eului şi relevanţa personală. poziţia interesului este însă cea mai puternică dintre toate. nu-1 ştii". Orice altceva poate fi personalitatea. DE SINE « EUL TIMPURIU : REZUMAT « DE LA PATRU LA ŞASE ANI « DE LA ŞASE LA DOISPREZECE ANI « . pentru celălalt nu e. fac aceleaşi mişcări. Orice are o relevanţă pentru eul nostru este asimilat şi reţinut. Există însă un nivel şi mai profund al participării pe care-1 putem numi angajarea eului. Aceste sisteme disting părţile centrale şi „calde" ale personalităţii de părţile care sînt. De aceea trebuie să acceptăm principii suplimentare . In mod evident acum vorbim despre interes.'. învăţarea produce ambele tipuri de modificări structurale şi conduce la o organizare marcată de articularea unor sisteme mai fine (diferenţiere) şi de dispunerea ierarhică a acestor sisteme în cadrul personalităţii totale (integrare). Ei sînt angajaţi în sarcină în acelaşi grad. principiile S—R par prea exterioare vieţii ! în dezvoltare. ] Pentru a explica aceste sisteme sînt necesare principii de învă-j ţâre care să fie de tip „cognitiv". Poate în învăţarea animalelor este posibil să se demonstreze o condiţionare şi o întărire pură. ciparea se poate produce la un nivej simplu de atenţie . învăţarea umană. cît şi în integrare. Este util de a considera individul în creştere ca progresînd atît în diferenţiere. cepţie de tip stimul-răspuns care pune aocent cît mai mult poM -[\ pe forţe fiziologice simple (impulsuri) şi pe procese elementare al@ ţesutului nervos. 118 CAPITOLUL 6 Elaborarea eului MICA COPILĂRIE 0 EUL CORPORAL « IDENTITATEA DE SINE 0 REŞPECTUt. j^ Acest punct este atît de important încîl riaoam să-1 expunemTtrrfnou. După prima copilărie. Razran.ar spune : „îmi pare rău. participarea unuia poate fi la marginile personalităţii sale. Ca rezultat. Imprumutînd un termen de* la Razran. adică ei cheltuiesc o cantitate egală de timp pentru sarcină. Pentru a explica modul t» care o persoană dezvoltă un interes pentru chirurgie. generalizarea stimulului. Interesul înseamnă participare angajând cele fd rtivelurLale motivaţiei. Comentariu.pentru a explica mai complet structura şi orga' nizarea din cadrul sistemului personalităţii (batale. ca sa zioem aşa . Conditioning and perception. In mod ce n-cret. condiţionare. O adolescentă învaţă mai mult despre stelele de cinema şi T. Doi copii pot participa în mod egal la Lecţii de pian sau în studiul geografiei . dar oină nu-1 poţi exprima. totuşi. a identificării (şi a altor forme de imitaţie) si în sfîrşit a completitudinii. ele au o relevanţă personală mai mare şi deci o putere mai mare de a fi reţinute. prioritate şi noutate. Dar nu pot fi egali în ceea ce priveşte „angajarea eului". o prejudecată sau un sentiment religios e evoie în mod sigur de multe. Un băiat de opt ani care se interesează de molii şi fluturi va absorbi multe cunoştinţe legate de aceste insecte şi pentru moment va învăţa mai puţin din sarcinile sale şcolare. derît despre istoria predată în liceu.

. Se pot invoca :.. nu există nici o ransformare din cursul vieţii atît de importantă ca trecerea gra-ttă de la stadiul unicentrării absolute la stadiul în care copilul tje despre sine că e diferit de ceilalţi. nici pentru adult. O teorie completă a personalităţii nu poate ignora această ificilă problemă a naturii subiective (simţite) a eului. E uşor de înţeles de ce mu discuţii psihologice asupra personalităţii evită cu desăvîrşire blema. Conştiinţa şi conştiinţa de sine nu sînt acelaş^ lucru nici pentru copilul mic. repetăm.-. joacă un rol crucial în conştiinţa noastră (un concept mai larg decît eul). ci trebuie P^ abordeze. dezvolJ tare nu pot fi completate sau corecte fără a distinge între ceea c? este „legat de eu" în personalitate şi ceea ce nu este. fără îndoială că el reprezintă dezvoltarea cea mai importantă care se produce în timpul întregii vie» a -unei persoane. Abordarea cea mai utilă constă în schiţarea dezvoltării simţului eului începînd cu mica copilărie. ca şi la sunete calmante . Dar eludarea problemei nu este permisă. strict personală a vieţii noastre*. II considerăm ca regiunea caldă. Remarcăm cererile sale insistente. centrală. Par să existe trei cauze principale : 1) Termenul eu . El nu sepană| pe „eu" de restul lumii. impui*' iile necontrolate şi tirania nesocializată pe care e exercită asup11 120 fiului său. îi lipseşte cu desăvîrşire conştiinţa de sine . Copilul primeşte impresii şi reacţi°neaz^> dar nu există un eu mediator. El simte şi reacţioă la presiunile din corpul său sau de pe piele. Şi tocmai această separaţie constituie pivo-i tul vieţii ulterioare. motivaţie. dar aceste reacţii senzorimotorii se pierd într-un „tot" formă. în personalitatea noastră (un concept mai îarg decît conştiinţa) şi în organismul nostru (un concept mai larg decît personalitatea). 1 Stadiul de la naştere la aproximativ un an şi jumătate este jueori numit stadiul senzorimotor. Un lucru a sigur : copilul mic nu e conştient de el însuşi ca eu.J nou trei cauze. deşi probabil conştient. Şi. El numai este şi urlă -nâ cînd nu mai e. De aceea. în ceea ce Piageit numeşte un „absolut nediferenţiat" eului şi mediului. sîntem conştienţi. Copilului mic. Unele gînduri şi acte ni se par mai „legaţi . Am putea vorbi despre el ca fiind „uni-cen-PJat« dar nu ca „centrat pe sine"*.) 119 o acută conştiinţă a eului.ADOLESCENŢA » PROPRIUM « PROBLEMA CUNOSCĂTORULUI » SENTIMENTELE DE INFERIORITATE « CONŞTIINŢA 0 CONCLUZIE ŞI REZUMAT X sihologia personalităţii ascunde o enigmă teribilă — pro-blema_eului*. Cu iani în urmă William James o denumea „o confuzie roarej înfloritoare şi zgomotoasă" şi poate că avea dreptate.1 a cincea şi şasea lună copilul îşi studiază degetele de la şi de.utilizat în foarte multe feluri de o mulţime de teoreticieni. că e ud sau că are dureri.limbajului în al doilea an de viaţa Deşi procesul este treptat. poate . să vedem de ce problema este atît de difin â şi evazivă. j „sufletului".. Conştiinţa de sine. eul este un fel de nucleu al fiinţei noastre. Şi totuşi nu e un i nucleu constant.. 3) Deşi psiho logia nu poate spera să rezolve dilemele ultime ale filozofiei. va r?bui să le tratăm ca echivalente. Copilul mic nu ljs' că îi e foame. Mai întîi. după cum vom vedea. 3) pîţ) blema ridică dileme filozofice profunde privind natura omului. Mica copilărie Nu ştim cum ar putea fi experienţa conştientă a unui mic. Uneori spunem în mod greşit că un copil mic este egocentn1'1 total „centrat pe eu". niiesea se foloseşte ca înlocuitor termenul ego. dar nu există o linie de demarcaţie netă. că e separat de mediu şi că 'capabil să perceapă evenimentele ca semnificative pentru el încă fiinţă independentă.V eu" decît altele. incluzînd desigur şi pe mama sa. 1) Singurul criteriu sigur al existenţei şi identităţii noastre personale rezidă în simţul pe care îl avem despre eul nostru A lăsa deoparte acest pivot subiectiv al personalităţii echivalează ^ păstrarea învelişului şi aruncarea conţinutului problemei noastre 2) După cum am văzut. prezentul capitol ia în considerare aspectele fapticJ ale problemei. El poate apuca obiecte dar nu le. Uneori nucleul ia amploare şi pare să comande întregul nostru comportament şi conştiinţa . făcînd paşii ca mai repezi o dată cu apariţia . la picioare. 2) Deşi fiecare dintre noi are * In original seif. Astfel. lăsîndu-ne i'ără sentimentul vreunui eu. nu putem spune exact despre ce an . dar ele nu sînt identice.Ca atare. (Nota trad. uneori pare să iasă complet din scenă. teoriile despre învăţare. Intrucît nu s-a *°ut nici o distincţie olară şi consecventă între ego şi eu. este o achiziţie treptată în cursul primilor cinci sau şase ani de viaţă. adultul le are pe amândouă. Eul este ceva de care sîntem imediat conştienţi. ea obligată să ofere o relatare faptică atentă a dezvoltării simţului pentru a sprijini filozofia în elaborările ce-i sînt specifice. a libertăţii şi nemuririi.

Probabil că nu există recunoaştere a periodicităţii înaintea producerii unei maturizi adecvate în cortex pentru reţinerea „urmelor" experienţei. ci şi din frustraţii care apar . La zece luni va încerca să atingă se joace cu imaginea. Obiectele îi scapă din mînă sau le îndeasă în Degetele şi obiectul pe oare-1 ţine în mînă sînt unul şi aceucru pentru copil. mama oare el de obicei „se topeşte" nu îi satisface imediat nevoile. 12. într-un fel de ochi „ciclopic". Pi probabil pentru copilul mic existenţa unui echipament nerv pentru reţinerea deprinderilor simple de răspuns înainte de a pud reţine „amintiri" necesare unui simţ al continuităţii eului. ca să continuăm pentru încă o clipă ceste gînduri . împreună cu importanţa ochilor } orice adaptare spaţială. Scott. 19.udr şi că o beţi. stă o lume născîndă a lui „non-eu" înainte ca simţul reciproc i eu-lui" să se dezvolte complet. Univ. Gîndiţi-vă mai întîi că vă înghiţiţi saliva din 3 E. Cînd copilul mic începe să se r iscă şi să meargă. ci doar o stimulare interna minimă. Figurile liare ale mamei şi tatălui. No and yes : on the genesis of human communicqtion.3 Cel puţin aşa susţin maj| ritatea adulţilor cînd sînt întrebaţi unde simt că se află . mai ales regiunea capului resimte încordarea datorită p ţiei s-ale anatomice.eu| Desigur că simpla senzaţie corporală a copilului nu va da na tere unui simţ al eului —■ aceasta nu are loc la nou-născut — pj cînd ea nu e recunoscută ca recurentă. Satisfacţiile vin din afară . Subia care zăceau inactivi pe un pat timp de o zi sau mai mult.~>7. articulaţii. Cercetări recente asupra deprivării senzoriale au arătat cîţ do muli ( pindem do fluxul nostru senzorial în ceea ce priveşte simţul eului. Este adevărat că în stare sănătoasă. în „Canad. W. 1957. se plîng ci mod virtual ei au pierdut orice simţ al oului4. el se izbeşte frecvent şi îşi face multe cucuie. Acest fapt.i intenţionat. fluxul ncrU de senzaţii este adesea neobservat.DD. Psychol. Press. Ceea ce pare natural şi „al meu" devine deodată ?eZrtustător şi străin. ^sychol. s p 11 z. J. Int. A. In tot acest timp se pare că se dezvoltă o distincţie vagă între colo afară" şi „aici înăuntru". W. sînt acum recu-şi acest simţ al identităţii altuia precede simţul identităţii Ţiului eu. în „Arch. îşi recunoaşte părinţii în oglindă cu mult înainte de cunoaşte propria imagine. T. Ur care nu poate mînca cînd doreşte. Y A. în timp ce într-o stare de bod sau durere sau deprivare simţul corporal este viu configurat. H. care se loveşte la cap. Ps> Geneve. 1924. neprimind din afl absolut nici o stimulare. 1<>.'-. Senzaţiile şi mişcările noastre ne hrănesc c conştiinţa constantă că eu sînt eu. Simţul eului corporal se dezvoltă nu numai din senzaţii rg nice recurente.acolo afară". 1—12. J. Note sur la localisation du moi. biectele iubite pot să frustreze. 4 Cf. 1954.) .2 j In original „sclf-centered".a lovit pe el însuşi. 121 Eul corporal Probabil că primul aspect al identităţii proprii care se dezvolt* este simţul unui eu -corporal. ork. Heron. CI ap are de. apt luni propria sa imagine în oglindă îl poate determina să se uite fix.E. Effects of de(M varwtion in thc şensory environment. 172—182. tendoane. '^' 122 chiar faceţi astfel. Recent developments in Piaget's work. La opt luni copilul plînge adesea cînd apar străini. Dacă îşi loveşte piciorul . Bcrlyn e. în „Brit. (Nota trad. 8. puţin îr ochilor. are ca rezultat o tendinţă de a „loca"^ eul în regiunea capului adesea în mijlocul frunţii.". dar încă nu ştie că e propria imagine.. dar nu îsi dă seama deloc că el s-. alte cuvinte el cunoaşte treptat o realitate exterioară dură. curînd limitele trupului său atît de solid.. Or. cap. Există o tensiune posturală cW tinuă . Bexton. Apoi imaginaţi-vă că o scuipaţi într-uri . Cînd îşi priveşte picioarele poate să le şi să-şi pună degetele în gură. De-a lungul vieţii simţul eului corporal este mărturia de bai a existenţei noastre. Din această cauză se spune „Tu este mai timpuriu ' eu". fl sprijinul subiacent al eului corporal este prezent tot timpul. Copilul mic primeşte un liUi continuu de senzaţii organice din organele interne ale corpulw din muşchi. Un cercetător care a lucrat în mod extensiv cu copii 1 ar data conştiinţa „eu-lui" aproximativ în luna a cincea. fratelui sau sorei. 27.C de intim este eul corporal se poate constata imaginîndu-vă tr toarea situaţie. Simţul corporal rămîne pe toată durata vieţii o ancoră a coi ştiinţei de sine.

i opriul nume al copilului. Chiar cineva ptzeci de ani este sigur că e acelaşi „eu" ca la vîrsita de trei ani. „Voi trece cumva prin asta si'voî continua să fiu acelaşi eu care am fost întotdeauna''.-tarat in stabilirea simţului identităţii în al doilea an de viaţă mai departe — factorul limbaj. „Johnny e băiat „Johnny e năstruşnic". William'e rănit. El o poate pi^w atit de complet ineît se supără dacă alte persoane nu reuşesc I recunoască ca urs. Va ţipa. va ride. Ceea ce percepeţi ca aparţinând intim orpului dumneavoastră este cald şi binevenit . Sprijinul lingvistic cel mai important dintre toate îl const '. a doua şi a treia. aeroplan sau orice altceva a fabricat fanjl sa. imaginaţi-vă că sugeţi sîngele dintr-o a ţepătură în deget. Graniţe. Copilul mic poate să nu fie conştks t r\ ii t frig. Oricum ar fi. Acest simţ al identităţii eului eate un fenomen uimitor. Din această cauză fiecare gînd. nu mie". El nu simte nici dezgustul. sau despre pantofii săi. Totuşi. apoi imaginaţi-vă că sugeţi sîngele printr-un bandaj în jurul degetului. chiar va ) I fără alt motiv serios decit acela că cineva de lingă el fac in creşe apar adesea aceste valuri de emoţie contagioasă.npul zilei. Oricît de important este simţul corporal.le de ieri şi de azi. Psychol. Această substanţă este "e garantează unitatea unei vieţi date de la naştere la H. El nu poate încă separa complet ceea ce este „aici ■ de ceea ce este „aoolo afară". sau despre tăticul sa are instrumente pentru a le «pune in legătură pe acestea cu eu"! Părăsind uneori obiectul şi revenind uneori la el şi pronunţ. Această proprietate particulară a eului este uneori considerată ca fiind totalitatea problemei eului. ni sint rănit. şi sînt sigur ie sînt gîndurile aceleiaşi persoane —■ ale mele. 1952. Aceia care au suferit torturi foarte marî rela-că în timp ce simt dtirerea simt şi o detaşare.6 In legătură cu individualitatea incompletă există o mulţi™ de mărturii suplimentare. Pronumele personale.". deoarece schimbarea este altfel regula invincibilă a creşterii.Unii fiîo/ofi sînt atit de impresionaţi de acest s^ns al identi-aţii personale. ca. Nu. in „J." Confuzia (care este obişnuită cel puţin pînă la \:rsta de doi ani şi jumătate) reflectă dificultatea pe care o are copiii! în înţelegerea propriei sale identităţi. L. deşi totul în jurul lui — inclusiv celulele corpului şi mediul său — s-a schimbat de multe ori. „Unde sint ochii lui Johnny ?". dar f-M Chiar şi după ce identitatea de sine este parţial stabili copilul îşi abandonează uşor identitatea in jos. ca şi experien? f> Ci.. el nu reprezintă în-•■'. Syn. Auzindu-şi mereu numele copilul se r^ sideră pe sine treptat ca un punct de referinţă distinct şi recurenţ Numele dobmdeste semnificaţie pentru el in al doilea an de \. Şi astfel simţul eului depinde de ceva care nu este reductibil la eul corporal Identitatea de sine Azi îmi amintesc unele din gîndurile mele de ieri şi mîine îmi ji aminti unele din gîndurile me. fiecare act se modifică cu timpul. chiar dacă ştim că restul personalităţii noastre s-a schimbat. îneît ei argumentează că fiecare personalitate con-'ns o substanţă-suflet imuabilă şi veşnică. . "-"" 124 t.aţâ. El poate fi auzit spunmdu-şi sieşi „Ai grijă. I „acolo afară" şi „aici înăuntru" sîn-t încă vagi.). Visele sale nocturne sînt la fel de reale. se generează inferenţa după care eul este factorul mu m această relaţie intermitentă. Fiecare experienţă pe care o avem ne modifică creieru!. astfel îneît e imposibil ca o experienţă identica să se producă a doua oară. O dată c i acesta apare şi conştiinţa unui statut independen* jJ grupul social. Dictionary of psychology Boston. eu al cuiva. ceea ce percepeţi „„ diferit devine imediat rece şi străin.un individ considerat drept conştient de identitatea sa proprie continuă şi de relaţia sa cu mediul. B.nal seif (Nota ttad ) 123 moarte — şi probabil şi după aceea. pe lingă numele copilului. — ego. are febră sau se simte obosit sau fă trebuie să •: El poate să se ude sau să se murdărească fără a fi conştie * i acest lucru. putem indica un factor psihologic foarte ir. variate obiecte pregătesc o stabili-impontantă a identităţii de sine.. De exemplu el ţiile nu sint întotdeauna ale lui. totuşi. Houghton M. identitatea eului continuă. El aude constant „Unde e nasul Johnny ?".° „ . sint gneu de înfruntat. dă următoarea definiţie : eu* . 81. Genet. numele.neplăcute.. Un dicţionar de psihologie. Am'es. „Aceasta. îmbrăcămintea. CcpilJ de doi ani confundă adesea persoana întîi. Tigrul din visul său este de real. Alţii neagă acest lucru. The sense o( seif in nursey scholl children as "> jested by their verbal behavior. ţinînd ca simpla suprapunere parţială a stărilor succesive de ştiinţă şi înlănţuirea şi' retrospectiva amintirilor reprezinte ce ne este necesar pentru a explica sensul identităţii eului. de sxeir»plu. C Warron (Ed.S4 *« orig. nici teama pe care un aci ar simţi-o privind lucruri străine sau dăunătoare. spun ei se întîmplă corpului meu. Cmd copilul poarte vorbi şi despre jucării.

peruca bunicii? în. c. Levy a studiat acest tip de „comportament de opoziţie" la aproape 1 000 de copii aduşi la clinică pentru examinare şi analiză medicală. chibriturile. Psychol".. Vraciul primitiv simte prin incantaţia sa că el „devine" ploaia . vrea să controleze lumea sa. Notes on the conception of the seif among the Wintu Indians. Copilul devine în mod acut-ionytient de sine ca eu. Un timp tatăl a aştep răbdător. ed. ca şi de simţul identităţi de sine. Părţi ale eului corporal. Dacă o mamă Wintu spune că îi e foame copilului ei. Un bărbat poate spune : Fu sînt bolnav — calul meu". Cînd tenrnta explorativă este frustrată.nnnmio este semnul principal 1 eului în al doilea şi al treilea an de viaţa. Press.. aprinzătoarei e1 strice.Eu singur am lacut aceasta". 538— 543..într-adevăr mă laşi calic. sa vorbească intr-un mod mai legat de sine.. furi un moft.cu dulapurile. Eul suferă o înfrîngereL %e"rezulta din urruîîre şi mînie. dacă wea. pisicile. îmbrăcămintea îl tD tă Pe COPU s^ se delimiteze de mediul înconjurător. D. dar în final „a ajutat" copilul. o adevărată pacoste pentru orice părinte. Dar în limbile europene eu reprezintă totdeauna 0 identitate mgustd si închisa8..îteva minute. S-a urmărit asemenea să se determine gradul în care. Probabil că nudiştii speră ca prin abolirea vesmintelor pot recîştîga ceva din libertatea copilului faţă de conştiinţa de sine asupritoare. Un copil de doi ani s-a dus la baie cu tatăl său ca s. copilul vrea să-şi împingă căii clorul. tatăl în falsa lehuzie* se identifică cu soţia care suferă în chinurile facerii. Un bun renume cînd mi-1 şterpeleşti. îneît ' „îi psihologi spun că nevoia de nyf. ca de exemplu părul sau unghiile. Doreşte cu pasiune să manipuleze obiecte. Spunînd „Lasă-mă". vrea să determine lucruri se fdcă lucruri. 8 nk' Int. Respectul de sine** înainte de a împlini doi ani. In acest caz vedem din nou că numele. 125 Furi punga-mi.sa naşte. Acest comportament este atît de evident. Eul omului occidental se detaşează puternic. Univ. (Nota trad. Unii psiho-f «: au observat că copiii mici vorbesc mai liber şi mai sincer °nd sînt goi. 1950. Shakespeare ne asi-:ură că bunul nume al cuiva este averea noastră cea mai preţioasa Soti FaIsa lehuzie — obicei primitiv în care bărbatul face pe lăuza cînd a . Dp exemplu.. Alte culturi nu insistă asupra unei separări atit de acute a eului de non-eu. Tatăl său stricase totul.'1* Numele nostru e cald şi central. deşi numai un simboj este strîns legat de respectul pentru sine. Dacă vrea sa spună că şia hrănit copilul : „Eu am mîncat — copilul meu". de a se supune — un refuz al aproape tuturor dorinţelor părintelui. copilul simte aceasta ca pe o Io^uj-ă dată propriului^ respect fată de sine. Această pasiune.ei se acceptau plăceau) pe ei înşişi ca persoane. soc. .. Comparative psychology of mental development. ■ abnorm.11 Negativismul. Un simptom al acestei crize rezidă în izbucnirea refuzului de a fi hrănit. la indienii Wintu din California. Copiii de doi sau ?^. Indianul Wintu poate. Ce faj cerneala? Vopseaua? Rujul de buze? Lama de ras? Ce se poa . Cît de repede îl auzim din întîmplare cînd e pronunţat cameră plină cu oameni care conversează ! Ne simţim ofensaţi dg cineva îl uită.7 Chiar şi limbile altor culturi arată că separarea eului de acela s iu de tu este mai puţin netă. 45.c. ^m vorbit desigur despre identitatea eului în culturile' apusene. sertarele de birou. copil curios de doi ani poate întoarce casa pe dos. graniţele oului nil sînt iceleaşi ca la noi. smt uneori tratate ca echivalente cu întregul eu.Lee. Werner. jn alte căituri el se uneşte mai uşor cu natura şi cu societatea. 1957. ca atunci cînd spune : ..ni îşi sporesc simţul identităţii cmd îşi etalează mândri pan-irif'i 'cei noi. Cea mai importantă consolidare a identităţii noastre de sine cursul vieţii rămme propriul nostru nume.podoabele şi zaJjrjiirea specială joacă un rol în acest proces.. rev. dacă vreţi. ca în magia neagră sau alte practici vrăjitoreşti. fie spălată faţa. este o reflectare directă a eului. A rezultat că persoana cărora le displăcea propriul prenume nu se plăceau în genej nici pe ele însele10. cuvintele utilizate sînt „Mi-e foame — copilului meu". Un grad scăzut de au-1 acceptare este definit prin expresia „extrem de nesatisfăqj de tipul de persoană care este".. A insistat fără succes. Simţul ea 3pare cînd aceste activităţi sînt zădărnicite. Asemenea incidente sînf obişnuite la această vîrstă. s-a luptat ca să deschi robinetul. Este numai relaţia normală din! copil şi mediu — „impulsul explorator". S-a cerut unor oa să indice dacă le plăcea sau nu prenumele lor. Orice angajează afecţiunea cuiva este inclus ca parte a conceptului de sine al acelei persoane.Este ca şi cum conştiinţa euiui ar fi o haină la fel de fi or de lepădat ca şi o cămaşă. dinii. de a fi îmbrăcat. Primele semne ale negativismului (de obicei strigătul . Dezvoltarea conştiinţei de sine atinge astf un stadiu critic în jurul vîrsctei de doi ani. Cît de strâns legate sînt numele şi respectul pentru este arătat într-un studiu al lui Strunk. un simbol al întregii fiinţe. o panglică pentru păr sau o jucărie.) H. Izbucnind în ţipete de protest copilul a fugit din baie şi a refuzait să fie spălat.

14 William James spunea odată că ceea ce omul doreşt» cel mai mult este lauda.U. mod de ancorare în real. în altele imposibil să se producă rivalitate în cadrul grupului. James (Ed). Ei opun rezistenţă la orice propunere. P. încît unii autori occidentali au declarat că egoismul r^N stingherit este trăsătura supremă a omului. între trei şî )atru ani.P.) 10 O Strunk. în drul culturii noastre putem spune că în mod sigur la şase sau a Othello. I| Dantec şi mulţi alţii). a folosi tactul in. 291 128 Exista multe influenţe care contribuie la dezvoltare : maturi-(anatomica şi fiziologica). rNota trad. Ca şi copilul preşcolar. and v «sues". el nu este su-.atry. Cooperation and competition among primitive t ples. Individual behavior. Strîns legată de cele de mai sus este' experienţa obişnuita a stingherelii (numită conştiinţă de sine) care înseamnă că eurile noastre sînt expuse. Nietzsche.L. Antropologii ne spun că in timp ce unele culturi competiţia individuală este aprigă. ' vmer. vor fi oarecum „călcaţi în picioare". 1959. 14. Erfolg und Misserfolg. Deşi negativist. Dacă nu folosim tactul. Scena 3_ fcesp e ar e. Unii psihologi moderni au pretins în acela! mod faptul că în toate acţiunile noastre scopul principal este | menţinem „nivelul eului" (adică respectul faţă de sine) cît se poate de ridicat. în PsyI Vinea. Press. pentru a proteja apariţia respectului său faţă de sine. 1958. : In original self-esteem. vezi si D. în franceză s-ar -pune contredisant. ■ Oricît de penetrant ar fi acest aspect al eului. traversând strada.. 1937. . gîndindu-se mai bine. F. nu vreau". 20. E. mîndria. o vizita zilnic pe bunica lui. New York. 1. pentru a o anunţa (fără nici o legătură) „Bunicuţe.13 Totuşi. 15 H.. H. rezultatul este resentimentul. ' York. la orice argument oferă un comtraargument.". Mîndria este un sinonim obişnuit pentru respect faţă de sine. Attitudcs toward one' Psychol.de viaţă se dezvolt treptat trei aspecte ale conştiinţei de sine : Aspectul 1 : simţul eului corporal. în W. Individul id tifică stima faţă de sine cu stima faţa de grup. care constituie afirmarea impulsivă ci__unui rg&fiăgTfaţă de "sine lezat. Int. Stirner. Identity and the life cycle. ei par c> se teamă că dacă nu procedează astfel. Şi e departe de a acoperi întreaga pro blemă a eului. : ajutata de concepte verbale. vrea să spună „da". Eul timpuriu : rezumat Am spus că in curaul primilor trei ani .integrităţii rp>1p Şi astfel el dezvoltă o d^grincŢere "generalizată de a spune . de Ion E. Harper. 1920. Forsch. 796—805. " De exemplu. copilul de doi ani nu este încă competitiv. Actul III. Teatru. W. nnme and one's seif in ■••' ' bchav ^ Lev>> The early development of independent and oppositionăi cap. 1959. Hop pe. Invers. 1. A face un om de ruşine insedmrj să-î zdruncini respectul faţă de sine. putem arăta faptul că unii adulţi par să fi conservat trăsătura infantilă a negativismului. 1964. întîmplător.„Nu ! Nu!") apar la jumătate din cazuri la vîrsta de optsprezece luni. j 126 127 şapte ani respectul faţă de sine capătă o nuanţă competitivă. 11 Cf. dragostea faţă de sine. altul. 1953. Mea d. g°T. III. cam jumătate dobîndes>c sensul lui „Am cîştigat". II. Buc©1 c. Copilul de această vîrsită priveşte aproape toate propunerile. seamnă a evita ofensarea eului. D. în culturile occidentale.12 Un bâiat care încă nu împlinise trei ani. .In Midcentury psych. It U P L f J " H" M Lh l d * In rom. Combs. Erikson. veran în toate cazurile. 19« i—62. Au sub el. Snygg. 1950. Univ. (Nota trad ) ____. Numai la trei ani poate fi învăţat să „o ia înainte".". chiar dacă. propriul nume al persoanei. VtV] s. The lettevs of William James. stima individuală faţă de sit şi dragostea de sine constituie părţi atît de pronunţate ale naturji noastre. *■"*"■". Boston. McGraw-HiU.. I se pare că e mai sigur să reziste dinainte la orice propunere adultă. New York. Aspectul 2 : simţul unei identităţi de sine continui. Filozofii întregi au fQy: construite'pe această presupunere (Hobbes. senzaţiile corporale recurente. No. Tracul pe scenă este ui exemplu ilustrativ. Charles C. Negativism as a phase of ego-deveîopment. adulţilor ca o ameninţare potenţială ^. 2nd că-. Springfield. Aspectul 3 : respectul faţă de sine.. 64—67. Vezi si A. Ei contracarează totul în mod cronic . alte culturi nu este aşa. 13 Vezi M. Thomas.nu^. At'a Monthly. în „Psychol. dar modul negativ poate continua pînă la patru ani.}3 Să ne gmdim cît de mult se centrează viaţa noastră socială in jurul respectului faţă de sine.

147—167. de obicei un copil 1 un animal.'xplorare şi manipulare a mediului înconjurător. Honet. H.". seli cu l sna ty. Uics T Lcamed. Stone şi Church relatează un dialog între Jj . Mead spune că eul. gesturile celorlalţi pe care copilul le le imitj şi cărora le răspunde.l pabil să înţeleagă punctul de vedere al „celuilalt" şi făcînd astiJ îşi perfecţionează propriul simţ al separării de ceilalţi. 1943. Apar parteneri imaginari. sub toate aspectele sale. (DuJ o pauză) : Eu sînt eu pentru mine.20 Freudienii J denumi această teamă a băiatului un tip de anxietate de castratei Toate părţile corpului. în special cele genitale. 1 tiatea/ t ca pe propriul vlăstar.frustraţiile din timpul procesului1 . td că actele lor şi răspunsul său. Dar chiar şi acum el se poate uşor „depersonaliza" ra"'0J şi să se simtă obiect. ou Mead. un exemplu a ceea ce Piaget numeşte „recipj citate". F mtezia şi realitatea se contopesc. deşi el înclină să-şi exagereze propriul punct de vedere. Imaginary companions and reiat d phe-n „J. Unii adulţi imprudenţi care am ninţă copilul cu prejudicii fizice (poate pentru a „i-o tăia" ■ copilul se dedă la jocuri sexuale) îi insuflă acestuia o teamă pr fundă şi astfel îi ameninţă dorinţa creseîndă de autonomie şi w gritate. ajung să pară pa sonale şi importante pentru copil. Numele meu. principalul autor care a descris acest proces. Acest simţ al eului este dl comportamentului celorlalţi oameni faţă de el. Cum poate fi al dumneavoastră j Eu sînt eu. ^ De Ia patru la şase ani Procesele pe care le-am descris continuă să se afirme în cursul 'noadei preşcolare şi ulterior. este al meu. Mead. Circa 201 3 şi probabil chiar mai mulţi din copiii "5 Patra şi şase ani au parteneri imaginari. Corpul nostru este un lucru . ca să dŞă. ştiţi. învăţătoarea : Şi eu sînt eu. Mpdd.ni le au despre el. alţii ca pe un frate. El în-. şi acest lucru se va întîmpl chiar şi dacă cea mai mică amigdală mi se ia". Chicago. . 62. alţii ca n tovarăş ele joaca sau ca pe un străin. el nu se elibeniciodata de faptul de a se vedea pe sine în funcţie de rolu)e care le joacă. şi în timp dezvoltă un simţ al continuităţii şi identităţii.) / Şi copilul de această vîrsta mai poate avea probleme cu \r. Stuart : Nu. Ficţiunea do1 viaţa jocului. adică în funcţie de imaginile pe care ceilalţi ..16 Sîntem de acord. Evoluţia eului este departe de a fi ortipletă. 26. Eu sînt eu. Eul şi celălalt se află implicaţi într-un ■rj continuu de interacţiuni —■ asemenea unui joc de tenis intre ''chilti. in general. con•â că simţul originar al eului este constituit în mare măsură atitudinile. După cum am spus. învăţătoarea : Eu este şi numele meu. Psvchol.1' ■ II.eurile-oglindă" sau rolurile sale din viaţă. o perioadă In acest stadiu copilul începe sa se simtă autonom şi sepaie negativism m care copilul exersează simţul în dezvoltare al _ eUj. je ceilalţi. Dumneavoastră nu sînteţi eu. B. este in mod predominant un produs social. oamenii îl stimulează cel mai mult pe copil. de asemenea.Exista o continuă „conversaţie a gesturiloV" între ei. Univ. 120 __ dezvoltarea pi i st lalităţii _ vd. ca şi actele sale şi răspunsul nr sînt totdeauna corelate. Stuart : Nu. of Chicago P ess. Schimbarea bruscă din punctul de vedere al lui S:JCJ este. Aceştia sînt.18 Stuart : Eu este un nume. După o perioadă de timp copilul este în cele din*urmă cs.)\-\ zarea prenumelor. Dumneavoastră sînteţi dumneavoastră. in Desigur. 'Mind. copilul preşcolar îşi pierde cu uşuî identitatea de sine..19 Simţul eului corporal devine în această perioadă mai fjj Un băiat de cinci ani înfruntînd o operaţie de amigdale spuneai „Nu îmi place să nu fiu eu însumi. cuvintele. animal sau o altă persoană. El este nefericit dacă nu-i recunoaştem ^formările. copil dotat de patru ani şi învăţătoarea sa. dar dumneavoastră sînteţi M pentru dumneavoastră ! Acesta este un exemplu bun de învăţare prin intuiţie* (^1 gina 113).

Asempnpa ponecip critice pot răni. Abia la pubertate ei înţeleg că cpneepţia despre viata a alte persoane i se pare acesteia la fel de corecta şi de dorit precum î sf copilului concepţia sa. centrat pe eu . p. şi nu simte ia să-şi explice afirmaţiile.) 19 O reciprocitate completă nu e posibilă înainte de vîrsta cie cloisp zece ani. 3. Ei îl numesc „ochelarist" sau san".tevî s. imaginea de sine este rudimentară.fi'pf?st:i nstpnîare cu propriul său comportament. în plus faţă de cele trei pe care le-am discutat anterior.căruia i se acordă pre-erinţ Chiar cînd sîntem destul de în vîrstă pentru a-i cunoaşte limita 18 L. cum vrea să fie şi ce ar trebui să fie este numai n Sermene 130 131 1 . El nu ştie că acest mod ndire este numai al lui. Tăticul meu. extinde simţul proprietăţii pentru a cuprinde ţara sa.ta trad. >e asemenea. într-un sens copilul între patru şi şase ani este. 124. de . Printr-un proces de l3rscţiune ci ajunge să cunoască ce aşteaptă părinţii de la el şi Rare . Reciprocitatea completă este o achiziţie lentă. sîntem ■^ oi de acord cu Touchstone : „Este un lucru urît domnule. 561—578. Childhpod and Adolescence. diferit de al său propriu (există numai 0 ^puţuri firave de reciprocitate). Copilul însă ştie că părinţii săi vor ca el să fie un băiat „bun" şi. Aspectul 5 : Imaginea eului.soarele îl urmăreşte ca să vadă dacă este un . Piaget. De- '. Desigur. simţului responsabilităţii morale şi Jaşterii da sine care vor juca mai tîrziu un rol dominant . Aspectul 4 : Extensia euluî. extrem de -ic. Stone. dar Se al meu".i. NeW ' Random House. Un studiu aj că copiii elveţieni sub doisprezece ani sînt siguri că francezii de fapt J să fie elveţieni. La nivelul adult spunem uneori. Eu po->cd tricicleta. Vezi J.O dată cu el apare şi simţul proprietăţii. De la şase la doisprezece ani Simţul identităţii copilului. A. om este ceea ce el iubeşte" (vezi capitolul 12). Dar bazele sînt puse pentru această extin-importantă a individualităţii. el nu are o conştiinţă clar dezvoltată şi nici o a ceea ce ar vrea să fie la maturitate. fratele meu-. Sci. Stone. Această jninge este a mea.. J. ca sau cariera sa. cînd copilul reuşeşte de obicei să înţeleag i că punctul de vociew altei persoane poate fi la fel de bun şi de corect c i si al său. Am spus că spiritul de competiţie apare abia după vîrsta de trei . Church. The de ment in children of ţhe idea of the homeland caid of relatians ivith countries. copilul pune ^nţiiinf sr-npurilor. Bull.". în „Int. Weil. 1951. Pentru jmnezeu sau Moş Crăciun sînt Fiinţe a căror primă datorie %e să-1 servească. 20 L. J. îşi consideră punctul de vedere . copilul poate. elinele casa mea sînt simţite ca părţi calde ale eului. pină acu.QnaliU. 161. că uneori el este „neascultător". p. Chldhood and adolescenqe. Copilul este în mod virtual inconştient de ^■lCe alt cadru de gîndire. In cursul acestei perioade putem data apariţia a încă două aspecte ale individualităţii. soc. el derivă numai din natura subiec-a gîndirii copilului în această etapă. CI unu adulţi nu' reuşesc să o atingă.dai*. 1957. In copilărie capacitatea de a gîndi despre cUm este. (No. * în original insight. J. •ar dacă avem complexe de inferioritate din cauza lui. Prin această aţie înţelegem că putem cunoaşte cel mai bine personalitatea cînd ce cuprinde eul* extins.băiat bun. Dar tot acest egocentrism nu este. dar ele ajută şi la st . New ■ Random House. Totuşi.n. crede că alţii gîndesc precum gîndeşte el. J. Church. El crede . vorbind.i*ea. El consideră că lumea există în folosul său. imaginea sa de sine şi extinderii eului sânt mult intensificate de intrarea în şcoală legii săi de clasă sînt sinceri şi brutali în ceea ce priveşte ciunile sau idiosineraziile sale. absolut. Dar copilul mic are numai ru-vtele unei asemenea extensiuni a eului. 1957.

Dat'criT~sa include inventer'ea de scuze si-„raţionalizări". el este acum din punct de vedere fizic şi sexual destul de matur pentru a juca roluri adulte. n Eul ca „factor raţional" coincide destul de bine cu defW freudiană a ego-ului. y In tot acest timp. nu este îni£Î£leauna comP^et rat^orial. Ego-ul. (Nota trad. pentru__a nreYfiR'■■■■-Jănir£a-X£igg. începe să simtă o nouă putere. ca să spunem aşa. In curînd copilul învaţă că ce^a ce se aşteaptă de la familipj pfttp fnartp Hifprit dp standardele jjarentale.sîn* cu ?u. Ei învaţă într-ad.pd^tani—aw—4^fi4p?mTra-Ttr<»pitntnL. părinţilor poate fi cauza propriei ezitări. Regulile jocului trebuie urmate în mod rigid. Se ştie bine că copiii de această vîrstă devin moralii şti şi J^gJ Us_ţi. desigur.' jdentiitaţLsi fac ca simţul intern al individualităţii să fie Ş] 1 el ascuţit. de mediul extern şi de interP ţjiernele croate de impulsuri (id). Uneori ei îl tratează pe tânăr ca pe un copil. Întrebarea centrală este „Sînt un copil sau un adult ?" Părinţii nu îl pot ajuta.Adesea. Sfaî? dele tribale (ale -tovarăşilor săi) de îmbrăcăminte şi de vorbire ceva nou.. este numai „defensiv'. absolvirea şcolii elementare.Cjn. Este adevărat că din primele luni de viaţă copilul a fost pabil să rezolve probleme simple.. . Inconstanta. Acum trebuie să fac aeed Acum trebuie să am grijă. Poate nega faptul că există obstacole şi poate inventa evaziuni şi strategii care constituie numai false soluţii pentru problemele vieţii. * Ceremonie de iniţiere religioasă pentru băieţii evrei în vîrstă de ■ In ebraică termenul semnifică „fiul poruncii divine". Ei ştiu acum bine că eul Ccjp im gîndilxui şi această funcţie devine pentru ei esenţială şi centrală. şi.realităţii". criptograme şi cuvinte strai! Cunoaşterea obiectivă îl fascinează şi întrebarea „de ce ?" e mereu pe buzele lui. cumva. dar acum qîndeşte despre gîndire. sînt fixate la vîrsta de doisprezece sau treisprezece ani : confirmarea. el este ferm loi acestor extensiuni distincte ale eului său.. Marchează într-adevăr aceste ritua-^•ri intrarea într-o vîrstă a responsabilităţii ? Adolescentului i se Poate permite să conducă o maşină la paisprezece. Simţul eului său est comod numai dacă el adaptează regulile externe. Qopilul crede ru. să incorporeze ambele lumi propria sa' fiinţă. la lumea mai pojl coasă a părinţilor săi.21 Ne amintim 1* copi -Iul de cloi ani a şi trecut prin stadiul preliminar. Copilul înră mi sp romirig pp sitip r-a nn far+nr rporai independent. Precum . Ad'nLe. viata . ca şi toate celelalte aspecte ale individualităţii. ei tesjare a .n călăreţ. Acum pot să fac ce-mi placeu. Ira/erşjinare . Un băiat poate învăţa curînd să treacă rapid de la cutiile brutale şi obscene ale colegilor săi. Dar mai tîrziu el s-a pierdut pe sine. " Vezi nota 11. dar o facem pentru că tocmai în această perioadă copiii încep să gîndească reflexiv şi formal.. Adolescenţa Erikson remarcă faptul că trăsătura principală în adolescenţă este căutarea reînnoită a identităţii de sine.. şaisprezece sau Vc-vi nota 11. de mediul extern şi de interdicţiile puse de părinţi şi de societate (super ego) cuiva.n că esi? oarecum arbitrară datarea evoluţiei acestui aspect al individualităţii în cursul perioadei de la şase la doispre-zece ani.. Tinerii de optsprezece ani pot fi recrutaţi dar în majoritatea statelor nu pot vota. eul raţional încearcă să-şi aleagă drumul pentru a evita apcanele puse de aceşti trei „tirani". Pentru Freud ego este partea conştient 132 j-sonalităţii. spună : „Acum trebuie să fac asta. în această perioadă . Cu tOaWj poate simţi un conflict între părinţi şi prieteni.dpzv primii ani de şcoală el e înclinat spre ghicitori şi jocuri de cuvin* şi ceva mai tîrziu spre coduri.f. dacă se extini pe sine în cadrul grupului şi dezvoltă imaginea de ^ine a a| bun conformist. AsenJ nea schimbări intensifică simţul eului. în adolescenţă problema centrală a adolescentului devine . în loialitatea faţă de familia şi grupul său.ahsolrut obligatorii.ide tificarea" devine un important principiu al învăţării..) .că familia. un nou pect al individualităţii sale.r.intelscluală a copilmlui s.. factor raţional. marcînd tranziţia de la copilărie la maturitate. Bar Mitzvah*. rpjjm precum Şi gffjp'l Hp. a cărei datorie este să găsească o soluţie pentru P ţjiernele croate de impulsuri (id). alteori aşteaptă de la el să-şi asume responsabilităţi mature. Cînd copjijjjTjxă^Jn^^şjjcipţntpa colegilor. dar regulilejsti bilit.p dp graip sînt . în timp ce tînărul păstrează multe atitudini specifice copilăriei. Sînt maturi sau nu ? Anumite ritualuri.c'tului faţă de sine. Mai ÎjaM gîndea. Aspectul 6 : Ejjiia. dar abia acum el înţeleg deplin că are< o capacitate raţională de a le stăplni. Regulile stabilite de părinţi sînt importante.

Pentru a fi normal un adolescent şi în special 'un adult are nevoie de un obiectiv definitoriu. Mothuen. Intrucît părinţii sînt de obiceiI ironici în legătură cu aceste experimente tînărul le încearcă cui tovarăşii săi şi mai ales cu sexul opus şi adesea prin telefon. Nu e necesar ca scopurile să fie fixate rigid. 1932 Vezi ^ *-• Buh lor. Adolescentul rareorj sfidpazfl obiceiurile . HirM.e_mi ado-l diferita. al I cărui rob este. Adolescentul se află în căutarea asigurării că-el poate atrage şi reţine şi că poate juca un rol acceptabil în pro-l blema serioasă a găsirii unui partener. Tînărul care are o maturizare fizică întîrziată este nefericit printre cei de vîrsta sa. imagine de sine.pntral . însuşi faptul de a se în-1 drăgosti este un mod de a testa imaginea de sine a cuiva. apoi altul. El speră să ^ Şa'| se'ască o cale spre identitatea care îi va da posibilitatea să îraDin impulsuri contradictorii. Totodată. 10. în1 acelaşi timp. Hoit. extensiune a eului şi ""efort r-entral. Reducerea imaginii de sine şi a aspiraţiilor la dimensiunile vieţii este o sarcină pentru anii săi adulţi. Este pandantul adolescent al negativismului*scopilului. Rinehart and 1890. El ştie că viitorul trebuie ^T^Jrmezeun jAan. mai detaliată.U . Principles of psychology. în genej ral. o perspectivă în care să spere.22 Acest aspect important al eului nu este prezent în primii ani de viaţă. James era conştient de aspectele suplimentare pe care le-am descris. nici unui adolescent nu-i place să audă un adult spunînd „Vai. Idealismul este o calitate frecventă şi plăcută. ParteJ nerii din prima dragoste vor sta de vorbă la nesfîrşit. lente a bărbii sale sau din cauza constituţiei sale slabe şi a bicep-şilor nedezvoltaţi. este'adevărat că unii adolescenţi ajung la maturitate fără vreun simţ apreciabil al scopului. suferinţa. Der menschhche Lcbenslauf oh psyeliologischcs P nblem. gusturi]] sale muzicale. Simţul individualităţii este încă rudimentar. că nu-şi va lăsa pecetea în lume şi că propria căsnicie este mai puţin perfectă decît sperase. zbuciumul şi stJ*e' sul adolescenţei (în cultura occidentală) sînt bine i^B 134 conflictele duc la sinucidere. ' Dar elementul important este că în adolescenţă scopurile de largă perspectivă şi îndepărtate adaugă o nouă dimensiune simţului identităţii. J pz^S. testîndu-S astfel persoana şi apoi pentru a vedea efectul. Respingerea părinţilor. VY. William James a definit odată eul ca „un luptător pentru sco-Uuri''. se pare că preferă mai degrabă să vorbească decît să se| îmbrăţişeze. rov. Prin denumirile sale de eu „corporal". Hogrofo. Mai întîi el adoptă un mod de a vorbi. The energie*. 1939.13 133 optsprezece ani. identitate de sine. mai des la religie. bineînţeles. în termenii de simţ corporal. (Nota trad. chiar dacă crud. Qăutarea. Proprium Nu există oare un mod de a unifica aceste şapte aspecte aj individualităţii ? Toate smt stări oare ne privesc şi pe . voi. cit ai crescut !". în aceiaşi timp. Totuşi. Imaginea de sine şi simţul identităţii la adolescent nu sîjyjH destul de ferme pentru a rezista. Ei se ceartă.' sau „intenţionalitatea" aa.) şi r~ ^'"' ^IcDougall. apoi pe altul. discută mereu. putem spune că personalităţile lor sînt „oportuniste" şi imature. gj caută popularitatea şi se teme de ostracizare. New York. of men. pentru adolescent nuicleul problemei Hpntitaţii pstp ^legprpa • QcuEatii_3M11 ■'' nnni flit scop în viaţă.* Diverşi autori susţin că liantul care menţine viaţa este „orien-ţareaj. conflictul legat de nevoile sexuale devin*! acut. Binecunoscutul spirit de revoltă al adolescentului are o rela-J ţip importantă cu căutarea identităţii. Copilul mic „doreşte". despre sine a adolescentului depindg_dei_ceilalti. De aceea vom vorbi despre : Aspectul 7 : Efortul personal c. iar în tînărul poate găsi soluţii care vor fi durabile sau. El imită un I erou. James. „material" şi „spiritual". se îm-1 pacă.23 *o In original propriate strivîng. ci numai ca o temă centrală pentru efort să fie prezentă. I Ceea ce el doreşte într-adevăr nu este totuşi în întregime pre-J zent — personalitatea sa adultă. James a anticipat actuala noastră analiză. un stil de a-şi aranja părul şi apoi altul (totdeauna în cadrul diapazonului permis de grupul său). în întregime sau în parte poate fi un stadiu necesar. London. dar în această perioadă nu există un e integrat. respec* faţă de sine. Adesea tînărul tintpştp ° a suS1. Multe MeăîurT adolescentine sînt atît de înalte încît le este rezervată cădere brutală. în funcţie de locul său de rezidenţă. Sora sa poate zăbovi cu o privire plină de regret asupra reclamelor pentru furou cu sutien. cap. sondează viitorul şi se îmbrăţişează. în acest proces. simţul eului rirjt_£sta compiat. I. Bonn. identităţii este dezvăluită de modul în car. Tînărul a şi învăţat interdicţiile stricte şi consideră că e difiŞ I să armonizeze dorinţele carnale cu convenţiile. ed. dimpo-îi vor intensifica suferinţa. Cine patJ spune unde începe maturitatea ? Adolescentul nu ştie acest lucru • şi nici societatea. El caută încă o haină care să i se potrivească. chiar şi rabla sa de maşină sînt conforme sşjşd . Cînd s^ Bi-tîmpiă astfel. iar în această privinţă simţul identităţii capătă S dimensiune care lipsea total în copilărie. Este încercarea sa finală"™ a cuceri autonomia. să fie pompier sau pilot cînd va creşte. El accentua aici aspectul generai (efortul central) ăl individualităţii. AV. Tînărul se poate chinui din cauza creşteri.măşti. Pjnn cînd tînărul nu începe să facă planuri. Singurătatea. Poate după douăzeci de ani tînărul va descoperi ă el are mai puţin talent decît credea.. Parul său.

pînă cînd durerea sau deprivarea senzorială nu ne forţează la o asemenea conştientizare. adică trăite în mod diferit) sub un sing\jt nume. Cunoscătorul sesizează. . ingglic^tă iu probipiinp importarrţe_. Numai atunci cînd oprim procesul Afinai al cunoaşterii şi reflectăm asupra problemei. în discuţia noastră despre Învăţare'] din capitolul anterior. sugerăm utilizarea termenului propriu™ pentru a acoperi eul „ca obiect" al cunoaşterii şi trăirii. Rcv. Vezi si în M 3 teroi. de. un motiv este acela căi pi.i'"t'?ii snhipnti'"'H (simţită) a personalităţii eşţe op..si 11 ' cuno as teri i. Sci "... aşa cum este simţit şi cunoscut. in „Psy-n°I. Un alt motiv. Med. pernnpm conştient. M. Cunoscătorul nu este altceva decît organismul i ' . dar şi absolut indispensabil în teoria psihologică. menui eu ? Din două motive : Q5"Majoritat&a autorilor. judecăţii. înainte de a continua ou acest subiect. eu ştiu câ eu ştiu aceste luoruri. susţine că nu există.facem.implicaţi personal. Ne mulţumim cu expunerea a două eoncepţi^ contrarii.ne este acest eu care dispune de o asemenea cunoaştere de perspectivă ? Nenumăraţi filozofi şi-au frămîntat minţile cu această problemă. utilizează termenul eu sau ego numai pentru unul sau două din aspectele limitate pe care le-am tratat. mechanisms and "''J grative field. Ii atrezărim o clipă umbra. Într-adevăr. care ştie că dispun de eforturi centrale ?" Eu ştiu toate aceste lucruri şi. AII port. ^eT7.. am văzut că învăţarea este mult mai eficienta cind prezintă un interes personal pentru individ decît a cînd e impersonală.qria^ă în mqrp măsură în. problema „cunosj catarului". 50. In fortul central. să explicăm de ce astei necesar să acordăm în teoria personalităţii un loc proprium-ailuil cu variatele sale aspecte.j3entru viaţa emoţională orga-nj* 7. a productivităţii şi în acţiunea Osaturilor de personalitate.funcţionarea" personalităţii.t. F ren eh.".p. 226—252.yăm_r^r»g^ltJ. „ne pierdem" în mod caracteristic. 653—678.. Totuşi. Preferăm c de-numire mai proaspătă şi mai cuprinzătoare. 1946.fumf: *. mod în care avern_ experierita. oferită de William James şi John Dewey. în mod sigur.. mai mult. dar adeseori inconştient. ne imaginăm Ca Problema există. 1943. Problem* ot performance qnalysis in the study of p&rsonaUtţi. în „Psychosom. 137 .-Droce. nivelului de aspiraţie.îri . 46.ă—ei—sc-simt. 451—478. dar nu este el însuşi sesizat. G W.t fautul d_ac. întrucât acest aspect al individualităţii este. memorie* 94 co poate face obiecţia că supraimplicarea eului este dăunătoare Pcn' tru eficienţa învăţării. 3. Discuţii c'es^ acea st ! problemă se găsesc iii R. Dar urmele acestor ^Jirienţe sint efective chiar şi atunci cînd nu le observăm. un rol jrncgrt^t. Şoarece sîntem absorbiţi profund în ceea ce. \cest lucru e adevărat: o implicare personala pr^ intensă poate submina (ca atunci cînd avînd trac pe scenă uităm 1 îndur" j memorizate cu grijă). a in. E necesar un echilibru astfel îneît emoţiile care în^ ţese implicarea să nu inunde mecanismul nervos integrator.' pp. Fiecare moment al conştiinţei coincide ParUal cu momentul precedent şi cunoscătorul este oarecum incas-trat în ceea ce se cunoaşte.". este ace' . Eiecni-p m felul său este o regiune întinsă a perşgnaliţ^.. aşa curn unii psil prefera s-o facă. după ou^ am văzut. joacă un roi..-în cegg__ce_fac_sai i n na implicaţi în sarcină Astfel. ci şi aproape orice performanţă este codificată în funcţie de prezenţa sau absenţa implicării personale-1 Această diferenţă apare în măsurarea atenţiei. dar nimic mai mult. toate cele şapte funcţii.. „Ann N Y. Pare astfel firesc să unim aceste aspecte (chiar dacă ele sint fenomenologic diferite. separat. corect denumit eu. Avt 7. The ego in contemporary psycholoqy. Filozoful Immanuel Kant susţinea că nu avem niciodată expe-aeaia-eufoi eunas«ăixtr_JjL-a££laşj_. Problema cunoscătorului Această problemă dificilă apare cînd intrebăm „Cine este acest eu care cunoaşte eul meu corporal.riivirinliii Impre^m^jUcătuiesc eul.. de exemplu. Soluţia opusă. Să alegem termenul tproprm?g) De ce nu pur şi simplu ter.. Şi aşa cum am subliniat anterior.care i simţim. 2> Cf. nu sîntem permanent conştienţi de eul corporal.25 *r De aceea considerăm că conceptul de prSprium este nu numai stificfctt. J Este important de subliniat faptul că Qroprium-ul nu pş.a pe carp fiecărei o-jcunftaşte . <Ulid=Qiii£Ct (proprium).au. Eul cunoscător este un ego transcendental sau pur. ar fi o nebunie s-o neglijăm. Nu intră în intenţia noastră actuală să ne ocupăm de ea in detaliu. foarte important. prin-tre alţii. Dar ci. 1941.(2)i Există o problemă filozofică care ţine de eu la care revenim acum.24 Şi multe experimente psihologice dovpde«j că nu numai învăţarea..rf-nmcnfiil oamenilor v.._un cunoscător independent. Goal. Dar nu este mai puţin adevărat că interesul implicat personal joacă totuşi un rol persistent. 136 tivaţiei. care are o imagine despre mine însumi şi un simţ al identităţii durabil in timp. Acad. de aseme-j nea. Sîntem! conştienţi îo_mQ-d direct rip proprinm în timp ce niciodată"*^! sîntem direct conştienţi de „cunoscător". i rQ2Pp/j. poate aproape deloc. uneori în mod conştient.11 din experienţele ^%ui de care noi sîntem complet conştienţi..

1 Nu ne permitem aici să alegem între aceste două soluţii dintre altele care au fost oferite.-6 Există, de exemplu, opinia susţine că eu' <astp n fTţd opnt.rai^ în -^adrul personalităţii. El noaste, doreşte, se străduieşte, vrea. Eul este centrul energiei per serale. Această aşa-numită psihologie a eului ia forme variatj dar poziţia generală este aceeaşi.27 Ea are meritul de a concentra atenţia, aşa cum am făcut-o s; noi, asupra unităţii şi coerenţei care marchează funcţiile prop^j ale personalităţii şi de a le separa într-o oarecare măsură de echi, litoral extins al funcţiilor pur organice şi nerelevante pentru eg0 I Ea prezintă totuşi un pericol serios din punct de vedere ştiinJ ţifLc. Dacă admitem eul ca o forţă separată care cunoaşte, vrea doreşte şi aşa mai departe, nu sînte-m oare în pericol de a creâl o personalitate în vcadrul personalităţii ? Pare că postulăm ,^1 omuleţ în piept". Dacă întrebăm de ce Jim munceşte din greul nu explicăm nimic spunînd că „eul său o doreşte". Dacă întrebai»! de ce acest pacient din spital este deprimat, nu e util să spunem I că „eul are o imagine de sine greşită". A spune că eul face cutare I sau cutare lucru, doreşte cutare sau cutare lucru, vrea cutare sau I cutare lucru înseamnă a socoti rezolvate o serie de probleme difi-l cile. Psihologului nu-i place să fugă de răspundere treeînd-o asu-j pra unei forte a eului. Poziţia mea e aceea că în structura personalităţii, dacă e în-| ţeleasă corect — incluzînd desigur structura centrală —, vom găsii explicaţiile pe care le căutăm. Este imprudent să încredinţămI problemele noastre unui factor intern care conduce din umbră. I In anumite scopuri filozofice poate fi justificat să privim eull ca pe o entitate continuă — poate dotată cu nemurire. Dar în psi-l hologie e mai bine să evităm separarea netă a eului „ca factor de funcţionare a sistemelor centrale din cadrul personalităţii. Sentimentele de inferioritate Multe probleme importante din psihologia personalităţii poţ S abordate numai pe (jalea simţului eului. Aşanumitul complex de inferioritate este una din aceste probleme ; conştiinţa, aUa. -" Pentru o discuţie mai completă asupra problemei vezi G. W. -^' lport, Becorning: basic constăerations {or a psychotogy oi personality, N^ Haven, Oonn , Yale Univ. Press, 1955, pp. 36—62. -7 CI. P. A. Bertocci, The psycholog.cal seif, the ego, and persow lity, în „Psychol. Rev.", 1945, 52, 91—99 ; J. Macmurray, The seif as age™ London, Faber & Faber, 1957 ; şi M. B. Arnold, J. A. G a s s o n, The hurr*a person : an approach to an inteqral theory of personality, New York, Rona 1954. 138 Adesea, fiecare suferim eşecuri. Realizările noastre nu coresund • dorinţelor noastre. Performanţa noastră coboară mult sub P spectul faţă de noi înşine şi tulbură propria noastră imagine de r-ne Cînd acest lucru se întîmplă, în mod normal ne intensificăm eforturile sau ne schimbăm obiectivul şi încetăm de a ne mai face * Totuşi, adeseori, cînd eşecurile revin şi au o semnificaţie personală, nu putem să le înlăturăm. Ele rămîn ca amintiri latente şi obsedante. Şi astfel un sentiment adînc înrădăcinaţ_al_unui deficit ac noaip Hp/vn)t,a si pocite fi mereu agravat. Acest sentiment al deficitului se poate datora unor cauze diferite : slăbiciune fizică, înfăţişare neplăcută, impotenţă sexuală, neadaptare socială (sără-cie, lipsă de educaţie, neîndemînare, vocabular sărac, putere de judecată înceată). Sau se poate datora unor stări ce ţin de lipsa de demnitate, vinovăţie şi păcat. Pe măsură ce eşecurile se înmulţesc ^complexul" se adînceste. Dacă se doreşte o definiţie, putem spune că un complex de inferioritate este o tensiune puternică şi constantă care apare dintr-o atitudine emoţională oarecum morbidă faţă de deficitul personal resimţit. Majoritatea oamenilor cunosc acest tip de disconfort. Un studiu arată că mai puţin de 12o/o dintr-un grup de studenţi de colegiu mărturisesc că nu ştiu ce înseamnă să sufere din cauza unor sentimente chinuitoare de inferioritate. După cum rezultă din tabel, par să existe patru tipuri principale. în ansamblu, fetele par să fie într-o poziţie mai dezavantajoasă decît băieţii. Proporţia mai mare la fete reflectă fără îndoială dezavantajul pe care îl simit într-o „lume a bărbaţilor". în acest eşantion din colegiu incidenţa mare a sentimentelor de inferioritate intelectuală se poate datora faptului că numărul de băieţi era cu mult mai mare decît cel de fete. in general, studenţii din colegiu, de ambele sexe, afirmă că viaţa unui bărbat este mai de dorit ca aceea a unei femei şi ei tind să atribuie calităţi mai favorabile sexului masculm.28. Astfel, se pare- că şi în Statele Unite emanciparea femeii nu este completă.

Tipuri de sentimente de inferioritate Băieţi Fete 243 120 Procenţuaj care indică sentimente perşi tenie de inferioritate F|zic 39 50 Social 52 57 '"'electual 29 61 Moral 16 15 Nici unul 12 10 ,^8,J. P. McKee, A. C. Sherriffs, The diferenţial cvaluation of ' ană females, în „J. Pers.", 1957, 25, 356—371. 139 E inutil să spunem că sentimentele de inferioritate nu pot fj luate drept un indicator al inferiorităţii reale. .Fetele -cuprinse î^ acest studiu erau selectate cu grijă ; nu se putea considera pe baza nici unui test rezonabil că jumătate sau mai mult din ele au î^ mod real aptitudini fizice, sociale sau intelectuale inferioare, gj totuşi, faptele obiective nu par să creeze mari diferenţe. Boxerii] situat pe locul al doilea sau şahistul de pe lacul al doilea sau actorul de pe locul al doilea ar putea suferi de un sentiment adînc de inferioritate. Avem de-a face pur şi simplu cu un fenomen, grj, ] biectiv c<]rf> ţjpp rlp pii şi care se măsoară prin proporţia stabilită intre succesul şi aspiraţiile cuiva într-o direcţie dată. Pare sigur să afirmăm că mulţi din aceşti studenţi aflaţi acum în adolescenţa tîrzie au depăşit sentimentele anterioare de neadap, tare. Alte studii araită că în cursul adolescenţei timpurii majori- I tatea băieţilor mărturisesc o teamă obsedantă de inferioritate fizică. Statura mică, obezitatea, faţă cu coşuri constituie obstacole serioase în căutarea identităţii. Şi am putea să ne întrebăm dacă copiii mici, numai pentru că sînt mici nu încearcă un sentiment. născmd de inferioritate fizică. Recunoaşterea unei slăbiciuni organice autentice şi imaginare a dus la prima formulare a „complexului de inferioritate" de către Alfred Adler în juriul anului ■ 1912.29 Pentru scopurile noastre, ceea ce este în mod special important rezidă în calea prin care această rană cronică a stimei faţă de sine se dezvoltă uneori într-o trăsătură generalizată de personalitate. Un sentiment puternic al eşecului într-un domeniu al vieţii poate lăsa unei persoane un sentiment general de nesiguranţă şi lipsă de încredere. într-o cercetare s-a cerut subiecţilor să spună cit de satisfăcuţi erau cie tră^ătui He lor fizice — par, ten, nas, dinţi etc. ; de asemene», li s-a cerut să se refere la aptitudinile lor intelectuale şi artistice precum şi la trăsăturile morale. Ulterior, aceloraşi persoane li s-au aplicat teste de „siguranţă soj cială" (are măsurau nivelul lor normal de încredere în sine. Corelaţia dintu1 sentimentele de inferioritate şi nesiguranţa generală a fost în jur de 0,50 Alte studii arată că unii oameni tind în general să fie optimişti şi siguri de ei, chiar după un eşec, în timp ce alţii au o pă" A. Adler, OrganmirderwcrUgkeit und ihre psychisehe tîOîKMi.4 1912, trad. 1917, în „Nerv. & Ment. Dis. Monogr. Series", No 24. şi H. L. Ansbacher, R. R. Ansbacher (Eds.), The individual loqy ol Alfred Adler, New York, Basic Books, 1956. 30 S. M. Joura r d, P. F. S e c o r d, Bodv-calhexis cmd personalii?/, „Brit J. Psychol.", 1955, 46, 130—138. 140 deprimata şi pesimista despre aptitudinea lor.31 Destul de !terasant este faptul că persoanele din prima categorie tind să Ladă că cetăţeanul mediu poate influenţa mult sau cel puţin c y,» „oarecare" măsură orientările politice guvernamentale importante prin vot, scrisori şi aşa mai departe, în timp ce perdele care se simt inferioare şi nesigure consideră că cetăţeanul ţ^iiu are un efect mic saiu nici unul asupra cursului evenimentele din cadrul unei organizări democratice.22 Aceste exemple ■jugtrează ce se înţelege printr-o trăsătură generalizată de personalitate (capitolele 14, 15). Sentimentele de inferioritate pot satura iftfri-Hnnea cuiva fată de viaţă în general. $£ompensarga^*Ce face cineva cu sentimente de inferioritate în afară de a suferi ? Mult timp nu poate scăpa de ele, deoarece sînt înrădăcinate în prapriaim. Se cere o formă susţinută de luptă şi această formă Adler a numit-o compensare. Se pot distinge cîiteva tipuri. Acţiunea directă (compensarea în speţă) se produce cînd cel care suferă atacă în mod constant sursa unei inferiorităţi reale şi o înlătură. Cînd slăbiciunea originala nu este ""înlăturată, ci transformată într-o sursă de forţă, vorbim de supiazamperisare. Legenda ne spune că Demostene s-a străduit atît de mult sâ-şi învingă bîlbîiala îneît a devenit nu numai un vorbitor normal, ci şi un mare orator. Theodore RooseveH, a cărui debilitate timpurie constituia o povară, s-a străduit să-şi reconstruiască fizicul şi a sfîrşit prin a-1 supracompensa. A devenit vînător de lei şi Rough Rider* (nu numai un vînător de patîrnichi şi un călăreţ obişnuit). Autodidactul plin de succes din America se poate să fi început ca un imigrant torturat de sentimente de inferioritate socială. Printr-o muncă grea el a compensat — şi poate a supracompensat — handicapul său. Vorbim de rnnj.pp.nanp" pr'-" ?uh?tii""'Hp cînd o persoană nu-şi poate înlătura handicapul, dar în schimb descoperă alte satisfacţii. Cocoşatul nu-şi poate corecta diformitatea dar poate deveni puterea din umbră a unui

tron. O fată simplă îşi poate cultiva în mod compensatoriu farmecul şi inteligenţa, iar un tînăr neatletăe poate excela în studiile sale. aprjŢnre sînt compensări Pe__£eilalţi. Adolescentul îşi poate ascunde nesiguranţa în spatele 8l strîngeri de mînă exagerate. Lăudăroşenia- unui fanfaron 31 J Nuttin Tâche, reussite et echec, Louvain, Editions univcrsitaires, 1953 32 E. Do u van, W. M. W a 1 k e r, The sense of effectiveness in public "f/oirs, ţn „Psychol. Monogr.", 1956, 70, no. 429. * Persoană care călăreşte foarte mult, călăreţ foarte bun. Membru ai l.68\m.entului voluntar de cavalerie înfiinţat de Theodore Roosevelt în răz-0|u! americano-spaniol. (Nota trad.) 141

poate ascunde o slăbiciune interioară. Bărbile, pantofii cvi mare, manierele îndatoritoare pot masca sentimente de inferi^l tate fizică sau socială. este o formă de compensare care înşeală rquit, pe sine decît pe ceilalţi. Un individ palid, neatletic „Mi7e greaţă să aud de globulele roşii ale atleţilor. Globulele r nu trec niciodată prin creier". Asemenea raţionalizări de tipy strugurilor acri sînt obişnuite la fel, ca şi cele de tipul dulce-a c^ şor. Un om cu faţă cadaverică se consolează ou gîndul că acţJ lucru îl face să arate distins „ca Savonarola sau Dante". RaţioJ nalizarea este sprijinită de mass-media. Persoane cu sentimen inferioritate intelectuală sau, socială pot găsi o consolare , sau vizionînd filme care descriu viciile maltei societăţi, grosolani studenţilor din colegiu, nesăbuinţa „intelectualilor" şi superiori, tatea virtuţilor domestice şi a omului obişnuit. Gîndirea autistă conţine o compensare a irn^giripţi^i Putem reuşi în visele noastre cu ochii deschişi, Un anumit tînăr, perse] cutat de colegii săi mai viguroşi, se refugia în camera sa în fi după-amiază pentru a juca cele două jocuri favorite ale sala Intr-unul era învăţător şi administra pedepse corporale băieţilor robuşti. In celălalt era milionar şi completa cecuri substanţiale pentru favoriţii săi şi se întreţinea ou oaspeţi importanţi. Cînd compensarea autistă este avansată întîlnim personalitatea puternic introvertită, poate chiar „schizoidă" (o stare care e la limita schizofreniei anormale în care individul trăieşte aproape în întregim înşurubat în plasa propriilor fantezii). Puţini oameni sînt feriţi de una sau mai multe din formele de compensare pe care le-am descris. Dar pînă cînd procesul nu e^e deprins1 şi adînc înrădăcinat, nu putem vorbi de compensare ca o trăsătură a personalităţii. Conştiinţa Conştiinţa, ca şi sentimentele de inferioritate, p o structurare, a cîtorva stări ..ala-eului — în special re_sjp_ec_tul iâi? de' sine, imaginea de sine şi efortul central. O conştiinţă „bună" nu pare să aibă o configuraţie precisă. Cînd conştiinţa noastră este „liniştită" sau „la odihnă" continuăm să funcţionăm în felul nostru normal, bucurîndu-ne de un echilibru psihic şi moral calm.33 Dar' o conştiinţă „rea" sau „ultragiată" ne sîcîie şi ne spune că oarecum am violat stilul nostru preferat de a fi. Atunci trebuie fie s-° 33 C. I. Jenkins, The significance of conscience, în „Ethics", *'• 261—270. 142 alvâm" Pr'n raţionalizare, fie să ne pocăim si să ne îndreptăm. *Âdâsea con^tl'inţa estc întregită de un sentiment religios, dar une-.? nu evte ! persoanele nereligioase au adesea conştiinţa acută. într-adevăr, putem spune sigur că, exceptînd cîteva „personalităţi ,jf:Cpate-\ conştiinţa se dezvoltă m mod normal la fiecare fiinţă iă. Ea este un indicator — ceva asemănător unui termometru are măsoarâ febra — care ne spune ca o activitate pe care 0 desfăşurăm scindează sau a scindat un aspect important al pro-priei imagini de sine. Există două probleme centrale în psihologia conştiinţei : prima se referă la dezvoltarea acesteia; a doua — la structura sa la Trirsta.adultă. In general, putem considera conştiinţa în curs de ^voTFare"' clin perioada copilăriei ca fiind o conştiinţă care spune jrebuie", iar forma^matură, adultă a conştiinţei ca una care spune „ar trebui", grorrnrb o numeşte pe prima „conştiinţa autoritara" şi pe cealaltă „conştiinţă umanistă".34 Conştiinţa lui trebuie — singura pe care copilul o posedă — se dezvoltă m mod sigur pe baza restricţiilor şi prohibiţiilor parentale. La vîrsta timpurie de optsprezece luni copilul devine temător şi frustrat cînd aude avertismentul părintesc „Nu ! Nu !" Zaharniţa este „Nu !". Televizorul este „Nu !" Murdăria este „Nu ! Nu !" Unele forme de pedeapsă însoţesc adesea aceste cuvinte. Pe măsură ce limbajul se dezvoltă, copilul învaţă cuvîntul „trebuie". El trebuie să se spele pe faţă şi nu trebuie să traverseze singur strada. Aceste cuvinte sînt semne ale puterii părinteşti : ele anunţă recompensele şi pedepsele ce vor urma. Desigur, copilul nu ştie de ce trebuie sau de ce nu trebuie. (într-adevăr, motivele pentru „trebuie" şi „nu trebuie" sînt foarte complexe : în unele

cazuri „trebuie" înseamnă „Ai să te arzi dacă te apropii prea tare de sobă'' adică, natura te va pedepsi ; în alte cazuri, „Eu, părintele tău te voi pedepsi pentru că mă superi" ; uneori, „Oamenii din societate te vor pedepsi pentru cutare sau cutare comportament" ; şi, în sfîrşit, sancţiunea din spatele lui trebuie îi poate rămîne lui Dumnezeu, care te va pedepsi dacă furi sau dacă nu te supui Părinţilor tăi.) * Atunci, copilul — cu mare greutate — învaţă supunerea. El este cel mai supus, desigur, cînd părintele se află de faţă ; dar treptat el „interiorizează" vocea externă a autorităţii şi se com-portă (destul de bine) chiar atunci cînd e singur. Totuşi, cutia interzisă cu prăjituri reprezintă o ispită ani de zile — dacă mama oare veghează nu e prezentă. *• E Fromm, Man for himself, New York, Hoit, Rinehart and Winston, 1947 o expunere instructivă a stadiilor dezvoltării conştiinţei se află în *F Peck c't al., The psychology of character development, New York, Wily. 1960 < 143 ' ' Cam de la şase ani, moralitatea bazată pe cerinţe adulte vs. fixată ferm. Copilul devine un „i£aliăLja3flSE&l" (Piaget). Actele -V-JM în întregime evaluate în termenii conformării sau îndepărtării v de la regulile stabilite. Deprinderea de a aştepta şi a se supuş regulilor este acum atît de bine generalizată încât chiar îi copilul (6 —12 ani) se revoltă dacă acesta nu se desfăşoară form regulilor. Se pare că nu e nici o îndoială că acest stadiu timpuriu ai' conştiinţei se datorează, aşa cum argumentează Freuid, interiori] zării regulilor tribale şi parentale. încălcarea lor produce anxij tate şi vinovăţie chiar dacă o pedeapsă imediată nu e imin Pentru un copil nu e neobişnuit să caute o pedeapsă externă ce a făcut ceva rău, căci în aceat fel speră să-şi restabilească echilibrul psihic şi moral. Şi adesea el se pedepseşte singur suferind mustrări xle conştiinţă şi făcînd mici acte indirecte de reparare. In adolescenţă tînărul suferă o nouă criză. Pe de o parte, el decide că majoritatea restricţiilor parentale sînt stupide. Se angajează în multe acte interzise — deşi poate să simtă încă o oarecare vină. In jur de paisprezece ani apar probleme de disciplină acasă şi la şcoală, deoarece tînărul vrea „să scape nepedepsit" pentru faptele sale antisociale ; încă nu vrea să-şi plaseze armătura morală în interior ; preferă conducători şi supraveghetori puternici care să-1 ţină la respect, chiar dacă în acelaşi timp se revoltă. Dar treptat, pe măsură ce imaginea de sine se dezvoltă, şi 'tînărul îşi elaborează un ideal, aspectele negative ale conştiinţei' care spune trebuie cedează unei conştiinţe complet diferite, care spune ar trebui. Spunem că este „complet diferită", pentru că nu mai este susţinută de teama de pedeapsă, ci fuzionează cu structura pozitivă a efortului central. Tînărul care a ales o profesie ştie că trebuie să studieze pentru aceasta şi dacă nu reuşeşte aceşt lucru el îşi încalcă propriul stil de existenţă pe care 1-a ales. Conştiinţa îşi deplasează treptat centrul de la deprinderi specifice :le supunere spre proprium. „Sentimentul" conştiinţei...e&tp In _rn«Turi-tate rareori ţegaJLile teama de pedeapsă, fie ea externă sau autoadministrată. Acesta esite mai curînd im sentiment, al In perioada adultă, rămîn mulţi „trebuie" dar aceştia izvorăsc acum dintr-o recunoaştere raţională a consecinţelor şi rareori mai | sânt resimţiţi ca probleme de conştiinţă. Trebuie să respect regulile de circulaţie. Trebuie să repar instalaţia electrică. Nu trebuie să-i arăt ei adevăratele mele sentimente. Dar, pe de altă parte, ar trebui să votez. Ar trebui să scriu scrisoarea aceea. Ar trebui să studiez mai mult. Ar trebui să urmez binele aşa cum îl văd eu. Acestea sînt judecăţi personale de valoare. Nimeni nu mă va pedepsi dacă nu reuşesc să trăiesc conform stilului meu preferat 144 A susţine că mi-e teamă de viitoare mustrări de conştiinţă în-tearnnă a confunda un posibil rezultat cu simţul pozitiv al obligaţiei în ansamblu.35 Atunci, conştiinţa matură este un simţ al datoriei pentru a menţine imaginea de sine a cuiva într-o formă acceptabilă, pentru a continua liniile alese ale efortului central — pe scurt, pentru a construi (şi nu a distruge) stilul de a fi al cuiva. Conştiinţa devine un fel de autoorientare generică. Accentul s-a deplasat de la controlul tribal şi parental la controlul individual.36 Din păcate unele interpretări psihologice nu recunosc transformarea care se produce în mod normal de la trebuie la ar trebui. Unii autori susţin că „supraeul" unei persoane nu este nimic altceva decît un model pe viaţă al regulilor şi avertismentelor parentale şi tribale. Este adevărat că unii adulţi suferă de o stagnare a dezvoltării morale. Ei continuă să sufere din cauza culpabilităţii infantile, a unor conflicte nerezolvate cu persoane autoritare (dip copilărie). Dar această patologie a conştiinţei — o suferinţă care nu este neobişnuită — nu modifică regulile care guvernează transformarea conştiinţei din cursul său normal de dezvoltare. Concluzie şi rezumat ţ Acest capitol a fost dedicat simţului individualităţii, nu naturii sale. De aceea discuţia noastră este în primul rînd de natură psihologică şi nu filozofică. Asa cum spunea Moustakas, este mai uşor să__smiti eul decît să-1 defineşti.37 Definiţiile ultime le lăsăm pe seama filozofiei. Totuşi, este un fapt psihologic acela că mintea omenească este capabilă să se privească pe sine ca pe un obiect în acelaşi mod în care priveşte obiectele din lumea externă. Ori de cîte ori stările personale sînt, yăzuţejca fiind_,,specifice_jni^_jim^IISinii gsţe R.re.zent. Am arătaTcă"în" dlîerîte "sTăaTrâle" vieţii apar diferite aspecte

ale conştiinţei de sine.38 Deşi cele şapte aspecte ale pro35 CI'. P. A. B e r t o c c i, A reinterpretation of moral ohligation, în «Phil. & phenomenol. Res.", 1945, 6, 270—283; şi AII port, Becoming : basic consideralion for a psychology of personality, pp. 68—74. Vezi nota 26. 36 Analiza prezentată aici este similară cu argumentarea mult mai eom-Pletă a lui Ii. B e r g s o n, în The sources of morality and religion, prima ^tă publicată în Franţa în 1932 ; Garden City, Doubleday, Anchor, 1954. 37 C. E. Moustakas (Ed.), The seif: explorations in personal growthr New York, Harper, 1956, cap. 1. 38 o reprezentare grafică utilă a acestei apariţii este oferită de T. K. Sar-°in, Preface to a psychological -analysis of the seif, în „Psychol. Rev.", 1952. .' 11—22. în parte stadiile descrise se suprapun cu ale mele, dar în parte Hnt diferite. 145 Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. 265

prium-ului par să apară în stadii succesive de viaţă, nu vreau . s spun că ele funcţionează separat. în experienţa noastră cotidiană unele sau chiar toate aspectele coexistă. Să presupunem că vă aflaţi în faţa unui examen dificil şi critic. Fără îndoială că sînteţi conştient de ritmul rapid al pulsului şi de senzaţiile din stomacul dumneavoastră (em corporal) ; de asemenea, de semnificaţia examenului în raport cu trecutul şi viitorul dumneavoastră (identitatea eului) ; de implicarea dumneavoastră plină de mîndrie (respectul faţă de sine) ; de ceea ce ar însemna succesul sau eşecul pentru familia dumneavoastră (extensiunea eului) ; de speranţele şj aspiraţiile dumneavoastră (imaginea de sine) ; de rolul dumneavoastră ca rezolvitor al problemelor de examen (factorul raţional) ; şi de semnificaţia întregii situaţii pentru scopurile dumneavoastră de perspectivă (efortul central). în viaţa reală, l fuziunea stărilor personale este o regulă. Şi dincolo de aceste stări trăite ale eului prindeţi licăriri indirecte ale eului dumneavoastră în calitate de „cunoscător". Problema cunoscătorului apare atunci cînd întrebăm „Cine e9te eul care cunoaşte aceste funcţii ale eului ?" Nu sîntem numai conştienţi de ceea ce ne este propriu, dar sîntem, de asemenea, '< conştienţi că sîntem conştienţi. Această problemă dificilă a dus la postularea unui factor special al eului (fie ca un cunoscător pur — un ego transcendental —, fie ca o combinaţie a celui care cunoaşte — doreşte — se străduieşte — vrea). Acest ultim punct de vedere pare să plaseze un factor coordonator conducător în cadrul personalităţii, un omuleţ în piept care trage sforile. In ansamblu pare mai înţelept să privim funcţiile peraoanle ale dorinţei, strădaniei, voinţei ca fiind îmbinate cu structura personalităţii totale. Ele sînt resimţite ca semnificative pentru sine, dar nu sînt produse de un factor separat din cadrul personalităţii. In •ceea ce priveşte cunoscătorul, fie că rezidă numai într-o inferenţă pe care o facem la un nivel înalt de complexitate, aşa cum susţin James, Dewey şi alţii, fie că este necesar să postulăm un cunoscător pur, un eu transcendental continuu, cum susţine Kant, avern de-a face cu o problemă pe care nu am rezolvat-o. Revenind la simţul eului, există două structuri familiare care au meritat atenţia noastră specială — sentimentele de inferioritate şi sentimentul conştiinţei. Aceste structuri includ, în proporţii variate, multe, poate toate, aspectele proprium-ului. Ele sînt condiţii subiective importante care afectează funcţionarea şi structurarea personalităţii. In final, ne întoarcem la discuţia asupra principiilor îavăţăr» din capitolul anterior. Am argumentat că simţul eului este 146 "n mod treptat. (Nu e inconsecvent să spunem, dacă cineva doreşte, că fiecare copil are o capacitate latentă înnăscută de a dezvolta un eu.) Deoarece eul este dobîndit, trebuie aplicate legile învăţării. în mod specific, în primul an de viaţă, sau în primii doi ani — aşa cum' am explicat anterior — principiile cvasimecaniciste explică apariţia individualităţii timpurii. Condiţionarea, întărirea, repetiţia sînt necesare în mod clar înainte ca micul copil gă-şi poată lega senzaţiile, experienţele corporale şi etichetele verbale (adică numele său) într-o Identitate de sine pe cale de apariţie. Această formă de învăţare „oportunistă" precede formele învăţării personale pe care le-am descris. Pe scurt, am argumentat că există o anumită discontinuitate în succesiunea învăţării. Principiile

1957. dincolo de toate slăbiciunile sale. dar odată stabilit. iar despre inconştient spun că este scufundat şi că e nevoie de o analiză "în profunzime pentru a ajunge la el. Fluxul de suprafaţă al vieţilor noastre conştiente izvorăşte în „ra măsură din contururi ascunse şi din pîrîiaşe care circulă sub <n\spri[aţă. Aşa cum arată figura 14. concentrat cînd în interior. Simitul eului nostru. Psychol. pot trezi un interes latent sau pot porni un lanţ de griji — şi niciodată-nu vom şti noi înşine raportul cauzal. După această experienţă „albă". Şi totuş' metoda obiectivă preferată de aceşti psihologi depinde complet de mărturW propriei lor experienţe conştiente. cîmp de forţă. Acest fapt poate fi demonstrat prin experiment. Ei vorbesc de lărgimea emoţiei. Kolers. Subiecţii au reuşit să rezolve problema. (în general.) O teorie descrie straturi mergînd dinspre exterior spre interior — ca la ceapă. Nu pare să fie ceva mai mare decât vîrful unui creion fără odihnă precipitînidu-se încolo şi încoace în. nu avem altă alternativă decît să spunem că cea mai mare 1 Natura trecătoare şi nesigură a conştiinţei a făcut pe unii psihologi să-i nege vreun loc în ştiinţa psihologiei. (Vezi şi figura 11.cvasimecaniciste explică apariţia proprium-ului . indicatoarelor. Această teorie particulară (Lewin) nu este interesată atît de ceea ce este conştient şi inconştient cît de struc-turi totală a personalităţii. Subliminal stimulation in problem solving. conştiinţa ne oferă singurul test sigur legat de existenţa şi identitatea noastră personală. deşi erau total inconştienţi că utilizau impresia inconştientă (subliminală) pe care o primiseră anterior. persoana este un domeniu diferenţiat. psihologia bazată pe „stimul si răspuns" înclină să procedeze astfel. CAPITOLUL 7 Stratul inconştient'' TEORIILE STRATURILOR « CONCEPŢIA LUI FREUD DESPRE INCONŞTIENT * NEVROTICUL ŞI NORMALUL « MECANISMELE DE APĂRARE 9 REZUMAT N. proprium-ul devine sursa principală a învăţării ulterioare.". A. în momentul următor aveni o imagine a ceea ce se va întîmpla mâine . apoi imediat sîntem conştienţi de un eveniment prezent. u sîntem niciodată conştienţi de ansamblul naturii noastre şi chiar nici de o mare parte din ea. pozitivismul. In orice moment cîmpul conştiinţei este extrem de îngust. o divizare a personalităţii . Era atît de slabă incit subiecţii nu erau conştienţi că priveau" la ceva. Teoriile straturilor Cum vom considera inconştientul atunci cînd acesta intră în structura personalităţii ? Metafora nivelurilor sau a straturilor pare cea mai naturală. pentru Lewin. marele edificiu al personalităţii. bariere. Impresii de care nu sintem conştienţi pot totuşi să-şi 6 se pecetea. Behaviorismul. separat printr-o graniţă permeabilă de mediul 5ây înconjurător extern. dacă ele nu sînt percepute şi interpretate conştient ? Nu putem scăpa de faptul câ cola ştiinţa joacă un fel de rol integrator în comportament. întinderea atenţiei. 148 te din ceea ce se întîmplă pe planul personalităţii noastre j> tine intr-un anumit fel unui strat inconştient. subiecţilor li s-a ^erut să rezolve o problemă a cărei soluţie includea utilizarea pestei figuri nepercepute. 437—441. Se consideră că o imagine sau un mesaj tipărit slab care apare pe un ecran de cinematograf sau de televiziune au efecte inconştiente asupra cumpărătorului potenţial chiar dacă el nu ştie că a fost afectat. Dar asemenea indici nepercepuţi pot pune în mişcare un şir de idei. psihologii au predilecţie pentru expresii spaţiale în limbaj. 149 . 70.) în" contact "ireet cu mediul se află anumite sisteme perceptiv-motonii angat : P.^ cină în exterior. Într-un moment ne gîndim la vreun eveniment din copilărie . în „Anner.1 Dar deoarece cîmpul conştiinţei este în orice moment atît de firav. Totuşi. Faptul că în acest mod se poate provoca realmente impulsul de a cumpăra produsul este o problemă discutată. ca şi cunoaşterea noastră legată de lumea exterioară este în întregime dependent de această încrucişare a stărilor de conştiinţă. La ce foloseşte. Kolers a cerut subiecţilor săi să privească la un ecran aparent Ql pe el era proiectată 'cu o lumină foarte slabă o figură geometrică.2 Acest principiu este aplicat în aşa-numita reclamă subliminală. pagina 108.

ea ţine seama de schimbarea care se produce cu timpul. Abdo3 Pentru o expunere mai completă vezi K. ocazional. pp. New York. Ele sînt structurate mai ferm decît regiunea perceptiv-motorie. este subliminală. Momentul prezent al conştiinţei este in vîrf. Dar. inconştientul. 151 menul este centrul poftelor şi al dorinţelor . care este orientarea noastră fizică. pieptul conţine s dania. 166 . Tţ această trihotomie particulară nu priveşte în mod direct prob. şi Dynamic theory °f personality. Pe scurt. aceleaşi trei componente : afectivitate. O trăsătură preţioasă a acestei reprezentări este faptul căţ'ne] seama de unicitatea structurii. şi chiar din moment în moment. desigur (de exemplu. Afară de aceasta. dar în condiţii neobişnuite (în vise. . Există multe variante ale acestui plan de bază. nu este de obicei accesibil. Acest filozof antic ne asigura că natura omului are trei părţi.( căţi. sistemele periferice pot deveni motivaţionale dacă sînt puse sub tensiune. Nu există două structuri care să se j 150 Conştiinţa (momentul actual al conştiinţei) r\ Subconştientul. îţi aduce în minte metafora familiară a iceber-gului Cea mai mare parte a structurii personalităţii este cufundată sub suprafaţă. Totdeauna „ştim" cine sîntem.Figura 14. Subconştientul este un strat care sprijină imediat vîrfal. Preconştientul este ceva mai departe de suprafaţă. dar conţine toate amintirile şi asociaţiile care vor apare în conştiinţă dacă sînt evocate. Principles of topo-*>9Kal psychology. de obicei. Nucleul regiunii interne personale este zona cea mai in' timă. Această figură. în terapie) poate să devină conştient. L e w i n. în graniţele regiunilor. Majoritatea deprinderilor noastre aparţin acestui grup. ele îşi urmează cursul fără conflict sau efort. Stratul cel mai profund. O presiune dată din mediu poate pune una sau mai multe regiuni (trăsături) sub tensiune şi astfel să producă o forţă dinamică unică. O reprezentare fundamentală a straturilor diferenţieze exact în acelaşi mod. cogniiie. spus anterior că unele teorii moderne împart personalitate.j Lewin numeşte această regiune profund internă eu. dacă un invaidator ne-ar interzice să vorbim limba maternă). 1935. In majoritatea lor aceste sisteme sînt schimbătoare căci ele au nevoie de o adaptare rapidă la cerinţele mediului înconjurător I şi nu reflectă dispoziţiile mai durabile ale personalităţii. fiecare ancorată într-o regiune corporală. ce facem. deşi sînt I afectate de acestea. Concepţia tip „foi de ceapă" asupra structurii personalizat i (după Lewin) jate în perceperea stimulilor şi care acţionează direct asupra acestora. inconştientului. cap.ee fac. sentimente durabile şi prejude. curajul şi voinţa . capul este sediul Intelectual şi raţiunii. 1936. De la acest strat spre interior se află regiunile periferice ale 1 personalităţii interne. McGraw-Hill. Mai spre interior găsim regiunile mai centrale care reprezint motive şi interese mai profunde. ouprinzînd imaginile şi aspiraţiile noastre cele mai scumpe.3 1 Alţi autori sunt mai direct interesaţi de separarea stratului conştient de cel inconştient şi preferă o imagine pe verticală celei concentrice. reprezentarea ţine seama atît de structură. . O concepţie tipică ar putea fi cea reprezentată în figura 15. Cu alte cuvinte. McGrawHill. Preconştientul amintiri ce pot fi evocate Inconştientul amintiri refulate şi inaccesibile Figura 15. Cea mai veche este cea a lui Platon. cît şi de flexibilitate — două din atributele esenţiale ale personalităţii.orientarea msQ-titoare. De obicei unj asemenea sistem acţionează fără un simţ al implicării eului — deşi. însă nu conţin sistemele centrale (personale). New York. de ex cineslnt aj. Aceste regiuni centrale corespund conceptului nostru de pf°~ I prium. 7. conaţie. sistemul poate deveni central şi autoimplicat. i Printre sistemele periferice putem include diferite deprinderi culturale —■ ca aptitudinea de a vorbi limba maternă.

spun ei. întrebările sînt Pur şi simplu următoarele : Inconştientul (cu caracterul său pri°E Rothackcr. Thomae. sediul emoţiilor. Ea se datoreşte unei evoluţii tîrzii şi-i lipseşte stabilitatea şi forţa dinamică necesare pentru a transforma conţinuturile arhaice ale inconştientului în motive conştiente contemporane pe care . care co: reflexe. 1938. impulsive. să spunem că în fiecare din noi se află un „om cortical" şi un „om profund". Personlichkeit: eine dynamische Interpretation. R. Pavel __ . Kempf s-a exprimat în acelaşi sens susţinînd că sistemul nervos central este în esenţa slujitorul sistemului autonom (vegetativ şi emoţional) (vezi pagina 85).Carnea se revoită împotriva spiritului şi spiritul împotriva cărnii". sentiment. Bouvier.5 O altă propunere — oarecum similară — pretinde cinci straturi : 1) un strat vital. Cum spune Sf.Majoritatea teoriilor straturilor arată că stratul ineonştier. o sursă de energie sau motivaţie neînţeleasă pe deplin de indi Am putea spune că. subsolul conţine atît o i u-mulare de obiecte în depozit.r FA. 153 mitiv şi arhaic) sau stratul conştient domină structura şi fun 1. un factor de inhibiţie. 31. Ultimul ego este un factor intermitent. Thomae se aseamănă cu Platon. senzaţie. Vezi. precum vom vedea în capitolul 19. şi este capabil numai parţial să controleze impulsul şi propulsia.. distingînd trei straturi : un ego impulsiv. gestul. ele sînt totuşi în mod fundamental juste. Leipzig. prezent întreaga viaţă . a planificării. Pare logic. în „J. Omul bine îmbrăcat care locuieşte în casă nu prea cunoaşte şi nici nu e caPabil să controleze cazanele subterane.... A. dacă au o leziune corticală se comportă adesea în mod primitiv. cum s-ar numi — nu reuşeşte întotdeauna să domine nivelurile inferioare.?ă pentru prioritatea inconştientului. un ego prospectiv care planifică. Asemenea concepţii ca acestea (printre ele şi a lui Freud) ple-dea. Este depozitul amintirilor . Wellek Die Polantăt im Aufbau des Charaklers. „Suprafaţa psihică" a vieţii este iluzorie. De asemenea. cât şi un sistem de încălzire. două funcţii. ed. 'LerscBţ Der Aulbau des Charakters. vecea şi altele). Dar în acest caz nu există o ierarhie clară. ]948. Creierul vechi include talamusul şi tripol talamusul. un ego propulsiv.ego^ul prospectiv" să le aprobe. Bouvier. 152 veg şi nutritiv. 5) stratul personal.. Cu toate că afirmaţiile sînt ' prea extreme. instincte şi impulsuri . grosier vorbind. 1951. sau personal sau prospectiv — ori. care sînt. a deciziei rezidă în suprastructura mai puţin] stabilă. Creierul nou este cortexul cerebral. Bern. în timp ce puterea de control a r. O trăsătură atrăgătoare a unor teorii ale straturilor este nuanţa lor evoluţionistă. Deşi toate curentele de gîndire sînt de acord asupra faptului ntr-un anumit sens straturile inconştiente tulbură conştientul şi chiar ocazionai pot să-1 copleşească. conductele şi valvele care Menţin edificiul în care locuieşte. I Această chestiune controversată este : Are stratul conştient (pe care Freud îl numeşte ego) o autonomie şi funcţie proprie sau totdeauna serveşte scopurile şi motivele care sînt profund întipărite în inconştient ? Demult. Există un conflict între acestea. 1951. şi. . nii.6 O altă schemă măreşte numărul nivelurilor la şapte : vitalitate. imaginaţie. 3) impulsuri şi instincte animale . arhaice. Dw Schichten der Pers&nlichkeit. '■ Problema este centrală pentru teoria noastră. Psychol. care con-l ţine energie liberă şi aspiră la autorealizare . emoţionale. Rolul fiecărui nivel este determinat de apropierea sau îndepărtarea sa de structura „nucleară" a personalităţii în dezvoltare. de asemenea. P. Mai ales In timp de război şi de criză socială. impuls. Anatomiştii fac distincţie între „creierul vechi" şi „creierul nou". altfel echilibrată raţional şi moral — nen observat în Germania hitlerisită. irup şi pun stăpânire pe controlul personalităţii.". I.endotimiceu. Recent German theories of stratification of ver' sonality. vegetative. Mai recent. ele asemenea. Barth. Freud a reuşit . 2) un strat * O trecere în revistă interesantă a teoriilor germane despre stratificare se află în A. emoţionalei ale vieţii sînt . Francke. Bonn. Gilbert. prevede viitorul şi coordonează cele c euri inferioare cît poate de bine. Schopenhaeur spunea că intelectul nu poate acţiona prin el însuşi dacă voinţa (straturile inferioare . Aceeaşi distincţie fundamentală constituie miezul teoriei ] expresiei personalităţii elaborată de Klages (scrisul. în ce cond'ţii în ce proporţie ia fiecare conducerea ? Concepţia lui Freud despre inconştient De obicei se spune că Sigmund Freud „a descoperit inconştiJ entul". straturile inferioare. narea personalităţii ? Dacă ambele sînt efective. Şi oamenii. Un animal decorticat se va înfuria la cea mai mică provocare. control. există un punct foarte controversat pe care trebuie să-1 ţinem minte. precum la o casă. 5 H.-asiunii şi dorinţei) este activă. 4) emoţii şi însuşiri specific umane . înţelegere şi voinţă.7 Un punct asupra căruia toate teoriile stratificării sînt de acord pste acela că stratul contical. Lersch îl numeşte pe al doilea „baza endotimică" a existenţei şi pe primul „suprastructura personală". Funcţiile vitale.4 In special în Germania postbelică au fost propuse numeroase versiuni ale teoriei straturilor. 3—19. atunci. inteligenţă. că din acest motiv contribuţia sa în psiholoj gie este cea mai mare de la Aristotel (care a formulat primul o I psihologie a vieţii mentale conştiente). de asemenea.

conştiinţa şi ego-ul ideal al ^dividului. care pretind individului să-şi îndeplinească sarcina orm regulilor prescrise ale jocului. Knopf. în figura 16 se ţine seama de o „supapă de evacuare" prin care conţinutul reprimat al inconştientului poate să se strecoare — dacă este deghizat" şi deplasat în mod corespunzător. elimina în scopul satisfacerii id-uluiB Procesul primar se referă la tendinţa de împlinire a dorinţelor pe-l care o observăm în visele şi imaginaţia noastră. nici chiar de . comportament nevrotic. „un cazan în clocot" al impu1 urilor instinctive (în principal — impulsul sexual şi agresivitatea} Id-ul dinamic este sistemul originar al personalităţii din "care se diferenţiază alte sisteme. rev. Pentru a studia ■'■'■ Un Freud. 1930. de exemplu. Visurile. Nevroza (termen ce acoperă* mare varietate de tulburări ale" personalităţii) se datoreşte simnluliii. înmagazinează amintiri uitate sau reJ primate care au căzut sau au fost aruncate — ca să zicem i şa — ca într-o groapa adîncă. Cleveland. J. Pe de altă parte. Reprimarea forţează o idee sau o amintire periculoasă sa iasă din conştiinţă şi o împiedică să revină — cel puţin într-o formă necenzurată. chiar şi omul de pe stradă ştie acum că adesea acţionăm din motive pe care nu le înţelegem şi că în noi se află sentimente care ne-ar surprinde dacă am şti că le avem. cu ajutorul procestl-% lui secundar. dă astere unei forme de-. Hali. de asemenea. Bietul ego este un sclav nu numai pentru cei doi tirani ■— impulsul id-ului şi realitatea externă —. 8 T] G'lovor. copil.. 21'"'—229. ego-ul apare timpuriu în viaţă. Pentru a evita durerea şi a obţine plăcerea. El refuză să fie socializat sau civilizat — şi totuşi societatea (prin părinţi) pretinde un comportament „corect".8 Id-ul are dorinţele sale. în scopul de a serVij id-ul. Este un factor| de execuţie. 1933 155 .al treilea : superego. 1935 şi New introductory lectures 3 mPK'r-hoanaly\i^ New York. Bronncr. dar nu poate reuşi fără ajutorul important al „reprimării". este „alia şi omega nevrozei*'. îmi pare răii că aţi venit". Noi ne imagină™ satisfacerea id-ului în mod direct. Liveright. După Freud. Bowers. Datorită lui Freud. Funcţia ego-ului este de a rezolva probleme. clipi.30.r-'-\ î/157. New York. A satisface idul şi a fi totuşi „corect" în mod rezonabil este sarcina „proceselor secundare". Din cauza frustratiei si a conflictului adesea ip6' 134 ^ anxietate. El este avid. De asemenea. . El operează prin „principiul realităţii". A primar of Freudian psychology. în „Brit. 1954. îşi asumă j datorie dublă. şi pentru u. Conceptul cheie în teoria psihanalitică a lui Freud este „procesul primar". Anxietatea.mai mult decît oricare alt autor m istorie să atragă atenţia asupra proceselor formative ascunse care adesea ne modelează personalitatea fără ştirea noastră. Sarcin3 sa este dificilă şi în mod frecvent el nu poate realiza adaptări^ dificile cerute. superego va veghea ca să se producă tot mai multe reprimări. The fulurc of „dynamic" psychology. dacă este prelungită şi nerezolvată. este un grup de deprinderi învăţate de la părinţi şi de la societate. este bine să se înceapă eu A general introduction to pşy-wfcahiciSi ecl. spune tveud. de a se proteja pe sine şi id-ul. O1'ld. cu excepţia a ceel ce va face acţiunea reflexă. dragostea sexuală pentru părinte) sînt în mod atît de profund tabu încît nu li ■ permite niciodată o recunoaştere conştientă. fapt că ego-ul. O gazdă obosită şi nu prea binevoitoare spunea musafirilor ei care plecau : „Noapte bună. Gîndurile şi sentimentele ei ostile reprimate au ieşit la iveală. st W Hoaly. Expunerile despre Freud sînt numeroase. 5e • gîndi şi planifica. med SXc". Utile ţn special sînt C. A. care mediază între instincte şi lumea externă. De aceea. F. numai pentru satisfacerea instinctelor. Lapsus linguae şi lapsus calarni trădează dorinţe sau animozităţi care sînt îngropate. dar. Instinctele noastre ne fac să ne gîndim (să halucinăm) la obiectele satisfacţiei dar nu pot facei nimic pentru a realiza o asemenea satisfacere. Este o conştiinţă de tipul ^trebuie" (pagina 143). New York. S. Pe de o parte. Unele dorinţe ale id-ului (de exemplu..p „principiul plăcerii". operând. împrumutînd energia de la id şi îndeplinind ordinele impulsive ale acestuia. De aceea operează . dar nu moarte. Rezolvarea inteligentă a problemei ajută. Anxietatea. inconştientul. The struc-I and mcaninci oi psychoanalysis. Subterfugiile care rezultă je ai°i sînt „nevrotice". Id-ul nu cunoaşte realitate externă. Pe măsura ce socializarea continuă. consideră că lumea externă este prea rezistentă pentru a fi manevrată. poate strănuta. Norton. ! el are numai două instrumente : acţiunea reflexă şi procesul pri-1 mar. A. Acest tiran. M. suge. în virtutea echipamentului său reflex. dezvăluie adesea procesul primar în ciuda reprimărilor care operează în timpul perioadei de veghe. conţine un cazan de aburi al energiilor de bază. după cum am spus. Copilul nou-născut.

ordinea naturii. El adăposteşte. alţii îl reinterpretează . Se poate. Mulţi psihanalişti se îndepărtează în mod radical de acest punct şi au elaborat o psihologa neofreudiană a eului. o nuanţa nevinovată de ".Figura 16. de asemenea. New York. de asemenea. Press. (Cineva a făcut remarca usturătoare că în explorarea inconştientului Freud coboară mai adine. Astfel. dar adesea prJ\ duc pagube serioase. cu cerinţe imediate. 1951. termenii au. Structura personalităţii după Freud Zona de contact cu Reprimarea este ca şi cum ai p intr-un dulap un coş cu hîrtii a] > ^ şi ai închide uşa. idealurile sale. nu e ' tresar. Rapaport (Ed. căci calităţile care se află acolo sînţ reciproca naturii noastre obişnuite : o persoană puternic extroventită are probabil un inconştient introvertit. 1^' şi E Kris. de asemenea. Univ. mai ales capitolele tcrl* de Rapaport şi H.).) Pentru Jung inconştientul conţine mai mult decit impulsuri agresive şi sexuale încastrate în amintiri. să se conchidă că regiunile mai adinei ale naturii umane conţin numai ceea ce este rău. problt >-rels vieţii pot fi abordate în mod reali» fără constrîngeri şi anxietăţi paralizantă care sint produsul unor reprimări repetate. ca „sublimări transparente" ale proceselor id-ului. Fgo psi/choiogy and interpretation in psychbanalytic thercpy< „Psychoanal. cum spunea Freud. Dar Freud vrea sâj spună mai mult decît aceasta. spune Jung.11 Astfel. dioase şi inlruntindu-le. dispunem de o concepţie biologică despre natura personalităţii adulte normale. 36. viu contestată. gusturile sale mature şi conştiinţa sa de tip „ar trebui") ca „secundare" sau. Press. Scopul psihanalizei este să permit* unui pacient să-şi întărească ego-^| largindu-i scopul. murdar şi periculos. „amintiri ale rasei" (arhetipuri) care sint formele de gîndire fundamentale pentru existenţa umană. 10 De exemplu. centrat orbeşte pe sine. op. Mulţi urmaşi regretă faptul că Freuid a susţinut aceasta concepţie. Nici chiar un adult nu scap \ de' prioritatea procesului primar in viaţa sa. Organizatian and pathol thought." Să privim mai îndeaproape :er-| menii proces primar şi $ecund<M Făcând această alegere a terr tni-lor. Freud şi-a trădat întreaga . alţii spun că a murit înainte de a-şi completa „psihologia egoului". p. Freud spune că instinctele noastre pot forma ataşamente la noi obiecte . Int. 3 dm „Psychological Issues". Ceea ce este raţional. no. Probabil există impulsuri şi energii creatoare disponibile în inconştient şi aflate în rezervă. La începuturile istoriei psihanalizei Jung s-a separat in mod viguros de Freud. Strigătul de luptă al psihanali. Numai pentru că rădăcinile bolii se găsesc uneori în inconştient. Ceea ce este instinctual. inconştientul conţine complementul personalităţii noastre de toate zilele. se poate contesta descrierea făcută de Freud conţinutului inconştientului. şi în general inconştient este primar. New York. Dacă privim toate achiziţiile unui adult (altruismul său. stă mai mult şi se întoarce mai murdar decit oricare alt psiholog. şi a fost. cit. Revenind asupjJ gmdurilor şi sentimentelor primei.. Hartmann . noţiunile de mamă. nemurire sînt categorii ale unei ordini umane universale şi par să zacă într-o formă latenta in inconştient. Fără îndoială acesta este punctul discutabil al doctrinei freuj diene. Mai mult. Imaginea lui Freud despre id ca ceva care „nu se schimbă niciodată" poate fi. 15—30. Desi-J gur.impfl cerinţa primară a sugarului pentru satisfacţie este mai timpuria decit toate construcţiile raţionale secundare. Freud insistă asupra i'ap-J tului că „ego-ul nu are o energie proprie". Quart". D. adult este secundar. despre natura umană. Uneori flăcărik p2 sa se stingă de la sine.10 9 Vozi Hali. E r i k s o n. Identity and the'Ufe cllCA Monogr. controlat. Columbia Univ. 1951. contesta prioritatea inconştientului în cursul vieţii. după cum am spus. 156 Problema. este „Acolo unde era i-M va fi ego-ul. declarate tabu şi respinse.zejj spune Freud. E.9 El nu există pîna cindj energia nu este deviată de la id pentru a susţine procesele s<enun-dare care constituie ego-ul. 20. este de cea mai mare importanţă pentru teoria personalităţii.

". format în acest mod. Ego-ul. ea este clar asociată cu nivelul cel mai înalt al activităţii metabolice din cortex. Ea atribuie conştiinţei un rol pasiv şi secundar. Imaginea lasă totuşi ego-ul fragil şi relativ inconstant. Cineva a spus că nevroticul va face orice ca să fie iubit. Afirmaţia cea mai adevărata şi cea mai generală despre nevroze pare să fie aceea că ele sînt o reflectare a unei centrări necontrolate asupra eului. York. implicate. nevroticul nu e capabil să realizeze schimbul echilibrat cerut de o prietenie sănătoasă. eczeme. vezi C. Psychol. R. Nev. că există numai grade de aoceptabilitate de către ceilalţi. în loc de echilibru constatăm «un dezechilibru forţat.egla singur. G. ea asigură un domeniu reglator în care problemele ce nu pot fi rezolvate printr-o deprindere sau printr-un instinct inconştient primesc forţele în interacţiune (reflexia^ analiza. inclusiv despre inconştient. surditate funcţională. Spre deosebire de persoana normală. atunci se spune că sînt normal.12 De o sută de ori m-am apropiat de uşa mea.(cathexes). 157 umane. Alegerile noastre conştiente lasă urme . poate totdeauna. am privit critic deprecierea de către Freud a rolului conştiinţei. Persoana nevrotică are pretenţii. 40. 158 Această concepţie este în acprd cu poziţia freudiană. criminale sau chiar psihotice . Outline of a theory of (fonsciousness as a regu-y field : preliminări/ statement. este relativa importanţă a funcţiilor inconştiente şi conştiente în formarea şi menţinerea personalităţii. dar rămîn aceleaşi forţe instinctuale — înăbuşite. toţi sînt puţin nebuni. Nu ar fi aparu't. nici un nevrotic nu înţelege pe deplin rădăcinile comportamentului său nefericit. există şi alte motive puternice. dar există o urmă de adevăr în formularea S3 — mai ales cînd explică tendinţele nevrotice ale personalităţii. Deşi tulburările în viaţa amoroasă sînt adesea. Psihologia modernă a eului încearcă să corecteze tocmai această unilateralitate. conştiinţa pare să fi apărut pentru a regla un sistem nervos care s-a dezvoltat prea mult în partea superioară pentru a se r. am scos cheile din buzunar şi am intrat — fără să fiu conştient de succesiune. chiar paralizie. care adesea se datoresc unor motive inconştiente şi unor conflicte inconştiente. în structura ne ■. încercarea imaginativă şi decizia) care produc soluţia. Wilov. 1957. 269—274. Conform acestei concepţii. câcî jrreud a simţit că psihanaliza oferea „întreaga bază" pentru ştiinţa psihologiei. în „J. este posesivă. Este portarul aproape ? Unde este colegul meu de cameră ? Pot să intru pe fereastră ? Toate aceste încercări de soluţii îmi ţîşnesc în minte şi din această învălmăşeală conştientă apare o decizie pentru a rezolva problema. El a simţit că formulările sale nu se limitează la „procesele morbide". ele construiesc o imagine de sine. Nevroticul şi normalul Există unii autori care susţin că toţi sîntem nevrotici. 3. Collier. Freud era un clinician care a lucrat ani şi ani de zile cu personalităţi tulburate. Ca şi alţi autori. el (ea) poate manifesta simptome fizice („conversiune") : ulcere. devine relativ autonom de id. construiesc sisteme noi de interese. Lindzey. Orice altceva ar fi conştiinţa. dacă nu ar fi avut de jucat un rol în economia vieţii 11 Pentru o expunore bună a teoriei lui Jung despre personalitate. Dar toată această reglare se află numai în serviciul unui id a cărui „structură nu se schimbă niciodată" ? Pare foarte puţin probabil. Intuiţiile sale sînt mai aplicabile acestor cazuri decît personalităţilor cu o fiziologie sănătoasă. Se poate întâmpla . cap. că nici o persoană nu e normală. formează o conştiinţă generică.13 Tocmai această poziţie o contestăm. repetăm. resentiment. A o sută una oară mîna mea nu găseşte cheia şi nu pot să intru. dar neorientate. toţi au înclinaţii nevrotice. teamă. Instantaneu sînt foarite conştient de problemă. 12 Ci. deşi împotriva unora se pot ridica mai puţine obiecţii decît a altora. Punctul de discuţie. ro-ticd : ură. geloasă şi autocompătimitoare. Hali. Aşa cum arăta William James. M. excitate —■ însă nu schimbate în mod fundamental. în cel mai rău caz. S. ci caracterizau întreaga viaţă mentală umană. Observăm că sîntem mult mai conştienţi cînd există situaţii problematice cărora nu li se poate face faţă în mod automat. fheories of perso-ply. de relaţii calme în muncă şi de fericirea casnică. isterică şi acuzatoare . Fără ajutor. cu excepţia faptului de a se face pe sine atrăgător. Dacă îmi dirijez relaţiile astfel încît ceilalţi să nu mă evite sau să mă trimită la spital sau în închisoare. 1955.

1958.. în mare măsură inconştient. prost înţelese. succes sau eşec.". vino\ j sau virtuos. coercitive. Aceasta este esenţa a ceea ce este psihopatologic în cooiportamen Ul urian14. Nu calitatea unui act îi face să fie nevrotici. op. Persoana normală. Ea este „funcţional autonomă" (capitolul 10). şi raportarea actului la standardele propriei sale conştiinţe şi la interesele altora. în general conştienta şi „în acord cu vârsta". dar există totuşi o prăpastie adîncă între vieţile care sînt în ansamblu bine integrate şi echilibrate (în ciuda unor elemente nevrotice minore) şi vieţile care sînt dominate de conflicte posesive. Faptul c^ un act este normal sau nevrotic depinde numai do natura constelaţiei op forţe care îl determină. 518—536. Astfel. Creativitatea unei persoane normale depinde mai mult de cooperarea preconştientului decît în cazul nevroticilor. egoist sau generos. S. Structura id-ului arhaic nu mai predomină. disociat al conduitei nevrotice. cit. la personalităţi cu o intuiţie şi o integrare mai reduse şi într-o măsură mai 14 "L. de asemenea. automat şi fără legătură cu restul vieţii. Aici sîntem de acord cu Freud. curat sau murdar. Oamenii normali pot fi egoişti. bun sau rău. într-o oarecare măsură. unui eşec în a-şi confrunta nevoile. Un sistem nevrotic de motivaţie este orb. Dacă aceste forţe.sau raritatea sa determină faptul ca actul să fie normal sau nevrotic. indiferent de orice alte conside~ raţii. K u b i e. coercitiv. este probabil adevărat că tendinţele nevrotice se datorează în principal unei igiene mentale sărace — unei educaţii greşite a copilului.. O diagramă adoptată din Kubie (figura 17) reprezintă marea diferenţă care există între vieţile ordonate în general de planuri. ambiţie sau apatie. Deşi nu putem exclude posibilitatea ca anumite constituţii să fie în mod inerent „slabe" şi astfel să tindă să dezvolte ■manifestări isterice şi să fie lipsite de capacitate pentru o integrare fermă. impulsuri nedorite sînt reprimate şi îndepărtate din canalele integratoare ale creşterii. Distincţia rezidă mai curînd în caracterul automat. 160 ^JH Planificare intenţionaţi şi testarea realităţii Creativitate şi imaginaţie nor/nald Creativitatea h nevrotic Oistonftjttea realitatî! Io persoana alienată Conştient . mont. Actele inadecvate persistă „indiferent de» orice alte -onsiiderente". Din aceste cauze el este de obicei auto-defensiv.ca el să sufere datorită unui început prost în viaţă. constructiv sau distructiv. 104. 12. Nu valoarea ataşată unui act si niti frecvenţd . The neurotic process as the focus of physiological isychoanalytic re'search. cruzime sau blindeţe. atunci acel act este nevrotic şi forţele care îl determina sînt nevroto-gene. In opoziţie. Aceasta este o problemă foarte importantă pentru teoria noastră despre motivaţie. implicîrid activitate sau indolenţă. 13 Vezi Hali. Nu sîntem oare de aceea. utilizarea unor mijloace adecvate. motivaţia normală este flexibilă. nota 8. p. dimpotrivă. o nevroză adevărată este dominată în mare măsură de inconştient. curajos sau fricos. nevortici ? Poate. Originile sale se află probabil în perioada timpurie a vieţii şi. Actul are de obicei o calitate de autoapărare. de obicei îşi poate echilibra impulsurile şi se poate conforma tuturor criteriilor semnificative : adaptarea actului său la timp şi spaţiu adecvate. Toţi am avut în viaţă momentele grele. aroţS sau meschinărie. Motivaţia normală rupe legăturile cu pa-rioada timpurie a vieţii. Sci. sînt de o asa natură încît ele s^ ■■termina repetarea automată a actului. sau răzvrătire. în „J. Amintiri dure. 159 Distincţia între normal şi nevrotic nu depinde do faptul dacă cova < lc. ea în cazul unei mame exagerat de posesive care reuşeşte numai să-şi îndepărteze copiii. Diagrama recunoaşte. el are o nuanţă infantilă. scopuri şi intenţii conştiente (eul autonom) şi vieţile conduse în primul rînd de constrîngeri inconştiente şi formaţiuni nevrotice.. de la acelea aproape complet dominate de scopurile lor conştiente şi în contact continuu cu realitatea. deşi efectele sale se prelungesc în anii următori. la care inconştientul se implică în mod mult mai coercitiv şi într-o proporţie mai mare. Diagrama atrage atenţia asupra prezenţei preconştientului la oamenii. conformi >. impulsurile şi ideile cu realitatea. anxioşi şi cu pretenţii. o serie continuă de personalităţi. Ea sugerează faptul că această regiune a unor amintiri accesibile este importantă în special pentru creativitate.

Inconştient Dominarea conştientului Oominareo oreconstientului Oominareo inconştientului figura 17. Variaţia proporţiilor dominării conştientului şi inconştientului în cadrul personalităţii (adaptată după Kubie) mare dominate atît de funcţiile preconştiente, cît şi de cele inconştiente, şi pînă la cazurile în mod clar anormale ale căror vieţi sînt controlate tot mai mult de sisteme disociate şi inconştiente. într-un sens această ipoteză a continuităţii stricte între normal şi anormal este acceptabilă. Un argument puternic în favoarea sa este existenţa cazurilor limită. Există în mijlocul nostru nevrotici temperaţi, semipsihotici, paranoici la limită' (personalităţi suspicioase) şi alţii. în mod descriptiv, putem spune că normali-tatea — anormalitatea este o problemă de grad. Dar acest oontinuum neîntrerupt este unul din simptome, nu unul din procese. Procesele care contribuie la normalitate şi anormalitate sînt foarte diferite. Să luăm un exemplu. A înfrunta lumea şi problemele sale este în sine un lucru sănătos deoarece produce o adaptare şi o stăpânire adecvată. A evada din lume este în sine un lucru periculos şi morbid. Evadarea extreţaă este întâlnită în cele mai severe forme de tulburare mentală, psihozele. Dar, veţi întreba, nu evadăm cu toţii într-o oarecare măsură ? Da —■ şi, mai mult, putem să ne recreem prin aceasta şi, eventual, să constatăm că visele noastre cu ochii deschişi sînt constructive. Dar asemenea rezultate inofensive şi folositoare pot apare numai dacă procesul dominant este înfruntarea. Lăsată în voia sa, evadata atrage după sine anormalitate. La psihotici (şi la unii nevrotici) acest proces predomină. Dimpotrivă, la persoana normală, confruntarea este procesul de control. 161 ersonalitatii — cd, 265 Murphy oferă o ilustrare simplă a problemei : Dacă cineva împinge un scaun înapoi cîţiva inci, pivotîndu-1 pe pic oj rele dinapoi şi îşi retrage mîna, scaunul va cădea în faţă pentru a-şi ri'lUa vechiul echilibru. Dar dacă îl lasă să treacă cu un milimetru dincolo ck- u„ punct dat, atunci vechiul echilibru nu poate fi recîştigat. Scaunul cade înapoj pe podea, pentru a ajunge într-o poziţie complet nouă fără tendinţa ci > | reveni la cea veche15. Acelaşi lucru este şi cu personalitatea. Cînd, de exemplu presiunea „evazionismului" ne împinge uşor înapoi, de obicei opunem rezistenţă acestei presiuni şi revenim în curând la un echi^ lihru normal. Dar dacă presiunea este prea puternică cădem cu totul şi adoptăm un echilibru nou, deşi anormal, renunţînd complet la lume şi realitate. Să enumerăm unele procese care în mod intrinsec contribuie la anormalitate si normalitate : Care contribuie la anormalitate evazionism (imaginaţie) reprimare ineficientă (cu efecte secundare jenante) autodecepţie dezintegrare (disociere) îngustarea ariei gîndirii adaptări concrete impulsivitate necontrolată fixaţie la nivel juvenil la Care contribuie la normali-] tate confruntare (încercarea reali. taţii) reprimare eficientă (excluderea totală a impulsurilor şi gîndurilor nedorite, vel pagina 166) autointuiţie integrare (organizare progresivă) abstracţie (aptitudinea de a gîndi despre lucruri) toleranţă la frustraţie autonomie adecvată vîrstei şi experienţei De ce denumim procesele din cea de-a doua enumerare procese „normale" ? Cauza este pur şi simplu că aceste modalităţi de funcţionare, ca şi altele asemănătoare, produc o dezvoltare flexibilă, continuă în cadrul personalităţii. Procesele „anormale", luate în sine, duc la un mod de existenţă rigid şi îngust şi la ° oprire în procesul de individualizare şi devenire. Este adevărat 15 G. Murphy, Personality : a biosocial approach to origins and struC' ture, New York, Harper, 1947, p. 85.

162 - toate judecăţile privitoare la normalitate, sănătate fizică şi caentală, maturitate implică un standard valoric. Filozofii ne-ar Reveni că nu e uşor de dovedit, de exemplu, că confruntarea este ^mai bună" decît evadarea din realitate. Dar toţi ■ par să fie de '.'cord în general că aşa este. Revenim la problema criteriilor pen-trll personalitatea normală şi matură în capitolul 12. Pentru a rezuma, Freud, cu toate meritele sale, a călcat graniţa dintre funcţionarea mentală nevrotică şi normală. A făcut acest lucru postulînd (la toţi oamenii) un inconştient extre"° de jncărcat cu impulsuri antisociale şi cu reprimări. Forţa contrarie, ego-ul, este considerată în mod esenţial ca slabă şi secundară (la toţj oamenii). Punctul meu de vedere este considerabil diferit, persoanele care sînt relativ sănătoase au un ego cu mult mai activ şi autonom decât admite Freud (deşi mulţi din urmaşii săi fac acum concesii în această problemă). Procesele normale de creştere şi devenire sînt, în principal, neglijate în teoriile lui Freud despre personalitate. Deşi urme ale trăsăturilor şi mecanismplo1" nevrotice se pot găsi la mulţi oameni sănătoşi, aceste elemente sînt minore în comparaţie cu ţesătura mai puternică a creşterii normale. Mecanismele de apărare Nu e necesar să acceptăm teoriile lui Freud despre motivaţie şi despre inconştient pentru a aprecia strălucita sa expunere asupra strategiilor de apărare pe care le utilizăm cu tofi "^ ^ooul păstrării respectului faţă de noi. Dragostea de sine şi mîndria sînt universale în natura umană, chiar dacă la personalităţile mature nu sînt în mod necesar suverane. în fiecare zi suferim ameninţări grave la adresa respectului faţă de sine : ne' simţim inferiori, vinovaţi, nesiguri, neiubiţi. Nu numai lucrurile mari, dar şi cele Mici ne fac rău : greşim la un examen, facem o gifă socială, ne îmbrăcăm nepotrivit pentru o ocazie. Ego-ul transpiră. încercăm un disconfort, poate anxietate, şi ne grăbim să reparăm rana narcisistă. Mecanismele de apărare ale ego-ului (termenul lui Freud) sint stratageme viclene prin care încercăm să înşelăm disconfortul şi anxietatea. Aceste strategii autoprotectoare sînt obişnuite, dar în flici un caz ele nu constituie întregul repertoriu de acţiuni adap-tative ale persoanei normale. Adesea ea îşi înfruntă slăbiciunile Sl lipsurile şi purcede la a se lupta în mod realist cu ele. Ea înfruntă frontal vina, frica, gafele şi elaborează un mod de viaţă ie ia în considerare în întregime şi în mod conştient ş; face ele pietre de construcţie pentru un edificiu personal mai inte163 grat. Opusul apărării este deci înfruntarea. Persoana nevrotică s apară mai mult şi înfruntă mai puţin. La personalitatea sănătods° predomină, de obicei, înfruntarea. înainte de Freud, mulţi filozofi au fost preocupaţi de tendinţeU i umane de a evita sau de a înirumuseţa lipsurile — printre ei'au fost Hobbes, Nietzsche, Bentham — dar lui Freud îi revine merituj de a fi înscris pentru totdeauna acest capitol în ştiinţa psihologje; Care e esenţa acestui motiv autoprotector râspîndit ? Filozofjj mai vechi aveau obiceiul să spună „Autoapărarea este cea mai veche lege a naturii" sau „Oricum am denumi tiranul conducător eui este factorul hotărîtor". Pentru Freud este o problemă a' ego-ului care se apără împotriva anxietăţii. Dintre psihologi Koffka vorbeşte despre „o forţă care propulsează ego-ul în sens ascendent".16 McDougall consideră că în centrul fiecărei personalităţi se află un sentiment de respect pentru sine care joacă „cel mai puternic şi mai răspîndit rol în viaţa superioară a omului"."■, Psihanaliştii vorbesc de „narcisism fundamental". în capitolele anterioare am acordat un rol important „respectului pentru sine", deşi am subliniat că el este numai unul din funcţiile centrale ale personalităţii. Care sînt cîteva din strategiile principale ale apărării egoului ? Pe drept, Freud acordă primul loc reprimării. Reprimarea. în mod frecvent individul împiedică manifestarea conştientă a dorinţelor şi gîndurilor dezagreabile. „Tot ceea ce este contradictoriu în raport cu tendinţele dominante ale personalităţii conştiente, cu dorinţele, năzuinţele şi idealurile ei şi tot ceea ce ar tulbura buna părere pe care cineva doreşte s-o aibă despre sine poate' fi reprimat"18. Reprimarea ocupă primul loc în enumerarea noastră pentru că toate celelalte mecanisme de apărare par să depindă de ea într-un fel sau altul. Dacă toate dorinţele, amintirile şi conflictele noastre ar fi pe deplin accesibile conştiinţei noastre, în mod normal ard folosi mai curînd înfruntarea decît apărarea. Tocmai deoarece considerăm înfruntarea prea dificilă recurgem la reprimare. Şi cmd adevărata natură a conflictului nu mai este clar înţeleasă sîntem gata pentru noi strategii de autoînşelare. Pentru a lua un exemplu, decanii şi preşedinţii de departamente din colegii sînt adesea uimiţi de numărul mare de studenţi deficitari din punctul de vedere al pregătirii uni^ 16 K. Koffka, Principles of Gestalt psychology, New York, Harcourt, Brace. 1935, pp. 670 ff. 17 W. McDougall, Energies of men, New York, Scribner, 1933, p 23j18 F. Alexander, The medical value of psychoanalysis, New York, Norton, 1932, p. 79. 164 versitare, care „uită" că au primit scrisori de avertizare în legătură cu munca lor din colegiu. Pentru ei ameninţarea eliminării din colegiu este neplăcută şi lucrul cel mai simplu de făcut este să reprime gîndul ei.

„Uitînd" comod ameninţarea, studentul e liber să se distreze şi, de asemenea, să-şi reconstruiască respectul faţă de sine într-o varietate de mo-' dalităţi minore. El îşi poate scuza eşecurile anterioare, blama instructorii şi raţionaliza lenea — pînă cînd realitatea tragică îl ajunge în final din urmă. Chiar dacă el nu a uitat cu adevărat avertismentul, cel puţin i-a redus importanţa şi s-a asigurat pe sine că acesta se datorează unei cauze care nu îi aparţine. Negarea. Chiar dacă cineva nu uită în mod real o ameninţare, totuşi îi poate nega existenţa.19 Un exemplu obişnuit se produce după aflarea bruscă a unei catastrofe sau a unei pierderi ireparabile. E convenabil să spunem şi să credem, cel puţin pentru moment „Nu poate fi adevărat". Unui copil de trei ani i s-a spus că mama sa va mai avea un copil. Gelozia i s-a trezit şi copilul a spus : „Nici un copil" şi a repetat aceste cuvinte multe săptămîni. Cînd copilul s-a născut, el a continuat să-i omită prezenţa şi a ţinut-o cu cîntecul său „Nici un copil, nici un copil". Să revenim la teoria reprimării. Uneori încercarea de a reprima este ineficientă, dar alteori reuşeşte. în nevroze ea este ineficientă căci provoacă un comportament forţat şi neînţeles. Dar există un alt tip de reprimare care este în întregime benign, slujind bine funcţia normală a înfruntării. Zilnic suprimăm în rnod deliberat mult material, îndepărtînd ceea ce nu este folositor şi ceea ce nu se potriveşte cu stilul «de viaţă pe care l-am ales — şi nu suferim consecinţe negative. Un experiment ilustrează acest fapt, McGranahan şi-a prevenit subiecţii că vor primi un şoc electric dacă spun numele unei culori într-un test asociativ verbal. Unei persoane care nu-şi putea inhiba tendinţa de a spune „verde" la cuvîntul stimul „iarbă" i s-a transmis un şoc neplăcut. Experimentatorul, prin chiar natura instructajului său negativ, invita de fapt la un set mental pentru culoare, dar totodată cerea subiecţilor să reprime acest set. Majoritatea subiecţilor 19 A n n a Freud, The ego and the mechanisms of defence, New York, Univ. Press, 1946, cap. 7. 165

nu au întîmpinat dificultăţi în îndeplinirea sarcinii. Ei au su-primat setul de culoare adoptînd un set de nonculoare. Astfel, ei s-au putut regla să dea termeni supraordonaţi, sau sinonime, sau antonime. Adoptînd un set mental sigur, ei au evitat setul periculos şi nedorit. L-au reprimat, şi reprimarea a fost spre binele lor.20 Ei au scăpat de şoc. Totuşi, alţii nu au putut suprima efectiv ideea interzisă de culoare, chiar dacă au fost pedepsiţi în mod repetat prin administrarea unui şoc neplăcut. Atunci, reprimarea este procesul de excludere din conştiinţă, total sau parţial, a unei situaţii conflictuale. (Dacă procesul este deliberat, ca în acest experiment, vorbim de suprimare ; dacă nu e deliberat, de reprimare). Suprimarea sau reprimarea este benignă atunci cînd serveşte interesele înfruntării prin înlăturarea unor impulsuri şi amintiri nesemnificative şi nedorite. Totuşi, uneori, după cum am văzut, înlăturarea nu este sănătoasă ; impulsurile şi amintirile suprimate continuă să tulbure personalitatea. Coşul de hîrtii aprins nu "p"oate fi pus în siguranţă într-un dulap şi apoi închisă uşa.21 Raţionalizarea. Termenul raţionalizare se aplică în sensul larg la orice formă de autoînşelare.22 Este o absurditate a limbii engleze faptul că termenul semnifică opusul lui „raţional" sau „raţiune". Raţiunea este capacitatea de a modela credinţa şi conduita cuiva îm aşa fel încît să fie în acord cu cunoştinţele sale despre lume, iar dacă cunoştinţele sînt insuficiente, constă în capacitatea de a dobîndi mai multe cunoştinţe referitoare la problema respectivă. Raţiunea adaptează impulsurile şi credinţele la lumea realităţii, raţionalizarea adaptează ideea cuiva despre realitate la impulsurile şi credinţele sale. Cum a spus cineva, raţiunea descoperă temeiuri reale, raţionalizarea temeiuri bune pentru ceea ce facem. 20 D. V. McGranahan, A criticai and experimental study of repres-sion, în „J. abnorm, soc. Psychol.", 1940, 35, 212—225. Vezi şi L. B e 1 m o n t, H.' G. B i r c h, Re-individualizing the repression hypothesis, în „J. abnorm, soc. Psychol.", 1951, 46, 226—235. 21 Deşi Freud însuşi a fost preocupat mult mai mult de reprimarea ineficientă şi nesănătoasă decît de cea benignă, el nu neagă posibilitatea ca dorinţele neplăcute să poată fi „în mod real distruse sau anulate". Nu orice impuls persistă în inconştient. Vezi E. Jones, The life and work of Sigmund Freud, New York, Basic Books, 1957, III, 259. 22 Termenul a fost utilizat prima dată în 1908 de Ernest Jones, Raţionalization in every-day life, în „J. abnorm. Psychol.", 1908, 3, 161—169-Totuşi, procesul însuşi a fost recunoscut sub mai multe nume : născociri şi aberaţii (Bentham), ideologie (Mannheim), derivaţii (Pareto), ipocrizie (Le Dantec), mit, folclor,

legende şi altele. Vezi G. W. A11 p o r t, Historical background of modern social psychology. în G. Lindzey (Ed.), Handbook of social psychology, Cambridge, Mass., Addison-Wesley, 1954, voi. I, cap. !• 166 Într-un experiment subiecţii au fost confruntaţi cu păreri puţin măgulitoare despre ei înşişi. O dată li s-a spus că un străin a emis o judecată severă despre ei, altădată un prieten. Cîţiva oameni au luat această informaţie în sCris şi au meditat mult dacă nu ar trebui să-şi revizuiască propriile lor judecăţi despre ei într-o direcţie mai modestă. Dar cel mai adesea ei şi-au salvat reputaţia prin raţionalizare. Străinul, au spus, „nu se pricepe să judece oajnenii" sau „nici nu mă cunoaşte". Prietenul a dat mai mult de furcă ; dar unii au pretins că „el nu ar fi putut spune asta" sau „de fapt el a vrut să spună altceva". După un timp, mulţi subiecţi şi-au deformat amintirile despre ceea ce a spus prietenul şi au raportat că judecata era mai favorabilă decît fusese în realitate23. Raţionalizarea se întinde de la trivial la grandios. Din impuls sărim să justificăm faptele noastre rele. Cum spunea Emerson „neea ce numim păcat la alţii pentru r,n\ ^ţp experiment". Irita-bilitatea sau lenea noastră sîntem gaca să ie punem pe seama căldurii sau a umezelii. Cînd copilul nostru sparge fereastra unui vecin minimalizăm fapta, numind-o o „prostie copilărească". De nenumărate ori pe zi găsim căi de a apăra buna noastră părere despre noi şi despre familiile noastre La un nivel mai complex construim închipuiri şi ideologii complicate. După Lotze, convingerile filozofice ale unui om sînt de cele mai multe ori o încercare de a justifica o concepţie fundamentală asupra lucrurilor, adoptată de timpuriu o dată pentru totdeauna în viaţă. Credinţa în inferioritatea înnăscută a negrilor este o raţionalizare comodă pentru albii al căror respect pentru sine şi avantaj economic depind de menţinerea negrilor „la locul lor". Un istoric a mers atît de departe incit a spus că aproape toate scrierile trecutului în domeniul ştiinţelor sociale, politicii şi eticii .„pot fi date la o parte de generaţiile viitoare ca fiind, în special, raţionalizări" ,24 Dar această direcţie de gîndire devine primejdioasă. A reduce întreaga teorie la raţionalizare înseamnă a tăia tuturor craca de sub picioare. Este teoria lui Darwin despre supravieţuirea celui *mai apt o simplă raţionalizare a concurenţei economice îndîrjite din secolul al nouăsprezecelea ? Nu este psihologia freudiană nimic mai mult decît o raţionalizare a vieţii sale „decadente, fixată pe sex ?" A fost accentul pus de Kant pe rolul raţiunii numai o fugă comodă de lipsa sa de succes în viaţa emoţională şi activă ? Se poate admite că gîndirea este adesea tendenţioasă fără a conchide că ea nu are niciodată o validitate obiectivă. Raţiunea transcende raţionalizarea ; funcţia sa este să distingă falsul de adevăr ; şi dacă nu credem 23 O. J. H a r v e y, H. H. K e 1 le y, M. M. S h a p i r o, Reactions to unfa-vorable evaluations of seif made by other persons, în „J. Pers.", 1957, 25, 393—411. 24 J. H. Robinson, The mină in the making, New York, Harper, 1921, P. 47. 167 acest lucru nu putem spera să elaborăm o ştiinţă a psihologiei t— Sau orice altceva.. Raţionalizarea este desigur obişnuită cu gîndirea umană dar rolul ei nu trebuie exagerat. ' Proiecţia. Importantul mecanism de apărare al proiecţiei este un tip special de raţionalizare. Ea este în esenţă forma de auto-amăgire prin care se atribuie propriile gînduri, dorinţe şi defecte dezagreabile unei alte persoane. Dacă putem acuza_pe......alţii sint^ salvaţi „de la djureregjjlg, a.,ne. acuza, pe noi înşine. Ne simţim oarecum virtuoşi şi liberi de păcat cînd vorbim comod despre propriile noastre defecte la alţii. Spun eu minciuni ? Bine, uită-te la Tony Este un mincinos inveterat ! Ichheiser a numit această formă particulară de proiecţie • ifflfififlfflgB......lUvttwfcUi'Mn Celălalt are impulsuri negative, la fel am şi eu ; dar datorită proiecţiei văd numai paiul din ochiul lui'şi nu bag de seamă bîrna dintr-al meu.25 Uneori, desigur, celălalt nu are nici măcar un pai — este în întregime inocent. Totuşi eu pot „vedea'* eşecurile mele la el. Un exemplu extrem ar fi persoana psihotică care crede că toţi, cu excepţia lui, sînt nebuni. Un exemplu mai obişnuit este bîrfa neîntemeiată care nu spune nimic adevărat despre victimă, ci o mul- . ţime de lucrări despre conflictele interne ale clevetitorului. în j2JC2i££iîS_^222L2lS2M22iaifl nu atribuim propriile noastre stări mentale altora, ci mai curînd le atribuim motivele şi comportamentul care ar explica (sau ar completa) propria noastră suferinţă.26 Copilul timid crede că cîinele, sau copilul vecin, sau chinezul care spală rufe, au planuri agresive împotriva lui. Paranoicul crede că ceilalţi completează distrugerea lui. Prin proiecţia complementară frica, vina sau grijile noastre primesc o „explicaţie". Mă simt deprimat ? Ei bine, e din cauză că ceilalţi oameni nu mă tratează corect. Deplasarea este o formă specială de proiecţie. Un muncitor nemulţumit este foarte iritat de maistrul sau, dar el nu poate nici să se răzbune, nici să înfrunte direct situaţia ; şi atunci seara îşi varsă necazul asupra soţiei şi .copiilor săi. Umilinţele înmagazinate* pentru înfrîngerea din primul război mondial, precum şi o mulţime de dezordini sociale şi conflicte personale a dus Germania nazistă la a face din evrei ţapi ispăşitori. Este deosebit de interesant că lista de acuzaţii a lui Hitler împotriva evreilor conţinea chiar şi pe acelea de care el însuşi era vinovat (sete de putere, propagandă în favoarea războiului, perversiune sexuală). Prejudecata faţă de grupările minoritare, ia adesea forma acuzării evreilor, negrilor, politicienilor —■ aproape a 25 G. Ichheiser, Projection and Ihe mote-beam mechanism, în „J. d°~ norm Soc. Psychol.", 1947, 42, 131—

133. 26 Cf. G. W. Allport, The nature of prejudice, Cambridgc, Mass.. Addison-Wesley, 1954, cap. 24. 168 oricărui grup — pentru frustraţiile din propria noastră viaţă. Pare mai uşor să-i acuzi pe ei, decît să descoperi si să înfrunţi adevăratele 1 71 cauze/' Fixaţie şi regresiune. Un mecanism de apărare destul ide frecvent constă în a evita asumarea vîrstei adevărate. Nimeni nu aşteaptă mult de la un sugar, un copil sau un tînăr. Şi astfel copilul poate rămîne infantil, tînărul copilăros şi adultul adolescent' in privinţa comportamentului. Această urmă infantilă trădează o încercare de a ocoli responsabilităţile adecvate vîrstei respective. In momente de criză unii oameni regresează. Soţia care consideră viaţa conjugală prea aspră se poate întoarce la mama sa. Soţul nu îndeajuns de matur etalează în faţa soţiei virtuţile mamei lui ca bucătăreasă, gospodină, consolatoare. Accesele de mînie la adult sînt în esenţă regresive. Neurastenia (infirmitate obişnuită), de asemenea, poate fi o autoapărare regresivă. Dacă sînt bolnav nimeni nu poate aştepta de la mine să-mi înfrunt problemele ca un adult. Infirmitatea imaginară devine astfel o apărare sigură. Formarea reacţiei. Formarea reacţiei este o formă suplimentară de apărare. Pentru a ascunde sursa conflictului faţă de alţii şi chiar faţă de sine însuşi, persoana poate pretinde în mod hotărît exact opusul a ceea ce simte. Nu îşi urăşte odrasla, ci o iubeşte pasionat ; nu este temătoare, ci o psrsoană neînfricată şi aventuroasă. îngâmfarea extremă poate reprezenta formarea unei reacţii' pentru a ascunde impulsuri desfrînate. O mamă căreia îi displace copilul ei poate e°ec-tiv să-1 sufoce cu devotamentul ei. „De obicei formarea unei reacţii este marcată de ostentaţie extravagantă — persoana protestsază prea mult — şi de constrîngere."28 Sublimarea. In teoria freudiană procesul prin care impulsurile instinctuale reprimate se exprimă prin canale acceptabile din punct de vedere social şi personal este denumit sublimar". întrucît sexualitatea şi agresivitatea adesea nu pot fi exprimate direct, ele râmîn ca „dorinţe inhibate" şi caută ieşiri prin substituire. Devenind soră medicală, o femeie îşi poate sublima dorinţa de maternitate ; liderul unui club de băieţi poate să-şi sublimeze prin această activitate homosexualitatea reprimată ; un chirurg îsi sublimează sadismul reprimat tăind oameni într-un mod aprobat social. Poetul consideră că el poate „mesteca şi suge versuri frumoase" în loc de sînuî mamei. Psihanaliza spune că asemenea interese *ulte sînt „substituiri transparente" pentru dorinţele adevărate (dar inconştiente) pe care individul le găzduieşte. 17 Ibid, cap. 21. 28 Ha 1,1, Lindzey, op. cit., p. 50. Nota 11, supra. 169

Deşi pot exista cazuri rare (nevrotice) care se potrivesc cu Q asemenea formulare, doctrina sublimării merge cu implicaţiile pre^ departe. Ea implică faptul că toate dorinţele noastre mature nu sîn| nimic mai mult decît un „paravan" pentru dorinţele instinctual^ reprimate. Procesul primar rămâne mai presus de orice, structuri id-ului nu se schimbă niciodată şi ceea ce considerăm ca o persoană matură socializată este ceva mai mult decît un lup îmbrăcat y blană de oaie. în capitolele 9 şi 10 voi pleda mai departe împotriva acestei imagini false a motivaţiei adulte.29 Compensarea. Conceptul de compensare, pe care l-am discutat mai înainte, este adieri an şi freudian. Totuşi, el coincide parţial cu prezenta discuţie despre mecanismele de apărare. Compensarea este o măsură de neutralizare luată împotriva sentimentelor de inferioritate ale unei persoane. Totuşi, unele compensări fac parte clar din categoria înfruntării. Demostene orator, Roosevelt cavalerist, imigrantul care devine milionar sînt toate exemple de corn-pensare prin înfruntare. Tînărul neatletic care substituie creierul muşchilor manifestă, de asemenea, înfruntare mai curînd decît apărare. Dar multe compensări sînt cazuri veritabile de apăr an a ego-ului. Visele în stare de veghe, fanfaronada şi lăudăroşenia, raţionalizările de tip struguri acri şi lămîie dulce, infirmitatea neurastenică pot fi considerate corect atît compensări, cît şi exemple de apărare a ego-ului. Rezumat Există modalităţi variate de a concepa structura personalităţii în straturi sau niveluri. Această abordare a fost la modă în special m teoriile germane postbelice. Majoritatea teoriilor despre straturi, dar nu toate, postulează un nivel mai puţin stabil al conştiinţei şi controlului conştient, diferite niveluri intermediare; (de exam-plu, sub —

Mulţi psihanalişti s-au îndepărtat de la acest accent unilateral şi au introdus o „psihologie a ego-ului". 29 Pentru o analiză mai detailată a conceptului de sublimare vezi G. Cultura reală este flexibilă. Este o problemă serioasă dacă concepţia lui despre sexualitate poate fi extinsă cu justeţe atît de mult. teoria freudiană pare să corespundă cel mai bine cu anumite tipuri de tulburări nevrotice. nu are energie proprie . Un aborigen australian . Este chiar mai îndrăzneaţă. trad. prin natura ei este un slujitor al id-ului. deplasare. căci ea atestă o concepţie filozofică cutezătoare despre natura omului. Doctrina sa se oferă ca un sistem psihologic fundamental pentru toţi teoreticienii personalităţii. Citim multe afirmaţii cu acest conţinut : „In afara vieţii socioculturale există organisme sau ego-uri psihobiologice dar nu persoane". CAPITOLUL 8 Cultura. Deşi prescrie limite pentru comportamentul personal şi linii mari de orientare pentru personalitatea în dezvoltare. 170 Cea mai faimoasă dintre teoriile straturilor este cea a lui ^x include nu numai o teorie a structurii personalităţii yt ci şi o teorie a motivaţiei extrem de influentă.). B. raţionalizare. Ca răspuns la această critică SappenfieW argumentează că concepţia lui Freud despre sexualitate poate fi larg interpretată pentru a acoperi toate exemplele de cathexis pozitiv (satisfacerea persoanei ca întreg) şi că în acest sens toate formele de motivaţie adultă sin sublimări autentice. New York. deşi ni se par excesiv de zeloase. Personality : a psychological interpretation. este o problemă serioasă dacă inconştientul e încărcat atît de exclusiv. 356—362. New York. vorbitor al limbii kaans. Critica teoriei lui Freud este îndreptată în principal împotriva imaginii ego-ului relativ pasiv. Pentru a accepta şi utiliza aceste ajutoare nu avem nevoie să subscriem la întreaga dogmă freudiană privind structura şi motivaţia. aculturaţiei face din organismul uman o persoană". de apărare a ego-ului : reprimare. Un fermier american puritan are puţine asemănări cu un beatnik dintr-un cartier artistic. Cînd ele sînt dominante. susţine el. există o discontinuitate între mecanismele de echilibrare şi dezechilibrare. va jicidejpacientul" i_ La pagina 36 am văzut că ţftip de definiţie consideră personalitatea drept „latura subiectivă a culturii". Hoit. Pentru a stabili acest punct am considerat necesar să arătăm că normalitatea şi anormalitatea nu sînt guvernate de aceleaşi procese de dezvoltare. „Personalitatea nu poate fi extrasă din cadrul ei (cultural) decît printr-un gen • Cetăţean alb sud-aîrican de origine olandeză. 1954. precum îl descrie Freud. îneît unii autori o consideră ca fiind factorul cel mai important. Persoanele normale le utilizează mai puţin şi adesea le corectează manifestările prin intuiţie personală şi umor. negare. A11 p o r t. ea permite un grad mare de libertate. regresie şi formarea reacţiei. R. Knopf. de exemplu. mari diferenţe în ceea ce priveşte personalitatea. Personality dynamics. în majoritatea societăţilor fiecare bărbat şi femeie este îmbrăcat îm . dialect al limbii olandeze vorbit în Republica Africa de Sud. Mecanismele de apărare a ego-ului sînt prezente la toate personalităţile. Aceste concepte sînt valoroase în înţelegerea strategiilor noastre de ocrotire a respectului pentru sine.sînt rareori asemănătoare. vorbeşte limba engleză. Rinehart and Winston. p. Sublimarea este un concept cu o valoare îndoielnică. Ar putea cineva confunda un african cu un ajrikaner* ? Chiar şi diferenţele din cadrul subcult'urilor determină. proiecţie. W. 172 ap chirurgifi-jgarg. „Factorul. rol „CULTURA BEALĂ" ŞI „CONCEPTUL DE CULTURĂ" « CULTURĂ ŞI PERSONALITATE » ACULTURAŢIA COPILULUI e PERSONALITATEA DE BAZA c SITUAŢIA « ROLUL » SCHIMBAREA SOCIALA CATASTROFICĂ « STRUCTURA INDIVIDUALA ŞI STRUCTURA COLECTIVA » REZUMAT 1 oată lumea admite faptul că cultura este foarte importantă în formarea personalităţii. dar nu corespunde ca formulă pentru personalitatea sănătoasă. Influenţa culturii este atît de indiscutabilă. De asemenea. Un culegător de bumbac negru este diferit de un profesor negru. pp. Freud ne-a oferit o analiză utilă a mecanismelor. situaţie. la cele nevrotice şi psihotice. Un vienez nu seamănă cu un vietnamez şi ambii nu seamănă cu un veneţian. în general. ca şi al amintirilor îngropate şi neadmisibile. Deşi există o continuitate a simptomelor între normal şi anormal. Viaţa conştientă a unei persoane. Aceste afirmaţii culturaliste entuziaste sînt merituoase. Sappenfield. fixaţie.sau pre-conştientul) şi un strat inconştient considerat ca fiind sediul forţelor vitale instinctuale. La persoanele normale mecanismele de echilibrare sînt predominante . 185. Personalitatea unei stele de cinematograf şi cea a unei învă-^ ţătoare . „Cultura reală" şi „Conceptul de cultură" Este esenţial să observăm o distincţie trasată de Linton2. dar sînt permise o mulţime de accente şi grade de îndemînare. Fiecare persoana născută în America. nu. cu impulsuri antisociale şi gînduri distructive. avem dc-a face cu o viaţă grav tulburată.nu ar putea avea o personalitate identică du cea a unui om de afaceri ame-„>trican. 1937.

S a r g e n t. pp.a exacte. el nu ar putea elabora o ştiinţă. haine diferite. sociologul vor pune accentul în mod legitim pe conceptul ^e cultură. Interesul lor nu e legat de soarta unui individ singular. Această distincţie are o mare importanţă.Nu ar fi prea exact să spunem că o cultură este numai un set de invenţii destinate nevoilor individuale. o societate sau o cultură merge înainte. S. 41 f. accentul pe solidaritatea tri! bală. în măsura în care priveşte studiul personalităţii individuale. W. soluţii gata elaborate. nu este imaginea în oglindă a modelului cultural mediu. chiar şi cele mai mici amănunte ale etichetei nunţii sînt stabilite. în societăţile primitive rigide. practic. 173 înşelător din punctul de vedere al psihologului. comun. Viking Fund. Cultura are un răspuns (uneori numai făcut la repezeală) pentru fîicare întrebare care poate fi pusă. modal. Pe scurt. Pentru supravieţuirea unui sistem sociocultural individul particular nu este important. Apple-Con-Century-Crofts.' Conceptul abstract de cultură pare îndepărtat şi chiar 1 Aceste enunţuri pot fi urmărite în S. The cultural background of personality. autorităţile care pot înde. Cultura Navaho. M. In acest caz special o trăsătură modală a conceptului de cultură occidentală (care preţuieşte individualitatea) se leagă strîns de libertatea culturală reală existentă. crearea numai a unor asemănări largi şi aproximative intre diferiţii membri ai aceleiaşi culturi. orice „concept de cultură" este o suprasimplificare. Cultura le determină modul în care vor considera 'l respectiv cu o orientare superstiţioasă sau cu una ţifică. A aplica această imagine direct oameni lor înseamnă a falsifica diversitatea personalităţii constatată întrJ singură cultură. De exemplu. excreţie. "aşadar. crede în vrăjitorie (dar inteinsitatea credinţei variază de la persoană la persoană. New York. deşi el o poate continua cu mult peste această perioadă. Ea este un proiect preelaborat de viaţa. conceptul de cultură şi cultura reală nu sânt prea îndepărtate una de cealaltă. aspiraţia pentru sănătate. Rezultatul este. nlOarte. Distribuim copiilor locuri separate la şcoală (şi ny o bancă colectivă) . Spunem că America preţuieşte democraţia (dar o mulţime de practici sînt nedemocratice). La . uniformitatea comportamentului şi supunerea strictă fată de formele culturale în mai mare măsură decît o fac societăţile de tradiţie occidentală.public. dar cel puţin disponibile. Atunci. Spunem că cultura germană este eficientă tehnologic (dar în realitate mulţi indivizi germani nu sînt). Dorim ca ei să devină diferiţi de alţii — dar nu prea diferiţi. New York. o etică sau o religw cuprinzătoare. Soluţiile trec de la o generaţie la alta. De asemenea. deşi este permisă libertatea de alegere personală a veşmintelor. antropologul. Desigur. cuini să satisfacem (fără a jntra în conflict cu semenii noştri) nevoile de hrană. Dar cu timpul cultura devine şi un „mod de viaţă". S m i t h ţEd). este adevărat că „cultura" pe care etnologii o descriu este aproape invariabil o suprasimplificare a faptelor — justificabilă pentru anumite scopuri. pretestate pentru multe din problemele Jte-viaţă. 46. E adevărat că în cultura reală el are oarecare 174 ştiinţ I rbertate de alegere. 1949. dar în realitate nu fiecare personalitate corespunde modelului. iar unii pot fi complet lipsiţi de o asemenea credinţă). de exemplu. bunăstare şi semnificaţie. adică. 1945. Cultura îi oferă soluţii depozitate — nu totdeaun. In unele ţari fiecare copil este obligat să urmeze şcoala pentru o perioadă minimă de timp. Nici un indiv. există în mod electiv o răspîndire largă a unei conduite acceptabile în cadrul tiparului cultural. şi durerea noastră pentru o pierdere ireparabilă. El ne spune numai ce este obişnuit. E greu de presupus ca un copil să inventeze pe baza propriei sale experienţe de viaţă o limbă sau o schemă de tratament medical . El se căsătoreşte în mod obişnuit numai o dată în viaţ^ Formula pentru căsătorie (şi impunerea monogamiei) sîn't pregătite pentru el. indieîndu-ne. Şi totuşi pentru psiholog individul este important în Primul rînd. . Dorum (şi avem nevoie de) modul Hopi. p. pe ei îi interesează sistemul culturii ca atare. modul italian sau modul american de viaţă.. El trebuie să se bazeze pe experienţa rasei sale. creştere. dar numai în cadrul cultural permis. Un alt ^ crnplu : majoritatea oamenilor văd o eclipsă totală de soare cam ' dată în viaţă. In parte cultura este un set de invenţii care au apărut în diferite părţi ale lumii (sau la subgrupe de populaţii) pamtru a :aCC viaţa eficientă şi inteligibilă pentru muritorii caTe luptă cu aceleaşi probleme fundamentale ale vieţii : naştere.. căsătorie.. să luăm acele evenimente care se produc prea rar pentru ca individul să beneficieze de ele dintr-o experienţa personală. în timp ce oamenii e «ase şi mor. Istoricul. plini ceremonia. 17. Conceptul de cultură nu acordă atenţie seriei de conduite acceptabile. în modelul occidental accentul este pus pe individualitate. Totuşi. Cultură şi personalitate Cultura modelează personalitatea mai ales pentru că oferi. Aşa-raumiteie societăţi primitive. Ajungem să iubim practicile şi valorile şi interpretările pe care le-am învăţat din cultura noastră. Ea relevă cum să manevrăm nevoia noastră de recreere şi de respect pentru sine.. dar care induce în eroare. Certificatul de căsătorie. El dă esenţa unui model. pun. le dăm farfurii şi căni individuale la masă. ea îndeplineşte această funcţie. Este1 adevărat că pentru unele societăţi conceptul de cultură e mai aproape de cultura reală decît în alte societăţi. Culture and 'personality. paturi separate. de exemplu. spunem noi. relaţii de asociere cu ceilalţi. Noi sjJ tem modelaţi de cultura reală şi nu de imaginea distilată de$pjT cultură a antropologului. 2 R. Linton.

ci în. ati. copilul creşte „din interior" (nu există altă modalitate de a creşte). Revers propune să considerăm procesul de acculturaţie ca producîndu-se în trei stadii : 1) adoptarea modelului cultural. ^ay. Mur-a D i d l N y .4 Putem ilustra aceste stadii referinldune la un model culcai familiar — scrisul : Un copil de şase ani va copia laborios litere sau cifre cît poate de exact din manual sau după modelul de pe tablă al învăţătorului. excreţie —■ toate impun exigenţe culturale. 3) o încorporare a 176 ■ odelului revizuit ca un atribut de primă calitate a personalităţii ature. Schneider. Situaţia din familie. nu vrem să spunem că fiecare trăsătură a fiecărei culturi ajunge să fie iubită de membrii săi. religia transmisă cultural. printre alte lucruri. D. el poate primi atenţia de care are nevoie. Vezi. pietatea tradiţională. în sfîrşit. industria casnică şi altele. El este dependent. ele îi sînt o a doua natură. Este important de observat că adaptarea modelelor culturale se produce în principal în primii ani de viaţă. el este.n-gînd o iliziibilitaite desăvîrşită. un prizonier complet dependent de cultura sa. El începe să-şi ia libertate faţă de ele (totdeauna în cadrul unor limite). Aculturaţia copilului Nou-născutul uman nu ar putea supravieţui dacă el ar depinde de instinctele şi aptitudinile sale. El *>ate. society and culture. înfloriturile îi sînt proprii. Fiecare cunoaşte.. spiritul de revoltă al adolescenţilor în raport cu obiceiurile părinteşti şi sociale. Desigur. Printre acestea era visul independenţei Indiei. Kluckhohn. limba pe care o învaţă. 2) reacţia împotriva modelului. Multe dintre ele sînt predate în mod repetat — acasă. Un pui de maimuţă se poate agăţa tenace de mama sa neglijentă în timp ce aceasta sare din arbore în arbore. conform temperamentului şi simţului eului său. Mama execută practicile culturale în interesul nevoilor copilului. el devine un conformist perfect. la radio şi televiziune. autodisciplina prin yoga. deşi la o vîrstă mai mică o acceptase ca . şcoala. New York. Treptat ea devine o valoare ne. în ceea ce priveşte scrisul. dacă este aşa. cap. stilul grafic se stabilizează şi apoi se produce ceea ce Revers numeşte un „model cultural reviI zuit" — adaptat individualităţii persoanei. Forma literelor. spre deosebire de alte organisme. unii sînt total neadaptaţi şj rabeli. Mulţi oameni. Ajungem să ne spunem nouă înşine. Spre pubertate începe să apară adevărata individualitate în scris. Producţia sa grafică nu are în mod virtual individualitate. ceea ce pare să se întîmple este %>tul că individul. iar dragostea şi (credinţa pentru cultura noastră constituie un prim motiv autonom a cărui forţă o simţim cel mai adînc cînd sîntem lipsiţi de sprijinul cultural3. în reviste ilustrate. Dar s-a opus energic culturii indiene în ceea ce priveşte fastul costisitor şi sistemul castelor. avîndu-şi sediul nu în straturile centrale. o oopie ade~ vărată a modelului. Individualizarea şi revolta apar ulterior. dar modelele pentru învăţare îi sînt toate exterioare. Uneori. cele exterioare ale personalităţii {pagina 150). Oricine cunoaşte „realismul moral" rigid al copilului între aproximativ cinci şi zece ani. înclinaţia. Deoarece copilul mic are puţine resurse înnăscute pentru su-/ pravieţuire. deviază îa practică şi în gîndire de la modelele culturale şi se conformează numai în limitele necesare. De acum copilul a luat m stăpînire formele culturale . Personality in nature. de asemenea. în mai mare măsură decît orice alt tip de organism. Copiii sînt. scrisul îi devine negativist în raport cu cultura. Majoritatea dintre noi ne aflăm Snjtre extreme. Astfel. să considere că aproape toate trăsăturile i se potri3 Capitolul 10 dezvoltă teoria autonomiei funcţionale. „Acesta este singurul mod în care pot trăi'f. de asemenea. Scrisul este numai un exemplu al compromisului diintre supunerea culturală şi integritatea individuală la care ajungem cu toţii. 1953. fiecare joc trebuie jucat conform regulilor . la şcoală. Este interesant de amintit că Mahatma Gandhi a susţinut multe valori culturale hinduse şi le-a predat cu credinţă. Foile scrise de pe băncile din clasă sînt aproape toate asemănătoare. cel puţin acele trăsături pe care le „interiorizăm". M. A. E adevărat. Are basic needs ultimate ? In C. 20. Nu e nevoie ca toate aceste experimentări să fie conştiente. Aceleaşi stadii sînt observate virtual în toate domeniile vieţii. Multe practici rămîn deprinderi periferice pentru persoană. pe de altă parte.început cultura este un instrument care ne instruieşte şi ne satisface necesităţile. El începe de timpuriu să înveţe valorile culturii sale. cultura noastră. poate deveni motivaţională în viaţa noastră. desigur. Desigur. în ziare. 175 . H. Dacă puiul atîrnă destul de mult timp de ea. In termenii culturii reale. dar ele violează clar modelul cultural originar. de bunăvoinţa şi ajutorul altora. O valoare culturală este un mod de viaţă considerat dezirabil de majoritatea membrilor unei societăţi. prizonierii culturii lor. la biserică. Knopf. conştiinţa tribală (de tip „trebuie") domneşte suverană. somn. Dar nou-născutul uman nu poate nici măcar să se agate. practicile economice şi prescripţiile pentru hrană. Poate că e vorba numai de propriul nostru concept de cultură pe care îl avem în minte cînd spunem că ne place modul Hopi. alege din „seria tolerabilă" permisă de propria cultură trăsăturile Care se potrivesc cel mai bitne cu propriul său stil de viaţă. Fiecare poveste trebuie -spusă în acelaşi mod „corect" . modul italian sau modul american de viaţă. Nici un copil nu poate scăpa de moştenirea comună. "orothy Lee. Adolescentul începe să pună sub semnul întrebării.

1959. putea foarte bine sa găsească un copil străin ureîndu-se pe pătura sa. 199—211. Părăsind Statele Unite. Fără a argumenta în favoarea vreuneia din cele două practici culturale. Cultura prescrie scopurile şi metoda formării copilului (în eeneral) : această formare timpurie modelează în . 1951. Tipul personalităţii de bază este definit de Kardiner ca „acea configuraţie a personalităţii care este împărtăşită de majoritatea membrilor societăţii ca rezultat al experienţelor timpurii pe care ei le au îin comun". McGraw Hill. mijlOcj. Macmillan. New York. tradiţia culturală determină lecţiile pe care părinţii le vor preda copilului şi modul în care lecţiile sînt predate . In acest capitol nu facem o distincţie precisă între influenţa culturală 5 cea socială. J Revers. New York. Psychology of personality. Găsirea propriei identităţi individuale este mai importantă decît conformarea la tradiţie.". 2 177 Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. a constatat că printre pasageri se aflau mulţi copii. Totuşi. 18 şi 19 . cap.".). A. distinct ambele. Psychol. f. Mass. controlaţi şi. 1950. 178 spun adesea că americanii îşi lasă nesupravegheaţi copiii. 22 f.6 Influenţa culturii reale nu este monolitică . aceasta este o problemă extrem de subtilă. Sistemul cultuTw conţine practici şi valori tradiţionale care afectează persoanele. personalitatea. şi d. 5 Aceste stadii sînt descrise pentru sentimentul religios în G.5 Am vorbit ca şi cum cultura ar fi o succesiune uniformă de influenţe ce acţionează la fel asupra tuturor membrilor unui grup. că le neglijează manierele şi că îi răsfaţă. R. şi mici. 1 timp ce interacţiunea dintre preoţi şi credincioşi într-o parohie dată comp1 un sistem social. Psychol. Ajungînd pe puntea noului vas a întîlnit o indicaţie vizibilă : „Interzis accesul clinilor şi copiilor în acest salon". Acest mic fragment de practică culturală. deşi în nenumărate puncte există o intersecţie a celor trei sister» Cf. a culturii si a imaginii de sine. Americanii pot să spună că britanicul îşi educă copiii să fie prea reticenţi. şi W. indiv.pe ceva ultim. S t a g n e r. 1. pentru fiică se dă importanţă altor aspecte. identificarea) au fost indicate în mod special ca fiind metode prin care se produce aculturaţia relativ uniformă a copiilor într-o societate dată. copiii învaţă cultura lor (definită astfel încît să ting seama de variabilitatea „reală" care se produce). Totuşi. experienţa timpurie a copilului exercită un efect de durată asupra personalităţii sale . este. AlJ\?rt. 0 asemenea imagine este falsă. subliniem faptul că o presiune continuă din direcţia unui model cultural trebuie să afecteze în mod inevitabil cursul dezvoltării personalităţii şi să ducă la anumite trăsături care sînt fundamentale şi comune la majoritatea membrilor unei culturi. reprimaţi. în timp ce Marea Britanie nu. primesc in^ fluenţe sociale diferite. datorită poziţiei lor în constelaţia familială. căci chiar în cadrul unor comutaţi strîns unite influenţa poate varia. anumite principii (de exemplu. Intr-un port străin călătorul a trecut pe un vapor britanic. b. probabil (într-o anumită măsură) va avea o personalitate care va reflecta „caracterul naţional". în timp ce interacţiunea persoanei cu ceilalţi în îndeplinirea acestor valori creează sisteme sociale. ea este selectivă în funcţie de persoana de care se loveşte şi dg condiţiile care prevalează. O analiză mai detailată ar trebui să ia în considerare această distincţie. Fiecare din principiile pe care le-am examinat I în capitolul 5 este semnificativ pentru acest proces. Al treilea sistem. Press. religia tradiţională este un fapt al sistemului cultural. inhibaţi şi conştienţi de poziţia lor socială. ei aveau lilber acces pe navă şi nimănui nu4 păsa. Pentru fiu sînt evidenţiate unele aspecte ale cultul rii. tu vei citi o carte.7 Concepţia admite că : a. Şi într-o socie. Toward a general theory of act^o> Cambridge. Sinnbilder menschli-(!len Seins. cap. Copiii se plimbau peste tot. Vorbilder personlichen Werdens. Cum le învaţă. în „Jahrb. I. există de obicei o îmbinare reuşită a elementului tradiţional şi a celui personal. 15. Toman. la maturitate. tate dată ei învaţă aproximativ aceleaşi modalităţi culturale (dar niciodată exact aceleaşi). din punctul de vedere al americanilor. The individual and his religion. rev. Harvard Univ. . Cînd individul în creştere ajunge la maturitate. cu un vas american. Britanicii1 6 Cf. în final. ' mente diferite. u. Family constellations as o basic personality determinant. nici între sistemele culturale şi sistemele sociale. duce la generalizarea faptului că America are o cultură „centrată pe copil". Copiii mari. Astfel. La şcoală tu vei avea un învăţător. W. c. E. culturi diferite au moduri diferite de formare a copilului — şi lecţii diferite de predare . 'W. Pe acest vapor copiii erau supravegheaţi. ed. eu un altul .analitic. Concepţia implică un ciclu care continuă din generaţie în generaţie într-un sens circular fără sfîrşit. . adăugat altora de acelaşi gen. pp. S h i 1 s (Eds. Personalitatea de bază Un călător a făcut următoarea observaţie. 1948. 265 Chiar copiii din aceeaşi familie sînt supuşi unor aşteptări şi trata. eu o carte diferită. experienţe similare vor tinde să producă personalităţi similare în cadrul culturii. P a r s o n s. în „J. Stînd într-un şezlong pe punte.. 26—36. . Psychother. 1955.

în timp ce copiii din clasele socialo superioare au învăţat să-şi amîne plăcerile şi satisfacţiile. Deoarece liniile directoare ale caracterului se formează.din. control^ V agresivităţii sale şi dezvoltarea umorului. este necesar ca tocmai în educaţia foarte timpurie a copilului să se realizeze formarea personalităţii de bază. VI—VIII. Personalitatea do bază este u. deprinderile de eoondmisire şi concepţia sa generală. Press. în acest caz noi confundăm cultura reală cu conceptul de cultură. Cercetarea şi teoria referitoare la personalitatea de bază au fost strâns legate.cadrul culturii un tip de personalitate de bază (în Jleral) şi adulţii întăresc Bbontinuă tradiţia CUltu. Ond Henri a crescut putem să-1 considerăm drept francez tipic — vioi. deşi se dovedesc a fi mai puţine decît se crede de obicei. 179 asemenea. Să luăm. De Figura 18. indi-jerent dacă urmăm sau nu modelul psihanalitic. zgîrcit. iubitor de familie. pp. cînd este înţărcat. niţele naţionaleX Diferenţele de clasă au fost "studiata extensiv. formula este doar largă si aproximativă. amant pasionat I posedînd. Totuşi. iar jversarii prea puţin. Conform rezultatelor unor teste ariate. cazul ipotetic al unui copil francez Henri.9 Dar cultura nu urniează numai direcţii naţionale. toate trăsăturile „caracterului naţional'' francez. cum e pedepsi* (dacă e pedepsit). că copiii din clasele sociale inferioare tind să dorească realizarea imediată a satisfacţiilor. Cum este îngrijit copilul. Orice fel de învăţare uniformă în orice stadiu al vieţii ar conduce la asemănări. mai ostilă şi mai ameninţătoare. 1945. The psychological frontiers of society. Dacă ştim că el e născut într-o familie pariziană dir| clasa de mijloc putem prezice (cu aproximaţie) că el va g supus unui anumit tip de educaţie în ceea ce priveşte curăţenia şi disciplina. ne ajută să înţelegem de ee un boşiman seamănă ou ^ altul.seama de varia-1 bilitatea totdeauna prezentă în cultura reală şi în educaţia copilului. daca este înfăşat. rală pe care o consideră cult^rală ° copuior »mună şi corespunzătoare ■general). acestea nu uscr&ejzâLgra-.. tabuurile şi valorile pozitive.Tradiţie Educapf uniformă. Există diferenţe în funcţie de rase. Ciclul cultură-personalitate 7 A. schema nu reuşeşte să explice diferenţele dintre boşimanii luaţi individual sau dintre oamenii de afaceri aţineri câni luaţi individual. Ştim. Există şi te diferenţe între grupurile rasiale şi etnice.8 Proba-Wcă adepţii acestei concentraţii aşteaptă prea mult de la ea. în cea mai mare parte. după Freud. Criticii acestei abordări înclină să o respingă pentru Ct 180 ■ o „antropologie a scutecelor" care induce în eroare. băieţii negri comparativ cu cei albi. fexistă un număr tot mai mare de studii asupra caracterului „aţional abordat din diverse puncte de vedere. ocupaţii.10 O metodă de studiere a diferenţelor dintre grupurile natiorale m alt gen o constituie administrarea testelor de . ■•Desigur. de exemplu. de doctrina freudiana. astfel încît ar putea să ajungă să fie complet diferit de stereotipul (conceptul) unui francez tipic. Ceea ce un copil învaţă înainte de trei ani este în principal reglarea funcţiilor şi nevoilor biologice.n concept care induce în eroare dacă nu ţinem . New York. conceptul de personalitate de bază — care duce la rjndul lui la conceptul de caracter naţional —■ are un merit.socialei pici una_. ce se întâmplă cînd îşi mîngîie organele sexuale — răspunsurile la asemenea întrebări detaliate sînt căutate de c« ce consideră că personalitatea de bază este modelată în primii a& de viaţă. dacă e hrănit la sîn sau nu. Comportamentul sexual al bărbaţilor cu o educaţie superioară este (în medie) mai puţin promiscuu decît al bărbaţilor cu un grad mai scăzut de educaţie. ce se întâmplă cînd are un acces de furie sau cînd se udă sau se murdăreşte. cum se desfăşoară formarea deprinderilor igienice. văd lumea ca fiind puţin prietanoasă. dacă e hrănit după program sau la cerere. pe scurt.. Kardiner... Univ. Cu alte cuvinte. Uităm că educaţia lui Henri nti va corespunde exact mod&-| îului conceptual şi că produsul final al personalităţii sale va fi afectat de temperamentul său înnăscut şi de experienţa sa selec-1 tivă. clase. de exemplu. unde doarme. la trei ani. I Logica este sănătoasă ?i ne ajută să înţelegem de ■ personalităţile boşima\^f*rsonafitatea de Mui şi omului de afaceri ^ sînt diferite.

sau două infirmiere. 'andbook of Social Psychology. fix. D y m o n d. ■„ :o Pentru o discuţie asupra dimensiunii şi naturii asemănării în cadrul uPUrilor etnice vezi G. G. w h 111 n g. I n k e 1 e s. vjiro nu este personal care să nu fie în acelaşi timp şi o reflectare a mediului fizic. Dacă ştim despre un om numai că este de profesie sergent. Apoi să presupunem că o scoatem şi o punem la soare cîteva ore. In G.Addison-Wesley. 11 R. ir. 1954. de vîrstă mijlocie. Chiar cînd un om respiră. în „Trans. cap.. Probabil că sînt autocrat în anumite seturi de condiţii externe şi un anarhist în alte condiţii. 182 Dewey adaugă faptul că a considera personalitatea ca un pro. voi. Situaţia Să presupunem că punem la frigider o livră de unt pentru cîteva ore. toanele. New York. cap. Niciodată nu întâlnim personalitatea în afara unei situaţii. Exemple constituie : G.ă Sa a caracterului de grup (sau naţional) utilizează adesea termenul de „comun".Y. Sci. Ei vorbesc despre similarităţi datorate „trăsăturile] comune". trivialitatea. sau doi englezi care să aibă „comune» vreuna din deprinderile. social şi cultural. S c li n e i d e r.atitudini sau Bisaturi de personalitate. pînă unde trebuie să ne dezvăluim şi care sîntl regulile jocului. Rinehatf-Winston. «■ I. 1954. Vezi A. Toate acestea le facem în mod automat şi personalitatea noastră (cel puţin aşa cum este percepută de ceilalţi)! variază corespunzător. W. 1950. sînt numeroase. Murray. ' ass. N. > 106—124 . Modern Library ed. Cel mult putem vorbi similaritate sau comparabilitate în privinţa structurii personali^] ţii lor. D. National Character : the study of />dal personahty and sociocultural systems. determinîndu-se în acest fel diferenţele dintre scorurile medii de grup. Gorer. John Dewey a scris : Cinstea. Ei pot\chiar vorbi despre o „personalitate comună» Aceasta este o utilizară eronată a termenilor. dar în tot cursul zilei de marţi mă izbesc de cîteva eşecuri mărunte. 151—161..In Kluc k hohn. Cambridge. „vaiQr rilor comune". ce trebuie să evităm. cit. Levinson. invariabil este greşită.). cap 14. din clasa mijlocie. Ori de cîte ori acţionăm sau vorbim. castitatea. A 11 p o r t. 6. 12 J. ca şi pofta de. Ceea ce este intern reclamă ceva extern pentru a crea un circui-al comportamentului. Lindzey (Ed. j. trebuie să decidem I (poate conştient) unde ne aflăm. Luni sînt dominant. Dacă un eventual patron îl . Ele sînt aa Y ţări funcţionale ale capacităţilor personale la forţele înconjurătoare12. „deprinderilor comune". Cambridge. mîncare.11 Partizanii entuziaşti ai concepţiei personalităţii de ba7. Un student scrie : Nu cred că am vreo trăsătură stabilă. Can clinicians predict individual behavior ? în „J. op. Hoit. People of Great Russia. Fiecare e< unic în organizarea personalităţii sale. Breastfeedmg and character forma-'■'°i.spunea că fiecare avem tot atîtea „euri" cîte grupuri de oameni a căror părere o preţuim (pagina 110). Acad. Miercuri mă simt inferior şi am devenit umil şi supus. în Lindzey. Themes in Japanese cultura. p. V. hărnicia. Trăsăturile mele personale sînt atît de instabile încît mă îndoiesc că au o existenţă reală. ' fesset. Rickman.'\ 1943. F. Mass. 181 I teristice ale personalităţii ei. îrŞ ponsabilitatea nu sînt posesiuni particulare ale unei persoane. The nature of prejudice. ştim. provenind dintr-un mediu protestant din Vestul mijlociu putem (probabil) să prezicem cîteva trăsături carac8 Cercetările asupra personalităţii do bază. dar forma şi calitatea sîrat muli. digestia reclamă hrană. majoritatea elaborate din PUnct de vedere psihanalitic. Experimentele arată că psihologii c1. Nu există doi ser I genţi. The cross-cultural method. Amintim că William James recunoaşte o variabilitate situa-ţională atunci cînd . 1949 . London. actul implică atît aerul extern. răutatea. La fel se întîmplă şi cu personalitatea umană. O altă metodă este aceea de a vedea care e succesul nostru în predicţia trăsăturilor unui individ pornind numai de la cunoaşterea apartenenţei sale la grup. curajul. II.. cit. trăsăturile sau valorile lor. Orice teorie care priveşte personalitatea ca ceva stabil. 11 (nota 3 S*a) . op. Uneori comportamentele noastre diferă după cum alegem să vorbim sincer sau nu. G o r e r. o mulţime de lucruri despre personalitatea sa (după toate probabilităţile). Din punct de vedere chimic e acelaşi unt. 16. Ser. Human nature and conduct.. J.P61*' 1953. ce se aşteaptă de la noi. „atitudinilor comune". modificate de situaţie. Deve y. totodată. Addison-Wesley. 1922 . cît şi plămînii interni . voi. II.al unei „izolări ireale a unui eu ireal" este o eroare facilă. Goldma n-E i s 1 e r. 22. I nicieni realizează predicţii destul de reuşite numai pe baza cunoşti | ţelor lor despre apartenenţa de grup a clienţilor lor. necăsătorită. Dacă ştim că o femeie este infirmieră.

(băutul alcoolul^ (forma potrivită de botez). Primul grup de anchetatori a descoperit că numai 6% din oameni răspundeau „da" la această întrebare . în aparenţă 15% din primul grup îşi ascundeau adevărata lor atitudine pentru că nu doreau să ofenseze pe anchetatorul evreu. A study of a community and its groups and JW*| tutions conceived of as behavior of individuals. Jim poate spune „Străinii mă fac să mă simt nervos şi inferior". Totul depinde de ceea ce provoacă situaţia Sîntem gheme-de tendinţe totr-o situaţie. PsychoL". Quart. Soc. Acest fapt ar sugera că pentru adulţi situaţiile determină nu atît ceea ce vor face. tăcuţi. Knopf. 2. Murphy. tindem să ne retragem. atitudinile! publice şi particulare difereau ade^ sea. 184 Trebuie avute în rvedere trei fapte. 1947. ^ 43. (alte asemenea subiecte)". retraşi. El însuşi nu ştie dacă se va comporta^curajos sau va intra în panică. ceilalţi care nu erau de tip semit şi nu aveau nume evreieşti. Dacă un anchetator de opinie publică pane aceeaşi întrebare el poate spune. De exemplu. Nu noi sîntem cei integraţi . 80—91. nu putem spune ce va face cînd întîlneşte situaţii noi şi neaşteptate. cap. Al doilea fapt este acela că copiii mici sînt mult mai . Monogr. 38 si 39. (Dacă ele ar fi eşuat. Foarte ad^ssa oamenii nutresc ds fapt atitudini con-'■adictorii. nimic mai mult. Two experiments with an antisemitism ml> în „J. nr. Sehanck a constatat că mulţi oameni . cît ceeri cp vor evita să facă. M 16 Pentru discuţii asupra variabilităţii situaţionale vezi: W. e vorba doar de făptui că ineaTul în care ne mişcăm are o oarecare stabilitate şi de aceea provoacă un comportament caracteristic în situaţii date.întreabă pe Jim Jţi place -să întâlneşti persoane străine ?". 15 R. împrejurările critice din viaţă creează combinaţii! cafe nu au existat niciodată în experienţa persoanei. dacă îşi va asuma noi responsabilităţi sau va fugi de ele cînd va fi pus brusc în faţa unei pierderi grele.'ţii noastre de a spune minciuni şi de a masca natura noastră £rspnală. Cînd sînt confruntaţi cu situaţie neobişnuită majoritatea oamenilor tind să devină rezervaţi.) Si nici nu este adevărat că sîntem complsj lips'iţi de ajutor în predicţia modului în care o persoană va acţior. în „Psychol.1 în situaţii noi sau în împrejurări critice. The question-answer process. Issues". Pe scurt. ce credeţi personal despre toate acestea ?" aceeaşi persoană putea da un răspuns absolut contra. S. appl. de asemen G. Dar este probabil adevărat că teoria situaţională priveşte prea mult „în afara pielin Ea preşeşte cînd spune că testele de personalitate date în clasj sau în clinică nu reuşesc să facă predicţia comportamentului din alte situaţii. 1949. 3 . fi persoană este mult mai activă şi mai expresivă într-o situaţie ^piiliară. Tendinţa este atît de marcată încît unii teoreticieni spun că nu există o consistenţă internă y i cadrul personalităţii. Jim va da probabil un răspuns afirmativ pentru a obţine slujba. dar într-un sens individua| le deţine realmente pe amîndouj în funcţie de situaţia cu care se identifică în momentul respectiv. Investigatorul a pu întrebări privitoare la doctrina religioasă. cînd nu putem fi. New York. dictoriu. în „Publ. Robinson. Personality: a biosocial approach to origins and strucw New York. în „J.36 Din acest punct de vedere este fără sens a administra teste de personalitate în clasă sau în laborator pentru că nu putem spune ce va face subiectul nostru cînd va fi în lumea reală. W Get zel s. celălalt grup a raoor-tat că 21% au răspuns „da". La un moment dat & formulat întrebarea „Ca membru al bisericii dumneavoastră c^ credeţi despre (episcopul dumneavoastră). Schanck. 5. 1949 şi Consiştency and mcons tencyin intergroup relations. 1946. Teoria situaţională are dreptate cînd pretinde că teoria psihologică priveşte prea mult „în interiorul pielii".r. Tot. R h o d e.14 Dar variabilitatea situaţîonală nu se datorează numai capaci-T. Răspunsu rile tindeau să se conformeze poziţiei aşteptate (oficiale) a biserici Dar cînd se întreba „Acum. Harper. Se aruncă în veselia. Dacă psihiatrul său îi pune aceeaşi întrebare. Ne place g fim noi înşine şi. „„ D. studiind comparativ atitudinile instituţionale şi cele individuale. L.„ 13 J.situa-tionali" decît adulţii. In primul rînd. teama sau . 183 erau în mod real inconsecvenţi cu ei înşişi. să evite orice acţiune.".". părem a fi gheme de contradicţii. nr. ca nefiind valide. „Totul depinde de străin. Opin. Coiy Emergent human nat'ure. 169—181. dacă e posibil. Ei tind..^ Nu e necesar să acumulăm exemple de inconsecvenţă. *H 18. 30."13 într-un studiu de opinie publică (care intenţiona să măsoare antisemitismul ca atitudine a personalităţii) era pusă întrebarea „Credeţi că evreii au prea multă putere în Statele Unite ?" Au fost folosite două grupuri de anchetatori : unii care erau de tip semit şi purtau num 2 evreieşti . s-ar fi renunţat de mult la ele. a unei boli sau a unui dezastru financiar.

veselia este funcţie de situaţie". Factorii personali determinanţi sînt mai importanţi acolo unde sarcina este mai liberă.) *1 Reiese că rolul trăsăturilor de personalitate este mai maj în situaţii care sînt „nestructurate" — unde. Psychological determinants of interpersonal oen» n teză de doctorat nepublicată. 1960. A 18 A. D. de asemenea. Să cercetăm puţin mai profund factorii (c) şi (d). mai deschisă şi nestructurată. Personalitatea iernă este un factor. 56. observăm din datele disponibile că ceeaJ va face în mod concret o persoană este rezultatul a cel puţin pa "1 condiţii : 17 R. sarcinile şi funcţiile sînt net prescrise. Cu alte cuvinte. Am spus că copiii sînt prizonieri ai culturii jor (pagina 176) . dar într-o măsură mai mică. e mai probabil ca persoane o inteligenţă superioară. sarcin! i încredinţată grupului constă mai curînd într-o discuţie. Să presupunem că adunăm împreună un grup mic de oameni care nu se cunosc şi le dăm o sarcină comună de rezolvat. iar alţii sînt supuşi . Trăsâ-j turile pe care le-a măsurat includ anxietatea. ce anume trebuie să mai ştim pentru a putea îacej în mod corect predîcţia modului în care un individ se va com-J porta ? Punîndu-şi această problemă. Couch.. conformismul autoritar. Problema de a şti cît din comportamentul nostru se datoreste „personalităţii interne" şi cît „situaţiei externe" ponte să fie supusă studiului experimental cu oarecare şanse de'succes. acolo unde obligaţiile si rolurile. ca şi Mann. Cine va deveni liderul grupului ? Este adevărat că unii oameni sînt . O persoană iubitoare de petreceri dă o petrecere. Al treilea fapt important este acela că majoritatea oamenilor fac mult pentru a crea situaţia la care ei răspund.17 (Şi desigur „personalitate internă" de azi este în parte un rezultat al interacţiunii cu situaţi* de ieri. să devină lideri . ce sarcini situaţionale concrete i se cer şi ce se aşteaptă de la ea. de asemenea. dar în mod categoric nu este singurul care 185 determină capacitatea de conducere.pune „Vedeţi. Mann. într-o acţiune calificată. prizonieri ai situaţiei. Pentru a înţelege un comportament trebuie să cunoaştem ambele seturi de faotori determinanţi. masculi-şi liberalismul favorizează obţinerea conducerii. de exemplu. situaţiile în care ne găsim sînt adesea produsul direct al personalităţilor noastre anterioare (şi actuale). Este util să ştim poziţia unei persoane în funcţie d? aceste trăsături. Mai întîi a constatat. 186 a. Un «ituptionisţ ar putea . ei sînt. Dar pentru a face o predieţie cu un grad mail mare de siguranţă în ceea ce priveşte felul în care ea se va comporta într-un grup este necesar să ştim. expresia extro-l vertită a emoţiei.p-rsomlitate internă" cînd procedează astfel. 241—270. cum percepe situaţia prezentă şi semnificaţia acesteia pentru ea. să fie într-un grup şi să contribuie în mod pozitiv la activitatea i. 1959. jj. opti-j mismul şi satisfacerea dorinţelor prin imaginaţie. . adică. Nici o persoană nu poate „percepe situaţia prezentă" şi nici să execute ]|9arcinile concrete care i se cer" decît în funcţie de capacităţile pe care le are. Putem avansa cu siguranţă o gone~ ralizare : factorii situaţionali determinanţi sînt cei mai important. . Şi adulţii sînt.. c. Aceste sînt toate autentice şi semnificative din punct de vedere «istic. Pe scurt. b) cum percepe pe ceilalţi din grup — îi simpatizează ? crede că ceilalţi o simj patizează ? crede că grupul merită osteneală ? c) car? est| presiunea reală asupra ei — se aşteaptă ca ea să condticâj ce muncă i se atribuie ? Toate aceste variabile intră în siţuŞj ţi a totală şi trebuie să le cunoaştem pentru a face predictjj corectă a comportamentului dincolo de ceea ce cunoaşte^ trăsăturilor personale va realiza.disperarea situaţiei imediate şi par să fie lipsiţi de o . ci priveşte o prţ) blemă mecanică sau tehnică.conducători înnăscuţi" şi vor ajunge în vîrf indiferent de împre-jurâri. gradul ei de deschidere . A review of the relationship between personality performance in smoli groups.prin natură" ? Un alt mod de a pune Problema : „Faptul de a avea anumite trăsături măsurate de personalitate determină o persoană să-si asume conducerea întrun "nip nou de oameni care sînt străini unii fată de alţii ?" La o examinare atentă a cercetărilor pe această problemă ^ann conchide că „personalitatea internă" este într-adevăr o con-%e a calităţii de conducător. Couch a realizat o experimentare extensivă.38 Cu alte cuvinte. iar ultimele două sînt produse ale situaţiei. Trăsăturile personale sînt mai puţin ^ portante cînd sarcina nu e de natură verbală. şi d. caracteristici durabile ale personalităţii . care sînt bine adaptate personal si au spre extroversiune. Dar a cui funcţie este această situaţie însăşi ? Un om căruia îi p'ace baseball-ul va căuta jocul respectiv. t există relaţii sigure (dar nu extinse) între trebuinţele şij trăsăturile unei persoane şi ceea ce face ea în grup. dar ele nu sînt în nici un caz universale. forme de apărare şi mascare utilizate de persoană . Putem spune că primele două condiţii sînt produse ale personalităţii.". agresivitatea. Harvard College Library. ce forme de autoapărare utilizează .. De asemenea. trăsături ca spiritul dominator. Deoarece personalitatea (considerată ca un sistem de trăsături interne) nu e singurul factor determinant al comportamentului jn grupurile mici. de asemenea a) în ce grad ea îşi maschează în mod normal personalitatea. S.. în „Psychol. Bull. Astfel.

în scopul recreerii îşi întîlneşte echipa de bowling ■oacă rolul adecvat calităţii sale de membru în această organi-zaţie sportivă. Impulsul situaţiei este. 21 Vezi E. în ge^. şi. 1951. de asemenea. avocat. 58. eu pot acţiona numai în cadrul variabilităţii personale permise de aptitudinile şi trăsăturile mele. Poziţia sa exactă jn cadrul seriei în orice moment dat va depinde de ceea ce produc ndicii situaţionali.". 239—252. Să examinăm o familie medie din cultura occidentală. 20 Vezi P a r s o n s.personalitatea este ea însăşi un factor în aşa-zisa situaţie. op. cap. La ora mesei îşi reîntîlneşte familia şi rolul latent Jtată redevine predominant. au mare importanţă în socializarea J enculturatia lui pentru cerinţele vieţii adulte. 4. să aibă grijă de familie. Apoi ■ vizitează mama vîrstnică şi se comportă conform rolului său B-şnuit de fiu. dar sînt şi modele pe care li poate imita. I Astfel. inclusiv să contraatace cînd e atacat de un coleg de scoală E de aşteptat ca fiica să înveţe menajul şi să fie mai modestă şij mai rezervată decît fratele ei (în general). mamei şi fraţilor si sui-orilor sa"!e. în „Psychol. Este eronat să spunem că Jim are o cantitate y de anxietate. Aceste asumări de roluri. soţ. reclamant. dar totdeauna în cadrul Mitelor ei particulare. care operează în mod mecanic în aceeaşi măsură în toate ocaziile. Mai curînd ar trebui să considerăm trăsăturile ca serii de comportamente posibile. secretar şi aşa mai departe. S h i 1 s.21 Să-1 urmărim pe tată. Rolul mamei cui prinde o multitudine de obligaţii şi sarcini prescrise. în curînd ajunge la spital unde este medic.în egală măsură adevărat că nu există situaţie separată de s°nalitate.. se presupune că va face lucruri băieţeşti. La prînz prezidează o masă la Rotary Club unde ■onfruntat cu noi aşteptări de rol într-un sistem social nou. el învăţ şi rolurile tatălui. să disciplineze copiii. manager. Să rezumăm : dacă nu există personalitate în afara situaţiei. atît de puternic" încît ■We să privim personalitatea ca o entitate sau structură niciată fixe. un copil de patru ani imită mişcările tatălui său cînd acefl conduce maşina familiei. în cultura noastră numărul de „moduri şi coduri structurate" posibile pare infinit . sociale şi culturale care o înconjoaJ în orice moment. e de aşteptat ca tatăl să plece de acasă dimineaţa. viaţa sa. cum pleacă dimineaţa de acasă pen» a-şi îndeplini îndatoririle. 213—223. vecin. Copilul de sex masculin ocupă curînd un rol special adecvat masculinităţii sale . in afară de modurile şi codurile atribuite diferitelor vîrste (copilărie. ca un sistem complex de serii potenţiale de comporta187 mente care pot fi provocate (în limitele posibilităţii unei persoa de diferite condiţii fizice. 30. . probabil. fi senzweig. 1959. automobilist. Interacţiunea tutural acestor roluri este extrem de subtilă şi constituie ceea ce numiiJ sistemul social al familiei.ceva „care împinge" o persoană mai sus sau mai jos pe scara potenţialităţilor sale. ral.19 Rolul Un rol este un mod structurat de participare la viaţa i Mai simplu. să rneargj la lucru. CopilJ mai mare trebuie să dea ajutor la îngrijirea celui mai mic şi y gospodărie. dintre care unele sînt proprii rolului fl tată. în general. există roluri prescrise pentru elev. totuşi. Role-taking in childhood and its consequ for social learning. sau de agresivitate. ca şi toate vieţile.". Aceasta ar însemna că el niciodată nu prezintă mai mult e o cantitate x şi mai puţin de o cantitate z. Chiar în situaţii noi şi neaşteptate. Rolul medi«J ia repede controlul comportamentului său (în timp ce rolul tatăl 19 Conceptul de „serie a variabilităţii personale" este utilizat de S. sau de extroversiune. reprezintă ceea ce societatea aşteaptă de la un individ care ocupă o poziţie dată într-un grup. membru al bisericii.20 în timp ce copilul îşi îndeplineşte propriul său rol. să se joaJ cu ei şi să încurajeze în diverse feluri mama. Rolurii sînt reciprocele propriului său rol. Maccoby. părinte. Mai curînd ar trebui să spunem că el posedă limite superioare şi inferioare ale acestor lăsaturi. votant. poate face acest lucru numai în limitele potenţialului oferit de personalitate. putem :°ncepe situaţia ca . chiar gînduri şi sentimente adecvate. Idwdynamics in personalîty theory with special referenc proiective methods. Nota 6 supra. în „Child Developm. . soţie. E. 188 ■rsistă latent). poate fi considerată ca o sUccesiune de roluri raportînd individul la o serie complicată de sisteme sociale. care sînt activate în grade variate în cadrul acestor serii conform cerinţelor situaţiei. în acelaşi timp. oîteva privilegii „Modul structurat" al copilului este. adăugate 1 rolul propriu al copilului. trebuie să admitem faptul că trăsăturile de personalitate nu trebuie privite ca ceva fix şi stabil.. Pentru a pune problema puţin altfel. cit. De aceea sîntem forţaţi să conchidem că în timp ce situaţia poate modifica foarte mult comportamentul. unul de supunere la care se adaugă privilegiile de joc şi primire a educaţiei. Rev. Un copil de doi ani după o faptă rea îşi va spuffl „neascultător" numai pentru ca mama sa ar putea să spună acej lucru .

Toby. cap. New York. 3. în general. înainte de a răspunde la întrebarea noastră trebuie să distingem atent patru sensuri ale conceptului de rol — toate justificate dar prea frecvent confundate. Mills. v k 26 F.. Dar aici întrebarea esta : ce aşteaptă I el de la el însuşi ? El îşi defineşte rolul în modul său propriu. In cursul vieţii sale. New i°' Harcourt. G r o s s. medic. 189 acestuia ? Din această întrebare. Role conflict and personality. Uneori oamenii îşi iubesc rolurile . Acceptarea sau respinge ■ -rea rolului capacitnti iempera'ment atifudim dispoziţii trebuinţe şi motive stil cognitiv valori etc Comportament în sistemul sociaL Interpretare: rolului- . Nota 3 supra. New i° 1 Columbia Univ. tinereţe. 22. Dăm două exemple : Persoana este compusă din rolurile pe care le joacă25. Brace. Ele sînt ceea ce cultura sau subcultura prescrie pen-1 tru tată. Age and sex in the social structure of the United States în Kluck-°hn. un individ joacă un număr de diferite roluri. a N. Un director de şcoală descoperă că în munca sa e 'confruntat cu o reţea de relaţii rle rol care adesea sînt conflictuale. s-a constatat că unii studenţi .' 56.23 Un experiment plin de imaginaţie demonstrează acelaşi ţ fenomen. adică a^ codul oficial de dreptate şi nu făceau excepţii nici chiar peiu tru prietenii lor. sinteza tuturor rolurilor sociale pe care le-a avut de la naştere pînă la moarte constituie personalitatea sa socială26. J 25 H. Un [ tată crede că trebuie să-şi supravegheze îndeaproape fiul adolescent.A. 80. A. 190 prescripţii ale social \Expecfat. Aşteptările rolului sînt stabilite de sistemul social. Aşteptările rolului. W. Pastorul directorului pledează pentru ca băiatului să i se ofere încă o şansă. The social role of the man of knowledge. Numeroasele roluri directorului îl împing încolo şi încoace. p. Murray. 2. fie în termeni ai coîn 24 S. Un profesor concepe predarea bună ca o problemă de exerciţiu şi de pedeapsă severa. C. P. Character and social stnicture. altul favorizează munca individuală şi metodele permisive. Stouffer şi Toby au pus diferite întrebări unui mare | număr de studenţi de colegiu.22 | Rolurile noastre numeroase intră frecvent în conflict.* (al cărui membru este) blamează pe profesorul băiatului — i astfel toate opiniile posibile se încrucişează.(^c' finite fie în termeni de aşteptări ale altora. St o uf fer. inţelor sociale sînt atît de entuziasmaţi de acest concept încît ar acorda rolului locul predominant în teoria personalităţii. 1. 1953. Desigur. în „Antffl J. Virtual. rolurile sexuale pentru bărbat şi femeie sînt în mod special stricte. Social. Alţii rezolvă consecvent conflictul de rol j* favoarea codului „particular". O femeie care are o profesie şi care este şi mamă cu copii mici constată că rolurile ei sînt greu de împăcat. succesiv sau simultan . Explorations in : analysis : studies of the school superintendency role. J.T. 395—406.. cit. Gerth. Par-ns. S. Wiley.e \\egataderd PERSONALITATE Conceperea rolului. bătrîneţe) şi celor două sexe.24 Ne-am oprit destul asupra importanţei indiscutabile a roluri. altul că trebuie să-i acorde libertate. un tată sau un profesori ştie ce se aşteaptă de la el. Ele constituie regulile locului si reprezintă ceea ce majoritatea indivizilor dintr~o societate aşteaptă de la orice membru care ocupă o anumită poziţie în orice siistem social obişnuit. Ar fi raportat decanului această acţi-I une necinstită aşa cum o cere regulamentul ? Sau nu ar fi ' făcut-o pe baza faptului că rolul de prieten pretinde protecţia 22 Pentru o discuţie asupra tipologiei vîrstelor şi sexului vezi T. Cum vom raporta conceptul de rol la personalitate ? Ca şi ^ cazul culturii şi situaţiei. geau în mod constant standardul „universal". mamă. unii oameni de ştiinţă din domeniu] şy.". Imaginea pe care un tată dat sau un profesor dat o are despre rolul său poate să corespundă sau nu I aşteptărilor rolului. Znaniecki. Mason. Conceperea rolului. 1940.adolescenţă. Profesorii (ale cărora păreri se presupune că le ^prezintă directorul) doresc ca băiatul să fie exmatriculat. în toate culturile. Schneider. favorizînd relaţia de rol Spe_ cifică prieteniei. W. Parent-teacher association = Asociaţia părinţilor şi profesorilor. McEachern. Acceptarea rolului. lor. A. vîrsta mijlocie. op.. O întrebare se referea la ceea ce ar fi făcut ei dacă şi-ar fi luat sarcina de a supraveghea I disciplina la un examen şi ar fi descoperit că unul din prietenii lor buni copiază. jj. (Nota ■o. ca şi din altele ip conflicte de rol similare. Press. 14. W. elev. Comitetul şcolar (şeful său oficial) recomandă suspendarea. p. Să presupunem că un băiat turbulent trebuie disciplinat. 1951.

4. Nu vrein I să spunem că orice persoană satisfăcută de rolul său este con. Patru semnificaţii ale „rolului" în raport cu personalitatea cepţiei proprii) . rol — I permit o mare libertate în conduita personală. cît si strU1 tura personalităţii. Modul cum individul defineşte rolul pentru sine şi ^ îl acceptă şi îl face central. un director bun. Aşteptările sînt uniforme şi nre~ scrise. Este curajos sau nu prea ? Este elevul cooperant sau opozant şi nedisciplinat ? Numai aşteptările rolului nu vor putea să ne-o spună. Studiul constată '$ nu numai aşa-numitele boli psihosomatice (ulcer. admitem că „seria personală de variabilitate11! este mare. Elevii. conform presiunilor 1 culturii. de obicei. mamele.27 ga SUgerează -că putem concepe în două sensuri rolurile Ca aParţinînd sistemului social (şi nu personalităţii). Sistemul social emite cerinţe flexibile . cum am putea fi noi stabili şi integraţi ? în favoarea acestei concepţii putem cita faptul că „de-privarea senzorială" poate afecta foarte mult orientarea unei perene şi chiar simţul eului său (pagina 122). Din fericire aceste trei forţe sociale — cultură. Interpretarea este a unei persoane dar ea aîectea>-sistemul social şi poate fi apreciată ca făcînd parte din acest sj ^ tem extern. vânzătorii diferă foarte mult între ei în ceea ce Priveşte interpretarea rolului. alergii şi altele) sînt mai numeroase în perioadele de stres personal. situaţia şi roiul . tot aşa există multe feluri de a fi o mamă bună. I servatoare şi nici că orice persoană nesatisfăcută de rolul său este radicală .* termină în mare măsură atît comportamentul personal. Un studiu suplimentar arată că perioadele de îmbolnăvire coincid la multe persoane cu tulburări în mediul lor social care a devenit deodată ameninţător si supraexigent din punct de vedere psihologic. Şi unora le place modul în care concep ei rolurile proprii dar resping aşteptările celorlalţi. Expectaţia °lului serveşte numai ca model şi stimul extern (care poate fi reerPretat. totuşi. Hill pentru sugerarea acestei diagrame. ne menţinem un soi de integritate încăpăţînată.28 Deşi este cu siguranţă adevărat faptul că conduita şi sănătatea noastră variază de la situaţie la situaţie şi ou schimbări în rolurile noastre. Ceea ce individul face concret cu rolul său depinde de toate aceste condiţii precedente. De regulă. In mod normal. putem să împăcăm accentul pus pe „sistemul social" (preferat de sociologie şi antropologie) şi accentul pus pa „sistemul personal intern" (preferat de psihologie) în virtutea faptului că ambele abordări permit un cîmp mare de variabilitate. conceptul de rol aparţine în două sensuri per" sonalităţii. dar se pare că există o tendinţă în această direcţie. Figura 19 indică poziţia acestor moduri diferite de a concepe ^olul. sau îl îndeplineşte într-un superfieial sau inadecvat. Schimbarea socială catastrofică Rămîne o problemă. Interpretarea rolului 5 Şi ea un punct de intersecţie între sistemul personalităţii şi 27 Sînt îndatorat lui John P. nu există un conflict fatal între ele. individul are capacităţi flexibile. Nu putem fi de acord cu faptul că personalitatea este numai I o conexiune de roluri — sau că este numai latura subiectivă ^1 culturii. Am spus că cultura. situaţiei şi rolului. Din cînd în cînd oamenii de ştiinţă au prilejul să studieze cazuri de schimbări sociale catastrofice şi efectele lor . De aceea. 191 sistemul social. cei care îşi concep rolurile la fel ca societatea d care le acceptă mulţumiţi sînt oameni care tind să sprijine structura instituţională curentă a societăţii. alţii o urăsc. astm. directorii. sau un profesor bun. Dacă mediul nOstru nu este stabil şi integrat. constituie o problemă subiectivă.mineri îşi iubesc munca . Cei care îşi redefinesc ro~ lurile în mod drastic şi au aversiune pentru ele —■ indiferent (je definirea lor. 192 Logica este clară : pentru a ne întreţine personalitatea avem nevoie de hrana produsă de un mediu stabil în care am trăit mult timp Şi din care obţinem un sprijin continuu prin prezenţa şi amintirile acelora care ne-au cunoscut de ani de zile. Interpretarea rolului. dar variaţia care se produce între diferitele moduri de a -oncepe rolul. Există mame binevoitoare şi nebinevoitoare.Figura 19. Aşa cnm existai muTte feluri acceptabile de a vorbi limba engleză. societală sau personală — sînt revoltaşi. al său. "* în cadrul acestei serii activitatea variază. Unii directori de colegiu şi unii . Dacă acest lucru este adevărat. acceptat sau respins de persoană). situaţie. sau oel puţin încercăm să o menţinem. unora rolurile le sînt indiferente . ca şi r>iultr> moduri acceptabile de comportare într-o manifestare SDortiva. ci toate tipurile de tulburări cresc. Dacă personalitatea ar fi nimic mai mult decît „latura subiectivă a culturii" sau „° lecţie de roluri" paralela ar fi perfectă. ne-a^i asţep ca o schimbare în sistemele sociale şi culturale şi în situaţii producă schimbări în planul personalităţii. Pînă cînd nu cunoaştem răspunsurile nu putem decide dacă rolul este cald si central pentru personalitate sau este numai o prescripţie culturală periferică si dezagreabilă. gradele de acceptare şi toate caracteristicile şi trăiturile de personalitate asociate acestora modifică enorm inter-Pretarea rolului. sau o marionetă aflată la discreţia situaţiilor în schiiti-l bare. Totuşi. în aeelaşi timp. alţii urăsc „locul din viaţă la care au fost chemaţi".

". Se instalează inhibiţia deprinderilor si credinţelor sale obişnuite. ^r sîntem avertizaţi împotriva generalizării faciale conform căreia . 1—2 194 at într-un lagăr de concentrare nazist sau rusesc. 1373—1388. E. fiind chestionat el trebuie să spună totul despre munca sa. 9Margaret Mead. Un agent de publi. H i n k 1 e. Reconstruind faptele din numeroase relatări. Un profesor de materna. desigur. Pe măsură ce oboseala creşte i se spune să mărturisească si că în aceăt caz în curînd va fi eliberat de chinuri. ea nu mai poate s-o facă.r" eail ar DUtea fi un P and Pers.29 Asemenea observaţii. schimbai Ue în personalitate nu sînt proportionc schimbările din cultură sau situaţie. Victima poate fi un misionar american sau un reporter C d Nord sau China Sau ar putea fi un pe vătare. afabil este ruinat de nazişti. H. fiindcă nu ştie de nici o crimă — alta decît faptul că el dezaprobă personal regimul. 1958. atît înainte de a părăsi Germania. reticent şi apatic în tinereţe avea acelaşi temperament şi aceleaşi trăsături o generaţie mai tîrziu. Şi t< tuşi. adesea în miez de noapte sau în primele ore ale dimineţii. Suppl. O evreică extrem de competentă. extrovertit. în „Ann. 2S L.30 Sîntem siliţi să conchidem că. Tribul avansase-de la un nivel primitiv la un tip occidental complex de civilizaţie.ail -mă. Totuşi. prezenta aceeaşi îngîmfare care îl caracterizase ca adolescent.". lipsit de culoare în Lumea Nouă. I Din punct de vedere fiziologic putem spune că sistemul său nervos este supraîncărcat cu produse ale oboselii şi ale frustratiei emoţionale. reuşeşte să emigreze şi devine profesor de matematică reprimat. cine sînt asociaţii săi şi fapte complete despre viaţa sa socială şi statutul său economic. 8. însoţită de fluturarea pistoalelor şi a altor arme. soc. i se pot pune cătuşe la jjjîijii şi este dus într-o celulă. Interogatoriul începe imediat. Sigur că au. dar soseşte în Israel. Nu ne spui totul sincer". 10. îşi declară nevinovăţia. care a investigat cultura Manus din Polinezia şi s-a familiarizat îndeaproape cu mulţi membri individuali. ea a observat stabilitatea personalităţilor individuale. Victima poate n un ""olult£. scriitoare cu un stil soînteietor părăseşte Austria în împrejurat periculoase. Experimente C|nistre de „spălare a creierului" sau „chirurgia sufletului" — o eti-Ifietă mai liniştită ar fi „remodelare ideologică" sau „persuasiune -ercitivă" — ne permit să schiţăm rezultatele. Cultural discontinuities and personality transorrnations. Douăzeci şi cinci de ani mai tîrziu i-a vizitat^ din nou. în „J. persecutaţi. Secole de schimbare socială au fost condensate într-o singură generaţie. 1 epoca actuală plină de tulburări avem dovada vie că o per--" oricît de intense ar fi eforturile ei. procesul începe cU o arestare dramatică. acum judecător de vîrstă mijlocie. prădaţi de bunurile w arestaţi. Ecologicul investigations of the rela-tl°nship between illness. nu poate face permaneni prăbuşirii complete a sprijinului său social.asupra personalităţilor individuale. Med. nu dovedesc că schimbările s°ciale mari nu au nici un efect asupra personalităţii. Ser. Issues". prizonierul e uluit şi zăpăcit. torturaţi . Dacă încearcă să coopereze i se spune „E mai mult. nr. cît şi în noua lor ţară. între timp întreaga cultură se schimbase-drastic. pUţin intac sistemul personalităţii sale mai mult sau mai puţin intact. G. 193 voltarea personalităţii — cd. cel puţin pentru maiori indivizilor. Ei an îndepărtaţi de munca lor. tică cu o fire reprimată şi lipsită de culoare îşi pierde postul. Devine preocupat să . Cercetătorii raportează că impresia vie reieşită din rna_ terialul studiat rezidă în extraordinara continuitate şi identitate a personalităţilor individuale. W o 1 f f. lntern. Interogatoriul începe spunîndu-se „Guvernul stie totul despre crimele tale. Un astfel de studiu a fost condus de antropologul Mar-garet Mead. Ce s-a întîmplat atunci cu personaj litatea lor ? Un studiu atent a nouăzeci de asemenea cazujj a arătat cît de persistente «i de energice erau eforturile 1OJ de a-şi conserva propria natură specifică. Un om. Chiar în condiţii de an socială (dezintegrarea valorilor) persoana reuşeşte să-şi mc wMilt c. citate optimist. In cazul spălării creierului e vorba de dorinţa disperată a unor străini de a modifica sistemul tenace o valori pe care cineva si 1-a construit în cursul unei vieţi do în văţare. 265 personalitatea este numai o imagine-oglindă a culturii. dai ajunge în America de sud un agent de publicitate optimist extrovertit şi afabil. De ■ un al doilea exemplu este instructiv : în timpul perioadei hitleriste în Germania mii de o ai îşi pierduseră sprijinul obişnuit al sistemului social. unde scrie un volum d memorii cu verva ei obişnuită. 49. life experiences and the social environment. dar acum e momentul să spui totul". . dar i se spune „Guvernul nu arestează oameni nevinovaţi". t. Trebuie să încerce să-şi amin-*«ască amănunte exhaustive despre convorbirile pe care le-a avut. familiile erau dispersate. Spălarea creierului. 1954. dincolo de un anumit punct. Un altul care fusese neîncrezător. de obicei într-o lumină foarte puternică care provoacă surmenarea ochilor şi oboseala. prizonierul poate fi apoi legat la ochi. ce face în ţară.. Unii au scăpat ţ}' soarta fatală din lagărele de eoncentrare şi au reuşit să p^ răsească ţara şi să emigreze în ţări străine unde nu aveau I nici un fel de rădăcini.

Cu o idee atît Je bine implantată. Ea imploră confort. Această odihnă parţială serveşte la dezorientarea si mai "tere a sistemului său obişnuit de deprinderi. I Unii cercetători au avansat concepţia că aceste transformări extreme se datorează operării a trei forţe : slăbiciune. sînt un spion. cu gura şi dinţii. Destul de ciudat. două. Nu se ştie încă dacă cei care scapă în final din acest mediu coercitiv îşi pot vreodată regăsi complet sistemele lor anterioare de credinţe şi valori. Li f ton. personalitatea (sau importante părţi ale ei) poate fi răsturnată. Nu are nimic de mărturisit. pr babil transferînd asupra lui propriile lor luni de suferinţă. O victimă spunea „Iţi construiesc o mentalitate de spion. Este mai uşor să i accepte standardele oferite . bunătate şi va face orice pentru a le merita. adică a spune „Da. data viitoare vei spune că ai dat cincizeci. Bettelheim relatează desptf propria sa luptă timp de multe luni în lagărul de concentrare di* 31 R. Dacă mărturiseşti că ai dat patruzeci de mesaje de spionaj. New Norton. 19. Ceea ce ai inventat devine realitate. 173—19! de acelaşi autor.. un criminal. Thought reform and the psychology of totalism.32 I Reiese astfel că în condiţii de mediu extern complet contro-■ exercitînd o presiune maximă asupra individului. Nici una din deprinderile sale °Mşnuite nu-1 ajută să scape de situaţia aceasta intolerabilă.33 Probabil.. brusca amabilitate a judecătorilor ajută la prăbuşirea rezistenţei şi provoacă victimei regresul la un nivel. frică*. Toate Protestele sau apelurile la raţiune sînt întîmpinate cu „Mărturie?te. [. 1956. de dreptate şi nedreptate. Păduchii se înmulţesc tot mai mult. Dar chiar şi Bettel-Kn fixează o limită cam de trei ani de rezistenţă. Vrea să-şi „ajute" călăul este atît de insistent. Aranjezi cana şi strachina cu nasul şi încerci să înghiţi o fiertură de două ori pe zi. Adesea pri-Hîeri mai în vîrstă au devenit sclavi jalnici ai temnicerilor lor Rişti. J. îţi deschid ei pantalonii.31 Relatarea unor asemenea torturi a fost făcută de multe ori în ultimii ani.caute o ieşire si i se spune că singura salvare este să mărturisească. Ţi' ^ spune mereu să mărturiseşti totul şi atunci vei fi tratat mai bine. dependenţă. Această „teorie DDD" susţine că operarea intensă şi simula tonă a acestor forţe va zdrobi mai devreme sau mai tîrziu orice rezistenţă faţă de sugestiile date de persecutori.. 195 în celulă e pus cu criminali mai „avansaţi" în „spălarea Cr ierului" şi aceşti oameni se năpustesc asupra lui cu violenţă. timp umplut cu durere şi frustrare totala.. Voi aveţi dreptate şi eu am greşit. Relaţia generalizată dintre forţa ego-ului şi schimbarea socială stresantă ^henwald pentru a-şi conserva simţul eului... Dar nimic din ce spune nu satisface pe examinatorul Chinul nu s-a terminat. victima simto slăbită şi vrea să se supună. Devine prea dureros să menţii standardele anterioare de adevăr şi minciună. Adesea. Limita critică de rezistenţă este amînată. Presupune mult timp şi suferinţe catastrofale pentru a răsturna credinţe şi valori stabile. 196 ego-uiui şi integrarea Dezorganiza -rea personalităţi'' \ Creşterea anemiei sociale şi a mediutuj Figura 20. pe măsură ce devine tot mai tulburat şi nesigur. aprobînd predicile acestora şi chiar căutînd bucăţi din hai-ffie lor pentru a le purta cu sine ca fetişuri sacre. începi să te gîndeşti cum să scapi de cătuşe. teoria •r . Nu te ajută pentru că eşti prea reacţionar. Spune adevărul. j^t" acuzat de a fi „un super-criminal imperialist care refuză să-şi noaiscă crimele". infantil. El ar spune „Această tortură i se întîmplă trupului meu şi nu mie". în „Psychiat". „Thought reform". un duşman al poporului. Dacă trebuie să urinezi. mărturisirile pot fi oprite luni de zile. dar ide^a aceasta prinde rădăcini şi devine tot mai atractivă pe măsură c1 oboseala şi groaza de tortură fizică se iveşte tof mai mult. Dar ceea ce se întîmplă în cele din urmă — după luni sau ani de astfel de existenţă — este o adevăratj prăbuşire a edificiului personalităţii aşa cum era ea înainte de arestare. mai ales pentru că în acest fel scăpa. Interogatoriul — adesea tortura — începe din nou.. Nu scapi niciodată de cătuşe Nimeni nu te spală. Trebuie să scapi de cătuşe. ste dus în celulă şi lăsat să doarmă — dar numai pentru o oră. desigur. odată înfiptă această pană. după ore sau poate după zile de deprivare de lnă şi somn.] O asemenea distrugere a unor vechi deprinderi şi sentimerffl este extrem de greu de obţinut. dar temnicerii ştiu acest lucru şi. Şi aceste cincizeci devin o realitate pentru tine". Sînteţi judecători mari şi drepţi Eu sînt un nimic". dar poate fi făcută — cel puţin îfl multe cazuri.. se concentrează asupra împingerii ei tot mai adînc în integrările personale pînă cînd acestea sînt pulverizate şi zdrobite. Mărturisirea te va salva". ML„ ca un cîine. Mărturisirea în sine poate fi un lucru superficial.. Merit ceea ce îmi daţi.. 1961. Suferinţa fizică continuă : Eşti obligat să stai în picioare ou cătuşe la glezne şi cu nile la spate.

o terului. condi-and DDD. se străduieşte din greu să-şi mei ţină vechile credinţe şi valori. J. de asemenea. F H a r 1 o w. Acest simplu act poate. Ambele-^bordări sînt valabile. ' Pe scurt. 271—285. Astfel. O doamnă amabilă aduce o plantă unei tetene bolnave în spital. a doua. F a r b e r. Aici avem de-a face cu o „structură co-ctivă". o privaţiune. 1943.J. schimbare stresantă în Situaţia socială induce iniţial un tip dezo ganizat de reacţie. New York. recunoaştem adevărul din spusele acestor autori. intricarea si dependenta ei în mediul' se i*uctura deprinderilor şi trăsăturilor ei. în „Sociometry". totuşi. Bettelheim. acordă autosuficienţa . personalitatea poate fi zdruncinată şi se ce formează (fără rezistenţă) condiţiilor foarte modificate. mai mult decît o face. un negativism faţă de modalităţile tribale şi dorinţa a fi el însuşi. r ei abia dacă ne oferă un cadru ştiinţific pentru rezolvarea pro-emei dualităţii. uneori mai devreme. dependency. în sfîrşit. potrivind actul cu nefiind menţionate.34 Figura 20 încearcă să generalizeze rezultatele obţinute în dirite studii despre istresul şi presiunea socială asupra personalîtii. Desigur. Norton. Probabil există un punct limită pentru majoritatea personalit ţilor. alteori mai tîrziu. identifica instituţiile lin codul culturii şi a^sistemelor sociale care implică relaţii de l pentru mulţi oameni. West. 38. 1961. rămînem mulţumiţi. Doubleday. ea este aproape întotdeauna atentă şi generoiasă în faptele ei. de transport şi medical al comunităţii ei. Această concepţie neagă autosuficienţa persoanei. Dar acest mod dialectic de a trata problema pare nesatisfăcă-r pentru simplul motiv că nimic din personalitate nu este pur ociai" şi nimic pur „individual". da . AT * In original debility.. societatea. Battle for the mmd. Am încercat în discut noastră să evităm două tipuri opuse de erori — prima este o caf cană în care psihologii şi psihiatrii cad adesea . soc. '° >. si ţionale. Credem că cea mai bună abordare implică distincţia între două anuri ale discursului. să conducă la „structura internă" (sistemul personalităţii). organizării fixe. cit.35 Un om este în vidualizare. Comportamentul ei este consecvent indiferent de situ iHa Dar acelaşi act. *•■ S c h e i n e t al. abnorm. trăsăturilor imuabile şi a unui eu în Eroarea culturalistă constă în considerarea că personalit de fapt nu există. culturale. gina 162 ca „intrinsec anormale". Persoana'trăieşte şi moare într-o splen idevaluarea noastră asupra personalităţii ei. 20. Cînd se produce brusc o boal pierderea slujbei. Cîn presiunea creşte (ca la victimele naziştilor sau în primele luni < închisoare) rezistenţa este mai mare.trebui să sublinieze. Coercitive persuasion. Putem identifica "uşor sistemul personali-ţii.n?lenea W. New York. Individual and mass behavior in extreme situations. relaţiile de rol sînt considerate numai ca a n|ura „externă" sau colectivă (sistemul social).separare ncretă. Brainwashing. Există un organism biologic. Nu ar fi putut duce planta la spital dacă nu ar fi respectat f°rele de vizită şi prescripţiile acestui sistem social „extern". L. Nu există o asemenea . Ceea ce pare să se întîmple este faptul că în mod normal o • s B. personalitatea este „un agregat într-un agregat.-Ea nu ar fi putut nunte plictisitoare bune'de înlăturat în favoarea structurii caraMpumpere planta dacă nu juca rolul de client în florărie şi nu ar ii fost astfel o rotiţă în sistemul comercial al culturii din care face Parte. arestare. dread — de unde si prescurtarea DDD. izolare. El ne confruntă cu multe probleme ale cată. dacă dorim. Şi pentru o apreciere cometă a acţiunii umane (pe care nici o ştiinţă nu a încercat-o încă) Structură individuală şi structură colectivă In acest capitol ne-am propus sarcina dificilă de a rapor sistemul personalităţii la sistemul social. H. majoritatea oamenilor această urnită ultimă nu este niciodată înce^urii individualei Putem. 33 I. ne conduce. trezind unele din mecanismele enunţate la p. întrebi : este acesta un act caracteristic pentru ea ? Da. o capcan em nevoie de ambele. op. a situaţiei Şi rolurilor în care victima se găseşte. dacă vrem.). două trebuinţe use : una de a se potrivi cu ceilalţi oameni (homonomie) şi ceaelaşi timp oglinda culturii sale şi o lumină pentru sine însuşi. Psychol. . devine defensiv sau neagă nenorocul. care există interior. de ţ. pierderea suportului social obişnuit şi inversiunea totală a sistemului social. wota trad. de asemenea. dar tot ce acest organism este un produs al forţelor sociale. la struc-Cultura. Sis-■temul personalităţii acestei' bune doamne a intersectat în multe 'feluri sistemul comercial. 1957.". E. constatăm pentru sociologii şi antropologii imprudenţi. de asemenea. 417—452. individul poate să se sim deprimat şi dezorientat. ca în cazurile spălare a creierului. Să/ luăm un exemplu. din unitate de izolare. Pentru o discuţie mai completă a teoriei vezi L i f t o n. Persoana caută soluţii raţional jură să-şi menţină integritatea. 1957 . Angyal postulează. Eroarea individualistă constă în conceperea personalităţii c i ctul decurge natural din sistemul ei de credinţe şi valori. Din fericire penti ttă de a fi independent în viaţa sa (autonomie).S a r g a n t.

^" CAPITOLUL 9 Dezvoltarea motivelor ADULTUL ÎN COMPARAŢIE CU COPILUL MIC » EMOŢIA * TEORII DESPHE MOTIVELE INVARIABILE » CRITICA TEORIILOR DESPRE MOTIVELE INVARIABILE e TEORII DESPRE MOTIVE VARIABILE o REZUMAT lVJLotivaţia este o problemă centrală în studiul psihologic al I personalităţii. sistemelor social relaţiilor de rol. Toţi sînt îndreptăţiţi în alegerea lor. întreag' sa personalitate poate suferi o transformare. într-o măsură considerabilă. Structurile externe (colective) ar putea să nu existe defel dacă sistemele constitutive ale personalităţii sînt distruse. Dar nici un sistem dat al personalităţii nu ar putea fi ceea ce este. existenţialismul şi personalismul ar putea fi acuzate de acest lucru. Le consideră ca fiind într-un conflict constant. ale situaţiei de moment şi ale rolurilor sale.instituţiilor culturale. care induce acţiune sau gîndire. individul este n o neplăcere pentru ştiinţa socială. Unii autori insistă asupra faptului că cele două su^ biecte sînt identice. în acelaşi timp fiecare dintre noi are un impuls spre structură în cadrul unei structuri mai mari şi constituind o parte a acesteia"36. afirmă că nu putem scăpa de pecetea arhetipurilor şi a sociale . Mai tîrziu ajunge sâ joace multe roluri în cadrul multor sisteme sociale. In mod corespunzător. Trăsăturile şi atitudinile sînt structurate în cadrul unor limite superioare şi inferioare. Wiley. Angyal. sociologul şi antropologul. Comportamentul său este modificat în cadrul unor limite de fiecare situaţie socială pe care o întîlneşte. p. Dacă schimbarea este violentă şi extremă ca în spălarea creierului. De asemenea. Deşi nu trebuie să acceptăm această concep■ ţie extremă. Dar toţi trebuie să vegheze şi să recunoască deschis numeroasele puncte de intersecţie şi inter. H. este totuşi adevărat că orice teorie a personalităţii / pivotează în jurul analizei naturii motivaţiei. Din acest punct de vedere. Copilul dobîndeşte în mod inevitabil (prin principiile învăţării) modalităţi culturale . In acest capitol am încercat să conservăm un echilibru rezonabil — deşi restul acestui volum se referă în primul rînd la „sistemul intern". °mmonwealth Fund. Scopul nostru special a fost să examinăm punctele de intersecţie. Se întîmplă că psihologii sînt interesaţi în special de sistemul personalităţii . 107. Şi putem scuza unilateralitatea într-o oarecare măsură pledînd că fiecare specialist are dreptul să prefere unele teme. Situa ţiile sociale sînt. A încheia un cont este greu. 1941. Autorii teoriei rolurilor. neglijarea sistemului personalităţii se constată în mod obişnuit. dependenţa reciprocă a celor două structuri — aşa cum acest capi-toi a încercat s-o facă. 1955. în mod inevitabil. Unele teorii neglijează sistemele externe. . per misive şi există mai multe modalităţi de a realiza aşteptările de vO\ Jocul considerabil în sistemul social permite o variabilitate personală mare (deşi nu nelimitată). Datorită acestei libertăţi persoana poate întîmpina mai uşor cerinţele culturii sale. în acelaşi timp constatăm că cultura reală permite o sen1 largă de variaţie acceptabilă în comportamentul personal. Prin motiv înţelegem | orice condiţie internă a persoanei. De-a lungul vieţii el reflectă „personalitatea de bază" adecvată culturii şi subculturilor sale. Mulţi autori pun „socialul" şi „individualul" într-o opo dialectică. sau dura mult timp. ajunge să accepte rolurile adecvate statutului său din familie. New York. Foundations for a science of personality. Se în-clină pînă la un punct sub vîntul schimbărilor sociale. de structurile externe. cît şi în cel social se realizează în mod normal o adaptare reciprocă şi o_ intersecţie reuşită. fără sistemele colective înconjurătoare. Poate psihanaliza. 35 A. [ 36 Citatele şi exemplul sînt extrase din F. Ea este o „structură internă" încastrată în şi inter-acţionînd cu „structuri externe". Este inutil să întrebăm care structură este mai „reală". în virtutea acestei flexibilităţi prezente atît în cadrul sistemului personalităţii. structura personalităţii permite un interval de variabilitate. culturaliştii şi unii sociologi ar putea fi vinovaţi de aceasta. Theories of feeptions and the concept of structure. Rezumat Personalitatea este un sistem în cadrul unei matrici de sisteme socioculturale. New York. de asemenea. A11 p o r t.

| progresează in cursul tinereţii spre o independenţă relativă şi ajunge în perioada adultă la responsabilitate socială. Excesiv de pretenţios. această livră de tutun este un lucru diabolic . de aceea mă interesează acest poem indian. ele subminează şi par a nu servi unor scopuri adaptative. simplificarea vieţii1. legea asupra independenţei Irlandei. 203 rilor noastre arătînd cît de mult s-au dezvoltat sistemele motiva-. terenul convingerilor lor. ci trebuie să separi naţiunea în indivizi". necesităţile sale fizice. căci etica orientală. un poem indian şi o livră de tutun. de la Biblie la trăgătorul de cizme. nu admite nici o amînâre în satisfacerea impulsurilor sale. în cazul lui Tolstoi. ego-cen-trate ale primei copilării. trebuinţe sau instincte ne bîntuie din leagăn pînă în mormînt. Este unul din cei doi sau trei oameni din Europa. foame. Există trei oameni care au o asemenea atitudine. Dar cînd sînt violente. Caută plăcerea. şi mai tolstoiană decît cea occidentală". Emoţia Motiv şi emoţie au aceiaşi rădăcină latină (movere — a mişca). dar toţi au această asemănare esenţială. Dintre cunoştinţele noastre. Hilaire Belloc. de aceea. filozoful Hobbes spunea odată : „Omul rău nu este decît un copil devenit puternic". Hodder and «oughton. relevante social şi destul de bine integrate unei activităţi planificate. Şi nici nu trebuie să credem că motivele lui Tolstoi sînt atît de perfect localizate şi integrate pe cît o pretinde autorul. putem spune că emoţia constituie coloratura subiectivă a motivelor. nici o rivalitate. dl. de aceea.. Oricît de mult îl putem iubi sîntem siliţi să admitem că este o oroare nesocializată. lumea sa trebuie să se dedice satisfacerii imediate a capriciilor sale. nevoia sa de activitate. nu e bine să separi un imperiu centralizat în naţiuni. Descrierea făcută de Chesterton lui Tolstoi zugrăveşte o asemenea persoană : Tolstoi. încît am putea deduce punctul lor de vedere inevitabil faţa de orice — o pălărie de mătase. întrucît sarcina noastră este să înţelegem structura durabilă a motivelor vom omite discutarea condiţiei emoţionale „activate" care adesea le însoţeşte2. deşi constituie un capitol major în domeniul psihologiei generale. Care este atunci legătura dintre ele ? Emoţia este cel mai bine definită ca o „condiţie activată a organismului". cîteva teorii importante ne spun că motivele omenirii sînt în mod esenţial aceleaşi de la naştere pînă la moarte. Bernard Shaw şi prietenul meu dl. un poem indian sau o livră de tutun. în măsura în care este implicată personalitatea. Teorii despre motivele invariabile în ciuda diferenţei aparent mari dintre motivele copilului de doi ani şi cele ale adultului. pe lîngă un romancier magnific. Emoţiile ne mişcă . pp. este unul din foarte puţinii oameni care au o concepţie realistă. este nerăbdător. sau care fac un progres brusc şi neaşteptat spre scopul lor. ca florile pe cîmp. opiniile lor despre orice subiect terestru izvorăsc natural. Totul în lume. In contrast. viaţa începe în copilărie cu o dependenţă totală. ţionale ale adulţilor din motivele impetuoase incoerente. ajută individul să obţină cele necesare pentru supravieţuirea fizică şi pentru protecţia si dezvoltarea ulterioară a personalităţii sale. Adesea ele sînt tonice. depresie. Aceleaşi impulsuri. de aceea această lege asupra independenţei Irlandei este numai un compromis meschin . luaţi-o de aici". London. că dată fiind baza lor de gîndire. veneraţie. Chesterton et al. emoţiile pot fi considerate ca un semnal că lucrurile nu merg bine cu noi. părerile se formează ele însele. o pălărie de mătase. Oricare ar fi tonalitatea sau durata lor. altele sînt mai penetrante şi mai de durată : anxietate. Tolstoi. Nu poate tolera nici 0 frustrare. Din punctul său de vedere mama. este mult mai simplă. Totuşi. Unele emoţii sînt specifice unei trebuinţe actuale: durerea. la fel şi motivele. Ar spune i „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii . Dacă un adult ar fi pe jumătate atît de ego-centrat pe cît este copilul de doi ani ar fi considerat un criminal psihopat. obo202 «eala. Există anumite opinii pe care trebuie să le aibă despre anumite lucruri . 3 f. Tolstoi ar spune : „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii. schiţa slujeşte scopu1 Din G. Ar spune : „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii. ei nu formează păreri.Adultul în comparaţie cu copilul mic în general. Să luăm de exemplu. Foamea. 1903. în special a motivelor care sînt blocate sau intrate în conflict. extrem de distructiv. legea asupra independenţei Irlandei. Să luăm mai întâi în considerare copilul de doi ani. Niciodată nu ia in considerare confortul sau bunăstarea altora. Leo Tolstoi. Natura emoţiei nu este încă complet înţeleasă. Ar spune : „Cred în extrema simplificare posibilă a vieţii . adultul matur posedă motive care sînt controlate. Să examinăm cîteva din afirmaţiile principale ale . Toţi trei sînt diametral opuşi unul faţă de celălalt. solidă şi serioasă despre viaţă. sensibilitate. O asemenea transformare radicală a personalităţii trebuie să includă modificări majore în motivaţie. familia. dorinţă sexuală . această pălărie de mătase este o stîrpitură neagră". care au o atitudine atît de personală faţă de lucruri. K. Putem elimina din discuţie ca fiind o exagerare literară pretenţia lui Chesterton că numai „doi sau trei oameni" sînt atît de bine integraţi încît se poate prevedea viziunea lor inevitabilă des-Pre orice lucru. sau ca o asigurare că totul e în ordine. de joc şi de confort — acestea îi sînt singurele preocupări. lipsit de conştiinţă şi total dependent. dincolo de fastul ei aparent. poate fi şi este redus de Tolstoi la acest mare principiu fundamental tolstoian. teamă. eu sau dumneavoastră am putea numi încă cîteva persoane de acest tip. simpla listă a diferitelor obiecte despre care am scris mai sus.

Bismarck a spus odată : . Tolstoi caută plăcerea (prin reducerea complexităţii vieţii) . incapabil să dorească ceva dacă ogea despre acel ceva nu este plăcută. „Reducerea tensiunii" este invocată ca un motiv sUveran. îşi cîştigă o existenţă bună. Cineva poate crede că dacă obţine o diplomă. insuficie11 206 plinit de realitate sau de propriile noastre introspecţii şi pentru . Press. activitate sexuală. Nu e valabilă această formulă de la naştere pînă la moare ? Copilul de doi ani caută plăcerea . Au fost apoi întrebate : V. homeostazie sau o fugă de tensiune (cf. Tinereţea e şi ea o vîrstă „în care se caută plăcerea" (în sensul că petrecerile. Chiar şi o persoană care îşi urmăreşte propria datorie încearcă unele sclipiri de plăcere sau satisfacţie. Au ajuns la hotărârea unanimă că „a fi fericită" era unicul lor motiv. există anumite relata pozitive între plăcere şi motiv care pot fi subliniate. sîntem oare conştienţi de < motiv ale fericirii ? Ştim că vrem să trecem un examen. e adevărat că mulţi adulţi sînt hedonişti în sensul că toată viaţa caută satisfacţii senzuale imediate. evidentă bogată. Unde este fericirea ' pilotul unui bombardier care îşi pierde viaţa pentru ţara sa ? este fericirea pentru omul de stat devotat. Oare ? Un grup de muncitoare tinere discutau despre motivele vieţii lor. dar ţintim să atingem un scop Sţ)c~ cific . 2 voi. Una a spus „Ştiu că e caraghios. de asemenea. 204 porteri din timpul Greciei antice şi pînă în ziua de azi. Se poate ca motivele omului cavernelor să se fi acorda" unor semnale hedoniste. Cînd sîntem absorbiţi a o sarcină. epicureenii au simţit că scopul principal al omului era evitarea durerii. se spune. somn. Dar pe măsură ce dezvoltarea evoluţionistă a omului a progresat se pare că semnalele naturii b. se căsătoreşte Susan. pagi-„ile 97-99). Dar. constituie o strădanie spre echilibru. întreaga noastră conduită. 1960. întâlnirile sînt obiective pe termen scurt cu o recoltă rapidă de sentimente plăcute). violăm crezul ^ donismului. una care reprezenta o fată zîm-bitoare. De aceea ea nu este un motiv concret. dar aceste reali-ri concrete sînt scopuri tangibile. „Plăcerea şi durerea sînt stăpînii noştri suverani". New York.acestei poziţii. Recunoaştem aceste fapte. Emotions and personality. un caz „fericire" în sens inteligibil. Columbia Univ. Un psiholog era de faţă şi le-a cerut să se uite la două fotografii.sincronizarea dintre plăcere şi atingerea scopului . Există multe dificultăţi în aprecierea conceptului de fericire ca motiv. în anti-Sjiitate cirenaicii susţineau că toate fiinţele umane sînt motivate s caute o plăcere pozitivă . anticiparea satisfacţiei nu este decît o penumbră îndepărtai Şi această satisfacţie este adesea de o calitate sinistră. Această faimoasă afirmaţie a lui Jeremy Bentham a avut întotdeauna mulţi 2 Relaţia între motiv şi emoţie este cercetată pe larg de Magda Ar-nold. Este perfect. de realizarea unui motiv. Pe scurt. să scrje n un poem. din punct de vedere fizic. chiar' respirarea aerului proaspăt.$u ne aflăm pe lume pentru plăcere. a unei obligaţii. în ciuda acestor comentarii critice. Fericirea este în cel mai bun Caz un produs secundar al unei activităţi cu o altă motivaţie. ca la epicureenii antici. adevărat că mara parte din comportamentul unui copil mic este impulsiv (controlaţi de impulsuri) şi în acest sens poate fi numit „hedonist". a unei responsabilităţi şi steagul semnalizator al plăcerii. pentru că acesta este un principiu confuz. Totul este atît de simplu. în cursul secolului al XlX-lea «coala de gîndire utilitaristă a dominat o mare parte din teoria şi politica socială şi economică a Occidentului. Pare un lucru de bun simţ şi evident a spune că omul caută fericirea şi urmăreşte să evite durerea. nu putem construi o teorie a motivaţiei bazată P* hedonism. excreţie. Ne aşteptăm în mod vag ca ^u cesul să ne aducă satisfacţie . Cea mai serioasă dintre toate este simplul fapt că nu se P°ate ţinti direct la realizarea fericirii. cealaltă o fată deprimată. cum este numit acest tip de teorie.. Toate fetele au fost de acord că prima era fericită şi a doua nefericită. Multe lucruri pe care sîntem motivaţi să le facem dOar ne măresc tensiunile. aparţinînd evident clasei muncitoare . Şi mai* parte din ceea ce este plăcut nu e compatibil cu scopurile prin' cipale ale vieţii unui adult. dumneavoastră şi eu căutăm plăcerea (sau fericirea). adevărat că o tonalitate emoţională plăcută însoţeşte satisfacerea impulsurilor de hrană. dar extenuat şi ţia Pentru mama devotată a unui criminal condamnat ? Ori de cîte Orj facem ceva pentru că sîntem „datori" s-o facem. De asemenea. sau să cîştigăm un joc. pe evitarea durerii sau disconfortului. Hedonismul psihologic. 205 Să ne examinăm propria conştiinţă. Este. ci pentru a ne face blestemata noastră datorie". sportul. fiindcă doresc să fiu fericită . are o atracţie ca de sirenă. ne diminuează şansele pentru plăcere şi ne obligă la o viaţă intensă şi riscantă. Dar în epoca modernă constatăm o sincronizare mai slabă între realizarea unui ideal. Acest experiment revelator (deşi cam înşelător) sugerează că statutul social reprezintă pentru aceste fete un motiv mai puternic şi mai concret decât fericirea. în uj. Unele din ele au rîs de alegerea făcută. va îi fericit. dar aşa simt eu". De asemenea."Care din ele aţi vrea cel mai mult să fiţi ?" Toate au ales fata nefericită.. Mill a susţinut că un ojn este. dar bogată. semnalele nu sînt motive) devin tot mai puţin vrednice de încredere. în psihologia actuală accentul se pune din nou. Cineva ţinteşte spre fericire ţinteşte spre nimic. putem recunoaşte că plăcerea şi durerea sînt semnale ale naturii care ne spun dacă motivele noastre sînt facilitate sau blocate.

Id-ul e plin cu „energii instinctuale". de a onCl3pe motivaţia este acela de a o atribui în întregime instinctului. ele nu se sprijină pe o teorie motivaţională valabilă. 1932.6 El ajunge la concluzia că animalele sînt în mod clar conduse de instinct. Un economist care doreşte să explice comportamentul economic al omului poate postula cu uşurinţă un instinct &\ măiestriei. I. New York. E uşor să inventezi instincte în funcţie de nevoile cuiva. Această t^ rie ne descrie simultan structura motivaţiei şi a personalităţi' Deşi sistemul lui McDougall este atent gîndit. Fiecare instinct are ataşat de el o emoţie primară. pentru autoritate. Expunerea extrem de influentă a vederilor lui McDougall a fost Oblicată prima dată în Social psychology. este mai puţin clar enunţat decît în sistemul luţ McDougall. Dacă instinctele nu se schimbă. pentru recunoaştere. Un sociolog poate. London.5 Deşi invenţiile de acest gen pot avea o utilitate pragmatică. iar diferenţele individuale mai mari decît ar admite-o teoria. Ce pt fi aceste energii. Vom menţiona trei tipuri de doctrine ale instinctului. de exemplu) dobîndeşte noi asociaţii obiectuale. explică întreaga 3 Pare a fi real faptul că studenţii mai tineri şi savanţii mai tineri adesea pledează vehement pentru vreo variantă a doctrinei hedonismului. 1908. Luce. L. Bernard a examinat literatura din domeniul psihologiei şi ştiinţelor sociale şi a descoperit aproximativ 14 000 de pretinse (şi arbitrar inventate) instincte. L. New York. care măreşte numărul „înclinaţiilor" de bază este The energies of ien. gregaritatea (singurătatea) sînt astfel de exemple. Freud sînt printre cei care şi-au modificat propriile concepţii pe măsură ce au înaintat în vîrstă. k 5 L. să decidă că omul are patru „dorinţe'' de bază : pentru noutate. de gîndire — şi imediat le inventează pentru scopurile sale. cum e şi normal. In al doilea rînd. 1924. de curiozitate. Teoria hormică. L. combativitatea (ţ3 nia). L. El este total specula^ şi pretinde un număr dat de mobiluri esenţiale ale naturii um (numărul variază între opt şi optsprezece în diferitele ediţii lucrării sale) care de fapt nu au fost niciodată stabilite. In loc să dorească direct mîngîierea trupului matern (complexul Oedip) el îşi maschează această dorinţă. dar. în primul rînd. glia-mamă substituindu-se propriei sale mame. de asemenea. adultul (Tolstoi. nu-1 putem ^' cepta ca o descriere adecvată a motivaţiei. Esenţa tivaţiei este desigur mai complexă. Enumerare ad hoc. oamenii au înclinaţii de bază care constituie mobilurile lor primare. Combinarea acestor energii instinctive între ele şi cu învăţarea ulterioară. O teorie mai sistematică este cea prezentată de William McDougall. E posibil ca savanţii mai în vîrstă să-şi piardă gustul e viaţă sau să devină mai înţelepţi. dezvoltăm sentirnem* şi din sentimente se compune însăşi personalitatea. dar probabil eronat. E. pentru securitate. Bernard. în timp ce savanţii mai în vîrstă tind să pledeze împotriva ei. făcînd pe ţăra-nul. cum putem explica diferenţa dintre copilul de doi ani şi Tolstoi ? Freud oferă două explicaţii. 1927. Poate aspiraţia lui Tolstoi spre o viaţă simplă era numai o „dorinţă-scop inhibată". după cum o ştie toată lumea. Un al doilea mod simplu. e capabil de sublimare. Thorndike şi S. Knopf. 207 se pot diversitate atît de bogată a motivelor umane. Znaniecki utilizează elegant şi sistematic aceste Patru dorinţe în sistemul lor de gîndire sociologică : The Polish peasant in wrope and 'America. nolt. fuga (cu emoţia fricii). acum inconştientă.* Pentru a-şi satisface agresivitatea şi dragostea de viaţă.4 Cu mulţi ani în urmă. dar ele se perfecţionează (prin maturizare) şi furnizează dinamismul esenţial al întregii conduite umane. New York. W.' 4 Nu trebuie să dispreţuim utilitatea unor asemenea invenţii ad hoc. al competiţiei sau al dorinţei de cîştig.. Un educator poate „avea nevoia" unui instinct de joc. Rinehart and Winston. Dacă acceptăm evoluţia. nu există nici o dovadă că Freud a realizat o enumerare fundamentală a . Nu toate înclinaţiile sînt evidente la naştere. Methuen. Dar instinctele de bază sînt aceleaşi. Cînd ac^" tor instincte li se ataşează obiecte obişnuite. Freud a postulat instinctul sexual şi instinctul agresiv ca fiind dominante. Instinctul părem (cu emoţia duioşiei). în ajutorul teoretizărilor sale. doreşte diferite obiecte. Instinctul freudian.nu este puje. 2 voi. Instinct: a study in social psychology. El poate clădi un întreg sistem pe baza presupunerilor sale —■ dar acestea sînt gratuite şi nedovedita. O expunere «erioară. Thomas şi F. Concepţia cuiva în această problemă va depinde probabil de vîrstă sa. Ca şi în cazul teoriei lui McDougall. Si iată-le. Freud afirmă : „Structura id-ului nu schimbă niciodată". atunci. Acestea două explică cea mai mare parte a comportamentului şi ca-racterului omului.

. o personalitate adultă este de fapt o combinaţie de m0" * In original obiect cathexes.8 Acest tip de teorie are multe avantaje. Dar ca şi teoriile precedente.) 208 tjve canalizate. Dintre trebuinţe sînt adesea studiate realizarea. strict vorbind. needs. Şcoala modernă de „etologie" studiază configuraţiile perceptuale la care animalele şi copii răspund fără a avea o experienţă anterioară. în „Genetic Psychol. agresiunea. nevoi sau trebuinţe. Appleton-Century-Crofts.Genet. sistemul utilizează mult mai mult motivele de bază decît o face Freud şi oferă mai mult spaţiu trebuinţelor conştiente. sublimate). * In original wishes. Ei spun că nu ne interesează faptul că motivele fundamentale sînt. 57—125. (Nota trad.) 8 O apărare esenţială a acestei abordări a motivaţiei se află în H. privite din punctul de vedere freudian. dar trebuie să aibă doi ochi. Trebuinţele. deplasate. C Morgan. ea explică dezvoltarea trebuinţelor în sentimente. J. 2) acestea sînt înnăscute.9 Ca şi sistemul lui McDougall. 1946. 34. Totuşi. respectul. A. 3) ele sînt capabile de a fi ataşate unor diferite obiecte şi de aceea de a i1 canalizate (deviate. încurajează cercetarea unui motiv izolat sau a unor motive în combinaţie. Psychol. zîmbetul social este provocat la copil în mod normal de la 3 la 6 luni cînd vede o figură umană sau o copie rezonabilă a ei. 3— 149. afilierea. canalizate şi sublimate. S p i t z. nu priveşte direct motivaţia. doi oameni pot avea o trebuinţă puternică d. în >. dominanţa. A. 1953. C.". A t k i n s o n. unul devine poate un masochist sexual.7 Putem menţiona acum două teorii suplimentare care pot fi clasate oarecum alături de doctrinele instinctului. wants. doctrina trebuinţelor afirmă de fapt că în timp ce obiectele dorite pot varia de la persoană la persoană. unind astfel motivaţia şi structura rezultantă a personalităţii. Murray. nici >că pe măsură ce individul creşte şi se dez-j voltă. autonomia. însă ele sînt atît de fundamentale şi de larg răspîndite încât acţionează ca instincte. Singurele instincte care ne interesează aici sînt motivele instinctuale. W. sexul. Cînd comparăm vîrsta de doi ani cu maturitatea. Ea ocoleşte controversa ereditate-educaţie. Clark. McClelland. dar sînt prudenţi în legătură cu caracterul lor înnăscut. Cele trei tipuri de teorii ale instinctului pe care le-am menţionat susţin căi : 1) toţi oamenii au esenţialmente aceleaşi forţf dinamice pentru acţiune.". achiziţia. Direcţiile luate de aceste două vieţi sînt atît je diferite încît pare extrem de artificial să le dăm scoruri identice pe scala cu n . Pe scurt. instinctive. Astfel. Murray et a 1. desires. Lowell The achievent motive. E. celălalt un căln. Faţa poate fi o mască sau chiar un manechin. explicînd într-un mod destul de vag rolul învăţării. Oamenii pot 7 In psihologia curentă termenul instinct este folosit într-un sens diferit. Totuşi.motivelor esenţiale ale omului. 32. invariabile. (Nota trad. New York. să fie total vizibilă şi să se mişte. de asemenea. Cf. 1938. ergs. tipurile fundamentale de dorinţe nu variază. Să le numim dorinţe. A. Explorations in personality.10 Trebuinţele pot fi. găr disciplinat. 10 Cf. De exemplu. 209 ^Structuraşi dezvoltarea personalităţii — cd. Nu e nevoie să fie o figură zîmbitoare (fapt care induce imitaţia) sau să aparţină unei persoane cunoscute. 265 dori lucruri diferite dar există numai cîteva raţiuni pentru care u doresc. W o 1 f. ca reprimate. The smiling response : a contribution to the ontogenesis of social relations. Monogr. 1945. Oxford. Această logică ni se pare inadecvată pentru a explica diferenţele calitative dintre copil şi adult (de exemplu. K. Acest tip de răspuns înnăscut există şi e important pentru o deplină înţelegere a psihologiei copilului. Multor psihologi le-ar plăcea să opereze cu o listă definită de impulsuri umane fundamentale. deplasate. presupunerea pare foarte improbabilă. Monogr. R. A clinical study of sentiments. educaţia.e umilire . în orice Pe'' sonalitate găsim aceleaşi motive de bază de la naştere pînă * moarte . motivul emergent al responsabilităţii sociale). L. ca şi extraordinara diversitate a motivelor adulte. R. M. A. motivele sale de bază rămîn neschimbate. H. unice în fiecare personalitate. D. New York. 9 Cf. pofte.* Ultimul termen pare să fie cel preferat.

în al doilea rînd. respiraţie. In primul rînd. dorinţa de acaparare si alte modele comportamentale comune ca avmd o frecvenţă descrescătoare. ed. „motive foarte credibile". Rine-hart and Winston. In cel mai bun caz observaţia de bun simţ sau activitatea clinică cu pacienţii constituie baza enumerării de instincte sau trebuinţe postulate. din moment ce cea mai mare parte. Faptul că impulsurile sînt esenţiale pentru supravieţuire a condus pe mulţi psihologi la concluzia că. E fără îndoială adevărat că comparaţiile între indivizi nu pot fi făcute chiar aşa de uşor pe baza trebuinţelor integrate ca pe baza trebuinţelor obişnuite . căi. Am arătat acolo modul în care conceptele de condiţionare şi întărire prin „extinderea" impulsurilor sînt destinate" să explice întreaga diversitate de deprinderi-răspuns' ale oamenilor. foame senzorială. 11 Această problemă pare să fie admisă de Murray care scrie : „Fiecare trebuinţă este asociată cu urme (sau imagini) care reprezintă mişcări. Sînt acestea. să-şi solicite mama pentru a obţine hrană şi alte comodităţi). de-a lungul întregii vieţi) . 1936. iar acestea sînt foarte puternice (cînd sînt stîrnite preced toate celelalte motive). într-o măsură limitată. Hoit. odihnă şi somn. comportament postmaternal. unele probleme în ceea ce priveşte enumerarea impulsurilor. 12 O. toate fiinţele umane din lumea întreagă au impulsuri. impulsurile pentru activitate si cele estetice — atunci impulsurile sînt fundamentul prim (dar nu în mod necesar permanent) al vieţii noastre motiv-^ţionale. pare prea abstractă. Dacă cineva este foarte înfometat. Această cercetare antropologică oferă o listă de „motive absolut credibile" : foame. In capitolul 5 am tratat acest punct de vedere. în „J. Nici o teorie a motivaţiei nu poate ocoli acest fapt central. ele stau la baza întregii noastre învăţări îurii . veridică şi personală cu condiţia ca trebuinţa integrată să fie înţeleasă nu numai ca o organizare de moment. ca şi teoria iru stinctului. Preferăm o teorie care va descrie sistemele motivaţionale reale ale masochistului sexual şi ale călugărului disciplinat fără derivarea speculativă a două sisteme atît de diferite dintr-o sursă comună izolată (şi nedovedită) a „umilirii". Această concepţie a unei trebuinţe integrate este o mare "îmbunătăţire faţă de trebuinţa-schelet Ea împlineşte pretenţia noastră pentru o unitate de analiză care să fie concretă. aşa cum arată limpede Klineberg. eliminare. Aspectul cel mai interesant al acestei cercetări îl constituie caracterul „absolut credibil" al motivelor descoperite. E cler că mare parte din ceea ce învaţă un copil sp referă la modalităţi de satisfacere a impulsurilor (să ţină biberonul. Impulsurile. prea imaterială şi depersonalizată pentru a reprezenta motivaţia indivizilor reali11. iar toate celelalte motive trec pe planul doi pînă cînd impulsul este satisfăcut. are o mare nevoie de oxigen. vOi expune acum mai amănunţit .. de apă sau de odihnă. dar comparaţia este numai un scop secundar al psihologiei personalităţii. Totuşi. desigur. ci şi ca o structură mentală de durată şi care este o caracteristica constantă a persoanei. Social psychology. New York. tatca. impulsurile biologice a căror satisfacere este necesară pentru supravieţuirea biologică. dar cu excepţii pentru unii indivizi : sex. Susţinem că teor'd impulsurilor pare adecvată (sau aproape adecvată) în explicarea motivaţiei în timpul primilor doi ani de viaţă (şi. care luate împreună constituie o trebuinţă integrată". să evite sursele de căldură prea puternice. Apoi Klineberg constată agrasivi. Psychol. Impulsurile sînt în noi de la „astere pînă la moarte . obiecte-scop. găsite în toate culturile.. Klineberg. fără excepţie. sete. Klineberg a făcut o încercare valoroasă (studiind caracteristicile culturilor) de a descoperi ce doreşte (sau are nevoie) fără excepţie orice fiinţă umană din orice cultură a lumii12. 211 Critica teoriilor despre motivele invariabile Am vrut să spun că nici una din teoriile luate în considerar pînă acum nu evidenţiază o suficientă flexibilitate şi variabilit^6 care să justifice marea diversitate a motivelor umane adulte. Ne amintim că printre „motivele absolut credibile". Există.1 ţiuni. comportament de autoapărare. totuşi energiile de bază sînt privite întotdeauna ca fiind impulsurile înseşi — şi astfel trebuie să clasificăm acest tip de gîn-dire (îmbrăţişat de psihologia behavioristă. dar mai întîi trebuie susţinute două lucruri importante în favoarea acesteia. Klineberg includea un impuls pentru activitate Şi unul estetic. şi dacă ţinem seama de condiţionarea şi extensiunea imţjnp ţ ş pulsurilor — aşa încît să rezulte „impulsuri secundare" — putem acoperi toate motivele oamenilor. pare adecvată şi pentru explicarea motivaţiei la animale. activitate. în sfîrşit. Vom sublinia în curînd insuficienţa teoriei impulsurilor. 210 aCesta este conceptul simplu şi suveran pe care se poate fun-damenta întreaga teorie motivaţională. setea şi oboseala. „ten-Sluni tisulare" specifice care reclamă reducerea tensiunii ? Sau sînt dotări motivaţionale de un ordin diferit ? Vom reveni mai tîrziu *a această problemă. ac.". fuga. Teoria trebuinţei. „Motive credibile". de asemenea. Scopul primar este reprezentarea vieţii unice personale cu maximum de fidelitate. Ele sînt. 37. rev. ca şi foamea. Nici una din teoriile examinate mai înainte nu se bazează pe o cercetare solidă.poziţii de umilire. Deşi o teorie a impulsurilor solicită (într-adevăr cere) o teorie a învăţării. adică stimul-răspuns) în categoria „energiilor invariabile". 1954. cum vom vedea acum. dacă nu întreg comportamentul copilului poatp ii generat de impulsuri — incluzînd. gregaritatea. Există. 3.

Poezia nu poate satisface trebuinţele erotice orale şi astfel aceste trebuinţe continuă să preseze şi să susţină această sublimare semiinutîlă. Freud sugerează că o parte din energia care susţine motivele adulte poate veni dintr-o fuziune a impulsurilor sexuale şi agresive. dacă nu niciodată. Sublimarea reorientează o „dorinţă inhibată a unui obiectiv". l dar nu despre progres. sper că ceea ce îndrăznesc să fac va fi o digre^ siune utilă. reprimare. Chirurgia nu satisface în mod real fuziunea sadică a trebuinţelor sexuale şi agresive şi astfel aceste trebuinţe fuzionate continuă să-1 îmboldească pe chirurg. Auzim despre regres. ambele coincid în ceea ce priveşte accentul pus pe natura reactivă a motivaţiei13. S. The life and work of Sigmund Freud. despre proacţie. R. cît şi din conştiinţa noastră. De aceea interesele adulte dobîndite persistă. Woodworth le denumeşte pe amîndouă teorii ale „priorităţii trebuinţelor" şi le opune doctrinelor care ţin seama de modificarea şi ampliţi' carea energiilor. politică • religia. Şi în timp ce ni se pare că sîntem în mod spontan activi. repetiţie. Woodworth. aproape în întregime reactiv. New York. artă. Reprimarea i * în engleză reinforcement. cînd sînt unite. psihanaliza încearcă să urmărească toate interesele. medicină. cap. Conchidem că. S. 1953. Freud ne învaţă că liniile directoare ale caracterului unei Persoane se stabilesc la vîrsta de trei ani14. După Freud personalitatea noastră actuală este \oape o rămăşiţă a diverselor modalităţi în care am încercat să a^tiSfacem trebuinţele id-ului în ciuda opoziţiei provenite atît din ?ajjiea externă. reprimarea şi asociaţiile obiectuale au fost în mare parte construite. Această imagine generală a motivaţiei face din personalitate un Produs a două forţe arhaice. agricultură. Deşi teoria freudiană şi cea a stimul-răspunsului sînt diferite în multe privinţe. Poetul se îndreaptă spre declam area unor expresii frumoase pentru că a fost frustrat de „satisfacerea orală" cînd era copil. rejlex. i. unicităţii şi '„^ temporaneităţii majorităţii motivaţiei adulte. Din această prezentare putem conchide just că majoritatea teoriilor psihologice dominante azi au un accent oarecum receptiv. 5. regresiune — ca să enumerăm numai cîţiva termeni. de asemenea. devin „neutre" . Prefixul pro este rareori găsit în vocabularul tehnic al psihologiei. 1958. recapitulativ. răspuns. iar o fuziune a impulsurilor agresive şi sexuale nu poate fi complet satisfăcută cu activităţi substituit care nu au nimic comun cu sexul sau agresivitatea. mulţi psihologi ne spun că sîntem numai reactivi. în timp ce fiinţele umane sînt preocupate de a-şi trăi viaţa în viitor. (Nota trad. In primul rînd. educaţie sau altceva) sînt o problemă de sublimare. Temeinicia doctrinei sublimării este firavă şi ea nu poate. Această stare de lucruri se reflectă în principalele teorii despre motivaţie şi arată slăbiciunea acestora.) 13 R. desigur. totuşi putem crede că Freud face dreptate diversităţii. reverberativ. o mare parte din teoria psihologică este preocupată să urmărească aceste vieţi înapoi în trecut. aspirase şi strădaniile adulte înapoi pînă la rădăcinile instinctuale ale 'exului şi agresivităţii. Să luăm în considerare numărul mare de termeni fundamentali din psihologia contemporană care încep cu prefixul re ■ receptor. Sexul şi agresivitatea sînt poate cele mai importante impulsuri ale id-ului deoarece ele întîmpină cea mai puternică opoziţie din lumea externă şi sînt astfel reprimate. . recompensa întărire*. Principalul procedeu este să se afirme că interesele adulte (în muzică. Sublimarea nu poate descărca dccît c anumită parte din energia id-ului. prezice care din multele căi posibile de a înlocui „o dorinţă inhibată a unui obiectiv" o va adopta o persoană. Aceste tensiuni sau impulsuri sînt „energiile noastre instinctuale" şi numai ele ne „determină" să acţionăm. energia liberă poate fi utilizată pentru a stimula individul să caute aproape orice scop care s-a întîmplat să devină asociat cu acest irnpuls neutru. 13. Dynamics of behavior. Există mult mai puţin sprijin terminologic pentru a indica ce va veni. Hoit. ele sînt mai proteice decît energiile instinctuale ale lui Freud. Izul acestor termeni sugerează : 1) o pasivitate a naturii umane (care receptează şi reacţionează la presiuni externe) şi 2) o refacere sau restabilire a condiţiilor trecute. Ea pune. Aceste impulsuri. pe care le numeşte teorii ale „priorităţii comportamentului ■ In anumite privinţe critica de faţă merge în paralel cu argumentul lui Wooo-worth. admitem bucuros că motivele adulte reflectă adesea şi agresivitatea şi că unele urme ale motivaţiei infantile pot 14 E. Auzim des despre reacţie dar rareori. Rine-hart and Winston. care este o interiorizare iU ggulilor întipărite în noi de părinţi. 212 -reşte flacăra lor. Trebuie observată o caracteristică a teoriei energiilor sublimate sau neutre. De asemenea. Desigur. adică îşi pierd obiectivul specific şi devin nondirective în scop . Tocmai din această cauză interesul pentru profesiunea sa porsistă o viaţă întreagă. 213 fi găsite în unele conduite adulte (mai ales nevrotice) . reacţie. Conform concepţiei lui Freud totalitatea tensiunilor organice sau a impulsurilor compun id-ul. J o n o s. OtH Revenind la teoria stimul-răspuns constatăm că ea j o altă concepţie asupra motivaţiei de tipul „reducerea ins In acest caz impulsurile sînt singurele mobiluri . New York.obiecţiile mele faţă de două doctrine cele mai răspîndite : teoria freudiană şi teoria stimul-răspm^ (impuls). un' accent puternic pe primii ani de viaţă cînd frustrările. pentru activitatea orientată spre viitor. Basic B°oks. Ele sînt derate ca tensiuni determinabile şi separate.

e evitarea durerii fiind exemple importante mult utilizate în lucrări]' experimentale pe animale. care apoi livra struguri sau stafide. sărind dintr-un compartiment într-altul imediat ce soneria suna. Huli şi alţi apărători ai abordării $4> au cheltuit mai mult efort decît Freud în încercarea de a expl. Era prea persistentă. el „stoca" jetoanele. întreaga motivaţie face presiuni spre reducerea tensiunii impulsurilor primare. O sonerie suna şi imediat clinii primeau un şoc electric puternic. Wolfe. Arăta ca o . tensiunea motivului este redusă. de exemplu foamea de hrană. Ei săreau peretele pentru a scăpa.". &1 „Comp. {întreaga motivaţie caută I „reducerea tensiunii"). Dacă nu există o asemenea reducere. Aproape toate studiile experimentale care elaborează întăriri secundare arată pierderea deprinderilor instrumentale şi a intereselor secundare dacă acestea nu duc efectiv la satisfacerea impulsurilor primare. Dar al doilea compartiment avea. T. învăţăm să ne „placă" (să construim) deprinderi favorabile pentru) patul nostru. Orice activitate care a dus (sau a fost strfos asociată cu) la această reducere de tensiune este uşor învăţată pentru că ea este influenţată de întărirea primară. Şi această stocare ilustrează principiul întăririi secundare. Şi aşa mai departe.c modul în care motivele şi interesele adulte derivă în ultimă analii din impulsurile primare. de asemenea. setea. Constatăm că avem o 'versiune faţă de un anumit oraş pentru că ne aminteşte vag (adică 1 caracteristici parţiale corespunzătoare) de un oraş unde am suferit o şedere lungă şi dureroasă în timpul unei boli din copilărie (întărire secundară negativă). în asemenea cazuri vorbim de întărire se-.". Să luăm un exemplu bine cunoscut din cercatările pe animale : Un cimpanzeu a fost învăţat să ia de pe podea un jeton de poker şi să-1 introducă într-un distribuitor -automat. Dar omul avar nu se comportă în acest mod. Caracteristica experimentului este că după primele încercări (care erau suficiente pentru a stabili deprinderea) compartimentele nu mai erau conectate electric. Psychol. Dar dacă era împiedicat să facă astfel. dar acum ei devin un scop în sine . Conform teoriei. 214 partizanii teoriei S-R sînt aproape siguri că undeva în cadrul tui modei vom găsi explicaţia tuturor motivelor complexe adulte. Ne place covoraşul care era a sufragerie *n C0PÎlăria noastră. Astfel. El a descoperit că pentru a obţine jetoanele de poker trebuie să pună în funcţiune o altă maşină care să-i dea jetoanele. Effectiveness of token-rewards for chimpanzees. Se poate ca la început banii să fi fost un mijloc pentru a cumpăra satisfacerea impulsului. & ■ experimentatorii au renunţat la încercarea de „a stinge" c^ diţionarea.foamea. cîinii au reuşit să evite şocul. Psychol.'ne lua la pescuit (întărire secundară). El utiliza fiecare jeton pe măsură ce-1 obţinea. Se poate spune că utilizarea jetonului de poker a fost învăţată prin întărire primară. Vrem să mergem la pescuit pentru ir. Există trei obiecţii serioase faţă de această direcţie de gîndire — fiecare destul de serioasă pentru a ne spune că se află pe o cale greşită : 1. Monogr. Food tokens as inventives for learning by chimpanzees. I partenerul sexual. no. Este un act asociat cu un alt act care duce la reducerea tensiunii ■ 15 J. J. Enunţă^ din nou aici şi extindem argumentul deja prezentat în capitolul 5 Cînd un impuls primar este satisfăcut. Legea „întăririi» I afirmă că mijloacele utilizate în reducerea tensiunilor vor fi reţinute prin învăţare. în cxperimşntul citat mai sus. B. în care utilizarea unui şoc electric sau a altor stimuli intens dureroşi va determina animalul să evita toată viaţa situaţia care a dus la şoc. pîiiă la urmă valoarea întăririi se pierde şi deprinderea sau activitatea instrumentală dispare. "1 1937. în linii generale ea sună după cum urmează. în „Comp.tata. S/ar şi motivele cele mai elaborate sînt cumva anticipări îndepărta ale satisfacerii impulsului primar. no. dacă cimpanzeul obţine numai umori recompensa de struguri el îşi pierde interesul pentru jetoanele de poker. C o w 1 e s s. învăţarea reprezintă elementul important al teoriei. Dar cimpanzeul a fost apoi silit să înveţe încă un act din secvenţa hranei. care ne satisfăcea multe din dorinţele copilăriei (întărire primară). Stocarea suferă a „stingere experimentală". Nu mai exista vreun şoc. un circuit electric astfel îneît clinii primeau acelaşi tratament. Dar 215 cîinii au continuat să sară timp de peste 400 de manifestînd răspunsul condiţionat cu toată forţa. el continuă să acumuleze un tezaur inutil. Principala excepţie este cunoscută sub numele de „condiţionare a evitării". meniul micului dejun. într-un experiment se plasau nişte dini într-o cuşcă cu două compartimente şi cu un perete despărţitor destul de s>cund oa animalele să-1 poată sări. 1936 . Totuşi. Dar uneori lucrurile care ne plac sînt numai de departe legatei de reducerea tensiunii. Aparent nu există nici o stingere a ■deprinderilor de evitare. 60. Ii plăcea să acumuleze „bogăţie" ca să zicem aşa. Monogr. cundară.

deprindere du **" bilă toată viaţa16. De aceea, evitarea devine un motiv care îşi pierde dependgnt de întărirea primară. Ea exemplifică un fel de „autonomie f^ ţională" pe care o vom discuta in curînd mai profund. Huli a simţit că o condiţionare adiţională foarte intensă rămîne fără întărire primară. El scrie : Ipoteza de faţă nu implică faptul că întărirea secundară va suferi k mod necesar o stingere experimentală cînd suportul reducerii trebuinţei pJ1 m mare este retras. Dacă întărirea primară a fost suficient de puternică CI cursul stabilirii unei depinderi sau al unui interes secundar, anticiparea re I compensei primare poate fi destul de intensă pentru a lua locul recompenSe I actuale şi pentru a nu se stinge niciodată.17 Totuşi, întreaga logică a poziţiei referitoare la „întărirea se-1 cundară" insistă, cum spun Dollard şi Miller, asupra faptului Că| „impulsurile învăţate ar fi slăbite prin reîntărire"18 şi că în ultima I instanţă întărirea poate apărea numai prin reducerea tensiunii im-l pulsurilor primare. In experimentele pe animale dovada stingerii experimentalei (cu excepţia condiţionării evitării) este covîrşitoare, în timp ce I dovada pierderii intereselor umane adulte dobîndite nu. Nu ne I pierdem plăcerea pentru covoraşul din sufragerie pentru că pur şi I simplu timp de patruzeci de ani nu am mai mîncat în prezenta Ml Nu ne pierdem dragostea pentru pescuit numai pentru că tatăl I nostru nu ne mai satisface impulsurile noastre primare. Nu înce-j tăm să economisim bani numai pentru că nu se convertesc în stru-1 guri comestibili. Nu renunţăm la interesul nostru pentru muzică numai pentru că nu mai avem un părinte sau un învăţător care să ne dea întăriri pozitive şi negative. O femeie mai în vîrstă nu-şi pierde gustul în alegerea îmbrăcăminţii cînd hainele nu mai constituie o stratagemă pentru ar-şi atrage un soţ potrivit. Un fost marinar iubeşte încă cu înflăcărare marea, deşi sînt cincizeci de ani de cînd a părăsit^o. 16 R. L. Solomon, L. J. Kamin, L. C. Wynne, Traumatic avoidancţ> learning: the outcomes of severa! extinction procedures with dogs, în >.■>• abnorm, soc. Psychol.", 1953, 48, 291—302. 17 C. L. Huli, Principles of behavior, New York, Appleton-Century-Crofts, 1943, p. 101. Vezi şi discuţia lui Woodworth, op. cit., p. 113. Nota 13 supra. 18 G. Dollard, N. E. Miller, Personality and psychotherapy, Ne« York, McGraw-Hill, 1950, p. 88. 216 teorl îmi of s* 5? folosite. 3. în sfîrşit, — şi această obiecţie este cea mai gravă —■ multe motive nu au o legătură constatabilă cu impulsurile primare. E Uşor de recunoscut foamea, setea, sexualitatea, oboseala, nevoia de oxigen ca motive care îşi au originea în modificările tisulare din corp, într-o stimulare în deficit sau în exces a terminaţiilor nervoase. Dar multe din motivele complexe adulte nu au nici o relaţie demonstrată cu aceste impulsuri şi nici cu „energiile instinctuale" postulate de Freud. Psihologul adept al teoriei S-R sau psihanalistul pot pretinde că interesele adulte pot fi urmărite pînă la energiile sale invariabile, dar ei nu pot dovedi acest lucru. Un adult poate dori să fie colecţionar de timbre, om de ştiinţă, călător, filantrop, preot ; el doreşte să sprijine Naţiunile Unite, să of ore înlesniri copiilor săi, să-şi îndeplinească responsabilităţile. Nici unul din aceste interese nu poate fi urmărit direct pînă la impulsuri. Neurologul Goldstein a spus că numai omul bolnav este condus de impulsuri. Numai cei bolnavi mental sînt obsedaţi de trebuinţa lor de hrană, confort, excreţie, satisfacţie sexuală. Oamenii normali ţin aceste impulsuri la locul lor, dar sînt interesaţi mai mult de ceea ce Goldstein numeşte „realizare de sine" — un termen ce cuprinde principalele sisteme de interese ale perioadei adulte19. Teorii despre motive variabile în contrast cu aceste teorii ale reactivităţii, să examinăm acum ceea ce Woodworth numeşte „teorii ale priorităţii comportamentului'^ Acestea insistă asupra faptului că partea cea mai mare din activităţile noastre zilnice nu contribuie la satisfacerea impulsurilor de bază. Comportamentul nostru în cea mai mare parte a lui are de-a face cu o conduită de explorare a mediului şi de adaptare 19 K. Goldstein, Organismic approach to the problem of motlvation, ln „N.Y. Acad. Sci.", 1947, 9, 218—250. 20 Vezi nota 13 supra. 217 la el. „Jocul" copilului — un motiv extrem de absorbant el -- este un exemplu bun. Chiar cînd impulsurile sale primare PentJ Sîh,

destul de puternice, copilul continuă să se joace. Unui copil treb să-i fie foarte foame pentru a înceta jocul. Cînd impulsurile atu! un grad mare de intensitate şi se simte foarte însetat sau obo/i sau trebuie să elimine, jocul este temporar (dar numai tempOr.!t întrerupt. ' Spre deosebire de impulsurile primare acest tip de motiv par imposibil de satisfăcut. O jucărie dată poate să-şi piardă farmocuf dar copilul nu devine liniştit (ca în „reducerea tensiunii"), ci So îndreaptă spre noi activităţi exploratorii şi de joc. Şi adultul est I motivat special să menţină contactul cu mediul prin activităţi I de manipulare, observare, explorare, comunicare. Nimeni nu neagă că impulsurile organice sînt factori impor.| tanti în motivaţie. Problema este dacă ele pot explica tot ceea q, omul face cu echipamentul său. Combinaţia de interese şi abilităţi a unui muzician este profund motivaţională ; de asemenea, şi a omului de ştiinţă, a infirmierei, a exploratorului. Fiecare e activizat de propriul stil de conduită în raport de lumea sa. Se spune că teoria impulsului ţine seama de ceea ce este esenţial în motivaţie; dar nu reuşeşte să ţină .seama de ceea ce este „neesenţial, dar nepreţuit". Tendinţa exploratorie. Mult timp psihologia animală a scăpat I din vedere semnificaţia comportamentului investigator continuu al 1 animalelor. Ea era prea ocupată cu studierea impulsurilor primare 1 de foame, sete, sexuale, de oboseală. Totuşi, în ultimii ani, dife- I renta esenţială dintre această tendinţă exploratorie şi celelalte impulsuri a fost observată21. Explorarea este o activitate continuă, constituie baza unei mari j părţi din învăţare şi nu este satisfăcută ca impulsurile care cer „reducerea tensiunii". Acest fapt ne duce la concluzia că impulsu- j rile „estetice" şi de „activitate" nu sînt propriu-zis impulsuri, ci ar trebui clasificate într-o concepţie despre motivaţie cu totul j diferită. Competenţa. R. W. White propune conceptul de „competenţă"' pentru a se referi la tot ceea ce copilul face cînd nu se află sub influenţa imediată a unui disconfort, a unor impulsuri puternice, sau a pericolului22. Activitatea lipsită de conflict include explorarea, 21 Cercetări importante sînt T. A. R y a n, Drives, tasks and the initialion of behavior, în „Amer. J. Psychol.", 1958, 71, 74—93 şi H. L. Ansbachet (Ed.), Symposium on expansion and exploration, în „J. individ. Psychol.", 1958, 14, 103—127. Pentru o trecere în revistă a literaturii experimentale semnificative vezi D. E. B e r 1 y n e, Conflict, arousal and curiosity, New York, McGraw-Hill, 1960. 22 Alţi autori au sugerat denumiri diferite : superioritate (Adler) ; /unc-ţie-plăccre (Biihler) ; măiestrie (Woodworth, de asemenea şi W. I. Thomas) ; 218 a ^ip, privitul, ascultatul, trasul, împinsul şi aruncarea "biectelor, alergatul, căţăratul, „făcutul" lucrurilor, imitarea părinţir interacţiunea cu tovarăşii de joc. Nici una din aceste activităţi spontane nu „reduce tensiunea" precum o lac acţiunile provo-le de impulsuri. Cum spune White „imediat ce copilul începe se joace în ţarcul său el ştie că ipoteza reducerii tensiunii este eşită". Acest autor adaugă că doctrina freudiană după care vîr-'de la şase la treisprezece ani constituie o „perioadă de latenţă" este într-adevăr un mit curios. Dezvoltarea copilului în această perioadă este departe de a fi „latentă". El dobîndeşte competenţă in ritm rapid. „Mitul" izvorăşte din presupunerea că' motivul principal în viaţă este (în general), sexual şi că, după Freud, în dezvoltarea psihosexuală nu se produc schimbări deosebite în această perioadă. .Mare parte din competenta pe care o caută copnul se săseşte în domeniul social. El pretinde atenţie, doreşte dragoste şi-i place să se joace cu alţii copii. în aceste cazuri ol învaţă parţial prin recompensele sau respingerile pe care le primeşte de la ceilalţi. Dar în majoritatea problemelor nonsocialo corului (şi adultul) este cel mai bun judecător al propriilor sale succese. El ştie ce anume îi întăreşte stima faţă de sine, ce anume îl loveşte ca un pş°c sau ca o realizare valoroasă, ce anume îi împlineşte propria st imagine despre sine. în consecinţă, dacă teoria întăririi are o valoare explicativă, atunci ea trebuie analizată în general în funcţie de autorecompensă şi

autopedeapsă. Cînd atingem perioada adultă avem nevoie de conceptul de competentă în aceeaşi măsură ca şi în copilăne. Mare parte din ceea c^ f^ce un adult izvorăşte din stocul său d° abilităţi si interese personale. Ca şi copilul, el are o mulţime de trebuinţe biologice (pentru hrană, adăpost, sex) care pot fuziona cu sau se pot depărta de interesele sale. Dar ele nu pot explica impulsul durabil spre activităţi estetice, .intelectuale, religioase sau economice. Deşi nu putem deriva interesele adulte sănătoase în întrenime din modul în care individul îşi manevrează problemele instinctuale impuls-activitate (G. Murphy, O. Klineberg) ; autonomie primară a ego-ului (H. Hartmann). Argumentul lui White că teoria impulsului nu poate explica adecvat creşterea sănătoasă a personalităţii normale se găseşte în două articole : R. W. W h i t e, Adler and the juture of ego psychology, în „J. individ. Psychol.", 1957, 13, 112— 124 si Motivation reconsidered : the concept of cora-Petence, în „Psychol. Rev.", 1959, 66, 297—333. Cititorul poate să se întrebe : „Dacă competenţa este o trebuinţă dominantă şi permanentă, atunci de ce este enumerată în categoria teoriilor despre motive' modificabile ?" Răspunsul este că în cadrul conceptului de competenţă trebuie să ţinem seama de o continuă modificare a motivelor şi scopurilor specifice. A fi competent la maturitate înseamnă a avea o orientare spre scop total diferită de a copilului. Ceea ce nu e cazul în teoriile despre motive fixe şi clasificate 219

infantile (cum ar susţine teoria lui Freud despre sublimare şi rărea eului), totuşi nu trebuie să negăm că multe din interes , pasionate ale adultului pot conţine un amestec de forţe agres" inconştiente sau simbolic sexuale. într-adevăr, cu cît interesul !e (b l mai „pasionat" (obsesiv), cu atît îl putem suspecta mai mult că îbib i l 6s! ă e« îmbibat cu presiuni inconştiente agresive sau sexuale (vgy pagina 159). Dar în mod normal, motivele centrale ale adultului 5i au fundamentul într-un gen mai rece de interese —■ interesele ca-' I implică competenţa. Ar fi greşit să spunem că „trebuinţa de competenţă" este m0 I tivul unic şi suveran al vieţii. Ea poate ajunge la fel de bine Ca| orice altă trebuinţă (mai bine decît cea sexuală) să rezume întreaga I istorie biologică a dezvoltării. Supravieţuim prin competenţă, eres, I tem prin competenţă, ne „autorealizăm" prin competenţă. Legate de explorare si competenţă, sînt şi alte concepte, curente. Acestea schimbă, de asemenea, accentul de pe angrenajul | reactivităţii pe proacţiune şi indicarea viitorului în motivele omului. Motivele de deficit şi motivele de creştere. A. H. Maslow pro-1 pune o teorie extrem de sugestivă. El susţine că în cursul dezvol- j tării specifice copilăriei, este important înainte de toate ca impulsu-1 rile de bază (motivele de deficit) să fie satisfăcute astfel îneît copilul să poată fi mai tîrziu liber să adopte motive mai puţin egocentrice (de creştere). Astfel, un copil care are suficientă hrană, îngrijire, securitate şi dragoste nu are nevoie pe măsură ce creşte să fie obsedat de trebuinţele de bază. Se va simţi în siguranţă şi de aceea va putea atinge scopuri lărgite. Dacă a cunoscut satisfacţia impulsurilor de bază şi de securitate el poate tolera ulterior în viaţă o frustrare-a aceloraşi impulsuri mult mai uşor decît o persoană a cărei întreagă personalitate este axată pe trebuinţe care nu au fost niciodată satisfăcute în mod adecvat23. (Se ştie că unele animale vor elabora deprinderi mai puternice de stocare dacă la începutul vieţii au fost deprivate de satisfacerea primară a foamei). în această teorie Maslow recunoaşte, ca şi noi, că impulsurile primare sînt centrale în primii ani de viaţă ; de asemenea, el schiţează o modalitate în' care se produce trecerea de la motivaţia timpurie la una mai matură. Teoria sa ajută la explicarea persoanei „nevrotice" care nu reuşeşte să elaboreze sisteme de motive funcţional autonome — si care în cursul întregii sale vieţii poate „manifesta" complexe infantile. Desigur, Freud si-a îndreptat aten-ţia iniţial asupra acestui tip de personalitate, dar spre deosebire de Freud, Maslow permite oamenilor normali să depăşească această dependenţă în cursul dezvoltării lor. 23A.H. Maslow, Motivation and personality, New York, Harper, 1954, cap. 5. 220 Autorealizarea. Motivele creşterii, culm le denumeşte Maslow, ^c la autorealizare. De fapt, Goldstein insistă asupra faptului că întreaga motivaţie (de orice tip) împărtăşeşte acest caracter. Auto-rea]jzarea constituie în fond unicul motiv al omului. Conceptul nU este specific, dar are meritul de a indica individualitatea ultimă a motivaţiei ; fiecare personalitate este diferită de toate celelalte si caută să-şi menţină integritatea şi să-şi realizeze propriul destin în propriul său mod. Conceptul are, de asemenea, avantajul de a vedea în motivaţie ceva mai mult

decît presiuni, impulsuri, conflicte. El implică faptul că în timp ce aceste forţe determină persoana să reacţioneze dincolo de o simplă reactivitate, există o mare libertate de dezvoltare fără conflicte şi de autorealizare. Conceptul este clar îndreptat spre viitor, în timp ce teoriile reactivităţii privesc spre trecut sau în cel mai bun caz spre prezentul imediat24. Psihologia ego-ului. Fără îndoială principala eroare din psihologia freudiană constă în afirmaţia că „ego-ul nu are energie proprie". Astăzi mulţi urmaşi ai lui Freud, poate majoritatea, admit greşeala şi o scuză spunînd că „Freud a murit înainte de a-şi fi terminat teoria sa asupra ego-ului". Aşa cum am văzut în capitolul 7, s-a dezvoltat o şcoală de gîndire neofreudiană care neagă faptul că id-ul este unica sursă de energie. Corespunzător, ea neagă faptul că interesele şi motivele adulte sînt susţinute în întregime de sublimarea instinctelor sexuale şi agresive sau, în cel mai bun caz, de o energie neutralizată şi desexualizată care provine din inhibarea scopurilor sexuale şi agresive. Psihologia ego-ului (sau neofreudiană) vorbeşte liber despre „autonomia ego-ului" înţelegînd prin aceasta că regiunea conştientă de sine a personalităţii nu este în totalitatea ei o sclavă a impulsurilor id-ului, dar nici a presiunilor din mediu. Există asemenea lucruri ca „funcţii ale ego-ului libere de conflict". Ne trăim viaţa, cel puţin în parte, conform intereselor, valorilor, planurilor şi intenţiilor noastre conştiente. Motivele noastre sînt cel puţin relativ automate faţă de presiunile care vin de la impulsuri, instincte şi situaţii înconjurătoare25. A admite existenţa unor funcţii ale ego-ului libere de conflict înseamnă a răsturna psihologia freudiană tradiţională. Admiterea acestui lucru înseamnă că mare Parte din viaţa noastră este trăită pe baza unei scheme mature şi 24 Pentru o cercetare asupra autorealizării vezi K. Goldstein, Human naturo in the light of psychopathology, Cambridge, Mass., Harvard Univ. press, 1940. 25 D. Rapaport schiţează deplasarea psihanalizei spre psihologia ego-ului îri două articole : The autonomy of the ego, în „Bull. Menninger Clin.", 1951, 1Ş, 113—123 şi The theory of ego-autonomy : a generalization, în „Bull. Meninger Clin.",' 1958, 22, 13—35. 221

raportabile la valori şi scopuri, şi nu se manifestă numai ca o rare conflictuală împotriva unor forţe primitive instinctuale. denumeşte persoana care a atins acest stadiu de dezvoltare „per^ sonalitate productivă"26. Cum se face că ego-ul poate dezvolta o autonomie relativa faţă de forţele id-ului instinctiv sau ale mediului ? Căutînd să râs. pun dă la această întrebare, Hartmann postulează mai întîi un dis, pozitiv de autonomie primară. Acest „dispozitiv" nu e altceva decît capacitatea adaptativă a omului, reprezentată în funcţionarea per* cepţiei, memoriei, capacităţii motorii, a tot ceea ce îl ajută să se adapteze la mediu. A se adapta înseamnă a rezolva probleme, a depăşi obstacole, a căuta sensuri şi, în general, a folosi creierul propriu. Relaţia dintre acest tip de motivaţie şi ceea ce alţi autori au denumit explorare şi competenţă este strînsă. Alţi autori au pUs problema în moduri diferite. Cu mult timp în urmă Graham Wallas a insistat asupra faptului că printre motivele omului tremure inclus un „instinct al gîndirii". Bartlett a văzut un dinamism de bază în „efortul spre semnificaţie". Psihologia gestaltistă a considerat ,,închiderile" intelectuale ca o tendinţă dinamică importantă ; Festin-ger vorbeşte despre „disonanţa cognitivă" ca forţă de motivare. Cantril şi existenţialişti ca Frankl privesc căutarea semnificativi de către om, căutarea „de ce-ului" experienţei sale ca un ultim — poate ultimul — motiv al vieţii. A atribui o forţă dinamică funcţiilor intelectuale, afectului cognitiv al vieţii este un progres de mare importanţă faţă de diversele teorii referitoare la „energia invariabilă" despre care im discutat mai înainte. înseamnă că scopurile umane nu sînt licitate de o enumerare strictă de impulsuri sau instincte, ci că ele se schimbă în timp, în funcţie de variaţia condiţiilor şi tin pasul cursului devenirii individului. Hartmann vorbeşte, de asemenea, despre un disvozitiv de autonomie secundară, care nu este primar, ci derivat27. El admite că ego-ul serveşte adesea impulsurile instinctuale (cum susţinea Freud), totuşi în cursul creşterii activităţile sale jnstmmp'itrilo şi interesele se pot „înstrăina" de sursele lor instinctuale Ce^i ce odată a fost o funcţie de serviciu a ego-ului sau o autoinărare suferă o „modificare a funcţiei". Tînărul care voia odată să devină om politic din cauza fixaţiei timpurii pe tatăl său poate deveni in26 E. F r o m m, Man for himself, New York, Hoit, Rinchart and Winston, 1947. 27 H. Hartmann, The development of the ego concept in Freud's work, în „Int. J. Psychoanal.", 1956, 37, 425—438. Vezi şi H. Hartmann, Ego psychology and the problem of adaptation, în D. Rapaport

(Ed.), Orga-nization and pathology of thought, New York, Columbia Univ. Press, 1951. p. 362—396. 222 i eresat de politică de dragul politicii : ca mijloc de realizare a proriului său stil de a fi, ca un mod de a-şi realiza potenţialităţile prii28 Ar fi eronat să spunem că toţi freudienii moderni acceptă autonomia ego-ului. Unii dintre ei îl neagă total ; alţii vorbesc prudent <}e autonomie relativă. Şi, desigur, sînt corecţi cînd neagă faptul că motivele ego-ului trebuie totdeauna acceptata drept bune. O parte din motivaţie, repetăm, este inconştientă, infantilă şi ascunsă de sine însuşi. Totuşi, problema importantă este acea că o parte din motivaţie este funcţional autono rn&( mai ales la personalitatea pe care o considerăm normală, matură şi sănătoasă. Rezumat Motivaţia reprezintă „motorul" -personalităţii şi de aceea constituie pioblema noastră cea mai centrală. Psihologii nu concordă în opiniile lor asupra condiţiilor interne care induc acţiunea şi gîn-dirc-a. Unii spun că întreaga conduită este stimulată de instincte s&u impulsuri nemodifîcabile. Asemenea teorii subliniază latura reactivă a comportamentului uman. Trebuie puse restricţii severe asupra unor astfel de teorii (fie de natură psihanalitică, fie de natură S-R). Ele nu reuşesc să tină seama de transformarea extensivă a motivelor din copilărie pînă la maturitate sau de extrema diversitate de motive pe care o constatăm la adult. Unele teorii curente tind să ţină seama de un principiu suplimentar : ele consideră că auţorealizarea, competenta şi autonomia ego-ului sînt în egală măsură trăsături de bază ale motivaţiei umane. O teorie finală a motivaţiei va trebui să admită adevărul care se află în toate aceste concepţii. 28 Cînd gîndirea e pe calea cea bună, ca în cazul de faţă, problema priorităţii scade în importanţă. Totuşi, cititorul atent la istorie poate observa că propria mea concepţie despre autonomia funcţională antedatează „dispozitivul de autonomie secundară" cu cîţiva ani. Vezi G. W. Allport. Perso-■nality : a psychological interpretation, New York, Hoit, Rinehart and Winston, 1937; cap. 7. CAPITOLUL 10 Transformarea motivelor CERINŢE PENTRU O TEORIE ADECVATA A MOTIVAŢIEI & AUTONOMIA FUNCŢIONALĂ « DOUA NIVELURI DE AUTONOMIE o CE PROCESE NU SÎNT FUNCŢIONAL AUTONOME ? « CUM SE PRODUCE AUTONOMIA FUNCŢIONALA ? » TRANSFORMĂRI TRAUMATICE « REZUMAT

I ersonalitatea, ca orice lucru viu, se modifică pe măsură ce creşte. Şi întrucît motivele sînt motorul personalităţii trebuie să ne aşteptăm ca motivele să se dezvolte şi să se modifice şi ele. A lua în considerare transformarea vastă care se produce din primul an de viaţă şi pînă în perioada adultă nu este o sarcină uşoară. Procesul este treptat şi subtil. Impulsurile rămîn în noi. Şi chiar şi în motivele adulte complexe trecutul este încă viu, într-o oarecare măsură, în prezent. Dar sarcina noastră este să descoperim cît din trecut este flacără şi cît cenuşă. Capitolul anterior a pus baza analizei noastre. Cititorul îşi va aminti că s-a făcut o distincţie între teoriile care postulează energii invariabile şi teoriile care postulează energii modificabile. Cerinţe pentru o teorie adecvată a motivaţiei Propunem ca o teorie adecvată a motivelor umane să satisfacă următoarele cerinţe : 1. Să admită actualitatea motivelor. Ceea ce ne mişcă trebuie să ne mişte acum. De aceea o teorie motivaţională trebuie să pri~ 224 a&că la starea prezentă a organismului. Trecutui nu este impor-t nt, dacă nu se poate dovedi că este dinamic activ în prezent. Să 1 iărn, de exemplu, următorul caz : George este un criminal tînăr. A furat, a provocat un incendiu cu premeditare, a comis jaf înarmat şi a atacat în mod laş cîţiva poliţişti. Cauza, se vede clar, se află în viaţa sa familială mizeră. Mama sa, pe care o iubea, a murit cînd el avea cinci ani. După acea tragedie a trăit numai cu tatăl său, care era crud şi beţiv şi care alternativ îl respingea şi-1 maltrata. Explică" această istorie conduita actuală a lui George ? într-un sens, da, căci oferă fapte istorice care sînt esenţiale pentru înţelegerea întregii vieţi a lui George. Dar alţi băieţi cu aceeaşi istorie lugubră pot să nu fie azi delincvenţi. De fapt, un misionar iezuit devotat, pe care îl cunosc, are o biografie familială foarte asemănătoare. Atunci care este diferenţa ? Răspunsul pare să fie acela că George este încă în mod activ tulburat de conflictul

unele reduc tensiunea. Mulţi cercetători. cu lupta pentru supravieţuire (Darwin). în „Dialectica . în termeni fiziologici sistemul nervos central era jvit ca agentul sistemului nervos autonom4. Sa fie o teorie pluralistă — incluzînd multe tipuri de m In plus faţă de eroarea anacronismului (definirea motivaţiei zente în funcţie de evenimente trecute). de asemenea nici moi. De asemenea. 226 care motivaţia umană a fost identificată cu voinţa oarbă (Scho-■"Ijjhauer). ne jtiodificăm amintirile. 1960. Scientific models and human morals. 3 Cf. New York. securitate de bază. s-au străduit să rt i firele ci la modelul simplificat al maşinii.!velei adultului nu continuă întotdeauna motivele copilăriei şi.] unele sînt ocazionale. sau-la căutarea plăcerii. sperînd să descurce ghemul încurcat al motivaţiei umane.--] O poziţie similară este luată de Charlotte Biihler. Celelalte includ amb liile interesele adultului care se dezvoltă normal. Primele includ pulsuri si trebuinţe psihologice elementare — sete. Nici unul nu este adecvai3. Beacon. mai benigne. Pe de altă parte. Secundare în . Allport. rezolvăm probleme datorită tendinţelor de . Nu există motive „secundare" în sens dinamic. despre motive de deficit şi motive de creştere2. putem vorbi de motive care au o importanţă secundă în personalitate. McGraw-Hill. Acum peste patrulei de ani. misionarul a depăşit într-un fel conflictul şi a înlocuit primele motive ostile cu altele. confort. Dacă. da. o personalitate nevrotică nu va defini în mod ne ■sari motivaţia unui individ normal. care. aceasta poate fi secvenţa adevărată. Ne amintim de distincţia utilă făcută de Maslow. ci totdeauna şi numai ÎJi Prezent1. New York. animalului. se datorează cumva f iptului că tatăl dumneavoastră vă lua cîteodată la pescuit şi pentru că eraţi copil vă satisfăcea multe din impulsurile primare ? Istoriceşte. cu instinctele Pţcpougall şi alţii). 1 Un autor care a insistat cu o claritate deosebită asupra caracterului ictual al întregii motivaţii a fost Kurt Lewin. altele profunde . 312—361. Treptat s-a instalat un curent de protest. 3.] îneît considerăm că e greu să descoperi un numitor comun. Dar dacă vorbim de energiile sau de âdna-rnica unui motiv trebuie să recunoaştem că ele sînt toate primare. Boston. O teorie adecvat-1 trebuie să le cuprindă pe ambele. Diverşi autori asigurat că toate motivele sînt reductibile ia un singur tip T pulsuri. vă place pescuitul. Nici unul nu are „mobilul" său în trecut. psihologii gestaltişti au atribuit o forţă dinamică operaţiilor cognitive. o altă lacună a n teorii despre motivaţie este suprasimplificarca. altele recurente . cu cazanul de aburi al id-ului (Freud). Graham Wallas a propus ca să adăugăm la lista lor un 3 instinct al gîndirii"5. altele persistenţe: unele inconştiente. dar acelaşi lucru se ■ spune si despre acţiunea de a-ţi dedica viaţa eradicării febr >. 225 personalităţii — ed. Dar astăzi aveţi pasiune pentru pescuit . bene sau malariei . Ieşim dintr-o epocă de extrem iraţion ) ism 2 A. Harper. Nici una din aceste formulări n fi adecvată. în urma unej munci extensive pe bază de biografii. Cam' tot ceea ce putem spune este că motivele unei persoane inclu i iot ceea ce ea încearcă (conştient sau inconştient. Motivele sînt atît de diverse ca tipuri.] motivaţia la. Aşa cum am spus. Motivation and personaliiy. altele conştiente. reflex sau delib tat) să facă. foame. cap. Mai recent. Sub i fjuenţa puternică a acestor doctrine rolul „intelectului" a fost 'iderat neglijabil. Funcţiile cognitive erau 5uniai slujitori. sau la c puterii. Ne amintim că doctrina consideră motivele actuale ca derivîndu-şi energiile din întărirea trecută. 4. sau la inconştient. Vezi A dynamic theory of Versonality. Să atribuie o forţă dinamică proceselor cognitive — aîicol planificării şi intenţiei. şi „mobilul" acestei pasiuni nu este „mobilul" impulsurilor primare ale copilăriei (cu care tatăl dumneavoastră şi pescuitul erau asociate). conchide că fiecare fiinţă umană caută atît echilibrul cît şi expansiunea : Maturation and Tnotivaiion. 1935. în P 's0' nality and social encounter. "A da la o un ţînţar de pe obraz este un act motivat. Ne formăm percepţiile. altele menţin tensiunea. v siguranţă. W. G. Maslow. a căuta un strop de apă este un act la f motivaţional ca şi a urmări să obţii titlul de campion olimp natatk1. i 1951. 265 de şti m2. H. Din această cauză doctrina „impulsurilor secundare" este copleşită de o lipsă fatală de logică.său şi încă îşi manifestă (şi transferă) ■ ostilitatea faţă de tatăl său. deşi în fiecare există o urmă de adevăr. De aceea nu putem spune că trecutul determină în mod automat „mobilul" actual al motivelor. unele sîni de moment. în cel mai bun caz a fost considerat un inons trUrnent pentru realizarea unui motiv. motivele trecute nu explică nimic dacă nu sînt şi motive actuale. sau la autorealizare. El vor". copilului -<au al patologicului. 5. în sf^'şit. Dacă admitem acest principiu al pluralismului trebuie să fim I gata să ţinem seama de faptul că motivqle la animale nu vor fi un model adecvat pentru motivele la om. 1954. Unele motive sînt trecătoare. căci toate motivele prezente apar din motive anterioare. după ce a analizat teoria lui McDougall despre instincte.

2. îndepărtarea unei muşte. Remembering. existenţialişti6. Prentice-Hall 1952 . instinctele sau alte imbolduri. dorinţa şi raţiunea fuzionează într-un singur motiv pe care îl putem mrmi „intenţie". May. I o puternică orientare spre viitor. 227 dispoziţiile pe termen lung ale personalităţii. care nu au conexiuni necesare cu impulsurile. and ment. Intenţii inhibă. Intenţia. Cambridge. An gel. (Aşadar.. el îl sacrifică în numele studiilor sale în consecinţă. motivele contradictorii. Am prezentat acest punct do vedere în capitolul 4. Englewood CI::is. ce viitor încearcă să realizeze7.". să descoperim un s pentru existenţa noastră. în mod conştient el poate interpreta greşit linia efortului său. Xlie autonomie funcţiona and the personaLty. Ne permite să învingem opoziţia dintre motiv şi gîndire. L. N. 3. H. R. England. de asemenea. în loc să fie într-o relaţie stăpîn-slujitor. Monogr. E. Conceptul de intenţie ne permite să admiteri cîteva tră importante ala motivaţiei : lv Procesele cognitive şi afective ale personalităţii fuzic într-o tendinţă integrală. . Deşi el d6re< te să se căsătorească. Ase h. The great society. Bartlett rezumă asemenea forţe în expresia „efortul spre semnificaţie" — o concepţie care joacă un rol mare în scrierile multor psihologi moderai — experimentalişti. Putem intenţie ne ordonăm viaţa conform unui cod etic. nu trebuie să separăm > net asemenea motive cognitive de acelea care sînt în mod tradiţional denumite comtive sau afective.\ narea vieţii noastre în speranţa atingerii în final a unei extatice'. Acesta este un motiv de bază. E. Festinger. O intenţie religioasă ne conduce la l. Ca toate motivele. New York. Intenţia este o formă mult neglijată a motivaţiei. F. 5 G. Daşi este util să ştim ce poate face o persoană. nu putem înţelege personali-1 tatea sa. intenţii imediate si ps termen scurt (obţinerea unui pahar cu apă. C. de asemenea.. New York. Ser. desigur. satisfacerea oricărui impuls) . E. intenţia sa poate împiedica acest scop: deşii îi place fotbalul. c^ intenţionează. Elenberger (Eds. aşa cum o fac majoritatea teoriile poi în trecut. Peterson. 1958. Soc al psychology. Macmillân.' Press.) Intenţia poate provoca dezaprobarea părinţilor săi. no. Existence : a new dimension in psychiatry and psycho-i(KJb.. III. El ne spune ce fel de viitor încearcă o persot t ^ realizeze şi aceasta este cea mai importantă întrebare pe care putem s-o punem despre orice muritor. Dis.Nerv. care est» efectul ei asupra altor oameni şi care pot fi impulsurile şi dorinţele sale. Utilizarea conceptului ne Mtăl să urmărim cursul motivaţiei pe măsură ce viata e tristă în ^re^ I zent — pînă în viitor şi nu. Wallas. Mai tipic constatăm că oamenii încearcă să facă ceva în care dorinţele şi planurile lor cooperează prompt. Cambridge Univ.]ăutodistribuire" dinamică din creier. Basic Books.ar.. dar de importantă centrală pentru înţelegerea personalităţii. The why oi man's experience. admitem că un individ nu ştie întotdeauna precis care sînt intenţiile sale. ' Deşi nu există nici o îndoială asupra faptului că oamenii caută cu nesaţ să afle semnificaţia experienţelor lor prezente şi al existenţei lor ca întreg. în acord cu descoperirile psihanalizei. New York. Macmillân. imaginea este totdeauna incompletă dacă nu ştim. Bartlett. H. 1921. se manifestă în prezent do . Un nevrotic . A theory of cognitive dis-ŞOnG!ice. 28. Intenţia sclectioneaz: Inevitabil cîteva din aptitudinile sale pentru a le rafina şi altşlej pentru a le neglija. 1950 .J. Row. 1932 . Cînd identificăm intenţii majore într-o viaţă dispune n de o schemă pentru a considera orientările auxiliare de perspe Un tînăr student din colegiu intenţionează să devină chirurg. care au plănuit pentru fiul lor o carieră de comerciant.). intenţia se referă la ceea ce individul încearcă să facă. dar termenul are o valoare deosebită indicînd 4 Cf. Există. 6 Următorii autori pun în diverse moduri un accent considerabil pe forţa dinamică a cogniţiei : F. 1957 . Evanston. ca orice motivaţie. C a n t r i 1. observîndu-i efectele asupra celorlalţi. J Kempf. adepţi ai teoriei cognitive. 1914. nu-1 putem cunoaşte numai enumerînd impulsurile şi dorinţele sale. nu-1 putem cunoaşte numai studiind aptitudinile sale actuale. în . Termenul are un iz de „tensiune menţinută" şi astfel r \ adevărata condiţie a tuturor motivelor pe termen lung. 4. S. Ca atare.

Intention. Aşa cum se subliniază în capitolul 5. Din nefericire conceptul de intenţie nu iese în evidentă în psihologia curentă. Celălalt. The psychology of interpersonal relations. dorinţa şi intenţia. în coloana din dreapta vedem modul în care se pot potrivi unor diverse teorii abstracte. Considerarea intereselor unei persoane numai ea modificări într-o structură comună . Un interes poate sau nu să includă un element de impuls primar. Instinctul de zbor este motivul rădăcină (teoria instinctului). Diamond defineşte interesul ca dispoziţia de a se angaja într-o activitate elaborată cultural fără vreo altă preocupare pentru o recompensă ulterioară în afara simplei exercitări a acestei dispoziţii. de asemenea. fizicalistă" mai favorizantă ar spune că el e împins de motivele sale (nu atras de intenţiile sale).carea. poate fi plină de solicitudine conştientă şi să-şi declare în mod exagerat dragostea („formarea reacţiei"). prin control coftical. " înainte de a părăsi conceptul de intenţie. Chiar atunci cînd spunem că un individ e interesat de hrană sau sex. . dar totdeauna include mai mult. a spus : „z^ş întreba unde doreşte să fie. nici treizeci de trebuinţe şi nici o combinaţie sau derivare a acestora nu pare adecvată pentru a explica varietatea ncsfîrşită a scopurilor urmărite de o diversitate nesfîrsită de muritori. Este adevărat veă Pal manifestă într un sens . ci de modalităţi învăţate de satisfacere a impulsurilor. care definesc interesul. O mamă care e iritată de odrasla sa şi o urăşte inconştient. 228 procedează frecvent aşa. recunoaştem că nu e vorba de impulsuri. în aceste cazuri poate să nu existe nici un element de impuls detectabil. 4. 1957. Harper. Concret Mar}r are o dorinţă puternică ă'3 a deveni asistentă medicală. 230 Să luăm ultimul exemplu din serie. Intenţiile ci au nevoie ele o clarificare pentru qa însăşi cu ajutorul psihiatrului.7 Cf. do Naţiunile Unite. un psiholog „abisal". G. trebuie să spunem următoarele : dacă termenul pare inacceptabil (poate pentru că datează de la Bretano şi chiar de la Thomis d'Aquino. concepţia . Ele privesc personalitatea în general. P. El nu ţin seama de organizare şi de orientarea prin atitudini cognitive. este pîineâ vieţii pentru ea şi p ice schemă abstractă e lipsită complet de acest punct şi de aceea arunci puţină lumină sau deloc asupra personalităţii ei aşa cum se manifestă aceasta în prezent.. Mulţi psihologi ar spune că „impulsurile" înglobează în întregime ceea ce numim aici intenţie.294. O\fordl Basil Blackwell. Dar la majoritatea muritorilor constatăm că impulsul şi planif. New York. Dar e istă în mod sigur un milion de Şipuri de competenţă în viaţă c ire nu 0 privesc pe Patricia. psiholog clinician cu o lungă experienţă.competenţă" în ospitalitatea ei. 1958. Şi la extrema opusă vorbim de arhitectură. îşi exprimă rctfei trebuinţa de realizare (teoria trebuinţelor). Interesul via c un impuls secundar c voltat de la mama sa muzician. Arc o nevoie de susţinere. Ospitalitate i. intenţiile unei persoane sînt interesele sale caracteristice. Să ia în considerare unicitatea concretă a motivelor. Totuşi. Ultimele se potrivesc totdeauna unui sistem teorelic şi derivă din clasificările unor motive umane chipurile fundamentale şi comune. ce doreşte să facă pest'1 cinci ani" (captînd astfel intenţiile sale pe termen lung). Şi totuşi toate aceste funcţii psihologice sînt cuprinse în cursul total al motivaţiei. Jirn este pasion t de muzică. Aceste exemple sînt suficiente pentru a arăta diferenţa dintre concepţia concretă şi cea abstractă asupra motivelor. prin previziune. Personălity and temperament. Motivul ci este Toarte concret. impulsurile ca atare sînt oarbe. a răspuns : „Aş întreba ce fel de fantezie are omul" (captînd astfel impulsurile inconştiente). Patriciei îi place să primească oaspeţi acasă. Nu patru dorinţe. Cauza unei astfel de soluţii rezidă îi aceea că iriteiţia implică scopul. Corespondenţa lor cu cazul concret este nedefinită. nici optsprezece instincte. Care e diferenţa dintre un motiv concret şi unul abstract ? în coloana din stînga am enumerat cîteva motive pe care le constatăm în studiul vieţii prezente . New York. Problema în discuţie este ilustrată de răspunsurile a doi psihologi diferiţi la ancheta „Care este cea mai importantă întrebare pe care o puteţi pune unei persoane pentru a-i înţelege personalitatea ?" Primul. E. Diamond. sau de religie ca interese. în defni-tiv. Heider. M. sau pentru că are un iz „mentalist").. cap. F. Anscombe. Abstract A operat asocierea unei dorinţe ii cărei obiectiv e inhibat (tec *i î freudiană). William speră să devină un mecanic excelent. Motivul esta dorinţa de> dominare. eficacitatea planificării conştiente şi o „atracţie" pe care imaginea omului despre viitor o exercită asupra conduitei sale prezent". 4. Wiley. 229 puls. nu competenţa abstractă. Dorinţa d° competenţă acţionează ca sursă. care îi satisfăcea impulsurile '-ale primare timpurii (teoria Sft). Irene e terorizată de spaţiile deschise (agorafobie) Thomas speră să fie ales preşedinte al clubului său. Sam pare întotdeauna să caute laude. 1957. problema poate fi conservată în mod satisfăcător punînd accentul pe conceptul de interes. conflictele şi intenţiile discordante se reflectă destul de exact în manifestarea Ier conştientă.8 Expresia „elaborată cultural" atrage atenţia asupra diferenţei dintre complexitatea unui interes şi simplitatea relativă a unui im8 S.

Muzicianul se poate să fi fost iniţial împins de o dojana referitoare la interpretarea sa inferioară la instrumentul respectiv. devine independent si supravieţuieşte părinţilor săi. Viaţa Atenei moderne este continuă în raport cu viaţa cetăţii antice. majoritatea băieţilor trec printr-o perioadă de pasionată „identificare cu tatăl". Joe este acum de . care privesc în trecut şi de a recunoaşte caracterul spontan. dezvoltîndu-se din sisteme antecedente. Măiestria este un exemplu bun. Relaţia este istorică. Autonomia funcţională consideră motivele adulte ca variate Şi ca s'^teme actuale ce se susţin singure. un avar continuă să-şi mărească grămada inutilă de bani. Avarul a deprins poate obiceiul economiei din cauza unei necesităţi aspre. Anii trec şi tatăl moare. într-o epocă de construcţii proaste şi puţin rezistente. Ca tînăr el imită tot ceea ce tatăl său face. intereselor sexuale. Tenacitatea sentimentului matern este proverbială. pe măsură ce dragostea ei pentru copil se dezvoltă. Motivaţia este întot231 deauna actuală. Unele mame îşi nasc copiii în silă. O asemenea teorie este evident opusă tuturor concepţiilor ■fespre „energii invariabile". nu funcţională. Marea a fost „întărirea secundară" pentru impulsul foamei. la fel se în-tîrhplă cu multe motive. poate chiar ţine „discursuri". dar nu este totuşi drastică. rigide. prin exerciţiul devotamentului. chiar dacă venitul său nu mai Hepinde de menţinerea unor standarde înalte. nu poate face o muncă neglijentă. concret pe care mare parte din motivaţia adultă îl posedă în r~od sigur. Viaţa unui copac este continuă cu cea a seminţei sale. dar sămînţa nu mai susţine şi nu hrăneşte de mult copacul complet crescut. de mult timp prosper economic munceşte pînă la epuizare. Scopuri anterioare duc la scopuri ulterioare dar sînt abandonate în favoarea celor din urmă.echivalează cu o caricatură a persoanei. Tranziţia poate fi gradată. Să mai adăugăm un exemplu. dar funcţional independente de acestea. devine scop în sine. în anii următori nici unul din aceste' motive originare nu poate acţiona. chiar după ce nevoile sale au fost reduse. Oricît de grosolane ar fi aceste motive. De asemenea. dar în nici un sens nu depinde de ea pentru „mersul" său prezent.. Ea refuză să considere energiile adulţilor ca fiind infantile sau arhaice în esenţă. veţi întreba. Un muncitor se simte obligat să facă bine o muncă. primele ei motive practice dispar. Munca necruţătoare. Totuşi reprezintă încercarea noastră de a ne elibera de licitări'0 unor teorii uniforme. Dar acum fostul marinar poate este un bancher bogat. legătura cu trecutul este ruptă. îngrozite la gîndul cor-voadei care le aşteaptă în viaţă. Nu este nicidecum singurul principiu valid care priveşte dezvoltarea motivelor umane şi nici nu explică întreaga motivaţie. motivul originar a fost distrus şi totuşi foamea pentru mare persistă şi chiar creşte în intensitate. menţinut o viaţă întreagă. dezvoltarea bunului gust în îmbrăcăminte. Joe. Chiar şi aşa. Pe măsură ce individul (sau motivul) se maturizează. poate chiar pînă la a deveni din nou sărac. însă. pentru a-şi realiza planurile. este fiul unui faimos politician. sau de teama legii sau poate dintr-o speranţă ob-scură că copilul îi va fi un ajutor sigur la bătrîneţe. odată mijloc în ve-derei unui scop. Mama se poate îngriji de copilul ei de teama vorbelor critice a\e vecinilor ei. . Unui fost marinar îi este dor de mare.Cum. Dar fiecare din aceste activităţi „instrumentale" pot deveni un interes în sine. chiar după ce ele nu mai servesc unui motiv erotic. ele o fac să muncească. De fapt. ci unul dobîndit. Deprinderile urbanizate îl împing spre o existenţă frenetică. Acest accent pe unicitatea motivelor dezvoltate va provoca consternare. chiar dacă sănătatea poate cere o viaţă mai simplă. Nici nevoia. vom avea vreodată o ştiinţă a motivelor dacă nu generalizăm ?« Răspunsul la această obiecţie este că principiile generale al 2 motivaţiei (ia care capitolul de fală si cel precedent s-au referit) ne pot ajuta să înţelegem modul în care ce produce unicitatea. ca în acest caz. energică de oraş. îndeletnicirea literaturii. să spunem. Să luăm cîteva exemple comune. abstract0. nici raţiunea nu pot face o persoană mulţumită într-o fermă izolată după ce s-a adaptat la o viaţă activă. să spunem. se poate arăta că nu este un motiv primar. Eitc o eroare să admitem că un principiu general ■'! motivaţiei poate să ducă numai la o schemă uniformă de motive comune tuturor oamenilor. pînă cînd treptat. „Instinctul matern" lipseşte com232 plet. utilizarea cosmeticelor. povara ei devine o bucurie. dar pu'terea pe care o poate dobîndi asupra unui om este atît de fermă îneît nu e de mirare că Veblcn 1-a luat greşit drept instinct. Acum. îndreptat '■-ore viilor. chiar cînd. Autonomia funcţională Revenim acum la o lege generală a motivaţiei care ia în con-siderare pe deplin unicitatea concretă 2 motivelor personale si care respectă toate celelalte criterii ale unei teorii adecvate a motivaţiei. Măiestria nu este un instinct. Un om de afaceri.'variabil. Marinarul se poate să-şi fi dobîndit dragostea pentru mare ca un incident în lupta sa pentru a-şi cîştiga o existenţă. standardele sale de meşter pot fi în dezavantajul său din punct de vedere economic. un muzician doreşte cu pasiune să revină la instrumentul său după o absenţă forţată. plimbările în parcul public sau o iarnă la Miami pot iniţial sluji. nu-i mai pasă de zeflemele şi constată că îşi iubeşte instrumentul mai mult decît orice în lume. dar avariţia persistă şi devine mai puternică cu timpul. Mulţi băieţi pot alege ocupaţii ca ale tatălui lor. Asa cum im copil se eliberează treptat de dependenţa de părinţii săi.

Stern pune aceeaşi problemă cînd scrie că „fenomotivele" se pot transforma în „genomotive" — General psychology from the personalisiic stană-point. Există şanse. 1940. Sămînţa originară a fost înlăturată. „Impulsul fundamental spre un anumit scop poate fi foamea. transl. maturitatea. New York. 1942. W o o d wo r t h : „mecanismele pot deveni impulsuri". Press. aşa cum am văzut în capitolul anterior. Printre criticii care consideră că psihologia stimul-răspuns rămîne adecvată sînt D. Cambridge. S. by C. London. Critique of Gordon W. este stilul său de viaţă . reprezintă o parte mare a personalităţii lui Joe. Cu mulţi ani în urmă F. 1938. Experimental evidenca for funcţional autonomy of motives. 501.". poate pentru acelaşi post pe care îl ocupase tatăl său.'1943. Următoarele referinţe exemplifică această literatură critică : P. Hart-mann de „autonomie secundară a egoului" sprijină poziţia noastră. Interesul adultului 'pe care îl descriem. începe ca fiind altul. New York. sexualitatea. 4902. Şi totuşi discuţia a beneficiat de pe urma critici lor şi este. îşi depune candidatura pentru o funcţie. în „Phil. 532 . în „Psychol. Totuşi. 171—179. Să vorbim mai întîi despre unele experimente pe animale. ca interesul pentru politică să fi depăşit originile salo în „identificarea cu tatăl". în „Psychol. Bertocci. mai bine să fim mai sistematici în această chestiune. Psychol. transl. Al-Iport's iheory of motivaiion. ajunge la sfîrşit. Copilăria nu mai e dominantă. 49. by H. 370. mulţi critici au prezentat o rezistenţă marcată faţă de concept. 47. 1951. Rev. dar ele depăşesc cunoştinţele. 1918.". faţă de un motiv primar). în . ei argumentează că dacă teoria instinctului sau teoria reducerii impulsului ar fi extinse suficient de mult. într-un sens mai larg. căci se poate ca Joe să nu fi depăşit complexul Oedip (încereînd să fie ca tăticul pentru a cîştiga afecţiunea mamei sale). Sci. totuşi. şi Dorothy Rethlingshaefer. sper. 50. avînd puterea de a se statornici „în mod specific" şi de a dobîndi o „stăpînire absolută" . A.. Brentano o numea „lege psihologică bine cunoscută" după care „ceea ce iniţial era dorit numai ca mijloc pentru altceva. acum îşi serveşte sieşi sau. Politica este acum pasiunea sa dominantă . Rev. mijloacele care duc spre scop devin obiect de interes pe cont propriu" (Dynamic psychology. Activitatea a slujit odată un impuls sau o trebuinţă simplă . din deprindere. Press. Columbia Univ. Shils. O afirmaţie mai familiară este expresia lui R. Constable. da. Hoit. Rinehart . In general. Spoerl. Toward a general theory of action. Tolman admite „motive terţiare independente" care pentru toate scopurile practice trebuie privite ca autonome funcţional. soc. Autonomia funcţională perseverativă. slujeşte imaginea d^ sine (eul ideal) a persoanei. pp. 397— 407. Ceea ce odată a fost extrinsec şi instrumental devine intrinsec şi activator.Psychol. mai convingătoare (cînd este asociată cu capitolele 5 şi 9) decît prima expunere publicată în Personality : a psyăfiological interpre-tation. Toate exemplele noastre au o trăsătură comună. Conceptul lui H. dar odată activitatea începută. agresivitatea sau altele. In T. A. W. în „J. Mass. Harward Univ. chiar prost adaptat. dar nu şi una funcţională. şi O. 1335. actuale asupra modului de funcţionare a sistemului nervos.". E. Vom facă bine să vorbim despre 1) autonomie funcţională perseveraiivă şi 2) autonomie funcţională esenţială Primul nivel se apropie mult de ceea ce sînt (sau se poate afirma că sînt) principiile neurologice simple: Celălalt nivel. Op-penheimer. 201). 25. în "altă parte. Ca citare. C. totuşi. Rev.". autonomia -funcţională se referă la orice sistem dobîndit de motivaţie în care tensiunile implicate nu sint de acelaşi tip ca tensiunile antecedente din care sistemul dobîndit s-a dezvoltat? 9 Autonomia funcţională a fost admisă (fără această denumire) de mulţi autori. Nu prea ştim cîtă greutate să knowledge of right and wrong. p. Hague. în toate carurile activitatea care devine ulterior motivaţională era la început instrumentală faţă de un alt scop (adică. 321 f. Macmillan. rigid. 272—283. P a r s o n s. 1947. McClelland. E îndoielnic faptul că prezenta expunere a problemei autonomiei funcţionale va satisface pe aceşti critici. Funcţional autonomii of motives as an ex-tinction phenomenan. Dacă activitatea politică da azi a lui Joe este do acest tip nevrotiv îl vom găsi probabil comportîndu-se într-un mod forţat. să fie dorit în sine" (The origin of the ■233 Dowă niveluri de autonomie Exemplele de autonomie funcţională ar putea fi înmulţite la infinit şi fără sens.". ele ar acoperi toate cazurile de „autonomie funcţională". New York. p. C. E. Atunci. După ce m-am gîndit cîţiva ani la problemă sînt acum înclinat să cred că fenomenul ar trebui să fie corectat' la două niveluri. 16). ce îl motivează pe Joe astăzi ? Fixaţia sa timpurie pe tata ? Posibil da. Tolman vorbeşte de „dobîndirea de «aderări la tipuri specifice de obiecte-mijloc". 2. depinde clar de anumite presupuneri privind natura personalităţii umane — nu că aceste presupuneri contrazic în vreun fel fapte neurologice cunoscute.. în ciuda acestui sprijin extensiv. Există o continuitate istorică. Tlie funcţional autonomy of raotives.vîrstă mijlocie şi este profund absorbit de politică.

1934. Dacă nu sînt potolite.". 14 Astfel D. P. Fiecaro activitate pare să aibă un „l'eed-back" pe canalele senzoriale. 234 le acordăm. 89. 12 J D. Olds introduse conceptul de „autostimulare" pentru a explica „continuităţile pe termen lung" : J. 11 S. ci. în marea majoritate a cazurilor^ revin' la viciile lor. 1943. ea poate fi reorganizată în aşa fel îneît nu se mai manifestă în structura comportamentală căreia i-a „aparţinut" iniţial : The neurophysiolo-gical basis of mind. pp. Vicii. C. 1. Gîngurltul copilului. centrii corticali superiori sînt atît de slab dezvoltaţi încît capacităţile de simbolizare. 13 W. E c c 1 e s susţine că întrucît o învăţare veche nu se pierde 235 2. Nimeni nu va nega că dorinţa puternică de tutun alcool sau narcotica este un apetit dobîndit sau că dorinţa aceasta poate fi foarte intensă. Psysiological psychology. numărul de mişcări „de curăţire" era încă foarte mare13. adevăraţii vicioşj. ca şi cele enumerate mai jos indică prezenţa unor circuite independente sau substructuri. 1949.12 Un cercetător a aplicat colodiu în urechile unui animal. Gura îmi salivează.cu alcool devin accese de boală fizică şi mentală. Dovezi provenite din studiul pe animale.and Winston. Un experimentator hrăneşte un şobolan la intervale regulate. O. A hierarchy of' values determined by the topology of nervous ncts. cînd toate simptomels de privare au dispărut. Părintele înţelegător ridică lingura aruncată mereu jos de un copil mic. O lună după începerea experimentului cînd urechile şobolanilor. Dodson.15 S-ar putea spune că o asemenea foame fizică indusă artificial prin droguri nu reprezintă un exemplu corect. nu pentru hrană. o persoană „agăţată" este o persoană cară a dezvoltat o structuri rro-tivaţională autonomă şi dobândită. 01 s o n. Pe de altă parte. Totuşi. R i c h t e r.16 3. A behavioristic study of the activity of the rat. cap! 22. 7. 1929. 7. Şobolanul este foarte activ chiar înainte de timpul hrănirii. cînd va fi adusă de pe plajă în laborator. Nu sînt lucruri facile. Univ. Mecaiţisrae circulare. ci prin. Aici avem exemplul cel 'mai elementar de autonomie funcţională. ritmul anterior de activitate maximă (chiar înainte de momentul obişnuit de hrănire) persistă. nu mai prezentau urme de iritare. deşi acurn e înfometat tot timpul. chiar după tratament. Biophysics". După un timp. Psychol.". Clarendon. chiar cînd va fi hrănit pînă la saturare va merge corect prin labirint. niciodată.' care se găsesc şi la om. Acest lucru nu poate fi explicat prin foame fiziologică.11 Un şobolan care a învăţat* să iasă din labirint stimulat de foame. totuşi. Pe de o parte. McCulloch. cap. Un mecanism pus în acţiune datorită unui motiv continuă cel puţin centru un timp să „se hrănească" pe sine.10. C. Chiar o moluscă. am greţuri. Crawford. Toată lumea a observat repetarea aproape infinită a actelor de către copil. în „Quart. 1945. pro-vocîndu-i astfel mişcări de ştergere 'şi curăţire. Monogr. New York. of Minnesota Press.. va continua acelaşi ritm. 201—214. Un alcoolic în tratament scrie : Aceste dorinţe paroxistice se produc la intervale regulate. H e b b consideră că „reţele deschise de celule din creier" pot permite o activitate reverberativă de durată : The organization of behavlor. Characteristics of nocturnul animals. 62—65. Free Press. maimuţele şi pacienţii cărora li se injectau narcotice se obişnuiau şî sufereau enorm cînd erau „privaţi" de acestea. Pe de altă parte. care nu mai sînt puse în mişcare exclusiv la controlul stimulilor. nervoase şi emoţionale. Glencoe. 1053. Un impuls nu declanşează un neuron motor pînă cînd nu a trecut în mod continuu prin cerc şi a fost modificat corespunzător. 1917. „de plăcere5'. Dar. 1. ele arată ce înţelegem prin perseverare. fără mareo. Astfel. Fenomenele tocmai menţionate. lucrări recente asupra viciilor arată că dinamismul implicat este în maro măsură de natură psihologică. animalele posedă rudimente de bază. cam la troi săptămîni şi durează cîteva zile. ci că neuronii corticali sînt ordonaţi în cerc. experimentatorul înfometează şobolanul. aparent. O direcţie teoretică înrudită este oferită de W. nr. faptul că s-a format un subsistem al personalităţii care manipulează frustraţiile vieţii. Deocamdată nu e posibil a specifica baza neurologică a autonomiei funcţionale perseverative de acest tip. simulate de care să rîdă zeflemiştii. ale cărei obiceiuri de a se ascunde în nisip şi de a reapare depind de mişcările mareei.". în „Psychobiol. Rev. Oxford. mi-e groază şi tremur. New York. în „Como. Wiley. C. The groiDth and structure of motives. Morgan vorbeşte de „stări de motive centrale". dar odată vindecaţi nu mai prezentau dorinţa de a le folosi din nou. T. 9. 231— 276. C. Morgan. Olds. stomacul şi intestinele suferă de crampe şi mă doare bila. S. Relative value of reward and punishment in habit forrnatioii. studiate la microscop. primele manipulări şi jocul indică aceeaşi autoperpetuare. Părinte1" se plictiseşte de joc cu mult înaintea copilului. Minneapolis. 1937. Acest autor susţine că sistemul nervos nu c organizat pe o bază liniară. Oricît de departe ar merge aceste experimente şi multe altele asemănătoare. McGraw-Hill.14 10 C. Neurologii admit fenomenele şi fac speculaţii privitoare la mecanismul nervos implicat. J. Biol. prinzînd gust pentru droguri. 2. Astfel. amînare şi autoraportare lipsesc în mare măsură sau complet. în „Bull-math. 1922. III. 1956. în toate aceste ipoteze observăm . The Measurement of nervous habits in normal chil-dren.

Pianistul concertist se simte îmboldit zilnic la ore de exerciţiu. Multe experimente arată faptul că sarcini incomplete produc tensiuni care îl fac pe individ să lu-creze pînă cînd sarcina este terminată — indiferent cît durează aCSSt lucru.impuls. fără a dori. 1936. Este cunoscut faptul că-memoria sarcinilor neterminate este mai bună decît cea o sarcinilor terminate. în „J. Perseverarea în sarcină. 21. ruperea ei înseamnă o violare a dreptului. Psychol. Ei ponsidcră. ci aceea a unei simple familiarităţi. devine pentru noi rutină şi aproape imposibil de corectat. de a conduce automobilul sau de limbaj numai în serviciul motivelor active. Într-o serie de experimente. dar nu putem scăpa clc ea. 4. Rinehart and Winston. Macmillan. 1932.. Lindesmith. 13Isabel Kendig. Springfield. 237 prinderea automată au puterea de impulsionare. Plăcerea care pro /ine 1 dintr-un pat familiar nu este plăcerea somnolenţei. III. 1953. Devierea de la ea înseamnă trai°" gresiune20. hologii gestaltişti vorbesc de o „tendinţă spre închidere" (Gestaltdrang) care persistă pînă la terminarea unei sarcini. Vber des Behalten von erledigten und unerledigten en. 7 şi 8. Animal drive and the learninq process. New York. Aici. Şi ce impuls satisface repetarea exactă a unei povesti ? Dinamismul rutinei se poate constata acolo unde nici un impuls nu e prezent — chiar cînd ele sînt zădărnicite. aşa cum am văzut. dar lucrul ial este faptul că nu e nevoie de nici o ipoteză de autoafir-rivalitate sau orice altă trebuinţă de bază pentru a explica auto tenţinerea sistemului dinamic temporar în activitate. W i k 1 e r. majoritatea deprinderilor par să devină numai abilităţi instrumentale. psihologic şi social nu au prin natura lor proprietatea de auto-ntenţmere : Theories of perception and the concept of structure. Opiate addiction : psysiological and neurophys-iologicai.19 Există o presiune de a continua lucrul "în orice sarcină neterminată. To-tuSij este lin exemplu important pentru a arăta faptul că există m jnecanism nervos pentru menţinerea structurilor de activitate ^ră ca noi să avem nevoie să urmărim fiecare act pînă la moti-vul. Se întîmpîăj uneori. ninti multe cuvinte care încep cu litera c. Woodworth vorbea în mod original de „deprinderi care devin impulsuri".17 După cum se ştie. Acest principiu poate sfîrşi prin a oferi o bază nervoasă pentru autonomia funcţională per-severativă. wiley. Odată învăţate. H. repetarea are o Ca i litate de nebiruit. Hol t. mîncărurile familiar„ obiceiurile familiei sînt preferate. acest enp ilustrează numai o autonomie funcţională temporară. Chiar o sarcină banală poate deveni obsedantă pentru o perioadă considerabilă. Utilizăm deprinderea de a scrie la maşina de scris. a~ 5. 1955. supunerii şi rutinei.". Dar I această explicaţie nu este satisfăcătoare. pe care l-au auzit o dată sau de două ori mal înainte. Credem că estul este nordul. produc adesea un dor puternic de casa' I Moralitatea copilăriei. Maslow a arătat că oamenii j elaborează rapid preferinţe pentru lucrări de artă şi chiar pentru nume străine pe care le-au întîlnit anterior. sau că nordul este sudul. Cereţi unui subiect ca timp de o oră sg se gîndească sau să scrie toate cuvintele care încep cu litera c. Studies in perseveration.revenirea conceptului de circuit cortical reverberativ. Principia Press. 19B. Această afirmaţie este numai parţial acceptabilă. aspects in relation to clinical problems. 16 A. un nume rusesc. 3> 223—264. Charles C. Copilul caro tocmai învaţă să vorbească sau să meargă nare împins să perfecţioneze aceste abilităţi. . Un cadru do referinţă este repede stabilit. Zeigarnik. New York. 9. dar o doreşte pe coa familiară. dansa sau şofa. F. Opiate addiction.22 . unele ' abilităţi nu sînt niciodată realmente perfecţionate. este foarte rnulj o moralitate a obiceiurilor. Nu o dorim. j^. 1927. 1947. patul nostru obişnuit este asociat cu un somn odihnitor •■ ne place pentru că este un „întăritor secundar" al odihnei. Beyond Ihe door of delusion. de ase-autonomia funcţională este de scurtă durată. ci într-una nouă. 281. aşa cum subliniază Piaget. să intrăm într-un oraş necunoscut si să rr pierdem simţul orientării. Adolescentul este obsedat pînă cînd îşi desăvîrşeşte abilitatea de a patina. dar ea persistă. Bloomington.18. Excursiile în afara căminului' poate într-o tabără de vară. p. chiar în timpul somnului. 'nsMai ales în copilărie. Putem conchide problema în acest fel : nu talentul perfecţionat şi de17 E. Starea de „dezorientare" este plictisitoare si în mod sigur nu satisface nici un impuls . mai armonios şi le place mai mult decît un nume rusesc complet nou. 15Inmate Ward Eight. în „Psychol. 1—85. „deprinderile în formare" sînt foarte dinamice. Hoit. Dacă îi spui o poveste unui copil mic nu te v lăsa să o spui altfel a doua oară. Allport ridică problema dacă toate „structurile evenimentelor" la nivel fizic. de exemplu. Thomas. 236 d astfel un „reflex circular". si poate şi a doua zî. Ind. New York. Totuşi. A. Cînd părăseşte camera de experiment. Jucăriile. B. va continua să pereeverez şi. John Dewey scria : Esenţa rutinei este de a insista asupra propriei sale continuităţi.". Desigur. Un copil nu mai găseşte satisfacerea foamei I într-o hrană familiară. R. mai ales cap. 1931. Forsch. mai'ales cap.21 Cititorul poate obiecta că o ambianţă familiară este numai o ] asigurare condiţionată că impulsurile noastre vor fi îndeplinite Astfel. Familiaritatea şi rutina. ci mai curînd lentul imperfect şi deprinderea-în-formare. La un nivel teoretic supe-!"lor.

care conferă mai multă unitate pejv sonalităţii decît o pot face sisteme perseverative disparate. nu două sau cinci. Abilitatea se transformă adesea în interes. în „J. 1932. jv I aceea expunerea noastră nu poate fi completă pînă cînd nu legajj. 1941. Strong. Murp h y.". Dar. 1. cînd aceste sisteme suferă o modificare internă. i şi după amiaza.". Ceea ce era un mijloc în vederea unui scop. Mai întîi.î loc pe care l-au ocupat dimineaţa ? Şi dacă conferinţa con-. Psychol.20 J. In acelaşi timp. antrenat de incandescenţa cercetării. Dewey. New York. nu sînt îndeplinite. New York. 78. Uiii oameni nu pot dormi bine dacă nu au o pernă. fiindcă le face plăcere părinţilor săi sau pentru că e la o oră convenabilă. Human potentialities. Human nature and conduct.' bilit că de obicei oamenilor le place să facă ceea ce pot face bin@ (corelaţia între abilităţi şi interese este mare). somn sau familie ca fiind izvorul devotamentului pentru munca sa. numai dacă dorinţa pentru ■iabilitate (familiaritate) nu este ea însăşi un impuls. p. E important de observat că interesele majore ale vieţii !Î'it rareori clar formate sau chiar schiţate în copilărie (copiii minune din muzică fiind o excepţie). dar îl defineşte şi-i impune o preferinţă dobîndită. două perne sau uneori nici una. 239 paraţii al unei ceasornicării. un student care iniţial se angajează în studiul unui domeniu fiindcă i se cere. Dorim ca impulsurile noastre să fie satisfăcute într-un mod cunoscut/ Majoritatea dintre noi mîncăm trei mese pe zi. 21. van Cogh şi mulţi alţii. New York. 1922. 240 . cîteva'zile obişnuinţa spaţială este ferm instalată. appl. Acest ritm al meselor nu este independent de impulsul foamei.. băut. poate pentru toată viaţa. extrem de individuale. funcţionează pentru a susţine sistemele la nivelul lor actual. Piaget. în „J. H. Cît de amăgitor este să te gîndeşti la interesul lui Pasteur pentru recompensă. impulsurile abia pot opera uneori. 481—494 . E. dacă procedăm astfel. Permanence of vocational interests of high schoot boys. Nici o motivaţie de acest gen nu explică impulsul din spatele geniului. ir „J. Basic Books. 1951. nu vom reuşi să ţinem seama de toate motivele adulte dacă ne oprim în acest punct. Aceasta are nu satisface nici un impuls. locurile şi intervalele pe care le alegem pentru mâncare.24 24 I. Este adevărat că recompensele se dau unei persoane capabile i pentru exercitarea talentelor sale. pasiunea creatoare insăşi este motivul. Dar ea le exercită numai pentru a obţine o recompensă ? Puţin probabil. Cauza primă a învăţării unei abilităţi poate să nu fie interesul De exemplu. excreţie şi activitatea sexuală sînt extrem de individuale şi sînt in^ grediente foarte importante în structura motivaţională totala. Momentele. 21 J. acoperă autonomia funcţională. hrană. în toate exemplele noas-fre am admis că un anumit servomecanism sau mecanism de feed'. Si aceeaşi pasiune se constată în biografiile geniilor care în cursul vieţii au prir o recompensă mică sau nici una pentru munca lor : Galiîeo. dacă gusturile dobîndite. Schubert.57. imaginea rezultantă a personalităţii ar fi ca aceea a atelierului de re23 G. poate sfîrşi prin a se trezi absorbit de subiect. Să luăm în considerare cîteva exenvj ple de la acest nivel al autonomiei funcţionale. atelier umplut cu ceasuri ma fără legătură între ele. nu sînt funcţional autonome. Un studiu asupra copiilor din clasele a zecea şi a douăsprezecea a arătat că forţa intereselor lor într-o perioadă de trei ani corela cu numai +0. Toată lumea are nevoie de o dgen. Hoit. 162—180. Psychol. 22 A. 1937. Este un fapt sta. strict vorbind. Şi astfel conchidem că deşi există o asemănare de suprafaţă. 51.75) a intereselor în decursul unei perioade de douăzeci şi doi de ani după absolvirea colegiului. The influence of familiarization on preference. Pentru geniu. energiile sale principale sînt sistemei conducătoare ale motivaţiei. 238 Să presupunem că asistaţi la o conferinţă care are sesiuni di-■■■■■. Harcours Brace.. conceptul de canalizare aparţine în mod fundamental teoriilor despre „energiile invariabile" şi nu autonomiei funcţionale. Maslow. ] conceptul de autonomie funcţională de funcţiile centrale ale per_ j sonalităţii (paginile 135—-137). căci un motiv-impuls fundamental este totdeauna prezent. ademenea ataşamente dobîndite. exp. The moral judgement of the child. dar unii oameni sînt foarte amatori de aer proaspăt şi le place să adie o boare de aer în dormitor . 1958. Ultimele dedin primele deşi nu mai depind de ele. Pentru perioade lungi de timp el uita de toata acestea. Totuşi. devine un scop în sine. El îl numeşte canalizare?^ Acest autor subliniază faptul că imboldul familiarităţii este adesea strîns legat de satisfacerea impulsurilor. 32. alţii preferă numai să lase aerul să se filtreze prin fante. C a n n i n g e t a 1.". 89—91. Pînă acum ne-am fixat atenţia ra proceselor de nivel relativ „inferior" care manifestă o schim-t> o i dinamisrr. Motivele originare pot să dispară complet. Menlcl. dar numai parţial. sau pentru sănătate. în timp ce acelaşi test a indicat o stabilitate mult mai mare (+0. Permanence ol interest test scores dver twenty-two years. Autonomia funcţională esenţială. Psychol. educ. Kinc art and Winston. Deşi personalitatea conţine multe aseme ' nea sisteme independente. Nu observaţi că toţi ocupă după amiaza .. Gardner Murphy a introdus un concept care parţial.elor primare în dinamîsme ulterioare.

funcţional autonom. Bull". deşi sistemele independente (perseverative) de nivel inferior 25 H. Opinia mea este aceea că. Un om e absorbit de afaceri şi de golf . Imaginea de . 1959. născute : şi nici nu e în mod obişnuit dominată de structuri timpurii de complexe juvenile. Cîteva tipuri de motive nu sînt autonome. Unele capacităţi şi sisteme t I cel mai bine considerate ca relativ fixe şi . în „Psychol. 100—127. Majoritatea teoriilor despre personalitate (mai ales acelea care postulează „energiile invariabile") omit forţa mo-tivaţională a structurilor de nivel superior.26 Aceeaşi tendinţă selectivă se (descoperă la toate formele de interes care au fost testate.". ca un agent tăcut pentru selecţionarea şi orientarea a orice este legat de interes. 2. 2. sau cel puţin multe din raporturile unei persoane cu viaţa. să doarmă.". Pe măsură ce un interes creşte creează o condiţie tensională durabilă care duce la o conduită corespunzătoare şi acţionează de asemenea. 1957. Recent applications of the „Study of r?îues". 43. 26 H. Soc. memorează şi gîndeşte o persoană este în mare parte determinat de structurile sale esenţiale. în timp ce adulţii progresează în ^nicitate (individualizare). Psychol. Astfel. Mary E. în „J abnorm. Nu are importanţă pentru moment dacă vom denumi aceste motive esenţiale interese. zi de zi. Un element esenţial al acestui dinamism dominant este scut mentul responsabilităţii pe care o persoană îl are faţă de viaţa s Modul în care cineva defineşte rolul său şi obligaţiile în determină o mare parte din conduita sa zilnică. Psychol. Mai mult. ^932. G. 241 şi dezvoltarea personalităţii — cd. în „J. Pasiunile dominante ale adulţilor sînt extrem de diverse. Clipitul ochiului. pare sigur să afirmăm că interesele Majorităţii copiilor. 192 . 1933. Interesele şi valorile dobîndite au putere selectivă. C a n t r i 1. Jenkin. Ar fi o eroare să considerăm interesele ca mobiluri esenţiale singulare şi separate. ca primă generalizare. A11 p o r t. General and specific attitudes. Power. valori sau altfel. fiinţa umană e supună impulsurilor biologice.25 Dacă li se dă de citit un ziar ei vor citi mai multe articole privitoare la artă decît persoanele fără interese estetice. 265 există.. De la naştere pînă la moarte. C a n t r i 1. chiar ale celor între 10 şi 19 ani. 74—78. W.C. Ele sînt J răspunsuri automate. în ca-"pitolul următor vom arăta că ceea ce percepe. Affective processes in perception. instanţa cea mai importantă a autonomiei funcţionale s seşte în organizarea esenţială. întrucît tensiunile pe oare le implică nu sînt de acelaşi tip ca tensiunile motivelor originare..J voeate de o stimulare specifică şi e îndoielnic că pot fi clasificate' 1 ■ c x moţi /aţicnalo. 54. în „Psychol.". Totuşi. spasmul genunchiului. appl. sînt foarte semănătoare cu ale altor copii. Oricum le-am denumi. Se dezvoltă treptat în cursul vieţii. (McDougall u meşte acest nivel de organizare „sentiment de autoconsideraţie' alţii „ideal de sine". 3. de asemenea ţ. nu susţin câ liniile călăuzitoare ale personalităţii sînt de obicei formate la vîrsta de trei sau cinci ani. 28. sentimente. pro. 259—273 . de asemenea. să spunem că dacă un motiv poate fi urmărit esenţialmente pînă la tensiunile impulsurilor atunci el nu este un caz de autonomie funcţională. Monogr. 3. oameni cu un interes estetic puternic răspund mai repede la cuvinte legate de acest interes decît la cuvinte referitoare la interese care le lipsesc.In mod evident interesele tinerilor sînt mai puţin stabile decît ]g ale adulţilor. un altul de religie şi artă. s-a subliniat mai sus că majoritatea motivelor manifestă stiluri ca-nalizate de expresie şi caută satisfacţia într-o manieră preferată. Acţiunea reflexă. funcţional autonome.sine şi stilul de viaţă sînt factori de organizare. procesul digestiv — deşi şi ele manifestă o individualitate de funcţionare —■ nu trebuie considerate funcţional autonome. 1. Vorbesc aici despre nivelurile cele mai înalte de organizare ale personalităţii. Spre deosebire de Freud sau Alder. Ea trebuie să mănînce. O bătrînă dintr-un azil îşi concentrează viaţa nu-mai pe speranţa că „poate unii îşi amintesc cu drag de mine". ele sînt. ] Dar canalizarea nu constituie o autonomie funcţională adecvată. prin definiţia noastră. revision of the „Study of Values" l0r use in magazine readership research. Desigur. A. ele sînt motive superioare dobîndite. conduce şi unifica toate. Impulsurile. ele formează o imagine de sine complexă sau un stil de viaţă care este. nu to'ate motivele sînt funcţional autonome.) Ce procese nu sînt funcţional autonome ? Am argumentat că în cea mai mare parte structura personali-taţii este postinstinctuală : ea nu e dominată total de impulsuri în. complexă care determină „atitud nea totală" a unui sistem de viaţă matur. no. Echipamentul constituţional. să elimine şi corpul său trebuie să realizeze nenumărate adaptări homeostatice pentru a menţine echilibrul delicat al vieţii. N. împreună. Engstrom. capabile numai de o rnoduicare uşoară. Atunci.

dar cînd îl exhala.27 Este un stil învăţat de supravieţuire şi poate fi conceput fără nici o relaţie cu nevbile primare neîmplinite. producerea pubertăţii şi altele). majoritatea deprinderilor nu sînt deloc mbtivaţionale. aerul era 243 „rău". Ori de cîte ori o persoană adultă manifestă un conflict infantil sau juvenil. atunci acest lucru indică faptul că motivaţia sa era legată în întregime de gustul său pentru dulciuri. Un ecou al vieţii anterioare obsedează conduita ei. Un copil vecin vine la uşa noastră şi primeşte o prăjitură. rosul unghiilor. pr^ fund tulburată. G. Orice nevroză este un sistem in'terrelaţionat. în D. desigur acţionează ca sisteme cu feedback. Toate schemele de conduită care reclamă o întărire primară sînt în afara concepţiei despre autonomia funcţională. Ea urmează un imbold care este fundamental nemodificat din primii ani de viaţă. Ne referim în primul rînd la „materiile prime" ale consti-tuţiei fizice. Unele nevroze. El revine iar şi iar. sugerea degetului. întreaga chestiune era atît de dureroasă îneît a reprimat tirea întîmplării. în final. în ceea co priveşte „întărirea secundară" s-^a ară\at în capitolele 5 şi 9 că această explicare a transformării motivelor este prea vagă şi totuşi prea legată de „energiile invariabile" pentru a oferi o teorie satisfăcătoare a progresului intereselor mature. Durham. pentru că ea a înţeles că era rea făcînd aerul „rău". De^ 242 ici unul din faptele enumerate nu constituie în mod direct „mo-fve". 5. 141. Nu şi-a format un interes nou pentru noi. 6. inteligenţei. • Cititorul perspicace poate întreba : „Nu avem aici cazul unei autonomii funcţioanle perseverative ? Fetiţa pare să fi suferit din cauza unui sistem motivational independent disociat.). ca în exemplele de mai sus. dacă el primeşte o moştenire şi nu mai munceşte. ticurile faciale. Problema comportamentului nevrotic. Deprinderi. putem spune în mod sigur că pentru el munca era numai o deprindere extrinsecă (slujind nevoii sil" de a-şi cîştiga existenţa) şi nu un motiv funcţional autonom intrinsec. Freud ne-a învăţat că rădăcinile unei nevroze se află adeseori în primii ani de viaţă. Sila de a-şi spăla mâinile. 244 . 1952. Dacă un muncitor depinde de laude pentru 'a-şi menţine standardele de calitate nu putem spune că măiestria este pentru el un motiv dobîndit. Observăm că ie-} tiţa a fost vindecată cînd conflictul ei datînd de opt ani a fost îndepărtat. nu putem vorbi de transformarea motivelor. Pare posibil ca un stil nevrotic de viaţă să fie stabilit rigid şi să nu mai găzduiască în sens clar conflicte trecute. Nevroticul pare incapabil să se centreze în mod adecvat pe prezent sau pe viitor. Întărirea primară. căci actele prezente ale unei persoane nevrotice sînt încărcate mai ales -cu consideraţii care aparţin trecutului. A. ea a încercat să nu mai respire. 'în acest caz conduita la vîrsta de doisprezece ani este în realitate manifestarea unui cotaflict nerezolvat de la vîrsta de pa„ Iru ani. NereuşindiJ acest efort eroic a inventat ritualul sărutării aerului pe careJ exhala pentru „a-1 face bun din nou". Dacă copilul nu mai vine. Infatilisme şi fixaţii.. Ori de cîte ori. Putem adăuga limitele individuale ale forţei corporale şi sănătăţii. In acelaşi timp există o diferenţă esenţială. dai. A theoretical model for personality studies. e kme s^ se retmă efectele lor limitative asupra transformării motivelor. A fost necesară in tervenţia psihanalizei pentru a aduce în conştiinţă conflict^ uitat şi pentru a vindeca ticul. Aceşti termeni moralişti au întristat copilul de ani. ticul a persistat totuşi. Ele sînt sisteme instrumentale declanşate în slujba motivelor. acesta era „bun". Dar iată o altă faţetă a tabloului. Klein (Eds. Similar. Abia s-a terminat actul silit că pare să înceapă repetarea aceluiaşi act silit. Angyal. Comportamentul ei nevrotic nu era esenţialmente autonom. Deşi s-a arătat că „deprinderile-în-formare" se -nCadrează bine în concepţia noastră despre autonomia funcţională oerseverativă. numai dacă ea nu satisface un impuls originar. o formă de comportament se „stinge". complicat de manevre desemnate să menţină viaţa în condiţii dificile. Sper că poziţia mea despre „întărire" este clară acum. Obiceiul a persistat. Autonomia funcţională nu este implicată. S. In esenţă ne-ar plăcea să afirmăm că motivele nevrotice nu sînt funcţional autonome. Observaţia este bună. Mai ales ceea ce se nu27 Cf. Putem foarte bine să acordăm un loc concepţiei autonomiei funcţionale perseverative în cadrul teoriei nevrozelor coercitive.invariabile în vieţii. N. K r e c h. 7. temperamentului (capitolul 4).C. Press. nu putem vorbi de autonomie funcţională. A dobîndit un motiv nou (funcţional autonom) ? ir'entru a găsi răspunsul va trebui să feuprimăm prăjitura. 4. analiza a dezvăluit faptul că cu opt ani înainte mama ei îi spusese că atunci cînd inhala aer. este complicată din punctul de vedere al autonomiei funcţionale.®e acelaşi ordin sînt legile ereditare ale dezvoltării (ca maturarea capacităţilor odată cu vîrsta. Theoretical models and personality theory. Duke Univ. O fată de doisprezece ani avea obiceiul iritant de a ples-căi din buze de eîteva ori pe minut. aşa cum o arată exemplele noastre. totuşi nu e înţelept să susţinem că deprinderile-în-general sînt exemple de motivaţie funcţional autonomă. scărpinatul. p. într-adevăr.

Psihozele pot fi considerate din acelaşi punct de vedere. să revenim la cazul politicianului care urmează calea l său (pagina 233). atunci acest interes nu trebuie -onsiderat ca fiind funcţional autonom. Licţional autonom. Am încercat să disc . sarcina mea a fost să mă ocup de închirierea sălii de sfj tacole a şcolii sale pentru un bal de adolescenţi. Dacă. M-a întrebat ce procent oj profituri ar încasa pentru proiectul mănăstirii sale. în mod permanent. în primul caz el presupune că nevroza nu e funcţional autonomă. dobîndit. Dacă este aşa (cum se vede : ponstrîngerea şi rigiditatea sa). căutînd pe cea perfectă. Unele tulburări psihotice sînt temporare. este mama sa. funcţional autonomă ? Există cel puţin o distincţie teoretică care să ne ajute să deci„ ^Dacă prin psihanaliză pacientul retrăieşte trecutul (ca fata de •'-prezece ani) şi află care incidente reprimate au fost perturba0 p si dacă această urmărire retroactivă produce o vindecare °anirii că pacientul vede că elementul perturbator nu-şi are locul '. Estetismul lui Lars este n vrotic —■ o sublimare transparentă a motivelor sale adevărate. şi pentru ei acest nou nivel al existenţei devine funcţional autonom. Un student scrie : înclinaţia mea este biologică. motivaţia este funcţional autonomă. Revenind dintr-o a] menea incursiune el a spus „Ea mi se pare mai potrivită.^evroză caracterială" reflectă o imagine de sine prost adap-:' ja" realitate. nici nu puteam > să-mi imaginez dominanţa atotputernică a aceşti unic motiv în conduita sa. Ar părea înţelept pentru terapeut să stabilească dacă simptomele pacientului trebuie retrăite „mergînd la rădăcina problemei" sau dacă cea ce se poate cel mai mult spera este o reconciliere a pacientului cu propriul său stil de viaţă. Mă interesează cazul unui preot pe care l-am întîlnit recent. ei'g -^ substitute pentru lucrurile pe' care le doresc in mod real in vN Fără îndoială. „sublimările transparente" există uneori. Nu ■ ' aq aceea. pe de altă parte. Cunoscuta teorie a lui Freud susţine Câ ] motivele adulte — chiar şi cele mai preţuite din punct de vJtj social şi cele mai idealiste — sînt „sublimări transparente" ale ^ tivelor primare ale sexului şi agresivităţii. Unii pacienţi cu tulburări mentale. Un asemenea pacient adoptă un model iluzoriu şi un evantai redus de comportamente drept stilul său permanent de viaţă. La fiecare sfîrşit de sântj mînă se intîlne. sînt total incapabili să-şi stăpînească existenţa şi. în definitiv. Numele său o Lars.^sistemul său motivaţional actual). dacă a depăşit de lult timp dependenţa sa juvenilă şi acum are un interes pentru uticâ de dragul politicii. Să descriu un I care ar corespunde înclinaţiei mele şi pare să nege autonomia funcţjOn. Se „obişnuieşte" ou maladia sa şi-şi construieşte viaţa în jurul oi. I ceea ce priveşte autonomia funcţională. în ai doilea. Totuşi. mecanicistă şi freudiană. li j tează pe Noel Coward. dar ne^ energic că ele explică toate motivele adulte. „trec în altă lume". „Idealul său de fată". c^ este şi că poate fi tratata mai bine prin reeaucare acrit prin retrăiie. Tulburarea nu e funcţional autonomă. dar totuşi persistentă şi permanent stilistică. mai puternic şi în cel mai bun caz p jumătate conştient. Pînă cînd nu l-am jj tîlnit.motivaţional. o „nevroză caracterială" l% atît de ferm structurată îneît acum constituie un model de •ată si dacă nimic nu poate s-o disloce.j Am un prieten care pare să fie motivat puternic de valori estetice tj ceea ce face pare consecvent cu sistemul său motivaţional bine integrat tf înalţă capul din examinarea fotografiilor cu Afrodita fără braţe şi suspini! „Ah. Sublimarea. ConstitJ dragostea sa pentru frumos şi ceea ce este fermecător un motiv funeţionj autonom ? Nu cred. reflectînd un dezechilibru în sistemul existent al motivaţiei. dacă astăzi ar trăi numai astfel de oameni". Dacă într-adevăr cazul este aşa cum îl prezintă studentul. dar exis^ în slujba unui alt motiv. Preocuparea1 pentru busturi. 245 8. dar n-are bust !• i place poezia. Criticii autonomiei funcţionale citează cazuri speciale peil(j a-şi dovedi punctul de vedere. ni există o bază pentru a afirma că stilul estetic de viaţă al lui Lai este funcţional autonom. Medicul. Acolo am ridicat problema dacă interesul Şau profesional ca adult este numai o „manifestare" nevrotică a identificării anterioare cu tatăl său. atunci nu avem altă alteritivă' decît să admitem că ea este un sistem . în sfîrşit. Iată un alt caz. I De exemplu. El şi mama sa divorţată îşi sînt extrem de devo unul altuia. totuşi. ?nţionâm aici acest caz pentru a sublinia faptul că este necesar examinăm fiecare caz specific pentru a stabili în ce măsură şi în ^d poate fi implicată autonomia funcţională. El nu este intrinsec naturii sale. Cînd citeşte versuri lasă cuvintele să cadă ca nişte bile.şte cu altă fată. de asemenea descris de un student sceptic. „mestecatul şi suptul" versurilor frumoase —* toate indică dl rinţa de a-şi poseda (sau de a reveni la) mama. Există aici o morală în ceea ce priveşte psihoterapia. Şi în multe ale privinţe este un superestet. artistul. J^l onarul îşi deplasează „dorinţele al căror motiv e inhibat" . ?»Iulţi oi meni mi-au spus că este un om cu un singur motiv în viaţă : să sti ingă bl pentru o mănăstire pe care speră să o construiască. atunci nevroza nu a fost func^nal autonomă.

La orice încercare de conversaţie. ^ă rezumam : claca avem de-a face cu sublimare. Comportaţi jiu mult pecU pb. Trebuie să ţinem seama de posibilitatea că motivele vieţii n! prezenta multe grade de puritate şi impuritate în raport cu'auy nomia funcţională. la întrebarea „Cînd nu este astfel ?" nu pOa).i adăugam un cuvmt privind pfîngerea celui c ca doctrina autonomiei funcţionale „nici măcar nu in cearcă c motivul sau central". poate). 1J dat deoparte.e dor. o alta e'ovad i ■ ■ •.om. • arhiepiscopul nu prea pare să susţină proiectul preotului pentru că se cr ^ . După cum am văzut. atunci nu avem un caz de autonomie funcţională. ( — pur şi simplu pentru ca nu ştim destul despre viaţa e Trei ie s.-. exista un răspuns categoric.icem. Decizia poate veni numai după un şti] diu intensiv al fiecărei vieţi individuale. aceia de construcţie a unei mănăstiri.nevoile adolescenţilor pentru unele condiţii favorabile de recreere . Viaţa ir3aşi e \ a si „explica'• Nu aven nevoie si nu putem să privim „mai adînc" — dacă ui e^te funcţional autonom. integrmau-se cu trebuinţele şi interesele sale sint ?riue mtr-o structura unică de efort central. în . ca Faust din vechime. a declara fără dovezi că toate interesele sînt o mascaradă pentru ceea ce omul doreşte în realitate (în n cipal sexualitatea şi agresiunea) este la fel de neverosimil <C'1 inorog. Într-uri se s o r i] un motiv "uncţional autor ori c^te pe onâlitatea. Am încercat să discut tensiunile interreligioase ale comunităţii. dar nici nu prea face electiv progrese. Din cauză. extrinsece ş7T! trinsece. Ay tresa c ptam ca un mod îi cară toat. transparentă a ^e alt tip. ' c' ln jurul său? Deşi posibil ■ i. Din acest punct jtivul sau.\ spu poate ca aceasta pasiune doi mantă est funcţional autonomi ea it) buia afirmaţie pr> care putem si o l. ca in multe altele. natura extrem de obsesivă a comportamentului preşului ridica i"itr_ tarea daca nu e implicată o nevroza coercitivă. într-o fixaţie infantilă. de încercarea de a rece i : a ia sa.-. Dealtfel. nu ara încredere în "c_„: ic i puc si nu evi ■. mulţi oameni.i « ca u con. ci pus pe un şevalet. c ici nu numi că este nepopular din^ cauza ? ntfi ' -( neplăcute. Dacă autorul se înţelege prin ta c r cori o explicare istorică a paşilor din viaţa preotului i. In consecinţă. p^ acesta la aciuaia sa pac:-iUr.iu — i cealif i ! < st" m r \ foai . nu atîrnat pe perete. decizia este adel sea greu de luat..e influenţele complexe j. replica : „Cît obţin Pen mănăstirea mea ?" Relaţiile sale cu oamenii din oraş sînt proaste.iii s.e faţ. pur şi simplu nu ştim destul 6pre persoana in chestiune pentru a ajunge la o decizie clara.r preot proiectul poate fi numai cristaliza-a concis a ^i unui i totiv religios şi a unui stil de viaţă. în virtutea zării.o a trai intr-un proiect limitat cu un scop jjnilar. este o denumire directă a knui aspect imporiOirte neglijat al motivaţiei umane. Practic. k Grade de autonomie funcţională. explicaţia hedonistă. tuale şi intenţionale conştiente şi inconştiente. nu-l 'n resau. Ku m câu+a o alta reducţie. -.i nantă. un poate reflecta o combinaţie de forţe : infantile şi adulte.e o parte. Discuţia noastră a clarifj faptul că nu este totdeauna posibil să se stabilească dacă un n/^ dat îşi are rădăcina în impulsuri. este ţio ai ti uor. în biroul său se găseşte un tablou mare al n proiectate. pentru că ii fără milă pentru bani. '. Cu greu se i. şi-au găsit întreaga r raţiune l. dobîndesc tonalităţi noi şi extrem de individuale. Dar caţia istorica ru este o explicaţie funcţională.acesta a deturnat o parte din fondurile parohiei sale pentru propriul 246 ^ c i aceastl urmărire a unu.doctrină a dis-<irii"'. Dar nu e o doctrină a ar i > Nici mac n nii încearcă sa eXpliee motivul său central! In acest caz.p< *. complet adulte.de viaţă. Nu putem realmente spune în acest caz dacă i' sau autonomia funcţionala cs potriveşte cel mai bine o. Autonomia funcţională nu este o . r i\a a e L. 247 Pe de altă parte. Totuşi pt cm să raportam orice motiv funcţional autonom la rnul central total şi să descoperim importanţa sa relativa în . scop unic ? Să acceptam ilicâ c t celibatarul este i astfel e dorl d pj_ar< "> ilicâ c t celibatarul este i astfel e dor■ ■ Tclum . ipplasînd o aorinţi al cărei obiectiv e inhibat (sexuală.. chiar impulsurile. nu există . nu putem declara că un motiv este totdeauna de tipul sau. itrîn. Mai curînd. în mări sau în formule de viaţă.uIul sexual s?oO i i <. la vedere. :''ce aii r i. i.

dar trebuie să atragem atenţia asupra numeroaselor cazuri în care interesele dobîndite nu se sting niciodată. 13. Wiley. Din nefericire nu putem fai astfel —■ şi aceasta din două motive.28 Ceea ce ne arată acest pasaj este faptul că teoria stimul-răsms ar preconiza. sînt citate în nota 9 supra. Cum se produce autonomia funcţională ? Ar fi satisfăcător din punct de vedere ştiinţific dacă ani putea da un răspuns simplu la această întrebare tulburătoare. Stevens (Ed. Dacă se întîmplă acest lucru. Din nefericire geşti termeni devin extrem de vagi cînd se aplică la ceea ce Miller ■îurneşte ^situaţii umane complexe".). Stingere întîrziată. dar dacă nu e întărit prin atenţia tatălui. nu cunoaştea procesele nervoase care ar putea fi implicate în transformarea sisj temelor vechi şi în menţinerea sistemelor noi de motivaţie. dacă ar fi posibil. Learnable drives and reward. De aceea. E. în „Psychol. Am menţionat deia ca J exemplu elementar de asemenea cercuri reflexe.". Rev. Astfel băieţelul care ^vaţă să iubească pescuitul pentru că această activitate a fost asociată ou primirea dragostei şi atenţiei din partea tatălui său. Un termen familiar în teoria na logică modernă este acela de feedbac z.. S-a descoperit că activităţile care sînt J compensate numai o parte din timp par să fie mai rezistentei stingere deoît activităţile care primesc totdeauna o recomperl în ultimul caz. par să sfideze stingerea. Mi ller. el îşi va pierde în cele din urmă interesul. în pasajul citat mai sus Miller susţine ă unele sisteme dobîndite persistente sînt de fapt pe cale de a se btinge. situaţia finală (un răspuns) trimite impulsuri nervoase croieruJ Aceste impulsuri de întoarcere se descarcă pe căile libero şi fel tind să menţină într-un mod circular (sau într-un mod uşor J dificat) sistemul care funcţionează31. psihologia actuală nu posedă o teorie consecventă dea pre natura omului. u 28 N.Cînd generalizarea. . L. îşi poate menţine acest interes pentru pescuit un timp. Admitem acest argument. Acest fapt esle admis de teoreticienii S-R30. Tot ceea ce putem spune în prezent este faptul că aud menţinerea pare să fie o proprietate nervoasă fundamentală şi OfJ o ba^-ă pentru conceptul de autonomie funcţională. 353—385. Ceea ce nu ştim este cît de permanent poate fi un asemeM a stern. 2. Am atras atenţia asupra u diverse sisteme perseverative ca reprezentînd un nivel relativ ferior de autonomie funcţională. ele au .\ii>' de „stingere întîrziacă' aparenţă permanent întîrz ite şi în aceste cazuri con~hicW I autonomia funcţională esce implicata. Consideraţii cvasimecaniciste. Solomon. 248 249 Si conchidem de a că dacă odată cu trecerea timp interes dobândit dispare i =■ stinge) nu e vorba de un caz nomie funcţională. Miller scrie : spunem că un impuls puternic dobîndit ar putea părea să nu fie stins . 1.im număr considerabil de încercări şi totuşi să se stingă în cele din . S. Să revedem cîteva consideraţii cvasimecaniciste care sînt relevante şi ar putea fi utile. Toţi avem un repertoriu vast de ssemenea motive de evitare şi nu trebuie să revenim la prima ex-Perienţă dureroasă pentru a susţine aceste evitări. Deşi'aceste sisteme id puizează tot evantaiul motivelor funcţional autonome. 1951. *• 61.'je-acum dificultăţi teoriei predominante a învăţării. nepermiţîn-du-şi niciodată să fie într-o poziţie în care să sufere şocul (sau arsură. Ele durează o Vlaţa întreagă şi nu se sting. cînd recompensa nu se mai dă. 3. odată învăţate. sau boală) acolo unde a fost prima dată rănit. cap. C. activitatea dispaa imediat.principiu. putem spune că în în care un motiv actual caută scopuri noi (adică manifestă un diferit de tensiune faţă de motivele din care s-a dezvoltat) el funcţional autonom. să nege autonomia funcţională ^plicind fenomenul în termeni familiali de S-R29. în legătură cu acest subiect ne amintim faptul bine stabilit că motivele evitării. 29 Alte încercări. W y n n. întărirea de tip superior şi variaţia de la un agent o>-ire la altul se adaugă acestei posibilităţi se poate vedea cît de dificil •^'situaţiile umane complexe să se stabilească dacă o deprindere este sau <:stefuncţionai autonomă. atunci desigur interesul pentru pescuit nu a devenit funcţional autonom. în primul rînd. pentru moment. d ir ■ . Comen-*a această problemă. Traumatic avoidance learning : the M54 * es °f anxiety conservation and parţial irreversibility. legată da producerea autonomiei funcţionale. totuşi. Fenomenul autonomiei funcţionale nu va 2 niciodată clar înţeles pînă cînd nu vom şti mai mult despre meeaj nismele nervoase relevante şi despre formularea corectă a naturi intenţionale a motivelor. dbook of experimental psychology. L. New York. vom încerca în răspunsul nostr» numai să arătăm care ni se pare a fi direcţia generală corectă. VoJj numi primul grup de consideraţii „cvasimecaniciste" şi al dil^ grup „esenţiale". („Copilul care s-a ars odată evită focul"). gînguritul copiy lui şi alte secvenţe repetitive de acte. în S. El c^e referă . Explicaţia pare să fie aceea că animalul (sau fiinţa umană) „nu-şi asumă riscul". întărirea parţială. Drin SR. In & doilea rînd. în afară de cea a lui Miller. Circuite reverberative.

C h a n g.. F. 12 C. Probabil că efectele dinamice întăririi parţiale pot fi un caz special al unui principiu mai rfi enunţat de Hebb. adnitem. Ni se pare pertinent să considerăm aceşti factori oa \ lecţii" făcute de către achiziţiile de ordin superior ale uno. unele nu sînt rezolvate niciodată în viaţă. Cînd abilităţile sînt stăoinite. El nu este funcţional autonom.den'jL-j deri şi răspunsuri specifice. Fersi şi Skinner constată că chiar şi după ce nu primesc h^ană. neez ce este nou într-o combinaţie cu ceea ce este familiar . aceste stiluri evident dobîndi e :lnf tivate şi ele controlează şi dirijează în mod cert mod mânca. Prioritatea „barierelor" de rdvel superior. căutători ai adevărului religios ultim îşi fixează noi sarcini în cadre familiare şi îşi urmăresc scopurile pînă la moarte. 235—257. în „J. Fără a nega acest dinamism. Exploratori. rnestecac cu ceea ce este familiar33. unui copil îi place o jucărie dacă ea este mformă cu aşteptările sale. La nivel uman jocul de noroc este un bun exemplu. 1957. Elementul „risc" este desigur evident în 'nt: interese ale maturităţii. Acest principiu în sine favorizează dezvoltarea autonomiei «Micţionale. calitatea hranei Unii sînt gurmanzi radicali . Sar-cinile sînt în mod frecvent coercitive pînă cînd sint îndeplinite — şi. Putem exemplifica în felul următor : Impulsul de foame. Porumbeii. care rfnt hil niţi de fiecare dată cînd se aprinde o lumină. dar nu cu toate. Neurophysiol. 4 Amestecul de nou şi familiar. da" nu pe aceea) şi ne-am elaborat unele atitudini foarte geneHebb. In critica sa asupra autonomiei funcţionale. menţionată tj sus. Jucător^ învederat are nevoie să cîştige numai ocazional. cit. „aventura" noastră în cursul ■ conduite poate fi un factor care conferă autonomie. Astfel. H 13.". mu3nul e absorbit să atace piese noi şi mai dificile în cadrul evan"'■-'lui său de abilităţi . Tocmai deprinderea-i-formare sau atenuarea noului în ceea ce este familiar pare să estreze sistemul neurofizic cu autonomie. dl prinderea 'se păstrează. factorul imprevi Iii în pescuitul cu undiţa poate ajuta ia susţinerea zelului pi carului. B. în cazul porumbeilor vedem că deşi „întărirea neperiodi<| previne stingerea. pp. Skinner. în legătură cu aceasta ne putem referi la teoria genetică dj pre inteligenţă a lui PiageL Acest autor susţine că în cur ral vieţi „scheme" noi şi de ordin superior se elaborează — astfel îneît gîa direa noastră este controlată de noi . Un om de ştiinţă e ""fascinat . Speranţa chtiŞt lui pare să-i susţină pasiunea. Miller vorbeşte da . îşi vor schiml] în curînd deprinderea de a ciuguli. am elaborat multe canalizări specifice (vom mînca această hrană. observăm. în mod similar. ti9făcut nici un impuls elementar cunoscut. 224—231.'ntir'rc d '-"din J perior". Ne-am referit înainte la un tip de preferinţă pentru ceea ce este familiar (pentru rutină) care marchează mare parte din v'ata noastră motivaţională (pagina 238). filtrează şi „pun bariere" răspunsurilor specifice de toate tipurile. Nota 14 supra< 250 251 rale faţă de puritatea. savanţi. Gu această întărire neregulată. Appleton-Century-Crofts. în cazul jocurilor de noroc şi al pescuitului. alţii se apropie de mm tr-un mod curios şi afectat. neurofiziologia modernă ebandj nează deprinderea specifică întărită pentru cîmpul nervos dina» care are prioritate asupra deprinderilor de răspuns specific. rn. B. nu ne părăseşte de la naştere pînă la moarte.t? consumată. Este un principiu neurologic acceptat faptul că organizările de nivel superior selecţionează. A stăpîni arta mer. Ceea ce pare să tîr°Ple este *aPtul că scoPurile sînt mai atractive dacă uneori : 'n tinse şi uneori nu. op.]Uj este un motiv absorbant pentru un copil de cincisprezece îmi căci îi lărgeşte capacităţile actuale. Ori de cîte ori foamea apa 1 hrana e . în cursul dezvoltării. de asemenea ÎI. pf rumbei! ciugulesc îndelung şi cu înfocare —■ după mii şi nţ de încercări32. I 31 Vezi notele 14 şi 17 supra . satisfacerea impulsului este totuşi clar implica^ Pe de altă parte. 5. Acest tip de stare motivatoare centrală — deşi nu îi cunoaştem natura nervoasă — corespunde tipului de autonomie funcţională pe care le-am denumit „perseverarea în sarcină" (pagina 237). poate că este bine să acceptăm amendamentul lui Hebb : caracterul mo-tivaţional al rutinei este mult intensificat dacă conţine în sine tensiunea noului.generalizare" şi de . Dar dacă uneori sînt hrăniţi şi uneori nu. decît ca întăriri ale unor impulsuri sj cifice. ele nu mai au un caracter rnotivaţional. Totuşi. Eroarea teoriei S-R constă în imaginea demodată ne Caj o oferă despre organizarea nervoasă în termenii unui manunţi de miriade de impulsuri specifice şi deprinderi separate întării Aşa cum fizica a încetat ?ă considere natura «a un compus de uj tăti centimetru-gram-secundă. dacă după un timp nu i| primesc hrană. The '"''F^îl dlscharge of corticoilialamic reverberating clrcuits.Să luăm exemplul unui animal.. Ferster. înfăţişarea. Schedulcs of reinforcenient.. Acest autor indică faptul că interesele care ^jtosusţin par să reflecte o preocupare pentru nou cînd acesta . >n York.

Este -un principiu al comportamentul mamiferelor că supravieţuirea este supradeterminată . The wisdom of the body. Dar în cel mai bun caz ele duc la întreţinerea unei ordini existente. 1932. transl. înainte de a conţin" efortul nostru de a spune „cum se produce autonomia funcţionalj cititorul ar trebui să se oprească o clipă şi să ia în considerai cea mai importantă problemă din întreaga teorie psihologică : P^ blema referitoare la natura omului. R Stagner.". El afirmă just că scm mele mai vechi râmîn latente si pot fi adesea reutîlizate. 1954. Review of R. Fără a nega adevărul homeostaziei. Dynamics 1 behavior. O. Tratăm fiecare sistem separat şi nu privim func-srea vieţii ca un întreg.. în căutare de echilibru. doritor de hrană şi odihnă. în „Psychol. 58.37 Cu alte cuvinte. 35 CI". P i a g e t. Woodworth. ar pujea fi căutate în mod liber cele neesenţiale.fying concept in personality 'fteorj/. 4. în „psychol. El ie : Odată trebuinţele esenţiale satisfăcute prin homeostazie. ce ocupă de hobby-ul favorit. Revenind la autonomia funcţională sj tem pregătiţi să afirmăm că la consideraţiile . De aceea este un mănunchi de moduri recompensate de răspuns.". 252 r 2. dacă vrem să explicăm Motivaţia umană. i mod bun de adaptare este susţinut de multe mecanisme. Dar.sisteme. adică. Spunem că un impuls este satisfăcut. nu că persoana este re-compensata. 1951. Totuşi. nu a :t-o ca pe o lege care explica întreaga conduită umană. 37 Ibid. Acţiunile de echilibrare între glande. Mecanisme multivle. Rev. Psychol. în „Contemp. care a formulat-o. Ceea ce Cannon numeşte „lucrurile neesenţiale dar nepreţuite" ale vieţii este caracteristica cea mai evidentă a personalităţii uir ane — dacă boala sau mizeria extremă nu au redus cumva individul la un simplu impuls. Conceptul de homeostazie se referă la menţi-av sau restaurarea unor „stări constante" în organism. sistemele metabolice şi impulsurile şi trebuinţele biologice sînt atît de complicate şi de remarcabile îneît Cannon vorbeşte despre ele ca reprezentînd „înţelepciunea corpului"36. Homeostasis : corruptions or rais™>nceptions "> — A reply. lucrăm ele preferinţă cu şist! mele noastre dobîndite şi nu cu cele antecedente lor34. tensiunii. I aceea este foarte probabil ca autonomia funcţională să se poa datora sau să fie ajutată de oricare sau de toate principiile asup cărora ne-am îndreptat atenţi — ca şi de unele principii supl mentare la care ne vom referi acum. 205—208 . Rouu and Kegan Paul* 1950. Fiecare separat caută redu 34 J. Astfel* : uflera că o activitate este recompensată. doreşte o noul activitate.". omul doreşte o mulţime de lucruri în viata în afara unui echilibru biologic sănătos şi a satisfacerii impulsurilor sale. S. acesteia îi este necesar un supliment vital. El este alcătuit < foarte multe impulsuri discordante. dar nepreţuite. Dacă i mecanism eşuează. Venind acasă de la lucru omul se simte obosit şi înfometat. The psychology of intelligence. New York. Mulţi psihologi nu văd nimic în personalitatea umană dincolo le această lege de bază. H. citeşte o oarte stimulantă sau iese seara la plimbare sau la un spectacol. „Regii săm" la ele uneori. c? se întâmplă atunci ? Dacă e sănătos. o duzină de alte mecanisme rămîn să susţii acelaşi rezultat. Cannon. M o'frer. 5—17 . Homeostasis as a un'. B. 6. 1959. Rev. de obicei. f Am denumit această concepţie despre om teorie homeostatică inile 99—101)35. la un nivel de existenţă homeosta-•*. 253 Consideraţii esenţiale. Cînd e găsit un mod anume de adaptare reuşită (adică ci cînd un act este recompensat) acesta este învăţat. Filozofia creşterii: o problemă crucială. 61. 129—133. 323. Norton. nu că o persoană satisfăcută. London. A cognitive theory of dynamics. In acest portret al omului observăm că segmente separate ale fiinţei sale sînt tratate ca şi cum ar fi suficiente lor însele. Dar cînd s-a săturat şi s-a refăcut. Punctul de vedere obişnuit ne spune ceva de genul urma*( omul este un animal care caută echilibrul. Cannon. Natura^ nu pune toate ouăle în acelaşi coş. p.. 56 W.

iar în alternativa în care motivele ■ existente nu sînt suficiente. Cu excepţia unor sisteme perseye-rative izolate. Unele din acestea admit că măiestria („prioritatea comportamentului") constituie imboldul funH damental în viaţă. Spunem că esenţa omului este astfel încât motivele noi trebuie să apară la persoanele sănătoase pentru a suplimenta minimul inadecvat de homeostazie. muncă artistică.în primul rînd el are o imagine de sine extensibilă (o concepţie a ceea ce i-ar plăcea să fie) şi urmărirea aces'lui scop dirijează o mare parte.ori un adult poa 254 ^ deveni dezorientat şi anxios într-un oraş nou şi străin). efortul său Vezi nota 2 supra. „Cu alte cuvinte.. toate strîns legate de funcţii] esenţiale ale personalităţii. El. care să-i umple timpul. există o revenire normală din anxietate. însăşi esenţa naturii umane — . multe teorii ale personalităţii consideră că „mobilul" vieţii umane rezidă nu atît în satisfacerea impulsurilor primare şi a derivatelor lor. vinovăţia. Dacă adoles-! centul fără ocupaţie nu are interese constructive. Susţinem că ele nu exist. Principiul organizării nivelului energetic. Identificăm. în schiţarea dezvoltării motivelor mature. vandalism sau crimă ca o eliberare pentru energia sa. e necesar să adăugăm c^ puţin trei principii suplimentare. particular. Apoi urmează „o trebuinţă de a şti şi a controla" obiectul sau con-. 1. ca orice om sănătos. Să luăm în consj derare omul care. dacă nu cea mai mare parte conduitei sale. totuşi. Principiul „competenţei" sau al . om de lume. servicii sociale. există utilizarea constructivă a acestuia. Nici una din aceste ambiţii nu este înnăscută. deoarece el implică faptul că un misterios agent intern (un suflet) Modelează în ultimă instanţă lorţele dinamice ale vieţii. după o masă sau un somn bun. caută noi lumi cU cucerit. De aceea o parte importantă a răspunsului nostru la întrebarea cum se produce autonomia funcţională este că însăşi structura eului la om o cere.'îi'şit. trebuie să facă ceva cu energia sa Dacă motivele sale curente (de supravieţuire şi satisfacere a ir^ pulsurilor) nu-i absorb forţa. moartea. Printre ele se află încercarea °tnului de a căuta răspunsuri la „trio-ul tragic" de probleme : suerinţa. luînd la diferite vîrste forme noi şi diferite. q femeie sănătoasă care ajunge la vîrsta mijlocie şi nu mai are copjj de îngrijit va căuta cu nerăbdare „ceva de făcut". Principiul structurării esenţiale. Buhler subliniază o secvenţă întîlnită în mod obişnuit. ditia nouă si „periculoasă". 3. formată treptat.1 să-şi extindă posibilităţile anterioare do competenţă si c trol. Aici ne referim la discuţia acelor teorii motivaţionale care iau în considerare „energiile modificabile" (paginile 217—223). Preferăm să spunem că natura esenţială a omului esta astfel Uicît ea tinde spre unificarea relativă a vieţii (niciodată pe deplin realizată).adecvării" este similar . postularea „motivelor de creştere" şi a realizării de sine". Ca o consecinţă a acestei căutări ■—• care reprezw. O persoană tînără intenţionează să devină medic. Principii de măiestrie şi competenţă. In ifiirînd. cît în îndeplinirea unor acţiuni care depăşesc acest nivel de existenţă simplă. 2. Este clar că mulţi autori resping concepţia „reactivă" asupra ornului. într-adevăr. adică bine ancorate în eu. "O asemenea femeie este într-adevăr nefericită dacă nu poate să-şi dezvolto in-1 terese noi în politică. Mai curînd ele există pentru că o imagine de sine. are acest focar motiva-ţional particular. el va trebui să „inventeze motive".cvasimecaniciste of^ rite mai sus că o explicaţie parţială. Omul are energii de utilizat care depăşesc necesităţile de reacţie. el trece cu uşurinţă la revoltă. ceea ce ii dă individului po^ibilit. nici că motivele se declanşează ca atîtea mobiluri esenţiale independente. în această tendinţă spre unificare putem identifica multe aracteristiei psihologice centrale. 'motivele funcţional autonome sînt foarte personale. fără nici o dependenţa de o structură esenţială. studiu sau ■scopuri similare. de asemenea. Pe scurt. Toate sînt interese dobîndite. ea ne oferă un plan de bază important pentru o teorie a motivelor dobîndite. ele constituie într-o mare măsură eul (capitolul 6). să-şi stabiiea^ „identitatea". 255 de a se raporta la semenii săi şi la univers în general. Ar trebui atunci să spunem că existenţa eului este cea care explică autonomia funcţională ? Acest răspuns este periculos. Vedem -el încearcă să descopere locul său propriu în lume. Am luai deja o poziţie fermă împotriva procedeului discutabil de a căuta explicaţii în termeni de eu separat. Deşi această direcţie de gîndire nu explică cum apare un motiv . Trebuie să existe motive care să consume energiile disponibile ale cuiva . Luate împreună. Concepţia autonomiei funcţionale nu semnifică faptul că în structura matură fiecare motiv este autonom în raport cu celelalte . individul progresează de la adapta la mediu la adaptarea mediului la sine"38. politician sau ermit. de asemenea. ele echivalează cu spune că autonomia funcţională se produce pentru că ea este f sau nucleul naturii teleologice a omului. Iniţia • obiecte noi şi străine produc anxietate (un copil poate tresa la declicul butonului de lumină electrică . acum datorită unor întăriri îndepărtate. în s. se vor dezvolta unele noi.

experienţa timpurie a unei pierderi ireparabile sau poate adoptarea de către o familie sînt toate ocazii coapte pentru o experienţă traumatică. Copiii care nu-şi pot l d lege sau controla încă mediul lor înconjurător sînt la discreeocaZiilor înfricoşătoare. suferindul. molip-sirea lui Nietzsche de către o prostituată. Transformări traumatice Schimbările motivelor sînt uneori atît de gradate încît nu putem spune unde se termină unul şi unde începe celălalt Dragostea pentru muzică de dragul muzicii poate înlocui numai treptat exerciţiul ascultător.sale. aspiraţia religioasă se poate dezvolta' încet din obişnuinţa religioasă . în primii doi ani de viaţă"40. Schimbările pot opera la fel de gradat ca fluxul care ridică o barcă împotmolită pînă cînrî deodată aceasta pluteşte. Asemei traume lasă efecte îndelungate. Un copil sensibil poate deveni 'manent morbid sau poate dezvolta un sentiment de inferiori- . Şi aceste sisteme pot continua ie zile. nu eul (ca factor separat) îl produce. pavid Levy. îl aşteaptă noi erienţe de eşec şi ridicol. Din acest punct de vedere autonomia funcţională este numa1 un mod de a afirma că motivele omului se schimbă şi se dezvolt' în cursul vieţii. în cele din urmă. urioase din partea copilului. moartea . Schimbările traumatice pot fi sau din categoria autonomiei funcţionale perseverative. Se poate pune totuşi întrebarea dacă sistemul nervos la ere este destul de matur pentru a purta o impresie durabilă spre evenimentul naşterii. Naşterea unui nou copil avînd ca rezultat sentimentul de gelozie. furtunile. specialist în psihiatria infantilă. mutarea într-o nouă locuinţă. Am observat că motivele de evitare paf să nu se stingă niciodată. scrie că „un eve. Rank. Dacă teama este neobişnuit de profunda şi coercitivă vorbim de o fobie. Mulţi oameni au frici de acest ge"1 iraţionale dar cu neputinţă de dezrădăcinat. atunci cînd era separat temporar de mama sa încît întreaga sa viaţă era dominată de o teamă de lipsă' securitate. pare rezonabil să fim de acord cu Levy că înainte .unilie — toate acestea şi alte evenimente specifice pot cauza şi pentru totdeauna tendinţe fobice. copilul să-şi poată verbaliza experienţele.observăm că conduita omului e + într-o mare măsură proactivă. Situaţia s-a înrăutăţit pe măsură ce el a crescut. a i*05^ s^^ Să-Şi ţină orele de clasă acasă39. interesul pentru ceilalţi poate înlocui pas cu pas autocentrarea din copilărie. el poate fi în mod rial susceptibil la şocuri pe care nu le poate înţelege sau stă-I pini sau chiar discuta. întrucît natura omului determină acest !ucru Numai teoreticienii devotaţi unui model reactiv. călătoria lui Goethe în Italia. sau din cea a autonomiei funcţionale esenţiale. uneori toată viaţa. O operaţie chirurgicală. Puţine vieţi par să fie axate pe un eveniment decisiv : convertirea Sfîn-tului Paul sau a lui Tolstoi. Oricum ar fi. Să luăm în considerare pe scurt pe fiecare. Traume perseverative. Un copil sub trei ani era atît de terorizat de o lo în plină viteză. Mai ales un copil care este şchiop sau care are o cicatrice vizibilă (sau un copil dintr-un grup minoritar) te suferi zeflemeaua nemiloasă din partea altor copii. Unii psihiatri (O. cu ritualuri preventive. de exemplu) jr^umentat că traumatismele naşterii constituie un eveniment strofic oare probabil lasă o urmă permanentă asupra fiecărui ■jtor.încărcat de anxietate se produce freovent conform obser. Şi totuşi unele transformări sînt bruşte şi cuprinzătoare. abia ar putea să meargă cîteva l 256 i departe de locuinţa sa. actele nechibzuite de respind'in partea părinţilor. Copilul care s-a ars odată se teme de foc — pentru totdeauna. Ca adult. intenţională şi unică pentru ei v procesul total simţul eului sau imaginea de sine sînt implic^11 i Totuşi. Asemenea transformări traumatice constituie un caz special de autonomie funcţională. Cînd ia şase ani copilul părăseşte adăpostul căminului său pen■ mediul mai dur al şcolii şi al terenului de joacă. faptul de a se i ■ pierdut'' pe o stradă. Eul este reflectare' acestui proces uman fundamental de devenire. dare era învăţător. homeostatio cvasiînchis al omului consideră dificil să admită aceasta.

de asemenea."41. negreşit şi că dacă n-aş vorbi nimănui de lucrurile care mi s-au întîmplat. Succesul ei artistic in această ocazie a constituit o experienţă traumatică.■■ care să dureze o viaţă întreagă — chiar dacă obţine ulterior succes răsunător. De fapt nu e posibil de trasat! linie precisă între transformările traumatice şi cele gradate. Un student din anul I de colegiu. Fericită. compensări noi.. un răsărit al frumuseţii poetice.). în ciuda durerii. Ea scrie : „. Profesorul. a qM versiunii. W E. o exjj tentă de cîştigat. dificilă şi plictisitoare. o profesie de ales. cînd avea doi ani. Se dezvoltă interese religioase. provenind dintr-o familie fără cultură. Anxiety. Greene and Stratton.0 imagine de sine se poate dezvolta. de asemenea. Nu trebuie să admitem că toţi oamenii sînt marcaţi de schimbări traumatice. Lfon a r d. şi aproape tot atît de incult pe cit poate fi un student de colegiu. Această autobiografie este foarte recomandată pentru meritul său T S1 pentru fascinaţia psihologică. eu deprinderi insuficiente de studiu. Dar asemenea evenimente pot. 48% au pretins că au ayuj experienţe emoţionale deosebit de impresionante. să cauzeze alterai rapide şi profunde. Făcea o traducere de rutină. ţy] perienţa succesului şi eşecului. la şase ani. Cînd au fost întrebaţi direct. şocurile datorate eşecului în afaceri. scena tragică la sicriul tataj ei i-a dat impresia că lumea morţii era paşnică şi frurr. Appleton-Century^ 1927. în anii maturităţii. ApJ noi lumi de cucerit. Evenimentul singular impresionant. în toate aceste stadii cruciale se pot produci experienţe traumatice. avea dificultăţi speciale la cursul de compoziţie în engleză. într-o zi. o aversiunj un ritual). a întrebat cum ar fi fost exprimat pasajul respectiv în Biblie. aşa £W am spus. lasă în urmă un sistem perseverativ (o fobie. Chicago. încercând pentru a suta oară să dea semnificaţie sarcinii. of M Lovv. în curînd apar alte cerinţe din partea grupului de partener' incluzînd relaţii cu sexul opus. New York.. Behavior and neurosis. ea considera ascunzişul din stogul de fi drept propriul „mormînt".'1'1 sau tăierea provocatoare a părului sau orice act de îndrăzneai^*6' să fie suficiente. a primei dragoste pot avea o importanţă supremă. altele schimbă direcţia creşterii. Schimbările critice şi abrupte paj să fie cele mai numeroase în timpul adolescenţei. Unele traume produc frică şi limitează creşterea . Oricum. o ulerg. El trebuie să depăşească obstacolul al „gardului efeminat".. pin aceste întîmplări de la virata de doi şi şase ani Ruth Bene-t Si-a făurit un stil de viaţă care a durat mulţi ami de zile. Univ. într-un set de autobiografii ale unor studenţi de colegiu se pare că nu mai mult de 10% raportează în mod disting evenimente traumatice. lolij unor pierderi ireparabile pot. On cvaluating the „specific event" as a source of anxiety. Antropologul Ruth Benedict ne povesteşte despre serios pe care 1-a avut la moartea tatălui ei. Dacă obstacolul nu e depăşit cu succes.Apleacă-ţi urechea la ruga mea fierbinte". databilă. Dacă se întîmplă astfel. avea o concepţie dispreţuitoare despre toate activităţile intelectuale. J Zubin (Eds. a" d tatul poate fi o alterare radicală a vieţii . la majoritatea oamenilor schimbarea este doar treptată — chiar dacă toţi oamenii pot trăda o experiena emoţională vie şi impresionantă. examene de trecut. declans o recentrare a imaginii de sine şi astfel să afecteze evoluţia s*! rilor esenţiale funcţional autonome. când el trebuie să se plaseze pe scara cendentă a maturităţii.. The locomotive dod. Probabil că o luptă cu pumnii. care într-un fel par să producă I transformare bruscă dintr-un domeniu major al personali» lor. 265 O perioadă cu o importanţă specială in viaţa băiatului • rican este pubertatea. Hock.oaS 258 târziu. viaţa de „băiat normn se află înaintea sa. o ~. Prost -adaptat la colegiu. căreia i-a fost de atunci înainte devotată. a remuşcării şi vinovăţiei.mi-a venit în minte ca un fulger de iluminare că m-aş putea avea de tovarăş întotdeauna. New York. Cred că aceasta a fost ideea fundamentală ou care am trăit pînă la treizeci şi cinci de ani. Masserman. . în principiu. Nevrozele perseverative la animale sînt le de J h. Dimpotrivă. a prins aluzia şi a spus . O femeie acum în vîrstă de şaizeci de ani îşi urmăreşte pasiunea de o viaţă pentru poezie pînă la o întîmplare petrecută în liceu la cursul despre Virgiliu. Următoarele două întîmplări se referă la experienţe traumatice în sCoală şi colegiu. personalitatea după vîrstJ de treizeci de ani este mult mai puţin supusă unor revoluţii bruşl decît înainte de această vîrstă. 257 şi dezvoltarea personalităţii — cd. Totuşi. nimeni nu mi le-ar putea lua.. dar în P^VJ cazuri aceste experienţe au dus la o reorientare bruscă a vieţ* Traume esenţiale. Acestea sânt exemple de „autonomie funcnală perseverativă" datorat unor „răni psihice" acute produse r-o ocazie determinată.

Lovitura a ajuns oarecum la ţintă. ^ CAPITOLUL 11 Cogniţie si personalitate ATITUDINEA MENTALA : CHEIA EDIFICIULUI PERSONALITĂŢII e COGN1TIE VERIDICA ŞI NONVERIDICĂ o PROCFPTIA CULTURALĂ * PROCEPTIA XNDI-VIDUALA * RIGIDITATE SI FLEXIBILITATE COGNITIVA 0 ÎNŢELEGEREA PERSOANEI IN LUMEA SA • REZUMAT e măsură ce motivele noastre se dezvoltă şi se modifică. j termen care se referă la orice sistem dobîndit de motivaţie în caw tensiunile implicate nu sînt de acelaşi tip ca tensiunile antecedent] din care sistemul dobîndit s-a dezvoltat. El secţionează personalitatea într-un mod ^ totul fals.. de asemenea. afectivitate. uneori acestea sînt numite cogniţie. . dar a devenit pasionat de subiect..cînd instructorul său de an ii mustra. în autonomia funcţională sînt implicate atît funcţiile evasiJ mecaniciste.recentrînd" o viaţă. 1951. acţiunii.proJ. Tînărul nu numai că şi-a modificat atitudinea neîntemeiată. Orice persoană — începînd din copilărie — caută să atingă un anume grad de ordine în viaţa sa mentală pentru a corespunde motivelor sale în dezvoltare. cît şi cele esenţiale. trăsături (deprinderi de acţiune) şi motive (dinamism afectiv)2. a realizat nivelul Phi Beta Kappa* şi în cele din urmă a devenit profesor de limba engleză. continue. Diferenţele între motivele infantile şi adulte sjn mari. D. F. Oamenii nu sînt (la Gaul) divizaţi în trei părţi. Termenul descrie bine ceea ce să se întâmple în toate cazurile de transformare traumatică. An anthropologist at work. acţiunea (voinţa) şi simţirea . nu mia plăcut şi n-o să-mi placă niciodată". Un teoretician contemporan utilizează clar acest trio antic afirmînd că per-5onalitatea este alcătuită din trei tipuri de elemente : scheme (cognHi'). Majoritatea transformărilor | produc treptat. <a obţinut o notă mare. N u 11 i n.). distincţia între gîndire şi motivaţie este artificială. deşi unele sînt traumatice şi bruşte. în el am argumen-că o simplă teorie homeostatică a motivaţiei este inadecvată. transl. Fenomenul transformării îl numim autonomie funcţională. a spus : „Nu despre engleză vorbesc acum. care necesită efort şi sînt orientate spre un scop"1. ar fi mai convenabil dacă am putea diviza personalitatea în facultăţile sale majore. altele sînt centrale p tendinţele majore ale vieţii şi trebuie concepute în termenii j dezvoltări esenţiale. William James vorbea de convertiri religioase tive ca . New York. § argumentat. r^ fiecare viaţă îşi are propriile ei sisteme şi subsisteme (vezi lele 14 şi 15). Wyatt. Ambele reprezintă „activităţi personale. Efectul a Tost cu totul neprevăzut. C. 1953.) 259 semnificaţie. Instructorul plictisit dar persistând. Rezumat Acest lung capitol a avut multe de spus. ci despre viaţa ta". Psychoanalysis and personality : a dynamic theory on l°rmal personahty. conaţie. Acelaşi element esenţial e semr lat de J. Some remarks on the place of cognition in ego psycho-M ' în "J. băiatul i-a dat replica sa obişnuită de apărare : „Nu-mi place engleza.Tech-"' 1953> 17' 144 —151. diferiţi autori au încercat să o facă şi chiar au căzut de acord că facultăţile majore sînt trei la număr : glndirea. Desigur. acestea nu corespund^facultâţilor antice ale meritului. 261 Un asemenea cadru analitic îşi are atracţia lui dar în cel j^j bun caz este artificial. New York. că nu putem înţelege rolul pe cărţi joacă motivele adulte numai schiţînd traseul lor pînă la orjgijJ clin copilărie. Este inutil să spunem că întotdeauna trebuie să existe în viaţă reqătire pentru a accepta şi utiliza asemenea experienţe trau-atice. Sloane. acelaşi fenomen se produce cu deprinderile noastre de gîndire. 1 Cf. De fapt. gîndirii. Sheed & Ward. ca o caracteristică a însăşi naturii orrmlJ Astfel. New York. totuşi. Personality. Cînd urmărim jocul intens al copiilor vedem că acesta un întreg : nu poate fi separat în cutare şi cutare sentimeni cutare şi cutare gînduri şi cutare şi cutare acte. Basic Societate cu caracter onorific compusă din studenţii din colegiile ame-arp posedă un nivel şcolar superior. (Nota trad. De la Platon încoace. sînt sisteme locale independente . Unele sisteme funcţional automate sînt perseverative. Ceea ce pare să se întîmple este faptul că vechile materiale l">rind personalitatea sînt brusc regrupate şi investite cu o nouă prsonalitatea sînt bru gpe şi i ă 41 M a rgarctMead (Ed. McClelland.

prevenindu-1 astfel pe client la cîte gogoşi să se aştepte.. orientează şi modelează contrac-™e fazice care duc la rezolvarea' problemei sau la realizarea unui Paddle your own canoe = bizuie-te pe tine însuţi ' (Nota trad. Row. Orice set ca acestea. în limba engleză sau în sistemul numeralelor romane dacă nu am învăţat odată aceste „posibilităţi ■wnianente de acţiune''.. Kernpf Freud şi alţii — au susţinut că cogniţia (viaţa noastră mentală) este în esenţă slujitoarea trebuinţelor şi impulsurilor noastre. III.. Prtentice-Hall. atitudini. Dar în prezent nu putem accepta această judecată facilă. Totul depinde de faptul dacă orientarea dumneavoastră este spre limba franceză sau spre limba engleză. Le purtăm ca pe nişte abilităţi latente şi 10 găsim gata de acţiune în circumsUan-ţe adecvate. aceste sisteme sîm o combinaţie de dorinţă-acţiune-voinţăgîndire-simţire Este artificial să distingi un aspect de altul.'C. Unii teoreticieni — „iraţîonaliştii" ca : Schopenhauer. 1^'j F.orientare în problemă" sau cu denumirea germană Aujgabe. Aj* a id Un win.romane". Rezultă un binecunoscut dicton*. . Oricît ar fi de dificil. spunem că dorinţa de a cunoaşte este ea însăşi un motiv şi că există motive cognitive. separarea cogniţiei de motivaţie ar putea fi justificată în mod rezonabil. The concept of cognitive dissonan Evanston. Neavînd încredere în tînăr. Social psychology. Să presupunem că vă cer să traduceţi din limba franceză : Pas de lieu Rhone que nous. Din punct de vedere fiziologic. Veţi replica just că acest mişmaş de cuvinte e un nonsens. Cum a făcut ? Problema este uşor de rezolvat dacă aveţi orientarea corectă4. Şi nici nu are sens — în franceză. caracteristici Per' tonale. Un brutar a cerut unui băiat . nu am putea gîndi în limba franceză. Dacă dl. 3 Tendinţa spre un nou accent pe „motivele cognitive" se constată S A s c h. Peterson. Tînărul nu a puttut rezista ispitei şi a mîncat trei. adoptat pentru un scop anumit şi intr-un moment anumit este uneori denumit „orientare în sarcină". structuri preferate. scădea sau înmulţi . 262 Să începem cu exemple simple. Putem numi starea de pregătire latentă aspectul tonic al setu-. Iar personalitatea este structurată aşa cum e structura» pentru că este alcătuită din „seturi" extinse care pot fi numite trăsături. Să presupunem că rezolvaţi următoarea problemă de aritmetică : 11 7 Veţi întreba. predispoziţii. Nu am putea aduna. orientări. Dar băiatul ilul ra marifa era orientat spre engleză şi a inserat litera S înaintea „nume263 act. Dar chiar în aceste exemple observăm funcţionarea unor atitudini durabile. Dacă acest lucru ar fi întotdeauna astfel. Cînd spunem că avem o „curiozitate ştiinţifică" sau că toţi oamenii fac un „efort spre semnificaţie"! sau că toţi încearcă să rezolve „disonanţa cognitivă". Să luăm o „problemă de gîndire'' (majoritatea lor au de-a face cu un set).Ul Cînd e trezită. va trebui sâ găsim o cale să discutăm despre gîndire şi cogniţie ca părţi ale unui stil personal unic în care gîndirea şi cunoaşterea sînt amestecate cu emoţii.flămînd să ducă nişte gogoşi unui client. dorinţe. Dar schimbaţi-vă orientarea spre limba engleză şi pronunţaţi cuvintele cu voce tare. Thinking : an experimental and social study. N. trebuie să adun. 1958 . fireşte : „Sine. dacă d-na Y este interesată de asistenţa socială a copiilor. care trebuie luate în considerare3. 1957. seturile sînt structuri cort) şi posturale care au capacitatea de a „ecluza" sau . Dorind să ascundă fapta a luat un creion (fără gumă) şi a falsificat cifrele romane în aşa fel încît numărul să corespundă conţinutului ce rămăsese în cutie. dar ele demonstrează rolul crucial pe care îl joacă atitudinea chiar şi în operaţiile mentale trecătoare. Festinger. Exemplele noastre sînt banale. London. ca şi impulsuri. să scad sau să înmulţesc ?" Nu puteţi să înaintaţi nici măcar un pas în această problemă (şi nici în orice sarcină de viaţă) pînă cînd nu aveţi un set orientativ.. L.Y. tendinţe sau ceva similar.) _ Majoritatea oamenilor vizualizează IX ca cifre . B a r tle 11.Şi acelaşi lucru e adevărat despre adulţi. ea dirijează. X ar un interes profund pentru legea corporaţiei. Atitudinea mentală : cheia edificiului personalităţii Psihicul um'an funcţionează mai ales pentru că abundă în atitudini. Englewood Cliffs. brutarul a scris cu cifre romane numărul nouă.

vezi F. Nu fiecare ^ de pe stradă este clar perceput.! tul tonic este realizat undeva în domeniul încă misterios al pr0 sului neurodinamic. Dar acest lucru pretinde mai mult decît o reflectare.pe în focarul perceptiv. demne de încredere şi verificabile. Nu fiecare copac din pădure P. Affective processes in perception. ci le recunoaştem jn termenii propriei noastre istorii trecute. în măsura în care avem un motiv penetrant pentru a supravieţui şi a stăpîni lumea din jur. Bull. Pielea este imperfectă pentru a ne spune mărimea şi forma. . Seturile sau dispoziţiile guvernează complet viaţa noastră mentală. deoarece ambele sînt numai aspecte ale unui stil personal unic de viată. a fi liberi de griji. urmînd aceeaşi linie de raţionament. Cînt percepem rapid probleme importante pentru noi (ca numele nostru) vorbim de „vigilenţă perceptivă". în cursul evoluţiei procesele noastre senzoriale şi corticale au devenit bine dezvoltate pentru a ne înzestra cu cogniţii şi percepţii adevărate („veridice). ci numai prietenii sau jusff>anu noştri. op. Dacă noul nu ar fi solubil în vechi nu am avea o personalitate continuă. atunci murim. ei şi personal. ly \ 264 ■ Totuşi. H. Aşadar. ci numai unul pe care îl tăiem. 6 Mare parte din literatura „noului val" a fost trecută în revistă de V'■ J en k i n. Şi acest lucru se realizează prin seturi. Ele pot fi de scurtă durat■ ■ ca atunci cînd „ne pregătim1' să alergăm la o cursă sau să astei!' tăm un telefon. a găsi siguranţă şi dragoste şi respect de sine. un sens satisfăcător pentru existenţa noastră. A 11 p o r t. Personalitatea este constelaţie de seturi — de toate ordinele de specificitate şi gene^ ralitate şi de diverse grade de disponibilitate şi urgenţă5. ale intereselor şi ale atitudinilor noastre obişnuite. tolele 14 şi 15 vom examina mai îndeaproape acele „seturi11 care compun trăsăturile structurale majore ale personalităţii. linia şi forma cu o fineţe superioară . Nu le cunoaştem din nou. Obiectivul nostru prezent este să arătăm că viaţa mentală (sau ceea ce adesea e denumit „procesele mentale superioare") poate fi cel mai bine concepută ca angrenîndu-se strîns cu restul personalităţii. prin modificarea interpretării noastre despre ceilalţi şi prin combinarea semnificaţiilor nou venite cu deprinderile noastre trecute.". pasiunea noastră pentru percepţii şi cogniţii veridice constituie o parte a acestui motiv. Dacă nu menţinem un contact rezonabil de strîns cu „realitatea".dirija reacf^ fizice specifice. Repetăm. 265 . Astfel. Deşi experimentele şi teoria au fost mult criticate (de XeiJiplu F. A11P °L^ Theories of perception and the concept of structure. rea. m&~127. în cea mai mare parte percepţiile şi cunoştinţe' noastre sînt adevărate. iasţ. Ochii percep culoa-. Ele pot fi încă şi mai dinamice şi pot reprezenta sistei^ presante de interese. de a patina sau de a vorbi o limu" străină. urechile înregistrează cu exactitate o gamă largă de vibraţii ale aerului. în sfîrşit. în „Psychol. Wiley. a găsi oportunităţi de dezvoltare şi. în capi. New York. In mai puţin de un deceniu cel puţin 300 de cercetări s-au oprit ~%>ra influenţei pe care factorii de personalitate (sau motivaţionali) o exer•ta asupra „percepţiei". în ansamblu percepem în mod exact pentru a putea face faţă în mod realist. rezultă că înfruntarea realităţii poate fi cel mai bine slujită prin ignorarea completă a unor stimuli. Şi nu ar avea nici un sens dacă ar trebui să începem în fiecare i să construim o cogniţie nouă şi veridică a lumii în care trăim. 5 Pentru o examinare mai completă a setului. Toate aceste procese au fost stabilite în mod experimental prin ceea ce s-a numit teoria „noului val" în percepţie. jt de repede se detaşează numele dumneavoastră dacă e menţionat ! Percepţia selectivă este o necesitate funcţională tot atît je mult ca şi percepţia veridică. ci şi de cea personală6. distincţia între motivaţie şi procesele mentale superioare este artificială. Cînd blocăm informaţiile neplăcute („Orb e numai acela care nu vrea să vadă") vorbim de „apărare perceptivă". 1957. ambiţii sau aspiraţii. Cînd dizolvăm informaţia nouă în semnificaţiile cunoscute o facem din cauza „stării de pregătire perceptivă". cit.. H. e~ Seturile tonice sînt de multe tipuri. A face faţă realităţii înseamnă a ne îndeplini trebuinţele.). gste cu mult mai eficient să facem noi experienţe şi să le dizolvăm n experienţele vechi. Pot fi deprinderi sau abilităţi durabile —■ ca abir tatea de a conduce o maşină. Termenul (împrumutat din denumirea dată modei îmbrăcăminţii feminine în jurul anului 1950) se referă la faptul că psihologii nu mai sînt interesaţi numai de Percepţia veridică. dar este foarte sensibilă la gradele de temperatură. în fiecare zi ar începe un nou haos. Nulniai aspectul fazic eiste extern şi vizibil . dorinţele prezente şi direcţiile viitoare. Cogniţie veridică şi nonveridică Cerinţa fundamentală pentru toţi oamenii este să stăpînească lumea într-un mod suficient de competent pentru a supravieţui. 54. Deci putem vedea că procesul de percepţie (care este baza cog-niţiei) nu este numai veridic. tendinţa observaţiilor este constant pozitivă. putem spune că erCepţia şi cogniţia trebuie să se abată de la oglindirea exactă ^eritru a ne fi de maximă utilitate. Dacă auziţi un murmur de conversaţie vagă.

O mare parte din selectivitate este legată de respectul faţă q sine (egoism). vizuale sau tactile) ar trebui avute 7 A. un artist. observa şi memora scene şi evenimente complet diferite. Pers. u dacă numai judecă sau raportează că sînt astfel. Este foarte evident. şi reţinut rezonează cu structura personalităţii. Cîteva exemple vor Ii suficiente. Percept versus procept. monede cu valoare monetară sînt „văzute fiind mai mari decît discurile de carton fără valoare. gîndesc despre ^ (sau cel puţin despre mijloacele şi căile de a obţine hrăn mult mai repede decît oamenii ale căror stomacuri sînt In mod similar. Oamenii y metaţi au fost îndelung studiaţi. Murray constată că după ce au jucat un joc impresionant <e „asasinat" copiii pretind că oamenii din fotografiile care li se arată imediat după joc sînt ostili. în momentul în care persoana răspunde (sau nu reuşeşte să răspundă) rareori putem fi siguri care a fost experienţa senzorială. o multitudine de operaţii mentale superioare intră rapid în funcţiune. imaginează. ataşăm o importanţă atît de marj propriei persoane încît imediat ne imaginăm că actele şi cuvintelj celorlalţi oameni au ca scop să ne facă bine sau rău — deşi rareofl este aşa. H. dacă cuvîntj „preot'' e pronunţat repede în faţa unui om al cărui interj dominant îl constituie banii şi afacerile bancare e mai put» probabil ca el să recunoască cuvîntul decît un om al cărui 18 teres dominant este religios)8. D a v i d s. Studenţii de (colegiu care se simt „alienaţi4* (pesW neîncrezători) tind să audă şi să-şi amintească mai multe ' vinte triste decît studenţii care sînt mai fericiţi şi mai kH adaptaţi7. Mulţi psihologi fac la fel.". dar poate să nu le reţină dacă sil adresate celorlalţi. S Personalitatea este un sensibilizator . ceea ce este a<j .. în „J. Rezultă judecăţi şi idei. Un student va observa şi memora cuvintele de laudj ale profesorului adresate lui. în mai mare măsură decît dacă li se arată înainte de joc. Nota ti supra. deprinderile. Ne interesează numai stabilirea influenţei tuturor tipurilor de „seturi" ale personalităţii asupra funcţiilor largi ale perceperii şi cunoaşterii. 266 jere v înd vorbim despre percepere. (De exemplu. op. cit. într-adevăr. De menea. Nu contează prea mult pentru scopurile noastre. nu este totdeauna posibil să spunem că subiectul vede monede ca fiind mai mari decît discurile de carton de aceeaşi mărime. Semnalul senzorial atinge creierul şi aici acţionează asupra lui aşteptările. religioase sau de alt tip sînt sensibila zate din punct de vedere perceptiv la cuvinte sau obiecfl care sînt legate de aceste valori.Factorul personal în percepţie şi cogniţie este în multe experimente. In exemplul pe care l-am uti-yea(. 1956. persoanele despre care se ştie că au interes pntţ valori înalte estetice. sau dispoziţia lor de frică îi determină să judece şi să raporteze în mod diferit ? Cînd spunem „Orb e numai cel ce nu vrea să vadă" vrem să spunem că apărarea perceptivă împiedică pur şi simplu pe cineva să vadă sau trece rapid peste imagine şi uită ceea ce este neplăcut ? Adevărul este că atunci cînd un stimul impresionează un organ de simţ. să împrumutăm denumirea procepţie de la . ele nu mai par necesare pentru a stabili prezenţa factorului personal i percepţie şi cogniţie. Cititorul va observa că am utilizat m menul percepţie în sens larg. Fiecare dintre noi are o percepţie egocentrică de aceSI tip mai pronunţată decît ar fi util. Deşi asemenea studii experimentale sînt numeroase. 8 Literatura asupra acestor experimente şi a multor altora cotnp» poate fi urmărită prin J e n k i n. . recunoaşterea rapidă. A. Văd real-mente copiii o schimbare în trăsăturile feţelor. Strict vorbind un percept constă în senzaţie plus Unele senzaţii (auditive. Past expenence and present personality i deţerminants of selective auditory memory. 25. că patru oameni care merg în Europa — un politician. aşa cum William Jamesi a subliniat demult. în general. Dar pentru a evita disputele terminologice putem. asociaţiile extrem de rapide. neprietenoşi şi înfricoşători. dacă dorim. reiese că D° soanele flămînde percep. un om de afaceri şi un playboy — vor vedeai auzi. dar uneori şi distorsiuni şi reprimări.

. Exemplele sînt nern>~ mărate10. ca izolaţionism. cu excepţia uneia în sens pur biologic" (Pagina 122). 1936. 10 Multe exem. cogniţiile şi conduita noastră se conf0 & mează în ansamblul standardelor culturale. constatăm că fiecare sistem proceptiv. Dar în Chile aceeaşi predicţie plină de încredere îl va face pe medic să pară arogant şi în consecinţă va atrage neîncrederea. germanul „O prolegomenă generală la filozofia patrupedelor elefantine". fiind chiar neloială. O căpetenie din Swaziland . A 11 p o r t. 267 Proeepţia culturală Dispoziţiile noastre proceptive sînt în parte dobîird'ite ctîn Cul tura noastră. raţionamentului şi relatării. dispoziţiile emoţionale şi aşteptările pentru viitor. B°stt Beacon. auzi. Percep"" proception and public health. New York. Şi nimeni nu va admite că este vrăjitor. aşa cum subliniază Whitehead. în fiecare moment. judecăţii. căci în mod virtuaT i percepţia noastră urmează — cel puţin în parte — tipare 1 rale O oarecare veridicitate plus o oarecare modelare culală pregătesc procesele noastre mentale superioare să facă ţg condiţiilor de bază ale existenţei noastre. Uneori acestea sînt denumite „dispoziţii de răspuns perceptiv' sau „constructe personale" sau numai „stiluri cognitive"13. Harper. The psy of social norms.a văzut" pe toţi ofiţerii <j circulaţie din Londra ca extrem de prietenoşi (deoarece j» Swaziland un braţ ridicat înseamnă un salut călduros) Un medic dintr-un sat din India va fi proceput ca. memo-riei Şi uitării. Nature and judgment. pentru alţii este o scenă pentru distracţii şi ghiduşii. Elementul veridic şi cel cultural fuzionează elementul personal. lg_ 9 J Buchler. Vezi şi G. Nuttin şi-a asumat sarcina să descopere dacă dispoziţiile „optimiste" şi pesimiste" ale oamenilor colorează . Lumea poate apărea ca un loc unde să-ţi faci datoria cu tristeţe sau ca o păşune pentru cultivarea prieteniei şi dragostei. O asemenea afirmaţie e considerată drept o acuzaţie de vrăjitorie. fiecare inj'vind este totuşi unic. fiecare dintre noi îşi conduce relaţi'a „ego-lume" în propriul său mod. Dar pacientul va rezista dacă î se spune că este „purtător" al maladiei. în Zululand este posibil să convingi cu tact persoanelJ cu tuberculoză acută să meargă la sanatoriu pentru tratament. alţii a prezentului şi alţii a viitorului. ci şi asupra imaginaţiei. Aceste „direcţii proceptive'' îi asigura potenţialităţi de a vedea. Buchler adaugă : „Dacă n-ar exista direcţii proceptive. Unii. Sherif.12 Pentru unîi lumea este un loc ostil unde oamenii sînt răi şi periculoşi. Psihologii consideră dificilă studierea unor asemenea stiluri de viaţă „toate-' — deşi multe studii asupra „orientării valorilor" abordează acest nivel (paginile 298—302). 268 îf e necesar să înmulţim exemplele. Este într-o oarecare măsură mai uşor să studiezi dispoziţii proceptive relativ limitate în raport cu care oamenii pot fi comparaţi. Deşi reţinem une] idiosincrazii. Şi acest lucru este imediat acceptat de cultura clasei superioare şi mijlocii. Responsabilitatea faţă de sine este procepu . sînt'ern să „procepem" lumea în mod corespunzător.ple relevante sînt oferite de M.11 Ar fi imposibil să enumerăm toate tipurile-mari de direcţii pro-ceptive care servesc la distingerea oamenilor unii de alţii. Englezul şi I-a intitulat : „Elefanţii pe care i-am vînat" . cap. gîndi. Ceea ce este important este s aibă grijă de membrii familiei în caz de boală şi să fie 'r grijiţi de ei. în timp ce termenul a percepe ar trebui să se refere cu precizie la aspectul senzorial. Procepţia individuală A exista ca persoană înseamnă a transcende elementul verile şi cultural şi a-ţi dezvolta propria viziune asupra lumii. au o mentalitate dominantă a trecutului. Dar cu toată această f'ndardizare.filozoful Justus Buchl< Termenul subliniază faptul că fiecare individ îşi poartă cu sine relaţiile trecute cu lumea.o fjj gură puternică şi venerată numai dacă pronunţă cuvintele pline de încredere „Bolnavul se va vindeca". nu ar putea exista o caracterizare a cursului unei vieţi individuale şi în consecinţă nici o viaţă individuală. 18. Columbia Univ. manipula şi vorbi. 1960. Pentru ei este o insultă la adresa valorilor lor familiale îndrăgite. acţiona. Am definit cultura (capitolul 8) ca un set de răspu ! suri gata elaborate la toate problemele obişnuite ale vieţii. Dar este proceput diferit de membr claselor inferioare. Igieniştii americani îşi propun ca scop „inculcarea în fiecare individ a simţului responsabilităţii faţă de propria sănătate". W. termenul a pro-rePe acoperă orice influenţă pe care atitudinea o poate avea nu numai asupra aspectului senzorial. în discuţie voi utiliza termenul procepţie pentru a acoperi toate influenţele atitudinale care intervin pe traiectul dintre stimularea senzorială şi act. Press. în Personality and social encounter. francezul „Viaţa amoroasă a elefanţilor" . percepţiile. q^ i ' ţ societatea a implantat ferm aceste „răspunsuri" în noi. De-a lungul unei perioade de timp ne construim constelaţii ego-lume" caracteristice şi proprii. New York. Toate exemplele cu caracter etnic ilustrează problema — ca tratatul despre elefanţi.

The psychology of personal constructs. L. mi Fg. u 12 A. Whitehead. R. Reussite et Echec : theorle de la conduite hiwai Louvain. sînt activi şi vor să se realizeze . 1954. 10. H. 269 lor legate de o sarcină specifică de laborator. 17—32 . 2 voi. Norton. Tâche. motivation and behavior. von B r a c k e n (Eds. în „Psychoî. Apoi i s-ai cerut să adapteze o tijă mobilă în aşa fel încît să fie verticală] Subiectul dependent de cîmp tindea să ţină tija paralelă ci corpul său şi cu linia vederii. N. In lata tor. 1927.Desene ascunse lectate din K. 1929. 63. Dimpotrivă. Ideea importantă este că subiecţii s-au comportat într-u^ mod similar în alte teste care implică orientare spaţiala tr-adevăr. 1953. Univ. ei acţionau consecvent la teste complet Astfel. Nuttm este un teoretician care conceptualizează personalitatea în *cest mod. El nu putea să abstrag ticăia adevărată" din situaţia sa în cîmp. sînt flexibili. Witkin şi colaboratorii săi au numit primul grup cîcpenj ăent de cîmp. consecvent cu atitudinile lor proceptive)14 Decît să înmulţim exemplele.procepţiile 11 J.". Kelley. Personality dyna-"mcs. 1955 . Perception. Toţi subiecţii au trecut prin ac* procedură şi au fost întrebaţi ulterior dacă „au reuşit in mai mare parte" sau „nu au reuşit în cea mai mare parte"' existat mari diferenţe : pentru unii amintirea succesului' dominantă .. Symbolism : its meaning and effect. G. Vezi H. După administrarea testelor şi utilizarea interviurilor şi a altor tehnici. 1957. ifher den Einfluss der Erfah-ng auf die Wahrnehmung i Figuvcu. într-un desen Gottschaldt modificat. în Perspectives in personality theories. A. în M. P. Pers. G. ei se comportă conform lipului r< (adică.". dacă erau dependenţi de cîmp. să descopere anumite elemente ascunse. în contrast ci aceasta. N u 11 i n. S-o enunţăm în termenii cei mai simpli Unii oameni sînt în mod cronic incapabili să-şi schimbe atitudinii cînd condiţiile obiective o cer. Gottschaldt. Prin manipularea met de notare el a putut induce un sentiment de succes sa eşec conform unui model. 1953. mai bine să ne concenfl asupra unei dimensiuni proceptive căreia i-a fost de< mod special un studiu intensiv. cercetătorii ne spun că aceşti subiecţi sînt oameni care în general sînt foarte dependenţi de suportul din mediu . CaP. subiecţii independenţi de cîmp nu au nevoie de sprijin din mediul înconjurător . p. El i-a < tat cu o serie de probleme scurte. ^acmilian. New York. P o s t m a n. Basic Books. of Nebraska ress. Klein. New York. ca şi în viaţă. 12. Pentru scopU] noastre constatarea importantă este că aceiaşi oameni e caracterizaţi în mod independent drept optimişti cronici j pesimişti cronici de către prietenii şi asociaţii lor. Weeci anei regulation. persoana independentă de cîmp era capabilă să-a neutralizeze propria poziţie şi să manevreze tija aşa cum * cereau condiţiile obiective. nu sînt intuitivi în ce priveşte viaţa lor interioară şi se tem de propriile lor impulsuri agresive şi sexuale . (pe* York. Lincoln. alţii. 46) fi 0 similare celor din figura 21.). sînt pasivi în multe privinţe şi se supun imediat forţelor autorităţii . 270 «■mira 2l. pentru alţii amintirea eşecului. sînt lipsiţi de abilitatea de a iniţia. Rigiditate şi flexibilitate cognitivă Prin abordări diferite cîţiva cercetători au făcut o singură descoperire fundamentală. ei erau incapabili. al doilea grup independent de cîmp. Editions Universitaires. Să luăm acum în considerare personalitatea celor dependenţi de cîmp — aceia care nu se pot degaja de constrînge-rile situaţiei în care se găsesc. J o n e s ka->> Nebraska Symposium on Motivation : 1954. dimpotrivă. sînt conştienţi de viaţa lor interioară şi îşi acceptă . utilizînd model? 14 J. au ininţiativă şi abilitate de organizare . „y Forsch. tind să aibă un respect scăzut faţă de sine şi o autoac-ceptare redusă. D a v i d. în „J. întrun experiment subiectul stătea într-un scaun înclinat.

Monogr. 56. cît şi retragerea dragostei. New York. 1949. 18 K. cap. j G. evrei şi alte grupuri. Boston.". Că asemenea tipuri există pare sta-ţ>rtit. ca şi cei independenţi de cj6' să fie aventuroşi în înfruntarea cu datele mediului '' rător)56. părinţii copiilor independenţi de cîmp îi încurajau să ia propriile lor decizii şi mai • adesea îi pedepseau pentru că erau prea pasivi sau copilăroşi decît pentru că îşi manifestau independenţa. care se simte îngrozită de viaţă sa inadecvată în alte privinţe. Kutn Patterns of mental functioning associated with prejudice in children. că ştim puţin despre stilurile cognitive „intermediare" şi că multe alte stiluri cognitive individuale sînt omise.impulsurile chiar cînd manifestă un bun control asupra lor . Lewis. în „J. docil. nici în „asumarea riscurilor" cu gro puri etnice diferite de al lor19. 1958. concret. Abordînd aceeaşi problemă d ghiuri noi. 1954. S. 175—182. Chiar la vîrsta de şapte ani pare să exis^ corelaţie între rigiditatea gîndirii şi prejudecata etnică. în „Psychol. A critique and re-evaluation f Witkin's perception and perception-personality work. 1 dividul mai activ. capabil. Mass. ^ No. Gruen. 1957. 239. p°atru o critică mai generală vezi A. W a p n e r. părinţii copiilor dependenţi de cîmp îi pedepseau mai sever. au un respect mare faţă de sine şi autoacceptare mare15. De asemenea Else Frenke 1-B r u n s # . în multe (poate în majoritatea) din conduitele sale prezintă 0 tendinţă consecventă de a fi rigidă în mod pasiv sau adaptativă n H.". în contrast. ^ dsson-Wesley. 1954. Scheerer. M. O limită principală a acestei cercetări constă în fap1[ că utilizează numai cazuri extreme. care pot fi"detaşaţi şi flexibili18. 61.de zece ani. legat de cîmp. 108—143. Ceilalţi sînt capabili' să se detaşeze de cîmp s. în „J. în legătură cu această problemă deosebit de inteVesaJ este descoperirea faptului că oamenii care sînt rigizi în peri cepţiile şi stilul lor de gîndire tind să aibă prejudecăţi de negri.". fl nald. W. A11 p o r t. A. în „Psychol. B. . 1941.. I-Iarper. Eriksen. relaxat este capabil să perceap 16 G. Intolerance of ambiguity as an emoţional and perceptual personality var}. Klein descoperă ceea ce el numeşte nivelări (indivizi în mod caracteristic se ţin de categoriile lor de percept. în >•* chol.az multe dovezi în sprijin. Pe scurt. tinde să aibă un stil cognitiv congrn ent care este rigid. Personality through perception. Este. alţi cercetători au ajuns la concluzii similare. Bev 1954. 25. Ramsey (Eds. The case for perceptual defcnce. avem totuşi în v. Witkin. neîncrezătoare în sine. Similară este distincţia lui Eriksen între reprimanţi sj ■ j lelectualizanii. &igur. New York. Trebuie să admitem că dovezile noastre provin din surse dispersate. Goldstein şi Scheerer fac distincţie între cei cu gîndiJ concreta. Vezi B.. Klein. K. Hertzman. Machovcr. De ce copiii dezvoltă stiluri cognitive atît de diferite ? Lucrînd cu copii . Le interziceau să manifeste un comportament afirmativ sau peste măsură de independent şi în general le impuneau propriile standarde. P.i 19 Vezi G. No. Dar dovezile sînt totuşi destul de bune pentru a susţine ideea noastră că personalitatea şi pro^epteie merg mînă în mină. în R. W. 272 şi să gîndească în verigi care sînt flexibile şi în ansamblu este mai bine adaptat cerinţelor obiective ale situaţiei în care se găseşte. W.Bretnall M e i s s n e r. 1950. evident că ceea în lumea externă este legat de ceea ce simte despre lumea Deşi o singură investigaţie îndrăzneaţă de acest tip cădea în capcane de metodă şi interpretare. Dimpotrivă. aceşti copii erau liberi să-şi dezvolte autonomia şi nu erau pedepsiţi pentru ea20.). Perception: an approach to personality. Pare ca şi cum ei n-ar pud tolera nici un fel de ambiguitate : nici în percepţiile şi cate goriile lor de gîndire. s-a constatat că provenienţa şi educaţia copiilor dependenţi de cîmp şi a celor independenţi de cîmp difereau în mod marcat în ansamblu. 460. O persoană care este nj sigură. Pers. emită judecăţi îndrăzneţe corespunzătoare cerinţelor obiectivi ale situaţiei17.". Personal world through perception. Primii „joacă la sigur" menţinîndu-se strict -a cadrul cîmpuiui — excluzînd percepţiile şi judecăţile avj turoase. cărora li s-au dat teste perceptive similare celor ale lui Witkin. The nature of prejudice. Acest studiu marchează o încercare îndrăzneaţă de a demonstra că persoana se apropie de lumea sa cu o dispoziţie proceptivă ftiare. Să rezumăm ce ne indică dovezile. H. W.03"1 judecată) şi temerari (care par. Goldstein. care urmează îndeaproape realitatea strictă şi J cu gîndire abstractă. de asemenea. gen. Monogr. 17 C. 271 în mod activ şi flexibil. Psychol. 73—93. Abstract and concrete behavu" an experimental study with special tests. dar tipurile intermediare nu prezintă un stil cognitiv clar de acest tip. 18. M. . uti-lizînd atît modalităţi agresive de pedepsire.

Este totodată şi arta dramaturgului. Karl este un băiat gras şi pasiv. Hitler. Tulburarea mentală se produce atunci cînd o persoană pierde parţial contactul cu realitatea. Această ambivalenţă privitoare la autoritate se manifestă prin afirmaţia lui Karl că îl plac profesorii săi — mai ales dacă sînt severi. Karl gîndeşte aproape întotdeauna în termeni violenţi. unde cineva se poate pierde. nici ceea ce poate să spună într-un interviu. Ei sînt buni luptători cînd se bat cu cuţitul". Karl îl admiră pe Hitler. nici biografia sa. vorbeşte adesea de forţa lor de luptători. în „Amer. psihologul bîjbîie neîndemînatic încercînd să spună cum îşi concepe omul lumea sa şi descriind direcţiile sale pro-ceptive. Pe de» o parte. c^'A Aceeaşi ambivalenţă este arătată faţă de tatăl său. 1957. 1954. convenţionalism strict — toate contrastînd puternic cu dezordinea şi agresivitatea proprie. A. dar nu şi poporul german. în „Gen. Ca majoritatea copiilor cu prejudecăţi. 274 Cînd e întrebat „Cum ţi-ar place să schimbi America ?" el răspunde „Mi-ar place să fie o staţie de benzină tot la două blocuri" şi „toate curţile din spate să fie curăţite". inclusiv psihologii. Unii răpesc fete şi băieţi şî-i folosesc drept sclavi1'. Orthopsychiat. Maslow. spune Karl. înţelegerea persoanei în lumea sa Dacă într-adevăr dorim să cunoaştem o persoană. Bei'" keley : Univ.". şi faţă de animale sălbatice domină în general imaginaţia lui Karl. Mi s-a întîmplat de multe ori". Pe japonezi vrea „să-i pună într-o insulă şi să arunce bombe peste ei". se bazează în instanţă pe validitatea gîndirii umane. în „Amer. „Ar trebui să punem toţi germanii şi japonezii într-o insulă şi să aruncăm o bombă atomică peste ei". Despre filipinezi spune " „Sînt buni luptători şi categoric e bine să mergi cu ei prin junglă". Percepţiile şi cogniţiile sînt deficiente ca veridicitate21. 265 iblu ^ 1 sînt devorate de autoapărare şi prejudecată. Sknţindu-se în interior nesiguri. H. simţim noi. Evreii „cred că sînt deştepţi şi poartă tot felul de bijuterii. No. doresc în exterior ordine şi control.. 1. un băiat de unsprezece ani care e pe cale să-şi elaboreze un stil cognitiv mutilat22. dezvoltăm o oarecare abilitate în înţelegerea stilurilor cognitive ale celorlalţi. 12. of California Press. 543—558. pedeapsă aspră pentru răufăcători. Psychol. E cerută o ordine rigidă. 21 Există date experimentale că oamenii care sînt prost adaptaţi sau anormali fac mai multe erori la sarcinile perceptuale obişnuite decît persoanele bine adaptate: F. Personal soundness in university graduale stw dents. Patterns of social ani cognitive outtook in children and parents. începem cu atitudinile sale faţă de grupurile minoritare. l95l> I 21. 399. ^ Dar în ansamblu respectăm căci demnitatea umană. 1957. ■> 273 "uctura şi dezvoltarea personalităţii — ed. o înzestrează cu sin] gurul simţ al ordinii şi siguranţei pe care îl are. Nos. Schaffer. dar în acelaşi . care a avut multe boli. dar apoi îl critică pentru că nu-i dă destui bani de buzunar. J. Semantics Bull. S. Înţelegerea pretinde ca noi să o luăm ca o fiinţă unică în lumea saj Acesta e marele adevăr pe care ni-1 transmite existenţialismul. Deşi respinge grupurile minoritare. pp. Judith Seder. cum valorile şi orientările lor principale vor colora judecăţile şi conduita lor. rădăcinile acestor stiluri cognitive par să rezide. La suprafaţă KarJ manifestă o supunere accentuată. Karl spune despre negri : „Produc tulburări şi încep războaie. Uneori aceste stiluri 20 J. Ştim cum gîndesc prietenii noştri. 22 Adaptat din Else Frenkel-Brunswik. în comparaţie cu aceşti artişti. El crede că „întotdeauna va fi război" şi crede că oamenii sînt zgîrciţi. . Karl: un infirm cognitiv. „nu e prea rău" deşi „uneori a fost puţin prea rău şi a făcut lucruri murdare ca punerea de chibrituri aprinse la unghiile de la picioarele americanilor''. Totul pare oa şi oum prejudecăţi^ deşi încercate şi sigure (dar totuşi false). Ar trebui alungaţi din San Francisco pentru că se îmbată şi omoară oameni. nu e suficient să-i ştim notele la testele de personalitate. în acelaşi timp se plînge de nedreptatea lor : „Mulţi dintre ei te duc la biroul directorului pentru ceya ce n-ai făcut. (Stilurile lor cognitive sînt modurile lor distincte de existenţă în lume.. Preocuparea faţă ăe junglă. Some developmental factors related to fieid-independence in children. Aş vrea să ţin doi ca luptători. a biografului.Preocuparea pentru hrană şi curăţenie este obişnuită la copiii cu prejudecăţi. 20 and 21.". Barron. a romancierului. Şi totuşi toţi.Astfel. 1—6. în modele de educare ale copiilor.". Ne poate ajutl să înţelegem dezvoltarea unor asemenea dispoziţii proceptive perverse examinarea cazului lui Karl. cel puţin în parte. Two kinds of cogm-tion and their integration. în „Publications in Personality Assessment and Research". el afirmă „tata este bun cu mine". I*. „Fiecare magazin să aibă tot felul de bomboane şi gume de mestecat". Mednick. egoişti şi „gata să pună mîna pe tine".

la fel sînt si visele sale. Pare să trăiască sub teroarea unor „bărbaţi periculoşi"..de familie în care trăieşte Karl. care însă nu este binevenită. E clar dsr. Neagă că are vreo dorinţă de a-şi schimba părinţii in vreun fel. ca şi insistent/ asupra curăţeniei. Vrea hrană şi apă şi „o fată". prezintă o mare ostilitate faţă de figura tatălui şi a mamei. ca şi viaţa sa familială. 1961. îl prezentăm. Rezumat S-a spus că personalitatea este modul unic al unui. pentru fiecare individ rezultă un stil cognitivi n. McGraW-Hill. Cazul lui Karl este mai mult sau mai puţin tipic pentru ceea ce s-a numit „personalitate autoritară". supunerii este un mod de a mînuj o existenţă pe care o simţea prea ameninţătoare. el are o părere rigidă în legătură cu poziţia femeilor. individ de percepere a mediului său înconjurător. Foamea de a şti. de asemenea. Mama crede în astrologie s. odată accese de furie. explicindu-se asttel mar flexibil CAPITOLUL 12 Personalitate matpirâ . Pedeapsa era severă şi abuzivă. Karl nu este deloc sigur de masculinitatea sa. Probabil. judecăţile atltUt nrocepţiile noastre) despre lumea noastră Pfs°^. Karl admite că „unii băieţi doresc să fie fete" — o proiecţie posibilă a dorinţei sale adînc împlântată. că astfel de concepţii au o semnificaţie funcţională clară pentru viaţă (oferind un fel de siguranţă şi respect faţă de sine pentru cei care sînt lipsiţi de o încredere de bază). Deşi Karl pare să-şi idealizeze părinţii cînd vorbeşte despre ei. Factorul sursă în ambele este o „atitudine" sau „tendinţă" (atît cognitivă. au fixat reguli stricte pentru Karl. de a înţelege mediul nostru înconjurător este un mctîv fundaimental în viaţă. Deşi Karl are probleme cu identitatea sa sexuală. „Stelele o arată". Nu e nimic secundar în raport cu cogniţia. New York. constitui^ un factor. Propria sa insecuritate. Această dihotomie netă a rolurilor sexuale adesea merge mînă în mînă cu prejudecata etnică.anu ă cultura modifică acest stil. El trebuia s> fie în pat „fix la şase negreşit". Fără înde ială. inclusiv a lui însuşi23. A fost rezumat aici pentru a arăta că stilurile cognitive se pot forma în primii ani de viaţă. fdini' dirijează percepţiile. rev. Tatăl spune „Se pare că lui Karl îi e frică de mine". de încredere în oameni par sâ decurgă în mod firesc din influenţa familiei. Nu pre~ a avut". Locul lor este în familie şi fetele n-ar trebui să încerce să vorbească cînd un băiat vorbeşte. cît şi afectivă)23 R. întrebată dacă el a avut vre. dar cînd priveşte fotografii de persoane mai în vîrstă. ca rezultat al propriei \Q nesiguranţe. Tatăl nu-1 va lăsa pe Karl să lucreze în casă. Psychology of personality. Acest convenţionalism. Ambii părinţi au avut mame şi taţi născuţi în străinătate Au trebuit să lupte pentru a atinge o respectabilitate caracte275 ristică clasei de mijloc. nu ar alege nici un membru al familiei sale ca tovar£> pe o insulă pustie. ed. Această definiţie are meritul de a ridica operaţiile cognitive la un nivel de primă importanţă.timp e dominat de frică şi de gînduri rebele pe care încearcă să le reprime. stilul său rigid de „gîndire prudentă" şi lipsa. consideră că Karl va ajunge departe. Ea contracarează concepţia comună eronată a proceselor mentale superioare ca simple umbre (slujitori şi raţionalizări) ale motivelor subiacente. Lucrurile pe care le spune sînt pline de crime şi de sînge . Fetele sînt sigure. AUaalfiti de bază în manifestarea strădaniei ^ f^ ° fi' ţiil iiil juţl Uaalfiti de bază în manifestarea strădaniei ^ f °. mama a răspuns : „N-aş zice. Acestea sînt cîteva indicaţii asupra tipului . 276 Idinile cele mai importante sînt trăsăturile per soi*dg. de asemenea. căci asta „e treabă de femeie". Ar fi mai exact să spunem că toate motivele sînt o combinaţie inextricabilă de sentiment şi cogniţie. visele şi vorbele sale că leagă ideea unei fete de hrănirea ei sau de hrănirea lui de către ea şi de a fi la adăpost de ameninţările pe care le simte în legătură cu băieţii sau bărbaţii. imaginile. Stagner. pentru că modelul este probabil cea mai obişnuită formă de mutilaire cognitivă îfrtr-o societate în care (bărbaţii şi femeile nu au învăţat încă să accepte incertitudinile vieţii şi nici să aibă încredere în propria lor identitate şi valoare. slăbiciunea sa fizică. ordinii. Ambii părinţi urăsc pe faţă pe negri şi pe evrei.

CRITERII PROPUSE PENTRU IDENTIFICAREA MATURITĂŢII a EXTENSIUNEA SIMŢULUI EULUI « RAPORTAREA CALDĂ A EULUI LA CEILALŢI « SECURITATEA EMOŢIONALA (AUTOACCEPTAREA) « PERCEPŢIE REALISTA. se impun patru remarci preliminare : 1. Bogăţia şi congruenţa distinctivă a unei personalităţi complet mature nu sînt uşor de descris. 278 Fie că preferăm prima enumerare sau pe cea de a doua.sănătoasă este cea care uită cOmplet de sine în urmarea tradiţiilor şi creşterea bunăstării tribului său. Este semnificativ faptul că atunci cînd cerem oamenilor să numească o persoană care li se pare a avea o „personalitate matură". logică şi matură trebuie să ştim ce este sănătatea şi maturitatea. psihiatri şi de alţii. World Book. Smith arată clar că există o singură entitate de sănătate mentală. 1958 . întrebăm. M. în „Sociological Rev. joc şi veneraţie. Basic Books. nu trebuie să uităm niciodată jocul extensiv al structurii individualităţii. A1-1P o r t. 3.2 Creşterea interesului se datorează în parte pericolului acut al tulburărilor mentale şi al bolilor emoţionale care alarmează azi toate naţiunile. Cînd Freud a fost întrebat : „Ce ar trebui să fie capabilă o persoană normală să facă ?" el a răspuns „Ar trebui să fie capabilă să iubească şi să muncească".". C o 1 e. B. Această ultimă referinţă face o distincţie importantă între normele statistice (cum sînt majoritatea oamenilor) şi normele etice (cum ar trebui să fie persoana sănătoasă). Human behavior : psycho-'ogy as a bio-social Science. interesul izvorăşte în parte dintr-o dorinţă de a descoperi valori comune la indivizii sănătoşi.Y. pe realizarea propriilor potenţialităţi personale. New York. New York. moti-1 vaţiei şi stilurilor cognitive ajunge în sfîrşit la întrebarea crucială : Ce este personalitatea matură ? Nu putem răspunde la această întrebare numai în termeni pur psihologici. What men live by. ABILI-TAŢI ŞI SARCINI e OBIECTIVAREA EULUI : INTUIŢIE ŞI UMOR « FILOZOFIA 1 UNIFICATOARE A VIEŢII o PSIHOTERAPIA ® OBSERVAŢII ASUPRA 3MBA-TRlNIRII A REZUMAT V J_jUnga noastră trecere în revistă a dezvoltării eului. Rinehart and Winston.. Există tot atîtea moduri de a creşte cîţi indivizi care cresc şi în fiecare caz produsul final sănătos este unic. 1958. „Aceasta e tot ce ar trebui să fie capabilă o persoană să facă ?" Un alt medic. Înainte de a o face. ca fundament pe care să se construiască o societate universală mai paşnică. 167—180. 1947 .1 ] R. dragoste. Sarcina noastră în acest capitol este să examinăm şi să clarificăm această bază comună a acordului. Ştiinţa singură nu ne poate spune niciodată ce este sănătos sau bun. Din fericire în cultura occidentală există un acord considerabil asupra normelor de sănătate sau maturitate (vom utiliza aceşti termeni unul în locul altuia). Culturi diferite au concepţii oarecum diferite despre sănătate. Boston. 2. Pentru a spune că o persoană este mental sănătoasă. de asemenea. Cabot. jn unele regiuni singura persoană . W. Houghton Mifflin. Este discutată din toate direcţiile de psihologi. In lumea occidentală etalonul pune un accent mai mare pe individualitate. B. E. Personality : normal and abnormăl. N. Hoit. Current concepts of positivc mental health. într-o anumită măsură judecata etică este implicată. alegerea noastră se bazează pe temeiuri etice şi nu pe fapte ştiinţifice. L.. a dublat enumerarea : muncă. Deşi în acest capitol căutăm criterii universale pentru indivizii adulţi normali. From m. De asemenea. G. Este discutabil dacă trebuie să ne aşteptăm întotdeauna să găsim în persoană un model al maturităţii. 1914. Man for himself. 1953 . Acestea sînt activităţile prin care trăieşte o-persoană sănătoasă. Vom vorbi mai curînd despre un ideal decît de o persoană reală. Psihologia singură nu ne poate spune. Richard Cabot. Yonkers. 6. Singura modalitate de a rezolva problema este enumerarea valorilor componente (procedeu urmat în capitolul de faţă) : Research strategies toward a conception of positive mental . Deşi am putea fi de acord cu această afirmaţie. Sîntem astăzi martori la un mare avînt al interesului în această problemă. aproape întotdeauna aleg 2 Dintre cercetările asupra acestei probleme mi-aş îndrepta în mod special atenţia asupra : Măriei Jahoda.

Vîrsta şcolară : sîrguinţă şi competenţă. cu o incidenţă mai mică 'a bolilor sau a traiuimielor serioase în copilărie. Totuşi. Identity and the life cycle : selected papers. Institutul de cercetare şi evaluare a personalităţii de la Universitatea din California a folosit următoarea metodă. Utilizînd conceptul de „normalitate". care specifică perioada din viaţă în care fiecare atribui este (sau ar trebui să fie) realizat în mod normal : Pruncie : un sentiment fundamental de încredere. (Ed.health. au venit în grupuri de cîte zece pentru o perioadă intensivă de testare şi de existenţă în comun timp de două zile pline. issues". 280 i Deşi e adevărat că o judecată de valoare sau etică intră în rjce definiţie a sănătăţii şi maturităţii şi normalităţii. Erikson. în . 1959. giu sănătos poate fi imlai matur decît propriul său părinte s&u chia» decît bunicul său. 1. Erikson pune un acent principal pe simţul identităţii a cărui formare constituie o problemă deosebit de acută în adolescenţă-Fără un simţ ferm al identităţii (cine sîrat eu ?) maturitatea adevărată nu poate fi atinsă. O asemenea personalitate stă pe propriile picioare fără să aibă pretenţii excesive faţă de ceilalţi. Această constatare întăreşte concluzia noastră anterioară că securitatea şi stabilitatea în copilărie prevestesc un progres continuu în dezvoltarea personalităţii. 4 E.68) este la fel de bună pe cît o permite aprecierea personalităţii în mod obişnuit. care dăduse aprecieri independente pentru normalitate. Secretul rezidă în „modul de răspuns la problemele puse de viaţă". Maturitatea personalităţii nu are o relaţie necesară cu vîrst-cronologică. No. S-au obţinut şase note pentru fiecare student şi fidelitatea generală a notelor (0. Ceea ce ne interesează în mod special în acest studiu sînt diferenţele descoperite între aceia pe care facultăţile îi considerau normali şi anormali. Dar o realizez" cineva complet vreodată ? 4. această definiţie este satisfăcătoare. E. Symposium on the health personality. 14. interviuri. Vîrsta jocului : simţul de iniţiativă. 'j1 M. Press. Toward a social psychology of mental health. Int. adesea. Prima copilărie : simţul autonomiei. O serie mai completă de criterii e oferită de Erikson. 673—681.). Foundation. Vîrsta matură : integritate şi acceptare. Mai întîi. Josia» Macy Jr. dar nu perfectă. Organizarea efectivă a muncii către un scop. Univ. Optzeci din studenţii apreciaţi. manifestă o anumită unitate a perso-J nalităţii şi este capabilă să perceapă în mod corect lumea şi pe ea însăşi. J. Membrii diferitelor facultăţi ale universităţii au apreciat studenţii absolvenţi după o scală în nouă puncte pentru „normalitatea globală ca persoană" definită ca „echilibru şi gradul de maturitate pe care individul le manifestă în relaţiile sale cu ceilalţi oameni". o experienţă mai matură si 9 continuă înfruntare şi stăpînire a obstacolelor şi a suferinţei conferă o mai mare maturitate odată cu avansarea în vîrstă. 279 pe cineva din afara propriei lor familii şi de sex opus. totuşi cer-Rrile clinice şi de laborator pot aduce o lumină corectivă şi tentatoare. era de acord cu aprecierile facultăţilor într-o măsură reprezentata de o corelaţie de 0.JM' chol. existau diferenţe medii apreciabile în ceea ce priveşte mediile lor familiale.3 în măsura în care e posibil. Cîţiva psihologi se aflau în grupul de studiu si nu ştiau ce aprecieri pentru „normalitaitie" dăduseră subiecţilor facultăţile. A reie şit că subiecţii care au primit o apreciere . Dăm un exemplu : . Adultul tînăr : intimitate. Un băiat bine echilibrat de unsprezece ani „înţelept peste vîrsta sa" poate releva mai multe semne de maturitate Oe^ cît mulţi adulţi centraţi pe ei înşişi şi nevrotici.4 3 Mărie Jahoda. Monogr. La si'îrşitul studiului a reieşit că grupul de studiu. Principalele diferenţe de personalitate între studenţii normali şi cei mai puţin normali (stabilite prin teste. Un elev de cole. medii familiale mai stabile şi părinţi cu reuşită mai înaltă şi foarte respectaţi care serveau de model pentru dezvoltarea ■ proprie". Dar pa. semnificativ înaltă. Ei avertizează că o copilărie blîndă şi uşoară nu constituie secretul maturităţii. în „Amor. „In general. S e n n. Psycholo-§ist". Adolescenţa : identitate personală. 1959. De Poate pentru că familiaritatea îi face prea conştienţi de slăbi nile piartenerilor lor cei mai apropiaţi şi de cele ale proptrkiliui ^ Unii oameni se apropie de maturitatea adevărată. Desigur. selecţionaţi la întîmplare. New York. O copilărie favorabilă poate ajuta la stăpînirea problemelor ulterioare dar nu reprezintă totul. subiecţii superior apreciaţi aveau un curs de dezvoltare mai uşor. * ralela este departe de a fi perfectă. 1950. cercetătorii au constatat cîteva excepţii nete de la această regulă — cazuri de normalitate foarte bună provenite din medii familiale mizere. Vîrsta adultă : facultatea generatoare. New York.41.' Criterii propuse pentru identificarea maturităţii O definiţie concisă spune că o personalitate sănătoasă îşi stă-pîneşte în mod activ mediul. evaluări controlate) sînt patru la număr : 281 1. H.

1. 195* 282 făcut în California. Berkcley. Din nou întîlnim aici un aspect al spontaneităţii şi capacităţii de răspuns la noi experienţe. dar chiar şi. tare printr-o „definiţie populară" ar fi considerate mature sau. Nici linguşirea nici critica nu tulbură cursul lor fundamental de dezvoltare. Univ-of California Press. Prezentau mai puţine urme de tendinţe nevrotice şi de alte tendinţe anormale. a celorlalţi şi a naturii.5 Meritul acestui studiu este că reuşeşte. determinare şi ordine". mai puţin egoişti şi mai puţin neîncrezători. mai capabili să reziste } stres . simpatie şi afecţiune" în ciuda unei supărări sau nerăbdări ocazionale. Personal soundness in university qraduate sţudents. ci poate sesiza „experienţele maxime" ale existenţei. aceşti oameni lucrează efectiv şi cu multă perseverenţă la sarcinii obiective. Maslow constată că subiecţii săi în general simt şi manifestă „respect pentru 283 orice fiinţă umană. toleranţa etnică şi religîOa : este asociată cu alte trăsături ale maturităţii. Deşi metoda are fisuri. ca oamenii imaturi. totuşi posedă marele avantaj de a\ confirma judecata despre normalitate (făcută de membrii facultăţilor) prin analiza normalităţii realizată într-un cadru de laborator. dar apreciază. B a r r o n. Acceptarea eului. Spontaneitate. să reducă judecăţile cotidiene pe care le facem despre „normalitate" sau „maturitate" la unele aspecte concrete măsurabile. Prieteniile lor şi ataşamentul faţă de familie nu sînt aderente. uitînd mai mult sau mai puţin pe ego-ul lor. Ei nu manifestau. Harper. de personalităţi atît în viaţă cît şi istorice. calităţile „superioare" care ajută la împlinirea naturii umane. Majoritatea subiecţilor exprimă un interes pentru esenţa ultimă a realităţii. 5. La testele de percepţie în laboratoj au prezentat o fluctuaţie şi o inconsecvenţă mai mică în peN formanţa vizuală. aveau mai multă vitalitate şi erau mai adaptabili . Motivation and personality. 4. deşi a constatat că defecte şi nechibzuinţe minore existau chiar şi la persoanele cu nivel ridicat de autorealizare. Structură de caracter democratică. Subiecţii superiori au dat dovada că sînt mai de încredere. Se manifestă sentimentul fundamental de „identificare. Sentimentul social.5 mai plini de resurse. sîcîitoare şi posesive. Centrare pe problemă. „o nevoie catastrofică de certitudine. Ca şi cazurile din California. cel puţin întpun oarecare grad. O percepţie mai eficientă a realităţii şi relaţii mai comode cu ea. 3. mai responsabili şi mai toleranţi. de asemenea. 6 A. Subiecţii apreciaţi ca superiori erau mai puţin defensivi. numai pentru că este un individ ma Aşa cum au arătat alte studii. 'n „Publications in Personality Assessment and Research". 'Aveau „principii determinate in_ tern" puternice. No. Prospeţime continuă a aprecierii. „care se autorealizeaza". Maslow. Cercul ataşamentelor strînse poate fi mic. siguranţă. mai serioşi. Caracter şi integritate în sens etic. Compasiunea pentru semenul muritor pare să fie un semn al maturităţii. judecă corect situaţiile şi oamenii. Cel mai adesea se descriau pe sine ca „fericiţi mai tot timpul". 2. Adaptare interpersonală şi intrapersonală. Nu se simt stingheriţi de natură şi de natură umană. 6. Subiecţii. ca şi persoanele „normale" din studiul 5 F. distracţiile şi existenţa plină de viaţă. Persoanele care se autorealizează simt nevoia de solitudine şi de autosuficienţă. Nu numai la testele ţje percepţie subiecţii superior apreciaţi erau mai exacţi. 4. Perceperea corectă a realităţii. Maslow acordă o mare importanţă capacităţi de a aprecia arta. 1954. Acceptă trebuinţele corporale şi procesele naturale fără dezgust sau ruşine. . Poate din această cauză erau „în mod regulat neameninţaţi şi neînfricoşaţi de necunoscut". Un alt studiu. 8. o cunoaştere mai corectă despre sine (autointuiţie) şi s-au dovedit a fj mai sceptici referitor la evenimentele aparent miraculoase 3. făcut de Maslow utilizează o metodă ceva mai puţin obiectivă dar totuşi admisibilă. Caracteristicile pe care le-a descoperit pot fi pe scurt rezumate astfel : 1. 2. Persoana matură nu e copleşită de convenţionalism. 7.7 . cum preferă el să spună. Complementar atributului de „detaşare" constatăm că persoanele care se autorealizează sînt capabile de ataşamente personale foarte strînse. E vorba de factorul religios în maturitate.6 El a făcut o analiză intensivă de cazuri. dar ej I au manifestat în general o judecată mai bună.superioara <jj 1 partea facultăţilor erau mai stabili. Detaşare. Strîns legată este abilitatea die a lua sau lăsa de o paţrte prejudecăţi de tipul idola flori. Relaţii sociale profunde. S-a străduit să excludă persoanele cu tendinţe nevrotice puternice. Maslow caracterizează această trăsătură drept „mistică" sau „oceanică". 11. 9. relaţiile superficiale din afara acestei orbite sînt tratate cu calm şi cu fricţiuni puţine. New York. 10. H. Independenţă de cultură şi mediu. Orizonturi nelimitate. dar selective. Pot uita de sine cînld e vorba de probleme autentice fără a fi preocupaţi de ei înşişi.

normale sau autorealizate. Toţi membrii grupului au menţionat veselia. capacitatea de a iubi. „spălarea creierului" adesea produc prăbuşire permanentă şi disperare dar. New Haven. Mass. Spirit creator. 1960. dramaturg lovit de o paralizie artistică totală şi de orbire. Vezi şi T. A.Existenţial mental health : an empirieal approach. 1952 . Revenim acum la sarcina rezumării în maniera noastră a criteriilor de maturitate pe care le-am trecut în revistă. . Psychologist". închisoarea. Psychol. Maslow nu pretinde că aceste criterii sînt independente unul de celălalt. 12.". compun. The nature of prejudice. Toţi subiecţii erau siguri în te„ ce priveşte diferenţa dintre bine şi rău în viaţa cotidiana q9 alte cuvinte. Tillich. 174—181. I 9 P. Cambridge. fie că scriu. Totuşi şase par să ofere un echilibru rezonabil între distincţiile prea fine şi cele prea grosiere pentru scopul nostru. Shoben. se apropie mult mai mult de acest ideal decît alţii. Ca o caracteristică rezumativă. W. Yale Univ. Scrib-fter. este o problemă dacă o viaţă uşoară pavează vreodată calea spre maturitate. Press. Fără excepţie. Aceste trăsături sînt preferate din ctauiza necesităţii psihiatrului de a trata oameni bolnavi. 1956. The man who lived twice. Beacon. Dar enumerarea este sugestivă pentru însuşi motivul că se bazează pe o mare experienţă profesională a cazurilor de personalităţi nu tocmai normale. de asemenea. de a se bucura de joc. 16. ( Un grup de psihiatri stăteau la taifas. seninătatea optimistă. Personalităţile cele mai robuste îşi au defectele şi momentele lor de regres şi într-o mare măsură ele depind de sprijinul mediului înconjurător pentru maturitatea lor. Toward a mea-sure of man: the frontiers of normal adjustment. Halmos. vinovăţia şi moartea face parte din soarta omului. Vezi şi P. Wesley. Certitudine etică. manifestare temperată a emoţiilor. V. Simţ neostil al umorului. nu confundau mijloacele cu scopurile şi urtr\^ reau cu fermitate scopurile pe care le considerau drepte 13. Cineva i-a întrebat ce înţeleg prin „sănătate mentală".. 1959. 1957. A 11 p o r t. Routledge anei Kegan Paul. The courage to be. sau poate niciodată atins. Shoben încearcă să derive criteriile nor-malităţii din calităţile esenţiale ale fiinţei umane (ca perioada lungă de dependenţă juvenilă şi abilitatea de a mînui simboluri)-Această abordare îl conduce la a accentua latura serioasă a ma-J 7 G. Este arbitrar să spunem că sînt şase la număr. Toward a concept of the normal personality. 1954. aceleaşi condiţii produc adesea fermitate. Boston.. dar toate par să fie reunite în personalităţile pe care în mod variat le numim mature. J.. alteori că construieşte personalitatea.12. reSjponsiabilitate sociaiă. stilul lor de viaţă are o anumită forţă şi individualitate care îşi pune amprenta asupra a tot ce fac.9 Războaiele secolului al douăzecilea cu cortegiul lor de nenorociri au concentrat atenţia asupra suferinţei umane. a depăşit acest handicap şi a devenit sfătuitorul înţelept şi foarte căutat de nenumăraţi prieteni şi confraţi. x 284 w turţ Pentru el normalitate înseamnă „autocontrol. lustruiesc pantofi sau fac gospodărie. 1957. în «Amer. Jr. glumele s-ironia ostilă erau constatate mai rar decît „umorul filozof ic profund care de obicei trezeşte mai curînd zîmbetul decît rîsul. Ele nu sînt în mod clar. Ni se spune cum Edward Sheldon. şi nici nu o doresc pentru copiii lor. autocunoaştere. El continua să se extindă odată cu experienţa pe măsură ce cercul de parti8 E. Suferinţa îşi croieşte drumul în două feluri : uneori pare că distruge. care este mai curînd intrinsec situaţiei decît adăugat ei. B a r n e s. 285 . 10 O biografie care scoate în evidenţă această problemă cu o extraordinară vivacitate este E. care este mai curînd spontan decît pregătit şi care foarte adesea e irepetabil". sănătoase. 14. Totuşi e perfect clar că unii oameni. Deşi oamenii nu caută niciodată suferinţa. în ciuda împrejurărilor. From death câmp to existe?itialism. 183—189. Persoanele sănătoase nu sînt întotdeauna atît de fericite şi lipsite de conflicte pe cît ar părea s-o implice enumerarea psihiatrilor. F r a n k 1. A accepta şi a mînui suferinţa. de a atinge scopuri. London. cap. 27. Maslow atrage atenţia asupra unei trăsături sigure a subiecţilor sâi. Extensiunea simţului euîui Simţul eului elaborat treptat în primul an de viaţă nu este complet format în ■primii trei sau zece ani de viaţă. bolile. fa „J. de asemenea. intenes sdciail democrate şi idealuri". Calambururile. New York. latura serioasă a maturităţii şi includ dobîndirea semnificaţiei şi responsabilităţii ca şi acceptarea şi „curajul de a fi". Conn. individ. bogăţie şi forţă. K o t eh en.8 Criteriile avansate de existenţialişti subliniază. reacţie adecvată la situaţie şi responsabilitate socială. responsabilitate personală. capacitatea de a se bucura de muncă. Leziunile.10 Toate criteriile trecute în revistă indică un ideal rareori.

viaţa înseamnă mai mult de-cît hrană. adolescenţa reprezintă în mod special o perioadă critic. Maturitatea avansează pe măsură ce viaţa e decentrată din manifestarea imediată şi zgomotoasă a corpului şi a egocentrării. Să-J luăm. Pentru persoana matură. chiar emoţie religioasă. victimă inconştientă a publicităţii.cipare al unui individ devine mai larg. Aşa cum subliniază Ej son. politica sau aspiraţia religioasă nu au devenit personale în mod semnificativ — nu putem fi calificaţi ca personalităţi mature. mult prea distraşi pentru a etamina vreunul din ciclurile în care sînt angrenaţi. pe Cetăţeanul Sam. La sindicat funcţionarul îi ridică cotizaţia. de exemplu. comandă într-o succesiune ^pid. devin incorporate în simţul eului. „Three Feathers" şi „Vati69". economică. prieteni noi. Horn şi Hardart. Ea focalizează impulsul puternice dar discordante : tonicitate sexuală. dar ineficientă. Nu numai dragostea adolescentă lărgeşte „singularitatea1. fără ca el să ştie de ce. pentru 286 r odihni mintea tensionată. este destinat săptămîna viitoare „pieţii excedentare a muncii". Dar important este faptul că aceast undă intimă se ataşează de o altă persoană. Vorbim aici desigur de autonomia funcţională esenţială (şi nu numai perse verativă). Fiecare manifestă dragoste de sine. implicat într-o sarcină sau alta — dar participă el în sens psiho-. băutură. Aici e necesar în mod clar principiul autonomiei funcţionale (capitolul 10). Oamenii pe care i-a întîlmt jjiit ca V ei rotiţe într-un sistem de transmisie. dar nu a intrat 'ntr-o relaţie personală cu nici o fiinţă umană. Sam e în iscare. mai bine zis. nu-1 interesează niciodată conştient. Bunăstarea celuilalt este la fel de importantă ca cea proprie . ciira bini periferice sau total nepotrivite pentru stilul său de viaţa i Prima dragoste ilustrează problema. Graniţele eului sîm rapid extinse. politică. La prînz. Se trezeşte dimineaţa pentru a înhăţa laptele de dimineaţă lăsat la uşă de un agent al marelui sistem de distribuire a laptelui ale cărui manevre corporative. Fără să ştie. Ce fapte şi. după-amiaza. atît de vitale pentru sănătatea sa. interese estetice. ale interesului uman . este el realmente autoimplicat ?n Ce nu e în regulă cu Sam ? Nu şi-a extins simţul eului în nici un domeniu semnificativ al vieţii sale. deşi nu o ştie. atinge multe sfere. acel monstru corporativ. ca aceea a celorlalţi oameni. cam tot aş^ cum el înghite una din plăcintele de la automat. el caută un vis de zi standardizat produs de Hollywood. nu incorporează nici una în sine. Luptând împotriva „difuziei identităţii" tînărul doreşte să sţ:' cine este. La sfîrşitul zilei se înfundă K-o tavernă şi. noi relaţii de grup. sentimentul farnj. educaţională. activitatea sa frenetică la o maşină este reglată de „legea cererii şi ofertei". liei. mai mult decît tot ceea ce poate fi direct sau chiar indirect legat de „reducerea impulsului". O participare adevărată dă o direcţie vieţii. dar nu trebuie să domine. dar numai extensiunea eului este . chiar unei persoane mature. Probabil ceri prea mult. Existenţa sa. Să punem problema în alt 'mod. După mai multă activităţi. toare sau submisive. se aruncă în sistemul de transport ale cărei mistere mecanice şi civile nu le înţelege. distracţii şj hobby-uri noi şi. domestică şi religioasă. familia noastră. F Sam a fost activ toată ziua. ocupaţia favorită din timpul liber. recreaţională. peste toate. jucînd un rol într-o duzină ■ cicluri impersonale de comportament. Dacă o persoană nu dezvoltă interese puternice „în afara eului său'' {şi totuşi făcînd încă parte din acesta). el joacă un rol involuntar în „crearea de surplusuri" (oricare ar fi ele) şi. bunăstarea celuilalt este identică cu proprie. Toată ziua. ea trăieşte mai aproape de nivelul animal decît de nivelul uman de existenţa. Acum ele devin factori în identitatea persoanei.experienţe şi roluri îi sînt adecvate. Să spunem că-şi petrece orele de inconştienţă undeva pe terenurile degradate din Bronx. vocaţia. Dragostea de sine este un factor proeminent şi inevitabil în viaţă. care se mişcă şi există în marea roată a activităţii din oraşul New York. tendinţe domina. A participa nu este acelaşi lucru cu a fi activ pur şi simplu.ogic la ceea ce face ? Deşi implicat în sarcină în mod constant. Dar dacă nu s-au dezvoltat interese autonome în uaele din aceste domenii — dacă munca noastră. A luat contact cu o mulţime de personalităţi avînd o responsabilitate în cadrul corporaţiei". studiul nostru. Sam le neglijează pe toate. îl înghite. idei noi. Pentru el (ca şi pentru oricare altul) compania pentru care lucrează este o abstracţie . de „disponibilitatea materiilor prime" şi de „mărimea procentului pre-valent". pretin-zîndu-i să devină interesată în mod pasionat de toate aceste sfere de activitate. ambiţii.■ ambiţii noi. împreunare .'i „Four Roşes". extrem de activ. La fabrică devine o rotiţa într-o serie de sisteme aflate mult dincolo de competenţa sa. După ce a adresat complimente grăbite proprietaresei. siguranţă. Criteriul maturităţii pe care îl examinăm acum cere o participare autentică a persoanei în citeva sfere semnificative ale efortului uman.

. cap. ea evită o implicare fără rost. dar restul este străin. în contrast. B si joc. iubit sau prieten -— să înveţe că trebuie să dorească compania celuilalt.semnul maturităţii. fără a-i pune lanţurile de fier ale obli-gaţiei. sufocantă — ca acee'a cu care unii părinţi îşi împovărează copiii — este destul de obişnuită dar nesănătoasă atît pentru cel oare dă. totuşi sîntem con-[ţi de excepţii. Erikson expune argumentul precum urmează : Psihanaliza a subliniat genitalitatea ca unul din principalele semne ale t personalităţi sănătoase. soţ. ci reciprocitate heterosexuală. Ea şi minunata sa persoană. întîlnesc eşecul. Posedă o anumită detaşare care o feee să respecte şi să înţeleagă condiţia umană a tuturor oamenilor. Iţa orgasmică nu înseamnă aici descărcarea produselor sexului în sensul tvacuări" folosit de Kinsey. fricii şi preferinţei. inclusiv impulsurile ramificate ale sexualităţii. 12. Totuşi. trebuie exclus din formula sa meschină de supravieţuire. Sexul este o ternă atît de dominantă la majoritatea oamenilor. în virtutea extensiunii eului.pation. S-ar putea imediat admite că Impuls atît de important. Cînd dăruieşte iubire o face de obicei în modul său personal. ale căror realizări şi a căror conduită sînt atît de remar-le Incit nu putem să-i considerăm ca „imaturi". pate armoniza cu maturitatea generală şi o . devine imediat necesar să se modifice criteriul prin li-fca satisfacţiei sexuale la aceea trăită „cu un partener iubit ■x opus". dintre fapte şi imaginaţie. Este <o lecţie dură pentru părinte — sau pentru o soţie. Dar se pare că persoana mai puţin matură doreşte mai mult să fie iubită decît doreşte să dăruiască iubire. şi chiar de devianţi Hi. ~~~v Ar trebui spuse mai multe despre ataşamentele personale mai profunde. ideea este că experienţa reciprocităţii culminante a orgasmului Se un exemplu suprem de reglare reciprocă a unor structuri complicate jr-un fel calmează furia potenţială provocată de dovada zilnică a opozi-lintre bărbat şi femeie. încît este uşor de văzut de ce unii teoreticieni susţin că obţinerea unei satisfacţii genitale orgasmice complete este un semn principal al maturităţii-Ei argumentează că jocul liber al funcţiei sexua!e este măsura cea mai bună a capacităţii individului de a depăşi forţele represive ale 288 Maţii ca şi presiunea fixaţiilor sexuale infantile. clubul său. Tocmai aici întîlnim toleranţa şi „structura de caracter democratică" atît de des prezentate ca semne ale maturităţii. periculos. există nenumărate pple de celibatari. fiecare îmbătrîneşte pe măsură ce navighează spre o destinaţie necunoscută. persoana imatură simte că numai ea a trăit experienţa umană a pasiunii. Acest tip de căldură poate fi numit covipasiune. cu o sensibi-> genitala deplină şi eu o descărcare generală a tensiunii din tot corpul. nepoftită şi posesivă cu oamenii (chiar cu familia sa). şi naţiunea sa formează o unitate sigură. Pe de altă parte. Şi nici nu e clar că klsul sexual este atit de strîns legat de toate domeniile per-lităţii pe cît o pretinde teoria. W. Boston. Biserica sa. Relaţii sexuale satisfăcătoare determină faptul ca sexulţ. 287 '•( Uh't'A1 Atît imtimiifaltea. familia sa. 1960. suferă. 11 G. Pe de o parte. matur sau imatur. în-|t siluitorii şi perverşii pot fi capabili de o satisfacţie orgasmică bletă.să fie Hitm obsedant şi inutilă dominaţia sadică12. cît şi peritru cel ce primeşte. A 11 p o r t. pricit ar fi de convingător argumentul. Toţi sînt încolţiţi între două abisuri de uitare. dacă e stăpânit într-un mod matur. Nu e de mirare că poetul strigă : „Prea-1 slăviţi pe Domnul pentru fiecare picătură de milă omenească". nu poate iubi sau nu poate fi iubit îndeajuns. şi nici să le stânjenească libertatea în găsirea propriei lor identităţi. o asemenea persoană e capabilă de o mare intimitate în capacitatea sa de a iubi — fie că ataşamentul său este Pentru viaţa de familie sau pentru o prietenie profundă. O iubire posesivă. nimeni altcineva. Nu s-a dovedit că orice individ genital matur [sănătos în toate domeniile vieţii sale. Unii psihanalişti sînt înclinaţi să echivaleze maturitatea cu ceea ce ei numesc „genialitate". Nemulţumirea şi critica continuă.. O femeie cu o maturitate marcată a fost întrebată care considera ca este cea mai importantă regulă a vieţii. bd clar. Genitalitatea. gelozia şi sarcasmul sînt toxice în relaţiile sociale. cît şi campasiiuiniea reclamă ca cineva să nu fie o povară sau o nenorocire pentru alţii. The psychology of partic'. Ajungem să ştim că toţi muritorii sînt în aceeaşi situaţie umană : ei nu au cerut să vină pe lume. dintre dragoste şi ură. Dificultapare să rezide aici în identificarea motivaţiei adulte aproape Kdusivîtate cu impulsul sexual. în sfîrşit. Este o afirmaţie sigură că nimeni. Beacon. în Personality and s°ci<ii encounter. Genitalitatea este capacitatea potenţială de a pita o potentă orgasmică în relaţia cu un partener iubit de sex opus. ce concluzie vom trage ? Pare înţelept să admitem ţi cadrul multor vieţi maturitatea genitală însoţeşte maturita-personală generală. nu putem susţine că oa-|i maturi nu trăiesc frustraţii şi deviaţii în stăpînirea impulsurilor. Nimeni nu cunoaşte sigur sensul vieţii . în acelaşi timp. Raportarea caldă a eului ia ceilalţi I Adaptarea socială a persoanei mature este marcată de două tipuri complet diferite de căldură. să-i dorească binele şi să-1 acepte aşa cum este. atît bărbaţi cît şi femei. Ea a răspuns • „Să nu otrăveşti aerul pe care alţi oameni trebuie să-1 respire" Acest respect pentru persoana ca persoană este dobîndit printr-o extensiune imaginativă a experienţelor mai dure din viaţa proprie. dar o duc cumva la capăt. Atunci. adică acela de a spune că sînt ataşate condiţii : celălalt trebuie să plătească pentru privilegiu. sînt împovăraţi cu un imbold de a supravieţui şi sînt înghiontiţi de impulsuri şi pasiuni.

Probabil că nu ar putea face astfel dacă nu şi-ar fi elaborat. Maturitatea nu modifică realitatea pentru a se potrivi cu trebuinţele şi fanteziile . probleme care aparţin impulsurilor segmentale. şi . persoana matură suportă frustraţia. pomenea simţ al proporţiei nu este un atribut izolat al per. în \ni/ aud the lifc cycle : selected papers. Percepţie realistă. Evident că e necesar un minimum solid de memorie. Adultui\imatur. S-ar putea afirma că o persoană normală are .olialităţii. Fiecare se teme atît de pericolele imediate. Calitatea numită „toleranţa la frustraţie" este în mod special importantă. New York. preocupaţi de frînturi şi secvenţe de experienţă emoţi0najr Mulţi autori vorbesc de autoacceptare. abilităţi şi sarcini I Aşa cum s-a arătat în capitolul precedent. 96. Sentimente securităţii nu este deloc absolut. j şanse de eşec. 291 . Reprodus cu fisiunea editorilor.ma se simte ameEată de propriile sale expresii emoţionale sau de ale altora.care conduc la veridicitate într-un grad mai mare fccît o persoană mai puţin normală. I. se dezvoltă o preocupare nevrotică pentru pericolul pe care-1 prezintă cuţitele. destrăbălatul. ecuaţia nu e reversibilă. Psihologul Terinam. dar şi ca grup se bucurau de toate avantajele în domeniul sănătăţii. 289 Securitatea emoţională (autoacceptarea) Observăm imediat diferenţa dintre persoana care are un et. Monogr. poate fi. gîndirea este o parte integrantă a personalităţii. fără ca ce'aşi timp si se reducă întreaga problemă a maturităţii la lalitate. Ei sînt în. Totuşi. Ea poate să aştepte momentul potrivit. Dar ea a învăţat să trăiască cu stările sale emoţionale în aşa fel îneît nu se trădează în acte impulsive şi nici nu interferează cu bunăstarea altora. convingerea şi sentimentele cu respect g de convingerile şi sentimentele celorlalţi. Experienţele timpuri1 din copilărie privitoare la „încrederea de bază" vor avea c<?vâ de-a face cu această dezvoltare. Dimpotrivă.atitudini1. El se naşte pentru că punctul său de vedere este în rfeneral realist şi pentru că individul posedă valori integratoare ^■controlează şi selectează fluxul impulsului emoţional. acu-zînd pe ceilalţi şi plîngîndu-şi sieşi de milă. Categoric nu o adevărat că persoana matură este totdeauna calmă şi senină. sau totdeauna veselă. impozitelor. International Universities Press. se resemnează în faţa inevitabilului. libru emoţional şi cea care este emoţional zgomotoasă şi care 1 drumul unor izbucniri de mînie şi pasiune — inclusiv îngâduin» excesive faţă de alcool şi unor izbucniri obsesive de înjur şi obscenităţi. şi nici nu este rezervat şi reprimat. Dacă nu. în „Psychological Issues". Egotistul. dar şi periculoasă. Aceasta înseamnă oare că nici o persoană nu poate fi sănătoasă şi matură dacă nu are un CI. individul îşi asumă noi riscuri şi. 1959. formei fizice şi bazei socioeeonoimioe. Cineva îşi aci impulsul sexual şi face tot ce poate mai bine pentru a-1 stăp cu minimum de conflict cu i sine şi cu societatea. forţă verbală (simbolică) şi capacitate generală de rezolvare de probleme. superior ? O asemenea judecată este adevărată. chiar pesimistă şi deprimată. A fi matur înseamnă a avea aceste aptitudini intelectuale de bază. Zilnic se produc iritări şi piedici. din punct de vedere temperamental. Growth and crlses of the healthy pcr^onaliiy. PerI matură îşi exprimă. Această caracteristîi a maturităţii include abilitatea de a evita suprareacţia faţă . le întîmpină ou accese de mînie sau cu tînguicli.. Nimeni nu deţine controlul as'J' 290 ■timpului. Stările sale sufleteşti se schimbă . tocurile înalte. nu caută în n.poate întări. un sentiment continuu de securitate în viaţă. Dar aceste insecurităţi sînt într-un fel susţiE. Iar în etape ulterioare a învăţa cumva că nu orice împunsătură în mîndria sa constituie o r"Jia mortală şi că nu orice frică prevesteşte dezastrul. constant ceea ce este obscen şi scatologic. a şi copilul. pentru superstiţii autoprotectoare şi ritualuri. 1 i: If.n. iar vina asupra sa (fiiind „intropunitivă") dacă este potrivit s-o facă. 282). pentru hrană igienică şi medicamente. să ocolească obstacolul sau. S-ar putea spune că viaţa sentimentelor şi emoţiilor constituie urzeala. dar această temă poate fi stâpînită prin acceptare. iar procesele mentale superioare bătătura ţesăturii. cit J de moartea finală. mareelor. persoana infantilă nu trecut cu succes prin stadiile normale de dezvoltare. Krikson.sale. Devii prudent fără să intri în paK Autocontrolul este o reflectare a simţului proporţiei. P<? mă%£ ce simţul oului se extinde. dacă e necesar. morţii sau dezastrelor. I Am arătat deja că percepţiile şi cogniţiile cotidiene ale perso-nalitaţii normale sînt marcate în ansamblu de eficienţă şi exactitate (paginile 272—273. p.' de un simţ al proporţiei. să planifice. a studiat o populaţie de copii suprado-taţi ale căror scoruri la testele de inteligenţă erau atît de înalte incit fiecare copil era literalmente „unul dintr-o miek\ Nu numai dotarea lor intelectuală era mare. Mulţi oameni cu o inteligenţă superioară sînt lipsiţi de echilibrul emo-'•°nal şi organizarea intelectuală caracteristic unei personalităţi sănătoase .

căreia îi lipseşte priceperea în meseria sa J fie ea mecanică. Persoanele mature sînt centrate pe probleme. la un i. Desigur. La diverse cursuri de psihologie.j..şi situaţiile aşa cum sînt. Nu numai că percepţiile sînt în majoritate veridice. patern spune că 0 autoemoaştere exactă este o dimensiune în care oamenii ocupă Poziţii care merg de la o autointuiţie mare pînă la una mică sau care lipseşte total.Mă cunosc (nu c vorba de o cunoaştere comună. de a rămîne solvabil. Lord Chesterfield era poate prea satisfăcut de el însuşi cînd i-a . Press. 292 . iar ţiile cognitive exacte şi realiste. Maslow. în consecinţă." Majoritatea oamenilor cred că posedă o intuiţie de sine bună. lasă-mă să ţi-o spun). mîndria. A fi pabil '«î te întreţii pt* tine si familia ta (în America. Aceasta nu e sarcină uşoară. Acest fapt înseamnă că imboldurile egoiste /ale satisfacţiei impulsului. mulţi reuşiseră cu succes îndepi^ nirea promisiunilor timpurii. jj alte privinţe normală. ce trebuie sâ fac. Obiectivarea eului : intuiţie şi umor Socrate spunea că pentru a realiza o viaţă bună există o regulă absolută : să te cunoşti pe tine însuţi. de a înfrunta o competiţie economici aprigă reprezintă o cerinţă majoră a vieţii. Unii autori îşi fac un ţel. Ea produce încordai* şi crize adesea mai devastatoare decît crizele sexuale şi cele * 33 L.. Şi.Singura modalitate de a suporta viaţa este să ai o sarcină de îndeplinit''. Milita H. 1947.populaţia normală. sîntem silu-să conchidem că numai inteligenţa excepţională nu garantear maturitatea. . orice om are trei caractere^ 1. Terman. Ceea ce este obiectiv e demn de făcut. Există şansa ca ei să păstreze unele sanctuare secrete faţă de ochii curioşi — chi. i se atribuie intuiţie.ititaîe a eului. extensiune pe care o reclama maturitatea. Sînt unele incidente de josnicie sau de 293 ruşine caro ar fi prea umilitoare pentru a le dezvălui . deoarece o sarcină le preia. Ştiu ce pot.13 Dar.nereuşitele în organizarea nalităţii nu erau mai puţin numeroase decît în populaţia nerală de aceeaşi vîrstă. care ştie că ol (şi nu altcineva) suferă de dezorientare.ir faţă de ai lui proprii. Şi va avea o muncă importantă de făcut Trebuie să adăugăm aici un cuvînt despre „maturitatea eco-jiomică'\ Pentru majoritatea oamenilor lupta de a-şi ciştiga existenţa.scris fiului său : . starea de defensivă pat fi toate uitate pentru lungi intervale de timp. ostil. 96« « din studenţi au pretins că au o intuiţie medie sau mai bună decît media. de autoamăgire este unul din ţestele acute de maturitate. Acest criteriu special poate fi pus în legătură cu scopul „responsabilităţii" care e subliniat de gînditorii existenţialişti. desigur. s-a constatat că . chiar o virtute din recunoaşterea defectelor lor şi îşi scriu confesiunile . a spus odată . ce nu pot şi. Alături de veridicitate şi abilitate trebuie să enumerăm capacitatea de a se lăsa absorbit de munca sa. O d e n. întrucît ne gindim la noi o atît de mare parte din timp este confortant să afirmăm că gîndiroa noastră este veridică — că intradevăr ne cunoaştem. dar şi abilităţi adecvate sînt ponibilo pentru rezolvarea unor probleme obiective. a o înfrunta fără panică. Genetic studia o/ The gifted child grows up.în mod obiectiv" pentru a le citi lumea. Stanford Univ. Calif. în ansamblu.14 Cum poate un psiholog să spună dacă un individ are. Autobiografiile oferă un studiu interesant în legătură cu acest subiect. Stanford. deşi ar fi fost greu de făcut o comparaţie populaţia medie.. Santayana scria : „Nimic nu pretinde un eroism intelectual mai rar decît bunăvoinţa de a-ţi vedea ecuaţia transcrisă". chiar pentru a le privi în faţă. cel pe care îl are . urmărind aceste cazuri.Totuşi. Personalităţile tinere par uneori relaxate /"hiar senine) înaintea încercării care le aşteaptă în viaţă. Harvey Cushing. Alcoolismul şi psihozele erau la de predominante. Deşi adesea întîlnim oameni pricepuţi care sînt imaturi nu întîlnkn niciodată oameni maturi fără abilităţi orientate spre problemă. oamenii . O persoană. Termenul intuiţie (adesea numit autointuiţie) provine din utilizarea în psihiatrie. studiul efectuat în California — subliniază acest lucru.n comportament defensiv. douăzeci şi cinci •mai tîrziu. Inadaptarea era prezentă. neurochirurgul. conform căreia unui bolnav mental. Va vedea obiectele. M. chiar ina foarte serioase. o persoană matură va fi în contact strîns cu cecM ce mimim „lumea reală".. sau ji intuiţie ? Conform unei vechi zicale. plăcerea. fără a manifesta . multe autofoioqraf-sînt ceva imai mult decît auto justificări minuţioase. Pe scurt.tndard de viaţă mereu ascendent) este o cerinţă înfricoşătoare.. politică sau gospodărie — nu va avea securitatea sail mijloacele necesare extensiunii eului. Studenţii de colegiu nu evaluea/ă întotdeauna n10d corect dificultatea pe care o vor întâmpina cînd vor intra 111 competiţia dolarului. fără autoeoonpasiune. Freud. în spiritul existenţialismului. numai 4o/() admiţîhd o deficienţă posibilă. Extinzînd această utilizare la .

în re-laţie cu ceea ce el este într-adevăr. Psihologii ştiu că există a>numite corelative ale intuiţiei. Agresiunea şi sexul stau la baza a mare parte din ceea ce numim comic. o inteligenţă relativ superioară. 1942. în "J.". glume grosolane şi jocuri de cuvinte.a ego-ului propriu. Bes-Council. 1936. 294 mau între1 oi în funcţie de un mare număr de trăsături. el s-h ridicat în picioare pentru ca auditoriul amuzat să poată compara mai bine faţa sa cu masca care intenţiona să-1 ridiculizeze. A. Există dovada că oamenii care sînt mai puţin inteligenţi. Posedînd o intuiţie bună. dovada că cei cu o intuiţie bună au. şi 3. Legat de inteligenţa agresivă (care ia în derîdere pe celălalt) este rîsul declanşat de ceea ce este picant. dar rareori sau Aiciodată nu rîde de sine însuşi. 4. în medie. D.". In cea mai mare parte comicul constă din degradarea unui aparent imaginar. Grzi-0 k. Soc. De aceea.^ . ne amintim (pagina 282) că studenţii' apreciaţi ca superiori în „normalitate" aveau o intuiţie superioară. J56—175 . .traiti. în cele din urmă. In mod ideal."..2. care subiecţii se eva14 Această problemă e discutată mai complet în G. Some psychological correlates of humor preferences.". secretul rîsului. Personalitatea lui Socrate arată asociaţia strînsă dintre cele două trăsături. la TV — constă. 205—235.15 De asemenea. 1956. The interrelationships among acceptance-reject^on. Sci.". E. de asemenea. 20. 7. Landi s. intuiţia trebuie măsurată prin proporţia dintre al doilea item şi primul. Humor and its rehitwn to other perso-nahty. fie că evaluatorii nu erau capabili să distingă intre cele două calităţi. 1953. Acesta din urmă este un apanaj comun al aproape tuturor oamenilor. seif other identity. Hobbes si mulţi alţii au văzut în această „glorie bruscă'. Impulsul agresiv este doar uşor deghizat. Un copil are un simţ ascuţit al comicului. rîând de sine însuşi.'18 ]8 C. insight into seif. în benzile comice.T. Ros s. 4. Psychol. Psychol. 151—163. H. Umoristul adevărat percepe în spatele unui eveniment solemn — el însuşi. cel pe care crede că îl arc .consult. căci ceea ce crede un om că este. New York. în „J. inclusiv psihologul. 37.proiectează'' mai puţin decît cei care s'înt lipsiţi de intuiţie.Practic. este greu de obţinut o dovadă pozitivă despre ceea ce un om este în sens biofizic. Dacă omul obiectează că toată lumea. 17 P. Psychol. din absurdităţi. adică se . Poate că corelativa cea mai izbitoare a intuiţiei este simţul umorului. R. el nu poate fi combătut. S c o d e 1. el era capabil să privească caricatura în mod detaşat şi să ajute gluma. The u^e of personal documenta in psychological science. No. In ambele cazuri rezultatul este important. Chiar în adolescenţă tînărul îşi Priveşte eşecurile mai degrabă cu o acută suferinţă decît rîzînd. The attribution ol trails. Experimental studies of projection : I. de obicei. Psychol.17 De asemenea. care au valori estetice şi teoretice scăzute preferă comicul şi sînt lipsiţi t'e un simţ al umorului bazat pe relaţii reale din viaţă. S e a r s. . and realistic percepiion of others în „■>■ Soc Psychol. W. Soc. Umorul. asemenea coeficient mare înseamnă fie că personalităţile cu tiţie marcată au de asemenea o mare doză de umor. într-un asemenea caz evaluarea intuiţiei sale trebuie Lisată cerului. persoanele cu o intuiţie foarte bună judecă mai bine pe ceilalţi oameni şi probabil că sînt acceptaţi de aceştia. Ceea ce este considerat de obicei hazliu — pe scenă. rîs ce pare 5>ă se datoreze relaxării reprimării. Soc. într-un studiu nepuibliqat în. Soc. de asemenea. Simţul umorului trebuie distins net de simţul mai brut al comicului. oferă o definiţie perfectă si un indiciu asupra intuiţiei sale. . de exemplu — contrastul dintre pretenţie şi realizare. 1933. Aristotel. indiciul cel mai utilizabil devine proporţia dintre al doilea şi al treilea item — relaţia dintre ceea Ce crede un om că este şi ceea ce alţii (mai ales psihologul care îl studiază) cred că el este. 1933. 42. W. Legenda ne spune că la o reprezentare a piesei Norii de Aristofan. Bull. 295 Motivul pentru care intuiţia şi umorul merg mină în rrrînă es probabil faptul că la bază ele constituie un singur fenomen __. Normau. 16 R. A11 p o r ţ. ■Ce este atunci simţul umorului ? Romancierul Meredith spune că este capacitatea de a rîde de lucrurile pe care cineva le iubeşte (inclusiv.. 49.De exemplu cei care sînt conştienţi de unele calităţi proprii antipatice sînt im uit mai puţin înclinaţi să le atribuie altor oamearf. corelaţia tre aprecierile pentru intuiţie şi umor a reieşit că este de 0. Some characteristics of thc good judge of personality> în „J. în „J. V c r n o n. greşeşte în ceea ce-1 priveşte. R.16 Există. r> R. propria persoană şi tot ceea ce ţine de ea) şi totuşi să le iubeşti. desigur.88. 42— 58. cel pe care alţii cred că îl are. copii ca şi adulţi. totuşi.

Afectarea. o intenţie majoră. Perse ana matură. ştie că nu poate contraface o personalitate. dacă . în My Dis-■ covery of England.nu joacă teatru în mod deliberat pentru distracţie. Maturitatea reclamă. Este adevărat că majoritatea dintre noi încercăm să punem in valoare partea noastră cea mai bună şi chiar pretindem ca avem virtuţi şi realizări care exagerează adevărul. m adolescenţă ele sînt vag definite . deplasat şi absurd. De fapt fiecare om este apt să gîndeaseâ despre sine că e posesorul unui dar excepţional în această direcţie. aproape toată lumea pretinde că are un rar simţ al umorului. Dar nu e niciodată suficient. decît aceea în care nu există nici o orientare . 1933. Această cercetătoare a simţit că este necesar sa introduci conceptul de Bestimmung. maturitatea timpurie aduce -definirea în urmărirea scopului.. Scopurile variază. Ei par lipsiţi de orice motivaţii" chiar şi numai de scurtă durată. Opusul exact al criteriului pe care-1 descriem este tendinţa unor oameni de a părea. Salariile nu pot fi atît de mari pe cit se speră . Toţi întîlnesc obstacole./'. VeVlag von Hirzel. Raţiunea ar fi privită cu neîncredere şi toate soluţiile serioase ar fi respinse. O filozofie a existenţei i-cesiv de umoristă ar duce la cinism. căsătoria nu poate fi roză . Leipzig. un termen german oarecum inadecvat tradus ca „direcţionare". căci de obicei ne aşteptăm ca în adolescenţă să întîu mm ambiţii înalte şi idealism. Dar persoana matură oau lasă acest efort social să contrasteze prea serios cu natura sa adevărată. 'dar chiar şi acest focar serveşte drept scop pentru luptă. Hogrefe. pe scurî. Vieţile năpăstuite de ghinion îşi pot pune un scop mai modest (coborînd „nivelul aspiraţiei"). în mod mai deschis centrat la persoanele mai puţin mature. Biihler subliniază că spre treizeci de ani. Nu există o calitate a minţii omeneşti faţă de care posesorul ei să fie mai sensibil decât simţul umorului. alţii au o serie de scopuri definite. dar viziunea lor nu este favorabilă.şi patru la sută au răspuns că e la fel de bun sau mai bun dţ>cît media. în afară de umor. Persoana 'afectată nu e conştientă că minciuna sa este transparentă sau că poza sa este deplasată. el scrie : „Un interes special este întotdeauna ataşat umorului. 1959. Persoana care are simţul cel mai com~ plet al proporţiei în ceea ce priveşte propriile sale calităţi şi valţj rile îndrăgite este capabilă să perceapă dezacordurile şi absurdi taţile lor în anumite situaţii.maturităţi economice". O problemă apare la tinerii 19 C h a r 1 o 11 e Buhler. faptul de a avea aspiraţii înalte şi apoi de a le coborî. E vorba aici de regiuni mai subtile ale personalităţii — un teritoriu pe care sperăm că psihologii îl vor explora în viitor cu mai mult succes deeît în trecut. căci e lipsit de tovărăşia unui scop în viaţă.. cît şi a simţului umorului.. Totul ar fi privit ca banal. rev. Un om va mărturisi nesilit că nu are ureche muzicală sau gust pentru literatură sau chiar nici un interes pentru religie. Der menschlichr Lebenslauf als psychologi-Sc'tes Problem. pare o prognoză mai bună pentru tinereţe. Sa i. Spre treizeci de ani o persoană poate afla că aptitudinile sale şi împrejurările reclamă o adaptare. Intuiţia şi umorul ţin \m astfel de i in sah. Un studiu paralel asupra sinuciderilor arată că viaţa devine intolerabilă numai pentru aceia care nu găsesc nimic spre care să ţintească. care nu au un scop de urmărit. o înţelegere clara a scopului vieţii în termenii unei teorii inteligibile. Nouăzeci . O criză postadolescentă obişnuită este adesea omisă. el este de fapt un suflet singuratic. In copilărie obiectivele lipsesc iniţial . 0 formă oarecare de filozofie unificatoare a vieţii._ persoana nu-şi poate depăşi toate handicapurile personale. după ce idealurile adolescenţei au fost puse la încercare. Stephen Leacock a observat aceeaşi vanitate. O abordare psihologică a problemei este prc -zcnid 'în cercetarea C. Un studiu asupra studenţii de colegiu estimează că aproximativ o cincime se află într-un sta diu . drept ceva ce vnu pot ii. unii pun totul în joc pentru un singur obiectiv mare . Aceloraşi studenţi care şi-ail apreciat propria intuiţie în comparaţie cu cea a altor oameni H s-a cerut să-şi aprecieze simţul ^umorului. Am vorbit de înclinaţia adolescentului de a încerca să adopte tot felul de „identităţi".i.. Analizînd cam două sute de ■ biografii a reieşit că fiecare viaţă e ordonată sau îndreptată spre unul sau mai multe scopuri selectate. Fiecare persoană are ceva special pentru care trăieşte. 29G r Filozofia unificatoare a vieţii Am spus că umorul este indispensabil pentru o viziune matură supra vieţii. Utilizând acest concept putem afirma că la personalităţile mature Bestimmung este mai marcat. Ca şi în cazul intuiţiei. dimpotrivă.de a nu şti de ce trăiesc"'. 297 care nu au în vedere direcţionarea. se instalează dezamăgirea. Deşi cinicul se poate amuza în drumul său. că. exterior. celebri şi mediocri19.iarlottei Buhler asupra biografiilor multor bidi-vi/. Dar în ciuda acestui stadiu de deziluzionare. Am vorbit despre dificultatea atingerii urioi . Bonn. Adesea este cumplit de perseverat avînd o speranţă redusă de succes. Unele personalităţi învinse rămin legate de viaţă printr-o „simplă indignare". şi nu sînt nici maturi nici ferieiţj2o' Unii pot dezvolta mai tîrziu o direcţionare. Dar chiar aş vrea să văd omul care să anunţe că nu are simţul umorului.nornenul obiectivării eului. Direcţionare. ni a E doar corect sa afirmăm că până acum psihologii au avut prea puţin succes în măsurarea atît a intuiţiei.

1923. Morris. Tiiaerilor din mai multe ţări li s-a cerut să citească cele treisprezece „moduri" şi să Iacă prima alegere. Orientarea valorilor. Tipul teoretic. Spranger consideră ră viaţa omenească găzduieşte şase tipuri principale de valori si că acestea atrag în diverse grade pe indivizii care îşi construiesc unitatea vieţii lor în jurul acestora. Fără nici un sentiment de . unind ceea ce ştiu despre viaţă şi confinuînd să caute structura ei în studiul şi gîndirea filozofică sau religioasă. In viaţa sa personală proruibii că face o confuzie între lux şi frumuseţe. 3rd ed. W. Un asemenea studiu are meritul de a ramîne apropiat de ideologiile culturale existente şi invită la o comparaţie a tinerilor din inulte ţări. Interesul dominant al omului teoretic . Denumirea nu semnifică faptul că tipurile stat în mod necesar bune sau că ele se găsesc totdeauna în forma lor pură. Doo interesele omului teoretic şînt empirice. probabil e mai interesat să-i . oarecum iii maniera lui Morris.nepotrivire în acţiunea sa. omul de tip economic poate dezgoli versantul frumos al unui deal sau poate polua un rîu cu deşeuri industriale. Abordarea este în esenţă una de antropologie culturală. Avînd iniţial la bază satis{T cerea trebuinţelor corporale (autoconservarea). 1. Lebensformen. Chicago. P i g o r s. Tipul economic. Trebuie înţeles clar că Spranger nu pledează pentru existenţa a şase tipuri principale de oameni. Heath. Cana bridge. 1945. Spranger. e] in mod necesar intelectualist.. Univ. Morris a formulat un luing paragraf descriind fiecare din treisprezece „moduri de a trăi".. Două investigaţii psihologice de acest tip merită să fie relatate. de exemplu. Atît studiul lui Morris. S-ar putea spuine că o anumită persoană este comunistă. oy P. critice şi raţionale. Problema apare în mod diferit la vîrsta bătrîneţii. defineşte. a omului de afaceri american mijlociu.a pensionară a unui azil care şi-a exprimat drept unică dorinţă ca „cineva să-fei amintească cu drag de mine după ce mă duc"). cu excepţia situaţiei în care arta serveşte scopuri comerciale. cit şi cel descris mai jos diferă de conceptul de Bestimmung al lui Biihler. Termenul tip ideal este utilizat în această concepţie. 299 litatea obiectelor şi caută numai să observe şi să raţioneze. şase tipuri de valori majore.ideal" este descoperirea adevărului. Stechert. W. valoarea utilităţii intră în conflict cu valoarea estetică. transl. 2.fermă. Types of men. Cînd în cele din urmă ei nu mai sînt capabili de o realizare în lume. ei încă doresc să-şi menţină orientarea chiar dacă activitatea lor trebuie să fie foarte mult diminuată. Unul.idealu e în mod rac-teristic interesat de ceea ce e util. Acest autor susţine că orice persoană reală poate fi privită ca apropiindu-se (dar nu potrivindu-tse perfect) de una sau mai multe din aceste direeţii-valori. Acestea erau în principal 20 C. Un alt mod de abordare a acestui criteriu al maturităţii este acela de a cerceta filozofia unificatoare în termenii unei clasificări standard a valorilor.. Marile realizări ale ingineriei. S-ar implica faptul că mare parte sau cea mai mare parte din unitatea vieţii vine din urmărirea orientării valorilor specifice unuia din aceste standarde. al doilea pe „autocontrolul stoic" . 1928. Hale. a C.practic" şi se conformează concepţiei predominam^. New York. of Chicago Press. Tipologia se referă la valori pure nu la persoane reale. El nu predetermină numărul de „moduri 'do a trăi". Niemeyer. în general există o mare pierdere socială în îndepărtarea persoanelor mai în ivîrstă. 298 alcătuite din ideologiile dominante în lume. 1 ^ E. prin retragere sau izolare. De asemenea. plină şi respingeau atît rutina. htate se dezvoltă pentru a cuprinde chestiunile practice şi lurne" afacerilor — producţia. interesul pentru \xt\. Acest tin este în întregime . realizarea operaţiilor de erudit şi acumularea unei bogăţii palpabile. în relaţiile sale c i oamenii.. Mass. Scopul poate fi acum foarte modest. A reieşit că tinerii americani subscriau mai frecvent decît alţii pentru „integrarea dinamică a diversităţii". {Ne amintim de bătrîn. conducerii ştiinţifice şi ale . 1956. el ia o ati-tudijae „cognitivă" caracteristică. Un tip ideal este mai curînd o „schemă de comprehensibilitate" — o dimensiune prin graţia căreia putem spune cît de departe a ajuns 0 persoană în organizarea vieţii sale prin una sau mai multe din aceste scheme de bază22. Harvard Univ. care permite o diversitate infinită de direcţii pentru viaţa umană.. Varieties of human value. Atitudinea economică este adesea în conflict cu alte valon Omul de tip economic doreşte o educaţie pentru a fi practic şi consideră cunoştinţele neaplicate ca o pierdere de vreme. eît şi plictiseala în existenţa lor21. comerţul şi consumul bunurilor . pacifistă sau „beatnik''. în mod frecvent savant sau fiW ^ Scopul său principal în viaţă este să-şi ordoneze şi să-şi sistematic cunoaşterea.. ei pot petrece timpul în mod profitabil. ar pune accentul pe „interesul simpatetic pentru ceilalţi" . Spranger. arătînd că doreau o viaţă bogată. care renunţă la judecăţi referitoare la frumuseţea sau uti■c.psihologiei aplicate" rezultă din cerinţele pe care omul de tip economic le ridică faţă do învăţare. Press. una care caută asemănări şi dife-renţe. Deşi oamenii bătrîni petrec mult timp evaluîndu-şi efortul total. What people are : a study of normal young men. un al patrulea pe „integrarea dinamică a diversităţii". creştină. un al treilea pe „activitatea şi distracţia în grup" . de la direcţiile lor de dezvoltare. în urmărirea acestui scop. Omul de tip economic .

chiar dacă ele sînţ perfecte în coerenţă pentru a exista în viaţa reală. „Misticul transcendental". Omul de tip politic este interesat în primul rînd de putere. ca oamenii sfinţi din India şi găseşte experienţa unităţii prin automegaţie şi meditaţie. fie conjugală. Fiecare experienţă singulară este judecată din punctul de vedere al graţiei. Valoarea supremă pentru omul de tip religios poate fi numită unitate. în chestiunile sociale. omul social priveşte dragostea Ratare drept singura formă potrivită de putere. deoarece mulţi oameni nu au nici o valoare dincolo de trebuinţele hedoniste. El pri-\ este viaţa ea o diversitate de evenimente . dar nu în politică.' în domeniul religiei ei confundă frumuseţea cu experi-■jt religioasă mai pură. 301 Un avantaj al unor asemenea portrete.ch. inversat. plînge că valorile sînt definite larg. el poate avea consideraţie pentru dumnezeul tradiţional.a cărui structură mentală e^te permanent îndreptată spre crearea unei experienţe cu valoarea cea mai înaltă şi absolut satisfăcătoare". şi de aceea el însuşi este 'bun. pe de altă parte. dar înclină să-1 considere drept cel care dăruieşte darurile bune. se poate ■ne că e interesat de persoane. I 5. La alta accentul este r. Persoanelor de tip estetic B>laco adesea însemnele frumoase ale fastului şi puterii. He spre individualism şi autosuficienţă. el este ascet. au o popularitate în ansamblul populaţiei. întrueît competiţia şi lupta joacă un mare rol în viaţă. Există totuşi unele personalităţi la care dorinţa pentru o exprimare directă a Restui motiv este foarte puternică. în general. de asemenea. Nu. măsurate fiind. economică şi estetică î^eci şi inumane. Tipul estetic. probabil consideră atitudinile teoretică. persoane care doresc înainte de toate putere personală. bogăţia. El este mistic şi caută să înţeleagă cosmosul ca întreg şi să se raporteze pe sine la această totalitate cuprinzătoare. 3. Omul de tip estetic are drept valoare suprema forma şi armonia. simetriei sau corespondenţei.e de un milion de ori mai important să faci un lucru fermecă-Jideeit adevărat". Tipul social. Tipul religios. ti. Unii oameni de «cest"tip sînt. Activităţile sale nu se află în mod necesar în cîmpul îngust al politicii. el se trădează pe sine ^mMachtvienv. în sfera economică estetul vede în procesul de Iricaţie. dar nu de bunăstarea persoanelor . Mocnească sau filantropică. Un Faust cu elanul Şi entuziasmul său vede ceva divin în fiecare eveniment. Valoarea supremă pentru acest tip ideal este R/ostea de oameni. senzuale.sa. ea oferă o tribuţie importantă la studiul orientării valorilor ca un factor integrator al . conducătorii din orice domeniu plasează foarte sus valoarea puterii. influenţă şi renume. adică îşi găsesc experienţa religioasă în afirmarea vieţii şi în participarea activă la ea. In unele cazuri se poate spune că omul de tip economic are drept religie cul-tu] lui Mammon.mistici imanenţi". ele au puteri de atracţie foarte diferite p^. Un test de personalitate intitulat Un UnJ? al valorilor (descris in capitolul 18) face posibil să descoperim î^ ' măsură un individ real subscrie la fiecare din aceste direcţii-valorj3 Reiese că deşi aceste valori. In forma sa cea mai pură.. Dar intenţia nu e ca sehem se potrivească cu toate cazurile individuale. Nu e necesar să fie un artist creator şi nici un decadent . este acela se pretează la măsurare. de publicitate şi comerţ o distrugere pe scară mare a fcr mai importante valori ale sale. Ne putem întreba dacă aceste direcţii-valori epuizează toate poq_ bilităţile.sau mai mulţi.. Omul social consideră pe ceilalţi oa-gjeni ca scopuri. în alte împrejurări. dar nu şi de putere sau religie. tru indivizi. fiecare impresie singulară este savurată de dragul ei însăşi. de asemenea. Omul estetic. Valoarea estetică este într-un sens diametral opusă faţă de cea teoretică. în contrast cu tipul politic. prosperitatea si alte bine-v'uvîntări palpabile. că ele tind să flateaţ natura umană. împreună cu Keats.depăşească în bogăţie decît să-i domine (valoare politică) sau să-i slujească (valoare socială). mulţi filozofi au considerat puterea drept cel mai universal şi cel mai fundamental dintre motive. fie unul. Totuşi. tare. dar oricare ar fi vocaţia sa. sau respinge în-Baga concepţie despre putere ca periclitînd integritatea personalităţii. filială. prima e interesată de diversitate şi a doua de identităţile experienţei. el este estetic dacă îşi găseşte interesul principal în momentele artistice ale vieţii. Henry poate savura puterea in comunitatea. caută unitatea sa cu o realitate suPerioară prin retragerea din viaţă . Constatăm că o persoană este interesată de teorie şi h~ frumos. Spranger defineşte omul religios drept unul . Ne-am putea. interesul social este altruist şi tinde fte apropie mult de atitudinea religioasă. Totuşi.. Deşi John poate fi interesat de teoria filozofică. să spu teoriile fizicii îl pot lăsa indiferent. vitale şi temporare pentru adap. dar se Kn activităţii politice cînd aceasta tinde spre reprimarea indivi-Blităţii. Tipul politic. consideră idevărul ca echivalent cu frumosul sau este de acord cu Mencken 300' |. Am putea obiecta. simpatetic şi altruist. I 4.

Este un truism acela că toţi oamenii trăiesc prin credinţă. E. Religia extrinsecă oferă un sprijin pentru excluderi. faptele existenţei. 1960. nici percepţie realistă. 16. ca şi rlsul însuşi. Sentimentul religios. doar dacă se întîmplă să atingă chestiunea rii lor ultime în schema lucrurilor. religia se referă la concordanţa ultimă. W. în Personality ar>d social encounter. The nature of prejudice. De fapt. Pentru ea nimic în du-te-vino-u] nu are consecinţe. cap. urmează că nu putem fi simultan serioşi şi neserioşi. ca Santa Claus sau un părinte supraindulgent. In acelaşi timp. Atît umorul. Sentimentele religioase ale multor oameni — poate ale majorităţii — sînt în med evident imature. exemple fiind întîmplările nepotrivite care se produc în biserică. Ele sînt construcţii autocentrate în care este adoptată o zeitate care favorizează interesele imediate ale individului. integratoare şi motivaţională25. am văzut. Dar aici trebuie făcută o distincţie imediată. faptul că e] care rîde. Mass. 303 1 ia uaza ceva este mai important decît rîsul. Houghton Mifflin. Cambridge. în asemenea cazuri religia serveşte numai respectul de sine. Este utilitaristă şi incidentală în viaţă. The individual and Ms religion. 2' Criteriile religiei intrinsece (mature) sînt descrise mai complet în 5 W. prejudecăţi. căci nimeni nu ştie că valorile sale sînt importante. New York. animozităţi care neagă toate criteriile de maturitate. Numai esenţa şi scopul unei concepţii religioase sînt inaceesj bile umorului. 1950. A 'study of valueq 3rd ed. Vernon. Lindzey. Perso>ana r oasă poate vedea că o mulţime de ântîmplări sînt ridicole. A vedea problemele noastre în mod umoristic înseamnă a le vedea ca avînd consecinţe minore . în lumina unei teorii inteligibile. să °fere ° soluţie cuprinzătoare pentru enigmele vieţii. Putem rîde şi ne putem ruga în legătură cu aceleaşi evenimente tulburătoare din viaţă. conflictul dificil dintre bine şi rău. W. Fie şi numai acest fapt arată că religia este adesea mai curând separatoare decît unificatoare. deşi utilizată. adică. Poate să facă astfel dacă căutarea religioasă este privită ca un seop-în-sine. Sau sentimentul poate fi de tip tribal : „Biserica mea e mai bună decît biserica ta. Cît despre conţinutul credinţei religioase a cuiva. de asemenea. Ceea ce împiedică persoana religioasă să devină un cinic — a$a cum trebuie să fie umoriştii radicali — este convingerea că 24 Cf G. au un loc în schema lucrurilor p acest rezultat important este stabilit. Allport. 302 Unele studii arată că prejudecata etnică este mai obişnuită printre credincioşi decît printre necredincioşi24. au un sens coerent. Religia matură . Credinţa religioasă diferă de alte credinţe în principal prin caracterul său comprehensiv. nici securitate emoţională. . Ea reprezintă un mecanism de apărare (adesea un mecanism de evaziune) şi nu cuprinde şi conduce viaţa ca întreg. căci nimic altceva în lume nu e nevoie de luat în serios. A11 port. P. zdruncinînd statornicia contextului specific orientării de tip ad-literam. Macmillan. ei cred numai că sînt. Umorul depinde de sesizarea dezacordului în evenimente . desigur nu putem spune că sentimentul religios conţi tuie întotdeauna o filozofie unificatoare a vieţii. Dar asemenea nepotriviri nu ! afectează prioritatea „interesului ultim". Ambele aşază un eveniment neliniştitor într-un nou cadru de referinţă. Numai într-o privinţă sînt asemănătoare. gîndirea raţională nu este exclusă. nu reprezintă factorul decisiv.. Deoarece experienţele nu pot fi considerate în orice moment oa fiind în acelaşi timp de mare importanţă şi banale. Eul nu este extins .. Nota 11 supra. Aban-donîndu-se pe sine acestui scop (şi nu „utilizîndu-1"). Compararea cu umorul ar putea ajuta la înţelegerea sentimentului religios astfel definit. ca valoarea care stă la t>aza tuturor lucrurilor şi este dezirabilă pentru ea însăşi. în toate celelalte privinţe ele 'sînt diferite. nici autointuiţie sau umor. a le vedea în mod religios. întreaga credinţă — religioasă sau nu — reprezintă o afirmare în oare cunoaşterea. G. Slăbiciunile omeneşti legate de intenţia religioass sînt surse posibile de amuzament. scoţîndu-le din cadrul obişnuit. am putea ţine cont de simţul supe umorului în cazul persoanei religioase care a stabilit'o dată totdeauna care lucruri sânt sacre şi au o valoare ultimă. înseamnă a le vedea într-o schemă serioasă cu un sens schimbat. sentimentul religios poate fi de un asemenea tip încît. inclusiv ea însăşi. Religions and prejudice. religia devine o valoare intrinsecă pentru individ şi ca atare este comprehensivă. Cînd vorbim de „filozofia unificatoare a vieţii" unei persoane trebuie să ne gîndim mai întîi la'religia sai (Spranger. Ea susţine că dacă cunoaşterea ar fi reală s-ar constata că universul în aiteamblu. cît şi religia aruncă o lumină nouă asupra neplăcerilor vieţii. A 11 p o r t. o considera drept cea mai comprehensivă si integraţi vă din toate orientărilevalori). sînt actori pe o* scenă. Este o valoare „extrinsecă" în sensul că persoana o găseşte „utilă" pentru slujirea scopurilor sale imediată23 G. totuşi. nu există o legătură caldă a eului cu ceilalţi.personalităţii mature. Dumnezeu preferă poporul meu şi nu pe al tău". fiecare ia ceea ce i se „potriveşte" mai bine şi mai raţional. în ambele cazuri rezultă o nouă perspectivă. că baţii şi femeile. Addison-Weslej. mai există încă suficient pentru glumă. dar niciodată în acelaşi timp. se dedau la deşertăciuni an zante. Religia implică întotdeauna ceva mai mult decît procesele cognitive ale omului . Boston. fiind un răspuns al etikti total. Adesea sânt vestigii din copilărie. pe scurt. 1954 .

1955.. N. Patterns of religious attitude shifts Irom college ? lourteen ?/cur<. Clasificarea medie foarte joasă se datorează faptului că majoritatea cazurilor studiate nu o considerau drept sursa lor principală de motivaţie26. Căutarea sensului religios pare să crească odată cu avansarea în vîrstă.. O mulţime de oameni serioşi considera formele istorice şi tradiţionale ale religiei „adaptarea cea mi! bună*4 pentru căutările lor în termeni de sens şi inteligibilitate. 304 Par nu trebuje să facem eroarea reciprocă şi să afirmăm că a este unicul sentiment unificator. « Conştiinţa genetică. dar datoria şi r ponsabilitatea constituie factorul de cimentare în multe vieţi c nu au o filozofie distinctă. "sist of thc adult pcnonahty.ţinteşte să cuprindă tot ceea ce rezidă în experienţă şi tot ea ce rezidă dincolo de ea. 10.. din care aproape jumătate. Şi astfel chiar religia tradiţională poate reflecta mai mult decît' veneraţie copilăroasă şi deprindere. şi ndoielnic dacă simptomele pot fi înlăturate pînă cînd cele-' 3-uă scopuri nu sînt. deoa. Astlel. în „Amor. In capitolul 6 am schiţat evoluţia conştiinţei. persoana nu este fundamental diferită . 57—69. de asemenea. Cînd li s-a cerut să clasifice factorii constructivi din viaţa lor care duc la creativitate. deşi de dorit. vity. Astfel. In mod logic. nu putem spune cu siguranţă cît de obişnuit este sentimentul religios comprehensiv ca filozofie unificatoare a vieţii. este <i(eea care e luată ca avînd autoritate corectă în direcţionarea con-duitei.!--. regresive sau evazioniste. psihoterapie sau psihanaliză. . 1956.. matură şi productivă. însă un fapt important este acela că oamenii diferă foarte mult în privinţa felului cum clasifică importanţa religiei. cu excepţia citoimască sensul şi responsabilitatea în viaţa pacientului . Ci. Şi fiinţele umane sînt astfel construite încît ele că au anumite preferinţe şi antipatii dar. 'rimul scop este evident insuficient. poate. sînt denumit] psflp . W. pune acceniimpatizează şi se antipatizează pe ele însele pentru ca le pm securitate şi fuga de anxietate .. -_ ut ÎS* ale§e propriul său scop. Clark. în „The Huma-' W58. Changmg patterns of religious mterest. Ea trece p multe stadii. dar nu e o teorie care poate fi probată în toate detaliile. Kelley. 3) să întărească experienţa sa pozitivă. E. L. indivizi care. Dar nici nu putem accepta punctul de vedere că religia instituţională şi „ortodoxă" este totdeauna o supunere copilăroasă faţă de autoritate şi de aceea imatură. 659 — f l t î Th H / f py. pe învingerea alie-sau nu anumite lucruri şi pentru că fac anumite acte. există dovada că absolvenţii de colegiu după o decadă sau două de la absolvire sînt mai religioşi decît cînd se aflau în colegiu27. Ei tind să-î ofere un loc superior sau unul foarte jos. 18. ^ -~ —-. ^ este evident o forţă unificatoare. . 305 ' Structura şi dezvoltarea personalităţii — ed. în „Psvchol. E. Totuşi. J39—144.".. BfndtT. c* din lume şi pe creşterea în productivitate . „ y • J K. Frankl caută să ştiinţa este o posesiune universală a omului. Cînd simp-2 sînt înlăturate. în Soc. A-ţi asuma responsabilitatea 26 W. de asemenea Psihoterapia si înd oamenii sînt nesatisfăcuţi de personalitatea lor pot sâ 'ă la consiliere. Clark a obţinut judecăţi de la aproximativ trei sute de persoane bine educate.. Conştiinţa. PsychoL". cam la egalitate cu „dorinţa de a crea frumuseţe". laier. ea este desemnată să confere unitate. cum spunea John Dewey. Că o asemenea religie „extrinsecă" există — nu este nici o îndoială.(intrinsecă) este o teorie pe deplin cuprinzătoare a vieţii.. Jn medie „motivaţia religioasă" se afla mai la urmă în enumerare. 2) să adapteze persoana la societatea ea trăieşte . . Horney. ea poate reflecta o filozofie a vieţii aleasă cu grijă. 265 este un ideal existenţialist pentru maturitate. 41. erau enumerate în Who'i Who. 424. se pare. a discuta fiecare punct de vedere ne putem hazarda să 1 că majoritatea terapeuţilor urmăresc trei scopuri : 1) să simptome nedorite . Pe al treilea loc s-a situat dorinţa de a ajuta societatea. ^ rămîne faptul că mulţi oameni găsesc un grad înalt de unificare in alte direcţii. din cauza unei obtuzităţi morale. Erikson. vati Dar este o mare diferenţă între conştiinţa tribala sau ce inţa nehotărîtă a copilului şi conştiinţa generică a maturităţi. H.. urmat de o „dorinţă de a şti şi a înţelege". Care sînt sco-urmărite prin aceste remedii ? Într-o -anumită măsură fiecare iu^cn.. H. Dacă conştiinţa unei persoane trasează linii cuprinzătoare de orientare pentru întreaga (sau aproape întreaga) sa conduită. A htudy of somc of thc factors leading to achievement ld creat. P N e 1 s o n. a reieşit că factorul principal este „interesul şi satisfacţia în muncă de dragul muncii". O persoană matură are o imagine de sine relativ clară în tutea căreia îşi poate reprezenta ce_i-ar place să fie şi ce ar trej nstruiască fundamentele identităţii pacientului.. From. 1955. ivith special reference io religious skepticism and belief. Psychologist". No. Monogr. Trebuie aici să respingem concepţia că toate impulsurile religioase din viaţă sînt infantile.

desig persoana acceptă standarde selecţionate din cultura sa care semnificative pentru propriul ideal. pare a fi un beneficiu îndo-Societatea însăşi e bolnavă. dar cînd o f. din fericire rămîn multe valori sănătoase. In contrast cu acea. O societate de vînători de capete pretinde vînă~'~r . destul de ciudat. liniştită rapid prin autojustificare sau poate obsedata în rr nevrotic de frînturi specifice de vinovăţie. lipsindu-1 ast-I o viziune asupra omenirii ca întreg ? Nu e sigur că putem la societatea (orice societate) ca standard pentru o perso-ite sănătoasă. Mai mult. eroice în mod special şi posedă alte trăsatun dezirabile ? în mod special se pare că valoarea creativităţii es. . 28 Pentru o discuţie mai completă asupra. Atunci. bună d'ul lui Clark pagina 305) simt că dorinţa lor de a sluji societa a poate fj încercată doar în contrast cu suferinţa. bunăEste tfoarte interesant de ^ t ziv de aturitate.x .. dar cel care deviază dt secă utihtarista va n V .j. sensul bunăstării este un criteriu evaziv. destul de ciudat. chiar nevrotici şi psihotici. ceea ce priveşte al doilea scop.'Conn. Haven. Iar lumea are nevoie de ere tivitate. O religie extr: ventă. părinţilor şi terapeuţilor care îi vor ajuta pe ceilaiţ-°n~ cursul vieţii lor. Este maturitatea singura valoare ultimă „bună" pem'* personalitate ? Nu cunoaştem cu toţii persoane imature care s^ foarte creatoare. ' '1 Un postscriptum important la această discuţie scurtă treK adăugat.„ ~^upul său punînd sub semnul întrebării valoarea decapitării să facă ca individ unic şi nu numai ca membru al tribului său ca fiu al părinţilor săi. făcîndu-1 nit şi lipsindu-1 de aspiraţii ? La naţiunea sa. Putem să cedăm în această problemă. De fapt îşi spune sieşi „Eu ar trebui sâ tot ce pot pentru a deveni persoana care în parte sînt şi sper întregime să fiu". există multe lucruri bune în viaţă în afară de normalitatea şi nv" turitatea personalităţii. te-rat al obligaţiei morale produce o filozofie unificatoare a v»»^ privim critic aceste scopuri terapeutice comune ele au un fie că este legat sau nu de un sentiment religios la fel de dţ cu condiţia să fie suplimentate cu o concepţie oarecum mai voltat28. Pre*^ 306 tetă asupra destinului uman.^ evaziv de maturitate. Becoming : basic consideration for a psychology of personality. 1 p o r t. Nimeni i-~" '------' -a. chiar dacă.T *". r-™„ vai„ TTniv Pre*L 1955.conştiinţei de tip „trebuie" copilărie şi a conştiinţei de tip „ar trebui" de la maturitate vezi G. a Conştiinţa poate avea sau nu o notă religioasă/ Desigur avea dacă posesorul ei ar fi o persoană religioasă. W._„.f însotită de o conştiinţă pătată şi inconsMe capete bine adaptaţi ca cetăţeni. ipocriziile şi războaiele ei ? Şi la ietate vom adapta pacientul ? La clasa sa socială. Yale Univ. Acest tip de conştiinţă nu este acel obedient al copilăriei. fie şi numai realizarea unui destin religios. Sugerăm că scopurile psihoterapiei trebuie stabilite Işti termeni. .realizate. de ce să faci un pacient mulţumit de nedreptăţile. De aceea ' rezintă un' motiv generic mult mai important pentru ei di htatea trebuie să aibă o cotă parte de suferinţă fie şi numai hid că un si ţ mut p htatea trebuie să aibă o cotă parte de suferinţă. şi că în mod specific cele şase criterii de matu307 ritate pe care le-am descris trebuie acceptate ca obiective ale silierilor. Mai mult. Totdeauna vom eşua în privinţa aceasta. sentimentul religios intrinsec si matur este însoţit de o^consta unei direcionar^ n mod necesar o fiinţă umană imatură ? 3e asemenea.Armări totale ■ pretinde să fie căutată o stare calificată ca rea şi totuşi eufogenerică a cărei calitate este aceea a unei direcţionări i fcneirea sau chiar „experienţele culminante" oferă doar un Este tfoarte interesant de observat că mulţi oameni ^(ca in «j. precum şi faptul '. Trebuie să admitem acest lucru. Conform cu psihoetica acestui susţinem că un anumit gen de creştere şi dezvoltare conîn stadiul maturităţii este ceea ce caută fiinţa umană pe h formată. ^S totuşi susţinem drept un scop dezirabil în general pe acela al de voltării personalităţii spre nivelul cel mai înalt accesibil de maţi ritate. _._j. este mai puţin " ' cifiee şi necorelate pe care copilul mic sită de greşeli şi de păcate minore şi nici nu confundă obiceiu culturale cu moralitatea personală de bază.n prezentă în viaţa multor indivizi care sînt în alte privinţe deviantî întîrziaţi. De aceea. conchidem că un simţ L a fi depăşită.

Sănătatea celor în vîrstă. totuşi proporţia lor de accidente la condus este mai mare decît a şoferilor peste şaizeci de ani. R. Dar pare relativ superficial să discutăm îmbătrânirea numai in funcţie de competenţa medie. de autointuiţie şi umor . inclusiv psihologii şi specialiştii în psihoterapie ar vrea 'a Ştie. Ei au mai puţine accidente industriale. Hardrd Sohool of Public Health. mulţi posedă încă abilităţi înalte şi o puter-. De Silva. Unicitatea persistă pînă în rnor-raînt. cel puţin în ceea priveşte concepţia despre valori în cultura occidentală. R. interes în conformitate cu realitatea externă . Scopurile psihoterapiei şi ale consilierii sînt uneori enunţa într-un mod care nu reuşeşte să recunoască toate aceste crit'ei de maturitate. îrnbătrînirea este o etapă normală în viaţă şi merită un studiu special în domeniul teoriei personalităţii. Acelaşi eşec îşi pune pecetea asupra politicii noast privitoare» la persoanele în vîrstă". p^ nalitatea matură 1) va avea un simţ extins al eului .Cîteva cuvinte despre îmbătrânire Am insistat asupra faptului că procesul îmbătrînirii ni în mod necesar acelaşi lucru cu „maturizarea" personalităţii. XXXII. Creşterea deosebită a interesului faţă de acest subiect în ultimii ani se datorează faptului că din 1900 durata medie de viaţă a crescut de la aproximativ patruzeci de ani la şaptezeci. Este adevărat că vigoarea biologică descre§ după douăzeci şi treizeci de ani. McFarland. Problema de a şti ce să faci cu aceste persoane este deosebit de acută pentru că „familia extinsă*' este un lucru care ţine de trecut. în acelaşi timp sînt mai puţin eficienţi în muncile care reclamă o acţiune continuă şi rapidă29. în „Scientific Monthly". 1955. singurătatea lor şi întrebarea dacă mai pot fi de folos societăţii sînt toate probleme arzătoare. 308 Cercetările arată că rezultatele obţinute de oamenii mai in vîrstă în industrie sînt surprinzător de bune. \. 4) va percepe. . atitudinile medii. 1956. raţionare şi judecata nu descresc în m măsurabil. pp. 5) va fi capabilă autoobiectivare. 309 biect. bunăstarea economică. Totuşi. Dimpotrivă. ele se pot îmbunătăţi datorită stocul^1 ^ mare disponibil de experienţă. . R. Cercetări recente indică faptul că majoritatea oamenilor nifli în vîrstă sînt departe de a fi slabi sau inapţi. Mo ore. mai mult decît ori cînd înainte tot mai multe „personalităţi" se vor afla în stadiul avansat al vieţii.sau maturitatea personalităţii. Deşi retraşi şi forţai la o izolare virtuală. nici o persoană care îmbătrîneşte nu poate fi considerată ca po-trivindu-se numai unui tip mediu. 2d ser. Urmărind o parte din vasta literatură asupra acestui su29 R. m H. A. Mc F ari and. No. „Bull. N. Totuşi.nică direcţionare. Este instructiv să luăm în considerare statistica accidentelor de automobil. orice persoană cu spirit practic. voi. din copilărie şi pînă la sfîrşitul vieţii. am constatat un acond considerabil.". Totu?1 capacitatea de înţelegere. De asemenea.. fluctuaţia în muncă este mai scăzută şi au rezultate egale comparativ ou muncitorii tineri. Pare că persoanele care îmbătrânesc pot compensa ceea ce au pierdut în abilitatea motorie utilizând prudenţa şi judecata30.Warren. problemele medii După ce a dezvoltat de-^a lungul vieţii o personalitate unică. Tragedia constă în retezarea oportunităţilor lor de a căuta o dezvoltare în continuare. în p„J oular constatăm şase criterii care rezumă sfera acordului. Age and highway accident.Y. Cea mai importantă lecţie pe care o învăţăm din numeroasele studii psihologice asupra îmbătrânirii este aceea că persoanele în vîrstă nu diferă prea mult după retragere de ceea ce au fost înainte. 1. 14—32. C. De asemenea. 6) va trăi în armonie o filozofie de viaţă unificatoare. Părinţii şi bunicii trăiesc acum rareori cu copiii şi nepoţii lor căsătoriţi. Cine poate aprecia cantitatea de înţelepciune pe care societatea o poate pierde înăbuşind dezvoltarea în cursul ultimelor decade de viată ? ' Rezumat Psihologii nu ne pot spune ce înseamnă normalitatea. i38' 47. Mod. The psychological aspects of aging. 3) vâ avea o securitate emoţională de bază si va accepta pe sine . 536—545. Boston. va gîndi şi va acţiona ". fluman vdriables in motor vehicle accidents. Ar fi o etică şi o psihologie m sănătoase să se încurajeze dezvoltarea personalităţii umane toate cele şase direcţii. 2) va fi Ca bilă să se raporteze cu căldură la ceilalţi atît în contacte intirn cît şi neintime . în viitor. de asemenea şi acuitatea senz°' rială şi îndemînarea de a rezolva „teste de inteligenţă". tind să fie mai stabili şi mai loiali cînd nu se află sub o supraveghere severă. Ceea ce pretind ele de la viaţă nu a luat sfîrşit. Acad. sănă. Companiile de asigurare recunosc acest fapt prin primele de asigurare mai mari pe care le impun şoferilor tineri. Deşi tinerii sub douăzeci şi cinci de ani obţin rezultate consecvent mai mari la testele de coordonare şi abilitate motorie. 11 B.

statisticienii de g factori. deprindere).n. în G. atitudinile sau timentele. depinde în mare parte de capacitatea ei de a identifica elementele semnificative din care e alcătuită partea din cosmos care-i este atribuită. riei personalităţii i-a fost dat să fie scrisă în mare . emo-lUe drept elementele ultime. Să luăm un exemplu : un psihofiziolog interes t de flexia şi extensia alternativă a piciorului ar putea decide c-rejlexul în lanţ este elementul de bază oare ne interesează . alţii. pînă în secolul al XVII-lea e. Totuşi ceva trebuie să explice repetiţiile şi stăbilităţile din comportamentul personal. idei. logii vorbesc de ansambluri de celule . ca al oricărei ştiinţe. Această concepţie încearcă să se apropie de fluiditatea care caracterizează întreaga viaţă mentală şi comportamentul. arcuri reflexe. Fără tabelul elementelor. atitudini. tion. Rinehart and Winston. structuri şi cîmpuri. deprinderi. Dar această variabilitate a elementelor produce în cel mai bun caz confuzie pentru ştiinţă. imaginile. substructuri sau microstructuri.sment of moW . Asser. fe. Unde sar situa fizica fără cuante sau biologia fără ce-luk ? Orice ştiinţă este analitică. depinzând de nostru de interes. Lipsa acordului provine din faptul că psihologii au în vedere 'copuri diferite. Experimentatorii pe animale tavo313 rizează elementele stimul-răspuns (impuls. Problema caracteristică a psihologiei S-a spus adesea că psihologia este „cu mult în urma" altor ţe pentru că ea nu poate descoperi elementele saje fundamen-"tale in secolul trecut au fost propuse multe elemente (printre ele. Dacă studiem comportamentul interpersonal am putea prefera deprinderea de a se îjţ. Afirmaţia cea mai veridică ce poate fi gc despre sistemul nervoşi uman este aceea că el este orînduit "** mod ierarhic : structuri atît de simple.e. un cercetător preocupat de clasificarea activităţilor motorii Va alege mersul ca un element mai acceptabil. depărta de oameni. este compusă din stru -turi relativ stabile. psihologii cdinicieni înclină spre trebuinţe . Dacă interesul nostru se îndreaptă spre dispoziţii mai generalizate ale personalităţii ne putem fixa asupra trăsăturii de a fi retras.E « REZUMAT N atura omului. favorizează trăsăturile. factori. 1 într-o anumită măsură această discuţie urmează capitelul meu intitUi What units shall we employ ?. Elementele diferă ca grad de complexitate. imagini. De aceea succesul ştiinţei psihologice. Dar nu s-a dP"s la un acord de bază. instincte. emoţii. Cel puţin o şcoală de psihologie (teoria cîmpului) condamnă orice „atomism" în psihologie şi pune accentul numai pe configuraţii.: PARTEA A III-A structura Personalităţii CAPITOLUL 13 în cântarea elementelor PROBLEMA CARACTERISTICA A PSIHOLOGIEI 0 CERCETAREA ELEMENTELOR IN TRECUT w ELEMENTELE DE STIMUL-RASPUNS o ELEMENTELE IDENTICE . Lindzey (Ed. Deşi admitem că elementele nu pot exista într-o „stare pură" (căci conduita noastră zilnică este determinată de confluenţa mai multor elemente activate). precum sînt căile reflexe s^ atît de complexe ca filozofia diriguitoare vieţii — toate sînt în acU eaşi măsură reale. Cum putem explica acest fapt dacă nu căutăm anumite structuri ? Cercetarea elementelor în trecut1 Avem nevoie în studiul personalităţii de elemente de un lelativ înalt de complexitate. tnipulsuri. chimia nu ar exista. ELEMENTELE FACTOTUAl. senzaţii. sentimente). facultăţi. Ele pot fi turi majore. Hoit. Elemente fine sau grosiere de toate felurile îşi au locul lor. al căror interes rezidă numai Ul viaţa mentală conştientă. j saţi de personalitate. New York. 1958 —> 314 pin secolul al IV-lea î. considerau senzaţiile. ca orice lucru din natură.n. Wundt şi Titchener. căci meseria noastră este să <?*' plicăm ordonările mai extinse (molare) de conduită şi nu contracţii musculare. iar analiza înseamnă „a descompune sau separa'1. totuşi constatăm că personalitatea este relativ stabilă în cursul timpului si în diferite domenii situaţionale.).

a evita. 1949. agresivitatea. receptivitatea zorială. sînge — sangvin. în 1924. cap. New York. S. sexul. trebuinţele nu sînt în mod necesar moştenite . care a durat aproximativ şaizeci de ani. trăsături şi tendinţe. Nu vom încerca să definim sau să explicăm toate aceste propuneri. Dacă „unitatea ştiinţei" va fi eodată realizată. Alţi psihologi au transformat instinctele în doctrina trebuinţelor (paginile 208—211). întîlnim" deprinderi. ergi. Ma>% F. pp. schema este coerentă. Aceste fragmente de istorie servesc pentru a da o perspectiv' căutării care a început acum două mii de ani şi care nu a ajun încă la o concluzie. Toward a general theory of actiori. valorii vectori şi sentimente. flegma — flegmatic). 1931. Th<* vature of pcrccption and thc concept of structurc. ele sînt doar direcţii de bază ale motivelor. P. izolarea.\ m. A. vor fi examinate în acest capitol şi în cele următoare. 463 f. a apărut. 1951. El considera că aceste unităţi ar putea fi ordonate într-o listă de elemente motivaţionale uniforme în raport cu care toate persoanele să poată fi comparate. El susţine că „personalitatea este alcătuită din mii de deprinderi independente şi specifice". Murray. 9 . Instinct: a study in social psychology. de exemplu. Spre sfîrşitul acestei perioade. spre deosebire de McDougall. dorinţei cu dorinţa însăşi — ceea I este un progres faţă de clasificările mai abstracte3. Aşa cum m arătat în capitolul 3. Berna i-d. este încă larg răspîndit în America. dominanţa. M„!~ rây enumera paisprezece valori fundamentale şi doisprezece tori. 315 ^ °~ realizarea. 3 II. structuri preferate.onds. aceasta nu se va face în acest mod suprasimplitJC Cînd elementele umorale nu au mai atras în cele din urmă interesul. Schema este strict nomotetică. AppletonCentury-Crofts. . a menţine. Nejv York. ' Elementele de stimul-răspuns Acum trebuie să atacăm o problemă fundamentală în teoria personalităţii. deşi mai puţin obişnuit decît era acum două decade. Impulsurile erau în cea mai mare parte simple ape-tituri şi aversiuni fiziologice. C i Emergent human nature. Acest punct de vedere. Printre trebuinţe sînt : umilinţa. Elementul esenţial este deprinderea specifică. p. atenţiei. pentru a domina scena. Diagnosing persm lity and conduct. atitudini. Behavioriştii au postulat impulsurile ca elemente neînvăţate pe care se bazează personalitatea. care scapă de abstracţiunea trebuinţelor. ideologia. sexualitatea. O teorie cuprinzătoare despre „structură" se află în F." tendinţă de comportament specific care trebuie definită 'în funcţie de un stimul anumit şi de un răspuns anumit"4. dar nu se susţine. Unul sau mai mulţi autori preferă unul sau altul din aceste tipuri de elemente şi oferă definiţiile şi subclasificările lor. Fiecare poate fj^6 gat de un vector . Hinehart and Wmston. 4 Knunţări ale acestui punct de vedere pot fi găsite în II. Gali — frenologul — a căutat facultăţi care se apropiau de calităţile personale : vanitate. Vale -^ tipice sînt: sănătatea. nu există o organizare la niveluri superioare. II. M. 1924. L. biochimia şi psihologia se bazează pe Aceleaşi patru elemente cosmice. totuşi. tâ relevă de fapt că fizica. banii. New York. a dobîndi. K. de către McDougall. Hartsi M. E. Singurul element este . impulsuri. Knopi'. doctrina facultăţilor. dar are ava' tajul de a integra obiectul . S-o numim problema specificităţii. Wiley. constructe personale. aşa cum se sugerează în utilizarea obişnuită a termenului trăsătură. Doctrina instinctului şi-a modificat forma. Press. Murray a adoptat conceptul valoare-vector. de exemplu) adesea ei nu sînt de acord cu elementele specifice care trebuie recunoscute în cadrul tipului respectiv. 1930. Sub influenţa lui Darwin. în afară de instincte. Toward a claxxification of interactions. Bernard a rapontat faptul că au fos>t propuse peste 14 000 de instincte diferite şi că în perspectivă nu se contura vreun acord2. Mai recent. dragoste de urmaşi. A. Harvard Univ. Propunerile actuale sînt într-un număr tulbu rător de mare. Macmillan. Cambi I Mass. Timp de două secole (cam de la 1650 la 1850) natura omului a fost concepută ca un amestec de facultăţi — „puterile" memoriei. Numărul rezultant de elemente motivaţionale este mare poate fi manevrat. trebuinţe. A. a adus apărarea elegantă a instinctelor şi a derivatelor lor. scheme. New York. Perioada următoare. teoreticienii personalităţii au schimbat facultăţile cu instinctele. în 1 sons. AII port. dimensiuni factori. Spre deosebire de instincte.). Shils (Eds. Freud a întărit căutările în această direcţie deşi. raţionamentului şi aşa mai departe. bunăvoinţă şi altele de acest fel. 1olt. el nu a oferit o clasificare clară a instinctelor. L. 220. Cîteva din ele.. I95o pceastă teorie ajută la explicarea stabilităţii structurilor personale şi în ace■ timp a capacităţii lor de modificare în contact cu structurile „externe" Waturale sau sociale) j. Cu alte cuvinte. sentimentele. sindroirturi regiuni. Dar chiar dacă unii autori sînt de acord în privinţa unui anumit tip de elemente (factorii. ente umorale paralele (bila neagră — melancolic. bila gal-" ă __ coleric.măsură în r&enn celor patru temperamente. W. Este interesant faptul că aceste ^peramente au fost considerate drept corespunzătoare celor patru ^rnente ale naturii enunţate de Empedocle şi celor patru ele-.

132. timizi ia serviciu. timizi. v-udics U1 tkc urganization of character.şi Witty. 1934.. voi. 490. ocazia" să trişeze la lucrările scrise de la şcoală şi să mintă în legătură cu trişarea. cinici sau serviabili ? Putem prevedea în mod corect comportamentul lor în situaţii noi. Cunoaştem cu toţii oameni care sînt îngrijiţi în privinţa jrnbrăcăminţii. 317 Minciu . Astfel. New York. 44. sfinţi în zi de sărbătoare şi diabolici în cursul săptămînii. tirani acasă. A. K. Lehmann. 1930. May. şi. Copiilor li s-a dat ocazia să fure bănuţi (şi a reieşit faptul că ei aveau deprinderi destul de constante de a fura sau de a nu fura). Macmillan. Studiul. Cercetătorii au pus sarcini concrete în faţa a sute de copii. 1929 . De nenumărate ori o baterie de teste desemnată să măsoare trăsături ca severenta sau agresivitatea sau onestitatea a dat rezultate atît de nesigure f. Dai' în acelaşi timp nu cunoaştem şi oameni care sînt aproape întotdeauna îngrijiţi. Această cercetare a fost ingenioasă şi meticuloasă.E. Li s-a dat. Tre-■juie aduse oîteva obiecţii importante : 5 H. deşi impresionant. O deprindere necinstită într-o situaţie era independentă de deprinderea necinstită din altă situaţie. furtul bănuţilor şi minciuna în legătură cu trişarea corelau numai +0. nu e pe deplin convingător.I. O.. in deent.de puţin demne de încredere. Psychol. de asemenea. incit s-a pus problema existenţei reale :. ^udiei tn servlCP nnl] seif-control. Osaturilor generale5. Faculty psychology and personaltiy lra't\ în „Amer. P. S hutţle Wor t h). Witty. Corelaţiile între aceste forme de comportament erau s-căzute. Trăsăturile lor par să fie generalizate. J. Intr-o anumită măsură. experienţa comună confirmă această părere. M. cooperarea. — Cercetarea asupra educaţiei caracterului)6. Concluzia finală a fost că asemenea calităţi sînt „mai curînd grupuri de deprinderi specifice decît trăsături generale". 1928: voi 11. dar neîngrijiţi la biroul lor. bunăvoinţa. Studie*. voi I. III (eu F. 11 II Hartshorne. Adepţii specificităţii îşi susţin punctul lor de vedere pe baza argumentelor mai vechi din Character Educatlon Inquiry (C.316 Temeinicia acestei concepţii este formulată tranşant de Leh.". să trişeze la jocuri. slabe. Iată un exemplu din aceste rezultate. perseverenţa şi autocontrolul. Din răspunsurile lor a fost posibil să se studieze dovezile pentru şi împotriva existenţei unor asemenea pretinse trăsături ca : înşelăciunea. de asemenea. \.

«\vchol. dispoziţii personale posibile omise de ei) 1. Ceea ce descoperă cercetarea e. 17—102.30 (mai mare decît pentru comparaţia furtminciună). Un copil care minte o poate face pentru că îi e teamă de pedeapsă . dorinţa sa majoră de admiraţie şi superioritate socială s-a trezit.E. Copilul este considerat inca-Pabil de a generaliza norme de decenţă.. s-a găsit în timpul verii printre băieţi niai mari care l-au privit de sus ca pe un străin şi drept ceva fără valoare. dar . ici mai curînd un lucru specific în fiecare situaţie". mult complicate prin aprobare şi dezaprobare socială.Furt Pretinsa trâsâturâ de necinste -. p 7 J. conchide că există o dovadă pentru admiterea unui factor general c de caracter. intercorelaţia medie a douăzeci şi trei de /teste utilizate a fost +0. Există dovezi serioase că oamenii mai în vîrstă devin mai constanţi în comportamentul lor socializat. ci numai că necinstea. între altele se spunea : „Psihologia nu mai recunoaşte cinstea ca trăsătură permanentă. Cu alte cuvinte. sau pentru că este răzbunător într-un mod antisocial.7 Doctrina specificităţii a avut rezultate oarecum dăunătoare. General and specific factori in character. de a învăţa respectul pentru interesul altora. trebuie să-i educăm să nu ia bani din geanta mamei.E. Un autor. analizând datele C. sau pentru că ae simte inferior^social şi doreşte să-şi cumpere bomboane pentru a cîştiga aterrCia tovarăşilor săi de joc. 4. Copilul F (figura 22) poate minţi pentru că simte o foame cronică pentru laudă şi aprobare. Cazul următor ilustrează problema. raportează că în obţinerea unui „scor total pentru caracter" la copii. nu este fermă sau bine socializată în primii ani de viaţă. în exemplul dat. Cercetătorii C. S-a simţit frustrat şi îndurerat.I. Această concluzie. 3. aceasta este o problemă.I. Ceva pare în mod serios eronat în această imagine. cum am văzut. dar consecvenţa sa nu corespndea idealului social. Trăsăturile de caracter nu sînt trăsături generale. Conştiinţa unui copil. 2. Băiatul era destul de consecvent cu sine însuşi.' Aceste componente ale caracterului nu sînt părţi fundamentale ale personalităţii. Dacă relaţia pozitivă constantă trebuie privită ca o dovadă a specificităţii sau a generalităţii._ (rz+1321 __Figura 22. Investigatorii şi^au propus să studieze calităţi etice. pentru că nu doreşte să alerteze sentimentele profesorului. într-o zi nn 318 'membru al grupului a propus „şterpelirea" cîtorva bucăţi de dullciuri de la magazinul din colţ. în „J. siţi de trăsături.. Nu vrem să spunem că orice persoană este perfect constantă. mai ales în copilărie. ci numai că adulţii sânt mai constanţi decît copiii. Un copil care are deprinderea de â fura bănuţi poate face astfel pentru că economiseşte în vederea cumpărării unei truse de scule . In urma cercetării menţionate o importantă directivă de la biroul central din New York a fost trimisă la nivel naţional conducătorilor unei organizaţii de tineret. La început deprinderile de cinste ale băiatului l-au îndemnat să reziste la propunere. în educarea unui copil nu ne putem aştepta la mai mult decît o dezordine de deprinderi . B Maller. Deprinderile mai puţin stabile de cinste au fost distrusa de o trăsătură mai puternică şi mai organizată. rezultatele nu dovedesc că copiii sînt lip.". aşa cum a fost măsurată nu este ea însăşi o trăsătură. Cercetarea nu dovedeşte ca „furatul bănuţilor" este o deprindere izolată. Factorul c este definit drept dispoziţia de a re-junţ ia un dştig imediat de dragul unui cîştig mai îndepărtat. să nu fure Prăjituri. să nu forţeze lacătul băcăniei. este în mod direct opusă concluziei prime a investigatorilor. dar cînd grupul şi-a bătut joc de el. Ei tind să fie „cinstiţi în întregime" sau poate „mincinoşi în general". A întreprins singur furtul şi în cîteva clipe a ieşit din magazin cu o provizie mare de batoane de ciocolată. Un băiat de zece ani obişnuit cu respectul tovarăşilor sal de joacă acasă. 1934. extrasă din date identice. fără legătură ep structuri' superioare ale organizării personalităţii la copilul respectiv. Soc. 5.ste faptul că noţiunea abstractă de „cinste" nu este o trăsătură la fel de puternică la copil cum sînt alte dispoziţii personale. Critica unor concepţii no'motetice asupra trăsăturilor (Elipsa en linie întreruptă reprezintă trăsătura aşa cum este concepută de cercetător' elipsele cu linie continuă.

fără a fi constantă în trăsături care Isînt testate pe o populaţie generală. recente făcute de W. Sau dacă s plasează într-o poziţie inferioară la o măsurătoare. sociabile (sau nu) la^ un item.mai mare. >a fost abandonată. Astfel.". copiii pot fi constanţi. e poate pentru că nu o căutăm unde trebuie. G. O persoană poate fi total constanta în raport cu ea însăşi. perseverente. deşi nu indică niciodată o siguranţă perfectă. dovezile nu sînt convingătoare. Am putea spune de un anumit îâiat că este politicos. inacceptabilă. nu trebuie să ne aşteptăm la nici o constanţă. B. Dar în ciuda afinităţii sale cu etosul american nu ne puterj mulţumi cu specificitatea. Acestora le place mai curînd să considere că sitr/ aţiile recurente (modelele 'culturale) produc orice stabilitate care s~ află în conduita omului.i3 James şi E.8 în al doilea rînd. Ori de cîte *ori un „test de personalitate" prezintă o fidelitate mare (constanţă internă) înseamnă că pe1'" soanele care sînt agresive. tradiţia analitic* este puternică în gîndirea americană . Ea se potriveşte cu tradiţia lui u«. i în ciuda neajunsurilor sale evidente. dovada rezultată din trăsături comune. ţi înt'r-o „circumvoluţie nervoasă".. and Pers. folosind o metodă care se bazează numai pe investigaţie de masă. 69. ne place să reducem comportamentul la componentele cele mai mici posibile. Enunţat mai pe larg. Dacă ar^îi studiate numai coperţile. în care se presupunea jj c i rezidă o deprindere specifică. doctrina Specifici prezintă o atracţie considerabilă pentru teoriile americane (nu''" pentru cele europene). Am văzut în figura 22 că înj raport cu ei înşişi. dar nu şi cu o componentă concepută nomotetic. Teoria specificităţii . Există B^ri superioare de integrare şi acestea garantează structuri I -> nt mai iargi decît simplele deprinderi specifice. Unii copii dezvoltă o "uitate generalizată de a amîna satisfacţiile lor . în al treilea rînd. Metzner arată că această tră-T^ţ este relativ constantă în personalitatea copilului. 319 ii-it .tradiţional a fost dat în ter^■i existenţei elementelor identice. relevă o constanţă considerabilă. Desigur că nu au. Thorndike care au pus un accent mare pe tul deprindere din conduită. decât să considere omul ca avînd trăsături stabile care determină comportamentul său fără a exista o depetl denţă evidentă de situaţie. Dacă constanţa nu e căutată in direcţia corectă. nu ne putem niciodată aştepta ca toţi oamenii să fie constanţi. Next steps in pcrsonality ment. ea nu va fi găsită. Este înrudită cu poziţia unor sociologi care pun un accem mare pe situaţie. Să presupunem că întrebăm dacă oamenii care utilizează bibliotecile publice au trăsături care îi fac să scoată numai cărţi cu coperţi roşii sau verzi. 1933. Elementele identice H>a:\: cineva concepe personalitatea ca fiind alcătuită din Bunărate deprinderi specifice" trebuie să răspundă la întreCum explicaţi constanţa considerabilă pe care oamenii o în conduita lor ? Un răspuns. tind sa & plaseze la fel şi la celelalte. de obicei. 320 e fidelitate internă care există în testele de personalitate îtă fidelitate este de obicei mult mai mare decît o implică iu de la pagina 317. 2. II. in sfîrşit. Dar dacă este cercetat subiectul cărţilor alese ar apărea trăsături bine organizate ale interesului. Dacă nu reuşim să găsim constanţa. în primul rînd. Este apropiată de doctrinele răspuns care caută un răspuns măsurabil ce urmează unui ştia măsurabil (o situaţie de care uneori se apropie cercetarea pe anUi male). din cîteva motive. »■ Sa vedem cum decurge teoria. alţii de aceeaşi vîrstă pre-lnc> satisfacţii imediate. Doctrina că întregul comportament (şj ca atare şi personalitatea) este compus din nenumărate deprinderi specifice este. în „Charact. specificitatea este contrazis3 8 Exemplu] este din G. sînt tot astfel în general la toţi ceilalţi itemi. Watson. L. tot ceea ce se cunoaşte referitor la acţiunea inte |are a sistemului nervos este incompatibil cu specificitatea. Mischel şi R.

ea se datoreşte în întregime unor componente şi mai fine şi mai specifice ale acestor deprinderi.i — indică asemenea ţtăţi Săgeţile indică direcţii pmuUire. prinderi ale sale sînt automat puse în funcţiune ori de cîte ori întîlneşte elemente identice în cîmpuri diferite. prin asociere specifică ulterioară. ar putea sugera un zîmbet prietenos (deprinderea 5). să-şi şteargă pantofii (deprinderea 2).e in eîmpurile de stimuli. care. pry unele componente verbale asociate în mod obişnuit — de exemplu.(elementelor identice) pune : „Nu. Astfel. 321 etura şi dezvoltarea personalităţii — cd. că atunci cînd intră pe uşa de la intrare (a) în proprja casă (cîmpul stimulului I) el trebuie să-şi scoată şapca (' derea 1). Uşile de la intrare au ceva m (elemente identice în cîmpuri diferite de stimuli) : toate îl j voacă pe băiat să realizeze aceleaşi trei deprinderi (ca. provocată de stimulii anterior asociaţi cu aceste deprinderi sau « e deprinderile înseşi au o legătură. Ceea ce se neagă este faptul că nu există nici o dispoziţie generalizată căreia să i se poată ataşa în mod corect denumirea de „politeţe". un zîmibet prietenos. în orice B*indiferent dacă o persoană e prezentă sau nu". 265 ţea nu e nimic altceva decît repetarea aceleiaşi deprinderi. Orice relaţie ar putea exista între cele şase deprinderi enumerate aici. ^Bălăria sau orice are pe cap cînd intră pe orice uşă. . cîmpul stimulului Ii). negata de teorie -H P M Sv iiionds. New York. Mai curînd. în virtutea unei expresii faciale asociate în mod obişnuit. pagina 104) Astfel. The nature of conduct. Defel. cînd intră pe uşa unui vecin. Băiatul este în mod fundamental o creatură cu deprinderi specifice. ca invitarea -afară la joc a prietenului (deprinderea 6). Dar cu timpul el poate să-şi scoată şapca. „Bună ziua. de asemenea. de exem~ piu. iar elipsa cu linie rupta reprezintă trăsătura fceă ele politeţe negată de teorie) Trăsătura generalizata d? politeţe' ' ~~ -. 1 deprinderi (Liniile con. nu are nici o trăsătură de politeţe".9 Atunci polite. Acum. O diagramă va clarifica teot^ Băiatul din exemplul nostru a învăţat. prin 'mijlocirea exer-ţiului. ce mai faceţi ?" — să pună în mişcare o întrebare următoare referitoare la sănătatea lor (deprinderea 4). la rîndul ei. pe scurt unor elemente identice. elementele identice din cîmpurile de stimuli sau din structura neuropsihică sînt responsabile de cvasiconstanţa conduitei băiatului. deprinderile înseşi sînt. cjn. ţj observator neinformat ar putea remarca faptul că este un băiat politicos. salutul adresat celor din casă (deprinderea 3) ar putea. să salute dinăuntru (deprinderea 3). cele trei de. astfel încît apariţia uneia poate să atragă âum sine apariţia alteia (în virtutea acţiunii reintegratoare. ei waţă să scoată şapca respectivă cînd ajunge la o uşă anumită ■ prezenţa mamei sale. 1928. nu are nici o trăsătură generală . capabile să ciib trăsături identice. Irusfîrşit. duce la un act suplimentar de „politeţe".' > Teoria elementelor ■cp Identitatea poate apar. a1. Macmillan.

Uneori McCarley va da frîu liber urii sale scriind o scrisoare unui ziar local. dacă cineva învaţă cuvîntul amor în latină. Caracterul general al unei trăsături. Să precizăm această problemă : pare probabil că teoria elementelor identice permite un „transfer al învăţării" prea mic. Naţiunile Unite înseşi. toţi liberalii. Hume) pînă la teoriile moderne stimul — răspuns. Pentru a rezuma această concepţie am putea spune că iniţial ea postulează elemente foarte mici (ideea simplă la Locke. 323 mcerdri de c'eseqreqr re scnr scrisori de protest *oteazâ artpa ap pxtrf-^A aderă io rtuk'ux Hlan tn ju ri i ţrîtica ONU comenran os' !f oruncd < u p i ti t Sf rvotlo '-'■} Figura 24. unul prea mare. Pentru el. . punctul de vedere opus. sau făcîndu-se roşu la faţă şi urlînd sau adunînd revoltaţi şi aruncând cu pietre în casa unui negru sau a altui „comunist". Dar el aceştia alcătuiesc un concept organizat (o t similaritate). traiect nervos sau orice altă legătură identică) este imposibilă. dar nu implică elemente identice în . în franceză cu amour şi amour-propre. întreaga problemă iese la lumină cînd ne punem întrebarea : Ce este similaritatea ? în versul lui Goethe „Verde este arborele de aur al vieţii" simţim cumva ce vrea să înţeleagă poetul. ar exersa.Acesta este tabloul structurii personalităţii după teoria elementelor identice. elevul cîş-ceva valoros în pronunţie sau în vocabular prin repetarea elemente specifice. de modă veche. Volumul trăsăturii e minat de echivalenţa stimulilor care o produc şi de echivalenţa răspuivpe care Ic provoacă Orice este nou sau ciudat sau străin probabil că se includ* această atitudine (sau trăsătură) foarte generală. Să revenim acum la personalitate. antisegregaţioniştii Şi evreii — toţi sînt „comunişti" şi îi urăşte. Punctul "e vedere al specificităţii ar spune : „Nu. aceasta 322 e un element identic în limba engleză cu amorous. ruŞii. Cititorul trebuie să observe că acest punct de vedere este adesea întîlnit în psihologia generală. nxiişchii intelectului. Un anumit „superpatriot"' (să-1 numim oare McCarley ?) are. susţine că studiul limbii latine aduce beneficii mult mai ^ari. Or. Pare iraţional să pre-'Punem că asemenea stimuli diverşi au elemente comune. Comporta-raentul este similar de la situaţie la situaţie. dacă ţn studierea limbii latine un elev elaborează deprinderea de a se ocupa de gramatică în fiecare seară. majoritatea profesorilor de colegiu. Locke. De aceea. feastă deprindere îl va ajuta poate cînd va întreprinde studiul chi-iei sau al oricărei alte materii. tradiţional denumit „disciplină for-alău. se pune adesea întrebarea dacă nu este biifl să se studieze limba latină pentru că „educă mintea". Apoi caută să explice structurile de nivel superior postulând conexiuni sau asociaţii între aceste elemente mici. El ar stimula imaginaţia (în ansamblu). ca şi în psihologia perso* nalităţii. da . ar dezvolta un simţ al preciziei în limbaj (în general). într-o metaforă folosită odată pentru a descrie un poet popular dar care din punct de vedere sentimental era de calitate inferioară —■ „un produs de pluş purpuriu al plăcintelor cu brinză poetice" — unde este elementul comun care uneşte nefericitul poet cu această imagine ucigătoare ? Această metaforă şi altele pot să ne învăluie ca expresii apte de similaritate — şi totuşi Casarea unui element (specific oomun (fie senzaţie. ca să spunem aşa. iar teoria „disciplinei formale". o fobie faţă de -otnunism Aceasta pare să fie trăsătura sa principală. Să observăm o clipă comportamentul său. da. De exemplu. nu. cu excepţia cazului în car4 pot exista elemente identice între limba latină şi alte activităţi^ De exemplu. senzaţia la Hume. arcul reflex sau deprinderea la behaviorişti). elemente identice. dar unde se află un element identic care să unească viaţa cu un arbore de aur şi simultan cu verdele ? Similaritate. toate or-§anizaţiile pentru pace. deprindere. Tradiţia specificităţii şi a elementelor identice a predominat în psihologia anglo-americană din timpul empiriştilor englezi din secolul al XVIII-lea (de exemplu. hai să spunem.

O persoană care e timidă poate avea de la în eput o distie de a dezvolta teama de ceea ce e străin . cap. . Termenul similaritate. Una este aceea că teoria nu este capabilă sa cifice ce este un element. * comportament. Această cor cepţie neagă faptul că elementele specifice de stimul-răspuns ga elementele identice constituie cheile de bolită fundamentale ale turii personalităţii. Putem. Dar putem. De ce-urile similarităţii şi echivalenţei sînt dincolo de înţelegerea noastră actuală. desigur. această insecuritate este un fel de atitudine care ar putea. cum face doctrina specificităţii. Elementele factoriale nu se bazează pe presupuneri de ordin nervos sau comportamental. Columbia Univ. The transfer va've <>( quided learning. dar ei -nvaţă proporţional cu capacitatea lor de înţelegere a principiilor /adică. New York. New York. 21 Vezi. teoria intră în conflict cu multe do 324 e negative"10 în procesul educaţional nu se constată că copiii învaţă un nou material proporţional cu numărul 'elemente identice din el şi dintr-un material vechi . spunem că el are o satură de politeţe. R. o formă de atitudine mentală) va face progrese rapide în organizarea tuturor exemplelor semnificative pentru acest Principiu într-un concept general. ci deoarece pentru el acestea au aceeaşi semnificaţie soi esenţială. gchivalenţa şi similaritatea nu sînt uniforme pentru toţi . în primul rînd. dacă preferăm. în general. (Nota trad. de exemplu. transferul are loc. ele constituie o chestiune personală şi de aceea este imposibilă predicţia en niasse* pentru oameni a valorii transferului unei singure experienţe saii elaborarea unui program de studii şcolare care să asigure efecte de transfer uniforme pentru toţi copiii.. nizatoare. Putem împrumuta o expresie din William James şi să spunem că toate fiinţele umane au . Sau că băiatul politicos va fi atent în aproape toate situaţiile. f Ceea ce vrem să spunem este faptul că trăsăturile noastrel personale (ca şi viaţa noastră mentală) sînt organizate pe bază] de similarităţi şi că similarităţile nu pot fi reduse la elemente identice. toate avînd un sens echivalent. 10. Hoit. să explice grupul respingător de calităţi care formează tendinţa dominantă a lui McCarley. * In franceză în original. şi să vorbim de echivalenţa stimulilor sau echivalenta! răspunsului. ci mai curînd pe presupuneri statistice. ceea ce înseamnă că multe situaţii provoacă di ziţia de atenţie faţă de ceilalţi şi conduce la multe forme vâri. în capitolele următoare voi enunţa opinia mea personală (W pre natura adevăratelor elemente ale personalităţii.o aptitudine electrică pentru analogii1'.. 1937. deşi putem adesea să o facem cu un succes oarecare. W. Personality : a psychological lTite> pretation. Ceea ce am numit „dispoziţii proceptive" ne ajută sîi ^ ţelegem „analogiile electrice" pe care le fac oamenii şi structur1? ferme de personalitate pe care le dezvoltă. Dar. Teoria factorilor este un punct de vedere mult favorizat. în prezent nu putem prezice cu exactitate ce stimuli şi ce răspunsuri vor fi echivalente pentru o persoană.11 Dovezile favorizează 'o teorie opusă. v.direcţie de cercetare complet diferită. în care integrarea şi gene-ralizarea joacă un rol conducător. Teachers Coolege. Dar piftem greşi. Există cîteva dificultăţi în ceea ce priveşte doctrina eleţi telor identice.) 325 grupa experienţele sale mai prompt datorită acestei atitudini on. McCarley va reacţiona negativ la orice este „străin''. desigur. spune în mod destul de sigur că dl. Rinehart and Winston. Discuţia din capitolul 11 asupra atitudinilor cognitive ne poate ijuta să înţelegem formarea conceptelor generale şi a trăsăturilor. să utilizăm un cor mai obiectiv. Sau un copil în şcoală care învaţă un principiu orienta-tor (care este. Aici efectele transferului depind jn primul rînd de echivalenţa semnificaţiei pentru individ a domeniilor cu care se confruntă. Atît de rapid şi de subtil ne grupăm experienţele şi ne formăm conceptele şi atitudinile şi trăsăturile încît procesul este într adevăr deconcertant. C Cra î g.capacitatea de a vedea amplitudinea mare a similarităţii în diferite cazuri). Percepem similarităţi. are o nuanţă subiectivă. Multe situaţii pot trezi o trăsătură (sau cbpcept) gfljj ralizată şi multe forme de comportament pot fi echivalente exprimă trăsătura (sau conceptul). de exemplu. A 11 p o r t. Sau o persoană care are o imagine ^e sine precisă (văzîndu-se pe sine ca un „prieten al omului") va 10 Întreaga problemă a elementelor identice si a dovezil6r semnificative este revăzută mai pe larg în G. Bureau of Publieations. el este „rupt de casă" şi în măsura în care multe acte echivalente sînt incluse în sistem. sau cît de identică trebuie să fie o 'u titate.sens inteligibil (în fiecare caz grupe complet diferite de muşchi pot fi implicate). Eiesmenteie factoriale Ne îndreptăm atenţia spre o. Dacă ele sînt similare. 1953. Băiatul care îşi scoate ş şi îşi şterge pantofii cînd intră în casă nu procedează astfel pentru că unele elemente din cele două acte sînt legate în mecanic.

20 6 ( Si 45 J 50 p "«*>. 3rd ed. Factor analysis. mult mai multe intercorelatii sînt incluse într-o matrice si numărul de factori care rezultă este mai mare decît în exemplul nostru simplu. Pentru Prezentări mai largi. p Guilford. Poate că el utilizează teste pentru aceste calităţi sau poate că utilizează aprecieri adunate de la prietenii şi cunoştinţele lor. Chicago. Guilford. Monogr. J. Desigur. de exemplu. în mod obişnuit cercetătorii fac analiza factorială a unui domeniu din câmpul total al personalităţii.35 -90 . New York. Harper. W. 1956.40 . L. Astfel. Univ. de asemenea. Fiecare persoană ar putea fi testată sau evaluată după aceşti 13 factori de bază13 : 12 Pentru o scurtă prezentare a procedeelor factoriale vezi An ne A n a s-tasi. aceiaşi oameni tind să aibă un scor mic la dispoziţie generală.".12 Sute de studii factoriale au fost făcute asupra variabilelor personalităţii. of Chicago Press'. Problema este cum să denumim Grupul I. care înregistrează un scor mare la dominanţa 326 D (65 80 50 -30 . în acelaşi timp. B. recesivitate ?. Să luăm un exemplu ipotetic simplu. dar. pornind cu 70 de variabile în domeniul a ceea ce ei au numit „temperament". Unele dintre ele se suprapun mult. 1954. sau cum ? Analiza factorială constituie un mod mai precis de a descoperi şi purifica suprapunerea dintr-un tabel de corelaţii şi de a stabili factori care să explice grupurile. ed. McGraw-**Ul. Pare mult încărcat cu dominanţă şi conducere. .. întru cît numărul de variabile potenţiale este mare.w -50 . Un tabel imaginar de corelaţii indică situaţia. Analiza factorială aplică legea economiei pentru căifiîarea elementelor de bază ale personalităţii. Macmillan. la înclinaţia de a fi secret şi la pasivitate. :952 . S. Zimmerman. în mod obişnuit. în mod specific ea pune întrebarea : Care este numărul minim de grupuri separate care pot fi considerate că stau la baza unei matrici de coeficienţi de corelaţie ? Deşi calculele matematice cerute sînt complexe. Fourieen dimensions of tem-perament. Să denumim Grupul II nu e mai uşor. Să-1 numim retractilitate ?. New York. New York. Thurstone. introversiune afectivă ?. Psychometric methods.40 -90 A C L 55 -20 -60 55 j . Matricea ipotetică din care pot li extraşi factori vor avea un scor mare la amabilitate. 417. Să spunem că „trăsăturile" sînt acestea: D — Dominanţă A — Amabilitate C — Conducere L — Locvacitate G — Stare de spirit generală S — înclinaţia de a fi secret P — Pasivitate El descoperă acum rapid că acestea nu sînt trăsături „inde" pendente". Să presupunem că un cercetător a măsurat cîteva sute sau o mie de oameni din perspectiva a şapte „trăsături". 1947.30 . 327 activitate generala.. 1958.Figura 25. No. conducere şi chiar la locvacitate . Legea economiei ne previne : „Nu aveţi nevoie de şapte elemente separate . C a 11 c 11. P. rev. Majoritatea oamenilor. într-o măsură şi cu amabilitate şi locvacitate. l. Multiple-factor analysis. în „Psychol. R. Guilford şi Zimmerman afirmă că 13 factori acoperă întregul domeniu.Factorii sînt populari pentru că ei încearcă să răspundă la în' trebarea pe care ştiinţa o pune persistent1: Care este numărul cel mai mic de concepte care pot ordona şi descrie o multiplicitate de fenomene ? întrebarea reflectă „legea economiei" care avertizează ştiinţa să nu Înmulţească fără rost conceptele. Differential psychology. 13 J. natura esenţială a elementului factorial nu e dificil de înţeles1. aveţi numai două grupuri de bază".

— interes pentru afaceri. Bond Jr. caracter plăcut. — gîndire. Cattell. calm. şi ca atare sînt complet jtţi ide ceea ce cuprind testele iniţiale. R. — nevoie de atenţie. toţi desemnaţi să măsoare multe tipuri de interese.la religie. de exemplu. A ton. deşi sînt denumiţi diferit. indică faptul că există c mensiune afiliativă (prietenoasă. — reactivitate nervoasă. în „Psychol. — aventură. masculinitate — feminitate. Monogr. N. ca să luăm un exemplu din domeniul Intereselor umane o echipă de cercetători a folosit o scală alcătuită din 1 000 de Hemuri. M. — conformism cultural. — impuls fizic. De repetate ori apar anumiţi factori. interesul religios. — rezerve nervoase — nevrotism. ■— exprimare estetică. au reieşit următorii 18 factori14 : — interes tehnic. toleranţă. Ele utilizează diferite tipuri de teste. Problema dacă diferitele studii factoriale sînt de acord între ele este neclară. Lista ilustrează o limită importantă a analizei factoriale Ea nu include toate interesele posibile. şi încă două : o dimensiune timidă (deprimată) . I — bunăvoinţa sociabilă. emotivitate. După ce tabelul de intereorelaţii a fost analizat factorial. — anxietate în realizare — siguranţă în realizare.17 O aplicare cuprinzătoare a analizei factoriale la sfera totală a semnificaţiei a fost făcută de Osgood şi Suci. care. /* —■ apreciere estetică. — ordine. De ce nu ? Pentru că chestionarul iniţial nu conţinea iternun 14 . Pe baza multor" studii el încearcă să rezume factorii pe care el şi alţi cercetători i-au descoperit. stăpînire de sine — nervozitate. A factor analysis ştudy o[ human interests. . — interes pentru muncă în aer liber. Astfel.autocontrol introspectiv culturalizat. B. — hotărîre activă. Diamond consideri că există un acord parţial.15 în afară de factorii intelectuali.16 Pe de altă parte. -— interes pentru ocupaţii funcţionăreşti. uneori procedee statistice diferite. R. obiectivitate.T. Sau. — precizie. — agresivitate. capacitate de reflexie depresie. încredere — sentimente de inferioritate. — interes ştiinţific. După cum vedem. n ) 37 j 328 privitori. alertă. — reţinere — timiditate.18 Procedeul în aceşi caz a fost să se aplice 50 de scale de apreciere cu 7 trepte la 20 de substantive comune. reticenţă. A. factorii sint un fel de derivare de ordinul doi din datele iniţiale. — exactitate critică. — realism precis — tendinţă psihotică. există următorii factori : —• afirmare competentă. — asistenţa socială. P Guilford. Christensen. —. ca şi o dimensiune agresivă (dominantă sau ascendentă) .şi una care priveşte normalitatea sau maturitatea (opu-nîndu-se nevrotismului). — asociabilitate. cooperare. sociabilitate. — supracompensare hipomaniacă. — temperament apatic. parametri iniţiali diferiţi. .ascendenţă. -— nevoie de distracţie. întîlnim critici care spun că există un acord redus între factorialişti. sociabilă). O încercare mai ambiţioasă de a acoperi aproape întregul domeniu al personalităţii este ilustrată în lucrarea lui R.

1955. 3. 50. corespunză/toare. vi s-ar cere să spuneţi (în 7 trepte sau grade) cît de puternică sau slabă. ■ 1. Astfel. New York. cît de umedă sau uscată vi se pare o „tomată" asemenea o „pană" sau chiar o „doamnă". Methuen. un factor este o fotografie compusă. activitate. Presupunerile par a fi departe de realitate. Altele indică diferite modele de aversiuni. Ele sînt componente statistice — reduse la număr pe cît posibil. în „J. 291—314. soc. J. Reiese că sînt factori (sau supraconcepte) de valoare. Aceste exemple variate demonstrează suficient intenţia şi meritele elementelor factoriale. exp. 1955. Harsh constată că aceste cauze de iritare se grupează în jurul a patru focare principale 1. Psychol. pentru a explica o matrice de corelaţii. Să dăm un exemplu. Ber-keloy. puterea lor şi activitatea lor. putere. toate aceste evaluări se reduc la trei factori majori. 50. 2. Dacă s-ar descoperi elemente fundamentale de acest gen atunci am putea să inventăm teste pentru a măsura poziţia fiecărei persoane faţă de fiecare factor esenţial. cît de n R. neregularităţi în înfăţişarea personală. London.s of meamng. 18 C. Personality and temperament. 325—338. 16 S. poveştile obscene şi marinarii agresivi. să fie •deotici ? în cel mai bun caz. totuşi rezultatul este revelator în mod moderat. W53. lf>57. O persoană relatează că nu suportă oamenii care fon'făie. Factor analys. în gene ral. ofense aduse ego-ului propriu şi 4 iritare la ghinioane mărunte. tabelului de elemente periodice din chimie. limitat —■ mai limitat în scop decît este cazul de obicei.dacă aţi fi cel ce apreciază. Cattell. Elementele statistice descoperite sînt departe de organismul individual. în primul rînd. abnorm. încălcări ale obiceiurilor şi moralei. dinţii strîmbi. B. 2. Harper.". este rezonabil să afirmăm că toţi oamenii posedă de fapt aceeaşi componentă de bază a personalităţii ? Trebuie să fie elementele de organizare aceleaşi la toţi oamenii ? 19 C. 330 e oare ca factorii. deoarece cuprind grosso modo toate cele 50 de concepte utilizate în evaluare. Harsh a întreprins studiul „iritabilităţii". M.". 1 ette nu se aseamănă nioi unui individ în particular.19 Adepţii analizei factoriale consideră că această metodă ar putea eventual să ne conducă la un set de calităţi cu adevărat fundamentale (sau „sursă") ale naturii umane. Dar trebuie făcute critici serioase referitoare la conceptul de „factor". tindem în mod fundamental să-i considerăm în funcţie de valoarea lor (judecată caracteriala). The principal replicated factors discovered in objec-tive personality tesis. să zicem aşa. Se pare că utilizarea cea mai bună a analizei factoriale în domeniul personalităţii provine din utilizarea ei într-un domeniu bine definit. Denumirea poate pare fără sens. 329 bună sau rea. Scorurile la multe teste pe o . Univ. într-un sens ei sînt „supraconcepte". în „J. Studiind sute de itemuri verificate pe sute de oameni. Suci. şi că ea nu poate îndura mătreaţa. ar putea să se refere în mod salutar la modalităţi de bază în care personalitatea este percepută şi judecată. P. of California Library (umpublished). An inventory study of categories of annoyance. p 12. Diamond. G. 1936. Dacă acest tip de analiza ar fi exitins sau confirmat.171 17 P E Vernon Personality tests and assessment. . E Osgood. Harsh. din indicaţia limitată a acestui experiment ne-am putea hazarda să ghicim faptul că în timp ce utilizăm mii de adjective pentru a descrie oamenii. cu excepţia ponderii lor diferite.

respectiv. ]ujn(j mai curând în considerare comportamentul recurent al individului decît simplele valori medii ale comportamentului fiecăruia Procedeul tradiţional de analiză factorială este denumit tehnica r Recent inventatorii au introdus tehnici q. Analiza factorială are dificultăţi în ■S^ezentarea vieţii individuale concrete : elementele ei sînt derivate -un amestec de răspunsuri ale unui mare număr de oameni la mare varietate de măsurători. Psihologii au căutat cu atenţie elementele componente ale vieţii mentale. 4. World Book. Personality and motivation structure and measure-"> Yonkers. 331 laţia vreunuia dintre ele cu denumirea dată factorului n. vizibilă. în psihologia anglo-americană se conturează cu claritate două abordări curente. 1957. Vezi factorul O. Rezumat Fiecare ştiinţă caută elementele din care este format obiectul ei de studiu. 21 Pentru o scurtă definiţie a acestor tehnici. . Ambele propuneri au U"j mite serioase. Ele' mentul statistic favorizat este factorul. O 'mare dificultate apare în denumirea factorilor. vă place mai mult tovărăşia cărţilor sau a oamenilor ? A oamenilor Vă e frică în mod necontrolat de un anumit animal ? Da Acestea sînt de fapt simple componente ale unui pretins factor denumit „înclinaţie spre culpabilitate ■— încredere în sine". dar avînd o relaţie negativă cu empatia şi dexteritatea spaţială. p. Au fost propuse elemente de multe tipuri — la fel de diverse ca reflexele condiţionate şi trebuinţele. Pare mai sigur să aperi un simbol abstract decît să pledezi curajos pentru asemenea elemente substanţiale ca voinţă. în procedeele de analiză factorială au fost introduse variat? modificări. facultăţile şi factorii. limitării bateriei de măsurători. cooperare. 336—339. p. mai ales să micşoreze forţa celei de7a doua critici de mai sus. N. Pentru anumite scopuri limitate (ca . Nota 12 supra. Pentru a vorbi pe larg. vezi Anastasi.populaţie mare de oameni sânt puse într-o rîşniţă statistică. elementele umorale şi sentimentele. Acestea favorizează punctul de vedere stimul-răspunsi şi. Mulţi cercetători preferă să denumească factorii cu litere. c. Factorii derivaţi în acest mod rareori se aseamănă cu dispoziţiile descoperite prin metode clinice. Se poate extrage vreun sens psihologic clar de aici ? Cînd luăm în considerare elementele componente ale aproape oricărui factor care este izolat nu reuşim să găsim un nume care să poată fi aplicat corect produsului. Nu există absolut nici o dovadă că elementele factoriale corespund „trăsăturilor sursă". punctul de vedere statistic. Cînd în cele din urmă sînt numiţi. Elementele compuse statistic conţin adesea o c nea neclaritate.B. cea mai vizibilă din ele fiind îndepărtarea faţă dej structura vieţii umane aşa cum o observăm de obicei. precum şi erorile şi pr judecăţile experimentale. Elementul susţinut de abordarea stimul-răspuns este deprinderea specifică. Am vorbit de faptul că nimic nu poate rezulta din factorială care să nu fi fost pus iniţial în ea. Uneori factorul rezultant pur şi simplu nu poate fi numit. am putea spune că metoda moşteneşte toate erorile rate măsurătorilor şi corelaţiilor anterioare pe care se ba eşantionării populaţiei. o şi alte variantei Numai într-o mică măsură. 1 332 îvepţia stimul-răspuns are o dificultate în a explica struc-^He mai complexe pe care organizarea ierarhică a sistemului îs le produce în mod clar. Să lăsăm cititorul să se întrebe singur dacă următoarele răspunsuri indică prezenţa unei trăsături subsecvente care să determine aceste răspunsuri : Consideraţi că trebuie să evitaţi situaţiile excitante pentru că vă obosesc prea mult ? Da Credeţi că mare parte din aşa-zisa educaţie progresivistă este mai puţin sănătoasă decît vechiul dicton : „Bătaia e ruptă din rai" ? Da în general. cînd un individ este studiat intensiv.20 Nici coerenţa acestor răspunsuri între ele şi nici re??ien/ Pv. iar amestecul este atît de complet încît ceea ce iese este un lanţ de factori în care fiecare individ organic şi-a pierdut identitatea. perseverare. aceste variante scapă de criticile de bază aduse aici. Cattell. frumuseţe combinată cu impuls. lipsei de fidelitate şi validitate a testeP utilizate. dacă nu defel. dar nu au ajuns niciodată la un acord în privinţa numărului sau a naturii lor.. . Un singur grup factorial conţinea următorul ghiveci : acuităţi spaţiale. ca w. 3. ca şi cum nu ar îndrăzni să pronunţe numele factorilor cu voce tare. m şi altele. Teoria conexiunii via „elemente ^Hce" nu e convingătoare. descoperim că numele este în mare măsură arbitrar.Y. Un motiv este acela că pe unii psihologi îi interesează comportamentul detaliat (molecular) iar pe alţii (mai ales cercetătorii personalităţii) tendinţele comportamentale mai largi (molare).. masculinitate. Dispoziţiile sale sînt amestecate cu ale celorlalţi. o pp. ^ adică compoziţiei genetice a naturii umane —■ cum au pretins unii entuziaşti. unele din ele încercînd să depăşească aceste critici.

334 timpul celui de-al II-lea război mondial Biroul Serviciilor ice a stabilit un Centru de evaluare în care erau examinaţi [daţii pentru munca în serviciile secrete străine. foarte multe situaţii în care se găseşte sînt funcţionai echivalente („similare" pentru el) şi foarte multe tipuri separate de acte sînt funcţional echivalente în intenţia şi rezultatul lor (adică în „semnificaţia" lor pentru el). cîmpii şi jungle îndepărtate si necunoscute care sînt saturate cu cine ştie ce pagube şi beneficii potenţiale ?' Critica este atît de adevărată şi de semnificativă încît trebuie să admitem de la început că nici o teorie a trăsăturilor nu poate ji întemeiată dacă nu ia în considerare şi nu explică variabilitatea conduitei unei persoarj.. (Am discutat deja reacţia împotriva „situaţionalismului'' m capitolul 8. vorbăreaţă şi zgîrcită._ apărea în această părticică de comportament tot felul de fac-fi determinanţi : simţul datoriei. Pînă acum căutarea comportamentelor de bază ale personalităţii nu a prea dat rezultate.) Toate acestea sînt adevărate . Limbajul comun le presupune.ele s-ar potrivi sau nu cu o asemenea sarcină delicată. Perbuiau să încerce să descopere trăsăturile sale şi să prevadă "ţă ele s-ar potrivi sau nu cu o asemenea sarcină delicată. o cerere pe care vreţi să i-o adresaţi. După testategice a stabilit un Centru de evaluare în care erau examinaţi 'şi studierea unui om timp de cîteva zile.descoperirea faptului dacă o trăsătură comună presupusă — să zicem jritabilitatea" sau in tro versiune a — este realmente „unitară" sau compusă din factori separaţi) metoda e utilă.e. Recent un psiholog a scris o scrisoare de recomandare pentru un fost student caraeterizîndu-1 drept ambiţios. Numai o singură activitate integrată are loc într-un moment dat şi această activitate este rezultatul unei convergenţe finale dintre energiile şi presiunile relevante. deforma sau inhiba complet conduita pe care am aşteptat-o în mod normal ca rezultat al trăsăturilor unei persoane. dar muncitor. Tînărul profesor nu e totdeauna „amabil" . dorul pentru prietenul dum-avoastră. de asemenea. Psihologii. un act dat este produsul unei interacţiuni a multor forţe determinante. amabil şi profesor entuziast. trebuie examinat critic şi redefinit. dar avînd iun temperament iute. am considerat că concepţia echivalenţei stimulilor şi echivalenţei răspunsului pregăteşte calea pentru înţelegerea organizării personalităţii Pentru individ. Această concepţie a echivalenţei stă la baza teoriei trăsăturilor prezentată în următoarele două capitole. implică prea mult. faptul că aveţi am răgazul pentru scris. ca cele din paragraful precedent..REZUMAT R . totuşi. Spunem că acest om este posac şi timid. denumirile trăsăturilor. nu e uniform „ambiţios" în orice direcţie . Dar unde o tul care poate prevedea ce se va întimpla cu un element chimic cu-dacă întîlneşte un element chimic necunoscut într-un vas necunoscut ?. Totuşi. Principiul 4e bază al comportamentului este fluxul său continuu. Percalul de cercetare a constatat că sarcina lor era extrem de difi. în fluxul activităţii unei persoane există. ' Singurul lucru pe care îl putem observa este actul şi nici un -t nu e produsul unei singure trăsături. Reacţia împotriva trăsăturilor In primul rînd. CAPITOLUL 14 Teoria trasaturilor comune REACŢIA ÎMPOTRIVA TRASATURILOR « StNT TRASATURILE VERIDICE SAU FICTIVE ? o NATURA TRASATURILOR COMUNE « CUM SE STABILESC ? # DISTRIBUŢIA NORMALA 0 TRASATURILE ŞI ALTE TENDINŢE DETERMINANTE * TIPURI « DENUMIREA TRASATURILOR COMUNE 9 . şi o porţiune constantă şi tocmai această porţiune constantă căutăm s-o desemnăm cu conceptul de trăsătură. In acelaşi timp. areori se pune sub semnul întrebării existenţa trăsăturilor ca elemente fundamentale ale personalităţii. Presiunile din mediul înconjurător. pe latura constructivă. sate. fiecare act succesiv reprezentînd mobilizarea unei energii mari pentru un anumit scop de îndeplinit. din care trăsăturile reprezintă numai una. dincolo de o porţiune variabilă. >t. ca şi pre- . Cînd scrieţi 6 scrisoare. vorbesc în aceşti termeni. persoanele cu care stabileşte relaţii şi contracurenţii din persoana msăşi pot întîrzia. iar problema trăsăturilor este unul din domeniile în care bunul simţ. femeia aceea este dificilă. cum poate un psiholog să prevadă cu oarecare grad de precizie rezui-j'l întîlninlor viitoare ale unei personalităţi abia cunoscute cu sute de alto „ersbnalităţi necunoscute aflate în oraşe. cîţiva psihologi . iar motivul pe care l-au invocat poate fi luat drept o enun-:1 e' clasica a limitelor oricărei doctrine a trăsăturilor : Este uşor de prevăzut exact rezultatul întîlnirii unui element chimic cu-scut cu un alt element chimic cunoscut într-o eprubetă curată. Cu alte cuvinte. psihologii ştiu că bunul simţ este uneori un ghid prost. chiar dacă fundamental e corect. hîrtie şi stilou la îndemână. mări. Chiar în cercetările lor tehnice asupra personalităţii majoritatea investigatorilor dispun de un fel de doctrină a trăsăturilor (aşa cum s-a arătat în capitolul precedent). „entuziasmul" său depinde în mod sigur de ceea ce predă şi cui predă.

Shoben. Această dispută e. •2F. 131. Cu cît mai repede putem s-o rezolvăm cu atîtj mai bine. acolo. după ce un act are loc. aceasta este o poziţie curioasă. nu sînt „omuleţi în piept" Ca trag firele comportamentului. E. O afirmaţie mai recentă a aceluiaşi punct de vedere este ur-înătoarea : Trăsăturile sînt numai denumiri comode date unor tipuri sau calităţi ale comportamentului. Cineva poate susţine. 'en«J't and Winston. Deprinderile înseşi sînt reale. '. 8. dar că dispoziţii mai largi (trăsătura) sînt fictive. de fapt. re. Hoiighton Mifflin. 9. un ecou al capitolului 2 unde am discutat definiţiile veridice şi nominale ale personalităţii. Cum vorn arăta mai tîrziu în acest capitol. Trăsăturile sînt tendinţe mai pe^!? rale. M a y. dacă e veridică.1 O s S Assessment S t a f f. Shaffer. Cuvintele desemnează categorii sociale şi nu naturale. Psychol. Or. în „J. că elemente mici de comportament (deprinderile) sînt veridice. p." 26. care au elemente comune. Baumgarten. F. că negrii (toţi negrii) sînt le4 J Bentha m. iar în viitor a trăsătură nu Va fi niciodată exact aceeaşi cum a fost anterior Astfel. J. în „Brit. Enunţate pe scurt. emoţiilor. Sînt trăsăturile veridice sau fictive %_ O întrebare metafizică apare la începutul oricărei d despre trăsături. şi dacă se permite acest lucru. inclusiv numele pe care îl dăm trăsăturilor. 317.l ed .6 A atribui trăsături într-un mod atît de gr c1 sier ne bagă întotdeauna în bucluc. există aproximativ 18 000 de termeni în limba engleză care descriu pretinse trăsături umane. dar trăsăturile rezidă nu în persoana însăşi. The psychologij of adjustment. Assessment of men. Şi totuşi tindem să clasifică^ oamenii (indivizii. în acest caz. este „caracteristjH în conduită. Totuşi. Boston. ci mai curlnd categorii pentru clasificarea deprinderilor5. întregul limbaj.) Astf trăsătură. ignoranţi şi superstiţioşi. J. 2P0. Acest ultim citat este pe linia „doctrinei specificităţii". care a fost întotdeauna împotriva substituirii entităţilor reale cu unele fictive : Dispoziţia (trăsătura) este un fel de entitate fictivă inventată pentru comoditatea discursului. Pe scurt. fiecare expresie a unei trăsături fiind uşor diferită. grupări convenţionale ale unei pluralităţi de acte fără legătură între ele ? Ca exemple ale concepţiei despre trăsături veridice. 333 zenţa amintirilor. dar nu sînt dată unicul factor determinant. 1932. p. Problcms of vieasuring character and ijersonality. *879. Este personalitatea într-adevăr „acolo afară" sau este ceva construit în ochii şi mintea observatorului ? Acum întrebăm dacă trăsăturile sînt într-adevăr „acolo afară" sau dacă ele sînt numai categorii pentru o descriere sistematică a comportamentului (adică. Trăsăturile r?r°~ stituie unul din factorii care determină un act prezent şi eie ^ ca actul să pară „caracteristic" pentru persoană . 1956. 337 neşi. veridice ? (Termenul veridic se referă în filozofiei Ja faptul că . 2. Hoit. Trăsăturile stau la baza a ceea ce. spre deosebire de „facultăţile" său ' „puterii i enunţate de psihologia anterioară. sistematică pentru observator). 3. p. argumentele poziţiei nominaliste sînt următoarele : 1. Clarendon. dec ea înfruntă alte condiţii determinante. pentru ea. cap. Trăsăturile. pentru a exprima ceea ce se presupune că e permanent în jnintea unui om'. este nominal. ei au o utilitate socială. ştim că trăsăturile există pentru că în ciuda fluxului continuu şi a modificării există o considerabilă constanţă în modul de comportamer unei persoane. generalizarea total . şi nici nu putem tiovedi că o trăsătură corespunde unei structuri neurofiziologice. Character quallties. Fiecăruia îi place să suprasimplifice percepţiile şi judecăţile sale despre oameni. Pnnciples of inorals and legislation. există „feedback" spre sistemul nervos. soc. pe de altă parte. de exemplu. O trăsătură este o dimensiune sau un aspect al personalităţii. simple cuvinte.obiectul în discuţie este într-adevăr. Psychol. L. care dintr-un grup de reacţii constante şi asociate ce caracterizează adaptările ti-i pice ale unei persoane3. Mai mult. Oxford. O asemenea convergenţă complexă de tendinţe ^ll1 minante ne împiedică să spunem că o singură activitate este î er' dusul exclusiv al uneia' sau mai multor trăsături. ci numai în ochii observatorului. 133. asociaţiilor semnificative activitate. dar nu se poate dovedi că derivă din deosebirile din natură. Nimeni nu a văzut vreodată o trăsătură a unei persoane . în capitolul anterior a fost examinat argumentul adep-ţil'or specificităţii şi au fost date motive pentru a fi respins.". ca şi . fluxul continuu este faptul primar. 336 r Concepţia nominalistă a fost exprimată acum peste un secol e Jeremy Bentham. întreaga proi devine mai dificilă. nu sînt trăsăturile nimic /altceva ficţiuni nominale. întrebarea este aceasta : sînt trăsăturile dispoziţii autentice. 3 M. 1948. Ele nu sînt entităţi psihologice. dar aceşti termeni sînt etichete clasificatorii . în fapt. corespunde unui sistem meurofîziolo-j gic. Putem spune că anumite acte sînt caracte. New York. Ea spune. citâM două definiţii : O trăsătură este o forţă psihică directoare constantă'care determină rom-J portamentul activ şi reactiv al individului2.-•este evident fără sens. 3.

Deşi e adevărat că nimeni nu a văzut vreodată o trăsătură. Toate aceste argumente sînt temeinice.. 1949 338 al s săturii de izolare specifică lui John. trăsătura este pentru moment o inferenţă inevitabilă şi poate că într-o zi va fi demonstrată direct. Rev. Ca indicatori ai tră6 Cf. Să presupunem că ne interesează o trăsătură pe care o putem 'Urni ascendenţă-supunere (sau am putea s-o denumim domi-^nţă sau conducere). că forţăm ceea ce observăm să intre în rubricile sociale sau matematice de care dispunem (rubrici ca agresiv sau pasionat sau Factorii A. Actele separate sînt în termenii lui Stagner „indicatori" ai trăsăturilor. 7 K. în „Psychol. Mass.. R. aşteptări. de asemenea. Stagner enumera acte ca refuzarea invitaţiei la o petrecere. W. Wiley. New York. La un moment dat ştiinţa a fost capabilă să le demonstreze direct. am face bine să vorbim de un „construct ipotetic"7. în sfîrşit.8 în prezent. ne simţim pe un teren mai sigur dacă afirmăm că John trebuie să fie un individ retras.. M e e h 1. Facem un pas înainte faţă de concepţia veridicităţii atunci cînd încercăm să-1 forţăm pe John să intre într-o schemă uniformă de trăsături pe care încercăm să o aplicăm la toţi oamenii. O. Cambridge.. Stagner. Aţi aşteptat c timp şi nu mai puteţi aştepta. Dar cînd nu avem trei acte. fiecare scală de apreciere face exact acest lucru. a'e Cineva încearcă să treacă înaintea dumneavoastră la rînd. planificarea zilei în aşa fel încît contactele sociale să se producă cu' o mică probabilitate. întrucît nu putem să le observăm niciodată direct. trei indicatori nu sînt suficienţi. Mac Cor quo dale. le poate categorisi sub o singură rubrică de semnificaţie. Sîntem preveniţi Sâ nu admitem că cuvintele pe care le utilizăm corespund exact elementului psihologic pe care încercăm să-1 numim. a distinction bctween hypothptical constructs and intervenmg variables.. cap. H e b b. neurofiziologia ne va arăta direct procesele integrării. Deşi toţi ar putea indica o trăsătură de izolare. Ad-«Îisork-Wesley.. Cazul trăsăturilor este. 10 şi 11. „Tendinţele similare de acţiune" sînt acelea pe care un observator. de obicei Cli protestaţi idtă de intrus . Considerăm că o trăsătură este un sistem larg de tendinţe similare de acţiune care există la persoana pe care o studiem. într-o zi. De aceea elaborăm o scară. Dar adoptăm această concepţie a veridicităţii cu anumite rezerve. Ele certifică numai că ar trebui să evităm tendinţa noastră de a suprasimplifica structura personalităţii celuilalt (a celuilalt individ).. The nature of prejudice. atitudini. G.". ed. punînd n0 întrebări ca cele următoare10 : .) Natura trăsăturilor comune Am votat pentru concepţia trăsăturilor veridice. ei ar putea fi explicaţi de asemenea în funcţie de afacerile lui John sau de o indispoziţie temporară. S-a propus ca atunci cînd simţim nevoia să presupunem existenţa unei dispoziţii veridice care să explice o activitate observată. credenj. 339 John. Psychology of personaLty. canalizării şi ale secvenţelor fazice care corespund actualelor noastre constructe ipotetice. Nimeni nu este atît de simplu şi ferm structurat ne cît o implică denumirile noastre. Nu există o obiecţie pentru a proceda astfel cu condiţia să nu confundăm „constructul ipotetic" cu simpla „ficţiune". inclusiv în cazul lui J°hn. privindu-le din punctul de vedere al actorului. A11 p o r t. New York. Vrem să testăm forţa acestei trăsături la p . traversarea străzii pentru a evita întîlnirea cu o cunoştinţă recentă. ci zeci. McGraw-Hill 1943 ' i01 (rev.9 Desigur.. Presupunînd că intrusul e de acelaşi soxUl< dumneavoastră. deprinderi. Ştim. după cum vom arăta acum. . Putem face acest lucru numai comparîndu-1 cu alţi c pe acelaşi parametru. argumentul ne spune că avem nevoie de metode sănătoase. E. „priviţi ucigător" pe intrus sau faceţi . (Şi aici ne întrerupem pentru a ne aminti că nu ne putem aştepta niciodată la o constanţă perfectă. dovezile noastre referitoare la existenţa trăsăturilor provin din consistenţa actelor separate şi observabile ale comportamentului. 1954. B sau C). pentru a stabili existenţa trăsăturilor celuilalt. 1948. ştim că etichetele verbale sau matematice pe care le punem sînt derivate din propriile noastre percepţii asupra comportamentului altuia şi că actul de categorizare a percepţiilor noastre este influenţat negativ de răul simplificării. O?. 1961). P. Fiecare test de personalitate. categorii). este în egală măsură adevărat că nimeni nu a văzut vreodată vreuna din structurile şi procesele de care psihologia trebuie inevitabil să se ocupe (impulsuri...grupurile) cu ajutorul cîtorva etichet lingvistice. La un moment dat planeta Pluton — sau modestul atom — a fost un „construct ipotetic". 8 Structuri neurofiziologice posibile care să stea la baia trăsăturilor sînt descrise de D. sperăm.. dar ele nu dovedesc că persoanele sînt lipsite de trăsături. sute şi chiar mii de acte care arată o regularitate şi o constanţă demne de încredere. Trebuie să mai adăugăm o rezervă importantă. în calitate de construct ipotetic. 55. The organization of behavior. Mai întîi. similar. 95—107.

.. 23. el este tipul de individ care cedează şi renunţă. dar reparatorul spune că „abia s-a început Iu" cru! la el". să vă înăbuşiţi cu totul sentimentele . F. să-1 mustraţi ... nevoia de realizare. supuşi şi suflete timide.. Deocamdată să formulăm din nou cazul trăsăturilor comune. ca şi fiinţa umană să-şi găsească nivelul de dominanţă. W. B<^t0"' Houghton Miîflin. procedeul este în cel mai bun caz aproximativ... Un lucru care vă aparţine se află la reparat într-un atelier de reparaţii Mer geţi să-1 luaţi la timpul fixat. Trăsăturile mune sînt de aceea mai nominale şi mai puţin veridice decît t săturile personale (capitolul 15). trăsăturile comune nu derivă complet din deosebirile naturale ale personalităţii. în capitolul următor vom examina mai îndeaproape problema trăsăturilor individuale sau personale. teste.1928. Problema este aceea că în societatea noastră oamenii pot fi comparaţi (în general) în ceea ce priveşte lT1odul în care au rezolvat această problemă de raportare la mediu Şi ^a ceila^ţi oameni. 118—1J ' 340 cOt sau educaţie) consideră că dominanţa este un stil mai po-frjvit de adaptare şi de stăpînire a mediului'său. sînt numai semiveridice...... Trăsăturile comune sînt acele aspecte ale personalităţii în raport cu care majoritatea oamenilor dintr-o cultură dată pot fi comparaţi avantajos. în acelaşi timp. H. sau ştergător de picioare. să vă exprimaţi nemulţumirea moderat . ca a noastră. nu faceţi nimic .. trăsăturile co. putem menţiona locvacitatea.. 1928.. ar trebui să fie clar acum ca mai curînd violentăm structura personalităţii lui John dacă îl iorţăm să fie inclus în nişte categorii uniforme de trăsături decît dacă îl privim ca pe un individ în sine şi încercăm să descoperim sistemele interne reale ale vieţii sale personale. una s-a afirmat ca cel ce ia prînzul.către vecin comentarii cu voce tare . Ca atare. B îl domină pe C şi aşa mai departe. în raport cu alţi oameni. în aşa fel încît animalul A domină în mod regulat animalul B. agresori.. de pasivitate extremă... în definitiv. astfel.. dar sînt totuşi indispensabile cînd prindem studiul personalităţii cu scale. Oricît de logic este să elaborezi o scală uniformă pentru ascendenţă-supunere. Vă simţiţi intimidat în prezenţa unor superiori din lumea academică . hotărîţi sa nu aşteptaţi şi plecaţi . conchidem că are o trăsătură puternică de „supunere". în ceea ce priveşte veridicitatea. A 11 p o r t. Descoperim că se află în cele zece procente inferioare ale populaţiei. deloc _ . Lucrări recente au arătat că există o „ierarhie" constantă la găini şi la alte animale. A 1 1 p o r t..".. într-o societate competitivă. radicalismul. conducători.. Reacţia dumneavoastră obişnuită este. soc. în ceea ce priveşte fiinţele umane există zicala că fiecare trebuie să fie sau gheată. . oameni care trăiesc în ţări anglofone dezvoltă j o capacitate mai mare sau mai mică în utilizarea limbii engleze şi este complet raţional să dai teste uniforme de realizare a limbajului pentru a vedea dacă modul în care o persoană stăpîneşte limba engleză se află peste sau sub medie... Există multe aspecte ale personalităţii în privinţa cărora toţi oamenii dintr-o cultură dată pot fi comparaţi în 'mod rezonabil. Descris în „J.. O persoană poate trăi destul de confortabi i <şi îneîntător) fiind un om „care cedează".. Scala nu recunoaşte şi nu poate recunoaşte nuanţele subtile ale trăsăturilor la indivizi.. Cerem acum unui mare număr de oameni d'tn „grupul standardizat" să completeze testul şi determinăm scorul mediu pentru grup. Cînd primele două fiare s-au întîlnit în pădure.... spunea'Spencer. aprecieri sau alte metode comparative. Să luăm trăsătura comună de dominanţă-supunere.. afaceri ? în mod pronunţat . De exemplu. izolarea. şi. alţii.sînt într-o anumită măsură artefacte ale metodei noastre 341 de forţare a categoriilor pe persoane individuale. discipoli. prejudecata rasială şi sute de alte dimensiuni. Există un temei serios pentru a presupune existenţa £?-âsăfu-j rilor comune şi pentru a măsura o personalitate dată pe o scală dimensională comună în raport cu alţi oameni.. anxietatea.. cealaltă s-a resemnat să devină primul.. Cu ani în urmă Herbert Spencer a subliniat faptul că întreaga luptă evoluţionistă forţează animalul. înclinaţia pentru bani.. am putea spune c. abnorm. In afară de ascendenţâ-supunere... oarecum .. Apoi îl comparăm pe John cu această normă şi conchidem că. Temeiul este -acesta : Oamenii normali dintr-o arie culturală dată\ tind în mod necesar să dezvolte unele moduri de adaptare camparabile în general. Psychol... Unii oameni elaborează un stil de agresivitate extremă . Pentru a conchide. fiecare individ tinde să ga' sească un nivel de afirmare sau ascendenţă care este confort cu modul său de viaţă. Un altul (prin tempera' | 10 G.. pentru că indivizi construiţi similar în medii similare vor dezvolta scopuri similare şi metode similare de obţinere a lor. există varietăţi infinite de dominatori. The AS Reaction Study.

Primul şi al treilea vă întreabă care este „modelul preferat" de dumneavoastră \ dominant sau submisiv. d Presupunem că un cercetător îşi propune să descopere dacă Ţozitatea. Un al treilea criteriu este intensitatea reacţiilor sale în conformitate cu acest „model preferat" de comportament. conchidem că oamenii în general tind în mod constant să ocupe 0 poziţie dată pe continuumul de la dominare mare la supunere m'că.Cum se stabilesc ? . măsurătorile statistice utilizate (fidelitate internă) determină numai dacă pentru o populaţie întreagă de oameni. există dovada că ceva se află la baza celor două activităţi. este o trăsătură comună şi măsurabilă 0 scală. De aceea. Şi să presupunem că întreb : „De unde ştiţi că este astfel ?" Răspunsul dumneavoastră desigur ar fi : „Ei bine. el 343 . pe termen lung. extroversiune-introver-e socială. el face de obicei lucruri gene-' roase. Mary şi Tom.âsurări variate ale fidelităţii. aceste itemuri vă cer să apreciaţi ce anume este uzual sau obişnuit în cazul dumneavoastră (frecvenţa). Să numim cîteva : nevrotism. gama şi intensitatea) sînt cuantificabili şi permit o manevrare statistică. Un psiholog utilizează exact aceleaşi criterii. „. are o fidelitate la repetare de 0. Testul pentru dominare-supunere. anxietate manifestă. Ori de cîte ori a avut o întîlnire. menţionat mai sus. Desigur că un psiholog nu are nevoie să utilizeze introspecţia ca în acest test de tipul „creion şi hîrtie". Cît de frecvent. şi de aceea pot fi comparaţi avantajos în privinţa acestui aWbut comun (generalizat) al personalităţii.78 (1. în confruntarea cu încurcăturile din viaţa sa şi din lumea înconjurătoare. după cum am văzut. frecventa cu care o persoană adoptă un anumit tip de adaptare este un criteriu al trăsăturii. punctual. autoritate. dacă o persoană se manifestă ca dominantă într-o situaţie. de exemplu. este esenţial ca aproximativ aceleaşi sCoruri să reiasă pentru toţi subiecţii diferiţi dacă testul este readministrat după un interval de timp (fidelitate de repetare). Cu alte cuvinte. Toţi trei parametri (frecvenţa. să utilizeze „eşantionarea timpului*" — poate în observarea unui copil anumit pe un teren de joaca zece minute pe zi. Dacă e astfel. pictează el însuşi puţin şi are în bibliotecă multe lucrări de artă . gste. Să presupunem că spuneţi despre un anumit prieten al dumneavoastră că este generos. Cititorul perspicace poate găsi o capcană în acest procedeu. masculinitate sau feminitate a intereselor.00 ar fi perfectă) şi o fidelitate internă de aproximativ 0. Merge în mod frecvent la expoziţii de artă. testul măsoară o trăsătură comuna cu a constanţă mare. îl cunosc de destul de mult timp şi. Dacă se utilizează observatori sau valuatori diferiţi. cît de intens şi cît de largă e gama situaţiilor în care un copil este dominant sau supus ? El "r 342 a observa adulţii la o întîlnire a unui comitet de lucru (poate li} tr-un ecran unilateral) şi să numere „interacţiunile" care sînt 1 dominanţă sau de supunere. Multe (probabil mii) de trăsături comune au fost stabilite în acesta. conformism. în situaţii în care interesul şi bunăstarea altor oameni este implicat. Al doilea item întreabă cit de intens este răspunsul dumneavoastră. de exemplu. esenţial ca. Sau ar putea utiliza o scală de de ă l 3 eCjere şi să ceară altor persoane să aprecieze cît de mult sau de puţin dintr-o trăsătură dată posedă John. Aceasta înseamnă că pentru toţi oamenii supuşi testului există în general o tendinţă pentru cei care obţin scoruri mari la un item să aibâ scoruri mari la alte itemuri. psihologul va voi ca judecăţile să fie confirmate de e persoane — pentru a stabili ceea ce se numeşte fidelitatea il-servatorului). rareori întîrzie. Ar putea. de asemenea. itemurile corelează unul cu celălalt şi cu scorul total. adică o trăsătură. nacă se utilizează un test. Mai întîi trebuie să inventeze scala. trebuinţă de reali-:cire. el reuşeşte frecvent (dar desigur nu întotdeauna) să le depăşească cu uşurinţă dînd situaţiei o întorsătură plină de umor". Priviţi la cele trei itemuri de test de la pagina 340.85. Deoarece. nacă utilizează pe o scală de apreciere şi chiar dacă face singur iservaţii. Se poate să nu aibă încredere în introspecţie şi să aleagă utilizarea observaţiei directe. Un al doilea criteriu este evantaiul situaţiilor în care adoptă acelaşi mod de acţiune. Făcînd astfel. este esenţial ca ei să cadă de acord între ei. iubitor de artă şi plin c!e umor. să se manifeste de asemenea ca dominantă (de obicei) în alte situaţii. pov. Toate trei împreună (şi multe altele din aceeaşi scală) mtreabă cît de mare e gama situaţiilor în care adoptaţi un „model preferat" dominant sau submisiv. De asemenea. Spunem că dacă se poate dovedi că un tip de activitate este de obicei asociat statistic cu un alt tip de aptivitate.ada statistică pentru existenţa unei trăsături rezidă în . aceasta înseamnă a cere foarte mult unui individ. Este o „trăsătură comună" dacă dovada este derivată de la întreaga populaţie de oameni.

inc este aşa-numita lor distribuţie normală. efectele situaţiei imediate şi erorile de măsurare.". Dar pentru aproximativ 80% exista o varîabilitate prea pentru a afirma că ei au vreun „model preferat" de tare. Nudacă o trăsătură are această distribuţie normală putem aplica Lele statistice obişnuite de măsurare. să zicem dorriinare-supunere. După prestarea lei.fabrică un număr mare de situaţii imaginare. Dudycha. de a întîrzia sau de a^| mai devreme la adunările din colegiu (cum ar fi jocu^H basket.) Acum investigatorul doreşte să considere o trăsătură comună „continuă" cu scoruri dispuse într-o distribuţie de tipul jotului". Figura 26 ilustrează situaţia unei trăsături comune. (în cazul din urmă scorul mediu induce în eroare. efectiv puncte. dar contradictorii. ea este de obicei un pro- . 204. dar nu sînt trăsături încercînd să descopere dacă punctualitatea — îrii era o trăsătură comună. din anularea răspunsurilor foarte autoritare şi a celor foarte submisive. de asemenea. aşa că le înlătură pe acestea şi schimbă^B mularea altora pînă cînd are o scală fidelă. Eşecurile în stabilirea unei trăsături comune sînt clarifi toare. în „Arch. Probabil nu am reuşi să găsim destule cazuri de doncM tism. Concret.) Cînd cercetătorul obţine o asemenea distribuţie normală a scorurilor el este satisfăcut. (Cititorul va obcă această afirmaţie se referă numai la trăsăturile comune. "ar restul se îngustează spre extrema superioară şi inferioară. El poate utiliza rezultatele într-o varietate de scopuri statistice Deşi curba normală este visul îneîntător al examinatorului nu -' uşor de spus ce semnifică ea. în cazul trăsăti comune este. J. Astfel. Un scor mediu poate rezulta din cumularea răspunsurilor „moderate".80. no. Majoritatea oamenilor au scoruri medii care se grupează în jurul „mediei moarte" (media). Psychol. cu cît fidelitatea este mai mare cu atît e I bună dovada pentru o trăsătură. sau poate rezulta. Majoritatea cazurilor trebuie să aibă scoruri medii. Ştie că scorurile mari şi cele mici constituie deviaţii importante de la norma universală (sau de grup). nu se întîlnesc des. cum am spus. pentru că subiectul are dispoziţii puternice. ţionale (pentru fidelitate de repetare sau pentru constanţă int< majoritatea psihologilor nu ar avea încredere în corelaţii' sub 0.ru trăsăturile comune. care indică o dispoziţie de a evita modalităţile extreme de adaptare . indicînd că scala e sensibilă. 344 Distribuţia normală O proprietate obişnuită (dar nu invariabilă) a trăsăturilor. Dudycha a descoperit că aproximativ 40% din populaţie exista într-adevăr o : sigură de a fi constant punctuali. Ea arată că scorurile extreme. Figura arată o serie mare de scoruri. constată că unele situaţii nu corespund cu altele (fideluJ iternului e scăzută). fi scalate într-o populaţie. conferinţe part. şi ocazional aşa se întîmplă. An objective study of punctuality in rclatK'1 perso-nality and achievement. nu c' mirare că pentru a atinge acest minim o scală trebuie adesea rj vizuită de cîteva ori (ceea ce face. ceea ce z„3 duce în scală determină trăsătura comună pe care o scoc arbitrar violează oarecum naturalismul pur (adică aflarea a ( ce „sînt într-adevăr" diferenţe comparabile în natura Acesta este unul din motivele pentru care nu putem pretinV" prea mare veridicitate pen. perfidie sau ■ cleptomanie pentru a justifica scalarea Indi\! zilor în raport cu aceste variabile.11 -—v Dovada ştiinţifică pentru existenţa unei trăsături provine totdeauna din demonstrarea printr-o metodă acceptabilă a c stanţei ei în comportamentul unei persoane. mese. La anumiţi indivizi acestea fi dispoziţii personale importante. Cînd luăm în considerare 'variabilitatea inerentă a comportamentului. trăsăturile individuale care vor fi dis-e în capitolul următor. nu pot. ca întregul Pr cedeu să fie cam artificial).se demonstreze < treagă populaţie de oameni este în mod rezonabil eonst raport cu ea însăşi de-a lungul timpului şi într-o seiie de sit^H Dar ce nivel de constanţă vom cere ? Nu există răspun Statistic vorbind. El poate compara acum personalităţi raport cu o trăsătură comună. 1936. necesar să _. prin însăşi natura lor. orele de dimineaţă. Dacă utilizăm corelaţiil. 11 G.

care implică o pregătire pentru răspuns. Cînd va fi folosit termenul „trăsătură" şi cînd un '. înainte de a intra. trebuinţele. nici faţă de curba normală astfel obţW-6 deoarece în orice caz scalarea trăsăturilor comune nu e decît 3' mod grosier de abordare a personalităţii. psihologia nu se poatel lipsi de conceptul de „atitudine". Trăsăturile şi alte tendinţe determinante După cum am văzut în capitolul 11. psihologice pe baza strictă a relaţiei S-R („organism gol") lucrează în genera cu porumbei sau şobolani şi nu contribuie la cercetarea personalităţii. urmele memoriei. în sfîrşit. reflectă presiunea socială spre confo e" tate cu un nivel „mediu" acceptat de conduită. nu e nevoie de un argument nou pentru a adăuga „trăsăturile" sene. în acţiune. că „totul în personalitate are o distribuţie normală". gîndit. trăsături. Vezi pagina 426.cînd stimulul e per-i ceput.va" riabilă intermediară" chiar şi cel mai exigent metodolog va admite deprinderi' t atitudini. Nu există o obiecţie serioasă fatâ ?e acest ultim procedeu. Distribuţia **"** mala rezultă adesea dintr-o juxtapunere arbitrară a modalitâ??K opuse de adaptare pe o scală liniară. este bine să se realizeze extinderea complicat? ilor introduse într-o singură variabilă „simplă" în scopuri de mâ surare comodă.ninologică.Da sînt întrebaţi cum ar aborda problemele personalităţii. Maiai eeptabilă e formula S-O-R (structură de stimulare — organizare internă -răspuns la produsul organizării). curba în parte să reflecte preferinţa naturii pentru niveluri medii ^ distincte) . Neconvingător. dar. Dar prin . atitudinile mentale şi multe dispoziţii sau sisteme de acelaşi tip există în structura neuropsihică.-55 OoiVinonţQ Supunere 'rf" fi 26. complexele inconştiente. Distribuţia scorurilor unui test caro măsoară dominanţa şi supu--onstruită pe baza distribuţiei prin decile a scorurilor din A—S Reac-tion Study : Forma pentru bărbaţi. impulsurile. sentimentele. în sfârşit. primind pecetea personHj lităţii de-a lungul drumului. Metodologii exigenţi spun că noi nu putem cunoaşte exact ce est şi ar trebui să-1 denumim numai „o variabilă intermediară". distribuţia est?' Of tr-o anumită măsură afectată de creatorul testului care vede "^ revizuiri succesive ale scalei sale duc la dispersia din ce în c* mai simetrică a scorurilor. în primul rînd.12 Deoarece psihologii au afirmat întotdeauna că deprinderile. „O" din această formulă este o recunoaşte^* a existenţei „tendinţelor determinante" în sensul în care noi utilizăm termen. canalizat într-o direcţie şi nu în alta. termen din această serie ? . Numai procedînd astfel putem evita greşeala de I presupune. Totuşi. cum mai mulţi autori o fac. Fără un asemenea concept ar fi imposibil să se explice stabilitatea şi constanţa conduitei. Cei cîţiva extremişti care încearcă să abordeze proble111 e. în aceasta 12 Slăbiciunea formulei S-R este aceea că ea nu reuşeşte să explici nizarea internă extrem de complicată care se produce . I 345 dus al unor circumstanţe amestecate. 346 I Ceea ce ne interesează pe noi aici este numai o problemă t r. în interesul un i teorii sănătoase. în plus. nu am avea nevoie de conceptul de per50" nalitate". răspunsul este vag • j „dacă am şti destul despre stimul..

Trăsătură şi deprindere. De asemenea. în acest caz o trăsătură este mai generalizată decît o deprindere. a fi politicos) nu va asemenea întrebări personale. Şi acesta e un lucru de mare importanţă. Patriotismul este o trăsătură sau o atitudine faţă de tura1 natală ? Extroversiunea este . £Opilul mic învaţă (cu dificultate) să se spele pe dinţi seara şi dimineaţa. 347 U :e or în timp ce călătoreşte un american politicos va învăţa r. prin integrarea a numeroase deprinderi specifice care au aceeaşi semnificaţie adaptativă generală pentru persoană. Toate acestea sînt unităţi specifice de învăţare. ci ele fac aceasta cînd persoana are un concept general sau o imagine de sine care -duce la fuziunea lor într-un sistem superior de organizare. Dacă cineva omite să_şi spele dinţii. Mulţi adulţi au o deprindere generalizată de a îndepărta orice formă de murdărie de la persoana lor. discutat la pagina 104. Politeţea este mai mult decît o simplă aglomerare ele deprinderi. totuşi. Deprinderile nu se integrează automat. (Conceptul de echivalenţă este oarecum similar cu conceptul S—R de „generalizare stimulului". Nu e totdeauna posibil să distingem între ceea ce ar trebui numit în mod corect o trăsătură şi ce anume o atitudine. în ţările călătorul nostru politicos constată că majoritatea relaţii]^ sale sociale trezesc în el dispoziţia de a . la masa de prînz nu e politicos să "ei din ceaşcît de spălat degetele la masă. Este probabil mai uşor pentru persoanele cu anumite structuri înnăscute să dezvolte trăsătura politeţii decît pentru altele. în altă ţară (pentru. Acesta-din urmă. ■ Acest exemplu implică. totuşi. într-o ţară el va văţa (pentru a fi politicos) să-şi întrebe gazda cît a plătit diferitele ei bunuri . De obicei. dar şi-a menţinut trăsătura. Cîţiva ani această deprindere rămîne izolată. De aceea mult stimuli sociali sînt echivalenţi în declanşarea trăsăturii. echivalente în aceea că ele semnifică toate politie Figura 24. să ţină deschisă uşa pentru mama ca să intre în casă. Dacă are deprinderea de a ocupa locul ' mai incomod din cameră îşi va distruge rapid această deprind cînd va afla în Germania că locul cel mai incomod este j sofaua care. adică devine o trăsătură de curăţenie personală. Atunci. a ilustrat problema.fi politicos. £U trecerea anilor. pagina 324. dar este integrat într-un sistem mai larg de deprinderi. activităţile sale. Trăsătură şi atitudine. se simte jenat nu numai pentru că o deprindere eS'te frustrată. Deprinderile sînt acum integrate într-o concepţie a ceea ce stilul de viaţă al cuiva ar trebui să fie. o trăsătură este o structură neuropsihică ce are capacitatea de a face funcţional echivalenţi mulţi stimuli şi de o iniţia şi orienta jorme echivalente (constante semruficativ) de comportament adaptativ şi expresiv. Pe latura răspunsului. destul de corect. Cînd devine adult. totuşi. că o trăsătură apare. se poate spune că are o trăsătură de politeţe. „Echivalenţa" pretinde că individul percepe o semnificaţie comună în seria de stîmuli la care răspunde). în procesul învăţării trăsăturilor nu trebuie să uităm că -influenţa temperamentului. să rîgîie cu satisfacţie după masă în unele ţări . pare să implice faptul că generalizarea rezultă în mod automat dintr-o condiţionare frecventă. să nu întrerupă pe alţii în timp ce vorbesc. Un copil nu e niciodată „politicos în general". O persoană cu adevărat politicoasă va înregistra schimbări în comportamentul său chiar pînă acolo îneît Sa distrugă deprinderile sale de politeţe pentru a menţine trăsă-Ura. ci şi pentru că omisiunea violează o trăsătură mai generală de curăţenie. inteligenţei şi constituţiei fizice joacă un rol. El învaţă la început să spună „mulţumesc". dar povestea spune că } amfitrioană din Washington a procedat astfel pentru a-şi linişti Oaspetele din Orient care deja băuse din ea. spălatul dinţilor devine nu numai automat (cum e cazul deprinderilor). totuşi. sîr asemenea. ce: puţin în parte. în altele să ^ acest act zgomotos. e mai variabilă în expresia sa.sa de politeţe. în mod obişnuit termenul deprin-jerc se aplică unui tip îngust şi limitat de tendinţă determinantă. Ne referim aici din nou la conceptul de echivalenţă.'n lanţul de acte pe care copilul le îndeplineşte seara şi dimineaţa. . e declanşată numai prin comenzi adecvate din partea părintelui ca un item . Ea a încălcat deprinsa. este un loc de onoare. deşi extrem de variate ca tip.

Ele acoperă principalele tipuri de dispoziţii cu care se ocupă psihologia personalităţii. Anterior am discutat despre „variabile intermediare" ca impuls. ele pot fi subsumate conceptului nostru de trăsătură comună. instinct. Astfel. o atitudine poate avea o gamă atît de largă încît să fie identică cu o trăsătură. De aceea. o trăsătură comună .socială. Alţi termeni se referă la-anumite tipuri de trăsături şi vor fi numai enumeraţi aici : interes. Deşi influenţată de consideraţii nominaliste şi artificiale. totuşi obiectele sînt destul de generale. el este oarecum echivalent. cît şi nefavorabilă) faţă de televiziune. el are o atitudine . W. 349 atitudini . O atitudine are întotdeauna un obiect de referinţă.15 Patriotism ar putea fi numit sentiment.14 Totuşi. Worcester. valoare. g^ extrem de sugestivă şi a fost descrisă în capitolul 7.. central.). Deşi acest termen poate cuprinde mai mult declt tr-"~ săturile. 1953. Atît atitudinea.". bine dispuse sau prost dispuse. Dacă un om îşi iubeşte dinele. atitudini. el are în acelaşi timp o trăsătură de bunătate. Trăsăturile şi alte forme de dispoziţie. Sentimentul stă între atitudine şi trăsătură.13 Dar. în C. A 11 p o r t. M u r-jT" i n s o n (Ed. dar nu alte animale. 348 r Această trăsătură de apropiere sau evitare dă o nuanţă clară de motricitate conceptului de atitudine. această metaforă spaţială implică un modei teoretic de cîmp. totuşi. O trăsătură comună este o categorie pentru clasificarea for-melor funcţional echivalente de comportament dintr-o populaţie generală de oameni. ment Dis. privitoare la poziţia Angliei în Orientul Mijlociu) limba greacă foloseşte termenul stasis.. complex. O persoană este conformistă. Există concepte curente suplimentare care par chiar mai apropiate. A handbook of social psychology. Clark Univ. C neva are o atitudine jaţă de păstîrnac [. ÎR general. Istoria termenului şi utilizarea sa sistematică în Psihologia socială sînt descrise de G. Andre are o atitudine favorabilă faţă de biserica sa. vorbind de o atitudine politică (de exemplu. Prin analiza a 12 limbi. că termenul pentru atitudine este în general mai înclinat spre starea motorie decît spre starea internă. d^ prindere generalizată (Dewey). stil de viaţă (Adler). Unele limbi fac distincţii mai fine decît limba engleză. 2. press> 1935^ cap. Să le Menţionăm pe scurt. fie „motor perceptuală")17. care acestea se dovedesc a fi elemente utile în compararea indivizilor şi sînt considerate a desemna dispoziţii care funcţionează în mod real. Dar în mod obişnuit există două distincţii între cele două cepte : 1. trebuinţă. 17. este o construcţie cam artificială. Johnstone arată că aceasta e situaţia şi. 117. nerv. de fapt. Atitudinile sînt de obicei pro sau contra. dar totuşi un concept înrudit cu trăsătura. în domeniul personalităţii ne interesează structura persoanei şi de aceea trăsătura devine conceptul favorit. sau atitudine sau trăsătură. 14 Aproape fiecare manual do psihologie socială caracterizează atitudinea lffePt conceptul său. favoi sau nefavorabile.16 Lewin vorbeşte de o giune (fie „personală internă". în timp ce vorbind de modul de gîndire şi comportare (ca în relaţiile rasiale) aceeaşi limbă utilizează symperiphora.o trăsătură sau o atitudine fai viaţă ? Cineva are o trăsătură sau o atitudine autoritară ? ■ aceste cazuri şi altele similare este indiferent ce termen folosim Oricare denumire este acceptabilă. să încercăm acum o formulare rezumativă. cum am arătat. Cineva e „gata"-de acţiune. în trecere. în majoritatea limbilor găsim termeni comparabili care combină o „poziţie" motorie cu o stare internă de spirit. sindrom (Mas*Low). cîţ şi trăsătura sînt concepte indispensabile în psihologie. Factorul. ar trebui să subliniem faptul că întrucît atitudinea priveşte orientările oamenilor faţă de faţete precise ale mediului înconjurător (incluzînd oameni. ti dominantă în atîtea situaţii încît nu le numim ca în căzu. dacă are o atitudine atentă şi de simpatie faţă de oameni şi animale.. „Attitude" in psychology and psychosomatic medi-Cmp> în „J. Mass. în măsura în. expansivă. Attitudes. o atitudine ne&?] tivă faţă de vecinul apropiat şi o atitudine ambivalenţă (atît ' vorabilă. putem desemna obiectul unui sentiment ca şi al unei 13 J Johnstone. 287—299. de asemenea.] sau explorările i\r O trăsătură e declanşată de atît de multe obiecte Incit nu încercăm să le specificăm. Goldstein a introdus conceptul de modele preferate de CQm portament. C. o trăsătură este considerată 0 obicei ca fiind mai generală (un nivel mai înalt de integrare) Q cît atitudinea. Această formulare este. cum am -spus. ele fac pe ( neva să se1 apropie sau să se retragă de la obiectul lor. o condensare a discuţiei noastre de pînă acum din capitolul de faţă. cultură şi societate) ea a ajuns să fie conceptul favorit în psihologia . După ce am făcut aceste variate distincţii. sistemul ego-ului (Koffka).

Sheldon de visceroton. Trăsăturile rezidă în per~ soană . Pînă acum discuţia noastră defineşte tipurile ca abstracţii create prin luarea unor părţi din oameni şi introducerea lor cu forţa într-o categorie care prezintă un interes special pentru un investigator. M u r r a y. în „Genot Ps-V" chol. Implică faptul că unii oameni se potrivesc tip . M c D o u-g a 11. cerebroton. Acestea par a fi mijloace pentru a exalta interesul special al unui autor pe seama individului. William James vorbea de sensibili şi duri . Problema este că împărţiri precise de acest gen nu se 351 Nivelul lipului . Principles of topological psychology New York. 3—149. Spranger preferă-tipul teoretic. Din acest punct de Vedere doctrina tipului empiric se află între nivelul trăsăturilor şi nivelul personalităţii totale. cititorul poate prefera formularea simplă dar mai puţin precisă că o trăsătură comună este orice dispoziţie generalizată în raport cu care oamenii pot fi în mod avantajos comparaţi. alţii se potrivesc altui tip . Cu alte cuvinte. 17. politic şi religios. datorită unei naturi umane comune şi unei culturi comune. New York. ■dar se potriveşte unui tip. 1939. Această enumerare ar putea fi mult lungită. cap. Lewi n. social. Ea pretinde să acopere o mare parte din organizarea personalităţii totale. dacă nu chiar în întregime. omenirea pare să fie divizibilă în funcţie de schema sa. şi de H.. Morgan. Tipuri empirice. Monogr. ca veridice. şi totuşi unii nu se potrivesc unuia. somatoton. The organism. cel puţin în parte. Psihologii interesaţi de imaginaţie sugerează alte tipuri : vizual — Sinestezic — auditiv.) Figura 27 ilustrează situaţia. Tipuri ) Vorbirea obişnuită ne spune că o persoană are o trăsătură. un altul preferă o dihotomie diferită. 15 Sentimentul este elementul personalităţii preferat de W. indivizi care pot fi ordonate în funcţie de eşafodajul său teoretic. I. 1945. în acest caz. 1933 . filistinii şi boemii . Din acest punct de vedere cineva ar putea argumenta că intraversiunea sau somatotonia (pagina 73) ^prezintă un tip empiric. dar tipurile numai ca nominale. economic.Goldstein. Figura 3 (pagina 29) ilustrează procesul de dezmembrare. American Book. 350 Adevărul problemei depinde în mare măsură de ce fel de tipologie vorbim. Acest lucru sugerează că tipurile exista nu în oameni sau în natură. ci numai de acele părţi din. Dificultatea este aceea că însuşi conceptul de tip im-â o discontinuitate. Scribner. Dar chiar tipurile empirice (stabilite pe baza dovezii serioase CŞ activităţile. A. /__v Dacă această formulare pare prea tehnică. un altul. ci în ochiul observatorului. Energies of men.ale unei organizări mai cuprinzătoare (şi dacă se găsesc mulţi oameni care posedă această organizare cuprinzătoare). Dacă printr-o investigaţie empirică se poate arăta că 'multe deprinderi. atunci aceşti oameni constituie un tip. A clinical study of sentiments. 1936. 33. dovezile pentru un tip sînt de acelaşi gen cu dovezile pentru o trăsătură. In ochii săi. Există totuşi un sens în care tipul poate fi privit ca trăsătură comună supraordonată. apolinici — dionisiaci. atitudinile şi trăsăturile tind să se grupeze) intră în Mieultate.reflectă într-o anumită măsură dispoziţii veridice şi comparabile ale mai multor personalităţi care. trăsături şi atitudini sînt manifestări .". Christina D. Un autor ne-spune că omenirea poate fi împărţită în două grupuri. 717 K. McGraW-Hill. cap. trăsăturile trebuie considerate. (Putem chiar viola utilizarea obişnuită şi să spunem că ei au un tip. 16 K. New York. Să luăm în considerare mai întîi cîteva tipologii je nuanţă nominalistă. orientat spre interior şi orientat spre altul. Ceea ce izbeşte mai întîi în legătură cu aceste serii eterogene' este faptul că autorul îşi impune propriile interese legate de natura umană. deşi în grade variate. Nu e interesat de indivizi intacţi. Această posibilitate apare cînd investigatorul vrea să acopere un domeniu mare al personalităţii multor oameni. tipurile într-un punct de vedere exterior persoanelor. estetic. dezvoltă moduri similare de adaptare la mediul lor.

economic.ideale". El nu pretinde că orice persoană dată se potriveşte cu un singur tip în mod absolut. naturalism. Filozoful german Dilthey. 20. social. tip mixt" Figura 28.18 Ce are de-a face acest lucru cu personalitatea ? Dacă toate concepţiile fundamentale despre viaţă sînt trei la număr (trei tipuri). există un mod complet diferit de a privi tipurile. Edward Spranger.. Le denumeşte idealism al libertăţii. Pers. Conchidem deci că doctrina tipului empiric nu aduce un ioloŞ real în reprezentarea structurii personalităţii umane. admitem pe deplin că unele trăsături co-tr măsurabile sînt largi. cum vedem din figura 3. Această schemă reţine nuanţa discontinuităţii ţinând seama în acelaşi timp de continuitatea faptică. de exemplu. gornatotoniel. că schema lor tipologică ne ajută să înţelegem personalitatea. în : „J. Pentru a conserva doctrina tipurilor empirice ca atare este necesar să spunem că majoritatea oamenilor sînt un „tip mixt". dar spune că . Ea implica o discontinuitate clară între „tipurile1' de fiinţe umane. Adevăratul defect al doctrinei tipurilor empirice este acela că implică faptul că personalitatea este complet subsumată unui tip. chiar dacă nici o persoană nu se potriveşte cu această schemă. Unii teoreticieni utilizează conceptul fără a pretinde că tipurile lor implică personalităţi concrete. The organization of personalUy. ifiliteţea sau dominanţa). estetic. ceea ce nu 352 L constatat că există în mod real. Putem spune numai că unii oameni au unele dintre atributele unora dintre tipuri. politic şi religios (vezi pagina 299).Ni velul răspunsulu. atunci oamenii individuali pot fi consideraţi în funcţie de faptul dacă se potrivesc (sau cel puţin aproximează) cu unul din aceste tipuri . nu se întîmplă astfel. Adică. Tipul ca nivel superior al trăsăturii (adaptat din II. Eysenck. Nu cîştigăm nimic dacă etichetăm trăsăturile mai largi drept „tipuri". atît introvertiţi cît şi extrovertiţi. Tipurile empirico ca extreme alo unui contthuuin găsesc în populaţia umană. dar. Ei spun. specific i'tr/ura 21. Cum am văzut în capitolul 3. Aşa cum arată figura 28 această soluţie înseamnă de fapt că termenul tip se aplică corect numai extremelor unui continuum. După el există tipul teoretic. după ce a examinat sistemele filozofice din lume.". mai ales acelea de genul introversiunii il ă l i d un g . idealism obiectiv. Tipuri ideale. conchide că există trei forme fundamentale de filozofie. totuşi. E1 sînt. Am văzut că într-un mod similar dar mai sofisticat. J. face o analiză apriori a valorilor umane fundamentale. Să vedem cum funcţionează această logică oarecum paradoxală. 103) Extrovert Ambiverţi . atît cerebro-toni cît şi somatotoni. 1951. că ele privesc o mare parte din concepţia despre Saţă a omului. Adevărul care rezidă în tipurile s' pjrice este de-acum pe deplin recunoscut în conceptul nostru de e zgături comune.Altele sînt mult mai „înguste" (ca punctualitatea. elevul lui Dilthey.

într-un anumit grad putem înţelege o persoană examinîndu-i valorile cu ajutorul acestor rubrici. Ele sînt „scheme de comprehensibilitate". Ele ne ajută să înţelegem oamenii pentru că oamenii se aliniază în diferite grade unuia sau mai multora din aceste variate valori umane Posibile 19 Tipuri culturale. Undeva între tipurile ideale şi tipurile empirice se află o mulţime de tipuri culturale. Spunem despre un om câ este un ,,britanic tipic" ; despre altul că este un „veritabil cosmopolit" ; despre un al treilea că este un „soldat profesionist" învederat. Asemenea epitete ne spun foarte mult. Tipurile ocupaţio-nale par revelatoare în mod special. Un sindrom bogat de trăsă18 W. Dilthey, Weltanschauungslehre, în Gesammelte Schriften, LeiP«g,_Teubiier, 1931, VIII, 75—118. W28. 19 E. Spranger, Types of men, transl. by P. Pigors, Halle, Niemeyer, 353 23 •^Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. 265 turi ne vine în gînd dacă spunem că John este un avocat tjn. un comerciant, muncitor nepriceput, fermier, bărbier, cleric politician „tipic". Sa*J Cum am văzut în capitolul 8, unii autori susţin că prin noaşterea ocupaţiei unui om, sau a statutului, rolurilor şi sale în societate, ştim mai mult despre personalitatea sa dacă îi studiem trăsăturile. Această afirmaţie induce în în primul rînd, soldatul în chestiune poate să nu fie tipic grupul său, ci poate fi un deviant mascat. în al doilea rînd, maţia scapă din vedere faptul că, chiar pentru soldatul tipic, acest" trăsături sînt acum ale sale. Ele rezidă în el (şi nu în profesia sa} Această problemă este importantă. Nu e niciodată sigur sg caracterizezi personalitatea umană în termeni de roluri, ocupaţie status social sau orice alte rubrici culturale sau sociologice. Cî'nd spunem că Max e fermier, suburban, catolic, fizician, italian, director de întreprindere sau membru al clasei „mijlocii superioare11 nu îi descriem personalitatea. El poate fi deviat, şi chiar dacă el este „tipic", tocmai propriile sale trăsături îi reglează acum personalitatea. Deşi trăsăturile sale pot fi influenţate de apartenenţa sa la un grup, nu trebuie să confundăm această apartenenţă (tip social) cu propria sa personalitate în funcţiune. Tipurile ca propedeutică. In ciuda opiniei noastre oarecum negative despre tipologie, putem admite că a începe cu o „suspiciune" legată de tipuri (de orice fel) este adesea un procedeu productiv. în ultimii ani cercetarea a fost stimulată de postularea tipurilor constituţionale (capitolul 4), a tipurilor perceptive şi cognitive (capitolul 11), a tipurilor de maturitate şi imaturitate (capitolul 12), ca să dăm cîteva exemple. Pe scurt, doctrina tipurilor poate fi o trambulină bună pentru teoria psihologică, dar ea face o figură proastă la linia de sosire. Pentru a pune problema mai-concret, s-ar putea spune că pornind cu tipurile, cercetătorii sfîr-şesc adesea cu o informaţie utilă privind trăsăturile complexe, dar cu nimic altceva în consecinţă. / Denumirea trăsăturilor comune Există aproximativ 18 000 de cuvinte (mai ales adjective) în limba engleză care desemnează forme distincte de comportament personal.20 La prima vedere această cantitate pare un coşmar semantic. Totuşi, e evident că denumirea trăsăturilor are o relaţie 20 G. W. A 11 p o r t, H. S. O d b e r t, Trait-names : a psycho-lexicd study, în „Psychol. Monogr.", 1936, no. 211. Secţiunea de faţă citează lbe din această sursă. 354 elementele structurale de bază ale personalităţii şi este de da-L-ja noastră să descoperim, dacă putem, care este această reiaţi* Aceste mu de termeni îşi au originea în două tipuri separate je interes. Mai întîi, putem fi siguri că oamenii încearcă o dorinţă s a numi ceea ce este cu adevărat real în natura umană. Dacă semenii noştri muritori nu ar avea capacităţi şi dispoziţii, ar fi jjnprobabil să le numim. Mai mult, denumirile sînt într-o anumită măsură autocorective, căci nu cîştigăm nimic dacă se conservă prin denumiri o credinţă eronată în entităţi fabuloase ; e totul de cîştigat utilizînd termeni care să desemneze structuri psihice adevărate. Acesta e un motiv pentru care avem denumiri de trăsă-turj; dacă ar fi singurul motiv, corespondenţa între dicţionarul nostru şi adevărul psihologic ar fi strînsă, mult mai strînsă decît e în realitate. O a doua influenţă asupra lexicului de denumiri de trăsături este total diferită ; provine pe calea capriciului şi modei din interesul cultural. De foarte timpuriu, datorită persistenţei medicinii galenice, limba engleză a utilizat asemenea denumiri de trăsături ca sangvin, coleric, melancolic, flegmatic, bine dispus, prost dispus, sau cu sînge rece, inimos, fără inimă şi cordial (derivate din credinţa că inima e sediul intelectului şi sentimentului). Reforma protestantă, cu accentul pus pe natura interioară şi introspecţie, a adus multe adjective utile pentru precizarea de trăsături, printre ele sincer, pios, bigot, precis, fanatic, ca şi multe din cuvintele compuse cu sine : respect de sine, considerare de sine, dragoste de sine, încredere în sine, stimă de sine. Egoist este un termen inventat de presbiterieni pe la 1640. Subiectivitatea crescîndă a literaturii din secolul al XVIII-lea a adus termeni ca apatie, mîhnire, deprimare, visare. Cercurile de la curte au adăugat alţi termeni : afectat, nă-tăfleţ, interesant, plictisitor. Anilor recenţi le aparţin multe expresii, unele încă privite ca aparţinînd slangului : speculant, carierist, beatnik, huligan, linguşitor, trişor, sclifosit, panicard, excroc, gigolo, suburban.* La acest vocabular mereu în creştere

legat de psihologia caracteristicilor umane s-au adăugat termeni ca introvertit, nevrotic, regresiv, psihopat, somatoton, schizoid şi mulţi alţii. Deşi unele simboluri se sting, tendinţa specifică denumirilor de trăsături este să se multiplice — fără îndoială o reflectare a interesului mereu crescînd pentru natura Ufnană. De aceea conchidem că în parte denumirile de trăsături de Care dispunem relevă caracteristici comune în privinţa cărora , * In original booster, climber, beatnik, hoodlum, yes-man, tour-flusher, "-saefc, jitter-bug, chiseler, gigolo, exurbanite. (Nota trad.). 355 oamenii pot fi comparaţi. Cu alte cuvinte, mulţi termeni să desemneze manifestări veridice ale oamenilor. Cam : termeni sînt de acest ordin. dir Dar limba este înşelătoare. Ea slujeşte şi un scop evaluaf Cînd spunem că o femeie e atrăgătoare nu spunem nimic de^- 'V' o dispoziţie aflată „în piele", ci despre efectul ei asupra alt oameni. Cam 30% din denumirile noastre de trăsături au aceasr nuanţă predominant evaluativă : printre ele, adorabil, plictisitor, dezgustător, de invidiat, rău, magnific, insuportabil învingător. Graniţa dintre termenii veridici şi cei evaluativi- este ade sea greu de stabilit. In primul rînd, un termen de laudă sau d~ acuzare, ca onest, paşnic sau altruist, poate ajunge să reprezint o imagine de sine dorită şi o persoană se poate strădui (adică, îSj "poate dezvolta o trăsătură) să corespundă idealului social. Mai există două clase suplimentare de termeni. Desemnăm stări temporare ale spiritului, temperamentului, emoţiei sau activităţii prezente ; de exemplu fîstîdt, bîlbîit, bucuros, frenetic. Deşi asemenea termeni descriu conduita, ei nu se referă la „modele preferate" permanente. Aproximativ 25% din cele 18 00!) de cuvinte sînt de acest fel. In sfîrşit, trebuie să admitem o cantitate mare (20% din total) care parte metaforică sau discutabilă, termeni ca viu, amorf, dolofan, prolific. Cînd spunem că lista termenilor descriptivi din punct de vedere uman totalizează cam 18 000 omitem numărul mare de expresii străine intrate în limbă şi expresii compuse : iubitor de natură, duşman al afectării, genul de persoană care nu se încurcă* niciodată în amănunte şi altele. N-ar fi de mirare ca numărul de descrieri posibile ale fiinţelor umane în limba engleză (sau în altă limbă superior dezvoltată) să fie aproape infinit. Pentru a rezuma teoria noastră despre denumirile de trasă-' turi susţinem că numele oferite de lexic sînt simboluri sociale irwj ventate dintr-o combinaţie de interese psihologice, culturale şi etice. Termenii, care sînt evaluativi şi critici, au o semnificaţie redusă pentru studiul structurii personalităţii, oricît de utili ar fi pentru studierea influenţei sociale a unui individ asupra celorlalţi. Poate că numărul termenilor singulari, neapreciativi, îndreptaţi clar spre desemnarea unor trăsături permanente (netemporare/t este între 4 000 şi 5 000. Deşi sînt posibile atît de multe combinaţii de cuvinte numărul de denumiri accesibile de trăsături este mult' mai mare. în cel mai bun caz denumirile de trăsături sînt denumiri w categorii. Adică, cînd spunem că Tom şi Ted sînt ambii agresiv' nu înţelegem prin aceasta că agresivitatea lor este identică ca tip. Vorbirea comună este un ghid prost pentru subtilităţile 356 . Dar cuvintele nu sînt altceva decît categorii de tip omnibus. în ele o mulţime de sensuri care sînt comparabile între ele l d iî l .general, dar numai în general. Oricît de nesatîsfăcuţi am fi, nu avem altceva la dispoziţie jecît etichetele verbale. Poate într-o zi ştiinţa psihologiei va avea jte simboluri pentru a desemna trăsăturile' (factoriale sau matematice), dar progresul de pînă acum în această direcţie e prea mic pentru a ne tenta să abandonăm loialitatea primordială faţă de limba noastră maternă. Soarta noastră este să analizăm trăsăturile prin cuvinte făcînd totul pentru a defini termenii noştri. Rezumat ■ Peişonaliţaţea_j)oate fi analizată — într-o anumită măsură şi cU un succes parţial — în termeni de trăsături comune^_JA££Slea_ sînt dispoziţii mai generale decît deprinderile sau atitudinile — în raport cu care oamenii dintr-o populaţie pot fi avantajos comparaţi. Simţul comun ne împinge să facem asemenea comparaţii în mocTconstant. Spunem că un om este mai dominant decît altul. Psihologii fac acelaşi lucru, deşi ei pot uneori prefera să vorbească despre „dimensiuni", „factori1' sau „variabile" în loc de trăsături. Trăsăturile comune sînt stabilite în mod empiric atunci cînd testele de personalitate (sau alţi indicatori) se dovedesc sigure, in-dicînd faptul că oamenii răspund constant după o perioadă de timp şi cu o intensitate caracteristică. Sute de trăsături comune au fost stabilite în acest mod, majoritatea lor prezentînd o distribuţie normală într-o populaţie de ansamblu. ,0 trăsătură comună_cu un volum şi o cuprindere „neobişnuite -este-uneori denumită ţip empiric, dar este discutabil dacă concep-|uL_de_yjI are vreun avantaj ştiinţific. Fie că tipurile sînt empirice, ideale sau culturale, ele violentează considerabil individul concret care e introdus cu forţa în ele. Trăsăturile comune oferă o me-todăjji o teorie mai bună pentru studiul comparativ al personalî-- taţilor., Dispoziţiile personale, cum va arăta capitolul următor, oferă cea mai bună metodă şi teorie pentru studiul morfogenetic al personalităţii. Deşi denumirile trăsăturilor comune creează multe ambiguităţi ?i dificultăţi, sîntem obligaţi să le utilizăm în

analiza personalităţii. 357 CAPITOLUL 15 Dispoziţiile personale UNICITATEA DISPOZIŢIILOR PERSONALE ® INTERDEPENDENŢA DISPOZIŢIILOR o CONSTANŢA DISPOZIŢIILOR 9 DISPOZIŢII GENOTIPICE, FENOTI-PICE ŞI PSEUDODISPOZIŢII « DISPOZIŢII CARDINALE, CENTRALE ŞI SECUNDARE $ CÎTE DISPOZIŢII ARE O PERSOANA ? « CUM SE STUDTAZA DISPOZIŢIILE PERSONALE ? 0 DISPOZIŢII PERSONALE ŞI MOTIVE-\» DEFINIŢIE • REZUMAT entru moment vom cohtinua discuţia noastră despre denumirea trăsăturilor. Constatăm că unele din acestea derivă de la personaje individuale istorice sau fictive : donchişotist, narcisist (iniţial narcisusist, apoi narcisist, acum narcisic), şovin, sadic, zburdalnic*, colaboraţionist**. Unele sînt scrise cu majuscule : Bos-wellian, Lesbian, Chesterfieldian, Rabelaisian, Pickwickian, Emer-sonian, Falstajfian, Homeric, Faustian. Spunem despre o persoană că seamănă cu Christos, că e un Don Juan, un Beau Brummell, o Xantipa. în toate aceste cazuri, şi în multe altele asemănătoare, observăm că o caracteristică particulară remarcabilă a unei singure persoane ne-a dat o nouă denumire pentru a o aplica ocazional (nu des) altor oameni. în asemenea cazuri nu avem de-a face cu o trăsătură comună-Ar fi absurd să încercăm să comparăm toţi oamenii — sau un nti" măr mare de oameni — pe o scară desemnată să măsoare exhiba ţionaUsmul fastidios al unui Beau Brummel sau cruzimea sexuală a unui marchiz de Sade. Totuşi, însuşi faptul că acum denumi"1 * în original puckish. (Nota trad.) ** In original quisling. (Nota trad.) 358 raCteristiea arată că am abstras-o din viaţa individuală cu in-tenţia de a o aplica altor vieţi cu care se poate potrivi. Cuvintele înt generale. Chiar dacă spunem „acest băiat", utilizăm două cu-pirite abstracte pentru a indica ceva particular. Numai un nume rOpriu, ca Franklin Roosevelt, se apropie de desemnarea unui veninient personal unic în natură. Unicitatea dispoziţiilor personale Revenim la enunţul care pare atît de şocant pentru ştiinţă. Franklin Roosevelt a fost un eveniment istoric unic în natură şi organizarea extraordinar de complexă a proceselor sale mentale si a sistemului său nervos a fost, de asemenea, unică. Nu ar fi putut fi altfel, ţinînd seama de individualitatea eredităţii sale, de individualitatea experienţei sale de viaţă — cum s-a explicat în capitolul 1. Chiar subsistemele personalităţii sale erau fundamental unice. Cînd a fost confruntat cu această logică indiscutabilă, un psiholog a exclamat ofensat : „Cred că e o prostie să spui că niciodată doi oameni nu au aceeaşi trăsătură. Vreau să spun, desigur, că e adevărat, dar acesta este unul din acele adevăruri care nu pot fi acceptate". Replicăm : Din nefericire, acesta e un adevăr pe care studiul personalităţii trebuie să-1 accepte, oricît de mari dificultăţi s-ar crea. Pentru a face distinctă această problemă de cea a trăsăturilor comune, trebuie să adoptăm o terminologie diferită. Am putea să vorbim cu justeţe de trăsături individuale (sau personale) ca distincte de trăsăturile comune, căci există o similaritate între cele două concepte (ambele, de exemplu, se referă ia un nivel complex de organizare). Totuşi, pentru scopuri de claritate vom desemna elementul individual nu ca o trăsătură, ci ca o dispoziţie personală (şi vom utiliza ocazional abrevierea d.p.).1 1 O altă denumire posibilă pe care o am în minte pentru acest element «te aceea de trăsătură morfogenetică. Acest termen sugerează corect un element care poartă „forma" structurii personalităţii şi ajută la menţinerea acestei forme (ie-a lungul unei perioade considerabile de timp. Morfogeneza este o ramură a biologiei care încearcă să explice proprietăţile structurate ale întregului organism. Este un domeniu relativ neglijat al uologiei, aceasta preocupîndu-se mai mult de identificarea elementelor ultime sînt comune întregii vieţi. Biologia moleculară a demonstrat că aceste elemente ultime, în termeni de acizi nucleici, proteine, principii genetice sînt xtraordinar de asemănătoare în toate organismele, indiferent de forma lor. ^ceasta descoperire, desigur, face mai imperativă (şi nu mai puţin imperativă) ^utarea forţelor care explică integritatea structurată a organismului indivizi- Paralela cu psihologia este aproape perfectă. Am, căutat cu zel analitic fentele uniforme ale tuturor personalităţilor (trăsături comune, trebuinţe, int -şi a?a mai departe), dar am pierdut din vedere structura morfogenetică 359 Multe din ceea ce am spus referitor la trăsăturile comune aplică şi la dispoziţiile personale. Ambele sînt tendinţe det nante largi (generalizate) ; ambele diferă în acelaşi mod di prinderi, atitudini şi tipuri ; ambele se referă la nivelul de liză cel mai convenabil pentru studiul personalităţii ; existent, ambelor este inferată prin producerea activităţilor care au o valenţă funcţională''. Dar există şi diferenţe. N-are sens să vorbim de „distribuf normală" a d.p., pentru că fiecare este unică pentru o

persoan^ Nominalizările de trăsături se potrivesc mai bine trăsăturilor Cn mune decît d.p. (în general e nevoie de cîteva cuvinte pentru denumi o dispoziţie, ca atunci cînd spunem : „Micuţa Susan are un fel propriu de a se îngriji special şi anxios de ceilalţi" ; Sa„ „El va face orice pentru tine dacă nu-1 va costa nici un efort") Pretenţia noastră este că, dacă sînt corect diagnosticate, d.p reflectă structura personalităţii cu precizie, în timp ce trăsăturile comune sînt categorii în care individul e introdus cu forţa. De exemplu, prin metoda trăsăturii comune, constatăm că Peter are o poziţie superioară în ceea ce priveşte interesul estetic şi anxietatea, dar una inferioară în ceea ce priveşte conducerea şi trebuinţa de realizare. Adevărul este acela că toate aceste trăsături comune au o coloratură specială în viaţa sa, şi — încă şi mai important -^^ele interac-ţionează între ele. Astfel, ar putea fi mai corect să spunem că dispoziţia sa personală este un fel de izolare autosufi-cientă şi artistică: Scorurile sale separate la trăsături comune nu reflectă pe deplin această structură. Dar, se va pune întrebarea, nu e „mai ştiinţific" să lucrăm cu trăsături comune ? Vom răspunde la acesta întrebare treptat. Pentru moment insistăm numai că trăsăturile comune sînt în cel mai bun caz aproximări. Adesea ele nu reuşesc să reflecte structura unei personalităţi date. O ilustrare a acestei probleme provine din studiul lui Conrad asupra evaluărilor. Trei profesori au evaluat un nu—»' încă o sugestie utilă provine de la conceptul de tendinţă al lui F. H. AU; port. Acest element este un sistem foarte energizat sau o caracteristică ciclic? semnificativă a personalităţii individuale. „Ea reprezintă, în termeni familiaţ' ceea ce individul încearcă în mod caracteristic să facă, adică ce semnificat' încearcă întotdeauna să realizeze...". Structurile tendinţei sînt „interstruct -rate în sisteme mai largi (unitatea personalităţii)", F. H. A11 p o r t, Theorw of perception and the concept of struciure, New York, Wiley, 1955, P- wl Deşi aceste sugestii întăresc argumentul prezentat în acest capitol, . mai bun lucru pentru scopurile noastre actuale pare utilizarea denuii" descriptive mai simple de dispoziţie personală. 360 măr de copii preşcolari după 231 de trăsături comune, fiind astfel siliţi să presupună că toţi copiii posedau exact aceleaşi calităţi personale într-un anumit grad. Plecînd de la această presupunere precară a existat doar un acord scăzut printre profesori; cu o corelaţie medie de +0,48. Mulţi copii, se pare, erau evaluaţi numai pe ghicite, pur şi simplu pentru că investigaţia cerea ca fiecare copil să primească o apreciere pentru fiecare calitate. Dar în cursul aceluiaşi studiu, s-a cerut profesorilor să însemneze printr-un asterisc aprecierile lor la acele calităţi pe care le considerau a avea „o importanţă centrală sau dominantă în personalitatea copilului." în această parte a sarcinii lor profesorii au fost de acord aproape perfect, aprecierile lor corelînd aproximativ +0,95. Acest rezultat arată că fidelitatea redusă a evaluării se poate adesea datora faptului că subiecţii sînt comparaţi în mod forţat în raport cu trăsătura comună care nu le aparţine. în cîteva cazuri (calităţile însemnate) conceptul de trăsătură comună părea să corespundă destul de bine unei d.p. individuale frapante, dar în majoritatea cazurilor dimensiunile comune erau departe de ţintă.2 Cititorul trebuie să ţină minte faptul că noi nu condamnăm abordarea prin trăsături comune. Departe de aşa ceva. Cînd dorim să comparăm un om cu altul, aceasta este singura abordare posibilă. Mai mult, scorurile şi profilurile care rezultă sînt pînă la un punct edificatoare. Spunem doar că există un a,l doilea mod, mai exact, de a lua în considerare personalitatea : şi anume, structurarea internă (morfogeneza) a vieţii considerate ca un produs unic al naturii şi societăţii. Considerăm personalitatea — în singurul mod în care poate îi inteligibil considerată — ca o reţea de organizare, compusă din sisteme în cadrul altor sisteme, unele sisteme avînd o magnitudine mică şi fiind oarecum periferice faţă de structura centrală sau esenţială, alte sisteme avînd o amploare mai mare în nucleul edificiului total ; unele intrînd uşor în acţiune, altele fiind mai latente ; unele conformîndu-se din punct de vedere cultural în a?a fel încît pot fi imediat considerate drept „comune" ; altele categoric particulare. Dar în ultimă analiză această reţea — utili-21nd bilioane şi bilioane de celule nervoase, modelată de ereditate şi de experienţe ambientale niciodată repetate — este în cele ^ urmă unică. Savantul nomotetic încăpăţînat replică : „Ei bine, totul în este unic —• fiecare piatră de pe pajişte, fiecare pantof vechi, r 2 H. S. C o n r a d, The validity of personality ratings of preschool chil-n> în „J. educ. Psychol.", 1932, 23, 671—680. 361

fiecare şoarece ; dar toţi sînt alcătuiţi ' din aceleaşi elemen Unicitatea apare cînd elementele comune apar în proporţii rite. Chimia organică este în principal interesată de combi variate de şase sau şapte elemente şi s-a estimat că sînt posib! aproximativ trei milioane de combinaţii din aceste cîteva ei e

mente. Ţinînd seama de cîteva elemente în plus (inclusiv tras'" turi comune) -putem în ultimă analiză explica unicitatea finală fiecărei persoane." a Răspunsul meu este acesta : Personalitatea există numai î stare postelementară ; există numai cînd caracteristicile comun ale naturii umane au interacţionat deja între ele şi au produs sis teme unice, continue şi evolutive. Aceasta nu înseamnă că depis" tarea elementelor comune sau a funcţiilor umane comune nu e de dorit. în cea mai mare parte ştiinţa psihologiei face acest lucru şi nimic altceva. Insist numai asupra faptului că dacă ne interesează personalitatea trebuie să depăşim domeniul elementelor si să ajungem în domeniul morfogenetic.3 Interdependenţa dispoziţiilor Cu această imagine în faţa ochilor să punem întrebarea dacă e rezonabil să considerăm o personalitate individuală1 ca fiind compusă din dispoziţii separate. Nu este oare organizarea atît de integrată încît nu putem dezmembra individul în d.p. componente ? Este desigur adevărat că nu putem constata niciodată o singură d.p. la un moment dat. Fluxul continuu al comportamentului utilizează simultan toate tipurile de tendinţe determinante. Să luăm în considerare actul scrierii unei scrisori : el cere convergenţa atitudinilor mentale, a motivelor momentului, a abilităţilor, deprinderilor stilistice, ca şi a convingerilor personale profunde şi a valorilor. Comportamentul' reclamă întotdeauna convergenţa efectivă a multor influenţe determinante. Generalizînd exemplul, putem spune că nici o performanţă nu este vreodată un produs univoc al unei singure trăsături sau d.p. în acelaşi timp, deoarece actele adaptaţive dintr-o perioadă de timp prezintă în mod repetat aceleaşi scopuri şi aceeaşi calitate expresivă, devine necesar să presupunem că anumite influenţe stabile şi continue sînt în funcţiune. O persoană locvace, care îşi declanşează tirul vorbirii la cea mai mică provocare, trebuie 3 Un punct de vedere morfogenetic în biologie este reflectat °e E. W. S i n n o 11, The biology of the spirit, New York, Viking, 1955. A autor susţine că configuraţia personalităţii umane este menţinută mai de motivele îndreptate spre un scop (nu de impulsuri). 362 - aibă o tendinţă neuropsihică ce îi canalizează conduita în această lecţie- Locvacitatea ei, provocată atît de uşor (de o echivalenţă gtirnulilor), duce la o vorbire fluentă în care pot fi folosite tot f ml de idei şi cuvinte (echivalenţa răspunsului). Deşi nu e uşor ig conceput în termeni neurologici, trebuie să existe un sistem neroS cu un prag scăzut de declanşare, capabil să genereze acest f jflportament constant. In orice moment, desigur, forma pe care o locvacitatea este determinată şi de alţi factori operativi —■ de 'deile şi atitudinile persoanei faţă de subiectul discursului şi faţă L interlocutor, de disponibilitatea ascultătorului, ca şi de alte d.p. ale ei. Expresia focare de organizare reprezintă ceea ce înţelegem prin dispoziţii personale. Individul mediu va avea anumite grupe je interese şi valori, anumite moduri şi feluri de exprimare, şi poate una sau două obsesii magnifice. Aceste dispoziţii focalizate pot fi declanşate de o serie largă de stimuli şi pot duce la 0 serie mare de răspunsuri echivalente. (Vezi figura 24, pagina 324). Dar graniţele dintre aceste sisteme nu sînt rigide. Chiar si aşa-numitele „compartimente logice etanşe" nu sînt complet separate ; graniţele lor sînt cel puţin semipermeabile. Atunci o d.p. poate fi identificată nu prin contururi sau graniţe precise, ci printr-o calitate nucleară* Calitatea nucleară va fi un scop sau un sens important, sau uneori un stil de expresie. Toate acestea trădează efortul individului de supravieţuire şi stăpînire şi dau o formă personalităţii sale. Constanţa dispoziţiilor întrucît principiul prim al comportamentului este fluxul său convergent, nu putem să ne aşteptăm ca dispoziţiile să fie complet constante şi previzibile. Totuşi, proba noastră pentru d.p. (ca Şi pentru o trăsătură comună) rezidă în recurenţa demonstrabilă a comportamentului „funcţional echivalent". Un director din New York, aproape întotdeauna hotărît, ordonat, şi prompt, poate fi v'rtual paralizat cînd se întîlneşte într-un restaurant cu o tavă ' plăcinte franţuzeşti. De ce ? Poate că este doar oboseala la firşitul zilei ; poate e vorba de un complex îngropat care poate fi urmărit pînă la o pedeapsă primită în copilărie pentru că a furat ăcinte. Dispoziţiile nu sînt niciodată complet constante. Ce plic-sitor ar fi dacă ar fi aşa — şi ce haos dacă nu ar fi deloc constante. Am şi discutat despre inconstanţa datorată situaţiei. Unii au-°ri> cum am văzut, merg atît de departe încît declară că persona363 litatea nu are o constanţă internă, ci îşi datoreşte uniformit asemănării situaţiilor întîlnite în mod repetat. Am pledat îrn triva acestei poziţii. Chiar o persoană care într-un moment ^°~ dominantă şi în altul concesivă, într-un moment brutală şi în afţte dulce, trebuie să aibă aceste tendinţe contrarii în ea însăşi, Une U-o

una de ordine şi una de dezordine. Poate că la ei acumularea a început dintr-o aspră necesitate şi a devenit funcţional autonomă.. Goethe 1-a creat pe Faiw din asemenea tendinţe paradoxale. dar şi ţinut cu grijă sub cheie. iNu ar fi corect să spunem că dispoziţiile fenotipice nu sînt dispoziţii adevărate.p. un individ e cunoscut prin ea. constata^ că contradicţia scade dacă identificăm corect dispoziţia cea mal profundă (cea mai esenţială) care operează. Şi.p. Sistemul psihologic al lui jUn se bazează în principal pe conceptul contrariilor. schiţele şi dosarele . Pur şi simplu le place să simtă aurul (sau echivalentul său). sfîntul şi păcătosul.p. Pseudotrăsăturile sînt atunci erori de inferenţă. este o reflectare a unui sindrom caracterial erotic anal. Cîte anume aceasta e întrebarea pe care o vom pune acum. prin faptul că D. Dr. De obicei focarele unei vieţi par să rezide într-un grup de d.p. de asemenea. Vedem din nou aici că numai metodele cele mai sănătoase şi abi-tatea crjtică cea mai ascuţită vor duce la un diagnostic corect. Numai caracterul erotic anal ar fi considerat corect genotipic. cel puţin parţial. Aproape fiecare act pare să derive din ei. fenotipice şi pseudodispoziţii Acest ultim punct ar conduce la o distincţie utilă propusă de Lewin. specifice şi chiar contradictorii nu este în mod necesar fatală inferenţei. Studiul lui Conrad citat la paginile 360—361 priveşte. dualitatea este explicată. Dacă a)şa ar sta lucrurile. deşi pot să nu' reflecte dina-mica intimă şi structura centrală a personalităţii individuale. care sînt opuse. centrale distincte. Această autocentrare cardinală (pentru care există dovezi abundente) reclamă ordine pentru sine. O persoană mas^ culină. ele prezintă cel puţin o oarecare constanţă în comportamentul unei persoane. sînt di^ poziţii ce -pot exista în aceeaşi inimă. ci totdeauna pentru ale sale. îşi îndeplineşte obligaţia cu neglijenţă . altă situaţie altei d. Dar ar trebui să subliniem că ceea ce apare drept comportament contradictoriu nu este adesea de fel contradictoriu. Totuşi. dar nu şi pentru ceilalţi.persoană poate găzdui d. de biblioteca facultăţii. extrovertitul şi introvertitul. va avea în natura sa o jemina inconştientă" O situaţie dă naştere unei d. mai fundamentală (genotipică) pe care o tificăm ca autocentrare. şi poate deveni cp lebru datorită ei. . Situaţii diferite declanşează dispoziţii diferite. Dar unii avari pot să nu aibă acest fenotip particular subsecvent. căci persoana nu are nici o înclinaţie pentru generozitate. udecăţi greşite care provin din fixarea atenţiei numai pe aparenţe. temă unitară sau rădăcina vieţii. atunci avariţia ar fi o dispoziţie fenotipică. O asemenea calitate dominantă a fost uneor" denumită trăsătură eminentă. poate fi un fel de sentiment interior de inseHitate în viaţă. tot atît de fun-dpmerrtală ca şi cele care sînt posibil de constatat în personalitatea lor). Acest exemplu arată că numai prin studierea exhaustivă a vieţii singulare putem spera să distingem genotipul de fenotip cu un succes rezonabil. Dispoziţia fenotipică este mituirea (nu generozitatea) iar genotipul subsecvent. Putem. o d. dispoziţiile centrale (cele . pe cît ştim. căutarea dispoziţiilor mai profunde sînt QenottPice. producerea unor acte disociate. este o d.p. el are moduri de comportament atît oTdonate. ceea ce îi aparţine nu este numai în ordine. de exemplu. D. de obicei.p. Ocazional. sentiment do-minant. e lipsit de dispoziţii personale ? Deloc. dar aceste dispoziţii opuse (fiecare acoperind o serie de situaţii şi răspunsuri echivalente) sînt ancorate într-o d.p. Ele sînt „adevărate" în acelaşi sens ca trăsăturile comune. Cu alte cuvinte. Teoria psihanalitică susţine că trăsătura de avariţie. Descrierile în termeni de „aici şi acum" sînt fenotipice.. crede că o persoană care dă daruri este o persoană generoasă. Urmărind mai departe cazul. centrale şi secundare în orice personalitate există d. Lista de termeni de la pagina 358 derivată din numele prop ale unor personaje istorice şi fictive (chiar ţinînd seama de e^a'1 gerare şi suprasimplificare) sugerează ceea ce se înţelege dispoziţii cardinale. este atît de trântă şi de importantă într-o viaţă încît merită a fi numită ziţie cardinală. Nu pu tem nega acest fapt. Uneori inferenţa noastră poate fi complet eronată. de asemenea. gxpunerile explicative. înainte ca existenţa sa să poată fi inferată. avariţia poate fi concepută ca un genotîp adevărat (adică. Nici o dispoziţie de acest gen nu poate^ mîne ascunsă. Dispoziţiile centrale probabil că sînt acelea pe care le menţionăm cînd scriem o scrisoare atentă de recomandare. Contradicţia aparentă provine din faptul că am pus un diagnostic superficial. pasiune conducătoare. totdeauna îngrijit în ceea ce priveşte persoana sa şi masa de lucru.In cazul lui D. de exemplu. Este o personalitate neobişnuită cea care posedă o singură dispoziţie ■ cardinală şi numai una. nu-i pasă că praful se strînge^ Semnifică oare această contracţie în comportament faptul că dr. Faptul remarcabil legat de personalitatea sa este acela că el este un egoist centrat pe sine însuşi care nu acţionează niciodată pentru interesele altor oameni. cu semnificaţie majora d. 364 Dispoziţii genotipice. In acest caz nu avem de-a face nici măcar cu o dispoziţie fenotipjcă. meticulos in legătură cu notele de curs. In acest caz.p. 'i face un pas înainte faţă de simţul comun mai ales prin sa de a separa dispoziţiile adevărate de pseudodispo365 Dispoziţii cardinale. cu semnificaţie minoră. Trebuie să existe o relaţie demonstrabilă între actele separate. D. In acest caz conchidem că constanţa unei dispoziţii este ° chestiune de grad. de exemplu. are o dispoziţie cardinală (motivaţională) din care derivă aceste stiluri contradictorii.p. D. El are două dispoziţii stilistice opuse. răspunde. Să luăm cazul dr. lasă uşa bibliotecii neîncuiată şi cărţile se pierd . Cuceritorul şi Cel ri renunţă. rit şi neglijente (fenotipice). Dar poate că încearcă numai să cumpere o favoare.

Scoruri semnificative înalte sau scăzute pe variabile comune'pot să ne îndrepte atenţia spre domenii în care. poate mii de studii ale trăsăturilor comune. în realitate există toate gradele posibile de organizare. tendinţă. La un nivel mai puţin important putem vorbi de d. de la cele mai delimitate şi instabile pînă la cele mai generale şi mai ferm structurate. centrale. Cînd psihologia elaborează m ^ tode adecvate de diagnostic pentru descoperirea direcţiilor m ' jore de-a lungul cărora o personalitate particulară este organizat' (dispoziţii personale). pe care-1 consideri ca avînd o importanţă majoră pentru descrierea persoanei pe care o alegi. secundare — mai puţin evidente.p. tatea unei d. Totuşi. vor fi găsite dispoziţii personale importante. se pot face cîteva presupuneri pe baza unor dovezi parţiale. desigur. sociabilitate.ceea ce li se pare că reprezintă caracteristici esenţiale ale acestei persoane".Intrebarea e îndrăzneaţă din mai multe motive : comporta-Lntul este un flux continuu . calitate. nu poate exista ca variabilă în „grad". Să luăm în considerare o dovadă experimentală. Expresia caracteristici esenţiale a fost definită ca „orice trăsătură. în care metoda aprecierilor „însemnate dintre peste 200 de trăsături comune a arătat care variabile păreau să indice dispoziţii importante la copii individuali. similare . preocupare pentru stări mentale excepţionale.5 ■eru Acestea sînt doar elemente care sugerează dovezi. dispoziţiile nu se exprimă niciodată singular. umanism. ca ştiinţă. Totuşi. nu trebuie să ne aşteptăm să găsim structurii la fel de ferme ca mai tîrziu în viaţă). vivacitate. 3. secundare probabil că sînt mai periferice şi mai puţin esenţiale decît d. Totuşi. aversiune pentru procesele gîn-dirii exacte.p-trăsătură comună. dar ei deschid o posibilitate importantă. Pentru scopurile noastre este important faptul' că. Ralph Barton perry scrie că pentru a înţelege această figură fascinantă este necesar să luăm în considerare opt „trăsături" sau „componente" dominante. sensibilitate. deoarece n există o normă exterioară cu care să fie comparată. care. 6. el enumera patru dispoziţii-tendinţe „morbide". în raport cu altele şi astfel ajungem la scala noastră gj sieră: cardinal-central-secundar. Particularizarea trăsăturilor comune. dacă privim mai atent. dacă încercăm să comparăm o <WJ cu d. chiar lupă un studiu extrem de exhaustiv al unei personalităţi complexe. că ea poate să facă mai mult decît face pentru explorarea organizării morfogenetice.p.p. dar le defineşte în aşa fel încît coloratura specială jamesiană e scoasă m relief.p. oscilaţii marcate ale dispoziţiei şi 4. ne referim din nou la studiul de evaluare a lui Con-rad (paginile 360—361). poate reieşi că numărul unor asemenea f0U care va diferi în mod normal între cinci şi zece. In majoritatea cercurilor predomină clişeul : „Psihologia. Trebuie amintit că profesorii erau de acord în mod special în ceea ce priveşte . atunci. desigur. dispunem de mai puţine metode pentru determinarea dispoziţiilor personale la indivizi singulari. Numai 10% din studenţi au simţit că aveau nevoi^!ria mai mult de 10 itemuri pentru a descrie „caracteristicile es ţiale" ale prietenului lor. Se înţelege de la sine că aceste trei gradări sînt arbitrare şi sînt formulate în primul rînd pentru comoditatea discursului. oamenii manifestă dispoziţii contradictorii în situaţii contradictorii .2. s-ar putea dovedi handicapuri serioase : 1. şi apoi „să îl (o) descrie. şi vom vorbi destul despre ele pentru a arăta că provocarea adresată de noi ştiinţei este justificată ■—■ şi anume. Perry simte că un număr limitat de dispoziţii majore (în icest caz.o. putem estima — ca aici — irlieil. conducând la reconsiderarea lor. mai puţin generalizate. metodele de diagnostic sînt prea prost jeZvoltate pentru a ne permite să descoperim răspunsul. cardinale sau centrale. D. Nii vom risca o presupunere privind dispoziţiile secundare." 367 Numărul mediu de caracteristici enumerat de student' fost 7. 8. este util să avem la îndemînă aceste distincţii cînd dorim să vorbim în general despre importanţa şi intensitatea relativă a unor dispoziţii variate într-o personalitate dată. O primă şi destul de obiectivă metodă constă în examinarea amănunţită a poziţiei pe care o ocupă* indivizii în instrumentele de testare universală sau în scalele de evaluare. ]<Je vom îndrepta mai întîi spre domeniul biografiei. 2. Totuşi metode — sau sugestii de metode — sînt disponibile. se ocupă de universal şi nu de particular".p. opt) acoperă în mod adecvat structura majoră a vieţii. Pentru fiecare studiu al trăsăturilor individuale găsim sute. Intîi. sînt patru dispoziţii „benigne" : 5. 366 Cîte dispoziţii are o persoană ? Cîte dispoziţii are o persoană este o întrebare foarte îndrăz-ea{ă Şi se poate răspunde numai într-un mod preliminar şi speculată. Totuşi. 7. am transformat d. Denumirile pe care le utilizează Perry sînt. scriind cuvinte. într-un sens. desigur. dacă o d-R este privită ca unică. denumiri de trăsături comune . dacă luăm ina vidul drept punctul nostru de referinţă. cu condiţia să ne limităm la nivelul d. ComBinate cu aceste d. De exemplu. luate în sine. în lucrarea sa definitivă asupra vieţii lui William James. Formulăm această afirmaţie ca o ipoteză susceptibilă de o eventuală testare ştiinţifică Cum se studiază dispoziţiile personale ? Intrucît psihologia şi-a îndreptat atît de rar atenţia asupra-individualităţii. interes etc. ipohondrie.p. Am cerut unui număr de 93 de studenţi „să se gîndească la cineva de acelaşi sex pe care îl cunosc bine" .p. propoziţii sau fraze care să exprime destul de bine.4 4 Trebuie spus un cuvînt despre „intensitate". morbide.ale altor oameni. mai puţin constante şi mai puţin active decît dispoziţiile centrale. decît ne-ar place.însemnate cu asterisc) din personalitatea copiilor preşcolari (în care. mai mult.

cap: 9. 163—183. psihanaliştii şi alţi consilieri au lăsat ca interesul lor pentru legi generate şi pre-dicţii statistice (medii) să aibă precădere în teoretizările lor. Dacă avem un număr mare de acte ale unei singure persoane. ■ 368 însemnate cu asterisc.p. acasă. totuşi. 7 A. totuşi metoda arată că o activitate cantitativă atentă poate fi realizată în domeniul dispoziţiilor personale unice.7 6 F. Deşi aceste scrisori se poate să nu fi dezvăluit întreaşa structură a personalităţii lui Jenny. După ce a emis această ipoteză. Cea mai clară din toate metodele este studiul biografiilor sau al cazurilor singulare. neascultător şi tiran faţă de copiii mai mici. 90—91. după cum y0Vn vedea în capitolul 17. s-o corectăm. este clar că abordarea clinică oferă în principiu c ocazie demnă de invidiat pentru investigarea dispoziţiilor morfo-genetice. Hoit. R. Uneori chiar desconsideră valoarea studierii formaţiunilor mor-fogenetice în viaţa individuală. L. E. of Minnesota Press. Meeh 1. Rinehart and Winston. Perry. De exemplu. ■ cap. stabilită. 202—214. 6. and Pers. putem face în diverse moduri o „analiză de conţinut" revelatoare a lor. Allport. Să presupunem. Din nefericire. Dar acasă era zgomotos. 37. adică au manifestat o solicitare clară de atenţie. putem considera ipoteza confirmată şi d. R.". Abordarea clinică. să devină o metodă ştiinţifică importantă. Minneapolis. Rinehart and Winston. Datele biografice se găsesc în R. Teleonomic descriptlon in the study of personality. Această metodă a fost propusă de F. Boston. Studiile de caz. T. Oricît de improvizată ar ârea că este metoda literaturii şi a bunului simţ. că întîi aruncăm o privire din unghiul bunului simţ asupra obiectului pe care îl studiem. In viitor putem spera în apariţia Unei cercetări clarificatoare din această sursă. probabile î(l putea apoi trece la descoperirea coloraturii fiecăruia din ele. Testarea d. era paranoidă în ceea ce privest~ relaţiile ei cu femeile . era ordonat. Allport în următorul caz. întrucît consilierii. ca orice savant sensibil.6 Un anumit băiat prezenta la şcoală o conduită exemplară . statistica! prediction. Dispoziţii personale şi motive Ajungem acum la problema noastră cea mai dificilă. Care e relaţia dintre d. Univ. 1958. Cum să utilizăm ştiinţific asemenea date se arată în lucrarea lui Baldwin care denumeşte metoda sa „analiza structurii personale". E. De asemenea.).abnorm. Psihologia se poate ocupa de cazul singular.. Clinteai inference and' cognitive theory. Assessment of human motives. Soc.". în G. în „Charac. H. Analiza empirică a actelor unei persoane.p. pînă acum psihologii clinicieni. Desigur ei vor crede că legile ge-rierale pot fi aplicate la conduita sau problema persoanei. Din punct de vedere fenotipic el prezenta dispoziţii contrare. Era e>a trem de geloasă pe fiul ej . Pe durata consultaţiei sînt absorbiţi de structura proprie a clientului. 1942. Identificînd astfel d. dacă e necesar. ipotetice. 2 voi. ca orice savant. New York. El constată că îşi atinge cel mai bine scopul la şcoală conformîndu-se regulilor . Baldwin. 1960. O utilizare mai largă a acestei metode a ipotezelor ne-ar conduce la o concentrare utilă asupra vieţilor individuale. disponibile pentru studiu. consultanţii îsau terapeuţii se ocupă de indivizi. în „J. W. harnic şi atent. Clinicat vs. Atunci. 1937. ce lna ceva menţionează în acelaşi timp (în aceeaşi secvenţă de gî dire) ? Prin această metodă el a stabilit că Jenny dezvăW~ doar cîteva dispoziţii centrale evidente ale vieţii ei.p. aşa cum le-am descris şi discuţia noastră despre motive (capitolele 9 şi 10) ? 8 Cf. Hoit. Dacă proporţia este mare. voi. Little Brown. dar atenţia lor este fixată pe structura personală prezentă. Apoi lansăm ipoteza că obiectul — în acest caz o personalitate particulară —■ se va dovedi că e format din anumite dispoziţii majore. D.5 Vezi G. 1954. Acum psihologul ar putea emite ipoteza : dispoziţia centrală a acestui băiat este dorinţa fierbinte de a i se acorda atenţie. B.8 Totuşi. B a 1-] e y. vom încerca să verificăm în mod empiric ipoteza noastră şi. utilizînd precauţii şi instrumente analitice. L i n d ze3 (Ed. 1936. What units shall we employ ?. S-a spus destul pentru a stabili punctul nostru de vedere : ştiinţa poate şi trebuie să se ocupe de personalitatea individuală în mod direct şi nu numai să compare persoane în maniera obişnuită a trăsăturilor comune. nesupunîndu-se acestora. 265 Acest cercetător a analizat peste o sută de scrisori se de Jenny între cincizeci şi nouă şi şaptezeci de ani.p. a cum există într-o viaţă anumită. New York. 370 . ea poate. 369 ersonalităţll — cd. Psychol. Personal structure analysis: o statistical method for investigating the single personality. A11 p o r t. P. psihologul ar putea apoi să numere actele băiatului în cursul zilei (fiind verificat de un observator independent) pentru a vedea cîte din ele au fost „funcţional echivalente". H. ei fac inevitabil judecăţi privitoare la dispoziţiile personale. avea un interes estetic puternic' s-era scrupuloasă în materie de pani. El pus întrebarea : Dacă Jenny menţionează un subiect. The thought an character of William James. scrisorile sau jurnalul unei persoane conţine grupări recurente de idei. Taft. S a r b i n.

New York. Murray e t al. Dl. sadică. Philadelphia. difuză. ci numai pentru integrarea momentană a trebuinţei şi a modului de răspuns. Murray utilizează termenul nu pentru sisteme durabile în cadrul personalităţii. de exemplu. C. 1951. protectoare. despre care se vorbeşte atît de des ca trebuinţă uniformă.). Poate tendinţele determinante sînt dinamice (adică ele produc un comportament) şi astfel într-un sens toate dispoziţiile personale au o forţă motivaţională. Cînd privim la vieţile concrete. obiectul şi modul de comportare sînt toate integrate într-o singură dispoziţie.10 Părerea noastră e diferită. A textbook of psychology. 160. admirativă. McClelland. amintim cititorului că majoritatea teoreticienilor o distincţie clară între motive şi alte componente ale perso-alităţii. intelectuală — în sfîrşit.De exemplu. ~ 'Ia în acelaşi timp. Deşi am putea afla ceva des. în mod concret. Constable.12 Deşi cunoştinţele noastre despre această maşinărie lasă mult de dorit. reprimată. Parsons. Saunders. nu avem nici o dovadă că un impuls (sau u imbold sau un motiv) acţionează vreodată separat şi singur. S. acest termen sugerează în sine exact ceea ce căutăm : un sistem singular în care trebuinţa. Freud crede că instinctele sînt elemente motivaţionale. Oxford. A spune. durabilă. Unele dispoziţii personale. Mass. slujirea copiilor săi. Totuşi. O. că un anumit bărbat sau femeie este homosexual nu înseamnă deloc a-i caracteriza motivaţia. nici una nu e lip-■ sită de un anume grad de forţă dinamică. Dar încă nu ştim ce fel de reţete complexe sau ansambluri de ce9 II. pasivă. o dispoziţie constantă de a se comporta politicos. Ne amintim' că McClelland presupune că personalitatea e formată din trei tipuri de elemente : motive. disimulată. sînt mult mai motivaţionale decît altele. Totuşi. New York. 216. pentru simplul motiv că acestea din urmă nu funcţionează fără să implice integrări superioare. Murray separă trebuinţele (motivale de bază a. cele mai importante componente ale personalităţii) de modul de ?nCjeplinire al lor. vedem că "Sexul fuzionează în mod complicat cu tot felul de credinţe dobândite. Fiecare 11 C. Dar. Alţii separă clar motivele (de ce acţionează cineva) je atitudini (cum acţionează cineva). centrală. un impuls năvăleşte într-o organizare de nivel superior şi creează o stare motivaţională generală difuză de unde o presiune integrată merge eferent din cortex în trunchiul cerebral şi eventual intră în -acţiune. Mai recent acelaşi autor vorbeşte despre vectorvaloare ca element al analizei personalităţii. Pentru McClelland o trăsă-tliră este numai „tendinţa învăţată a unui individ de a reacţiona aşa cum a reacţionat cu mai mult sau mai puţin succes în trecut în situaţii similare cînd a fost motivat similar". deprinderi şi inhibiţii. Cambridge. 12 D. H e b b. Personality. 3. 1951. de asemenea. Exploralions in personality. periferică. Să luăm un exemplu. Ştim. trăsături. într-o privinţă Murray vorbeşte de integrarea trebuinţelor. de exemplu.j întîi. estetică. Sloane. temporară. maşinăria noastră nervoasă este dispusă pe niveluri astfel"9}' c? nivelurile superioare mai complexe au dublu rol de impulsioif0'1 şi frînare pentru nivelurile inferioare mai simple. Toward a general theory of action... Atunci. p. mai mult o dispoziţie motivcrţională. Vezi T. pare foarte artificial să spunem că sexul ia aceeaşi formă sau are aceeaşi semnificaţie la două personalităţi. Harvard Univ. X are. constrînsă. totuşi implică 0 separare nefericită între motivaţie şi scopul ei.9 Similar. superficială. din nefericire. 371 lule corespund unei dispoziţii şi nici nu ştim exact cum o presiune aceste reţete asupra comportamentului. Dar el desigur nu părăseşte niciodată casa numai pentru a fi politicos cu cineva. Sistemul nervos nu ţine impulsul sexual în mod comod într-un compartiment separat de aceşti factori cu care el fuzionează. 10 D.pre natura acestor structuri studiind baza biologică . Dl. în timp ce cathexes reprezintă obiectele gtaşate lor. 372 trăieşte cu propria sa structură. cap. 1953. în acest punct am dori să putem face apel la neurofiziologie. centrală şi exigentă în personalitate.11 Acest faptare poate ajuta să explicăm cum selectează o dispoziţie comp) **? stimuli echivalenţi din mediu şi declanşează sau „pune barieră unor răspunsuri echivalente (toate fiind consonante cu dispo?jr de nivel superior). Sherrington. Deşi termenul dă trebuinţei un conţinut oarecum mai obiectiv. London. E. A. Acum putem cu uşurinţă să-1 zugrăvim părăsind casa dimineaţa în scopul îndeplinirii obiectivului său referitor la copiii săi. Press. altruistă. sublimată. După cum am spus. p. IV. „Cathexes" fac parte din „motiv".. dulce. Dim potrivă. gusturi. Shils (Eds. 1938. specifică. p. scheme (pagina 261). Există mii de forme de homosexualitate : manifestă. The integrative action of the nervous systein. întrebarea noastră este dacă trebuinţa sexuală există vreodată separată de un sistem de dispoziţii. 1906. insistă Hebb. ne grăbim să adăugăm că există multe grade de dinamism. Nu pot crede că personalitatea eSte net împărţită în motive pe de o parte şi maniere (modalităţi de realizare a motivelor) pe de altă parte. activă. Politeţea este mai mult o dispoziţie stilistică în caracterul său . sînt indicii că dispoziţiile complexe sînt mai adevărat motivaţionale decît impulsurile.. tot atîtea forme cîţi indivizi a căror trebuinţă sexuală a fost „canalizată" spre propriul sex — Şi să ne gîndim la multitudinea de alte moduri în care această trebuinţă abstractă poate fi canalizată. Să luăm în considerare aşa-numitul impuls sexual. X are o pasiune arzătoare de a da copiilor săi o educaţie mai bună decît a primit el.

Această expunere datorează mult lui Stern. Altele sînt stilistice şi instrumentale în esenţă — dar totuşi dinamice. autoactive.p.p. Aşa cum am arătat în capitolul 10.' valn gusturi. Chiar în dispoziţia stilistică.13 Dacă o d. Ele devin componente ale dispoziţiilor personale. -.p. de scopui--1 Ele nu sînt numai modalităţi de reacţie faţă de mediul înconjură' tor. ■ Dar într-un alt sens dispoziţiile motivaţionale sînt autoactive. totuşi. ci modalităţi de a-1 înfrunta. autoactive în mod spontan.comună. o chestiune de grad. probabil că sînt mai irezistibile decît o d. Totuşi. care provoacă tensiunea. Este dinamică o dispoziţie în sensul că ea este autoactivă (intră spontan în acţiune) ? Desigur. De aceea. Dispoziţiile variază de la pasiunile absorbante.p. disconfortul care rezultă atrage atenţia asupra presiunii normale care există chiar şi într-o d. Rezumat în ultimele două capitole am căutat să stabilim nivelul de analiză cel mai util pentru studiul personalităţii umane. (unele numai secundare) în acelaşi timp şi motive. Acest nivel poate fi numit nivelul „trăsăturii" şi este. Die menschliche Personlichkeit. Interese. îşi cheamă la telefon un prieten pentru a se descărca. într-un sens1 există totdeauna un indiciu senzorial. unele sînt aStf'el numai în sens instrumental. peşi toate dispoziţiile sînt într-o măsură dinamice. Constatăm că stilurile noastre de comportare nu sînt în întregime o chestiune de slujire a motivelor mai puternice . unele impulsuri — ca durerea sau foamea de oxigen — pot opera într-un mod reflex pentru a realiza reducerea tensiunii cu o integrare redusă în sistemele de nivel superior. în mod obişnuit. atitudini generale. O dispoziţie personală este o structură neuropsihică generalizată (specifică individului). au şi ele o anumită forţă directoare. sau pe o bîrfîroare să repovestească pe larg faptele vecinilor ei. stilistica. stilistică de politeţe. Desigur că nu sunetul telefonului este cel care îl determină pe un egoist să vorbească jumătate de oră nestingherit despre ultimele sale isprăvi. este motivaţională sau instrumentală este. egoistul şi bîr-fitoarea pot fi sub o asemenea tensiune încît ei să caute o scuză pentru a vorbi." ales dacă sînt sisteme mature. Stern face distincţie între dispoziţiile motivaţionale şi stilistice UMlizînd termenii germani Richtungsdisposition (direcţional) şi Rustungsdis-P°sition (instrumental). pentru toate sco ^ rile practice. ne putem aştepta ca o persoană politicoasă să acţioneze conform dispoziţiilor sale sexuale cu un grad special de consideraţie pentru partenerul ei. avînd capacitatea de a interpreta mulţi stimuli funcţional echivalenţi şi de a iniţia şi orienta forme constante (echivalente) de comportament aăaptativ şi stilistic. 373 ocupaţia lor favorită. j^. energie sau negativism. înseşi cazanele de aburi ale vieţii. de fapt. care au o forţă mai mare.. de exemplu. dacă sînt lipsiţi de 13 W. un meşteşugar. nu din sunetul telefonului. în afară sau în interiorul corpului. Cititorul atent va observa că fiecare parte a definiţiei a fost explicată. predilecţii — toate sînt d. o gospodină. putem descoperi o forţă dinamică. cît şi de 374 aprinderile noastre de vorbire curentă. atunci. Într-adevăr. considerind acest ■1. Alte impulsuri — ca cel sexual şi nevoia de hrană — par să fie foarte integrate cu funcţiile corticale şi nu mai rămîn pur biologice în esenţă. găsim necesar să facem distincţie între două modalităţi de concepe organizarea trăsăturilor. răspunsul izvorăşte din înclinaţii profunde. De exemplu. ^-j Definiţie în urma acestei îndelungate dezbateri sîntem pregătiţi să oferim o definiţie a dispoziţiei personale. ar fi o greşeală să presupunem că activitatea sexuală abstractă este ea însăşi un element separabil al motivaţiei. pot „simţi o dorinţă arzătoare" de a rev la munca lor. într-un grad mai redus. este imposibil a considera dispoziţiile persn nale ca elemente ale personalităţii total separate de motivaţi ■" în unele cazuri ele sînt motivele conducătoare ale vieţii. în aceste cazuri. oric'e dispoziţie trebuie declanşată înainte de a fi dinamic activă. Pare necesar să postulăm o gamă largă de forţe motivaţio-nale pentru dispoziţiile personale. Ea este foarte apropiată de definiţia dată de noi trăsături (pagina 348). " în concluzie. nivelul cel mai recunoscut atît de psihologi. Ele direcţionează activitatea care este motivată de alte d. strângeri. riscăm încă o dată să admitem că unele dispoziţii au o forţă motivaţională mai mare decît altele. înclinaţii temperate pînă la simple obiceiuri. dispoziţiile sînt. Un autor. înclinaţii. Barth. Dar ai%umentînd că nu putem face o distincţie precisă între ot şi dispoziţii personale. ambiţii. fobii. funcţional autonome. hobby-uri. în aceste cazuri. Dacă o persoană politicoasă este silită să se comporte nepoliticos.i Trăsăturile comune desemnează complexităţi organizate pri-jt drept comune (sau comparabile) într-o populaţie . mai ales cînd este frustrată. Leipzig.p. 1923. £ele care implică sexul. strict vorbind. Unele sînt irezistibile.

Unele trăsături şi dispoziţii sînt în mod clar motîvaţionai mai ales acelea cunoscute în mod obişnuit drept interese. ambif^' sentimente. valori. în capitolul 8 am recunoscut efectele exercitate de situaţie. cu> temei. Cîteodată. Uneori elemente care sînt iniţial directoare dobîndesc ulterior o forţă de impulsionare. cercetătorul trebuie să utilizeze toate instrumentele empirice relevante ale Ştiinţei sale pentru a face validă propria inferenţă. una fiind confundarea aprecierilor pur sociale cu fa™ obiectiv. cît şi ale mediului înconjurător. o persoană este atît de tipică pentru cultura sa şi pentru felul său de a fi încît poate fi caracterizată în mod adecvat în termeni de trăsături comune. Dacă evităm termenii laudativi şi cei depreciativi. Trăsăturile şi dispoziţiile sînt modi vivendi. natorită apartenenţei oamenilor la o specie comună şi la o cultură comună. Modul în care viaţa sa este organizată poate să nu corespundă de fel vreunei scheme analitice a trăsăturilor comune. căci numai^ posedă o subtilitate rezonabilă şi o inteligibilitate -stabilită. Aceste tendinţe nu sînt tot timpul active. atributele personalităţii pot fi zugrăvite numai cu ajutorul vorbirii comune. trebuie identificate dispoziţiile personale. Este imposibil să observăm trăsături sau dispoziţii în mod direct. 375 în denumirea acestor complexităţi organizate există capcane. ci şi al unor presiuni de moment din persoană şi din situaţie. Oricît de regretabil ar fi. rol. dar poate păstra totuşi un interes pentru atletism. Trăsăturile şi Opoziţiile nu pot fi'inventate : ele trebuie descoperite. majoritatea încercărilor de măsurare se bazează pe asemenea „trăsături comune". dar numai cîteodată. dispoziţiile ei cardinale. Putem nurriai infera existenţa lor. Pentru a evita proiectarea propriei sale esenţe şi alte multe surse de eroare. ^dică sînt elemente neuropsihice pe care le constatăm în mod real la persoane individuale. e' sibil a realiza un vocabular psihologic noncritic de denumiri h trăsături. Opinia noastră despre dispoziţiile personale nu neagă importanţa interacţiunii sociale în modelarea conduitei umane. cultură. Dispoziţiile personale sînt elemente de acelaşi ordin de complexitate dar sînt considerate ca „diferenţele proprii ale naturii". Un atlet care îmbă-trîneşte îşi poate pierde zelul. care succedă unei serii definîbile de stimuli avînd aceeaşi semnificaţie personală (echivalenţa stimulilor) face necesară inferenţa trăsăturilor şi dispoziţiilor personale. Un act specific este întotdeauna produsul multor factori determinanţi. Pledăm numai pentru ideea că o persoană dată are o gamă largă de deprinderi şi dispoziţii care pot fi activate în diferite grade şi în diferite combinaţii. avîiid mai curînd capacitatea de a dirija (de a stiliza) comportamentul decît de a-1 iniţia.de persoane. să căutăm categorii de comportament care sînt destul de uniforme. centrale şi secundare sînt foarte colorate de individualitate. Numai producerea repetată a unor acte avînd aceeaşi semnificaţie (echivalenţa răspunsului). Pentru studiul mai detailat al individului. dar este altceva să determinăm caracterul lor precis într-o viaţă dată. în funcţie de cerinţele de moment atît sociale. în scopuri comparative —• şi majoritatea studiilor despre personalitate sînt comparative — trăsăturile comune sînt suficiente. putem. O adaptare eficientă la lume reclamă flexibilitate şi declanşarea unor variate tendinţe determinante în situaţii diferite. Chiar dacă trăsăturile şi dispoziţiile stabilizează conduita ele nu sînt niciodată total constante şi nici nu sînt independente unele de altele. nu numai al unor atitudini durabile. Termenul dispoziţie personală (care ar putea fi tradus ca trăsătură individuală sau trăsătură morfogenetică) atrage atenţia asupra oricărei atitudini generalizate care rezidă efectiv în sistemml neuropsihic al persoanei singulare. Mai probabil. dar sînt persistente chiar şi cînd sînt latente şi au un prag relativ scăzut de declanşare. O personalitate dată poate manifesta contradicţie şi conflict — după cum romancierii şi clinicienii nu obosesc a ne spune. întreaga psihologie diferenţială. Una este să admitem trăsăturile şi dispoziţiile drept elementele cele mai acceptabile pentru studiu. ţial impulsionate pot deveni doar directoare. Toate studiile comparative asupra personalităţilor. Ele îşi derivă semnificaţia din rolul pe care îl joacă în progresul adaptării şi al stăpînirii lumii personale. Altele sînt mai puţin dinamice. Ambele concepţii îşi au utilitatea lor. CAPITOLUL 16 Unitatea personalităţii RETROSPECTIVA $ CONCEPŢII FILOZOFICE a UNITATEA CA EFORT 9 UNITATEA ŞI IMAGINEA DE . iar cele care sînt inj. complexe.

Deşi examinarea trăsăturilor şi dispoziţiilor privea în primul rînd multiplicitatea organizării personalităţii. chiar dezintegrarea personalităţii nu au o semnificaţie separată de presupunerea că persoana — tot timpul — este o unitate fundamentală şi continuă. Mai mult. în orice moment. Aceasta este o problemă care te pune în încurcătură din două cauze : mai întîi. Concepţii filozofice Mulţi filozofi afirmă că tot ceea ce facem. într-un sens complet diferit. Faptul că avem conflicte şi dezacorduri în scopurile noastre este o dovadă de unitate. şi aces'a e lucrul cel mai important. toate fiind stadii ce aparţin unui singur agent continuu. se calmează sau îşi exprimă emoţia. Mă gîndesc că cel ce suie poate nu e tînăr şi nici viguros. existenţa sa rezidă în devenire". că mare parte din personalitatea acestui om este convergentă într-o activitate zilnică obişnuită. Ajungem acum la problema unităţii. ca toate trăsăturile cardinale. Unificarea. în mica copilărie există un grad înalt de „unitate dinamică". în teoria noastră asupra trăsăturilor şi dispoziţiilor ţţjjern seama de interdependenţa lor. Deşi acest curs al conduitei poate fi foarte mult determinat de cerinţele actuale (schimbarea unui cauciuc. în legătură cu acest subiect trebuie. de discriminare. să reamin tim echilibrarea organică ce rezultă din homeostazie (pagina 99)~ A menţine o „stare constantă" înseamnă a conserva o unitate fundamentală. Sînt implicate atît dispoziţii motivaţionale. aşa cum există. Dar pe măsură ce unitatea primitivă se reduce. Ele se întreţes ca o tapiserie. pare să fie doar o chestiune de grad. Mare parte. însuşi termenul eu implică unitate. psihologii au revenit la el. El este incapabil amînare. conflictul. Deşi se pare că o integra a totală nu e atinsă niciodată. Putem spune : „Acel mic gest al lui spune multe" şi înţelegem prin această afirmaţie că multe niveluri complexe ale personalităţii erau unificate (convergente) cu actul momentan. *n primele luni de viaţă copilul răspunde ca un întreg ori de cîte °ri se emoţionează. dar sistemul nervos nu are containere separate . cît şi stilistice.SINE o FUNCŢIILE ESENŢIALE ŞI UNITATEA 9 CORESPONDENŢA VERSUS CONCORDANŢA s ABORDĂRI EMPIRICE ALE CONCORDANŢEI 0 REZUMAT I ersonalitatea este o unitate în diversitate — o unitas multiplex. este sentimental. unitatea (de moment) este văzută în principiul convergenţei. Problema este. probabil că focalizează multe atitudini adînc înrădăcinate. în virtutea procesului de integrare. Integrarea ecfr librează procesul segmentar de diferenţiere. în al doilea rînd. De exemplu. căci acum recunosc că fără el nu există un mod adecvat de a vorbi de unele din aspectele morfogenetice ale personalităţii. mai ales cînd este implicată emoţia. în sfîrşit. de exemplu. Cînd o persoană acţionează. pentru că este discutabil dacă unitatea este vreodată realizată. energiile disponibile sînt mobilizate într-un curs maxim integrat al conduitei. o dispoziţie cardinală este. discuţia noastră despre simţul în dezvoltare al eului (capitolul 6) formează un preludiu pentru prezenta cercetare a unităţii. Se pot extrage douăzeci şi opt de feluri d# îngheţată din douăzeci şi opt je containere etichetate . în consecinţă. Multe trăsături importante ale acestei persoane nu se dezvăluie prin mersul său. chiar în timp ce procesul contrar de diferenţiere coi^ tinuă. Filozoful Hume. ea lua în considerare şi o unificare. spunem sau sîntem presupune unitate. Pe baza mersului nu pot spune dacă omul are interese estetice.1 Acest subiect a frămîntat pe mulţi. această unitate primitivă se reduce. că este o persoană cu conflicte. Pe măsură ce creşte şi ri-i^ renţierea se accentuează. prin definiţie. dar nu toţi au ajuns la aceeaşi concluzie. intră în joc cîteva dispoziţii. are numai reţele de organizare. de gradare. Să spunem că diagnosticul meu e corect (şi constatăm adesea că aprecierile noastre bazate pe activităţi expresive cum este mersul se confirmă). poate pe majoritatea filozofilor. a conchis în silă şi fără prea mare convingere că un agent (un eu) caracterizat de . Cineva poate să nu se simtă decepţionat pînă cînd nu simte o serie de stadii anterioare : dorinţă. dar nu toată. sînt unificatoare într-un grad mare. Această dialectică a divizării şi unificării am discutat-o în capitolul 5. aşteptare. Retrospectivă în capitolele precedente am întîlnit variate aspecte importante ale problemei unităţii. lipsă de îndeplinire. aşteptarea unui client sau interpretarea la pian). în primii ani el reacţionează într-un mod de tipul „totul sau 377 nimic". în mod fundamental nesigură şi dependentă. . pentru că sînt multe sensuri în care termenul unitate poate fi aplicat personalităţii . Chiar şi o experienţă simplă şi obişnuită cum este decepţia presupune acest lucru. Aud pe cineva suind treptele de lemn de lîngă uşa mea deschisă. Paşii sînt grei dar înceţi. Scriitorul german Herder spunea : „Omul nu e niciodată complet. uşor poticniţi şi nesiguri. Un conflict actual nu ar putea fi cunoscut decît în termenii de unitate anterioară sau de unitate sperată în viitor. apare o u • tate învăţată. cam deprimată. există un proces constant în această direcţie. După ce au renunţat cîteva decenii la acest concept. Va fi util să le reamintim. Pasiunea lui Tolstoi pentru „simplificarea 378 ■eţji« sau idealul călăuzitor de „respect pentru viaţă" al lui ccfrweitzer. un semn al unităţii. în capitolele precedente am considerat diversitatea în termeni de trăsături şi dispoziţii. deşi statică. dotat intelectual sau agnostic. de asemenea. A integra înseam'~ a forma elemente mai cuprinzătoare. într-ade-vâr. disocierea.

Esenţa eului este să depună efort (nu totdeauna încununat de succes) pentru un grad mai înalt de perfecţiune decît cel pe care îl posedă în prezent. motivul este acela că ele reclamă un studiu mai proiund decît îl putem oieri aici.continuitate era mai mult o iluzie decît un fapt fundamental. J. discordii şi obstacole. cap. Chiar fiinţa cea mai slabă manifestă o tendinţă de bază pentru îmbogăţire.2 Această direcţie de gîndire atrage atenţia asupra convingerii unor autori că problema unităţii nu poate fi avută în vedere fără ca în acelaşi timp Să se ia în considerare natura şi destinul ultim al omului. by H. New York. New York. A.. El a decis că oamenii sînt alcătuiţi din demente discontinue de experienţă. psihologii tomişti spun că eul unificator are un scop obiectiv şi inevitabil. Magda B. Ei postulează o „tendinţă spre stabilitate'" (Fechner). Spoerl. Ceea ce integrează energiile noastre este urmărirea unui scop. trebuie să existe un „ego pur'' care conţin^. Casson (Eds. Niciodată nu atingem complet ceea ce iubim . Ar noi d. fie susţin că eul est" un jactor care vrea. nu. este o forţă unificatoare. pur şi simplu conti-nllăm să iubim şi să dorim tot mai mult. Alţi filozofi evită presupunerea că eul este un factor unifica-tor. argumentînd că întrucît noi ştim că actele noastre rate sînt ale noastre. decît o fiinţă umană în căutarea pîinii zilnice. 379 ficator. un pescăruş care prinde rapid hrana pe malurile unui lac reprezirtă o unitate mai perfectă. The human an approach to an integral theory of personality. o „relaţie sistematică" (Whitehead) sau un „conatus" (Spinoza). după Spinoza. energia se dispersează. Aceşti filozofi admit că formele inferioare de viaţă realizează mai uşor unitatea. el va realiza o unificare efectivă a personalităţii sale. 380 \ arăta că este necesară o rafiAare filozofică pentru a ajunge la o orie complet satisfăcătoare despre natura unificării în viaţa perO direcţie a gîndirii filozofice este în mod special apropiată inventarul psihologilor. La fiinţele umane. Efortul implicat produce unitate. 449. Kant ajunge la opusă. Filozofii care ^ urmat după Kant se pare că adoptă una din cele două concept^ Fie susţin că eul este un garant pasiv al unităţii — o „bază cont'' nuă" fără participare activă şi'„intervenţie" . Omul întrezăreşte calea spre unitatea ultimă şi în măsura în care o urmează. ifansl. p. Dragostea' de a învăţa.). Cînd scopul este atins. dincolo de limitele sale prezente. O persoană centrată pe devenirea a ceea ce vrea să devină este mult mai integrată decît una care şi-a atins scopul — şi nu mai are spre ce să năzuiască. William James — luptîndu-se °u aceeaşi problemă — a conchis că nu există nici un principiu uni1 Cf. Vezi şi • S. Scopul nostru. Macmillan. Sll~ Aşa cum am văzut în capitolul 6. ca să luăm un exemplu. conduce. comandă. New York. deşi imperfect. care au atîtea potenţialităţi mai diversificate care reclamă realizare. există o normă de perfecţiune (a omului aşa cum ar trebui el să fie) care îndrumă. W Stern." să garanteze unitatea personală de-a lungul vieţii. conatus ia forma unei tendinţe de a se dezvolta în forma perfectă proprie fiinţei respective. este acela de 2 Cf. dar posedarea cunoştinţelor. activitatea unificatoare a evului. 14. Dacă aceste variate soluţii filozofice par confuze. Ronald. Filozofii aşa-zi jl XlX-lea preferau să spună : „Un om este ceea ce iubeşte". cînd atragem atenţia asupra lor. Filozofii aşa-zis romantici din secolul Unitatea ca %efort rii filozofice este în ilor. Ei văd unitatea în natura „sistemică" esenţială a personalităţii. General psychology front the personalistic standpoint. Sensul scopului este idealul unei persoane perfecte. Person and reality. Extinzând acest ultim punct de vedere. întrucît omul este făcut după chipul lui Dumnezeu. progres. Ronald. decît fiinţele umane. chiar dacă mai puţin complicată. selecţionează conduita s-astfel realizează activ unitatea. aşa cum individul se concepe pe sine să fie. 1958. G. datorită raţiunii şi alegerii saîe. dar că unitatea rezidă în suprapunerea unor stări si succesive. . 1938. aşa cum unitatea unui acoperiş de şindrilă constă îna°te prapunerea şindrilelor. Aşa cum subliniază Kayserling. Brightman. Pentru a atinge un scop trebuie să depăşim confuzii.

Epistola Sf. 381 Unitatea şi imaginea de sine Implicată în doctrina efortului este prezenţa unui factor Co nitiv — o imagine de sine (pagina 131). ci ceva pe care ne străduim de-a lungul întregii vieţi să-1 construim. impulsurilor şi atitudinilor persoanei. Deprinderile noastre de analiză intelectuală ne împiedică să atingem o asemenea unitate subiectivă perfectă.ce sînt eu'fc. Biblia acordă importanţă acestui lucru.Un psiholog.ce doresc să fiu" şi „ce ar trebui să fiu". 1947. atunci această realizare este însoţită de sentimente de confort şi eliberate de tensiune. def~ neşte personalitatea drept „o organizare de idei care sînt simţit" a fi compatibile una cu alta. maestru Zen. Dacă Faust ar fi cedat iluziei că şi-a atins obiectivul. care este o discriminare sau bifurcare. ^evărata bucurie a vieţii. O aplicaţie importantă a teoriei lui Lecky se aTlă în domeniul învăţării. Zen aspiră la cunoaşterea totală a naturii proprii a cuiva. 1945. Din acest punct de vedere. ideile a căror incompatibilitate e recu noscută pe măsură ce se dezvoltă personalitatea. Mai ales în timpul adolescenţei individu încearcă să pună simţul identiiăţii proprii în acord cu relaţiile sale sociale.. Tocmai în acest sens special.6a noi experienţe trebuie să fie simţită că este compatibilă cu ideile de-acun" prezente în sistem.. Existenţialistul Kierkegaard insistă asupra faptului că pentru a fi sPiritual întregi trebuie „să voim un singur lucru". 382 Simţul identităţii eului reprezintă încrederea crescută că abilitatea de a gpţine uniformitatea şi continuitatea internă. Ca toate marile epopei. ci s-ar abandona pe parcurs unei stări tentante de autosatisfacţie. în cursul vieţii3. Astfel. în final a fost salvat pentru că s-a străduit necontenit spre scopul pe care nu 1-a atins niciodată." El adaugă faptul că o motivaţie c 6 pleşitoare în viaţă trebuie să menţină unitatea acestui sistem ■ Comportamentul exprimă efortul de a menţine integritatea şi unitat organizării. Lecky. După Jung eul nu e ceva ce avem. există o asimilare constantă a ideilor noi şi expulzarea uno" idei vechi. 358— 368. sau chiar să-i înţeleagă esenţa. Doctrina unităţii-prin-efort pretinde unitate de intenţie. că identitatea proprie e separată de baza subsecventă a existenţei cuiva. o nouă unitate şi o nouă maturitate a personalităţii au fost realizate. 2. Self-consistency: a theory of personality.. toate percepţiile propriului eu în raport cu ceilalţi — sînt acceptate în conceptul conştient şi organizat de eu. dar şi despre . Pe de altă parte. Rogers. Some observations on the organization of personal-» în „Amer. „eul" conferă unitate. p. în acest caz. e interesat de importanţa ajutorării oamenilor pentru a realiza o imagine de sine care să fie exactă şi completă. Cari Rogers. Lecky. Imaginea de sine include nu numai o viziune despre . este să ^staţi că ai „fost utilizat pentru un scop recunoscut de tine însuţi *ePt puternic". aceea că l-ar putea în aşa fel ademeni încît n-ar mai lupta pentru completitudine. O extindere a acestei căutări în*domeniul misticii se găseşte jni budismul Zen. Ml 4 C. asupra condiţiilor în care este realizată unificarea personalităţii. Mulţi oameni nu reuşesc să realizeze o unitate sănătoasă a personalităţii lor din cauza autoînşelării. Un alt autor. sau cel mai bine. lacob previne că „un °m nehotărît este nestatornic în toate căile sale". mai ales a scopului vieţii pe care şi 1-a fixat („un popor liber pe un pămînt liber") a fost salvarea sa. Este dificil pentru mintea occidentală să realizeze o asemenea experienţă mistică totală.. Pentru a fi imediat asimilată. Scopul disciplinei Zen "este trăirea satori-ului sau a iluminării. Psychologist". Efortul difuz Poate distruge unitatea. Satori este o trăire a unităţii : eul şi non-eul se unesc.Goethe a apreciat că la Faust tocmai căutarea neobosită a obiectivelor. Erikson face din el nucleul unei versiuni moderne a psihanalizei. R.. 135. Această linie de gîndire identifică sănătatea în cadrul personalităţii cu o imagine de sine completă şi unificată.. scrie : Intelectul se forţează şi fragmentează experienţa pentru a o supune unei tratări intelectuale. scria George Bernard Shaw..4. Evanghelia ^•_ Luca spune : „Nici un slujitor nu poate sluji la doi stăpîni". trebuie eliminate din sis" tem. ideea formată ca rezultat al Ur. „Faust*' de Goethe ne oferă o viziune profundă asupra naturii umane . este legată de uniformitatea "r cOntinuitatea semnificaţiei proprii pentru alţii5. acel material în care sîntem autoimplicaţi. sarcina fiecăruia este să descopere £jne sînt eu ?■' Cînd această întrebare primeşte un răspuns satisfăcător.. Mefisto a făcut o prinsoare cu Faust. Zen insistă asupra faptului că adevăratul eu nu poate fi cunoscut prin concepte analitice sau prin credinţă — cum au obi-feiul occidentalii —. ar fi fost damnat. Reunind împreună aceste aspecte ale imaginii de sine se face apropierea de unificare. Sentimentul original de identitate este astfel pierdut şi intelectului i se permite să aibă modul său caracteristic de fragmentare a realităţii în părţi separate6. New Island.) Acest subiect l-am discutat în capitolul 5. (Un alt mod de a formula problema este a spune că învăţăm numai. Un scop major este adevăratul unificator. abilităţilor. învăţăm numai ceea ce se potriveşte cu imaginea noastră despre sistemul eului. Psihologul Jung recunoaşte aceeaşi situaţie în definit5 a sa despre eu. Ar rezulta că atunci cînd toate modurile prin care individul se percepe pe sine — toate percepţiile calităţilor. Suzuki. O abordare oarecum înrudită se constată în conceptul neo-freudian de identitate. . . Erikson scrie : 3 P.

central şi important în viaţa noastră. A. Atît efortul cit şi imaginea de sine sînt aspecte esenţiale ale personalităţii (capitolul 6). Este adevărat că studiile statistice asupra trăsăturilor comune pOt să ne ofere unele dovezi referitoare la constanţa sau unitatea personalităţii. Trăsăturile comune sînt numai variabile după care comparăm o populaţie mare de oameni. După fiecare din cele şase teste li se cerea să lor-' muleze gradul de siguranţă pe care-1 simţeau în legătură cu precizia performanţelor lor. atmosfera era neutră. Schoenfeld. pentru a ne exprima d ai pe scurt : funcţiile esenţiale tind să unifice personalitatea. Sondajele de opinie publică arată că oaraen» care se simt siguri în legătură cu o problemă. Aprecierile asupra încrederii au devenit foarte constante. p. Să ne referim la un studiu experimental.J. C an tril. cap. Sau. Fromm.. Schimbarea a fost efectivă. submisivă sau mijlocie. dar că este variabilă şi inconstantă cînd subiectul nu are un interes esenţial în joc. în eroina. Dragostea ei este un factor esenţial. dar adulţii au pierdut-o. 1959. fără implicarea ego-ului. s-a simţit sigur că a făcut bine (sau prost) la celelalte cinci teste.. Klein şi Schoenfeld au dorit să studieze siguranţa Ca atribut al personalităţii. Gauging public opinion. vor fi destul de constanţi (unificaţi) în a susţine toate propunerile care sînt lf" gate de acea problemă. 36. se menţin la un nivel destul de constant de adaptare dominantă. T. Princeton. Christian and Buddhist. Şi tocmai factor" esenţiali explică o asemenea unitate care se găseşte în personali1 tate. spunem că majoritatea oamenilor răspund în acelaşi mod semnificativ item cu item şi moment cu moment. Şi totuşi nu putem spune că structura personalităţii sale este de aceea lipsită de unitate. 5 E. 6 D. în afară de conceptul de corespondenţă (dovada unităţii unei trăsături comune) e necesar conceptul de concordanţă (dovada unităţii dispoziţionale). N. 10 H. Press. în „J. Princeto Univ. Din afară s-ar părea că Eliza nu posedă nici o constanţă în personalitatea ei. Prin acest termen înţelegem că scorurile subiecţilor la o scală a unei trăsături comune sînt destul de constante. 383 Ne amintim de povestea lui G. Dar sînt multe împrejurări 'în care pentru motive esenţiale măsurătorile unei persoane nu corespund. 2. ca o se comportă în consecinţă. Putem risca o generalizare : Unitatea Personalităţii trebuie căutată mai întîi în funcţiile esenţiale (şi nu m cele ocazionale sau periferice). Pygmalion. New YorK Int. New York. Soc.". The irifluence of ego-lnvolveineni on confidence. ea se reflectă în scrierile lui Fromm7 şi Maslow8 care consideră că omul poate să-şi sporească mult unitatea învăţînd să evite dihotomiile afectiv-intelectuale şi cultivînd experienţa unui caracter nemijlocit şi creator pe care copiii o posedă. .11 Dovada unităţii care provine din corelarea măsurătorilor efectuate într-o populaţie generală o vom numi o dovadă a corespondenţei. Un student care s-a simţit sigur că a făcut bine (sau prost) la un test. că testul pentru o anumită trăsătură (de exemplu. Mysticism.9 Implicarea ego-ului în orice situaţie pare să aducă o constanţă mai mare. După un interval de timp. conchidem. Trebuie să ne aşteptăm ca să fie evidentă o unificare mai mare în dispoziţiile personale decît în trăsăturile comune. Har-P» i957 i957t p 105 E. Corespondenţă versus concordanţă Urmează un corolar. Psychol. Autorii conchid că încrederea este o trăsătură constantă de personalitate cînd ego-ul este implicat.85. monotonă. S. abnorm. 89. O învaţă să vorbească într-un elegant şi constată că se supune prompt ordinului său. New York. o Univ. este luată . H. Şi astfel majoritatea oamenilor.10 9 G. de exemplu. Maslow. Suzuki. Funcţiile esenţiale şi unitatea. Dar la bază o explicaţie unificatoare a conduitei sale : e îndrăgostită de profe^ sorul ei. 249—258. 1959. Dacă' spune să se poarte ca o slujnică. Dacă se simt mai puţin siguri (mai puţi" autoimplicaţi) sînt variabili şi inconstanţi. dominanţă — supunere) are un coeficient de fidelitate de 0. 79—99. Psychoanalysis and Zen Buddhism. o florăreasă ignorantă. se poartă astfel . Cînd spunem.Deşi această direcţie de gîndire e străină concepţiilor occidentale despre personalitate. li s-a spus să-şi dea toată silinţa pentru că rezultatele acestor teste de inteligenţă vor fi introduse în dosarele lor şcolare.de profesorul pentru a-i educa vorbirea. Klein. Motivation and personality. fcii atunci cînd nu sînt aşa de legate. un al doilea set echivalent de teste a fost dat şi atmosfera s-a schimbat vizibil. Shaw. 384 Să generalizăm punctul nostru de vedere : gîndurile şi com-tl au o constanţă mai mare cînd sînt legate de ceea ce fi ld l 'j considerăm a fi cald. Subiecţii au fost puşi în stare de tensiune mai mare. 1941. 5. Identity and the life cycle: selected papers. 1943. W. 1954„ • 214—217. Au dat unui grup de subiecţi o serie \ de teste de inteligenţă în două condiţii experimentale. Harper. în „Psychologia". B. fie că aceste variabile au sau nu o importanţă centrală în viaţa lor. Pentru cele şase teste a existat o cons antă redusă în aceste aprecieri ale certitudinii. H Erikson. în prima. Press. Subiecţii erau numai cobai de laborator făcînd gesturi de rutină.

. 45. e uşor de citit într-un comnortarnent discordant o unitate mitică. unitatea personalităţii este numai o chestiune qrad şi trebuie să evităm exagerările. în „Z. 56. Nu e strict adevărat că nu s-a făcut nici un progres. 12 R. Există cazul fetei de treisprezece ani care a fost îndru mată spre consiliere deoarece utiliza un machiaj excesiv faţă. Această deprindere părea tristă în contradicţie cu na tura ei studioasă. 58. putem spera să descoperim nimic ^aî mult decît o schemă generală şi o structură parţială. Adesea ne putem afla în eroare. taţi mai mari decît se justifică. Eliza Doolittle era absurd de neintegrată în modul de a vorbi şi de a se comporta . Cattell. Bogen and Lipmann. sînt complet concordante. angew. vedem că înseşi rea şi comportamentul ei inconstante. 195—216. ed. 335 ~. Ce anume determină forma totală a personalităţii nu ştim.Structura şi dezvoltarea personalităţii — cd. Pe de altă parte. Enunţul următor împinge problema prea departe : Unitatea unei persoane poate fi trasată în fiecare clipă a vieţii sale ^u există nimic în caracter care să se contrazică. Pe de o parte nu există nici îndoială că studiile experimentale şi statistice tind să subesti3 eze unitatea personalităţii pur şi simplu pentru că tehnicile lor reuşesc să se concentreze asupra domeniilor esenţiale ale yjeţii individuale. f. în cel mai bun caz. Admitem totuşi că nu e uşor de stabilit cu certitudine diagnosticele noastre intuitive asupra concordanţei.După cum am văzut. Apare un grad remarcabil de unitate — mai mare decît a fost prezentat vreodată la persoana respectivă în viaţă. J. Aşa cum a arătat acest capitol. Psychol. a rui dezordine din biblioteca de care se ocupă.» substituind astfel faptelor o interpretare arbitrară." no. în biografii. mentul personal. Avea o pasiune puternică pentru profesoara ei. Un genotip profund de autocentrare e I plică ambele grupuri de acte contradictorii. aceasta este numai un inchau aj inadecvării şi superficialităţii observaţiilor noastre anterioare12. în „Amer. Fetiţa era în întregime concordantă în strădania ei de a fi la fel ca profesoara iubită. Operaţiile standard sînt prescrise în studiile statistice ale corespondenţei. Din nou. Franke. Capitolul precedent a menţionat metode variate pentru descoperirea dispoziţiilor personale. Psychol. care era ea însăşi studioasă şi avea un ten natural frumos. 1943. B. exis^~ o corespondenţă redusă dar o concordanţă mare în person 5 litatea sa. Sarcina devine mai dificilă prin faptul că nu ne putem aştepta la o unitate completă. deşi lipsite de pondenţă. Probabil că tocmai din acest motiv cercetătorii din domeniul personalităţii tind să treacă cu vederea situaţiile genotipice din viaţa individuală care ajută la rezolvarea contradicţiilor aparente din comporta-. O asemenea exagerare este clară mai ales în necrologuri. Integrarea nu este niciodată perfectă Şi astfel. că totul în personalitate s-ar dovedi a fi coerent cu restul. dar era ■ u Se poate merge mai departe şi să se studieze cantitatea de „integrare" Prezentată de indivizi la multe trăsături. Concepte precum concordanţă. Scindarea aparentă din personalitatea fetiţei a fost ' rapid explicată. dar pentru a detecta concordanţa adesea trebuie să facem o interpretare clinică — a cărei corectitudine e greu de dovedit. Cînd ştim acest lucru. Nici nu trebuie să spunem. gste dificil a menţine echilibrul. Fluctuation of sentiments and attitudes as a measure of character integra-'*°n and of temperament. by H. Am făcut unele progrese în fabricarea pietrelor de construcţie (trăsături) şi în denumirea lor. 1931. 386 jn definitiv. structură totală rămîn în cea mai mare Parte simple concepte. Abordări empirice ale concordanţei Ziua unei psihologii cu adevărat morfogenetice nu a sosit încă. Gang tind Charakter. Este mai uşor să fii „obiectiv" în studierea corespondenţei măsurătorilor decît în studierea concordanţei. avem unele idei despre problemă. genotipică (pagina 365). dar pînă acum avem metode puţine care să ne ajute să stabilim aceste idei pe o bază ştiinţifică. Profesoara ei a simţit că ceva nu e „în regulă". Reperăm o profundă. Acest lucru produce o imagine a unei uni. contrasta f^ reuşea să corespundă) cu meticulozitatea legată de D soana şi biroul său. p.". Autorul doreşte să extragă „esenţa" sau semnificaţia vieţii ca întreg. chiar detaliate. Răspund ei la întrebări în fiecare *i în acelaşi fel sau sînt variabili ? Un asemenea procedeu de măsurare a trăsăturii comune de „integrare" generală a fost propus de R.". dacă numai noi cunoaştem rădăcina concordanţelor. se produce o exagerare inevitabilă a constanţei. stil de viaţă. dar un progres mic în arhitectură. Dacă dispoziţiile pe care le descoperim sînt foarte generale şi intense (cardinale sau centrale) sîntem aProape de descoperirea temei sau a temelor unificatoare ale 387 77 . Dacă o persoană care ne « cunoscută pare neconcordantă cu ea însăşi. 265 bine integrată în ceea ce priveşte dragostea ei pentru sorul Higgins. Activităţi şi trăsături „nerelevante" sînt îndepărtate. La pagina 364 am consemnat cazul profesorului D.

Dacă am cunoaşte concordanţele . producţii artistice sau orice altceva. Beethoven şi Mozart. Este uşor să se determine cîte asocieri s-ar produce prin hazard. Metoda asocierii estg un mod excelent de a de~ monstra concordanţa. deşi. ne întrebăm încă despre felul . care sînt legate între ele. fotografii. să spunem.) Capitolele următoare privesc metodele pentru evaluarea per-ollalităţii.13 Predicţia. chiar dacă stabilim ferm. alte metode ne conduc jnai departe în considerarea problemei interrelaţiilor. iar apoi să se determine cît de superior hazardului poate fi un evaluator dat. Principiul asocierii este ilustrat în figura 29. Cele trei manuscrise muzicale reprezentate în figură au fost scrise de trei compozitori binecunoscuţi : Bach. nu ne spune de ce un evaluator percepe concordanţa dintre ele. (Totuşi. vom menţiona două tehnici care au o semnificaţie specială pentru problema de faţă. Referinţele pot fi de diferite tipuri : biografii. cum am spus. Metoda permite studiul cantitativ al structurilor calitative. nality. Deşi majoritatea acestor metode se concentrează asu-ra unei trăsături sau cel mult a cîtorva. 20) Per. New York.ci'ise „„. =gs=y ^ p T -ff . BeethovUs şi Mozart (dîn W. Asocierea*. Metoda asocierii are avantajul că permite ca producţii complexe să fie orînduite cu alte producţii complexe. Din cunoştinţele despre aceşti oameni vi se cere să potriviţi numele cu scrierea muzicală caracteristică. patru sau Uinci dispoziţii centrale într-o viaţă. scoruri la diferite teste.. vVnif11 The Expression oj p"". Harnl0' J943. fără ca mai întîi să se întreprindă vreun proces de analiză.> w ţfii vieţi. înainte de a ne adînci în metode. Sau se pot combina aceste producţii cu numele autorului. Manuscrise zicale de Bacii. specimene de scris. Unul din scopurile principale ale ştiinţei este să facă predicţii exacte. deşi nu aruncă nici o lumină asupra cau-zelor ei. Metoda reclamă ca un evaluator să grupeze diferite referinţe care privesc o personalitate preluîndu-le dintr-o mulţime de referinţe care sînt luate şi se referă la multe personalităţi. pp. Figura 29.

Vezi. R. precum şi un rezumat al unor cercetări anterioare care au utilizat metoda sînt date în P. aplicată la viitorul oricărui individ singular. în capitolul 8 am subliniat concepţia că a şti că un om este „soldat de profesie" înseamnă a avea o bază pentru o predicţie mai buna decît dacă cunoaştem numai trăsăturile sale „vagi". putem spune că întreaga poziţie prezentată în acest capitol şi în cele precedente pledează pentru superioritatea predicţiei morfogenetice faţă de cea statistică. trebuie să fim capabili să spunem cu mai mult succes dacă se va duce sau nu la film. poeţi. rezidă în faptul că psihologii nu au învăţat încă cum să descopere dispo-ziţiile personale pe care se bazează predicţiile lor. Majoritatea oamenilor percep rapid unităţile : capriciul vioi la Mozart.). funcţii esenţiale (opuse celor periferice) şi alte reprezentări ale eului . Din punct de vedere strict empiric. Mass. zbuciumul vijelios la Beethoven — calităţi reflectate nu numai în muzica şi scrisul lor dar şi-n viaţa lor perso-nală ca atare. am putea prevedea cu succes mare parte din viitorul ei. imaginea de sine. ci numai * în original matching. cum o vom numi aici. Deşi metodele empirice rămîn în urmă. The matching method applied to investigations of personality. în viitor. cred. Lindzey (Ed. dacă va avea un accident. dar că le va plăcea sîntem siguri. 390 Aşa cum am văzut în capitolul 1. metodele statistice vor fi aplicate tot mai mult în studiul caracterului integrat al vieţii individuale. V e r n o n. 1963. putem prevedea destul de bine cîţi morţi de accidente de maşină vor fi la un sfîrşit de săptămînâ • putem chiar să spunem că dintre cuplurile avînd un anumit mediu familial şi anumite calităţi personale 70% vor divorţa. de asemenea. 149—177. 389 o serie de răspunsuri. Ceea ce putem cel mai mult spera este să găsim grade de concordanţă şi direcţii mai mult sau mai puţin constante de dezvoltare. O structură nu e niciodată completă. I. încît nu putem considera problema pînă acum rezolvată. psihologia a pătruns pînă acum cu greu în acest domeniu de cercetare. Biologii morfogeneticieni subliniază proprietăţile formale specifice fiecărei fiinţe vii care o fac să fie o unitate independentă. fluxul ordonat şi constant la Bach. a examinat dovezile pentru asemenea studii de pre-vjziune statistică. în „Psychol. Predictia statistică se referă întotdeauna la distribuţia specifică unei populaţii largi. E. Selected luantitative methods. De fapt. teologi — toţi au ceva de spus. Handbook of social psychology. F. Enunţul este într-adevăr fără sens. dacă va căuta să divorţeze. 1954.) în măsura în Ca 6 prevedem corect pe baza cunoştinţelor noastre despre concordant6 am îndeplinit cerinţa ştiinţifică de a dovedi obiectiv constant personalităţii. M o s t e 11 e r. Dacă şase din zece americani merg la filme în fiecare săptămînă. Tehnicile specifice de asociere şi predicţie ajută la testarea preciziei percepţiilor noastre legate de concordanţă. psihologul Meehl. Nu prevede niciodată ce se va întîmpla unei anumite persoane.) 13 Îndrumări pentru utilizarea metodei. Filozofi. A conchis că acele studii făcute pe baza unor gjjnple scoruri la teste şi alte criterii statistice erau la fel de bune. Neuro-fiziologii ne spun că semnul distinctiv al sistemului nervos este capacitatea sa integratoare. Addison-Wesley. studiile pe care le citează sînt atît de parţiale în esenţă si atL de puţin comparabile între ele. II = Mozart. în G. Cambridge. Deşi este adevărat că majoritatea soldaţilor de profesie pot avea anumite stiluri de comportare. de asemenea. Rareori putem prezice cuvintele exacte care prietenii noştri le vor utiliza în exprimarea plăcerii cînd ^ dăm un dar. Astfel.mai adînci dintr-o viaţă. ca cele făcute pe bază de intuiţie clinică. se propun cîteva concepte psihologice pentru a explica unitatea aşa cum există — dintre ele.. De fapt. Poate convingerea ei cea mai certă este că nici o personalitate nu e total unificată. Ae problemă. Predictia morfogenetică. Dacă cunoaştem o persoană temeinic. 33. B u s h. Rezumat Problema unităţii personalităţii este multilaterală. Bull. Există două feluri de predicţie (vezi pagina 32). Cunoscînd tendinţele medii putem prevedea cîţi oameni se vor naşte sau vor muri în următoarele douăsprezece luni . intrigat. identitatea de sine. Sursa dificultăţii. Metodele empirice pentru determinarea dispoziţiilor personale ar părea cele mai promiţătoare în a ne ajuta să găsim temele majore ale unităţii unei vieţi. III = Bach. stilul de viaţă şi diferite conceote existenţiale înrudite (care vor fi discutate în capitolul 22). se bazează pe o înţelegere atentă a unei persoane şi a dispoziţiilor ei (adică pe idiodinamica vieţii sale). (Desigur că nu am putea prevedea răspunsul exact. este de asemenea adevărat că comportamentul viitor al unei persoane depinde în ultimă analiză de ceea ce ea este — şi nu de felul grupului căruia îi aparţine. Dar în această problemă se dezlănţuie o controversă vie. există o eroare logică serioasă făcută în examinarea predicţiei statistice. (Nota trad. . Am citat deja opinia că predicţiile cu succesul cel mai mare provin din cunoaşterea apartenenţei de clasă a unei persoane. putem fi tentaţi să spunem că am şansa de 6 la 10 de a merge la film săptămînă aceasta. Putem spera că. Voi merge sau nu voi merge şi numai cunoaşterea atitudinilor mele.". dacă nu superioare. 307—311. Predictia sta-tistică — genul utilizat de agenţiile de asigurări — poate fi uitrii tor de precisă pentru o masă mare de date. a intereselor şi a situaţiei ambientale va spune dacă voi merge sau nu. îmbinarea corectă pentru figura 29 : I = Beethoven . Din nefericire. R. decît dacă aplicăm medii statistice la cazul său.

) Majoritatea metodelor noastre actuale de evaluare se ocupă de substructuri ale ansamblului. ca a oricărei alte ştiinţe (sau a simţului comun). psihologia a elaborat o serie tehnici speciale pentru a face o observaţie sistematică şi garanta interpretarea. deducţia cu prejudecăţi. Cum vom clasifica metodele ? . DOCUMENTELE PERSONALE ŞI STUDIILE DE CAZ « 4. Figura 3n ne ajută să punem în perspectivă gama largă de discipline implicat în studiul complet al personalităţii. Excludem desigur mijloacele neîngrijite şi ilegitime pe care psihologia a învăţat de mult să le ocolească : bîrfa. EŞANTIONAREA CONDUITEI # 6. DIAGNOSTICUL CONSTITUŢIONAL. iar în capitolul 8 pe cele ale ştiinţei socioculturale. Un poet a spus că omul realizează unitate cea mai mare cînd aspiră constant spre „înălţimea care se dove deşte prea înaltă şi spre eroismul care este prea sublim pentru pămînt". exemplul unic exagerat. excludem unele mijloace Populare de „citire a caracterului". astrologia. STATUSULUI ŞI BOLULUI 0 3. Figura nu include contribuţia metodelor literare şi filozofice a căror importanţă de asemenea'0 recunoaştem. Unele din ele se concentrează pe un detaliu mic . numerologia. anecdota neverificată. Personalitatea nu e un dat exclusiv al cercetării din ştiint psihologică. Scopul studiului psihologic este să tăţească capacitatea noastră de a evalua personalitatea peste p p nh^ Iul de exactitate pe care îl putem atinge prin bunul simţ neajutor &~ In acest capitol ne ocupăm de procedeele care urmăresc ^ scop. Cu cît scopul este mai intangibil cu ayt poate fi mai formativ. EVALUAREA CLASIFICATORIE 'upă ce am plătit tribut unităţii personalităţii (în măsura în care este o unitas) revenim la problema multiplicităţii. Dar rămîn multe metode legale şi promiţătoare. merg în direcţia întregului insesizabil. Personalitatea este un lucru atît de complex încît fiecare metodă legitimă trebuie utilizată în studierea ei.391 Poate că cel mai util concept dintre toate este unul pe Ca psihologii îl împart cu mulţi filozofi — unificarea vine pe Cai efortului. în capitolele 3 şi 4 am recunoscut contribuţiile bil io giei. Metoda de bază a psihologiei. altele. Urmărirea (nu atingerea) unor scopuri majore este care modelează o viaţă. STUDII ASUPRA APARTENENŢEI SOCIOCULTURALE. deoarece în prezent ele nu par Promiţătoare — printre ele. ŞI FIZIOLOGIC « 2. chiromanţia. mai cuprinzătoare şi sinoptice. (Un sceptic remarca faptul că nu putem face nimic altceva cu o „personalitate totală" decît să-i trimitem flori. fiecare avînd un loc adecvat. este observaţia unui dat şi interpretarea sems 395 ncauei sale. frenologia. PARTEA A IV-A evaluarea Personalităţii CAPITOLUL 17 O trecere în rţvistâ a metodelor CUM VOM CLASIFICA METODELE ? * 1. De asemenea. Ca şi alte ştiinţe. AUTOEVALUAREA ft 5. Majoritatea metodelor inventate pînă acum pentru studiul personalităţii nu se ocupă de ansamblu.

consult. autoevaluare. fie autobiografie. dacă e proiectat în mod raţional sau derivat empiric. cap.). Super. imaginaţie. în T. domeniile de personalitate explorate (de exemplu. în clasă sau în situaţia naturală cotidiană) . A typo-'°9y of 'tests proiective and otherwise. Dificultatea este că dacă diferenţiem instrumentele numai după un principiu. On te classification of proiective techniques. metode proiective. dacă e nomotetic sau idiografic) . interviu sau test de personalitate hîrtie-creion. 7. trăsături. Van Nos-trand. care alege. O schemă triplă suplimentară este avansată de Super. 4. aprecieri făcute de către persoane cunoscute şi experimente de multe tipuri. T. reacţii complet nedirijate ca în scrierea unei autobiografii) . 158—168. °t>iective approaches to personality assessment. condiţiile de administrare (în laborator. Wiley. Andrews (Ed. în mod necesar închidem ochii faţă de toate celelalte principii la fel de valide. De asemenea D. opinii. obiective şi proiective? în metodele subiective el ar include orice formă de introspecţie. aparate. în B. am putea clasifica metodele în funcţie de : 1. D. 1957. alegere multiplă. De exemplu. modul de interpretare (dacă e detaliat şi prescris.). drept cate-Sorii principale de clasificare. tipul de stimul prezentat subiectului (de exemplu. dacă e limitat la o trăsătură sau e holistic). behaviorism şi aşa mai departe) . 207 —210. creion-hîrtie. 2S Rosenzweig. B e r g (Eds. ^ 6. Methods of psychology. 1948.G. 3.' Bull. M. instrucţiuni precise sau nedefinite. 1959. 396 ştiinţe biologi ce „rf pan accentul pe constituţia fizica) . Metodele obiective includ măsurători fiziologice precum şi comportamentul observat în laborator sau în situaţii cotidiene.Morfologie fiziologie KndccrTnologie Ştiinţe psihologice Icare pun accentul pe structura şi funcţia interni) PERS O NALITATEA Psihologia biologici Psihologia ffenerald Psihologia Psihologia Clinică socială Ştiinţe sociale (cere pun accentul pe mediu ) Antropologie Istorie Ştiinţe politice Econom i e SocTologîe FTIcsofio socialG Figura 30. dacă e cantitativ sau necantitativ. teoriile ce stau la baza elaborării unui instrument (dacă derivă din psihanaliză. New York. alegere obligatorie între două alternative. tipul de răspuns cerut (de exemplu. Tehnici psihologice speci--fice de evaluare . 2. în „J. Locul personalităţii în diferite ştiinţe Şi alte principii ar putea servi drept cadru de clasificare.1 Desigur că e de dorit să adoptăm o schemă de clasificare pe cît posibil simplă. Theories and assumptions underlying aProaches to personality assessment. funcţii cognitive sau motorii). metode de observaţie. aperceptiv-di-narnice (interpretarea desenelor. N. frenetică Biometne . me-todfe de autodescriere. B a s s.. principiile de construire (dacă instrumentul este standardizat sau nestandardizat. perceptiv-structurale (de exemplu petele de cerneală ale lui Rorschach). E.J. în „Psyehol. 21. Campbell. Investigating and appraising personahty. I. 5.". aptitudini. sau deschis şi liber . Psychol. 2. Metodele proiective sînt de trei tipuri : expresiv motorii (de exemplu gesturile şi scrisul). 397 OBSERVAŢIE Şl INTERPRETARE Bunul simţ Ajutat de 1 Diagnostic constituţional si fiziologic. obiecte structurate sau nestructurate) . A.". 56.Există multe principii logice după care am putea ordona metodele de evaluare care se utilizează în prezent. 1959. Rosenzweig sugerează ordonarea metodelor în funcţie de trei rubrici : tehnici subiective. J Cf G Lindzey. asociaţii verbale şi altele). Princeton. analiza factorială.

personalitatea este probabil că suferă o tulburare corespunzătoare. Capitolul 1 a demonstrat gama largă a individualităţii biochimice Dacă interpretăm corect cercetările făcute am spune că se pare că nu există relaţii specifice cunoscute între activitatea glandelor sau funcţiile metabolice şi trăsăturile unei personalităţi nonnale. pare destul de probabil ca alternările normale de dispoziţie să însoţească modificări fiziologice. status şi rol sînt subsumate ^urnite metode care nu se ocupă de personalitate în mod direct ci de cadrul în care se dezvoltă personalitatea. chimice şi fiziologice este fă-cutâ de R M A11 e n Personality assessment procedures. Studiile asupra constituţiei corpului. importante de metode. dar dispoziţiile sînt numai riduri uşoare la suprafaţa structurii personalităţii. De asemenea.3 F Studiile în domeniul eredităţii pot fi făcute pe baza' tabelelor je înregistrare a familiilor elaborate de asociaţiile eugenice ca şi pe baza cercetării gemenilor monozigoţi (pagina 81). asupra funcţiilor glandulare şi anatomice. statusului şi rolului Sub titlul de poziţie culturală. Figura 31 este o reprezentare grafică a acestor tipuri mari. Ele nu urmează un principiu unic de organizare. somatotipul) şi mai ales anormalităţile mari se reflectă în formarea personalităţii. biochimie. O clasificare a metodelor de evaluare Deşi această schemă simplă are un mare merit. 398 1. Numărul şi complexitatea tehnicilor actuale fac ca cele d<? acum o generaţie să pară naive şi primitive. 2. Măsurători delicate ale funcţiilor fiziologice pot jj acum făcute cu ajutorul poligrafelor electronice pentru ca procesul în corelarea acestor măsurători cu caracteristicile temperamentului să fie asigurat. New York. Ofer în schimb o grupare minimă practică de metode cu unsprezece titluri. reflexului psihogalvanic cutanat. Argumentul în favoarea lor este evident. Elec-troencefalografia este destul de avansată . undelor electrice cerebrale.Documente personale şi studii de caz Autoapreciere 7 Teste si scări Tehnici proiective 11 Eşantioane de conduita Evaluări Analiza în profunzime Comportament expresiv Procedee sinoptice Figura 31. endocrinologie. începuturile lor. atunci conchidem că personalitatea normală nu e reglată în detaliu de funcţii glandulare sau fiziologice specifice. Dacă această impresie e corectă. Har399 . Deoarece personalitatea este într-o măsură 3 O trecere în revistă a metodelor fizice. Studiul tipurilor somatice (paginile 71—74) este o metodă promiţătoare. se pare că s-a stabilit că undele cerebrale anormale se găsesc frecvent în anumite forme de tulburări de personalitate (mai ales la epileptici). ci par să reflecte destul de clar situaţia actuală din evaluarea personalităţii. gemenilor monozigoţi — se află doar . pare cam prea grosieră. Totuşi această grupare iargă de metode era validă acum o generaţie şi poate va continua să servească ca un cadru general în care invenţii şi îmbunătăţiri viitoare pot fi introduse. E nece--ară ° cercetare constantă în genetică. Iar tehnicile utilizate azi vor părea naive peste o generaţie. dar cînd se produce o disfuncţie accentuată. dar că structuri morale (de exemplu. Diagnosticul constituţional şi fiziologic Corelatele biologice ale personalităţii sînt importante. ■^tropometrie pentru a ne da cunoştinţe despre bazele personalizaţii (capitolul 4). Studii asupra apartenenţei socioculturale.

Totuşi prima de care ne ocupăm este încă într-o oarecare măsură interdisci-plinară. 4E. 1944.' că prin specificarea grupului rasial.5 Printre acestea trebuie să includem cu siguranţă . biograf şi romancier. S-a argumentat că asemenea cunoştinţe despre apartenenţa ] grup este mijlocul cel mai bun de a prevedea conduita viitOa a a unei persoane. 4) chestionare cu întrebări deschise (dar nu testele standardizate) . religios. Pledoarie specială.determinată de convenţiile sociale. 2) jurnalele. M. Ronald. lingvistica. intime sau cele care relatează evenimente zilnice . metodele etnologiei. J ° u~ r a r d au subliniat că evaluatorii masculini atribuie» aproape uniform acelea?1 trăsături mamelor lor — fapt care sugerează că există un tip de „personalitate de bază" corespunzător rolului de mamă : Mother concepts and judgments of young ivomen's faces. 3) scrisori . pp. incluzînd interviuri. Perso~ nalitatea. observaţia prin participare. Poate că nici o autobiografie nu e total lipsită de autojustificare. 1956. istoria culturală. pentru alte scopuri. sau chiar mamă. 170—213. Putem defini un document personal ca fiind orice mărturie scrisă sau orală. Hunt (Ed. elaborată în afara oricărei constrîngeri. ocupatin'1*16 căruia îi aparţine o persoană obţinem un anumit grad de cunosti^f probabile despre trăsăturile sale. cum am insistat. Toate metodele valide de determinare a cadrului social al vieţii sînt admise. care aduce intenţionat sau neintenţionat informaţii referitoare la structura şi dinamica vieţii autorului. interviurile şi altele. Chiar atunci cînd o persoană deviază mult de la poziţia sa socioculturală este important de ştiut normele de la care ea se îndepărtează. Pentru unele scopuri sînt folosite datele de recensămînt. Ceea ce numim „documente personale" prezintă interes nu numai pentru psiholog.". Guthrie afirmă că cunoaşterea apartenenţei de grup a unei persoane ne dă posibilitatea de a face o predicţie mai bună despre conduita sa viitoare decît ar face-o măsurarea trăsăturilor : Personality in terms of associative learning. de obiceiuri şi coduri. abnorm. biografii. Documentele personale şi studiile de caz Ajungem acum la metodele elaborate în cadrul ştiinţei psihologice (mai curînd decît biologice sau socioculturale). Fiul unui om bogat care devine socialist prezintă o problemă psihologică diferită de fiul unui conducător revoluţionar care devine socialist. în J. CapuT"6 8 s-a ocupat de conceptul de „personalitate de bază". înseamnă a st' o mulţime de lucruri despre cursul probabil prezent şi viitor al vief ■ persoanei în chestiune. 6) anumite compoziţii literare. este mai mult decît „latura subiectivă a culturii" — un adevăr pe care unii reprezentanţi ai ştiinţelor sociale par să-1 fi uitat. dar intensitatea acestui motiv diferă mult de la . F. Un locuitor din Mississipi care fraternizează cu negrii este o personalitate mai uimitoare decît altul din nord care face acelaşi lucru. 52. soc. care suSf. naraţiuni. Personality and the behaviour disorders. 246—250. Psychol. 3.). 1) autobiografiile comprehensive sau de interes restrîns . R. Este important de notat că toate acestea sînt documente redac-. Poate că primul lucru ce trebuie stabilit în legătură cu orice document redactat la persoana întîi este motivul scrierii lui. clasificările transculturale. S-ar părea că există cel puţin o duzină de motive distincte. A şti că el sau ea este arab. căci nici un individ nu oglindeşte exact apartenenţa sa naţională sau religioasă sau clasa sa socială. un simplu raport asupra apartenenţei socioculturale nu e niciodată suficient în sine. P. 400 Intrucît aceste studii asupra poziţiei socioculturale nu intră -n domeniul psihologiei nu e necesar să intrăm într-o examinare detaliată a metodelor pentru colectarea unor informaţii semnifi-cative. confesiuni. Un scriitor se poate întrece pe sine în a dovedi că ceilalţi sînt mai păcătoşi decît el. Şi astfel o evaluare corectă a personalităţii va include neapărat indicaţii privitoare la sex vîrstă ocupaţie clasă socială • apartenenţă socială. menţionăm diferitele documente scrise la persoana a treia : studii de caz. ci şi pentru istoric. 0 parte din natura omului probabil că reflectă aceste norme. inginer militae fetişcană din Armata Salvării. New York. naţională.4 Totuşi. naţional. McV. actor. 5) înregistrări textuale. Nici o personalitate nu e replica exactă a normelor predominante. regională alte norme semnificative roluri în principalele grupuri cărora persoana le aparţine. 1.! tate la persoana întîi. în „J. dar pentru a înţelege cazurile deviante ca şi pe cele relativ tipice este necesară cunoaşterea normelor şi rolurilor. S e c o r d şi S. Pe lîngă acestea.

Dar ori de cîte ori banii determină realizarea unor documente bune. Autorul care nu poate obţine o reducere a tensiunii prin acţiune poate să se exprime printr-un scris năvalnic. 13.. se fixează liniile de orientare ale personalităţii (paginile 87—93).) 402 mentele de acest tip sînt probabil demne de încredere. 401 dezvoltarea personalităţii — că. nici din anii în care. Atribuirea unei sarcini. 4. Enumerăm această mare varietate de motive numai pentru a ilustra prima noastră problemă metodologică. R o u s s e a u. . Nimeni nu posedă amintiri precise din prima copilărie. A11-Port. Ajutor în terapie. în sfîrşit. ele sînt motivate şi de o conversiune adevărată şi de dorinţa de a-i ajuta pe alţii. traducere şi prefaţă de P e r i c 1 e M a r-t i n e s c u. I. G. Council. ca în cazul celebrului jurnal al lui Pepys. deşi nu e rar. Acest motiv pare coercitiv. Cîştig bănesc. 8. Interesul ştiinţific. Problema primilor ani de viaţă este un obstacol serios. Soc."* 3. dar importante vor fi ţinute secrete chiar în documente care fac mare caz de candoare şi confesiune. Documentele de acest tip sînt atît substitute de acţiune cît şi amortizori de acţiune. este probabil că unele episoade amare sau ruşinoase. studenţii pot fi invitaţi să scrie autobiografii (E de prost gust să se ceara realizarea unei asemenea sarcini. dar rezultatul poate fi valoros pur şi simpiu pentru că este circumstanţial. Acest motiv. p. Chiar documentul cel mai complet şi mai candid suferă de unele dezavantaje inerente. Uneori studenţii. Serviciul public. Autorul caută să se etaleze pe sine — atît prin păcatele. Documentele nu au fost redactate în acest scop şi totuşi ele sîht cedate cu această intenţie lăudabilă. Dorinţa de nemurire. Documentele personale reflectă adesea „lupta împotriva uitării". Editura pentru literatură. (Nota trad. Multe documente personale sînt scrise într-o formă artistică pentru a da autorului şi cititorului sentimentul simetriei şi perfecţiunii. Judecind producţiile realizate în virtutea unei astfel de recompense. Vreau să înfăţişez semenilor mei un om în tot vărul firii lui . 1942. aproximativ 8OVo dintre ei aleg să-şi scrie autobiografia. ale unor muncitori din oraşe satelit sau ale unor luptători politici intră în această categorie. şomerii. Multe documente sincere sînt încercări de a face un „inventar'' la o răscruce în viaţă. 5. refugiaţii sînt atraşi de oferta în bani a psihologului în schimbul unor documente autobiografice. Deşi docu* Cî. adesea la vîrsta mijlocie. cartea întîi (1712—1722). In general.. calitatea lor nu e în mod nece^sar compromisă. inclusiv studenţii. Catharsis. W. ele înclină mai mult spre latura tulburărilor decît spre relatarea unei funcţionări normale. Pînă cînd nu ştim cum si de ce a luat fiinţă documentul respectiv nu putem decide cît adevăr să-i acordăm şi nici nu putem să apreciem plenitudinea relatării. Interesul literar. 6. este prea puţin exprimat în mod deschis. Autobiografiile unor negri.T. 7. .. Aşa cum sînt oameni care îşi curat" continuu camera şi îşi pun în ordine ceea ce le aparţine. 10. The use of personal documents in psychological science. Şi e de asemenea adevărat că deformările memoriei se produc atît în anii ulteriori de viaţă. care nu pot dormi noaptea pîn'â ce anumite experienţe ale zilei nu au fost notate. 1. Confesiuni. Consolidarea perspectivei personale. alcoolic.P. Bull.document la document. în colegiu. 5. Aprecierea unei persoane referitoare la propria ereditate are probabil o valoare redusă. după unele teorii. Rezultatul poate fi idilic ca în Marbacka de Selma Lagerlof sau viguros ca în Black Boy de Richard Wright. Similare sînt şi documentele care sînt motivate de realizarea unei reforme sociale sau politice. Clifford Beers în A Mind that Found Itself (Un spirit care s-a găsit pe sine) dorea să îmbunătăţească soarta alienaţilor. deşi experienţa arată că dacă studenţii au ocazia să aleagă între a scrie un studiu de caz despre o altă persoană şi o autobiografie. şi omul acesta voi fi eu.) 9. 1969. Exhibiţionism. voi. 49. spion. Sci. cît şi în timpul tinereţii. No. Bucureşti. cît şi prin virtuţile sale — într-o lumină cît mai vie posibilă. adesea îşi oferă jurnalele sau alte documente psihologilor pentru studiu ştiinţific. Un pacient care produce o autobiografie sau alt document personal pentru terapeutul său procedează astfel pentru a-şi ajuta propriul tratament. Indivizii culţi. A fi uitat înseamnă a muri a doua oară şi definitiv. este probabil că autorii au fost atraşi de sarcină şi din alte motive. H. 265 torul fragment de autoetalare : „Alcătuiesc o lucrare n-a mai fost alta la fel şi a cărei înfăptuire nu va avea tator. Rousseau îşi începe Confesiunile cu urmă5 O examinare mai completă a acestei metode se va găsi în G. Salvarea şi reîncadrarea socială. Wells mărturiseşte acest lucru ca prim motiv pentru scrierea lucrării Experiment in Autobiography. Confesiunile unui fost criminal. Multe documente sînt scrise pentru a asigura reducerea tensiunii. New York. Dorinţa de ordine. Asemănător este documentul în care egoismul se dezlănţuie. B. w astfel sînt cei ce ţin jurnale. Res. toxicoman conţin rugăminţi implicite de iertare şi reacceptare socială. 12. 11.

M. La paginile 369—370 ne-am referit la o analiză reuşită de acest tip. 24. The varieties of religious experiences. El nu spune : „Am simţit că. evenimentelor sportive.10 Cel mai personal din documentele personale este jurnalul. 10 De exemplu. dar au tendinţa de a scrie mult cînd scriu. După cum am spus.7 O varietate interesantă este analiza autobiografiilor viitorului.6 Alţi autori s-au specializat în biografii scrise cu accent pe evenimentele politice. Totuşi. L. dacă e fericită cu familia sa cOnsideră garantată fericirea şi rareori se referă la ea. M. Green. S. Viaţa subiectivă de vine importantă numai pe măsură ce vîrsta adultă se apropie. New York. în >. în sfîrşit. O simplă înregistrare a vremii. Youth's outlook on the future. scrisorile sau interviurile. De asemenea. Relatarea se întinde în formă de evantai. Este adevărat că există întreruperi în continuitate . 4. Dar jurnalul intim poate cel mai valoros dintre toate relatările subiective. deci nu diferenţiată. 1902. Nu e uşor să ajungi la o serie de scrisori în care dezvăluirea de sine să fie spontană şi continuă. ca şi jurnalele. Jurnalele pe termen lung oferă o sursă excelentă pentru studiul continuităţii şi schimbărilor din dezvoltarea personală. Pînă în prezent psihologii au utilizat mai puţin corespondenţa decît jurnalele. scrise în ultimii unsprezece 11 Intr-o analiză a 120 de jurnale engleze. Există mai puţine erori de memorie. probabil datorită diferitelor complicaţii sociale care intră în scrierea unei scrisori. Nota 3 supra. Credeam că".. cu condiţia ca autorul să noteze evenimente. în „Charact. ocupîndu-se numai de un aspect al vieţii. English diaries. G. Allport. and Pers. G. Random House.J-abnorm.Ponsoby. notaţiile pot dispărea pentru luni de zile. nînd totul" sau pot fi mai restrînse. utilizează în mod sistematic autobiografii scrise liber. gînduri şi sentimente avînd o semnificaţie esenţ