P. 1
textulet2010

textulet2010

|Views: 11|Likes:
Published by Florin Poenaru

More info:

Published by: Florin Poenaru on Feb 07, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/07/2011

pdf

text

original

Trei evenimente semnificative ale anului trecut mi se pare că nu au primit reflectarea şi reflecţia necesare.

Cazul simptomatic pentru trecere sub tăcere şi ignorare a fost şi este situaţia din Haiti. Pe 12 ianuarie 2010, Haiti a fost lovită de un puternic cutremur, urmat de încă 52 de replici. Bilanţul a fost devastator: peste 300.000 de morţi, 300.000 de răniţi şi peste 1 milion de oameni rămaşi fără case. Dezastrul natural a survenit în contextul unei grave crize politice în care ţara se afla încă din februarie 2004 când fostul preşedinte Jean Bertrand Aristide a fost înlăturat de la putere în urma unei lovituri de stat militare, coordonată de ambasadorul american în Haiti. Ce a urmat dezastrului natural indică în mod simptomatic falimentul indubital al ideologiei „umanitare” pe care s-a bazat intervenţionismul vestic (cu precădere cel american) în ultimul secol, cel puţin. Pe de o parte, toate ţările care au promis ajutor în perioada post-cutremur (nu întâmplător chiar cele care au participat la lovitura de stat din 2004, printre care SUA, Canada, Franţa) nu s-au ţinut de promisiune, fie pentru că nu au putut fie pentru că nu au vrut. Sumele au fost alocate doar pe hârtie, iar din banii strânşi de la contribuabilii vestici prin donaţii caritabile numai o mică parte au ajuns direct în Haiti. Împreună cu eşecul lamentabil al statelor de a oferi asistenţă umanitară, o serie de alte instuţii internaţionale şi-au dovedit de asemenea incapacitatea. Crucea Roşie, care a detaşat în zonă un număr infim de personal în raport cu necesităţile, nu numai că nu a reuşit să trateze răniţii, dar nu a fost capabilă să oprească epidemia de holeră ce a izbucnit la scurt timp, ameninţând acum să provoace la fel de mulţi morţi precum cutremurul. La fel, Naţiunile Unite şi alte organisme aflate în „relief mission” s-au înscris în aceeaşi notă a dezastrului: la mai bine de un an după cutremur, locuinţele temorare au devenit permanente, oamenii locuiesc în condiţii incalificabile, în timp ce singurele instituţii funcţionale din ţară sunt cele informale dezvoltate de haitienii înşisi. Desigur, pe acest fundal au fost organizate alegeri în toamna lui 2010 (ca urmare a presiunilor venite din partea Canadei) în vederea investirii cu legitimitate a noilor conducători favorabili a ceea ce haitienii numesc „ocupaţie”. Aici începe partea a doua. Practic, prezenţa forţelor străine în Haiti s-a transformat într-un adevărat regim de ocupaţie pentru locuitori. În lipsa unui guvern funcţional, conducerea este asigurată de diferite agenţii de „reconstrucţie” americane sau afiliate UN (dar subordonate intereselor americane) care au tot felul de idei năstruşnice, dar foarte cunoscute de altfel. De exemplu, privatizarea tuturor serviciilor şi resurselor statului; modificarea producţiei agricole care îi forţează pe haitieni să producă doar un numar specific şi limitat de produse, urmând ca necesarul de alimente să fie importat din ţările care participă la „reconstrucţie”, etc. Ajutorul promis în perioada post-dezastru s-a transformat de fapt în cucerire de piaţă: investiţiile, reconstrucţiile şi intervenţiile care se desfăşoară în Haiti de către misiunile de „ajutorare” sunt făcute doar în baza unui contract guvernamental serios. Altfel spus, s-a trecut rapid de la „ajutoare”, la bătălia dură pentru o parte cât mai consistentă din contractele de reconstrucţie. Ideologia umanitară se arată aşadar în adevărata sa dimensiune: un instrument colonial extrem de puternic şi de productiv, drapat în culorile sclipitoare ale „ajutorului”, „drepturilor omului” şi „democratizării”. Despre asta ar trebui să începem să vorbim mai mult. În plan local, evenimentul care cred că a scăpat atenţiei şi discuţiei publice a fost descoperirea gropii comune din satul Propicani, judeţul Iaşi. Cele 16 persoane îngropate acolo sunt civili evrei împuşcaţi de armata română în timpul pogromului de la Iaşi din vara anului 1941. Sigur, descoperirea acestei gropi s-a suprapus peste momentul morţii poetului Adrian Păunescu, ceea ce ar putea explica poate lipsa dezbaterilor în jurul acestui subiect. Cred însă că nu este singura cauză: acceptarea faptului că statul român, prin diversele sale instituţii, a organizat benevol deportarea şi exterminarea unei părţi a cetăţenilor săi (decăzuţi din drepturi), este încă un subiect tabu în multe zone. Mai mult, negarea publică a pogromului, reabilitarea lui

cât cu „guvernul central” împotriva căruia luptă. Ce a trecut neobservat însă este că echipa câştigătoare a Spaniei a fost asamblată în proporţie covârşitoare pe scheletul echipei catalane Barcelona. Oare? Campionatul mondial de fotbal din Africa de Sud a reuşit o nouă performanţă: plictiseala ridicată la rangul de spectacol mediatic global. deşi cupa mondială a fost istoric o celebrare a statelor-naţiuni. Poate nu e în totalitate vina lor. pentru care astfel de competiţii mai au încă un sens. tăcerea din jurul acestei descoperiri poate avea şi cauze interne câmpului ştiinţific al cercetătorilor: victimele fascismului românesc ar putea intra în concurenţă publică cu acelea ale comunismului. Astfel. Spania a câştigat prima sa cupă mondială chinuit şi cu mult noroc. nu atât în raport cu alte echipe similare. În fine. Florin Poenaru . În timp ce muncitorii locali erau bătuţi cu sălbăticie de către forţele de ordine internaţionale plătite de FIFA pentru că au organizat greve în care îşi cereau drepturile salariale promise pe durata mondialului. un fundaş şi un atacant) echipa naţională a Spaniei a fost de fapt echipa regională a Cataluniei. cu mici excepţii (portarul. Practic. împrumutând inclusiv filosofia de joc a acesteia.Antonescu şi diversele „re-vizitări” ale lui Codreanu şi a legionarilor au căpătat o prezenţă publică din ce în ce mai pronunţată în ultimii ani. împreună cu presupusa moarte a clasicului sistem de joc „4-4-2”. după această serie macabră. ceva mai optimist. În fine. întâlnind numai echipe organizate foarte rigid în defensivă. a regiunilor în căutare de autonomie sau independenţă. victoria Spaniei indică poate intrarea întro nouă eră. Însă acest aspect a fost răs-discutat. periclitând astfel una dintre cele mai profitabile industrii locale post-decembriste.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->