Legea imitaţiei este mai mult decât un salt prin istorie.

Cunoscut drept „unul dintre cei mai importanţi critici şi teoreticieni literari care au marcat perioada interbelică”1, Eugen Lovinescu a exercitat asupra literaturii române o acţiune formativă comparabilă doar cu cea desfăşurată de Titu Maiorescu, în a doua jumătate a secolului al XIX lea. Dat fiind că lui îi revine meritul de a fi acţionat în direcţia adaptării modernismului la specificul culturii şi civilizaţiei româneşti, consider necesară abordarea teoriilor sale expuse la începutul secolului XX pentru a putea demonstra următoarea idee: legea imitaţiei a fost un proces, dacă nu obligatoriu, cel puţin necesar pentru depăşirea „diferenţei de nivel cultural dintre noi şi civilizaţia Apusului”2, teoria formelor fără fond nefiind altceva decât „o realitate pe care no putem decât constata.”3.Cu alte cuvinte, voi încerca să demonstrez, pe baza unei bibliografii studiate, că adoptarea legii imitaţiei nu presupune abandonarea trecutului, ci împrumutarea unei forme prin care temele autohtone să devină sursă de inspiraţie pentru literatură. Sorin Alexandrescu acordă un interes deosebit acestei probleme, dezbătând-o, de altfel, în lucrarea „Paradoxul român”;el susţine că „numeroşi scriitori români au îmbinat inovaţiile estetice cu un tradiţionalism ideologic”4 şi recunoaşte că „situaţia culturii române poate părea neobişnuită”5 în sensul că, spre deosebire de alte culturi, cum ar fi cea franceză, scriitorii români nu se detaşează cu totul de tot ceea ce înseamnă trecut şi teme autohtone,ci adaptează aceste două noţiuni la formele occodentale împrumutate. Voi utiliza pentru argumentarea afirmaţiei mai sus menţionate o bibliografie anterior studiată, axându-mă, pe lângă lucrarea lui Eugen Lovinescu – „Istoria civilizaţiei române moderne” – de unde este preluată ideea şi tratată în detaliu şi studiul lui Sorin Alexandrescu – „Paradoxul român”, de alte opere şi lucrări care tratează acest subiect şi oferă diverse răspunsuri problemei aflate în discuţie.Lucrarea va fi realizată, în cea mai mare parte, comparativ, aducând permanent în discuţie ideea că pe baza ei s-a creat o polemică la nivel cultural, între ideile
1 Prof.univ.dr.Grigore Georgiu, curs Istoria culturii române moderne, Bucureşti, 2007, p.287 2 Eugen Lovinescu, Istoria civilizaţiei române moderne,p.13; lucrarea poate fi găsită pe http://www.europenizare.ro/studlog/login.php , ultima accesare fiind pe data de 23 ianuarie 2011 3 Ibidem 4 Sorin Alexandrescu, Paradoxul Român, p.4 ; ; lucrarea poate fi găsită pe http://www.europenizare.ro/studlog/login.php , ultima accesare fiind pe data de 23 ianuarie 2011 5 Ibidem

Contribuţia lui Lovinescu la explicarea evoluţiei literaturii române provoacă adevărate controverse în epocă. mai ales. în linii generale. valabile până astăzi. o argumentare este că tratează o perioadă importantă în literatura română. ci au modelat-o. să propulseze o literatură întemeiată pe teoria sincronizării şi a împrumuturilor culturale. În opinia lui Lovinescu. Lovinescu propune eliminarea rapidă a decalajelor culturale şi modernizarea literaturii române.propuse de Lovinescu şi teoria lui Titu Maiorescu. respectiv începutul modernităţii. considerând că o cultură tânăra cum este cea românească trebuie să împrumute formele de la ţările mai avansate urmând ca treptat să-şi ridice fondul la acelaşi nivel. fără a imita. însă ele au acţionat asupra unui element autohton. acţiunile lui Lovinescu (revista şi cenaclul literar Sburătorul) constituind punct de pornire pentru mulţi scriitori români modernişti(Tudor Arghezi. prin începerea unei noi perioade de orientare culturală. El îşi elaborează teoriile într-un moment în care. acestea nu au inventat o cultură. teoriile sale influenţează însăşi dezvoltarea culturii. marcantă pentru istoria literaturii române. literatura română ar fi devenit stagnantă. ci despre un moment din istorie. Motivul pentru care acest subiect merită o dezvoltare şi. modernismul românesc se bazează pe două mari principii: principiul sincronismului şi teoria imitaţiei. Alexandru Phillipide. rămânând cu toate acestea. nu ar mai fi evoluat. fiecare explicând procesul de formare şi de evoluţie a literaturii române din puncte diferite de vedere. deci sincronizarea cu spiritul veacului. „Istoria civilizaţiei române moderne” vorbeşte nu doar despre o teorie. Ion Barbu. Lovinescu nu este de acord cu teoria formelor fără fond. ajutând-o să se regăsească. etc). Deşi adept al lui Maiorescu. Camil Petrescu.Mai mult decât atât.Teoria sincronismului şi cea a imitaţiei sunt legate de numele lui Lovinescu şi au stârnit discuţii în epocă. influenţele despre care vorbeşte Eugen Lovinescu au fost necesare. Aşa cum am menţionat mai înainte.„La baza mecanismului contemporaneităţii vieţii noastre materiale şi . În anul 1919 Eugen Lovinescu creeaza revista Sburătorul care îşi propunea să promoveze scriitorii tineri.

stimularea.cit. opera lui E. moderism şi tradiţionalism. ne iubim însă şi strănepoţii: nu suntem numai punctul ultim al unei linii de generaţii.34 7 Eugen Lovinescu. fie că a greşit în a-l alege pe Gabriel Tarde drept „autoritate”. 1997 . În acest sens. criticată din diverse motive: fie că lucrarea este „rodul unei precipitări diletante”. Imitaţia este baza armonizării şi omogenizării sociale şi se manifestă. op.morale se află factorul unic al imitaţiei” afirmă Eugen Lovinescu”6. la baza întregii acţiuni combative a criticului român situându-se ideea sincronismului. Editura Minerva. sociologul francez fiind considerat. fie că este lipsită de originalitate.p. Bucureşti. societăţile înapoiate suportă o fecundă influenţă din partea celor avansate. Tendinţa e ca popoarele mici să devină sincronice.7 La apariţia lucrării de la care am pornit această argumentare – „Istoria civilizaţiei române moderne” – mediul cultural în România era caracterizat de o atmosferă încordată. nu suntem numai strănepoţii încărcaţi de povara veacurilor. prin imitaţie. utilizând tezele acestuia. ce se pierde în trecut. „ieşit din uz”8 6 Eugen Lovinescu.Lucrarea a fost. Istoria civilizaţiei române moderne”. popoarele aflate pe o treaptă superioară a evoluţiei. Lovinescu poartă incotestabil marca personalităţii sale. din sociologia lui Gabriel Tarde. Eugen Lovinescu declară că momentul în care civilizaţia română începe este cel al pătrunderii. evident. Cultura română trebuia scoasă dintr-o inerţie periculoasă – împrumutând formele. Bucureşti. obligaţiile faţă de viitor depăşesc pe cele faţă de trecut”. Totul a pornit de la intuiţia ingenioasă a posibilităţii de a argumenta dreptul la existenţă al „formelor fără fond”: „Ne iubim strămoşii. în concepţia gânditorului francez. prin ideea de imitaţie ca lege universală a dezvoltării societăţilor. la acea vreme. ca o formă psihologică socială a legii universale a repetiţiei. ci şi strămoşii virtuali ai strănepoţilor târzii. Legea imitaţiei se află la baza procesului de evoluţie a culturii şi literaturii române şi potrivit acesteia. în Principatele Române a primelor semne ale spiritului occidental. aşa cum am mai spus. Editura Minerva. teoria imitaţiei este aplicată fenomenului românesc. Este vorba despre un proces în doi timpi: mai întîi simularea şi. cadrul teoretic este alimentul de sociologie psihologică şi finalistă a lui Gabriel Tarde. 1997. ajungând din urmă. Dincolo de aceste influenţe. Prin cercetarea aspectelor politice şi culturale ale societăţii româneşti. s-au creat premisele pentru a se consolida fondul. datorită disputei dintre cele două orientări culturale. ci şi punctul de plecare al generaţiilor ce vor veni la lumină. Prefaţa „Istoria civilizaţiei române moderne”.221 8 Zigu Ornea. Preluată. în al doilea rînd. p.

orice formă de artă apărută într-un centru artistic se propagă aproape instantaneu peste toată Europa. popoarele civilizate practică o imitaţie selectivă. acum devenind imperioasă direcţia contrara. preluat din literatura occidentală fără să fi existat o bază clasicistă în literatura noastră şi care. pe când ţărilor mici. punctul cel mai înalt al literaturii universale în acel moment. ci în funcţie de personalitatea fiecărui popor. este însă amendată prin corectarea rupturii totale dintre fond şi forma pe care o susţine criticul junimist. Eugen Lovinescu susţine că. ex occidente lux.cit. De pildă. Şi aici exemplele sunt numeroase. Această tendinţă este cu atât mai vizibilă în literatură: ”De la sfârşitul veacului al XVIII-lea. criticul aducând argumente pro şi contra. Lovinescu enunţă legea interdependenţei sau a sincronismului. extinzând teoria sincronismului la întreaga sferă sociala şi politică. materializată în conceptul ex oriente lux. op. dar imitaţia nu se produce în mod egal. literatura română. o obiecţie pe care Lovinescu o aduce sincronismului este comunismul din Rusia.”10 Ca şi Maiorescu.p. ea acţionează de sus în jos. Teoria lui Maiorescu. iar conexiunile ideologice trădează supleţea spirituală a criticului. Lovinescu defineşte nevoia oricărei civilizaţii de a se raporta în permanenţă la modelele pe care timpul le impune. ilustrând prin diverse cazuri şi momente ale civilizaţiei universale. „de la aristocraţie la plebe”9. care la vremea aceea ameninţa să se impună ca doctrină imitabilă printr-o neobosită propagandă. Din nefericire. temerile criticului s-au dovedit întemeiate. trebuia să se sincronizeze cu literatura franceză. în timpurile noastre.Prin sincronism. Tot în această lucrare. În ceea ce priveşte legea imitaţiei. de la oraşele mari către provincii. prin imitaţie. Din punctul său de vedere. impresionismul şi cubismul francez. expresionismul german. evoluţia literaturii europene este sincronică.Între acestea se numără şi romantismul românesc. societatea românească s-a dezvoltat sub influenţa răsăriteană. 268 . de pildă. Valorile circulă şi sunt imitate. situată la baza sincronismului. le este specifică o imitaţie integrală. constructivismul s-au răspândit concentric în toate ţările. vreme îndelungată. aşezat la temelie. devine principala dimensiune a scrisului românesc..293 10 Ibidem. p. a formelor fără fond. aflate într-un proces revolut. a cărei acţiune devine tot mai accelerată pe măsură ce mijloacele de comunicaţie se intensifică. De interes este minuţioasa analiză pe care o face fenomenului. Eugen 9 Eugen Lovinescu . dadaismul.

modernismul lovinescian porneşte de la ideea că există un spirit al veacului. după implantare. apoi. dând prioritate formelor împrumutate. de un împrumut fără discernământ. ci şi de la individ la individ”13. Prin modernizare. Poporanismul este. după opinia lui. ci de o integrare a literaturii într-o formulă estetică viabilă.225 13 Ibidem. explicat prin factori materiali şi morali.310 12 Ibidem. criticul modernist combate în mod susţinut tendinţele conservatoare.298 . p. Lovinescu înţelege depăşirea unui „spirit provincial”. p. acceptarea schimbului de valori. a unor forme de artă. se stimulează crearea unui fond propriu. care imprimă un proces de omogenizare a civilizaţiilor. enunţând astfel caducitatea unor modele literare. forme ale civilizaţiei superioare. "forţele reacţionare" ale dezvoltării societăţii româneşti. principiul sincronismului în literatură însemna. că „plăcerea estetică variază nu numai de la rasă la rasă. în aprecierea lui. Nu trebuie acceptată "barbaria" în locul civilizaţiei şi a întoarce spatele oraşului şi a fixa valorile morale şi izvoarele de inspiraţie artistică numai în sfera rurală este reacţionarism. Polemica lui cu tradiţionalismul nu conduce la combaterea factorului etnic în crearea de cultură – pe care nu-l contestă – ci la sublinierea necesităţii de înnoire. de specificul naţional.Lovinescu întorcând ierarhia termenilor. Derivată din teoria sincronismului este şi aceea a mutaţiei valorilor estetice. Imitaţia are loc dinspre exterior spre interior (de la forma la conţinut) nu invers11. Lovinescu afirmând. în baza relativismului. în pas cu evoluţia artei europene. 11 Ibidem. De aceea. dar şi binefăcătoare. În condiţiile în care există decalaje între civilizaţii. deci nu opoziţia faţă de tradiţie. Nu e vorba de o imitaţie servilă. p. cele mai puţin avansate suferă influenţa binefăcătoare a celor mai avansate. iar teoria evoluţiei naturale a lui Nicolae Iorga i se pare un principal factor de regres social şi cultural. un fel de „socialism moldovenesc”12. care treptat modelează fondul corespunzător: aceste forme au fost nu numai necesare. opere literare şi scriitori. Pe scurt. de integrare într-un ritm de dezvoltare sincronă. reprezentate în plan literar şi estetic de curentele literare tradiţionaliste. de la epocă la epocă. În esenţă. în mod practic. prin imitaţie. a elementelor care conferă originalitate şi modernitate fenomenului literar. Influenţa se realizează în doi timpi: mai întâi se adoptă.

Imitaţia se află la baza tuturor civilizaţiilor. Lovinescu spunea: “şi pentru noi civilizaţia reprezintă totalitatea condiţiilor materiale dintre care lumina electrică. nu un motiv de polemică literară. devenind condiţiile vieţii noastre. pe când în altele are un caracter de culegere şi fixare a imitaţiilor introduse pe cale revoluţionară. trebuie să ştim că totul porneşte de la ideea criticul că. economie. intelectualizarea prozei şi a poeziei. deci chiar cu ritmul de dezvoltare a propriei societăţi sunt necesare câteva mutaţii esenţiale în plan tematic şi estetic. evoluţia poeziei de la epic la liric. codul legislativ apusean. În legătură cu raportul cultură-civilizaţie. pentru sincronizarea literaturii cu „spiritul veacului”.p. Pentru a înţelege motivul pentru care Eugen Lovinescu creează această lucrare.. constituţia. precum: trecerea de la o literatură cu tematică preponderent rurală la o literatură de inspiraţie urbană. s-ar putea ca această evoluţie să nu se producă niciodată. poliţie. Socială? Imitaţia şi difuziunea imitaţiei au fost principiul formativ al instituţiilor noastre ca şi a altor popoare şi naţiuni. În viziunea sa. Deci cultura româneasca nu este decât reflexul imitaţiei culturii apusene.254 . Aceste mutaţii constau în diverse “modificări” asupra literaturii. realizările materiale ale unei comunităţi fac parte din civilizaţie. De ce rămâi totuşi la nivelul ăsta al literaturii? Obiectul nostru de interes la curs e cu totul altul! Teoria imitaţiei expusă de Lovinescu este un proces necesar. dezvoltarea romanului analitic. regim juridic. pe când cultura reprezintă totalitatea bunurilor sufleteşti fie ele foarte morale şi religioase produse ale veacurilor trecute. aceste bunuri materiale intră în deprinderi şi se prefac cu 14 Eugen Lovinescu. Intrând în polemica desfaşurată în secolul XX cu privire la conţinutul noţiunilor de cultură şi civilizaţie. dar în mod inegal. cultivarea prozei obiective. instituţia parlamentară. neintroducând în conceptul de cultură valorile materiale create de un popor. instrucţie obligatorie. sârma de telegraf. Am imitat instituţia regalităţii. op. În unele epoci are un caracter integral.În consecinţă.cit. aşteptându-se evoluţia fondului până în momentul în care ar fi apt să împrumute o formă nouă. global. fie deprinderi sufleteşti dobândite mai de curand “14. Lovinescu menţiona: “Drumul de la cultură la civilizaţie nu este ireversibil. Lovinescu face distincţie netă între civilizaţie şi cultură. şina de cale ferată. vot universal şi deci regim politic.

preromantismului şi a romantismului. Nichifor Crainic.3 17 Ibidem . Lovinescu a fost denumit în epoca teoreticianul maimuţei imitatoare. toate acestea reflectându-se în literatură în operele unor artişti precum: Grigore Alexandrescu.. Alexandru Macedonski.302 16 Sorin Alexandrescu.. Subiectul pe care l-am tratat în această lucrare constituie temă de dezbatere şi analiză pentru mulţi alţi scriitori. p.timpul prin adaptare în valori sufleteşti.cit. George Bacovia. dar se pare că în literatura romană acest lucru a devenit specific. în mod consecutiv. ci ele coexistă. La fel este considerată deficitară concepţia sa prin care minimaliza rolul factorului bizantin răsăritean în morfologia de creare a spiritualităţii româneşti aşezată exclusiv sub semnul latinităţii. la noi s-a petrecut în acelaşi timp. ci le-a parcurs pe toate într-un interval foarte scurt de timp pentru a se sincroniza cu aceasta. Bineînţeles. clasicismului. deoarece se simţea nevoia sincronizării şi acesta era singurul mod în care se putea realiza. Cultura română nu a respectat etapele pe care cultura occidentală le-a urmat.Sorin Alexandrescu numeşte această „problemă” literară un paradox caracteristic domeniului român. în afara lui Mihai Eminescu. Barbu Delavrancea. „marile curente succesive ale culturii europene sunt proiectate în cultura română în planul simultaneităţii”17. curentele literare pot fi definite 15 Eugen Lovinescu. simultan. un exemplu în acest sens fiind existenţa simultană a filosofiei iluministe. simbolismul şi naturalismul. se întrepătrund.Cu alte cuvinte. însă acestea pot fi identificate cu uşurinţă dar amestecate şi deformate. op.p. în istoria europeana”16. a romantismului cu realismul. cu alte cuvinte. În cultura română curentele nu sunt definite în sens individual. după cum însuşi autorul spune. iar susţinătorii ei drept corupatori ai tinerelor generaţii româneşti. civilizaţia se transformă in cultură. din cauza „mixturii neobişnuite”. acesta se referă la „integrarea românilor în timp. ceea ce la ei s-a petrecut pe rând.De aceea.cit. Teza sincronizării noastre cu apusul a fost denunţată ca un atentat împotriva specificului naţional. nici un scriitor nu poate fi încadrat într-un singur curent literar.”15 Tezele lui Lovinescu au fost contestate în vremea aceea de către conservatori şi tradiţionalişti şi mai ales de revista “Gândirea” care a fost condusă şi la care a colaborat mult timp un reprezentant de seama al filosofiei româneşti.Numit şi paradoxul simultaneităţii. sau prin existenţa în acelaşi plan cultural a unor autori precum: Liviu Rebreanu cu operele sale realiste şi Camil Petrescu cu operele sale proustiene sau Mircea Eliade şi Urmuz. op. Astfel.

Iar discursul său. discontinuitatea este radicală. va fi cu spatele la Europa. Modernizarea a fost văzută. după cum o numeşte autorul. contra timpului perceput. Occidentul se identifică pe el însuşi cu modernitatea. şi antioccidentală. Modernitatea ar fi generat.„doar prin texte nu şi prin autorii lor”18. ele fiind definite de o pasiune periculoasă şi sublimă. dar şi faptul că noi valorizăm timpul diferit faţă de ceilalţi. ortodoxia. menit să fundamenteze cultura româna pe alte criterii decât cele occidentale. în viziunea lui Nichifor Crainic. în opinia sa. Ceea ce poate fi numit un mit temporal în cultural română este faptul că ne luptăm cu disperare să recuperăm timpul pierdut. nu atât o explozie de natură să distrugă tot ceea ce este considerat a fi tradiţional. totodată. mai puţin receptiv la modernitate ca tabula rasa. astfel. După unii autori. cât un şantier al schimbării culturale în care demolarea şi edificarea nu sunt procese absolute. Prin urmare. pentru a te putea sincroniza cu ei. În jurul aceluiaşi concept s-a conturat şi o altă perspectiva în cadrul căreia accentul cade pe ideea de continuitate. la suprafaţă. aproape ignorat de intelectualii secolului al XIX lea. Dacă generaţia din jurul anului 1848 căuta principii de unitate cu ţările europene. Toate aceste lucruri pot explica condiţiile în care s-au format statul şi literatura română modernă. deoarece în profunzime nu facem decât să anulăm timpul. un mod de viaţă care a dislocat omul de toate tipurile tradiţionale de ordine socială şi într-un mod fără precedent. Aceasta este însăşi dorinţă de a face repede ceea ce altora le-a luat un timp îndelungat. Modernizarea a generat. însăşi conceptele de "modernitate" şi "modernizare" fiind constructe occidentale. Georges Balandier vede în procesul asociat. aşa cum este aceasta înţeleasă în Occident. În asemenea condiţii. acum se cauta principii de diferenţiere. dar acest lucru acţionează doar superficial. Tot ce s-a realizat în cultura română cu întreruperi scurte şi dese. aşadar. ca o ameninţare la adresa identităţii lor etnice. poziţia lui Crainic nu putea fi antimodernistă fără a fi. acesta are câteva caracteristici principale care îl opun nu numai modernizării. desincronizat este realizat atemporal. Crainic deplasează viziunea "Gândirii" şi pe a sa proprie în jurul celui de-al doilea element considerat furnizor de identitate româneasca. ci şi unora dintre tradiţionalismele teoretizate în 18 Ibidem . de majoritatea comunităţilor tradiţionale. Un aspect interesant aici se referă la tipul de tradiţionalism de la care se revendică Nichifor Crainic. Asocierea strânsă dintre identitatea etnică sau naţională şi ortodoxie s-a impus ca model în timpul primei jumătăţi a secolului al XX-lea. între cultura tradiţională şi cultura modernă. reacţii pe măsură. cel de modernizare.

ci nu statică. Bucureşti. culturile tradiţionale sunt insulare. a dat o nouă însemnătate acestei noţiuni. cultura română este o situaţie neobişnuită. 1936. adevărate sisteme adiabatice în lumea spiritului: nu cedeaza şi nu primesc elemente. Civilizaţia noastră. 20 Ibidem. mai mult decât atât. prin urmare tradiţionalismul este mişcarea care conserva vechiul în detrimentul schimbării. deci. culturile nu sunt închise. derutant al literaturii române.19 Cea mai mare parte a teoriilor sociale prezintă tradiţia ca pe o configuraţie anistorică. tradiţionalismul înteles ca un curent de idei diversificat dar refractar faţă de dezvoltarea civilizaţiei. susţine Eugen Lovinescu. încremenită. de ortodoxism şi de tradiţii orientale. Eugen Lovinescu critică romantismul antiorăşenesc.Aşa cum a afirmat şi Sorin Alexandrescu.147. "Consumaţia culturală" este însă subordonata creaţiei. înaintea ei. Puncte cardinale în haos. În conformitate cu o astfel de viziune. tradiţionalismul este o forţă dinamică. În schimb. de elemente date o data pentru totdeauna. ci asimileaza elemente străine. să explice fenomenul complex şi. pp. El consideră ca factor de regres şi stagnare tot ce ţine de cultura bizantină. Teoria lui Eugen Lovinescu este o inovaţie şi un răspuns pentru literatura română. degeneratoare a spiritului de moralitate a poporului român şi preamăreau virtuţiile satului românesc considerat un fel de bastion de citadelă a românismului pur şi moralităţii desăvârşite. Consider.după cum el însuşi afirmă. Eugen Lovinescu descifrează sensul şi direcţia necesară a evoluţiei Romaniei moderne. uneori profitabile. p.A „răsturnat” teorii şi „dărâmat” concepte care au încercat. adevăratul scop al personalităţii culturale20. în istoria civilizaţiei române moderne. s-a dezvoltat în concordanţă cu civilizaţia occidentală.perimetrul autohton. Eugen Loviescu critică acele atitudini exprimate de o parte a intelectualităţii româneşti şi a politicienilor din vremea sa care considerau viaţa oraşului ca decadentă. După Crainic. ci constituie 19 Nichifor Crainic. dar.doar? În concluzie. Editura Cugetarea.Spre exemplu. adesea. Lovinescu exprimă părerea că orice progres al culturii române este un produs al contactului cu apusul.125-126 . Teoria imitaţiei pe care a dezvolat-o nu este aşadar o sfidare la teoria lui Titu Maiorescu sau un motiv de polemică în cultura românească de la începutul secolului XX. că teoria imitaţiei nu numai că nu s-a împotrivit evoluţiei fireşti a literaturii române. dar însuşi fenomenul asimilării presupune existenţa personalităţii care asimilează.

. găseşte răspunsuri. care a reprezentat şi punct de plecare pentru mulţi dintre autorii studiaţi astăzi în învăţământ şi mediul academic. în acelaşi timp.începutul unei etape literare semnificative în istoria culturală a ţării. este importantă prin toate motivele şi argumentele aduse mai sus şi ideea propusă de el în lucrarea „Istoria civilizaţiei române moderne” constituie un subiect demn de luat în considerare şi analizat în amănunt întrucât ridică probleme şi.Şi acum ca să răspund unei întrebări obligatorii: este importantă contribuţia lui Eugen Lovinescu în literatura romînă?Da.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful