Geografie aplicată şi planificarea teritorială

UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” - CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE GEOGRAFIE CATEDRA DE GEOGRAFIE REGIONALĂ SPECIALIZAREA: PLANIFICAREA TERITORIULUI Anul III

Lect. univ. dr. VIOREL GLIGOR

GEOGRAFIE APLICATĂ ŞI PLANIFICAREA TERITORIALĂ
Suport de curs

CLUJ – NAPOCA 2011
1

Geografie aplicată şi planificarea teritorială

STRUCTURA CURSULUI (unităţi/subunităţi de conţinut)

I. PROBLEMATICA ŞTIINŢEI GEOGRAFICE .................................................................................................... 3

Puncte de vedere asupra ştiinţei geografice. Legi geografice de bază. Domeniile de cercetare ale Geografiei aplicate
II. GEOGRAFIA APLICATĂ ŞI TEORIA SISTEMELOR ................................................................................... 6

Aspecte specifice şi noţiuni de bază. Abordările sistemice. Tipologia structurilor geografice. Tipuri de sisteme spaţiale
III. PERCEPŢIA RELAŢIONALĂ A PROIECTĂRII SPAŢIULUI AMENAJAT............................................ 10

Interferenţe teoretico-aplicative. Complexitatea angrenajului relaţional. Sinergii şi complementarităţi teritoriale. Dinamica şi integrarea funcţională a componentelor sistemelor amenajate
IV. ANALIZA ŞI DINAMICA PEISAJULUI ÎN PLANIFICAREA TERITORIULUI...................................... 15

Peisajul geografic – aspecte specifice. Analiza tipologică a peisajelor geografice. Forme de valorificare şi amenajare a peisajului. Peisajul rural – studiu de caz
V. ANALIZA COMPLEXELOR MORFOLOGICE ÎN CONTEXTUL PLANIFICĂRII TERITORIULUI – potenţialul morfodinamic al sistemelor teritoriale............................................................................................ 21

Aspecte generale. Analiza şi evaluarea reliefului. Evaluarea componentei dinamice a reliefului. Dimensiunea funcţională a reliefului
VI. STUDIUL COMPONENTELOR HIDROCLIMATICE ................................................................................ 29

Resurse, disfuncţionalităţi şi vulnerabilităţi teritoriale. Componenta hidrografică. Componenta climatică. Caracteristicile cu rol climatogen ale oraşelor. Potenţialul agroclimatic. Disfuncţionalităţi climatice
VII. EVALUAREA POTENŢIALULUI BIOPEDOSFERIC ŞI ANALIZA RESURSELOR LOCALE.......... 34

Componenta edafică şi tipurile de terenuri. Categoriile fondului forestier. Aprecierea gradului de transformare environmentală. Programul CORINE Land Cover
VIII. EVALUAREA COMPONENTELOR ENVIRONMENTALE ÎN PLANIFICAREA TERITORIALĂ.. 39

Tipuri de poluare – surse, caracteristici, efecte şi evoluţie. Abordarea problemelor de mediu. Priorităţi de mediu în spaţiile urbane. Managementul deşeurilor. Studiu de caz: Degradarea fizică, reabilitarea şi monitorizarea spaţiilor miniere
IX. DETERMINĂRI GEOGRAFICE CORELATIVE DE ORDIN DEMOGRAFIC – DINAMICĂ, POTENŢIAL, RISCURI ............................................................................................................................................. 44

Dinamica naturală şi migratorie. Soldul demografic total. Riscuri demografice şi disfuncţionalităţi: Indicatori de evidenţiere a riscului demografic. Măsuri de prevenţie şi reducere a riscurilor demografice
X. ANALIZA INTEGRATĂ A SPAŢIILOR HABITAŢIONALE: tipologie, funcţii, relaţii şi factori riscogeni ..................................................................................................................................................................... 48

Clasificarea calitativă a zonelor rurale. Analiza spaţiului habitaţional rural. Elementele sistemului urban. Funcţiile urbane. Zonele funcţionale. Elemente de economie urbană
XI. INFRASTRUCTURA MAJORĂ ŞI PROBLEMELE SPECIFICE VIZATE ÎN PLANIFICAREA TERITORIULUI ........................................................................................................................................................ 54

Infrastructurile teritoriale. Reţeaua căilor de comunicaţie. Clasificarea şi încadrarea drumurilor. Disfuncţionalităţi în infrastructura stradală şi edilitară a oraşelor. Reţeaua de căi ferate. Echiparea tehnică a teritoriului Bibliografie ............................................................................................................................................................... 60

2

Geografie aplicată şi planificarea teritorială

I. PROBLEMATICA ŞTIINŢEI GEOGRAFICE
Puncte de vedere asupra ştiinţei geografice
Analizată retrospectiv, Geografia, asemeni multor ştiinţe, apare ca „saturată”, cu opinii diverse ce se referă la obiectul cunoaşterii, conţinutul său şi scopurile urmărite. Această afirmaţie se degajă chiar din răsfoirea câtorva cărţi, fie de geografie generală, fie de geografie analitică sau regională. Există numeroase păreri despre Geografie şi sarcinile acestei: • Geografia este o sumă de date, fapte şi informaţii despre „tot” ceea ce este Terra (populaţie, habitat, activităţi, vreme, ape, distanţe, localizări, etc.). Acestea ar transforma geografia într-o enciclopedie, ceea ce o plasează în afara ştiinţelor riguroase; • Geografia ar avea doar scopul de a descrie călătoriile de orice manieră; situaţie în care ar fi o „geografie exotică”, lipsită de substanţă; • Geografia are sarcina de a „umple” schiţele şi hărţile cu date; • Geografia ar fi o sumă şi o sinteză de date, fapte şi locuri explicate în manieră proprie. Faptul că geografia este privită diferit nu trebuie socotit nici dramatic şi nici ca o criză acută în ştiinţa Terrei. Reconversiile în ştiinţă sunt fenomene necesare şi obişnuite. Ele marchează căutările îndelungate şi salturile calitative, ivite ca urmare a procesului continuu de cunoaştere. Succedate în timp numeroasele puncte de vedere au avut ca efect considerarea obiectului geografiei şi a sarcinilor ştiinţei din diverse ipostaze. Câteva definiţii, din principalele şcoli academice: Alexander von Humboldt (1855) - „ultimul ţel al geografiei este... cunoaşterea unităţii în diversitate, studierea legilor generale şi a legăturilor interne ale fenomenelor telurice”. Compatriotul său Richtoffen (1883) - „geografia este ştiinţa despre faţa Pământului şi despre lucrurile şi fenomenele care stau în legătură cauzală cu ea”. După Paul Vidal de la Blache (1992) - „geografia este ştiinţa locurilor”. A. Demangeon (1961) - „geografia este studiul raporturilor grupelor umane cu mediul înconjurător”. I.G. Sauşkin (1968) - „geografia este ştiinţa despre legile dezvoltării sistemelor spaţiale dinamice, care se formează pe suprafaţa terestră în procesul interacţiunii naturii şi societăţii şi despre orientarea acestor sisteme”. V. Mihăilescu (1945) – „geografia studiază complexul planetar sau regional, considerat ca întreg, rezultat din îmbinarea şi colaborarea elementelor componente (aer, apă, uscat, vieţuitoare) sub impulsul forţelor interioare şi exterioare învelişului. Noile puncte de vedere în geografie s-au cristalizat prin: • introducerea metodelor cantitative: metodele statistice, programarea liniară, teoria mulţimilor, teoria reţelelor, tehnicile de regresie, analiza multivariabilă, analiza spaţială, etc.; • asimilarea unei baze teoretice care operează în ştiinţele naturii şi în ştiinţele umane – teoria sistemică, cu focalizarea atenţiei asupra sistemelor complexe. Teoria generală a sistemelor a revitalizat abordarea cunoaşterii şi interpretării geografice prin conceptele sale: structură, sistem, relaţie, stare, informaţie, feed-back, sinergie, redundanţă, etc. • înţelegerea şi interpretarea mai largă a raporturilor dintre parte şi întreg sub forma relaţiilor ierarhice de ordonare şi subordonare într-o scară holarhică. Conceptele de HOLON şi HOLARHIE au adus un plus de înţelegere a ierarhiilor în sistemele geografice şi a rolului nivelelor de integrare. • valorificarea într-o lumină mai nouă a teoriilor mai vechi despre sistemul de localizare: • teoria de localizare a agriculturii J.H. Thünen) • teoria costului minim (A.Weber) • teoria localizării independente (H. Hottelling) • teoria profitului maxim (A. Lösch) • teoria locului central (W. Christaller) • teoria difuziei (T. Hägerstrand). • valorificarea teoriilor recente care descifrează legăturile între formă şi funcţie (teorii capabile să explice morfogenezele): • teoria haosului şi a atractorilor stranii • teoria sinergismului (gr. synergos = cooperare, conlucrare) • teoria fractalilor (lat. fractus, frangere = fracţionare, fragmentare)

3

de diferite complexităţi. 2. Domeniul actual în cunoaşterea geografică este relevant transdisciplinar. păduri). ci este alcătuită din obiecte având fiecare o formă singulară ce ascultă de nişte legi ce-i sunt proprii. apare relevantă funcţionarea unor LEGI DE BAZĂ: 1. • drenajul minelor. Multitudinea particulelor materiale nu sunt amestecate la întâmplare. unele fără viaţă (minerale. lacuri. oraşe). ceea ce implică mişcare. 5. aflate în interacţiune. Noile teorii conduc către ceea ce putem numi schimbare de paradigmă. Legea legăturilor şi condiţionărilor reciproce – potrivit căreia nici un obiect ori fenomen nu se află izolat. integrarea elementelor structurale în ansamblurile geosistemice de rang superior şi impactul generat de acţiunea necontrolată a omului asupra componentelor naturale. GEOGRAFIA APLICATĂ – reprezintă acel domeniu geografic în care evaluarea componentelor geografice are drept scop rezolvarea unor situaţii social-economice. Cercetările de Geografie aplicată se regăsesc în cadrul a două principale domenii de preocupare: 1. energetic şi informaţional bine structurat. 6. Legea dezvoltării diferenţiate a sistemelor – sistemele de acelaşi rang ierarhic se dezvoltă în general nesincronizat. un râu). ci ele compun „agregate”. lumea funcţionează ca un tot unitar. Infinitatea combinărilor între elementele materiale ale Terrei. În virtutea opiniilor menţionate anterior. un oraş.Geografie aplicată şi planificarea teritorială teoria catastrofelor – „o catastrofă apare atunci când o variaţie continuă a cauzelor produce o variaţie discontinuuă a efectelor” • teoria structurilor disipative (comportamentul de ansamblu al unui sistem nu se deduce din comportamentul părţilor) • teoria coevoluţiei (totul şi toate evoluează numai împreună şi numai prin susţinere reciprocă) • teorii şi modele de organizare a spaţiului – CHOREME şi simboluri. explică marea varietate în conţinut. Legea etajării morfologice – desfăşurarea proceselor geografice este condiţionată de potenţialul caloric şi pluviometric etajat pe altitudine. 4. în corelaţie cu gradul de absorbţie geospaţială şi identificarea măsurilor strategice de reechilibrare teritorială. o deltă. • acceptarea punctelor de vedere potrivit cărora: • lumea nu se reduce la un simplu ansamblu de particule. • efecte asupra scurgerii apelor şi geometriei hidraulice prin amenajări de baraje şi lucrări pe albie. altele mixte (soluri. 3. • deşertificarea prin dezvoltarea agriculturii intensive. Omul ca agent modelator al învelişului terestru prin acţiunea de integrare în mediul natural. sunt construcţii fractale de diferite dimensiuni. Legea dezvoltării progresive nelimitate a sistemelor – postulează faptul că în permanenţă pot fi găsite căi şi soluţii alternative de dezvoltare care să asigure progresul. Efectele accidentale ale activităţii antropice includ aspecte ca: • modificarea terenurilor prin lucrări de inginerie. ci de schimb (materie. • potenţarea eroziunii terenurilor prin schimbarea covorului vegetal. altele vii (plante. • subsidenţa datorită extragerii apei şi petrolului. Asemănarea dintre parte şi întreg a condus la ideea că agregatele (ex: un ţărm. Geografia aplicată a apărut şi s-a dezvoltat din necesităţi de ordin practic-aplicativ. roci). energie şi informaţie). Legea funcţionării sistemice – entităţile dinamice funcţionează ca sisteme. respectiv perfecţionarea structurilor şi a relaţiilor sistemice. ca formă de răspuns la complexitatea provocărilor induse prin diversificarea modurilor de valorificare antropică a spaţiului geografic. • accentuarea dinamicii proceselor de mişcare în masă prin explozii sau datorită cedării versanţilor ca urmare a activităţii inginereşti. 4 • . excavaţii şi terasamente. structură şi funcţionalitate a acestei planete. Legea organizării – realitatea geografică reprezintă un ansamblu material. • legăturile şi relaţiile dintre obiecte. fapte şi fenomene nu sunt doar de factură poziţională. Se utilizează şi rafinează teorii ştiinţifice general valabile diferitelor domenii cognitive. minerit. • eroziunea şi acumularea litorală indusă de lucrările portuare şi amenajare a ţărmurilor. animale.

ce tind spre alte stări de echilibru. Aspectul practic al geografiei a apărut din cunoaşterea tot mai exactă a dimensiunilor structurale şi funcţionale a fenomenelor geografice de pe un anumit teritoriu. Cercetarea geografică.  amenajarea teritoriilor în vederea eficientizării funcţionalităţii.Geografie aplicată şi planificarea teritorială Efectele planificate. cu referire la planificarea teritoriului. dirijate sau controlate.  valorificarea resurselor naturale neintroduse în circuitul economic productiv. evaluarea riscurilor geografice. se desprind o serie de aspecte a căror utilizare pentru domeniul practic este de necontestat. În ceea ce priveşte evaluarea resurselor şi aspectelor economice sau de proiectare. Geografia aplicată are un rol însemnat în multe domenii care vizează ca activităţi:  îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă prin eliminarea disfuncţionalităţilor. aflate în diferite faze evolutive. în acord cu funcţiile urbanistice adecvate. asigurarea accesului la infrastructuri. ducând în timp la crearea unor noi sisteme teritoriale. servicii publice şi locuinţe. 2. a acestor sisteme teritoriale sub forma stadiilor de echilibru sau a stadiilor de „amenajare teritorială” naturală. de diferite dimensiuni. la diferite scări. a ingineriei amenajărilor şi planificării teritoriale. Geografia aplicată în sprijinul evaluării resurselor.  extinderea controlată a zonelor/perimetrelor construite.  protejarea localităţilor împotriva dezastrelor naturale. rolul Geografiei rezultă intrinsec din relaţiile reliefului în raport cu celelalte componente majore ale mediului.  protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural construit şi natural. Geografia s-a implicat astfel în problematica sistematizării şi amenajării teritoriului. controlul stabilităţii eroziunii.  elaborarea strategiilor de dezvoltare regională. În acest context. 5 . ca şi în cea a dezvoltării durabile. La acestea se adaugă efectul presiunii umane. hidrologice. precum şi prognoza dezvoltării sale în condiţiile intervenţiei diverse a omului. porneşte de la două considerente şi anume: • Compunerea oricărui teritoriu din geosisteme. necesităţile şi cerinţele socio-umane. amenajat şi plantat din ariile locuite. • Permanenta evoluţie şi autoreglare.  utilizarea eficientă a terenurilor. interrelaţiile şi urmările acestora. de reducere a riscurilor şi înlăturarea disfuncţionalităţilor şi dezechilibrelor environmentale.  asigurarea calităţii cadrului construit. se pot propune soluţii de ameliorare a eficienţei economice a teritoriului respectiv. Din analiza complexelor teritoriale sau numai a unor componente.  gestionarea responsabilă a resurselor naturale şi protecţia mediului. Fără îndoială că direcţiile arătate aici nu sunt singurele. Acest rol este de mare importanţă în inventarul resurselor de sol. Pornind de la astfel de date se poate reface evoluţia reală a unui anumit mediu local. rezultă din toate modalităţile de intervenţie inginerească pentru stabilitatea dinamică a unor procese. clasificarea şi tipizarea terenurilor în raport cu anumite folosinţe civile sau militare. Caracterizarea în spaţiu şi timp a fenomenelor prin valori indicative exacte constituie punctul de plecare în orice studiu de Geografie aplicată.

straturi şi niveluri care conduc la o complexitate mare în privinţa intrărilor. numite elemente. într-o perspectivă globală. în afară de elemente.toate aceste complexe au o anumită structură. Elementele sunt clasificate după unele ştiinţe sistemice în intrări. feed-back. (1980). iar modificările conduc la schimbarea sistemelor în întregime. motiv pentru care a fost numită abordare structurală. Procesele conduc la identificarea de relaţii în raport cu anumite categorii de transformări. atractori (regiuni mai stabile către care tinde evoluţia unui geosistem) etc. informaţie. care precizează apoi structura sistemului respectiv. Natura lor diferită poate fi de tip spaţial. tranzienţă. Pentru Geografie.de a cunoaşte realitatea în dinamica ei. componente sau subsistem. Această definiţie porneşte de la elementele sistemului. acest fapt impune ca după analiza elementelor componente. Din punct de vedere metodologic. Această din urmă clasificare conduce la o tipologie (structură a unui spaţiu anume) sau geometrie a sistemului.Geografie aplicată şi planificarea teritorială II. praguri. . vecinătăţi. interdependenţe şi mişcare (de unde caracterul dinamic) şi prezenţa factorului timp.entităţile geografice sunt complexe teritoriale organizate. Alţi autori. Prin sistem general1 se înţelege un ansamblu de obiecte în interdependenţă. În această situaţie. în care se remarcă noţiuni şi raporturi de tipul: limite. În decursul timpului aceste relaţii capătă forme alternative de adaptare la ambient. În spaţiul elementelor şi a interdependenţelor unui sistem se realizează uneori structuri ierarhizate. bifurcaţie. relaţii sistem – ambient. ieşiri şi stări. cu rol de autoreglare. Elementele mai sunt clasificate şi în elemente date şi elemente de decizie şi control. izolat. În Geografia aplicată. Eterogenitatea presupune faptul că un sistem este alcătuit din obiecte multiple. GEOGRAFIA APLICATĂ ŞI TEORIA SISTEMELOR Aspecte specifice şi noţiuni de bază Necesitatea unor studii cât mai riguros ştiinţifice. elemente. relaţii. Structura (anatomia sistemului) reprezintă ansamblul format din elemente şi relaţii de ordine. dimensiunea ambientală (ecologică) şi comportamentul dinamic. Bucureşti. alteori în elemente exterioare (ex: ambientul sau mediul. a condiţionat apariţia analizelor structurale şi cantitative. sistemul nefiind suma caracteristicilor părţilor componente.de a-i sintetiza trăsăturile esenţiale. 1 Botez. Sistemele spaţiului amenajat: modelare. să se revină la cercetarea ansamblului. funcţional. expresie a tendinţei spre un echilibru intern. 2. Enciclopedică. . Celac. ci noua calitate. Mariana.tranzienţa (relaxarea) marchează intervalul de timp între modificarea structurii şi formarea noului sistem. uneori greu de separat de sistemul propriu-zis) şi elemente interioare (ale sistemului în sine). Această metodă are la bază continua confruntare între varietatea imaginilor subiective asupra realităţii prin intermediul modelelor (regionale/generale). demersul structuralist – sistemic vizează următorii parametrii de abordare: . bazate pe o multitudine de date şi indici cantitativi mereu în schimbare. un anumit nivel de integrare şi o conlucrare externă (specifică) cu sistemele învecinate. 6 Editura Ştiinţifică şi . 1. ci flexibile. ele pot fi modificate. sistem. deschis. optmizare. Sistemele se deosebesc de componentele nesistemice prin caracteristicile lor generale: eterogenitatea componentelor. etc. o importanţă maximă primeşte metoda de abordare sistemică. cu dublu scop: . definesc sistemul plecând de la procesele ce au loc în interiorul lui. ieşirilor şi categoriilor de reglare internă. de tip buclă de feed-back (pozitivă/negativă). cantitativ. Studiul sistemului nu poate fi redus la suma studiului părţilor. conceptele cibernetice de sistem închis. de natură foarte diferită. ce se cer a fi studiate în ansamblul conexiunilor interne şi în legătură cu mediul care le înconjoară.. previziune. ce duce la apariţia unor elemente noi (ex: formarea unui înveliş biopedologic în mediul de la suprafaţa unei halde de steril închise/nefuncţionale).structurile nu sunt imuabile. definiţia sistemului conţine. Teoria sistemică operează cu câteva noţiuni de bază cum ar fi: structură. M. existenţa structurii. Există şi abordări de timp funcţional. . introducând astfel. . motiv pentru care a fost numită abordare procesuală. ce rezultă din interacţiunea acestor părţi.

Sistemele reale nu sunt însă numai deschise. 3. ca răspuns la fluctuaţia intrărilor. • structura se identifică relaţiilor dintr-un sistem. adesea contradictoriu. un complex industrial abandonat. de unde rezultă că succesiunea lor rareori poate fi prognozată. Aşa se explică de ce în urma dispariţiei unui sistem.apar şi se menţin pe durata manifestării unui fenomen energetic (ex: un organism torenţial. o aşezare umană (populaţie+vatră+locuri de muncă). Se remarcă gradul mare de diversitate al structurilor geografice. Autoreglarea este proprie tuturor sistemelor. 4.Geografie aplicată şi planificarea teritorială - sistemul ca entitate teritorială reuneşte Geografia fizică şi Geografia umană într-o GEOGRAFIE INTEGRATĂ. 5. iar ierarhizarea lor formează holarhia). c) Structurile de stocaj . un spaţiu agricol neutilizat. Această tendinţă rezultă din însuşirea fundamentală dată de schimbul permanent de materie şi energie cu mediul şi cu sistemele vecine. grindurile. e) Structurile geospaţiale . cât şi ca suprasistem (asemenea sisteme sunt numite holon. pe principiul „orice este legat de orice”.cuprind structurile a căror fizionomie este influenţată decisiv de diferenţele impuse de desfăşurarea pe un teritoriu vast şi divers. un răspuns la stimulii primiţi (mecanismul de feed . Altfel spus. faze sau stadii traversate de către un anumit sistem. etc. De aici rezultă că orice sistem se comportă atât ca sistem. un graben. etc. ceea ce înseamnă că informaţiile din mediul exterior sunt recepţionate. care vor fi transformate şi integrate treptat de către noul sistem (ex: o vale seacă. o dună de nisip. prezentând o sensibilitate faţă de condiţiile iniţiale.SISTEME DESCHISE (ce presupun toate tipurile de schimb cu mediul). reţeaua de transport. structurile sunt mai conservative decât relaţiile.au funcţia de depozitare de masă sau energie din perioadele când geosistemul funcţiona cu surplus (ex: zăcămintele de minerale utile. un sat părăsit. gheţarii. un taifun. . Echilibrul dinamic presupune echilibrul forţelor ce acţionează în sistem şi se reflectă în echilibrul proceselor. 7 . Există următoarele tipuri: a) Structuri genetice . d) Structurile dinamice . etc.). în literatura de specialitate fiind întâlnite 3 înţelesuri principale: • prin structură se înţelege ceea ce înţelegem prin sistem.SISTEME ÎNCHISE (fără schimburi cu exteriorul). un recif coraligen. etc. într-o anumită unitate temporală. cu care el intră în relaţie. Comportamentul dinamic este definit prin stări. Un aport energo-material va determina reorganizarea şi creşterea complexităţii structurale a sistemului prin procese de autoreglare. Sunt structuri extensive (ex: o vale de dimensiuni considerabile. • structura reprezintă ansamblul elementelor unui sistem.back). pentru a genera o reacţie. Aceste tipuri de legături poartă denumirea de relaţii. Autoreglarea presupune autocontrolul. Ea se referă la realizarea unui sistem de autocontrol pentru atingerea şi susţinerea echilibrului dinamic şi a integralităţii sistemice. Se pot separa mai multe modele sistemice ale realităţii: . rămân structuri relicte sau structuri „scheletice”. Dimensiunea ambientală (ecologică) arată că orice sistem se dezvoltă într-un mediu (suprasistem) situat în afara perimetrului său. prelucrate şi transmise spre centrii de decizie. Orice modificare în parametrii sistemului duce la un lanţ de reacţii menite să reajusteze echilibrul. Echilibrul dinamic constituie o stare către care tind pe parcursul evoluţiei lor toate sistemele naturale. etc. ci sunt sisteme care reacţionează la stimulii interni şi externi. un ecosistem (biotop+biocenoză). Elementele nu sunt situate simplu unele lângă altele. ducând la diminuarea entropiei sale (entropie = dezordine).).).formate ca rezultat direct al unui singur proces genetic (ex: un zăcământ mineral. modificările cantitative duc la transformări calitative în structura sistemului şi în raporturile sale cu ambientul. Rezultă că formarea oricăror structuri se realizează prin procese de nucleaţie (nuclee continentale. un anticiclon. un crater vulcanic. ci sunt „concentrate” prin legături.). Tipologia structurilor geografice Conceptul de structură este mult controversat.rezultate prin asocierea unor componente distincte (ex: un lac (apă+cuveta lacustră). b) Structuri asociative .). 6. nuclee regionale). Acestea se materializează în stări de stabilitate ale aspectului sistemului. o arie de megalopolis. nuclee urbane. De regulă.

viaţă economică. prezintă un alt tip de comportament faţă de cel integrat unui sistem hidrologic ecuatorial. de unde rezultă că sistemele au elemente şi interdependenţe ce depind de factorul timp. menţine totodată stabilitatea sistemului. ce facilitează capacitatea de reacţie.a. environment. dar şi rezultanta relaţiilor create între acestea.teritorial-spaţiale . cu atât stabilitatea şi echilibrul dinamic sunt mai puternice.). geosistem. integratoare. Structura sistemelor asigură coerenţă în interiorul unui anumit domeniu şi sugerează perimetrul care delimitează spaţiul de manifestare a proprietăţilor specifice ale sistemului. identificarea complexelor sistemice se va face pornind de la procese – conexiuni – stări şi nu de la elementele componente. El are însuşiri noi. grupuri de state. care se asociază unor anumite stări. Acest mod de abordare a determinat apariţia unor noţiuni precum: ecosistem.  Sistemele socio-spaţiale (geosociosistemul) reprezintă configuraţii spaţiale care „sudează” pe un spaţiu definit elementele mediului natural. mediu înconjurător. într-o viziune holistă. Pe lângă acestea sunt abordate legăturile de coabitare spaţială stabilite între elemente. 7. omul a căpătat libertatea de a acţiona asupra naturii la toate nivelurile ei de organizare. sociosferă. devine dezideratul Geografiei aplicate. sol). Este vorba de faptul că întregul.  Geosistemul teritorial-spaţial („învelişul geosferic”. prezentul şi perspectivele. cu ieşire la mare. Geografia aplicată este o ştiinţă a sistemelor spaţiale terestre. Este vorba de interferenţa ambientului natural cu problematica socială: naţiuni. nu o pot face. atmosferă) şi a celor adăugate pe parcursul evoluţiei mediului terestru (vegetaţie. operându-se cu sisteme spaţiale. care se compune din părţi sau elemente. landşaft. etc. O altă caracteristică a sistemelor este dimensiunea ecologică. respectiv: . care poate fi identificat în modificările apărute în structura sa. atmosferă. Universul observabil în care se află sistemul este în mişcare. Se identifică 4 caracteristici principale ale sistemelor teritoriale: • eterogenitatea componenţială. elementele integrate unui sistem au alte însuşiri. este următorul sistem.Geografie aplicată şi planificarea teritorială Această conexiune inversă. sisteme spaţiale terestre. în dinamica lor asociază istoria. din care s-a desprins în măsura în care şi-a creat propria sa natură. într-un „spaţiu – tampon”. în relaţie cu mediul integrator. aşezări. elemente de tehnologie. ş.se compune din elemente eterogene (relief. cum l-a denumit G. luate separat. ape. manta.are un mediu ambiental cu care stabileşte interrelaţii. Ex: un râu izolat în deşert. hidrosferă. 8 . biosferă. Cu cât sistemul este mai complex (având structuri şi funcţii diferenţiate). cu elemente create antropic sau adaptate prin antropizare. În cadrul amenajării teritoriului. sub aspectul ordonării ierarhice.planetar . Orice sistem este „cufundat” într-un ambient.socio-spaţiale. Omul a evoluat din natura. Desprinzându-se din sistemul natural. Aceste învelişuri constituie subsisteme.se manifestă printr-un comportament dinamic. adică evoluează în timp trecând prin diferite stări de echilibru. Integralitatea este cea mai importantă însuşire a sistemelor. Cu cât reacţia este mai rapidă. Sistemul este altceva decât suma părţilor pe care le conţine. Ex: apa este mai mult decât suma calităţilor elementelor chimice pe care le conţine. cu atât stabilitatea este mai mare. etc. hidrosferă. Ansamblul compus de elementele şi relaţiile unui sistem reprezintă structura acestuia sau anatomia sa. Sistemele prezintă astfel un comportament variabil în timp. socio-politică. ce rezultă din interacţiunea dinamică a elementelor componente. peisaj. Deducem că sistemele teritoriale. Reintegrarea conştientă a sociosferei în mediul său de viaţă. ceea ce părţile ei componente. Geografia abordează mediul geografic rezultat din interacţiunea elementelor primare (relief. litosferă. state. respectiv au un caracter dinamic. au fost delimitate 3 tipuri de sisteme ordonate ierarhic: . În Geografie. etc. are întotdeauna caractere şi funcţionalităţi noi. biotop. . populaţie. magnetosferă. ea fiind definită prin calitatea specifică de a menţine viaţa. diferite de cele ale componentelor sale. prin capacitatea sistemului de a se adapta rapid la noile condiţii de mediu. s-a simţit nevoia alcătuirii unor scări geografice spaţio-temporale. prin fenomene şi procese. geotop. pedosferă. . Totodată. Schimbarea stărilor sistemului îi conferă o dimensiune dinamică. pe baza înţelegerii lumii naturale. Vâlsan). prin dezvoltarea conştiinţei de sine. Sociogeosistemul prezintă caracterele sistemelor generale spaţiale.  Sistemul planetar al Terrei este alcătuit dintr-un set de elemente de naturi diferite: nucleu. decât atunci când fac parte dintr-un alt sistem. Astfel.

stabilirea gradului de intervenţie asupra componentelor integrate în subsisteme. Caracteristicile sistemice regionale se recunosc cu uşurinţă în asocierea dintre elementele minerale şi viaţa vegetală şi animală. elementul) tuturor tipurilor de interese ale comunităţii. ci ca un agent al schimbării socio-spaţiale. Explorarea fenomenelor şi proceselor cu suport spaţial necesită o abordare conceptuală în viziune structuralist-sistemică din mai multe puncte de vedere: 1. 9 . 4. chiar înainte de a intra sub incidenţa factorului antropic. în dinamica variaţiilor zilnice şi sezoniere şi în schimbările ireversibile produse în timp. 5. 2. 4. asociat cu schimburi structurale. Teritoriul/regiunea nu mai este văzut ca o „scenă” în care se întâlnesc întâmplător relaţii economice şi funcţionale. tehnologice.Geografie aplicată şi planificarea teritorială • structura funcţională. monitorizarea gradului de suportabilitate al teritoriului la intervenţia antropică şi al rezilienţei sistemelor regionale. Configuraţiile spaţiale ale entităţilor teritoriale asociază componente ale cadrului natural şi componente ale spaţiului construit sau adaptate funcţiilor rezultate din dinamica şi evoluţia societăţii (clădiri. 2. orice fragment al spaţiului natural este un sistem. în relaţiile care le leagă de climă şi sol. influenţându-se reciproc permite ca teritoriul să fie conceput ca un agent al dezvoltării şi înţeles ca materialul (substanţa. un anume spaţiu cu care interferează. valori şi interese care fac obiectul transferului în practica modelării teritoriale. demografice. căi de comunicaţie. ierarhic diferenţiate şi care prin structură impun o unitate integratoare. necesitatea înţelegerii mecanismelor care asigură funcţionarea optimă a unei regiuni. • comportamentul dinamic. Un element aparte în definirea tipului operaţional de sistem îl constituie subspaţiul obiectivelor derivate din idealuri. frontieră. precum şi proiectarea prin sistematizarea teritoriilor. amenajarea teritorială poate fi definită ca un proces de dinamică internă. Prin proprietăţile lor sistemele. instalaţii. unui sistem deschis cu feedback echilibrat (P. a normelor statuate în cadrul diferitelor societăţi şi la anumite momente de timp. • dimensiunea ecologică. astfel că o regiune funcţională corespunde unui spaţiu geografic de gravitaţie centripetă. etc. prin analiza legăturilor structurale dintre componente. Premisa că orice activitate umană are un suport teritorial dat în care se dezvoltă. corelarea integrativă a entităţilor regionale la nivel macro – şi microscalar.). explicitate de fluxurile în cadrul cărora se vehiculează materie. dezvoltare şi analiză a legităţilor evoluţiei ansamblurilor geosistemice este în legătură directă cu atingerea „optimului teritorial”. Configuraţiile spaţiale ale entităţilor teritoriale necesită abordări sistemice deoarece: 1. între urbanism şi amenajarea rurală. se stabilesc strânse relaţii de conlucrare sistemică. prezintă caracteristica unificatoare de a studia activităţile sociale în relaţie cu amplasamentul lor spaţial. o evoluţie spaţio-temporală. compatibile cu structura şi funcţiile acestora. Gradul de percepţie. sistemul constituind cea mai avansată şi complexă formă de organizare spaţială. Fără îndoială. 2002). trebuie să se deruleze în interiorul unor astfel de entităţi funcţionale. iar o privire asupra întregului nu se poate reduce la analiza unui element privit singular (izolat). energie şi informaţie. pe care îl proiectează orice modelator al spaţiului. 6. Interrelaţiile dintre ele asigură funcţionarea organismului spaţial. care condiţionează schimbări şi reajustări continue între părţile aflate în interacţiune. constituie cadrul ideal de desfăşurare a intervenţiilor antropice. 3. TERITORIUL reprezintă o însumare de elemente naturale şi antropice ierarhic organizate şi asociate în agregate structurale de tip sistemic. a dezechilibrelor şi disfuncţionalităţilor regionale. Amenajarea spaţiului s-a definit drept obiect asupra căruia stăruie atât discipline de factură teoretică. prognoza asupra factorilor de risc. care conduc la un standard de viaţă îmbunătăţit în interiorul comunităţilor regionale şi locale. spaţiu-tampon). ale cadrului construit). Chiar dacă în practică se operează cu distincţia între sistematizarea urbană şi cea teritorială sau regională. Cocean. succedate de modificări ale stării de echilibru. admit un mediu ambiant (vecinătate. 3. cele mai numeroase aspecte care vizează amenajarea regională. Astfel. înţelegând prin fragment gradul de asociere al diverselor componente. În consecinţă orice acţiune de organizare sau amenajare a teritoriului. identificarea stărilor critice. sunt alcătuite dintr-un set de elemente eterogene (ecologice. prezintă un comportament dinamic.

condiţiile de complexitate ale prezentului pun analizatorul şi decidentul în faţa unei dinamici neliniare. geografia comportamentală). Totodată numărul componentelor geodinamice a crescut şi s-a diversificat considerabil.modul de folosire a resurselor naturale. Conexiunile care unesc componentele economice (demografice.analiza demografică.alocările de fonduri pentru dezvoltare. studii de amplasament şi detalii de sistematizare pentru spaţiile de locuit. structurate sub o varietate de modele şi teorii complexe. o decizie limitată la un teritoriu relativ restrâns se afirmă la nivel macroteritorial prin fenomene asociate precum: . în diversele stadii de evoluţie a societăţii dictează într-o măsură considerabilă organizarea şi funcţionalitatea sistemelor socio-spaţiale.dezvoltarea rapidă a tehnologiilor şi a transferurilor.amploarea şi configuraţia investiţiilor. tehnologice) ale unui asemenea fenomen. privind distribuţia şi amplasarea forţelor de producţie. dezvoltării şi ordonării componentelor de factură antropică. . păstrarea stocului ecologic. orice decizie pertinentă pentru dezvoltare se răsfrânge asupra spaţiului fizic: . Modul în care sunt percepute. statistica fenomenelor sociale. pe baza datelor interdisciplinare. apar: modificări în reţeaua de localităţi. Toate acestea se traduc in teme de proiectare. Practic. . PERCEPŢIA RELAŢIONALĂ A PROIECTĂRII SPAŢIULUI AMENAJAT Interferenţe teoretico-aplicative SPAŢIUL FIZIC constituie suportul apariţiei. ulterior. amplasării zonelor rezidenţiale şi dotărilor socio-culturale. baza de materiale.politica energetică. Ca urmare a unei lucrări aparent parţiale şi strict specializate. etc. numărul variabilelor influenţate de decizii. . colectarea forţei de muncă şi organizarea de şantier. .Geografie aplicată şi planificarea teritorială III. se creează presiuni specifice asupra tipurilor de locuinţe. . etc. echipare edilitară). determină deplasarea rezultatelor din sfera echilibrului proiectat iniţial spre alte stări dinamice derivate. pe care proiectele iniţiale nu le intuiseră (analize geodemografice.mediul ambiant.depopularea unei zone extinse (strămutări de localităţi).determinări ideologice. . decizionale. geografia activităţilor. cu implicaţii secundare. s-au fundamentat strategii de amenajare a spaţiului. produsele acestui demers au fost supuse unor reevaluări complexe. care necesită abordări relaţionale în contextual amenajării spaţiului. În consecinţă “orice eveniment” cu sediul spaţial nu se limitează la efectele sale directe (primare). alături de funcţiile tradiţionale (locuire. Astfel că. axe de circulaţie. echipa care imaginează soluţia de execuţie pentru un nod hidroenergetic operează în fapt cu un teritoriu considerabil mai extins decât cel afectat de căile de acces. . .reglementările legale privind statutul administrativ al localităţilor. într-o viziune integrativă. care condiţionează inducerea efectelor secundare. Analiza fenomenelor urbane şi teritoriale. Astfel. Mai multe discipline au explorat fenomenele adiacente. .evoluţia valorilor sociale.aspiraţiile individuale. . în ansamblul lor. utilaje. În ultima vreme.motivaţiile culturale. Pe termen lung. sociale.apariţia unor funcţiuni noi în teritoriu (practicarea turismului). energie. . sociologia migraţiilor. 10 . în structurile pe grupe de vârstă şi preferinţele culturale ale populaţiei. Astfel. Contextul general al dezvoltării a multiplicat şi extins aria parametrilor de decizie implicaţi în fenomenele spaţiale. circulaţie. A crescut astfel. . servicii. a fost confruntată cu un număr mare de variabile. formează o reţea de structuri sistemice.modificarea tipologiei de utilizare a unor terenuri. econometrie urbană. Ex. în configuraţia de ocupaţii. în proiectarea spaţiilor intervin elemente ce ţin de: . locuri de muncă. platforme individuale. asociate şi exploatate componentele fizice de către componenta antropică.

aspiră la perenitatea proiectului său. relaţiile dintre cauză-efect devin obscure. ceea ce duce la amplificarea deficienţelor în proiectare. Cel care concepe un model de amenajări spaţiale. . Modelarea structural-cantitativă se arată a fi deosebit de utilă în stăpânirea complexităţii spaţiale. Suita de efecte secundare poate îngreuna atingerea obiectivului propus: • o porţiune corect amenajată într-un sistem de trafic. care conferă în cele mai numeroase situaţii. bazată pe soluţii generate exclusiv de proiectanţi. . de transport. ci reclamă tratări noi (ex. Răspunsul sistemului teritorial la acţiunile corective nu acoperă rezultatele anticipate. însăşi natura obiectelor cu care operează este longevivă.diminuarea formelor de poluare. Problemele noi nu mai pot fi tratate prin simple revizuiri. praguri insurmontabile şi evoluţii paralele între latura teoretică a investigării şi cea a transpunerii operaţional-practice. 11 .imperativele economiei de spaţiu. . . În afară de numărul mare de componente.managementul „ariilor problemă”. În ţesătura complicată a condiţionărilor reciproce. căi şi soluţii pozitive vizând aspecte parţiale sau integrale ale fenomenului investigat. legate prin multiple conexiuni. sau edilitare. în afară de accelerarea ritmurilor de dezvoltare şi evoluţia diverselor activităţi nu este uniformă. etc. din păcate.mobilitatea structurii profesionale şi politice a populaţiei. aproape insesizabile şi greu de delimitat. Aceste interferenţe complexe şi în continuă devenire fac tot mai dificilă proiectarea autoritară. în acţiunea de proiectare şi modelare a teritoriului care presupune investigaţii asupra conexiunilor multiple rezultate din operaţionalizarea cu un vast câmp conceptual: . amenajări funciare.potenţialul de susţinere al componentelor sistemelor teritoriale. evenimente sau necesităţi care vor avea loc în viitor şi care eventual nu şi-au anunţat apariţia. domeniul proiectării spaţiale este confruntat şi cu factorul timp. de caracterul relaţiilor directe şi inverse. transformă problematica spaţială iniţială. Procesul accelerat de emergenţă (apariţia la suprafaţă) al unor factori noi poate fi considerat alături de complexitate o sursă la fel de importantă care a stimulat reevaluarea principiilor de amenajare a spaţiului. etc. Asocierea conexiunilor directe cu fluxurile inverse de informaţie se cumulează şi generează rezultate care pot contrazice intuiţia şi intenţia iniţială a proiectantului.: construcţiile urbane comuniste).Geografie aplicată şi planificarea teritorială . activităţile prezente şi evenimentele viitoare devine astfel tot mai strânsă. Cele mai multe dintre procese. Complexitatea angrenajului relaţional dintre componentele spaţiilor amenajate. .conservarea mediului ambiant. propagate în timp. fără să-i cuantificăm şi să percepem modul în care condiţionează existenţa unor fenomene şi rolul pe care îl prezintă în ansamblul relaţional al spaţiilor amenajate. Interacţiunea între structurile fixe amplasate în teren în trecut.prezervarea unor stocuri ecologice. . În acelaşi timp interferenţa şi cumulul legăturilor directe şi de feedback. Ex.valorificarea optimă a georesurselor (resursele epuizabile.: Sistematizarea unui nod de circulaţie are ca obiectiv ameliorarea circulaţiei într-o zonă dificilă. în cadrul dezvoltării socio-economice au un număr mare de componente eterogene.mobilitatea forţei de muncă (migraţiile). . creează fluidizarea şi atracţia mijloacelor de transport spre artere neamenajate.) sunt imaginate pentru a dura decenii sau secole. reţele de drumuri.difuzia unor elemente culturale în teritoriu. Exista. Mai mult. iar în contrast cu intenţiile iniţiale ale amenajării pot fi generate noi disfuncţionalităţi şi dezechilibre. Importanţa metodelor şi tehnicilor structural-cantitative (matematice şi informatice) este deosebit de mare. ele interferează diferit la nivelul unităţilor spaţiale cu care sunt asociate. Odată implantate în teren ele au o existentă ireversibilă şi vor trebui să se adapteze unor activităţi. care va solicita nodul de circulaţie excesiv. necesită o abordare sistemică integrală. . resursele de apă). analiza şi proiectarea spaţială au absorbit efecte a căror apariţie este de dată recentă. Nu este suficient să enumerăm că există mulţi factori importanţi. Cele mai multe dintre obiectivele transpuse în teren (clădiri. Extinse în teritoriu şi confruntate cu răspunsuri antiintuitive. Complexitatea fenomenelor socio-spaţiale nu este însă singura sursă a dificultăţilor pe care le întâmpină modelul clasic al analizei şi proiectării localităţilor şi teritoriilor. Teoria modelării spaţiului atinge forme de abstractizare.

stabilitatea reliefului. să genereze un cadru funcţional. aşezările din oaze. etc. cu cele naturale. starea de sănătatea a populaţiei. de servicii. areal sau regiune geografică.definesc particularităţile primare de localizare şi amplasament al spaţiilor amenajate.acestea se instituie ca bază de gravitaţie centripetă sau centrifugă a fluxurilor materiale. faptele operaţionale sunt de inspiraţie tradiţională.există 2 mari categorii de componente care se asociază în cadrul spaţiilor amenajate: a) componentele naturale: . agricolă. analiza elementelor de context şi a evoluţiei dinamice.prezintă o distribuţie în teritoriu marcată de discontinuităţi. . armonizarea relaţiilor dintre localitate – teritoriu – mediu.Geografie aplicată şi planificarea teritorială Inerţia modelării teritoriului rezidă în faptul că în numeroase situaţii. etc. rezidenţiale. 3. 6.. identificarea potenţialului de dezvoltare pe termen mediu şi lung.condiţionează morfostructura sistemelor amenajate (extensiune. având funcţie de atractor primordial. distribuţie izolată – specifică vetrei satelor din zonele montane. care poate fi identificată prin analize corelative efectuate la următoarele niveluri:  nivelul elementelor componente  nivelul structurilor de conlucrare  nivelul geodinamic funcţional  nivelul integrării spaţiale I. 3. componentele hidroatmosferice şi învelişul biopedogeografic. care să nu inducă stări de blocaje a energiilor agregatelor teritoriale. evaluarea capacităţii existente la nivelul de intervenţie local şi regional. transport. nivel de integrare regională. 7. Crearea de sinergii şi complementarităţi teritoriale.  SISTEMELE TERITORIALE ale spaţiilor amenajate reunesc o mare eterogenitate componenţială.identificate cu fondul litostructural. va trebui să aibă în vedere următoarele aspecte: 1. marile centuri agricole. comerciale ş. integrat în anumite segmente ale agregatelor sistemice. 2.. 8. stabilirea traiectoriilor evolutive prin modele flexibile şi polifuncţionale. PERCEPŢIA RELAŢIONALĂ A PROIECTĂRII SPAŢIULUI AMENAJAT decurge dintr-o însuşire de procese funcţionale şi componente materiale. putându-se diferenţia din acest pdv.). Optimizarea amplasării spaţiale şi dimensionării tuturor echipărilor unui teritoriu amenajat. sectoarele de defileu din lungul culoarelor de vale intens umanizate. locurile cu o încărcătură mai mult naturală. .. concentrările habitaţionale din sistemul teritorial. EX.atunci când între spaţiile amenajate se interpun elemente sau secţiuni morfologice cu grad redus de modelare antropică.se suprapun şi se interconectează în cadrul structurilor amenajate. . Gradele de legătură a structurilor teritoriale depind de cooperarea între segmentele/nivelurile de integrare sistemică şi redimensionarea fluxurilor prin integrarea unor aspecte noi. organizate pe baza relaţiilor sistemice. relaţii indirecte – când sunt influenţaţi parametrii intrinseci ai componentelor teritoriale: fertilitatea solurilor. 2. relaţii directe – prin utilizarea resurselor environmentale în procesele de producţie industrială. 5. centralitatea sistemului (macro/microsistem) – “Teoria pieţei”.). Relaţiile rezultate în urma exploatării antropice a potenţialului environmental dintr-un teritoriu pot fi grupate în: 1. Nivelul elementelor componente . distribuţie continuă – exprimată printr-o extensiune pe mari suprafeţe a perimetrelor construite (spaţii industriale.a. configuraţie. energetice şi informaţionale dintr-un teritoriu. chimismul apei. 12 . implică studiul prealabil al relaţiilor care se instituie între componentele structurale şi identificarea traiectoriilor evolutive. 2. etc. grad de echipare teritorială. 4. aşa încât aceasta. . etc. Nu se întrezăresc efectele negative cumulate. distribuţie segmentată . aşezările din bazinetele depresionare sau zonele litorale. Dinamica şi integrarea funcţională a componentelor sistemelor amenajate  Orice spaţiu amenajat. spaţiile verzi (centuri forestiere/parcuri) din perimetrele urbane. următoarea tipologie distributivă: 1. b) componentele antropice: . etc. trebuie să asigure o structurare a elementelor.

amenajările din regiunile costiere (turistice/portuare). distribuţie extensivă – exprimată prin extinderea zonelor rezidenţiale. 6.marcate prin stări de disfuncţionalitate şi momente de instabilitate a relaţiilor. în cadrul cărora are loc un transfer continuu de substanţă. se va ţine cont de traseul de curgere iniţial al apei. agricole. a nu se amplasa construcţii sau căi de acces în acel spaţiu.  structuri funcţionale (= dinamice) . la acţiunea factorului 13 . EX. 10. În funcţie de complexitatea elementelor asociative. centrelor habitaţionale sau industriale. gravitaţionale.. distribuţie concentrată – apreciată după densitatea perimetrelor construite şi gradul de echipare al teritoriilor. terasarea unui versant. un sit protejat). vetre de sate. nucleele urbane. pe aceeaşi unitate spaţială reunindu-se mai multe tipologii. deoarece stă sub riscul potenţial al inundaţiilor. pt. echilibru. care asigură funcţionalitatea. când se face rectificarea sau devierea cursului unui râu. 5. EX. funcţia unor structuri teritoriale poate fi modificată. rezultată din conlucrarea în cadrul complexelor teritoriale. distribuţie disipată – regăsită în spaţiile periferice ale exploataţiilor agricole.exprimate prin parametrii factorilor de stare dinamică a sistemelor teritoriale (flexibilitate. Nivelul geodinamic funcţional  Sistemele spaţiilor amenajate asociază o dinamică procesuală distinctă.Geografie aplicată şi planificarea teritorială 4. cooperare. sate părăsite. care asigură funcţionalitatea (procese naturale/procese antropice). pt. dpdv. distribuţie anastomozată – atunci când un spaţiu amenajat se ramifică în franjuri sau coridoare succesive. spaţiile amenajate în lunci sau pe terase cu dezvoltare monolaterală.)  Structurile de conlucrare. industriale. distribuţie disimetrică – intravilanul unei aşezări prezintă o dispunere monolaterală în raport cu un element central de referinţă (obiectiv natural sau antropic). amenajarea unor obiective turistice. dirijarea scurgerii subterane a apelor din perimetrele construite. distribuţie simetrică – un spaţiu construit sau o exploataţie agricolă dispusă simetric faţă de o axă hidrografică sau de transport (specifică regiunilor joase şi marilor bazine depresionare). care să opună un minim de rezistenţă la modelarea teritoriului. Nivelul structurilor de conlucrare Structurile de conlucrare apar în cadrul spaţiilor amenajate ca o rezultantă de interacţiuni multiple între componentele naturale şi antropice. competiţie. platformele industriale.  structuri relicte – definite prin apariţia disfuncţionalităţilor şi dezechilibrelor environmentale. etc. procesele: fizice.  Amenajarea spaţiilor geografice necesită o atentă evaluare a parametrilor iniţiali de stare. este necesară urmărirea amplasamentelor axelor de gravitaţie naturală (morfologică/hidrografic).). încorporând unele elemente morfologice (un masiv izolat. 8. amplasarea unor unităţi industriale în spaţiile periurbane. a 2 categorii de factori şi procese geodinamice. 7. construirea unei căi de acces într-un spaţiu aflat în izolare geografică. autoreglare. În timp. o suprafaţă acvatică.  Gradul de intervenţie antropică asupra componentelor naturale. EX. EX. III. spaţiile amenajate asociază forme multiple de distribuţie a componentelor antropice în teritoriu. fie prin evoluţie naturală (procese geomorfice. care evoluează până la stadiul la care elementele şi-au pierdut relaţiile şi ajustările reciproce. a aprecia gradul de suportabilitate al dinamicii componentelor naturale. hidrologice) sau prin evoluţie dirijată antropic (introducerea sistemelor de irigaţii într-o regiune semiaridă. generatoare de raporturi de integrare distincte şi o funcţionalitate în parametrii calitativ superiori (exprimată de o serie de proprietăţi: autoreglare. în acţiunea de amenajare a teritoriului. distribuţie regresivă – asociată cu spaţiile amenajate nefuncţionale (terenuri agricole abandonate.  structuri tranziente . trebuie să nu producă mutaţii structurale. mecanice. care compun complexe distributive structurate. etc. flexibilitate. corectarea organismelor torenţiale. În realitate. trebuie înţelese ca rezultante asociative a conexiunilor dintre componentele naturale şi antropice. al amenajării teritoriului. reîncadrarea unor suprafeţe în circuitul economic productiv etc. conexiune). situri miniere cu activităţi sistate). climatice. energie şi informaţie. II. o culme deluroasă. sociale. 9. acestea pot fi:  structuri evoluate – când gradul de inserţie antropică în cadrul spaţiilor amenajate prezintă nivele superioare de integrare şi ierarhizare sistemică. îndiguirea sectoarelor inundabile din lungul unui râu. iar când acestea nu se pot exclude.

a identifica legităţile care întreţin dinamica şi integrarea funcţională a componentelor sistemelor amenajate. a bifurcaţiilor traiectoriilor evolutive şi a calităţii relaţiilor dintre agregatele structurale de rang holonic inferior şi superior. va avea o viteză mai mare comparativ cu terenurile înierbate. dirijarea drenului spre emisari. Cele 2 se intersectează la diferite nivele scalare. 14 . fragmentarea spaţială şi evoluţia spre armonie (echilibru) sau spre degradare (declin). IV. aflate atât sub incidenţa proceselor şi mecanismelor naturale. om şi activităţile sale într-un spaţiu dat). rezultate printr-o juxtapunere a elementelor naturale cu cele create de om.  Procesele antropice se desfăşoară în timpi diferiţi şi cu magnitudini diferite faţă de cele naturale. complexe redirecţionări şi segmentări evolutive. intensificate prin intervenţia omului. în condiţii de pantă egală. ale căror talveguri nu pot prelua integral aportul hidric.  scurgerea apei pe suprafeţe betonate/asfaltate. va avea ca efect. porneşte de la ideea că acestea sunt entităţi holonice. necesită abordări comparative. axe de comunicaţie. în virtutea unor necesităţi materiale.  Atunci când se întocmesc planuri de amenajare care includ şi structuri teritoriale relicte (nefuncţionale) se va acorda o atenţie specială acestor categorii subsistemice în vederea reintegrării lor teritoriale. deoarece ritmul. • Teoria integrării şi organizării constituie un câmp larg de interpretări. câmpuri de exploatare minieră. ape. Acesta. reţele de alimentare cu energie electrică . aici are loc transferul de la un anumit ritm. că în cadrul dinamicii spaţiilor amenajate se înregistrează succesiv.  Analizele trebuie să vizeze în mod obligatoriu şi identificarea pragurilor de tranzienţă. spirituale. care induc sistemelor amenajate stări generatoare de instabilitate funcţională. densitatea ridicată a construcţiilor. decât pe terenurile neafectate de restratificarea antropică a materialelor. putem afirma că obiectele nu au valoare izolate. EX. intensitate şi structuri aflate în interacţiune. Aceasta.  Intensitatea proceselor dinamice este maximă în funcţie de fâşiile de contact. ci numai dacă sunt integrate în structuri (sisteme). deoarece. etc. spaţii agro-pastorale. climă. multicriteriale. etc. pt. urmărindu-se asocierea logică a tuturor componentelor şi a relaţiilor dintre acestea (ex. faze diferite. Se constată că traiectoria pe care o urmează sistemele amenajate în evoluţia lor. • Structura sistemelor amenajate asociază relaţional entităţi de mare diversitate componenţială şi funcţională: nuclee de habitat. franjuri urbane. de la substrat la relief. stă sub controlul unui număr mare de variabile a căror activare sau dezactivare.  procesele de ravenare şi torenţialitate se propagă în forme mult mai accelerate pe suprafaţa unor halde industriale. EX:  tăierea unui versant în scopul amenajării unui drum de exploatare. vegetaţie. ceea ce se transformă în funcţionalităţi sistemice dinamic-evolutive. caracterizate prin parametrii specifici stadiului atins şi variabilelor de control care asigură şi coordonează formele de propagare a evoluţiei. iar unele sectoare de taluz sau terasament se pot prăbuşii.  În acţiunea de amenajare a teritoriului este necesar să se ţină cont de posibilitatea apariţiei nucleelor de concentrare a forţelor dinamice. cât şi a celor antropice. la forme dinamice. gaze şi apă. sol. sociale. poate împiedica scurgerea şi infiltrarea apei.Geografie aplicată şi planificarea teritorială antropogen. • Geografii s-au oprit cu deosebire asupra a 2 aspecte: integrare spaţială şi integrare funcţională. • Vorbind la cel mai înalt nivel de generalizare. dinamice. intensitatea şi durata proceselor antropice se realizează prin mecanisme diferite faţă de procesele naturale. Concluzie. excavarea bazei unor versanţi cu predispoziţie la procesele de deplasare în masă etc. Nivelul integrării spaţial-funcţionale • Analiza integrată a spaţiilor amenajate. în sensul integrării spaţialfuncţionale. spaţii industriale şi de depozitare. supraaglomerarea unor spaţii. • Gradul mare de asociere a structurilor cu apartenenţă evolutiv-genetică diferită. raporturile structural-funcţionale instituite între agregatele sistemice. • Putem spune astfel.

de savană. utilizează expresia de „ecologia peisajului”. peisaj industrial. geomorfologici fact. de podiş. Pentru stabilirea gradelor de antropizare trebuie să se ţină seama de intensitatea presiunii antropice şi de ponderea pe care o au ariile cu diferite tipuri de modificări în cadrul complexelor teritoriale (defrişări. de câmpie. amplasarea aşezărilor şi a diferitelor infrastructuri tehnice). moştenite. lacustru. individualizată datorită interacţiunii componentelor abiotice. rezultă din interacţiunea elementelor componente se formează unităţi teritoriale distincte.  apa condiţionează existenţa unui: peisaj marin. de deal. pe diferite trepte ierarhice. ANALIZA ŞI DINAMICA PEISAJULUI ÎN PLANIFICAREA TERITORIULUI Peisajul geografic – aspecte specifice PEISAJUL – reprezintă o macrostructură geografică exprimată printr-o fizionomie proprie. tocmai cu scopul de a releva conlucrarea factorială. peisaje de creastă. al cărei scop este analiza peisajului. glaciar. de stepă. culturi agricole. relicte. de silvostepă. după criteriul impus de aspectul componentelor geografice. actuale şi progresive.  peisajul geografic se identifică unei unităţi teritoriale cu anumite trăsături omogene din punct de vedere structural şi funcţional. care separă în cele două mari clase peisajul (natural şi antropic) şi o nuanţare după criteriul reprezentativităţii pe un anumit areal a unui element sau grup de elemente.  vegetaţia poate impune un peisaj de pădure. fiind supus continuu remodelărilor.. caracterizată printr-un tip de combinare dinamică.  activitatea umană a determinat următoarea structurare: peisaj agricol.  în 1939. peisaje glaciare.  modificarea antropică a peisajului prezintă aspecte foarte variate. litoral. etc. C. la care se pot integra. hidrografici Exploatarea biologică comunităţile biotice învelişul pedologic Activitatea antropică infrastructura economică suprastructura socială  peisajul este o rezultantă a interrelaţiilor dintre componentele fizico-geografice şi activitatea umană. de versant. adică se pot identifica mai multe straturi compuse din elemente fosile. etc. Exemplu: în cadrul peisajului de munte se pot identifica peisaje carstice. peisaj urban. etc. peisaje de diverse ordine (de rang inferior). biotice şi antropice. peisaj rural. stabileşte pe lângă cauzele determinante. Analiza tipologică a peisajelor geografice Pentru clasificarea peisajului geografic trebuie avută în vedere acea componentă din cadrul conceptului care stabileşte ca trăsături fundamentale ale acestuia omogenitatea şi eterogenitatea. numite PEISAJE. Aceste tipuri se pot constitui în PEISAJE DE ORDIN SUPERIOR. peisaje vulcanice. Astfel.  Omogenitatea este expresia unor identităţi de ordin ecologic. ulterior s-a conturat Geoecologia. etc. de tundră. peisaj turistic. încercând astfel să „unească”geografia cu ecologia. de tip „badlands”. plantaţii. deltaic. climatici fact.  peisajul nu constituie o simplă însumare de elemente geografice dispersate teritorial. păşunat. (2000).. flexibilitatea sistemică şi adaptarea la diverse impulsuri exogene.Troll. 15 .Geografie aplicată şi planificarea teritorială IV. ci o entitate spaţială. funcţional şi spaţio-temporal care asigură o anumită continuitate sau uniformitate spaţiului pe care se regăsesc. peisajele prezintă o mare diversitate tipologică:  relieful determină gruparea peisajelor în: peisaje de munte. Mac I. în proiecţie temporală structura acestui subsistem prezintă caracterul unui palimpsest.  peisajul integrează 3 subansambluri. fiecare asociind mai multe componente: Potenţialul ecologic fact.  Eterogenitatea este caracteristica rezultată de integrarea unor componente diferite care îi asigură funcţionalitatea.

peisaje culturale. 2. . de carieră). pj. de erguri. peisajele turistice). a cumulului de relaţii de habitat şi de valorificare a resurselor naturale este dificil de conturat. În mod obişnuit se consideră existenţa a două mari categorii de peisaje geografice: 1. Acest model poate fi doar o fază incipientă.peisaje în echilibru relativ – caracterizează entităţile teritoriale aflate în diverse faze de evoluţie.peisaje instabile – cuprind acele subtipuri în care au loc transformări dinamice complexe generatoare de disfuncţii şi dezechilibre care afectează starea geosistemului (peisaj de carieră. pj. peisaje derivate (ex. al câmpurilor cultivate.Geografie aplicată şi planificarea teritorială la peisajul de pădure – peisaj de pădure de fag. peisaje naturale (= peisaje primare).peisaje cu autoreglare precară 16 . dar cu grad diferit de proporţionalitate în structurarea ansamblurilor teritoriale. de oază etc. de goluri carstice. prin urmare. care asigură continuitate şi uniformitate spaţiului. cu tendinţe de echilibru deficitar (pj. etc. de lacuri glaciare. (Ex: un pj. Un tablou atotcuprinzător al categoriilor de peisaje care pot satisface diversitatea mediului fizic. de lagune. peisaje umanizate (=culturalizate. se integrează într-un pj. peisaj marin ). de luncă. fiindcă lucrurile sunt mult mai complicate în privinţa criteriilor de separare a tipurilor şi subtipurilor de peisaje.). la peisajul agricol – peisaj pomicol. - Fiecare din tipurile de peisaj menţionat anterior poate fi clasificat la rândul său în funcţie de o serie de caracteristici.peisaje distinct individualizate – sunt cele definite de componente distinct exprimate teritorial. în funcţie de scara la care se efectuează analiza (fig.peisaje cu elemente de interferenţă – în care sunt asociate elemente eterogene. de conifere.  după relaţiile teritoriale dintre peisaje: . ca de pildă:  după starea de stabilitate sau de echilibru: . peisaje industriale (de halde de steril. peisaj de orezărie. de cătune. peisaj insular etc. acesta într-un pj. peisaj urban). legat de tipul de habitat rural sau urban se pot releva: peisaje de grupuri de locuire (de cartiere de locuinţe. datorită realităţilor de ansamblu ale teritoriului şi a gradului de identitate structurală. de faleză. de luncă ). etc. vulcanic şi pj. . în care componentele naturale au fost transformate în cea mai mare parte sau chiar înlocuite cu elemente construite de om.1). peisaj de creastă. de iazuri de decantare. sau păduri de munte. 3. peisajele antropice. etc. după unii autori). . viticol. din zona de câmpie. că peisajele geografice apar într-o multitudine de tipologii. de stejar. etc. de haldă.peisaje cu autoreglare normală . Se poate spune. solicitările de reprezentare a evoluţiei. minier. montan) Fig. Totuşi. de sectoare rezidenţiale.peisaje stabile – în care elementele asociate formează structuri teritoriale în care gradul de instabilitate temporo-spaţială este foarte scăzut (peisaj glaciar.peisaje integrate structural – grupează unităţi şi subunităţi de peisaj organizate pe diferite nivele de integrare holonică. de aglomerări insalubre. peisaj de haldă. 1 Peisaje integrate structural  după capacitatea de autoreglare: . . pentru peisajul lacustru – peisaj de limanuri fluviatile. din zona colinară. peisaje agricole..

pe anumite clase valorice. Desigur.1 – câmpuri de grohotiş.  Forme de valorificare şi amenajare a peisajului • evaluarea estetică a peisajelor geografice are drept scop structurarea acestora. .1 – păduri de foioase. peisaj de versant defrişat). păduri). 2 Unităţile elementare de peisaj (UEP) reprezintă cele mai reduse areale.peisaje cu artificializări ale componentei hidrografice (pj. • se foloseşte metoda analitică şi cantitativă concepută de L. B): A – peisaj forestier montan.peisaj de luncă (E. 17 . poate constitui un criteriu de clasificare. orice altă caracteristică a unui peisaj şi care îl diferenţiază de altele. în funcţie de necesităţile socio-economice prioritare.structura elementelor şi relaţiile dintre ele sunt puternic artificializate (peisaj urban. . • unităţile evaluate sunt relieful şi tipurile de ocupare a spaţiului cu elemente naturale şi antropice. UEP2 . peisaj de vale. suprapus peste o singură caracteristică a reliefului. . • evaluarea estetică a peisajelor. . D): C . . peisaj industrial.2 – suprafeţe cultivate. permite aprecieri calitative asupra gradului de diversitate spaţială şi identificarea formelor de valorificare ineficientă a unor spaţii.peisaje cu artificializări edafice (peisaj de haldă ecologizată. D . C. • valoarea peisagistică a reliefului s-a considerat a fi direct proporţională cu altitudinea.peisaj de culme nivelată. F): E – peisajul glacisurilor de racord. cărora li se acordă note de valoare. (geofacies forestier. Linton (1968).1 – păşuni şi fâneţe. UEP3 .peisaje în rhexistazie – echilibrul este puternic deranjat datorită cauzelor naturale/ antropice.peisaje cu artificializări morfologice (peisaj de movile. peisaj de carieră. datorită diversităţii fizionomice induse în peisaj de către formele înalte de relief. • valoarea peisajului este cu atât mai mare cu cât elementele antropice sunt mai slab reprezentate. de albie îndiguită. D.1 – umeri de vale. A. pt. în afara celor enumerate mai sus şi care totuşi trebuie să se apropie cât mai mult de o realitate obiectivă. care descompune peisajul în unităţi2. peisaj cerealier. Drăguţ. peisaj de agroterase). Fig. peisaj de balastieră).2 – păduri de răşinoase. a li se spori valoarea. A.peisaje în parastazie (antropizate total). pt.peisaj de versant (C.  după comportamentul sistemelor: . 2 Analiza peisajului geografic prin descompunerea în unităţi elementare de peisaj (UEP) UEP1 – peisaj de culme (A. F – peisaj rural compact. peisaj de polder). pj. B. specifică fiecărei situaţii teritoriale abordate. care sunt apoi adiţionate (fig.Geografie aplicată şi planificarea teritorială .peisaj de neck-uri vulcanice. valoarea lor estetică sau care necesită a fi amenajate. (peisaj lacustru. a decide care trebuie prezervate pt. A.peisaje reglate artificial după tipul de artificializare indusă geosistemului: . B. peisaj de oază. peisaj de „badlands”). (2000). peisaj agricol.peisaje cu artificializări biotice (peisaj de grădină. de iazuri şi heleştee. B – peisaj agrar. 2).peisaje în biostazie – în care potenţialul ecologic este în echilibru cu exploatarea biologică şi intervenţia antropică. modificată de L. compuse dintr-un singur tip de înveliş (de ex. geocomplexul ariilor protejate).3 – păduri de amestec. peisaj de stepă).

Geografie aplicată şi planificarea teritorială Reconstrucţia imaginii urbane se poate realiza prin refacerea specificului natural al diferitelor unităţi elementare de peisaj:  optimizarea structurilor urbane – unul din specificul structurilor urbane este existenţa unor "goluri" de dimensiuni variabile. lunca Someşului Mic) asigură suportul dezvoltării unor forme noi de turism. artefacte) cu o gamă de servicii adaptate unei cereri personalizate. acolo unde claritatea de percepţie şi orientabilitatea sunt periclitate de dezvoltări recente. produse ecologice) şi culturale (evenimente. apă). care reunesc atracţii naturale (peisaj. aşa cum se întâmplă în statele dezvoltate. parcuri tematice. 3 Ierarhizarea. La nivelul cartierelor.  identificarea elementelor extraurbane de peisaj. interspaţiul dintre unele cartiere. Peisajul rural. localizarea peisajelor care vor fi prezervate sau puse în valoare. antropice (peisaje cultivate. crearea unor unităţi industriale. şi sunt consolidate nuclee de interes şi de identitate pentru locuitori. A) Principalele elemente ale peisajului rural sunt: morfologia (fizionomia) rurală şi structura fondului funciar (fig. Prin renaturalizare/amenajare. Prin renaturalizarea unor suprafeţe din jurul oraşelor. Acestea se păstrează chiar şi după ce agricultura încetează să mai constituie principala ocupaţie a locuitorilor de la sate. se recuperează astfel deficitul de spaţii verzi publice. organizarea. întregul cadru natural al habitatului urban poate fi valorificat ca mediu activ de viaţă. Dincolo de rolul ecologic şi ambiental ele sunt instrumente de refacere a coerenţei imaginii urbane. refacerea ecosistemelor specifice regiunii.  existenţa unor fâşii rămase libere între construcţii pentru a stabili zone-tampon între structuri urbane cu caracter şi funcţiuni diferite pot fi remodelate în bandouri verzi. acestea pot fi valorificate ca nuclee verzi. Studiu de caz Peisajul rural este o rezultantă a modului de grupare a gospodăriilor în interiorul vetrei aşezării (intravilan) şi a formelor de utilizare a terenurilor (în extravilan). 18 . La nivel regional detaliile contează mai puţin. datorate carenţelor în execuţia procesului de sistematizare din perioada comunistă (ex. 3). amenajarea bazelor de agrement din jurul centrelor urbane. unde necesitatea dezvoltării economice şi sociale intră adesea în contradicţie cu valorile tradiţionale. Evoluţia spontană în aceste condiţii se reflectă în mod negativ asupra peisajului. Acesta se deosebeşte de peisajul urban-industrial în primul rând prin dominanţa utilizării agricole a spaţiului. într-o proporţie echilibrată cu peisajul antropic.  efacerea specificului natural al diferitelor peisaje (ex. tradiţii. barieră de protecţie (între industrie şi locuire) şi legătură pietonală verde. terenuri neurbanizate). Acestea pot primi noi funcţionalităţi: limită spaţială (prag urban între cartiere diferite). amplasarea rampelor de deşeuri. În Planul peisagistic regional se vor indica: priorităţile care trebuie respectate în utilizarea terenurilor agricole şi silvice. Fig. O atenţie specială se va acorda spaţiilor rurale. funcţionalitatea şi trăsăturile definitorii ale spaţiului şi peisajului rural.

fâneţe).  formele de proprietate al căror rol este decisiv în multe cazuri. cu frecvente spaţii virane. expunerea versanţilor).  specificul organizării sociale. livezi) şi cele cu destinaţie pastorală (păşuni. dar exploatarea iraţională a pădurilor din zonele montane sau colinare a bazinului acestui râu a condus la creşterea inundabilităţii. pomicultură. în apropierea resurselor oferite de apă. dar o mare parte din terenul utilizat în scopuri agricole rămâne în intravilan. În cazul terenurilor agricole există deosebiri între cele arabile. Toate sunt supuse însă ciclurilor vegetale specifice fiecărei zone climatice. răsfirate şi adunate. care pot influenţa forma unei aşezări prin caracteristicile reliefului (pantă. mai ales în zonele deluroase şi de podiş.  specificul activităţilor agricole ce influenţează prin dominanţa uneia din cele două mari ramuri – creşterea animalelor sau cultura plantelor. în funcţie de evoluţia factorilor menţionaţi. grupate în 3 mari tipuri: risipite. În Europa pot fi deosebite patru mari categorii de peisaje rurale suprapuse unor caracteristici climatice. de sol sau forestiere. situate de regulă în condiţii naturale extreme. • aşezările adunate (= compacte) . din punct de vedere al adăpostirii şi apărării. Primul caz e specific câmpiilor din NV Europei iar celălalt. obligând comunităţile locale să părăsească vetrele iniţiale şi să formeze noi sate pe terasele ferite de creşterea nivelului apei. Baza morfologiei rurale o constituie situl. Se deosebesc două categorii de terenuri: agricole şi forestiere. al căror rol peisagistic se modifică în funcţie de rotaţia culturilor. Acest tip e caracteristic mai ales aşezărilor rurale cu profil zootehnic din zona montană sau colinară (“crângurile” din Apuseni). De asemenea. rezultând astfel o concentrare sau o dispersie a gospodăriilor. pe un grind fluvial sau drum principal. Aceste elemente diferă în funcţie de o sumă de factori:  condiţiile naturale. Acest tip de sat poate fi rezultatul unei organizări comunitare a agriculturii. condiţii hidrologice şi hidrogeologice. viticultură. dezvoltat în lungul unei văi. aşezările din Câmpia Siretului Inferior. frecvenţa unor fenomene precum inundaţiile sau alunecările de teren. ce conduce la o izolare extremă a locuitorilor. devine astfel frecventă. SITUL este expresia relaţiilor pe care o aşezare rurală o întreţine cu cadrul geografic local – relief. cu aşezări adunate şi o dominanţă a terenurilor arabile. din care menţionăm: satul nebulos (tip areolar). • aşezările răsfirate (= disociate) . Ex. de obicei zootehnia bazată pe utilizarea păşunilor conduce la dispersia habitatului. sunt situaţii când siturile favorabile altădată. La acestea se pot adăuga cele fără utilitate antropică. Dispunerea locuinţelor în intravilan poate conduce la o varietate de forme de aşezări. dar şi unor moduri specifice de organizare a spaţiului geografic: • peisajele rurale ale zonelor de câmpie. devin în epoca modernă defavorabile prin dificultatea extinderii unei infrastructuri adecvate – şosele moderne. Alegerea sitului optim este dificilă. reţele de curent electric. cele cu plantaţii perene (vii. satul liniar. aducţiuni de apă etc. dar şi al necesităţii valorificării la maximum al terenurilor fertile. Marea proprietate favorizează de regulă concentrarea habitatului acolo unde producţia e dirijată spre piaţă. accesul la resursele de apă. Acestea încadrează aşezarea propriu-zisă.Geografie aplicată şi planificarea teritorială Morfologia rurală se referă la modul de dispunere în intravilan şi la aspectul acestora. în schimb. cea mai mare parte a terenurilor utilizate agricol fiind situate în extravilan. vegetaţie. destinat mai ales unor activităţi intensive – legumicultură. peisajul astfel rezultat fiind într-o continuă dinamică. la adăpostul vegetaţiei forestiere. satul polinuclear.sunt acelea al căror specific e dat de faptul că locuinţele sunt grupate la distanţe foarte mici. • aşezările risipite (= dispersate) . Există o mare varietate de subtipuri. format din 2-3 sau mai multe nuclee de răsfirare. care poate lua forme comunitare sau individuale. Schimbarea vetrei. caracterizat printr-o reţea complicată de străzi. zonelor aride din jurul Mediteranei. dându-i o anumită personalitate. 19 .sunt cele al căror specific e dat de dispersia mare a construcţiilor. deci alegerea altui sit. Este un caz specific multor zone montane sau colinare (de exemplu Munţii Apuseni). Acestea dispun de o reţea de comunicaţie stabilă şi sunt mai accesibile modernizării.se disting prin faptul că locuinţele sunt grupate în vatra satului. Aceste relaţii se pot modifica în timp. prin exploatarea iraţională a terenurilor sau prin incidenţa unor factori naturali. fără să lase loc altor utilizări. B) Al doilea element al peisajelor rurale îl constituie formele de utilizare a terenurilor din extravilan. mica proprietate ţărănească permite o dispersie mai mare. al căror sit iniţial era în luncă. soluri. multe aşezări pierzându-şi în timp avantajele iniţiale.

de tip adunat. Carpaţi). • peisajele rurale ale zonelor montane înalte (Alpi. în Asia. În acelaşi mod. mai umedă şi cele din Orientul Apropiat. cu aşezări în general de tip răsfirat. • peisajele rurale ale zonei mediteraneene. cu aşezări de talie mare. cu o pondere mare a plantaţiilor pomi-viticole şi a terenurilor irigate. cu o pondere relativ ridicată a suprafeţelor forestiere (păduri de foioase) şi a plantaţiilor pomi-viticole. pot fi făcute distincţii între aşezările din Asia Musonică.Geografie aplicată şi planificarea teritorială peisajele rurale ale zonelor colinare. unde frecvenţa aşezărilor dispersate este mai mare iar elementul definitoriu e frecvenţa mare a suprafeţelor destinate activităţilor pastorale şi a pădurilor de conifere. zonă mai aridă. • 20 .

uneori încărcătura antropică depăşind capacitatea maximă de suport. care influenţează sau determină localizarea şi particularităţile spaţial-funcţionale ale habitatului uman. • gradul de antropizare al reliefului şi formele de impact. • gradul de stabilitate morfologică în corelaţie cu fondul lito-structural. Analiza şi evaluarea reliefului. cât şi la nivelul formelor sculpturale şi în special a celor fluviale. în care pot fi recunoscute favorabilităţi şi restrictivităţi. relieful condiţionează în mod diferit mărimea. morfogenetice şi morfodinamice. relieful transformându-se permanent sub acţiunea modelatoare complexă a agenţilor interni şi externi. se face din perspectiva raportului de exprimare sintetică: funcţionalităţi (definite prin favorabilitatea exploatării agricole facile şi prin favorabilitatea parametrilor constructivi – permisivitatea terenului pentru a fi echipat cu infrastructuri tehnice)/disfuncţionalităţi (induse de prezenţa ariilor vulnerabile. chiar şi în areale vulnerabile (lunci inundabile.Geografie aplicată şi planificarea teritorială V. • ponderea mare a suprafeţelor cvasiorizontale. • delimitarea subunităţilor teritoriale din punct de vedere morfofuncţional. prin parametri săi favorabili sau restrictivi. Relieful este unul dintre componentele mediului geografic. Aspectul actual al reliefului este doar o etapă în evoluţia sa. conuri aluviale active. rezultând fenomene de risc geomorfologic: alunecări de teren.funcţia de suport pentru infrastructurile teritoriale. ANALIZA COMPLEXELOR MORFOLOGICE ÎN CONTEXTUL PLANIFICĂRII TERITORIULUI Aspecte generale RELIEFUL constituie baza tuturor celorlalte condiţii naturale sau suprafaţa directă a litosferei asupra căreia acţionează tot complexul de factori endogeni şi exogeni. .funcţia de individualizare teritorială (de limită).funcţia de adăpost . . 21 . Văile fluviale – deţin un sumum de avantaje pentru localizarea şi dezvoltarea nucleelor habitaţionale: • extinderea şi dispunerea etajată a podurilor de terase. • existenţa trenelor de glacisuri bazale şi conuri de dejecţie. • rolul ariilor geomorfologice adiacente în dirijarea proceselor morfodinamice. în raport cu componenta antropică şi cu activităţile desfăşurate de aceasta. • pretabilitate morfologică optimă la echiparea cu infrastructuri tehnice. textura şi chiar funcţiile economice ale aşezărilor omeneşti. • înclinarea sau geodeclivitatea. • rata eroziunii sau a denudaţiei reliefului. Relieful. curgeri noroioase. Mai mult. sensibile în cazul manifestării unor procese geomorfologice critice). este important a avea în vedere următoarele elemente majore care caracterizează relieful: • morfologia şi hipsometria reliefului. .disipare a fluxurilor energo-materiale. versanţi cu grad ridicat de instabilitate. • formarea unui microclimat de adăpost. în contextul planificării teritoriului. • tipurile genetice de relief şi resursele naturale. . • expoziţia versanţilor şi gradul de fragmentare morfologică. forma.apărare a reliefului (de barieră). surplombe de eroziune diferenţială). formele de relief aflate într-un anumit echilibru au fost supuse unei presiuni umane. morfografice. îndeplineşte o serie de funcţii: . eroziune torenţială. Observaţia este valabilă atât la nivelul treptelor majore de relief. inclusiv activitatea omului. • procesele actuale de modelare (procesele erozivo-denudaţionale). Prin trăsăturile sale morfometrice. sistemele vale-versant au devenit în timp axe de intensă concentrare umană. depresiunilor de modelare selectivă şi a bazinetelor suspendate – cu dinamică redusă. . În consecinţă.funcţia de suport a activităţilor agricole.funcţia de receptor habitaţional (de locuire). tasări. • regionarea terenurilor în funcţie de tipologia proceselor. ca suport în susţinerea întregului eşafodaj teritorial. supraumectări. surpări. Sub aspect geomorfologic. • aprecierea riscurilor geomorfice şi pretabilitatea terenurilor pentru sistematizare.funcţia de stocare . • grad ridicat de accesibilitate în teritoriu.

etajul versanţilor glacisaţi şi al piemonturilor . funcţia de georesursă potenţială (spaţiile de rezervă). sub formă de suprafeţe şi nivele morfologice dispuse etajat pe altitudine (fig. regional. eroziunii torenţiale şi a proceselor gravitaţionale. 5 – glacisuri de terasă. 4 şi 5): . 8 – falii. 2 – şisturi cuarţitice. exprimate nuanţat de modalităţile de valorificare a spaţiului geografic şi pretabilitatea unităţilor teritoriale la amenajare.Geografie aplicată şi planificarea teritorială - funcţia recreativ-turistică. 1 . rezultanta geomorfologică a interacţiunilor dintre tectonică. şiroiri). 3 – wildflych argilo – grezos cu conglomerate. creeping. L = lungimea versantului.structurali.funcţionale în morfosistemul vale . Specificul morfodinamicii actuale la nivelul versanţilor este reflectat de morfologia rezultată sub acţiunea: denudării peliculare. 5 Diferenţieri structural . 6 – nisipuri. zonal. I = panta (%).etajul culmilor nivelate şi al masivelor muntoase . EVALUAREA COMPONENTEI DINAMICE A RELIEFULUI Particularităţile geomorfologice ale unităţilor teritoriale derivă din asocierea spaţio-temporală a ansamblurilor morfostructurale.şisturi sericitoase. Eroziunea se manifestă cu maximă intensitate în partea mediană şi la vaza versanţilor (alunecări.etajul culoarelor de vale şi al depresiunilor de contact. Unităţile depresionare şi bazinetele de eroziune sunt dominate de acumulări sub forma conurilor aluviale sau galcisurilor proluvio-coluviale. ravene. Fig. versanţi cu glacisuri prelungi. privite prin prisma concatenărilor relaţionale dintre agenţi-procese-formemorfodinamică-funcţionalitate. ogaşe. structură şi modelare subaeriană este sintetizată în matricea de evoluţie a reliefului actual.morfologică dintre Munţii Metaliferi şi Munţii Trascău Acestea se diferenţiază. 22 .etajul crestelor de intersecţie şi al bazinetelor depresionare suspendate . litologie. Peste aceste microforme se pot instala frecvent ravene. Astfel. funcţia de diversificator spaţial (local. ogaşe.versant (umeri erozivo . 7 – terase. unde: K = coeficientul de agresivitate climatică. 4 – depozite de terasă. pietrişuri. abrupturi şi bazinete de modelare selectivă). 4 Spaţiul de convergenţă structural . atât prin morfologia specifică pe care o asociază morfofuncţional. Fig. C = factor privind influenţa vegetaţiei. Indicele de eroziune: Ier = K*S*C*L*I . S = coeficientul de erodabilitate a solului. continental). cât şi prin morfodinamica actuală.

43 – lac antropic ("tău"). 15 – bazinet de decopertare vulcanică format prin epigeneză inversă. 20 – glacisuri. c – material decantat. 33 – sector supraînălţat de albie prin acumulare de material derocat.nivelul superior de umeri (900 – 950 m). 42 – carieră apicală. adică sunt diferite ca structură şi compoziţie de cele peste care repauzează. 23 – sector de defileu. 45 – iaz de decantare nefuncţional: a – lac. b – nivelul mijlociu de umeri (800 – 850 m). 26 – conuri aluviale.Resturi exhumate din suprafaţa de netezire miocenă. 17 – bazinet de obârşie lărgit în depozit de val piroclastic. 35 – acumulări de grohotişuri de provenienţă antropogenă. 4 – prispă piemontană de eroziune (850 – 900 m). 40 – falii normale. 21. 23 . 34 – halde de steril. 39 – microforme antropogene de excavare şi acumulare. 7 – neck – uri vulcanice. 16 – planeze fragmentate. 22 – luncă.terase.Geografie aplicată şi planificarea teritorială torenţi precum şi procese de eroziune areală (ablaţie pluvială. Ele sunt materiale alohtone. 27 – glacisuri cu blocuri andezitice. În general pentru depozitele de versant (fig. b – ravene ramificate. Nu sunt deplasate gravitaţional. Deluviile sunt materiale care au fost deplasate gravitaţional din partea superioară a vesanţilor şi au rămas pe versanţi. alături de forme specifice induse prin modelare antropică (fig. 14 – abrupt antropogen. 3–nivelul erozivo – structural al umerilor de vale: a . 25 – înşeuare erozivo – structurală. solifluxiuni). 12 – abrupt structuralo – eroziv. 9 – edificii vulcanice extrusive cu conuri erodate. 13 – abrupt de falie. 6 ). 37 – zone cu grote şi galerii vechi de exploatare minieră ("corande"). c – luciu de apă. 30 – organisme torenţiale. 19 – versanţi deluviali. alunecări de teren. 29 – alunecări de teren. 44 – iaz de decantare funcţional: a – lac. 31 – reţea hidrografică temporară. 6 – martori de eroziune. 36 – sill – uri. 7) se utilizează următoarele noţiuni: Eluviile sunt materiale netransportate rezultate prin dezagregare şi alterare pe suprafeţele interfluviale cvasiorizontale sau cu pante line. 38 – versanţi taluzaţi acoperiţi cu materiale relocate antropic. c – nivelul inferior de umeri (700 -750 m). denudare peliculară. Fig. 6 Harta geomorfologică a Depresiunii Roşia Montană şi a spaţiului de contiguitate (NE Munţilor Metaliferi) 1 . 24 – rupturi de pantă în talveg. 46 – localităţi. 2 – suprafaţa medie de eroziune cu deluvii vulcanice (1000 – 1100 m). 5 – umeri erozivo – structurali modelaţi în formaţiuni vulcanogen – sedimentare. Cele mai semnificative deluvii sunt în regiunile montane joase şi deluroase – deluvii de alunecare. 18 – blocuri andezitice izolate. 28 – culoare de grohotiş. 32 – reţea hidrografică permanentă. 10 – interfluvii secundare modelate în aglomerate vulcanice – andezitice. 41 – falie inversă. 8 – martori erozivo – structurali dezvoltaţi pe curgeri de lavă. 11 – culme structural vulcanică rezultată din curgeri de lavă.

decât nivelul general al luncii. sub formă de con. glacisuri de versant (glacisuri de abrupt structural. precum şi în interiorul luncii. rezultate în urma adâncirii continue a albiei minore. neinundabile la apele mari. trene de glacis. dispuse de a lungul albiei minore. biogeografice. pedologice. pietriş. Privalurile sunt suprafeţe negative de relief cu aspect de canal. • Conurile de dejecţie apar la contactul luncii cu terasele sau versanţii. Exista conuri vechi. Pe harta topografică limitele sunt marcate prin fasciculele mai dese de curbe de nivel.după forma bombată. (în bălţile Dunării). japşe. mâl) slab acoperite cu vegetaţie. Lunca este o noţiune complexă care cuprinde şi porţiuni neinundabile care se găsesc în albia majoră: popine. conuri stabilizate şi conuri active. în sectoarele de debuşare a unor torenţi sau afluenţi mici.Geografie aplicată şi planificarea teritorială Coluviile sunt materiale gravitaţionale. cu pante domoale şi divergente. Japşele sunt forme microdimensionare umplute cu apă doar în timpul revărsărilor şi zvântate în restul anului. Corespund conurilor de dejecţie (sau agestrelor). glacisuri-conuri. În teren . Limitele morfologice sunt evidenţiate prin abrupturile frunţilor de terase sau ale versanţilor. prin acumularea materialelor provenite din eroziunea superficială a versantului. privaluri sunt rezultatul eroziunii exercitate de către curentul de apă. Tipuri de galacisuri: glacisuri de vale (glacisuri de vale popriu-zisă. • Grindurile sunt forme pozitive alungite. rezultate prin tăierea meandrelor. Sunt alcătuite din materiale aluviale (nisip. glacisuri de terasă). la contactul cu luncile sau podurile teraselor. 2. precum şi ariile de umectare de la periferia lor. • Martorii de eroziune sunt forme mai înalte care apar izolate în spaţiul luncii sau al teraselor. Panta este lină şi compun galcisurile coluviale. Se identifică. 7 Depozitele de versant după poziţie EVALUAREA COMPONENTEI DINAMICE A RELIEFULUI ANALIZA LUNCILOR Albia majoră este o noţiune hidrologică. Forme de relief pozitive: • Terasele de luncă – reprezintă unităţile cele mai înalte faţă de nivelul general al luncii. Microrelieful şi subdiviziunile luncilor 1. • Glacisurile coluviale (de racord) se formează în zona de contact a luncii cu versantul. care fac legătura între braţele râului şi depresiunile lacustre din luncă. Formele de relief negative: bălţi. Fig. braţe şi meandre părăsite. etc. conuri de dejecţie sau cuverturi de grohotiş. învelişul vegetal sunt diferite faţă de luncă. care conturează baza versanţilor sau frunţile de terasă. subaeriene acumulate la baza versanţilor. Delimitarea luncilor presupune interpretarea complexului fizico-geografic reflectat de o serie de elemente geomorfologice. multe fiind transformate antropic în timp. conuri de dejecţie. solurile. la baza versanţilor. hidrologice. cuvete lacustre. Majoritatea s-au format în medii periglaciare cuaternare. În teren se recunosc prin planurile de racord uşor înclinate şi prin altitudinea mai ridicată (1-3 m). cu popinele sau cu nuclee de roci dure. 24 . glacisuri-versant). Din această cauză gradul de umectare. cu aspect de diguri naturale. Proluviile sunt acumulări de materiale grosiere rezultate în urma eroziunii torenţiale. este acea porţiune a văii care este afectată de apa curgătoare numai la viituri. Aceste abrupturi sunt deseori estompate prin parazitarea contactului luncă – terasă (versant) de către glacisuri.

. are textură bine conturată. b) Aşezările aflate pe conuri de dejecţie sau glacisuri au următoarele avantaje: rezerve însemnate de apă. constituie premisele primare pentru amenajarea spaţiului (amplasarea aşezărilor. Lunca externă (lunca preterasă) este partea cea mai înaltă datorită conurilor de dejecţie. Lunca mediană este partea cea mai joasă. Studiu de caz. Aceste situaţii au intensificat mult ritmul şi amploarea acţiunii denudative. căilor de comunicaţie. materiale de construcţie depozitate. În numeroase situaţii din România pădurile au fost defrişate pe suprafeţe extinse în secţiunea superioară a bazinelor hidrografice (1) şi (2). Totuşi există riscuri pentru teritoriile amenajate pe terasele joase. Priorităţile la împădurire precum şi pentru lucrările de amenajare în vederea captării şi dirijării apelor ar trebui plasate pe locaţiile 1 şi 2 ale schemei din fig. Vatra aşezărilor de terasă este mult mai evoluată sub raport morfologic. Zonă de acumulare a apelor 1 1 3 2 Albia minor ă 2 3 Sectoru l de lun că Fig. obiectivelor industriale). râurile repezi precum Trotuşul. Aspectele nefavorabile ale acestor aşezări sunt: • riscul viiturilor torenţiale. a teraselor de luncă şi a glacisurilor de racord.alunecări. pe fondul realizării interferenţei cu pânzele de apă freatică şi a alimentării acestora de către apele de suprafaţă).Geografie aplicată şi planificarea teritorială Din asocierea formelor pozitive şi negative rezultă trei sectoare distincte în profilul transversal al luncii: • • • Lunca internă cea din imediata vecinătate a albiei râului. • supraumectarea freatică la nivelul fundaţiilor construcţiilor rezultând fisuri. 8 Schema priorităţii de împădurire în bazinul râului Trotuş (Berca. conuri de dejecţie stabile şi bazinete torenţiale cu aspect microdepresionar cu dinamică redusă. Altitudinea relativă suficient de mare pentru a le ferii de inundaţii şi înclinarea redusă a podurilor de terasă. care prin forţa erozională s-au adâncit treptat în rocă. În aceste situaţii se impun următoarele măsuri: devierea cursurilor. după defrişările efectuate în bazinul râului Trotuş s-au format organisme torenţiale extinse. Lucrurile sunt asemănătoare şi în bazinele râurilor şi văile afluente din stânga Siretului. Versanţii de-a lungul râului sunt în întregime împădurite. M. fiind alcătuită dintr-o asociere a formelor negative. stabilizarea funcţiilor de terasă şi corectarea ravenelor. prăbuşiri). Dinamica modelării actuale este extrem de redusă. concentrează un număr mai mare de locuitori. a) Aşezările de terasă Terasele sunt forme de relief din cadrul văilor care întrunesc cele mai favorabile condiţii de habitat. În ţările UE. 25 . adică exact acolo unde există şi un potenţial mare de manifestare a proceselor erozivo-denudaţionale. depăşind de regulă stratul argilos. Tazlăul şi Siriul sunt canalizate şi prevăzute cu baraje bine întreţinute care să controleze debitele de apă. de luncă (2-6 m) şi pe terasele care vin în contact direct cu albia râului (eroziune laterală – subminarea bazei versantului rezultând procese gravitrope . deasupra căreia se ridică cu 2-3 m datorită prezenţei grindurilor. 8. evoluând de la o structură adunată către una compactă. De exemplu. 2005) Cele mai pretabile forme de relief pentru construcţii sunt reprezentate de terase. galcisuri.

sud-estul Masivului Piatra Mare). 15. condiţiile hidroclimatice şi componenta antropică. Piemontul Râşnovului.versanţi cu profil în trepte.râpa de retragere. 9 A . Azuga. Treapta morfogenetică depresionară: 1. Culmea Petru-Orjogoaia.MICROREGIUNEA VALEA PRAHOVEI SUPERIOARE .fliş grezo-argilos (maastrichtian). 4. 2. dezvoltat la contactul a două unităţi morfostructurale majore: în vest .Ponor). Culmea Neamţului). 4 – martori erozivo-structurali. bazinete depresionare suspendate şi de modelare selectivă (Predeal.falie/ax de sinclinal. Extins între localităţile Braşov şi Sinaia. 11. Buşteni-Poiana Ţapului. Culoarul Timişului. alunecări de teren.terase. • Fig. 2. 3.glacisuri deluvio-coluviale.Carpaţii Orientali (Carpaţii de Curbură). 17. tasările prin supraîncărcare masică reajustarea poziţiilor componentelor granulometrice în urma proceselor repetate rezultând pierderea stabilităţii construcţiilor.suprafeţe afectate de solifluxiuni. III. Câmpia piemontană a Bârsei. 16.aluviuni (holocen). fondul biopedologic. asocierea unor entităţi litologice variate. II.BRAŞOV Individualitatea perimetrului analizat. Treapta morfogenetică a bazinetelor depresionare şi culoarelor intramontane: 1.fliş grezo-argilos cu microbrecii calcaroase (santonian). 8. c) Aşezările din bazinetele torenţiale suspendate În trecut au existat condiţii optime pentru locuirea şi valorificarea terenurilor agricole.falie/ax de sinclinal. 21. Piemontul Sohodolului. derivă din puternica fragmentare tecto-structurală. în lungul celei mai circulate axe transcarpatice din România – Valea Prahovei.Geografie aplicată şi planificarea teritorială frecvente procese de spălare diferenţiată în cazul depozitelor aluviale. 22localităţi.albie înecată în aluviuni grosiere. sectorul sud-vestic al Depresiunii Braşovului (Depresiunea Bârsei): Piemontul Braşovului. 18. compartimentul estic şi nord-estic al Munţilor Bucegi (abruptul prahovean). 20. POTENŢIALUL MORFOLOGIC ŞI DISFUNCŢIILE TERITORIALE Studiu de caz . 10suprafeţe şi corpuri de alunecare. 2.versanţi rectiliniari. 12. trebuie să fie direcţionate către: • evidenţierea factorilor generatori de procese şi fenomene de risc natural. care sintetizează un spaţiu geografic de tip culoar intramontan. tectonica regiunii (neotectonica).ravene cu maluri stabile.conuri aluviale.luncă. Clăbucetele Predealului. 2nivelul de eroziune de 950-1050 m. forme profunde de degradare a terenurilor şi riscuri geomorfice potenţiale (fig.Carpaţii Meridionali (Grupa Bucegi). 6. prin corelaţie cu litologia. Analizele geomorfologice efectuate în etapa de diagnoză.suprafaţa de eroziune Râmeţ-Ponor (700-900 m). Sinaia). culoare intramontane (Culoarul Prahovei. În prezent morfodinamica accentuată (ravenaţie. 14. morfologia diversificată şi complexele transformări evolutive. 26 . 9. din punct de vedere geomorfologic.depozite eluviale. în numeroase cazuri.Suprafaţa superioară de eroziune (1100-1200 m). Munţii Timişului/Bârsei (Masivul Postăvaru. teritoriul înscris spaţiului de investigaţie. 3.înşeuări şi curmături eroziune.Harta geologică: 1.abrupt. 13.Harta geomorfologică a bazinetului de eroziune Valea Largă (Culoarul Mogoş . 9). iar în est . 19. Culoarul Râşnoavei). 3. 5. B . se suprapune (integral sau parţial) peste următoarele trepte morfogenetice: I. versanţii estici ai Munţilor Baiului/Gârbovei (Culmea Baiul Mare. surpări) a generat. Treapta morfogenetică montană: 1. 1.torenţi. 7ravene active.

curgeri de grohotiş. şi cele mai joase. amploarea şi specificul proceselor morfodinamice dintre unităţile mai înalte. temperaturile scăzute. Mălăeşti.). Se remarcă o dinamică deosebit de activă a crestelor montane şi versanţilor din masivele Bucegi (Vf. • zonificarea teritoriului în funcţie de tipologia şi impactul proceselor riscogene. văilor montane şi bazinetelor depresionare. dar şi apariţia proceselor de eroziune în suprafaţă şi ravenare pe versanţi datorită despăduririlor. Omu. • evaluarea susceptibilităţii teritoriului la procesele naturale de risc şi aprecierea gradului de vulnerabilitate locală. Baiul Mare). oscilaţiile termice diurne. Petru-Orjogoaia. avalanşe. Disfuncţionalităţile semnalate sub aspectul potenţialului de producere a alunecărilor de teren şi a altor procese şi fenomene de risc natural. etc. Jepii Mici.1600 m. Ţigăneşti.Geografie aplicată şi planificarea teritorială identificarea disfuncţiilor structurale şi funcţionale condiţionate de manifestarea proceselor naturale şi antropice. a vegetaţiei. Bucşoiul Mare. • estimarea riscului natural în corelaţie cu pretabilitatea morfologică la echiparea cu infrastructuri teritoriale. 2000 m. Subetajul crionival. solifluxiuni. Abundenţa precipitaţiilor şi a pantelor accentuate determină preponderenţa procesele de eroziune şi transport din lungul albiilor fluviatile şi torenţiale. Aceste areale se întâlnesc în câmpiile piemontane cu fragmentare redusă. cca. dar cu risc ridicat de accentuare a eroziunii fluvio-torenţiale. fie a celor fluvio-torenţiale. Piatra Arsă. Coştila. cu implicaţii asupra modului de valorificare optimă a teritoriului. Amplitudinea mare a reliefului. Postăvarul (Munchia Cheii) şi Baiului (culmile Neamţului.moderată. Distribuţia regională a formaţiunilor geologice. Subetajul fluvio . tasări. diferenţiate prin predominarea fie a • proceselor crionivale. a fragmentării reliefului şi a structurii modului de folosinţă. absenţa precipitaţiilor şi lipsa covorului vegetal ca protecţie eficientă determină apariţia proceselor crionivale puse în evidenţă de degradări. lipsite de pădure din munţii Timişului şi Baiului. a impus etajarea condiţiilor climatice. Riscul de accentuare a eroziunii este foarte ridicat în caz de păşunat abuziv sau alte activităţi care pot afecta calitatea fondului biopedosferic 27 . influenţează şi diversitatea. include restul masivelor. cu risc mediu de producere a alunecărilor de teren şi solifluxiunilor. Caraiman. caracterizează culmile montane înalte. situate la altitudini cuprinse între 1000 . Muntele Furnica. Modificarea pe verticală a condiţiilor de modelare condiţionează conturarea a două subetaje morfodinamice. montane. pe versanţii cu pante de 5-15o din etajul culoarelor de vale şi al bazinetelor depresionare şi cu declivităţi sub 35o din spaţiul montan. colinare şi depresionare. situate deasupra limitei superioare a pădurii din Munţii Bucegi. dar şi culmile mai joase. şi modificarea pe verticală a principalelor procese de modelare. Vârful cu Dor.torenţial. Durata mare a stratului de zăpadă. la nivelul spaţiului investigat. au condus la delimitarea următoarelor tipuri de zone: A) Zone cu terenuri afectate de eroziune slab .

componenta fertilă. utilizat ca resursă în economia forestieră. 28 . turism pentru sporturi de iarnă şi ecoturism. căderi de stânci. relieful ca suport pentru componenta antropică – respectiv capacitatea reliefului de a permite echiparea teritoriului cu infrastructuri (de locuire. cu alunecări relativ vechi şi/sau stabilizate. configuraţia terenurilor. În timpul viiturilor se produc atât eroziuni verticale cât şi laterale. rostogoliri şi avalanşe. lucrări de destabilizare a versanţilor (terasări. desţeleniri). riscul declanşării eroziunii în adâncime şi inundabilitate.0 m. Pentru construcţii nu sunt probleme speciale. Factorul restrictiv se datorează includerii unor teritorii în categoria ariilor naturale protejate.excesivă. Din punct de vedere al substratului litologic nu sunt practic limitări pentru construcţii. Relief montan intens fragmentat. care prezintă fenomene locale de prăbuşiri. rezultate prin procese de dezagregare şi nivo-torenţialitate. afectate moderat de procese erozivodenudaţionale. incendii. cu excepţia celor determinate de pantă. turism supradimensionat). RELIEFUL deţine o funcţie bine conturată. de comunicaţie. pajişti). relieful ca obiect al activităţii umane în special agricole. dar cu risc de activare în anii ploioşi sau prin schimbarea folosinţelor (defrişări. ce poate fi defalcată în două coordonate majore (dimensiuni funcţionale): 1. agropastorală.Geografie aplicată şi planificarea teritorială B) C) (defrişări. de agrement. de producţie. Zone cu terenuri instabile afectate de eroziune puternic . excavări). ceea ce favorizează căderile de stânci. 2. şosele). când se valorifică preponderent. Zone cu terenuri stabile. aflată în partea superficială a sa. Nivelul apelor freatice se află la adâncimi mai mici de 5. dar cu fenomene locale de deplasări gravitaţionale ale materialelor pe versanţi (declivitate peste 45o) . de securitate). precum şi gradului mare de înclinare al versanţilor. încărcare cu construcţii grele (clădiri. Concluzii: În orice sistem teritorial.parţial sub vegetaţie naturală (păduri. Aceste areale sunt caracterizate din punct de vedere geomorfologic de relieful de tip colinar caracteristic zonelor piemontane şi de masive montane fragmentate de reţele hidrografice mărginite de versanţi cu înălţimi medii şi înclinări în general până la 45 o.

 caracteristici geologice: delimitare spaţială pe baza hărţilor geologice.…) → permite aprecieri asupra gradului de fragmentare morfologică. asigură o eficienţă ridicată în analiza organismelor torenţiale. grad de înmagazinare.0 şi peste 20 m în treptele piemontane. pomparea soluţiilor de apă sărată fierbinte în arealele de exploatare a hidrocarburilor → instabilitatea versanţilor prin intensificarea proceselor denudaţionale.  În regim natural adâncimea nivelului freatic oscilează pe verticală: 0. luncile marilor râuri.5 – 2. 5.0 – 5.  are rolul de a facilita cunoaşterea rezervelor de apă. 3. areale de infiltrare a unor poluări de la suprafaţă). feruginoase. 2.  Apele freatice cantonate în depozitele sedimentare din treptele glacisurilor piemontane sunt bogate şi de bună calitate → surse în alimentarea cu apă a localităţilor. interesează următoarele elemente:  gradul de acoperire a terenului din zona acviferului (tipul de vegetaţie. .  În operaţiunea de planificare a teritoriului. sub aspectul apelor subterane. km2 : 29    . 1. Reţeaua hidrografică (= Drenajul superficial) Identificarea sistemelor şi subsistemelor morfohidrografice prin delimitarea bazinelor hidrografice.0 m în terasele ariilor depresionare. Ex.în ce măsură planificarea în teritoriu a amplasării unor elemente.  caracteristici ale depozitelor superficiale şi a solurilor din zona de alimentare. infiltraţii poluante.Geografie aplicată şi planificarea teritorială VI.  direcţiile de curgere în acvifer şi aprecierea schimburilor de apă între acesta şi sistemele de suprafaţă asociate. afectează resursele hidrice subterane. COMPONENTA HIDROGRAFICĂ Evaluarea reţelei hidrogeologice şi a bazinelor hidrografice: Reţeaua hidrogeologică (= Drenajul subteran)  cuprinde toate sursele naturale sau amenajate. descrierea geometriei prin hărţi cu hidroizohipse sau secţiuni geologice. arsenicale – potenţial de valorificare turistică).  interesează: . deranjamentul stratelor acvifere).adâncimea de la care apa freatică poate determina salinizarea solului în condiţii naturale.  caracteristici hidrogeologice (porozitate. Resurse.  calitatea solului în zona aflată deasupra acviferului.  corelaţii între adâncimea pânzelor freatice – suprafaţa morfologică – litologie – lucrările propuse prin planificare şi destinaţia finală a teritoriului. 2. în vederea exploatării lor raţionale şi a prevenirii deteriorării calitative. STUDIUL COMPONENTELOR HIDROCLIMATICE.  legăturile cu ecosistemele acvatice de suprafaţă. dar sunt lipsite de continuitate (dificultate în identificare). exprimată în km şi unitatea de suprafaţă. permeabilitate). corelate cu morfodinamica (scăderea nivelului. sulfuroase. permite observaţii comparative dpdv morfodinamic. .0 m pt. fondul litostructural în care se cantonează. .  resursele şi calitatea apelor subterane (→ izvoare minerale . Calcularea parametrilor de analiză cantitativă şi calitativă: » densitatea fragmentării reliefului: raportul dintre lungimea totală a reţelei de cursuri permanente şi temporare. perimetrele construite). modificarea debitului.  rata medie anuală de reîncărcare a acviferului (→ funcţie de nuanţele topoclimatice). Ierarhizarea reţelei hidrografice în sistem Horton-Strahler (reţea de ord.ape clorurate. natura culturilor.adâncimea critică de înmlăştinire .adâncimea critică de salinizare .  Din acest pdv este necesară o analiză corelativă prin care să se evidenţieze gradul de pretabilitate al teritoriului la tipul de amenajare propus. utilizate în monitorizarea principalilor parametri ai apelor subterane. disfuncţionalităţi şi vulnerabilităţi teritoriale 1.adâncimea critică a apei freatice .adâncimea de la care apa freatică poate influenţa regimul hidric.  impactul activităţii umane asupra calităţii apelor subterane.adâncimea de la care apa freatică poate determina înmlăştinirea solului.

densităţi reduse → relief slab disecat.12.. lacuri /unitatea de suprafaţă)  mărimea lacului. a cărui valoare poate fi egală cu 1.Geografie aplicată şi planificarea teritorială densităţile ridicate → relief puternic disecat prin eroziune liniară. aprecieri privind valorificarea economică a regiunilor.comparaţii între treptele morfologice → creste şi vârfuri montane:4. debitele de aluviuni în suspensie (kg/s) → importanţă pt. substrat (areale carsticescurgere endoreică) şi spaţiile construite.  Vulnerabilitatea unui sistem poate fi definită ca fiind capacitatea acestuia de a fi afectat în urma unui hazard (Iuliana Armaş. Transilvaniei ). Lacurile necesită abordări sub aspectul:  repartiţiei spaţiale (lacuri/ complexe lacustre).lacuri antropice (iazuri. suprafeţele bazine mici – corelate cu gradul de împădurire panta medie a versanţilor şi litologia etc. » valorile debitelor: (med.lungimea reală . .0 şi>5. adâncime. etc.0 km/km2. lacuri de haldă. potenţial hidric ridicat. anotimpuri ). carstice. deal. » analiza albiilor minore: lungime. lacuri reci. /min. dealuri piemontane. . Ea presupune disfuncţionalităţi potenţiale la nivel intern şi este strâns legată de rezistenţa sistemului la schimbare. arie protejată. 2004). sărate. 30 .analiza repartiţiei spaţiale a scurgerii → identificarea arealelor cu resurse de apă excedentare şi deficitare şi corelarea lor cu încadrarea morfologică. adâncimea.  starea de degradare a malurilor sub efectul abraziunii  gradul de colmatare cu aluviuni a cuvetelor. heleştee.  Vulnerabilitatea este o măsură relativă şi ca urmare pragurile sau nivelurile critice ale ei trebuie corect stabilite. Poate fi exprimată printr-un coeficient. Vulnerabilităţi hidrice  Vulnerabilitatea reprezintă gradul pierderilor posibile ale unui element sau serii de elemente rezultate din desfăşurarea unui fenomen de o anumită magnitudine.  Procesul de evaluare se realizează prin studierea extensiunii teritoriale a evenimentelor extreme. coeficient de sinuozitate (este întotdeauna mai mare decât 1.lacuri de munte.lacuri termale. în cazul vulnerabilităţii maxime (distrugere totală) sau cu 0.0 – 4. măsuri de consolidare - KS = LS/ LD LS . repartiţia scurgerii în timpul anului (corelaţii cu alte fenomene meteorologice. aprecieri asupra gradului de stabilite al malurilor (maluri convexe. în cazul vulnerabilităţii minime (fără daune). ò modificarea bazelor locale de eroziune → ridicarea nivelului de bază şi înmlăştinirea terenurilor joase.) – anii cu debitele cele mai ridicate.0 km/km2. podişuri: 2. Identificarea cauzelor generatoare de vulnerabilităţi hidrice teritoriale: ò desprinderea gravitaţională a depozitelor deluviale pe versanţi → furnizează mari cantităţi de aluviuni. câmpii: 0. . implicaţii privind gradul de accesibilitate în teritoriu./ max. lacuri de salină )  densitatea teritorială (nr. . . forma.5 albia este meandrată ). dealuri joase. de baraj natural. înălţimea acestora. glaciare. lăţime. luncă. podiş. etc. a evoluţiei lor şi stabilirea vulnerabilităţii populaţiei la aceste procese. pantă. LD .  tipologiei lacustre: . care sunt transportate de organismele torenţiale către cuvetele lacustre → creşterea gradului de colmatare (ex. iazurile din Câmp. limane) . perioade când debitele s-au înjumătăţit. corelaţii cu particularităţile climatice.lungimea în linie dreaptă. concave). morfologie estompată. salmastre. etc.lacuri naturale (vulcanice. diferenţieri regionale în funcţie de litologie. iar când depăşeşte 1. aprecieri asupra proceselor morfodinamice. concentraţia apei în săruri  oscilaţia nivelului corelată cu altitudinea. lagune. tipul şi sursa de aport hidric  durata şi adâncimea de îngheţ a apei  gradul de stabilitate morfologică a versanţilor adiacenţi cuvetelor lacustre  încadrarea dpdv ecologic: evaluarea sub aspectul poluării.lacuri dulci. .0-5.0 km/km2 . de crov. arii depresionare. de baraj hidroenergetic.

La scară locală . lunare. munte). ò excesul de umiditate a unor terenuri → zonele de confluenţă ale colectorilor. influenţa învelişului vegetal (în special a păduri lor). Iazurile din Câmpia Transilvaniei dinamica acestora este influenţată de: panta longitudinală şi coeficientul de sinuozitate ale cursurilor de apă. EX.sub forma mediei lunare a maximelor zilnice. raportul dintre extensiunea luncilor şi durata insolaţiei.Indici de analiză climatică • • • • • • • • încadrarea regiunii în unităţile şi subunităţile climatice corespunzătoare (de câmpie.  dispunerea teraselor faţă de direcţia curenţilor de aer. zilnică sau lunară • radiaţia solară globală (kcal/cm2) Elementele care afectează direct confortul termic sunt: • temperatura aerului . inundaţii. COMPONENTA CLIMATICĂ – potenţial şi disfuncţionalităţi Elementele climatice principale: • temperatura aerului • umiditatea aerului • vântul – atât direcţia cât şi viteza • precipitaţiile zilnice. depozitarea deşeurilor în proximitatea albiilor de râu).a. La nivel regional relieful major este factorul principal în diferenţierea valorilor elementelor climatice. configuraţia generală a reliefului determină caractere climatice proprii.  particularităţile climatice induse prin hipsometrie şi configuraţia morfologică. deal. ò modificările antropice ale calităţii apei (deversări de reziduuri. anuale (cantitatea totală . la cantităţile de precipitaţii.  modul de utilizare al terenurilor. particularităţile locale şi spaţiile microclimatice caracteristice. valorile elementelor climatice prezintă o nuanţare areală impusă de: orientarea culmilor. cantităţile pluviale extreme.Geografie aplicată şi planificarea teritorială ò configuraţia văilor de munte în profil transversal → pragurile litologice care determină ò valorile extreme ale scurgerii lichide → unde de viitură. gradul de înclinare şi expoziţia versanţilor faţă de direcţia razelor solare şi vânt. Terasele:  caracteristicile culoarului de vale în care sunt localizate terasele. la care se adaugă deviaţia standard (indice de distribuţie a valorilor zilnice în jurul mediei lunare). date referitoare la stabilirea regimului de îngheţ.  durata insolaţiei în raport cu expoziţia versanţilor.sub forma umezelii relative măsurată dimineaţa devreme şi după amiaza devreme • radiaţia solară – ca medie lunară a valorilor zilnice • vântul – viteză şi direcţie sectoare de îngustare. pesticide. la frecvenţa şi direcţia vânturilor. rolul cuvetelor lacustre în formarea caracteristicilor climatice. • precipitaţiile – cantităţile medii lunare şi anuale. 2. a mediei lunare a minimelor zilnice. • umiditatea . Luncile . îngrăşăminte chimice. scurgeri accidentale de substanţe nocive.mm) • nebulozitatea – pe baza observaţiilor vizuale. de gradul de fragmentare şi pantele reliefului bazinului ş.  diferenţierea microclimatică pe altitudine. Interfluviile:  regiunea climatică în care se încadrează. 31 . în zecimi sau optimi de boltă cerească • durata de strălucire a soarelui – în ore şi minute. capacitatea calorică a diferitelor aluviuni şi reflectarea acesteia în dezvoltarea regimului termic.

încălzirea artificială se datorează radiaţiilor calorice emise în urma unor activităţi generatoare de căldură: agregatele energetice. Acesta se caracterizează prin: temperatură medie anuală puţin mai ridicată decât cea a regiunilor învecinate. reduce viteza vântului şi are rol de moderator termic. Factorii cu caracter constant acţionează permanent şi sunt reprezentaţi de acele caracteristici ale oraşului (privit ca suprafaţă activă) care se modifică doar la intervale relativ lungi de timp (luni-ani). .Geografie aplicată şi planificarea teritorială    influenţa expoziţiei şi a albedoului suprafeţei active. Precipitaţiile atmosferice sunt mult mai frecvente şi cad în cantităţi mai mari. Altitudinea reliefului şi orientarea culmilor introduc devieri în circulaţia maselor de aer. temperaturile diurne.Grosimea şi durata stratului de zăpadă.6 °C/100 m. existenţa unui aer ceţos. mai ales iarna. Topoclimatul microdepresionar – specific bazinetelor depresionare. Particulele solide şi/sau lichide în suspensie în aerul urban îi conferă acestuia proprietăţile unui sistem coloidal de tipul aerosolilor.profilul oraşului – condiţionează diferenţieri mari în regimul bilanţului radiativ-caloric pe porţiuni relativ reduse. identificarea arealelor nivale persistente şi a culoarelor de vânt. sunt consideraţi factori-cheie pentru dezvoltarea turismului din regiunile mai înalte. pereţii locuinţelor încălzite. inversiuni termice etc. deoarece el provoacă modificări ale bilanţului radiativ-caloric şi. cu frecvenţa şi intensitatea unor fenomene meteo ca ceaţa sau pâcla.materialele de construcţie – determină modificarea bilanţului caloric la nivelul suprafeţei active. deci. . în regimul altor elemente meteo. funcţionarea motoarelor cu ardere internă. POTENŢIALUL AGROCLIMATIC - Limita inferioară a temperaturilor active (temperatura aerului în limitele căreia planta îşi poate desăvârşi ciclul de vegetaţie) sau zero biologic este cuprinsă. . precum şi intensificarea vitezei vântului prin efectul de canalizare. pentru plantele de cultură din zona temperată. cât şi prin acţiunea dăunătoare asupra organismului uman (organismelor vii în general). Acţiunea oraşului se datorează mai multor caracteristici ale oraşului: A. Topoclimatul de pădure. a pâclei şi a cetii. ceea ce favorizează o frecvenţă mai mare a alternanţei îngheţ / dezgheţ şi inversiuni termice. 32 . filtru pentru impurităţile aeropurtate. apariţia timpurie a îngheţurilor de toamnă şi producerea întârziată a dezgheţului de primăvară. Ariile de culoar constituie principalele zone de manifestare a brizelor de munte . Topoclimatul culoarelor de vale – caracterizat printr-o dinamică mai intensă a aerului. determină fenomene de iarnă mai frecvente.spaţiile verzi . rolul maselor de aer cantonate în depresiunile limitrofe.vale. sunt reprezentaţi de încălzirea artificială şi de impurificarea aerului urban. . accentuarea poluării aerului. cei care cunosc o variaţie mai mult sau mai puţin periodică.impurificarea atmosferei urbane reprezintă un factor microclimatogen deosebit de important. evapotranspiraţie. frecvenţa mai mare a calmului atmosferic. fotosinteză. Topoclimat urban. POTENŢIALUL TURISTIC AL CLIMATULUI . Efectul direct al încălzirii artificiale ar fi creşterea temperaturii aerului comparativ cu regiunea înconjurătoare. reducerea umidităţii şi a evaporaţiei. precum şi amplitudinile termice sunt mai scăzute şi prezintă un regim mai uniform decât pe culmile din jur.acţiuni specifice cu rol microclimatic: umbrire. intercepţia precipitaţiilor. în timpul iernii. a fronturilor. Vara. B. Aceste caracteristici sunt: .scăderea temperaturii cu altitudinea după un gradient termic vertical de 0. Factorii cu caracter variabil. Topoclimatul culmilor deluroase şi montane . CARACTERISTICILE CU ROL CLIMATOGEN ALE ORAŞULUI În cazul oraşului interacţiunea dintre suprafaţa activă şi factorii climatogeni de bază (factorii radiativi şi cei dinamici) generează o serie de particularităţi microclimatice care diferenţiază clar topoclimatul urban de cel al regiunii din jur. Efectele sale se resimt atât în legătură cu modificarea radiaţiei solare. caracterizat prin frecvente inversiuni termice. măreşte umiditatea aerului. între 5 şi 10 °C. precum şi în repartiţia bilanţului radiativ-caloric. Impurităţile din atmosferă slăbesc intensitatea radiaţiei solare. Pădurea reduce iluminarea.

disfuncţionalităţi pot produce: ceaţa. dar durata este mai mare (10 . viscolul. sau dacă s-au produs acestea nu depăşesc 0. în zona pădurilor de conifere se distinge existenţa unui bioclimat tonico-stimulent de munte. surprinzând pomii fructiferi în faza de înflorire.  pentru transporturile rutiere . primăvara după 20 martie şi toamna înainte de 15 octombrie. când dimensiunile sunt mici (< 10 mm). pagube). în 3 ore sau mai puţin.induc disfuncţionalităţi pentru stabilitatea conductorilor atunci când se caracterizează prin greutate mare şi durată-mare de menţinere a depunerii. când se produce vânt puternic cu viteză ce depăşeşte 15 m/s (54 km/h) cu schimbare bruscă a direcţiei şi formare de vârtejuri care antrenează în aer praf sau obiecte uşoare.reprezintă un fenomen asociat cu furtunile cu descărcări electrice (nr.  pentru transporturi .determină disfuncţionalităţi în agricultură. când se înregistrează cantităţi mai mari de 25 l/m2. când ninsorile abundente sunt însoţite de rafale de vânt cu viteză de 10 m/s (36 km/h) care produce troienirea zăpezilor. ploi abundente (ruperi de nori) care totalizează cel puţin 25 l/m2 într-o oră şi produc creşteri bruşte de niveluri în pâraie şi văi. în microdepresiuni specific este bioclimatul sedativ de cruţare La peste 800 m.15 minute).septembrie. DISFUNCŢIONALITĂŢI CLIMATICE Valorile climatice apropiate de extreme induc inevitabil disfuncţionalităţi păgubitoare în activităţile umane productive sau recreative:  îngheţurile târzii. Intervalul cu risc maxim de apariţie a vijeliilor este mai – iulie. când apare bruma toamna înainte de 15 octombrie şi primăvara după 20 martie.       3 La baza versanţilor situaţi perpendicular pe direcţia liniilor de gren. în ariile de contact dintre câmpie şi dealurile piemontane se remarcă intensificarea vijeliilor. bruma. zile. 100 cm. 33 .  depunerile de tipul chiciurei şi al lapoviţei . când grosimea stratului de zăpadă atinge sau depăşeşte 30 cm.4. poleiul.  grindina . cantitate.2 . polei Bruma Grindina Îngheţ târziu sau timpuriu Seceta  când cantităţile de precipitaţii lichide depăşesc 15 l/m2. depunerile de zăpadă. precipitaţiile lichide. lipsa precipitaţiilor cel puţin 14 zile consecutive în intervalul rece şi cel puţin 10 zile consecutive în aprilie . când se produce în plin sezon de vegetaţie.  descărcările electrice (fenomene orajoase)3. determinând avarierea acestora prin greutatea gheţii sau prin asocierea cu vânt puternic precum şi depuneri de gheaţă pe sol (polei) care periclitează circulaţia pe drumurile publice. Numărul mediu de zile cu vijelie pe an este cuprins între 0. iar luna de risc maxim este iulie.Geografie aplicată şi planificarea teritorială - Pentru amenajările specifice turismului şi sporturilor de iarnă .distribuţia spaţială a numărului mediu anual de zile cu strat de zăpadă. ori de câte ori se constată îngheţ la suprafaţa solului. când vântul provoacă ruperi de copaci. Tabelul nr.1 mm. durată. în 6 ore sau mai puţin. 50 cm.  ceaţa caracterizează cu precădere subunităţile mai joase (culoarele de vale şi depresiunile). când stratul de zăpadă creşte cu 50 cm sau mai mult în 24 de ore. Pragurile critice ale fenomenelor meteorologice periculoase         Ploi Zăpezi Viscol Furtuna (vijelie)  Chiciura. 1. avarii la acoperişuri şi construcţii (viteze ≥ 15 m/s).disfuncţionalităţi determină precipitaţiile sub formă de lapoviţă şi de ninsoare umedă care îngheaţă. viţa-de-vie în faza de formare a bobului. când se produc depuneri abundente de gheaţă pe conductorii aerieni. valurile de frig . . când dimensiunile boabelor de grindină (greloanelor) depăşesc 10 mm diametru. când viteza la rafală este ≥ 12 m/s (43 km/h) troienind zăpada proaspăt căzută. etc.Din punct de vedere climato-terapeutic. culturile înspicate etc.1 (maxim 2-13 zile).

luto-argiloasă.  factorii menţionaţi acţionează sinergic. praf. vii. forme de relief. exprimat în %. prismatică. → Măsuri nonstructurale pentru prevenirea şi diminuarea eroziunii de suprafaţă de pe versanţii cu folosinţe agricole. argilă în unităţi structurale: granulară. argilă: nisipoasă. livezi. fâneţe. având ca efect scăderea calităţii solurilor şi chiar anularea funcţiilor acestora. • gradul de structurare şi stabilitatea hidrică a structurii – modul de aranjare a particulelor de nisip. formate prin alterarea compuşilor din humus) . → Impactul pierderilor de elemente fertilizante de pe terenurile agricole în pantă. → Reabilitarea ecologică şi managementul durabil al zonelor cu terenuri degradate prin eroziune în adâncime şi/sau alunecări de teren. vii şi livezi pomicole. EX. poliedrică. în vederea stabilirii categoriilor de folosinţă. asupra fertilităţii solurilor. în sens negativ. soluri din domeniul forestier. prin intermediul proprietăţilor sale: • textura – proporţiile de participare a particulelor de nisip. • conţinutul în humus – materia organică descompusă alcătuită din acizi humici (foarte agresivi cu componentele minerale) şi humine (substanţe cu grad ridicat de polimerizare.Geografie aplicată şi planificarea teritorială VII. • coeziunea – gradul de aderenţă al particulelor solide. bălţi. columnară. tabulară. caracteristici edafice). Factorii cauzatori ai salinizării solurilor → 34 . luto-nisipo-argiloasă. sunt rezistente la eroziune.studii asupra deplasării de elemente fertilizante pe terenurile în pantă afectate de fenomenele erozionale. argiloasă. . Repartiţia terenurilor pe clase de calitate  Unitatea de pretabilitate . pentru creşterea calităţii vieţii şi protecţia mediului. conţinut în argilă şi humus ridicat). nisipo-lutoasă. praf. spaţii de agrement. . EVALUAREA POTENŢIALULUI BIOPEDOSFERIC ŞI ANALIZA RESURSELOR LOCALE → SOLUL determină rezistenţa pe care o opune manifestării proceselor de eroziune. introducerea în sol de compuşi organici mai mult sau mai puţin toxici. cu potenţial de eroziune. depinde de modul de aranjare a particulelor solide. → Calitatea solului rezultă din interacţiunile complexe între elementele componente ale acestuia şi poate fi legată de intervenţiile defavorabile şi practicile agricole neadaptate la condiţiile de mediu. → Ameliorarea.. construcţii civile şi industriale. EVALUAREA POTENŢIALULUI BIOPEDOSFERIC AL UNUI TERITORIU. necesită a abordare corelativă la nivelul următoarelor paliere de investigaţie: Repartiţia solurilor pe categorii de folosinţe  calcularea ponderii solurilor cu destinaţie agricolă (terenuri arabile. argilo-lutoasă. Identificarea factorilor restrictivi care afectează calitatea solurilor  factori naturali (clima. căi de comunicaţie.  acţiuni antropice agricole şi industriale discordante environmental.  Studiul pedologic cuprinde încadrarea terenurilor în clase de pretabilitate după folosinţă (arabil.diminuarea impactului proceselor erozionale asupra resurselor biopedosferice. păşuni.studiul proprietăţilor fizico-chimice ale solului de pe terenurile în pantă. luto-nisipoasă.reprezintă arealul rezultat prin gruparea unităţilor de teren conform unui anumit set de caracteristici specifice. coeziune. păşuni şi fâneţe naturale). • porozitatea – volumul porilor din sol . . halde. Îmbunătăţirea metodelor agrotehnice de conservare a resurselor de sol pe terenurile în pantă. păduri). Solurile bine structurate (cu stabilitate hidrică mare. luto-argilo-prăfoasă.studii privind reabilitarea organizării şi amenajării antierozionale a terenurilor agricole în condiţiile proprietăţii private. conservarea şi valorificarea solurilor degradate prin intervenţia antropică în agrosistemele din zonele colinare. prin eroziune. cu porozitate. arii protejate etc. . soluri acoperite de ape. acumularea de produse toxice provenind din activităţile industriale şi urbane. lacuri. de culoare închisă.

iar la o eventuală reamenajare a suprafeţelor respective. Efectele asupra solului sunt nocive. terenuri cu exces de umiditate freatică.  măsuri de limitare a factorilor riscogeni locali şi regionali. o Zonele critice sub aspectul degradării solurilor o Zone critice care necesita reconstrucţia ecologica a terenurilor. 35 . Decopertarea şi copertarea antropică Decopertarea se realizează de cele mai multe ori prin excavare.  În continuare.  pretabilitatea fondului pedologic la valorificarea agricolă şi măsurile pedoameliorative.  configuraţia reliefului  nivelul ridicat al apei freatice mineralizate  prezenţa unui substrat salifer  aplicarea irigaţiilor excesive  În regiunile cu climă secetoasă. el se amestecă pierzându-şi calitatea iniţială. plantele s-ar afla în contact direct cu materialul acoperitor şi nu cu solul iniţial. Acest tip de degradare este frecventă în zonele în care se execută lucrări ample. mărăcinişuri). incendieri. dar acoperirea poate avea şi un caracter extrem de haotic. mergând până la scoaterea lor definitivă din folosinţă.  Configuraţia reliefului influenţează depunerea sărurilor în sol prin faptul că în cazul reliefurilor joase de luncă. cât şi cu materiale amestecate. terenuri afectate de inundaţii. cum ar fi sterilul (halde). resturi de la construcţii). minieră prelucrătoare. De asemenea.gropi de împrumut (cariere părăsite). terenuri de pajişti invadate de vegetaţie neproductivă (tufişuri. Efectul negativ este acela că se produc pierderi de sol şi chiar şi atunci când materialul decopertat rămâne pe loc. Solurile pot fi acoperite în diferite grade. decopertarea poate afecta întreg volumul de sol sau numai fragmente din acesta. acoperirea se poate realiza atât cu material de sol. terenuri cu deponii (industriale . terenuri afectate de poluare (industria petrochimică. datorită temperaturii ridicate apa se evaporă iar sărurile se depun (precipită) în sol. terenuri cu vegetaţie degradată (desilvanizări. pedogeneza fiind întreruptă. sisteme de îmbunătăţiri funciare sau alte operaţiuni care implică excavarea solului. construcţii. Măsuri de reducere a impactului antropic asupra componentei edafice  refacerea calităţii solului prin implementarea unui cadru legislativ adecvat privind protecţia mediului natural care să delimiteze perimetrul de acţiune al agenţilor economici în perspectiva asigurării echilibrului ecologic dinamic. agrotehnici rudimentare. terenuri cu soluri scheletice (protosol aluvial scheletic). păşunat excesiv etc). materiale de construcţii).  formele potenţiale de risc de degradare edafică. avalanşe. menajere. deltă sau câmpie. Formele de impact antropic asupra stării de calitate a solurilor:  activităţile agricole: zootehnice (reziduuri).  În analiza potenţialului biopedosferic al unui teritoriu se vor menţiona următoarele elemente:  ponderea fiecărei categorii în totalul suprafeţei analizate. nivelul freatic este situat aproape de suprafaţa solului. terenuri (zone de risc) afectate de procese de mal. solul fiind distrus în mai toate situaţiile în totalitate.Geografie aplicată şi planificarea teritorială sărurile se acumulează în sol datorită următoarelor cauze:  ariditatea climatului. chimizarea agriculturii  practicarea culturilor irigate (aspectul „+” şi „–” al irigaţiilor)  activităţile din domeniul industrial  extinderea perimetrelor construite.  modalităţi eficiente de reechilibrare ecologică şi delimitarea arealelor prioritare. terenuri neproductive . Degradarea prin acoperire se referă la depunerea pe solurile deja existente a diferite materiale transportate de către om. Remarcăm faptul că. evapotranspiraţia depăşeşte valoarea anuală a precipitaţiilor atmosferice.  Tipuri de terenuri în care componenta edafică este puternic degradată (% din total) terenuri afectate de procese de ravenaţie terenuri dislocate (alunecări active şi semistabilizate). motiv pentru care nivelul freatic se ridică spre suprafaţă (regim hidric exudativ). Este frecventă atunci când se realizează căi de comunicaţii. sau al microformelor negative.

adoptat în 1985. 2005). calitativă). diminuarea acţiunilor factorilor de agresivitate. Fig.  Programul CORINE.. aceasta reacţionând la cele mai mici oscilaţii ale factorilor de mediu şi fiind puternic influenţată de intervenţia antropică. se diferenţiază în subunităţi. Programul CORINE Land Cover (Co-ordination of Informations on the Environment). o cultură care practic nu se opune eroziunii. Fiecare din aceste grupe se subdivide în numeroase subcategorii (echivalente cu tipuri de habitat). care trebuie să conducă la menţinerea unui grad relativ de intervenţie directă şi indirectă şi. Fiecare categorie-ecosistem (grupă). 10 Management agricol deficitar al unui teren în pantă (Berca. retehnologizarea şi modernizarea lucrărilor de amenajări. stimularea asocierii libere a proprietarilor de pământ în exploatări viabile. Totuşi. ameninţate într-o anumită regiune.Geografie aplicată şi planificarea teritorială        îmbunătăţirea sistemului instituţional actual de coordonare şi supraveghere a acţiunilor de protecţie a resurselor de sol cu reglementări privind: politica în domeniul fondului funciar. fiind o cultură rară. (3) Existenţa a unui teren abandonat. precum şi a efectului poluant al modului de gospodărire şi monitorizare a tuturor schimbărilor în acest domeniu. cu potenţial mare de degradare.  În clasificaţia habitatelor adoptată în cadrul proiectului. accentul se pune pe vegetaţie. îmbunătăţirea capacităţii bioproductive a solului prin asigurarea unei structuri optime a folosinţelor. asigurarea culturilor şi gospodăriilor agricole.. reglementarea utilizării produselor chimice (pesticide. în conformitate cu noile structuri de proprietate. proiectul a fost extins şi în România. VEGETAŢIA FORESTIERĂ ŞI IERBOASĂ Vegetaţia reprezintă o componentă de sinteză a peisajului geografic.este caracterizată prin prezenţa unor specii tipice de plante sau animale. etc. îngrăşăminte chimice. Se evidenţiază următoarele erori grave: (1) Culturile sunt amplasate de-a lungul curbelor de nivel. promovarea iniţiativei individuale cu ajutorul unei asistenţe externe prin care pe să se realizeze un sistem de agricultură durabilă şi competitivă.a. îndeosebi porumb. ecologizată în conformitate cu principiile ecologice moderne. Datele culese cu folosirea GIS.  Iniţiat în ţările UE. reconsiderarea de principiu a solului. sunt stocate după un format standard într-o bază de date regionale. unităţiile fitosociologice (comunităţile de plante) sunt organizate într-un sistem ierarhic.) prin adaptarea la condiţiile pedoclimatice ale ţării noastre. constituirea perimetrelor de ameliorare. în scopul adoptării măsurilor necesare pentru conservarea lor. cuprinzând în prezent 29 de state. asigurarea asistentei tehnice din partea statului. de îmbunătăţiri funciare. întrucât cunoştinţele privind plantele sunt mai complete. avea drept principale obiective identificarea şi întocmirea unui catalog sistematic al speciilor şi biotopurilor – cheie. neîntreţinut. etc. focar de infecţii. constând din 8 categorii mari (echivalente cu grupe de ecosisteme). probabil orientate aşa după modul de refacere a proprietăţii. evaluarea corectă a resurselor de sol (cantitativă. tip de habitat şi subunităţile acestora. (2) Culturile alese au fost prăşitoarele. ş. creditarea producătorilor agricoli. 10). arendarea terenurilor agricole.  Abordarea facilitează elaborarea unei strategii de conservare integrată a regiunii şi furnizează bazele pentru protecţia speciilor şi ecosistemelor. la rândul lor. 36 . fost islaz. Acestea. a pornit de la premisa că pentru conservarea biodiversităţii şi salvarea unor specii de la dispariţie este necesar să se salveze în primul rând habitatul acestora. M. în problemele protecţiei resurselor funciare (fig.

 este generator de O2 şi reglator al compoziţiei atmosferei. pădurea prin procesul de fotosinteză are o contribuţie esenţială în reglarea rezervei de oxigen la nivel local şi global. cu regenerare artificială). gorunul (Quercus petraea). B.  favorizează înmagazinarea apei. 3. zone umede (mlaştini. potrivit prevederilor Codului Silvic. pădurile se împart în două grupe majore:  grupa I-a: păduri cu funcţii speciale de protecţie. deşerturi şi tundre. iar unele specii au şi o valoare economică.  păduri cu funcţii de protecţie a solului şi terenului. bălţi).contribuie la păstrarea echilibrelor biocenotice. contribuind la evitarea colmatării lacurilor şi a terenurilor din lunci.  păduri cu funcţii de protecţie contra factorilor climatici şi industriali dăunători. puieţi forestieri şi ornamentali. 7. 8. Produsele principale sunt reprezentate de : • material lemnos pentru construcţii. 6. tufărişuri şi pajişti. munţi (roci şi grohotiş).  apără solul împotriva eroziunii. A. • plante medicinale. Păduri proprietate privată Pădurea îndeplineşte în principal funcţia de protecţie şi multiple funcţii economice. seminţe forestiere. 5. extragerea produselor accidentale şi tăieri de îngrijire (tăieri de transformare a păşunilor împădurite). În planul decenal de lucrări prevăzute în amenajamentele silvice se regăsesc diferite operaţiuni cum ar fi:  tăierile de regenerare (tăieri progresive şi tăieri succesive cu regenerare naturală.  tăieri de igienă. păduri. bradul (Abies alba). În raport cu funcţiile prioritare. ecosisteme marine şi costale. paltin (Acer pseudoplatanus). Principalele specii ce compun fondul forestier al României sunt: fagul (Fagus silvatica). Funcţia economică: Produsele pădurii se împart în două categorii şi anume produse principale şi derivate. pădurile din grupa I se diferenţiază în următoarele subgrupe funcţionale:  păduri cu funcţii de protecţie a apelor.  are un important rol de protecţie în cazul poluării fonice şi chimice. Funcţia de protecţie: Pădurea îndeplineşte următoarele roluri:  participă la procesul de formare. Operaţiunile de planificare a teritoriului trebuie să includă date referitoare la: 37 . În raport cu natura funcţiei atribuite. Produsele accesorii sunt reprezentate de : • fauna pădurii .  grupa II-a: păduri cu funcţii de producţie (economice) şi protecţie. • răchită. Păduri proprietate publică a statului 2.Geografie aplicată şi planificarea teritorială În cadrul programul CORINE s-au stabilit următoarele 8 grupe de ecosisteme: 1. 4. solul s-a format sub învelişul forestier). împiedicând formarea scurgerilor de suprafaţă şi a viiturilor în urma ploilor torenţiale şi a topirii zăpezilor.  păduri cu funcţii de recreere. ape interioare (râuri şi lacuri).  păduri cu funcţii de interes ştiinţific şi de ocrotire a genofondului forestier. ecosisteme agricole şi urban CATEGORIILE FONDULUI FORESTIER 1. • fructele de pădure şi ciupercile. stejar (Quercus robur). molidul (Picea abies). tăieri rase. evoluţie şi conservare a solului (cu excepţia zonei de stepă. 2. sub acest aspect. Păduri proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale 3. împiedicând producerea inundaţiilor. industrie şi combustibil. pinul (Pinus syilvestris).

-----. zonal şi azonal/ intrazonal. pot fi utilizaţi următorii indicatori: A. arin alb şi vişinul turcesc. 38 . Artificializarea peisajelor este reflectată de valorile obţinute pentru acest indice.pj. în rhexistazie  peisaje cu un echilibru ecologic puternic afectat (In = 5 . arinul verde. reintegrarea spaţial-funcţională a siturilor naturale degradate. Prezenţa resurselor se transformă într-o premisă favorabilă dezvoltării. (In = 10 . cătina albă. tipologia şi caracteristicile resurselor. ecologic şi biogeografic. salcâmul. pentru menţinerea rolului sanogen şi de recreere al pădurilor se propun urătoarele:  reconsiderarea rolului ecologic şi economic al spaţiilor forestiere. integrarea resurselor în circuitul productiv local. - exploatarea şi valorificarea raţională.pj. 2. (In = 0 . refacerea şi protejarea fondului biopedosferic. 5. strategii regionale). pinul negru. sol.  Reconstrucţia prin amenajări forestiere a peisajelor degradate trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte: regularizarea scurgerilor pluviale. litologie. facilitând diversificarea profilelor economice ale aşezărilor umane şi ocuparea polivalentă a forţei de muncă. 4. în biostazie  peisaje cu un echilibru ecologic moderat afectat. locale sau regionale. Pentru evaluarea gradului de transformare antropică a peisajelor.Geografie aplicată şi planificarea teritorială 1. antropic ) Resursele solului şi subsolului reprezintă baza de materii prime a oricărei economii. paltinul de munte. Indicele de naturalitate care reprezintă ponderea suprafeţelor acoperite cu pădure din suprafaţa spaţiului analizat. climat) şi coordonatele de dezvoltare locală (cerinţe economice de valorificare a spaţiului. conservării biodiversităţii şi refacerea genofondului. Diferenţieri regionale şi locale dpdv. Asigurarea permanenţei vegetaţiei lemnoase ca perdele de protecţie a terenurilor cultivate şi a axei căilor de comunicaţie. 6. RESURSELE LOCALE: biopedosferice (sol.  Principalele specii care se utilizează la împădurirea terenurilor puternic erodate sunt: arbori: pinul silvestru. Identificarea şi delimitarea arealelor cu deficit forestier şi disponibilităţi de împădurire. I n = Sf/ St x 100 Valoarea indicelui de naturalitate permite diferenţierea peisajelor în:  peisaje cu un echilibru ecologic puţin afectat.15) --. mojdrean. restricţii de exploatare a terenurilor limitrofe. forestiere. arbuşti: jneapănul. turistice ( potenţial natural. Propuneri pentru efectuarea lucrărilor de împădurire şi regenerare naturală a arboretelor. dpdv. subsol.5) --. B.pj. Indicele transformării environmentale este: S păd + S paj + S acvat S constr + S agric I te = S construită/ S pădure + S pajişte I te = În vederea unei dezvoltări durabile din punct de vedere al menţinerii echilibrului ecologic. salcâmul pitic şi lemnul câinesc. floristice). 3.10) ----. în parastazie Acest indice este reprezentativ dacă se consideră că pădurea este o suprafaţă nemodificată antropic radical şi dacă aceasta a reprezentat formaţiunea vegetală iniţială. faunistice. Caracteristicile structural-morfologice ale asociaţiilor vegetale şi ale fondului faunistic. realizarea unor proiecte de ameliorare în funcţie de condiţiile naturale (relief. repartiţia spaţială. Aspecte corelative între relief – climat – condiţiile fitogeografice şi trofice – arii protejate impact antropic.  constituirea unor culoare ecologice de susţinere a biodiversităţii şi de a interconecta toate biotopurile în ecosisteme teritoriale unice. lucrări speciale de susţinere a vegetaţiei instalate.

Geografie aplicată şi planificarea teritorială

VIII. EVALUAREA COMPONENTELOR ENVIRONMENTALE ÎN PLANIFICAREA TERITORIALĂ
„A proteja mediul înconjurător costă mult. A nu face nimic va costa mult mai mult.”
Kofi Annan

În dinamica şi evoluţia sistemelor environmentale, atât structura cât şi funcţionalitatea acestora se modifică continuu, evidenţiindu-se perioade de instabilitate, vulnerabilitate şi discontinuitate, a căror manifestare poate genera situaţii de risc. Complexitatea procesului de implementare şi de gestiune a intervenţiilor de planificare şi dezvoltare durabilă în ariile urbane şi periurbane, strâns conectate de zonele rurale, se bazează pe analiza unei multitudini de factori environmentali ce definesc starea şi calitatea mediului la un moment dat. Fenomenul de apariţie a unor factori perturbatori ai mediului şi de producere a dezechilibrelor ecologice a fost denumit poluare ( „polluo”, - ere = a murdări, a degrada). Cauzele apariţiei poluării pot fi sintetizate astfel: • utilizarea haotică a rezervelor naturale; • acumulări în mediu de substanţe neutilizabile; • generarea de substanţe noi, la care ritmul de consum-reciclare organică este inferior ritmului de apariţie; • creşterea demografică explozivă şi apariţia centrelor urbane suprapopulate; • dezvoltarea intensă a industriei, transporturilor şi a agriculturii; • extinderea perimetrelor construite şi diversificarea formelor de valorificare a spaţiului.
TIPURI DE POLUARE

După provenienţă  poluare naturală: biologică, fizico-chimică;  poluare antropică (artificială): industrială, agricolă, generată de transporturi, menajeră; După natura poluanţilor  poluare fizică: termică, fonică (sonoră), radioactivă, electromagnetică;  poluare chimică: cu carbon şi derivaţii acestuia, cu compuşii sulfului, flourului sau ai azotului, compuşi cu metale grele, materiale plastice, pesticide, materii organice fermentabile;  poluare biologică: prin contaminarea mediilor inhalate şi ingerate, prin modificări ale biocenozelor şi invazii de specii animale şi vegetale (de exemplu: insecte nedorite, buruieni, viruşi, bacterii);  poluare estetică: degradarea peisajelor datorită urbanizării, industriei, amenajării deficitare; După starea fizică a poluanţilor  poluare cu lichide  poluare cu substanţe solide  poluare cu gaze şi pulberi După mediul in care acţionează poluanţii:  poluarea aerului  poluarea solului  poluarea apei

a) Poluarea aerului - a cunoscut o mare amploare odată cu creşterea producţiei industriale, intensificarea
circulaţiei rutiere, incinerării deşeurilor menajere. Un fenomen foarte grav ăl reprezintă ploile acide cauzate de combinarea apei cu SOx şi NOx ce se transformă în acizi puternic corozivi. Efectele ploilor acide: - spălarea solurilor de substanţe nutritive; - distrugerea descompunătorilor din sol prin acidifierea soluţiei solului; - scăderea aprovizionării cu Ca a rădăcinilor arborilor ceea ce duce la încetinirea creşterii; - afectarea simbiozelor (ex.: micorizele între ciuperci şi rădăcinile plantelor superioare). b) Poluarea solului - Pesticidele, nebiodegradabile în majoritatea lor, se concentrează de-a lungul lanţurilor trofice, fiind toxice pentru plante şi animale. De asemenea, dăunătorii devin rezistenţi la pesticide, fiind necesară crearea de noi substanţe de sinteza, eficiente dar mai toxice pentru mediu. Combaterea biologică a dăunătorilor este o soluţie pentru reducerea poluării solului.

39

Geografie aplicată şi planificarea teritorială

c) Poluarea apei – circuitul apei de la sursa si pana la utilizarea in agricultura, industrie, gospodarii poate îngloba transportul de reziduuri din activitatea umana. Contaminarea apelor cu poluanţi duce la scăderea concentraţiei de oxigen dizolvat, ceea antrenează afectarea organismelor acvatice, marine sau dulcicole.
Eutrofizarea - reprezintă poluarea organică, mai ales a apelor continentale, datorită introducerii unor cantităţi excesive de nutrienţi, ca urmare a activităţilor umane. I. ABORDAREA PROBLEMELOR DE MEDIU – trebuie să vizeze următoarele coordonate:  localizarea surselor de poluare;  identificarea tipurilor şi a mecanismelor de poluare: poluare chimică, sonoră, vizuală; infiltraţie, dispersie, iradiaţie, încălzire, compresie mecanică;  natura poluanţilor şi formele de impact: poluanţi biodegradabili, nondegradabili;  dispersia şi gradul de receptare a fluxurilor de poluanţi: ariile de dispersie, ritmul emisiilor, intensitatea;  starea mediului: diagnoza şi prognoza;  disfuncţionalităţile environmentale induse: efectele directe şi indirecte;  modalităţi de reducere a impactului environmental;  strategii de reintegrare ecologică şi reechilibrare teritorială.
Tabelul nr. 2. Tipri şi forme de poluare
TIP DE POLUARE FORME DE POLUARE PUNCTIFORMĂ (LOCALĂ) LINIARĂ DIFUZĂ (AREALĂ)

• Accidente datorate transportului; • Poluarea accidentală; • Spargerea /defectarea unor con- • Poluarea accidentală care se ducte /racorduri manifestă de-a lungul • Spargerea /defectarea unor şoselelor, canalelor de rezervoare ce conţin produse evacuare a apelor uzate, chimice sau petroliere lichide malurilor cursurilor de ape sau sau gazoase; a căilor ferate. • Accidente industriale. • Deversarea pe sol şi în acvifer a unor efluenţi industriali, inclusiv ape cu temperaturi ridicate; • Instalarea unor depozite necontrolate de steril sau deşeuri; • Funcţionarea defectuoasă a unor instalaţii sau maşini (cu pierderi de substanţe nocive); • Foraje şi puţuri de extracţie a mineralelor sau a apelor subterane executate şi exploatate defectuos. • Scurgeri necontrolate din canalele reţelelor de asanare; • Degradarea învelişului vegetal din lungul drumurilor tehnologice; • Scurgeri necontrolate din conductele unor instalaţii tehnologice; • Realimentarea apelor râurilor sau acviferului cu ape uzate sau poluate; • Infiltrarea apelor nociviate în acvifere datorată exploatărilor miniere.

• Poluarera accidentală masivă a solului şi apelor subterane şi de suprafaţă datorată calamităţilor naturale (inundaţii, cutremure); • Ruperea unor baraje, diguri, etc. • Administrarea defectuoasă a îngrăşămintelor agricole; • Depozitarea necontrolată a nămolurilor de la staţiile de epurare; • Deversarea apelor uzate provenite din drenajul agricol; • Poluarea cronică a atmosferei (generează ploi acide care penetrează în sol şi acvifer etc); • Rezervoare individuale de combustibili pentru locuinţe prost administrate şi întreţinute.

CALITATEA AERULUI

 Poluarea aerului continuă să fie o problemă, mai ales în centrele urbane.  Sursele de poluare a aerului din aglomeraţiile urbane sunt constituite de către emisiile industriale:
industria metalurgiei neferoase (Baia Mare), industria chimică şi a cimentului (Turda, Câmpia Turzii), industria metalurgică (Cluj-Napoca, Câmpia Turzii), centrale termoelectrice (Oradea, Bistriţa), industria celulozei şi hârtiei (Dej) etc.

Poluare permanentă sau cronică

Poluare accidentală ocazională

40

Geografie aplicată şi planificarea teritorială

 Traficul auto contribuie în mare măsură la poluarea localităţilor cu particule: de Pb, NOx, hidrocarburi
organice volatile, particule în suspensii, SOx (motoare diesel).

 Emisii de amoniac (NH3) din descompunerea dejecţiilor agricole.
CALITATEA APEI

Tipuri de poluare - surse, caracteristici, efecte şi evoluţie Distingem mai multe tipuri de poluare:  cu germeni, virusuri şi alte organisme patogene;  cu substanţe organice biodegradabile (ce consumă oxigenul);  cu substanţe organice greu/nebiodegradabile;  cu îngrăşăminte agricole (poluarea cu nitraţi provine mai ales din agricultură);  cu substanţe minerale diverse;  cu substanţe uleioase şi reziduuri petroliere;  cu substanţe radioactive;  deversări de ape industriale şi menajere etc.  În funcţie de gradul de poluare, apele se grupează în următoarele categorii:  xenosaprobe (x): ape foarte curate, nepoluate. Grad oligotrofic (apa oligotrofă

prezintă o mare transparenţă, cantitate importantă de O2, în stratul superior, şi prezenţa sedimentelor de culoare brună, în stratul inferior).  oligosaprobe (o): ape curate, fără aport străin semnificativ de substanţe organice sau
uşor poluate, fără efecte negative decelabile.

 mezosaprobe (m): ape moderat poluate – până la poluate, semi-sănătoase, nivel
recuperabil de saprobitate („indice de curăţenie”), autopurificabil;

 polisaprobe (p): ape puternic poluate. Grad final de încărcare organică a apei.
Condiţiile anaerobe din sedimente trec şi în masa apei. Dezvoltare în masă a bacteriilor, Apă total anaerobă. Evaluarea calităţii apelor de suprafaţă constă în monitorizarea parametrilor biologici, hidromorfologici, fizico-chimici, a poluanţilor prioritari sau a altor poluanţi evacuaţi. Potrivit reglementarilor se disting 5 clase de calitate: I, II, III, IV şi V, definite astfel (cf. Legii nr. 310/2004, anexa 11): • clasa de calitate I - stare foarte bună/potabilă - nu prezintă alterări (sau sunt foarte mici) ale valorilor elementelor fizico-chimice şi hidromorfologice de calitate [alimentarea cu apă a populaţiei, utilizare în industria alimentară, locuri de îmbăiere şi ştranduri organizate]; • clasa de calitate II - stare bună - valorile elementelor biologice de calitate prezintă nivele scăzute de schimbare datorită activităţilor umane, dar diferă uşor faţă de valorile normale [ape care servesc la salubrizarea localităţilor, ape utilizate pentru sporturi nautice sau apele utilizate pentru agrement, odihnă, recreere şi reconfortarea organismului uman]; • clasa de calitate III - stare moderată - valorile elementelor biologice de calitate diferă moderat faţă de cele care sunt în mod normal asociate cu tipul de corp de apă de suprafaţă în condiţii nemodificate [ape utilizate pentru nevoi industriale, altele decât cele alimentare sau folosite în agricultură pentru irigaţii]; • clasa de calitate IV - slabă - prezintă alterări majore ale valorilor elementelor biologice de calitate în care comunităţile biologice importante diferă semnificativ de la valorile normale; • clasa de calitate V - proastă - prezintă alterări majore ale valorilor elementelor biologice de calitate în care sunt absente părţi mari din comunităţile biologice importante.
CALITATEA SOLULUI

Principalele restricţii care afectează calitatea solurilor sunt: - Excesul periodic de umiditate în sol - Eroziunea hidrică - provoaca pierderi de sol de pana la 40 t/ha.an. - Eroziunea eoliană - Conţinutul excesiv de schelet - Sărăturarea solului - Deteriorarea structurii şi compactarea solului - Starea agrochimică: pH, carenţe de microelemente, îngrăşăminte chimice - Poluarea chimică - Degradarea fizică a solului prin diverse lucrări
41

Cr). reziduuri de la vopsitorii. . iazuri de decantare.trafic ridicat – peste 40. depozite de steril. • halde rezultate din industria metalurgică. Ni. deşeuri şi reziduuri anorganice. zgurilor industriale. o nu exista facilitati pentru controlul biogazului produs. • halde rezultate din industria energetică. cenuşilor şi a altor deşeuri industriale. Gestionarea deşeurilor Principalele probleme cu care se confrunta gestionarea deseurilor în România sunt:  depozitarea pe teren descoperit. recuperarea lor este dificilă. produse petroliere. respectiv incapacitatea lor bioproductivă. o nu exista un control strict al calităţii şi cantităţii de deşeuri care intră pe depozit. cu intrare corespunzatoare şi panouri de avertizare. ele ajung pe depozite ca atare.000 auto/24h – în zonele urbane centrale. care nu mai pot fi utilizate în scopuri agricole. • halde rezultate din reziduurile menajere şi orăşeneşti.  Deşeurile. Mari suprafeţe sunt afectate de deponii.  Problema cea mai dificilă o constituie materialele periculoase (inclusiv nămolurile toxice. prezintă o susceptibilitate ridicată la eroziune.000 auto/24h – în zonele urbane periferice sau pe arterele de tranzit. TIPOLOGIA HALDELOR ŞI A DEPOZITELOR DE STERIL Haldele şi depozitele de steril – sunt structuri de acumulare antropică a materialului steril. a zonelor de agrement). - - Efectele traficului urban asupra calităţii aerului . explozive sau corozive. o multe depozite nu sunt prevazute cu împrejmuire. atunci când prezintă o amplasare inadecvată: haldele de decopertare care barează pârâurile ce drenează versanţii masivelor. astfel pierzându-se o mare parte a potenţialului lor util (hartie. • halde şi iazuri de decantare rezultate din industria minieră. dar şi traficului urban. inducând riscul barării albiilor râurilor. fiind amestecate şi contaminate din punct de vedere chimic şi biologic. o drumurile principale şi secundare pe care circula utilajele de transport deşeuri nu sunt intretinute. depozite de gunoaie. uleiuri uzate.000–40. pesticide. materiale plastice). deplasări uscate ). halde.Geografie aplicată şi planificarea teritorială Acoperirea solului cu deşeuri si reziduuri solide Deteriorarea caracteristicilor şi functiilor solurilor.  După poziţia amplasamentului în teritoriu: 42 . • halde rezultate din industria chimică.000 auto/24h – în zonele urbane mijlocii. etc.  depozitele actuale de deşeuri. amestecate. datorită conţinutului în substanţe toxice: metale grele (Pb. Materialele excavate din subteran sunt acumulate la gura galeriilor. a apelor de suprafaţă sau subterane.  colectarea deşeurilor menajere de la populatie se efectueaza neselectiv. în special cele industriale.trafic mediu – 20. în special cele oraseneşti. rostogoliri. sticlă. în funcţie de care se disting următoarele tipologii:  După provenienţa materialului constituent: • halde rezultate din industria materialelor de construcţie. Aceasta situaţie poate genera apariţia unor amestecuri şi combinaţii inflamabile. Gruparea complexelor de halde şi iazuri de decantare. sub forma haldelor grosiere sau a conurilor de împrăştiere care datorită inconsistenţei. Fe. Cd.trafic redus – sub 20. prin ravenaţie sau deplasări în masă (curgeri noroioase.  Multe materiale reciclabile şi utile sunt depozitate împreună cu cele nereciclabile. a răspândirii mirosurilor neplăcute. surpări de taluzuri. solvenţi. Zn. Calitatea aerului (Niveluri de poluare – distribuţiă spaţială) Poluarea aerului in zonele urbane se datoreaza in principal activităţilor industriale. zguri metalurgice) care sunt depozitate în comun cu deşeuri solide orăşeneşti. . poate fi făcută după mai multe criterii. mijloacele de transport nu sunt spalate la ieşirea de pe depozite.  terenurile ocupate de depozitele de deseuri sunt considerate terenuri degradate. nu sunt operate corespunzator: o nu se compactează şi nu se acoperă periodic cu materiale inerte în vederea prevenirii incendiilor. metale. constituie surse de risc pentru sănătate.  amplasarea depozitelor în locuri sensibile (proximitatea locuintelor. dintre care unele deosebit de periculoase.

• intensificarea gradului de entropie. se disting: • halde de materiale grosiere . pentru a separa toate sulfurile de gangă.  impermeabilizarea suprafeţei depozitelor de steril. • dezorganizarea reţelei hidrografice şi a scurgerii apei pe versanţi. • distrugerea ireversibilă a capacităţii de autostabilitate internă a sistemului environmental. respectiv remodelarea cu steril inert. sunt de reţinut următoarele:  stabilizarea haldelor de steril şi a iazurilor de decantare din punct de vedere fizic.sunt supuse proceselor intense de eroziune. Impactul antropic asupra mediului înconjurător este exprimat prin forma de răspuns a componentelor structurale ale sistemului environmental. 43 . pe termen lung: • dispariţia unor structuri geomorfologice. • restrângerea suprafeţelor forestiere. • halde de materiale eterogene. se disting: • halde funcţionale (active) – în care se desfăşoară procesele actuale de haldare • halde nefuncţionale (inactive) – rezultate din stocajul depozitelor în anumite perioade. haldele de steril se împart în: • endohalde (halde interioare) – amplasate în intravilanul/vatra localităţilor • exohalde (halde exterioare) – localizate spaţiul extravilan/moşia aşezărilor omeneşti  După criteriul funcţionalităţii.includ depozitele de materiale realizate pe baza unor documentaţii geotehnice (preponderent după anul 1970)  După textura materialului steril depozitat. • halde de materiale fine . cenuşi şi deşeuri menajere. halde amplasate în gropi rezultate din extracţia unor roci (cariere. acoperirea cu sol sau formarea unei pături vegetale. care prezintă taluzuri şi berme puţin afectate de procese erozivo-denudaţionale. fosilizate de depozite mai recente.  implementarea urgentă a soluţiilor fundamentate conceptual pentru restabilirea echilibrului dinamic. • impactul vizual cu amprentă negativă asupra regiunii.  După locul de amplasare în raport cu habitatul.  reâncadrarea în peisaj.prezintă acumulări vechi de materiale relocate antropic.includ acumulările de material steril provenite din iazuri de decantare nefuncţionale. realizate fără studii geotehnice • halde recente (actuale) .  revalorificarea sterilului conţinând minereu sărac.sunt formate din depozite miniere de steril.provenite din acumularea materialelor în urma decopertărilor şi derocărilor. excavaţii miniere). pentru a stopa infiltrarea apelor sau adăugarea de var şi fosfaţi în vederea reducerii reactivităţii sulfurilor. • degradarea sistemului environmental prin poluare.  efectuarea lucrărilor de drenaj a apelor de şiroire şi a celor subterane şi tratarea acestora. • halde neecologizate cu morfodinamică intensă . zgură industrială.  După gradul de reabilitare ecologică şi stabilitate morfodinamică: • halde stabilizate şi reabilitate ecologic parţial . • distrugerea habitatelor naturale.  aplicarea principiilor dezvoltării durabile şi reconstrucţia environmentală la nivel local şi regional. prezintă stabilitate precară a versanţilor şi potenţial ridicat de risc geomorfologic. există următoarele subtipuri: • halde vechi . • • • • Ca măsuri de primă necesitate. halde amplasate în râpi şi vâlcele . halde amplasate pe terenuri neaccidentate (lunci şi terase ale unor râuri). acoperite cu strat discontinuu de vegetaţie.Geografie aplicată şi planificarea teritorială halde amplasate pe terenuri accidentate (versanţi). care indică gradul de disfuncţionalitate şi dezechilibru. ce se impun a fi luate în scopul atenuării disfuncţiilor şi reabilitării ariilor cu fragilitate indusă antropic.  După vârsta formării. indus mediului cu efecte negative.

sau cu caracter particular.042 2. tânără.514 . TL.212 32.601 2. pentru evidenţierea unor fenomene extreme. care trebuie să fie cuantificată corelativ. Pentru elaborarea oricăror strategii de dezvoltare teritorială este necesară cunoaşterea perspectivei demografice:  analiza vectorilor demografici actuali şi potenţiali (populaţie activă/ şomaj). GR. comune.762 34. OT. în ritm rapid.636 1. coordonata structurală (populaţia activă) --. dotări medical-sanitare). oraşe. DETERMINĂRI GEOGRAFICE CORELATIVE DE ORDIN DEMOGRAFIC – dinamică. CL. VR AG.. NT.. PH. faţă de 722. în România este o „situaţie demografică dezechilibrată”.TR DJ. pe mediile de viaţă (rural/urban) şi sectoare economice profunde implicaţii sociale şi economice. judeţe. caracterizată de un indice de îmbătrânire de 1098 persoane vârstnice la 1000 de tineri.  corelaţii regionale între structura populaţiei pe grupe de vârstă şi sexe (pop. Se vor scoate în evidenţă deosebirile dintre subunităţile naturale şi dintre grupările de comune învecinate. pornind de la cauză (mişcarea naturală. BZ. politici. GT.  evoluţia indicilor densităţii în corelaţie cu factorii fizico-geografici.939. în 1992. economici.  delimitarea arealelor în funcţie de trendul demografic (ascendent.  analiza fenomenului de îmbătrânire demografică. rural-rural.317.0 79. IL. ce conduc la individualizarea unor areale în cadrul spaţiului investigat. dar având ca şi celule de bază unităţile administrativ-teritoriale de rang inferior (comunele) sau localităţile.  valorile densităţii populaţiei diferenţiate teritorial: densităţile maxime.3 60. vârstnică) şi planificarea economică. zonă. IS.5 36. medii. 3 Caracteristici demografice ale regiunilor de dezvoltare Suprafaţa totală Populaţia Judeţe (NUTS III) (km2) (loc) BC. Migraţia externă şi scăderea natalităţii au schimbat. Regiunea de dezvoltare (NUTS II) Regiunea NE Regiunea SE Regiunea S Regiunea SV Regiunea V Tabelul nr. regiune).033 3. descendent. potenţial şi riscuri Populaţia ca sistem – constituie cea mai valoroasă resursă.Geografie aplicată şi planificarea teritorială IX. VL AR.  tendinţe cu impact regional sub aspectul densităţii. sub aspectul coordonatelor demografice şi economice: 1. DB. Densitatea populaţiei:  reflectă indicii de concentrare/ dispersie a populaţiei din anumite unităţi de referinţă: regiuni. MH.738. analiza elementelor referitoare la populaţie se va face la nivel de regiune. creşterea rentabilităţii economice.  măsuri de stopare a declinului demografic (dezvoltarea infrastructurii. sociali. HD 44 Densitatea (loc/km2) 101. mediu urban-periurban. • relaţiile teritoriale existente între numărul de locuitori-resursele locale-gradul de valorificare. CT. deci la explicarea fenomenelor. sate. Evoluţia populaţiei şi potenţialul demografic: 1. SV. echilibrat). coordonata numerică (populaţia totală) --. CS.850.exprimă cantitatea forţei de muncă şi consumul potenţial de bunuri şi servicii create (dintr-un areal. municipii. urban-urban. Evoluţia numerică:  vor fi analizate creşterile/scăderile populaţiei pe anumite intervale temporo-spaţiale în corelaţie cu factorii cauzatori (contextul social-economic) şi trendul general al evoluţiei populaţiei. minime. TM. cunoscând efectul ajungem la depistarea cauzelor. GJ.  explicarea diferenţierilor demografice areale pe baza potenţialului de poziţie: • gradul de concordanţă regională dintre arealele de locuire umană şi morfologia teritoriului • localităţi cu poziţie favorabilă/mai puţin/defavorabilă faţă de axele de comunicaţie. Din punct de vedere spaţial.342. rural. BT.453 29. calea deductivă. etc. migraţiile) la efect (evoluţia numerică).exprimă calitatea şi varietatea activităţilor producătoare de bunuri şi servicii.318 3.7 97. 2.4 79. structura pe vârste a populaţiei. VS BR. Studiul dinamicii populaţiei poate fi abordat prin cele două direcţii metodologice principale: calea inductivă.  configuraţia repartiţiei populaţiei la niveluri microteritoriale (comunale). 2. adultă. După datele ultimului recensământ. etc. politici financiare.urban.850 35.

sezoniere. SJ. la valori peste 12%. etc.4 1212. 2007) 80. 60 de ani şi peste – 19. suprapopulare. între care se remarcă: factori economici (nivel scăzut de dezvoltare.160 2.tânără.738. 11) care exprimă mai multe tipuri de populaţii: Fig. mortalitate ridicată. Imigraţiile în locurile natale. migraţia interurbană şi interrurală.ianuarie.4%. 5. Structura populaţiei  Reprezentarea grafică a structurii populaţiei pe grupe de vârstă şi sexe se face prin intermediul unei histograme numite „piramida vârstelor” (fig.  evoluţia mişcării naturale a populaţiei pe anumite intervale temporale. populaţii de tip staţionar (echilibru între grupele de vârstă). factori sociali – (locuri de muncă numeroase. mortalitate.49 3.391 km2 2. migraţia inerregională. SM. atunci când grupa vârstnicilor nu depăşeşte 7 % din pop. îmbătrânire demografică).100 1. mortalitate infantilă. Bilanţul (soldul) migratoriu (pozitiv/negativ) . adică revenirile populaţiei după plecarea pe anumite perioade. CJ Regiunea Centru AB. 45 . pe baza Recensământului din 2002: sub 15 ani -17. .preferinţele ambientale (oraşe mici/mari.461 2.diferenţă dintre numărul emigranţilor şi al imigranţilor dintr-o localitate sau regiune. Migraţia are o motivaţie multiplă: a) există factori de respingere. factori sociali (şomaj. Bilanţul demografic total – suma algebrică dintre bilanţul natural şi bilanţul migratoriu.  evidenţierea zonelor aflate în echilibru demografic – explicarea cauzelor (grad redus de îmbătrânire demografică. ariile joase depresionare intramontane. spre regiunile cu resurse bogate. areale în care ponderea populaţiei tinere este scăzută. 11 Tipuri de piramide a vârstelor abpopulaţii de tip prograsiv (tinere) . inundaţii. CV. 16-59 ani .573. zilnice (navetism). etc.160 34. disponibilizãrilor masive de personal din industrie. .).6%.1 74. Dinamica migratorie: • particularităţile sistemelor demografice sub aspectul fluxurilor intrărilor şi ieşirilor. cu aceleaşi suporturi ca la primul grup: factori economici – oamenii migrează în căutarea unui loc de muncă.îmbătrânită. când valorile sunt între 7-12 %. îmbătrânire demografică.baza largă. poluare). b) există factori de atragere. HR. accesul la serviciile publice. sanitare şi comerciale).0%. condiţii de asistenţă medicală superioare. populaţii de tip reîntinerit cd  analiza diferenţiată a populaţiei pe cele două medii (componenta urbană/ rurală). migrarea tinerilor în cãutarea de oportunitãţi mai bune.în proces de îmbătrânire.  diferenţierea sporului natural al populaţiei pe medii de rezidenţă (urban/rural).539. SB Regiunea BucureştiIF. este rezultanta evoluţiei mişcării naturale şi migratorii a populaţiei: Bt = ( N − M ) + ( E − I ) . se numesc REMIGRAŢII (= migraţii de întoarcere).2 90. condiţii de locuire optime.328 (01.  INS. populaţii de tip regresiv – baza îngustă şi vârf îngroşat. 4. MM. bilanţ natural. factori environmentali (secete.Geografie aplicată şi planificarea teritorială Regiunea NV BH. georesurse insuficiente). totală. Mun. BV. • tipologia migraţiilor: migraţii permanente (mai mult de un an).  Majoritatea demografilor acceptă o definiţie operaţională simplă a procesului de îmbătrânire demografică: este vorba de creşterea ponderii populaţiei vârstnice în populaţia totală.207. Dinamica naturală a populaţiei:  aprecieri asupra indicilor de natalitate. Declinul demografic se datoreazã: ratei scãzute a natalitãţii.  evidenţierea zonelor cu deficit demografic: natalitate redusă. temporare (mai mult de o lună). o populaţie se consideră că este: . zone periurbane). BN. MS.821 238. spre zonele dezvoltate. Bucureşti Ilfov ROMÂNIA 34. factori environmentali .63. regiuni cu microclimat de adăpost.596 21. migraţii definitive. vârful îngust. calculat în valori absolute sau relative.  în marile oraşe specifică este migraţia populaţiei dinspre nucleul urban către zonele periferice.

presupune o prelungire a vieţii active incluzând şi perioada 65 – 67 de ani. inginereşti. Este influenţată de un complex de factori din sfera biologicului. Un studiu al Ministerului Sănătăţii. terţiar. 12 Piramida comparativă a vârstelor Structura populaţiei active  se va analiza structura populaţiei active în corelaţie cu distribuţia teritorială. arată ca România ocupă primul loc in Europa la mortalitatea infantilă. socialului şi economicului. secundar. Mortalitatea infantilă este un indicator cheie al sărăciei comunitare.000 de nou născuţi vii. studenţi.) în vederea soluţionării problemelor de prevenţie şi atenuare a riscului până la un nivel considerat acceptabil. plasează România în comparabilitate cu ţări din lumea a treia şi la mare distanţă de ţările europene. populaţia tânără va cunoaşte o scădere semnificativă de 127. 170 mor după naştere (mortalitate neonatală .  Îmbătrânirea populaţiei – este rezultatul direct al scăderii fertilităţii. economice. Gupa vârstnicilor va creşte de la 13. cele mai multe decese infantile s-au înregistrat în Regiunea de Nord-Est. din care cea mai mare parte o reprezintă femeile. părinţi. deşi mult diminuate faţă de 1989. cu impact negativ şi manifestare graduală.8 la mie. Protecţia Copilului şi Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului. Cel mai negativ aspect al mortalităţii este mortalitatea infantilă ale cărei valori. organizaţionale. Din 1. de la 426. unele chiar în tranziţie. Anul trecut însă maxima a fost atinsă în sud-vest cu 16. va avea în intervalul 2020-2025 vârsta cuprinsă între 50 şi 55 ani.6% în 2025. În 2035 această populaţie va ajunge la vârsta pensionării şi împreună cu populaţia aflată deja în pensie vor exercita o presiune apreciabilă asupra populaţiei ocupate. Statisticile arată că între 2000 şi 2006. faţă de cele 3 de astăzi (creşterea distanţei intergeneraţionale. cuaternar). bunici + străbunici. Riscul demografic poate fi pus în evidenţă prin însumarea mai multor procese cu impact negativ asupra societăţii:  Divorţialitatea – proces ce evidenţiază durabilitatea şi trăinicia cuplurilor. născut după Decretul privind interzicerea avortului din 1967. persoane casnice.3 copii/femeie) sub nivelul de înlocuire a generaţiilor (2. UNICEF România. Albastru: Populaţia prognozată pentru 2015 Roşu: Populaţia prognozată pentru 2025 Cel mai amplu segment de populaţie. părinţi – copii).3 la 299 mii în perioada 2003-2025 (fig.  Subfertilitatea – fenomenul de scădere dramatică a ratelor fertilităţii (indicele net de reproducere a populaţiei este de 0. 12). o Forţa de muncă se preconizează să revină la cele 4 etaje generaţionale tradiţionale: copii.4 46 . care are consecinţe majore în plan economic şi social. nivelul de cultură şi civilizaţie. etc.2% în 2003 la 17. Vârsta medie a populaţiei din mediul rural este de 39.  urmărirea tendinţelor ratei de activitate şi a populaţiei ocupate în diferite sectoare economice. La 1 ianuarie 2005 aproape 19% din populaţia rurală a depăşit vârsta de 65 ani. elevi.  Mortalitatea infantilă – reflectă indirect gradul de dezvoltare economică. rezultă un ritm anual de creştere de 2 %.  ponderea populaţiei active ocupată în sectoarele de activităţi economice (primar. o Noua familie care se conturează pe termen mediu şi lung în România.15 copii la o femeie).6 iar vârsta medie a mamelor la naştere este de 25 ani. Populaţia inactivă: pensionari. Fenomenul de îmbătrânire demografică este mai accentuat în mediul rural decât în urban. Fig. militari în termen. RISCURI DEMOGRAFICE ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI Risc demografic = posibilitatea unei continue degradări a stărilor de echilibru în funcţionalitatea sistemului demografic.care se produce în primele 28 de zile de viaţă). Managementul riscului = abordarea sistemică a diferitelor mecanisme (juridice.3 mii persoane. ceea ce conduce la înjumătăţirea efectivului populaţiei în 35 ani).Geografie aplicată şi planificarea teritorială Verde: Populaţia la recensământul din 2002. Datorită menţinerii fertilităţii (1.

Indicele de reînnoire a populaţiei de vârstă activă (în vârstă de muncă) . inversul raportului de dependenţă pentru vârstnici. 9. pentru că interacţiunea econo mic .calculat între grupele de vârstă extreme. 10.3 ani în rural.3 ani. pt. 7. INDICATORI DE EVIDENŢIERE A RISCULUI DEMOGRAFIC 1. 47 . Măsuri de prevenţie şi reducere a riscurilor demografice Necesitatea promovării unei politici de susţinere a creşterii demografice. cu 1.1.  Îmbunătăţirea nivelului de trai şi limitarea stării de sărăcie. ca urmare a accentuării discrepanţelor între cele două medii de rezidenţă (70. urban – 71.  Comparativ.4 ani mai mare decât cea a populaţiei masculine. RO este de 58. Este un indicator care are rolul de a indica nivelul de fertilitate a populaţiei. vârsta medie a populaţiei feminine este cu 2. Raportul de susţinere economică potenţial . pe de o parte. Exprimă presiunea populaţiei teoretic întreţinute asupra populaţiei apte de muncă (potenţial active).  Stimularea remigraţiei cu efecte pe plan economic. femei la 100 bărbaţi) --. România.7 ani). Indicele de îmbătrânire a populaţiei în vârstă de muncă .6 ani).  Depopularea rurală şi izolarea demografică ----. rural – 70. Concluzie: Starea sistemului demografic poate fi indicatorul stadiului atins în dezvoltarea durabilă. În mediul urban.6 %. 5.definit prin raportarea efectivului de adulţi vârstnici la cel de adulţi tineri (exemplu: P40-59/P20-39). faţă de 72.  Consolidarea unei structuri socio-profesionale dominată de sectorul serviciilor.15 ani în urban).  Diminuarea ponderii populaţiei ocupate în agricultură prin dezvoltarea durabilă a sectoarelor agro-alimentare competitive. în fapt. 100 femei la 105-106 bărbaţi ----.dezechilibre atunci când se depăşeşte 2%. Analiza stării demografice ar putea reprezenta cea mai bună evaluare a durabilităţii dezvoltării economice. durata medie a vieţii depăşeşte 75 ani pentru bărbaţi şi 80 ani pentru femei.demografic este prezentă în toate stadiile dezvoltării individului. 3. şi grupa adultă pe de altă parte: Rd = P0− 19 ani + P≥ 60 ani * 100 . mai exact raportul dintre numărul copiilor de la 0 la 4 ani şi numărul femeilor de vârstă fertilă (de la 15 la 49 sau 44 de ani). pentru ţările dezvoltate. Ponderea populaţiei tinere din populaţia totală . demografic şi social.7 ani. 55-59 ani sau 60-64 ani).Geografie aplicată şi planificarea teritorială ani.  Accentuarea discrepanţelor dintre durata medie a vieţii populaţiei din mediul urban şi mediul rural (media naţională este de 71.7 ani mai mare decât cea urbană (37. Indicele de feminizare (nr.  Creşterea gradului de şcolarizare şi corelarea formării profesionale cu dezvoltarea locală. 2. Aceasta. Pt. Coeficientul de presiune parentală . 20-24 ani. 6.calculat în ideea că persoanele de vârstă foarte înaintată (de pildă.depopularea satelor izolate sau cu dotări şi servicii limitate. Raportul de dependenţă economică .exod rural ---. după 40 ani raportul se inversează datorită: supramortalităţii masculine. peste 85 de ani) reclamă sarcini sporite de îngrijire care revin descendenţilor acestora. (pt.  Îmbunătăţirea calităţii serviciilor de sănătate şi eliminarea discrepanţelor. adică populaţia în vârstă de muncă raportată la populaţia vârstnică. sau 15-19 ani) şi efectivul uneia ce corespunde celor care ies din activitate (de pildă. iar în mediul rural cu 3. Indicele de îmbătrânire demografică . pt.obţinut prin luarea în considerare a raportului între efectivul unei grupe de vârstă ce caracterizează persoanele ce intră în activitate (de exemplu.care este. 8.6 persoane întreţinute la 100 persoane apte de P20− 59 ani P ≥ 60 ). dincolo de situaţia sistemului de asistenţă socială destinat acestei categorii de vârstă ( raportul este: P85+/P50-64). creşterii duratei medii de viaţă a populaţiei feminine şi a ratei mai mari de risc profesional.(P0-14/Ptot)100 .2 ani. (de pildă: P15-64/P65+). Ponderea populaţiei vârstnice – pragul critic pentru acest indicator se situează între 12 -14% . De asemenea diferenţe se înregistrează şi în durata medie a vieţii în mediul urban şi rural. P ≤ 14 muncă). Raportul copii/femei.( I = 4. la nivelul UE.

O definire certă a spaţiului rural apare în consecinţă posibilã prin luarea în considerare a următoarelor criterii de ordin : morfologic ( număr de locuitori. a căror funcţii primordiale de esenţă economică sunt cele primare. Definiţia distinge două nivele ierarhice ale unităţilor teritoriale: local şi regional. teritoriul ocupat de păduri şi păşuni. 2. cu salariaţi.. Sintetizând. un spaţiu (o regiune) este considerat rural dacã ponderea populaţiei care trãieşte în aşezări rurale depăşeşte 15%. În consecinţã spaţiul rural este extrem de variat. Ruralul semiagricol cunoaşte un declin demografic. spaţiu rural cuprinde o zonă interioară sau de coastă care conţine satele şi oraşele mici. cu o slabã densitate a populaţiei şi cu o activitate economicã diversã şi dispersatã. cuprinzând teritoriul agricol cultivat. Sociologie des campagnes du monde occidental. Acest tip de rural este „păstrător al unei agriculturi active”. aceasta desemnând mai degrabă teritorii. de populaţie şi de forme specifice de locuire. ce oferă o mână de lucru puţin calificată. structural şi funcţional ( tip de activităţi şi relaţii ). servicii) c. amenajările de zone neurbane pentru timpul liber şi distracţii ( sau rezervaţii naturale ). Şi în aceste comunităţi. riviera mãrii. Pentru a uşura analiza. Se caracterizează prin trecerea de la agricultură la industrie. OCDE dã conceptului de rural o accepţiune strict geograficã. Tipologia zonelor rurale în funcţie de specificul activităţilor: Bernard Kayser4.50%.. 2. corespund comunităţilor cu o densitate a populaţiei sub 150 loc/km2. agricultură. Ruralul intermediar. ruralul poate fi definit ca o asociere de spaţii fizice de extensiune variabilă. zonele rurale.populaţie rurală între 15 . predominant urbane . 31-33 48 . 5. tip de mediu ). 4. d. precizează că noţiunea de . în care majoritatea părţii terenului este utilizată pentru: a. decât comune şi oraşe. cu artizani şi comercianţi”. 3. regiunile sunt grupate în trei categorii: 1. dar comunităţile au mari exploataţii agricole şi o agricultură rentabilă. cel care cuprinde comunităţi cu 70% populaţie rurală care cunosc un mare declin demografic’’. predominant rurale . p. etc. funcţii.) şi aglomerările rurale. Unele comunităţi ale ruralului în stagnaţie se află în bazine industriale ”în declin”. Paris. Ruralul în mutaţie este un rural cu o populaţie agricolă viguroasă. densitate..populaţie rurală sub 15%. relaţii şi factori riscogeni Organizaţia pentru Comerţ şi Dezvoltarea Economică (OCDE) a dezvoltat o definiţie simplă a spaţiului rural.Geografie aplicată şi planificarea teritorială X. 3.Carta europeană a spaţiului rural ’’. relativ independentã de influenţa directã a zonelor metropolitane. unele sunt centre de cantoane agricole. Armand Colin. în funcţie de activitatea economică. 4 Bernard Kayser – La renaissance rurale. prin agricultură mare. cel cu o populaţie agricolă încă importantă. Comunităţile au o „ mare proporţie de inactivi şi retraşi”. Unele dintre ele sunt populate „cu o mare proporţie de profesii independente şi turistice”. teritoriul rural neagricol ( munţii. industrie. OCDE distinge unităţi funcţionale sau administrative mai mari.  La nivel regional. activităţile economice şi culturale ale locuitorilor acestor zone ( artizanat. . aflate în diverse stadii de evoluţie. În consecinţã. structura socio-profesională şi dinamica demografică a conturat următoarele tipuri de rural: 1. acvacultură şi pescuit.populaţie rurală peste 50%. populaţia agricolă este viguroasă. Comunităţile ruralului semiagricol se află şi în bazine industriale. prin poli rurali de atracţie. alte folosinţe ( cu excepţia celor de locuit ). Ruralul în stagnaţie. unele sunt situate la periferia bazinelor industriale tradiţionale sau la periferia bazinelor industriale recente. gradul lor de ruralitate depinzând de procentul populaţiei care locuieşte în comunităţile rurale.  La nivelul comunităţilor locale. . semnificativ rurale . 1990. b. Ed. cu scopul de a face comparaţii internaţionale ale condiţiilor şi tendinţelor rurale.Ruralul profund. silvicultură. ANALIZA INTEGRATĂ A SPAŢIILOR HABITAŢIONALE tipologie. alături însă şi de o agricultură săracă. Comunităţile sunt rezidenţe de salariaţi industriali calificaţi.

spaţiu rural predominant agricol – caracterizat prin : • agricultură foarte eficientã şi productivã. 3. spaţiu rural apropiat de marile centre urbane . 4. zonele rurale pot fi clasificate în zone rurale integrate. Uniunea Europeană recunoaşte că există trei zone standard cu probleme: • zone suferind din cauza presiunii vieţii moderne ( agricultură modernă şi noi zone rezidenţiale ). În cadrul acestei clasificări există totuşi o tendinţă de generalizare a zonelor rurale. • tradiţionalism scăzut. păduri. • zone locuite de persoane de vârsta a treia. Noi concepte privind tipologia rurală Datorită nevoii de a reflecta diversitatea rurală în interiorul cadrului de elaborare a politicii rurale. activităţile economice şi presiunea locuinţelor sunt toate în creştere în timp ce aprovizionarea este slab dezvoltată. Zona rurală prezervată (păstrată) – caracterizată de atitudini şi luare de decizii puternic anti-dezvoltare şi prezervaţioniste. creşterea populatiei. În numele păstrării valorilor estetice ale mediului natural şi arhitectural. comerţ ridicat. 2. spaţiu rural utilizat pentru turism . Clasificarea calitativă a zonelor rurale Pe lângă clasificările regionale bazate pe indicatori demografici. periferică ). unde agricultura şi instituţiile ei politice asociate încă mai au putere. insule. • dezvoltarea unor activităţi complementare. reducerea activităţilor agricole. 5. • migraţie a populaţiei ridicată. 4. spaţiu rural în dificultate – caracterizat prin: • zone montane. Acestea sunt : 1. Această structurare furnizează informaţii despre specificul zonelor rurale dar nu oferă şi informaţiile necesare pentru analizarea caracteristicilor economice.caracterizat prin: zone montane şi de coastã. Zonele pline de viaţă – unde populaţia.caracterizat prin: • • • • • • • • • surplus al zonelor rezidenţiale industriale şi de recreere.Geografie aplicată şi planificarea teritorială Din acest punct de vedere spaţiul rural poate fi structurat astfel: 1. spaţiu rural cu activităţi diverse. Zona rurală contestată – este aceea în care agricultorii şi antreprenorii locali influenţează scena politică şi privesc spaţiul rural doar ca un ansamblu de resurse economice de exploatat. Zona rurală paternalistă – zone unde încă mai domină mari proprietăţi private şi mari ferme iar procesul de dezvoltare este în mod decisiv conturat de proprietarii existenţi sau marii fermieri. sociale şi de mediu ale acestor zone.caracterizat prin: • dependenţa ridicatã faţã de agriculturã. • zone suferind din cauza declinului rural ( migrarea populaţiei. creşterea numărului locuitorilor. Zona rurală clientelistă – aflată în zonele rurale îndepărtate. pregătite (utilate) pentru turismul de masã (circuitul turistic ). În funcţie de gradul lor de integrare în economia naţională. 3.). identifică inegalitatea presiunilor ce se exercită în diferite zone rurale. zone rurale intermediare şi zone rurale îndepărtate. identifică patru tipologii ale zonei rurale care sunt definite pe baza persoanelor sau a grupurilor care exercită puterea predominantă asupra a ceea ce se întâmplă în aceste zone rurale. Satsangi şi colab. ele se opun proiectelor de dezvoltare industrială care pot ameninţa aceste zone. fragmentarea habitatelor. este util să se ia în considerare şi sistemele de clasificare calitative. (2001). dezvoltarea transportului ( creşterea traficului). dar o mare parte din restul economiei rurale este susţinută numai prin subvenţii de stat. • zone foarte îndepărtate ( populaţie redusă. Marsden. etc. 2. Ei sugerează că există şapte mari tipuri de zone rurale: 1. 49 . o agriculturã intensivă.

versanţii cu profil mixt. N= pop. altitudine) 2. 7. de platou calcaros)  aşezări localizate pe piemonturi  aşezări aflate pe conuri de dejecţie sau trene de glacisuri  aşezări din cadrul bazinetelor torenţiale suspendate  aşezări din depresiuni şi bazinete de contact litologic  aşezări din depresiuni de decopertare vulcanică prin epigeneză inversă  aşezări din depresiuni tectono – erozive  aşezări din bazinete depresionare structural – erozive: bazinete depresionare formate pe structuri anticlinale. N´= pop. tot. e) Indicele de simetrie . Distribuţia morfologico-hidrografică: a) Repartiţia aşezărilor pe subunităţi de relief: cele mai pretabile forme de relief pentru construcţii sunt reprezentate de terase. dar fragile din punct de vedere economic – conţin economii locale active. aşezări/ 100 km2]. satelor aparţinătoare. altitudinea reliefului.) 1. bazinetele depresionare dezvoltate în structuri sinclinale. incluzând zone cu teren abandonat. Zonele fragile – cu o creştere economică mică sau inexistentă. Zone în principal active. centrului aşezării. artere hidrografice. 3. Zonele sub presiune – unde populaţia şi presiunea locuinţelor sunt în creştere. b) Coeficientul de arealitate (a) – reprezintă raportul invers faţă de densitate [ a = supr. Distribuţia cantitativă a aşezărilor: a) Densitatea aşezărilor: este influenţată de gradul de fragmentare morfologică. unde. d) Indicele de dispersie al aşezărilor – conform formulei lui Demangeon Id = (N − N⋅) ∗ n N . relevată prin intermediul unor indicatori spaţiali statistico-matematici. prezentând o dispunere a vetrelor habituale sub forma modelului liniar.  migraţie a familiilor tinere în afară. max. Zone de regenerare – zone cu o mai mică presiune dar cu o largă răspândire a concedierilor. îndeosebi asupra celor de închiriat. multiaxial şi parţial circular (sate de margine de vale). indici de concentrare. Distribuţia cantitativă. 2. c) Distribuţia în altitudine: ponderea treptelor hipsometrice cu densitate ridicată a nucleelor habitaţionale. aşezări]. bazinete torenţiale cu aspect microdepresionar şi dinamică redusă. glacisuri. n = nr. 6.comună. Zone în tranziţie – care se refac după pierderea activităţii economice tradiţionale.Is = L . unele cu creştere economică indigenă. Distribuţia în funcţie de elementele geomorfologice şi hidrografice (forme şi subunităţi de relief. şi min. 5.Geografie aplicată şi planificarea teritorială 2. Zone intermediare – prezentând arii de concediere sau de presiune. de dispersie etc. conuri de dejecţie stabile. b) Gruparea aşezărilor în funcţie de arterele hidrografice: este condiţionată de mărimea acestora şi gradul de evoluţie al văilor şi culoarelor morfohidrografice. ariile depresionare şi de câmpie:  aşezări de terasă  aşezări cu vetre localizate în lunci  aşezări de versant sau culme nivelată (= de interfluviu.(densitate. (Densit./ nr. accesibilitatea în teritoriu şi condiţiile de mediu. dar presiunea asupra ofertei de locuinţe este mare. c) Distanţa medie dintre două aşezări (dm = a ) – se calculează pe baza coeficientului de arealitate. calculaţi la nivel de unităţi admin.-teritoriale de rang inferior . oraş . a aşezării. Analiza spaţiului habitaţional rural: Distribuţia spaţială a aşezărilor –trebuie privită prin prisma a două categorii de aspecte: 1.) [nr. În aceste zone are loc o 4. distincte spaţial. l 50 .

51 . pe căile de comunicaţie.amplasarea vetrelor în raport cu mezoformele de relief. reşedinţei administrative Pc – pop.unităţile de producţie.caracteristicile solului şi subsolului. a comunei (unităţii urbane). cu structură adunată.reprezentate de gări. unde S – supraf. atunci când includem şi oraşe foarte mici Pc = (N − N ⋅) ∗ n .pop. condiţiile climatice şi hidrografice. În acest sens se utilizează noţiunea de „sat convenţional” sau „aşezare convenţională”. pe baza cărora se construieşte o matrice a structurii urbane.dotările urbane (DU) .mărimea demografică a aşezărilor rurale:  aşezări foarte mici: sub 200 loc. transporturi. N – numărul de aşezări din teritoriu). rezultă. . este alcătuit din mai multe elemente aflate în relaţii de inter-condiţionare şi interdependenţă. n = numărul distanţelor. liniar-tentaculară. liniar.a.. unde Dt – distanţa teoretică Dr ( S N ). + dn . depouri. adunat-răsfirată. . h) Potenţialul de polarizare al centrelor comunale – exprimă gradul de atracţie al acestora sub aspect demografic.practicarea agriculturii şi unele activităţi industriale: prelucrarea lemnului.funcţiile aşezărilor rurale:  satele cu funcţii predominant agricole . turism). în mod necesar. cu funcţii multiple în viaţa socială şi cu numeroase relaţii cu exteriorul său”.. care asigure servicii de tip urban.Geografie aplicată şi planificarea teritorială f) Indicele de concentrare al aşezărilor: Ico = Dt .. g) Indicele de centraliate al centrelor de comună sau al reşedinţelor administrative – exprimat matematic prin distanţa medie dintre acestea şi satele aparţinătoare. complexă.reprezintă raportul dintre numărul de locuitori şi suprafaţa agricolă la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale  ELEMENTELE SISTEMULUI URBAN Pornind de la faptul că „oraşul reprezintă un spaţiu urban amenajat. liniară dublă. d1..  aşezări rurale mijlocii: 500 . „necesitatea abordării sale ca un sistem socio-spaţial”.specializate în cultura cerealelor şi a plantelor tehnice. . Oraşul. . . comunei sau oraşului. Dr – distanţa reală. creşterea animalelor etc. în cadrul teritoriului. triunghiulară.dn = dist. staţii de epurare a apei etc.  aşezări rurale foarte mari: peste 4000 loc. depozitare şi desfacere etc. radiară. simplă. specificul vegetaţiei naturale etc.structura vetrei aşezării: aşez. staţii de călători. Densitatea fiziologică .  aşezări mici: până la 500 loc.. Ice = d1 + d 2 + .  satele cu funcţii agricole si de servicii (comerţ.formă: dreptunghiulară. aşezărilor convenţionale Principalele criterii utilizate în tipologia aşezărilor rurale sunt: .  aşezări rurale mari: 1500-4000 loc. Dintre acestea cele mai reprezentative sunt: .forma şi textura vetrelor . rectangulară. exploatarea resurselor minerale ş. circulară.reprezintă raportul dintre numărul de locuitori şi suprafaţa arabilă la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale  Densitatea ecologică . unde.. viticultura. dintre centrul comunal şi fiecare dintre n satele aparţinătoare. risipită .pop.reprezintă raportul dintre numărul de locuitori şi suprafaţa forestieră la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale  Densitatea agricolă . Pc N´.cadrul natural (CN) . răsfirată.unităţile economice (UE) . alungită.textură: liniară. . N.1500 loc. tot.  satele agro-industriale .

Marile cartiere rezidenţiale prezintă centre terţiare secundare. . facilitarea proceselor de delocalizare a industriilor poluante. trecerea de la unul la altul fiind lentă sau bruscă. cu caracter mai mult sau mai puţin restrictiv. Tradiţional. Oraşele mari prezintă o reţea polinucleară.. asigurarea fluenţei traficului intra-urban etc. structură pe grupe de vârste şi sexe. feroviare şi aeriene din zonă. ordonată sau haotică. distribuirea în teritoriu etc. culturale şi religioase. . b) funcţia de locuire (FL). gaze. c) funcţia cultural . terţiară.spaţiile verzi (SV) – zonă de odihnă şi agrement. Restricţiile ecologice au ca scop descongestionarea centrelor. . f) funcţia estetică (FE). Porturile sunt cunoscute prin localizarea serviciilor.. se disting următoarele zone funcţionale: • Zona terţiară sau de servicii.populaţia (P) . remarcându-se o varietate de peisaje interne. electricitate. alte plantaţii etc. telefonie. (P). Această diversitate este determinată de existenţa în cadrul oraşului a trei subspaţii de bază: concentrări de locuinţe.reprezentat prin zone de locuit.sub aspectul resurselor de muncă. FUNCŢIILE URBANE Funcţiile sistemului urban au în vedere: a) funcţia economico .locuinţele (L) .fondul locuibil existent pe grade de confort şi zone de amplasare.productivă (FEP). termoficare. zone sportive. concentrări de activităţi productive (industriale şi meşteşugăreşti).persoanelor şi mărfurilor prin intermediul reţelelor rutiere. PUD-uri) • Factori financiari şi fiscali • Factori ecologici. tectonică.Geografie aplicată şi planificarea teritorială . monumente etc. care sunt tot mai mult luaţi în ecuaţia structurării spaţiilor urbane. ZONELE FUNCŢIONALE Spaţiul urban este foarte heterogen.cadrul construit şi compoziţional (CCC) . armonizarea zonelor rezidenţiale cu cele de producţie. ANALIZA SPAŢIULUI HABITAŢIONAL URBAN: vizează  Tipologia aşezărilor urbane  Individualizarea şi analiza zonelor periurbane (preorăşeneşti)  Studiul reţelelor şi sistemelor urbane  Analiza structurilor interne  Dinamica oraşelor şi a sistemului urban  Vulnerabilitatea oraşelor la factorii de risc Factorii care generează structurarea internă a oraşelor aparţin următoarelor categorii: • Factori fizico-geografici (relief. .prin toate caracteristicile sale: număr. grad de valorificare. structuri socioprofesionale etc. diferite dotări sociale.administrativă şi de servire (FCS). disponibil de terenuri pentru un ansamblu de locuit etc. reţea hidrografică etc). e) funcţia ecologică şi de relaxare (FER).circulaţia (C ) . deplasări.. d) funcţia de comunicare (FC).    Principalele zone funcţionale sunt stabilite în raport de rolul pe care îl are un subspaţiu relativ omogen în funcţionarea oraşului propriu-zis.forţa de muncă (FM) . Localizarea acestor subspaţii este foarte diferită. PUZ-uri. cel puţin de un anumit tip.reţele edilitare de apă potabilă şi industrială. g) funcţia strategică (FS). în ariile litorale. de regulă este concentrată în centru sau pe o stradă principală. 52 . Acestora le corespund la nivel intra-urban funcţii specifice: funcţia rezidenţială. canalizare. concentrări de activităţi terţiare. • Factori economici (interni şi externi) • Factori istorici • Factori legislativi (PUG-uri. .echiparea tehnică (ET) . . secundară. climă.

Alte zone funcţionale sunt mai mult sau mai slab conturate şi se pot referi la zonele politicoadministrative. industriile poluante se localizează la periferie sau sunt delocalizate în alte arii învecinate. dane portuare. a poluării. zonele de influenţă sunt foarte bine conturate în statele slab dezvoltate acolo unde decalajul urban-rural este foarte mare. 53 . Astfel un oraş mic va oferi totdeauna o gamă redusă de produse şi servicii ariei înconjurătoare. cu funcţii complexe. a finanţelor locale ş. De regulă. Disfuncţionalităţile majore se referă la creşterea congestiunii urbane. Zonele de transport şi depozite.m. unde diferenţa dintre rural şi urban aproape a dispărut. a criminalităţii. în special după cel de-al doilea război mondial. b) talia oraşului are un rol esenţial în structura şi extinderea zonei de influenţă. Se pot distinge zone rezidenţiale cu clădiri monofamiliale şi cu clădiri multifamiliale. însemnând o îngămădire dezordonată de locuinţe foarte modeste. Impactul vecinătăţii unor fluvii. evident mai extinse teritorial. Principalele probleme la care răspunde economia urbană sunt reprezentate de: managementul crizei economice la nivel local dimensiunile patologiei urbane capacitatea redusă a căilor de rulare în raport cu traficul urban cererea continuă de locuinţe Mărimea zonei de influenţă depinde de mai multe elemente dintre care menţionăm: a) nivelul de dezvoltare a ţării. depozite în jurul gărilor. care poate influenţa puterea de coordonare teritorială a oraşelor. catene muntoase sau graniţe se regăseşte uşor atât în extinderea zonei de influenţă. influenţa se realizează mai ales în plan cultural. are o zonă de influenţă mult mai vastă şi relativ bine individualizată. Zonele rezidenţiale. cât mai ales în asimetria acesteia. Ocupă cea mai mare suprafaţă: în unele oraşe noi acestea sunt grupate în jurul întreprinderilor industriale. favelas-uri în Rio de Janeiro sau alte oraşe braziliene şi barriadas în Lima. ELEMENTE DE ECONOMIE URBANĂ Caracteristici generale. în cele vechi la distanţe mult mai mari. În oraşele industriale. În ţările dezvoltate din punct de vedere economic. zonele speciale etc. cartierele rezidenţiale sunt sărace. încălţăminte. precum şi câteva particularităţi.d. obiecte de lux) sunt menţinute pe vechile locaţii. care au funcţiuni precise şi care depăşesc cu mult satisfacerea necesităţilor spaţiului urban propriu-zis. o arie puternic urbanizată presupune zone de influenţă mult restrânse în jurul oraşelor. pe când cele nepoluante (textile. aceasta este localizată pretutindeni. care cunosc denumiri diferite.Geografie aplicată şi planificarea teritorială • • • • Zona industrială. c) densitatea centrelor urbane are un impact direct asupra extinderii zonei de influenţă urbană. pe când unul mare. adresându-se unui stat sau mai multor state (Rotterdam. care sunt deţinute de mari antrepozite. pe când una cu o densitate redusă a oraşelor dă posibilitate acestora să dezvolte zone de influenţă mult mai coerente şi. zonele de afaceri. Oraşele porturi prezintă spaţii specifice. a locuinţelor. Oraşele continentale interne au suprafeţe mari ocupate cu căi ferate. Economia urbană a apărut din necesitatea găsirii unor soluţii la problemele şi disfuncţionalităţile cu care s-a confruntat oraşul. spaţiul urban fiind un ţesut nedefinit:.. zonele de recreere. care le individualizează: bidonvilluri (în oraşele din ţările francophone africane. La periferia oraşelor. social şi al prestigiului. De regulă. de exemplu). pe care autorităţile locale trebuie să le rezolve. d) poziţia geografică faţa de elemente naturale majore sau faţă de graniţele politice.a.

dezvoltate suprateran şi subteran.PROBLEME SPECIFICE VIZATE ÎN PLANIFICAREA TERITORIULUI Infrastructurile teritoriale – constituie ansamblul sistemelor. tipologia. mărfuri şi persoane asigură şi susţin echilibrarea diferenţierilor spaţiale între zonele geografice cu surplus şi cele cu deficit. Infrastructurile teritoriale prin asigurarea suportului vehiculatoriu pentru traficul de materii prime.  gradul de dezvoltare şi complexitatea infrastructurilor teritoriale condiţionează evoluţia celorlalte componente antropice ale spaţiului (aşezări.  infrastructurile tehnice ale teritoriului constituie „osatura dezvoltării teritoriale”. în prezent o infrastructură de transport funcţională reprezintă un factor de avantaj major în competiţia naţională şi internaţională.   54 .  repartiţia spaţială a acestora. prin conectarea lor la ansamblurile economice şi sistemele de aşezări existente.  starea lor actuală. Lipsa unor categorii de infrastructuri din cadrul unui teritoriu sau starea precară a acestora se constituie într-un factor de inhibare a dezvoltării şi de transformare a acelui teritoriu dintr-o zonă centrală (care se calează de obicei pe o aşezare) în una periferică cu fluxuri divergente. sistemele economice etc. reţeaua hidrografică.) determină configuraţia spaţială a infrastructurilor teritoriale şi rangul acestora. Reţeaua căilor de comunicaţie rolul reţelei căilor de transport şi comunicaţie în dezvoltarea unei regiuni este determinant. care au ca scop asigurarea accesului.  infrastructură nu înseamnă doar instalaţii ci şi spaţii funcţionale. Evaluarea parametrilor funcţionali ai reţelei căilor de transport şi comunicaţie din prisma planificării teritoriului. tipologia şi densitatea infrastructurilor teritoriale constituie suportul şi orientează modul de valorificare economică a unui teritoriu.  prezintă o distribuţie teritorială corelată cu formele actuale de organizare a spaţiului geografic (locaţiile de exploatare a materiilor prime. reţelelor tehnice şi a instalaţiilor aferente acestora.Geografie aplicată şi planificarea teritorială XI. acesta reprezentând într-un fel „cartea de vizită" a teritoriului respectiv. Configuraţia spaţială. rangul şi nivelul de dezvoltare a infrastructurilor teritoriale.  prezintă funcţia de a corecta unele deficienţe şi a spori valoarea economică a teritoriilor. energie.  în strategiile de dezvoltare teritorială ca prioritate trebuie să se regăsească investiţiile în infrastructuri şi ulterior în alte componente teritoriale. Concluzii:  dezvoltarea unui teritoriu depinde în primul rând de starea. a rezervaţiilor şi ariilor protejate. valenţele naturale şi antropice ale unui spaţiu geografic (configuraţia reliefului.  reprezintă componenta geospaţială care asigură şi susţine existenţa sistemelor socio-umane.  acestea sunt primele care se implementează în cadrul oricăriui teritoriu modul de dezvoltare ale celorlalte componente antropice (aşezări. reclamă dezvoltarea în paralel şi a unor infrastructuri teritoriale specifice. tipul de valorificare economică .  infrastructurile teritoriale introduc în circuitul economic noi teritorii. în special de populaţie. stimulare sau inhibare a dezvoltării spaţiale. formele de prezervare a mediului etc.  dezvoltarea accelerată a aşezărilor urbane. transportului şi comunicaţiei în teritoriu. aşezările etc. centrele de prelucrare şi pieţele de desfacere se află repartizate în diferite puncte ale teritoriului).  rolul căilor de comunicaţie în situl geografic. INFRASTRUCTURA MAJORĂ . forma de valorificare economică a resurselor şi teritoriului. poziţia resurselor solului şi subsolului. informaţie.  afectează nu numai comunitatea locală ci şi pe cei aflaţi în tranzit.).). Rangul infrastructurilor teritoriale şi gradul de modernizare a acestora constituie un factor de orientare. trebuie să urmărească mai multe aspecte:  analiza situaţiei existente şi depistarea disfuncţionalităţilor. Pe de altă parte.

drumuri naţionale principale.între oraşul cu satele care îi aparţin.autostrăzi. şi cuprind: a) drumurile comunale. ale populaţiei şi de apărare a ţãrii. şosea. dotate de obicei cu câte două benzi de circulaţie pe sens. b) drumuri de interes judeţean.Străzile din localităţile urbane se clasificã în raport cu intensitatea traficului şi cu funcţiile pe care le 5 Clasificarea şi încadrarea drumurilor . . b) drumurile vicinale sunt drumuri care deservesc mai multe proprietăţi. se deosebesc de autostrăzi prin faptul că sensurile de circulaţie sunt separate prin marcaje longitudinale. precum şi cu alte sate.Legea nr.reşedinţe de comună. care asigurã legătura între: . .drumuri naţionale europene (E). alee. petroliere. energetice. şi cu obiectivele istorice importante. drumurile5 se împart în: a) drumuri publice . care asigurã legăturile: . Drumurile de interes local . în ordinea importantei.obiective de utilitate publicã destinate circulaţiei rutiere. Din punct de vedere al circulaţiei. Drumurile de interes naţional aparţin proprietăţii publice a statului si cuprind drumurile naţionale. .  Din punct de vedere al destinaţiei. Această categorie are o importanţă deosebită în dezvoltarea reţelei de drumuri în general. şi pot fi: . precum si cele pentru organizările de şantier. drumurile se împart în: a) drumuri deschise circulaţiei publice. forestiere. cu reşedinţele de comună. . industriale si altora asemenea. Acestea sunt proprietate publicã.drumuri expres drumuri de mare capacitate şi viteză. . precum şi cu ţările vecine. Drumurile de interes judeţean . bulevard. indiferent de denumire: stradă. b) drumuri de utilitate privatã .fac parte din proprietatea publicã a judeţului şi cuprind drumurile judeţene. ele sunt administrate de persoanele fizice sau juridice care le au în proprietate sau în administrare. miniere. care cuprind toate drumurile publice si acele drumuri de utilitate privatã care servesc obiectivele turistice ori alte obiective la care publicul are acces. fiind situate la limitele acestora. cu obiectivele importante.oraşe şi municipii.între reşedinţa de comună cu satele componente sau cu alte sate. . Secţiunea a II-a.între sate. care afectează sau pot afecta starea căilor de transport şi siguranţa traficului. Din punct de vedere funcţional şi administrativ-teritorial.Geografie aplicată şi planificarea teritorială evaluarea dinamicii componentelor teritoriale în corelaţie cu axele de comunicaţie regionale naţionale şi transnaţionale (culoare europene de transport). b) drumuri închise circulaţiei publice.reşedinţele de judeţ cu municipiile. ca si cele din interiorul acestora. 55 . 82 din 15 aprilie 1998. iar intersecţiile cu alte căi de comunicaţie nu sunt rezolvate obligatoriu denivelat. legate de apărarea ţării. chei.aparţin proprietăţii publice a unităţii administrative pe teritoriul căreia se află. cu oraşele. care cuprind acele drumuri de utilitate privatã care servesc obiectivelor la care publicul nu are acces.drumuri naţionale secundare. drumurile publice se împart în următoarele categorii: a) drumuri de interes naţional. . în scopul satisfacerii cerinţelor de transport unitar ale economiei naţionale. cu porturile şi aeroporturile. care asigurã legăturile cu capitala ţãrii. agricole. . fundătură. c) străzile sunt drumuri publice din interiorul localităţilor.  identificarea fenomenele naturale nefavorabile. uliţă etc. c) drumuri de interes local. . reşedinţele de judeţ.  încadrarea în categoriile funcţionale ale drumurilor publice. cale. între ele. cu obiectivele de interes strategic naţional. având în vedere că pot constitui tronsoane alternative sau legături reale între aşezări umane sau zone (puncte) de interes.destinate satisfacerii cerinţelor proprii de transport rutier în activităţile economice. splai. cu staţiunile balneoclimaterice şi turistice. de acces în incinte.

etc. calitatea necorespunzătoare a unor materiale de bază. Apare astfel paradoxul: creşterea imobilităţii datorită abuzului de mobilitate. ceea ce conduce la strangularea traficului. traversează localităţi. 6.scăderea vitezei medii de parcurs până la eliminarea eficienţei însăşi a acestui mijloc de deplasare. în care omul şi automobilul îşi dispută suprafeţe egale. cel mai adesea în zonele centrale. Un efect deosebit de negativ asupra amenajării teritoriului urban (în vederea realizării căilor de rulare pentru vehicule) îl are scoaterea din circuitul normal de folosinţă a unor suprafeţe de teren extinse. marcajul foarte prost al drumurilor. • Lăţimea platformei multor drumuri nu este corespunzătoare. neconcordanţa dintre creşterea valorilor de trafic şi fondurile alocate pentru întreţinerea dramurilor. legislaţia incompletă şi incoerentă. lipsa utilajelor specifice performante pentru realizarea lucrărilor înainte de 1990 şi insuficienţa acestora după 1990. eroziune de mal.consumul avid de spaţiu (25 m2 pentru fiecare automobil în staţionare reprezintă echivalentul suprafeţei locuibile minimale pentru o familie cu 3 persoane) transformă oraşul într-o zonă de conflict. .creşterea numărului de accidente. lipsa unei strategii naţionale şi pe plan local viabile în domeniu. lipsa lucrărilor de întreţinere curentă a drumurilor în perioada 1980-1990. în special a bitumului.Geografie aplicată şi planificarea teritorială îndeplinesc.judeţene şi comunale. Dintre consecinţele cele mai evidente ale acestui fenomen pot fi amintite: . 3. Disfuncţionalităţile majore din cadrul reţelei de drumuri publice derivă din mai mulţi factori: • Lipsa unor trasee echipate la standarde europene care să faciliteze cooperarea internaţională. care antrenează pierderi umane şi materiale. • Drumurile publice. 7. ziduri de susţinere. chiar arterele de circulaţie sunt blocate de vehicule parcate. c) străzi de categoria a III-a . care asigură preluarea fluxurilor majore ale oraşului pe direcţia drumului naţional ce traversează oraşul sau pe direcţia principală de legătură cu acest drum. 5. înzăpeziri şi depuneri de polei). în mare parte nu asigură o suprafaţă de rulare corespunzătoare pentru desfăşurarea unui trafic de călători şi de marfă în condiţii de siguranţă şi confort. Pe de altă parte. greşeli de proiectare şi execuţie asociate cu tronsoane nemodernizate. b) străzi de categoria a II-a . . viteza de circulaţie fiind redusă pe aceste sectoare. în zonele cu trafic foarte redus. care asigură circulaţia majoră între zonele funcţionale şi de locuit. cu „efecte paralizante” asupra activităţilor economice şi sociale. • Întreţinerea precară a infrastructurii reţelelor de comunicaţie şi a sectoarelor aferente acestora (rigole de scurgere a apei pluviale. unele calamităţi naturale care au influenţat negativ programele de întreţinere curentă a reţelei de drumuri şi poduri. La baza stării tehnice actuale a drumurilor publice se află o serie de factori: 1. d) străzi de categoria a IV-a . În mod necontrolat.magistrale. şi insuficienţa acestora după anul 1990. datorită frontului îngust al limitei de proprietate. etc. mai ales în ceea ce priveşte drumurile locale . . • Prezenţa a numeroase sectoare de drumuri supuse riscurilor foarte mari de degradare în urma acţiunii proceselor naturale (alunecări. astfel: a) străzi de categoria I . 4. 2.Străzile din localităţile rurale se clasificã în: a) străzi principale b) străzi secundare. subdimensionarea şi colmatarea multor podeţe. structura oraşului se subordonează necesităţilor impuse de transport.ştrangularea fluxurilor de circulaţie. . 56 . • Inexistenţa unor variante viabile de ocolire a ariilor urbane.de legătură.aglomerarea excesivă a suprafeţelor carosabile.colectoare. care preiau fluxurile de trafic din zonele funcţionale şi le dirijează spre străzile de legătură sau magistrale. • Drumurile judeţene şi comunale. .de folosinţă locală. în cea mai mare parte.). care asigură accesul la locuinţe şi pentru servicii curente sau ocazionale. inundaţii prin revărsare şi inundaţii torenţiale.

halte. lucrările de artă şi sisteme de avertizare sunt inspectate periodic şi remediate defecţiunile constatate. depouri etc. Ape industriale / reziduale: deversări întâmplătoare.). tehnologiile moderne implementate în construcţia de autovehicule. Infrastructură stradală deficientă. există următoarele disfuncţionalităţi:  străzi cu gabarite necorespunzătoare categoriei. 57 .stabilirea unor rute fixe pentru mijloacele de transport.  liniile de cale ferată.  străzi cu capacitate de circulaţie depăşită. datorită gradului ridicat al riscului de producere a accidentelor în cazul apariţiei unor astfel de situaţii. cerând soluţii inovatoare într-un proces de management urban integrat. . Referitor la transportul intraurban se urmăresc douã aspecte: posibilitatea accesului la toate punctele de interes şi fluxul de autovehicule. Evaluarea problemei transportului în oraş . respectiv fluxul mijloacelor de transport rutier interurban. opţiunea participanţilor la trafic pentru diverse mijloace de transport. numai a autobuzelor şi taxiurilor. Soluţii propuse pentru rezolvarea problemelor generate de trafic Pentru oraşele mici sunt recomandate următoarele rezolvări: . pericole şi ameninţări pentru mediul natural.  gradul de acoperire a teritoriului cu căi ferate. Raportat la elementele stradale. în special în zonele sărace şi periferice. poluatoare şi periculoase; 3. Oraşelor mari le sunt propuse următoarele soluţii: . staţii de triaj. Studiul acestui parametru este utilizat la întocmirea planurilor de dezvoltare ale oraşelor. de la locurile de muncã până la spaţiile comerciale şi de recreere. Direcţiile de cercetare vizează: 1) cauzele care favorizează creşterea traficului auto (gradul de perfecţionare a tehnicilor în activitatea de construcţie a cãilor rutiere.soluţii de rezolvare a acesteia Impactul pe care „era autovehiculului” îl are asupra oraşului a constituit şi continuã sã reprezinte o preocupare permanentã pentru asociaţiile profesionale aflate în strânsã legăturã cu organele administrative centrale şi locale.instituirea de restricţii de circulaţie în zonele centrale şi orientarea acesteia pe liniile de centurã.  intersecţii neamenajate corespunzător.Geografie aplicată şi planificarea teritorială Disfuncţionalităţi în infrastructura stradală şi edilitară a oraşelor: 1. astfel încât sã fie evitatã amplasarea concentratã a acestora.folosirea.  intersecţii amenajate la care capacitatea de circulaţie este depăşită. macazele.Reţelele de alimentare cu apă: învechite. .  pieţe de circulaţie sau grupări de intersecţii amenajate necorespunzător Reţeaua de căi ferate  în comparaţie cu alte categorii de infrastructuri de transport (ex. şi neadaptate creşterii cererilor utilizatorilor; 2.  gradul general de modernizare a infrastructurii şi dotărilor colaterale (gări. social şi economic şi devin în mod constant tot mai greu de rezolvat. În ceea ce priveşte transportul interurban se pun în discuţie douã chestiuni: ponderea acestui tip de transport pe cãi rutiere (factor dificil de evaluat datoritã caracterului aleator al modificării preferinţelor pentru un tip sau altul de transport). 3) consecinţele amplificării traficului rutier pentru oraş. prost întreţinute. accesul automobilelor fiind permis numai în zonele periferice. Subutilizarea infrastructurii de transport în centrele oraşelor şi supraaglomerarea infrastructurii în zonele periferice Toate aceste probleme creează riscuri.; 4.centrele istorice sã fie accesibile numai traficului pietonal (accesele carosabile şi parcajele urmând sã fie amplasate în zone mai îndepărtate). Mijloace de transport în comun (inter şi intraurban) inadecvate. . dezechilibrat distribuite; 5.facilitarea transportului auto prin redistribuirea activităţilor. Disfuncţiile asociate infrastructurii feroviare sunt legate mai mult de :  impactul altor fenomene asupra acesteia. în zonele centrale. drumuri publice) căile ferate sunt supuse unui proces permanent de întreţinere şi remediere a defecţiunilor. 2) problemele tehnice privind transportul interurban şi cel intraurban.

coridoare principale. existenţa unor sectoare de cale ferată care poate fi afectate de inundaţie. pentru care nu funcţionează transport public. ECHIPAREA TEHNICĂ A TERITORIULUI este analizată prin abordarea distinctă a următoarelor componente: Căi de comunicaţie şi transport: • Rutiere: densitate.  corectări de torenţi.Geografie aplicată şi planificarea teritorială          numărul staţiilor şi a haltelor existente. gări..  reducerea consumului de apă potabilă prin retehnologizarea sistemelor existente. regularizări. lungimi pe categorii (naţionale. aducţiuni.  îndiguirea sectoarelor predispuse inundaţiilor. suprapuse peste sectoare de curbă şi amplasate în cadrul localităţilor pot genera risc de accidente atât în traficul auto cât şi în traficul pietonal. trafic Gospodărirea complexă a apelor şi alimentările cu apă: • Amenajări hidro-tehnice: acumulări. Gospodărirea apelor Amenajarea bazinelor hidrografice Delimitarea bazinelor hidrografice şi a principalelor cursuri de apă şi a sistemului de afluenţi care străbat regiunile. Amenajări ale cursurilor de apă :  regularizare şi consolidare de maluri.  terenuri agricole ce necesită amenajări specifice. număr instalaţii portuare. lipsa transportul feroviar la nivelul unor unităţi geografice ceea ce determină scăderea potenţialului de comunicaţie şi de dezvoltare (M-ţii Apuseni).  localităţi cu dotare nesatisfăcătoare. judeţene. Cele mai deficitare sunt serviciile de informare.  asigurarea necesarului de apă pentru diverşi consumatori Amenajări pentru agricultură  disfuncţionalităţi în funcţionarea amenajărilor pentru agricultură (irigaţii. starea de degradare datorită neexecutării la timp a lucrărilor necesare. aeroporturi. lungimi. porturi • Aeriene: linii. canale • Lucrări hidro-edilitare: captări de suprafaţă şi de adâncime. etc. etc • Feroviare: densitate. autostrăzi. realizarea reţelelor de canalizare a apei uzate şi a staţiilor de epurare). tuneluri. care din cauza unei semnalizări deficitare. viteza scăzută de rulare care duce la creşterea timpului de deplasare.  localităţi cu probleme de echipare hidro-edilitară (alimentare cu apă. poldere. ca urmare a insuficienţei transferurilor bugetare şi imposibilităţii acoperirii necesarului de fonduri din surse proprii. autogări. unele datând chiar de înfiinţarea căilor ferate.  reabilitarea surselor de apă existente. pasaje subterane. halte. asistenţă medicală la care se adaugă calitatea slabă a grupurilor sanitare a sălilor de aşteptare etc. care în contextul actual al traficului şi nevoilor pasagerilor nu sunt capabile să ofere servicii la un nivel corespunzător. sisteme de alimentare cu apă şi canalizare 58 . trasee de intensă mobilitate pendulatorie a populaţiei. poduri. tronsoane de cale ferată neadaptate unui trafic conform normelor europene în vigoare. Reţele energetice  zone/localităţi lipsite de componente ale echipării energetice. existenţa trecerilor la acelaşi nivel a drumurilor publice peste calea ferată. viaducte. de care depinde gradul de polarizare al aşezărilor de către transportul feroviar. îmbunătăţiri funciare etc. comunale). electrificate. • Navale: lungime. drumuri modernizate. Gospodărirea apelor  surse de alimentare cu apă care necesită măsuri de protecţie. îndiguiri.). coridoare principale. echiparea necorespunzătoare şi nivelul ridicat al uzurii infrastructurii staţiilor şi haltelor feroviare Aceasta se datorează atât vechimii construcţiilor şi infrastructurii. Reţele de telecomunicaţii  zone/localităţi neacoperite de reţeaua de telecomunicaţii.

gazoducte. din care pentru populaţie. geotermică.Geografie aplicată şi planificarea teritorială • Supravegherea calităţii apei. apă epurată etc. Echipamente energetice şi telecomunicaţii: • Gaze naturale.  59 .  Analiza echipării energetice presupune analiza distinctă a modului de producere a energiei. oleoducte • Volumul gazelor naturale distribuite.). telefonie mobilă • Energii neconvenţionale (eoliană. solară. centrale digitale şi analogice.reţele optice. etc.sistemul naţional şi regional • Localităţi (număr) care dispun de alimentare cu gaze naturale • Gospodării /localităţi neracordate la sistemul energetic naţional • Telecomunicaţiile . abonamente. staţii de epurare • Localităţi (număr) care dispun de sisteme de alimentare cu apă şi de staţii de epurare • Volum de apă potabilă distribuită. apă industrială. valurilor. de transport şi de distribuţie a acesteia. din care pentru populaţie • Energie electrică: CET .

Cluj-Napoca.F. Cocean. Drăguţ. Disfuncţionalităţi şi dezechilibre environmentale în perimetrul minier Roşia Poieni. (2000). (2000). Bucureşti Isard. Tălângă. Thomas. (coord. Duma. Potenţialul morfologic al Microregiunii Tăşnad. Teză de doctorat. Principii şi metode de cercetare în geografia fizică. Cocean. p. Cuza”. Bran Florina. V. Rolul industriei în organizarea spaţiului geografic... 184-190. Edit. editor Sorocovschi. Randall. Edit. I. Cluj-Napoca. Studia Univ. Godeanu. (1971). (coord. (2000). Mac. L'espace geographique... Paris. (2010). Editura Tehnică.. Academia Româna . Cluj-Napoca. Ecotehnie. „Babeş-Bolyai”. capitolul L'espace geographique comme produit social. ClujNapoca. Sârbu. Presa Universitară Clujeană. nr. 2.Teiu Botez". I. Sisteme teritoriale. Zotic. Editura Presa Universitară Clujeană.. Colectivul de Geografie. V.Geografie aplicată şi planificarea teritorială Bibliografie selectivă               Botez. Filip. Editura Presa Universitară Clujeană. (2008). S. (2000). Ed. „Riscuri şi catastrofe”. David Nicoleta-Afrodita. Presa Universitară Clujeană. Amenajarea teritoriilor periurbane. Risoprint. Cluj-Napoca. Bucureşti.. Environmental Dysfunctions and Geo-ecological Reballancing of Mining Sites with Shut-down activity in Maramureş County. Valeria Velcea. T. Geografia Regională a României.. An. Gestiunea durabilă a peisajelor geografice prin organizare şi amenajare regională.. Bold. E & FN Spon. Bucureşti. (2004). Morariu. I. coord. J. Riscuri demografice.) (2007). T. (2004).Filiala Cluj. Forman Richard T. Chira Carmen. H. Presa Universitară Clujeană. Grecu. Baia Mare 27-28 mai 2005. V. (2005). anul IV. (2005).173-189. (2006). (1980). P. (1998).. Filip. Bucureşti.. ISBN 973-7962-83-4. Sistemele spaţiului amenajat. P. Comănescu. Editura Universitară. Peisagistica: o posibilă terapie pentru problemele mileniului al IIIlea.. Fonogea... C. amenajarea şi dezvoltarea durabilă a spaţiului geografic.. Cluj – Napoca. Institutul de Geografie. Univ. 186-190. (1987). Ş. Ianoş. C. Gligor. Hook. Universitatea „Al. Chichester. Cocean. Marin. Rădoane N. Cluj-Napoca. Surd. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Academiei RSR. Ianoş.M. (2002).. Land mosaics – The ecology of landscapes and regions. London. pp. Rotariu. Florina. Geomorphology in Environmental Planning. Gligor. (1994). Environmental Design. Ianoş. Cluj. Oraşele şi organizarea spaţiului geografic.. (2002).. Cambridge University Press. Lucrările Simpozionului Ştiinţific: „Ştiinţă şi dezvoltare în profil teritorial”. Groza. pp. Locuirea în România o abordare-cadru. Bucureşti. Iaşi. Bucureşti.. Wiley and Sons. pp. Editura Europontic... Editura Universităţii Suceava. I. Cândea Melinda. nr. ARS Docenti. Editura Bucura Mond. P.) (2004). S. Organizarea. V. (1978). I. Bucureşti. Geographia Napocensis.. I. Oraşul şi sistemul urban românesc în condiţiile economiei de piaţă. Editura Dacia. Edit. (1996). Dascălu Doina Mira. Geografie generală. Studiu de caz: zona periurbană Bistriţa. S. Cluj-Napoca.. S. V. Amenajarea teritoriului şi infrastructuri tehnice. Bucureşti. M. Facultatea de Geografie. (2006). 274 p. V. 60                  . Cluj-Napoca. Cocean. PUF. (2005). O. Editura Universitară “Ion Mincu“. (2007). Relieful vulcanic din Nord-Estul Munţilor Metaliferi. Mariana. Laura. Geomorfologie aplicată. Editura Universităţii din Bucureşti. (1994). Bazele teoretice ale planificării teritoriale. Editura Presa Universitară Clujeană. Îndrumător pentru lucrări practice. Popescu Claudia. Geografie IV. Studiul reliefului. (2006)...Napoca. P. Cimpoeru Irina. (1988). 24-53. Gligor. (2005 a)... V. Universitatea „Babeş-Bolyai”. L.. in vol. Bilaşco. Iaşi: Editura Societăţii Academice "Matei . Plan de Amenajare a Teritoriului Regiunii de Nord-Vest. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă... Geografie regională. I. Seria Geographia. Rădoane Maria. Cluj-Napoca. Celac. Geoecologie. O abordare geografică. S. Cluj-Napoca. I.(2005b). din Oradea. Editura Academiei. (2010). Gligor. Geografia peisajului.

Geografia în contextul dezvoltării contemporane. *** Ministerului Dezvoltării.ro/index.Geografie aplicată şi planificarea teritorială        *** (2007).php?p=1083# *** Planul de Amenajare Zonal: http://www.nordvest 61 .R *** Planul de Dezvoltare Regională – Regiunea Nord-Vest: http://www.mdlpl. Surdeanu.mie.ro/index. Cluj –Napoca.mie.Z.T.php?p=1082 *** Planul de Amenajare Zonal Regional: http://www. V. Lucrărilor Publice şi Locuinţei.ro/zona-metropolitanaurbana *** Planul de Amenajare Judeţean: http://www.ro/index. Editor coord. urbanism: http://www. Editura Presa Universitară Clujeană.cjcluj.ro/_documente/dezvoltare_teritoriala/amenajarea_teritoriului/P.A.mie.php?p=1029 *** Plan de Amenajare a Teritoriului Zonei Metropolitane Cluj-Napoca: http://www.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful