Pedologie

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

Şef lucr.dr. FEODOR FILIPOV

Şef lucr.dr. EUGEN TEODORESCU-SOARE

PEDOLOGIE

2001

1

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI DE MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

Referent ştiinţific:

C.M.

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI DE MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

2001

Pedologie

CUPRINS
CAP.I. PEDOLOGIA, OBIECT DE STUDIU ŞI IMPORTANŢĂ (Şef lucr.dr.Filipov Feodor)............................................................1 1.1.Obiectul de studiu al Pedologiei.....................................................1 1.2.Metode de cercetare în Pedologie...................................................2 1.3.Conceptul de sol.............................................................................3 1.4.Solul-sistem multifuncţional..........................................................4 1.5.Utilitatea Pedologiei în agricultură.................................................6 CAP.II. PROCESE DE DEZAGREGARE A ROCILOR ŞI A MINERALELOR (Şef lucr.dr.Filipov Feodor)......................................................7 2.1.Dezagregarea rocilor şi a mineralelor.............................................7 2.1.1.Dezagregarea rocilor prin variaţii zilnice ale temperaturii....8 2.1.2.Dezagregarea prin acţiunea vântului şi a apei.......................9 2.1.3.Dezagregarea prin intermediul organismelor vegetale şi animale 9 2.1.4.Efectul dezagregării rocilor şi a mineralelor……………..10 2.2.Procesele de alterare şi factorii determinanţi ………... 12 2.2.1.Hidratarea şi dehidratarea mineralelor………………….…14 2.2.2.Dispersia şi dizolvarea……………………………….……15 2.2.3.Hidroliza………………………………………………….16 2.2.4.Oxidarea şi reducerea…………………………………….16 2.3.Constituienţi minerali…………………………………….…….18 2.4.Materialul parental………………………………………..…….21 CAP.III. MATERIA ORGANICĂ DIN SOL (Şef lucr.dr.Filipov Feodor) ………………………………………………………….………23 3.1.Constituienţi organici ai solului…………………………..…….23 3.1.1.Edafonul solului………………………………….……….23 3.1.2.Compoziţia chimică a materiei organice din sol………….27 3.2.Fracţiuni humice……………………………………….……….27 3.3.Raportul Carbon/Azot (C/N)…………………………………..29 3.4.Raportul acizi huminici (A/A) : acizi fulvici (A/F)…………....30 3.5.Tipuri de humus……………………………………………..….30 Cap.IV. PROPRIETĂŢILE FIZICE ALE SOLULUI (Şef lucr.dr.Teodorescu-Soare Eugen)………………………….……..32 3

6.1.4.39 4.Sisteme de fracţiuni granulometrice……………….1..…….46 4.1.2.….12.…43 4.Plasticitatea solului…………………………………….53 5.6.1.1.3.3.……51 5.1.9.1.…….…..51 5.1.2.2.1.1.39 4.……52 5.2.…….5.Densitatea solului……………………………………….2.1.1.2.…….1.Forţa gravitaţională……………………………….1.3.1.1.52 5.36 4.53 .1.1.Clasele de textură ………………………………………35 4.….37 4.….….1.Structura solului………………………………………...1.Caracterizarea solurilor după textură……………….47 4.53 5..4.….…52 5.49 CAP.38 4.47 4.48 4.1.7.Capacitatea totală pentru apă……………………….Consistenţa solului………………………………………….5.…….…….42 4..Capacitatea pentru apă în câmp…………………….7.Forţele de sugere a rădăcinilor plantelor…………………. PROPRIETĂŢI HIDROFIZICE.Forţele hidrostatice…………………………………….Gonflarea solului…………………………………….1.….10..….50 5.53 5..….Apa din sol………………………………………….11.3.1..Contracţia solului…………………………………….Coeficientul de higroscopicitate…………………….1.….Coeficientul de ofilire………………………………..1..Capacitatea de apă utilă……………………………..Degradarea şi refacerea structurii……………….2.48 4.…52 5..….2 Formarea structurii……………………………….Porozitatea solului…………………………………….Textura solului pe profil………………………….1.Principalele tipuri de structură………………….Importanţa texturii solului………………………….Forţele osmotice………………………………………. DE AERAŢIE ŞI TERMICE ALE SOLULUI (Sef lucr.….Teodorescu-Soare Eugen) …………………………………………………………………50 5.5...41 4.…….51 5.1..3.1.Aderenţa solului……………………………………………..…….2.38 4.dr.1.……33 4.Forţele de reţinere a apei din sol …………………….1.4.…….4.1.2.……44 4..1..2.52 5.Rezistenţa la arat……………………………………..8.2. V.Forţele determinate de tensiunea vaporilor de apă ……………52 5.Compoziţia granulometrică a solului………………….3.Formele de apă din sol……………………………….Forţele de adsorbţie sau de sorbţie………………….……52 5.Densitatea aparentă……………………………………….51 5.….Indicii hidrofizici ai solului…………………………….1.2.Forţele capilare…………………………………….………33 4.Coeziunea solului……………………………………………45 4..1.2.4.5.…….

4.Capacitatea calorică a solului…………………61 5.3.Regimul hidric al solului……………………………….1.1.3.Soluţia solului………………………………………………….PROPRIETĂŢI MORFOLOGICE (Şef lucr.2.3.67 6.60 5.1..2.Temperatura solului………………………………59 5.1.72 6.Aeraţia solului………………………………….58 5.VI.2.1.Neoformaţiile solului………………………………….Sursele de energie calorică…………………….2.3.5.5.1.Tipuri de regim hidric……………………….Filipov Feodor)……………………………………….56 5.3.3.2.4.1.3.dr.56 5.2..3.62 5.63 6.84 5 Feodor) .1.1.2.4.3.Filipov Feodor)…………………………………………63 6.55 5.3.3.75 CAP.dr.VIII.Alcătuirea micelei coloidale…………………….2.3. Aerul solului(regimul de aer al solului)………….Culoarea solului……………………………………………76 7.71 6.VII.Proprietăţile termice ale solului…………………60 5.Complexul coloidal al solului………………………….Capacitatea de tamponare pentru reacţie a solului……….76 7.2.Semnificaţia culorii solului………………………….3.1.4.1..Capacitatea exotermică şi endotermică a solului………62 CAP.Conductivitatea solului……………………….2.2.Pedologie 5..74 6.Filipov ……………………………………………………………………..3.Reacţia solului…………………………………………….1.Capacitatea de absorbţie a radiaţiilor solare….3.82 8.1.1.1.76 7.1.Importanţa sistemului coloidal şi a schimbului cationic….…..3.2.1..Căldura specifică………………………………61 5..2.79 CAP.Volumul de aer din sol…………………………57 5. COMPLEXUL COLOIDAL ŞI SOLUŢIA SOLULUI (Şef lucr.Procese de transformare………………………………….Caracterizarea şi descrierea unor micele coloidale…….Indicatorii folosiţi la caracterizarea proprietăţilor de schimb ionic…………………………………………………….1.65 6.60 5..78 7.Adsorbţia anionică……………………………….3.3.55 5.Căile de pierdere a energiei calorice……………60 5.2.Procese de translocare…………………………………….82 8.72 6.2.PROCESELE DE FORMARE A SOLURILOR (Şef lucr.1.Aprecierea culorii solului…………………………….dr.64 6.Compoziţia aerului din sol…………………….

Rendzina………………………………………………….3.4.CADRUL NATURAL DE FORMARE ŞI EVOLUŢIE A SOLURILOR (Şef lucr.4.2.115 12.CLASA MOLISOLURI (Şef lucr.2.116 CAP.Profilul de sol…………………………………………89 9.Orizonturi diagnostice………………………………..89 9.dr..7.1.Clasificarea solurilor României………………………….Solurile bălane……………………………………………...2.Denumirea solurilor…………………………………….4.2..Solul brun argiloiluvial………………………………………119 13.XII.2.Influenţa apelor freatice şi a apelor stagnante…………103 10.6.Procese de uniformizarea profilului de sol……………….Teodorescu-Soare Eugen)………………………106 11.dr.XIII.8.102 10.2.104 10.1.3.109 12.3.1.101 10.Influenţa omului……………………………………….Solurile cenuşii…………………………………………….5.101 10.88 8.2.106 11.97 10.90 CAP.Influenţa organismelor şi a microorganismelor……….Cernoziomul cambic……………………………………….109 12.dr.Solul brun luvic………………………………………………120 .5.108 CAP...Influenţa vegetaţiei………………………………………99 10.1.PROFILUL PEDOGENETIC ŞI ORIZONTURILE SOLULUI (Şef lucr.1.3.7.114 12.Influenţa reliefului…………………………………….4.X.107 11.96 10.6.112 12.SISTEMUL ROMÂN DE CLASIFICARE A SOLURILOR (Şef lucr.CLASA ARGILUVISOLURI(Şef lucr.IX.Filipov Feodor)…117 13.Influenţa rocii………………………………………….Teodorescu-Soare Eugen)…….Cernoziomul argiloiluvial………………………………….8.105 CAP.Solurile cernoziomoide……………………………………113 12.Filipov Feodor)…….1.Influenţa climei………………………………………….Rolul tinmpului……………………………………….Teodorescu-Soare Eugen)…………………………….Procese de aport şi transport de material………………….Solul brun-roşcat……………………………………………117 13.Clasificarea solurilor la nivel superior………………108 11.dr.Clasificarea solurilor la nivel inferior……………….Cernoziomul……………………………………………….88 CAP.dr.111 12.Solul brun-roşcat luvic………………………………………118 13.XI.Pseudorendzina……………………………………………..8.110 12.2.

.Vertisolul………………………………………………….2.141 18. CLASA SOLURILOR HALOMORFE (Şef lucr.Lăcoviştile………………………………………………….Teodorescu-Soare ……………………………………………………………………….Solurile brune acide…………………………………………..127 CAP.CLASA SPODOSOLURI (Şef lucr.4.142 18.CALASA CAMBISOLURI (Şef lucr.146 CAP.dr..XIX.1..Solurile gleice……………………………………………….144 CAP.1.Solul brun feriiluvial………………………………………133 16.Teodorescu-Soare Eugen) ………………………………………………………………………….Solurile humicosilicatice………………………………….XVI.dr.136 17.Filipov Feodor)….Teodorescu-Soare Eugen) …………………………………………………………………………. XVIII.3.Podzolul……………………………………………………134 CAP.1.2.3.CLASA VERTISOLURI (Şef lucr.2..dr.124 14.Solonceacurile…………………………………………….Luvisolul albic………………………………………………121 13..1.5.Filipov Feodor) ……………………………………………………………….XIV.137 17.133 16.dr.CLASA SOLURILOR HIDROMORFE (Şef lucr.Pedologie 13.128 15. TeodorescuSoare Eugen)……………………………………….dr.6.Solurile negre clinohidromorfe…………………………….1.dr.Andosolurile……………………………………………….3..Solurile brune eu-mezobazice……………………………….Solurile pseudogleice………………………………………140 CAP.1.XV.Solurile negre acide……………………………………….146 19.128 15.1..2.124 14..Solurile roşii (terra rossa)…………………………………….149 7 Eugen) .Solurile turboase…………………………………………….Planosolul…………………………………………………..Soloneţurile……………………………………………….dr.XX.130 15.139 17.Teodorescu-Soare Eugen) ……………………………………………………………………….CALASA UMBRISOLURI (Şef lucr.131 CAP.135 17. CLASA SOLURILOR ORGANICE (Şef lucr.123 CAP..149 20.XVII.2.125 14.

154 21.Coluvisolurile………………………………………………158 21.Solurile desfundate…………………………………………159 21.3..6. CLASA SOLURILE NEEVOLUATE.8.9.Protosolurile aluviale……………………………………….1.Regosolurile…………………………………………………152 21.156 21.157 21.1.Teodorescu-Soare Eugen)…150 21.7.160 BIBLIOGRAFIE……………………………………………………163 .Psamosolurile ………………………………………………153 21.4. XXI.151 21.5..Protosolurile antropice…………………………………….CAP.Erodisolurile……………………………………………….dr.Litosolurile………………………………………………….. TRUNCHIATE SAU DESFUNDATE (Şef lucr.Solurile aluviale…………………………………………….

Biologia) pe de o parte şi stiinţele aplicative agrosilvice (Geologia inginerească. Biochimia. Studiul Pedologiei înglobează o diversitate de aspecte referitoare la natura constituienţilor solului la organizarea şi relaţiile dintre acestea. Îmbunătăţiri funciare) pe de altă parte. Geomorfologia. la originea şi evoluţia solului. precum şi cele referitoare la proprietăţile şi funcţiile solului în vederea folosirii raţionale şi eficiente în diferite ramuri ale economiei. la dinamica proceselor actuale în relaţie cu factorii de mediu.Pedologie CAPITOLUL I PEDOLOGIA. Climatologia.1. Ocrotirea mediului. Ştiinţe fundamentale Fizică Chimie Biochimie Matematică Informatică Geologia inginerească Ocrotirea mediului Îmbunătăţiri funciare Hidrografia şi hidrologia Ştiinţe istorice – aplicative Geologia Geomorfologia Geodezia Biologia PEDOLOGIA Agricultură Agrochimie Agrotehnică Meteorologie Fitotehnie Ştiinţe aplicative inginereşti Ştiinţe aplicative agrosilvice Fig. OBIECT DE STUDIU ŞI IMPORTANŢĂ 1. Pedologia este ştiinţă interdisciplinară situată la confluenţa dintre ştiinţele fundamentale (Fizica. Obiectul de studiu al Pedologiei Pedologia (de la cuvintele greceşti “pedon . Geodezia.sol” şi “logos” – vorbire raţională) este ştiinţa care se ocupă cu studiul solului ca resursă şi corp natural situat la suprafaţa scoarţei terestre. Chimia. Matematica. Informatica) şi ştiinţele naturii (Geologia.1. Poziţia de graniţă a Ştiinţei solului Pedologia are un caracter complex – consecinţă a caracterului proieminent pe care îl ocupă solul în ecosistemele din natură şi a multiplelor conexiuni pe care învelişul de sol le 9 .

etc. Analiza fizică. Mineralogia solului. are o evoluţie în timp şi are legi şi metode specifice de cercetare). Derscrierea morfologică este considerată “abecedarul” Pedologiei şi constă în precizarea însuşirilor exterioare ale solului: grosimea. fiind considerată ca o ştiinţă (are obiect de studiu. Paralel cu Pedologia generală s-a dezvoltat şi Pedologia aplicată: agricolă. Dintre numeroasele ramuri care derivă din Pedologia generală sau fundamentală. El este reprezentat printr-o succesiune de orizonturi pedogenetice de la suprafaţa solului până la roca de solificare în cadrul unei secţiuni verticale realizate în sol. Clasificarea şi taxonomia solurilor. Cartografierea solurilor. Micromorfologia solului. Pe lângă metodele specifice ale ştiinţelor cu care vine în contact (analize fizice. 1. chimice. s-a cristalizat relativ târziu dar a evoluat rapid având în prezent numeroase ramuri de specialitate. Pedologia şi-a dezvoltat metode proprii de cercetare cum ar fi metodele cercetării profilului de sol şi a unităţii teritoriale de sol. metoda pedo-cartografică. astfel. metoda morfologică şi micromorfologică.2. culoarea. Experienţa în vase de vegetaţie şi în câmp permite evidenţierea acelor însuşiri ale solului care nu pot fi sesizate prin studiul morfologic sau prin analizele de laborator. Datele rezultate prin analiză se coroborează cu descrierea morfologică şi. chimice şi mineralogice ale solului. conţinutul în schelet. porozitatea. Metoda pedo-cartografică constă în indentificarea. mineralogice. delimitarea în teren şi descrierea unităţilor de sol şi reprezentarea grafică pe hartă a unităţilor teritoriale de sol. structura. Fertilitatea şi fertilizarea solului în corelaţie cu Nutriţia plantelor. sanitară. a incluziunilor. ramuri care tratează diferitele aspecte ale solului sau diferitele fenomene sau procese mai simple sau mai complexe specifice solului. ca ştiinţă independentă. Biologia solului. Geografia solurilor. ameliorativă. Metode de cercetare în Pedologie Caracterul complex al Ştiinţei solului implică o metodologie complexă de cercetare. Descrierea şi caracterizarea fiecărui orizont pedogenetic din cadrul profilului se face în teren prin metoda morfologică iar în laborator prin metode chimice. chimică şi mineralogică constă în determinarea cantitativă şi calitativă a componentelor fizice. Conceptul de “sol” . fizice şi micromorfologice. consistenţa. O altă serie de ramuri de bază ale Pedologiei generale este reprezentată de Geneza solului. experienţa în vase de vegetaţie şi în câmp. Informatica solurilor. Morfologia solului. etc). se poate preciza tipul de sol şi direcţiile de evoluţie ale acestuia. Profilul de sol constituie criteriul de bază al clasificării solului. Chimia solului. prezenţa carbonaţilor.realizează între celelalte geosfere. amintim: Fizica solului. forestieră. a neoformaţiilor. metoda genetico-geografică comparativă. Pedologia.. textura. Bonitarea sau evaluarea solurilor.

definit în sensul folosinţei sale. de material relativ afânat. Şcoala agrogeologică consideră solul ca fiind produs de alterare al rocilor (rugina nobilă) îmbogăţit în materie organică. sub acţiunea climei şi organismelor.V. cu grosime diferită. fiind capabili de schimb continuu de substanţă şi energie cu mediul şi de asigurare a condiţiilor necesare creşterii şi dezvoltării plantelor. care s-a extins la începutul secolului XX. Solul. Această concepţie despre sol. În concepţia agricultorilor solul era considerat ca fiind “pătură humiferă supusă lucrărilor agricole”. Cu toate acestea solul nu poate fi inclus în categoria organismelor vii propriu-zise deoarece nu prezintă una din caracteristicile esenţiale ale acestora: aceea de a se înmulţi şi de a transmite caractere ereditare urmaşilor. se referă mai mult la modul de utilizare decât la solul ca entitate naturală distinctă. el face tranziţia între lumea anorganică şi organică vie. Solul este un corp cu viaţă. solul a fost considerat “suport pentru plante” Extinderea studiilor referitoare la nutriţia minerală a plantelor a condus la formularea conceptului de “sol” ca mediu poros capabil să asigure apa. Din această definiţie se constată că “solul” nu este echivalent cu ceea ce se defineşte prin sol agricol. aflate în interacţiune cu proprietăţi fizice. prin procese pedologice şi pedogeologice. deosebindu-se de roca pe care s-a format prin caracteristici specifice. cu toate că are un caracter restrâns şi se referă mai mult la nutriţia plantelor şi mai puţin la sol. Odată cu fundamentarea pedologiei ca ştiinţă. chimice şi biologice. morfologice fizice. în sensul strict. de regulă afânat. adâncimea de pătrundere a luminii în apă (2÷ 10m) indică limita formării solurilor subacvatice. Solul – sistem multifuncţional 11 . Dokuceaev “Cernoziomul rusesc” în 1883. a contribuit semnificativ la rezolvarea problemei producţiei agricole punând bazele fertilizării minerale a plantelor. Astfel pentru omul primitiv solul constituia suprafaţa fermă a uscatului iar. Întrucât dezvoltarea vegetaţiei este condiţionată de lumină. realizată prin publicarea lucrării lui V. Florea (1993) defineşte solul ca un corp natural. vegetaţie). diferenţiat în orizonturi cu alcătuire diferită. compoziţie şi constituţie. relief. tridimensional. odată cu apariţia agriculturii. În pedologia românească contemporană N. iar noţiunea de subsol nu este echivalentă cu roca parentală.Pedologie Evoluţia acestui concept oglindeşte în mare măsură reuşitele dar şi erorile din dezvoltarea ştiinţei solului. Conform acestui concept solul este considerat un corp natural format sub acţiunea îndelungată a factorilor pedogenetici (roca. clima. alcătuit din compuşi minerali. organici şi organisme vii. în diferite condiţii de relief. aerul şi elemente nutritive pentru plante. Depozitele din bălţi şi lacuri bogate în materie organică sunt considerate soluri numai atunci când oferă condiţiile proprice creşterii plantelor. a fost introdus conceptul de “sol”. chimice diferite de ale materialului parental iniţial din care s-au format şi evoluat în timp. prezintă un flux continuu de energie şi substanţa ca în corpurile vii. moşteneşte unele însuşiri (caractere relicte) ale materialului parental.

necesar creşterii şi dezvoltării plantelor. un cerc tot mai larg de specialişti din România şi din alte ţări (Olanda. 4. în scurt timp.Funcţia de habitat şi rezervor de gene pentru floră şi faună pe care o îndeplineşte solul atât la suprafaţă cât şi în interiorul său. în perioada de vegetaţie. schimbări ce ar dăuna creşterii şi dezvoltării plantelor. activitate care determină formarea humusului şi mobilizarea substanţelor nutritive. pământul ar fi acoperit de un imens depozit de material organic. participând.Funcţia de reciclare a materiei organice. procesul de poluare a apelor freatice şi a celor din râuri şi lacuri. reducându-se concentraţia acestora în soluţia solului.Funcţia de primenire a CO2 şi a altor gaze toxice la schimb cu aerul atmosferic prin spaţiul poros al solului. unele substanţe toxice provenite din diverse surse poluante. El poate fi considerat o geomembrană vie de protecţie a uscatului terestru şi de tranzitare a energiei. are capacitate redusă de reţinere a apei. totodată. fiind considerat “o uzină vie la scară planetară” care constituie baza dezvoltării organismelor heterotrofe. S. etc.Funcţia de neutralizare a ionilor de H+ din apa ploilor se realizează datorită prezenţei în sol a unor “sisteme tampon” ce împiedică schimbările bruşte ale unor însuşiri ale solului (în primul rând pH –ul).Funcţia de suport pentru plante şi de rezervor natural de elemente nutritive.U.Funcţia de filtru ecologic are un rol însemnat în prevenirea degradării calităţii producţiei plantelor stăvilind. inclusiv a omului. se intensifică eroziunea solurilor şi colmatarea . au o permanentă nevoie de apă. asigură biodiversitatea specifică mediului edafic. dintr-un bazin hidrografic. Ungaria. în ultimul timp. Astfel. reciclare ce constituie un proces vital în menţinerea şi perpetuarea vieţii pe pământ. 5.A. În situaţia (absurdă) în care materia organică nu ar fi transformată şi descompusă.Funcţia de reglare a nivelului apei din lacuri şi râuri se exercită în situaţiile în care învelişul de sol. Cantităţile mari de dioxid de carbon din sol provenite din respiraţia rădăcinilor şi a microorganismelor ar atinge concentraţii toxice pentru plante dacă nu ar fi eliminate.Funcţia de reţinere şi păstrare a apei provenite din precipitaţii şi din alte surse (irigaţii) este esenţială pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor care. la multiple cicluri vitale ale componentelor ecosistemului: ciclul energiei. În aceste condiţii creşte frecvenţa inundaţiilor.8 ⋅ 1011 t. în cadrul mediului înconjurător. 8. marile cicluri biogeochimice. Din această perspectivă. a elementelor nutritive şi a apei. al elementelor biogene.este unul dintre cele mai preţioase bunuri indispensabile umanităţii – deoarece întreţine pe pământ viaţa plantelor.) evidenţiază faptul că politicile de utilizare. al apei. 6. 3. protecţie şi ameliorare a solului trebuie să fie concepute pe baza “funcţiilor” pe care le îndeplineşte acesta: 1. etc. Germania. sunt reţinute de către complexul adsorbtiv iar altele sunt descompuse de către microorganismele din sol..Solul – resursă limitată . În acest mod solul produce anual o cantitate totală de biomasă de circa 1. asigură condiţiile de creştere şi dezvoltare a plantelor. a animalelor şi a omului. din cauza grosimii reduse şi permeabilităţii scăzute a orizonturilor pedogenetice. 2. 7. apă şi aer.. Transformarea şi mineralizarea materiei organice sunt rezultatul activităţii microorganismelor din sol.

) ţinând seama de condiţiile de sol şi relief.Pedologie lacurilor deoarece surplusul de apă ce se scurge la suprafaţa terenului dislocă. definind un asamblu de ştiinţe de o mare diversitate. aceasta ajunge în scurt timp în emisarul natural determinând cresterea nivelului apei şi. în general. 10. Studiile pedologice ce cuprind textul de caracterizare a solurilor şi hărţile de sol la scară mare (1:10 000) sunt utilizate în agricultură pentru o gamă largă de activităţi cum ar fi: •inventarierea şi sistematizarea suprafeţelor (parcelarea. căi de comunicaţii şi transport. etc. a termenului de Ştiinţa solului” cu cel de “Ştiinţele solului”. iar efectul secetei din lunile călduroase se intensifică. a determinat înlocuirea. În aceste condiţii nivelul apei freatice se menţine la adâncimi mai mari. trasarea de drumuri. antrenează şi transportă cantităţi mari de sol. •stabilirea celei mai adecvate categorii de folosinţă a terenurilor în scopul exploatării eficiente a fondului funciar cu menţinerea unui nivel optim de fertilitate a solului.Funcţia de suport material de susţinere pentru construcţii.Funcţia de conservare şi păstrare a informaţiilor paleontologice şi arheologice. informaţii care sunt valorificate de către oamenii de ştiinţă din aceste domenii. 9. În domeniul silvic studiile pedologice sunt folositw la organizarea exploatării raţionale a patrimoniului. •stabilirea planurilor şi tehnologiilor de fertilizare •estimarea necesarului de maşini agricole pentru exploataţiile agricole pe baza condiţiilor de sol şi relief Hărţile pedologice la scară mică şi mijlocie constituie materialul documentar de bază pentru zonarea pedoclimatică a teritoriului în vederea dezvoltării producţiei agricole. •determinarea gradului de favorabilitate a solului pentru diferite specii. la ce de al XVI-lea Congres Internaţional al pedologilor de la Montpellier. condiţiile climatice şi însuşirile solului.5. la stabilirea măsurilor diferenţiate de gospodărire a pădurilor 13 . o resursă indispensabilă pentru existenţa umanităţii. depozite. soiuri de hibrizi de plante cultivate •adoptarea tehnologiilor agricole de cultivare a plantelor diferenţiat – funcţie de cerinţele plantei.. etc. Utilitatea Pedologiei în agricultură Solul este principalul mijloc de producţie în agricultură şi silvicultură precum şi o parte esenţială a ecosistemelor terestre şi a mediului ambiant şi. prin consecinţă. Naţiunea de “sistem – sol”. prin urmare. 1. inundarea terenurilor limitrofe. în contradicţie cu funcţile ecologice. ca funcţie industrială şi tehnico-economică vine. amplasării judicioase a staţiunilor experimentale şi stabilirii suprafeţelor de teren pe care ar putea fi aplicate şi extinse rezultatele cercetărilor experimentale din regiuni relativ similare. Extinderea suprafeţelor ocupate cu construcţii (urbanizare exagerată) provoacă restrângerea terenurilor cu posibilităţi de recepţie a apei de precipitaţii.

cu atât şi dezagregarea este mai pronunţată. Dezagregarea este un proces fizico-mecanic sau biomecanic de fragmentare a rocilor şi mineralelor în urma căruia rezultă fragmente de diferite mărimi.precum şi la proiectarea lucărilor agrosilvoameliorative pe diferite terenuri şi prognoza evoluţiei. apărând astfel dilatări şi contractări în masa rocii. iar fragmentele de pietriş sunt expuse la suprafaţă sau se desprind de masa aleii betonate. care cu timpul. Rolul important în fragmentarea rocilor îl au variaţiile diurne de temperatură.1. 2. este un proces complex ce este influenţat de mai mulţi factori precum variaţiile de temperatură. asemănătoare din punct de vedere al compoziţiei chimice cu roca sau mineralul din care au provenit. alterare. Cu cât dilatările şi contractările se succed mai des şi sunt mai accentuate. Dezagregarea rocilor şi a mineralelor “Pământul” este un corp dinamic supus în mod continuu acţiunii unor factori interni ( activităţi vulcanice. Fragmentarea rocilor este efectul modificării condiţiilor de mediu. având în vedere noile condiţii de regim hidric. mişcări tectonice ) sau externi ( agenţi atmosferici. Dezagregarea rocilor se desfăşoară în acelaşi mod ca şi aleile betonate. desecarea unor terenuri şi pentru prevenirea şi combaterea eroziunii solurilor. . CAPITOLUL II PROCESE DE DEZAGRAGARE ŞI ALTERARE A ROCILOR ŞI A MINERALELOR 2. hidrosferici şi biosferici ) ce are ca rezultat înălţarea anumitor părţi ale scoarţei terestre sau diminuarea diferenţelor de nivel. Toate rocile şi mineralele din scoarţa terestră sunt susceptibile la dezagregare.1. eroziune. acţiunea îngheţ-dezgheţ. etc. În timpul zilei rocile şi mineralele se încălzesc şi se dilată mai intens în straturile de la suprafaţă şi rezultatul este desprinderea lor de straturile interioare şi formarea de fisuri paralele cu suprafaţa rocii. alterarea mecanică). se fisurează. Cunoaşterea însuşirilor solurilor şi prognoza evoluţiei lor este necesară pentru amenajările de irigaţii.Dezagregarea rocilor prin variaţii zilnice ale temperaturii Sub influenţa variaţiilor de temperatură rocile se încălzesc şi se răcesc succesiv.1. materialul din straturile de sol este mai fragmentat decât roca de solificare. rezultatul fiind fragmentarea acestora. rugoasă. Întrucât variaţiile cele mai mari ale condiţiilor de mediu au loc în partea superioară a scoarţei terestre. Dezagregarea rocilor (alterarea fizică. suprafaţa lor devine neuniformă. a rădăcinilor plantelor. La modificarea scoarţei terestre contribuie procesele de dezagregare. a vântului. transport şi sedimentare a materialului transportat. acţiunea gravitaţiei.

De exemplu apa pătrunsă în fisurile de un micron dezvoltă o presiune de 1. transport şi de sedimentare. iar acestea mai uşor decât rocile semicristaline şi cele sticloase. Intensitatea acestui proces depinde de viteza vântului.5 kg/cm2. dolomitelor având ca rezultat formarea de reliefuri carstice. Încălzirea mineralelor şi a rocilor nu se datorează încălzirii aerului ci insolaţiei directe. tipul de rocă. conductibilitatea termică a mineralelor. În marnele argiloase salinizate apa pătrunde uşor. Ciupercile eoliene).1. Cristalele nu transmit în mod uniform în toate direcţiile căldură şi nu se dilată şi nu se contractă uniform. apa slăbeşte coeziunea dintre particule determinând mărunţirea rocilor. dizolvă şi îndepărtează sărurile uşor solubile determinând formarea unui sistem cavernos. se dilată mai mult şi prin urmare se fragmentează mai uşor. Acţiunea apei din fisuri şi pori se manifestă prin realizarea unei presiuni capilare care determină dezagregarea rocilor dure. iar în fisurile de 1 mm ajunge până la 1500 kg/cm2. mărimea cristalelor. Rocile poliminerale şi policrome se dezagregă mai intens decât rocile monominerale şi monocrome. natura suprafeţei rocii. În urma procesului de eroziune rezultă forme foarte variate de relief care poartă denumirea de “martori”(Babele . Dezagregarea prin acţiunea vântului şi a apei Vântul determină dezagregarea rocilor prin procesele de roadere (coroziune). eterogenitatea rocii şi de mărimea şi natura particulelor purtate de vânt. Intensitatea dezagregării este influenţată de amplitudinea variaţiilor diurne de temperatură.2. Rocile cu suprafeţe lucioase se dezagregă mai slab decât cele poroase şi cu suprafeţe neregulate. de aceea în climatele uscate şi-n regiunile alpine dezagregarea prin variaţii bruşte de temperatură se manifestă cu intensitate mare. Acţiunea dizolvantă a apei se exercită cu precădere asupra calcarelor. Intensitatea dezagregarii rocilor este mai mare dacă variaţiile de temperatură se succed mai des. nu se poate strânge din cauza miezului dilatat şi în felul acesta are loc fragmentarea rocii prin “explozie”care este însoţită de zgomote puternice ce pot fi auzite la distanţe mari. Procesul de dilatare şi contractare a rocilor este continuu iar rocile se dezagregă în fragmente din ce în ce mai mici. Procesul de roadere determină şlefuirea şi modelarea rocilor. Rocile formate din cristale mari se dezagregă mai uşor decât cele fin cristaline. Amplitudinea diurnă de temperatură ( diferenţa dintre temperatura maximă şi minimă în decursul unei zile) poate ajunge până la circa 60o C în zonele de deşert. iar mineralele din rocă se contractă mai mult formând fisuri perpendiculare pe suprafaţa rocii.frecvenţa variaţiilor de temperatură.munţii Bucegi. se încălzesc mai puternic.Pedologie În timpul nopţii straturile de la suprafaţă se răcesc mai mult decât cele interioare. Mineralele de culoare închisă absorb mai multă căldură. 2. Ziua rocile se înfierbântă şi se dilată iar noaptea partea superficială a rocii se contractă brusc. Prin acţiunea de dizolvare. anizotropia cristalelor. culoarea mineralelor. Sfinxul. 15 .

Fragmentele de roci şi minerale pot rămâne pe locul de formare alcătuind “depozite eluviale” sau pot fi transportate şi depuse în alte locuri ale scoarţei terestre sub formă de sedimente de diferite grosimi. fizică. agroproductivă şi de relief local. Apele curgătoare dizlocă. În treimea mijlocie predomină transportul materialului detaşat şi constituie zona deluvială.1. transportă. Efectele petrografice se remarcă prin formarea unor roci cu proprietăţi noi cum ar fi rocile sedimentare detritice mobile. prezintă deseori fisuri şi crăpături datorită extinderii rădăcinilor ce exercită presiuni apreciabile asupra solului şi materialului aflat în imediata vecinătate.1. Totalitatea fragmentelor de roci şi minerale alcătuiesc complexul de alterare. După încheierea ciclului de vegetaţie rădăcinile rămase în orificiile şi fisurile rocilor se descompun parţial. Depozitele acvatice se formează în urma depunerii materialului. biochimică. compacte se transformă în fragmente de diferite forme şi dimensiuni.3. aluvio-proluviale sau depozite deltaice. favorizează pătrunderea apei care prin procese de îngheţ-dezgheţ continuă acţiunea de fragmentare a rocii. . În urma desecării lacurile. În partea superioară a versantului este dominant efectul de detaşare faţă de cel de transport încât se formează zona eluvială. transportat de pe uscat în lacuri (depozite lacustre) sau în mări (depozite marine). aluviale. iar în partea inferioară unde se depune materialul transportat se formează zona coluvială. Efectele dezagregării rocilor şi a mineralelor Efectele dezagregării mineralelor şi rocilor sunt numeroase. Dezagregarea prin intermediul organismelor vegetale şi animale Fixarea plantelor se realizează prin pătrunderea rădăcinilor în sol şi în crăpăturile rocilor. coluviale. biologică. 2.Apa ce se scurge la suprafaţa solului detaşează particule de sol şi rocă pe care le transportă prin rostogolire sau în suspensie şi depune acest material la baza versanţilor formând depozite coluviale şi proluviale la piciorul pantei. ele putând fi de natură petrografică. glaciare şi eoliene. Creşterea în lungime şi grosime a rădăcinilor este însoţită de exercitarea unei forţe mecanice asupra materialului de sol prin care se alungesc rădăcinile şi asupra pereţilor fisurilor din roca aflată în stadii incipiente de dezagregare. depozitele lacustre vor constitui materialul parental din care vor evalua anumite tipuri de sol. mecanică. deluviale.50 tone(C. Prin procesele de dezagregare rocile masive. Presiunea exercitată de rădăcinile plantelor ierboase este de câteva grame/cm2 iar cea a plantelor lemnoase ajunge până la 30 . 1993). Aleile betonate sau asfaltate aflate în apropierea arborilor.Teşu. Depozitele continentale sunt reprezentate de roci detritice ce formează depozite eluviale. După locul de depunere şi agentul de transport depozitele naturale pot fi acvatice şi continentale.50 kg/cm2. triază şi depun fragmentele dezagregate formând depozite aluviale. proluviale. 2.4. O rădăcină cu o grosime de 10 cm şi lungime de 100 cm poate disloca o masă de 30 .

Astfel. Depozitele coluviale sunt reprezentate. 17 . reprezentând de fapt termenul incipient de evoluţie a oricărei unităţi taxonomice de sol. în mod frecvent ele conţin săruri moderat şi uşor solubile. Depozitele deluviale sunt sedimentele transportate şi depuse de-a lungul versantului de către apa ce se scurge la suprafaţă. componentul esenţial al solului. etc. Instalarea vegetaţiei. Acumularea resturilor organice şi humificarea acestora sunt stadii premergătoare ale formării humusului. Sunt alcătuite din materiale de dimensiuni mai mici decât materialul depozitelor eluviale. Efectele biologice sunt remarcate prin aceea că în depozitele formate în urma dezagregării se creează un mediu favorabil pentru dezvoltarea microorganismelor. Efectele fizice ale dezagregării sunt remarcate printr-o reaşezare a fragmentelor rezultate în urma dezagregării. contribuie la micşorarea pantei terenului. Mărirea suprafeţei specifice a particulelor favorizează intensificarea reacţiilor fizicochimice şi chimice dintre componenţii fazei solide. Materialele care formează conul de dejecţie sunt mai fine spre margine şi mai grosiere spre centru şi amonte.Pedologie Depozitele eluviale sunt alcătuite din fragmente de rocă dezagregate ce au rămas pe locul de formare. În secţiune se observă o slabă stratificare orizontală sau oblică. depozitele ce se formează în urma acestui proces prezintă porozitate pentru apă şi aer. de regulă stratificate. Depozitele aluviale sunt sedimente depuse de apele curgătoare de-a lungul albiei lor în lunci sau la vărsare. Efectele biochimice apar odată cu diferenţierea populaţiilor organismelor vegetale şi animale în depozitele dezagregate şi datorită resturilor organice ce rămân după încheierea ciclului de viaţă şi eliminării unor substanţe organice de metabolism animal şi vegetal. au o compoziţie chimică şi mineralogică variată. aer şi substanţe nutritive. Pe cursul superior al rîului se depun fragmente de dimensiuni mai mari iar pe cursul mijlociu şi inferior dimensiunile fragmentelor se micşorează. organismelor vegetale şi animale. iar trecerea spre roca dură. lichide şi grosiere a depozitelor formate. suprafaţa specifică a particulelor constitutive se măreşte considerabil. oxizi şi hidroxizi de fier. Depozitele aluviale sunt stratificate. Efectele morfologice sunt remarcate prin faptul că în roca dezagregată apare prima secvenţă microstratificată caracteristică solurilor. Aceste depozite. Depozitele eoliene sunt reprezentate de materiale transportate şi depuse de vânt sub formă de dune şi interdune. consolidată se face treptat.Aceste depozite au diferite grosimi. numărul indivizilor din floră şi faună devine mai mare şi determină o diferenţiere morfologică incipientă a profilului de sol. Depozitele proluviale sunt sedimentele depuse de torenţi sau rîuri cu regim torenţial sub formă de conuri de dejecţie care se formează la schimbările de pantă sau la vărsare în cursurile naturale de apă. se găsesc de regulă pe terenuri plane sau slab înclinate. humificarea resturilor organuce favorizează gruparea particulelor elementare în agregate structurale care transformă roca dezagregată într-un sistem polifazic şi polidispers capabil să reţină apă. de materiale depuse la baza versantului de către apa ce se scurge la suprafaţa terenului sau sub influenţa energiei gravitaţionale datorate diferenţelor de nivel. Odată cu instalarea vegetaţiei în masa depozitelor.

este determinată de organismele vii care exercită o acţiune directă prin extragerea elementelor nutritive din roca de solificare şi eliminarea de CO 2 şi o acţiune indirectă ce constă în eliberarea de acizi organici care intensifică procesul de alterare. Datorită afânării rocii. săruri şi baze. rădăcinile plantelor etc. hidratează rocile şi mineralele. Apa. de infiltraţie şi ca apă subterană. În roca dezagregată.2. levigarea şi depunerea produşilor de alterare(C. carbonatarea şi oxido-reducerea Principalul agent al alterării chimice este apa şi aerul cu cele două componente O2 şi CO2. necesare nutriţiei plantelor. aproape de suprafaţa scoarţei sub acţiunea agenţilor atmosferici. au loc procese chimice şi biochimice. roca dezagregată prezintă însuşirea caracteristică solurilor.. Spre deosebire de roca nedezagregată. Alterarea mineralelor are loc în mediu cu un conţinut scăzut de oxigen. deosebim: alterarea biologică şi chimică. Mediul lichid dispers constituie soluţia de alterare. 2. microorganisme. NaCl. formează un mediu lichid de dispersie indispensabil pentru evoluţia solului şi viaţa organismelor. care la un moment dat se confundă cu soluţia solului. în sol fiind prezentate minerale şi compuşi chimici noi care n-au existat iniţial în rocă. denumită “fertilitate”. dizolvă şi vehiculează sub forma de soluţii de acizi. ca agent de alterare apare mai frecvent decât apa meteorică. generează ioni de H + şi OH+ care intensifică alterarea. antrenează şi transportă în adâncime particulele coloid disperse. furnici. săruri minerale. CaSO4. acizi organici. rocile şi mineralele îşi schimbă compoziţia chimică. care determină formarea de substanţe noi. Apa este factorul principal în procesele de alterare fără de care asemenea procese nici nu se pot concepe. Alterarea biologică. Efectul alterării chimice şi biologice constă în modificarea însuşirilor chimice şi fizice a mineralelor care conferă solului însuşiri noi neexistente în roca nealterată.Efectele agroproductive. Ţinând cont de factorii care determină alterarea. deshidratarea. Procesele de alterare şi factorii determinanţi Prin alterare se înţelege ansamblul schimbărilor fizice. hidroliza. determinând alterarea. Alterarea chimică este determinată de o serie de procese chimice simple dintre care importanţă mai mare prezintă hidratarea. se constată deosebiri cantitative şi calitative. dizolvarea. Apa subterană dizolvă şi redistribuie săruri solubile (CaCO3. Productivitatea solului este determinată de fertilitatea iniţială şi de tehnologiile folosite în cultivarea plantelor. Na2SO4 etc). provoacă alterarea puternică a mineralelor. chimice şi biologice produse în roci. În urma alterării chimice şi biologice. Factorii care determină alterarea rocilor şi mineralelor sunt reprezentaţi de apă. . aer. 1974). aerul şi apa pătrund şi ocupă spaţiile libere dintre fragmente. râme. plantelor şi microorganismelor. Apa meteorică de infiltraţie în procesul de solificare joacă rolul de dizolvant.Teşu. Astfel dacă se face o comparaţie între compoziţia chimică a solului şi cea a rocii din care s-a format.

Hidratarea şi deshidratarea mineralelor.1.00131 % CaCO3 în timp ce apa încărcată cu CO2 dizolvă 0. Pe această cale straturile superficiale ale solului sunt decarbonatate prin îndepărtarea şi depunerea carbonatului de calciu în orizonturile subiacente.2. Furnicile alterează rocile şi mineralele prin acidul formic şi acetic pe care-l elimină. Aceşti acizi se formează continuu din transformarea resturilor organice. formează acidul carbonic. sulfului.12 % CaCO3. etc. Aerul din sol. Ionii de H+ rezultaţi din disocierea H2CO3 micşorează valoarea pH-ul soluţiei solului. în comparaţie cu aerul din atmosferă. în soluţia solului sau în soluţia de alterare se găseşte o cantitate mare de CO2 dizolvat care. Microorganismele din sol reprezentate prin bacterii şi ciuperci produc alterarea rocilor şi mineralelor. În acest mod se intensifică alterarea silicaţilor şi carbonaţilor din sol. NaCl) accelerează evoluţia solului datorită ionilor de sodiu care dispersează coloizii uşurând levigarea argilei şi humusului.1 0. carbonului. Acizii organici din sol sunt reprezentaţi de acizi organici graşi şi oxiacizi cum ar fi acidul formic. siliciului. coagulează coloizii din sol. Dinamica fierului. Prin urmare. provoacă dezalcalinizarea şi determină hidrolizarea intensă a silicaţilor primari precum şi levigarea bazelor şi argilei pe profilul solului. lactic.Pedologie Intensitatea procesului de alterare depinde de reacţia chimică a soluţiei de alterare şi este influenţată de natura şi conţinutul de săruri dizolvate. imprimă soluţiei de alterare. Acidul carbonic. azotului este influenţată de către microorganisme. din sol hidrolizează acid. împiedică alterarea silicaţilor şi translocarea argilei şi a humusului. neutru sau alcalin şi imprimă soluţiei solului o anumită reacţie. se desfac astfel : 99 % H2CO3 ↔ CO2 + H2O 1 % H2CO3 ↔ H+ + HCO3 H2CO3 ↔ 2H+ + CO-3 Apa pură dizolvă 0. malic. acetic. Gazele din sol. Hidratarea este un proces fundamental în alterarea mineralelor şi constă în adsorbţia şi reţinerea fizico-chimică a moleculelor de apă la suprafaţa particulelor minerale sau în 19 . Apa de ploaie care străbate solul conţine de sute de ori mai mult CO2 comparativ cu aerul atmosferic. citric. CO2 din sol provine din respiraţia organismelor şi a rădăcinilor plantelor şi din descompunerea materiei organice. Sărurile minerale. Rădăcinile plantelor contribuie la alterarea rocilor şi mineralelor prin secreţii radiculare şi prin absorbţie de elemente nutritive din sol. Sărurile de sodiu (Na2SO4 . Bicarbonatul de calciu şi CO2 din sol formează un amestec tampon care funcţionează ca un adevărat regulator al reacţiei solului. Râmele trec materialul de sol prin tubul digestiv mărunţindu-l şi alternându-l parţial. CaCO3 are un rol inhibitor în formarea solului. favorizează alterarea silicaţilor. are o concentraţie a CO2 de zeci şi de sute de ori mai mare. 2. fiind un produs nestabil. împreună cu apa. imprimă reacţie alcalină solului şi astfel mineralele se alterează mai uşor. reacţie alcalină.

Hidratarea mineralelor se poate realiza prin integrarea moleculelor de apă în reţeaua cristalină aşa cum se întâmplă cu anhidritul (CaSO4) sau boehmitul care prin moleculele de apă se transformă în gips (CaSO4 . după ce se hidratează. nu se pot separa una de alta. Procesul de dispersie şi dizolvare este un proces de rupere a legăturilor dintre particulele constitutive. Dispersia şi dizolvarea Sunt faze ale procesului de desfacere a materiei în componente din ce în ce mai simple.reţinerea apei în reţeaua cristalină a mineralului sub formă moleculară (apa de cristalizare) sau ionică (apa de constituţie). Cel mai elementar aspect de hidratare este absorbţia şi îmbibarea cu apă a solului. materialul mineral este desfăcut în molecule. atrag moleculele de apă care se comportă ca mici dipoli orientându-se cu polul pozitiv sau negativ după cum ionul are sarcina electrică negativă sau pozitivă.2. Hidratarea şi deshidratarea mineralelor este un proces reversibil. Procese de hidratare-deshidratare se observă la soluri argiloase care în urma uscării formează crăpături largi şi adânci iar prin umezire îşi măresc volumul determinând denivelarea suprafeţei terenului. Aceasta se produce datorită porozităţii şi capilarităţii solului. Ionii aflaţi la suprafaţa particulelor minerale sunt pozitivi sau negativi.2. Astfel duritatea cuarţului nu reprezintă în fond tăria atomilor constitutivi ci tăria câmpurilor de forţă care umple spaţiile interatomice. deshidratare CaSO4 + 2H2O ↔ CaSO4 . Dispersia şi dizolvarea sunt faze ale aceluiaşi proces. Grosimea peliculei de hidratare depinde de concentraţia soluţiei. ies din reţea şi trec în soluţie. 2. 2H2O anhidrit gips hidratare Al(OH) + H2 O → Al (OH)3 deshidratare 2AlO(OH) → Al2 O3 + H2 O Deshidratarea este procesul de eliminare a anumitor categorii de apă din proba de sol. În jurul particulelor minerale şi a ionilor se formează pelicule de apă de diferite grosimi. Prin dispersie rezultă. Prin procesul de . Dizolvarea este un aspect al hidratării: ionii. Apa legată sub formă de molecule în reţeaua cristalină se numeşte apa de constituţie. raza ionului hidratat. componenţi de dimensiuni coloidale iar prin dizolvare. Prin deshidratare mineralele îşi micşorează volumul iar hidratarea mineralelor este însoţită de mărirea volumului. Hidratarea ionilor descreşte odată cu creşterea concentraţiei soluţiei de alterare. în general. 2H2O) sau în gibsit (Al(OH)3. Hidratarea mineralelor se realizează prin atracţia electrostatică a moleculelor de apă de către ionii aflaţi la periferia particulelor minerale sau în stratul difuz al micelei coloidale. atomi şi ioni.

Oxidarea este procesul prin care un element liber.3. 2. grote. sărurile provenite din acid tare şi baza slabă (NH4Cl1 . se găsesc sub formă de oxizi feroşi şi manganoşi care în prezenţa apei şi a CO 2 formează biocarbonaţi feroşi şi manganoşi solubili în apă. concentraţiei în CO2 şi în săruri. Prin oxidarea ionilor bivalenţi de Fe2+ şi Mn2+ bicarbonatul feros şi manganos hidrolizează trecând în hidroxizi. atomice şi ionice. In reţeaua cristalină a silicaţilor primari. lio. acid slab şi baza tare (CH3COONa. crovuri.apă. Na2CO3) sau dintre acid slab şi baza slabă (CH3COONH4) Ionii sărurilor provenite din acid tare şi baza tare (NaCl. aflate în soluţia solului. Într-o etapă înaintată de alterare şi debazificare toţi silicaţii se descompun hidrolitic. presiunii. 21 . Puterea de solubilizare a apei creşte odată cu creşterea temperaturii. În procesul de solificare sărurile dizolvate sunt antrenate şi translocate de curenţii descendenţi sau ascendenţi ai apei.brună până la roşietică. Na2SO4) nu reacţionează cu apa şi nu modifică echilibrul normal de disociere a apei. pierdere de hidrogen sau trecerea unei substanţe de la valenţa inferioară pozitivă la o valenţă superioară pozitivă sau de la o valenţă superioară negativă la o valenţă inferioară negativă. Oxidarea şi reducerea Prin oxidare se înţelege combinarea unei substanţe cu oxigen. dispersia şi dizolvarea are loc treptat la început în particule grosiere apoi în cele coloidale. Prin hidroliză se alterează mai intens aluminosilicaţii simpli. aluminosilicaţii alcalini. Procesul de hidroliză are loc prin dubla descompunere atât a substanţei care hidrolizează cât şi a apei care are rol de dizolvant şi de reactiv. Prezenţa clorurii de sodiu în soluţia solului măreşte solubilitatea gipsului de la 2. Echilibrul chimic stabilit în soluţia de alterare sau în soluţia solului se perturbă din cauza curenţilor de apă care străbat profilul de sol şi antrenează unele substanţe chimice şi a proceselor de alterare ce determină transformarea materialului organic şi mineral sau a absorbţiei elementelor nutritive. sau făcând parte dintr-un compus.2 g/l la 11 g/l. este procesul de alterare a mineralelor şi constă în combinarea chimică a elementelor de disociaţie ale mineralului dizolvat.Pedologie dizolvare se înlătură aceste forţe. coşcove. Prin oxidare are loc accentuarea însuşirilor acide sau atenuarea celor bazice. de către rădăcinile plantelor.2. Fe2[SO4] .cenuşie albăstruie. 2. Acţiunea dizolvantă a apei se exercită mai mult în roci sedimentare. cu elementele de disociaţie ale apei. pierde electroni. Al[SO4]3).2. Hidroliza este un proces fundamental în alterarea silicaţilor şi formarea mineralelor argiloase. verzuie până la neagră. moleculare. canioane. Gipsul devine aproape insolubil în prezenţa MgSO4. chei. caverne. Hidroliza Hidroliza (hydros .a dezlega). până la stabilirea unui echilibru chimic. Prin procesul de dizolvare scoarţa terestră suferă o serie de transformări având ca efect formarea de peşteri. Compuşii ferici imprimă solului o culoare gălbuie . fierul şi manganul. Compuşii feroşi dau profilului de sol culoare închisă .4.

piroxeni. Reducerea are loc în special sub acţiunea bacteriilor anaerobe care îşi procură oxigenul necesar din combinaţiile fierului. sulfului şi a altor elemente complet oxidate. În perioada de secetă datorită condiţiilor de aerisire bune compuşii feroşi prin oxidare se transformă în compuşi ferici care precipită. Prezenţa predominantă a constituienţilor primari (cuarţ. unde poate trece în nitraţi sau poate fi redus la amoniac. În mediu reducător prin alterarea compuşilor organici (proteine şi alte substanţe organice).Prin oxidare materia organică din sol poate fi descompusă până la produşi finali : H2O. feldspaţi. Aceşti constituienţi primari se găsesc predominant şi în fracţiunile granulometrice ale “pământului fin” cum ar fi nisipul (0. trecere de la o valenţă superioară pozitivă la o valenţă inferioară pozitivă sau trecere de la o valenţă inferioară negativă la o valenţă superioară negativă.02 ÷ 2 mm) şi praful (0.3. mediul aerob favorizează oxidarea. Reducerea este inversă oxidării şi se realizează prin : pierdere de oxigen. în condiţii anaerobe are loc oxidarea compuşilor reduşi de sulf. mică. Reducerea . CO2 şi substanţe minerale care pot aproviziona plantele cu elementele nutritive. Reducerea determină accentuarea proprietăţilor bazice. Compuşii feroşi formaţi sunt solubili şi se pot leviga în adâncime. având ca rezultat acidifierea solurilor. 2. mozaicat având culori cenuşii verzui albăstrui . Constituienţi minerali În urma proceselor de dezagregare şi alterare rocile compacte suferă modificări de natură fizică şi chimică dând naştere la depozite afânate care conţin: 1) constituienţi primari (moşteniţi) 2) constituienţi secundari (rezultaţi în urma alterării) 1)Constituienţi primari sunt reprezentaţi de fragmente de rocă cu diametrul mai mare de 2 mm care formează scheletul solului (partea inactivă). În acest caz coloritul orizontului este neuniform. se formează sulful care reacţionează cu ionul feros şi hidrogen formând hidrogenul sulfurat şi pirită.orice reacţie în care un compus se îmbogăţeşte în electroni. Sub influenţa descărcărilor electrice azotul atmosferic poate fi oxidat. devin insolubili se depun formând un orizont de acumulare a fierului. etc) în diferite fracţiuni granulometrice se datorează rezistenţei lor la acţiunea de transport a . În acest fel sulfaţii şi oxizii ferici sunt reduşi la fier bivalent (Fe ++) şi hidrogen sulfurat care intrând în reacţie dau sulfura feroassă. Procesele de reducere pot fi determinate de apa stagnantă deasupra orizonturilor impermeabile sau de apa freatică. Este necesar de circa două săptămâni pentru a se reveni la condiţii stabile de reacţie. câştigare de hidrogen. iar cel anaerob reducerea.02 ÷ 2 mm). Prin alterarea perioadelor umede cu cele secetoase se realizează condiţii succesive anaerobe şi aerobe. După evacuarea apei în orezării. Fe++ + H2S → FeS + H+ Prin combinarea ionilor de fier bivalent cu acidul carbonic sau fosforic se formează carbonatul sau fosfatul feros. Reducerea poate avea loc alternativ cu procesul de oxidare.vineţii ce alternează cu compuşii de fier oxidat de culoare roşcată. dizolvat în apă de ploaie şi adus în sol.

Sărurile uşor solubile precum NaCl. cuarţ. amfibioli. Sărurile greu solubile sunt reprezentaţi de carbonaţii alcalino-pământoşi (CaCO3. se acumulează numai în condiţii specifice care favorizează formarea solurilor sărăturate (salinizate şi alcalizate). dat fiind dimensiunile mai mari ale particulelor şi gradul de mărunţire mai scăzut. Sãrurile moderat solubile sunt reprezentate de gipsul mineral constituit din sulfat de calciu hidratat (CaSO4⋅ 2H2O). În general carbonaţii alcalino-pământoşi din sol sunt solubilizaţi si transportaţi de către apa de infiltraţie spre adâncime unde precipită. Avantajele utilizării gipsului la ameliorarea solurilor acide constau în faptul că el este mai solubil (are efect mai rapid) decât carbonatul de calciu folosit în mod frecvent şi că are însuşirea de a contribui la ameliorarea stratului subarabil (Brady 1996). 23 .3 g/l la temperatura de 180C. magnetit. se depun şi formează orizontul carbonato-acumulativ-Cca. Solubilitatea variază funcţie de temperatură: la 250C este de 280 g/l. apetit. Gipsul se foloseşte ca amendament pentru corectarea reacţiei alcaline a solului precum şi la ameliorarea solurilor acide cu un conţinut ridicat de Al3+ (toxic pentru plante). oxizi şi hidroxizi şi minerale argiloase. MgCO3). Ea hidrolizează neutru şi nu determină în mod direct alcalinizarea solului. Solubilitatea este mare (264 g/l) şi se menţine 0 aproape constantă în intervalul de temperatură de 0-100 C. în prezenţa carbonatului de sodiu (Na2CO3) şi a acidului carbonic (H2CO3). determină alcalinizarea soluţiei solului. rezistenţa la alterare scade odată cu creşterea conţinutului de fier. NaHCO3. 2)Constituienţi secundari sun rezultaţi în urma alterării constituienţilor primari fiind reprezentaţi de săruri. Dizolvat în apa de infiltraţie el este transportat şi depozitat în straturile mai profunde ale solului. Ei se prezintă sub forme amorfe sau în diferite grade de cristalizare. elemente alcaline (Na. Sulfatul de sodiu (Na2SO4) este o sare prezentă în solurile sărăturate şi hidrolizează neutru dar. Carbonatul de calciu (CaCO3) are solubilitate de 0. Solubilitatea gipsului este de 2. El influenţează favorabil proprietăţile fizice şi chimice ale solului. solubilitate care poate să crească considerabil în apa care conţine CO 2. Al. Oxizii şi hidroxizii de Si. Na2SO4. Mg). în apele freatice şi în lacurile sărate fiind toxică pentru plante. Fe şi Mn intră în alcătuirea fracţiunii coloidale a solului şi se formează prin procesele de alterare a substratului mineral. Prezenţa NaCl în sol măreşte solubilitatea gipsului fapt ce trebuie luat în seamă la stabilirea măsurilor de ameliorare a solurilor sărăturate.Pedologie apei şi la alterarea chimică. ortoză. K) şi alcalino – pământoase (Ca. Rezistenţa la acţiunea de transport a apei creşte de la feldspaţi la piroxeni.014 g/l la temperatura de 250C în apa pură. Na2CO3. hematit. săruri moderat solubile şi săruri greu solubile. Sărurile din sol se împart în trei grupe (după gradul de solubilitate): săruri uşor solubile. Clorura de sodiu (NaCl) este o sare prezentă în solurile saline.

Prezenţa simultană a oxizilor şi a hidroxizilor de fier în acelaşi orizont pedogenetic imprimă o culoare (rezultantă) portocalie. ş. în general. vermiculit.002 mm: mica. formează hidroxizii de fier care. Ei apar sub formă de pete şi concreţiuni de culoare brună închisă până la neagră Minerale argiloase sunt constituite din minerale filosilicatice care imprimă plasticitatea argilei umede sau duritatea argilei uscate şi celei arse (Gugenheim şi Martin. montmorilonit..5% K2O. El este prezent în toate solurile – mai ales în cele acide – şi contribuie la mărirea capacităţii de schimb cationic datorită densităţii mari a sarcinilor negative aflate în interiorul particulelor.02 mm). se depun sub formă de geluri amorfe sau. Mineralele argiloase trimorfice de tip 2:1 au o structură de bază alcătuită din două straturi de tetraedri (SiO4) între care se află un strat de octaedri (AlO2(OH)4). Oxizii şi hidroxii de fier iau naştere prin alterarea mineralelor cu conţinut de ioni de fier în reţeaua cristalină.8 ÷ 6. În timpul alterării fierul este scos din reţeaua cristalină a mineralelor primare. în condiţiile unei umeziri excesive temporare. Oxizii şi hidroxizii de aluminiu se formează prin alterarea silicaţilor primari şi secundari. smectit. Hidromica conţine 6. Montmorilonitul prezintă o structură cristalochimică ordonată. Crăciun. iar a celor de Al din octoedre cu Mg. Vermiculitul este mineral argilos cu reţea extensibilă ce se formează prin alterarea biotitului şi se caracterizează printr-o pronunţată substituţie izomorfă a ionilor de Si din tetraedre cu cei de Al. trec în sescvioxizi: limonit (2Fe2O33H2O).5 ÷ 8. Serecitul ia naştere în urma proceselor de alterare hidrotermală şi conţine peate 7% K 2O. Oxizii şi hidroxizii de mangan se formează prin oxidarea ionilor de mangan eliberaţi în urma alterării. în mare parte. prin deshidratare. hematit (Fe2O3). sericitul. Compuşii hidrataţi ai fierului imprimă solului culoare gălbuie iar oxizii de fier imprimă culoare roşcată sau ruginie. . Oxizii şi hidroxizii de fier şi aluminiu sunt prezenţi în sol sub diferite forme ca: pelicule pe suprafaţa altor minerale şi/sau compuşi amorfi polimerizaţi în spaţiul lamelar al mineralelor argiloase. moştenit din roca parentală fiind foarte rezistent la agenţii fizici de dezagregare şi la agenţii chimici care provoacă alterarea. Ilitul conţine 2. illitul şi interstratificaţiile sale.Cuarţul (SiO2) se întâlneşte în toate solurile minerale constituind cea mai mare parte a fracţiunii nisipoase (0. Este.02 – 2 mm) şi o parte importantă din fracţiunea “praf” (0. Hidroxizii de aluminiu se prezintă sub formă de geluri amorfe instabile care cristalizează treptat până la forma finală: gibbsit.002÷ 0. goethit (Fe2O3H2O). Illitul cuprinde “mineralele micacee” de dimensiuni coloidale mai mici de 0. Mineralele din această grupă sunt reprezentaţi de illit. cu un deficit de sarcină mai scăzut. iar capacitatea de schimb cationic nu depăşeşte 100 me / 100 g sol.a. Din punct de vedere chimic şi mineralogic.5% K2O – funcţie de gradul de alterare. hidromice. dioxidul de siliciu (SiO2) este un compus “polimorf” întâlnit sub diferite stări: stare cristalină (calcedonia) şi stare amorfă (opalul). 2000). 1995 citaţi de C. Vermiculitul are capacitate mare de “fixare” sau “sorbţie” a cationilor de K+ şi NH+4 provenite din îngrăşăminte sau alte surse.

studiat la microscopul electronic. oxizi şi hidroxizi. săruri etc. moşteneşte o anumită compoziţie granulometrică.5-2..4. formă de plachete hexagonale în particule de 0. prin alterare.7A) iar reţeaua este rigidă. Compoziţa mineralologică şi chimică a rocii din care provine materialul parental poate fi identică sau diferită faţă de roca subiacentă (situată la baza profilului de sol). În procesul de formare a solului. 2. Acest mineral se dispersează puternic în apă. Mineralele argiloase dimorfice de tip 1:1 au o structură de bază alcătuită dintr-un strat de tetraedri de SiO4 şi unul de octoedri de AlO2(OH)4. Caolinitul – Al4[Si4O10](OH)8 – are. Capacitatea de schimb cationic este mică (5 ÷ 15 me / 100 g) din cauza reţinerii ionilor numai pe suprafaţa exterioară a particulelor. Prin dezagregarea şi alterarea rocilor rezultă un material afânat şi poros. Halloysitul şi Metahalloysitul. Solul. raportul SiO2 / Al2O3 fiind de 0. dar care posedă şi capacitatea de reţinere a apei datorită prezenţei mineralelor secundare argiloase (Parichi M. gonflare în perioada umedă şi contracţie în perioada secetoasă a anului. distanţa dintre foiţe fiind de 7A. Anionii “fosfat” (PO43-) şi “sulfat” (SO42-) sunt uşor reţinute la sarcinile libere pozitive a ionilor de aluminiu aflate la exteriorul particulelor de Caolinit. Allofanele sunt aluminosilicaţi hidrataţi (amorfi faţă de razele “X”) şi/sau amestecuri dispersate de geluri de silice şi hidroxizi de aluminiu cu o compoziţie chimică variabilă. În orizontul superior al profilului de sol. Foiţele sunt legate prin punţi de H. Materialul parental transmite solului minerale de anumite dimensiuni şi grade de alterare. format din materiale parentale diferite. Gâţă 1997). carbon şi azot ca efect al procesului de bioacumulare. Moştenirea mineralogică determină mărimea capacităţii de schimb ionic şi un anumit grad de selectivitate a ionilor din soluţia solului (Gh. se eliberează cantităţi diferite de elemente din structura 25 . Particulele caolinit sunt neexpandabile (distanţa dintre foiţe este fixă . permeabil pentru apă şi aer. Montmorilonitul conferă solului o mare plasticitate. Ele pot reţine un numãr mic de ioni numai pe suprafeţele de ruptură sau clivaj. Materialul parental Este reprezentat de materialul mineral detritic sau materialul organic din care s-a dzvoltat profilul de sol.Pedologie Distanţa dintre foiţe este variabilă în funcţie de gradul de hidratare al mineralului. Materialul parental este constituit din fragmente grosiere de rocă (scheletul solului) şi din complexul de alterare format din particule fine de minerale primare nealterate. mineralele de tip “montmorilonit” conferă solului rezistenţă mare la eroziunea prin apă şi la efectuarea lucrărilor mecanice. coeziune. 1999).2 – 2 µ m.4. Compoziţia chimică a solului este determinată de mineralele sale constituiente dar diferă de cea a materialului parental iniţial prin conţinuturi mai mari de siliciu (acumulat rezidual). minerale argiloase. mineralogică şi chimică. “suprafaţa specifică” poate atinge valori de 800 m 2 / g. Dintre acestea menţionăm: Caolinutul..

cristalo-chimică a mineralului; intensitatea cu care se eliberează aceste elemente scade odată cu micşorarea conţinutului aceastor elemente aflate la periferia particulelor minerale. Materialul parental transmite solului şi un anumit potenţial de solubilizare al elementelor (Gh. Gâţă, 1997). Prin solubilizarea selectivă se eliberează în soluţia de alterare cantităţi variabile de elemente nutritive în funcţie de cantitatea totală de elemente din soluţie (cea adsorbită, chelatizată sau cuprinsă în structura mineralului). Ionii eliberaţi pot fi absorbiţi de sitemul radicular al plantelor sau pot fi îndepărtaţi de către curentul descendent al apei care străbate solul sau materialul parental supus solificării. Depunerile eoliene şi aluvionare determină reînnoirea materialului parental şi menţinerea solurilor în stadii incipiente de formare şi evoluţie.

CAPITOLUL III MATERIA ORGANICĂ DIN SOL

3.1. Constituienţi organici ai solului
Toate organismele vegetale şi animale care trăiesc în sol formează componenta vie a acestuia sau “edafonul solului”. Edafonul microorganic este alcătuit din microflora (bacterii, actinomicete, fungi, alge) şi microfauna (protozoare nematozi). Edafonul macroorganic este reprezentat de sistemul radicular al tuturor speciilor vegetale ancorate în sol prin sistemul lor radicular şi de macrofauna solului (râme, insecte, animale vertebrate). Materia organicã - inclusiv substanţele humice – este un element definitoriu al solului constituind criteriul fundamental al diferenţierii solului de materialul parental. Materia organicã este alcătuită dintr-o mare varietate de materiale organice care pot fi împărţite în două mari categorii: 1. totalitatea organismelor vii (edafonul solului) 2. materia organică moartă Materia organică moartă este fracţiunea organică a solului care include reziduurile de plante şi animale aflate în diferite stadii de descompunere, celulele organismelor din sol şi substanţele specifice solului sintetizate sau transformate de către microorganisme. Fracţiunea de materie organică moartă nehumificată se compune din lignine, celuloze, proteine, zaharuri, grăsimi, substanţe tanante, ceruri, etc. Prin procesul de humificare a substanţelor organice are loc formarea humusului care este, prin urmare, un produs natural rezultat din degradarea biologică a resturilor organice şi este alcătuit dintr-un amestec de mai multe substanţe.

3.1.1. Edafonul solului – totalitatea organismelor vii
Bacteriile sunt microorganisme vegetale “procariote” (cu structură simplă - fără organite interne). Celulele bacteriilor pot avea formă sferică (“coci”) de bastonaşe

Pedologie
(“bacili”) sau spiralată (“spirili”). Mărimea lor variază în mod frecvent între 0,5 şi 1,5 microni. Numărul cel mai mare de bacterii se înregistrează în partea superioară a solului, zonele cele mai populate fiind cele din imediata vecinătate a rădăcinilor şi mai cu seamă în rizosferă. Ele preferă condiţii de reacţie a solului slab acidă, neutră şi slab alcalină. Bacteriile se pot dezvolta în prezenţa oxigenului (bacterii aerobe) sau în lipsa acestuia (bacterii anaerobe). După modul de nutriţie bacteriile pot fi: a) autotrofe şi b) heterotrofe. Fungii sau Ciupercile sunt microorganisme heterotrofe predominant aerobe care trăiesc ca saprofite pe resturi organice sau ca parazite pe plante preferând un mediu acid. Ciupercile sunt considerate “copii pământului” (Sattler Westinghausen, 1994) deoarece aparţin sistemului metabolic al solului, fără relaţie proprie cu lumina (fructificaţiile dispar la scurt timp după contactul cu lumina). Activitatea unor ciuperci are efect bactericid prin produşii antibiotici specifici (penicilina, streptomicina); alte ciuperci dau naştere pe rădăcinile plantelor verzi unor formaţiuni de simbioză denumite “micorize” în cadrul cărora ciuperca foloseşte de la plante hidraţii de carbon iar planta primeşte azot şi unele elemente nutritive mobilizate de către ciuperci. Algele sunt microorganisme unicelulare sau pluricelulare, cu formă filamentoasă, lamelară sau tridimensională. Ele sunt fotosintetizatoare, în citoplasma celulară având cromatofori dintre care predomină pigmenţii clorofilieni. În sol se întâlnesc alge verzi (în partea superioară a solurilor neinundabile şi cu reacţie acidă) alge verzi-albastre (mai frecvente în pajişti), alge galbene-verzui şi alge diatomee (predominante în solurile din livezi). Prezente în partea superioară a profilului de sol (0-10cm), algele sintetizează şi acumulează materia organică utilizând pentru aceasta substanţe minerale, uneori concurând plantele la asimilarea compuşilor de azot. Algele au un rol însemnat în formarea elementelor structurale hidrostabile din sol datorită mucilagiilor vâscoase pe care le eliberează. Animalele vertebrate cele mai răspândite în sol sunt Cîrtiţa (Talpa europea), Hîrciogul (Cricetus cricetus), Şoarecele de câmp (Microtus arvalis) ş.a. Aceste mici animale sapă numeroase galerii cu diametrul cuprins între 3 şi 10 cm prin care transportă spre adăposturile lor cantităţi de produse vegetale. În acest mod se realizează şi un tranzit intens de material pământos din orizonturile mijlocii şi inferioare ale solului spre partea superioară. Prezenţa acestor galerii denumite “crotovine” este caracteristică solurilor cu textură mijlocie din zonele de stepă şi silvostepă. Crotovinele în care se observă prezenţa unui material de culoare închisă provenit din orizonturile bogate în humus se numesc “melanocrotovine”, iar cele umplute cu material deschis la culoare, adus din orizonturile inferioare, se numesc “leucocrotovine”. Activitatea animalelor vertebrate din sol determină în timp amestecarea profundă şi intensă a solului şi – implicit – atenuarea limitelor dintre orizonturile pedogenetice. Râmele, în macrofauna solului, sunt unele dintre cele mai importante specii ce contribuie la îmbunătăţirea stării de fertilitate. Dintre acestea cele mai răspândite sunt Lumbricus terestris şi Allobophara caliginosa, numărul de exemplare prezente în sol

27

variază între 30 şi 300 / m2 (în solurile bogate în materie organică) cu o masă totală cuprinsă între 110 şi 1100 kg / ha. Râmele pot ingera o cantitate de sol de până la de treizeci de ori mai mare decât masa corpului lor. Cantitatea de sol ingerată de către râme în decursul unui an poate ajunge până la 50-100 to / ha. Reţeaua de canale sau galerii formate prin activitatea râmelor poartă denumirea de “cervotocine” iar masa de materie organică şi de sol trecută prin corpul râmelor poartă denumirea de “coprolite” şi au aspectul unui “sirag de mărgele” cu un conţinut mai bogat în materie organică şi bacterii decât solul din preajmă. Contribuţia majoră a râmelor la îmbunătăţirea stării de fertilitate a solului se realizează prin faptul că ele impregnează materialul tranzitat cu enzime digestive şi microfloră intestinală iar, după moarte, însăşi corpurile lor constituie o sursă de elemente nutritive pentru plante. Galeriile rezulate din activitatea râmelor măresc aeraţia şi drenabilitatea (şi – implicit – infiltraţia apei din sol), reduc gradul de compactare a solului şi îmbunătăţesc stabilitatea structurii. Existenţa galeriilor poate avea şi efecte negative prin faptul că mărirea permeabilităţii duce la intensificarea procesului de infiltrare a substanţelor poluante în pânza freatică, proces parţial diminuat de prezenţa coprolitelor care au o bună capacitate de adsorbţie a substanţelor poluante. Râmele au cea mai mare răspândire în solurile cu textură mijlocie (cele nisipoase fiind abrazive) cu pH-ul de 5,5-8,5, conţinut de săruri solubile scăzut şi cu chimizare (îngroşare, erbicide) moderată. Compuşii organici de fotosinteză ai plantelor verzi constituie sursa principală de materie organică din sol. Cantitatea de materie organică din sol. Cantitatea de materie organică alcătuită din rădăcini şi alte resturi vegetale (frunze, tulpini, fructe) ce cad pe suprafaţa solului variază funcţie de diferiţi factori ajungând până la 100-200 t/ha în zona ecuatorială. Pe terenurile cultivate cu frecvente lucrări ale solului, resturile vegetale sunt încorporate an de an în masa solului. Pe terenurile necultivate se formează la suprafaţa solului, acumulări de resturi organice stratificate de-a lungul anilor, acumulări care poartă denumirea de “litieră”. În funcţie de persistenţa masei de materie organică pe sol, litiera poate avea difirete grosimi; astfel întâlnim litieră de pădure, litieră de muşchi, litieră de ierburi. Litiera de pădure, funcţie de componenţa floristică a arealului forestier, constituie elementul de origine al resturilor organice şi, implicit al proceselor de formare a humusului. Astfel, sub pădurile de stejar se formează o litieră din produse uşor degradabile ce se descompun intens formând un humus bogat în Ca (mull calcic), sub pădurile de fag se formează acizi solubili şi un humus grosier foarte acid. Litiera de sub pădurile de conifere se biodegradează lent din cauza prezenţei unor substanţe rezistente la alterare (cu efecte inhibitoare asupra unor microorganisme) şi dă naştere, asemeni litierei de fag, unui humus grosier şi foarte acid. Litiera de muşchi se formează pe terenuri umede denumite popular “tinoave” fiind constituite şi din ierburi higrofile, esenţe lemnoase moi (arin, salcie, plop şi diferite specii de subarbuşti). Această litieră poate apărea şi insular pe văi cu umezeală persistentă şi ochiuri de mlaştină, uneori putând forma un material turbos.

celuloză (20-50%). 3. în rizosferă (1-2 mm în jurul rădăcinilor active) valorile pH-ului sunt de zeci de ori mai mici decât în sol. Resturile organice proaspete conţin .în substanţă uscată . celuloză. K. etc.zaharuri şi amidon (1÷ 5%). etc. zaharuri. se dezvoltă şi rămân în sol (după încheierea ciclului de vegetaţie) constituind sursa principală de carbon şi energie pentru microorganisme. grăsimi. Acţiunea benefică a rădăcinilor în sol se materializează şi prin aceea că favorizează formarea agregatelor structurale. urmat de oxigen (40%). Componenţii din ţesuturile resturilor organice încep să se descompună simultan. P. conţinutul relativ (%) de substanţe organice din reziduul humificat diferă de cel iniţial (vezi tabelul 3. hemiceluloză. S. proteină. În compoziţia chimică elementară a substanţei uscate din resturile organice proaspete predomină carbonul (44%). prin respiraţie.1. ceruri Conţinutul relativ (%) În ţesutul plantelor În rezidul humificat 20-40 2-10 15-25 0-2 10-30 35-50 1-15 28-53 1-8 1-8 29 . la rândul lor. în urma schimbului ionic implicat în nutriţia plantelor. În sfârşit.Pedologie Litiera ierboasă se formează în pajişti şi conţine multe resturi vegetale şi o faună foarte variată. odată cu încorporarea în masa solului. Rădăcinele plantelor superioare cresc. Tabelul 3.) 8%. Ca urmare a proceselor de transformare. citrat) care favorizează alterarea mineralelor. Rezistenţa la descompunere a grupelor de substanţă organică este diferită: scade de la lignină la grăsimi ceruri. influenţează nutriţia minerală a plantelor.2. Fe. că favorizează structurarea solului datorită numărului mare de microorganisme prezente în exudatele rădăcinilor şi că influenţează nutriţia minerală a microorganismelor care. lignină (10÷ 30%). tartrat.1.Compoziţia chimică a materiei organice din sol Resturile organice proaspete se găsesc la suprafaţa solului sau încorporate dispersat în masa solului şi au o compoziţie alcătuită din substanţă uscată (10-40%) şi apă (60-90%). Componentul Celuloza Hemiceluloza Lignină Proteină Grăsimi. La nivel radicular are loc. hemiceluloză (10-30%). eliminarea CO2 şi. Fixarea plantelor în sol realizată prin pătrunderea rădăcinilor are un efect fizic dar şi un efect chimic. hidrogen (8%) şi elemente minerale (Ca.). Mg. elaborarea ionilor de H + sau a anionilor (oxalat.. amidon. ceruri şi tanimuri (1-8%) şi proteine solubile (1-15%). că îmbunătăţeşte circulaţia apei şi aerului prin canalele explorate.

acizi. au o culoare neagră şi sunt insolubile în apă. acizii fulvici au o culoare deschisă (galben în diferite nuanţe). solubili în soluţii alcaline diluate şi nu precipită la adaos de acizi minerali. sunt solubili în soluţii alcaline. Lixandru. Principalii reprezentanţi ai acizilor humici sunt acizii fulvici şi acizii humici. Teşu. Huminele sunt polimeri cu un grad avansat de condensare şi reprezintă fracţiunea stabilă a substanţelor humice din sol. 1997).8) şi gradul mai redus de condensare (greutatea moleculară 2000÷ 9000). produşii de descompunere a acestora şi produşii metabolismului microbian. legăturile lor cu silicaţii secundari pot fi distruse prin tratarea repetată a solului cu HNO 3-2n şi NaOH-0. fiind mai simplă. Substanţele humice se grupează în două categorii: a)substanţe humice solubile în soluţiile alcaline – acizii humici.3. 1976). Ei se deosebesc de acizii huminici prin conţinutul mai mic de carbon (43-52%) şi azot (1.9-2. Ei au o structură policiclică cu grupări principale carboxilice (.3. carboxilice (-COOH) şi aminice (-NH2 . cum ar fi Cu şi Ni cu care formează combinaţii complexe (Gh. Grupările ce conţin azot au o mare afinitate pentru unele elemente tranziţionale. În sol acizii fulvici se găsesc atât în stare liberă cât şi în legături cu hidroxizii de fier şi aluminiu sub formă de compuşi organo – minerali de tip chelat (C. conţinutul mai mare de oxigen (40-48%). Forma sferică şi dimensiunile coloidale conferă rezistenţa la alterare.În soluţie. soluţii alcaline şi alcooli. Ei posedă grupări funcţionale oxidril-fenolice (-OH). fiind solubili în soluţii alcaline diluate şi precipitând la adaos de acizi minerali şi în extract.5%). Datorită solubilităţii mari şi reacţiei foarte puternic acide. Substanţele humice rezultate în urma acestui tratament au un conţinut mai mare de oxigen şi hidrogen decât acizii huminici liberi: molecula lor. care provin din transformarea (descompunere şi sinteză) substanţelor nehumice: organismele vegetale şi animale. Acizii fulvici sunt fracţiuni de substanţă humică. Caracterul lor acid este determinat de grupările hidroxil fenolice şi carboxilice.6÷ 2. Fracţiuni humice Substanţele humice sunt substanţe organice de culoare închisă. specifice solului. . b) substanţe humice insolubile în soluţiile alcaline – huminele. 1993). acizii fulvici determină alterarea intensă a mineralelor din sol (C. Acizii humici sunt compuşi macromeleculari aflaţi în stare de dispersie coloidală şi rezultă din policondensarea produselor intermediare de descompunere. -NH) iar greutatea lor moleculară este foarte mare (10 000 ÷ 100 000). aciditatea mai ridicată (pH 2. Acizii huminici au o culoare închisă. Ele formează cu argila complexe organo-minerale foarte stabile.COOH) şi fenolice (. Acizii huminici reprezintă o porţiune a substanţelor humice din sol având o culoare închisă.1n . Păunescu.OH) se întâlnesc în sol în diferite grade de polimerizare. diluate şi însolubile în alcool.

Experienţa a dovedit că la adaosul de resturi organice în sol. 31 . de 6:1 la actinomicete şi de 10:1 la fungi (ciuperci).impune obligativitatea ca.26 Humus brut > 27 În orizonturile superioare ale profilului de sol (unde conţinutul de N total este de cele mai multe ori egal cu conţinutul fracţiunii de N organic).Pedologie reacţionează mai intens cu partea minerală a solului. În studiile pedologice raportul C/N se calculeazã prin împărţirea numărului de atomi gram de carbon la numărul de atomi gram de azot după formula: C/N = 12C/14N. 1997) precum şi raportul dintre aceste elemente. ceea ce prin consecinţă . Variaţia valorii Raportului C/N la diferite tipuri de humus (I. Raportul “Carbon:Azot” în corpurile microorganismelor care descompun materie organică este în medie de 5:1 la bacterii.C. pentru obţinerea unui calcul corect al raportului C/N se va stabili mai întâi valoarea exactă a lui N total şi valoarea lui NH4 neschimbabil şi schimbabil (Irina Vintilă. Vârsta medie a huminelor este cuprinsă între 5 000 şi 10 000 de ani. să se ţină seama de cantitatea de resturi vegetale din sol la momentul încorporării şi de valoarea raportului C/N. Bucur. 1986). În aceste condiţii. la încorporarea resturilor organice în sol.2. alături şi de alte caracteristici chimice ale solului.19 Mull Moder 20 . 3. Raportul C/N este indice pedogenetic sintetic folosit.3. circa o treime este cheltuită pentru sintetizarea masei microorganismelor iar circa două treimi se elimină prin respiraţie şi procese metabolice. Bucureşti – 1994) Tipul de Mull calcic Mull acid humus Raportul C/N < 15 16 .A. Raportul Carbon / Azot (C / N) Raportul C/N este o constantă compoziţională a solului care reflectă conţinutul de carbon şi de azot din acizii humici (N. se declanşează o cmpetiţie între plantele cultivate şi microorganisme pentru azotul mineral din sol.).4. Din cantitatea totală de carbon folosită. Valoarea acestui raport se calculează după formula: %C C/N = %Nt unde %C reprezintă procentul de carbon organic iar %Nt conţinutul procentual de azot total.2. raportul C/N exprimă aproape exact relaţia dintre elementele Carbon şi Azot în cadrul materiei organice. În orizonturile inferioare (unde se înregistrează o creştere a conţinutului de amoniu (NH 4 neschimbabil şi schimbabil) se constată o descreştere a valorii raportului C/N. la stabilirea tipului de humus forestier (tab. Tabelul 3.22 Moder 23 .P.

75. la rezistenţa diferitelor fracţiuni la extracţia cu anumiţi reactivi.Cunoscând raportul C/N din materia organică humificată şi cel din materia organică netransformată (inclusiv cel din corpul microorganismelor). au o valoare a raportului AH/AF de 0. în soluri bogate în substanţe nutritive şi condiţii echilibrate de aeraţie şi umezire. fizice şi biologice. la raportul dintre acizii humici şi fulvici. Tipuri de humus Humusul din solurile agricole şi. Această formă de humus se întâlneşte în zone cu climă caldă şi semiumedă sau umedă.75-1. valoarea raportului AH/AT este mai mică de 0. Prin urmare formele de humus se diferenţiează între ele în primul rând pe criteriul însuşirilor morfologice şi micromorfologice ale orizonturilor cu humus şi în al doilea rând.25 ca şi solurile cu o reacţie moderat acidă până la slab alcalină şi un grad de saturaţie în baze mai mare de 70%. Florea.7) şi cu un grad de saturaţie în baze sub 70%. Humusul “Mull” este format din materie organică complet humificată şi. ca urmare a activităţii biologice intense de transformare a resturilor organice sub acţiunea râmelor şi bacteriilor. la gradul de descompunere a materiei organice şi la gradul de amestecare a materiei organice cu materia minerală. Kubiena (1953) citat de Lixandru (1997) a denumit diversele tipuri de humus “ forme de humus “ deoarece ele se disting şi se separă în primul rând morfologic. solurile luvice şi spodosolurile care s-au format într-un climat umed şi excesiv de umed sub influenţa vegetaţiei forestiere (foioase sau conifere) a culturilor agricole sau a pajiştilor secundare. 3. mai cu seamă. intim amestecată cu partea minerală a solului. soluri cu o reacţie acidă (pH<5.6. Raportul acizi huminici(AH): acizi fulvici(AF) În fracţiunea substanţelor humice. din cele forestiere se prezintă sub o mare diversitate de tipuri şi subtipuri (Duchofaer. 1970). . Astfel. chiar dacă s-au format într-un climat mai secetos şi sunt saturate în cationi bazici. Criteriile chimice şi biochimice se referă la indicele C/N. Solurile bilane. pe criteriul însuşirilor chimice. 1960). la calculul necesarului de îngrăşăminte cu azot se va avea în vedere obiectivul contracarării concurenţei dintre plantele cultivate şi microorganismele din sol pentru azotul mineral. MODERUL şi MORUL (humusul brut). Principalele forme de humus din sol. în ordinea descrescândă a humificării sunt: MULLUL. Criteriile morfologice se referă la grosimea orizontului organic (“O). Valorile frecvent subunitare ale raportului AH/AT reflectă condiţiile hidrotermice ale zonei solurilor bălane caracterizate prin variaţii mari ale umidităţii (de la umiditate accentuată la uscăciune înaintată) fapt ce favorizează polimerizarea acizilor huminici şi trecerea lor în humine (N. 3. la succesiunea şi corterele morfologice a orizonturilor şi suborizonturilor cu humus. raportul dintre acizii huminici şi acizii fulvici constituie un indicator caracteristic diferitelor tipuri de sol.5.

Mullul calcic se formează prin transformarea materiei organice din masa solului. de inexistenţa procesului de formare a complexului argilo-humic şi de prezenţa unei microstructuri alcătuite din microagregate organice şi particule minerale. un raport C/N între 15 şi 25. raportul C/N situându-se între 8 şi 12. slab saturat în baze (<15%). În solurile cu humus “Moder” lipsesc râmele din cauza conţinutului scăzut de proteine a resturilor organice şi a condiţiilor de climă: solurile îngheaţă pe toată grosimea – mai ales cele superficiale. fapt pus în evidenţă de limita neconturată între orizontul organic “O” şi orizontul “A”. trecerea între orizontul “A” şi orizontul subiacent este treptată. sărac în elemente nutritive. la formarea lui contribuind pătura vie a solului reprezentată de Vacciunmmyrtilus şi alte specii din familia Ericaceae. Mullul forestier se formează prin transformarea resturilor organice şi ierboase şi a litierei de la suprafaţa solului. El se formează în climate reci şi umede cu arborete de răşinoase. pe roci fără CaCO3 pe o vegetaţie forestieră în condiţii de climă semiumedă şi umedă. transformarea materiei organice este făcută îndeosebi de ciuperci cu o participare foarte slabă a mezofaunei. grad de saturaţie în baze de 20-60% şi raport C/N între 12 şi 15. Oh. Aici între orizontul de acumulare a materiei organice humificate (“A”) şi orizontul organic (“O”) există o puternică discontinuitate.Pedologie În solurile de pădure. Humusul brut (Morul) este un humus forestier format din frunze de Răşinoase stratificate la suprafaţa solului. Of şi Oh) cu o tranziţie treptată spre orizontul “A” (gros de doar 15-20 cm) iar trecerea de la orizontul "A” la orizontul subiacent este netă. reacţie moderat acidă. pe un material bogat în elemente bazice şi în condiţii de climă semiaridă sau semiumedă şi este caracteristic orizonturilor “A” din Molisoluri şi Soluri molice. o valoare subunitară a raportului “acizi humici / acizi fulvici” şi o reacţie pH puternic acidă. Pătura groasă de humus brut împiedică aeraţia solului şi pătrunderea apei. pe roci acide. sărace în elemente nutritive. 33 . sub frunzele nedescompuse (“Ol”) se găseşte un strat subţire şi discontinuu de litieră în curs de humificare. Mullul forestier are culoarea brună sau brun-negricioasă. Humusul brut este puternic acid. Acest humus este intim amestecat cu partea minerală a solului formând complexe argilo-humice. reacţie neutră sau slab alcalină. În soluri cu mult forestier succesiunea orizonturilor din partea superioară a profilului poate fi Ol – A sau Ol – (Oh) – A. Orizontul organic cuprinde toate cele trei suborizonturi (Oe. Humusul Moder are un conţinut ridicat de lignine şi alte produse intermediare. Of) şi care se separă tranşant de solul mineral. Humusul Moder. sub o vegetaţie ierboasă. Materia organică este încorporată în solul mineral. greutate moleculară mare. raportul C/N are valori cuprinse între 30-40. aflate în diferite grade de transformare (O l. are o culoare negricioasă. conţinutul ridicat de acizi solubili şi dispersaţi coloidal în soluţia solului determină alterarea intensă (distrucţia) silicaţilor primari.

Creşterea şi dezvoltarea plantelor. textura. proprietăţile fizice ale solului dau indicaţii asupra modului de prelucrare mecanică a acestuia.CAPITOLUL IV PROPRIETĂŢILE FIZICE ALE SOLULUI Proprietăţile fizice ale solului au influenţă majoră asupra modului în care solul funcţionează în cadrul unui ecosistem. formând o categorie de particule (grupe) sau fracţiuni granulometrice. 4. în care faza lichidă şi gazele ocupă spaţiile poroase dintre particulele solide. Sisteme de fracţiuni granulometrice Particulele cu dimensiuni cuprinse între anumite limite au proprietăţi specifice. structura şi celelalte proprietăţi fizice sunt criterii în clasificarea diferitelor tipuri de sol. Proprietăţile fizice fac referire directă asupra naturii fazei solide a solului. definind natura sistemului de pori şi canale în sol. lichidă şi substanţe gazoase. Compoziţia granulometrică a solului Faza solidă a solului ocupă aproximativ 50 % din volumul acestuia. excluzând substanţele în stare moleculară şi ionică. Solul este un sistem complex. constituit din fază solidă.1. Textura solului face referire la mărimea şi proporţia particulelor (fracţiunilor granulometrice) ce alcătuiesc solul. determinând formarea unor grupări sau agregate de sol.1. precum şi humusul. praf şi argilă. Materia organică acţionează ca un liant între particulele individuale de sol. De asemenea. cu atât suprafaţa şi numărul particulelor este mai mare. Culoarea solului. cât şi regimul apei şi a soluţiei solului sunt intens legate de proprietăţile fizice ale acestuia. 4.1. fiind constituită din substanţe în stare de dispersie moleculară şi ionică. Textura solului defineşte mărimea particulelor de sol în timp ce structura acestuia face referiri la modul în care aceste fracţiuni sunt dispuse împreună. Cu cât gradul de mărunţire este mai avansat. . cât şi asupra eroziunii. structura şi textura solului ajută la determinarea capacităţii de aprovizionare cu nutrienţi a fazei solide a solului şi a capacităţii solului de a reţine şi conduce apa şi aerul necesare activităţii radiculare a plantelor. În definirea texturii solului sunt folosite numai fracţiunile granulometrice de nisip. coloidală şi grosieră. cu impact asupra regimului de apă şi aer în sol. Împreună.

46000 24 . 0....0 mm ..91 46000 .. 1972) Categoria de particule Nisip grosier Nisip fin Praf Argilă ∅ mm 2. Sistemul ATTEBERG – Argilă – Praf – Nisip fin – Nisip grosier – Pietriş – Pietre – Bolovani Sistemul KACINSKI – Argilă – Praf: fin – Praf mediu – Praf mare – Nisip fin – Nisip mediu – Nisip grosier – Pietriş – Pietre Sistemul AMERICAN – Nisip – Praf – Argilă 0.002 mm 2. St. Puiu..002 > 0..01 0...2 mm .8000000 Nr.002 0..02 0.0 .... 0.50 1......05 0.00 0.01 mm ..002 mm > 0...25 0.002 Suprafaţa totală a particulelor 1 g/cm3 90 . 0.0. 0.2 2.002 mm ..... Obrejanu...... 0.0 20 200 0. 2.0 3 0... > 3. 20 mm > 200 mm 0...5776000 91 ..005 mm .02 ...001 mm .50 mm .. 0. 0..23 720 .... 0..0 mm .002 mm ..25 mm .....2 0...001 mm . 1.. 0.. 0.0.0 mm ..90260853 454 .02 mm . 0...Pedologie Numărul şi suprafaţa particulelor în funcţie de gradul de mărunţire (Gr.720 11 .0.005 0.05 mm ......454 5776000 .05 mm .05 35 .2 . particule/g La stabilirea grupelor de particule sunt utilizate diferite sisteme de clasificare.

Argila este foarte activă din punct de vedere fizico-chimic. Pe baza conţinutului procentual de argilă. Datorită acestor însuşiri. .70 Sol lutos 25 .15 % la care se adaugă magnetit.45 20 .15 %. iar în lipsa acesteia. Chiriţă (1955) stabileşte pentru solurile din România 6 clase texturale pe baza conţinutului procentual ale fiecărei fracţiuni granulometrice. 4. minerale diagenetice. imprimând totodată o coeziune moderată solului. praful reţine destul de bine apa.nu reţin apa deoarece. Praful. nisipul este foarte permeabil.80 Sol luto-nisipos 15 . Nisipul este alcătuit din cuarţ peste 50 %.45 20 .30 Pe baza conţinutului de argilă. Clasele de textură În mod obişnuit.D.1.30 10 .40 30 . muscovit 10 . praf şi nisip se defineşte textura ca proprietate ce indică gradul de fineţe a particulelor solide cu ∅ până la 2 mm ce intră în alcătuirea solului.35 40 . fiind totodată mai puţin permeabil pentru apă şi aer. Permeabilitatea pentru apă este redusă. astfel încât în prezenţa apei argila devine plastică şi lipicioasă. Datorită diametrului mai mic decât în al nisipului 0. Capacitatea de reţinere a substanţelor nutritive este mai bună decât în cazul nisipului.20 60 .55 Sol luto-argilos 35 . C. Datorită alcătuirii sale. în soluri se regăsesc toate cele trei fracţiuni granulometrice ce participă în definirea texturii.45 Sol argilos > 50 20 . el favorizează pătrunderea în sol a apei. denumite şi specii de textură.02 .0. În analiza texturii pe diferite profiluri de sol se evidenţiază oscilaţii mari sub aspectul celor trei categorii de particule.37 15 . sunt definite cele 6 clase texturale care sunt utilizate în studiile pedologice curente.20 10 . indiferent de modul de aşezare (afânat sau îndesat). astfel încât în funcţie de conţinutul procentual al acestora solurile sunt grupate în clase texturale. feldspaţi 10 . datorită gradului ridicat de dispersie cât şi complexităţii chimico-mineralogice. aerului şi a rădăcinilor plantelor. Categorii de soluri după conţinut în nisip. spaţiile mari ce rămân între ele fac ca apa să se infiltreze uşor în profunzime. Argila este constituită din particule foarte fine de minerale argiloase la care se asociază sescvioxizi de fier şi aluminiu şi particule de silice secundară hidratată.10 > 90 Sol nisipo-lutos 10 .2.002 mm. putând astfel reţine diferiţi cationi.Separarea în diferite categorii de particule s-a făcut ţinând seama de principalele lor însuşiri: Pietrele şi pietrişul . cochilii şi sfărâmături de cochilii. se contractă determinând apariţia în sol a crăpăturilor. praf şi argilă Textura Argilă % Praf % Nisip % (categoria) Sol nisipos 0-5 0 . praf şi nisip. calcit. Coloidul de argilă prezintă o capacitate de absorbţie mare.45 5 .

6. 3.3. Solurile lutoase. 100 % nisip. reţinând astfel substanţele nutritive.5 % argilă şi cca 15 . nisipo-lutoase. 1. pietre. asemănătoare solurilor lutoase.32. ele prezintă o fertilitate ridicată. Prezintă o permeabilitate moderată pentru apă şi au capacitate de absorbţie. Chiriţă. având proprietăţi fizico-mecanice bune. nu au structură. sunt sărace în humus şi elemente nutritive. bolovani): – soluri slab scheletice – soluri moderat scheletice – soluri semischeletice – soluri scheletice – soluri excesiv scheletice 5 % fragmente de schelet 5 . 4. solurile sunt numite nisipoase. 100 % praf. aceste soluri prezintă o 37 . se încălzesc repede şi puternic. Vârfurile triunghiului corespund cu 100 % argilă. sunt spulberate de vânt. 2. Pe aceste soluri se dezvoltă în condiţii bune vegetaţia forestieră. luto-argiloase etc.D. pe lângă determinarea texturii este indicat a se menţiona şi conţinutul în schelet al solului. Cele 3 paralele se întretaie într-un punct ce indică clasa texturală a solului (probei de sol) analizat (e).20 % 25 .1. coeziune şi plasticitate. pietriş.75 % > 75 % 4. nisip).Pedologie Stabilirea clasei texturale a unei probe de sol se face şi cu ajutorul unor diagrame triunghiulare în funcţie de cele 3 variabile (argilă. Cele trei fracţiuni granulomerice. Conţin un minim de 55 % argilă şi un maxim de 40 % praf şi 45 % nisip. Proprietăţile fizice.5 % praf. praf. astfel încât. Solurile luto-nisipoase au un conţinut de nisip între 60 . Caracterizarea solurilor după textură În funcţie de conţinutul în fracţiuni granulometrice. Solurile luto-argiloase conţin cca 42. Solurile nisipoase sunt constituite aproape în întregime din nisip şi prezintă un conţinut maxim de 12 % praf şi 10 % argilă. în 1974 face o clasificare a solurilor după conţinutul în schelet (fragmente de rocă. mecanice şi biologice sunt bune. în timp ce bazele opuse unghiului corespund cu 0 % din fracţiunea granulometrică respectivă.85 % şi de maxim 20 % argilă.50 % 50 . C.30 % argilă. procentele cu care fiecare din cele 3 fracţiuni granulometrice participă în definirea texturii.85 % nisip. prezintă fertilitate redusă. argiloase. În cazul profilelor de sol din zona montană este caracteristic prezenţa fracţiunilor granulometrice cu ∅ > 2 mm (scheletul solului). Solurile argiloase. argilă. praf şi nisip participă în alcătuirea probei de sol în cantităţi aproximativ egale. respectiv 10 . solurile nisipoase prezintă permeabilitate mare pentru apă şi aer. 5. 15 . lutoase. Fracţiunea granulometrică de argilă fiind dominantă. Pentru determinarea clasei texturale a unei probe de sol se fixează pe cele trei laturi ale triunghiului echilateral. fizico-chimice. iar din punctele respective se duc paralele la baza o a fracţiunii granulometrice respetive.32 % praf şi maxim 65 % nisip. Datorită acestui aspect. Solurile nisipo-lutoase sunt constituite din 75 . În cazul unui conţinut bun de humus.

pătrunderea rădăcinilor. este utilizat indicele de diferenţiere texturală (Idt) acesta fiind obţinut ca raport procentual dintre argila la nivelul orizontului B şi argila la nivelul orizontului supraiacent A sau E.0 – soluri slab diferenţiate textural: Idt 1. Importanţa texturii solului Este cunoscut faptul că solul care aparţine unei clase texturale se comportă diferit faţă de apă.2 .1. Solurile din zona de stepă nu prezintă modificări ale texturii. apare la nivelul orizontului B. chimice şi biologice ale solului. microorganismelor. Textura solului pe profil În funcţie de condiţiile pedogenetice. – permeabilitatea pentru apă şi aer. – capacitatea de reţinere şi cedare a apei.permeabilitate redusă pentru apă şi aer.1. prognoza evoluţiei solului. În perioadele cu exces de apă îşi măresc volumul iar în stare uscată au o contracţie puternică se lucrează greu. reclamă un consum mare de energie fiind denumite "soluri grele". decât în cazul în care formarea şi evoluţia solului a avut loc pe materiale litologice diferite textural. C. Pentru a evidenţia intensitatea eluvierii şi iluvierii pe profilul de sol. În funcţie de valorile procentuale ale Idt deosebim: – soluri nediferenţiate textural: Idt ≈ 1. caracterizarea genetică a solului. o cantitate mai mare de argilă decât în orizontul supraiacent A. aer.0 – soluri foarte puternic diferenţiate textural: Idt > 2. textura solului poate fi uniformă (cu mici variaţii) la nivelul tuturor orizonturile unui profil de sol sau poate prezenta modificări mari de la un orizont la altul.4 – soluri puternic diferenţiale textural: Idt 1. fizico-mecanice. Pe baza texturii se pot determina condiţiile de formare a solurilor. precizarea prezenţei orizontului Bt (argiloiluvial). – capacitatea de schimb cationic. – structura (formare şi caractere). reţinerea elementelor nutritive. lucrări agrotehnice efectuate la timpul optim. 4. căldură. au o capacitate de absorbţie mare. În cazul solurilor formate şi evoluate în zona de silvostepă şi forestieră. cultivarea în asolament a plantelor perene etc. Chiriţă (1974) arată că textura solului determină şi influenţează proprietăţile fizice.0 4.4.1. hidrofizice.2.4 . intensitatea procesului de solificare. – absorbţia apei şi a ionilor. capacitate de schimb cationic ridicată. reţin puternic apa.1 .2 – soluri moderat diferenţiate textural: Idt 1. – procesele biochimice datorate activităţii microorganismelor.5. – higroscopicitatea şi coeficientul de ofilire. dintre care amintim: – porozitatea totală (capilară şi necapilară). reacţia la îngrăşăminte şi amendamente etc. .1. mecanice şi de aeraţie sunt necesare măsuri ameliorative: aplicarea de substanţe fertilizante organice. Au o fertilitate ridicată iar pentru îmbunătăţirea proprietăţilor fizice. plastiticitate şi aderenţă puternică.

fiind mai îndesate şi mai compacte.5 mm.5 .5 cm. prismatică columnară. Structura solului W. Bt sau în cazul orizonturilor de tranziţie de tip AB sau EB. stabilindu-se măsurile agrotehnice.5 mm.10 mm.2 . feţe neregulate mărginite predominant de muchii. Structura prismatică. cu ∅ între 0. Agregatele sunt alungite. având conturul ondulat. Este caracteristica orizonturilor de tip Bv. orizonturilor cu humus al solurilor cultivate. Agregatele structurale prezintă în interior o porozitate mai redusă. Structura poliedrică (nuciformă).Pedologie Cu ajutorul texturii. foloseşte un termen cu arie mai largă. având dimensiuni între 3 . În cazul solurilor de pe teritoriul României.). având feţe de separaţie plane cu dimensiuni între 3 . Structura glomerulară.3 mm (feţe curbe şi rotunjite). Structura poliedrică subangulară (alunară) prezintă agregate rotunjite. cunoscând cerinţele plantelor cultivate se poate aprecia cel mai indicat mod de folosinţă al solului.1. întâlnim următoarele tipuri de structuri: glomerulară. Este întâlnită în cadrul solurilor luvice la nivelul orizontului E. Principalele tipuri de structură Forma şi mărimea agregatelor diferă astfel încât se pot deosebi mai multe tipuri de structură. Structura lamelară (şistuoasă). Acest tip de structură este caracteristic orizonturilor de bioacumulare de tip A (cernoziom.2. Structura columnară prezintă agregate prismatice rotunjite în partea superioară. drenaje). solurilor de pădure şi pajiştilor. Structura grăunţoasă. 39 . Agregatele structurale ale solului rezultă prin asocierea particulelor elementare de sol. iar prin apăsare se desfac în agregate mai mici.2.5 . Canarache (1991). C. Viliams (1950) consideră că structura solului este trăsătura de bază de care depinde fertilitatea acestuia.2 cm. sunt poroase în interior. 4. Prezintă fragmente în formă de prismă. 4. Chiriţă (1955) arată că. lamelară şi lenticulară. agrochimice şi ameliorative optime (irigaţii. rendzină şi roşcat-brun etc. acela de "element structural". Agregatele sunt aproape rotunde (dezvoltare egală pe cele 3 direcţii spaţiale). desecări. Se întâlneşte în orizonturile de tip Bv (cu un conţinut moderat de argilă) şi în orizonturile de tranziţie de tip AB şi EB. Forma este alcătuită din agregate de formă sferică cu ∅ între 0. agregatele structurale au rezultat prin fragmentarea masei de sol şi nu prin agregarea particulelor elementare. în majoritatea cazurilor. fiind caracteristică orizonturilor de tip Btna întâlnite la solul de tip soloneţ. A. pe baza celor amintite anterior. Particulele elementare ale solului sunt organizate la nivel superior în formaţii complexe care constituie structura.R. Este caracteristică. poliedrică. forma agregatelor este sferică de dimensiuni cuprinse între 5 . grăunţoasă (granulară). ∅ 0. fiind caracteristică orizonturilor de tip Bv.

Bs şi Bhs. Ionul de Na + are acţiune puternic dispersantă astfel încât. determină formarea de agregate structurale. marne argiloase. prin coagulare în stare de gel. rotunjite. la umezire. coloizii de fier şi aluminiu acţionează în complex cu argila şi humusul. Agregatele au aspect lenticular. la umezire coloizii trec în stare dispersă. Apa din sol este consumată de către plante având ca efect coagularea coloizilor prin deshidratare. sub aspectul structurii este corespunzătoare. cu dimensiuni cuprinse între 1 . pe fondul prezenţei argilei. se formează agregate de dimensiuni mici. Când se găsesc în cantităţi mari. având un rol important în structurarea solurilor. Agregatul structural este constituit din particule elementare mai grosiere (nisip şi praf). cu suprafeţe curbate. se formează agregate mari cu feţe şi muchii bine precizate. fauna din sol.beidellit (ce conferă stabilitate hidrică. dacă coagularea este reversibilă.2. în care coloizii de fier constituie principalul ciment al agregatelor structurale. În condiţiile în care conţinutul de humus este scăzut. Aceste condiţii sunt îndeplinite. şistuoase etc. la umezire accentuată. ce prezintă o structură glomerulară bună. Pe fondul existenţei unui conţinut ridicat de humus. Ex: cazul solurilor din zona de pădure la nivelul orizontului Bt. iar agregatele se desfac. Un rol deosebit în structurarea solurilor îl au şi plantele. dar redus de argilă. În cazul solurilor bogate în săruri de Na+ sau Na+ adsorbit în cantitate mare. se desfac uşor (ex: cazul solurilor nisipoase bogate în humus). iar cel de argilă mediu.3 mm. agregatele structurale se desfac repede şi complet determinând mocirlirea solului.2. ce prezintă stabilitate hidrică mare dar care. în orizonturile de tip A ale cernoziomurilor. Este caracteristică solurilor formate şi evoluate pe marne. Atât argila cât şi humusul trebuie să aibă adsorbiti îndeosebi cationi de Ca şi Mg (ce produc o coagulare ireversibilă). microorganismele. Formarea structurii Structurarea solului are loc în cursul procesului de formare şi evoluţie a solurilor. de exemplu. imprimând stabilitate hidrică agregatelor în timp ce. structura neprezentând stabilitate hidrică. O bună structurare a solurilor la nivelul orizontului A are loc în prezenţa principalilor coloizi ai solurilor (humus şi argilă) în anumite condiţii. coloizii rămân sub formă de gel. prin presare. situaţia. unite prin coloizi ai solului. mărind coeziunea particulelor în cadrul agregatului structural. aflându-se în stare de dispersie. Sistemul radicular al plantelor cedează în sol substanţe care provoacă o coagulare a coloizilor.Structura lenticulară. de îngheţ şi dezgheţ etc. pătrund între particulele grosiere iar. Humusul trebuie să fie constituit în principal din acizi huminici (ce coagulează ireversibil) iar argila din minerale de tip montomorillonit . Coloizii. . fenomenele de umezire şi uscare. având stabilitate mecanică mare dar care se desfac uşor sub influenţa apei (ex: structura prismatică în orizontul Bt). 4. absorbind mai multă apă). În cazul unei coagulări ireversibile. Conţinutul de humus trebuie să fie ridicat.

Microorganismele din sol descompun humusul unul dintre principalii coloizi de legătură ai particulelor elementare în agregate structurale. Apa din precipitaţii are o acţiune de degradare fizico-chimică a structurii solului. fizico-chimică şi biologică. precum şi o "încărcare" excesivă cu animale a suprafeţei de teren determină. atelajelor.. Prin luarea terenurilor în cultură. cu acţiune negativă majoră în distrugerea stării structurale a solului. animalelor are ca efect degradarea mecanică a solului. în special când solul este prea umed. în unele cazuri. Degradarea mecanică a structurii solului este asociată cu efectele unei agriculturi intensive. Degradarea şi refacerea structurii Degradarea structurală a solului poate fi de natură mecanică. la suprafaţa particulelor se formează micelii ce contribuie la formarea agregatelor pe cale mecanică. favorizând degradarea biologică a structurii solului. în unele cazuri ≈ 80 % Na/T..Pedologie Materia organică rămasă în sol şi la suprafaţa acestuia este transformată în humus. Organismele (rîmele) fragmentează masa solului prin ingerarea şi eliminarea materialului de sol. solul fiind mărunţit în primăvară). în mirişte. respectiv la umiditate (prea mare sau prea mică cu formarea de brazde curele sau bulgări mari. Astfel pe cernoziom procentul agregatelor hidrostabile este cuprins între 13. Sub aspectul refacerii structurale. Prelucrarea mecanică necorespunzătoare a solului. În urma activităţii microorganismelor. Vom menţiona aici numai influenţa pozitivă a irburilor perene în refacerea structurală. de asemenea. în sol sunt secretate substanţe cu rol în coagularea particulelor iar în cazul unei activităţi microbiologice intense în sol. cimentul de legătură îşi pierde stabilitatea. procesele care intervin în refacerea structurii au fost analizate la 4. prin uscare. materialul de sol se prezintă sub formă nefragmentată iar. 4.2.2. Alternanţa îngheţdezgheţ are. Bătătorirea solului prin trecerea repetată a tractoarelor.3. Acţiunea mecanică exercitată de sistemul radicular al plantelor (în special vegetaţia ierboasă cu sistem radicular fascicular) asupra fragmentelor de sol are o importanţă majoră în formarea structurii (structura glomerulară). astfel încât în timp cationii de Ca2+ adsorbiţi la complexul adsorbtiv sunt înlocuiţi cu ioni de H+.2. apar crăpături. o structurare coprogenă a acestora. În cazul umidităţii ridicate.4 % la culturile de 41 . (formarea structurii). În cazul în care avem Na+ adsorbit la complexul adsorbtiv peste anumite limite 5 . Lungu (1960). modificări mecanice srtructurale negative. implică un aport mecanic suplimentar.15 % din capacitatea totală de schimb cationic şi chiar > 15 % Na/T. cultivate cu ierburi perene decât în cazul culturilor anuale. care sunt fragmentate iarna.3 % în cazul culturilor anuale şi 19. cu rol deosebit în structurarea solului. sol brun-roşcat şi lăcovişte în cadrul unor unităţi de cercetare evidenţiază că agregatele hidrostabile cu diametrul de 0. cernoziom argiloiluvial. conţinutul de humus scade cu efect negativ asupra stării structurale a solului. determinând.25 mm (% . cercetând aspectul ameliorării structurii pe diferite tipuri de sol: cernoziom cambic. determinând formarea unei structuri primare. sol cernoziomoid.) au valori mai ridicate pe toate tipurile de sol analizate. în toamnă. un efect de fragmentare a masei de sol (ex: bulgării mari sau curelele de sol. de asemenea. Păşunatul neraţional. determinând o degradare structurală.

cu rotaţie de lungă durată incluzând periodic culturi ameliorative.75 Mg/m3. G .3 Mg/m3. În cazul în care volumul materiei organice este mult mai mare decât volumul particulelor minerale solide. avem o densitate a particulelor de 0. – corectarea reacţiei solului (limite optime). valoarea densităţii poate depăşi 3. – urmărirea şi menţinerea compoziţiei cationilor schimbabili. densitatea particulelor este de 2. fiind definită ca masă a unităţii de volum a particulelor solide.5 % în cazul unui sol de tip lăcovişte (pentru culturi anuale) şi 78.1 % pentru culturile anuale şi 70. având în vedere prevenirea degradării şi refacerea structurii. – folosirea pentru irigaţie a apelor nemineralizate. garnet. trebuie avute în vedere următoarele măsuri: – asigurarea unui bilanţ pozitiv al humusului. . dacă 1 m3 de particule solide cântăreşte 2. zircon. Densitatea depinde de compoziţia chimică şi de structura cristalină a particulelor minerale. Pentru calcul.densitatea sau greutatea specifică. Când în sol apar cantităţi mari de minerale. ca medie. În cadrul unui sistem raţional de agricultură.ierburi perene.5 % materie organică.1 % (pentru ierburile perene).0 % la ierburile perene şi 70.0 Mg/m3.2.1. cu densitate mare a particulelor (magnetit. – executarea lucrărilor mecanice la umiditate corespunzătoare şi prin folosirea strictă a utilajelor (număr de lucrări şi masă a utilajelor). aceasta oscilează în limite neînsemnate de 2. – evitarea folosirii irigaţiei prin aspersiune în cazul în care solul nu este acoperit de vegetaţie. aşadar densitatea particulelor nu este în raport cu dimensiunea particulelor sau cu modul de aranjare a acestora (structură): D sau Gs = G Vpt D sau Gs .6 Mg/m 3 (care poate fi exprimată şi în grame pe centimetru cub (g/cm 3).3. epidot. feldspaţii. deoarece cuarţul. raportat la volumul total al solului.9 . nefiind afectată de porozitate. 4. suprafaţa arabilă a unui sol mineral (cu un conţinut de 3 .6 Mg. Densitatea solului (D) Densitatea solului este cunoscută şi sub denumirea de greutate specifică (GD). se consideră a avea o densitate a particulelor în jur de 2. Cu toate că există considerabile variaţii sub aspectul diferenţei de densitate a solurilor minerale. mica şi silicaţii coloidali care în mod obişnuit alcătuiesc marea masă a solurilor minerale au densităţi apropiate de aceste valori.greutatea particulelor minerale şi organice.60 . prin urmare raportul acestor constituienţi au efecte majore asupra densităţii particulelor. În sistem metric densitatea particulelor poate fi exprimată cu termenul de megagrame pe m3 (Mg/m3). Astfel. turmalină şi hornblendă). la cernoziomul cambic între 46.65 Mg/m3. – folosirea asolamentului..

conţinutul relativ în % faţă de greutatea solului uscat. a rezervei de apă. cât şi de spaţiile libere dintre particule (porii) valorile densităţii aparente sunt mult mai mici decât ale densităţii fiind cuprinse de obicei între 1 şi 2. formula devine: N = m * Gv * h * (kg/ha) = 0. (1959). Densitatea aparentă oferă indicaţii asupra compoziţiei solului sub aspectul proporţiei dintre partea organică şi partea minerală.Pedologie 4. Datorită faptului că în calculul densităţii aparente intervine Vt (volumul total) adică volumul ocupat de particulele solide. 43 . În practica curentă. G).4. Vt = volumul total (volumul particulelor + volumul porilor). G = greutatea unei probe de sol uscat (1050 C). Btna. cât şi în cadrul aceluiaşi tip de sol. cele cu textură grosieră (nisipoasă) prezintă valori ale densităţii aparente mai mici decât în cazul solurilor cu textură fină (argiloasă). Solurile cu un conţinut ridicat de humus au o densitate aparentă mai mică decât solurile sărace în humus. asupra gradului de afânare sau tasare a acestuia. calculul normelor de irigaţie etc. Factorii de care depinde densitatea aparentă a unui sol sunt compoziţia mineralogia. lipsite de structură sau cu structura distrusă. Densitatea aparentă diferă atât de la un sol la altul. Astapov şi colab.1 * m * Gv * h (g/m2). Solurile bine structurate au valori ale densităţii aparente mai scăzute decât în cazul solurilor cu structură slab dezvoltate. valorile densităţii aparente sunt mai mici în orizonturile de suprafaţă (A) şi mai ridicate în orizonturile inferioare (Bt. Da sau Gv = G Vt Da sau Gv = densitatea aparentă. cunoaşterea greutăţii volumetrice permite efectuarea de calcule simple pentru determinarea porozităţii. conţinutul solului în materie organică şi în special modul de aşezare a particulelor solide în masa solului (tasare respectiv afânare). putând scădea sub 1. în care: p . ca urmare a efectuării lucrărilor mecanice.0 după efectuarea arăturii.1 * p * Gv * h * (kg/m2) Pentru exprimarea conţinutului relativ în mg la 100 g sol uscat la aer (m). În cadrul aceluiaşi tip de sol. Densitatea aparentă (Da) Este cunoscută şi sub denumirea de greutate volumetrică (Gv) şi reprezintă greutatea unităţii de volum total al solului uscat (1050 C) în structura naturală şi se exprimă în grame de sol uscat pe 1 cm3. de elemente nutritive în cadrul solului. Valorile densităţii aparente la nivelul stratului arat prezintă modificări sensibile în cursul timpului. foloseşte pentru calculul rezervelor absolute (M) a unor componente din sol pe o anumită adâncime (h) următoarea formulă: M = p * Gv * h * (t/ha) = 0.

0. . Coeziunea solului Particulele elementare şi agregatele structurale ale solului sunt lipite între ele prin forţe de atracţie reciprocă. porozitatea capilară prezintă creşteri ale valorilor (Bt. cunoscută şi sub denumirea de porozitate de aeraţie.1 . Porozitatea totală a solului este exprimată în % din volumul total al acestuia: Da P % = 100 (1 − ) D Porozitatea totală este constituită din porozitate capilară (pori cu diametrul < 1 mm) şi porozitate necapilară (pori cu diametrul > 1 mm). calculându-se cu următoarea formulă: Pa = Pt . solurile nestructurate prezintă valori mai scăzute ale porozităţii de aeraţie decât cele structurate.5. de asemenea. Această coeziune este determinată de atracţia electrostatică dintre ioni. noţiune cunoscută sub denumirea de "coeziune a solului".CC * Da Situaţia optimă. G). Btna. sub aspectul porozităţii. La solurile cu textură argiloasă porozitatea de aeraţie este mai mică decât în cazul solurilor cu textura grosieră şi.3. în timp ce. de atracţia moleculară. Porozitatea solului Sub aspectul dimensiunilor porilor şi a volumului total al spaţiului poros (spaţiu lacunar) avem o variaţie în funcţie de modul de aşezare (afânat sau îndesat) al elementelor texturale şi structurale.60 % din care peste jumătate o reprezintă porozitatea necapilară sau de aeraţie. Proprietăţi fizico-mecanice ale solului 4. de aşezarea compactă a particulelor elementare. Kacinski consideră drept "condiţii normale de aeraţie" situaţia în care porozitatea de aeraţie reprezintă cel puţin 25 . În cazul unui profil de sol porozitatea totală se reduce pe măsura creşterii adâncimii. de forţele capilare. Apa t/ha sau m3/ha = 15 * 1. Exemplul de calcul al rezervei de apă pe adâncimea de 30 cm la o umiditate de 15 % şi o densitate aparentă de 1.6. de substanţele organice din sol rezulate ca urmare a acţiunii microorganismelor. de cimentarea acestor particule cu compuşi chimici insolubili. Porozitatea de aeraţie reprezintă porii ocupaţi cu aer când solul are o umiditate la nivelul capacităţii de câmp. de coagularea coloizilor solului.3 * 30 = 585 m3/ha. este întâlnită la solurile cu textură mijlocie şi structură glomerulară.30 % din porozitatea totală a solului. ce au o porozitate totală de 50 .coeficient pentru exprimarea rezervei de apă (1 mm = 10 m3/ha). 4.

adeziunea este mai mare decât în cazul solurilor la care complexul adsorbant este saturat în Ca2+. coeziunea manifestată prin punctele de contact ale particulelor este foarte scăzută şi aceasta numai la un anumit grad de umiditate. în timp ce la solurile cu textură fină (argiloasă). Sub aspectul structurii. să se lipească de piesele active ale utilajelor şi maşinilor agricole cu care vin în contact. în special la umiditatea corespunzătoare limitei superioare a plasticităţii. compacte. C Chiriţă (1955). în timp ce sub limita inferioară a plasticităţii (< 16 % umiditate) solul nu aderă. cu compactitate mică (soluri afânate) şi soluri fără compactitate apreciabilă (soluri foarte afânate). slab structurate decât în cazul solurilor structurate. Particulele de argilă prezintă o coeziune foarte ridicată în special în stare uscată. structura. particulele de nisip sunt legate cu ajutorul substanţelor organice (valoarea coeziunii creşte). de structura şi de cationii ce saturează complexul adsorbtiv. În cazul solului cu structura distrusă sau slab dezvoltată.5 g/cm2. de conţinutul în humus şi de natura cationilor adsorbiţi. clasifică solurile în: foarte compacte.40 % umiditate). soluri cu aderenţă slabă 0. deci. Adeziunea solului depinde şi de conţinutul în coloizi de humus şi argilă. valoarea coeziunii scade. se mărunţeşte uşor. în intervalul 16 . coeziunea solului scade datorită atenuării atracţiei particulelor solide. în prezenţa humusului. Coeziunea se referă la întreaga masă a solului. Astfel. soluri cu aderenţă mare 5 . Aderenţa solului Este cunoscută şi sub denumirea de adeziunea solului. în prezenţa humusului. Natura cationilor adsorbiţi influenţează puternic valoarea coeziunii solului. reprezintă proprietatea pe care o au particulele de sol ca.1 . comparativ cu solurile saturate în Ca. în cazul nisipului.5 .Pedologie Coeziunea solului este influenţată de textura. la un anumit grad de umiditate. La umiditate ridicată. Kacinski clasifică solurile după aderenţă în: soluri cu aderenţă maximă > 15 g/cm2. în funcţie de coeziunea globală (compactitate). În cazul soloneţului.15 g/cm2. însumând coeziunea dintre particulele ce alcătuiesc agregatele şi coeziunea dintre particulele masei nestructurate (coeziune globală). nivelul variaţiei de umiditate a acestuia. 4. Coeziunea globală este. prezintă un rol deosebit în definirea coeziunii. particulele elementare au o aşezare îndesată masa solului prezentând o coeziune ridicată (număr mai mare de particule). cu atât aderenţa prezintă valori mai ridicate (până la 20 gf/cm2). La solurile cu textura grosieră (nisipoasă). moderat compacte. 45 . la care complexul argilo-humic este saturat în cationi de Na +. Cu cât solul este mai argilos. Substanţele organice.7. în prezenţa moleculelor de apă. aderenţa este de cca două ori mai mare în cazul solurilor nestructurate. în special humusul. Coeziunea solului se exprimă în kg/cm2.2 g/cm2 şi soluri friabile 0. proprietatea solului de a se opune forţelor ce tind să desfacă pe cale mecanică particule din care este alcătuit. În cazul solurilor saturate în Na se înregistrează valori mai ridicate ale aderenţei. Aderenţa solului se manifestă. având o rezistenţă specifică mică la prelucrarea mecanică. soluri cu aderenţă mijlocie 2 .0.5 g/cm2.

particulele elementare se apropie unele de altele. sol nisipo-lutos. plasticitatea fiind astfel condiţionată de conţinutul în apă şi argilă al solului. Valorile plasticităţii cresc treptat de la solurile luto-nisipoase spre cele luto-argiloase. 4.8. având ca efect formarea la suprafaţa solului a crăpăturilor şi. de consistenţă semitare (friabile) şi consistenţă tare. Plasticitatea se manifestă de la o anumită umiditate minimă (care constituie limita inferioară a plasticităţii) şi se menţine până la o anumită umiditate maximă (care constituie limita superioară a plasticităţii). sub acţiunea unor forţe mecanice exterioare. în urma căruia solului îşi micşorează volumul prin pierderea apei (uscare). astfel: consistenţă cu curgere subţire.9. să-şi modifice forma fără a se rupe şi de a-şi păstra această formă fără a se crăpa după încetarea forţei şi pierderea apei. În funcţie de acest indice al plasticităţii. sol lutos (10 . de consistenţă plastică lipicioasă. Solurile nisipoase nu prezintă plasticitate. 4. Natura mineralelor argiloase influenţează asupra plasticităţii solului. Intervalul dintre cele două limite menţionate a fost denumit "indicele plasticităţii". Plasticitatea solului Reprezintă proprietatea solului ca la o anumită umiditate. consistenţă plastică nelipicioasă. Atterberg a elaborat o clasificare a solurilor: sol nisipos. Deosebim în . Plasticitatea solului este influenţată. şi în cazul solurilor cu un complex saturat în baze.22 %). cu indice de plasticitate 0 %.10 %). Contracţia se menifestă cu intensitate în cazul solurilor bogate în particule elementare de argilă în cazul solurilor cu structură distrusă sau slab structurate. Russel defineşte consistenţa ca "fiind" modul de manifestare a coeziunii şi adeziunii unui sol la diferite umidităţi. Astfel argila caolinitică şi monmorillonitică conferă o plasticitate mai evidentă decât micele hidratate. (0 . Atterberg distinge 6 forme de consistenţă a solului în ordine descrescândă a conţinutului de apă. alunecă una în jurul alteia. Aceste forme de consistenţă sunt separate între ele prin "limite de consistenţă exprimate prin conţinutul de apă procentual din greutatea solului uscat.4. presiunea capilară creşte. sol argilos (> 22 %). ruperea rădăcinilor (perioadele secetoase). de asemenea. Particulele fine (argilă) în prezenţa moleculelor de apă. Pe măsură ce solul pierde apa (uscare). Consistenţa solului Prin consistenţa unui sol se înţelege modul de comportare a agregatelor de sol sub acţiunea de rupere sau deformare mecanică la diferite stări de umiditate. în unele cazuri. de conţinutul de humus şi de natura cationilor adsorbiţi. Contracţia solului Contracţia este fenomenul invers gonflării. de curgere vâscoasă.10. Prin cunoaşterea limitelor de consistenţă se stabileşte momentul optim de prelucrare mecanică a solului.

4. raportată la lungimea dinaintea contracţiei şi înmulţită cu 100 pentru exprimare procentuală. de torsiune. Ca urmare a acţiunii de înaintare a plugului în timpul efectuării arăturii. Contracţia solului este caracterizată prin mărimea şi limita contracţiei. în care: a *b P . Prin limita de contracţie (Lomtadze) înţelege umiditatea solului sau a rocii la care nu mai are loc modificarea volumului. stare de tasare. îndepărtându-le. Contracţia de volum este calculată în procente din volumul iniţial al solului (Gorsenin). 47 . Efectele negative ale gonflării asupra solului constau distrugerea structurii şi. cu efect în mărirea volumului de sol.12. 4. Rezistenţa solului la arat se raportează la suprafaţa secţiunii brazdei (rezistenţa specifică) şi se exprimă în kg/cm2 sau kg/dm2). de rupere. solul opune rezistenţă manifestată prin reacţii elementare de compresiune. Contracţia liniară este dată de diferenţa dintre lungimea probei înainte şi după contracţie. Gonflarea se manifestă cu intensitate în cazul solurilor cu un conţinut ridicat în particule aflate în stare de dispersie coloidală (soluri argiloase şi argilolutoase). prezenţa CaCO 3 etc. – puterea gonflării (presiunea dezvoltată în sol la umectare . Rezistenţa la arat Comportarea solurilor în procesul complex de lucrare mecanică se exprimă prin rezistenţa la arat. Gonflarea solului Este proprietatea prin care solul îşi măreşte volumul specific prin îmbibare cu apă. de întindere a particulelor de sol. În cazul substanţelor humice şi mineralelor argiloase de tip montmorillonit. Ca indice de exprimare a gonflării menţionăm: – umiditatea de gonflare (umiditatea corespunzătoare gonflării maxime). Aceste creşteri de volum. moleculele de apă pătrund între foiţele reţelei cristaline. de asemenea. Rezistenţa specifică a solului este influenţată de textură. structură.11. conţinut în humus. ca urmare a gonflării. de frecare. în unele cazuri.Pedologie mod curent contracţie liniară şi contracţie de volum. se exprimă în procente faţă de volumul iniţial. chiar ruperea rădăcinilor. Apa legată la suprafaţa particulelor coloidale argiloase reduce coeziunea acestora. Saturarea complexului argilo-humic în cationi de Na+ (soloneţuri) determină măriri ale volumului mai mari decât în cazul solurilor saturate în cationi de Ca2+. Relaţia de calcul este: K= P → P = K * a * b .forţa de tracţiune. umiditate.în kg/cm2). de forfecare. grad de înţelenire.

productivitatea utilajelor şi maşinilor agricole etc. dar şi pentru realizarea unei lucrări de calitate trebuie să se ţină seama de umiditate. fiind reţinută de forţele capilare sau de menisc. consistenţa. b . fizicomecanice (textura. atât pentru a avea o rezistenţă mică la arat. plasticitatea etc. forma pieselor componente a plugului etc. Prin intermediul apei. viteza de lucru. În cazul unui conţinut scăzut în apă. În sol.55 kg/f/dm2. rezistenţa la arat creşte iar lucrarea nu corespund calitativ (bulgări în primul caz şi brazde-curele.adâncimea brazdei. având o rezistenţă specifică > 100 kg/f/dm2. în mare măsură consumul de carburanţi. datorită forţelor de adsorbţie. Rezistenţa specifică a solului determină. În cazul solurilor nesaturate. – soluri extrem de grele. Plantele au nevoie de apă pe tot parcursul vegetaţiei (germinare. apa poate ajunge şi prin intervenţie antropică (apa de irigaţie). Pentru solurile saturate în apă. la valori mici ale acesteia. plantele primesc elementele nutritive necesare creşterii şi dezvoltării cantitatea de apă necesară plantei pentru formarea unui gram de materie vegetală. Cu excepţia solurilor uşoare (nisipoase). cu o rezistenţă la arat < 35 kg f/dm2. O altă sursă de apă pentru sol este apa freatică şi cea provenită din scurgeri laterale.). în condiţiile de uscare a solului sau.75 kg/f/cm2. A. Valorile rezistenţei specifice sunt determinate de o serie de proprietăţi fizice. structura. DE AERAŢIE ŞI TERMICE ALE SOLULUI 5.100 kg/f/dm2. – soluri mijlociu-uşoare cu o rezistenţă la arat între 36 . răsărire. precum şi de o serie de factori ce nu depind de proprietăţile solului (adâncimea şi lăţimea brazdei. În . mişcarea acesteia este realizată de acţiunea forţei de gravitaţie. Canarache (1991) evidenţiază că rezistenţa la arat este determinată sub aspectul umidităţii.45 kg/f/dm2. – soluri grele cu o rezistenţă între la arat 56 .lăţimea brazdei. Sursa principală de apă a solului o constituie precipitaţiile atmosferice (ploi. CAPITOLUL V PROPRIETĂŢI HIDROFIZICE.a . pentru un sol sub aspectul texturii şi structurii. În funcţie de rezistenţa la arat avem: – soluri uşoare.1. fructificare). – soluri foarte grele cu o rezistenţă la arat între 76 . Apa din sol În sol apa este necesară în procesul de solificare şi pentru satisfacerea necesităţilor plantelor. variază între 220 g şi 1000 g. moleculele de apă sunt reţinute prin atracţia reciprocă dintre dipolul de apă şi suprafaţa particulei de sol. În cantităţi mult mai reduse apa în sol provine din condensarea şi absorbţia vaporilor de apă din atmosferă. din contra. În condiţiile date. apa se găseşte sub formă peliculară continuă în jurul particulelor de sol.). în condiţii de umiditate excesivă. iar la valori mai ridicate de adeziune. de coeziune. în cel de-al doilea caz). zăpadă). – soluri mijlocii cu o rezistenţă la arat între 46 .

forţele determinate de tensiunea vaporilor de apă din sol. forţele de sugere sunt între 15 . Pe măsură ce cantitatea de apă se micşorează forţa gravitaţională se diminuează ca intensitate. Tensiunea (presiunea) vaporilor de apă depinde de temperatura şi umiditatea solului. Forţele de adsorbţie sau de sorbţie se manifestă asupra apei aflată la suprafaţa particulelor de sol. astfel încât reţinerea şi mişcarea apei se manifestă cu intensităţi variate. 5. determinând apariţia secetei fiziologice. Diferenţele de tensiune crează forţe ce determină mişcarea vaporilor de apă din zonele unde presiunea este mai mare. sub acţiunea forţei gravitaţionale apa se deplasează din zonele mai înalte către cele mai joase. O importanţă mai mare o au forţa gravitaţională. forţele de adsorbţie sau sorbţie.1. r . După eliminarea apei din porii necapilari ai solului. 5. unde deficitul de presiune este mai mic către capilarele mai mici unde deficitul de presiune este mai mare). apa este menţinută datorită forţelor capilare în porii capilari ai acestuia. 5.20 49 .000 km) nu se mişcă sau se mişcă foarte lent (de la peliculele mai groase către peliculele mai subţiri sau sub formă de vapori). Forţele de sugere a rădăcinilor plantelor Apa din sol este în contact permanent cu rădăcinile plantelor şi este supusă forţelor cu sugere a acestora.1.tensiunea superficială.4. Reţinerea şi mişcarea apei în capilare este determinată de deficitul de presiune ce se creează în capilarele solului.5. uneori până la nivelul pânzelor freatice. Forţele capilare. forţele de sugere a rădăcinilor. Forţa gravitaţională acţionează asupra apei din porii necapilari ai solului (în condiţiile unui sol saturat în apă). rămâne în sol apă reţinută la suprafaţa particulelor. 5.1.3. către cele cu presiune mai mică. În cazul majorităţii plantelor.1. ∆p = Deficitul de presiune sau forţa capilară este invers proporţională cu raza capilarului (apa se mişcă din capilarele mai mari. Forţele de reţinere a apei în sol Forţele de reţinere a apei în sol la suprafaţa particulelor şi în pori sunt de natură diferită. Sub acţiunea forţei gravitaţionale apa circulă descendent prin porii necapilari. Forţele determinate de tensiunea vaporilor de apă În porii solului se găseşte şi apa sub formă de vapori. forţele hidrostatice etc. forţele capilare.1. deficit definit prin relaţia lui LAPLACE: 2α r α . 5. forţele osmotice.1.Pedologie cazul solurilor cu un conţinut ridicat de săruri solubile. umectând profilul de sol pe adâncimi mari. prin scurgere de suprafaţă sau laterală. Forţele de adsorbţie sunt de natură electrostatică şi se manifestă datorită caracterului dipolar al moleculelor de apă care sunt atrase la suprafaţa particulelor de sol unde există sarcini electrice libere (HIDRATAREA). tensiunea creşte cu temperatura.raza meniscului.2.1.1.1. un rol deosebit revine forţelor osmotice manifestate cu intensitate ridicată.1.1. La umiditate constantă.1. Această apă este reţinută foarte puternic (10.1. Pe terenurile înclinate. Prin pierderea apei din porii necapilari şi apoi capilari. 5.

2. structură.U.3 %) şi mai ridicate la solurile argiloase (19 . 5. Aceste forţe sunt datorate greutăţii stratului de apă care determină pătrunderea acesteia în adâncime. % = C. Aceşti indicatori sunt reprezentaţi de: coeficientul de higroscopicitate. Coeficientul de ofilire (C. % .7. Acest coeficient se notează cu CH.C. Forţele osmotice. de însuşirile plantei etc. 5. 5.3. Coeficientul de higroscopicitate (C. porozitate şi starea de afânare a solului.).).).2.O.1. Reprezintă cantitatea maximă de vapori de apă pe care o poate adsorbi solul uscat într-o atmosferă saturată în vapori de apă. Acţionează în cazul solurilor bogate în săruri solubile.O.O. Capacitatea pentru apă în câmp (C. iar valoarea maximă corespunde umidităţii de 50 Atmosfere (neaccesibilă plantelor).5 Valorile C. Este cunoscută şi sub denumirea de capacitate minimă pentru apă şi se referă la cantitatea maximă de apă capilară suspendată pe care o poate reţine solul pentru o perioadă mai îndelungată după ploaie sau irigaţie. şi C.2.1.1. fiind considerate nesatisfăcătoare la valori mai mici de 25 % şi foarte bune între 40 .50 %.U. C. 5. Valorile CH depind de suprafaţa totală de adsorbţie (creşte de la solurile cu textura nisipoasă către cele cu textura argiloasă).O % . Capacitatea de apă utilă (C.2. 5. CO = CH * 1. Indicii hidrofizici ai solului Aceşti indicatori hidrofizici sunt apreciaţi prin valori convenţionale exprimate în procente ale masei de apă în raport cu masa solului uscat.2.1. presiunea osmotică creşte cu cât cantitatea de săruri dizolvate este mai mare.1.6. Valorile capacităţii pentru apă în câmp depind de textură.4. capacitatea pentru apă în câmp şi capacitatea maximă pentru apă fiind frecvent utilizaţi în lucrările de irigaţii. Coeficientul de ofilire se determină prin calculul în mod indirect. Acest indicator este cunoscut şi sub denumirea de umiditate de ofilire permanentă şi se referă la umiditatea solului la care plantele suferă o ofilire ireversibilă (limita inferioară a apei accesibile pentru plante). apa de la distanţe mai mari este atrasă şi se mişcă către acestea. 5.C.1.1.1.C. Datorită presiunii osmotice ridicate apa din solurile bogate în săruri solubile este reţinută puternic.H.24 %). 5.atmosfere.1.C. aceasta nu poate fi utilizată de plante (seceta fiziologică). Pe măsură ce apa din imediata apropiere a rădăcinilor se consumă. Forţele hidrostatice. aşa încât chiar atunci când solul are apă peste capacitatea de câmp. coeficientul de ofilire. Reprezintă apa accesibilă plantelor pe care o poate reţine solul (apa utilă sau apa productivă) şi depinde de valorile C.2. sunt mai scăzute pentru solurile nisipoase (1 . Valoarea umidităţii de ofilire în cazul unui acelaşi sol este influenţată de condiţiile atmosferice. Prin solubilizarea sărurilor în apa din sol.1.). Acţionează în cazul în care solurile sunt saturate în apă (orezării sau terenuri pe care bălteşte apa).

este cedată la temperaturi de sute de grade. b) Apa stabil legată (apa adsorbită. Apa legată fizic.1. Reprezintă cantitatea maximă de apă pe care un sol o poate reţine un scurt timp după inundare (maxim 1 oră).8 % pentru solurile brune-roşcate. la peste 1000 C. deoarece este reţinută cu presiuni ce ajung la 10. 8.8 % pentru solurile brune tipice şi podzolite. textura.000 atmosfere. În acest caz în sol se regăsesc toate formele de apă în cantităţile maxime posibile. Se deosebesc două forme de apă gravitaţională: . 51 .5. a) Apa capilară. apa de higroscopicitate). 13. DALGOV. hidroxizi (de fier. DUCHAUFOUR (1979) deosebeşte următoarele forme de apă: Apa legată chimic.14.2. circulă sub acţiunea forţelor capilare.11. Formele de apă din sol Apa din sol a făcut obiectul de studiu a numeroşi autori (BRIGS. când porii solului sunt în întregime ocupaţi cu apă. La unele soluri (cu apa freatică la adâncime mare şi cu regim hidric nepercolativ) între apa capilară sprijinită şi apa capilară suspendată se găseşte o zonă relativ uscată orizontul mort al secetei . Este apa liberă nereţinută de forţele capilare.Apa gravitaţională de infiltraţie. b) Apa de gravitaţie.).5 la 50 atmosfere). aluminiu ş.T. Este reţinută în sol la suprafaţa particulelor solide sau în jurul cationilor adsorbiţi şi de aceea cantitativ depinde de conţinutul solului în coloizi precum şi de felul argilei şi al cationilor adsorbiţi.3 .). Nu este accesibilă pentru plante şi se prezintă sub următoarele forme: a) Apa de constituţie: intră în compoziţia mineralelor sub formă de grupe OH. c) Apa de hidratare: este caracteristică pentru mineralele argiloase. Apa lichidă ocupă porii capilari sau necapilari ai solului şi în solurile nesaturate cu apă.13. este greu cedabilă. fiind uşor legată este accesibilă pentru plante (fiind reţinută cu o presiune de la 0. Apa capilară reţinută în capilarele aflate în legătură cu apa freatică se numeşte apă capilară sprijinită. Apa liberă. 5. Este o formă de apă inaccesibilă pentru plante. care se scurge mai mult sau mai puţin repede în profunzime datorită forţei de gravitaţie. apa puternic legată.Pedologie Valorile C. b) Apa de cristalizare: intră în compoziţia mineralelor sub formă de molecule H2O.7 % pentru cernoziomuri. structură etc. este greu cedabilă. şi poate fi pusă în evidenţă în cazul solurilor inundate. % sunt 14. iar în solurile saturate cu apă sub acţiunea forţei de gravitaţie.unde conţinutul de apă este apropiat de coeficientul de ofilire.1 . Capacitatea totală pentru apă (C. care se deplasează în sol predominant vertical. Se formează prin ridicarea apei freatice în porii capilari. 5. DUCHAUFOUR). uneori la peste 10000 C.U.a. Se găseşte în sol sub formă solidă (ghiaţă) sau sub formă lichidă.3. a) Apa uşor legată: este apa peliculară care hidratează cationii adsorbiţi şi disociaţi sau înconjoară pelicula de apă stabil legată.1. Depinde de porozitate.4 . Este uşor sau stabil legată. LEBERDEN.

– Regimul hidric percolativ repetat. Regimul hidric al solului Ansamblul proceselor de pătrundere. – Regimul hidric freatic stagnant mlăştinos. Se întâlneşte la solurile mlăştinoase. Spre deosebire de regimul percolativ.1. Este caracteristic solurilor amfigleice. Franja capilară ajunge uneori la suprafaţa solului. dar la care apa freatică se găseşte tot timpul anului la o oarecare profunzime în profilul solului. fiind determinat de apa de precipitaţii (stagnantă deasupra unui orizont impermeabil) şi de pânza de apă freatică situată la mică adâncime. constituie regimul de apă în sol. de mişcare şi reţinere.1. – Regimul hidric desuctiv. cu indicele de ariditate DE MARTONNE mai mare de 45.4. – Regimul hidric periodic percolativ. Este caracteristic pentru solurile de stepă.- Apa freatică. Din apa de precipitaţii care pătrunde în sol.1. – Regimul hidric percolativ. în zonele umede unde precipitaţiile depăşesc evapotranspiraţia. umezeşte baza profilului de sol şi determină gleizarea lui (soluri freatic umede gleizate şi profund salinizate). Se întâlneşte la solurile de pădure. Tipurile de regim hidric : – Regimul hidric parţial percolativ. numit şi regim hidric sau regim hidrologic al solului. Solurile sunt percolate până la baza profilului. de-a lungul stratului impermeabil. – Regimul hidric periodic exudativ. percolarea are loc de mai multe ori pe an. la care oglinda apei freatice ajunge aproape sau la suprafaţa solului. cu deficit accentuat de umiditate: apa freatică este situată la adâncimi mari şi nu influenţează umiditatea solului. Este caracteristic solurilor gleice. deoarece apa freatică este situată în profilul solului. în anii mai puţin umezi şi chiar până la apa freatică în anii mai umezi. 5. – Regimul hidric amfistagnant. Regimul de apă. o parte ajunge în apa freatică. Este caracteristic pentru regiunile cele mai umede din România. care variază de la capacitatea pentru apă în câmp până la coeficientul de ofilire. .4. ce ajunge la suprafaţă. unde la baza profilului gleizarea este foarte puternică. apa gravitaţională ce se acumulează deasupra unui strat impermeabil şi care circulă predominant pe orizontală. depinde de cantitatea de apă ce a pătruns în sol şi de aceea pierdută din sol. Este caracteristic pentru solurile formate în condiţii climatice cu deficit accentuat de umiditate (stepa şi silvostepa extremă). Este caracteristic pentru solurile din climate de tranziţie (de la stepă la pădure). cantitatea precipitaţiilor este aproximativ egală cu aceea a evapotranspiraţiei. Se întâlneşte la solurile semigleice. 5. – Regimul hidric freatic stagnant semimlăştinos. solurilor umezite în exces de franja capilară. de consum şi pierdere a apei din sol.

Aeraţia solului asigură respiraţia rădăcinilor. are loc repetat şi depăşeşte umezirea naturală a solului (atmosferică şi freatică). În funcţie de anotimp. dispers.87 % O2. Este tipul de regim hidric prin care umezirea solului are loc prin irigare. 53 . hidrogen sulfurat. vapori de apă. 1955).76 % Ar (gaz inert). viaţa în sol nu poate exista. Pe fondul existenţei la suprafaţa solului şi în stratul superior al unui conţinut ridicat de materie organică.Pedologie – Regimul hidric de irigare.80. structurate şi afânate. lipsite de structură sau cu structura slab dezvoltată.03 %). structurat şi poros. 5.31 % şi 20. la care se adaugă amoniac. astfel încât cantitatea de CO2 este maximă în timpul verii şi scade toamna şi iarna când activitatea organismelor şi microorganismelor din sol este mai puţin intensă. prezintă un conţinut mai mare de CO2 decât solurile cu textura mijlocie şi grosieră (lutoasă. restul fiind reprezentat de 0. înfluenţând astfel conţinutul în O2 şi CO2. iar CO2 între 0.3.2 .01 %) şi NH3 (urme). fluctuaţiile sunt în funcţie de anotimp şi de activitatea biologică.1. în cadrul aceluiaşi tip de sol. Între aceste două elemente fiind o relaţie antagonistă. compoziţia lui diferă de a acestuia. Aerul atmosferic are 2 constituienţi principali: N 78. Procentul de CO2 creşte odată cu adâncimea.20 %.2. favorizând totodată mineralizarea substanţelor organice. Intensitatea desfăşurării activităţii biologice în sol este condiţionată de conţinutul normal de O2 al aerului din sol. Fără apă şi în condiţiile în care aerul din sol prezintă O2 sub limitele normalităţii. Compoziţia aerului din sol este influenţată atât de intensitatea activităţii biologice cât şi de schimbul de gaze dintre sol şi atmosferă. Compoziţia aerului din sol Cu toate că aerul din sol provine în principal din aerul atmosferic. scăderea conţinutului de O2 duce la creşterea conţinutului de CO2 şi invers. eliberându-se CO2. CO2 (0. Aerul solului (regimul de aer al solului) Toate spaţiile lacunare dintre particulele solide ale solului sunt ocupate de apa şi aerul din sol. Dintre caracteristici menţionăm că este reglabil. luto-nisipoasă. conţinutul în O2 poate oscila între 10 . Procesul de alterare a mineralelor şi de descompunere a materiei organice se desfăşoară în condiţiile unui consum de O2 (printre compuşii finali în descompunerea materiei organice fiind CO 2). metan. intensitatea activităţii biologice din sol este diferită.0 %. În orizonturile de suprafaţă ale solului. H (0. Pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor de cultură o importanţă majoră o are conţinutul de oxigen şi de bioxid de carbon.2. Faza gazoasă a solului. 5. în timp ce procentajul de O2 scade. este constituită de aer (C. Aerul din sol prezintă şi compoziţie ce diferă de la un sol la altul iar.5 . CHIRIŢĂ. compacte.5 %. cât şi de prezenţa apei. conţinutul de CO2 este mai ridicat şi aceasta deoarece prin respiraţia rădăcinilor se consumă O2. N între 78. şi respectiv humus. nisipoasă). Aerul din solurile cu textură argiloasă. ca sistem heterogen.

sub aspectul conţinutului de apă şi al volumului de aer în sol. volumul cu aer din sol creşte de la solurile îndesate. sunt diferite: 10 % la varza. volumul cu aer depinde de umiditatea acestora. slab structurate sau cu structură distrusă. afânarea excesivă duc.0 %. P.40. cât şi de umiditate. fiind mai mic la solurile cu textură fină. afânate. În cazul solurilor cu aceleaşi condiţii sub aspectul texturii. lutoargiloasă). glomerulară). Astfel a apărut noţiunea de "capacitate de aer a solului" sinonimă "porozităţii de aeraţie" care indică. Apa şi aerul din sol sunt noţiuni antagoniste sub aspect cantitativ. lipsa de structură. Oscilaţiile procentuale largi. structură. afânării sau compactării. 5. volumul de aer creşte de la un sol argilos spre un sol nisipos. respectiv textura argiloasă. nestructurate. Volumul de aer la această capacitate de câmp oscilează între 5. Raportul aer-apă în sol (respectiv regimul aerohidric al solului) este luat în consideraţie pentru aprecierea condiţiilor de creştere şi dezvoltare a plantelor de cultură. la crearea unor condiţii de exces de apă şi aeraţie slabă. compactate spre solurile afânate. 1980). Extremele. medie şi bine dezvoltată. Aerul în sol se găseşte în porii necapilari şi în porii capilari neocupaţi cu apă. Diferenţierea structurală a solului face ca volumul de aer din sol să fie mai scăzut în cazul unor soluri nestructurate. se realizează atunci când acesta reprezintă 15 . în cursul perioadei de vegetaţie circa 6000 kg CO2.În cazul unui sol uscat volumul de aer este reprezentat de porozitatea totală. iar în cel de al doilea caz la un deficit de umiditate şi o aeraţie intensă. Volumul de aer din sol depinde de porozitatea solului (deci de textură. Kassovici a stabilit că pe un hectar de grâu se degajă în sol.2. Raportul optim aer-apă în sol se realizează când porozitatea totală este de peste 50 %. Condiţii bune de creştere şi dezvoltare a plantelor de cultură. structurate. au dus la stabilirea unei situaţii optime pentru caracterizarea unui sol sub aspectul volumului de aer. astfel încât practic aerul lipseşte dintr-un sol saturat în apă. determinând existenţa unui volum de aer mai scăzut şi invers. bine afânate.S. cu o textură mijlocie (lutoasă. că solul se află în condiţii optime de umezire. structura monogranulară. Volumul de aer al solului. 31 % la porumb (BUNESCU V. sub aspectul volumului de aer.30 % din volumul total al solului. fiind reprezentat în proporţii aproximativ egale de porozitatea capilară (de reţinere a apei) şi de porozitatea necapilară (de aeraţie). decât în cazul unor soluri cu structură bună.. compactate şi mai ridicat la solurile cu textură grosieră. afânare etc.2. nediferenţiată pe profil. Procentul de CO2 este mai ridicat pe un sol cultivat decât pe un sol necultivat.Procesul de respiraţie a rădăcinilor plantelor are influenţă asupra compoziţiei aerului din sol. 12 % la trifoi roşu. Sub aspectul diferenţierii texturale. în primul caz. De asemenea. bine dezvoltată (grăunţoasă. Cerinţele plantelor sub aspectul necesităţii optime de aer în sol.I. compactarea sau textura nisipoasă.0 . structurii.). 26 % la grâu de toamnă. Acest raport optim se întâlneşte în solurile cu structură glomerulară stabilă. . Apa din sol ocupă un procent mai mare din pori în cazul unui sol umed. respectiv la "capacitatea de câmp". 20 % la lucernă.

în timp ce O2 cu o concentraţie mare în atmosferă. 1972). 5. volumul de aer din sol scade. sub aspectul O2 şi CO2.5 în raport cu aerul). În cazul unui sol bine aerat. OBREJANU. Ca urmare a pătrunderii apei în sol. iar în urma creşterii presiunii atmosferice. Aeraţia solului este un proces vital deoarece. formând zaharuri. difuzează în sol.2. aerul din sol se dilată trecând parţial în aerul atmosferic.3. Pentru ca respiraţia să aibă loc. În urma evaporării apei. această reacţie este reversibilă. primenirea solului cu aer în întregime trebuie să aibă loc în circa 8 zile (Gr. Fotosinteza . în limite largi. St.3. eliberându-se O2 care este folosit de oameni. Aeraţia solului. Pe solurile cu condiţii bune de aeraţie primenirea solului cu aer pe adâncimea de 0 . spaţiile necapilare ale solului sunt umplute cu aer atmosferic de proaspăt. Datorită aeraţiei. concentraţiile în sol a două gaze care susţin viaţa: O2 şi CO2. Respiraţia implică oxidarea componentei organice. CO2 şi H2O se combină cu ajutorul plantelor verzi. Datorită creşterilor de temperatură. solul trebuie aprovizionat cu O2. C6H2O6 + 6O2 –> 6CO2 + 6H2O zahăr Datorită fotosintezei.20 cm are loc în numai 24 ore.proces în urma căruia se formează zaharuri. schimbul de gaze este suficient de rapid pentru a preveni deficitul de 02 sau toxicitatea excesului cu CO2. PUIU. CO2 având o greutate specifică mai mare ca a aerului (1. fundamentul realizării hranei. spaţiile necapilare sunt ocupate cu aer proaspăt. variaţia presiunii atmosferice. Procesul de difuzie se desfăşoară lent. prin aeraţie. În urma acestui proces are loc realizarea unui echilibru sub aspectul concentraţiei O 2 şi CO2. În urma scăderii temperaturii. animale şi plante.20 cm. locul liber fiind luat de aerul proaspăt. în timp ce CO2 va fi înlocuit. concentraţia mare de CO2 în sol duce la difuziunea acestuia în atmosferă. Pentru realizarea unor condiţii optime de creştere şi dezvoltare a plantelor pe adâncimea de 0 . sunt primii participanţi în cadrul a două reacţii biologice vitale. biologice şi chimice ce 55 .Pedologie 5. variaţia umidităţii solului. Aceste gaze împreună cu apa. 2. Respiraţia tuturor celulelor vegetale şi animale. există un schimb între sol şi atmosferă. Ca urmare a difuziunii gazelor. Temperatura solului are influenţă majoră asupra proceselor fizice. Prin scăderea presiunii atmosferice aerul solului trece în aerul atmosferic. 1. Aeraţia solului este o componentă de bază în cadrul acestui sistem. mare parte din aerul solului trece în atmosferă. sunt controlate. Schimbul de gaze dintre sol şi atmosferă mai este condiţionat şi de oscilaţiile de temperatură. Temperatura solului Temperatura solului este rezultatul intrărilor şi pierderilor de energie calorică din sol.

se desfăşoară în sol.15.3. Culoarea albă reflectă un procent foarte mare din radiaţia calorică.2. Numai aproximativ 10 % este absorbită de sol şi poate fi folosită pentru încălzirea acestuia.40 % din energia calorică provenită din radiaţia solară contribuie la încălzirea solului în regiunile umede şi înourate şi aproximativ 75 % în zonele aride.. 5.). Această proprietate termică depinde. Umiditatea solului sau conţinutul în apă influenţează. în timp ce culoarea neagră absoarbe un procent ridicat din radiaţia calorică. în principal. O mică parte din energia solară primită de pământ contribuie la încălzirea solurilor. Proprietăţile termice ale solului. Căile de pierdere a energiei calorice. capacitatea exotermică şi endotermică.3. De asemenea. lipsite de nori (per global. această energie are o importanţă majoră pentru buna desfăşurare a proceselor din sol şi pentru creşterea plantelor pe sol. astfel încât rata de utilizare a unor nutrienţi.1. 5. Între cele două noţiuni există o relaţie inversă. În legătură cu radiaţia solară. Surse de energie calorică. În solurile reci. de asemenea. Astfel. absorbţia şi transportul apei şi a ionilor nutrienţi de către plante sunt influenţate nefavorabil de temperaturile scăzute. comparativ cu o umiditate puternică la care capacitatea de absorbţie este mică. precum N.3. Norii şi particulele de praf din atmosferă interceptează radiaţiile solare şi absorb. 5. solurile închise la culoare absorb până la 80 % din radiaţia solară. împrăştie sau reflectă mare parte din energia calorică. de asemenea.. hidratarea coloizilor. Solul mai primeşte căldură şi din alte surse: procese exoterme (humificarea. P. Cea mai mare parte din energia calorică este pierdută datorită difuziei radiaţiilor calorice abscure din sol în atmosferă (fig. cât şi de proprietăţile termice ale solului. S şi Ca este diminuată. conductivitatea termică. Această energie este cheltuită.3. descompunerea resturilor organice). în primul rând la evaporarea apei de la suprafaţa solului şi a suprafeţei frunzelor sau este radiată sau reflectată înapoi în atmosferă.3. aceasta fiind mai scăzută în cazul unui sol acoperit de vegetaţie şi mai mare în cazul solului neacoperit. Numai aproximativ 35 . surse ce prezintă o importanţă secundară.1. reacţiile proceselor chimice şi biologice sunt reduse ca intensitate. influenţează. Capacitatea de absorbţie a radiaţiilor solare. . Descompunerea biologică este încetinită. de culoarea solului. 7. Temperatura în sol este influenţată de o serie de factori externi. există şi alţi factori care influenţează suma netă a energiei absorbite de soluri şi amintim aici proprietăţile termice. capacitatea de absorbţie a radiaţiilor solare. dintre care influenţă deosebită o au: capacitatea de absorbţie a razelor solare. gradul de acoperire a solului cu vegetaţie. Radiaţiile solare reprezintă principala sursă de energie calorică pentru încălzirea solurilor. Chiar şi în aceste condiţii. media este de 50 %). încălzindu-se mult mai repede decât solurile deschise la culoare care absorb circa 30 % din radiaţia solară. la o umiditate scăzută capacitatea de absorbţie este mai mare. 5. caacitatea calorică. respectiv. capacitatea de absorbţie a radiaţiilor solare.3. Vegetaţia solului.

Ea rezultând în principal din conductivitatea termică a fazei solide (0.51 cal/cm3.3. solurile mai umede prezintă o scădere a temperaturii mai redusă decât solurile uscate. fiind o rezultantă a căldurii specifice a acestora.sec0 C) şi aerul 0.58 cal/cm3.2 cal/g (0. De aceea un sol argilos. CaCO3 0. valorile abledoului oscilează în limite largi. Principalii constituienţi ai solului prezintă următoarele valori ale capacităţii calorice: nisipul 0.0093 (cal/cm. temperatura aerului din sol. Astfel. solurile închise la culoare se răcesc mai încet decât cele deschise. Solul uscat se încălzeşte mai uşor decât solul umed şi aceasta deoarece necesarul cu energie pentru ridicarea temperaturii apei cu 1 0 C este mai mare decât necesarul de energie utilizat pentru căldura specifică este exprimată pe unitate (masă) de exemplu. 5.3. 5.00005).Pedologie Unghiul sub care radiaţiile solare ajung la suprafaţa solului influenţează temperatura acestuia.55 cal/cm3. humusul 0. Sub aspectul valorilor conductivităţii termice. Conductivitatea termică a unui sol este destul de neuniformă datorită faptului că solul este un sistem eterogen. în calorii pe gram (cal/g). albedoul ajunge la circa 50 %.0 cal/cm3. Cu cât valorile albedoului sunt mai mici. Conductivitatea termică a solului este influenţată de procentul cu care participă la definirea sa principalii constituienţi. solurile acoperite cu vegetaţie ierboasă sau lemnoasă.00 cal/g sau 1000 cal/kg (4. În funcţie de condiţii.3. apa 0.001) şi a fazei gazoase (0. cu atât solul se va încălzi mai puţin şi mai lent.2.55 cal/cm3. Temperatura solului este influenţată şi prin frecvenţa şi intensiatea proceselor exo şi endotermice ce au loc în sol. Capacitatea calorică a solului. 5.3.3. a fazei lichide (0. cu atât solul se încălzeşte mai mult. Scăderea temperaturii solurilor prin difuzia radiaţiilor obscure din sol în atmosferă este. în condiţii de umiditate ridicată.3.004).00136 (cal/cm. Solurile cultivate au un albedo de 10 .18 J/g) iar a unui sol uscat de circa 0.24 cal/cm3. cu cât proporţia componentelor cu conductivitate mai mare este mai ridicată cu atât solul se încălzeşte mai mult şi pe o adâncime mai mare. Căldura specifică a apei pure este de circa 1. Ca 57 . respectiv procentul din energia calorică ajunsă la suprafaţa solului şi care nu pătrunde în sol. de asemenea.00057 (cal/cm.sec0 C). menţionăm următoarele valori: nisipul 0. în timp ce. respectiv temperatura solului creşte. 5. valorile albedoului sunt de 70 . de asemenea. ce s-a format şi evoluează într-un climat uscat.3.12 %. solurile acoperite de vegetaţie prezintă o scădere a temperaturii mai mică decât cele neacoperite şi. decât un sol nisipos.8 J/g). Capacitatea exotermică şi endotermică a solului.3. la solurile închise la culoare 20 %. Capacitatea calorică sau capacitatea pentru căldură a solului reprezintă căldura specifică a unui sol raportată la unitatea de volum (cal/cm3). de asemenea. În cazul în care radiaţia solară este perpendiculară pe suprafaţa solului şi energia calorică absorbită. ce au capacitate calorică mare este mai ridicat. influenţată de factorii care determină capacitatea de absorbţie.sec0 C).5. astfel încât . aerul 0. Capacitatea calorică a unui sol depinde de natura constituienţilor lui.4.3. Căldura specifică. Valoarea ALBEDO-ului. În prezenţa unui strat de zăpadă. aceste valori pot ajunge la circa 70 %. se va încălzi mai puţin şi mai lent. apa 1. în timp ce pentru solurile deschise la culoare. Conductivitatea termică. Cu cât procentul constituienţilor solului.80 %. influenţează. argila 0.

la formarea unui gram de humus se degajă 5 calorii. totodată. PUIU. organo-mineral sau argilohumic sunt grupaţi in 3 categorii:  . ROGOBETE. P = căldura migrată în adâncimea solului în timpul zilei sau spre suprafaţa acestuia în timpul nopţii. influenţând formarea şi evoluţia solurilor şi.5 calorii (ŞT. condiţiile de creştere şi dezvoltare a plantelor. hidroxizi fier-aluminiu-mangan.R . ± V Q = cantitatea de căldură efectiv primită sau pierdută în unitatea de timp de către stratul de la suprafaţa solului. Oscilaţia în timp a acestuia determină un regim termic diurn. .E. silice coloidală.consumul de căldură pentru evaporarea apei în sol (L) şi căldura de condensare a vaporilor de apă în sol (E). Complexul coloidal al solului Coloizii solului care alcătuiesc complexul coloidal. ş.coloizi minerali (argilă. anual şi multianual. Astfel. a paielor tocate are loc o încălzire a solului. 1977): Q = (S' + D) . L. Regimul termic al solului poate fi modificat prin diferite lucrări agrotehnice şi hidroameliorative.) . Regimul termic al solului este influenţat de regimul termic al aerului atmosferic. chimice şi biologice din sol. 1980). ajunsă în sol.20 calorii. lunar. GH. Ansamblul fenomenelor de încălzire şi de răcire a solului a solului sunt cunoscute sub denumirea de regim termic al solului.procese exotermice menţionăm: descompunerea resturilor organice. OANEA. CAPITOLUL VI COMPLEXUL COLOIDAL ŞI SOLUŢIA SOLULUI 6. sezonier. La transformarea unui gram de apă în vapori la t0 = 100 C se consumă aproximativ 600 calorii. 1.a. humificarea. condensarea vaporilor de apă. R = radiaţia reflectată. Valorile pozitive ale bilanţului termic evidenţiază o încălzire a solului iar în cazul unui bilanţ termic negativ o răcire a acestuia. hidratarea coloizilor. prin aplicarea gunoiului de grajd.E. Regimul termic acţionează asupra proceselor fizice. apelor de irigaţie cu temperatură mai mare decât temperatura solului. Ca procese endotermice menţionăm evaporaţia şi topirea gheţii. o hidratare a unui kg de humus . V = schimbul de căldură dintre sol şi atmosferă. Bilanţul termic la suprafaţa solului se exprimă prin următoarea relaţie: (N.Eef ± P ± L. Astfel. iar a unui kg de argilă 3 . S' + D = fluxul de radiaţie solară (directă sau difuză).

Granula coloidală defineşte acea componentă a micelei coloidale alcătuită din nucleu şi stratul intern de ioni. ioni legaţi mai slab. dispersia. Nucleul poate fi alcătuit fie dintr-o moleculă (la substanţele macromoleculare) fie dintr-un agregat de molecule (la substanţele coloidale cu molecule mici) fie dintr-un fragment al reţelei cristaline (la mineralele care se mărunţesc până la particule coloidale). forţe electrostatice. Particula coloidală . Contraionii. (strat determinat de potenţial). cu hidroxizi de fier sau cu argilă) În Pedologie limita de separaţie între fracţiunea grosieră şi cea coloid . Alcătuirea micelei coloidale Micelele coloidale sunt particule dispersate ale sistemului coloidal în soluţia solului (soluţie intermicelară).înfăţişează în miniatură globul terestru: ca şi la acesta.Pedologie . liniară (poliuronoide) şi sub formă de foiţe şi bastonaşe (minerale argiloase). 6. au o capacitate mare de adsorbţia apei şi a cationilor şi o capacitate mare de gonflare şi contracţie Principalele proprietăţi ce ilustrează interacţiunea dintre particulele coloidale şi alţi constituienţi ai solului sunt: schimbul de cationi. Coloizii solului posedă sarcina electrică fie pozitivă fie negativă. forţe de cristalizare (care menţin edificiul cristalin). Forma particulelor coloidale este diversă: sferoidală (acizi humici). coagularea. situaţi în contact cu stratul de ioni determinanţi de potenţial.1. Pe lângă această similitudine. se mai adaugă şi aceea că granula coloidală exercită o forţă de atracţie asupra ionilor asemeni forţei de atracţie a pământului.coloizi organo-minerali (compuşi ai acizilor humici cu cationi bazici.1) şi 2 microni manifestă proprietăţi coloidale.1) microni la 2 microni întrucât particulele cu diametrul cuprins între 0. gonflarea şi contracţia. hidraţi de carbon.dispersă a fost extinsă de la 0.1.2 (0. Micela coloidală este alcătuită dintr-un nucleu înconjurat de mai multe straturi de ioni (fig. Nucleul coloidal prezintă o suprafaţă activă în care se manifestă diferite forţe de atracţie: forţe “Van der Waals”. Stratul de ioni disociaţi care înconjoară nucleul.2 (0. alcătuiesc stratul imobil numit şi “stratul dens de ioni” . iar ionii pozitivi dau caracter electropozitiv. proteine) . etc.).coloizi organici (acizi humici. proprietăţi a căror manifestare depinde atât de conţinutul în coloizi al solului cât şi de alcătuirea micelelor coloidale. Stratul intern de ioni din alcătuirea dublului strat Helmholz – este format din ioni puternic reţinuţi de nucleu ce provin din desfacerea moleculelor reţinute la suprafaţa nucleului.granula coloidală şi stratul de ioni compensatori . Granula coloidală atrage ionii 59 . exterior stratului dens de ioni se găseşte “stratul difuz de ioni” . nucleul micelei coloidale suferă foarte puţine transformări în comparaţie cu suprafaţa înconjurătoare care se găseşte în permanenţă şi profundă transformare. numit “strat ionogen” sau “dublu strat Helmholz” se compune din: a)stratul intern (determinant de potenţial) şi b) stratul extern (ioni adsorbiţi compensatori sau contraioni). Acest strat de ioni denumit şi “strat determinant de potenţial “determină sarcina electrică a coloidului în mediul de dispersie: ionii negativi dau caracter electronegativ coloidului.1.   6.

Sarcina dependentă de pH reprezintă 1% din suprafaţa totală a micelei (Dial şi Hendriks citaţi de C. Coloizii se deosebesc de molecule prin faptul că nucleul coloizilor nu participă la reacţiile tipice. Stratul extern de ioni este format din ioni de semn contrar celor din stratul intern (contraioni) determinând compensarea (neutralizarea) sarcinii acestora. Reacţiile chimice dintre molecule.cu sarcini electrice contrare şi respinge ionii încărcaţi cu acelaşi potenţial electric. gonflarea. se identifică cu soluţia intermicelară pe măsură ce se depărtează de stratul dens şi pot fi înlocuiţi de alţi ioni de acelaşi semn. b) sarcina variabilă sau dependentă de pH este constituită din sarcinile care rezultă în urma disocierii ionilor H+ din grupele “OH” sau “OH2” situate în zonele marginale sau pe suprafeţele de ruptură ale cristalelor. schimbul ionic. mobili. În ceea ce priveşte forţa de atracţie. La mineralele argiloase trimorfice (2:1). iar la coloizi se schimbă numai compoziţia stratului superficial. Crăciun. Acţiunea atomilor şi a ionilor este diferită faţă de reacţiile de suprafaţă ale coloizilor: aici moleculele şi ionii componenţi nu suferă modificări exceptând ionii superficiali care pot fi schimbaţi. adsorbţia apei şi a moleculelor de material organic. iar contraionii din stratul al doilea alcătuiesc “stratul difuz” cu ionii slab legaţi.2. parţial schimbabili (în vermiculit) şi foarte greu schimbabili (în illit). Aceşti ioni pot fi uşor schimbabili (în montmorilonit). Contraionii situaţi în contact cu stratul de ioni determinaţi de potenţial alcătuiesc “stratul imobil” (stratul dens de ioni). rezistenţa la alterare. de aceea mai poartă denumirea de “strat de ioni compensatori”. granula coloidală se deosebeşte de nucleul micelei coloidale prin aceea că nu manifestă forţe cristalizate sau “Van der Waals”. Pentru cercetările din Pedologie stratul difuz prezintă cea mai mare însemnătate deoarece ionii din acest strat sunt mobili. uşor schimbabili. neutralizează sarcina permanentă a mineralului. o mare parte a sarcinii negative este atribuită “disocierii amfoterice”fapt ce . 2000). Tipul de legătură şi energia de legătură din spaţiul interlamelar influenţează proprietăţile fizice a mineralelor argiloase cum ar fi: duritatea. Ansamblul sarcinilor electrice ale mineralelor argiloase este alcătuit din două grupe de sarcini:a) sarcina permanentă sau structurală şi b) sarcina variabilă sau depebdentă de pH. În reacţiile chimice substanţa se schimbă. a) sarcina permanentă sau structurală este constituită din sarcinile negative ale unor ioni aflaţi în straturile tetraedrice şi octaedice care au valenţă inferioară ionilor care au fost înlocuiţi.1. Caracterizare şi descrierea unor micele coloidale Micela coloidală de argilă are nucleul format dintr-un fragment al reţelei cristaline al mineralului argilos. atomi şi ioni sunt însoţite de schimbări în edificiul substanţelor ce au intrat în reacţie. La mineralele argiloase dimorfice (caolinit) datorită ponderii mari a suprafeţelor marginale. 6. ionii compensatori (contraionii) localizaţi în spaţiul interlamelar. având forţe de atracţie mult mai slabe (forţe electrostatice). gradul de contracţie. clivajul.

predominanţi în coloizii de humus ai solurilor acide din zona forestieră şi din cationii bazici Ca 2+. K+. la pH > 11 disociază mai mult de trei grupări “-COOH”. Na+. Acest fapt este ilustrat de valorile raportului.COOH”.. Micela coloidală de humus are dimensiuni mici (diametrul de 80-100).5 la coolinit. formă sferică şi structură amorfă.. 1990). Lixandru.6 ÷ 2.majoritatea coloizilor organici sunt electronegativi şi manifestă însuşirea de adsorbţie a cationilor (Gh.Al3+ . Coloizii de acizi humici posedă atât sarcini electrice negative – provenite din disocierea grupărilor carboxil(-COOH) cu caracter acid – cât şi sarcini electrice pozitive care provin de la grupări aminice (-NH2) care imprimă acizilor humici caracter bazic.NH4+-dominanţi in solurile formate sub influenţa vegeaţiei de stepă sau silvostepă. Întrucât “punctul izoelectric” (punctul în care numărul sarcinilor electrice pozitive este egal cu cel al sarcinilor electrice negative) este la pH 2.Pedologie determină creşterea sarcinii variabile – dependente de pH şi a capacităţii de adsorbţie a anionilor. În condiţiile unei reacţii neutre sau alcaline a soluţiei solului. capabili de a provoca şi întreţine procesul de adsorbţie. Crăciun. la pH = 7 disociază două grupări “. Mineralele argiloase de tip caolinit (dimorfice) prezintă o capacitate mai mare de a adsorbi anioni decât mineralele trimorfice datorită unui surplus de sarcină pozitivă ce se crează în zonele marginale prin ruperea legăturilor reţelei.3 la illit. Mg2+. Indicatori folosiţi la caractetrizează proprietăţilor de schimb ionic Capacitatea de schimb cationic este dată de conţinutul de cationi pe care îl poate adsorbi un sol cu pH 7 (sau 8.7 la montmorilonit (Shoen. 61 . 2. cu sarcina electrică negativă şi capabili de a fi schimbaţi cu alţi cationi aflaţi în soluţia solului. NH4+.2 – funcţie de metoda de determinare) şi se exprimă în “miliechivalenţi/100 g sol uscat” sau în “centimoli/kg sol uscat” Cationii schimbabili sunt reprezentaţi de ioni cu sarcină electrică pozitivă (Ca2+. sarcina electrică negativă a coloizilor de acid humic este mai mare deoarece -în aceste condiţii. Intensitatea fixării cationilor de către coloizii solului este influenţată de valenţa ionilor compensatori şi de gradul de hidratare. 6. 2000). Stratul ionilor compensatori de sarcină se compune din cationii acizi H+ . Nucleul acestei micele este constituit dintr-o macromoleculă sau mai multe molecule de acid humic. viteza de coagulare a particulelor creşte odată cu micşorarea gradului de hidratare şi creşterea valenţei ionilor din stratul difuz al micelei coloidale.3.nmărul grupărilor “-COOH” care disociază este mai mare decât în mediul acid:la pH =4. 6.OH-) rezultaţi în urma disocieilor grupărilor acide carboxilice (COOH) şi hidroxil fenolice (C6H5-OH).Mg2+. schimb cationic/schimb anionic: 0.8 .K. Capacitatea de schimb cationic a humusului este mai mare în condiţiile unei reacţii alcaline (T=150 ÷300 me /100 g sol) deoarece şi sarcina negativă a coloizilor de humus este mai mare.Na+.1. 1953 citat de C.Stratul de ioni determinaţi de potenţial este reprezentat de ionii negativi (COO. Complexul adsorbtiv cuprinde constituienţii solului cu suprafaţa activă.5 disociază o singură grupare “-COOH”. Al3+) reţinuţi la suprafaţa complexului adsorbtiv. la pH= 9 disociază trei grupări “-COOH”.

Procesul de adsorbţie ce se observă în sol este cunoscut de multă vreme. . apa din izvoare apare întotdeauna curată (limpede). Na+.Schimbul de cationi este determinat de energia de reţinere a cationilor: la micela coloidală.Schimbul de cationi se produce în proporţii echivalente: un cation bivalent (Ca 2+) din stratul difuz este înlocuit de un alt cation bivalent (Mg2+) sau de doi cationi monovalenţi (2 NH4+). . În urma determinării conţinutului total de K+ şi NH4+ (me) se poate observa că aceasta este egal cu conţinutul de K+ (“me”) aflat iniţial în soluţia folosită la tratarea solului.Cantitatea de cationi adsorbiţi este determinată de concentraţia (activitatea) cationilor din soluţie şi nu de concentraţia sărurilor: adsorbţia sodiului la coloizii solului salinizat creşte odată cu concentraţia cationilor de Na+ în timp ce adsorbţia altor cationi prezenţi în soluţia solului scade. aflaţi în exces cât şi cationii NH4+. Prin tratarea probei de sol saturate în cationi NH4+ cu o soluţie de KCl se constată că în filtratul obţinut sunt prezenţi atât cationi de K+. pe suprafaţa particulelor minerale în concentraţii mai mare decât în aerul sau soluţia solului. 1990). reţinerea. . a constatat că ionul amoniu nu poate fi complet îndepărtat deoarece este reţinut în sol iar în “filtrat” alături de NH4+ apar şi cationi de Ca2+. . Hidrogenul se abate de la această regulă deoarece.Capacitatea de schimb cationic creşte odată cu raportul SiO 2/Al2O3 până la valoarea 9 pentru ca apoi să scadă devenind neînsemnată la gelul de acid salcilic (N Cernescu. Procesul de schimb cationic este un proces simplu de adsorbţie şi de reţinere fizico-chimică. fixarea şi acumularea unor componente dintr-un amestec de gaze sau a substanţelor dizolvate dintr-o soluţie. Al3+<Fe3+) Valoarea capacităţii de schimb cationic este cuprinsă între 10 şi 200 me/100 g sol uscat funcţie de conţinutul şi natura mineralelor argiloase şi a sbstanţelor humice. conţinutul total al cationilor de Ca2+ şi K+ exprimat în “me” este egal cu conţinutul iniţial al cationilor de Ca2+ aflat în soluţie.Prin adsorbţie se înţelege aderarea. Lixandru. În filtratul obţinut. Adsorbţia cationică a fost pusă în evidenţă în secolul al XIX-lea de către Thomas Way care a amestecat o probă de sol cu o cantitate de sulfat de amoniu . Tratarea probei de sol saturate în ioni de K+ cu o soluţie de CaCl2 are ca efect înlocuirea cationilor de K+ cu cei de Ca+. . o reacţie de suprafaţă şi se desfăşoară după anumite legităţi. Cernescu 1973).Adsorbţia cationică este polară: concentraţia soluţiei în anioni rămâne aceiaşi şi după procesul de schimb (N. Mg2+<Ca2+.Adsorbţia cationilor are un caracter reversibil: cationii reţinuţi în stratul difuz al micelei coloidale pot fi înlocuiţi cu alţi cationi. Mg2+. neputând exista în stare liberă.În urma percolării (spălării) solului cu apă cu scopul îndepărtării (NH4)2 SO4. 1963) . Datorită adsorbţiei moleculelor ionice a substanţelor aflate în soluţie şi reţinerii în sol a particulelor aflate în suspensie.(NH4)2 SO4) . . cu excepţia ionilor de NH4+ şi H+energia de reţinere creşte odată cu masa atomică şi valenţa cationilor (Na+ < NH4+ < K+. . formează ionul “hidroniu” (H3O+) cu diametrul mult mai mic comparativ cu alţi cationi şi din acest motiv este puternic reţinut (Gh. K+.Forţa de reţinere a cationilor este cu atât mai mare cu cât gradul lor de hidratare este mai redus.

63 . azotul mineralizat din materia organică rămâne în stare redusă (NH4+) şi poate fi adsorbit de complexul coloidal al solului în proporţie de 18% în stratul arabil. valorile cele mai mari înregistrându-se la solurile cu un conţinut ridicat de humus şi de minerale argiloase de tip montmorilonit.Pedologie Capacitatea de schimb cationic efectivă este determinată de sarcina permanentă a mineralelor argiloase. valorile “SB” mai mari de 25 me/100 g sol uscat indică o fertilitate ridicată iar cele mai mici de 3 me/100 g sol uscat indică o fertilitate foarte scăzută. determinând mărimea capacităţii de schimb de cationi.în marea lor majoritate – conţinutul de cationi bazici schimbabili are valori ce se încadrează în intervalul 1-50 me/100g sol uscat. Suma bazelor schimbabile (“SB”) este un indicator de bază al proprietăţilor chimice ale solului. fie prin “aciditatea de schimb totală (SH).3 + SH. Cationii de Na+. Prezenţa sodiului schimbabil în complexul adsorbtiv în proporţie mai mare de 5 % în solurile alcalizate şi de peste 15% în solurile alcalice imprimă acestora însuşiri chimice şi fizice nefavorabile pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor.3 şi SB7 reprezintă suma cationilor bazici schimbabili determinaţi cu soluţii la pH = 8. Ca2+. Cationii bazici. Accesibilitatea pentru plante a unui anumit cation este mai bine exprimată de “nivelul de saturaţie al complexului adsorbtiv al solului” în acel cation decât de “conţinutul absolut”al acestuia. Tp = SB8. respectiv. Valoarea acestui indicator este dată de suma cationilor schimbabili ai elementelor alcaline (K+. aflaţi în forme schimbabile . cernoziomuri.3 şi. K+. Determinarea valorii capacităţii de schimb potenţiale (Tp) şi a celei efective (Te) se face prin calcul însumând conţinutul cationilor bazici şi al cationilor acizi. devin accesibili pentru plante atunci când trec în soluţia solului. soluri halomorfe. illit. datorită schimbului de cationi din aceasta şi cei din stratul difuz al micelelor coloidale. la pH = 7. proporţie ce creşte la adâncimi mai mari.alcalino-pământoase (Ca2+. beydelit Cunoaşterea valorii “SB” serveşte la calculul “capacităţii de schimb cationic”. fie prin “aciditate hidrolitică (Ah). În solurile cu exces de umiditate. În solurile din România . unde conţinutul de argilă este mai ridicat.SB 8. Na+). Acest parametru poate fi exprimat – funcţie de sarea folosită la extracţia ionilor acizi din complexul adsorbtiv – fie prin “aciditatea de schimb” (sau “efectivă”).Mg2+) şi de amoniu (NH4+) reţinuţi în forme schimbabile de complexul adsorbtiv al solului. Ea se exprimă în miliechivalenţi (me) la 100 grame sol uscat. Aciditatea potenţială apare ca o “rezervă” pusă în evidenţă prin schimb cationic cu soluţia unei săruri şi reprezintă “factorul de capacitate” ce caracterizează reacţia solului. Mg2+şi NH4+ se numesc cationi bazici deoarece hidroxizii acestora imprimă soluţiilor o reacţie alcalină.3 şi. Complexul “adsorbtiv” al solurilor de stepă ( soluri bălane. a “gradului de saturaţie în baze” precum şi la aprecierea “fertilităţii solului”. Te = SB7+ Ah . Astfel. respectiv la pH = 7 SH şi Ah reprezintă aciditatea de schimb totală şi aciditatea hidrolitică determinată la pH = 8. Aciditatea potenţială este un parametru dat de cantitatea de ioni de H+ şi Al3+ aflaţi în stare adsorbită de complexul coloidal şi care intră în soluţia solului numai în urma procesului de schimb cationic. soluri formate pe calcare şi marne) este saturat în cationi bazici.

3 şi se exprimă în me/100 g sol uscat sau în cmol/kg sol uscat. Întrucât adsorbţia unor anioni . Suma totală a anionilor pe care îi poate adsorbi un sol defineşte “capacitatea de schimb anionic” exprimată în me/100 g sol” sau în me/100 g argilă.1.100 sau VSH= în care: V – gradul de saturaţie în cationi bazici (%). valoarea VSH este folosită la definirea subtipurilor “eutrice” şi “districe”. Valorile ei sunt mai mari în solurile din zonele umede formate pe roci acide şi sub influenţa vegetaţiei acidofile decât în solurile din zonele mai secetoase şi calde formate pe roci bogate în elemente bazice. de clasificare şi de ameliorare a solurilor. Aciditatea de schimb totală (SH) exprimă rezerva de ioni acizi (H + Al3+) din complexul adsorbtiv ce poate trece prin procesul de schimb cationic. Aciditatea de schimb totală (SH) se regăseşte în cantitatea de H+ şi Al3+ reţinuţi de constituienţii solizi ai solului.4.Al3+ se extrag din sol cu o soluţie ce hidrolizează alcalin (CH3 COONa. Aciditatea hidrolitică (Ah) este componentă a “acidităţii de schimb totale” (SH) şi se evidenţiază prin hidroliza (desfacerea cu ajutorul apei) a acetatului de sodiu sau a acetatului de potasiu. Gradul de saturaţie al solului cu cationi bazici schimbabili (V%) ai complexului adsorbtiv al solului exprimă “conţinutil relativ de cationi schimbabili ai elementelor alcaline (Na+. CH3 COOK) iar valoarea acestora este determinată titrimetric până la nivelul pH=7 (exprimarea se face în me/100 g sol uscat). Cunoaşterea valorilor acidităţii de schimb totale (SH) prezintă o importanţă deosebită pentru studiile de geneză.trec în soluţie şi ionii de Al3+ care generează aciditate în solurile luvice. pentru stabilirea dozelor de amendamente şi pentru estimarea altor indici cum ar fi “indicele azot” (IN). Cationii acizi H+. SB – suma cationilor bazici schimbabili (me/100 g sol). pentru unele soluri . Valorile “acidităţii hidrolitice “ sunt folosite în practică pentru aprecierea oportunităţii amendării solurilor acide. Astfel.Aciditatea de schimb sau “efectivă” se evidenţiază prin tratarea solului cu soluţia unei săruri neutre (KCl) când – pe lângă ionii de H+ . Determinarea valorii “SH” se realizează prin percolări repetate ale solului cu o soluţie de acetat de potasiu (CH3 COOK) 1 n “tamponată” la pH 8. Valorile gradului de saturaţie în cationi bazici schimbabili (VSH) sunt folosite ca un element de bază pentru unele orizonturi ale profilului de sol. în soluţia solului. orizontul “A molic” se distinge de orizontul “A umbric” prin valoarea VSH mai mare de 53% corelată cu alte însuşiri. Valoarea acestuia se calculează cu relaţia: SB SB SB + SH . 6. T – capacitatea de schimb cationic (me/100 g sol). Adsorbţia anionică La suprafaţa micelelor coloidale apar sarcini electrice pozitive care adsorb anioni.100 VSH = T . SH – aciditatea de schimb totală (me/100 g sol). Mg2+) raportat la capacitatea de schimb cationic.K+) şi alcalino-pământoşi (Ca2+. De asemeni.

caolinit şi montmorilinit. B(OH)4 şi anionii organici. la allofane şi caolinit. Principalii anioni ai solului implicaţi în schimbul anionic sunt: PO43-. Adsorbţia anionilor pe suprafaţa coloizilor şi precipitarea unor compuşi fosfatici – Fe(PO4). 2000). 6. Anionii fosfatici sunt adsorbiţi şi reţinuţi la suprafaţa micelelor cu sarcină electrică pozitivă şi la suprafaţe micelelor cu sarcină elecrică negativă prin intermediul unor cationi care au rolul de punţi de legătură între particulele coloidale şi anioni. Al (PO4) – constituie principalele căi de scădere a mobilităţii anionilor fosfat şi scăderea disponibilităţii pentru plante. în loc de “capacitate de schimb anionic”. Cl-. O deosebită influenţă pentru cresterea şi dezvoltarea plantelor o prezintă reţinerea anionului acidului fosforic. SO42-.şi Cl. Tăria legăturilor dintre anioni şi complexul adsorbtiv depinde de valenţa anionilor şi gradul lor de hidratare în următoarea ordine descrescătoare: PO43-.(Crăciun. Cea mai mare capacitate de fixare pentru fosfor o are gibbsitul şi goethitul (5 me/100 g ) urmate de illit. Complexul coloidal al solului reglează concentraţia şi compoziţia soluţiei solului prin schimbul de ioni care are loc între cele două componente ale acestuia. SO42-.5. schimbul de ioni dintre particulele coloidale şi rădăcinile plantelor este unul dintre cele mai importante procese. Micelele coloidale din sol reţin la suprafaţa lor ioni esenţiali în nutriţia plantelor şi îi păstrează împiedicând eliminarea acestora de către curenţii descendenţi ai apei care străbat solul.şi SO42. NO3-.1. MoO42-. Refacerea rezervei de elemente nutritive se realizează prin administrarea îngrăşămintelor organice sau /şi minerale şi a amendamentelor.5÷2 me/100 g sol) în funcţie de conţinutul de argilă (illit şi montorilonit) şi de humus.care se găsesc predominant în soluţia solului. Forţele de reţinere a anionului fosfat cresc în timp simultan cu micşorarea disponibilităţii acestuia pentru plante. Sarcinile electrice pozitive care determină adsorbţia anionilor apar cel mai frecvent la hidroxizii de fier şi de aluminiu. se recomandă a se folosi noţiunea de “capacitate de adsorbţie anionică”.sunt adsorbiţi în cantităţi mai mari decât anionii NO3.Pedologie poate fi urmată şi de o fixare prin insolubilizare chimică. Soluţia solului 65 . NO3-.Astfel. Cl. Importanţa sistemului coloidal şi a schimbului cationic Alături de procesele de fotosinteză şi respiraţie. În zonele cu climă temperată capacitatea de adsorbţie anionică a solurilor are valori scăzute (0. Cantitatea de ioni adsorbiţi creşte odată cu creşterea acidităţii solului. 6. Ionii schimbabili (anioni şi cationi) se găsesc în stratul difuz al micelelor coloidale organitce sau minerale. Anionii PO43.2. În condiţiile unei reacţii puternic acide (pH=4) conţinutul de amidon fosforic (PO 43-) şi sulfat (SO42-) creşte de 3 ori şi respectiv de 10 ori faţă de condiţiile de reacţie neutră a solului (Lăcătuşu. micelele coloidale din sol pot fi comparate cu “băncile moderne” deoarece ionii reţinuţi pot fi retraşi de la “băncile coloidale” şi adsorbiţi de către rădăcinile plantelor. 2000).

Soluţia solului denumită popular “mustul” sau “sucul” solului constituie o parte din “faza lichidă” a solului şi este alcătuită din apă şi diferite substanţe minerale şi sau organice aflate în stare de dispersie ionică, moleculară sau coloidală. La formarea “soluţiei solului contribuie numai o parte din din “conţinutul total” de apă din sol. Astfel apa din de constituie apa aflată în stare de vapori, apa de higroscopicitate, o parte din apa peliculară “nu participă la formarea soluţiei solului. Noţiunea de “soluţia solului” nu este sinonimă cu noţiunea de fază lichidă a solului” deoarece aceasta din urmă înglobează atât “soluţia solului” cât şi rezerva de “apă moartă” (inaccdesibilă plantelor). Apa provenită din precipitaţii, străbătând straturile atmosferice, dizolvă o parte din substanţedin atmosferă cum ar fi: CO2, O2, N2, NO3, NO2, NH3, SO2, hidrogen sulfurat, clor. Dintre gazele care se dizolvă în apa precipitaţiilor predominante sunt: CO2, O2 şi N2, raportul lor la temperatura de 20oC – fiind de 57:2,1 :1,0 (Lăcătuşu, 2000) Apa ajunsă în contact cu solul, îşi schimbă compoziţia chimică datorită numeroaselor procese de alterare şi mineralizare cum ar fi: dezvoltarea, disocierea, adsorbţia, schimbul ionic, absorbţia ionilor de către plante, etc. Substanţele solubile din sol sunt dezvoltate iar ionii rezultaţi în urma disocierii pot reacţiona cu alţi compuşi sau pot fi translocaţi în profilul solului. Capacitatea de dizolvare a apei se măreşte odată cu creşterea concentraţiei de CO2, gaz ce rezultă în urma transformărilor suferite de materia organică, prin activitatea microorganismelor. Soluţia solului, venind în contact cu coloizii din masa solului, favorizează schimbul de ioni aflaţi în soluţie cu cei din stratul difuz al micelelor coloidale. Modificarea continuă a compoziţiei soluţiei solului este influenţată atât de natura substanţelor dizolvate în apa din precipitaţii cât şi de ansamblul transformărilor fizice, chimice şi biologice pe care le suferă constituienţii solului. Compoziţia soluţiei solului este, aşadar, “rezultantă a întregii dinamici a însuşirilor solului”. În dinamica valorii concentraţiei soluţiei solului, pe parcursul unui an se disting două etape: 1) etapa de acumulare a sărurilor, delimitată în timp de începutul primăverii până la sfârşitul verii, când, datorită evapotranspiraţiei intense, circulaţia soluţiei solului poate atinge pragul de saturaţie (400 mg/l şi 2) etapa de diluare a soluţiei solului delimitată în timp de la începutul toamnei până la sfârşitul iernii când, datorită unor valori superioare ale “capacităţii de câmp” are loc o levigare a sărurilor solubile “şi implicit, o micşorare a concentraţiei soluţiei solului . Dar compoziţia şi concentraţia soluţiei solului prezintă şi o varietate diurnă determinată de oscilaţiile zilnice în sol ale CO2: În aceste condiţii valorile maxome ale concentraţiei soluţiei solului în ioni de Ca2+ se înregistrează în timpul nopţii; acest fenomen se explică prin aceea că dizolvarea carbonaţilor alcalino-pământoşi (CaCO 3 şi MgCO3) precum şi substituirea ionilor Ca2+ din complexul adsorbtiv se desfăşoară cu intensitate mai mare noaptea decât în timpul zilei. Se poate conchide că, dacă masa solidă a solului este suportul pentru plante - în care acestea îşi ancorează rădăcinile soluţia solului este mediul din care plantele – prin rădăcini îşi asugură alimentarea cu apă şi substanţe nutritive.

Pedologie
Soluţia soluluiare o compoziţie complexă. toate elementele minerale ce se regăsesc în cenuşa masei vegetale îşi au originea în soluţia solului. În soluţia solului se întâlnesc combinaţii minerale, combinaţii organice şi combinaţii organo-minerale. Combinaţiile minerale sunt reprezentate de sărurile acizilor minerali (nitraţi, nitriţi, bicarbonaţi, carbonaţi, cloruri, sulfaţi, fosfaţi de Ca, Mg, Na, K, NH4, etc.) şi de diferiţi acizi de Fe, Al, Mn. Combinaţiile organo-minerale , cu diferite grade de solubilitate, se formează prin combinarea acizilor humici cu alte tipuri de acizi organici cu ioni bazici, reprezentaţu de Ca2+ ,Mg2+, Na+, K+, NH4, etc.

6.2.1. Reacţia solului
Reacţia solului este definită de concentraţia sau activitatea ionilor de hidrogen din soluţia solului şi se exprimă în mod curent prin valori pH. Această însuşire se manifestă prin capacitatea de disociere a ionilor de hidrogen (H+) şi de hidroxil (OH-) din sol, atunci când solul vine în contact cu apa sau cu soluţiile saline diluate(acestea permit disocierea ionilor de H+) . În solul uscat se manifestă numai aciditatea potenţială (nu şi cea actuală) deoarece ionii de hidrogen disociaţi sunt redsorbiţi la suprafaţa particulelor iar sărurile ce hidrolizează acid precipită. Concentraţia activă a ionilor de hidrogen reprezintă “factorul de intensitate” al reacţiei solului şi poate fi exprimată prin indicatorul numeric”(pH)”.Valoarea indecelui pH se obţine prin cologaritmarea ionilor de H+ din soluţia sau suspensia de sol : pH = -lg (aH+)=clg (aH+) = - lgşH+ţunde: aH+ - activitatea ionilor de hidrogen (moli/l sai g/l) Tabel şH ţ g*l-1
+

Corespondenţa între concentraţia ionilor de H+ şi valoarea pH-ului. pH şH+ţ pH şH+ţ pH şH+ţ pH + -1 + -1 + -lgşH ţ g*l -lgşH ţ g*l -lgşH ţ g*l-1 -lgşH+ţ 4,8 5,0 5,2 5,4 5,6 1,6*106 10-6 6,3*10-7 4*10-7 2,5*10-7 5,8 6.0 6,2 6,4 6.6 1,6*10-7 10-7 6.3*10-8 40*10-8 2,5*10-8 6.8 7,0 7.2 7,4 7,6 1,6*10-8 10-8 6,3*10-9 40*10-9 2,5*10-9 7,8 8.0 8,2 8,4 8,6

1,6*10-5 10-5 6,3*10-6 4*10-6 2,5*10-6

Cercetările staţionare pivind reacţia solului au pus în evidenţă caracterul dinamic al acestei însuşiri. Mărimea variaţiei periodice a pH-ului poate ajunge până la o unitate, fiind mai însenmnată la solurile cu capacitate scăzută de tamponare Modificarea reacţiei solului este determinată de evoluţia genetică a tipului de sol, activitatea organismelor din sol,

67

modificarea periodică a conţinutului de săruri solubile, măsurile ameliorative, tehnologiile de exploatare a terenului şi de cultivare a plantelor. Reacţia şi compoziţia soluţiei solului sunt însuşiri dinamice şi au un caracter reversibil; timpul necesar pentru modificarea acestor proprietăţi, pentru a atinge starea de cvasiechilibru cu mediul, este de 10-1 - 100 ani. Cationii schimbabili din stratul difuz al micelelor coloidale influenţează compoziţia soluţiei de sol prin schimbul de ioni, schimb ce are loc între ionii aflaţi în soluţie şi cei din complex. Timpul necesar pentru modificarea mărimii capacităţii de schimb cationic şi a acidităţii schimbabile până la atingerea stării de gvasiechilibru cu mediul este cuprinsă între 10o - 101 ani (N. Florea, 1994). 6.2.2. Capacitatea de tamponare a solului Capacitatea de tamponare pentru reacţie a solului este proprietatea solului de a se opune modificării valorii “pH” atunci când asupra sa se acţionează cu substanţe - bazice sau acide – care acceptă sau eliberează protoni. Mecanismele chimice care generează înşuşirea de tamponare pentru reacţie constau în asocierea – disocierea protonilor de pe acidoizi şi adsorbţia cationilor bazici pe coloizi şi prin hidroliza sărurilor Capacitatea de tamponare (de amortizare) pentru reacţie a solului este influenţată de compoziţia granulometrică a solului, compoziţia mineralogică a particulelor de argilă, conţinutul şi compoziţia humusului, capacitatea de schimb cationic, gradul de saturaţie în baze precum şi de sistemele tampon reprezentate de complexul argilo-humic, ”carbonat de calciu – acid carbonic”, fosfat-acid fosforic”, “humaţi – acizi humici nesaturaţi”, acid acetic – acetat de sodiu” etc. Complexul adsorbtiv al solului saturat parţial cu elemente bazice constituie unul dintre cele mai importante “sisteme tampon” ale solului; el se comportă ca un acidoid (acizi insolubili reprezentaţi de coloizi capabili de a adsorbi cationi) sau ca un bazoid (substanţe cu caracter bazic slab capabile de a reacţiona cu cationii). La adăugarea în sol a unei cantităţi de baze sau de acizi, complexul adsorbtiv se opune schimbării bruşte a reacţiei în sens alcalin sau acid; în această situaţie are loc trecerea ionilor acizi (H+) din soluţia solului în complexul adsorbtiv şi/sau o neutralizare.a ionilor alcalini OH+ şi blocarea lor în molecule de apă cu ajutorul ionilor de H+ înlocuiţi din complex de ionii alcalini de sodiu. Solurile saturate cu baze în proporţie de 50% au cea mai mare capacitate de tamponare a reacţiei atât pentru acizi cât şi pentru baze. Solurile la care complexul adsorbtiv este saturat cu cationi acizi prezintă capacitate de tamponare mare pentru acizi iar cele la care complexul adsorbtiv este saturat în ioni de H+ prezintă capacitate de tamponare mare pentru baze. La solurile cu un conţinut mic de humus şi argilă, complexul adsorbtiv – slab reprezentat – reţine cantităţi reduse de ioni bazici şi acizi. CAPITOLUL VII PROPROETĂŢI MORFOLOGICE

7.1. Culoarea solului

1. în condiţii de umiditate dau o culoare vineţie. 69 . albastru) se stabilesc tranziţii printr-o multitudine de nuanţe. goethit. Aprecierea culorii solului În Pedolgie. toate notate cu litere. Această modaliate de apreciere a culorii incumbă o foarte mare doză de subiectivism. gleice sau pseudogleice. limonit. 7. cu toate inconvenientele pe care le implică. verde. aprecierea culorii solului pe teren s-a făcut pe baza observaţiillor directe. sulfura de fier.compuşii feroşi. Culorile de bază: Culorile intermediare: R=(red) roşu YR = roşu-galben Y=(yelow) galben GY = galben-verde G=(green) verde BG = verde-albastu B=(blue) albastru PB = albastru-violet P=(purple) violet RP = violet-roşu Fiecare dintre cele 10 nuanţe (culori de bază şi culori intermediare) are câte 10 trepte notate cu cifre de la 1 la 10. 2. Pentru înlăturarea subiectivismului la aprecierea culorii solului. Culoarea solului se încadrează într-un număr limitat de nuanţe cuprinse de regulă între 10 R şi 5 Y (10 R. în orizonturile cu materie organică şi umezire excesivă dă o culuare neagră. 1)Nuanţa indică culoarea spectrală dominantă dată de lungime de undă a luminii. brun . etc. compuşii fierului fin dispersaţi în masa solului dau o culoare de roşu. procedeu ce se mai utilizează şi astăzi.1. Culoarea solului este expresia compoziţiei chimice şi mineralogice şi a distribuţiei particulelor minerale şi organice în orizonturile profilului de sol.5 Y) şi unele nuanţe specifice pentru orizonturile cu umezire excesivă. combinate). de-a lungul timpului. sistem care foloseşte un atlas cu 322 eşantioane de culori standardizate (Atlasul Munsell). humusul dă culoarea neagră. 2.5 YR.gălbuie.Pedologie Culoarea solului este dată de totalitatea radiaţiilor solare de diferite frecvenţe pe care le reflectă solul. fosfatul feros dă culoarea albă în mediul anaerob şi albăstruie în contact cu aerul. rezultă numeroase culori caracteristice diferitelor orizonturi ale solului. negru.). prin combinarea culorilor date de componentele respective. Între principalele domenii de culoare a solului (alb. 2)Valoarea şi 3)Croma. brun – roşcată sau roşu-brună. Ea este un efect al absorbţiei selective a razelor monocromatice din componentele luminii albe. galben. pure) şi cinci culori intermediare (aşa zis.5 YR. Senzaţia de culoare ia naştere ca urmare a acţiunii radiaţiilor electromagnetice asupra retinei. 7. albăstrui – verzuie. carbonatul de calciu şi sărurile uşor solubile dau culori albe până la cenuşiu. 10 YR. albăstruie.5 Y.în funcţie de conţinutul şi gradul de hidratare precum şi de raportul dintre diferiţi constituienţi (hematit. Astfel: silicea coloidală argilă. în practică pedologică modernă este utilizat “Sistemul Munsell”. În sistemul Munsell culoarea solului este definită prin parametri celor trei variabile: 1)Nuanţa. brunruginiu sau gălbui . roşu. Scara nuanţelor este alcătuită din 10 elemente: 5 culori de bază (aşa zis. 5 YR.

funcţie de starea de umiditate. în procesul de solificare se pot acumula sau pot migra în profilul de sol astfel încât culoarea să reflecte natura şi intensitatea proceselor “pedogenetice” prin care s-au format orizonturile solurilor.cenuşiu închis” este redată prin notaţia 10YR 4/1 iar . cernoziomoide sau la cele cu un conţinut scăzut şi moderat de humus. valoarea şi croma. Unele culori pot fi redate prin mai multe notaţii Munsell (ex. trebuie să se ţină seama de faptul că. aşezaţi întotdeuna în ordine: 1)Nuanţa (redate prin cifre şi litere) 2)Valuarea şi 3)Croma (redate prin cifre sub forma unui raport).5 până la 2 în cromă (numai rareori intervin schimbări şi în nuanţă). Cele mai mari diferenţe apar la soluri cenuşii.mozaicat a straturilor de sol indică un exces temporal de apă stagnantă sau un regim fluctuant al excesului de umiditate. Pentru o apreciere corectă. Culoarea albăstruie –verzuie sau “oliv” (măslinie) indică prezenţa compuşilor feroşi care se formează în condiţii anaerobe. cu 0. Notarea unei culori în Sistemul Munsell cuprinde cei trei parametri.2) Valoarea exprimă luminozitatea culorii şi este redată în cifre (la soluri. 3) Croma exprimă puritatea relativă. de la 2. De aceea culoarea solului se apreciază la două stări de umiditate: 1) “uscat la aer” şi 2) “la capacitatea de câmp”. cu 0..brun foarte pal prin: 10YR 7/3. improprii pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor.. Se consideră că proba de sol este la nivelul “capacităţii de câmp” atunci când. Aspectul coloristic al orizonturilor de sol poate fi un indicator al stării de umiditate a solului. de regulă. de la culorile întunecate către cele luminoase. Halourile de culori deschise din jurul rădăcinilor indică o umezire excesivă a solului şi influenţele ei nefavorabile asupra vegetaţiei (ex. de recunoaştere şi identificare a majorităţii solurilor.mai mică decât 8). Componentele chimice ale solului determină într-o măsură mai mică sau mai mare – funcţie de ponderea lor – culoarea acestuia.5 până la 3 trepte în valoare. Când partea superioară a profilului de sol (0-50 cm) are culoarea neagră. apreciea culorii solului se face comparând culoarea probei de sol cu eşantioanele standardizate de culori din Atlasul Munsell unde în dreptul fiecărui eşantion este menţionată denumirea culorii şi cei trei parametrii care o definesc: nuanţa. acest fapt reflectă un fond nutritiv ridicat .5YR6/4. Probele de sol cu valoarea 5 au culori cu luminozitate medie.brun – deschis” prin notaţia 7. Astfel culoarea poate ilustra compoziţia solului şi de aceea.1. culoarea . 10YR 8/4.2. dispar peliculele vizibile de umiditate. În sezonul umed se poate aprecia dacă culoarea solului este mai veche sau este actuală. Componenţii minerali şi organici. Aspectul marmorat . De exemplu. culoarea solului se schimbă de la “uscat” la “umed”. 10YR 7/4.Scara cromatică a Sistemului Munsell are 20 de trepte de la 1 la 20 (la soluri valoarea cromei este’de regulă. 7. În teren. intensitatea sau saturaţia culorii . culoarea . este considerată drept criteriul principal de separare a orizonturilor pe profil..: uscarea pomilor). după umezire. după starea de umiditate a solului. Semnificaţia culorii solului Culoarea este şi ea un indicator al compoziţiei chimice a solului. determinanţi ai culorii solului. 10YR 8/3.5 la 8).

activitatea biologică din sol. galbene şi albicioase). de solubilitatea diferită a produşilor de alterare precum şi de compoziţia granulometrică. Solurile negre absorb mai multe radiaţii în timpul zilei şi radiază mai multă căldură în timpul nopţii favorizând formarea de “rouă subterană”. potenţialul productiv şi. formă şi compoziţe chimică.Pedologie (de regulă. solurile de culoare închisă absorb mai multă căldură decât cele de culoare deschise care resping (reflectă) energia radiantă (fac excepţie suprafeţele protejate de vegetaţie sau de mulci). Astfel. oxidare – reducere) sau prin acţiunea organismelor vegetale şi animale. roşii. etc. eflorescenţe. vinişoare. după culoare. Culoarea suprafeţei solului influenţează temperatura şi umiditatea solului. fertilitatea solului scade de la solurile negre către cele brune. de curenţii ascendenţi şi descendenţi de apa care străbate profilul de sol. pete . brune ruginii. Neoformaţiile rezultate din acumularea sărurilor uşor şi moderat solubile oxizilor şi hidroxizilor de fier şi mangan şi a silicei reziduale se prezintă sub formă de pseudomicelii.2. Culoarea influenţează şi relaţia solului cu energia radiantă solară . 71 . 7. Ele se disting uşor în orizonturile pedogenetice ale profilului. pelicule. crustă. implicit. concreţiuni. Neoformaţiile solului Neoformaţiile sunt acumulări recente sau relicte din masa solului reprezentate de depuneri şi separaţii locale ale diferitelor substanţe rezultate în urma proceselor pedogenetice (eluviere – iluviere. Formarea acestor acumulări de solificare este influenţată de mărimea porilor din sol. creşterea şi dezvoltarea plantelor. cenuşii.

frecvenţei. mărimii. Ele se formează de-a lungul traseelor de circulaţie a soluţiei solului. Aceste pete se formează în urma migrării coloizilor din unele mici porţiuni din masa solului ce sunt intens percolate de apa de infiltraţie. caracterizarea petelor se face prin stabilirea. Ea”) şi iluviale (“Bt”) precum şi în cele cu exces de umiditate de natură freatică sau pluvială. cu diametrul mai mic de 2 microni. sau negricioasă (cu atât mai închisă şi mai apropiată de negru. a carbonaţilor de calciu şi magneziu. Ca SO4. Pseudomiceliile reprezintă o formă relativ recentă de depunere a carbonatului de calciu specifică solurilor cu variaţii mari ale umidităţii acestuia. formei. gipsului. pe feţele şi în interiorul elementelor structurale. oxizilor şi hidroxizilor de fier şi mangan în spaţiile rămase după descompunerea rădăcinilor sau chiar în jurul rădăcinilor vii. asemănătoare miceliilor de ciuperci. Eflorescenţele sunt concreşteri de cristale aciculare (cu aspect de inflorescenţă) ale sărurilor solubile şi ale carbonaţilor. Concreţiunile de carbonaţi iau naştere prin precipitarea carbonatului de calciu în spaţiile libere din sol şi /sau prin cimentarea cu carbonatul de calciu a altor particule minerale. forme şi culori diferite. cu cât conţinutul de mangan este mai mare). fragmente de schelet) depuneri ce se formează treptat prin procesul de eluviere – iluviere . Ele au forme şi mărimi diferite (de la câţiva milimetri până la câţiva centimetri lungime). verzui).Pseudomiceliile sunt depuneri de cristale albe aciculare fine de carbonat de calciu constituite în filamente neregulate. variaţie care determină o fluctuaţie mare a cabonatului de calciu. Concreţiunile sunt neoformaţii de mărimi. Concreţiunile de carbonaţi se întâlnesc în orizontul carbonato acumulativ (“Cca”) în loess şi în alte materiale carbonatice. brun-roşcată. Vinişoarele sunt neoformaţii alungite care iau naştere prin precipitarea CaCO 3. În aceste sfere se observă depuneri concentrice succesive de oxizi de fier şi mangan.dispunerii şi contrastului petelor faţă de matricea solului. Petele sunt formaţiuni diferit colorate în masa unui orizont de culoare relativ omogenă. pe suprafaţa elementelor structurale. În teren. Ele au o culoare roşcată. ruginii) şi de cele de reducere (albăstrui. Ele apar în orizonturile eluviale (“Ame. a culorii. a acizilor de fier şi mangan. vineţii. Cutanele de argilă pot . Concreţiunile septarice sunt în general concreţiuni de carbonaţi caracterizate prin faptul că interiorul lor au un spaţiu gol. Concreţiunile ferimagnetice (cunoscute şi sub denumirea de “bobovine” sau “alice de pământ”) au o formă sferică şi o mărime ce poate depăşi 1 cm în diametru (dar şi mici acumulări punctiforme). în cadrul fiecărui orizont şi suborizont al profilului de sol. Petele de albire apar în orizonturile cu umezire de natură pluvială excesivă alături de petele de oxidare (roşcate. la suprafaţa solului sau în interiorul acestuia (pe pereţii fisurilor şi a golurilor). cimentate ireversibil în urma precipitării gipsului. Cutanele de argilă sunt depuneri sub formă de pojghiţe a particulelor minerale (cristalizate sau amorfe). pe pereţii porilor sau pe fragmentele mai grosiere (nisip. Ele pot fi dislocate din masa solului fără a-şi pierde forma iniţială.

cervatocinele. Ele au formă rotundă sau ovală în secţiune şi diametrul de 2-10 cm. etc. Culoarea crotovinelor poate fi mai închisă decât masa solului din imediata vecinătate (melanocrotovinele) sau mai deschisă (leucrotovinele). se transformă în sol de-a lungul timpului prin procese de alterare. Crotovinele se întâlnesc în soluri cu textură mijlocie. Materialul parental (roca parentală). Incluziunile sunt corpuri străine (oase. trecând printr-o serie de stări intermediare până la stadiul matur. în planul luminii polarizate. “de contracţie gonflare” sau în urma activităţii unor specii din microfauna şi mezofauna solului. umplute de regulă cu material provenit din alt orizont pedogenetic. Coprolitele sunt aglomerări de granule sau şiruri de granule care au rezultat în urma trecerii solului prin tubul digestiv al râmelor. prezenţa cochiliilor de scoici indică originea aluvială a solului iar prezenţa râmelor de stuf indică originea lacustră a solului. Incluziunile. ca obiect “totalitatea proceselor care contribuie la formarea solurilor”.) . şoareci de câmp. condiţii ce alcătuiesc ceea ce se numeşte “factori pedogenetici”. lemn silificat. aşadar.Pedologie fi recunoscute şi identificate cu ajutorul microscopului. pojghiţe ce se întâlnesc în treimea mijlocie a profilului de sol de tip “phaeziom” (sol cernoziomoid). etc. popândăi. pe lângă importanţa lor arheologică. CAPITOLUL VIII PROCESELE DE FORMARE A SOLULUI Solul – aşa cum este ilustrat de profilul de sol – este rezultatul acţiunii îndelungată a unei multitudini de procese elementare care se desfăşoară continuu în învelişul superior al scoarţei terestre. Ele se întâlnesc în soluri cu reacţie neutră sau slab acidă şi bogate în materie organică. sub influenţa condiţiilor de mediu. 73 . fragmente de cărămidă sau ceramică. Crotovinele sunt galerii de cârtiţe. Pedogeneza – ramură a Pedologiei are. considerat ca stadiu iniţial. pelotele. De pildă. au şi o importanţă pedologică. acumulare şi migrare pe verticală a constituienţilor. cutanele de argilă formează “pojghiţe organo-minerale”. hârciogi. Pelotele sunt fragmente structurale sub formă de grăunciori rezultate în urma activităţii furnicilor. lăcaşurile de larve. mijlociu fină sau mijlociu grosieră în zonele de stepă şi silvostepă. Ele pot fi distruse în urma proceselor de “îngheţ desgheţ”. Neoformaţiile biogene de provinienţă animală sunt: crotovinele coprolitele. Atunci când se asociază cu materia organică din sol. cu ritmuri variabile. prezente în profilul solului. cioburi de sticlă. Neoformaţiile biogene de provinienţă vegetală sunt: cornevinele (urme ale rădăcinilor lemnoase umplute de regulă cu material din alt orizont) şi dendritele (imprimări ale rădăcinilor plantelor ierboase pe suprafeţele agregatelor structurale. Neoformaţiile biogene din sol apar ca rezultant al acţiunii organismelor animalelor şi rădăcinilor plantelor. după structura stratificată şi după absenţa (sau prezenţa foarte neînsemnată) a materialului grosier.

formarea structurii solului. Datorită rolului important pe care procesul de bioacumulare îl are în formarea şi evoluţia solului. Argilizarea este un proces complex. pe lângă “procesele pedogenetice”. stabile şi saturate în ioni de calciu. are loc o “bioacumulare acidă” care dă naştere la soluri cu pH <5. Bioacumularea (şi însuşirile materialului produs prin bioacumulare) este influenţată determinant de condiţiile de mediu. descompunerea materiei organice. În multe cazuri substratul mineral nu rămâne acelaşi în timp. În teren. În condiţiile persistenţei îndelungate a excesului de umiditate. În urma procesului de argilizare se formează orizontul “B cambic” . partea superioară a profilului (orizontul humifer) devine. 8. prin bioacumulare. Humusul format prin humificarea materiei organice. Pe suprafaţa solurilor formate sub influenţa vegetaţiei de pădure unde deasupra orizontului “A” acumulează se cantităţi mari de resturi vegetale nedescompuse sau parţial transformate. a materialului organic aflat în diferite stadii de humificare. humificarea resturilor organice.în general. Orizontul “A” şi . ea constă din alterarea silicaţilor primari din sol dând naştere direct la materiale argiloase. contribuie şi “procesele geogenetice” cum ar fi sedimentarea şi eroziunea. Chenopodium sp. unde se produce o levigare a substanţelor minerale şi organice. în straturile superioare ale solului. Energia solară şi uneori cea gravitaţională sunt elementele energetice ale proceselor de pedogeneză.Pedogeneza este un proces foarte îndelungat care acţionează asupra substratului mineral şi se corelează strâns cu circulaţia apei şi a elementelor chimice din sol şi un proces de sinteză continuă de materie organică şi de transformare acesteia. iar în zonele cu precipitaţii abundente. etc. În stepă are loc o acumulare “humicocalcică” ce dă naştere la substanţe humice de culoare închisă. Procesul de argilizare şi formarea orizontului “B cambic”. prin intermediul organismelor vegetale şi animale. Sambucus ebulus.1.. Procesul de bioacumulare deţine locul cel mai însemnat în Pedogeneză. La formarea şi evoluţia solului. Acest proces constă în acumularea. formarea de noi minerale. capătă o culoare închisă şi poate fi bine individualizat şi uşor de recunoscut morfologic. fertil. se formează un orizont organic nehidromorf (orizontul “O”). el poate primi aport de material care se integrează în sol sau poate fi reînoit prin eroziune. efectul intens al bioacumulării (formarea orizontului humifer) este semnalat de prezenţa şi dezvoltarea viguroasă a unor specii din flora spontană cum ar fi: Urtica dioica. se integrează treptat în partea minerală a solului fapt ce duce la diferenţierea unui orizont humifer (orizontul “A”). se formează un orizont organic hidromorf de turbă cu reacţie puternic acidă până la neutru (orizontul “T”).0. Procese de transformare Procesele de trasformare în material parental sau în sol determină modificări “in situ” cum ar fi: alterarea mineralelor. Formarea şi evoluţia solului este un proces dinamic a cărei intensitate este determinată atât de factorii de mediu cât şi de însuşirile materialului parental. se poate considera că “solul este un produs al vieţii pe un fond mineral”.

procesul de alterare a silicaţilor primari se intensifică având ca efect formarea mineralelor argiloase şi eliberarea Fe2+ care se hidratează si se oxidează determinând pigmentarea masei solului într-o culoare gălbuie sau roşietică.2. criptopodzolirea. În mediul acid. Pe măsură ce CaCO3 îşi diminuează prezenţa în acest orizont. umezire-uscare. contractarea-gonflarea. alţi factori care determină translocarea pot fi: activitatea faunei. rezultate în urma reacţiilor de reducere.Pedologie (“BV”) numit şi orizont “de alterare” sau de argilizare. orizontului BV şi alungirea orizontului BV. Eluvierea este cunoscută sub denumirea de “podzolire argiloiluvială” sau “lessivare” şi constă în îndepărtarea particulelor argiloase. aflate în suspensie. Reducerea ionului feric intervine la o valoare a “potenţialului redox” mai mică de 19 unităţi. În absenţa anionilor organici complexanţi. sunt relativ mobile şi complexabile ceea ce măreşte mult domeniul de mobilitate în planul reacţiei solului (pH). ionul Fe 2+ are mobilitate mică şi tinde să se acumuleze sub forme insolubile conferind profilului de sol o tentă de culoare gri-verzuie. Individualizarea orizontului B cambic (BV) se produce iniţial prin “decalcarizarea” unui orizont intermediar A/C şi formarea unui orizont “B” de decalcarizare. limita de separare dintre aceste orizonturi este “linie de efervescenţă” a solului cu soluţie de HCl (1/3) Procesele de alterare. Procesele de gleizare şi pseudogleizare au loc în condiţii anaerobe şi sunt favorizate de excesul (permanent sau temporar) de apă freatică (în cazul gleizării) sau pluvială (în cazul pseudogleizării). forţele mecanice generate de îngheţdezgheţ.5. mobilizarea şi concentrarea lor în pereţii porilor de-a lungul fiburilor sau a canalelor de rădăcini (biogoluri). Alungirea orizontului B cambic (BV) format are loc continu pe seama levigării CaCO3 către orizontul “Cca”. pe feţele sau în interiorul elementelor structurale. salinizarea. fiind mai scăzută în mediul neutru (bogat în Ca 2+) decât în mediul acid. solubilitatea fierului feric este foarte scăzută (practic nulă) la un pH cu valoarea mai mare de 6. Gleizarea şi pseudogleizarea (numită şi stagnogleizarea) se caracterizează prin reacţii de reducere a compuşilor de fier şi mangan. iluvierea. acţiunea faunei şi a rădăcinilor favorizează formarea în orizontul “BV” a unei structuri poliedrice subangulare sau columnoid-prismatice diferenţindu-l pe acesta de orizontul subiacent (Cca) şi supraiacent. din partea superioară a profilului. desalinizarea. podzolirea feriiluvială şi humico-feriiluvială. Procese de translocare Procesele de translocare determină diferenţierea pe verticală a profilului de sol în urma transportului (în soluţie sau în suspensie) a unor componenţi ai solului de către curenţii descendenti şi ascendent ai apei.individualizare. etc. Formele bivalente reduse ale fierului. În grupa de procese de transformare se încadrează: eluvierea. Din punct de vedere al morfologiei diferenţierea orizontului B cambic (BV)parcurge două etape: . Pe lângă circulaţia apei în sol. 8. Acest proces se manifestă în solurile formate în condiţiile unui 75 .

Iluvierea constă în depunerea particulelor de argilă translocate în suspensie la nivelul orizontului subiacent celui din care au fost îndepărtate. Plantele indicatoare a procesului de podzolire sunt reprezentate de Vaccinium myrtillus. proces nesesizabil morfologic. orizontul “El” . acizi care intensifică alterarea constituienţilor minerali şi diferenţiază puternic profilul de sol. Procesul de criptopodzolire constă în translocarea slabă a substanţelor dispersabile (materi organică şi sescvioxizi de aluminiu) şi în acumularea de material amorf humic şi aluminic şi mai puţin material amorf feric. Intensificarea procesului de podzolire determină formarea orizontului albicioscenuşiu “E spodic” şi a orizontului “B humicospodic” de culoare cafenie. Orizontul “Ame” se formează în faze incipiente de eluviere. Acest orizont poate fi identificat pe teren după structura prismatică. Materia organică ce migrează este constituită de chelaţi organo-metalici de Fe. formând un orizont B feriiluvial (“Bs”). sub influenţa vegetaţiei forestiere de răşinoase. prezenţa particulelor de argilă pe feţele elementelor structurale şi după culoarea mai închisă (roşietică sau gălbuie) decât cea a materialului parental. ş. notat cu “Bt”. Culoarea portocalie a orizontului “Bs” este datorată de amestecul dintre oxizii de fier de culoare roşie. Procesul de podzolire humico-feriluvială constă în migrarea dintr-un orizont superior şi acumularea în unul inferior a compuşilor de materie organică şi a celor de fier şi/sau aluminiu. Prin acumularea particulelor argiloase se formează orizontul B argiloiluvial. Rumex acetosella. Criptopodzolirea – proces alumino-iluvial – este mascat morfologic de abundenţa materiei organice (de regulă peste 10%) care exercită o acţiune coloid protectoare . notat cu “Ame”) şi de coloizi din toată masa orizontului care prezintă un colorit uniform (orizontul E luvic – “El” şi orizontul E albic – “Ea”). Scăderea conţinutului de sescvioxizi (oxizi.în cazul eluvierii moderate iar orizontul ‘Ea” . hidroxizii de fier de culoare galbenă şi alţi componenţi minerali de culoare albă sau cenuşie. Nardus stricta. condiţii în care descompunerea materiei organice se face lent formându-se cantităţi mari de acizi fulvici.climat umed (precipitaţii medii anuale de peste 550 mm) în urma îndepărtării CaCO 3. Speciile de plante din flora spontană indicatoare ale procesului de eluviere intensă sunt reprezentate de: Aspera spica-venti. Al şi Mn. Migrarea argilei este posibilă numai în lipsa sărurilor şi în condiţiile unei reacţii slab acide sau moderat acide în domeniul ph-lui cuprins între 5 şi 7 unităţi.în urma eluvierii intense. coloizi de pe suprafaţa elementelor structurale (orizontul A molic-eluvial. Acest proces poate fi evidenţiat numai prin analiza chimică a probelor de sol prelevate din orizonturile profilului. eluviere ce determină o puternică diferenţiere texturală a orizonturilor.a. în condiţiile unui climat umed şi rece. Particulele antrenate de către curentul descendent de apă pot fi coloizi liberi (la cernoziomul argiloiluvial). debazificării complexului coloidal şi acidifierii solului. oxihdroxizi şi hidroxizi) de Fe şi Al din orizontul supraiacent nu se poate evidenţia morfologic din cauza acţiunii “coloid protectoare” pe care o exercită conţinutul ridicat de humus.

Pedologie determinând stabilizarea acestui proces şi menţinerea în stare amorfă şi activă a compuşilor aluminici şi fierici. MgCO3) şi determina formarea orizonturilor de acumulare a gipsului şi a celor carbonato-acumulative. Curentul descendent de apă. Migrarea sărurilor are loc după dizolvarea lor în soluţia solului iar precipitarea şi cristalizarea lor au loc după ce apa este consumată de către plante. Na2SO4) cât şi săruri care hidrolizează puternic alcalin (Na2CO3. cu relief plan.pentru carbonaţi alcalini. Determinarea calitativă pe teren a sărurilor uşor solubile se face cu o soluţie de azotat de argint – pentru cloruri. Acest proces nu poate fi evidenţiat decât prin analize chimice. adesea. a cristalelor sau a crustei de săruri formate la suprafaţa solului.în cazul solurilor criptopodzolice şi gălbuie-cărămizie – la solurile nepodzolice. de clorură de bariu – pentru sulfaţi sau fenolftaleină . Sodizarea este însoţită de o creştere a valorilor pH – care determină alcalinizarea solului – asociată. care străbate solul în mod repetat. proces ce determină creşterea conţinutului total de săruri uşor solubile – implicit – creşterea salinităţii solului. Procesul de salinizare constă în acumularea în sol a sărurilor mai solubile în apă rece decât gipsul (CaSO4:H2O). Acumularea sărurilor uşor solubile are loc în soluri formate în condiţiile unui climat semiarid şi semiumed. după evaporarea apei la suprafaţa solului şi în urma diminuării concentraţiei CO2. NaHCO3) în sol. Constituienţii specifici materialelor cu proprietăţi “andice” sunt reprezentate de combinaţii complexe formate de “allofane” şi “geluri” de hidroxizi de aluminiu şi fier cu materia organică din sol. NaHCO3). existenţa sărurilor uşor solubile se identifică morfologic prin prezenţa eflorescenţelor. Alcalizarea sau sodizarea este procesul de acumulare de sodiu adsorbit în complexul coloidal – exprimat prin saturaţia solului în sodiu (V na). adică prin conţinutul relativ (%) de sodiu schimbabil raportat la capacităţi de schimb cationic (“T”) notat. orizontul eluvial nu poate fi identificat morfologic cu toate că partea inferioară a orizontului “A” (cu peste 20% materie organică slab mineralizată) prezintă reflexe cenuşii iar orizontul “E” este “înecat în humus”. În orizonturile profilului de sol se pot acumula atât săruri uşor solubile neutre (NaCl. 1999). partea minerală a solului rămâne albă . La ardere.. de regulă. prin simbolul “ESP” (Florea N. Pe teren. Andosolizarea constă în acumularea în profilul solului a “materialului amorf” rezultat din dezagregarea şi alterarea rocilor vulcanice şi formarea “andosolului” sau a subtipurilor se “sol andic”. În procesul de criptopodzolire se formează orizontul “B criptospodic” notat cu “Bcp” care este caracteristic criptopodzolurilor şi a subtipurilor criptospodice ale altor tipuri de sol. poate solubiliza şi antrena săruri moderat solubile (CaSO42H2O) şi greu solubile (CaCO3. în locuri depresionare sau pe areale restrânse cu roci salifere la zi. 77 . Prin depunerea sărurilor solubile se formează orizonturile salinizate (“sc”) şi salice (“sa”). cu apariţia sodei (Na2CO3.

Procesele de aport şi transport de material la suprafaţa solului care influenţează evoluţia solurilor sunt: procesele de sedimentare.4. În perioadele secetoase. mai mare de 30% şi în zone unde în decursul anului perioadele umede alternează cu perioade secetoase. sunt presate şi alunecă unele peste altele schimbându-şi poziţia iar la suprafaţa solului se formează un microrelief de “coşcove” sau “gilgai” cu numeroase microdepresiuni şi microcoame. Obione portulacoide. În perioadele umede pământul desprins şi depus la baza crăpăturilor îşi măreşte volumul. apar crăpături mari care fragmentează masa solului. Procesele pedogenetice de uniformizare a profilului de sol Sunt generate de activitatea faunei din sol. altă parte este translocată dintr-un orizont în altul determinând atenuarea limitelor dintre orizonturi. vertice. În orizonturile alcalice şi alcalizate valoarea pH-lui este mai mare de 8.3. migrarea argilei pe profil cu diferenţierea unui orizont B argiloiluvial natric (“Btna”). Solonetizarea este un proces complex de formare a tipului de sol “soloneţ” şi constă în alcalizarea. Procesele de sedimentare constau în depunerea materialului la suprafaţa solului determinând menţinerea solului în stadii incipiente de evoluţie. în urma uscării solului datrită contracţiilor puternice. a îngheţului şi dezgheţului. dispersia în masa solului a argilei. 2+ 8. Atropis distans. Solodizarea constă în înlocuirea aproape completă a sodiului schimbabil (dezalcalizarea) din complexul adsortiv cu ioni de H + intensificarea procesului de migrare a argilei şi formarea orizontului eluvial (“E”). Procesele vertice se manifestă numai în soluri cu un conţinut de argilă (<0. etc. procesele de soliflucţiune şi alunecările de teren. predominant gonflantă. alterarea mai avansată a substratului mineral frecvent în condiţii de exces de umiditate stagnantă temporară cu diferenţierea intensă a profilului de sol.002 mm). Procesele de eroziune constau în dislocarea şi deplasarea unor fragmente de material de la suprafaţa solului pe terenurile în pantă contribuind la menţinerea solului în . Din această categorie de procese fac parte procesele “vermice”. Procesele vermice sunt specifice solurilor cu o intensă activitate a faunei sub influenţa căreia o parte din masa solului este ingerată. de forţele care se dezvoltă în urma umeziri şi uscării. Plantele indicatoare de soluri alcalice sau alcalizate sunt: Statice gmeline. Mg ) cu ioni Na+ având ca efect formarea orizontului alcalizat (ESP=5-15%) sau alcalic (ESP>15%). Aceste procese se produc în urma aluvionării periodice în luncile rîurilor prin depunerea de nisip şi praf în zonele mai secetoase sau prin depunerea de cenuşă sau alte componente de material vulcanic în arealele joase din regiunile active vulcanic. formarea unei structuri columnare specifice acestui orizont. valoare ce poate fi datorată şi numai formării sodei. elementele structurale. procesele de eroziune.Alcalizarea constă în înlocuirea în complexul adsorbtiv a ionilor dizolvaţi (Ca2+.

astfel încât. Apa rezultată din topirea zăpezilor îmbibă orizontul superior al solului. Alunecările de teren sau de masă de pământ cunoscute sub denumirea de “deplasări” sau “pornituri umede” constau în desprinderea unor mase de pământ şi deplasarea lor sub influenţa forţei de gravitaţie spe arealele cu cote mai mici.Pedologie stadiu incipient de solificare prin primenirea continuă a solului pe seama materialului parental. Aceste procese sunt caracteristice regiunilor polare şi subpolare dar şi regiunilor temperate. bioacumulare sau acumulare a humusului etc. În constituţia solului. acumulări specifice etc. Înţelegem deci. Procesele de soliflucţiune şi alunecările de teren au efecte foarte drastice asupra solului. Procesele pedogenetice se intercondiţionează şi se desfăşoară cu anumite intensităţi în combinaţii diferite în funcţie de condiţiile zonale şi locale având ca rezultat formarea de soluri diferite. Principalele procese care duc la o diferenţiere pe adâncimea solurilor.). Prăbuşirile şi surpările afectează suprafeţe mult mai restrânse faţă de suprafeţele afectate de eroziune şi alunecări. aspectul morfologic pe care îl prezintă solul în secţiune transversală naturală de la suprafaţa până la nivelul materialului parental sau rocii generatoare. denumite procese pedogenetice. îl saturează până la consistenţa plastică nelipicioasă şi pune în mişcare solul dezgheţat. în anumite condiţii de climă şi vegetaţie. Aceste deschideri apar în cornişele de alunecare sau în carierele de extracţie a materialelor de construcţie. 79 . Alte fenomene cum ar fi “prăbuşirile” şi “surpările” se intensifică în arealele unde în rocă se produc deschideri sub formă de pereţi abrupţi. constatăm existenţa unor straturi de sol (orizonturi genetice). În urma executării unei secţiuni verticale (profil de sol) de la suprafaţa solului până la materialul parental sau roca generatoare. Astfel. componenţii minerali şi organici prezintă solubilităţi diferite faţă de apă. culoare. sub acţiunea unor procese complexe. Procesele de soliflucţiune constau în deplasarea lentă a unui strat subţire de sol vâscos (îmbibat cu apă) ca urmare a dezgheţului superficial. a orizonturilor sunt procesele de eluviere-iluviere. Profilul de sol Solul se formează şi evoluează în timp pe baza materialului parental şi a rocilor generatoare de sol.1. muntoase cu înălţimi mare (zonele subalpina şi alpina). CAPITOLUL IX PROFILUL PEDOGENETIC ŞI ORIZONTURILE SOLULUI 9. prin profil de sol. vegetaţiei şi chiar a construcţiilor. pe versanţii cu panta redusă. unii rămân pe locul de formare în timp ce alţii sunt antrenaţi pe profil. intensitatea proceselor de solificare (bioacumulare şi alterare) este aproximativ egală cu intensitatea proceselor de eroziune. ce se deosebesc prin anumite proprietăţi (grosime. acumulându-se la nivelul unor orizonturi subiacente.

A. A/B.În teren. structură grăunţoasă. AR. cu T – orizontul caracterizat prin procese de turbificare etc. Se notează cu simbolul Au. consistenţa şi grosimea. având următoarele caractere: crome şi valori < 3.). În cazul unor orizonturi formate sub acţiunea a două sau chiar trei procese pedogenetice se notează cu simbolurile corespunzătoare (Ame.chiar dacă sunt grefate direct pe orizonturi E.eluvial şi se notează cu Ame.C. Btna. cu G – orizonrtul caracterizat prin procese de gleizare. având în partea superioară culori de orizont A molic.5 în stare uscată.. . A/G. Notarea unui orizont cu un anunmit simbol nu se face în ordinea succesiunii orizonturilor pe profil. C2 etc. dar se diferenţiază de acesta.5 în stare umedă şi valori < 5. ci în funcţie de procesul genetic principal şi în unele cazuri secundare. Este un orizont mineral format la suprafaţa solului mineral. Se denumeşte A molic . solul este studiat cu ajutorul metodei morfologice. acestea fiind cunoscute sub denumirea de orizonturi de asociere. Orizontul A. precum şi caracterele secundare notate prin simbol conform clasificării I. ce caracterizează orizontul respectiv. 9. Prezentăm orizonturile diagnostice având notate şi caracteristicile esenţiale. A umbric este un orizont A asemănător orizontului A molic. Sunt considerate orizonturi A şi stratele arate notate cu Ap . având un grad de saturaţie în baze < 55 %. Aosaac). Se disting trei feluri de orizonturi A: A molic este un orizont A. B. B sau C. Orizonturi diagnostice Orizonturile de diagnoză reprezintă orizonturile pedogenetice utilizate în succesiune cu alte orizonturi sau chiar singure în definirea unităţilor taxonomice la diferite niveluri. Am.2. În unele cazuri avem de-a face cu orizonturi ce prezintă proprietăţi a două orizonturi fără ca vreunul dintre acestea să fie dominant. AC. glomerulară sau polidrică. C 1. în ceea ce priveşte culoarea.P. Se notează cu simbolul Am. grosimea de cel puţin 25 cm sau de cel puţin 20 cm la solurile la care orizontul R este situat în primii 50 cm şi la cele cu orizonturi Ame. E etc. Ex: cu litera A – este notat un orizont caracterizat prin procesul de acumulare a humusului. Dacă un orizont A molic prezintă acumulări reziduale de grăunţi de cuarţ sau alte minerale rezistente la alterare. cu C – orizontul de acumulare a carbonaţilor.). la conţinuturi de argilă intermediară prezintă cantităţi proporţionale maxime între 20 şi 35 %. 1979. dacă partea minerală are peste 60 % argilă şi cel mult 20 %. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de orizonturi de tranziţie (A/C. A/R etc. D. Este mai închis la culoare decât orizontul subiacent. Pentru punerea în evidenţă a unor explicaţii caracteristicile orizontului se folosesc litere mici şi în unele cazuri.). dacă nu conţine argilă. cu B – orizontul de iluviere a coloizilor. grad de saturaţie în baze ≥ 55 %. structura. Orizonturile generale ale solului sunt notate cu litere mari ale alfabetului latin (A. cifre pentru notarea suborizonturilor (Bt. AG sau B. C. conţinutul în materie organică. conţinut de materie organică de cel puţin 1 % pe întreaga lui grosime şi cel mult 35 %.

B cambic este format prin alterarea materialului parental. în stare umedă valori ≥ 4 şi în stare uscată > 5. în cel puţin 50 % din volum. Se notează cu simbolul Ao.5 dar asociate numai cu crome > 3. valori ≥ 6.este deschis la culoare. devine masiv şi dur sau foarte dur în perioada uscată a anului. Caracteristici: Culori deschise în stare uscată. Orizontul E. Textură mai grosieră. Se notează cu Es. dacă se identifică un orizont subiacent B spodic (Bs sau Bhs). lipsă de structură. având următoarele caractere: culori mai închise sau cu crome mai mari sau în nuanţe mai roşii decât materialul parental. textura poate fi mai fină decât cea a materialului parental. Orizontul E spodic (podzolic) este un orizont de eluviere a materiei organice şi a sescvioxizilor. având următoarele caractere: culori deschise. structură. plusul de argilă rezultând din alterarea unor minerale primare. se consideră tot orizont A ocric. respectiv din argilizare în situ (pe loc). Este un orizont mineral.). E spodic (podzolic) este format deasupra unui orizont B spodic.5 şi crome ≤ 3. poliedrică sau masivă. columnoidă. grosime de cel puţin 10 cm. textura mai grosieră decât a orizontului subiacent. în care se constată o alterare a materialului parental. care au rezistat la alterare. B argiloiluvial conţine argilă iluvială şi are următoarele caractere: argilă orientată (iluvială).5. prezintă o acumulare relativă de cuarţ şi/sau alte minerale. dar se notează cu Aom şi respectiv Aou. format de asupra unui orizont B argiloiluvial.prismatică. orizontul eluvial va fi Es. Se disting: 4 feluri de orizonturi B. grosime de cel puţin 1 : 10 din grosimea însumată a orizonturilor supraiacente. structura este lamelară sau poliedrică slab dezvoltată. cu excepţia grosimii. de dimensiunea nisipului sau prafului. cu valori < 6. având următoarele caractere: culori mai deschise decât la El în stare uscată. îmbracă grăunţii minerali şi/sau formează punţi între ei. Orizontul B. spre deosebire de acesta prezintă următoarele caractere: saturaţie în Na+ mai mare de 15 %. Este un orizont mineral. mai închise decât cele ale materialului parental. structură prismatică. culoarea este determinată în primul rând de culoarea particulelor primare de nisip şi praf. Se notează cu simbolul Bv. Structură polidrică sau lamelară sau fără structură. de regulă. are un conţinut mai scăzut de argilă şi/sau sescvioxizi şi materie organică. orizontul eluvial va fi El sau Ea. Dacă în profil se identifică orizontul subiacent un B argiloiluvial. Se notează cu simbolul El. se înregistrează o diferenţă de cel puţin două unităţi de valoare mai mari decât cele apreciate la materialul în stare umedă. pot avea şi valori ≥ 6. asemănător orizontului argiloiluvial. Bt natric.Pedologie A ocric . roşu etc. care formează pelicule pe feţele verticale şi orizontale ale elementelor structurale şi umple porii fini. Dacă un orizont A prezintă toate caracterele unui orizont molic sau umbric. E albic este format deasupra unui orizont B argiloiluvial. negru. însoţită sau nu de o îmbogăţire în argilă prin iluviere sau acumulare reziduală şi/sau în materie organică prin iluviere. segregare a sescvioxizilor sub formă de concreţiuni. Se notează cu simbolul Ea. cel puţin pe 10 cm într-unul din 81 . E luvic. Se notează cu simbolul Bt. în funcţie de caracterele lui. culori diferite (brun. Se disting trei feluri de orizont E. obişnuit poliedrică medie şi mare sau columnoid .

Este un orizont R constituit din calcare. Orizonturile spodice au o textură grosieră. Este un orizont mineral. . Se notează cu Btna. marne argiloase sau argile marnoase. decât Ca+ + H+. în cazul în care conţine predominant sescvioxizi. Orizontul R. Orizontul C reprezintă materialul parental al solului respectiv. cu cel puţin 30 % argilă şi peste 12 % carbonaţi. cel puţin 5 % din volum carbonaţi secundari (acumulări dure sau friabile) mai mult decât orizontul C. se notează cu C şi poartă numele de orizont C. format din materie organică incomplet descompusă. Pentru ca orizontul Bt să fie natric. structură columnară sau prismatică. grosime minimă de 2. Of . în care materialul organic este într-un stadiu foarte avansat de descompunere. în care se recunosc cu ochiul liber sau cu lupa. Orizontul Cpr (pseudorendzinic). Orizontul O (organic nehidromorf).5 YR şi mai roşii. prezintă următoarele caractere: compuşi amorfi de materie organică şi/sau sescvioxizi. Când acest orizont este constituit din material neconsolidat (loess. trebuie să aibă mai mult Mg++ + Na+ schimbabil. grosime minimă 15 cm. B. Orizonul T (organic hidromorf sau turbos). Orizontul Cca (carbonatoiluvial). mijlocie. Este un orizont organic format în condiţiile unui mediu saturat în apă. capacitatea de schimb cationic este relativ mare (2 me la 100 g). constând din material organic proaspăt.prescurtarea de la pseudorendzină). Este un orizont C cu acumulare de carbonaţi. nu se mai recunosc cu ochiul liber. fiind constituit predominant din muşchi. Este un orizont C constituit din marne. B spodic este format din acumulare de material amorf constituit din materie organică şi/sau sescvioxizi. Este un orizont organic format la suprafaţa solului în condiţiile unui mediu nesaturat cu apă. nisip etc. orizontul C subiacent are o saturaţie în Na+ de peste 15 %. Orizontul C. ci numai cu lupa. Profilele de sol au în partea lor inferioară un orizont reprezentat prin roci. caracteristic pseudorendzinelor şi solurilor pseudorendzinice (pr . situat în partea inferioară a unor profile.. caracteristic rendzinelor şi solurilor rendzinice (rz . Sub vegetaţie lemnoasă poate fi: Ol litiera. argilă. în primii 20 cm ai orizontului. în nuanţe de 7.5 cm.) şi care nu prezintă caracterele diagnostice pentru orizonturile A. în cazul în care materialul amorf conţine atât humus iluvial cât şi sescvioxizi şi cu Bs. resturi vegetale cu structură caracteristică. Ciperaceae şi alte plante hidromorfe. culori. bazice şi ultrabazice.orizont de fermentaţie. având următoarele caractere: conţinut de carbonaţi de peste 12 %. Orizontul Rrz (rendzinic). Gr sau Cca. încât. dolomite şi/sau gips sau din fragmente din asemenea roci sau din roci metamorfice ori eruptive. sub formă de aglomerări subangulare sau rotunjite. cu crome mici dacă orizontul este humico-feriiluvial sau mari. nedescompus sau foarte puţin descompus. mai rar.suborizonturile situate în primii 20 cm ai orizontului. cu grosime de 20 cm. constituit din roci compacte. mijlociu-grosieră. Se notează cu Bhs. resturi vegetale cu structură caracteristică. care prin alterare nu formează sau care nu conduc la formarea de material amorf. Oh orizont de humificare.prescurtarea de la rendzină). dacă este feriiluvial. în general. fără structură sau aceasta este foarte slab dezvoltată.

respectiv între 0. Este un orizont mineral. E sau B. pe o grosime de cel puţin 50 cm în perioada uscată a anului. cel puţin o parte din an. determinat de apa freatică situată la adâncime mică. Se notează cu Gr. predominant gonflantă. având următoarele caractere: colorit uniform în culori de reducere sub aspect marmorat. segregarea sescvioxizilor sub formă de pelicule şi concreţiuni. Are următoarele caractere: aspect marmorat. Este un orizont mineral. Se grefează pe orizonturi A. Este un orizont mineral. Caractere: feţe de alunecare oblice (10 . Orizontul na (alcalic sau natric). Orizontul W (pseudogleic). Este un orizont mineral îmbogăţit secundar prin iluviere în săruri mai uşor solubile decât gipsul. Se disting: G de reducere şi G de oxidare-reducere.5 % dacă este sulfatic. pe o grosime de minimum 10 cm.50 % pentru tipul de salinizare sulfatică şi 0.50 %. Se notează cu Go. în care culorile de reducere apar în proporţie de peste 50 % din suprafaţa rezultată prin secţionarea elementelor structurale. Orizontul w (pseudogleizat). de cel puţin 1 %. Se notează cu simbolul na. acumulată din precipitaţii şi stagnată deasupra unui strat impermeabil sau slab permeabil. format în condiţii predominant de anaerobioză. având următoarele caractere: conţinut de săruri în extras apos 1 : 5. Prezintă un aspect marmorat. grosime minimă de 10 cm. Este un orizont cu un conţinut de cel puţin 30 % argilă (frecvent peste 50 %). în proporţie de peste 16 % din suprafaţa rezultată prin secţionarea elementelor. precipitare a sescvioxizilor. crăpături largi de peste 1 cm.1 .15 şi 1. are un aspect marmorat. în condiţiile unui mediu în care solul este mare parte din an saturat cu apă acumulată din precipitaţii şi stagnantă deasupra unui strat impermeabil sau slab permeabil. Se notează cu simbolul sc. Orizont G de reducere. Se notează cu w. 83 . Orizontul sc (salinizat). Orizontul G de oxidare-reducere este format în condiţii de aerobioză alternând cu perioade de anaerobioză. Este un orizont mineral care are o saturaţie în Na + schimbabil > 15 %. prezente atât pe feţele.1. Are grosime minimă de 15 cm.0 % pentru tipul de salinizare clorurică. Orizontul y (vertic). Orizontul sa (salic). care conţine săruri mai uşor solubile decât gipsul (în apă rece). de asemenea oblice. în care culorile de reducere. în condiţiile unui mediu în care solul este mare parte din an umed până la uscat şi o perioadă mai mică din an saturat în apă. în care culorile de reducere apar în proporţie de 16 . Se notează cu simbolul y. grosime de cel puţin 15 cm. în care culorile de reducere ocupă între 6 şi 50 % din suprafaţa rezultată prin secţionarea elementelor structurale.600 faţă de orizontală) şi/sau elemente structurale mari. format la suprafaţă sau în profilul solului. ocupă peste 50 % din suprafaţa rezultată prin secţionarea elementelor structurale. cât şi în interiorul elementelor structurale. format la suprafaţă sau în profilul solului. Este un orizont mineral format în condiţiile unui mediu saturat în apă. culorile de oxidare apar sub formă de pete de oxidare. grosime minimă de 50 cm. cu unghiuri şi muchii ascuţite într-unul dintre suborizonturi. în cantitate mai mică decât orizontul salic. dacă tipul de salinizare este cloruric şi de cel puţin 1. sub formă de pelicule şi concreţiuni.Pedologie Orizontul G (gleic).

cel puţin 10 mm când textura aceluiaşi orizont este mijlociu-fină şi cel puţin 15 mm când textura este mijlocie sau grosieră. având proprietăţi de orizont B. AW. prezentând dominant în partea superioară caracterele orizontului eluvial. grosime de cel puţin 10 cm (5 cm în cazul orizontului E + Btna). Este un orizont de tranziţie între A şi C. CAPITOLUL X CADRUL NATURAL DE FORMARE ŞI EVOLUŢIE A SOLURILOR Acţiunea unor procese neîntrerupte de dezagregare. Orizonturi de asociere. sinteză. Este un orizont de tranziţie între E şi Bt. Este un orizont care îndeplineşte. ca. atât condiţiile de orizont C. parţial alterate. având proprietăţi din ambele orizonturi. se notează cu simbolul BA. Orizontul EB. având parţial exprimate subiacent caracterele orizontului G. Dacă sunt dominante pe grosimi mai mari sau mai evidente caracterele orizontului B. Orizont E + B. Este un orizont de tranziţie între A şi G. având parţial exprimate caracterele orizontului supraiacent B şi subiacent C. limbile de orizont E trebuie să reprezinte cel puţin 15 % din volum. Orizont BC. Este un orizont mineral de tranziţie între E şi B . având parţial exprimate caracterele orizontului supraiacent B şi subiacent G. Btysc. alterare. Bvyw. dar şi caracterele orizontului A. Aosana. dar şi fragmente de rocă. Este un orizont mineral care are o saturaţie în Na+ schimbabil de 5 . BW.15 %. Este un orizont de tranziţie între B şi G. dar care unele nu apar în succesiune pe profil ca orizonturi separate. Dacă sunt dominante pe o grosime mai mare sau mai evidente caracterele orizontului Bt. Orizontul AR. de exemplu. Este un orizont de tranziţie între B şi C. Orizont AG. în proporţie de cel puţin 30 %. fără ca vreunele să fie predominante.având următoarele caractere: pătrunderi de orizont E în orizontul B sub formă de limbi. dar şi fragmente de rocă. Bw. migrare şi acumulare asupra materiei minerale şi organice. Orizontul AB. Ay. în proporţie de cel puţin 30 %. se notează cu simbolul BE. Orizont CG. Orizont BR.denumit şi orizont glosic . Orizonturi de tranziţie Orizont AC. Bty. Este un orizont de tranziţie între A şi R. Aosa. Se notează cu simbolul ac. Orizont BG. Este un orizont de tranziţie între B şi R. Bvx etc. având proprietăţi din ambele orizonturi. când acestea ocupă sub 50 % din volum. Ana. fără ca vreunele să fie predominante. Amsa.Orizontul ac (alcalizat). iar în cea inferioară pe cele ale orizontului iluvial. Aw. cât şi pe cele de orizont G. determină transformarea scoarţei . având proprietăţi de orizont A. parţial alterate. Sunt orizonturi formate prin asocierea caracterelor a două sau mai multe orizonturi. Este un orizont de tranziţie între A şi B. limbile trebuie să aibă cel puţin 5 mm lăţime în cazul în care textura orizontului Bt este este fină.

resturile organice sunt în parte. cărora le corespund provincii pedologice: 85 . Roca afânată (datorită porozităţii) prezintă capacitate pentru apă şi aer. Aceste condiţii sunt extrem de variate astfel încât intensitatea proceselor este diferită. Procesele de dezagregare (mărunţire) şi alterare (modificare chimică) a acestora sub acţiunea agenţilor atmosferici. în cazul rocilor afânate pătrunde şi se reţine în pori. În timp. 10. sub acţiunea microorganismelor.). Repetarea în timp a acestui proces determină reţinerea şi acumularea în partea superioară a scoarţei. Climatul atmosferic determină în mare parte formarea şi evoluţia climatul solului. Aerul din porii rocii afânate împreună cu apa reţinută din precipitaţii şi substanţele de nutriţie în forme simple asigură instalarea plantelor şi microorganismelor. rezultând o varietate de soluri. cât şi activitatea antropică. Acţiunea conjugată a proceselor de dezagragare. România este situată în emisfera nordică. sunt transformare în humus. separându-se 5 regiuni climatice. oxizi şi hidroxizi. Influenţa climei V. în parte. V. deci de la o morfologie simplă către solul cu o morfologie evoluată. După parcurgerea ciclului biologic. clima. care este un corp natural ce prezintă însuşiri şi o alcătuire proprie. minerale argiloase). datorită masivilităţii şi compactităţii lor nu prezentau condiţii care să permită dezvoltarea rădăcinilor şi asigurarea cu substanţe nutritive şi apă.Pedologie superioare a litosferei în soluri. calciu. Condiţiile de mediu sunt cele care determină procesele ce duc la formarea solurilor. a substanţelor nutritive sub formă de substanţe organice.V.V. la jumătatea distanţei dintre poli şi ecuator. acestor factori pedogenetici au rol în formarea solului li s-au adăugat influenţa apei subterane şi de suprafaţă. alături de reţinerea şi migrarea compuşilor rezultaţi determină modificări fizice. Docuceaev. descompuse în substanţe minerale folosite de plantele ce urmează şi. chimice şi biologice în partea superioară a scoarţei.1. formând rezerve pentru plante. cu toate că conţineau unele elemente de nutriţie (fosfor. în special humus (procese de bioacumulare). Docuceaev a scos în evidenţă rolul climei în procesul de formare a solului menţionând că: solul este formaţiunea naturală care se formează sub influenţa hotărâtoare a climei. intemeietorul Pedologiei arăta că solul este rezultatul acţiunii cumulative a mai multor factori (organismele. Rocile şi mineralele primare rezultate în urma consolidării magmei. potasiu. astfel încât solul evoluează de la roca "in situ". Prin fotosinteză plantele trec substanţele minerale din sol în substanţe organice din care este alcătuit corpul lor. Climatul României nu este uniform. aceasta trasnformându-se în timp în sol. relieful şi timpul) pe care îi denumeşte factori de formare sau factori pedogenetici. având un climat temperat-continental. hidrosferici şi biosferici a permis transformarea rocilor primare compacte în roci secundare afânate (realizându-se o reţea de spaţii sau pori) şi formarea unor substanţe chimice simple sau complexe (săruri. Apa din precipitaţii. alterare şi bioacumulare. roca. magneziu etc.

În zona cu stepă eluvierea este redusă ca intensitate. descompunerea materialului organic se desfăşoară în ritm mai rapid decât în climatele zonei pădurilor de foioase şi conifere şi a pajiştilor alpine (mai umede şi cu temperaturi mai scăzute) unde bioacumularea este mai lentă şi mai puţin intensă. Diferenţele climatice influenţează major intensitatea bioacumulării. L. d) Regiunea sud-estică (Danubiano-Pontică). eluvierii şi iluvierii. cu formarea de orizonturi eluviale şi iluviale bine reprezentate. Acestor regiuni climatice li se adaugă ca influenţe în formarea şi evoluţia solurilor. în timp ce în zonele de silvostepă.S. e) Regiunea moldo-sarmatică. ambele aflate sub influenţa maselor de aer estic. alterării. în climatul de stepă (secetos şi cu temperaturi ridicate). De asemenea. Berg arată existenţa în climatul temperat-continental din România a unor zone climatice legate de zonele landsaftice: – climatul zonei de stepă care cuprinde stepa propriu-zisă şi silvostepă. microclimatele determinate de formele de relief. În formarea şi evoluţia solului clima acţionează prin componentele sale: precipitaţii. umezeala atmosferică.Regiunea vestică (panonică) influenţată de curenţii atmosferici vestici. influenţată de curenţii de aer din vest-nord şi în măsură mai mică din est. pădure şi alpină. depind de condiţiile climatice. Cu cât clima este mai umedă cu atât intensitatea acestor procese este mai mare. care la rândul lor. b) Regiunea transilvană. are loc o intensificare a migrării principalilor coloizi ai solului. astfel încât România este considerată un adevărat "muzeu natural de soluri". insolaţia etc. – climatul zonei pădurilor de conifere. c) Regiunea sud-vestică(Danubiano-getică) influenţată de masele de aer oceanic şi mediteranean. este supusă influenţei climatului Europei Centrale. exprimat prin relaţia: P I ar = T + 10 a) . oceanici. Pentru a exprima legătura dintre climă şi sol sunt folosiţi diferiţi indici. – climatul zonei pădurilor de foioase. Condiţiile climatice exercită o influenţă deosebită asupra proceselor de eluviere şi iluviere. în paralel. Alterarea şi levigarea produşilor rezultaţi este mai puţin intensă în climatele cu regim pluviometric scăzut (stepă uscată) decât în climatele de regim pluviometric însemnat (zona de pădure şi zona alpină) unde pe fondul celor menţionate levigarea sărurilor solubile şi debazificarea complexului adsorbtiv. În România este utilizat indicele de ariditate "de Martonne". – climatul zonei alpine cu zonă subalpină şi alpină propriu-zisă. Astfel. pe fondul creşterii nivelurilor precipitaţiilor eluvierea este din ce în ce mai intensă (CaCO3) putând fi îndepărtat complet pe profil). Bioacumularea este determinată de natura şi ponderea vegetaţiei. astfel încât CaCO 3 poate fi prezent încă de la suprafaţă (sol bălan). al solului este accentuată. temperatură.

b) zona fagului cuprinse suprafeţe întinse în regiunile de deal şi munte. Chrysopogon gryllus la care se adaugă după luarea în cultură. Agropyron cristatum. T . În România sunt separate 3 zone de vegetaţie: – zona vegetaţiei de stepă. Enculescu a definit-o ca pe o subzonă continuă cu caractere de tranziţie de la stepă la pădure.coeficient pentru calculul Iar şi în cazurile în care valorile temperaturii sunt 00 C sau negative. Zona de stepă cuprinde sudul Olteniei. Artemisia austriaca.indice de ariditate.28. Acer campestre. b) zona fagului. Poa bulbosa.56. litologic. în grade Celsius. 10. Solurile sunt reprezentate prin soluri de stepă şi soluri de pădure. în mm. sudul şi estul Munteniei. Influenţa vegetaţiei Gh. în zona de pădure 34 . a) zona stejarului cuprinde zona pădurilor din regiunile de câmpie. cărora le corespund zone şi subzone de soluri. Quercus frainetto. Vegetaţia lemnoasă din silvostepă este reprezentată de stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora). Cu cât indicele de ariditate este mai mare. Botrhiochlona ischaemum etc. Zonele de vegetaţie sunt împărţite în subzone şi faciesuri de vegetaţie. Fraxinus excelsior. podişuri şi piemonturi. – zona pajiştilor alpine. Tilia tomentosa. Dobrogea centrală şi sudică şi vestul României (Banat şi Crişana). P . a) subzona stepei propriu-zise prezintă o vegetaţie ierboasă constituită primordial din Festuca valesiaca. în zona de silvostepă 24 . 87 ..valoarea medie a precipitaţiilor. Cuprinde sudul României şi Câmpia de vest (antestepa) şi Câmpia Moldovei şi Câmpia Transilvaniei (silvostepa). cu atât climatul este mai umed. în zona subalpină şi alpină 56 . Zona forestieră cuprinde suprafeţe mari. Este împărţită în: a) zona stejarului. – zona vegetaţiei forestiere. stejar pufos (Quercus pubescens).Pedologie Iar . la care se adaugă Quercus cerris. 10 .110. Cynodon dactylon. c) zona coniferelor. funcţie de oscilaţiile condiţiilor climatice. diferite din punct de vedere geomorfologic. dealuri. fiind împărţită în: a) subzona stepei propriu-zise şi b) subzona de tranziţie la zona forestieră.2. climatic şi pedoclimatic. b) subzona de tranziţie la zona forestieră este cunoscută şi sub denumirea de silvostepă şi antestepă. Munteanu-Murgoci a stabilit pentru prima dată între sol. P. În zona de stepă Iar are valori între 20 . climă şi vegetaţie un paralelism pedo-fito-climatic.valoarea medie a temperaturii. Stepa capillata.24. c) zona coniferelor cuprinde nordul Carpaţilor Orientali şi a Carpaţilor Occidentali. sudul şi estul Moldovei.

H2S. mirtillus etc. În cazul unor roci afânate. pin etc. De asemenea. Starea de afânare sau compactizare influenţează solificarea în sensul profunzimii de manifestare. H. Nardus stricta şi specii vegetale lemnoase ca: Pinus montana.). actinomicete. Fe. Na. 10. Vegetaţia lemnoasă influenţează procesul de pedogeneză în sensul eluvierii şi bioacumulării. cu pajişti de formaţie secundară. insecte. cu formarea de soluri de tip podzol. Vegetaţia lemnoasă prezintă un sistem radicular profund.2400 m). râme. Vegetaţia ierboasă reprezintă principala sursă de materie organică a solului. Influenţa rocii (materialul iniţial de solificare) Influenţa rocii în procesul îndelungat de formare şi evoluţie a solurilor depinde de starea de afânare sau compactizare. CO2. Festuca supina. Campanula alpina. K). În urma descompunerii resturilor organice de către microorganisme. Juniperus comunis. ca urmare a transformării materiei organice din sol de către microorganisme. Influenţa organismelor şi microorganismelor Procesul de transformare a materiei organice în substanţe minerale de nutriţie are loc sub influenţa organismelor şi microorganismelor din sol. cărora li se adaugă esenţe lemnoase pitice sau târâtoare de Salix herbaceea. Prin sistemul radicular. NH3. plantele absorb din sol cantităţi însemnate de săruri minerale şi elimină diferite substanţe. Vegetaţia influenţează solificarea prin cantitatea şi calitatea resturilor organice (rădăcini. între complexul adsorbant şi soluţia solului în primul caz şi intensificarea alterării rocilor şi mineralelor în cel de-al doilea caz. furnici. b) zona alpină. în sol se formează produşi simpli de genul acizilor organici. Salix reticulata. soluri cu un conţinut redus de baze şi de humus puternic acid ce determină o alterare puternică a mineralelor din sol. După moartea acestora solul se îmbogăţeşte în substanţe proteice cu rol deosebit în formarea humusului. P.4. CH4. Acestea sunt reprezentate în sol de alge.1700 m altitudine) şi se împarte în: a) subzona subalpină. rozătoare etc. Astfel se produce în sol un dezechilibru. Consumul de săruri minerale în cazul vegetaţiei lemnoase este mai redus. Agrostis rupestris. În cazul unei vegetaţii de conifere (molid. Mg. mineralogică şi chimică a acesteia. frunze). 10. Resturile organice acumulate an de an la suprafaţa stratului de sol şi în orizontul de suprafaţă. V. accelerând astfel procesul de solificare. bacterii. constribuie prin transformarea lor în humus. cu rol în alterarea părţii minerale. Rhododendron kotschyi. a) subzona subalpină cuprinde zonele din Carpaţii Orientali (1700 -1800 m) şi Carpaţii Meridionali (2200 . larve. rezultă şi o parte minerală (Si.3. cu rol deosebit în formarea solului. cu Festuca supina.Zona alpină cuprinde suprafeţe restrânse pe plaiurile şi crestele munţilor (peste 1600 . alcătuirea granulometrică. grosimea solificării este mai mare decât în cazul . curvula. Vaccinium vitis-idaea. tulpini. Ca. b) zona alpină prezintă pajişti alpine alcătuite din asociaţii de Carex. ciuperci. la formarea şi evoluţia solului. Al.

Acesta contribuie la diferenţierea solificării prin unităţi geomorfologice mari (câmpie. evoluţia este incipientă (rendzine). vegetaţia naturală. Din punct de vedere mineralogic pe rocile hiperacide cu un conţinut ridicat de SiO2 (pietrişuri cuarţoase. de asemenea. F. Roca de solificare (materialul parental) constituie baza anorganică. prezintă în fazele incipiente un conţinut ridicat de săruri (CaSO4..Pedologie unor roci masive. Na2SO4. ce prezintă permeabilitate redusă. care prin procese pedogenetice este transformată în mod continuu în orizonturi genetice. b) Solurile pedocal conţin CaCo3. prezintă o evoluţie rapidă şi morfologia evoluată. În condiţii de umiditate excesivă aceste soluri evoluează spre podzolire. În cazul rocilor acide (granite. Solurile care se formează pe rocile salifere (marne salinizate. Pe rocile argiloase. munte). un grad de saturaţie în baza scăzut. cu orizonturi mai slab diferenţiate.5. Solurile formate pe roci bazice (gabrouri.50 latitudine. soluri cu fertilitate scăzută. Relieful României este relativ restrâns fiind extins doar pe 4 . gresii silicioase etc. suprafeţe plane). Un rol important îl prezintă carbonatul de calciu. Influenţa reliefului Relieful constituie spaţiul de manifestare a procesului de solificare. Pe rocile nisipoase cu permeabilitate ridicată se formează soluri cu un profil puternic dezvoltat. Marbut clasifică solurile în funcţie de CaCo3 în două grupe: a) soluri pedalfer. bine evidenţiate. evoluează către o salinizare de adâncime. deci o fertilitate redusă. cuartite. CaCl2) încă de la suprafaţa după care treptat. se formează soluri bogate în humus şi în elemente nutritive. Variaţia microreliefului (în sens altitudinal) determină modificări climatice şi de vegetaţie. NaCL. Pe măsura creşterii altitudinii reliefului. ce prezintă tendinţa de acidifiere şi podzolire. gnaise etc. condiţiile climatice. riolite. având cu fertilitate bună. granodiorite. b) soluri pedocal. au reacţie acidă. compacte. rocile sunt masive. precum şi solurile ar fi relativ uniforme. 10. mai sărace în humus. Compoziţia chimică a rocii imprimă un ritm mai rapid sau mai lent procesului de solificare. chimice şi morfologice. bazalte. a) Solurile pedalfer sunt formate pe roci fără Ca CO3.) care provin din cuarţ şi silicaţi se formează. compacte. depresiuni. evoluţia este îndelungată (alterarea începe cu spălarea CaCO3). clima devine din ce în ce mai umedă şi 89 . diabaze) prezintă un conţinut ridicat de minerale argilice şi baze. cu o debazificare redusă şi cu un profil mai scurt.) în care conţinutul de minerale este redus (alterarea este greoaie) se formează soluri cu fertilitate redusă. podiş. Alcătuirea granulometrică a rocilor de solificare influenţează proprietăţile fizice. ca urmare a levigării sărurilor solubile. În cazul unor regiuni montane. Dacă acest relief ar fi uniform. cât şi prin unităţile cu mezo şi microrelief (versanţi. deal. dezagregarea şi alterarea acestora este slabă cu formare de orizonturi subţiri.

soluri montane şi podzoluri humicoferiiluviale şi între 1100 . înclinate sau depresionare). între 550 . între 250 .6. depresionare. În cazul suprafeţelor plane. aproape de suprafaţă şi pluvial (ape stagnante acumulate din precipitaţii). de pădure şi de pajişti alpine. la o vegetaţie de silvostepă. cernoziomuri argiloiluviale. Orice modificare survenită în cadrul reliefului. În unele cazuri. între 750 .luvisoluri albice.2550 m soluri alpine şi podzoluri humico-feriiluviale. Astfel. Excesul de apă poate fi freatic (pânze de apă situate în scoarţă la adâncimi mici. între 8 .550 . orizonturile sunt lungi şi bine diferenţiate. eluvierea-iluvierea etc. În cazul terenurilor în pante. umiditatea este mai mare (la apa din precipitaţii se adaugă şi apa scursă din împrejurimi). În cazul unor ape freatice mineralizate situate la adâncime critică sau subcritică are loc o acumulare cu săruri de sodiu sub formă de cloruri şi sulfaţi cu intensificarea procesului de salinizare şi a procesului de alcalizare în cazul saturării argilei din sol cu ioni de sodiu (formarea carbonatului de sodiu). Majoritatea solurilor se formează şi evoluează în condiţii normale de umiditate (influenţa precipitaţiilor atmosferice). În cazul excesului de apă de pracipitaţii. indiferent de natura excesului de apă. . transport şi depunere.soluri argilo-iluviale brune tipice şi luvice. stagnantă la nivelul unui orizont slab permeabil se manifestă procesele de pseudogleizare.750 .200 m se pot forma soluri bălane.1100 . orizonturile mai slab diferenţiate deoarece o parte din precipitaţii se pierde prin infiltraţii laterale şi scurgeri de suprafaţă. contribuind la variaţia învelişului de sol. Între altitudinea formelor de relief şi tipurile de sol care se formează se poate stabili o corespondenţă pedoaltimetrică. pătat al orizonturilor (formarea unor compuşi reduşi de fier şi mangan). Există cazuri în care solificarea decurge în condiţiile unui exces de apă: zone cu precipitaţii abundente alcătuite din material fin cu permeabilitate redusă. eroziunea este foarte puternică având loc o întinerire continuă a reliefului caz în care (solificarea nu poate avea loc). cernoziomuri între 180 . procesele de gleizare. În aceste condiţii. zone supuse frecvent inundaţiilor etc.).250 m cernoziomuri cambice. levigarea este mai redusă. determină schimbări în formarea şi evoluţia unui sol. 10. în timp ce vegetaţia se modifică de la ierbacee de stepă. cu manifestarea proceselor de reducere care determină un aspect marmorat. Astfel. cantitatea de apă de origine pluvială corespund cuantumului de precipitaţii din zonă. În zonele depresionare. Relieful acţionează în procesul de solificare şi prin intensitatea proceselor de eroziune. terenuri joase. levigarea este accentuată. solificarea prezintă anumite particularităţi. profilele sunt scurte. Influenţa apelor freatice şi a apelor stagnate Prezenţa apei determină şi influenţează formarea şi evoluţia unui sol (dezagregarea şi alterarea. iar în cazul apelor freatice stagnante. bioacumularea. În aceste cazuri se formează soluri specifice (hidromorfe şi halomorfe).mai rece. Mezo şi microrelieful influenţează solificarea prin neuniformităţile acestora la nivelul unor areale restrânse (suprafeţe plane. solificarea are loc în condiţiile unei aeraţii slabe.

În urma lucrărilor agrotehnice speciale (desfundări. Noţiunea de "vârstă a solului" a fost menţionată şi introdusă de pedologul rus V. desfundări) sunt determinate modificări profunde asupra solului. Pentru stabilirea vârstei absolute sunt utilizate date geologice. d) executarea lucrărilor de desecare. Solul care prezintă un profil mai puţin evoluat decât solurile dintr-o anumită zonă au o vârstă relativă. a terenurilor omul a înlăturat vegetaţia naturală iniţială. b) Prin luarea în cultură. e) aplicarea lucrărilor antierozionale. în mare parte. a) Prin defrişarea pădurilor şi desţelenirea pajiştilor pe versanţi şi folosirea neraţională a acestora în cultura plantelor. se intensifică manifestarea procesului de eroziune. Sub aspectul timpului de evoluţie sau vârstă în formarea unui sol deosebim o vârstă absolută şi o vârstă relativă. mai tânără. cu toate că materialul parental a apărut la zi în ambele cazuri în acelaşi timp.. Rolul timpului Solul este rezultatul acţiunii de solificare manifestate în timp. se întâlnesc soluri cu vârstă relativă.Pedologie 10. c) aplicarea îngrăşămintelor chimice şi a amendamentelor. Pe lângă acestea în stabilirea vârstei absolute ne putem ajuta şi de anumite date istorice (ex: solurile găsite în Valu' lui Traian au o vârstă absolută de circa 2000 ani). de tip cernoziom. Acţiunea antropică în modificarea evoluţiei naturale a solului se desfăşoară prin: a) îndepărtarea sau înlocuirea vegetaţiei spontane (ierboasă şi lemnoasă). Studiind formaţiunii geologice pe care s-au format şi evoluat solurile putem deduce vârsta absolută a acestora (ex: loessurile au apărut în perioadele interglaciare). prin afânarea orizontului de bioacumulare.8. Cu ajutorul datelor preistorice. datorate anumitor factori de solificare (rocă.V. relief). având influenţe în frânarea sau întreruperea procesului natural de bioacumulare cu impact negativ în solificare. Lucrările agrotehnice obişnuite. cu scoaterea din circuitul agricol a acestor terenuri. Vârsta relativă face referire la solurile ce prezintă diferenţieri mai mici sau mai mari faţă de solurile din regiune. b) luarea în cultură a solului şi aplicarea lucrărilor agrotehnice. iar pe panta datorită faptului că apa de precipitaţii se scurge. putând fi considerate soluri tinere sau mai exact "soluri neevoluate sau soluri incipient evoluate" (ex: în silvostepa Moldovei pe platou se găsesc cernoziomuri cambice. Vârsta absolută a unui sol reprezintă timpul scurs de la apariţia la zi a rocii în contact cu factorii pedogenetici şi până în momentul studierii solului respectiv. având ca rezultat final distrugerea solului. Influenţa omului În urma intervenţiei antropice solul prezintă o transformare permanentă. preistorice şi istorice. determină o intensificare a mineralizării cu efect în micşorarea conţinutului de humus. datorită descoperirii şi datării unor urme ale civilizaţiilor trecute putem stabili vârsta absolută a unui sol. Docuceaev. 10.7. drenaj şi irigare. 91 .

cantitatea de humus. c) după factorul pedogenetic deosebim: soluri hidromorfe (influenţate de excesul de apă freatică sau pluvială stagnantă (ex: lăcovişti. lucrări agrotehnice necorespunzătoare. brune). f) după natura formelor de relief: sol de luncă.V. sol de coastă etc. pe baza faptului că solul este un corp natural constituit din minerale. solurile sărace în substanţe nutritive şi cu reacţie necorespunzătoare sunt transformate în soluri fertile. asigurându-se o evoluţie normală a acestor soluri. este înlăturat excesul de apă (soluri hidromorfe) sau excesul de săruri (soluri halomorfe) sunt îmbunătăţite condiţiile aerohidrice. roci şi materie organică vie şi moartă ce se găseşte într-o continuă transformare. respectiv gradul de alterare al complexului adsorbtiv. gleice. cât şi la baza acestora.. Prin cunoaşterea procesului natural de formare şi evoluţie a solului intervenţia antropică poate dirija prin măsuri tehnice adecvate favorizarea laturilor pozitive şi înlăturarea celor negative (exploatare neraţională a fondului funciar prin despăduriri şi desţeleniri. Ex: solurile care conţin cantităţi mari de săruri solubile pe profil sunt cunoscute sub denumirea de soluri halomorfe. drenări şi irigaţii. Ex: cernoziomul de Mileanca.c) Ca urmare a aplicării sistematice a îngrăşămintelor şi amendamentelor. Docuceaev). şi soluri litomorfe. de silvostepă. e) Aplicarea măsurilor antierozionale determină modificări ale condiţiilor de solificare atât pe pante. influenţate de materialul parental sau roca generatoare de sol (rendzina. pseudogleice etc.V. pseudorendzina). Solurile sunt denumite după diferite orientări: a) după zona climatică şi fitopedogeografică (pe baza principiului paralelismului fitopedoclimatic şi legii zonalităţii orizontale şi verticale . deosebim: cernoziomuri (castanii şi ciocolatii) şi soluri de pădure (cenuşii. montane şi alpine. Denumirea solurilor Taxonomia pedologică utilizează criteriul biomorfogenetic de clasificare. brun-roşcate. g) după localitate în cazul unei deosebiri morfologice şi în special fizico-chimice. Ex: după intensitatea alterării complexului adsorbtiv avem soluri eubazice.1. prezenţa sau absenţa carbonaţilor. irigări cu norme greşite sau ape mineralizate). e) după acumulări de solificare caracteristice. Ex: pe terase sau pe agroterase se găsesc soluri mai evoluate morfologic şi fizico-chimic decât în cazul pantelor neterasate. d) Prin desecări. . CAPITOLUL XI SISTEMUL ROMAN DE CLASIFICARE A SOLURILOR 11. podzoluri etc. d) după caracteristicile chimice. mezobazice şi oligobazice. reacţia solului. de pădure. b) după culoarea solului în orizontul A (pe baza amestecului dintre cantitatea de materie organică şi partea minerală). deosebim: soluri de stepă uscată.

3. clasele 1. Pentru identificarea şi stabilirea unităţilor taxonomice de sol sunt utilizate orizonturi diagnostice şi caractere diagnostice (orizonturi pedogenetice şi însuşiri sau grup de însuşiri utilizate în definirea unei unităţi taxonomice). Podzol Orizont A umbric şi 5. din M.A. Sol cenuşiu. familia. Sol brun-roşcat luvic 2. Ex: soluri cu Puccinellia distans.1. Sol gleic 6. Clasificarea solurilor la nivel de clasă şi tip Clasa 1.2. Lăcovişte (pseudogleic) 6.2.J. 5. şi din cadrul O.A. 1.1.2. Sol brun-luvic 2. Cernoziom. învăţământ superior.3.I.4. Sol brun-roşcat. Cernoziom argiloiluvial.1.2.C.3. 11.6. 1. clasa.6.C.8.2. Sol negru clino-hidromorf 6. Clasificarea solurilor României Prima încercare de clasificare a solurilor în România s-a făcut în 1911 (Gh. Cambisoluri 4. 1. Umbrisoluri Soluri hidromorfe 1.3. 6. 1.A. (fără a se îndeplini condiţia 2. Luvisol albic 2.1. Sol bălan 1.1.A.. Spodosoluri 5. Sol brun feriiluvial 4. cu Statice gmelini etc.P. Molisoluri Orizont sau caracter diagnostic Orizont A molic şi orizont subiacent având culori de orizont molic cel puţin în partea superioară Tipuri de sol 2. Cernoziom cambic 1. Sol brun eu-mezobazic.1. tipul şi subtipul). a unui nou sistem de clasificare. pe baza unei largi consultări cu specialiştii din I. Argiloiluvisoluri 3. iar la nivel inferior: (varietatea. Sol cernoziomoid. Sol brun argiloiluvial de la clasa 1) 2.P.A. Sol pseudogleic 93 . Acest sistem prezintă unităţi taxonomice de nivel superior. specia şi varianta). Andosol culori de orizont umbric 5.7.2. îndeplini condiţia de la 3. Sol brun acid Orizont B spodic 4. Sol roşu (terra rossa). Renzină.2. Planosol Orizont B cambic (fără a se 3.Pedologie h) după asociaţia vegetală în special cazul solurilor din luncile râurilor.S. 1.5. Sol humicosilicatic cel puţin în partea superioară Orizont G (gleic) sau W 6. Progresele înregistrate în domeniul pedologiei (pe plan naţional şi internaţional) au determinat elaborarea în 1979 de către I. 7) 3. (Institutul Central de Pedologie şi Agrochimie).4.P. Pseudorendzină Orizont B argiloiluvial 2. Sol negru acid orizont subiacent având 5.4.5. Murgoci).3.

Soloneţ 8. rezumând un total de 470 subtipuri de bază şi combinate. Molisolurile s-au format predominant. Protosol aluvial 9.1. grad de gleizare. molisolurile se întâlnesc şi în zona montană. Protosol antropic 01. Sol turbos 10. Erodisol 97. Vertisol 9. culori de orizont molic.2. Varianta de sol este o subdiviziune determinată de modul de folosinţă al terenului şi de alte modificări ca urmare a utilizării lui în producţie. Ele ocupă o suprafaţă totală de 27.C. 11. sunt redate cele 10 clase şi 39 de tipuri de sol. colmatare etc.1. în condiţii bioclimatice ale stepei (vegetaţie cu ierburi) şi silvostepei (vegetaţie ierboasă şi lemnoasă) din aria câmpiilor periferice şi a dealurilor joase. salinizare. Soluri halomorfe 8.7% . Clasificarea solurilor la nivel inferior Varietatea de sol reprezintă o subdiviziune a tipului de sol ce rezultă pe baza unor caracteristici particulare neconsiderate la nivel superior (ex: caracter de orizont Bt necarbonatat). Sol desfundat 99. Coluvisol 98. alcalizare.2.2. Special de sol realizează o subîmpărţire funcţie de textura şi eventual de conţinutul în schelet pentru solurile minerale şi de gradul de transformare a materiei organice pentru solurile organice. . Soluri organice (histosoluri) Orizont turbos 11. stabileşte 233 de subtipuri. Familia de sol realizează o diviziune a subtipului şi varietăţii de sol funcţie de natura materialului parental şi de textura acestuia.A.4. sau profil intens trunchiat ori deranjat prin desfundare Tipuri de sol 7. dar numai pe sedimente calcaroase sau bogate în elemente bazice. Regosol 9.5. Litosol 9.1. conţinut de CaCO 3.. Soluri aluviale 95. Soluri neevoluate. Solonceac 7. trunchiate sau desfundate Orizont sau caracter diagnostic Orizont sa (salic) sau na (natric) Orizont vertic Orizont A (în genere slab format) urmat de material parental. La nivel de subtip de bază clasificarea I.1.P.2. Pe suprafeţe restrânse.Clasa 7. Vertisoluri 9. grad de eroziune.1. cu menţionarea orizonturilor şi caracteristicilor diagnostice pentru toate tipurile de sol.3. pseudogleizare. Psamosol 9. Clasificarea solurilor la nivel superior În tabelul 9.2. CAPITOLUL XII CLASA MOLISOLURI Cuprinde soluri care au ca diagnostic un orizont A molic şi un orizont subiacent care prezintă cel puţin în partea superioară.

95 . cireş.30C) pe loess sau depozite loessoide sub influenţa unei vegetaţii de plante xerofile (Stipa joanis – Colilie. capacitate de apă utilă. Lucrările se pot executa mecanizat deoarece pantele sunt mici. iar în unele locuri şi pentru plantaţii de cais. urmate de cernoziomuri (8.330. Ariditatea climatului determină o slabă levigare a sărurilor greu solubile (CaCO3) şi o slabă alterare a părţii minerale. Artemisie austriaca – Pelinul). nuc.000.Pedologie (6. porozitate de aeraţie. Având o textură mijlocie şi proprietăţi hidrofizice (capacitate de apă în câmp. Orizontul “A/C” (15 – 25 cm) are culoare brună cenuşie mai deschisă decât orizontul supraiacent. Orizontul “Am” (30 – 40cm) are culoarea brună deschisă în stare umedă.Solurile bălane (SB) * cunoscute şi sub denumirea de “soluri brune de stepă uscată”. persic. Solurile bălane au categoria de folosinţă arabil (grâu.7 ÷ 11.Conţinutul scăzut de humus (circa 2%) format prin humificarea cu întreruperi a materiei organice (vara .1. sparcetă). solurile bălane se lucrează uşor. crotovine). textură mijlocie. porumb. Conţinutul scăzut de humus şi de elemente nutritive. migdal. cea mai largă răspândire având cernoziomurile cambice (8. frecvente neoformaţii biogene şi de carbonat de calciu.8%). sorg. ha) din suprafaţa totală a României.datorită secetei. * . în zone cu climat semiarid (Pma**: 350 ÷ 430 mm şi Tma***: 10. 12. Condiţiile de ariditate influenţează levigarea slabă a carbonatului de calciu (motiv pentru care solul face efervescenţă cu soluţie de HCl – 1/3 chiar de la suprafaţă) suficient pentru schiţarea orizontului C carbonato-acumulativ (Cca). fizice (porozitate totală.2.000 ha fiind răspândite cu precădere în Dobrogea pe terenuri plane sau slab înclinate (culmi domoale şi versanţi prelungi) la altitudini mai mici de 150 m. densitate aparentă) şi fizico mecanice (rezistenţa solului la arat) bune. iarna – datorită gerurilor) explică culoarea brună deschisă a orizontului A molic. Părul şi mărul se dezvoltă satisfăcător numai în condiţii de irigare. un orizont “A/C” de culoare brună mai deschisă şi un orizont “Cca”. Festuca valesiaca – Firuţa. capacitate de apă uşor acesibilă). Solurile bălane ocupă în România o suprafaţă de circa 205. frecvente neoformaţii biogene (coprolite. un orizont “A/C“ şi un orizont “Cca”. deficitul mare de umiditate impune aplicarea irigaţiilor şi administrarea îngrăşămintelor organice şi minerale. intervalul optim de umiditate pentru executarea lucrărilor este mare. Profilul de sol prezintă următoare succesiune a orizonturilor: Am – A/C – Cca. structură glomerulară. 12. porozitate drenantă. se definesc printr-un orizont “Am” de culoare brună (în stare umedă). Cernoziomul (CZ) – pământ negru – se defineşte printr-un orizont “Am” de culoare închisă. structură glomerulară sau granulară.Simbolul solului pe hartă pedologică. Orizontul “Cca” are culoare gălbuie şi frecvente concreţiuni mici şi pseudomicelii de CaCO3.7%). cervotocine.

12.100. În perioadele secetoase iulie. motiv pentru care se impune aplicare irigaţiilor. Orizontul “Am” (40 – 50 cm) are culoare închisă (negricioasă) textură lutoasă sau lutoargiloasă.** . frecvente pete şi pseudomicelii de CaCO3. străbătând profilul de sol îndepărtează sărurile uşor solubile. Orizontul A/C (15 – 25) prezintă o culoare brună închisă. cervotocine. Orizontul “Cca” apare la adâncime de 60-70cm având o culoare gălbuie şi concreţiuni albicioase de CaCO3.Temperaturi medii anuale(Tma). Câmpia Transilvaniei şi Câmpia Jijia Bahlui pe un relief plan sau slab înclinat cu altitudini de 40 – 550 m într-un climat cu Pma de 500-600 mm şi Tma de 8. cernoziomul ocupă o suprafaţă de circa 2. structură glomerurală sau poliedrică subangulară (în stratul arabil). Poa pratensis – Firuţa cu bulbi. Textura mijlocie (echilibrată) şi structura granulară stabilă asigură o aeraţie bună şi o permeabilitate bună pentru apă si aer. parţial levigat către orizontul A/C. Cernoziomul cambic (CC).5 oC. Profilul de sol al cernoziomului prezintă alcătuirea: “Am” – “A/C .3 – 11. aluviuni vechi.3. cunoscut şi sub denumirea de : cernoziom levigat se defineşte printru orizont “Am” de culoare închisă şi un orizont “Bv” având. poate fi întâlnit şi la baza orizontului “Am” sau chiar în partea superioară a acestuia.“Cca”. structură glomerurală. *** .000 ha răspândită în Câmpia Română. depozite loessoide. Cernoziomul cambic ocupă în România o suprafaţă de cca. Agropyron cristatum – Pirul).5 în stare umedă. Apa din precipitaţii. Câmpia Moldovei şi Podişul Moldovei pe suprafaţe plane de cîmpie. Cernoziomurile se cultivă cu grâu. În România. porumb. sub influenţa predominantă a bacteriilor. o bună capacitate de reţinere a apei utile şi o rezistenţă mai mică la lucrările solului. coprolite).060. Sub vegetaţia ierboasă naturală cernoziomurile conţin 6-10% humus conţinut care scade cu câteva procente pe suprafeţele cultivate.Precipitaţii medii anuale (Pma). depozite nisipoase. dealuri şi piemonturi joase. Vegetaţia caracteristică acestor soluri este cunstituită din pâlcuri rare de stejar pufos şi stejar brumariu alternând cu suprafeţe . Câmpia de Vest. este necesară îngrăşarea organică şi minerală. 2.000 ha răspândită pe areale întinse în Câmpia Română. floarea soarelui. sub influenţa vegetaţiei de ierburi înalte care formează un covor vegetal continuu (Festuca valesiaca – Păiuşul de stepă. se pretează şi pentru legumicultură şi pomi. cel puţin în partea superioară culori de orizont molic cu crome mai mici de 3. luturi. Pentru refacerea şi menţinerea fertilităţii solului.octombrie cernoziomurile sunt afectate de un deficit de apă. frecvente neoformaţii biogene (crotovine. carbonatul de calciu. Cantitatea mare de material organic rămas în sol după încheierea ciclului de vegetaţie este transformată. pe loessuri. sfeclă de zahăr. rezultând humus de tip “mult calcic” care se acumulează pe adâncimi mari imprimând solului culoare închis.

textură mijlocie sau mijlociu-fină. sub influenţa vegetaţiei abundente de silvostepă cu o pondere mai mare o vegetaţiei forestiere (Ştejar brumăriu. structură columnoidă. Antropogon ischoemum.4. prismatică şi frecvente neoformaţii biogene. Cernoziomurile cambice au fertilitate bună fiind cultivate cu cereale (grâu.5 oC. 12. Argilizarea constă în alterarea mineralelor primare după îndepărtarea CaCO3 şi formarea hidroxizilor şi oxizilor de Fe care imprimă orizontului o culoare cu tentă mai roşietică. Orizontul “Am” (4055 cm) are o culoare brună închisă până la negru în stare umedă. reacţia solului este slab acidă sau neutră. sfeclă de zahăr) legume. gradul de saturaţie în baze depăşeşte 85%.5 ÷ 10. structură glomerulară şi frecvente neoformaţii biogene (coprolite. textură mijlocie până la fină. pe loess. Orizontul “Cca” are culoare mai deschisă datorită acumulării de CaCO3 sub formă de pete şi concreţiuni (face efervescenţă puternică cu HCl 1:3) nu este sructurat (structură masivă). Cer. structură 97 . Procesele pedogenetice de formare a cernoziomurilor cambice sunt: bioacumularea şi argilizarea. Structura este glomerulară bine dezvoltată conferind acestui sol o permeabilitate bună pentru apă şi aer şi totodată valori medii ale indicilor hidrofizici (capacitate de apă în câmp şi capacitate de apă utilă). Profilul de sol prezintă următoarea alcătuire: Am – Bv – Cca. spre zone mai umede (Tma = 8. vii şi pomi. Poa bulbosa etc.5 la umed).Pedologie acoperite de specii ierboase (Stipa joaninis. luturi loessoide şi mai rar pe materiale argiloase şi pietrişuri calcaroase. Cernoziomurile cambice au textură mijlocie sau mijlociu-fină şi mai rar sunt nisipoase sau argiloase. Crenoziomul argiloiluvial (CI) cunoscut şi sub denumirea de “cernoziom levigat cu degradare texturală” şi “cernoziomuri argilice” se definesc printr-un orizont “Am” cu crome mai mici decât 2 şi un orizont “Bt” care are. culoare de orizont molic (crome < 3. plusuri de apă din crovuri şi de prezenţa cationilor de Ca 2+ care conferă stabilitate fracţiunilor humice. Gârniţă) datorită climatului mai umed. depozite loessolide. Humusul (3-5 % în sol) este de bună calitate de tip “mull calcic”. podişuri şi dealuri joase la altitudini de până la 550 m pe suprafeţele netede înclinate sau cu aspect depresionar. plante tehnice (floarea soarelei. crotovine). porumb).Orizontul “Bv” (30-60cm) are culoare închisă în partea superioară urmată de culoare brun gălbuie. Aplicarea irigaţiilor pentru completarea deficitului de apă în perioadele secetoase.000 ha în continuarea cernoziomurilor. administrarea îngrăşămintelor organice şi minerale contribuie la obţinerea unor producţii mari. Profilul solului prezintă următoarea alcătuire: Am-Bt-C sau Cca. Pma = 550 ÷ 600 mm) pe relief de câmpie. textură mijlocie sau mijlociu-fină. Acest tip de sol ocupă în România o suprafaţă de 630. luturi şi chiar nisipuri. valorile pH-lui fiind cuprinse între 6 şi 7. Bioacumularea este favorizată de abundenţa precipitaţiilor. Orizontul “Am” (35-45) are culoare închisă până la neagră (la umed). Procesele de humificare sunt mai puţin intense.) pe un material parental reprezentată de loes. iar cele de levigare şi migrare a coloizilor liberi sunt mai accentuate decât la cernoziomurilor cambice. cervotocine. cel puţin în partea superioară.

bine aprovizionat cu elemente nutritive. Am – Bv – C. Orizontul “Bt” (grosime până la 100 cm) are culoare brună închisă. Orizontul “Bv” (“Bt”) are culoare brună gălbuie. concreţiuni şi micelii.5.5-6. Am – Bt – C. Orizontul “Am” (40 – 60 cm) are culoare negricios brun închisă în stare umedă şi brună cenuşie în stare uscată. Însuşirile fizico-chimice (deşi sub nivelul celor de la cernoziomul cambic) sunt bune şi. În perioadele secetoase sunt necesare irigaţiile. Profilul solului cernozimoid prezintă următoarea alcătuire: Am – A/C – C. îngrăşămintele organice şi minerale aduc sporuri însemnate de recoltă. Tma =7÷ 8ºC) în condiţiile unui relief de podiş şi depresiuni (Podişul Sucevei. cunoscute şi sub denumirea de “pratoziomuri” sau “brunizemuri” se definesc printr-un orizont “Am” cu crome mai mici decât 2 la umed. grad de saturaţie în baze de peste 70%. argile marnoase loessidizate. un orizont “A/C” sau “B” de culoare închisă de orizont molic. Depresiunile Tg. migrarea coloizilor de humus şi argilă din orizontul “A” şi depunerea acestora la nivelul orizontului “Bt” sub formă de pelicule organo-minerale pe feţele elementelor structurale. alături de regimul pluviometric favorabil. Orizontul “Cca” are culoare gălbuie albicioasă datorită frecventelor neoformaţii de CaCO3 sub formă de pete. Aceste soluri ocupă în România o suprafaţă de circe 135. Secuiesc. pe depozite loessoide. “Bv” sau “Bt” are. structură granulară. Braşov.granulară. Myosotis palustris – Nu mă uita. cel puţin în partea superioară şi brună gălbuie spre bază. Orizontul “A/C”.000 ha în zone umede şi răcoroase (Pma =700÷ 900 mm. Neamţ) pe suprafeţe plane. Rumex acetossela – Măcrişul. cel puţin în partea superioară. etc) Procesele de solificare se caracterizează prin bioacumulare intensă şi formarea humusului de tip “ mull calcic”. are structură masivă. textură mijlocie sau mijlociu-grosieră. 12. legume. trecere treptată. Îndepărtarea parţială a coloizilor de humus din orizontul “A” este cauza diferenţei mari de culoare între starea umedă şi cea uscată a probei de sol. conţinut în humus de 3-5 %. cel puţin în partea superioară. în fisuri sau pe pereţii porilor. Gheorghe. structură prismatică. sub influenţa vegetaţiei ierboase abundente de fâneaţă (Oxalis acetosella. Sf.Solurile cernoziomoide (CM). luturi argiloase. vii. prezenţa peliculelor organo-minerale în orizontul “A/C” sau “B” şi diferenţa mai mare de culoare între starea umedă şi cea uscată. conţine pete şi vinişoare de CaCO3. Orizontul “C” sau “Cca” apare la adâncimea de 160-180 cm. Subcarpaţii Moldovei. Solurile cernoziomoide au un orizont humifer (Am) bine dezvoltat cu structură granulară. grad de . culori închise de “Am”. structură bine dezvoltată. Cernoziomul argiloiluvial are o textură luto-argiloasă diferenţiată pe profil. fac din cernoziomul argiloiluvional un sol pretabil pentru toate folosinţele (culturi de câmp. conţinut de humus de 3. structură columnoid prismatică sau prismatică. coprolite şi cornevine.5 %. frecvente cervotocine. structură poliedrică subangulară sau prismatică. reacţie acidă până la neutră. pomi). versanţi sau areale depresionare. textură mijlocie fină. cu evidente pelicule de argilă la suprafaţa elementelor structurale.

Orizontul “Bt” (70-80 cm) are culoare gălbui închisă. textură mai grosieră datorită eluvierii parţiale a particulelor fine. un orizont “Ame” cu acumulări reziduale de cuarţ şi un orizont “Bt” având în partea superioară culori de orizont molic (brună închisă). cel de azot total este ridicat. cânepă. Rendzina (RZ) se defineşte printr-un orizont “Rrz” în primii 150 cm. depozite nisipoase. Utilizare: culturi de câmp (cereale. Conţinutul în humus este de 3-4%. Tma =2÷ 11. Tma =7÷ 9ºC). 12. se caracterizează prin bioacumulare intensă şi formarea humusului de tip mull calcic. Orizontul “Ame” (10-25 cm) are culoare brună cenuşie mai deschisă decât în orizontul “Am”. asociate cu plante ierboase cum ar fi: Poa nemoralis. Prin fertilizare cu îngrăşăminte organice şi minerale se obţin sporuri însemnate de producţie. În anii ploioşi apar pe aceste soluri fenomene de stagnare a apei. Ele s-au format în zone cu climat mai umed şi mai răcoros decât cernoziomurile cambice (Pma =640÷ 660 mm. Procesul de pedogeneză. saturaţia în baze bună (65-90 %). Odobeşti. se pretează pentru pomi şi legumicultură. cu precădere în estul ţării (Podişul Sucevei. in fuior. loess. Pentru producţii mari se recomandă: irigaţii. structură prismatică. Panciu). submontane şi de podiş în condiţii variate de relief şi altitudini (de la 200-1800 m) de vegetaţie (de la stepă până la pajişti alpine) şi de climă (Pma =350÷ 1400 mm. un orizont “Am” de culoare închisă şi un orizont de tranziţie A/R. În România solurile cenuşii ocupă o suprafaţă de circa 560. luturi.Pedologie saturaţie în baze mai mare de 70%. 1976) ca “soluri cenuşii de pădure” se definesc printr-un orizont “Am”. Depresiunea Cracău -Bistriţa) făcând tranziţia de la cernoziomuri cambice şi argiloiluviale la argiluvisoluri formate în zone mai umede. reacţie slab acidă. combaterea eroziunii. textură mijlocie sau fină (argilă =20-36 %) şi structură poliedrică subangulară. textură fină. versanţi slabi înclinaţi sub influenţa vegetaţiei pădurilor de stejar în amestec cu tei. necesitând lucrări de drenare de suprafaţă. Podişul Bârladului.000 ha răspândită în întreg spaţiu geografic al ţării cu precădere în zone montane.7. Orizontul “Am” (20-30 cm) are culoare brună cenuşie închisă. 12. pe interfluvii. Solurile cenuşii au un profil dezvoltat cu următoarea alcătuire: Am-Ame-Bt-C sau Cca. Rendzinele ocupă în România o suprafaţă de 340.5. Solurile cenuşii (CN) cunoscute în clasificările anterioare (1973. etc. frecvente pete de oxizi de fier şi concreţiuni ferimanganice. migrarea coloizilor liberi şi a celor depuşi sub formă de pelicule pe particule grosiere rezultând un orizont cu eluviere slabă “Ame” şi un orizont argiloiluvial “Bt”. fertilizare organică şi minerală. Ele sunt cultivate cu cartof. Dactylis glomerata. 99 . Asarum europaeum. arţar. plante tehnice) şi viticole (podgoriile Pietroasele. terase. pe material parental reprezentat de depozite loessoide.5ºC). structură poliedrică subangulară şi frecvente particule nisipoase fără peliculă coloidală. reacţia slab acidă. Fertilitatea este bună. Textura solului cenuşiu este mijlocie sau mijlociu fină în orizontul “Ame” înregistrându-se o uşoară scădere a procentului de argilă şi o creştere la nivelul orizontului “Bt”.000 ha. Nicoreşti. sfeclă de zahăr.

Orizontul A/C (15-25 cm) are culoare brună cenuşie închisă. atât pentru culturi de câmp cât şi pentru pajişti. structură poliedrică. combaterea eroziunii şi fertilizarea cu îngrăşăminte organice şi minerale.8. textură fină. formarea humatului de Ca şi implicit o bună structurare în orizontul “Am”. eliberează continuu ioni de calciu care saturează complexul adsorbtiv. marnă argiloasă sau argilă marnoasă). Mişcarea lentă a apei bogată în ioni de Ca 2+ favorizează saturarea complexului adsorbtiv cu elemente bazice. textură mijlocie. Orizontul “Am” (20-40 cm) are culoare brună negricioasă. frecvente . structură granulară.Condiţia determinantă pentru formarea rendzinelor o constituie materialul parental calcaros sau bogat în elemente bazice (calcar. conţinut ridicat de humus (510%). gips. plantaţii de vii şi pomi precum şi păduri. neutralizează acizii humici. piesele active se uzează în scurt timp din cauza prezenţei fragmentelor de schelet. Conţinutul ridicat de “schelet” (material alcătuit din fragmente mari de 2 mm) calcaros. Pma =600÷ 1000 mm) în arealul pădurilor de stejar şi fag. 12. formând complexe organo-minerale stabile de “humat de calciu”. Aceste însuşi conferă solurilor o fertilitate mai bună faţă de cea a solurilor montane dar mai slabă decât cea a solurilor zonelor de stepă şi silvostepă. dolomit. materialul parental argilos. structură glomerulară şi material scheletic frecvent. consolidate. reacţie slab acidă (în zona montană) până la slab alcalină (în stepă şi silvostepă). fiind masive.000 ha răspândită frecvent în Podişul Transilvaniei. rendzinele se lucrează greu. Rendzinele se pretează în funcţie de zona în care sunt situate. Rendzinele au textură mijlocie. textură fină. Se pot ameliora greu prin îndepărtarea fragmentelor de schelet. Profilul rendzinelor are următoarea alcătuire: “Am” – “A/R” – “Rrz”. Cu toate că sau format în zonă umedă. serpentinite). Pseudorendzina ocupă în România o suprafaţă de circa 300. capacitatea pentru apă utilă scăzută. Pseudorendzina (PR) cunoscută şi sub denumirea de sol “dernocarbonatic” sau “sol humico-calcic” se defineşte printr-un orizont “Am” în partea superioară a profilului şi un orizont “Cpr” în primii 150 cm. Profilul de sol prezintă următoarea alcătuire: “Am”-“A/C”-“Cpr”. grad de saturaţie în baze ridicat (75-100%). Factorii limitativi ai fertilităţii acestor soluri pentru culturile agricole sunt: volumul edafic util scăzut (grosime redusă şi conţinut ridicat de schelet). Condiţia determinantă a formării pseudorenzinelor este prezenţa materialului parental care conţine peste 33% argilă şi mai mult de 12% CaCO 3 (marnă. Subcarpaţii Moldovei şi ai Munteniei (insular şi în zona Dealurilor vestice) în condiţiile unui relief de podiş (pe culmi şi versanţi) cu o climă umedă (Tma =5÷ 8ºC. determină formarea unui profil cu grosime mică şi cu un conţinut ridicat de schelet. Rocile de solificare. Orizontul A/R (10 – 15 cm) este format din material scheletic şi material solificat cu însuşiri similare materialului din orizontul “Am”. Orizontul “Am” (20 – 40 cm) are culoare neagră până la brună cenuşie. Orizontul “Rrz” este constituit din materialul parental calcaros dolomitic sau gipsic consolidat sau/şi fisurat de culoare deschisă prezent în primii 150 cm. slab permeabil. structură glomerulară. stânjeneşte circulaţia apei şi migrarea spre adâncime a sărurilor şi coloizilor. prin dizolvare treptată.

se formează minerale argiloase şi hidroxizi de fier care se deshidratează în perioadele secetoase imprimând orizontului “Ao”.5 la umed. îmbunătăţirea permeabilităţii solului. prin alterare. Climatul temperat continental. accidentate şi cu alunecări sunt folosite ca păşuni. Suprafeţele de pe pante mari. Se formează în condiţii bioclimatice ale zonei pădurilor de foioase. valoarea gradului de saturaţie în baze depăşeşte 80%. Solul brun . Condiţiile hidrotermice favorabile mineralizării materiei organice au determinat acumularea unei cantităţi mai mici de humus.000 ha fiind răspândit în zona forestieră de câmpie şi pe colinele mici din Muntenia şi Oltenia. dominante fiind solurile brune luvice (15%) urmate de luvisolurile albice. Administrarea gunoiului de grajd are drept efect. solul brun roşcat ocupă o suprafaţă de circa 540. Tei.1.a.roşcat are următoarea alcătuire: Ao – Bt – C sau Cca. Asperula odorata ş. a porumbului. asociat cu relieful de câmpie înaltă (fragmentată de văi adânci) şi terase sau deal care favorizează drenajul de suprafaţă al apelor este factorul determinant al formării acestor soluri. fiind cele mai reprezentative soluri ale dealurilor şi podişurilor. Ulm şi de specii ierboase din flora “vernală”. o permeabilitate redusă pentru apă şi aer şi se lucrează greu. Pma = 550÷650). iar după înfrunzirea arborilor de specii de umbră şi semiumbră (Chelidonium majus – Rostopască. etc. Pseudorendzinele au o textură luto-argiloasă sau argiloasă.roşcate din Oltenia. Vegetaţia naturală este reprezentată de păduri de Cer (Quercus cerris). eflorescenţe şi concreţiuni. Sunt bine aprovizionate cu humus (4-8%) şi elemente nutritive. moştenesc culoarea materialului parental reprezentat de depozite aluvio-proluviale cu grosimi de 10-15 cm. cu influenţă mediterană (Tma = 10÷11oC. pe lângă completarea rezervei de elemente nutritive şi formarea elementelor structurale stabile şi implicit.roşcat (BR) se defineşte printr-un orizont “Bt” care are în partea superioară şi. Carpen. CAPITOLUL XIII CLASA ARGILUVISOLURI Grupează soluri la care orizontul diagnostic este reprezentat de un orizont B argiloiluvial (Bt) foarte bine dezvoltat.5 YR cu valori şi crome > 3. culoare brun roşcată. Solurile brun . Măsuri de ameliorare: combaterea eroziunii şi a alunecărilor şi afânarea adâncă pentru îmbunătăţirea permeabilităţii. Câmpia Ploieştiului. dar şi pe areale mai restrânse. În România. Orizontul “Cpr” este constituit din materialul parental argilos şi carbonatic. 13. În perioadele umede.). 101 . acizii huminici şi fulvici având aceiaşi pondere în compoziţia acestuia. fâneţe naturale şi păduri. cel puţin în pete. terenurile cu pante mai mici sunt folosite pentru cultivarea pomilor fructiferi. culori roşcate în nuanţă 7.Pedologie neoformaţii ferimanganice şi carbonatice sub formă de pete. în amestec cu Frasin. Banat. care conţine şi humus. Profilul solului brun .5%) din suprafaţa totală a României. în câmpia piemontană înaltă şi pe dealurile mai joase ale Banatului. cu ierni blânde şi umede în alternanţă cu veri secetoase şi călduroase. Ele ocupă circa un sfert (25. în partea inferioară. Gîrniţă (Quercus frainetto).

structură poliedrică subangulară Orizontul “Bt” (60-150 cm) are culoare roşcată. textură) şi chimice mai puţin favorabile. elementele structurale sunt acoperite de pelicule de argilă şi hidroxizi de fier. Orizontul “C” de culoare brună gălbuie sau roşcată apare la adâncime mai mare de 1. Procesul de bioacumulare este mai puţin intens. Evoluând sub influenţa unei cantităţi mai mari de apă. pH-ul de 5. şi.3 m. floarea soarelui) şi legumicultură. Pentru ameliorarea lor se recomandă: desecarea. sub o vegetaţie de păduri de Gîrniţă şi Cer ori amestec cu vegetaţie săracă de arbuşti şi specii din flora vernală. bună (80÷90%). Aceste soluri sunt indicate pentru plantaţii de vii şi pomi. Orizontul “A0” (10-25 cm) are culoare brună cenuşie sau brună cu nuanţă mai slab roşcată datorită migrării oxizilor şi hidroxizilor de fier.roşcate.roşcat luvic prezintă următoarea alcătuire: A0 – El – Bt – C sau Cca. Solurile brun . procesele de levigare. pentru pomi.roşcate podzolite” şi se definesc printr-un orizont eluvial “El” şi un orizont argiloiluvial “Bt” de culoare similară celei a orizontului “Bt” al solurilor brune . Conţinutul de humus este de 2-3%. în măsură mai mică.4. Orizontul “El” (10-20 cm) are culoare brună. asigură sporuri mari de producţie. reacţia slab acidă. sfeclă. amendarea calcaroasă.000 ha.roşcate luvice este diferenţiată pe profil astfel: lutonisipoasă în “El” şi luto-argiloasă în “Bt”. 13.Orizontul “Ao” (20-30 cm) are culoare brun roşcată. aprovizionarea cu elemente nutritive moderată. Aplicarea îngrăşămintelor organice şi minerale precum şi irigarea culturilor. Conţinutul de humus este de circa 3%.roşcate luvice (RP) sunt cunoscute şi sub denumirea de “soluri brune . iar humusul are un conţinut mai mare de acizi fulvici decât în solurile brun . irigaţiile. având o răspândire bandiformă sau insulară spre limita interioară a solului brun roşcat corespunzător precipitaţiilor mai abundente (circa 700 mm anual) şi terenurilor mai slab drenate. Textura solurilor brune . drenajul.roşcate din cauza însuşirilor fizice (compactare. . textură mijlocie.5-6. textură mijlocie fină structură prismatică. culturi de câmp (grâu. gălbuie. Valorile ridicate ale densităţii aparente (1.31-1. conţinutul în elemente nutritive scăzut Fertilitatea acestor soluri este inferioară celei a solurilor brun .roşcate luvice pot fi folosite pentru plantaţii silvice păşuni şi fâneţe.37 g/cm3) şi scăzute ale porozităţii totale (51% v/v) reflectă tasarea solului a cărui permeabilitate este moderată. vii şi legume. structură prismatică.2. Profilul solului brun . afânarea adâncă. textură mijlocie sau fină.Sunt soluri afânate-slab tasate în orizonturile “A0”şi “El” şi puternic tasate în orizontul “Bt”. deschisă. Solurile brune .roşcate. gradul de saturaţie în baze de 55-70%. debazificare şi migrare a coloizilor au fost mai intense determinând formarea orizontului eluvial “E” şi a orizontului argiloiluvial “Bt”. structură grăunţoasă sau poliedrică subangulară mică. Orizontul “Bt” (80-120 cm) are culoare mai roşcată în partea inferioară. saturaţia în baze. În România ele ocupă o suprafaţă de circa 225. structură grăunţoasă. în perioadele mai secetoase asociate cu aplicarea măsurilor agrotehnice adecvate. fertilizarea organică şi minerală. culturi de câmp.

gălbuie sau slab roşcată.3. proprietăţi fizice (porozitate. Solurile situate pe terenurile slab şi moderat înclinate sunt favorabile pentru plantaţii de pomi (măr. Ca măsuri ameliorative se recomandă: îmbunătăţirea regimului aerohidric (în funcţie de cantitatea şi distribuţia precipitaţiilor). alterare şi acidifiere sunt mai puţin intense deoarece drenajul extern este bun. Profilul de sol prezintă următoarea alcătuire: A0 – Bt – C sau Cca. Podişul Getic cu Pienonturile vestice. sudvestică) sunt prielnici viţei de vie. argilă. structură prismatică. pete şi concreţiuni de oxizi de fier hidrataţi. într-un climat temperat continental umed (Tma=6÷10oC. Procesele de levigare. cu drenaj extern şi intern mai slab 103 . Pma=600÷1000 mm). Orizontul “Bt” (circa 100 cm) are culoare brună gălbuie.000 ha fiind răspândite în regiunile deluroase. În România ele ocupă o suprafaţă de circa 640.4. gradul de saturaţie în baze depăşeşte 80%. Solurile brune luvice s-au format în condiţiile unui climat umed şi răcoros (Tma=7÷80C. capacitate de câmp) sunt. Conţinutul de humus este de 2-3%. iar terenurile plane sunt cultivate cu cereale. prun. Solurile brune argiloiluviale au o textură mijlociu . cartof. luturi.Pedologie 13.000 ha (15% din supraafaţa totală a ţării ) situînduse în aceleaşi zone ca şi solurile brune argiloiluviale (dealuri şi podişuri). Pulmonaria sp. Solurile brune argiloiluviale (BD)cunoscute sub denumirea de “soluri brune argilice” se definesc printr-un orizont “Bt”de diferite culori (cu excepţia celei menţionate la solul brun roşcat) cu valori şi crome > de 3. 13. La baza profilului de sol se găseşte orizontul “C” carbonato acumulativ. iar materialul parental este bogat în elemente bazice. textură fină.550. plante de nutreţ.5 la umed cel puţin în interiorul elementelor structurale . administrarea îngrăşămintelor organice şi minerale. “Cca” sau materialul parental de rocă neconsolidată. în general. – Mierea ursului) pe un material parental bogat în elemente bazice (loess. vişin).fină până la fină slab diferenţiată pe profil. cireş. pH = 6÷7. Podişul Transilvaniei. Versanţii însoriţi (cu expoziţie sudică. Pma=600÷l000mm) favorabil dezvoltării vegeteţiei forestiere de Gorun şi Fag. Acesste soluri au evoluat pe terenuri mai puţin înclinate . păr. Ele ocupă o suprafaţă de 3. densitatea aparentă) hidrofizice (capacitate de apă utilă. Solurile brune argiloiluviale s-au format în zone forestiere de stejar şi fag cu vegetaţie ierboasă neacidofilă (ex. aprovizonarea cu substanţe nutritive este bună. Solurile brune luvice (BP)denumite în clasificările anterioare “soluri brune podzolite” sau “ soluri podzolite brune argiloiluviale “ se definesc printr-un orizont eluvial “El” şi un orizont iluvial “ Bt” având culori diferite de cele menţionate la “ soluri brun roşcate. Orizontul “A0” (20-30 cm) are culoare brună sau brun deschisă. prevenirea şi combaterea eroziunii. textură mijlociu fină sau fină structură grăunţoasă sau poliedrică subangulară. Pe formele de relief mai tinere şi pe versanţii afectaţi de eroziune solul se menţine într-un stadiu mai puţin evoluat. favorabile pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor. depozite provenite din roci magmatice şi metamorfice. piemontane şi de podiş cum ar fi Dealurile subcarpatice (între 200 şi 800 m altitudine).

stuctură prismatică. Fertilitatea acestor soluri este scăzută din cauza conţinutului scăzut de substanţe nutritive şi a argilozităţii orizontului “ Bt” care favorizează stagnarea apei. Diferenţierea orizonturilor pedogenetice ale profilului de sol s-a realizat prin procesul de bioacumulare acidă şi formarea humusului cu un conţinut ridicat de fracţiuni humice acide (acizi fulvici) şi prin alterarea. a favorizat procesele de pseudogleizare prin reducerea compuşilor ferici şi manganici şi formarea de compuşi fieroşi şi manganoşi mobili care sunt translocaţi de către apele de infiltraţie.9÷6. acidifiere a soluţiei solului. cireş. combaterea excesului de umiditate. gresii) mai sărace în elemente bazice decât solurile brune argiloiluviale. 13.5. păr.şi pe materiale parentale ( luturi.2) textura solului este mijlocie în partea superioară a profilului şi mijlociu .000 ha răspândite în aceleaşi areale ca şi solurile brune argiloiluviale şi brune luvice. Solurile brune luvice au o aprovizionare slabă cu elemente nutritive (N. Diferenţierea orizonturilor pedogenetice ale profilului de sol a avut loc prin procese de decarbonatare (levigarea carbonatului de calciu). Permeabilitatea pentru apă şi aer este moderată în orizonturile “Ao” şi ‘El” şi slabă în orizontul “Bt” . reacţie acidă (pH=4. conţinut redus de humus (cca. textură mijlocie. .K). humificare acidă (cu formaare de acizi fulvici solubili) debazificare a silicaţilor.Luvisolurile albice (SP) denumite popular şi “pământ spoit“.Mişcarea apei în sol este favorizată de existenţa porilor capilari şi a crăpăturilor ce se formează în perioadele secetoase. Ele s-au format pe terenuri plane lipsite de drenaj extern şi cu un aport suplimentar de apă scursă de pe suprafeţele limitrofe.100. debazificarea. Stagnarea temporară a apei la nivelul orizontului “Bt”. de migrare concomitentă a mineralelor argiloase şi a hidroxizilor de fier din orizontul eluvial “El” şi de depunere a acestora la nivelul orizontului “Bt” . vişin). pe un relief de vârstă mai mare. sub o vegetaţie de pădure bine încheiată şi cu ierburi acidofile.fină în orizontul” Bt”. arabil. depozite loessoide. Orizontul “ Bt” (60-160 cm ) are culoare brungălbuie.(măr. pe un material parental sărac în cationi bazici. lucrări de combaterea eroziunii. fertilizarea organică şi minerală.Orizontul “Ao” (l5-20 cm) are culoare brun deschisă . Orizontul “ El” (10-20 cm) are textură mijlocie. 2%) grad de saturaţie în baze scăzut (50-60%). structură slab definită şi numeroase separaţiuni ferimanganice. acidifierea şi migrarea mai intensă a argilei decât în solul brun luvic. concreţiuni ferimanganice. structură grăunţoasă mică. Ea se poate înbunătăţi prin amendare calcaroasă. Aceste soluri pot fi folosite ca păşuni. “pământ cărunt “ sau “albitură” se definesc printr-un orizont eluvial “E a’’ şi un orizont iluvial “Bt’” şi ocupă în România o suprafaţă de circa 1. plantaţii de vii şi pomi. Profilul de sol este diferenţiat în două părţi: partea superioară cu orizonturile” A o” şi “El” şi partea inferioară cu orizontul “Bt” . textură mijlocie fină. P. numeroasee concreţiuni ferimanganice mici. argile. prun.

suprafeţe ceva mai întinse se întâlnesc în Piemonturile vestice. Schimbarea texturală bruscă poate fi rezultatul eluvierii – iluvierii sau al bistratificării litologice. ovăz. textură mijlociu . La planosoluri însă procesele de eluviere pseudogleizare şi de debazificare sunt mai intense. in de fuior. iar cel extern este inexistent fapt ce favorizează acumularea apei scurse din zonele limitrofe. afânarea adâncă.5 ÷ 5. gradul de saturaţie în baze mai mic de 55%. structură lamelară foarte slab dezvoltată şi concreţiuni ferimanganice frecvente. Conţinutul de humus.Materialul este bistratificat – cu textură mijlocie în stratul superior şi textură fină în stratul subiacent.Vegetaţia este constituită din Gorun. Planosolurile ocupă o suprafaţă de circa 5000 ha având apariţii insulare în arealul solurilor brune luvice şi a luvisolurilor albice. Calamagrostis arudinacea – Trestioara). fâneţe. 105 . Luvisolul albic este diferenţiat textural pe profil având un conţinut minim de argilă în orizontul “Ea”şi un maxim în orozontul “Bt” Proprietăţile chimice sunt mai puţin favorabile pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor decât ale solurilor brune argioiluviale şi brune luvice. Relieful este reprezentat de suprafeţe plane sau microdepresionare în cadrul câmpiilor înalte. podişurilor şi dealurilor. Fag (uneori fag în amestec cu răşinoase precum şi din specii ierboase acidofile şi hidrofile (Luzula silvatica. Baia Mare). Aceste soluri sunt folosite pentru păşuni. inclusiv orizontul “W” (grefat pe orizont “B”) cu limita superioară între 50 şi 200 cm. Podişul Sucevei şi pe terasele înalte din zonele umede ale râurilor Mureş. textură mijlocie. alcătuit predominant din acizi fulvici. sau orizontul “w” în primii 50 cm. vişin). (cartof. arabil. Olt. administrarea amendamentelor calcaroase şi fertilizare cu îngrăşăminte organice şi minerale. Planosolul (PL) se defineşte printr-un orizont eluvial (“El”sau “Ea”) şi un orizont iluvial (“Bt”) cu schimbare texturală bruscă pe cel mult 7. 13. plante furajere) şi plantaţii pomicole (măr. Podişul Transilvaniei. Condiţiile climatice sunt similare celor descrise la solurile brune luvice şi luvisoluri albice. modelare în benzi cu coame. Piemontul Getic. Planosolurile s-au format prin aceleaşi procese pedogenetice prin care s-au format solurile brune luvice sau luvisolurile albice. păr. structură grăunţoasă slab dezvoltată. În România.Pedologie Profilul luvisolului albic prezintă următoarea alcătuire: Ao-Ea-Bt-C. reacţia solului moderat şi puternic acidă (pH=4.5 cm. cireş. este de circa 2%. piemonturilor. Someş. fapt oglindit de ponderea mai mare a petelor de reducere şi de rezultatele analizelor chimice. structură prismatică moderat spre bine dezvoltată. secară. Drenajul intern este slab. Ele se pot ameliora prin desecare-drenaj.6.fină sau fină. Orizontul ”Ea” (10-30 cm) are o culoare cenuşiu deschisă. Argeş ori în depresiuni (Oaş.5).Orizontul “Ao” (10-l5 cm) are culoare brun cenuşie închisă la umed (datorită conţinutului scăzut de humus şi prezenţei granulelor de cuarţ fără pelicule coloidale ). textură mijlocie. Fertilitatea slabă a luvisolurilor albice este cauzată atât de proprietăţile fizice (regim aerohidric şi termic defectuos) cât şi de proprietăţile chimice (aciditate reidicată) şi biologice (conţinut scăzut de humus şi activitate microbiologică slabă) deficitare. Orizontul”Bt” (50-120 cm) are culoare galbenă în stare umedă.

Solurile brune eu-mezobazice. evapotranspiraţia potenţială este. structură poliedrică. fag-gorun. fag. Planosolurile cu reacţie acidă (pH< 6). bogate în calciu sau alte elemente bazice. de obicei. Pulmonaria. Piemonturilor Vestice. Răspândire. culoare deschisă (conţinut scăzut de humus). Tipul sol brun-eu-mezobazic se defineşte prin: orizont Bv având V ≥ 55 % şi cel puţin în partea superioară sau cel puţin în pete (în proporţie de peste 50 %). pete de oxidare şi reducere.Orizontul “Aow” are grosime de 20-25 cm. Orizontul “Btw” are grosime de 100-150 cm.9 C. deal. luturi. cel puţin în interiorul elementelor structurale. culoare brună gălbuie sau brun oliv cu pete brun gălbui şi/sau galben roşcate. S-au format în arealul pădurilor de gorun. în cadrul Carpaţilor Meridionali. Subcarpaţilor. structură prismatică. levigare şi debazificare slabă până la moderată şi printr-o acumulare de humus cu grad de saturaţie în baze ridicat. Podisului Transilvaniei. culori în nuanţe mai galbene decât 5YR cu valori şi crome ≥ 3. S-au format în condiţii de relief de munte. conglomerate. Câmpia din vestul şi nord-vestul ţării. Se întâlnesc pe suprafeţe relativ mici. Dobrogea de nord. la materialul în stare umedă. Indicii anuali de ariditate sunt cuprinşi între 34 şi 55.1. iar a temperaturii între 5 . fag-răşinoase. depozite de terasă.Profilul planosolurilor este asemănător cu cel al solurilor brune luvice sau a luvisolurilor albice cu care se asociază: Aow – Elw – Btw – C (planosol tipic) sau Aow-EaW – BtW (planosol albic). aluviuni. Fertilitatea scăzută a acestor soluri acide şi sărace în elemente nutritive face ca ele să fie folosite numai pentru păduri şi pajişti. de obicei. Măsurile ameliorative recomandate: desecare – drenaj. mai mică decât media precipitaţiilor. Podişului Getic. marne. Mercurialis. . Carpaţilor Orientali. CAPITOLUL XIV CLASA CAMBISOLURI Cuprinde solurile care au ca orizont de diagnostic un orizont B cambic şi prezintă următoarele tipuri: sol brun eu-mezobazic. materiale rezultate din alterarea a diferite roci metamorfice şi magmatice. Dentaria. Orizontul “Elw “ are grosime de 10-30 cm. se caracterizează printr-o alterare. sunt sărace în humus şi elemente nutritive.). Au evoluat pe roci. capacitate de schimb cationic fiind de 10 ÷ 25 me în orizontul “Aow” şi de 30-35 me în orizontul “Btw”.6 0 şi 8 0 . culoare cenuşiu deschisă cu pete roşcate.5. cu o bogată vegetaţie ierboasă neacidofilă (din genurile Allium. gresii. Media anuală a precipitaţiilor între 600 şi 1000 mm. Solificarea. sol roşu (terra rosa) şi sol brun acid. Podişului Moldovei. piemont. regimul hidric de tip percolativ. câmpii umede. podiş. fertilizarea şi amendarea cu CaCO3. Geranium etc. concreşiuni ferimanganice frecvente. argile. 14. Lamium. afânare adâncă. Caracterizarea condiţiilor şi a procesului de solificare.

sfeclă etc. argile rezultate din alterarea calcarelor şi a bauxitelor (care conţin cantităţi apreciabile de argilă şi oxizi şi hidroxizi de fier). culturi în benzi. Se datoreşte conţinutului ridicat de oxizi şi hidroxizi de fier nehidrataţi sau slab hidrataţi. îndeosebi. în Bv există un plus de argilă. hidrofizice şi de aeraţie bune şi nu prezintă. nediferenţiată pe profil.40 cm. cu microclimat mediteranean. Se întâlnesc pe suprafeţe mici şi numai în partea de vest şi sud-vest a ţării în Munţii Apuseni.150 cm. precum şi cele fizico-mecanice. Media anuală a precipitaţiilor peste 700 mm. hidrataţi sau slab hidrataţi. pete slabe de oxizi şi hidroxizi de fier. Restul proprietăţilor fizice. are culoare brună cu nuanţă gălbuie sau roşcată. cele de rocă reprezentată prin calcare şi/sau bauxite. Dintre condiţiile pedogenetice. aprovizionate cu substanţe nutritive şi activitate microbiologică relativ bună. fosfor. Solurile roşii (Terra rossa) Tipul de sol roşu se defineşte prin: orizont Bv având V ≥ 55 % şi. slab sau moderat dezvoltată. porumb. iar a temperaturii în jur de 90 C. La nivelul lui Bv. în general. În partea superioară a profilului se întâlnesc neoformaţii biogene obişnuite (coprolite. Vegetaţia de păduri este reprezentată de : Quercus cerris şi Quercus farnetto sau amestecuri cu Fagus silvatica. fizico-mecanice. potasiu şi gunoiul de grajd. caz în care apare necesară aplicarea unor măsuri de prevenire şi combatere a acestui fenomen dăunător (arături pe curbele de nivel. în partea inferioară. terra rossa este un sol relict. datorită migrării slabe de sus (fără a forma pelicule) sau rezultată prin alterare la acest nivel.Pedologie Alcătuirea profilului. Dintre îngrăşăminte.). culori în nuanţe de 5YR şi mai roşii cu valori şi crome ≥ 3.4 % humus (rezerva este de 60 .120 t/ha). au grad de saturaţie în baze ridicat (V % nu scade sub 55 şi poate urca până la 90 %). Uneori sunt supuse eroziunii. Solul brun eu-mezobazic tipic are următoarea formulă de profil: Ao-Bv-C. Caracterizarea condiţiilor şi a procesului de solificare. La baza profilului este situat orizontul C (materialul parental).). Conţin 2. de unde şi denumirea de terra rosa = sol roşu). Procesul caracteristic în formarea acestor soluri îl constituie rubefierea (colorarea în roşu. Au proprietăţi fizice. reacţie slab acidă neutră (pH este 6 până aproape de 7). proveniţi din materialul parental. uneori înlocuite cu pajişti.). terasări etc. Folosinţa lor este foarte variată: culturi de câmp (grâu. pajişti naturale şi păduri în regiunile montane. exces de apă. precum şi cel puţin în pete în proporţie de peste 50 %) în partea superioară. rezultate bune dau cele cu azot. 14. Fertilitate.2. caracteristice sunt. Răspândire. legume. lăcaşuri de larve etc. viţă de vie şi pomi în zonele de câmpie. cu nuanţă mediteraneană. Solificarea 107 . Orizontul Ao este gros de 10 . Munţii Banatului.5 la materialul în stare umedă. Orizontul Bv este gros de 20 . iar în Bv polidrică bine dezvoltată sau columnoid-prismatică slab dezvoltată. Solul brun eu-mezobazic are o textură de la mijlociu-grosieră până la fină. Structura este în Ao grăunţoasă. hidrofizice şi de aeraţie sunt favorabile. alcătuit predominant din acizi huminici. Uneori. deal-podiş-piemont. în perimetre adăpostite. Proprietăţi. floarea-soarelui. cartof. Podişul Mehedinţi. În ţara noastră.

alcătuit din argile provenite din alterarea calcarelor şi/sau a bauxitelor. Alcătuirea profilului. orz.1400 mm. Proprietăţi. moderat dezvoltată în Ao şi columnoid-prismatică în Bv. Tipul de sol brun acid se defineşte prin : orizont Bv având V < 55 % şi cel puţin în partea superioară culori cu valori şi crome ≥ 3. conglomerate. pe versanţi. Solul roşu are textură fină . molid-brad. Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Occidentali). Au evoluat pe diferite roci metamorfice şi eruptive sau materiale rezultate din acestea. atât acizii huminici. 14. având în partea inferioară şi cel puţin în pete în proporţie în pete de peste 50 % în partea superioară. meri. nediferenţiată pe profil. de asemenea. fag-răşinoase. Solurile brune acide. caracter de diagnostic. care au dus la formarea de orizont B cambic. păduri cu flora acidofilă (Oxalis acetosella. platforme. dar şi pe luturi. brun-roşiatică. îngrăşăminte minerale cu azot. îndeosebi la nivelul lui Bv. grâu. Caracterizarea condiţiilor şi a procesului de solificare. nisipuri.30 cm şi are o culoare. Urmează un Bv gros de 60 . Luzula luzuloides). Structura este grăunţoasă. aprovizionarea cu substanţe nutritive şi activitatea microbiologică relativ bună. floarea soarelui. În regiunile montane (Carpaţii Orientali. cel puţin în interiorul elementelor structurale. a indicelui de ariditate de 45 .3. se găseşte orizontul C. Vegetaţia nativă este reprezentată prin păduri de molid.150 cm. adesea. peri. Conţiutul de humus este de 3 . Se recomandă încorporarea de gunoi de grajd. Media anuală a precipitaţiilor de 800 . dar folosite şi în cultura plantelor de câmp (porumb. transformarea resturilor organice este anevoioasă. culoare roşie. au grad de saturaţie cu baze mijlociu (în jur de 70 %). Acest material parental particular constituie. se formează puţin humus propriu-zis (alcătuit predominant din acizi fulvici cu grad de saturaţie în baze mic) şi se acumulează. cartof etc. vegetaţiei cu caracter acidofil. Solurile roşii au o fertilitate mijlocie. adesea. pentru terra rossa. nuci).160 t/ha).se caracterizează prin manifestarea unor procese specifice de alterare. prin urmare.5 la materialul în stare umedă. Răspândire. prevenirea şi combaterea eroziunii etc. De obicei. executarea de lucrări care să ducă la o bună afânare a solului. Un astfel de Bv de culoare roşie se întâlneşte numai la aceste soluri. cât şi fulvici. rocile de formare a acestor soluri au caracter acid. cantităţi mari de materie organică în curs de humificare. Solul roşu tipic are profil Ao-Bv-C. În continuare. hidrofizice şi de aeraţie sunt puţin favorabile.80 (regim hidric percolativ repetat). S-au format în condiţii de relief montan. Datorită climatului umed şi răcoros. lăcaşuri de larve) şi pete slabe de oxizi şi hidroxizi de fier. de pajişti. rocilor sărace în baze. Orizontul Ao este gros de 20 . gresii. ovăz.60 C. este orizont de diagnostic pentru terra rossa. fosfor şi potasiu. cervotocine. Dechampsia fexuoza. Ca neoformaţii amintim: cele biogene (coprolite. Sunt ocupate de păduri. Alterarea este . în alcătuirea acestuia intră. Fertilitate. a temperaturii de 3 .) şi în pomicultură (pruni. Restul proprietăţilor fizice. terase etc. reacţia slab acidă (pH în jur de 6). precum şi cele fizico-mecanice.4 % (rezerva de 120 .

orizont Bv având V < 55 % şi. hidrofizice şi de aeraţie. iar în Bv poliedrică. CAPITOLUL XV CLASA UMBRISOLURI Această clasă înglobează solurile care au ca diagnostic un orizont A umbric şi orizontul subiacent având culori de orizont umbric. sunt folosite în silvicultură şi ca pajişti alpine. sunt puţin active din punct de vedere microbiologic şi slab aprovizionate cu substanţe nutritive. Clasa umbrisolurilor este nou introdusă în sistemul de clasificare a solurilor României. Solul brun acid are o textură de la mijlocie-grosieră la mijlocie.5 până la 20 .70 cm.300 t/ha în stratul 0 .). dar pot avea o cantitate mare de materie organică (împreună.) şi eventual. Coloizii minerali. predominant. deoarece alcătuiesc cu acizii humici.1. cervotocine cornevine etc. grad de saturaţie cu baze ≤ 55 şi este urmat de un orizont R (rocă dură) sau C (rocă afânată). andosol şi sol humicosilicatic. gunoirea. cel puţin în interiorul elementelor structurale).25 %. prin urmare. precum şi a celor fizico-mecanice. adesea sub 35. culori cu valori şi crome ≥ 3. Pentru îmbunătăţirea compoziţiei floristice şi ridicarea producţiei pajiştilor. pete slabe de oxizi şi hidroxizi de fier hidrataţi. hidroxizi de fier şi aluminiu etc. moderat dezvoltată.30 cm şi deschis la culoare (brun). Alcătuirea profilului. Restul proprietăţilor fizice. nu se deplasează practic din partea superioară. 200 . Solul brun acid tipic are profil Ao-Bv-C sau R. se recomandă: îngrăşarea prin târlire (mutarea periodică a locului de păşunat şi de odihnă a animalelor). complexe organo-minerale puţin mobile. desfăcuţi în componentele lor de bază (silice. de alterare şi nu a unui Bt. Orizontul Bv are grosimi de 20 .50 cm). cel puţin în parteaa 109 . Structura este în Ao grăunţoasă slab dezvoltată. Cuprinde următoarele tipuri de sol: sol negru acid. iar pH-ul sub 5). Fertilitate. 15. În partea superioară se găsesc neoformaţii biogene obişnuite (coprolite. fapt ce explică separarea unui orizont B cambic.5 la materialul în stare umedă. Orizontul Ao este gros de 10 . Fiind situate în zone montane. Tipul sol negru acid se defineşte prin: orizont Au cu crome ≤ 2 la materialul în stare umedă. aplicarea de îngrăşăminte cu azot. culoare brună cu nuanţe gălbui cel puţin în partea superioară. reprezentaţi prin hidroxizi de fier şi aluminiu. practic nu se formează argilă. Solurile brune acide au o fertilitate mai mică decât solurile brune cu mezobazice. Au un conţinut mic de humus propriu-zis. deşi reacţia solului este acidă. între 4 . rezervă foarte mare. cel puţin în partea superioară. nediferenţiată pe profil. la nivelul lui Bv. Solul brun acid nu prezintă pe profil neoformaţii specifice. silicaţii primari sunt. Solurile negre acide. incluziv în orizontul Bv (V % sub 55. sunt relativ favorabile. fosfor şi potasiu şi de amendamente calcaroase.Pedologie foarte intensă. Proprietăţi. prezintă grad de saturaţie cu baze şi pH scăzut.

a temperaturii de 3 . Proprietăţi. de obicei. nu se formează argilă şi. nisipuri. roci. mici depresiuni etc. Solul negru acid tipic are profil Au–Bv–C sau R. culori şi crome < 3. În continuare se găseşte.5 la materialul în stare umedă (adică. grăunţoasă. culori tot de orizont umbric). . 15. 200 . de alterare. nu se separă un Bt. brut şi acid (4 . Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Occidentali. cât şi în interiorul elementelor structurale. activitatea microbiologică şi aprovizionarea cu substanţe nutritive slabă. Restul proprietăţilor fizice. iar în Bv poliedrică. uneori sub 20). deci practic. cornevine etc. Sunt bogate în humus. uneori şi cu muşchi verzi şi Vaccinum myrtillus.superioară. fie un orizont R. în ambele cazuri slab-moderat dezvoltată. fie un orizont C. ci obişnuite: biogene în partea superioară (coprolite. Solul negru acid prezintă orizont Au.30 cm. gresii conglomerate. platforme.). cu floră acidofilă. prezintă un grad de saturaţie în baze scăzut.). Alterarea este foarte intensă. climă umedă şi răcoroasă. deci îndeosebi. Andosolurile. Solul negru acid are o textură de la mijlocie-grosieră până la fină. molid-brad. Răspândire.1400 mm. hidrice şi de aeraţie sunt relativ favorabile.5 la materialul în stare umedă. de culoare închisă (brun închisă până la negricioasă). deoarece coloizii de fier şi aluminiu eliberaţi prin alterare nu migrează (trecând sub formă de complexe organominerale puţin mobile). Solurile negre acide sunt asemănătoare celor brune acide atât sub aspectul nivelului de fertilitate cât şi al folosinţelor şi măsurilor de îmbunătăţire. vegetaţie de păduri de molid. cervotocine. în regiunile montane: Carpaţii Orientali. inclusiv în orizontul Bv (V % sub 55. rezervă foarte mare. atât pe feţele cât şi în interiorul elementelor structurale). culoare tot de orizont umbric (valori şi crome < 3. fag-răşinoase. nediferenţiată pe profil. Alcătuirea profilului. silicaţii primari sunt predominant desfăcuţi în componentele lor de bază (silice. cu media anuală a precipitaţiilor de 800 . orizont AC sau Bv având. Orizontul Bv este gros de 20 . Structura este în Au. atât pe feţele cât şi în interiorul elementelor structurale.).70 cm şi are cel puţin în partea lui superioară un grad de saturaţie în baze < 55. Se întâlnesc în aceleaşi areale cu solurile brune acide.2. acide. de oxizi şi hidroxizi de fier (sub formă de pete slab conturate la nivelul lui Bv). a indicelui de ariditate de 45 .50 cm). Fertilitate. precum şi cele fizico-mecanice. luturi. Tipul andosol se defineşte prin: orizont Au cu crome ≤ 2 la materialul în stare umedă. cel puţin în partea superioară culori cu valori şi crome < 3.80 (regim hidric percolativ repetat).300 t/ha în stratul 0 . reprezentate prin diferite roci metamorfice şi eruptive sau materiale rezultate din acestea.60 C. hidroxizi de fier şi aluminiu etc. Caracterizarea condiţiilor şi a procesului de solificare. Nu se formează nici orizont E. iar pH-ul sub 5. Se formează în condiţii de relief montan (versanţi.5 % până la peste 40 %. atât pe feţele. prin urmare. gros de 20 . Nu prezintă neoformaţii specifice.5 la materialul în stare umedă. ci un Bv.

fosfor şi potasiu şi aplicarea de amendamente calcaroase. Proprietăţi. adesea brut. sunt alcătuite din minerale (îndeosebi silicaţi) necristalizate. în arealul pădurilor de fag şi fag-molid. nu conţin alte neoformaţii decât cele biogene obişnuite (cornevine. au capacitate totală de schimb cationic foarte mare. culcuşuri de larve). inclusiv sub formă de tufuri şi cenuşi). fie un orizont R. Rocile magmatice piroclastice şi unele dintre ele efusive. se recomandă aplicarea de îngrăşăminte minerale cu azot. bazalte etc. adesea sub 20 şi pH 5 până la 4). Se întâlnesc în munţii vulcanici din Carpaţii Orientali şi Occidentali: Munţii Gutîi. trahite. Urmează un AC sau un AR. Andosolurile tipice au profil Au–AC sau AR–C sau R.. unde. dar şi în etajul subalpin (cu tufărişuri de Vaccinum myrtillus. Dintre condiţiile pedogenetice caracteristice sunt cele de material parental provenit din alterarea de roci eruptive efusive (dacite. Vaccinum vitis-idaea. Solurile humicosilicatice. 15. se găseşte fie un orizont C. pe seama cărora se formează materialele parentale ale andosolurilor. sunt puţin active microbiologic şi slab aprovizionate cu substanţe nutritive. este închis la culoare (crome≤ 2 la materialul în stare umedă) şi puternic debazificat. cu grad de saturaţie în baze scăzut. andezite. Juniperus sp. predominant formându-se materiale coloidale amorfe (allofane). iar a temperaturii de câteva grade Celsius.30 cm şi având cel puţin în prima parte culori cu valori şi crome < 3.30 cm. Specificul solificării în acest caz îl constituie formarea materialului amorf. De obicei. Alcătuirea profilului. Munţii Harghita. au şi fost studiate şi denumite ca atare (de la ando. Tipul de sol himicosilicatic se defineşte prin: orizont Au având crome ≤ 2 la materialul în stare umedă şi conţinând materie organică 111 . Orizontul superior. Andosolurile sunt ocupate de păduri sau de pajişti. În continuare. permeabilitate şi porozitate de aeraţie. grad de saturaţie cu baze şi pH mic (V % sub 55. gros de 20 . într-un climat foarte umed şi rece cu media anuală a precipitaţiilor peste 1000 mm. Caracterizarea condiţiilor şi a procesului de solificare. Conţin foarte mult humus (uneori peste 20 %) dar brut şi acid. Din alterarea unor astfel de roci nu mai rezultă decât în mică măsură materiale coloidale cristalizate. Munţii Călimani.3. de altfel. Munţii Ţibleşului. Andosolurile au o textură nediferenţiată pe profil. a acumulării intense de humus închis la culoare. Fertilitate. foarte mari. atât pe feţele cât şi pe interiorul elementelor structurale. Pentru îmbunătăţirea pajiştilor pe aceste soluri.Pedologie Răspândire. cervotocine.). Astfel de situaţii se întâlnesc în condiţii de relief montan vulcanic (cu altitudini cuprinde de obicei între 1200 şi 1800 m). Munţii Apuseni (Masivul Vlădeasa). Datorită materialului amorf prezintă capacitate de apă utilă. Munţii Gurghiului. gros de 20 . Astfel de soluri sunt foarte răspândite în Japonia. care în limba japoneză înseamnă sol de culoare închisă) cu semnificaţia de soluri închise formate pe roci vulcanice. sunt nestructurate sau cu structură grăunţoasă slab dezvoltată în Au şi în orizontul de tranziţie. Solificarea în cazul andosolurilor se caracterizează printr-o orientare în direcţia debazificării şi acidifierii puternice. regim hidric percolativ repetat.5 la materialul în stare umedă.

în alcătuirea căreia intră. versanţi. Vegetaţia este de etaj alpin sau subalpin. În cea mai mare parte a anului predomină temperaturile sub 00 C (din octombrie-noiembrie până în aprilie-mai).humificată segregabilă de partea minerală silicatică. prin frecare în mână. cel puţin în partea superioară. Vaccinium myrtillus şi Vaccinium uliginosum (afin). Substratul litologic fiind alcătuit din roci masive sau bine consolidate. Juniperus communis (enupăr) etc. Pinus mugo (jneapăn). se află fie roca dură R. La baza profilului. intrusive. fie rocă afânată C. Orizontul superior este fie un Au fie un Aou (deci tot umbric. porozitate de aeraţie mică etc. orizont AC. Solurile humicosilicatice tipice au profil Au sau Aou–AR sau AC–R sau C. permeabilitate foarte mică. Vaccinium vitis-idaea (merişor). de culoare închisă (crome ≤ 2 la materialul în stare umedă) şi conţinând materie organică humificată segregabilă de partea minerală silicatică (adică la uscare. de obicei scurt. dar tot de orizont umbric). adesea cu mult material scheletic şi o structură slab formată (agregate grăunţoase. partea minerală se separă de cea organică). suprafeţe plane sau depresionare etc. Prezintă capacitate de apă mică. culori cu valori şi crome < 3.40 C până aproape de -30 C. de culoare închisă). cel puţin în partea superioară. grosieră până la mijlocie. iar pHul până la 4). Climatul este foarte umed şi foarte rece. a temperaturilor de la 3 . Sub aspectul reliefului se întâlnesc în condiţii de munţii înalţi. de cele mai multe ori. dure. la altitudini de peste 1800 m. slab dezvoltate). pe culmi. media anuală a precipitaţiilor de la cca 1000 mm până la peste 1400 mm. Nardus stricta (ţepoşica sau părul porcului). ca Salix herbacea şi Salix reticulata (sălcii pitice). a indicelui de ariditate de la cca 100 până la aproape 200. conglomerate.10 %. metamorfice. În Carpaţii Meridionali. gresii etc. acide ori intermediare (eruptive. . Răspândire. AR sau Bv având. iar materialul mineral al solului este reprezentat predominant prin particule grosiere şi fragmente de rocă. culori cu valori şi crome < 3. în ambele cazuri având.5 la materialul în stare umedă. se formează cantităţi mici de humus (acid. Alcătuirea profilului şi proprietăţi. prezintă grad de saturaţie cu baze şi pH scăzut (V % poate coborî până la 5 . Loisteuria procumbens (azalee). care este. Solificarea prezintă şi ea anumite particularităţi. Profilul nu conţine neoformaţii specifice.5 la materialul în stare umedă (deci culori mai puţin închise decât Au. Caracterizarea condiţiilor şi a procesului de solificare. dar subţire). dar se acumulează cantităţi mari de resturi organice aflate în diferite grade de transformare. Sunt foarte bogate în materie organică (peste 20 %) dar sărace în humus propriu-zis şi substanţe nutritive (deşi rezerva de materie organică este extrem de mare 300 . se formează un profil scurt. Festuca rubra (păiuş roşu). S-au format pe roci dure. în etajul pajiştilor alpine şi etajul subalpin. Festuca supina (păruşca alpină). Carex curvula (rogoz alpin).) sau materiale rezultate din alterarea acestora. rufărişuri de arbuşti. Humificarea este slabă. Solurile humicoslicatice au o textură nediferenţială pe profil. În continuare se găseşte fie un AR fie un AC.500 t/ha.

gresii. Orizontul “O” este alcătuit din humus de tip “moder” de culoare neagră (la umed) sau cenuşie (la uscat). culoare roşietică. textură luto-nisipoasă. pe platforme şi versanţi muntoşi slabi înclinaţi cu expoziţie nordică şi altitudini de 1200-1800 m. şisturi sericitoase. jnepeni şi de specii ierboase: Luzula luzuloides. în zona făgetelor. culoare brun cenuşie închisă (la umed).a. Se recomandă: îngrăşarea prin târlire. Nu se formează un orizont eluvial vizibil cu ochiul liber. efectuarea de supraînsămânţări cu specii valoroase etc.Pedologie Fertilitate. Solul brun feriiluvial (PB) cunoscut sub denumirea de “sol brun podzolic” sau “podzolic brun” are ca orizont diagnostic un “Bs” situat sub orizontul “Au”. structură poliedrică subangulară slab dezvoltată. textură mijlociu-grosieră. fosfor şi potasiu şi de amendamente calcaroase (în situaţiile în care reacţia este prea acidă). micaşisturi. 16. încorporarea de îngrăşăminte cu azot. Solurile brune feriiluviale prezintă următoarea succesiune de orizonturi: O-Aou-Bs-C.000 ha. cu temperaturi medii anuale de 3-5ºC şi precipitaţii mediii anuale de 850-1200 mm. insular. rezultând humus alcătuit predominant din acizi fulvici foarte solubili şi prin alterarea foarte puternică a materialului parental în urma căreia s-au format oxizi şi hidroxizi de aluminiu şi fier şi. structură poliedrică subangulară mică.) iar vegetaţia caracteristică este reprezentată de conifere. predominant în regiunea montană superioară (subzona molidului şi subzona alpină inferioară) şi. compuşi care în parte au fost eluvionaţi şi depuşi la nivelul orizontului “Bs”.1. 113 . CAPITOLUL XVI CLASA SPODOSOLURILOR Spodosolurile sunt reprezentate prin soluri brune feriiluviale şi podzoluri care au ca orizont diagnostic orizontul Bspodic (Bs) caracterizat prin acumularea hidroxizilor de fier şi aluminiu care imprimă orizontului o culoare portocalie în condiţiile în care se acumulează şi humus se formează un orizont humico-feriiluvial “Bhs” de culoare cafenie. Este răspândit pe o suprafaţă de 960. întreţinerea păşunilor prin grăpări şi scarificări periodice. Vaccinum vitis idea (Merişorul). granodiorite. Rocile pe care se formează acest tip de sol sunt acide (granite. conglomerate. Vaccinum mirtyllus (Afinul). Oxalis acetosella (Măcrişul iepurelui). Solurile humicosilicatice au o fertilitate foarte scăzută şi sunt folosite ca păşuni şi fâneţe naturale. aplicarea de gunoi de grajd (care contribuie şi la intensificarea activităţii microbiologice şi deci la mobilizarea substanţelor nutritive din rezerva solului). Orizontul “Aou” are grosime de 5-15 cm. Orizontul “Bs” are grosime de 20-75 cm. ş. grăunţi de cuarţ fără peliculă coloidală. este foarte friabil în stare umedă. Solul brun feriiluvial s-a fomat prin humificarea materiei organice acide.

“podzol humicoferiiluvial” sau “podzol de distrucţie” şi se defineşte printr-un orizont humicoferiiluvial (“Bhs”) sau orizont iluvial spodic (“Bs”). Pentru ameliorarea lor se recomandă aplicarea amendamentelor calcaroase. Orizontul “Bhs” are grosime de 60-70 cm. Vaccinium myrtilus (Afinul). Alcătuirea profilului este următoarea: O-Au-Es-Bhs-R sau C. conglomeratele) cu o vegetaţie de pădure (molid şi pin) alături de o vegetaţie ierboasă reprezentată de Luzula silvatica.8÷ 0. culoare cafenie. “târlirea”. fertilizare organică şi minerală. urmate de supraînsămânţare pajiştilor. permeabilitate bună pentru apă şi aer. uşor cimentat. Podzolul ocupă o suprafaţă de circa 270. aciditate ridicată (H+=0.2. la altitudini de 1900-2200 m (în Carpaţii Meridionali) şi de 1400-1500 m (în Carpaţii Orientali) în condiţiile unui climat umed şi rece cu precipitaţii medii anuale de 800-1400 mm. textură grosieră. subzona alpină inferioară. formează complexe de tip “chelat” cu fier şi aluminiu favorizând translocarea şi precipitarea acestor compuşi în orizontul B. conţine material organic brut şi este foarte friabil. culoare brună foarte închisă.Solurile brune feriiluviale au textură mijlociu grosieră (conţinut de argilă = 8-20%) nediferenţiată pe profil. structură slab dezvoltată. 16. Vaccinium vitis idea (merişorul). foarte friabil în stare umedă. Orizontul “R” este roca de solificare. formează o pâslă deasă care absoarbe şi reţine apa menţinând solul umed. Podzolul (PB) este cunoscut sub denumirea de “podzol primar”. Afinişurile (pâlcurile de afin) în care plantele sunt foarte dese şi înfing în pământ rădăcini bine dezvoltate. grosieră-mijlocie. Orizontul “O” este un orizont organic cu humus brut sau cu humus hidromorf. Podzolul are o textură grosieră sau mijlociu-grosieră (argilă<20%. Fertilitatea acestor soluri este scăzută fapt pentru care ele sunt folosite numai pentru plantaţii silvice ori ca pajişti naturale. Orizontul “Au” sau “Aou” are grosime de 5-20 cm. nisip>60%). slab scheletic. foarte puţin pietriş. bine diferenţiate după culoare: trecerea între orizonturi este netă. Profilul acestui tip de sol cuprinde orizonturi subţiri. trecere netă. structură slab dezvoltată. prin descompunerea materiei organice. Podzolul a evoluat pe roci de solificare acide cu un conţinut ridicat de SiO 2 şi minerale leucocrate deschise la culoare (granitele. conţinut ridicat de humus . cuarţitele. Procesul de alterare a părţii minerale este foarte intens: nu se formează minerale argiloase. permeabilitate bună pentru apă şi aer.000 ha şi este răspândit în zona montană superioară. foarte friabil şi slab scheletic. temperaturi medii anuale de 2-6ºC şi regim hidric percolativ repetat (apa străbate în mod repetat profilul de sol). conţinut ridicat de humus (48% în orizontul “Aou”). reacţie puternic acidă (pH<5). Nardus stricta (Ţăpoşica). culoare cenuşie. este nestructurat. este nestructurat. gradul de saturaţie în baze este scăzut (10-45%). textură mai grosieră decât orizontul supraiacent. capacitate de schimb cationic de 30-40 me/100 g sol (orizontul “Aou”). rezultă produse organice intermediare şi acizi humici solubili cum ar fi acizi fulvici. Aceşti acizi determină acidifierea solului.9 T). Orizontul “Es” are grosime de 8-15 cm. În condiţiile climatului umed şi rece şi a vegetaţiei acidofile (cu conţinut scăzut de azot şi calciu şi ridicat de lignină şi ceruri). gresiile de Kliwa.

(Rogozul) .Pedologie brut şi scăzut de humus coloidal. capacitate de schimb cationic de 15-60 me/100g sol (orizontul “Au”). Procesele pedogenetice care au loc în aceste soluri sunt: a) procesele de oxidoreducere care modifică mobilitatea unor constituenţi (compuşi de fier şi mangan) şi redistribuirea acestora pe profil. Aceste soluri au fertilitate foarte scăzută. (Coada vulpii). în condiţii de climă caracterizată prin temperaturi medii anuale de 7-11oC şi precipitaţii medii anuale de 400-700 mm. textură variată în funcţie de alcătuirea granulometrică a materialului parental. Lăcoviştile s-au format pe materiale parentale de origine fluviatilă. Profilul lăcoviştilor tipice prezintă următoarea succesiune a orizonturilor: Am – AGo – Gr. albăstrui. fluvio-lacustră sau eoliană având o textură grosieră mijlocie sau fină şi un complex adsorbtiv saturat predominant cu ioni de Ca2+. dar numai după corectarea reacţiei puternic acide (prin amendarea cu calcar) şi fertilizarea adecvată. aprovizionare slabă în elemente nutritive. mai ales în jurul centrelor populate. Clasa solurilor hidromorfe cuprinde următoarele tipuri: Lăcoviştile. situată la mică adâncime (1-2 m) determină procesele de gleizare. Sunt folosite şi pentru culturi agricole. pot avea utilizare silvică (păduri de molid) sau ca pajişti.000 ha fiind răspândite în câmpii.3).1. reacţie puternic acidă (pH= 3. Excesul de apă crează condiţii de anaerobioză determinând intensificarea proceselor de reducere compuşilor de fier şi mangan din sol. 17.6÷ 5. Agrostis sp. Apa freatică. Carex sp. cu precădere pe terase şi lunci unde apa freatică este situată la mică adâncime (1-2 m). structură 115 . şesuri aluviale slab drenate. Solul pseudogleic şi Solul negru clinohidromorf. În aceste condiţii s-au format orizonturile gleice (“Gr” şi Go”) sau pseudogleice (“W” şi “w”) evidenţiate morfologic prin coloritul mozaicat unde culorile de reducere (vineţii. culoare neagră sau brun închisă. Typha sp. şi b) procesele de bioacumulare intensă datorate activităţii biologice anaerobe care determină o mineralizare mai slabă a materiei organice şi creşterea conţinutului de humus de tip mull calcic. grad de saturaţie în baze de 5-40%. Vegetaţia naturală de fâneaţă sau fâneaţă-mlaştină este alcătuită din specii de ierburi abundente ca: Alopecurus sp. Ea are conţinut ridicat de bicarbonat de calciu asociat uneori cu săruri uşor solubile. CAPITOLUL XVII CLASA SOLURILOR HIDROMORFE În această clasă sunt cuprinse solurile care s-au format şi au evoluat în condiţii de exces de umiditate freatică şi/sau pluvială. (Iarba câmpului). Solul gleic. Juncus sp. (Papura). Orizontul “Am” are o grosime de 30-60 cm. În România lăcoviştile ocupă o suprafaţă de circa 355. gălbui). Lăcoviştile (LC)sunt soluri freatic hidromorfe ce se definesc prin prezenţa orizontului “Gr” a cărui limită superioară se află în primii 125 cm şi a orizontului “Am” de culoare închisă având crome mai mici sau egale cu 2 la materialul în stare umedă. verzui) alternează cu cele de oxidare (ruginii. (Pipirigul).

2.3) dacă este prezent carbonatul de calciu. Carex sp.000 ha fiind răspândite dispersat în arealele răcoroase ale zonei forestiere pe forme de relief joase. absenţa carbonatului de calciu şi complex adsorbtiv slab saturat cu cationi bazici. Complexul adsorbtiv este saturat predominant cu cationi bazici iar conţinutul acestora se măreşte odată cu creşterea conţinutului de humus şi argilă. depresiunile Baia Mare.granulară sau poliedrică şi frecvente pete ferimanganice.5. Acest orizont prezintă frecvente acumulări de carbonat de calciu sub formă de pete şi concreţiuni .2÷8. în condiţiile unei clime mai răcoroase decât la lăcovişti. afânare şi încălzire. (Iarba câmpului). în general textură fină fiind considerate soluri grele şi reci. Ameliorarea acestor soluri se poate realiza prin desecare şi drenaj şi prin arături adânci pentru îmbunătăţirea condiţiilor de aeraţie. Lăcoviştile sunt bine aprovizionate cu humus (4-8%) şi au o reacţie neutră (pH =6.2) sau slab alcalină (pH= 7. lăcoviştile pot fi cultivate cu cereale. Permeabilitatea pentru apă şi aer este scăzută din cauza texturii fine şi a structurii poliedrice. Orizontul “AGo” are o grosime de 20-40 cm. legume şi plante furajere dar sunt contraindicate pentru plantaţii de vii şi pomi. câmpii.8÷7. culoare cenuşie cu pete vineţii. Solurile Gleice (CG) sunt soluri freatic hidromorfe cunoscute şi sub denumirea de “lăcovişti cenuşii” sau “lăcovişti acide” şi se definesc prin orizont “Gr” a cărei limită superioară este în primii 125 cm şi orizont “A0” de culori deschise cu valori şi crome > 3. la material în stare umedă. cu conţinut scăzut de bicarbonat de calciu) este situată la adâncimi de 1-2 m. În aceste soluri apa freatică (nemineralizată. Ulmus foliaceae (Ulmul). proporţia culorilor de reducere fiind mai mare de 50%. Vegetaţia ce se dezvoltă pe solurile Gleice este reprezentată de specii ierboase mezohidrofile (cu cerinţe mijlocii faţă de apă) sau hidrofile (plante de mlaştină) : Agrostis sp. Haţeg. luncile neinundabile ale râurilor interioare. lunci. Faptul că materialul parental este sărac în elemente bazice şi apele freatice au un conţinut scăzut de . Câmpia de divagare a Crişurilor. Solurile gleice sunt răspândite în zone cu climă răcoroasă şi umedă (temperaturi medii anuale mai mici de 6-7oC şi precipitaţii medii anuale mai mari de 700 mm) fiind formate pe un material parental reprezentat de depozite fluviatile şi lacustre caracterizate prin textură grosieră până la fină. Beiuş. Lăcoviştile au. (Rogozul) etc. Fertilitatea potenţială ridicată a lăcoviştilor nu poate fi valorificată din cauza regimului aerohidric defectuos şi de aceea ele sunt folosite doar pentru fâneţe. procesele de reducere sunt mai intense iar cele de bioacumulare de intensitate mai slabă. 17. Ameliorate. Festuca pratensis (Păiuşul de livadă). dar şi unele specii forestiere cum ar fi: Quercus robur (Stejarul). Fraxinus excelsior (Frasinul). depresiuni intramontane şi extramontane cum ar fi: Câmpia joasă a Someşului. Orizontul “Gr” are colorit uniform (cenuşiuverzui) sau aspect mozaicat. datorită manifestării prelungite a excesului de umiditate freatică. Făgăraş. brune ruginii şi ruginii gălbui. datorită alternaţiei proceselor de oxidare şi reducere. În România solurile Gleice ocupă o suprafaţă de circa 240.

îşi are la origine apa pluvială infiltrată vertical. culoare brun cenuşiu deschisă cu frecvente pete (16-50%) ruginii şi vineţii. Solurile gleice au frecvent. orizont “Go” în primii 200 cm. Aceste soluri sunt folosite pentru fâneţe cu productivitate slabă. Lotus corniculatus (Ghizdeiul) Juncus sp. Orizontul “AG0” are o grosime de 20-40 cm. Solurile negre clinohidromorfe (NF) sunt cunoscute şi sub denumiri: soluri negre de fâneaţă umedă.Pedologie bicarbonat de calciu determină formarea unei cantităţi mai mici de humus acid alcătuit predominant din acizi fluvici.000 ha în treimea inferioară a versanţilor. textură luto-argiloasă. Podişul Sucevei). Dealurile subcarpatice. culoare brună cenuşie sau cenuşie. prezintă concreţiuni ferimaganice frecvente. structură granulară slab dezvoltată.5 la umed) cel puţin în partea superioară. pseudogleizarea moderată a orizonturilor “A” şi “B”. porumb. depuneri frecvente de compuşi de fier şi mangan sub formă de pete şi concreţiuni.3. (Pipirigul). nediferenţiată pe profil. Conţinutul scăzut de humus (2-3%) şi de elemente nutritive. Vegetaţia: plante de fâneaţă. culoare negricioasă.fină. Dealurile vestice.Se formează în condiţii de precipitaţii medii anuale de 630-700 mm. orizont “B” (crome <3. (Rogozul). Spre deosebire de lăcovişti. Ameliorarea solurilor gleice se poate face prin lucrări de desecare – drenaj (pentru coborârea nivelului freatic) administrarea de amendamente calcaroase (pentru neutralizarea reacţiei acide) administrarea îngrăşămintelor organice şi minerale. textură mijlociu – fină. este slab structurat. Profilul solului gleic prezintă următoarea succesiune: A0 . structură găunţoasă 117 . marne argiloase sau marne bogate în carbonaţi de calciu. nu conţine carbonat de calciu. Excesul de umiditate – factor principal în formarea acestor soluri . Material parental: depozite deluvio-coluviale cu textură mijlocie fină care acoperă argile marnoase. 17. Succesiunea orizonturilor pedogenetice :Amw – BvwG – C. compact. textură mijlociu .5-9oC şi cu evapotranspiraţie medie anuală de 620 mm. Orizontul “Amw”: grosime 30-50 cm. Ele se definesc printr-un orizont “Am” de culoare închisă (crome <2 la umed). textură mijlocie sau fină. Procesele pedogenetice: bioacumularea intensă de humus tip mul calcic. Orizontul “Gr” are colorit uniform sau mozaicat în funcţie de durata de manifestare a excesului de umiditate temporar prelungită sau permanentă. curgerile laterale şi scurgerile de pe pante. Orizontul “A0” are o grosime de 15-25 cm. sunt slab structurate. Trifolium repens (Trifoiul alb). reacţia acidă (pH<6) şi gradul de saturaţie în baze scăzut. reci şi se lucrează greu (intervalul optim de umiditate pentru efectuarea lucrărilor este mic). În consecinţă se formează orizontul “A0” de culoare bruncenuşie. Carex sp. plante de nutreţ. compacte. gleizarea moderată . temperatură medie anuală de 8.orizontului “B”. După ameliorare ele se pot cultiva cu grâu. mezohidrofile şi hidrofile cum ar fi Poa pratensis (Firuţa). determină diminuarea fertilităţii potenţiale a solului. Sunt răspândite pe circa 70. soluri negre argiloase foarte humifiere.AG0– Gr . nu se recomandă pentru plantaţii de vii şi pomi. orizont “w” în primii 50 cm.

textură mijlociu . După ameliorare aceste soluri pot fi cultivate cu plante de nutreţ şi cereale. Baia Mare. bogat în carbonaţi de calciu. Vegetaţia naturală sub care s-au format aceste soluri este reprezentată de specii lemnoase cum ar fi: Quercus petraea. reacţia slab acidă până la slab alcalină (pH = 6÷8. Conţinutul de humus este cuprins între 4-8%. modelarea în benzi cu coame. capacitatea de schimb cationic este mare (27 ÷ 50 me/100 g sol). gradul ridicat de compactare şi excesul de umiditate. pericarpatice şi subcarpatice (Depresiunile Braşov. Rădăuţi etc. concentraţia de CO2 se măreşte atingând niveluri critice. Podişul Someşan. Orizontul “C”: material parental argilos. floarea soarelui. precipitaţii anuale mai mari de 600 mm şi cu un indice de ariditate mai mare de 28. (rogozul). Solurile Pseudogleice sunt soluri hidromorfe cunoscute şi sub denumirea de soluri “Stagnogleice”. pe cel puţin 50 cm. porumbul. (iarba câmpului).000 ha situată pe terenurile plane de pe platourile şi terasele dealurilor şi podişurilor (Piemontul Getic. Solurile Pseudogleice sunt răspândite în zone cu temperaturi anuale de 6-9 oC. S-au format sub influenţa excesului de umiditate pluvială. în aceste condiţii are loc formarea metanului care este foarte toxic pentru plante. separaţiuni ferimanganice mici.4. Piemonturile vestice. Solurile negre clinohidromorfe. culoare închisă cu pete de oxidare şi reducere. Quercus fraineto asociate cu speciile ierboase de Juncus sp. se lucrează greu.glomerulară bine dezvoltată. Orizontul “BvwG”: grosime 40-60 cm. Materialul parental are textură fină sau mijlocie este constituit din argile care nu conţin Ca CO3 şi din depozite loessoide. se formează compuşi ferici de culoare roşiatică. aceste soluri sunt ocupate cu păşuni. structură poliedrică angulară. Aceste soluri prezintă orizont diagnostic “W” cu limita superioară până la 0. Măsuri de ameliorare: desecare – drenaj. Stagnarea prelungită (noiembrie – iunie) a apei determină procese de reducere intensă a compuşilor de fier şi mangan precum şi descompunerea şi humificarea materiei organice în condiţii anaerobe. astfel că. . fertilizarea organică şi minerală. 17. orizontul p seudogleic căpătând un aspect marmorat. având un regim termic şi aerohidric defectuos. perioada optimă de efectuare a lucrărilor este scurtă. (pipirigul) Carex sp. Zarand. Haţeg. fâneţe sau unele specii cultivate cum ar fi grâul. Făgăraş. combaterea eroziunii şi alunecărilor de teren. ovăzul. excese care se manifestă încă din primii 50 cm deasupra unui orizont impermeabil sau cu permeabilitate scăzută. Podişul Sucevei) şi pe terenurile plane sau slab înclinate ale depresiunilor intracarpatice.5 m adâncime care este grefat pe un orizont “A” sau “E” şi.Ele ocupă o suprafaţă de circa 100. gradul de saturaţie în baze mai mare de 70%. pe un orizont “B”. Agrostis sp. Factorii limitativi ai fertilităţii solurilor negre clinohidromorfe sunt: textura fină.fină. Apa stagnantă din partea superioară a profilului împiedică primenirea aerului din sol cu cel atmosferic. nu se recomandă pentru vii şi pomi. În sezonul uscat (2-3 luni pe an) au loc procese de oxidare.3).). Relieful reprezentat prin terenuri plane şi microdepresiuni cu drenaj slab nu permite scurgerea apei la suprafaţa solului sau prin sol fapt ce favorizează stagnarea acesteia în profilul solului.

În perioadele ploioase se înregistrează exces de umiditate. Balta Albă. Orizontul “C” reprezintă materialul parental pe care s-a format solul. După ameliorare. Cricovul Sărat. Solurile pseudogleice sunt utilizate pentru păşuni şi fâneţe naturale cu ierburi care au valoare nutritivă redusă. pe văile unor râuri din Câmpia Transilvaniei. Fundata. Solonceacurile Tipul solonceac se defineşte prin prezenţa unui orizont salic (sa) situat în primii 20 cm ai profilului. Orizontul “A0W” are o grosime de 10-20 cm. Plopul. culoare brună cenuşie cu numeroase pete cenuşii verzui şi ruginii (6-50%).Pedologie Profilul solurilor pseudogleice prezintă următoarea succesiune a orizonturilor: A0w – A0W – BW – C.Bahlui).fină sau fină. Orizontul “BW” are o grosime de 70-100 cm. în jurul lacurilor sărate Strachina. amendarea cu amendamente calcaroase pentru neutralizarea acidităţii active. Solonceacurile. Movila Miresii. se găsesc disiminate într-un areal foarte larg. textură mijlocie .a. solurile pseudogleice pot fi cultivate cu cereale. în Câmpia Moldovei (Jijia . culoare cenuşie cu pete cenuşiu verzui şi ruginii frecvente (> 50%). fertilizarea organică şi minerală. structură granulară. Speciile forestiere reprezentate de stejar. Solurile pseudogleice sunt soluri compacte.2-2%) şi substanţe nutritive.Bega.5-7). Ianca.fină sau fină. întâlnindu-se în porţiunile joase ale Câmpiei Brăilei. în câmpia subcolinară Mizil Stîlpu. Călmăţui. pe Valea Carasu 119 . Răspândire. în luncile şi în apropierea râurilor Ialomiţa. Caractere de salinizare sau chiar salice. Crişul Alb . precum şi de alcalizare sau chiar natrice. 18. slab aprovizionate cu humus (1. determinând separarea de subtipuri salinizate şi/sau alcalizate. Orizontul “A0w” are o grosime de 10-15 cm. CAPITOLUL XVIII CLASA SOLURILOR HALOMORFE Această clasă înglobează solurile care au ca diagnostic un orizont sa (salic) sau na (natric) şi cuprinde tipurile solonceac şi soloneţ. poliedrică angulară sau subangulară şi numeroase pete şi concreţiuni ferimanganice.. grele şi reci cu o textură luto-argiloasă. cu reacţie moderat sau slab acidă (pH 5. se întâlnesc şi la alte multe tipuri de sol. în lunca Prutului şi Bârladului. în lunca şi Delta Dunării. cer.Crişul Negru. iar în perioadele secetoase apa se pierde prin evapotranspiraţie în scurt timp deoarece rezerva de apă înmagazinată în sol este redusă. aspect marmorat cu frecvente pete de reducere (>50%) şi concreţiuni ferimanganice. textură mijlociu . ş. cu valori ale gradului de saturaţie în baze cprinse între 60 şi 80%. structură poliedrică şi frecvente concreţiuni ferimanganice. în Câmpia de Vest. plop aparţin clasei inferioare şi mai rar celei de producţie mijlocie. cu regim aerohidric defectuos. plante de nutreţ. Lacul Sărat etc.1.Mureş şi Mureş . pe interfluviile Crişul Repede . modelarea în benzi cu coame. Măsurile de ameliorare a acestor soluri sunt: lucrările de desecare-drenaj. Buzău şi Siretul inferior. aparţinând altor clase. împreună cu soloneţurle şi celelalte soluri afectate de salinizare şi/sau alcalizare. structură poliedrică sau prismatică.

1.5 . cum sunt Salicornia herbacea. Techirghiol) etc. luturi şi nisipuri salifere) sau rezultate din dezagregarea rocilor compacte salifere (cum sunt.20 cm. În astfel de situaţii.7 . se mai poate datora şi exploatării neraţionale de către om a unor terenuri. terase. Sinoe. Adesea solonceacurilor evoluate dintr-un început pe depozite salifere.3. iar sărurile conţinute se depun. Arthemisia salina etc. Solonceacurile tipice au profile Aosa–AC–C sau Aosa–AGo. Caracterul esenţial de diagnostic al acestor soluri îl constituie orizontul sa. cele de sare gemă). Salinizarea este determinată şi de apele mării. li se adaugă şi cele formate tot pe astfel de roci. În condiţiile ţării noastre. parte din sărurile conţinute de acestea se depun şi se acumulează an de an. lunci. argile. însă ocupate cu plante specifice de sărături. Cea mai mare parte a solonceacurilor din ţara noastră s-au format însă sub influenţa pânzelor freatice mineralizate (bogate în săruri solubile) şi aflate la adâncime mică (regim hidric exsudativ). iar mineralizarea corespunzătoare se numeşte mineralizare critică.9 m şi respectiv 0.8 g/l.). în lunci etc. ori formate sub influenţa apelor sărate ale izvoarelor de coastă ale scurgerilor de suprafaţă etc.(Dobrogea). care nu acoperă terenul decât în parte. dar şi al pădurilor. umedă. care trebuie să fie situat în primii 20 cm ai profilului şi să aibă cel puţin 10 cm grosime. levigarea nu izbuteşte să îndepărteze total sărurile solubile.1. Dintre condiţiile de formare. prezenţa sărurilor solubile în cantitate mare se datoreşte materialelor parentale reprezentate prin depozite salifere (marne. se găsesc. prin procese de eroziune şi alunecare sau cărate şi depuse pe versanţi. iar pentru zona de pădure < 1 m şi respectiv 0. Salsola soda. deci formarea de soluri salinizate sau chiar solonceacuri. Sueda maritima. frecvent rămânând porţiuni goale denumite popular chelituri.5 . În ce priveşte vegetaţia. de depunerea la suprafaţa solului a pulberilor de săruri aflate în stropii de apă rezultaţi prin spargerea valurilor şi antrenaţi de către vânt (aşa-numitul fenomen de impulverizaţie) etc. caracteristice sunt cele care determină acumularea de săruri solubile. Adâncimea maximă de la care apele freatice mineralizate pot duce la formarea de solonceacuri poartă denumirea de adâncime critică. proces cunoscut sub denumirea de sărăturare sau salinizare secundară. adâncimea critică şi mineralizarea critică sunt: pentru zona de stepă de 2.0 g/l.1. Smeica.5 .5 %). Se formează pe unităţi joase de relief (câmpii. crovuri etc. la poalele acestora. Orizontul superior. Acumularea de săruri solubile. Babadag. Taşaul. De exemplu. în zona litoralului Mării Negre. Apa din pânzele freatice mineralizate şi aflate la adâncime mică urcă prin capilaritate până la suprafaţa solului. prin irigarea unor soluri nesărăturate cu ape mineralizate. Alcătuirea profilului. Goloviţa. În unele cazuri. Pentru ca pânzele freatice să ducă la formarea de solonceacuri trebuie să depăşească un anumit grad de mineralizare şi să nu depăşească o anumită adâncime. de exemplu.0. deschis la culoare şi gros de 10 .3. lagunelor şi lacurilor sărate.2 g/l. chiar şi în condiţii de climă.8 . pentru zona de silvostepă de 1. aici se evaporă. de apele de revărsare sau de infiltraţie laterală.5 m şi respectiv 1. dar ajunse la zi ulterior. Caracterizarea condiţiilor şi a procesului de solificare.. În continuarea orizontului Aosa se . parte din acestea rămânând la suprafaţă sau în partea superioară a solului. pe văile cu deschidere spre mare şi în preajma lagunelor (Razelm. îndeosebi în arealul stepei şi silvostepei. este un orizont de acumulare slabă a humusului şi puternică a sărurilor solubile (peste 1 .

urmat de orizontul C. pseudomicelii).5 %. Proprietăţi. de la grosieră la fină. Din punct de vedere al proprietăţilor chimice. Sunt nestructurate sau prezintă agregate grăunţoase. coborârea nivelului apelor freatice prin drenaj. decât a celor de Na+).2. Reacţia este alcalină. fosfogips etc. pentru a opri reurcarea sărurilor solubile spre suprafaţă (în cazurile în care solonceacurile se datoresc prezenţei apelor freatice mineralizate la adâncime mică). fie un orizont AC. pungi sau cuiburi. îndeosebi de sodiu şi mai ales sub formă de cloruri şi sulfaţi. Răspândire. care. conţinutului ridicat de săruri solubile.8. iarbă de Sudan) etc. înseamnă că sunt prezenţi şi carbonaţii de calciu şi magneziu şi deci şi neoformaţii ale acestora (eflorescenţe. climă şi vegetaţie sunt identice sau asemănătoare cu ale solonceacurilor. principala caracteristică a solonceacurilor o constituie prezenţa în orizontul superior a unei cantităţi mari de săruri solubile.. Datorită. îndeosebi. slab dezvoltate. rocă. Solonceacurile au o textură variată. adică slabă) şi substanţe nutritive şi foarte puţin active din punct de vedere microbiologic. solul devenind mocirlos.Pedologie găseşte. În cazul solonceacurilor aflate sub influenţa apelor freatice se găsesc şi neoformaţii de oxizi şi hidroxizi de fier. încorporarea de îngrăşăminte organice şi minerale. chimice şi biologice. rezerva este de 60 . Ameliorarea solonceacurilor. 18. fie un orizont AGo. Având săruri libere. Condiţiile generale de relief.120 t/ha.5. cultivarea de plante mai rezistente la salinizare (orez. în vederea levigării în adâncime a sărurilor. de cele mai multe ori mijlocie sau fină. amendamente cu gips. în contact cu apa. Caracterizarea condiţiilor şi a procesului de solificare. de a normaliza componenţa cationică şi de a îmbunătăţi proprietăţile fizice. cu scopul de a împiedica evoluţia spre soloneţuri. Solonceacurile tipice sunt sărace în humus (1 2 %. Pentru ca un sol să fie încadrat la solonceac trebuie să conţină cel puţin 1 % săruri solubile. Soloneţurile. o pondere mai însemnată decât la solurile nesalinizate o au cei de Na+. Fertilitate. dacă este sulfuric.3 . îndeosebi sub formă de pete mai ales la nivelul orizontului AGo. iar adesea şi datorită gleizării. În general. aceste soluri neameliorate nu pot fi folosie în cultura plantelor. este necesară aplicarea unei agrotehnici adecvate. în rândul cărora. nu asigură plantelor condiţii bune în ce priveşte apa şi aerul. din cauza nestructurării şi a conţinutului ridicat de săruri solubile (care face ca presiunea osmotică a soluţiei de sol să fie ridicată). după cum solul se află sau nu sub influenţa apelor freatice. Soloneţurile sunt răspândite împreună cu solonceacurile. Tipul soloneţ se defineşte prin prezenţa unui orizont na situat în primii 20 cm sau a unui orizont Btna. Dacă solul conţine săruri solubile. dacă tipul de salinizare este cloruric şi cel puţin 1. se desfac. caracteristice sunt cele de săruri solubile prezente în orizontul superior sub formă de vinişoare. pete. Dintre neoformaţii. tubuşoare. în vederea folosirii pentru cultura plantelor se poate face numai prin aplicarea unui complex de măsuri speciale: irigări de spălare. În afara acestor măsuri speciale. pH=8. În ce priveşte 121 . solonceacurile sunt în întregime saturate cu cationi bazici (V = 100 %). alături de Ca2+ care predomină (datorită puterii de adsorbţie mai mare.

fie materialul parental C. Proprietăţi. în anumite perioade. aparţinând altor clase. Arthemisia maritima. fie din solonceacuri prin desalinizare. care constituie pentru marea majoritate a soloneţurilor. La soloneţuri. Textura fină sau mijlocie. ceea ce face ca. deasupra orizontului Btna se separă şi un orizont El sau Ea. Orizontul Btna poate începe de la adâncime foarte mică. se întâlneşte şi la multe alte tipuri de sol. Desalinizarea solonceacurilor sau salinizarea şi desalinizarea alternativă a altor soluri determină manifestarea aşa-numitului proces de alcalizare (sau de soloneţizare). să predomine curenţii ascendenţi de apă (regim hidric exudativ). structură columnară (specifică. sub formă de particule cuarţoase sau pudră de silice (pete albicioase) în E (în cazul subtipurilor luvice.30 cm. Alcătuirea profilului. deci salinizarea. slab aprovizionate cu humus (1 . capacitate de apă utilă. Orizontul Btna are grosimi de la 30 până la peste 80 cm şi culoarea de la brun până la brun-închisă. cu argilă migrată de sus. corespunzătoare orizontului Ao. adesea la câţiva centimetri de la suprafaţă. Na+ adsorbit sub 5 % din T. reacţie acidă (pH în jur de 6). peptizează şi migrează pe profil. uneori. are o culoare cenuşie deschisă. Soloneţurile tipice au profil Ao–Btna–C sau CGo. unde determină separarea de subtipuri alcalizate. prin urmare desalinizarea. de obicei. Soloneţurile se formează. întâlnită numai la aceste soluri). solul este sărăcit în coloizi şi îmbogăţit rezidual în particule cuarţoase grosiere. în lipsa sărurilor în partea superioară şi datorită sodiului adsorbit în mare cantitate (peste 15 % din T).2 %) şi substanţe nutritive.condiţiile specifice. care constă. subţire (de numai câţiva centimetri. Petrosimonia triada etc. însă mai puţin accentuată decât la soloneţuri. acestea determină alcalizarea solului (îmbogăţirea complexului coloidal în Na adsorbit şi uneori şi formarea de carbonat de sodiu). din îmbogăţirea complexului coloidal în sodiu adsorbit. Formarea soloneţurilor din soluri supuse alternativ salinizării şi desalinizării se petrece în condiţii de pânze freatice puternic mineralizate. argila nu mai are stabilitate. după cum solul se află sau nu sub influenţa apelor freatice. Datorită condiţiilor nefavorabile. Prin migrarea din partea superioară a argilei. cu V % sub 100 (până la cca 70 %). în principal. albice şi glosice). dar care. vegetaţia naturală este foarte slab reprezentată (pajişti cu grad mic de acoperire şi înrădăcinare superficială. uneori. În continuarea orizontului Btna. formând un orizont Btna. orizontul de diagnostic. permeabilitate şi . fie un orizont CGo (urmat. uneori. iar în altele. de obicei. nestructurat sau cu structură grăunţoasă foarte slab formată etc. poate atinge sau chiar depăşi 20 . Crypsis aculeata. fie din soluri supuse alternativ salinizării şi desalinizării. În partea superioară. uneori şi de un Gr a cărui limită superioară este situată sub 125 cm). alcătuite din plante specifice c: Statice gmelini. la care se adaugă. Dintre neoformaţii se evidenţiază cele rezultate din acumularea argilei. se găseşte. dar cu nivel oscilant. Orizontul Ao. Puccinelia distans. Alcalizare. şi formarea de carbonat de sodiu. sub formă de pelicule în Btna şi cele reziduale. cei desecendenţi (regim hidric exudativ în profunzime ).

a variaţei presiunii din masa solului şi a posibilităţii de deplasare a agregatelor. ca şi în cazul solonceacurilor. pH mai mare de 8. chimice şi biologice nefavorabile. la suprafaţa terenului pot apărea.1. CAPITOLUL XIX CLASA VERTISOLURI Această clasă înglobează solurile care au ca orizont de diagnostic un orizont vertic (y) fiind reprezentată printr-un singur tip şi anume vertisolul.9 0 C până la 5 . Câmpia de Vest.5. cu unghiuri şi muchii ascuţite şi feţe oblice. Câmpia Jijiei. În arealul silvostepei. care împart masa solului în fragmente. Dintre condiţiile pedogenetice. Fertilitate. Piemonturile Vestice.60 C. 19. vegetaţia reprezentată prin păduri de cvercinee şi de stejar în amestec cu fag (dar. aderenţă şi rezistenţa la arat dintre cele mai mari întâlnite. plasticitate. adică creşterea apreciabilă a volumului. iar VNa peste 15 % până la 70 . datorită contracţiei puternice a materialului argilos. frecvent peste 50 %). de podiş şi de câmpie (de obicei. uneori şi microdenivelări (succesiune de microdepresiuni 123 . răsturnare). În vederea folosirii în cultura plantelor este necesară aplicarea aceluiaşi complex de măsuri. Soloneţurile au o fertilitate extrem de redusă. verto însemnând întoarcere. Răspândire. pe suprafeţe acoperite de pajişti). Prin umezire are loc gonflarea.Pedologie porozitate de aeraţie cu valori dintre cele mai mici posibile. Specificul solificării în acest caz îl constituie apariţia şi manifestarea proceselor vertice.80 % din T) şi uneori carbonat de sodiu liber. Vertisolurile. În perioadele uscate ale anului. Media anuală a precipitaţiilor de la cca 500 până la 900 mm . compactitate. uneori peste 9 (asemenea valori mari fiind specifice numai aceste soluri). Caracterizarea condiţiilor şi a procesului de solificare. Se întâlnesc pe suprafeţe dispersate şi de obicei restrânse. Podişul Sucevei. ceea ce face ca fragmentele sau elementele structurale respective să preseze unele asupra altora. În condiţii naturale sunt ocupate de pajişti de foarte slabă calitate. se formează crăpături largi de peste 1 cm. predominant gonflante (care îşi măresc mult volumul prin umezire. media anuală a temperaturilor de la 8 . Se întâlnesc în condiţii de relief premontan de piemont. caracteristice sunt cele de material parental cu textură fină (conţinând peste 30 % particule cu diametrul sub 0. să alunece unele peste altele şi să formeze suprafeţe lustruite sau chiar să se răstoarne unele peste altele (de aici şi denumirea de vertisol. elemente structurale mari. de obicei. la soluri. Din cauza gonflării şi contracţiei. prezenţa obligatorie a feţelor de alunecare cel puţin într-un suborizont situat între 25 şi 100 cm.002 mm. în Subcarpaţi. umedă). în general. Podişul Getic etc. datorită prezenţei în materialul parental sau de sol a unui conţinut ridicat de argilă (gonflantă). Tipul vertisol se defineşte prin orizont vertic de la suprafaţa sau imediat sub orizontul arat. datorită proprietăţilor fizice. procent ridicat de sodiu adsorbit (V % = 100 %. reprezentat prin argile. Podişul Transilvaniei. reacţie puternic alcalină.

constituind ceea ce se cunoaşte sub numele de relief de gilgai. cu nuanţe brun-închise. floarea soarelui. în prima parte a profilului) şi uneori. Proprietăţi. se mai pot întâlni neoformaţii de oxizi şi hidroxizi sub formă de puncte şi pete (îndeosebi. efectuarea lucrărilor în perioadele optime de umiditate. în afară de cele biogene obişnuite. Fertilitate.). Utilizarea lor este foarte variată: în cultura plantelor de câmp (grâu. La vertisolurile din zonele mai puţin umede. ci este un orizont aparte. ca pajişti de sabă calitate.de gârniţă). precum şi cele fizico-mecanice. iar pH-ul sub 6). de obicei calcic. cu consistenţa mare.30 cm până la peste 100 cm. Orizontul superior este deci un Ay. 160 până la 60 t/ha). Conţinutul de humus. în general. sunt puţin favorabile sau chiar nefavorabile. constituie o caracteristică deosebită a vertisolurilor.2 %. Restul proprietăţilor fizice. Ay nu reprezintă un orizont cu caractere de tranziţie între cele ale unui orizont A şi cele ale unui orizont y. mijlociu până la slab aprovizionate cu substanţe nutritive şi cu activitate microbiologică deficitară. iar cele din zone mai umede. În complexul de măsuri recomandate în vederea ridicării fertilităţii acestor soluri. Alcătuirea profilului. . ceea ce. la nivelul lui By poate exista un plus de argilă (atât faţă de partea superioară a solului. cât şi în comparaţie cu materialul parental). trifoi etc. executarea de arături în spinări. iar cele din areale mai umede . Sunt contraindicate pentru legume. vie etc. aşa că solul apare practic nestructurat. Deşi masa solului este fragmentată în elemente structurale. Sunt soluri cu capacitate de schimb cationic mare (datorită argilozităţii). iar pe alocuri sunt ocupate cu păduri (îndeosebi. de la mijlociu până la slab (3 . Ay-By-C. urmează un C. Vertisolurile tipice din zonele mai puţin umede au profil Ay-C. gros de 30 50 cm (mai subţire în zonele umede şi mai gros în cele mai puţin umede). cu denivelări de la câţiva centimetri până la 1 m). brun-gălbui. asemănătoare ca formă şi dimensiune muşuroaielor.slab acidă (V % aproape 100.4 % până la 1 . la vertisolurile cu migrare de coloizi (din zonele mai umede) pelicule de argilă în By. masiv. un rol deosebit revine aplicării îngrăşămintelor cu fosfor şi azot şi a gunoiului de grajd. brun-ruginii. iar la cele din zonele mai umede. de altfel. brune. printr-o levigare şi debazificare. Vertisolurile prezintă şi în ce priveşte structura o situaţie cu totul specifică. pH aproape de 7). Ca neoformaţii. au. gros de 20 .şi micromovile. iar rezerva totală. Vertisolurile. acestea se datoresc crăpăturilor şi sunt foarte mari.acidă V % poate să scadă sub 70. Cele din zone mai puţin umede saturate cu baze şi reacţie neutră . specific numai vertisolurilor. de culoare de la brun la brun închis sau negricios (nuanţe mai deschise în zonele umede şi mai închise în cele mai puţin umede). Procesul de formare a acestor soluri se caracterizează şi (funcţie de condiţiile foarte variate de climă şi vegetaţie în care se întâlnesc) printr-o acumulare mai mică sau mai mare de humus. mai întâi un By. Dintre măsurile menite să ducă la îmbunătăţirea regimului aerohidric fac parte: lucrarea energică şi adâncă a solului. o fertilitate scăzută. drenaje etc. porumb. Vertisolurile au pe tot profilul textură fină. În cazul vertisolurilor din zonele umede. pomi. moderat saturate cu baze şi reacţie slab acidă . hidrofizice şi de aeraţie.

în unele sectoare ale câmpiilor joase şi umede din vestul ţării (mlaştinile Eriului. Tuşnad. Sub aspectul reliefului. prin ameliorare pot fi utilizate în cultura plantelor (cartofi. se caracterizează printrun exces foarte mare de apă şi aeraţie foarte scăzută. Juncaceae şi alte plante hidrofile). 20. în depresiunile Oaş. substatului litologic şi al climei. Caracterizarea condiţiilor şi a procesului de solificare.1.). Solurile turboase au o productivitate foarte redusă şi sunt folosite natural. Răspândire. Crasnei inferioare. Ciuc. 125 . deal. Munţii Semenicului. mlăştinoase. Dedesubtul orizontului T se găseşte un orizont Gr. situaţiile în care se întâlnesc solurile turboase sunt extrem de variate: munte. Tipul sol turbos se defineşte prin orizont T > 50 cm grosime în primii 100 cm. în luncile unor râuri (Oltul făgărăşan. Se consideră că au profilul format doar dintr-un orizont T. aluviale. respectiv de la 100 % la 10 % şi de la 8 la 3. Dorna. într-un spaţiu geografic foarte larg: în Munţii Apuseni. În condiţiile specifice de mediu saturat în apă şi vegetaţie adaptată unui astfel de mediu. solul organic. Gradul de saturaţie cu baze şi pH-ul variază în limite foarte largi. deltă. versanţi etc. Dintre condiţiile de formare. Gheorghieni. caracteristice în formarea acestor soluri sunt procesele de turbificare. la aceste soluri nu se poate vorbi de textură şi structură. Din punct de vedere al stării generale fizice. gros de peste 50 cm şi constituit. roci dure (magmatice. câmpie. Cyperaceae.Pedologie CAPITOLUL XX CLASA SOLURILOR ORGANICE Această clasă include solurile care au ca diagnostic un orizont turbos . Fiind alcătuite. terasă. care însă datorită grosimii mari a lui T (uneori până la 7 . Materialul iniţial este constituit din depozite deltaice. Cyperaceae. Solurile turboase se întâlnesc pe suprafeţe mici. predominant. Lozna). în apropierea şi în locul unor foste lacuri şi bălţi etc.. Precipitaţiile şi temperaturile de la cele mai scăzute până la cele mai ridicate din câte se întâlnesc pe teritoriul ţării noastre. cânepă. Solurile turboase. numai din materie organică. Livadei. În cazul în care se găsesc situate în zone favorabile agriculturii. Sunt sărace în humus şi substanţe nutritive. podiş. pentru obţinerea de furaje.T şi este reprezentată printr-un singur tip. în Ceahlău etc. fără ca stratul mineral situat în primii 25 cm să atingă 20 cm grosime. în funcţie de zona în care se găsesc.8 m) nu se încadrează în profilul solului.. metamorfice şi sedimentare) etc. Maramureş. Munţii Bucegi. Ţara Bîrsei etc. în lunca şi Delta Dunării. Timiş-Bega etc. din material organic provenit din muşchi. Munţii Sebeşului. cu rezultate slabe. Juncaceae şi alte plante hidrofile.. dar. practic. de terasă. caracteristice sunt cele de mediu saturat în apă şi vegetaţie specifică unui astfel de mediu (muşchi. Alcătuirea profilului şi proprietăţi. luncă. depresiuni. Fertilitate. Borsec.

litosolurile se întâlnesc. în regiuni de munte. floarea soarelui. Dintre măsurile ce se recomandă fac parte: desecarea şi drenarea. în general. Dintre condiţiile pedogenetice. astfel încât. urmat de un orizont R (cu excepţia pietrişurilor fluviatile (recente) sau de un orizont Rrz. datorită eroziunii. urmat de roca sau materialul parental şi sunt reprezentate prin următoarele tipuri: litosol. slab conturat). Tipul litosol se defineşte prin prezenţa unui orizont A sau O. pe o grosime numai de câţiva centimetri (însă minimum 5 cm). nu mai pot fi încadrate într-un anumit tip de sol şi sunt reprezentate prin tipul de sol desfundat. roca dură apare în primii 20 cm. care determină o foarte slabă manifestare a solificării. care sunt formate pe materiale afânate sau slab consolidate). care. în regiuni de munte. fiind comparabil. Sub aspectul reliefului. pe piscuri. podiş şi piemont. Rocile parentale sunt reprezentate prin roci metamorfice şi eruptive acide. podiş şi piemont.). în cazul litosolurilor. lucrarea adâncă. humusul. dar mai ales cu fosfor şi potasiu. împreună cu puţin material mineral rezultat prin . dar şi de deal. Solurile neevoluate sunt soluri incomplet dezvoltate.legume. cu gunoiul de grajd. respectiv 50 cm dacă orizontul superior este O. aplicarea de îngrăşăminte cu azot. pe suprafeţe plane. de îngrăşăminte pe bază de cupru. adesea. a cărui limită superioară este situată în primii 20 cm dacă orizontul superior este A. porumb etc. pe coame. la suprafaţă sau foarte aproape de suprafaţă. psamosol. de deal. 21. o caracteristică generală şi anume. îndeosebi.1. pe frunţi de terase etc. de amendamente calcaroase. iar deasupra acesteia. Caracterizarea condiţiilor şi a procesului de solificare. de obicei. caracteristice sunt cele de rocă dură. Sub raportul climei şi vegetaţiei. au profilul trunchiat. Litosolurile se întâlnesc pe suprafeţe mici. Răspândire. CAPITOLUL XXI CLASA SOLURILOR NEEVOLUATE. se formează un profil foarte scurt. coluvisol şi protosol antropic. orizonturile rămase nu permit încadrarea într-un anumit tip de sol şi sunt reprezentate prin tipul erodisol. nu au decât un orizont superior (şi acesta. sol aluvial. Solurile trunchiate sunt soluri care. pe versanţi. în general. conglomerate. Litosolurile. Solificarea este foarte slabă. regosol. consolidate (spre deosebire de regosoluri. gresii. pietrişuri calcaroase sau de altă natură etc. TRUNCHIATE SAU DESFUNDATE Această clasă include trei categorii de soluri şi anume: soluri neevoluate. au profilul deranjat astfel încât. litosolurile se întâlnesc în condiţii de la cele corespunzătoare arealelor de pădure până la cele specifice etajului alpin. Solurile desfundate sunt soluri care. soluri trunchiate şi soluri desfundate. datorită desfundării sau altei acţiuni mecanice. Rocile parentale prezintă. calcare. sunt dure. protosol aluvial (aluviune). Materialul turbos constituie o importantă sursă de îngrăşăminte organice. Ca urmare.

de altfel însăşi denumirea (lithos = piatră. pe unii versanţi din regiunile de deal. În general. însă cu rezultate foarte slabe. uneori. Caracterizarea condiţiilor şi a procesului de solificare. neconsolidate sau cel mult slab consolidate. Urmează materialul parental 127 . Specificul acestor soluri îl constituie. marne. prezenţa rocii dure. piemont. Regosolurile tipice au profil de tipul Ao–C. de îngrăşăminte minerale. uneori poate ajunge până aproape 20 cm. Se recomandă aplicarea de gunoi de grajd. în cultura plantelor (mai ales în viticultură). de la. regosolurile se întâlnesc în condiţii de la cele corespunzătoare arealelor de stepă până la cele specifice arealelor de etaj alpin. Se caracterizează prin valori dintre cele mai mici întâlnite.2. În mod obişnuit. menţionat aproape de suprafaţă prin eroziune geologică sau decopertare. Urmează orizontul R (nerendzinic sau rendzinic). Materialele parentale prezintă în cazul regosolurilor o caracteristică şi anume. îndepărtarea de la suprafaţă a materialului scheletic etc.Pedologie dezagregare şi alterare. îndeosebi. gros. adesea. Se găsesc pe suprafeţe mici. aşa după cum arată. menţinându-se într-un stadiu incipient. ducând la separarea unui orizont A. depozite salifere.40 cm. se întâlnesc. Alcătuire şi proprietăţi. dar. tânăr. podiş şi piemont. ca atare sau sub formă de fragmente mari. terenurile cu litosoluri sunt ocupate de o vegetaţie slab reprezentată (de pajişti. Materialele parentale sunt reprezentate prin loessuri. depozite loessoide. manifestată în timp de ordin geologic etc. sunt afânate. permeabilitatea. sunt soluri tinere. Tipul regosol se defineşte prin orizont A urmat de material parental provenit din roci neconsolidate. 21. la numai câţiva centimetri de suprafaţă). Răspândire. Solificarea nu poate avansa. este puţin conturat. factorul pedogenetic determinant îl constituie timpul sau vârsta. nisipuri. În ce priveşte gradul de saturaţie cu baze şi reacţia pot fi de la saturate şi cu reacţie slab alcalină sau neutră până la intens debazificate şi cu reacţie puternic acidă. Sub aspectul reliefului. dar şi de câmpii şi de munte. fără orizonturi de diagnostic precizate. sau foarte aproape de suprafaţă. la soluri. luturi. de obicei. de câţiva centimetri (însă minimum 5 cm). Litosolurile din zonele agricole sunt folosite. Orizontul Ao poate fi gros de 10 . porozitatea de aeraţie etc. rocă dură). dar şi din zonele de câmpie şi de munte. Alcătuire şi proprietăţi. regosolurile. au rezerve mici de humus şi substanţe nutritive. de arbuşti sau de pădure). dar care. Sub raportul climei şi vegetaţiei. Profilul nu prezintă neoformaţii specifice. Fertilitate. adică durata şi intensitatea de manifestare a procesului de solificare. caracteristice sunt cele de terenuri cu eroziune geologică lentă. Regosolurile. deal. a cărui limită superioară se află în primii 20 cm (adesea. În cazul regosolurilor. în ce priveşte capacitatea de apă utilă. Orizontul superior. argile. depozite rezultate din dezagregarea şi alterarea unor roci metamorfice şi eruptive. care prin definiţie. în general. în regiuni de podiş. Dintre condiţiile pedogenetice. umple spaţiile dintre fragmentele de rocă. Solul este incomplet dezvoltat. Litosolurile tipice au profil Ao sau AouR.

C, constituit din roci afânate până la cel mult slab consolidate. Profilul nu prezintă neoformaţii specifice. Regosolurile sunt nestructurate sau au agregate grăunţoase sau poliedrice, slab dezvoltate. Restul proprietăţilor fizice şi fizico-mecanice, variază, îndeosebi, în funcţie de textură. Au un conţinut redus de humus (1 - 2 %). În ce priveşte gradul de saturaţie în baze şi reacţia, pot fi de la saturate şi cu reacţie slab alcalină până la intens debazificate şi cu reacţie puternic acidă. Fertilitate. Terenurile cu regosoluri sunt ocupate de pajişti de slabă calitate sau de vegetaţie lemnoasă rară. Sunt propice viticulturii şi pomiculturii, adeseori, o bună parte a plantaţiilor respective se află, de fapt, pe astfel de soluri (Drăgăşani, Ştefăneşti - Argeş, Câmpulung Muscel, Miniş etc.). Se impune luarea de măsuri de prevenire şi combatere a fenomenelor de eroziune şi alunecare. În vederea ridicării productivităţii lor, necesită aplicarea de gunoi de grajd şi de îngrăşăminte minerale.

21.3. Psamosolurile. Tipul psamosol se defineşte prin prezenţa unui orizont A, urmat de materialul parental constituit din depozite nisipoase eoliene de cel puţin 50 cm grosime (cu textură grosieră sau mijlocie - grosieră, ≤ 12 % argilă). Denumirea de psamosol îşi are originea în cuvintele psammos = nisip şi sol, prin urmare sol nisipos. Răspândire. Psamosolurile se întâlnesc pe suprafeţe reprezentative în partea de sud a Olteniei (cca 230.000 ha); în Bărăgan, pe partea dreaptă a Călmăţuiului (cca 88.000 lei), a Ialomiţei (cca 55.000 ha) de-a lungul râului Buzău (cca 3.800 ha, mai ales, în perimetrele Rîmnicelu şi Suligatu) etc.; în Câmpia Tecuciului (cca 13.000 ha), la Hanul Conachi, Şerbăneşti, Lieşti, Tecuci, în Câmpia de Vest (cca 32.000 ha), la Valea lui Mihai, Urziceni etc. Caracterizarea condiţiilor şi a procesului de solificare. Dintre condiţiile pedogenetice, caracteristice sunt cele de material parental, reprezentat prin depozite nisipoase sau nisipo-lutoase. Se formează în condiţii de relief jos (câmpii, lunci etc.), cu aspect vălurit şi în apropierea apelor curgătoare, lacurilor şi a mării care, de altfel, constituie şi sursele materialelor nisipoase respective. Climatic, psamosolurile sunt legate de zone uscate până la umede (precipitaţii medii anuale de la 400 până la 600 mm), cu temperaturi ridicate până la moderate (temperaturile medii anuale de la cca 110 până la 7 - 80 C) şi vânturi cu frecvenţă şi intensitate mare, ceea ce favorizează mobilizarea, transportul şi depunerea materialului nisipos şi determină aspectul geomorfologic caracteristic, vălurit, de dune. Sub raportul vegetaţiei se întâlnesc, îndeosebi, în cuprinsul zonei de stepă şi silvostepă, dar şi în arealul pădurilor, însă sub o vegetaţie rară în componenţa căreia intră specii caracteristice pentru nisipuri (Tribulus terrestris, Tragus racemosus, Poligonum arenarium etc.). Alcătuirea profilului. Psamosolurile tipice prezintă profil Ao–C, prin urmare, un profil slab diferenţiat. Orizontul Ao este gros de 10 - 40 cm şi are o culoare deschisă (brună, brun-cenuşie, brun-deschisă). Urmează materialul parental C, nisipos sau nisipolutos. Profilul nu conţine neoformaţii specifice.

Pedologie
Proprietăţi. Psamosolurile au textură grosieră şi/sau mijlociu-grosieră. Din cauza texturii grosiere, a conţinutului mic de humus şi a vegetaţiei slab reprezentate, sunt nestructurate sau au o structură grăunţoasă slab formată. Ca urmare şi restul de proprietăţi fizice, precum şi cele fizico-mecanice, hidrofizice şi de aeraţie sunt puţin favorabile. Sunt sărace în humus (cca 1 %, rezervă foarte slabă ≤ 60 t/ha) şi în substanţe nutritive, eubazice până la mezobazice (V % de la 100 până la cca 60 - 70), slab alcaline neutre sau slab acide. Fertilitate. Psamosolurile sunt slab productive sau neproductive, supuse obişnuit, deflaţiei (spulberării). Se recomandă: plantaţii forestiere de protecţie (salcâm, pin negru, plop negru hibrid etc.), în masiv sau în benzi (între acestea, terenul fiind folosit agricol); acoperirea terenului cu un strat de paie, coceni etc., total sau în benzi; colmatarea cu mâl; aplicarea de preparate chimice, care formează la suprafaţa terenului o peliculă protectoare şi contribuie la structurarea solului. Dintre măsurile propriu-zise de ameliorare se amintesc: irigarea; încorporarea masivă de gunoi de grajd; aplicarea de îngrăşăminte cu azot, fosfor şi potasiu; folosirea îngrăşămintelor verzi. Pot fi folosite cu succes în cultura viţei de vie, a pomilor (piersic, prun, cais, vişin, nuc), a plantelor tehnice (tutun, ricin, floarea soarelui, cartof), a secarei, a leguminoaselor pentru boabe (fasolea, lupinul, fasoliţa), a plantelor furajere (iarbă de Sudan, porumb pentru siloz, borceag de toamnă), a legumelor (tomate, castraveţi, dovlecei, varză, ceapă).

21.4. Protosolurile aluviale (aluviunile). Tipul protosol aluvial se defineşte prin orizont Ao < 20 cm grosime, urmat de materialul parental constituit din depozite fluviatile, fluvio-lacustre sau lacustre recente, cu orice textură, de cel puţin 50 cm grosime. Protosolul aluvial înseamnă sol aflat într-un stadiu cu totul incipient de dezvoltare (protos = cel dintâi). Răspândire. Protosolurile aluviale, împreună cu solurile aluviale sunt răspândite în lunca Dunării şi Delta Dunării, în luncile tuturor apelor curgătoare din ţara noastră (Prut, Siret, Bistriţa, Bîrlad, Jiu, Olt, Argeş, Prahova, Ialomiţa, Buzău, Rîmnic, Someş, Crişuri, Tîrnave, Mureş, Timiş, Bega etc.). Condiţii de formare, geneză. Se formează pe lunci care sunt unităţi de relief tinere, recente sau actuale, formate sub influenţa apelor curgătoare. Luncile s-au format şi deci sunt alcătuite din depunerile apelor curgătoare, denumite depozite fluviatile sau aluviale. Depozitele aluviale pot avea orice textură, de la nisipoasă până la argiloasă. Prezenţa protosolurilor aluviale (şi a solurilor aluviale) este legată, nu numai de existenţa depozitelor fluviatile recente, ci şi de a celor fluviolacustre; acestea sunt rezultatul acţiunii conjugate a apelor curgătoare şi a lacurilor fluviale (formate, de exemplu, prin izolarea meandrelor, cum s-a întâmplat, de pildă în Lunca Dunării , unde se întâlnesc astfel de lacuri: Călăraşi, Greaca, Nedeia, Potelu etc.). Prezenţa protosolurilor aluviale (şi a solurilor aluviale) mai este legată şi de existenţa depozitelor recente (lacustre) datorate lacurilor. 129

Alcătuire şi proprietăţi. Protosolurile aluviale tipice au un orizont Ao, slab conturat, subţire, mai mic de 20 cm, adesea stratificat şi apoi materialul parental constituit din depozite fluviatile, fluviolacustre sau lacustre, recente (deci profil Ao–C). Nu prezintă neoformaţii specifice. Protosolurile aluviale sunt nestructurate, dar pot prezenta în partea superioară masa fragmentată, ca urmare a proceselor de uscare şi crăpare ce au loc după retragerea apelor de revărsare. Protosolurile aluviale au un conţinut mic de humus, în jur de 1 %. Conţinutul de humus, dar, mai ales, de substanţe nutritive, depinde, îndeosebi de textură, fiind mai mic la aluviunile grosiere şi mai mare la cele fine. În ce priveşte gradul de saturaţie cu baze şi reacţia, protosolurile aluviale din ţara noastră, conţinând, în general, carbonat de calciu, sunt saturate şi au recţie slab alcalină sau neutră. Fertilitate. Terenurile cu protosoluri aluviale sunt, de obicei, suprafeţe bune pentru agricultură. Regimul hidric duce la micşorarea fertilităţii. Prin urmare, prima măsură ce se impune este îndiguirea, având ca efecte principale: introducerea în circuitul agricol a unor noi suprafeţe de teren; apărarea culturilor de influenţă negativă sau catastrofală a inundaţiilor; reglementarea regimului aerohidric; crearea, în general, a unor condiţii mai bune pentru creşterea plantelor. Răspund foarte bine la aplicarea îngrăşămintelor organice şi minerale (cu azot, fosfor şi uneori, chiar potasice). Protosolurile aluviale cu reacţie prea acidă au nevoie şi de amendamente calcaroase. Sortimentul de culturi ce pot fi cultivate cuprinde aproape întreaga gamă de culturi specifice condiţiilor din ţara noastră; porumb, sfeclă de zahăr, floarea soarelui, cartofi, orez, grâu, plante de nutreţ, legume, viţă de vie, pomi etc. În mod deosebit, se recomandă cultura porumbului, a sfeclei de zahăr, a orezului (în zonele cu condiţii climatice propice acestei culturi).

21.5. Solurile aluviale. Tipul sol aluvial se defineşte prin orizont A > 20 cm grosime, urmat de material parental constituit din depozite fluviatile, fluvio-lacustre sau lacustre recente (inclusiv pietrişuri), cu orice textură. Răspândire, condiţii de formare, geneză. Solurile aluviale sunt răspândite împreună cu protosolurile aluviale. Condiţiile generale de formare sunt cele specifice luncilor, deltelor, perimetrelor cu lacuri sau foste lacuri. Spre deosebire de protosolurile aluviale, care se formează în condiţii de revărsare frecventă a apelor curgătoare sau a lacurilor, solurile aluviale se întâlnesc în luncile sau în perimetrele cu lacuri sau foste lacuri, ieşite de sub influenţa revărsărilor sau inundate numai la intervale mari de timp. În astfel de situaţii a fost posibilă manifestarea solificării, a cărei intensitate este, în general, cu atât mai mare, cu cât timpul scurs de la ultima revărsare este mai îndelungat. Se creează condiţii pentru instalarea şi dezvoltarea vegetaţiei şi deci pentru acumularea de humus şi formarea unui orizont A, dedesubtul căreia, urmează materialul parental C. Cu timpul, solificarea avansează, ducând la transformarea solurilor aluviale, care sunt soluri neevoluate, în soluri evoluate.

O evoluţie nefavorabilă a fertilităţii are loc în cazuri în care solificarea este orientată în direcţia salinizării. Erodisoluri rezultă datorită fenomenelor de alunecare (deplasare de teren. urmează materialul parental C. constituit din depozite fluviatile. în Podişul Mehedinţi. porozitatea de aeraţie etc. profilul are doar orizont C. Dacă prin eroziune sau decopertare s-a ajuns la materialul parental C. Erodisolurile au profile foarte variate. Solurile aluviale tipice au un profil Ao–C. a căror profil a fost trunchiat. fluviuolacustre sau lacustre. astfel încât orizonturile rămase nu permit încadrarea într-un anumit tip de sol sau material parental adus la zi prin eroziune accelerată. Alcătuire şi proprietăţi. se opune tendinţei de micşorare rapidă a rezervelor de substanţe nutritive din materialul aluvial. Erodisolurile se întâlnesc pe terenurile intens erodate.. compoziţie etc. în vederea nivelării terenurilor etc. Erodisolurile. Sunt saturate cu baze şi au reacţie slab alcalină sau neutră. Tipul erodisol include numai solurile intens erodate. bioacumulativă. Solificarea. fertilitatea depinde şi de gradul de solifiare şi de orientarea acesteia. deci un orizont A rezultat prin lucrare şi cultivare). se conturează un orizont Ap (p de la plug. adesea sub formă de strate diferite ca grosime.3 %. variază în limite largi. Capacitatea de apă utilă. alcalizării. deoarece aceasta se orientează în direcţia formării de soluri corespunzătoare condiţiilor de solificare generale sau locale respective. prin latura ei principală.). mai ales în zonele de deal. Solurile aluviale au orizont Ao. slab până la moderat dezvoltată.. de obicei. În cazul solurilor aluviale. Ca şi la protosolurile aluviale. Geneză.50 cm sau chiar mai mult) şi. cu stratificaţii mai puţin evidente. în platforma Covurluiului. în Piemonturile vestice (îndeosebi în bazinul Timişului şi al Crişului Repede). în funcţie.6. recente. în Podişul Moldovei (îndeosebi Podişul Bîrladului.Pedologie Alcătuire şi proprietăţi. Solurile aluviale au o structură glomerulară. iar dacă terenul respectiv a fost lucrat şi cultivat în partea superioară. de textură şi structură. Fertilitate. urmat de orizontul C (prin urmare profilul Ap–C). Răspândire. în funcţie de solul de origine şi intensitatea eroziunii sau a decopertării. permeabilitatea. Profilul nu prezintă neoformaţii specifice. pe o adâncime de cca 20 cm. precum şi ca urmare a decopertării (îndepărtarea materialului de sol pentru exploatarea subsolului. tot sub acţiunea apei). 21. în Piemontul sau Podişul Getic. Erodisolurile sunt rezultatul manifestării intense a procesului de eroziune. în Depresiunea Jijiei). Odată cu avansarea solificării. 2 . în Podişul Transilvaniei (îndeosebi în Podişul Tîrnavelor şi Podişul Someşan). textură. gros de peste 20 cm (până la 40 . Tipul erodisol se defineşte ca fiind un sol erodat sau decopertat. astfel încât orizonturile rămase nu mai permit încadrarea într-un anumit tip de sol. care constă în îndepărtarea materialului de sol prin acţiunea apei şi a vântului. Au un conţinut ceva mai mare de humus. fertilitatea solurilor aluviale variază în acelaşi sens. 131 . îndeosebi. podiş şi piemont: în Subcarpaţi (îndeosebi în sectoarele Trotuş-Dîmboviţa şi OltMotru). gleizării etc. în Podişul Dobrogei (îndeosebi în nordvestul acestuia) etc. grăunţoasă sau poliedrică.

mai ales în zonele de deal. înierbări. în general. mijlocie-fină sau fină şi sunt nestructurate sau prezintă agregate grăunţoase. Sunt lipsite de humus sau conţin cantităţi mici (1 . de 20 . Sunt nestructurate sau au structura orizontului ajuns la suprafaţă. pe versanţi sau la baza acestora. Coluvisolurile. mijlocie. podiş şi piemont. Sunt lipsite sau au un conţinut mic de humus. terasări. Fertilitate. amenajări de valuri de pământ şi canale. într-un strat de peste 50 cm grosime. în cantităţi mari. îndeosebi păioase). Răspândire. a plantelor de câmp neprăşitoare (deci. dar prezintă şi o caracteristică generală şi anume.Erodisolurile pot avea întreaga gamă de texturi întâlnite în general la soluri. de obicei. o fertilitate relativ scăzută. de la nisipoasă până la argiloasă. Dedesubtul orizontului Ao se găseşte orizontul C sau acesta se află chiar de la suprafaţă. viţei de vie. glomerulare sau poliedrice slab dezvoltate.30 cm. În vederea îmbunătăţirii se recomandă încorporarea de îngrăşăminte organice şi minerale.2 %) şi slab aprovizionate cu substanţe nutritive. 21. condiţii de formare. Pot fi folosite ca pajişti.). caracteristice sunt cele legate de prezenţa de material coluvial nehumifer. Tipul coluvisol se defineşte prin material coluvial nehumifer acumulat la baza versanţilor sau pe versanţi. În funcţie de zona în care se află. Se întâlnesc pe suprafeţe mici. În vederea regenerării şi a ameliorării. diverse amenajări. depus la baza versanţilor sau pe versanţi. . pot fi de la saturate şi cu reacţie alcalină până la debazificate şi cu reacţie acidă (în funcţie de natura materialului coluvial. pomi vie. în stare remaniată (retransportate şi redepuse) în care participă la formarea coluvisolurilor. compoziţia etc. Condiţiile pedogenetice. se recomandă: împăduriri. cu activitate microbiologică extrem de redusă etc. contează ca depozite recente sau actuale. sunt ocupate de pajişti. în funcţie de aceea solului de origine.7. Alcătuire şi proprietăţi. Coluvisolurile au o textură nediferenţiată. a plantelor furajere etc. într-un strat de peste 50 cm grosime cu sau fără orizont A. lucrări pe curbe de nivel.. Profilul nu prezintă neoformaţii caracteristice. Coluvisolurile tipice au profil Ao–C sau doar un orizont C. slab aprovizionate cu substanţe nutritive. Sub raportul climei şi vegetaţiei. sunt foarte diferite în ce priveşte textura. Erodisolurile sunt neproductive sau slab productive. Fertilitate. Orizontul Ao este de culoare deschisă şi are grosimi. debazificate şi acide până la saturate şi cu reacţie alcalină. a orizontului ajuns la suprafaţă etc. îngrăşăminte organice şi chimice. coluvisolurile se întâlnesc în condiţii de la cele corespunzătoare zonei de stepă până la cele specifice arealelor montane. de obicei. deşi. Materialele coluviale nehumifere respective. geneză. pentru cultura pomilor. de obicei. culturi de câmp. Coluvisolurile prezintă. de zona climatică şi de vegetaţie etc. au mai fost supuse solificării. Sub aspectul gradului de saturaţie cu baze şi reacţia.

în cuprinsul căruia orizonturile diagnostice nu pot fi identificate sau apar numai ca fragmente şi care este situat deasupra unor orizonturi diagnostice sau a materialului parental al profilului de sol ce a fost deranjat. Tipul protosol antropic de defineşte ca fiind un sol alcătuit din diferite materiale acumulate sau rezultate în urma unor activităţi umane (inclusiv materiale de sol transportate). geneză. adică. geneză. fără orizonturi diagnostice sau cel mult cu fragmente din acestea pe adâncimea mai sus-menţionată (în cazul materialelor de sol transportate). praf. condiţii de formare. distrugerea profilului natural de sol. adică sol rezultat din desfundarea unui sol cu profil Ao–C. urmat de un orizont C (materialul parental nederanjat). în substanţe nutritive. petrochimice. îndeosebi în arealele viticole şi pomicole din ţara noastră. orizonturile de diagnostic apar intens deranjate şi amestecate sau numai ca fragmente. gros de cel puţin 50 cm. conţinutul în diferite fracţiuni granulometrice (nisip. Solurile desfundate. siderurgice. o = de la ocric). Toate prezintă însă un strat desfundat de cel puţin 50 cm. D = orizont desfundat. Solurile desfundate.8. Răspândire. Fertilitate.100 cm. material de sol sau de rocă. încât orizonturile de diagnostic ale solurilor de origine nu pot identificate decât cel mult ca fragmente. argilă). Răspândire. de îngrăşăminte. nu se mai aseamănă cu cele din cele din care au provenit. Pentru aprecierea condiţiilor şi stabilirea măsurilor de exploatare raţională este necesar să se pornească. Alcătuire şi proprietăţi. provenit de la executarea de şanţuri. în funcţie de solurile şi orizonturile de origine. care. Prin desfundare. de ceramică. material de steril de la exploatările miniere. Solul desfundat se defineşte prin aceea că prezintă profil deranjat "în situ" (în loc. Orizontul D se defineşte ca fiind un orizont mineral.) şi de la diferite combinate (chimice. pe loc) pe cel puţin 50 cm. Alcătuire şi proprietăţi. Aceste prezintă deci un orizont D. pH etc. Aşa. reziduuri industriale de la diferite fabrici (de ciment. solul desfundat are un profil Do–C. de produse alimentare etc. pe baza cercetării speciale a solurilor desfundate. apar ca medii ponderate ale valorilor caracteristice orizonturilor amestecate ale tipurilor şi subtipurilor respective. astfel încât pe adâncimea mai sus-menţionată. care a fost denumit. ca de exemplu. miniere etc. practic. Solurile desfundate au o fertilitate foarte diferită. nepermiţând încadrarea într-un anumit tip. amestecarea acestora. convenţional. Solurile desfundate sunt răspândite. 21. valorile V %. deschis la culoare (de unde şi notarea cu Do. rezultat prin amestecul unui sau mai multor orizonturi deranjate "în situ" prin desfundare sau altă acţiune mecanică. R sau Rrz). 133 .Pedologie 21. pe adâncimi de 60 . orizont desfundat şi notat cu D. Ca subtip tipic. prin desfundare sau altă acţiune mecanică.). pe adâncimea pe care s-a efectuat această operaţie au profilul deranjat. care se face de obicei. Protosolurile antropice. de exemplu. Proprietăţile solurile desfundate sunt foarte variate. având o grosime de cel puţin 50 cm (20 cm în cazul depunerii pe litosol. se produce deranjarea succesiunii naturale a orizonturilor. în funcţie de aceea a solurilor de origine. în humus. Se întâlnesc pe terenurile pe care au fost depuse diferite materiale rezultate în urma unor activităţi umane. de fapt.9.

Petru Groza . Iaşi. terasări etc. nefolosite în agricultură sau luate în cultură (plante de câmp. 13.Curs de Pedologie. AVARVAREI TEONA 1999 . 16. 2000 . 1997 . SNRSS.Principii fundamentaler de Ştiinţa solului. Ed. vie.Minischool.a. GOIAN . BARBU N. 12. Didactică şi Pedagogică.Agrochimie.Profil pedogenetic şi profil pedoecologic.. Cuza” Iaşi. 1993 . Ed. ameliorării şi utilizării durabile a solurilor .Mineralogia şi chimia solului.. Centrul de Multiplicare Univ.N. nivelări de terenuri. în care apar fragmentar..Pedologie generală. nr.Ion Ionescu de la Brad Iaşi. Alcătuire şi proprietăţi. Ed. Cluj. Al. pomi. Ed. Protosolurile antropice sunt de la nefertile până la fertile. 8. I. Implicaţii în agricultură. Ed.Geografia solurilor cu elemente de pedologie generală. Ed. 2. 1998 . Bucureşti.G.Pedogeografie cu noţiuni de pedologie Sibiu. furajere. căi ferate.. rezultate în urma unor activităţi umane. MICLĂUŞ V. Craiova. 3.I. RUSU M. Îmbunătăţirea sau punerea în valoare a protosolurilor antropice se poate face prin metode variate şi complexe. 11. 2. în funcţie de natura materialelor depuse.Agricultură generală vol. CRĂCIUN C. 4. 5. 1987 .. Ed. “Al. 1990 . BUCUR N. de fapt. I. I.. LUPAŞCU GH.. BIBLIOGRAFIE 1. legume etc. CHIRIŢĂ C. 6. Ed.. ş. CÂRSTEA S. aşa cum au fost definite pentru celelalte tipuri. Ed. .Ceres. I. AVARVAREI I. de grosimea acestora. CANARACHE A. Bucureşti. 9...1977 . din materiale foarte variate. CARAMETE C.. reziduuri sau resturi menajere etc.. 1983 . parte din orizonturile diagnostice respective.Dicţionar de ştiinţa solului. ci reprezintă. 2000 . DAVIDESCU VELICICA. în general.Agrochimie. Iaşi. LĂCĂTUŞU R.Pedologie Ameliorativă şi Protecţia mediului. .Sitech.Geografia solurilor României. FLOREA N..Agro-Silvică de stat.Dacia. BUNESCU I. VINTILĂ IRINA.Legea protecţiei.Şt. 14. Iaşi.. Bucureşti. Cuza”.Cluj Napoca CANARACHE A. Univ. 1990 .Mineralele argiloase din sol. Bucureşti. 1991. 1997 . de stadiul lor de transformare etc.Fizica solurilor agricole.o cerinţă urgentă în România. 15. 1999 . LIXANDRU GH.A. 1980 . Dosoftei. rev. şi enciclopedică. “Al. fundaţii. Cuza”. Ed.Dr. s. CONEA ANA...).”Univ. cuprinzând întregul ansamblu de măsuri folosite. la soluri. 10. într-un stras gros de cel puţin 50 cm. 7.. St. Edit. orizonturile de diagnostic folosite în definirea subtipului de protosol antropic nu trebuie considerate ca orizonturi pedogenetice.. 1955 . materiale provenite de la construcţii.V. LIXANDRU GH.. Protosolurile antropice au proprietăţi extrem de variate. Se menţionează că. Protosolurile antropice sunt alcătuite deci. şosele. FLOREA N. material parental transportat şi depus. Fertilitate. MOCANU R.P.canale.

U. 24. rev. 1999 .Academiei. PARICHI MIHAI. 26. NYLE C. MUNTEANU I. afectate de diferite procese. vol. vol... 1994 . BRADY. 1997 .. MUNTEANU I. Red. TEŞU C.Iaşi..N. WEIL.Contribuţii la elaborarea unei abordări sistemice privind protecţia şi ameliorarea solului.A.XXXIII.The nature and proprieties of soils. vol.Recomandări privind reconstrucţia ecologică a solurilor 20.. XXXIII.Pedologie generală. CÂRSTEA C.Bucureşti. 135 . 1986 .A. 1992 .Pedologie 17.V. Bucureşti. 1. Şt. Ed.Solurile şi ameliorarea lor.Şt. 25. nr.A. 1990 .. TEŞU C... Bucureşti.s.. RAY R. 23.. Monitoringul stării de calitate a solurilor din România. TEŞU C. s.1. 22. DUMITRU M.Iaşi.II. AVARVAREI I. 27. Ed.Soluri forestiere. 1975 . ŢĂRĂU DORIN.Lucrări practice Pedologie. MOŢOC M. 19.Iaşi. 1998 . 1996 .Pedologie fascicola I + II. Fundaţiei “România de mâine”.Pedogeografie cu noţiuni de Pedologie Edit.. 1999 .. I.S. STOICA ELENA.M.Raţionalitatea ştiinţei solului (Adevăr şi neadevăr ştiinţa solului) rev. S.Marinescu Timişoara.R. RĂUŢĂ C. Bucureşti. FLOREA N. 1999 . Propaganda Tehnică agricolă. SNRSS.. ROGOBETE GH. I. 21.Metode de analiză chimică a solului. 18. nr.S. New Jersey 07458 PĂUNESCU C.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful