Noua PROVINCIA CORVINA (nr.

3 (55) serie nouă)

• Editorial • Editorial • Editorial • Editorial • Editorial •

(1911-2011)
„Obrăznicii tonifiante” sau necredincioasa Thoma..

Ultima femeie, iubită a marelui filosof Emil Cioran, a avut cu 35 de ani mai puţin decât el. Cioran era ajuns la vârsta senectuţii. Locuia „mai aproape de cer”, într-o mansardă „a insomniilor” şi iată ce îi scria cu tonul avântat al îngerului căzut”, celei numite masculin, amintind desigur întâmplător de … necredinciosul Toma cel biblic: Thoma (Friedgard): „Sunteţi centrul vieţii mele, zeiţa unuia ce nu crede în nimic, cea mai mare fericire şi cea mai mare nenorocire pe care mi-a fost dat să le întâlnesc”…(citat dintr-o scrisoare inclusă în cartea „Pentru nimic în lume”, editată de ea, după moartea filosofului. Cartea apare în 2001 în Germania, iar în ţara lui Cioran abia în 2006, cu titlul schimbat – comercializat stânjenitor novelistic: „O iubire a lui Cioran”. Dar reacţia ce ar fi fost justificată la noi, a fost tot în Germania: printr-o sentinţă din 14 ianuarie 2004, la Munchen, cartea este retrasă. Motivul: scrisorile în număr de opt sunt considerate incendiare – chiar într-o lume consumistă şi consumistică a „pieţei” occidentale care converteşte totul în profit. Intimitatea lui Cioran a fost „grav” afectată post-mortem, el neavând cum să şio mai apere. Nu ştiu dacă este consolator că în ediţia română scrisorile au fost parţial cenzurate, cele în limba germană fiind redate doar în fotocopie. Redau fugar un citat al lui Ştefan Nemecsek (Teme filosofice…”ed. Realitatea Românească, 2007) explicite în context: „Lecturând volumul românesc, putem constata că 3

Cioran a avut o existenţă inedită (sic, n) trăind erotic iubirea”. (Cum altfel?). În luna februarie 1981, când acesta primea întâia scrisoare de la Thoma, filosoful avea 70 de ani şi trăia cu Simone Boue într-un Paris care i se părea „dezabuzat”. Nemţoaica în vârstă de 35 de ani (Thoma Friedgard, n), doctorand în filozofie, a fost atrasă de scrierile lui, ,,Silogisme ale amărăciunii”. Ea s-a hotărât să-i scrie, pentru că Emil Cioran „scria obrăznicii tonifiante”, „totuşi nedestructive …” (A revedea şi fatidicul amor dintre Eminescu şi Mite Kremnitz..., n). Între spiritele celor doi s-a născut o profundă legătură intelectuală, materializată într-o corespondenţă purtată între anii 19811991. Cartea editată în ţară este fascinantă şi aşa, cenzurată. Inconfundabilul limbaj cioranian este cvasi-poetic, aşa cum îi este şi fiinţa filosofică. Ceva ne aminteşte de celălalt mare geniu român, Mircea Eliade şi a sa iubire crepusculară, un inefabil coborâtor întru înălţare în dimensiunea metafizicii nocturne… Reconsiderăm că „albitul adolescent” Emil Cioran îşi scrie epistolele către femeia Thoma: sincer uman cu sine, sub terifianta înflăcărare a omului ce nu resimte nicicum vârsta – durata întrupată, devreme ce numind-o „zeiţa fericirii dar şi a nenorocirii” sale, vorbeşte el însuşi ca un zeu… Eros şi Erato. Orfeu judecând-o pe Euridice, iertând-o şi la modul şăgalnic – şocant (…) numind - dezgolindu-se în a sa condiţie Umană - patronată de zeul suprem al Eladei – ARDERE… A reintra „pe sub fustă” în peştera epifaniei, ab origine, iată

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) nu autoflagelarea, nu auto-dafeul mistic al marelui filosof-om, ci strigătul existenţial întru trans-cendere, reîncarnare, înviere. A insinua că această dorinţă a bărbatului este doar o … perversiune, cum el însuşi greşise prudent …, ar fi ignoranţă sau habotnicie ea însăşi perversă, ca prejudecată, deoarece consider că nimic nu e mai condamnabil la om decât a se minţi pe sine. Adorând şi – cum altfel – însoţindu-se erotic cu ea. CUNOSCÂNDU-ŞI FEMEIA în sens inclusiv / originar / biblic. Scepticul-profet „batjocoritor” „pipăind-o pe Thoma”, „să se convingă, să îi vindece Rana” – prin … soteriologică spunere, logos îndurerat şi Sublunar ... al oglindirii magice, al setei dintre materie şi non-materie…Cioran, cel al ispitei de a exista… de „a săruta rana”. Să fi fost un exerciţiu misterios de taumaturg, de sacerdot modern al marelui Însingurat nocturn, al „mansardei sublunare”? Un destin asumat, al exilului de „înger căzut”, după ce trecuse de „culmile disperării”, parafrazând esenţele în acel Lacrimarium al condiţiei umane în care odinioară poetiza (un pic blagian, mult eminescian şi vag shopenhauerian…, scriind despre „lacrimi şi sfinţi”)? Cioran cel polisemantic, Cioran asuprit de esenţe, într-un secol care „va fi religios, sau nu va fi deloc?”… Cioran, prefigurându-l pe Octavian Paler? Cioran, contracarându-i pe Petre Ţuţea, poate iubindu-l pe Brâncuşi? Cioran, nu francofonul, ci Românofonul! Dacă ei nu şi-au ars sau distrus scrisorile, consider că au lăsat nişa pentru ceea ce instanţa cutare de oriunde a condamnat drept intruziune în „viaţa” lor. În barbaria modernă a toate (…) poate că Cioran şi Thoma au lăsat o mică evanghelie aidoma celor din Nad Hamadi sau Qoumran, de ce nu? Autentice, smerindu-se sau reînflorind eterna erezie pentru unii, poate necesara mărturie confesivă pentru cei asemenea lor. Nu cred că avem dreptul a intenta cuiva un proces de „deconspirare”, unica problemă fiind cea terestră-pecuniară, a exploatării de către alţii, a „infernului tandreţei” altora. Tot aşa a fost şi cu scrisorile dintre Eminescu şi Veronica – 4 apărute hăt peste Ocean – după 1990. Sunt testamentele lor esenţiale, dincolo de opera lor. Că Emil Cioran a trăit erotic – cum altfel? – iubirea fie pentru o zeiţă (superb incest inversat, nu?) - „cu stângăciile şi nerăbdările unui adolescent” mi se pare profund uman.” „Am discutat prea mult şi am înţeles dependenţa mea senzuală de dumneavoastră în toată claritatea ei, abia după ce v-am mărturisit la telefon că aş vrea să-mi îngrop capul pentru totdeauna sub fusta dumneavoastră. Aţi fost oarecum speriată când v-am vorbit de o înclinaţie perversă pe care mi-o stârneşte trupul dumneavoastră. Pervers nu a fost cuvântul potrivit. Am vrut să spun „arzătoare” (Scrisoare a lui Cioran) . Cei doi au fost o vreme împreună pe deplin; inclusiv în acea atmosferă unică pariziană, (mont) Parnasiană… Schimburi de scrisori dar şi plimbări sau vacanţe împreună sau fiecare alături de partenerul…oficial. Dulce-amară complicitate a Amorului care pulsează şi transcende… Irepresibile, incendiare, uneori paroxistice atingeri şi contopiri. Fatumdivergent şi convergent… Să mai amintim că el (deşi nu era un dualist, ci un Trialist!, cum definesc Konrad şi Popper (Convorbiri la gura sobei)…totuşi s-a întâlnit şi cu franţuzoaica Simone Boue, cea care a stat lângă el până la capăt. Era ea femeia care a fost „mai credincioasă decât zeiţa”? O condiţie tulburătoare – de meditat mereu… Iubirea lui Emil Cioran la limita vârstei … biblice este un fel de pseudoerezie a disperării redevenind sublimă, înnoitoare, regresivă în Arhet’ip-ul GEMELAR - narcisic, asupra întregului său sistem filosofic, de facto unul diogenic, (?) prin aceea că refuză gestul „Câinelui înstelat”; Diogene Laertios de a se mansturba ca biblicul Onan – exhibându-se în public. Nimic ofensator în această dilemă…Ultima lui iubire este repetarea uneia prime, adolescentine, de care nu ştim nimic, sămânţa înnoitoare a umanului cosmic, prin empatie divină cu Viaţa, prin aceea că „spiritul a toate negator descoperă afirmaţia şi şi-o asumă”. Nimic nou sub Lună: îngerii au căzut în aura de

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) mister a umanului, s-au recunoscut o clipă, apoi şi-au văzut de veşnicia lor - fără a ne lăsa urmaşi. Prin aceasta, fără păcat? ...Probabil inspirată această aniversare de amploare europeană a marelui nostru geniu – filosof – poet-, de către dl ministru Baconschi…, aniversarea a o sută de ani de la naştere, poate fi una a renaşterii noastre spirituale, primăvăratice, sub Zodii ce ne strigă melodios, sfidând spaimele Rezonanţei Schumann… Poeţii ştiu de ce. … Şi naţiunile. Eugen EVU (http://www.evu.ro)

Aşa grăit-a Emil Cioran: „Cel ce propune o credinţă nouă este persecutat, până când devine el însuşi persecutor: adevărurile încep printr-un conflict cu poliţia şi sfârşesc prin a se sprijini pe ea; căci orice absurditate pentru care a suferit degenerează în legalitate, după cum şi orice martiriu se termină în paragrafele codului, într-un searbăd calendar sau într-un nume de stradă.” ********** „Oricât m-aş fi zbătut eu în această lume şi oricât m-aş fi separat de ea, distanţa dintre mine şi ea n-a făcut decât să mi-o facă mai accesibilă. Deşi nu pot găsi un sens în lume, un sens obiectiv şi o finalitate transcendentă, care să arate înspre ce evoluează lumea şi la ce ajunge procesul universal, varietatea de forme a existenţei a fost totuşi în mine un prilej de veşnice încântări şi tristeţi.”

Editorial itinerant
Dr. Corneliu FLOREA - Scrisoare din Canada Pentru mine, „străinul”, care nu am mâncat salam de soia, dar mănânc pâine de înstrăinat, de emigrant de 30 de ani, sosirea acasă, în România mea natală, îmi dă o stare psihică deosebită, personală. Nu am să descriu simţirile si trăirile pe care le am pentru a nu da apă la moara răilor să comenteze că fac paradă. Nu am făcut paradă, parade în viaţa mea, nu am avut de ce şi nici pentru ce sau cine. Dar îmi place să privesc paradele lumii cu atenţie şi mai ales pe cei ce le pun la cale, le conduc. Paradele, formate spontan sau dirijate, izbesc direct simţurile prin coloratura şi zgomotul lor, dar în spatele acestui spectacol se ascunde esenţialul: starea socială şi psihică a indivizilor, a colectivităţii. Pe aceasta din urmă, o privesc cu luare-aminte ca să percep, cu mintea mea, în ce stare psihică se află conaţionalii mei, ce idei îi frământă şi îi călăuzesc în comportamentul lor . Parada românilor, în acest decembrie, are o parte spontană de zgomot şi lumini, de claxoane şi faruri de maşini care mai de care, plus altele şi una indirectă, majoră, ce exprimă jalnica lor stare psihică „Asta-i situaţia şi 5 nu se mai poate face nimic!! Nu mai putem face nimic!! S-a terminat!!’’ Prăpăstioasă resemnare, nenorocită gândire, ai impresia că toţi sunt desprinşi din ciobanul moldovean al Mioriţei!! Nimeni nu mai vrea să lupte în societate cu dominanţii care-i intoxică cu halucinogene idei, ideologii în mass media, îi umilesc şi batjocoresc, îi asupresc prin manipulare şi forţă. Majoritatea românilor au îmbrăţişat un neo-mioritism ortodox: văd, percep starea

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) de fapte, îi avertizează până şi mioriţele, dar ei acceptă blazaţi şi se duc la biserică, duminica, acum după 1989!! Doamne, ajută-ne, că noi stăm cu mâinile încrucişate! Şi în vremea aceasta, în acest decembrie, în România se cântă, cu nonşalanţă şi-n mare veselie, o parodie caustică după balada populară Mioriţa. Balada începe tot pe gura de rai, tot cu trei ciobănei cu turmele lor, dar cel ungurean este „de la Covasna’’ şi o mioriţa personală, informatoare din Covasna, îl avertizează că ceilalţi doi, de data asta vrânceanu’ şi moldoveanu’, vor să-l omoare să-i ia turma. Ce face ciobanul din Covasna? Ce era normal: se apără!! Nu se roagă la stele reci!! Cum se apară? Îi pândeşte la cotitură şi loveşte; spărgându-i capul la unu şi rupându-i coastele la celălalt. Clar, dar oare cei ce râd şi aplaudă această parodie usturătoare, au înţeles mesajul? „Nu mai muriţi de grija maghiarilor’’ ne sfătuieşte Adrian Halpert, director editorial al cotidianului Adevărul, în articolul său referitor la pretenţiile celor din Secuime, care acum, sfătuiţi şi sprijiniţi de Budapesta, fac trecerea etnică de la foşti secui la viitori maghiari şi nu mai vor să audă şi să vadă nimic românesc în jurul lor, pe o rază de la Miercurea Ciuc la Balaton!! Adrian Halpert ţine cu argumente la drepturile secuilor, pentru că secuii au numai drepturi în România, obligaţiile lor constituţionale au fost desfiinţate de globalismul şi multiculturalismul directorului editorial, care scrie că nu vine sfârşitul lumii, că nu ne iau ungurii Ardealul şi nu dezmembrează Romania dacă le dăm tot ce vor şi cer secuii. Mare democrat Halpert al nostru, oare nu se duce, puţin, în Israel să le spună şi israeliţilor: „Băi, aceştia, nu mai muriţi de grija palestinienilor, a musulmanilor!! Daţi jos zidurile de beton ale discriminărilor, ridicate în secolul al XX-lea după model sovietic şi clădiţi moschei în loc, că bate multiculturalismul la poarta voastră’’ Hai, Halpert dragă, fii om odată! Tot în acest timp, Laszlo Tokes, făcut europarlamentar de Traian Băsescu, a ţinut o predică iredentistă celorlalţi europarlamentari cum că, Întâi Decembrie – Ziua Naţională a Romaniei - este zi de doliu pentru maghiari, cărora le-a fost răpită Transilvania de către români prin Tratatul de la Trianon din 1920. De unde reiese că românii sunt răpitori şi ungurii porumbeii păcii şi democraţiei în lume. Şi cum europarlamentarii români habar nu au de istorie şi nici personalitate cât a ciobanului din Covasna nu au, tac mâlc, lăsând impresia că Laszlo Tokes are dreptate şi ziua naţională a României ar trebui desfiinţată iar Transilvania restituită cu scuze şi despăgubiri lui Laszlo Tokes!! Tokes ăsta e ca un scai agăţat la curul oii ciobanului de la Covasna, îi merge bine, îi e cald acolo! Şi totuşi s-au găsit români care să-i dea replică, prin argumente istorice irefutabile. Am citit articolul „Ruşine’’ al Domnului Şerban Rădulescu– Zoner, istoric, membru al Asociaţiei Internaţionale de Istorie Contemporană de la Geneva, fost deţinut politic, care pe lângă faptul că l-a dezaprobat cu dovezi istorice 6 pe iredentist, a vorbit despre ruşinea mass mediei bucureştene, în special a posturilor de televiziune, care nu au omagiat marele eveniment naţional la începutul lui Decembrie. Nu s-au făcut nici măcar referiri istorice, nu s-au adus elogii celor ce au luptat şi s-au sacrificat pentru Unirea cea Mare şi Firească, nu s-au pomenit eroii neamului din Primul Război Mondial. Secetă şi deşert în spiritualitatea şi personalitatea guvernanţilor şi a lefegiilor lor. Pleavă bucureşteană!! Profesorul Ion Coja, unul printre puţinii dar marii patrioţi ai acestor vremuri anti-româneşti a scris articolul „La Întâi Decembrie’’ în care parcurge istoric evenimentul prin care graniţele politice se pun astfel în acord cu graniţele etnice scriind alternativ despre România şi Ungaria în mod corect. Un articol foarte bun şi ungurii ştiu că aşa a fost şi este, dar ascund adevărul, în timp ce majoritatea românilor nu au cunoştinţele istorice necesare, pentru că în ultimii 20 de ani au fost împiedicaţi şi îndepărtaţi, prin toate mijloacele, să-şi înveţe istoria lor naţională, dar obligaţi să înveţe holocaustul şi să-şi pună cenuşă în cap! Profesorului Ion Coja, o personalitate cu demnitate academică şi o dragoste de ţară ferventă, nu îi este teamă să susţină adevărul: în Romania de azi se duce o politică de trădare naţională, care

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) urmăreşte, printre altele şi depopularea Ţării, crearea unui vid demografic şi câteva rânduri mai jos scrie că în fruntea acestei acţiuni anti-româneşti se află preşedintele Ţării. Cred, dar nu ştiu cât o face din inconştienţă şi cât din slugărnicie faţă de cei ce l-au cocoţat ca preşedinte. De altfel, acum în România se doreşte, tot mai mult, suspendarea lui, fiind comparat cu Carol al II-lea. Bună comparaţie! Ajungând la istorie, în acest Decembrie, consemnez apariţia în librăriile româneşti a volumului „Un secol cu Neagu Djuvara’’, care este o personalitate raţională, perspicace, vioaie, subtilă şi şireată. Cartea lui mi-a fost companioană interesantă pe avioane (trei) purtându-mă de-a lungul şi de-a latul lumii un secol, dar m-a interesat numai cum vede el prezentul. Îl vede în totalitate, profund şi corect, cu o luciditate impresionantă pentru un nonagenar. E profund decepţionat şi revoltat, arătând vinovaţii dezastrului romanesc început în decembrie 1989 şi numindu-i direct, criminali, pe Iliescu, Cozmâncă, Hrebenciuc. Sunt mult mai mulţi, dar e un început de listă! Şi încă ceva, întrebat de unde să înceapă schimbarea în România are o sugestie corectă: cu procesul lui Ion Iliescu. Argumentele care le aduce pentru acest început sunt fără echivoc! Nu uită să-l acuze dur nici pe Băsescu Traian care a promis, bine-nţeles în timpul alegerilor, că va deschide procese celor vinovaţi de situaţia nefastă din România. După alegeri e mormânt: ştia că deschiderea unui amplu proces lui Ion Iliescu îl va aduce si pe el banca marilor acuzaţi. Nu ştiu dacă asemenea procese vor avea loc, dar sunt convins că Iliescu criminalul, debilul Constantinescu si ordinarul Băsescu vor ajunge la groapa de gunoi a istoriei românilor. Să nu uităm că acolo este şi locul ex-rex-ului Mihai de Hohenzollern, care şi în acest decembrie, le-a transmis un mesaj de Crăciun, românilor. L-am citit în cotidianul Adevărul, aceleaşi banalităţi stereotipe, cu o fotografie recentă. Pe pagina următoare era şi o fotografie de când era tânăr rege, în uniforma militară şi cu trei decoraţii pe piept. Numai trei, dintre care una era cea primită de la Stalin, pentru că i-a oferit România pe tavă, gratuit! Politically correct! Corect istoric ar fi fost să i se publice şi una cu decoraţiile germane. Cu cea primită după cucerirea Odessei, de către Armata Română cu enorme sacrificii. Armată pe care, apoi, după 23 August 1944, a dat-o pe mâna ruşilor să facă ce vrea cu ea. Dacă actualii guvernanţi de la Bucureşti devalizează sistematic ţara, fără să fie împiedecaţi, opriţi, judecaţi, unele elite, zise culturale, demolează sistematic în scrisele lor, personalitatea si tradiţiile româneşti. Mircea Cărtărescu este fruntaş în această întrecere anti-românească. În ajunul Crăciunului 2010 a publicat, în Evenimentul Zilei „O, ce veste kitschizată’’ ce este o persiflare la adresa creştinismului, religie majoră a cetăţenilor români, cât şi o batjocură trivială la adresa tradiţiilor româneşti la aceste sărbători. Scrie despre români: „…luând ca pretext un 7 eveniment de mult uitat, petrec câteva zile siropos idilice înconjurate de clişee şi artefacturi de un kitsch jenant (DEX: kitsch = termen ce desemnează un lucru de prost gust) Mircea Cărtărescu, nu-i prea înzestrat intelectual, este un scriitor comun cu o reclamă exagerată şi de data aceasta ne demonstrează şi lipsa de bun simţ civic. Dacă vroia să dea o lecţie despre istoria creştinismului, trebuia să-şi aleagă alt moment şi alte cuvinte, nu acum în ajunul Crăciunului, în România, ţară pe care el o numeşte ţigăneste, românica în recentul său volum „Frumoasele străine’’, ceea ce a făcut pe mulţi să creadă că de fapt este ţigan – ţigan şi la origine l-a chemat, de fapt, căldărescu … Nu sunt toţi ca căldarescu, mai sunt şi de altfel, de exemplu Agustin Buzura, care scrie în revista sa, Cultura, un editorial „Tristeţi de decembrie’’ de ţi se rupe sufletul: „Statul fură cu neruşinare de la pensionari, militari, medici, profesori, copii şi mame, ba chiar şi din subvenţiile foştilor sportivi de performanţă, dar nu răspunde de absolut nimic. Adevărat mare tristeţe cu furtul cu neruşinare!! Schimbările ar trebui să înceapă cu furtul cu ruşinare, aşa, vreo 20 de ani, după care să se treacă la furtul cu foarte mare ruşinare… Şi mai scrie, fostul meu coleg de la clinicele clujene: Chiar preşedintele României a

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) ţinut să ne atragă atenţia că statul nu trebuie să fie responsabil de soarta fiecărui cetăţean. Adevărat, Băsescu Traian a dat drumul şi la acest porumbel discriminatoriu: pe unii, statul lui are grijă să nu-i judece că fură ţara, pe alţii îi lasă să se descurce ca homeless-i. Baciu Gusti, dragu’meu maramureşan, nu-l iartă pe Traian Băsescu de când l-o ţâpat de la ICR, unde o fo’ pus de Iliescu. Ăla, da preşedinte, tare l-o mai lăudat Gusti al nost’, o zâs că-i om cu O mare!! Oare tot părerea aceia o mai are?!? Şi parcă toate astea nu miar fi fost destule mie, „străinul’’, să-mi fac o imagine clară de ce se petrece în ţară şi în data de 23 Decembrie 2010, a venit şocul îngrozitor. Românul Adrian Sobaru a protestat, cu preţul vieţii sale, în public împotriva parlamentarilor, a regimului: aruncându-se în gol de la balconul parlamentului, în momentul în care primministrul Boc şi-a început discursul. Poporul român a rămas încremenit o clipă. Prim-ministrul, preşedintele, guvernanţii nici atât. Restul, pagini de cerneală sterile. Eu am făcut cale întoarsă în străinătate. DECEMBRIE 2010 MONTREAL - CANADA

Muguraş Maria PETRESCU

Oh, Happy Day…
Există în lume mult prea multă durere, ca să mai contribuim şi noi la adâncirea ei. Ciudat este că, deşi ne dăm pe deplin seama de acest lucru, nu facem nimic sau aproape nimic ca să stopăm răutatea şi răul din noi. Exprimată ca un automatism, dorinţa este de mai bine, flacăra însufleţirii ei arde puternic şi, cu toate acestea, răutăţile înveninate ale parantezelor ,,explicative’’ nu se mai termină. Oare de ce oamenii nu vor să vadă că vechea Lege a Talionului nu ar mai trebui aplicată în zilele noastre? Oare graba şi teama de zi cu zi ne înnegurează chiar atât de mult? Oare de ce dorim cu tot dinadinsul să distrugem ceea ce imaginaţia, gândirea şi mintea omenească au conceput în această lume prin darul lui Dumnezeu? Tot ceea ce omul a creat în acest fel este perfect, este desăvârşit, este capodoperă, dar, cu siguranţă, tot ceea ce omul doreşte să surmonteze cu puterea iscoditoare a minţii, trecând cu trufie dincolo 8 de hotarul lui EL, ţine de negura luciferică a îngerului decăzut. Şi dacă-i aşa, semnalele nenumărate care vin lanţ de peste tot şi de oriunde din lume şi din Univers, precum şi zeloşii răspândaci-profeţi mincinoşi, care doar cu o simplă apăsare pe tasta computerului pot posta o ,,ştire bombă’’ pentru omenire, chiar nu ne pot întări în contra-partidă să luăm atitudine măcar în sufletul / în Sinele nostru – Sinea noastră? (cum spune Eugen Evu, în poezia ,,La apa Sargeţiei, V’’? ,,În întuneric nu eram doi străini. /Ceva sau altcineva ne ascunde cunoaşterea. /O disciplină atemporală /Şi un discipol pereche: Sinele, Sinea.’’). ,,Iubi-Te-voi Doamne, vârtutea mea! Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu.’’ De câte ori, copii sau adulţi, sau chiar bătrâni nu ne-am bucurat de apropierea sărbătorilor de iarnă! Chiar dacă suntem săraci, lipsiţi de multe, bolnavi, în nevoi şi necazuri, spiritul lor tot ne cuprinde. Este un timp magic. De ce magic? Pentru că şi în sec. al XXI-lea tot se mai întâmplă minuni. De departe, din cer sau din Laponia, Moşul

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) pleacă cu sania lui trasă de reni să colinde lumea şi să dea copiilor daruri din sacii lui încărcaţi. Toţi îl aşteaptă cu drag pe Moş. Magic pentru că s-a născut Fiul lui Dumnezeu, Iisus. Pentru că Magii au venit din depărtări urmând steaua. Au venit să aducă daruri. Magia acelor vremuri s-a păstrat până astăzi şi va mai dăinui în ciuda faptului că oamenii nu prea mai pot să-şi permită să-şi ofere daruri, care să le aducă bucuria în ochi şi zâmbetul pe buze. Oamenii se grăbesc odată cu planeta. Se grăbesc înspre ce? Mişcările de rotaţie şi de revoluţie sunt mai iuţi, mai condensate şi mai scurte. Se ştie deja că timpul s-a comasat. Dar, în preajma sărbătorilor ce abundă de forfotă şi fervoare, pluteşte în aer dorinţa de a lăsa în urmă tot ce a fost rău, urât, zgura care ne trage sufletul în jos. ,,Vine Crăciunul! Vine Crăciunul!” se aude pe toate canalele TV. Peste tot, calupurile publicitare, commercials, cum le spun americanii (şi nu numai ei) te îmbie ademenitor şi într-o atmosferă ideală to make your dreams come true să tot cumperi, adică să cheltuieşti bani. Şi ciudat, parcă mai mult decât altă dată pe tot parcursul anului, atunci îţi trebuie o mulţime de lucruri, importante sau nu, atunci îţi vine să faci o mulţime de îmbunătăţiri prin casă, să-ţi schimbi look-ul, atunci vrei să faci cât mai multe şi să bifezi totul la zi. Ce ţi-e şi cu imaginaţia omului! Dorinţa de copil, care ţâşneşte din sufletul fiecăruia, inteligent speculată de commercials! Şi, în sfârşit, după multe zile de agitaţie, iată-ne ajunşi în după-amiaza de 24 decembrie. Vi s-a întâmplat vreodată să observaţi că la un moment dat spiritele se liniştesc, forfota încetează, iar oamenii se retrag mulţumiţi de ceea ce au realizat până atunci pe la casele lor? Este seara de Ajun de Crăciun. ,,Silent night, holy night /All is calm, all is bright’’. De peste două mii de ani în acea noapte, omenirea aşteaptă naşterea pruncului sfânt. Dacă aţi fost vreodată interesaţi, vedeţi că toţi, mici sau mari, au, în afară de bucuria darurilor, o bucurie a sufletului. Se aşteaptă ziua de Crăciun. ,,Oh, happy day /Oh, happy day /When Jesus washed /Washed my sins away /Oh, happy day / … He taught me how / … Fight and prey /And to live / …Oh, happy day.’’ Se deschid cutiile cu cadouri, e bucurie… Perioada dintre Crăciun şi Anul Nou trece repede, ca prin farmec. O minune nu durează decât trei zile! Se apropie sfârşitul de an, când toţi ne facem un bilanţ pentru ceea ce am făcut, pentru ceea ce nu am avut timp sau nu am putut realiza. 2010. Un an greu, de convulsii sociale şi sufleteşti, un an de criză, după zodiacul chinezesc anul tigrului de metal, un an plin de imprevizibil, de duritate, agresivitate, profundă criză de conştiinţă, viclenie exprimată şi transpusă în confuzie, spaimă şi îngrijorare. Vine noaptea cea mai lungă a anului (nu din punct de vedere astronomic), vine Revelionul. Efervescenţa, bucuria şi dorinţa de distracţie, de voie bună, ating cote înalte. 2010 a fost un an greu, un an dur, nemeritat de dur pentru sufletul omenesc. Bine că a trecut şi că deja vorbim de el ca de o amintire. Pot spune că atunci, la cumpăna dintre cei doi ani, am văzut şi oameni fericiţi! ,,Happy New Year, Happy New Year!’’ ne tot urează Abba. Vă mai amintiţi? Desigur. La Mulţi Ani! Meilleurs Vœux! Próspero Año Y Felicidad! Sărbătorile de iarnă sunt pe sfârşite. Ultimile două, Boboteaza cu crucea ei de gheaţă şi aghiasma mare – apa sfinţită, în care credem cu tărie că va spăla păcatele noastre, curăţindu-ne, precum şi ziua de Sf. Ion, încheie un timp al bucuriei. Sperăm că din 3 februarie 2011 anul chinezesc al iepurelui alb sau de metal să ne aducă mai multă linişte în lume şi în suflete, mai mult calm, stabilitate, bucurie şi prosperitate. Sperăm ca de această dată profeţii să nu mai aibă dreptate cu proorocirea unui timp liniştit şi adânc dinaintea furtunii. ,,Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul.’’ Şi pentru că sărbătorile de iarnă au trecut, (,,Dup-atâta frig şi ceaţă /iar s-arată soarele, /de-acum nu ne mai îngheaţă /nasul şi picioarele’’) aşteptăm cu voioşie mărţişorul, acel fir din două culori (roşu şi alb) legat de figurine mici şi drăguţe, care să ne poarte noroc şi să ne bucure din nou în anotimpul reînnoirii. Fie ca iepurele de metal al anului 2011 să vă aducă acel iepuraş alb de Paşti pe care-l aşteptăm cu speranţă cu toţii!

9

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Ioan GROŞAN Fulguraţii Girând recent, cu exigenţă critică, alături de Felix Nicolau şi Ioan Es Pop, antologiile revistei Singur, sub coordonarea lui Ştefan Doru Dăncuş şi Gabriel Cojocaru, prozatorul Ioan Groşan opinează recent într-un articol de Dana.G. Ionescu (Adevărul): „Am avut parte de un tratament unanim favorabil la debut (1985 cu „Caravana cinematografică”), la vremea când cronicile, în special cele ale lui Nicolae Manolescu, se citeau cu religiozitate, căci ele consacrau sau îngrijorau un scriitor… ,,dacă Nicolae Manolescu tuşea la Bucureşti, criticii din provincie erau cuprinşi de junghiuri. Dacă te lăudau Laurenţiu Ulici, Nicolae Manolescu, Eugen Simion. Mircea Iorgulescu, Al. Cistelecan, Marian Papahagi şi alţii, aveai impresia că l-ai prins pe Dumnezeu de-un picior…” Coordonatorii antologiei lirice: Ştefan Doru Dăncuş şi Gabriel Cojocaru

Florica Bud
Texte cu nume – Ioan Groşan Un om din Est, iată o carte pe care nu o voi citi! De ce, păpuşico? De unde atâta vehemenţă? mă veţi întreba neostoiţi convivi, Onor Anticipanţi Ai Gândurilor Publice. Pur şi simplu nu vreau! voi rosti răspicat la persoana întâi, căci filo-americană, cum am descălecat, nu îmi place pronumele de politeţe. Puteţi să îmi faceţi ceva? Nu. Slavă Domnului! Tocmai aţi anunţat cu surle şi trâmbiţe că străbateţi perioada de graţie pe care v-aţi propus să o declaraţi ziua abstinenţei intelectuale. Ei, aş! Tocmai în aceste zile să vă fi apucat penitenţa, zile în care am nevoie mai mult ca oricând de susţinerea voastră? Voi face un lucru care nu mi se potriveşte, dar este cool să faci lucruri împotriva firii. Mă voi complace însumândumă indiferenţei şi precarităţii faptelor generale. Voi scrie despre un lucru pe care nu îl cunosc şi nici nu îmi propun să îl aprofundez. Voi descrie doar senzaţiile pe care mi le-a trezit titlul: Un om din Est, atunci când am văzut gri în faţa ochilor. Cartea poate să fie foarte bună. De ce nu ar fi? Doar este scrisă de un prozator de excepţie, Ioan Groşan. Dar titlul, este unul 10 dintre acelea care pot să te ucidă pe loc sau, dimpotrivă, te poate arunca în pragul sinuciderii şi atunci el devine doar… un criminal… indirect. Şi iată, desfăşurătorul simţirilor induse de titlul, Un om din Est, adică un individ gri cistercian, cu existenţă mediocră, ce îşi întinde tot… ceea ce are de întins… spre Occident, ca să ceară milă. Un om dintr-o ţară gri, care vrea să uite că este român, îşi dispreţuieşte patria şi trecutul, începând cu Burebista, Ştefan Cel Mare, pe care ar vrea să îl scoată din istorie, fiind mic şi rău, încheind cu… tovarăşii Ana Pauker şi Nicolae Ceauşescu. El este un ins care se identifică cu Vlad Dracul, pe care îl confundă cu Ţepeş, urându-şi cu sârg, în ritm de creştere a numerelor cardinale: nevasta, copiii, vecinii, copacii, păsările, morţii, poziţia leului în conjucţie cu luna, abecedarul şi suzeta, în aceeaşi măsură în care se urăşte pe sine. Ar vrea să scape de toţi şi de toate, dar nu ştie cum! Dacă ar fi Cel de Sus, omul din Est ar aduce pacea pe pământ şi în suflet. Să fie el preşedintele Barack Obama ar rezolva problemele Americilor şi ale Evropelor deopotrivă. De ar fi fost Bin Laden, cu un

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) potenţial distructiv masiv, ar fi rezolvat problema petrolului şi a Irakului. Dacă ar fi un minut premierul Vladimir Putin, ar scoate din sărăcie Rusia şi ar pune America pe… butuci. Să fi fost Angela Merkel, căci în problemele serioase orice bărbat poate deveni femeie şi invers, atunci ar fi schimbat de mult echilibrul Europei. De ar fi fost ales europarlamentar ar transforma Uniunea Europeană în paşalâc românesc şi ar da o mână de ajutor preşedintelui Traian Băsescu, pentru a scoate ţara din recesiune. De asemenea, el ar fi lăsat însărcinate o samă de doamne, ce îşi caută fericirea în… binele ţării. Să fie acum parlamentar român ar întoarce Constituţia pe dos, interpretând-o de la dreapta la stânga. Să îl înlocuiască o zi pe prim- ministrul Emil Boc, ar aduce opoziţia la picioare sale, în poziţii… ruşinoase. De ar fi primarul Capitalei, ar suprapune grădinile Bucureştiului peste liniile aeriene române. Dacă ar fi fost… propria sa nevastă, şi-ar fi dat de mult singur papucii. Dacă ar fi fost măcar… Bing Bang-ul! Dar nu a fost să fie, decât un om din Est! Esticul – născându-se cu… cordonul ombilical înfăşurat de mâini şi de picioare – nu poate să conducă lumea… decât adăstând la o cafea, unde îşi dospeşte întrega ranchiună strânsă în anii comunismului, la care se adaugă cea din anii din urmă ai capitalismului estian. Şi, dacă are un loc de muncă, nu are vreme să-l şi sfinţească. Dar este mărinimos, îi lasă pe alţii să o facă, fiindcă el este cocoşat de propria-i deşteptăciune. Nu este decât un biet om din Est, care cere un kilogram de milă pe minut, plătind cu… aroganţa unui miliardar. Există oameni care aduc în jurul lor lumină şi căldură. Respectând legi nevalidate trăiesc foarte bine şi cei autoproclamaţi oameni dintr-o bucată, care spun şi fac tot ceea ce este bine pentru ei. Dacă toţi am face parte din această categorie, atunci viaţa ar deveni un măcel. Trăiesc binişor şi cei care conştient sau inconştient induc în jur starea gri, stare de care cu respect aş vrea să scăpăm, fiindcă este culoarea mediocrităţii, a lenei, a delăsării, gri-şoricel, gri-trotuar. Dinspre starea noastră cenuşie vin valuri mari de neputinţă şi multă amărăciune! Mă simt ameninţată… simt că mi se pregăteşte o moarte gri-petroleum, tocmai când apare la televizor domnul Cristian Tudor Popescu. Sunt sigură că în timpul liber domnia sa este un tip simpatic, inteligent, cald, care ne vrea binele. Dar pe calea undelor vine în casele noastre un om sumbru, încrâncenat, a cărui aură te aruncă în braţele gri ale deznădejdii. Când îl văd, simt că… mă prăbuşesc în fiinţă, vorba unei poetese. Dintro dată totul devine ostil în jurul meu şi viaţa, aşa cum ni se prezintă, îmi pare fără niciun rost. Nu am putere nici să schimb canalul, ca să îmi regăsesc energia în splendorile din iarba vreunui studio autohton. Cu un rest de voinţă aş face un gest suprem, acela de a-i da un griţar (creiţar) domnului Popescu, pentru a-şi cumpăra bomboane, care să îl scape de masca suferinţei. Atât de necăjit cum se prezintă, pare urmaşul direct al sărmanului Niculăieş, din povestirea lui M. Sadoveanu Un om năcăjit, care mi-a provocat lacrimi în copilărie. Dragă Ioan Groşan, tu eşti un prozator de excepţie şi un om inteligent! De ce trebuie să suferi fiindcă unii nu vor să îţi recunoască locul în ierarhia romanului? Un roman poate să scrie oricine, nu numai cei cu talent. Nu degeaba se poate învăţa în străinătate scrierea acestuia, la cursuri speciale. Poet şi prozator – aici îmi permit să îi exclud pe cei a căror proză seamănă cu procesele verbale întocmite zilnic de către portarii unităţilor socialiste – te naşti, mai bine spus aşa te aduce barza. Este adevărat că romancierii conduc lumea, dar consolează-te! Dacă nu ar fi romane nu ar fi nici telenovele! Se ştie că o parte din critici nu pot să gândească decât în ritm de roman, adică respiră lung şi apoi adorm... şi iar respiră larg şi iarăşi... adorm... trăindu-şi viaţa în ritmul de melc al literaturii de largă respiraţie. Când li se propune o rundă intensă, care să le solicite căderea în transa unui delir literar, intră în panică şi devin gravi. Cum să renunţe la dragostea cu acte, molcomă dar sigură, pentru un amor intens de cabaret? Ca buni creştini să îi iertăm, să-i iubim şi să-i înţelegem! Dragostea cu blazon este infiorător de posesivă şi absoarbe cu sârg multe energii. Drum bun, Ioan Groşan, Un om din Est, spre… East of Eden!

11

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) ___________________________________________________________________ Ecouri The Contemporary Who’s Who EVU, Eugen oc/ Writer; Publicist; ad/Avram Iancu Street, Hunedoara, code street 331014, Romania; Diploma ASLA Honnor Academy Oradea, Academic Member; Accademia Internazzionale IL CONVIVIO - Italy, Academic Member; pa/ Writer; Publicist; Editor-in-Chef Nova Provincia Corvina (a Literary Cultural and Arts Magazine); Hon. Member NeutrosophicParadoxisme Gallup Insitute, New Mexico. The World Medal of Freedom-ABI-2006; Writers Union Romania; cw/ Author, 44 Books including Poems, Essays, Prose, Editorial Journals, hon/ National and International Literary Prizes. A.B.I. North Carolina U.S.A. Dictionary Publisher: American Biographical Institute 2003- 2006 ____________________________________________________________________

Dinu Flămând - Opera Omnia Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia a fost acordat poetului francez de origine română, Dinu Flămând pentru cartea Opera poetică. Text ne varietur, 2 vol. (Vol. I – 1971-1998, Vol. II – 1998-2007), ediţie cartonată publicată de Editura Cartier în Colecţia Poesis, în 2007, informează editura. Dinu FLĂMÂND (n. 24 iunie 1947, Susenii Foto: Adrian Şorodoc Bârgăului, Bistriţa-Năsăud), absolvent al Facultăţii de Filologie a Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj (1970). Este membru fondator al cenaclului şi revistei Echinox. Redactor la Editura Enciclopedică Română (1971 - 1973), apoi la revistele Flacăra (1973 - 1974), Amfiteatru (1974 - 1988) şi Secolul XX (1988 - 1989). Stabilit la Paris în 1989, este corespondent la posturile de radio BBC şi Europa Liberă, iar din 1995 redactor la RFI. În Colecţia Poesis a editurii Cartier (ediţii bibliofile, cartonate şi încasetate) au mai apărut: Ana Blandiana, Opera poetică, 2 Vol., 2008; Mircea Dinescu, Opera poetică, 2 Vol., 2005; Emil Brumaru, Opera poetică, 3 Vol., 2005; Șerban Foarţă, Eternul pheminin, 2004; George Bacovia, Opera poetică, 2 Vol., 2007; Marin Sorescu, Opera poetică, 2 Vol., 2006; Nicolae Labiş, Opera poetică, 2 Vol., 2005; Tudor Arghezi, Opera poetică, 2 Vol., 2005. (Sursa : Google, HotNews.ro, de D.S., Luni, 17 ianuarie 2011, 20:06 Actualitate | Cultură)

12

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Darie Pop

S-a născut la 22 octombrie 1980 la Hunedoara, iar după şcoala primară începută la Călan, a urmat Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu" din Hunedoara. A sosit în cenaclul literar „Luceafărul’’ din Arad, odată cu ultimul val al mijlocului anului 1999, distingându-se printr-o cordială înţelegere a tot şi a toate. Trăieşte propria poezie, ca şi propria viaţă, fără mirare şi afectare, convins că totul este nou dar nu de speriat.

Pare că trăieşte sub sentimentul singularităţii, care este acut, considerându-se ,,singur printre hapsâni". Viaţa îi pare o beţie intelectuală, fiecare cuvânt avându-şi propria metamorfoză. O anume egolatrie, specifică vârstei nu-l ocoleşte, iar o formă de senzualitate se strecoară când şi când. Vădite tendinţe spre conceptualizare se acompaniază cu nevoia epatării prin scris a cititorului. De câţiva ani, poetul s-a stabilit la Paris. (2009)

Toamnă Masculină Eu sunt cel ce numără frunzele căzătoare. Ele cad datorită mie; apa de ploaie, ruginie, le-nfoaie. Căderea lor destramă riduri pe fruntea aspră a bătrânului pământ. (arbori atmosferă cu bolta pe umeri; …, tăcere.) Eu sunt cel ce ştie rostul Frunzelor Călătoare! Adam şi Eva Doar eu cu mine însumi, închişi în singurătatea celor patru pereţi zămisliţi de societate mai încercăm să găsim explicaţia zilei de azi. Doar eu cu mine însumi, bolnavi de viaţă, 13

agonizăm din pricina inconştienţei clipei ce ne-a fost dată fără voia noastră. Care dintre noi are să moară primul?

Florin Scurtu - Oraş astral

Care pe care Inteligenţa este acel lucru care îi face pe unii să scrie pe apă... Prostia este instinctul perisabil care ne face, pe noi, ceilalţi, să căutăm înţelesuri în valuri... Geniul - este pustiu

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Cel sărac cu duhul - fericit... Încă nu s-a găsit apă-n deşert... Anonimă Pe-un picior de plai am învăţat să mă joc; Pe-o gură de rai am învăţat să iubesc; Nu-mi mai rămâne decât să-nţeleg. Şi gata... (sursa: Google, Lumea mea, vineri, 23 octombrie 2009)

Florin Scurtu - Delfini

LEONARD COHEN Dance Me to The End of Love Dance me to your beauty with a burning violin Dance me through the panic till I'm gathered safely in Lift me like an olive branch and be my homeward dove Dance me to the end of love Dance me to the end of love Oh let me see your beauty when the witnesses are gone Let me feel you moving like they do in Babylon Show me slowly what I only know the limits of Dance me to the end of love Dance me to the end of love Dance me to the wedding now, dance me on and on Dance me very tenderly and dance me very long We're both of us beneath our love, we're both of us above Dance me to the end of love Dance me to the end of love Dance me to the children who are asking to be born Dance me through the curtains that our kisses have outworn Raise a tent of shelter now, though every thread is torn Dance me to the end of love

14

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă)

MENTORA –NIZARE Inox,bronz,alama h = 50 cm

Dance me to your beauty with a burning violin Dance me through the panic till I'm gathered safely in Touch me with your naked hand or touch me with your glove Dance me to the end of love Dance me to the end of love Dance me to the end of love
Alex Podea - Graphic

Il Convivio- Italia Dănuţ Grădinaru Eugen Evu: cultore di una letteratura internazionale Nel mondo emerso della poesia, dove il fiume delle parole non è un semplice gioco, dove tutto inizia e prosegue nello stesso stile autentico; dove i veri colori risplendono nel loro silenzio taciturno in attesa di essere assorti nella mente, Eugen Evu è l'artista solitario capace di scavare un pozzo interminabile d'acqua pura e lasciar scorrere la propria natura poetica nel suo ritmo musicale inconfondibile. E, lettera con lettera le sue parole si uniscono alla pressione di ogni tasto nella stessa interessante risposta poetica di sempre. Così la sua poesia ci trasporta nel mondo delle emozioni attraverso il linguaggio musicale che vibra ad ogni suono splende ad ogni parola; si intensifica nella lettura. Eugen Evu è il poeta che non si stanca mai di scrivere trovando l’inspirazione ad ogni cosa, in qualsiasi momento, e lasciando una scia di metafore interminabili. Scrivendo dal cuore ci mette passione e colore in tutto quello che fa per tutti i suoi lettori, ma nonostante questo non dimentica gli altri creando un ponte di collegamento, un legame con loro che lo condividono. Ha scritto oltre quaranta opera letterarie tra le quali recentemente ,,Meandri – Gli Specchi Di Niram” poesie, ,,Separazioni al plurale o uscite dal sistema” una pseudo-antologia e ,,La Seconda Espulsione – Una Semiotica del Risveglio” antologie multilingue e varie traduzioni (rumeno, inglese, italiano, tedesco, francese, croato ed ungherese) con vari autori tra cui: Muguras Maria Petrescu, Mariana Zavati Gardner, Elena Raluca Weber in inglese, poi Angelo Manitta, Marilena Rodica Chiretu, Angelo di Mauro, Elena Daniela Sgondea, Danut Gradinaru, Nicola Rampin, Maria Teresa Liuzzo in italiano; Magdalena C. Schlesak in tedesco; Linda Bastide, Elisabeta Bogatan in francese; Nada Pomper in croato e Kun Kriza Ilona in ungherese. Undeva cineva ne-a-nvăţat ca istorie. Scrierea a fost chiar de îngeri damnatăCi de care anume? Îngeri buni, îngeri răi? Undeva sub gheţare, undeva sub cuvânt, Gestul scrierii primulla regala, ehei! E ca floarea seismului, dragii mei Sus la muntele Hermon, jos, la muntele Dor, Scrierea noastră e sânge şi foc sfânt, sonor! 15

Prima scriere Prima scriere este cea a urmelor de pasăre pe omăt Scriere pereche ritmată ca zbor dintr-un salt, Etimon al zburării dragul meu om-poet Ne e dată-nţelegerea astfel memorie Ne e dată cunoaşterea ca transcriere, iată,

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) La prima scrittura La prima scrittura è quella delle tracce dell'uccello sulla neve Scrittura coppia ritmata come volo da un salto, Etimon del volo il mio caro uomo-poeta Ci è data la nostra comprensione come memoria Ci è data la conoscenza come trascrizione, guarda, Da qualche parte qualcuno ci ha insegnato come storia. La scrittura è stata anche dagli angeli dannataMa proprio da quali? Angeli buoni, angeli del male? Da qualche parte sotto ghiacciai, da qualche parte sotto la parola, Il gesto della scrittura primitiva regala, hei! È come il fiore del terremoto, miei cari Sopra il monte Hermon, giù la montagna Nostalgica, La nostra scrittura è sangue e fuoco santo, sonoro! (Eugen Evu, din revista Il Convivio, Italia dec. 2010) È scritto nel DNA Non sprecate il vostro tempo con le promesse; i frutti crescono sugli alberi vicino ai passeri e maturano sotto i raggi luminosi del sole. Sono loro la dolcezza e la fiducia che nutre lealtà. Hanno un gusto fresco e tropicale molto gradevole, il sapore tenero della miracolosa vita. È il seme che rinasce dal seme nel giardino divino; l’albero che cresce dritto nel grembo celeste e spolvera le foglie al di là delle Grandi Porte... Non perdete il tempo con grandi illusioni. Reale è il tocco che sentiamo dentro di noi ed il nostro DNA non si sbaglia mai. Dănuţ Grădinaru Cărţile vindecării: Mariana Pândaru şi Dr. Dan Cioată în dialog despre ,,Medicina ca misiune” Editura Călăuza v.b.
...Inima, organul vital al corpului omenesc. Ochiul sufletului. Vedem în multe biserici creştine picturi cu ochiul lui Dumnezeu sau cu inima lui Dumnezeu. Anatomic vorbind, reprezentările celor două organe sunt exacte. Lăsând orice alte speculaţii la o parte, ochiul şi inima lui Dumnezeu sunt încadrate de raze într-un triunghi (Sfânta Treime). Lumina vie şi

permanentă care iese din inimă şi transpare din sufletul sau din Duhul Sfânt, bătând cu bucurie pentru izbândă, sau cu tristeţe şi durere pentru păcat, scrutând atent şi în permanenţă cerul şi Pământul. Când se vorbeşte despre inimă, nu se ştie exact cât este inimă, sau cât este suflet. Ca organ vital inima există, e palpabilă, are două auricole şi două ventricole. Ea bate, amintindu-ne permanent că existăm, că trăim cu adevărat. Dar cât oare este şi suflet în noi? În inimă? Se spune deseori „e un inimos”. Sintagma nu înseamnă că inima acelei persoane este mare ca volum, ci că acea persoană este plină de abnegaţie, de entuziasm, „este sufletistă”. Dar a fi sufletist 16

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) nu înseamnă neapărat a fi doar bun şi charismatic, „a fi sufletist” înseamnă a face ceva din prea plinul fiinţei, iar acest lucru se vede întotdeauna, există acel inefabil care transpare, care vădit iese la lumină, acel lucru făcut din inimă, acel lucru făcut din suflet, care va fi întotdeauna deosebit şi va purta pecetea luminii, a unei iluminări divine, tictacul inimii fizice va prelua spiritul divin al sufletului şi va impregna aura lucrului bine făcut care, mic sau mare, obişnuit sau genial, va dăinui cu siguranţă peste veacuri. Lucrurile gândite, pornite şi făcute din sufletul inimii, sau din prea plinul ei au acea notă dominant pozitivă ce va atrage cu siguranţă, atenţia celor din jur. O inimă bună, o inimă generoasă este inima care se apleacă către suferinţele altor inimi. Sufletul este vibraţia caldă, divină şi cea mai înaltă a inimii. Uneori spunem: „mă doare inima” sau „mă doare sufletul”, dar (din câte ştiu eu) inima ca organ în sine, nu doare. Atunci ce doare? Da, doare inima, doare fibra şi însăşi fiinţa umană, „doare sfletul” care, chiar dacă nu există în a fi palpabil, „doare” cu păreri de rău. Deci când exact ne doare inima, sau ne doare sufletul? Durerea apare când acel ceva din forul nostru interior, partea noastră divină nu mai este în context armonios cu lumea înconjurătoare. Aici şi atunci apare boala. Atunci intervine nevoia de ajutor de la „doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre”. Aici avem nevoie neapărată de ajutorul unui OM ca doctorul Dan Cioată, chirurg cardiovascular, aici avem nevoie absolută de ajutorul lui Dumnezeu. Dar şi doctorul Dan Cioată este fascinat de dihotomia inimă / suflet şi el este un OM, care dă sănătate prin suflarea lui Dumnezeu. „Reuşita unei operaţii se datorează în cea mai mare măsură lui Alex Podea Embrion Dumnezeu, cel care a lucrat prin mâinile, prin mintea şi cunoştinţele acumulate de medic.” (p. 67). Studiul lui îndelungat şi amănunţit, munca lui asiduuă de ani de zile, experienţa de viaţă şi în chirurgie, dar mai ales credinţa şi nădejdea în Dumnezeu i-au 17 dăruit o inimă mare şi un suflet luminos, care-l ajută să redea speranţa în inima şi în sufletul pacienţilor şi zâmbetul pe chipul lor. Cu siguranţă, acesta este un dar, un har de la Dumnezeu! Durerea inimii sau a sufletului duce la o însingurare, la o lipsă de mângâiere, la o absenţă a iubirii, la înstrăinare faţă de sine, dar ceea ce este cel mai grav, la o înstrăinare faţă de Dumnezeu. Omul modern nu are timp prea mult la dispoziţie să mediteze cât din toate acestea este inimă şi cât este suflet. Şi poate că proporţia exact cântărită nici nu contează prea mult. Ceea ce contează este că „Dumnezeu lucrează prin oameni şi oamenii prin Dumnezeu”. Dar, oricum ar fi, inima şi sufletul ajung să se contopească, ajung să fie unul şi acelaşi lucru, ajung să nu mai poată exista unul fără celălalt. Şi totuşi, fizic vorbind, inima ca organ poate să bată şi singură (în condiţii de laborator, de sală de operaţii, dar acolo suflet nu există, există doar aparate), sufletul însă este cel care îi conferă omului sensibilitate, iar inimii personalitate, acea unicitate a fiecărui individ în parte. Când sufletul iese din om, inima încetează să mai bată. „Dacă vom reuşi să coborâm mintea în inimă, atunci vom ajunge la suflet, acel suflet pe care, de mai multe ori îl ţinem în cele două palme, spunându-i: <<Suflete, întoarce-te cu faţa către Dumnezeu!>> De aceea, penru mine, inima reprezintă sediul sufletului nostru, cu calea cea strâmtă spre Dumnezeu” (p. 13). Doctorul Dan Cioată vede în medicina pe care o practică „o misiune”, considerând că numai cine îl cunoaşte pe Dumnezeu şi se împrieteneşte cu EL (adică cu Dumnezeu cel Atotputernic, cu Dumnezeu Atoatecreator, cu Dumnezeul „tuturor celor văzute şi nevăzute”) poate reda speranţa vieţii. „Părerea mea este că avem, de fapt, două inimi. Una este inima de carne pe care o avem noi, oamenii, şi care este „motorul” ce întreţine viaţa în noi, prin sângele şi oxigenul pe care-l duce în ţesuturi. Avem însă şi cealaltă inimă, care este inima sufletului. Aceasta este inima pe care Sfinţii Părinţi o numesc inima duhovnicească. Inima de carne o au toţi oamenii, pentru că aşa ne-a construit Bunul Dumnezeu, dar dacă inima sufletească este împietrită, atunci se spune: <<Omul acela nu

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) are inimă!>> Ori, dacă încerci să cauţi adânc în sufletul tău, să vezi dumnezeirea din tine, care stă mereu în aşteptare şi care este acoperită de întunericul păcatului nostru şi realizezi lucrul acesta, apoi încerci să o curăţeşti, o să vezi, în inima aceea a ta, lumina şi n-o să ţi se mai spună că eşti cu inima împietrită, ci: <<Uite un om care are inimă!>> Ce-i mai frumos decât să spună aproapele tău despre tine, că eşti un om care are inimă! Toate acestea le-am înţeles ţinând între palme inima de carne a omului, în misterul pe care mi-l arată în fiecare zi prin mişcările sale, prin faptul că reporneşte după ce ai oprit-o şi de multe ori chiar îi vorbeşti: <<Hai, porneşte!>> Adeseori o rogi pe ea şi, în acelaşi timp, îl rogi şi pe Dumnezeu să ajute această inimă de carne, să mai meargă, să mai pompeze, să mai ajute la menţinerea vieţii din acel trup şi, de fapt, să simţi de foarte multe ori că în inima aceea de carne se găseşte şi inima în care s-au pus talanţii fiecăruia dintre noi. De aceea este bine, dacă poţi, să-i vindeci omului inima de carne, spre a şi-o regăsi pe cea duhovnicească, în care săşi facă apoi curăţenie ca să se împlinească şi, în cămara sufletului său, să stea de vorbă cu Mântuitorul Iisus Christos şi să trăiască pacea sufletească şi bucuria ca valori ale împărăţiei lui Dumnezeu” (p. 13 – p. 15). Doctorul Dan Cioată este chirurg cardiovascular. Ulterior el a absolvit Facultatea de Teologie, Secţia Pastorală a Universităţii de Vest din Timişoara şi a devenit preot. Nu slujeşte în biserică, dar se consideră şi se explică în preambulul cărţii – „Medicina ca misiune, Întoarcerea spre medicina creştină, Mariana Pândaru în dialog cu dr. Dan Cioată, chirurg cardiovascular, Editura Călăuza v.b., 2010, 119 pag., - „medic-teolog - teologul-medic” (p. 5), un „misionar permanent” (p. 5), care acţionează „în vederea îndeplinirii misiunii de vindecare trupească şi sufletească a bolnavilor şi întoarcerea spre medicina creştină. De aceea îi rog pe cititorii acestei cărţi să constate că atât medicul, cât şi preotul – ca profesii vocaţionale – fac front comun în slujba omului aflat în suferinţă, încercând să aducă metoda şi modelul spitalului creştin pentru o sanogeneză completă. <<Preoţia albă>> trebuie să devină o componentă 18 întregitoare a misiunii Bisericii în viaţa oamenilor” (p. 6). Să ne întoarcem în antichitate şi să ne amintim că marii preoţi şi preotesele care slujeau în temple erau îmbrăcaţi în alb, iar locuitorii Siriei antice si arameii ajungeau până într-acolo încât îşi duceau statuile „în procesiune la un lac, probabil pentru a fi spălate în chip ritual”. (Sursa: Google, CreştinOrtodox.ro, Zeii în Siria antică). În afară de serioase cunoştinţe religioase despre zei sau, ulterior, despre Dumnezeu, ei aveau şi serioase cunoştinţe în medicină, pe care o practicau pe scară largă, îmbinând cunoştinţele ştiinţifice ale acelor vremuri cu cele religioase. Nici unui mare preot nu i-ar fi trecut prin cap să încerce să aducă sănătatea într-un organism bolnav, fără să recurgă la ajutorul fiinţei supreme, fie ea păgână aşa cum considerăm noi astăzi zeii (Apollo, zeul sănătăţii la greci şi tatăl lui Asklepios, zeul medicinii, Etmun, în Siria antică, la aramei, sau Derzelas / Derzis, zeul traco-dac al sănătăţii, etc.). Dincolo de tratamentele aplicate, preoţii şi preotesele foloseau incantaţiile, un fel de formule magice uneori repetate şi rostite anume cadenţat de ei şi de cor. Intonaţia era vibrantă, puternică şi pătrunzătoare, alteori tânguitoare şi cu ton de vaiet. Oricum ar fi fost, ea anunţa întotdeauna (potrivit mentalităţii omului antic) un destin, care implacabil prevestea sau chiar aducea un pericol mare, dacă nu chiar moartea. Acele formule magice au fost abandonate. De peste două mii de ani, atunci când sunt pe patul de suferinţă şi nu numai, oamenii rostesc rugăciuni. Rezonanţa lor profundă, pornită din adâncul sufletului sau din toată inima şi din toată fiinţa invocă „pogorârea Duhului Sfânt” atât peste cel bolnav, cât şi peste medicul curant: „<<Rugăciunea inimii>> este rugăciunea care se poate spune în orice moment, este rugăciunea care de multe ori ne trezeşte noaptea şi apare pe buzele noastre, este rugăciunea prin care îi cerem lui Dumnezeu nimic altceva decât miluirea şi mântuirea noastră, nu cerem nimic din ceea ce este al lumii acesteia în care trăim. Nu-i cerem sănătate. El ştie dacă trebuie să ne-o dea. Nu-i cerem putere. El ştie când trebuie să ne-o dea. Nu-i cerem avere. El ştie dacă trebuie să o

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) facem şi – dacă o facem – cu cine trebuie să o împărţim. El ştie că toate ni le dă doar spre lucrarea mântuitoare a noastră.” (p. 18). Să nu uităm că „preoţia albă” se practică de mult în spitalele occidentale. Ea a funcţionat la cote înalte şi în spitalele noastre în perioada în care România a fost regat. Comunismul luminos din preajma „omului nou” a distrus complet această idee. Sufletul, aşa cum susţin marxiştii nu există, iar inima nu rămâne a fi decât o biată bucată de carne, importantă doar atâta timp cât bate. Ne bucurăm că astăzi, când omenirea este frământată de atâtea probleme, când criza existenţială a devenit „crize”, un OM, doctorul Dan Cioată, prin îndemnul lui Dumnezeu, scrie această carte de dialoguri împreună cu „inimoasa” doamnă Mariana Pândaru, care a trecut şi ea printr-o operaţie pe inimă şi care recunoaşte că: „Operaţia pe cord prin care am trecut, m-a apropiat mai mult de Dumnezeu, mi-a modificat fondul sufetesc şi m-a făcut să conştientizez, mai mult decât înainte, cât de preţioasă este viaţa ce mi-a fost dăruită.” (p. 33). Oare de ce în foarte multe cazuri trebuie să trecem printr-un mare necaz, sau să înfruntăm o grea cumpănă în existenţa noastră ca să ne aducem aminte că Dumnezeu există, să-i cerem cu lacrimi amare ajutorul şi apoi să ne împrietenim cu El pentru totdeauna?! După 1989 s-au construit multe bisericuţe sau capele în incintele spitalelor (din banii văduvelor, ai bolnavilor, ai preoţilor slujitori în spitale, ai personalului medical, donaţii diverse, etc.). Înainte de operaţii (şi nu numai) bolnavii simt nevoia să se mărturisească şi să se împărtăşească. „Actul medical bazat pe cunoaştere şi credinţă, duce la depăşirea situaţiilor de criză, fie că e vorba de boli trupeşti sau sufleteşti. Falsa cunoaştere şi falsa credinţă sporesc situaţiile de criză, înstrăinând şi izolând persoana suferindă de şansa primirii ajutorului recuperator.” (p. 42). ... „Urmând adevărului ştiinţei şi adevărului religios, înţelegem conlucrarea medicilor şi a preoţilor în cadrul spitalului creştin, ca un aşezământ în care fiecare trebuie să-şi manifeste iubirea de Dumnezeu. Bolnavul - prin răbdare şi ascultare, medicul – prin dăruire, preotul – prin slujire, după cum şi Dumnezeu îşi arată iubirea faţă de toţi , deopotrivă.” (p. 19 43). Medicina creştină „este o medicină eclezială, după cum spune prof. dr. şi preot Pavel Chirilă, Christos este Tămăduitorul absolut, fără de care vindecarea nu este posibilă. În Vechiul Testament întâlnim şi preotul şi doctorul implicaţi în actul tămăduirii trupeşti.” (p.43). „Medicina ca misiune” este o mărturisire de credinţă şi profesie a doctorului Dan Cioată. Probabil că printre nenumăratele materii ce se studiază în facultatea de medicină, nu ar fi inoportun să existe şi o materie, care să nu se numească neapărat „religie” şi care să spună doar poveşti frumoase din Biblie, ci care, într-un cadru larg şi atractiv să prezinte elemente de cultură, istorie şi tradiţie medicală, împletite cu elemente filosofice şi de teologie fundamentală, patrologie, dogmatică. Poate că o astfel de materie ar adăuga un plus de apropiere al medicului faţă de bolnav. Ştim că ea există şi se manifestă mai ales acum în condiţii precare, dar zbaterea nu trebuie să fie doar o apreciere „la rece” a unui bolnav, „o scanare” a lui din cap până în picioare, ea trebuie, aşa cum ne propune doctorul Dan Cioată, să fie o aplecare şi de suflet faţă de „aproapele”, care, în astfel de momente are nevoie de mai multă îmbărbătare, de o vorbă bună în plus şi de mai multă atenţie. Sensibilitatea accentuată a unui om bolnav, nu poate să ţină cont de „banda rulantă” a bolilor ce invadează omenirea. La medic mergi şi spui totul ca la preot; şi, dacă de la preot aştepţi o vorbă bună, blândă şi caldă, care săţi aline durerile sufletului şi să te îmbărbăteze, la fel şi de la doctor aştepţi, fiind în suferinţă (de multe ori chiar şi cea sufletească ducând la cea trupească) să-l abordezi şi să-i vorbeşti despre ceea ce este în casa ta şi în viaţa ta. Doctorul Dan Cioată este de părere că un medic trebuie să aibă şi această aplecăciune înspre latura creştină deoarece „omul are nevoie de Dumnezeu, omul are nevoie de om, omul are nevoie de comuniune.” (p. 26). Comuniunea de la om la om, adică bolnav sau pacient - doctor, împreună cu Dumnezeu, vor insufla, în mod sigur, celui aflat în suferinţă, nădejdea că numai prin Dumnezeu, medicul curant va face minuni, pentru că minunile nu au fost săvârşite de Iisus Christos doar acum mai bine de două

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) mii de ani, ele se întâmplă şi în zilele noastre, numai că noi, oamenii moderni, trebuie să avem lumina de a le descoperi, a crede în ele şi a le vedea în jurul nostru. „Mulţi bolavi suferă că nu-i ascultă nimeni. De aceea un medic creştin trebuie să-şi facă timp să intre cu bolnavul într-o relaţie mai profundă, să încerce să se pună în locul lui, să-i înţeleagă suferinţa şi nevoile, prinvindu-le nu din afară şi rece, ca un tehnician, ci dinăuntru, ca un semen şi frate. Această totală disponibilitate a medicilor ţine de un adevărat sacerdoţiu şi implică un anume sacrificiu de sine. A da, astăzi, din timpul nostru a ajuns un lucru costisitor, pentru că înseamnă a da o parte din viaţa noastră şi, până la urmă, a da ceva din noi înşine. De aceea, a dărui din timpul tău altora, în ziua de azi, este o mare faptă de iubire, pentru că înseamnă a renunţa la tine în folosul celuilalt. <<Bolnavul îşi doreşte în primul rând să fie ascultat şi orice psihanlist ştie că a-ţi exprima problemele şi a fi ascultat constituie elementele esenţiale ale terapeuticii şi un pas spre vindecare sau cel puţin spre alinarea suferinţei sau spre o mai mare capacitate de a o asuma. Bolnavul ne vorbeşte şi aşteaptă ca noi să îi vorbim. Are nevoie de cuvintele noastre şi uneori de tăcerea noastră ca să se simtă iubit, mângâiat, întărit în nădejde>>, spune Mitropolitul Hierotheos Vlachos în lucrarea sa „Psihoterapia ortodoxă”. ... „Suferinţa ne e dată ca o cercetare din partea lui Dumnezeu, noi, ca medici, am fost puşi în această misiune de a-l ajuta pe aproapele nostru ca să se întărească la trup. Ca proaspăt teolog, cred că este foarte important să pot să-i ajut pe bolnavii mei şi din punct de vedere spiritual, sufleteşte, duhovniceşte. În acest sens trebuie să recunoaştem că <<Doctorul doctorilor>> nu este altul decât Iisus Christos, Domnul nostru, că noi ca doctori trebuie să fim apropiaţi de bolnavii noştri conform preceptelor pe care El ni le-a arătat în Sfânta Scriptură, că noi, ca doctori, trebuie să ajungem să realizăm comuniunea cu bolnavul aflat în suferinţă şi să facem ca acesta să înţeleagă de ce a venit bola la el, de ce acum a venit boala la el, de ce Dumnezeu i-a trimis acum boala, ce trebuie să facă el în boala lui, cum trebuie să se roage la Bunul Dumnezeu, cum trebuie noi să ne rugăm pentru bolnavii 20 noştri, tocmai pentru că a fi medic creştin, înseamnă să îl ajuţi pe omul bolnav în spiritul creştin pe care Iisus ni l-a arătat, să-i deschizi ochii şi urechile, să-l ajuţi să se întoarcă cu faţa către Dumnezeu, să-şi înţeleagă suferinţa în smerenie şi umilinţă, pentru că miluirea lui Dumnezeu va fi spre binele lui, spre întoarcerea lui cu adevărat către faţa lui Dumnezeu, în nădejdea mântuirii în viaţa de apoi.” (p. 28 – p. 29). Să nu credeţi că dacă este de dimensiuni relativ reduse, „Medicina ca misiune” nu este o carte deosebit de densă. Plăcută ca lectură, te captivează de la primele pagini. Cursivă ca text şi apropiată de cititor, fără false pretenţii filosofale, scrierea doctorului Dan Cioată, secondată de agerimea şi sensibilitatea Marianei Pândaru, este o pledoarie către „cunoaştere prin credinţă” pentru că „Dumnezeu este semnificaţie, nu referinţă, este cunoaştere prin credinţă şi nu prin raţiune, Dumnezeu fiind al inimii şi nu al raţiunii.” (p. 37). „Prin evoluţia sa ascendentă, omul este condamnat la cunoaştere, că această cunoaştere este nelimitată, nu are mesaje morale, fiind o coordonată a existenţei sale în imanenţă, dar proiectată în transcendenţă. Berdiaev vorbeşte despre creaţia din ziua a opta, făcând legătura dintre creaţia ce vine de la Dumnezeu şi creaţia pe care omul este hărăzit să o continue. Dumnezeu a dat chip omului, iar omul, prin creaţie, construieşte asemănarea cu El.” (p. 35). „Mai rar religia face abstracţie de ştiinţă prin aceea că, după cum spunea şi Lucian Blaga, Dumnezeu, fiind mister, n-are nevoie de argumente ştiinţifice. Ştiinţa arată căile omului spre modul de <<a şti>>. Religia arată căile omului spre modul de <<a fi>>. Dacă admitem că toate elementele cosmosului se găsesc în om şi în transcendenţa faptelor sale, atunci omul, aflat la intersecţia imanentului cu transcendentul apare dotat cu o disponibilitate maximă către fiinţare, destin ineluctabil al soartei sale. De aceea se defineşte omul prin capacitatea de transcendenţă a imanentului şi nu numai omul, nefiind de ajuns lui însuşi, are darul sacru de a aspira către nemurire. Spiritul perfecţiunii lui Dumnezeu <<ce plutea deasupra apelor>> nu este altceva decât spiritul iubirii şi frumosului ce rezultă din

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) seninătatea cunoaşterii, este fiinţa sub aspect spiritual, care nu este altceva decât sufletul uman. Spiritul perfecţiunii este realizarea binelui care, în divinitatea lui Iisus, este <<împărăţia lui Dumnezeu dinlăuntrul omului>>. Iubirea este forma superioară a oricărei cunoaşteri intuitive şi raţionale, fără iubire viaţa fiind <<ca un clopot ce nu bate>>. Transcendenţa binelui este singurul drum ce dă sens vieţii umane, indiferent dacă acesta este om de ştiinţă sau propovăduitor al spiritului creaţiei. Înţelepciunea primează şi guvernează orice cunoaştere, inclusiv pe cea ştiinţifică. Din caracteristicile creaţiei ştiinţifice şi din sensurile sale umane, ca ascensiune spre perfecţiunea lui Dumnezeu conferită de religie, rezultă complementaritatea ştiinţă – religie şi nu antinomia lor. Credinţa în Dumnezeu şi în lucrarea Lui este un eveniment şi o experienţă de relaţie – comuniune, o cale radical diferită de ___________________________________________ Flash comment: Misionarismul sincretic dintre ştiinţa medicală şi revelaţia divinului ubicuu, este un concept neoprotestant, aşa cum cunoaştem mai ales din fenomenul religios al actualei Americi de Nord numit de revista PxoenixMission Arizona (Octavian D. Curpaş), Pământul Făgăduinţei. Parafrazând antica sentinţă ,,omul e măsura tuturor lucrurilor”, autorul conviv al Marianei Pândaru afirmă că „suferinţa este măsura tuturor lucrurilor”. Dsa identifică în suferinţă „miracolele vieţii şi existenţa lui Dumnezeu’’… (eugen evu) ____________________________________________ Elena Daniela Rujoiu Sgondea Top Noua Provincia Corvina „În acest dincolo al cuvintelor, abia nuanţat, este sugerat, deloc retoric, un fel de travaliu tulburător al naşterii poemului ca o fiinţă. Aşadar creaţia, naşterea poeziei, pentru Elena Daniela Sgondea este precum a Sophiei alchimiştilor sau a pruncului sacru, este logos viu” (poieion, creaţie înnoitoare). Nu lipseşte însă, întreţesând grave acorduri confesive, nici tuşa sarcastică, de sorginte postmodernistă. Autodefinirea conţine mereu trimiteri subtextuale la „story-ul” personal, cu 21 certitudinea intelectuală obişnuită şi de cunoaşterea <<obiectivă>>.” (p.35 – p.37). Este imposibil să nu reuşim să ne regăsim printre ideile exprimate în această carte. Plăcut sufletului este că dialogul Marianei Pândaru cu doctorul Dan Cioată nu impune nimic. Natural şi senin, el lansează o invitaţie la meditaţie, la stabilirea unui loc pe care fiecare simte clar că-l ocupă în univers, la o apropiere de Dumnezeu. Această carte este o nouă manieră de abordare a medicinei, anume medicina ca misiune. Muguraş Maria Petrescu

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) procedeele haijin-ului japonez, ale haiku-ului. În cazul ei, acordul vine prin integrarea aforismului, a fulguraţiilor de tip „fulger mental”, revelatoriu, anume prin Mirare, Uimire, de unde rezultă nuanţe memorabile, între tandreţe feminină şi subtile reverberaţii naturiste, în cheie alegorică, prin analogii pe care egipteanul Hermes Trismegistos încă le punea în ecuaţia macro-microcosmos. Acest simţ special al poetei pare înnăscut, este constanta cărţilor ei: „Încă nu”, „Glife transilvane”, „La răsărit, tremurul”, şi „Tatuaje pe cer”. Elena Daniela Sgondea este neîndoielnic pe itinerariul iniţiatic, împlinitor, al unei chemări ce se ramifică din ecouri, umbre şi nelinişti, în arborele energetic al Vieţii ca Mister. Cred în poezia ei, pentru că ştiu. Eugen Evu

Cuvânt de întâmpinare de Muguraş Maria Petrescu Stimate Dle Ambasador al Palestinei, Dle Ahmed Aqel, Domnilor Ambasadori, Doamnelor şi Domnilor Este o onoare şi o bucurie imensă pentru mine să fiu astăzi în mijlocul dumneavoastră. Bucuria este cu atât mai mare, cu cât revăd din nou doi prieteni, Munir Mezyed şi George Stanca, cărora le-am tradus două dintre cele mai frumoase volume de versuri: Munir Mezyed – Capitol din Biblia poeziei – (traducere în română şi franceză) şi George Stanca – Angel radios – (traducere în engleză şi în franceză). Aş putea să spun că, asemenea celor trei muşchetari (Athos, Portos şi Aramis) noi cei trei de faţă, am fost ca o adevarată echipă. Să nu uităm de d’Artagnan, cel de al patrulea muşchetar. Deci, echipa noastră este formată din următorii muşchetari: Munir Mezyed, George Stanca, îl voi include aici şi pe Marius Chelaru şi, în final, muşchetarul de serviciu, Muguraş Maria Petrescu. Pentru cei trei muşchetari, care au fost de fapt patru, deviza ,,toţi pentru unul şi unul pentru toţi’’ a funcţionat perfect. Fiecare dintre noi, ,,şi-a sacrificat un timp din viaţă’’ pentru a aşterne pe hârtie sau pe calculator un gând transpus în versuri, o trăire. Nu întâmplător, lam inclus în echipa muşchetarilor şi pe Marius Chelaru, critic literar, eseist, poet, prozator, editor şi traducător. Marius Chelaru a fost primul care a tradus în limba română Capitol din Biblia poeziei. Muşchetarul de serviciu, adică eu, nu a făcut decât să încerce o nouă versiune de traducere a aceleiaşi cărţi, fără a intra vreo secundă în competiţie cu prima traducere. Liantul nostru al tuturor a fost o persoană dragă nouă, un om cu care noi ,,cei trei muschetari” am fost prieteni şi pe care l-am iubit nespus. Acest OM s-a numit Cezar Ivănescu şi el a fost cel care ne-a unit în echipă atunci când a venit clipa binecuvântată. El a fost cel care l-a adus şi pe dragul nostru prieten, giuleştean prin naştere şi gândire poetică – George Stanca. Eu, muşchetarul de serviciu, nu am avut o sarcină uşoară ,,să-i traduc’’ pe cei doi bărbaţi. Dacă am reuşit sau nu, îmi veti spune dumneavoastră cititorii. Oricum, eu cred şi sper că deviza a funcţionat şi că noi toţi am avut un singur şi unic ţel: triumful poeziei! Pentru că dincolo de orice, ştiţi cum se spune: traduttore, traditore… Vă mulţumesc. Muguraş Maria Petrescu
n.red. Recent, Salonul de carte Deva, ediţia a XI-a, i-a avut ca oaspeţi de onoare pe poetul

palestinian, Munir Mezyed însoţit de Excelenţa sa Ahmed Aqel, ambasadorul Palestinei în România şi pe George Stanca. În numărul trecut al revistei noastre, evenimentul a fost prezentat de gazde: dl Sebastian Bara, director manager al Bibiotecii Judeţene ,,Ovid Densuşianu”, precum şi de 22

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Muguraş Maria Petrescu, traducătoarea celor doi oaspeţi şi de poeţii Eugen Evu şi Mariana Pândaru, editoarea celor sus-numiţi. Poetica psalmodică MUNIR MEZYED
Poet palestinian nominalizat Nobel pentru poezie 2011

MISTUITOAREA PLOAIE A PASIUNII

Dar mie nu mi-e sete de nimic Ci doar de dragostea-ţi

Te văd în vise Ca pe o fiară blândă Frecându-te uşor De pielea mea catifelată... Un fluture Ce se roteşte Şi-mi soarbe-ncet nectarul... O lună triumfândă Îşi revarsă Razele strălucitoare Peste Învelişul sufletului meu În ochi-ţi jucăuşi Zăresc Dorinţa de animal O sete senzuală, O pasiune Şi licăriri erotice... Oftezi adânc Cu o pasiune ferventă Iar trupu-ţi plânge Tânjind De libertate Şi carnea-ţi fremătândă Imploră Simţim plăcerea uniunii şi tremurul de suflet Făcând ecou în carne Săruturi arzătoare Şi carnea devenind Roze acoperite de broboane Vibrând de un nectar ambroziac...

Şi nici nu-ţi cer Decât să îmi aţâţi tu focul Şi buze arzătoare să îmi Primească săruturile Şi dulceaţa... Şi disperat Eu te iubesc şi te doresc Căci nu pot a trăi Dar nici muri nu pot De lângă tine... Căci tu eşti Unica bucurie-a mea Atât în Simţuri Cât şi-n vis... Căci sunt flămând şi însetat Să mă scufund în ochii tăi misterioşi Să mă hrănesc dintru dulceaţa pielii tale fine Să îţi adulmec parfumul suspinului tău trist Şi să-mi vâr degetele-n părul tău cel fin Mistuitoarea Ploaie-a pasiunii Asteptând, Scufundându-se... 23

Un sărut e-ndeajuns Să deschidă Zăgazurile dorinţei Aprinzând căldura cărnii tale Lăsând acest nesaţ, Aceast-ardoare Să îşi atingă culmea Observă-ţi foamea C-o nesfârşită acuitate Dorinţa-nnebunindă Ce vibrează cu o nevoiurgentă Pe cînd eliberează Nesăţiosii fluturi ai sufletului Făcând plăcere cărnii Te chem Zbătându-mă cu-nflăcărarea mea Şi cu beţia Şi-ţi potolesc ardoarea Ce-mi frige pieptul De vise amoroase... Să mă răsfăţ Şi să-ndrăgesc Aceste momente de delir Căci focul când ne-nghite Nu ne arde Ci doar ne-neacă-n mistica Ploaie-a dorinţei, A patimii şi-a pasiunii... Să îmi las capul peste sânul tău Şi să visez cum mă scufund în focul tău...

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Şi pentru tine voi descrie, Marea sălbatică, Legendele, Extazul ce mă-ncătuşează-n pasiune Şi inspiraţia... Vino şi să ne-abandonăm Cu dragoste Carnea arzîndă-n Flăcări Şi să strângem tot lemnul devoţiunii Acelui foc dulce Din pădurea iubirii Arzându-l Etern... ENIGMA – ENIGMA Nu m-am născut în România Şi nici român nu sunt Totuşi ceva-i ciudat Şi incredibil De sunt atât de legat de România Simt că m-am născut Şi am trăit acolo... Că am murit şi am fost îngropat acolo Că la câtva timp după reîncarnările mele Eminescu mi-a dat sufletul lui. Mie Ca să se reîncarneze în carnea mea Eu simt că într-o zi Mă voi întoarce şi voi muri acolo Iar dacă acestea sunt semne ale nebuniei mele Pe bune: n-aş vrea să-mi treacă...
Versiune în română de M. Maria PETRESCU

GEORGE STANCA tradus … REVERANCE It ought to be a reverence now at the end of dance you graciously bow down in front shaking your pleated longbow skirt while I do bend and smile and hush fixing the ail of my tail coat and in my mind I think the dance was not too long we hardly touched each other and I cry but I had wanted just to die in dance but dear lady it’s all over it ought to be a reverence. RÉVÉRENCE Cela se fait: une révérence maintenant quand s’est fini la danse toi, tu t’inclines avec ta grâce devant tout en tremblant ta jupe froncée moi, je m’incline, souris et tais tout en fixant la queue du frac et considère que la danse n’a pas été trop longue à peine on s’est touchés et maintenant je pleure j’aurais voulu mourir comme 24

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) ça pendant la danse mais madame tout est fini cela se fait: une révérence ME Me who sells eternity by wholesale and who loves up to the insanity your osseous system. Me a miserable groom into a stable of butterflies who worships your silky beauty. Me who with greatest care gathers together collections of stamps of “the new investments on the economic map.” Me who from the Genesis blows up into the mill of a yet unborn Don Quixote. Me the midnight news pronounced as well as like a sentence while the green eye of the radio blinks accomplice of death.
Picasso / secvenţă

MOI
Moi qui vends l’éternité par kilo et qui fanatiquement aime ton système osseux. Moi un pauvre valet d’écurie dans une étable de papillons qui vénère ta beauté soyeuse. Moi qui collectionne soigneusement des timbres de la série ,,de nouveaux investissements sur la carte économique”. Moi qui à partir de la Genèse souffle dans le Moulin d’un Don Quichotte qui n’est pas encore né. Moi le bulletin d’informations du minuit prononcé comme une sentence tandis que l’oeil vert de la radio clignote complice de la mort.

Versiuni engleză şi franceză de M. Maria Petrescu Am primit din Israel - ceva de dulce prin aforisme de leac …

25

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Ediţie prezentată de Eugen Evu, ed. Onyx 2010

1974 – GEORGE EMIL PALADE Primul român care a primit Premiul Nobel împreună cu Albert Claude şi Christian de Duve pentru cercetări şi rezultate deosebite obţinute în domeniul medicinii şi fiziologiei, în organizarea celulară şi descoperirea ribozomilor.

1985 – IOAN MORARU – Un român
care a rămas un necunoscut, deşi a fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace. 1985 nu avea să rămână în istoria României numai ca unul din ultimii ani ai regimului ceauşisto-comunist, groaznic şi cu lipsuri incredibile (frig în case, teroare, frică de cel de lângă tine, cozi interminabile pentru orice, etc.) în timp ce conducerea comunistă, în plin avânt, mărşăluia tovărăşesc-victorioasă tot înainte pentru construirea comunismului! Cât de mult am uitat acele vremuri! Unii nici nu vor să şi le mai amintească, alţii sunt 26

nostalgici – trecând sub o tăcere jenată grozavia lor – alţii nu le ştiu de loc pentru că erau prea mici sau nu se născuseră încă. Mai bine pentru ei! În acel an de graţie, luminoasa conducere a Partidului Comunist Român împreună cu iubitul conducător, Nicolae Ceauşescu, se pregăteau cu speranţă şi emoţie ca tovarăşul să primească mult râvnitul Premiu Nobel pentru Pace?! Lovitură de teatru! Prestigioasa distincţie a fost acordată unui anonim profesor universitar Ioan Moraru, împreună cu Mihail Kuzin (URSS) şi Bernard Lown (SUA). Cam prin 1960, cei trei înfiinţaseră o organizaţie mondială pentru prevenirea războiului nuclear (International Physicians for the Prevention of Nuclear War). Aceşti trei oameni erau liderii organizaţiei. Imediat după ce a primit premiul, profesorul Ioan Moraru a căzut total în dizgraţie, fiind marginalizat (după metodele pe care bine ni le amintim). A murit

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) doar cu trei zile înainte de evenimentele din 22 decembrie 1989.

ELIE WIESEL
Premiul Nobel pentru Pace (1986) Membru al Academiei Americane de Artă şi Literatură (1996) Medalia Prezidenţială a Libertăţii Marea Cruce a Legiunii de Onoare Steaua României în grad de Mare Ofiţer (2002) Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic în grad de Comandant (KBE) (2006) Membru de onoare al Academiei Române 1986 – Elie (Eliezer) Wiesel -Profesorul Elie Wiesel a primit o serie de premii, distincţii şi onoruri, fiind considerat ca un umanist, luptător pentru drepturile omului, filozof şi cel mai proeminent scriitor al holocaustului. El a luptat împotriva ,,violenţei, represiunii şi rasismului, lucru care în 1986 i-a adus Premiul Nobel pentru Pace. Comitetul Norvegian pentru premiul Nobel pentru pace l-a numit „un mesager al omeniei”. (Sursa : Google – Wikipedia) 2009 – Herta Muller – scriitoare de origine româna, Laureată a Premiului Nobel pentru Literatură (,,Leaganul respiratiei’’) . Conspecte de Muguraş Maria Petrescu şi Eugen Evu

Elie Wiesel

Cărţile vindecării (II) Theodor Damian (Statele Unite ale Americii)
,,Deodată, acum, în noul volum, dăm şi de o a doua voce, care, deşi uneori reprimată de cea dintâi, îşi spune cuvântul ei diferit. De exemplu, în Fiţi milostivi. Arghezian este cimitirul Buna-Vestire din De ce-aţi venit, unde îndulcirea fiinţei de cele necunoscute nu pare în stare să pună frâu poftei de viaţă şi de avuţie... O caracteristică semnificativă a noilor versuri scrise de Theodor Damian este îndoiala. Ar merita să fie citată poezia Prin 27

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) însuşi sufletul tău. Nerecunoaşterea lui Mesia este un păcat grav pentru credincios, dar o sursă valabilă de temeri, umilinţă şi îndoieli pentru poet. În pământul Împărăţiei, Iată apele sau Adâncul intră în aceeaşi categorie de o admirabilă expresie a îndoielii. La fel de productiv poetic... este spiritul ludic. Theodor Damian îşi dezvăluie în cartea lui înclinaţii, necultivate înainte, pentru lirica glumeaţă, adesea nichitastănesciană (din În dulcele stil clasic) (...) Theodor Damian e un poet în toată puterea cuvântului.” Nicolae Manolescu SEMNUL ISAR sau MORMÂNTUL NESTRICĂCIUNII ,,…Ce frumos e sǎ poţi muri puţin /cu cineva /şi sǎ poţi învia împreunǎ cu el…”, (74). Intrǎm într-o lume pe care am cunoaşte-o, dar la care parcǎ nu avem acces în întregime. Ceva din ea va fi de nepǎtruns întotdeauna; este lumea exclusivǎ a unui ,,întreg spital” care este ,,ca o insulǎ pe Isar”, o lume izolatǎ şi înconjuratǎ de ape, în cazul de faţǎ râul Isar, apǎ curgǎtoare, element purificator al mizeriei umane, al bolilor fizice, ,,Lângǎ patul meu de spital /mi-au pus o sticluţǎ /cu ceva din mine acolo /aparent nu tot ce e-n noi ne e de folos /mai putem arunca şi la câini /poate am putea arunca bucǎţicǎ cu bucǎţicǎ /dispensându-ne de balast /şi reducându-ne la esenţe” (24), acel ,,Izvor al Tǎmǎduirii” (8) care, la fel ca şi scǎldǎtoarea de lângǎ Poarta Oilor (Vitezda) cu cele cinci pridvoare ale ei, îl fǎcea sǎnǎtos pe cel care intra întâi în ea, de orice fel de boalǎ ar fi fost cuprins. (5) ,,… şi doctor Mertz îmi spune la fel /Herr Professor /o sǎ te faci bine şi o sǎ pleci în România /şi la New York”. Exclusivul locaţiei vine sǎ-l plaseze pe poet într-un loc exact al acestei scene de viaţǎ. Theodor Damian povesteşte (cartea are şi un epic) ca şi cum ar fi un actor pe scenǎ, singur în faţa destinului, a unei operaţii grele la care balanţa poate înclina spre vindecare, cu ajutorul lui Dumnezeu, în care omul şi preotul-poet crede cu tǎrie. El este Lazǎr înviat din morţi ,,Lazǎre, vino afarǎ /îmi strigǎ cineva în urechi /cum sǎ vin legat de bandaje” (9), (ca şi Lazǎr, care era învelit într-un giulgiu alb conform tradiţiei evreieşti de a-şi îngropa morţii şi pacientul este tot ,,legat în bandaje”, desigur tot albe – nimic nu rǎmâne la voia întâmplǎrii) ,,lasǎ, nu te îngriji /mergi /merg /ies din camera de operaţie /ca din mormântul nestricǎciunii /” (9). Mormântul nestricǎciunii, pe care l-am tradus 28 în limba englezǎ prin undead body, aceastǎ uluitoare şi deconcertantǎ metaforǎ cu valoare de diamant literar perfect şlefuit, cu nenumǎrate faţete dar şi concepţie religioasǎ şi filosoficǎ proprie poetului Theodor Damian, ne duce inevitabil cu gândul la ceva final şi cu siguranţǎ la degradarea materiei umane, a fizicului (,,din pǎmânt eşti şi în pǎmânt te vei întoarce” = ,,dust to dust, ashes to ashes”). Acel ,,body” … ,,from the tomb” poate fi cadavrul (care intrǎ fizic în descompunere), dar şi trupul (care poate avea soarta cadavrului) şi care, conform speranţei în Dumnezeu şi în ştiinţǎ şi conform credinţei creştine în Reînviere, este al nestricǎciunii (deci fizic nu se va degrada, aşa cum nici mormântului nu-i va aparţine). Eliberate de ceea ce este rǎu, omul şi trupul, ies din sala de operaţie (mormânt), dupǎ anestezie, înviind asemenea lui Lazǎr sau asemenea lui Iisus Christos, care s-a ridicat la ceruri, în nestricǎciune. Acel body = cadavru este ridicat la rang de trup şi de nedegradare sau nestricǎciune. El va rǎmâne undead. Vom mai întâlni de-a lungul cǎrţii diverse expresii sau cuvinte rare cu iz de arhaic pe care poetul le îndrǎgeşte punându-le antonimic faţǎ în faţǎ sau cel mult unul întrun vers, iar al doilea în versul imediat urmǎtor. Aparent ele sunt simple, doar contextul şi punerea lor într-un loc bine determinat, le ridicǎ valoarea literarǎ, conferindu-le de fiecare datǎ un sens deosebit de complex, cu multe faţete semantice şi cu o complexitate greu de redat uneori în limba englezǎ (poezia 82 - ,,l-am bǎnuit poate aşa cum bǎnui nepǎtrunsul /în pǎtruns’’). Spuneam cǎ poetul stǎ singur pe scenǎ, în lumina crudǎ şi de formǎ rotundǎ datǎ de un reflector. Nu vede nimic în jur. “Cercul lui magic” este de nepǎtruns. Iar noi, spectatorii, avem acces doar parţial în laboratorul ideatic

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) de lucru al ,,omului poet”. De acolo spre el nu se mai poate trece. Trebuie sǎ acceptǎm ceea ce numai el ne poate spune. Atât cât vrea sǎ descopere, sau cât mai poate descoperi în astfel de momente. Destinul lui atârnǎ de un fir de pǎr, în sensul bun al cuvântului în speranţǎ şi credinţǎ. Speranţa supremǎ rǎmâne întotdeauna în astfel de cazuri îndreptatǎ – aşa cum spunea şi Nichita Stǎnescu – cǎtre “Cel fǎrǎ de pǎrţi”, în cazul de faţǎ cǎtre (24) ,,Cel vechi de zile /facǎ-se voia Ta /precum în cer aşa şi pe pǎmânt”. Însǎ în astfel de cazuri existǎ şi cealaltǎ laturǎ, cealaltǎ faţǎ a nopţii, a întunericului de pe scenǎ (se parcurge, dacǎ vreţi, drumul lung şi anevoios de la întuneric spre luminǎ, o temǎ aparte şi cu totul specialǎ în concepţia poeticǎ şi teologicǎ a lui Theodor Damian). Existǎ în noi tendinţa de a ne agǎţa de ceea ce ni se pare, sau credem cǎ ne-ar putea fi de ajutor, mai la îndemânǎ şi poate mai rapid şi mai pe înţelesul nostru decât ajutorul venit de la Dumnezeu. Este acea înclinaţie a noastrǎ spre esoteric, spre magie, de aceea Isarul se transformǎ dintr-un element pozitiv, într-un semn implacabil, un semn zodiacal ce influenţeazǎ destinul, acel cor al teatrului antic grecesc, prevestitor de rǎu. Isarul apare acum ca un Deus ex machina, o forţǎ puternicǎ, ce poate înclina balanţa vieţii spre un paradoxal “undead body” din mormânt. Conotaţia purificatore dispare, fiind înlocuitǎ cu imaginea unui semn astral, ,,Isarul /semn al altei zodii” (53), care vine sǎ taie reperele biblice în douǎ ,,toţi ne-mpǎrţim viaţa între / Vechiul Testament, Noul Testament /şi vârsta Bisericii pânǎ la Parusie /Tatǎl, Fiul şi Sfântul Duh”. Concluzia este cǎ între cele douǎ posibilitǎţi, (Semnul Isar zodiacal ocult vs. Parusia) ceea ce va veni va fi oricum ,,urmat de-o veşnicie” (53). Între aceste douǎ variante unice, Theodor Damian ne-o propune, cu o deosebitǎ sensibilitate pe cea de a treia inspiratǎ şi ca muzicalitate din folclorul românesc, balada Mioriţa. Iisus Christos cel divin şi fiul omului se întristeazǎ şi suferǎ (53) ,,…pe Isar în sus /plânge Iisus /pe Isar în jos /suferǎ Hristos.” Ce înseamnǎ sǎ stai într-un spital aşteptând înfrigurat sǎ treci printr-o operaţie grea şi sperând din adâncul sufletului sǎ scapi? Mai întâi de toate înseamnǎ sǎ stai 29 cuminte într-un pat, sǎ ştii când sǎ vorbeşti şi când sǎ taci şi sǎ asculţi ,,la ora şapte punct dimineaţǎ /şapte îngeri albaştri şi îngeriţe /în halate albe /vin la patul meu de la recuperǎri /vorbind între ei şi foşnind hârtii /vorbesc în germanǎ şi-n medicalǎ /mǎ ating cu mâinile lor calde /.” (6). Înseamnǎ sǎ ai în preajma ta pe acei îngeri pǎzitori, care ,,poartǎ nume de-o clipǎ /Martina, Nicole, Maria, Francesca /Stephanie /îngeri ce poartǎ veşnicia-n aripǎ /îngeri de dimineaţǎ, de zi şi de searǎ /îngeri de noapte /toţi albaştri…”. Ei se numesc generic schwester (3). Înseamnǎ sǎ o ai în preajmǎ pe ,,…Claudia /îngerul meu cel mare şi bun /ce mǎ scoate în fiecare zi /din surghiun”, în care omul bolnav îşi încredinţeazǎ viaţa cu pioşenie, cu recunoştinţǎ, speranţǎ şi mai ales dragoste. Se remarcǎ aici jocul pe care Theodor Damian îl practicǎ pe parcursul întregului volum cu numele Maria: schwester Maria, sora medicalǎ, sau sora noastrǎ, Sfânta Fecioarǎ Maria, Adormirea Maicii Domnului sau Ridicarea /Înǎlţarea la Ceruri /Mariahimmelfahrt (zi simbolicǎ în care boala, operaţia riscantǎ, spitalul cu bune şi rele, Isarul, Europa şi toate sunt lǎsate în urmǎ, acolo jos pe pǎmânt). Sfânta Fecioarǎ Maria s-a înǎlţat la Ceruri, iar omul bolnav i s-a închinat din tot sufletul ,,zburam prin înalt /eram crucişǎtor de ocean” (62). Înseamnǎ Marienplaz care este ,,…plinǎ de lume /e ca izvorul tǎmǎduirii /oamenii curg ca izvorul /te uiţi la ei şi nu te mai doare /nimic /normal /cǎ doar e piaţa Sf. Fecioare /nu acesta-i locul /în care se moare” (72). Înseamnǎ o rugǎ arzǎtoare şi stǎruitoare adresatǎ Sfintei Fecioare (,,mama’’, poezia 82) de a-l ajuta pe poet, care se considerǎ fiul ei, sǎ poatǎ pǎtrunde nepǎtrunsul, aşteptând cu speranţǎ la uşa unui editor ca într-o zi sǎ poatǎ sǎ scrie şi el ,,ca sǎ citeascǎ şi alţii” şi ca prin actul de creaţie literarǎ sǎ se poatǎ vindeca (,,cuvintele tale rana mea vindecând /nu aceea din spate /ci aceea din gând”). Din punctul de vedere al traducǎtorului, aceste jocuri de cuvinte legate de numele Sfintei Fecioare Maria pun serioase probleme în ceea ce priveşte fidelitatea faţǎ de textul original, a ideii în sine, care sǎ fie, în egalǎ mǎsurǎ şi pe înţelesul cititorului de limbǎ englezǎ.

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Ca în cazul oricǎrui pacient, spitalul creazǎ nevoia stǎrii de retragere, de izolare, acea dorinţǎ de intimitate, schimbǎ siguranţa de sine în dorinţa de explicare în detaliu a încercǎrilor prin care trece bolnavul şi creazǎ o relaţie de prietenie temporarǎ sau poate pe viaţǎ cu cadrele medicale, dar şi cu ceilalţi pacienţi din salon. Este lumea în miniaturǎ a acelor ,,îngeri toţi albaştri” (3), a Doctorului Mertz (5), a unei femei din salon (8) ,,Doamne, ia-i durerea femeii /de-alǎturi /cǎ nu mai poate /a strigat toatǎ noaptea”, sau a tânǎrului croat , care (25) ,,lângǎ patul meu /cu şine de fier în mâini /şi-n picioare” – fiecare cu suferinţele lui şi cu poveştile lui de viaţǎ – ,,noaptea nu poate dormi /cǎ vede numai morţi cu burţile tǎiate /şi cu mǎruntaiele scoase /vai de pielea lui cusutǎ peste tot /vai de sǎracele-i oase /ne uitam din paturile noastre /pe fereastrǎ spre vârfurile de castani /şi-mi povesteşte de fratele sǎu mic /pierdut în rǎzboi la paisprezece ani /”. Şi tot în spital gândurile zboarǎ cu pioşenie, drag şi dor spre mama lui pe care o simte şi ar dori-o la cǎpǎtâiul patului, spre autori ca Descartes, Panait Istrati, prieteni dragi Andru, Arthur, Gâf-Deac şi la acea dorinţǎ cǎ (16) ,,în pat de spital /poate dacǎ eram împreunǎ /filosofam mai bine /sau jucam jocul nostru astral /cum ne-am jucat cu poezia scrisului tǎu”. De la etajul al patrulea al spitalului, lumea de dincolo de Isar îşi duce viaţa fǎrǎ sǎ-i pese de ceea ce se întâmplǎ înlǎuntrul lui: Ivan Hajek, rusul, cântǎ la acordeon în Marienplatz (74), altundeva se aude Für Elise (73). Foarte îndrǎgite şi bine stǎpânite de poet sunt tehnicile cinematografice, fotografice sau picturale, imaginile strǎzii, ale pieţelor sau ale bǎtrânilor ,,cum adunau bǎtrânii banii în batistǎ” (sugestivǎ nu este acţiunea în sine, ci fotografia pe care o privim şi care imortalizeazǎ gestul). Semnul Isar, o carte de poezie scrisǎ în majoritate în vers alb, dar şi în vers clasic, ceea ce asigurǎ muzicalitate, uneori vivacitate şi impregneazǎ un ritm anume atât în limba românǎ cât şi în limba englezǎ, o cadenţǎ şi un mod particular al lecturii fǎcutǎ în gând sau cu glas tare. Semnele de punctuaţie sunt rare, iar poeziile nu au un titlu, sunt doar numerotate, intenţia poetului fiind aceea de a se destǎinui cititorului sǎu pe îndelete, acum 30 când are un timp la dispoziţie. (40) ,,azi /citeşti /înveţi sǎ te ridici /dar mai ales sǎ şi cazi /apa e mai verde când te uiţi /mult în ea /şi cerul mai albastru /şi gândurile mai singure’’. Jocurile de cuvinte şi capcanele lingvistice sunt la tot pasul, (elocventǎ este poezia (4) prin folosirea verbului a [se] îndoi precum şi a substantivului îndoieli. Limba românǎ este relaxatǎ, contextul dǎ nuanţa, limba englezǎ este însǎ foarte precisǎ (existǎ expresiile a se apleca, în sensul de a se îndoi de spate = to bend, a avea o îndoialǎ = to doubt). Numai cǎ aici autorul impune folosirea unui verb/substantiv unic, altfel diferenţele din limba englezǎ nu ar mai face sensul poeziei. Traducerea sunǎ aşa: “Would I ever be able to incline like I used to before /I may not even want it /too many inclinations will not do good /either to my back or to my mind’’. Deci ceea ce pare a fi simplu uneori de tradus, devine anevoios în pǎstrarea în continuare a mentalitǎţii româneşti transpusǎ pe calcul mentalitǎţii unui cititor englez. Tot aici meritǎ sǎ remarcǎm existenta în majoritatea poeziilor a unui adverb, a unui verb sau chiar a unui vers întreg, care face legatura cu versurile de dinainte, dar şi cu cele urmǎtoare. Acest element nu rupe niciodatǎ poemul în douǎ, ci din contrǎ îl întǎreşte ca scriiturǎ, dându-i o amploare mai mare, o nouǎ turnurǎ, deschizând astfel calea spre o altǎ idee. Este, dacǎ vreţi, o tehnicǎ de înlǎnţuire, de rings within rings, care asigurǎ continuitatea poeziei ca şi legǎtura dintre aceasta, poet şi cititor. Semnul Isar este zbaterea dintre disperarea unui diagnostic şi a unei operaţii pe de o parte şi speranţa revenirii la viaţǎ pe de altǎ parte. (7) ,,Crede şi mergi înainte /dacǎ tot trebuie sǎ mori”…,,moartea te prinde mai greu /când înaintezi /mergi înainte şi crezi’’ … ,,singura cale unde moartea fuge /mai încet decât tine /oricât ai fi de bolnav /şi oricât ai duce boala de brav”. Un volum de poezie testament, o concepţie despre lume şi viaţǎ ce trebuiesc revizuite acum la moment de rǎscruce (1) ,,Cred cǎ trebuie sǎ îmi revizuiesc /toate poemele /şi sǎ vǎd cum sǎ fac loc Isarului /sǎ treacǎ prin ele /sǎ le mângâie /aşa cum mângâie grǎdinile Münchenului /şi patul în care zac”. O revoltǎ interioarǎ, dar şi o determinare de a trǎi (42) ,,cine a creat

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) geografiile noastre /interioare /cu idea cǎ trǎiesc, cǎ mor /şi mǎ doare”. Existǎ în permanenţǎ, undeva acolo ascunsǎ în suflet speranţa / isihia cǎ se poate trece peste acest moment greu de viaţǎ prin ştiinţǎ, poezie şi cuvânt (86) ,,abia atunci eşti gata s-asculţi /abia atunci vei face ce ţi se spune /aşa se scrie poemul /când fiecare cuvânt /a devenit rugǎciune’’. Chiar şi bolnav, Theodor Damian este senin şi vrea sǎ stea de vorbǎ cu noi, sǎ ne povesteascǎ, sǎ ne spunǎ ce crede, ce gândeşte şi cu fineţea lui caracteristicǎ sǎ ne lase sǎ-i fim alǎturi şi sǎ-i citim sufetul. Pentru toate acestea îi mulţumim! Muguraş Maria Petrescu (Semnul Isar a fost publicat de Editura Paralela 45 în 2006, 108 pag. Prima variantă în limba engleză în traducerea autorului a apărut la Editura PublishAmerica, Baltimore, 2010, 111 pag., cu titlul “The Isar Sign”. Aceeaşi carte urmează să apară anul acesta în ediţie bilingvă româno – engleză în varianta lucrată de Muguraş Maria Petrescu, care vă propune un grupaj de poezii în română, engleză şi franceză). 2 Poezia, săraca, ea şi sănătatea aşa cum zicea cerşetorul blând şi demn şi frumos ca Dumnezeu pe străzile copilăriei care m-a învăţat să vorbesc şi să tac 2 Poor poetry, she and my health as the tender and respectable and as beautiful as God beggar used to say in the streets of my childhood she taught me how to speak and keep quiet 2 La poésie, la pauvre, elle en soi-même et la santé comme le mendiant tendre et digne et beau comme Dieu le disait sur les rues de son enfance elle m’a appris à parler et à me taire 12 De la etajul patru al spitalului văd lumea altfel are gust bun şi amar numai vârfurile copacilor mulţi şi distanţa de cer diferită e cald afară pesemne 31 ca-n mormântul nestricăciunii cine a mai auzit de un mormânt al nestricăciunii ce taină este aceasta numai cel ce trece prin moarte va şti prin Marea Roşie fundul adâncului primitor ca pod ce freamătă la trecerea ta de la moarte la viaţă cu frica în spatele tău şi cu cutremur în faţă 12 From the fourth floor of the hospital I can see the world in a different way it tastes good and bitter I can only see the tops of so many trees and also the distance to the sky which is no longer the same I have the sensation that it’s warm outside just like in the tomb of an undead body but who has ever heard of the tomb of an undead body what a mystery this is only he who has to go through death will know only he who has to go through the Red Sea down to the wrapping depths of waters like a bridge which will shake when you pass from death to life being overwhelmed with your fear and devastated by your expectations 41

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Ca un tsunami ce schimbă înfăţişarea adâncului ca un foc ce pârjoleşte câmpia ca un vânt îmbătat de un dor neştiut ca întrebările adormitoare şi verzi puse timid de schwester Maria aşa trece călcâiul meu slab peste kilometrii Europei 41 Like a tsunami which changes the deep of the waters and like a fire which burns all the lowland and like a wind which is carried away by an ardent desire completely unknown like the soothing and naïve questions timidly asked by schwester Maria thus my weak heel will be able to cross thousands of European kilometers 41 Tout comme un tsunami qui change l’aspect des profondeurs de l’eau tout comme le feu qui brûle les champs tout comme le vent qui se laisse entraîner par la nostalgie totalement inconnu comme les questions chatoyantes et naïves posées timidement par schwester Marie c’est ainsi que mon talon faible peut faire des milliers de kilometers en Europe 42 Totul porneşte din krakenhaus dar nu din casa unde sunt eu acuma ci din alta mai veche, mai mare şi mai adevărată spitalul e locul pe care-l ocolim dar de care avem nevoie neapărată 32 sau poate apărată ca existenţa aceasta a doua în care ne aflăm visând-o pe prima ne jucăm cu mingea destinului nostru şi el rotund ca o minge de aceea nu ştim nimic cum nu ştim de ce găurile negre produc cratere-n lună cum nu ştim ce a căutat Istrati-n Levant probabil nici el nu ştie să spună chemarea originilor nu-i cea mai bună explicaţie de ce nu chemarea contrariilor cine-a creat geografiile noastre interioare cu ideea că trăiesc, că mor şi mă doare 42 Everything initiates with krankenhaus which is not the house where now I can be is another one older, bigger and more real the hospital is the place which we avoid but which we need badly or maybe we need to protect Alex Podea ourselves Rugăciune in this second existence of ours the first one we only dream of we play with the ball of our destiny which is also as round as a ball that is why we know nothing as we also don’t know why the black holes will create craters into the moon as we also don’t know what Istrati was looking for in Levant maybe he too will not know what to say the call of the wild will not be the best explanation why not the call of the contraries
BIO- RUGACIUNE Inox,fier, h = 175 cm.

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) who has created our inner geographies having the idea that I live, that I die and I fall 42 Tout commence du krakenhaus mais pas tout à fait de la maison où j’y suis maintenant mais d’une autre plus vieille, plus grande et plus réelle l’hôpital est un endroit qu’on évite et dont on a besoin absolument ou peut-être notre deuxième existence celle que nous vivons tout en rêvant à la première on joue avec le ballon de notre destin lui aussi rond comme un ballon voilà pourquoi rien nous ne savons comme nous ne savons pour quelle raison les trous noirs puissent produire des cratères dans la lune comme nous ne savons ce qu’Istrati a dû chercher en Levant peut-être lui non plus ne peut pas expliquer le cri du début c’est pas du tout la meilleure explication alors quel serait le cri des contraires qui est-ce qui a créé nos géographies intérieures avec la conviction que je vis, que je meurs et que je resens une douleur 74 Ce frumos cântă tânărul acesta la acordeon Marienplatz am impresia că mergem pe acelaşi drum în acelaşi eon îi aşez un ban în cutie văd că se numeşte Ivan Hajek vine şi el din cine ştie care Rusie e şi viaţă şi moarte în ritmurile lui cu capu-ntr-o parte 33 cu ochii închişi nu mai este în lumea aceasta delirul lui te atrage precum abisul delirul lui e abisul ce frumos e să poţi muri puţin cu cineva şi să poţi învia împreună cu el pleci dar sunetul nu te pleacă Ivan ca un vrăjitor într-o ţară săracă şi vrăjitorii trebuie să trăiască nu-i aşa uneori îi devoră cântecul înainte de a-l termina 74 Oh, how nicely this young man plays the accordion Marienplatz I’ve got the sensation that we walk on the same path and in the same aeon I slowly put this little coin in his box and see that his name is Ivan Hajek and realize that indeed he may come from who knows what Russian country in his rhythms there is life and there’s death he leans his head on a side closing his eyes not being in this world anymore his delirium will lure you like abysm cause his delirium is the very abysm oh, how nicely is to die sip by sip with someone and get back to life once again with that one you may leave yet the sound will not leave you Ivan like a wizard in a poor country wizards too have to live have they not yet sometimes they’re devoured by a song long before they will play it all 74

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Que c’est beau quand ce jeune homme joue à l’accordéon Marienplatz j’ai l’impression que nous allons ensemble sur la même voie et dans le meme éon furtivement je mets un centime en argent dans son panier et je vois qu’il s’appelle Ivan Hajek et qu’il vient Dieu le sait d’une Russie de très loin dans ses rythmes c’est la vie et la mort la tête sur son épaule et les yeux fermés il n’est plus dans ce monde son délire te séduit comme l’abîme car son délire est l’abîme en personne que c’est beau mourir peu à peu avec quelqu’un et revenir à la vie de nouveau avec lui tu peux t’en aller mais le son ne s’en va à jamais Ivan tout comme un sorcier d’un pays appauvri les sorciers doivent vivre quand-même est-il vrai? parfois c’est le chant qui les dévore bien avant d’être joué 75 S-a inventat concertul concentric l-am auzit prima dată pe Isar soarele strălucea ca o speranţă realizată peste rănile cusute şi descusute ale lumii deci implicit ale mele adunate cu grijă cum adunau bătrânii banii-n batistă deci există o rană în viaţa mea poate viaţa e rană sau invers atunci totul trebuie să înceapă de aici întâi definiţia rănii apoi categoriile şi ilustraţiile şi celelalte glafire 34 de la Socrate cetire 75 The concentric concert has been invented I’ve heard it for the first time on the Isar like an accomplished hope the sun was shining on the stitched and unstitched wounds of the world so, implicitly over my wounds too they were carefully gathered together as old people used to put their few little money together in their tied up handkerchiefs so, indeed there’s a wound in my life or maybe life in itself is a wound or maybe vice versa and in this case all has to begin right from here first of all the definition of the wound then the categories and the illustrations and then all the other vignettes according to Socrates 75 On a inventé le concert concentrique je l’ai entendu pour la première fois sur l’Isar le soleil brillait comme un espoir réalisé sur les plaies cousues et décousues du monde donc implicitement sur mes plaies qu’on a mis de côté avec soin comme les vieux qui amassaient leur petite monnaie dans leurs mouchoirs noués donc dans ma vie il y a une plaie peut-être la vie est la plaie ou vice versa alors tout doit commencer juste d’ici tout d’abord la définition de la plaie et puis après les catégories et les illustrations et les autres vignettes selon Socrates
Debut grafic - Flavia Vescan-Coza 5 ani, Deva

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă)

Ioan N. Roşca
Amfore de lumină volum bilingv de versuri română – engleză în versiunea Muguraş Maria Petrescu

Nae Georgescu
Prefaţă Omul ţărmurit de nemărginire Nu trebuie să fii neapărat filosof ca să vezi că poezia lui Ioan N. Roşca bate insistent şi sistematic ideea – aşa cum nu e nevoie să-ţi explice un poet că ideatica sa este poetică prin excelenţă. S-ar putea spune pe drept cuvânt: câtă filosofie atâta poezie în acest nou volum al său. Nu este, însă, reciprocitate aici, adică prima parte „trage” – şi asta nici mai mult nici mai puţin decât din binecuvântate motive de otium: munca, mişcarea – mai ales repetarea ei! – stau cam departe de cel lucrat atât de intens de gânduri şi cutreierat nu o dată de cântec. Când şi când tortura scrisului îl fură – şi iată, apare câte un volum care sugerează gânduri strânse bine în menghina unei realităţi aproape hermetice, asemenea unei perle ascunsă într-o scoică, purtată în voie de valuri şi de loc uşor de dezghiocat. În acest hermetism, cuvântul, forma în general, ca şi pânzele unei corăbii, nu dau seamă neapărat de ce e dedesubt, sau au linia şi viaţa lor – doar plutirea împreună cu dedesubtul dându-le aceeaşi direcţie. Se întâmplă, astfel, să urmăreşti jocul pânzelor şi să te odihneşti în acest joc; poetul este chiar bucuros că te-ai oprit acolo, părând a spune că restul este al lui şi numai al lui însuşi: el scrie, sau face poezie pentru alţii ca să se ascundă în ea, ca să-şi mângâie sinele cu bogăţii imense de nedescoperit. Iată, de pildă, ce simplu ne spune: „Totul e atât de frumos, minunat, /cântăm unul pe sufletul celuilalt /până se rupe ceva în noi, /o coardă delicată, ultrasensibilă, /numită încredere, aşteptare, dorinţă, speranţă, /sau altfel, într-o mie de alte chipuri posibile.// De ce suntem mereu ţărmuriţi /şi mereu ieşim din sine chiar în sinele nostru? /Iubesc semnele tale, vorbele tale, mâinile tale /melodioase, dansul superb al trupului tău. //Iubeşte-mă până în tăcerile mele /pe care nici eu nu le voi descifra vreodată.” (Totul e atât de frumos) Poetul vrea să ne spună că iubirea nu ne dizolvă unul într-altul, bărbat şi femeie, nu amestecă sufletele, nu e chestie de potrivire în univers a jumătăţilor unui întreg – ci, iată, că omul este mărginit în nemărginirea lui, oricât de încreţite ar fi şi extinse de plajele tăcerii, marginile lui definesc, totuşi, o insulă – că, la urma urmei, ceva trebuie să se rupă în el, dar numai în el ca individ, că iubirea, aşadar, deşi clamată ca salvatoare, nu mişcă sorii şi stelele... Mesajul acesta este însă, ascuns sub horbota frumseţilor zilei: „Totul e atât de frumos, minunat...”, lumea stă în „corola de minuni”, tristeţea se înţărmureşte în spatele realului. Cum ar spune Horaţiu: „Se-ascunde-n riduri bătrâneţea” ... Ioan N. Roşca pare a-l citi (comenta poetic) pe Lucian Blaga prin Horaţiu. Te poţi opri la faldurile imaginilor – sau poţi coborî în corabia vieţii grea de gânduri a filosofului, chiar

35

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) ţi se oferă acest joc, această ofertă este cheia cărţii, adică ceea ce o închide şi ceea ce o deschide: în ambele laturi găseşti coerenţă, consecvenţă. Recitesc pezia „Scindare”: „O tulburare a gândurilor, /o învălmăşire a sentimentelor. /Deodată, /ca un fulger, /sufletul se pătrunde pe sine, /despicându-se în două: /jumătate soare, /jumătate ceaţă. /În sine, /sufletul – /ca o strălucitoare lamă de brici /împlântată adânc /în propriile sale plăsele.” Imaginea este barbiliană („Sfânt trup şi hrană sieşi Hogea muşca din el” ) – dar câtă diferenţă: energetismul naturii (umane şi cosmice) la Ion Barbu şi constatarea, adânc sceptică la Ioan N. Roşca, dar de loc lipsită de adevăr, că nu se poate scindare, că orice tăiere este mişcare a formelor în ele însele, că sufletul nu poate scăpa de sine, este „a-tomul” noosferei. Nici zborul nu e posibil pe lume. O pânză de păianjen domină totul, ca în acest poem: „Un dor mistuitor de zbor şi plopi /ne-aduce toamna-n inimi şi în ochi /şi suntem ochi a toate privitor /şi suflet doar fremătător de dor. //Vrem să zburăm, însă păianjeni dulci /ne prind zborurile în plase lungi, /nouă ne place starea de captiv /şi nu putem zbura intempestiv. //Însă păianjenii încet ne rod //ei ar vrea să ne macine de tot /ne întoarcem atunci mai mult constrâns /să apărăm soarele-n suflet strâns.” („Dor”). Această pulsaţie din real în afara realului, această scăpare ca ieşire din joc, nu este alternativa la nimic, la moarte să zicem, ci chiar jocul ciclurilor, moartea ca veşnică trecere – punctul de reper fiind, la Ioan N. Roşca, lumina solară, divină. Că moarte nu este, de altfel, ne-o spune poetul pe mai multe voci – dintre care aleg acest poem ce evocă „Mortua est!” de Eminescu: „Privirile ei, pierdute departe, /Sunt învăluite parcă în ceaţă. / – Doamne, unde-i lumina Ta sfântă /din sufletul ei?... /Ceaţa-i prea deasă /şi razele nu mai pot s-o străbată!” (Doamne!). Nu este altceva decât bruiaj, ceaţă, dar prin ea şi dincolo de ea lumina există, sufletul nu se dizolvă, ci (se) călătoreşte: iată cât optimism, în fond, în faţa morţii – la un autor atât de sceptic: este jocul contrariilor, al caldului care însemnă şi frig totodată... În fond, iarăşi revin: câtă filosofie, atâta poezie la Ioan N. Roşca. Citit cu lupa, la microscop sau cu raze X, volumul acesta se arată ca un tratat de filosofie sceptică făcut în versuri, mai degrabă abandonat cuvintelor simple. Citit, însă, cu „ochi de carne”, cum ar zice Iov, este o antologie făcută cu zgârcenie dintr-un câmp poetic potenţial primăvăratic, abundent prin conjunctură aşadar. Când zăboveşte în forme, în tonuri muzicale sau în nuanţe coloristice, este o încântare să te rătăceşti în poezia sa, să te regăseşti tu însuţi, cititorul, ca o insulă într-o ţărmurire de gând atât de largă, de încăpătoare, încât pare a tinde la infinit: parcă întreg cosmosul ar fi ţărmurit undeva, în depărtările din noi. Ioan N. Roşca este un poeta doctus, specie rară, dar cu atât mai preţioasă în literatura română. ISPITĂ Plutesc pe luciul sufletului tău, pe-oglinda lui în care-mi văd doar chipul şi sunt ispitit să mă scufund în adâncuri să dezghioc scoici şi să-ţi aduc perle de care, poate, nici tu nu ştii că există. Dar aş rămâne-apoi la suprafaţă? Aş mai pluti pe luciul sufletului tău? TEMPTATION I float on the smooth waters of your soul, and on its mirror where I can hardly see my face and I am tempted to sink myself into its depths 36 to shell the oysters and bring their pearls to you pearls which you too might not know that they exist. But should I after that remain on surface? And should I after that float on the smooth waters of your soul? MONADĂ Când sufletul meu bate ca al tău şi împărţim la doi oricare rău, când înmulţim cu doi o bucurie, cum să nu fim legaţi pe veşnicie? MONAD

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) When my soul beats the same just like yours and when we divide by two every sickness when we multiply by two every ecstasy, how could we not be tied up to eternity?

DIN STIHII Ochii tăi cât senin revărsat trupul tău unduit răsturnat glasul tău vălurit murmurat

marea mea cerul meu înstelat chip iubit din stihii întrupat. FROM SOLITUDE Your eyes coming straight from the blue

your body waving slightly and through your voice singing mermaid and true my deep sea my blue sky starlit dew dear face from solitude embodied too.

ACESTE NOPŢI ŞI ZILE Când ceru-şi schimbă-oglinzile albastre cu ape vălurite peste astre înlăcrimând câmpii tot mai sihastre, aceste zile moi, catifelate în care auriul clopot bate în sufletele noastre dezbrăcate aceste nopţi care ne prind în unghii pe când lumini îţi izvorăsc genunchii şi se agaţă-n ele ca în frânghii aceste nopţi şi zile desfrunzite în pudră de otravă învelite ne toarnă gin sau îşi ascut cuţite?

THESE NIGHTS AND DAYS When the sky will change all its blue mirrors with stars that will come over waving waters leaving on fields more solitary tears, and all these soft and velvet days in which the golden bell still tolls in our empty naked bare souls and all these nights that grip us with their nails while rays of lights will spring from your knees hanging on them like solid ropes these plain and naked nights and days all wrapped in poisoned dust of bitterness will pour us a gin or they will simply sharpen their blades? în albastra splendoare? GENERATIONS Waves after waves which will dance in a swing and will smash to the shore scattered out to the sea and re-born once again brightly shining with joy out of which mystery and of what whirling wind 37

GENERAŢII Valuri, valuri legănătoare sfărâmate la ţărm risipite în mare renăscute mereu unduite sub soare din care mister din care vâltoare vă-ntrupaţi iar şi iar

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) will be born on and on in this blue splendid sea?

Eugen Evu: CE AUDE LUMINA WHATEVER LIGHT CAN HEAR English Version by Muguraş Maria Petrescu

Antipoetica A trăi sentimentele unei mulţimi este a le prelua ca ardere-n străvezimi prin prea arderea ta Şi tot cerul răsună lespede grea pentru soare fiind lună Veriga lipsă (Matakiterani sau Buricul Lumii) Domnilor Doamnelor Universul e sferic Sferici sâmburii Logosul Nu mai căutaţi veriga lipsă Femeia a fost veriga lipsă ( Îngerul a legat buricul şi sutura a opturat-o De la sine memoria a separat-o)

Antipoetics To live a crowd’s feelings is as if you took over the burning in transparency through your super fire And the whole heaven will re-echo the heavy stone for the sun being the moon The Missing Link of The Chain (Matakiterani or L’Ombelico del Mondo) Ladies and Gentlemen The Universe is spherical spherical are the cores and the Logos Stop looking anymore for the missing link of the chain cause The Woman is the missing link of the chain (The angel tied up l’ombelico and the suture was obturated. Automatically memory was separated)

38

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Sânii cicatrizaţi ai bărbatului sting semnătura tatuată a demiurgilor Mergem înainte ori încotro mergem „înaintăm spre moarte cu spatele” adică în direcţia a ceea ce se vede Paradisul a fost pierdut şi infernul a fost pierdut („Famenii sunt pentru îngerii din cer”) Instinctul de vânătoare desăvârşeşte Mutaţia. Veţi cuceri a treia dimensiune totul e foarte aproape Deja s-a întâmplat. Doamnelor Domnilor Evoluţia e un banal Plagiat. ,,Nu mai căutaţi veriga lipsă Femeia a fost veriga lipsă.” Man’s scratched-healed up breasts bring to an end the demiurges’ tattooed signature We march forward or where do we go? ”we keep on advancing to death going backward” i.e. toward what we know The Paradise was lost and the hell was lost too (Eunuchs are ”for the sake of the kingdom of heaven”) The instinct of hunting accomplishes Mutation in perfection. . You will subdue the third dimension everything being very close. It already happened. Ladies and Gentlemen Evolution is nothing but an ordinary Plagiary. “Stop looking anymore for the missing link of the chain cause The Woman is the missing link.”

MAREA UNIRE Bronz h = 40 cm

Alex Podea / Marea Unire

Început de Mileniu 3 Alinei Mezyed Acolo unde iubirea a fost zidire fragilă din piatra ponce şi uiumul cunoaşterii şi legătura precară, unde familia a fost refugiu şi parteneriat act formal iar fiii şi fiicele din nou au primit chip, nu doar asemănare paternă... Atunci când hotarele s-au spart şi dogmadoctrina a luat-o valul ţările mici au fost înghiţite de ţările mari vacile slabe de vacile grase popoarele din substratul freatic al istoriei au expulzat barbaria fecioarele şi mamele au plecat în exodul umilelor munci

The Beginning of the 3rd Millenium to Alina Mezyed There where love was a fragile construction made of the pumice stone and of the toll of knowledge and of the precarious connection where family was a shelter and a formal deed of partnership and the sons and the daughters have again received a face and not only a paternal resemblance... When the confines were broken through and the dogmadoctrine was wave-tossed the small countries were swallowed up by the big countries the thin cows by the fat cows, the peoples from the phreatic real cause of history expelled barbarism, the maids and the mothers went away in the exodus of the humiliating works 39 in order to satisfy the hermaphrodites’ dry cell

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) ca să îndestuleze celula uscată a hermafrodiţilor iar cei despărţiţi de răceala Urâtului şi a ghimpatei Monede de aur calp - îngheţatul aur al Iudeiau rămas să le sugă ultimul sânge Statul - Vampir şi Finanţele iar familiile cele dintâi - latente - celule Stem ale Regenerării repetă istoria zeilor lor orfanismul sans-frontiere al globalizării prin Hybris... Haaare, Haaare, Haleluiah precum în zona zoster a Cerului aşa în undergraund, precum în Fractalia aşa în Psyhedelia Tot ceea ce a fost va veni să se-mplinească codul lui Matrix.

while those deserted by the coldness of Ugliness and the thorny spurious golden Coin - Judas’frozen gold were left to suck their last drop of blood The Vampire-State and the Money and the first families - latent - Stem cells of Regeneration repeat their gods’ history the sans-frontières orphanism of the globalization through Hybris... Haare, Haare, Halleluiah, on the herpes Zoster of Heaven as it is in the underground, on Fractalia as it is in the Psychedelia All that had been before will come to accomplish the Matrix code

Ars poetica sau feminitatea artei Mătase-a Umbrei, rezonantă, au colorat-o insomnii fantasma Lumii, increată, visând a naşte şi a Fi A nopţii sacră Inocenţă Fecioara cosmicelor Genii Zidind sanctuarele Absenţei Prezent-continuu, prin milenii... Eon cu foame de lumină La îngeri Arta-i feminină Space System Lui Niels Bohr Dintre miliarde câţi dintre noi ştim că zburăm cu o navă gigant captivi soarelui nostru Ca electronii pe orbitele

Ars Poetica Or The Womanliness of Art A silky Shadow, in vibration, coloured for good by sleeplessness World’s bizarre dream, into-creation, dreaming of pro-creation and Existence Of evening’s sacred Innocence The Virgin’s cosmic Genii Erecting shrines to glory’s Absence A constant presence, through the ages… An aeon mad about the light A woman’s Art in angels’sight Space System To Niels Bohr Out of billions how many of us are aware that we fly a gigantic space system and that we are captive to our sun Like the electrons on the orbits of the atom. 40

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) atomului. Etapele arderii Cei care ard mult Mor mai mult. Îşi mor moartea. The Steps of Burning Those who burn a lot Die a lot. They die their own death. Obelisc sau cuibul de şarpe Pe psihoza sclaviei se zideşte Tirania. În răbdarea ta putrezeşte virtutea. Pe uitarea ta verticala lespede. În minciună acolo se ascunde Adevărul. Târâtoare opera se ramifică în satrapii. The Obelisk or The Nest of a Snake Tirany can be built up on the psychosis of slavery. Virtue decays When you are being patient. On your oblivion the vertical stone. Truth is hidden in lies. In satrapies the creeping work branches out.

Mariana PÂNDARU TREZIREA 1. Revenisem într-o lume a vocilor le auzeam conversaţia fără nici un fel de emoţie aflând lucruri banale despre ineditul meu împrejur În rest, eram trup mort trup mort prin care îşi făcea drum încet-încet sânge străin ce-mi îngăduia revenirea la viaţă. 2. Încep să ştiu unde mă aflu: la reanimare, într-unul din saloanele Institutului Inimii după propria-mi operaţie pe cord Brusc, ochii mei se deschid trecându-mă din moarte în viaţă. Pe tavanul încăperii obscure Dumnezeu, privindu-mă blând, îmi zâmbeşte dintr-o lumină de miere. O sete năpraznică o sete ucigătoare îmi umblă prin minte fragmentându-mi cele cuvinte din rugăciunea spusă cu gura închisă.

puţine

3. Vreau să vadă tânărul medic ce mă veghează că m-am întors în lumea de lut a trupului meu dar nimic nu m-ajută nici măcar degetul mare al piciorului stâng În timp ce rugăciunea mea săracă-n cuvinte se-mpleşte chinuitor cu setea tot mai crescândă Şi iată! Mâna veghetorului meu îmi trece peste buzele arse o boare de apă ce stă cu zgârcenie să stingă incendiul din mine. 4. Şi vine iar somnul cel greu 41

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) somn fără vise în care uit unde şi cine mai sunt în care am sentimentul că numai Dumnezeu, cu voia Lui, are de grijă să nu trec în lumea de umbre. Departe, undeva, un ceas a-nceput să măsoare din nou timpul meu, întrerupt. 5. Nu respir şi totuşi trăiesc aerul nu-l simt şi totuşi există Trupul nu mi-l văd şi totuşi el începe prin propriile sale puteri să trăiască să prindă speranţă ca un pui de leandru abia înflorit.

DEBUT REVUISTIC în România propus de George Stanca

Anca Păduraru, Belgia

Tovarăşul luă loc şi îşi aprinse o ţigară. Trase adânc. Ce pizda măsii i-au trimis-o pe curva asta, scuipă înfundat şi-şi trimise la loc scuipatul în gâtlej într-un act reflex, o privi lung prin ochelarii cu sticla groasă şi strivi ţigara fumată pe jumătate în scrumiera plină cu chiştoace din faţă. Avea un rol important acest tovarăş, asigura buna desfăşurare a activităţilor angajaţilor uzinei de şuruburi pentru a preîntâmpina accidentele de muncă. Stau aici într-un căcat ca să pun bâta pe voi, animale ce sunteţi, şi-mi termin geniul întrebându-vă ce mai uneltiţi împotriva regimului care vă iubeşte, bă, că n-am destui bani ca să-i dau dracului pe toţi, am o familie, fiică-mea are bacaloreat la anul, dă-i meditaţii cu profesori universitari la patru materii, nevastă-mea n-are servici, că am luat-o din iubire, când eşti tânăr nu prea înţelegi care e treaba cu haleala, vai de mama mea, n-am 42

bani, animalelor, aşa că trebuie să vă mai suport până ies la pensie. Tovarăşul N. întârziase luni dimineaţa. E adevărat? - Făcuse o pană la roata din spate. Dar a luat autobuzul şi a ajuns. - Ce a făcut cu maşina? A lăsat-o în stradă? Pe trotuar? - A împins-o. - Unde a împins-o? Tovarăşă, fii mai precisă. Se încurca, tertipuri muiereşti, vroia să-l acopere pe terchea-berchea ăla. - Unde a împins-o ? - Pe un trotuar. - Al cui trotuar? A făcut asta singur sau ajutat de careva? De ce a plecat cu o maşină defectă? Soţia are permis de conducere? Aha, numai el. Dar unde lucrează soţia? Nu a răspuns.

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Dânsul se opri şi-şi scoase ochelarii privind pe fereastră. Îi şterse cu batista mototolită vârâtă în buzunarul de la pantaloni. Nu mai înţelegea. - Nu a spus, noi nu lucrăm în acelaşi birou. În faţa lui era un dulap de fier. Scoase un inel cu chei din sertarul de lemn pătat cu cerneală al biroului şi deschise cu un scârţâit uşa. Mirosea a cafea şi săpun. Sub uşă pantofii prăfuiţi. Scoase un formular. Urma să se prezinte săptămânal în biroul lui, de preferintă vinerea, cu un raport de minimum trei pagini care să consemneze activitatea din săptămâna respectivă. Se opri din explicaţie. Semnă formularul şi îl băgă în sertar. - Dumneata ai absolvit măcar liceul? Ştii cum se scrie un raport ? Dacă ai fi absolvit Literele ţi-ar fi fost mai uşor. Ce-ai absolvit? - Finanţe. Pentru început o vor ajuta, important era să fie serioasă. - Da, da, vă promit. - Noi cu experienţa, voi cu îndrăzneala tinereţii. - Doriţi o ţigară? - Nu fumez. - Aţi putea încerca, acum lucrăm şi trebuie să ne concentrăm. Staţi jos. Anna rămase mai departe în picioare în pantofii cu tocuri în care îi amorţeau degetele. Tinerii înfăptuiseră revoluţia socialistă cu avântul şi abnegaţia lor, cu dăruirea până la sacrificiul suprem care a schimbat vechea ordine nedreaptă pentru ca noi, astăzi… Fiecare colectiv are de luptat atât cu duşmani din exterior, cât mai ales cu cei din interior. Când fiecare albină îşi face treaba, stupul zumzăie. Când stupul zumzăie, apicultorul e mulţumit, căci adună multă miere. Nu e vorba de bani, tovaraşă, ci de satisfacţia lucrului împlinit, nu e o satisfacţie ordinară, de tip burghez… *** Ca un vultur în derivă deasupra unui deşert infinit la amiază, bătrâna nu-şi remarcase absenţa, ca un pahar gol în vâltoarea puhoaielor nu simţea reverberaţiile râsetelor, le 43 vedea fără să le înţeleagă, ca norii plutind deasupra voinţei de moarte şi a pintenilor ucigaşi în burta războiului se despărţise de prezent. Tenacitatea picăturii de apă dăduse roade în sfârşit, distrugerea cu metodă vreme de zeci de ani pentru ca bărbatul să fie al ei până la sfârsit o urmărise ca un corb singuratic care abia suportâdu-se pe sine îi chinuia pe alţii, care aşteptându-şi pedeapsa, aşteptând săşi merite cu adevărat tortura care va veni, ajuns mai puţin decât nimicul, decât nisipul care curge printre degete, înlănţuită sadic de gheara cu care îşi apăra dreptul la avut, să nu mai simtă durere ori iubire. În lumina tulbure doamna e fermecătoare, în rumoare de pălării şi bijuterii agăţate de gâtul mulţimii aşezate pe scaune. Doamna nu părăseşte, doamna îndură. Ca o pitulice neagră în ierburile tăioase ale deşertului, scormonind cu ciocul necunoaşterea, negăsind de mii de ori înainte a-şi lua zborul şi a-şi face cuib, neamintindu-şi niciodată de însuşirea ei fundamentală – curiozitatea –, ameţită de arşiţă şi inaniţie, rănindu-se în crusta uscată a pământului, în ceea ce găsea fără să fi căutat, găsise în sfârşit o sămânţă goală mâncată de altcineva înaintea ei. Căutam pământul. Ca nişte nori sub care trebuia să se întâmple totul. Ca o întrebare. Ca miliarde de răspunsuri fără trebuinţă răsunând din viitorul ultimei apocalipse a ultimei fărâme de viaţă râdeam în rumoarea sălii lovind cu bestialitate inima din noi, întorcâdu-ne la deşertul certitudinilor. Râdeam ascunzându-ne rănile cu minciuni pentru ceva mai nimic decât nimicul, râdeam strident în aşteptarea viitorului, era singura ei şansă la iertare, prea aproape ca să o simtă, rănindu-se în aerul liber respira ca să se otrăvească căci moartea e un dar, de aerul proaspăt care «simt cum mă distruge, unde să mă ascund? n-am să mă las distrusă» şi se distrugea voind şi fiind, distrugând totul. «Eu sunt în contrapartidă» şi şi-a şters semnătura cu radiera, nu ea era autoarea masacrului, el era unul anonim, era al altora, al celor care au distrus-o.

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Ca un vultur, ca o absenţă, ca un miliard Ca o linişte, ca o tortură Ca o foame Arde

Mojtaba SANATI - IRAN Date of Birth: 18th June, 1983 “I began by writing poetry around 2004…it is my passion and my life.” Poet, literary translator and correspondent/reporter for NHK World Japanese Broadcasting Station, Tehran Bureau, he holds a BA in English Language & Literature from University of Tehran and soon a MA in Creative Writing. He writes in both Farsi and English and is one of the gifted and promising young voices of the Modern Persian’s Literary Landscape.

Round We were forgotten never lost Hanged after Jesus on his cross We were unseen but we were free Like roots beneath two separate trees We grew in darkness underground The earth was warm, the earth was round I grew to you and you grew back Where we would meet the earth would crack We are an epic tale of greed The lust of two who once were seeds We're not organic any more Our faces steel, cement our core Like swings attached by iron chains We hang and still the dream remains The earth's a bedroom filled with streets Cement our bed and steel our sheets We still expand beneath the sun We grow intangibly as one I grow to you; a highway cracks A window breaks … you're growing back The earth is round; she has no choice We move in her; her loins are moist

She's hot from watching what we are We're turning her into a star We penetrate her deep and slow Cement and steel and still we grow We are an epic tale of lust Like swings of steel obscured in rust We're long forgotten, still we sway We are an army made of clay An army hanged where Jesus was An army with a luscious cause An army strong but buried deep Unseen, unnoticed, still we creep The city - once we meet - will fall Our verses then will end it all In languages you've never heard We're writing poems word for word We are an iron breed of gods We wage a blasphemous Jihad We were forgotten now we're not The earth is round, the earth is hot She longs for all we've left behind Our lust engraved inside her mind ...

The Frozen War You thought you knew, you never did In all the alleyways we've roamed 44 There's bits of you I quietly hid To those and you I'm coming home

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) You thought you'd lost; you'll never lose I know where all your pieces lie They're safe and sound though badly bruised Your hopes, your smile, your breasts, your thighs You thought you'd seen the last of pain Then I appear: a scar reborn I bring out all these buried stains You thought I'd come, but not so torn The ashes cold inside your eyes No hope of sparks in my return Extinguished by the sands of time I'm coming home in pieces, burnt Men dread the day they must return To all they thought they'd overgrown I'm just a man who's filled with dread A man who's coming home alone These homes are Caesar's palaces all These roads of course all lead to Rome As I retrace my steps I call: "Friends! Countrymen! I'm coming home" Now here I come: a banished prince To you the throne I overthrew You're cold, indifferent, unconvinced You thought I'd come back, no! You knew Some come in pride to take the world Some come in shame to give it back I'm one of those I don't know which I'm coming though to face the facts Men all come home from fear one day They turn to things they always knew The stove, the bed and such clichés as: "Love! I'm coming home to you"

The Naked Puzzle

I breathe intoxicating breaths which means I'm close or past my death The dance of dice amid the air means I was lost or never there I get these bouts of nothingness They come and go as you undress when piece by piece I live my death Your naked puzzle takes my breath My eyes are closed, but once or twice I spied you dancing with the dice The dice for you would swirl and swim You’d dance me all a deadly hymn The same dice we would use to play You'd dance…The snakes and ladders swayed I'd try to hiss you back to sleep I'd climb your breasts, I'd kiss you deep Your eyes are closed and still you weep The death you fought so hard to keep

is slipping slowly through your hair You dance but you're not really there Since when did puzzles learn to dance? Since when did snakes take up romance? Since when was my death your domain? Since when did nothing lead to pain? Since everything is going wrong and no piece fits where it belongs I must be long, long past my death I must be born with toxic breath You read, you shrug, you walk along I spy you dancing through the throng: A puzzle prancing in the street A river flowing from her feet I swim to you, my soul is wet My life to you: My final debt Our eyes are blank, our chests are bare We're dead and no one needs to care

45

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă)

Email ; podea_s@yahoo.com Telefon ; 004 - 0 7 2 3 5 0 0 8 6 9

Alex Podea - Medalion

UN ARTIST V I Z I O N A R
În aceste „şarje” de metaloplastie ale ing. Alexandru Podea vibrează nu doar o identitate, ci o viziune a destinului colectiv cutremurătoare parabolă ,o , prometeică dar şi icarică, eroică dar şi tragică, a existenţei umane şi a sacrificiului creativităţii în modelarea oţelului şi prin impregnarea de spirit a acestuia... Mesajul unificator al artei sale are o dimensiune creştină, este unul al Devoţiunii şi al demnităţii, deloc patetic, cvasimotivat. În spaţii deschise, ambientale, urbane sau industriale, Podea îşi aranjează cumva sanctuaric lucrarile, cu un mesaj totodată ecologic şi de design ingenios, estetizant, confortabil integrat pentru perspective. Este mesajul regăsirii identitare a omului care ia în stăpânire natura, fără a o distruge, ci pentru a o armoniza prin progres, prin tehnologie .

Eugen EVU

Ion Siminic Scorobete CONTUR frunzele pomului au obosit în metal sunt de paloare cadaverică zâmbetele din colţul străzii a 5-a norii abrazivi coboară pe scara de retragere iar staţia facultativă se reazemă cu o eroare mai jos de pervazul ferestrei căci le simt fruntea rece de septembrie prin penetraţia culorii 46 în tuşa violacee a conturului cum acostează lângă ringul ce a sedus alaltăieri sub beneficiul de inventar îşi joacă pragmatic rolul pe intrarea către piaţa din buza drumului exersat se desenează vioi intenţia dincolo de cartierul improvizat al ţiganilor căci râd printre dinţii de ferestrău când iau în răspăr podoaba unui măr pădureţ

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) care nu se lasă constrâns CRONOS îndeobşte nu e nimic ascuns în acest mecanism feroce cu care aparent sunt în armistiţiu din start prin călătoria fiecăruia în dimensiune improprie precum frunza pe undele râului îmi roteşte privirea aproape sedusă de unghiul fasciculului multicolor de soare topind aerul deasupra muntelui înclinat doar astfel un petec de umbră dezis se resoarbe altuia într-un punct indecis iar printre degetele molcome ale anotimpului trecut de jumătate imprevizibil gândul meu alunecă virtual lângă făpturile lui prometeu pe claviatura din stânga coloanei liniar cioplită fără clintire de memoria lui beethoven BAUU isprăvind ceea ce se continuă în braţele ei noaptea este pântecul din care prizonier fiind abordez emisfera întâmplării aion îmi copiază mişcările precum fructul copiază arborele din stânga drumului spre balta părăsită intrigat de eşecuri se încarcă la priza din nord a tenacităţii ca orice impuls neprieten cu matematica dar îşi face numărul de magie deşi nu se recunoaşte în gena pe care a lăsat-o să circule după o schemă atât de flexibil calculată

Muguraş Maria Petrescu:

Victoria Stoian şi arta sonetului
Mǎ bucur sǎ vorbesc din nou despre Victoria Stoian, de fapt cred cǎ este un privilegiu. I-am citit toate cǎrţile de la debut (,,Cǎlǎtorind prin ziuǎ cǎtre noapte”, Colecţia revistei ,,Provincia Corvina” Seria ,,Şapte plus unu”, 24 pag.) şi pânǎ la ,,Escalǎ în timp hǎrǎzit”, Ed. Polidava-Deva, 2009, 93 pag. Într-un timp nici prea lung nici prea scurt Victoria Stoian scoate de sub tipar cel puţin patru volume de poezie având nenumǎrate colaborǎri la reviste literare şi apariţii notabile în antologii. Dar nu cantitatea sau numǎrul lor fac importanţa, ci mǎiestria şi eleganţa cu care dominǎ poezia cu formǎ fixǎ, acest gen literar oarecum abandonat în zilele noastre tributare modernismului sub orice formǎ ar fi el exprimat. Interesant este cǎ, deşi încadrate în reguli clare şi deosebit de stricte, sonetele, catrenele sau poeziile haiku scrise de Victoria Stoian folosesc la maximum facilitǎţile mileniului al III-lea. Autoarea se lasǎ prinsǎ în jocul virtual al internetului, dar, în acelaşi timp, se bucurǎ total de deschiderea pe care acesta i-o oferǎ (,,Şi am intrat în Jocul în care-i prinsǎ sfera, /Pe virtuale mǎrii, prǎdalnic lup de mare’’ – Mileniul III). Reuşita imaginaţiei şi a scrisului prin internet apar astfel ca o paradǎ de fete frumoase îmbrǎcate în rochii cu trenǎ, acel inefabil şir de sonete, cǎrora autoarea le zâmbeşte cu drag şi bucurie, vǎzându-

47

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) le cum trec unul dupǎ altul (,,Prin internet se-mbracǎ frumoasele cu trene /Din pânzǎ de pǎianjen, pǎşesc zâmbind alene, /Şi-alunecǎ în chat; viclean încearcǎ-n van’’ – Mileniul III). Escalǎ în timp hǎrǎzit. Incitant şi de a lupta întru apǎrarea frumosului, atunci oarecum neobişnuit ca titlu! Escala este când divinul porunceşte în acel moment bine oprirea sau durata acesteia în itinerariul determinat şi hǎrǎzit. Existǎ ceva din parcurs de un mijloc de transport. Iatǎ cǎ sublimul ,,decǎzut’’ şi oarecum deznǎdǎjduit autoarea ne propune aceastǎ escalǎ sau al marelui romantic ce strǎluceşte parcǎ întroprire. Însuşi sonetele din acest volum sunt un rǎu metalic, triumfând în sublimul şi invitaţia plinǎ de fineţe şi sensibilitate lansatǎ umilul Quasimod-al şi trudnic al Cocoşatului de o doamnǎ, de a poposi alǎturi de ea în ceea de la Notre Dame, în demnitatea suferinţei ce Dumnezeu i-a hǎrǎzit sǎ scrie. Cu fiecare creaţiei şi a bucuriei (,,Sunt primul ce priveşte sonet suntem invitaţi sǎ meditǎm la o altǎ minunea înfloririi, /Nobleţea se-ntrevede în temǎ, pentru cǎ ele nu sunt numai ale fragedul boboc, /Iar mâna ce-l râvneşte, eu o autoarei, ci ne pot aparţine foarte bine şi nouǎ. rǎnesc pe loc. /Sunt crud, dar ştiu cǎ rǎul nu-i împotriva firii, /Când aperi frumuseţea în Periplul literar este convingerea Victoriei ceasul hǎrǎzit, /Sǎ strǎluceascǎ magic – sunt Stoian cǎ totul a fost şi i-a fost hǎrǎzit ei rǎul şi sunt bunul - /În timp ce îşi deschide personal, dar nu numai, (,,În ani cum doar în corola, sunt nebunul /Ce stǎ prostit în umbrǎ basme /Mai sunt vǎzuţi, am regǎsit, /În nopţi scǎldate în fantasme, /Copaci ce n-au mai privind-o nǎucit! //Iar când încep sǎ cadǎ înflorit /Iar Dumnezeu sfinţi-va seva. /Ploua, petale, ce coşmar! /Sunt cel ce le adunǎ cu dar cerul n-avea nori. /Flori înfloreau fǎrǎ grijǎ de avar. ’’ – Ador umil o floare). sfârşit, /Nu apǎruse-n lume ura, /Doar Victoria Stoian nu se izoleazǎ în poezia dragostea lucra tihnit, /Cǎci fǎrǎ spini trǎia ei; paradoxal ea se introduce fǎrǎ efort peste natura.’’ – Genesa Redivivus). Este tot. Sonetul ei nu este acea poezie rigidǎ atât convingerea poetei cǎ drumul acesta, lung şi din punctul de vedere al tematicii, cât şi din anevoios al omenirii, dar şi al ei prin scriiturǎ punctul de vedere al prozodiei. Regulile lui este asemenea unei rugi exprimate prin sonete sunt respectate fǎrǎ greş. Sonetul ei este (,,Iubirea mea, când soarele mi-aduce-n gând asemenea unui vas de cleştar perfect executat. regretul /De-a nu putea din lacrimi sǎ fac Sufletul ei se deschide în lumina sonetului, se mǎrgǎritare, /Asemeni cu o rugǎ eu îmi bucurǎ de el şi-i mângâie versurile. În aceastǎ rostesc sonetul, /Îngenunchind în faţa escalǎ, care a fost hǎrǎzitǎ cu mult înainte de curatelor altare.’’ – Rugǎciune, volumul Spini a fi scrisǎ, poeta stǎ de vorbǎ cu cititorii ei şi roze, Editura Danimar, 2005). O vedem fideli, pe care nu-i uitǎ şi cǎrora le dedicǎ un singurǎ în faţa computerului (aşa cum sonet – Izvorul poeziei – explicând cu recunoaşte în Mileniul III), conştientizând cǎ sinceritate cum s-a apucat sǎ scrie şi cum i-a aceasta este şi boala însingurǎrii şi a izolǎrii venit inspiraţia într-un decembrie, în prag de Crǎciun (de fapt acesta a fost cadoul, darul (,,Stam uneori – o fatǎ de neputinţǎ plânsǎ /’’ venit de la Moş). ,,…Decembrie, de mult m-a - Mileniul III), dar gândindu-se cu curǎţenie şi detaşat de voi, /Eram cam speriatǎ şi poate nǎdejde la Stǎpânul Cuvintelor, sperând ca El sǎ-i dea inspiraţia divinǎ (,,Mi-e pana chiar scorţoasǎ - /Necunoscutu-aduce în sǎrmanǎ, Stǎpân al Cuvintelor /Şi nu pot prin suflete angoasǎ, /Dar mi-aţi topit armura din slove sǎ-ţi scriu necuprinsul, /Tu eşti oţelite foi. /Şi-a apǎrut în mine uimitǎ poezia, nemurirea, iar eu sunt învinsul…”). /Acel ceva gingaş, înaripat şi sacru, /Cum Convingerea poetei este cǎ inspiraţia ei este Platon îi spunea, în antic simulacru, /Când divinǎ, în timp ce ea va rǎmâne pentru îmbina raţiunea cu însǎşi nebunia". Sonetul totdeauna supusǎ şi învinsǎ de ,,Stǎpânul Victoriei Stoian este modern, el este viu şi Cuvintelor”. Victoria Stoian are o profundǎ şi ancorat în lumea noastrǎ, care este într-o nedisimulatǎ umilinţǎ faţǎ de harul ce-i este permanentǎ mişcare, invadatǎ de ştiri. În tot dat. Vis-à-vis de actul de creaţie ea va rǎmâne acest iureş ameţitor, cuvântul ,,te iubesc’’ mereu (,,…ghimpele, urâtul şi robul ei şi pare din ce în ce mai greu de rostit, pare din paznic, /Îi stau tǎcut alǎturi… //’’ – Ador umil ce în ce mai stingher (,,Înspǎimântat de ştiri ce vin /Despre gheţari ce se topesc, /Despre o floare). Existǎ acel ceva care îi dǎ puterea 48

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) dezastre şi declin /Mi-e greu sǎ spun ce mult iubesc’’ - Înspǎimântat de ştiri). Fǎrǎ a fi forţaţi, fǎrǎ formalisme sau ostentaţie suntem invitaţi sǎ pǎtrundem în lumea sonetului. În universul poetei totul este firesc şi de suflet. În acest tablou tulbure şi nesigur al începutului mileniului al III-lea existǎ o singurǎ convingere clarǎ. Semnalul de alarmǎ a fost deja tras. ,,Opriţi-vǎ! Omenirea a pierdut totul!” ,,Suntem o parte a omenirii pierdute, /Partea finalǎ sau ultima parte, /Senin, ni se spune intra-veţi în moarte, /În şocul ce trupul de duh îl desparte.” Pǎmântul, viaţa şi tot ce a trǎit sau trǎieşte sau va mai trǎi încǎ omenirea sunt hǎrǎzite de Dumnezeu, deci inclusiv aceastǎ escalǎ sau oprire într-un timp poetic au fost hǎrǎzite, adicǎ dǎruite de Creator. Acesta este crezul poetei. Aceasta este ,,credinţa ce zideşte” …,,toate-ncet, încet…” , balanţa care împarte misterios şi egal dreptatea sau regretele, asupra republicilor, regatelor, imperiilor sau falansterelor. Revenim la Apocalipsǎ şi la sfârşitul lumii. Am spus deja cǎ existǎ în poezia Victoriei Stoian acea stare de supunere în faţa Celui de Necuprins, acea ipostazǎ asumatǎ a robului şi a ghimpelui urât, care, deşi vede cǎ în Era Vǎrsǎtorului ,,Pǎmântul se va stinge într-o piticǎ micǎ, /Iar omenirea toatǎ, teleportatǎ-n fricǎ, /Va fi iar aruncatǎ, ca Roma-n foc de Nero” refuzǎ sǎ creadǎ în aceastǎ ,,teorie tristǎ”, sperând ca Îngerul sǎ aducǎ iarǎşi iubirea pe pǎmânt ,,prin poarta de luminǎ”. Odatǎ intraţi în regatul sonetului, avem acces la natura în anotimpul primenirii, când castanii sunt în floare (,,Împodobiţi castanii cu candelabru-n flori, /Sub cerul primǎverii învioraţi de ploi…”), trandafirii sunt ,,adoraţi în minunea” procesului de înflorire (,,Ador umil o floare numitǎ trandafir” ,,Sunt primul ce priveşte minunea înfloririi”). Ca şi în cazul ,,Valţului Rozelor” al lui Alexandru Macedonski şi în sonetele Victoriei Stoian, trandafirii ocupǎ un loc aparte şi umplu grǎdinile cu parfumul lor (Parfum de Roze – ,,Grǎdina ta e plinǎ de parfumate roze”). Nelipsite sunt gândurile adresate lui Eminescu (,,Tǎrâmul florilor de tei îl poţi atinge…”) sau gândurile exprimate în cele douǎ Glosse. Notǎm cǎ autoarea nu se izoleazǎ în turnul de fildeş specific poeziei cu formǎ fixǎ. Pornind 49 de la ,,Pǎcatul cel strǎvechi cǎ am muşcat din mǎr” şi ajungând la cuceririle celui de al IIIlea mileniu, ea ne prezintǎ cu bucurie diverse evenimente din viaţa ei sau a familiei, gen nunta de argint, gândurile despre prietenie, aceastǎ ,,frumoasǎ floare”, se joacǎ îngǎduitor în versuri cu îngerii blonzi care conduc bolizi de sute de cai putere, sau care aleargǎ pe role, dedicǎ rime scriitorilor cu numle de Dumitru sau de Constantin şi Elena, sau celor nǎscuţi în zodia scorpionului sau a sǎgetǎtorului. Se bucurǎ din tot sufletul şi crede ca un copil în Moş Niculae sau în sclipitorul brad de Crǎciun. Este prezentǎ la creştinarea copiilor (,,În sufletu-ţi curat ca neaua, /Azi Duhul Sfânt îţi vine-n dar /Talanţii, minunatul har, /De-acum mereu eaprinsǎ Steaua…”). Plin de candoare şi pitoresc este şi elemental ludic, care apare în carte (ziua de 1 Aprilie, sonetul ,,Frǎguţele” dedicat Monicǎi sau ,,Vǎ place pǎdurea?” dedicat Adelei). În final vom aborda sonetele închinate iubirii, ca o culme a acestui gen de poezie. ,,Cântecelele” cu formǎ fixǎ, au apǎrut cam pe la începutul sec. al XIII-lea in Italia preamǎrind iubirea şi atingând culmi de sensibilitate la Dante Alighieri, Guido Cavalcanti, Francesco Petrarca, William Shakespeare, Mihai Eminescu, iar în literatura modernǎ, universalǎ au culminat cu Arthur Rimbaud, Stéphane Mallarmé sau Pablo Neruda. Dincolo de descrierea acestui sentiment, Victoria Stoian ne propune ca şi poetul George Stanca o anumitǎ culoare şi luminǎ, care sǎ-i dea o notǎ şi mai aparte. Este o înclinaţie spre galben auriu, spre culoarea mierii (spunea George Stanca: ,,Ne invadeazǎ mierea prin crângurile toamnei /valuri de grâu coboarǎ prin câmpuri cǎtre târg /noi ne iubim amarnic şi dureros şi galben /şi-n râuri de albine trupurile ne curg.”). Victoria Stoian ne propune o altfel de toamnǎ, nu cea tristǎ a vieţii, ci a maturitǎţii, a împlinirilor (,,Apoi rodim şi creştem pui, /În toamna vieţii facem nunţi, /Culori se varsǎ vii din munţi / Ruginǎ azi, iar mâine nu-i.”) sau (,,Iubirile în toamnǎ sunt dulci şi bine coapte, /E-atâta bogǎţie dearome şi culori, /Cu cozile rigide, zâmbesc trecute flori, /Regina-nopţii-aruncǎ esenţe tari în noapte”). În ambele cazuri se considerǎ cǎ ,,viaţa are anotimpuri” şi cǎ iubirea trece şi ea

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) ciclic prin ele. Ea înfloreşte primǎvara (,,Iubirea, vesel sezon, /Cu nume dulce, primǎvarǎ”) la George Stanca (,,Eşti frumoasǎ ca o livadǎ /de meri primǎvara /când albul florilor invadeazǎ /cerul ca o explozie”), arde torid vara (,,E foc ce arde, tandru zboarǎ, /Dar vara poate fi ciclon!”), la George Stanca ,,Eşti frumoasǎ ca o livadǎ /de meri vara /când razele soarelui se topesc în /cristalele dulci de zahǎr”. Concluzia autoarei este cǎ iubirea nu este tandrǎ primǎvara, ci toamna în anotimpul rodului. Dar iubirea nu este numai acel sentiment frumos care umple sufletul de bucurie. El poate fi paralizat de ,,nǎmeţii supǎrǎrii” şi îngheţat de tristeţea iernii şi de ura, care nu mai uneşte cele douǎ unde, care nu mai împleteşte la nesfârşit cele douǎ elemente Yin şi Yang. Este dureros, de aceea cuvântul ,,adio” aproape cǎ nu se vrea rostit. Tot ceea ce odinioarǎ era frumos, siguranţa de a fi iubitǎ, lumina din ochii bǎrbatului îndrǎgostit sunt doar o amintire sfâşietoare, rǎmasǎ etern undeva în abis (,,Nu vreau sǎ-ţi spun adio, cu faţa mea mâhnitǎ, /Azi ştiu cǎ meteoric am strǎlucit, iubite, /Iar zilele cu tine s-au scurs, mult prea grǎbite, /Am luat doar ce-a fost bun şi tot mǎ simt iubitǎ. /Lumina revǎrsatǎ din ochii tǎi e-n mine, /Din pǎru-ţi blond, culoarea în aur preschimbatǎ, /E strǎlucirea vie, prin faţa mea plimbatǎ; /Atletic trupul tǎu, nu-l are cel ce vine /În urma ta vreodatǎ, dar forţa lui o am, /În mine este toatǎ şi tot ce-odatǎ-ţi dam /Topit e-n elixirul ce-n viaţǎ mǎ mai ţine. //Iubire se numeşte şi se pǎstreazǎ vie, /Deşi doar nemurirea abisul ei îl ştie…” – Nu vreau sǎ-ţi spun adio). Aceeaşi durere profundǎ şi purtǎtoare de moarte ne-o transmite William Shakespeare in Sonetul LXXIII (73). Galbenul frunzelor tremurânde ce se zbat în gerul toamnei nu are nimic din dulceaţa iubirilor din acelaşi anotimp descris de poetǎ. Noaptea, care este sora morţii, pecetluieşte totul în întuneric. Victoria Stoian evitǎ discret cuvântul moarte, afirmând cǎ doar nemurirea îi va pǎstra vie dragostea în abis. Element comun la cei doi poeţi reprezentând intensitatea dragostei carnale, focul rǎmâne, în cazul lui William Shakespeare, sǎ ardǎ trist şi pustiit (,,… În mine vezi un foc arzând pustiu / Pe-a lui cenuşǎ şi-i sleit de ea.”) în timp ce în sonetul ,,O iarnǎ tristǎ” rǎmâne viu, purificator şi dǎtǎtor de energie. (,,Împerecheaţi cu focul, iradiam cǎldurǎ /Şi fiecare gând spre tine se-ndrepta.”). Victoria Stoian, DOAMNA SONETULUI HUNEDOREAN, poeta faber care cu fiecare sonet pe care-l scrie ne oferǎ o nouǎ bijuterie literarǎ, ne dǎ astǎzi o superbǎ carte cu sonete, un volum de poezii florale, parfumate şi imagiste de o putere deosebitǎ în a concentra atâtea gânduri, trǎiri şi precepte de viaţǎ. Suntem convinşi cǎ prietena noastrǎ va rǎmâne în permanenţǎ fidelǎ sonetului! (,,Mi-e sufletul ostatic, l-ai capturat de mult, /Nevolnicǎ-ncercare sǎ evadez vreodatǎ; /Am înǎlţat iubirii altar înalt de cult, /Şterg praful de pe rodii – vestalǎ demodatǎ. /Colecţionar de fluturi, cu vârful unui ac, /M-ai ţintuit sub sticlǎ, dar inima îmi bate. /În nopţi cu lunǎ plinǎ o mantie de drac /Coboarǎ peste mine, iar carnea mi se zbate; /Îmi regǎsesc fǎptura, memoria trezitǎ /Se-nchinǎ tot iubirii, cu sufletu-mi de sclav, /Îmi mai doresc statornic sǎ simt cǎ sunt iubitǎ. /Dar mǎ grǎbesc, seadunǎ cabalicul conclav. /Îngenunchez, sub sceptrul sonetului de tainǎ, /Lumina îmi croieşte împǎrǎteascǎ hainǎ”.

A Very Sad Winter You see how sad this winter which sheltered between us? The snow heaps of the grievance have smothered our love, The thrill that we once felt much strong, that all above, Today has turned in hatred, sweet sound has kept the bass. We used to live together like waves, the Yin and Yang, Me, ebb by Moon light nourished and by caressed dark night, You, heated by the Sun with gracious filtered lightIn harmony of life, just love is at high rank. And interweaved with fire we used to spread out heat And each and every thought to you I was directing, To find a fault with you I would not be accepting, 50

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Although you could have said, it could be only neat. This bladed winter season which will put us together, her crystals’ice, From early in the morning will stick to our souls a very bitter spice. Four seasons One gloomy and cold fall has split us into two, The pollen of flowers of love was longly shaken out We wear the mask of anger but don’t feel being out And flatter the chorus of discord in high value. The splendours in my soul are gone and icy Things indoors have got a very queer aspect, You do avoid my sight but do not go, am I correct? The souvenir of summer will keep you next to me. Again this sad and gloomy ghost is haunting me, In clear-cut four seasons your love we can divide, Exhausted in the fall we’ll both enter aside In winter’s freezing ice, end could be left away. And then in spring in silence will hug each other, To climb up the high peak of our love in summer. Haiku-uri The night falls asleep: Coffee wakes up The mornings… Summer - a falling star. The colour of the autumn The sound of a guitar Guarded by thorns Unfairly punished The delicate rose.

Versiune engleză autoarea şi Muguraş Maria Petrescu

Nicolle EBNER Alexandru Podea sau arta metaloplastiei Alexandru Podea este hunedorean get-beget, lucrează în combinatul siderurgic din Hunedoara de peste 20 de ani şi are o serie de calităţi care-l scot din anonimat, ba dacă stau bine să mă gândesc, îl pot urca pe culmile celebrităţii.
ULTIMUL PLANSET inox,alama,h=60 cm.

Alex Podea / Metaloptastie

„Şansa mea a fost ArcelorMittal Hunedoara” Într-o zonă cu o tradiţie de peste 150 de ani în metalurgie, Alexandru este singurul siderurgist din România care a reuşit să „îmblânzescă” oţelul, făcându-l atât de docil, precum plastilina modelată de mâinile unui copil. A reuşit să-l transforme în mesaje universale şi să-l expună publicului, în toată splendoarea lui, spre luare aminte şi admiraţie. Şansa lui Alexandru Podea de a vernisa prima expoziţie personală cu sculpturi din oţel a fost imaginaţia neîngrădită în şabloane trasate de alţii, experienţa de viaţă şi stilul de autodidact, faptul că lucrează la ArcelorMittal Hunedoara şi paradoxal, faptul că a fost întâmpinat cu un refuz în momentul în care şi-a exprimat dorinţa de a expune micile bijuterii create de el, din oţel, la Galeriile de Artă din 51

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Hunedoara. Iar scânteia care a trezit şansa din amorţeală a fost aniversarea a 50 de ani de la „naşterea” Laminorului de 650, eveniment pentru care Alexandru Podea a realizat, din oţel, o machetă simbolică a laminorului. Asta se întâmpla acum două luni. Lucrarea a fost remarcată de conducerea unităţii şi de aici, scânteia... „Valoarea o stabileşte cititorul” În 4 decembrie 2009, a fost „Ziua voluntariatului” iar Arcelor Mittal Hunedoara a organizat acţiuni de ecologizare sau cu temă ecologică. Printre acestea, de remarcat, vernisajul expoziţiei „Cultură şi oţel” aparţinând lui Alexandru Podea. După ce conducerea ArcelorMittal Hunedoara i-a pus la dispoziţie materialul şi atelierul de creaţie, a reuşit să transforme pânzele pictate în tinereţe, în sculptură din oţel. Lucrările, o combinaţie între clasic şi modern, între umorul caricaturiştilor şi înţelepciunea filosofilor, au greutatea între 10 şi 70 de kg şi până la doi metri înălţime. Abordează teme de actualitate, în principal protecţia mediului dar şi religie şi momente din viaţă. Visul lui Alexandru este ca sculpturile sale pe teme ecologice să fie expuse la simpozioanele sau Alex Podea / evenimentele pe teme specifice. Nu s-a gândit niciodată să le vândă şi Orizontal spre vertical tocmai de aceea nu poate stabili un preţ pentru ele. „Făcând abstracţie de valoarea materialelor, a energiei consumate şi a ajutorului dat de colegi, lucrările mele sunt nepreţuite, deoarece reprezintă ideile, gândurile şi trăirile mele. Valoarea unei lucrări o stabileşte privitorul, prin urmare, le las să vorbească singure”, mărturiseşte Alexandru Podea. Cu un pic de şansă, chiar dacă nu au avut loc la Galeriile de Artă din Hunedoara, lucrările lui Alexandru Podea ar putea fi expuse şi la sediul ArcelorMittal din Luxemburg.
ORIZONTAL SPRE VERTICAL inox h = 75 cm.

George Stroia

„PRINTRE ANI, LACRIMA NETIMPULUI” IONEL MARIN – UN INCONTESTABIL GNOSTIC AL LIRICII PROFUNDE Nu poţi să nu fii mişcat şi sensibilizat de oricare dintre scrierile poetului Ionel Marin, supranumit de critica literară drept „poetul apolinar”. Şi pe bună dreptate, întrucât din scrierile sale se desprind, ca dintr-un mănunchi de veritabili aştri - lumina sensibilităţii, căldura sufletului, dăruirea sa către semeni. Orice scriere a poetului Ionel Marin este o litanie de înalte stele vorbitoare - stelele cerului său interior, purificat de suferinţă şi înnobilat de sentimente înălţătoare. Deşi trăitor al unor experienţe tulburătoare, a ştiut de fiecare dată să treacă peste suferinţa sufletului, pentru a o transforma în nestemate – cuvintele poemelor sale. Ionel Marin este un suflet apolinar, care prin scrierile sale se 52 situează undeva dincolo de răutăţile lumii înconjurătoare, ce nu-i pot atinge sensibilitatea şi devotamentul faţă de oameni. El nu scrie din nevoia de a se afirma, neagă onorurile cu desăvârşire (şi asta dintr-o modestie de neînchipuit – caracteristică sufletelor cu adevărat măreţe), ci scrie pentru a dărui şi altora din lumina sufletului domniei sale. Poetul are o multitudine de apariţii literare, dintre care aş aminti: „Prinţul astral” (Ed. Andrew – 2006), „Inima stea în devenire” (Ed. Sinteze – 2007), „Crâmpei de veşnicie” (Ed. Andrew -2007), „Nestinse amurguri” (Ed Pax Aura Mundi – 2008), „Crinul din inimă” (Ed. Fundaţia Culturală Antares – 2008), „Punţi spre iubire” (Ed. Semne – 2009). Iată în anul

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) 2010, poetul ne propune un alt titlu: „Printre ani, lacrima netimpului” (Ed. Pax Aura Mundi – Galaţi). Volumul de poeme, continuând fidel firul moralizator şi plin de vibraţie şi simţire al celorlalte cărţi, este o încununare a unor experienţe acumulate şi revelate autorului. Fiecare poem poartă titluri simbolice, cu conotaţii apolinare, astrale, vrând parcă să dezavueze înaltele sfere ale trăirilor specifice poetului. Titluri precum: „Printre ani", ,,Lacrima netimpului”, „Porţile veşniciei”, exprimă dorinţa poetului de descoperire a adevărului, de ignorare a răului şi de redescoperire a valorilor umane fundamentale. În fiecare poem, răzbate acea dorinţă lăuntrică de păstrare - ca „Reazem luminii” - a sufletului universal, creator a toţi şi a toate. Deşi fără valenţe pur mistice, poezia lui Ionel Marin, aduce în atenţia cititorului o senzaţie inefabilă de credinţă puternică, de apropiere de Dumnezeu, pe care îl invocă, atunci când este „Pierdut în întuneric”. Încercăm aceeaşi senzaţie puternică, despre care vorbeşte Vasile S. Ghican, în nr. 8/2006 al revistei „Tecuciul Cultural”, unde subliniază: „O scânteie din divinitatea lui Dumnezeu, pe care poetul Ionel Marin a multiplicat-o până la înalta credinţă de a se topi în rugă”. Cu modestie, poetul vorbeşte de reminiscentele începuturi, de obârşia nobilă a românului, în care se recunoaşte şi se integrează. Speranţa sa şi apoi şi convingerea noastră este - aşa după cum spune domnia sa - că: „Nu am pătat /Moştenirea ce ni s-a dat /Nici lumina nu am batjocorit-o…”, pentru a fi păstrat intactă „Scânteia din inimă”. Autorul este de fapt, un poet pozitivist şi un integrator al energiilor benefice, un om care este pe deplin moral înainte de a fi moralizator, aşa după cum sublinia Eugen Evu, în „Provincia Corvina” (nr. 11(48) din 2008): „Ionel Marin pare a fi poetul energiilor mentale şi emoţionale pozitive, cu simţul necontrafăcut al mesajelor optimiste, de largheţe şi simţire patriotică autentică”. Poemele păstrează 53 intenţionat un final deschis, interpretabil, care poate fi completat prin starea indusă cititorului de sensibilitatea scrierii. Astfel, se creează „iluzia” unui dialog interactiv între poet şi cititor, care nu atât să confirme, ci să simtă, să valorizeze, să empatizeze cu vibraţia poetică transmisă. Ca într-un veritabil labirint, poetul poartă cititorul întrun univers concentraţionar: „În căutarea liniştei”, „Criza viselor” şi „Rătăcirilor celeste”, pentru ca mai apoi să sugereze posibilitatea „Regăsirii” şi să creeze o stare de „Recunoştinţă”. Veşnic visător şi romantic, Ionel Marin nu uită, nicio clipă, să dedice poeme mai-marilor literaturii române: „Umbra lui Eminescu” dar şi scriitorilor contemporani demni de toată admiraţia sa şi a noastră: Eugen Evu, Victor Sterom, Artur Silvestri. Iubirea pe care Ionel Marin o simte faţă de oameni este încercată de regretul acestuia de a-l fi cunoscut pe „Vânzătorul de iluzii” – un nume generic dat răutăţii şi invidiei, atât de caracteristice firii umane. Nume generic ce nu poate fi învins decât de haina celestă a „netimpului” – echivalent al eternităţii. Pe deplin cunoscător al sufletului uman, mai bine-zis al limitelor şi neputinţelor acestuia, autorul se ridică dincolo de nimicnicia umanului şi continuă, prin scrierile sale, o misiune de fapt cvasiapostolică: aceea de transformare a urii în iubire, a întunericului în lumină, a indiferenţei în sensibilitate, a răutăţii originare în bunătate cotidiană. Având delicateţea şi diplomaţia de a nu acuza, Ionel Marin arată doar căile, prin care noi-oamenii putem fi mai buni, mai calzi, pe deplin încrezător în puterea Cuvântului: „La glasul Fulgerului se vor frânge /Idolii, monştrii, necredincioşii … /Trezeşte-te, nu pierde şansa! /Ridică-ţi fruntea, /Aurul din adânc îl scoate /Setea din propriile izvoare o potoleşte…” Păşind „Pe urmele luminii”, Ionel Marin creează adevărate „Mărgăritare de lumină”, pietrele preţioase ale unei simţiri poetice profunde şi revelatoare, nestematele unui suflet încărcat de lumină. Închizând coperţile cărţii, constaţi cu uimire că însăşi cartea se transformă într-o carte magică, din care lumina se revarsă prin „Tăcerea cascadei”, plină de „Amintiri ale îngerului” ,

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) urcând ”Praguri şi trepte” şi constituindu-se în adevărate „Punţi spre viitor”. O carte cu adevărat luminoasă, care va rămâne peste timp, mărturia unui suflet ce se dăruieşte cu generozitate semenilor săi. Să înţelegem poezia lui Ionel Marin, cu sufletul îmbogăţit de minunate sentimente, învăţaţi de cuvintele pline de vrajă al unui adevărat gnostic al liricii profunde, un rafinat cunoscător al esenţelor sufletului uman! Să împrumutăm din lirica „poetului luminii”, stările creatoare de bine, învăţămintele şi sfaturile pline de înţelepciune, pentru a putea deveni, noi-înşine, păstrători ai luminii!

Năstase MARIN IONEL MARIN Sufletul fermecat de copilărie Fermecate obiceiuri, Editura Şcoala Gălăţeană Prozatorul Năstase Marin, om delicat, purtând în el nostalgia copilăriei, face drumul dus-întors de la suflet la fiorurile magice ale copilăriei, regăsindu-se şi regăsindu-ne în obiceiuri şi tradiţii româneşti. Copilăria este unică şi lasă urme în inima şi conştiinţa fiecăruia. Autorul precizează de altfel că ,,rădăcinile eternităţii sale pornesc din satul copilăriei.” Descrie cu lux de amănunte obiceiurile şi datinile satului în care s-a născut. Universul satului era cuprins în horă, duminica, unde turuia ,,gura satului” şi veneau tinerii şi mai în vârstă cu ,,vise, iluzii, speranţe, dorinţe.” Din păcate frumoasele hore au fost înlocuite cu actualele discoteci în care predomină melodiile moderne, zgomotele şi lumini obositoare. Vremurile s-au schimbat, au dispărut pe neaşteptate jocuri ca: oina, rişca, ţurca, minunatul obicei străvechi Govia în care flăcăii satului, în ziua de Sf. Gheorghe, plecau la pădure într-un car cu coviltir de salcie înflorită şi se plimbau prin sat cântând şi chiuind. Fetele le ieşeau în cale şi se lăsau sărutate. Interesantul şi frumosul dans al căluşarilor în puţine zone se mai păstrează. Autorul prezintă cu amănunte picante ,,lăsata secului” şi „tămâiatul”, obiceiuri care încă se păstrează în majoritatea satelor. Povestirile sunt incitante şi deosebit de plăcute, reconfortante. Evocarea fermecătoarelor obiceiuri de către scriitor ne reaminteşte de obiceiurile locului unde, fiecare dintre noi ne-am născut şi le-am gustat farmecul. Obiceiurile nu trebuie să le uităm, norii globalizării să nu acopere cu uitare cultura şi tradiţiile populare, ele fiind rădăcinile din care extragem seva existenţei noastre pe meleagurile unde ne poartă vântul vieţii.

Foşnetul Netimpului Clepsidră a simţirii printre ani, Lacrimă a netimpului, Omul, sămânţă-ecou… Spirit neînsetat De spirala zborului, Caută cu înfrigurare Puntea ce-l leagă de Cer. O lacrimă călătoare Pe cerul inimii pluteşte, Chiar de se ascunde El aude, simte, vede… Miracol înflorim prin iubire! De la naştere, Ridicăm ochii din ţărână, Păşim peste lacrimi, Pentru a deschide Uşile sacre ale necunoscutului… Odihnă vom afla În rădăcinile renăscute De timpul geamăn, Lumină, rouă eternă, abis… La adăpostul Lui, va-nmuguri Adevărul, în 54

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) foşnetul netimpului… Inima stea în devenire sau „frenezia materiei’’ Editura „Olimpias” - Galaţi, 2008 (ediţia a II-a bilingvă română engleză). Ionel Marin pare a fi poetul energiilor mentale şi emoţiilor pozitive, cu simţul necontrafăcut al mesajelor optimiste, de largheţe şi simţire patriotică autentică. Consideră scrisul un demers catarsic, aşa cum exact observă şi Valeria Tăicuţu. Exaltarea este a bucuriei existenţei în fiinţă, retorica, patosul îi sunt contopite în discurs şi generozitatea este a unui spirit. Printre ani, lacrima netimpului apolinic, solar. Este incredibilă absenţa totală a angoasei, a disperărilor. O astfel de lirică nu poate fi minoră, deoarece aparţine Simţirii. Simplitatea expresiei este compensată de plinătatea limpede a mesajului şi a emoţiei înfiorate. Eugen EVU

Medalion ,,George Anca este un scriitor de cultură enciclopedică, specializat în indianistică, antropologie culturală, literatură universală şi comparată abordând genuri literare diverse. Poet, prozator, istoric literar, critic literar, eseist. Operă vastă, de combinaţii pline de virtuozitate între originismul universal şi modernismul arhaizant, tratând şi genuri de excepţie cum ar fi teatrul absurdului sau dodiile. Realizează prima traducere în limba română a unui curs de jainism.’’ (Sursa: Google, Wikipedia, Enciclopedia Liberă)

George Anca

scrisul în sine scrisul în sine limbi străine poliglot handicapat mental comă fără erecţie concepţie fără semen ai rămas lampă cine-a fost condamnat eu c-ai ridicat tonul bemol major ambitus mic simulacre

deşert diacritic wild flowers undercloud la motoare alamkara ananda evenimente cu efecte triste scrisul e catastrofă prin spaţiul vedantin antihinduism antisemitism suntem luminaţi mergem la duhovnic poeta ne bucură dacă nu abuzează

55

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă)

Andrei ZANCA Poetului drag Eugen Evu

acest fulg se insinua dimineaţa când am ieşit dintre arbori pe câmpul pustiu. ningea. şi mi-a trecut de-odat’ prin gând că aceşti fulgi nu vor cunoaşte o altă privire.

niciodată, de pe acum prin însăşi însingurarea mea în contopire deplină cu un câmp pustiu, acest fulg mereu în alt loc decât cel bănuit trăindu-şi între cer şi pământ stingerea înzăpezită preschimbând istoria în presentiment când toţi au crezut c-am plecat, eu am închis poarta pe dinăuntru Heilbrunn, Germania dec. 2010

Elena Daniela RUJOIU SGONDEA Editată în Italia Tatuaje pe cer Tatuaggi sul ciello Haiku-uri: Arc Două maluri în val: violoncel Cadou Zvâcnetul peştelui semnătura Eonului retezat pe aripi. Vântul le dăruie soarelui. Hierofanie Peste zări noaptea. Pe masă ţuica tatei în ea o albină. Copiii plâng în somn a mea amintire. Eliberare Copiii dorm somnul meu. Dincolo părinţii îşi mor visele. 56 Arco Due rive sinuose: violoncello. Regalo Il singulto del pesce. Mesaggio dell’Eone trocanto sulle ali. Il vento le ofre al sole. Hierofanie Ditero, l’orizzonte della note. Sulla tavola, l’acquavite del padre dentro, un ape bambini, piangono durante il sonno il mio ricordo.

Eliberazione I bambini dormono il mio sonno. Dall’aldila i genitori

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Distruggono i loro sogni. Tăcere O tăcere ascultată-ndelung Tumult al devorării divine. Silenzio Un silenzio ascolta prolungato Il tumulto del martirio divino.

Cărţi editate: Încă nu, poeme română-italiană, ed. Destin, 2000 Glife transilvane, idem, editura Limes, 2008 La răsărit, tremurul..., idem, editura Limes 2009 Tatuaje pe cer / Tatuaggi sul cielo, Edizioni Magnoliarte, Italia, 2007 Nevis, poeme (volum trilingv) editura Realitatea Românească, 2010 Sub tipar: Memoria pietrei, poeme, editura Limes Elena Daniela Rujoiu Sgondea s-a născut la Orăştie, în 11 Decembrie 1960. Colaborează la numeroase reviste literare din ţară şi din Italia. Despre poezia ei au scris prestigioşi poeţi şi critici din ţară şi din Italia. Deţine peste 20 premii, diplome de excelenţă, medalii şi trofee academice internaţionale (Italia, Germania), a tradus şi promovat în Italia poeţi români contemporani, fiind inclusă în Istoria literaturii italiene, secţiunea „scrittori stranieri” (3 volume, Agar Editrice), ş.a. Referenţi critici (selectiv): Ion Chichere, Eugen Evu, Gheorghe Perian, Mircea Petean, Karl Lubomirski, Ion Scorobete, Alexandru Zotta, Maria Teresa Liuzzo, Leonardo Saraceni, Rosalba Magnoli, Manlio Giuffrida ş.a. A tradus în italiană şi a promovat în reviste, antologii şi premii academice italiene din: Magdalena C. Schlesak, Eugen Evu, Teresa B. Tataru, Ion Chichere, Ion Urda,Varujan Vosganian, ş.a. iar din italiană: Angelo Manitta, Giuseppe Manita, Piera Rossi Celant, Santiago Montobbio, Maria Teresa Liuzzo, Eugenio Montale, Vanni Speranza, Giovanni Formaggio, Santiago Montobbio (Spania), Nicola Rampin, Maria Luisa Spaziani, Angelo Manitta, Alda Fortini, Gabriela Meloni, etc.

Departele de aproape ...
George ROCA (Australia) DATORIA După o lună şi trei zile dau cu ochii de Vasile! Pitit după un colţ de stradă mă ascund să nu mă vadă, vrând să îi cad în… spinare, însă-am strănutat prea tare… el s-a-ntors şi m-a văzut şi îndat-a dispărut, căci ştiindu-se de vină, a sărit într-o maşină şi uite, pe-aici ţi-e drumul, l-a-nghiţit ceaţa şi fumul! Ei, parcă e prima dată, bată-l norocul, să-l bată! I-am împrumutat o mie şi de-atuncea, măi bădie, nu-l mai prind pe Văsălie! Morala: Dacă ţii la prietenie, nu da bani pe datorie!

57

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă)

NEBUNUL ŞI PISICA Circula prin târg, odată, O glumă cu un nebun, Dacă-aveţi pic de răbdare, Eu îndată am să v-o spun! La nebuni, la Bălăceanca, era unul, măi nenică, Internat de mult şi bine, Fiindcă se credea pisică! Îns-un doctor inimos, După o vreme oarecare, A văzut aşa, la dânsul, Un pic de-ameliorare! A chemat apoi flăcăul, Constatările să-i zică Şi să-i spună că-i dă drumul Dacă nu mai e pisică! - Bineînţeles, sunt sigur, Pot jura chiar dacă vrei, Că sunt om, domnule doctor Şi nu mai prind şoricei! Doctorul, inimă largă, În aceeaşi după-masă, îi dă drumul din ospiciu Şi-l lăsă să plece-acasă. Îmbătat de bucurie Şi sărind într-un picior,

Până-n culmea fericirii, O porneşte spre Obor! Dar de-odată, dintr-o curte, Iese un căţel banal, Şi nebunu-o ia la fugă Înapoi către spital! Dinţii-i clănţăne puternic, I-e mărită-adrenalina… Când, în calea îi apare Chiar doctorul cu pricina! - De ce făcuşi cale-ntoarsă Şi tremuri aşa de frică? Nu spuneai de dimineaţă Că tu nu mai eşti pisică? - Dom’le doctor, ai dreptate, N-am să spun asta nici mâine, Dar în drum spre libertate Mi-a tăiat calea un câine! Şi de-atuncea, vai de mine, Tremur tare şi mi-e frică, Fiindcă nu-s convins că dânsul Ştie că nu sunt pisică! Morala: Errare humanum est, Dar vă mai spun ceva: Şi lupu-şi schimbă părul, Însă năravul, ba!

- Bă… tu eşti bolnav cu ochii, NEBUNUL ŞI CĂŢELUL Ieri trecând pe bulevard, întâlnesc aşa-ntr-o doară pe unul într-o ureche tragând un galoş de-o sfoară! Se oprea la câte-un stâlp foarte afectat drăguţu’ murmurând suav şi dulce: „Hai cu tata, cuţu, cuţu!” Vroind să îi cânt în strună îl întreb politicos: -Din ce rasă face parte acest căţeluş frumos? 58 sau te-ai cam scrântit niţel, cum poţi oare o ciubotă s-o confunzi cu un căţel? - Dac-am făcut o greşeală v-aş ruga să mă scuzaţi, dar de ziceţi că-i ciubotă de ce nu o încălţaţi? - Mă, tu eşti nebun, băi frate, dac-o-ncalţ poate mă muşcă! Şi negru de supărare, A tulit-o ca din puşcă!

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Morala: Când din întâmplare Dai de un nebun Prof. dr. Adrian BOTEZ
REVISTE ROMÂNEŞTI ŞI GAZETARI ROMÂNI DIN S.U.A.

Dacă vrei să ai pace, Taci şi-ţi vezi de drum.

Încă din 2008-2009, am reuşit să creez o punte de suflet (şi românească, de durere şi dor...), cu o primă revistă a românilor din California: revista Clipa, condusă de „Director Publisher”, DWIGHT LUCHIAN-PATTON şi de „Editor in Chief”, VERA LUCHIAN-PATTON. Aceştia, precum şi ceilalţi redactori şi colaboratori onorifici (Preot Chris Terhes, Eduard Ovidiu Ohanesian, Viorel Roman, Germania, Rev. Lazăr Gog, Mariana Cristescu, Lazăr Ladariu, Dr. Emil G. Onet, Gino Dobrescu, Octavian Curpaş, Rev. Fr. Aurel Sas, Viorel Baetu, Germania, Nicolae Balint, România, Florentin Gurău, România) - sunt, toţi, români patrioţi, de mare valoare de Duh şi cărturărească, unii din România, dar, şi mai mulţi dintre ei, români, aruncaţi de valurile unei istorii nedrepte şi vitrege, pe multe alte tărâmuri şi ţărmuri de lume… - şi voiau să afle, prin mine, despre soarta şi, mai ales, semnificaţia profundă a pierderii, de către români/România, a Insulei Şerpilor (Nu vrem să uităm Insula Şerpilor!, Insula Şerpilor – forţa de echilibru mistic a României), despre soarta revoltei tinerilor basarabeni, ridicaţi, cu mâinile goale, cu un curaj părând nebunesc, în aprilie 2009, contra regimului comunistoid al lui Voronin (Requiem pentru Basarabia, România, „moldovenii” şi…,,drăguţul de-mpărat”), dar şi adevăruri despre eroi, martiri şi genii româneşti (Sfinţi militari, genii protectoare de neam, mucenici şi martiri ai credinţei: Mihai Eminescu - 18501889)… Deci, erau/sunt într-o ,,priză” de interes şi de participare spirituală continuă, la viaţa Cetăţii Româneşti! Nu cum sunt cei din jalnictrădătoarea (de interes naţional), ,,aplaudaca” şi ,,yesmen-ita” noastră ,,intelighenţie” …locală, de doi bani grămada! …Am fost absolut uluit de promptitudinea cu care Clipa californiană, această revistă a românilor ,,de peste mări şi ţări” mi-a publicat, ÎN REGIM DE URGENŢĂ, un articol despre neregulile flagrante ale bacalaureatului românesc - 2010, organizat de un ministru al cărui loc ar trebui să fie în banca de elev, iar nu pe fotoliul marelui Spiru Haret: ESCROCHERIE MINISTERIALĂ, IPOCRIZIE AROGANŢĂ ŞI BRIGANDISM PSEUDO-INTELECTUAL (Observaţii asupra aşa-zisei probe orale de Română – 15-17 februarie, bacalaureat 2010)…Aceşti fraţi români, din diaspora, sunt infinit mai vii, deci mai interesaţi de realitatea românească şi şi-au păstrat forţa şi ,,viteza de reacţie” faţă de eveniment – INTACTE!!! ...Anul 2010 a însemnat, pentru mine, întâlnirea cu români încă şi mai nostalgici şi 59 (dacă ar fi fost posibil acest lucru...) şi mai „fierbinţi” de dorul de atât de depărtata, spaţial, Patrie – pe care şi-o poartă, precum pe o mare binecuvântare sau blestem, în mijlocul de Vatră, al Sufletului... În primul rând, cu „timidul” (cum singur se defineşte...dar cât de arzător, în verb!) VIOREL NICULA, acest „factotum” al bravei, splendidei şi de toţi românii americani cititei reviste (...până în Hawai şi...retur!), din Sacramento/California - Mioriţa USA. Cu o prietenie de un firesc cuceritor, VIOREL NICULA mi-a făcut onoarea de a-mi propune să mă număr printre redactorii revistei sale – şi, fireşte, am acceptat, cu multă bucurie! Mioriţa USA nu se desprinde cu o „iotă ori cirtă”, de „cordonul ombilical” al realităţii – mai ales, de acea realitate asupra căreia românii „diasporeni” au dovedit că pot avea o strălucită, benefică influenţă. Spre exemplu, numărul 38, Anul IV, din mai 2010, a izbândit să realizeze adevărate acte de vigilenţă ale Duhului Românesc, de bravură intelectuală şi patriotică:

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) - A fost prima revistă din lume, care şi-a exprimat condoleanţele, către statul polonez, pentru tragedia de la Smolensk! - După editorialul Mereu aproape de Polonia, urmează articolul problematizant, faţă de tragedia (şi!) Poloniei contemporane: A căzut un avion…şi, din nou, « a murit puţin » o ţară!, de Adrian Botez. - Apoi, articolul Simonei Botezan, in memoriam prof. Liviu Librescu (Profesorul Liviu Librescu – în memoria eroului român de la ,,Virginia Tech”) – Liviu Librescu, profesorul român-erou, cel care, cu preţul vieţii sale, a salvat vieţile studenţilor dintr-o sală a Universităţii Virginia Tech, pe 16 aprilie 2007, atacaţi de un asasin psihopat!!! - O nouă biserică românească, în zona Los Angeles, a arhim. NICODIM – este semnul de recunoştinţă al preotului Gh. Naghi, pentru împlinirea unui gând măreţ şi sfânt. - Şi un semnal de alarmă: Ambasada culturii noastre în SUA riscă să se închidă! Le mulţumim…,,partidului” şi dlui Director al ICR, Patapieviciu…!!! ...Dar şi în Arizona trăiesc români cu multă NEATINSĂ şi NEÎNTINATĂ vlagă valahă - şi cu şi mai multe amintiri şi doruri... ! Phoenix Mission Magazin şi Arizona New Homes. Prima dintre ele care mi-a făcut onoarea să-mi găzduiască opinii şi comentarii/atitudini cetăţeneşti a fost Phoenix Mission Magazin (prin atât de binevoitorul domn OCTAVIAN CURPAŞ) – care a dovedit nu doar deschidere de comunicare cu tot ce este românesc, în ţara numită România şi în Lumea care ,,găzduieşte’’ români – dar şi preocupări şi îngrijorări, foarte sincere şi reale, în legătură cu greşelile şi gafele (şi... ,,ticăloşiile’’!) politicii româneşti contemporane! Pe de o parte, mi-a făcut onoarea să-mi ofere pagina web pentru interviul meu, luat unui mare Duh Românesc al diasporei româneşti, din Australia – IOAN MICLĂU, pe de alta, recenzia la o carte a dlui Theodor Codreanu (Polemici incorecte politic), carte recenzată şi recenzie (O primă pagină la dosarul procesului, de data aceasta, autentic, al comunismului: ,,Polemici incorecte politic, de Theodor Codreanu’’) care deschideau larg frontul, pentru o discuţie 60 asupra ipocriziei politice mondiale, în general şi, în particular, asupra neroziei/mişeliei... ,,cu ştaif’’ şi ,,direcţie’’, a dlui N. Manolescu (preşedinte al USR, ambasador UNESCO la Paris... şi autor al unei incredibil de subiective Istorii a literaturii române!!!) de a-l oferi românilor, drept ,,canon’’ - reper spiritual durabil (,,în veac’’ şi... ,,peste veac’’!), pe dl. Mircea Cărtărescu, în locul lui... EMINESCU!!! ...Nu pot decât să-i felicit, din străfundul inimii şi sângelui meu, pe aceşti fraţi din depărtări, care se dovedesc atât de aproape de ţară, de România în care mai toţi intelectualii adevăraţi dorm, iar cei ,,de mucava’’, confecţionaţi (mediatic !) de regimurile succesive (Iliescu-ConstantinescuBăsescu), se prostituează cu zel, de/cu zor şi...penibil de insistent! ...Cine ştie, poate că n-ar fi o idee chiar stupidă să fie ales viitorul preşedinte al României nu din ,,Fanarul local’’, ci din această diaspora neatinsă de Moartea Duhului şi de Boala Cronică a Ne-Veghii de Neam... Cum ziceam într-un articol recent (Cazul Dacia), poate că mediul străin, nu de la început şi nu totdeauna extrem de călduros, în care au fost nevoiţi să se transfere (NU de bunăvoie, ci din pricini total independente de dorinţele şi năzuinţele lor şi ale familiilor lor!) şi să-şi re-înceapă de la zero/să-şi reclădească, piatră cu piatră, VIAŢA şi ROSTUL FIINŢEI LOR, uneori strângând amarnic din dinţi... - i-a făcut pe aceşti buni, vii şi, deci, calzi până la incandescenţă, români – să se potrivească la spusele lui Petre Ţuţea, despre diferenţa dintre caracterulprofilul moral şi comportamental al ,,românilor de curte/domestici’’, şi cel al aromânilor - din Grecia, Bulgaria, Serbia etc. – unde, în fiece noapte (...şi nu acum o mie de ani, ci chiar în anul de graţie 2010 !!!), sunt siliţi să-şi apere, cu toporul în mână, la poarta gospodăriei lor, dreptul la existenţă fizică! – sunt siliţi să-şi apere, deci, existenţa lor şi a familiei lor, în faţa unor ,,băştinaşi’’ profund xenofobi, care ies din cârciumi ,,pentru a bea sânge de valah blestemat’’: ,,Mă întreba Marin Preda cum era cu macedo-românii şi iam zis: domnule Preda, macedo-românii nu sunt români, sunt super-români, români

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) absoluţi. Atât de năpăstuiţi şi goniţi, au instinct naţional de fiară bătută. Iar eu şi dumneata, pe lângă ei, avem forţa domestică de raţe. Măcăim. Am stat cu macedo-români în temniţă. Îi băteau până îi omorau, dar ei nu declarau nimic. Au o bărbăţie perfectă.” …Da, mulţi dintre românii-gazetari din SUA se potrivesc (destul, ba chiar surprinzător de bine!) acestui ,,tipar ţuţian”…Este o temă de reflecţie (şi de ruşine, pentru noi, ,,domesticii măcăitori”…), nu credeţi?!

_____________________________________________ Vă semnalăm … Cafeneaua literară- Timişoara, redactor şef Virgil Diaconu Lumină Lină – New York, Preşedinte, Pr. Prof. Dr. Theodor Damian Denarratione – Iaşi – Director Coordonator, Prof. Univ. Dr. Sorin Pârvu Cronica – Iaşi, redactor şef Valeriu Stancu Dacia Literară – Iaşi, redactor şef Lucian Vasiliu Poesis Internaţional - Satu Mare, redactor şef George Vulturescu Orient Latin- Timişoara, Ilie Chelariu, Nina Ceranu Revista internet Agero, Germania – redactor şef Lucian Hetco ____________________________________________________ Remember … VALERIU BÂRGĂU (07.03.1950 – 03.01. 2006) GLORIA În sfârşit, Gloria precum o întâmplare Oarecare Îşi strânge aripile puternice şi sentimentele Amestecate între cristale albe, albe (se opreşte deodată, goală, în picioare, fără memorie în spatele lucrurilor deschise) Vorbind despre covorul zburător din o mie şi una de zile slab laminate. Prinţul Pan acuză dureri imposibile de gelzne Faţa-i albă de zăpadă călcată de copitele Caprelor În vîrtejul ierburilor şi al seminţelor Pare împietrită. Otrăvită de timpul scurs ca un izvor De undeva către niciunde. Într-o albie falsă îmi pregătesc fiertura Din petale de Bella Donna Ceremonios, pe potriva faptelor şi credinţelor Într-un demult, într-un cândva, altundeva Degetele noastre fluturau fără-ncetare 61 Faptele întâmplate şi cele ce urmează Sus pe costişa în care toba nu are Putinţă să bată… TRATAT DESPRE MORŢI (decembrie) Şi mâine e o zi de decembrie când s-a născut un prieten tocul lui înmuiat în sânge încălzeşte slovele în palmă Ţigară de la ţigară cu soldaţii adormiţi în şanţurile de la Valea Seacă doi îngeri şi o puşcă de cavalerie strivită cu bocancii. Un crucifix atârnă sub chipul poetului O sabie şi o candelă de alamă Astru după care s-a născut e şi acum luminat Din cer. 19 decembrie 2005 SCRISOARE LUI DANIEL De ce te mistuie corpul luminos al literei, noaptea Privind. Ascultând. Vocea tatălui tău Spumă greoaie pe vina ascunsă a lucrurilor.

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Un fulger. Nimic mai alb şi sublime nu ştim cine deschide cerului chipul îmbrăţişarea ta rece. Săgeata domnului de argint înviind somnoros. Ierburile calde sunt sfâşiate de câinii trişti. PE STRĂZI ÎN 3 IANUARIE Când s-a ridicat noaptea deasupra oraşului tras la faţă îmbătrânit de atâtea confetti şi sărbători visând o zi liniştită care să chicotească cu bătrânele simboluri. Şi creierul moale s-a făcut dintr-o dată puternic târându-mă pe străzile vineţii ca nişte cârpe de finet mirosind a bomboane şi a brad tânăr smuls cu tot cu munte din pământ. Ah, animal tânăr nările ţi-s intoxicate de oxizii întinşi la uscat deasupra zilei de 3 ianuarie când geografia ţinutului seamănă cu o limbă de pământ gata să fie trasă pe roată.

Remember … Gabriel Stănescu L-am cunoscut puţin, abia cu câteva luni înainte să moară. Îl ştiam doar din scrierile lui. Ca om mi s-a părut un tip simpatic. Dar avea ceva, ceva aparte şi care te frapa, te intriga, oarecum: o uşoara sfială, o uşoară şăgălnicie, o generozitate sufletească pe care o dăruia fiecăruia, fără cântar, o exuberanţă a verbului ,,a face’’ / ,,a crea’’. Era întotdeauna grăbit. Iar lucrul acesta devenea deranjant pentru cei care nu-l înţelegeau, cred că, de fapt, nici el nu se înţelegea prea bine la acest capitol al existenţei sale. Vroia să facă multe lucruri frumoase şi deosebite dintr-o dată şi cât mai repede. De aceea termenele lui de execuţie erau foarte scurte. Da, Gabriel Stănescu se grăbea. Probabil că de undeva din subconştient, din spatele lui simţea suflul rece al morţii care-l urmărea şi pe care, cu siguranţă, vroia să o fenteze. Îşi dorea să mai traiască pentru că mai avea încă foarte multe de făcut pentru literatura română. Dar, în acelaşi timp, dincolo de bunătatea lui şi de dăruirea şi aplecăciunea pe care le avea faţă de toţi (cu gesturi mici dar de o naturaleţe incredibilă pentru omul modern şi grăbit al zilelor noastre) Gabi Stănescu era trist. Era trist în sufletul lui, era trist cu el însuşi, era trist în scrisul lui. Oare chiar se simţea atât de singur? Oare chiar ştia că urma să ne părăsească atât de repede? Chiar prea repede pentru tot ce a însemnat el pentru noi (iar noi nu am avut sau nu am găsit timpul necesar să i-o spunem)… şi noi pentru el!? Muguraş Maria Petrescu POEM Aţi călărit vreodată un armăsar pur-sânge? Cum aţi suportat umilinţa de a fi trântit la pământ De o cămilă în deşert cu toate că aţi plătit beduinului Să vă treacă pustia? De unde să învăţăm dacă nu de la ei nesupunerea? Respectul pentru libertatea altora? Aşa mă întrebam traversând America dinspre Est spre Vest 62 Zburând cu o cursă de linie a companiei US Airways Suportând cu greu turbulenţele în lumina unui apus de soare care de sus părea cel mai frumos sfârşit de lume în care faimoasa Rosinanta a lui Steinbeck (automobilul Cu care a traversat America din California sa natală spre Marile Lacuri şi de aici

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) prin Munţii Stâncoşi în Sierra Nevada până la Golful Mexic) Şi cea (la fel de celebră) POEM Have you ever ridden a thorough-bred horse? How could you endure such a humiliation to be thrown down to the ground By a camel in the desert although you had paid to the Bedouin To help you cross the wild boundless emptiness? Where from could we learn insubordination if not from them? The obedience for the others’ freedom? That’s how I was wondering while crossing America from the East to the West Flying a long-distance route by the US Airways Bearing with difficulty the turbulences in the light of the sunset UNEASINESS Hard to endure, uneasiness is carried on in silence Plato is my witness Although truth is a better adviser In the night the city exhibits one of its innumerable Human being’s enigmatical faces In the streets various scraps of paper empty boxes Futile illusions of a summer which was And also the remaining bons vivants’ few voices In the night they walk away staggering among the fluorescent lights Of the luxury hotels on the quays… (There, life sees only the lucky ones through!) Their ignorant voices poisoned the spirit of summer From among the clouds the wind scatters my words like leaves Unfathomed nests above trees a lui Don Quijote pariaseră între ele Că fiecare cădere e un dolar cheltuit Care nu e decât un dolar câştigat which up there seemed to be the nicest end of the world in which the famous Steinbeck’s Rocinante (the truck He crossed America with from his native California to the Big Lakes and from there through the Rocky Mountains to Sierra Nevada and to the Mexico Bay) And the one (as famous as that) of Don Quixote they had bet between them That with every fall there was a Dollar which had been spent While in fact there was nothing else but a Dollar which had been gained

SECUNDA Inox, crom , l = 50 cm.

Alex. Podea… Ora H

September hard to endure, uneasiness is carried on in silence Like a hanged man summer is suspended With its lead hanging down tongue

Straight in The Heart Under an eye which is greedy for reading: December The impression of cold will keep on remaining the same While you very careful about your own being Wearing wool sockets will keep on thinking things over You are launching yourself into vague suppositions 63

Of the incoming spring which will fight fantasy A rather state of mind one will say A paraphrase of the sight: words which are crunched by the measles On the walls of the Prussian companies during the empire And the time catching you once again unprepared Defeated before you will enter the fire

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Now-a-days you’ll cherish yourself less than ever Eugen EVU - Suferinţa verde sau empatia memoriei lui Gabriel Stănescu Acest delir, această teroare care nu ale umanului sunt. Teogonii fisurate. Popoare, neamuri ale răcelii cele inimoase şi cele metalice. şi ei, deja morţii, printre care Cutumele oarbe fac salturi Ca ale electronilor pe orbitele mutante ale ultimei Thule. În eroarea de a glorifica morţii ca idoli inepuizabile spaime. Legea se autodevoră ci doar misterul continuă -misterul de a fi a deveni prin empatie. Bătrâna dilemă fiind că partea temporar fericită luminează devorând-o pe cea suferindă şi întregul Arbore se cutremură. O, tu, cunoaştere a sinelui singur, etern de sine dornic prin doar muşcătură de fruct, prin doar semiotica verbului. Sfera Tu eşti propriul tău experiment captând umbra durerii amputate colorând noaptea de talaz a Memoriei Tu eşti ceea ce devii prin aceea că micul zodiac din aortă Cunoaşte reversul îşi ştie calea spre patrie Harta înstelată din genom 64 Try straight in the heart to hit him English version by M. Maria Petrescu

Separă-l pe sine de stigma incestului râzi de idolii bancnotelor şi ai dicţionarelor who’s’who Hidra suspendând clepsidra Orgasmele mincinoase ale submersiunii în giga-chakre… Aici în intimitatea nocturnă a poemului rămuros vertical chemător de origine Vei rodi doritor Te vei consola te vei regăsi necorupt de lumina rece a celeilalte cunoaşteri Se va reumple de duh Crisalyda. Energie sieşi necunoscută dar care se reumple de Unul. Pe luciul de ape al memoriei lasă-te iubită de acest delir. Te vei întoarce pe calea care pulsează hartă înselată în hipotalamus. Fie primită sămânţa Logosului străpuns Inseparabila în clespidră Sferă. 2 Ne este înveliş neuro-cerul Între orgasme indicibila stare Pulsatorie, inefabilă de sine dorinţa Ca în iluminarea din vis Tresărirea de ochi compus A epifizei Taci, primeşte şi uită

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Taci, priveşte şi uită. Remember … „Va fi linişte, va fi seară”… VIRGIL MAZILESCU Cineva pe lume are nevoie de mine cineva pe lume are nevoie de mine dragostea mea dacă ai nevoie de mine o, dragostea mea dacă ai nevoie de mine gândeşte-te la mine în spaţiul cel mai umilit te-am sărutat eu mortul fiecare să-şi ascundă îngerul în buzunar ca la bâlci ca la cinematograful mut poate zborul va ţâşni printre zdrenţe şi urechi eh, ce să-i faci vom fi un biet simbol şi unghiul din toate imposibil te-am sărutat eu mortul

Someone in This World Needs Me someone in this world needs me my sweetheart if you need me oh, my sweetheart if you need me think of me in the most humble place I the dead kissed you each one of us must hide our angel

in our own pocket as we used to do at the fair or as we used to do at the unsound cinema the flight might break free among rags and ears well, what can you say we’ll be a poor symbol as well as the angle which is impossible above all I the dead kissed you

mi-am uitat casa şi numele mi-am uitat casa şi numele e obositor să-ţi ştii mereu numele pe de rost o grigore dumitru iulian uşa de la intrare se deschidea înăuntru? şi câinele negru al vecinului spuneţi că muşcă? şi n-ar trebui să umblu când e ger cu capul descoperit prin pădurea de aluni? am uitat am avut destulă vreme să uit din creier până în degete aici lângă dunăre mă înconjoară păsări de tot felul vrăbii gâste sălbatice specii rare de cocostîrci şi iubirea mea pentru ele se deschide ca un port ospitalier - poate să vină iarna scitică voi exista mai departe şi voi călători mai departe: ecou a doi părinţi oneşti reverie de lebădă auziţi: viaţa: stele scobind încet câmpia I forgot my house and my own name 65

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) I forgot my house and my own name it’s tiresome to always know your name by heart oh you gregory dumitru julian was the entrance door opening in the inside? are you telling me that the neighbourg’s black dog is biting? and that on a hard frost I shouldn’t walk bare-headed among hazel-bush trees? I forgot I had enough time to forget everything from my head to the toes here by the danube all sorts of birds surround me sparrows wild geese rare species of herons and my love for them all opens up like a welcoming port – let the Scythian winter arrive I’ll continue to be and I’ll continue to go further on: an echo of two very serious parents a swan’s reverie listen: that’s life and the stars which dig in the plain slowly

prefaţă şi după ce am inventat poezia într-o încăpere clandestină din adâncul pământurilor sterpe - curajul şi puterea (omenească) s-au topit ca aburul şi altceva în afară de faptul că m-am născut şi că trăiesc şi că probabil voi muri cutremurându-mă (ceea ce de altfel am vrut să spun şi acum doi ani şi acum trei ani de zile) deocamdată vai nu pot spune îmi reiau prin urmare vechea limbă: începând chiar din clipa de faţă. o sucesc o mângăi o bat cu sete. dar sintagmele stranii în care (se spunea că) sufletul meu doarme ca într-o vizuină pierdută nu mă mai ademenesc. degetele subţiri care vor săpa canale-n pădure şi se vor întoarce acolo mereu şi vor intra încetul cu încetul în putrefacţie? degetele subţiri nu mă mai tulbură foreword and after having invented poetry in a clandestine room in the depths of the arid lifeless desolate grounds – my courage and (human-like) power have faded away in a haze and something else except from the fact I was born and I live and that probably I shall die being shaken (what I wanted to say two years ago and also three years ago) for the time being alas I can’t say consequently I shall take up my ancient language: starting right from this very moment. I twist it caress it bit it savagely. yet the strange syntagmas where (they used to say that) my soul was still sleeping like in a lost hole don’t lure me any more. the thin fingers which will dig channels into the forest and will keep on coming back there and slowly will begin to putrefy? not even those thin fingers trouble me any more 66

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) English version by Muguraş Maria Petrescu Remember Petre Stoica… Arheologie blândă ,,La Editura Dacia XXI a apărut volumul ,,Arheologie blândă” de Petre Stoica, în seria ,,Scriitori la ei acasă”, în colecţia de autor ,,Petre Stoica”. În aceeaşi colecţie de autor au mai apărut: ,,O casetă cu şerpi”, „Bunica se aşază în fotoliu” şi „Sufletul obiectelor”. ,,Arheologie blândă” este cea mai amplă dedicaţie de dragoste pe care poezia românească a închinat-o obiectelor. Nu însă obiectului profan, obişnuit, decorativ, somnolent, ci obiectului ,,uitat, prăfuit, singular, ce arareori îşi găseşte perechea”. Aceluia care, odată privit de ochiul cinematografic, în sepia, al poetului, reînvie o lume, dă sens, străluminează prezentul în lumina difuză a unui Altădată mirabil. E atâta candoare, delicateţe, duioşie, tandreţe în versurile poeziei lui Petre Stoica încât trecutul îşi pierde tristeţea, lumea se face mai bună, iar Viaţa, ei bine, Viaţa se uită la noi zâmbind, prin lumina unui proiector mut din Cinematograful Sătesc.”, a scris Marcel Tolcea pe coperta a patra a volumului.’’ (Sursa: http://www.roliteratura.ro/text/Arheologieblanda.html Adăugat în 21 ianuarie 2011, la 07:04 agentiadecarte.ro)

Ecouri de lectură
Geo GĂLETARU „Utopia umbrei”, ed. Eubeea, 2010 E pentru mulţi poeţi români ora glossării, a răgazului retrospectiv, editarea unei antologii de autor. Asta face şi (tot) optezecistul Geo Găletaru, considerând aşa anul debutului editorial, 1981. Risipit prin reviste, odinioară orizontist frecvent (era Dumbvrăveanu-Al Jebeleanu- Aruieşanu) Geo Găletaru pare a se fi retras în acel „estuar” al regresiunii rurale, aidoma lui Petre Stoica. Nu ştiu cum se face că atunci când frecventat Orizontul şi Timişoara, nu ne-am „abordat” niciodată, iar de vreun an, asemenea lui Geo(rge) Popovici, ne regăsirăm. Îl rog pe această cale să îmi dea email-ul (dacă nu cumva este în toffleriana etapă „între plug şi computer”, ca şi bunul prieten Chelariu!)...pentru a mă scuti măcar de cheltuielile poştale: i-am oferit pagini 67 sincere în cartea „Despărţiri de plural”… şi deasemeni tot la dorinţa d-sale! Una după alta, cele douăsprezece volume de poezie ating cifra 13 sub genericul ,,Utopia umbrei”… Poet pragmatic, Geo Găletaru este totuşi în interiorul unui arpegiu liricizant, un poet al romantismului (niciodată) întârziat, pe constanta nuanţat onirică a expresiei: utopia imaginarului activ, uneori extazic, zonele de umbre şi ecouri, discursul epifanic în modenitate, cultura sa poetică filosofică, precum şi un duh al pietăţii faţă de existenţă şi pe-trecere, sugerează eliadesc un spiritualism laicizat, uneori isihasmic: Epifanii pentru Daniel”, „Lecţia despre îngeri”, „Vară de crini” (volum despre care am scris în revista românilor din Germania, Agero)… Spirit campestru, Găletaru are tonul vag nostalgic al orizonturilor cu soare jos, jăruind într-un „zodiac” ce roteşte durata (vârstele), în

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) perindare cardinală, raportată la cosmogonie şi inefabil. Lumina este şi ea „utopie”, iar motivul umbrei este contrapunctic, aşadar lirica utopiei poetice este a impresiilor tari, narcozelor resorbite din substanţa cuvintelor, din nume şi numere. De ce nu ar fi „utopia umbrei”? Nu departe este Eugen Dorcescu, însă pe un aliniament al revelaţiei evlavioase, apostolice. Găletaru are aproape intactă memoria „paradisiacă” a copilăriei, de unde chiar a scris şi pentru copii. Mirarea, uimirea blagiană, „cronologia” celor două ediţii sugestive „Vară cu crini”, rostirea incantatorie cu redundanţe, absenţa oximoronului, nocturnalismul liricii sale, îl fixează pe Geo Constantin MARAFET Eu şi sora mea umilinţa (editura Princeps Edit, 2008) Cu apelativul stingheritor pentru mine, poate măgulitor pentru alţii, Constantin Marafet ne oferă trei cărţi din trei ani, cu semnificative recomandări pe copertă: Theodor Constantin, Nicolae Dabija şi prof. dr. Adrian Botez (care e şi prefaţator al uneia); faptul că mi se cere opinia, în sine, după atari analişti, îmi induce sentimentul de auto-exaltare: poeţii scriu despre poeţi deseori auto-proiectându-se subiectiv pe ei. Exaltarea dealtfel, este dinamul patosului liric al acestui poet ce gravitează pe starea apartenenţei, a identităţii, de unde atitudinea acut-contestatară. Infernul condiţiei-existenţei predomină şi rezonează în discursul său soteriologic: limbajul este nonşalant prozaic, jurnalier, conotativ la avatarurile sociale şi ca atare descărcând energiile negre prin persiflare ironistă sau chiar caustică. Narcisismul auto-referenţial, vezi parabola „surorii lui Narcis”, adică alter-egoului este în timbrul, în registrul unui viguros simţ al Id-ului… şi recondiţionarea alegoriei are fluenţa unui patos eroic: Satira interferează – transmutativ,- comutativ cu amarul indignării motivate frust: „Cine ridică piatra din Biblia bătrână? …„ se dau şi plăgile (aluzie biblică, n) în Acesta-mi este trupul. Loviţi! Şi noapterate/ străinilor le vindem tânăr sânge/ sar bună!” casele din basm (frumos, n )ni-s demolate/ pe Cartea pledează cu fervoare noi, ca beduini, ce nor ne strânge”? mesianismul rostirii-implicării, deopotrivă Constantin Marafet preia aşadar soteriologic exorcizante şi opoziţa faţă de ipocrizie, în expresie explicită, acuzatoare, motive habotnicie, limbajul pamfletic, apocaliticdemonetizate canonic,…(plăgile egiptene, profetic, fiind instrumentul anti-orfeic, deloc aluzie la pedeapsa divină a şarpelui de îmblânzitor, unul al Indignării lui Juvenal. aramă…) sau „beduinii” ca aluzie la condiţia Semioticianul Adrian Botez nu lasă loc actuală, a deidentificării groteşti induse de unui comentariu „polemic”… Constantin putere, de politic, la spectrul unui nomadism, Marafet confirmă esenţialitatea atitudinii unui exod al românilor, a unei alungări din evanghelice-moraliste, inflexibilă, socraticmatriceal. Frecvenţa lexicului biblic este mare 68 Găletaru mai debrabă în promoţia 70, după grila lui Ulici. Exigenţa selecţiei îi este şi ea o dovadă a maturităţii în care arde mocnit dorul eternei reîntoarceri. Însă Geo Găletaru are şi ceva ezoteric, ceva nirvanic, el are rostuirea mantramică şi vag divinatorie a incantaţiei, are simţul laicizat al mito-poeticei. Ţin să adaug că „izolat” şi eu în provincia provinciei…, am păstrat duios trecând..., intact acel simţ şi al valorii altuia, felicitându-i şi pe editori (Eubeea şi Orient Latin), şi pe poet, pentru conlucrare şi statornicie întru boemă… Şi pentru că au scăpat din capcanele dintre „elitism” şi „ scriBOC-ism-ul actual, vorba dlui Cornel Ungureanu, la umbra cărţilor în floare…

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) sentenţioasă, de bună sorginte cultică, a discursului din care nu lipsesc formulări, versificate (nota bene) cu o structurală apetenţă muzicală, de oratio vecchio: „Mai beau (în fantasie) falernul vin cu zeii/ şi ţin la uşă încă nerâmnici saducheii”. De ce nu râmnicenii... nesăraţi? Apartenenţa, aşadar, la o paideumă direct numită, poetul – avocat al omului-locului, aruncă anatema asupra saducheismului, de astă dată restrâns doar la nerâmnici (neromâni adică)… Ne amintim că râmnic de la… Roma vine… (vezi Hronicul). Poetul este în acest volum un patriot, un naţionalist nedeviaţionist, un sincer, aşa cum vorbeşte evanghelia sa. Simţul justiţiar este firesc, ne contrafăcut. Talentul de a reda melodic ceea ce cugetă şi comunică, este hărnicia harului înnăscut, a talantului. Blamatul sintezist, „patriotism local” pentru Constantin Marafet poetul, nu este altceva decât o manifestare a fiinţei în cuvântul poezic, re-creator şi altruist, generos, ardent. Cândva, Victor Frunză îl elogia şi asta ajunge pentru a nu îl suspecta pe poet de „cenaclism flecărist”… Mai mult, acest patos este agitatoric prin însăşi substanţa sa, structurală. Este dificil a extrage citate, aşa că mă rezum la aceste simple-roze… Nu e de ignorat umorul tăios, exotic uneori, hâtru, un umor care face poezia recitabilă, audibilă, penetrantă. În concluzie, titlul este maliţios: nici vorbă în scrisul poetului buzoian de umilinţă, necum de una… oportunistă. Dimpotrivă! Fie-mi primită voios gluma că marafeţii în acest caz se vădesc talanţi şi nu bătuţi în argint, ci în scântei de vervă nobilă. * Îmi permit răgazul de sărbători de a citi mai atent celelalte două cărţi trimise de poet: Rădăcina înstelată şi Popas între nori… (ambele editate la Chişinău!). Ajung şi doar titlurile, pentru a întrevedea o re-proiectare a Stării fiinţiale a Apartenenţei ancestrale, în prespectivă cosmică… Ceea ce poeţii reuşesc uneori… Eugen Evu

Nominalizat pentru Nobel 2011 Dr. Florentin

SMARANDACHE, S.U.A.

Prolific autor, co-autor, editor si co-editor a 140 de carti publicate de treizeci şi cinci de edituri (printre care edituri universitare şi tehnice, edituri profesionale ştiinţifice şi artistice, precum Springer Verlag, Pima College Press, Moorhead State University, Universitatea din Chişinău, ZayuPress, Haiku, etc.) din zece ţări şi în mai multe limbi şi peste 180 de articole şi note (unele se pot încărca din site-urile de la LANL / Cornell University http://arXiv.org/find şi CERN) în matematică (teoria numerelor, geometrie neeuclidiană, logică), fizică, filozofie, literatură (poeme, nuvele, povestiri, un roman, piese de teatru, eseuri, traduceri, interviuri), rebus (careuri, enigmistică) şi artă (experimente în desene, picturi, colaje, fotografii, arta pe computer) în română, franceză şi engleză, dintre care: Formule pentru spirit (debut editorial, 1981, sub pseudonimul Ovidiu Florentin); Le sens du non-sens, Problèmes avec et sans ... problèmes!, Fes, Maroc (1983); Antichambres/ Antipoésies/ Bizarreries, Caen, Franţa (1989); NonPoems (poeme de avangardă), Phoenix (1990); Only Problems, Not Solutions!, Chicago (1991); LE PARADOXISME: un Nouveau Mouvement Littéraire, Bergerac, Franţa (1992); Dark Snow, Phoenix (1992); NonRoman, Craiova (1993); MetaIstorie (trilogie teatrală), Bucureşti (1993), pe care-a tradus-o în engleză sub titlul ,,A Trilogy in pARadOXisM: avant-garde political dramas" (ZayuPress 2004); Întâmplări cu Păcală (piese de teatru pentru copii), Fugit.../ jurnal de lagăr, Bucureşti (1994); Collected Papers, Vol. I, II, III, Bucureşti, Chişinău, Oradea (1996, 1997, 2000); Scrieri Defecte (proză scurtă), Craiova (1997); Distihuri Paradoxiste, Afinităţi (traduceri), Norresundby, Danemarca (1998); Întreabă-mă, să te-ntreb! (interviuri), Târgovişte (1999); Outer-Art (album de artă), Cântece de 69

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Mahala, In seven languages (poeme), Oradea, 2000; A Unifying Field In Logics. / Neutrosophy. Neutrosophic Probability, Neutrosophic Set, and Neutrosophic Logic, Rehoboth, SUA (2000). A editat, printre altele: Second International Anthology on Paradoxism (cuprinzând 100 scriitori de pe glob) şi Third International Anthology on Paradoxism (distihuri paradoxiste de la 40 poeti de pe glob), Oradea (2000). A propus extinderea probabilităţilor Dictionary of Computing de Denis Howe); în clasice şi imprecise la 'probabilitate mod similar a generalizat mulţimea fuzzy la neutrosofică', ca un vector tridimensional ale 'mulţime neutrosofică': cărui componente sunt submulţimi ale [www.gallup.unm.edu/~smarandache/neutros intervalului ne-standard ]-0, 1+[. Din anul ophy.htm] 2002, împreună cu Dr. Jean Dezert de la Office National des Recherches În literatură şi artă a fondat în 1980 Aéronautiques din Paris se ocupă de fuziunea curentul de avangardă numit paradoxism, ca informaţiei, extinzând Teoria Dempsterun protest împotriva totalitarismului, care are Shafer la o nouă teorie de fuzionare a mulţi adepţi în lume. Constă în folosirea informaţiei plauzibile şi paradoxiste (numită excesivă în creaţii a contradicţiilor, Teoria Dezert-Smarandache: antitezelor, antinomiilor, oximoronilor, [www.gallup.unm.edu/~smarandache/DSmT. paradoxurilor. A introdus 'distihul paradoxist', htm ]). În 2004 crează un algoritm de 'distihul tautologic', 'distihul dual'. Unificare a Teoriilor şi regulilor de Fuziune. Experimente literare a realizat şi în drama sa În fizică a introdus paradoxuri cuantice şi a Patria de Animale, unde nu există nici un emis ipoteza că nu există nici o barieră a dialog, iar în O lume întoarsă pe dos scenele vitezei în univers, ipoteză controversată în sunt permutate dând naştere la un miliard de lumea ştiinţifică. miliarde de piese de teatru distincte! Piesele lui s-au jucat în România (Teatrul I.D.Sârbu De asemenea a introdus noţiunea de din Petroşani, Teatrul Thespis din Timişoara), 'nematerie' formată din combinaţii de materie Germania (la Karlsruhe) şi Maroc (la şi antimaterie, ca o a treia forma posibilă de Casablanca, unde Patria de Animale a obţinut materie - prezentată la Caltech (Conferinţa Premiul Special al Juriului Internaţional): Anuală din cadrul Societăţii Americane de [www.gallup.unm.edu/~smarandache/a/Parad oxism.htm]. Fizică, 2010). În filozofie a introdus În 1992 a efectuat un turneu în Brazilia conceptul de 'neutrosofie', ca o generalizare a (Universitatea din Blumenau, etc.). dialecticii lui Hegel, care stă la baza La bibliotecile de la Arizona State cercetărilor sale în matematică şi economie, University (Tempe) şi University of Texas precum 'logica neutrosofică', 'mulţime (Austin) sunt depozitate manuscrise, reviste, neutrosofică', 'probabilitate neutrosofică', cărţi, fotografii, casete, videocasete, privind 'statistică neutrosofică'. activitatea creativă a sa, în două colecţii A generalizat logicile fuzzy, intuitivă, speciale, numite The Florentin Smarandache paraconsistentă, multi-valentă şi logica Papers. dialetheistă la 'logica neutrosofică' (în Invitat să conferenţieze la U. Berkeley (2003), NASA Langley Research Center-SUA (2004), NATO Advance Study Institute-Bulgaria (2005), Jadavpur University-India (2004), Institute of Theoretical and Experimental Biophysics-Rusia (2005), Bloomsburg University-USA (1995), University Sekolah Tinggi Informatika & Komputer IndoneziaMalang si University Kristen Satya Wacana Salatiga-Indonezia (2006), Universitatea Minufiya (Shebin Elkom)-Egipt (2007), Air Force Institute of Technology Wright-Patterson AFB in Dayton [Ohio, USA] (2009), Universitatea din Craiova - Facultatea de Mecanica (2009), Air Force Research Lab si Griffiss Institute [Rome, NY, USA] (2009), COGIS 2009 (Paris, France),ENSIETA (Brest, France) - 2010, etc. 70
CIRCUIT ATOM-ANTIMATERIE Inox ,bronz , h = 60 cm.

Alex Podea - Circuit atom antimaterie

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) În 2010 primeşte Medalia de Aur de la Academia Telesio-Galilei la Universitatea Pecs din Ungaria. A prezentat lucrări la multe Conferinţe Internaţionale de Fuziune a Informaţiei ori a Senzorilor {Australia - 2003, Suedia - 2004, SUA (Philadelphia - 2005, Seattle - 2009), Spania - 2005, Italia 2006, Belgia - 2007, Canada - 2007, Germania - 2008, Scoţia - 2010}. Eveniment editorial în tandem

Editorial Review

http://www.amazon.com/gp/reader/9737613066/ref=sib_dp_p op_fc/177-2232162-9521109?ie=UTF8&p=S001#reader-link

Product Description
Acest volum se vrea a fi (este) un volum de texte încrucişate, ca meandrele şoselelor din New Mexico, însă fără gropile noastre, un mic-joc de doi, picant şi cu zvâc sarcastic, ca un gulaş din Ardeal (nu am zis GULAG!) ... uşor la lecturi (f)estivale, ca să zicem aşa... un meniu frugal, de navetişti... O navetă inter-spaţială, adică între spatiile noastre carpato-vâlcene-dunărene şi cele neomexicane, unde se pare ca avem afinităţi cu exotismul cactuşilor şi colorismul şopârlelor, de dorit fiind şi cu ai noştri, care nu vor fi niciodată ai lor... Ceva care să fie uşor la cap şi ne-greu la stomah... Ceva de noptieră, seara, ca somnifer cu efect neagresiv, o carte de recitit, pentru confort şi neuitare... Şi a supărărilor care fac bine. Pagini care dovedesc că ardelenii se înţeleg bine cu oltenii, mai ales în America de Nord. O carte ca o... bicicletă cu doi pedalişti: unul în contra-timp cu celălalt! Ne înţelegem atunci când ne certăm! După o vreme de hartă, unul zice paradoxist: Păi eu ce ziceam, omule? Să fie o carte uşoară, agreabilă, nu prea groasă, două registre pe acelaşi spirit, cum suntem. (continuare) A colaborat cu articole la multe reviste internaţionale, precum: Multiple-Valued Logic - An International Journal (acum numită Multiple-Valued Logic & Soft Computing), International Journal of Social Economics, International Journal of Applied Mathematics, International Journal of Tomography & Statistics, Applied Physics Research (Toronto), Far East Journal of Theoretical Statistics, International Journal of Applied Mathematics and Statistics (Redactor Şef), Gazeta Matematică (Spain), Humanistic Mathematics Network Journal, Bulletin of Pure and Applied Sciences, Progress in Physics, Infinite Energy (USA), Information & Security: An International Journal, InterStat - Statistics on the Internet (Virginia Polytechnic Institute and State University, Blacksburg, SUA), American Mathematical Monthly, Mathematics Magazine, Journal of Advances in Information Fusion (JAIF), Zentralblatt Für Mathematik (Germany; referent), Nieuw Archief voor Wiskunde (Holland), Advances and Applications in Statistics, Critical Review (Society for Mathematics of Uncertainty, Creighton University - USA), Bulletin of Statistics & Economics, International Journal of Artificial Intelligence, Fuzzy Sets and Systems, Journal of Computer Science and Technology, The Icfai University Journal of Physics, Hadronic Journal (USA), Intelligencer (Gottingen, Germany), Advances in Fuzzy Sets and Systems, Notices of the American Mathematical Society, etc., şi la diverse Proceedings-uri de la conferinţe internaţionale. AFILIERI: membru al Societăţii de Ştiinţe Matematice din Romania (1980-); Mathematical 71

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Association of America (1983-1990); American Mathematical Society (1992-); Academia Oamenilor de Ştiinţă Români (1993-); ARA (1999-); Poetry Society of America; Uniunea Scriitorilor Români; International Poets Academy (India); La Société Les Amis de la Poésie (Franţa); Association ,,La Licorne" (Franţa); Académie Francophone (Franţa); Societatea Română de Haiku; Academy of American Poets; Modern Languages Association (SUA); Centre d'Études et de Recherches Poétiques Aquitaines (Franţa); International Writers and Artist Association (USA); World Union of Free Romanians (Anglia); Free Romanian Writer Association (Franţa); World Academy of Arts and Culture (SUA); Liga Culturală Oltenia; East and West Literary Foundation (SUA); World Poetry Society (India); World Poetry Research Institute (Corea); Societatea Mihai Eminescu (Australia); referent la Zentralblatt für Mathematik (Germania) (1985-). Premii: A obţinut 16 premii literare, dintre care: Premiul special la proză, Concursul Naţional Marin Preda, Alexandria (1982); International Eminent Poet, Madras, India (1991); Diplôme d'Honneur en poésie fantaisiste, L'Académie des Lettres et des Arts du Périgord, Franţa (1992); La Médaille d'Argent pour l'ensemble de son oeuvre, Bergerac, Franţa (1992); Grand Prix, 4~ Edizione del Premio Internazionale di Poesia e di Narrativa Goccia di Luna, Bastremoli, Italia (1993); Premiul de Excelenţă al Revistei Haiku, Bucuresti (1997); Best Poet Award of Rio Grande Press, Amarillo, Texas, USA (1998); Premiul revistei ,,Lumina" pentru eseu şi contribuţii personale, Novi Sad, Iugoslavia (1998); Diploma de Onoare a Societăţii Anton Pann, Rm. Vâlcea (2000); Premiul Podul lui Traian, la Festivalul Internaţional Drumuri de Spice, Uzdin, Iugoslavia (2000). A fost nominalizat pentru Premiul Nobel în Literatură pe anul 2011 pentru cele 75 de cărţi literare publicate (vezi http://fs.gallup.unm.edu//2011NobelPrizeInLiterature-nomination.pdf). Convergenţe U.S.R. FILIALA ALBA-HUNEDOARA A UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA A ACORDAT PREMIILE PE ANUL 2009 În data de 30 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia a avut loc ultima cafenea literară a anului 2010, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Alba, Biblioteca Judeţeană Alba, Uniunea Scriitorilor din România filiala Alba-Hunedoara, Centrul Cultural „Augustin Bena” Alba, Primăria Alba Iulia şi Prefectura Alba. Cu acest prilej au fost acordate premiile Uniunii Scriitorilor din România filiala Alba-Hunedoara şi premiile revistei „Discobolul” (editată de USR filiala Alba-Hunedoara), ambele instituţii fiind conduse de poetul alba-iulian Aurel Pantea. Premiile Uniunii Scriitorilor din România filiala Alba-Hunedoara (juriul a fost condus de Gabriela Chiciudean): • Premiul Cartea Anului 2009 – Mircea Stâncel, pentru volumul de poezie „Lucruri şi limbaje" • Premiul Opera Omnia – scriitorul Cornel Nistea • Premiul pentru proză – scriitorul Ştefan Dinică pentru romanul „Până la iubirea din toamnă” şi scriitorul Dumitru Hurubă pentru volumul „Cobaii” • Premiul pentru poezie – Gheorghe Dăncilă, pentru volumele „Cântece din Sodoma” şi „Cartea lui Iov” • Premiul pentru memorialistică – scriitorul Ovidiu Vasilescu, pentru volumul „Constelaţia fantomelor roşii” • Premiul pentru critică şi istorie literară – scriitorul Ion Buzaşi, pentru volumul „Valori creştine în poezia românească” • Premiul special al juriului – scriitorul Gligor Haşa, pentru volumele „Muntele fără poteci”, „Aurul dacic. Miracol sub blestem” şi „Haţeg. Adevărata Sarmizegetusa” • Premiul pentru literatura pentru copii – scriitoarea Daniela Ghigeanu, pentru volumul „Tolba fermecată” • Premiul pentru publicistică literară – scriitoarea Mariana Pândaru • Premiul pentru evocare literară – scriitorul Irimie Străuţ, pentru volumul „O moarte care dovedeşte ceva” Premiile revistei „Discobolul” (juriul a fost condus de poetul Aurel Pantea):

72

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) • Premiul pentru poezie – Constantin Stancu şi Nicolae Crepcia • Premiul pentru istorie şi critică literară – Cristina Timar • Premiul pentru reportaj – Radu Igna.

Adriana Weimer
Data şi locul naşterii: 13 februarie 1868, în Municipiul LUGOJ, Judeţul TIMIŞ Studii: - Universitatea de Vest Timişoara, Colegiul Universitar de Institutori - Secţia Desen; - Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei. Cărţi publicate: 1. DRUMURI ÎN NOI Editura MARINEASA, Seria de poezie, Timişoara, 1997, 72 pagini; 2. PROFUND (volum ilustrat cu fotografii realizate de autoare), Editura MARINEASA Timişoara, 2000, 74 pagini; 3. INFINITA IUBIRE (volum ilustrat cu picturi realizate de autoare), Editura MARINEASA Timişoara, 2005, 80 pagini. 4. CLIPA - INFINIT (coperta, concepţia şi tehnoredactarea realizate de autoare), Editura MARINEASA Timişoara, 2008, 76 pagini. 5. MEMORIA FRUNZEI, Editura ANTHROPOS Timişoara, 2010, 50 pagini. Premii literare, selectiv Premiul Revistei ,,Dacia Literară”- Iaşi, la Concursul Naţional de Poezie ,,Nicolae Labiş”, Suceava, 1995 (preşedinte: Gheorghe Tomozei); Premiul Revistei ,,Amfitrion”, la Festivalul Naţional de Poezie ,,Sensul Iubirii”, TurnuSeverin, 1996 (preşedinte: Cezar Ivănescu); Premiul II, la Festivalul Naţional de Poezie Ardeleană ,,Orfeu”, de după 1989, ClujNapoca, 1996 (preşedinţi: Petru Poantă şi Dumitru Cerna); Premiul I, la Festivalul Naţional de Poezie ,,Nichita Stănescu”, Timişoara, 2003 (preşedinte: Eugen Dorcescu; director: Paul Eugen Banciu); Premiul Ziarului ,,Unirea” - Alba Iulia, la Festivalul Internaţional ,Lucian Blaga”, Sebeş-Alba, 2003 (preşedinte: Aurel Pantea) Referinţe critice în periodice: Gheorghe Grigurcu, ,,Un septet”, Revista ,,Contemporanul”, Bucureşti, Nr. 17, 1995; Cornel Ungureanu, ,,Poeţi din Banat”, Revista ,,Orizont”, Timişoara, Nr. 4, 1995; Ion Scorobete, ,,Ninge cu linişte”, Revista ,,Context”, Timişoara, Nr. 2, 1995; Remus Valeriu Giorgioni, ,,Adriana Weimer sau fragilitatea protocolară”, Ziarul ,,Actualitatea”, Lugoj, Nr. 34, 1997

U.S.R. Timişoara

Marinela Preoteasa Medalion de întâmpinare Studii: Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, secţia Matematică, Universitatea Craiova, studii suplimentare de IT, actualmente profesoară de matematică la liceul pedagogic din Slatina, Olt, România. Publicaţii: poezie, epigrame, tablete, articole, într-o serie de reviste şi ziare locale şi naţionale: Luceafărul, Flacăra, Ramuri, Înainte (Craiova); Jurnalul de Olt, Jurnalul de Dâmboviţa, Olt Press, Gazeta Oltului, Flacăra, Cântarea României, România Literară, Mioriţa (nr. 9, septembrie 1994, 73

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) New-York, S.U.A.), Antologia Paradoxistă Internaţională, realizată de prof.univ.dr. Florentin Smarandache, Universitatea din New Jersy), în revistele electronice internaţionale: Literra, NordLitera, pe saituri cunoscute: europeea, poezie.ro, luminitasuse; hermeneia.ro. Alte preocupări literare: membră a Societăţii Scriitorilor Olteni, redactor şef şi editor al periodicului Scurt Circuit Oltean (cu abonamente în cele cinci judeţe ale Olteniei), editor al revistei naţionale Columbofilia Română (cu abonamente în toate judeţele ţării), coordonatoare a cenaclului literar Iris de la Liceul Agricol Slatina Olt (care a obţinut locul I, cu maximul de 120 puncte, la concursul dintre cenaclurile din şcoli în anul 1987), coordonatoare a cenaclului literar Scurt Circuit Oltean (de pe lângă periodicul cu acelaşi nume, al cărui patron era tot P.M), organizarea concursului de poezie Scurt Circuit Oltean (aproape patru sute de concurenţi din diverse locuri ale ţării, anul: 1997) pentru promovarea tinerelor talente, astfel au fost premiaţi: consilier editorial la editurile CuArt şi Tipocart Olt, manager general al Editurii CuArt, red. şef şi editor al rev. de mat. MxM (www.geocities.com/m_l_perez/MxM1-2005.pdf) Publicări în volum: Iarba iubirii, poezie, Ed. Anotimp, 1994; Clarviziuni astrale, poezie, vol. I, Ed. CuArt2005, Extraveral pentru iubire, poezie în: lb. română, lb. engleză, lb. franceză şi lb. latină, traducători: Doina Mihai, Margareta Corcău; Atena Negru, Ed. CuArt, 2005; coautoare la cărţi, culegeri de ex. şi probl. de matem.: Teste de matematică pentru concursul de admitere în liceu (autori: Marinela Preoteasa şi Neguţ Maria), culegere de ex. şi probl. cu avizul MEC, Ed. CuArt, 1999; Să gândim distractiv, matematică distractivă, în lb. română şi lb. engleză (autori: Marinela Preoteasa şi prof. lb. engl. Doina Mihai); Ed. CuArt, 2005; Matematică fără profesor (autori: Marinela Preoteasa, Ion Neaţă şi Ion Burcă-Florea), Ed. CuArt, 2006 ; În exerciţiul funcţiunii (Haz de necaz) (autori: Marinela Preoteasa şi Florentin Smarandache, Ed. CuArt, 2009). Despre creaţia Marinelei Preoteasa au scris: Aureliu Goci (critic lit.), Victor Atanasiu(critic lit.), Ion Gheorghe (scriitor, membru USR), George Sorescu (scriitor, membru USR), Luminiţa Suse (actualmente în Ottawa, Canada, membră a USR şi membră a Academiei din Canada), Nicole Pottier (critic literar şi membră în diverse Asociaţii literare franceze şi internaţionale). Referinţe: Nicole Pottier „Marinela, poète consacrée en langue roumaine, nous propose ici un texte très fort sur l'amour. Un amour magnifié dans sa pensée réflexive (,,ailée"), malgré le ,,blasphème" originel du choc des corps. Un voyage aérien, léger, pardelà le temps de l'horloge qui scande nos vies qui divise et sépare. De très belles images, très élaborées, à la fois religieuses et mythologiques dans leur champs sémantique et un très beau rythme pour nous mener au seuil de ce chant d'amour.” În citat se face şi referire la poemul ,,De l’amour”, citatul este pe coperta a patra a cărţii „Extraveral pentru iubire”.

Eveniment cultural la Hunedoara
BIBLIONET – „lumea în biblioteca mea” În România există în prezent aproape 3000 de biblioteci publice, care asigură servicii unei populaţii de peste 21 de milioane de cetăţeni, însă doar cca. 10% dintre acestea au în prezent calculatoare cu acces public la internet. Sub egida Fundaţiei BILL and MELINDA GATES şi cu atenta deschidere a instituţiei Bibliotecii judeţene „Densuşianu”, respectiv a edililor Hunedoarei, Biblioteca municipală a organizat impecabil inaugurarea unui centru urban, parte a Programului de Dezvoltare Globală, Global Libraries, în parteneriat. Microsoft Corporation va dona cca. 15 milioane de dolari în acest 74

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) vast proiect, demarat şi în cetatea Corvinilor... Doamna dir. Lucia Tănase alături de dl director al B.J.H., Sebastian Bara şi echipa sa, au inaugurat biblionet-uri în judeţ, Hunedoara fiind printre beneficiari. Au participat şi d-nul primar Marius Ovidiu Hada şi d-na consilier al dsale, Monica

Rada, care au tăiat panglica, în prezenţa unui public majoritar tânăr, care va beneficia de serviciile gratuite ale noului centru. Asistenţa va fi permanentizată de către bibliotecare, în spaţiul special amenajat. Dotarea logistică este impresionantă. În imagini, aspecte de la eveniment.

Tuturor prietenilor şi cititorilor noştri Lucian Hetco, Germania - redacţia Agero Cititorule, tu eşti, aşa cum te-am perceput de la bun început: un mare caracter. Noi doi semănăm cu siguranţă şi de aici porneşte totul, fiindcă nu poţi scrie sau gândi sincer, direct, fără rezerve, decât atunci când vesta ta este albă. Acesta este primul mare atu al intelectualului ce îşi asumă rolul primejdios, de altfel, de a provoca conştiinţele celorlalţi, ori tromful din mânecă, aşa cum spune neamţul. Odată alunecat în mizerie, cu greu mai obţii încrederea, ca să nu mai vorbim de faptul că nu mai poţi fi cel indicat să promovezi idealuri sau să fii recunoscut ca atare. Modul de a problematiza contextul, într-o mentalitate dominată de donquijotism, precum cea care-i caracterizează pe bărbaţii aflaţi la Putere, într-o societate care trebuie judecată cu măsuri diferite, lipsită de politeţe, de delicateţea de a recunoaşte şi de promova valorile autentice, nu-ţi va aduce recunoaşterea publică, poate doar în timp şi atunci numai în măsura în care societatea însăşi va avea potenţialul necesar ori i se va oferi şansa unei evoluţii. Ne aflăm azi, mai exact spus, în faţa unui alt raport cu morala, cu valoarea, în faţa unui tip haotic de relaţie între putere şi societate, cărora spiritul critic trebuie să le devină potrivnic. În proporţii nemăsurabile, aici se amestecă elemente 75 morale, psihologice, religioase şi politice. Ceea ce mă determină să scriu, este lipsa de reacţie la tot ceea aduce nemulţumire, faţă de liderii societăţii, care în loc să sprijine evoluţia şi reforma instituţională, se întrec, potrivit unei tradiţii triste şi

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) neavenite, în cancan ieftin şi în circ balcanic. Campionatul de plonjare în imoral, în defetism continuă şi costă scump establishment-ul societăţii contemporane şi interesele de supravieţuire legitime - pe termen scurt şi lung. Cu intelectul tău, cu atitudinea şi cu deschiderea curajoasă către moralitate, cu girul personalităţii de excepţie, să-i spunem fără ocolişuri - de prim rang - te-ai fi potrivit mai degrabă într-o societate sigură, fundamentată pe principii morale suficient de bine ancorate în conştiinţele tuturor cetăţenilor - dispuşi să iasă pe baricade, pentru a nu mai fi tutelaţi de o instanţă politică şi socială cu care nu se mai pot identifica. Dar menirea ta este legată de locul ori de sfera de acţiune, de cei ce aşteaptă de la tine redeşteptare şi reîncărcare spirituală zilnică. De aceea, ai o autentică valoare ca personalitate, pentru că avem de-a face cu o societate debusolată, cu intelectuali ce nu se pot decide cui să fie mai întâi vasali: Bisericii sau Puterii. Avem de-a face cu lideri semidocţi, cu alegători la fel de nesiguri ori speriaţi de ziua ce va să vină; sau poate că nu mai reuşesc, ori nu mai vor să distingă între culorile puterii. Daltonismul lor manifestându-se ulterior în social şi perpetuu în rezultatele politicii post-democratice (adică nou autocrate, aşa cum o definesc britanicii), ca apoi tot ei să se victimizeze la infinit (fiindcă este mai simplu a da vina pe alţii), împreună cu politicienii ce au eşuat la fel de lamentabil, fără a fi la rândul lor capabili să recunoască propriile înfrângeri. De aici pornesc problemele timpului, fie de natură economică, morală sau socială. Morala creştină nu va ţine însă loc moralei unei societăţi, mă refer în speţă la respectul faţă de LEGE. Morala este una, 76 legea este altceva! Poporul aşteaptă mai nou de la liderii religioşi un debuşeu pentru toate necazurile, iar clerul nu va putea oferi decât consolare şi mai puţin soluţii economice de urgenţă. Mă întreb dacă liderii puterii, fie ei bisericeşti ori politici, sunt suficient de bine pregătiţi pentru rolul lor, acela de a conduce în virtutea unui mandat şi de a recunoaşte anvergura răspunderii încredinţate. De aceea, atitudinea în scris din ultimii ani, reprezintă pentru documentele vremii, din punctul meu de vedere, mustrări de conştiinţă, întocmai cu ceea ce nemţii numesc deschis şi fără rezerve că ar putea să supere ,,somare", (Mahnung). Somarea sinceră adresată cititorilor tăi, este de a deschide în sfârşit ochii şi a privi dureros în lumină, dar mai înainte de toate, de a se analiza ei înşişi cu dezinvoltură, sinceri chiar vis-àvis de critici, chiar dacă este foarte greu. Nu va fi niciodată de ajuns în a se umple bisericile şi catedralele până la refuz, în a se înălţa imnuri dreptei credinţe, a pupa moaşte, ori a slăvi zilnic vreun alt sfînt, atâta vreme cât în afara zidurilor catedralei, lucrurile vor merge la fel de pervers, dureros şi fariseic. Aş spune, la fel ca înainte, cu bună ştiinţă, în laşitatea camuflată în religiozitate bolnăvicioasă ori în evlavie excesivă, ca refulare, dar şi în pasivitate, conformă proverbului care ne face mentalitatea de râs: sabia nu taie capul ce se pleacă. E mai comod să nu lupţi ca să nu suferi o înfrângere, sau e mai bine să suferi la infinit, ca să nu trebuiască să lupţi? Atâta vreme cât toate acestea, cititorule, nu vor ajunge la tine să te întineze, vei rămâne autentic, aceasta fiind marea ta valoare: eşti liber şi curat, atâta vreme cât poţi gândi fără să îţi baţi capul cu agresiunea celor ce nu gândesc ca noi, fiind invidiaţi pentru ceea ce suntem,

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) pentru ceea ce facem, sau poate apreciaţi la fel de mult, fiindcă suntem altfel.

Blogosfere
Marilena Rodica CHIREŢU sau inocenţa scrierii catarsice O ţară pe un munte Mi-e dor de zăpada iernilor trecute prin focul privirilor ce apără-o ţară, de fulgii lăsaţi pe mormintele mute, de amintiri ce nu vor să mai piară. O pânză de ceaţă coboară din munte peste tăcerea iubirii de mamă, mai cade un nor şi aşterne pe frunte grija de mâine şi-o pâine amară. Aş vrea să ascund durerea-n zăpadă, dar nu ştiu de Cerul o să mă asculte şi-o să trimită lumina de-afară în noaptea minţii cu plete cărunte. În ziua scânteii părea că e seară, încă visam la meleaguri pierdute, acum focul arde şi-aştept să răsară din jarul trecut o ţară pe-un munte. Ţara mea... Ţara mea de lacrimi, de amar şi dor înfloreşti privirea ca să poţi să vezi timpul poposind pe negru-ţi ogor, stai aici, cu mine, pe frunzele verzi Nu pleca departe cu străbunii mei, amarnic vor plânge mame şi copii, de rămâi cu mine, vom pune temei casei ce cuprinde durerile vii. Eu rămân aici, de la geam privesc vântul care duce suflete departe, soarele mă-nvaţă cum să îmi topesc suferinţa vieţii mai scriind o carte. Noi suntem la umbră, pe-un picior de rai şi stăm la taifas la masă cu timpul, la poale de munte se aude-un nai, fiii de departe chemându-şi acasă

,,Ţara din Grădina Maicii Domnului” Ţara mea este o zână care va împlini mai mult de 20 de ani de libertate: aceea de a scruta nemărginitele hotare, precum lumina zorilor visează focul Apusului, libertatea de a nu avea picioarele, mâinile, mintea, gura şi dorinţele înlănţuite, dar şi libertatea speranţei într-o viaţă mai bună, precum şi libertatea de a învăţa să adune în pumn lacrimile sărăciei, ale nedreptăţii, ale umilinţei, ale abuzului de putere. Zâna noastră îmbracă, cu mândrie, rochia de in brodată cu fir de aur de pe vremea dacilor, e adevărat, uneori pătată de sânge vărsat în blânda sa poală de lăcomia anticilor romani. Cu ochii verzi ai bogatelor păduri, cu privirile albastre ale Mării Negre, cu liniile ondulate ale colinelor şi aspiraţiile munţilor, ar fi trebuit să fie astăzi o adevărată regină, încoronată încă de pe vremea regelui Decebal. În istorica vizită a unui Papă pe teritoriul unei ţări Alex Podea preponderent ortodoxă, în mai 1999 la Bucureşti, cu ocazia Sărbătoare sfinţirii locului ales pentru înălţarea Catedralei Reîntregirii Neamului, Papa Ioan Paul II a confirmat încă o dată ceea ce unii nu cred sau nu vor să creadă şi anume, că România este „Grădina Maicii Domnului”. În mijlocul mulţimii de români care l-au întâmpinat cu tradiţionala ospitalitate, dar şi cu mândrie şi curiozitate,
SARBATOARE Alama , fier,bronz, l = 60 cm

77

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) el a afirmat că ,,a venit pentru a contempla chipul lui Iisus în Biserica Noastră”, reluând o afirmaţie de pe vremea lui Herodot din „Istorii”(„Grădina Maicii Domnului” de Camelia Tripon). Poate cea mai vechie afirmaţie despre existenţa ancestrală a poporului nostru se află în „Geneze”, Prima carte a Tarohului ebraic şi a Bibliei creştine, ,,în care grecii au afirmat că Havila ar fi Valahia noastră. Aceleaşi afirmaţii apar şi în „Cartea lui Enoh”, lucrare apocrifă, una dintre cele mai îndepărtate izvoare ale tradiţiei creştine, dialogurile lui Dumnezeu cu Îngerii reprezentând un document de o importanţă capitală. (http:// angelinspir.ro/enoh). Cu siguranţă, acelaşi lucru credea şi poetul Mihai Eminescu, comparând ţara cu o fecioară, mireasa îngerului care va coborî pe pământ din raiul ceresc. Într-adevăr, România ar putea fi considerată o adevărată grădină pentru că are numeroase frumuseţi. În amfiteatrul munţilor care îmbrăţişează colinele cu diverse livezi şi vii, se deschid câmpiile care constituiau într-o vreme grânarul Europei. Numeroasele izvoare creează o adevărată reţea de râuri care traversează ţara în drumul lor spre Dunărea ce formează o minunată deltă, înainte de a se vărsa în Marea Neagră; o grădină cu parfumul florilor de câmp, al celor de tei, de castani şi al brazilor, cu ochii strălucitori ai atâtor lacuri naturale şi artificiale. Deşi au trecut milenii de existenţă a sa pe acest pământ şi mai mult de 20 de ani de la căderea regimului comunist-dictatorial, considerat cel mai vinovat de toate necazurile sale, „Zâna” îmbracă rochia zdrenţuroasă a sărăciei: cea a vârstnicilor care se calcă în picioare pentru un pachet de alimente trimis de Uniunea Europeană; a pensionarilor constrânşi să trăiască cu un venit lunar mai mic de 100 de euro; a copiilor abandonaţi în orfelinate de mame pentru că nu au cu ce să-i crească şi a copiilor sărmani lăsaţi acasă de părinţi singuri sau în grija a cine ştie cine, nevoiţi să plece prin lume în căutarea unui loc de muncă, a unei vieţi mai bune. Din stăpâni pe propriul pământ şi pe propria viaţă, mulţi dintre ei, numeroşi din cei săraci şi nefericiţi, 78 au devenit servitorii lumii occidentale, sclavi noii Europe. Precum un bolnav în convalescenţă, după căderea regimului comunist, ţara ar fi trebuit să se bucure de un mai mare şi consistent ajutor internaţional, în interes reciproc, necondiţionat, nu exploatând şi furând totul, de la minţile cele mai luminate, până la bieţii copii abuzaţi sexual pentru câteva bomboane; de la vânătoarea femeilor orbite sau doborâte de puterea banului, până la vânătoarea faunei noastre, pentru că, oricum aici, totul se vinde mai pe nimic. Ici şi colo, răsar roadele întreprinzătorilor serioşi şi valoroşi din cele mai industrializate ţări ale lumii, care au înţeles importanţa strategică a acestei ţări şi valoarea patrimoniului său uman şi material. Prea puţin însă, pentru a se putea reconstrui cu adevărat un nou sistem democratic, având la bază ruinele celui comunist, distrus şi autodistrus aproape în întregime. Iată de ce, zâna noastră numită România, de la numele strămoşilor săi romani, buni şi răi în acelaşi timp, încă mai aşteaptă pe al său Făt-Frumos, unul cumsecade, amabil dar sincer, generos dar cinstit, care să o protejeze în faţa hienelor acestei păduri cu lumini şi umbre înşelătoare, care este lumea noastră. Iar noi, îi vom face zestre din bogăţiile acestui pământ.. Veniţi să vedeţi, să vizitaţi această „grădină”, dar nu uitaţi să plantaţi mai multe flori, pentru că un proverb de-al nostru ne spune: ,,Cu o floare nu se face primăvară…” Merită să întreprindem împreună acest drum, pentru că sunt adevărate ca Terra însăşi cuvintele Papei Ioan Paul II: „Recurgând la izvoarele sale culturale şi spirituale autentice, România a moştenit cultură şi valori atât de la civilizaţia latină – cum atestă limba însăşi – cât şi de la cea bizantină”… ,,Naţiunea română s-a născut o dată cu evanghelizarea şi în Evanghelie va găsi lumina şi forţa de a

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) împlini vocaţia ei de a fi punct de confluenţă a păcii în Europa următorului mileniu”.

Departele de aproape
Nesingur printre oamenii Focului

Romulus Vasile Ioan
Analiza vectorială crează confort şi disconfort, dar, cu siguranţă, clarifică ceea ce suntem. Este născut în Hunedoara la 31.12.1956. A absolvit Facultatea de Metalurgie din cadrul Institutului Politehnic Bucuresti, în 1982. A parcurs toate etapele necesare formării unui inginer practician în producerea şi turnarea oţelului în cadrul uzinei siderurgice din Hunedoara. Ultima funcţie în cadrul ISPAT Siderurgia Hunedoara până in 28 iulie 2004 a fost Director Producţie. Din 29 iulie 2004 a fost Director General adjunct la TMK-Reşiţa, începând cu 1 septembrie 2005 este Director General. A fost cadru didactic universitar asociat al Facultăţii de Inginerie Hunedoara susţinând cursul de Agregate şi Instalaţii Termice în perioada 1994-2000. Din 2001-2003 a ţinut prelegeri studenţilor de la nivelul masterat cursul de Optimizarea Sistemelor Tehnologice. A condus şi sprijină în continuare acţiunile culturale ale Fundatiei Iancu de Hunedoara. A susţinut teza de doctorat în inginerie la Universitatea Politehnică Bucureşti în anul 1999. A publicat peste 55 articole în revistele din ţară (Metalurgia, Buletinul Ştiintific al Universităţii Timişoara) şi peste 15 articole la reviste din străinătate (Steel Times, Bulletin-CIM). Este Diplomat de Excelenţă AsCUS Provincia Corvina

Lansare de cărţi la Castelul Corvinilor, Hunedoara …(de la stânga: Ion Urda, Nicolae Cerişer, Romuluis V. Ioan şi Eugen Evu… Ca scriitor şi istoric al metalurgiei, Romulus Ioan Vasile este primit cu mare cinste de hunedorenii lui…

79

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Lavinia Predescu Reşiţa - Hunedoara – dimensiuni paralele

REŞIŢA - „Odată cu vârsta preţuim tot mai mult sănătatea şi prietenii“, afirma Romulus Ioan

în lucrarea „Singur printre bănăţeni“.

Librăria „Semn de carte“ a găzduit la Reşiţa un eveniment socio-cultural ce a readus în atenţia publicului banatic, pasionat de arta fotografică dar şi de cultura şi istoria municipiului, expoziţia de fotografie „Industrial“ semnată de Victor Ioan, fiul lui Romulus Vasile Ioan. Cu ajutorul fotografiilor în alb negru, una din cele mai bune forme de fotografie document, mărturie, lucrările sale aduc în discuţie o latură de mult uitată a Reşiţei, industria siderurgică. Vernisajul tânărului reşiţean, student al Facultăţii de Artă din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, specialitatea Artă Fotografică, a fost urmat de un dialog pe tema scrierilor semnate Romulus Vasile Ioan precum „Singur printre bănăţeni“ şi „A doua epistolă către hunedoreni. Eisenmarkt, Vajdahunyad, Hunedoara“. În prima lucrare, dr. ing. Romulus Vasile Ioan, director general TMK, fostul CSR, scrie o scurtă istorie a siderurgiei reşiţene, în mod cronologic, de la 1769, istorie de altfel, foarte bine documentată. Aceasta cuprinde patru epistole către reşiţeni dintre care primele două exprimă sentimentele şi resentimentele autorului. Cea de-a treia epistolă prezintă istoricul uzinelor reşiţene iar cea de-a IV-a se îndreaptă spre ce trebuie făcut de acum înainte pentru dezvoltarea municipiului nostru. Alături de autori, la manifestare au participat şi dr. Ada Mirela Chisăliţă şi dr. Mircea Rusnac, istoric cercetător. Este oare adevărat că dacă nu-ţi cunoşti rădăcinile este ca şi cum nu ţi-ai 80

cunoaşte părinţii? Şi mă refer aici la rădăcinile prinse şi crescute în istoria şi cultura spaţiului în care te-ai născut. Poţi oare să funcţionezi şi să faci faţă într-o societate actuală consumistă până la epuizare fără să ştii, sau încercând să uiţi cine eşti şi de unde vii? Nutreşti cumva sentimentul, tot mai evident, că nu te identifici cu caracterul spaţiului în care ai crescut? Încerci să negi cumva trecutul încă prezent? Te întrebi ce are frumos un oraş industrial, cum sunt Reşiţa sau Hunedoara (exceptând desigur dărnicia peisajului natural)? Nimic frumos! Aşa gândim majoritatea deşi puţini o recunoaştem. Dacă oraşele industriale sunt urâte… cum sunt oameni care s-au format şi trăiesc în ele? Sunt şi ei urâţi? Răspunsul la întrebări l-am primit joi 29 iulie, seara, în curtea umbrită a librăriei Semn de carte*. Romulus şi Victor Ioan s-au alăturat într-un tandem de carte şi fotografie pe tema oraşului industrial şi a locuitorilor săi. Cei doi ardeleni adaptaţi şi adoptaţi de spaţiul bănăţean, tată şi fiu, s-au reunit într-un gest comun de înţelegere şi datorie (oarecum) faţă de rădăcinile lor hunedorene, oferind celor prezenţi argumentele înţelegerii şi estetizării oraşului industrial. Avizat prin meserie, dr. ing Romulus Vasile Ioan, directorul combinatului TMK Reşiţa, a propus celor prezenţi un dialog pe tema scrierilor sale „A doua epistolă către hunedoreni” şi „Singur printre bănăţeni”, punctând totodată constată-rile argumentate ale mutării sale împreună cu

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) familia, dinspre Ardeal înspre Banat. Iar dacă o imagine face cât o mie de cuvinte, cea mai directă metodă de estetizare a oraşului industrial ne-a pregătit-o Victor Ioan, prin intermediul expoziţiei de fotografie „Industrial”. Dacă tema fotografiilor este evidentă din titlu, ceea ce trebuie însă marcat este modul în care tânărul student al Facultăţii de Arte Timişoara (Foto-Video), a ales să exploreze cadrul industrial prin intermediul contextului în care s-a născut, într-un gest de asumare a trecutului şi conştientizare a prezentului. Baudelaire spunea că e un miracol al artei faptul că oribilul, exprimat artistic, devine frumuseţe. Au participat la dialog cu opinii oportune dr. Ada Mirela Chisaliţa şi dr. Mircea Rusnac – istoric. Aşadar, joi seara, am avut dovada evidentă (vie) a faptului că oraşul industrial urât este frumos şi mai ales nu naşte oameni urâţi, s-au altfel spus oamenii frumoşi pot estetiza un oraş industrial. Urâţenia nu are la bază considerente estetice, ci mai degrabă contexte sociale, economice.

Imperativul memoriei …

Muzeul culturii şi tehnicii fierului - Hunedoara- studiu de caz - proiect Acest turn de răcire de la Furnalul nr. 4 poate deveni corpul Muzeului Fierului.

Printr-o proiectare inteligentă se poate transforma acest turn în clădirea muzeului: aşa arăta un turn similar transformat în anii 2000-2002 în oraşul La Felgura- prov. Asturia, Spania. (R.V.Ioan).
NUMITOR COMUN Bronz , inox,cupru , h = 35 cm.

La Corvin Castle, 2010: Romulus Vasile Ioan, manager al metalurgiei reşiţene, animator acribic al muzeologiei, istoriei şi artelor
81

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă)

necesar la Hunedoara, fascinat de fractalii Timpului.., probând tăişul unei săbii medievale… (conspect texte şi imagini de eugen evu)

Djamal MAHMOUD Siromânul poet … ‫لمص درامحمو جمال‬ ‫2691 ,أي ار ش ھر ف ي ,الرق ه محافظ ة ف ي ول د ,الروماني ه باللغ ة يكت ب س وري ش اعر ,ھنداوي د‬ ‫ه المرحل ة درس‬ ‫وف اك راي مدين ة فف ي الروماني ه اللغ ه أما, الرق ه ف ي الثانوي ه وك ذلك واالعدادي ه االبتدائي‬ ‫العم ل مارس .0991 س نة ف ي منھا تخ رج حي ث ,وك ان اب كل وج مدين ة ف ي البش ري الط ب كلي ة ث م ومن‬ ‫المھمه الروماني ه االدبي ه والص حف المج الت ف ي الش عر ينش ر الش يوعي النظ ام س قوط بع د لتج اريا‬ ‫ا مجل ة :ومنھا‬ ‫ادي مجل ة ,فيك ي ف اترا مجل ة,نابوك ا كل وج ف ي العريق ه تريبون‬ ‫ريتوتي فياتس‬ ‫,ن دينب‬ ‫يتاديال مجل ة‬ ‫يري ك ذلك و س ينكور مجل ة ,ماري س اتو مدين ة ف ي س‬ ‫تي مدين ة ف ي ليت‬ ‫مجل ة ,تيركوفيش‬ ‫يا نوف ا‬ ‫ول ص حيفة,ي اش مدين ة ف ي في دباك مجل ة ,ھوني دوارا مدين ة ف ي كورفين ا بروفينش‬ ‫كوفينت‬ ‫ير‬ ‫يرارا اوكلين دا مجل ة , ليب‬ ‫ا مجل ة ,ليت‬ ‫يرارا أكتواليتات‬ ‫ريت ورس ك تين ارول و أيك و مجل ة ,ليت‬ ‫رقميتين‬ ‫وغيرھم ا ھ ايكو روماني ان ,يت يرارال ريت اوا ,ھيرميني ا ,أكوني ا :التالي ه المواق ع ف ي وك ذلك ,ال‬ -‫متواج د لم اذا بعن وان وھو 5991 س نة ,وك ان اب كل وج ف ي ب ريس داك و ,النش ر دار ف ي األول كتاب ه نش ر‬ ‫ا مش تركه كت ب و أنثولوجي ات ف ي‬ ‫من مخت ارات عل ى حت ويت وال تي للھ ايكو العالمي ه األنثولوجي‬ ‫ودو نش ر دار ,طوكي و,الياب ان ف ي ص ادره ,الع الم من ش اعر 771 ل ھ ايكو قص ائد‬ ‫باش راف ,سيكيكاتس‬ ‫ور واختي ار‬ ‫اعرالياباني البروفس‬ ‫ي باني ا ,العالمي ه ھ ايكوال جمعي ة مؤسس س ,والش‬ ‫,ناتسويش‬ ‫ا أنثولوجي ا‬ ‫الين ا الروماني ة رةالش اع برعاي ة -ي اش ,بي م النش ر دار عن الص ادرتين 8&7 فيرتوالي‬ ‫م انولي‬ ….. ‫المص در‬ Djamal Mahmoud s-a născut la data de 4 mai 1962, în oraşul Rakka din nord-estul Siriei pe malul Eufratului, unde a copilărit şi a terminat liceul în şcolile acestui oraş. A urmat cursurile de pregătire de limba română în oraşul Craiova, după care a absolvit facultatea de medicină generală din Cluj-Napoca. Debut editorial, volumul de versuri, ,,DE CE", editura, Daco-press, Cluj-Napoca, România, 1995. Publică în: Revista de cultură ,,Tribuna"-Cluj-Napoca. Revista Haiku a societăţii române de Haiku. Revista literară ,,Vatra veche"-Târgu-Mureş. Revista de cultură ,,Viaţa de pretudindeni" nr. 1-5(3640), 2008 Cotidianul mureşan ,,Cuvântul Liber"-Târgu-Mureş. Revista ,,Actualitatea literară", revistă sub egida Uniunii Scriitorilor din România, condusă de poetul Nicolae 82 Silade. Revista ,,Oglinda literară"-Focşani, Vrancea, ce apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, condusă de prozatorul şi poetul, Gheorghe Neagu. Revista ,,Citadela"-Satu Mare, condusă de poetul Aurel Pop. Revista ,,Feed Back-Iaşi",condusă de poetul Daniel Corbu, în care a fost publicat la rubrica ,,Galaxii lirice". Revista ,,Litere’’Târgovişte, condusă de poetul Tudor Cristea. Revista ,,Singur"-Târgovişte, condusă de poetul Ştefan Doru Dăncuş. Revista ,,Ecoul" în cadrulul grupului de publicaţii al Asociaţiei Române pentru Patrimoniu. Revista ,,Tânărul scriitor", ARP. Revista ,Viaţa literară". Revista ,,Nova Provincia Corvina"Hunedoara, condusă de poetul Eugen Evu. Unevliterar al domnului Eugen Evu. Ziarul radio online, ,,Radio metafora’’. Revista online Romanian Vip. Agonia, Hermeneia,

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Roliteratura, Sferaonline, Arabworldbooks, Ana-news, Poezii.biz, Scribd.com, Clubulsirian.ro şi reteaualiterara, etc.

Referinţe selective
Şerban Foarţă: „Djamal Mahmoud nu are nici urmă de cinism (contrar multora dintre confraţii săi români). Ceea ce admir, însă, mai cu seamă, la acest poet ce, simultan, e şi „de aici” şi „de acolo”, ar fi subtilele notaţii, imaginile fulgurante, revelaţiile cutărei simplităţi ţinând de ochiul său onest, „concret”, discret şi, totodată, clair-voyant: „pleoapele încă se desfac/ da, da încă se desfac/ ochii îmi privesc în tăcere/ clipele ce se crucifică pe liniile palmei [...]/ mâinile mă ajută şi acum/ să-mi acopăr ochii/ între plecăciuni/ tăcerea/ vine într-un şerveţel alb/ sămi şteargă petele”. După cum se vede cu ochiul liber, ultimele trei versuri aduc a haiku involuntar (Djamal Mahmoud fiind, altminteri şi haiku-ist, să zicem, atitrat) ca şi, de altfel, într-o poemă, (în care nu atât rafinamentul e, îndeosebi, evidenţiabil, cât pertinenţa/percutanţa asocierii: „m-am foit puţin/ ai simţit/ închideai fermoarul/ rochiei tale albe/ voi tăcea ca un sâmbure/ în tine”. A se vedea, nu mai puţin şi versurile următoare: „dumnezeu este o pernă/ pe care îmi adorm iluziile [...]/ cearceaful alb/ e mormântul în care mor în fiecare zi”. N-aş încheia liniile acestea, prea sumare, fără să semnalez un text cu totul admirabil şi anume: „în fiecare palmă/ aveam câte o piatră/ le frecam una de alta până când/ îl vedeam pe dumnezeu/ alergând roşu/ printre copaci”, – în care Epoca Silexului, dacă vreţi, face casă bună cu „dumnezeul roşu”, ieşit, parcă, din penelul lui Gauguin. Nicolae Tzone: Pentru Djamal Mahmoud poezia este calea (nu doar cea mai plauzibilă, dar şi cea mai sigură) de a ajunge la miracol, de a-l prevedea şi ,,vedea", altfel spus de a-l presimţi, de al trăi şi retrăi. Când scrie: ,,sunt regele apei acum/ la comanda mea i se mişcă valurile/ când obosesc o usuc bătând din palme doar/ o transform în mormânt/ şi mă înfig în el", el este deopotrivă un poet şi valoros şi autentic. Viziunea aceasta denotă şi (o suspectă, dar greu de atins în ordine strict poetică) familiaritate cu tragicul. Modul cum personajul poemului devine din ,,Regele apei" (care la numai un gest al său miraculos, altfel cum? îşi ,,mişcă valurile") stăpânul unui ,,mormânt regat" - cred că pot utiliza această sintagmă - nu poate fi ,,scris" decât de cineva care vorbeşte fără efort cu poezia şi care ,,aude" vocile secrete ale acesteia. Gheorghe Grigurcu: ,,…Modalitatea dualităţii contemplaţie-acţiune, specifică Orientului, prezentă în numeroase texte ale lui Djamal Mahmoud, nu apare totuşi cu 83 consecvenţă & circ; şi face loc în creaţia sa acel proces al occidentalizării care a cuprins, inevitabil, cultura Orientului. Un ton elegiac se insinuează în această viziune de răscruce: „în drumul de întoarcere am poposit /în palma sa /în timp ce ningea peste mine /adulmecîndu-mă un cal rusesc /ce şi-a pierdut călăreţul în luptă //mort deja /am aprins un băţ de chibrit /în memoria ei /şi am privit în urma mea /până mi-am ars degetul arătător” (mort deja am aprins un băţ de chibrit). Dramatismul colorează imaginile aidoma sîngelui: „trupul tău plăpînd şi nevinovat /dansează valsul morţii mele /şi al învierii apelor moarte /nu ştii /că din cămaşa ta purpurie /precum sîngele scurs /în această noapte /se vor naşte culorile”. Micile ritualuri intime pe care le cultivă Djamal Mahmoud sunt mai puţin iniţiatice decât lirice, informate de incertitudine, anxietate, pustiire, oglindind apele stătute, umbrele groase ale lui yin. Ex oriente lux? Iată încă o dovadă a faptului paradoxal că soarele culturii a ajuns la o mişcare inversă”. Nicole Pottier: ,,…Tout au long de ce parcours, entre silence (du désert) et attente (de l’eau), le poète fait un retour aux origines, se dénudant complètement, cherchant l’enfant intérieur, éternel visionnaire de la pureté

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) originelle où le corps n’est que le réceptacle, périssable, de l’âme éternelle: „entre mon âme et l’air il y a un corps et une camisole de force” (La toile humide). Le poète se transforme ainsi en un „berger de rochers”. „Comme la majorité des prophètes je m’imagine en rêve chaque nuit avec des troupeaux de rochers derrière moi broutant des vagues” (berger de rochers) Pourtant l’espace infini est offert à chacun de nous, qui naît dans la liberté de s’écouler sans opposer aucun barrage au cours naturel du fleuve et sans craindre l’ennui et la vanité du monde. Pour traduire cet infini, cette liberté intérieure, le poète a recours à la poésie, tout comme le grand poète roumain Nichita Stanescu, qui était en quête du mot créateur de mondes, le mot „lumière”: „Fiat lux !” „Dieu me manqué/ je veux le voir juste maintenant/ cueillir la lumière de tes battements/ d’ailes…” (Timbre) Pour Djamal Mahmoud, la poésie est cet art qui repose en lui, attendant d’être fécondé et c’est lors de cette mise au monde révélant l’écriture, que le poème l’accouche en tant que poète. À la gestation de l’un, se superpose la révélation de l’autre. Le cercle est parfaitement clos. L’Homme se réalise alors au plein sens du terme, il réalise l’oeuvre de Dieu en se rapprochant de cet infini. Telle est la mission du poète: dépasser ses ombres particulières, accomplir la mission humaine et au moyen de la poésie, langage universel, atteindre Dieu… „séparé de mon ombre je quitte les rochers blottis je sors des murs abrupts” (Le premier cercle)

Societate şi medicină performantă Cu dr. Ligia Mara, Hunedoara Litoripsie Extracorporeală cu Unda de Şoc (ESWL) Pornind de la principiul „nu există boli, există bolnavi“, CLINICA URO LITI MEDICA din Hunedoara asigură servicii medicale integrate, fiind una dintre cele mai moderne clinici din ţară. Procesul de diagnosticare se sprijină pe investigaţii realizate cu ajutorul unor echipamente ultraperformante, unele dintre ele introduse în premieră în România. În aprilie, anul 2010, la Barcelona (Spania), a avut loc Congresul European de Urologie, la care au participat 14.000 de medici specialişti urologi, dintre care 30 de medici din România. Uro Liti Medica a fost singura clinică privată participantă din ţară, iar la prezentarea aparatelor medicale de ultimă generaţie, un adevărat etalon. Funcţionează 12 secţii Printr-o bună politică managerială, clinica s-a dezvoltat, crescând continuu şi numărul secţiilor, în momentul de faţă aici, performând medici în cadrul a 12 secţii. La secţia de UROLOGIE, pietrele la rinichi sunt tratate prin litotripsie extracorporeală, cu ajutorul celui mai modern aparat, ESWL. „Aparatul permite fragmentarea pietrelor, atât a celor de la rinichi, cât şi celor plecate pe ureter. Se pot sparge pietre între 3 milimetri şi 20 de milimetri, iar, după aproximativ o jumătate de oră de la intervenţie, pacienţii pot pleca acasă pe picioarele lor. Metoda nu este una dureroasă şi se 84

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) face fără anestezie’’ ne spune Ligia Mara, medic specialist urolog la Centrul Medical Uro Liti Medica. Problemele de vezică şi prostată sunt rezolvate cu ajutorul celui mai modern aparat care există la ora actuală pe plan mondial, iar operaţiile de tumori de vezică sau adenom de prostată se fac şi ele, fără internare. Pacientul rămâne doar 30 minute în staţionar, după care se poate deplasa fără probleme. La secţia de ECOGRAFIE, pacienţii sunt examinaţi prin ecografii abdominale, de sân, DOPPLER şi musculoscheletice, CARDIOLOGIA îi ajută cu EKG, consult şi ecografie Doppler cardiac, iar ENDOCRINOLOGIA cu ecografii, consult, analize şi interpretarea acestora. NEUROLOGIA presupune consult de specialitate şi ecografii cervicale, CHIRURGIA performează în ligaturarea hemoroizilor, fără anestezie şi fără durere, iar secţia de REUMATOLOGIE beneficiază de cel mai modern aparat care există momentan pe plan mondial, MODULIT STORZ. Aparat de ultimă generaţie pentru celulită nou, prima din România, care deţine acest Bolile de piele sunt foarte frecvente, model de aparat de ultimă generaţie. S-au mai deoarece pielea este cel mai mare organ, dar deschis, de asemenea, secţiile de şi ca urmare a faptului ca ea reprezintă o GINECOLOGIE (consult, recoltare de test reflecţie şi a altor boli ale organismului. Papanicolau, ecografii transvaginale), ORL şi Pielea are o funcţie de semnal, arătând de ALERGOLOGIE. foarte multe ori că o problemă se întâmplă în Cu toate că investiţia totală de până alt organ. Ţinându-se cont de acest aspect, acum a fost de 800.000 euro, în ceea ce DERMATOLOGIA a primit o atenţie priveşte preţurile pe care clinica Uro Liti deosebită şi o investiţie pe măsură. A fost Medica le percepe pacienţilor, acestea au fost dotată cu un CAUTER STORZ şi o platformă adaptate posibilităţilor financiare ale judeţului CUTERA, obţinându-se cel mai sigur şi mai eficient tratament cu raze laser pentru Hunedoara Pentru cei interesaţi, informaţiile proceduri privind epilarea, liftingul şi programările se pot obţine apelând la nechirurgical, peeling-ul sau malformaţiile numărul de telefon 0771/660.246 sau persovenoase. Chiar zilele trecute, au fost investiţi nal, la adresa URO LITI MEDICA, Huneîncă 60.000 euro într-un aparat care tratează doara, Piaţa Iancu de Hunedoara, nr. 3. celulita, fără durere, clinica devenind, din Hunedorenii şi nu numai, nu mai sunt nevoiţi să se deplaseze la sute de kilometri distanţă, la clinicile de specialitate, pentru a suferi intervenţii chirurgicale în condiţii de deplină siguranţă. Asta, pentru că, de câteva luni, în municipiul Hunedoara, funcţionează clinica URO LITI MEDICA. Rezultatele echipei de specialişti de aici nu au întârziat să apară. Pacienţi veniţi din toate colţurile ţării se arată extrem de mulţumiţi de starea de după operaţii. Eşti operat şi … pleci acasă imediat „Avem 10 medici, care activează în noua clinică. Echipa este una tânără, limita superioară de vârstă fiind de 40 de ani. Investiţia iniţială a fost de peste 500.000 de euro, aparatele medicale folosite fiind de producţie elveţiană, de ultimă generaţie. Investiţia cea mai mare este la Secţia de Urologie. Astfel, clinica noastră dispune de cel mai modern aparat de fragmentare cu ajutorul ultrasunetelor, a pietrelor din rinichi, eliminarea fragmentelor realizânduse fără durere, sub formă de nisip. Ce este 85 extrem de important este că spitalizarea nu este necesară în aceste cazuri. Aparatul se numeşte LITO TRIPTOR STORZ”, a declarat medicul specialist urolog Ligia Mara. În ceea ce priveşte partea de endoscopie urologică, clinica dispune de primul REZECTOSCOP din ţară, cu ajutorul căruia se pot efectua operaţii în mediul salin (prostată, vezica urinară, uretră). În cadrul cabinetului de chirurgie-proctologie s-a investit în aparatură ce permite tratarea

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) modernă a hemoroizilor, prin ligaturare, fără Tarife de trei ori mai mici Tot la clinica URO LITI MEDICA, din municipiul Hunedoara, se mai fac ecografii generale, la sân, ecografii DOPPLER vascular şi DOPPLER cardiac. Un lucru foarte important de ştiut este că URO LITI MEDICA vine în ajutorul celor cu probleme de sănătate, practicând tarife de trei ori mai mici decât în celelalte clinici din România. „Iniţial, s-a dorit înfiinţarea unei clinici în cadrul căreia să se performeze doar pe partea de urologie, dar apoi, pe parcurs, văzând problemele de sănătate ale hunedorenilor şi neputinţa clinicilor de stat să le rezolve, s-a hotărât diversificarea serviciilor medicale. Domeniile în care activăm la clinica URO LITI MEDICA sunt: urologie, chirurgie, medicină internă, endocrinologie, cardiologie, neurologie, ortopediereumatologie, dermatologie. Şi nu ne oprim aici”, a adăugat medicul Ligia Mara.( Sorina Popa, Mesagerul Hunedorean, Deva) *textele sunt preluate din media, cu acceptul dr. Ligia MARA şi, din ipostaza de pacient, având scop de informare utilă pentru hunedoreni, în primul rând. eugen evu operaţie, fără durere!

Semne bune anul are …
Nicola Rampin, Italia, eseurile căutării – editura EventualMente. O tulburătoare dezbatere pe tema suferinţelor unui adolescent toxi-dependent… Nicola Rampin este un fin analist şi psiholog, aşa cum este şi lirica sa. 2. Antologie de Daniel Lăcătuş. 3. Revista Lumina Lină / Gracious Light din New York

86

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă)

Punte italo - română: GIOVANNI FORMAGGIO LAUDATIO : Un Cavaliere della Poesia

Quello che abbiamo visto, ancora dalle prime traduzione di poesia di Giovanni Formaggio, in rumeno è una luminescenza affettiva, generosa, pulsante, di qualle il lettore sente il calore raggiante dell’affetto... Nel suo discorso chiaro e impregnato dal senso morale, il tempo contiene tutti i tempi e la poesia diventa „la memoria scolpita”, cosí come su una pietra dalla sua citta, i consiglieri hanno esposto un testo simbolico dal poeta. Giovanni Formaggio è nato al 13 Marzo 1939, in Asigliano Veneto (VI) e vive in Canegrate, Milano. E molto conosciuto in leterattura italiana, però anche in Spagna, Francia, Germania, Austria, Malta, Stati Uniti, è membro onorario di molte Accademie italiane ed estere. È Cavaliere della Repubblica Italiana per meriti literrari. In Italia appariscono i suoi libri e si cantano le sue poesie. „As vrea să nu fiu o boabă de nisip/ în clepsidra timpului/ a duce înapoi lăncile anotimpurilor/ a îmbrăca haina copilăriei”... È molto attivo nel Cenaclo Accademico Europeo „Poeti nella società”. Numerosi esigenti sono unanimi nella loro valutazione di una significativa presenza, di uno spiritto attivo, delle grandi emozioni che ci transfericono vibrante, con una musica profonda, di quella più musicale lingua del mondo, l’italiana... È la poesia catarsica, è la poesia che invoca il sentiero primordiale, durevole, effervescente. L’eminenza Enza Conti (Accademia Internazionale Il Convivio, Sicilia) – nota la valore essenziale della sua poesia, il messaggio di Speranza, il positivismo e l’umanesimo, l’illuminazione come stato di tutte le sue opere. La lirica di Giovanni Formaggio si puo rileggere con la sorpresa di una comunicazione elevata, raffinata e piena della vivacita dei affetti essenziali pero anche della stabilità nel’ancestrale. Il linguaggio, l’enunciato lirico diretto e facile traducibile attraverso la sostanza delle idee della meditazione filosofica. Cio che riceviamo e vibra dalla lettura dei libri di questo poeta nobilitato, Cavaliere della Repubblica, ma anche l’Empatia e l’energia apollinea, sottile, bonifica, della Arte divinatoria, in modernita. È il gesto che resiste e quello dal generico accademico dello Movimento „Poeti nella società”, i gesti di fratellanza europea, globale e il brivido trascendentale – rinascimentale, di primavera ripetibile, del Essere ... Eugenio EVU, Romania

87

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă)

Ion POPESCU BRĂDICENI Despre RADU ROŞIAN

88

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă)

Sigur că scriitorul Eugen Evu este unul din puţinii dar curajoşii adepţi ai trans-modernismului românesc. Prefaţând un album al lui Radu Roşian, l-a aşezat pe picto-grafician sub semnul noului curent cultural-artistic promovat în România în premieră de Basarab Nicolescu, de subsemnatul şi de Teodor Codreanu, Horia Muntenuş ş.a. Dar cum este pictorul Radu Roşian un transmodern? Prin practicarea echilibrului între antiteze (aşa numita antitetică şi trionticitate lupasciană), prin adoptarea noii metode integratoare (în totalul fabulos) a terţului inclus: între lumea tenebrelor şi cea semiologică, între imagerismul cel mai pur şi retorica invenţiei, a originarităţii/ originalităţii refondatoare a pictograficii prin excelenţă exorcizatoare şi de un tonic optimism. Trans-modernistul Radu Roşian iese din peisajul larg al sintezei, căci desenele lui redevin pictograme de un dinamism cinematografic (vezi tehnica trans-travellingului). Extrapolând semiotic, pictorul repune în discuţie metafigurativul care recuperează funciar esoterismul care readuce în coexistenţă profanul şi sacrul, care întrepătrunde cultura plastică în aprofundările (n.m. – profundul este un concept transmodern) auto-experimentale. Pictura au(c)torului nostru este poli şi transsemantică (ţâşnind din posibilităţile oferite de transdisciplinaritatea poliedrică). Acordate inventiv/inovator (iată încă un concept de casă şi de manieră proprie noii paradigme cultural-artistice) concepţia poietică şi trăirea estetică glisează subtil spre o transesteticitate unde emoţia rezultă din cristalizarea hazardului, în regim metaforic şi explicit 89

ideatic, dintr-un real-fantastic de factură magico-mitică şi sensibil-intelectuală, al cărei mesaj irumpe fascinant, cathartic şi paideic. Oricum Radu Roşian are orgoliul refuzării cyborgizării, computerizării consumismului postmoderniste, sufletul său fiind îndrăgostit de Frumos, Armonie, Adevăr, Artă şi tinzând, programatic, pre refacerea condiţiei edenice, aceea în care fineţea se conjugă cu intuiţia, în care execuţia şi muzicalitatea recompun altfel spiritul (noia), reexplorează memoria, subconştientul. Cum demersul renascentist este una din primele forme ale trans-modernismului, Radu Roşian respinge agonicul postmodernismului şi paranoia egocentrismului deviant şi perseverează în congruentizarea vulcanicului în luciul unor ape trans-aparente. Erupţie transversalizată şi travaliu ordonat de un principiu, de un fluid vital, dar simultan transpersonal, subtil, subsidiar regenerator, arta lui Roşian se rebotează – cum ar afirma Valéry – sub vraja trans-modernă a simfoniilor de simboluri, culori, linii, semne plastice, recurente, pe linia onirico-realistă, fuzionalistă, a tuturor eurilor într-o metanoie ce evadează din expresionism în plin câmp liric, într-un fel de existenţialism trans/ poziţional, a cărui componistică – creatoare ontologizează sensul, îl interiorizează, întru ceva, cum ar considera Noica, îl include în linia lui comprehendere a lui Eliade. Astfel că – citându-l rezumativ pe alt hermeneut Csehi Gyula, pictogramele lui Roşian sunt reconfigurări transpozitive supradeterminate / dublate de actul transfigurării fragmentului subconştient şi devenirii lui ca imagine în

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) mişcare, repet, cinematografică, integralizatoare.

O revenire …

Capodoperă a dramaturgiei româneşti !
Aşa cum am scris într-o carte despre opera „Doamnei Casa Lux”, Mariana Brăescu, comedia satirică „Al treisprezecelea Caesar” este, paradoxal, o tragicomedie – pamflet, necruţătoare, ba chiar profetică (!) pentru beizadismul ce „emană” eruptiv încă, din anii schimbării „macazului” 1989… dinspre dâmbovicioasa zonă a balcanismului… După Caragiale and Ionesco style, în piesa D-sale decodificăm prin chiar numele personajelor, modele tipic-atipice, ale ţonţoroiului diabolic al societăţii grobiene, în derivă „dinspre roşu, spre… roşu putred…”: Beizadea Popescu, V. Ianculescu Căpiţă, Puiu Coşovei zis Îngeraş, Ion Cotoiu zis Asterisc, Căciulă, Panseluţa Beraru, Lambru etc… Am convorbit repetat cu Artur Silvestri despre imperativul punerii în scenă. Dacă nu, să o promoveze în America, unde - de exemplu - dl Theodor Damian şi eminenţele noastre din diaspora, s-ar bucura de ceea ce reafirm a fi o CAPODOPERĂ! (eugen evu, diplomat cu Excelenţă A.R.P.) Ionuţ Caragea ADRIAN BOTEZ ŞI PROFETUL DIN PROPRIA INIMĂ Publicat în anul 2010, la Editura Rafet din Râmnicu Sărat, volumul de poezii „Cartea Profeţiilor” este structurat în patru părţi: „Cartea Profeţiilor”, „Cartea Glasurilor, Gesturilor şi Tăcerii”, „Cartea Descântecelor” şi „Cartea Apocalipsei”. Autorul Adrian Botez îşi dedică volumul familiei. Dar are poetul viaţă personală? (Nichita ar spune că Nu) Şi de ce „Cartea Profeţiilor”? Nimeni nu este profet în ţara lui. Dar în propria inimă? Dar în inima altora? În prima parte, ce poartă şi titlul volumului, ne întrebăm: care este rolul poeziei la Adrian Botez? Pentru ce s-a născut Poetul? Urmează el, exemplul celui care prin lumina sa – clocotindă tăcere (superbă metaforă) – spune TOTUL? Răspunsul nu se lasă aşteptat: „te-ai născut – deci – pentru ca să / vindeci nădejdea /şi toţi cei cu ochii plecaţi – din mine – deodată /s-au privit drept în ochi şi /s-au recunoscut” („Despre cel născut atunci, acolo”– pag. 7). Acesta este mesajul: nădejdea, recunoaşterea, trezirea spirituală. Mai mult de atât, spune poetul, „mântuirea va fi doar când vom lua /asupra noastră – răspunderea întregului /Rău /când vom lua din spinarea /presupuşilor diavoli – povara zdrobitoare-a /ispitirii” („Atunci când”–pag. 11). Adrian Botez se descrie pe sine drept un apărător al legilor sfinte care ucide impostura („Despre mine”– pag. 13). Presupuşii diavoli despre care vorbeşte sunt în noi. Sunt 90 dorinţele şi fricile noastre, care ne închid sufletul într-o închisoare de oase, sânge şi carne. Nimeni nu îşi mai poartă crucea martirului, cu toţii am devenit indiferenţi…,

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) preamuritori şi reci. Evident, există un risc al poeziei lui Adrian Botez, pentru că este nominativă şi nu lasă loc de alegeri şi interpretări. Dar, se pare că poetul, justiţiarul acestor vremuri „distrugătoare şi delapidatoare” de conştiinţe, nu mai are vreme de pierdut. Cumva ne aduce aminte de personajul interpretat de actorul Denzel Washington în filmul post-apocaliptic „The Book of Eli”, apărătorul ultimei Biblii existente pe Pământ. Eli citea o Biblie pentru orbi şi o învăţa pe de rost pentru a transmite cuvintele lui Dumnezeu celor care aşteptau povaţa şi izbăvirea. În cazul nostru, Adrian Botez scrie o carte de poezii pentru orbi, pentru ca cei „din urmă” să poată face pasul înainte, şi îşi răspunde singur la întrebarea din poemul „Proştii, lina şi punctul” (pag. 30) : „nici nu-mi dau seama de ce /şi-a mai pierdut vremea Dumnezeu – de m-a /trimis în lume – şi pe / unul ca mine.” Poemul „Bătrân lup de cer” este unul memorabil. Călător transdimensional şi extrasenzorial prin Universul vălurit, poetul se (re)trage „către umbra înţelepţilor / daimoni ai copacilor – bătrân /nebun – năzuind înapoi – la sânul /răcoros al mamei sale” (pag. 39). Refuză „neliniştea”, „zgomotul forjării destinelor” şi îşi acceptă condiţia umană. Dar să nu credem că acceptul este rezultatul unui dialog umil cu Divinitatea. Nu în această etapă. În partea a doua a volumului, glasurile, gesturile şi tăcerile poetului se îndreaptă către revoltă. Din „Bolşevismul cosmic” (pag. 61) se-aud „Bâlbâielile divine” (pag. 66!!!): „Dumnezeu e trist – trist şi dând /impresia – din pricina norilor – a vizibilităţii /limitate – că ar fi şi meschin: un Dumnezeu supărat /îşi ia pseudonimul „Satana” – dar /n-au rost investigaţii /onomastice – în casa celui care /şi-a luat vacanţă în /muntele Sinai”. Omnipotentul, atotştiutorul, „a avut profesori – tot atâţia câţi / oameni a creat: fiecare om /este întruchiparea nemulţumirii /divine – de a afla – atât de /strâmb şi /puţin”. În poemul „Vrăjmăşie mocnind” (pag. 69), poetul mărturiseşte că „nu mai sunt tânăr de mult: Ionel NECULA Dumnezeu /mă şantajează cu /suferinţele – ca să-L /privesc în ochi…”. Evident, nu despre adevăratul sens al cuvântului şantaj vrea să ne vorbească Adrian Botez, pentru că marele creator nu este responsabil pentru nefericirea noastră. Nu el trebuie să fie ţinta protestului şi a înverşunării. Numai o persoană cu inima curată îl poate înţelege pe Dumnezeu şi îi poate înţelege căile SALE. Poezia, în cazul nostru, este o formă de purificare prin ardere, atât cât îi este permis poetului să ardă înspre fireasca sumisiune, prin descântec de cuvinte, în partea a treia a volumului, sau prin apocaliptice lovituri până la sânge, în partea a patra. Spune autorul în „Cartea Apocalipsei”: „vine vremea când /nu-L mai suporţi nici pe / Dumnezeu – ca /Maestru…” (Mane, Tekel, Fares – „Numărat, Cântărit, Împărţit”– pag. 123). Dar ce s-ar întâmpla dacă… Dumnezeu, plictisit de atâta tânguire, nu ne-ar mai suporta pe noi, ca ucenici şi ne-ar lăsa pe mâna profesorului distrat, TIMPUL, fără niciun indiciu, fără nicio revelaţie? Totuşi, să nu ne facem o impresie greşită despre creştinismul poetului, contradicţiile şi revolta din volum fac parte din parcursul firesc al căutării şi cunoaşterii. Poeţii sunt fiinţe nonconformiste şi extremiste, care zboară spre înălţimi primejdioase ca nişte Icari, coboară precum luceferii blânzi şi sfârşesc, nu de puţine ori, în Infernul lui Dante. În cazul nostru, Poetul, atât de încercat de forţele luciferice, încearcă să-şi ridice spiritul cât mai sus prin intermediul proiecţiei sale în universul astral. Astfel, îl ,,invită” pe OM să arunce o ,,privire” inţiatică spre adevărurile absolute ale Dumnezeului Paradisiac: Voinţa Călăuză, Spiritele Voinţei (Tronurile) – pag. 127, ordinea ca disciplină celestă: Spiritele Ordinii (Heruvimii) – pag. 130, iubirea ca şi cerc al infinitului - Spiritele Iubirii (Serafimii) – pag. 132 - şi visul ca ,,răzoare de lumini” (Preludii hiperboreene – pag. 134). 21 ianuarie, 2011, Montréal (Sursa :visul.florema.ro/adrian-botez-siprofetul-din-propria-inima/) 22 ianuarie 2011

91

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) ADRIAN BOTEZ – UN POET PROFETIC Nu mai citisem de multă vreme o poezie de-a lui Adrian Botez. Rămăsesem blocat în azima Crezurilor creştine şi mă feream de alte adăstări în universul său liric, aşa cum evităm să mai consumăm ciorbă de cartofi după ce neam terminat friptura din farfurie. Aş fi vrut să-mi menţin degustarea încercată cu cinci ani în urmă, când am fost fascinat de lirismul său cald, pios şi plin de cucernicie. Ce eroare! Adrian Botez nu scrie mai multe feluri de poezii şi ştacheta, odată ridicată la o înălţime harică, rămâne necoborâtă pentru tot restul zbaterilor sale genuine. L-am regăsit şi în ultimul său volum de poezii Cartea profeţiilor (Editura Rafet, Rm. Sărat, 2010), tot înfăşurat, vorba poetului, în aceeaşi mantie de irizări ecumenice, de smerenie şi de nestrămutată credinţă. Autorul chiar este fixat în rigorile bătrânei noastre credinţe şi nu este – ştiu asta şi din numeroasele sale eseuri – clare, ferme şi vaticinare - niciodată dispus la concesii şi la negocieri, când e vorba de relaţia noastră cu Cerul. Adrian Botez este un fel de Justin Pârvu laic, care apără învăţătura Christosului celui viu de pe poziţii profane, dar la fel de necruţător, de smerit şi de încrezător în destinul acestui popor. După deceniile comuniste de ateism agresiv şi gonflat mulţi poeţi s-au reîntors la tradiţia creştină, la valorile bisericii ortodoxe, dar la fel de mulţi o fac artificial, formal, teatral, neconvin-gător. Impostura se observă repede, pentru că nu e susţinută de convingere şi de trăire subiectivă. Cu Adrian Botez este altceva. La el credinţa şi trăirea religioasă sunt chiar esenţa modului său de viaţă. Nu pot fi supărat pe Tine, Doamne/ cât Tu eşti ritmul vieţii mele:/ indiscuta-bil mă vei duce-n toamne/ dar primăvara m-a spălat de rele…// şi vin spre Tine-n dănţuiri ciudate/ tot risipind petalele pe trepte:/ cei din oglinzi râzând pe săturate/ /mă încunună-n zodii prea deştepte!// …de-atâta blând roire de lumină/ s-a şters din frunte-mi scrisul cel de vină! (Artificii) A făcut din ideea sofianică, cea care ajută omului în trecerea vămilor, măreţie de arhitravă şi, dacă Nae Ionescu vorbea despre funcţia epistemologică a iubirii, Adrian Botez se interesează de funcţia izbăvitoare a epifaniei şi-a căutat la tot pasul arătările divinului. A cunoscut toată gama dezamăgirilor şi s-a înfiorat de cursul ubuiesc, luat de mecanica devenirii - şi nu o dată şi-a reprimat însuşi darul profeţiei. Nu mai vreau să profeţesc nimic/ nu vezi – vine noaptea şi-mi cade/ nasul în strachina cu/ somn/ ce-mi tot zici de/ războaiele tale/ - de parcă n-ai vedea că/ nu mai prididesc cu atâtea/ hărţuieli – buşituri personale – unele/ monumentale// acuş’ e vară – şi-i aşa de frig/ de parcă Miezul Lumii a-ngheţat. (Greva profetului). De unde vechile profeţii anunţau venirea Celui mult aşteptat, noile încercări profetice au rămas fără sacru şi se resorb din vraiştile acestei lumi. Cine avea de venit – a/ venit... Structurat în patru cicluri – Cartea profeţiilor, Cartea glasurilor, gesturilor şi tăcerii, Cartea descântecelor şi Cartea apocalipsei, ultimul volum de versuri semnat de Adrian Botez dă seama de om, de neam, de raporturile noastre cu transcendenţa şi de destinul nostru de fiinţe rostitoare, dar şi impregnate de multe metehne şi beteşuguri. A făcut din iubirea de neam un crez, o constantă, o obsesie - de care nu s-a despovărat niciodată. Suferă pentru toate lufturile trecerii noastre prin lume şi se consternează de toată nepriceperea guvernan-ţilor noştri, insensibili la întronarea demnităţii româneşti. Are şi soluţia. Neamul nostru va-nvia/ Când Lumina va vedea:/ Pe Hristos când vom iubi/ Neamul ni-l vom mântui (Catren de copil). Poate şi de asta îl iubesc pe autor, îi urmăresc evoluţia şii aştept fiecare nouă carte, ca pe un balsam pentru ceasurile de restrişte.

Semnalări revuistice... Noua Provincia vă recomandă…

92

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă)

Confirmări - avanpremieră Eugenia BADILĂ KARP
GEOMETRIA IUBIRII

Deschid poartă Deschid poartă după poartă Şi gândul Nu se arată; Mă opresc lângă tăcere Piatra-i fum Şi apa geme Într-o albie de ochi; Deshid poartă după poartă Şi cad lacăte În şoaptă. A evadat Lumea închisă Într-un ochi Care vede tot; A evadat o stea Şi cu ea Şi umbra mea. Mâine 93

Am plecat cu ieri şi Cu azi Cu mâine mă voi întâlni Şi îl voi zidi Ieri şi azi. Cam atât Înserările simple coincidenţe Cu povestea pe care o ştiu Şi pendula care cheamă orele Cu glas plângător E într-o cameră ferecată Cu inima-mi zăvor; Tu o deschizi Din când în când Să primeneşti ora Şi cam atât. Pomul cu vise Construiesc scări mai mici Şi mai mari Pentru cei care vor

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă) Să mai urce În pomul cu vise.
Fereastra Cel mai mult iubesc La o casă Fereastra – E ca sufletul care Nu vrea să plece,

Se închide şi Se deschide Dar rămâne strălumină În aceeaşi tulpină.
*Autoarea este titulară a U.S.R. şi a debutat revuistic în Provincia Corvina (e.e)

Dieter SCHLESAK
Transilvania mon Amour II “Altfel murmură fântânile, altfel se scurge aici timpul, Devreme-l cuprinde pe băiatul mirat fiorul eternităţii, Adânc zidite-n cripte ale străbunilor oseminte, Ornicele bat şovăind, şovăind se fărmiţează piatra. Vezi stema de pe poartă? De mult s-a ofilit mâna. Perindatu-s-au neamuri, până şi numele lor s-a pierdut. [...] ca stelele de bronz trecut-au anii, Ah, deja-i septembrie. Încet se-ndreaptă spre asfinţit”
(Adolf Meschendörfer, Siebenbürgische Elegie)

Ciorans Satz verführt mich dazu, “Niemand” gross zu schreiben.
Seducţia propoziţiei lui Cioran mă face să scriu „Nimeni” cu majusculă

94

Noua PROVINCIA CORVINA (nr. 3 (55) serie nouă)
I .SIEBENBÜRGISCHE LANDSCHAFT – PEISAJ TRANSILVĂNEAN .II. EXIL III. ERINNERUNG UND MUTTERS SPRACHE AMINTIRI ŞI MAMĂ LIMBĂ IV. VERGEHEN JETZT MESSERWERFER ZEIT. TRECEREA ACUM ARUNCATORUL DE CUŢITE TIMPUL V. HAUS .VI ROTE ZEIT. TOTE ZEIT TIMPUL ROŞU. TIMPUL MORT. VII. ABGRUND DER EINSAMKEIT ABISUL SINGURĂŢII. VIII TRANSSYLVANISCHE LIEBE DRAGOSTE ARDELEAN .IX. DIE VÄTER UND DIE TOTEN MORŢII ŞI PĂRINŢII . X. LICHTSUCHE CĂUTAREA LUMINII

Poem din spaţiul Schengen
Hans Andreus (Olanda) Frica ne înjoseşte

Frica ne înjoseşte. Şi lupta nu mai e un lung poem eroic. O frică animalică tremurând, ameţind. O muşcătură fără sens din viaţă. Fără speranţă la marginea fiinţei. Noi, hrană pentru spaţiu, Reacţie în lanţ, şir de mărgele ale soarelui noi nu ne mai imaginăm nimic, nu mai vedem nimic cu ochii noştri – auzim un sunet de neînţeles, nici un sunet. şi suntem carne care se roagă dar voinţa ultimei noastre copii e în noi: şoim de lumină sau orice alt cuvânt se va întâmpla. S-a întâmplat. ( trad. E . Evu 199o)

95