CURS 5 COMUNICAREA NONVERBALĂ

1.

DEFINIŢIA COMPORTAMENTULUI NONVERBAL. FACTORI CE ÎI DETERMINĂ VARIETATEA. Registrul nonverbal este de o importanţă covârşitoare în comunicarea umană, datorită bogăţiei sale considerabile şi vitezei cu care transmite idei şi mai ales emoţii. Importanţa comunicării nonverbale pentru comunicarea umană derivă şi din faptul că ea este ontogenetic şi filogenetic primordială, şi că este imposibil să nu comunicăm nonverbal (axiomele comunicării nonverbale, Chelcea, 2004). Deşi omul nu dispune de posibilităţi comparabile cu cele ale animalelor de a comunica luminos, electric, cromatic sau chimic, expresivitatea şi eficienţa comunicării nonverbale compensează această lipsă. Se apreciază că din totalul comunicării, 7% este reprezentat de cuvinte, 38% de paralimbaj, (adică semnale de ordin vocal, fără a fi cuvinte, ce ţin de intonaţie, ton, intensitatea vocii, sunete nearticulate) şi 55% reprezintă limbajul nonverbal (Chiru, 2003). Comunicarea nonverbală este aşadar comunicarea realizată prin alte modalităţi decât limbajul verbal articulat, oral sau scris. Comportamentul nonverbal este influenţat de câteva variabile, cum ar fi cultura, statusul, genul, personalitatea individului, context. Din punct de vedere cultural, există gesturi universale şi gesturi care variază de la o cultură la alta. Există de asemenea o serie de comportamente nonverbale care sunt înnăscute (zâmbetul, râsul, plânsul, privirea în gol, teama ca expresie facială). Cercetările arată că statusul social, educaţia şi prestigiul unei persoane au influenţă directă asupra numărului de gesturi. Cei cu status mai înalt şi mai educaţi utilizează un număr mai mic de gesturi care sunt mai expresive. Experţii în comunicare au identificat 700.000 de semnale fizice, ei considerând că doar mimica feţei modulează 250.000 de expresii, iar mâna generează 5000 de gesturi verbalizabile. Comportamentul nonverbal este influenţat de asemenea de personalitatea individului, extrovertiţii fiind mai expansivi în utilizarea gesturilor. Există de asemenea diferenţe de gen în utilizarea gesturilor, astfel că femeile permit mai des un comportament ce presupune atingeri, au mai multe contacte vizuale decât bărbaţii, zâmbesc mai mult, utilizează mai puţine gesturi. Cercetările arată şi superioritatea femeilor în ce priveşte decodificarea limbajului nonverbal vizual, pe când bărbaţii au aptitudini superioare în ce priveşte limbajul paraverbal (Chelcea, 2004). Comunicarea nonverbală este influenţată şi de context, în sensul că nu poate fi înţeleasă în absenţa acestuia, dar este în acelaşi timp contextualizantă, oferind baza pentru înţelegerea comunicării verbale. Adeseori, mesajele nonverbale determină semnificaţia celor verbale (Marinescu, 2003). 2. COMPARAŢIE ÎNTRE COMUNICAREA VERBALĂ ŞI CEA NONVERBALĂ
       Comunicare verbală Este achiziţionată mai târziu Presupune secvenţe, pauze. Nu transmite aceeaşi încărcătură emoţională Este în întregime supusă controlului conştient. Este mai conservatoare, datorită necesităţii utilizării limbii, ce presupune anumite constrângeri.      Comunicare nonverbală Este o achiziţie timpurie Este continuă. Are impact emoţional mai puternic Are şi o componentă fiziologică, fiind astfel mai greu de controlat Este mai dinamică şi mai variată, permite o anumită creativitate din partea individului.

 Este mai sistematizată, are mai multe reguli.  Uzează de mai puţine reguli.  Sunt personale, au o puternică încărcătură subiectivă  Uzează de simboluri, semne, semnale cu specificitate culturală
Tabel 3: adaptare după Chiru, 2003, Marinescu, 2003.

3. FUNCŢIILE COMUNICĂRII NONVERBALE: Aceste funcţii sunt definite în termenii relaţiei între comportamentele nonverbale şi mesajele verbale.  Repetarea – comportamentele nonverbale repetă conţinutul mesajului verbal (de ex. când cineva dă indicaţii despre o direcţie)  Contrazicerea – comportamentele verbale contrazic conţinutul mesajului verbal (când cineva care e clar furios spune că nu e)  Substituirea – comportamentele nonverbale înlocuiesc mesajele verbale (limbajul surdomuţilor)  Elaborarea – nonverbalul completează, îmbogăţeşte şi elaborează verbalul  Accentuarea – evidenţierea anumitor idei din mesajul verbal.

religie. utilizarea spaţiului şi timpului  contextualizarea Gesturile sunt o practică socială. Kinezica Este studiul comunicării prin expresiile corpului şi ale feţei. deşi considerată ca aparţinându-i. Gestualitatea este determinată şi reglată de variabile sociologice. un fenomen social total. Gesturile reprezintă cultura încorporată. Sardinia sau anumite ţări latine. Gestualitatea exprimă o apartenenţă de grup în care există comportamente permise şi comportamente interzise. La musulmani a oferi un obiect sau a saluta cu mâna stângă este o ofensă pentru că mâna stângă este rezervată igienei intime. şi mişcări ale capului. amplitudine. Acesta face parte din echipa şcolii de la Palo Alto şi a devenit celebru printr-un studiu minuţios al unei secvenţe de 9 minute de film. sau când vrem să lăsăm pe alţii să vorbească) (Watson.)  Expresiile faciale şi privirea– mişcarea ochilor şi a feţei. iar la indienii americani are efecte curative (vraciul scuipă pe pacient pentru a-l vindeca). în Hawai. flux. ele sunt prezente. 2004.cu intensitate. Kinezica (sau kinetica.1. gesturi. poziţia cu mâinile la spate sau în şold este interpretată ca o lipsă de educaţie. intitulat “Ţigara lui Doris”. dar pentru populaţia Masai din Africa. p. Mâna cu degetul mare în poziţie verticale şi cu celelalte strânse în pumn semnifică azi în cultura occidentală o felicitare pentru un lucru bine făcut. după alţi autori) este o gramatică a gesturilor. menţinerea interesului pentru ceea ce se comunică. Hill. micro-kinezică şi kinezică socială. Fiecare cultură operează o selecţie a câtorva zeci de poziţii corporale – între miile posibile – care capătă valenţe expresive definite. devenind un sistem de comunicare. zero în Franţa. în 1952. fără a acorda atenţie semnificaţiilor culturale ale acestora. avându-şi originea în Evul Mediu. membrelor. Chiar într-o conversaţie telefonică unde nu ar fi necesare. 4. în cultura chineză acest lucru creează disconfort partenerului. cercetările de micro-kinezică arată că foarte puţine . Toate culturile posedă un sistem important de comunicare gestuală (vezi caseta cu exemple de gesturi şi modul cum variază ele cultural). TIPURI DE INDICI NONVERBALI:  Kinezica – mişcările corpului ce includ posturi.Regularizarea – comportamentele nonverbale organizează pe cele verbale (când arătăm că vrem să vorbim. deşi pre-kinezica arată că există 11 poziţii distincte ale pleoapelor. El a realizat de asemenea cercetări asupra indienilor şi a remarcat că mişcările lor erau diferite când vorbeau limbi diferite (Dinu. comentariu obscen sau insultă în Grecia. poziţia “picior peste picior” este dezonorantă. Microkinezica se focalizează pe atribuirea de semnificaţii intra. acordarea de sens comunicării verbale. care se referă la faptul că anumite grupuri sociale au gesturi specifice.  Paraverbalul – inflexiunea vocii. se consideră că partea nonverbală a comunicării mai îndeplineşte şi următoarele funcţii: dezvoltarea atitudinilor interpersonale. în lumea arabă. În China copiii sunt învăţaţi să-şi privească interlocutorul în zona “mărului lui Adam” şi nu drept în ochi. Unii autori clasifică kinezica în pre-kinezică. Prima este preocupată de aspectele fizilogice ale mişcărilor corporale. pe când acelaşi gest în Roma antică salva viaţa unui gladiator. Deşi preocupări pentru descifrarea gesturilor au existat încă din antichitatea romană. a scuipa este un semn de dezgust şi dispreţ. dar mai ales de comportamente culturale Cerculeţul făcut din degetul mare şi cel arătător înseamnă OK în America. sex. a scuipa este un semn de afecţiune. vârstă. 1993) Pe lângă acestea. orientarea corpului. 2000). care îi deosebesc de alte grupuri (Dinu. în cultura arabă corpul este orientat direct spre vorbitor. se consideră că bazele ştiinţifice ale disciplinei au fost puse de Ray Birdwhistell. homosexual în Malta. în culturile arabe femeilor nu le este permis să privească bărbaţii în ochi. etc. De exemplu.şi interculturale mişcărilor corporale. Unele semnale nonverbale par a fi universale (lăsarea pleoapelor când aprobăm ceva) dar cele mai multe semne nonverbale variază cultural. stratificare socială.  Atingerea şi contactul corporal  Înfăţişarea individului  Mediul Le vom analiza în continuare pe rând. frazeologia. bani în Japonia. Birdwhistell consideră că putem deduce apartenenţa unei persoane la o anumită clasă sau categorie socială. 216). etc. plasarea locurilor de aşezare. prezentarea sinelui.  4. El consideră că gesturile au câteva caracteristici:  stricta codificare sau caracterul nonaleatoriu  dependenţa de o comunitate socio-culturală  integrarea într-un sistem plurinivelar.  Proxemica – plasarea individului în raport cu ceilalţi (distanţă fizică. dezvoltarea stării emoţionale. este de fapt mai veche. durată. obţinerea feedback-ului. În cele mai multe culturi. etnie. observând gesturile acesteia. Atunci a fost lansat conceptul de comunităţi gestuale. un revelator al identităţii individului. Ideea aceasta. stilul vorbirii.

Stănciugelu. de tematica abordată. (ex: persoane între care există familiaritate. ghişeul. Mărimea acestui spaţiu variază cultural şi în funcţie de personalitatea individului şi statusul acestuia (Dinu. Atunci când ne adresăm unui grup de persoane. degetul mare în sus care înseamnă OK).60. Relaţia este formală. etc. Este distanţa păstrată faţă de persoane cu care se păstrează fie o relaţie oficială sau apropiată. 2. Comunicarea spaţială e influenţată de statusul social.25 m. a luptei corp la corp. Este distanţa păstrată faţă de persoane relativ necunoscute. studierea lexicului limbii (cuvinte ce se referă la spaţiu). măturatul. 2000).de exemplu gestul de victorie atunci când este însoţit şi de cuvântul respectiv  Mişcări afective – indică starea emoţională a individului (mersul abătut.60 de metri.  gesturi ilustrative – completează sau însoţesc adesea vorbirea pentru a facilita explicaţia (gesturi când arătăm direcţia) Autorii disting 8 tipuri de ilustratori: 1. mâna la gură. de sexul participanţilor (femeile se aşează mai aproape unele de altele decât bărbaţii). Ca modalitate artistică integrăm aici pantomima. dar cu care intrăm temporar în relaţie. obiecte. Accesul în această zonă intimă este permis doar indivizilor care se află într-o relaţie afectivă apropiată cu cel vizat. Este distanţa îmbrăţişării. Pictografele – sunt gesturile care desenează în aer forma obiectului despre care se vorbeşte 3. A treia arie este interesată de rolul social şi de semnificaţiile sociale pe care le implică mişcările corporale. Este o disciplină nouă. controlează şi întreţin comunicarea. bastoanele – mişcări verticale ale mâinii menite să accentueze anumite cuvinte. al relaţiilor de serviciu din care elementul de intimitate a fost total înlăturat. fie o relaţie intimă dar într-un moment de distanţă. Adesea se utilizează obiecte care creează o barieră cum ar fi biroul. 2003):  embleme – mişcări ale mâinilor care pot fi uşor traduse în cuvinte (de ex. Astfel. discuţii pe stradă. Hall. 4. dar nu intimă. Când expunem un raţionament utilizăm o serie de gesturi care să ilustreze mai bine acel raţionament. iar rolul vorbirii este diminuat. Este spaţiul negocierilor impersonale. Mişcări deictice – indică locuri. interlocutorii joacă un rol . Adesea aceste gesturi sunt asociate cu agresivitatea şi dorinţa de dominare. observarea imaginarului spaţial în literatură şi în artele vizuale.25 şi 3.2. Ilustratori emblematici . de modelul cultural. 6. Mişcări ritmice – reproduc cadenţa unei acţiuni. 5.) Spaţiul personal poate fi împărţit în patru distanţe zonale:  Zona intimă – între 15 şi 45 cm. bătutul la maşină. persoane. 1982). Mesajele transmise sunt puternic colorate afectiv. fiecare om are un anumit spaţiu personal în interiorul căruia se simte în siguranţă. Această zonă presupune un feedback scăzut. în sala de curs. Comunicarea tactilă şi olfactivă au aici un rol important. etc. Proxemica este ramura ştiinţei comunicării care se ocupă cu analiza corelaţiei dintre componenta spaţială şi cea comunicaţională a vieţii umane. de evaluarea interlocutorilor. 4. O problemă îndelung dezbătută este cea a clasificării gesturilor. De asemenea ele creează un feedback (confirmarea cu capul care face ca emiţătorul să îşi continue discursul)  Adaptorii – sunt gesturi puţin legate de comunicare şi satisfac necesităţi umane: cusutul. Se observă şi tendinţa de personalizare a spaţiului (ne aşezăm în aceleaşi locuri la birou. iar iniţiatorul ei este Edward T. de contextul fizic (spaţiile restrânse). realizând şi comparaţii interculturale (vezi caseta de mai sus) (Dodd. etc. Una dintre cele mai cunoscute clasificări este cea a lui Paul Ekman şi Wallace Friesen. Comunicarea verbală creşte ca importanţă. etc. Proxemica porneşte de la premiza că instinctul teritorial nu a dispărut la om. Mişcări spaţiale – descriu raporturile de poziţie dintre obiectele sau persoanele despre care se vorbeşte 7. a dansului. Tehnicile de colectare a datelor în proxemică sunt extrem de variate – observarea directă confruntată cu fotografierea şi cu comentariile subiecţilor. dispunerea mobilierului în casă.)  Zona socială – între 1. la frunte. Canalul verbal este cel mai important.  Zona publică – peste 3. 8. Kinetografele – descriu o acţiune sau o mişcare corporală pe care emiţătorul o exprimă nu numai prin cuvinte. exprimarea senzaţiei de frig)  Gesturile de reglaj – dirijează. Se utilizează atunci când arătăm spre ceva.dintre acestea comunică anumite semnificaţii. Adesea aceste gesturi substituie cuvintele în situaţii când există un bruiaj prea mare sau când alte condiţii fac comunicarea verbală dificilă. Proxemica Comportamentul nonverbal se referă şi la spaţiul personal.  Zona personală – între 45cm şi 1. interviuri în profunzime privind spaţiul domestic. de aproximativ 5 decenii. Ideografele – descriu şi ele o mişcare dar una abstractă. care consideră că gesturile pot fi (Tran. vecinătatea.

ritmul vorbirii. tăcerea. furia.social. accentuarea anumitor cuvinte (aceeaşi frază poate avea sensuri diferite în funcţie de cuvintele pe care se pune accentul). Studiile arată că există corelaţii între stilul oral şi interacţiunile dintre receptor şi emiţător (încrederea.3. Alţi autori realizează alte clasificări ale funcţiilor privirii:  Indicarea rolului în comunicare – cineva care vorbeşte priveşte mai puţin interlocutorul decât atunci când ascultă  Exprimarea feedbackului  Informarea unei alte persoane că poate interveni în discuţie.  Informarea altor persoane că pot vorbi  Indicarea naturii relaţiei – privirea poate indica dacă relaţia este bazată pe dominare. 1999) Comunicarea prin privire implică importante diferenţe culturale şi de gen. Astfel cercetările arată că dispunerea faţă în faţă. indiferent de contextul cultural).5. dezgustul. au mult mai multe şanse de a se adapta într-un grup nou. Paraverbalul Alături de nonverbal. Stănciugelu. pe care o trădează în mare măsură. caracteristicile vocii. etc. Stilul vorbirii orale – un indice global al comunicării – este strâns legat de personalitatea individului. Yarbrough au identificat 5 tipuri de atingeri care reprezintă în acelaşi timp cinci funcţii ale comunicării tactile (Tran. pauza. Există o serie de studii ce arată importanţa feţei şi a expresiilor faciale în comunicare şi în relaţiile interumane. Dispunerea faţă în faţă stimulează controversele şi generează fie agresivitate. Femeile realizează contacte vizuale mai intense şi mai frecvente. Paralimbajul cuprinde stilul vorbirii. funcţiile comunicării vizuale sunt:  Solicitarea de informaţii – privirea joacă un rol important în obţinerea feedback-ului. frica. Este de asemenea distanţa de la care se realizează anumite acte cum ar fi jocul actorilor.4.  Semnalarea naturii relaţiei constituite – dominare vs supunere (Rovenţa-Frumuşani.60% din timpul discuţiei. de a se integra. iubire. acestea fiind considerate universale (în sensul că sunt corect decodificate. La chinezi de exemplu. Foarte multe studii sunt destinate zâmbetului şi efectelor sociale ale acestuia. la o distanţă de circa 1 m. dorinţa de autodezvăluire sunt în mare măsură legate şi de stilul verbal). particularităţile de pronunţie. Privirea este şi ea o modalitate de comunicare care vehiculează mesaje extrem de bogate. 4. psihologia şi sociologia studiază şi paraverbalul care se referă la manifestările auxiliare limbii propriu-zise (McQuail. respingerea. sud-americanii şi sud-est europenii îşi privesc direct interlocutorul.  Compensarea distanţei fizice – prin interceptarea privirii cuiva aflat la distanţă (Chelcea. Expresiile faciale şi privirea Faţa omului este extrem de expresivă (desigur că există grade de expresivitate de la individ la individ). Durata privirii este şi ea determinată cultural. Cercetările arată că într-o conversaţie asupra unor probleme personale. suscită de trei ori mai puţine conversaţii decât dispunerea alăturată. Psihologia consideră că principalele emoţii exprimate de faţa omului sunt bucuria. Şi atingerile variază cultural. discursului omului politic (Tran. 4. 1999). fie atitudini defensive. nord-europeni. Comunicarea tactilă Atingerea constituie un important liant social. persoanele se privesc între 50% . 2003): . şi mulţumirea. tonalitatea. iar aceasta din urmă de două ori mai puţine decât aşezarea pe colţ. atracţia. 2004). arabii. intensitatea. modul de frazare. de aceea aşezarea faţă în faţă şi cea alăturată sunt obstacole în comunicare. intonaţia. 4. Proxemica se ocupă de asemenea cu studiul amplasării persoanelor într-un spaţiu fix într-o situaţie de comunicare. Studiile arată că durata medie a privirii aruncate unei persoane trebuie să fie de 1. În relaţiile interumane funcţionează “principiul locului central”. 2005). Jones şi E. de a fi angajate. ce leagă tendinţele criminale ale indivizilor de fizionomia lor. După Mark Knapp. S. Este deja foarte cunoscută teoria lui Cesare Lombroso. sunetele parazitare. modul de articulare . ură.18 secunde pentru a nu fi interpretată ca un act de agresiune. care zâmbesc des. 2003). surpriza. poartă adesea o mască. debitul. indiferent de sexul interlocutorului lor (Chelcea. În cursul unei conversaţii participanţii se privesc în ochi cam 50 % din timp. Stănciugelu. tristeţea. afirmând că înclinaţia spre criminalitate este înnăscută şi poate fi detectată prin elemente de fizionomie specifice (teoria lui este astăzi considerată depăşită). indieni. datul mâinii în semn de salut este înlocuit de înclinarea capului. Există studii ce arată că persoanele cu faţă plăcută. viteza. Astfel. în unghi drept. Acesta constă în alegerea de preferinţă de către persoana venită mai târziu a poziţiei mediane între locurile deja ocupate (exemplu: aşezarea la cinematograf – cineva se aşează la distanţa de mijloc între o persoană care e deja aşezată şi capătul rândului). spre deosebire de asiatici.

etc. ca şi comportament specific anumitor culturi. de medic). de iubit) Durata atingerii afectează semnificaţia dată acesteia Bărbaţii ating femeile mai mult decât ating femeile bărbaţii Femeile preiau iniţiativa îmbrăţişărilor mult mai des decât bărbaţii Femeile de culoare comunică de două ori mai mult prin atingere decât cele albe Localizarea atingerii este determinată cultural (în Thailanda de exemplu. care pot fi uşor observate de ceilalţi (atractivitate. ci transmiţând fiecare un anumit mesaj. Astfel de comportamente au consecinţe semnificative în planul comunicării nonverbale. părul. Vestimentaţia formează un univers autonom ce dispune de un cod special. cum este de exemplu strângerea mâinii în semn de salut Atingerea în alt scop decât comunicarea propriu-zisă – poate avea o mulţime de forme: susţinerea unei persoane. context. Atingerea rituală – se referă la gesturi care au devenit rituale.Mediul Se referă la caracteristici ale spaţiului fizic ce pot fi culoarea pereţilor încăperii. sau mărimea unor părţi ale corpului uman. de neatins. personalitate. În psihologie se întâlnesc diverse clasificări ale formei corpului şi care sunt puse în relaţie cu temperamentul şi personalitatea. În unele situaţii îmbrăcămintea este un mijloc instituţionalizat (îmbrăcămintea de poliţist. de profesor. Daţi o definiţie comunicării nonverbale şi apreciaţi procentual importanţa acesteia în procesul global al comunicării. etc (Zdenek. etc. să ne privească să se grăbească.). 3. în Coreea tinerilor nu le este permis să atingă umerii celor în vârstă) (Chiru. lipsa voinţei şi a ambiţiei. Astfel. micşorarea piciorului la femeile din China ca semn de distincţie. şeful care te bate pe umăr pentru a te încuraja. atingerea frunţii pentru evaluarea temperaturii. interpretăm atitudinea unei persoane care nu este niciodată punctuală ca fiind lipsită de respect. educaţie. Adultul care mângâie un copil ce plânge. interesele şi atitudinile persoanei respective. Comparaţi comunicarea verbală şi cea nonverbală. Atingeri de control – care vizează dirijarea comportamentului. şi anume utilizarea timpului. acceptă mai uşor atingerea şi în afara ei) Rolul şi statusul social sunt elementele principale în decodificarea atingerii (atingere de tată. hainele. etc. temperatura. status. 2003) 4. . o stimă de sine excesivă. fiind astfel susceptibile de a transmite anumite informaţii despre persoana respectivă. ele nefiind gratuite. etc. 2.7. Analizaţi relaţia între comunicarea culturală şi cultură. Exemple: deformări ale craniului la triburile indiene. rezultate prin (auto-)mutilarea acestuia. iluminarea. zona capului este sacră. 2000) Alte clasificări amintesc un alt indice nonverbal. sau de dispoziţie ale oamenilor şi este un mijloc facilitator al apropierii sau îndepărtării unor persoane de altele. o istorie şi o memorie proprie. perforarea lobului urechii. şi modificările reversibile sau ireversibile în forma. La această clasificare a tipurilor de indici din comunicarea nonverbală unii autori adaugă. dar nu angajează o prea mare responsabilitate din partea celui ce realizează gestul.             atingeri care transmit emoţii pozitive. Înfăţişarea Se referă la caracteristicile corporale sau vestimentare. a atitudinilor sau a sentimentelor persoanei atinse. culoarea. prietenie. forma corpului. a încheieturii pentru puls Studiile consacrate comunicării tactile au evidenţiat o serie de concluzii referitor la comunicarea tactilă: Aceeaşi atingere poate primi semnificaţii diferite în funcţie de starea psihică a persoanei Experienţa anterioară influenţează acceptarea sau respingerea atingerii (oamenii care se ating mai des în cadrul familiei. reguli şi norme specifice. temperament. simţul datoriei. strângerea de mână care exprimă recunoştinţă. gen. atingeri ludice care au potenţial metacomunicativ. sau trădând obiceiuri proaste. 4. Şi aici există importante diferenţe transculturale. care dă indicaţii despre motivaţiile.6. La fel. frumuseţea spaţiului înconjurător. O mică atingere poate atenţiona pe cineva să se dea la o parte. ca indice cu valoare intraculturală. decorarea încăperii. gestul de control fiind realizat unilateral din partea persoanei cu status mai înalt. etc. inteligibil în cadrul culturii respective. toate acestea având rol în comunicare. ca arătând generozitate. Daţi exemple de comportamente nonverbale influenţate de aceste variabile. lungirea gâtului prin purtarea de mărgele. ele uşurează interacţiunea. sau dimpotrivă. de obicei acest tip de atingere presupune o relaţie de inferioritate superioritate între cei doi. interpretăm atitudinea cuiva care îşi petrece o mare parte din timp ajutând pe cineva. Vestimentaţia şi decorarea corpului uman comunică şi ea diverse trăsături caracteriale. Exerciţii: 1. responsabilitate.

60 de metri 14. Daţi exemple de gesturi pentru fiecare din tipurile din clasificarea Ekman-Friesen. M. Stănciugelu. Hill. Iaşi.4. 7. Editura Institutul European. Dinu. Editura Tritonic. 4. Dubuque. Editura Tritonic. Rovenţa-Frumuşani.25 m. I. Daţi exemple de gesturi care variază cultural. 21/2000. 2000. 3. Ce anume includeţi în comunicarea nonverbală? 6. A Dictionary of Communication and Media Studies. Comunicarea nonverbală în spaţiul public.  Zona publică – peste 3. Teoria comunicării.ro 10. 2003. London. Dynamics of Intercultural Communication. Ce diferenţe credeţi că există între femei şi bărbaţi privind comunicarea tactilă? 19. 11. Tran. 8.  Zona personală – între 45cm şi 1. 9. Care credeţi că sunt rolurile comunicării vizuale? 16. V. 1993. 9. a atitudinilor sau a sentimentelor persoanei atinse. Bucureşti. Editura Bic All. nr. Semiotică. 8. Care sunt factorii ce influenţează comunicarea spaţială (distanţa în comunicare)? 13. Imaginaţi mijloace şi metode experimentale prin care se pot colecta date în proxemică.  Zona socială – între 1.) 2004. S. Daţi exemple de variaţii culturale ale comunicării prin privire.25 şi 3. Daţi exemple din experienţa personală. Chelcea. C. K. 10. 2003. Cum anume comunică oamenii prin înfăţişare. I. 11. McQuail. D. Notaţi câţi mai mulţi indici nonverbali observaţi. Comentaţi influenţa aşezării a doi sau mai mulţi interlocutori asupra comunicării acestora. 477-481. 15. 2. 7. Comunicrea. Dodd. 1999. . Fundamentele comunicării interpersonale. 12. Edward Arnold. 5. Bucureşti. împreună cu semnificaţia acestora. Editura Institutul European. D. În Neuroendocrinology Letters. Observaţi timp de câteva ore comportamentul nonverbal al oamenilor într-un spaţiu public. (coord. Iaşi. comentaţi şi daţi exemple de situaţii sociale pentru fiecare din cele patru zone:  Zona intimă – între 15 şi 45 cm.  Atingeri de control. care vizează dirijarea comportamentului. 1982. Comunicarea. Explicaţi funcţiile indicilor nonverbali şi daţi exemple pentru fiecare. Comunicarea interpersonală. 2003. Examinaţi. Daţi exemple de situaţii sociale ce pun în evidenţă instinctul de teritorialitate la om. cultură. Marinescu. aplicaţii. societate. 2004. Bucureşti. Examinaţi şi comentaţi caracteristicile gesturilor după Birdwhistell. Editura comunicare. J. V. vestimentaţie şi mediu? Bibliografie: 1. 6. Bucureşti. Daţi exemple pentru fiecare din următoarele categorii:  atingeri care transmit emoţii pozitive.60. modele. Chiru. Dinu. Bucureşti.  atingeri ludice care au potenţial metacomunicativ. Brown Company Publishers.  Atingerea rituală – se referă la gesturi care au devenit rituale  Atingerea în alt scop decât comunicarea propriu-zisă 18. The ethological Approach to the Study of Human Behavior. Credeţi că aceasta are şi disfuncţii pentru comunicare în general? 5.. Zdenek. M. 17. A. Watson. 1999. Bucureşti. Introducere în teoria comunicării – principii. p. Editura Tritonic. Editura Algos.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful