STRUCTURA LANŢULUI BIOELECTROMETIC Instrumentaţia biomedicală exploratorie reprezintă ansamblul de dispozitive, aparate şi instrumente de măsură destinate scopului de captare

, prelucrare, stocarea şi cuantificare diverselor tipuri de biosemnale. Instrumentaţia biomedicală exploratorie este utilizată în următoarele direcţii: • mijloc complementar în stabilirea diagnosticului clinic; • mijloc de control periodic al stării de sănătăte (screening); • mijloc de control al eficienţei terapeutice şi a gradului de recuperare şi adaptare funcţională; • stabilirea performanţelor fizice şi mentale, a capacităţii de muncă şi a orientării profesionale; • monitorizarea de durată a funcţiilor fiziologice, intra- şi post - operator (terapie intensivă); • înregistrarea, prelucrarea statistică şi matematică, arhivarea şi regăsirea datelor medicale şi sanitare; • cercetarea biomedicală Clasificarea instrumentaţiei biomedicale se face în funcţie de mai multe criterii: 1. în funcţie de mărimile ce trebuiesc culese: mărimi neelectrice (termice, mecanice, optice, sonore etc.), şi mărimi bioelectrice (pasive, active) cum ar fi: diferenţe de potenţial, rezitenţe, intensităţi etc, 2. în funcţie de metodele de culegere utilizate: invazive şi neinvazive; 3. în funcţie de mijloacele de achiziţie şi prelucrare folosite: analogice sau/şi digitale. Măsurarea unor mărimi asociate diverselor activităţi biologice folosind aparatura electronică se realizează prin interconectarea următoarelor elemente: • mijloace de captare; • circuite de amplificarea şi/sau prelucrare; • sisteme de afişaj; Toate acestea constituie lanţul de măsură biomedical denumit şi bioelectrometric.

Fig. 2.1: Schema bloc a lanţului bioelectrometric. În raport cu obiectivul măsurărilor propuse asupra sistemului biologic, acestea pot fi efectuate în următoarele condiţii: • condiţii obişnuite în care se află sistemul; • condiţii modificate prin diverse procedee (stimulare electrică, injectare de substanţe, modificarea condiţiilor de microclimă şi alimentaţie etc.). Activităţile bilogice măsurabile pot fi de natură electrică sau neelectrică. Pentru semnalele biologice de natură electrică - evaluarea unor mărimi electrice (diferenţe de potenţial, rezistenţe, etc.) – captarea semnalelor se realizează cu ajutorul electrozilor.
1

Potenţialul de electrod apare ca urmare a reacţiilor de oxido-reducere de la interfaţa electrod electrolit. • să respecte normele de sterilizare. La suprafaţa de contact dintre electrod şi electrolitul cu care este în contact apare o diferenţă de potenţial numită potenţial de electrod.) – captarea semnalelor se realizează folosind diferite tipuri de traductoare (dispozitive care preiau mărimi de natură neelectrică şi le convertesc (transformă) în semnale electrice care sunt apoi evaluate prin aparatură adecvată. Când un reactant se oxidează. La orice suprafaţă de contact electrod – electrolit există tendinţa de difuzie a electronilor din metal spre electrolit şi de difuzie a ionilor din electrolit spre metal. presiune. • să aibă o bună stabilitate în timp. într-un spaţiu de dimensiuni atomice. în cazul în care acestea se impun. electromagnetică. iar cel care se reduce este un agent oxidant. În fig. catioi sau molecule neutre. o cantitate echivalentă din alt reactant se reduce. El este legătura conductoare între o sursă de semnal bioelectric şi un dispozitiv care reproduce sau prelucrează un curent sau o tensiune captată. anioni sau molecule neutre din electrolit) şi se pot reduce nemetale. Potenţialul de electrod Doi electrozi de culegere a biopotenţialelor sunt în contact electric prin electrolitul interpus între ei. electrochimică. 2. • să prezinte o mare capacitate de protecţie faţă de interferenţele exterioare de natură electrică. temperatură. Mijloacele de captare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: • să nu afecteze fenomenul studiat sau dacă acest lucru nu este posibil modificăriele aduse fenomenului de cercetat să fie minime. Electrodul reprezintă un conductor electric împreună cu electrolitul cu care este pus în contact. adică circulă electroni de la electrodul negativ la electrodul pozitiv.Pentru semnale biologice de natură neelectrică . Deci se por oxida metale (electrozi metalici. în sensul stabilirii echilibrului chimic. Culegerea diferenţelor de potenţial generate de activităţile din celule şi ţesuturi se realizează cu electrozi. Mijloace de captare a biosemnalelor – ELECTROZI Procesele care au loc în ţesuturile vii sunt procese chimice la care participă un electrolit. etc. în funcţie de activitatea electrolitului şi uşurinţa cu care metalul electrodului transferă electroni spre electrolit. mecanică. Forţa electromotoare a sistemului de doi electrozi . Când cei doi electrozi sunt uniţi în exteriorul electrolitului cu un conductor electric. • să nu irite sau să distrugă organismul viu cu care intră în contact. iar recaţia de reducere ca un câştig de electroni. Principala caracteristică a electrozilor este capacitatea lor de a transporta electronii. care are o distribuţie. 2 . • să fie uşor manevrabile şi să poată fi amplasate fără dificultăţi în locuri convenabile testării dorite. Orice oxidare este însoţită de o reducere. la interfaţa electrod .2 sunt prezentate câteva configuraţii de distribuţie a sarcinilor şi a potenţialului în stratul dublu electric. La interfaţa electrod electrolit au loc fenomene care transformă conducţia ionică în conducţie electronică.tesut ia naştere un strat dublu electric de sarcini. • să fie biocompatibili cu organul studiat. Conducţia electrică în electroliţi (ţesuturi) este ionică iar conducţia electrică în electrozi este electronică.evaluarea unor mărimi neelectrice (debit. prin acesta circulă un curent electric.electrolit este egală cu diferenţa algebrică a potenţialelor celor doi electrozi. Reacţia de oxidare este definită ca o pierdere de electroni. Din cauza reactiilor de oxido-reducere. Reactantul care se oxidează este un agent reducător.

cât şi de ionii negativi. Reacţiile chimice implicate în procesele biologice sunt deseori foarte sensibile la concentraţia ionilor de hidrogen ai mediului. Geddes (1972) Din punctul de vedere al electrolitului. c.60 platină 1. Dacă în electrolit există ioni ai metalului din care este confecţionat electrodul (electrodul din metalul M.93 fibre de carbon 0. Metalele au fost clasificate în funcţie de uşurinţa cu care acestea cedează electroni în raport cu electrodul de hidrogen. Stern (1924). O soluţie apoasă este neutră când concentraţiile ionilor de hidrogen şi ale ionilor de hidroxil sunt egale şi aceasta are loc pentru pH = 7. Material Potenţial oţel 0. b. Definim un electrod de referinţă.75 (temperatura 37 °C). deci se comportă slab bazic (ca şi alte lichide din mediul intern al organismului). d.Fig. punctul neutru (de echivalenţă sau punct izoelectric.V egală cu diferenţa dintre potenţialul de electrod al metalului V M|M+ şi potenţialul electrodului de referinţă. Gouy (1910).2: Distribuţia de sarcini electrice şi distribuţia potenţialului electric la interfaţa electrod – electrolit (după Geddes): a Helmholtz (1979).86 3 . Starea ideală. Sângele are pH = 7. Astfel metalele comune au potenţiale de oxidare pozitive mari cedînd uşor electroni şi devenind ioni. în care ionii de semn contrar nu se influenţează reciproc. şi faţă de care se pot măsura potenţialele de electrod ale diferitelor metale. când numarul ionilor de hidrogen H + este echivalent cu numărul ionilor de hidroxil HO . 2. o tensiune electromotoare: E = V M|M+ . În ţesuturi. este o stare limită. electrodul la care convenţional se accepta Vr = 0. Din punct de vedere al metalului din care este confecţionat electrodul. iar in electrolit cationi M+ cu activitatea a) se poate măsura. Drept electrod de referinţă a fost ales electrodul de hidrogen deoarece spre deosebire de reacţia de oxidoreducere care are loc la electrodul metalic. Metalele nobile au potenţiale de oxidare mici formînd greu ioni.36. conductia este dată atât de ioni: pozitivi.) este la pH = 6.08 silicon conductiv 2. la electrodul de hidrogen reacţia de oxidoreducere nu dă un metal solid în echilibru cu ionul său. uşurinţa cu care acesta cedează electroni spre electrolit este în funcţie de pH-ul electrolitului (din cauza ionilor de H care participă la reacţiile de oxidoreducere) şi de ionii metalici aflaţi în electrolit în raport cu metalul electrodului. soluţia apoasă este acidă când pH < 7 şi bazică atunci când pH > 7. considerând un al doilea electrod de referinţa introdus în soluţie. atinsă numai la diluţie infinită. Pentru electrolitul complex al orgamsmului uinan. concentratia C a fiecarei substanţe este finită şi numai o fracţiune f din numărul total de ioni de acelaşi tip este disponibilă pentru a determina transportul electric sau alte proprietăţi ale substanţelor în soluţie.

431 + 0. Această forţă electromotoare scade în timp la electrozii ireversibili. Cel mai utilizat electrod impolarizabil este : Ag | AgCl | HCl sau Ag | AgCl | NaCl Au loc reacţiile reversibile: Ag <=> Ag+ + eAg+ + Cl.electrozi compuşi dintr-un metal şi o sare greu solubilă a acestuia.19 1. iar electrolitul (sare sau acid) cu anion comun cu sarea metalului. la sistemul electrod – electrolit reacţia de oxidare are loc în aceeaşi măsură cu reacţia de reducere.oxid Ag | AgCl | ClAg | AgCl | ClAg | AgCl | ClConcentraţia electrolit 0. deşi global. 4 . Deci.235 Coeficient de temperatură [mV / °C] + 0.96 Electrozii reversibili sau impolarizabili sunt electrozi la care forţa electromotoare rezultată din potenţialele electrochimice este compensată. se numeşte electrod reversibil.62 0.electrozi din nemetal în contact cu un electrolit ce conţine proprii săi ioni.0 MKCl Potenţial de electrod . Electrodul de hidrogen.1. dar şi O2 şi Cl2: 1 H2 <=> H+ + e2 . deoarece reacţia nu este perfect reversibilă la interfaţa unui electrod cu electrolitul. Influenţa activităţii ionilor asupra potenţialelor de electrod se pot vedea în tabelul 2. În primul moment. deoarece electrozi metalici împreună cu electrolitul şi produşii de reacţie din vecinătatea unui electrod generează o forţă electromotoare opusă celei iniţiale. Nu are loc nici o reacţie chmică.288 .343 .electrozi din metal în contact cu un electrolit ce conţine proprii săi ioni: M <=> M+ + eformula electrodului fiind M | M+.oţel inoxidabil zinc argint Ag/AgCl aluminiu Cupru 1. Metal red. activitatea ionior).<=> AgCl sau ca o reacţie globală: Ag + Cl. activitatea electrolitului şi temperatura. Electrozii ireversibili sau polarizabili sunt electrozii la care la interfaţa cu electrolitul au loc reacţii ireversibile. cât şi reacţia de reducere (acceptare de electroni). când cei doi electrozi sunt conectaţi pe / în electrolit pentru măsurare. .26 0. electrodul la interfaţa căruia cu electrolitul are loc atât recaţia de oxidare (pierdere de electroni).<=>AgCl + eElectrodul Ag | AgCl are potenţialul de 0.24 1. În realitate şi aşa numiţii electrozi reversibili nu sunt perfect reversibili.1 Potenţialul electrochimic al electrodului compus Ag | AgCl | Cl. Reacţia este o oxidare sau o reducere.0.01 MKCl 0. în funcţie de diferenţa între potenţialele celor doi electrozi şi de ţesutul pe care sunt conectaţi cei doi electrozi (concentraţiile ionilor de diverse tipuri.01 0. forţa electromotoare este egală cu suma algebrica a potenţialelor celor doi electrozi.0. micşorând-o pe aceasta sau chiar anihilând-o.1 MKCl 1.222 V.617 + 0.la diferitele concentraţii ale electrolitului KCl şi coeficient de temperatură Impedanţa şi zgomotul electrozilor.250 Tabel 2. Electrozii reversibili sunt: .0.

impedanţa ţesutului şi impedanţa de intrare în preamplificator va trece un curent determinat de fenomenele bioelectrice din ţesut. trebuie ţinut seama de impedanţele care intervin pentru a alege corespunzător caracteristicile amplificatorului privind amplitudinea şi frecvenţa semnalului.4: Tensiunea de zgomot măsurată pentru o pereche de electrozi din argint (a) şi Ag | AgCl | Cl(b) într-o soluţie 0. curentul prin circuitul de măsurare este mic. este bine cunoscut că poate trece curent prin joncţiunea electrod . În circuitul de culegere şi măsurare a biopotenţialelor prin impedanţa celor doi electrozi. de aceea este numită impedanţă de polarizare.9 % NaCl 5 . iar căderea de tensiune pe impedanţa electrozilor este de obicei neglijabilă. identici ca dimensiuni. 2. Deoarece impedanţa de intrare în preamplificator este mare. Fig. în paralel cu condensatorul (Fig. Având componente capacitive. Cu toate acestea. în circuitul echivalent al unei perechi de elecrozi va exista o tensiune continuă egală cu diferenţa potenţialelor celor doi electrozi. la care potenţialul de electrod este E = 0. Stabilitatea electrică a unui electrod este dictată şi de stabilitatea stratului dublu electric şi de mărimea în valoare absolută a potenţialului de electrod. Fig. 2. În Fig 2. chiar în cazul în care cei doi electrozi cu care se face măsurarea sunt din aceleasi material. Distanţa dintre sarcinile electrice de semne opuse la această interfaţă este de dimensiuni moleculare. o interfaţă electrod .3: Circuitul echivalent al interfeţei electrod de suprafaţă – ţesut în măsurările biomedicale Pentru electrodul compus Ag | AgCl | Cl-. deoarece este greu de realizat contacte perfect identice la ambele interfeţe şi stabile în timp. Potenţialul de electrod va fi o sursă de semnale perturbatoare. Rf.Impedanţa pe care o prezintă un electrod în circuitul de măsurare a fenomenului bioelectric depinde de natura stratului dublu electric format la interfaţa cu ţesutul.222 V. deci orice model electric pentru o astfel de interfaţă trebuie să includă şi o rezistenţă. datorită stratului dublu electric. 2.ţesut se echivalează cu o sursă de tensiune (potenţialul de electrod) şi un condensator.ţesut. Totuşi.3). astfel încât capacitatea pe unitatea de suprafaţă a electrodului este într-adevar mare (10 μF/cm 2 ).4 sunt prezentate tensiunile de zgomot ale unui electrod din argint şi ale aceluiaşi electrod după clorurare. mic în comparafie cu alte potenţiale de electrod. impedanţa unei perechi de electrozi plasaţi pe suprafaţa unui ţesut va fi dependentă de frecvenţa semnalului bioelectric şi anume va scădea cu creşterea frecvenţei. În sens conceptual. şi fluctuaţiile în timp ale proceselor electrochimice de la interfaţă sunt reduse.

etc. temperatură. determinându-se efectele interacţiunii dintre aceasta şi materialul studiat. În acest sens deosebim traductoare analogice. în general. presiune.) Clasificarea traductoarelor Un prim criteriu de clasificare a traductoarelor este după forma semnalului de ieşire în care este convertit semnalul de intrare. x Element sensibil (detector) r Convertor de ieşire (adaptor) y Fig. Criteriul principal de clasificare este cel în funcţie de mărimea de intrare şi de ieşire. Atunci când se efectuează măsurări directe pe organe interne sau ţesuturi. O corodare a unor canale superficiale în stratul de AgCl depus pe electrodul: de Ag ar mări artificial suprafaţa activa de contact cu electrolitul (ţesutul). forţă. care. deplasare.) (Tensiune. presiune 6 . Impedanţa electrozilor Ag | AgCl este de obicei neglijabilă. Formarea semnalului de ieşire este doar o problemă de conversie dacă informaţia primară se referă la mărimi care implică o energie dezvoltată în cursul fenomenului studiat sau acţionează asupra traductorului (de ex. la care semnalul de ieşire are o variaţie continuă şi traductoare numerice. ar îndepărta din canale AgCl. TRADUCTOARE Traductoarele sunt dispozitive ce au rolul de a stabili o corespondenţă între o mărime de măsurat aptă de a fi prelucrată de echipamentele de prelucrare automată a datelor. în serie cu impedanţa interfeţei unui electrod cu pielea. s-au cautat procedee de micşorare a impedanţei electrozilor. tensiune. convertirea.14: Schema bloc a unui traductor (Temperatură. definirea traductoarelor se face atât în funcţie de mărimea de intrare cât şi în funcţie de cea de ieşire. astfel că rezistivitatea scăzută a Ag va înlocui rezistivitatea mare a AgCl. etc.3.2. mai ales la frecvenţe joase (frecvenţele componentelor electrogramelor) şi aceasta prin mărirea suprafeţelor active ale electrozilor. De aceea. determinând o scădere considerabila a impedanţei electrodului de AgCl.).) (Deplasare liniară. forţă. fază. putere • Neelectrice: nivel . viteză. temperatură etc. curent. trebuie adăugată impedanţa pe care o introduce pielea. În funcţie de mărimea de intrare traductoarele se pot clasifica în: • Electrice: frecvenţă. mărimii fizice de măsurat într-o altă mărime fizică (de obicei o mărime neelectrică într-o mărime electrică) sau în aceeaşi mărime fizică cu schimbarea parametrilor acesteia (de exemplu o mărime electrică în altă mărime electrică dar cu alţi parametri de variaţie). impedanţa electrozilor din Ag | AgCl nu mai poate fi neglijată faţa de impedanţa dată de ţesuturi între electrozi. Acest lucru se realizează prin transformarea. rotaţie. În practică. Dacă se urmăreşte determinarea unor proprietăţi de material este necesar să se introducă în sistem o energie exterioară de activare. depăşeşte câţiva kiloohmi. Convertorul de ieşire are totodată rolul de a realiza şi o adaptare cu celelalte elemente din cadrul sistemului de conducere cu care este cuplat.În circuitul echivalent din Fig. curent. 2. la care semnalul de ieşire are o variaţie discontinuă. Un traductor este în general constituit din două blocuri principale: elementul sensibil (detectorul) care transformă mărimea de măsurat de intrare într-o mărime intermediară şi convertorul de ieşire (adaptorul) prin care mărimea intermediară se transformă într-o mărime de ieşire ce poate fi observată sau prelucrată mai uşor în cadrul sistemului de conducere. debit. acceleraţie. etc.

a) Traductoare parametrice rezistive Principiul de funcţionare al acestor traductoare constă în modificarea rezistentei R a unui rezistor. Fig. pH-metrice.tensometrice. sensibilitate la umiditate). Sub acţiunea intrării se produce modificarea unuia din parametrii care intervin în relaţia rezistenţei unui conductor: R =ρ l S unde: ρ = rezistivitatea (Ω mm2/m). Aceste traductoare nu necesită surse de alimentare exterioare.15: Marca tensometrica Aceste traductoare. l = lungimea (m). S = secţiunea (mm2) Traductoarele tensometrice – sunt destinate măsurării unor eforturi sau deformaţii şi au ca principiu de funcţionare variaţia atât a lungimii cât şi a secţiunii unui fir sau filament din material conductor sau semiconductor. Se utilizează două metode de măsurători statice: prin deviaţie şi prin metoda de zero. piezoelectrice. deşi au o sensibilitate mică şi unele greutăţi în modul practic de utilizare (lipirea tensometrului pe corpul de studiat.În funcţie de mărimea de ieşire traductoarele se pot clasifica în: • Parametrice • Rezistive: reostatice. 2. frecvenţă mare de lucru şi erori mici.de joasă frecvenţă • Capacitive: cu suprafaţa armăturilor variabilă. Pentru compensarea erorilor se utilizează montaje în punte.cu distanţa dintre armături variabilă. cu modificarea permitivităţii dielectricului • Generatoare: inducţie. termoelectrice.electrolitice • Inductive: de înaltă frecvenţă. 7 . Pentru detectarea acestei modificări traductorul necesită o sursă de energie auxiliară şi o schemă de măsură a parametrului care se modifică. efect Hall Traductoarele parametrice sunt acele traductoare în care sub influenţa mărimii de inrare se modifică după o lege bine determinată unul din parametrii electrici ai circuitului traductorului. au avantajul unui preţ de cost scăzut. Traductoarele generatoare sunt dispozitive în care mărimea de intrare este transformată într-o tensiune electromotoare ce poate fi utilizată nemijlocit de sistemul de conducere. Pe un braţ al punţii se montează tensometrului activ iar pe un alt braţ tensometrul compensator.termorezistive.

sînt măsurate prin intermediul unui circuit in punţe Wheatstone. . se recomandă ca mărcile tensometrice să fie ataşate perechi pe cele două feţe ale benzii elastice. Mărcile tensometrice au de obicei o rezistenţă de 120 Ohmi fiecare şi pot fi conectate la o sursă de 6 . Aceasta înseamnă că dacă un material este întins cu 0. Modificările de rezistenţă ale mărcilor tensometrice corespunzătoare forţei aplicate. În mărcile tensometrice filiforme variaţia relativă a rezistenţei este de două ori mai mare decît variaţia relativă a lungimii. Conectarea în punte a mărcilor tensometrice face ca modificările de rezistenţă ale fiecărei mărci să se sumeze. Ieşirea punţii ( de ordinul a cîţiva milivolţi) este apoi amplificată şi înregistrată.. R R y = o y unde α este unghiul maxim de rotaţie al cursorului. tensiunea aplicată nu va depăşi 1 V.12 V dacă sînt aplicate pe o bandă elastică metalică. În cazul traductoarelor reostatice unghiulare relaţia este similară cu menţiunea că y reprezintă o deplasare unghiulară. Traductoare reostatice – la care variaţia rezistenţei R se realizează prin modificarea lungimii rezistorului. sensibilitatea fiecărui element din punte fiind în acest fel multiplicat cu patru. Sunt folosite pentru măsurarea unor deplasări liniare sau unghiulare sau a altor mărimi ce se pot transforma în aceste deplasări. Pentru mărcile tensometrice cu valoarea nominală de 120 Ohmi.1% faţă de lungimea iniţială. modificarea rezistenţei mărcii tensometrice va fi de 0. rezistenţa totală a punţii este de 120 Ohmi.. aceasta fiind capabilă să disipe căldura generată de mărci. Puntea W.a) b) Fig. Funcţionarea traductorului reostatic liniar se poate exprima prin relaţia: R Ry = o y l unde: y = deplasarea cursorului. l = lungimea bobinajului. Ro = rezistenţa totală a rezistorului bobinat. Alimentarea punţii pe una din diagonalele sale se poate face fie în curent continuu fie în curent alternativ . α 8 . dacă mărcile tensometrice sînt aplicate pe materiale izolatoare termic (plastic).2% din valoarea rezistenţei iniţiale. în caz contrar rezistenţa bazală se va modifica prin încălzirea excesivă.16: Montarea marcilor tensometrice în montajul în punte Senzitivitatea mărcilor tensometrice este caracterizată de factorul G. Pe cealaltă diagonală a punţii (diagonala de măsură) se culege un potenţial care este direct proporţional cu forţa aplicată. 2. fiind formată din patru elemente rezistive. Rezistenţa internă a punţii poate fi uşor calculată cu ajutorul legii lui Kirchhoff pentru rezistenţele în serie şi paralel.

Traductoarele de acest tip sunt utilizate de obicei în convertirea deplasărilor mecanice într-o mărime electrică. reprezintînd o alternativă foarte ieftină. Se cunoaşte că intensitatea curentului prin înfăşurarea traductorului este dată de relaţia: I x = U R + ω2 L2 x 2 şi cum Lx depinde invers proporţional cu lungimea intrefierului rezultă ca intensitatea va creşte la mărirea intrefierului. 9 . Traductoare de tip transformator – se prezintă sub forma a două înfăşurări a căror inductanţă mutuală poate fi modificată sub acţiunea mărimii de intrare. deplasarea uneia dintre plăci modificînd capacitatea. Bobina este realizată din două jumătăţi care realizează un circuit punte împreună cu două rezistenţe. Cel mai simplu tip de traductor capacitiv constă din două plăci metalice paralele. dar sensibilitatea lor este limitată. Traductoare parametrice inductive Traductoarele inductive sunt realizate din una sau mai multe bobine cu miez de fier sau aer a căror inductanţe variază sub acţiunea mărimii de intrare. Acesta din urmă induce în bobina secundară o tensiune a cărei valoare efectivă depinde de fluxul maxim în miez şi frecvenţa tensiunii din primar. Sub acţiunea mărimii de intrare (de ex. Traductoare parametrice capacitive Principiul de funcţionare al traductoarelor capacitive se bazează pe modificarea capacităţii unui condensator ca urmare a acţiunii mărimii de intrare asupra distanţei dintre armături. fir prin modificarea poziţiei miezului sau întrefierului. pot fi utilizate pentru măsurarea unui domeniu larg de deplasări şi unghiuri de rotaţie. Aceste traductoare prezintă avantajul separării galvanice a circuitelor de intrare şi ieşire. fie prin modificarea poziţiei înfăşurării primare printr-o mişcare liniară sau de rotaţie. fiind denumită punte cu frecvenţă purtătoare. Traductoarele acestea au sensibilitatea foarte mare dar caracteristica statică este neliniară şi ca urmare domeniul de utilizare este foarte restrâns. Se întâlnesc trei tipuri constructive de traductoare: • traductoare cu intrefier variabil • traductoare tip transformator • traductoare cu miez mobil Traductoarele cu intrefier variabil – se bazează pe modificarea lungimii intrefierului sub acţiunea mărimii de intrare. Acest tip de traductoare nu necesită sisteme de amplificare a semnalelor. cu frecare foarte mică. Sunt de obicei realizate cu ajutorul unui miez feromagnetic care se deplasează în interiorul unei bobine. Puntea se echilibrează astfel încât în absenţa forţei curentul Ix să fie zero. Modificările de capacitate pot fi mai mari utilizînd mai multe plăci. Pentru îmbunătăţirea performanţelor acestor traductoare se folosesc montaje diferenţiale in punte. Variantele speciale. Deoarece modificarea de capacitate într-un astfel de traductor este foarte mică (< 1 pF). Puntea este de obicei alimentată cu curent alternativ de 5kHz. Întru-cât caracteristica statică este neliniară se foloseşte un montaj diferenţial.Potenţiometrele rotative reprezintă rezistenţe variabile. Traductoare cu miez mobil – constau dintr-o bobină cu miez mobil care este acţionat de către mărimea de intrare. Măsurarea variaţiilor de capacitate se face cu ajutorul unei punţi în curent alternativ. Aceste traductoare sunt sensibile şi la semnul forţei care acţionează asupra traductorului. se poate utiliza un material izolator ce serveşte ca dielectric variabil între cele două plăci fixe. a modificării suprafeţei armăturilor sau a permitivităţii dielectricului. Axul potenţiometrului este utilizat ca pivot al unei pîrghii. o forţă) se modifică inductanţa magnetică a traductorului şi deci fluxul magnetic.

Avantajul acestor traductoare este că nu au contacte mecanice în mişcare dar introduc erori deoarece capacitatea variază cu temperatura mediului ambiant. Codificarea constă din cuantificarea mărimii de măsurat analogice. şi nu continui. ultima putându-se deplasa sub acţiunea mărimii de intrare. Traductoare cu variaţia dielectricului – elementul sensibil este un condensator care are dielectric din aer între plăcile căruia se introduce o placă dielectrică de o anumită grosime şi care are permitivitatea diferită de cea a aerului.17: Traductoare parametrice capacitive Traductoare cu distanţa dintre placi variabilă – elementul sensibil constă dintr-un condensator care are una dintre armături fixă şi alta mobilă. Traductoare generatoare Traductoarele generatoare sunt realizate în mai multe variante în funcţie de principiul care stă la baza transformării mărimii de intrare într-o tensiune electromotoare. Traductoarele numerice funcţionează după principiul discretizării în timp sau al eşantionării conform căruia mărimea analogică ce trebuie măsurată determină la ieşirea traductorului variaţii la momente discrete de timp. adică din aproximarea acesteia prin elementele unei mulţimi finite de valori. Traductoare numerice La acest tip de traductoare mărimea de ieşire este de tip discret. mărimea analogică măsurată este convertită într-un semnal codificat. Traductoare cu suprafaţa de suprapunere a armăturilor variabilă – elementul sensibil este format din două plăci plan paralele din care una fixă şi alta glisantă sub acţiunea mărimii de intrare. Principalele avantaje ale măsurării numerice constau în: • precizia foarte bună de măsurare • posibilitatea implementării unor sisteme de reglare digitale în care achiziţia datelor să fie compatibilă cu structura sistemului • reducerea erorilor de transmisie la distanţă a valorilor măsurate 10 . exprimat direct in formă numerică. Traductoare de inducţie – principiul acestor traductoare constă în inducerea unei tensiuni electromotoare e într-un circuit conductor ce taie liniile de forţă ale unui câmp magnetic de inducţie B [T] conform relaţiei: e = B⋅l⋅ v unde: v = viteza circuitului conductor în m/s l = lungimea circuitului în m Pe acest principiu se obţin tahogeneratoare. Apare astfel o modificare a capacitătii condensatorului. vibrometre. Traductoare Hall – se bazează pe efectul Hall care constă în producerea unei tensiuni de către o plăcuţă semiconductoare plasată într-un câmp de inducţie B şi alimentată de un curent de comandă. debitmetre. 2. Suportul fizic ce permite realizarea unei cuantificări poate fi constituit din starea instantanee a unor elemente electronice de circuit sau din poziţia contactelor unui grup de relee.Fig. Traductoare termoelectrice (termocupluri) – principiul acestor traductoare se bazează pe efectul termoelectric care constă în apariţia unei tensiuni electromotoare la modificarea temperaturii unui contact. etc.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful