Marin Sorescu

IONA
TEATRU

IONA
Prefeţele scrise de autorii înşişi nu-şi au rostul decât în măsura în care vin cu nişte precizări de ordin documentar. Altfel, să încerci să spui – e prea lung. Şi poate că ai şi uitat. Creaţia e o bâlbâială în faţa lui Dumnezeu. După ce a creat lumea în şase zile, el s-a simţit atât de epuizat încât n-a mai putut mişca un deget. A mai apărut oare ceva nou de atunci? Iată un exemplu de epuizare divină. Recitesc după câţiva ani Iona, cu ochi rece, străin, şi mă întreb: oare unde rămăsesem? Iona, proorocul care a fugit din faţa Cuvântului, a încăput în burta chitului. Ca o scrisoare, în cutia poştală. Am găsit, poate din greşeală scrisoarea. Am citit-o cutremurat şi mi s-a părut c-o înţeleg. Am încercat s-o transcriu. Asta a fost tot. După aceea am vrut să-l uit pe Iona. Ce s-a ales din mândra cetate Ninive „mare înaintea lui Dumnezeu s-o străbaţi în trei zile de umblet”? Ce s-a ales de oamenii ei care s-au îmbrăcat în sac şi s-au pocăit şi nu i-a mai ajuns mânia de sus? Am uitat absolut totul. Apelaţi la arheologie. Am fost întrebat dacă burta chitului simbolizează călătoria în cosmos sau singurătatea intrauterină. În ce măsură Iona e primul om ori ultimul om? Dacă dau o accepţie freudistă, mistică, politică ori cabalistică experienţei acestui personaj? Şi mai ales ce semnificaţie are gestul final şi dacă nu e prea multă amărăciune şi dacă nu mi-e milă de umanitate? Nu pot să vă răspund nimic. Au trecut trei ani de când am scris tragedia. Totul mi se încurcă în memorie. Ştiu numai că am vrut să scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur. Cred că lucrul cel mai îngrozitor din piesă e când Iona îşi pierde ecoul. Iona era singur, dar ecoul lui era întreg. Striga: Io-na şi ecoul răspundea: Io-na. Apoi nu a rămas decât cu o jumătate de ecou. Striga: Io-na şi nu se mai auzea decât Io, Io în vreo limbă veche înseamnă: eu. E tot ce-mi mai amintesc MARIN SORESCU

1

IONA
Tragedie în patru tablouri

PERSONAJE:

IONA, pescar PESCARUL I PESCARUL II , fără vârstă, figuranţi

Ca orice om foarte singur, Iona vorbeşte tare cu sine însuşi, îşi pune întrebări şi-şi răspunde, se comportă, tot timpul, ca şi când în scenă ar fi două personaje. Se dedublează şi se „strânge”, după cerinţele vieţii sale interioare şi trebuinţele scenice. Caracterul acesta „pliant” al individului trebuie jucat cu supleţe, neostentativ. Dacă rolul va părea prea greu, ultimele două tablouri pot fi interpretate de alt actor.

2

cu năvodul aruncat peste cercurile de cretă. Iona stă în gura peştelui. nişte cercuri făcute cu creta. 3 . Jumătate din ea reprezintă o gură imensă de peşte. Lângă el.TABLOUL I Scena e împărţită în două. Cealaltă jumătate – apa. un mic acvariu. nepăsător. E întors cu spatele spre întunecimea din fundul gurii peştelui uriaş. în care dau veseli din coadă câţiva peştişori.

să verifice bănuiala..) Cred că ar trebui să pescuiască în altă mare. Aş. poate e vreo măsură mai nouă luată de pescari. Înţeleg. Parcă aud poc.... S-ar înfuria marea.) De fapt. s-a isprăvit. Iona! (Pauză. Peştii trebuie să creadă că el pescuieşte cine ştie unde. ţipă celălalt. toţi în acelaşi timp: se dărâmă. Că avem o mare bogată... Dar pe apă. Bolovani nu alta. poc. Zău nu e bine să strige toţi de pe mare odată.. (Strigă. Că Iona n-are noroc şi pace. auzi? Nu te mai ţine după mine. ţipi tu.. (Explicativ..- Acum încep să. (Băgând de seama că n-are ecou. De-aia strig. Iona sunt eu. S-ar putea isca o furtună! Şi când s-ar dărâma toată apa peste noi. (Pauză. Aşa e şi marea. Pustietate.) Iona! (Răguşit..) De-aia fiecare om trebuie să-şi vadă de trebuşoara lui. În altă parte..) Iona! Nimic. Intră în rezonanţă valul ăsta. tronc. să-i induc în eroare. S-a dus şi ăsta. Zgomotele s-adună. Nu mai e. Psst! Să nu afle peştii.. 4 . dar pe rând.. Chiar dacă sunt naufragiaţi? Chiar naufragiaţii.) Numai că eu trebuie să strig. când se pun şi ăştia să treacă!. Semn rău. Dar dacă poţi să-ţi schimbi marea?! A. nici pomeneală. Pustietatea măcar ar trebui să-mi răspundă: ecoul.. în năvod.. (Strigă. Valurile intră în vibraţie. Ca un pod peste care trec soldaţii. Altfel s-ar crede că e o jelanie absolută.) Io. Poate acolo.) Să se termine odată cu gălăgia de pe mare. dar ecoul? (Mai strigă odată.. Păi. Nici o grijă. Ce mare bogată avem! Cred că nu mai au mult. Ce vacarm! Nu e bine să urli pe mare. Ţip eu. ba. Pe uscat mai treacă-meargă..) Iona! (Mai răguşit. (Înţelept.) Gata şi cu ecoul meu.na. să nu se bage de seamă. (Strigă. Şi să tacă.. (Aşteaptă) (Frecându-şi mâinile a pagubă.) Să nu te prind pe-aici. Să-l chem pe Iona. Să strige toţi. poc.(Aşteaptă) ... (Uitându-se în apă) Să privească în cercul său. (Râzând.) Ionaaa! Nimic. intră celălalt.) Ei.

de dormiţi buştean? Şi ei cu ochii sclipind de fericire: „Marea”. Ptiu! Dar poate lor le convine: visează marea fără peşte.. că eu visez în fiecare noapte doar peşti. (Curios. cât a număra toată moartea? Poate.. că-mi sperii norocul. 5 .. (Aruncă din nou năvodul) Ce mare bogată avem! Habar n-aveţi câţi peşti mişună pe-aici. La plătică întotdeauna mă trezesc înjurând. Greu. le-o mai turnând ea şi apă.) Iona. Cum pot dormi unii aşa? O dată i-am întrebat: Mă. voi ce visaţi. O balenă? Aş. (Concesiv. Atunci. Nici nu ţi-l poţi aminti. când aţipesc din nou. (Scoţând năvodul gol. O fâţă? O fâţă de peşte atât de mic.) Cam câţi? Dumnezeu ştie: mulţi. L-am şi visat. Şi aşa în fiecare noapte de când mă ştiu Asta se mai poate numi vis? Şi în timpul ăsta.) O sută? Mai mulţi. Nu-i vorbă.) Ce? Ghiceşte. Se topeşte până te trezeşti. moartea e foarte lungă. Visul şi peştele. Visul doi – morun. Mă foiesc în pat până spre ziuă.) Cred că le dă mai multă apă. cei doi copii ai mei dorm buştean. Ce moarte lungă avem! Dacă poţi număra atâta bogăţie.. însemnând pescuitul.. (Încercând năvodul. n-am eu norocul ăsta! Ce crezi că visez? (Şi mai curios) Ce? O fâţă. Poate unde mă ocup şi cu.) Parcă acum atârnă mai greu.- (Strigă. şi ce crezi că visez? (Curios.. că ei nu beau apă..) L-ai şi speriat. (Râzând. De mult pândesc eu peştele ăsta. Nu. Ce mare bogată avem! Şi cum poate marea să-i ţină pe toţi peştii ăştia pe mâncare şi pe bere? Se descurcă. Când îi vede pe toţi cu gurile căscate. Cam cât a-m număra toată viaţa? Mai mulţi.) Dar prea m-am săturat de atâta duhoare în somn.. Visul trei – plătică.) Ei. încât. Visul unu – crap. dar se descurcă. Cred că l-am prins pe-ăl mare. să nu te apropii de locul ăsta. (Gest. (Cu uimire.

) (Dă cu ochii de acvariu. Îi ţin pe fereastră. Lumina le face bine. să-l scot? (Nehotărât. gura peştelui mare din scenă. (Trist. Aş aduce repede potopul Că la nori am noroc. (Arătând spre acvariu. De mult îl pândesc eu. Mai bine m-aş face pescar de nori. înţeleg. Că am o privire otrăvită. Atunci. care mă iubeşte. Ce umbră deasă trebuie să dea un milion de copaci la un loc! Deasă ca mierea.) Sunt ai mei. dar nu când stau şi mă uit la peşti. ce naiba atârna aşa? (Priveşte în zare. greu. privindu-i. Doamne! (Trage de năvod. Uite-aşa are o gură! (Gest indicând involuntar. Azi unul. Veveriţele nu trebuie să le prinzi. mâine altul. Ea mă iubeşte. (Făcându-şi curaj.. Dacă n-ai chef să te duci să prinzi alţii. Plevuşca. Asta visează ei.- Doar apa mării frumoasă. Norul acela.. zice soţia mea. ea conţine fel de fel de substanţe. De câţiva ani îl am în cap. Altfel ce-ar zice lumea? Când le arunc mâncare dimineaţa.) Nimic? (Uimire. Că mor şi ăştia.) Greu. 6 . particulari.) Ştiu eu dacă a sosit momentul? De ce-o fi trăgând aşa de greu năvodul? Barosanul. Şi eu colo. (Melancolic) Dacă aş fi pădurar.) Dă. (Cu compătimire) Au mai fost prinşi odată.. Îşi culcase umbra exact pe năvodul meu.) Nimic. Ştiu şi cum arată.să mai alerg şi după veveriţe în somnul meu nenorocit! (Cătând spre năvod. (Speriat. nu te mai uita aşa la ei. Asta mi-ar lipsi .. săraca. rămân şi eu aşa.) Aşa.. de mult îl pândesc eu. N-ar fi exclus să moară din privirea mea..) A.. numai că nu pot să-l pun aici în năvod.) Oare?! Ai.. (Pauză. de la o vreme mi-ar veni în somn numai copaci. Aş vrea să mă fac pădurar şi să visez chiar din prima noapte un milion de copaci. Îi cunosc fiecare solz Dacă mi s-a arătat noaptea!. Pe ce-mi pun ochii – moare. Ea duce greul mărilor şi oceanelor. cu capul pe-o rădăcină. îi înveseleşte.) Numai că nu le dă drumul. Şi eu să stau la umbra lor S-ar face în somn că eu stau la umbra lor. Vorbind cu peştişorii) Tot în voi mi-e speranţa. lăsând tot greu peştelui pe mine. Îi îngraşă. Uneori stau ceasuri întregi. (Scoate năvodul. să mă tot uit după veveriţe.) Cum să le dea? Sunt pescar şi trebuie să se găsească oricând un peşte şi-n casa mea. a naibii când te uiţi la ea.

) O. pe cea mai mare.) Pe cel care s-a agăţat îl arunc apoi în năvod. ai apucat-o? (Se apleacă peste acvariu şi în clipa aceasta gura peştelui uriaş începe să se închidă. Peşti. mă. (Cu ochii pe plută. nu ni-l tulbura cu umbra picioarelor. Când văd că e lată rău.) Acum încep să tragă. iau şi acvariul.) Ajutor! Ajutoooor! Eh. eu n-aş mai vrea să cadă acum nici unul. Hai.) Apa mică. Visul nostru de aur e să înghiţim una... dar peste câteva clipe observăm miraţi că ni s-a terminat apa. E ca şi când ai bea otravă şi te-ai aştepta ca ea să nu-şi facă efectul. nada mea o să-şi facă efectul! (Privind acvariul. (Cu solemnitatea unui cor. o speranţă. am stat o zi întreagă degeaba.. în sfârşit ceva frumos.- Aşa zice ea Eu parcă n-aş crede. tu pescar. şi ăştia trag greu. bineînţeles. apoi marea. Mi-e milă de el. (Scuzându-l parcă. unul tot dă în cârlig. Că e mult până prinzi unul.. fiţi atenţi. de-ar fi măcar ecoul! Întuneric. măcar lasăne limpede drumul până la ea. Nevoile de hrană mereu crescânde. Te pui cu nevoile?! Dacă e să fiu sincer. care se încleştează scârţâind groaznic.. nu murea şi ea? Ehe! De când! Dar ei tot or să se isprăvească.. Pentru că de câte ori plec la pescuit. Noi. încât părem gălăgioşi. Dar până la urmă. atât de repede. scot undiţa (o scoate) şi-o arunc în acvariu. înotăm printre ele. Iona încearcă să lupte cu fălcile. peştii. (O aruncă. Trebuie să trăiesc şi eu. 7 . Asta e imposibil. Nu-i vorbă. C-au mai fost prinşi odată.) Apa asta e plină de nade. tot felul de nade frumos colorate. Dacă era aşa. care stai sus de mal. Ne punem în gând o fericire.

alge. câteva elemente care să creeze impresia de pântece uriaş. Eventual. Impresia că te afli pe fundul mării şi. mizerie acvatică. scena e în semiobscuritate. La început. În mijloc Iona în picioare. colţurile mai întunecoase ale scenei se pot mişca ritmic. năuc. în acelaşi timp. „Închide” şi „deschide”: peştele mistuie. cu mâinile dibuind.TABLOUL II Interiorul peştelui I. Bureţi. oscioare. 8 .

peştele. tablourile. a şi veni prânzul? În unele părţi se mănâncă mai mult dimineaţa şi foarte puţin seara.) Oho! (Ia năvodul şi-l pune-n locul unde cad peştii. şi vine chitul cel mare şi „haţ!”. pot să merg încolo. Uite.) S-ar putea să fi scăpat. (În scenă cade un peştişor. nu mai spune. universul întreg să fie dat lumii de pomană. Şi-am lăsat vorbă în amintirea mea.) (Întorcându-se. 9 .. s-a făcut întuneric în mâna dreaptă şi-n salcâmul din faţa casei. care ne învaţă clar că poţi fi înghiţit de un peşte.) Peştele. (Pauză. apoi.) De fluierat ştiu să fluier şi eu. după evenimentele astea. „gâl. (Mai mult nu poate să articuleze.) Eu cred că e tot prânzul. uite. calm. c-am auzit numai partea asta. şi-a făcut vânt. (Înlemneşte în mijlocul scenei.) Sunt înghiţit. gâl!” – şi gata! Ce gata? L-a înghiţit. sau e târziu? Cum a trecut timpul! Începe să fie târziu în mine.) Hai. Restul agoniselii. Nu contează. (Dă să se culce. E ca o idee care i-a venit lui Iona. (Merge într-o direcţie. S-a dat mult înapoi. Vorbesc. Să-mi ţin gura. (Pauză. te întreb şi eu.) Pot să merg.. a-ntâia..) Şi-a mai ieşit el zdravăn? Cum să iasă? Păi. (Aduce argumente. Fac ce vreau. lumina se aprinde brusc. până dincolo de stele.) Am auzit o poveste cu unul înghiţit de un chit. Înghiţit de viu sau de.) Şi pot să merg şi încoace. Tot? (Se cercetează. (Încearcă.. (ezită) de mort? Din moment ce-mi dau seama!. (Înspăimântat. de ce-oi mai fi pierdut vremea cu ea? De ce oamenii-şi pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc după moarte? Pe mine mă interesa partea cealaltă.. va arde în continuare. (Al peştişor. pauză. ce ne învaţă? Nu ştiu. serios? Pescuia tot aşa. (Mirându-se.) Nu mi-e frică. nu mi-e aşa somn. Mică pauză. (Fluieră o vreme.) Ce.. cuierul. până se izbeşte de limită.. trebuie să adormi. De ce trebuie să se culce toţi oamenii la sfârşitul vieţii? (Îndemnându-se. Povestea ce zice. acelaşi joc. Să vedem dacă pot să şi tac. tot ce se vede în jur.) Ei. (Merge.. Asta puteam să nici n-o mai învăţ. măcar la soroace mai mari. În acest moment. pune capul jos. şi-a trecut prin burta peştelui fluierând. papucii de lângă pat.) Asta era! Peştele! (Realizând întreaga situaţie.) Poate am mai mult noroc acum.) Totuşi. Trebuie să sting cu o pleoapă toate lucrurile care au mai rămas aprinse. n-are nici un rost s-o iau. (Altul.) Pot să merg unde vreau.- - Mi se pare mie.) Tot. O aflam aici.

Deodată. Mi-ar veni toate astea-n cap.) A uitat să mi-l ia.) Puteam să-l caut de dinţi. (Zâmbitor. (Iar se porneşte pe râs. veşnica mistuire. nu? Desigur.) (Nu se opune evidenţei.) Numai că nu mă simt eu aşa de bine. Nu cred.) Care-o fi cauza? Viaţa aceea. Un grătar. care „mistuie”. (Căutând un loc să-l străpungă. veşnica mistuire. Mică pauză. nu. 10 . nu s-apucă nimeni să-l conteste. sunt primul pescar pescuit de el?! O fi tânăr. Se vedea. Marea e-n năruire. stai să te ajut şi eu.) Ţi-ai găsit! Când e să se ţină ghinionul de om!.) Ca să vezi ce înseamnă să te pripeşti la-nghiţit! Putea să pună şi el o strecurătoare.) Totuşi. veşnica mistuire. Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. eşti la mare. ar trebui să ne gândim la toate. (Pauză: schimbând tonul. Oriunde se întâmplă să dai peste indivizi tineri. (Ia un peştişor din plasă şi-l ţine un timp într-un loc.) Tare curios aş fi să ştiu dac-a mai ieşit omul acela din chit. (Iona se întoarce cu faţa spre public. Să-l pot gusta după pofta inimii. unde „mistuirea” e mai puternică. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul. cumva.) Sau ai prefera să mă spânzur?! N-am de ce să agăţ ştreangul. E şi normal. (Privind ungherele scenei. Nu există nici un val fix. (Se clatină. are lacrimi în ochi. progresul e progres. Altfel. numai cu babalâci..) Într-adevăr nu cred să fie el trecut prin multe ape. (Ducându-şi mâna la cap.) Veşnica mistuire.) (Scoate cuţitul. Veşnica mistuire. (Râzând. De fapt.) Dacă mă sinucid? (Pipăindu-şi cureaua.. Zău. Sau. (Meditând. Veşnica mistuire.) Pe unde-o fi mai subţire? Am fost o dată pe un munte şi aerul era acolo atât de dens. mă musteţea. nu prea sunt în apele mele. Iona cântă pe o melodie apropiată cu Veşnica pomenire. sau soarele. să nu macini în gol.) Bine. Mai bine mă lăsa în pace.) Dar cuţitul putea să mi-l ia.) Parcă văd că din cauza mea o să crape şi el de foame.) Şi peştele.- - - (Aşteptând câteva momente. (În năvod cad vreo zece peşti. I se zăreau toate celulele şi din cauza asta parcă era crăpat.. (Către peşte. A. Am stat o jumătate de ceas şi m-am uitat la aer. circulă. fără experienţă. (Gest spre peştele mare. ceva. C-am aşteptat mult în soare până să pice. cine-ţi mai iese afară pe vremea asta? Plouă? Circulă apa în natură. încât m-am uitat la el. Coastele tale se clatină. În timp ce peştişorul se descărnează. izbucneşte în râs. veşnica mistuire. Aici nu eşti la munte.. Veşnica mistuire. uite-l cum mai lucrează! Dacă-i aşa. se poate să faci tu o imprudenţă ca asta?! (Învârtind în mâna cuţitul.

Cine-şi mai deschide pori acum? Nimeni...) Dacă aş avea mijloace.- (Continuând primul gând. Pe unde-o fi mai subţire? Trebuie să sparg zidul..) Îţi venea să-ţi deschizi şi tu toţi porii. în timpul furtunii. nu mai ştiu ce am. Brava lor! Deştepţi (Îi e rău. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul.) E aşa greu să respiri. Întuneric. să respire pe ea. 11 . pescăruşii mai laşi. din când în când. Care? Aha! N-au făcut fereastră.. îşi oblonesc porii. dându-i oarecare nebunie. dimpotrivă. vântul. Îţi venea să-ţi deschizi chiar venele.) Ah.. Şi să zică aşa.. cine e prostul să se expună? Nu vezi cum pute? Destul că tragi duhoarea asta pe nas. să-l simţi năvălind prin toată suprafaţa ta. Ar fi ca un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului. gândindu-se la mine: „N-a făcut nimic bun în viaţa lui decât această bancă de lemn. el mai degrabă s-ar putea aşeza acolo. lucrul ăsta l-aş face cu dragă inimă. M-am gândit bine. (Îi e rău. Construcţie grandioasă de stejar geluit. (Se clatină de colo-colo prin scenă. Am auzit că unii. Deschide puţin fereastra aia. (Respiră adânc. punându-i de jur împrejur marea”. n-aş face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării.) Aşa.

spre a marca evoluţia. celui din tabloul anterior. Iar într-o parte a scenei – important! – o mică moară de vânt. Atras de ea ca de un vârtej. Iona se va feri tot timpul să nu nimerească între dinţii ei de lemn. Poate să se învârtească. în mare. Decor asemănător.TABLOUL III Interiorul peştelui II. Poate câteva elemente în plus. 12 .

. de nepăsător ce era.. asta e altă poveste. Să zicem că-l pândea de două zile. (Râde. cam distrat şi.) În orice caz sunt destul de mărişor. apoi se opreşte îngrozit. Vrei să spui că şi eu. Nu scot nici un cuvânt. îşi poartă aşa ranchiună şi-o viaţă întreagă. Cam de cât timp? Eu ştiu cum o fi între peşti? Oamenii. (Pauză. credeam că.) Aa. Neglijezi azi. se retrăgea şi el undeva să mă ferece. îi recunoaşte. E strâmt aici. Să-i tihnesc! Sătul.) Până mă „nasc” de-aici! (Speriat. Pun viitorul la cale.) Fugi! Ba eu cred că aş fi în stare: doar mă cunosc destul de bine.. (Se dă mai aproape de pescari.) Altfel. Geamănul.. oamenii.. când sunt ei fericiţi. Că aşa fac. cum înota.) Dar dacă într-adevăr sunt mort şi-acum se pune problema să vin iar pe lume? Poveşti! Nu vezi cum se învălmăşesc toate? Sunt copii care vorbesc în burta mamei. numai că nu-l văd.. Toate cu o limită (Se dă mai lângă perete şi încearcă să se măsoare. (Reconstituind. dar ai unde să-i pierzi minţile.) Patru! Suntem patru. E chiar o nimica toată 13 . Doi e o cifră. mergea aşa prin apă.) Şi voi? Dacă nu vă recunoşteam. Şi copiii nenăscuţi vorbesc – între ei... mă rog..) Dacă sun geamăn? Cu cine? E aici. ? (Nu-şi termină gândul.. râgâind. Iona îşi continua monologul. poate se mai limpezesc lucrurile. Femeile însărcinate se strâng mai multe la un loc – să mai stea copiii de vorbă. dădea şi din coadă. Maximum trei. (Intră Pescarul I şi Pescarul II. mai evoluată. avem răbdarea mai dresată.- Cred că-l pândea de mult.) Aoleu! Ce s-o mai fi întâmplând afară? (Blazat. Aşa. Da’ ăstalalt. Dar dumnealui era peşte şi nu mai putea de foame. Noi. Doar gemenii. care-l pândea de mult. Ce mai faceţi? (Pescarul I şi Pescarul II se retrag într-un colţ al scenei şi rămân aşa. ajungi să nu-ţi mai vezi fratele. Până ies eu. Ar fi vrut să dea şi el din coadă. cu burta plină de mine. mai aveam puţin şi-nnebuneam. cu bârnele pe umeri. „haţ!”. neglijezi mâine. Precis dădea din coadă.) Parcă-l văd pe răposatul: mă înghiţise. cu câte o bârnă-n spinare. deodată. evenimentele. Nu e prea greu. Aşa se zice.. (Scena se zguduie din nou..) De mult trebuia să-mi pun ochelari. (Certându-se. Bine. Iona se plimbă prin încăpere.

Ei.. E viu ca mine. Multă lume s-a împrăştiat. opreşte-te odată.) Şi uite unde aţi ajuns.. Şi cu vecinul.. binişor. „Că eu. Lasă că ştiu eu ce să le îndrug. mă? Unde-i duci?” „La mama dracului. că-şi scrântise un picior. fiindcă tot sunt pornit pe drumul ăsta. Vine neapărat. (Imitând.. mie nu mi-a spus nimeni nici să stau. Şi-acum. Şi o duceţi destul de. nu mai am nici o pretenţie. Mare noroc. Frânt de oboseală. Anumite? Toate. zău! (Curios.. zice. Că sunteţi bine. O fi chiar pe drum. Şi-au făcut şi o căsuţă. de se mira şi marea: „Unde. nici să plec. ce ziceţi? Înţeleg. ai? Răspundeţi.) Hai.. (Confidenţial... Şi-o să se mai împrăştie..) Ca să ai şi tu o mângâiere. tăticule!” – „Nu te lăsa. L-a dus prea departe.- Pentru că există anumite condiţii. Ce să le spun pe-acasă? Când oi ajunge-n sat or să măntrebe..” Hai nu mai plânge. v-aţi încurajat unul pe altul. Scurt! Hm. Cum era el uşor. bine.) Taci. Aşa se aude. femeie. dacă mă gândesc bine. Bine..) Aţi dat de bine. ce tot te smiorcăi? N-auzi că soţul tău trăieşte? Ce dracu? Aceşti ochi l-au văzut..” Bun om! 14 . (Pauză.. cum a fost? Întreb şi eu ca prostu’. s-a tot dus cu el în burtă.. Dar uite. „Să se mărite”.) Sau poate mai huruziţi pe aici? (Râde şi mai tare.) Ei.) „Nu te lăsa măi tată!” – „Nu mă las. să se mai întremeze puţin. Ştii. aşa a zis. Mergem împreună.) C-am mai ieşit din unul. Şi el tot slăbuţ. pentru că aţi fost doi.. (Înghiontind o femeie imaginară. n-auzi? N-a putut să vină acu.. chiar. (Râzând. I-a dus şoava. Nu e nici chitul ăsta aşa rău cum crede lumea.. că mâine-poimâine te pomeneşti cu el aici. tăticule!” – „Nu mă las măi tată!” (Pauză. (Mângâind. înţeleg. Dar de măritat a zis că poţi să te măriţi. De ce vă abţineţi? Aţi făcut vreo înţelegere cât trebuie să rămâneţi mâncaţi? Şi mai aveţi mult? Obligaţia? Faţă de cine? Cine e stăpân pe întoarcerea voastră? Pe reîntoarcerea noastră? Intrăm unde vrem şi ieşim când vrem.... Dar eu mă strâng acasă. voi. Ies din hoitul hoiturilor.

) (Zâmbind.) Şi ce linişte! 15 . (Descoperire.. (Scapă cuţitul jos. pe-acolo pe unde-or fi. care au stat tot timpul în scenă. chitul i-a cam dăunat. El despărţise. ca şi când ar trage la două fierăstraie.) Atunci de ce-i mai mănâncă. Se face întuneric pentru câteva clipe.) Altul.. în geam. (Şi mai calm.) Şi în loc de gene am acum tot unghii. (Către cei doi pescari. La aprinderea luminii. da’ o umezeală!.) Dacă nu există ferestre. dă să-l ridice. Iona are câteva momente de buimăceală.) Dar unghiile? De ce mi-au crescut ca la vii. degajat. (Scoate cuţitul şi pe panoul din fundul scenei începe să-şi taie un fel de fereastră. Ce să-i faci?! Poţi să te opui? Chitul trăieşte în apă şi umezeala-l răzbeşte şi trece-năuntru. scena în două. interiorul peştelui doi.) Aş fi putut sparge această tobă chiar cu genele.) Prostul de mine! Eu tot turuiam din gură. (Chibzuind. (Începe să lucreze cu amândouă mâinile. cioc.. Şi nici nu ştii când o să te pomeneşti că-ţi bat.” Ţinea mult să se vadă tolănit în nisip. Tocmai asta spuneam şi eu – toţi trăiesc. Da. Una puternică. Se aude un „hârş”. de interiorul peştelui trei care iese acum la iveală... Să-şi zvânte ciolanele. apoi un zgomot ca de fierăstrău. apoi se răzgândeşte. O unghie care sparge încălţămintea şi iese afară la lume ca o sabie goală. Ce dacă acolo sunt oameni? (Enervat. că el avea şi. de fapt.) Lăsaţi pe mine.. apoi apreciază lucid situaţia. şi nu ca la morţi? (Zgârie cu unghiile de la mâna dreaptă locul început cu cuţitul. (Cu obidă.) I-a pus şi la treabă! Greu se mai câştigă o bucată de pâine. cioc.) Parcă sunt cuţite! Cu zece cuţite stăm altfel de vorbă.- - „Când o să ajung acolo. ele trebuie inventate. dacă n-are condiţii? Vorbeşti şi tu prostii. muţi. Şi în privinţa asta. noaptea. Şi în loc de păr în cap am acum unghii! Şi în mine sunt tot o unghie. ca de la piciorul lui Dumnezeu. e bine în el.. n-o să fac altceva decât să stau toată ziua întins la soare. nici o grijă! (Pescarii dau din cap că sunt liniştiţi şi ies din scenă.) - Altul! Mă miram eu să se termine aşa de repede! Şi ce linişte! (Cu un calm forţat. sări-i-ar ochii. în care timp panoul e scos din scenă. De bine. nu? Toţi trebuie să trăim.. neîmblânzită.... transversal. şi ei or fi avut de lucru! Păi. (Panoul se dărâmă cu zgomot. O scot eu la cap într-un fel şi cu asta. pe malul ăla al mării. păcatele mele..) Şi eu trebuie să-mi văd de ale mele.. Trebuie să trăiască şi el.. din moment ce erau cu bârnele alea-n spinare. Meserie nenorocită.

) (Se apleacă.) Nu vezi ce întuneric e? (Uşor regret. dar când se răstoarnă pe spate nu mai pot să-şi revină. Nu-l vorbi de bine aici. (Curios.) Cărăbuşii au o groază de picioare. (Cu obidă. nu-l mai înghiţea. deziluzionat. Mai trecea cât de cât soarele din apă.. (Scuzându-se. apoi intră în culcuşul lor. Şi? N-a mai găsit locul.) Era aşa. c-a venit un cutremur şi l-a mutat în altă parte. Şi se-nvârtesc cât senvârtesc pe câmp. o clipă când toţi oamenii se gândesc la mama lor. Să-şi distribuie mai raţional picioarele. O fi greşit.. Acum. Nu era acoperit.- - - - - (Izbucnind.) Înainte mă gândeam tot timpul la soţia mea.) Mai e mult până în clocotul mării? (Pauză. Sunt coincidenţe de-astea. una imensă. Nu. Acum nu se mai înalţă decât mama. cu cât trec zilele. M-am înşelat. Acum.. Stăteam gânduri întregi şi mă uitam la ele. cu olane vechi. privind ceva jos.) Şi a nimerit? Nu ştiu. una tocmai se pregătea să intre. Povestea asta cu.. Aha! (Pauză. Ca la fântânile cu două găleţi. sunt ca şi pe lumea cealaltă. cât ţi-e pământul de mare? Odată. Au intervenit alte evenimente. (Nu se lasă. Eu cred că există.) Celălalt parcă era mai luminat.. Nu ştiu de ce mi s-a făcut dor de-un cărăbuş. Există un fel de gâze. Îşi fac nişte găuri mici în pământ. faţă de prezentul. nu ştiu cum le cheamă. am luat-o pe cal. Să văd dacă mai nimereşte înapoi. că eram călare. 16 .) Nu e decât un biet solz. soţia se întunecă parcă în minte şi mama se luminează. Dacă-ar trăi bunică-sa. (Culege ceva. Mai demult îmi plăceau gângăniile. peste şapte poşte.. războiul. în viaţa lumii.. Poate ar trebui să aibă parte din picioarele din spate. Întoarcerea! Ce clar o văd! Poate că tocmai în momentul acesta şi ea se gândeşte la mama ei. Cum şi-or fi mai găsind ele împunsătura aia de ac. că n-am mai avut timp să cercetez. mama la bunică. tot felul de gângănii. e imposibil! Trebuie să înceapă mai întâi războiul pentru reîmpărţirea picioarelor. cât ai băga un ac. A. fiecare a sa.. bunica la mamă. seamănă cu furnicile. cum o fi ăsta. Chiar şi morţii. şi bunică-sa s-ar gândi acum tot la mama ei.) Nu ştiu cum le cheamă. şi i-am dat drumul hăt. (Se gândeşte. mai transparent. până se ajunge la o singură mamă. plecam la război.) Uite aşa suntem noi împiedicaţi de la treabă! I-am scris mamii acasă să se ducă să controleze locul. când aveam mijloace să mă uit la ele. Dacă-i era totuna. Fiica la mamă. Asta se-ntâmpla afară.. Una se scoboară. cu muşchi pe ele! Dar unde-o fi cărăbuşul ăla? Adică nu era cărăbuş. alta se înalţă. cred că e totuna. după ce l-a înghiţit..

cu năvoade. îşi pune mâinile la ochi. Trebuie să-i dăm drumul vieţii..) O da-o? Atâta lucru! Să zică mulţumesc că nu-ncep să-l mănânc pe dinăuntru. că intră-n ei iarba şi păsările.? (Bate cu pumnul în coastele peştelui.) (Explicându-se. cu cuţitul. între fluturi. Oftând. unchieşule! Mai faci şi tu sacrificii. (Pauză. O zi.. de glasuri. (Pauză.) Mai naşte-mă o dată! Prima viaţă nu prea mi-a ieşit ea.) Aş putea să pun biletul în băşica asta. mi s-a întâmplat o mare nenorocire. e gros. atât de larg îi deschid...- - - - - - Ce linişte trebuie să fie atunci pe lume! În momentul acela. să nu mai încercăm să facem legături care nu ţin.) parcă-s zidurile Vavilonului. între lucruri şi praf. al doilea era mai subţirel. exaltat. mai ales pacea. poate a patra oară. de explozie. Pe el. care-i aruncă afară la gălbenuşul ciudatei planete.) 17 .. (Ia băşica. (Căutând în jur. Dacă au felinare! Tot degeaba.) (În dubiu. Femeile cu felinare. aş scrie un bileţel. (Rugător. l-aş pune înăuntru şi l-aş lansa pe mare. umflă băşica. două.) Omul e dator să încerce. Tu nu te speria numai din atâta şi naşte-mă mereu. Iona. Mamă – aş scrie –. Soldaţilor le scapă. Şi dacă nu a doua oară. obişnuiţi să doarmă în zgomot de tobe. Somnambulilor le scapă nevăzută luna. cred c-ar fi auzit pe-ntreg pământul. Aceasta se sparge cu un zgomot teribil. dacă-ar striga cineva ajutor.. cu harpoane. Parcă-i văd cum sar toţi. (Din imprudenţă. Totul curge aşa de repede. Şi dacă nici a treia.. De când spun cuvinte fără şir. (Găseşte jos scrisoarea.) Acum să te văd eu. Cred că te-au şi chitit. ca în craterele vulcanilor stinşi. cu sânge. de aceea trebuie să ne naştem mereu.) (Pune scrisoare în băşică. îşi taie o bucată de piele din podul palmei stângi. aşa cum ne vine exact. Pe unde s-o. apoi. Cui nu i se întâmplă să nu poată trăi după pofta inimii? Dar poate a doua oară. Pss! (Lungindu-se pe duşumea.) dacă ar fi vreo sticlă goală pe-aici.) (Mai uitându-se odată în jur.. simt că-mi recuperez ani frumoşi din viaţă. Pauză. (O arată într-un colţ. Uituc ce sunt! N-am lansat băşica în apă. poate a treia oară. Până te-or prinde. Scena aceasta trebuie jucată ca şi când lucrul pare foarte firesc. şi se trezesc în mormânt şi umblă tiptil pe acoperişurile coşciugelor şi se suie-n vârful unui fir de iarbă. se uită la ea. Tot felul de legături între idei. la prima linişte deschid ochii.) Ne scapă mereu câte ceva în viaţă. (Imitând forfota mulţimii.) Unde sunt? Un sfert de viaţă îl pierdem făcând legături. şi noi tot mai facem legături între subiect şi predicat.) (Dezvelindu-şi ochii. pe care scrie apoi. năucit.) Toţi grămadă în bărci. cu undiţe. câteva cuvinte. Poate a zecea oară. Aşa e. calcă pe băşică. o leagă. cât e nevoie. Că nu mai e mult. Până mă dibuiesc. să le-ncerce grosimea. că pe mine nu au cum.

să treacă scrisoarea asta din mână în mână.. Din care trebuia să iasă cine ştie ce viitor luminos. De ulcior care se umple. Nimeni din sat. Nimeni din cer. Dacă se smiorcăie aşa! A avut ghinionul să dea peste belea. Mi-e dor să văd pe cineva mergând pe drum. (Aruncă scrisoarea. Nimeni de pe pământ.) Ce. Plictiseala. gâlgâind în fântână. (Pauză. toţi or să-ţi dea dreptate. (Râzând.. şi acum vrea să înduioşeze lumea cu soarta lui nenorocită. Într-o fântână seacă. ? Aşa şi-aşa. Câteodată sunt vesel. S-a clocit oul.- - Am început să primesc şi scrisori. Câţiva paşi prin dreptul meu. Vezi să nu crăpi. Pe omenire o doare în fund de soarta ta.... Pentru că uit de mine. O fi amânat.. Unde e mare – şi scufundări. (Îşi aruncă ochii pe scrisoare. Ca băşica aceea? 18 . în vreun loc depărtat.) Se vaietă ca un copil. Şi nu se teme de singurătate. (Râde. când ţi-a fost bine. Ei cam au obiceiul.. Clocit şi răsclocit. Vreun naufragiat. descurcă-te şi tu cum poţi. scriu. Când am să ies de aici. Păi dacă am şti în fiecare clipă unde ne găsim. (Mai calm. Să-şi lase fiecare treaba lui şi să pornească pe valuri! Află de la mine: n-o să mişte nimeni nici măcar un deget.) Crede că eu pot să-l salvez! Scriu nenorociţii.. Băiete. dar să intre în mare după tine – nici unul.) Se clatină lumea ca un ou clocit.) Dar s-a răzgândit.. fără motiv. Acum sunt vesel. când te-ai închis în casă cu femeia ta ai urlat că eşti fericit? Şi chiar de-ai fi urlat.. Să apară de acolo şi să dispară pe dincoace. am de gând să opresc primul om întâlnit şi să-l întreb: „Ce mai faci?” Sunt plin de planuri.) De ce m-oi fi înfuriat atâta? Nu pot să mă fixez pe o singură stare. Uneori uit unde mă aflu şi zâmbesc aşa. Să stea pe lumea cealaltă. Simt o moleşeală. cum ai uita o carte pe fereastră..) Vesel de tot.. Las-o să creadă că feciorul ei e bine sănătos.. Aş vrea să treacă Dumnezeu pe aici. pe omenire ar fi durut-o-n fund de fericirea ta. Şi măcar pe maică-ta n-o mai necăji cu veşti aşa de proaste. (Râzând.) Ce pustietate. Ca muşchiul pe copac pe o singură direcţie. Cât e pământul de mare. (O zguduitură a scenei. ori. Mă pierd pe undeva. Pauză..

Nu e nici o oglindă pe-aproape.) Sunt peşti în spatele ochilor. Uite. Peşti vii. trei. Atunci. o sută de perechi. (Îngrozit. (Caută cuvântul. (Ţipând... Ce mari s-au făcut! Vin spre mine cu gurile. nu găseşte. cum de mi-a venit în minte? (Uitându-se atent într-o parte..) Cu gurile. mişcări nelămurite prin unghere. (Numără. Explozia i-a trezit la viaţă şi acum cresc de spaimă.) Mă mănâncă! Întuneric. şi aici.) Sunt ochi adevăraţi. Cei nenăscuţi.) Sunt ochii mei aceia care mă privesc? Ţi se pare. doi. (Scena se întunecă treptat. Aşa o fi fost ş cutremurul care-a mutat din loc malul unde-şi înţepase un cuib gâza aia? E mult de-atunci. ca într-un vis. 19 . În pădure. şi-n partea cealaltă. încât copacii cresc de spaimă. scoase din teacă. şi dincolo.) Unu. pe care-i purta în pântec. Noaptea e atâta beznă. măcar o să fie o explozie ca lumea.- - - Mai rău: ca toate băşicile de pe pământ la un loc. Puii monstrului mare..

În dreapta o movilă de pietroaie. 20 . Linişte. scoici.TABLOUL IV O gură de grotă. case. La gura grotei răsare barba lui Iona. lemne. Iona încă nu se vede. Lungă şi ascuţită – vezi barba schivnicilor de pe fresce. murdar de alge. În faţă. Barba fâlfâie afară. spărtura ultimului peşte spintecat de Iona. scena e pustie. Ceva ca o plajă. ceva nisipos. La început.

) Marea. dacă aş fi reuşit.. hoitul acesta se va scufunda.) (Cu emoţie.) Aer adevărat. Ies eu la un liman. (Gest către peştele din care a ieşit. Că avem mare. Nu. Nu mai zic.) S-o fi evaporat. (Se arată şi Iona. începe să se plimbe.) Şi să-l pun la sărat.) Ia respiră tu acum cum ştiai să respiri la tinereţe. Doar atât! Soarele! (Râzând. apoi într-o răsuflare. apoi pe spate. ăsta e aer. ca o nebunie. că ştiu eu ce fac. (Întinde mâna dreaptă înainte. (Speriat.) Dar unde e. O fi trecut pe aici vreun potop de foc şi ne-a luat marea pe tălpi! Sclipea nisipul. Acum Iona începe să se dezmeticească. Lasă..) Să nu-mi spui că şi cel dinăuntru a fost aer. răsfirându-şi degetele. Va lua apă şi. Aer de-al nostru – dens. (Pauză. Puţin ozon pe liniile norocului. (Pauză. apoi într-o dungă. singur. două.. şi eu credeam că sunt nasturii valurilor. marea? Nu se vede un strop de apă. să nu-mi spui mie asta că. (Mai respiră odată. Aici e foarte bine. adânc.- - Straşnic năvod mai am.) Şi tu! Leneşo! (Acelaşi joc. Cine ştie. Că avem păduri.) Cum pierd timpul cu fleacuri! (Aproape plat.) A făcut şi el un bine. Şi puţină briză... (Se dă jos. poate ţine mai mult. că ştiu eu. (Gest de adio. Apoi într-un deget. (Dă să se arunce. Mi s-a prostit vederea. Numai eu ştiu ce-am respirat.) O plajă? Poate e mai bine aşa.. Peste tot e bine. Toată scena până aici trebuie jucată exaltat. cu cealaltă. (Vesel. până obosesc bine. apoi într-un fir de păr. Vreau să prind cu el acum soarele.) Nu trebuie să ne pierdem timpul cu fleacuri! În curând.) (Îndemnându-se.) Dacă sunt tocmai la mijlocul mării? O să înot pe burtă o zi. apoi într-un geamăt. (Dându-şi un bobârnac peste nas.) Da. ferindu-se de lumină.) La treabă! (Îngrijorat.) Vreau să respir un pic şi cu podul palmei.) Aici. 21 . apoi într-un fir de suflet.) Acum încep să se frăgezească şi ele. şi cu nările astea ale mele. la înfrăgezirea nărilor. Constatativ.. îşi pune mâinile la ochi. Lasă. Că avem munţi înalţi. Eu. un an..) Marea! Aerul! (Respiră adânc. în larg. Săracul! Nu mai zice „săracul”! Ţi-am mai spus. (Respiră. (Dilatându-şi nara stângă.) E bine şi afară. (Luându-şi mâinile de la ochi.

) O burtă de peşte.) Ce vezi? Orizontul. atât de importante. (Intră Pescarul I şi pescarul II. La urmă. m-a apucat o fericire.) Cum am sărutat prima fată – asta a fost demult –. Ambii au în spinare bârnele. la fiecare pas. întâlnim la fiecare pas numai umbre. Or mai fi şi pe la noi lemne. Aşa şi acum. Taci! N-am zis-o cu răutate.- - - - Ar trebui să fiu fericit.) Hei. Ce e orizontul acela? O burtă de peşte uriaş Ia mai uită-te odată.) Îngrozitor. Un gust de mână. (Iona priveşte. Simt numai că am pus piciorul pe uscat şi că mă duc acasă. să le dăm bună ziua. Aşa se întâmplă.) Ce-ai văzut? Nimic. n-am simţit nimic.. mi-am dat seama că din cauza sărutului ăluia.) De ce întâlnesc mereu aceiaşi oameni? S-o fi-ngustat lumea până într-atâta? E prea mică lumea. Mă miram eu de ce nu sunt fericit! (Se suie pe movila de pietre. Ce e orizontul ăla? (Îngrozit. nu trebuie să vă omorâţi cărându-le tocmai de pe tărâmul celălalt. decât un gust de carne. (Râzând. Da. cei doi pescari ies.) Şi voi?! Grozav! Pe unde-aţi ieşit? V-aţi luat bârnele. Totuşi. Unde-or fi? La pescuit. Copaci. Ce-ai văzut? 22 . Ce să-i faci. (Strigă. burta cere. Aşa din senin. Chiar sunt. Şi după burta aia ce vine? Alt orizont. apoi îşi acoperă ochii cu palmele. că fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie. (Înţelegând. Încotro o veni casa mea? Să-ntreb pe cineva Cam pustiu pe aici. N-am putut sesiza deosebirea. Şi cu toate trebuie să fim atenţi. Poate. Şi a lor. aşa e. Parcă sărutasem o mână în plus.) (Suspicios.. gângănii. Or fi început să se ruineze casele voastre. mai târziu. Nu. Abia după vreo două zile. cine ştie când. fiorul. să le întrebăm ce mai fac. oameni buni!. Aşa e. (Zâmbind. păsări. şi a peştilor. O să mă bucur pentru clipele astea.) Sau aţi vrut să-i faceţi pagubă?! (Scena începe să se clatine.

) Numi aduc aminte nici o limbă-n vânt. Şi cum stătea el aşa. după atâta aşteptare a omenirii. Aşa e. de când... (Făcându-şi curaj.. şi mortul va învia. Dar cade în mijlocul flăcărilor. Închis între toate aceste geamuri! Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate învia. unii sunt aproape distraţi de atâta credinţă. (rectificând ultimul gând.) Un astfel de loc trebuie să existe. Doamne. Ca toată lumea. I-au ieşit toate minunile. oamenii.) Problema e dacă mai reuşeşti să ieşi din ceva.. la capătul puterilor. Acuş-acuş or să înflorească lespezile mormântului ca petalele unui nufăr.) E ceaţă! Încearcă să-ţi aminteşti măcar ceva. Ca nişte geamuri puse unul lângă altul. dar odată ajuns aici.- - - - - - - Nimic. Să nu tot mergi înainte. cheamă toate şiretlicurile minţii şi ale minunii.. pe la casele noastre. câţi peşti unul într-altul! Când au avut timp să se aşeze atâtea straturi? Lumea există hăt. Nici nu-mi dădeam seama că totul pluteşte. Şi se va înălţa la cer. Poate nu prea mare să încapi tot... să ştii unde să te opreşti. în mormânt – nu mai poate învia. şi viaţa. (Acelaşi joc. decât un şir nesfârşit de burţi. Dar aşa.) Toate lucrurile sunt peşti.) E o proorocire? Ce prooroc ai mai fost şi tu! Viitorul am văzut ce bine ţi l-ai ghicit.. până şi moartea. în mormânt.. Pentru o clipă. Toţi cred în el. îşi face vânt în dumnezeire ca leul. Hm! Naiv ce sunt! Poate că am trecut de mult de locul unde eram la început... Să vedem dac-o nimereşti măcar cu asta. stă aşa câteva clipe. la circ. deodată se căscă apa. în aureola de foc. (Luminat. (Rejoacă scena. dă din cap că nu poate. proorocule! Încearcă să-ţi aminteşti totul. trebuie să punem semne la fiecare pas. trebuia să-l însemn şi pe ăsta. Că noi. Mă opream acolo şi trăiam în continuare. Vezi.. Să nu te rătăceşti înainte.) Dar cine era omul acela? Ce gândea? Şi de ce tocmai el? Puteţi să-mi spuneţi? Nimeni nu suflă nici un cuvânt. Apoi ne vom duce liniştiţi la casele noastre. nenorocitul n-a mai reuşit să spintece burta imensă. Precis. şi un chit uriaş.. Trebuie să fie pe undeva această palmă de loc. (Pauză. odată ce te-ai născut.. învierea se amână!” (Cu glas stins. În caz de ceva. (Îşi acoperă cu mâinile faţa.) Ce ceaţă! (Îngrozit. nici nu s-a gândit c-o să se poticnească tocmai la înviere! Şi lumea-l aşteaptă sus. (Meditativ. Dar vrem să-l vedem mai întâi pe el. măcar cât a-ţi întipări tălpile în el. Se dă cu capul de toţi pereţii. să murim bine. cum e şi firesc.) Afară. Iar el e aici. (Meditativ. omeneşte.) Un pescar sărac pe malul mării trăgea şi el cu năvodul la peşti foarte mici. şi nici nu mai are glas să urle până la ei: „Oameni buni. Pauză. De atâtea ori a sărit prin cer. dândune şi nouă un exemplu luminos.) Dar eu. impersonal. Şi altul. Ia încearcă acum să prezici trecutul. (Ironic. Apoi să vină altul cu tălpile lui arse de noapte.. şi venirea pe pământ.) 23 .. numai atâta vrem: un exemplu de înviere.

CORTINA 24 .) Iona. te iau cu mine. Ionaaa!.) (Iluminat. Dar drumul . Plec din nou. (Scoate cuţitul. el a greşit-o. pe care-i vedeam des prin casa noastră şi care la început nu arau aşa bătrâni? Cum se numea clădirea aceea în care-am învăţat eu? Cum se numeau lucrurile pe care le-am învăţat eu? Ce nume purta povestea aia cu patru picioare. E invers. Am pornito bine. pe care am trăit-o eu? Cum mă numeam eu? (Pauză. (Strigând.. dacă stau bine să mă gândesc. deodată. Iona? (Îşi spintecă burta.. Şi acum. Eu sunt Iona.) Răzbim noi cumva la lumină.) Iona. care tot veneau pe la noi când eram mic? Dar ceilalţi doi. De data aceasta. Totul e invers. semăna cu o roată roşie.) Cum se numeau bătrânii aceia buni. tot eu am avut dreptate.) Gata. (Strigă. Ce contează dacă ai sau nu noroc? E greu să fii singur. şi se tot rostogolea numai într-o singură parte – cum se numea? Cum se numea drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă.) Ionaaa! Mi-am adus aminte: Iona. Dar nu mă las. pe care mâncam şi beam şi pe care am jucat de câteva ori? În fiecare zi vedeam pe cer ceva rotund.- - (Cu mâna streaşină la ochi. Trebuia s-o ia în partea cealaltă. bărbatul cel încruntat şi femeia cea harnică. formată de ani.