Cursul 1 Personalitatea umană Personalitatea = aspecte repetabile, durabile ale comportamentului ce determină diferenţele individuale dintre oameni.

Personalitatea = totalitatea psihică, totalitatea sistemelor dinamice ce determină o adaptare unică. Personalitatea = ansamblul deprinderilor ce permit previziuni asupra comportamentului. Personalitatea = un construct cu autoreglaj caracterial prin vectori superiori de tip atitudine valorică stabilă. (P. Neveanu) Faţetele personalităţii umane – Mielu Zlate 1. Personalitatea reală - totalitatea elementelor bio-psiho-soaciale (cum este omul natural) a) intrapersonală b) extrapersonală (atitudini, valori) 2. Personalitatea autoevaluată - ce crede individul despre sine, ce loc îşi atribuie în raport cu ceilalţi în funcţie ce este sau ce a fost individul în funcţie de capacitatea de autocunoaştere a individului 3. Personalitatea ideală - cum şi-ar dori să fie individul, modelul pe care şi-l întruchipează 4. Personalitatea percepută imaginea despre alţii în funcţie de care se orientează conduita; se formează prin atribuire; în funcţie de capacitatea de cunoaştere a individului şi de prejudecăţi.

5. Personalitatea proiectată - ce crede individul că gândesc ceilalţi despre el (imaginea de sine atribuită lumii) 6. Personalitatea manifestă - în funcţie de situaţii şi de interioritatea psihică a individului Tipuri de personalitate 1. Personalitate unitară şi armonios dezvoltată 2. Personalitate instabilă
1

3. Personalitate dedublată (duplicitară, mascată) 4. Personalitate accentuată (rigidă, stereotipă) Maturitate psihologică Normalitatea este concomitenţa a 3 aspecte: a) capcitatea de a stăpâni mediul b) capacitatea de a percepe corect lumea şi propria persoană c) unitatea personalităţii Maturitate psihologică = câştigarea treptată de competenţe în fiecare etapă de viaţă. Autoactualizarea = un prag la care motivaţia de creştere (comună oricărei fiinţe vii) este depăşită în cazul omului printr-o metamotivaţie determinată de metatrebuinţe. Autoactualizarea = modul în care s-au integrat, în sensul existenţial al persoanei, valori ideale precum: frumuseţea, perfecţiunea, ordinea, participarea. Indicatorii autoactualizării: percepţia clară a realităţii şi acceptarea ambiguităţii vieţii; acceptarea de sine şi a celorlalţi; a privi viaţa cu obiectivitate; a fi independent, fără a fi rebel; a iubi viaţa, a respecta fiinţa; a fi implicat social; a avea un sens filosofic propriu; a avea umor; a nu permite “culturii” să te controleze.

2

Cursul 2 CRIMA ŞI CURSUL VIEŢII Teoria lui Lewinson privind ciclurile vieţii - Omul se găseşte într-o criză permanentă. 1. Viaţa individului este formată din perioade stabile (6-8 ani9 şi perioade de tranziţie de 4-5 ani) care au rolul de a termina structura existentă şi a iniţia una nouă. 2. Structura vieţii implică 3 componente: a) lumea socio-culturală a individului care cuprinde: - structurile sociale (familia, calsa socială) - evenimentele istorice (prosperitate, decădere economică, războaie etc.) b) participarea la această lume se face prin: - roluri sociale - evenimentele vieţii legate de aceste roluri c) Eul ( ca element central al personalităţii) Cele 5 ere de-a lungul vieţii: 1. 2. 3. 4. 5. Personalizarea Primii ani ai maturităţii Perioada de mijloc a maturizării Maturitatea târzie Maturitatea foarte târzie (0 - 22 ani) (17- 45 ani) (40 – 60 ani) (60 – 80 ani) (peste 85 de ani)

Tranziţia din primii ani ai maturităţii (17-22 ani) termină structura de viaţă a adolescentului, se modifică relaţia cu familia, cu prietenii, cu instituţiile; explorări şi alegeri iniţiale care fac pasul preliminar în lumea adultului (profesie, căsătorie, loc de muncă) evenimente majore (termină şcoala, plecare de acasă, intrarea la muncă sau la facultate, armată etc.)

Intrarea în lumea adultului (20 – 28 ani) - crearea unei noi structuri de viaţă - pericole Dacă predomină: explorarea = viaţa are un aspect de tranziţie perpetuă
3

structura = apare implicarea matură, fără cunoaşterea suficientă a vieţii, a experienţelor. Tranziţia de la 30 de ani între 28 – 30 ani apare tendinţa de a modifica structura creată anterior; accentul este pus pe ajustare şi îmbogăţire; majoritatea oamenilor traversează o criză (schimbare profesională sau divorţ); dacă noile alegeri sunt prost făcute individul va plăti scump în perioada următoare.

Stabilitatea de la 30 – 40 ani - implicare puternică în profesie şi familie; - se accentuează nevoia de stabilitate şi securitate; - sentimentul de bunăstare depinde de propria-i valoare, dar şi a celorlalţi privind progresul său; - majoritatea oamenilor se fixează asupra unui eveniment de care-şi evaluează realizările. Tranziţia de la mijlocul vieţii 40 – 45 ani întâlnire între trecut şi viitor care implică o tulburare considerabilă: omul îşi pune întrebările următoare: “Ce am făcut cu viaţa mea?” “Ce am făcut pentru cei din jur?” “ Ce doresc cu adevărat?” sarcina principală a acestor persoane este rezolvarea discrepanţei între “este” şi “trebuie să fie”.

-

Principalele evenimente: - experienţa declinului personal; - schimbarea relaţiilor cu celelalte generaţii; - evoluţia sau involuţia carierei. Intrarea la perioada de mijloc a maturităţii – apare după 45 – 50 ani este o perioadă crucială pentru că apare după înfrângeri care au epuizat resursele interne ale individului. este o perioadă care începe cu un eveniment semnificativ (schimbarea serviciului, divorţ). frecventele realizări, structuri de viaţă, fără legătură cu Eul (cu toate eforturile depuse individul pare fără emoţie interioară şi greu de înţeles). unii indivizi pot transforma această perioadă în cea mai creativă perioadă a vieţii lor.

Concluzii: 1. Stilul relaţionării se stabilizează odată cu trecerea timpului.

4

2. Propriul Eu este văzut ca o sursă de energie în măsura în care individul este implicat în mediu. Indivizii se împart în care aleg şi cei care creează medii care să le confirme tendinţele care-i caracterizează (stilul personal este determinat de nevoile.calmul sau nervozitatea. 5 . Cu vârsta creşte preocupările pentru viaţa individului. devine mai puţin dogmatic şi evită contestările. O serie de dimensiuni ale personalităţii se formează în copilărie (6 – 10 ani) şi rămân toată viaţa: .individul construieşte în jurul său o reţea de relaţii sociale de care depinde emoţional.reacţia la stres. trebuinţele nesatistăcute). altfel ambianţa este percepută ca o ameninţare. Satisfacţia generală a vieţii este legată de relaţii pozitive în primii ani de viaţă.modelul de conduită socială. dependenţa sau independenţa de familie. Continuitatea şi stabilitatea persoanei este mai evidentă la persoanele cultivate. . . 3. .

permite glisarea de la o atitudine fatalistă la una penalistă. b) prezenţa resurselor cognitive (comportamentale) care să anuleze incertitudinea. - Dimensiunile calităţii vieţii din punct de vedere al securităţii Satisfacerea nevoilor: . securitatea se referă la permanenţa unui realităţi fizice şi sociale care nu impune restructurarea continuă a schemelor de gândire şi comportament (geografia securităţii nu se schimbă). conştientizarea pericolului nu este atribuită blamului în cazul unui cutremur. criminalitatea nu este o sursă de insecuritate. securitatea este un raport de putere între indivizi şi instituţii (violenţa în familie. determină atenţia de la cauzele endogene şi structurale. industria de securitate privată. Securitatea şi calitatea vieţii presupune: a) gradul de control al indivizilor asupra mediului. permit o interpretare plauzibilă a cauzelor insecurităţii. - Procesul social de atribuire a blamului furnizează o “ţintă” şi anulează responsabilitatea personală.prin recurgere la metode ilegale în detrimentul securităţii altora Spaţiul de libertate (implică costuri) Sensul dat de individ vieţii sale 6 . instituţiile de menţinere a ordinii publice pot genera insecuritatea (ascultarea telefoanelor). când insecuritatea este un sentiment permanent se referă la absenţa resurselor de a face faţă decât la permanenţa situaţiei (resurse = posesia armelor de foc. imobile protejate). ierarhiile formale din instituţii). închide dezbaterea asupra cauzelor prin reducerea disonanţei cognitive (căutarea scuzei).Cursul 3 INSECURITATEA incertitudinea surselor de pericol. e determinată de strategiile cognitive de neutralizare. construită socialmente şi capacităţile efective ale societăţii de a o realiza. efectul decalajului dintre o aşteptare de protecţie.adecvat şi în funcţie de condiţiile de viaţă . ci raportul variabil dintre individ şi riscul de a fi victima unui act criminal.

4.dacă este nerezonabil poate genera intoleranţă faţă de alţii sau o neîncredere generalizată. formale sau informale.: raporturile asimetrice (profesor-elev) raporturi instituţionalizate (gardian-deţinut) raporturi de dependenţă (soţ-soţie) raporturi închise (material = închisoarea) sau (simbolic = căsătoria) 2. Riscul relaţional-intenţional riscul care derivă din exploatarea unui raport de forţă.: severitatea tatălui. Ex. Riscuri nonrelaţional-nonintenţional accidentele 3. hărţuirea sexuală voalată. Delicvenţi = purtător de risc Tipuri de riscuri – în funcţie de prezenţa aspectului relaţional şi al intenţionalităţii: 1. 7 . raporturile de forţă se constituie doar în momentul realizării crimei. Riscuri relaţionale-nonintenţionale “câmp” de comportamente care “pot” distinge integritatea altora. Tipuri de riscuri Riscul = probabilitatea ca un eveniment dăunător. Nonrelaţional-intenţional intenţiile criminale. aleatoriu şi previzibil să se producă.- redus doar la familie angajare socială Capacitatea individului de a fi recunoscut ca o personalitate singulară (poate deveni un obstacol pentru securitate). raportul este purtător de risc. Sentimentul de apartenenţă: . Ex. inerent unei relaţii.

Cu cât societăţile sunt mai puţin dezvoltate trecerile la maturitate se face prin ceremonii. Reacţia vârstnicilor identifică tinereţea cu superficialitatea şi devianţa. rolul şi funcţiile sociale. configuraţia grupurilor profesionale. un mod distinct de a percepe lumea şi a gândi. distribuţia. poziţia. Consecinţele îmbătrânirii populaţiei: scăderea productivităţii muncii şi a creşterii economice. încetineşte promovarea tinerilor în ierarhia socială. se simt excluşi de la poziţiile de putere. calitatea resurselor de muncă. 8 . structura şi dimensiunile familiei.CRIMA ŞI CURSUL VIEŢII Vârsta este o caracteristică demografică şi un statut social care implică: un anumit stil de viaţă. scăderea nivelului creativităţii. consideră vârstnicii un simbol al rutinei. amplificarea inerţiei şi rutinei. Persoanele în vârstă sunt considerate în societăţile puţin dezvoltate un izvor de înţelepciune şi experienţă. creşterea costurilor asistenţei medicale şi dependenţa sporită a costurilor către societate. consideră că vârsta impune de fapt calităţile indivizilor. Doar maturitatea poate fi recunoscută ca vârstă socială pentru că este definită de roluri semnificative (profesionale şi de familie). scăderea natalităţii. consumul populaţiei. consideră că doar calităţiile de excepţie pot evita decalificarea. mentalităţi. Vârsta influenţează: structura socială. schimbă rolurile sociale şi aşteptările culturale faţă de individ. valori şi norme culturale. Reacţia tinerilor devalorizarea bătrânilor. un set particular de atitudini.

Diferenţa între grupele de vârstă reflectă schimbările biologice dar şi cele sociale. dezvoltă competenţe pentru roluri specifice. momentul şi durata evenimentelor din viaţă. pensionare) 2. d) factori individuali de risc: ei amplifică riscul realizării frecvenţei sau persistenţa delicvenţei. responsabilitate civilă şi penală. sunt necesare date longitudinale pentru clasificarea acestor factori şi a trăsăturilor carierei criminale. c) socializarea în perioada de maturitate: trecerea de la idealism la realism. Socializarea este de mai multe feluri: a) socializare în copilărie b) socializare în adolescenţă (pregătirea pentru viitoarele roluri de adult). afectând toţi indivizii dintr-un anumit spaţiu. 3. schimbarea domiciliului. contextul naţional. căsătoria. efecte de perioadă: perioada istorică. macroevenimente.Perspective de abordare a vârstelor 1. 9 . ele având 3 efecte: efecte de vârstă: sunt determinate de ciclurile vieţii. indiferent de timp şi spaţiu. Cursul vieţii existenţa unui individ de-a lungul unei succesiuni de tranziţii create de societate şi diferenţiate de vârstă. Vârsta cronologică (durata vieţii de la naştere a individului) permite clasificarea indivizilor pentru anumite roluri sociale (dreptul de vot. are la bază învăţarea capacităţii de confruntare cu cerinţele conflictuale. Vârsta funcţională se bazează pe calităţile şi capacităţile biologice şi psihice ale indivizilor în raportul în care aceştia sunt clasificaţi într-o anumită clasă de vârstă. succesiunea rolurilor şi poziţiilor sociale dobândite de un individ de la naştere până la deces. există un fundament diferit între schimbarea comportamentului apărută din maturizare şi cea apărută din experienţă. efecte de cohortă: afectează indivizii care împărtăşesc o experienţă comună. Evenimente ce influenţează dezvoltarea comportamentului antisocial tranziţiile şi momentele decisive din cursul vieţii.

când beneficiile obţinute depăşesc costurile percepute subiectiv. Eysenck: valori (scoruri) mari la extraversie (nevroză.procesele cognitive. Empatie emoţională = să trăieşti în sentimentul altei persoanei. ce prezice delicevenţa. Delicvenţă va fi când: este un răspuns la oportunităţi specifice. Empatie cognitivă = a înţelege cum gândeşte o altă persoană. . Empatia empatie scăzută este frecvent întâlnită la persoanele delicvente de ambele sexe. căutarea stimulilor excitanţi. impusivitate. nelinişte. Alegerea raţională Individul este un procesor de informaţii. programele educative de dezvoltare a empatiei au avut ca rezultat diminuarea delicvenţei. Aceşti itemi măsurau impulsivitatea (a face repede fără a gândi la consecinţe) Temperamentul dezinhibare la vârstă mică. agresivitate. psihotism) vor ieşi delicvenţi. lipsa autocontrolului şi agresivitatea timpurie sunt buni indicatori pentru delicvenţă până la 26 ani. inabilitatea de a planifica şi cedarea în faţa satisfacţiei imediate.de istoria recompenselor şi pedepselor primite în trecut. 10 se manifestă prin: . al cărui comportament depinde de: . Impulsivitatea cea mai importantă dimensiune a personalităţii.Personalitatea comportamentul antisocial este dependent de tendinţa fundamentală a unor oameni de a se comporta în anumite moduri în anumite situaţii. hiperactivitate.

fiind hiperactivi şi neatenţi la şcoală – insucces şcolar. respingerea copiilor de către părinţi. tendinţa de satisfacere imediată. asumare de riscuri. 3. au o slabă abilitate de a prevedea rezultatul consecinţelor lor.respingerea reciprocă copii-părinţi ca urmare a unei disciplinări nepotrivite (tată vitreg). slabă capacitate de a întârzia o satisfacţie. familie destrămată. slaba excitare corticală produce comportamente impulsive şi de căutare a senzaţiilor tari. Persoanele comit delicte deoarece: au un control scăzut asupra comportamentului lor. predictori pentru delicvenţă supraveghere parentală. delicvenţa părinţilor şi fraţiilor. căutări de senzaţii tari. Factori de risc familial. perspective pe termen scurt. reactivitatea autonomă este mai scăzută (rata bolilor inimii mai scăzută la delicvenţi. Rolul familiei în familia delicventului 1. pulsul scăzut este un predictor al delicvenţei). tehnici educative neadecvate. lipsa de implicare.părinţi bolnavi. inabilitate de a planifica viitorul. 11 . Paradigma neglijării lipsa de supraveghere. Paradigma conflictului . Paradigma destrămării . undele cerebrale alfa sunt mai scăzute pe EEG. neluarea în calcul a consecinţelor. Teoriile impulsivităţii reflectă deficitul funcţiilor executive ale creierului localizat în lobii frontali. 2.- neîndemânare. Paradigma comportamentului deviant şi a valorilor inadecvate ale părinţilor (părinte delicvent) 4.

se agaţă de propria lor teorie despre lume. delicvenţa. 12 . traume – abuzat în copilărie devine abuzator. interpretări Indivizii agresivi tind să creadă că agresiunea: aduce recompense tangibile. se concentrează pe indicatorii agresivi şi mai puţin pe cei nonagresivi. dau cele mai proaste comportamentului celuilalt. e un mod legitim de a rezolva problemele. Victima şi delicvenţa Victimizarea duce la infracţiune prin 3 mecanisme: învăţare. aderarea la grupul de prieteni se face prin selecţie şi influenţă.- separarea de un părinte. familie numeroasă. trăsăturile mediului fizic (străzi). retribuţia – se răzbună pe atacator Procesarea informaţiei sociale Delicvenţii: dau prioritate primelor impresii. implicare în grupul delicvent. poate îmbunătăţi reputaţia. Grupul de prieteni grijă părintească ineficace. tulburări de comportament. atribuie lumii ostilitate pentru că au fost agresaţi în copilărie. depresie. Structură socială Există diferenţe între cartiere vecine în funcţie de: clase sociale. sunt refractari la schimbarea propriilor puncte de vedere. nu produce suferinţă victimelor. atribuie intenţiilor ostile semne neutre. conflict parental. eşec şcolar şi respingerea faţă de colegi.

mai ales la indivizii vulnerabili. procesele din familie şi mai ales stilurile educative sunt în mare măsură legate de caracteristicile cartierului. 13 . niveluri de depravare. numărul părinţilor cu venit nesigur (depresivi). caracteristica cartierului generează comportamentul infracţional.- tipuri de case.

Poliţia. Violenţa nu este justificată decât în cazul nebunuor. 14 . Nu se cunoaşte o societate cât de puţin organizată unde să nu existe o putere care să asigure membrilor săi securitatea interioară. 2. Există incertitudini privind alegerea valorilor şi normelor. Utilitatea socială devine criteriu principal de apreciere a persoanelor. Tipuri de societate Societăţile sunt: Integrate Parţial integrate Non-integrate Societăţile integrate Există pace socială (puterea este legitimă în ochii cetăţenilor) şi pace ideologică. Certitudinile morale sunt erodate. Deţinătorii puterii provin din această societate devizată şi au valori diverse şi uneori cantradictorii. Legea se aplică sigur şi sever. Conflictele sociale sunt frecvente. Poliţia e instituită pentru menţinerea ordinii publice. Există numeroase subculturi care sunt un teren fertil pentru conflicte. Conflictele dintre ei au ceva de pierdut (ei se “bat” pentru a-şi apăra poziţia în cadrul sistemului). Societăţile parţial-integrate Aici se regăseşte şi ţara noastră Legitimitatea puterii e amplu împărtăşită. Toleranţa faţă de devianţă este destul de mare. reprimând şi prevenind crimele contra persoanei şi proprietăţii şi pe de altă parte să asigure supunerea faţă de reprezentanţii statului şi să aplice prescripţii emise de şefi. Legile nu sunt criticate ci modul lor de aplicare. Instituţiile transmit acel sistem de valori. a libertăţii.Cursul 4 DRAMA POLIŢISTULUI 1. Excluderea socială nu e văzută ca o catastrofă. Cetăţenii au aşteptări exagerate de la personalul de poliţie. a prosperităţii şi a siguranţei naţionale.

Există o confuzie totală între: delicvenţă. Drama poliţistului şi nevoia subculturii profesionale Instituţia poliţiei este dominată de confuzie. fondată pe strategii de apărare care sunt de fapt mijloace de a menţine fronturi etanşe între poliţişti şi societatea înconjurătoare.Societăţile non-integrate Există multiple subculturi cu moravuri foarte variate. Poliţia are de ales între 2 orientări: Modele ale poliţiei 1. iar preocupările societale sunt slabe (stat poliţienesc) 2. Structurile nu au ecou în conştiinţa cetăţenilor sau grupurilor. Conflictele se substituie reglementărilor stabilite. Modelul comunitar Poliţia are puternice preocupări societale (susine şi protejează populaţia) 3. Unde cererile popuţiaiei şi cererile politice sunt puternice. Modelul autoritar Când poliţistul asigură în principal siguranţa şi menţinereainstituţiilor. 4. devianţă şi contestare. Poliţia are tendinţa să devină reactivă. Principiile şi valorile unificatoare duc la destrămarea sistemului socio-cultural. Toleranţa devine sinonimă cu ipocrizia şi laşitatea. provocată de schimbarea frecventă de putere care aduc modificări în definirea obiectivelor forţelor de ordine (mai ales pentru agenţii care lucrează în mod direct cu publicul. adică să-şi schimbe modalitatea de lucru odată cu criteriile de moralitate ale grupurilor. Modelul minimal În societăţile cu coeziune ridicată şi mecanisme de cotrol social eficace. Modelul arbitral Acolo unde există o ruptură între cetăţeni şi elita conducătoare. Legile devin un instrument de opresiune. Poliţiştii generează o subcultură profesională. - Elemente ale subculturii poliţiştilor 15 . să devină un serviciu în slujba publicului să facă jocul unei justiţii care ascultă comandă politică. cu delicvenţii).

adevăraţi “profesionişti” cu autoritate. Aceasta este drama poliţistului care se află permanent în roluri contradictorii (între toţi şi pentru toţi). 3. Poliţia va închide ochii sau va părăsi terenul cu situaţiile nedefinite clar sau atunci când e obligată să intervină în situaţii clare. poliţia se va alia cu aceştia. Paradoxuri 16 . de încercarea de a evita anchetele interne şi de a fi loial colegilor. Concluzii 1. dacă părţile în conflict sunt de forţă egală. Solidaritatea (este generată de contactul cu pericole. 4. În societăţile integrate poliţiştii sunt percepuţi ca orice alţi specialişti. În societăţile parţial-integrate poliţistul va fi tentat să intervină concret şi individualizat. Conservatorismul (manifestat prin suspiciune şi cinism. Poliţiştii are nevoie de această subcultură pentru că trebuie să facă faţă la presiuni contradictorii. a considera toate informaţiile secrete. 2. cel mai frecvent poliţia se va alia cu centrele de putere”. 5. În societăţile non-integrate rolul poliţiei este de a uni şi pune ordine. Viclenia (mint intenţionat pentru “controlul cât mai multor situaţii şi indivizi. Cea mai rea situaţie este atunci când societatea transmite un dublu mesaj: Spune “da” sau “nu” dar de fapt lasă grupele să-şi rezolve conflictele între ele (e neputincioasă să soluţioneze problema. Ei cunosc toate afacerile murdare comise de persoane cunoscute ca “cinstite2. de nevoia de “a apăra” un coleg aflat “într-o situaţie dificilă”. poliţia se va împărţi în cele 2 tabere. inclusiv de a ameliora condiţiile sociale. în această situaţie poliţiştii devin corupţi). care ţine de mentalitatea poliţistului. În general poliţia reacţionează diferenţiat: dacă un conflict este dezaprobat de majoritatea populaţiei. 3. nu dau toate informaţiile pe care le ştiu). PARADOXUL RĂSPUNSULUI POLIŢIENESC Există o contradicţie între discurs şi realitate în ce priveşte rolul şi practicile poliţiei. 2. Denis Szabo: “Dezintegrarea normativă nu poate fi depăşită prin profesionalism. a se opune pasiv oricărei iniţiative). deformare profesională). Disimularea (a păstra tăcerea în faţa unui străin. văd peste tot conspiraţii).1. Suspiciunea generalizată (este o tehnică de lucru întâlnită permanent. tergiversează intervenţia.

răspunde aşteptărilor acestuia) şi separat (se distanţează de mediu pentru a nu deveni “prizonier” pentru a nu fi paralizat de legături apropiate.1. Maurice Duverger: (1978) “când oamenii nu mai cred în sistemele de valori. dar politica preventivă poate fi şi represivă (legitimarea oamenilor noaptea. culege informaţii. sancţionarea alcoolicilor. 2. Caracterul artificial al opoziţiei prevenire-represiune. pentru a putea arbitra între confruntări contradictorii.Obişnuinţa de a fi în securitate. Este paradoxul poliţistului integrat (cunoaşte mediul. a devenit a doua natură a oamenilor: a) ordinea şi securitatea sunt garanţii ale libertăţii. este ajutat de public. b) poliţia introduce restricţii ale libertăţii în numele asigurării securităţii. 3. O poliţie este preventivă pentru că: respectă libertăţile publice. 17 . . prostituţia). Paradoxul libertăţii: Poliţia este o instituţie care garantează libertatea individului prin crearea securităţii sociale. O poliţie preventivă poate să legitimeze intervenţia crescândă în viaţa socială (neutralizarea elementelor perturbatoare înainte ca ele să se manifeste). prevenirea se fondează şi pe teama de pedeapsă. uşor de corupt. societatea nu se menţine decât prin poliţie”.

judiciară 4. Scopul criminologiei clinice este evaluarea delicvenţelor. Criminologie clinică a parcurs 4 etape: 1. 2. Belgia (1919) – a luat fiinţă laboratorul de Antropologie Penitenciară. Italia (1954) – Centrul de Criminologie Clinică. R. ştiinţifică 2. America (1944) – Centrul de Orientare la Penitenciare. Elaborarea unor măsuri capabile să-l îndepărteze de recidivă. Germania (1925) s-a înfiinţat Centrul de Investigaţii Biologice în Bavaria (consiliere. Concluzii abordări banale.6 săpt. s-a pledat pentru organizarea adecvată a regimului penitenciar. legislativă. Etapa penitenciară Argentina (1907) – înfiinţarea Institutului de Criminologie. Etapa ştiinţifică: Lombrozo (1990) a pledat pentru “necesitatea examenului medico-psihologic a criminalului” la Congresul de la Sant Petersburg.). Galofallo: “Examenul medico-psihologic şi ancheta socială sunt indispensabile”. formularea unei prognoze privind conduita sa individuală. 18 . Brazilia (1930) – înfiinţarea Institutului de Criminologie.PERICULOZITATEA DELINCVENŢILOR Criminologie clinică înseamnă abordarea multidisciplinară a cazurilor individuale cu ajutorul principiilor şi metodelor criminologiilor specializate. 1. Chile (1936) – s-a înfiinţat Institutul de Criminologie în subordinea Direcţiei Generale a Închisorilor. Franţa (1950) – centrul Naţional de orientare şi Clasificare a Condamnaţilor cu pedepse lungi (examinarea . penitenciară 3. orientare generală a politicii penale). promovează ideea că studiul personalităţii delincvente trebuie să fie în centrul oricăror instituţii de apărare.

Clinica de de Observaţie. avocat. cu alte cuvinte capacitatea sa criminală”. vicii. Suedia (1922) s-a înfiinţat Clinia de Psihiatrie Legală la Închisoarea Centrală. iar examenul medico-psihiatric putea fi cerut şi de procuror. Posibilităţi de adaptare a delicvenţilor: condiţiile de mediu în care se poate presupune că el va înceta să fie periculos.autoritate competentă: să ordone examenul (judecătorul de instrucţie).-psihologic. . inculpat.câmpul de aplicare: ancheta socială era obligatorie în caz de crimă. Galofallo a introdus acest concept în 2 etape: sub numele de Termibilitate având în vedere doar capacitatea criminală. pericolul “probabil”.tehnica examenului: ancheta socială.3. . Concluzii s-a urmărit ajutarea judecătorului să elaboreze un tratament individual. 4. examen medical. Etapa judiciară Belgia (1925) – se făcea examen medical. În procedura penală (scop principal. la Penitenciarul din Utrech. PERICULOZITATEA R.aplicarea: constituirea unui dosar de personalităţi. metode. . Franţa (1930) – s-au făcut expertize medico-legale în anexele penitenciarelor. Combinând capacitatea criminală cu adaptările sociale el găseşte 4 tipuri de delincvenţe: capacitate criminală mare-adaptare socială mare (mafioţii).. adaugă şi adaptarea socială. care riscau să nu fie percepute de personalul obişnuit. nivelul inteligenţei. au formulat reforme legislative pentru a integra examenul medico-psihologic şi social în procedura penală. capacitate criminală mare-adaptare socială scăzută (nebunul satului) 19 . alte examinări utile. 1960 – în Art. de către experţi numiţi de judecători. El defineşte termibilitatea ca fiind “perversitatea constantă şi activă a delincvenţilor precum şi cantitatea de rău pe care o putem aştepta din partea sa. SUA (1937) s-a înfiinţat Clinica Presentinţă pentru Comportament. Olanda (1930) – s-a înfiinţat. trăsături de caracter. examen psihiatric. Etapa legislativă 1951 – ONU a organizat la Bruxelles un ciclu de studiu privind integrarea examenului med. 81 din CPP al Franţei au fost trecute: . organizare).

a) legali.agresivitate Diagnoza inadaptării sociale aptitudini fizice. gravitaţia infracţiunilor şi frecvenţa nu relevă întotdeauna periculozitatea. profesionistul (care se mai numesc antisocial organizaţi) şi inadaptaţii (care se mai numesc antisocial inorganizaţi). cruzimea) intimidabilitatea (rezultă din comportament) pragul delincvenţial (este determinat de nucleul central al personalităţii) şi are 4 elemente: . 20 . toxicomani) Diagnoza periculozităţii Diagnoza capacităţii criminale novicitatea (indiferenţă afectivă. boschetari) FORMELE PERICULOZITĂŢII a) Starea periculoasă cronică Este o modalitate psihologică şi morală de a fi antisocial. criză pasageră. intelectuale. nevoi instinctuale. primind ceva stabil permanent.labilitate . Indicatori pentru starea periculoasă. b) Starea periculoasă iminentă Depăşeşte momentul de criză care precede imediat trecrea la act (ca o stare febrilă).egocentrism .indiferenţă afectivă .- capacitate criminală mică-adaptare socială mare (crime pasionale) capacitate criminală mică-adaptare socială scăzută (găinări. b) indicatori bio-psiho-socali (alcooli. Poate fi o manifestare a liniei generale a conduitei delicventului.

b) faptul că aceste probleme se manifestă în momente cheie ale vieţii (adolescenţă. sociologi.consiliul local de sănătate mintală - 2003 . toxicomanii. s-au identificat persoanele resursă s-a realizat un glosar care a servit ca bază conceptuală şi practică privind: A realiza o viziune comună privind suferinţa psihosocială şi existenţa dificilă. c) profesioniştii se simţeau izolaţi. alcoolism.locuitorii au semnalat amplificarea disperării şi suferinţelor sociale. A înţelege suferinţa psihosocială prin intermediul crizelor existenţei.Cursul 5 SUFERINŢA PSIHOSOCIALĂ Costatări: 2001 .grupurile de lucru .boli. asistenţi sociali.împărţirea activităţii între diferiţi profesionişti 2004 s-au inventariat problemele: a) probleme semnalate de populaţie: . violenţă. . educatori.analizarea situaţiilor de viaţă . deşi aveau şi ei aceleaşi probleme.izolare. depresii. A sensibiliza profesioniştii şi instituţiile pentru a promova munca în reţea. 2002 s-a constituit un comitet de coordonare a reflecţiei şi intervenţiei (medici de sănătate publică şi psihiatrii. Obiectivele studiului Metodologie s-au ţinut mai multe reuniuni cu responsabilii structurilor de îngrijire şi acţiune socială. 21 . s-a stabilit direcţiile de lucru: . specialişti în prevenirea criminalităţii. psihologi. .creşterea numărului de persoane supraponderale. agenţi de dezvoltare a habitatului). când apar schimbări în viaţa persoanei).

prezentarea problemelor în septembrie 2004 la primăria oraşului. o tristeţe difuză. care au lucrat câte 8 ore pe lună.crize existenţiale la diferite vârste. .sănătatea mintală. un proces care tinde spre echilibru şi coerenţă. rupturi succesive. .suferinţa psihosocială. un sentiment de devalorizare. dorinţa de a deveni mai curând decât a avea un viitor. .trecerile şi traiectoriile. condiţii de muncă contemporane. sănătatea mintală este o ambiţie. raporturile între imaginea realităţii Efectele fragilităţii: . legăturile sociale permit relaţii echilibrate dar şi rupturi între sine şi ceilalţi. 22 .normal şi patologic. . replierea pe sine.capacitatea de a crea relaţii (în toate mediile). psihologic şi societal (sentiment de inutilitate. - Sănătate mintală nu este doar absenţa maladiilor (“tăcerea organelor”) ci este căutarea unui echilibru constant între diferite componente ale condiţiei umane: corp viaţă sentimentală interiorizarea progresivă a propriei singularităţi. între fizic-psihic-social (a fi autonom înseamnă aţi putea administra sentimentele). practica reţelelor. . tentative suiccidare. de dificultăţile vieţii. timp de 4 luni (ianuarie-aprilie 2005). Abordarea conceptuală a suferinţei psihosocială Suferinţa psihosocială este generată de condiţiile relaţionale şi socio-economice actuale. - Surse de fragilitate: căutarea sensului existenţial. transmisiile simbolice între generaţii de adulţi. condiţiile de acces pe piaţa muncii. un sentiment de criză şi de distrugere a stabilităţii. eşecuri personale). aceste 2 grupuri au discutat probleme privind locurile din oraş unde sunt mai frecvente situaţii de suferinţă psihosocială. de urgenţă. supravalorizarea profesiei sau a familiei. . nulitate. situate într-o zonă între patologic.abandonarea speranţelor.reprezentările mentale despre suferinţe. s-au înfiinţat 2 grupe de voluntari din reprezentanţi ai unor instituţii publice şi asociative. lipsa stimei de sine. avantajele şi dezavantajele muncii în reţea.- . un sentiment de insecuritate şi precaritate.

Criză.adulţii transmit anxietăţi şi nu suport relaţional. Se exprimă în cuvinte (devenind prizonierii stigmatelor folosite). Pentru cei cu o maladie gravă sau cronică bola devine o meserie. Instituţiile trebuies să-şi clarifice reprezentările despre cei care suferă ca să poată avea raporturi adecvate cu ei. nefericire. shopping. capacitatea şi rolurile persoanei le afectează identitatea. . delincvenţi. . dacă individul a scăpat de roluri care-i sufocau personalitatea. - Reprezentările Reprezentările organizează practicile în domeniul educaţiei. . Uneori boala e trăită ca liberatoare. .Generează o stare morală şi socială care dezorganizează echilibrul individului provocând rupturi reale sau simbolice. traiectorie Criza O schimbare bruscă şi decisivă care generează o dilemă sau este o fază gravă în evoluţia personală (conflict).atacuri de panică. un element central al vieţii. bolnavi. Trecerile (perioade de schimbare) .addicţii (alcool. vagabonzi. droguri. Starea de boală distruge legăturile cu ceilalţi. Crizele societale: . el regăseşte adevăratul sens al vieţii aflat dincolo de dimensiunea profesională sau socială. acţiunii sociale şi sănătăţii mintale.copiii îi consideră pe părinţi o generaţie eşuată.ameninţări. imigranţi. jocuri. dezmoşteniţi. ignoranţă. Normal şi patologic Normalitatea şi patologia diferă de la o epocă la alta. handicapaţi. supraalimentaţii). anxietate.stres posttraumatic. structură. - 23 .Au apărut boli noi: . Bolile contemporane relevă mai mult raportul cu socialul decât cu propriul corp. . . conduite de risc.anxietate generalizată.patologia excluziunii.depresii. devianţi. Folosesc termenii de: nebuni. .

examen. probă simbolică pierderea serviciului – vid existenţial.: - un concurs. eşecurile se interiorizează 24 .Expl.

Fragilizează relaţiile. Sentimentul de respingere (a nu fi iubit) Marginalizarea Dificultăţi şcolare. A nu fi validat ca partener. Situaţiile îngheţate. 3. Suportul familial şi social de nivel redus. 25 . părinţi singuri) Afilierile Organizatori ai poziţiilor sociale pentru că permit legarea de alte persoane şi dau sentimentul de utilitate. În lucrul în reţea este foarte importantă reconsiderarea memoriei colective: (a da valoare la ce au fost înainte cei care acum suferă!) Inventarul evidenţelor situaţilor care generează suferinţă psihosocială 1. 2. generează sentimente de izolare (plecarea copiilor. La nivelul lucrătorilor sociali şi profesioniştilor: Decalaj între realitate şi proiectele beneficiarului. La nivel individual: Condiţii de viaţă precare. Dificultatea găsirii soluţiilor adecvate unei persoane sau grup. profesionale. Singurătatea.Dezafilierea Generează pierderile relaţionale. Singurătatea profesională. Conduitele de evitare (pierderea încrederii în ceilalţi) Frica (de orice) Suferinţa membrilor familiei. Neînţelegerea persoanelor şi situaţiilor în care trăiesc. La nivelul relaţiilor sociale: Înstrăinarea de ceilalţi. Sentimentul de neputinţă. Dificultăţi de a lucra cu alţi intervievanţi. traumatisme. o suită de rupturi. Demotivare. familiare. Intoleranţă faţă de anumite grupuri. crize. “Individul prin afilieri devine purtător de mândrie” Lucrul în reţea Formarea legăturilor şi menţinerea lor creşte stima de sine şi de ceilalţi. abandonuri.

. situarea la limita intervenţiilor. dificultăţile de comunicare. alternanţa ordine-dezordine. .poziţia de parentificare sau infantilizare a unor instituţii. .- Sărăcia legăturilor sociale. Pentru profesionişti: impresia de separare. frustările.abandonarea complexă a situaţiilor. Practicile profesioniste în reţea Clarificări: între parteneriat şi munca în reţea. . Avantajele muncii în reţea: . izolarea părinţilor de copiii lor adolescenţi dar şi între părinţi. diferenţe în înţelegerea diferenţelor calificate. absenţa legăturilor (individul excesiv). timpul insuficient de intervenţie. 26 . angoasa de performanţă. analizarea elementelor neclare. .riscul de a prelua puterea. absenţa plăcerilor immediate. neputinţă şi izolare.ruperea izolării. .ieşirea din situaţii confuze profesional.evitarea situaţiilor explozive şi a spitalizării lor.economia de timp şi mijloace. Propuneri şi perspective s-au reţinut ca metode eficiente: munca în grupuri mici. Dificultatea de a găsi timp pentru găsirea legăturilor. ignoranţă.riscul de clientelism. aspecte instituţionale şi etice.dificultăţi de protejare a secretului profesional şi al clientului.construirea reţelelor personale. mese rotunde. .riscul de personalizare afectivă a reţelei. Dificultăţile muncii în reţea: . Sursele principale ale suferinţei psihosociale: Pentru public: izolarea. . noile patologii. .

asistentul social. operaţionalizarea reţelei: .educatori specializaţi. implică voinţa sinceră de schimbare. abordarea sănătăţii mintale ca o problemă de sănătate publică.psihologul şi psihiatrul. .- munca în reţea este eficientă doar dacă se stabilesc reguli de funcţionare. - - 27 . . . clarificarea problemelor care nu vor fi abordate. necesită un climat şi un contract de încredere. s-a dovedit foarte utilă înfiinţarea unui secretariat.medicul şcolar. susţinerea politică şi financiară. timp necesar pentru a cunoaşte oamenii şi instituţiile. se clarifică problema secretelor.

Dilema recidivistului: constă în adaptare bună pe termen scurt dar inadaptare interpersonală pe termen lung. prin măsurarea pulsiunilor deviante sau perverse.Cursul 6 PSIHOLOGIA RECIDIVEI Delicvenţa = o viaţă aleasă (Maurice Cusson) Definiţie: Recidiva este o secvenţă premeditată de strategie infracţională adaptabilă într-un mediu social ostil unei reuşite prelungite. Modele de analiză a recidivei Modelul criminologiei clinice concepe recidiva ca rezultatul unei predispoziţii individuale de natură compulsivă (constrângere). lipsă de scrupule. 2. Mediul de droguri şi alcool unde oamenii trăiesc din experienţe şi întreţin activităţi predatoare. 28 . 5. Dilema judecătorului: el pedepseşte un vinovat sau îl determină să nu recidiveze. subcultură. La acest model tipul ideal de recidivist este psihopatul sau delincventul deficitar afectiv sau cognitiv. Inserţia într-un mediu puternic impregnat de valorile criminale care asigură stabilitatea crimei (ghetou etnic. indirect. 4. “Criminalii cu guler alb” care profită de legislaţie. atrag alţi complici şi organizează reţele. bărbăţie). camuflajul. loialitate. Denise Szabo: Cauzele persistenţei infracţionale 1. Delincvenţa poate lua forma unui destin care-l absoarbe pe autor. Socializare defectuoasă: Înţelege prin aceasta că oamenii s-au născut într-o zonă “gri”. intensitatea predispoziţiei are rolul central şi poate fi evaluată: direct. prin analiza trăsăturilor de personalitate. Criminali organizaţi care asigură încurajarea. 3. Problema recidivei este un capitol a cercetării asupra carierei criminale. dar unii pot scăpa acestui proces. protecţia şi coeziunea funcţională. gust pentru câştig.

acest model consideră invariante predispoziţiile delincvente dar variabile condiţiile în care trecerea la acţiune este sancţionată. Gradul de antagonism între delincvent şi victimă în sensul raportului confruntare / viclenie. amplificând probabilitatea delincvenţei (pedepse similare poat avea efecte opuse). Gradul dezaprobării morale şi indignării pe care îl suscită infracţiunea. Câştigul procurat prin delict. S-a constatat că: .87% după a cincea condamnare. Numărul şi vulnerabilitatea ţintelor atractive. . Curba renunţării s-a constatat că renunţarea este determinată de 3 elemente: efectele graduale ale maturizării. 29 . pentru pedepse: - recidiva persistentă (multirecidivismul) – în libertate.între 3-5 ani – recidiva este mai mică de 50%. raritatea ocaziilor infracţionale determinate de măsurile de prevenire a criminalităţii.Modelul criminologiei penale (ştiinţa pedepselor şi a efectelor lor) recidiva este un rezultat determinat de neîncrederea în pedeapsă. mai mari de 5 ani – recidiva este sub 20%. Tipuri de recidivă naturale – este delincvenţa repetată fără a fi condamnată. Recidiva şi abandonul se subordonează unei logici a câştigurilor sperate şi nu cele a fricii de pedeapsă. . tipul ideal de recidivist este cel “rebel”. Frecvenţa infracţiunilor este determinată de: 1. Marja de manevră a delincventului este asigurată de intervalul în care victima nu ştie că este păcălită. uneori sancţiunile penale au efecte perverse. . .75% după a doua condamnare.50% din delincvenţi abandonează înainte de a fi arestaţi. 4. dificultăţile intrinseci de a reuşi într-o activitate cu minim de satisfacţii. recidiva penitenciară – implică o şedere anterioară în penitenciar. disuasiunea (descurajarea) sancţiunilor primite. recidivă socială – implică o pedeapsă anterioară.până la 3 ani s-a considerat că recidiva este mai mare de 50%. 3. 5. 2.

Labilitatea a fost găsită la 65.locuinţa. să-i ajute în momentul eliberării condiţionate din penitenciar.10%.2%.situaţie financiară.teoria controlului social. utilă pentru personalul din penitenciare pentru a-i ajuta să-i clasifice pe deţinuţi.teoria asociaţiilor diferenţiale.teoria învăţării sociale. Apar 2 categorii: 30 . . 0 trăsături la 9. Riscul la recidivă Abordarea teoretică se face prin 3 teorii: .consum de alcool sau droguri. 3 trăsături la 16.24%. Agresivitatea la 58. . Trecerea la acţiune în cazul recidiviştilor denotă faptul că personalitatea e dominantă în raport cu situaţia de viaţă. - Importanţa riscului de recidivă pentru judecător pentru a da o pedeapsă eficientă.31% din toţi deţinuţii recidivişti.2%.50%. .70%. atitudini. instrumentele de evaluare a riscului cuprin liste întregi de indicatori precum: . Indiferenţă afectivă la 16.istorie infracţională. . . . 1 trăsătură la 34.5%.24% 2 trăsături la 32. .timp liber. Instigatori şi făptuitori Reuşita în delincvenţă depinde de atributele personale şi mai ales de calitatea şi întinderea reţelei de “asocieri diferenţiale” capabile să mobilizeze temporar alţi delincvenţi. .echilibru emoţional. . 4 trăsături la 7.educaţie şi experienţă de muncă. .situaţie familială.Gacomo Caneppa – în 1974 – a făcut un studiu privind nucleul personalităţii la deţinuţii recidivişti între 18-25 ani.grupul de prieteni. Egocentrism la 38.

distribuitor etc. Delicte mai puţine dar câştiguri mai mari: traiectoria devine ascendentă spre vise mai bune (individul devine importator. 2. moderne: .întărirea represiunii. liminarea şi prevenirea. De la tactici de confruntare la tactici de viclenie şi de piaţă (delicte mai multe dar mai puţin grave). Traiectoriile pot fi de 2 feluri: 1. . 31 . Executanţii puri (execută iniţiativele prietenilor. Traiectoria de recidivă este o succesiune de secvenţe de adaptare şi ucenicie. suscită încredere şi au un rol strategic în alegerea şi coordonarea delictelor. Soluţii la recidivă tradiţionale: .depistarea precoce a delincvenţilor potenţiali înainte de pubertate şi tratarea lor adecvată. Mărimea medie a reţelelor de recidivişti este de 6 subiecţi. 2. Instigatorii (au o vârstă mai mare decât ceilalţi.1. Reţelele care “inovează” în timpul sau pe parcursul delictelor au câştiguri mai mari. au experienţă).tratarea delincvenţilor minori în instituţii specializate.).

prezenţa unei arme. variaţiile individuale. vie reprobare a variaţiilor îndepărtate de valorile apărate. Reacţia la crimă este un semn de sănătate socială. Infracţiunea are o anume utilitate şi este legată de condiţiile de existenţă. un adversar vulnerabil. pentru că agresivitatea e o virtualitate a fiinţei uamen care se actualizează contextual şi permite supravieţuirea şi apărarea. Omorurile obişnuite au cauze banale: un conflict. pentru a se răzbuna. aceste scopuri sunt urmărite de toţi oamenii. mânia. un minim de pasticitate pentru a lăsa câmp inovaţiei (rigiditatea socială ar împiedica originalitatea oamenilor). prestigiu. Omorul este normal pentru că omul este conflictual iar conflictele au tendinţa la escoladă. din gelozie. Omul intră în competiţie cu ceilalţi pentru că doreşte mai multă bogăţie. 32 . Oamenii omoară pentru bani. Indiferenţa faţă de deviant semnifică o slăbiciune periculoasă a conştiinţei colective. onoare.Cursul 7 NORMAL ŞI PATOLOGIC ÎN DOMENIUL CRIMINALITĂŢII Abordarea lui Emile Durkheim Un fapt social este normal în 2 condiţii: e observat în toate societăţile de un tip dat. interesul de a proteja sau de a câştiga. în ciuda interdicţiilor şi represiunii? pentru că derivă din situaţiile vieţii cotidiene. dar omul are şi tendinţa de a şicana (a sâcâi. dar prin alte mijloace. Teoria “omului normal” De ce nici o societate nu este ferită de omoruri. putere. dacă contribuie la supravieţuirea grupurilor. Clima este normală pentru că este indisociabilă de condiţii necesare funcţionării oricărei societăţi sănătoare: apărarea valorilor. a căuta subtilităţi).

asociaţii de protecţie. regula prejudiciului: rata criminalităţii este anormală când insecuritatea care o generează compromite calitatea vieţii sociale şi când determină prejudicii apreciabile. intoleranţi la frustrare). regula adunării: dacă plângerile sau apelurile victimelor sunt numeroase. cele 4 reguli de a distinge criminalitatea normală de cea patologică: regula proporţiei: pentru a fi considerată anormală starea criminalităţii trebuie să aibă o frecvenţă şi o gravitate relativ ridicată (o creştere bruscă). . O acţiune este raţională când: este eficace (permite atingerea scopului). Distincţia normal – patologic criminalitatea devine patologică când depăşeşte un prag şi afectează calitatea vieţii sociale. criminalitatea contemporană este consecinţa negativă a unor evoluţii pozitive (un produs al abundenţei). repercusiuni psihice. Concluzie Este normală o criminalitate pe care cei vizaţi sau interesaţi nu vor să o împirdice sau nu vor să plătească prevenirea ei. de ocazie.Concluzie: banalitatea conflictului şi logica implacabilă a escaladei ne obligă să considerăm violenţa ca normală. cu tulburări de personalitate – aprox. grupuri de presiune). gulere albe.anormalii. . calculul oportunist şi plăcerea imediată îl fac pe om să treacă uşor peste principii şi corectitudinea morală. (demenţă. regula totalităţii: aprecierea de normalitate nu poate fi pusă izolând criminalitatea de contextul şi cauzele sale: normalitatea implică o viziune de ansamblu. este adoptată situaţiei immediate (ţine cont de evenimente). fapt care face ca omul să fie o fiinţă moralmente fragilă.cu tulburări organice. barierele sociale ridicate contra criminalităţii nu sunt etanşe. 50% (conflictuali. orice societate emite interdicţii morale şi juridice care transformă comportamentele agresive în acte criminale. atunci criminalitatea este un fapt patologic (prin comitete consultative. rigizi. medii.cei normali mintal. 33 . cu delicte mici. traumatisme cerebrale). este adoptată (permite atingerea scopului). Delincvent naţional sau bolnav mintal Delincvenţi se împart în 3 grupe: .

Concluzii non-iraţional înseamnă în domeniul criminalităţii că delincventul nu are o boală mintală aşa de gravă care să-i afecteze discernământul. Strategiile pedofilului deşi pare o infracţiune impulsivă şi iraţională ea este rezultatul unui proce de decizie bine elaborat şi o planificare atentă. preferinţele sexuale nu pot fi calificate nici raţionale şi nici iraţionale. evaluarea falometrică (identificarea stimulilor care provoacă excitarea sexuală). strategiilor şi vicleniei pe termen scurt. Cei ce folosesc doar violenţa strict necesară pentru a supune victima utilizează persuasiunea. nu se răzbună. Agresiunea sexuală – studiu Există 3 tipuri de violatori: 1.mijloacele sunt coerenteîntre ele şi în raport cu scopurile urmărite. ci caută disperat un raport intim cu o femeie. delincventul este raţional în sensul eficacităţii. intoleranţă la frustrare). dar când trece la act deseori decurge la violenţe intime.este realizată “cu ştiinţă” pe baza experimentărilor anterioare . Cei cu tulburări de personalitate ( narcisism. plăcerea sexuală este accesorie în comparaţie cu plăcerea de a umili şi a face să sufere. 34 . iar violenţa încetează după încetarea supunerii. tulburările nu le sunt afectate la situaţii imediate ci adaptarea la situaţii pe termen lung. 2. excitaţi de violenţă umilesc şi fac să sufere victimele dincolo de obţinerea supunerii. raţionalitatea se referă la mijloacele utilizate şi nu la scop în sine. delincvenţii cronici funcţionează raţional pe termen scurt. Agresori brutali. 3..

suporteri sportivi violenţi. agresiune la un beţiv scandalagiu. satisfacţia provine din sentimentul de a fi plăcut şi apreciat de ceilalţi o infracţiune va fi comisă ca o formă de grijă ( eutanasia.saţietate .dăruire. consum de droguri.preocupare.situaţii neprevăzute (pericole sau situaţii sociale) Oamenii diferă după: predispoziţia după o anumită stare care va influenţa comportamentul lor. II starea de dominare starea de compasiune individul luptă pentru putere. Aceste stări motivaţionale se pot schimba una cu alta . posesiuni insatisfacţiile provin din sentimentul de neputinţă o infracţiune este comisă pentru ca individul să se simtă puternic. incendiere. Exista 3 perechi de stări motivaţionale care sunt modalităţi de interpretare. suicidul accidental. teamă.aceste stări pot fi influenţate doar de: . furt prin efracţie.frustrare . deţinător al controlului ( tâlhărie. delicvenţi adolescenţi. groază) o infracţiune va fi comisă pentru că aduce plăcere prin excitaţie ( furt din magazine. şantaj) individul consideră interacţiunile sale dovezi de grija.organizare şi structurare a experienţei. supunere la perversiuni. impostori). escrocherie.17. 12. 2006 Teoria Contrariilor. pentru deţinerea controlului sau pentru dominare toate tranzacţiile sunt percepute ca acumulări. nu spre scopul acesteia satisfacţia vine din plăcerea acţiunii excitaţia redusă este trăită ca plictiseală chiar emoţiile negative sunt plăcute (furie. măsura în care obţin uşor satisfacţii în fiecare stare. reacţia la lipsa de preocupare a celorlalţi) III starea conformistă starea negativistă 35 . strategiile de obţinere a satisfacţiei sau de evitare a insatisfacţiei I stare telică stare paratelică telos = sfârşit / scop (greceşte) individul urmăreşte întotdeauna un scop satisfacţia este determinată de realizarea scopului excitaţia este trăită ca anxietate (teama de a nu realiza scopul) o infracţiune va fi comisă pentru un scop important ( „scopul scuză mijloacele”) para = extins / dincolo de ( greceşte) individul este orientat spre activitate. crima pasională.

depăşirea vitezei legale) Psihopatul este caracterizat prin: tendinţa paratelică extremă ( consideră viaţa ca un joc în orice situaţie. urmăreşte nivele anormal de ridicate ale senzaţiei. viol în grup) individul simte nevoia să se opună presiunii din afară plăcerea constă în a încălca regulile.individul simte nevoia să se supună unor presiuni plăcerea derivă din supunere o infracţiune va fi comisă conform presiunii exterioare ( membrii mafiei. este incapabil de iubire. loveşte de dragul de a face ceva interzis) CONCLUZIE: Pentru a înţelege o infracţiune trebuie să ţinem cont de sentimentele individului în timpul comiterii infracţiunii. nu are scopuri pe termen lung. este capabil de compasiune. nu resimte anxietatea pentru că nu urmăreşte scopuri iar consecinţele nu contează pentru el) tendinţa de dominare extremă ( tratează oamenii ca obiecte ce pot fi manipulate în propriul avantaj. urmăreşte să se simtă puternic în relaţiile interumane. Telic conformist – crimă abominabilă Paratelic negativist – furie fără consecinţe 36 . nesocoteşte legile şi tabuurile. nu se supune nici unei presiuni. nu resimte ruşinea şi tânjeşte după putere) tendinţa negativistă extremă (sfidează convenţiile. se plictiseşte repede de orice nu este excitant sau riscant. recunoştinţă şi vinovăţie. a fi rebel. de semnificaţia ei pentru el. actele agresive îl excită oferindu-i satisfacţii. necooperant o infracţiune va fi comisă din plăcerea de a sfida legea ( vandalism.

depinde dacă vor primi un ajutor de a rămâne intr-o zonă sau alta). Trecerea la act presupune voinţă. Modelul drift sau modelul de derivă (tinerii oscilează o anumită perioadă in viaţa lor între activităţi corecte şi comportamente marginale . bărbăţia. cei care vin în permanenţă în contact cu justiţiaiar maturizarea infracţională le-a afectat evoliţia personalităţii b. sentimentul de injustiţie suportată) b. ostilitate deosebită faţă de această instituţie). srtuctura eului. maralitatea persoanei. Tinerii oscilează intre acţiuni intracţionale şi acţiuni convenţionale şi fixarea lor este realizată in funcţie de tehnicile de neutralizare invăţate. Tehnicile de neutralizare sunt un fel de justificări morale şi ideologice. onoarea.14. contribuţia conştienta a infractorului la construcţia mitului devalorizant. 3. Există cinci tehnici: 1. 2. modelul drift (David Matza) 3. devalorizarea are un carecter nonspecific putând atinge o gamă largă a vieţii infractorului. nagarea responsabilităţii. Atitudinea criminogena poate fi o caracteristica a individului sau o perioada în viaţa lui şi generează justificări intracţionale. ce este activată în două moduri: perioada de ucenicie când au loc infracţiuni repetate şi individul are succes tehnic şi susţinere morală disperarea care are locin situaţii neobijnuite iar individul are un sentiment de fatalism (că nu poare controla circumstanţele şi destinul său) 37 . Trecerea la act are trei trăsături principale: 1. considerănduse delincvent. Trecerea la act este o reacţie la injustiţia suportată la două tipuri de delincvenţi a. Contactul cu polţia şi justiţia prin etichetare ii schimbă imaginea de sine.: o persoana ce fură de la o altă persoana ce făcuse „bogăţia printr-un mod necinstit”) 2. negarea victimei (ii atribuie vina victimei) 4. principiile tradiţionale ale delincvenţilor: loialitatea. dezviltarea unui mit devalorizant al victimei (ex. candamnarea celor cei condamnă 5. negarea responsabilităţii (ex.:oamenii ce nu plătesc niciodata RATB. cei ce au reacţii paroxistice. modelul criminogenezei (De Greff) 2. această contribuţie depinde de: atitudinile criminogene. negarea prejudiciului 3. apelul la loialitate Infracţiunea este produsul unui alegeri la capătul unui proces de abandon „in derivă” către delincvenţă. accidentele de injustiţie suportată (ex.2007 Trecerea la act Exista trei modele: 1. Conţinutul noţiunii de drift are trei componente: a. subcultura ce autorizează relaxarea contrângerilor morale (negarea culpabilităţii. forţa majoră c.01. utilizarea de către delincvenţi a justificărilor legale privind tulburăriule psihice.: nu eu sunt de vine că a lăsat poşeta deschisă) 2. modelul antideterminist (Albert Cohan) 1.

3. Modelul antideterminist Delictul se dezvoltă in timp şi etapizat prin tatonări care nu sunt strict determinate de trecut şi se pot modifica funcţie de autor şi situaţia precriminală Caracteristicile procesului de trecere la act: acţiunea umană nu apare brusc ci are o istorie comportamentele situaţionale au feed-back pentru autor circumstanţele cuprind particularitaţile persoanei şi la e situaţiei in interacţiune etapele delincventului sunt strict ordonate Atitudinile delincventului dupa trecerea la act sunt revelatoare pentru personalitatea sa (permit diagnosticul periculozităţii sale) 38 .

există intotdeauna un sentiment de răzbunare Forme: 1.14. amorul pasional rezulta de obicei dintr-un conflict sexual şi are doua faze: a. crimele organizare 1. un omor în vederea unei noi căsătorii. spargerile de locuinţe. dezvoltă stări paranoice (delir de persecuţie).) 3. el seamană fizic cu cel care-l urăşte) 39 . nu înţelege esenţa problemei. utilitare 3.:piromanul. distinctivitate. insistent. de o retragere.01.de obicei infracţiunea este unică şi indreptată contra unei singure persoane (omorul pentru moştenire. Crima pseudojustiţiară . 3.eutanasia. tenace. darea sau luarea de mită. primitive 2. agresiunea preventivă – care descarcă potenţial agresiv. delapidatorul. Un rol important poate juca o insultă suplimentară din partea victimei sau intenţia unui terţ. de excitare. aderent).greoi. cu idei fixe. autorul crede ca va instaura justiţia în relaţiile publice sau private . reputaţia) şi emite revendicări sub eticheta de dreptate sau chiar răzbunare explicită b. etc. lent. asasinat) Individul cu carecter epileptic Caracteristici: .2007 Tipologia crimelor Din punct de vedere emoţional există patru tupuri: 1. nu întelege nuanţele. vorbeşte lent. escrocul ce fraudează firma la care lucrează.faza de dezangajare – este determinată de o ruptură.:incendiere. inclinat spre alcool pentru ca este disforic (contrar euforiei) 2. explodează la cea mai mică ocazie. lipicios (perseverent. delictul simbolic – cel ce suferă consecinţele ne e legat direct de delincvent ci are o legatură simbolică (ex. ei se răzbună sub imperiul furiei sau urii acumulate (ex. pseudojustiţiare 4. Crima utilitară . 2. sunt in stare cronica de tensiune. monoton.procesul de reducere – persoana rănită în dragoste revalorizează anumite lucruri (banii cheltuiţi. repetă acelaşi lucru. de un dezinteres al faptuitorului pentru viaţa şi viitorul său.situaţiile pot fi periculoase obiectiv sau subiectiv în fincţie de complexul personalitate-situaţie . frecvent sunt consumatori de alcool reacţii primitive.subiectul este intr-o situaţie periculoasă din care nu poate să scape decât decurgând la delicte (ocazia e prezentă) . După comiterea faptei el se poate sinucide sau preda poliţiei. delictul profilactic – autorul stie ca face ceva ilegal dar e convins că astfel evită un rău mai mare şi chiar face bine (ex. omorul ideologic este privit ca o datorie mai ales în perioada de conflicte sociale sau între popoare.Crimele primitive Ernest Selling distinge: reacţiile explozive ce sunt acumulări afective ce duc la relaţii disproporţionate aici de scurt circuit nemotivate (ex.pare dezinteresată. şantajul inversat – victima şantajeaza autorul) 4. ranchiunos. cleptomanul) De asemenea distinge criminali prin: agresivitate.

cu complicitate în aval sau amonte (în această categorie intră şi instigatorul chiar dacă el nu participă la infracţiune) Varietăţi: .crimele izolate (ideea. omor. falsuri. noaptea şi se pot complica cu beţie. fraudele fiscale.ocaziile sunt căutate (pregătire. din generozitate. etc. pregatirea şi execuţia aparţin unei singure persoane) b. uneori din plictiseală. Individul se pune în valoare prin astfel de conduite. planuri. efemere) c.întotdeauna au scop achizitiv Forme: 1. bandele de adolesceţi şi bandele de adulţi (permanente.în afara lumi delincvenţilor obijnuiţi (gulerele albe. Crimele organizate . în timpul războiului civil) 6. Este o formă de masochism. corupţia. viol. sunt comise în bandă.crimele multimilor – pot fi spontane sau conduse de un lider ce a canalizat violenţa multimilor 40 .crimele în asocieri.crimele soţ-soţie. delictul liberator sau de aventură – se naşte din insatisfacţia faţă de viaţă. exploaterea viciilor. angoasă.) Clasificarea infracţiunilor după numărul de participanţi a.în lumea infractorilor obijnuiţi: spargeri. complici. scandal. monotonie. delictul autopunitiv sau ptin sentiment de culpabilizare (Freud – determinarea actului justţiar către sine). din datorie. 7. escroci 2. bază tehnică) . marii bancheri.5. etc. 4.delictul revendicativ autorul se erijează în apărător într-o afacere în care nu e direct implicat (din prietenie.

magistraţi. Ministerul de Interne a dat o Circulară în care vorbea despre Contractul Local de Securitate (CLS). .01.cel mai bun diagnostic este realizat de universitari sau de servicii private specializate.recomandări: coordonatorul DLS trebuie să fie recrutat dintr-o firmă specializată. magistraţi). 41 . În 1999 s-a dat o altă Circulară privind înfăţişarea Consiliilor Locale de Securitate şi prevenirea delicvenţei. Cele şapte obiective ale sistemului britanic pentru prevenirea criminalităţii: creşterea performanţelor poliţiei şi parteneriatul pentru reducerea crimelor şi incivilităţilor. Oferă informaţii în amănunt pentru a putea face comparaţii în timp. economie subterană. medici.21.) DLS . întărirea represiunilor. vor fi făcute reuniuni şi dezbateri în cartierele apropiate. „Oglinda în mişcare” Canada. el va primi sprijinul profesioniştilor (poliţişti. CLS. . comitete de probaţiune. raportul între nevoile de securitate şi mijloacele şi acţiunile existente pentru ai face faţă. persoane particulare – se încadrează la alte autorităţii responsabile. . trafic rutier.nu e un document public. Structura DLS: Capitolul I – Prezentarea socio . cadre didactice din şcoli. jandarmi. orientarea strategiei şi întâlnirea parteneriatelor. vor fi utilizate chestionare pentru agenţii din prima linie şi pentru populaţie. În această lege se vorbeşte despre obligaţiile autorităţilor locale de a colabora cu poliţia şi orice alte autorităţi responsabile pentru a realiza diagnostice ( ONG.demografică a zonei (harta criminalităţii) Capitolul II – Analiza profilului delicvenţei ( ce infracţiune predomină) Capitolul III – Analiza rezultatelor reuniunilor ( percepţiile şi solicitările) Capitolul IV – Recomandări de politici şi acţiuni concrete ANGLIA – 1997s-au cheltuit 50 miliarde lire sterline pentru criminalitate. DLS va fi focalizat pe zonele sensibile. Nu este o reţetă şi este valabil doar o perioadă de timp. reducerea spargerilor de locuinţe şi infracţiuni contra societăţii.el presupune realizarea unui ghid foarte detaliat. orientări principale: prevenirea delicvenţei şi a incivilităţilor. DLS este un instrument care permite formularea strategiei. FRANŢA – în 1997. Permite profesionalizarea domeniului prevenirii. intervenţii vizibile ale poliţiei şi jandarmeriei (în special lupta contra factorilor favorizanţi ai criminalităţii :droguri.) Autorităţile locale trebuie să formuleze din 3 în 3 ani o strategie de prevenirea criminalităţii şi incivilităţilor.2007 Prevenirea criminalităţii Diagnosticul local de securitate (DLS) DLS stabileşte pentru o zonă dată. În 1998 a apărut legea privind criminalitatea şi dezordinea socială.

Recomandări: abordarea domeniilor neglijate în general: violenţa familială. Costurile cele mai convenabile la eficienţă. În 1997. Deosebirea o face costul.analiza rezultatelor acestui studiu Capitolul III.) 42 . ghiduri.” În 2000.În 1994. analiza profilului incivilităţilor. crimă organizată. În 1994. fixarea calendarului pentru reuniuni cu locuitorii – crearea unui comitet de pilotaj care va urmării acţiunea de diagnoză. probleme de sănătate mintală). anchetă telefonică pe 7800 de persoane. drogurile.publicarea raportului de către primărie (specific englez) Capitolul IV. observaţii pe teren. analiza „zonelor calde”. O strategie locală de prevenirea criminalităţii cuprinde următoarele: Capitolul I. tratarea eficace a delicvenţei minorilor. Pensionarii au oferit date interesante privind rolul mediului fizic în percepţia insecurităţii. AUSTRALIA. S-a înfiinţat forumul ministerial pentru prevenirea criminalităţii – prevenirea are un rol cheie în întărirea coeziunii sociale şi a comunităţilor. „Eficienţă” nu este sinonimă cu „eficacitatea”.lupta contra infracţiunilor comise asupra sau cu ajutorul vehiculelor.consultarea persoanelor şi organizaţiilor din zonă (dezbateri în cadrul unor reuniuni).un studiu privind starea locală de lucruri Capitolul II. jocurile. tratarea eficace a criminalităţii adulţilor. diagnostic în funcţie de caracteristicile zonei. În 2000. anchetă telefonică pe 11481 persoane ( date despre securitate în diferite locuri pe o scală de la 1 la 10).În 1994 a fost realizată strategia naţională contra criminalităţii.Organizarea metodologică şi studiul explorator ( constituirea echipei. S-au detaşat 2 probleme: instabilitatea şi violenţa în familie. NOUA ZEELANDĂ. recidiva. ajutarea şi protecţia victimelor şi a martorilor. studiu documentar. În 1994. educative. infracţiuni rutiere. Priorităţi: violenţa intrafamilială. S-a stabilit o hartă a locurilor sensibile în fiecare oraş. crimele produse de bolnavi mintali. angajarea unui expert consultant în analiza datelor. crimele din ură. nelocuite. referitoare la problemele de criminalitate. minorii. compararea programelor utilizare şi a eficacităţii lor. definirea teritoriului de diagnostic. 7 obiective asemănătoare cu cele din Anglia. pregătirea instrumentelor de investigaţie – chestionare. analiza situaţiei din teren se face din 2 în 2 ani pentru a se sesiza schimbările dorite. fişe de observaţie. identificarea persoanelor resursă. tratarea incivilităţilor şi a comportamentelor antisociale. primul ministru promovează „Programul Naţional de Prevenirea Criminalităţii”. care deseori au case părăsite. CONCLUZIE: Model posibil de DLS: Etape de realizare: I. Transgresarea legilor este mai probabilă acolo unde se multiplică factorii de risc. programul naţional de prevenire. în subordinea ministrului justiţiei s-a format „Grupul de prevenire al criminalităţii şi justiţiei penale. iar la eficacitate nu interesează costurile. sinuciderile la bărbaţii tineri cu vârste între 15 şi 24 de ani ( inegalităţi sociale. În 2001. anchete în diverse oraşe – observarea locurilor sensibile. furtul de/din maşini. în subordinea primului ministru s-a înfiinţat „Unitatea de prevenire a criminalităţii”.

V. consumul de alcool şi droguri).Evaluarea şi urmărirea diagnosticului şi a strategiei. prostituţia.Strângerea şi analiza datelor . reuniuni. o bancă de date. care cuprinde: sinteze şi grafice percepţiile populaţiei problemele detectate dificultăţile existente forţele neutilizate IV. VI. ajutorarea victimelor. statistici privind incivilităţile şi dezordinea. 43 . perspective de viitor.Restituirea diagnosticului . b) date calitative: discuţii. observaţii de teren. directive.3 luni 4 feluri de date: a) cantitative: statistici ale poliţiei. acţiuni în şcoli.Realizarea diagnosticului durează o lună. Se fac hărţi. d) analiza şi sinteza informaţiilor. tribunale de minori specializate.1 lună – a face diagnosticul cunoscut publicului. incendiile. c) inventarierea acţiunilor preventive de securitate si de justiţie existente: prevenirea situaţională. primăriei. grafice. ameliorarea cartierelor în dificultate. programe.Formularea strategiei şi a planului de acţiune – 1 lună: priorităţi. oferta de securitate şi cererea de securitate. III. securitatea rutieră. acţiuni pentru diminuarea consumului de alcool sau droguri. medierea. semidirective cu specialişti. parteneriate.II. devianţe subînregistrate ( accidente rutiere.

interogarea suspecţilor. a victimologiei şi a stării actuale a cunoştinţelor despre agresor provenind din cercetări anterioare. privind circumstanţele crimei. plecând de la analiza informaţiilor. relansarea cazurilor nerezolvate. unde lucrează şi riscă să treacă la act după toate probabilităţile analiza morţii echivoce (autopsie psihologică): reconstruirea profilului de personalitate ale persoanei decedate dar cu intenţie cunoscută. explozii tortura. momentul şi locul trecerii la act. optimizarea tehnicilor de negociere gestiunea deţinuţilor periculoşi şi a crizelor în penitenciare 44 . dosarul de anchetă. Profilajul Definiţii: Este un procedeu care permite identificarea caracteristicilor psihologice generale ale unui individ pe baza analizei crimei comise.01. (1998 CIA) „ Tentativa de a deriva ipoteze privind criminalul pe baza analizei scenei crimei. barbarie spargeri în serie terorism. misiunile de securitate a puterilor publice (pentru a câştiga timp şi a economisi mijloace) Structura Profilajului: profilajul psihologic: prin stagii de audiere se verifică dacă individul corespunde tipologiei stabilite profilajul agresorului: metodă de clasificare empirică pe baza analizei unui mare număr de cazuri profilajul geografic (localizarea agresorului): evaluarea zonelor în care trăieşte. profilajul de investigaţie: strategie care permite forţelor de ordine să restrângă câmpul de acţiune şi să emită supoziţii Concluzii: profilajul deduce personalitatea din fapte şi nu invers este un efort sistematic de a valida profilurile derivate din clasificări Domenii de aplicare: identificarea ucigaşilor în serie omoruri crime rituale acte sadice şi perverse droguri incendieri.2007 Psihologia personalităţii criminale. luări de ostateci. Deducerea ştiinţifică a portretului psiho social a unui individ. scena crimei.” Justificarea interesului pentru profilaj: înţelegerea victimelor şi martorilor o mai bună orientare a anchetelor concentrarea forţelor de intervenţie adaptarea anchetatorului la profilul celui anchetat punerea n relaţie a crimelor în serie şi a dispariţiilor de persoane centralizarea informaţiilor privind diferitele cazuri predicţia rezonabilă a comportamentului (tipul de victimă ales în viitor.21.

ameninţări. la telefon revendicări. 45 . Îi satisface fantasmele care dau sens vieţii sale.alcoolici înarmaţi agresiuni asupra copiilor dispariţiile unor persoane hărţuite sexuală. Se regăseşte în antecedente şi în faptele viitoare. Rămâne mereu acelaşi.analiza profilului victimologic II Clasificarea criminologică tipul autorului ( bărbat. major) factorii spaţiu/timp (ziua. minor. unde cursurile durează cel puţin 4 ani în Europa – „Institut de profilaj şi analiză criminală” la Universitatea Paris II Etapele abordării în profilaj: I Elementele profilajului: .analiza elementelor criminalistice . ci o specializare ( Monte „ este o meserie de artizan”) se formează în universităţi sau în şcoli de poliţie. denunţuri escrocherii în cazul blocării unor investigaţii Formarea specialiştilor în profilaj: nu este considerată o profesie. poziţionarea corpului şi punerea în scenă reconstituirea scenariului criminal IV Sinteza personalizată privind profilul criminalului: sexul şi rasa vârsta caracterul situaţia familială relaţii sentimentale viaţa socială puncte forte ale biografiei profilul fizic probabil criminali asemănători cunoscuţi Datele obţinute în profilaj sunt redate în raportul de expertiză.analiza scenei crimei . femeie. noaptea) gradul de risc asumat de criminal gradul de risc asumat de victima escalada criminală clasificarea crimei utilizate de alte poliţii cunoaşterea modelelor universale / internaţionale III Evaluarea crimei semnătura psihologică şi modul de operare Semnătura psihologică este un fapt realizat de criminal fără a avea nevoie de el pentru a comite crima.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful