DINAMICA PSIHOLOGIEI ABISALE de Gabriel Baldovin, 1998

1. Introducere Psihologia, ca ştiinţă a sufletului are probleme majore pe care trebuie să le rezolve. Acestea se vor releva în mare pe parcursul acestei introduceri. Interesul social ca sufletul Omului să nu fie comunicat decât preotului şi se va vedea pe parcurs de ce, iar apoi lipsa unei metode clare şi sigure fac din ea o disciplină preştiinţifică. Ea are şansa de a deveni o ştiinţă după ce aceste probleme, metodologice în cea mai mare parte dar şi legate de prejudecăţi în ceea ce priveşte receptarea ei, vor fi rezolvate. De aceea această destul de lungă introducere va încerca să rezolve aceste probleme preliminare pentru ca apoi să se încerce elaborarea mai clară a unei ştiinţe a psihologiei abisale. 1.1. Statutul psihologiei actuale Ceea ce se numeşte psihologie astăzi nu este deloc o ştiinţă şi nu îşi merită numele chiar dacă în interiorul ei pot fi identificate curente şi încercări diferite de la şcoală la şcoală ca în cazul ştiinţelor respectabile. Problema este chiar numărul exagerat de curente din cadrul acestei discipline fiecare cu ‘virtuţile’ lui, fiecare cu pretenţia de a deţine adevărul. Însă tocmai această diversitate neunitară sub raportul metodelor şi al concluziilor este ceea ce-i subminează valoarea de ştiinţă. Căci dacă un curent nu se poate impune în faţa altora denotă că el nu poate explica ceea ce un altul poate explica. De aici şi acuzaţia că latura îngustă căreia i se aplică este incapabilă de înţelege Psihicul. O polemică interminabilă porneşte de la Kant care i-a refuzat psihologiei statutul de ştiinţă, s-a ţesut până în prezent cu eternele ridiculizări, care mai de care mai expresivă şi mai realistă la adresa ei. La acestea s-au adăugat modestele replici ale psihologilor care s-au ascuns după unele ştiinţe veritabile, ca biologia, logica sau cibernetica în ceea ce priveşte apărarea. Ei au intrat în domeniul acestora cu speranţa de a căpăta ceva autoritate însă tot ce au putut face nu a fost decât să îşi formalizeze limbajul după modelul ştiinţei credit. Însă din păcate pentru ei teoriile au rămas aceleaşi. Această operaţie nu a condus de fapt decât la lipsă de concordanţă terminologică între diferitele curente şi chiar între diferiţii autori care consolidează un anumit curent exceptând cazul în care curentul în cauză nu este reprezentat cumva doar de un singur exponent. La aceasta fireşte că ‘ştiinţele mamă’ au luat o atitudine de ignorare sau cel mult de bunăvoinţă, asemenea elefantului curăţat de paraziţii de pe piele de către acele păsări care ţopăie pe spatele lor. Însă problema se pune dacă aşa-zisa psihologie este în stare de a face un astfel de serviciu acestor ştiinţe. Ştiinţele naturale la care aspiră psihologia au acest statut datorită a două modele teoretice diferite dar care ambele sunt întemeietoare ale caracterului ştiinţific. Primul model este legea. Legea este un enunţ care se referă la o clasă de obiecte pe latura înţelegerii dinamicii interne a acestora şi este reprezentat în special de fizică. Cel de-al doilea este observaţia empirică. Ea se face fie direct cu ajutorul instrumentelor naturale ale Omului fie cu ajutorul unor aparate speciale. În ultimul caz cunoştinţele pot fi luate de fiecare însă cunoştinţele banale observate de fiecare în viaţa de fiecare zi nu pot constitui un interes ştiinţific şi nu pot fi recunoscute ca fiind cunoştinţe ştiinţifice tocmai datorită banalităţii lor. De aceea aceste observaţii sunt recunoscute ca ştiinţă doar atunci când domeniul observat nu face parte din viaţa de fiecare zi şi este oarecum îndepărtat de aceste experienţe. Etnologia este ştiinţa care poate fi adusă aici ca exemplu. Un alt caz este cel al biologiei, care progresează în funcţie de aparatele de investigaţie care mijlocesc cunoştinţele. Însă în celălalt caz cunoştinţele pot fi recunoscute eventual ca bază de date dar nu ca ştiinţă. De exemplu antropologia culturală prezintă diferitele moduri de organizare socială a omului din diverse părţi ale lumii. Ea le compară, caută asemănări şi deosebiri şi în general descrie. La fel face şi etologia care face acelaşi lucru pentru Comportamentul Animal în stare naturală. Aceste cunoştinţe pot fi luate de orice om care are pasiune şi resurse financiare pentru a susţine o astfel de pasiune. Căci ele nu necesită o pregătire teoretică specială. Totuşi aceste cunoştinţe se încheagă într-o ştiinţă pentru că spun ceva ce nu se ştie în mod comun. Din păcate psihologia, după ce a ieşit de sub tutela filosofiei, este un amalgam de cunoştinţe despre om pe care le ştie orice om care are răbdare să îşi observe propriile trăiri şi care este în stare să determine nişte legi oarecare şi care ar putea fi recunoscute şi de studenţi... Căci aceste legi îndeplinesc mai mult sau mai puţin doar prima condiţie a ştiinţei anume aceea a aplicării sale la întregul domeniu al elementelor unei clase. Însă nu ele nu rezistă condiţiei înţelegerii dinamice, interne, a unui obiect, ci sunt formulate datorită unor fapte exterioare ce pot coincide întâmplător. Ce ar fi oare fizica dacă ar fi constituită din definiţii de genul ‘viteza este egală cu forţa ce o depune cel care fuge’ fără să se ia în calcul nişte relaţii generale între care să se stabilească anumite raporturi la nivelul elementelor ce intră în conceptul general de ‘viteză’. Astfel de inconvenient este dat datorită faptului că teoriile ce se reunesc sub numele de psihologie nu caută să înţeleagă structura, elementele constitutive ale Psihicului Omenesc ci se mulţumesc cu observaţii de multe ori sterile. Fireşte că certitudinea unei ştiinţe, fie ea legică, se întemeiază pe experiment, observaţia 1

având aici un rol covârşitor. Însă problema este că Psihicul Uman este ascuns într-o capsulă ce pare de netrecut. Ea este cutia craniană iar manifestările lui sunt mediate comportamental. Lumina obiectului psihologiei rămâne astfel ascunsă. Mitul peşterii al lui Platon se potriveşte aici atât de bine încât se poate spune că el pentru psihologi l-a conceput în special. Căci umbrele de pe zidul peşterii sunt date de înlocuitorul soarelui pe pământ, adică focul din peşteră. Fireşte că o tehnologie avansată pe care o va putea atinge vreodată omenirea şi care ar putea investiga precis şi complex creierul omenesc în stare de funcţionare, ar fi ultimul cuvânt în materie de psihologie. Însă până atunci mai este mult. Un recent laureat al premiului Nobel a afirmat că cunoştinţele actuale despre creier se pot compara cu cele despre inimă în perioada Evului Mediu. De aceea metoda empirică a psihologiei nu poate duce la nimic constructiv. Cea mai dificilă sarcină a psihologiei actuale este aceea de a fi în situaţia de a-şi defini obiectul de cercetare. Datorită experimentelor pe şobolani pe care unii autori le-au făcut s-a spus că ‘psihologia este ştiinţa care studiază comportamentul şobolanilor’. Pe acest experimentalism psihologia este naivă dacă crede că poate aspira la statutul de ştiinţă după modelul experimentelor relevante din fizică. Căci experimentul, deşi este sursă a adevărului ştiinţific, este irelevant pentru psihologie dacă nu există o teorie generală stabilă. Pentru că Psihicul se prezintă mijlocit comportamental şi nu direct iar experimentul vizează mijlocitul şi nu fenomenul concret. Tocmai de aceea progresul experimentalismului este suprimat de tatonări şi a banalizări. Cel mai complicat sistem din câte i-au fost dat Omului să experimenteze nu se poate cunoaşte prin umbrele de pe pereţii peşterii. Dacă Omul este cel mai complicat sistem întâlnit până acum iar Psihicul este o parte a acestui sistem, împrumutând ceea ce este acest sistem global în complexitatea lui, atunci e greu de înţeles cum de cred psihologii că pot întemeia o ştiinţă cu metodele rudimentare, atât tehnice cât şi intelectuale, pe care ei le posedă. Ei nu fac decât să se plângă că nu le este recunoscută munca, însă cum poate psihologia să fie recunoscută ca ştiinţă când ea nu-şi poate nici măcar defini obiectul de cercetare? În mulţimea de definiţii care mai de care mai pompoasă, psihologia se vede în situaţia de a nu se putea hotărî în privinţa vreuneia dintre acestea iar acceptarea uneia sau a alteia este o problemă de opţiune. Se poate replica într-adevăr că neconcordanţa definiţiilor se datorează diversităţii subiecţilor cercetaţi, că ceea ce defineşte Omul este ‘individualitatea’ şi nu generalul... De aceea s-a spus mai cu naivitate mai cu ironie că de fapt psihologia este o artă. Dar tocmai aici este marea problemă, anume că această ‘artă’ are pretenţia de a fi ştiinţă. E a se învârte după propria coadă, făcând din demersul artistic şi cel ştiinţific un talmeş-balmeş, mai trântind câte o formulă matematică, mai întinzând câte un tabel etc. Iată că necesitatea unei noi metode sau a unei noi organizări a metodelor deja existente se impune necesarmente. 1.2. Educaţia sălbatică Problema psihologiei academice este problema academismului însuşi şi anume aceea că funcţionează mai puţin pe baza autorităţii ştiinţifice interne şi mai mult pe baza autorităţii pe care statul i-a transferat-o subtil, prin sistemul de învăţământ. Astăzi s-au schimbat multe atât în sistemul de educaţie din fostul lagăr comunist prin aliniere la standardele ţărilor occidentale. Aici trecerea de la un astfel de învăţământ dogmatic către unul deschis s-a făcut mai de timpuriu. Însă peste tot există mai mult sau mai puţin reflexul dogmatic consolidat timp de secole în societăţile ce i-au permis dezvoltarea. Or psihologia s-a dezvoltat în mare parte pe acest tărâm al învăţământului. Situaţia este astfel un cerc vicios. Căci chiar şi astăzi (dar mai ales în timpurile trecute) statul are interesul mai degrabă de a-şi consolida poziţia de exploatator şi deci, de a determina o educaţie asupra celor mulţi în aşa fel încât să accepte această stare, decât să conducă la înţelegerea trăirilor lor. Astfel că psihologia academică stă în mod tacit sub tutela acestui interes general. Ea este o parte din instrumentele ce consolidează o astfel de educaţie. Există astfel un interes al lipsei de comunicare între diferitele pături sociale iar acest interes blochează orice tentativă a psihologiei academice de a progresa în înţelegerea Psihicului. Căci acesta este marginalizat, redus, docilizat, domesticit. În loc de starea de ‘Socrate nefericit’ care este însăşi condiţia progresului, academismul doarme în situaţia de ‘porc mulţumit’, după plastica metaforă a lui J.St. Mill. Situaţia psihologiei academice mai are şi neşansa de a nu putea pur şi simplu experimenta obiectul ei de studiu care pare să fugă la nesfârşit, asemenea paradoxului lui Zenon, după care Ahile cel iute de picior nu poate să ajungă broasca ţestoasă. Însă acest paradox pare să-şi aibă în premise punctul slab. Dar dacă s-ar schimba semnul acestei comparaţii şi Ahile ar fi obiectul psihologiei în timp ce broasca ţestoasă ar fi psihologia însăşi atunci acest paradox ar avea un sens foarte real şi trist. Situaţia este la fel de ridicolă cu cea a lui Janet atunci când critica teoriile lui Freud fără să cunoască limba germană în care acesta scrisese, lucrările lui fiind netraduse atunci. În acelaşi fel aceşti ‘slujitori ai ştiinţei’, căţărându-se de comodele lor scaune de la Universitate, pur şi simplu nu cunosc limba în care vorbeşte Psihicul. Căci numai tensiunea psihică, în contrast cu somnul lor profund, este cea în măsură să releve fenomenul psihic în nuditatea lui.
2

Statul, aşa cum se prezintă astăzi, este mult schimbat faţă de ceea ce era, aşa că este destul de greu să fie înţeles fără bazele lui istorice pentru a-i desluşi intervenţia tacită în câmpul acestor discipline. Sciziunea dintre clasele sociale, aşa cum se dezvoltă în mod istoric, se prezintă ca un ermetism, ca o lipsă de comunicare în care, după cum se va vedea, sunt implicate resorturi nebănuite. Psihicul Uman poartă în sine aceste secrete iar psihologia ameninţă să le dezvăluie ceea ce nu convine pentru o anumită mentalitate, cea convenţională. Psihologia abisală aşa cum a fost ea începută de teoreticieni ca Schopenhauer, Nietzsche sau Freud este ‘denigratoare’. Ea subminează ideatic anumite instituţii sociale, acest lucru nu pentru că ar fi anarhică, aşa cum a fost interpretat Freud de către un Herbert Marcuse, ci pentru că este foarte coerentă. Nu pentru că este idealistă, aşa cum teoreticienii comunişti spuneau (în mod absurd ţinând cont de vehemenţa patriotică cu care era combătută - căci idealismul ar fi trebuit să fie tratat ca inofensiv, ca firav), ci pentru că este concretă. Substratul pasional al unor astfel de idei s-a văzut foarte clar în modul cum instituţiile academice au respins aceste teorii. Căci psihologia abisală a provocat o criză, criza valorilor epocilor trecute ce s-au consolidat atunci dar care nu mai sunt actuale în timpurile prezente. Tot ce este spiritual şi superior, resortul elitelor şi al civilizaţiei şi pretinsa superioritate incomparabilă, este de fapt recunoscut ca umană în ceea ce este mai banal şi mai brut în natura umană. Asta este prima lovitură pe care psihologia abisală o dă cu monismul ei dualismului clasic. După cum se va vedea din text, psihologia abisală şi sociologia generală sunt două discipline identice în bună parte. de fapt sociologia este aplicarea concretă a psihologiei abisale asupra evenimentelor majore ale istoriei. Chiar dacă au părut diferite ca discipline şi asta datorită insuficientei lor elaborări, ele nu pot fi izolate una de alta. Individul ar fi trebuit să fie informat prin educaţia sa de bază despre mediul în care trăieşte şi despre propriile sale reacţii la acest mediu prin exemplele concrete care ajută la înţelegerea dinamicii acestor evenimente. De aceea este foarte probabil ca printr-o astfel de educaţie, multe din tragediile istoriei ar fi fost evitate. Însă, după cum se va vedea, odată ce individul ar fi ajuns stăpân pe sine şi ar fi înţeles resorturile parazitismului social al anumitor clase sociale el s-ar fi revoltat. O astfel de idee care a fost recunoscută ca fundament al marxismului şi respinsă ca atare este mult mai veche decât marxismul. Ea a fost combătută sistematică de autorităţi chiar atunci când acestea s-au declarat comuniste şi continuă să fie combătută şi astăzi fiind identificată cu comunismul şi cu eşecul său ca experiment social. Este normal ca aceia ce se află în astfel de poziţii privilegiate şi care controlează educaţia să facă acest lucru căci nimeni nu are interes să-şi taie creanga de sub picioare. Dimpotrivă, chiar şi astăzi când sistemul educaţional este mult relaxat totuşi el este construit în principal pentru a determina o selecţie socială pentru distribuirea poziţiilor sociale care sunt limitate şi stricte. Astfel că în cadrul acestui sistem apare un cadru concurenţial extrem de tensionat care conduce la epuizarea receptivităţii intelectuale, în aşa fel încât sub pretextul rigorii sale, devine pentru individ una dintre cele mai grele poveri. Este evident că scăpaţi de de acest infern, puţini sunt cei ce mai învaţă ceva după aceea. De aceea masele sociale rămân cu concepţii rudimentare legate de sociologie şi psihologie, în aşa fel încât mecanismul birocratic al statului poate funcţiona fără probleme. Sociologii şi psihologii înşişi devin piese ale acestui sistem iar societatea este înfrânată în progresul ei. În acest fel individul manipulat în jungla educaţională este asemenea copiilor sălbatici, părăsiţi în păduri şi crescuţi de sălbăticiuni. Ei nu sunt decât nişte animale. Căci lipsiţi de educaţie în momentul formării, nu vor mai putea să o asimileze vreodată. Psihologia abisal este fundamentul unei educaţii ecologice. Respingerea ei se face datorită respingerii actuale a acestui gen de educaţie. O societate încă sălbatică bazată pe structurarea în clase stratificate, adică pe exploatare aşa cum s-a manifestat cea europeană timp de secole, a determinat comportamente şi instituţii sociale menite să menţină această structurare. Nietzsche vorbeşte de creştinism ca fiind o ‘metafizică de călău’ însă întregul spectru al ‘valorilor perene’ se dovedeşte a fi de fapt produsul unei metafizici de călău. Orice fel de tradiţionalism la care ajunge un om oarecare şi este ulterior atingerii unei anumite împliniri pe scara socială. Orice conservatorism este revigorat în virtutea acestei situaţii. Însă, dacă raportat la importanţa cu care aceşti oponenţi tratează aceste valori tradiţionale, s-ar cufunda în cele mai generale cunoştinţe de anatomie sau astronomie, capabile să arate subţirimea cunoştinţelor omeneşti şi imensitatea domeniilor lor, probabil că verva de suficienţă ce transpare în mentalitatea lor ar mai fi temperată. Cruzimea cu care această disciplină este tratată este direct proporţională cu nivelul de libertate al comunităţii. Aici sunt implicate alte resorturi căci indiferent de neajunsurile ei orice teorie nu poate fi respinsă în bloc. este imposibil să nu aibă si elemente valabile. Tocmai de aceea o disciplină capabilă să ameninţe cu deconspirarea anumitor gânduri pe care omul le ascunde, indiferent de ce fel sunt acestea, este o disciplină care ameninţă subminarea anumitor baze ideologice ale unei mentalităţi ce ţine de o anumită epocă. Aşa s-a întâmplat cu Marx. Spunerea răspicată a unor lucruri care se ştiau doar în subsidiar a condus la instigarea revoltei maselor asupra oricărei forme de exploatare prin teoriile comuniste. Ca rezultat el a ajuns să fie prigonit prin mai toată Europa. Când Freud a recunoscut implicarea Sexualităţii ca imbold psihic în cultură el a atins această coardă sensibilă legată de
3

Ori societatea ori psihologia abisală ori ambele au probleme de consolidare. Căutând originile simptomului dar şi ale Psihicului în general. care are metode de lucru mult mai fragile decât cele ale psihologiei abisale. De ce oare cu totul altfel este poziţia ştiinţelor abstracte şi celor naturale? De ce istoria. Lucrurile s-au îmbunătăţit pe alocuri astăzi. ea poate ameninţa să caute originea formei societăţii. respinsă ca ‘ştiinţă evreiască’ în Germania. de metode de judecare şi comportament. Nu este cazul de a face o distincţie exclusivistă între aceste două stări spre a le stabili ierarhia în a susţine teza întoarcerii la sălbăticie aşa cum el însuşi a încercat. Rousseau.3. Aceşti puritani ai gândirii sunt incapabili de a-şi vedea propriul stigmat. Din fericire tehnologia robotică modernă a eliminat în mare parte această practică. Această prejudecată strecurată în mentalitatea lui s-a întors astăzi împotriva edificiului pe care el l-a conceput. Conflictul psihologiei abisale cu valorile tradiţionale este dat de incursiunea pe care ea o face la nivelul cadrului acestor valori. Căci modelul mentalităţii la care pacientul se obligă să renunţe ca efect al terapiei pentru a se adapta unei situaţii diferite decât cea în care această mentalitate s-a consolidat. măcar pentru faptul că astăzi societatea nu o ia mai deloc în seamă. Vehemenţii opozanţi ai psihologiei abisale se află în poziţia de a o respinge în bloc neinteresaţi de a scoate din ea adevărurile crude şi dureroase. Psihologia oficială a Universităţilor reflectă în special la începutul psihologiei abisale. în special în ultimele milenii are la bază obedienţa faţă de oficialităţile statale lansatoare de metafizici. nenatural. Ea este fisura sistemului şi actul de acuzaţie a ordinii lucrurilor sociale. Formal. Nu se poate accepta că psihologia abisală este o disciplină încheiată. Ea este elementul care pune sub semnul întrebării întregul spectru de valori ale lumii contemporane. ci însuşi stigmatul lor bazat pe o mentalitate a celei mai crunte şi nepăsătoare exploatări aşa cum s-a consolidat ea în epocile trecute. de a minimaliza ceea ce este comun. Psihologia abisală şi sociologia au fost introduse şi comentate pe larg în cadrul educaţional. Motivul intrării pacientului în psihoterapie este eşecul propriei mentalităţi în a optimiza existenţa sa.ipocrizia unei civilizaţii în acelaşi fel. În felul acesta psihologia trebuie să devine modelul pentru înţelegerea nu numai a individului. Artificialismul în care s-a înscris omul occidental. în special a inegalităţii oamenilor. O astfel de incursiune se dovedeşte fatală pentru valorile ermetice ale civilizaţiei căci aceste valori nu sunt universale. ci a societăţii însăşi. Teoria prezentată în această lucrare susţine că dincolo de erotism există ceva mai scandalos decât erotismul teoretizat până acum. lăsând la o parte desele rectificări produse chiar de părinţii ei. aşa cum a încercat Freud. Nu este cazul de a întoarce cu susul în jos straturile axiologice ale Psihicului profund şi cel superficial şi de a stabili o topică. Trebuie să iasă din individualism către analiza structurilor comunitare. eşec ce poate fi regăsit la scară mult mai mare la nivelul socialului. Ambele teze au comun faptul că deplâng starea omului contemporan. (sau special interpretată greşit). Această teorie dezvoltată mai târziu. se distanţează considerabil de izolaţionismul care există în psihologia abisală actuală care tinde să explice ‘Conştientul’ sau ‘Eul’ prin exclusivul dinamism interior deşi Freud a sugerat implicarea mediului social în geneza acestor elemente. 1. Însă aici problema nu este de a minimaliza valorile umane ci dimpotrivă. Se poate spune că în goana lui după mergerea până la capăt cu adevărul Freud a ignorat dimensiunea socială a Psihicului. 4 . Dezumanizarea produsă sclavilor de-a lungul istoriei se regăseşte astăzi în coşul de gunoi al spiritului uman care este Tulburarea Psihică. Această mentalitate este cultivată sistematic de instituţiile sociale. individuală care se întâmplă în acest caz. O astfel de analiză trebuie să fie la fel de curajoasă ca aceea a erotismului pe care Freud o realiza acum mai bine de 100 de ani. Consecinţele psihologiei asupra societăţii trebuie să fie aceleaşi ca şi cele asupra individului în psihoterapie. ci de a arăta faptul că omul nu este aşa de la natură aşa cum a încercat J. această influenţă pe care tacit statul o alocă sistemului de învăţământ. când statul tinde din ce în ce mai clar către forma asistenţială. ca ‘ştiinţă nemţească’ în Franţa sau ca ‘ştiinţă imperialistă’ în lagărul comunist (Rudinesco). Însă natural nu înseamnă neapărat sălbatic iar emancipat nu înseamnă neapărat artificial. modifice sau chiar înfrâneze anumite tendinţe sălbatice în favoarea unui Comportament social specific.J. Rezistenţa socială faţă de psihologia abisală Datorită avantajelor reciproce ale socializării. a exploatării. a nedreptăţii. Însă lipsa de progres în cazul primeia şi dezvoltarea ei în special pe comentarea ambiguităţilor şi erorilor sale. se datorează însăşi revoluţiei pe scară restrânsă. Aşa a apărut Comportamentul Conştient. Spiritul trebuie să se îndrepte mai degrabă spre viitor. are o recunoaştere mai mare din partea autorităţilor? Ce ameninţă ea de fapt? La începuturile ei psihologia freudiană a fost ruşinos ignorată de oficialităţi sau greşit interpretată de ‘specialişti’. arată că ceva o ţine totuşi în loc că reflexele vechilor poziţii nu au dispărut încă. sub impulsul interesului social general de domesticire şi culturalizare produsă de civilizaţie. Faptul că ulterior a revenit asupra acestei soluţii atestă inutilitatea unei astfel de încercări. Psihologia abisală trebuie să iasă din pasivitate şi să ia atitudine. Ei nu-şi dau seama că mercantile nu sunt dorinţele naturale ale omului. Căci a reduce ‘valorile eterne’ la ceea ce era recunoscut drept comun era de neacceptat pentru o mentalitate social-ermetistă. Acestea au fost aplicate sălbatic fapt ce a făcut din spiritul uman un element neautentic. Omul a trebuit să îşi amâne.

se dovedesc a fi nişte himere. Tocmai de aceea cele mai ermetice societăţi sunt acelea în care tulburatul psihic este văzut cu foarte puţină îngăduinţă. Ea se referă excluziv la gândirea şi comportamentul lui care sunt recunoscute ca ‘bolnave’. ca urmare a reflexelor clasice care supravieţuiesc în ea. el înţelege că pretenţia de universalitate a moralei este o vorbă în vânt şi că ea îşi are originea într-o nedreptate irecuperabilă. analizate profund. adică o deviere de la normal aşa cum cancerul este un fapt anormal găsit la cel bolnav şi negăsit la cel sănătos. Fără îndoială că fără întărirea morală a filosofiei sale. Kant nu ar fi recurs niciodată la o critică a raţiunii pure. O astfel de afirmaţie poate dărâma un imperiu. Indiferent de curentele care se pot constitui la un moment dat în psihologia abisală. Ele pot chiar dispărea dacă ritmul acestei activităţi este dus la extrem. Ele preferă comoda şi tradiţionala educaţie imprimându-i ideologii şi stiluri de viaţă provocatoare de confuzie şi Tulburări Psihice. ca de exemplu un virus. Dacă Schizofrenia. fie a unui stimul puternic cu efect traumatizant. Căci. boala lui nu se referă la o disfuncţie organică. de incompatibil cu concretul uman. Iar simptomele psihopatologice pot fi ameliorate odată cu o activitate utilă. este convenabilă acestora şi prin ei specia poate atinge dezvoltări spirituale majore. atunci când omul normal nu mai are puterea de a reprima aceste structuri bazale ale Psihicului. această maşinărie a dezumanizării ce supravieţuieşte artificial încă şi astăzi are marele său coşmar tocmai în a fi demascată. Situaţia este la fel cu cea a unei exploatări neecologice a unor resurse naturale care poate produce mari dezastre. morală a acestei crize. căci încă nu se ştie ce anume are creierul său. Când schizofrenicului i se spune ‘bolnav’. este însăşi barajul care împiedică dezvoltarea psihologiei. Recunoaşterea împărţirii lumii în ‘stăpâni’ şi ‘sclavi’ şi implicit a luptei de clasă. Însă un proverb spune că ‘gura nebunului adevăr grăieşte’ iar uneori adevărurile spuse de el sau semnalate de el sunt atât de dureroase încât este de preferat să i se spună ‘bolnav’. au aderat la o mişcare politică extremistă arată în ce mod elitismul sălbatic poate fi cauza pe termen lung a Tulburărilor Psihice. cu Instinctele (Brute). conduce societatea. Or lipsa de rezolvare concretă. ca deşeu al unei astfel de maşinării a falsităţii. Ea recunoaşte Instinctul în tot ceea ce are pretenţie de absolut. prin care a subminat orice încercare teoretică de susţinere a unor astfel de concepte. denotă o astfel de mentalitate. în situaţia de oboseală. Dacă se priveşte 5 . (O astfel de teorie se delimitează net de vechile teorii din psihologia abisală. Experienţa nazismului. Atunci când Nietzsche spune că există o ‘morală de stăpâni’ şi o ‘morală de sclavi’. Aceea după care unii oameni au dreptul să îşi însuşească o parte din truda altora. Este normal ca şi mentalitatea conservatoare să se apere faţă de consecinţele ce decurg din teoriile susţinute de psihologie. mediul social ca fiind un element decisiv. fermitatea întregii mentalităţi clasice sunt subminate. unde majoritatea cetăţenilor Germaniei. cu excepţia culturalismului american. aceste criterii de diferenţiere socială se dovedesc a fi relative iar valorile de dreptate. ţară care deţinea supremaţia culturală în secolul al XIX-lea. Stigmatizarea omului cu Tulburări Psihice Reputatul psihiatru francez H. Nu există un drept divin.4. de lipsa lor de educaţie şi astfel totul este în van. egalitate. Teoria care se va prezenta aici arată că exploatarea sălbatică din perioada epocilor clasice este principalul factor al genezei Tulburărilor Psihice.. Omul cu Tulburări Psihice.Ele se aplică doar la o anumită clasă şi nu la întreaga Umanitate. Foucault arată. Sensul conceptului de ‘boală’ vizează o anormalitate. fără salvarea ei în acest mod. prin faptul că introduce factorul social. Psihozele în general sunt boli atunci ele sunt boli datorită unor astfel de posibile anormalităţi organice şi nu datorită gândirii şi comportamentului lor care se regăsesc în structura omului normal în starea de ebrietate. libertate etc. un drept natural ca unii să fie stăpânii altora. Considerarea acestui om ca fiind ‘bolnav’. Pentru mentalităţile ce se tem de adevăr pentru societăţile corupte şi pentru autorităţile ce apelează la argumentul puterii pentru a face o imagine falsă asupra Omului toate aceste teorii ale psihologiei abisale sunt blasfemii. Mentalitatea epocii clasice pe care el o expune se moşteneşte şi astăzi chiar şi în ţările cele mai avansate şi civilizate măcar ca relicvă. 1. de total diferit. Acest demers foarte bine pus la punct de mii de ani. implementându-i false idealuri şi convingându-l să le slujească pe ele. însă toate acestea sunt anulate de stagnarea şi îndobitocirea celorlalţi. momentul ei istoric la o criză profundă. De aici până la revoltă socială nu mai este decât un pas. orbindu-l pe acesta în recunoaşterea propriei naturi. În felul acesta bazele. Relaţia societăţii cu tulburatul psihic reflectă însăşi mentalitatea socială specifică unei astfel de societăţi. după cum M. prin consecinţele ei. Căci ele par să aibă cel mai mult cauze organice spre deosebire de celelalte Tulburări Psihice. toate se pot constitui în corpul ei cu condiţia să accepte acest lucru. Ey spune că ‘halucinaţia este pentru logica fiinţei psihice ceea ce este cancerul faţă de logica fiinţei vii’. fireşte că este în aceeaşi situaţie de stigmat pe baza acestei premise. Conceptul de ‘boală’ vehiculat în medicină vizează o anumită disfuncţie a Organismului sau a unei părţi a lui datorată fie unui agent organic.) Este evident că bunăstarea obţinută artificial de către clasele protejate de dreptul divin. căci toţi oamenii au un statut identic. Psihologia abisală coboară de pe podium valorile. Astfel ideea că unii ar fi un fel de zei pe pământ este subminată. în vise.

El nu trebuia să îl caute în filosofia hegeliană ci trebuia să-l caute în spitalele de psihiatrie. a modului în care ea se infiltrează în viaţa particulară a insului ea a produs un imens scandal. mulţumindu-se cu unul filosofic încrustat într-unul sociologic. Sexualitatea a fost înţeleasă foarte profund de către Freud dar pe de altă parte lui îi lipseşte tocmai ceea ce era bun la Nietzsche şi Marx după cum se va vedea în parcurgerea textului. prin profitul economic obţinut ca urmare a exploatării. a metodelor sale de lucru. cei atât de persecutaţi de-a lungul istoriei. cu toate că nu a făcut-o complet iar ea fusese recunoscută cu mult înaintea lui. De aceea raportarea la el pe parcursul textului va fi una mai curând critică.. În disputa lui cu Charcot. Practic fiecare dintre cei doi are în celălalt lipsa din propria teorie. Culmea îndobitocirii este faimoasa declaraţie a sovieticilor care au declarat că Tulburările Psihice ar fi dispărut din Uniunea Sovietică după ce ei au ajuns la putere. Acest curent a ajuns până la nihilismul instituţional absolut. Dar presupusa ergoterapie economică nu este o terapie cât mai degrabă însăşi originea Tulburării Psihice asemenea drogurilor. Psihiatrii şi însuşi Babinski. Evreilor. care pe lângă multe intuiţii valoroase. în credinţele sale începând cu cele mai vechi şi terminând cu cele mai moderne. referindu-se la reducerea artificială a tulburărilor nevrotice produse de acesta prin hipnoză. Psihiatria actuală recunoaşte faptul că ofensiva antipsihiatrică a condus la întărirea psihiatriei însăşi. în ciuda unor intuiţii veritabile. tulburatul psihic. Omul este punctul comun al acestor manifestări. demersul lui Marx este în mare parte utopic dacă nu chiar greşit. Spiritele puritane vor strâmba din nas ca urmare a acestui curaj de a afirma că tocmai ele. a emis şi teorii aflate la antipodul acestora (de aici şi eşecul comunismului ca experienţă socială). li se reproşa din partea regimului nazist. ştiinţific. Însă el nu ajunge să înţeleagă suficient maşinăria ‘alienării sociale’.5. Din acest punct de vedere însăşi concepţia sa asupra societăţii a fost una eronată pentru că nu i-a înţeles principiul. Contraofensiva psihologiei abisale ‘Lupta de clasă’ teoretizată de Marx are o importanţă fundamentală nu atât datorită unei stări a omului de rând predispus în a face revoluţii ci datorită unei nevoi de schimbare a unui stil de viaţă traumatizant. Babinski a spus unul dintre cele mai profunde adevăruri spuse vreodată. ci datorită 6 . până la nihilismul nosologic al contestării conceptului de ‘pacient’. la relaxarea şi umanizarea modului său de raportare la tulburatul psihic iar ecoul adânc la nivel politic pe care acest curent l-a avut în rândul societăţii arată resorturile sociale profunde implicate aici. un adevăr de care nici el nu şi-a dat seama perfect. redus la stomac şi la lupta de clasă. dată da maşinăria unei societăţi putrede. este urma nemuşamalizată a unei astfel de politici. O astfel de situaţie este cea a Tulburărilor Psihice în general iar ‘sugestia’ este a întregii mentalităţi. adică Omul. Antipsihiatria a avut profunda intuiţie de a arăta că sub incidenţa psihiatrică intră acele elemente indezirabile societăţii iar actul psihiatric nu ar conţine altceva decât exercitarea reprimării puterii asupra claselor exploatate. reducându-l doar la Nevroza Isterică: ‘isteria este o boală produsă prin sugestie şi tot prin sugestie vindecată’. care doresc binele societăţii ar putea să provoace o astfel de dezordine prin provocarea unei tensiuni pentru ca apoi tot ele să le ‘vindece’ prin oferirea posibilităţii de ergoterapie economică. Marx are meritul de a fi teoretizat sistematic lupta de clasă. cum este şi aceea care spune că ‘munca l-a făcut pe om’. Este evident că lecţia freudiană este marea lecţie pe care Marx nu o are. Din păcate situaţia lor socială îi împiedică să o spună deschis tocmai datorită implicării lor în acest proces adică a subordonării lor faţă de autorităţile sociale. Acesta s-a datorat nu atât faptului că a atacat o problemă emoţională delicată. O astfel de afirmaţie trebuie luată ca trunchiată. care ar continua-o. Omului lui Marx. Marx ignoră individul ca sumă de nevoi iar Freud ignoră factorul politic. el nu ajunge să înţeleagă Tulburările Psihice ce decurg din această maşinărie şi nu a determinat un cadru conceptual concret. Însă. printre altele. sunt suficient de în măsură să înţeleagă faptul că tulburaţii psihic sunt victime a acestei jungle politicoase care este societatea.. Este evident că raportarea la el este indispensabilă. Toate societăţile corupte încearcă să îl lege în lanţuri şi să ascundă cruntul adevăr care se ascunde în spatele Tulburării Psihice la fel cum criminalul însuşi îşi ascunde urmele. îi lipseşte tocmai Sexualitatea pe care o teoretizează Freud şi astfel teoria sa nu s-a putut menţine în timp asemenea individului fără specie. Aşa s-a făcut în trecut când ‘cei vinovaţi pentru faptul de a se fi lăsat posedaţi de diavol’ erau ‘trataţi’ în mod specific. problema tulburatului psihic a rămas suspendată în aer până la apariţia curentului antipsihiatric care neagă legitimitatea psihiatriei clasice. S-ar fi creat astfel un cadru teoretic ce permite înţelegerea diversităţii sale ci nu în dorinţele sale ulterioare. În ce măsură o astfel de mentalitate virusează cele mai curajoase intuiţii se poate observa în cazul lui Marx. Iată originile Tulburării Psihice pe care mentalitatea convenţională se fereşte să le accepte! Se va vedea mai târziu în amănunt în ce mod epuizarea ergotică este folosită pe larg atât de exploatatori. Acest vis urât al societăţilor nevrotice. în organizarea societăţii primitive. şi faptul de a fi perverşi sexual. Atunci când psihanaliza a luat fiinţă prin analiza Sexualităţii. lipsindu-i cuvântul ‘neom’.înapoi în istorie şi dacă se acceptă că psihopatologia este un dat ereditar nu mai este nici un fel de mirare faţă de cum unii oameni pot ajunge deşeuri ale societăţii. 1. De la Freud. cât şi de cei exploataţi care astfel îşi amână întâlnirea cu conştiinţa lor încărcată. ca incompletă.

Freud însă nu se putea angaja în aşa ceva datorită inclusiv statutului său social. Dorinţa de schimbare. Marea eroare a lui Freud este aceea că a imaginat încă din germene Sexualitatea Umană ca fiind psihopatologistă. Această perioadă timpurie din viaţa Omului înseamnă. Din acest motiv el uneori a ieşit din domeniul psihologiei abisale renunţând la premisele instinctuale ale ei. în loc să considere invers. Izolarea ontogenetistă a psihologiei freudiene a dus la concepţia după care între cea Umană şi cea Animală există o prăpastie de netrecut. Căci modul de gândire a individului este o oglindă a modului de gândire general la care el se raportează necontenit. Căci Omul este un ‘zoon politikon‘. după el. fapt ce a condus la apariţia conceptului de ‘sexualitate infantilă’. aşa cum a fost ea teoretizată de psihologia abisală tradiţională. ea trebuie mai departe să pătrundă dincolo de prima copilărie în Psihicul Uman şi anume în experienţele genealogice. istorice ale speciei şi ale individului. Recunoaşterea experienţelor trecute în formarea constituţiei psihice în mod hotărâtor şi ireversibil este marele pas pe care psihologia freudiană l-a făcut. Observarea modului în care nevroticul rămâne afectat de aceste experienţe sexuale infantile l-a condus pe Freud la înţelegerea faptului că copilăria este decisivă pentru dezvoltarea psihică ulterioară a Omului. Freud însă s-a lăsat pradă concepţiei unicauzaliste despre psihic refuzând orizonturile ce se deschideau analizei dincolo de comportamentul sexual infantil care în anumite cazuri este mai pregnant iar în altele mai atenuat. Dacă psihanaliza de până acum s-a concentrat pe investigarea şi sondarea vârstei infantile. Însă nu este suficient în a lua în calcul doar copilăria. suptul după Freud. Acest concept devine foarte ambiguu. prin scoaterea la lumină a sensurilor lor ascunse. întinzându-se atât în zona instinctuală cât şi în cea psihică. Împărţirea lumii (sociale) implică toţi membrii care se înscriu în societatea umană. Dacă şi-ar fi deschis investigaţiile către mediul social şi le-ar fi coroborat cu cele despre erotism pe care le-a făcut foarte minuţios psihologia abisală ar fi fost astăzi mult mai solidă. bunicii şi tot arborele său genealogic. este expresia acestei tensiuni. Căci după cum deja s-a spus mai sus dinamica structurii sociale forţele care guvernează această structură se reflectă fidel în Psihicul Uman. Este însă logic ca între cele două feluri de Sexualitate trebuie să fie continuitate şi nu sciziune. Din păcate în teoriile freudiene latura socială se vede foarte puţin ceea ce este anormal. Modelul ei este celebra teorie freudiană asupra Visului. Asta l-a dus pe Freud la considerarea ei ca având temeiuri psihice. Teoria Sexualităţii este ea însăşi un compromis între acestea două prin extinderea abuzivă a acestui concept aşa cum este teoretizat de Freud. aşa cum apare el mai târziu în opera lui Freud. Freud a fost încurajat să propună Sexualitatea ca moment primar al evoluţiei psihice tocmai datorită investigaţiei psihicului nevroticilor implementat până la saturaţie de Libido. Copilul nu ‘vine pe lume’ aşa cum se consideră ci el este în lume dintotdeauna. cea ‘Anală’ şi cea ‘Genitală’. fiecare având şi ea la rândul ei alte subfaze de dezvoltare. Psihologia abisală şi psihanaliza generală au descoperit originea conflictului psihic care determină Nevroza în manifestările Sexualităţii. Vârsta lui este chiar vârsta Omenirii. Acest concept impunea extinderea în zona Psihicului a Sexualităţii.faptului că a atacat un model de gândire şi prin aceasta chiar un model social. Teoria anaclisisului face un pas spre înţelegerea combinativă a fenomenului psihic însă nu merge mai departe. Prin Sexualitate se putea în acelaşi timp arăta şi ipocrizia societăţii dar şi ceea ce ascund adevăratele forţe care guvernează Psihicul Omenesc adică sciziunile 7 . Această teorie duce mai departe această intuiţie şi o extinde la întregul Psihic prin teoria Fuziunii. Tensiunea dintre aceste două tipuri de clase sociale este nucleul tuturor tensiunilor sociale. Până atunci ea era văzută ca somatică datorită înţelegerii faptului că copilul nu manifestă aceste tendinţe ca urmare a organelor genitale care la el sunt imature. El considera că forma Psihicului este dată în special de puterea sau norocul de a trece prin aceste presupuse stadii de dezvoltare sexuală care până la urmă se consolidează în Sexualitatea Adultă normală. prin părinţii. Intuiţia lui Nietzsche despre ‘moralele de stăpâni’ şi ‘moralele de sclavi’ va fi preluată în această teorie şi dusă la consecinţele sale neînchipuite. Jung a încercat să ţină cont de acest lucru însă tratarea acestei direcţii ştiinţifice este una superficială. manifestarea unei perioade de dezvoltare a Sexualităţii Infantile şi anume ‘Faza Orală’. Consecinţele acestor investigaţii nu puteau fi concepute la acea dată decât in limitele concepţiilor politice ale lui Marx. Din păcate acesta s-a mulţumit să facă o psihologie comparată între mitologie şi acesta în loc să identifice concret aceste experienţe genealogice şi apoi să le pună în relaţie cu Psihicul Uman modern. Punctul de cotitură în extinderea conceptului de ‘sexualitate’. După cum se va vedea din text Sexualitatea însăşi. a fost limitată probabil de către frica sa personală de revoltă socială cum este şi firesc. anume că ea devine astfel sub influenţa tensiunilor sociale. Freud susţine mai departe că copilul ar trece la alte câteva astfel de Faze. îl constituie manifestările sexuale infantile pe care cura psihanalitică le descoperea pe parcursul analizei. Iar diferenţierea ei faţă de cea Animală se explică prin influenţa milioanelor de ani de viaţă socială la care aceasta a fost supusă. Primele manifestări ale Sexualităţii sunt primele manifestări a Instinctului Nutritiv al copilului. prin analiza modelelor sociale. Aşa cum apare el în psihologia freudiană conceptul de ‘sexualitate’ nu îşi poate modifica elementele ca tendinţele agresive sau oedipiene. Termenul ‘sexualitate’ a luat un sens mult mai larg după ce mai întâi era restrâns la domeniul somatic.

adică a speciei. Având aceste posibilităţi de alegere el a făcut o ofertă mai bună spiritului tradiţionalist alegând cea de-a doua variantă şi anume că Sexualitatea nu este esenţială pentru sistemul psihic. În momentul în care psihanaliza s-a dovedit a fi practică funcţională de tratare a Nevrozelor şi deci tezele sale cu privire la sensurile ascunse ale gândurilor şi acţiunilor umane s-au dovedit adevărate. Acesta a fost modelul pe care Freud şi freudiştii l-au adoptat fie şi inconştient pentru a evita revoltele sociale care s-ar fi întrezărit dacă ar fi atacat frontal problema socială ca urmare a formării şi beneficiului realizat de însuşi statutul social al acestor teoreticieni. Toate reperele sociale sunt sedimentate genetic în Comportamentul Uman iar ceea ce pare a fi individual este de fapt social chiar dacă în societatea dezvoltată nu mai pot fi găsite astfel de repere în mod concret. Freud a tras voalul moralei burgheze şi a observat excrescenţele cancerigene ale spiritului burghez suprainfiltrat de Libidoul inhibat. adică cu fiinţa ontogenetică ci aceasta trebuie înţeleasă în însăşi lumina fiinţei filogenetice. deturnat de la scopul său normal. după cum se va vedea. În ciuda unor simpatii politice răzleţe şi tranzitorii factorul social şi problemele etice ce decurg din el are o prezenţă minusculă în teoriile sale. Până şi Schizofrenia era definită ca Nevroză Narcisică. Rolul societăţii este recunoscut de Freud ca secundar însă faţă de Sexualitate. în timp ce Sexualitatea implicată de Nevroze. Ea este o încercare dramatică de revigorare spirituală. dacă individul este cauza societăţii şi ea moşteneşte cauza ca orice efect. El se mulţumeşte să o înţeleagă simplist. morală cu clare implicaţii comportamentale şi emoţionale prin latura ei psihoterapeutică. diferite de Nevroze. Prin urmare. Freud a continuat analiza concentrată pe Sexualitate şi la alte Tulburări. adică de a fi luată ca postulat şi nu de a fi explicată ea însăşi prin ceva mai profund. Lucrurile însă nu pot fi înţelese simplist. Astfel că. Libidoul care apare în mod evident în Nevroze este doar un voal. ce se stabileşte de mii de ani. să fie extinsă asupra tuturor Tulburărilor Psihice. Cu toate astea. rupe societatea de individ. 8 . crezând că tulburările sociale sunt ulterioare celor libidinale. care nu a beneficiat de un astfel de sistem. respectiv tratarea psihanalitică a Nevrozelor în special a celei Isterice. al unei astfel de descoperiri a fost suficient de mare pentru ca Sexualitatea. Iată cum din scandalul Sexualităţii se ajunge până la urmă la pactul inconştient al Sexualităţii. În schimbul renumelui de ‘profet al secolului al XX-lea’. după cum se va vedea. un mod de exprimare sexual a unui conflict mai profund decât cel sexual. Numeroasele sale retuşări arată provizoratul şi zbaterea pentru îmbunătăţirea acestor teorii. este doar un transfer al acestor cauze către ea. căci între individ şi societate există o relaţie retroactivă. la o înţelegere tacită a lui Freud cu mentalitatea specifică a societăţii de tip clasic. Jung a făcut un mare serviciu modelului social tradiţional ascunzându-i tensiunile în preistorie ca pe nişte adevărate deşeuri radioactive prin dezvoltarea teoriei sale asupra arhetipurilor. Extinderea conceptului de ‘sexualitate’ către acest conflict originar. ceea ce o face unilaterală. în alte astfel de Tulburarea de Personalitate de tip Exploziv sau cea de tip Evitant (după denumirea DSM) socialul se vede mai pregnant. De aceea o încercare de înţelegere a psihologiei abisale nu trebuie să se mulţumească cu analiza individului izolat. nu a ezitat să recunoască nedreptatea profundă a regulilor sociale. De exemplu. Impactul unui asemenea eveniment.Societate mizând pe faptul că suma indivizilor formează societatea. C. deci individul ar preceda-o pe aceasta. deşi lucrurile stau exact pe dos şi el tratează doar în treacăt problema societăţii. El a teoretizat o psihologie a Sexualităţii iar acest fapt datorită momentului strict medical al carierei sale. Însă el nu a ţinut seama că acest mod de exprimare apare mai puţin în alte Tulburări Psihice. originar. psihologia abisală freudiană rupe ereditatea de viaţa individului. Jung a oferit chiar plusaţii acestei mentalităţi cu unele teorii ale sale. Problema este că însăşi Sexualitatea. deci individuale. societatea a trebuit să-i facă o ‘reparaţie’ lui Freud. Chiar dacă uneori psihanalistul se izolează în cabinet pentru pacientul său el este un nucleu social. care era evident implicată în simptomele nevrotice.sociale. Cu toate acestea însuşi faptul că rezultatele curei nu sunt aceleaşi ca în Nevroze şi la celelalte Tulburări Psihice. de autoreglare. G. face să trebuiască pus sub semnul îndoielii rolul libidoului în geneza anumitor Tulburări Psihice unde este evidentă influenţa socială. crede el. Opera lui Freud nu este doar o simplă dezvoltare ştiinţifică şi psihologia în general nu trebuie să fie doar o muncă izolată de laborator. extindere pe care Freud a operat-o mai ales către sfârşitul operei sale este şi ea pe de o parte îndreptăţită dar pe de alta nu. Tocmai de aceea un Nietzsche. Calitatea lui a făcut ca el să devină apărătorul modelului social după ce mai întâi l-a deconspirat. Teoria freudiană a sexualităţii este pe de-o parte adevărată pentru că. Freud se mulţumeşte să postuleze refularea libidinală ca factorul primar al Tulburărilor Psihice dar fără a pune această refulare în relaţie cu dinamica socială şi de aceea o astfel de teorie are defectul de a fi suspendată în aer din punct de vedere genealogic. El ajunge astfel în capcana unei aporii privind întâietatea Individ . conflictul social se poate transfera către Sexualitate dar ea este falsă pe de altă parte pentru că nu în ea rezidă conflictul prim. Poate şi din această cauză el le numea Nevroze şi pe celelalte iar unele eşecuri terapeutice l-au făcut să dea explicaţii auxiliare. Clasificarea acestora era încă rudimentară iar conceptul de ‘nevroză’ a ajuns să fie la un moment dat extins asupra întregului lor spectru de către Freud.

După cum se va vedea, sociologia generală este parte integrantă din psihologia abisală iar evoluţia socială este singură în măsură să explice suficient evoluţia şi consolidarea sistemului psihic uman. Dincolo de ipocrizia sexuală se ascunde o ipocrizie mult mai mare, cea socială. Iar dacă psihologia abisală este cadrul conceptual ce legitimează actul psihanalitic, atunci însăşi psihanaliza trebuie să iasă din ghetou, din izolarea faţă de programele oficiale de educaţie, prin trecerea de la terapia Nevrozelor la terapia generală a societăţii. Întemeierea sociologică a psihologiei abisale este primul pas al acestei psihanalize sociale. Ea reprezintă punctul de plecare al unui demers teoretic mult mai vast de rejudecare a ştiinţelor umaniste şi sociale. Implicarea politică a psihologiei abisale este inevitabilă, cel puţin ca mod de gândire dacă nu şi ca acţiune. Căci ea nu trebuie să se limiteze la închiderea în sine a omului de ştiinţă. Cel puţin acest stadiu nu poate fi decât unul de început. Căci ea trebuie să fie încă şi mai mult decât a fost până acum adică una practică. De la nevroticul cu care ea s-a retras în cabinetul de psihoterapie, psihanaliza trebuie să caute în societate cauzele tulburării nevrotice ultime. Ea trebuie să facă cura societăţii mai degrabă decât de a ‘vindeca’ nevroticul şi al arunca din nou inutil în mrejele falselor mentalităţi. De aceea extrapolând, din exilarea impusă în parte chiar de ea însăşi, din dificultăţile metodei şi contradicţiile discursului, ceea ce a făcut-o pradă ironiei ştiinţei, din oaia neagră a ştiinţei, psihologia trebuie să devină cea mai eroică dintre ştiinţe şi să dovedească această calitate devenind acuzatoare din acuzată. Freud nu a avut curajul unei asemenea contraofensive şi obtuzitatea epocii sale nu a permis acest lucru, fiindu-i greu să impună chiar şi teoria Refulării. Şi fireşte că o teorie ce îşi propune să demaşte toate subterfugiile exploatării sălbatice nu ar fi avut nici o şansă de înflorire fără o latură practică, concretă, ceea ce a fost însă, pe de altă parte şi compromisul ei. De aceea psihanaliza s-a autoizolat în câmpul Nevrozelor şi dacă nu se reformează ea nu ar avea alte posibilităţi decât să fie în continuare ignorată asemenea lor. Căci inclusiv în cele mai civilizate ţări autorităţile nu trimit nevrozele la psihanalist ci se încearcă psihoterapii mai puţin costisitoare dar cu rezultate mai slabe. Criza psihanalizei de care se vorbeşte de câteva decenii bune chiar în comunitatea psihanalitică, nu este o criză a tehnicii, nu acestea trebuiesc îmbunătăţite. Atitudinea ei socială trebuie schimbată. Educaţia pe care ea o propune astăzi, sinceritatea ei este una superficială, referitoare doar la isprăvile Libidoului şi nu una care să permită acomodarea cât mai optimă a insului în societate. Suferinţa colosală a nevroticului este redusă doar la un nivel în care acesta să o poată duce cumva la capăt şi se limitează doar la cei ce îşi pot permite financiar un astfel de tratament. Intervenţia sa este limitată doar la un anumit sector, sector ce pare nepericulos pentru educaţia globală. Dacă Freud are pretenţia de a epuiza toate secretele Psihicului Uman prin Sexualitate, atunci această pretenţie este una naivă. Căci dacă Psihicul ar fi înţeles suficient, atunci multe din problemele sociale ar fi şi ele înţelese, în timp ce astăzi lumea evoluează atât de imprevizibil iar teoreticienii sfârşitului de secol XX sau plâns din ce în ce mai clar de acest lucru. Libertatea sexuală de după cel de-al doilea război mondial a făcut alte probleme iar nevrozele au început să fi mai rare. Psihanaliza s-a găsit din ce în ce mai rar în faţa Nevrozei şi mai mult în faţa altor Structuri Psihopatologice. Practic ea şi-a mutat centrul de greutate. Libertatea adusă de civilizaţia contemporană a arătat alte probleme mult mai teribile decât Nevroza care sălăşluiau dincolo de ea. ‘Omul cu şobolani’ nu s-a vindecat miraculos aşa cum ar fi trebuit şi dincolo de nevroza sa rezolvată existau alte resorturi mai teribile. Această libertate contemporană a condus la dezvăluirea problemelor existente deja şi nu la ascunderea lor mocnită aşa cum se făcuse înainte. Şi astfel lucrurile nu au degenerat şi mai rău, cum a fost cu explozia simptomelor psihopatologice la nivel global în tot ceea ce a însemnat extrema dreaptă occidentală. Din păcate astăzi Depresiile au început să ia locul vechilor Nevroze şi în viitor ele vor fi şi mai vizibile. Psihanaliza trebuie să fac ceva pentru a le întâmpina. Revizuirea teoretică a psihologiei abisale este primul pas. Ce trebuie arătat este faptul că conceptul de ‘sexualitate’, fie ea şi extinsă dincolo de genitalitate, conţine numeroase ambiguităţi şi insuficienţe. Freud a clarificat multe lucruri în legătură cu Omul, cu Psihicul lui, însă astăzi se simte din ce în ce mai mult că acesta a rămas totuşi necunoscut. Nici Freud nu neagă acest lucru. Este evident că toate supoziţiile sale teoretice, toate teoriile sale despre Sexualitate au omis sau au ascuns ceva ce face ca Psihicul Omului să fie încă necunoscut. Ceva nu este în regulă şi asemenea unui exerciţiu aritmetic al cărui rezultat nu corespunde, el trebuie luat de la capăt pentru a observa unde este greşeala. Departe de a nega rolul Sexualităţii în geneza Tulburărilor Psihice, care în Nevroze apare cel mai evident, totuşi trebuie mers mai departe. Ea nu poate explica doar prin sine însăşi dramatismul Tulburărilor Psihice şi nici chiar al Nevrozei unde îşi are punctul forte. După cum se va vedea, ea este doar o parte din geneza Tulburărilor Psihice. Dincolo de ea alţi factori, mai profunzi, determină Psihopatologia umană. Trebuie văzut de ce abstinenţa sexuală poate produce Nevroze la unii, Tulburări Psihice mult mai uşoare la alţii şi chiar nici un fel de tulburare psihică la alţii. Fireşte că Freud a luat în calcul şi aceste elemente heterogene. Dar le-a inclus în mult prea largul său concept de ‘sexualitate’ ceea ce a produs confuzii atât în rândul diletanţilor, cât şi în cel al cercetătorilor atenţi.
9

După cum s-a amintit deja, celebrul curent antipsihiatric a sfârşit printr-un compromis, la fel cum conceptul de ‘sexualitate’ al lui Freud este un compromis cu mentalitatea tradiţionalistă, convenţională. Reparaţia pe care societatea a făcut-o autorilor, este un mecanism identic cu corupţia, făcând din aceştia nişte împăcaţi ai modelului în vigoare; fireşte că în momentul în care aceşti autori şi-au câştigat notorietatea, ajungând membrii ai unei clase de sus era absurd să continue un program care se opunea modelului dat. Tot ce au făcut ei nu a fost decât să recunoască greşeala de a fi contestat conceptul de ‘boală psihică’. O asemenea exagerare a devenit motivul pentru a considera întreaga concepţie antipsihiatrică ca fiind eronată, mai ales în ceea ce priveşte profunda intuiţie cu privire la rolul pe care psihiatria încă îl joacă în promovarea unei mentalităţi oficiale. Şi aici nu psihiatria este cea atacată, căci acest statut va fi mereu adoptat de ea şi este justificabil acest lucru, ci însăşi mentalitatea socială care determină marile probleme cu care se confruntă instituţiile psihiatrice. Antipsihiatria influenţată în mare parte de curentul culturalist american din cadrul psihologiei abisale din anii 50, prezintă de fapt o obiectivare a unei prejudecăţi comune şi anume că societatea este de fapt bolnavă, cu evidentă tendinţă de a scoate basma curată individul. Aporia priorităţii Individ - Societate este întoarsă în sens invers faţă de alegerea freudiană aici. O astfel de concepţie este la extrema cealaltă a stigmatizării tulburatului psihic şi se dovedeşte a fi de fapt o inepţie. Căci la fel individul este rupt de societate, considerând de data asta societatea ca fiind bolnavă. Această concepţie se datorează pe de o parte şi afectivităţii exagerate a foştilor psihiatrii, care ulterior au întemeiat curentul, faţă de pacienţi. Aici este implicată bruta credinţă conform căreia el are dreptate şi cei ce nu aderă la credinţa lui sunt ‘nebuni’, ce conduce la teoria salvării individului de ceilalţi indivizi. În acest fel teoriile îndrăzneţe au fost domesticite într-un fel sau altul, prin diferite mijloace, de către mentalitatea tradiţionalistă. Sinceritatea lor bineintenţionată a fost trunchiată de aceste resorturi, psihologia abisală rămânând oarecum la jumătatea drumului. Cu toate astea în numele marilor nenorociri care s-au întâmplat de-a lungul istoriei adevărul trebuie spus fără menajamente oricât de dureros ar fi, tocmai pentru a revigora Umanitatea, pentru a o face să înţeleagă periculozitatea unor anumite fapte ale sale. 1.6. Revizuirea psihologiei abisale Contra psihologiei abisale s-a adus argumentul aproape universal cu privire la biologismul ei. Fireşte însă că acest tip de obiecţie nu are mai nimic ştiinţific în el, fiind doar unul pasional, legat de scandalul Inconştientului. Freud a făcut o observaţie epocală. A observat că un impuls, o cerinţă adusă unui subiect aflat în stare de hipnoză spre a fi realizată în perioada posthipnotică, face ca acesta să raţionalizeze actul său îndeplinit după ieşirea din această stare şi să-i găsească explicaţii provizorii, altele decât cea reală care era însăşi comanda dată în starea hipnotică. El şi-a pus problema dacă nu tot la fel ar sta lucrurile şi cu discursul Comportamentului şi Gândirii în general. S-a arătat deja mai sus în ce mod o astfel de teorie era în stare să compromită dualismul tradiţional occidental în materie de etică în special. Căci dacă Omul este în stare de a acţiona în virtutea unor impulsuri necunoscute şi nedeclarate în comportamentul său, atunci acestea pot pătrunde şi acţiona în cele mai ‘pure’ dorinţe şi acţiuni umane. Credinţa populară că popa una zice şi alta face avea întemeiere ştiinţifică şi risca să fie extinsă şi în ograda altor autorităţi sociale. Reproşul de biologism pretinde în mod absurd că ceea ce este biologic nu ar fi relevant pentru suflet. Biologismul a primit numele de reducţionism de la filosofi subţiri ce împânzesc secolul al XX-lea la fel ca şi Universităţile la care ei predau. Anticii nu ar fi adus niciodată acuza de reducţionism unei teorii. Dar iată ce spune un mare modern, I. Kant, în ‘Critica facultăţii de judecare’: ‘Mi se pare deci că putem fi întru totul de acord cu Epicur că orice desfătare este senzaţie animalică, adică corporală, chiar dacă e provocată de concepte care trezesc idei estetice; prin aceasta nu dăunăm câtuşi de puţin sentimentului spiritual de respect pentru idei morale’ ( Ed. Trei; 1997, p.170). Obiecţia de ‘biologism excesiv’ este una care vine pe fondul unui dualism ambivalent. În loc să se arate ce anume este fals în psihologia abisală, se recomandă sciziunea între spirit şi biologic. Fireşte că o astfel de ipoteză este menită să provoace confuzie în modul de înţelegere tradiţionalist al Psihicului. În momentul în care Comportamentul Intenţional, conştient sau Gândirea Intenţional-declarată, conştientă concepute până în acel moment ca fiind elementele principale şi esenţiale ale Psihicului, se dovedesc a avea în spatele lor un susţinător mai important, asemenea corpului scufundat al aisbergului, psihologia a luat o altă turnură şi Psihicul a încetat să mai fie sinonim cu ceea ce se percepea empiric nemijlocit. Dacă I. Kant a refuzat să-i recunoască psihologiei statutul de ştiinţă, asta s-a datorat faptului că Psihicul era confundat cu acest dat empiric, după cum durerile de stomac sau orice senzaţie viscerală, nu pot constitui ştiinţa anatomiei. Însă în momentul în care obiectul psihologiei nu mai este unul descriptiv, introspectiv ci unul care încearcă să descopere sensuri determinative ale acestor stări şi a momentelor când Conştiinţa în forma sa diurnă dispare atunci psihologia abisală se poate foarte bine întemeia ca ştiinţă. Căci în acel moment nu Gândirea predilectă face legea Comportamentului. Prin aceasta, obiectul psihologiei este structurat chiar de pasiunile Omului şi nu neapărat de perceperea finită, empirică, introspectivă, a acestora.
10

Iar dacă se poate stabili o relaţie între aceste două fenomene, atunci şi stările de conştiinţă pot face obiectul psihologiei. Acesta nu mai este dat sub raportul descriptiv, aşa cum le imagina Kant atunci când contesta o astfel de posibilitate ci mai ales sub raportul dinamic, structural. O astfel de doctrină a fost criticată înainte să apară, pe baza unei intuiţii germinale de factură filosofică, respectiv datorită faptului că ar subscrie unui determinism obscur. Determinismul în cauză nu este obscur decât pentru conceptele confuze ale filosofiei. În abordarea unei probleme atât de majore, fireşte că determinismul pare absurd, aşa cum copilului i se par absurde multe dintre gesturile adultului. Însă într-un domeniu limitat, posibil de abordat ştiinţific cum este Psihicul Uman, determinismul este însăşi cheia aplicării sale şi a ştiinţei în general. Psihicul este o construcţie ereditară asemenea Fiziologicului însuşi. Istoria omenirii este corpul său şi rezumatul ei sunt tocmai Structurile Psihice. Toate reperele omenirii se regăsesc în Comportamentul Uman ulterior, despărţit poate de sute de mii de ani. De aceea fondul profund al Psihicului, Inconştientul, nu trebuie văzut ca o ipoteză, aşa cum încearcă Freud să justifice psihologia abisală. El trebuie luat ca pe o condiţie sine qva non a Comportamentului Uman. Freud nu trebuia să etaleze un întreg spectru de demonstraţii, cerând parcă îndurare pentru ‘ipoteza’ sa. Dimpotrivă, opozanţii săi, adepţii psihologiei tradiţionale ar fi trebuit să explice ‘ipoteza conştiinţei’, ca opusă ca prin minune condiţiei biologice a omului. Cum apare ea? Cine îi dă împuternicire? Cum este ‘uitată’ partea biologică? etc. Fireşte că pentru a răspunde la aceste întrebări trebuie mai întâi ca Omul să fi fost văzut dincolo de masca lui, ceea ce obtuzitatea ştiinţelor umaniste de la începutul secolului al XX-lea nu puteau face. Acuzaţia de biologism excesiv este fireşte una grăbită care are cusurul dualismului filosofic. De fapt problema psihologiei abisale de până acum este tocmai aceea de a nu fi suficient de biologică în explicaţiile sale. Astfel că multe dintre teoriile ei se văd suspendate în aer fără vreo posibilitate de verificare şi fără coerenţa specifică ştiinţei. Or biologia trebuie să fie pentru psihologia abisală la fel cum matematica este pentru fizică adică principiile primeia trebuie să se reflecte în cea de-a doua. Psihologia trebuie să facă apel la argumentul biologic şi păcatul psihologiei abisale de până acum este acela de a o explica chiar prin prisma unor elemente nebiologice, luate ca premise. Apelul la biologie al psihologiei abisale este singurul mod de a face curăţenie în penuria de interpretări psihanalitice. Căci fără acest suport psihologia abisală este făcută după ureche, neavând niciodată şanse să fie recunoscută ca ştiinţă indiferent de succesele clinice ale aplicării sale psihanalitice. Încercarea curentului ‘culturalist’ american reprezentat de K. Horney, E. From sau Sullivan, de a face abstracţie de trecut (sau a-i acorda o importanţă secundară în raport cu ‘prezentul’ culturii, al epocii este una ce moare încă din faşă, căci însăşi culturalismul pare o istorie fără trecut. Dacă aparatul psihic este implicat de suprastructurarea Pulsiunilor Instinctuale, o teorie asupra eredităţii Psihicului este indispensabilă, după cum însăşi Pulsiunea Instinctuală este în stare de evoluţie ereditară. Teoria determinismului ereditar în psihologie prezintă Omul nu ca sistem izolat de mediu, care îşi poate modifica propriul caracter sau fondul psihic în funcţie de capriciul momentan. Căci acesta nu poate apărea ca prin minune din nimic. Un sistem absolut izolat nu există în natură. Pentru a funcţiona el are nevoie de relaţii retroactive cu alte sisteme. În acelaşi fel Organismul Uman nu poate fi considerat independent de mediul său căruia i se adaptează psihic şi organic. Psihanaliza a demonstrat suficient că multe din actele pe care cineva ar vrea să le considere spontane purtând caracteristica ‘aşa mi-a venit’, sunt de fapt explicabile în mod determinist tocmai pentru că actul respectiv este o piesă dintr-un sistem mai larg ce se raportează la mediu. Funcţia ereditară a Psihicului a fost doar parţial observată de Freud şi asta s-a amintit deja mai sus. El s-a limitat la a spune că în unele cazuri de Nevroze predecesorii suferiseră de boli venerice la un moment dat. Din păcate chiar şi această portiţă ereditaristă dezvoltată de Freud este supusă celei ontogenetiste, legată de aşa numitele Stadii de Evoluţie Libidinală. Este însă greu de acceptat că în condiţiile în care întregul Organism este o corespondenţă, o continuare a predecesorilor, Psihicul ar începe de fiecare dată de la zero pentru ca apoi să evolueze în copilărie, unde s-ar decide Structura Psihopatologică a viitorului adult cum spune Freud. Organismul ar reîncepe o construcţie dificilă şi epuizantă astfel. Mult mai fluentă este ideea că întreaga construcţie este deja moştenită de copil, pentru ca apoi să o ducă mai departe. Căci, forţat să o ia de la început Omul ar fi mai degrabă un sălbatic iar inserţia sa în social nu ar fi o continuitate, ci o eternă reîntoarcere. S-ar putea oare susţine că un sălbatic de vârstă mică sau chiar un animal crescut în condiţii umane, cu alăptare maternă şi cu toate privilegiile umane, în momentul în care i se întâmplă experienţele pe care Freud le consideră decisive pentru formarea sa ulterioară, ca ameninţarea cu castrarea sau asistarea la o scenă erotică între părinţi, ar deveni la un moment dat nevrotic ca urmare a unei regresii la astfel de presupuse repere emoţionale? După teoriile lui Freud acest lucru ar trebui să se întâmple căci el reduce cauzalitatea Nevrozei la aceste experienţe pe care le consideră primare. Cu toate acestea răspunsul este negativ şi la fel se poate spune şi despre teoria Stadiilor de Evoluţie Libidinală sau orice fel de teorie ontogenetistă. Căci Nevroza este o tulburare specifică civilizaţiei omeneşti avansate. Pe de altă parte credinţa lui Pavlov că se poate ajunge la Nevroză prin administrarea de şocuri electrice câinilor în timp ce încercau să mănânce este greşită. Căci aceasta nu se reduce la simplul conflict psihic, ci
11

pentru care el a avut un mare respect.) Tocmai de aceea. nu se poate găsi în aceste experienţe principiul Psihicului în general şi al Nevrozelor în particular. la fel ca în întreg spectrul Psihicului în general. Freud a avut o prejudecată esenţială care se poate vedea pe tot parcursul doctrinei sale şi anume aceea de a considera că psihopatologicul reprezintă normalul. adoptând mai degrabă degenerativismul rousseauist. Pe de altă parte existenţa unor evoluţii psihice diferite la copiii crescuţi în aceleaşi condiţii (înfiaţi sau crescuţi la creşă). ele trebuie să fie condiţionate intern. face ca teoria infantilistă să fie de nesusţinut.J. În acelaşi fel Freud mergea la polul opus dar cu aceleaşi principii. Deşi această perioadă a vieţii condiţionează aceste fenomene ca oricare alta. aşa cum susţine teoria freudiană a Nevrozei. ţinând cont că toţi copiii din lume au cam aceleaşi experienţe timpurii. suferă tocmai de acest psihanalitism. ar fi aruncat păcatul firii umane în grădina eredităţii. este recunoscut de şcolile occidentale ca fiind Stres şi nu Nevroză. În acelaşi fel psihologia abisală s-a consolidat ca urmare a practicii psihanalitice. ţapul ispăşitor al acestei ipocrizii. adevăr pe care nu-l putea evita mintea lui intuitivă. copilul trece din faza de ‘pervers polimorf’ către aşa numitele Stadii de Evoluţie Libidinală. Tocmai de aceea Freud le-a denumit pe ambele psihanaliză. După cum se va vedea la Psihopatologie. cu toate că nu acceptă teoria ‘sălbaticului fericit’ pe care o susţine J. Mentalitatea convenţională accentua nu naturaleţea omului. este considerat ca fiind psihopatologicul care ‘s-a apărat’ reuşit. dacă ar fi fost consecvent cu acesta. Aceste presupuse Stadii reflectă ideea sa că dereglările Libidoului ar fi de fapt nişte lucruri normale. prin educaţie. cât mai ales în rândul publicului larg. aşa cum el le descrie. O teorie ereditaristă asupra Psihicului. Nevroza este un complicat proces genealogic iar frustrările infantile sunt asemenea picăturilor de apă într-un râu. în timp ce nepatologicul. statice. Este de înţeles că în momentul în care el declară scurt şi cuprinzător un adevăr limpede şi anume că ‘primitivul supravieţuieşte în omul modern’. Există aici o atitudine similară celei din vremea lui şi care se poate regăsi şi astăzi în altă formă. Dacă ar fi posibilă atunci trebuie să se accepte imposibilitatea schimbării Structurilor Psihice şi deci. ci nu extern. Aici se susţine dimpotrivă capacitatea speciei de regenerare unde din patologică ea devine mai puţin patologică în condiţiile în care asupra ei nu se exercită alte traume. principiale ale Sexualităţii iar Sexualitatea Normală ar fi una psihopatologică. în aşa fel încât ar fi reeditate funcţional în mod identic. Rousseau. Acest lucru a fost realizat abia mai târziu. atunci ar fi trebuit să recurgă la o astfel de înţelegere ereditaristă a genezei Psihicului. lipsa de evoluţie a lor în fond. Orice progres în biologie vizează o aplicare în medicină cel puţin în motivaţia personală a cercetării. respectiv cu recunoaşterea psihopatologiei. în special în ceea ce el numea ‘metapsihologie’. Fireşte că principalul punct al acestei erori este reprezentat de Stadiile de Evoluţie Libidinală. Iar dacă Freud acceptă că acestea se schimbă totuşi. Însă o regresie totală la aceste experienţe nu mai este posibilă principial. susţine el mai departe. ci masca lui. Astfel că. (Aşa se face că conceptul de ‘nevroză astenică’ vehiculat de şcolile psihiatrice din blocul comunist şi care este condiţionat de presiuni exterioare. adică de tendinţa de a explica anumite legi ale psihologiei abisale pe baza consecinţelor lor ce fac obiectul incursiunii psihanalitice. Dar această opţiune se pare că a condus la multe confuzii atât între cei care se ocupau direct de aceste domenii. căci el nu avea suficientă tărie pentru a putea judeca bine acest rol. această ‘metapsihologie’ tinde să explice principiile prime care stau la baza activităţii psihice în general. parafrazând metafizica. Teoria expusă aici se opune acestei perspective. principiul. Pe baza succesului pe care psihanaliza l-a avut în tratamentul Nevrozelor el a încercat să facă o ştiinţă în care ea însăşi ca practică să fie compusă şi care să o întemeieze în afirmaţiile sale clinice în dorinţa de a fi recunoscută ca 12 . Căci dacă Viaţa are această posibilitate de regenerare prin naşterea unor indivizi noi este absurd să se considere că. De aceea el consideră că starea psihopatologică este de fapt o regresie către aceste forme originare. Căci aceste influenţe timpurii ar rămâne neschimbate.7. De fapt Freud însuşi era dominat de anumite pasiuni particulare în psihologia sa abisală. Aici este în joc ambivalenţa lui faţă de proprii părinţi şi faţă de societate. Pornind de la această premisă. descifrate de el în comportamentul şi fondul emoţional al nevroticilor.acest conflict trebuie să aibă anumite elemente beligerante. De fapt el nu vedea diferenţa capitală care există între prima şi cea de-a doua tocmai pentru că psihologia abisală pe care el a improvizat-o nu a fost suficient de elaborată pentru a se prezenta ca de sine stătătoare. în imaginea tabu a părinţilor. psihologia abisală va trebui pusă pe alte baze decât cele stabilite de Freud. Mai toate confuziile ulterioare ale psihologiei abisale se datorează acestei erori. a tendinţelor ‘perverse’. nevroticul era neadaptatul. 1. ca principal şi originar fundament al Psihicului Uman. indiferent de experienţele ereditare Psihicul nu se poate totuşi regenera cât de cât. atunci cum mai ar mai fi posibilă o regresie la aceste Stadii? Faptul că a confundat psihopatologia cu bazele fiziologice ale psihologiei este marea eroare a lui Freud. După însuşi numele său. Astfel că psihologia abisală freudiană (singura care poate fi luată în serios şi dusă mai departe). Distincţia dintre psihologie abisală şi psihanaliză Între psihologia abisală ca ştiinţă şi psihanaliză ca practică clinică trebuie să existe o relaţie retroactivă aşa cum există între ştiinţa biologiei şi medicină.

Căci în Isterie. metapsihologie. căci o astfel de teorie făcea din femeie un ‘bărbat eşuat’. acelaşi exces îl face şi el raportând normalitatea la Tulburarea Psihică. Această distincţie între Actul Psihic şi Structura Psihică este menită să clarifice multe din ambiguităţile psihologiei abisale în general. este unul care se formează ulterior Structurii Psihice. 1999) a avut tăria de 13 . Cel mai pregnant exemplu în acest sens îl constituie teoria actului sexual ca dorit de femeie ca urmare a unei aşa-numite ‘invidii de penis’. Structurile Psihice nu mai pot fi descifrate psihanalitic ele nu au un sens ci facilitează investirea. raportând-o la omul normal. Iniţial această opţiune avea scopul. Ed. Prin urmare. El are sensul în impulsul originar dat intern sau extern înainte de a trece prin influenţa modelatoare a Structurilor Psihice. chiar autoritatea metodei terapeutice s-a văzut ştirbită. În acelaşi fel în care psihologia tradiţională explica înaintea lui Freud Tulburarea Psihică drept fiind ‘nebunie’. ci ambele trebuie înţelese prin prisma unor principii organice comune care apoi se particularizează specific. cât şi pentru cauze mai speciale. După cum se ştie el a definit psihanaliza clar în lucrarea ‘Introducere în psihanaliză’ ca fiind mai întâi metoda de terapie a Tulburărilor Psihice. dimpotrivă. Căci s-a dovedit neputincioasă atunci când degringolada de opinii pe care curentele psihanalitice le-a avut cu privire la psihologia abisală. Ea mijloceşte legătura Actului Psihic cu Instinctul. Prin urmare Actul Psihic.ştiinţă în mod oficial. Această opţiune a fost destul de nefericită. de a spori autoritatea ei prin susţinerea morală a acesteia de către incontestabilele succese terapeutice cu privire la Nevroze. Şi aici poate fi observată generalizarea pripită a respectivului fenomen de Conversie Isterică. Şi chiar dacă între acestea există o relaţie retroactivă. ca fiind o teorie generală a sistemului psihic. aşa cum apare el în Nevroza Isterică. produsul pulsional finit. Acestea fiind spuse este clar că Freud a numit tot psihanaliză ceea ce se numeşte psihologie abisală sau în terminologia freudiană târzie. De fapt aici nici Tulburarea Psihică nu trebuie înţeleasă prin elementele normalităţii şi nici aceasta din urmă nu trebuie înţeleasă prin cele ale primeia. adică însuşi Instinctul ca element biologic sau extern. Distincţia dintre psihologie abisală şi psihanaliză trebuie deci făcută ca un semn al rigorii ştiinţifice prima ca teorie iar cealaltă ca practică. Principiul unei astfel de ‘metapsihologii’ pe care a elaborat-o Freud era o generalizare nepermisă a fenomenului de Conversie Somatică a simptomului psihic. căci compromisul iniţial s-a transformat în reversul său. Mai mult decât oricând trebuie făcută distincţia între Actul Psihic ca obiect principal al cercetării psihanalitice. este că a confundat cauzele cu efectul. Acesta este fenomenul de psihanalizare a psihologiei abisale. Astfel că nu acest simptom este el însuşi cauza respectivului fenomen biologic. specific şi individual şi Structura Psihică ce îl cauzează pe acesta. crezând că poate explica Psihicul prin anumite elemente observate în cursul practicii psihanalitice în loc să facă apel la biologie. era îmbibată în această disciplină. Conversia Somatică apare nu la nivel structural al Organismului. Ele nu se referă la elemente particulare care aparţin aparatului psihic ci sunt structuri abstracte ale sale care apar consolidate ereditar. el s-a lăsat înşelat. modelat specific în aşa fel încât acest impuls să fie transmis în plan comportamental. Actul Psihic. Acest ultim punct interesează în mod expres aici tocmai pentru că numele unei asemenea teorii trebuie să fie acela de ‘psihologie’ şi nu de ‘psihanaliză’. apoi ca un mod de a descifra sensul primar al unor conţinuturi psihice şi în sfârşit. orice speculaţie psihanalitică nu prinde rădăcini în psihologia abisală tocmai datorită acestui tip de funcţionalism al său. Sociologul Caraveth. ci doar la nivelul funcţional iar psihologia abisală trebuie să urmeze originile structural-organice ale Psihicului. Astfel că discrepanţa dintre aceste succese şi ambiguităţile teoretice au fost incluse în acelaşi corp terminologic: psihanaliza. adică dincolo de funcţia lui biologică. extrapolând elementele acesteia la rangul de principii universale ale psihologiei abisale. O astfel de tranziţie a influenţei mediului asupra Organismului. Nu numai că adversarii săi nu au acceptat teoria dar pe baza acestei respingeri. ea însăşi poate fi expresia unei dereglări a unui fundament biologic al Sexualităţii ulterior modelat. (citat de Thöma şi Keäcle. având o rezonanţă genealogică bine determinată. Una dintre marile probleme întregii psihologii abisale freudiene. Atunci când ‘invidia de penis’ poate apărea într-o Tulburare Psihică sau alta. În ceea ce priveşte psihologia sa Freud s-a folosit de un artificiu prin extinderea numelui de ‘psihanaliză’ şi către ea. Dimpotrivă. teorie care a produs mare scandal în rândul feministelor. Mediul poate fi fie intern. Trei. în această elaborare a sa poate fi analizat psihanalitic. Toată psihologia abisală freudiană este saturată de aceste incursiuni funcţionaliste psihanalitice care pot avea valabilitatea lor pe tărâmul individual însă sunt pripite atunci când sunt extinse la nivel general. La un asemenea misterios fenomen. Este inoportun spune despre o Structură Psihică că ar avea un sens ar însemna a spune că însuşi Instinctul ar avea un sens dincolo de ceea ce este el în sine. Asta atât pentru că psihanaliza. Actul Psihic este reacţia acesteia la aceste particularităţi ale mediului. Această metodă s-a dovedit a fi un eşec. ca urmare a aplicării acestei structuri generale la condiţiile particulare ale mediului. Este clar că interesul general. ca mijloc de investigaţie asupra Psihicului. modelarea Pulsiunilor Originare. social faţă de cele ‘trei psihanalize’ îl constituie metoda terapeutică prin care acestea se legitimează practic drept pentru care este firesc să i se dea acest nume. totuşi sau tocmai de aceea fiecare dintre acestea trebuie recunoscute ca separate. fie el şi nemărturisit. adică diferitele acţiuni şi reacţiuni ale naturii. ce trece prin structura psihică şi devine Act Psihic. este ultimul grad de elaborare psihică a unui impuls.

Freud a semănat confuzie prin extinderea conceptului de ‘sexualitate’. empirică. atunci ea este luată de bună iar dacă o refuză. ca produs al acestuia. ce se prezintă ca fiind cauze ale unor conţinuturi psihice. respectiv unul pur fiziologic reprezentând straturile mnezice în supraordonarea lor. Fără sprijinirea pe biologie psihologia abisală nu are nici o valoare teoretică. au fost vizate direct de critica lui Caraveth.. Registrul topic va fi criticat în special datorită viziunii simpliste în care sunt descrise ‘instanţele psihice’. etc. El trebuie de asemenea să se extindă şi asupra consecinţelor retroactive ale structurilor acestea. De aceea Structurile Psihice ale psihologiei abisale nu trebuie fundamentate pe Acte Psihice. ci tocmai pe fundament secundar ei. sociologic. prin lipsa ‘curei didactice’ a scepticului în cauză. însă cu sens diferit. în sens postconflictual. Astfel că. după cum pe drept i s-a obiectat şi nu întotdeauna din afară. ‘Eul’ şi ‘Supraeul’ pe de alta îşi vor pierde aspectul de stratificare topică odată ce vor fi explicate mai precis. decât dintr-o cerinţă ştiinţifică. atunci acest fapt s-ar explica prin ‘rezistenţele’ acestuia sau mai precis. asupra originii lor precum şi asupra mecanismelor care fac ca aceste structuri să intre în conflict. Termenul ‘topică’ este totuşi preluat în această teorie. Dacă subiectul acceptă ‘interpretarea’. deşi foarte criticat de către comentatori în ultimii 20 de ani. este singurul care este preluat în spiritul lui în teoria expusă aici şi îmbunătăţit. Înţelegerea inversă a acestei structuri nu pe fundament biologic. după cum deja s-a amintit. în timp ce psihanaliza se ocupă cu Actul Psihic ulterior. Aspectul conflictual nu este decât o parte din conceptul de ‘dinamică’ aşa cum este el văzut aici. fiind o simplă filosofie a Psihicului cu vagi legături în plan biologic.8. trebuie să fie recunoscută ca fiind sora mai mică a psihologiei abisale iar recomandările ei trebuie să primeze faţă de orice analiză didactică indiferent de importanţa ei pentru formarea psihanalistului. care sunt particulare şi ulterioare aşa cum face Freud cu teoria invidiei de penis pe care ar avea-o universal fetiţa. ‘Preconştientul’. Psihanalistul inflexibil ‘interpretează’ ceea ce crede el de cuviinţă şi re pretenţia că astfel de interpretări ar fi exclusive în condiţiile în care obiectul psihologiei abisale. sensul pe care Freud i-l dă. Situaţia pare într-adevăr un cerc vicios căci observaţia şi analiza sunt elemente indispensabile pentru o ştiinţă a naturii. Această adăugare este dimensiunea preconflictuală a conceptului de ‘dinamică’. Psihanaliza dimpotrivă. Ea face trecerea de la Biologic la Psihic. psihanalistul poate spune orice. secundar şi ulterior. De aceea conceptul de ‘dinamică’ trebuie să se extindă şi asupra acestor structuri. adică cel de conflict între Pulsiuni este preluat dar lărgit aici. unul dintre cele trei registre. Căci acest conflict nu se poate prezenta ca izolat. Abordarea dinamică a psihologiei abisale Termenul ‘dinamică’. aşa cum s-a făcut până acum. în lipsa unei metode riguroase sub stricta autoîncoronare a unui fel de magicism pe care faimoasa cură didactică l-ar implica. De aceea psihologia abisală nu se poate întemeia pe observaţie tocmai pentru că tot ce se poate observa prin psihanaliză este numai Actul Psihic. O astfel de imprecizie a costat psihologia abisală dreptul de a fi luată în serios. cu Visul ca ‘satisfacţie halucinatorie’ etc. În aceste condiţii este clar că psihanaliza nu poate emite pretenţii de a fi luată în serios iar lipsa de cunoştinţe de logică nu poate fi compensată cu nimic. Între psihologia abisală şi psihanaliză există acelaşi raport ca între anatomie şi medicină. Dincolo de rezultatele ei practice. ‘Inconştientul’ şi ‘Conştientul’ pe de o parte sau ‘Se-ul’. De aceea psihologia abisală preia de la biologie lanterna cu care poate clarifica această bază a psihanalizei. De aceea biologia trebuie să fie sora mai mare a psihologiei abisale iar toate recomandările acesteia să fie respectate întocmai dacă ea doreşte să intre în rândul ştiinţelor. este evident că psihologia abisală se ocupă cu Structurile Psihice strâns legate de biologie. care susţin aşa numitele ‘dezintegrări ale eului’. Nici măcar Freud nu a reuşit să le distingă precis deşi la sfârşitul operei sale termenii aceştia apăreau destul de des. este la fel cu a spune că efectul este anterior cauzei. în timp ce Structura Psihică rămâne ascunsă pentru că este originară acestuia. Registrul economic. Pentru a opera o distincţie şi mai clară. cu Complexul de Castrare. nu au făcut decât ca astfel de apreciere să fie întrucâtva justificată. Astăzi realitatea nu este atât de clară şi nici psihologia abisală şi nici psihanaliza nu prea ştiu pe unde le este locul. Iar exagerările teoretice ale psihanaliştilor. Or ceea ce se observă prin psihanaliză este tocmai Actul Psihic al cărui fundament este Structura Psihică generală. aşteptând ca prin minune ca şi biologia să facă acelaşi lucru. ca impermeabil. Acestea sunt Acte Psihice particulare ce nu pot fi extinse universal. El va fi mai precis definit şi explicat odată cu stabilirea legilor de funcţionare ale Pulsiunii. metoda psihanalitică este de-a dreptul defectuoasă în materie de psihologie abisală. lângă care mai intră şi cel ‘topic’ şi cel ‘economic’. 1. singurele care îi atestă valabilitatea incursiunilor sale individuale. Actul Psihic. În ceea ce priveşte termenul ‘dinamică’. El trebuie să aibă o structură pulsională. fiind o dimensiune a ceea ce el numeşte ‘metapsihologie’. Freud le-a prezentat dintr-o necesitate mai degrabă metaforică. sistemul psihic global. nu este individul psihanalizei şi deci nu se pot vedea rezultate pe acesta la fel cum se văd pe individ. existând mulţi care nici măcar nu ştiu să facă diferenţa între aceste două. în terminologia freudiană este unul care reflectă fidel doctrina sa simplistă despre aparatul psihic. Teoriile Melaniei Klein. Astfel că dinamica are o latură generală şi una 14 .spirit să atragă atenţia asupra teoretizării oarbe a psihanaliştilor prin confuzia între planul ontologic şi cel psihologic adică între ceea ce aici se numeşte Structură Psihică ca principiu al sistemului psihic şi Actul Psihic.

Behaviorismul o explică simplu ca fiind un comportament învăţat. Freud a fost singurul care a oferit o dinamică a psihologiei abisale. Dinamica specială a ei cuprinde Psihopatologia. aşa cum apare el în curentul behaviorist timpuriu. Lacan şi alţii. Această prelucrare se face în funcţie de ordonarea acestor structuri originare de formate ereditar. De exemplu obiectul Fobiei din Nevroza Anxioasă este altul decât cel al Psihopatiei Traumatice în care aceste metode funcţionează într-o anumită măsură. Cea generală cuprinde fiziologia bazală a psihologiei. de devenire din planul fiziologic în cel psihic iar o psihologie abisală nu are nici o şansă de a deveni ştiinţifică decât în măsura în care stabileşte această unitate. Aşadar principiul S→R. ci o prelucrare subiectivă a influenţei stimulului. ci unul activ. Omul este un complicat sistem unitar şi nu aşa cum le prezintă dualismul platonician dar mai ales cel cartezian împărţit în două subsisteme izolate trup şi suflet. J. Psihiatria lărgeşte de asemenea conceptul de ‘dinamică’. Staţionarea pe terenul instabil al dualismului cu contradicţiile şi ambiguităţile sale este una dintre consecinţele renunţării nefericite la elaborarea unei dinamici a psihologiei abisale explicabilă după normele structurale ale sistemului organic. situaţie care este doar începutul unei ştiinţe. Această precizare are un rol covârşitor în psihopatologie. Însă pentru a aduce psihologia abisală la rang de ştiinţă nu trebuie abandonat acest demers aşa cum au făcut dizidenţii de la şcoala sa. în funcţie de structuri originare. este recunoscut ca valabil. În situaţia de suprasolicitare acestea determină structuri secundare. Conform acestui principiu terapia ei ar trebui să se constituie în decondiţionare. În acest caz între existenţa stimulului şi răspunsul subiectului nu există o continuitate reflexivă. disputa în psihologie a părăsit terenul dinamicii pe care Freud l-a iniţiat şi asta cu atât mai rău pentru ştiinţă. psihopatologice. în mod genealogic. structural. primare şi fundamentale care sunt aici numite Complexe Fundamentale. Argumentările sale. Principiile trupului se regăsesc în cele ale sufletului. aici existând o mulţime de metode după cum se va vedea. pregătirea ei şi nu ştiinţa propriu-zisă. unde ‘O’ este chiar Organismul. ceea ce aici se numeşte Metabiologie. Pentru a le înţelege pe acestea. Practic sarcina psihologiei abisale constă în a explica principiul acesta de unificare. Cu alte cuvinte. Expunerea la stimul cu scopul de a facilita decondiţionarea. în dezvăţare. Cu primele contribuţii ale unor psihanalişti ca M. De aceea behaviorismul târziu acceptă formula ‘S→O→R’. pornind de la structura fiziologică. funcţionează mai puţin în Nevroze. În perspectiva sa conflictul sau interacţiunea pulsiunilor reprezintă doar un aspect al dinamicii psihice iar întregul ei presupune întregul mecanism care guvernează pulsiunile dar şi originea acestora. De aceea se poate spune nu că S→R ci că R→S în acest caz. atunci când se va explica Nevroza şi când va fi abordată terapeutic. Căci dinamica este singura şansă a psihologiei abisale de a nu se constitui ca o disciplină ce colecţionează date. această continuitate dintre Somatic şi Psihic. De exemplu Complexul Traumatic este un ansamblu comportamental şi emoţional după care subiectul evită situaţiile traumatice care îi pot pune viaţa în pericol. Însă aportul psihologiei abisale este dat de explicarea pe mai departe a acestui principiu în lumina unei viziuni structurale asupra psihologiei. pe cât de stufoase pe atât de sterile aşa cum apar la Jung şi Adler nu pot constitui decât regresul de la descoperirile freudiene către metoda investigării filosofice. un stimul traumatic poate produce o Psihoză Reactivă Tranzitorie la cei predispuşi sau o simplă reacţie anxioasă fără nici un fel de urmări. De 15 . trebuie pusă tocmai predispoziţia subiectivă. Klein. unde subiectul se poate alege cu un Atac de Panică. Paralelismul între Psihic şi Somatic pe care cei doi îl adoptă în teoriile lor lasă suspendate în aer anumite noţiuni cum ar fi cele de ‘arhetip’ sau ‘complex de inferioritate’ fără să le pună în relaţie cu bazele lor somatice. Succesele vizau alte entităţi nozologice mai simple iar ceea ce credeau terapiile cognitiviste că era Nevroză era de fapt altceva. Asta deoarece acţiunea proiecţiei fobogene este condiţia simptomului fobic în Nevroza Anxioasă. fără canonul său legic. ele fiind chiar Tulburările Psihice.particulară. Aici este implicată tocmai această predispoziţie care face din stimulul fobic o supradimensionare în Nevroza Anxioasă. ea riscă să intre într-o retorică fadă iar metoda ei să fie una nespecifică şi ambiguă. pentru alţii. El a încercat să facă această legătură chiar dacă este incompletă şi ambiguă în mare parte. metoda explicării lor se va concentra în definirea şi identificarea originii lor. pe care Psihicul se grefează şi pe care o confirmă. El este principiul fundamental de constituire a aparatului psihic şi chiar al celui biologic. Numai că Nevroza nu poate fi explicată simplist iar aceste metode dau greş în ceea ce o priveşte. la care se adaugă Genealogie. dându-i acelaşi sens cu cel argumentat aici. Fără principiile dinamicii psihologiei abisale. principiile lui de funcţionare. încât acestea să derive în reflexe condiţionate din reflexe necondiţionate. organică. precum şi cei incluşi în curentele ce încep cu ‘neo’. Aşadar subiectul nu are rol pasiv în relaţia cu stimulul. Dinamica psihologiei abisale are aşadar pretenţia de a explica sufletul uman. origine fixată în relaţia retroactivă şi ereditară dintre subiect şi mediu. Obiectul dinamicii psihologiei abisale este în primul rând Comportamentul Uman complex. Tocmai de aceea psihologia abisală poate fi numită şi psihodinamică. O astfel de structură originară va fi definită ca fiind ansamblul reacţiilor şi comportamentelor unui subiect pe o perioadă suficientă de timp. Aşadar între ‘S’(stimul) şi ‘R’ (răspuns).

Este foarte clar că din nevoia personală a lui Freud de celebritate. O încercare de speculaţie filosofică s-a dovedit a nu duce la o ştiinţă a psihologiei stabilă. 1. Până şi rezultatele psihologiei cognitive ce încearcă experimentarea Memoriei. Acest lucru nu este neapărat ceva de evitat iar popularitatea unei discipline sau a unui autor este de căutat. chiar dacă acum ea este în impas. Pentru a ajunge empirică ea trebuie să fie o neurofiziologie ultraperfecţionată susţinută de o aparatură ce pare a aparţine viitorului îndepărtat. aceasta a ajuns printre cele mai vulgare ştiinţe atât sub aspectul estetic dar şi sub raportul practic. prin experimente. De aceea este necesară o metodă diferită care să aibă legătură cu argumentul dar care trebuie să fie totuşi departe de speculaţia strict logică. Necesitatea unei noi metode în psihologia abisală Psihologia abisală este o ştiinţă în devenire şi fiecare pas este la fel de important în această devenire. Conceptele filosofice sunt 16 . diferit de stimul. Îmbunătăţirea metodei de lucru poate facilita apariţia acestor principii. Termenul de freudian este sinonim cu ce este obscen.Sănătate Psihică.aceea schema de mai jos este menită să explice această situaţie. Căci dacă aceste concepte au fost elaborate de o mentalitate tradiţională principial neştiinţifică este normal ca ambiguităţile şi contradicţiile acesteia să fie transmise mai departe teoriei care foloseşte aceste concepte. Fiecare autor are o contribuţie atâta timp cât a observat un fapt căruia i s-a dat mai puţină importanţă. Aşadar o metodă de investigare a obiectului psihologiei nu poate fi empirică datorită faptului că neurofiziologia este ea însăşi încă rudimentară. iar experimentalismul în psihologie. se reunesc mai degrabă într-o fiziologie experimentală a Memoriei. făcând din ea nucleul psihologiei sale abisale nu este neapărat exagerată ci doar incompletă. căci ea nu poate beneficia de examinarea directă a obiectului ei de studiu. Astfel că el a folosit într-o arie extinsă conceptul de ‘nevroză’ în afara a ceea ce se numeşte astăzi Nevroză. Cu ajutorul autorităţilor care au marginalizat-o sistematic sensul ei a fost deturnat. tocmai pentru că dexteritatea argumentării filosofice este construită pe nisipuri mişcătoare. are fireşti ambiguităţi. pare să fie o falsă distincţie iar aceasta din urmă pare să fie o contradicţie în termeni. Din păcate o astfel de ambiţie de a revoluţiona lumea. În fapt viaţa omenirii se schimbă tocmai datorită cunoştinţelor aplicate coerent şi uman iar popularitatea este un semn meritat al preţuirii de care trebuie să se bucure acestea. adică principiile Comportamentului Uman în diversitatea lor. decât într-o psihologie. Tocmai de aceea psihologia abisală trebuie să se denevroticizeze. care acceptă că teoriile lui ar fi juste totuşi dar acest lucru doar în ceea ce priveşte nevroticii în timp ce cei normali s-ar suprapune totuşi concepţiei tradiţionale despre om. fiecare interpretând-o trunchiat şi neadecvat şi mai tot omul pretinzându-se cunoscător abil al pasiunilor umane pare gata oricând să dea un sfat acolo unde crede că este mai priceput şi gata să reinventeze psihoterapia. Modestia excesivă ce se observă în adoptarea unor concepte tradiţionale cum ar fi cel de ‘conştient’ sau ‘inconştient’. în planul mentalităţii maselor. Tocmai de aceea psihologia este o ştiinţă defavorizată sub raportul metodei. M S O R Importanţa pe care Freud o acordă Sexualităţii. extirpări etc. Ea trebuie să caute o cât mai bună dezvoltare pentru ea însăşi indiferent de ermetismul terminologic în care ar putea intra ca urmare a acestei dezvoltări. Căci el pierde din vedere alte elemente care se ascund dincolo de Sexualitate. De asemenea trebuie să îşi clarifice metoda şi terminologia. Din acest punct de vedere.9. Atitudinea lui când tolerantă faţă de concepţiile populare când elitist-ermetică s-a regăsit şi în demersul său teoretic. Totuşi acest ideal trebuie luat ca reper în construirea unei teorii viabile şi nu Nevroza ca atare. Din acest punct de vedere distincţia Tulburare Psihică . un ideal după cum se va vedea. disecţii. din impulsul de a face cunoscută psihologia abisală celor ce nu sunt dispuşi să-i acorde suficient timp şi efort pentru înţelegere. aşa cum fizica şi biologia beneficiază. de a demonstra anumite adevăruri cu orice preţ chiar dacă o astfel de revoluţie mentală a avut cu adevărat loc a avut şi revers. Ea a încercat mult însă a reuşit puţin. Efortul său ambivalent şi uneori vecin cu falsa umilinţă de a face tuturor inteligibilă psihologia abisală adoptând formule şi o terminologie cât mai accesibile s-a răsfrânt de fapt către contrariul acestui scop. împărţită în mai multe curente neunitare. unde M este mediul. prelungire în realitate a acestuia. prototipul analizei sale este Nevroza. Dimpotrivă psihologia abisală nu trebuie să facă concesii metodologice şi ideatice pentru a-şi găsi adepţi. Din nefericire psihologia nu poate fi o ştiinţă empirică. Ea trebuie să îşi unească forţele pentru a-şi arăta virtuţile astăzi când este mai ales criticată pentru neajunsurile ei. Psihologia abisală are nevoie de principii primare în timp ce cele ale Nevrozei sunt o consecinţe secundare ale acestora. nu poate conduce la mare lucru. Prin aceasta nu trebuie înţeleasă acea posibilă obiecţie care deseori i se aducea lui Freud în disperare de cauză.

în acest stadiu ea a condus la intuiţii valoroase ce îndreptăţesc pe Freud să fie recunoscut ca fondatorul psihanalizei ca terapie şi psihologiei abisale ca ştiinţă. Păcatul ei este că aceste concepte sunt ambigue de la început. Însă el ar fi avut probabil revelaţia celei de-a doua treziri din ‘somnul dogmatic’ dacă. psihologia a renunţat la amplele argumentaţii şi la metoda speculativă însă tot pe aceeaşi bază conceptuală a funcţionat la care a adăugat experimentul şi observaţia. Însă psihologia abisală era şi a rămas totuşi în ceaţă tocmai pentru că îi lipseşte o metodă ştiinţifică. accesibil tuturor. anume să definească conceptele cu care lucrează. În acest fel se realizează o continuitate structurală. Psihologia abisală devine astfel una genealogistă dintr-una ontogenetistă. de-a lungul evoluţiei speciei animale către cea umană. Lacan care a îmbâcsit psihologia abisală cu filosofie. în ciuda majorelor sale contribuţii în materie de psihanaliză şi ajungând în special la J. trecând prin Melanie Klein. Ceea ce se numeşte astăzi psihologie în general sub pretenţia desprinderii de filosofie. demersul filosofic este de la început sortit eşecului. după cum s-a arătat mai sus. egal cu cel din psihanaliză este dată de faptul că psihologia abisală studiază Suprastructura generală a aparatului psihic. teoriile acestora nu se pot constitui într-o psihologie abisală. Asta înseamnă că în determinarea Comportamentului uman se pot pune cap la cap verigi foarte importante ce separă Omul Modern de viaţa 17 . pretenţie îndreptăţită în bună parte tocmai datorită consolidării parţiale a unei metode. Or psihologia nu a atins nici măcar acea etapă a definirii conceptelor iar în domeniul său domneşte degringolada profundă în care fiecare autor îşi are propriile teorii şi propriile definiţii ale conceptelor. Din punct de vedere ştiinţific. Tocmai aceasta este marea problemă în psihologie. căci ea nu aduce nimic nou cunoaşterii. Din păcate Freud a folosit intuiţia brută în clădirea sistemului său teoretic ceea ce pentru ştiinţă este insuficient căci o ştiinţă are nevoie de explicaţii complete şi precise. Prin această adăugare ea a avut de câştigat faţă de datele obţinute în trecut de filosofie numai prin speculaţie însă limitele experimentării indirecte şi-au făcut simţită prezenţa. ar fi ajuns să studieze lucrările lui Freud care deschid o nouă cale de înţelegere a aparatului psihic uman cu ajutorul metodei asociaţiei libere. printr-o călătorie în timp. În acest caz el poate fi urmărit genealogic. Individul este de fapt un continuator al Psihicului predecesorilor şi nu un începător în dezvoltarea Psihicului. Chiar dacă pentru psihologia abisală această cale este mai puţin concludentă. În acest fel. Lipsa de rezultat concret al acestei metode. noutate care presupune un nou cadru conceptual ci preferă să se joace cu conceptele deja fabricate. Derivată din filosofie. cu concretul nu duce la nişte rezultate importante pentru ştiinţă. ci doar în ceva premergător şi rudimentar acesteia tocmai datorită lipsei de metode de cercetare. Dacă o astfel de ipoteză este adevărată atunci Comportamentul Uman nu este necesar să fie studiat prin intermediul unor aparate ultrafine care să observe în viu modul de funcţionare a acestei magnifice maşinării şi astfel să-i înţeleagă principiile. pe când psihanaliza se limitează la descifrarea Actelor Psihice. căci această etapă este hotărâtoare pentru ştiinţă în general. După cum s-a amintit mai sus. Cu toate aceste insuficienţe există totuşi o lumină ce poate face din psihologie o ştiinţă prin intermediul unei metode proprii de cercetare. Metoda speculaţiei filosofice pure fără asigurarea unei legături strânse cu realul. O abilitate de a unifica logic aceste date poate închega o metodă care să îndeplinească criteriile ştiinţifice în acest caz. Kant sau Nietzsche. operează însă cu aceleaşi concepte irelevante dar are în pierdere renunţarea îngrijorătoare la raţionament. Din păcate o întreagă tradiţie psihanalitică postfreudiană a fost dominată de această metodă. Kant avea dreptate când sublinia că psihologia bazată exclusiv pe introspecţie nu are nici o şansă să devină ştiinţă. spre deosebire de metoda intuitivă freudiană se realizează o continuitate a acestor etape fiecare etapă fiind explicată prin cealaltă. Psihanaliza reuşea să pătrundă mult mai mult în înţelegerea Psihicului faţă de ceea ce reuşea metoda introspecţonistă. Pe parcursul expunerii de faţă conceptele psihologiei tradiţionale vor trebui treptat eliminate tocmai ca urmare a despărţirii progresive de spiritul teoretic ce le stă la bază. ducând mai degrabă la un material ce trebuie ulterior reanalizat şi rearanjat. Încercarea de a face din psihologie o ştiinţă sigură este o sarcină dintre cele mai grele. după cum s-a spus mai sus. Acest reper metodologic este constituit din ipoteza evoluţiei vieţii în general şi a speciei umane în special. Din păcate în multe cazuri psihologia este o (veche) filosofie experimentală. Oricât de importante ar fi intuiţiile unui Schopenhauer. Metoda istoricistă pe care o deschide o astfel de fericită oportunitate este dublată de existenţa antropologiei culturale care facilitează în plan spaţial această continuitate temporală prin cercetarea tuturor modelelor de societăţi care există în lume la ora actuală. Freud însuşi a păşit pe acest domeniu al speculaţiei către sfârşitul operei sale iar rezultatul a fost negativ. Însă problema cunoaşterii pe care filosofia o facilitează îi reduce drastic autoritatea ştiinţifică.aceleaşi cu cele ale simţului comun iar demersul filosofic poate fi comparat cu un raţionament valid din punct de vedere logic dar al cărei concluzie este falsă deoarece premisele sale sunt false sau irelevante. Aşadar complicatul Comportament Uman aşa cum apare astăzi nu trebuie să fie decât rezultatul comportamentelor etapelor anterioare de dezvoltare a Vieţii. cu toate că Psihicul Uman pare să fie un dat nemijlocit.

Acest cadru face obiectul aparatului psihodinamic care constă în sistemul global ce face posibilă Pulsiunea Psihică. o calitate a omului ca fiinţă unitară iar acest fapt trebuie să le facă unitare automat şi pe acestea. precum şi a cadrului psihodinamic care permite relaţia retroactivă a aparatului psihic cu mediul său. Însă psihologia abisală poate fi comparată cu o bancă unde toate celelalte ştiinţe îşi depun banii de care dispun pentru ca apoi aceştia să se înmulţească pentru fiecare datorită dobânzilor. Este evident că mai multe ştiinţe vor trebui să-şi dea mâna pentru a constitui o metodă viabilă a psihologiei abisale. cu evoluţia sa ghidată la rândul ei de evoluţia tehnico-ştiinţifică. Pe de altă parte. Deci dacă fiecare dintre ele contribuie la întărirea metodei psihologiei abisale fiecare îşi va primi răsplata tocmai prin aprofundarea fiecăreia chiar dacă acest lucru este mai puţin concret pentru biologie şi logică de la care psihologia abisală mai mult ia decât dă. sociologia generală este a doua disciplină ce poate contribui la devenirea psihologiei ca ştiinţă. Este imposibil ca sociologia să fie gândită în afara economiei generale şi economia în afara biologiei generale. se poate stabili evoluţia Comportamentului Uman ca omolog reactiv al acestuia prin stabilirea evoluţiei mediului. ca biologia. estetica. a relaţiei ei retroactive cu mediul. filosofia. a istoriei ei. Pe lângă antropologia culturală. elemente grupate în Suprastructura Generală a Psihicului. Odată stabilite aceste repere ale psihologiei abisale. economia. adică în societate. ei îi rămâne în continuare rolul de a stabili relaţiile dintre elementele acestor structuri care determină însăşi această Suprastructură Psihică. În felul acesta se conturează o metodă riguroasă de cercetare pentru psihologia abisală. Pentru aceasta nu este necesară reconstituirea întregii istorii a Vieţii. face ca psihologia abisală să se poată în fapt constitui tocmai în rămăşiţele Comportamentului Uman de la origini. antropologia culturală. Statutul de unitate al acestor ştiinţe trebuie să reiasă măcar din faptul că ele prezintă un atribut. pe baza acestei retroactivităţi. având în vedere faptul că Psihicul ia o asemenea amploare încât să devină obiect de cercetare abia la Om. 18 . Aşadar prin stabilirea reperelor evoluţiei vieţii. Speculaţiile atât de spinoase ale originilor Vieţii pot fi evitate căci Psihicul este o apariţie recentă în câmpul ei în aşa fel încât evoluţia lui se poate reconstitui simplu sub raportul istoric. psihologia cognitivă şi în sfârşit logica după cum arată următoarea schemă: Existenţa acestor ştiinţe pare să fie una de independenţă în ceea ce priveşte relaţiile dintre ele iar o metodă care să le cuprindă pe toate pare să fie cu totul nepotrivită. cu toate amănuntele sale banale. schiţarea evoluţiei Umanităţii în mediul său leagă în mod indisolubil psihologia de sociologia generală. Reperele evoluţiei sociale sunt păstrate sedimentat în abisurile Psihicului său iar reconstruirea acestei istorii coincide cu reconstituirea structurii generale ale Pulsiunilor ce guvernează Comportamentul adică a elementelor aparatului psihic uman. Însă aceste ştiinţe sunt legate una de alta exact aşa cum arată schema. structura ei elementară şi proprietăţile ei. Iar prezentarea dinamică a societăţii. ceea ce este aici teoretizată ca Trunchi Psihic. În realitate caracterul mozaicat al metodei experimentate aici este dat fie pentru că mai toate aceste ştiinţe sunt incomplete fie pentru că prejudecăţile la adresa lor le face de la început incompatibile. astfel că eforturile conjugate ale acestora pot conduce la o nouă metodă de cercetare ce poate conduce la un astfel de scop.sălbatică. ci doar reconstituirea vieţii psihice. după principiile evoluţiei mediului său.

Freud nu a fost un om de ştiinţă eminent din punctul de vedere al capacităţii de elaborare şi a ‘simţului’ teoretic.10. unde masca omului. Epoca eroică a acestor discipline este fără îndoială aceea a elaborării unui astfel de interes ştiinţific. însă cu conceptele ei obscure ea pierde exact ceea ce este mai important. biologice iar respectiva metapsihologie ar trebui de fapt să fie metabiologie. de aceea marile descoperiri ale sale îşi au aici originea şi nu în adăugirile ulterioare. fie încearcă să le elaboreze pe cele vechi. ci una specială.Încercarea de a stabili coordonatele dinamicii psihologiei abisale nu trebuie să se ghideze după principul aprehendării viselor. nu a ajuns la dexteritatea argumentării filosofice. psihoterapeutică. 19 . Căci psihologia abisală trebuie să determine modul în care o funcţie biologică. preferând să renunţe la acest ţel iniţial. Însă Freud nu şi-a putut modifica radical doctrina aşa cum a făcut-o din dorinţa de a crea o clasificare clară a tulburărilor psihice cu toată deschiderea sa ştiinţifică. Eşecul satisfacerii acestor Pulsiuni mediate în acest fel se constituie în psihopatologia acesteia. chiar dacă elasticitatea sistemului său de teorii. Psihologia abisală foloseşte deja un fel de ‘microscop’. Nevroza prezintă natura umană supradimensionată aşa cum e ea asemenea unui microscop. după cum psihologia sa abisală propune înţelegerea Omului dintr-un alt punct de vedere şi anume din imboldul de a cerceta cu atenţie. Trebuie aici arătat că termenul ‘metapsihologie’ pe care îl foloseşte Freud este identic în mare parte cu cel ‘metabiologie’ folosit aici dar neclaritatea lui îl face neoperant în această situaţie deoarece conceptul primului este mult mai larg decât cel al celui din urmă. devine una psihică iar acest mecanism se întâmplă după modelul conflictului între Pulsiunile Fiziologice luate ca premisă. Dar marele său atu este accesul la fapte. 1. din păcate Freud face şi o confuzie între cele trei domenii de investigare a psihologiei abisale. Acelaşi lucru l-a încercat şi filosofia. Psihicul Uman apare pe fondul amânării satisfacţiei Pulsiunii Fiziologice. Or acest lucru necesită o înţelegere din alt unghi a întregului sistem. aşa cum este ea structurată prin educaţie. după cum s-a spus şi se va mai vedea mai departe. aplicată. Psihicul se dovedeşte a fi o reminiscenţă în satisfacţia unei asemenea Pulsiuni astfel amânate ca urmare a mecanismelor complexe la care ea trebuie să se supună datorită imperativelor civilizaţiei. exact ceea ce ea crede că este mai puţin important. Această importanţă a demersului său se datorează numai raportării la psihopatologie. Psihologia abisală şi psihiatria Apariţia psihologiei abisale şi a psihanalizei ca ştiinţă şi respectiv practică medicală. pe viu natura umană. analizându-l ‘cu ochiul liber’. A căutat toată opera sa să înţeleagă ce se întâmplă în mintea pacientului. căutând repere psihologice pentru explicitări ale unor funcţii biologice. Ulterior el a preferat să întoarcă spatele psihopatologiei. Distincţia sa triplă nu este specifică unei astfel de investigări. aşa o cum face Freud. ceea ce l-a intrigat pe mult mai filosoful Jung. de continuitate. pe lângă faptul că între psihologie şi biologie nu se stabileşte o relaţie clară. Genealogia dinamicii psihologiei abisale face obiectul modelării Pulsiunilor originar Biologice. Eşecul anumitor teorii freudiene în ceea ce priveşte psihologia abisală se datorează tocmai abandonării domeniului psihopatologiei. O astfel de distincţie se datorează metodei diferite cu care operează aceste discipline în cercetarea obiectului lor care în acest caz este identic (biologia operează cu metoda empirico-tehnologică iar metabiologia cu cea logică în principal. în simptomul nevrotic Freud înseamnă pentru cunoaşterea sufletului omenesc mai mult decât toţi filosofii la un loc (chiar dacă a făcut din aceste simptome nişte constante principiale ale Psihicului ceea ce. Această supunere este o dezvoltare normală a funcţiei Pulsiunii. supradimensionată. Efortul elaborării pe mai departe a unui asemenea demers nu a fost însă susţinut de Freud. Psihologia abisală nu trebuie aşadar să piardă din vedere funcţiile biologice. În acest caz. Filosofia a închis ochii acestei părţi a Umanităţii şi acesta este eşecul ei în înţelegerea naturii umane şi ca doctrină şi ca metodă. a Instinctului. Însă prin simplul fapt că a avut curajul analizei naturii umane aşa cum apare ea mărită. a fost determinată de imboldul lui Freud de a determina o nosologie psihiatrică clară. Toată opera freudiană ulterioară fie încearcă să clarifice anumite probleme trecute cu vederea anterior elaborând noi teorii. Căci dacă o astfel de metapsihologie ar fi disciplina care ar studia principiile primare ale psihologiei abisale atunci aceste principii trebuie să fie fiziologice. După cum se va vedea în primul capitol. lăsând să transpară profunzimile sale. în mare parte elaborat de Freud. (intuiţia lui arătându-se deficitară într-un moment cheie al carierei sale legate de studiile asupra frunzelor de coca) şi nici un profund gânditor. Însuşi termenul de ‘abisală’ desemnează vecinătatea ei nemijlocită cu biologia. însă acest lucru a fost făcut fără un sistem de concepte bine pus la punct. Instinctuale în relaţia lor retroactivă cu mediul. cu fiziologia. după cum însăşi religia făcea. Analiza Nevrozei cu atenţie poate conduce la înţelegerea ‘minusculei’ naturi umane. Aceste Pulsiuni Fiziologice fac obiectul metabiologiei dinamicii psihologiei abisale iar termenul ‘metabiologie’ este introdus pentru a opera distincţia dintre conceptul său şi cel de biologie propriu-zisă. Filosofii au explicat domeniul psihopatologiei cu câteva fraze. constituie o eroare). a închiderii ochilor faţă de acest domeniu. În acest caz psihologia se dovedeşte a fi o ramură a biologiei generale care îşi propune să identifice modul în care Pulsiunile Fiziologice îşi modifică forma ca urmare a retroacţiunii dintre ele şi mediu. O psihologie care nu are la bază principii biologice nu este una abisală. somatică. după cum s-a amintit). cedează.

deşi costă mai puţin. între aceste două discipline s-a creat o prăpastie. Din nefericire. din păcate. Psihanaliza insistă pe investigaţia profundă în timp ce psihiatria lasă deoparte o astfel de evaluare exhaustivă în favoarea ameliorării produsă de medicaţie simptomului. Însă principala latură a discordiei este reprezentată de metodologia terapeutică. Psihanaliza cu greu poate fi instituţionalizată deoarece necesită mult timp şi efort financiar. se exclude ea însăşi de la pretenţia de ştiinţă pe care fără îndoială că o merită. clasificare realizată nu pe baza criteriilor semiologice aşa cum se face astăzi în psihiatrie 20 . fără să ia în calcul chiar evoluţia acestor Tulburări timp de aproape o jumătate de secol. în loc să o încorporeze şi să o corecteze ca urmare a experienţei sale. pe termen lung efortul financiar poate fi acelaşi. Dar el probabil că imaginase nişte medicamente capabile să atace ‘atemporalitatea Inconştientului’. psihiatria s-a detaşat la rândul ei de psihanaliză. O teorie generală a Pulsiunilor ar însemna rezolvarea multor ambiguităţi din psihologia abisală care au făcut ca ea să nu-şi câştige numele de ştiinţă încă. aceste gânduri. Este normal ca între psihiatrie şi psihanaliză să fie o oarecare incompatibilitate legate de formaţia celor două deşi anumiţi specialişti au ambele formaţii. cum ar fi de exemplu Germania. Aşadar scopul psihologiei abisale este acela de a ajunge la o clasificare universal acceptabilă a tulburărilor psihice. Or Freud a închis ochii diversităţii de tablouri clinice prezentate de psihopatologie. De aceea scopul dinamicii psihologiei abisale este acela de a explica această diversitate.Acest fapt este dovedit de continua decădere a acestei discipline în ciuda unor mici împrospătări legate de autorii postfreudieni. Ei au încetat aproape să se adapteze la psihopatologie şi la noile sale condiţii. adică să distrugă efectiv acele reprezentări care sunt de obicei refulate şi care ulterior ‘se reîntorc’ prin Sublimare sau alte căi la fel cum o otravă poate fi neutralizată printr-un antidot. Cerinţa ca fiecare psihiatru să aibă la activ o cură didactică. poate fi aplicată psihologiei sale însăşi prin extensie: cum poate fi explicată diversitatea copleşitoare a materialului clinic doar pe baza a câtorva Stadii de Evoluţie Libidinală? O psihologie abisală care nu ia cu asalt acest material clinic al psihiatriei. Deşi există unii psihiatrii care sunt şi psihanalişti. După cum s-a spus. aşa cum reiese din cazul Schreber. Freud trăia convingerea că în terapia Tulburărilor Psihice viitorul este cel al medicaţiei. Astfel că. Astfel de ‘critici’. dar şi a polemicilor nejustificate de studiul ultimilor date din domeniul psihopatologiei. îngrămădirea paranoiei în schizofrenia paranoidă. poate fi un pas decisiv în acest sens. precum şi cea ca fiecare psihanalist sau psiholog abisalist să aibă o formaţie teoretică în biologie. în special în ţările fostului lagăr socialist. psihanaliza şi psihiatria nu vor putea face niciodată casă bună nici pe plan teoretic. ci diversitatea de clase însele. facilitată de sistemul de formare şi nu de propriile curiozităţi. Pornind de la această diferenţă de opţiune. O astfel de metaforă este folosită pentru a sublinia importanţa a deosebită a acestora. Psihiatria are mare nevoie de o clasificare având în vedere neconcordanţele de stabilire a diagnosticului care există astăzi în acest domeniu. TEORIA GENERALĂ A PULSIUNILOR Freud spunea despre Pulsiuni că reprezintă mitologia ştiinţei psihologiei abisale Pulsiunile fiind asemenea zeilor. Lipsa de comunicare dintre acestea. Modul în care Freud a extins nepermis conceptul de ‘nevroză’ în zona totală a Psihopatiilor sau Psihozelor. acel curaj de a invita subiectul să spună tot ceea ce îi trece prin minte fără să îşi judece ‘critic’ aceste idei. chiar dacă în unele ţări. printre care şi Tulburări de formă libidinală. pe care el le cam ignora. Psihiatria poate fi foarte uşor instituţionalizată căci terapia se reduce la administrarea de substanţe chimice capabile să producă un echilibru artificial şi momentan în sistemul psihic al pacientului. Totuşi este probabil ca aceste probleme se vor rezolva mai devreme sau mai târziu iar această exagerată scindare între ele se va aplatiza progresiv. psihologia abisală trebuie reinventată. Încercarea de a duce mai departe psihologia abisală şi de a o corecta pe cea actuală presupune acel curaj al descoperirii psihanalizei. rămânând sub impresia primelor sale studii şi primilor săi pacienţi nevrotici. sensul pe care ele îl pot da aparatului psihic la fel cum divinitatea dă sens existenţei. atestă în ce mod el a închis ochii acestui domeniu. Obiecţia pe care Freud i-o aducea lui Adler că nu explică cum e posibil ca el singur Complexul de Inferioritate să explice atâtea Tulburări Psihice. 2. Îndreptată spre criteriile ei de încadrare semiologică a Tulburărilor Psihice într-o clasă sau alta şi înzestrată cu autoritate medicală. s-au menţinut încă şi astăzi. în loc ca acesta să fie semnul distinctiv de apartenenţă a acestora la aceeaşi categorie aşa cum există în multe alte asemenea care încep cu ‘psi’ aici există cea mai mare discordie. tocmai prin limitarea psihologiei abisale care nu a putut să le observe. costul tratamentului este suportat de casele de asigurări. refăcută. diversitate nu de elemente ale unei clase. prin confuzia sau cel puţin. acel curaj de a recunoaşte importanţa Sexualităţii pentru Psihicul Omenesc întrun moment de impas. Însă medicaţia actuală care se aplică cu succes acolo unde psihanaliza ar avea şi mai mare succes produce o oarecare dependenţă a pacientului de ea. trebuie înlocuită cu o întrepătrundere mai constructivă a lor. Cu toate acestea este imposibil ca o teorie care se pretinde a cunoaşte abisurile Psihicului Uman şi a cunoaşte adevărul despre acestea să nu poată face ordine în psihopatologie şi să nu elaboreze o clasificare clară şi precisă a Tulburărilor Psihice.

trecând prin stabilirea legilor şi principiilor acestuia şi terminând cu descrierea părţilor sale componente relevante pentru psihologie. prin conflictul lor. Sub raportul biologic evoluţia se desfăşoară în două tendinţe opuse care. după cum deja s-a anticipat în introducere. să deducă principiile sale şi întregul său demers din această zonă pe care va trebui să o analizeze amănunţit pentru a găsi o astfel de portiţă de comunicare cu realul care să-i întemeieze dreptul la existenţă. se deosebesc de materia anorganică prin faptul ca ele reuşesc să prelucreze mişcarea şi să o iniţieze printr-un anumit principiu propriu. cele superioare sunt consolidate ca sisteme individuale complexe. 2. grup sau clasă socială) ci pe principii dinamice generale. Celălalt subcapitol se va ocupa despre fenomenul apariţiei Psihicului din aceste premise biologice. Hardul aparatului psihic Respectând drumul prin care Pulsiunea Biologică devine o Pulsiune Psihică. fără influenţa directă. Selecţia naturală se prezintă în două forme: una intraspecifică. brută şi neprelucrată a Mediului aşa cum face materia anorganică atunci când evoluează.1. Faţă de organismele inferioare. fireşte c Freud tinde de multe ori să ia în calcul şi ereditatea şi influenţele Mediului în geneza Psihicului însă de fiecare data sfârşeşte prin a găsi cauze suspendate în aer pentru acesta cum este cazul teoriei stadiilor de evoluţie libidinală. climă şi mentalitate specifice fiecărui popor. care este un Mediu reflectat genetic) aceste cauze. constituie principiul apariţiei Psihicului. incompatibile. Aceste relaţii facilitează o trăsătură esenţială a evoluţiei vieţii şi anume selecţia naturală. De obicei selecţia interspecifică este anterioară celei intraspecifice însă şi aici se poate 21 . cel care a lansat termenul. adică către evoluţie. pentru ca apoi să le localizeze şi să le descrie.1. unde o specie concurează sau conlucrează cu alta. Conservarea şi înnoirea reprezintă aşadar două forme ale evoluţiei al vieţii.(căci acestea clasifică actul psihic final. Deşi se găsesc explicaţii pentru o cauzalitate exterioară totuşi acestea nu rezistă testelor cele mai simple. ceea ce este diferit de la mediu la mediu. Chiar dacă Darwin. El încearcă să deducă din aceste principii posibilitatea de existenţă a Instinctelor însele. Apoi ea conţine genealogia psihologiei abisale. Premisa biologică a originii Psihicului Fiinţele vii. Fără această bază psihologia abisală se găseşte în situaţia de a fi suspendată în aer. totuşi între ele nu există o reală incompatibilitate ci doar o opoziţie în interese. adică între indivizi similari şi alta interspecifică. ce face el sau ce scop are pentru Organism ceea ce face obiectul Metabiologiei psihologiei abisale.1. anume că Mediul ar fi pasiv în formarea insului şi că totul s-ar reduce la modul exclusiv activ în care individul se raportează la membrii familiei în special. Pentru acest lucru este necesar parcurgerea unui drum anevoios. organismele. Din acest motiv acest subcapitol se şi numeşte aşa. această parte întâi conţine pe de o parte Metabiologia ca sistem de funcţionare biologică a Organismului şi transformarea acestor principii în funcţii psihice. Aceste tendinţe sunt conservarea şi înnoirea. Chiar dacă ele par contradictorii şi deci. Pentru asta este necesar să se stabilească ce este Instinctul. 2. De aceea aici se vor cerceta principiile cele mai generale ale Biologicului. Din această cauză teoria expusă aici va încerca să găsească mai mult în Mediu (şi ereditate. Aşadar. 2. de concurenţă sau de conlucrare. către dezvoltare şi perpetuă consolidare. începând de la definiţia Psihicului trecând prin explicarea lui şi identificarea formelor sale de manifestare. Secţiunile acestui subcapitol se vor ocupa tocmai de acest drum pornind de la analiza fenomenului biologic.1. Va fi arătat modul în care Psihicul se desprinde de Biologic (rămânând în relaţie retroactivă cu acesta) precum şi modul în care el se formează pe mai departe.1. ele colaborând retroactiv. ia dat Mediului care selectează indivizii o funcţie mult prea mare iar indivizilor o funcţie mult prea pasivă. Conservarea presupune efortul vieţii de a rămâne aşa cum este acest lucru realizându-se prin autoapărare în special iar înnoirea presupune imperativul de a trece către forme superioare de existenţă. Organismele superioare prezintă o astfel de împletire retroactivă între cele două tendinţe ale vieţii iar relaţiile dintre ele este în acest fel foarte complexă. de la ţară la ţară. Influenţa Mediului în aceste teorii este minimalizată. cu două subcapitole referitoare la problema structurării aparatului psihic la care se adaugă cele ale psihologiei cognitive cu aplicaţiile principiilor descoperite şi manifestarea diversă a elementelor analizate în primele două. unde relaţiile Individ-Mediu se realizează în interiorul speciei. Acestea sunt reunite în capitolul dedicat Softului aparatului psihic. de sociabilitate. exterioritatea ultimă a Psihicului. Organismul reacţionează în funcţie de negocierile interne ale acestor două mari interese. ceea ce face obiectul capitolului despre Hardul aparatului psihic adică despre suportul său organic. Metabilogia psihologiei abisale Cu acest subcapitol psihologia abisală caută să se lege de o bază sigură.1. totuşi nici viceversa nu este valabilă aşa cum tinde să considere psihologia abisală freudiană. Instinctele. Între aceste sisteme individuale funcţionează relaţii complexe. După ce această sarcină va fi fost terminată se poate trece la problema arzătoare a psihologiei abisale şi anume la Psihopatologie. vor trebui mai întâi analizate Instinctele şi apoi ceea ce se numesc complexe ale trunchiului psihic.

Pânda animalului de pradă reflectă interacţiunea dintre pulsiunea brută. faţă de adaptarea vectorului său acţional. Această concepţie nu poate explica diversitatea acestora fără a implica diversitatea condiţiilor de mediu. care în cazul de faţă este Mediul. el devine emblema superiorităţii vieţii iar tendinţele conservării şi înnoirii sunt factorii principali ai acestui conflict. dintre nevoia ei de satisfacţie imediată şi amânarea ei. aşa cum A. 22 . ci doar în elementul perturbat. Pavlov. după cum se va vedea în partea a treia a acestei lucrări. este mediată mnezic şi este uneori şi un reflex condiţionat. Fiziologicul nu are decât un rol reflexiv căci cauza principală se află de fapt în sistemul psihic. Această modelare a Instinctului sau a unei grupe de Instincte. Or. dacă amânarea reprezintă cheia funcţionarii organismelor superior organizate. Dar această amânare se dovedeşte a fi doar continuarea Pulsiunii (Brute) de Nutriţie a animalului de pradă căci ea nu vizează inhibarea absolută a acesteia ci tocmai satisfacerea ei cât mai optimă. Speciile trebuie să adopte adevărate strategii de luptă şi să le aplice optim. a ‘Complexului de Inferioritate’. Astfel că se poate în mod cert spune că în anumite dereglări psihice ce au un anumit semn somatic. Aşadar amânarea. nu implică şi nu este implicată de o astfel de schimbare pe plan fiziologic în mod direct. Fireşte că teoriile organiciste vor exclude societatea de orice vină iar cauzele Psihopatologiei ar fi exilate în eterul individual. Căci dacă principiul perturbării nu este căutat într-un element perturabtor. O asemenea concepţie organicistă extinsă asupra tuturor Tulburărilor Psihice se dovedeşte însă a fi tributară unei concepţii mitologice asupra Psihicului şi a Omului în general. adică chiar succesul vânătorii. vine să diferenţieze o astfel de adaptare retroactivă la Mediu a structurii instinctuale brute. după cum se va vedea mai târziu. O specie se dovedeşte a fi superioară dacă reuşeşte să se impună altora în cadrul unei selecţii naturale interspecifice eliminând pe cât posibil speciile rivale. deci fără subordonarea ei la o Pulsiune necondiţionată. explică Tulburările Psihice pe baza proceselor nervoase de excitaţie şi inhibiţie. nu şi dereglările sale. Pulsiunea Psihică dimpotrivă. în ceea ce priveşte forma lor structurală. dată de structura fiziologică în cauză asemenea unui reflex necondiţionat. Fără îndoială că Psihicul influenţează Fiziologicul care îi stă la bază ca urmare a reacţiei retroactive dintre aceste două elemente. Chiar structurile instinctuale nu pot fi explicate decât în relaţie retroactivă. O concepţie care poate localiza o astfel de perturbare în mod izolat este una magicistă determinată supranatural. evolutivă cu Mediul. deci pe baze exclusiv fiziologice ignorând faptul că structura fiziologică nu poate explica decât mecanismul de funcţionare brută a Fiziologicului. căci orice perturbare trebuie să implice şi un element perturbator. Acest infrasistem retroactiv prezent în forma Instinctului de Nutriţie este încorporat (asemenea multor alte infrasisteme retroactive care răspund de tipuri diferite de comportament) în sistemul retroactiv ce se stabileşte între Organism si Mediu. conflictul psihic se dovedeşte a avea rădăcini mai adânci decât aşa cum apar ele relativ la cel dintre normele morale şi Sexualitate. Adică Psihicul este pur si simplu chiar Biologicul care se modelează retroactiv sub raportul comportamental în relaţia cu Mediul. Acest conflict general dictat de imperativul evoluţiei este aşadar principiul apariţiei Psihicului. Comportamentul poate fi dirijat de prevalenţa pulsională a uneia dintre aceste două elemente. Acesta este încorporat la rândul său în metasistemul originar al retroactivităţii dintre impulsul de conservare şi cel de înnoire din cadrul evoluţiei vieţii in general ca şi alte sisteme retroactive de forma lui. suprastructurarea Pulsiunii Instinctuale care este principiul funcţiei psihice. Sub raportul calităţii o astfel de facilitate înseamnă apariţia Memoriei în timp ce sub raportul cantităţii aceasta determină apariţia sistemului psihic. O Pulsiune pur fiziologică este aceea care se manifestă direct în comportament. care este principiul evoluţiei vieţii în genere. unde aceasta din urmă deţine prevalenţa. asta înseamnă că ea i-a fost într-un fel destinată. la psihopatologie. Aici este originea amânării satisfacţiei Instinctelor aşa cum apare ea încă în lumea animală şi nu cea produsă de civilizaţia umană după cum susţine Freud. crezătoare în destin. În acest caz va primi o lovitură puternică concepţia organicistă a Tulburărilor Psihice (cu excepţia psihozelor) unde ea pare să fie de ajutor. Adler încearcă să le explice pe acestea doar pe latura ‘voinţei de putere’. de la forma brută în sensul unei suprastructurări a lor este principiul apariţiei Psihicului.vorbi de condiţionare retroactivă. deşi. Cu alte cuvinte Pulsiunea Psihică poate fi activată şi fără medierea condiţionării fiziologice. De asemenea. Această distincţie îşi va arăta valabilitatea în capitolul consacrat Tulburărilor Psihice pentru explicarea acestora. diversitate mediată de sistemul psihic mai întâi şi care abia apoi îşi poate găsi rezonanţa somatică. Dar fireşte. trebuie să fie posibil printr-o capacitate de a înregistra satisfacţia care a fost astfel amânată sub raportul calităţii si a cantităţii. Acest model originar se va repeta la scară mai restrânsă în orice element comportamental. tot aşa şi concepţia organicistă încearcă să explice Psihicul pe baza planului fiziologic. implicaţiile fiziologice retroactive între planul psihic şi cel fiziologic sunt de netăgăduit acesta din urmă suportând în mod indirect acţiunea Psihicului. Conflictul este originar organic şi cu cât este mai pregnant şi mai puternic. Precizarea localizării funcţiei psihice în zona Instinctelor. succesul unui asemenea sistem de feed-back negativ. o astfel de concepţie este foarte bine primită de autorităţi deoarece în cazul în care Tulburarea Psihică ar fi condiţionată de Mediu (aici cel social) ele ar trebui să dea socoteală pentru starea în care se află ea relativ la societate. de exemplu.

cea de cartezianism. Prototipul conceptului de ‘instinct’ este însă dat de nevoile primare ale Organismului. adică a implicaţiilor comportamentale ale unei astfel de structuri organice şi nu a structurii în sine. Aşadar la origine Pulsiunea este o schemă comportamentală nemijlocit organică traductibilă biologic prin intermediul reţelelor neuronale. Restrângerea conceptului de ‘psihic’ doar în zona Pulsiunii modelate şi nu la nivelul structurii sale biologice nu vizează o răzvrătire terminologică ci dimpotrivă. va arăta pe larg acest lucru. în teoria prezentată aici. culminând cu Descartes. Şi sarcina de a explica Tulburările Psihice este. Însă Moartea este un epifenomen al Vieţii. nu îşi au originea în această zonă ci tocmai în cea a deformării Pulsiunii Organice. 2. instinctuale. în descrierea acelor câteva mii de ‘instincte’ substratul fiziologic se reduce treptat la acestea ceea ce este absurd. chiar dacă sistemul cognitiv i-a rămas în mare parte străin. la polul opus stă biologismul unilateral care atribuie şi conţinuturile Gândirii tot unei funcţii fiziologice sărind tocmai peste ce această teorie numeşte ‘psihic’. legat de acţiunea tradusă comportamental a unui Instinct rudimentar şi de toate acţiunile pe care Organismul le face pentru ca o anumită funcţie organică să fie menţinută la nivel constant.2. conceptul de ‘instinct’ este extins şi în ceea ce priveşte Softul Organismului iar cum acesta este diferit de la un individ la altul. În ceea ce priveşte ultima obiecţie. Aici dimpotrivă. Or. poate să fie una care determină principial moartea acelui Organism. condiţia retroactivă între organismele vii in genere dată de epuizarea unui sistem individual. fiecare având comportamente şi dorinţe diferite. Dimpotrivă Psihicul este o continuare a Somaticului şi anume o implicaţie comportamentală modificată în relaţia cu Mediul a Pulsiunii Brute. se demonstrează clar că Tulburările Psihice. Freud recunoaşte şi el faptul că ‘Pulsiunea este reprezentantul psihic al unei excitaţii somatice’ (din păcate pentru ştiinţă. Masticaţia pentru Instinctul Nutritiv. în condiţiile neelaborării unei viziuni unitare psihosomatice) dar cu toate acestea el introduce la sfârşitul operei sale ciudata grupă a Pulsiunilor Morţii. de exemplu.1. ci doar nişte ipoteze pe care diferiţi autori le iau ca premize în elaborarea teoriilor lor. Aşadar nu este nevoie ca Organismul să aibă ca principiu un mecanism de autodistrugere. Psihicul şi Somaticul nu sunt complet opuse şi nici măcar opuse. Degenerarea termenului ‘psihic’ către o funcţie structurală fiziologică a fost o problemă ulterioară celei de precizare terminologică a Tulburărilor Psihice. anume explicarea a ceea ce este de toţi autorii recunoscut ca fiind Psihic. Tulburările Psihice şi cele Somatice reflectă foarte clar distincţia dintre Psihic şi Somatic. Aşadar tocmai acest fapt este garanţia acestei restrângeri conceptuale. ce are rolul de a menţine în stare de funcţionare un subsistem organic al unui Organism. De aceea 23 . chiar dacă unele sunt motivate organic (Psihozele). după cum s-a spus. adică Tulburarea Psihică. acest lucru realizându-se de la sine în procesul Vieţii. Pulsiunea este un element pur fiziologic. Biologia a arătat suficient de clar că Gândirea este de fapt tot o funcţie somatică. el înseamnă un comportament rigid. Este imposibil de a explica cum o Pulsiune Brută. De fapt însăşi originea termenului ‘psihic’ a fost dirijată de explicarea acestor Tulburări ce au fost apoi numite ‘psihice’. o aliniere consecventă la termenul general de ‘tulburare psihică’ pe care teoria expusă aici l-a considerat edificator pentru definirea Psihicului. Cu privire la aceasta. ca pulsiuni originare şi în relaţie duală cu Pulsiunile Vieţii. Dacă dualismul cartezian dar şi cel platonician ignoră funcţia fiziologică a stării de Gândire. ci vizează consecinţele epifenomenale ale acestor structuri. a structurii somatice. Conceptul de ‘instinct’ aşa cum apare el în acele discipline care îl utilizează este foarte ambiguu. Gândire este dictată atât în conţinut cât şi în formă de experienţele retroactive asupra Mediului şi nu doar de o capacitate exclusiv structurală de a avea conţinut. de somatic şi deci să nu poată deosebi biologia de psihologie. în aceasta constând dualismul sau. sub presiunea altor sisteme.Obiecţia care s-ar putea aduce restrângerii conceptului de ‘psihic’ la această formă constă în această întrebare: cu ce drept se restrânge noţiunea de ‘psihic’ la simpla Pulsiune modificată evolutiv din moment ce în limbajul ştiinţific această noţiune integrează sub sine şi anumite structuri fiziologice? Ce garanţii există că Psihicul ţine de această latură? Nu cumva o asemenea concepţie care diferenţiază psihicul de fiziologic conduce la o altă variantă de cartezianism? Aceste posibile obiecţii îşi vor primi răspunsul pe rând. principala intenţie a acestei lucrări. involuntar. derivând în teoriile organiciste. ca Foamea. În legătură cu distincţia de mai sus şi cu implicaţiile ei terminologice. În mare.1. Setea sau Libidoul deci acolo unde substratul fiziologic este nelipsit. Concepţia despre Psihic care se extinde în zona structurii fiziologice cu localizarea sa riscă să nu poată deosebi Psihicul de Biologic. problema este că nu există o concepţie ştiinţifică despre Psihic. lucrurile stau exact invers. o operează între Gândire şi Corp este una care nu vizează structura internă a funcţionării Gândirii (a mecanismului ei) şi a Fiziologicului. cartezianismul identifică şi starea de Gândire şi conţinuturile semantice ale Gândirii ca aparţinând unui spirit (mistic). Pe baza acestei ambiguităţi. Diferenţierea pe care filosofii. Structura generală a Pulsiunii La origine. S-a ajuns astfel în situaţia bizară de a fi descrise câteva mii de astfel de ‘instincte’. Analiza complexelor trunchiului psihic ce se va face în capitolul următor.

Pulsiunea Instinctuală Sexuală. primul urmându-l. însă nu fac parte integrantă din el. Complexul este un comportament de satisfacere a Instinctului. Astfel că în interesul său de a consolida şi menţine în stare de funcţionare o anumită parte sau funcţie a Organismului. Aşadar pentru a determina domeniul Pulsiunii pur fiziologice trebuie identificate acele acte comportamentale ce fac posibil nemijlocit funcţia organică a Instinctului. De exemplu Foamea presupune un foarte complicat aparat digestiv ale cărui elemente sunt studiate de biologie. cea referitoare la funcţionarea lui realmente în mediul extern. Fiziologia Pulsiunii de asemenea. continuându-l pe celălalt. Acestea doar protejează Instinctul. de nevoia propriuzisă a Organismului ca ea să conducă la satisfacerea respectivei funcţii. Deci Pulsiunea Sexuală aşa cum o vede Freud nu înseamnă doar ceea ce aici este recunoscut a fi Hardul. fiecare dintre ele are scopul său bine precizat şi invariabil din punct de vedere funcţional. care aparţine Softului Instinctului nu este independent de acesta şi este aici numit Complex Instinctual. prin introspecţie. Cu toate acestea nu orice act comportamental este datorat unei Pulsiuni. Astfel că Pulsiunea Instinctuală este predispoziţia senzo-motorie la acte comportamentale relaţionate structural în scopul furnizării materialului brut de funcţionare organică către structura anatomică a Instinctului.1. Aceste Pulsiuni trebuie diferenţiate de alte Pulsiuni ale căror consecinţe comportamentale nu duc neapărat la satisfacţia organică a Instinctului cum sunt pulsiunile Complexelor Autonome. adică orice act comportamental mai general. Dimpotrivă. Ea face posibilă însăşi funcţionarea Instinctului. Însă cea fiziologică este exclusă tocmai datorită invariabilităţii pulsiunii Instinctului Sexual ce conduce la obţinerea actului sexual. Specificul său nu este Pulsiunea ca atare. pentru a folosi un termen sugestiv din informatică. Despre acest lucru se va discuta în secţiunea următoare iar ceea ce este mai important de subliniat acum este caracterul comportamantal al Pulsiunii. Rămâne de discutat în ce măsură partea nonfiziologică din conceptul mai larg al lui Freud realizează acest lucru. Pulsiunea este un comportament elaborat şi complex în care intră mai multe elemente. reprezintă partea de Soft a Instinctului. Dată fiind structurarea Instinctului în zona Hard şi Soft a sistemului psihic. este legată teleologic de funcţia Hard. de către subiect. Hardul său şi implicaţiile sale principiale în Soft în timp ce psihologia propriuzisă trebuie să studieze în primul rând Softul acestuia trecând dincolo de Instinct către Complex. un aparat special care are o importanţă covârşitoare pentru supravieţuire. Aşadar Pulsiunea este unitatea structurală şi funcţională a aparatului psihic capabilă de a fi inhibată excitată şi neutralizată adică de a avea o energie specifică şi de a fi tradusă comportamantal.trebuie deocamdată făcută distincţia dintre Instinct şi Complex. Complexul. O definiţie a psihologiei însăşi relativ la cele spuse până acum s-ar face în felul următor: Psihologia este ştiinţa care studiază originea. atunci întreg Instinct Nutritiv va fi anulat. De aceea se poate spune că metabiologia este disciplina care studiază structura organică a Instinctului.1. ci simple reacţii nervoase periferice care pot lua parte într-o Pulsiune Brută dar care nu se pot extinde la aceasta singure. 2. îl mediază social. De exemplu reflexele necondiţionate de genul celui al reacţiei genunchiului la lovirea cu ciocănelul. spre deosebire de Complexele ale căror comportamente dictate nu serveşte imediat şi concret la satisfacerea Instinctului şi de aceea ele sunt numite Complexe Autonome sau Complexe Fundamentale. Aceste informaţii se transmit nervos sau chimic către un anumit centru de colectare a acestor date şi abia apoi Pulsiunea se poate consolida şi poate fi retransmisă către comportamant. Deci nu este de nici un folos spre a identifica Pulsiunea cu impulsurile nervoase sau cu hormonii eliberaţi de glande. ceea ce contravine unei legi fiziologice precise legată de funcţionalitatea sa ca atare. a scopului său. Iată că ele nu sunt conştiente şi recunoscute empiric. Acest comportament nu poate fi modificat din principiu căci dacă acţiunea de obţinere a hranei nu aduce hrana. precum şi relaţia retroactivă dintre aceste zone. Structura biologică a Instinctului reprezintă Hardul Instinctului. Dar totuşi ea o cuprinde şi pe aceasta. un comportament atomar în cadrul comportamentului general. Acest concept de ‘complex’ va fi definit la momentul oportun în funcţie de cel de ‘instinct’. în cazul Foamei el poate viza toate operaţiile de nutriţie şi digestie.3. ci faptul că are un substrat fiziologic precis. Deci pentru înţelegerea Pulsiunii trebuie să fie analizat mai întâi Instinctul. motor. O astfel de precizare este în măsură să limiteze la maximum ideea freudiană după care ‘Instinctul Sexual refulat se sublimează în cultură’. Pulsiunea Instinctuală se consolidează în funcţie de întreaga structură organică a Instinctului. adică de scopul structurii organice digestive. nu sunt Pulsiuni. fără coroborarea cu alte astfel de reacţii. adică traducerea în plan comportamental. adică un comportament psihic. Pulsiunea are capacitatea de a acţiona direct în planul comportamental în funcţie de acest interes. precum şi implicaţiile lor. De exemplu comportamentul nutritiv ce presupune ajutorul funcţiei Soft a Instinctului. aparţine biologiei ca punere în relaţie de continuitate între Hardul şi Softul Instinctului. Fireşte că aici trebuie explicat că Freud extinde conceptul de ‘sexualitate’ dincolo de cel de ‘genitalitate’. Pulsiunea devine Complex. cealaltă parte a Instinctului. Energia Pulsiunii 24 . respectiv faimoasa Sublimare. structura şi patologia Pulsiunilor.

Lipsa unei teorii generale a Pulsiunilor. Aceasta se aplică de fapt vieţii în genere şi este explicabilă biochimic la nivelul asimilării nutritive. Freud vede Nevroza ca pe o epuizare de energie a aparatului psihic. care parţial desemnează funcţionalitatea. cuprinzând-o latent pe aceasta. Dacă Psihicul şi Fiziologicul sunt două lucruri între care există raporturi ca acelea arătate mai sus unde . Iată cum Psihicul este medierea dintre interesul Instinctului şi oferta Mediului. Teoria energetică freudiană se reduce la ‘energia psihică’. presiunea care acţionează asupra pistoanelor motorului determină lucrul mecanic. Această distincţie este foarte importantă în ceea ce priveşte consecinţele în plan fiziologic ale fenomenului energiei. Totuşi obiecţia de concepere a sa nu ar sta în picioare. unei dorinţe. 25 . a hranei necesare organismului. Trebuie aici arătat că conceptul de ‘energie psihodinamică’ descris aici nu este identic cu cel de ‘energie psihică’ al lui Freud. marfa acestei fabrici. se extinde şi asupra cauzelor acestor atribute ale sistemului. căci ea este o Pulsiune Latentă în timp ce energia psihodinamică este deja o Pulsiune. Această energie se va numi de acum încolo energie psihodinamică şi ea se aplică oricărei Pulsiuni. O astfel de ‘energie’ trebuie diferenţiată de o posibilă ‘energie fiziologică’. de simplificare a limbajului dacă se ţine cont de definiţia ştiinţifică a energiei. În cazul de faţă aceste energii sunt într-adevăr lucruri concrete dar denumirea lor ca energii este făcută doar pe temeiuri practice. Dacă sistemul fizio-biologic ar fi comparat cu o fabrică. adică identificând sau caracterizând energia prin forţa motrice. aşa cum este el folosit aici. El este definit ca fiind capacitatea unui corp sau sistem de a produce lucru mecanic sau căldură. Benzina produce presiune atmosferică atunci când arde. conceptul de ‘energie’ este extins la maxim aici fiind definit prin intensitatea unei Pulsiuni. un obiect concret. deoarece Freud nu ajunge să o pună în relaţie cu sistemul somatic. Bergson. suportul Psihicului atunci va trebui ca această energie psihodinamică să aibe cauze fiziologice. Curentul electric îl produce prin electromagnetismul său. În acest caz raportul dintre energia fiziodinamică şi cea psihodinamică este acelaşi ca şi cel dintre combustibil şi capacitatea motorului de a dezvolta lucru mecanic. în special în ceea ce priveşte ‘energia psihică’ îl duce la mari obscurităţi. Fiziologicul este principiul. Freud îl ia în sensul de energie psihică a impulsurilor sexuale. nu este identic cu cel folosit de ştiinţele pozitive. ceea ce face ca subiectul să sufere. Aici energia fiziologică ar fi identică cu energia din fizică. aşa cum este teoretizată aici.Conceptul de ‘energie’. Totuşi Freud este departe de a înţelege ce este energia fiziodinamică cu statut actual. chiar dacă aceasta este una instinctuală şi nu elaborat-psihică. nelinişte psihică după cum se va vedea în secţiunea următoare. Energia fiziodinamică nu este transformată în Pulsiune. Or dacă la asta se reduce de fapt energia va trebui ca acest concept de ‘energie’ să fie identificat în final cu cel de ‘lucru mecanic’. Ea va trebui să rezide chiar în capacitatea organică de a avea Psihic. Setea sau Libidoul. Geografia funcţionării unui astfel de sistem energetic vizează un Nucleu Psihodinamic (care înseamnă şi nucleul Psihicului) şi o Periferie Psihodinamică unde această energie negociază cu Mediul satisfacerea pulsiunii. Pe baza acestui fapt. intensitate capabilă să determine un anumit comportament. mai largă decât aceasta. energia fiziodinamică este capacitatea organică de a determina o energie psihodinamică. ontogenetic legată de funcţionarea sistemului organic în stare să dezvolte o energie psihodinamică. energia psihodinamică este doar în măsură să producă insatisfacţie. se dovedeşte a fi preponderentă în Tulburările Psihice şi scăzută la normalitate. El a preluat teoriile dualiste tradiţionale cu privire la Psihic şi Somatic. fie ea şi una Instinctuală. care îşi are originea în vid. ci un fenomen general cuprins descriptiv. atunci Pulsiunea este produsul. Ea este secundară unei energii fiziodinamice ce o alimentează şi vizează funcţionarea sistemului organic adică funcţionarea scoarţei cerebrale unde este localizată funcţia mnezică. Deşi nu are o definiţie clară a conceptului său de Libido. De exemplu benzina este energia motorului iar curentul electric este numit şi energie electrică. capacitatea motrice a unui sistem. Aşa se face că conceptul de ‘energie’. totuşi ea se va numi energie fiziodinamică deoarece este mai cuprinzătoare. asemenea ‘elanului vital’ de care vorbeşte H. Precizarea se face prin faptul că acest corp sau sistem nu poate porni de la sine această mişcare. ci o preia şi o prelucrează de la alt corp. Energia psihodinamică. energia fiziodinamică reprezintă finanţele investite în această fabrică. adică de a comporta Pulsiuni Somatice originare ca Foamea. în timp ce cea psihodinamică ar fi materia brută ce trebuie prelucrată. Căci chiar în fizică el este un concept generic energia nefiind aici un lucru. Căci benzina şi curentul electric sunt obiecte care conţin în sine latent energia şi care nu se poate dezvolta decât atunci când acestea reacţionează cu un alt obiect. Deşi astfel de energie este identică cu energia psihodinamică. Aceasta are un statut nu numai ontogenetic ci şi genealogic în cea mai mare parte legat implacabil de funcţia mnezică. răspândit apoi larg în alte teorii şi care înseamnă rezistenţa la frustrare a subiectului. teorii care sunt prezente în subsidiarul concepţiilor sale dar pe care în acelaşi timp le şi neagă prin faptul că recunoaşte că Psihicul nu este sufletul mistic cartezian sau platonician ci un fel de continuator al somaticului (căci Pulsiunile Somatice se regăsesc în activitatea psihică). în special de fizică. Pe de altă parte. Dacă ‘energia psihică’ a lui Freud produce linişte (‘Principiul Constanţei’ reprezentă o plenitudine energetică) dimpotrivă.

Aşadar alura metafizică a unui astfel de concept este eliminată. Căci Pulsiunea vizează structura unui comportament (deci mai degrabă ceea ce el numeşte ‘complex’) iar energia fiziodinamică sau psihodinamică presupune interesul acesteia de a fi aplicată comportamental. Conceptul de ‘energie fiziodinamică’ este de asemenea mult mai restrâns deci s-ar include ca arie în aceste concepte filosofice. Distincţia dintre o energie fizică a Organismului.Dougal de ‘hormotimie’. ea este însuşi principiul vieţii. a ceva ce îl pune în mişcare în mod funcţional şi nu decizional cum este cazul cu energia psihodinamică de aici. Darwin de exemplu. altul poate rămâne neafectat de stimulii presupuşi a determina Psihoza. pragmatic. pe lângă elementul conflictual dintre Freud şi Jung iar primul a sfârşit prin a accepta şi el extinderea progresivă a acestul concept până la saturaţie odată cu teoria Eros-Thanatos. respectiv interesul Organismului de satisfacere a Instinctelor sale. El este luat ca fundament al însăşi existenţei Instinctului. Acest fapt este făcut mai degrabă din considerente pasionale. deoarece are explicaţii neuroendocrine. adică al capacităţii unui sistem viu de a funcţiona prin sine însuşi sau. Aici trebuie operată distincţia dintre ‘elanul vital’ al lui Bergson sau ‘voinţa’ lui Schopenhauer. Energia fiziodinamică este o premisă absolută a psihologiei abisale. Dinamica unui astfel de fenomen face obiectul biologiei. Dar fie nu există sau există într-o măsură foarte mică în cazul în care această funcţie este satisfăcută. Mult mai bine elaborat este conceptul lui W. un anumit individ poate trece pragul psihotic. Jung foloseşte conceptul de ‘libido’ cu alt sens. termenul ‘libido’ înseamnă din punct de vedere etimologic ‘plăcere’. acest lucru nu se datorează faptului că cele cu gâtul lung ar fi supravieţuit în timp de foamete celor cu gâtul scurt mai degrabă decât că nişte dinozauri preistorici sau orice altceva asemănător ar fi evoluat către aceste forme ca urmare a reducerii volumului datorat creşterii temperaturii globale şi a dispariţiei vegetaţiei luxuriante.Pe de altă parte C. ceea ce-i permite să mănânce cu uşurinţă frunzele copacilor şi nu iarba uscată a savanei. ‘voluptate’ şi nu poate fi aplicat nici măcar Pulsiunii în general aşa cum declara Jung. El însă are o definiţie precisă pentru că nu se leagă de un principiu metafizic al vieţii ci se leagă de o capacitate organică a Instinctelor respectiv aceea de a pune Organismul în mişcare doar din punctul de vedere al capacitaţii biologice de reacţie. care se referă la o energie fizică a Organismului. Instinctul. el devenind unul pur descriptiv. ca Pulsiune Sexuală are o finalitate organică (reproducerea) în timp ce dereglările sale psihopatologice fac în aşa fel încât această finalitate este anulată. Este evident că modelul neuroendocrin al biologiei este inclus în această premisă psihologică ce este reprezentată de conceptul in cauză dar este mult mai larg decât cele ale biologiei. Deci nu este suficient să se postuleze că supravieţuirea este principiul evoluţiei vieţii. Aceştia sunt doar condiţii ale evoluţiei însă nu şi cauza principală şi singulară a ei.G. În acelaşi fel caracterul perturbator al factorilor de mediu poate ucide anumiţi indivizi dar în acelaşi timp poate întări pe alţii. respectiv pentru ceea ce aici este numit ‘energie fiziodinamică’. după care Organismul ar evolua datorită ‘factorilor externi perturbatori’. Deşi din punct de vedere neurofiziologic ele sunt unul şi acelaşi lucru. după cum spunea Aristotel. precum şi cel de ‘elan vital’ al lui Bergson niciunul dintre ele nu prezintă distincţia dintre energia fiziodinamică şi cea psihodinamică. decât din raţiuni de ordin teoretic. acest lucru nu este 26 . Căci în acest caz înţelegerea conceptului de ‘energie fiziodinamică’ este departe de cea a celui jungian de ‘libido’ care vine cumva din cer şi nu are o explicaţie ştiinţifică concretă. adică a energiei sale fiziodinamice. Pe de altă parte este evident că dacă o astfel de energie fizică este constantă cea fiziodinamică nu este constantă. asemenea conceptului lui Schopenhauer de ‘voinţă’. Mc. ceea ce îl face apt de a pune în mişcare organismul cu scopul satisfacerii cerinţelor sale organice. constă tocmai în faptul că ea se referă doar la modificările endocrine ce conduc la comportamentul organismului de satisfacere a Pulsiunilor. de a se mişca fără intervenţia unui element extern ci doar cu un anumit principiu intern. totuşi din punct de vedere psihologic ele reprezintă două lucruri distincte. Fără o energie fiziodinamică nici girafele cu gâtul lung nu ar putea supravieţui faţă de cele cu gâtul scurt relativ la explicaţia lui Darwin. Însă nu este necesar ca prin asta să fie nevoie de postularea unei energii fizice sau de angajarea în dezbateri privind infirmarea sau validarea acesteia. De exemplu Libidoul. aşa cum apare la Bergson sau Schopenhauer. aşa cum este el ca dat fiziologic. Pulsiunea fiziodinamică în acest caz este şi are o necesitate organică bine definită. legate de rivalitatea lui cu Freud. Acest domeniu nu aparţine psihologiei abisale iar teoriile biologiei nu influenţează deloc conceptul psihologic de ‘energie fiziodinamică’ pe care psihologia îl ia ca premisă. Cu toate acestea. este originea Pulsiunii. Evoluţia vieţii ţine în mod necesar de această energie fiziodinamică şi ea nu este posibilă în mod static aşa cum o imaginează Ch. Instinctele fiind aspecte particulare ale acestui ‘sistem hormotimic’. Pentru ca presupusele girafe cu gâtul lung să supravieţuiască celor cu gâtul scurt trebuie mai întâi să ajungă să aibă gât iar fără un principiu intern de dezvoltare. Obiecţia este aceeaşi cu cea adresată psihologiei behavioriste relativ la explicaţiile pentru Psihoză: dacă la un anumit stimul traumatic. în timp ce cea psihodinamică nu are o finalitate imediată şi uneori ea nu are nici un fel de finalitate. Aceasta este mare în cazul inhibiţiei funcţiei organice a Instinctului. Pe de altă parte. Lipsa unor teorii metabiologice viabile a contribuit şi ea la această extindere. Iar dacă girafa are gâtul lung.

a unei unităţi de măsură internă a respectivei energii. Satisfacerea psihică a unei astfel de dorinţe înseamnă neutralizarea energetică a ei. după cum s-a spus mai sus. deci este cuprinsă între două limite. Alegerea unei dorinţe pentru a fi satisfăcută trebuie să se facă în funcţie de importanţa ei momentană dar şi pe termen lung pentru Organism. adică Segmentul Psihodinamic efectiv nu există. Uneori dorinţele în forma lor diversificată se exclud reciproc de aceea ele trebuie neutralizate pe rând. Practic dacă respectiva Pulsiune este una de conservare. numită energie psihodinamică. Fireşte că un astfel de deziderat nu este posibil decât în starea de absolută saţietate a unei Pulsiuni deci această stare este mai greu de găsit.posibil. Căci dacă s-ar pierde din Valoarea de Excitaţie a unei Pulsiuni atunci ea ar ajunge prin neutralizarea ei să nu satisfacă totuşi Instinctul. Dacă investirea este momentul ce precede ‘relaţiei cu obiectul’ în vederea satisfacţiei. Societatea umană a condus şi la accidente dramatice de relaţionare iar sufletul omenesc a fost împovărat de numeroase inhibiţii care îşi revarsă apoi excitaţiile în alte Pulsiuni (vezi Cataliza) ceea ce a condus la tot ce înseamnă suferinţă. În acest caz Pulsiunea nu se poate întemeia structural şi deci îi este anulată furnizarea de energie psihodinamică iar procesul de conversie a energiei psihodinamice din energia fiziodinamică este anulat. Iar dacă Instinctul nu şi-ar îndeplini rolul Organismul s-ar deregla. Dacă Valoarea de Excitaţie nu ar fi egală cu Valoarea de Inhibiţie a Pulsiunii atunci Psihicul şi-ar rata funcţia iar Instinctul nu ar funcţiona. este clar că acest moment este unul ce urmează excitaţiei după cum se va vedea amănunţit imediat. Însăşi tulburarea psihică este mărturia unei astfel de dereglări produsă de această lege a Pulsiunii. În acest caz viaţa ajunge astfel un fel de materie anorganică ce suportă doar influenţa exteriorului dar incapabilă să se schimbe prin propria sa voinţă. pe lângă importanţa organică are şi ea rol în referenţialitatea neutralizării. 2. Aşadar un capăt al Segmentului va fi numit Valoare de Inhibiţie a Pulsiunii iar celălalt capăt va fi numit Valoare de Neutralizare. unde Pulsiunea traduce comportamental nevoile Hardului Instinctului. lipsa ei de energie excitată ar conduce la moarte prin înfometare. sau lipsa sa de pasivitate faţă de cerinţele ei ajunge în final să provoace dereglări psihice însă pentru viaţă ele sunt de preferat nefuncţionării energetice a Pulsiunii. Deci este absolut necesar să existe o homeostazie a energiei Pulsiunii.1. Legile generale ale Pulsiunii Organizarea Vieţii în forma superioară presupune amânarea dorinţelor. Aceste legi se completează reciproc iar cazul Anorexiei este unul complex unde alţi factori intervin după cum se va vedea la momentul oportun. După cum se va vedea. există posibilitatea de dereglare energetică a Pulsiunii prin suspendarea energiei fiziodinamice care de fapt îi stă la bază acesteia şi astfel energia psihodinamică să fie şi ea suspendată. atunci prin pasivismul ei ea se obligă să găsească principiul său de mişcare în afara individului. De aceea darwinismul a căzut în desuet în ultimul timp. Însă niciodată o lege psihodinamică nu va conduce direct la anularea. la distrugerea prevederilor alteia după cum conservarea şi înnoirea Organismului nu se află într-un conflict total ci doar în unul provizoriu. Rezonanţa unei inhibiţii la nivelul capacităţii Organismului de a alege în neutralizarea unei dorinţe sau alta determină excitaţia energetică a Pulsiunii. O Pulsiune nu se limitează la simpla excitaţie după cum s-a văzut. Aşadar.1. cum este cea Nutritivă. Acest concept este aici numit Segment Psihodinamic al Pulsiunii. Fireşte că acest lucru se întâmplă de mult prea multe ori însă energia psihodinamică îşi face cunoscută prezenţa prin această lege a excitaţiei care pune organismul în mişcare cu scopul satisfacerii respectivei nevoi. dacă nu se încumetă să accepte un principiu de evoluţie în interiorul individului şi al speciei. Din păcate pentru individ o astfel de soluţie poate fi preferabilă suferinţei psihice. aşa cum el sugerează. Pulsiunea este total lipsită de energie atunci când Valoarea de Inhibiţie este egală cu cea de Neutralizare. Acest fapt apare foarte clar în Anorexia Nervoasă şi vizează direct Instinctul Nutritiv. Deci energia psihodinamică. Capacitatea unei Pulsiuni de a avea valoare energetică este posibilă datorită unei constante. care va fi completată de legea atracţiei valorice. Freud foloseşte de asemenea conceptele de ‘excitaţie’ şi ‘investire’ dar fără să stabilească relaţia dintre ele. Indiferent de valoarea istorică a teoriei selecţiei naturale ea trebuie acceptată din perspectivă activistă.4. Această amânare înseamnă inhibiţia energetică a unei dorinţe. În orice caz trebuie arătat raportul dintre aceste două Valori ale Segmentului Psihodinamic într-o altă lege a Pulsiunii numită legea atracţiei valorice: 27 . Raportul dintre excitaţie si inhibiţie este dat de prima lege a pulsiunii. cea a neutralizării care înseamnă punctul zero al eişi cea a inhibiţiei care reprezintă capătul său opus şi care delimitează astfel corpul ei. ea nu se reduce la presiunea psihică ci reprezintă un complicat sistem retroactiv în relaţie cu mediul. Pe el se desfăşoară energia Pulsiunii. Segmentul Psihodinamic este însăşi energia Pulsiunii. Pentru ca o dorinţă care a fost inhibată să aibă acces la neutralizare ea este investită cu energie. lamarckistă mai degrabă. Îns indiferent de aceste devieri ulterioare ale funcţiei energetice a Pulsiunii ea trebuie principial să fiuncţioneze şi să îşi îndeplinească rolul de Pulsiune. Lipsa de răspuns a mediului la cerinţele pulsiunii. după cum tocmai s-a anticipat fenomenul de excitaţie şi inhibiţie este suspendat temporar de o altă lege care îl face să nu funcţioneze. speciei şi chiar vieţii. autoreglativ. legea excitaţiei psihice: Valoarea energetică a unei excitaţii este egală cu cea a unei inhibiţii anterioare. Perspectiva darwinistă. posibilitatea alegerii satisfacerii lor.

legea lui Gossen sar traduce prin: Valoarea de Inhibiţie scade progresiv cu cât excitaţia este neutralizată. Această lege explică de ce toxicomanii trebuie să mărească progresiv doza de drog pentru a obţine satisfacţie constantă. Iar ambiguităţile sale în definirea acestui concept de ‘energie’ se răsfrâng aici unde el nu poate fi pus in relaţie cu excitaţia şi inhibiţia. ci de o ‘cucerire’. faţă de care creşterea în cauză se raportează. adică a energiei Pulsiunii. Aici pot fi identificate două tendinţe opuse respectiv conservarea şi înnoirea aşa cum s-a arătat mai sus. Acestea sunt de fapt nişte instrumente. având deci dezavantajul de a fi doar practică dar nu şi ştiinţifică. Conservarea presupune tendinţa Organismului spre neutralizare. satisfacţia. adică la tendinţa spre neutralizare a unei Pulsiuni excitate. Fireşte că o astfel de lege este o exprimare rudimentară a legii atracţiei valorice iar pentru înţelegerea acesteia ar fi trebuit mai întâi să existe o teorie a Pulsiunilor. nu mai poate fi vorba propriuzis de o neutralizare. Freud credea că ‘Principiul Plăcerii’ s-ar putea deduce chiar din ‘Principiul Constanţei’. nişte ornamente. fapt ce a determinat pesimismul lor. Spre exemplu. Această neutralizare nu poate fi valabilă decât în limitele Segmentului Psihodinamic. după cum se va vedea mai bine ulterior. Aceasta înseamnă că orice Valoare de Neutralizare este provizorie dar mai ales regresivă conform legii autoreglării energetice. Segmentul Psihodinamic poate fi înţeles ca o parte dintr-o axă generală după modelul geometriei. Acest fapt se datorează opţiunii evoluţiei Vieţii în sfera psihică deci a continuării ei şi nu a cramponării într-o ‘satisfacţie porcină’ eternă. Problema îşi are rezolvarea chiar aici şi anume în faptul că Segmentul Psihodinamic are o rezervă valorică de neutralizare ce depăşeşte limita în vigoare şi care este întotdeauna o limită provizorie. după cum spune Aristotel. Este foarte evident că la Freud lipseşte un pas important şi anume legătura dintre satisfacţie (neutralizare). adică capătul superior al Segmentului. posibilitatea de deducţie a unuia din celălalt ba chiar şi cea de identificare se înţelege. Însă nu este necesar pentru aceste două legi să fie deduse una din cealaltă. Căci după Freud Principiul Plăcerii nu se localizează faptic la simpla excitaţie energetică ci la interesul spre neutralizare al Pulsiunii. si Segmentul Psihodinamic să se autodizolve. cu alte cuvinte. ele fiind mai degrabă complementare. primul fiind aproximativ acelaşi cu legea excitaţiei psihice arătată mai sus. care susţine că un segment se continuă cu o dreaptă la infinit la ambele capete. ca fiind scopul Vieţii în general. ale interesului naturii. Fireşte că. Legea atracţiei valorice şi legea excitaţiei se referă la acelaşi lucru. Freud şi mulţi alţii s-au plâns de faptul că satisfacţiile în general devin banale însă acest lucru probabil ca urmare a unei neputinţe de a suporta pierderea copilăriei. dacă neutralizarea. Adică nu poate fi demonstrabilă în sistemul de date în care se desfăşoară. Acest enunţ este o tautologie. Această dreaptă nu este altceva în acest caz decât axa evoluţiei vieţii iar Segmentul Psihodinamic este modelul istoric. Însă greşala teoretică comisă este aceea de a considera plăcerea. Freud descrie interesul Psihicului spre plăcere dar nu explică acest lucru conform a ceva anume. Această lege se poate numi legea respingerii valorice: Dacă Valorile de Inhibiţie şi Neutralizare sunt egale şi excitaţia energetică este 0. adică spre lichidarea Segmentului Psihodinamic al Pulsiunii în timp. lipind de fiecare act psihic această diferenţă latentă de Valoare de Neutralizare. El totuşi precizează că Principiul Constanţei a fost dedus din acleaşi fapte din care a fost dedus şi cel al Plăcerii (‘Dincolo de principiul plăcerii’). Complexul Eden va arăta în ce măsură această rezervă latentă ghidează totuşi comportamentul uman. În realitate aceasta nu este o lege dinamică. Aceasta este puntea de legătură între economie şi psihologie. dacă respectiva plăcere este satisfăcută continuu si neîntrerupt şi se referă la neutralizarea psihică pe care un obiect o poate produce. ci apare artificial (metaforic spus) pe fondul saţietăţii prelungite. Dacă Valoarea de Neutralizare este 28 . Conceptul de ‘neutralizare’ presupune o inhibiţie a Pulsiunii adică o excitaţie energetică ce urmează să fie neutralizată. În economie este cunoscută aşanumita lege a lui Gossen după care mărimea intensităţii unei plăceri descreşte progresiv până la saturare. Căci este evident că Valoarea de Inhibiţie este dată de amânarea sau reprimarea neutralizării ceea ce ar însemna. unde este creat un nou Segment Psihodinamic. satisfacţia depăşeşte Valoarea de Neutralizare. Această legătură este însăşi excitaţia energetică psihodinamică. atunci Valoarea de Neutralizare creşte. Înnoirea presupune creşterea Valorii de Neutralizare pe axa de referinţă în aşa fel încât se ajunge la o excitaţie psihodinamică ce nu se datorează unei inhibiţii anterioare. Aşadar în momentul în care Segmentul Psihodinamic dispare datorită neutralizării. insatisfacţie (excitaţie) şi amânare (inhibiţie). că amânarea neutralizării este suspendată odată cu neutralizarea. în cazul celor două Principii de care vorbeşte Freud. adică a egalităţii celor două valori ce definesc Segmentul Psihodinamic. Această lege explică în termeni concreţi ceea ce Freud intuia cu al său ‘Principiu al Constanţei’. ci una empirică. Deoarece dincolo de Valoarea de Neutralizare nu mai există nimic care să fie inhibat şi apoi neutralizat.Valoarea de Inhibiţie a unei Pulsiuni tinde sa atingă Valoarea de Neutralizare a acesteia. se întâmplă acel ciudat proces de supraaxare. stadiul la care a ajuns o specie sau un individ din cadrul ei. O astfel de creştere a Valorii de Neutralizare se face în limitele permisive ale legii autoreglării energetice despre care se va vorbi imediat. Freud declară clar că Psihicul caută întotdeauna satisfacţia. În terminologia expusă aici.

Dacă Valoarea de Neutralizare ar rămâne aceeaşi cu cea de dinainte în condiţiile unui mediu la care individul s-a adaptat anterior şi care era mai bun decât cel în cauză. în afară de explicările structural-organice ale biologiei. Iar dacă totuşi el o va ajunge vreodată. ele sunt în stare să explice tot ceea ce este omenesc şi nu numai. Deci această Valoare de Neutralizare este dată întotdeauna înaintea neutralizării propriuzise. ca în cazul efectelor drogurilor.5. Acest fapt ar contraveni cu principiul conservării. însă atât de insuficient încât totul pare de nici un folos. ci doar se completează reciproc. totuşi această neutralizare nu este altceva decât una naturală. Dinamica Instinctelor Despre Instinct s-a spus mult. ca o variantă la principiul autoreglării. Altfel nu ar mai fi posibil nici un fel de Psihic şi nici un fel de negociere între Pulsiuni. nu se contrazic. Aşa se face cu Tulburări Psihice ca Depresia sau Paranoia care. cel puţin pe cea care se prezintă ca Instinct. atunci intră în acţiune legea respingerii valorice după care Valoarea de Neutralizare mai creşte cu un pas. în timp ce legea aceasta permite croirea drumului Energiei către căi de neutralizare periferice. subiectul acceptând starea de sclavie iar tulburările paranoice conţin în ele traumatisme ce au condus la astfel de autoreglări energetice ce impiedică şi în prezent pe subiect să accepte satisfacţii diferite. Însă. asta nu se datorează unei dialectici originare a naturii ci pur si simplu ignoranţei observatorului în aprecierea acestui sistem. comportamentul implicat de către aceste structuri a fost 29 . Ea se referă la o supraexcitaţie asupra unui Segment Psihodinamic. Aşadar Valoarea de Neutralizare a respectivului sistem de Segmente Psihodinamice va scădea. Gradul mai mare de energie psihodinamică o poate identifica cu acest fenomen în timp ce gradul mai mic de energie transferată poate face obiectul acestei legi. Omul va experimenta foarte mult această lege psihodinamică prin evoluţia culturală şi tehnologică pe care o va experimenta. În sfârşit aici mai poate fi exprimată o a cincea lege care vorbeşte despre transferul. de obicei legate de ceilalţi membrii ai speciei dar şi ai altor specii cărora Organismul ar suferi leziuni şi mai mari dacă în anumite condiţii nu li s-ar supune. Este normal ca toate segmentele psihodinamice ale sistemului psihic să fie corelate unele cu altele şi este normal ca informaţiile să circule între ele. fiind legea fuziunii energetice: Energia unui Segment Psihodinamic poate fuziona către un Segment Psihodinamic vecin şi poate fi neutralizată parţial în acest fel. a compensării.1. Este destul de dificil să se identifice efectele acestei legi. Aşadar legea autoreglării energetice a sistemului psihic sună în felul următor: Suprainhibiţia unui Segment Psihodinamic este proporţională cu inhibiţia unui alt Segment Psihodinamic pe care ar implica-o neutralizarea sa. care vedea Psihicul sub semnul legii excitaţiei dată de inhibiţia anterioară (refularea) sau Adler care îl vedea sub semnul legii atracţiei valorice. Jung a observat bine acest lucru. 2. Depresiile au în ele efectele neecologice ale exploatării sălbatice. De aceea standardele de mulţumire a sistemului psihic în condiţiile scăderii nivelului de viaţă vor scădea şi ele conform acestei legi. după cum am arătat mai sus aici se poate manifesta însăşi legea excitaţiei pe fondul Catalizei. Practic ea explică ceea ce psihologia abisală de până acum numea ‘sublimare ’ . despre fuziunea dintre Segmentele Psihodinamice. Pe buna lor funcţionare se bazează imperiile politice şi economice. Această situaţie se explică pe baza unor constrângeri externe. excitaţia energetică ce ar reieşi din imensa diferenţă valorică în condiţiile scăderii bruşte a Valorii de Inhibiţie ar face ca individul să se concentreze mai puţin asupra supravieţuirii sale. Deci o astfel de lege trebuie să existe. Prin urmare Segmentul Psihodinamic are capacitatea de a-şi autoinhiba excitaţia în aceste condiţii. Ele fac posibil complicatul sistem care este Viaţa sub aspectul relaţiei cu mediul. Freud. Aceasta din urmă rămâne întotdeauna în spatele ei asemenea lui Ahile care fuge după broasca ţestoasă. De exemplu în perioada de împerechere la animale Segmentul Psihodinmic Libidinal al unui mascul inferior va trebui să fie suprainhibat în caz contrar un mascul mai puternic putându-l ucide şi tot ansamblul Psihicului s-ar dovedi falimentar. fapt ce duce la o paralizie parţială a sa. Pe lângă astea mai există încă o lege care se opune vectorului legii excitaţiei şi care se numeşte legea autoreglării energetice a sistemului psihic. după cum se va vedea în cealaltă parte. Iar dacă interesul lor. Fiecare dintre aceste legi o completează pe cealaltă fiecare reprezintă un aspect important al vieţii iar dacă par să se contrazică reciproc de fapt ele se autoreglează reciproc asemenea motorului cu piston. relicve ale vechii Valori de Neutralizare rămân iar legea excitaţiei funcţionează şi ea în paralel cu aceasta dar în sens diferit. ceea ce coincide cu neutralizarea absolută.depăşită de o neutralizare energetică. Această lege se datorează adaptării Organismului şi a sistemului psihic la condiţii vitrege de viaţă. ele guvernează viaţa în general. au în structura lor psihopatologică activări ale acestei legi.1. Pe de altă parte dacă se ia în calcul segmentul psihodinamic al unei Pulsiuni Instinctuale dacă Legile psihodinamice ale Pulsiunii concentrează în simplele lor formulări tot ceea ce este Psihic. Dacă aceste legi ar fi suspendate funcţional aceste mari imperii s-ar prăbuşi într-o clipă asemenea decorurilor spectaculoase de la Hollywood. funcţia fiecăreia pare să o contrazică pe a alteia. Practic se împlineşte astfel funcţia evoluţiei Organismului. Căci. Cu toate acestea.

Aşa se va defini Instinctul. Pulsiunea este investită energetic. fie prin cedare de substanţe. este acela că la puţine specii de animale cât de cât evoluate apa vine prin intermediul hranei şi comportamentul de adăpare este diferit de cel de nutriţie. teoriile despre ele se dovedesc nişte teorii ale spiritului comun. ca în cazul Instinctului Nutritiv şi cel Sexual (feminin). Dimpotrivă nu orice schimb de substanţe cu mediul poate fi considerat Instinct. Ceea ce pare a fi Instinct se dovedeşte a fi de multe ori un fenomen secundar. ci de multe ori cu un act psihic ce li s-a părut lor ca fiind fundamental şi primar. Inconvenientul recunoaşterii că acestea ar fi unul şi acelaşi lucru. adică reglat de dinamica Pulsiunilor (guvernate de legile generale expuse mai sus). fie admonestări alteia. fie prin asimilare. Însă chiar biologia şi sociologia s-au mulţumit cu un concept operaţional de ‘instinct’. cel Respirator. Căci pânda se opune acţiunii de devorare. cu mai multe părţi în conflict care îşi expun pledoariile şi unde curtea are sarcina de a stabili dreptatea. cel Adiptiv. De aici şi inconvenientele de mai sus. Dimpotrivă. teoretică. Aici se pot pune câteva probleme. Ele pot eventual fi elemente ale structurii Instinctului cum este marcarea teritoriului pentru cel Sexual făcut cu astfel de substanţe olfactive. strategia animalului de pradă. Ele sunt funcţii organice şi nu pot fi amânate şi inhibate în exercitarea activităţii lor de către Psihic aşa cum se întâmplă cu Instinctele. Chiar dacă unele fructe ce ţin loc de alimente foarte bine pot să potolească şi setea. Aşa că o diferenţiere şi o determinare a rămas incompletă totul fiind suspendat până la o corectă diferenţiere între Psihic şi Somatic. să fie 30 . Este foarte adevărat. după cum se va vedea. atunci este de înţeles că Organismul trebuie să se echilibreze sub raportul funcţional prin schimbul de substanţe cu el. este capabilă să îşi impună interesul de a fi satisfăcută înaintea altora atunci când Instinctul său corespunzător este dezechilibrat şi ameninţă să conducă la dezechilibrul întregului Organism. prin comportament. adică cu atacul propriuzis asupra prăzii. Acest neajuns este de fapt neajunsul unei lipse de elaborări a unei ştiinţe multidisciplinare a psihologiei. care aici este chiar comportamentul adiptiv. ea nu conduce prin sine însăşi la nici un fel de satisfacere a Foamei dar coroborată comportamentului pur instinctual. comportamentul de pândă. unul din altul. De aceea conceptul de ‘instinct’ aşa cum este teoretizat aici. Înţelegerea Instinctelor se face încă rudimentar fiind nevoie de un efort ştiinţific suplimentar pentru aceasta. Un bun exemplu este dat de antilopele Gnu care parcurg zeci de kilometri în fugă din interesul Instinctului Nutritiv. De exemplu. S-a spus mai sus că scopul originar al Pulsiunii este acela de a reprezenta un cadru de comunicare la nivelul global al Oganismului despre un anumit subsistem al său. despre un anumit departament al său. face parte dintr-un Comportament pur Psihic. cel puţin în psihologie. fără a-l pune în relaţie cu un fapt real. este de fapt o noutate importantă. cu o necesitate organică. Omul a ajuns pe lună. Fără înţelegerea relaţiei dintre Mediu şi Organism. Or dacă Organismul are un interes în mediul extern. Pulsiunea face posibilă implicarea Organismului într-o acţiune ce are ca scop satisfacerea Instinctului pe care îl reprezintă. Astfel de neajuns se concretizează negativ tocmai într-o inoportună teorie care ciopârţeşte structura pulsională a Organismului în mai multe secţiuni fără legătură între ele. Dacă Pulsiunea Originală se defineşte în funcţie de comportamentul pe care îl implică atunci este firesc ca însuşi Instinctul să fie definit în funcţie de mediul în care această Pulsiune determină acţiunea. cel Matern. într-un sens. cel Sexual. respectiv ca două etape diferite ale aceluiaşi Instinct în evoluţie ar trebui ca etapa anterioară. căci Instinctele în cauză se cunoşteau de mult. comportamentul. Cel puţin nu pentru interesul psihologiei abisale. Uneori cele două comportamente intră în conflict direct unul cu altul pentru a câştiga primatul în comportamentul momentan al animalului. aşa cum este cel Sexual (masculin) şi cele micţionale sau fie prin ambele aşa cum este cel Respirator. cel Defecator şi cel Urinar. Pulsiunile pur Psihice determină un comportament ce nu conduce direct la vreun schimb de substanţe între Organism şi mediu dar facilitează sub raportul principial acest schimb. Sistemul psihic în general poate fi comparat cu un fel de tribunal. chiar dacă ele derivă. periferic al unui Instinct propriuzis iar cele două tipuri de manifestări sunt astfel în mod greşit tratate ca diferite. fără intrecondiţionare de parcă Organismul în general nu ar fi un sistem unitar ci o fotografie ce poate fi ruptă şi apoi reasamblată după plac. metoda determinării lor făcându-se ‘după ureche’. Trebuie în acest caz să fie acceptat că Instinctul Nutritiv este dezvoltat din cel Adiptiv. respectiv ca un subsistem organic care este în stare să stabilească schimb de substanţe cu mediul. De exemplu transpiraţia sau secreţiile olfactive cedează substanţe în afara Organismului dar nu implică nici un fel de Pulsiuni. Însă această cunoaştere este mai mult una empirică decât una ştiinţifică. însă apa nu ţine de foame. acordând fie facilităţi uneia dintre părţi. cunoaşte lucruri aflate la milioane de ani lumină însă ceea ce este atât de concret şi banal rămâne încă nedeterminat. Or pentru a fi văzute ca unul şi acelaşi lucru. Ţinând cont de această distincţie se pot stabili şapte Instincte: cel Nutritiv. Se poate spune că teoria prezentă aici nu aduce nimic nou. atunci Instinctul Nutritiv va fi satisfăcut şi el poate nu ar fi fost satisfăcut fără pânda iniţială. Mai întâi de ce ar fi un Instinct Adiptiv când el ar putea înscris în cel Nutritiv? Se pare că la nivelul vieţii vegetale acestea două sunt reunite într-unul singur.amestecat cu comportamentul pur Psihic. relaţie ce trebuie să explice singură Instinctele şi să le precizeze structura.

care nu este un Complex Autonom ci unul Instinctual. prin oferta pe care rivalii o prezintă 31 . Problema clarificării cadrului acestui Instinct este capitală pentru psihologie după ce Freud şi-a construit edificiul său teoretic în bună parte pe analiza Sexualităţii. Prin urmare trebuie acceptat că comportamentul matern este condiţionat de prezenţa puiului. De aceea în situaţia în care problemele lăsate de Freud sunt foarte arzătoare acestui Instinct trebuie să îi fie acordată o atenţie cu totul deosebită. 2. Şi chiar daca ar fi probabil că ar fi diferită de cea a celui Matern din moment ce satisfacţiile celor două se realizează diferit în perioade de timp diferite. Acest lucru este posibil datorită Complexului Matern. Deci este imposibil de a reuni cele două Instincte într-unul singur şi trebuie acceptat faptul că cele două comportamente se grupează în două instincte diferite. rezultaţi din unirea sexuală. chiar dacă structura organică a lor este identică. Mai trebuie precizată existenţa a încă trei instincte deşi nu se va discuta în particular prea mult despre ele deoarece nu suferă inhibiţii şi modificări prea mari ele însele ci doar primesc astfel de influenţe de la celelalte.deja încorporată în etapa ulterioară. Dar nu se poate vorbi despre un Instinct Locomotor după modelul comunicare Organism-Mediu mediat pulsional iar acest lucru se va explica mai târziu în această lucrare. Principiile sale trebuiesc regăsite în cea Umană căutând spre a pune cap la cap elementele ce au influenţat-o să devină ceea ce apare ea astăzi cu particularităţile sale. Astfel că organismele au înscrise în codul lor genetic acest pattern biologic care să le permită dezvoltarea sau perpetuarea speciei prin urmaşi. anume cel Sexual şi cel Matern. adică de reproducere. Acest fapt le face mai performante pe scara selecţiei naturale globale interspecifice. ci de întreţinere ulterioară a progeniturii. Cel puţin ea nu este cunoscută.1. îşi ucid progeniturile (la lei pentru a se împerechea din nou). Opţiunea de a considera ca diferite cele două Instincte este însă susţinută de determinarea schimbului de substanţe cu mediul ca element definitoriu pentru conceptul de ‘instinct’. Funcţia sexuală are două registre: unul psihic şi altul biologic. Este ştiut că întreruperea acestei relaţii dintre mamă şi progenitură conduce la atrofierea capacităţii de alăptare. Pe de altă parte unii masculi. În unele specii ele sunt chiar incompatibile. cum este cazul leilor sau crocodililor. capacitate care este dată de experimentarea acestui mediu. Cel Urinar are şi bază organică diferită de cea a restului în timp ce cel Defecator are aceeaşi bază cu a celui Nutritiv.1. Sexualitatea ca Instinct în evoluţie Sexualitatea Umană trebuie pusă în relaţie cu Sexualitatea Animală una fiind în continuarea celeilalte în planul evoluţiei.1. Însă. individual. 2. pornind de la Sexualitatea Animală. deci din interesul Instinctului Sexual la fel cum comportamentul adiptiv este satisfăcut independent faţă de cel pentru hrană. Însă dezvoltarea speciei presupune capacitatea ei de adaptare superioară la mediu.1.1. Aici mai trebuie precizat că Instinctul Matern nu există decât la femele. Asemenea concurenţă se face prin eliminarea prin luptă a rivalului sexual. Adică ele încorporează în codul genetic informaţii foarte variate şi noi cu privire la mediu la fel cum o arhivă înregistrează diferite date. Cel biologic este reprezentat de interesul speciei de regenerare. se ştie ea este mai curând prelungirea celui Nutritiv pentru că nu se folosesc implicit aceleaşi organe pentru ambele. Într-o manieră asemănătoare se poate spune şi despre celălalt cuplu de Instincte.1. Or laptele matern reprezintă această substanţă care este cedată de Organism şi care nu conduce la un scop pur sexual. clocesc sau hrănesc puii. animalele dezvoltate se caracterizează prin unisexualitate spre deosebire de majoritatea plantelor care sunt bisexuate. Indiferent dacă Instinctul Sexual şi cel Matern sunt legate unul de altul cam la fel ca şi cel Nutritiv cu cel Adiptiv. Pe de altă parte acesta nu este Instinct tocmai pentru că substanţe nu se schimbă între cele două sisteme. legat de Instinctul Matern. Fiinţele vii superioare. Asta înseamnă că la nivelul speciei trebuie să existe concurenţă sexuală.5.5. Se poate vorbi despre un Instinct Respirator deoarece respiraţia are un subsistem organic specializat dar şi funcţionează ca schimb de substanţe cu Mediul. Planul psihic este reprezentat de plăcerea. Acestea deci conţin ambele sexe la nivel individual şi pot să îşi exercite unisexualitatea în mod independent. Acest principiu al selecţiei naturale se explică şi în cadrul speciei însăşi în acest caz intrând în scenă selecţia sexuală. Instinctul Sexual Sexualitatea este cel mai puternic Instinct uman în bună parte datorită inhibării sale culturale. Asta nu înseamnă însă că nu ar exista o astfel de structură şi care este necunoscută acum. orgasmul sexual fiind un fel de naştere sub raportul psihic ceea ce atestă influenţa celui Matern în cel Sexual totuşi comportamentul matern este mult deosebit de cel sexual. de neutralizarea energetică rezultată din actul sexual. Însă aceste etape se desfăşoară cel puţin la om ca independente astfel că este cazul să fie văzute ca diferite.1. însă cel Matern nu are aşa ceva. Apoi comportamentul de satisfacere sunt esenţialmente diferite la ambele. Însă şi animalele şi Omul au această stare de bisexuaţie la bază iar abia ulterior ele se specializează unisexual. Cel Sexual are deja o structură organică binecunoscută. chiar dacă unii masculi au comportament matern. În final se poate vorbi şi de Instinctele Defecator şi Urinar deoarece conduc la acest schimb de substanţe. după cum se va vedea. ceea ce le face mai receptive la exogamie. Practic între cele două Instincte există cam aceeaşi relaţie ca între cel Sexual şi cel Matern. Aici intervine selecţia naturală care presupune posibilitatea de unire sexuală a celor mai dotate exemplare astfel încât dezvoltarea speciei sa fie maximală.

Diviziunea asexuată aşa cum apare la microorganisme ar fi una falimentară la organisme precum mamiferele. Această situaţie artificială este aidoma celei naturale. deşi şi la mamifere există astfel de situaţii.partenerului dispus să aleagă sau prin alte mecanisme de selecţie specifice fiecărei specii. ulterioară activităţii sexuale propriuzise. etc. Se produce aici un model invers celui al înmulţirii prin diviziune respectiv reunirea a doi indivizi pentru a da naştere progeniturii. Existenţa doar a două sexe este dată tocmai de principiul selectiv al procreării conform tendinţei vieţii spre dezvoltare. Aşadar Sexualitatea. adăugat cultural ulterior este o gravă eroare. Fireşte că aici sunt implicate mai multe Pulsiuni şi enumerarea şi descrierea lor este utilă. În mod normal fiecare poate acţiona în afara legii constituţionale (adoptată de comun acord) sau poate fura şi atunci este pedepsit. Dacă legea permite atunci indivizii pot acţiona în baza ei să îşi satisfacă interesul. deci nu sexului care produce naşterea propriuzisă. unde funcţiile organice sunt atât de clar diferenţiate şi multiplicate. dacă cineva dispune de bani atunci va putea cumpăra un anume produs. Dacă la speciile superioare masculul fie protejează. ci după anumite legi şi facilităţi ale mediului. Pentru unele specii de animale cât şi pentru om. după cum s-a arătat este una dintre cele mai mari erori ale psihologiei în general. cu naşterea şi eventual cu îngrijirea puilor. reglează reproducerea în funcţie de mediu. prin care femela naşte foarte mulţi pui (sau face foarte multe ouă) dar din cauza prădătorilor sau alte cauze. În cazul de faţă a explica actul sexual în genere printr-un epifenomen cultural. Acesta este rolul activ al sexualităţii reprezentat de sexul masculin în special la mamifere. o luptă în plan social. interesul ca indivizii să fie înlocuiţi cel puţin cu unii la fel de competitivi. unde viaţa este foarte scurtă şi dimensiunile organismului sunt foarte mici. Confuzia între Biologic şi Psihic. ceea ce este constituţia pentru societate sau ceea ce este banul pentru economie. Exemplul cel mai elocvent este cel al masculului din specia ‘calugariţa’ care este devorat de femelă la sfârşitul împerecherii cu el. Ceea ce trebuie înţeles este faptul că nu reproducerea brută este avută în vedere ci supravieţuirea speciei. Rank explică masturbarea prin dorinţa de a poseda din nou sânul matern iar actul sexual este explicat de el printr-o răzbunare pentru satisfacţia maternă refulată. aşa cum fac mulţi psihanalişti. La speciile dezvoltate perioada de rut este relevantă pentru viitorul mamei şi al puiului. această selecţie se realizează prin luptă indirectă. ca în cazul hienei de exemplu) îşi aduce aportul cât mai eficient posibil în scopul reproducerii.. Deoarece dacă această luptă ar conduce la moartea rivalului atunci este clar că puiul ar rămâne fără îngrijitor iar funcţia sexuală ar eşua. Însă trebuie stabilită o ierarhie a importanţei acestora. ce aparţine organismelor inferioare şi nu celor superioare. Între mediu şi Organism se află o relaţie de autoreglare iar Sexualitatea 32 . dintre aceştia supravieţuiesc foarte puţini. Aşadar Sexualitatea trebuie înţeleasă ca un Instinct pur şi simplu iar originea Pulsiunii Sexuale. fie face posibilă apariţia puiului într-o perioadă a anului cu abundenţă în hrană. Sexualitatea trebuie să facă posibilă reproducerea. dacă ar exista posibilitatea de procreare prin contribuţia mai multor sexe decât cele cunoscute atunci acest fapt ar implica un consum prea mare de energie şi nu ar viza selecţia naturală. unde masculul (aici de obicei sexul slab şi fragil. adică de organe sexuale specializate. aripi. ar trebui să nască la nesfârşit? În acest caz nu ar mai putea să îşi întreţină puii care. unde numărul puilor la care femela este dispusă spre îngrijire este limitat. De exemplu O. în cadrul vieţii dezvoltate. Oricum. O astfel de specie dezvoltată cu ochi. la insecte el face ceea ce nu ar putea face doar femela pentru progenitură. Ea trebuie luată ca premisă biologică ci nu explicată psihologic. Ce s-ar întâmpla dacă un individ dintr-o specie oarecare dar dezvoltată. ci mai curând o disfuncţie procreativă. Această luptă trebuie dată între indivizii care nu aparţin sexului receptiv. se poate vorbi despre o diviziune a muncii. La insecte. neajutoraţi. Trebuie înţeles că Sexualitatea este pentru reproducere. în timp ce celălalt sex trebuie răspunde cu acceptarea partenerului ce s-a dovedit superior rivalilor prin receptivitatea actului de fecundare. picioare. Reproducerea nu trebuie să se facă haotic. Se întrevede aici răspunsul la întrebarea: de ce este nevoie de două sexe ţinând cont că reproducerea se poate face şi prin diviziune? De ce este nevoie de atât de risipitoarea şi periculoasa metodă a acuplării? Lucrurile nu sunt deloc simple iar reproducerea prin diviziune este o metodă preistorică de reproducere. adică a divizării şi complicării funcţiilor şi structurilor organice ca urmare a interesului de exploatare a mediului în concurenţa inter şi intraspecifică. la nivelul reproducerii animalelor evoluate diviziunea există şi ea însă este secundară. ar muri toţi şi specia ar dispărea. Hermafroditismul este o etapă între trecerea de la diviziune la sexuaţie şi completează evoluţia vieţii în general. fie prin modelul negativ al perioadei de rut. Sexualitatea este preţul plătit de viaţă pentru luxul evoluţiei. dinamica organelor sexuale aşa cum apare la speciile superioare. nu îşi mai poate prmite diviziunea ci are nevoie de un aparat reproductiv mai performant. a Libidoului este una organică. în primul rând după posibilitatea individului de a-şi hrăni progenitura şi de a-şi reface resursele. Deci trebuie presupus că unul dintre sexe nu trebuie să răspundă cu superioritatea stabilită de relaţia prin luptă directă între rivali. fie în mod pozitiv unde înmulţirea se face la nimereală.

ceea ce conduce la continuarea existenţei speciei. aşa cum crede Freud prin teoria stadialităţii dezvoltării sexuale infantile. Însă în loc să adapteze ontogeneza la genealogie. consecventă ca urmare a adaptării sale milenare la condiţiile externe. Freud a luat aceste explicaţii şi le-a extins şi asupra Sexualităţii Genealogice şi spre cea a primitivilor ceea ce a produs destule inconsecvenţe. La mai bine de 100 de ani de la apariţia psihanalizei termenul de ‘sexualitate’ a rămas in majoritatea disciplinelor în limitele organicului. Freud s-a cramponat tocmai într-o teorie ontogenetistă. La mamiferele erbivore prădate de genul căprioarei logica sexuală a reproducerii ia în calcul consumul de energie în cazul luptei dintre masculi şi eventualul sacrificiu al femelei. Dimpotrivă căprioara sau zebra se retrag într-un loc ferit şi îşi îngrijesc puiul fiind chiar în stare să îşi dea viaţa în locul lui în caz de primejdie. ar determina aşadar întreg psihismul. ca sistem individual prin teoria stadiilor de evoluţie libidinală a copilului. După Freud. mai există şi altele. Căci niciodată experienţele ontogenetice nu vor putea avea o amploare mai mare în ceea ce priveşte determinarea Psihicului decât cele genealogice oricât de zbuciumată ar fi viaţa unui om. sub raportul principial iar achiziţiile ulterioare ale sale ar sta sub semnul acestor frustrări care şi-ar avea originea în copilărie. Ca în cazul economiei. în cazul sacrificiului său în favoarea puiului. 2. Sexualitatea reprezintă latura extremă a sistemului psihic.5. În acest caz. După el. cum ar fi experienţele suptului sânului matern. Sexualitatea la Freud se consolidează numai şi numai ontogenetic. Acesta poate fi unul parţial. Acestea constituie într-adevăr nişte elemente esenţiale în explicarea lor. pe care el îl vedea totuşi ‘consolidat filogenetic’ fiind un darwinist convins. era normal să extindă conceptul de ‘sexualitate’ dincolo de Biologic. Modelele se etalează pornind de la puzderia de ouă pe care le depun peştii. Privind înapoi ereditatea şi lipsit de incursiunea sociologică. Teoria freudiană asupra Sexualităţii La începutul operei sale Freud extinde foarte mult conceptul de ‘sexualitate’ integrând în el atât agresivitatea cât şi tendinţele ce constituie comportamentul sexual deviat. Avantajele sunt asemenea celor de pe tabla de şah. Important de subliniat aici este faptul că. Iar dacă aceasta este mai mare decât câştigul atunci specia este eliminată de pe piaţa selecţiei naturale. până la puiul singur aşa cum apare la elefant. postulând teoria arhetipurilor. După cum se va vedea şi chiar s-a văzut deja. Rezultatul acesta se depărtează de psihologie iar numele de psihologie nu este decât în măsură să facă un compromis între revoluţia culturală pe care psihologia abisală a început-o şi rezistenţele 33 . Peştii fac eventual o călătorie lungă şi îşi riscă viaţa după şi înainte de a şi le depune dar de cele mai multe ori după ce şi au depus icrele nu mai sunt interesaţi de soarta puilor. În cazul peştilor o mică parte din ouă va fi supravieţuit şi va fi înlocuit pe cei morţi luând în calcul pierderile speciei pe parcursul călătoriilor de depunere a icrelor şi cele ale ouălor sortite eşecului. oricât de importantă. Însa varietatea comportamentelor sexuale periferice este atât de mare încât trebuie acceptat că experienţele de consolidare infantilă a acestor devieri sunt doar o parte dintre cauzele acestora şi nu principiile lor de bază. Fireşte că Freud nu prea a avut de ales în acest caz. oricât de traumatică ar fi experienţa pe care un individ o încearcă în timpul vieţii totuşi ea nu înseamnă decât vârful aisbergului. căci dacă el credea că acest concept poate cuprinde sub sine întregul psihism. Ceea ce contează în final este faptul că specia se menţine unitară. Conceptul de ‘sexualitate’ se rupe astfel în mod brutal de Biologic la Freud. Freud s-a văzut în incapacitatea de a găsi nişte origini ale Tulburărilor Psihice unde tendinţele de deviere sexuală erau foarte evidente.1. în acord cu Jung. despărţindu-l de cel folosit de biologie. Biologia nu putea să îl conducă la nişte principii ale acestor particularităţi şi de aceea el a trebuit să postuleze o Sexualitate originar dereglată. Consecinţele unei astfel de teorii sunt unele contradictorii chiar cu nucleul teoretic al psihanalizei deoarece sunt în măsură să anuleze în primul rând ‘primatul Sexualităţii’.1. chiar dacă este îndreptăţită din punct de vedere pulsional. Dar este normal ca în final să se şi lege cu acesta iar în caz contrar conduce la ambiguităţi majore. Într-adevăr copilăria este un moment foarte important în viaţa Omului dar ea nu este decât o continuare a unui Psihic deja format care se transmite genetic de la părinte la copil. în principal datorită pulsiunii agresive pe care el a inclus-o aici. dincolo de ea nemaiexistând nimic ca profunzime. este în măsură să provoace confuzie. El şi-a anulat singur propria descoperire. dincolo de aceste considerente teoretice pe care el le-a luat în calcul. Frustrările sexuale. Psihanaliza riscă să se izoleze dacă nu îşi organizează terminologia conform acestor discipline. Sexualitatea nu are niciodată posibilitatea de a fi satisfăcută pe deplin ci doar parţial. Însă şi aici există riscul foarte mare de a cădea în staticism analitic aşa cum însuşi Jung a făcut. De aici şi acuzaţia de pansexualism. fiziologicului. spune el. care caută ulterior să se autoregleze cu aşanumitele ‘mecanisme de apărare’. după cum s-a amintit în introducere.este direct influenţată de acest fapt. atunci când puiul singur este prădat ceea ce înseamnă pierderea investiţiei sale organice sau poate fi total. Fireşte că a apărut pentru el posibilitatea de explicare a acestor dereglări prin anumite experienţe infantile care seamănă cu unele dintre acestea. lucrurile sunt profitabile atunci când câştigul este mai mare decât pierderea.2. din dorinţa lui de a da o oarecare rezonanţă genealogică acestui paradoxal concept. Dar o astfel de operaţiune.1.

Infantilismul freudian este de asemenea o extremă pentru că reduce dinamica psihologiei abisale la experienţele infantile nesemnificative. fiind vulgarizată şi reinterpretată. Tulburările pe care el le trata la începutul carierei sale psihanalitice erau vizibil impregnate de Sexualitate. Însă de la început conceptul freudian de ‘sexualitate’ era menit marilor confuzii. Conceptul lui de ‘libido’ nu reuşea să contracareze faptul că el neglija efectiv diferenţa dintre Psihic şi Somatic prin generalizarea lui. conceptul său de ‘sexualitate’ coincidea încă cu cel de genitalitate’. mai degrabă decât să se răzvrătească împotriva unei laturi a unei ştiinţe a observaţiei. Însă dacă se încearcă identificarea istorică a experienţelor genealogice pe drumul pe care Jung l-a deschis. Metoda genealogistă explică nu pe baze organiciste Sexualitatea Copilului adică comportamentul său sexual atunci când acesta există. fapt ce conduce el însuşi la o mitologie. explicarea lui în raport cu Biologicul. De aceea teoria jungiană a atins marea ei popularitate tocmai sub impulsul acestei rezistenţe sociale care s-a manifestat împotriva drumului pe care a mers Freud. Ulterior el s-a convins că teoria violului originar pe care pacienţii lui o recunoşteau nu este decât Fantasmă şi în felul acesta a renunţat la această teorie. Sexualitatea de asemenea. dând acestuia efectiv alt sens. unde conceptul în cauză era extins până în zona celui de ‘energie psihodinamică’ folosit aici. Era de preferat ca el să fi cedat conceptul de ‘sexualitate’ sexologiei şi să fi numit ‘libido’ exact ceea ce era restul. Extinderea conceptului de ‘sexualitate’ dincolo de cel de ‘genitalitate’. Dacă conţinuturile psihice sunt transmise ereditar. Dar el are totuşi avantajul că este mai problematic decât universalismul jungian. se va dovedi a nu fi un element extrem al psihologiei abisale. Iată de ce teoria stadialităţii nu este viabilă. găseşte în comportamentul sexual infantil o bună justificare dar nu o soluţie care să explice multe lucruri pe care el nu a vrut să le vadă. Limitele dintre ele fiind departe nu numai de a fi precizate dar chiar de a fi menţionate. Simţind implicarea Sexualităţii în Nevrozele pe care le trata în acel moment şi care monopolizau în bună parte clientela sa. Freud nu a putut să renunţe la a considera Nevroza ca legată de Sexualitate. Se pare că el a mai rămas încă emoţional legat de vechea sa teorie asupra Nevrozelor care. Este evidentă aici o tendinţă de a rupe Psihicul de Biologic de dragul încercării de a explica Psihoza ca ‘retragere narcisică a Libidoului către Eu’ aşa cum apare în ‘Schreber’. Psihologia abisală nu şi-a revenit încă de pe urma acestui stigmat. restrângerea lui. nu va avea acelaşi statut şi mai ales. aplicând-o nu doar la perioada copilăriei ci şi în perioada dinaintea acesteia ( genealogia) atunci cele două extreme adică staticismul jungian si infantilismul freudian vor dispărea. înainte ca premisele organice ale Sexualităţii să se fi manifestat în pubertate. fără însă a adapta metoda sa (care se bazează pe psihologia comparată) la metoda biologistă freudiană. Extinderea până la refuz a acestuia a început odată cu ‘Trei eseuri asupra teoriei sexualităţii’ şi a continuat cu ‘Cazul preşedintelui Schreber’. Căci dacă aceasta s-ar găsi atunci ar însemna că Freud ar explica Psihoza prin disfuncţii organice. Corectarea conceptului freudian de ‘libido’. s-ar datora unor experienţe sexuale infantile de genul violului pe care subiecţii ar fi trăit-o în copilărie. ci pe baza moştenirii comportamentului părinţilor. Când el a susţinut această teză. Nu se poate aici pune problema de o dictatură a biologiei căci rezultatele ei sunt destul de modeste pentru interesul psihologiei în această problemă. De aici şi peregrinările lui Jung în a considera Sexualitatea un element de importanţă primară sau secundară. Extinderea Sexualităţii la întregul comportament sexual şi ruperea ei de Genitalitate nu putea fi niciodată acceptată de o comunitate ştiinţifică. Odată ce problema metodei genealogiste s-a realizat pentru psihologia abisală multe lucruri se vor clarifica pe parcurs. genitale ceea ce nu era în intenţia lui. Nu se poate deduce întreg spectrul Psihicului la trei stadii de evoluţie libidinală. Practic aici se poate observa o ambiţie a psihanalizei de a face în psihoze aceleaşi minuni pe care le-a făcut în nevroze. cum este sexologia (chiar dacă atunci şi aceasta era la începuturi) şi să dea alt sens termenului central al acesteia. atunci psihologia copilului terbuie să aibe alte repere decât cele stabilite de Freud. adică comportamentul sexual infantil şi nu numai. după cum susţinea el. precum şi în raport cu Psihicul în general şi nu în ultimul rând trasarea teoretică precisă a graniţei dintre Psihic şi Fiziologic. S-a dovedit clar prin experimente că deşi experienţele infantile pot fi aceleaşi pentru un grup de subiecţi ele pot duce totuşi la manifestări psihice opuse. desigur. Este evident că baza biologică a Libidoului s-a dezintegrat şi nu se mai ştie pe unde ar fi. în special de sexologie. Iar prin obscuritatea acestei poziţii a alimentat rezistenţele obtuze ale mentalităţii timpului său în ceea ce priveşte rolul Sexualităţii în viaţa omului. O astfel de intuiţie este valabilă şi astăzi dar doar în perimetrul Nevrozei.tradiţionaliste faţă de ea. Staticismul jungian este o extremă pentru că nu poate să explice existenţa Psihicului în mod dinamic ci doar pe baza mitologiei comparate. Conceptul ferudian de ‘libido’ se dovedeşte a fi o mare oală în care se aruncă toate neclarităţile teoretice la care el a ajuns. este în măsură să dărâme întregul edificiu freudian pentru a-l construi pe o baza nouă şi solidă. ci unul impregnat la rândul său de alte elemente mai profunde. Salvarea unei astfel de intuiţii s-a făcut cu preţul extinderii confuze a conceptului de ‘sexualitate’ încă şi mai mult de cel de ‘comportament sexual infantil’. 34 . Practic Freud a preluat determinările populare ale acestui concept cu toate neclarităţile lui.

. după cum se va vedea. Acest lucru a constituit o încercare uşoară de a restrânge marele său concept către sfârşitul carierei şi de a reduce rolul lui în aparatul psihic. Or dacă pentru el Nevroza nu are un caracter deviant. În acest caz Freud ar fi observat că nu Sexualitatea. psihopatologic ci este explicată prin incapacitatea sistemului psihic de a se apăra. dacă tendinţele agresive pe care Freud le încorporează în Sexualitate la începutul operei sale sunt apoi dezvoltate în teoria celor două Instincte. este un obiect recent al reprimării iar reprimarea s-a consolidat abia în ultimele milenii ale evoluţiei Omenirii. Însă aici se face o confuzie flagrantă între reprimarea Sexualităţii (aşa cum apare în perceptele religiei creştine şi ale altor religii) şi reprimarea incestului care este mai mult o normă de stabilizare etnică. Complexul Oedip aşa cum l-a descoperit Freud cu privire la dorinţele sexuale faţă de părintele de sex opus dar şi faţă de acelaşi sex. cel al Morţii şi cel al Vieţii. Iar Libidoului Psihic ca dimensiune psihică a Pulsiunii Sexuale i-ar fi acceptat mai evident latura ereditară. prin asta el acceptă anterioritatea Agresivităţii faţă de Sexualitate. Freud ar aduce aici o obiecţie care ţine de teoria lui asupra incestului. Regulile sociale sunt acceptate de toţi din raţiuni de regulament social. cum spune el. Culmea contrarierii constă în actele analizate mai sus de către observaţia atentă a lui Freud. Viziunea nevroticistă asupra sistemului psihic a determinat fireşte o sexualizare nevroticistă a teoriilor sale. În contextul genealogic. ceea ce este absurd. ci Libidoul ca pulsiune psihică. Căci de unde putea să vină o astfel de situaţie? Aşadar el a ales că ea are originea în copilărie neluând în calcul posibilitatea de consolidare a sa în mod genealogist. atunci înseamnă că fie sexualitatea deviată. de a construi o crustă de echilibrare a ceea ce de la început este în mod principial dat ca anormal. pe care unii copii îl au. De aceea teoria sexuală freudiană nu se aplică primitivilor şi . Primitivul vede acest incest ca un rău natural. O astfel de viziune nu ar fi condus la extinderea conceptului de ‘sexualitate’ căci s-ar fi acceptat originea biologică a Sexualităţii. este un element epifenomenal. respectiv cel periferic. este de înţeles de ce Sexualitatea este atât de mult extinsă. O astfel de răzvrătire teoretică a lui Freud se datorează contradicţiei la care el se supune în analiza a aceea ce este Sexualitate Infantilă adică la comportamentul vădit sexual. C ăci ea este neexplicită iar dacă Sexualitatea modernă pare explicabilă de această teorie este numai pentru că unele părţi din comportamentul sexual. Astfel că dacă Sexualitatea primitivilor nu este atât de complicată la primitivi. Pe când modernul vede incestul ca pe un rău metafizic. Prin urmare. Astfel că dacă el ar fi observat că comportamentul sexual se manifestă fără ca organele genitale să se maturizeze nu ar mai fi ajuns la ideea că acest comportament nu ar fi dictat de structura organică genitală cu o origine independentă. este logic ca pe această bază să se presupună o reprimare identică Nevrozei chiar la primitivi. Lărgirea conceptului de ‘sexualitate’ dincolo de cel de ‘genitalitate’. totuşi nu cunosc reprimarea sexuală aşa cum apare ea în sens modern. erecţia. este cu totul inoportună. cu toate că au reguli ciudate în privinţa acesteia. Interzicerea. ca masturbarea. este aruncată în obscur. ciudăţeniile lor trebuie înţelese şi pe fondul lipsei de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice despre lume. Sexualitatea descoperită de psihanaliză în câmpul Nevrozei nu este 35 . de normele acceptate în comun. nici modernilor sub raportul principial. Ele sunt date de stilul lor de viaţă. Dar ea se transmite ereditar ca Pulsiune Psihică în bună parte la care se adaugă permanenta sa reîncărcare ontogenetică de la fondul biologic. Numai că această origine independentă nu este pusă în relaţie cu ceva care să o determine. într-un fel. Are statut de postulat. din punctul de vedere strict logic. incomparabil cu vreun rău experimentat vreodată şi care pare să fie mult mai blând decât acesta. a Pulsiunii sale adică a Libidoului. În felul acesta Freud ar fi clasificat Sexualitatea ca ţinând exclusiv de genital. Primitivul nu este atât de duplicitar ca omul modern în privinţa incestului aşa cum acest fapt apare în Complexul Oedip. Primitivii dau altă accepţie Sexualităţii în genere şi. S-ar părea chiar că psihologia abisală freudiană a luat-o pe cont propriu în mod eroic cu interesul de a concura cu accepţiunea biologică a termenului. suspendată teoretic. este explicabil în acest fel. Căci el este modelat filogenetic de milioane de ani şi a ajuns ulterior la om cu aceste particularităţi. Societăţile primitive. tabu-ul care este specific primitivilor nu are aceleaşi coordonate cu cele ale modernilor. nu Genitalul se manifestă în cazul comportamentului sexual infantil. Aşa cum halucinaţiile din cultul Wodoo nu constituie Psihoze la fel aceste ciudăţenii observate la primitivi nu sunt Nevroze. O viziune consecvent biologistă asupra psihologiei abisale l-ar fi făcut pe Freud să ceară ajutor biologiei în cazul explicării acestui complex fenomen şi să adopte o viziune genealogistă decât să se aventureze în teoria hazardată la care el a recurs. este modelul acesteia. prin faptul că reprimarea incestului este un fapt constant la primitivi şi că celebrul Complex Oedip este nucleul Nevrozei. Sexualitatea. ca organică. asemenea oricărui rău ce se poate abate asupra lui. etc. ulterior pentru sistemul psihic fie primitivul ar fi lipsit de sistem psihic.Freud spune bine că istoria Sexualităţii este istoria reprimării ei dar această idee vizează şi elemente reprimate care originar nu sunt incluse în ea dar care sunt incluse ulterior. Însă. după cum se va vedea. În ‘Introducere în psihanaliză’ el susţine că dacă nu ar exista ceva subversiv în conţinutul unei astfel de interziceri nu ar mai avea rost interzicerea în sine. Adică. aşa cum o vede Freud ca principiu. nerespectând recomandările sexologiei. aşa cum o vede Freud.

Fie Psihicului i se recunoaşte o energie sexuală exclusivă în cazul în care conceptul de ‘libido’ ar rămâne sexualizat şi atunci conceptul în cauză cade în exclusivismul sexualist freudian fără a se întrevedea ceea ce mai târziu aici se va defini ca ‘fuziune’ pulsională. Trebuie întrun fel sau altul ca întregul Psihic să fie explicat prin Instincte de aceea următorul subcapitol încearcă să facă acest lucru. să coincidă la un moment dat. extinderea conceptului de ‘sexualitate’. Acest lucru are două consecinţe. Căci dacă prin absurd se acceptă salata pe care el a făcut-o cu această extindere sau dacă se acceptă legătura dintre Biologic şi Psihic. Căci dacă Psihicul nu se bazează pe Biologic şi nu îşi trage sevele de la acesta atunci de unde ar putea el veni? Din cer? Acesta este răspunsul dualist de care trebuie să se ferească psihologia. terapia. Căci formaţia sa neurologică. atunci acuzaţia de pansxualism este absurdă. Este clar că dogmatismul Evului Mediu nu putea valorifica aceste elemente psihanalitice. principial-metabiologică. atunci şi aceasta este tot psihică în parte sau în totalitate. de care probabil că era conştient. Din acest punct de vedere extinderea respectivului concept este o operaţie inoportună iar pansexualismul trebuie respins ca acuzaţie. respectivii sofişti să nu fi trecut dincolo de acestea cu tălmăcirea. după indicaţiile biologiei. Căci dintre toate Instinctele postulate de el acesta este singurul care are la bază o structură biologică clară pe care o putea folosi în beneficiul psihologiei abisale. Fie această Problema extinderii conceptului de ‘sexualitate’ stă şi într-un anumit Complex de Originalitate pe care el trebuie să îl fi avut. Acest fapt face ca ambele temeiuri pentru aceste concepte să fie lipsite de justificare. Deci se poate spune că el nu avea conotaţie funcţional-structurală ci una energetică. Dacă Libidoul este energia psihică a ceea ce Ferud numeşte ‘sexualitate’ şi dacă aceasta nu trebuie confundată cu genitalitatea. era un mod de satisfacere a al acestui Complex de Originalitate al lui. cu implicaţiile sale libidinale. Chiar dacă Sexualitatea este într-adevăr implicată aici ea nu ca patologică ci ca prepatologică sau. Aşadar ceea ce Freud numeşte ‘sexualitate’ trebuie să se prezinte în forma energetică fiind dat psihic. Astfel că nevoia de originalitate se impunea ca posibilitate de recunoaştere ştiinţifică şi de întemeiere a statutului său social. mai bine zis. nu poate imagina că. şi lipsurile materiale din această perioadă a vieţii lui. Dacă Freud ar fi înţeles mecanismul acestei determinări atunci pansexualismul ar fi fost marea virtute a teoriilor freudiene. Este ciudat că Freud. Căci în momentul în care altcineva refuza să recunoască drept sexual un comportament. în timp ce conceptul de ‘sexualitate’ trebuie redus la ‘genitalitate’. Freud aducea obiecţia că respectivul confundă Sexualitatea cu Genitalitatea tocmai pe fondul acestei ambiguităţi. 36 1 . Or în acest moment se poate vorbi de un exerciţiu de ‘interpretare’ al acestui concept. Dar păcatul extinderii conceptului de ‘sexualitate’ la Freud este în mod paradoxal acela că nu poate scăpa sub nici o formă de cel de ‘genitalitate’ în a o aplica şi a o folosi în explicaţii. extinderea acestui concept de ‘sexualitate’ este o improvizaţie a explicării transformării biologicului în psihic. Prin urmare este necesar să se rămână la sensul dat de el doar în ceea ce priveşte termenul ‘libido’. Pe baza faptului că energia psihică a Sexualităţii poate fi înscrisă într-o noţiune mai largă. Freud însă nu ajunge la conceptul de ‘conversiune energetică’ ce are loc între energia fiziodinamică şi cea psihodinamică. este clar că exista încă din antichitate.punctul germinal al acesteia ci este doar structura superficială a ei. Şi chiar dacă ar fi ajuns la acest concept. cu rol pur organic. care este în stare să imagineze atâtea situaţii. nu un inventator. Căci psihanaliza. primul ca energie a Pulsiunilor Sexuale iar cel de-al doilea ca element dat în funcţie de activităţile erotice infantile. el recunoaşte într-un fel această confuzie. Se pare că cele mai originale concepţii din psihologia sa abisală se găsesc tocmai în obscurele şi uneori falsele (dar cu statut de punte de lansare) teorii. Atunci germenele comun cu normalitatea este cu totul altul. sunt expresii ale energiei psihodinamice. având o astfel de tehnică de analiză a viselor. ca tipar al acestora. primul determinându-l pe cel de-al doilea ceea ce este mai rezonabil. totuşi energia psihodinamică tot nu ar fi putut să fie eliminată deoarece ea este legată inextricabil de întregul sistem psihic. Însă tocmai prin faptul ca l-a respins. cel puţin în privinţa ambiguităţii lor. Apărarea lui faţă de ‘acuzaţia’ de pansexualism. aici adăugându-se tot ceea ce este comportament sexual în genere. Aşadar conceptul de ‘libido’ a fost folosit de Freud pentru a localiza energia psihică a Sexualităţii. era terenul investigat prin excelenţă de Freud. Ciudat este că încercând o astfel de operaţie. arată confuzia în care se afla.1 O astfel de lipsă de definire şi teoretizare face ca aceste concepte de ‘libido’ şi ‘sexualitate’. De aceea ambiguităţile se ţin lanţ şi el însuşi recunoaşte că nu există un indice universal pentru recunoaşterea ei. Freud a căzut în alte dualităţi ceea ce face ca teoriile sale să facă un pas înainte şi doi înapoi în această problemă. chiar Freud citându-l pe Aristotel care oferea amănunte în acest sens despre sofiştii pseudopsihanalişti. este foarte posibil să îl fi făcut să aibă o anumită lehamite faţă de biologie mai târziu. Chiar dacă nu este spus explicit Freud recunoaşte implicit că nucleul acestui concept este însuşi cel de ‘genitalitate’. Jung a extins noţiunea în cauză până s-a suprapus peste întreaga noţiune de ‘energie psihodinamică’ aşa cum ea este definită aici şi poate şi dincolo de ea. Din acest punct de vedere el s-ar fi recunoscut. Or cum Nevroza. După cum s-a spus aici în treacăt. aşa cum le defineşte el. Cu alte cuvinte şi ‘libidoul’ şi ‘sexualitatea’. ceea ce a condus la dispariţia acesteia. Însă Instinctul nu se manifestă brut în Psihic ci are nevoie de o transformare ce a fost explicată anterior şi tot atunci s-a văzut cum Psihicul se deosebeşte de Biologic. ca principiu fundamental al Nevrozei. ci un continuator.

ca anulare funcţională a acestui subsistem organic. Deci posibilitatea formării unor rezonanţe psihice ale acestei reprimări este redusă direct proporţional.3. Freud considera că Sexualitatea este cel mai important Instinct însă această afirmaţie necesită câteva nuanţări. Aceastămoştenire care se manifestă în contemplarea acestor forme este absolut naturală deşi poate stânjeni atunci când se afla în cantitate mare la 37 . totuşi pentru Psihic ea este cea mai importantă nu atât pentru satisfacerea momentană. ca urmare a funcţiei naturale a Sexualităţii decât ca reacţie la inhibiţie. Ele sunt declarate astfel tocmai pentru că ele sunt etape a ceea ce este de fapt interesant din punct de vedere instinctual relativ la Sexualitate. Însă importanţa mai mare a Instinctului Nutritiv este dată de faptul că fără el nu este posibilă nici viaţa speciei şi nici a individului în timp ce fără Instinctul Sexual este totuşi posibilă continuarea vieţii individului. ca urmare a unei posibile inhibări severe ale Instinctului Nutritiv. În acest caz această extindere păstrează şi sensul originar al respectivului concept. respectiv cel din biologie. Deşi a extins Freud însuşi noţiunea de ‘libido’ la întregul concept de ‘Eros’. Faptul că aceste etape trebuiesc parcurse pe rând face ca etapa în cauză să devină la fel de importantă ca şi actul sexual în sine. Căci Sexualitatea rămâne cel mai modelat Instinct indiferent de reglările ei sociale. Această teorie este susţinută şi de cea a Stadiilor de Evoluţie Libidinală. a bunătăţilor care se dau unui mort de inaniţie. Însă un astfel de mort nu mai poate transmite ereditar dereglările sale psihice. Trebuie înţeles că psihologia abisală trebuie să accepte sensul pe care biologia şi nu numai îl dau termenului ‘sexualitate’ cu atât mai mult cu cât acest sens aparţine şi limbajului comun având numeroase implicaţii de care trebuie să se ţină seama. organică a Instinctului cât mai ales pentru implicaţiile sale psihice care urmează reprimării sale. Sexualitate şi Libido Ca în cazul oricărui element psihic formarea Libidoului este dată principal de inhibiţiile genealogice din cadrul arborelui genealogic al individului în interiorul speciei. respectiv acumularea de energie calorică şi menţinerea speciei prin reproducere. Transformarea energiei fiziodinamice în cea psihodinamică nu este în acest caz anulată. drept pentru care energia psihodinamică nu mai era nevoie să fie pusă exclusiv pe baza Sexualităţii. tocmai de aceea cercetarea acestei energii psihodinamice sexuale constituie scopul următoarei secţiuni. păstrându-se astfel sensul originar al termenului. Însă luându-se după Jung. Tot ceea ce trebuia să facă Freud era să înţeleagă cum este posibilă o astfel de energie psihodinamică în raport cu cea fiziodinamică. ceea ce corespunde cu recunoaşterea Biologicului în toate actele umane. Poate şi de aceea. totuşi o spune suficient de clar pentru a înţelege şi acest imbold al respectivei extinderi a conceptului.1.întrevedere este intuită şi avută în vedere dar conceptul de ‘libido’ este automat desexualizat ceea ce corespunde unui abuz de termen. estetice în sine sau sexy în sine. Deşi Sexualitatea are cel mai important rol aici totuşi dimensiunea energetică este astfel mai puţin importantă decât cea organică. se suspendă apariţia energiei psihodinamice din care aceasta provine. Teoria expusă aici nu are în nici un caz intenţia de a renunţa la primatul Sexualităţii asupra psihicului. Căci. Asocierea mentală pe care o anumită etapă o are cu finalitatea procesului în sine determină direct acest lucru după cum se va vedea la următorul subcapitol. Freud s-a văzut intrat în ambiguităţi de nerezolvat. De fapt prin lărgirea acestui concept. luându-se după Jung. Libidoul poate să se extindă cu ramificaţiile sale către elementele premergătoare ale actului sexual iar comportamentul să faciliteze acest act tocmai prin influenţarea directă a acestei cauzalităţi premergătoare. Acesta este modelul prin care formele feminine sunt declarate ca frumoase sau estetice sau sexy. De fapt aceste forme nu sunt frumoase în sine. 2. specializate ca structuri organice specifice rolului lor în cadrul Organismului. aşa cum îl elaborează către sfârşitul operei totuşi el era mult mai îndreptăţit în utilizarea originară a termenului pentru a păstra astfel o conotaţie de corespondenţă etimologică. Iar dacă o femeie poate ea însăşi să dea un asemenea calificativ de apreciere. resemnat parcă. asta se datorează tocmai unei reminiscenţe libidinale masculine ereditare existente în ea. el a dublat această eroare extinzând excesiv acest concept.5. Căci chiar dacă din punct de vedere biologic Sexualitatea este secundară Foamei. spre sfârşitul operei el va introduce conceptul de ‘Eros’. dată fiind scăderea energiei fiziodinamice ca urmare a lipsei de fond caloric. dat fiind faptul că viaţa începe cu el Instinctul Sexual ar fi şi primar. anume mai degrabă o răzvrătire asupra unei mentalităţi în vigoare în timpul său. Acestea pot fi chiar şi ontogenetice dar aici mai mult ca urmare a apariţiei sale naturale. Deoarece una genealogistă arată că cele două Instincte sunt la fel de vechi şi fără ele viaţa nu ar putea exista din principiu. În cazul Sexualităţii lucrurile stau exact invers şi cele două Instincte sunt de multe ori în tabere opuse. Sexualitatea şi Nutriţia sunt cele două mari Instincte ale omului şi ale animalelor deopotrivă. Aceste inhibări se fac simţite foarte vizibil. Freud a ajuns la acelaşi abuz al termenului pe baza faptului că în comportamentul sexual el a văzut doar energie şi nu şi finalitatea acestei energii care în fond este dictată tocmai de principiul ei originar ce rezidă în structura ei organică. o demascare a principiilor sale morale.1. Însă ea este valabilă doar într-o viziune ontogenetistă asupra Psihicului. Ele influenţează decisiv condiţia psihică a individului iar posibilele satisfaceri ulterioare pot fi asemenea darurilor. Prin el Freud a dorit altceva decât extinderea acestui concept. Astfel că făcând o primă eroare în aproximarea conceptului de ‘libido’. Deşi Freud nu o spune foarte clar. Singurul argument al lui este acela că.1.

Faptul că feminitatea este mai puţin interesată decât masculinitatea în formele corporale ale sexului opus arată de fapt că etapele percepţiei sale în desfăşurarea actului sexual sunt altele.o femeie. la periferia sistemului psihic. Aşadar dacă se poate spune că formele frumoase sunt ‘inventate’ de bărbat. Aşadar stimularea sexuală nu se face decât prin Libido acesta acţionând în plan comportamental ceea ce legitimează însăşi posibilitatea de existenţă a Instinctului. Şi deci trebuie adăugată precizarea că această adaptare se face cu privire la propria masculinitate a respectivei femei iar admiraţia în oglindă este un fenomen care lasă să se înţeleagă bine acest lucru. deşi în mare parte el acoperă acest concept. Însă lipsit de o teorie clară a Pulsiunilor el a ajuns la ambiguităţi si erori evidente. El nu aparţine vreunui Complex Autonom ca acelea descrise în Trunchiul Psihic. Dar pentru simplificarea şi precizia terminologică. Dat fiind că acesta este inhibat de multe ori excitaţia energetică astfel rezultată devine automat una psihică. După cum se va vedea. orice energie psihodinamică provine dintr-una fiziodinamică prin intermediul fenomenului de conversiune energetică. trebuie spus asta în sens reflexiv şi anume că frumuseţea acestor forme este dată tocmai de satisfacţia genealogică a Libidoului Masculin. cât şi. precum şi fenomenul de remaniere psihică. Se va numi Libido Organic acea parte din Libido care derivă direct de la Instinct. Practic psihicul este pansexualist deşi de multe ori a respins această presupus acuzaţie. Din punct de vedere etimologic.1. Practic Complexele Fundamentale ale acestuia sunt bălţi ereditare rămase datorită acestor inundaţii energetice genealogice şi de aceea infuzia energetică produsă de Instinctul Sexual nu înseamnă decât o nouă revărsare. mai ales. Însă la Freud conceptul de ‘libido’ este extrem de confuz deşi se referă totuşi la ‘forţa’ Instinctului Sexual. 2.5. aici nu s-a recurs la denumirea acestuia tocmai pentru că acest lucru ar fi implicat denumirea tuturor acestor Complexe Particulare. Însă luat în sine el este un Complex Particular realizat ca urmare a recombinării Complexelor Fundamentale (la care el a contribuit ereditar decisiv) cu Libidoul Organic format exclusiv de către Sexualitate (ontogenetică) şi poziţionat la marginea. Structura Libidoului În contrast cu demersul freudian de extindere a conceptului de ‘sexualitate’. Pulsiunea Instinctuală aşa cum apare ea în mod brut. ereditar. Într-un fel această recombinare ereditară a Complexelor Trunchiului Psihic conduce la viziunea globalistă freudiană a Sexualităţii. ceea ce ar fi fost o sarcină inutilă. Deci trebuie presupus un substrat organic care este tocmai energia fiziodinamică a Instinctului Sexual dar care este în măsură să reactualizeze ontogenetic structura Libidoului general. aici se va opera o restrângere minimă a lui chiar şi faţă de ceea ce chiar biologia numeşte şi defineşte ca fiind Sexualitate. în timp ce Libidoul Psihic este tot ceea ce este consolidat indirect. deoarece această parte din Libido este impregnată cu o sumă de Complexe care vor fi analizate la genealogie. După cum s-a văzut.4. Căci nu există dorinţă sexuală care să nu derive din Libido. De fiecare dată când o femeie admiră formele sexului opus cu viu interes. însuşi Libidoul Psihic este un Complex. Dacă se spune însă că frumuseţea femeii ar fi rezultatul dorinţei ei de a se adapta la cerinţele estetice ale bărbatului. După cum se va vedea la psihopatologie. Transmiterea ereditară a acestor excrescenţe pulsionale. Căci el îl deosebeşte net de excitaţia sexuală după cum face cu însuşi conceptul de ‘pulsiune’ fără a găsi legătura dintre ele. Psihicul se datorează unor transformări ale Pulsiunilor Instinctuale dincolo de centrul lor biologic. ci tocmai 38 . Se vor încadra în conceptul de ‘libido’ atât aceste excrescenţe genealogice ale Instinctului Sexual. Ea tinde să fie interesată de ceea ce facilitează abordarea sa dată ca structură receptivă a actului sexual.1. Libidoul luând astfel formă psihică. Dar trebuie făcută distincţia între albia fiziologică a Sexualităţii şi inundaţiile psihice pe care aceasta le face în restul Psihicului alături de celelalte Pulsiuni Brute mai slabe. atunci această teză trebuie respinsă căci aceste cerinţe sunt posterioare genealogic formelor corporale feminine. Aşadar Libidoul este comportamentul genital ce face posibilă finalitatea Sexualităţii ca structură organică. unitară cu privire la Psihic şi Somatic prin faptul că a utilizat conceptul de ‘psihosexualitate’. Comportamentul sexual particular al fiecărui individ nu apare ca urmare a unor expereienţe infantile de cele mai multe ori minore care ar produce fixaţii pe acele presupuse stadii de evoluţie libidinală despre care vorbeşte Freud. Sexualitatea se referă aşadar la o funcţie organică fizioendocrină în care se dezvoltă capacitatea Organismului de a fi apt pentru reproducere. respectiv Maternitatea şi Nutriţia. se poate spune că ea are reminiscenţe libidinale masculine pregnante.1. adică de selectare a acestora în funcţie de diferiţi factori. Importanţa Libidoului Psihic este fără îndoială foarte mare în ceea ce priveşte statutul energetic al Psihicului în general. le face autonome faţă de Instinctul propriuzis care se reînnoieşte ontogenetic. deoarece tot ceea ce este Psihic se prezintă ca fiind complex. Astfel Freud a pierdut şansa unei teorii metabilogice unitare. Termenul ‘libido’ folosit aici nu desemnează dorinţa sexuală aşa cum este văzută de Freud. termenul ‘libido’ se referă tocmai la această energie psihodinamică a Pulsiunii Sexuale. Este de la sine înţeles că. Libidoul este tot o funcţie organică însă legată de posibilitatea organelor genitale de a întreţine actul sexual. Freud a încercat o concepţie integratoare. Această posibilitate este localizată într-unul din centrii motori din creier.

din simplele observaţii ale experienţei. aşa cum a făcut-o Freud. Se poate imagina reînvierea vechilor structuri psihopatologice moştenite ca urmare a amestecului apelor noii revărsări energetice individuale libidinale cu vechile bălţi libidinale ereditare. unde contradicţiile teoretice se ţin lanţ. Deoarece dacă ea tocmai s-ar forma şi ar porni de la zero nu ar avea încă timp să se diferenţieze de la individ la individ aşa cum se diferenţiază de fapt. Aşadar energia fiziodinamică a Instinctului este diferită faţă de energia lui fizică sau metafizică. În momentul în care energia fiziodinamică creşte. deci are ambele tipuri de energie. De exemplu este evident că în general Fantasmele Psihice ale unei persoane care nu a avut o perioadă de timp relaţii sexuale vor fi mai pregnante decât în cazul unei persoane care are o viaţă sexuală regulată. tocmai datorită interesului său de a fi neutralizată. moştenit de la părinţi. După cum s-a arătat mai sus acest fapt l-a dus la multe contradicţii si incoerenţe dar şi la înţelegeri greşite din partea cititorilor. aşa cum susţine Freud. Asta este diferenţa între Psihic şi Fiziologic care se reuneşte în unitatea individului. Însă în momentul în care ceea ce arată copilul în acest caz nu este recunoscut decât ca un Libido Psihic. ceea ce corespunde unei creşteri a Libidoului Psihic. Asta se întâmplă cu cel din cadrul Tulburărilor Libidinale unde în Libidoul Psihic fuzionează alte Pulsiuni ce angrenează pe cel Fizic. Primele nu au corespondent fiziologic iar celălalt are. Tocmai de aceea psihologia freudiană ce insistă pe Sexualitate a fost respinsă în special de cei cu sexualitate convenţională. Este mult mai probabil ca respectivul copil să aibă în acest caz în principal o satisfacţie maternă superioară. intern ceea ce nu interesează aici. Asta este diferenţa între comportamentul sexual al copilului (care poate să nu existe explicit) şi cel al adultului. De aceea se ştie că între preocupările sexuale infantile şi cele postpuberale există diferenţă evidentă. Aşadar satisfacţia copilului ce doarme cu sânul mamei în gură nu este necesar să fie identică cu cea a adultului după ce a avut raporturi sexuale. Totuşi şi celelalte două mari Instincte au aceeaşi situaţie şi acest lucru se datorează faptului că energia fiziodinamică a Instinctului evoluează ereditar iar ceea ce era la un moment dat Psihic poate deveni Biologic de-a lungul miliardelor de ani. aceasta din urmă este o posibilitate de punere a Organismului în mişcare cu scopul satisfacerii funcţiei Instinctului şi există ca urmare a modificărilor de tip neuroendocrin. în acest caz şi energia libidinală psihică creşte şi ea foarte mult ca urmare a fenomenului de conversie energetică. îl 39 . În cazul Libidoului care este şi Psihic şi Fizic. pentru că acest fapt explică extinderea Sexualităţii atât de adânc în câmpul Psihicului. Ce trebuie subliniat acum este faptul că introducerea conceptului de ‘libido psihic’ ca urmare firească a distincţiei dintre Hardul şi Softul Instinctului vine să reglementeze sciziunea ‘genital-sexuală’ în care biologia şi psihologia s-au împotmolit odată cu recunoaşterea de către Freud a comportamentului sexual infantil. adică ale comportamentului ce permite neutralizarea energiei funcţiei sale. situaţia este semnificativă. Fireşte că conceptul său depăşeşte şi pe cel de ‘libido psihic’ descris aici dar despre asta se va trata la momentul oportun. Încercarea unor ‘metafizicieni’ ca F. care prin inhibiţie devine psihică. Acest fapt duce direct la concluzia că sexualul nu este genital. Acesta a existat la ei tot ca şi Complex Particular. După cum se va vedea în celălalt subcapitol. Recunoaşterea Libidoului Psihic este elementul cheie al teoriei expuse aici. El este dat exclusiv de inhibiţia libidinală fiziologică. Pe de altă parte se poate ca Libidoul Fizic să fie antrenat de un Libido Psihic patologic datorită retroacţiunii dintre Psihic şi Somatic. autoritatea energetică a Instinctului se transferă către elementele de asociaţie ale finalităţii sale. Acest lucru este posibil tocmai pentru că cel Psihic primeşte energia de la aceste Pulsiuni deşi sub raportul organic energia fiziodinamică este epuizată. Însă este greşită teoria freudiană care susţine că la această vârstă Sexualitatea copiilor este aceeaşi. Acest lucru probabil că a influenţat decisiv şi extinderea conceptului de ‘sexualitate’. organic . Aceasta este contribuţia individului la Libidoul arborelui său genealogic pe care îl va lăsa moştenire ulterior urmaşilor. Însă în ceea ce priveşte pe cea morală lucrurile au stat invers (fireşte existând alte interese la mijloc ca acelea arătate în introducere). Pentru că libidoul infantil prezintă pulsiuni moştenite ereditar iar libidoul adult este format din acestea la care se adaugă libidoul degajat direct de activitatea fiziologică. dincolo de graniţa dintre Psihic şi Somatic. convenţională . Prin această precizare nu mai este nevoie de o astfel de sciziune conceptuală ce duce la confuzii şi răstălmăciri iar conceptul ‘sexualitate’ poate fi identificat în bună măsură cu cel de ‘genitalitate’. deosebită de cea sexuală. De obicei mamele o pot foarte bine deosebi de aceasta. Acest statut psihic al Pulsiunii Libidinale este specific tinerilor căci relaţiile sexuale la această vârstă sunt nestatornice datorită lipsei de stabilitate socio-economică. în ceea ce priveşte partea teoretică. În acest caz totuşi Libidoul Psihic îl incită mereu.datorită acestei sinteze a pulsiunilor eredităţii cu pulsiunile recente produse în timpul funcţionării organismului. Apoi recunoaşterea particularităţii complexului libidinal astfel denumit. face ca acest comportament sexual infantil să existe într-un fel sau altul la toţi copiii chiar dacă la unii se poate vedea mai greu. Evola de a rupe Libidoul Psihic de cel Fizic este tributară unui dualism obscur. adică de excitaţia Pulsiunii Sexuale. După cum s-a spus anterior Energia fiziodianmică este principiul celei psihodinamice deşi distincţia dintre ele se risipeşte (cu atât mai mult în cazul Sexualităţii) din punct de vedere structural.

asta e treaba lui. începând din momentul dezvoltării aparatului genital. Căci. Astfel că Libidoul se poate manifesta explicit la copii aşa cum a observat Freud. care este cea care corespunde sexului. Libidoul are deci două sfere: sfera ginoidă. deşi la naştere în mod normal copilul este dotat cu bivalenţă libidinală. adică inhibiţiile mai puternice ale acestuia. Faptul că prima copilărie este mai libidinoasă decât copilăria de după 4-5 ani. Pentru că acest Libido Psihic este transmis ereditar.angrenează pe cel Fizic fără nici un fel de influenţă organică a Instinctului. nu se rezumă la o sumă de sentimente care aparţin în mod strict uneia dintre cele două entităţi. La fel stau lucrurile cu presadismul. dovedeşte încă odată că atracţia aşa-zis sexuală nu este deloc produsul exclusiv al aparatului sexual (ontogenetic) ci această atracţie este datorată unor conţinuturi psihice. În funcţie de aceste experienţe ereditare ale părinţilor. Însă dat fiind caracterul genealogic al Memoriei. cu uşoară predominanţă a sferei libidinale androide (fapt ce explică de ce în copilărie fetiţele sunt de multe ori nişte ‘băieţoi’). organelor genitale ale individului şi o sferă libidinală opusă. Însă originea sa organică este tot atât de clară şi acest lucru se va vedea după ce se va înţelege fenomenul de ‘fuziune’. fie că aparţine Libidoului Masculin fie celui Feminin. Acest comportament libidinal este unul care excită Libidoul Feminin pentru ca actul sexual să se producă. poate fi prezent în activitatea copilului în diferite grade. Chiar el spune că refulatul se întoarce întotdeauna. care reprezintă experienţele sexuale masculine. începând cu atracţia propriuzisă şi continuând cu mângâieli şi alte elemente libidinale. Deci el este o structură libidinală masculină. Libidoul va avea forma sa proprie. Date fiind frustrările superioare ale Libidoului Masculin. Aşadar comportamentul sexual este dirijat de aparatul sexual doar în ceea ce priveşte actul sexual propriuzis. sărutul. nu se datorează faptului că copilul şi-ar refula Libidoul. Există un fel de lesbianism care se practică între unele femei şi eunuci şi unde partenerele par să fie mulţumite de prestaţia acestora. Căci toate actele premergătoare acestuia. mângâiatul şi toate elementele Libidoului au rol în procreare. în funcţie de gradul de existenţă a acestuia la părinţi. Conform principiului de asociere mnezică în engramare fireşte că anumite lucruri vor fi memorate de copil după asocierea cu diferite elemente ale Libidoului. aşa cum întreaga gamă mnezică o face. Acesta poate fi Masculin sau Feminin şi este determinat somatic exclusiv. În fond sunt unele triburi care. de asemenea. predominant transmise de mamă şi sfera androidă. Aşadar se poate vorbi despre o sferă libidinală concordantă. după cum se va vedea. Căci Libidoul Organic se formează în funcţie de cerinţele funcţionale ale Instinctului Sexual în funcţiune. Acum că Evola refuză să considere că mişcările copulatorii. Aici este normal ca descifrarea comportamentului copiilor sau a cunoştinţelor pe care ei le au să trimită la aceste elemente libidinale care nu sunt create de el. după cum s-a amintit deja. Excitaţia libidinală. numită de Freud ‘perioadă de latenţă’. Libidoul se dezvoltă mai mult în sfera care concordă cu forma acestui aparat: masculin sau feminin. În funcţie de intensitatea lui 40 . Argumentul lor cum că femeia în cauză nu ar mai fi avut recent relaţii sexuale poate fi susţinut pe în altă formă şi de Evola. Cu toate acestea Libidoul Global se formează în timp. Deşi poate să nu fie recunoscut de copil acesta poate totuşi să îşi manifeste predilecţia în comportamentul său. Dar simptomele nevrotiforme la copil există cu adevărat şi se deosebesc de ceea ce este comun şi normal. Astfel că. Însă cea mai sigură dovadă a eredităţii sferelor libidinale o constituie caracterul pur psihic pe care îl are Libidoul în cazul Tulburărilor Libidinale. Neînţelegerea acestui fapt a dus pe psihanalişti la concluzii absurde ca teoria Complexului Oedip care susţine că acesta ar fi o reacţie infantilă. predominant transmise de tată. Din punct de vedere calitativ. pe baza inhibiţiilor sexuale pe care specia le comportă. consideră că actul sexual nu are nici un rol în naştere. Libidoul ca dat al Memoriei. care reprezintă forma libidinală a experienţelor sexuale feminine. care este cea care corespunde sexului opus şi este transmisă în special de părintele de sex opus. Faptul că eunucii sunt caracterizaţi prin suspendarea aparatului sexual (deci sunt castraţi) şi totuşi ei pot fi atraşi de femei. Bivalenţa Libidoului se datorează experienţei libidinale ereditare a predecesorilor. ci aceste elemente emoţionale se combină între ele fiecare individ având propria structură libidinală. după cum susţine Evola. nu are nici un rol în comportamentul sexual. refularea nu este decât o deghizare şi nu o inhibiţie absolută. Însă realitatea spune altceva. Astfel că presadomasochismul caracteristic feminităţii aparţine şi masculinităţii. Asta pentru că copilul moşteneşte de obicei comportamente sexuale periferice iar activităţile sale sexuale pot fi înţelese şi explicite deşi aparatul său genital nu funcţionează încă. Însă asta nu înseamnă că Organicul. Dar Libidoul se poate totuşi manifesta fie şi germinal copilul neînţelegând valoarea şi semnificaţia Sexualităţii pentru adult deşi în acest caz Libidoul părinţilor poate fi convenţional. În realitate Libidoul primei copilării este eminamente un Libido Psihic moştenit de la părinţi. când de fapt el are iniţial altă origine decât cea a Sexualităţii infantile. el este de obicei mai puternic sub raportul energetic. penisul fiind acela care suportă un asemenea tratament. interesul procreativ al său (ejacularea în vagin). ci doar moştenite. Perioada de latenţă ar trebui să fie o adevărată Nevroză dacă Libidoul Primar ar fi refulat. după cum se va vedea. sunt produse ale Segmentului Psihodinamic al Sexualităţii adică de Libidoul Psihic care este transmis ereditar asemenea întregului sistem psihic.

Faptul că excitaţia libidinală îşi pierde semnificativ din intensitate odată cu realizarea actului sexual este de necontestat.parentală el se poate menţine la un nivel ridicat. Aşadar la considerările lui Freud că dereglările libidinale (şi nu numai acestea) îşi au originea în viaţa sexuală infantilă. Aşadar Libidoul Infantil este eminamente static şi el nu se dezvoltă prin aşanumitele Stadii de Evoluţie Libidinală presupuse de Freud. înseamnă că cuceririle informaţiilor genetice privind abilităţile indivizilor implicaţi în acest act de reproducere. Este o banalitate faptul că acesta se realizează funcţional prin unirea spermatozoidului cu ovulul. În acest caz el este singurul în măsură să explice dorinţa sexuală. Particularităţi ale Libidoului Actul sexual trebuie să se desfăşoare în anumite condiţii. El susţine că Sexualitatea Feminină se prezintă ca o dramă a desprinderii fixaţiei libidinale faţă de mamă şi apoi cu refixarea sa faţă de tată etc. Actul sexual implică un câmp social cu totul special pe care acesta se poate manifesta iar condiţiile acestuia precum şi cele ale scopului său. Fireşte că o teorie genealogistă asupra Libidoului dărâmă o astfel de concepţie ale cărei concepte sunt insuficient definite. În ce mod spermatozoidul poate în primul rând să fie în siguranţă absolută. încât finalitatea sa reproductivă să îşi găsească realizarea. Conceptul de ‘libido’. De aceea se întâmplă ca doar unii membrii ai săi să participe la actul reproducerii iar competiţia pentru învingerea rivalilor să fie o a doua măsură metabiologică pe care speciile o adoptă pe lângă bisexuaţie. dintr-un organism în altul. Este evident că fondul biologic este o condiţie a acestei dorinţe. cum ar fi acumularea de lichid seminal în testicule. Există specii aflate în competiţie unele cu altele şi acolo selecţia sexuală este cheia supravieţuirii lor. Problema este dată de interesul pur structural al Instinctului. Fiecare specie are un anumit compromis biologic al sexualităţii. se imprimă asupra modului său de a fi cu o influenţă decisivă. Pentru 41 . Deci dacă tendinţele de conservare sunt satisfăcute atunci sunt satisfăcute şi condiţiile apariţiei tendinţelor de înnoire şi dezvoltare. cu care el credea că poate explica întreaga gamă a psihopatologiei.1. Pe lângă acest indice mai există încă un altul care constă în distanţa pe care aceste celule o au de parcurs de la locul în care au fost plasate până la ovul. Celălalt se întâmplă atunci când mediul permite creşterea frecvenţei de apariţie a actului sexual . fiind suspendată în aer. lipsită de un fond biologic care să o susţină. Lesbianismul. este în măsură să se suprapună şi să se unifice cu cel ontogenetic care este unul proaspăt apărut la pubertate direct din Genitalitate. La mamifere (şi aici este cazul care interesează cel mai mult) acest lucru se face prin contactul dintre penisul masculin şi vaginul feminin care fac posibil transferul în condiţii de siguranţă. Aceste abilităţi speciale masculine trebuie prezentate speciei trebuie integrate în aceasta prin intermediul feminităţii care alege. dat fiind pericolul care îl reprezintă eventualele microorganisme prezente în mediul înconjurător? Pentru că informaţia genetică cuprinsă în aceasta riscă pur şi simplu să degenereze dacă nu există o asemenea protecţie iar urmaşii nu vor duce mai departe zestrea genetică ci o vor degrada continuu. După cum s-a menţionat deja mai sus Libidoul este Pulsiunea Psihică a Instinctului Sexual (genitalitate + suportul gonadic) . adică reproducerea. Faptul că actul sexual este dictat de un scop bine definit în ceea ce priveşte funcţionalitatea sa. a informaţiei genetice care este cuprinsă în spermatozoizi. după cum la fel de falsă este cealaltă extremă a lui Evola care susţine că acesta nu ar avea nici un rol în actul sexual. parafilia şi alte repere ale sexualităţii periferice sunt explicate de el prin aceeaşi obscură teorie falocentrică a Sexualităţii eminine. se poate răspunde că acestea îşi au originea în dereglările libidinale ale părinţilor. La mamifere de cele mai multe ori rolul de aducere a unor abilităţi noi în cursa concurenţială cu altă specie este dată de sexul masculin. Însă este falsă opinia anumitor fiziologi care susţin că excitarea libidinală ar fi dată de presiunea acestui lichid. Aceste cazuri reprezintă dereglările libidinale precoce. implementat cu substrat genealogic. frigiditatea. Pentru asta există un strat de protecţie pentru ovul şi unul pentru spermatozoid.1. Or dacă la om sexualitatea funcţionează abia la pubertate este normal ca astfel de Libido Infantil să nu evolueze decât regresiv în intensitate şi în nici un caz progresiv tocmai pentru că acestei Pulsiuni îi lipseşte suportul biologic care este combustibilul oricărei Pulsiuni. Însă înţelegerea rolului unui aparat sexual atât de complicat în special pentru consecinţele sale psihice ulterioare fac lucrurile destul de spinoase. Astfel că actul sexual nu este un fenomen izolat şi el trebuie pus în relaţie cu reproducerea ca o necesară consecinţă sau cu condiţiile de mediu care îl facilitează şi la care se adaptează anterior.1. 2.5. Condiţiile de mediu pot influenţa posibilitatea de apariţie a actului sexual fie în mod negativ fie în mod pozitiv.5. Fără îndoială că vârsta acestor celule masculine va fi decisivă în cursa pe care aceştia o vor face până la fecundare acesta fiind indicele optimal al fecundării. Problema acuplării celor două celule este rezolvată în diferite moduri. Primul caz se realizează atunci când ele implică tendinţa de conservare din partea subiectului. excitarea sexuală. Teoria Stadiilor de Evoluţie Libidinală pe care o susţine Freud este de asemenea falsă. Pentru asta fiziologia sa trebuie să fie ajustată cu anumite tendinţe. adică ale reproducerii. Dar el poate şi scădea progresiv până la atrofiere în perioada prepuberală iar acest lucru se datorează unor factori despre care se va trata pe parcurs. Dacă Libidoul ce se manifestă la copil este ereditar şi nu poate fi altfel atâta timp cât aparatul genital nu este complet realizat.

masculii inferiori sunt eliminaţi pe moment iar excitaţia lor libidinală nu este neutralizată. Aşadar. Dimpotrivă Libidoul Masculin trebuie să fie mereu alimentat energetic. respectiv cel Matern. Ceea ce interesează aici este faptul că. din pricina expusă mai sus. spre deosebire de femelă.ca această situaţie să fie cât mai favorabilă este necesar ca forţei de plasare a acestor celule să îi fie implicată şi forţa de penetrare a penisului şi astfel aceste celule să câştige un start cât mai bun în cursa către ovul. Incompatibilitatea pe termen lung vine din faptul că deşi natura şi-a cules cele mai frumoase roade. în timp ce sfera masculină se concentrează în jurul posedării a cât mai multe femele. violenţă care stă la baza sadomasochismului dar care nu explică în totalitate acest fenomen. Cel mai important este ca organismul să fie suficient de prolific pentru a produce alţi spermatozoizi care să înlocuiască pe cei ai predecedentului odată cu actul sexual. Acest lucru se poate face prin mai multe metode şi în mai multe cazuri. masculul rămâne în mod principial cu o supraexcitaţie sexuală. De aceea iniţiativa sexuală aparţine de cele mai multe ori masculului iar de multe ori femela.J. acţiunea autoreglativ negativă încetează iar Libidoul se manifestă specific din nou până la o nouă fecundare. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care Pulsiunea Sexuală masculină este principial mai putenică decât cea feminină. prin moartea puilor de exemplu. Sexualitatea Masculină trebuind să fie disponibilă pentru cât mai multe împerecheri posibile. Suspendarea momentană a posibilităţii extromisiei aşa cum apare la lup sau la alte animale care trăiesc în grup. Structura generală brută a configuraţiilor celor două sfere libidinale constă în faptul că sfera libidinală feminină se orientează către preluarea genelor celui mai puternic mascul. Genele masculului dominant sunt astfel protejate pe lungă durată. Inclusiv societăţile umane au avut moravuri amoroase în funcţie de capacitatea războinică. adică de anularea periodică a acesteia. Libidoul Feminin trebuie să fie unul periodic şi exclusivist. Căci după fecundare femela nu mai este disponibilă iar masculul continuă să fie interesat şi de alte femele. actul sexual se desfăşoară chiar în stare optimală în limitele unei oarecare violenţe. Mediul lichid permite acest tip de înlocuire. Un alt mod de suspendare a eventualelor astfel de ‘nepotriviri’. Suspendarea extromisiei produce femelei şi anumite leziuni intravaginale ca urmare a contractării rapide a muşchilor vaginali ce împiedică îndepărtarea masculului. adică să fie în aşa fel conceput încât fecundarea să fie posibilă doar sub condiţia calităţii. şi disfuncţiile acesteia. Căci tocmai această statornicie este parte din scopul reproductiv a Sexualităţii Feminine. unul cantitativ. Sunt excluse aici cazurile contemporane de comportament sexual periferic ale femeii urbane al cărui libido este impregnat de masculinitate în aceeaşi măsură în care cel al bărbatului urban este impregnat de feminitate. plăcerea sexuală masculină ca neutralizare energetică este principial mai mare decât cea feminină în perioada de nestatornicie dintre sexe. Libidoul Masculin este mereu autorizat energetic pentru acest scop. este asemenea unei căsătorii umane. Oricum ar fi trebuie acceptat că Omul moşteneşte în mod evident Sexualitatea Animală şi. acela al ‘ultimului cuvânt’. aici femeia. unde cei doi nu se pot realmente despărţi. De aceea se poate numi presadomasochism această fază germinală a respectivei tulburări libidinale. Una este aceea de a nu mai fi posibile şi alte acte sexuale ulterioare cu alţi masculi în situaţia în care concurenţa cu o altă specie este foarte acerbă. Dacă ea este mai puternică este normal ca între cele două modele de comportament sexual să fie o oarecare incompatibilitate la nivelul unei singure perechi. Modificările hormonale ce apar odată cu fecundarea conduc la autoreglarea negativă a acestei Pulsiuni prin suspendarea energetică cu care este autorizată de la aparatul organic al Instinctului Sexual. În lumea animală Libidoul Feminin este condiţia actului sexual iar apariţia acestei Pulsiuni corespunde cu semnale olfactive şi vizuale specifice sau de orice altă natură prin care femelele dezvoltă retroactiv Pulsiunile sexuale masculine. Este evident că în acest caz selecţia naturală nu este presată de concurenţa cu alte specii însă ea există totuşi chiar dacă la un nivel mai scăzut. La nivelul comportamentului sexual şi chiar a aparatului sexual o astfel de funcţie dată de imperativul funcţionării reproducerii implică anumite particularităţi. coroborând maternitatea la cea sexuală. Acesta este cazul leului unde masculul fără grup de femele (nemembru de familie) ucide orice pui nesupravegheat ca urmare a unei plusexcitaţii sexuale. prin urmare. se simte folosită de bărbat în viaţa maritală. În situaţia în care Instinctul Matern este suspendat. Însă. Raportul invers proporţional dintre libertate sexuală şi starea de competiţie este un lucru cert. În acest caz concurenţa dintre specii implică criteriul superiorităţii masculului dominant care să lase urmaşi. Rousseau de întoarcere la sălbăticie nu reprezintă deloc o soluţie. Astfel spus. El îşi restrânge doar la ea orizontul 42 . ceea ce face ca femela ce a fost mamă să fie din nou disponibilă de a accepta coitul. De aici încolo intră în scenă un alt Instinct. pentru că femela va evita în mod agresiv pe ceilalţi masculi datorită potenţialelor dureri pe care aceasta le-ar resimţi în cazul altor contacte sexuale. Această cantitate de neutralizare a Libidoului Masculin este mai mare decât cea a celui feminin a cărui excitaţie este minimă. cea feminină este mai puternică în ceea ce priveşte statornicia. Aşadar Libidoul Feminin este bazic orientat calitativ în timp ce Libidoul Masculin este dimpotrivă. Este evident că ideea lui J. este dat de sporadicitatea Pulsiunii Sexuale feminine. Balena şi delfinul au alt mod de evidenţiere a superiorităţii.

43 . În teoria expusă aici el face obiectul animismului generic şi este tratat în acest capitol la nivel general. din limba engleză este destul de imprecis pentru a acoperi realitatea animismului. nesupus refulării aşa cum crede Freud ci dimpotrivă. 2. De aceea Pulsiunea Libidinală feminină la om este evident mai puternică decât la animal. fiind tratat în capitolul dedicat Softului Aparatului Psihic respectiv la Complexul Don Juan în mod particular. Principiul acestei situaţii este semiincompatibilitatea originar principială dintre cele două Libidouri pe termen lung. Unul este cel al diferenţierii sexelor nu numai după forma şi activitatea organelor genitale care este una strict organică. Însă trebuie precizat că acest lucru este adevărat doar din punct de vedere energetic dar nu şi structural.6.1. sufletească. Aşadar numai pubertatea şi explozia Instinctului Sexual explică o astfel de schimbare naturală pe care Freud a teoretizat-o în obscura lui teorie a Stadiilor. Pe parcursul evoluţiei copilului (de sex feminin) spre adult este la fel de clar că Libidoul Global feminin suferă o schimbare de la predominanţa sferei libidinale androide la cea a celei ginoide. aici constituindu-se gravele erori freudiene. este evident că ea are însă altă cauză. culturalist. aşa cum lasă cel de gender impresia că o face.1. Astfel că psihanaliştii împreună cu Freud au confundat flagrant patologicul. Acest comportament nu este unul originar. În ceea ce priveşte ‘invidia de penis’ pe care fetiţa poate să o aibe. sfera libidinală concordantă cu aparatul genital a suferit de-a lungul istoriei omenirii o investire energetică de la cea opusă. Ea se datorează unei supraexcitaţii masculine care este moştenită ereditar. Fireşte că el reflectă concepţia actuală despre Sexualitate având o nuanţă empirică exclusivă fiind de la început menit pentru a opera diferenţierea dintre transexualism şi normalitate. fiecare pas al ei fiind făcut ca urmare a selecţiei naturale. În englezeşte se foloseşte termenul ‘gender’ pentru o astfel de diferenţiere. De aici imaginaţia nesistematică a psihanaliştilor a căutat tot felul de explicaţii pentru un lucru ce trebuie înţeles de la sine şi luat ca premisă din biologie. Indiferent de gradul de compatibilitate dintre parteneri aceste fapte se întâmplă universal. Libidoul Feminin prin dorinţa de a poseda penis şi cel Masculin prin aşanumitul Complex de Castrare ar avea această particularitate distinctivă. Conceptul de ‘gender’. Animismul generic Animismul există sub două aspecte. explicând Libidoul Feminin (vaginal). idee mai veche de altfel.1. aici dereglările Libidoului. penisul. când de fapt lucrurile stau exact invers. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cea masculină astfel că proporţiile sunt cam aceleaşi deşi supraexcitaţia energetică a Libidoului masculului există din plin şi la om. Transexualul se identifică cu sexul opus relativ la nevoi erotice ce vin strict din ‘suflet’ iar acest ‘suflet’ ar fi tocmai acest ‘gender’. Însă diferenţa dintre cultură şi dereglările libidinale. Una dintre aceste flagrante erori ale sale este şi aceea a teoriei falusului care defineşte Sexualitatea ca reper constant al ei. instinctuală şi face obiectul animismului donjuanic. fără să se înţeleagă limpede de ce se întâmplă acest lucru şi improvizându-se explicaţii ce confundă Actul Psihic cu Structura Psihică. a concurenţei dintre bărbaţi pentru prestigiul social necesar neutralizării nu numai a Libidoului ci şi a celorlalte două mari Instincte. el este tocmai reversul inhibiţiei libidinale masculine. este semnificativă. După această teorie Libidoul Feminin şi cel Masculin se raportează la un singur element.5. În cazul de faţă există şi transfer structural de la sfera libidinală androidă (aici opusă). Seducţia originară a sexelor dispare în mariaj. diferenţiere care este una psihică. principial. ceea ce însă nu este deloc specific feminin. nu se explică principial nici prin ‘concepţia infantilă despre coitul anal’. care au în general ca principiu tocmai această fuziune structurală. Fireşte că Libidoul Masculin este neutralizat energetic doar prin penis.diversităţii naturale de orientare sexuală iar ea nu are dorinţă pentru că nu îl poate alege decât pe el. normalitatea ei structurală. unde fetiţa ar trece miraculos de la un ‘erotism clitoridian’ către unul ‘vaginal’. Aceasta este mai mult decât atracţia libidinală. Fireşte că animismul este direct implicat în Transexualism dar nu este în măsură să explice el singur acest fenomen. Faptul că în cadrul căsătoriei cele mai multe femei se simt folosite şi ‘suportă’ actul sexual cu resemnare. nici prin faptul că femeia ar dori să deposedeze de penis pe bărbat. Totuşi. adică prin dorinţa patologică de a avea contacte sexuale repetate. cu principiile originare ale acesteia. ca fiind consecinţa unui ‘erotism anal’. Această supraexcitaţie masculină este în măsură să explice de ce bărbatul a fost acela care a contribuit decisiv la făurirea civilizaţiei. metabilogic. Eroarea capitală a acestor teorii constă în faptul de a nu fi explicat de la început principiul Sexualităţii în general. Este evident că în mod normal la toţi copiii sfera libidinală androidă este mai puternică şi abia apoi aceste sfere libidinale sunt investite cu energie psihodinamică direct de la Instinct. Aşadar Freud are dreptate când spune că Sexualitatea determină cultura. nici prin ‘comportamentul sadicdispreţuitor al bărbatului faţă de femeie’ (Reich) aşa cum s-au aventurat să creadă psihanaliştii. după cum se va vedea. Însă în acelaşi timp se poate ca subiectul să se comporte nimfomaniac. Celălalt presupune mai mult decât caracterul descriptiv de mai sus şi vizează dinamica atracţiei dintre masculinitate şi feminitate. ci după cea a diferenţierii de gen între masculinitate şi feminitate. la cea ginoidă (aici concordantă). ca urmare a retroacţiunii dintre sferele libidinale. Aici există de obicei şi de o predispoziţie psihopatologică a membrilor cuplului însă acest fapt se centrează pe originea şi funcţia biologică a sexelor.

Sexualitatea şi animismul au aceleaşi principii la bază dar confuzia între ele duce la erori de care nici Freud nu a scăpat. Dar. Un astfel de pas ar fi dublat de ataşarea faţă de tată prin identificarea cu mama. este o opţiune teoretică lipsită de fineţe. El consideră că Libidoul gravitează în jurul penisului şi se raportează la fiecare individ prin aşanumitul Complex de Castrare. iar feminităţii îi corespunde curăţenia. Libido şi animism asta poate şi pentru că noţiunea lui de ‘sexualitate’ este foarte lărgită. Teoria care explică fiziologic animismul. în primul rând. testosteronul influenţează doar Sexualitatea (organică) şi nu masculinitatea (psihică). în timp ce fetiţa ar blama-o pe mama sa pentru că a adus-o pe lume ‘incompletă’ şi astfel ea ar fi predestinată la ‘invidia de penis’. O astfel de invidie ar duce-o pe fetiţă. Masculinităţii îi corespunde forţa musculară şi gândirea. agresivitatea acesteia. o face prin faptul că masculinitatea. cu capacitatea de memorie sau de inteligenţă. feminitatea fiind specializată pe Maternitate şi masculinitatea pe producţie economică şi protecţie. Însă este evident că aceste două elemente au aceleaşi principii. Pe baza unei asemenea experienţe s-a presupus că la fel ar sta lucrurile şi la Om. după cum nici tot ceea ce este animism nu este donjuanism. gingăşia şi fineţea gesturilor. Modernitatea adaugă masculinitate femeii ca urmare a implicării sale economice în viaţa de familie la fel cum însăşi masculinitatea se va fi structurat în trecut. odată devenit adult. subiectul părăsind anturajul de obicei sau. atunci când individul se îndrăgosteşte de îşi pierde minţile. Animismul nu este proprietatea sexului persoanei. a face din acesta un fel de nevroză. vor conduce la un comportament ‘masculin’. Însă trebuie precizat că raportul dintre animism şi donjuanism este cam acelaşi dintre schimb (aici donjuanismul) şi elementul schimbat. În acest punct obiecţia lui Adler că Freud are o teorie care reeditează pe cea a primatului temporar al oului sau găinii. pe care el nu o poate explica decât tot prin Complexul Oedip. pe plan general este evident că aceste două fenomene se întrepătrund căci tocmai prin această evadare din grup animismul se raportează donjuanic la el şi la fel şi jovialitatea donjuanică se face pe un sâmbure de animism. 44 . animismul este un fenomen atât de intens încât rareori apare pe parcursul unei vieţi. Dar chiar şi în perioada postmaritală.Conceptul de ‘animism’ (donjuanic şi nu primitiv după care subiectul crede că fiecare obiect are un suflet) şi cel de ‘donjuanism’ se intersectează adică au părţi comune dar şi părţi neidentice. după principiile Iradierii şi cele ale Catalizei. Un anume act săvârşit de o persoană poate fi expresia unui element animist. Freud consideră că Supraeul feminin este mai slab decât cel masculin. Căci aceasta nu poate explica cum ajung adulţii să se comporte conform patternului lor animist. după Freud. masculinitatea şi feminitatea se includ în conceptul său de ‘sexualitate’ şi sunt teoretizate sub Complexul Oedip. Însă acest lucru trebuie înţeles ca influenţă intermediară. Apărarea sa împotriva acuzaţiei de pansexualism este de asemenea ambiguă deoarece el nu distinge între Sexualitate. Această teorie este una eronată căci. Însă fenomenul donjuanic se referă doar la cantitatea erotismului căci spectrul partenerilor latenţi este dat de anturaj în timp ce animismul se referă exclusiv la calitate. Băiatul ar fi speriat de ameninţarea cu castrarea. pe baza funcţiilor celor două genuri. Se poate foarte bine întâmpla ca o persoană de sex feminin să aibă mai multă masculinitate decât are feminitate. mijlocită. sau un element libidinal. mai precis. ieşind momentan din el. După Freud feminitatea se defineşte prin faptul că fata se identifică cu o feminitate agresivă. un comportament ‘feminin’. iar şobolanii nu au structură animistă prin definiţie. Pentru Freud. pe lângă faptul că au fost limitate de posibilitatea subiecţilor de a se lăsa studiaţi la o anumită clasă socială. Nu tot ceea ce este donjuanism este şi animism. la despărţirea de mamă iar acţiunea ei ar fi un pas important pentru structurarea Complexului Oedip. este justificată. maternă. Experienţe pe şobolani au arătat că dacă unui subiect mascul i se implantează ovare la naştere acesta va dezvolta. cum ar fi cazul sărutului unui copil. Acest adaos apare în special în viaţa postmaritală. au făcut confuzia între animism şi Sexualitate. Pornind de la autoritatea mai slabă a mamei faţă de tată. calitatea şi structura lui (animismul) indiferent de doza în care există aceste fenomene implicate în acelaşi comportament. băiatul identificându-se cu tatăl. în orice caz. Feminitatea este atributul special al persoanelor de sex feminin dezvoltat de regulă până la căsătorie în societăţile tradiţionale. Pe de altă parte agresivitatea psihopatologică nu relevă nici un fel de creştere a cantităţii de testosteron. Animismul nu este deci un pattern social genealogic pe care Sexualitatea îl determină cauzal ci doar îl condiţionează în dezvoltarea lui. De fapt. Studii făcute pe ambele sexe în legătură cu violenţa. cu dorinţa de luare a locului acesteia în ceea ce priveşte relaţia cu tatăl şi ea va lupta cu mama pentru acest statut. Cu toate acestea el şi-a mai temperat ulterior părerile recunoscând carenţele teoriei sale poate mai curând din raţiuni morale decât pur teoretice. ar fi datorată testosteronului. La fel poate fi respinsă şi ipoteza educaţională a imitării în timpul copilăriei a comportamentului adulţilor ceea ce ar determina o identificare cu forma animistă corespunzătoare. Însă problema este că această teorie confundă de la început comportamentul sexual cu cel animist. cum ar fi cel al sărutului pasional al partenerilor. feminitatea se va dezvolta în limitele situaţiei familiale care nu implică neapărat o posibilă dezvoltare a masculinităţii femeii în scop economic sau pur şi simplu moştenită genetic şi eliberată de inhibarea premaritală. în timp ce implantarea testiculelor la femelă. Animismul este pe plan principial şi genealogic o consecinţă a Sexualităţii. A face din animism domeniul structurării ontogenetice şi mai mult.

comportamentul animist feminin este dat de faptul că sistemul psihic se transfigurează mai întâi în germenele animist opus dat de unitatea libidinală şi animist. Cine spune că regretă nebunia schimbării face un pact tacit cu aceste nenorociri. adică în protecţia a tot ceea ce este mic şi inocent. Nenorocirile ei tradiţionale sau noi sunt cele care fac presiune asupra schimbării. care îşi elimină rivali şi care rămâne de cele mai multe ori singur între femelele care vânează pentru întregul grup în timp ce el doarme aproape toată ziua. de munca lui a avut nevoie societatea mai mult. în amănunte ce par neesenţiale din acest punct de vedere. Căci matriarhatul este o iluzie pasională. Jung. care putea. Ce ar putea face oare femeile în locul lor? De aceea o societate unde femeile ar avea rol masculin (chiar dacă unul mai moderat) aşa cum aduc exemplul feministele extreme este o societate la fel de tulburată şi exploatatoare ca aceea pe care ele o blamează. De aceea Kant are dreptate atunci când spune că inteligenţa feminină este una frumoasă. Masculinitatea trebuie să se dezvolte în direcţia politicului şi a economicului. Dimpotrivă. La fel. de aceea ea nu este specializată în lucruri ‘mărunte’. să reglementeze relaţiile sexuale în aşa fel încât să se evite incestul mamă-fiu. în cultivarea frumosului. Însă la primitivi nu se poate în mod principial vorbi despre masculinitate şi feminitate. el nu a existat niciodată aşa cum îl teoretizează marxismul. Apoi. în Comportament. Fiecare etapă este în acelaşi timp şi o criză. căci aceste elemente se structurează tocmai în procesul evoluţiei societăţii evoluate. iar muncile feminine sunt mai migăloase şi mai puţin patologice faţă de muncile masculine. pe care aceasta îl adoptă în general. în timp ce masculinitatea este specializată în cultivarea utilului. să ştie să rezolve problemele. ci doar l-a intuit general. Există şi unele cazuri unde fie bărbaţii sunt puţini numeric. Animismul este identificarea psihică cu propria condiţie fiziologică. mult mai periculoşi decât cei ai modernităţii. şi pe care îl prelungeşte dincolo de Maternitatea în sine.Prima se explică prin relaţia cu natura şi societatea. Fie există triburi războinice unde ceea ce astăzi este considerat ca specializare masculină. Acestea sunt în 45 . Deşi se bazează pe fapte reale. lipsit de apărare. aceste teorii şi cereri suferă de generalizare pripit şi chiar de o oarecare ideaţie paranoidă nefinizată. A existat doar sistemul totemic de transmitere matriliniară. Căci chiar suprasolicitarea economică unde bărbaţii îşi consumă energia lor psihică astăzi nu poate rezolva problemele suprapopulării planetei. ca şi în cazul libidoului se poate vorbi despre o sferă animistă concordantă şi despre o sferă animistă opusă. şi să apere familia de influenţele negative exterioare. Criza modernă despre care vorbesc aceste teorii este specifică evoluţiei în general. iar cea de-a doua prin relaţia cu copilul. căci multe din ţările occidentale europene stau foarte bine la capitolul ordinii şi armoniei sociale) nu se datorează pierderii ‘divinităţii matriarhale’ datorită dominaţiei patriarhale. O societate modernă unde femeile sunt fie implicate în activităţi economice sau în acţiuni pacifiste şi unde bărbaţii cresc şi se joacă cu copiii este una utopică chiar dacă s-au înmulţit cazurile de acest gen. De exemplu. stabileşte cu sfera animistă manifestă o relaţie animistă intrinsecă în acest caz feminitatea stabilind o relaţie de dragoste. Cealaltă este latentă şi care aparţine sexului opus subiectul moştenind o unitate animistă ca urmare a moştenirii celor doi părinţi. femeile ar fi victime ale societăţii patriarhale distructive şi prin urmare aceste curente cer eliberarea femeilor de sub jugul patriarhal cu scopul de a salva planeta de la o distrugere în masă. Această relaţie narcisiacă este diferită de cea narcisică tocmai pentru că subiectul îşi este sieşi suficient. moştenită de la ambii părinţi adică se dedublează în masculinitatea sa latentă. prin distincţia între Anima şi Animus nu a reuşit să surprindă concret caracterul animismului. În curentele feministe extremiste se crede că prin aceste atribute femeia este coborâtă la rang de sclav al bărbatului care îşi construieşte o societate ‘necrofilă’ bazată pe violenţă şi competiţie. în aceste societăţi este specializare feminină. Primitivul are şi el duşmani naturali. Dereglarea societăţii actuale occidentale (americane de fapt. în timp ce cea masculină este una profundă. Faptul că femeile se privesc în oglindă goale confirmă că de fapt ele stabilesc o relaţie autoerotică prin intermediul masculinităţii lor latente cu ele însele ca feminitate manifestă. După aceste teorii. pentru ca apoi să se identifice cu sine însuşi în persoana iubită. ceea ce ar degenera în aşanumitul ginocid. Căci bărbatul a fost în principal cel exploatat. În acelaşi fel este o realitate a societăţii leilor ca leul mascul. ceea le dă statut privilegiat în ceea ce priveşte relaţiile sexuale fapt dublat şi de abundenţa hranei şi a celor necesare vieţii şi deci nu ar mai fi nevoie să facă anumite structuri socialeconomice în care să fie implicaţi direct. adică cu aceste valori ale masculinităţii şi feminităţii. feminitatea. Dimpotrivă masculinitatea a încercat pe toate părţile să scape de duşmanii săi şi dramatismul societăţii occidentale s-a răsfrânt mult mai mult asupra sa decât asupra feminităţii. el se înveleşte realmente în sine şi are bucuria dragostei pe când relaţia narcisică presupune întotdeauna grupul (perceput ca sumă de rivali) prin care subiectul are orgoliul superiorităţii faţă de ceilalţi. feminitatea are modelul Maternităţii. această masculinitate investită energetic. Prima este sfera animistă manifestă şi care corespunde în general cu sexul persoanei. mult mai uşor şi mai inteligibil pentru fiecare. Căci dacă nu ar fi atunci umanitatea ar rămâne la acelaşi nivel fără vreun interes de schimbare. nevoia sa tot mai mare de energie. Animismul presupune o identificare narcisiacă (nu narcisică) cu sine însuşi în sensul că subiectul se dedublează în opusul sferei sale animist-generice. după cum se va arăta la Complexul Tabu.

În următoarea secţiune se va descrie setul de valori a acestor caracteristici masculine. după cum se va vedea. Căci feminitatea nu are nevoie de viaţă sexuală atât de pregnant ca masculinitatea datorită Complexului Casanova care îi este specific. Excedentul de masculinitate în femeia modernă este o realitate iar conflictul principial al animismului este supraamplificat şi trăit dureros de unele femei. Relaţia dintre masculinitate şi feminitate pare să fie cam aceea şi dintre sălbăticie şi civilizaţie. De aceea problema este una personală. Frica şi curajul nu sunt decât cele două forme ale complexului traumatic după cum se va vedea. respectiv eficienţa acţiunii. Chiar barba lui cu care se diferenţiază de femeie este în măsură să sprijine acest argument. Esenţa curajului sau fricii este aceeaşi.5.7.stare să determine Complexul Sisif şi toate depresiile de aici încolo. Însă a declara un război bărbaţilor refuzând tot ceea ce ţine de tehnologie şi inovaţie în societate ca orice război în general este din principiu o treabă a masculinităţii. cât şi de pe urma educaţiei care a protejat-o timp de mii de ani dar care i-a refuzat statutul de egală a bărbatului.1. Critica sexismului Implicarea preponderentă a masculinităţii în lupta directă cu natura şi ajungând la lupta directă cu rivalii. Însă adevărata feminitate nu se simte niciodată inferioară faţă de aceste realizări masculine pentru că ea nu se judecă pe sine după proiecţia valorilor masculine ale genialităţii şi spiritului revoluţionar. La aceasta se adaugă şi tensiunea psihică superioară a masculinităţii ceea ce o face să se implice pasional într-un domeniu şi astfel să ajungă să emită teorii originale. Căci la nivel genetic există posibilitatea combinării structurilor cromozomiale masculine şi feminine şi astfel între cele două mentalităţi există schimburi de valori la fel cum există între cele două sfere libidinale. Toate aceste avantaje stau în jurul faptului că feminitatea suferă mai puţine inhibiţii decât masculinitatea în aceleaşi condiţii de mediu. Dacă se spune despre frică că este un lucru ruşinos se poate spune în aceeaşi măsură şi că curajul este de două ori ruşinos pentru că este o frică dublă. Căci frica nu se defineşte ca reacţia prin fugă la un pericol şi nici curajul prin înfruntarea unui pericol deşi acestea sunt caracteristici importante ale acestora. Masculinismul ginoid (căruia îi place să se numească ‘feminism radical’) tocmai în acest cerc vicios intră. În virtutea tradiţiei feminitatea are mult de pierdut atât de pe urma neadaptării sale genealogice la tensiunea societăţii. în inteligenţa masculină ca inteligenţă în general. sau de viteza alergării ca definitorii pentru compararea Omului şi Animalului. Dar nevoile acestea au fost specifice societăţii militare masculine de care principial rolul social al feminităţii nu are nevoie. este o caracteristică a accesului superior la experimentare şi nu un dat pentru totdeauna şi de la început. Însă la fel cum soldatul este declarat erou de către cei ce profită după moartea lui în acelaşi fel o astfel de apreciere este influenţată de interese asemănătoare. Cu unele excepţii femeia a fost protejată de membrana masculină prin faptul că s-a implicat mai puţin în societate. Curajul deosebit al bărbatului ar fi după unele păreri caracteristica superiorităţii sale faţă de feminitate. bărbatul reprezentând sălbăticia. Căci ceea ce pare să facă din aceasta o ‘legare’ de valorile prezente. particulară în ceea ce priveşte structurarea animistă şi nu una generală. sexual face ca feminitatea să aibă un aer mai aristocratic decât masculinitatea. Superioritatea masculină care se regăseşte în gândire. în limitele posibilităţii ei de desfăşurare de asemenea automutilări. Societatea 46 . fără atenţia la detalii. se dovedeşte că fără imaginaţia feminină. Dimensiunea manifestării şi recunoaşterii geniului cultural şi ştiinţific este una socială. deoarece nu suportă tensiunea Traumatică. 2. Dacă feminitatea este specializată în forma reflexivă asta nu înseamnă că forma agresivă este mai profitabilă. De-a lungul istoriei feminitatea s-a ţinut departe. judecarea curajului drept superior faţă de frică se face după criterii general-pragmatice. Libidoul Feminin nu poate fi atât de uşor de prelucrat social chiar dacă este mult mai inhibat decât cel Masculin. Femeia tehnologică devine fie posedată de ambiţii rousseauiste încercând să convingă lumea de reîntoarcerea la societatea tradiţională sau chiar primitivă fie se ia la întrecere cu bărbatul chiar pe terenul favorit al său: tehnologia. Căci îngrijirea unui copil este mai uşor de făcut decât îngrijirea familiei generale la care masculinitatea este datoare genealogic. marile creaţii ale civilizaţiei nu sunt posibile.1. Cu alte cuvinte curajul este un fel de frică ce merge la risc. cea reflexivă şi cea agresivă. Chiar şi aşa analiza profundă a acestei situaţii arată cu totul alt vector al acestei situaţii. Apoi rolul său biologic. iar feminitatea marilor figuri (masculine) ale Culturii şi Ştiinţei pare să fie confirmată statistic. Dimpotrivă. În realitate.1. Însă a accepta curajul drept criteriu al acestei posibile superiorităţi pare la fel cu a accepta drept criterii de forţă. mercantile. Manifestările misogine sunt apanajul societăţilor războinice. de fapt o conduc către un anumit tip de detaşare şi stabilitate faţă de trecătoarele valori ale civilizaţiei în care se înfundă masculinitatea. Peregrinările sexuale ale masculinităţii îi provoacă disconfort psihic în timp ce pentru feminitate este suficient să aibă grijă de un copil sau animal şi Pulsiunea Libidinală să fie reglată. el cade pradă tocmai acestor valori prin prisma cărora se judecă feminitatea anume ca umilită de către bărbaţi pentru lipsa ei de implicare directă în făurirea civilizaţiei. În societăţile moderne asta este o problemă ce a supravieţuit ca multe altele de la formele sale tradiţionale şi care începe să fie rezolvată prin legislaţie. cu toate abilităţile ei superioare pe scara evoluţiei nu face ca ea să fie mai sus decât feminitatea totuşi.

47 .1. şi în acest caz forma libidoului global se va modifica considerabil. Chiar societatea contemporană este mult mai flexibilă în stabilirea distincţiei masculinitate-feminitate.5. sau parcurgerea unei perioade nefaste a unuia dintre ei. prin agresivitate. pentru Freud. anumite ciudăţenii pe care astfel de bărbaţi le pot avea una dintre cele mai regăsite astfel de ciudăţenii fiind imposibilitatea de a lua pe cont propriu relaţiile amoroase. Frigiditatea libidinală feminină este şi ea în bună măsură datorată unei astfel de situaţii. Femeia nu se mai rezumă la a adopta un rol pasiv. respectiv cea dintre un bărbat feminin şi o femeie masculină. Instinctul Matern Instinctul Matern îşi are originea la copil în vârsta de 1-3 ani. Concurenţa cu bărbatul a condus la amplificarea acestei predispoziţii.pe conservare. respectiv până când copilul începe să se descurce singur în unele privinţe. nu influenţele nefaste ale civilizaţiei.1. adică confundă Actul Psihic cu Structura Psihică. De fapt se poate vedea foarte clar că gingăşia maternă care se manifestă faţă de copil este şi trebuie să fie diferită de pasiunea care frizează violenţa din acţiunile Instinctului Sexual. dorinţa femeii de a poseda penis ar face-o masculină. Este evident că era roboticii va desfiinţa rolul tradiţional al femeii casnice şi educatoare. însă el explica această situaţie prin teoria regresiei la anumite stadii ale dezvoltării.2. pentru că nu explică un fenomen de masă ci doar sentimente individuale.8. Un Instinct Matern care să funcţioneze între părinte şi copil la fel cum cel Sexual funcţionează între parteneri nu poate fi decât un instinct de postreproducere. Însă e lipsă lui de claritate faptul că nu a delimitat strict biologic acţiunea celor două Instincte deşi ele par să se combine în special cu elemente materne către cele sexuale. Aici se întâmplă să se manifeste acea ‘invidie de penis’ pe care Freud a generalizat-o la toate femeile.5. partenerele fiind acelea care abordează şi conduc relaţia. Dereglările animiste din cauza disfuncţiilor sociale (în acest caz al masculinizării femeii în special) sunt date de situaţia în care trebuie să lupte cot la cot cu bărbatul ca urmare a presiunilor materiale legate de viaţa modernă. Sunt foarte picante anumite ‘vicii’. la fel cum nici masculinitatea nu se mai centrează în jurul dezvoltării virtuţilor războinice sau morale. Însă aici lucrurile trebuie să fie judecate cu prudenţă. Toate explicaţiile de acest gen sunt irelevante. ambii parteneri să aibă momente de linişte.1. Masculinizarea femeii este fireşte una dintre reperele modernităţii şi se poate datora problemelor economice sau familiale la care nu le poate face faţă familia.. Astfel femeia se vede pusă în situaţia de a-şi exploata potenţialul masculin. Metatropismul este atracţia animistă inversă. în timp ce feminitatea . societatea actuală fiind mult mai flexibilă. Căci sfera libidinală opusă îşi are propriile sale inhibiţii. Problemele social-economice pot duce însă la o întorsătură considerabilă a lucrurilor. care nu pot fi niciodată neutralizate tocmai datorită lipsei organului genital corespunzător. 2. stres etc. De aceea este bine ca atunci când se hotărăşte conceperea unui copil. Excesiva dominanţă a unuia asupra celuilalt. Dereglările animiste sunt explicate de psihologia abisală tradiţională prin diferite elemente legate de Acte Psihice. Şi totuşi dacă se analizează atent se poate vedea că în comportamentul sexual pur instinctual (şi nu preludiul sau postludiul care sunt elemente ale Libidoului Psihic) nu există comportamente materne. Simbioza genetică a sferelor animiste. 2. Se ştie că.1. fără înţelegere şi empatie din partea cealaltă. Feminizarea bărbatului şi masculinizarea femeii sunt astfel de disfuncţii animiste. Fie că este vorba despre virtuozitate artistică sau despre gândire sistematică aceste elemente sunt structurate de experimentarea realităţii în care se implică masculinitatea. Însă disfuncţiile animiste se datorează unor disfuncţii. Disfuncţiile sociale şi dereglările animiste Aşadar diferenţierea animistă se face pe criterii sociale masculinitatea fiind specializată pe progres. pe dezvoltare.1. Comportamentul libidinal deviat atestă astfel de imixtiuni însă ele sunt ulterioare iar raritatea lor atestă faptul că sunt excepţii şi nu reguli. masculinitatea ei o face să aibă o astfel de dorinţă. De fapt lucrurile se întâmplă invers. de aceea nu trebuie ca orice schimbare în definirea feminităţii să fie luată ca dereglare animistă. Însă aceasta nu este suficientă iar latura feminină este aici şi ea implicată.este singura în măsură să îi recunoască meritele chiar dacă acest criteriu de apreciere nu este unul absolut precis. Practic o astfel de comportament aplicat în relaţia cu copilul l-ar putea omorî. Necesitatea existenţei lui este la fel de strictă ca şi cea a reproducerii. Reich explică acest fapt prin frustrarea de dragoste pe care fetiţa ar fi simţit-o în copilărie din partea tatălui. Instinctul Matern este o prelungire a celui Sexual şi tocmai această legătură l-a făcut pe Freud să creadă că ele ar fi unul şi acelaşi. De aceea este necesar să existe un Instinct Matern diferit de cel Sexual dar partener cu acesta în scopul reproducerii. şi să nu se cadă în tradiţionalism. În acest caz masculinizarea implică realmente creşterea dimensiunilor energetice şi structurale ale sferei libidinale şi animiste opuse (aici androide). poate duce la astfel de dereglări. rigiditate. sau efecte negative sociale. şi ei să dea ce este mai bun viitorului copil. Acest simţ al socialului este apanajul masculinităţii. odată cu simbioza cromozomială determină potenţialul animist al partenerilor. Pe de altă parte viaţa boemă a multor bărbaţi sau chiar docilitatea excesivă a altora încadraţi de altfel de o viaţă familială respectabilă este o consecinţă omoloagă celei a masculinizării femeii respectiv cea a feminizării bărbatului.

Suptul degetelor sau protecţia fiinţelor mai mici a animalelor. Freud consideră că dorinţa de a avea un copil este expresia ‘invidiei de penis’ pe care fetiţa ar avea-o în mod principial şi universal.Chiar dacă relaţia dintre ele este aproximativ aceeaşi cu cea dintre cel Nutritiv şi cel Respirator totuşi ele trebuie înţelese ca diferite. În primul rând Instinctele sunt destul de slabe energetic iar posibilitatea de neutralizare a energiei lor este foarte mare. Pentru că nevroticul îşi inhibă radical orice fel de plăcere instinctuală aşa cum este cea maternă a alăptării şi nu ar accepta-o deloc. Aceea a ermetismului individual cu care Freud a închistat psihologia abisală excluzând astfel dinamica socialului care influenţează retroactiv individul. Psihologia abisală are foarte mult de pierdut în ochii publicului larg dacă continuă să susţină astfel de teorii. Însă nu Fantasma de Retragere este aici esenţială ci problema epuizării perioadei de Maternitate adică a Instinctului Matern. după cum s-a spus. Cam până la 3 ani copilul este în grija mamei iar acest lucru înseamnă vârsta de aur pentru om. Ea trebuie să şi le rectifice la fel cum un psihanalist trebuie să îşi rectifice explicaţiile identice ale unui act psihic care se repetă. eventualele comportamente sexuale sunt manifestări ale Libidoului Psihic moştenit ereditar. Însă a le declara pe acestea originare şi nu secundare. Odată cu energia Pulsiunilor coplilului este neutralizat energetic o bună parte din sistemul psihic global al adultului. deşi este unul periferic alimentează la rândul lui pe cele ale trunchiului psihic în aceeaşi măsură în care acestea l-au alimentat pe el în prima copilărie. satisfacţia mutuală a mamei şi copilului din această perioadă la o simplă satisfacţie sexuală. Persistenţa lui în timp se explică relativ la această retroacţiune dintre periferia sistemului psihic şi nucleul său. adăpostit şi liber să facă ce vrea dar şi pentru că este obiectul admiraţiei tuturor. Chiar dacă infantul este incapabil să le satisfacă singur există cineva care mediază această relaţie. Se poate accepta faptul că există Pulsiuni Psihice care fuzionează în cea (Organică) a alăptării la fel cum se întâmplă cu majoritatea Pulsiunilor Organice. Însă faptul că o majoritate ar fi nevrotică şi şi-ar inhiba recunoaşterea acestei plăceri ca sexuală dar ar accepta-o totuşi ca plăcere aşa cum se sugerează este o utopie. Instinctul Nutritiv şi Adiptiv nu implică de obicei probleme în afara celor de foamete extremă în cazul unui mediu special. Căci principiul unei asemenea iubiri constă într-un imperativ biologic al naşterii. Complexul Matern este legat de interesul general al Instinctului Sexual. Freud reduce Maternitatea. Practic aceste explicaţii nu funcţionează nici în cazul pacientului devreme ce el repetă actul şi nici în cazul societăţii. presupunând că într-adevăr aceasta plăcere ar fi sexuală iar plăcerea pe care copilul o produce prin actul suptului ar conduce la o satisfacţie atât de mare cum este Maternitatea. conform legii fuziunii laterale. aşa cum sunt de fapt. este o prejudecată. Există mame cu adevărat nevrotice care pot recurge la acest de gest. în condiţiile în care nevroza la maternitate este mult mai puţin probabilă decât în afara ei este o eroare gravă direct descendentă din teoria stadialităţii dezvoltării libidinale infantile. Oare e atât de greu de acceptat că alăptarea este o funcţie organică ce a apărut în decursul evoluţiei cu mult înainte de apariţia uni sistem psihic cât de cât vizibil. Cel Respirator nu este din principiu un instinct problemă. Cu toate astea lucrurile nu stau atât de simplu. După cum s-a spus ele îşi fac prezenţa încă din această vârstă. care se datorează depărtării timpurii de mamă. De aceea Complexul Matern. este de neconceput cum se face că femeia nu o practică mai des? În acest caz Sexualitatea Umană s-ar îndrepta către o astfel de satisfacţie ca urmare a relaţiei retroactive dintre cele două sfere libidinale. a jucăriilor este un astfel de comportament dictat de Complexul Matern. Iubirea mamei pentru copilul ei nu se reduce la proiectarea propriei persoane infantile în persoana copilului deşi acest lucru se întâmplă în mod universal (exceptând cazurile de Tulburări Psihice din partea mamei). În această perioadă sunt neutralizate mai toate Complexele. În psihologia abisală s-a vorbit despre Complexul de Sevraj sau de Retragere. de finalitatea sa procreativă. La adult. Anacliza despre care vorbeşte Freud permite o astfel de satisfacţie specială. Cât anume îşi proiectează mama din propria persoană în cea a copilului se explică în funcţie de frustrările sale. Iar dacă alte Pulsiuni pot fuziona în ea ele sunt întotdeauna originar diferite de acesta. Însă a extinde acest nevroticism la o majoritate. Pe de altă parte. Freud spune chiar că acest fapt înseamnă principiul fantasmatic al Fantasmei de Retragere. Eventuala fuziune (sublimare) a Sexualităţii în Maternitate iarăşi nu este viabilă deoarece fuziunea este aplicabilă în cazul Pulsiunilor Psihice şi mai puţin în cele Organice. După cum s-a spus mai sus. Însă Instinctul Matern este cel care dă de fapt această dorinţă. mama percepându-şi copilul ca pe un alt mod de a fi al ei însăşi iar ocrotirea lui excesivă vizează o astfel de proiecţie. Instinctul Sexual este practic latent şi. bărbatul specializându-se pe 48 . Copilul este bine hrănit. Căci Instinctul Matern poate deveni Complex Matern şi poate fi inundat pur şi simplu de transferul altor Complexe către satisfacţia maternă. După el copilul are o satisfacţie orală prin supt iar mama una pur sexuală direct prin excitarea sânului ca zonă erogenă. Majoritatea mamelor fac o distincţie clară între plăcerea erotică dată de stimularea sânului şi cea a suptului neacceptând faptul că plăcerea pe care copilul o produce atunci când suge la sân ar fi una sexuală. Fireşte că replica lui Freud este exact aceea relativ la nevroza primitivilor.

Se poate avea satisfacţie erotică şi fără aceasta şi numai viaţa agitată contemporană occidentală o poate adopta prin fuziune dinspre Psihic către Organic. În psihologia sa abisală. De data asta combaterea unei astfel de idei se va face nu din datele propriuzise ci din datele rezultate din analiza Sexualităţii de aici. Fără aprobarea lui energetică Psihicul nu poate face nimic. Freud teoretizează aşanumitele Stadii de Evoluţie Libidinală. fie ea Instinctuală fie Autonomă. În sine această identificare estre valabilă după cum se va vedea la Psihopatologie. periferică. este anaclizată în cea Nutritivă. În primul caz Libidoul evită activitatea sexuală (care este adoptată doar din motive economice) iar în cel de-al doilea el caută neutralizarea prin sporirea activităţii cu alţi parteneri. Chiar dacă această particularitate există în mod aproape universal în comportamentul erotic totuşi ea nu este una instinctual-sexuală definitorie. Absolut orice astfel de comportament libidinal are finalitate în ejaculare sau stimulare vaginală care sunt neutralizări ale energiei Pulsiunilor Sexuale. Însă această contradicţie este evidentă chiar din teoriile sale. nu conduce la îngrijirea partenerului. Deşi enunţul arătat mai sus a fost demonstrat cu mult tact de Freud şi nu spus în grabă ca pe o neatenţie. Iar dacă Pulsiunea Orală. care este recunoscută ca libidinală fiind un fel de Felaţie. Posterioară ea nu poate să fie atât timp cât este acceptată noţiunea de ‘anaclisis’. nu poate explica Maternitatea. În aceeaşi măsură în care Psihicul nu poate face nimic în suprasolicitarea Libidoului Organic în lipsa unei energii a acestuia el nu poate face nimic nici în anularea respectivei energii acumulate. Însă nici măcar profesioniştii filmelor porno nu pot filma încontinuu deoarece Instinctul vine şi spune stop. Deci trebuie acceptată ca anterioară. Dacă unele femei preferă felaţia cu partenerii atunci fie sunt prostituate şi nu suportă suprastimularea vaginală repetată fie au o relaţie convenţională paralelă cu un alt partener unde nu practică un astfel de comportament. În primul caz el este secătuit energetic iar în celălalt este supraexcitat energetic. Mai întâi apare problema originii acestei ‘pulsiuni orale’. consecinţele respectivului enunţ sunt în contradicţie cu teoria ce susţine că copilul este ‘polimorf pervers’. Cu alte cuvinte Tulburarea ca atare nu apare propriuzis decât în practicarea Felaţiei însăşi din moment ce subiectul vrea să trăiască plăcerea actului suptului. Chiar dacă Instinctul Nutritiv pare să explice Maternitatea din punctul de vedere al copilului. Freud o explică tocmai prin senzaţia de iluzie a sânului matern pe care subiectul îl identifică apoi cu penisul. este posterioară sau este concomitentă. însăşi teoria stadialităţii fixează originea pulsiunii orale la acest stadiu. În cazul de faţă sugerea la nesfârşit a sânului nu poate înlocui actul sexual tocmai pentru că în acest caz există Pulsiuni Organice cu scop precis ce nu acceptă deturnarea. aşa cum a fost analizată mai sus. Aşadar trebuie presupus un alt Instinct ce porneşte de la sine Pulsiunea Maternităţii şi care. Căci la urma urmei el asta a susţinut prin teoria stadialităţii iar enunţul său a fost elaborat sistematic . ea nu poate fi explicată din punctul de vedere al mamei. Dup cum s-a spus mai sus pentru procreaţie Instinctul Sexual nu este suficient ci el trebuie susţinut de cel Matern. care îi urmează celui ‘Oral’ unde satisfacţia libidinală orală ar fi fuzionată în actul suptului. Se pune întrebarea dacă ea este anterioară ‘stadiului’ respectiv ca atare. Însă în acelaşi timp ea nu este nici concomitentă pentru c cea Nutritivă este periodică. Pulsiunile Organice au aşadar o mai mică marjă de fuziune tocmai pentru că au scop precis. în cazul sugerii sânului (ceea ce determină însuşi presupusul ‘Stadiu Oral’) cum poate fi totuşi posibil ca Felaţia să fie o reactualizare a sugerii sânului din moment ce ea este implicată în explicarea plăcerii sugerii sânului de copil? În acest caz. fuzionată ulterior. De aceea felaţia pe care Freud o declară universală în libido este doar una particulară. Unul dintre ele este cel ‘Sadic-anal’. unde Freud acceptă că Pulsiunea Nutritivă fuzionează cu cea Orală. Aici apar câteva incoerenţe interne ale teoriei freudiene.suptul sânului. Nici o altă Pulsiune. În ambele cazuri Libidoul Organic este cel care ghidează comportamentul periferic al celui Psihic. Chiar şi în cazul comportamentului libidinal periferic finalitatea organică a Pulsiunii trebuie să se manifeste. încercând să explice forma libidinală orală (Felaţia). Însă nici suptul sânului pe care îl practică bărbatul nici felaţia pe care o practică femeia nu sunt comportamente menite să ofere satisfacerea Libidoului Organic ci doar al celui Psihic. cel Sexual. Căci dacă Freud ar fi recunoscut ‘Pulsiunea Orală’ a suptului sânului ca fiind identică cu cea din Felaţie atunci nu ar mai fi avut nici un rost să spună că Felaţia se datorează unei Fantasme a Sugerii Sânului ceea ce ar fi însemnat o tautologie. prevalentă. O astfel de plăcere trebuie deosebită deci de plăcerea Felaţiei care ar fi posterioară. atunci acest lucru ar conduce efectiv la dispariţia speciei. totuşi trebuie presupus prin absurd că ‘Pulsiunea Orală’ nu ar fi diferită de Felaţia propriuzisă. Orice posibilitate de anulare a acestor comportamente implică inhibiţia energetică a Instinctului cu toate urmările sale. În primul rând impulsurile libidinale ale 49 . după principiile legii fuziunii energetice. Ea se explică la fel prin fuziunea dintre cele două genuri de Pulsiuni Psihice. fapt ce conduce la contradicţii flagrante în sistemul său. alături de cel Nutritiv. Se poate observa foarte simplu că satisfacţia erotică. cel Adiptiv şi cel Respirator constituie fondul instinctual al omului. deşi el nu spune direct acest lucru ci dimpotrivă. Dacă aceste comportamente libidinale periferice evită ulterior comportamentul convenţional al intromisiei asta este deja o implicare a Psihicului care le dă formă după cum se va vedea în capitolul dedicat tulburărilor libidinale. Iată că Sexualitatea este incapabilă să explice Maternitatea. cea Libidinală şi cea Maternă. Aşadar dacă copilul ar fi un simplu partener sexual pentru mama sa.

Dinamica transformării biologicului în psihic În subcapitolul precedent s-a tratat despre structura generală a Pulsiunii. Deci Stadiul Oral dacă este să fie acceptat are o explicaţie fiziologică în primul rând. Iată că actul suptului explică Felaţia dar nu este identic cu aceasta. despre care se va mai spune pe parcurs.2. Dar ‘Stadiul Oral’ nu este un stadiu libidinal cum spune Freud. precum şi despre identificarea şi descrierea celor Instinctuale care aveau nevoie de acest lucru. unde copilul se află într-o relaţie specifică cu mama. care ia naştere din acesta. Din ea în sine nu derivă vreo pulsiune aşa cum a fost definită Pulsiunea aici iar dacă se extinde conceptul de ‘Instinct’ la tot ce este funcţie organică atunci trebuie redefinită şi Pulsiunea şi totul. Cât despre ‘Stadiul Sadic-Anal’ de care vorbeşte Freud. unde copilul îşi caută individuaţia. El sintetizează însăşi prezenţa mamei sau a unui îngrijitor ce asigură securitatea copilului şi astfel poate dormi liniştit. Aşadar ‘Stadiul Oral’ nu este un stadiu libidinal ci doar începutul naşterii Complexul Matern respectiv originea fuziunii celorlalte Complexe în corpul acestuia. De aceea ‘Pulsiunea Orală’ este cea care există anterior fuzionării acesteia cu cea Libidinală presupusă. care. Mahler propune trei Stadii de Evoluţie Infantilă ce se raportează vizibil la ceea ce aici este numit ‘Instinct Matern’: 1)‘Stadiul autismului’ care se instituie imediat după naştere. care este imatură încă.1. În aceeaşi situaţie se află şi legănatul fără de care copilul nu poate să adoarmă. El se poate răzbuna pe diferitele vietăţi pe care le investeşte fantasmatic sau pe fratele mai mic care i-a furat locul. pedepsirea lor.1. care presupune însăşi Instinctul Matern aşa cum este definit aici. Apoi însăşi Felaţia nu este o Pulsiune Brută cum crede el după cum am arătat mai sus ci ea însăşi este dată de fuziunea Complexului Matern cu Pulsiunea Libidinală. Pe de altă parte suptul degetului se datorează în principal acestui Complex Matern. Renunţând la Stadiile de Evoluţie Libidinală descrise de Freud. Acesta este un sistem care diferă de la individ la individ ca formă dar care este identic la toţi oamenii ca principiu de funcţionare.1. cu atât irascibilitatea copilului este mai mare. 3) ‘Stadiul separării’. este de fapt Fantasma Pedepsirii propriului frate. deşi acest Stadiu poate fi impregnat de Libido. care se defineşte prin manifestări în primul rând de accese de furie pe care copilul de peste doi ani le are. acest stadiu fiind finalul Instinctului Matern şi începutul a ceea ce aici se numeşte Complex Matern. Notă asupra Instinctelor Deşi locomoţia este o acţiune exclusiv somatică totuşi ea nu este dată de un Instinct. 50 . Căci copilul se comportă ca omul concediat. Iradierea şi Cristalizarea Domeniul psihologiei abisale aparţine trecerii de la Organic la Psihic. Există o structură organică specializată pentru aceasta dar ea este doar un cadru de funcţionalitate pentru Instincte aşa cum este funcţia renală. Fireşte că în acest caz cu cât Pulsiunile Libidinale sunt mai puternice. M. despre legile acesteia. prin moştenire. Libidoul aşa cum este văzut aici are un rol mult mai restrâns deşi uneori acesta poate realmente exista. care recuperează latura individuală a lui. Se poate face acest lucru însă aici s-a preferat acest tip de premise teoretice. În aceeaşi măsură replica la această teorie va fi în spiritul celor deja date la cele anterioare. Căci Maternitatea este momentul de maximă neutralizare psihică pe care o poate avea un om. Latura sexuală a acestei Pulsiuni este certă pentru el explicând jumătate din Pulsiune. Este aici o problemă biologică principială iar copilul va plânge atunci când este nesupravegheat asemenea alarmei tocmai pentru a arăta această situaţie ce poate deveni periculoasă. Aici intervine legea excitaţiei psihodinamice ca în cazul oricărui om. nu ar fi dată anterior suptului sânului matern fiind fuzionată cu Pulsiunea Nutritivă. ca omul ce şi-a pierdut ceva preţios iar acest lucru este explicabil nu prin acest dubios Stadiu Libidinal ci prin simplul fapt că el este tot un om. trebuie mai întâi să treacă prin anumite transformări şi modificări despre care se va trata de aici încolo. moştenite astfel de la părinţi. După cum a spus însuşi Freud interesul copilului în această perioadă pentru fecale.2. de exemplu. ci de la predecesori. prin tendinţa de a ucide animale mici. 2. insecte dar şi prin pedeapsa pe care o primeşte şi pe care el o vede ca pe o tendinţă masochistă el este de fapt începutul a ceea ce aici se numeşte Complex Matern. În acest caz actul suptului nu este necesar să fie identic cu Felaţia pentru cazurile în care Pulsiunile Libidinale Infantile nu sunt foarte puternice şi subiectul nu va dezvolta Felaţia ca şi comportament erotic decât mai târziu. Actul ulterior al copilului de a suge suzeta. Legătura cu anusul este prin urmare epifenomenală iar ‘Stadiul Sadic-Anal’ este o eroare. despre diferenţa dintre cele două genuri de Pulsiuni. este o pulsiune esenţialmente diferită de Libido. certarea lor. Ea se ocupă de originile Psihicului spre deosebire de psihanaliză. 2. Aceste Pulsiuni Instinctuale sunt baza celor Psihice. 2)‘Stadiul simbiozei’. vizuală sau oricare alta. presupus a se fi născut asemenea defecaţiei aşa cum îşi imaginează el acest fenomen.copilului nu provin de la Sexualitatea lui. adică Felaţia. Aşadar nu se mai poate spune că Libidoul se dezvoltă tocmai pentru că el este transmis ereditar. Ideea este că Instinctul şi Complexul Matern. este Pulsiunea principală ce determină un astfel de comportament al copilului. Aşadar ‘Pulsiunea Orală’. degetul sau orice altceva este explicată de Freud după acelaşi model tot prin ‘Pulsiunea Orală’. Dar pentru ca ele să devină Psihice. după cum s-a demonstrat mai sus.

Căci. Freud a ignorat aici o lege fundamentală a Memoriei. câinele saliva. situaţia este exact cu cea a inundării vechilor ‘bălţi’.Pulsiunile Generale ale Psihicului sunt identificate de psihologia abisală şi aparţin tuturor oamenilor civilizaţi. Acesta este efect al Structurii Psihice şi nu cauză a acestuia. ca fiind tatăl ucis şi apoi venerat. Complexele Autonome nu sunt Pulsiuni Organice care să îşi aibă originea în ontogeneză. De exemplu. De aceea C. Aşadar se poate observa că Pulsiunea originată în Instincte iradiază. Aceasta este un model comportamental ce gravitează în jurul celui originar al nutriţiei. Dar dacă s-ar păstra pentru un timp mai lung. Dar sunt unele Pulsiuni Psihice care. poate seca. Pavlov asupra învăţării reflexelor condiţionate este relevantă în acest caz. individuală râul Pulsiunilor Instinctuale îşi iese din matcă şi alimentează vechile ‘bălţi’ care nu sunt altceva decât Complexele Psihice. După cum s-a spus în introducerea acestei lucrări psihologia abisală freudiană a rămas controversată tocmai pentru că îi lipseşte un fundament stabil. El a folosit un câine care era hrănit la fiecare aprindere a unui bec. pot fi trezite la 51 . Explicaţia acestui fapt este data de simplul model de funcţionare a Memoriei. Însă în momentul în care partenera îşi pune o lenjerie sexy. Căci în caz contrar ‘balta’ ce nu mai continuă să fie alimentată cu revărsările ‘râului’. Totuşi Pulsiunea care devine astfel. de ascundere a anumitor părţi ale trupului. întregul domeniu psihic. În acelaşi fel Pulsiunea Nutritivă implică vânătoarea sau comportamentul ce facilitează hrana. aparţin şi animalelor şi primitivilor. Cum se face totuşi că aceste Complexe devin Pulsiuni. astfel încât la orice aprindere a sa. în ciuda spectaculozităţii şi a curajului ei. respectiv patricidul să se continue regulat în viaţa unei comunităţi pentru ca ritualul totemic să se menţină şi el. De exemplu Complexul Polis poate fi condiţia unei vânători de grup reuşite. Această energie se dezintegrează din originea sa instinctuală integrându-se în întreaga structură a Complexului respectiv. Aşa se face că în mod paradoxal aceste ‘bălţi’ pot supravieţui atunci când ‘izvorul’ propriuzis al râului poate seca. prin inhibiţie şi excitaţie. consecinţă a extinderii celui de ‘sexualitate’ operată de Freud. explicaţiile sale fiind de multe ori naive. în loc să fie explicate prin Biologic. va avea aceeaşi soartă. prin Actul Psihic. Dimpotrivă. Salivarea este în acest caz salivarea un element necesar actului digestiv. ca urmare a fenomenului de remaniere genealogică a Memoriei. cum este cazul cu Libidoul Fizic de exemplu. cu interdicţiile sociale situate la limita Voaiorismului. o psihologie abisală este condamnată nisipurilor mişcătoare iar cea freudiană. Ele provenind tot din aceste Pulsiuni Primare şi de aici ele îşi iau şi energia. Aceste elemente se înscriu în reţele de asociaţie. după o viaţă sexuală normală. de la care migrează însuşi statutul de Pulsiune. Practic aceste date mnezice ajung să fie încastrate în straturile mnezice profunde. înflorite în adolescenţă. în conversiunea normală a Energiei Fiziodinamice în cea Psihodinamică. se diferenţiază categoric de omoloaga sa organică. o lege unitară care explică însăşi independenţa Complexelor şi anume tocmai acest fenomen de remaniere mnezică prin ereditate. Această reacţie devenise reflex şi se manifesta chiar şi după câteva experienţe contrarii. nu este justificat decât în mod principial şi nu şi funcţional. presupunând explozia pulsională a Instinctelor. Complexele Psihice sunt aşadar gravitaţionale Pulsiunilor Instinctuale. Acest fenomen care este de aici încolo numit Iradiere. ultimele fiind localizate mai precis în Memorie. Instinctul Sexual îşi poate reduce considerabil energia iar cuplurile pot avea reale probleme în legătură cu relaţiile sexuale pe termen lung. Căci cele mai multe din teoriile freudiene. Datorită faptului că sunt condiţionate de mii şi mii de ani. Experienţele lui I. determinând Trunchiul Psihic. atunci vestigii ale intensităţii Pulsiunii Libidinale.V. adică o risipire a Pulsiunii Instinctuale brute către un comportament periferic şi flexibil. după cum s-a spus deja anterior. Levi Strauss are dreptate atunci când critică teoria hoardei originare a lui Freud prin care acesta explică totemul. sunt explicate prin periferia sistemului psihic. Pentru fiecare evoluţie ontogenetică. adică este nevoie ca acest act dramatic să fie susţinut de tradiţie. în timp ce primele au la activ chiar miliarde de ani. deşi ele la origine sunt acte cognitive legate de experienţele din mediu? Răspunsul constă în faptul că aceste Pulsiuni devin astfel în mod ereditar prin formarea unor suprastructuri comportamentale flexibile peste cele brute ale Instinctului. De aceea demersul lui J. Acesta este procesul prin care informaţiile mnezice sunt selectate sever odată cu transmiterea lor ereditară. Aşadar fără întemeierea pe Biologic. către un element ce se asociază cu acesta. Repetat în timp în mod constant el trece de la un statutul de reflex condiţionat la cel de Complex. aşa cum crede Freud. sunt condiţii ale neutralizării lor dar nu Pulsiuni Instinctuale. respectiv cu alimentarea lor energetică. după cum se va vedea mai târziu. Autonomia pe care aceste elemente de asociaţie o regăsesc după anularea reţelelor. ele s-au înscris puternic în codul genetic al fiecărei specii. fuzionează în exterior asemenea unei pete de cerneală pe o sugativă pe baza asociaţiilor care se stabilesc între obiectul de neutralizare al Pulsiunii Instinctuale şi alte elemente. El poate fi înţeles asemenea unui râu ce îşi iese din matcă şi care apoi lasă bălţi după ce se retrage. Lacan de a extinde conceptul de ‘juisare’ de la locul lui. respectiv atunci când câinele nu mai era hrănit. după cum sa spus deja aceste Complexe facilitează extern Pulsiunile Organice. după cum se va vedea. Acest comportament de salivare realizat artificial la câine poate totuşi ajunge în final să se decondiţioneze datorită lipsei de persistenţă în timp. el ar deveni foarte important pentru Instinctul Nutritiv al speciei sale. Asta înseamnă că Pulsiunea Nutritivă s-a extins dincolo de hrana în sine. în special a celui Sexual la pubertate.

ci în reflexele necondiţionate. În acest caz energia fiziodinamică este doar o predispoziţie funcţională. Acest vulcan a fost poate la acea dată unul activ. Orice astfel de obiect. În mod obişnuit orice Instinct este implementat cu o anumită doză de creativitate. însă nu se aplică în nici un fel la structura acestui Comportament. precum şi a distincţiei dintre cele două tipuri de energii. Ocolirea lui imediată constituie apanajul unui Comportament Psihic dat de un act reflex ce vizează un obiect de asociaţie. cea Psihodinamică şi cea Fiziodinamică. În acest moment trebuie făcută distincţia între centrul Pulsiunii ca atare. Actul ideatic în cauză este o parte a sistemului ideatic cu care se află în relaţie unitară în ceea ce priveşte modelul de existenţă al naturii în aşa fel încât să fie exploatat cât mai eficient. Aşadar becul este investit energetic în acest caz. însă nu şi pe cea a acestor vestigii. unde punctul de convergenţă al tuturor ramurilor este dat de originea Energiei Fiziodinamice cu reper în plan biologic. De exemplu. ce nu este Obiect al satisfacerii organice reprezintă momentul originar de apariţie a Pulsiunii Psihice. ceea ce a condus probabil la moartea unora dintre ele. În acest caz vechea parteneră nu le mai spune nimic căci ea nu poate rezolva decât problema prezentă a Sexualităţii. îşi găseşte aici pe deplin confirmarea. după cum becul este la fel un astfel de obiect de asociaţie. ca predispoziţie comportamentală şi actul cognitiv ce pune în practică această Pulsiune. Această creativitate în Comportamentul Instinctual se face tocmai în funcţie de reprezentările de asociaţie în lanţ cu Obiectul de Neutralizare a Pulsiunii Instinctului. deoarece sistemul în cauză nu permite realizarea Pulsiunii. Însă şi actul cognitiv este o predispoziţie comportamentală căci el continuă pe cel pulsional. Căci energia fiziodinamică se reduce doar la modificările biologice în Organism şi la potenţialitatea de Comportament a sa. nu se localizează aici. pare să fie o 52 . Însă comportamentul mişcărilor copulatorii din cazul Instinctului Sexual sau masticaţia din cadrul celui Nutritiv. Orice Pulsiune nu se poate manifesta decât prin actul cognitiv ce o adaptează la realitate chiar dacă respectica cogniţie nu este coştientizată.) Însă. cum este cazul cu sistemul ideatic moral. explicând-o doar prin stimul. adică elementele ale unor scheme ideatice. uneori. nu se ştie dacă tocmai acest mestecat al câinelui nu a fost la început un Comportament Psihic după cum păsările migratoare au un astfel de comportament atunci când ocolesc un vulcan stins de multe mii de ani. Pe aceste reţele circulă energia. care face întotdeauna obiectul desprinderii primare a sistemului psihic de cel biologic. Prin urmare Pulsiunea în general are forma unei rădăcini. Tocmai de aceea atunci când psihologia reflexelor (behaviorismul) credea că poate face abstracţie de spectrul pulsional al reacţiei. care este deja convertită psihodinamic şi care investeşte reprezentările cele mai apropiate de nucleul Instinctului (dat de zona biologică). devenind Obiect al investirii energetice. În cazul câinelui lui Pavlov. adică vulcanul. între sistemul ideatic şi centrul Pulsiunii nu există acomodare. Reprezentarea lui (mnezică) este încorporată în Pulsiunea Nutritivă. Ocolirea vulcanului stins de către aceste păsări. din punct de vedere organic. drept pentru care Pulsiunea îşi face un act cognitiv separat faţă de cel global. Reprezentarea lui este investită energetic. în timp ce strategia de atac în cadrul vânătorii aparţine actului cognitiv şi depinde de situaţia concretă pe care animalul trebuie să o exploateze în favoarea sa. mestecarea şi ingestia hranei. preferând ideea că aceste elemente ar fi ‘categorii’ ale ‘metafizicii sexului’. becul reprezintă un element investit cu energie psihodinamică din cadrul Pulsiunii Nutritive. (Modul în care psihologia reflexelor şi cea abisală s-au ignorat reciproc este dezavantajos pentru ambele părţi. Pe baza acestor reţele de asociaţie (care reprezintă principiul Memoriei) energia se deplasează asemenea celei electrice într-o reţea de legătură în lanţ unde primul bec luminează cel mai tare iar ultimul. Aşa se întâmplă că unii bărbaţi nu au erecţie în contact cu partenera obişnuită însă pot fi stimulaţi serios de partenera pe care nu o cunosc la fel de bine. Însă principiile sale sunt date de natură. este în măsură să explice de ce sărutul şi mângâiatul conduc la procreaţie aşa cum nu este dispus Evola să creadă. de libertate de mişcare şi alegere. Dimpotrivă. Iradierea. Acest model este specific Pulsiunii Sexuale. Importanţa conceptului de ‘iradiere’. după principiile reflexiviste. Centrul Pulsiunii este şi el guvernat de Segmentul său Psihodinamic în timp ce actul cognitiv este dat de periferia Pulsiunii. tensiunea care este produsă de senzaţia de foame este centrul comportamental nutritiv al unui animal de pradă. această legătură cu Pulsiunea Centrală se menţine suficient pentru a fi alimentate aceste Complexe înainte de momentul în care într-un final se rupe. De aceea graniţa concretă dintre zona biologică şi cea psihică este destul de risipită. Cercetările lui Pavlov arată în mod precis în ce mod Instinctul Nutritiv s-a deplasat către reprezentarea becului aprins ce îi amintea câinelui venirea mesei. de modul în care ea se prezintă subiectului cunoscător. Toate Tulburările Psihice se datorează acestui fenomen de Iradiere.viaţă. care pot fi şi automate deci care par să ţină de energia fiziodinamică. se înşela profund şi corectările sale ulterioare au fost necesare. ţin direct de travaliul energetic al Instinctului. la care el saliva. care explică faptul că Pulsiunea se extinde către elementele de asociaţie pe care le cuprinde în structură. cel mai slab. Ceea ce contează este că aceste Pulsiuni Psihice sunt în stare de a susţine subsisteme de reţele mnezice asociative şi mai periferice. de calităţile sale în funcţie de care Comportamentul Uman se raportează direct la exterior cu recomandarea centrului Pulsiunii. Chiar dacă Pulsiunea scade serios în intensitate pe măsura depărtării de centru.

prin fuzionarea exclusivă a Energiei Instinctuale către comportamentele ce le facilitează satisfacerea la care se adaugă şi recomandările genealogice deja încastrate în psihic. a trebuit să îşi reducă celelalte dimensiuni ale corpului. înlocuind explicaţia teleologică cu cea pasivistă a supravieţuirii exemplarelor cu gâtul lung este insuficientă. după care Instinctul sau subsistemul organic în general. Un Complex Psihic este o Structură Psihică rezultată datorită Iradierii energetice a Pulsiunilor Instinctuale către un comportament auxiliar de satisfacere. Aceasta poate deveni un element fiziologic dintr-un element psihic cu structură pasivă. Ea explică în ce măsură reprezentările de asociaţie imediată se pot substitui Instinctului Sexual. vecină cu actul reflex. Misterul Nevrozei Isterice de formă paralitică sau cataleptică. conversia psihofiziologică a Structurii Psihice face ca Instinctul să devină activ în aceeaşi măsură cu organele separate ale Organismului în funcţie de aceste cerinţe psihice. elementele de lenjerie pentru Fetişism etc. păstrându-şi însă gâtul. Satisfacerea acestora este invariabil acompaniată de forma în care ele o permit. văzut în mod pasiv de către Darwin este cu totul insuficient pentru a explica dinamic evoluţia organică a Vieţii. Însă între timp ceea ce era Psihic a fost încorporat în Organic. observarea pentru Voaiorism. selectarea şi fixarea ei în Memorie. precum şi toţi urmaşii săi timp de mai multe generaţii. este în măsură să fie extinsă la nivelul conversiunii Structurii Psihice în Structura Fiziologică şi în felul acesta se produce autoreglarea pozitivă psiho-somatică. mai ales Darwin. Deci exemplul pe care Darwin îl ia de la Lamarck. Aici se află misterioasa legătură dintre Psihic şi Somatic. ca structură organică.). stereotip. numită de Freud ‘Isterie de Conversiune’. adică uitării poate deveni model al întregului Sistem Psihic. Dimpotrivă. Deoarece aparţin celor mai profunde straturi ale Psihicului ele sunt aici numite Complexele Fundamentale sau Nucleare. O astfel de Iradiere poate fi genealogică şi se realizează de-a lungul evoluţiei speciei prin repetiţia comportamentelor auxiliare de satisfacere sau poate fi ontogenetică. Căci ea nu poate decât să explice că specia rămâne la acelaşi nivel şi nu că ea ar evolua. Lamarck şi Darwin nu se contrazic. se explică la fel cum se explică Pulsiunea în general respectiv prin consolidarea acestei structuri către nodurile de reţea care sunt cele mai apropiate. La fel este şi cu înţelegerea pasivistă a selecţiei naturale prin simpla supravieţuire a celor dotaţi. respectiv cele care sunt fixate deja organic. devenind structură organică. Aşadar concepţia pe care au avut-o aceşti autori. ereditatea nu poate decât să facă urmaşi cu gâtul la fel de scurt şi nu să conducă la girafe cu gât mai lung. În situaţie de puternică inhibiţie libidinală este evident că această excitaţie energetică se converteşte către aceste reţele mnezice. Ideea metaforică a atemporalităţii ‘Inconştientului’ de care vorbeşte Freud îşi are aici gradul de adevăr deoarece acestea sunt comportamente inflexibile ce pot fi localizate la limita Cristalizării (organice). ci se completează reciproc. realizată în timpul vieţii individului. ca urmare a scăderii cantităţii de hrană. În acest caz iau 53 . nu a reuşit să explice dinamica evoluţiei după principiul conversiei Structurii Psihice în cea Somatică. anume într-o reprezentare dată de influenţa obiectelor exterioare asupra analizatorilor şi traducerea biocibernetică a acestei influenţe. Dacă câinele lui Pavlov ar fi fost hrănit la fel toată viaţa. Situaţia este aceeaşi cu judecăţile analitice diferenţiate de cele sintetice. Iată cum reprezentarea supusă degradării. ar fi static. cele analitice neputând să aducă noi informaţii. Astfel de conversiune a Psihicului în Fiziologic explică de ce psihanaliza nu poate rezolva anumite Tulburări Psihice. care este generată de Energia Fiziodinamică şi reprezentarea investită cu astfel de energie care marchează conversiunea energiei din Fiziodinamică în Psihodinamică. tributară unei concepţii fiziologice fixiste. ci doar să explice un domeniu. Acestea sunt reprezentările ce au rolul şi de cap de reţea. Acest lucru este posibil tocmai datorită legile respingerii valorice sau chiar a autoreglării. Ele pot primi energie de la fondul organic şi sunt puncte de control ale interesului Instinctului. adică de adaptare la condiţii noi de viaţă oferite de Mediu. În aceste cazuri este clar că girafa în forma actuală fie supravieţuit unui prototip cu gâtul scurt ce a avut dorinţa (psihică) de a ajunge la crengile copacilor într-o eventuală epuizare a ierbii ce era anterior păscută. atunci poate că reprezentarea becului ar fi devenit pur şi simplu un element din obiectul structurii biologice a respectivului Instinct iar câinele ar fi putut să muşte becurile maşinilor sau orice alte surse de lumină în situaţie de foame. un fel de fixaţie organică a acestei Structuri Psihice. ca graniţă provizorie între Pulsiunea Fiziologică. Aşadar evoluţia posibilă a Instinctului. fie o a suferit reducere a dimensiunilor corpului a unui prototip mai mare decât girafa actuală dar. modificându-se astfel pe sine în mod retroactiv. teoretizate de către Kant. Dată fiind vechimea lor aceste Complexe realizate genealogic au o autoritate specială în Psihic şi dictează comportamentul în mod invariabil.adevărată Nevroză. deşi niciunul. care explică teleologic gâtul lung al girafelor. prin care Pulsiunea forţează baza sa fiziologică. Chiar dacă acelea sunt invariabile Instinctul are în sine capacitatea de a-şi găsi noi căi de neutralizare energetică. Căci presupunând girafe preistorice cu gâtul scurt. Trebuie aici menţionat faptul că principiul selecţiei naturale. este eronată. Dereglările Libidinale presupun o astfel de fixaţie pe elementele de asociaţie şi investire a acestei reprezentări cu energie puternică (agresivitatea pentru Sadism. dereglându-l. putând însă să rezolve anumite fixări psihice recente ce nu au avut timp pentru conversiune fiziologică. urmată de codarea. Acest fenomen este aici numit Cristalizare. o modifică pe aceasta.

Freud comite eroarea de a identifica Pulsiunile Instinctuale cu cele ale Psihicului. Freud foloseşte conceptul de ‘anaclisis’ pentru a desemna o astfel de sprijinire. Aparatul psihic al copilului se conturează pe măsură ce acesta se dezvoltă. la care se adaugă şi cea de-a treia. Animalul de pradă pândeşte. Suferinţa sufletului este cu atât mai mare cu cât energia acestor complexe este mai mare. este clar că o astfel de intensitate energetică are o origine fiziologică. crede el. Evoluţia mediului social atât de spectaculos din ultimele secole a implicat şi explozia conflictelor interne faţă de cerinţele profunde ale Psihicului şi tentaculele particulare structurate modern. Astfel că această inhibiţie nu este absolută ci paradoxal vine de fapt să stea în slujba contrariului său. atât sub aspectul fiziologic cât şi sub cel psihologic iar energia fiziodinamică nu se reduce la Sexualitate aşa cum nucleul acestui concept larg de ‘sexualitate’ şi anume cel de ‘genitalitate’. ea nu se înscrie decât pe locul secund. Au ca numitor comun flexibilitatea însă energia lor poate fi suprimată imediat de Instinctul nu o mai furnizează în timp ce cea a celor Fundamentală este autonomă. La Om ambivalenţa este mai întâi familială iar apoi se răsfrânge asupra socialului după cum vârsta insului o permite. Conceptul de ‘iradiere’ vine să rezolve multe din aceste probleme ale explicării statutului Psihicului referitor la somatic. mai excitată. După el geniul este mai întâi ‘genital’ şi apoi genial. este legată de familia lui. De fapt toate acţiunile umane în general şi nu numai cele descrise de Freud cu acest concept sunt în această situaţie şi asta tocmai datorită caracterului neutralitic maximal al Segmentului Psihodinamic. care dimpotrivă. El postulează astfel alimentarea cu energie de la ‘ID’ la ‘EGO’.naştere Complexele Particulare sau Periferice. de exemplu. Fuziunea Pulsiunilor Atunci când Freud a înţeles ambivalenţa emoţională pe care o are fenomenul nevrotic (şi pe cea a Comportamentului) ca fiind o caracteristică psihopatologică generală el nu s-a gândit să extindă această caracteristică la întregul spectru al funcţionării sistemului psihic. este modelarea autoreglativă a unei Pulsiuni pe care Viaţa la nivel superior o impune cu necesitate. emiţând astfel teoria după care ‘Eul nu are energie proprie’. Ele înseamnă un alt strat depus peste cele deja sedimentate ale Complexelor Nucleare şi urmează se devină şi ele parte din acestea pe cale ereditară. La nivelul conversiei energetice a fost identificat fenomenul de Iradiere a energiei de la fondul fiziologic la cel psihic şi care. După Freud Sublimarea este o capacitate a Pulsiunii de a se deghiza de caracterul reprimant al Instanţelor Psihice superioare. Căci ambivalenţa emoţională sau comportamentală. Astfel că mama. Căci dacă ceea ce el numeşte ‘energie’ poate fi definită ca intensitate a unei Pulsiuni într-o anumită parte a sa. Freud foloseşte un altul auxiliar care este destul de satisfăcător pentru teoria sa şi anume cel de ‘sublimare’. Problema este că conceptul său de ‘sexualitate’ este abuziv lărgit. La polul opus se află ‘psihologia eului’. îşi pierde treptat această funcţie. Însă spre deosebire de aceasta. Însă niciunul dintre aceste concepte nu epuizează conceptul de ‘fiziologic’ chiar dacă Libidoul este cea mai puternică Pulsiune umană. ceea ce Freud numeşte ‘impulsii sexuale’ devin desexualizate prin Sublimare şi. 54 . trebuie să se ia în considerare conceptul de ‘fuziune’. Eroarea freudiană constă aşadar în considerarea că o parte din Psihic ar fi total lipsită de energie în felul acesta el trebuind să o ia mereu de la Instinct sau de la cealaltă parte. reuşeşte uneori să întreacă în intensitate pe cea Libidinală dar. independentă de cea dată de Instinct.2. după cum s-a văzut mai sus. Aşadar energia fiziodinamică se prezintă ca fiind constituită în cea mai mare parte din aceste două mari Pulsiuni. consideră că doar ‘Eul are energie proprie’ iar Pulsiunile sale se văd astfel a avea originea în cer. Cea de-a doua mare Pulsiune este cea Nutritivă. Ambivalenţa lui socială îşi are originea ontogenetică chiar aici şi se referă la interesele contradictorii pe care individul le are în relaţiile sale sociale.2. aşteaptă momentul favorabil pentru atac pentru ca şansa la reuşită a unei vânători să fie mai mare. rupându-se astfel legătura cu Instinctul. Foamea. către o astfel de ambivalenţă fie prin acceptarea părintelui de acelaşi sex fie prin acceptarea fraţilor. în această parte coincide atât cu Fuziunea cât şi cu ceea ce Freud numea ‘sublimare’. Pulsiunea Sexuală (fiziologică) este însuşi Libidoul Fizic iar corespondenţa sa psihică este Libidoul Psihic după cum s-a văzut. care marchează însăşi creşterea biologică a copilului. că ‘impulsia sexuală pune la dispoziţia operei culturale o extraordinară cantitate de energie’. Pentru înţelegerea structurilor fundamentale ale Psihicului. Complexul Matern implică existenţa tatălui şi a fraţilor pe care copilul îi acceptă. cea a suptului. 2.1. stau la baza creaţiilor artistice şi ştiinţifice. Cu toate acestea el pare să confunde intensitate energetică cu transformarea structurală specifică Fuziunii atunci când spune. De exemplu. Aici Freud pare să intuiască fenomenul de conversie energetică din plan fiziologic în plan psihic. Pentru acest concept. dat fiind faptul că intensitatea ei nu poate fi la fel de puternică ca aceea a Libidoului. îl inspiră pe Freud în elaborarea acestuia. În acest caz interesul său de satisfacere a foamei este astfel inhibat într-un mod autoreglativ. de a se modifica în aşa fel încât să pară dematerializate de funcţia lor originară. o împreunare a Pulsiunilor Erotice cu cele Nutritive pe care copilul şi le unifică într-o singură acţiune. respectiv cea Maternă. adică ale Complexelor. Dacă el ajunge să iubească familia sa acest fapt este un conţinut psihic ambivalent deoarece pierderea vârstei de aur. care a fost elementul cheie a vârstei sale de aur.

cu celălalt concept al său. fireşte. originar animalică. Dat fiind faptul că activităţile derizorii sunt specifice claselor inferioare excitaţia Complexelor celor care fac parte din ele este foarte mare. în funcţie de evoluţia scenei politice. Dar dacă respectiva afirmaţie se referă la Libidoul Fizic atunci acest lucru nu este posibil decât energetic prin iradiere energetică şi nu ca neutralizare fapt ceea ce ar implica structura Pulsiunii. este ‘sublimarea pulsiunilor sexuale’. fapt ce constituie un abuz teoretic. Din păcate el nu a ajuns la elaborarea clară a acestor concepte. adică tocmai comportamentul de satisfacere ale acestor Pulsiuni. Rolul ei este acela de satisfacere a Instinctului iar dacă fuzionează către corpul psihicului nu o face pentru a-şi găsoi acolo neutralizarea ci pentru a cere acţiune din partea tuturor resorturilor psihice către acest deziderat. Ele sunt impuse de instituţiile şi regulamentele sociale a căror menire este aceea de a menţine stabilitatea structurilor sociale pe care individul le respectă cu scopul interesului său de integrare în aceste structuri. Pulsiunile Psihice au o structură maleabilă atât temporal cât şi spaţial. Aşadar conceptul de ‘sublimare’ trebuie să se identifice cu cel de ‘fuziune’ prezentat aici dar. el emite un enunţ cu două tăişuri asemenea politicianului care. în special datorită faptului că nu a înţeles funcţia de neutralizare maximală a Psihicului în relaţie cu mediul iar conceptul său de ‘sublimare’ reflectă teoria sa simplistă despre psihic. Totuşi conceptele de ‘anaclisis’ şi ‘sublimare’ introduse de Freud şi care au făcut carieră în literatura de specialitate. Suma acestor comportamente particulare determină structura Complexului. Această homeostazie nu se poate menţine decât prin relaţia concretă cu obiectul extern ce face posibilă exercitarea unei funcţii organice. După cum s-a arătat structura Pulsiunilor Instinctuale este întotdeauna rigidă şi nu poate fi una fuzionată decât limitat pentru că ea are un rol organic bine definit. Instinctual. a fuziunii de pe un anumit Segment Psihodinamic. Atunci când el spune că arta lui Leonardo da Vinci. nu sunt altceva decât condiţii socio-economice ale neutralizării energiei Pulsiunilor Instinctuale. Dacă finalitatea sa nu este atinsă Instinctul produce mai multă energie pentru alarma psihică generală. 55 .Fuziunea apare conform legii transferului lateral al energiei. Deşi Freud prezintă Sublimarea ca pe un transfer energetic. el o ia însă şi în sens structural. după cum se va vedea. Pulsiunile Instinctuale pot eventual primi fuziunea altor Pulsiuni de obicei Psihice. învăţate social pentru a facilita funcţia organică dată. Pulsiunile pur Psihice. Aşadar ea este o lege formală a Comportamentului Socioeconomic secundar Uman spre deosebire de Comportamentul său Primar. în acelaşi mod iradiază intensitatea energetică pe alte Segmente Psihodinamice. Dacă această sublimare se referă la partea psihică a Libidoului atunci se poate vorbi într-adevăr de o Fuziune însă enunţul său este lipsit de specificitate fiind mai curând o tautologie pentru că orice fel de manifestare psihică este originară în energia Instinctului. rară. Acesta este fenomenul de Fuziune şi el are în acelaşi timp şi o funcţie energetică şi una structurală. Ea nu îşi are o coerenţă cu sistemul şi cere o explicaţie auxiliară. Misterioasa retragere a ‘libidoului’ către ‘Eu’ şi apoi reinvestirea Pulsiunii purificate în acele obiect externe este mai mult o metaforă decât o teorie ştiinţifică. Aşadar doar dacă Pulsiunile sunt exclusiv Psihice transferul energetic şi structural-comportamental este posibil în orice grad. Fuziunea în Sexualitate a acestora este unul dintre modurile de neutralizare a lor. către un altul vecin. Însă enunţul lui poate fi interpretat ca fiind corect totuşi relativ la conceptul său extins de sexualitate. Însă el foloseşte pentru ambele acestea conceptul său de ‘sublimare’ care este din acest punct de vedere unul destul de ambiguu. Fireşte că acest model retroactiv de compensare poate fi vecin cu Cristalizarea în situaţia în care stilul de viaţă în relaţia cu Mediul se perpetuează. Căci conceptul de ‘iradiere’ nu este mai larg decât cel de ‘fuziune’. Energia Pulsiunilor Organice nu este niciodata ereditară şi nu este suspendată în aer cum este cea a Complexelor Fundamentale. Însă dacă aceste Complexe se neutralizează Sexualitatea nu va mai fi harţuită în a primi energie din altă parte. Din moment ce l-a extins atâta practic descrierea mecanismului de mai sus este cam acelaşi lucru cu enunţul său. Freud a ajuns la acest enunţ şi la cel după care cultura ar fi opera ‘instinctului sexual sublimat’ pornind de la observaţia că activitatea sexuală a oamenilor cu activităţi culturale este mult redusă faţă de cea a celor cu activităţi mai derizorii. surâsul madonelor sale. îşi interpretează diferit propriul discurs. mai ales. nefiind comportamente brute ci formale. Explicaţia pentru acest fapt stă însă în modul de neutralizare a Complexelor Fundamentale însele şi nu în sexualitatea ca atare. Aşa cum presiunea gazului dintr-un recipient închis ermetic tinde să se echilibreze cu presiunea gazului din afara recipientului odată ce recipientul este deschis (de exemplu cu a celui din atmosferă). Căci chiar originea lor vizează fenomenul liber al Iradierii (energetice dar nu şi structurale) ele devenind astfel comportamente prestabilite. Fiecare Complex intră într-o negociere generală de satisface a ei. Tocmai datorită acestei maleabilităţi ele pot fi fuzionate. cea a conceptului său mult prea larg. Situaţia adolescentului nesigur în relaţiile sociale conduce la activitate sexuală de acoperire a acestor goluri în timp ce aceea a părintelui implicat şi integrat social se reduce la forma ei ciclică. Problema este. Căci funcţia organică nu urmăreşte decât neutralizarea directă şi exclusivă prin Obiectul de Neutralizare care are rolul de a menţine homeostazia organică. de facilitare. respectiv cel de ‘anaclisis’. Practic Sexualitatea este suprasolicitată ulterior de către aceste reflexii emoţionale venite din partea Mediului ci ea nu este dată originar în această stare cum crede Freud.

nici măcar el. Fireşte că numai o bună înţelegere a faptului la care se referea Freud putea conduce la o astfel de clarificare. pornind de la cea originară freudiană care a tratat insuficient dinamica Pulsiunilor. Pansexualismul reprezintă şi astăzi punctul de reper al psihologiei freudiene. Clivajul fiind fuziunea a două Pulsiuni contradictorii din punct de vedere al vectorului comportamental cu care subiectul investeşte proiectiv un obiect. Acest fapt a permis. că aceasta este marea lui descoperire. Dimpotrivă. Din păcate nimeni nu a observat. face o dublă imprecizie. Freud nu ajunge la o teorie clară asupra Fuziunii şi de aceea teoriile sale sunt ambigue în ceea ce priveşte rolul Sexualităţii în cadrul Psihicului. ci un ansamblu de Pulsiuni fuzionate iar cele originare descrise aici sunt nişte Pulsiuni desprinse nemijlocit din cele Instinctuale direct prin Iradiere care intră ulterior în componenţa Complexelor secundare. Din această perspectivă el nu interesează aici deoarece face obiectul biologiei. respectiv cel de ’ condensare’. Între psihanalişti au avut loc certuri inutile. Conceptul de ‘fuziune’ trebuie să fie un concept fundamental în psihologia abisală. adică găsirea unui ‘sens’ diferit de cel stabilit la un moment dat. Ideea pansexualistă apare deja la Schopenhauer. Dimpotrivă ele sunt instrumente ele însele care pot servi la descifrarea Comportamentului Uman. Freud a admis în general o ‘supradeterminare’ a Visului. atunci este normal ca Psihicul să aibă efectiv o astfel de formă pansexualistă. În acest caz se poate ca două elemente contradictorii să supravieţuiască liniştite în aceeaşi membrană comportamentală altfel decât se întâmplă în cazul obiectelor reale care respectă principiul noncontradicţiei. de exemplu. Evoluţia celor mai generale dintre ele (acestea fiind şi descrise în următorul capitol) este evoluţia Vieţii superior dezvoltate în special a Vieţii Umanităţii. Dar nu ar fi corect să nu fie recunoscut ca descoperitorul şi teoreticianul transformării Libidoului după ce un secol întreg a fost criticat pentru asta chiar dacă fără o teorie a Iradierii şi Fuziunii. cel puţin egal în importanţă cu cel de ‘refulare’ dacă nu chiar mai important. Fuziunea se dovedeşte aşadar a fi îmbinarea a două sau mai multe Pulsiuni unde rezultatul este o Pulsiune secundară şi unică şi în care se regăseşte fiecare element din ambele structuri. ele nu mai pot fi descifrate într-un context. pansexualismul nu poate fi susţinut în mod convingător. Dincolo de asta traducerea în limba franceză a termenului german ‘anlehnung’ (anaclisis) prin ‘etayage’. Obtuzia criticilor pansexualismului constă în credinţa că pansexualismul înlătură posibilitatea ca Psihicul să mai fie altceva 56 . Complexele sunt structuri originare ale Psihicului. Complexul nu este însă o Pulsiune Brută. fapt ce nu dărâmă autoritatea niciuneia din cele două aprehendări. analizate psihanalitic. Diferenţa dintre Condensare şi Fuziune există doar sub aspectul cognitiv. El nu se supune legilor realităţii decât ca element neurocerebral. Recunoaşterea Ambivalenţei este un mare pas făcut de psihologia freudiană însă explicaţiile sale sunt vagi. Aşadar această Pulsiune este o structură comportamentală complexă. Cu alte cuvinte asta înseamnă că un Act Psihic ‘are mai multe sensuri’ el fiind o rezultantă a acestora. Mai departe apare încă un concept paralel cu acestea dar care însă îşi poate păstra o anumită independenţă. sensul cuvântului ‘focar’ având la el şi o conotaţie energetică. În acelaşi fel trebuie pe mai departe făcută legătura între Clivaj şi Fuziune. Prin acest Instinct el înţelegea Sexualitatea în accepţiunea normală. Pansexualismul a fost un reproş adus psihanalizei de către Jung si Bleurer iar Freud şi-a renegat automat această idee de care nu era sigur. Chiar dacă ambiguă. Acest termen a preluat lipsa de claritate a definirii freudiene adăugând şi neclarităţile sale proprii.pot fi păstrate în paralel cu cel de ‘fuziune’ prezentat aici. existenţa a două posibile conţinuturi cognitive care se prezintă deseori ca idei defineşte Ambivalenţa în planul Condensării după cum se va vedea mai târziu. Totuşi dacă există un ‘Principiu al Plăcerii’. Însă acest lucru este analizat destul de vag de către el. care spune că ‘instinctul sexual este focarul voinţei’. Dar el nu spune niciodată cum. ideea rămâne pe mai departe iar el este la doar doi paşi de a elabora o teorie fuzionistă asupra Sexualităţii prin faptul căa susţinut că impulsurile libidinale iradiază si apoi fuzionează între ele în câmpul Psihicului. La începutul teoriilor sale pentru Freud Instinctul Sexual era Pulsiunea Originară primară care apoi se modifică. ca atunci când a analizat societăţile ca Freud să piardă total sau parţial din vedere celelalte teorii din alte domenii ( la fel cum şi acestea din urmă făceau). Cu toate acestea nucleul concepţiei pansexualiste este prezent în ambele teorii cu diferenţa că Schopenhauer o prezintă ca intuiţie nedemonstrată în timp ce Freud o analizează ştiinţific. Dat fiind faptul că ele marchează graniţa dintre Psihic şi Fizic. Un Act Psihic este determinat de mai multe imbolduri fuzionate unul. Deci aceste caracteristici nu este necesar să aparţină respectivului obiect care suportă investirea. se divide. Actul Psihic nu este un obiect real ci o informaţie. În acest caz ea este strict una operaţională şi nu reală pentru că Fuziunea este îmbinarea a două sau mai multe Structuri Pulsionale în timp ce Condensarea este îmbinarea a două sau mai multe reprezentări. aşa cum spune el. genitală. devenind astfel Psihic. Lărgirea conceptului freudian ia automat o conotaţie fuzionistă. la care se adaugă faptul că Sexualitatea este declarată cel mai puternic Instinct. copilăreşti legate de faptul că fiecare credea că el are dreptate fără a le da însă dreptate şi celorlalţi. care este refulat de către cel al Realităţii şi dacă orice refulare ‘se întoarce’. Ulterior el a renunţat la expunerea clară a pansexualismului în favoarea dualismului pulsional (Eros si Tanathos).

Experienţele trecute ale arborelui genealogic îşi spun cuvântul şi sunt în măsură să modifice interesul brut al Instinctului. respectiv Maternitatea. O acţiune politică este pusă în practică atunci când interesul tuturor acestor factori este respectat. drept pentru care nu pot fi cuprinse într-un singur concept decât dacă este foarte general dar şi nespecific. echivalarea conceptului de ‘sexualitate’ cu cel de ‘dragoste’ este o astfel de consecinţă ce duce la depărtarea de conceptul biologic de ‘sexualitate’ ceea ce nu trebuie să se întâmple. conceptul de ‘sexualitate’ tindea să se extindă abuziv către tendinţele. compromisul dintre cele două structuri. nu decurge nemijlocit neutralizarea Libidoului Fizic. cum este cel de ‘eros’. Deciziile se iau în urma consultării tuturor resorturilor implicate. se realizează prin reţelele de asociaţie brută ce suporta Cataliza şi nu direct prin continuitate structural-funcţională.1. Nu se ia în calcul că practic el primeşte informaţii de la ambii părinţi deci ar trebui să aibă un creier mai mare decât al părinţilor lui la naştere. aşa cum este cazul cu cuplurile de complexe Polis-Cain sau din glorificarea unui element exterior sau pe cea a sinelui. S-a amintit anterior faptul că structura pulsională organică nu suportă fuziune masivă în aceste Complexe ci doar fuziune energetică. de exemplu.decât dorinţa sexuală. adică fuziunea tuturor Instinctelor importante în câmpul Psihicului şi nu numai a celui Sexual. Căci Fuziunea nu înseamnă anularea absolută a structurii pulsionale. Cataliza Fenomenul de Cataliză va fi explicat pe larg atunci când se va ajunge la subcapitolul care tratează despre psihologia cognitivă. structurate ereditar în Trunchul Psihic. deviat. Aşadar ele sunt condiţiile conjuncturale raportate la modul de organizare a speciei umane. Întemeierea Complexelor Autonome. ca Pulsiuni. În aceeaşi măsură este imposibil ca toată această ionformaţie să fie total eliminată iar mintea copilului să fie un fel de tabula rasa. pe baza acestui fenomen al Fuziunii pe care Freud l-a intuit. ci doar modelarea ei după o altă astfel de structură. De exemplu. Aşadar Freud a comis o eroare ce trebuia corectată aici. Pe lângă faptul că nu a recunoscut deschis pansexualismul pe care îl imagina. către Pulsiunile în care iradiază sfera lui. a panmaternismului si a pannutritivismului. respectiv Tabu-Narcis. este o greşeală iar opinia conform căreia ‘refularea sexuală conduce la sublimarea pulsiunii sexuale în cultură’ are nevoie de multe revizuiri. Implicarea Sexualităţii în Complexele Fundamentale ale Psihicului este mai întâi una de izolare pulsională iar acest fapt este raportul general al Complexelor Auxiliare cu cele trei mari Instincte. obiectual. iradiere masivă în ele. acum trebuie spus doar că este dat de fenomenul uitării care este un principiul fundamental al Memoriei. Fuziunea Pulsiunilor este acest compromis politic al comportamentelor umane în toată diversitatea lor. Libidoul Fizic poate iradia energetic către Complexe dar nu şi structural căci acestea nu conţin în sine comportamentul sexual. Libidoul Fizic. Însă ambiguitatea teoriilor freudiene a existat şi poate că şi acest lucru a permis astfel de contestări. Acest lucru se datorează pur şi simplu limitării domeniului Pulsiunii Sexuale iar transmiterea statutului energetic de la Pulsiunea Fiziologică în genere către Pulsiunea Psihică specifică.3. Sexualitatea si Nutriţia. după cum s-a spus mai sus Pulsiunea Fiziologică a Instinctului este separată net de Complexele Autonome Generale. Ei făceau o confuzie între planul psihic. 2. acesta nu a recunoscut în general fuziunea pansexualismului. Aşadar Complexele pot fuziona în Libido. Ea face ca un întreg sistem de reţele de reprezentări să se substituie uneia care supravieţuieşte uitării. Forma finală a acesteia este rezultanta. Din acest punct de vedere este foarte clar faptul că extinderea conceptului de ‘sexualitate’ în domeniul Complexelor. determinând-o de fapt pe aceasta din urmă nu se face brusc asemenea unei conversiuni de la Fizic la Psihic. Dar acestea pregătesc terenul pentru neutralizarea sa şi a celorlalte două mari Instincte. Căci indiferent de legăturile dintre ele. catalitică a pulsiunii sale. cum este cazul cu un alt cuplu de Complexe. Căci din respectarea drepturilor sociale ale celuilalt individ sau subminarea lor. informaţional şi cel real. ele fac ca Libidoul să se lărgească cu structura lor dar în sens invers acest lucru nu este posibil decât prin sedimentarea ereditară. Între configuraţiile Complexelor şi Pulsiunile Fiziologice nu există decât o legătură conjuncturală. De exemplu. coitul şi dragostea se manifestă diferit. Căci este imposibil ca nounăscutul să primească volumul de informaţie mnezică unui singur adult. O fuziune (directă) a structurii Complexelor în Libidoului Fizic conduce automat la un comportament sexual excepţional. În cazul în care devine Complex Psihic Particular prin iradieri repetate şi susţinute poate fuziona în Pulsiunea Fiziologică cu condiţia de a-i respecta acestea întocmai structura.2. Căci dacă un copac nu poate fi în acelaşi timp şi o casă. Ele trebuie să fie diferenţiate clar de aceste Complexe. Căci. care are însă ca nucleu însăşi partea fiziologică. Căci nici un astfel de Complex nu are în sine o finalitate sexuală regulată. Psihicul este pentru Organism ceea ce este aparatul politic pentru societate. Chiar dacă 57 . Însă într-o astfel de societate acestea pot să nu funcţioneze şi în acest caz statutul pulsional să li se retragă tocmai datorită faptului că nu mai pot îndeplini rolul de mediatori între mediul extern şi Pulsiunile Instinctuale. aceşti critici credeau că la fel nici o Pulsiune Libidinală nu ar fi putut fi şi o narcisică nevoie de afirmare socială. Trebuie menţionat aici că ea este ontogenetistă atunci când respectiva uitare vizează remanieri mnezice ale unor informaţii obţinute în cursul vieţii Individului şi genealogistă atunci când remanierea se face prin (re)naştere.

Astfel că se poate imagina nişte reprezentări micşorate şi arhivate asemenea unor fişiere informatice cu scopul de a nu ocupa prea mult spaţiu de stocare şi care apoi să îşi reia dimensiunile când spaţiul o permite. asta este o altă problemă. Însă Complexul Polis este elementul ce a supravieţuit. schimbat. În felul acesta apare germenele Complexului Polis. De exemplu dacă aleargă după pradă un prădător poate să nu o prindă şi poate să obosească. unde urmărirea este făcută cu rândul până când prada este epuizată. căci dacă acest lucru nu se va întâmpla atunci grupul se va dizolva. în timp ce în cazul vânătorii de grup. Căci chiar dacă Sexualitatea a contribuit iniţial la Complexul Polis totuşi din ea nu a mai rămas nimic timp de milioane de ani de când a alimentat respectiva Pulsiune. Complexul Polis este o amintire despre o satisfacţie nutritivă arhaică şi nu o satisfacţie nutritivă actuală în sine. Faţă de etapa anterioară. experimentul genial al lui Pavlov analizat mai sus arată că Pulsiunea. însă dacă se realizează o vânătoare de grup. De asemenea fiecare trebuie să îl apere pe celalalt în apărare. Este evident că în momentul în care Freud spune că Sexualitatea este Pulsiunea din care derivă celelalte Pulsiuni.reprezentările mnezice ale nounăscutului ar fi cumva reduse ele trebuie să existe în virtutea continuării vieţii pe care o realizează progenitura. în timp ce prezumtivul comportament actual este unul evoluat. cum ar fi scăderea volumului corporal. dezvoltarea sa evolutiv-funcţională. ci numai cel energetic. Dar Complexele singure nu sunt în stare să determine acest fenomen. Însă exact în acest fel ar trebui să arate ‘cultura’ lui Freud. Acesta este modelul de consolidare psihică a Instinctului şi este şi principiul vânătorii la animalele de pradă. ornamentul său periferic. Dacă cultura ar fi opera ‘instinctului sexual sublimat’. acest model este net superior celui în care. el trebuie să o împartă cu ceilalţi. atunci se vor isca lupte grele ce pot duce chiar la anularea posibilităţii de apariţie a grupului sau la moarte. cum spune Freud. unde animalul trebuia să îşi elimine rivalul în aceste condiţii el va trebui să îl accepte. De aceea dacă există un comportament sexual care este activat la auzirea unei astfel de piese muzicale sau la contactul în general cu un element cultural acesta este un caz particular de reântoarcere a energiei Complexelor alimentate de către fondul organic al predecesorilor în structura Libidoului Organic al individului. unde animalul de pradă putea să consume singur prada. Însă dacă acest element este unul natural-neutralitic. se asociază cu alte elemente. el face evident o eroare. vânătoarea este individuală luându-se în considerare eşecurile şi succesele ulterioare. Iar dacă Pulsiunea lui se prezintă ca diferită de cea prezentă a Instinctului Nutritiv deja evoluat. Complexul Polis devine astfel o ruină comportamentală a unui comportament nutritiv arhaic. Apar mai departe structuri pulsionale diferite faţă de cea iniţială. se referă doar la neutralizarea Pulsiunii Instinctuale originare iar aceasta trebuie înţeleasă ca o ruină catalitică. Că această Pulsiune este reînnoită ontogenetic prin fenomenul Iradierii. Pe de altă parte Pulsiunea în cauză. unde simpla prezenţă a prăzii determină modificările neurovegetative care coincid cu excitarea energetică a Pulsiunii. însă transferul structural nu mai este posibil. atunci auzirea unor piese muzicale. Acest fapt face ca între Pulsiunea originară şi cea actuală să existe diferenţe semnificative. Dacă el se va opune. în aceleaşi condiţii. Toate Complexele Autonome au un astfel de statut iar pentru ca ele să fie nişte Pulsiuni Sexuale ‘deturnate’ această deturnare nu înseamnă decât modelarea comportamentului sexual şi nu dispariţia lui ca finalitate comportamentală. Tulburarea Psihică în general şi nu cultura care este exact opusul ei. ar trebui să se continue cu elementele structural-comportamentale ale Libidoului Fizic adică un fel de act sexual neîntrerupt. Susţinerea temporară a unor astfel de elemente satelit determină consolidarea structurală a respectivului element din Instinct cu statut de Pulsiune. ca structură compotramental-fiziologică. cele Instinctuale nu pot fuziona decât lent. rezultatul este de cele mai multe ori Nevroza însăşi. Fuziunea către Libidoul Organic a Pulsiunilor Psihice Autonome cum ar fi cea Narcisică este posibilă după cum se va vedea. în felul acesta apărând germenele diviziunii muncii şi împărţirii produsului muncii. fiind catalizată ereditar. aici becul care produce salivaţia. ceea ce este absurd. acest lucru conducând la Nevroze sau la Dereglările Libidinale. genealogic. Deci este mai bine ca fiecare să îl accepte pe celălalt. dacă după aprinderea becului nu va mai urma şi apariţia hranei. Acest lucru se întâmplă cu adevărat în Pulsiunile fuzionate dar după cum s-a spus. În cazul de faţă. 58 . atunci el devine automat suprastructura Pulsiunii. pietatea religioasă sau orice altceva ce înseamnă cultură. ceea ce face ca data viitoare succesul să nu mai fie atât de sigur. Între acestea nu mai poate fi reconstituită criza originară unde specia era ameninţată cu dispariţia iar Pulsiunea Foamei nu mai este atât de puternică după un număr dat de generaţii. Acest element satelit al Pulsiunii devine un element către care Pulsiunea îşi extinde statutul energetic. Pulsiunea originară era aceea a Foamei dar între timp foamea originară a fost uitată iar generaţia respectivă a dispărut lăsând urmaşi care moştenesc simplul Instinct Nutritiv ca dat biologic şi Complexul Polis ca dat psihic. atunci elementul respectiv este risipit şi decondiţionat. Apar şi modificări fiziologice ca urmare a acestor schimbări. Acolo unde Libidoul îşi iese cu adevărat din matcă inundând Complexele Autonome. este tocmai pentru că el are în vedere Pulsiunea originară a Foamei transpusă ereditar şi modificată structural ca urmare a procesului catalitic.

orice modificare a formei sale ţine de domeniul psihologiei. a refuzat să accepte că fiecare activitate psihică îşi are Pulsiunea sa proprie. în defavoarea altora. Despre confuzia între psihic şi realitate s-a mai spus deja pe parcurs aici. energiile se adună iar Pulsiunea rezultată va fi tocmai simptomul final. adică însăşi acţiunea în stare germinală. Din păcate Freud a refuzat să stabilească o ierarhie a lor. mijlocirea oricărei acţiuni comportamentale complexe sau a unor elemente comportamentale latente. în aşa fel încât a tins el însuşi să cadă în extrema agnosticismului mai curând. Kant a trebuit să repete până la exacerbare diferenţa dintre ‘obiect’ (numit de el ‘lucru-în-sine’) şi reprezentare (‘fenomenul’). Ea este un impuls originar organic. Marea problemă a lui Freud în ceea ce priveşte strict teoria Pulsiunilor porneşte de la a nu-şi putea clarifica conceptul de ‘energie’ iar apoi aceea de a nu fi explicat îndeajuns trecerea de la Biologic la Psihic. Teoria sublimării pe care o prezintă Freud însă este tributară viziunii sale originarpsihopatologice asupra Psihicului Pentru o teorie care pleacă de la premisa că acestea devin ulterior psihopatologice ca urmare a experienţelor particulare nefericite a arborelui genealogic al individului explicaţia sublimării este ineficientă. Tocmai de aceea este nevoie de clarificări suplimentare. Jung şi Eliade iau Religia.1. acesta are mai multe ‘sensuri’. Rank. Pulsiunea este forma. a lui Freud şi cea a ‘protestului viril’ a lui Adler. într-o astfel de afirmaţie intră şi cea ştiinţifică. Dar teoriile lor sunt viabile în acelaşi timp. Pe acest fond. Complexul este o unitate generală a sistemului psihic iar definirea lui trebuie să se bazeze pe rolul pe care el îl are în relaţionarea Organismului cu mediul. se făcea deseori din partea unor exclusivisme mult mai ermetice. căci el a acceptat o ‘supradeterminare’ a Visului. Evoluţia mediului se resimte în evoluţia şi structura Organismului. lucrurile să fie foarte spinoase.4. 2. baza Pulsiunii ţine de metabiologie. Conflictul dintre teoria refulării. Simţul lui poetic nu l-a înşelat aici. prin fuzionarea acestor Complexe în cadrul Libidoului. ceea ce are deja forma unui fenomen patologic. Însă teoria Pulsiunilor expusă de Freud are la fel de multe neclarităţi şi dificultăţi după cum Religia însăşi le are pe plan ştiinţific. o clasificare şi o generalizare a acestora. În acest caz disputa dintre ‘Complexul de Castrare’ freudian şi ‘Traumatismul Naşterii’ al lui O. decât să cadă în cea magicismului confuziei dintre realitate şi Gândire. acest fapt arată interesul fiecăruia pentru una dintre aceste laturi. Ele sunt nenumărate la fel ca şi cauzele care le determină. adică mai multe idei latente. Încercarea de a căuta substratul unei asemenea activităţi psihice printr-un substrat pulsional este limitată în explicaţii. el însuşi a fost acuzat şi luat drept solipsist. În realitate pansexualismul cu pananxiogenismul cu paneconomismul sau chiar cu panreligiozitatea convieţuiesc fuzional în aceeaşi structură. este relevant pentru acest caz. Lipsa unei astfel de teorii clare a făcut ca şi în ceea ce priveşte Pulsiunile Psihice pe care el le-a teoretizat. deşi sunt afiliate la acelaşi organ anatomic. Acuzaţia că ar vedea în cultură doar Sexualitatea. paradoxal. Această precizare vine să clarifice unele poziţii tradiţionale din psihologia abisală care au statut unilateral în definirea Complexului. adică prin continua sa adaptare la cerinţele tot mai noi ale mediului. La un moment dat a susţinut că Nevroza ar apărea ca urmare a unui abuz sexual în copilărie iar ulterior a înlocuit abuzul cu seducţia. plus multe altele ce se încadrează într-unul şi acelaşi Complex general. pentru care. Importanţa Pulsiunilor. Însă ele riscă să devină unilaterale dacă se vor a fi exclusiviste. Iată de ce Complexul se şi numeşte astfel! După cum se va vedea la Vis. Şi aici nu Freud este cel vizat în primul rând. În acest complex se localizează nu numai în traumatismul naşterii sau în sentimentele ce sunt consecinţe ale ameninţării cu castrarea. Complexul traumatic). Freud a exagerat şi el prin selectarea unor Acte Psihice de sorginte libidinală sau numai a laturii libidinale din aceste Acte. Actele Psihice sunt guvernate de Complexe. Este evident că aceste domenii. Conceptul de ‘fuziune’ aşa cum a fost definit aici. înţelegându-l ca pe o celulă sau ca pe un organ luat separat în timp ce el este în realitate un organism. ci în toate traumatismele în general experimentate de Organism în relaţie cu mediul şi stocate ereditar. Structura Complexului Freud spune despre Pulsiuni că sunt ca nişte ‘fiinţe mitice’ iar teoria Pulsiunilor reprezintă ‘mitologia’ psihologiei abisale. se diferenţiază în ordinea aceasta în acelaşi mod în care se diferenţiază între ele şi straturile geologice în care este îmbrăcată o planetă.După cum se va vedea la psihopatologie. Dat fiind că ea se autoreglează prin mijlocirea mediului. Freud s-a limitat în a căuta pentru un anumit comportament o cauză pe care de regulă a considerat-o unică căzând astfel pradă unei prejudecăţi filosofice mai vechi. ia cu adevărat naştere. este una inutilă. arată că aceste certuri nu erau altceva decât copilării. nereuşind să pătrundă în 59 . prin care Pulsiunile Psihice îşi revendică autonomia. Că Marx ia Economicul.2. Orice Complex se manifestă ca Pulsiune dar nu orice Pulsiune este un Complex după cum s-a arătat. respectiv faptul că dincolo de paradigma sociologică. a teoriei asupra lor este comparabilă cu cea a Religiei în anumite societăţi. Ea apare numai atunci când această acţiune pe care el o numeşte ‘sublimare’ şi pe care o presupune ca normală. Dimpotrivă. şi Cataliză. deci ar fi un exclusivist. El spune prin această afirmaţie mai mult decât dorea să spună. Acest fapt vine totuşi să sublinieze diferenţa evidentă între ‘sublimarea’ Libidoului după cum o spune Freud. Însă Complexele Trunchiului Psihic (dacă sunt în stare pură) nu sunt în stare să determine singure Tulburarea Psihică. Freud ia Sexualitatea.

el se situează automat pe poziţii filosofice şi anume în complicata ‘dispută a universalelor’. curent care nu este nici mai relevant sub aspectul obiectului şi nici suficient sub aspectul demonstraţiei. un fel de ‘imago’. Dat fiind faptul că marchează graniţa dintre Psihic şi Biologic. Astfel că Complexul este egal cu diferenţa dintre Comportamentul General şi substratul Fizic al acestuia. Ştiinţa este încă cuprinsă de această febră.înţelegerea topicii Psihicului Uman decât individual ceea ce creează o disoluţie între individual şi general. totuşi se pare că în demersul în care s-a angajat el nu era atât de ‘profet’ cum era Freud într-al său. O astfel de scindare nu este făcută după principii clare şi tinde să nu sesizeze (dacă nu chiar să ignore) legăturile fundamentale care se regăsesc între ‘complex’ (în variantă freudiană). După cum se va vedea fiecare Complex este în stare să conducă prin supraexcitaţie la tulburările psihice de bază adică Psihopatiile Brute. Chiar dacă acest lucru este realizat de el în virtutea inerţiei. Cu toată pretenţia lui Jung de a filosofa (spre deosebire de ‘neurologul’ Freud). Nominalismul consideră că lumea este determinată doar din elemente particulare iar conceptele generale sunt doar ‘nume’ pe care Omul le dă acestora. după cum se va vedea. Acestea sunt în postura de a explica întreg spectrul Tulburărilor Psihice în general alături de alte elemente despre care se va trata mai jos. Complexele Generale care urmează să fie expuse peste puţin timp. neconstituind un set de Pulsiuni Generale din care să derive altele cu caracter particular şi care să se raporteze le cele Generale. Complexul este scheletul Memoriei. cum Pulsiunile se pot deduce în acest fel. Această dispută a început încă din Antichitate şi s-a consolidat în Evul Mediu neterminându-se nici până astăzi. El nu este doar un sistem de reprezentări ci un comportament stabilizat genealogic fuzionată către reţelele de asociaţie ale acestora. aprehendate psihanalitic într-un anumit context. Freud (şi întreaga psihologie. Prin faptul că nu a încercat să înţeleagă unitar Sistemul Psihic. Aici nu se mai poate vorbi de reprezentare. fiind eliberat de ideoteismul cartezian şi platonician sau de apriorismul kantian. spre deosebire de acesta. la Genealogie. Deşi are acelaşi sens. ceea ce coincide cu ceea ce aici va fi teoretizat sub numele de ‘Trunchi Psihic’. ‘pulsiune’ şi ‘principiu’. la fel cum nu se 60 . Argumentele fiecărui curent ar fi trebuit să fie studiate în toată vigoarea lor. respectiv ideea împărţirii Psihicului în structuri multiple numite ‘arhetipuri’. Prin urmare termenul ‘complex’ capătă prin extindere o funcţie de graniţă între impulsul biologic brut şi elaborarea lui psihică. împotriva nominalismului. De aceea când Jung opune invariabil ‘Inconştientul Colectiv’ (presupus ca fiind un fond emoţional comun al tuturor oamenilor. acest fond având însă nu generalităţi comune. a substanţialismului. adică fiind drept un ansamblu inconştient de imagini deşi. Totuşi Freud nu îl generalizează până acolo încât să fie suficientă forma sa şi legile dinamice pentru a explica întregul spectru al psihologiei abisale. această accepţiune poate fi totuşi încorporată celei prezente aici. Complexele Fundamentale sunt structuri originare ale Psihicului. Înainte de a lua ca axiomatic valabilă poziţia universalistă. adică nişte imagini pur şi simplu. Pilonul teoriei sale va fi eliminat fără drept de apel atunci când se va trata despre psihologia cognitivă. în general) se vede izbit de latura ei fiziologică. ce nu pot să vină decât de la Dumnezeu aşa cum le teoretizează el. ele nu mai pot fi descifrate. Jung ar fi trebuit mai întâi să se documenteze în problematica generală a disputei substanţialism-nominalism care înseamnă coloana vertebrală a filosofiei. De aceea trebuie preluat altceva din alternativa jungiană. Acest loc este împărţit de către conceptul de ‘complex’ cu cel de ‘principiu’ (al Realităţii şi al Plăcerii) şi chiar cu cel de ‘pulsiune’. staticismul mistic al reprezentărilor ‘arhetipale’. unde se va arăta că Conceptul este o reprezentare catalitică pur psihologică. Dimpotrivă. Prin precizarea acestor imagini specifice Complexului el are în mod clar un sens de particularitate. Substanţialismul consideră că lumea este determinată de elemente generale. ci chiar particularităţi comune) faţă de ‘Inconştientul Individual’ freudian. înainte de a se aduce o teorie care se foloseşte de unul dintre acestea ca bază. a intuiţiei ci nu tematic şi metodic. Freud a preluat termenul de la Jung în cadrul teoriei sale. are nevoie de o bază sigură. generalizându-l suficient de mult încât să se apropie de conceptul de ‘schemă comportamentală’. respectiv de paradigma evoluţionistă care prezintă Psihicul ca pe un element în continuă geneză şi dezagregare. acest curent nu le consideră pe acestea independente şi incompatibile cu lumea sensibilă. Astfel că Complexul are un caracter general şi unitar sub aspectul structurii. Termenul ‘complex’ nu trebuie înţeles ca identic cu cel dat de Jung şi Bleuler sub raportul conceptual. Căci succesiunea acestor Complexe reprezintă succesiunea etapelor istorice ale Omenirii în special în topica structurală a trunchiului psihic. de concepte asemenea ‘ideilor’ lui Platon dar. După cum s-a amintit deja Complexul se află la graniţa dintre Organic şi Psihic. Ceea ce a făcut Jung aici nu este să ia poziţie de partea universalismului. Dacă acesta este unul general el îşi are obârşia nu numai în Viaţa Umană ci adânc în Viaţa Animală. Căci orice reprezentare are acest caracter dat fiind faptul că se datorează unei experimentări a mediului. conceptul de ‘complex’ nu poate fi definit simplist aşa cum a fost definit până acum ca o sumă de reprezentări inconştiente. În final continuitatea dintre Biologic şi Psihic se vede lezată. sub raportul principial. nu sunt structurate în funcţie de fondul emotiv al teoreticianului care clasifică în funcţie de ‘ochelarii’ săi afectivi. Se va arăta mai târziu. nu sunt luate ‘după ureche’. El este unitatea structurală şi funcţională a Psihicului la fel cum celula este pentru organ. de imagine a unui lucru.

poate vorbi de zâmbetul scheletului. Căci el vizează Comportamentul pur şi simplu şi numai atât. Complexul se poate cristaliza devenind actul păsărilor migratoare ce ocolesc un vulcan stins de mii de ani, fără să ştie de ce fac acest lucru şi fără să ştie că ar putea să bată calea dreaptă pe deasupra fostului vulcan activ. Aşadar, devenind cristalizat sau chiar precristalizat, Complexul nu poate să fie un ansamblu de imagini căci această capacitate este specifică Memoriei (pur psihică), deci fac obiectul psihanalizei şi nu psihologiei abisale. Cristalizarea somatică a Complexului face ca reprezentările mnezice să îşi piardă acest caracter. El nu poate fi cuprins la nivelul Structurii Psihice (generale) tocmai datorită catalizei îndelungate exercitate asupra respectivei reprezentări. Dimpotrivă un arhetip, dacă se doreşte salvarea respectivului termen, nu ar putea fi decât reprezentarea în care un Complex se poate condensa sau mai bine zis fuziona. El este coaja imagistică, eventual ontogenetică, a Complexului. Cea mai nouă achiziţie a structurii sale are originea în copilărie sau, cel mult, în ereditatea apropiată. Jung însă nu defineşte clar conceptele de ‘complex’ şi ‘arhetip’ pe care le-a introdus iar textul jungian le confundă deseori. De exemplu, Jung nu ezită să spună că Arhetipul ar fi anterior Complexului, găsindu-i o origine mistică în paleoistoria Omenirii şi de aici încolo acesta manifestându-se static sub aceleaşi coordonate. În realitate ceea ce este identic cu Arhetipul este tocmai Complexul care îl susţine. Identitatea Complexelor de-a lungul culturilor nu este chiar perfectă de la individ la individ. Ele sunt particularizate de situaţiile concrete care le produc şi care pot fi identice la diferite culturi însă au comun principiile. Adică sunt generate în urma interacţiunii arborelui genealogic cu medii asemănătoare. Aşadar identitatea este doar principială deoarece situaţia externă diferă din punct de vedere al dezvoltării; de exemplu, deşi societăţile primitive au aceleaşi principii ca şi cele moderne, totuşi condiţiile lor sunt diferite calitativ. Însă structurile Complexelor sunt aceleaşi la toate culturile şi nu există specifice culturale care să nu se încadreze în aceste principii şi Arhetipuri aşa cum spune Jung. La fel cum un ins nu este identic cu altul, ca particularizări a Complexelor în reprezentări, arhetipurile rareori coincid, deşi ele se aseamănă. De aceea baza teoretică a specificităţii culturale ale Arhetipurilor pare să fi fost mai curând teoria nazistă a antisemitismului decât faptele. Studiile făcute asupra Memoriei arată că Arhetipurile se fixează de o întâmplare din copilărie şi aceasta este legată direct de Complexele Fundamentale. Este posibil ca unele imagini de acest gen să fie chiar moştenite. Psihologia abisală nu poate preciza însă posibilitatea de adâncime în ereditate a originii acestora în mod cert. Însă este puţin probabil ca ele să depăşească câteva generaţii tocmai pentru că fiecare naştere implică remanierea Memoriei. Freud vorbeşte despre Afect (Affekt), Reprezentare (Vorstellung) şi Pulsiune (Trieb) ca fiind lucruri diferite, când de fapt ele sunt feţe ale aceluiaşi lucru aşa cum a fost definit mai sus: Pulsiunea. Relaţia dintre acestea este sumar redată în enunţul conform căruia Pulsiunea, fiind undeva în afara Psihicului, se exprimă fie prin Afect, fie prin Reprezentare. O astfel de distincţie este menită de exemplu să explice diferenţele dintre Nevroza Obsesională şi cea Isterică, prima fiind dată de ‘refularea afectului’ iar cea de-a doua, de ‘refularea reprezentării’. Această ciudată explicaţie este însă insuficientă, după cum se va vedea la psihopatologie iar însuşi Freud scrie în ‘Despre începuturile psihanalizei’: ‘Cunosc trei mecanisme: 1) Cel al conversiei afectelor (isterie de conversiune); 2) Cel al deplasării afectului (obsesii); 3) Cel al transformării afectului (nevroza de angoasă, melancolia)’. Aşadar chiar şi în cazul Nevrozei Isterice există implicarea ‘afectului’. Însă extrem de ciudată ajunge panorama descriptivă a acestor concepte atunci când el, în ‘Inconştientul’, spune: ‘Odată refulată, reprezentarea inconştientă rămâne în sistemul ICS ca formaţiune reală, în timp ce afectului inconştient nu-i corespunde acolo decât un rudiment ce nu a reuşit să se dezvolte’. Freud insinuează deci că ‘reprezentarea’ ar fi inconştientă, în timp ce ‘afectul’ ar fi principial în afara Inconştientului. În ‘Refularea’, Freud scrie că numai Reprezentarea este refulată, în timp ce Afectul nu poate deveni inconştient, ‘încât nu mai rămâne nimic din el’. Deci, pe de-o parte, Afectului Conştient îi corespunde în Inconştient ‘un rudiment ce nu a reuşit să se dezvolte’ iar pe de alta, se spune că, de fapt, acolo nu este nici măcar acest ‘rudiment’. Aici este curată ‘mitologie’. Căci cum se împacă astfel de afirmaţii cu cele trei ‘mecanisme’ descrise mai sus? Freud spune că ‘pulsiunea’ şi ‘afectul’ nu pot fi refulate, ci numai reprezentarea specifică ce corespunde acestora. Aşadar se refulează Reprezentarea dar, în final, chiar afectele sunt cele care se supun totuşi celor trei mecanisme. Atunci fie Reprezentarea şi Afectul sunt unul şi acelaşi lucru şi atunci este salvată teoria Refulării ca fiind cauză a Nevrozei, fie cele două sunt recunoscute ca diferite, după cum chiar face el şi atunci Refularea nu mai are nici un rol în cele trei mecanisme căci ‘afectele’ nu ar depinde de ‘reprezentările refulate’. Pe de altă parte, dacă Afectul şi Reprezentarea sunt registrele în care se manifestă Pulsiunea, atunci cum este ea? Este ea Inconştientă sau nu este? Dacă este, atunci care este diferenţa între ea şi Reprezentare? Dacă nu, atunci este ea cumva în afara Psihicului? Răspunsurile la aceste probleme, dacă se fac în spiritul freudian, nu fac decât să producă mai multă confuzie, atâta timp cât concepte ca ‘inconştient’, ‘conştient’, ‘psihic’ etc. rămân suspendate în aer. Este imposibil de înţeles cum ar putea un ‘afect’ (conştient) să ia calea celor trei
61

mecanisme. Căci în acel moment Freud susţinea că ‘Inconştientul’ ar fi refulat de ‘conştient’. Este obligatoriu ca el să le pună pe ambele în relaţie cu Pulsiunile, de la care el însuşi spune că provin iar localizarea Afectelor în ‘Inconştient’ este extrem de inoperantă. Teoria prezentată aici găseşte elementele comune între aceste concepte şi încearcă să le unifice. Pulsiunea sub aspectul energetic şi structural înglobează toate acestea iar Trunchiul Psihic ca Suprastructură a acestora este soluţia şi pentru nelămuririle produse de celebrele topici freudiene. 2.1.2.5. Dinamica Trunchiului Psihic Trunchiul Psihic este Suprastructura Psihică în care Structurile Psihice (Generale), Complexele Fundamentale ale aparatului psihic se aranjează. Structurarea spectrului Psihicului Uman (şi nu numai) în Complexe este una dintre cele mai importante sarcini ale psihologiei abisale. Această operaţie este efectiv scrisoarea ei de acreditare în câmpul ştiinţelor, fapt ce o face indispensabilă cunoaşterii Psihicului Omenesc. Căci chiar dacă se imaginează existenţa unei tehnologii superevoluate care ar fi în stare să investigheze reţelele mnezice ale Psihicului şi să cerceteze în mod direct Reprezentările în aşa fel încât ea să fie mai precisă decât psihanaliza şi aceasta să piardă domeniul, totuşi nici psihologia abisală nici psihanaliza nu vor fi înlocuite pe deplin niciodată. Căci imboldurile psihice, Pulsiunile pot fi observate de o astfel de tehnologie, pot fi descrise impecabil, însă nu pot fi totuşi explicate şi nici clasificate în lumina metasistemului Organism-Mediu. Căci organismele ce au contribuit la formarea Structurilor Psihice ale unor indivizi, genealogia lor, la fel şi mediul specific fiecăruia, nu mai există de mult. Iar urmele lăsate ereditar vor părea unei astfel de tehnologii asemenea proceselor fizice din natură unor sălbatici, ce nu posedă ştiinţa fizicii. Căci remanierea mnezică implicată de Cataliză prin uitare normală sau prin cea produsă de fiecare (re)naştere face ca Psihicul să se prezinte în acest caz ca o ghicitoare. Numai cu ajutorul sociologiei, economiei generale şi a celorlalte ştiinţe despre care s-a discutat în Introducere, se dă posibilitatea de refacere a mediului istoriei Umanităţii. În acest caz, toate Structurile Abisale, ca mediatoare între cele prezente, Instinctuale şi acest mediu istoric, nu vor putea fi deduse decât prin metoda specifică psihologiei abisale. Una dintre cele mai valoroase părţi a psihologiei abisale tradiţionale, care vine din antichitate este aceea pe care Freud o teoretizează ca Principii ale Psihicului. Pe baza acestor Principii dealtfel, Freud chiar structurează topicile lui. Ele sunt în număr de două: Principiul Realităţii şi Principiul Plăcerii. Principiul Plăcerii susţine că individul caută plăcerea şi că evită durerea. Celălalt, cel al Realităţii, presupune amânarea satisfacţiei pentru adaptarea la cerinţele de mediu. Primul presupune ‘elaborarea primară’ a conţinuturilor psihice, ele fiind prezentate ca nude aşa cum au ele intenţia. Celălalt este în măsură să determine o ‘elaborare secundară’ adică nişte elemente auxiliare care fac ca Instinctul să se adapteze. Primul dintre ele este afirmat încă din antichitate de către Epicur şi probabil că chiar cu mult înaintea lui. În ceea ce priveşte pe celălalt, el pare afirmat în special de moderni. După Freud, primul conduce la hedonism în formă extremă, la exuberanţă şi fericire, în timp ce celălalt duce la scepticism şi pesimism considerând că mediul natural social ar reprima plăcerea. Însă dacă plăcerea ar fi reprimată în mod absolut de civilizaţie, după interesul economic al profitului pentru sine însuşi, atunci sciziunea pe care el o face între cele două elemente ar fi corectă. Însă civilizaţia s-a dezvoltat tocmai pentru satisfacerea cât mai substanţială a acestor plăceri. Dacă ea nu reuşeşte să satisfacă toate aceste Instincte şi dorinţe sau face ca multe plăceri să fie modificate sau chiar negate uneori, acestea sunt nişte accidente ale ei, nişte fenomene neprevăzute apărute pe parcurs care în fapt atestă insuficienta dezvoltare a civilizaţiei. Prin existenţa unor astfel de tensiuni viaţa în sine atrage atenţia asupra continuării rezolvării lor. Utilitarismul recunoaşte că între plăceri există o distincţie în funcţie de durată, în primul rând iar apoi relativ la intensitatea lor. Acestea nu se referă la progres şi civilizaţie ci chiar la sistemul uman de a percepe plăcerea. De aceea acest fapt trebuie să dea de gândit teoriilor pesimiste. Faptul că oamenii preferă o plăcere mai fină şi mai de durată uneia brută şi scurtă, chiar şi fără să se implice economic în societate, nu se datorează caracterului opresiv al naturii progresului, ci a faptului că Omul este o fiinţă superioară Animalului, cu mai multe nevoi decât acesta. Toate acestea reprzintă aspectul extern al problemei. Cel intern vizează analiza conceptelor de ‘principiu al realităţii’ şi ‘principiu al plăcerii’ însele. Dacă Principiul Plăcerii este evitarea neplăcerii şi căutarea plăcerii, atunci cel al Realităţii nu se traduce tot prin evitarea neplăcerii? Căci dacă nu în acest scop se orientează Psihicul Omului iar dorinţele şi temerile Organismului nu vor fi aplicate în realitate, atunci de ce ar folosi această orientare? În acelaşi fel se poate spune şi despre căutarea plăcerii. Dacă nu spre plăcere investeşte Omul (şi fiinţele superioare) capacitatea de investigare a realităţii, atunci pentru ce? Deci, cu alte cuvinte, aşanumitul Principiu al Plăcerii este identic cu aşanumitul opus Principiu al Realităţii. Superioritatea unei specii nu constă în capacitatea mai mare de plăceri avute, deşi aceasta este o consecinţă directă, ci tocmai a capacităţii de a se adapta realităţii, în capacitatea de a adapta această realitate în scopul obţinerii plăcerii. Felina stă la pândă îşi inhibă Instinctul, care îi spune să atace în mod brut. Dar această inhibare temporară se face tocmai pentru a profita de apropierea prăzii în interesul sporirii posibilităţii de succes şi a
62

satisfacerii sale. Deci plăcerea şi realitatea nu se exclud căci între ele există o relaţie retroactivă. Iar dacă Freud şi ceilalţi văd doar găurile din caşcaval, asta se datorează unui sentiment pesimist prevalent şi nu unor argumente folosite la rece. Sciziunea teoretică dintre Principiul Plăcerii şi cel al Realităţii, aşa cum o face Freud nu se poate întemeia la o analiză mai profundă. Aparatul psihic este si el structurat în acest fel. Caracterul genealogic al Trunchiului Psihic face ca Structurile Psihice, Complexele Fundamentale ale sale, să fie structurate pe două Filiere evolutive simetrice. Fiecare dintre ele este corespunzătoare unuia dintre aceste Principii. Acestea au şi ele suficiente neajunsusuri dar despre asta se va vedea mai târziu, deocamdată fiind suficient de arătat că cele două Filiere se structurează aproximativ ca şi cele două Principii. Prima Filieră, respectiv cea corespunzătoare celui al Plăcerii este numită Filiera Negativă iar cealaltă, omoloagă ei, este numită Filiera Pozitivă. Complexele Fundamentale, sunt clasificate şi definite în funcţie de etapa istorică pe care o reflectă şi se prezintă aşadar ca grupe genealogice în care intră câte două Complexe simetrice, omoloage, fiecare aparţinând uneia dintre cele două Filiere. Această împărţire se explică prin împărţirea Vieţii însăşi în două mari sisteme ce trebuie să îşi acomodeze legile unul la altul, respectiv Organismul si mediul, precum şi cele două mari imperative vitale, cel al conservării şi cel al evoluţiei. Organismul este incapabil de a exista fără Mediu deoarece el este un sistem care funcţionează raportându-se la exterior, comunicând retroactiv cu acesta prin încorporarea sau cedarea de substanţe. Trunchiul Psihic este efectiv coloana vertebrală a Psihicului. Cele două Filiere au originea în însăşi lumea animală prin prima grupă de Complexe, respectiv cea Traumatic-Eden. Aceste Filiere se află ele însele în relaţie retroactivă autoreglându-se şi, în felul acesta, echilibrându-se. Dac întreg sistemul psihic este unul armonios el este astfel pentru că preia de aici această calitate. Amintirile, Imaginaţia, Gândirea, de fapt toate actele mintale în general, sunt posibile tocmai datorită Trunchiului Psihic care le reglează, după cum se va vedea. Cele două Filiere ale Trunchiului Psihic reprezintă statutul structural al individului dat în societate. Societatea presupune un ansamblu structural complex capabil de a dezvolta o economie. Această capacitate presupune abilitatea de a aborda natura şi de a exploata-o în mod sistematic. Tocmai de aceea Complexele care fac posibilă angajarea individului în relaţiile economice sunt bine legate sub raportul investirii pulsionale de către cele trei mari Instincte cu care se asociază. Acestea le fac posibilă satisfacerea printr-un efort mai mic decât în cazul în care societatea nu ar exista şi individul ar trebui să se descurce singur. Fără ele între indivizii speciei umane s-ar declanşa un reciproc război de exterminare. Dacă ei nu ar colabora să abordeze sistematic natura prin acţiuni economice ce duc la creşterea productivităţii faţă de cazul în care fiecare ar lua-o de unul singur toate cele necesare satisfacerii ar fi insuficiente în acest caz. Colaborarea socială nu duce doar la înmulţirea numărului indivizilor ci chiar la ridicarea valorii generale de neutralizare a Sistemului Psihodinamic, la înmulţirea satisfacţiilor şi la uşurarea productivităţii. Pentru un animal de pradă, satisfacţia hranei nu este posibilă decât printr-un efort fizic considerabil de vânătoare. Având în vedere colaborarea diferitelor segmente ale societăţii, vânătoarea este pentru el un agrement şi nu un efort. Aşadar Complexele Filierei Pozitive sunt susţinute de Instincte în aceeaşi măsură în care sunt susţinute cele de pe Filiera Negativă. Iar opoziţia dintre ele nu trebuie înţeleasă simplist aşa cum a făcut-o Freud, în maniera Conştientului care refulează Inconştientul de unde acesta se ‘sublimează’ în Cultură. Căci cele două Filiere colaborează retroactiv iar tensiunea dintre ele reprezintă tensiunea aplicării tensiunii dintre individ şi societate la nivelul Pulsiunilor Psihice. Freud are tendinţa de a înţelege Inconştientul din prima topică şi Seul din cea de-a doua, ca primare şi naturale, după care apare civilizaţia cu Conştientul şi Eul care refulează. Dar problema este că dacă civilizaţia nu ar fi benefică chiar pentru acestea, nu ar exista nici un motiv ca ele să accepte aceasta opresiune, după cum animalele nu acceptă comportamentul moral tocmai pentru că nu au nici un beneficiu din el. (Se exclud de aici cazurile de ameninţare armată şi se ia în calcul doar civilizaţia ca principiu de colaborare economică între indivizi.) Pe de altă parte, cele două Filiere nu se dezvoltă independent în cadrul genealogiei ci concomitent. Deci ambele Instanţe freudiene ar trebui să apară şi să se dezvolte în acelaşi timp fără ca mai întâi să apară Seul sau Inconştientul pentru ca apoi să apară şi Eul şi Conştientul ca oprimatoare ale acestora. De aici şi latura originar nepsihopatologică a ambelor Filiere. Freud consideră că, în aceeaşi măsură, Seul şi Inconştientul sunt originar psihopatologice fiind reprezentate de Agresivitate sau Tulburările Libidinale. După el Eul şi Conştientul produc ulterior aşa-numita ‘refulare reuşită’, unde aceste Pulsiuni ar fi temperate şi socializate prin diferitele ‘mecanisme de apărare’. Dintre acestea Sublimarea deţine unul dintre cele mai importante roluri. Tulburările Psihice ar fi tocmai imposibilitatea de temperare a acestor Pulsiuni ceea ce duce la opinia greu de acceptat că de fapt psihopatologicul este normalul iar normalul ar fi o sciziune psihopatologică, socială a esenţei umane. Însă după cum se va vedea la psihopatologie acesta este rezultatul socializării, datorită unor accidente ale societăţii. Acestea sunt deşeuri ale civilizaţiei, preţul plătit de Umanitate pentru alte satisfacţii ce sunt incomparabil mai mari. Spre deosebire de Rousseau, care vede şi el
63

Căci dacă se doreşte un primat. Freud recunoştea în Sexualitate elementul abisal extrem al Psihicului chiar dacă în conceptul său el includea elemente eterogene ale acestuia. a doua reprezintă pe cea vecină cu adolescenţa. reprezintă viaţa în familie iar statutul fiinţei umane moderne se face prin ultima grupă de Complexele Sisif . Complexe dictate de societate ci sunt doar Complexe Individuale. trebuie subliniat covârşitoarea superioritate a satisfacţiilor faţă de insatisfacţii. ca acela de ‘sexualitate’ de care vorbeşte Freud. Simetria lor este de fapt reflexia 64 . cea de-a patra reprezintă prima tinereţe şi cea de-a cincea.Don Juan. Prima grupă reprezintă copilăria timpurie. Însă omul este incapabil să le judece afectiv pentru că s-a obişnuit cu ele. Acum dacă se doreşte identificarea. acest lucru nu se poate face printr-un concept extrem de larg. maturitatea. Genitalitatea este nucleul conceptului de ‘sexualitate’ indiferent de cât de mult este el extins. Având originea în lumea animală prin obiectul primelor grupe de Complexe şi având specificul uman începând de la grupa a treia. Primatul Complexelor Psihice în faţa Pulsiunilor Instinctuale reprezintă primatul principiului integrării în societate faţă de inhibiţiile acestei integrări. Libidoul Fizic există doar ca proiect înaintea Psihicului (căci el este mereu înnoit ontogenetic ca orice Pulsiune Instinctuală) în timp ce Psihicul poartă cu sine ereditar rămăşiţele acestor Pulsiuni. De aceea se poate spune că şi acest proces de ontogeneză psihică urmează oarecum cam tot acelaşi drum ca şi cel genealogic. Complexele Fundamentale ale Psihicului sunt reperele fundamentale ale formării mentalităţilor ca sisteme cognitivo-emoţionale capabile să facă această optimizare. Chiar dacă Freud nu a vrut ca prin ‘primatul sexualităţii’ să identifice primatul satisfacţiei erotice. de unde urmează să se reconstruiască prin procesul de maturizare a individului întregul drum al evoluţeiei sociale a Omenirii. a treia adolescenţa. în sfârşit diviziunea societăţii în clase după cum se consolidează grupa Tabu . respectiv cea Traumatic . acestea reprezintă fidel evoluţia Vieţii de la principiul oricărei posibilităţi de existenţă a Vieţii Superioare.la fel ca Freud societatea drept element care determină Tulburarea Psihică. nu sunt atât Complexe de mediu. Trunchiul Psihic se prezintă ca o ruină. Ea constituie baza de realizare a actului sexual. Ele au ca reper chiar prima grupă de Complexe. cea Adam . afecţiunea parentală. Celelalte două grupe de Complexe Fundamentale care urmează. D DJ N C E S A T P Tr Trunchiul psihic Simetria şi definirea Complexelor Fundamentale ale sistemului psihic nu se face în mod aleatoriu. între genitalitate şi Libido există ulterior o diferenţă ce trebuie specificată chiar dacă între ele există şi legătură. apoi trec prin apariţia societăţii superioare în cea de-a doua grupă. ramificaţii care reprezintă însuşi modul prin care ele pot fi satisfăcute. genitale totuşi el a acceptat că o astfel de optimizare psihică se raportează şi se răsfrânge direct în această latură. Cum ar fi dacă la întrebarea primatului temporal al oului sau găinii s-ar răspunde că la început a fost lumea? Cu asta nu s-a spus nimic. în felul acesta conceptul de ‘sexualitate’ fiind extins mult în afara Biologicului. atunci trebuie folosite concepte cât mai particulare.Dionysos. o ierarhie. legate de consecinţele celor precedente. Prin urmare baza socioeconomică a societăţii este însăşi primatul acestui fond abisal extrem. stabilirea unor straturi extreme în profunzime ale Psihicului. Dup cum s-a spus mai sus. etc. cum ar fi Agresivitatea. Beneficiile se concretizează prin satisfacerea Instinctelor conform unei strategii comune. după care ontogeneza repetă filogeneza pe fondul apariţiei individului.Narcis. Aplicarea acestor prime trei grupe la problemele individuale determină alte două astfel de grupe de Complexe prin rezonanţa specific civilizaţiei. Aşadar trebuie ca pornind de la nucleul instinctual dat să se ajungă către ramificaţiile structurilor Pulsiunilor acestora.Eden. cea Polis Cain şi . prin naştere. Având ca model postulatul lui Haekel. Orgoliul. Grupa a patra. după bunul plac sau după nevoia de ordine care se simte în psihologie astăzi. mai diferenţiate şi nu unele generale.

fie aceste Stadii sunt totuşi libidinale dar atunci principiul lui Heakel după care ontogeneza repetă filogeneza nu este deloc valabil. Însă asta nu autorizează acele ‘stadii de evoluţie’ să existe. La fel stau lucrurile şi în cazul aşazisei ‘regresii’ la un atare‘stadiu’. Aceste Complexe sunt principiile unor tulburări psihice ulterioare ce derivă din combinarea genetică a lor iar efortul prin care psihologia abisală ajunge să identifice bazele acestora se justifică prin această aplicaţie. Modul în care Freud ignoră relaţia dintre cele două Principii. Dacă se acceptă predispoziţia ereditară pentru o anumită Suprastructură Psihică. Complexelor şi Instanţelor. acest lucru este fundamental însă a accepta o predispoziţie ereditară pe de o parte iar pe de alta a accepta aceste ‘stadii de evoluţie’. Răspunsul este categoric negativ după cum deja s-a mai spus şi în alte situaţii aici. după cum se va vedea. Dealtfel el a renunţat în bună măsură la înţelegerea dinamică a Psihicului. nu se poate continua aşa la nesfârşit. Freud se mulţumeşte către sfârşitul operei să improvizeze cele două grupe de ‘Instincte’ (Eros-Tanatos) pentru explicarea Sadismului. Reteoretizarea acestor elemente este intenţia teoriei Trunchiului Psihic. nu ar fi totuşi mai puţin patologică decât satisfacţia însăşi. O astfel de teorie foarte slabă sub raportul argumentaţiei şi mai ales. Cu alte cuvinte. cea referitoare la distincţia între Actul Psihic şi Structura Psihică. este evident că acestea nu pot fi reduse la trei sau patru Stadii şi alte câteva substadii. Teoria Trunchiului Psihic încearcă să facă curăţenie în mozaicul teoretic freudian al Instinctelor. Însă. aşa cum face Freud. Paradigma jungiană este şi ea plină de incoerenţe. Ci doar că această furie nu a găsit decât o astfel de portiţă de manifestare. În ce mod acele presupuse ‘stadii’ ar putea deveni traumatice pentru subiect? După ce model se postulează existenţa reală a unui traumatism în momentul în care copilului i se refuză o eventuală satisfacţie? Căci dacă excitaţia este atât de puternică încât anularea momentană a neutralizării să fie atât de traumatică. Fireşte. Este posibil să existe fixaţii libidinale infantile şi acestea se pot explica tocmai prin predispoziţia Structurilor Psihice. îşi are doar o simplă aplicare în cele două modele fiind el însuşi ereditar. având în vedere spectrul descrierilor Tulburărilor Psihice actuale. eventualele particularităţi pe care le are Libidoul sau Suprastructura Globală a Trunchiului Psihic nu se datorează unei misterioase regresii la aceste Stadii. Psihologia abisală nu scoate de la sine pe aceste Complexe ci le recunoaşte ca fiind germenii Psihopatiilor Brute despre care se va trata la Psihologie. fiecare teorie sau rectificare a presups la timpul ei un nou efort al lui Freud de a înţelege unitar toate acestea. Ele ar permite în felul lor specific aplicarea excitaţiei libidinale existentă aici înaintea acestora. în ceea ce priveşte chiar Structurile Psihopatologice către care se extinde obscurul concept freudian de ‘libido’. Numai că. În acest caz acele Stadii nu ar putea fi decât eventual fiziologice. se pune problema dacă însăşi excitaţia iniţială nu este ea însăşi de la început patologică iar absenţa unei satisfacţii. nu este benefic iar teoretizarea ei este anemică fără o înţelegere structurală ce presupune stabilirea relaţiei dintre toate aceste elemente ale sistemului. unde Omul nu poate să devină decât ceea ce există ca germene 65 . Aşadar pentru definirea lor există o susţinere practică stabilă. în favoarea unei viziuni finaliste. tributară unei viziuni mistico-ştiinţifice asupra Psihicului. Complexul Oedip pentru explicarea Nevrozei sau Supraeul pentru explicarea Depresiei. este pur si simplu un nonsens. se poate obiecta că nici Complexele Fundamentale (zece la număr) nu pot explica întregul spectru al Tulburărilor Psihice. după care teoria Trunchiului Psihic ar putea coexista cu cea a ‘stadiilor’ este nerealistă din două motive. este departe de a reflecta realitatea. Aşadar ele ar fi doar nişte condiţii insignifiante.organizării superioare a Vieţii. Apoi. Unul este acela că Libidoul. la cerinţele sale libidinale şi atunci ele nu sunt libidinale decât în sensul obscur dat de Freud. Teoria traumatistă freudiană. În sfârşit dar nu în ultimul rând. Iar diversitatea Tulburărilor Psihice arată că viziunea freudiană despre acestea în ceea ce priveşte clasificarea. Fiecare element. după care aceste ‘stadii’ ar avea un potenţial traumatic. fie aceste ‘stadii’ nu sunt altceva decât aplicarea ontogenetică a acestei predispoziţii la situaţia concretă a copilului. aşa cum este el definit aici care conţine totuşi nucleul respectivului obscur concept freudian. Fireşte că apare aici în mod clar problema înţelegerii dacă ‘stadiile de evoluţie libidinală’ despre care vorbeşte Freud. Căci. la fel cum ‘narcisismul’ este folosit pentru explicarea Schizofreniei. Cataliza ereditară poate conduce la o multitudine de posibile recombinări între acestea şi astfel la o infinitate de posibilităţi. O astfel de posibilitate. că această furie a lui se datorează exclusiv greşelii celuilalt care ar fi provocat-o. care este extrem de complex. minimalizând astfel latura genealogică a sistemului psihic nu rezistă la analiza mai profundă. deoarece în filogeneză nu se pot deloc găsi astfel de Stadii. Jung a introdus o teorie proprie în psihologia abisală. a Complexelor. teoria acestor ‘stadii de evoluţie libidinală’ încalcă regula canonului psihologiei abisale. ci tocmai predispoziţiei ce le face simple mijloace epifenomenale şi nu principii ale Psihicului. dintre cele cinci Instincte şi pe cea dintre Complexe. Căci nu se poate spune despre un individ care şi-a descărcat furia pe cineva care i-a adus un prejudiciu minim şi involuntar. care ar fi patologică în cazul acesta. Căci aşa cum le vede el este din start defectuos şi ele trebuie să fie unificate într-o teorie unitară în care toate să se îmbine şi să nu fie considerate izolat. Ducând la extrem teoria freudiană a simbolisticii şi opunându-se viziunii biologice asupra Psihicului. pot supravieţui în paralel cu teoria trunchiului psihic. cea a Arhetipurilor.

Această generalizare se face în funcţie de arborele genetic al Individului. ca ‘ideile’ despre care tratează Platon sau ‘spiritul’ lui Hegel.în ceea ce el numeşte ‘arhetipuri’. Unul dintre conceptele cheie ale psihologiei abisale jungiene este cel de ‘inconştient colectiv’. real fiind doar individul singular. lipsindu-i o gândire sistematică. De exemplu. fac ca prin operaţii specifice pe care le imaginează filosofii. Aşadar Structurile Psihice sunt unitare ca urmare a unui proces de generalizare cu care operează demersul ştiinţific iar dacă Ştiinţa reuneşte acest tip de Comportament sub numele de Complex Traumatic o face din această nevoie de generalizare. determinată de relaţiile speciei cu mediul. Acest concept a avut o mare popularitate în special datorită misticismului care îl învăluie şi ambiguităţilor sale în ceea ce priveşte relaţia psihologiei cu Religia care se dovedeşte a fi când reconciliantă când subversivă acesteia. Greemberg. Celălalt sens pe care termenul de ‘colectiv’ îl are este cel care se referă nu la generalitatea Structurii Psihice în raport cu Actul Psihic. dinamicistă însă. Teoria Memoriei şi a aparatului cognitiv ce va fi descrisă mai târziu va infirma o astfel de teorie a predestinării arhetipale iar aceste imagini pot fi explicabile în mod dinamic. Însă demersul filosofic şi cel jungian se deosebesc profund deşi el face deseori apel la filosofie. Termenul de ‘colectiv’ nu este însă suficient de clar deoarece el moşteneşte conotaţia ambiguă din limbajul comun. cum sunt aşanumitele Categorii. ‘divizibilitate’ etc. aşa cum este el stipulat de Jung. în funcţie de hazardul naturii. atunci acest Inconştient este totuşi comun tuturor oamenilor ca principiu multiplicat. al lui Freud. determină Psihicul în acelaşi mod în care principiul ontologic determină lucrul particular. cu caracter abstract. ca element al acestuia. atunci acest Comportament este el însuşi particular la fel ca şi cel pe care el îl determină ca Act Psihic (Structura Psihică) este necesar să fie ea însăşi particulară. principiul (general) al ei fiind de găsit particularizat în fiecare lucru. individual. Însă aceste Structuri se deosebesc de la individ la individ deşi sunt identice sub aspectul teoriei. metabiologia psihologiei abisale în general. Aceste Categorii sunt date de concepţia la unison a filosofilor că toate lucrurile în diversitatea lor au principii generale. deductibil şi care nu apare empiric. Experienţele speciei înseamnă mai ales experienţele individului (singular) iar experienţele indivizilor se deosebesc la fel cum se deosebesc ei înşişi ca înfăţişare. operaţional. Dacă Jung pretinde că acest Inconştient Colectiv are acest rol. de prescurtare a efortului ştiinţific pentru a preciza principiile funcţionale ale sistemelor fiziologice şi axio-antropologice ale fiecărui individului. la autoritatea ei pentru a o folosi ca argument faţă de autoritatea lui Freud în disputa lui cu acesta. Prin acesta Jung pretinde a se diferenţia profund de cea Freud iar acest lucru se vede la nivelul demersului. constă doar în forma terminologică şi nu în concept. Aceste principii generale. După cum s-a specificat mai sus acestea sunt nişte structuri şi formaţiuni imagistice prezente din preistoria Omenirii şi care se fac simţite în tot ceea ce face Omul. Deci în acest sens trebuie luat termenul de ‘colectiv’. În acest caz Jung ar restrânge acest sens de la planul ontologic la cel antropologic. Dacă există un Comportament determinat genealogic. Din acest punct de vedere nu există un Inconştient Colectiv. cauzalitate’. folosind acest sens al termenului ‘Colectiv’ pentru a întemeia o teorie a expresionismului abstract american în pictură dau cu totul alt sens acestui concept. Căci în acest caz ea porneşte de la înţelegerea generală a lumii. cum sunt aici date Legile Psihodinamice ale Pulsiunilor. a Comportamentului (Complex) şi a Reprezentării (Arhetip). atunci Arhetipul. Dar termenul de ‘Inconştient Colectiv’ ar deveni pur şi simplu un pleonasm. în sfârşit. ‘colectiv’ se referă chiar la aceste principii funcţionale ale Psihicului care se găsesc multiplicate în fiecare individ cu caracter universal. anume aceea de a confunda sau identifica statutul ontologic cu reprezentările minţii care îl imită imagistic. De aceea tot ceea ce a făcut Jung cu acesta nu este decât să se scarpine cu mâna la urechea opusă. Iar diferenţierea conceptului lui faţă de cel oficial de ‘inconştient’. introduse de Aristotel ca acelea de ‘materie’. acesta din urmă fiind subordonat primului. Această deosebire constă în faptul că filosofia nu se ocupă cu elementul particular aşa cum face psihologia cel puţin nu în corpul său clasic la care se referă Jung. În acest caz el cade în aceeaşi eroare ca şi Hegel. Însă şi aici pare că lucrurile sunt superficial înţelese iar teoreticieni ai Artei ca Cl. Unul dintre aceste sensuri vizează generalitatea sau universalitatea. Dacă. ci la identitatea absolută a acestor Structuri Psihice la fiecare individ. Specia nu există decât ca grup de indivizi. diferit. Acest Inconştient Colectiv ar fi o predispoziţie ancestrală a Pulsiunilor. Complexul Traumatic poate fi dat la un individ de o traumă produsă de un animal sălbatic sau poate fi dat de o boală dureroasă la altul. ‘devenire’. 66 . cum este cea definită în filosofie. Alegerea acestui domeniu de către Jung l-a făcut să se distanţeze de domeniul ontogenetic freudian către cel genealogic. Astfel că pentru aceşti filosofi lumea se prezintă ca unitară. Kant făcuse deja distincţia între aceste două planuri iar Jung ar fi trebuit să ştie acest lucru elementar dar atât de ignorat de criticii kantieni. ambiguitate care îi convine din plin lui pentru că o exploatează la maximum cu stilul său. Specia este un concept general. să determine lucrurile particulare aşa cum pot ele fi cunoscute empiric. folosind concepte extrem de generale în scopul de a o explica.

de deducere a întregului concept de ‘psihic’ din 67 . Softul aparatului psihic Odată cu acest subcapitol se trece la o altă etapă în demersul acestei lucrări. precum şi o bună împărţire a lor. Aceste etape fac obiectul Complexelor Fundamentale iar sarcina psihologiei abisale este aceea de a face o bună descriere. Jung. Fiecare acoperă câte un moment esenţial în dezvoltarea mediului în care se dezvoltă Psihicul. sunt expresii ale încercării de surprindere a respectivului dualism structural. de legare a acestuia de un material stabil. Sfera fiziologică este actul de identitate. Apoi stabilirea coordonatelor etapelor dezvoltării psihice nu trebuie să includă toate etapele particulare ale evoluţiei societăţii. Aşadar sub raportul aparatului psihodinamic. lăsat în aer fără a fi pus în relaţie cu ceva care să îl determine cauzal. adică a etapelor principale în evoluţia Umanităţii. Complexele Trunchiului Psihic se prezintă aşadar neizolate unul de celălalt aşa cum le-a expus Jung. antropologiei culturale şi chiar filosofiei. în timp ce celălalt ar fi doar un pattern comportamental şi numai atât. în timp ce Freud caută ceva care se opune neapărat vieţii ‘conştiente’ în mod exclusivist pentru a fi pus ca bază a ei. a ‘stadiului oglinzii’ de care vorbeşte Lacan. Structurile originare din psihologia abisală tradiţională sunt doar intuitive. transfigurat în Cultură în special în filosofie. Căci aceste Instanţe nu fac decât să descrie oarecum metaforic sciziunea Comportamentului Nevrotic. Ignorarea de către Jung a dimensiunii ontogenetice a Psihicului presupune ignorarea a uneia dintre cele mai importante date ale sale şi anume Fuziunea. Dacă există atunci orice astfel de moment trebuie să se găsească reflectat fidel în geneza Sistemului Psihic. a moralităţii şi simptomului său aşa cum acestea par.Dealtfel. Toate acestea sunt irelevante pentru Ştiinţă. etape care sunt în cea mai mare parte sociale. Această precizare implică o teorie dinamică a aparatului psihic. Căci pornind de la renunţarea fragmentării aparatului psihic în Instanţe se poate ajunge la o viziune unitară asupra lui şi la eliberarea de prejudecata lui Freud asupra originii psihopatologice a Psihicului. reprezentând o grupă de Pulsiuni. Trunchiul Psihic apare implicat.2. În psihologia abisală. de acum încolo acest loc va fi treptat cedat sociologiei. teoria jungiană a Inconştientului Colectiv este tributară unei gândiri magiciste prin faptul că el fixează în preistorie originea acestuia. Acest concept aparţine de asemenea şi de fatalism tocmai pentru faptul că nu îi este precizată geneza şi evoluţia. precum şi alte fenomene pe care el nu le diferenţiază clar de primele nu se pot constitui într-o ştiinţă dacă nu sunt deduse funcţional din ceva . în capitolul dedicat lor care urmează. Aceasta poate într-o singură viaţă să spele păcatele a zeci de generaţii anterioare. de exemplu. este normal ca un Complex Fundamental al Trunchiului Psihic să se regăsească implicat în cele periferice. Până acum s-au rezolvat problemele de stabilizare a bazelor Psihicului. Sa spus aici deja suficient până acum că autorizarea unui asemenea demers nu este una biologistă iar fără o astfel de autorizare psihologia abisală nu poate exista. Complexele sunt alese după relevanţa lor şi nu după dispoziţia trecătoare a celui care clasifică. Căci Psihicul nu este dat odată pentru totdeauna ci el este mobil şi continuă să se transforme în interacţiunea Organismului cu mediul. O astfel de idee continuă izolaţionismul instanţial al lui Freud deoarece fiecare astfel de Complex ar răspunde strict pentru un anumit sector al vieţii psihice. Aceste etape trebuie să fie generale. în teoriile dualiste şi . Aceasta va trebui să aibă la bază unitatea Psihicului şi să îl prezinte în evoluţie progresivă. 2. Dacă până acum s-a făcut apel aproape exclusiv la ajutorul biologiei. Aşanumitele Arhetipuri descrise de Jung. aşa cum sunt date ele în mod empiric. Iar cum o etapă supravieţuieşte parţial în cea care îi urmează. Viziunea progresiv-psihopatologistă dezvoltată în aceste teorii prezentate mai departe va trebui să renunţe la fragmentarea aparatului psihic şi să adopte o altă teorie. recunoscând ca bază a Psihicului exact ceea ce acesta devine ulterior: Psihopatologicul. aşa cum Jung o prezintă nu are decât o valoare empirică. Despre trunchiul psihic se va putea spune mai multe imediat după ce se va fi terminat cu descrierea elementelor sale componistice. devenind psihopatologic sau dimpotrivă. în dialectica hegeliană a identităţii contrariilor. cu Complexele Fundamentale. Cu toate astea demersul jungian poate fi foarte fecund aici. Fiecare etapă de evoluţie va fi înregistrată şi analizată. este în situaţia de a peregrina între a găsi Religia ca fundament al Psihicului sau invers. a ‘geamănului originar’ dezvoltată de Bion. Pe de altă parte Freud are doar meritul tendinţei poetice de a şoca. autorizarea Structurilor Fundamentale ale aparatului psihic. regenerându-se spre structuri psihopatologice mai uşoare. definitorii pentru o perioadă foarte mare de timp. Căci ele sunt doar presupuneri fără sprijin pe ceva concret care să le autorizeze efectiv latura ştiinţifică. mai ales. De aici el apare gata făcut până în modernitate. distincţia dintre ‘arhetip’ şi ‘complex’. Rank. anume că Arhetipul ar fi o simplă imagine. După ce va fi prezentată critica acestor Instanţe sub aspectul tematic Psihopatologicul va fi determinat de condiţiile de mediu în mod genealogic combinatoriu. Aceste elemente nu se pot despărţi unul de celălalt cum crede el. Iar vecinătatea imediată a acestor Complexe cu Instinctul dată de transformarea Instinctului în Complex face ca aceste concepte să accepte o formă ştiinţifică viabilă. În realitate fiecare este conectat la celălalt iar funcţionarea Trunchiului Psihic este asemenea motorului cu injecţie unde explozia dintr-un cilindru implică retragerea în altul. teoria ‘dublului’ a lui O.

deci ca şi când un obiect extern ar acţiona direct asupra lui deşi acesta poate chiar să nu existe. 2. odată cu aprofundarea cercetărilor de anatomie a creierului. acest obiect nu este necesar să acţioneze traumatic astfel asupra lui. Complexul Traumatic Complexul Traumatic poate fi definit ca fiind originea a ceea ce Freud numeşte Principiu al Realităţii. Această trecere de la arcul reflex. Acest comportament nu mai este unul fiziologic ca arcul reflex. Practic acest obiect nu are timp să traumatizeze deoarece Complexul îl împiedică punând Organismul în alertă. înainte ca Organismul să fi fost prădat propriuzis. trebuie făcute în limitele acţiunii acestui Complex. În această parte întâi după cum spune şi titlul se va trata despre Softul acestui aparat. Practic dacă un om ar avea comportamentul unui animal ce vine dintr-un mediu cu prădători el poate oricând fi catalogat drept posesor de Psihopatie Traumatică. modul în care ele contribuie la mediatizarea Instinctelor către exterior. Psihopatia Traumatică este la rândul ei principiul apariţiei nevrozei anxioase. Fireşte că se pune problema dacă nu cumva mediul pe care Tulburarea Psihică în general apare nu este cu adevărat unul psihogen sau. Genealogia psihologiei abisale Genealogia psihologiei abisale tratează aşadar despre forma în care structura Complexelor Fundamentale există. respectiv că Conştiinţa ar fi localizată la nivelul periferic al creierului.2. în cele doua Filiere şi apoi orizontal. Numai că aceste două Principii nu sunt nişte principii în sensul real al conceptului. la Complexul Traumatic. respectiv cea a Trunchiului Psihic. Ultimele două capitole tratează despre funcţia cognitivă a Psihicului. Dat fiind că acolo nu s-a putut insista pe anumite probleme înaintea clarificării relaţiilor dintre Complexe acest fapt face obiectul acestui subcapitol. adică elaborarea secundară a ceea ce el numeşte Principiu al Plăcerii. Pornind de la această ipoteză anatomică el a 68 . Apoi urmează un subcapitol care reia mai profund rezolvarea problemelor de structurare a aparatului psihic. ci este deja unul psihic. reale în funcţie de care elaborarea secundară să facă posibilă satisfacerea necesităţilor vitale ale sale. El a pornit de la nişte date de neurofiziologie ce erau valabile în timpul său însă ulterior. După cum s-a amintit deja în ultimul subcapitol al celuilalt capitol. Numai o reacţie la un astfel de atac realizat în fapt este o reacţie de genul actului reflex la eventuala durere. ca implicaţie periferică a Trunchiului Psihic. ci au mai mult o valoare descriptivă. Fireşte că prima problemă ce îşi cere aici rezolvarea este descrierea Complexelor Fundamentale ale aparatului psihic ce se structurează în Trunchiul Psihic şi care fac obiectul următorului subcapitol. de împerechere etc. Complexul Traumatic amplifică durerea pentru a face Organismul să acţioneze mai eficient. Complexele Trunchiului Psihic se structurează mai întâi vertical.. Complexul Traumatic este principiul apariţiei psihopatiei traumatice dată de suprasolicitarea acestui Complex ca urmare a unui traumatism mai sever. El este un semnal de alarmă pe care Organismul îl posedă în aşa fel încât toate actele sale de cucerire de teritorii. În analiza pe care a propus-o cu privire la apariţia acesteia în ‘Dincolo de principiul plăcerii’ Freud concepea un sistem special în măsură să explice reacţia traumatică. care este o reacţie a sistemului nervos. Complexele Fundamentale vor fi analizate progresiv. Aşadar începând de la Complexul Traumatic. Aşadar elaborarea secundară despre care a vorbit Freud are la bază acest Complex Traumatic. de obţinere a hranei.1. Subiectul încearcă în acest caz să elimine la maximum posibilitatea de a fi prădat. ca origine a Filierei Pozitive şi cel Eden care este originea celei Negative. Arcul reflex. de la durerea propriuzisă. Această aplicare trebuie să ţină seama de condiţiile naturale. problemă care a fost tratată introductiv în subcapitolul care tocmai a încheiat capitolul anterior. dacă nu a fost unul ca atare iar denegarea lui de către autorităţi nu este o prejudecată tributară unei atitudini politice anume pe care însuşi psihiatrul o poate lua. Acest Complex îşi are originea adânc în viaţa animală deoarece destule animale sunt capabile să se apere prin fugă sau prin contraatac. are la bază selecţia naturală însăşi. Această explicaţie este dată de Complexul Traumatic însuşi. Aşadar în acest subcapitol se va trece de la metoda deductivă prezentată până acum la cea descriptivă. Astfel că procesele vitale pe care Organismul le pune in aplicare. Iată cât de spinos este terenul psihopatologiei în ceea ce priveşte graniţa sa. Cu alte cuvinte s-a tratat despre Hardul aparatului psihic. Freud nu poate explica clar de ce este nevoie de o elaborare secundară. Însă dacă există. nu trebuie să fie o aplicare oarbă cu riscul ca supravieţuirea să fie periclitată. căci dacă un comportament anxios este perfect normal la animalul în cauză la om el este deja semn de psihopatic. 2. este însăşi originea lui adică capacitatea Organismului de a simţi durerea care este o posibilă ameninţare latentă la adresa integrităţii sale. ca elaborarea primară şi în general toate care au ca scop supravieţuirea. cel puţin. perfecţionarea Organismului în concurenţă cu alte organisme. El se poate observa atunci când Organismul se comportă ca şi când ar simţi durerea. ele au fost infirmate. De exemplu animalul prădat este cuprins de panică şi o rupe la fugă atunci când observă nu doar prădătorul ci şi un lucru nefamiliar.2.premisele date deja de către disciplinele ce se constituie în cadrul general al biologiei. prin declanşarea unei Nevroze latente ascunsă în aparatul psihic sau una dezamorsată genealogic.1. în grupe de câte două. prin care se urmăreşte efectiv vectorialitatea Complexelor.1. O astfel de idee amintită deja în Introducere va fi analizată pe larg la psihopatologie.

aşadar. Însă această Structură ea este aici chiar Organică. de atac. Aceasta este treaba biologiei iar Pulsiunea Traumatică (de evitare) trebuie luată ca premisă de către psihologia abisală de la biologie chiar dacă ea încă nu a explicat-o îndeajuns. Ea vizează un principiu general al Vieţii şi anume conservarea Organismului luat ca întreg şi nu a unei funcţii speciale. Cea de-a doua fază. Or o astfel de Pulsiune nu este una în sensul în care celelalte Pulsiuni Instinctuale sunt date adică în funcţie de sisteme retroactive endocrin–umorale. La această situaţie sistemul s-ar apăra cu ceea ce el numeşte ‘contrainvestiţie energetică’ şi care presupune încercarea de rezistenţă la acest flux. ea nu este o constantă şi nici nu este dată de la început ca o tendinţă primară aşa cum a fost teoretizată de psihologia abisală până acum ci ea este mijlocită de acest Complex. de reacţia Organismului la durere ca urmare a funcţionării sistemului nervos la interacţiunea cu un alt sistem ce poate conduce la moartea sau lezarea acestuia. un astfel de comportament nu poate să nu fie dat de o Pulsiune. deci particulare. ‘Tanathos’. adică a actului de reacţie a Organismului de evitare a traumatismului şi ce procese au loc în interiorul lui în aşa fel încât acesta să simtă durerea. adaptarea la situaţia traumatică. La sfârşitul operei Freud găseşte pentru Agresivitate un Instinct special. În această ultimă formulare Agresivitatea ar fi acest Instinct al Morţii orientat către exterior. după ce mai înainte o considera ca parte a Sexualităţii. luarea ei cu asalt. Însă a pune pe acelaşi plan un astfel de principiu general şi rudimentar cu caracterul extrem de complicat al Instinctului Nutritiv este o operaţie teoretică nerealistă. El are două posibilităţi de manifestare în funcţie de predominanţa uneia dintre legile excitaţiei sau autoreglării. după care Organismul trebuie să se adapteze situaţiei în cauză. Însă orice instinct are o latură fiziologică ce determină organic pulsiunea şi care presupune excitaţia acestei Pulsiuni sau comportamentul auxiliar ei. Această sferă ar avea o membrană cu rol de protecţie faţă de stimulii externi. Dacă însă el rămâne fixat în legea excitaţiei. de energia acestuia. Organismul ar fi asemenea unei ‘sfere nediferenţiate de substanţă excitabilă’ scria el. determinare a unei leziuni a vreunui organ. 69 . Nu este sarcina psihologiei de a explica dinamica răspunsului traumatic. Complexul Traumatic se divide în două forme. Aceste două forme ale Complexului Traumatic nu sunt de fapt decât două stadii de evoluţie ale acestuia în perioada posttraumatică. Complexul Traumatic va lua formă agresivă.încearcat să explice existenţa ei periferică prin faptul că ar avea statutul de protecţie faţă de straturile interne. totuşi el va deveni agresiv. Sensul folosit aici este unul energetic. Acest lucru s-ar face cu preţul ‘scindării energetice’ a sistemului. Freud se învârteşte în jurul cozii fără să sintetizeze Agresivitatea. ar trebui să se vorbească şi de un Instinct al Evoluţiei Vieţii care este comun de asemenea tuturor formelor de viaţă inclusiv celor mai simple. chiar dacă poate pierde lupta şi îşi poate pierde chiar viaţa. cu Refularea precum şi cu celelalte ‘mecanisme de apărare’ despre care el vorbeşte şi fără să le reunească într-un concept clar. Astfel că dacă Complexului Traumatic îi este aplicată legea autoreglării. Atunci când acest sistem de protecţie este parţial distrus se întâmplă ca excitaţiile venite din exterior să nu mai poată fi filtrate. psihodinamic chiar dacă este totuşi susţinut de arcul reflex. Însă în fapt Agresivitatea este un comportament mai vital decât multe dintre ‘Instinctele Vieţii’ postulate de el. Denumirea de ‘instinct’ vizează doar o latură a conceptului şi anume faptul că exercitarea funcţiei sale este indispensabilă pentru funcţionarea sistemului organic al Organismului în cauză dar nu şi celelalte laturi legate de raportul organic al Pulsiunii. Căci această lipsă nu afectează partea de care psihologia abisală are nevoie pentru demersul ei. de eschivare din situaţia traumatică. cea agresivă vizează reorganizarea. se vorbeşte despre un Instinct de Conservare. Faza reflexivă corespunde principiului conservării. La ora actuală în biologie şi nu numai. ceea ce conduce la un flux puternic de excitaţii ce pătrund în interiorul sistemului. în acest caz. de a da o explicaţie prin intermediul actului psihic pentru o Structură Psihică. Freud însă a comis eroarea sa frecventă şi anume cea de a confunda domeniul psihic cu cel filosofic. Reperul principal al acestui Complex este trauma aşa cum apare ea în arcul reflex. ce ar face ca doar anumite excitaţii să treacă peste acest prag nu după modelul pragului de transmisie sinaptică ci după modelul filtrării. a transformării. Perioada reflexivă care corespunde latenţei comportamentului agresiv este prima fază a sa în timp ce perioada agresivă este faza de manifestare propriuzisă. comportamentală a acestui Complex în condiţiile suspendării posibilităţii unei alte experienţe traumatice. Extinderea conceptului de ‘instinct’ către această zonă este destul de nefavorabilă căci. De exemplu atunci când mascul mai slab este ameninţat de unul mai puternic el îşi va inhiba pornirile conform legilor autoreglării dar dacă se simte în putere. Trauma nu trebuie luată aici în sens medical în sens de cauzare. Prin urmare Agresivitatea nu are o valoare absolută. Aceasta nu este una Instinctuală ci are o alură dinamică. răzbunarea asupra ei. Importanţa Agresivităţii pentru Organism este chiar egală cu cea a Pulsiunii Erotice. Deci. atunci forma lui va fi reflexivă unde reacţia traumatică este una de apărare. a micşorării acestor excitaţii. de sorginte metabiologică deoarece respectă întru totul şi facilitează în plan pulsional legile excitaţiei şi autoreglării. De aceea este bine că în locul acestui concept de ‘instinct de conservare’ să fie folosit cel de ‘Complex Traumatic’ dat fiind caracterul sau descriptiv. Instinct ce îi permite Organismului să evite situaţiile periculoase. fără să o pună efectiv în relaţie cu ‘Complexul Castrării’. Asta arată insuficienta înţelegere a acestor elemente.

Iată că de fapt ea este un efort deosebit al Organismului de a preveni cât mai repede situaţia traumatică. anulează o astfel de concepţie sau cel puţin îi minimalizează rolul pe care l-ar avea în geneza anxietăţii. atunci acel traumatism se raportează la Complexul Traumatic genealogic cam la fel cum picătura se raportează la ocean. În mare Complexul Castrării înseamnă la Freud frica băiatului de a nu fi castrat. Freud are şi el în vedere Tulburarea Identităţii Sexuale a Copilăriei. respectiv sexualitatea nevroticilor. După el Anxietatea ar apărea periodic în viaţa individului ca urmare a pierderii unui obiect simbolic ce se asociază cu pierderea acestui statut şi deci. nu poate constitui prin sine însăşi un Complex Fundamental. în timp ce modificările somatice sunt menite să prevină într-un fel acest pericol fie că ar fi unul real. cu privire la elaborarea conceptului de ‘poziţie depresivă’ care se referă la pseudoautismul infantil. Cei în cauză doresc să posede organe genitale feminine. La originea ei Anxietatea este predispoziţia traumatică la fugă. La animale dimpotrivă.2 În ceea ce priveşte Complexul Castrării la fetiţă. ameninţare care constă în traumatismul tăierii sexului sau în iminenţa apariţiei unei boli în acea zonă. De la început acesta este un concept foarte ambiguu în care intră şi alte Complexe Fundamentale. Problema este că şi băieţii au această Tulburare. Însă ameninţarea pe care copilul o primeşte atunci când este observat că se masturbează. De aceea elaborarea pe care Freud o face Complexului de Castrare trebuie înţeleasă ca o metaforă. căci acesta are întotdeauna o rezonanţă genealogică. ca în cazul Nevrozei Anxioase. Freud fixează naşterea ca model al Anxietăţii datorită pierderii perioadei intrauterine. atunci de ce i-ar mai fi frică în continuare de acest fapt? Freud spune el însuşi că fetiţa ar dezvolta ‘invidia de penis’ ulterior când va fi femeie însă aici se observă clar că ea nu mai poate fi luată ca reper aşa cum este luat băiatul drept pentru care nu se poate spune că cele două sentinţe cu privire la castrare ar fi identice şi la băiat şi la fată. Analizată în comparaţie cu restul traumatismelor naşterea chiar pare minoră. Anxietatea se manifestă prin creşterea pulsului cardiac şi prin aşteptarea unui pericol iminent. Şi atunci când chiar este un astfel de mijloc ea este unul momentan cu atât mai mult cu cât Tulburările Psihice de multe ori nu sunt în stare să precizeze obiectul fricii lor. Căci Complexul Traumatic îşi are originea mult mai departe de ontogeneza însăşi iar dacă naşterea este traumatică. Odată ce şi-a făcut acest plan structural. Însă o teorie genealogistă asupra aparatului psihic aşa cum a fost dezvoltată aici. Fireşte că aceste indicii pot fi oricând găsite. Klein. chiar şi în cadrul teoriilor freudiene se observă că acesta este cu totul altceva faţă de ceea ce este definit cu privire la băieţel. Asemenea lui M. Toate teoriile sale converg. Acest lucru este posibil numai dacă un Complex Fundamental anterior fuzionează cu acest posibil traumatism şi în acest caz apare situaţia Complexului Satelit. Freud caută indicii ale sale în basme şi legende. O astfel de practică are consecinţe evidente asupra Psihicului. Rank cu privire la traumatismul naşterii. către această problemă. Dar ceea ce nu ia în considerare Freud este frica dată înaintea sentimentului de castrare. Iar părăsirea acestui teritoriu poate conduce la o situaţie traumatică tocmai datorită pierderii acestui statut. De aceea proiectarea de nevroze asupra acestor cazuri este inoportună. masturbarea infantilă nu este un fenomen universal după cum deja s-a demonstrat în celălalt subcapitol. După Freud această pedeapsă se datorează masturbării în timp ce varianta sa feminină se constituie în credinţa fetiţei că ar fi fost castrată. Localizarea în teoriile freudiene a Complexului Traumatic se face prin ceea ce el numeşte Complex al Castrării. specificată în DSM-III-R dar care nu trebuie neapărat să devină Transexualism. într-un fel. la fel cum face şi cu explicarea Complexului Oedip. Ce Complex ar avea aceştia? Iată că la această întrebare problemele se complică destul şi Freud a improvizat destule explicaţii. Acest amănunt este în măsură să deosebească Frica (cu obiect traumatic precis) de Anxietate (fără astfel de obiect). Astfel de schimbări pot apărea şi în cazul fazei sale agresive însă în Anxietate ea are o particularitate specială din principiu. a fost decisiv pentru tot restul carierei sale. Însă diferenţierea acestor cazuri de nevrozele propriuzise se face cu ajutorul diagnosticului diferenţial. de incertitudinea noului loc. Dacă ea a fost de fapt castrată cum copilul consideră. Se poate accepta faptul că o naştere mai grea poate face pe cineva mai precaut şi mai paranoid la maturitate însă originea Complexului Traumatic nu este naşterea ci tot ce înseamnă traumatism produs în interacţiunea Organismului cu Mediul. noul loc nu se deosebeşte esenţial de cel vechi însă asta nu înseamnă că nu vor fi prudente când merg pe un teritoriu necunoscut. dacă nu chiar şi întreg Trunchiul Psihic aşa cum este descris în această teorie. cu Anxietatea Naşterii. Pe de altă parte. Este însă foarte probabil ca aici să fie implicat şi un anumit factor cultural specific culturii evreieşti al circumciziei. după cum paranoicul găseşte astfel de indicii în orice.Complexul Traumatic este şi nucleul Anxietăţii. 70 2 . respectiv momentul reflexiv al acestui Complex deoarece această creştere a ritmului cardiac face posibilă fuga. deşi în societatea umană modernă fuga este rar un mijloc de apărare. Fetele cu această Tulburare sunt descrise asemenea modelului freudian. Oricum trebuie subliniat că în elaborarea Nota: Şocul pe care el l-a avut atunci când a descoperit psihanaliza. având convingerea că vor poseda penis atunci când vor creşte şi crezând că cel pe care ele îl au la acel moment este încă mic. Influenţat de opiniile lui O. Acest lucru este posibil probabil datorită faptului că Omul are un teren limitat în care îşi desfăşoară statutul său social. fie unul imaginar.

precizarea adusă aici este aceea că Complexul Castrării nu este dat de teama castrării ci de teama naşterii. De aceea trebuie distins Complexul Traumatic ce apare prin acţiunea traumatică care are loc între un element extern şi Organism. această frică este cunoscută de fiecare copil iar dincolo de durerea pe care el poate să o suporte plânsul copilului nou-născut este într-un fel şi plânsul mamei. Levi-Strauss îi obiectează foarte bine teoriei freudiene a tatălui originar ucis. Prin faptul că senzaţiile dureroase ale naşterii pot fi transmise copilului. Traumatismul.Complexului de Castrare Freud a fost influenţat de conflictul pe care Libidoul nevroticilor îl are cu Complexul Traumatic. Faptul că Freud a intuit această ‘percepere traumatică’ pe care isterica o avea este important. nu derivă din ameninţarea minoră pe care copilul a suferit-o. Însă cea mai concretă implicaţie este cea a traumatismului naşterii. Ci tocmai acest Complex originar mai ales că femeile în general au o teamă teribilă de traumatismul naşterii la care sunt sortite. dreptul la învăţătură 71 . Temerile de castrare ale celebrului pacient Hans analizat de Freud. Fără a nega existenţa Complexului Castrării (dar şi fără a accepta filosofia castrării teoretizată de Lacan). Acest enunţ este un adevăr ‘dureros’ şi la propriu şi la figurat căci însuşi Raiul şi Religia în general este o ‘metafizică a călăului’ cum spune Nietzsche. traumatism este şi experienţa care o determină pe celebra lui pacientă isterică să refuze a mai bea apă. Castrarea criminalilor este o pedeapsă ce a fost aplicată atâta timp. Însă pedeapsa culturală este şi ea clară. Sclavul trebuie să devină o maşină. Relaţia dintre aceste două Complexe este extrem de complicată şi ea rezidă chiar în Agresivitatea Animală a selecţiei naturale. care să dea randament şi să se raporteze doar la mizeria lui şi nu la prosperitatea stăpânilor. Acesta constituie traumatismul psihic ca atare împreună cu elementele psihice care se raportează la Complexul Traumatic în mod invariabil prin chiar caracterul evitării situaţiei traumatice. Astfel că frica unor femei de a avea raporturi sexuale nu se explică prin faptul că ele se imaginează posesoare de penis şi că le-ar fi astfel frică să nu-l piardă. După cum se va vedea o astfel de operaţie are un fundament economic. Dreptul lui la viaţă. ‘Bătaia este ruptă din Rai’ spune un principiu pedagogic al educaţiei sălbatice. cei care se imaginează în relaţii sexuale. El este instrumentul dresorului de la circ. Complexul Castrării este de fapt unul Satelit al celui Traumatic. în fond el deplânge realitatea modernă modelată de educaţia sălbatică. Este foarte probabil ca tocmai acesta să fi fost momentul declanşării Fobiei micului Hans iar Fantasmele sale s-au văzut limitate tocmai de această frică a naşterii ce ar putea să îi distrugă penisul. căci el a continuat să se joace cu micul său membru. Biciul este suficient pentru a face un câine dintr-un leu. La fel se poate de asemenea obiecta tot lui şi în acest caz faptul că pentru a-i fi realmente şi esenţialmente frică de castrare. Cu toate acestea ‘traumatismul’ în sensul comun al acestui concept este nucleul acestui concept freudian căci el vorbeşte de ‘nevroze traumatice’ pe care pacienţii lui le-au căpătat în război. faptul că pentru susţinerea comportamentului totemist ar trebui ca tatăl originar să fie mereu ucis şi astfel tradiţia susţinută din punct de vedere practic. este de fapt obligaţia lui la viaţă după cum în pretinsele Drepturi ale Omului. Problema legăturii Creştinismului cu Complexul Traumatic este una extrem de complexă şi are un fundament socio-economic. Din altă perspectivă Freud are tendinţa să spună că ‘Complexul de Castrare’ este cauza oricărei temeri de moarte. ca parte din mamă încă. cu posibilitatea acestuia de a riposta şi de a se apăra. însă de fapt teama de moarte este dată înaintea acestui Complex. marea încercare prin care trece aproape fiecare femeie. este lăsat liber. Aşadar senzaţia de durere genitală este reînnoită de fiecare ontogenetic. ca explicaţie a totemismului. Dacă în antichitate sclavul era ‘cineva care trebuia omorât dar din diferite motive a fost lăsat să trăiască’ în epoca clasică el are ‘dreptul’ la viaţă. tratamentul acesta ar trebui să fie unul păstrat încă în modul de pedepsire pe când ea este de fapt una excepţională. deplângând eroismul antic. Însă el a extins abuziv conceptul de ‘traumatism’ fără să înţeleagă esenţa Complexului Traumatic. Conceptul freudian de ‘traumatism psihic’ este mult mai larg decât ceea ce aici este definit drept Complex Traumatic şi îşi are justificarea în ameninţarea directă a Organismului cu un element extern. Fiind concretizarea psihică a legii autoreglării energetice el este în măsură să explice o întreagă civilizaţie. un robot cu creierul spălat. Indiferent de ameninţările părinţilor copilul va trăi încă mult timp această frică în special cei cu un Libido precoce. Pe de altă parte pentru Freud. După cum s-a amintit deja Complexul Traumatic determină în mod direct Psihopatia Traumatică specifică acestuia şi poate fi găsit în diferite proporţii în mai toate Tulburările Psihice. În acest caz Complexul Traumatic este excitat de situaţia externă în care este plasat subiectul. în cazul acestor Tulburări Psihice constă chiar în ameninţarea cu moartea la care subiecţii au fost supuşi sau moartea amicilor cu care ei s-au identificat etc. ea se explică mai curând prin faptul că cineva i-a spus că copiii se nasc într-un fel din burta mamei iar el trebuie să îşi fi imaginat acest lucru ca fiind asemenea defecării dar cu o durere mare. Se poate arăta că isterica în cauză şi-a refulat dezgustul dar şi agresivitatea faţă de câine şi stăpânul său dar nu că scena în cauză a determinat prin sine însăşi traumatismul ci asociaţiile ce se succed în lanţ cu Complexul Traumatic. experienţă care a constat în observarea faptului că un câine a băut apă dintr-un pahar din care ea obişnuia să bea. aşa cum crede Reich. Şi dacă Nietzsche reneagă astenia celor două mii de ani de Creştinism.

2. un sistem metafizic în care viaţa veşnică este asigurată şi în acest caz nu mai are teamă de nimic. 2. El este spălat pe creier asemenea leului de la circ pedepsit de când era pui şi transformat într-o javră cu formă de leu. Un astfel de Complex este în măsură să determine frica de moarte. Complexul Eden Alături de Complexul Traumatic. o particularizare a acestor legi. Crima şi chiar tortura cea mai crudă pot fi ‘porunci’ la fel de bune ca şi aceasta. În acelaşi fel. Complexul Traumatic mai are şi forma agresivă care se descarcă prin ura şi războaiele ce oamenii şi le aduc unii altora iar acest lucru este preţul plătit pentru luxul dat de această maşinărie. Practic aceste Complexe sunt cele mai importante din sistemul psihic.1. Complexul Eden este cel de-al doilea Complex din prima grupă de Complexe ale trunchiului psihic. Cei săraci îşi doresc bogăţia pe care cel puţin genetic au avut-o cândva iar cei bogaţi îşi doresc copilăria. Acest Complex are foarte multe aplicaţii în manifestările abisale ale spiritului uman iar acest lucru se va vedea pe parcurs. Toţi oamenii au acest Complex dacă nu suferă cumva de boli care îi împiedică să se dezvolte normal. prin pedeapsa fizică. sistemul energetic al pulsiunii nu este un scop în sine iar neutralizarea energiei psihodinamice nu înseamnă decât un cadru de control al Instinctelor însă sistemul energetic se dereglează atunci când este alimentat chimic. În acelaşi fel pentru cel care are Complexul Traumatic supraexcitat moartea devine cel mai mare rău posibil tocmai pentru că ea este imaginată cu ochelarii acestui Complex. 2.2. acest lucru se datorează unor succesiuni de invenţii pe care acesta le-a făcut de-a lungul mileniilor în lupta cu câştigarea 72 . prin supraexcitarea Complexului Traumatic.poate fi convertit de către educaţia sălbatică în ‘dreptul’ la mutilare intelectuală învăţământul fiind obligatoriu pentru cei ce doresc o funcţie socială importantă.1 Generalităţi Complexul Eden este Complexul Paradisului Pierdut. Este evident că ‘să nu ucizi’. răsplătită de autorităţi. pe care o cultivă odată cu educaţia sălbatică. Căci nu moralitatea şi nu umanismul civilizat determină o astfel de maximă. Complexul Traumatic trebuie să fi avut cote alarmante şi printre soldaţi mai târziu ca urmare a fricii de răsculare a celor supuşi. Toate acestea au consecinţe în docilitatea ergastenică a individului. Dacă Omul Modern a ajuns la nivelul economico-social la care este acum. transferul unei probleme macrosociale în zona educaţiei timpurii se face prin intermediul celor două Complexe iar colosala maşinărie socială se manifestă în zonele obscure ale sale: Psihicul Omenesc. nevoia sclavului de a trăi cu orice preţ. îşi doresc să retrăiască ceea ce au trăit cândva. însă cu preţul unei dereglări a ecologiei sociale pentru care generaţiile următoare vor plăti. În felul acesta insul nu mai are resursele intelectuale să înţeleagă complicata maşinărie socială în care el este o piesă oarbă. după cum se va vedea imediat la Complexul Eden. ci chinuieşte’ şi acest lucru este un fapt foarte trist şi adevărat. fiind de fapt aplicarea nemijlocită a legilor generale ale pulsiuniilor la condiţiile existenţei Psihicului. Religia fiind o astfel de metafizică.2. La aceasta se adaugă şi supraexcitarea clasică artificială a Libidoului prin morala sexuală inhibitoare (şi explicabilă prin legea excitaţiei). unde este implicat direct Complexul Tabu iar acest fapt determină Libidoul Infantil şi fixarea parentală (maternă) a acestuia după modelul stabilit de Freud. Însă acest ‘sistem delirant’ este declarat astfel pe baza propriului reper traumatic în timp ce în cazul depresivului moartea i se pare o fericire deoarece excitaţia energetică scade autoreglativ. Prosperitatea stăpânilor nu poate exista decât prin frica de moarte a sclavilor. Bătaia este ruptă din Rai pentru că Raiul este rupt din bătaie. însuşi câştigul pe care stăpânii îl obţin de pe urma ‘culturii’ pedepsei. Când depresivul se sinucide şi odată cu el îi ucide pe ceilalţi (cu justificarea salvării lor) ‘fenomenologii’ văd aici un sistem delirant. În acest caz. Frica de moarte îl face pe sclav apt pentru orice. De la această premisă pleacă exploatarea economică sălbatică în societatea modernă. dacă sunt copii. el acceptă orice îi spune stăpânul. la fel cum Libidoul supraexcitat este în măsură să pună stăpânire pe o parte din sistemul psihic pentru a salva funcţia sexuală a organismului. Nietzsche ar spune aici. ‘să nu ucizi. Iar frustrările ce decurg de aici fac din copil un ‘dresat’ la nivel microsocial. grupă ce reprezintă rădăcina absolută a acestuia. ci însuşi profitul pragmatic. Faptul că Creştinismul a prins atât de bine printre ameninţaţii sclavi romani nu este un lucru întâmplător. după cum se va vedea. care apare ca punct de reper în normele religioase şi civile (proclamată drept poruncă divină) are alt sens atunci când nu este în joc un interes mai mare. prin agăţarea cu orice preţ de viaţă prin acceptarea oricărui ordin. dacă sunt maturi sau să fie maturi. Deocamdată cei care câştigă sunt stăpânii. Situaţia este cam aceeaşi cu cea toxicomanului.1. Orice om se naşte la curtea unui palat şi moare în exil după cum spune poetul. El îşi creează. Această dresare are ca şi consecinţă eterna frică de moarte a omului umil. sclavul devine dominat de acesta. artificial.2.

cel Traumatic. Dimpotrivă. excepţional. Din punct de vedere al dinamicii generale. Complexul Eden presupune plusexcitaţia energetică ce rezultă din scăderea Valorii de Neutralizare superioare sau. chimic. asupra decorului psihic al acestor Instincte. din Valoarea de Neutralizare normală. Religie etc. după cum inhibiţia libidinală este impusă de legislaţia socială fie ea scrisă sau nescrisă. nevoia de bogăţie este în întregime expresia ‘erotismului anal’ pusă în relaţie cu interesul precoce al copilului faţă de fecale. Aşadar originea sa este pur şi simplu legea respingerii valorice. Omul o găseşte decât temporar în viaţă tot prin Maternitate. Complexul Matern. Armele sale cele mai rudimentare reprezintă etape capitale în evoluţia speciei. fără însă a acţiona asupra sistemului organic corespunzător Pulsiunii adică asupra Instinctelor. tragic sau neplăcut prin amestecarea cu cel pozitiv plăcut. El este rezultat din complicatul spectru vectorial al legilor psihodinamice. Dorinţa de ascensiune socială foarte intensă face ca intensitatea lui să devină foarte puternică mai ales după ce s-au fuzionat şi Complexele din grupa a doua şi a treia în el. Complexul Eden este parte din acest preţ. fie unul Satelit al acestora. Dorinţa de a retrăi Maternitatea este atât de puternică şi atât de activă pe atât cât este şi de imposibilă. Acest lucru s-a întâmplat prin îndepărtarea rivalilor săi teritoriali din alte specii sau din propria specie. fiind unul dintre cele mai mari Complexe şi producând o neutralizare extrem de complexă.favorurilor naturii. Realistă este însă situaţia originară sau cel puţin genealogică a devenirii acestui Complex. Freud considera că avariţia. Condensate sintetic ele fac să se stingă factorul negativ. Instinctul Matern (la fel ca şi cel Sexual masculin) are particularitatea că individul nu câştigă nimic din exercitarea sa. Căci el îşi are originea în această posibilă lipsă de bunuri materiale pe care ulterior el o invocă deşi această plângere poate fi în acest caz chiar nerealistă. este originat în legea autoreglării energetice. Prin urmare Libidoul se asociază cu acesta din punct de vedere al posibilităţii de neutralizare. mai ales cel care se află într-o condiţie socială precară. poate ajuta în bună măsură la înţelegerea acestui Complex. valoarea de neutralizare normală este dată de obiectul necesar satisfacerii funcţiei instinctuale şi nu prin apelul artificial. Acest fapt se datorează unei neutralizări ce depăşeşte excitaţia psihică fidelă unei inhibiţii anterioare. În acest caz apare în mod evident dependenţa energetică de droguri. Acestea iau permis să se apere mai bine sau să cucerească paradisul. inhibată şi eventual refulată. Practic energia psihodinamică ce iradiază către aceste reprezentări catalitice aduce cu ea şi posibilitatea generală de neutralizare astfel că transfigurarea edenică se face în timp indiferent de aspectul neplăcut cu care ea a fost investită originar. Toate lucrurile vechi proiectează conţinuturi edenice deoarece reprezentările vechi fac acest lucru ele însele. 73 . De aici şi relaţia retroactivă între cele două. Aici are loc o fuziune. care este tocmai păstrarea constantă a funcţiilor instinctuale. este perceput ca edenic tocmai datorită experienţei vagi. Localizarea Complexului Eden în harta Psihicului se face printr-o dorinţă ce nu poate fi satisfăcută momentan şi căreia i se opune necontenit Complexul Traumatic. Din punct de vedere energetic consolidarea voalului edenic constă într-o dorinţă nesatisfăcută. Principiul Complexului Eden este unul ce vizează cataliza ca fenomen general al Memoriei. El nu face decât să piardă energia fiziodinamică acumulată dar acest lucru este făcut tocmai pentru că este cerut de imperativele speciei care se regăsesc în dinamica energiei psihodinamice. Complexul Eden nu derivă direct din vreun Complex Instinctual sau vreun Instinct căci atunci ar fi el însuşi fie unul Instinctual. ca urmare a scăderii efectului chimic al acestor substanţe datorită epuizării lor în corp ceea ce conduce la scăderea funcţiei de neutralizare energetică. Dar ea este limitată doar pentru sexul feminin iar pentru cel masculin ea este doar parţială şi refăcută prin dragoste prin Artă. Deoarece. Ascensiunea socială este împiedicată de aceleaşi reguli sociale ale inviolabilităţii proprietăţii. Acest lucru se datorează faptului că acest Complex este şi el excitat ca urmare a pierderii perioadei maternale odată cu procesul de maturizare. De fapt factorul principal al unei astfel de situaţii este Complexul Eden. acesta este proiectat el însuşi în ascensiunea socială pe care o doreşte subiectul. respectiv asupra legilor generale ale Pulsiunilor. Este normal ca odată cu respingerea teoriei ‘stadiilor’ şi acest fel de erotism să fie minimalizat ca stadiu. care are aşadar ca model rana maternă la care Omul se raportează mereu în viaţă. Pentru tinerii neiniţiaţi libidoul. Toate aceste satisfacţii îşi au preţul lor şi problemele civilizaţiei îi fac pe unii să se îndoiască de normalitatea drumului parcurs de om de atunci încoace. ca Pulsiune Psihică derivată direct din fondul biologic. Sindromul de abstinenţă nu este de fapt decât presiunea legii atracţiei valorice asupra inhibiţiei energetice la care se află Psihicul. Această dorinţă este în mare parte compusă din Libidoul inhibat şi vizează în general din ascensiunea socială sau existenţială pe care şi-o doreşte individul. deoarece ele exacerbează funcţia de neutralizare a aparatului psihic aşa cum nici o altă neutralizare normală nu o poate face prin funcţia originară a Psihicului. genealogice a acestora. Cel mai bun exemplu este cel al drogurilor care sunt substanţe ce acţionează exclusiv asupra sistemului legilor psihodinamice ale pulsiunilor. În acest caz plăcerea libidinală este supradimensionată după modelul Complexului Matern din punct de vedere al neutralizării. Cu toate acestea. după cum a celui omolog.

Cele două stiluri de viaţă vin din structura internă a fiecăruia iar principiile teoretice (ca fundamentare morală) se aleg ulterior. Complexul Matern reprezintă într-adevăr una dintre cele mai mari neutralizări ale individului izolat. un astfel de stil de viaţă agitat este la fel de oportun chiar dacă asta nu înseamnă ceea ce îşi propune acest stil de viaţă adică satisfacţia generală absolută. Astfel că aici sistemul psihic se rupe de cel fiziologic nemaifiind controlat de acesta şi anulând astfel servirea acestuia. O plăcere ceva mai mare conduce paradoxal la ‘dependenţă’ ceea ce este deja Complexul Eden3. Rezultatul general şi coroborat în timp este suprasolicitarea însuşi Complexului Eden şi. În acelaşi fel o inhibiţie anterioară este determinată să se ridice. Iată că. Aceasta este rezultată din neutralizarea energetică normală şi cea excepţională datorată Maternităţii sau dragostei idealiste pentru partenerul (potenţial) sexual care este tot o maternitate. Căci dinamica generală a Pulsiunilor trebuie să fie dată întotdeauna înaintea produsului lor secundar iar Complexul Eden este concretizarea nemijlocită a acestei astfel de dinamici generale. mirosire. Este unilaterală mentalitatea hedonistă după care orice plăcere nu trebuie refuzată. genealogic pe aceasta. Probabil că sub aspectul biochimic neutralizarea normală are aceleaşi principii ca şi cele a celei excepţionale adică se realizează odată cu satisfacerea Instinctului. a tuturor Complexelor Filierei Negative şi a Trunchiului Psihic. teama teribilă a acestei mentalităţi. Pentru Freud reperul fundamental al acestei supraneutralizări este perioada intrauterină a fătului adică tot cam ceea ce aici este numit Complex Matern. tocmai se vor fi consolidat. Dacă Freud îl declară primordial acest lucru se datorează concepţiilor sale ontogenetiste şi lipsei de elaborare a unei dinamici generale clare. Însă nu toţi urmaşii lui vor fi capabili să ajungă în această situaţie ci doar câţiva în timp ce. aşa cum a propus epoca victoriană pentru Libido. În situaţia în care totuşi vor ajunge să îşi propage genele Complexul Eden îşi va avea un loc important în zestrea psihică lăsată moştenire urmaşilor. funcţionând steril.Această diferenţă de excitaţie constă în faptul că neutralizarea normală dată exclusiv de obiectul de neutralizare nu o poate niciodată atinge pe cea excepţională. Practic orice astfel de mascul trece printro fază de frustrare socială extremă aşa că descrierea aceasta se potriveşte aproape în orice caz. de la el. inhibiţia unor funcţii organice vitale. inhalare de fum etc. germenii Complexului Eden. un ‘sindrom de abstinenţă’ care apare în mod normal la om în special. În acest caz diferenţa ar consta în faptul că în cazul neutralizării normale Organismul este el singur cel care îşi dictează doza pe când în cazul drogurilor doar sistemul psihic îşi dictează progresiv şi artificial doza prin injecţii. îşi are reversul ei în desfrâu total. De asemenea. Iată legătura dintre principiul funcţional al instinctului şi originea psihicului. echilibrată. În acelaşi fel şi reprimarea ei totală. Însă el trebuie să aibă acelaşi principiu respectiv creşterea Valorii de Neutralizare şi imposibilitatea de a o egala ceea ce conduce la fixarea. privit din alt unghi. la încorporarea unei plusexcitaţii energetice. conducând la supraexcitaţie psihodinamică. Căci originea lui este foarte depărtată chiar şi de specia umană. Însă reversul ei este violent iar Organismul este prins într-un cerc vicios. Căci sistemul energetic al aparatului psihic nu are rolul decât de a menţine o funcţie organică şi de a-i facilita menţinerea echilibrului instinctual şi nu de a conduce prin orice mijloace la plăcere. Însă el are deja moştenit acest Complex Eden anterior. Acesta este şi modelul Complexului Eden respectiv o variantă a legii respingerii valorice supradimensionată. reptilele fiind anterioare genealogic păsărilor şi în acest caz oul este dat înaintea găinii. Ea poate fi substanţă psihoafectivă ce acţionează într-un fel asupra hipotalamusului (centrul biologic al plăcerii). ontogenetic. repectiv una iradiată către elementul proxim de asociaţie. Şi chiar animalul are această soartă funcţia ereditaristă este la fel de decisivă. Este greu de spus acum dacă este de preferat 74 3 . Acest lucru constituie tocmai relaţia cu obiectul de neutralizare şi se traduce prin secreţia unor anumite substanţe în sânge la nivel endocrin care dau senzaţia de satisfacţie sau prin oricare alt fenomen a cărui calitate este stabilită retroactiv. Însă ţinând cont de faptul că specia umană nu mai are concurenţă şi nu are cu cine să lupte pentru supravieţuire întemeierea teoretică a fiecăreia dintre aceste mentalităţi este unilaterală. Căci rezultatul acestei reprimări este acelaşi cu hedonismul total. Dar deşi Individul îşi poate găsi o fericire călduţă într-un stil de viaţă cumpătat consolidarea speciei cere indivizi excepţionali cu care să le domine pe celelalte. De aceea pentru reducerea lui şi nu pentru satisfacerea lui iluzorie este mai degrabă nevoie de o viaţă cumpătată. Chiar dacă este luat drept mostră structurală pentru înţelegerea celui Eden totuşi acesta din urmă nu se poate reduce la el. Sistemul psihic se izolează într-o dinamică retroactivă fără sfârşit iar nefericirea periodică şi marcantă este preţul acestui cerc vicios. la ceilalţi. Hedonismul susţine că o astfel de plăcere este mai bună şi mai de dorit în funcţie de cât este mai mare. este necesară inhibiţia de orice fel a energiei Pulsiunilor Instinctuale. Acesta este şi cazul cu şobolanul care este conectat la un sistem de stimulare asupra propriului hipotalamus (fapt ce îi provoacă plăcerea) şi care astfel se epuizează până moare stimulându-l fără oprire. Ea tinde să atingă Valoarea de Neutralizare a sistemului psihodinamic global. respectiv în anterioritatea oului reptilelor prin care acestea se înmulţesc. Pentru ca respectivul animal să aibă un Complex Matern. Însă acesta este un Complex Instinctual. cel mai puternic mascul face ca generaţia următoare să aibă un reper valoric de neutralizare foarte ridicat fiind capabil de a fecunda cele mai multe femele şi a învinge rivalii şi de a avea împlinită sarcina sa instinctuală. Deci chiar şi problema anteriorităţii oului sau găinii şi-a găsit până la urmă răspunsul în latura principială a problemei. odată cu schimbul de substanţe cu mediul. aşa cum apar la specia umană. el cuprinzând-o latent. deci o neutralizare prin Maternitate.

prin instruirea lor în mod traumatic. Căci zgomotul. Aici poate fi adusă în discuţie situaţia conversiunii chinurilor naşterii în desfătarea edenică a orgasmului libidinal. Aceste practici de cazarmă se mai practică şi astăzi ca fenomen subteran în cele mai avansate armate ale lumii. Pe de altă parte. în timp ce ei nu dau doi bani pe plăcere. industria a început să pună stăpânire şi pe aceste spaţii orientale sub influenţa expansiunii occidentale. Adolescentul crede în viitor iar bătrânul în trecut ambii sfidând prezentul. De aceea au apărut modele culturale diferite. ca rămăşiţă a acestei predispoziţii organizatorice ale modelului anterior de pregătire a lor. a liniştii de tip Nirvana. Pe de altă parte liniştea stoică aduce individului pacea. Acest fapt vine să releve reacţia Organismului la mediu adică opoziţia. la cererile lui din ce în ce mai Complexe după principiul concurenţei. este însuşi Complexul Eden. În acest caz. Complexul Eden este cel care înfrumuseţează lucrurile cu aroma sa fantasmatică. se întoarce invers pentru a capta lumina soarelui. Deci. 75 . Însăşi marele mit al căderii din Eden a lui Adam şi Eva. mistic. hedoniştii extremi văd în asceţi nişte cornute ce se odihnesc sub umbra copacilor şi se apără de muşte. El se constituie aşadar ca rămăşiţe energetice. Primul aduce mari progrese speciei.Evoluţia înseamnă adaptarea la mediu. tentaţiile la orice pas constituie un mediu esenţial diferit faţă de cel de origine al acestora. devotaţi cauzei stabilite de conducători. acest lucru este tot opera Complexului Eden. ca deşeuri pe care legile psihodinamice le lasă atunci când iradiază Pulsiunile Instinctuale. bestia (negativă) este un suflet bun care se dovedeşte în final a fi un prinţ fermecător. Rezultatul a fost de multe ori că ei au devenit într-adevăr nişte maşini dar în sens invers educaţiei. este în bună parte expresia religioasă a acestui Complex. fantasmatic. le excită iar neutralizarea unor astfel de dorinţe este un privilegiu deosebit. cu unitatea lumii dar fără realizări economice şi culturale specifice acestora. prin ameninţarea şi stresarea lor. aceşti ‘bravi eroi’ vor avea o reacţie edenică la fenomenul luptei. care se manifestă la nivelul energiei care se acumulează treptat tocmai prin această hărţuire energetică pe care Psihicul o resimte din partea mediului reprimator. toxicomanie. în timp ce asceţii spun că totul este deşertăciune. adică excitaţia nu este ulterior neutralizată. nici cea a lui Rousseau despre sălbaticul bun şi pur.. Nota: * Pedagogi lipsiţi de talent au consumat un volum de muncă imens în educarea copiilor ca pe maşini. Aceasta este şi condiţia Complexului Eden ca opus celui Traumatic. Ca punct de vedere statistic. Cel occidental cu industria lui dezvoltată dar şi cu Religia lui scindată între Rai şi Iad şi cel oriental. mediul meditaţiei şi practicilor yoga. Proiecţia Complexului Eden vizează tot ceea ce este imposibil de atins la un moment dat. Dragostea unei femei pentru alcoolicul care o bate atunci când este beat şi îi spune că o iubeşte atunci când este treaz este un fapt cunoscut şi frecvent. Acest punct este modelul pentru dorinţa a tot ceea ce este traumatic. prezenţa elementului dorit produce excitaţia psihică iar acestei excitaţii nu îi urmează o neutralizare astfel că legea atracţiei valorice acţionează mereu producând o tensiune dezagreabilă. nici cea a comunismului sau fascismului. În basmul ‘Frumoasa şi bestia’. Tocmai de aceea această grupă de Complexe este activată de către instituţia armatei pentru a crea buni mercenari. Fiecare vede problema din punctul său de vedere. pentru pedanterie a virtuţii clasice adoptată însă în mod formal. în timp ce orice încercare de implantare a Religiilor orientale în Occident (în special a Hinduismului) le transformă în variante occidentale. El se manifestă atunci când Complexul Traumatic nu se manifestă. contraactivarea unei situaţii determinată de exterior. În acest caz elementul traumatic devine eden. care s-a putut observa la soldaţii americani întorşi din războiul din Vietnam şi Golf arată exact acest lucru. prin pregătirea lor la limita omenescului. Reversul negativului în pozitiv este oglinda edenului. un Van Gogh sau un Nietzsche sunt puncte de reper ale istoriei. scăderea valorii de neutralizare după modelul legii autoreglării energetice lasă de asemenea loc pentru posibila ei reabilitare iar Pulsiunea care aminteşte acest lucru. deşi obiectul de interes este unul traumatic. Fenomenul decăderii morale cu implicaţii în alcoolism. De la adolescentul ce visează la idealuri măreţe până la bătrânul filosof cu convingeri paseiste. Este cazul copilului înclinat să facă exact ceea ce este interzis*. Virusul gripal care se adaptează medicamentelor din ce în ce mai perfecţionate este un exemplu perfect. Pe baza acestei asocieri ceea ce este traumatic devine eden iar hedonismul extrem pe care în antichitate l-a acceptat Aristip sau un ascetism extrem ce a fost exprimat de stoici. reacţii extreme etc. Un obstacol în faţa unei dorinţe o face pe aceasta mai puternică. aşa cum violatorul este intrigat mai mult de opoziţia victimei. Teoria platoniciană a ideilor înnăscute nu este străină de implicarea emoţională a acestui lucru. O astfel de seducţie a interzisului are o aplicare energetică foarte simplă. subiectul vede în această imposibilitate tocmai manifestarea acestei plusexcitaţii care nu îşi găseşte ‘perechea’. căci acest gen de indivizi sunt foarte inventivi iar un Beethoven. În filmele de desene animate unde animalele fioroase se comportă ca nişte bunici. îi face echilibrat cu sine însă incapabil de mari creaţii. întoarsă cu sensul în jos. reclamele. îl face sociabil. Marile dorinţe sunt mari tocmai pentru că sunt interzise de Complexul Traumatic care. că creaţiile ‘mari’ ale geniilor sunt mari pentru că însăşi ideea de măreţie este implicată direct de plăcerea pe care o aduce. În acest caz apare plusexcitaţia de care s-a vorbit mai sus. Obiectul traumatic devine unul edenic tocmai pentru faptul că el interzice ceva asemenea plantei care. Aceste utopii nu ar fi putut exista fără Complexul Eden. inhibându-le. vor avea un apetit ieşit din comun pentru grozăvii şi eroisme.

De aceea afirmaţia lui Freud din ‘Totem şi tabu’ după care ‘nu ar fi fost necesar să se interzică ceea ce nimeni nu ar dori să facă’. fără satisfacţii substitutive. de fapt îşi doreşte să scape de nefericirea anterioară sau prezentă. Acest model al retroacţiunii psihice a fost teoretizat obscur de către Jung prin conceptul de ‘mandala’. De aceea când cineva spune că îşi doreşte fericirea. adică să îl ocolească şi în acelaşi timp să facă posibilă neutralizarea Complexului Eden. El intră astfel în acest cerc vicios. ca monogamia de exemplu datorită consecinţelor nefaste asupra suprapopulării cetăţilor. Însă de fapt lucrurile stau exact invers. Cercul vicios poate merge la nesfârşit. este una simplist argumentată şi care se opune cu ceea ce spunea altundeva că simpla stigmatizare asupra cuiva îl face pe acesta să devină efectiv ceea ce se presupune a fi deşi în momentul de dinaintea stigmatizării el nu era astfel. Toată Filiera Negativă intră în slujba promovării Complexului Eden în perimetrul Filierei Pozitive. deşi aici sunt implicaţi factori auxiliari. Complexul Casanova. În funcţie de potenţialul energetic cu care vine fiecare în întâmpinarea ei se stabileşte viitorul loc în cadrul bisericii. respectiv de la T la E. Aşadar. începând cu grupa a doua de Complexe se poate vorbi de inversarea relaţiei dintre ele. Această situaţie se explică prin faptul că toate Complexele Filierei Pozitive în afară de cel Traumatic. Religiile care nu sunt folositoare acestei maşinării sociale nu sunt tolerate. Aşadar tot ceea ce este interzis devine dorinţă şi tot ceea ce este dorinţă trebuie să fi fost interzisă cândva chiar dacă ar fi fost şi numai amânată. Perfecţiunea şarpelui care îşi muşcă coada are însă o explicaţie concretă în mişcarea autoreglativă a Complexelor: Complexul Traumatic devine Eden şi acesta devine unul dintre Complexele Filierei Negative pentru a se converti invers în cea Pozitivă în încercarea de a evita Complexul Traumatic dar şi invers. ca Satelit al celui Eden Libidoul. ca Pulsiune fundamentală. Însă aşa este construcţia Psihicului iar ea are logica ei internă raportându-se la mediu. Se poate spune că aceştia nu au experimentat cu adevărat fericirea lui Van Gogh pe care o trăiesc uneori oamenii cu Tulburări Psihice. Însă nefericirea anterioară este astfel un ocean de două ori mai mare iar acest episod maniacal urmează de multe ori după unul depresiv sau acestuia îi urmează unul depresiv.1. principiul de conversiune structurală fiind de la dreapta la stânga. Situaţia pare absurdă.2. păstrează principiile celui care apare în lumea animală chiar dacă el apare modificat la Om după condiţiile sale social-economice. încearcă să se acomodeze acestuia. la adăpost de Complexul Traumatic. va prelua mereu excitaţia şi o va transmite către Complexul Eden din nou. la fel cum acesta se poate continua către întregile două Filiere ale Trunchiului Psihic. Freud consideră că fără divertismente puternice. bolilor cu transmisie sexuală etc. pe care ei o numesc fericită. Modelul creşterii nepermise a Valorii de Neutralizare şi nesusţinerea acesteia conduce la o inhibiţie ce se transformă în excitaţie conform legii excitaţiei. Căci toate necazurile vieţii pornesc de la acestea. Acesta. Aşa se face că excitaţia Complexelor Negative se manifestă în sistemul social fie prin teoriile metafizico-religioase fie prin normele sociale şi prin practica economică în general. respectiv Filiera Pozitivă încearcă să ocolească Complexul Traumatic şi să facă posibilă neutralizarea excitaţiei pe care tocmai Complexul Traumatic o dictează în Complexul Eden. De aceea situaţia acestor Complexe este oarecum diferită de a celorlalte.2. 2. cei care realizează ‘ataraxia’ sau cei care acceptă un hedonism moderat au mult mai multe şanse de o viaţă liniştită. dacă Complexul Eden este dat de inhibiţia celui Traumatic. legătura Complexelor în mod direct cu legile generale ale Pulsiunii. totul se plăteşte. O satisfacţie în plus poate fi înţeleasă după modelul drogurilor unde subiectul ştie că dacă va continua astfel sfârşitul îi va fi iminent şi totuşi continuă să se drogheze. ca bază a acestei Filiere. fără stupefiante nu se poate trece peste necazurile vieţii (‘Angoasă în civilizaţie’). legătura dintre acesta şi principiile legilor psihodinamice. situaţia este inversă pentru celelalte grupe unde conversia se face şi de la Filiera Negativă la cea Pozitivă. Principiul său de echilibru este retroacţiunea adaptării Organismului la Mediu. Religia însăşi se prinde în acest joc după cum se va vedea imediat. Fireşte că fericirea lor poate fi pentru Van Gogh curat nefericire şi poate că tocmai de aceea el a abandonat Religia.masochismul este un caz extrem al acestei situaţii. Acest tip de fericire care este cu adevărat un ‘ocean’ iar prototipul ei este episodul maniacal din tulburarea bipolară (Maniaco-depresivă). Însă această primă grupă de Complexe este rădăcina.2. Pe lângă Complexul Traumatic cercul perfect al retroacţiunii psihice poate fi început de Complexul Eden. fără voia lor şi care devin apoi adevăraţi criminali ca urmare a stigmatizării generale. cei care caută fericirea ‘oceanică’ sunt prinşi în mirajul exploatării sociale care este reprezentat de ultima grupă de Complexe a Trunchiului Psihic sau dimpotrivă. Libidoul a devenit cea mai puternică Pulsiune a Omului tocmai pentru că a trebuit să fie interzis şi supus unor reguli stricte. Acesta este cazul cu inocenţii condamnaţi pe nedrept printr-o conjunctură în care sunt prinşi. Acesta se supraordonează în Complexele Filierei Negative. după modelul retroacţiunii. Structura Libidoului animal este dată de 76 . încercând astfel să fie neutralizat. Prima grupă de Complexe poate fi numită rădăcina trunchiului psihic. Nimic nu este gratuit pe lume. Răspunsul pe care aceste norme îl dau este unul care nu acoperă suspendarea tensiunii psihice dorită de subiect astfel încât retroacţiunea generală a Trunchiului Psihic îi provoacă subiectului o astfel de epuizare energetică fantasmatică încât este mult mai uşor manipulat de maşinăria exploatării sălbatice.

este o simplă proiecţie a propriei tendinţe de a-şi inhiba Libidoul. ca extremă a sistemului psihic. pentru faptul că şi din punct de vedere ontogenetic el este unul primar alături de cel Traumatic. Personajul Casanova este cunoscut în istorie ca un mare curtezan. Forma Instinctuală a acestui Complex este dată de ceea ce aici s-a numit Libido Psihic. Această concepţie a apărut în special în teoriile freudiene târzii. Există cazuri unde respectivele Complexe se menţin. Psihopatologizarea întregului corp al Libidoului aşa cum a făcut Freud în teoriile lui fireşte că implică un conflict al acestuia cu utilitatea. Presupunerea freudiană a oprimării sexuale pe care individul o resimte din partea societăţii care ar fi interesată de utilitate în mod exclusiv. aceea de a fecunda cât mai multe femele. Principiul acestui fapt vine din lumea animală. odată neutralizat. Marea greşeală freudiană constă în faptul de a fi considerat Sexualitatea Patologică fiind drept una principială. Prima formă este încurajată de societate în timp ce a doua este cel puţin blamată şi repudiată deoarece contrazice modelul social de satisfacere a Sexualităţii. fără să observe că Sexualitatea este ea însăşi un fenomen elaborat ulterior şi că. în conceptele de ‘Eros’ şi ‘Tanathos’. alte Complexe se transferă către Libido şi îi determină acestuia starea de hiperactivitate. Libidoul trece în cealaltă parte a baricadei iar Complexele celelalte se desprind din asociaţia cu el pe baza disjuncţiei de neutralizare. Deci trebuie negat faptul că Libidoul ar fi dat de la început în acelaşi corp cu Complexul Cain Tocmai pentru că principiul său este altul iar unificarea aceasta se face mai târziu. Principial ea ar duce la răzvrătirea celor care rămân fără partenere în cazul anumitor societăţi. El este universal datorită faptului că supraexitaţia libidinală a masculinităţii este înzestrată cu acest principiu al selecţiei naturale care fie că se manifestă prin numărul mare de partenere fie prin numărul mare de acte sexuale de-a lungul timpului ceea ce o face cam aceeaşi. Acesta este cel mai clar exemplu pentru a ilustra fenomenul fuziunii Complexelor în Libido urmat de iluzia neutralizării globale. Acea lună de miere presupune o neutralizare nu numai a Libidoului ci a întregului sistem psihic fuzionat în el pentru că în Libido intră toate Complexele Trunchiului Psihic care se concentrează apoi în cel Eden pe baza faptului că sunt inhibate. după modelul Complexului Cain şi Eden. Transferul energiei Trunchiului Psihic către acesta se face prin intermediul Complexului Eden atât pentru că acesta este unul ancestral cât şi. deşi mulţi bărbaţi s-ar simţi măguliţi de o asemenea ‘demascare’.principiul primar al selecţiei naturale la animalele dezvoltate: cel mai dotat mascul trebuie să fecundeze cât mai multe femele. Dar cum Sexualitatea Umană prezintă energie libidinală anterioară celei fiziodinamice fuzionarea Complexului Eden în acest Complex Psihic Libidinal face ca el să devină un fel de Complex Eden de formă libidinală. Subiectul face tot ceea ce-i stă în putere pentru a le menţine în cadrul Libidoului. El presupune adaptarea potenţei de fecundare a mai multor femele la una singură conform adaptării la principiile sociale care interzic de obicei poligamia. respectiv de la cea genealogică ceea ce îl face să existe chiar în viaţa infantilă. mai ales. o asemenea Pulsiune a suferit o suprainhibiţie ceea ce îi dă automat caracterul de Complex. mergând până la refuzul de neutralizare a acestora. Aici el a făcut marea greşeală de a universaliza corpul comun al Libidoului cu Pulsiunea Agresivă conţinută deja în Complexul Cain iar această asociere este motorul dereglărilor libidinale tocmai pentru faptul că acestea constituie un fenomen rar în societate statistic vorbind. Pentru Omul Modern s-a produs o deplasare de la tendinţa de a fi cel mai puternic (ceea ce este foarte greu de obţinut) la hiperactivitatea erotică tocmai datorită inhibiţiilor sociale pe care individul trebuie să le îndure. Din nefericire totul durează cam o lună pentru că. După cum se va vedea dereglările Comportamentului Sexual au la bază tocmai dorinţa de a păstra aceste Complexe sub incidenţa Libidoului care se modelează după forma lor pulsională. În felul acesta se poate foarte bine observa diferenţele majore între structurile celor două sfere libidinale ale Omului. originară şi prin aceasta. Despre argumentele împotriva concepţiilor originar-psihopatologiste ale lui Freud s-a analizat pe larg mai sus. Acesta este chiar motorul diferenţierii de capacitate în interacţiune a raporturilor sexuale unde masculinitatea este 77 . Aici trebuie refăcută precizarea că se are în vedere Comportamentul Sexual ontogenetic desigur căci per total el tot de la Sexualitate ia energia. posibilitatea de fecundare a mai multor femele este echivalent cu a fi cel mai puternic. Chiar dacă nu survine în mod neapărat în carul căsătoriei ‘luna de miere’ trebuie înţeleasă ca neutralizare a unei frustrări pe care orice sexualitate masculină o are. care este din acest punct de vedere un excepţională şi care vizează însăşi originea istorică a acestui Complex. Aşadar prin neutralizarea sa Complexul Casanova presupune neutralizarea unei dorinţe preistorice a animalului mascul. În acest fel ia naştere o asociere unificatoare între acestea după cum s-a arătat. Într-un fel viaţa sexuală din cadrul relaţiei maritale este dictată de obicei tocmai de impulsul acestui Complex Casanova cel puţin la început. Complexul care îi împrumută numele este unul universal în special în câmpul masculinităţii nu pentru că induce o eventuală descărcare a Comportamentului său. S-a văzut mai sus faptul că feminitatea este avantajată faţă de masculinitate în neutralizarea energiei psihodinamice globale pe fondul unor condiţii identice de mediu. care îşi schimbă din când în când partenerul. De aceea Complexul Casanova trebuie înţeles în două forme: una maritală care prezintă restrângerea activităţii sexuale la o singură parteneră iar alta extramaritală. Dat fiind faptul că acest exemplar a fost totuşi cândva mai slab.

prin vânătoare sau luptă între masculi în perioada de rut. mentalitatea de proletar. Complexele supraexcitate de frustrările stilului de viaţă proletar nu s-au neutralizat prin câteva generaţii de viaţă burgheză îmbelşugată. Iar un element considerat negativ poate fi reconsiderat de cineva odată cu trecerea timpului prin fuziunea acestuia cu alte elemente psihice. Deci utilitatea nu inhibă sexualitatea deviată (prepsihopatologică aşa cum credea Freud) ci îi preia energia care îşi găseşte căi naturale de neutralizare.2. Freud pune acest lucru pe baza unei refulări operată de o morală perfidă dar el face acest lucru necunoscând modul de viaţă aristocratic şi confundându-l cu cel burghez. după cum s-a văzut. La vârsta infantilă pulsiunile se manifestă foarte firav deoarece ele sunt germinale. deci fără ca unul să derive în altul. în presupusa sa sublimare economică. Creştinismul. Dar cea Umană se raportează tot la aceste Instincte căci fiecare Complex îşi are energia din Instincte. În condiţiile eliminării inhibiţiilor sociale la care masculinitatea este supusă Complexul Casanova s-ar reduce şi el iar scăderea apetitului sexual odată cu accesiunea socială arată foarte bine acest lucru. prin intermediul iradierii şi a altor elemente despre care s-a tratat mai sus. el urmează calea inversă a supraexcitării Complexelor şi nu este un act de sabotare internă pe care Organismul şi l-ar produce din senin. Iudaismul şi Islamismul consideră că realitatea este doar aparenţă în timp ce adevărata realitate este una superioară. Lucrurile nu pot însă fi rezolvate simplist căci Agresivitatea este sinonimă cu excitaţia psihică fiind dată tocmai de tumultul oraşelor cu tentaţiile lor infinite şi niciodată satisfăcute pe deplin. Atunci când acest fapt există se poate observa că profitul economic şi comportamentul sexual deviat pot coexista separat. Toate Religiile majore fac acest lucru. Complexul Eden şi Religia Sub forma Complexului Eden. Lipsa de apetenţă erotică a mentalităţii conservatoare ale claselor aristocratoide nu se explică în acest caz prin refulare. El nu ţine seama de realitate. Însă explicaţia ei este clară. Dincolo de capacitatea de neutralizare a fenomenului maternal care poate avea o anumită importanţă. Complexul Eden dublează în copilărie o astfel de neutralizare după cum face cu trecutul în general tocmai sub presiunea trecerii timpului şi a vieţii. Este adevărat că ascensiunea socială cea jinduită de mentalitatea proletară încastrată în abisurile psihicului îşi găseşte neutralizare directă în comportamentul aristocratoid specific fiind întreruptă în alimentarea comportamentului sexual. Împotriva teoriei autoreglării naturale a Sexualităţii Freud aduce modelul pervertirii în utilitate a Sexualităţii de tip burghez. După cum s-a arătat mai sus fericirea este complementară pentru nefericire aşa cum este Mania pentru Depresie în tulburarea bipolară (Maniaco-depresivă). O ultimă problemă ce trebuie analizată aici este cea a relaţiei Agresivităţii cu Complexul Eden. cel Matern este un mod de raportare şi implicare în acesta. edenică pe care fiecare este capabil să o atingă dacă respectă anumite reguli.dezavantajată în sine. maimuţa dezvoltă creşterea de cantităţii de sucuri gastrice în stomac pe lângă un comportament sexual crescut. Indiferent de situaţie se crede în mod greşit că copilăria ar fi fericită prin ea însăşi. Faptul că el a ajuns înstărit cât de cât abia la sfârşitul vieţii l-a făcut să nu poată distinge prea bine între cele două modele de viaţă. Se va vedea imediat faptul că în economie pot fuziona multe Pulsiuni. La el se raportează toate Complexele Filierei Negative. 2. Asemenea tuturor Complexelor Filierei Negative şi cel Eden este ‘orb’. Prin urmare excitaţia cu care este investită Sexualitatea Proletară nu aparţine Sexualităţii ci se transferă către aceasta astfel încât determinarea excitaţiei psihice către o neutralizare economică nu se face direct din zona Sexualităţii. ele au nevoie de timpul aristocratic de fuziune pe mai multe generaţii pentru a se neutraliza. o neagă şi o dispreţuieşte creându-şi astfel propria fantasmă. Iar dacă omul de afaceri ascunde deseori acest gen de tulburări acest caz nu este unul universal totuşi. Complexul Eden este cel care fuzionează în cel Matern dându-i acestuia aroma paseistă care îl caracterizează. Se vede că Agresivitatea răspunde la agresivitate ( la excitaţia psihică în general) cu Complexul Eden. Ele apelează la acest Complex pe care îl exploatează deseori prin intermediul Maternităţii. Dar acest proces este unul cât se poate de natural.2.3. Abuzurile alimentare sunt de asemenea un semn al Agresivităţii iar studii experimentale au arătat că expusă la şocuri electrice. una a civilizaţiei în general. Prin raportarea la faza agresivă a celui Traumatic el devine un element ce o poate influenţa decisiv. Neutralizarea acestora este echivalentul fericirii. într-un fel sau altul. Stilul de viaţă burghez nu este decât unul proletar care s-a impus economic. Aceste reguli sunt 78 . De aceea nu poate fi vorba de nefericire în negocierea lor comportamentală decât dacă acestea sunt moştenite pregnant de la părinţi. Această antropofobie face ca Agresivităţii Umane să i se dea un caracter malign. S-a observat că Agresivitatea Umană este diferită de cea Animală care are tot timpul un scop precis şi anume satisfacerea Instinctelor. el proiectând asupra claselor superioare. O astfel de excitaţie se transferă energetic tocmai către aceste Instincte şi de aceea Agresivitatea apare ca artificială oarecum. Stigmatul Agresivităţii este el însuşi o Agresivitate antropofobică. Deci este normal ca şi Agresivitatea să fie împrumutată de la ele. Dacă excitaţia energetică se poate neutraliza prin intermediul profitului economic ea se face doar prin intermediul complexelor Trunchiului Psihic şi numai prin acestea.1. să fie înţeleasă ca răul în care Omul se află invariabil.

Creştinismul nu se dă înapoi în a face portretul Iadului asemenea unei privelişti de groază. Psihopatia Traumatică este în stare să producă o Nevroză Anxioasă dacă se grefează. Cel care pune la bătaie viaţa lui pentru a câştiga o infinitate de vieţi în Rai el nu pune la bătaie viaţa lui armonioasă ci viaţa lui nefericită năpădită de Psihopatia Traumatică (eventual ereditară) ce poate fi întâlnită la un moment dat. părinţii acestor Religii. Iar cu cât cel Traumatic este mai puternic. Dacă ar fi să se caute esenţa Religiei Complexul Traumatic va fi desemnat ca fiind ţapul ispăşitor în momentul în care subiectul nu mai poate suporta proiecţiile traumatice pe care le face asupra lumii. Budismul dimpotrivă. în vâltoarea istoriei. făcea ca acest Complex Eden să se neutralizeze prin însăşi victoria pe câmpul de luptă. Este clar aici că această retragere vizează tot o promisiune edenică. Dumnezeu fie este cel care poate răbda şi care poate conduce la pedepse inimaginabile. în cercul vicios al suferinţei psihice. De aceea B. adică tocmai neutralizarea edenică pe care Complexul Traumatic o determină şi fuziunea lor retroactivă. Aşa cum psihopatia traumatică se manifestă prin această suprasensibilitate la frică. Sistemul psihic trebuie astfel să îşi găsească altundeva alte surse de neutralizare. prin amintirea pe care copilul o capătă de pe urma pedepsei corporale prea accentuate la fel se întâmplă şi cu Religia. Este interesant a arăta că unele teme ale Religiei pot apărea ca Deliruri ale Depresiei Majore. Acest lucru s-a datorat practicii imperiului roman de a recruta soldaţii chiar din popoarele cucerite. Pascal este dispus să-şi sacrifice viaţa lumească pe cea creştină în virtutea celebrului său pariu. adică o Religie a libertăţii. în Eden. Deosebirea de acesta se face doar prin cadrul teoretic diferit şi acelaşi optimism specific fiecărei religii spre deosebire de pesimismul congenital ale existenţialismului depresiv. Ele se aplică însă doar unei anumite societăţi. Subiectul intră în virusul informatic al nevrozei. în primul rând impunându-le anumite norme sociale pe care trebuie să le respecte sau inventând alte norme civile cu autoritate ca urmare a experienţei avute de profeţii. Ei au trebuit ca din Traumatic să facă Eden iar lupta dintre aceste două Complexe a determinat mare parte din Fantasmele lor. mai excitat. unui anumit tip de mentalitate şi de aceea Religia nu este unitară nici în timp nici în spaţiu. fie el încearcă să se lupte cu un principiu malign (care aduce tot timpul doar răul în lume) fie lumea ca atare este rea şi fuga din ea este însăşi conversiunea edenală a traumatismului.presupuse ca fiind ca un test pentru această lume în vederea selectării pentru cea superioară. Pariul lui Pascal trebuie gândit într-o altă lumină în acest caz. Mai toate Religiile se prezintă dualist. Aceşti cobai au resimţit lipsa acestor emoţii materne. În toate Religiile. a milei. Lumea este descrisă ca un imens câmp de nefericire şi numai ruperea ciclului reîncarnărilor poate face ca această situaţie să înceteze. Recurgerea la Complexul Matern. deşertăciunea. având destule afinităţi cu existenţialismul depresiv din secolul al XX-lea. în concepţia transmigrării sufletului în general. Budismul şi Hinduismul fac şi ele acelaşi lucru pentru lume în general şi îi arată doar partea rea. unde mentalitatea era una viguroasă specifică virtuţii romane. ca o luptă dintre principiile binelui şi ale răului. Aici este implicat şi Complexul Cain şi cel Traumatic. De aceea tensiunea psihică este condiţia Religiei. cu atât credinţa este mai puternică. principiul suprem. Esenţa religiei este însăşi fericirea pe care o promite şi nimeni nu ar adopta-o dacă nu ar promite acest fapt. Aşa cum apare în societăţile evoluate ea are rolul de a ‘cuminţi’ pe credincioşii săi. tocmai pentru că ea se opune traumatismului lumii. războinică. Dacă oamenii acceptă penitenţele religiilor este tocmai pentru că doresc cu ardoare fericirea. Dimpotrivă nimeni nu va da viaţa lui armonioasă pe una atât de zguduitoare cum este cea religioasă iar prinţul care a devenit întemeietorul Hinduismului trebuie să fi avut Obsesii dintre cele mai severe pentru ca simpla vedere a unui infirm să-i trezească o suferinţă atât de mare încât să devină el însuşi cerşetor şi să caute absolutul. Permanenta hărţuire a instrumentelor acestei mentalităţi (soldaţii) a făcut din Imperiul Roman să fie sensibilă la o ‘religie de sclavi’. erau ei înşişi posesori de Tulburări Psihice (ca tensiune între cele două Filiere Psihice). Nu este de mirare că religia creştină a reuşit să aibă între rândurile sale soldaţii romani hăţuiţi continuu de atacuri străine din partea barbarilor sau din cea a popoarelor pe care aceştia le subjugau. Acestr lucru se explică prin faptul că iniţiatorii. după cum se va vedea. Religia este credinţa în fericire. ci există pentru că pedepseşte. tocmai pentru că Complexul Traumatic reduce orizontul de neutralizare al sistemului psihic. dacă apare pe un fond prenevrotic după cum se va vedea. de părinţii ei. cum ar fi cazul cu autoacuzarea patologică ce se asociază cu rugăciunea religioasă (în special creştină) la penitenţele anorectice ale misticilor sau la Delirul Condamnării la Viaţă Veşnică ce apare în această Depresie. O Religie polisistă. Pe 79 . Aceste norme sunt un fel de învăţătură pentru cei care nu au trecut prin aceste experienţe. Însă în cazuri extreme pot intra în scenă mecanisme mult mai complicate de autoreglare energetică la nivelul conversiei energiei fiziodinamice în cea psihodinamică aşa cum apare în depresii. observată bine de Freud. De aceea Dumnezeu nu pedepseşte pentru că există. este una dintre aceste căi. cum spune Nietzsche. Acestea se pot vedea şi în Hinduism sau Budism. susţine că lumea este o pedeapsă şi că fiecare om este supus unui ciclu de reîncarnări de unde el se poate retrage numai prin practicile budiste. Transformarea traumaticului în eden este principiul acţiunilor umane ce se supun invariabil legii atracţiei valorice. domestice. ca opus oricărui fel de traumatism.

4. sălbatică. Acestea sunt arhetipurile principale ale Complexului Eden. Arta nu dezvoltă un vast sistem teoretic cosmologico-sociologic ci îl ia ca premisă. Contrariul poate fi eventual susţinut de artiştii înşişi fiecare susţinând implicit sau explicit că arta lui este ‘adevărul absolut’ însă la fel cum psihanaliştii ce sunt exclusivişti cu ‘interpretările’ pe care le fac şi artiştii pot face acelaşi lucru.lângă învăţămintele la cumpătare şi la viaţă moderată. Factorul cultural şi cel medical este decisiv în acest caz. Femeia frumoasă este obiectul societăţii reprimatoare a Libidoului. existând pe acelaşi plan cu ea. Din el ea dezvoltă doar un anumit moment. Fireşte că se pot aduce un noian de contraargumente aici şi construi o dezbatere în toată regula. Religia devine astfel terenul interpretării personale a fiecăruia. Pitorescul este frumuseţea originară a naturii. În orice caz astăzi este din ce în ce mai clar că Arta nu are valoare absolută. care vor fi tratate mai târziu.2. Ele însele pot provoca Tulburări Psihice prin faptul că din cumpătare se va fi ajuns la frustrare prin exagerarea abstinenţei brutale în locul hedonismului moderat pe care aceste poveţe îl invocă. Temându-se de gândul morţii. În multe dintre comunităţile civilizate regulile sociale fac ca femeia tânără să îşi păstreze virginitatea până la căsătorie iar partenerii sunt predispuşi a rămâne împreună toată viaţa. pentru că şi Esteticul şi Artisticul se asociază şi se alimentează de la Pitoresc. scoaterea lor la lumină. ‘estetic’ şi ‘artistic’. Dincolo de celelalte resorturi tehnice ale ei. investirea ei originară cu Complexul Eden adică cu acele elemente din natură ce produc prin ele însele o neutralizare psihică considerabilă. Omul este cel care dă sens Artei iar ideea metafizică că ea ar avea un sens prin sine însăşi şi că oamenii ar percepe extrasenzorial acest sens nu rezistă la simpla probă dată de faptul că un om ‘needucat’ în Artă percepe şi gustă un alt gen decât cel educat. la fel şi Omul îşi sacrifică viaţa pe care o are în schimbul acestor plăceri lumeşti. arată în ce mod Omul îşi dă viaţa pentru a-şi mări satisfacţia. Aşadar atunci când Pascal face pariul cu pricina. Arta nu ar fi decât un amalgam de sunete. ca model pentru evitarea Tulburărilor Psihice. Ea determină posibilitatea de neutralizare libidinală pentru viitorul soţ a cărei excitaţie libidinală trebuie să fie foarte puternică iar tensiunea psihică de asemenea. Excitaţia Libidoului supus acestor reguli este foarte mare şi de aceea către el au fuzionat Complexe dintre cele mai diverse determinându-i forme psihopatologice care se poate vedea astăzi în anumite cazuri. Fără acest Complex. o parte specifică în care este concentrat acest sistem în totalitatea lui. forme culori. decât omul care are o anumită experienţă în acest domeniu. Faptul că oamenii beau alcool.2. Arta rămâne acea iluzie a farmecului edenic. ci tocmai această Tulburare Psihică ce îl decimează. Iluzia acestei plăceri rezidă în Complexul Eden fie direct prin descrierea fericirii fie indirect prin descrierea elementelor din jurul Complexului Traumatic. Dacă ar fi nemuritor şi ar putea lua droguri veşnic atunci fiecare ar accepta pariul dar aici este o altă imposibilitate. Complexul Eden reprezintă pentru Artă ceea ce combustibilul este pentru motor. Un astfel de peisaj este întradevăr o mare nenorocire pentru el deoarece ‘fericirea eternă’ este o contradicţie în termeni. Liniştea profundă a unui om normal nu poate fi dată pe nici o Religie ci doar tradiţia îl face să respecte unele ritualuri. aceste învăţăminte pot foarte bine deveni frustrări pentru ceva în special. Pitorescul stă la baza celorlalte. Trebuie făcută distincţia între conceptele de ‘pitoresc’. fiecare declarându-se religios dar care poate investi în Religie sentimente şi interese diferite. etc. el nu-şi pune viaţa şi armonia sufletească la bătaie. sunt obiectivele primare ale Artei. pădurea virgină aminteşte de fructele şi bunurile sale neexplorate de alţii în aşa fel încât cineva poate avea o satisfacţie imensă explorându-le şi întemeind acolo o comunitate care îi va recunoaşte paternitatea. reînvierea lor. Astfel că ele rămân prototipuri pentru Complexul Eden. Iată că Frumuseţea este secundară Virginităţii. Aşadar frumuseţea fecioarei şi pitorescul înfăţişării sale stă tocmai în această neutralizare energetică dată de neutralizarea libidinală. fiind o extroiecţie psihică a privitorului şi nu un atribut al fecioarei însăşi aşa cum se crede. Însă tratarea Artei în această lucrare este una extrem de generală şi o astfel de expunere în amănunt va face obiectul unei alte lucrări. De aceea ea este doar un vis frumos care produce satisfacţie doar în momentul visării sau doar unui anumit resort din Psihicul Uman dar care nu poate acoperi întreaga arie a acestuia. inocenţa copiilor etc. ca oricare altul. Fecioara şi frumuseţea feminină ( secundară fecioarei) se datorează faptului că Instinctul Sexual îşi găseşte în această perioadă a vieţii funcţionarea optimă. Capacitatea de a reda trecutul suprainvestit edenic sau de a prevedea o fericire a viitorului. Toată argumentarea lui este irelevantă. fumează şi iau droguri.1. Aici pot fi luate în consideraţie elemente ca pădurea virgină. o neutralizare prin ‘plăcerea contemplaţiei’. el este şi mai terorizat de destinul lui sisific care înseamnă acelaşi lucru iar a trăi în acelaşi fel veşnic. Complexul Eden şi Arta Specificul Artei constă în iluzia modului său de a produce neutralizare. deşi ştiu că viaţa lor se va scurta astfel. Este clar însă ca nu simpla odihnă produce o astfel de satisfacţie ci stimularea unor resorturi prăfuite şi ascunse ale psihicului. Aşa cum depresivul se plânge de situaţia de a fi condamnat să trăiască veşnic. 2. ea produce satisfacţie prin însuşi formalismul ei fără să fie în realitate ceea ce iluzia ei pretinde că este dar fără ca ea însăşi să pretindă acest lucru. reutilizarea lor. Frumuseţea este un atribut al tinereţii. pentru a evita o frustrare Omul ar face tot ceea ce-i stă în putinţă. Ea este o acumulare psihică adânc ereditară legată de această experienţă existenţială iar formele Tinereţii sunt 80 . Spre deosebire de Religie. frumuseţea fecioarelor.

Ea este direct descendentă din baza socială care este atât de specifică celei americane datorită concurenţei economice şi ritmului de viaţă extrem de alert. ce apare în pictura lui Bosch. De aceea subiectul pitoresc are puţine şanse să devină Artă. După cum se va vedea la subcapitolul ce tratează despre psihologia cognitivă. denotă agresivitatea arhitecturală. lucrare care marchează consolidarea cubismului. rareori se întâmplă să producă efecte estetice şi confuzia sentimentelor este în acest caz foarte comună. Celălalt moment este cel direct edenic.‘înfrumuseţate’ ulterior. fie ea civilizată. Pentru sufletul uman clădit de milioane de ani pe frustrări abundenţa contemporană nu este decât o încercare de a trezi un mort de inaniţie cu mâncăruri alese. apărută ca o revoltă puternică. Agresivitatea ritmurilor reprezintă arhetipuri ale puternicilor maşini unde pistoanele şi roţile lor au o astfel de mişcare ritmată. Diferenţa dintre Estetic şi Artistic este aceea că Artisticul cuprinde şi o investire narcisică. Prin ele vorbeşte glasul strămăşilor. Motivele economice pot reieşi din muzica ritmată. Acesta este Frumosul Originar. Cultura jocurilor video de astăzi a permis o reinventare a naturalismului postromantic căruia i s-a dat formă tehnologistă. Muzica lui Richard Wagner şi succesul ei. Dimpotrivă Esteticul şi Artisticul reprezintă Frumosul Secundar pe care obiectele diferite de cele primar frumoase devin totuşi frumoase pentru că se asociază cu obiectele ce sunt primar frumoase. călătoriile se fac cu animale de tracţiune iar zgomotul motoarelor maşinilor moderne nu există. hazardată. modernă. Simfonia a V-a de Beethoven reflectă pasaje de izbucniri explozive. care poate fi şi naturală totuşi. de agresivitatea cuprinsă în el. Agresivitatea. Arta futuristă de la începutul secolului XX. De aceea Pitorescul se află la primul nivel de fuzionare a Pulsiunii în afara obiectelor de satisfacere imediată. unde obiectul produce prin sine însuşi neutralizarea energetică. sacadată. În cazul artei date în jurul Complexului Traumatic. la fel este şi cu frumuseţea sexelor de care el vorbeşte. unde vocea solistului pare aceea a unui mort putrezit. sunt toate în măsură să acţioneze într-un alt mod asupra Complexului Traumatic. ce par prisme masive de oţel. reflectă de asemenea agresivitatea ambivalentă a lui faţă de feminitate în general. rigide. fie sălbatică. Nu degeaba Picasso a spus că ‘bunul gust ucide creaţia’. Pentru cealaltă formă a acestui Complex (cea agresivă) arta este una violentă. Pitorescul. Zgârie-norii americani. ‘Domnişoarele din Avignon’ de Picasso. Epocile clasice prezintă un scăzut nivel industrial. ea este concentrată întotdeauna asupra viitorului promis de actul revoltei însuşi. în opera de final a lui Goya. Tematica scabroasă. face apelul la noile modele tehnologice care sunt noile subiecte ale Artei. În locul lui existând zgomotul cald al roţilor şi tropăitul cailor ce se poate vedea clar în arta de sorginte clasică. scopul Instinctului Matern şi care este la rândul lui scop pentru cel Sexual. foarte populară printre tinerii contemporani. în muzica ‘metal’ din avangarda epocii contemporane. din secolele trecute. Acest fapt reflectă o situaţie psihologică concretă şi anume cea a conversiunii structurii Complexului Traumatic în cel Eden. revoltătoare etc. Acesta este un al doilea nivel de fuzionare. pe baza asocierii. El nu are nici o satisfacţie specială decât cea investită de privitor şi care revine din această cauză la obiectele din care el face parte. Lipsa lui poate provoca suferinţa iar suferinţa se poate prelungi însă abundenţa prezenţei lui ulterioare nu poate reface echilibrul iniţial. unde fericirea este trăită direct prin arta calmă. ce a prins atât de bine printre antisemiţi sau printre tinerii revoltaţi din motive diverse ca dragostea sau motivele economice. fiind întotdeauna producţie umană faţă de Estetic. la Picasso sau Dali. adică prin ceea ce s-a numit deseori artă clasică cu tot echilibrul ei. Aşa este cu ‘sublimul’ de care vorbeşte Kant şi care este în mare parte Pitoresc. ‘zgârietoare’. porneşte de la revolta lui iniţială concentrată şi în revolta antisemită. care apelează direct la Complexul Traumatic de unde acesta are o reflexie edenică secundară. 81 . Dacă Complexul Traumatic are formă reflexivă rezultatul este Arta Tragică. de revoltă. De aceea atunci când aceste obiecte pitoreşti sunt subiecte ale Artei. curată. după tensiuni controlate şi depresive ca urmare a dezamăgirii din dragoste. vizează competiţia în scopul general al selecţiei naturale unde învingătorul este recompensat. Iar abstractizarea psihică a unei astfel de recompense se regăseşte în arta agresivă. Copilul care intră şi el la spectrul Frumuseţii este de asemenea un arhetip edenic prin simplul fapt că neutralizează Complexul Matern. Agresivitatea din dragoste reiese din poeziile romanticilor. Din acest punct de vedere arta clasică trebuie să fie regândită dincolo de investiţiile edenice secundare (datorate vechimii) în ceea ce priveşte capacitatea lor de a stăpâni Pitorescul sau Esteticul. constituind aşanumitul domeniu al ‘esteticii urâtului’. Distribuirea Complexului Eden în neutralizarea energetică produsă de Artă vizează două momente. ce produce un sentiment amestecat de greaţă şi groază. Căci oricât de important ar fi pentru instinct obiectul nuclear de neutralizare el rămâne totuşi un fapt banal. armonioasă. Unul este cel traumatic. ‘Luceafărul’ lui Eminescu are un moment în care personajul principal îşi ia lumea în cap ca urmare a dezamăgirii din dragoste. modul în care Arta semnifică nu trebuie să însemne doar ‘mură în gură’ a semnificatului. După cum am arătat ele sunt insule energetice formate ereditar. unul mai depărtat de obiectul nuclear de neutralizare a Pulsiunii. după cu se va vedea la Complexul Narcis. Poeziile lui Baudelaire sau Bacovia. Aceste arhetipuri ale industriei moderne se deosebesc de ritmul mai nuanţat al muzicii clasice.

Trecând pe domeniul direct al Complexului Eden. Picturile lui de Chirico sau ‘Persistenţa memoriei’ a lui Dali. Aici pot fi exemplificate ‘Coloana Infinitului’. Picturile lui Miró. tocmai datorită excesului de forme luxuriante. relevă acest fapt. cu scopul de a scoate în evidenţă bunăstarea proprietarilor. Arta pop intră uneori în aceste metafizici implicite sau ironice la adresa mercantilului. Pictura realistă ce face abuz de amănunte şi sculptura de acest gen se înscrie şi ea aici. Kant atât de poetic spusă. subiectul turuie fără încetare romane întregi în tot atâtea clipe. Arta minimalist-geometrică este una metafizică deşi se recunoaşte ‘minimalistă’ prin autorii ei reprezentanţi chiar dacă ei au numit-o astfel fie din falsă modestie fie din ironie. De asemenea ‘Sărutul’ lui Brâncuşi relevă o manieră inocentă de adoptare formală a Artei. cu simptomul său central.4 4 Simfonia a V-a de Beethoven este un caz cu totul special. fireşte controlate de un simţ fin al realităţii. Distincţia de mai sus îşi găseşte aici utilitatea. Forma inocentă presupune o tratare naivă a temei. la Mozart sau chiar la Beethoven. aminteşte de modul în care copiii sunt legănaţi pentru a adormi. se pot observa câteva particularităţi al formei: . . ‘Aşa grăit-a Zarathustra’ de F. deşi acestea apar contracarate. Noile tendinţe din muzica electro combină de multe ori agresivitatea ritmului cu tematica metafizică. Norocul este că s-a consemnat că atunci când a scris această simfonie şi că se poate spune împrejurările în care a scris-o. . la subiectul ei ci la forma ei. Poezia descriptivă. care are funcţia de a-i recunoaşte omului infinitatea. nemurirea. ceea ce se observă în piesă. artistul parcă îşi plânge de milă cerând acea mereu liniştitoarea mângâiere a mamei păstrată de asemenea ca arhetip. legea morală în mine’. De asemenea trebuie înţeles că acest Complex Eden nu se referă la tema Operei de Artă. ‘Cerul înstelat deasupra mea. Legănatul dă copilului siguranţa că cineva este lângă el şi că poate adormi în linişte fără să fie ameninţat. Dacă această formă este împinsă la extrem ea poate deveni uşor una tragică. El a pornit de le un fapt banal şi care apare drept centru de greutate în întreaga piesă şi anume ciocănitul în uşă al unui cunoscut venit probabil să-l consoleze. Acesta se manifestă prin producţie mentală masivă. luxuriantă ce se opreşte le foarte multe amănunte ce aminteşte de episodul maniacal din tulburarea bipolară. aşa cum apare în cele mai reprezentative piese ale lui Mozart. De asemenea trebuie avut în vedere faptul că într-o Operă de Artă pot fuziona mai multe astfel de forme generale. Este posibil ca între formă şi temă să existe o discordanţă profundă dar asta nu schimbă cu nimic percepţia estetică produsă publicului. Ca criteriu general pentru forma metafizică se poate arăta mai întâi repetiţia elementelor de compoziţie. Se poate vedea clar în muzica folclorică de petrecere în ce măsură apare nuanţa de tip Dionysos. se pot înscrie şi ele aici. monumentală. Simfonia a V-a de Beethoven conţine adevărate plângeri pe care copilul din el le face pe lângă pasajele explozive povestind necazul lui. În muzică. dată fiind şi condiţia socială modestă a acestor artişti contracarată dionysiac. Nietzsche. unde Complexul Matern are un rol esenţial. piesele de dragoste. respectiv Fuga de Idei. Cu toate astea într-o anumită doză se poate vorbi de astfel de ieşiri euforice. fie cu măreţia universului. se referă la ceilalţi oameni după cum se va vedea mai bine la Complexul Tabu. Experienţele lui Cristo de învelire a clădirilor pot şi ele fi puse aici. Klee sau Dubuffet. aici se poate observa o varietate de genuri şi stiluri în artă. Brâncuşi.plânsul dependent apare atunci când prin forma artei sale. Forma metafizică constă fie în paseism. Maxima lui I. ceea ce în estetica clasică se numeşte ‘sublim’. ca modele ale formei metafizice în Sculptură. pot fi incluse aici. negative în mare parte. care se materializează prin Complexul Eden. măreaţă. este un astfel de poem metafizic. lipsită de stringenţă. Muzica electronică a lui Klaus Schultze sau Jean Michel Jarre întruneşte şi ea aceste criterii. Beethoven trebuie să fi simţit lucrul acesta ca pe o 82 . în timp ce propria persoană se identifică cu această imensitate având ca resort agresiv deci o consecinţă edenică. care adoptă o manieră infantilistă. percepţie care este una subliminală. unde cuvintele sunt special alese şi aranjate încât să dea o notă de libertate calmă aşa cum apare în genul clasic relevă o naturaleţe caldă. matematizarea structurii acestora şi uneori lipsa lor de îmbinare cu sentimentul gingaş sau graţios. Poe sau atunci când Shopin pune această formă în ‘Marşul funebru’ părăsit de iubită şi pe pat de moarte. nehaotică. Poezia ritmată. ‘Pasărea măiastră’ sau ‘Cuminţenia pământului’ ale lui C. O astfel de manifestare este înscrisă în forma euforică a artei de tipul Complexului Eden. prin identificarea cu gloria trecutului. Poezia de tip legendă sau cea fantasmatică se înscriu în acest gen de formă artistică. Fireşte că aceste forme nu sunt standard şi fiecare Operă de Artă îşi are propriul său destin către Complexul Eden. Ea apare atunci când fericirea este trăită momentan transparând prin forma Artei. alături de cel Narcis şi Cain ce se întrunesc în cealaltă jumătate după cum se va vedea.gestul neajutorat repetat şi eşuat. liniştită şi armonioasă. Arhitectura barocă se înscrie de asemenea într-o astfel de formă. Deşi produsele artistice pot fi identice cu acelea ale primitivilor ele se deosebesc de acelea prin faptul că sunt produse Artistice şi nu doar Estetice sau chiar Pitoreşti. Beethoven suferea o mare dezamăgire în dragoste. care face jumătate din plăcerea estetică.Tematica metafizică. Acesta este păstrat ca arhetip general şi reluat în manifestări artistice aşa cum se vede în cântecul despre seara de Crăciun foarte popular în Occident.ritmul legănat care apare foarte des în muzica liniştită. adică la modul de tratare a acestui subiect. ca în cazul poemelor lui E.

acolo unde nu există un dualism ontologic explicit. de aceea orice se raportează fie pozitiv fie negativ la această problemă se raportează implicit şi la nemurirea sufletului. Din punctul acesta de vedere inclusiv termenul ‘metafizică’ sugerează legătura cu Ştiinţa. Simfonia a V-a este un amalgam de disperare deznădăjduită şi compensare orgolioasă în genialitate. Ea nu se mulţumeşte cu rezolvarea pe care Religia o aduce. Ea încearcă să rezolve contradicţii. Aceasta este localizarea psihologică a gândirii metafizice. este chiar esenţa sufletului. cu atât mai mult cu cât acest cunoscut insista. După cum s-a spus mai sus esenţa Religiei. de renunţare specific romantică faţă de nimicnicia lumii. cu câteva excepţii minore. Ea reclamă în mod indispensabil relaţia cu Religia. Caracterul traumatic al meditaţiei asupra morţii conduce la o compensare filosofică. Moartea înseamnă pentru individ pierderea întregii sale autonomii. 83 . Ea este nemulţumită de explicaţiile religiei chiar dacă. detaşată. se datorează unor astfel de factori psihici specifici. ceea ce probabil că îl scotea pe muzician din răbdări. Religiile au comun. Complexul Eden şi Filosofia Gândirea metafizică are în comun cu cea ştiinţifică dexteritatea conceptuală extrem de dezvoltată. unitatea lumii şi tot ceea ce conţine sub sine o generalitate atât de mare încât nu poate fi cuprinsă sub experiment. edenică a sa. În aceste două Complexe aceste principii îşi găsesc realizarea. să caute principii devenind astfel un complicat sistem de gândire. fie prin existenţa unui traumatism direct. Alteori metafizicienii au fost şi oameni de ştiinţă sau ştiinţa propriuzisă purta numele de filosofie după cum arată una dintre lucrările de referinţă ale lui Newton.2. De la Complexul Eden către celelalte Complexe de asociere pe Filiera Negativă se poate observa nevoia Omului. cu fizica. De aceea deosebirile metodologice între ştiinţă şi filosofie sunt minime. că împart lumea în două mari registre. Metafizica are ca interes probleme ca nemurirea sufletului. existenţa lui Dumnezeu (ceea ce o face legată de Religie). Einstein. Existenţa lui Dumnezeu este prin sine însăşi suficientă pentru a legitima certitudinea nemuririi sufletului şi de aceea concentrarea asupra ei capătă întâietate. a individului de a se proteja de legile lumii care îl prezintă ca trecător.1. Aici urmează imediat decăderea în gândurile morbide ale plânsului dependent şi ale gestului neajutorat după o perioadă de adaptare a formei metafizice. Doar cele psihologice sunt aici relevante iar faptul că unii ajung filosofi şi alţii oameni de ştiinţă. În zilele noastre filosoful nu mai este neapărat cel care încearcă să demonstreze nemurirea sufletului sau universalitatea lumii ci cel care caută esenţa lucrurilor cu instrumente şi metode intelectuale. care a fost preluată de la Kant ca reper general acceptat în cercurile autorităţii religioase. aşa cum s-a întâmplat cu filosofiile lui Platon şi Aristotel sau cu critica raţiunii. demersul filosofic poate reveni Religiei. Filosofia încearcă să explice raţionalizat demersul Religiei aşa cum teoria transmigraţiei sufletului a lui Platon preia acest element din Hinduism. până la Kant astfel de poziţii fiind sporadice. De altfel metafizica a fost şi va rămâne încă influenţată de metodele şi rezultatele Ştiinţei. Prin Complexul Eden se manifestă cele două principii fundamentale ale Vieţii. Această trecere dramatică de la disperare la răbufnire explozivă şi apoi la detaşare dispreţuitoare şi-a găsit în Simfonia a V-a o rezolvare de referinţă. conservarea şi înnoirea. rădăcina trunchiului psihic. Această problemă concentrează în jurul ei pe celelalte. ceea ce coincide cu o reacţie stoică la ciocănitul în uşă şi compensarea în Orgoliu pentru ca apoi să ia din nou o atitudine metafizică. fie prin presiunea morţii. în cazul în care nu sunt şi una şi alta. demersul religios devenind treptat unul filosofic chiar dacă istoria filosofiei se grefează totuşi pe un interes ştiinţific originar declarat. ea este imboldul psihologic principal al acestuia. Iniţial filosoful era cel care caută principii asupra lumii iar apoi cel ce folosea un anumit sistem de gândire. Toate acestea conduc la supraexcitarea Complexului Traumatic. În orice caz. Însă trăirea ei este una eminamente religioasă pentru faptul că metoda raţională folosită pe larg de filosofie sa asociat totuşi cu concluziile religioase. Cu toate acestea. la rândul ei. deoarece acesta este omolog celui Traumatic. a luat pe acestea tot din demersul filosofic. umilinţă iar tensiunea sa psihică trebuie să fi fost destul de mare. Pornind de la această opoziţie dualistă între Spirit şi Materie s-a încercat reunificarea lor. Filosofia însă s-a putut încet-încet îndepărta de Religie devenind independentă datorită apariţiei unor probleme specifice demersului său.5. chiar dacă din punct de vedere conceptual nemurirea sufletului nu este implicată (sau nu este un concept central) în orice sistem metafizic.2. ca manifestare a sufletului omenesc. Alteori simpla unitate a lumii le implică pe celelalte două deşi nu în mod direct. Orice convertire sau trecere pe tărâmul Religiei a unui subiect se face fie prin existenţa sciziunii între Filierele Trunchiului Psihic. de consecinţele şi învăţămintele care se leagă de nivelul ei de dezvoltare.2. faptul că sunt dualiste. cel pământesc şi cel divin sau spiritual. Uneori metafizica a înlocuit Ştiinţa în afara momentului când aceasta încă nu se născuse (cum este cazul cu cea antică) respectiv când situaţia psihică a subiectului a cerut-o Sunt cunoscute puseele filosofice ale lui A. bazate în special pe logică şi cu mai puţină înclinaţie spre experiment ceea ce este deja domeniul ştiinţei. devenind opoziţia între bine şi rău. Toate problemele metafizicii însă converg către nemurirea sufletului. Astfel că dualismul se mută de pe planul ontologic în cel axiologic. adică prima grupă de Complexe. ceea ce este cam tot acelaşi lucru.

2. Atunci acest conţinut psihic va fi investit exact cu un înalt potenţial energetic. dezvirginarea domeniului denotă interesul edenic al cercetătorului. fie prin dărâmare totală fie parţială a paradigmei tradiţionale. după cum comportamentul moral al nevroticului îi dă acestuia şi o satisfacţie negativistă faţă de obiectul de neutralizare inhibat specific. Complexul Eden şi Ştiinţa Modelul gândirii ştiinţifice este cel pragmatic. denotă o mare excitaţie a Complexului Traumatic căci el este în stare în mod specific să lărgească orizontul Memoriei iar psihopatia traumatică şinevroza anxioasă cu capacităţile lor de a reda mnezic în cele mai mici detalii stimulul fobic. însă principial omul de afaceri nu are acest interes ci doar pe cel de astfel de profit personal. Complexul Eden şi economia Interesul pragmatic poate deveni şi el unul de neutralizare a Complexului Eden. arată în ce fel o astfel de excitaţie poate conduce la acest rezultat. atâta timp cât se face din pasiune şi nu din hazard. de evidenţiere personală. Dacă se presupune o situaţie cu localizare într-un anumit moment genealogic.Aşadar cel mai crud ateu filosof este un religios.7. Atunci când interesul economic este o banală luptă socială pentru existenţă. Despre acesta se poate spune că este guvernat de un Complex. prin cercetările. unde efortul pentru a o duce de azi pe mâine este foarte mare. pentru întemeierea familiei. Din cele spuse până aici este clar că filosoful este un fel de om al nimănui. El se vede pus în situaţia de a păşi primul pe un anumit domeniu de cercetare. este suficient să aibă gustul pentru aprofundare. Fireşte că aici poate mai mult ca în oricare altă aplicaţie a Complexului Eden exteriorul determină în mod decisiv rezultatul final al demersului ştiinţific însă tocmai pasiunea descoperirii. pentru căutare. unde activităţile economice sunt efectuate pur şi simplu din nevoie nu se poate vorbi de implicarea vreunui Complex. la bunăstarea generalizată. convertiţi la Creştinism sunt relevante. Se poate observa că idealurile unei persoane care este implicată direct în economie. Se acumulează astfel un capital ce poate fi reinvestit la infinit.2. unde subiectului îi este o povară viaţa. la fel ca în cazul Complexului Matern. cadrul de reguli pe care ea le respectă sunt la fel ca în cazul celei pragmatice. 2. stilul de viaţă frustrant poate conduce la transferuri formaţiei filosofice sau ştiinţifice către Religie. făcând carieră în acest domeniu sunt în acord cu Complexul Eden. la un oarecare procentaj de risc. Este evident că retragerea omului de ştiinţă în lumea lui. tocmai pe baza moştenirii psihice a Omului. ei îl cântă mereu.1. Cazul lui Einstein sau a altor autori care au avut experienţe traumatice sau cazul cu filosofii Atenei ocupată de Roma. Dexteritatea mnezică a omului de ştiinţă care se prezintă ca o bibliotecă ambulantă. care poate conduce la evoluţia fondului social. dublat de predispoziţia ereditară pentru acumulare de bunuri. Nu este necesar ca filosoful să fie împotriva lui Dumnezeu. retragerea depresivă în sine a Religiei. Căci acest comportament este dictat de interesul de supravieţuire al Instinctelor. după cum M. în laboratorul sau în domeniul lui. Or acest risc presupune prizonieratul subiectului care riscă între traumatismul eşecului şi caracterul edenic al succesului. Experienţe de viaţă speciale îl pot conduce către Ştiinţă odată cu schimbări relevante în suprastructura sa psihică. Maturizarea. poate să devină superior ei deci o poate agresa într-un fel sau altul fie prin continuitate ceea ce înseamnă superioritatea lui faţă de ea. un astfel de Psihic se poate fixa asupra interesului de a căpăta o oarecare bunăstare.2. Subiectul poate să creadă că profitul economic este singura lui fericire la fel cum un Casanova crede că următoarea femeie posedată îi poate spori această fericire. Complex care face parte din următoarea grupă de Complexe. 2.6.2. unde. se raportează la o constituţie psihică de tip pragmatic unde metodologia. la evoluţia economică. el nu poate suporta cruzimea Ştiinţei dar nici abandonul. Tocmai de aceea profitul economic de anumit tip poate intra sub incidenţa Complexului Eden. Deoarece. Aşa cum copilul prezintă faţă de părinte clivajul specific şi că orice sentiment de ură faţă de acesta este dublat de unul tandru. pe filiera arborelui genealogic. se poate găsi o situaţie de sărăcie extremă. Până şi blestemele lui Sartre sau Nietzsche la adresa lui Dumnezeu nu sunt altceva decât răutăţi ale unor copii ce sunt nemulţumiţi de faptul că părinţii le-au refuzat ceva. Legătura cu acest Complex vine din credinţa în nemurire pe care valoarea ştiinţifică i-o dă unui astfel de autor prin celebritatea de care el se poate eventual bucura. Un astfel de suspans. Ea presupune angajarea în anumite investiţii. fiind puţin din amândouă dar neputându-se decide spre una dintre ele. Alta este situaţia profitului imens. pentru despărţire a firului în patru. prin descoperirile sale savantul poate dărâma o tradiţie. este pe de o parte rezultatul formei reflexive a Complexului Traumatic iar pe de alta conversiunea lui edenică. Eliade a spus. Psihologia afectivităţii economice presupune o manevrare a bunurilor economice în aşa fel încât operaţiunea aceasta să aducă profit. la fel pentru aceşti autori Dumnezeu va rămâne în continuare atotputernic. respectiv atunci când subiectul caută cu orbire un profit pentru care nu este necesar din punct de vedere social să fie implicate aceste forţe. Actul său de a gândi îl leagă invariabil de filosofie şi de religie totodată. Ştiinţa. 84 .1. lasă să transpară Complexul Eden iar această predispoziţie se va materializa prin intermediul Complexului Polis.

fapt ce poate atrage ]n mod evident Complexul Traumatic prin iminenţa pedepsei. Dacă mecanismul structurării sociale care. între aceste două clase sociale generale. ci protejează mai degrabă o comunitate minoritară după cum se va vedea la Complexul omolog acestuia. economică. va tinde către acte antisociale sau cel puţin. Complexul Polis este urmarea firească a celui tarumatic. Modelul social uman nu este unul static ca în cazul acestor insecte. Numai în societate el îşi poate satisface Instinctele iar contactul cu animalele sălbatice îl dezavantajează evident. conlocuirea indivizilor unei specii. pe lângă latura economică legată de productivitatea crescută care reiese din viaţa în colectivitate. clasa aristocratoidă va dezvolta un spectru de reguli sociale şi resorturi de consolidare a societăţii în forma care o avantajează. Apoi. Prima formă născută pe fondul neajunsurilor. Aşadar apartenenţa la un grup. ci unul dinamic iar Complexul Polis se potriveşte mai bine acestora decât Omului. Însă el poate fi supraexcitat prin Complexul Traumatic. este format şi din cel de securitate. este indispensabilă Vieţii Umane. care apare şi în lumea animală. El se referă la implicaţiile pe care socializarea. Ulterior acesta devine necesitatea de respectare a legilor.Notă: Fireşte că Complexul Eden nu poate explica el singur aceste cinci manifestări ale sale. Legislaţia socială dată de norme scrise sau nescrise are ca scop o anumită ordine stabilită deja de către premisele acestui Complex Tabu. este liantul formal al societăţii. Ea continuă şi în cele mai evoluate societăţi acest principiu de securizare colectivă iniţial în faţa mediului ostil. în agonia semenului. le determină asupra Structurilor Psihice date anterior precum şi asupra satisfacerii în general a instinctelor. în contrarietatea lor.1. fiind în imediata sa vecinătate pe Filiera Pozitivă şi asta încă din societatea animală. Tocmai de aceea aceste două 85 . cel Cain.3. Astfel că în cazul unei agresivităţi externe. asemenea familiilor de albine sau de termite. Totuşi Complexul Eden există aici ca o unitate de măsură pentru acestea iar dacă un Pascal poate trece cu uşurinţă de la preocupările filosofice la cele ştiinţifice şi apoi la cele religioase asta denotă că toate aceste manifestări ale Spiritului au anumite puncte comune chiar dacă par a nu avea. El este un individ care îşi modelează singur comportamentul şi care acţionează în mod activ la definirea sa. Or acest Complex înseamnă tocmai acel comportament socioeconomic care ar evita o astfel de agresiune. Complex care marchează diferenţierea Omului de Animal. fiind un Complex format în perioada preumană a Vieţii iar respectarea legilor impuse de comunitate conduce la obţinerea unor avantaje sociale mult mai mari decât în cazul în care nu s-ar recurge la respectarea lor. Aşadar originea lui este una pragmatică. dată şi ea tot de acest principiu al mobilizării colective. aceste Complexe se manifestă aşa cum se manifestau ele în epocile trecute. Societatea ştie însă să introducă în aceste legi şi altele care nu protejează individul. Aceştia pot fi alte complexe. atunci este firesc ca întregul spectru al legilor scrise în general să se bazeze pe reglementarea agresivităţii dintre indivizi. care determină aceste legi şi care le impune după interesul controlării societăţii deci al interesului economic. 2. În societatea umană el apare influenţat în mare parte de Complexul Tabu. Aceste două forme de existenţă sociale tind să se raporteze tot timpul una la cealaltă. Agresorul poate foarte bine deveni legislator. Nietzsche a observat foarte bine această sciziune între ‘moralele de stăpâni’ şi ‘moralele de sclavi’. prin faptul că alege şi judecă acţiunile sale. Caracterul provizoriu al comportamentului dictat de Complexul Polis este unul evident căci Omul nu este o insectă. căci el impune un ritm social pe care agresatul trebuie să îl accepte. Complexul Polis este format în mod diferit în cadrul societăţii umane evoluate. alături de cel Cain din cea de-a doua grupă de Complexe Fundamentale ale aparatului psihic.1.1 Structura generală Apariţia societăţii are ca fundament principial însăşi securitatea. Iată că deviza ‘toţi pentru unul şi unul pentru toţi’ este mult mai veche decât se credea. O astfel de comunitate este însăşi structura de clase superioare ale societăţii. unde apartenenţa individului la clasele superioare sau la cele inferioare este un criteriu hotărâtor. le va avea în vedere. Această manifestare modernă a Complexului Polis este direct dictată de influenţa pe care cea de-a treia grupă de Complexe o are asupra Trunchiului Psihic. un element dintr-o structură mecanică. a inhibiţiilor neneutralizate. 2. O astfel de formă o moşteneşte şi Omul Modern sub forma Complexului Polis. societatea în genere are puterea de a se mobiliza pentru apărarea fiecărui membru. colaborarea lor. De aceea atunci când aceste avantaje dispar. acest Complex dispare de asemenea. Clasa socială proletaroidă acceptă aceste legi tocmai pentru că ele stipulează şi protecţia originară pe care acestea o au drept condiţie. cum sunt cele din grupa a doua sau a treia sau capacitatea şi exersarea ereditară a aparatului conceptual şi la susţinerea fiziologică a lui. Omul este extrem de ineficace atunci când este solitar.2. Societatea. respectiv prin agresarea externă pe care o poate suporta un individ. Complexul Polis Acest complex face parte.3. Structura acestuia se defineşte ca proiecţie a propriului Complex Traumatic în nefericirea. căci aici intervin şi alţi factori.2. Complexul Polis este aşadar Complexul de Sociabilitate al muncitorului şi al aristocratului în aceeaşi măsură. identificarea cu el este motorul Complexului Polis. General vorbind. eliberată de neajunsuri. Cu toate că societatea modernă cunoaşte nuanţări. aşa cum apare în societăţile primitive. chiar dacă nu atât de tranşant ca atunci. apropieri şi interconexări.

fără îndoială că acest lucru l-a avut în vedere Kant şi este greşit modul în care a fost interpretat ca determinând o moralitate rigidă. sub interesul economic. Ei trebuie să îşi înfrâneze pornirile. Când a definit ‘imperativul categoric’. De aceea ispitirea Diavolului va acompania o astfel de nevoie de divinizare a unui fond emoţional esenţialmente războinic. Dragostea nu este necesară pentru a forma societatea.2. Căci exacerbarea Complexului Polis. Aşadar existenţa Complexului Polis nu poate fi explicată doar prin simpla viaţă gregară aşa cum există la animale pentru a avea succes mai mare în competiţia cu alte specii. deşi acest lucru este destul de greu de realizat în mod absolut consecvent. ci un element mai adânc (ce explică chiar dragostea de acest tip) şi anume economia. 86 5 . În ‘Psihologia maselor şi analiza Eului’. O astfel de fuziune între Complexul Polis şi cel Matern nu are nimic de a face cu adevărata sociabilitate. Complexul Polis nu ar însemna nimic. Un astfel de liant ar fi pentru societate elementul care ţine laolaltă societatea iar Biserica şi armata ar fi modelul celor mai reprezentative exemple. este arătat de atâtea şi atâtea cazuri în istorie. Specia rivală care implică socializarea animalelor a fost înlocuită în civilizaţia umană de comunităţile rivale. Căci individul nu ar avea nevoie de acte antisociale ce trebuie stopate prin acest ansamblu legislativ. fapt ce s-a întors de atâtea ori împotriva lor. deşi ea este de multe ori instrumentul manipulării sale. Însă el a fost funcţional într-o anumită etapă a ei iar aplicabilitatea lui statică la condiţiile umane moderne s-a dovedit infructuoasă.2. Complexul Polis se dovedeşte a fi în relaţie retroactivă cu Complexul Cain care se proiectează către aceste comunităţi. Alegerea lui ca reper se datorează interesului general al indivizilor de a se tolera reciproc. Freud însă confundă în mod vădit Complexul Polis cu cel Tabu. în speţă unele dintre cele animale. unde există doar o ierarhizare a forţelor în care deci se poate vorbi doar de ‘cel mai puternic’ dar nu şi de ‘conducător’. unde masele au fost orbite de propria lor dezordine afectivă. Iar modul în care patriotismul înflăcărat degenerează în războaie sângeroase şi acte teroriste. Tocmai de aceea Complexul Polis este strâns legat de însăşi dezvoltarea economică şi de implicarea directă. Căci această stare este prin ea însăşi nedemnă de specia umană. Oricum limitele comunităţilor rivale sunt atât de flexibile încât Complexele Cain şi Polis se acompaniază ambivalent într-un dans dubios. Iubirea aproapelui promovată de o mentalitate proaspăt convertită la pacifismul religios originată în spiritul războinic păstrează încă ruinele cainice originare. Abia epoca modernă a încercat o reparaţie prin reintroducerea artificială a lupului. în special al celui Uman. cu un spirit rudimentar pot fi foarte uşor manipulaţi de către apelarea la acest fond emoţional arhaic. spune Freud. căci principiul ei nu este dragostea ei. Practic Omul a continuat să se comporte sociabil şi după ce şi-a eliminat sau redus la tăcere potenţialii rivali din lumea animală. Într-o societate hipertehnologizată. din dorinţa de a atrage voturile sau suporul în general iar patriotismul de toate felurile ascunde şi această latură arhaică a Psihicului Uman. Oameni cu judecată sălbatică. ‘Iubirea aproapelui’ este dublată de eternul păcat cainic urmate de eternele rugăciuni şi ritualuri religioase de îndepărtare a ‘Diavolului’. Ceea ce este important de subliniat aici este faptul că tocmai această nevoie de iubire a a aproapelui este datorată convertirii acestor elemente ‘diavoleşti’ în ea. un fel de bălăcire în afecţiunea celor din jur. Apropierea ‘de aproapele’ se face cu scopul eliminării ‘duşmanului’. Tema clasică a dragostei şi trădării sau a urii de moarte ce se converteşte în dragoste (Romeo şi Julieta) este parte din ambivalenţa exacerbării patriotismului de tip Polis. Aşa apare sentimentul de dreptate socială şi cel de datorie. Şi totuşi apa şi uleiul pot forma o emulsie şi cazul de faţă demonstrează pe deplin acest lucru. Complexul Cain. economia şi psihologia abisală par să aibă în comun exact ceea ce au în comun apa şi uleiul. Căci dacă psihologia abisală este ştiinţa Comportamentului. Timpul a unit cele două complexe prin cristalizare iar dragostea se amestecă cu ura şi sociabilitatea cu intimitatea. Cu cât un Complex este mai solicitat. Freud înţelege Complexul Polis ca fiind derivat din dragostea platonică.Complexe se înlocuiesc foarte degajat unul pe altul în cadrul societăţii moderne cineva oscilând între a fi Poli(tico)s sau Cain. Politicienii apelează la acest Complex. funcţională a Omului în acest proces. unde fiecare îi respectă dorinţa celuilalt. lăbărţarea într-un patriotism parşiv. deoarece vizează o apropiere falsă între oameni.5 2. astfel că fiecare ar fi fericit dacă ar deţine măcar o singură şuviţă de la obiectul iubit. el imaginează paradigma dragostei mai multor oameni pentru un altul cum ar fi faţă de o persoană celebră. Freud consideră că iniţial aceştia au fost geloşi unul pe altul în acapararea obiectului dragostei dar acestei faze îi corespunde cea de solidaritate. Freud ştie clar că sunt societăţi lipsite efectiv de conducător. Totuşi dizolvarea armatei şi a Bisericii nu ar duce deloc la dizolvarea societăţii. atrage după sine tocmai reversul acestuia. Spaţiul european arată o lipsă teribilă a marilor prădători aşa cum există în alte continente. atunci economia trebuie să stea prin excelenţă sub incidenţa principiilor psihologiei abisale iar o ştiinţă ce are Complexul Polis este unul rudimentar iar pentru viaţă el a însemnat foarte mult fiind păstrat ca reper fundamental de bunăstare. Iată că socializarea omului civilizat are alte valenţe decât cele ale societăţilor animale. cu atât şi reversul lui de pe cealaltă Filieră suferă această suprasolicitare. poetic-adolescentină. Uşurinţa cu care cei guvernaţi de alte Complexe fuzionate apoi în Complexul Polis stabilesc şi desfac relaţii nu poate fi decât un act decadent. la fel şi legile pe care el le apără. Complexul Polis şi economia Aşa cum se prezintă astăzi lucrurile. deşi către ea pozează. tocmai ca o extroiecţie. unde roboţii ar rezolva automat problema economică.3.1. ca focalizare controlată a concordanţei reversului său.

ea este una sisifică. Căci operaţiile preliminare sau adiacente sunt părţi esenţiale ale acestui sistem ca schimbul. Economia simplă stă întotdeauna la baza celei complexe iar aceasta din urmă nu poate fi posibilă fără prima deoarece ea are rolul capital de a neutraliza Pulsiunile Instinctuale. fie că este nulă fie că este considerabilă. orice satisfacţie ar avea. Jaful militar este un moment important în evoluţia Umanităţii iar el se întinde până la vecinătatea modernităţii. căci. Aşadar problema principală a oricărui sistem social încadrat într-o economie complexă este acela de a apela la economia sălbatică fie prin educaţia sălbatică la nivel global fie prin forţa militară în aşa fel încât o parte din societate să fie convinsă să fie încadrată în economia simplă care subzistă în cea complexă. În economia simplă orice act al celui care beneficiază de ea are finalitate concretă cum ar fi însămânţarea. cu varietăţi de hrană. comportament unde Psihicul Uman are un rol hotărâtor. Deci la fel se va întâmpla şi cu economia. de un corp teoretic solid. Stabilirea provizorie a Valorii de Neutralizare este dată de raportul dintre Mediu şi Organism.pretenţia de a înţelege Comportamentul Uman nu poate să nu ia în calcul comportamentul economic. ba chiar să producă o excitaţie energetică în plus. Imperiul Roman. mecanismele specifice de exploatare a naturii. cu atât Valoarea de Neutralizare tinde să se depărteze. multiple. este evident că fiecare putere războinică antică (exemplul este luat de aici deoarece lucrurile se prezintă mai aproape din punct de vedere temporal de tranziţia dintre cele două economii) a început printr-o origine modestă care apoi prin forţa împrejurărilor s-a dezvoltat pe specializare militară. Forţa militară este elementul primordial ce face legătura între economia simplă şi cea complexă fie sub raportul evoluţiei istorice fie sub cel al dinamicii teritoriale. după o vreme prosperă. Problema este că această tendinţă apare mereu la orizont. Aceasta poate fi simplă. Din punct de vedere psihodinamic această relaţie cu mediul face ca diferenţa dintre economia simplă şi cea complexă să se facă după anumite principii. el nu va fi niciodată total mulţumit. Iar dacă această valoare. după cum se va vedea imediat. Ca exemplu se poate lua necesitatea unui adăpost sigur şi puternic. ci doar momentană iar ceea ce astăzi aduce fericire mâine poate fi un lucru banal. ea poate modifica Valoarea de Neutralizare prin reducerea sau creşterea ei în raport cu valoarea iniţială. nu numai că prezintă în mod evident diviziunea muncii dar ea permite creşterea incomensurabilă a Valorii de Neutralizare a sistemului energetic global prin neutralizări ale unor segmentele psihodinamice specifice. eventual decorat interior. Economia simplă aparţine primitivilor şi se restrânge la vânătoarea în grup. dimpotrivă. Economia complexă. De aceea orice ar face Omul. adică cu cât Valoarea de Excitaţie şi cea de Neutralizare sunt mai apropiate. Diviziunea muncii este în mod evident caracteristica esenţială a economiei complexe. Se poate imagina un trib care cunoaşte minime practici agricole unde. El este însuşi principiul economiei sălbatice. Orice structură economică are interesul de a produce o neutralizare energetică a uneia sau mai multe pulsiuni în general. limitate la a înţelege descriptiv un astfel de fenomen ca acesta al economiei. teritorii mai bune şi pentru aceasta are nevoie să lupte pentru alungarea acelora care se află deja pe aceste terenuri. cu arme mai mult sau mai puţin rudimentare sau la cultivarea plantelor şi creşterea animalelor. Cu cât sistemul psihic este susţinut la acelaşi nivel energetic. ocrotirea sau recoltarea finală a plantelor precum şi sacrificarea animalului sălbatic sau domestic. cu tot arsenalul său militar şi-a găsit sfârşitul în urma atacurilor succesive ale barbarilor. de la sine înţeles şi să nu producă nici cea mai mică satisfacţie. un astfel de moment de belşug poate deschide noi orizonturi iar el se poate specializa exclusiv pe jaful militar. este totuşi susţinută pe o lungă perioadă de timp. conform legii respingerii valorice. ea nu se poate limita doar la calcule statistice sau matematice în general şi nici la experienţe pragmatice personale aşa cum s-a făcut până acum. Pulsiuni ce sunt la baza tuturor celorlalte. o neutralizare nu va fi niciodată pentru totdeauna. prin diversificarea sistemului psihic în mai multe domenii de interes. În realitate 87 . bolile. adică de reglarea Valorii de Inhibiţie. naturală. Ea are nevoie de relaţii dinamice. De fapt orice imbold psihic presupune o acţiune în scopul neutralizării energetice. Psihologia abisală o fundamentează ca bază şi îi dă o înţelegere mai profundă a lucrurilor căci dincolo de reţetele matematice. sclavagismul se prezintă ca fiind un furt originar iar sclavul este un ostatic folosit în scopuri economice. al cărui obiect este profund diferit de cel al matematicilor. intervine o situaţie de criză datorită unui moment nefavorabil caseceta prelungită. cu facilităţi din ce în ce mai noi. unde aceste principii vizează exclusiv exploatarea în comun şi în mod aproape egal a naturii sau complexă atunci când exploatarea naturii este doar o parte din sistemul economic. Or fără satisfacerea Instinctelor este absurd să se treacă la satisfacerea unor dorinţe secundare. Pentru un astfel de trib. eventual cu confiscarea bunurilor lor. prelucrarea. Sub raportul evoluţiei istorice. Acesta poate migra spre a căuta locuri. diverse obiecte cu diverse utilităţi. etc. epuizarea resurselor etc. Aşadar economia simplă vizează în principal neutralizarea rudimentară a Instinctelor în mod direct iar Valoarea de Neutralizare este redusă la această raportare instinctuală. chiar dacă constituţiile statelor şi mentalităţile mulţimilor pretind că ar fi o etapă stinsă în istoria Umanităţii. Există totuşi aici pericolul de a cădea în mozaic metodologic însă acest lucru este încă departe de ceea ce prezintă psihologia abisală căci ea se referă doar la partea generală a ştiinţelor aferente ei fără a intra în detalii. etc. Principiile legislative ale societăţii care se concentrează în Complexul Polis rezidă în relaţiile economice care se stabilesc la nivelul societăţii.

uriaşa strategie de exploatare socială sistematizată. O astfel de evoluţie are la bază însuşi sistemul psihodinamic. Fireşte că în economia actuală Religia nu mai are nici un rol iar penitenţele morale pe care ea le recomanda în trecut nu mai sunt actuale tocmai pentru că maşinile l-au înlocuit pe Om şi l-au eliberat din lanţurile sclaviei. Fireşte că spiritul Religiei Creştine continuă să se manifeste astăzi. decădere) şi cele ale individului însuşi. ca fiind cea mai profundă Religie a societăţii vestice. Dar probabil că şi acest rol va deveni la un moment dat insuficient. legată inseparabil de valorile acesteia. Cu toate astea. Ce masi importantă este riscul permanent al vieţii soldatului care îşi vede pusă în primejdie agonisirea prin chiar moartea la care era pasibil prin revolta sclavilor. către înlocuirea totală a Omului din munca de rutină. Un al treilea stadiu de evoluţie al economiei complexe este cel al sistematizării economice. Comunismul şi fascismul se constituie ca exemple clare în acest sens. De aceea toate statele sclavagiste s-au prăbuşit până la urmă. respectiv însuşi sistemul economic care s-a dezvoltat impetuos în această perioadă. Sclavul nu mai este văzut ca fiind ‘cel ce trebuia ucis dar din diferite motive a fost lăsat să trăiască’. el poate fi folosit şi astfel se ajunge la valorificarea superioară a consecinţelor ce decurg de aici. Rolul Religiei pentru societate este încă important. De fapt economia şi puterea militară. una mult mai productivă şi mai sigură sub aspectul ordinii sociale decât cea militară directă deşi aceasta a rămas şi ea în subsidiar faţă de sistemul economic în sine. Economia s-a desălbăticit în mare parte şi per total ea continuă către o desălbăticire totală. Căci grefându-se pe economia sclavagistă şi determinând o astfel de structurare socială originară. maturitate.3. uciderea lui este neproductivă. penitenţele acestei Religii. care vor fi analizate la Complexul Tabu. Aici intervine mecanismul economic global al societăţii. prin educaţia în spiritul toleranţei precum şi a reconvertirii şi readaptării criminalilor.el se mai practică şi astăzi în plină eră spaţială. dacă nu cumva acest fapt se vede deja astăzi. tot ce-i trebuia Creştinismului era doar păstrarea valorii de neutralizare a urmaşilor foştilor sclavi. a ‘eliberării’ sclavilor dar nu a dispariţiei lor ci doar a transformării lor sub experienţa pe care Omenirea o câştigă din practica sclavagismului. luându-se de la aceasta în special ceea ce coincide cu Spiritul Modern dar şi supravieţuind sporadic anumite principii periculoase pentru dezvoltarea economică. oficial principiul economic se păstra ascuns sub presupusa misiune divină de creştinare a ‘păgânilor’. fie şi excepţional este tocmai datorită rădăcinilor sale adânci în conştiinţa umană abisală. Restricţiile. la fel şi restructurarea sa modernă poate fi benefică astăzi dar insuficientă pentru Spiritul Viitorului. Căci societatea creştină nu a ezitat să ia cu asalt tot prin forţa militară acele mici grupuri ce nu se aliniaseră la Religia devenită Oficială iar această situaţie s-a repetat pregnant în Evul Mediu. Căci societatea contemporană civilizată aderă la deplina creativitate şi libertate refuzând obedienţa acesteia. aveau şi scopul de a consolida o educaţie în spiritul inhibiţiei şi pregătirea în acest mod a terenului pentru economia sălbatică. într-un moment de autoanaliză lucidă în situaţia de a fi invadată de o Sexualitate Patologică ţinând cont de cererile legii excitaţiei energetice. Astfel că.2. Acest rol este în cea mai mare parte unul benefic pentru spiritul modern. Evoluţia Complexului Polis şi progresul tehnologic Freud şi-a exprimat temerea lui în ‘Viitorul unei iluzii’ după care civilizaţia în general. reduşi ei înşişi la o astfel de Valoare. nu pot fi despărţite una de alta nici măcar astăzi. abstracte şi pseudoumaniste. Tocmai de aceea Omenirea Occidentală s-a văzut.3. 2. Sistemul economiei sclavagiste i-a permis Umanităţii familiarizarea cu conceptele economiei complexe instituite la nivelul gândirii subterane. provoacă unele probleme de nerezolvat. Căci la fel cum educaţia sălbatică pe care ea a promovat-o pentru epocile clasice a fost benefică pentru Spiritul Clasic al acelor timpuri dar de-a dreptul catastrofală pentru Spiritul Modern. ca element social de o importanţă covârşitoare. respectiv creşterea progresivă a Valorii de Neutralizare globală a societăţii. Iar dacă ea continuă să se manifeste astfel astăzi. fuzionate într-unele dintre teoriile umaniste. ca urmare a exploziei tehnologice ce s-a instaurat în special în ultimul secol.1. Declinul Creştinismului despre care se vorbeşte astăzi stă exact în declinul în epoca modernă a principiului care l-a promovat iniţial. ci ‘să nu ucizi’ a devenit sloganul unei epoci majore. Ca nucleu al Religiei din punct de vedere social. În sociologie s-a făcut la un moment dat comparaţia între vârstele cetăţilor (copilărie. adolescenţă. Acest lucru este încă indispensabil pentru acest moment al societăţii cu toate principiile sale juridice. Inhibiţia ‘morală’ a Sexualităţii se înscrie tocmai în trăsătura regulilor sociale ce aveau rolul păstrării unei astfel de Valori de Neutralizare la un nivel scăzut iar această inhibiţie depăşea cadrul inhibiţiei normale datorată dinamicii relaţionării Instinctului respectiv cu mediul social. progresul tehnologic al societăţii ar conduce direct proporţional la ‘reprimarea instinctelor’. sistemul economic susţinut de ameninţarea militară directă. de jaful militar fie brut fie sclavagist. Din fericire astăzi este reformată ea însăşi pe plan global. Sclavul este mai eficient dacă este lăsat liber. credea el. este 88 . Maşinile şi roboţii au înlocuit pe vechii sclavi care puteau în sfârşit să fie eliberaţi. Convertirea Imperiului Roman la Creştinism presupune aplicarea unei alte strategii economice. Pe drept cuvânt Nietzsche a spus că ‘creştinismul este o religie pentru sclavi’ căci el a intuit profund rolul economic al Creştinismului.

Însă Omul este o fiinţă ceva mai complicată iar dialectica academică nu poate face nimic pentru a-l înţelege. că Omul este degradat. Marx a criticat burghezia din pricina acestei plusvalori. aşa cum crede Freud sau Rousseau. Acesta este un lucru benefic însă doar până în punctul în care civilizaţia inventează artificial alte dorinţe. ce au condus la scăderea nivelului de trai. totul se transformă. Concurenţa însăşi face ca economia sălbatică să devină economie de piaţă căci nevoia de profit maximal specific fiecărui om în actul de schimb economic se autoreglează de condiţiile pieţei şi plusvaloarea suferă şi ea acelaşi lucru. chiar dacă prin subjugarea maselor cu tot felul de iluzii în scopul manipulării politice şi economice. Speculaţiile psihologice pe care un agent economic le poate face asupra consumatorului sunt rapid eliminate de piaţă iar plusvaloarea se reglează şi ea în acest fel. 89 6 . problema civilizaţiei nu este aceea că reprimă Instinctele. slăbeşte. Progresul tehnologic este astăzi învinuit de către teoriile umaniste că ar fi dus Umanitatea la râpă. după cum societatea de azi reprimă o dorinţă primitivă. situându-se de obicei cu un pas deasupra cheltuielilor de cost. tocmai această concurenţă îl forţează să fie mereu la înălţime şi de aceea concurenţa este plămânul economiei în special şi al civilizaţiei în general. Consecinţele ‘economiei socialiste’. după cum se va vedea la cealaltă secţiune. după cum s-a amintit deja aici. Or. cu vorbele sale măreţe şi naive totodată. creşterea explozivă a nivelului economic japonez. cu exploatarea sa socială şi o protecţie a individului consecventă cu normele declarate ale democraţiei sau ale anumitor societăţi ce se vor a fi cât mai drepte. Căci. de masă. stagnarea. ci doar a-i lua puterile iar această dorinţă este secundară sistemului ideatic magicist al primitivilor.6 Aşadar este extrem de greu de a face alegerea între progresul social exploziv. în timp ce factorii de decizie în privinţa produselor au intrat într-o letargie mintală. care este un comportament instinctual. ceea ce fac ca fondul emoţional al nevroticului să devină unul patologic. îl prinde în cercul vicios al plăcerii şi îl exploatează. cum este Religia şi învăţământul nu pot elimina exploatarea economică practicată de unii. ca şi în triburile de astăzi unde se mai practică canibalismul. civilizaţia nu este altceva decât o junglă politicoasă. Căci. Trebuie căutată mai degrabă o cale mijlocie a acestor două extreme. este plătit de individul ca atare. cea a economiei sălbatice. Aşadar nu există nici o dorinţă de ‘a-ţi mânca semenul’. deci posibilitatea ca această practică să fie o dorinţă. nu poate fi înţeles şi nu poate exista fără cel Cain. Eliminând concurenţa. profitul pe care patronul îl obţine este ulterior reinvestit. În felul acesta fiecare concurent reglează Valoarea de Neutralizare a celuilalt. Complexul Polis cel care implică comportamentul gregar. unde cel mai tare elimină pe cel slab. adică din situaţia economiei sălbatice. urmând producţiile ştiinţifice care sunt condiţii ale progresului tehnologic. Cealaltă extremă este derivată din teoria plusvalorii expusă de Marx. ci al Vieţii în general . Apoi. De aceea civilizaţia mai degrabă satisface vechile dorinţe inhibate decât inhibă pe cele permise anterior. ce-i ce-l practică consideră că prin felul în care ei îşi tratează victimele. Toate instituţiile ‘şanselor egale’. Totuşi o astfel de perspectivă nu este justificată. acestea se datorează unor cauze diverse. Că această plusvaloare face de multe ori obiectul economiei sălbatice. comunismul. lipsit de individualitatea specific umană poate fi vzut cu ochiul Ceea ce a făcut Marx în teoriile sale este de a imagina o înlocuire a unei extreme. coincide cu creşterea alarmantă a numărului Tulburărilor Psihice. Dacă un agent economic se mulţumeşte doar cu acelaşi tip de producţie. nivelul de trai al întregii societăţi creşte şi în fond. ci aceea că aduce dorinţe în plus şi îl subjugă pe om în povara pasiunilor. fie ea şi inconştientă. Dimpotrivă. fără reinvestiţii şi fără inovaţii. Nimic nu se pierde. de exemplu. ei asimilează puterile magice ale acestora.posibil ca în viitor societatea să reprime o dorinţă considerată astăzi permisă. asta se datorează altor probleme. Preţul pentru faptul că sistemul economic este în progres. În primul rând nu toate societăţile primitive practicau canibalismul. presupunerea. respectiv canibalismul. Fireşte aici poate fi exclus cazul canibalismului impus de înfometarea prelungită. Tocmai de aceea. că natura este din ce în ce mai ameninţată de industrializare. Pe de altă parte. morală la acea vreme. Complexul Polis. după cum se va vedea la ultima grupă de complexe. acesta este interesul general al unei societăţi sănătoase. Marx a vrut să facă din Om o insectă asemenea termitelor care îşi construiesc de mii de ani în acelaşi fel adăposturile şi care se hrănesc şi se înmulţesc la fel. pentru faptul că acesta se îmbunătăţeşte. cu toate că a avut ca bază fabricile germane furate şi transportate către Rusia. dorinţele. că patronul ar îngropa undeva această plusvaloare în aşa fel încât muncitorul să nu ajungă la ea este la fel de falsă pe cât a fost de utopic experimentul blocului Comunist care a dorit eliminarea ei. nu au fost decât plafonarea. Dacă astăzi la nevrotici apar unele tendinţe canibalice. Aşadar progresul tehnologic aplicat sălbatic poate aduce alte probleme decât cele presupuse de Freud. Plusvaloarea este principiul fundamental al economiei şi nu doar al economiei. după eşecul politic al comunismului economiile fostelor ţări comuniste s-au întors de unde au plecat. adică a profitului ca urmare a unei acţiuni unde resursele câştigate sunt mai mari decât cele pierdute. În ceea ce priveşte teoria sa economică. atunci concurenţa îl elimină efectiv de pe piaţă. cu o altă extremă. Însă în principiu el nu conduce la reprimări masive ci la satisfacţii masive plătite apoi scump de întreaga umanitate.

Implicarea într-una dintre formele sale este o nevoie fundamentală a Omului. După cum arată şi numele cu rezonanţa sa istorică el reprezintă opusul a ceea ce este Polis adică tendinţa spre subminare. a structurii generale. Dacă nu se iau în vedere aceste perspective acest posibil umanism nu este decât un mizantropism vopsit. dacă tehnologia nu ar fi în perpetuă insuficienţă faţă de nevoile umane. 2. Fireşte că privind numai la deşeurile civilizaţiei date de psihopatologie civilizaţia pare într-adevăr un blestem. Această nostalgie este dictată în mare parte de către celălalt Complex. tendinţa automată a individului uman de a refuza o elaborare secundară a demersului pulsional şi cerând satisfacţia directă a acesteia.4. Apariţia tehnologiei este eficientizarea acestei asocieri originare. fără să se observe că însăşi ideea de progres presupune continuitatea. Aceste teorii care se autointitulează umaniste însă uită că de toate acestea este beneficiar însuşi Omul iar progresul tehnologic este menit să suporte explozia demografică pe care se pare că aceste teorii nu o pot suporta. Dacă ar fi aşa atunci acest fapt ar conduce la Dacă îşi doresc doar eradicarea acestor excese iar critica tehnologismului este o critică doar a tehnologismului absolut având în comparaţie un tehnologism uman care evoluează de la sine fără presiuni şi restricţii atunci respectiva critică este benefică. 2. spre desolidarizare de semeni. fraţii (copiii lui) s-au căit de actul lor nedrept. utopică. El este reacţia negativă. Eroarea care se comite adesea când este învinuit progresul tehnologic sau ştiinţa în genere. Structura generală Complexul Cain este reversul celui Polis. necesară mobilizării şi sintetizării forţelor individuale ale societăţii. În analiza lui mai întâi se va porni de la dinamica transformării sale din cel Polis şi de la geneza sa ceea ce face obiectul primei secţiuni. Bergson a avut dreptate să îl numească pe Om. El este strâns legat de posibilitatea obţinerii unor satisfacţii pe cale mai mult sau mai puţin antisocială în situaţia în care comportamentul dictat de Complexul Polis cu toate compromisurile sale nu este în măsură să producă ceva de acest gen. Cert este c el a consolidat Complexul Polis cu nevoia Omului de a-şi vedea semenul şi de a face lucruri împreună cu el. Aşa cum Complexul Traumatic implică creşterea în mod egal cu propria valoare energetică a celei a Complexului Eden. Că tehnologia şi ştiinţa civilizaţiei noastre nu sunt capabile să rezolve problemele Umanităţii deocamdată. ele sunt evident antiumaniste deoarece reneagă în bloc valorile civilizaţiei.1. Aceste probleme vor fi tratate pe mai departe. 90 7 . este aceea că acestea sunt considerate încheiate. o sălbăticie rousseauistă. individuală la acesta. Relaţia dintre cele două respectă întocmai relaţia dintre cele două Filiere Psihice şi ceea ce s-a spus despre prima grupă de Complexe este valabil principial şi aici. Însă ea uită că şi o astfel de societate parfumată edenic este tot produsul tehnologiei chiar dacă în principal celei militare. Fireşte că în acest fel Complexul Cain se manifestă în nihilistul care nu acceptă ceva ce i-ar putea fi folositor de fapt. atunci cum ar mai putea progresa? Oare nu tocmai aceste nevoi. Excesele capitalismului sălbatic chiar pot produce mutilări genealogice severe după cum se va vedea. Maxima lui Marx ‘Munca l-a creat pe om’ îşi poate găsi acoperire într-o munca ecologică şi nu una dezumanizantă aşa cum este cea din capitalismul sălbatic. El se manifestă în general prin repulsia totală asupra regulilor. Când Freud spune că după uciderea ‘tatălui originar’.2.1. pentru ca apoi să urmeze încă două secţiuni relative la fenomenul dreptăţii şi al culturii relativ la el.4. la fel şi Complexul Cain vizează opoziţia necondiţionată faţă de normă. Însă cazurile dramatice sunt totuşi minoritare. De aceea sub pretenţia de umanism multe din aceste teorii ascund un mizantropism contemporan. Nevoia de activitate este una naturală şi poate face din muncă ceva nobil.1.2.depresivului umanist şi repudiat relativ la aceste valori. Că e de detestat sau de admirat asta e o altă problemă. se află în relaţie retroactivă cu tehnologia? Aici tehnologia nu trebuie redusă doar la implicaţiile biologiei genetice sau cele ale fizicii moleculare. Dacă însă ele au în vedere nu o iluzorie întoarcere la o sălbăticie lipsită de gregarism. ‘homo faber’. Iritarea teribilă la existenţa obstacolelor sociale deşi ele de obicei împiedică existenţa a unor mult mai mici satisfacţii deci nemulţumirea s-ar cuveni să fie minimă. el proiectează asupra primitivului Complexele proletarului modern educat în spirit de obedienţă de către autorităţi în propriul lor folos prin stabilirea normelor civile. fiind omologul celui Polis şi formând alături de acesta cea de-a doua grupă de Complexe. Freud nu ia în calcul că fraţii vor fi devenit deja ei înşişi autoritate iar după ce ar fi avut nonşalanţa de a-şi ucide tatăl. Şi aici nu este vorba despre a compara cantitativ numărul beneficiarilor de pe urma lui cu numărul victimelor lui ci de a vedea perspectivele de îmbunătăţire a situaţiei în cauză. În realitate opoziţia faţă de progresul tehnologic trebuie înţeleasă ca o nostalgie faţă de societatea clasică structurată ierarhic strict. mereu altele.7 Indiferent de cum este văzut progresul tehnologic de anumite teorii el este rezultatul socializării speciei. asta reiese de asemenea din analiza conceptului de ‘progres’. de incapacitatea Omului de a împărţi ceva cu mai mulţi semeni. faţă de lege. aşa cum sunt legile sociale ce operează o anumită organizare socială. de creşterea demografică. consecinţa psihologică a lui. Apoi se vor analiza unele tipuri de societate care au legătură cu acest Complex ceea ce face obiectul celei de-a doua secţiuni. este greu de crezut că vor avea apoi sentimente de remuşcare ajungând astfel în locul lui. Efectele ei se vor vedea mai departe la Complexul Sisif. Complexul Cain Complexul Cain este al patrulea Complex de pe trunchiul psihic. cel Cain. Iritarea şoferului ce stă un minut la semafor lasă să se vadă o bună parte din acest Complex deşi în această iritare sunt implicate şi alte Astfel de Complexe. ci la întregul progres tehnologic începând de la uneltele din piatră.

Liantul grupului. Un Hitler sau Stalin reprezintă prototipuri ale unor astfel de masive concentrări de putere. până la grupurile economice de concurenţă. Complexul Polis presupune constituirea unui grup de către raţiuni economice sau de securitate. după cum s-a spus mai sus. ca imposibilitate a individului de a se integra în societate prin uşa din faţă şi prin tendinţa irezistibilă de a intra în ea pe uşa din dos. Tocmai de aceea există istorii paralele şi uneori contradictorii pe care state rivale le susţin. stabilitatea ierarhiei sociale este cu atât mai mare cu cât latura pragmatică a profitului exploatării este mai mare. Soldatul.2. evoluţia socială face ca structurile sociale să se diversifice la maximum iar dinamica lor să fie foarte flexibilă. legat de agresiunea sau apărarea armată. simplu. a continuităţii economice în vederea puterii sociale către el.4. a bunurilor economice. Exploatarea armată este în fapt principiul oricărei exploatări şi stratificări sociale. împărţit în structuri sociale bine stabilite. Etica socială este o problemă de capacitate a cetăţenilor de a suporta exploatarea celorlalţi. Complexul Cain este cel care este în măsură să reglementeze aceste relaţii. buna lui organizare presupune virtuala lui capacitate de apărare sau cucerire relativ la alt grup sau la altă specie. Aşadar societatea nu este un grup amorf. Dezvoltarea socială.susţinerea teoriei totemiste a lui Freud. face ca acest Complex să sufere asociaţia şi fuziunea Complexelor Narcis şi Eden. ci unul dinamic şi foarte complex. 2. în timp ce conducătorul său este mai protejat. însă acest lucru l-ar putea face şi camaradul său iar rezultatul ar fi o anarhie nefolositoare nimănui. conducătorul reprezintă punctul de concentrare. Către el este investită puterea socială aşa cum J. între care există ierarhie. Implicarea tuturor celorlalte Complexe. momentul de asociere a mentalităţii psihice. după cum deja s-a amintit mai sus. Reglementarea statutului fiecărui grup este dat de relaţia infrastructurală dintre Complexul Polis şi cel Cain la fiecare individ din grup. este la un nivel inferior în cadrul sistemului social militar. deci vizează concurenţa dintre grup şi restul speciilor sau chiar alte grupuri sociale. Complexul Cain poate determina psihopatia explozivă în variantă antisocială. Executarea ordinului se face în raport cu dorinţa sa de stabilitate. Prin sine însuşi. în special datorită vecinătăţilor pe Filiera Negativă. Dimpotrivă. Structura militară reprezintă un complicat sistem social. ierarhia. Fireşte că el ar dori să îl deposedeze pe şef de funcţia lui. Acest lucru este posibil prin iscusinţă militară. Imperiul Roman a cunoscut acest fenomen şi de aceea s-a şi destrămat. Iar dacă prin absurd s-ar presupune o docilitate absolută atunci 91 . Istoria a înregistrat pe parcursul ei acumulări imense de putere socială. exploatarea de asemenea iar sistemul social ar fi dezorientat. de aceea comportamentul antisocial lasă să transpară o anumită neutralizare edenonarcisică. Un astfel de sistem social poate renunţa din principiu la implicarea directă. Un alt criteriu este cel militar. Însă în istorie adevărul a fost de partea celor puternici şi de partea învingătorilor militari. Însă pentru subordonat. simple ale unor specii inferioare ca furnicile şi albinele. Numai când au eşuat aceste campanii de cucerire a apărut şi regretul. prin eficienţa armelor şi prin liantul infrastructural solid adică prin organizarea solidă. Rousseau bine a intuit actul de cedare al drepturilor politice ale indivizilor către conducător. În acest caz controlul asupra sclavilor s-ar anula. Înflorirea comunismului după cel de-al doilea război mondial s-a datorat în bună parte unor astfel de confiscări de la ‘burghezi’ sau de la ţările învinse. Deci tensiunea Polis-Cain este cea a echilibrului însuşi al societăţii. În vârful acestei societăţi stă conducătorul. Orice asociere de tip Polis ce determină grupul implică o structură socială iar ea este pusă în relaţie cu o altă structură socială la care aceasta se opune potenţial. La Omul Modern exacerbarea Complexului Cain implică exacerbarea comportamentului antisocial în general. Începând de la structurile totemice ale primitivilor. O astfel de stratificare presupune o piramidă socială care reflectă fidel organizarea grupurilor şi relaţiile dintre ele.J. Puterea socială este dată tocmai de această capacitate de a fi protejat sau de a adera la un anumit grup. implicare care defineşte Omul Civilizat. structurate în două sau patru grupuri totemice între care există relaţii retroactive de natură economică sau de reglementare a căsătoriilor în aşa fel încât să se evite incestul. de docilitatea acestora. Astfel că popularitatea lui Hitler şi resursele economice investite în armată pentru cel de-al doilea război mondial au fost date în bună parte din confiscarea averilor evreilor şi a celor ce se opuneau regimului. cu cel mai mic grad. Este suficient ca funcţia de exploatare să sufere neregularităţi şi subordonarea se destabilizează. după cum chiar în interiorul grupului există o ambivalenţă la nivelul fiecărui individ pentru ceilalţi.2. Relativ la celelalte grupuri dimpotrivă. Întemeierea societăţii superioare umane ca societate dinamică nu se poate concepe fără cea de-a doua grupă de Complexe spre deosebire de cele statice. Exterminarea unei părţi din populaţie a contribuit şi ea la ‘creşterea economică’.1. societatea este împărţită astfel pe criteriul economic. El are funcţia de decizie iar decizia lui este îndeplinită de întreaga societate. Freud identifică în această putere ‘orientarea libidinală’ a supuşilor către şef. mai ales în persoanele autorităţilor militare. el are sarcina cea mai grea şi anume aceea de a-şi risca viaţa. Complexul Cain şi starea societăţii Aşa cum se întâmplă cu toate Complexele Filierei Negative. acest Complex este în mare parte structurat în această opoziţie faţă de cea Pozitivă. prin producţie în sistemul economic căci prin agresiune armată el poate subjuga un alt sistem social.

Ele au trăit iluzia egalităţii şi fraternităţii. * Nota: *. Dacă totuşi oamenii se comportă moral unii faţă de alţii este pentru că aceştia pot fi ameninţători unii faţă de alţii. În felul acesta societatea a fost oarecum lăsată liberă iar un popor emancipat ca poporul francez a ştiut să înlăture păcălelile religioase cu privire la teoria dreptului divin. bunăoară. ordinul dat inferiorului ierarhic este totuşi o parte din societate până la o posibilă tehnologizare absolută. Organizarea socială modernă ar fi fost încă una aristocratică dacă nu s-ar fi inventat dinamita şi praful de puşcă. Comunismul s-a pus în situaţia de a fi devorat de propriile sale doctrine. în special a celei de a cerea arme. ba chiar a instaurat alta clasică. Complexul Polis este cel care guvernează aceste relaţii alături de cel Cain iar a face abstracţie de unul dintre ele. În situaţie de criză motivaţională soldatul va înceta să mai lupte căci dorind fiecare ascensiunea cu pricina este imposibil ca fiecare să adere la o funcţie superioară. revoluţii cu orice 92 . Omul nu are decât o dorinţă neglijabilă de a-l respecta pe celălalt iar atunci când se întâmplă. însă la un moment dat şi-au dat seama că ceva nu este în regulă. din nevoia tradiţionalistă de absolut. Speriaţi. la faţa locului. făcând din exterminarea raselor diferite un scop în sine iar oamenii din interiorul sistemului însuşi s-au speriat de perspectiva dezechilibrării acestui fel de comportament. ceea ce îi face făţarnici. Valoarea sistemului de norme morale nu este una absolută. Dar însuşi comunismul nu a putut să înlăture exploatarea la rândul lui. Iar Complexul Cain ca de altfel şi celelalte Complexe de pe Filiera Negativă sunt imboldul acestei lupte de clasă în care comuniştii au implicat atâta pasiune. de la societăţile totemice către societăţile cu o organizare cât de cât superioară s-a făcut tocmai pentru că Omul a ştiut să fie o ameninţare pentru semen iar forţa muşchilor nu a mai fost suficientă în comparaţie cu forţa inteligenţei. Principiul unei astfel de docilităţi constă în posibilitatea de revoltă a poporului. Trecerea de la sălbăticie. Dar este foarte probabil că amândoi (Platon cu siguranţă) să îşi fi schimbat părerile în mod radical dacă ar fi văzut la ceea ce a condus doctrinele lor aşa cum teoreticienii valoroşi ai marxismului şi-au schimbat punctul de vedere odată cu înţelegerea realităţii prin experimentarea ei concretă. Obiceiul salutului este o formă de politeţe ce vine să asigure pe cineva de neagresiunea celui ce îl face. Marii moşieri şi burghezi erau văzuţi ca destabilizatori absoluţi. Acest fapt este ignorat inclusiv de socialişti în special de cei de extremă stângă. La abuzurile la care acest curent politic s-a dedat. luptă cu eroism şi cucereşte însă nu va accepta acest lucru pe tot parcursul vieţii pentru că el vrea în mod progresiv mai mult fapt pe care statutul de simplu soldat nu i-l oferă. Cel mai slab salută întotdeauna primul fapt arată în ce măsură normele de comportament au acest scop.şi normele civice s-ar reduce şi ele la minimum. totuşi Actele Psihice au sensuri subterane. Liderii comunişti au devenit ulterior nişte aristocraţi. Comunismul a mizat pe cel Polis. Socialismul extrem s-a trezit dominat de acea pasiune de a face revoluţii. individul are tendinţa de a deveni conservator în timp ce cei de jos continuă intenţia de ascensiune. Evoluţia armelor este unul din principiile evoluţiei societăţii alături de altele. acest respect implică un reflex asupra propriei persoane după cum se va vedea. Însă problemele au rămas aceleaşi în ceea ce priveşte promisiunea istorică pe care politicianul o face şi pe care nu o onorează. soldatul acceptă să-şi sacrifice viaţa. Acestea au condus la posibilitatea oamenilor de a face revoluţie. ceea ce pe moment a condus la focalizarea mâniei populare către aceştia spre nenorocul lor. din egalizarea tuturor oamenilor scopul său şi a fost şi el invadat de Complexul Cain ce se opunea acestor principii abstracte. Această lipsă de motivaţie a fost marele simptom al economiei socialiste. după cum însuşi Freud observă într-o profundă intuiţie (‘Noi prelegeri introductive de psihanaliză’). după care cei din clasele de sus ar avea un drept irevocabil de a stăpâni în vecii vecilor. or se revoltă orbeşte aşa cum s-a întâmplat cu comunismul şi provoacă dezastre sociale mai mari. politicienii s-au grăbit să elaboreze ipocrita şi inaplicabila Declaraţie a Drepturilor Omului. Liderii acestor mişcări extremiste. Îndobitocirea maselor a găsit în nazism exact efectul său de bumerang iar exploatarea sălbatică a condus la marele dezastru ce a fost cel de-al doilea război mondial. Platon şi Marx au fost idealişti dar poate şi ignoranţi în materie de psihologie abisalăţinând cont de refugiul lor în abstracţiunile dialectice. S-a observat că idealul egalităţii pentru toţi oamenii este o utopie şi că exploatarea. este drumul către eşec. masele nu au luat poziţie decât atunci când au văzut că socialismul le-a dus de râpă. Căci odată realizat social. Ei spun că doresc binele mulţimilor şi acestea îi aleg la conducerea statului. Căci chiar dacă aceşti lideri declarau că doresc binele societăţii în primul rând. Ecologia socială avansată şi emancipată ce a rezultat după cel de-al doilea război mondial nu reiese decât din frica politicienilor de revolta maselor. Tocmai ameninţarea pe care Omul a reprezentat-o pentru semenul lui este în stare să îl pună pe acesta în starea de a se putea apăra. să ajungă conducător. a făcut din unirea tuturor popoarelor. a merge doar pe principiul unuia şi ignorând cerinţele celuilalt. de capacitatea lui de a se apăra. regresivă faţă de cea burgheză. aşa cum susţine Kant. Nazismul a pariat în mod decisiv pe cel Cain. Tocmai de aceea valoarea acestor norme depind de valoarea celuilalt de a îndura. păcălind pentru moment pe cei mulţi. Aşa s-a întâmplat cu dezagregarea marilor imperii. dominaţi de Tulburări Psihice destul de serioase s-au trezit măcinaţi de boli psihosomatice dintre care ulcerul gastric şi diabetul erau cele mai reprezentative.

atunci cum se face că există un schimb.3. Un alt fel de inhibiţie este cel prin reclamă. Posibilitatea mare de câştig exista sub orice aspect chiar şi în condiţiile unui preţ ridicat al folosirii morilor. Criteriul muncii şi a oboselii pentru stabilirea distincţiei cu pricina. dacă s-ar fi pierdut această recoltă. Preţul şi condiţiile schimbului economic Trebuie făcută mai întâi o distincţie între conceptul de ‘practic’ şi cel ‘economic’. reprezintă conversia obiectului liber care aici este libertatea celui sechestrat. însă necesităţile teoretice fac ca sensul conceptului de ‘practic’ să aibă nevoie de un sens mai larg. care sunt caracteristici pentru bunul economic şi bunul liber. în situaţia de ostatic. Aici este cazul inhibiţiei determinate de monopol. totuşi ele nu au devenit obiecte economice decât atunci când au produs o neutralizare energetică estetică specifică adică atunci când cineva le-a admirat. de obicei accesibil tuturor fără efort ca lumina. schimb care defineşte însuşi actul economic? Dacă da. date de suprasolicitarea Complexului Cain. ci o egalitate cu cei bogaţi.1. 93 . obiectul economic este definit ca obiectul capabil să producă o neutralizare a energiei psihodinamice. Dimpotrivă.4. Economicul dimpotrivă este exclusiv un interes de schimb. Primul este un obiect natural. Aici este marele slogan al comunismului care din păcate găseşte ecouri şi astăzi şi chiar în societăţile cele mai dezvoltate. atunci s-ar fi extins intensitatea inhibiţiei energiei aparatului psihic. 2. Alegerea este o problemă de compromis. Actele antisociale. Pe de altă parte cineva poate dobândi un bun economic fără nici un fel de efort. Un obiect poate trece foarte rapid din obiect liber într-unul economic sau invers în funcţie de circumstanţele exterioare sociale sau de mediu. Masele. a ajuns la concluzia că la un anumit număr de ani se produce o suprarecoltă de măsline. aerul. adică scăderea satisfacţiei. egalitariste.2. Celălalt constă într-un obiect ce poate fi achiziţionat prin schimb şi care de obicei implică un efort economic adică o activitate specifică. fireşte. pragmaticul. Aşadar nu contează obiectul în sine cât mai ales relaţia lui cu subiectul în determinarea distincţiei economic-liber. prizonierul îşi poate răscumpăra viaţa. deci tocmai posibilitatea de a se bucura de bunurile libere. pare să fie un bun liber şi totuşi el este un bun economic căci pentru a-l vizita trebuie investite milioane de dolari în aparatură.preţ. obiectul liber este cel ce nu produce o neutralizare energetică (deşi poate fi vital pentru Organism) sau produce una neglijabilă. Pe de altă parte. atunci distincţia între schimb şi gratuitate. Această explicaţie este însă insuficientă după cum este şi caracteristica de ‘rar’ pe care bunul economic o primeşte. Marile lovituri economice constau tocmai în conversiunea brutală a obiectului liber în obiect economic sau invers. unde subiectul economic este hărţuit senzorial de posibilele satisfacţii. Astfel că practicul este şi interes oricare ar fi el deci în care intră şi cel de gratuit şi cel de schimb. Căci chiar aerul şi apa băută necesită o muncă iar oboseala poate surveni şi în cazul în care cineva practică un sport de plăcere. Situaţia cu prizonierul este de asemenea explicabilă energetic: Valoarea de Neutralizare a sa este foarte scăzută în situaţia de prizonierat iar simpla vedere a luminii zilei sau a unei alergări sănătoase pot deveni obiecte economice pentru subiect. Aşa se întâmplă că spaţiul interplanetar dorit de vizitat de mulţi. nu este nici el suficient. când au acceptat sloganurile populiste. dacă cel care îl dobândeşte este rege de exemplu sau dacă îl găseşte întâmplător. Aceste concepte sunt văzute ca sinonime. De exemplu furtul reprezintă luarea obiectului economic ca obiect liber iar sechestrul cu negocierea economică a răscumpărării. le-au acceptat în credinţa că nu va fi o egalitate în sărăcie. după anumite calcule. La nivelul ştiinţei economice se face o distincţie între bunul liber şi bunul economic. Complexul Cain este aici foarte subtil exploatat iar politicienii comunişti au ştiut să păcălească astfel masele. Aşa se face că unele opere de artă. Relaţia dintre cele două concepte este aceea de subordonare. Acest sistem este sistemul economic general. i-au adus venituri considerabile. Este acest act unul economic sau nu? Dacă nu. Posibilitatea de a specula inhibiţia energetică este însuşi principiul economiei de piaţă. apa şi tot ceea ce este dat în acest fel. este inclus în obiectul practic. Este atunci rezultatul practicării respectivului sport un bun economic? Răspunsul este negativ. atunci valoarea lui este dată de valoarea inhibiţiei. căci natura este cea care a creat-o. Eventual ele au fost muşamalizate atunci când consecinţele lor s-au dovedit a fi dăunătoare. Ce se poate spune despre o piatră preţioasă găsită? Chiar dacă nu s-a muncit originar la fabricarea ei. se manifestă tocmai prin această brutală conversiune. Astfel că abuzurile au apărut pentru că nimeni nu a stat să judece propriile acte în vâltoarea ameţitoare a revoluţiei. Un caz celebru este cel al lui Thales din Milet care. totuşi ea este un bun liber. economicul. cu toate că în ele s-au investit muncă şi talent. În teoria prezentată aici. Dacă statutul de obiect economic al unui obiect este dat de capacitatea lui de neutralizare. Astfel că el a închiriat toate morile de ulei determinând monopolul asupra lor iar preţul fixat producătorilor în schimbul prelucrării produselor. Valoarea de Neutralizare sistemului psihic a crescut sub imboldul supraproducţiei. revoluţii cu sine şi cu orice părea că trebuie revoluţionat. în obiect economic. În acest caz inhibiţia s-a produs deoarece proprietarii de recoltă ar fi riscat să piardă recolta dacă nu ar fi acceptat preţul. Acest slogan este asemenea celor ale loteriilor care spun cât va fi câştigul dar nu spun cât vor fi pierderile celor ce ‘îşi încearcă norocul’. este insuficientă. Ştiinţa economiei spune că dacă un bun poate fi dobândit fără schimb el nu este un bun economic.

Marfa poate fi una standard. Se poate totuşi întâmpla ca marfa standard să producă direct o neutralizare. De exemplu negocierea preţului eliberării în cazul răpirii se face în funcţie de această Valoare de Inhibiţie. atunci când banii sau orice alt obiect pe post de valoare standard sau una variabilă care este capabilă să producă prin sine însăşi direct sau indirect. foarte multe reclame asociază neutralizarea libidinală cu un obiect economic care nu are nimic de a face cu finalitatea libidinală. unde patronii erau extrem de bogaţi în timp ce muncitorii se situau la limita sărăciei. Căci posibilitatea de câştig atunci când sechestratul este viu este incomparabil mai mare şi deci Valoarea de Neutralizare creşte ca urmare a posibilităţii de câştig apărute. Dacă acest câştig este mai mic atunci legea atracţiei valorice nu este satisfăcută căci Valoarea de Inhibiţie nu o egalează pe cea de Neutralizare şi astfel rămâne o diferenţă de excitaţie considerabilă. Cu cât Valoarea de Inhibiţie a unui Segment din interiorul unui sistem psihic este mai mare. pe fondul respectivei educaţii. însă despre acest subiect se va trata puţin mai jos. Câştigul absolut presupune maximul de câştig. Acţiunile acestora pot fi crude tocmai pentru a-i produce o tensiune considerabilă sechestratului căci el este dispus să plătească pentru a se elibera de această tensiune. ca în cazul avarismului. a moralei rigide iar în acest fel Valoarea de Neutralizare a sistemului său psihic este foarte mică. Consecinţele unei astfel de strategii economice sunt dezastruoase căci exploatarea sălbatică a condus fondul pentru mari tulburări sociale. care este întotdeauna psihică (estetică sau magică). indiferent de 94 . deci cu cât Valoarea de Inhibiţie şi cea de Neutralizare sunt mai depărtate. Această tensiune la care răpitorul este supus este cunoscută de către economişti şi psihologi. Iată că negocierile vizează în mare parte sistemul psihic iar acele legi generale ale Pulsiunii sunt şi legile schimbului economic. statul sau familia vor plăti preţul cerut de răpitori şi stabilirea lui se face în funcţie de cunoaşterea fondului dinamic al sistemului psihic al celui sechestrat. supunere şi frustrare. El se va pretinde un om lipsit de scrupule. Ţările care urmau să devină comuniste au devenit terenul unui capitalism sălbatic. Se poate aici vedea cu uşurinţă că în relaţia economică se pot stabili două extreme ce nu trebuie niciodată atinse. O a treia formă de inhibiţie este cea determinată de educaţie. coroborat cu experienţele tragice ale celor două mari războaie. Dacă el este bogat atunci familia. Însă acest caz este unul psihopatologic unde obiectul excitaţiei psihice s-a deplasat către marfa standard. Apare aici clivajul specific fondului psihic infantil iar răpitorul va regresa la o astfel de stare ceea ce îl face extrem de vulnerabil emoţional. se poate anunţa că o anumită autoritate a propus luarea cu asalt a locului deţinut de ostatici dar că la această posibilitate s-a opus vehement familiile celor răpiţi sau cei ce negociază eliberarea acestora. Căci pentru el asta înseamnă un maximum de neutralizare. însuşi ostaticul reprezintă un scut faţă de ofensiva militară la care societatea apelează. la fel şi părţile de schimb. De exemplu la radio. Subiectul este educat în spiritul inhibiţiei generale. De exemplu salariul unui muncitor nu se negociază în funcţie de capacitatea de neutralizare a muncii lui la nivelul patronului căci în cazul în care acesta este educat în spirit de umilinţă. cu atât subiectul economic în cauză este mai dispus să facă concesii şi să reducă din pretenţiile sale vizând obiectul de schimb. adică a echilibrului schimbului. el va crede că ar fi de fapt favorizat atunci când patronul îi oferă un minim de existenţă. Asemenea schizofrenicului hărţuit de Halucinaţiile Auditive ce îi comentează contradictoriu gesturile la fel se produce şi în cazul răpitorilor ce vor putea mult mai bine fi supuşi. anume câştigul absolut şi pierderea absolută iar negociatorii le evită prin echilibrul ce se stabileşte între acestea în dinamica negocierii. se face în funcţie de echilibrarea Valorilor de Inhibiţie a celor două sisteme psihice ce negociază schimbul. Aşa se face că. având un potenţial de neutralizare ridicat el este în stare să plătească mai mult pentru micile satisfacţii care în mod normal ar trebui luate ca premise ale vieţii. Răpitorii au în vedere această posibilitate iar acţiunile lor sunt influenţate retroactiv ca urmare a acestei posibilităţi. va accepta un anumit preţ foarte convenabil pentru răpitor. Ţările din spaţiul capitalist au fost influenţate de dezastrul care se profila în cel comunist şi. care determină relaţiile economice. Stabilirea preţului unei mărfi. capabil să ucidă. Ba mai mult. La nivel ecologic asemenea abuzuri ar trebui reglementate într-un fel şi mai pe larg. Primitivii pot face marfă standard un obiect ce poate uneori să fie greu deosebit de marfa variabilă în sensul că poate produce prin sine însăşi o neutralizare. Astfel că ucis. au trebuit să recurgă la vaste programe de ecologie socială. schimbul este unul natural. Răpitorii trebuie de asemenea să fie atenţi ca acesta să nu moară. neutralizarea energiei Pulsiunilor. Asta înseamnă că.Reclama vizează o supraexcitaţie dictată de prezenţa în imagini sau slogane a unui obiect economic. Atunci când cele două mărfi de schimb au rol de neutralizare energetică regulată dar şi concretă. pe care răpitorii îl ascultă fie pentru a se informa fie din plictiseală. însă dacă o va face însăşi Valoarea de Inhibiţie a propriului sistem psihic va creşte. În cazul în care în schimb apare această marfă standard. Căci astfel el nu mai poate obţine nici un preţ sau eventual unul mult mai mic pe retrocedarea cadavrului. chiar dacă doar în mod empiric iar în situaţii limită se poate începe un război psihodinamic unde răpitorul este epuizat tensional. schimbul este unul artificial. Deci dacă cel sechestrat este o persoană bogată sau importantă. Orice sistem economic complex se poate reduce la schimb. adică la cedarea reciprocă de bunuri. el poate conduce la maximul de inhibiţie energetică prin anularea funcţiei sale de scut în cazul în care se pune în aplicare acest mic război. speculând inhibiţia libidinală. la sugestiile lui. cumpărătorul şi marfa. Acestea implică trei elemente: vânzătorul.

Însă în general negocierea directă a preţului vizează calea mijlocie între posibilităţile de neutralizare ale ambelor părţi. Preţul creşte faţă de acest prag. Schimbul este facilitat de faptul că obiectul cu care este schimbat prin actul economic trebuie să producă o neutralizare superioară fie particulară fie globală în câmpul sistemului psihic faţă de cea indusă de obiectul ce constituie marfa de schimb. De exemplu. deşi în situaţia de preţ ridicat nu avea aceeaşi satisfacţie. presupune totuşi o raportare indirectă. prin a produce o inhibiţie concurenţei. Pentru a se vinde mai repede. cum ar fi un câştig superior. ca şi când ar fi un fel de semizei lipsiţi de pasiunile umane respectiv pentru a opera o astfel de disimulare a interesului. Aşadar schimbul presupune renunţarea la un bun. Pierderea absolută este evoluţia mărfii în aşa fel încât ea nu ar mai putea fi utilizată neutralitic. La nivelul pieţei aceste reglementări sunt foarte utile căci un vânzător este stimulat de concurenţă să scadă preţul. În acest moment se poate da o definiţie clară asupra preţului. adică de legea aşteptării. Ele ajung ulterior în vizorul periferiei publicului care este mai puţin atent la aceste lucruri legate de tendinţele prezente ale modei şi poate din acest motiv şi mai puţin bogat pentru a plăti o sumă atât de mare aşa cum este ea fixată iniţial pentru acest produs. fără raportarea directă la piaţă. De exemplu răpitorii nu pot cere toată averea ostaticului căci în acest caz acesta ar prefera moartea iar libertatea lui nu ar avea nici un folos. De exemplu hainele demodate au un preţ foarte mic. o raportare temporală adică una ce se referă la preţurile practicate în trecut. Tocmai de aceea negociatorii sunt îmbrăcaţi la patru ace. Adică la nivelul sistemului psihic al cumpărătorului. Deci Segmentul Psihodinamic în cauză nu mai poate fi influenţat în mare măsură de numărul lor mare. Preţul obiectului economic adică a mărfii variabile în cauză este însă dat în primul rând la nivel restrâns de intensitatea neutralizării pe care o produce respectivul obiect pe piaţă. Per total la nivelul sistemului său psihic Valoarea de Inhibiţie şi cea de Neutralizare rămâne aceeaşi sub raportul schimbului. centrul publicului cumpărător nemaifiind interesat de ele după ce le-a cumpărat iniţial la un preţ enorm. Cu toate astea nu orice scădere a preţului se face ca urmare a ameninţării unei pierderi absolute. De exemplu. un negociator specializat pe un anumit produs şi pe care îl produce în serie va renunţa la o parte din produsele sale în schimbul altora căci lui îi este suficient un anumit număr de astfel de produse. Ştiinţa economiei de astăzi face cu totul abstracţie de condiţiile psihologice ale relaţiilor de schimb. De asemenea. punctul cheie. în schimbul corect un negociator ar dori pe gratis marfa celuilalt dar în aceste condiţii schimbul nu se produce. fiind astfel evitată. De aceea fiecare vânzător îşi laudă marfa iar cele mai multe reclame conţin formula ‘cu numai suma X se poate cumpăra Y’. Acest fapt implică chiar neplăcerea de a pierde din profit dar care se poate recupera în viitor printr-o astfel de monopolizare a pieţei. Însă primul are şanse să capete tot mai mult iar legea uzurii fizice sau morale. Atunci când obiectul economic nu ameninţă cu pierderea absolută. ca şi când nu ar avea nici o problemă. preţul unui produs trebuie să depăşească cheltuielile de cost. căci aici pot interveni mai mulţi factori. prin numitorul comun al preţurilor variabile pe piaţă ale respectivului produs. temporale. un preţ ridicat poate conduce la vânzarea lentă a mărfii iar neutralizarea superioară a preţului ridicat poate fi anulată de efortul aşteptării. Iar scăderea progresivă a preţului şi vinderea produsului întro cantitate mai mare decât cea parţial practicată conduce în acel moment la neutralizare psihică superioară datorită profitului superior. fie în stare de stagnare tehnologică. Ea explică variaţiile preţului ca urmare a raportului dintre cerere şi 95 . De aceea simularea este. Reglementările schimbului face ca acest deziderat să nu fie niciodată atins. indiferent de interesul momentan al celui care cedează această marfă pentru ea.modul în care se face. Pentru evitarea pierderii absolute. a mărfii poate conduce la reţinerea unui stoc fie în stare de degenerare. în negociere. particulară. Fără această premisă schimbul este ineficient din punct de vedere economic iar negociatorul va avea pierderi. obţinând astfel eventuala eliminare a acestuia de pe piaţă. chiar dacă acest lucru se face nu prin preţul momentan ci prin cel global. un anumit negociator poate scădea astfel preţul produsului său. care înseamnă tocmai motorul economiei. ceea ce produce o inhibiţie. faţă de această constantă în funcţie de această capacitate de neutralizare asupra cumpărătorului pe care marfa o poate realiza sau de apropierea de câştigul absolut pe care vânzătorul o are de partea sa. a excitaţiei psihice ce poate apărea la nivelul negocierii. Căci vânzătorul ce micşorează preţul capătă mai multă marfă de schimb chiar dacă dă mai multă iar cel ce practică un preţ ridicat dă mai puţină şi capătă eventual tot atâta ca primul. deci negocierea preţului doar între două părţi. fiecare parte simulând slaba neutralizare a mărfii ce urmează a fi achiziţionată şi marea neutralizare a celei ce este cedată. Testarea retroactivă a pieţei presupune negocierea şi stabilirea preţurilor şi care se stabileşte la nivel de sistem economic global dar şi la nivel de relaţie economică particulară. De exemplu moartea ostaticului ar însemna pierderea ce se apropie de cea absolută la fel şi stricarea produselor ca urmare a trecerii timpului. la o marfă. O astfel de situaţie conduce automat la scăderea Valorii de Neutralizare a sistemului psihic celui ce vinde. Cunoaşterea Valorii de Neutralizare a celui ce este interesat în schimb şi a capacităţii de neutralizare a unui obiect înseamnă puterea de determinare a celui mai bun preţ la un moment dat. Aceste două particularităţi nu pot fi totuşi despărţite una de alta. negociatorul scade preţul produsului său. Căci o relaţie economică. ca fiind cantitatea de marfă ce se schimbă pentru o altă marfă.

aşa-numita lege ‘a cererii şi ofertei’ este nulă. Iar dacă cererea va fi definită evitându-se conceptul de ‘schimb’. Ceea ce frapează însă cel mai tare este variabilitatea regională.2. ci una variabilă la nivelul pieţei. Deci preţul nu este influenţat de dorinţa oamenilor de avea totul. de fapt nu este altceva decât o superficialitate menită să îi sperie pe cei slabi. Acolo unde nu există bunăstare şi prosperitate economică. adică se prezintă voluntar. Ele pot fi fie morale adică filosofico-religioase. poate întoarce pe toate părţile o lege în aşa fel încât să îi permită să facă ceea ce alţii ar fi straşnic pedepsiţi dacă ar face. 2. tocmai pentru că ei îşi pot dori totul indiferent ce ar fi din moment ce ‘dorinţa nu costă nimic’. Însă tocmai ceea ce se recunoaşte a fi drept se impune pe aceleaşi principii. dreptatea şi libertatea sunt noţiuni vagi. atunci problema de asemenea rămâne. Valori ca demnitatea. ca de exemplu o insultă sau sentimente ostile din partea cuiva anume.ofertă şi în funcţie de acest raport preţul se stabileşte. Dimpotrivă atunci când cineva are statut social important şi bunăstare personală dar i se comit ‘nedreptăţi’. Constituţiile şi justiţia în general iau o astfel de poziţie (în vestimentaţie şi comportament) încât să se creadă că tot ceea ce acestea fac are valoare absolută. Or această relaţie este explicabilă tocmai prin legile generale ale Pulsiunii care sunt investite în Complexul Polis.4. chiar dacă ele pot sî îi rănească orgoliul. adică ceea ce se numeşte ‘cântat după ureche şi nu după note’. Pentru a explica ştiinţific oscilaţiile preţului atunci când sistemul economic se dezvoltă natural. După cum marfa nu are valoare orizontală. sunt folositoare pentru agenţii economici. Însă această cantitate de marfă ce este cumpărată implică chiar preţul. făcând ca deciziile economice să fie cât mai bune pentru ei. Căci degeaba preşedintelui îi dau lacrimile de emoţie faţă de alegătorii săi emoţionaţi la rândul lor şi degeaba preotului i se stinge glasul din dragoste faţă de enoriaşii săi. precum şi de capacitatea de a îndura a celui ce o respectă. Este evident că numele de ‘dreptate’ aplicat normelor sau comportamentului desemnat astfel nu este unul potrivit tocmai pentru că acesta nu are caracter universal ci este dat de circumstanţe chiar dacă se poate perpetua prin tradiţie. fiecare om dorindu-şi o bună parte din planeta noastră: însă asta nu înseamnă că aceasta poate fi cumpărată sau că va fi cumpărată şi preţul va putea cumva fi influenţat de faptul că o anumită marfă ar fi dorită la un moment dat. deşi formal pare să nu existe o astfel de contradicţie şi numai pe baza unui simţ comun. libertatea şi egalitatea sunt praf în ochi în aceste condiţii. dacă aceştia sunt mânaţi de interese economice. În acelaşi fel. ele s-au desprins ca norme separate. Aşa s-a întâmplat de fiecare dată în istorie. studiile statistice. Doar atunci se declară că un astfel lucru este nedrept şi legislaţia se pliază după el. culturală asupra dreptăţii. care nu ştiu că sub numele acestor principii este posibil practic orice. La acest nivel formulele matematice de calculare a evoluţiei preţurilor.4. Căci cererea se defineşte prin cantitatea de marfă care este cumpărată la un moment dat pe piaţă. Însă odată cu economia complexă.1. deci ca fiind cantitatea de marfă dorită de piaţă. A spune că dreptatea este una absolută este un enunţ filosofic care ascunde de fapt pretenţia tradiţională a filosofiei de a fi absolută. Cu toate acestea actele ‘drepte’ sunt ‘norme’ impuse de o anumită autoritate. Căci el nu explică dinamica internă a unei situaţii ci doar influenţele externe ale sale. fie juridice adică statale. fără intervenţia statului. cu lipsurile sale. Tocmai de aceea termenul ‘drept’ mai are şi sens de beneficiu. Ceea ce într-un loc este venerat iar în altul stigmatizat. la fel şi dreptatea este una variabilă. altele decât acelea pe care mentalitatea statului şi cea religioasă le dau ca substitut profanului. Aceasta. Dimpotrivă el este influenţat de relaţia obiectului economic cu un alt obiect. respectiv pe facilităţile unora mai mari decât ale altora şi care sunt susţinute de complexitatea debordantă a structurilor sociale. respectiv ea este ambalajul sistemului economic. Asemenea preţului ea este decretată în funcţie de lăcomia celui ce profită de pe urma ei sau de concurenţă. deci explicaţia tipic matematică este una circulară. Dreptatea este prin urmare sora mentalităţii autorităţii iar stabilirea ei se face analog cu modelul în care se stabilesc preţurile. mai precis cu sistemul psihic. în loc ca preţul să fie explicat prin condiţiile psihice pe care le implică marfa la nivelul cumpărătorului. respectiv cu Organismul. Pentru că variaţiile preţului sun explicate tot prin preţ. în aşa fel încât achiziţionarea lui să fie posibilă prin cedarea altui obiect economic. Complexul Cain şi dreptatea Dreptatea şi libertatea (aceasta din urmă putând fi considerată ca pe un Complex al Sclaviei) sunt prin excelenţă ornamentele economiei. totuşi să se sesizeze acest fapt. Uneori aceste variaţii pot fi atât de mari încât pot intra în contradicţie cu ceea ce era cunoscut drept dreptate. Căci justiţiarul asemenea actorului. sprijinindu-se unele pe altele doar prin sistemul economic pe 96 . un tablou de Van Gogh poate fi dorit pentru repararea coteţului la găini şi totuşi preţul lui să nu crească. de câştig (uneori chiar de mită). Rolul explicaţiei oscilării preţului în raportul dintre cerere şi ofertă este unul eminamente practic şi nu ştiinţific iar limitele pragmatismului ca teorie a adevărului ştiinţific se văd clar aici. Aceste norme au constituit un corp comun şi constituie încă în societăţile cu economie simplă. căci în acest caz cererea este cu adevărat imensă. stabilă. După cum se va vedea Complexul Narcis este însăşi această Pulsiune de a adera la un statut superior cu orice preţ iar ea este dată tocmai din fondul social inferior. Căci respectiva persoană nu va mai avea nevoie de orgoliu aşa cum este obligat cineva aflat într-o poziţie socială inferioară. atunci acea persoană poate trece nepăsătoare faţă de aceasta.

care îl susţin şi chiar prin autoritatea investită. Universalitatea cu care normele religioase se îmbracă se datorează tocmai iluziei fiecărei Religii de a se considera centrul Universului şi de a constitui principiile fundamentale ale lui. Dar dacă Religia îşi trăieşte o motivaţie spirituală, superioară, numirea ca ‘drepte’ a normelor juridice este ridicolă căci ele vizează mercantilul ce se supune schimbării continue, la fel ca şi aceste reguli. Pretenţia de universalitate face parte din tabuul pe care statul, autorităţile sale vor să şi-l impună în mod magicist tocmai pentru a-şi exercita controlul şi funcţia asupra potenţialului forţei de muncă. A vorbi despre ‘drepturile omului’ aşa cum se vorbeşte astăzi, cu pretenţia ca aceste drepturi ar fi dictate direct de la Dumnezeu, este fără îndoială o naivitate intelectuală în cel mai bun caz, dacă nu o ipocrizie. Căci drepturile nu se acordă pe gratis ci ele se câştigă prin încadrarea într-un sistem economic. Virtuţile acestui sistem fac ca părţile sale să beneficieze de aceleaşi calităţi. Degeaba se spune în ‘Declaraţia drepturilor omului’ că fiecare individ are dreptul să-şi aleagă orice ţară ca reşedinţă, căci acest lucru nu este unul posibil deoarece ar provoca multe probleme ţării respective în cazul imigraţiei în masă. Degeaba se spune că fiecare om are dreptul la educaţie când copiii sunt maltrataţi şi înfometaţi. Restul sunt vorbe în vânt. Apariţia normelor sociale (civile şi metafizice) au ca principiu tocmai modificarea Complexului Cain în cel Polis. Aşa cum spunea Hobbes oamenii au observat că starea de pace este mai benefică decât cea de război. Aşadar normele au un principiu economic evident. ‘Sclavul liber’ putea fi mai eficient decât cel ‘legat’ iar marile sale satisfacţii pot conduce la creşterea nivelului producţiei cantitativ şi calitativ. În acest caz normele sunt anumite reguli menite să asigure protecţia fiecărui cetăţean pe care legiuitorul se obligă el însuşi să le respecte recunoscându-le ca divine sau universale. În felul acesta el îşi întăreşte propriul interes, legându-l de interesul poporului. Normele sunt în aşa fel făcute încât lovirea în interesul superiorului pare să fie lovirea în propriul interes. Nu există normă la nivelul animalelor. Adică nu se poate spune că leul este nedrept faţă de antilopa pe care o vânează şi nici pentru că îşi ucide puii pentru a se împerechea cu femela ce va intra astfel în călduri. Aici este vorba pur şi simplu de Instinct (brut) şi mai puţin de vreun sistem economic. Normele implică un interes economic oarecare şi ele pot fi şi abolite relativ tot la acest interes. O firmă care îşi doreşte de la angajaţii săi o cât mai profundă implicare, nu va ezita să îi acorde angajatului său unele mici atenţii, ca de exemplu o mică petrecere de ziua lui sau alte lucruri ce fac ca grupul să fie asemenea unei familii. Într-un anumit fel erau concepute normele în feudalism, unde muncitorului agricol nu trebuia să i se acorde gratificări speciale tocmai pentru a fi menţinut la munca sa brută şi în alt fel sunt concepute acestea în situaţia robotizării muncilor brute şi punerea accentului pe spontaneitate şi creativitate, ca în epoca modernă. Este evident că normele acceptate în comun, care conduc la o neutralizare psihică superioară sunt acelea pe care le ocheşte un interes economic oarecare. Această neutralizare psihică superioară menită să crească valoarea de neutralizare se ia fie în funcţie de nivelul de neutralizare comun acceptat fie în funcţie de scăderea Valorii de Neutralizare. În primul caz este vorba de emancipare pe motive economice iar în celălalt este vorba de ameninţare cum ar fi de exemplu ocupaţia străină pe care un popor doreşte să o înlăture. Creştinismul a acţionat şi asupra normelor de emancipare prezentând poporului posibilitatea de viaţă veşnică în rai dacă individul se supune normelor. Ceea ce a făcut ca normele sale să fie acceptate prin contract subînţeles. Dar în acelaşi timp el a pus capăt modelului războinic promovat de Imperiul Roman, unde fiecare era ameninţat fie de revolta popoarelor asuprite, fie de popoarele migratoare. Egalitarismul propus ca normă metafizică de către Creştinism a speculat tocmai dorinţa de ascensiune socială a sclavului. De atunci egalitarismul a rămas ca dorinţă supremă, ca moralitate absolută, în care fiecare crede asemenea copilului care ia pantofii părintelui pentru a se crede adult. Normele civile exploatează şi ele acest punct sensibil care orbeşte gândirea mulţimilor. Deşi oricine poate vedea că oamenii nu sunt egali şi că deşi legea spune că oricine are dreptul de a fi ales în parlament lucrul acesta nu este posibil. În parlament nu intră decât cei care acţionează într-un mod mai complicat, unde votul este ultimul punct al unui întreg lanţ de factori şi că nu oricine ajunge la el. Ceea ce se numeşte în general dreptate nu vizează decât modul în care individul din cadrul unei grup poate să aibă un sistem psihic detensionat. Asemenea preţurilor acest fapt depinde numai şi numai de Valoarea de Neutralizare a sistemului psihic global, astfel că un act poate fi drept undeva dar nedrept altundeva. Or cum această Valoare de Neutralizare variază de la individ la individ este clar că a vorbi de dreptate absolută este o pedanterie aristocratică fără suport. Aşa cum în junglă vânătoarea este o normă, la fel şi exploatarea sălbatică poate fi o normă pentru aristocraţie dar nu pentru o epocă postindustrializată cum este cea vestică. Aşa se face că Germania, după ce a fost decimată după cel de-al doilea război mondial, beneficiind de resurse umane capabile, a reuşit să devină repede ceea ce a fost şi chiar mai mult decât atât, pe când Rusia, continuând tradiţia economiei şi a educaţiei sălbatice nu a putut decât să ajungă exact acolo unde se afla înainte de a începe jaful comunist. Lipsit de o educaţie emancipată poporul rus a considerat drepte toate acţiunile conducătorilor lor şi chiar astăzi sunt unii care deplâng ‘fermitatea’ lui Stalin. Lecţia realităţii însă pare să fie mereu amânată pentru aceşti oameni. De aceea Rawls, când vorbeşte de inegalitatea în
97

folosul tuturor nu spune nimic nici despre natura normelor exterioare ce se stabilesc între indivizi şi nici despre dinamica internă a acestor norme, adică ceea ce consideră fiecare a fi drept. Sclavul timorat va considera că asta îi este soarta şi, speriat de ameninţarea cu moartea, îi va mulţumi cerului că a scăpat doar cu munca extenuantă pe când observatorul secolului al XXI-lea din societatea vestică va considera acest lucru o nedreptate profundă. Asta pentru că spiritul vestic a fost alimentat de principiul creştin al iubirii aproapelui şi a egalităţii, el identificându-se în acest caz cu semenul său. Din acest punct de vedere Creştinismul este un puternic spectru de norme de emancipare şi tocmai de aceea a reuşit să învingă un mare imperiu chiar cu propriile sale arme. Astăzi, când normele metafizice tind să depăşească, să perfecţioneze pe cele metafizice propuse de Creştinism, este clar că el este judecat neadecvat de către cei ce nu îi observă rolul în trecut chiar dacă el nu este un curent unitar ci un amalgam de curente şi opinii. Dacă normele sunt civile sau metafizice şi ele sunt înscrise în conceptul de ‘dreptate’, atunci ceea ce se numeşte ‘nedreptate’ se caracterizează fie prin contradicţia dintre aceste două norme sau chiar prin actul comportamental ce nu se înscrie în limitele acestor norme. În acest din urmă caz se poate vorbi de anormia juridică, de intervenţia organelor de stat în mod variabil. Acest caz reprezintă prototipul contravenţiei. În cel de al doilea caz coordonatele anormice nu sunt suficient de clare iar filosofii, sociologii şi juriştii şi-au tot bătut capul cu înţelegerea acestei ‘nedreptăţi’, încercând să definească ‘dreptatea’ într-un fel sau altul. Aceasta nu s-ar putea să se definească într-o manieră simplistă şi tocmai de aceea în acest domeniu pluteşte confuzia. Respectiv pentru faptul că aceşti autori au fost seduşi de conceptele de ‘dreptate-nedreptate’, în loc să înţeleagă dinamica sistemelor la care ele se referă. Astfel nu numai că nedreptatea sau anormia este variabilă în timp şi în spaţiu la fel ca şi spectrul de norme, însă norma şi anorma nu se opun contradictoriu după cum ceea ce este conştient nu se opune la ceea ce se numeşte inconştient. În acelaşi fel şi ceea ce este normă are aceleaşi principii de instituţionalizare ca şi anorma, respectiv interesul unui individ sau grup de indivizi într-un anumit lucru precum şi facilitatea accesului la acest lucru în dauna altora cărora li se blochează acest drum. Căci analizată profund, orice normă se dovedeşte a avea acest statut chiar dacă ea pare să se aplice tuturor prin faptul că toţi indivizii ar suferi aceeaşi frustrare de pe urma ei. Căci dacă cineva nu ar profita de pe urma unei norme ce interzice un anumit lucru, atunci nu se poate explica de ce oamenii, întrun masochism colectiv şi-ar fi interzis un anumit lucru fără vreun scop. Dimpotrivă, fuzionat cu Complexul Traumatic, dat de ameninţarea militară, ca bază absolută a oricărei norme sociale, ea a putut fi asociată tocmai cu pedeapsa şi de aceea ea a trebuit să fie acceptată de cei asupriţi şi exploataţi. De aceea norma şi anorma sunt axiome ale puterii armate şi în nici un caz acestea nu sunt elemente ale unui Drept Divin. Această putere se supradimensionează asemenea vânzătorului ce îşi face reclamă la produs în scopul schimbului economic. Aici se poate observa în cel mai înalt grad dinamica retroactivă a cuplului Polis-Cain iar tot ceea ce pare Polis poate fi înţeles ca fiind şi Cain. Acest fapt are fundament economic. Iată de ce giganţii paşi economici pe care societatea actuală îi parcurge, în raport cu mersul de melc al economiei epocilor clasice care poate conduce la schimbarea bruscă a normelor, poate părea o curată harababură exasperând spiritele metafiziciste. Însă mersul este cât se poate de natural. Normele s-au schimbat radical şi înainte de ceea ce s-a numit ‘decadenţa secolului al XX-lea’ dar tocmai vâscozitatea economiei le-a făcut să pară imperceptibile. Şi asta nu neapărat la nivelul normelor civile, care pot fi schimbate de la lună la lună, ci la nivelul chiar a normelor metafizice. Căci chiar normele metafizice au fost protectoare pentru cele civile, acestea sprijinindu-se pe ele cu scopul de a exercita exploatarea sălbatică necesară profitului economic. Or trecerea de la economia sălbatică la cea ecologică a făcut ca normele metafizice impuse în special de Creştinism să nu mai aibă valoare. Însăşi Biserica a suferit o perioadă de reformă a setului de norme şi de convingeri în aşa fel încât tradiţia să se împace cât mai bine cu standardele economice. Fireşte că această situaţie poate părea ridicolă dar ea este cât se poate de reală. De aceea pentru situaţia de la sfârşitul antichităţii normele metafizice creştine au fost un pas indispensabil al evoluţiei societăţii de la statul războinic la cel sistematic economic. În loc să îşi piardă viaţa, soldatul a preferat să fie exploatat economic iar Nietzsche se pripeşte atunci când ridică în slăvi haosul atenian dinaintea secolului al V-lea î.e.n. tocmai pentru că el judecă cu normele secolului al XIX-lea sau chiar al XX-lea, situaţia socială de atunci. Dimpotrivă el se situează pe o poziţie normală atunci când critică creştinismul din timpul său, secătuit de eroismul şi vitalitatea primilor creştini. Stabilirea dreptăţii trebuie înţeleasă ca acordul dintre normele metafizico-religioase şi cele civile. Normele civile sunt însăşi legătura unui stat, adică legile juridice şi administrative, în timp ce cele metafizico-religioase sunt acelea ce sunt stabilite de tradiţie, fiind legi nescrise. Primele se pot schimba în funcţie de guvernanţi, celelalte sunt imuabile. Oficialităţile Bisericii sale (ceea ce nu înseamnă nici pe departe sufletul, vârfurile spirituale ale religiei Creştine) pretind că normele metafizice sunt date odată pentru totdeauna de Dumnezeu. Astfel că se pare că aceste norme sunt opusul celor civile care variază de la epocă la epocă deşi cele două spectre de norme au în bună parte cam aceiaşi vectori. Legătura între acestea este mult
98

mai subtilă decât se vede la prima vedere. Căci nu numai discursul religios al acestor norme foloseşte termenii specifici exploatării sălbatice (stăpân, slugă, păcat, poruncă etc.) dar ele însele pregătesc terenul pentru cele juridice. Statul nu ar investi în susţinerea teoretică şi practică a Religiei dacă normele metafizice s-ar opune celor civile în mod ireconciliabil deşi în unele privinţe există acest gen de incompatibilitate între ele. Căci în acest caz s-ar întâmpla ce s-a întâmplat şi cu alte religii, adică să fie eliminate. Este amuzant exemplul împăratului roman care era sigur pe victoria sa într-o bătălie maritimă, ca urmare a flotei superioare dar semnele cereşti ale prezicerii acestei victorii, respectiv pofta de mâncare a găinilor, nu exista; observând încăpăţânarea găinilor împăratul şi-a condus normele comportamentale după un alt principiu exclamând: ‘dacă nu vor să mănânce, atunci să bea’. Însă dincolo de obligaţiile pe care normele religioase specifice le cer, Creştinismul promite în schimbul pietăţii, a umilinţei, fericirea absolută excitând astfel resorturile Complexelor Eden şi Matern. Faţă de politeismul grec şi roman, unde zeii erau în număr mare şi relaţia lor cu oamenii era aceea de supraordonare, în timp ce relaţiile dintre ei erau tensionate sau oarecare fiecare având o anumită putere, monoteismul este într-adevăr o Religie a narcisismului sclavilor. După cum sugerează acelaşi Nietzsche, el facilitează identificarea cu Dumnezeu pe care fiecare muritor o face în mod involuntar. Existenţa unor sclavi care s-au şi născut în sclavie, unde părinţii lor erau cam singurele persoane apropiate, se deosebeşte esenţial de relaţiile aristocratice multiple ale grecilor şi romanilor. De aici şi renunţarea la politeism. Însă dincolo de această identificare, Creştinismul promitea egalitatea, ceea ce politeismul greco-roman nu putea promite din principiu, căci diferenţele dintre sclavi şi oamenii liberi erau acceptate ca norme metafizico-religioase. Dorinţele sclavului de ascensiune socială au fost exploatate subtil de oficialităţile creştine dar impunând şi pacea mult dorită de soldaţii obosiţi şi depersonalizaţi ai Imperiului, pe când Religia Politeistă, dimpotrivă, încuraja războiul şi tensiunea. Problema este că ar fi fost lipsit de sens ca exploatarea sălbatică să fie anulată, ea continuând şi în Creştinism, însă sub masca egalitarismului şi a iubirii aproapelui. Sclavul era eliberat doar formal, căci el era legat în continuare de complicatul sistem economic care deja se structurase. Recunoaşterea faptului că ‘creştinismul este o religie de sclavi’ de către Nietzsche, este o mare umilinţă pentru această Religie. Căci ea se vede în situaţia de a nu fi schimbat ‘pe pământ’ în mod concret ceea ce promisese cu formula ‘precum în cer aşa şi pe pământ’. Apariţia pe firmamentul ei a sfinţilor o face oarecum politeistă. Căci aceşti sfinţi sunt mai mult decât nişte muritori, ei sunt mâna lui Dumnezeu şi asemenea eroilor greci care deveneau, prin tradiţie, zei, la fel se întâmplă şi cu sfinţii creştini. Prin recurgerea la fenomenul retroacţiunii celor două filiere, prin ceea ce în literatura de specialitate s-a numit ‘mecanisme de apărare’, ipocrizia a fost elementul ce a măcinat Creştinismul ca parte pământească. Fac excepţie de aici misticii lui, care s-au retras din lume în singurătate. Principiile dreptăţii s-au modificat către alt centru de greutate; dacă în antichitatea greacă, dobânda la împrumut sau comerţul speculant era văzut ca necinste, ce facilitează câştiguri nedemne, nemeritate, în timp ce era acceptată sclavia ca lucru drept, Creştinismul oficialităţilor dimpotrivă, recunoaşte valoarea economică a acestor operaţii de piaţă în timp ce sclavia este considerată barbară, păgână. Acesta este tocmai punctul prin care Creştinismul, ca mentalitate îşi încalcă principiile sale fundamentale prin care s-a impus în faţa celorlalte religii. Căci el a promis egalitatea însă exploatarea sălbatică a rămas sub această mască. Culpabilitatea exploatării este punctul central al oricărei culpabilităţi, inclusiv în ceea ce Freud numeşte ‘culpabilitatea masturbării’, ca nucleu genealogic al oricărei culpabilităţi. Faptul că aproapele este tratat de departe, că regulile de convieţuire ale unui grup social nu se aplică într-altul este principala culpă a oricărei organizări sociale. Căci chiar dacă această culpabilitate este specifică mai degrabă claselor de jos şi se va vedea la psihopatologie ce rol are o astfel de structurare a Psihicului în aceste condiţii, această culpabilitate este transmisă de educatori, de cei de sus către cei de jos, prin proiecţiile sale. Adică prin pedepsele pe care ei le aplică în scopul de a produce frustrări superioare, pentru a nu scăpa din mână mulţimile. Masturbarea devine culpabilă tocmai în această lumină a exploatării. Căci dacă Creştinismul cultivă asceza, care purifică sufletul celor ce o pot accepta ca atare, la fel cum tensiunea psihică a anorecticului scade prin înfometare, strangulându-se conversia energetică, ea poate produce un efect cu totul opus la cei ce nu cred în ea dar o acceptă ca pe o modă. În acest caz este evident că satisfacţia libidinală trebuie să producă culpabilitate tocmai pentru că conduce la creşterea Valorii de Neutralizare prin neutralizarea respectivei inhibiţii anterioare datorită faptului că este cea mai puternică plăcere. Or numai influenţa pedepsei la această plăcere sexuală poate păstra la nivel redus respectiva Valoare de Neutralizare. Culpabilitatea exploatării sociale îşi are rezonanţa în Complexul Matern. Căci fraţii împart întotdeauna în mod egal ceea ce primesc iar mama va fi supărată atunci când unul se lăcomeşte la porţia celuilalt. Exploatarea socială exact acest lucru face şi aici este un dramatism al sentimentului că Complexul Matern se datorează tocmai acestei inegalităţi dintre oameni. Pierderea dragostei materne încorporată la nivelul temei izgonirii din Rai, este suferinţa majoră a Omului ca individ. El îşi găseşte o vină pentru aceasta tocmai pentru
99

că atunci când mama este supărată şi îi arată indiferenţă. departe de semnificaţia originară a catacombelor. În ambele cazuri se epuizează stocurile. departe de idealul reînvierii copilăriei şi a credinţei într-o egalitate universală. un alt jaf contra bogaţilor nemaifiind posibil iar apoi pentru că cei puţini care se bucură de bunurile celor ucişi nu pot ucide la nesfârşit. în timp ce egalitatea este. prin propunerea unui standard superior de morală metafizică. De aceea problema economică este cea care guvernează normele considerate drepte sau nedrepte. De exemplu orice normă este făcută pentru toţi în a o respecta iar orice astfel de normă este respectată cu condiţia ca toţi să facă la fel şi cineva să nu fie privilegiat în a o ocoli. luptă eventual la început dar apoi renunţă. Nu este cazul să se explice în amănunt ce se întâmplă după aceea căci istoria a arătat suficient. Şi totuşi aici nu se poate pune problema dacă o astfel de ‘naţionalizare’ ar fi dreaptă. Eşecul nu este al lumii. Adevăratul creştin este pusnicul ce simte incompatibilitatea dintre normele sale metafizice şi cele civile. Căci dacă ascensiunea socială. Teoria ‘fericirii’ face un pas minor faţă de cea egalitaristă. convinşi şi de utopia fanatismului lor. postulând criteriul naiv al ‘celei mai mari fericiri’ pentru normele sociale adoptate în comun adică pentru legile ce fac şi permit o cât mai mare cantitate de fericire. din principiu. ci al concepţiei Omului despre toate acestea. el este chinuit de remuşcări asemenea câinelui lui Pavlov supus la şocuri electrice atunci când atinge hrana. La fel este şi în acest caz. Însă tocmai legea este aceea care facilitează menţinerea inegalităţii. acest lucru constituie tocmai condiţia de egalitate. În acest caz cei ce au murit nu mai pot fi nefericiţi. Aşa se face că orice cod de legi ce nu ţine cont de nucleul economic intră în contradicţii ameţitoare. din principiu. în timp ce cei săraci pot ţopăi de fericire pentru acelaşi lucru. a acesteia. indiferent de perfecţiunea mecanismului ce le pune în aplicare. Aşa se face că comunismul şi fascismul sau orice act de deposedare a averilor celor înstăriţi. De aici pornesc mai târziu şi refulările libidinale teoretizate de Freud care complică şi mai rău situaţia. aşa cum o practicau cei de jos era paralelă cu lipsurile materiale iar o simplă satisfacţie libidinală pe stomacul gol nu prea avea mare valoare pentru cineva. plictisiţi de mult de toate acestea. al realităţii sau al Vieţii. Invers faţă de vitalitatea antică a curajului de a spune lucrurilor pe nume. Cei săraci cred că se simt în Rai având bunătăţile celor bogaţi iar valorile de neutralizare a sistemelor psihice ale acestora cresc vertiginos. Conceptul de ‘dreptate’ are o formă ce trimite la concepţia naivă despre oameni. Creştinismul care vizează compromisul cu normele civile aşa cum a făcut-o Biserica Creştină. trebuie să fie din principiu un act ce respectă în cel mai înalt grad principiul ‘celei mai mari fericiri’. posibilitatea de atingere a unei situaţii materiale prospere se face prin aceste inhibiţii Omul va recurge la ele în speranţa că va fi răsplătit mai târziu. Dreptatea nu este de atins în acest moment în această lume şi la drept vorbind nu va fi niciodată. O altă soluţie este eliminarea celor mulţi şi luarea tuturor bunurilor lor. De aceea se prefera alinierea la mentalitatea oficială a ascezei. nu fac decât să ducă la bun sfârşit compromisul Religiei cu statul. el intră în capcana propriei imposibilităţi. urmat de împărţirea acestora la săraci. condamnate să fie nedrepte din acest punct de vedere. Culpabilitatea creştinului prins în propria sa capcană îl face să se înfunde şi mai mult în propria credinţă. Asemenea nevroticului care îşi propune o neutralizare de tip oedipian şi raportându-se la ea. O libertate sănătoasă a satisfacerilor. unde ‘cea mai mare fericire’ conduce la nedreptate. Căci adoptând haloul egalitarist al conceptului de ‘dreptate’ ar trebui ca dreptatea să fie mai curând tocmai egalitatea brută asemenea insectelor gregare. Falimentul unor astfel de situaţii se întrevede din ele însele. Nedrepte sunt legile Bisericii susţinute ulterior. în timp ce refacerea lor nu mai este posibilă iar sistemele psihice individuale devin încordate deoarece Valoarea de Inhibiţie le creşte treptat. Teoriile utilitariştilor englezi sunt diferite de acest nucleu al dreptăţii (economia) deşi se numesc utilitariste. căci fericirea presupune o neutralizare majoră şi este evident că ea nu poate fi obţinută decât prin reabilitarea unei inhibiţii majore care din principiu nu poate fi posibilă în condiţiile unei egalităţi brute. cel puţin iniţial. Dar asta nu este temei pentru pesimism cum crede depresivul ci inaplicabilitatea unei noţiuni morale clasice la realitatea socială. o face pentru că el a făcut o prostie. imposibil de realizat în condiţiile în care resursele economice sunt limitate. Căci normele civile nu pot accepta acest deziderat. Astfel că ei sunt mai puţin nefericiţi decât ceilalţi. căci sistemul lor psihic nu mai funcţionează iar cei ce trăiesc sunt extrem de fericiţi. Situaţia ‘celei mai mari fericiri’ nu trebuie luată 100 . Freud a inventat teoria ‘hoardei originare’ ca specifică unei situaţii de acest gen. este un Creştinism corupt. În primul caz pentru că situaţia nu se va mei repeta. eliminând o cantitate imensă de fericire asemenea electronului ce trece pe un alt strat care elimină energie atomică. Problemele iau aici o întorsătură ciudată. Filosofia juridică şi morală în general s-a tot învârtit în jurul acestei probleme fără să o enunţe în mod clar deşi pretenţiile sale de profunzime nu sunt nerealiste. fiind insensibili la pierderea a ceea ce oricum nu preţuiau prea mult. Dar aici se află tocmai obedienţa ei faţă de mentalitatea oficială. căci promisiunea iniţială nu a fost susţinută iar aceasta acţionează în neconformitate cu legile egalităţii. Cei bogaţi şi chiar cei aflaţi în clasa mijlocie dintr-o ţară civilizată. Creştinul trăieşte angoasa scăpării printre degete la nesfârşit. Anorexia este calea adevăratului creştin căci cei care inventează raţionalizări cu privire la păcatul poporului vrednic de pedeapsă. în explicări secundare.

este influenţat de interesul sălbatic de a nu se acorda merite. Ceea ce este astăzi interesant vizează raportul dintre Arta de Masă şi cea Elitistă. judecând în totalitate lucrurile. în acest caz. face compromisul cu interesul statului de a păstra la nivel scăzut educaţia prin ambiguizarea ei. În mod cert. atunci când Omul intervine asupra obiectului ce va deveni Artă. atunci nu doar că meritele sale nu sunt recunoscute dar chiar sunt împiedicate să se dezvolte. ca fundament principal al normelor metafizice. După cum s-a văzut. Căci dacă politicianul este un tiran iar demnitatea sa este atât de decăzută încât să fie lipsit de scrupule. presupus ca ‘incapabil’ să înţeleagă tradiţia culturală a Romei. acest lucru se datorează influenţei decisive a Complexului Eden. în felul acesta inegalitatea s-ar justifica şi lumea ar fi dreaptă fiind astfel inegală. Astfel că după fericirea oarbă a răzbunării. Impresionismul în pictură a apărut ca o reacţie la tradiţie. problema majoră pe care el o scoate la suprafaţă se referă la cine stabileşte criteriul meritului. În acest caz însuşi pragmatismul general. după cum se va vedea la Complexul Tabu. La fel este cu toate curentele care s-au succedat cu repeziciune. Un alt criteriu al normelor morale aparţine lui Aristotel şi se referă la distribuirea bunurilor în funcţie de meritul fiecăruia.2. Obiectul de Artă devine simbol în spatele căruia se ascunde dinamica socială. a senzualismului său de către cea creştină. a celor două din cea de-a treia grupă (Tabu/Narcis) şi celui Cain. acest pragmatism este făcut ‘după ureche’. respectiv cine stabileşte cine cântă mai bine din flaut pentru a primi cel mai bun flaut. ci doar circumstanţiale. o armă pentru umilirea şi înjosirea altcuiva şi protejarea propriei persoane sau altui grup. Fireşte că acest lucru este stabilit de majoritate sau.5. Or. cel puţin. în special faţă de snobismul celor bogaţi ce merg la operă sau cumpără 101 . De aceea se poate spune că Arta (postprimitivă) este un totemism modern şi. anume că Omul consideră Artă doar ceea ce este făcut de mâna sa sau ceea ce este cuprins în planul său intenţional şi asta tocmai pentru că aici intervine şi grupa a treia de Complexe care sunt specific umane. Iată de ce teza marxistă şi aristoteliciană a criteriului meritului este total neaplicabilă: pentru că individul nu trebuie să aştepte ‘pară mălăiaţă’ ca altcineva să îi dea merite. nevoia de diferenţiere. Arta secolului al XX-lea care tocmai s-a terminat mizează totul pe Complexul Cain în ceea ce priveşte originalitatea. Devine Artă tot ceea ce poate deveni simbol pentru a arăta nimicnicia şi snobismul unei anumite părţi a lumii.izolat. de a-l folosi şi exploata şi prin urmare de a-i subestima meritele. Despre aceleaşi influenţe asupra altor forme de Cultură. Cultura de Masă ia poziţie faţă de cea a generaţiilor precedente. Fără ura sau. Complexul Cain şi Cultura Dacă Arta a însemnat şi mai înseamnă încă atât de mult pentru Omenire. Acest model este cel al pragmatismului orb. Se poate aici arăta în special cazul Muzicii promovată în mass-media (căci ea rămâne cea mai populară dintre arte). se consideră că îl spiritualizează printr-un mod magic. Problema se manifestă exact invers faţă de cum crede Aristotel. Puritanismul şi spiritualismul Artei Paleocreştine nu este decât o contrazicere narcisică a mentalităţii clasice antice.1. recunoscute ca plictisitore şi lipsite de viaţă. Astfel că. fascismul şi comunismul s-au dovedit a fi nişte dezastre. Dacă se ia în considerare că acest pragmatism sălbatic înfloreşte foarte bine pe fondul educaţiei ambigue special făcută pentru ca individul să nu-şi cunoască statutul în societate. de superioritate faţă de o anumită parte a lumii Arta rămâne totuşi lipsită de aroma spiritualităţii moderne de receptare a ei. a urmat ‘sindromul de sevraj’ al nefericirii comune ulteriore. Ea ia poziţie faţă de artele clasice care astăzi sunt ironizate de mulţimi. Creştinismul. atunci când cineva este ridicat în slăvi acela este o unealtă. El este obedient economiei sălbatice. el îşi va permite cele mai mari abuzuri tocmai în numele meritului pe care el însuşi şi-l acordă.4. Însă chiar meritul este o valoare care mai întâi se stabileşte pragmatic în funcţie de circumstanţele socioeconomice şi chiar coincidenţa unor valori la nivelul mai multor epoci. criteriul meritului se învârte în cerc vicios. Lăsând la o parte că acest criteriu se referă doar la normele civile şi nu şi la cele metafizice. la pictura academică stereotipă. de politicieni deoarece ei împart recompensele fie şi temporar. prevederea evenimentelor viitoare este la fel de rudimentară. Dacă Arta ar rămâne la nivelul Complexului Eden atunci fără îndoială că multe obiecte create întâmplător de natură ar intra în muzee. nu le dă titlul de valori eterne. în ceea ce priveşte acest Complex. ci per total. Omul este în măsură să venereze Universul întreg cu care de fapt se identifică narcisic în scopuri speciale şi nu doar o parte din el care pare limitată. Şi aici este marea problemă a pragmatismului în general: dat fiind nivelul ştiinţific rudimentar pe care Omul îl are astăzi şi deci. 2. Religia însăşi se prezintă la fel. Însă tocmai aici este problema. nevoia de diferenţiere socială este esenţială pentru totemism în general chiar dacă liantul societăţii primitive pare cel mai solid cu putinţă. după care se decid meritele. Căci Complexul Cain se manifestă prin tendinţa de a-l înjosi pe celălalt. care au recuperat valorile antice se pot explica şi prin nevoia de diferenţiere a catolicismului faţă de ortodoxie care rămăsese la un stil naiv. Dimpotrivă. dacă aceasta nu există. ci trebuie să şi le ia singur. sa putut vedea mai condensat în secţiunile anterioare unde Arta are un loc special în analiză. Virtuţile tehnice ale artiştilor renascentişti. Au fost extrem de rare cazurile când tiranii şi-au răsplătit cum se cuvine elitele şi mult mai rare cele în care oamenii comuni au fost răsplătiţi după meritul care li s-a recunoscut chiar şi după moartea lor. cucerind culoarea şi libertatea cu care noua generaţie ridiculiza pe cea veche.

Este suficient pentru ca piesa să devină arhicunoscută şi ea atunci devine o piesă a periferiei faţă de care elita vrea să se diferenţieze. Cealaltă Artă. mai mult chiar. fie că el face apel la Complexul Eden. de Avangardă. Masele dimpotrivă. Cultura se redefineşte şi ea odată cu redefinirea stilului de viaţă şi mentalităţii celor care participă la ea. se opune exact acestui tip de Artă prin faptul că de 102 . îşi găseşte aici ecoul cel mai clar cu putinţă. Uneori un sclav mai luminat poate crea artă ‘de bun gust’. Noul este aici esenţialul. subiective legată de o mare plăcere/fericire. de exemplu). Reîntoarcerea la kitsch pe care elitismul îl face este o acţiune duplicitară ce are în vizor tocmai o astfel de scindare a elitismului anterior. aşa cum este Arta Populară. A face artă din ceva rudimentar reflectă situaţia sclavului eliberat şi. Acest lucru este de ajuns pentru ca efectul estetic să fie umbrit. incapabilă de a fi înţeleasă de mase dar promovată în instituţiile de învăţământ de artă. banalitatea desuetă a amorului părinţilor sau a oricăror alţi oameni comuni. piesa devine desuetă asemenea unei cuceriri amoroase pe care o face un Don Juan. Mentalitatea futuristă. de unde şi relativismul valorii estetice în general. Arta nu are decât valoarea care îi este dată iar în sine nu înseamnă nimic. nu fac decât să îşi proclame o putere şi mai mare în faţa celei a predecesorilor. Pe de altă parte Arta. nu este pentru clasele superioare decât un instrument de menţinere a propriei poziţii. El poate fi ignorat iniţial pentru condiţia lui iar apoi poate fi ridicat în slăvi prin apropriere. Cultura Elitistă. Această situaţie este o investire pe care clasele sociale o fac în scutul cultural pentru a-şi apăra poziţia. Asemenea frumuseţii feminine. ignoră Arta Maselor pe care o consideră kitsch şi se consideră pe sine singura Artă. ce se numeşte avangardistă. luxos. Când o piesă muzicală întruneşte condiţiile tabu care vor fi explicate mai târziu şi cele de raportare la Complexul Eden. se reflectă în repeziciunea cu care moda se schimbă. În acest fel. Frumuseţea nudurilor masive ale lui Michelangelo este frumuseţea autoîncoronată a stăpânului bine hrănit în contrast cu sclavul slab şi flămând care este automat ‘urât’. este tocmai puterea stăpânului. a sclavului devenit prosper dar cu sufletul modelat timp de mii de ani în tiparul sclaviei. fie nu. ci decât un simplu spectacol la care cineva asistă cu plăcere dar care nu i-ar închina întreaga lui viaţă. După cum primitivul nu ar păţi nimic de la presupusele spirite atunci când ar omorî animalul totemic în afara legii totemice dacă nu ar crede în aceste spirite nici arta nu ar însemna nimic dacă nu ar avea această funcţie originară cainică. În momentul în care fantasmele investite se dovedesc înşelate (şi de această dată). suferind mizerii sau cheltuind sume fabuloase pentru ea. specifică claselor de jos. Aşadar dacă nu ar exista ură între oameni. acesta este idealul modernismului. Materialul nu mai este unul costisitor ca în epocile clasice. În felul acesta autorităţile care îşi apropriază valorile ignorate de alte autorităţi sau dorite dar pe fondul imposibilităţii aproprierii lor (datorită naţionalităţii diferite. un sclav obosit şi flămând nu poate avea asemenea voce. Egoismul şi ermetismul aristocrat şi burghez este înlocuit cu obrăznicia şi goana modernă după noutate şi originalitate. Artistul este un sclav al gustului stăpânului. adică aceea a dezvirginării sau lunii de miere. Formele şi instituţiile sociale tradiţionale au supravieţuit ambivalent în schimbarea produsă de tehnologie. Endogamia axiologică se realizează complet.cu preţuri colosale tablouri celebre. El este plătit indirect pentru munca lui de a onora narcisismul claselor sociale superioare aşa cum politicianul intervine pentru a-şi forma o imagine prin acţiuni de PR specifice. exuberant. ea devine pentru un moment ţinta fantasmelor publicului. Profunda intuiţie a lui Nietzsche. nu ar exista nici iubire faţă de Artă. atât de apreciată de nostalgicii unei mentalităţi aristocratoide. Aceasta este mentalitatea tradiţionalistă a Artei Clasice care ajunge la relevarea Complexului Eden cu instrumentele specifice. complicat. ci de multe ori unul rudimentar. ‘Plăcerea estetică’ poate fi înţeleasă şi ca fiind un alt mod al plăcerii de a fi puternic pe lângă rezonanţele Edenice anume plăcerea de a fi stăpân. Până şi cea mai ‘pură’ poezie de dragoste platonică vine să ridiculizeze viaţa sexuală. Acest fapt grefat pe mentalitatea tradiţionalistă se poate numi endogamia valorică a mentalităţii de tip tradiţionalist. Din acest punct de vedere numele de ‘artă’ vine de la nevoia de denumire a activităţii în cauză şi a curentelor în care respectivii artişti se înscriu. Cultura în general. dimpotrivă. După cum un rege schimbă înfăţişarea şi aduce noi îmbunătăţiri unui castel făcut de un predecesor pentru a-şi arăta măreţia. despre moralele de stăpâni şi cele de sclavi. acest rege ‘fură’ gloria predecesorului cu câteva artificii tehnice. A crede că acest viitor a venit este totul pentru această mentalitate. care cere aceste sacrificii din partea celor care o creează. Aici Artă este doar ceea ce este somptuos. Din nimic se face aur. plăcere care a fuzionat către elementele de asociaţie mnezică după principiile Fuziunii. la fel stăpânul este cel ce poate da o mare plăcere prin puterea lui. Muzica Pop este semnificativă în acest sens. îşi autoproclamă narcisismul şi dezicerea faţă de aceste fenomene prin ridicarea în slăvi a unor vedete apărute peste noapte. Superioritatea celor care fac Cultura este apropriată valorilor ce trec prin acest filtru iar recunoaşterea postumă a unor astfel de oameni de cultură este operată de investirea Complexului Cain ce se face în detrimentul contemporanilor acestora şi care eventual aveau rolul autorităţilor în acel moment. a pătruns în special în Arta Modernă. Muncitorul este cel care impune Arta. Vocea puternică a tenorului. Narcisismul omului de rând care guvernează gustul epocii fie în mod pozitiv fie negativ. Noutatea ei este ţara făgăduinţei în care publicul investeşte fantasmatic cu foamea lui de futurism edenic.

unde creaţiile de referinţă ale Omenirii sunt apropriate pentru a sublinia superioritatea stăpânului faţă de sclav. Toate problemele existenţei specifice ale unei mentalităţi sunt fuzionate într-un fenomen complex: Arta. Complexul Cain este elementul cel mai evident implicat în fenomenul jocului deşi este evident că toată Filiera negativă este implicată aici. În societatea umană. Aici este cazul cu jocurile sportive în care se investesc pasiuni interzise de normele sociale sau a jocului spontan care presupune o regresie ideatică la forma jocului infantil. Cele mai populare jocuri sportive de pe pământ respectiv fotbalul european şi american. În acest caz ea implică o reprezentare unitară şi suficient elaborată în sistemul de referinţă dat ceea ce este cazul copilului care se joacă din dorinţa de a imita adultul. Aici este vorba de o cu totul altă origine şi altă destinaţie a ei. Acest lucru poate fi înţeles în special datorită circulaţiei energiei pe această Filiere. În primul caz jocul se face din curiozitate iar în cel de-al doilea. 2. Analiza jocului la animale relevă faptul că comportamentul în timpul jocului relevă actul vânătorii sau al apărării. ci acestea iau o altă conotaţie. a filosofilor. Căci jocul presupune clivajul cel mai explicit al acestor două Complexe ale grupei a doua. îl promovează pe acesta în mod reprezentativ. cei care îl practică asiduu se dovedesc deseori puţin evoluaţi în ceea ce priveşte celelalte Complexe de unde şi nevoia de exprimare a celui mai reprezentativ dintre ele în ceea ce îi priveşte. de a-l reduce la mizerie şi mediocritate. neplăcerile pe care ei şi le produc sunt uşoare şi formale. De aceea se poate observa o trecere de la joc la o varietate de luptă propriuzisă dacă clivajul pulsional este mai puternic. incapabile să producă disfuncţii majore celui care le suportă. Însă prevalenţa acestui Complex se explică prin faptul că el este unul arhaic iar jocul este prin excelenţă o manifestare ce apare şi la animale. rol care este destul de confuz înţeles astăzi. ‘superioritatea culturală’ a unei naţiuni fiind obiectivarea. În ceea ce priveşte această Filieră. Recunoaşterea valorilor culturale. Iată deci că dincolo de condiţia intelectuală a Artei în ea se pot implica.6. În felul acesta pretenţia de revoltă a poporului este sugrumată de zidul cultural în care se închid autorităţile. În ambele cazuri jocul se prezintă ca o caracteristică iluzorie a sistemului cognitiv care este însă implicată în comportament şi care devine astfel fantasmatică. superioritate subliniată de diferenţa dintre mercantilitate şi genialitate. cu luptele serioase şi uneori sângeroase ce se dau între masculi. este preţul plătit de autorităţi pentru obiectivarea dreptului lor de a fi stăpâni. În acest caz obiectele cunoaşterii nu sunt acceptate după dimensiunea lor pragmatică. Cel de-al doilea este cel internaţional. Zeificarea artiştilor. adică interesul individului.1. a oamenilor de cultură care se remarcă drept figuri importante. Acest fapt se explică prin două modele. În acest fel se imită efectiv Complexul Cain care la animale apare deseori excitat în perioada de rut. respectiv despre manifestările acestuia. în ceea ce priveşte schimbarea vectorului comportamental între cele două Filiere ale trunchiului psihic în funcţie de diferitele caracteristici ale mediului iar jocul reprezintă de obicei manifestarea Filierei Negative. comprima mai toate Pulsiunile Psihice posibile. unui alt model faţă de cel experimentat de obicei. jocul a devenit sistematic şi în cazul în care numărul oamenilor care împart aceleaşi spaţiu a crescut. Primul este dat de insuficienţa de elaborare a sistemului cognitiv adică a lipsei experienţei pragmatice care dă unui obiect statutul de obiect al Cunoaşterii. aşa cum se întâmplă deseori la copii. Complexul Cain şi jocul Jocul presupune imitarea unor caracteristici ale vieţii într-un cadru deosebit de acela în care acestea se manifestă. Unul este cel intranaţional. una necunoscută după cum necunoscut este şi sufletul omenesc. ceea ce conduce la fuziunea tuturor Complexelor sale. prezente sau de mult inactuale dar care se păstrează genealogic în Memorie. Aşadar cultura nu contrazice cu nimic Complexul Cain. raţionalizarea pretenţiei de agresiune împotriva altei naţii iar acest lucru s-a spus pe faţă de către politica nazistă. Cele mai populare jocuri sunt acelea care reuşesc să reprezinte conflictele sociale sau personale. reprezintă comportamentul războinic 103 . condiţiile sale.cele mai multe ori refuză cadrul manifest şi experimentat al său. o pregătire sau el există pentru că ceva anume împiedică exprimarea unor sentimente astfel că exprimarea lor se face prin joc. se face dintro necesitate specifică. uman în special. de a-l subjuga pe celălalt.4. tabuizarea şi aproprierea lor este dată exclusiv de acest Complex Cain. unde violenţa este eliminată şi doar imitată formal dar investită în partenerii sociali. Aceste caracteristici există de obicei în mod genealogic în Memorie şi atunci jocul înseamnă o iniţiere. rugbyul şi baschetul. Dacă parteneriatul social presupune adeziunea Complexului Polis iar comportamentul subiecţilor atestă protejarea reciprocă în cadrul jocului. publicul implicându-se afectiv în lupta rivalilor. În felul acesta jocul a putut fi exploatat în zona lui profesionistă aducând importante venituri economice. dimensiune care apare numai dacă este îndelung experimentată.2. Aceste pasiuni ostile se manifestă în arenele imense ale stadioanelor atunci când nu se manifestă prin opoziţie faţă de nou şi prin fanatism ecologic. Sportivii. ci dimpotrivă. Această origine are un rol social bine stabilit. Se va înţelege mai bine dimensiunea cognitivă a jocului atunci când se va trata despre aparatul cognitiv. manifestându-se într-un cadru artificial şi nestabil. cel de-al doilea vizează interesul aparatului cognitiv de a face posibilă exprimarea unei alte structuri operaţionale. Această exploatare are două sensuri.

5. Deci este firesc ca tensiunea aceasta nouă să se propage şi asupra celorlalte grupe. El îşi are originea în societatea primitivă. care se ascund în corpul Filierei Negative. Prin intermediul acestei dorinţe ce pare imposibil de satisfăcut se asociază întregul spectru al dorinţelor imposibile în general. după cum deja aroma tabu s-a simţit suficient de clar până acum şi la celelalte 104 . Aici se va urmări mai întâi definirea generală a acestui Complex aşa cum apare el în societăţile dezvoltate apoi se va preciza originea primitivă a tabuului relativ la gândirea magicistă şi la implicaţiile acesteia în fenomenul totemismului.1. Acest element îndeplineşte în mod real una dintre dorinţele reale ale persoanei care proiectează tabuul. Fireşte. relativ la stigmatul adus Sexualităţii.5. de unde şi denumirea lui şi continuă să se dezvolte până în epoca modernă. dincolo de protecţie. Sentimentul pe care el îl provoacă este o interdicţie asupra obiectului ce suferă proiecţia tabu.1. Fotbalul american şi rugbyul insistă mai mult pe forţa fizică ce reprezintă lupta corp la corp şi care defineşte naţiunea americană formată în cea mai mare parte din emigranţi europeni. Baschetul. dorinţa soldatului de a purta armură. religioase. Dar nu orice fel de europeni.2. artistice şi morale. cu care aristocratul îşi conduce calul şi cu care îşi umileşte rivalul aflat în genunchi. însă mult mai mulţi au fost cei alungaţi de sărăcie. cu minuţiozitatea debordantă a aruncărilor sale la coş poate fi pus în relaţie cu acurateţea ceasornicarului. reprezintă punctul de vedere al aristocratului în luptă. În societatea modernă tabuul se proiectează în special asupra unei persoane şi mai rar asupra unui obiect sau animal. însă pedeapsa nu este una civilă. Chiar costumul specific reprezintă. legată de răzbunarea spiritelor. 2.1. Structura generală Ambele grupe de Complexe prezentate anterior aparţin şi animalelor şi Omului dar celelalte trei grupe sunt specifice numai Omului. Complexul Tabu Complexul Tabu este omologul celui Narcis şi se referă la proiecţia tuturor sentimentelor egocentrice în elemente exterioare. Începând cu acest Complex Tabu istoria arhivată în sufletul omului marchează trecerea de la stadiul de animalitate la cel de Om. Fireşte că sunt multe amănunte interesante de analizat la fiecare dintre jocurile sportive dar nu este locul aici de făcut acest lucru. ci doar cei ce nu au avut o situaţie socială suficient de nefavorabilă pentru a rămâne în Europa dar suficient de curajoşi încât să se arunce în necunoscut. Fotbalul european dimpotrivă. ci mai degrabă una religioasă. această situaţie nu este unanimă. 2. cum la fel nu este nici interesul pentru fotbalul american dar majoritatea lor se suprapune peste acest canon. Astfel că în modernitate sentimentul ce decurge din acesta variază de la veneraţie la excitaţie libidinală. Puţini oameni înstăriţi au părăsit Europa. dând astfel naştere unui sentiment foarte ciudat. ceea ce pentru primitiv este mult mai grav. lupta corp la corp fiind eliminată în favoarea tehnicii de joc.2. Astfel că fotbalul american lasă să se întrevadă lupta corp la corp a soldaţilor şi forţa fizică a muncitorilor. mingea nu este controlată cu mâna ca în fotbalul american ceea ce pentru muncitor înseamnă instrumentul principal al muncii sale ci cu piciorul.prin excelenţă. Orice încălcare a interdicţiei este socotită delict. unde fineţea execuţiei este totul. pentru ca în final să se analizeze rolul fenomenului tabuului în societăţile dezvoltate cu consecinţele sale culturale.

Apoi. Este suficient un traumatism şi Complexul Traumatic devine excitat. de fapt Complexul Tabu nici nu ar putea apărea dacă aceste două grupe nu există. Atât ştie Omul în acest stadiu. După cum se va vedea mai jos. fiind guvernat de Instincte. leilor. Căci între nucleul Complexului Tabu şi haloul tabu este o discrepanţă ce determină Nevroza în cazuri extreme iar următoarele secţiuni vor detalia acest lucru.Complexe în special la cele din grupa precedentă. devenea automat tabu. Cunoştinţele sale rudimentare fug ele însele de ambivalenţa cutremurătoare în ceea ce priveşte destinul său. este specifică animalelor sociabile dar nu în sensul departamentalităţii. Trunchiul Psihic este elaborat genealogic/filogenetic şi baza lui care constituie prima grupă de Complexe respectiv Complexul Eden şi cel Traumatic datează de miliarde de ani. care erau de obicei europeni ce veneau să îi viziteze şi care îi seduceau cu armele şi cunoştinţele lor. ci de simpla inhibiţie care. anume doar să îşi înfrâneze Instinctul. Polis-Cain. ceea ce corespunde fazei sale rudimentare de unde este de fapt luat şi numele său. însă el se încăpăţânează şi se crede semizeu. Complexul Tabu poate fi definit la origine ca fiind scutul protector pe care straturile sociale îl improvizează în elaborarea şi menţinerea ordinii sociale. atât de vechi ca Umanitatea însăşi căci ea reflectă însăşi societatea umană. himere absolute ale Omului aflat la începutul drumului său. sentimentul tabu este o 105 . Atât de slabă este certitudinea superiorităţii sale încât pare asemenea unui coşmar al unui fost prizonier obsedat de gândul că ar putea ajunge din nou în prizonierat. Specificitatea Omului începe cu cea dea treia grupă de Complexe. aşa cum apare ea în cele cinci grupe de Complexe. etc. Ştiinţa lui îi demonstrează pe zi ce trece faptul că este o particulă infimă în univers. Faţă de Animal Omul are capacitate intelectuală superioară însă reflectarea lumii în aceste capacităţi este încă precară el rămânând în bună parte tributar unei gândiri animalice. Sunt cunoscute cazurile în care triburile sălbatice doreau să aibă regi civilizaţi. Modelarea acestor Instincte este una ce ţine nu de evoluţia lui firească. Dramatismul acestui Complex este dramatismul Omului în general iar celelalte. Tabu-Narcis. Cunoştinţele lui despre mediu sunt limitate iar el se confundă încă cu el. Căci fenomenul Tabu este contracararea unui om care se consideră involuntar ca fiind de fapt Animal. care vor fi analizate pe parcurs sunt decisiv influenţate de el. Paradoxul şi definiţia fenomenului tabu este aceea că este exact invers decât doreşte să fie. accentuată. poate deveni Refulare dar care nu atinge acest stadiu. refugiul constă în întemeierea culturii şi civilizaţiei. Traumatic-Eden. maimuţelor. Omul nu are un statut socio-economic complex în stadiul de Complex Tabu adică fără celelalte două prime grupe. cea de-a doua grupă. devenind tabu. a fost elaborată în etape. Cu toate acestea structura Trunchiului Psihic. Cel ce avea arme mai eficace şi mai puternice dovedindu-se mai abil în luptă decât eventualii rivali. Aşa cum îl prezintă antropologia. prima grupă. aparţine în special Vieţii Animale capabile de apărare. Mai întâi. ierarhizate ca în cazul lupilor. aşa cum există la albine ci sociabile în sensul societăţii umane. să-l inhibe şi în felul acesta să trăiască iluzia unei superiorităţi divine. Aceste himere sunt ale unei fiinţe care se uită doar la trecutul său la cei slabi şi la animale fără să fie în stare nici măcar să îşi analizeze propria existenţă enorma distanţă care îl poate despărţi de o eventuală limită externă a evoluţiei dacă se poate vorbi de aşa ceva. Însă el se reeditează ontogenetic în toată structura lui. În societatea primitivă ierarhia socială îi este totuşi principiu şi se face în funcţie de forţa războinică chiar dacă nu este la fel de flagrantă ca aceea din cea modernă.

formă avansată a acestui germene. Acesta se mai poate întâlni şi astăzi la unele triburi sălbatice. Aşa cum a intrat în literatură, în limbă termenul ‘tabu’ înseamnă un sentiment pe care primitivul îl are faţă de ceea ce este interzis prin tradiţie sau pentru autorităţile sociale remarcabile, cum sunt preoţii. Despre acesta se va trata puţin mai târziu, deocamdată este important de precizat originea sa. Pe baza sentimentului de frustrare pe care primitivul îl simte faţă de elementele, obiectele şi structurile sociale interzise termenul în cauză a intrat în limbajul curent cu sensul de ceva ce este interzis de legile nescrise, despre care nu se poate vorbi. Însă aici se observă o lipsă generală de înţelegere a profunzimii sufletului uman, a rolului pe care interzicerea tabuistă o avea în societatea primitivă. Nici măcar Freud nu a recunoscut valoarea şi structura acestei instituţii sociale care este fenomenul tabu, cu privire la ordinea socială. Toate valorile spirituale ale Omenirii sunt investite cu Complexul Tabu. Al treilea Complex pe scara Filierei Pozitive, influenţat de cel Traumatic, implică o anumită ermetizare a acestei ordini. Spargerea tabuului înseamnă spargerea cadrelor sociale, libertatea hoardei originare despre care vorbeşte Freud în ‘Totem şi tabu’, haosul. Prin urmare cel care violează tabuul este considerat ca violator al ordinii sociale, fiind pasibil de cea mai cruntă pedeapsă pentru fapta sa care promovează răsturnarea organizării sociale. Frica primitivului de tabu nu este decât frica de pedeapsă pe care o poate primi fie direct de la ordinea socială fie indirect de la mediul ostil. Invenţia armelor eficiente este principiul fundamental al Complexului Tabu. Când primitivul inventează o astfel de armă (ca arcul de exemplu), armă care va supravieţui multe mii de ani după aceea, el nu o explică de la început semenilor ci o tabuizează, o ambiguizează, o ascunde privirii şi cunoaşterii lor pentru a se folosi doar el singur de ea şi de a câştiga superioritatea cu ecouri sexuale asupra semenilor. Obiectele noi pe care masculii primatelor le aduc pe post de arme în faţa rivalilor la şefia hoardei îi transformă automat în lideri. Însă dacă acest obiect reuşeşte să fie şi o armă redutabilă tabuizarea lui este iminentă. Principial, potenţialii rivali îl vor venera pe cel care a reuşit să ucidă un atacator sau un vânat stând în copac, de exemplu şi aruncând o ploaie de săgeţi către victimă. În acest caz ei vor să ştie ce s-a întâmplat, cum a fost posibil. Însă acest lucru, un simplu băţ încovoiat care este în stare să arunce o săgeată, este ascuns de cel care doreşte să-şi consolideze poziţia, căci aceasta ar fi anulată dacă şi ceilalţi ar afla secretul. Acest secret, odată înţeles, devine banal, se detabuizează iar semenii îl iau ulterior ca pe un lucru mercantil. De aceea este în folosul său să facă din invenţia sa ceva vecin cu fulgerul care ucide pe loc sau ca soarele dătător de viaţă. Chiar dacă la nivelul societăţii primitive Complexul Cain nu este atât de flagrant iar comunicarea este mult mai fluidă, totuşi acest principiu va fi intrat în vigoare mai devreme sau mai târziu. În felul acesta invenţia ascunsă va fi devenit tabu la fel ca şi inventatorul ei. Societatea dezvoltată poartă povara acestui Complex Tabu; între timp invenţia cu pricina a devenit banală, numeroşii copii pe care inventatorul îi va fi avut trebuie să o fi moştenit, servindu-se de ea timp de secole. Ei trebuie să se fi înmulţit la rândul lor, să fi prosperat mai mult decât ceilalţi, care poate că ar mai fi crezut mult timp de atunci în minunea respectivei invenţii. Sau, poate că aceştia ar fi atacat un alt trib pe baza superiorităţii lor armate ceea ce le va fi consolidat poziţia de exploatatori. Acesta este sfârşitul societăţii primitive timpurii cu clasificarea ei specifică. În societate au
106

apărut astfel două clase, respectiv cei care trebuie să fi beneficiat de teribila invenţie şi cei care au pierdut sau care nu au beneficiat deloc de pe urma ei. Superioritatea celor dintâi este clară. Ei trebuie să-şi fi făcut proprietăţi independente, particulare, care trebuie să fi fost foarte greu găsite în societatea anterioară, dominată de principiile Complexului Polis unde indivizii sunt diferenţiaţi minor şi unde ajutorul reciproc în caz de pericol sau de vânătoare, este hotărâtor. Societatea primitivă umană trebuie să se fi dezvoltat suficient de mult la vânătoare încât succesul trebuie să fi fost imposibil fără arme specializate. Dar acestea sunt în stare în acelaşi timp să epuizeze vânatul sau animalele vânate se vor fi adaptat şi ele la noile condiţii. Se poate spune că pentru ca vânatul să fi fost suficient doar unii puteau să se bucure de aceste privilegii sau că două societăţi s-au dezvoltat în paralel chiar dacă o astfel de situaţie poate să apară chiar în cadrul unui clan sau în clanuri diferite presupunând că până la urmă toţi semenii vor fi aflat secretul invenţiei cu pricina. În orice caz Complexul Tabu se manifestă ca ameninţarea exploatatorilor asupra exploataţilor şi chiar dacă este mai greu de găsit aceste structuri în societatea primitivă, totuşi germenele său există. El este originea claselor sociale şi el produce ruptura teribilă faţă de Complexul Polis de pe Filiera Pozitivă. Retroacţiunea celor două Complexe vecine determină ambivalenţa, clivajul subiectului faţă de societate care se poate vedea foarte bine sub lupa Tulburării Psihice. Opus banalului, obiectul tabu trebuie să fie unul superior, strălucitor, unic şi inegalabil. Primitivii considerau tabu un animal ce nu se făcea accesibil cunoaşterii lor, datorită agerimii sau teribilităţii sale în general. Acest obstacol al penetrabilităţii Cunoaşterii Umane este de fapt voalul impenetrabilităţii sociale către clasa superioară învăluită în misterul tabu. El se opune maselor pe care chiar şi individul de rând din care face parte le dispreţuieşte în virtutea încastrării educaţionale a acestuia, ca obiect ‘ce nu se găseşte pe toate drumurile’. Aurul a devenit doar din acest punct de vedere un obiect nobil. Vulturul cel inaccesibil şi leul cel puternic, au devenit simboluri ale autorităţii tocmai datorită capacităţii lor de a nu fi la îndemâna oricui. De aceea copiile operelor de artă sunt dispreţuite în raport cu originalul, respectiv pentru că atentează la unicitatea acestuia. Freud a intuit destul de bine structura Complexului Tabu în conceptul său de ‘ideal al eului’, în timp ce omologul său, cel Narcis, este intuit în conceptul de ‘eu ideal’, pe care dealtfel îl şi situează drept nucleu al noţiunii sale mai largi de ‘narcisism’. Fireşte că simetria acestor concepte a fost foarte bine observată de Freud, ceea ce arată cât de mult s-a apropiat el de o viziune retroactivă asupra structurării Psihicului. El recunoaşte foarte clar reacţia cauzală dintre aceste două elemente pe care le numeşte ‘instanţe’, prin faptul că vede că din ultimul derivă primul. Această derivare este una ontogenetică, copilul fiind mai întâi narcisist şi apoi sobru, când va creşte. Însă sub raportul genealogic profund, între ele se dovedeşte a fi o relaţie retroactivă asemenea celor două Filiere ale Trunchiului Psihic. Freud recunoaşte în Hipnoză, fanatism sau în dragostea tumultoasă, ca fiind opera acestui ‘ideal al eului’ iar , în aceste manifestări ale sufletului, Complexul Tabu joacă un rol esenţial. Din nefericire, el nu a observat latura sociologică a acestui concept, drept pentru care claritatea lui suferă profund. Drept urmare Lacan vedea altfel conceptele acestea dar le-a făcut mult mai ambigue decât erau la Freud, odată cu introducerea noţiunilor de ‘agalma’ şi ‘celălalt’, fără însă a sesiza legătura dinte ele. Noţiunea de ‘agalma’ cu care
107

el operează în special analiza dragostei furtunoase, în mod special pasiunea lui Alcibiade pentru Socrate este însă foarte precisă. Etimologic, termenul provine din limba greacă şi înseamnă ‘împodobire’, ‘strălucire’ fiind un simbol al puterii pământeşti în care se proiectează puterea divină, ca o materializare a acesteia. Este evidentă identitatea cu cea a Complexului Tabu, mai ales după ce se vor analiza toate valenţele sale. Nici Lacan şi nici Freud nu au făcut legătura dintre acest fenomen, pe de-o parte cu perechea de concepte de mai sus, în ceea ce îl priveşte pe primul şi cu Complexul Oedip, în ceea ce îl priveşte pe celălalt. Termenul lui Lacan poate fi păstrat ca sinonim cu cel de tabu, deşi cel prezentat aici prezintă etimologic originea acestui Complex precum şi devenirea lui, dezvoltarea lui până în epoca contemporană. Cu toate astea conceptul de ‘agalma’ nu este suficient înţeles în ceea ce privesc implicaţiile sale psihologice. Pentru astfel de implicaţii, Lacan lansează ciudatul şi obscurul concept de ‘celălalt’. Extensiunea pe care Lacan o dă acestuia este una copleşitoare. ‘Celălalt’ are mai întâi o dimensiune socială, fiind înţeles ca semen, ca replică a ceva dat. Or acolo unde există semen există şi Complexul Polis iar el îl înţelege pe acesta prin prisma acestuia, în terminologia prezentată aici. De aceea parcă acest concept lacanian se apropie mai mult de acesta mai degrabă, decât de cel ‘tabu’ iar dimensiunea stratificării sociale, a însemnării teritoriului, care sunt elemente importante în structura unui astfel de Complex, îi scapă lui Lacan. Apoi mai există şi o replică la nivelul acestui concept, respectiv forma literei cu care se scrie este în stare să diferenţieze două fenomene diferite, dacă este cu majusculă ‘celălalt’ înseamnă altceva decât în cazul în care este nu este scris cu literă mică. Prototipul conceptului lacanian de ‘celălalt’, este totuşi Complexul Oedip aşa cum se poate el observa în dragostea furtunoasă, unde celălalt devine ‘celălalt’, adică însuşi sentimentul tabu. Proiecţia lui în ‘tată’ devine astfel simbol al autorităţii sociale, punctul de inserţie al spiralei familiale care se desfăşoară în jurul copilului, cu tatăl la capătul extrem după modelul general al structurării topice a societăţii. Fireşte că încercarea sa de a explica ‘agalma’ şi ‘celălalt’ fără a face legătură clară cu acest Complex şi fără legătură explicită între propriile sale noţiuni, face ca el să se lanseze într-un demers filosofic, mai degrabă, decât unul ştiinţific. O altă caracteristică a acestui Complex Tabu este lipsa de sentiment sub care el se prezintă, pretenţia ‘de a nu avea complexe’, lipsa de expresie şi de căldură umană, lipsa de pasiune. Falsitatea unei astfel de mentalităţi, impunerea unui anumit stil de viaţă morală a fost aspru criticată de către Nietzsche care a botezat-o ca ‘metafizică de călău’, adică un comportament ce se opune cerinţelor vitale. Însă interesul unei astfel de mentalităţi nu vizează un presupus caracter diabolic al speciei umane ci un scop clar: exploatarea economică în scopul profitului. Mentalitatea tabu este structurată în mod special încât să nu permită satisfacţia omului de rând, să îl condamne pentru satisfacţie în general şi să îl recunoască vinovat. Pentru că individul poate emite pretenţii mai puţine dacă are o Valoare de Neutralizare scăzută. Aşadar el poate fi mai prost recompensat şi deci, mai uşor şi mai profitabil de exploatat, după legea economică a neutralizării. Adică, dacă cererea de recompensă este foarte mare individul va accepta orice ofertă indiferent de cât de neînsemnată ar fi ea. Situaţia este identică cu cea a dependenţei de droguri, unde neutralizarea energetică produsă de substanţa în cauză este atât de mare încât Valoarea de Excitaţie a aparatului psihic produce o cerere foarte mare.
108

Interzicerea este de fapt în limbajul cotidian însuşi sensul termenului ‘tabu’. Magicismul Actul magic al Religiilor. sunt guvernate esenţialmente de un principiu socio-economic. el va deveni fie Complexul Adam. căci şi celălalt caz tot acest punct vizează individul fiind prins în capcana exploatării. satisfacţia carnală. În primul caz el va fi indirect pus în această capcană a educaţiei sălbatice genealogice prin intermediul Complexului Adam. De data aceasta. Interzicerea unor satisfacţii naturale. atunci. la fel şi mentalitatea tabu face din cel pe care îl educă un sclav al ei. Despre aceste lucruri se va trata detaliat după ce se va face o analiză a genezei acestui Complex. adică cel Adam.Aşa cum furnizorul de droguri face din consumator un sclav al lui. stigmatizarea lor a avut un revers incalculabil pentru Umanitate. În aceste sentimente (profunde) statul îşi implementează propriile valori ce au ca scop exploatarea şi pe care cei ce le consumă le înghit odată cu satisfacţia maternă. cel al insatisfacţiei familiale. În felul acesta se anulează conversiunea ei în cea psihodinamică iar Psihicul îşi găseşte o pace momentană iar acest mecanism este motorul Depresiei. Ea condamnă Instinctul.2.5. Complexul Don Juan implică omologul său. care apare ca urmare a deplasării celui Narcis către cel Don Juan.2. până la marile războaie ale secolului al XX-lea care tocmai s-a încheiat. după cum se va vedea. respectiv prin epuizarea energiei fiziodinamice. El trebuie să facă posibilă o dorinţă. Iată că intuiţia lui Nietzsche cu privire la metafizica de călău are un substrat mult mai profund. unde maşinăria exploatării sociale se aplică fiecărui individ. ceea ce pentru omul de rând acest lucru este destul de probabil. din necesitatea creşterii şi educării copiilor. fie Sisif în mod direct. ritualurile lor şi toate actele religioase. Dacă individul nu va avea neutralizări narcisice. înţeles superficial tocmai datorită mentalităţii tabu. Foamea şi Libidoul pentru ca excitaţia rezultată din inhibiţia în cauză să fie neutralizată artificial prin intermediul muncii sau politicii. Complexul Sisif oferă în schimb o neutralizare exclusiv artificială prin autoreglare energetică. Himera tabu este cea care ameţeşte sufletul omenesc şi îl face să rătăcească în lume. adică prin capcana dragostei Complexului Matern fuzionată în conducător. 2. îl aruncă direct în capcana exploatării sălbatice operate de sistemul social.1. începând de la suferinţa personală a nevroticului. sedus de himera dragostei. anume că ele trebuie să reglementeze anumite lucruri şi anumite fapte ce nu se pot regla de la sine prin reguli clare ce ar reieşi din însuşi statutul natural de dezvoltare a lucrurilor sau din regulile comun acceptate de indivizi. unde individul se trezeşte lipsit de mijloace materiale într-o familie care a apărut fără ca el să îşi dea seama şi pentru care el va trebui să îşi asume responsabilitatea. De exemplu ritualul botezului din Creştinism presupune creştinarea respectivului individ adică intrarea lui sub tutela 109 . Or Complexul Matern aplicat direct. care supravieţuieşte şi astăzi.

a logicii pozitive cu o logică negativă care este însă imposibil să existe în acord cu faptele dar care este investită cu o puternică dorinţă. prin acţiune şi vrăjitorie. Morala Creştină. ce a dus la o dispută nerezolvată până astăzi. soţii şi bunurile economice ale familiei şi clasei în cauză nu se înstrăinează altor clase şi altor indivizi exteriori familiei în scop sexual sau alt scop.Bisericii Creştine. toate acestea sunt tributare arhetipurilor magiciste. de care vorbeşte Platon. O astfel de contradicţie metodologică a actului magic vizează de fapt centrul de greutate al magicismului adică contradicţia existenţial-morală a regimului exploatării economice. O astfel de mentalitate este extrem de periculoasă pentru tineri în special. de amatori. să fie redus. în ‘Totem şi Tabu’ face distincţia între magie ca act de intervenţie asupra naturii în general în mod direct. dezvoltată de Kant sau a adevăruluiclaritate impus de Dumnezeu aşa cu susţine Descartes. Teoriile 110 . Ispăşirea pedepsei se face prin ritualul magic de rugăciune sau spovedanie unde. apare sentimentul de culpabilitate deoarece subiectul a violat interdicţiile. prin rugăciunile preotului. Teoria Categoriilor a lui Aristotel sau a ‘universaliilor’ medievale. Acest lucru face ca întreg domeniul Libidoului. După acestea. în timp ce vrăjitoria este făcută ca o magie rudimentară. Magia ar fi anterioară vrăjitoriei. Odată cu satisfacerea lui indiferent de mijloace. Aici credinciosul îşi spovedeşte ‘păcatele’ ce pot fi iertate de puterea supremă a lui Dumnezeu. de cei ce se presupune a avea puteri supranaturale. Regulile care reglementează comportamentul sexual. se face o ‘minune’ respectiv păcatul se iartă. Acestea sunt acte esenţialmente magice. Din acest punct de vedere Freud nu se înşela când deplângea inhibiţia produsă pulsiunilor de către civilizaţie deşi această practică educaţională nu aparţine civilizaţiei ci sălbăticiei supravieţuitoare în ea. recunoscut ca păcat în general. Freud. Tocmai de aceea în Evul Mediu toate ritualurile ce nu semănau cu cele creştine erau declarate ca acte de vrăjitorie. ca act de influenţare a spiritelor. Acest lucru nu numai prin prisma teoriilor despre spirit. precum şi credinţa naivă a unor matematicieni în existenţa ‘ideii de număr’. Pentru el magia este practica preanimistă. În felul acesta ritualul magic este în măsură să realizeze ceea ce în mod natural nu se poate realiza de la sine fără intervenţia sa. unde Libidoul se manifestă foarte puternic. În realitate magia şi vrăjitoria sunt unul şi acelaşi lucru doar că magia este făcută de preoţi şi regi. adică este mai veche decât concepţia despre spirite. Căci prin definiţie el este orientat mereu către nou iar urmarea cerinţelor sale presupune nestatornicia socială a celui implicat ceea ce atentează la profitul pe care seniorul îl are de pe urma sa. de exemplu. cu ajutorul preotului. specificul psihologic al Religiei constă în contrazicerea flagrantă a realităţii banale. în acest caz. vizează principiul protectiv tabu al familiei şi chiar al clasei sociale de care aparţine. După cum se va vedea la psihologia cognitivă. în opoziţie cu cele indezirabile. Teoria spiritului a influenţat până şi filosofia şi matematica mulţi filosofi căzând pradă acestui arhetip. respectiv tensiunea dintre clase. care se referă la spirite. ca acelea ale lui Platon sau Hegel dar prin filosofia idealistă în general. Logica negativă are în acest caz caracter de fantasmă dar care este proiectată în realitate şi care devine astfel realitate. adică a existenţei spiritului matematicii. respectiv pentru că cei în cauză erau consideraţi ca nespecialişti ca neoficiali. ca ansamblu de norme şi acte considerate dezirabile. teoria ‘imperativului categoric’ ca lucru în sine. este dată de reguli stabilite sau acceptate de comun acord de credincioşi. fiind inclusiv arşi pe rug.

pot susţine prin asociaţie atât idei particulare care apoi sunt raţionalizate atât într-un context ideatic specific. primitivul este mult mai slab.religioase (ale susţinerii cu argumente a unei forţe divine ce poate interveni spiritual) pică în comparaţie cu magicismul asiduu al primitivilor. Astfel că în teoria creştină Dumnezeu nu ar conduce pe deplin Universul ci îl lasă pe Om la libertatea lui de alegere. Magicismul. tabuul preoţilor asupra căruia se proiectează narcisismul abisal al credincioşilor vizează în special lucrurile. În timpul iernii. Dacă soarele nu ar ieşi. plante sau fenomene fizice. În această concepţie Spiritul le dă doar impulsul originar. toată specia ar dispărea. Odată cu dimineaţa. crede primitivul. Creştinismul. Funcţia cognitivă în care sunt implicate Complexele primei grupe este un imbold esenţial a originii tabuului şi deci a magicismului în general. Lipsa soarelui este deci echivalentă cu moartea. cât şi în cadrul sistemului ideatic în general. Aşadar dorinţa primitivului de a vedea soarele este echivalentă cu dorinţa de a supravieţui. ca reprezentări ale straturilor profunde ale Memoriei. având o logică internă proprie. Alteori lipsa soarelui este echivalentă cu noaptea şi. Primitivul se poate ruga în fiecare zi pentru ca soarele să răsară. Ritualul magic are caracter de atoatepotenţator. ‘motorul primar’ de care vorbeşte Aristotel. ce asediază sistemul ideatic iar cel de-al doilea prin destructurarea acestuia şi pălirea sa în faţa pilonilor arhetipali ce îl susţin. Bolile contagioase pe care este imposibil să nu le fi cunoscut primitivii dar pe care le-au presupus ca fiind datorate unei fiinţe invizibile fără să le înţeleagă efectiv transmisia. forţele spirituale intervin doar din când în când. ca trăsnetul sau noaptea. credinţa că spiritul guvernează materia este determinată de Arhetipul Bolii Contagioase sau chiar de alte arhetipuri satelit ale Complexului Traumatic. la care copilul se află şi el. influenţat de Ştiinţă şi progres a renunţat la teoria ‘puzderiei spiritelor’ pe care o au primitivii. În aceeaşi măsură pot exista şi acţiuni terapeutice. Această facilitare se face în primul caz prin suprasolicitarea lor. elementele fundamentale de constituire a economiei sălbatice. care este vârsta primitivă a individului. în rest lucrurile sunt înţelese ştiinţific. După cum se va vedea la capitolul care tratează despre psihologia cognitivă aceste arhetipuri. De aceea Arhetipul Spiritului este reaprins de fiecare dată în copilărie. De aceea ritualul de dimineaţă pentru apariţia soarelui este un act cu semnificaţie pragmatică. binefăcătoare ale unor animale. ca acţiunile dăunătoare ale unor plante sau fenomene fizice. lipsit de văz. el este în siguranţă şi se poate apăra sistematic. S-ar putea înţelege de la sine de ce soarele 111 . Simptomele nevrotice şi cele schizofrenice facilitează erupţia acestor arhetipuri mnezice primele mai puţin clar însă celelalte foarte clar. sunt prototipul magicismului. Aici însă pot interveni şi alţi factori traumatici cărora primitivul fireşte că nu le înţelege dinamica. în favoarea selectării acestora. această alegere fiind însuşi destinul lui şi nu invers. Credinţa în dualismul naturii. Astfel Religia a suferit şi ea o restrângere. Copilul va interpreta cunoştinţele banale ale părinţilor cu privire la ceea ce este ‘bun’ şi ceea ce este ‘rău’ în acelaşi mod în care primitivul interpretează natura după nivelul său cognitiv. din punct de vedere a replicii ontogenetice dată filogenezei. prelungirea acesteia şi amânarea primăverii poate conduce la scăderea resurselor de hrană ale tribului şi la tensiuni sociale eventual chiar la moartea unei părţi a sa. El se retrage în corturi noaptea iar singura lui armă este focul pe care îl lasă aprins deoarece fără foc el poate fi ucis de sălbăticiuni.

preotul. se transmite şi ‘virusul’ tabu. adică cel mai important nod de reţea în care converg mai multe astfel de reţele. ceea ce constituie consolidarea statutului de tabu pentru preoţi sau pentru obiectul totemic. primitivul crede că dacă preotul suflă în focul care încălzeşte un vas. În acelaşi fel. conţinutul lui va suferi influenţa preotului pe baza asociaţiei de contiguitate. după cum se va vedea. primitivul se comportă ca un copil cu părinţii săi. Magicianul. acest fapt este interpretat de primitiv din perspectivă magicistă. crede primitivul. Pe baza simplei asociaţii. el are deja un statut tabu asupra celorlalţi care cunosc mai puţin decât el. El crede că ceva a făcut ca soarele să dispară. vânătoarea poate constitui obiectul unui ritual de înduplecare a animalului vânat să se lase ucis iar succesul vânătorii este interpretat prin prisma acestui ritual indispensabil. Panica primitivului este posibil să fie atât de mare încât se consideră pedepsit el asociind acest fapt cu însăşi spontaneitatea prin care se manifestă traumatismul. legată de spontaneitatea unui fapt sau unei situaţii ce contrazice mersul normal al lucrurilor. Iar banalitatea şi certitudinea apariţiei lui de fiecare dată timp de miliarde de ani ca urmare a mişcării de rotaţie a Pământului pare un fapt indubitabil. însă ea a pierdut din vedere substratul asociaţionist ce permite generalizarea magicistă. pornind de la un astfel de model originar. Natura este asociată cu Complexul Matern iar pentru ca ea să fie înduplecată. Pe de altă parte. Acest model poate fi luat dintr-o posibilă contagiune a unei boli explicată ştiinţific prin transmiterea unui virus. se transmite către comportamentul magic prin care mersul lucrurilor este păstrat la aceleaşi repere iar primitivul crede că ritualul său de dimineaţă face ca soarele să apară într-adevăr. În acelaşi fel primitivul atribuie naturii aceste interdicţii. Generalizarea magicistă este fenomenul prin care tabuul se transmite radial de la un nucleu (aici preotul sau obiectul tabu în general) către periferie. Iar intensitatea sa face ca acesta să iradieze asemenea unei pete de cerneală pe sugativă. contrastantă sau contiguă iar pe baza acestei asociaţii se formează o reţea asociativă la nivelul Memoriei. Ea vitează asociaţia de orice fel. e un fapt natural apariţia lui şi el poate apărea regulat şi fără ritualul magic.apare. adică către omul de rând. De aici orice fel de asociaţie suferă o astfel de influenţă de structură şi orice asociaţie prezintă o relaţie magicistă. spontaneitate ce se supune unor reguli probabilistice. adică însăşi imboldul învăţării în timp ce stimulul este doar o condiţie. Periferia lor este constituită din elementele de asociaţie care suferă această fuziune energetică. Această autoritate. respectându-le dorinţele şi interdicţiile. un duşman. o înduplecare a forţelor naturii iar atunci când soarele reapare după ce a fost în dreptul lunii. Centrul tabuului reprezintă nucleul sistemului de reţele mnezice. Ritualul devine astfel o încercare magicistă de apărare. Însă în momentul în care apare o eclipsă de soare. un spirit rău iar ritualul său are rolul de a-l îndupleca pe acesta pentru eliberarea sa. Psihologia behavioristă a intuit destul de bine mecanismul învăţării pe baza stimulului. Originea tabuului constă într-o acţiune traumatică sau practică a naturii. indiferent dacă este cauzală. Însă pentru primitiv explicaţia ia valenţe magiciste. un schimb. Aceste elemente sunt centrul Pulsiunii Tabu. evidenţa faptelor contrazice regula. vrăjitorul este dobânditorul puterii şi a cunoştinţelor esenţiale. spiritual-mistică. după modelul transmiterii energetice a Pulsiunii. Se poate aşadar spune că nu contează numai latura pragmatică ci şi cea traumatică. De exemplu. un obiect devine tabu tocmai pentru că intră în sistemul de referinţă a tabuului central şi nu pentru că ar exista o dorinţă specială pentru acest element periferic. Astfel 112 .

prin formula simplistă ‘nu este necesar să se interzică ceva ce nimeni nu doreşte să facă’ (‘Totem şi tabu’). Presupunerea freudiană a uciderii tatălui originar nu poate fi susţinută din acest punct de vedere tocmai pentru că traumatismul nu se îndreaptă către sine (cel ucis fiind de fapt tatăl) iar traumatismul rivalităţii fraţilor nu se poate explica teoretic prin tatăl ucis. deşi nu tot ceea ce este dorinţă este necesar să fi fost şi interzis ci eventual doar inhibat în mod temporar de condiţiile de mediu. Funcţia traumatică este prin ea însăşi condiţia unui astfel de comportament ce se poate propaga genetic sau prin identificare cu mortul în mod direct. Şi de aceea orice aminteşte de mort trebuie să fie eliminat şi chiar pronunţarea numelui său poate fi demn de pedeapsă. în timp ce era viu. ceea ce este eronat. suferă din pricina proiecţiei asupra primitivilor obsesiile şi moralitatea societăţii civilizate. trebuie să fie el însuşi supus unor astfel de reguli stricte de evitare. atunci de ce au mai ucis duşmanul? În realitate ura încetează după învingerea adversarului căci agresivitatea şi-a atins scopul. tendinţă care este astfel contraactivatată. Pe de altă parte ce se poate spune despre sentimentele de tandreţe şi înduplecare adresate capetelor tăiate celor ucişi în război? Mai poate fi dragostea aceasta o contraacţiune a unei ‘uri inconştiente’? Mai mult decât atât: poate fi o astfel de ură inconştientă pe timp de război? Căci dacă ar fi aşa. ci prin cel al fraţilor între ei. atunci respectivei colibe i se dă foc. Dacă bolnavul nu iese sănătos şi mâncarea este tot la locul ei după un anumit timp. tocmai ceea ce este interzis devine obiectul dorinţei. însă nu sub formă nevroticistă. îngrijitor. unei ostilităţi a spiritelor iar cel mort şi-a atras astfel duşmănia acestora. Aşadar numai o astfel de zguduire socială putea conduce la un astfel de traumatism. convingerea că aceştia se vor răzbuna nu ţine de asemenea de ambivalenţa lor emoţională care aici este irelevantă. Implicarea unei boli grave contagioase în ceea ce priveşte comportamentul tabu al primitivilor. respectiv nimicirea acestuia. Iar presupunerea lui Freud că acest comportament ar fi dat de tendinţa primitivului de a înlocui cât mai repede pe mort şi a-şi relua viaţa sexuală. Abia acum se poate susţine că acest sentiment este proiectat către mort. era iubire) este cea care dă naştere la acest ritual. a regilor sau a preoţilor poate fi recunoscută ca origine în comportamentul triburilor africane de astăzi. În felul acesta primitivii evită răspândirea unui eventual virus ce trebuie să fi bântuit comunitatea în timpuri străvechi la fel cum anumite păsări migratoare ocolesc un vulcan ce nu a mai fost activ de mii de ani. Cel atins de acest virus este obligat să stea în colibă un anumit număr de zile fiind hrănit indirect. gropar). În această situaţie paranoicul manifestă 113 . Aici din când în când apare virusul ‘ebola’ iar acest fapt a inflenţat decisiv întărirea Complexului Tabu prin infuziune traumatică. Freud crede că ostilitatea proiectată asupra mortului (care mai întâi. De aceea comportamentul de evitare este susţinut de-a lungul generaţiilor. respectiv evitarea infestării cu puterile morţilor. Fără îndoială că comportamentul unor triburi primitive în legătură în special familiale dar şi sociale cu cel ce a avut la rândul său relaţii cu un mort (partener. fără atingeri corporale. Este normal ca aceştia să se dezică de cel mort din punct de vedere afectiv tocmai pentru a evita o astfel de ostilitate din partea forţelor supranaturale.crede Freud. Aceasta există fără îndoială. Ei consideră că moartea se datorează unei vrăji. Însă ostilitatea aceasta vine din însăşi sistemul ideatic al primitivilor. căci cei rămaşi în viaţă refuză să admită că au avut vreo relaţie cu acesta. Căci după cum s-a arătat la Complexul Eden. Frica primitivilor de morţi.

spune el. Însă în lipsă de astfel de instrument. Şi aici merită să se facă şi mai clar deosebirea între Nevroza Obsesională şi comportamentul primitivilor căci tensiunea psihică produce la nevrotic tocmai acea fuziune radială a simptomului. el este conştient de absurditatea actului său însă dacă nu îl execută devine pur şi simplu un panicat. Însă caracteristica nevroticului este însăşi regresia cognitivă la nivel ideatic magicist sub presiunea psihică a Pulsiunilor. Pe când primitivul doar se abţine de la pronunţie şi de la alte acte. în ceea ce priveşte principiile sale şi la nevrotic şi la primitiv. Primitivul respectă o normă a comunităţii. prin ceea ce el numeşte ‘atotputernicia ideilor’. o tradiţie. Teoria lui Freud doreşte cu orice preţ să facă din primitiv un nevrotic sau cel puţin un om modern. luând o poziţie specifică. el improvizează ceva anume. pe când la primitiv magicismul este caracteristica acestui sistem ideatic. Însă lucrurile stau exact invers şi anume mai întâi este dată situaţia. că ar avea vreo Nevroză cu justificarea că respectivul om nu dorea să îi facă nici un rău şi atunci frica a fost nejustificată. tot în ‘Totem şi tabu’. unde primejdiile sunt reale şi nu contează în ce mod apoi Psihicul lui distribuie cognitiv această anxietate. Încercarea lui Freud de a face o analogie între generalizarea magicistă şi Nevroză nu este una dintre cele mai fericite. Anxietatea primitivului la încălcarea tabuului are alte valenţe decât anxietatea comportamentului obsesional. În acelaşi fel nu se poate spune despre un animal sălbatic care o rupe la fugă atunci când vede un om. Ceea ce pacientul lui Freud dorea să spună cu această sintagmă era tocmai puterea unei astfel de idei parazite în faţa sistemului ideatic global chiar dacă el credea că ideile sale acţionează realmente asupra 114 . fără a fi invadat de aceste gânduri. Actul magic este explicat de Freud. preluând această formulă de la unul dintre pacienţii săi.dispreţ pentru victima sa. la fel şi aceşti primitivi nu sunt nevrotici. dată fiind viaţa sa naturală. pentru care se simte vinovat. Aşa cum cei din cultul Woodoo nu sunt schizofrenici pentru că au Halucinaţii. Deşi el însuşi recunoaşte diferenţa dintre ei cu toate acestea el continuă să facă analogia pe mai departe în detalii. în timp ce simptomul nevroticului este unul personal. Însă Complexul Traumatic este cel care face această diferenţă căci la primitiv teama este reală în timp ce nevroticul se teme de propria lui coadă. Fireşte că în fond cogniţia este la fel. Doliul trece de la sine căci sentimentele de anxietate se ameliorează treptat pe când la Nevroză ele devin progresiv mai puternice. căci el încearcă involuntar să se obiectiveze în faţa propriei conştiinţe pentru fapta sa. Iar actul ideatic se sustrage sistemului ideatic global. Dar dacă cineva i-ar explica întregul arsenal ştiinţific despre tot ceea ce el cunoaşte magic. el încearcă să îşi explice lumea în funcţie de propria lui gândire. Tabuul cu interdicţia primitivului are o explicaţie predominant ideatică. sunt date înaintea relaţiilor dintre obiecte şi apoi proiectate. Această ideaţie ţine de sistemul ideologico-religios al acestei culturi. Dimpotrivă. fără îndoială că şi-ar schimba comportamentul. Şi având în vedere sistemul ideatic rudimentar al său. Primitivul îşi cere scuze tocmai pentru a-i îndupleca spiritul celui ucis să nu devină el însuşi răufăcător faţă de ei. relaţia dintre obiecte care apoi este interpretată. nevroticul are acest instrument. Căci aceasta este puterea intelectuală a respectivului animal care include şi Omul în sfera duşmanilor. adică generalizată magicist. Aşadar ideile vin după aceea. Adică numele celui mort ar fi revenit compulsiv în mintea unui eventual nevrotic la fel ca şi alte amănunte despre cel mort iar acestea l-a fi chinuit continuu. Căci primitivul se teme de un pericol real. Adică prin proiecţia în lumea reală a propriilor idei care.

Tocmai pentru că ştiinţa lui este rudimentară şi nu apucă să ajungă la noţiuni operatorii cărora să le refuze caracterul de realitate. Însă acest lucru este făcut fără să caute originea Ideii sau Actului Psihic unde aflarea structurii obiectelor şi importanţa lor pentru subiect formează o impresie ideatică de neşters. În acest caz. de obicei formate în copilărie.realităţii iar posibilitatea telepatică ar fi făcut din el mai degrabă o ţintă decât un ţintaş. În acest caz totemul poate avea proprietăţi malefice ca crocodilul.3. Dimpotrivă. ci acestea preced Gândirea chiar dacă acestea. Fără obiect ideea primitivilor nu este nimic iar dacă ar fi ceva atunci primitivul nu ar mai recurge la magie (obiectuală) ci ar fi suficientă o concentrare telepatică sau telechinezică. După cum se va vedea. sunt deseori un pretext pentru interesul Pulsiunilor. Deci nu Gândirea precede obiectele. prevalează în faţa obiectului. Primitivul în schimb nu are noţiunea de ‘idee’ sau pe cea de ‘reprezentare’ care sunt nişte realităţi ale minţii omeneşti relativ la lucruri. Tocmai de aceea simptomul nevrotic se rupe din punct de vedere cognitiv de sistemul ideatic superior. Primitivul nu gândeşte ca nevroticul care spune că gândurile lui au forţă malefică cu justificarea că persoana la care s-a gândit a decedat ulterior. o plantă. ciupercile otrăvitoare.1. căruia de fapt i se opune. această interpretare este ea însăşi influenţată de baza profundă a Gândirii care este. Actele Psihice în cazul primitivilor şi nevroticilor. de unde şi propria lui influenţă asupra acestor spirite prin ritualul magic. Asupra lui se proiectează o virtute parentală care este esenţa Complexului Tabu în general. Totemul este asemenea imnului naţional sau drapelului unui stat. sau proprietăţi benefice. Primitivul însuşi le explică drept influenţe ale spiritelor lucrurilor. muştele ţânţarii etc. Căci ea este generată de capacitatea subiectului de relaţionare cu obiectul.5. În acest ultim caz pentru că reprezintă 115 . Totemismul Totemul este un animal. care este condiţia sine qva non a Ideii. reprezentările lor. simptomul nevrotic subteran este posibil tocmai prin fuziunea Pulsiunilor refulate în reţelele cognitive ale straturilor profunde. un fenomen al naturii care poartă titlul de emblemă pentru un grup social primitiv. Iar dacă reuşita nu este realizată totuşi simplul efort ideatic iar conferi liniştea. ideile primitivilor sunt sumare. Actul magic nu este un act ideatic ci un act obiectual. Ceea ce este comun pentru toate totemurile este faptul că clanul care îl adoptă are convingerea că derivă genealogic din acest totem sau cumva este chintesenţa lui. fireşte. Deci până la urmă se poate spune că originea unui simptom este tot Ideea ca element cognitiv. a realităţii. pe fondul unei gândiri magiciste. adică tocmai acele elemente indispensabile pentru grup. atunci când Freud spune că Gândirea. concrete. Prin urmare. una magicistă dar care nu este totuşi opera unui sistem ideatic global dezvoltat de tradiţie pe când primitivul nu îl are spre deosebire de nevroticul (modern). 2.2. el ia doar un aspect particular şi secundar. care este ulterior interpretat (ideatic) cu o anumită conotaţie obiectuală extinsă.

ceea ce îl face tabu. respectiv un element rar. grupuri de indivizi ce se deosebesc esenţial de ceilalţi. Funcţia totemului este una socială. Un al treilea gen de totem nu are o funcţie clară cu clanul. este faptul că animalele totem de structură economică şi protectoare corespund în realitate vânatului sau vânătorului. Unele totemuri economice din anumite triburi sunt interzise clanului de către tradiţie iar folosirea animalului totem drept hrană este socotită o crimă şi se pedepseşte ca atare. Normele tribului subliniază că totemul economic nu poate fi exploatat de clanul a cărui emblemă este. Asta înseamnă că structura naturală a vânatului şi vânătorului se respectă întocmai în cazul celor două clanuri. Totemul narcisic reprezintă deja clase superioare şi inferioare în cadrul societăţii. În acest caz clanurile reprezintă modelul claselor sociale de mai târziu chiar dacă ele încă nu au realităţile claselor societăţii clasice. la care se adaugă anumite excepţii legate de posibilitatea exploatării sale doar într-o anumită perioadă sau zi a anului. Dimpotrivă. Originea totemului reprezintă fie relaţia armonioasă cu natura. în cazul totemului economic nelimitat iar subiectul proiectează asupra animalului. germenele diferenţelor de clasă din societăţile mai dezvoltate. se consideră că vietatea în cauză a dorit să îl pedepsească pe cel vinovat. În alte triburi el poate fi exploatat de toţi membrii tribului care au şi convingerea că totemul. Căci se consideră că fapta în cauză ar fi un act de canibalism.unul dintre modelele de bază ale hranei el are o funcţie economică în timp ce în cel de-al doilea caz el are o funcţie protectoare. plantei. exogamia. elementului care 116 . La fel şi pentru totemurile protectoare. Pe de altă parte este drept că nu toate triburile au acest sistem însă acolo unde există societatea în cauză a atins deja un anumit nivel de dezvoltare. ceea ce implică interzicerea incestului. legată de diferenţele de clan. membrii totemului trebuie să îl protejeze şi să îl înmulţească prin acţiuni magice iar aici se vede germenele diviziunii muncii din societăţile dezvoltate. mai precis cu primele sale forme. preferă să fie vânat de clanul a cărui emblemă este şi nu se lasă vânat de ceilalţi. respectiv germenele absolut al diferenţei de clasă. Uneori respectiva interdicţie se extinde către întregul trib. La fel se întâmplă şi cu totemul protector. deoarece el şi-ar favoriza astfel ‘urmaşii’. Aşadar apariţia totemismului este legată de funcţia economică generală a diferenţierii de clasă. El are ca prototip tocmai Complexul Matern şi relaţia copilului cu părinţii. există convingerea că aceste vietăţi periculoase evită să atace pe cei din al cărui clan îl are ca totem iar atunci când acesta ar face-o totuşi. Uneori poate exista o corelaţie totemică între clanurile tribului în sensul că un clan poate avea un totem economic iar altul poate avea unul protector în felul acesta realizându-se unitatea tribului. Ritualul pe care primitivii îl fac faţă de animalul sau planta totem. ci are doar o alură narcisică. Adică clanul totemului vânat trebuie să se îngrijească de animal şi să nu îl vâneze în timp ce celelalte îl vânează şi se bucură de el. precum şi faţă de toate elementele ce au o importanţă socioeconomică este fundamentul oricărui sentiment religios. Acesta se poate vedea şi în epoca modernă. Atitudinea sa admirativă faţă de părinţi este pur şi simplu reactualizată faţă de aceste ritualuri. considerată sacră. ci doar de celelalte clanuri ale tribului. El vizează însuşi statutul unui anumit grup de indivizi. Ce este cu adevărat revelator în totemism. dacă este un animal vânat. viu colorat sau o anumită capacitate de negăsit la alte elemente în aşa fel încât să iasă în evidenţă. unde un produs este prelucrat de un anumit grup de indivizi şi folosit de alţii pe bază de schimb.

care are valoare tradiţională. aşa cum este peştele de exemplu. atributul de îngrijitor pe care îl are părintele. Însă tensiunea aceasta se mută la nivelul celui mai apropiat bărbat din punct de vedere al 117 . O astfel de posibilă confruntare trebuie să fi fost una sângeroasă iar acest fapt a rămas întipărit în tradiţii tocmai pentru a se evita dezordinea socială. În cazul animalului care se înscrie în totemismul limitat. Originea acestei situaţii poate fi o perioadă de foamete ceea ce trebuie să fi condus la puternice lupte între membrii tribului. Ea se leagă de însuşi statutul de extraordinar al a elementului natural care capătă funcţie de totem. în special în legătură cu ierarhia socială. Dimpotrivă. ce îl vânează în paralel cu Omul.este totem. Probabil că totemul îşi va pierdut funcţia originară din momentul în care nu există nici interdicţii de vânare şi nici preocupări magice de binefacere la adresa lui. nu pot să conducă la ideea vreunui privilegiu de descendenţă dintr-un animal care nu prea ar avea mari bucurii să îşi vadă ‘nepoţii’. Dimpotrivă. Acest model comportamental poate să fie asociat cu fenomenul de creştere a animalelor din următoarea etapă de dezvoltare socială de mai târziu. inferiori. Această neaşteptare (care este opusă banalului) este fundamentul totemului narcisic. Originea totemului narcisic este ceva mai complexă. Ea trebuie să fie realizată de comportamentul interactiv aplicat de tată special asupra fiului. În acest caz totemul se reduce la dimensiunea pur maternă şi de obicei animalul în cauză nu are şi duşmani naturali de temut. în cazul totemismului nelimitat. Dac se face o paralelă cu lupta de concurenţă economică se poate vedea că cel ce învinge acţionează traumatic asupra învingătorilor iar primitivul îl asociază cu traumatismul neaşteptat din natură de unde el se asociază cu ritualul magic de asemenea. Căci el trebuie să surprindă pe primitiv care este oricum precaut. De exemplu. ritualuri etc. Căci dacă se imaginează o perioadă în care hrana va fi fost puţină şi nu putea să ajungă la toţi. relaţiile dintre tată şi fiu sunt amicale căci ierarhia se structurează la nivelul instituţional al totemului. dar acestea nu sunt suficiente pentru a stabili ierarhia. dacă totemul se transmite matriliniar. dacă totemul este transmis pe linie paternă atunci relaţia dintre fiu şi tată este una încordată deoarece reglementările de ierarhie nu sunt stabilite de tradiţie. Un astfel de extraordinar se poate asocia cu un posibil traumatism ce poate surveni numai neaşteptat. instantaneu. Înţelegerea funcţiei sociale a totemului este facilitată de relaţiile ce se stabilesc în interiorul totemului între indivizii clanului. Există obiceiul la indieni şi la multe alte popoare ca şeful sau conducătorul să se împopoţoneze cu coroană de aur sau de pene sau în confecţionată în diferite feluri. Eventual aceştia pot fi consideraţi asemenea animalului prădat adică demni de a fi ucişi. În acelaşi fel şi clanul al cărui totem este unul narcisic are de asemenea o rezonanţă traumatică de asociere. este normal că unii ar fi trebuit să fie împiedicaţi să aibă acces la ea în acel moment. de unde şi legătura totemică mistică. membrii clanului pe care acesta îl reprezintă au interdicţii de a-l vâna. Dinamica totemismului este simplă. Ambii trebuie să respecte nişte cerinţe tradiţionale ale totemului ca interdicţii. unde animalul totem este foarte numeros ca specie. este clar că nenorocirile respectivului animal ce vin din partea vreunui alt animal. Căci dacă ar avea. În acest caz membrii respectivului totem consideră că apartenenţa la el este una privilegiată căci animalul ce are această funcţie îi avantajează prin oferirea sa către ei. membrii clanului de provenienţă au voie să îl vâneze dar folosesc ritualuri magice sau fac într-un anume fel încât să îl şi protejeze pe acesta.

În ceea ce priveşte ‘tatăl’.rudeniei din cadrul clanului totemic. cu masculul cel mai puternic din punct de vedere a musculaturii în frunte. Această idee anunţa teoria ‘compulsiei la repetiţie’ pe care el o va fi dezvoltat mai târziu. Este greu de crezut că civilizaţia a început printr-un tată cu mulţi fii. fiecare dintre presupuşii fii era un astfel de potenţial tată iar uciderea unui membru al grupului de către altul nu ar fi putut duce decât la o criză regretată de toţi. respectiv la ierarhie. Este evident că apariţia armelor artificiale nu a mai putut susţine o ierarhie sălbatică. în locul războiului. în ceea ce priveşte educaţia. Freud consideră în ‘Totem şi tabu’ că totemul îşi are originea într-un fel de Complex Oedip primitiv dar unul care chiar pune în practică acţiunea. la care se adaugă şi puii. 3) unele totemuri comestibile sunt total interzise clanului. el amestecă nepermis societatea animală a ierarhiei individuale cu cea umană a contractului dintre indivizi. după modelul Complexului Oedip al fondului psihic modern.. ce vor fi rivali atunci când vor deveni maturi. adică săvârşeşte crima împotriva tatălui. un fel de Nevroză infinită a primitivului. uneori acestea pot fi soarele fulgerul. de obicei unchiul. atunci ea trebuie respinsă categoric. ci este nevoie de milioane de ani poate pentru aceasta. Apoi el uită totul după ce criza a trecut. după cum spune Hobbes. Dacă această explicaţie este luată fără această condiţie. aşa cum susţine Freud. De fapt însăşi supoziţia ‘tatălui originar’ nu poate fi susţinută cu argumente solide. Căci unchiul îndeplineşte aici rolul de tată. De aceea indivizii au preferat pacea. care apoi a fost ucis de aceştia. Freud explică şi prânzul totemic. Grupurile de primate ce se compun din câteva femele şi un mascul. unde pacientul se comportă invers decât atunci când o face în mod obişnuit. Un astfel de act este explicat de el prin reeditarea traumatismului paricid. Posibilitatea ca totemul să îşi aibă explicaţia în paricidul originar. Fireşte că informaţiile din domeniul antropologiei culturale erau încă limitate pe timpul lui Freud iar acest lucru a făcut ca el să construiască o teorie fără suficiente date. În momentul în care Freud postulează ‘acordul între fii’. 2) nu toate totemurile economice primesc restricţii de uz. după cum au făcut-o şi antropologii după următoarele puncte: • • • 1) nu toate elementele ce constituie totemul pot fi sacrificate. Acest loc tindea să fie anulat direct proporţional cu dezvoltarea socială căci fiecare îl putea cu uşurinţă ucide pe celălalt. ceea ce exclude teoria prânzului totemic a lui Freud. trebuie interpretată ca o metaforă cu privire la relaţiile concrete din sânul societăţii. Această ipoteză nu are susţinere concretă. De aceea interdicţia uzului totemului are în ea o solidă explicaţie sociologică. O astfel de întâmplare este explicată de el într-un fel asemenea simptomului nevrotic-isteric. deprinderea normelor sociale. Masculul cel mai puternic învinge de fiecare dată şi îi goneşte pe ceilalţi fără nici un fel de pact între aceştia iar schimburile de ierarhie sunt inerente. etc. adică ritualul care apare la unele triburi cu interdicţie de uz a totemului într-o anumită perioadă a anului când totemul este ucis şi consumat de toţi membrii tribului. În acest caz ritualul totemic este explicat de el asemenea celui obsesional-compulsiv din Nevroza Obsesională iar restricţiile asupra totemului ar fi un fel de doliu prelungit. O astfel de trecere de la animalitatea individuală la contractul colectiv nu se poate face pe parcursul unei vieţi. îşi au dinamica lor proprie. 118 .

Levi-Strauss. câştigând în universalitate dar pierzând în înţelegerea generală. acestea au evoluat fie către monogamie fie către poligamie. Fiecare dintre aceste teorii se aplică foarte bine la unele triburi şi mai puţin la altele. compact. de aici el începe să îşi schimbe obiceiurile. Iar mediul are aici un cuvânt greu de spus. primitivul se consideră pedepsit de spirite pentru că a greşit cu ceva. la altele nu există decât restricţii asupra incestului. în ceea ce priveşte relaţiile sexuale. să îşi stabilească restricţii. toate teoriile au valabilitate cauzală mai mult sau mai puţin.4. societatea. au trebuit să îşi dea nume iar explicaţiile metafizice ale naşterii şi morţii. Frustrările sociale devin frustrări libidinale iar neutralizarea unora se transferă în (sau implică) neutralizarea altora. căci cauzele fiecărui totem reies din psihanaliza fiecărui totem la fiecare trib. Unele totemuri sunt mai restrictive în ceea ce priveşte uzul şi relaţiile sociale dintre membrii clanului totemic. La unele. fiind influenţate de o criză economică la altele poate exista o nuanţă metafizică influenţată în special de teama de morţi şi de moarte în general. Cele nominaliste legate de nevoia unui nume dat unei părţi din trib. că nu se aplică la întregul domeniu al totemismului. regularitatea structurală a lor nu pot fi despărţite una de alta tocmai pentru că ele se intercondiţionează. 2.2. în funcţie de dinamica relaţiilor sociale. Exceptând explicaţia structurală a lui Levi-Strauss. Ideea este că totemismul s-a îmbogăţit cu fiecare criză economică sau medicală. Pornind de la societatea totemică care a fost printre primele care a adoptat principiile exogamiei. Sexualitatea a suferit şi ea aceeaşi dezvoltare.Asupra totemismului s-au emis şi alte teorii. economia. cu excepţia teoriei credinţei în supranaturalul totemismului. precum şi anumite restricţii economice. monogamia elimină orice tentativă necompetitivă în 119 . au fuzionat într-un Act Psihic complex.1. Dacă principiul totemic era în măsură se elimine incestul către care tânărul necompetitiv socio-economic era predispus ca urmare a facilităţilor afective. care nu spune nimic despre geneza totemului ci doar îi pune în evidenţă structura. Interzicerea incestului De-a lungul dezvoltării societăţii. socială şi naturală. care este ea însăşi un act totemic. Fiecare dintre aceste teorii are dreptate pe o anumită parte a totemismului. etc. A spune despre fiecare Act Psihic că este unicauzal este greşit. cele metafizice care se bazează pe credinţa în spirite sau teoria structural-matematicistă a lui Cl. cele sociologice legate de interesul structurării sociale. acestea au o nuanţă economică. Însă totemismul este un Act Psihic şi nu o realitate obiectuală unde să existe legi stricte iar Actul Psihic este determinat de situaţia externă. Factorul social se reflectă în Sexualitate ca într-o oglindă. De aceea este uşor de observat cum moravurile sociale sunt în plină concordanţă cu acceptarea Sexualităţii fiecare Cultură având propriile sale particularităţi. mozaicat şi nu ceva universal. Căci este evident că. la altele sunt mai libere şi mai complexe. Fiecare teorie o critică pe cealaltă pe baza tocmai a acestui fapt. în dorinţa oamenilor de a se evidenţia între ei. anume că este lipsită de universalitate. În realitate Religia cu ideile metafizice cuprinse în ea.5. tocmai pentru că totemismul este un fenomen psihic.

ca în triburile sălbatice sau în relaţia maritală pe termen lung. Condamnarea incestului în epoca totemică era limitată doar la relaţia dintre mamă şi fiu în ceea ce priveşte unele triburi şi asta pentru că tatăl era uneori chiar necunoscut acolo unde nu exista monogamie iar relaţiile sexuale erau reglementate doar de totem şi nu de individ. pe baza experienţei acestora cu privire la degenerarea speciei relativ la recombinările aceloraşi scheme genetice. fie prin complicate sisteme de reglementare. pentru ca schemele de combinare genetică să fie epuizate. Alteori. după principii economice. Alte structuri sociale dimpotrivă. odată cu legislaţia totemică a interzicerii endogamiei totemice. Pe de altă parte Sexualitatea poate îmbrăca formă brută. Or. chiar dacă pentru asta nu era nevoie decât să respecte tradiţia sau să crească şi abia apoi să aibă acces la aceste relaţii. în ceea ce o priveşte pe femeie. la specia umană. Căci în epocile preindustriale şi chiar în cea industrială tânărul este nevoit să devină mai întâi competitiv socio-economic. atunci mai degrabă ar fi încurajat practicarea lui căci acest fapt face ca uşurinţa cu care ceilalţi se impun să fie mai mare. a apărării clasei sociale în cauză. totuşi incestul tată-fiică nu este interzis în astfel de triburi. la fel cum se face astăzi cu numele tatălui. Însă pe baza principiului selecţiei naturale dacă modernii. Levi-Strauss consideră că condamnarea incestului se datorează schimbului de femei care se practica între triburile primitive iar fiecare femeie era păstrată virgină în numele onoarei tribului. aceştia având posibilitatea de a experimenta astfel de progenituri care ar fi necompetitive. Cu privire la interzicerea incestului s-au emis mai multe teorii iar cele mai importante vor fi expuse în cele ce urmează. care ar fi fost mai importantă. La unele triburi unde totemul se transmite patriliniar totuşi există o reglementare auxiliară a interzicerii incestului mamăfiu. deoarece facilităţile superioare. fie prin interzicerea totală o oricăror relaţii sexuale între rude. Totemurile matriliniare se propagau astfel nu pentru a se propaga numele mamei. Pe de altă parte. ea trebuind să existe tot la nivel individual legat de forţa de luptă a partenerilor. de preludiu ca iubirea. este necesar ca foarte multe de generaţii să practice neîntrerupt incestul. s-ar fi ghidat după acest fenomen. Căci. deşi există căsătorie. de exemplu. Teoria genetică susţine că incestul este prohibit şi la primitivi dar şi la moderni. o mamă nu poate să practice incestul decât în limitele a maxim trei generaţii fapt ce face ca eventuala degenerare genetică să fie inobservabilă chiar şi pentru geneticieni. neornamentată de momentele premergătoare. au încurajat relaţiile incestuoase de tip fratern după principiul neînstrăinării bunurilor de familie şi deci. tandreţea. Întreţinerea mai multor partenere este un fapt care nu oricine şi-l poate permite în cultura musulmană de exemplu iar încurajarea unor asemenea manifestări era în măsură să opereze diferenţa de clasă în scop de justificare. în special membrii familiei ar fi 120 . fapt ce facilitează distincţia Libidoului de animism (gender). Poligamia poate fi astfel o reacţie socială a unei clase faţă de altă clasă. Deşi totemismul a fost recunoscut ca matriarhat de către anumiţi autori ( superioritatea femeii în faţa bărbatului în preistorie) totuşi o asemenea teorie pare să fie modelată de legendă. voluptatea şi asta tocmai datorită absenţei reprimării ei. Ea trebuia să fie una specială fapt ce ar fi făcut ca incestul să fie în general prohibit. dominante ale bărbatului cel puţin în ceea ce priveşte Sexualitatea sunt evidente. ci pentru a împiedica fiului orice relaţie sexuală cu mama.sine. Se pare că aici o selecţie naturală nu este reglementată de totem.

2) incestul este pedepsit în special în ceea ce priveşte relaţia mamă-fiu şi mai puţin cea tată-fiică. Pe de altă parte istoria. O altă teorie asupra incestului este prezentată chiar de Freud şi aparţine lui MacLennon care explică condamnarea incestului prin intermediul unei practici de furt al femeilor de la triburi vecine. La o astfel de teorie se pot aduce mai multe obiecţii. abuzul unora fie a dus la reglementarea. doar din criterii economice nu ar fi supravieţuit mult timp după abolirea sa. Se pune în continuare întrebarea dacă ar fi fost preferabil să se ucidă astfel copiii din raţiuni economice faţă de provocarea unui război cu alte triburi pentru a se fura ceea ce tribul ar putea produce şi singur. În primul rând nu toate triburile primitive practică exogamia iar păstrarea unui astfel de obicei atât de strict pedepsit în cazul nerespectării sale. Astfel de teorii sunt foarte mult influenţate de însuşi paseismul Complexului Eden. trib. schimbul fiind astfel profitabil. aşa cum crede MacLennon. În această situaţie fie tribul hoţ ar fi fost mai numeros şi ar fi învins şi atunci femeile furate nu ar fi fost destule pentru toţi fie ar fi fost învinşi iar în acest caz nu ar mai fi avut nevoie de femei. J. Interzicerea incestului s-ar datora astfel unui principiu economic brut. Rousseau şi Marx au imaginat o societate primitivă. Deci trebuie presupus altceva care persistă unei astfel de posibile aboliri şi pe care incestul să îl semnifice. atunci aici apar câteva inconsecvenţe: • • 1) la unele triburi se practică deflorarea imediat după naştere. egalitaristă unde diferenţele dintre indivizi nu ar fi notabile şi la care este posibilă o fericire eternă. Chiar şi o anumită clasă socială reprezentată în societatea primitivă de clanurile de 121 . respectiv ar fi făcut ca femeile să aibă un preţ mai mare dacă ar fi fost virgine. Interdicţia incestului are de fapt o conotaţie socială precisă. Apoi dacă singura raţiune pentru care săvârşirea incestului este atât de aspru pedepsită este o supraevaluare a virginităţii. care ar face ca valoarea de schimb a respectivei femei să aducă mult mai mult profit tribului iar cel care ar fi atentat la virginitatea respectivei femei ar fi atentat la bunăstarea tribului. Deci nici în acest fel nu se poate explica condamnarea incestului. chiar dacă nu atât de pregnant ca în societăţile dezvoltate. comunitate sau societate largă. încât toţi să facă la fel şi chiar să interzică endogamia cu ameninţarea a unor pedepse aspre.J. Clasele sociale erau foarte bine întemeiate chiar la primitivi. căci este greu de crezut că o tradiţie naturală bazată pe concurenţa dintre indivizi şi specii ar fi fost deodată din senin şi eliminată în epocile primitive. unde virginitatea este mult mai pusă în pericol. Asta ar fi asemenea unei fabrici care şi-ar strica singură produsele pentru ca apoi să cumpere altele de pe piaţă. legată de autoreglarea sistemului social şi precizarea statutului social în clan. deci virginitatea nu este considerată un element esenţial şi totuşi incestul este prohibit. De aceea jaful originar al armatelor a trebuit să se convertească în educaţia sălbatică şi în civilizaţie pentru metamorfozarea relaţiilor militare iniţiale.avut primii acces. Dimpotrivă. fie toţi au continuat pe această linie şi s-au măcelărit reciproc. în timp ce copiii de sex feminin ar fi fost ucişi încă de la naştere pentru că femeile ar fi avut randament economic scăzut. la stoparea în timp a abuzului. Chiar presupunând un trib atât de înfloritor în arta războiului încât să nu poată fi înfrânt de un altul. a arătat cu vârf şi îndesat că furtul militar nu a ajuns o regulă pentru o societate. totuşi până la urmă şi el ar fi fost decimat.

Este fără îndoială că practicarea incestului. El vizează protejarea celor slabi atunci când este aplicat general şi are principiul tocmai în protejarea progeniturii. Freud este sedus de gândirea magicistă a primitivilor şi o identifică cu cea nevrotică. ca urmare a diferenţei de vârstă. În momentul în care Complexul Matern este aplicat la general el devine foarte uşor cel Tabu. presupusă a fi existat cândva. Prohibiţia incestului ca aplicare restrânsă a principiului exogamiei este de fapt compromisul ce se face între principiile ierarhiei sociale şi Complexul Matern. O astfel de situaţie ar fi condus în mod automat la ruperea echilibrului social. În unele triburi primitive relaţia dintre indivizi nu este una la fel de tensionată aşa cum apare între clasele societăţii moderne. Căci un astfel de individ rămas văduv s-ar fi aflat în stare de inhibiţie libidinală. ci prohibite la uşa relaţiilor sexuale. Tocmai de aceea sistemul sexualităţii libere din punct de vedere numeric. reglementată doar de totem. Apar aici două probleme diferite. Însă acolo unde societatea este rudimentară. căci Maternitatea nu are aceleaşi coordonate iar protecţia este una ambivalentă. Cealaltă problemă se referă la responsabilitatea comună a părinţilor faţă de progenitură şi apare la acest model al căsătoriei (monogamice) fapt ce atestă egalitatea socială a părinţilor. Principiul ierarhiei sociale. se întâlneşte astăzi în lume doar la unul sau două triburi iar modelul cel mai frecvent rămâne cel al căsătoriei. deşi germenii acestuia se regăsesc şi acolo. însă s-a arătat în ce măsură primitivul nu este nici pe departe un nevrotic. Interzicerea incestului la primitivi nu are însă aceleaşi valenţe ca în cazul acestui fenomen la moderni. ar fi atentat la armonia altor cupluri. Căci o ierarhie sexuală se poate oricând solda cu sarcină şi naştere . formală având interese social-economice în această unitate socială. fără ritualuri magice complexe. Iar dacă nevroticul dezvoltă o ideaţie magicistă este pentru că copilăria are un rol foarte important în apariţia Nevrozei aici modelându-se germenii simptomului ce se prezintă guvernat de acest model de gândire.structura totemului se subîmpart la rândul lor în părţi ale totemului iar rolul lor este acela de a preciza statutul ierarhic chiar în interiorul clanului. Interdicţiile primitivului sunt date de asocierea reprezentării respectivului lucru la care se referă interdicţia cu un traumatism oarecare. legate de epuizarea resurselor fapt ce facilitează agresivitatea reciprocă şi la dezmembrarea grupului. Atunci când progenitura devine cât de cât matură şi Instinctul Matern încetează să mai funcţioneze ca Instinct în ceea ce priveşte legătura maternă a primitivilor (fiind eventual de aici încolo Complex) intră în acţiune Complexul Polis. Prima apare în cazul relaţiilor sexuale de grup. Acesta din urmă păstrează unitatea tribului sau clanului după modelarea sa de tip Polis prin Complexul Eden. În epocile moderne aceste interdicţii au resorturi mult mai complicate. cu vaste consecinţe la nivelul ordinii sociale. în cazul în care incestul ia forma părintecopil. unde înmulţirea peste măsură poate conduce la frustrări de ordin economic. ar fi condus la anumite probleme ca de exemplu moartea partenerului. În acest caz relaţiile sexuale între indivizii ce aparţin la două clase diferite ar atenta la principiul ierarhiilor sociale. Astfel se întâmplă cu triburile care îşi cresc copiii în comun. adică al autonomiei subsistemelor sociale face ca acest liant social să nu fie foarte strâns şi să existe respingere socială iar satisfacţiile personale ale indivizilor să nu fie duse până la capăt în spiritul egalităţii. fără preoţi şi fără şefi acesta nu poate decât să fie un fenomen diferit. Incestul este considerat ca fiind cea mai monstruoasă crimă dar are un temei socio-economic şi 122 .

după cum se va vedea. defilarea sa. Statutul social al copilului este unul destul de restrâns iar pretenţia sa la statut un social mult mai însemnat decât cel al mamei sale este un atentat la ordinea socială la conservatorismul de clasă. impusă de clasele de sus. care se distinge prin forţă. Deoarece Complexul Matern este prototipul acestei structurări şi resort fundamental în ceea ce priveşte societatea. El este cel care facilitează această tabuizare care presupune concentrarea intensităţii tabuului pe un element deplasat la nivelul periferiei sale pornind de la cea parentală sau totemistă în general. Acest element poate fi foarte agresiv prin atuurile sale şi el este aşa pentru a împiedica penetrarea la nivelul nucleului său. Căci dacă Sexualitatea este stigmatizată din faşă. admiraţia acordată de acestea este posibilă în raport cu identificarea. considerarea Sexualităţii ca fiind un lucru nedemn de specia umană. ca urmare a proprietăţii particulare specifică societăţilor civilizate. Dacă fastul aristocraţiei. Este firesc ca tensiunea socială să fie deplasată către zona familială iar sciziunea condamnării incestului are la bază tocmai o astfel de sciziune socială. Partenerii sexuali se acceptă unul pe altul în virtutea identităţii de statut social al fiecăruia sau a aproximativei lor identităţi. produce în clasele inferioare un sentiment vecin cu Complexul Matern. care aparţine de fapt părintelui. pe baza creşterii Valori de Neutralizare a celui în cauză. În acest caz dinamica conservării straturilor sociale se deplasează către o astfel de celulă a societăţii care este familia.este dictat de ideologia tabuizării claselor superioare. El este judecat nu prin ceea ce este în sine. Tendinţa incestuoasă conduce de fapt la atentatul asupra intimităţii partenerului sexual parental. Primitivii interziceau incestul din raţiuni religioase. Dimpotrivă. Familia. suferea un astfel de stigmat. educaţia restrânsă a insului din fragedă copilărie ca şi element. Aşadar gravitatea incestului nu este dată de actul în sine. incestul este neindicat în a fi practicat. Mai târziu această practică a devenit o normă a economiei sălbatice pornind de la Sexualitatea însăşi care. ci de semnificaţia lui. însă Religia lor era şi Ştiinţa lor. Dar a-l pedepsi cu scoaterea ochilor şi alte pedepse barbare pe cel care l-a comis este fără îndoială un act de sălbăticie. ca şi celulă socială. 123 . Explicarea condamnării incestului se face progresiv începând de la teoria lui Darwin asupra hoardei originare a selecţiei sexuale. Tensiunea psihică a Sexualităţii poate fi un foarte subtil mod de a deturna atenţia celor mulţi către această zonă şi de a nu vedea povara exploatării care la apasă pe umeri. trebuie să îi promoveze societăţii mentalitatea prin intermediul inserţiei sociale a produsului său uman. ci prin ceea ce de fapt semnifică şi anume educaţia în spiritul exploatării. De aceea asprirea pedepsei săvârşirii incestului este posibilă datorită faptului că o astfel de faptă este echivalentă cu violarea acestei legi a conservării sociale. ‘moralitatea’ sexuală. a monopolului comunităţii femelelor de către un mascul. Această tabuizare se deplasează către tabuizarea parentală la care se raportează normele sociale prin educaţie pentru menţinerea ordinii sociale. cu admiraţia copilului pentru părinţi. În acest fel el pare şi mai puternic sub acest raport al agresivităţii. Dacă tensiunea psihică rezultată în urma inhibiţiei libidinale prelungite se neutralizează fie la nivelul incestului (de cele mai multe ori fratern) fie la nivelul oricărui fel de relaţie. atunci. este proprietatea lui iar partenerul sexual unic este o formă de proprietate. Sub raportul biologic. în principal datorită devitalizării organice. dacă ei i se anulează fondul propice manifestării. el nu mai poate fi exploatat atât de uşor ca în caz contrar şi eventual va produce anumite tulburări sociale. poate avea serioase consecinţe pe plan incestuos.

Aceasta este consolidarea Complexului Sisif. frustraţi Narcisic. Căci îl face pe adolescent un timid. legată de fondul exploatării. Practic neutralizarea energiei libidinale este menită să producă o neutralizare a energiei psihodinamice generale. la prinderea strategică a lor în capcana obligaţiilor familiale. Situaţia este exact ca aceea a reclamei. din raţiuni animiste (de dragoste) sau pragmatice. Iată cum o problemă socială globală.atunci acest fond poate fi foarte bine tocmai fondul afectiv familial care facilitează aceste devieri cu atât mai mult cu cât. pentru a întreţine familia. unde persoana iubită promite să fie Eden dar unde până la urmă ea conduce la sexualitate. prin pedanteria educaţiei Traumatice. Căci strategia tensionării artificiale a Psihicului practicată de mentalităţile specifice economiei sălbatice care suprasolicită Complexul Narcis prin prisma celui Tabu are un plan mult mai general care vizează două etape ulterioare ce se structurează în următoarele grupe de complexe. un om care trece prin ‘vârsta confuziei’. De aici şi procrearea. munca brută către care este condus individul printr-o multiplă strategie şi capcană a societăţii clasice. Deşi. cu aceste subtile intervenţii la nivelul normelor morale. este transmutată la nivel educaţional prin ostentaţia condamnării incestului. incestul nu este decât o relaţie sexuală nepotrivită. este foarte bine venită. individul nu îşi mai poate recupera inhibiţia decât prin altă soluţie: activitatea sexuală. fără nici un fel de influenţă supranaturală. cei care divorţau erau pasibili de a face închisoare. Or având o creştere artificială a Valorii de Neutralizare odată cu starea de îndrăgostire precum şi brutalitatea căderii acestei Valori odată cu banalizarea relaţiei în cauză. o astfel de măsură venită prin tradiţie. adică însuşi actul concret al exploatării. fiind el însuşi ameninţat cu şomajul. După cum se va vedea. Ca omolog al celui Adam Complexul Don Juan presupune dimpotrivă dragostea platonică. ca oricare alta. Aceasta este exploatarea sălbatică în toată nuditatea ei. Şi totuşi un astfel de interes se poate opri aici. În felul acesta ‘cercul perfect’ al echilibrului social al exploatării şi-a îndeplinit funcţia. Se ştie că în Evul Mediu. După normele educaţiei sălbatice ea este demnă de pedeapsă. ca fapt concret. Acesta este cea de-a doua etapă a planului educaţiei sălbatice. Este de remarcat aportul Bisericii în special la acest sistem. Dar ea este încărcată cu un potenţial contradictoriu prin ceea ce este recunoscut ca dragoste ‘pură’. În acest caz dragostea ‘degenerează’ inevitabil în sexualitate care este de la început blamată şi stigmatizată. De aici şi înmulţirea forţei de muncă şi deci la şomaj iar salariul muncitorului va fi negociat în alţi termeni. care. desexualizată. a nenorocirilor care se pot abate asupra celor ce săvârşesc incestul este în măsură să le atragă acestora atenţia asupra acestui subiect tocmai după principiul conversiei Edenice a Complexului Traumatic. Acest plan vizează mai întâi deplasarea acestei excitaţii către Complexul Adam (care este Complexul familiei) ceea ce conduce automat la legarea pe viaţă a soţilor unul de altul. adică Edenul şi astfel produsul cumpărat pare a fi remediul acestei tensiuni psihice. Adam este ademenit de 124 . Este evident că simplul gest de recunoaştere a păcatului. aceştia vor resimţi foarte evident rezonanţa Oedipiană. unde persoana iubită este în mod mincinos însăşi satisfacţia pe care reclama o promite cumpărătorului dar care de fapt ea are rolul de a-i provoacă o tensiune psihică pentru că promite ceva ce niciodată nu se va întâmpla. fireşte că explică dragostea lui Don Juan prin ‘păcatul originar’ adică tocmai prin acest păcat al sexualităţii simbolizată de Cunoaştere. vrednică să conducă la obligaţii pe cel care a comis ‘păcatul’ sexului şi pentru care trebuie să plătească cu mai multă muncă.

Tensiunea tabuului fuzionează către elementele de asociaţie. la fel ca şi varianta mamă-fiu sau frate-soră. Aşadar interzicerea incestului este o măsură milenară a educaţiei sălbatice. În momentul în care cei doi ajung la dezastrul dragostei carnale şi sunt prinşi în capcana socială Biserica le pune în faţă mitul păcatului originar al sexualităţii. Cei doi căsătoriţi sunt îndemnaţi să fie uniţi pentru totdeauna şi să se iubească pentru totdeauna. Alteori incestul tată-fiică este pedepsit mai superficial decât cel mamă-fiu şi asta tocmai pentru că tatăl reprezintă însăşi puterea socială. Dionysos. sub această mască a moralităţii se ascunde un plan social exercitat de mii de ani. Cain. pentru a-i comunica celui slab situaţia ierarhiei. Acest fenomen de deplasare a prohibiţiei de la centru (aici forma mamă-fiu) către periferie pe baza elementelor familiale de asociaţie are raţiunea în generalizarea magicistă a tabuului după modelul asociaţionist-cognitiv.către Eva să mănânce din Pomul Cunoaşterii. În acest fel. Însă asociaţia facilitată de reclamă a exploatat resortul cumpărătorului de a căuta satisfacţia fumatului. respectiv în cazul sistemului de reglementare sexuală care nu se face după căsătorie la unele triburi. Dincolo de facilităţile de ordin administrativ pentru care incestul nu este cea mai bună cale de satisfacţie libidinală în special cea părinte-copil. Interzicerea incestului este o reclamă. Don Juan. Societatea ‘pedepseşte’ prin exploatare sălbatică. Narcis. asemenea primilor doi Adam şi Eva. Dar prin acest îndemn nu li se spune însă să îşi folosească organele genitale ceea ce constituie de la început un păcat prin educaţia primită. Acolo unde incestul acesta este pedepsit. asemenea Instinctului. fumând respectiva ţigară. după cum Dumnezeu izgoneşte din Rai pe Adam şi Eva pentru păcatul lor. acesta ar fi la fel de fericit ca respectivul cuplu. Faptul că incestul mamă-fiu este considerat mai periculos. Producătorul nu va fi spus niciodată că. Ei sunt culpabilizaţi de a fi înţeles ‘altceva’ decât ceea ce ar fi spus Dumnezeu. Aşa se face că şi modernii şi primitivii au tabuuri periferice ce par ciudate cum este moartea de panică ca urmare 125 . Dar dup mai bine de 100 de ani de psihanaliză capacitatea Psihicului abisal (Inconştientului) de a funcţiona nu mai surprinde pe nimeni. apare întotdeauna familia iar impunerea pedepsei şi pentru aceste feluri de incest vizează o întărire a legii primului. Unele triburi nu stabilesc reglementări sexuale între tată şi fiică şi uneori este posibil chiar să nici nu se cunoască cine este tatăl. mai demn de condamnat în mai toate civilizaţiile se datorează însăşi dimensiunii ierarhice a posibilităţii sale. Gravitatea incestului tată-fiică este tratată mai superficial deoarece o astfel de lege vizează însăşi legiuitorul care se protejează prin legislaţia impusă. Sub ea se ascunde o mentalitate făţarnică al cărei scop este ‘cercul perfect’ al exploatării economice chiar dacă acest lucru nu se vede decât în plan pragmatic fiind făcut involuntar. una teribil de agresivă la adresa ‘vârstei dificile’ a ceea ce se numeşte drept ‘dezordine interioară’ a adolescentului. ei înşişi sunt făcuţi vinovaţi pentru starea lor după perceptul că lor li s-a dat de la început permisiunea să se iubească. după cum cuplul fericit din reclama pentru ţigări este de fapt înţelegerea şi dorinţa celui ce le cumpără. în care ea este doar o parte ca oricare alta şi care contribuie decisiv la strategia socială a societăţilor clasice. Reclama în cauză a oferit în mod iluzoriu neutralizarea unei inhibiţii către care se transferă prin fuziune. marile inhibiţii ale Psihicului: Eden. Pedeapsa impusă fiului este dată de haloul puterii în care se învăluieşte cel puternic. după modelul explicat. să fie împreună până la moarte dar sexualitatea este afacerea lor ei sunt vinovaţi de ea.

să îşi vândă serviciile după o piaţă impusă. adică a neutralizării energetice. Societatea primitivă este una rudimentară şi la fel şi interdicţiile sale. Principiile dreptului în ansamblu trebuiau să interzică strict furtul din avutul claselor de sus. Oricum clasele de sus le respectă din principiu. Această posibilitate este reglementată prin legislaţie ca un ansamblu de norme sociale şi reguli care trebuiau să împiedice o astfel de dezvoltare. Prin forţa armelor. căci ele chiar au interes să le respecte iar acest interes este posibilitatea ulterioară de exploatare. datorită statutului lor de pradă de război fie erau obligaţi să muncească cu recompense minime fie erau ‘acceptaţi’ să muncească. Complexul Tabu în societatea evoluată Tabuul primitivilor nu este Complexul Tabu cu realul său dramatism pe care l-a cunoscut civilizaţia ci doar originea lui. monopolizată de puterea politică care avea armata de partea ei. 2.mâncatului unui rest de fruct aruncat de un preot. clasele sociale superioare au câştigat teritorii şi le-a apropriat.2. Este sarcina psihologiei abisale de a preciza în ce mod s-a dezvoltat societatea de la primitivism la modelele evoluate ale societăţii în care pot intra şi unele societăţi antice. clasele de sus au trebuit să îşi obiectiveze statutul social şi prin aceasta să elimine posibilitatea celor de jos de a se răscula. 126 . Complexul Tabu este origine pentru acea mentalitate socială a claselor superioare cu scopul de obiectivare a dominaţiei şi exploatării economice a unei părţi din societate. Primitivii nu sunt morali. la moderni. confundând Actul Psihic cu Structura Psihică. după cum s-a spus mai sus. Aceste norme au fost universalizate.5. avea alte valenţe. ca norme pe care toţi oamenii trebuie să le respecte. Odată ce s-au stabilit aceste clase sociale după criteriul militar. În acest caz cererea era automat mai mare decât oferta în ceea ce îi priveşte pe sclavi căci ameninţarea cu moartea sau cu pedepse grele făcea ca ei să accepte orice. Ceea ce au primitivii este o slabă luminiţă faţă de incandescenţa tabuului modern atât de ascuns şi de neexplicit încât nici măcar nu are un nume. sub ameninţarea cu moartea.5. El a abuzat de interpretările psihanalitice. pe care l-a comis primitivul în necunoştinţă de cauză sau îndrăgostirea de o persoană tabu. Cei despropriaţi. nu au refulări de genul celor ce conduc la Nevrozele din societatea civilizată. Toate acţiunile primitivilor sunt dictate de tradiţie şi au o explicaţie legată de sistemul ideatic global în timp ce tabuul nevrotic vizează o rupere de acest sistem. Totuşi el nu a fost însă suficient de clar şi acest neajuns se datorează lipsei metodei sociologice cu care aceste elemente să fie ordonate. sclavii. Freud a intuit relaţia dintre moralitate. Comportamentul lor ciudat doar pare aşa datorită prejudecăţilor modernilor însă el nu se datorează Complexului Tabu aşa cum este definit el aici ci mai degrabă datorită celui Traumatic.1. le-a transformat în teritorii economice. tabu şi Nevroză şi acest domeniu al psihologiei abisale a fost cel mai profund înţeles de către el. Şi astfel. Sub raportul psihologic exploatarea unei comunităţi inferioare este o exploatare traumatică ce are la origine forţa armelor. legea economică a cererii şi ofertei. precum şi uciderea membrilor acestora.

Se poate foarte uşor observa că modelul totemic poate fi foarte simplu extins către toate societăţile. lipsită de sentimentalism. Astfel că magistratul clasic pare un bloc de piatră care vorbeşte sau cel puţin. instituţiile sociale având o nuanţă de grandoare. O încălcare a justiţiei ar părea ca un refuz la neutralizarea maternă. Aceasta este reprezentată de clasa de jos. 127 . această proiecţie maternă. la două elemente bine definite. o pedeapsă ontologică pe care insul o aşteaptă ca urmare a raportării sale la Complexul Matern. Celălalt este sistemul organizator sau protector şi este dirijat de clasa superioară. le transformă în clase de sclavi. din moment ce asigurarea maternă a simpatiei este anulată. Societatea. Această supradimensionare cu care copilul îşi priveşte mama şi părinţii în general. fiind modelul sociologiei generale prin excelenţă. el trebuie să dea această aparenţă. care este o neutralizare universală şi absolută. care acceptă statutul lor tocmai pentru că Valoarea de Neutralizare al sistemului lor psihic este foarte scăzută. bucurându-se să lingă mâna stăpânului şi să trăiască doar cu acest preţ. El se compune dintr-un vast sistem birocratic care se numeşte ‘stat’. de copleşitor. parazitând alte comunităţi. Sistemul organizator este cel mai interesant deoarece el funcţionează la fel în toate societăţile. Sistemul protector este foarte bine dezvoltat în societăţile cuceritoare care. care înlătură prezenţa oricărui sentiment uman. de ceva ce nu poate fi atins. format în copilărie. este proiectată asupra modelelor sociale destinate să păstreze organizarea socială. Uneltele agresiunii armate. De aici îşi trage psihanaliza acea faimoasă regulă de abstinenţă care este exploatată de autorităţi prin raportarea la punctul slab al Omului. opus potenţialului matern de dragoste. Căci pedeapsa infantilă este supradimensionată de copil.Aceste norme se înscriu sub incidenţa generală a Complexului Polis iar cel Tabu are rolul de a susţine emoţional aceste norme. Însă în situaţia în care individul este maltratat în copilărie după principiile ‘bătăii rupte din rai’ este foarte clar că el va vedea în acest magistrat drept un posibil agresor. la Complexul Matern. străinii şi tot ceea ce este nefamilial suferă aceste proiecţii materne şi par nişte părinţi la o scară supradimensionată. De exemplu aparatul justiţiei are o ţinută sobră. Societatea poate fi redusă la două clase. îi miră deseori pe unii care etalează o inocenţă de sfinţi însă ele sunt prţi importante din vastu program de educaţie sălbatică a societăţii clasice. Or. etapa decisivă a formării sale ca individ. În societăţile primitive ea este exclusă de la consumarea unui anumit animal sau de uzul unui anumit element în general care devine totem. Protecţia sclavului presupune tocmai acest schimb economic obscur: muncă contra viaţă. soldaţii sunt un fel de sclavi eliberaţi. clivajul între bine şi rău. În cea modernă această clasă este exclusă de la anumite satisfacţii sau privilegii sociale în general. Aceste sentimente paranoide pe care acest gen de oameni le exploatează. ea se leagă de neutralizarea maternă. este principiul sentimentului tabu. Or această aparenţă este contrară impulsurilor Complexului Matern şi este foarte bine elaborată pentru a arăta exact potenţialul său de pedeapsă. Sclavul a fost cel mai bine definit de însăşi societatea care se baza pe munca lui ca un individ ce trebuia să fie omorât dar din diverse motive a fost lăsat în viaţă. cu o pedanterie anancastă. Unul este sistemul economic concret dat de producţia economică efectivă ce se caracterizează prin produsele capabile să satisfacă dorinţele în special a Instinctului Nutritiv şi care foloseşte mâna de lucru. Atitudinea excesiv de pedantă a justiţiarului vizează aceste resorturi ale educaţiei sălbatice care rezidă în clivajul infantil între ‘părinţi buni’ şi ‘părinţi răi’.

care este o ciudată amestecătură între oligarhie. care înseamnă o transcendere în plan ontologic a Complexului Tabu pe latura posibilelor traumatisme naturale şi prin multe alte soluţii extrem de ingenioase de construire a unei imagini mitice. ca în dictaturi. în special politice care nu numai că nu ajută la dezvoltarea economică dar chiar o înfrânează pentru că conducătorii politici vor să îşi conserve poziţiile sociale cu preţul păstrării majorităţii cetăţenilor la un nivel scăzut de conştiinţă (politică) de sine. Această supradimensionare prin extinderea. Acest lucru se simte la orice nivel iar sociologii vorbesc din ce în ce mai mult de acest lucru. are pretenţia de a fi o democraţie. Funcţionarii periferici sunt cei ce promovează politica statului în general fie în mod despotic. a conducătorilor va investi astfel în propagandă. Însă fireşte că un sistem birocratic nu are interesul să aibă nişte ‘supuşi’ bine informaţi şi emancipaţi. fie în mod propagandistic ca în societăţile moderne aşazis democratice. din sistemul medical. ci unul exploatator. O foarte mare cantitate de energie socială a fost cheltuită în scop propagandistic iar orice societate care funcţionează după modelul ‘reprezentanţilor’. aşa cum se prezentau aceste forme de organizare socială în trecut. către consecinţele ulterioare 128 . cel puţin la origini. republică şi monarhie. Chiar şi la nivel rudimentar ele sunt studiate la nivel de studii superioare. deplasarea Complexului Tabu de la originea lui Traumatică şi Polisistă. De aceste elemente periferice ţin anumite facilităţi vitale pe care statul le-ar oferi prin sine însuşi cu pretenţia că fără el acestea ar fi imposibil să existe. tocmai prin interesul de a-i buimăci de a-i controla pe cei mulţi. * Nota: * Ce este demn de remarcat aici este că acest sistem. prin supradimensionarea personalităţilor cheie în dezvoltarea socială şi culturală a unui popor. Modul în care statul se structurează în aceste instituţii mai mult sau mai puţin vitale ale societăţii pentru a-şi impune propria structură birocratică arată cum rolul lui nu este cel asistenţial în principal. Este evident că alegătorul care nu are minime cunoştinţe de sociologie şi politologie ar trebui să fie declarat respins la exercitarea dreptului de a vota. etc. se diferenţiază de acestea doar prin faptul că le lipseşte fragmentarea la care acestea se prezentau. Aceste facilităţi sunt constituite din învăţământ şi educaţie în general. este puţin probabil ca vreo ţară să întrunească suficiente voturi pentru legitimarea unei Puteri.structurat în funcţionari periferici şi conducători. Sociologia sau politologia sunt excluse din studiul de bază pe care sistemul de învăţământ îl facilitează sau nu sunt sprijinite în dezvoltare. aşa cum apare el în civilizaţie. Aşa s-a întâmplat cu statele comuniste. Însă dacă acest lucru s-ar întâmpla astăzi. de armată şi poliţie. Acest fenomen este germenele haloului tabu. El este unul care menţine prin aparatul birocratic anumite structuri. la care nu toţi au acces. căci era informaticii va înlocui progresiv vechiul model al ‘reprezentanţilor’. o imagine de obiectivare pe care cei ce beneficiază de pe urma exploatării o fac prin supradimensionarea reperelor politice şi tradiţionale în general ale trecutului unei ţări. prin oficializarea Religiilor. Aşadar complexul Tabu presupune o falsificare. Societăţile recunoscute astăzi în lume ca fiind democratice. căci acest statut îi face imposibil de manipulat (vezi introducerea). Fireşte că aceste structuri politice îşi duc ultimele mandate.

însă nu vrea să facă acelaşi lucru cu cea plasată mi jos de ea. O astfel de structurare este apanajul societăţilor evoluate şi fiecare clasă protejează o alta. Un astfel de afect ce menţine ordinea structurilor sociale se materializează odată cu însăşi structurarea societăţii care se face după modelul rombului cu diagonala mare aranjată vertical. pentru ca apoi să se deplaseze către figurile importante ale Ştiinţei şi Culturii şi. în cazul în care există şi alte puteri în stat. deoarece ea concentrează şi tendinţele de cucerire şi pe cele de apărare socială. Această deplasare poate avea consecinţe teribile în ceea ce priveşte travaliul său de elaborare. Se poate observa de-a lungul istoriei că Complexul Tabu a fost cu atât mai puternic cu cât a existat acest vârf superior al rombului social care s-a structurat iniţial după criterii militare. cu excepţia vârfului absolut care este monarhul care nu mai are o clasă deasupra. împărţindu-le egal eventual. care este întotdeauna superioară faţă de ea. un conducător sau un ansamblu minim de conducători. Clasele sociale sunt structurate în etaje. În epocile moderne este suficient ca potenţialul conducător să prezinte unicitatea. Toate societăţile clasice. Freud intuieşte oarecum acest lucru atunci când spune că individul se identifică 129 . clasele superioare se află în vârful de sus al rombului. Ea impune o ordine ce o favorizează şi pe ea dar implicit şi pe clasele superioare. Clasa de mijloc este cea mai puternică şi menţine întotdeauna această ordine. În acest fel fiecare are posibilitatea să se identifice cu această autoritate personală şi să aibă credinţa că el însuşi îi poate lua locul. în timp ce cele inferioare – în cel de jos. Asemenea fabulei. cu excepţia unora printre care şi Atena antică au un vârf absolut. Dinamica persistenţei ordinii sociale aşa cum se prezintă ea în societăţile dezvoltate şi nu în cele rudimentare (unde există doar două clase sociale) are la bază un afect care este în măsură să susţină eşafodul acestei construcţii. cea plasată mai sus are interesul de a se răzvrăti faţă de cea superioară ei şi de a o deposeda de bunuri. Aşadar tabuizarea impusă de clasele superioare prin tradiţie are un rol reflexiv căci prin recunoaşterea sacralităţii obiectului sau persoanei sacralizate ele nu fac decât să se tabuizeze pe sine. în societatea civilizată tabuul se deplasează către însuşi Dumnezeu. Aceştia se folosesc de aceste tabuuri pentru a-şi forma un scut cultural faţă de mulţimea ce se poate răscula. pe fondul ermetismului structurării claselor ceea ce este de la început o contradicţie în care omul de rând crede. Aceasta este anume tendinţa de ascensiune socială personală. Un conducător nu se justifică decât atunci când are putere absolută iar forma lui în epocile moderne este o caricatură care este investită donquijotesc cu acest halou tabu. către conducătorii politici. ce are şi ea interesul să pătrundă mai sus. El este văzut ca supremul tabu ca potenţial distrugător al lumii. fiind unica forţă politică înzestrată cu autoritate sau cea mai importantă atunci când nu este singura. preţiozitatea şi nu banalul infinit. acest lucru fiind făcut foarte puţin către animalul totem sau către preoţi. Inhibarea acestei tendinţe se face atât de către clasa aflată imediat deasupra ei cât şi de către cea care se află şi sub ea şi care ameninţă cu răzvrătirea ca şi ea. Rolul politic al unui astfel de conducător în epoca modernă este unul minor căci doar în societăţile clasice el poate avea un rol politic absolut. Astfel că dacă la origine Complexul Tabu nu este elaborat şi nedeplasat. Conservatorismul protector al acestora se face ca urmare a interesului de a-şi păstra statutul în faţa celei inferioare vecine.ale principiului său de apariţie se poate numi tabuizare şi în acest fenomen intră şi generalizarea magicistă de care s-a spus mai sus. ca scop al tuturor acestora.

Diferenţa culturală este singurul impuls care îl face pe acesta să se alăture puterii ale cărei norme le adoptă. doreşte unul absolut. tradiţiile etc. asemenea forţei de atracţie a unui magnet. aşa cum se întâmplă la societăţile dezvoltate. nu poporul este dat înaintea autorităţii statale. Unul constituie motivul economic. În felul acesta el are iluzia identificării cu acest conducător. Unitatea lui constă însă doar în folosirea limbii. religia. Cu alte cuvinte. despărţite de distanţe mari se datora faptului că nu puteau controla anumite zone periferice extreme. ca tendinţă fundamentală a interesului Omului. aşa cum pretind aceste teorii ci tocmai autoritatea statală. Astfel de autorităţi statale şi-au adjudecat mereu teritorii pe care să le stăpânească iar mărimea acestora fiind direct proporţională cu capacitatea organizatorică a acestui stat. Celălalt implică limite ale forţei militare. De aceea poporul doreşte un conducător şi mai ales. limite care pot fi munţi. comercial în limitele naturale unui anumit teritoriu. Între ele exista rivalitate asemenea animalelor de pradă. coordonate de la centru de către ea. adică iluzia ocrotirii materne. Tendinţa de ascensiune socială. el se raportează la Complexul Matern ca prototip fundamental de neutralizare psihică. Şi sunt foarte puţini cei care 130 . credinţa în ‘conducerea’ lui. pe baza forţei militare unifică un popor.‘libidinal’ cu conducătorul dar atunci când el dă această explicaţie a societăţii ca exclusivă. Ea îşi impune sau îi este impusă cultura ce reprezintă cel mai bine o stare de spirit la un moment dat. mările etc. Tocmai de aceea au existat în fiecare popor sau cetate trădători care au contribuit la căderea ei subminând-o din interior sub impulsul statutului social promis de asediator. căci forţa ei de control. În mod normal este indiferent dacă omul de rând este exploatat de o putere sau alta. Acestea nu puteau fi controlate de o anumită putere centrală. ale unei autorităţi supreme care cucereşte teritorii pe baza forţei militare. a unei mitologii comune sau a unui spaţiu comun de locuit. cultură în care sunt incluse limba. De aceea de multe ori statul era în trecut concentrat într-o cetate în jurul căreia se constituiau cetăţi satelit. Astfel că aceste puteri centrale îşi disputau aceste teritorii periferice. îl educă într-un anume fel. Unitatea poporului. pierde din vedere rolul Complexului Polis şi comite o eroare. Rivalităţile între astfel de puteri centrale. Strângerea armatei în aceste condiţii are tocmai aceste principii la bază. exploatarea economică a comunităţilor periferice era sistematizată. Acesta are aici formă socială. dacă este un popor neemancipat. Teoriile politicianiste şi naţionaliste au făcut din conceptul de ‘popor’ ceva sinonim cu cel de ‘rasă’. Supunerea lui este asemenea supunerii hipnotizatului în actul de hipnotizare iar în acest fel el îşi creează iluzia ce stă şi la baza celeilalte. Deoarece. scădea pe măsură ce elementul ce urmează să fie afectat se distanţa. are la bază tocmai acest interes al fiecăruia de a accede într-o clasă superioară în situaţia în care forţa militară nu este pe deplin la dispoziţia puterii. deşerturile. de compensare Maternă al acestui dezavantaj. dacă s-ar alinia la o cultură diferită. atunci pronosticul ascensiunii sociale ce generează acceptarea condiţiei sale este mult mai mic. În funcţie de rigoarea ierarhiei statale. Apariţia popoarelor ca grupuri umane vorbitoare de aceeaşi limbă este dată de două motive. fluviile. sub o anumită cultură în scopul exploatării economice şi sub ameninţarea forţei militare pentru eventualii rebeli. este o tendinţă de identificare cu tabuul universal sau parţial. Sentimentul de unicitate de inegalabilitate cu care cineva investeşte pe altcineva este datorat nevoii imense a celui slab de absolut.

Ele nu mai sunt însă în acord cu condiţia economică actuală unde cetăţeanul nu mai este ameninţat să muncească fără să părăsească locul de muncă. Complexul Tabu şi normele morale Comportamentul moral presupune o ‘eliberare’ cel puţin aparentă de sub ‘tirania pasiunilor’. din fericire. unde diferenţele de clasă se stabilesc mai mult pe criterii economice. Instinctului incriminândul categoric cum este cel al normelor morale cel puţin la originea lor.1. statul trebuia văzut ca întruchiparea ‘voinţei obiective’ cum foarte pompos spunea Hegel. În epoca contemporană. Aşadar un sistem politic ca o structură minoritară ce se ajustează societăţii.5. nu îşi mai are nici un rost. 2. Omul modern se mai gândeşte încă astăzi la stat ca la tabu. Iar acest lucru se datorează erei roboticii care înseamnă pentru istorie ceea ce a însemnat fenomenul inventării arcului cu săgeţi. din păcate. dominaţie care are ca principiu iniţial dominaţia armată. Prin alinierea sa la forţa armată. respectiv tabuizarea deoarece Complexul Tabu însuşi a suferit o serioasă retractare tocmai datorită revoluţiei industriale şi culturale la care (în ceea ce o priveşte pe prima) Aristotel visa ca o condiţie a eliberării sclavilor. astăzi se vorbeşte tot mai mult de mondializare. Aceste forme de organizare socială se manifestă şi astăzi şi nici o formă de organizare nu a renunţat total la aceste vechi structuri. Ciopârţirea lumii în state. pragmatice şi mai puţin pe cele religioase sau militare ca în epocile trecute face ca statul ca mecanism birocratic să nu îşi mai aibă deloc nici un fel de utilitate din punct de vedere politic pentru nimeni el avându-şi totuşi o mare utilitate asistenţială. este apanajul ornamentării militare a sistemului economic. a exploatării economice pe care o exercită aceste clase. Aşadar unitatea poporului de care vorbesc politicienii nu este altceva decât această tendinţă a omului de rând de ascensiune socială către clasele superioare şi păstrarea formelor sociale în vigoare precum şi menţinerea dominaţiei. are şi el în spate o crimă mult mai mare: exploatarea economică facilitată de implementarea acestor norme. căci forţa robotică este mai eficientă decât forţa umană.2. de globalizare.6. la banalitate. Exploatarea economică nu mai are drept temei ameninţarea militară de câtva timp. care se presupune a fi condusă de pasiuni şi nu de norme morale în tot ceea ce face.ar refuza acest statut de trădător dacă nu ar exista riscul ca asediul să eşueze şi ei să fie prinşi. Însă comportamentul ce se opune pasiunii. El mai crede şi acum că desfiinţarea sistemului politic va conduce la desfiinţarea statului şi al poporului. sub forma constrângerii plăţilor impozitului. O astfel de noţiune este pur şi simplu o noţiune vidă. 131 . Însă o asemenea pretenţie are sorginte clasică şi se raportează mereu la mulţime. ceea ce este identic cu propaganda care se făcea la nivel educaţional în trecut. Căci dacă în trecut tabuizarea ideii obscure de ‘stat’ şi ‘popor’ era în măsură să apere insul de o posibilă ‘invazie străină’. Însă el nu îşi mai are nici un rost în ceea ce priveşte clasa politică cu principala ei acţiune.

supraevaluarea sterilă şi falsă a mentalităţii claselor superioare iar extracţia narcisică din aceasta este gura de oxigen al celui care îşi vestejeşte Organismul cu penitenţele morale. Aici este cazul cu burghezia care a reuşit să prospere ca urmare a revoluţiei industriale dar care nu avea resorturile necesare pentru a fi recunoscută drept clasă superioară fiind lipsită de tradiţie. Acestea îl fac pe omul de rând demn de pedeapsă. Tocmai de aceea această clasă mijlocie este un pilon pentru organizarea socială căci ea este un scut pentru clasele protejate de ‘dreptul divin’. Dimpotrivă stăpânul originar este vinovat prin definiţie de exploatarea economică prin forţa armată iar autonegarea prin morală poate fi înţeleasă ca autopedepsire pentru o astfel de vină. Însă clasele de mijloc nu aveau acest privilegiu. Tot ce face ea este să le contracareze pe acestea. Relicvele unei mentalităţi proletare supravieţuiesc în ea ca un destin. Această clasă mijlocie dominată de o mentalitate proletară pedepsită se dovedeşte a fi cea care accentuează rigurozitatea puritană a normelor morale tocmai pentru a scăpa de conştiinţa încărcată a vinovăţiei ridicării de la condiţia de sclav. Pilonul de bază al acestui set de norme morale este o clasă de mijloc care provine din cele de jos. Adică în presupusa existenţă a unei diferenţieri ce se insinuează a fi de natură ontologică între clasele de jos şi cele de sus. nevrotică. al exploatării sălbatice iar neutralizarea energetică superioară datorată prosperităţii sale sociale este luată de la început ca una morală tocmai pentru că se deosebeşte de cea proletară. refulate de unde urmează să fie satisfăcute ulterior fie direct. un păcătos ceea ce este o reeditare a definiţiei sclavului din antichitate ca individ ce trebuia ucis dar care a fost lăsat să trăiască pe mai departe din diferite motive. Filosoful este văzut mai degrabă ca un teoretician al lor iar eventualul reproş ce i se poate aduce este mercenariatul său teoretic. Deoarece ea chiar are interesul satisfacţiei. sentimentul de superioritate faţă de acest proletar este la fel cu admiraţia maternă pentru progenitură sau invers. Moralitatea presupune automat tabuizarea propriei persoane. ca în cazul fiecărui tabu căci o astfel de mentalitate are coordonata constantă în convingerea ‘dreptului divin’. Însă acest lucru se face cu ajutorul restrângerii intimităţii căci crearea unei imagini tabuizate unde comportamentul trebuie să se opună cu orice preţ celui comun se face tocmai pentru a trezi în omul de rând obstacolul tabuizării. Negarea pasiunilor umane fundamentale. natural fie pe ascuns fie prin fuziune deghizată. să încerce şi ea replica unui drept 132 . aşa cum apare ea aparent din normele morale. Extravaganţele aristocraţiilor erau trecute cu vederea şi obiectivate de către anumite percepte care susţineau superioritatea acestor clase. Căci ele sunt doar suspendate temporar sau cel mult. De aceea marile penitenţe morale aici au apărut şi Nevrozele erau la modă prin rândurile sale. Ea este un fel de liant între cele două modele clasice de clase sociale. Însă mentalitatea aristocratoidă nu putea dezvolta o morală absolută. După cum s-a spus deja mai sus Complexul Matern este neutralizat aici deoarece vanitatea pe care comportamentul pedant o degajă. Mentalitatea proletară brută ocupată cu lipsurile şi frustrările nu se poate implica într-o astfel de strategie. să devină cât mai opusă. respectiv de a urma nişte norme care nu sunt în măsură decât să sufoce Organismul. tabuizant-extremă cum au dezvoltat abstinenţii creştini.Căci marile virtuţi ale Omului recunoscute ca atare nu sunt virtuţile filosofului ci virtuţile stăpânului. este doar una formală. un perpetuu vinovat. O astfel de supraevaluare are fireşte o reflexie personală.

Însă când comportamentul just este în aşa măsură tabuizat şi pretinde că devine absolut determinând morala absolută atunci acestei morale. Kant adoptă o astfel de morală ascetică dar acest lucru în condiţiile în care ceilalţi par egoişti. Prima vizează securitatea partenerului social. O astfel de teamă este dată de conversia propriei tendinţe de revoltă aşa cum o avea în perioada în care ea era la stadiul de proletariat supravieţuitoare în mentalitatea burgheză. Altfel spus. trebuie să îi fie demascat tocmai caracterul narcisic ambivalent. Nerespectarea acestor două prescripţii atrage automat pedeapsa socială ca măsură de acoperire a prejudiciului adus sau ca răzbunare. Vinovăţia originară a sărăciei şi dorinţei sclavului se transfigurează la burghez în teama de decădere şi sărăcire care devin chinuitoare până la absurd. o poate accepta formal atunci când îi este impusă cu forţa şi se îngrijeşte eventual doar să nu îi fie descoperite adevăratele intenţii. ca descărcare a mâniei ce decurge dintro astfel de situaţie. Salvarea ei este dată de orizontul intenţiei de a face un pas în direcţia ascensiunii sociale şi ea demonstrează prin ‘pietate’ această capacitate. a actului just indiferent de ceea ce îl face posibil. Respectarea formală a convenţiilor societăţii reprezintă pur şi simplu o stare naturală pe care moraliştii de genul lui Kant nu o consideră suficientă pentru valoarea de Om. în favoarea ‘ideii de om’. una dezumanizantă spre deosebire de morala inhibiţionistă a claselor exploatate. Transparenţa egoismului prin acest formalism moral a fost criticată de către mulţi autori dar acesta este sensul natural. A respecta convenţiile sociale impuse de autorităţi înseamnă o inhibiţie originară a Pulsiunilor Individuale iar scopul trebuie să fie întotdeauna satisfacerea şi nu desfigurarea lor. adică suspendarea oricăror tendinţe din statutul său genealogic de a elimina partenerul social din cadrul social sau de a-i aduce prejudicii. Cealaltă este respectarea contractelor economice stabilite între membrii societăţii sau comunităţii. este ea însăşi o rezonanţă narcisică. o etalare a ‘calităţilor’. considerând-o inferioară şi uneori ipocrită. atomizarea lui. Iar sublimarea narcisică a uneia dintre astfel de opţiuni este tentativa de neutralizare a unei vieţi pierdute în refulări continue. Cea proletară. capacitatea lui de a determina o structură cât mai solidă. originar al oricărei morale refulante şi chiar a moralităţii în general. Aceasta este o morală refulantă. De fapt acceptarea formală a convenţiilor sociale este chiar criteriul superioritatăţii Omului spre deosebire de unele animale inferioare. 133 . de Pulsiunile egoiste. Acesta este sensul Filierei Pozitive însăşi.divin căci altfel se vedea în situaţia de a nu găsi obiectivare în faţa unei posibile revolte proletare. ca albinele sau furnicile care sunt obediente indiferent de ce structuri sociale clădesc ele şi indiferent de ce beneficii aduc. ca oricărei tabuizări. Acest act just trebuie să se limiteze la două condiţii esenţiale ale Complexului Polis. Căci dacă principial ea este centrată în jurul teoriei conform căreia fiecare om trebuie luat ca scop în sine sau că fiecare om trebuie să primească un respect absolut (ceea ce este chiar un lucru benefic) această morală degenerează în mutilare educaţională şi insistă pe eliberarea de o presupusă grandomanie. acest merit de a avea acest drept. pe care şi le recunoaşte intim. Morala absolută nu se reduce la simpla respectare a celuilalt la respectarea regulilor sociale. individuale. Structurarea Complexului Tabu. este o morală hiperseveră care se automutilează pe sine. aceste lucruri nu sunt suficiente pentru a face un comportament să devină moral iar Kant arătat pe larg şi în amănunt acest lucru.

datorită tendinţelor sale oedipiene. ca snobismul faţă de celălalt. proiectată în conţinuturile religioase. ca fenomen specific Complexului Tabu.5. Morala de tip Polis stă la baza dreptului. care revine mereu transformat în comportament. Ea devine un foarte complicat ţesut în jurul Complexului Polis pe care pretinde că îl apără. constă în însăşi incapacitatea sa de a sta izolată de ceilalţi indivizi integrarea în grup fiind însăşi scopul paradoxal al comportamentului moral. par să fie recomandarea acestei ascensiuni. ceea ce corespunde cu statutul inferior. Freud reuşeşte să intuiască legătura dintre moralitate şi Complexul Oedip care. Cel de-al doilea punct este dictat de refularea Libidoului. proletar a clasei căreia i se impune această morală. însăşi morala ca atare. Freud reduce moralitatea la conceptul ambiguu de ‘supraeu’. Clasele de mijloc acceptă mentalitatea oficială pentru că mai întâi există o constrângere prin forţă. Întregul cortegiu al comortamentului moral se sprijină aşadar pe Complexul Matern. unde predispoziţia pentru pedepse religioase se manifestă într-un grad suficient de mare.Aşadar comportamentul moral are două laturi: cea legată de Complexul Polis şi care presupune respectarea normelor sociale adoptate şi impuse de către toţi membrii societăţii şi morala legată de Complexul Tabu. ce este o suprastructură morală derivată artificial în ascetism de tot ceea ce nu conduce direct la rezultatul economic sau de securitate dar care îl vizează indirect. dat de sentimentul pedepsei originate în copilărie. cum ar fi cea dată de Complexul Matern.2. 2. Ambivalenţa unei astfel de demnităţi formale pe care moralitatea cu pretenţie de a fi absolută o afişează. Refularea Libidoului 134 . în special faţă de cei inferiori social. Libidoul este de aceea în mod special vizat şi despre el se va trata mai departe. de asemenea. este cea la care apelează justiţia şi după ea. Este evident că aceşti moralişti ascetoizi au insistat pe latura Tabu a moralităţii iar o astfel de mentalitate s-a răsfrânt asupra nevroticilor care şi-au adâncit simptomele. Excitaţia psihodinamică este evident minoră şi poate fi fuzionată într-o altă neutralizare. Astfel că o viaţă îmbelşugată poate accepta mici frustrări. după cum se va vedea. Apoi pentru că există dorinţa de ascensiune socială iar normele tabu par să fie condiţia de a accede la acest statut.7. Inhibiţia sexuală prelungită este capul de afiş al acestui set de norme morale. Într-o societate guvernată de norme morale sau civile. Rigiditatea comportamentului determinat de morala absolută este tocmai acea rigiditate pe care magistratul o afişează şi care apelează la resorturile clivajului Matern.1. Însă prin faptul că nu implică teoretic latura socială în acesta el pierde mult din substanţa fenomenului. Iată că deşi lipsit de metodă. este varianta sexuală a celui Narcis implicat direct în ea. Capacitatea acestor moralişti de a avea ‘onoare’ trebuie pusă însă în relaţie cu însăţi statutul lor social. o predispoziţie la pedeapsă. fiind nucleul Nevrozei. Ameninţarea parentală. a justiţiei şi datorită formalităţii sale utilitariste ea a fost criticată de moraliştii absolutişti în special de Kant. Reflexia educaţională este covârşitoare. ca pilon teoretic al moralei. este major aici. morala absolută este o instituţie socială cu toate iluziile sale. Freud spune că acest ‘supraeu’ este moştenitorul Complexului Oedip. Rolul Refulării.

inferior căci aceste atribute sunt date cultural. Acest Complex Angel. chiar dacă de cele mai multe ori el se face că nu vede acest lucru. agresiunea nestimulată se asociază cu revolta pe care masele o pot declanşa asupra conducătorilor. Religia Iudaică (precreştină) a apărut pe fondul mentalităţii unui popor ce avea un stil de viaţă de respingere. Fireşte că mijloacele prin care ea îşi realizează scopul nu sunt atât de nobile ci mai curând sălbatice. Şi tocmai de aceea. ci de ruşinea principial nejustificată faţă de Sexualitate. are un sens mult mai profund. este legat de 135 . extraindividual. Inhibiţia culturală ulterioară. Aceştia nu contribuiau la prosperitatea familiei prin muncă şi fie o neglijau fie furau ceea ce le atrgea dezaprobarea comunităţii. lipsit de orice fel de pasiune erotică opus principiului său originar. ceea ce face ca în societăţile moderne să fie dispreţuită. în ceea ce priveşte randamentul care ar scădea datorită satisfacţiei libidinale. legat de Complexul Tabu şi nu de cel Polis. fapt ce duce la risipă de energie şi de stabilitate. artificială. în mitologie Cupidon. în ceea ce priveşte suprapopularea. aplicat în timpurile moderne doar din inerţie a fost consolidat în trecut foarte sistematic. mai degrabă o activitate nobilă. care este o formă umană de selecţie naturală animalică. Chiar astăzi. Dimpotrivă. după cum se va vedea mai jos. Şi aici nu este vorba despre pedepsirea violului. Dimpotrivă dacă se ia în calcul scopul ei altruist. Apoi. Sexualitatea suferă diformităţile inhibiţiei datorită selecţiei sexuale din cadrul speciei încă din principiul ei originar. El are aripi şi afişează inocenţa copilărească implicată în dragoste.După cum se va vedea. ba chiar în situaţia în care natalitatea scade progresiv. Nu se poate spune din principiu că Sexualitatea în sine ar fi un fenomen urât. Nici inhibiţia după criterii economice nu explică situaţia aceasta. la care aceasta este supusă pare cu totul neexplicabilă. tehnici contraceptive s-ar fi putut foarte bine inventa şi în epocile preindustriale după cum ele există astăzi. totuşi el nu poate să scadă aşa de mult în cazul muncitorului căci oricum el are în general o activitate stereotipă în munca sa. este tot un fel de înger. erotismul este acel opiu care îl face mai docil pe acesta şi mai uşor de manipulat. Blamarea Sexualităţii însă. Mai întâi. Există aici implicată din start norma morală a unui stil de viaţă grupat în jurul muncii fizice susţinute pentru traiul de zi cu zi. poznaşul săgetător. O astfel de revoltă este catalogată de justiţie ca fiind nedreaptă deoarece răsculaţii sunt consideraţi a fi început ei primii agresiunea iar crimele pe care conducătorii le pot comite sunt considerate ca răspuns de apărare la această agresiune. Acesta face ca numai exemplarele performante de masculi să posede femelele. Complexul Oedip se poate manifesta în mod contraactiv printr-un comportament de înger. Acest model. Sexualitatea este aici în primul rând suprimată fiziologic deoarece această ocupaţie brută face ca întreaga energie fiziodinamică să îşi găsească refugiul în ea. la fel ca şi cel Matern conduce la condamnarea vieţii sexuale. sunt proiectate cultural în ea. de stigmatizare a acelora care vedeau interes în preocupările sexuale după cum se reflectă în Vechiul Testament . Sexualitatea are totuşi acelaşi stigmat în sufletul Omului. Căci selecţia naturală pune pe masculi să se lupte unul cu altul pentru întâietate. Acest fapt poate fi primul lucru care face din ea ceva de blamat şi anume violenţa rivalilor. chiar dacă este unul instinctual ea pare în sine. Căci lupta agresivă. În acelaşi fel şi agresiunea de eliminare a rivalilor (care au fost paşnici iniţial) este socotită un act imoral. Motivul pentru care Sexualitatea este blamată. când acestea există şi oricine le poate folosi.

neavând statut social stabil şi prosper. Luxul magnific al aristocraţilor trezeşte celor mulţi un sentiment amestecat de invidie şi respect profund. un partener sexual se poate găsi destul de târziu în viaţă. prin sublimarea spirituală de exemplu. Iar dacă la un moment dat poporul s-a răsculat nemaisuportând dispreţul aristocratoid atunci violenţa lui ce nu a cunoscut margini a fost o încercare de replică la aceste ameninţări originare asemenea fiarei de la circ ce îşi agresează dresorul. Aici mentalitatea aristocratoidă apelează la resorturile Complexului Matern căci acest sentiment pe care îl experimentează clasele aristocratoide. fie pentru că. cu rol de avertizare şi ameninţare este asemenea imaginii pe care copilul şi-o face despre părinţii lui atunci când este în primii ani de viaţă. nişte satisfacţii unice. atunci clasele de sus o cultivă ostentativ. În acest ultim caz. Acest posibil partener sexual este unul unic. la fel cum este cu aceste structuri sociale superioare. prin fanfaronada puterii. cel mai frecvent dealtfel. care se asociază mai degrabă cu micţiunea. elemente care se opun prin excelenţă Sexualităţii brute. Tocmai dorinţa sexuală a acestora faţă de aceste structuri face ca ele să devină tabu. Ea are aşadar temeiul în excluderea posibilităţii proletare de a penetra clasele superioare. Nevoia claselor aristocratoide de a părea o specie superioară celei a sclavilor este o intenţie de reparaţie a crimei subjugării economice întemeiată pe forţa militară şi le justifică raportul faţă de sclavi la fel cum raportul acestora este justificat faţă de animale. materne) ce erau implicate ceea ce era în măsură să trădeze umanitatea şi slăbiciunea personală a lor. deci cu produsul organic dar şi cu viaţa de ghetou în care ea se consumă. Revoluţia Franceză şi crimele comunismului s-au făcut relativ la ace4st fond emoţional. Această imagine promovează sexualitatea aristocratoidă în societate ca fiind înconjurată de lux. de a le considera intangibile. curăţenie şi taină. condamnarea Sexualităţii stă în imaginea pe care clasele de sus şi-o fac despre ele. Sexualitatea este o astfel de dorinţă pentru că este cel mai puternic Instinct iar ascensiunea socială se asociază cu ea pentru că viaţa de sclav este foarte frustrantă. Relaţia dintre justiţie şi Complexul Matern a fost arătată mai sus. Gradul de satisfacţie personală a membrilor claselor de joc ca urmare a activităţilor sexuale este mai mare decât la clasele superioare pentru că fie aceştia nu cunosc alte forme de neutralizare.faptul că activităţile sexuale sunt apreciate de cei din clasele de jos ca fiind nişte plăceri foarte mari. deoarece aceste dorinţe ale lor sunt cele mai mari ca urmare a fuziunii în ele a întregului spectru de Complexe. animalităţii. este superiorul cel atât de seducător după 136 . practicile erotice nu erau tocmai potrivite. Numai dacă sclavul este atât de exploatat încât să nu mai aibă energie fiziodinamică pentru Sexualitate. Acestea îşi creează o imagine tabuizată care se opune inferiorului. Încercând să imite acest tip aristocratoide de detaşare faţă de erotism burghezia s-a prins într-o capcană teribilă. Neutralizarea Complexelor Fundamentale încă din vârstă fragedă atenuează fuziunea acestora către libido şi de aceea clasele superioare văd erotismul mai estompat. În dorinţa membrilor săi de a poza în zei. proletaroide. Atunci când este implicat primul caz. tocmai datorită rezonanţelor oedipiene (şi de aici. Aşadar blamarea culturală a Sexualităţii are logica în blamarea mulţimilor în blamarea sclavului pentru obiectivarea poziţiei superioare a acestor clase. în societăţile mai apropiate de cea modernă. Un astfel de tabu devine orice lucru ce nu se lasă experimentat şi înţeles. Încercarea celor de jos de a-şi imagina starea de superioritate are ca rezultat o asociere cu Sexualitatea. inhibiţia libidinală este prelungită ceea ce face ca Libidoul să fie destul de excitat.

ce pare lipsită de căldură. Imponderabilitatea lor energetică în ceea ce priveşte Libidoul este într-un fel autoapreciată ca o lecţie în ‘şcoala vieţii’. numai o traumă reală şi puternică poate conduce la intensitatea acestora.principiile selecţiei naturale. Cei care vor fi ajuns la o oarecare putere sau cei care ajung la maturitate. au fost prezentate desexualizat în mitologii. Cu această lecţie aceştia iau poziţie faţă de cei cărora le sclipesc ochii atunci când văd câte o imagine mai deocheată şi care sunt consideraţi drept ‘adolescenţi miopi’. Căci. chiar dacă nu derivă neapărat din refulările libidinale. deci o neutralizare a Libidoului. Toate Tulburările Psihice în general. În jurul Libidoului apar adevăraţi paraziţi psihopatologici determinaţi de educaţie. chiar dacă el prin natura lui nu poate îndeplini acest rol. Problema este una ce ţine de endogamie axiologică. totuşi au ca nucleu această educaţie şi apoi exploatare sălbatică iar inhibiţia libidinală este o parte din ea. Aceasta este dereglarea libidinală a celor care sunt predispuşi la o astfel de revoltă. deci la un statut social (economic) suficient de prosper în aşa fel încât să îşi permită o viaţă sexuală. Cel ce este prins în capcana dogmelor Bisericii (nu al Religiei) are cam trei drumuri de urmat: Tulburările Libidinale. Iar educaţia sălbatică le implică în mod cert şi nu (fixaţiile pe anumite stadii de evoluţie libidinală infantilă cum crede Freud). în relaţie subliminală cu puterea politică. În spectrul Tulburărilor Psihice. Acest lucru este posibil aşadar prin suprapotenţarea acestuia. El devine şi mai puternic iar efectele respectivei norme de educaţie sunt exact contrare intenţiilor pe care le declară cu voce tare şi asta tocmai dintr-un interes subliminal diferit. prin intermediul unei găselniţe de ordin psihic. Animale ca vulturul sau leul. Nevroza este implicată în structura psihopatologică a Depresiei Majore. Nevrozele şi Depresiile. în acest fel societatea îşi menţine ermetismul. Libidoul mai curând este suprasolicitat decât purificat conform legii excitaţiei. iar dacă ar exista şi masculi atunci femela ar trebui să îi fie subordonată ceea ce este incompatibil cu această severitate. Inhibiţia libidinală produsă de educaţia sălbatică produce o confuzie de proporţii nebănuite la nivelul Psihicului celui astfel educat. conform legii excitaţiei ce decurge din inhibiţia unei Pulsiuni şi care în acest caz duce la predispoziţii de Tulburări Libidinale şi Nevroze în ceea ce priveşte moştenirea psihică ereditară după cum se va vedea. Se poate aici observa narcisismul celor care discreditează o astfel de mentalitate. ale statului. este fără îndoială modelul metafizic de corupere a naturii umane. preluate ca simboluri ale puterii sociale. tocmai datorită severităţii privirii sale. Principiile moralităţii creştine. dată tocmai de mentalitatea puritanistă. care îşi determină şi familia spre a lua această poziţie tabu. O astfel de severitate este exhibată chiar de conducătorul comunităţii. Condamnarea Sexualităţii dincolo de rolul ei în educaţia sălbatică este o piesă importantă pentru economia sălbatică. fac din această neutralizare o virtute. aceştia pot fi eliminaţi încă din faşă şi . De exemplu la egipteni se credea că vulturul ca specie nu posedă masculi ci doar femele. dată fiind modelul oficial de stigmatizare a Tulburărilor Psihice. departe de Creştinismul catacombelor. având un rol mai întâi în dereglarea Libidoului însuşi. Explicaţia acestei probleme este dată chiar de coordonatele acestui Instinct şi anume de principiul său selectiv adică de eliminarea rivalilor. de a-i bloca supapele de neutralizare tocmai din interesul structurării mentalităţii 137 . După cum se va vedea. plăcerea de a îl ridiculiza şi inferioriza pe celălalt. Apoi. în felul acesta.

Confuzia educaţiei se poate foarte bine observa în 138 . tocmai pe părintele frustrator de odinioară şi astfel el are conştiinţa pedepsei amplificată Traumatic devenind docil asemenea fiarelor de la circ. Acesta este la fel de crud ca însăşi jungla înţeleasă din punctul de vedere al idealului egalitarist al adevăratului Creştinism. copilul fiind ameninţat şi pedepsit de părinţi (educaţi la rândul lor sălbatic) pentru fixaţia sa. timiditatea pe care acest adolescent o poate atinge ca urmare a vinovăţiei masturbării. ca urmare educaţiei iniţiale. Instituţionalizarea Creştinismului. Însă în momentul în care cei slabi nu numai că sunt exploataţi dar sunt şi adânciţi artificial în groapa Tulburărilor Psihice ca urmare a unei astfel de exploatări sălbatice. nepatologic. Aşadar Libidoul nu este originar ‘polimorf pervers’ aşa cum spune Freud. atunci când adolescentului i se refuză dreptul la o viaţă sexuală în numele unui principiu abstract.aristocratoide în general. poate fi într-adevăr un material veritabil pentru economia sălbatică iar interesul pragmatic imediat este astfel dublat de reversul psihopatologic adică de dereglarea sistemului ecologic al societăţii. Puritatea lui originară a fost pătată de interesul statului de a controla mulţimile şi de a ‘legaliza’ jungla economică a ermetismului social. ceea ce conduce în final la o culpabilitate mai mare. Căci fuzionat în Libido nu este numai Complexul Narcis. cel al ascensiunii sociale. ei înşişi departe de spiritul zbuciumat al Creştinismului. Mai târziu muncitorul gata să se revolte va găsi în patronul său. de deviaţii sexual şi de criminali. atunci când subiectul astfel educat intră într-o viaţă sexuală normală el tot nu scapă de culpabilitate. coroborată ereditar. Cu cât inhibiţia este mai mare. în clasele superioare în general. cu atât descărcarea libidinală este mai mare iar conversiunea este realizată. Aceste nenorociri ale civilizaţiei nu sunt decât reversul unei educaţii neecologice aplicate în ultimele milenii de către autorităţi. de refuzul lor de a primi educaţia. ca preţ al confortului şi liniştii claselor aristocratoide. Căci acest individ astfel inferiorizat poate fi. Fireşte că o astfel de frustrare. principial. Libidoul este suprasolicitat artificial aici tocmai prin interdicţia sa culturală ce depăşeşte cadrul normelor civile. un teren de exploatare economică. făcând pact cu ceea ce acesta a rejectat. obedienţa lui faţă de stat departe de eroismul şi protestul originilor sale. Psihopatia Distimică. El poate fi exploatat în mod subtil. Înţărcarea copilului va fi una dintre marile lui frustrări. În acest caz o problemă metasocială este rezolvată la nivel de familie. Astăzi lumea este mirată de lipsa de educaţie a tinerilor. O viaţă sexuală normală poate conduce la un Libido simplu. ci însuşi cel Matern al copilăriei. adică prin condamnarea Sexualităţii în general. Căci în locul spiritului fratern proclamat de primii creştini instituţionalizarea lui în stat a însemnat mituirea lui de către stat în scopul exploatării sălbatice. acest lucru poate fi înţeles ca fiind ‘pactul cu diavolul’ al Bisericii. în acest fel. Dimpotrivă. poate conduce la ceea ce se recunoaşte drept fixaţia copilului pentru sânul matern după cum o descrie Freud. acest principiu de fapt se dovedeşte mai concret decât toate. Împărţirea lumii în stăpâni şi sclavi este un astfel de model necesar nivelului actual al istoriei. Însă pentru toate aceste rele incomensurabile se poate găsi cauza drept în educaţia sălbatică. a normelor metafizice emancipate pe care le-a declarat la origine a condus exact la consecinţele opuse acestui Creştinism timpuriu. tocmai datorită acestui lucru şi din păcate Freud nu a mers mai departe să recunoască cauzele dincolo de relaţia familiecopil. Aşa că. ci el devine aşa în dinamica exploatării sociale.

nu atât de incestul familial aşa cum se prezintă el formal. Dacă narcisismul revoltei sclavilor este egal cu cel al narcisismului oedipian. fără să îi înţeleagă dimensiunea sociologică. în momentul în care el află cine este femeia cu care el a întreţinut relaţii sexuale. la Filiera Negativă mai precis. însă de multe ori el l-a dedus forţat din aceste acte. este şi o variantă restrânsă a celui Tabu. este poate modul cel mai fericit prin care societatea îşi avertizează încă din faşă eventualii pretendenţi la revolta narcisică. pe lângă latura lui Traumatică.1. în momentul Hipnozei Filiera Pozitivă se inhibă pe sine lăsând să se manifeste liber pe cea Negativă. prin educaţie. Oedip se vede pe sine drept un şarlatan în intenţia de a deveni rege şi îşi aplică pedeapsa înaintea celei aplicată de comunitate. aşa cum îl teoretizează Freud. Complexul de Castrare este pedeapsa pretenţiei oedipiene şi îşi are structura în Complexul Traumatic. 2. Complexul de Castrare are însă tocmai o semnificaţie sociologică. Complexul de Castrare. Scoaterea ochilor pe care şi-o produce poate că îl va salva din faţa unei pedepse mult mai mari şi poate că îi va modifica înfăţişarea în aşa fel încât să nu mai poată fi găsit. Acest cerc vicios continuă la nesfârşit iar individul cu greu îl poate sparge cu adevărat. Complexul Tabu este punctul cel mai important care determină acest ciudat fenomen.8. personajului în cauză îi este sortit să îşi ucidă tatăl şi să se căsătorească cu mama sa. Cu toate acestea. mai ales în ceea ce îi priveşte pe primitivi. ele se manifestă evident. adică de revolta ce zace latent în sufletul sclavului şi care aşteaptă să fie pedepsită de stăpân. Apoi el l-a căutat în simptomele nevrotice şi obiceiurile primitivilor.5. căci erau convinşi că acesta le va intra în final în abdomen şi atunci vor muri.hipnoza ritualului religios după care subiectul este aruncat din nou în jungla exploatării. asupra acesteia se va proiecta acest Complex. De exemplu. El reprezintă pedeapsa oedipiană. Freud a susţinut că acest Complex este unul originar şi abia dacă îi stabileşte relaţia cu cel Oedip. cât mai cu seamă de incestul social.2. În mitul lui Oedip. ca aplicare globală a traumatismului. drept pentru care îl legau sau puneau pe cineva să îl reţină. la fel cum cel Oedip este o astfel de variantă a celui Narcis. atunci se poate spune că reprimarea Complexului Narcis în forma oedipiană încă din copilărie. Hipnoza Hipnoza este un procedeu prin care o persoană reuşeşte să aibă acces la straturile profunde ale Memoriei unei altei persoane sau la gândurile sale refulate. În ce măsură castrarea este simbolizată prin acest act. Dacă hipnotizatorul este o persoană autoritară social. într-un trib din Africa exista convingerea periodică a bărbaţilor că li se va micşora penisul şi manifestau o puternică anxietate din acest punct de vedere. la Inconştient. s-a arătat în literatura de specialitate. Oedip nu se mutilează pentru că a făcut o ilegalitate. adică propriile dorinţe Narcisice de realizare socială care au deja originea în 139 . el se autopedepseşte scoţându-şi ochii. legată. Dacă mai înainte Filiera Pozitivă inhiba pe cea Negativă iar acest lucru se întâmplă automat pentru orice fel de relaţie interumană. el se mutilează pentru că trecutul său de sclav vopsit în rege este scos la lumină.

mai îngăduitoare. singura cale de ieşire este dată tocmai senzaţiile de linişte pe care acesta le induce. Prin aceasta. Aşadar deşi rezistenţa împotriva a ceea ce indică hipnotizatorul creşte. echilibrare. pe de altă parte. În acest fel se doreşte relaţia cu hipnotizatorul identificarea cu el. strategie ce poate fi folosită de oricine. investit tabu. Somnolenţa pe care o resimte el nu este o somnolenţă propriuzisă ci nevoia extrem de banală a închiderii ochilor ca urmare a uscării globilor oculari şi a senzaţiei de 140 . Deci dacă el va spune că o anumită senzaţie sau un anumit sentiment se va întâmpla în ceea ce îl priveşte pe subiect şi dacă el. senzaţii plăcute resimţite în măduva spinării sau în picioare etc. hipnotizatorul. Subiectul nu poate decât să se recunoască învins şi să ia poziţie infantilă în timp ce vocea hinotizatorului devine din ce în ce mai parentală. El îl va face pe acesta să se gândească la diferite senzaţii fixate în straturile profunde ale Memoriei. atunci procedeul hipnotic este îndeplinit în partea sa esenţială. cum ar fi sentimentul de uşurare. în acelaşi timp el îşi dă acceptul la această sugestie. dorind să îşi şi arate o cât mai bună imagine ca replică la poziţia Tabu pe care o ia hipnotizatorul (ceea ce nu este ceea ce el ştie că este adevărata lui imagine) el are slăbiciunea vinovăţiei propriei simulări. Dacă această autoritate socială este apoi investită cu Complexul Matern. mai şi identifică rezistenţa subiectului la exprimarea acestor emoţii. adică elemente care sunt investite tabu. îi va sugestiona un sentiment matern subiectului. Fireşte că hipnotizatorul are de la început experienţa uitatului fix şi îl va domina pe subiect prin rezistenţa ochilor ficşi. La început atunci când controlul Filierei Pozitive persistă autoritar acest lucru nu este perceput. acea comunicare ambivalentă de care s-a spus mai sus. Însă sub insistenţa hipnotizatorului această parte a sistemului psihic va fi inhibată tocmai sub impulsul legii atracţiei valorice care face posibilă nevoia de satisfacere a dorinţei de a trăi acele senzaţii şi de a creşte Valoarea de Inhibiţie a sistemului psihic global. autoritară şi neprietenească a mortului sau statuii. O astfel de situaţie se poate face foarte bine cu ajutorul privitului fix în ochi. adică a suspiciunii legate de actul Hipnozei. Dar.cel Cain. Interesant de observat aici este judecata subiectului după principiile gândirii magiciste. senzaţii cu originea în perioada maternă de obicei. Iniţial hipnotizatorul este într-un fel de duel al ‘virtuţii’ cu subiectul care iniţial este doar curios la ceva ce nu a mai încercat. face ca acest fapt să fie identic cu o situaţie emoţională care este guvernată de conversiunea Edenică a Complexului Traumatic prin care traumatismul devine opusul său. Luarea în considerare de către hipnotizator a elementului opus. adică tocmai apariţia somnului hipnotic care este un refugiu Matern al excitaţiei Traumatice produse de autoritatea Tabu a hipnotizatorului. Odată cu tensiunea psihică rezultată astfel. atunci acesta va fi în măsură să preia asupra sa o anumită plusexcitaţie energetică pe care subiectul nu o poate neutraliza în viaţa de zi cu zi. toate elementele refulate ale Psihicului îşi fac apariţia sub o singură vorbă a hipnotizatorului. Deoarece se produce acea confuzie. Fără o valoare de excitaţie ridicată a sistemului psihic şi fără conversiunea Pozitivă a energiei Filierei Negative (adic a predispoziţiei difuzării inhibitive a energiei în afara Obiectului de Neutralizare Hipnoza nu este posibilă. fapt ce îl face din start inferior şi fragil. subiectul vrea să se măsoare în tabu cu hipnotizatorul. Acest Complex se fixează asupra persoanei hipnotizatorului în momentul în care acesta întruchipează autoritatea adică în momentul în care el are privirea fixă.

De aceste Tulburări sufereau mulţi din oamenii începutului de secol (direct sau indirect. care promite ‘salvarea’ în general.1. Însă restabilirea unei emotivităţi materne este evidentă în toate metodele de sugestie.5. cu ura seculară şi ambivalentă faţă de evrei reproşându-le. telepatică a hipnotizatorului. care este deci motorul actului de sugestie în timp ce lumina reflectată se asociază cu însăşi clipirea. provocând artificial un conflict prin supraexcitarea Complexului Sisif. vina de a fi purtători de Perversiuni Sexuale.2. prin Nevroze) şi Cultura Germaniei era cu atât mai predispusă la acestea şi astfel conflictul prehipnotic se va fi instalat. Acest conflict este de fapt însăşi esenţa actului hipnotic. printre altele. de unde este atras în sala de Hipnoză în masă.9. Aceste tehnici funcţionează atunci când proiecţia Tabu asupra hipnotizatorului este deja realizată de statutul social al acestuia. În cel de-al doilea caz zgomotul sau mişcarea monotonă sunt reeditări ale legănării materne cu care copilul adoarme. chirurg psihoterapeut sau profet. se prezintă ca un salvator al lui. subiectul îşi imaginează că în timpul somnului ar fi absolvit de întreg conflictul psihic căruia nu îi poate face faţă. prin sugestia ‘dormi!’. Căci hipnotizatorul. Proiecţia Tabu se întăreşte iar hipnotizatorul devine un guru în care subiectul are încredere totală. Pare ciudat dar civilizaţia în general este susţinută de acest fenomen al Hipnozei. Subiectul îşi ‘pierde capul’ efectiv. Politicienii care nu promit marea cu sarea sunt politicieni mediocri. ca un magician. Complexul Tabu şi Religia 141 . 2. nu mai este el dând altcuiva ‘priceput’ sarcina de a-l conduce. regulate. De aceea Trunchiul Psihic se retrage din conflict în ceea ce priveşte Filiera sa Pozitivă şi el este îngheţat sub aspectul funcţional. În primul caz concentrarea privirii este imboldul către clipire. conflict ce este în stare să producă o reacţie în lanţ şi a cărui intensitate este dublată sau triplată. Ceea ce este specific pentru Hipnoză este actul de a produce un conflict în mintea subiectului. Începând de la încălcarea involuntară a interdicţiei tabu a primitivului. care de fapt produce momentan conflictul. cu preţul subordonării voinţei celui ce urmează să fie hipnotizat. moare efectiv de spaimă şi trecând prin discursul politicienilor moderni. care.usturime dar pe care subiectul o interpretează ca fiind o forţă teribilă. prin intermediul confruntării obsesive a subiectului cu moartea. Actul hipnotic însă nu vizează numai privirea în ochi prin atingerea resorturilor Complexului Matern. Experimentele hipnotice făcute de profesori sau medici cu notorietate în faţa unei asistenţe numeroase permit adoptarea şi a acestor tehnici. s-ar putea spune că Hipnoza este cel mai util instrument de a crea civilizaţia. De exemplu. un fel de Hipnoză în masă. El a stipulat resorturile abisale ale Psihicului Uman. Odată stabilită această parolă. Hipnotizatorul îi promite securitatea şi ‘afacerea’ este încheiată. Hitler a avut succesul politic pentru că s-a bazat pe nevoia poporului german de a-şi nega originea proletară şi a reuşit să pună pe picioare un plan diabolic din care unii nu s-au trezit nici astăzi. Religia este cea care promite ‘ieşirea din criză’. subiectul va crede că tot ceea ce spune şi cere hipnotizatorul este o lege dată de puterea lui presupusă ca divină. după ce află ce a făcut. De exemplu există metode unde subiectului i se cere să se concentreze asupra unui obiect luminos sau asupra unei mişcări sau asupra unor sunete monotone.

însă nu şi conţinutul. Căci acest Complex este în mod autoritar dominat de Religie în special în ceea ce priveşte trecutul. viaţa de sclav şi tot ceea ce poate conduce la decepţie poate trezi în Om nevoia de ceva stabil. El conduce la sentimentul de irosire a vieţii după cum se va vedea. în special Creştinismul. Ele sunt avertismente ale unor suflete asupra suferinţei lor şi atrag principial atenţia asupra pericolului unor răzbunări oarbe din partea celor ce suferă aceste nenorociri. Complexul Tabu face ca planul Divin să fie eminamente de neatins. De aceea spiritul civilizaţiei occidentale contemporane sau al primitivului pierd legătura cu spiritul Marilor Religii aşa cum s-au consolidat ele în epocile de consolidare a Complexului Tabu. Atunci când creştinul catacombelor se lăsa ucis de sălbăticiuni în arenă. Fără aceste resorturi. Căci în fond o Religie mare este aşa şi pentru că milioane de credincioşi aderă la ea iar aceste mulţimi nu pot să fie decât pături de jos ale civilizaţiei indiferent de profunzimea profeţilor şi elitelor sale. Dealtfel în epoca contemporană un număr incredibil de mare de oameni nu adoptă Religia pentru principiile sale morale sau pentru Spiritul ei deşi se consideră religioşi. Totuşi o astfel de secţiune îşi are utiliitatea în a arăta nişte principii generale pe care se grefează întregul spectru religios despre care s-a spus pe parcurs. marile războaie şi marile tensiuni sociale. rămâne un fel de primitivism pragmatist iar Religiile Primitive se pot numi aşa doar în ceea ce priveşte forma. la Complexul Narcis. Acestea încearcă să îşi compenseze cumva o viaţă trăită în frustrări şi umilinţe iar despre acest lucru se va trata mai departe. nu din fanatism. la fel şi occidentalul de astăzi (cu unele excepţii în ceea ce îl priveşte pe acesta din urmă) fac din Religie un mod de a aduce facilităţi. deci tot ceea ce poate el spera este o nouă lume cum spune Pascal. Nevoia de absolut este atât de reprezentativă pentru Om încât uneori poate accepta pariul lui Pascal şi mai toţi oamenii ar face acest lucru în situaţia unei disfuncţii psihice. Religiile Moderne. cel lumesc şi cel Divin. Or aceste Religii s-au constituit pentru că au refuzat din start o viaţă lumească. Primitivul. ci pentru că ştia că nu are ce pierde. investeşte în el 142 . metafizica le unifică pe acestea iar subiectul se identifică cu Divinitatea. o făcea nu din teribilism. Acesta din urmă are cauza în rezonanţa individuală dată de exploatarea claselor de jos. Nietzsche spune despre Creştinism că este o Religie a sclavilor. altfel decât o face Complexul Cain. Este evident că necazurile de tot felul. Ei investesc în Religie nevoia de metafizică pur şi simplu sau chiar superstiţia. fiind specific acestora ca urmă lăsată de această exploatare asupra lor. Nici modernul nu refuză un astfel de Rai şi. cu toate (ne)plăcerile ei. însă toate marile Religii Moderne au această caracteristică şi nu numai Creştinismul. Specificul Tabu al gândiri religioase este sciziunea dintre cele două registre ontologice. de a aduce bunăstare pe pământ. Religia este golită de Spirit. insistă foarte mult pe viaţa de după moarte ca tendinţă de neutralizare fantasmatică atât a Complexului Traumatic cât şi a celui Sisif. Căci Religiile Moderne poartă cu sine marile nenorociri ale civilizaţiei. Dimpotrivă.Despre Religie s-a spus atât de mult la acest Complex încât se pune întrebarea dacă mai este nevoie de o secţiune dedicată acesteia. că viaţa lui nu înseamnă mare lucru. De aceea implicarea acestui ultim Complex de pe Filiera Pozitivă determină subestimarea lumii pământeşti. de iluzie a unei lumi unde lucrurile să fie altfel decât cele cunoscute în lumea aceasta. mai ales când la bătrâneţe vede că viaţa lui se termină. La origine Religia şi metafizica au fost incluse în acelaşi lucru ele despărţindu-se recent odată cu dezvoltarea societăţii şi implicit a Ştiinţei.

la comunicare. Căci noţiunea de Religie nu o poate epuiza pe cea de Complex Tabu ci doar aplicarea acestuia la fenomene concrete şi relevante. pot concentra în ei o imensă cantitate de tabu. Toate Religiile ar fi putut să fie una singură dacă ar fi existat relaţiile sociale complexe de astăzi. excluzând total pe cea a existenţei sale ca şi concept. Influenţat de Jung. este o confundare a Religiei cu Complexul Tabu în general la fel cum acesta este la fel confundat de Marx cu ‘fetişul’. după modelul neutralizării narcisice a persoanei fondatorului de Religie exceptând cazul în care acesta a fost doar un simplu înţelept şi nu i-ar fi trecut prin cap că ar putea să 143 . ei pot să împărtăşească experienţa lui celor care au nevoie de ea. dată tocmai de unitatea Trunchiului Psihic. Adică o leagă de capacitatea de a rezolva realmente un conflict. În caz contrar. să producă rezolvări acolo unde cei ce îl au mai slab este posibil să nu ştie nici măcar de existenţa lui ca sentiment. În acest caz. fiecare magistrat interpretează legislaţia după propriul său plac. este de fapt un religios involuntar. care pot într-adevăr să fie semnificative la un moment dat pentru comunitate. M. De aceea Religia este un mod exterior de neutralizare a Complexului Tabu. Diversitatea Religiilor ca formă şi unitatea lor din punctul de vedere al conţinutului. ei înşişi fiind dominaţi de acest Complex pe care apoi îl convertesc narcisic devenind repere pentru comunitate. celor care au conflicte psihice nerezolvate. Pe de altă parte Complexele moştenite de copil îi împing gândirea către cele mai magiciste conţinuturi. Astfel de sfinţi trecuţi prin suferinţă şi umilinţe (ereditar sau chiar în timpul vieţii) pot fi consideraţi ca nişte conducători. Omul nu se mai poate elibera de Tabu într-o sută de ani. o face pentru a determina tocmai ceea ce este refuzat de primul. supravieţuieşte astfel. opera celui care o fondează. o comunitate a trebuit să îşi aibă proprii sfinţi şi proprii fondatori de Religie tocmai pentru că relaţiile sociale erau rudimentare. Dar a spune sau a sugera că Religia. din punctul de vedere al constituţiei psihice implicate aici. a acestor idei de viaţă. Asemenea psihanalistului. aşa cum psihologia abisală se impune tocmai pentru că aplicaţiile psihanalitice ale teoriilor sale rezolvă conflictele psihice.pasiune. din moment ce îl practică de sute de mii de ani. Însă pentru un astfel de om Religia este auxiliară valorilor lumii pământeşti. care o leagă de viaţa lui şi de opiniile lui dar şi de capacitatea lui de asimilare a Spiritului Poporului respectiv. Sclavul catacombelor îşi compensează mizeria într-o fantasmă narcisică nevinovată. un Mahomed sau un Buddha. Intensitatea acestui Complex îl face să fuzioneze în cele mai ascunse şi mai periferice elemente ale Psihicului iar comportamentul lor să şocheze. asemenea ‘supraeului’ lui Freud care se manifestă în Inconştient. La fel se poate vorbi şi despre occidentalul modern care îşi doreşte fericirea lui şi a familiei sale pe acest pământ. Religia este asemenea unui curent artistic. De aceea se poate vorbi. este reglată la nivelul unei situaţii relative. se poate spune că prin constituţia lor fiecare ia din Religie ceea ce îi convine la fel cum într-o ţară neorganizată. Căci ei prezintă anumite calităţi şi experienţă care trebuie să fi fost condiţia pentru a ieşi din impasul tensiunii psihice în care se aflau şi care poate servi drept învăţătură pentru discipoli. aşa cum a fost ea concepută iniţial. după care aleargă muncitorul. chiar dacă cele două personaje se închină la acelaşi profet. ce se declară ateu. De aceea. Însă exploatatorul care declară Religia în cauză una oficială. de două sau chiar mai multe Religii cu aceleaşi conţinuturi. Eliade observă că omul areligios modern. Un Isus.

Fireşte că acest sentiment descris de Otto nu ajunge să devină propriuzis o Nevroză. doar legenda făcându-l profet. modificarea structurilor sale a făcut ca acest model să nu mai fie suficient. Diferenţa este dată în special de potenţialul energetic implicat aici. În epocile moderne. fiind în dubiu. Nevroticul încearcă şi el o neutralizare de genul Religiei dar el se află însă în zona de confluenţă a două mentalităţi la care nu ştie să adere. Ele par să se fi despărţit în epocile moderne. Iar esenţa Religiilor. El este ascuns privirii iar ceea ce se ştie despre el nu este ceva care îl defineşte.5. Complexul Tabu şi Arta Fenomenul artistic ţine de acest fenomen de ambiguizare pe care tabuizarea îl implică. Otto descrie acel ‘Mysterium tremendum’ (probabil analizat chiar pe sine însuşi) cu ‘convulsii şi brutale stăpâniri ale organismului de către o fiinţă exterioară’ seamănă în chip izbitor cu modul în care Nevroza Isterică de formă convulsivă se manifestă. Obiectul tabu este un obiect interzis. cu ceremonialul religios. cine nu. fac mare audienţă pe fondul credulităţii şi ignoranţei consumatorilor în materie de psihopatologie. este normal ca această foame de fericire să devină ‘Mysterium tremendum’. urmându-şi drumuri proprii dar de fapt au rămas pe mai departe legate principial. De aceea Magia şi Arta au rămas. atunci acest lucru este datorită faptului că cei care le adoptă îşi afişează individualitatea mult mai mult decât primitivii. să nu mai corespundă noilor cerinţe ale societăţii şi tocmai de aceea ceea ce altădată era acceptat cu bucurie. cazuri de astfel de Nevroză Isterică. subtilă. dată fiind comunicarea prin mass-media. Evoluţia socială. exersată de sute de mii de ani pentru a căuta fericirea. independenţa grupurilor de indivizi în societate a făcut ca 144 . Obiectul artistic este acel ‘agalma’ de care vorbeşte Lacan iar la origine Arta se confundă cu Magia. se poate spune că sacrul. acceptă ceea ce i se dă din partea tradiţiei. un obiect opus banalului din cotidian. ci tocmai pentru Complexul Eden la care se raportează permanent. Sacrul nu este altceva decât o modalitate ocolită.1. este tocmai această foame de fericire. ci ceva care îl reprezintă. aşa cum suspendarea consumului de alcool din cadrul alcoolismului grav (sevrajul) devine ‘Delirum tremens’.10. Acolo unde Complexul Traumatic este suficient de solicitat încât să devină Psihopatie Traumatică. cu posedări demonice şi întreg arsenalul de simptome. fiind undeva la jumătatea drumului între credinţa sinceră şi adevărată şi Nevroză. 2. Din acest punct de vedere. resorturi ale Religiei. până aproape de epocile moderne. Arta şi Magia erau acelaşi lucru iar cel Tabu nu apucase încă să determine scizionismul lui specific. astăzi poate determina Nevroza. după cum s-a arătat la Complexul Eden.fondeze o Religie. tabuul nu este luat pentru sine însuşi aşa cum spune Eliade. În concluzie. Obiectul său se deplasează tocmai către momentul cheie specific. Nu este de mirare că modul în care R. Cine are posibilitatea să o caute singur este ateu. Rezistenţele sale faţă de psihoterapie relevă tocmai aceste satisfacţii narcisice în care el se împotmoleşte.2. Căci fiecare dintre ele o implică pe cealaltă şi dacă ele par independente. Aceştia erau strâns uniţi în jurul Complexului Polis. unde Religia.

cum este cazul Dansului. Însă aceste valori nu sunt ale elementelor la care se relaţionează. cu picioarele etc. deci de cunoştinţe abstracte. Religia insistă asupra sistematizării mitologice a acestui Complex ca şi Magia cu interesul de a da obiectelor o altă semnificaţie decât cea cotidiană. Problema este că dacă Arta ar fi doar produsul acestor obiecte adică dacă ar fi doar ceea ce acestea sunt în sine. ca în cazul Picturii sau cu cel al mişcării. subiectul să proiecteze asupra Artei conţinuturile sale subiective. Însă artiştii se dovedesc de cele mai multe ori incapabili de gândire sistematică. barajul religios sau supranatural pe care acestea îl folosesc pentru a menţine ordinea diferenţei sociale. Arta. Această reprezentare se face fie cu ajutorul formei. Acest lucru este făcut tocmai pentru ca. lipsit de aceste determinări obiective. Complexul Tabu este condiţia magică a interzicerii instaurată de conducători sau de clasele superioare. Este apartenenţa la un registru existenţial (aici social) superior. ci ele sunt originate în mintea Omului. Şi în cazul Fetişismului şi în cel al Artei. Complexul Tabu este covârşitor. iar acestea devin obiectele interesului libidinal al Fetişistului. au fost mult timp înţelese ca ‘obiective’. fapt specific ambiguizării tabuizării. sculele şi instrumentele diverse etc. reprezentată cât mai ambiguu. fie cu cel al culorii. la fel cum se întâmplă cu Iluziile. ei fiind mai curând senzoriali. aşa cum picturile unor pictori antici au păcălit păsările şi insectele. materialul de construcţie pentru Arhitectură. ele nu ar arăta un interes deosebit pentru obiectele de artă. valorile sale.diferenţierea între aceste elemente să fie posibilă. Arta devine astfel la fel ca plăcerea Fetişismului care renunţă la comportamentul sexual normal în favoarea excitaţiei supreme pe care obiectul fetiş o are în asociaţie cu actul sexual care este centrul şi scopul erotismului. Spre deosebire de Magie şi Religie. Pe de altă parte există teorii care susţin că sentimentele pe care Arta le-ar propune ar fi dat de Intelect. forma sau mişcarea. Ea preia aceste teme tabu nu în mod general ci într-unul particular pe care le ambiguizează ulterior prin simpla lor reprezentare. ca în cazul Muzicii. fie cu ajutorul sunetului. că suportul Picturii. ca în Sculptură sau Arhitectură. nici tot ceea ce a fost apreciat la ea în mod exclusiv. De aceea Arta insistă pe aceste elemente periferice de asociaţie. Ele au bază comună şi insistă pe un fenomen unic care este reprezentat prin elementele de asociaţie. sunt obiecte reale şi există independent de persoana privitorului.. culorile. după cum cei mai abstracţi savanţi sunt nereceptivi la Artă. Arta nu insistă asupra sistematizării mitologice. nici ceea ce este armonios. Se poate răspunde că doar obiectele tehnice ale Artei există astfel. ca în cazul Religiei sau asupra reversului magic al lucrurilor. ca sunetul. Această asociaţie se face cu părul capilar cu lenjeria. în cazul în care nu sunt păcălite. el este interdicţia protectoare a narcisismului la care individul speră ca ideal absolut. asemenea Complexului Tabu însuşi care de fapt îi stă în structură. atunci şi animalele ar avea emoţii estetice. Tematica tabu nu este spusă cu glas tare nu este univocă ci este spusă pe ocolite. Însă. cât mai particular şi cât mai depărtat de nucleul tabu. culoarea. treapta pentru a accede la acestea. pe care obiectul extern doar îl justifică şi îl amplifică. El este treapta spre cel Narcis. pe membrana care protejează nucleul tabu. Toate problemele vin din faptul că Arta este un sentiment proiectat. Impactul pe care această aură magică îl are asupra claselor de jos este unul copleşitor. Acestea sunt facilitate de lipsa unor informaţii suficiente despre obiectul ce este perceput iluzoriu. Ea nu vizează nici ceea ce este frumos. Căci 145 .

Sub raportul ‘emoţiei estetice’. haloul de spiritualitate iar obiectul tabu se opune banalităţii.acestea sunt epifenomene şi nu elemente esenţiale care să fie date de Complexele Fundamentale ale aparatului psihic. exclusiv naturală să fie declarată ‘natură frumoasă din inconştienţă’. ci valoarea lui. Tensiunea aceasta este proiectată asupra obiectului de artă. care este un epifenomen al Complexului Tabu. Pentru a explica această ciudăţenie este nevoie să fie acceptat un alt exemplu. mercantilului. Giogonda a lui Leonardo marchează trecerea de la stilul flamand al straturilor de ulei semitransparente. de inovaţia tehnologică sau tehnică. ba chiar hulite şi batjocorite în unele cazuri. Aceste lucruri se pot găsi în natură la orice pas. simpla intervenţie a lui asupra unui obiect este în măsură să îl declare drept obiect de artă în timp ce prelucrarea sa singură. care el însuşi devine tabu. atunci num se poate explica că două obiecte identice care sunt copia şi originalul (căci diferenţele dintre el nu pot fi sesizate cu ochiul liber) produc senzaţii emoţionale diferite în contexte temporale şi spaţiale identice? Explicaţia constă în faptul că originalul are valoare de tabu. Acest fapt este dat. Dacă procesul estetic nu ar fi un produs al minţii Omului. De aici încolo tot ceea ce face este tabu iar simpla semnătură a artistului (expertizată microscopic) face ca valoarea obiectului de artă să crească flagrant. Ba chiar. la fel cum devine tot ceea ce el atinge. emoţia pe care o produce. care constă în capacitatea de a crea acel obiect opus banalităţii. ci ca originale? Explicaţia vine chiar de la unicitatea pe care o implică obiectul asupra căruia se proiectează Complexul Tabu. Acest amănunt explică pe larg faptul că Arta este un proces mai complicat decât simpla armonie a compoziţiei sau simpla Frumuseţe. au fost percepute diferit la primul contact cu publicul. formaţiunile cristalelor sau ale unor roci par să fie extrem de atractive. Obiectul de artă ce comportă proiecţia Tabu este pus în relaţie cu autorul. exact ca în cazul magicismului primitiv. cum s-ar explica faptul că replicile pe care artistul le face şi care constau în schimbarea unor elemente minore din obiectul iniţial (deci acolo unde obiectele ‘copiate’ mai mult seamănă decât se deosebesc) nu sunt percepute ca fiind copii. în acelaşi fel în care aristocraţia se opune claselor inferioare. Copia este nulă iar originalul este valabil la fel ca în cazul bancnotelor falsificate. la cel cu 146 . Nu degeaba Kant spunea că geniul artist este cel care prescrie noi legi Artei. implică faptul că simpla prelucrare. cel al raportului dintre copie şi original. obiectul de artă nu este mai valoros decât obiectul fabricat natural. Unicitatea implicată de Complexul Tabu proiectat în obiectele de artă le transferă acestora mirajul. Undeva trebuie ca simpla prezenţă a Omului. a artistului. în Arta Modernă. Apa mării poate face o scoică să arate ca o sculptură. un obiect rar văzut sau chiar nemaivăzut ce devine centru de interes după cum animalele rare au acest privilegiu. hazardul naturii poate să joace un rol esenţial. Aşa se face că cele mai multe capodopere ale artei universale. Devenirea tabu a artistului coincide cu genialitatea lui. considerate astăzi ca atare. adică cu artistul. pe de o parte. cu toate că tehnica prin care un obiect creat de natură poate fi identică cu cea a artistului. se datorează tocmai reversului narcisic pe care acest Complex îl ia. accidentul fiind stipulat principial şi nu neapărat măiestria şi sistemul de reguli ale artistului. Pe de altă parte. adică cel care schimbă stilul. ca urmare a proiecţiei sale chiar din interiorul subiectului care contemplă sau ia contact într-un fel cu Opera de Artă. Cu toate acestea în muzeele de artă nu se expun obiecte naturale lângă obiecte celebre de artă.

în pictură. care au avut mult de câştigat de pe urma descoperirilor Ştiinţei. ea nu mai are cui să servească. cu un experiment ce explică un anumit lucru. Însă becul nu va mai însemna nimic pentru el în situaţia în care această concordanţă este anulată iar reflexul în cauză se va stinge din ce în ce mai mult până va dispărea cu totul. ea insistând mai mult pe luminozitate. Latura tehnologică este foarte importantă în artă. zâmbetul ei ciudat. Însă inovaţia tehnologică nu este atât de frecventă ca cea tehnică. Artă s-a făcut şi de către primitivi dar scopul ei era mai degrabă unul magic decât unul estetic. o fac mai curând din snobism. Ea a fost gustată mai degrabă de moderni şi mai puţin de primitivi. El este considerat părintele domeniului în timp ce ceilalţi sunt simpli epigoni. artistul a ajuns şomer. el este totuşi protejat de către haloul tabu care îi conferă imunitate spirituală. Chiar dacă ulterior este depăşit în virtuozitate de către alţi artişti. Epoca modernă şi contemporană marchează o criză a picturii şi sculpturii. Ea este ‘vulgarizată’. mai toţi artiştii au căutat inovaţii mai mult decât orice. Dacă o societate aristocratoidă nu mai există. Picasso a introdus deformarea şi recompunerea formelor. la criza impresionismului care insista pe culoare. Arta a rămas un reflex condiţionat. Fraţii Van Eyck nu au lăsat moştenitorilor secretul dizolvării chihlimbarului la rece care era un secret tehnologic fapt ce i-a izolat într-o realitate tehnologică unică. stilurile fiind foarte nespecific diferenţiate din punct de vedere plastic. Cu excepţia arhitecturii. Interesul civilizaţiei contemporane pentru ea este dat astăzi de lucruri picante. căci stimulaţi de mirajul geniului de modelul renascentist. fenomene paranormale etc. Şi nici astăzi nu se ştie acest procedeu ce făcea pictura lor foarte specială. Acum nu este necesar ca Arta să capete aceeaşi soartă ca acest reflex condiţionat.. O astfel de inovaţie corespunde cu descoperirea ştiinţifică. Fiecare are acces la ea. cu aplicaţiile sale tehnologice. care o 147 . Schimbările sociale sunt însă principalul factor al acestei crize a Artei. Între timp. Aici este punctul ei de maximă înflorire. nu mai sunt secrete ascunse cum erau în trecut. din pricina numeroaselor facilităţi educaţionale. Virtuţile tehnice au fost depăşite de manierismul ce a urmat timp de câteva secole. în cea mai mare parte. fotografiei şi muzicii.straturi groase de culoare (opace) şi vernis. Arta nu mai are secrete. În afară de acestea. Căci aristocraţia a determinat Arta pornind faptul că şi-a permis să închidă în ‘cuşca’ unei rame. Cei interesaţi de ea. în pictură. un posibil peisaj de vară pe care îl poate savura şi iarna şi ajungând până la haloul tabu pe care ea l-a format. ea poate fi făcută de oricine. renunţând la primatul efectelor cromatice. Apoi. diferite de cel originar. însă ea nu va mai putea fi văzută ca în epocile clasice. filmului. tocmai datorită acestui fapt deşi această operă rămâne ca un punct de reper tocmai datorită unicităţii ei originare. de genul câinelui lui Pavlov care salivează la aprinderea becului ce îi anunţă hrana. care descrie în artă orizonturi noi de expresie şi pentru asta artistul trebuie să dea dovadă de imaginaţie şi originalitate. În acel moment artistul devine tabu şi determină un stil şi el este considerat un rege al acestui stil. cam toate şi-au epuizat posibilităţile tehnologice şi cele tehnice. În felul acesta arta este lipsită de principiul său fundamental: haloul tabu. pentru că tehnicile şi tehnologia mai ales. Fiecare mare artist recunoscut ca atare propune o astfel de inovaţie care îl face la un moment dat ‘cel mai mare artist’. În pictură inovaţia lui Leonardo a reuşit să redea carnaţia şi feminitatea într-un mod în care pictura anterioară nu o putea da. De exemplu. exceptând cazul în care nu aduc ei înşişi inovaţii.

Tocmai de aceea teoria puterii date în funcţie de merit este una insuficientă. Fireşte ea îşi pstrează valabilitatea doar pe acest punct 148 . Aşadar puterea politică este un fel de masochism moral pe care cei mulţi şi-l aplică la nivel social. reeditarea perioadei copilăriei. Căci dat fiind faptul că acest punct al societăţii este unul dintre cele mai sensibile dacă nu chiar cel mai sensibil. Deci cele două explicaţii trebuie să se întrepătrundă reciproc şi nu numai atât. feudală unde sălbăticia modernă este pusă în acţiune. ca în cazul monarhiei engleze unde de fapt regina nu conduce nimic şi nu intervine în afacerile statului. ci despre situaţia în care există realmente un conducător politic nemijlocit. cu atât mai mult cu cât înţelegerea Comportamentului trebuie să se facă în funcţie de niveluri de fuziune a diferitelor elemente într-o anumită Structură Psihică decizională. Şi aici nu este vorba despre un conducător simbolic. La fel se întâmplă şi cu conducătorul care poate fi detronat în societatea occidentală şi nu numai.2. Totuşi se poate spune că pe parcursul dezvoltării sale Umanitatea va înceta să caute neutralizarea energetică generală prin Artă. este normal ca în joc să fie implicate cele mai obscure forţe ale Psihicului. care înţelege cele mai ascunse gânduri ale nevroticului. Acestea îl pot ucide pe Om însă aceste cazuri sunt excepţionale căci el se poate apăra cu elementele lui artificiale. A susţine teoria superiorităţii omului politic. ordona. Aceasta este capacitatea maselor de a-şi unifica forţele într-un sens cerut de cel care ordonă. societatea devine mizerabilă. Teoria lui Freud asupra investirii emoţionale în conducător este totuşi un pas important pentru explicarea puterii politice. Această teorie a fost de asemenea foarte criticată dar se dovedeşte a fi totuşi una dintre cele mai valoroase ale lui. o societate unde omul înc se luptă să facă faţă fiarelor. A propune o altă explicaţie pentru puterea politică nu implică invalidarea altei explicaţii.1. care va deveni progresiv un drum spiritual ocolit. 2. este paradoxal să nu înţeleagă la fel de profund şi acest fapt.5. De aceea atunci când un astfel de conducător îşi arogă o astfel de putere foarte mare şi pentru un timp lung. Persistenţa în timp a unui astfel de conducător denotă o societate clasică şi nu una dezvoltată. cum este cazul cu dictaturile acestui secol. a conducătorului faţă de supuşii săi este fa fel de ridicol cu faptul de a susţine superioritatea fiarelor faţă de Om.investeau totemic. Epilog la Complexul Tabu Freud a făcut o încercare de a explica puterea politică în funcţie de investirea afectivă pe care supuşii o fac conducătorului lor. Implicarea factorului emoţional în puterea politică este observată destul de rudimentar de către Freud deşi acest factor este săritor în ochi din prima clipă.11. de a lua decizii şi de a conduce în numele celor mulţi. atunci când explică puterea. Iar dacă el este un psiholog de primă mână. care reiese direct din situaţia de inferioritate la care membrii maselor există. Este foarte evident că un om care are acest atribut trebuie să dea ceva înapoi acestor mulţimi iar Freud a considerat că acest lucru este afecţiunea. luând poziţie faţă de explicaţiile politologice care vedeau puterea politică în funcţie de dreptul celui mai capabil de a comanda.

propriile tendinţe agresive. Ei se tem de proiecţia fărădelegilor pe care o realizează fiecare către celălalt. O astfel de regresie este specifică însuşi acestui tip de sadomasochism social al investirii puterii politice într-un conducător. după care cei mulţi ar alege un astfel de lider pentru a scoate în evidenţă voinţa poporului. fiecare mulţime este una pentru alta o forţă de agresiune iar calitatea de agresor pe care mentalitatea oficială o invocă drept motiv pentru a constitui o mulţime. Complexul Narcis este în măsură să explice acest lucru şi odată cu el. Orbirea la care s-a înjosit poporul german sub Hitler comportându-se ca un animal dresat este în mare parte refularea nevoii de a jefui şi pedepsi pe evrei ca urmare a invidiei faţă de aceştia. Tocmai de aceea aici intervine ‘orbirea’. Trebuie înţeles de ce este nevoie de un astfel de masochism moral. orbeşte în faţa afirmaţiilor absurde ale hipnotizatorului. proiectând asupra ‘duşmanului’. O astfel de putere este o legătură ce se stabileşte între toţi indivizii. devenind o forţă de apărare. ca mare calitate a mulţimilor. Acest lucru este dat de investirea puterii într-un conducător. Această refulare s-a instituit ca urmare a incompatibilităţii dintre aceste impulsuri Negative şi normele morale. se face după interesul fiecăruia. întreaga mentalitate clasică. În realitate fiecare dintre membrii armatei îşi doreşte să agreseze o altă armată şi să o supună în scopul exploatării. supunându-se acestora. Fiecare este terorizat de gândul că un altul ar putea scăpa nepedepsit ca urmare a unei infracţiuni ce o poate săvârşi asupra sa tocmai datorită lipsei de coordonare a unei astfel de mulţimi. respectiv că o astfel de mulţime s-ar aduna din motive de siguranţă. regresând la condiţia de poziţie infantilă. căci se tem unii de alţii. ‘Contractul social’ despre care vorbeşte Rousseau. În felul acesta mulţimea fără conducător este ruptă în indivizi care îşi neutralizează reciproc puterea. În acest fel mulţimea se eliberează de responsabilitate. În realitate această voinţă închide ochii în faţa unei voinţe inconştiente care are meritul de a fi foarte comodă (exploatarea economică fiind tot timpul foarte comodă pentru beneficiarul ei ) dar care contrazice normele morale ale ‘iubirii aproapelui’. Hipnotizatul se lasă în voia hipnotizatorului. Fiecare armată se recunoaşte ca apărătoare. el aruncă responsabilitatea sa pe umerii acestuia. în organizarea ofensivei armate. doritor cu ardoare de a avea o neutralizare maternă. o armată apare deja ulterior constituirii respectivei mulţimi.căci dacă este să fie pusă pe postul de a explica principiul societăţii. Ei nu ar putea să se coordoneze singuri. fiecare fiind dominaţi de Complexul Cain în aceeaşi măsură în care sunt dominaţi de cel Polis. care este adunată la un loc? Răspunsul oficial este tipic. într-un strateg. Ea trebuie însă dusă mai departe. Se poate foarte bine observa faptul că. Aici ‘duşmanul’ poate fi cotropitor sau chiar un popor care nu se supune unei ‘legi divine’. de propriile impulsuri antisociale. În acelaşi fel. De ce este însă nevoie să existe o mulţime. cel hipnotizat. Investirea puterii într-un conducător pe care o face fiecare individ al unei mase. Dacă treaba merge bine 149 . are o valoare metaforică. care să asigure succesul prin priceperea lui. adică o masă compactă de oameni. lege postulată de cultura respectivei societăţi şi obiectivându-se astfel dreptul de exploatare a respectivului popor asupra acestor ‘barbari’. El este irelevant chiar dacă atunci când prin această voinţă se înţelege respectiv voinţa declarată şi acceptată de fiecare după normele morale existente. de apărare contra invadatorilor. care este asemenea celei de la Turnul Babel. eşuează.

Vorbăria despre moralitate şi Religie care accentuează rigoarea mutilării omeneşti dincolo de frustrările normale ale Vieţii.2. cu implicaţiile sale familiale. El este un fel de replică internă a acestuia. Aici este pur şi simplu originea Nevrozei. ei vor face acelaşi lucru cu copiii lor.6.conducătorul devine Dumnezeu. La rândul lor. Complexul Narcis Complexul Narcis este omologul celui Tabu pe Filiera Negativă. căci acest Complex tinde să submineze tot ceea ce face cel Tabu. Copiii îşi urăsc părinţii ca urmare a fixaţiilor oedipiene care sunt date de inhibiţia morală a Libidoului. 2. scindare ce stă la baza oricărui dualism teoretic. Toate acestea ţin de mentalitatea clasică.6. Implicaţiile acestei situaţii sunt colosale. dacă cele două clase ar fi într-adevăr două specii diferite.1. Aici apare o contradicţie zguduitoare la nivelul societăţii însăşi. Ceea ce este cu adevărat patologic la această problemă este faptul că societatea pare astfel scindată în două specii. el este în măsură să determine Nevroza cu caracterul ei de cerc vicios. dacă nu. totul ar fi în regulă. de a asteniza sufletul omenesc. pentru a le face unelte ale complicatelor maşinării ale exploatării. 2. pe cei cărora le lipseşte responsabilitatea şi care rămân astfel nişte eterni sugari. ca urmare a reeditării diferenţei de registru social.1. Tocmai pentru a aduce mulţimile în stadiu de masochism moral. un fel de încorporare internă a tabuului (extern).2.1. atunci acesta devine diavol şi mulţimea se revoltă la fel de orbeşte. Aceste grave metode de educaţie sunt preţul plătit de Omenire tocmai pentru existenţa unei clase aristocratoide care să trăiască în lux şi lenevie. clasele sociale devin ermetice iar posibilitatea de adaptare la condiţiile impuse de exploatatorul sălbatic se face în direcţia psihopatologică. are rolul de a aliena. prin Complexul Oedip şi cu aplicaţiile sale în domeniile majore ale Spiritului. Dialogul dintre aceste Complexe este unul fascinant. De aceea. Structura generală 150 . mai departe se va vedea Odiseea acestui Libido care se întoarce. Virusul Tabu cuprinde astfel întreaga societate. Aici se poate foarte clar întrevedea de ce este nevoie de o educaţie sălbatică pentru societatea clasică a conducătorului cu puteri imense. Iată de ce puterea politică nu este acordată ca urmare a meritelor. Tocmai pentru că politicianul reflectă un anumit tip de parvenitism ce rezidă în faptul că el reprezintă pe cei mulţi. Însă o astfel de mentalitate clasică se închide în sine. El se prezintă ca o explozie a Libidoului pe care cel Tabu îl refulează iar de aici toate lucrurile se schimbă radical. exploatarea fiind însăşi esenţa Vieţii ce trebuie într-un fel sau altul acceptată.

Se manifestă prin originalitate. Ea face ca. pe lângă această dezvoltare a societăţii să se exerseze exploatarea intraspecifică. fie prin lipsa de comunicare a rezultatelor socioeconomic obţinute de către clasele de sus. pământesc. adică identificarea cu valorile pe care le consideră superioare realităţii concrete. Abstragerea structurii tabu-narcisice faţă de 151 . Dezvoltarea economică presupune intervenţia activă a Omului în procesul muncii cu scopul facilitării unei exploatări cât mai profitabile.Narcis este personajul din mitologie care s-a îndrăgostit de propria imagine reflectată în apă şi a pierit până la urmă din cauza acestei ciudate pasiuni. este în măsură să se folosească de aceleaşi instrumente de exploatare faţă de clasa superioară pe care aceasta le foloseşte în relaţia ei cu clasele inferioare. Căci acest Complex este reflecţia negativă a programului de dezumanizare promovat de cel Tabu. ci este aplicarea genealogică a acesteia pe fondul unei supraexcitaţii energetice neneutralizate. Per total acest fenomen este cultivat dealtfel căci de fapt scopul lui este tocmai ocuparea unei astfel de poziţii privilegiate. După cum în cadrul exploatării interspecifice exploatarea se poate face mai rentabil pentru interesul exploatatorului prin intervenţia directă a lui în cadrul speciei exploatate. Aşadar idealismul Artei. folosind principiile acestuia pentru a scoate în evidenţă propria persoană. respectiv prin minimalizarea valorilor acestora. Complexul Narcis este reacţia Filierei Negative la frustrările impuse de cel Tabu. Complexul Narcis se poate observa aproape nud în ideaţia paranoică de Grandoare. Complexul Narcis a fost deja observat din reacţiile pe care cel Tabu le implică atunci când este pus în practică. absolutul (şi variantele sale) pentru Filosofie sau esteticul pentru Artă. prin refuzul de a accepta tradiţia. Această structură a grupei a treia se poate ea însăşi abstrage datelor concrete ale funcţiei sale politice originare în idealismul cultural al spiritualităţii. cum este cazul creşterii animalelor de exemplu. Aşadar ceea ce trebuie făcut de aici încolo este de a arăta anumite particularităţi ale sale de aceea această secţiune nu este foarte cuprinzătoare şi încearcă să completeze ceea ce nu sa intuit mai sus. la fel se poate face şi în cazul celei intraspecifice. Acest lucru se poate face fie prin blocarea căilor de emancipare a clasei de jos. reuneşte valorile politice într-un singur tot unitar pe care îl recunoaşte principial ca fiind unul material. prin unicitate. inferior şi incompatibil din punct de vedere principial cu o astfel de realitate superioară. asemenea unui virus politic. El presupune tot ceea ce se opune prevederilor celui Tabu. la nivelul speciei umane însăşi care apoi se prelungeşte în natură prin ea. Pentru clasele exploatatoare acest idealism are pretenţia de a se detaşa total de valorile terestre ale naturii brute. Religiei şi Filosofiei. De când mitologia a prezentat această alegorie nici măcar inchiziţia nu a putut face să dispară din memoria colectivă a societăţii această obsesivă imagine a lui Narcis care se priveşte absent în apă. Absurditatea ionesciană a acestei situaţii este dublată de dramatismul teribil al realităţii sale fataliste. prin acţiunea de înjosire activă a acesteia. El determină Narcisismul în general. cu puternice efecte retroactive asupra situaţiei sociale. Acest fenomen perfecţionat de Om şi de aceea poate fi numit sălbatic spre deosebire de exploatarea ecologică care este specifică Vieţii în general. Rolul social al grupei a treia de Complexe este acela al exploatării sălbatice. Presupune autopromovarea socială (cea care are rezonanţă în selecţia naturală) dar nu este o funcţie organică sau o simplă manifestare a legii atracţiei valorice. Acesta este Divinitatea pentru Religie. Idealismul cultural. de Invenţie sau în cea Erotomaniacă.

acesta este guvernat de cele cinci legi psihodinamice. Ruşinea pentru sexualitate. de exemplu). Tocmai de aceea dorinţa face orice din Om dacă există putere care să o slujească. În abisurile psihicului său. satisfacţiile poziţiei de exploatator orbesc inclusiv nişte banale şi arhicunoscute funcţii fiziologice ceea ce este evident pentru Om. dincolo de determinările metafizice şi religioase care se învârt în jurul cozii. În acelaşi fel este posibilă însăşi aproprierea pe care clasele superioare o fac idealismului. căci ea este dată tot de un suflet ‘omenesc prea omenesc’ şi care apoi se imaginează ‘supraom’. Apoi. el tinde să îl controleze prin combaterea ‘mândriei de sine’ sau prin alte şi alte umilinţe (cum este spălarea pe picioare a inferiorilor. şi Filosofia fiind instituţiile fundamentale ale întemeierii gărzii tabu la care clasele superioare fac apel tocmai pentru întărirea propriilor poziţii. Ea vizează supradimensionarea propriei persoane în dauna celorlalţi. ca urmare a introducerii bancnotei ca facilitate comercială. Iată cum interesul personal. Ea este implicată extrem în situaţia în care un astfel de ‘moralist’ se chinuie cu refulări ce frizează Nevroza. pedantul moralist încă se crede a aparţine unei ciudate specii de supraoameni iar aceste funcţii fiziologice menite să îi releve contrariul fie îi produc o insatisfacţie teribilă. dorinţa. Ele nu au rol direct în procesul de producţie însă facilitează sistemul financiar înglobat în cel economic. Aici el se află astfel în starea contraactivă de a demonstra totala lui opoziţie pentru orice fel de orgoliu. Legea excitaţiei este una dintre acestea. sentimentul de ‘surprindere în flagrant’ pe care cineva îl are atunci când este surprins în exercitarea acestor funcţii. al sacrului. Religia. lăsate pe seama ‘Inconştientului’ şi obiectivate prin diferite teorii. O astfel de mentalitate se dovedeşte a fi responsabilă de dezorganizarea afectivă din epoca modernă. Aceste operaţiuni sunt secundare procesului economic. defecaţie. Sacrul devine prin excelenţă ceea ce nu este perceput ca Omenesc. fie sunt ignorate. sacralizând natura. hrană. cu atât el tinde mai mult să îşi alimenteze orgoliul său cu propriul Complex Narcis. Aceasta este absolutizată. Sacralitatea Religiei şi a oricărui lucru în general care este în măsură să producă astfel de emoţii. Arta. a deplinei conştiinţe-de-sine pe care ar avea-o Omul în ceea ce priveşte comportamentul său. Tot ceea ce este refulat se întoarce şi mai puternic. Psihologia a arătat că de fapt. adică acele elemente care ţin de diferenţa de putere dintre sacru şi profan. reduşi la o condiţie umilă ceea ce este dictat de principiile economice ale ierarhiei sociale. este o supradimensionare a sacralităţii pe care exploatatorul o impune exploatatului. O forţă supranaturală aşa cum apare în Religie se comportă exact ca un om însă îi lipseşte exact acele elemente care nu îi subminează puterea. lipsit de ceea ce este Omenesc. Contradicţiile unei astfel de plăsmuiri sunt evidente. Căci în momentul în care oficialităţile pedagogice predică ruşinea faţă de propria fiinţă. se explică tocmai prin apartenenţa la sacralitate pe care fiecare şi-o revendică zi cu zi. În aceeaşi măsură se poate spună că cu cât preotul este mai umilit şi mai copleşit de Dumnezeu. cum ar fi cea a liberului arbitru. Pentru înţelegerea acestui fapt este nevoie de înţelegerea scopului sociologic.funcţia ei originară este identică cu operaţiunile financiare ce trebuie făcute de către un anumit departament al economiei. fiind evitate acele elemente comune ale Omului şi Animalului care presupun aceste funcţii organice. Complexul Tabu se angajează în aceste impulsuri 152 . Se poate vorbi de o reacţie a Organismului faţă de mutilarea pe care mentalităţile tabu o comportă. în acest caz sexualitatea devine ea însăşi câmpul de bătălie al acestei ostilităţi mascate faţă de natură.

ceea ce nu atestă decât această perpetuă autoreglare. Noţiunea de ‘narcisism’ folosită de Freud este cu mult mai largă decât cea de ‘Complex Narcis’ folosită aici. care. Horney. după cum se va vedea. fiind orientat spre sine. în timp ce iubirea de sine ar fi aprecierea realelor calităţi ale subiectului pentru sine. Conceptul lui Freud de ‘narcisism’ se deosebeşte mult de acest Complex pentru a putea explica această ciudată pasiune a Omului de a depăşi orice coordonate existenţiale. Originea sa superioară în această legendă (fiu de rege) atestă parcă legătura sa cu cel Narcis în jurul căruia gravitează. ce nu ţin cont de ceilalţi şi pe care îi interesează doar propria persoană. spiritual. Trebuie aici însă arătat că aceste calităţi nu sunt anterioare iubirii de sine ci posterioare acesteia la fel cum Complexul Narcis devine din cel Tabu.2. În loc de reţinere şi cochetărie. Interesul libidinal este dat de diferitele proiecţii pe care acest Complex le investeşte în partenerul. După ea. care este iubirea unei false imagini despre sine. ar conduce la Schizofrenie. Freud a făcut distincţia între ‘egoism’ şi ceea ce el numea ‘narcisism’. iniţial. virtuozitatea homeostazică a naturii va face din Libidoul Feminin să se manifeste obscen. în tratamentul psihanalitic tocmai pentru că Libidoul nu s-ar putea definitiva în Transfer. aşa cum el îl vedea. Libidoul poate avea Exibiţionism şi Nimfomanie. Conceptul de ‘narcisism’ a ajuns foarte mult lărgit tinzând să se unifice cu cel de ‘libido’. în acest fel. 2. Dictatorii obsedaţi de cultul personalităţii. Plictiseala şi asexualitatea pe care acest Complex le imprimă îşi au în pornografie reversul. El se poate vedea clar în cazul indivizilor sluţi. prin destinaţia lor se raportează la acest Complex. dacă graţia ei este extinsă dincolo de normalitate într-o ‘sfinţenie’ legumicolă. credea Freud. ‘Complexul de Inferioritate’ al lui A. imprimate cu reversul narcisic. Această inhibare culturală artificială a Libidoului îşi ia revanşa în fantasmele obscene. Prin Complex Oedip se înţelege dorinţa erotică a 153 . Însă această generalizare este mult mai preferabilă conceptului de ‘narcisism’ folosit de K.libidinale iar o viaţă sexuală liniştită şi ordonată nu mai este posibilă. pot să aibă dese Idei de Persecuţie. Adler este acela care premerge ceea ce Freud avea să numească mai târziu ‘narcisism’. Atingerea punctului narcisic de către acest Libido. Dacă feminitatea cu modestia ei este exacerbată la maximum.6. Pare paradoxal dar narcisiştii. nu sunt egoişti. deci cu cât subiectul se înfundă mai tare în sacralitate. narcisismul ar fi un fel de bovarism. Egoismul se deosebeşte într-adevăr de narcisism. această Psihoză nu mai poate fi preluată în analiză. Şi. aşa cum îi prezenta Freud. Complexul Oedip ca variantă libidinală a celui Narcis Oedip este personajul din mitologie care şi-a ucis tatăl şi s-a căsătorit cu mama sa. Ideea că propriile calităţi ar putea fi admirate fără vreun sentiment bovarist este mai curând o formă de raţionalizare a unui sentiment generat de un conflict psihic specific.1.2. Această adaptare homeostazică la mentalitatea tabu este cu atât mai mare cu cât acest Complex este mai mare. devenind zei faţă de supuşi. fiind chiar în mediul social foarte generoşi.

copilului faţă de părintele de sex opus şi tendinţele paricide faţă de cel de acelaşi sex. încercarea antropologilor de a submina universalitatea acestui Complex. Dar asta nu înseamnă. Pe de altă parte el îl reduce la forma ontogenetică. aşa cum a observat Freud dar pentru aceasta el are în spate pe Complexul Narcis care de fapt îi este tutore. La aceste triburi Complexul Oedip poate trece de la mamă la soră şi de la tată la unchi. Atracţia incestuoasă este cu atât mai mare cu cât incestul este interzis de tradiţie. prin refulări şi deplasări demne de spectrul Nevrozelor moderne. Căci. De aceea se poate stabili o distincţie între orientarea concordantă a sa. În această formă a sa. au dărâmat această panoramă clasică asupra sa. în situaţia în care există o transmitere totemică matriliniară. fiind făcută în virtutea inerţiei. Totuşi această structură a fost modificată odată cu observaţiile ulterioare în psihanaliză. Complexul Oedip este o consecinţă firească a Sexualităţii civilizate. Forma sa nevrotică are doar privilegiul că se vede ‘cu ochiul liber’ şi nu doar că ar exista undeva nevăzut. El se exprimă prin omnipotenţa şi egocentrismul individului care se crede îndreptăţit la orice satisfacţie. Căci ele nu pot face distincţia între cei de sus şi cei de jos la acest nivel. normele acestea sunt considerate absolute şi de netăgăduit de vreme ce şi părinţii înşişi au crescut cu ele. Chiar şi clasele de sus îşi educă sălbatic copiii. În virtutea tradiţiei. Însă pe de altă parte. Încercările ulterioare ale unor psihologi de a explica prietenia sinceră dintre tată şi fiu la unele triburi. respectiv cele care atestă că acest Complex se manifestă erotic şi relativ la părintele de acelaşi sex. Cel mult se poate spune că această formă clasică nu există în stare universală. cu tradiţie şi cu blazon aristocratic. acest Complex este pecetea Nevrozei. Tocmai de aceea civilizaţia implică o mai puternică structurare a acestui Complex prin educaţia sălbatică. adică a dorinţei de ascensiune socială. Acesta nu poate aşadar fi redus la simpla dorinţă de posedare a mamei şi la ura împotriva tatălui. tocmai pentru că incestul s-ar fi produs mai cu uşurinţă la acest nivel. că Complexul Oedip nu există ca universal. adică prin focalizarea Libidoului către fixaţii incestuoase ca urmare a suprainhibării ei ceea ce conduce implicit la moştenirea lui pe terenul infantil. ia de cele mai multe ori formă de rezistenţă culturală la adresa psihologiei abisale. Universalitatea acestuia este universalitatea exploatării sau ierarhizării societăţii şi deci a Complexului Narcis. este un copil mutilat emoţional. Cu toate acestea. 154 . Aşadar. Observaţiile antropologice cu privire la rivalitatea fiu-unchi în societăţile primitive. tocmai datorită faptului că relaţiile sociale au repere diferite. Freud nu atinge o concepţie sociologică a Complexului Oedip. care se manifestă către părintele de acelaşi sex şi orientarea discordantă care se manifestă către părintele de sex opus. Există o formă normală a acestui Complex Oedip. Un copil care trebuie să se descurce cu povara sexualităţii timpurii. Uneori nici adulţii nu pot face faţă acestei probleme în noianul de norme sociale. a dorinţei de putere. unde tatăl nu avea un rol activ în administrarea bunurilor pe care le folosea şi fiul. cei care au considerat că acest Complex ar fi specific doar nevroticilor s-au înşelat căci de el nu scapă nimeni dacă este atins de mentalitatea societăţii clasice. aşa cum au crezut unii antropologi. educaţia sălbatică nu este percepută declarativ ci faptic. fie ei superiori social. imperceptibilă aproape dar care există universal la toţi indivizii civilizaţi. Facilităţile de apropiere ale vârstei au determinat întăriri ale interdicţiilor referitoare la fraţii de sex opus. reducându-l astfel la forma familială. sunt ridicole.

care este cea a orientării erotice a copilului către părinte. Familia însăşi nu poate fi asigurată decât ca oglindind socialul la scară redusă. Apoi. Mai târziu Complexul Narcis ia forma sa binecunoscută şi Freud spune că acest fenomen este declinul Complexului Oedip. El este elementul profund angajat în relaţiile economice şi sociale şi are rolul de protecţie a interiorului spiralei asemenea coajei pentru miez. În acest moment trebuie făcute câteva remarci foarte importante. Mai întâi. Această structură a familiei a fost determinată de structura socială însăşi iar Complexul Oedip are mai întâi o funcţie socială şi anume.acest Complex are o devenire socială şi genealogică de netăgăduit. Complexul Oedip are două forme în ceea ce priveşte geneza sa. El poate intra în acţiune imediat ce copilul capătă o oarecare dexteritate psihică. ale orientării. acest Complex Narcis. el fiind Complexul Narcis al copilului. ca o consecinţă parţială din această remarcă. acesta se manifestă prin identificare cu tatăl. nici la un an şi nici la doi ci este dat genealogic. Familia este pentru copil aproape întreg universul său şi de aceea Complexul Narcis ia formă oedipiană la nivel infantil. care presupune dimpotrivă orientarea erotică a părintelui către copil şi care este mult mai 155 . Freud aproape că intuieşte dimensiunea narcisică a Complexului Oedip atunci când afirmă că spre finalul său. ca şi celelalte Complexe Psihice dealtfel. Familia determină spirala microsocială şi presupune celula societăţii după cum deja sa spus de către marxism. care a scandalizat spiritele puritane. ca părţi dintr-un sistem care este sistemul social. pe lângă celelalte două. Spirala familiei Din acest punct de vedere Complexul Oedip este identic cu cel Narcis. Ea poate fi identificată cu cea clasică dezvoltată de Freud. Complexul Oedip nu apare nici la câteva luni după naştere. Prima esteforma infantilă. Cealaltă este cea parentală. La capătul interior este situat copilul care trebuie să fie cel mai protejat iar la mijlocul spiralei este situată mama care face o legătură bipolară la nivel de familie. structurându-se astfel ceea ce el numeşte ‘supraeu’. La capătul exterior al spiralei familiei este tatăl care este liantul între familie şi societate.

Cu toate revoluţiile şi emancipările în domeniu sexualitatea va rămâne mult timp de acum încolo o problemă sensibilă şi fondul miilor de ani trecuţi în ceea ce priveşte întortocherea şi chiar mutilarea ei. Pe de altă parte. cu toate păcatele sale. părintele care se află într-o astfel de situaţie va face apel la egoismul său educaţional prin Complexul Casanova (via Eden-Maten) pentru a determina astfel cât mai mulţi astfel de parteneri în persoana propriilor copii. Imposibilitatea susţinerii unei relaţii sexuale (nu direct din raţiuni de educaţie sălbatică ci din raţiuni tehnice legate de vârstă) face ca interesul Libidoului să se asocieze cu elementele care facilitează sau care premerg actul sexual şi astfel să apară spectrul dereglărilor libidinale. El încearcă să fie total consecvent cu cel Matern. Ajuns adult el însuşi va deveni un astfel de educator sălbatic ca urmare a acestei formări timpurii. Subjugarea emoţională şi afectivitatea contrafăcută a unor părinţi. Însă o astfel de tendinţă este dată de însăşi orientarea parentală de tip oedipian. animalic. nu vor dispărea peste noapte. toate problemele ar fi rezolvate căci Animalul cunoaşte un comportament 156 . pseudopedofile care sunt stimulate de curiozitatea şi inocenţa infantilă. fac ca însuşi copilul lor să fie prins în aceste resorturi familiale care îi blochează dezvoltarea emoţională fluentă. sexualitatea este considerată fie şi nedeclarat ca fiind ceva nedemn. Dar de fapt această idee susţinută de părinţii posesori de Complex Angel şi care se doreşte de-a dreptul mistică este pur şi simplu nevoia de a comunica ambivalent erotic cu cineva la fel de mutilat sufleteşte pe acest tărâm al sălbăticiei libidinale abstracte. El efectiv face jocul educaţiei sălbatice fiind prins între responsabilitatea pedagogică pe care o cere societatea şi refulările propriilor tendinţe oedipiene. El glorifică copilăria sau cel puţin idealizarea Edenică a ei ca vârstă de aur. copilul îşi va vedea mutilate propriile Pulsiuni Psihice. care îi este opus dar în funcţie de care se consolidează narcisic. Însă dacă Sexualitatea Umană ar fi Animalică. la condamnarea în bloc a sexualităţii. prin aşanumitul puritanism. În acest caz Complexul Angel se reuneşte cu cel Tabu.dramatică şi mai făţarnică decât cea a copilului care pare cu adevărat inocentă. Dominat de propriile rezistenţe. În acest ultim caz. care presupune restricţia culturală a incestului şi de aici. Din nefericire părintele însuşi este incapabil să îşi înţeleagă acest handicap emoţional. Tensiunea psihică poate fi atât de puternică încât se poate termina cu acte subite de pedofilie cărora copiii le cad victimă. Deci cu atât mai mult există un motiv de fixaţie oedipiană în plus faţă de Complexul Oedip propriuzis cu cât factorul ontogenetic se suprapune peste această predispoziţie. acel complex care încearcă să se opună decisiv Libidoului. Crescut într-un mediu unde emoţiile se dezvoltă ambivalent. O glumă macabră spune că diferenţa dintre pedagog şi pedofil este aceea că pedofilul îl iubeşte cu adevărat pe copil. Aşadar faţă de sexualitate apare o idee ambivalentă care este pusă în relaţie cu acceptarea vieţii sexuale după care Complexul Matern s-ar datora tocmai renunţării la starea de inocenţă presupusă a fi implicată de viaţa sexuală. Freud nu a spus nimic despre această formă care este incomparabil mai dramatică decât cea infantilă. în materie nu este decât o facilă contracarare a unui fond emoţional fragil în ceea ce o priveşte. supravieţuieşte. sunt sporadice locuri unde tradiţia. ceva ruşinos. Aşanumita emancipare occidentală. Se poate numi Complex Angel. mutilaţi la rândul lor de educaţia sălbatică. Din teama de singurătate. Căci aici părintele devine un adevărat tiran. unde acting-out-urile se pun în practică după hazard şi unde comportamentul este incoerent şi dereglat.

2. care a fost dominat de atâtea frământări. Cel care este prins în plasa pornografiei este păcălit de propria lui umbră. Sexualitatea este pe mai departe una dintre marile probleme iar libertatea socială cea atât de dorită şi de benefică poate conduce la efecte nedorite pe plan social pe fondul refulărilor libidinale. este aceea că ar conduce la desfrânare la punerea în act a impulsurilor descoperite în profunzimea sufletului. Pornografia ca piaţă. 2.sexual doar în perioada de rut. Materialele pornografice constau în iluzia realităţii a unor astfel de fantasme profunde.3. cunoscută. practică psihoterapeutică) ca fiind opusul acestei tăceri. ca fiinţă. ascund în ei frustrări genealogice teribile. Ea este văzută de cei ce nu au timp să înţeleagă ca un fel de instigare la explozie a nespusului şi netrăitului. Complexul Oedip şi pornografia Una dintre cele mai absurde şi mai ridicole critici la adresa psihologiei abisale şi psihanalizei. Aceste efecte se văd şi astăzi. încă din antichitate s-a spus că Omul este un Animal care merge dimineaţa în patru picioare. ci ca alternativă în acelaşi sistem de valori dat. nu face decât să speculeze anumite fantasme. Experimente ce s-au făcut pe maimuţe arată că acestea răspund paradoxal prin creşterea potenţei libidinale la şocuri electrice dureroase. Poate că abia atunci elementele ps9ihice se vor aşeza pe un făgaş mai puţin tensionat. pe când Omul trebuie să se descurce cu o astfel de Pulsiune pe tot parcursul anului. la prânz în două şi seara în trei iar dincolo de această analogie se poate observa nestatornicia sa.1. pe care de obicei actorii le interpretează teatral. Sexualitatea a luat rolul de supapă. Este foarte evident că în toate nenorocirile pe umerii cărora s-a clădit civilizaţia. Pornografia este unul dintre efectele acestei fuziuni în Libido a unor elemente psihice heterogene. Dacă aceste discipline utilizează în demersul lor termeni consideraţi 157 . Fireşte că este greu de imaginat un om al viitorului foarte îndepărtat care să continue înmulţirea clasică prin Sexualitate sau cel puţin prin cea clasică. Cei care recurg la materiale pornografice şi nu o fac din simplă curiozitate. Societatea trebuie să introducă pe scară largă psihologia în educaţie dacă se doreşte cât de cât armonizarea ei. Dacă s-a ajuns la această situaţie este tocmai datorită îngrădirilor sale culturale. pentru a le da aparenţa de realitate. Dar această opoziţie nu este văzută ca o rezolvare a acestei probleme.6. în parte justificate de mediul social. Atâtea inhibiţii artificiale care s-au abătut asupra sufletului omenesc odată cu instituirea Complexului Tabu în special în domeniul Sexualităţii. Faptul că aceste două discipline nu pregetă să spună ceea ce este de obicei trecut sub tăcere este perceput şi astăzi. ca rămăşiţe din secolele trecute şi care nu au putut fi evitate în secolul care tocmai s-a încheiat. Pentru ca să îşi câştige bipeditatea faţă de patrupeditate el a trebuit mai întâi să treacă prin tripeditate. în plan comportamental. în parte date artificial. la mai bine de 100 de la apariţia lor (ca doctrină şi respectiv. Pe drept cuvânt. după cum se va vedea mai jos. îşi au un revers dramatic. ci dintr-o nevoie de satisfacţie libidinală.

al privitorului) poate conduce la dezordine socială. eventual moral sau neculpabil social. Pornografia este mai mult decât realizarea unui act sexual. cel în care este implicat un al treilea. ceea ce este în măsură să distrugă civilizaţia. se crede că eficienţa terapeutică s-ar datora tocmai punerii în act a acestor Pulsiuni patologice ce guvernează latent mintea omenească. Asta înseamnă că ceva din actul sexual prezentat eventual în imagini grafice sau tridimensional. la apariţia agresivităţii de tip animal pentru posedarea femelelor. Ea se consumă în limitele unei scindări între registrul în care el se află şi cel al desfăşurării actului pornografic în sine. o analiză efectivă a pornografiei. însă o astfel de apărare pare mai degrabă una socratică. Unei astfel de înţelegeri îi este imposibilă o replică după cum unui orb din naştere îi este imposibilă contemplarea unei picturi. ‘Al treilea’. Pornografia nu este aşadar o simplă manifestare a sexualităţii. negându-le pur şi simplu. Obscenitatea este calificativul acordat imaginii organelor sexuale implicate direct în actul sexual sau în oricare element care face trimitere emoţională la acesta în mod direct. fotografii. nu are acces imediat şi deseori nu are niciodată acces la actul sexual aşa cum apare în registrul celălalt. Însă nu orice fapt care priveşte actul sexual este privit ca obscen cum este cazul unor cercetări ştiinţifice ci doar acela care are formă emoţională. Acest disconfort este proiectat asupra imaginii în sine. filme). supravieţuirea ei constă tocmai în ‘dependenţa’ masochistă pe care privitorul o stabileşte 158 . dacă ele aduc la suprafaţă aceste elemente. privitorul.obsceni. Acesta este în măsură să spargă tiparele Complexului Tabu prin reeditarea triunghiului oedipian dar mai ales prin eliminarea ermetismului dintre registrele oedipiene. Căci consecinţa neblocării graniţei celor două registre (al cuplului implicat în actul sexual şi al celuilalt. Însă se poate ca Pulsiunile Negative să fie mai puternice în anumite cazuri cum este mai întâi cazul Triolismului. Psihanaliza s-a apărat tot timpul de aceste acuze. Imposibilitatea de a accede în acest registru este însăşi esenţa pornografiei. pe viu devine obscenitate doar în momentul relaţiei cu un sistem emoţional deci cu un privitor. privitorul este în contact direct cu situaţia pornografică. Acest ‘al treilea’ are o valoare simbolică. un fel de germene nevrotiform datorat asocierii acesteia cu Complexul Traumatic. chiar dacă aceasta a suferit atâtea mutilări în ceea ce priveşte raportarea culturală la ea a Omului societăţilor tradiţionale vestice. Aşadar nu actul sexual în sine este obscen ci doar cel cu public. privitorul. În sine cel intim este normal. În aceste cazuri şi în toate cazurile de comportament sexual deviat există o implicaţie Negativă specială şi de aceea Tulburările Libidinale au fost numite ‘perversiuni sexuale’. Căci o astfel de critică nu are un concept clar despre dinamica terapiei psihanalitice din moment ce singurul model terapeutic imaginat de aceasta este tocmai satisfacerea brută. este mai mult decât un raport intim ce se stabileşte între doi oameni de sexe diferite. Deci caracterul culpabil al obscenităţii trebuie să fie dat tocmai de implicaţia celui de-al treilea element. Asta pentru că pornografia se manifestă în special în planul reprezentării (afişe. Perceperea psihanalizei ca terapie. care se manifestă prin satisfacţia asistării tacite la un act sexual. i se dă calificativ de reprobabilitate. care este Tulburarea Libidinală ce se manifestă prin sex în grup şi apoi cel al Voaiorismului. este dictată de proiecţiile propriei concepţii (de obicei inconştiente) despre fericire şi satisfacţie în special şi psihoterapie în general. Situaţia produce o stare de disconfort. În pornografie apare întotdeauna un al treilea. Tocmai pentru a întări o astfel de apărare este nevoie de o privire din unghi psihanalitic a acuzaţiei cu pricina.

Căci aceştia ar putea atenta astfel la instituţia căsătoriei care se defineşte ca facilitatoare de relaţii sexuale doar între doi parteneri. Aceatsă situaţie constituie tocmai structura psihopatologică a devoratorului de pornografie. Iar când o scenă este consumată ea nu mai are nici o valoare de investiţie pulsională. ele nu îşi dau seama că astfel de argument se referă tocmai la ele însele care se proiectează în femeile de pe ecranul filmului pornografic. în scindarea dintre registrul parental şi cel infantil. de a trece dincolo de inhibiţia pe care ele o imprimă asemenea porumbelului lui Kant care crede că tocmai atmosfera este cea care îl împiedică realizarea năzuinţelor. inferiorizată şi exploatată. Iar stigmatizarea pornografiei. Subiectul are în felul acesta iluzia narcisică de a depăşi aceste norme. Ea nu ucide pe nimeni. respectiv aceea de a privi actele erotice desfăşurate într-un registru cât mai străin faţă de cel în care el se află. Complexul Tabu a arătat suficient care sunt aceste imbolduri. Normele sociale de reglementare a sexualităţii sunt sparte de către fantasmele individului prin care răzbate Instinctul natural. O astfel de structură îşi are originea în Complexul Oedip. Interesul acesta ar muri pur şi simplu dacă actul sexual ar avea realmente loc. De unde vine însă necesitatea ascunderii acestor deşeuri toxice ale Psihicului? Freud dă un răspuns evaziv legat de această problemă. caracterul elitist. fixaţii îngropate în subsolurile Psihicului. Dacă cultura oficială stipulează diferenţele celor două clase. Însă el ezită să răspundă la întrebarea de ce ar avea normele sociale nevoie să ascundă aceste elemente. Diversitatea materialelor pornografice pe care el le consumă reprezintă fantasma accederii la cât mai multe partenere. fixaţiile oedipiene şi narcisice care reprezintă materia primă a pornografiei există la fiecare într-o măsură oarecare. Exhibarea organelor genitale către un spectru nelimitat de observatori este o reacţie la adresa normei de ascundere a acestora tocmai pentru a nu facilita excitaţia libidinală din partea colocalnicilor. care este aproape universală la omul clasic adult (inclusiv la cei care se implică în producţie) este o dovadă a faptului că aceasta provoacă o stare de nelinişte în fiecare. Dincolo de faţada onorabilă a fiecăruia. el devorează continuu noi şi noi situaţii.faţă de persoana (sau persoanele) în stare de disponibilitate erotică din celălalt registru. Tocmai de aceea voaioristul caută mereu experienţe noi. scindare impusă de normele sociale cu privire la incest. refuzând perceptele sociale. Consumatorul de pornografie este unul care în primul rând este în măsură să trezească fixaţiile oedipiene ale Libidoului. femei care nu par să protesteze (cel puţin nu în acel moment) asupra condiţiilor lor. Privitorul trăieşte aici drama ambivalentă a participării şi neparticipării la actul erotic al situaţiei pornografice. Nu se poate spune că pornografia ar face o altă crimă în afară de aceea de a oglindi propria criminalitate a fiecăruia. Atunci când feministele protestează asupra faptului că femeia participantă la actul pornografic este umilită. al normelor sociale ce sunt reprezentate de Supraeu. după cum voaioristul îşi trăieşte dramatic voluptatea acestei ambivalenţe. Tocmai aici este punctul fierbinte al relaţiei culturale pe care normele civile o stabileşte cu pornografia. pornografia este reacţia pe care 159 . nu fură nimic şi nu produce nici măcar vreo jignire cuiva anume. Totul este proiecţia inconştientă a fiecăruia în ea. Subiectul îşi caută transcendenţa iar trăirea momentului de transcendere dintr-un registru în altul. cel puţin în forma ei tradiţională. reacţia faţă de fidelitatea pe care normele sociale o recomandă. răspuns care se conturează prin intermediul culturii. Tocmai aceste norme sociale sunt anulate de devoratorul de pornografie.

ceea ce face 160 . Dincolo de prescripţiile Complexului Cain. poate fi culpabilizată. Deci originalitatea presupune o astfel de asimilare narcisică a faptului de învingere a tradiţiei. date cultural în mare parte. printre altele. Dimpotrivă. Periculos pentru ordinea socială în cazul pornografiei este faptul că ea demonstrează concret că între cei de sus şi cei de jos nu există o diferenţă naturală ci una socială. narcisismul său intern este menit să satisfacă tendinţele oedipiene ale respectivei epoci unde cultura modernă este văzută de contemporanii ei ca fiind superioară celei clasice sau celei anterioare. pedagogică. Acesta este narcisismul intern al Artei. cel care este în măsură să fie original. prin trezirea conţinuturilor psihice inconştiente care nu se supun unor legi formale. Originar ea este în special culpabilizarea principială asupra claselor de jos pentru a le justifica starea de mizerie şi vine din partea claselor aristocratoide. Complexul Narcis şi Arta Kant defineşte geniul artistic ca fiind cel care prescrie legi noi Artei. Raportarea negativă a curentelor unul la altul. Or această diferenţă naturală între stăpân şi sclav este anulată în mod practic de pornografie şi tocmai de aceea consumatorii ei sunt recunoscuţi ca inferiori.2. Aşadar pornografia este o încercare fantasmatică de neutralizate a inhibiţiilor libidinale anterioare.spiritul claselor de jos o au faţă de acest elitism.6. tocmai de anularea acestui original motiv de culpabilizare.4. Căci înjurătura presupune tocmai aceste imbolduri oedipiene implicate aici care sunt deplin proiectate asupra celui înjurat. Iar faptul că clasele de sus sunt afectate de pornografie. justificată estetic. Cele mai urâte lucruri nu sunt urâte în sine. fie de cei ce o folosesc în acest scop. ci sunt aşa pentru că ceea ce este ‘frumos’ le face aşa. care face din Artă un mod de diferenţiere ale grupurilor unele faţă de altele. 2. ironiile pe care fiecare le aduce celuilalt se pare că este o temă pentru Arta în general şi nu doar pentru cea Modernă. de încălcare. Pe de altă parte. Relaţia dintre curentele artistice unul faţă de altul este o relaţie care reflectă relaţia epocilor una faţă de alta. Apoi mentalitatea proletaroidă îşi însuşeşte acest stigmat ca pe o acceptare a propriei condiţii. care nu se mai identificau cu valorile tradiţionale ale Evului Mediu. care conduce la vindecarea acestor dedesubturi. Cel care înjură frecvent şi cinic este mult mai aproape de spiritul manierelor elegante decât cel care o face sporadic şi mai puţin afectat.1. La fel este situaţia cu avangarda artistică a secolului al XX-lea care nu se mai identifică cu cea clasic. este în măsură să destabilizeze ordinea socială a ‘dreptului divin’ a stăpânului de a avea sclavi. Iar teoria decadenţei culturale este susţinută fie de competitorii sociali ai respectivei culturi. faţă de universalizarea particularităţilor ce diferenţiază cele două pături sociale fapt ce determină un dualism ermetic între acestea. după cum animalul de pradă are dreptul de a ucide pe cel prădat. a tabuului său. adică prin subminarea Complexului Tabu pe care o astfel de cultură o instituie. psihanaliza. În felul acesta el suportă şi îşi asumă acest stigmat de clasă originar. exterioare. Acesta este cazul cu Cultura Renaşterii dictată financiar de negustorii italieni bogaţi.

2. În fapt. După cum mentalităţile se schimbă cultura se schimbă şi ea iar valorificarea ei este de fapt tocmai investirea narcisică pe care un grup. ceea ce este un sentiment oedipian. în care să fie incluse toate credinţele 161 . odată cu procesul de democratizare al secolului al XX-lea şi cu împărţirea societăţii în foarte multe mentalităţi cu drept de afirmare. ca emblemă pentru o astfel de epocă. acest lucru se datorează profunzimii sale genealogice. iradiant. a artistului. aşa cum spune Jung. fără idealismul pseudofanatic în care ea s-a văzut în trecut. Dacă se poate vorbi despre un fenomen religios.5. ale Psihicului. identice. Dumnezeul ei. Complexul Oedip este aici fundamental. adică a perversităţii satisfăcute deghizat. 2. un credincios ar putea recunoaşte drept Religie propria sa credinţă. reflectă identificarea omului de cultură. ci la contextul social pe care acestea se grefează. Omul nu mai caută atât de mult să se diferenţieze de cel exploatat pentru a-şi recunoaşte superioritatea. Arta este aşadar o extroiecţie a mentalităţii specifice unei epoci iar geniul artistic este cel care poate să cristalizeze această mentalitate. El reflectă dispariţia părinţilor pentru care respectivii indivizi se simt vinovaţi. Dacă totuşi mentalitatea Edenică supravieţuieşte. cu opera sa. acest lucru este mai degrabă din raţiuni de simplificare a limbii. Căci în realitate Religiile sunt producţii spirituale relative nu la arhetipuri originare. însă credinţa popoarelor ce nu o împărtăşesc pe a lui sunt luate drept falsităţi. ale Tulburării Psihice. de asemenea. În felul acesta artistul se identifică cu Dumnezeu. Cultura în general reprezintă supapa de neutralizare a acestor fixaţii. o face în ea.din cultură o etichetă pentru respectiva epocă în care a apărut.6. Această lipsă de valorificare se datorează faptului că societatea devine democratică iar exploatarea sălbatică a pierdut din teren. Este clar că a vorbi despre Religie. se datorează sentimentelor de vinovăţie a acesteia pentru dispariţia epocii precedente. Arta Modernă suferă de pe urma faptului că nu mai este valorificată universal aşa cum era în perioada clasică iar valoarea ei este eventual dată de vechimea ei. Complexul Narcis şi Religia Fenomenul religios nu este unul unitar. Conceptul de ‘extroiecţie’. Din păcate pentru ea. devenirea sa ca principiu al operei pe care o face. ceea ce face ca Arta să continue să existe şi să se dezvolte mult timp de acum încolo însă sub o formă cu totul deosebită. o clasă sau o societate. iluzii şi închinare la zei mincinoşi. atât ca percepţie cât şi ca proiecţie. Aici nu este fireşte vorba despre Libidoul Fizic. ale ‘sublimărilor’ cum spune Freud. în cadrul triunghiului oedipian. aşa cum va fi explicat mai târziu. Căci demersul refulărilor libidinale are acest revers. Acesta este tocmai narcisismul extern al Artei dat de eliberarea de tensiunea psihică ce nu poate fi neutralizată decât fantasmatic.1. ci numai despre unul Psihic. ceea ce determină eventual o satisfacere Edenică a consumatorului. Arta a suferit şi ea o astfel de dezordonare. adică chiar cu părinţii. fiecare curent având un astfel de fond pe care să îl susţină. Tocmai de aceea. Un astfel de libido determină fixaţiile libidinale oedipiene iar Arta. căci nu mai are nevoie să îl exploateze pe acesta. De aceea Arta este o transcriere a sentimentelor uşilor din dos.

plastic. lumesc. Deci trebuie ca Religiile să fie deja structurate până când aceste influenţe să îşi facă simţită prezenţa.lumii. Cumpărăturile îi par modernului un fapt banal. nu ca pe un curent ci ca pe un fenomen universal. consecinţă a refulărilor libidinale genealogice. ea este dată. Iar cum această stare de evoluţie diferă de la o societate la alta este normal ca aceste coordonate să fie ele însele diferite. aşa cum au făcut ateii. nici Religia lui nu poate fi înţeleasă. Grupa întâia de Complexe furnizează Religiilor materialul brut. Căci. El face jertfe şi plăteşte într-un fel sau altul dreptul de a beneficia de bunăvoinţa spiritelor în acelaşi fel în care modernul credincios plăteşte la cumpărături. Preotul este un conducător şi un ‘savant’. aşa cum apare ea în Creştinism. În Religiile Moderne. preoţii şi regii pot fi schimbaţi. cea de-a doua le încadrează în societate. nu funcţionează datorită intemperiilor naturii sau a altor impedimente. înţeleasă nu ca pe o problemă individuală. Însă unele. puterea lui Dumnezeu este absolută. al său există o sciziune carteziană. este normal ca toate Complexele lui să fie implicate în orice act. Căci ele sunt consecinţe ale acestei grupe implicate direct în clasele de jos. asemenea formelor pure platoniciene. asemenea filosofiei şi Artei odată cu cea de-a treia grupă de Complexe. Pentru aceasta. fiziologic. ci toate sunt unite printr-un corp comun. Religia primitivului este în acelaşi timp şi Ştiinţă şi economie. în timp ce primitivul nu îşi poate imagina o Divinitate absolută. Implicarea Complexelor anterioare pe fondul genealogic se datorează faptului că din punct de vedere anatomic. O primă determinare asupra Religiei a fost deja făcută la Complexul Eden şi Tabu. Însă în fapt orice Religie este un fenomen postnarcisic. Complexele lui nu sunt legate în serie. Coordonatele de dezvoltare ale grupei terţiare diferă în funcţie de starea socială pe care ele se grefează. Religia este mai curând un contract cu natura. Trunchiul Psihic nu se prezintă aşa cum îl simplifică schema. Acestea facilitează un termen de comparaţie pe care subiectul îl poate prelua din perceperea parentală pe care copilul o are. Fără a înţelege Omul. Sălbaticul se poate efectiv răzbuna pe ‘divinitatea’ lui în situaţia în care agricultura sau alte interese economice ale sale. Încercarea lui Jung de a găsi în ale sale arhetipuri acest principiu al Religiilor este inoportună. în timp ce aici ele se formează structural esenţialmente. dacă în Creştinism sau Hinduism acestea se pot vedea mai bine totuşi în alte Religii aceste elemente pot apărea periferic sau chiar deloc. Pentru asta este nevoie de o suficientă evoluţie culturală a societăţii. Dinamica formelor religioase adoptate aşa cum o studiază istoria religiilor păleşte în raport cu dinamica receptivităţii psihologice a fenomenului religios. Nimic din această percepţie de la credinciosul creştin nu poate fi găsită la sălbaticul religios a cărui Religie este una totemică. pentru că se referă la facilitatea bunăstării sociale cu rol activ în dinamica socială. Celelalte două grupe rămase de analizat de acum încolo influenţează şi ele Religiile dar mai puţin. Religia este. al lui Freud şi cel ‘Colectiv’. Iar Jung nu l-a înţeles măcar pentru faptul că între aşanumitul ‘Inconştient Individual’. în acest caz. la fel şi întreaga Religie. Spiritele pot deveni blamate pentru că nu au respectat ‘contractul’. Tocmai de aceea nu se poate vorbi de un fenomen religios unitar atât spaţial cât şi temporar. fiind legată de fixaţiile libidinale infantile. cum este aici Complexul Narcis au roluri decisive în ceea ce priveşte un anumit comportament ritualic sau o idee religioasă. În civilizaţia occidentală preotul este 162 . după cum se va vedea. modificându-se evolutiv. presupune de la început o viziune areligioasă asupra lumii. incompatibil cu Divinitatea la care aspiră. Fiind pur şi simplu trunchiul Psihicului.

Practic ele au aceeaşi bază. nevroticiste a Religiei ca în cazul societăţilor occidentale.6.6. Omul simplu. Pustnicul mistic găseşte la acest tip de credincios tocmai ceea ce el consideră a fi necredinţă iar retragerea lui din lume reprezintă tocmai identificarea narcisică cu nelumescul. pentru că porneşte de la aceeaşi bază. Preotul reprezintă un model de autoreglare negativă a excitaţiei energiei psihodinamice. Iată cum trei mentalităţi şi clase sociale diferite. este mult mai intuitivă sub aspectul metodei dacă se poate vorbi despre aşa ceva în ceea ce priveşte credinţa. se poate repera mai uşor pe Filiera Negativă. se pot ascunde interesele cele mai sălbatice iar fiecare caz are propria lui poveste. Aşadar este cu totul inoportun să se judece Religia primitivilor din punctul de vedere al percepţiei moderne. Între aceste două poziţii se află cea a autorităţilor bisericeşti cum sunt preoţii posesori de bogăţii ai Evului Mediu. participă la aceeaşi doctrină metafizică a Religiei. filosofia are puncte comune cu Religia.1. Filosofia este raţională iar argumentele sale sunt ştiinţifice făcând apel la raţiune şi răspunzând obiecţiilor. În realitate.mult marginalizat. cu interese diferite. nu îşi poate imagina o realitate complet diferită de cea pământească iar pustnicii sunt văzuţi ca nişte oameni ciudaţi pentru că interesul lui este asemănător cu cel al primitivului. credinciosul normal. Complexul Narcis şi filosofia Dată fiind tematica ei. Căci dinamica evoluţiei sociale este imboldul variaţiei acestei percepţii de la o cultură la alta. instrumente principale de apropriere a autorităţilor spirituale ale Religiei. Ea face mai degrabă apel la resorturile Artei (pictarea sfinţilor sau explicaţiile poeticalegorice) pentru a-şi face cunoscut demersul. Ura refulată faţă de acesta este răscumpărată contraactiv prin îndesirea activităţilor religioase. 2.2. Credinţa lui este sinceră iar ura pentru Dumnezeu poate apărea în mod declarat atunci când necazurile se pot abate asupra lui. ca în cazul Religiei. Rolul său este unul redus în viaţa de fiecare zi iar importanţa Religiei este asemenea cu cea a filosofiei în relaţie cu ştiinţele care s-au desprins din ea. Ea este inteligibilă doar prin studiu şi nu prin simpla credinţă. Religia dimpotrivă. Diferenţa faţă de Religie vizează metoda. De altfel în perioada Evului Mediu filosofia era în întregime pe post de a servi teologia iar mulţi teologi şi sfinţi ai Creştinismului s-au inspirat din lucrările lui Platon şi Aristotel. sub forma unei doctrine şi a unui gând frumos. Dar pentru că foloseşte o 163 . Iar aceşti mijlocitori ai Religiei în afacerile statului constituie instrumentul esenţial al educaţiei sălbatice. Tocmai de aceea nu se poate vorbi despre Religie ca fenomen unitar iar catalogarea fenomenului religios în general după cum face un Nietzsche în mod critic sau după cum fac oficialităţile statului care cred că dacă subscriu la o anumită doctrină şi-au spălat afacerile murdare. Ea se adresează mulţimii în timp ce filosofia este mai elitistă totuşi. Pentru el Dumnezeu este cel ce contribuie la prosperitatea economică particulară. Situaţia este aceeaşi chiar în cadrul unei Religii în sine cum este cazul Creştinismului unde fiecare înţelege prin el ceea ce doreşte. De aici şi concluzia că Religia este un demers în special al Filierei Pozitive.

De aceea Adevărul. faptic. aceştia refuză inconştient aceste explicaţii de preamărire a părinţilor şi vor adevărul concret. Platon chiar imaginează o societate condusă exclusiv de filosofi. Penitenţele morale aveau scop de a se opune spiritului mercantil al proletarului pentru a face o impenetrabilitate tabu cu privire la aristocraţie. Din satisfacţia narcisică ce o extrage de aici el poate fi satisfăcut pentru frustrarea de a nu se alinia la acestea. Filosoful are aici o narcisică identificare cu teoriile sale şi acesta ajunge să nu se mai teamă de moarte deoarece crede că va trăi veşnic prin tezele sale. se poate vedea lesne că întemeierea moralei de la Complexul Tabu ia aceeaşi formă în întemeierea criteriului de departajare a indivizilor în societate. nici capacităţi suplimentare ci raţiunea şi dreptatea la care ea conduce. Spinoza sau Kant. El poate de aceea trăi într-o lume fantasmatică a aristocraţiei. În tabuul pe care părinţii îl impun copiilor interesaţi de viaţa lor intimă. filosoful adoptă el însuşi spiritul moral şi îl cultivă. ba chiar să nu fie nici măcar acuzat însă el realmente nu dorea să trăiască pur şi simplu ci dorea să trăiască veşnic. Latura narcisică este dată tocmai de exersarea filosofului cu conceptele filosofiei şi cu raţionamentele subtile de unde el capătă şi dexteritatea expunerii teoretice. prin suprasolicitarea Complexului Tabu ci ea doar profită de reversul Narcisic al acestuia. Din acest punct de vedere. Superioritatea filosofului constă în exersarea acestor virtuţi. Complexul Oedip este acela care determină căutarea sa. Aşadar tematica filosofiei este în bună parte identică cu cea din Religie. În acest fel el cultivă raţiunea ca opusă spiritului ergotic al proletarului tocmai pentru a se diferenţia de acesta şi a avea o neutralizare narcisică. În analiza acestor concepţii. În momentul în care puternicii zilei s-au simţit ofensaţi de atitudinea lui Socrate el a fost adus la proces. el însuşi este un Socrate. Nietzsche a simţit această subtilă uneltire şi de aceea el l-a urât atât de pasional pe Socrate. Complexul Sisif şi cel Traumatic implică apariţia temelor consacrate ale filosofiei ca nemurirea sufletului. La fel ca şi în cazul Ştiinţei. prin idealurile teoretice şi morale deşi poate aparţine claselor de jos. Filosoful poate fi şi incomod pentru ambele clase sociale şi asta datorită opoziţiei sale faţă de simţul comun pe care îl declară amalgam de proaste obiceiuri.metodă raţională Filiera Pozitivă este în măsură să ofere datele realităţii prin relaţionarea sa la mediu. Căci Socrate avea mari şanse să trăiască. cum este cazul unui Socrate. filosofia nu are un rol social precis cum are Religia prin perspectiva educaţiei sălbatice. Procesul lui Socrate este un astfel de exemplu. Falsitatea şi filosoful reeditează triunghiul Oedipian. caracterul ei unitar. căci în mod retroactiv întărirea acestor virtuţi duce la o compensare narcisică. Copilul devenit filosof este acela care se urcă pe acest soclu prin demersul său. Căci filosoful creează o ierarhie socială a cărui criteriu nu este moştenirea averilor. etc. Pentru filosofie nu este necesară credinţa căci pentru ea credinţa este sursa erorilor iar filosofia pune mare preţ pe Adevăr. Perfecţiunea sa morală şi dexteritatea raţională fac din filosof un narcisic. fapt care este inaccesibil omului de rând. prin care părinţii sunt coborâţi de pe soclul tabuului. unde acesta a încercat din răsputeri să îi scoată din sărite pe judecătorii săi prin etalarea perfecţiunii sale morale dar şi prin ironizarea acestora în acelaşi timp. În acest caz. În acelaşi fel. nici credinţa. 164 . Dacă Religia se adresează mulţimilor. infinitatea lumii. filosofia este prin excelenţă o îndeletnicire aristocrată.

este cea a experimentului ceea ce denotă apetitul respectivului savant pentru lume. El vrea doar să se stabilească sub raportul economic şi nu vrea să schimbe nimic. curiozitate stârnită în principal de cunoaşterea timpurie. după cum spune şi Freud. Dimpotrivă. Filosoful dispreţuieşte realitatea. a fost recunoscut de Freud drept ‘nucleul nevrozei’. astăzi ei insistă mai mult pe Ştiinţă iar dacă fac şi filosofie o fac mai superficial. după cum plastic se exprima A. relativă la erotism. a identificării cu 165 . el este obsedat de un lucru. Aceste obsesii pot fi foarte bine explicate pe baza Obsesiilor Compulsive prezente în Nevroza Obsesională. asemenea meseriei pe care Omul în general şi-o alege.2. care se dezvoltă fără prea multă filosofie. infantilă. Omul de ştiinţă nu se poate mulţumi doar cu atât. Dacă Religiile şi Arta tabuizează. pentru încadrarea în realitate. Complexul Narcis şi Ştiinţa Legarea ştiinţei de Complexul Narcis este evidentă şi decisivă. unde insul este copleşit. este determinată de dorinţa de a şti mai mult. în primul rând iar apoi de dorinţa de a cunoaşte şi dezlega o taină. Obiectul Ştiinţei se leagă decisiv de acesta. distruge acest tabu. De aceea muţi oameni de ştiinţă au pornit de la filosofie sau invers de la Ştiinţă au ajuns la filosofie. Relaţia Complexului Narcis cu Nevroza este recunoscută.1. El trebuie să afle cu orice preţ iar simpla încadrare socială nu îl mulţumeşte.7.6. Ştiinţa. Omul de ştiinţă trăieşte el însuşi satisfacţia narcisică a violării acestui tabu dar şi a respectării lui. sub impulsul egocentrismului narcisic. Domeniul pe care el şi-l alege. de identificator cu cel Tabu adică de subminare a structurii sale substanţiale. gata să îl determine să comită acte imprudente şi imorale. Atât timp cât filosoful îşi trăieşte fantasma în coaja sa ermetică filosofia va rămâne un ‘stil de viaţă’ al filosofului. Einstein despre propria stare la un moment dat. Complexul Oedip. Ştiinţa dimpotrivă. În timpurile moderne rar se mai găsesc astfel de oameni deşi filosofie se face pe toate programele de televiziune şi asta datorită transformărilor sociale survenite. cea proiectiv ontologică. Omul normal nu îşi doreşte să inventeze nimic în alegerea meseriei sale. În orice caz marile teorii ştiinţifice au avut tot timpul un acompaniament filosofic. Complexul Tabu inventează artificial o taină. Ştiinţa este unul dintre cele mai clare exemple de convertirea narcisică a Complexului Tabu. Omul de ştiinţă este curios asemenea copilului relativ la toate lucrurile. Legătura cu Ştiinţa este mult mai mare decât diferenţa. o definire a originalităţii sale şi a superiorităţii sale. are un fel de ‘psihopatie schizoidă’ ceea ce îl face imun faţă de nevoile şi interesul celorlalţi. Însă trebuie remarcat că cei ce erau meniţi pentru filosofie în trecut.Această latură a fuziunii Complexului Sisif în tematica infinităţii lumii şi reversul narcisic pe care filosoful îl are face ca filosofia să rămână perpetuu în cercul vicios al fantasmelor deşi de fantasmă ea fuge mereu. Alegerea domeniului de cercetare a savantului este asemenea cu alegerea obiectului dragostei dată în cazul animismului ce va fi analizat la Complexul Don Juan. Acesta are rolul de detabuizator. 2. are ‘chinuri matematice’. care aici este teoretizat ca unul satelit al acestuia. invadat de gânduri.

apetitul său la realitate. O astfel de revoluţie tehnologică s-a tradus în emanciparea socială globală unde clasele superioare nu mai au nevoie să constrângă pe proletar cu tabuul în cauză. Această satisfacţie are un ecou oedipian. îl înţelege. în urma descoperirii făcute de acesta. obiectivitatea sa care poate fi realitatea lui Dumnezeu şi a pedepsei divine sau realitatea Operei de Artă. interzis înţelegerii care este în aceeaşi situaţie în care erotismul parental este obiect necunoscut. îl aduce în stadiu de mercantil. Aceste concluzii sunt totuşi consecinţe ale rigorii tabuiste dar au particularitatea faptului de a contrazice flagrant autoritatea oficială tabuizatoare. În felul acesta obiectul tabu este subminat. Totuşi omul de ştiinţă decodifică acest tabu. exclusiv şi riguros. obiective cu rol de justificare deşi lumea este profund schimbată de acest demers. Această schimbare poate fi imediată sau cu efect întârziat ca în cazul tehnologiilor robotice care au anulat în mare parte cultura dualistă a diferenţei de clasă. indiferent de rigoarea metodei şi de certitudinea acestor concluzii. deoarece omul de ştiinţă abordează domeniul necunoscut. ceea ce presupune tabuizarea narcisică sau să ridiculizeze pe autorii vechi. de obişnuit şi în felul acesta el are certitudinea încorporării lui.acesta prin intermediul rigorii ştiinţifice. lipsit de pasiune şi . 166 . se confundă cu acesta. Rigoarea metodei Ştiinţei înseamnă rigoarea instalării Complexului Tabu. Concluziile cele mai utile ale Ştiinţei sunt cât se poate de ostentative faţă de rigoarea care le face posibile tabuul muşcându-se de coadă în mod narcisic. pentru naivitatea lor în cazul în care ajunge la concluzii diferite. al depăşirii lui. Educatorul sălbatic poate folosi aceeaşi realitate într-un mod autoritar şi justiţiar. care însă este în măsură să transforme mizeria Pulsiunilor Abisale în aur. Omul de ştiinţă este în măsură să ridice în slavă pe autorii premergători lui care au ajuns la aceleaşi concluzii ca şi el. Această contradicţie între demersul ştiinţific şi concluziile ştiinţifice reprezintă ambivalenţa narcisică a Ştiinţei. Ambivalenţa demersului ştiinţific constă în relaţia cu autoritatea pe care se sprijină şi pe care o neagă în acelaşi timp. deci.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful