DINAMICA PSIHOLOGIEI ABISALE de Gabriel Baldovin, 1998

1. Introducere Psihologia, ca ştiinţă a sufletului are probleme majore pe care trebuie să le rezolve. Acestea se vor releva în mare pe parcursul acestei introduceri. Interesul social ca sufletul Omului să nu fie comunicat decât preotului şi se va vedea pe parcurs de ce, iar apoi lipsa unei metode clare şi sigure fac din ea o disciplină preştiinţifică. Ea are şansa de a deveni o ştiinţă după ce aceste probleme, metodologice în cea mai mare parte dar şi legate de prejudecăţi în ceea ce priveşte receptarea ei, vor fi rezolvate. De aceea această destul de lungă introducere va încerca să rezolve aceste probleme preliminare pentru ca apoi să se încerce elaborarea mai clară a unei ştiinţe a psihologiei abisale. 1.1. Statutul psihologiei actuale Ceea ce se numeşte psihologie astăzi nu este deloc o ştiinţă şi nu îşi merită numele chiar dacă în interiorul ei pot fi identificate curente şi încercări diferite de la şcoală la şcoală ca în cazul ştiinţelor respectabile. Problema este chiar numărul exagerat de curente din cadrul acestei discipline fiecare cu ‘virtuţile’ lui, fiecare cu pretenţia de a deţine adevărul. Însă tocmai această diversitate neunitară sub raportul metodelor şi al concluziilor este ceea ce-i subminează valoarea de ştiinţă. Căci dacă un curent nu se poate impune în faţa altora denotă că el nu poate explica ceea ce un altul poate explica. De aici şi acuzaţia că latura îngustă căreia i se aplică este incapabilă de înţelege Psihicul. O polemică interminabilă porneşte de la Kant care i-a refuzat psihologiei statutul de ştiinţă, s-a ţesut până în prezent cu eternele ridiculizări, care mai de care mai expresivă şi mai realistă la adresa ei. La acestea s-au adăugat modestele replici ale psihologilor care s-au ascuns după unele ştiinţe veritabile, ca biologia, logica sau cibernetica în ceea ce priveşte apărarea. Ei au intrat în domeniul acestora cu speranţa de a căpăta ceva autoritate însă tot ce au putut face nu a fost decât să îşi formalizeze limbajul după modelul ştiinţei credit. Însă din păcate pentru ei teoriile au rămas aceleaşi. Această operaţie nu a condus de fapt decât la lipsă de concordanţă terminologică între diferitele curente şi chiar între diferiţii autori care consolidează un anumit curent exceptând cazul în care curentul în cauză nu este reprezentat cumva doar de un singur exponent. La aceasta fireşte că ‘ştiinţele mamă’ au luat o atitudine de ignorare sau cel mult de bunăvoinţă, asemenea elefantului curăţat de paraziţii de pe piele de către acele păsări care ţopăie pe spatele lor. Însă problema se pune dacă aşa-zisa psihologie este în stare de a face un astfel de serviciu acestor ştiinţe. Ştiinţele naturale la care aspiră psihologia au acest statut datorită a două modele teoretice diferite dar care ambele sunt întemeietoare ale caracterului ştiinţific. Primul model este legea. Legea este un enunţ care se referă la o clasă de obiecte pe latura înţelegerii dinamicii interne a acestora şi este reprezentat în special de fizică. Cel de-al doilea este observaţia empirică. Ea se face fie direct cu ajutorul instrumentelor naturale ale Omului fie cu ajutorul unor aparate speciale. În ultimul caz cunoştinţele pot fi luate de fiecare însă cunoştinţele banale observate de fiecare în viaţa de fiecare zi nu pot constitui un interes ştiinţific şi nu pot fi recunoscute ca fiind cunoştinţe ştiinţifice tocmai datorită banalităţii lor. De aceea aceste observaţii sunt recunoscute ca ştiinţă doar atunci când domeniul observat nu face parte din viaţa de fiecare zi şi este oarecum îndepărtat de aceste experienţe. Etnologia este ştiinţa care poate fi adusă aici ca exemplu. Un alt caz este cel al biologiei, care progresează în funcţie de aparatele de investigaţie care mijlocesc cunoştinţele. Însă în celălalt caz cunoştinţele pot fi recunoscute eventual ca bază de date dar nu ca ştiinţă. De exemplu antropologia culturală prezintă diferitele moduri de organizare socială a omului din diverse părţi ale lumii. Ea le compară, caută asemănări şi deosebiri şi în general descrie. La fel face şi etologia care face acelaşi lucru pentru Comportamentul Animal în stare naturală. Aceste cunoştinţe pot fi luate de orice om care are pasiune şi resurse financiare pentru a susţine o astfel de pasiune. Căci ele nu necesită o pregătire teoretică specială. Totuşi aceste cunoştinţe se încheagă într-o ştiinţă pentru că spun ceva ce nu se ştie în mod comun. Din păcate psihologia, după ce a ieşit de sub tutela filosofiei, este un amalgam de cunoştinţe despre om pe care le ştie orice om care are răbdare să îşi observe propriile trăiri şi care este în stare să determine nişte legi oarecare şi care ar putea fi recunoscute şi de studenţi... Căci aceste legi îndeplinesc mai mult sau mai puţin doar prima condiţie a ştiinţei anume aceea a aplicării sale la întregul domeniu al elementelor unei clase. Însă nu ele nu rezistă condiţiei înţelegerii dinamice, interne, a unui obiect, ci sunt formulate datorită unor fapte exterioare ce pot coincide întâmplător. Ce ar fi oare fizica dacă ar fi constituită din definiţii de genul ‘viteza este egală cu forţa ce o depune cel care fuge’ fără să se ia în calcul nişte relaţii generale între care să se stabilească anumite raporturi la nivelul elementelor ce intră în conceptul general de ‘viteză’. Astfel de inconvenient este dat datorită faptului că teoriile ce se reunesc sub numele de psihologie nu caută să înţeleagă structura, elementele constitutive ale Psihicului Omenesc ci se mulţumesc cu observaţii de multe ori sterile. Fireşte că certitudinea unei ştiinţe, fie ea legică, se întemeiază pe experiment, observaţia 1

având aici un rol covârşitor. Însă problema este că Psihicul Uman este ascuns într-o capsulă ce pare de netrecut. Ea este cutia craniană iar manifestările lui sunt mediate comportamental. Lumina obiectului psihologiei rămâne astfel ascunsă. Mitul peşterii al lui Platon se potriveşte aici atât de bine încât se poate spune că el pentru psihologi l-a conceput în special. Căci umbrele de pe zidul peşterii sunt date de înlocuitorul soarelui pe pământ, adică focul din peşteră. Fireşte că o tehnologie avansată pe care o va putea atinge vreodată omenirea şi care ar putea investiga precis şi complex creierul omenesc în stare de funcţionare, ar fi ultimul cuvânt în materie de psihologie. Însă până atunci mai este mult. Un recent laureat al premiului Nobel a afirmat că cunoştinţele actuale despre creier se pot compara cu cele despre inimă în perioada Evului Mediu. De aceea metoda empirică a psihologiei nu poate duce la nimic constructiv. Cea mai dificilă sarcină a psihologiei actuale este aceea de a fi în situaţia de a-şi defini obiectul de cercetare. Datorită experimentelor pe şobolani pe care unii autori le-au făcut s-a spus că ‘psihologia este ştiinţa care studiază comportamentul şobolanilor’. Pe acest experimentalism psihologia este naivă dacă crede că poate aspira la statutul de ştiinţă după modelul experimentelor relevante din fizică. Căci experimentul, deşi este sursă a adevărului ştiinţific, este irelevant pentru psihologie dacă nu există o teorie generală stabilă. Pentru că Psihicul se prezintă mijlocit comportamental şi nu direct iar experimentul vizează mijlocitul şi nu fenomenul concret. Tocmai de aceea progresul experimentalismului este suprimat de tatonări şi a banalizări. Cel mai complicat sistem din câte i-au fost dat Omului să experimenteze nu se poate cunoaşte prin umbrele de pe pereţii peşterii. Dacă Omul este cel mai complicat sistem întâlnit până acum iar Psihicul este o parte a acestui sistem, împrumutând ceea ce este acest sistem global în complexitatea lui, atunci e greu de înţeles cum de cred psihologii că pot întemeia o ştiinţă cu metodele rudimentare, atât tehnice cât şi intelectuale, pe care ei le posedă. Ei nu fac decât să se plângă că nu le este recunoscută munca, însă cum poate psihologia să fie recunoscută ca ştiinţă când ea nu-şi poate nici măcar defini obiectul de cercetare? În mulţimea de definiţii care mai de care mai pompoasă, psihologia se vede în situaţia de a nu se putea hotărî în privinţa vreuneia dintre acestea iar acceptarea uneia sau a alteia este o problemă de opţiune. Se poate replica într-adevăr că neconcordanţa definiţiilor se datorează diversităţii subiecţilor cercetaţi, că ceea ce defineşte Omul este ‘individualitatea’ şi nu generalul... De aceea s-a spus mai cu naivitate mai cu ironie că de fapt psihologia este o artă. Dar tocmai aici este marea problemă, anume că această ‘artă’ are pretenţia de a fi ştiinţă. E a se învârte după propria coadă, făcând din demersul artistic şi cel ştiinţific un talmeş-balmeş, mai trântind câte o formulă matematică, mai întinzând câte un tabel etc. Iată că necesitatea unei noi metode sau a unei noi organizări a metodelor deja existente se impune necesarmente. 1.2. Educaţia sălbatică Problema psihologiei academice este problema academismului însuşi şi anume aceea că funcţionează mai puţin pe baza autorităţii ştiinţifice interne şi mai mult pe baza autorităţii pe care statul i-a transferat-o subtil, prin sistemul de învăţământ. Astăzi s-au schimbat multe atât în sistemul de educaţie din fostul lagăr comunist prin aliniere la standardele ţărilor occidentale. Aici trecerea de la un astfel de învăţământ dogmatic către unul deschis s-a făcut mai de timpuriu. Însă peste tot există mai mult sau mai puţin reflexul dogmatic consolidat timp de secole în societăţile ce i-au permis dezvoltarea. Or psihologia s-a dezvoltat în mare parte pe acest tărâm al învăţământului. Situaţia este astfel un cerc vicios. Căci chiar şi astăzi (dar mai ales în timpurile trecute) statul are interesul mai degrabă de a-şi consolida poziţia de exploatator şi deci, de a determina o educaţie asupra celor mulţi în aşa fel încât să accepte această stare, decât să conducă la înţelegerea trăirilor lor. Astfel că psihologia academică stă în mod tacit sub tutela acestui interes general. Ea este o parte din instrumentele ce consolidează o astfel de educaţie. Există astfel un interes al lipsei de comunicare între diferitele pături sociale iar acest interes blochează orice tentativă a psihologiei academice de a progresa în înţelegerea Psihicului. Căci acesta este marginalizat, redus, docilizat, domesticit. În loc de starea de ‘Socrate nefericit’ care este însăşi condiţia progresului, academismul doarme în situaţia de ‘porc mulţumit’, după plastica metaforă a lui J.St. Mill. Situaţia psihologiei academice mai are şi neşansa de a nu putea pur şi simplu experimenta obiectul ei de studiu care pare să fugă la nesfârşit, asemenea paradoxului lui Zenon, după care Ahile cel iute de picior nu poate să ajungă broasca ţestoasă. Însă acest paradox pare să-şi aibă în premise punctul slab. Dar dacă s-ar schimba semnul acestei comparaţii şi Ahile ar fi obiectul psihologiei în timp ce broasca ţestoasă ar fi psihologia însăşi atunci acest paradox ar avea un sens foarte real şi trist. Situaţia este la fel de ridicolă cu cea a lui Janet atunci când critica teoriile lui Freud fără să cunoască limba germană în care acesta scrisese, lucrările lui fiind netraduse atunci. În acelaşi fel aceşti ‘slujitori ai ştiinţei’, căţărându-se de comodele lor scaune de la Universitate, pur şi simplu nu cunosc limba în care vorbeşte Psihicul. Căci numai tensiunea psihică, în contrast cu somnul lor profund, este cea în măsură să releve fenomenul psihic în nuditatea lui.
2

Statul, aşa cum se prezintă astăzi, este mult schimbat faţă de ceea ce era, aşa că este destul de greu să fie înţeles fără bazele lui istorice pentru a-i desluşi intervenţia tacită în câmpul acestor discipline. Sciziunea dintre clasele sociale, aşa cum se dezvoltă în mod istoric, se prezintă ca un ermetism, ca o lipsă de comunicare în care, după cum se va vedea, sunt implicate resorturi nebănuite. Psihicul Uman poartă în sine aceste secrete iar psihologia ameninţă să le dezvăluie ceea ce nu convine pentru o anumită mentalitate, cea convenţională. Psihologia abisală aşa cum a fost ea începută de teoreticieni ca Schopenhauer, Nietzsche sau Freud este ‘denigratoare’. Ea subminează ideatic anumite instituţii sociale, acest lucru nu pentru că ar fi anarhică, aşa cum a fost interpretat Freud de către un Herbert Marcuse, ci pentru că este foarte coerentă. Nu pentru că este idealistă, aşa cum teoreticienii comunişti spuneau (în mod absurd ţinând cont de vehemenţa patriotică cu care era combătută - căci idealismul ar fi trebuit să fie tratat ca inofensiv, ca firav), ci pentru că este concretă. Substratul pasional al unor astfel de idei s-a văzut foarte clar în modul cum instituţiile academice au respins aceste teorii. Căci psihologia abisală a provocat o criză, criza valorilor epocilor trecute ce s-au consolidat atunci dar care nu mai sunt actuale în timpurile prezente. Tot ce este spiritual şi superior, resortul elitelor şi al civilizaţiei şi pretinsa superioritate incomparabilă, este de fapt recunoscut ca umană în ceea ce este mai banal şi mai brut în natura umană. Asta este prima lovitură pe care psihologia abisală o dă cu monismul ei dualismului clasic. După cum se va vedea din text, psihologia abisală şi sociologia generală sunt două discipline identice în bună parte. de fapt sociologia este aplicarea concretă a psihologiei abisale asupra evenimentelor majore ale istoriei. Chiar dacă au părut diferite ca discipline şi asta datorită insuficientei lor elaborări, ele nu pot fi izolate una de alta. Individul ar fi trebuit să fie informat prin educaţia sa de bază despre mediul în care trăieşte şi despre propriile sale reacţii la acest mediu prin exemplele concrete care ajută la înţelegerea dinamicii acestor evenimente. De aceea este foarte probabil ca printr-o astfel de educaţie, multe din tragediile istoriei ar fi fost evitate. Însă, după cum se va vedea, odată ce individul ar fi ajuns stăpân pe sine şi ar fi înţeles resorturile parazitismului social al anumitor clase sociale el s-ar fi revoltat. O astfel de idee care a fost recunoscută ca fundament al marxismului şi respinsă ca atare este mult mai veche decât marxismul. Ea a fost combătută sistematică de autorităţi chiar atunci când acestea s-au declarat comuniste şi continuă să fie combătută şi astăzi fiind identificată cu comunismul şi cu eşecul său ca experiment social. Este normal ca aceia ce se află în astfel de poziţii privilegiate şi care controlează educaţia să facă acest lucru căci nimeni nu are interes să-şi taie creanga de sub picioare. Dimpotrivă, chiar şi astăzi când sistemul educaţional este mult relaxat totuşi el este construit în principal pentru a determina o selecţie socială pentru distribuirea poziţiilor sociale care sunt limitate şi stricte. Astfel că în cadrul acestui sistem apare un cadru concurenţial extrem de tensionat care conduce la epuizarea receptivităţii intelectuale, în aşa fel încât sub pretextul rigorii sale, devine pentru individ una dintre cele mai grele poveri. Este evident că scăpaţi de de acest infern, puţini sunt cei ce mai învaţă ceva după aceea. De aceea masele sociale rămân cu concepţii rudimentare legate de sociologie şi psihologie, în aşa fel încât mecanismul birocratic al statului poate funcţiona fără probleme. Sociologii şi psihologii înşişi devin piese ale acestui sistem iar societatea este înfrânată în progresul ei. În acest fel individul manipulat în jungla educaţională este asemenea copiilor sălbatici, părăsiţi în păduri şi crescuţi de sălbăticiuni. Ei nu sunt decât nişte animale. Căci lipsiţi de educaţie în momentul formării, nu vor mai putea să o asimileze vreodată. Psihologia abisal este fundamentul unei educaţii ecologice. Respingerea ei se face datorită respingerii actuale a acestui gen de educaţie. O societate încă sălbatică bazată pe structurarea în clase stratificate, adică pe exploatare aşa cum s-a manifestat cea europeană timp de secole, a determinat comportamente şi instituţii sociale menite să menţină această structurare. Nietzsche vorbeşte de creştinism ca fiind o ‘metafizică de călău’ însă întregul spectru al ‘valorilor perene’ se dovedeşte a fi de fapt produsul unei metafizici de călău. Orice fel de tradiţionalism la care ajunge un om oarecare şi este ulterior atingerii unei anumite împliniri pe scara socială. Orice conservatorism este revigorat în virtutea acestei situaţii. Însă, dacă raportat la importanţa cu care aceşti oponenţi tratează aceste valori tradiţionale, s-ar cufunda în cele mai generale cunoştinţe de anatomie sau astronomie, capabile să arate subţirimea cunoştinţelor omeneşti şi imensitatea domeniilor lor, probabil că verva de suficienţă ce transpare în mentalitatea lor ar mai fi temperată. Cruzimea cu care această disciplină este tratată este direct proporţională cu nivelul de libertate al comunităţii. Aici sunt implicate alte resorturi căci indiferent de neajunsurile ei orice teorie nu poate fi respinsă în bloc. este imposibil să nu aibă si elemente valabile. Tocmai de aceea o disciplină capabilă să ameninţe cu deconspirarea anumitor gânduri pe care omul le ascunde, indiferent de ce fel sunt acestea, este o disciplină care ameninţă subminarea anumitor baze ideologice ale unei mentalităţi ce ţine de o anumită epocă. Aşa s-a întâmplat cu Marx. Spunerea răspicată a unor lucruri care se ştiau doar în subsidiar a condus la instigarea revoltei maselor asupra oricărei forme de exploatare prin teoriile comuniste. Ca rezultat el a ajuns să fie prigonit prin mai toată Europa. Când Freud a recunoscut implicarea Sexualităţii ca imbold psihic în cultură el a atins această coardă sensibilă legată de
3

de a minimaliza ceea ce este comun. Psihologia abisală şi sociologia au fost introduse şi comentate pe larg în cadrul educaţional. lăsând la o parte desele rectificări produse chiar de părinţii ei. Dezumanizarea produsă sclavilor de-a lungul istoriei se regăseşte astăzi în coşul de gunoi al spiritului uman care este Tulburarea Psihică. Conflictul psihologiei abisale cu valorile tradiţionale este dat de incursiunea pe care ea o face la nivelul cadrului acestor valori. Se poate spune că în goana lui după mergerea până la capăt cu adevărul Freud a ignorat dimensiunea socială a Psihicului. Aşa a apărut Comportamentul Conştient. în special a inegalităţii oamenilor. individuală care se întâmplă în acest caz. eşec ce poate fi regăsit la scară mult mai mare la nivelul socialului. Ea este elementul care pune sub semnul întrebării întregul spectru de valori ale lumii contemporane. Din fericire tehnologia robotică modernă a eliminat în mare parte această practică. Lucrurile s-au îmbunătăţit pe alocuri astăzi. Însă aici problema nu este de a minimaliza valorile umane ci dimpotrivă. ci de a arăta faptul că omul nu este aşa de la natură aşa cum a încercat J. ci a societăţii însăşi. O astfel de incursiune se dovedeşte fatală pentru valorile ermetice ale civilizaţiei căci aceste valori nu sunt universale. Căutând originile simptomului dar şi ale Psihicului în general. 4 . aşa cum a încercat Freud. ci însuşi stigmatul lor bazat pe o mentalitate a celei mai crunte şi nepăsătoare exploatări aşa cum s-a consolidat ea în epocile trecute.J. Teoria prezentată în această lucrare susţine că dincolo de erotism există ceva mai scandalos decât erotismul teoretizat până acum. 1. sub impulsul interesului social general de domesticire şi culturalizare produsă de civilizaţie. Acestea au fost aplicate sălbatic fapt ce a făcut din spiritul uman un element neautentic. Rezistenţa socială faţă de psihologia abisală Datorită avantajelor reciproce ale socializării. măcar pentru faptul că astăzi societatea nu o ia mai deloc în seamă. are o recunoaştere mai mare din partea autorităţilor? Ce ameninţă ea de fapt? La începuturile ei psihologia freudiană a fost ruşinos ignorată de oficialităţi sau greşit interpretată de ‘specialişti’. Însă lipsa de progres în cazul primeia şi dezvoltarea ei în special pe comentarea ambiguităţilor şi erorilor sale. Rousseau. Formal. Artificialismul în care s-a înscris omul occidental. Spiritul trebuie să se îndrepte mai degrabă spre viitor. În felul acesta psihologia trebuie să devine modelul pentru înţelegerea nu numai a individului. Omul a trebuit să îşi amâne.3. această influenţă pe care tacit statul o alocă sistemului de învăţământ. Trebuie să iasă din individualism către analiza structurilor comunitare. Aceşti puritani ai gândirii sunt incapabili de a-şi vedea propriul stigmat. Căci modelul mentalităţii la care pacientul se obligă să renunţe ca efect al terapiei pentru a se adapta unei situaţii diferite decât cea în care această mentalitate s-a consolidat. Consecinţele psihologiei asupra societăţii trebuie să fie aceleaşi ca şi cele asupra individului în psihoterapie. se distanţează considerabil de izolaţionismul care există în psihologia abisală actuală care tinde să explice ‘Conştientul’ sau ‘Eul’ prin exclusivul dinamism interior deşi Freud a sugerat implicarea mediului social în geneza acestor elemente. când statul tinde din ce în ce mai clar către forma asistenţială. a exploatării. Nu se poate accepta că psihologia abisală este o disciplină încheiată. Psihologia oficială a Universităţilor reflectă în special la începutul psihologiei abisale. Însă natural nu înseamnă neapărat sălbatic iar emancipat nu înseamnă neapărat artificial. nenatural. arată că ceva o ţine totuşi în loc că reflexele vechilor poziţii nu au dispărut încă. Ei nu-şi dau seama că mercantile nu sunt dorinţele naturale ale omului. în special în ultimele milenii are la bază obedienţa faţă de oficialităţile statale lansatoare de metafizici. Această prejudecată strecurată în mentalitatea lui s-a întors astăzi împotriva edificiului pe care el l-a conceput. Căci a reduce ‘valorile eterne’ la ceea ce era recunoscut drept comun era de neacceptat pentru o mentalitate social-ermetistă. de metode de judecare şi comportament. Această mentalitate este cultivată sistematic de instituţiile sociale. Ori societatea ori psihologia abisală ori ambele au probleme de consolidare. ca ‘ştiinţă nemţească’ în Franţa sau ca ‘ştiinţă imperialistă’ în lagărul comunist (Rudinesco). se datorează însăşi revoluţiei pe scară restrânsă. O astfel de analiză trebuie să fie la fel de curajoasă ca aceea a erotismului pe care Freud o realiza acum mai bine de 100 de ani. Această teorie dezvoltată mai târziu. (sau special interpretată greşit). Nu este cazul de a întoarce cu susul în jos straturile axiologice ale Psihicului profund şi cel superficial şi de a stabili o topică. Nu este cazul de a face o distincţie exclusivistă între aceste două stări spre a le stabili ierarhia în a susţine teza întoarcerii la sălbăticie aşa cum el însuşi a încercat. De ce oare cu totul altfel este poziţia ştiinţelor abstracte şi celor naturale? De ce istoria. Motivul intrării pacientului în psihoterapie este eşecul propriei mentalităţi în a optimiza existenţa sa. modifice sau chiar înfrâneze anumite tendinţe sălbatice în favoarea unui Comportament social specific. Faptul că ulterior a revenit asupra acestei soluţii atestă inutilitatea unei astfel de încercări. ea poate ameninţa să caute originea formei societăţii. Ambele teze au comun faptul că deplâng starea omului contemporan. care are metode de lucru mult mai fragile decât cele ale psihologiei abisale.ipocrizia unei civilizaţii în acelaşi fel. a nedreptăţii. Ea este fisura sistemului şi actul de acuzaţie a ordinii lucrurilor sociale. respinsă ca ‘ştiinţă evreiască’ în Germania. Psihologia abisală trebuie să iasă din pasivitate şi să ia atitudine. Vehemenţii opozanţi ai psihologiei abisale se află în poziţia de a o respinge în bloc neinteresaţi de a scoate din ea adevărurile crude şi dureroase.

prin care a subminat orice încercare teoretică de susţinere a unor astfel de concepte..4. Considerarea acestui om ca fiind ‘bolnav’. fireşte că este în aceeaşi situaţie de stigmat pe baza acestei premise. Psihologia abisală coboară de pe podium valorile. prin consecinţele ei. Ea se referă excluziv la gândirea şi comportamentul lui care sunt recunoscute ca ‘bolnave’. prin faptul că introduce factorul social. atunci când omul normal nu mai are puterea de a reprima aceste structuri bazale ale Psihicului. este însăşi barajul care împiedică dezvoltarea psihologiei. momentul ei istoric la o criză profundă. în vise. Astfel ideea că unii ar fi un fel de zei pe pământ este subminată. Acest demers foarte bine pus la punct de mii de ani. în situaţia de oboseală. după cum M. O astfel de afirmaţie poate dărâma un imperiu. cu excepţia culturalismului american.Ele se aplică doar la o anumită clasă şi nu la întreaga Umanitate. Iar simptomele psihopatologice pot fi ameliorate odată cu o activitate utilă. Omul cu Tulburări Psihice. Ele preferă comoda şi tradiţionala educaţie imprimându-i ideologii şi stiluri de viaţă provocatoare de confuzie şi Tulburări Psihice. Situaţia este la fel cu cea a unei exploatări neecologice a unor resurse naturale care poate produce mari dezastre. Căci. conduce societatea. Căci ele par să aibă cel mai mult cauze organice spre deosebire de celelalte Tulburări Psihice. de lipsa lor de educaţie şi astfel totul este în van. boala lui nu se referă la o disfuncţie organică. Tocmai de aceea cele mai ermetice societăţi sunt acelea în care tulburatul psihic este văzut cu foarte puţină îngăduinţă. Stigmatizarea omului cu Tulburări Psihice Reputatul psihiatru francez H. Experienţa nazismului. Sensul conceptului de ‘boală’ vizează o anormalitate.) Este evident că bunăstarea obţinută artificial de către clasele protejate de dreptul divin. Relaţia societăţii cu tulburatul psihic reflectă însăşi mentalitatea socială specifică unei astfel de societăţi. un drept natural ca unii să fie stăpânii altora. Foucault arată. ca de exemplu un virus. este convenabilă acestora şi prin ei specia poate atinge dezvoltări spirituale majore. Kant nu ar fi recurs niciodată la o critică a raţiunii pure. au aderat la o mişcare politică extremistă arată în ce mod elitismul sălbatic poate fi cauza pe termen lung a Tulburărilor Psihice. orbindu-l pe acesta în recunoaşterea propriei naturi. Recunoaşterea împărţirii lumii în ‘stăpâni’ şi ‘sclavi’ şi implicit a luptei de clasă. ţară care deţinea supremaţia culturală în secolul al XIX-lea. aceste criterii de diferenţiere socială se dovedesc a fi relative iar valorile de dreptate. el înţelege că pretenţia de universalitate a moralei este o vorbă în vânt şi că ea îşi are originea într-o nedreptate irecuperabilă. unde majoritatea cetăţenilor Germaniei. Însă un proverb spune că ‘gura nebunului adevăr grăieşte’ iar uneori adevărurile spuse de el sau semnalate de el sunt atât de dureroase încât este de preferat să i se spună ‘bolnav’. morală a acestei crize. Psihozele în general sunt boli atunci ele sunt boli datorită unor astfel de posibile anormalităţi organice şi nu datorită gândirii şi comportamentului lor care se regăsesc în structura omului normal în starea de ebrietate. această maşinărie a dezumanizării ce supravieţuieşte artificial încă şi astăzi are marele său coşmar tocmai în a fi demascată. fie a unui stimul puternic cu efect traumatizant. adică o deviere de la normal aşa cum cancerul este un fapt anormal găsit la cel bolnav şi negăsit la cel sănătos. ca deşeu al unei astfel de maşinării a falsităţii. libertate etc. mediul social ca fiind un element decisiv. ca urmare a reflexelor clasice care supravieţuiesc în ea. fără salvarea ei în acest mod. analizate profund. însă toate acestea sunt anulate de stagnarea şi îndobitocirea celorlalţi. Conceptul de ‘boală’ vehiculat în medicină vizează o anumită disfuncţie a Organismului sau a unei părţi a lui datorată fie unui agent organic. 1. Mentalitatea epocii clasice pe care el o expune se moşteneşte şi astăzi chiar şi în ţările cele mai avansate şi civilizate măcar ca relicvă. Aceea după care unii oameni au dreptul să îşi însuşească o parte din truda altora. implementându-i false idealuri şi convingându-l să le slujească pe ele. Atunci când Nietzsche spune că există o ‘morală de stăpâni’ şi o ‘morală de sclavi’. se dovedesc a fi nişte himere. De aici până la revoltă socială nu mai este decât un pas. cu Instinctele (Brute). egalitate. Când schizofrenicului i se spune ‘bolnav’. Teoria care se va prezenta aici arată că exploatarea sălbatică din perioada epocilor clasice este principalul factor al genezei Tulburărilor Psihice. denotă o astfel de mentalitate. Or lipsa de rezolvare concretă. căci toţi oamenii au un statut identic. Indiferent de curentele care se pot constitui la un moment dat în psihologia abisală. Ele pot chiar dispărea dacă ritmul acestei activităţi este dus la extrem. Ey spune că ‘halucinaţia este pentru logica fiinţei psihice ceea ce este cancerul faţă de logica fiinţei vii’. În felul acesta bazele. Dacă se priveşte 5 . Nu există un drept divin. Fără îndoială că fără întărirea morală a filosofiei sale. fermitatea întregii mentalităţi clasice sunt subminate. Pentru mentalităţile ce se tem de adevăr pentru societăţile corupte şi pentru autorităţile ce apelează la argumentul puterii pentru a face o imagine falsă asupra Omului toate aceste teorii ale psihologiei abisale sunt blasfemii. Dacă Schizofrenia. Ea recunoaşte Instinctul în tot ceea ce are pretenţie de absolut. toate se pot constitui în corpul ei cu condiţia să accepte acest lucru. căci încă nu se ştie ce anume are creierul său. de incompatibil cu concretul uman. (O astfel de teorie se delimitează net de vechile teorii din psihologia abisală. Este normal ca şi mentalitatea conservatoare să se apere faţă de consecinţele ce decurg din teoriile susţinute de psihologie. de total diferit.

. a emis şi teorii aflate la antipodul acestora (de aici şi eşecul comunismului ca experienţă socială). Aşa s-a făcut în trecut când ‘cei vinovaţi pentru faptul de a se fi lăsat posedaţi de diavol’ erau ‘trataţi’ în mod specific. a modului în care ea se infiltrează în viaţa particulară a insului ea a produs un imens scandal. îi lipseşte tocmai Sexualitatea pe care o teoretizează Freud şi astfel teoria sa nu s-a putut menţine în timp asemenea individului fără specie. la relaxarea şi umanizarea modului său de raportare la tulburatul psihic iar ecoul adânc la nivel politic pe care acest curent l-a avut în rândul societăţii arată resorturile sociale profunde implicate aici. în credinţele sale începând cu cele mai vechi şi terminând cu cele mai moderne. referindu-se la reducerea artificială a tulburărilor nevrotice produse de acesta prin hipnoză. O astfel de afirmaţie trebuie luată ca trunchiată. printre altele. ştiinţific. cu toate că nu a făcut-o complet iar ea fusese recunoscută cu mult înaintea lui. problema tulburatului psihic a rămas suspendată în aer până la apariţia curentului antipsihiatric care neagă legitimitatea psihiatriei clasice. care pe lângă multe intuiţii valoroase. În disputa lui cu Charcot. Contraofensiva psihologiei abisale ‘Lupta de clasă’ teoretizată de Marx are o importanţă fundamentală nu atât datorită unei stări a omului de rând predispus în a face revoluţii ci datorită unei nevoi de schimbare a unui stil de viaţă traumatizant. Marx ignoră individul ca sumă de nevoi iar Freud ignoră factorul politic. Psihiatria actuală recunoaşte faptul că ofensiva antipsihiatrică a condus la întărirea psihiatriei însăşi. Dar presupusa ergoterapie economică nu este o terapie cât mai degrabă însăşi originea Tulburării Psihice asemenea drogurilor. Psihiatrii şi însuşi Babinski. Acesta s-a datorat nu atât faptului că a atacat o problemă emoţională delicată. tulburatul psihic. Acest vis urât al societăţilor nevrotice. Din păcate situaţia lor socială îi împiedică să o spună deschis tocmai datorită implicării lor în acest proces adică a subordonării lor faţă de autorităţile sociale. a metodelor sale de lucru. El nu trebuia să îl caute în filosofia hegeliană ci trebuia să-l caute în spitalele de psihiatrie. S-ar fi creat astfel un cadru teoretic ce permite înţelegerea diversităţii sale ci nu în dorinţele sale ulterioare. ci datorită 6 . cum este şi aceea care spune că ‘munca l-a făcut pe om’. Evreilor. O astfel de situaţie este cea a Tulburărilor Psihice în general iar ‘sugestia’ este a întregii mentalităţi. Spiritele puritane vor strâmba din nas ca urmare a acestui curaj de a afirma că tocmai ele. Este evident că lecţia freudiană este marea lecţie pe care Marx nu o are. demersul lui Marx este în mare parte utopic dacă nu chiar greşit. Marx are meritul de a fi teoretizat sistematic lupta de clasă. redus la stomac şi la lupta de clasă. în ciuda unor intuiţii veritabile. În ce măsură o astfel de mentalitate virusează cele mai curajoase intuiţii se poate observa în cazul lui Marx. De la Freud. prin profitul economic obţinut ca urmare a exploatării. Iată originile Tulburării Psihice pe care mentalitatea convenţională se fereşte să le accepte! Se va vedea mai târziu în amănunt în ce mod epuizarea ergotică este folosită pe larg atât de exploatatori. reducându-l doar la Nevroza Isterică: ‘isteria este o boală produsă prin sugestie şi tot prin sugestie vindecată’. ca incompletă. lipsindu-i cuvântul ‘neom’.5. un adevăr de care nici el nu şi-a dat seama perfect. Omului lui Marx. De aceea raportarea la el pe parcursul textului va fi una mai curând critică. în organizarea societăţii primitive. Babinski a spus unul dintre cele mai profunde adevăruri spuse vreodată. Însă el nu ajunge să înţeleagă suficient maşinăria ‘alienării sociale’. Din acest punct de vedere însăşi concepţia sa asupra societăţii a fost una eronată pentru că nu i-a înţeles principiul. până la nihilismul nosologic al contestării conceptului de ‘pacient’. li se reproşa din partea regimului nazist. mulţumindu-se cu unul filosofic încrustat într-unul sociologic. Toate societăţile corupte încearcă să îl lege în lanţuri şi să ascundă cruntul adevăr care se ascunde în spatele Tulburării Psihice la fel cum criminalul însuşi îşi ascunde urmele. cei atât de persecutaţi de-a lungul istoriei. dată da maşinăria unei societăţi putrede.. Culmea îndobitocirii este faimoasa declaraţie a sovieticilor care au declarat că Tulburările Psihice ar fi dispărut din Uniunea Sovietică după ce ei au ajuns la putere. care ar continua-o. sunt suficient de în măsură să înţeleagă faptul că tulburaţii psihic sunt victime a acestei jungle politicoase care este societatea. Practic fiecare dintre cei doi are în celălalt lipsa din propria teorie. Acest curent a ajuns până la nihilismul instituţional absolut. Sexualitatea a fost înţeleasă foarte profund de către Freud dar pe de altă parte lui îi lipseşte tocmai ceea ce era bun la Nietzsche şi Marx după cum se va vedea în parcurgerea textului. este urma nemuşamalizată a unei astfel de politici. Însă. şi faptul de a fi perverşi sexual. Omul este punctul comun al acestor manifestări.înapoi în istorie şi dacă se acceptă că psihopatologia este un dat ereditar nu mai este nici un fel de mirare faţă de cum unii oameni pot ajunge deşeuri ale societăţii. care doresc binele societăţii ar putea să provoace o astfel de dezordine prin provocarea unei tensiuni pentru ca apoi tot ele să le ‘vindece’ prin oferirea posibilităţii de ergoterapie economică. Atunci când psihanaliza a luat fiinţă prin analiza Sexualităţii. Antipsihiatria a avut profunda intuiţie de a arăta că sub incidenţa psihiatrică intră acele elemente indezirabile societăţii iar actul psihiatric nu ar conţine altceva decât exercitarea reprimării puterii asupra claselor exploatate. adică Omul. el nu ajunge să înţeleagă Tulburările Psihice ce decurg din această maşinărie şi nu a determinat un cadru conceptual concret. Este evident că raportarea la el este indispensabilă. cât şi de cei exploataţi care astfel îşi amână întâlnirea cu conştiinţa lor încărcată. 1.

cea ‘Anală’ şi cea ‘Genitală’. Această teorie duce mai departe această intuiţie şi o extinde la întregul Psihic prin teoria Fuziunii. a fost limitată probabil de către frica sa personală de revoltă socială cum este şi firesc. aşa cum a fost ea teoretizată de psihologia abisală tradiţională. Freud susţine mai departe că copilul ar trece la alte câteva astfel de Faze. prin scoaterea la lumină a sensurilor lor ascunse. manifestarea unei perioade de dezvoltare a Sexualităţii Infantile şi anume ‘Faza Orală’. Copilul nu ‘vine pe lume’ aşa cum se consideră ci el este în lume dintotdeauna. bunicii şi tot arborele său genealogic. istorice ale speciei şi ale individului. Tensiunea dintre aceste două tipuri de clase sociale este nucleul tuturor tensiunilor sociale. Dacă psihanaliza de până acum s-a concentrat pe investigarea şi sondarea vârstei infantile. Asta l-a dus pe Freud la considerarea ei ca având temeiuri psihice. Căci Omul este un ‘zoon politikon‘. Iar diferenţierea ei faţă de cea Animală se explică prin influenţa milioanelor de ani de viaţă socială la care aceasta a fost supusă. Această perioadă timpurie din viaţa Omului înseamnă. Recunoaşterea experienţelor trecute în formarea constituţiei psihice în mod hotărâtor şi ireversibil este marele pas pe care psihologia freudiană l-a făcut. Freud însă nu se putea angaja în aşa ceva datorită inclusiv statutului său social. în loc să considere invers. prin părinţii. Termenul ‘sexualitate’ a luat un sens mult mai larg după ce mai întâi era restrâns la domeniul somatic. Intuiţia lui Nietzsche despre ‘moralele de stăpâni’ şi ‘moralele de sclavi’ va fi preluată în această teorie şi dusă la consecinţele sale neînchipuite. prin analiza modelelor sociale. Prin Sexualitate se putea în acelaşi timp arăta şi ipocrizia societăţii dar şi ceea ce ascund adevăratele forţe care guvernează Psihicul Omenesc adică sciziunile 7 . Observarea modului în care nevroticul rămâne afectat de aceste experienţe sexuale infantile l-a condus pe Freud la înţelegerea faptului că copilăria este decisivă pentru dezvoltarea psihică ulterioară a Omului. Din păcate acesta s-a mulţumit să facă o psihologie comparată între mitologie şi acesta în loc să identifice concret aceste experienţe genealogice şi apoi să le pună în relaţie cu Psihicul Uman modern. Freud a fost încurajat să propună Sexualitatea ca moment primar al evoluţiei psihice tocmai datorită investigaţiei psihicului nevroticilor implementat până la saturaţie de Libido. Izolarea ontogenetistă a psihologiei freudiene a dus la concepţia după care între cea Umană şi cea Animală există o prăpastie de netrecut. Teoria anaclisisului face un pas spre înţelegerea combinativă a fenomenului psihic însă nu merge mai departe. Primele manifestări ale Sexualităţii sunt primele manifestări a Instinctului Nutritiv al copilului. Dorinţa de schimbare. Jung a încercat să ţină cont de acest lucru însă tratarea acestei direcţii ştiinţifice este una superficială. fiecare având şi ea la rândul ei alte subfaze de dezvoltare. Este însă logic ca între cele două feluri de Sexualitate trebuie să fie continuitate şi nu sciziune. Consecinţele acestor investigaţii nu puteau fi concepute la acea dată decât in limitele concepţiilor politice ale lui Marx. Punctul de cotitură în extinderea conceptului de ‘sexualitate’. Acest concept impunea extinderea în zona Psihicului a Sexualităţii. îl constituie manifestările sexuale infantile pe care cura psihanalitică le descoperea pe parcursul analizei. Căci după cum deja s-a spus mai sus dinamica structurii sociale forţele care guvernează această structură se reflectă fidel în Psihicul Uman. Marea eroare a lui Freud este aceea că a imaginat încă din germene Sexualitatea Umană ca fiind psihopatologistă. suptul după Freud. după el. Dacă şi-ar fi deschis investigaţiile către mediul social şi le-ar fi coroborat cu cele despre erotism pe care le-a făcut foarte minuţios psihologia abisală ar fi fost astăzi mult mai solidă. Teoria Sexualităţii este ea însăşi un compromis între acestea două prin extinderea abuzivă a acestui concept aşa cum este teoretizat de Freud. După cum se va vedea din text Sexualitatea însăşi. El considera că forma Psihicului este dată în special de puterea sau norocul de a trece prin aceste presupuse stadii de dezvoltare sexuală care până la urmă se consolidează în Sexualitatea Adultă normală. fapt ce a condus la apariţia conceptului de ‘sexualitate infantilă’. Aşa cum apare el în psihologia freudiană conceptul de ‘sexualitate’ nu îşi poate modifica elementele ca tendinţele agresive sau oedipiene. ea trebuie mai departe să pătrundă dincolo de prima copilărie în Psihicul Uman şi anume în experienţele genealogice.faptului că a atacat un model de gândire şi prin aceasta chiar un model social. Freud însă s-a lăsat pradă concepţiei unicauzaliste despre psihic refuzând orizonturile ce se deschideau analizei dincolo de comportamentul sexual infantil care în anumite cazuri este mai pregnant iar în altele mai atenuat. Din păcate în teoriile freudiene latura socială se vede foarte puţin ceea ce este anormal. Însă nu este suficient în a lua în calcul doar copilăria. aşa cum apare el mai târziu în opera lui Freud. Din acest motiv el uneori a ieşit din domeniul psihologiei abisale renunţând la premisele instinctuale ale ei. Psihologia abisală şi psihanaliza generală au descoperit originea conflictului psihic care determină Nevroza în manifestările Sexualităţii. Până atunci ea era văzută ca somatică datorită înţelegerii faptului că copilul nu manifestă aceste tendinţe ca urmare a organelor genitale care la el sunt imature. Modelul ei este celebra teorie freudiană asupra Visului. Acest concept devine foarte ambiguu. Vârsta lui este chiar vârsta Omenirii. întinzându-se atât în zona instinctuală cât şi în cea psihică. Împărţirea lumii (sociale) implică toţi membrii care se înscriu în societatea umană. Căci modul de gândire a individului este o oglindă a modului de gândire general la care el se raportează necontenit. este expresia acestei tensiuni. anume că ea devine astfel sub influenţa tensiunilor sociale.

Cu toate astea. Clasificarea acestora era încă rudimentară iar conceptul de ‘nevroză’ a ajuns să fie la un moment dat extins asupra întregului lor spectru de către Freud. deturnat de la scopul său normal. El se mulţumeşte să o înţeleagă simplist. morală cu clare implicaţii comportamentale şi emoţionale prin latura ei psihoterapeutică. De exemplu. G. Freud a tras voalul moralei burgheze şi a observat excrescenţele cancerigene ale spiritului burghez suprainfiltrat de Libidoul inhibat. în alte astfel de Tulburarea de Personalitate de tip Exploziv sau cea de tip Evitant (după denumirea DSM) socialul se vede mai pregnant. Numeroasele sale retuşări arată provizoratul şi zbaterea pentru îmbunătăţirea acestor teorii. deci individuale. care era evident implicată în simptomele nevrotice. deci individul ar preceda-o pe aceasta. al unei astfel de descoperiri a fost suficient de mare pentru ca Sexualitatea. El ajunge astfel în capcana unei aporii privind întâietatea Individ . Impactul unui asemenea eveniment. ceea ce o face unilaterală. Astfel că. ce se stabileşte de mii de ani. nu a ezitat să recunoască nedreptatea profundă a regulilor sociale. rupe societatea de individ. adică cu fiinţa ontogenetică ci aceasta trebuie înţeleasă în însăşi lumina fiinţei filogenetice. Freud a continuat analiza concentrată pe Sexualitate şi la alte Tulburări. Jung a oferit chiar plusaţii acestei mentalităţi cu unele teorii ale sale. să fie extinsă asupra tuturor Tulburărilor Psihice. Poate şi din această cauză el le numea Nevroze şi pe celelalte iar unele eşecuri terapeutice l-au făcut să dea explicaţii auxiliare. originar. Freud se mulţumeşte să postuleze refularea libidinală ca factorul primar al Tulburărilor Psihice dar fără a pune această refulare în relaţie cu dinamica socială şi de aceea o astfel de teorie are defectul de a fi suspendată în aer din punct de vedere genealogic. crezând că tulburările sociale sunt ulterioare celor libidinale. dacă individul este cauza societăţii şi ea moşteneşte cauza ca orice efect. în timp ce Sexualitatea implicată de Nevroze. Prin urmare. Până şi Schizofrenia era definită ca Nevroză Narcisică. Libidoul care apare în mod evident în Nevroze este doar un voal. care nu a beneficiat de un astfel de sistem. crede el. adică a speciei. diferite de Nevroze. Calitatea lui a făcut ca el să devină apărătorul modelului social după ce mai întâi l-a deconspirat. În ciuda unor simpatii politice răzleţe şi tranzitorii factorul social şi problemele etice ce decurg din el are o prezenţă minusculă în teoriile sale. În schimbul renumelui de ‘profet al secolului al XX-lea’. face să trebuiască pus sub semnul îndoielii rolul libidoului în geneza anumitor Tulburări Psihice unde este evidentă influenţa socială. respectiv tratarea psihanalitică a Nevrozelor în special a celei Isterice.sociale. În momentul în care psihanaliza s-a dovedit a fi practică funcţională de tratare a Nevrozelor şi deci tezele sale cu privire la sensurile ascunse ale gândurilor şi acţiunilor umane s-au dovedit adevărate. de autoreglare. Teoria freudiană a sexualităţii este pe de-o parte adevărată pentru că. C. El a teoretizat o psihologie a Sexualităţii iar acest fapt datorită momentului strict medical al carierei sale. Opera lui Freud nu este doar o simplă dezvoltare ştiinţifică şi psihologia în general nu trebuie să fie doar o muncă izolată de laborator. Lucrurile însă nu pot fi înţelese simplist. după cum se va vedea. Ea este o încercare dramatică de revigorare spirituală. deşi lucrurile stau exact pe dos şi el tratează doar în treacăt problema societăţii. este doar un transfer al acestor cauze către ea. conflictul social se poate transfera către Sexualitate dar ea este falsă pe de altă parte pentru că nu în ea rezidă conflictul prim. Însă el nu a ţinut seama că acest mod de exprimare apare mai puţin în alte Tulburări Psihice. Cu toate acestea însuşi faptul că rezultatele curei nu sunt aceleaşi ca în Nevroze şi la celelalte Tulburări Psihice. De aceea o încercare de înţelegere a psihologiei abisale nu trebuie să se mulţumească cu analiza individului izolat. Problema este că însăşi Sexualitatea. Având aceste posibilităţi de alegere el a făcut o ofertă mai bună spiritului tradiţionalist alegând cea de-a doua variantă şi anume că Sexualitatea nu este esenţială pentru sistemul psihic.Societate mizând pe faptul că suma indivizilor formează societatea. Iată cum din scandalul Sexualităţii se ajunge până la urmă la pactul inconştient al Sexualităţii. psihologia abisală freudiană rupe ereditatea de viaţa individului. societatea a trebuit să-i facă o ‘reparaţie’ lui Freud. Acesta a fost modelul pe care Freud şi freudiştii l-au adoptat fie şi inconştient pentru a evita revoltele sociale care s-ar fi întrezărit dacă ar fi atacat frontal problema socială ca urmare a formării şi beneficiului realizat de însuşi statutul social al acestor teoreticieni. Extinderea conceptului de ‘sexualitate’ către acest conflict originar. un mod de exprimare sexual a unui conflict mai profund decât cel sexual. Tocmai de aceea un Nietzsche. extindere pe care Freud a operat-o mai ales către sfârşitul operei sale este şi ea pe de o parte îndreptăţită dar pe de alta nu. 8 . la o înţelegere tacită a lui Freud cu mentalitatea specifică a societăţii de tip clasic. Rolul societăţii este recunoscut de Freud ca secundar însă faţă de Sexualitate. căci între individ şi societate există o relaţie retroactivă. Jung a făcut un mare serviciu modelului social tradiţional ascunzându-i tensiunile în preistorie ca pe nişte adevărate deşeuri radioactive prin dezvoltarea teoriei sale asupra arhetipurilor. Toate reperele sociale sunt sedimentate genetic în Comportamentul Uman iar ceea ce pare a fi individual este de fapt social chiar dacă în societatea dezvoltată nu mai pot fi găsite astfel de repere în mod concret. după cum se va vedea. adică de a fi luată ca postulat şi nu de a fi explicată ea însăşi prin ceva mai profund. Chiar dacă uneori psihanalistul se izolează în cabinet pentru pacientul său el este un nucleu social.

După cum se va vedea, sociologia generală este parte integrantă din psihologia abisală iar evoluţia socială este singură în măsură să explice suficient evoluţia şi consolidarea sistemului psihic uman. Dincolo de ipocrizia sexuală se ascunde o ipocrizie mult mai mare, cea socială. Iar dacă psihologia abisală este cadrul conceptual ce legitimează actul psihanalitic, atunci însăşi psihanaliza trebuie să iasă din ghetou, din izolarea faţă de programele oficiale de educaţie, prin trecerea de la terapia Nevrozelor la terapia generală a societăţii. Întemeierea sociologică a psihologiei abisale este primul pas al acestei psihanalize sociale. Ea reprezintă punctul de plecare al unui demers teoretic mult mai vast de rejudecare a ştiinţelor umaniste şi sociale. Implicarea politică a psihologiei abisale este inevitabilă, cel puţin ca mod de gândire dacă nu şi ca acţiune. Căci ea nu trebuie să se limiteze la închiderea în sine a omului de ştiinţă. Cel puţin acest stadiu nu poate fi decât unul de început. Căci ea trebuie să fie încă şi mai mult decât a fost până acum adică una practică. De la nevroticul cu care ea s-a retras în cabinetul de psihoterapie, psihanaliza trebuie să caute în societate cauzele tulburării nevrotice ultime. Ea trebuie să facă cura societăţii mai degrabă decât de a ‘vindeca’ nevroticul şi al arunca din nou inutil în mrejele falselor mentalităţi. De aceea extrapolând, din exilarea impusă în parte chiar de ea însăşi, din dificultăţile metodei şi contradicţiile discursului, ceea ce a făcut-o pradă ironiei ştiinţei, din oaia neagră a ştiinţei, psihologia trebuie să devină cea mai eroică dintre ştiinţe şi să dovedească această calitate devenind acuzatoare din acuzată. Freud nu a avut curajul unei asemenea contraofensive şi obtuzitatea epocii sale nu a permis acest lucru, fiindu-i greu să impună chiar şi teoria Refulării. Şi fireşte că o teorie ce îşi propune să demaşte toate subterfugiile exploatării sălbatice nu ar fi avut nici o şansă de înflorire fără o latură practică, concretă, ceea ce a fost însă, pe de altă parte şi compromisul ei. De aceea psihanaliza s-a autoizolat în câmpul Nevrozelor şi dacă nu se reformează ea nu ar avea alte posibilităţi decât să fie în continuare ignorată asemenea lor. Căci inclusiv în cele mai civilizate ţări autorităţile nu trimit nevrozele la psihanalist ci se încearcă psihoterapii mai puţin costisitoare dar cu rezultate mai slabe. Criza psihanalizei de care se vorbeşte de câteva decenii bune chiar în comunitatea psihanalitică, nu este o criză a tehnicii, nu acestea trebuiesc îmbunătăţite. Atitudinea ei socială trebuie schimbată. Educaţia pe care ea o propune astăzi, sinceritatea ei este una superficială, referitoare doar la isprăvile Libidoului şi nu una care să permită acomodarea cât mai optimă a insului în societate. Suferinţa colosală a nevroticului este redusă doar la un nivel în care acesta să o poată duce cumva la capăt şi se limitează doar la cei ce îşi pot permite financiar un astfel de tratament. Intervenţia sa este limitată doar la un anumit sector, sector ce pare nepericulos pentru educaţia globală. Dacă Freud are pretenţia de a epuiza toate secretele Psihicului Uman prin Sexualitate, atunci această pretenţie este una naivă. Căci dacă Psihicul ar fi înţeles suficient, atunci multe din problemele sociale ar fi şi ele înţelese, în timp ce astăzi lumea evoluează atât de imprevizibil iar teoreticienii sfârşitului de secol XX sau plâns din ce în ce mai clar de acest lucru. Libertatea sexuală de după cel de-al doilea război mondial a făcut alte probleme iar nevrozele au început să fi mai rare. Psihanaliza s-a găsit din ce în ce mai rar în faţa Nevrozei şi mai mult în faţa altor Structuri Psihopatologice. Practic ea şi-a mutat centrul de greutate. Libertatea adusă de civilizaţia contemporană a arătat alte probleme mult mai teribile decât Nevroza care sălăşluiau dincolo de ea. ‘Omul cu şobolani’ nu s-a vindecat miraculos aşa cum ar fi trebuit şi dincolo de nevroza sa rezolvată existau alte resorturi mai teribile. Această libertate contemporană a condus la dezvăluirea problemelor existente deja şi nu la ascunderea lor mocnită aşa cum se făcuse înainte. Şi astfel lucrurile nu au degenerat şi mai rău, cum a fost cu explozia simptomelor psihopatologice la nivel global în tot ceea ce a însemnat extrema dreaptă occidentală. Din păcate astăzi Depresiile au început să ia locul vechilor Nevroze şi în viitor ele vor fi şi mai vizibile. Psihanaliza trebuie să fac ceva pentru a le întâmpina. Revizuirea teoretică a psihologiei abisale este primul pas. Ce trebuie arătat este faptul că conceptul de ‘sexualitate’, fie ea şi extinsă dincolo de genitalitate, conţine numeroase ambiguităţi şi insuficienţe. Freud a clarificat multe lucruri în legătură cu Omul, cu Psihicul lui, însă astăzi se simte din ce în ce mai mult că acesta a rămas totuşi necunoscut. Nici Freud nu neagă acest lucru. Este evident că toate supoziţiile sale teoretice, toate teoriile sale despre Sexualitate au omis sau au ascuns ceva ce face ca Psihicul Omului să fie încă necunoscut. Ceva nu este în regulă şi asemenea unui exerciţiu aritmetic al cărui rezultat nu corespunde, el trebuie luat de la capăt pentru a observa unde este greşeala. Departe de a nega rolul Sexualităţii în geneza Tulburărilor Psihice, care în Nevroze apare cel mai evident, totuşi trebuie mers mai departe. Ea nu poate explica doar prin sine însăşi dramatismul Tulburărilor Psihice şi nici chiar al Nevrozei unde îşi are punctul forte. După cum se va vedea, ea este doar o parte din geneza Tulburărilor Psihice. Dincolo de ea alţi factori, mai profunzi, determină Psihopatologia umană. Trebuie văzut de ce abstinenţa sexuală poate produce Nevroze la unii, Tulburări Psihice mult mai uşoare la alţii şi chiar nici un fel de tulburare psihică la alţii. Fireşte că Freud a luat în calcul şi aceste elemente heterogene. Dar le-a inclus în mult prea largul său concept de ‘sexualitate’ ceea ce a produs confuzii atât în rândul diletanţilor, cât şi în cel al cercetătorilor atenţi.
9

După cum s-a amintit deja, celebrul curent antipsihiatric a sfârşit printr-un compromis, la fel cum conceptul de ‘sexualitate’ al lui Freud este un compromis cu mentalitatea tradiţionalistă, convenţională. Reparaţia pe care societatea a făcut-o autorilor, este un mecanism identic cu corupţia, făcând din aceştia nişte împăcaţi ai modelului în vigoare; fireşte că în momentul în care aceşti autori şi-au câştigat notorietatea, ajungând membrii ai unei clase de sus era absurd să continue un program care se opunea modelului dat. Tot ce au făcut ei nu a fost decât să recunoască greşeala de a fi contestat conceptul de ‘boală psihică’. O asemenea exagerare a devenit motivul pentru a considera întreaga concepţie antipsihiatrică ca fiind eronată, mai ales în ceea ce priveşte profunda intuiţie cu privire la rolul pe care psihiatria încă îl joacă în promovarea unei mentalităţi oficiale. Şi aici nu psihiatria este cea atacată, căci acest statut va fi mereu adoptat de ea şi este justificabil acest lucru, ci însăşi mentalitatea socială care determină marile probleme cu care se confruntă instituţiile psihiatrice. Antipsihiatria influenţată în mare parte de curentul culturalist american din cadrul psihologiei abisale din anii 50, prezintă de fapt o obiectivare a unei prejudecăţi comune şi anume că societatea este de fapt bolnavă, cu evidentă tendinţă de a scoate basma curată individul. Aporia priorităţii Individ - Societate este întoarsă în sens invers faţă de alegerea freudiană aici. O astfel de concepţie este la extrema cealaltă a stigmatizării tulburatului psihic şi se dovedeşte a fi de fapt o inepţie. Căci la fel individul este rupt de societate, considerând de data asta societatea ca fiind bolnavă. Această concepţie se datorează pe de o parte şi afectivităţii exagerate a foştilor psihiatrii, care ulterior au întemeiat curentul, faţă de pacienţi. Aici este implicată bruta credinţă conform căreia el are dreptate şi cei ce nu aderă la credinţa lui sunt ‘nebuni’, ce conduce la teoria salvării individului de ceilalţi indivizi. În acest fel teoriile îndrăzneţe au fost domesticite într-un fel sau altul, prin diferite mijloace, de către mentalitatea tradiţionalistă. Sinceritatea lor bineintenţionată a fost trunchiată de aceste resorturi, psihologia abisală rămânând oarecum la jumătatea drumului. Cu toate astea în numele marilor nenorociri care s-au întâmplat de-a lungul istoriei adevărul trebuie spus fără menajamente oricât de dureros ar fi, tocmai pentru a revigora Umanitatea, pentru a o face să înţeleagă periculozitatea unor anumite fapte ale sale. 1.6. Revizuirea psihologiei abisale Contra psihologiei abisale s-a adus argumentul aproape universal cu privire la biologismul ei. Fireşte însă că acest tip de obiecţie nu are mai nimic ştiinţific în el, fiind doar unul pasional, legat de scandalul Inconştientului. Freud a făcut o observaţie epocală. A observat că un impuls, o cerinţă adusă unui subiect aflat în stare de hipnoză spre a fi realizată în perioada posthipnotică, face ca acesta să raţionalizeze actul său îndeplinit după ieşirea din această stare şi să-i găsească explicaţii provizorii, altele decât cea reală care era însăşi comanda dată în starea hipnotică. El şi-a pus problema dacă nu tot la fel ar sta lucrurile şi cu discursul Comportamentului şi Gândirii în general. S-a arătat deja mai sus în ce mod o astfel de teorie era în stare să compromită dualismul tradiţional occidental în materie de etică în special. Căci dacă Omul este în stare de a acţiona în virtutea unor impulsuri necunoscute şi nedeclarate în comportamentul său, atunci acestea pot pătrunde şi acţiona în cele mai ‘pure’ dorinţe şi acţiuni umane. Credinţa populară că popa una zice şi alta face avea întemeiere ştiinţifică şi risca să fie extinsă şi în ograda altor autorităţi sociale. Reproşul de biologism pretinde în mod absurd că ceea ce este biologic nu ar fi relevant pentru suflet. Biologismul a primit numele de reducţionism de la filosofi subţiri ce împânzesc secolul al XX-lea la fel ca şi Universităţile la care ei predau. Anticii nu ar fi adus niciodată acuza de reducţionism unei teorii. Dar iată ce spune un mare modern, I. Kant, în ‘Critica facultăţii de judecare’: ‘Mi se pare deci că putem fi întru totul de acord cu Epicur că orice desfătare este senzaţie animalică, adică corporală, chiar dacă e provocată de concepte care trezesc idei estetice; prin aceasta nu dăunăm câtuşi de puţin sentimentului spiritual de respect pentru idei morale’ ( Ed. Trei; 1997, p.170). Obiecţia de ‘biologism excesiv’ este una care vine pe fondul unui dualism ambivalent. În loc să se arate ce anume este fals în psihologia abisală, se recomandă sciziunea între spirit şi biologic. Fireşte că o astfel de ipoteză este menită să provoace confuzie în modul de înţelegere tradiţionalist al Psihicului. În momentul în care Comportamentul Intenţional, conştient sau Gândirea Intenţional-declarată, conştientă concepute până în acel moment ca fiind elementele principale şi esenţiale ale Psihicului, se dovedesc a avea în spatele lor un susţinător mai important, asemenea corpului scufundat al aisbergului, psihologia a luat o altă turnură şi Psihicul a încetat să mai fie sinonim cu ceea ce se percepea empiric nemijlocit. Dacă I. Kant a refuzat să-i recunoască psihologiei statutul de ştiinţă, asta s-a datorat faptului că Psihicul era confundat cu acest dat empiric, după cum durerile de stomac sau orice senzaţie viscerală, nu pot constitui ştiinţa anatomiei. Însă în momentul în care obiectul psihologiei nu mai este unul descriptiv, introspectiv ci unul care încearcă să descopere sensuri determinative ale acestor stări şi a momentelor când Conştiinţa în forma sa diurnă dispare atunci psihologia abisală se poate foarte bine întemeia ca ştiinţă. Căci în acel moment nu Gândirea predilectă face legea Comportamentului. Prin aceasta, obiectul psihologiei este structurat chiar de pasiunile Omului şi nu neapărat de perceperea finită, empirică, introspectivă, a acestora.
10

Iar dacă se poate stabili o relaţie între aceste două fenomene, atunci şi stările de conştiinţă pot face obiectul psihologiei. Acesta nu mai este dat sub raportul descriptiv, aşa cum le imagina Kant atunci când contesta o astfel de posibilitate ci mai ales sub raportul dinamic, structural. O astfel de doctrină a fost criticată înainte să apară, pe baza unei intuiţii germinale de factură filosofică, respectiv datorită faptului că ar subscrie unui determinism obscur. Determinismul în cauză nu este obscur decât pentru conceptele confuze ale filosofiei. În abordarea unei probleme atât de majore, fireşte că determinismul pare absurd, aşa cum copilului i se par absurde multe dintre gesturile adultului. Însă într-un domeniu limitat, posibil de abordat ştiinţific cum este Psihicul Uman, determinismul este însăşi cheia aplicării sale şi a ştiinţei în general. Psihicul este o construcţie ereditară asemenea Fiziologicului însuşi. Istoria omenirii este corpul său şi rezumatul ei sunt tocmai Structurile Psihice. Toate reperele omenirii se regăsesc în Comportamentul Uman ulterior, despărţit poate de sute de mii de ani. De aceea fondul profund al Psihicului, Inconştientul, nu trebuie văzut ca o ipoteză, aşa cum încearcă Freud să justifice psihologia abisală. El trebuie luat ca pe o condiţie sine qva non a Comportamentului Uman. Freud nu trebuia să etaleze un întreg spectru de demonstraţii, cerând parcă îndurare pentru ‘ipoteza’ sa. Dimpotrivă, opozanţii săi, adepţii psihologiei tradiţionale ar fi trebuit să explice ‘ipoteza conştiinţei’, ca opusă ca prin minune condiţiei biologice a omului. Cum apare ea? Cine îi dă împuternicire? Cum este ‘uitată’ partea biologică? etc. Fireşte că pentru a răspunde la aceste întrebări trebuie mai întâi ca Omul să fi fost văzut dincolo de masca lui, ceea ce obtuzitatea ştiinţelor umaniste de la începutul secolului al XX-lea nu puteau face. Acuzaţia de biologism excesiv este fireşte una grăbită care are cusurul dualismului filosofic. De fapt problema psihologiei abisale de până acum este tocmai aceea de a nu fi suficient de biologică în explicaţiile sale. Astfel că multe dintre teoriile ei se văd suspendate în aer fără vreo posibilitate de verificare şi fără coerenţa specifică ştiinţei. Or biologia trebuie să fie pentru psihologia abisală la fel cum matematica este pentru fizică adică principiile primeia trebuie să se reflecte în cea de-a doua. Psihologia trebuie să facă apel la argumentul biologic şi păcatul psihologiei abisale de până acum este acela de a o explica chiar prin prisma unor elemente nebiologice, luate ca premise. Apelul la biologie al psihologiei abisale este singurul mod de a face curăţenie în penuria de interpretări psihanalitice. Căci fără acest suport psihologia abisală este făcută după ureche, neavând niciodată şanse să fie recunoscută ca ştiinţă indiferent de succesele clinice ale aplicării sale psihanalitice. Încercarea curentului ‘culturalist’ american reprezentat de K. Horney, E. From sau Sullivan, de a face abstracţie de trecut (sau a-i acorda o importanţă secundară în raport cu ‘prezentul’ culturii, al epocii este una ce moare încă din faşă, căci însăşi culturalismul pare o istorie fără trecut. Dacă aparatul psihic este implicat de suprastructurarea Pulsiunilor Instinctuale, o teorie asupra eredităţii Psihicului este indispensabilă, după cum însăşi Pulsiunea Instinctuală este în stare de evoluţie ereditară. Teoria determinismului ereditar în psihologie prezintă Omul nu ca sistem izolat de mediu, care îşi poate modifica propriul caracter sau fondul psihic în funcţie de capriciul momentan. Căci acesta nu poate apărea ca prin minune din nimic. Un sistem absolut izolat nu există în natură. Pentru a funcţiona el are nevoie de relaţii retroactive cu alte sisteme. În acelaşi fel Organismul Uman nu poate fi considerat independent de mediul său căruia i se adaptează psihic şi organic. Psihanaliza a demonstrat suficient că multe din actele pe care cineva ar vrea să le considere spontane purtând caracteristica ‘aşa mi-a venit’, sunt de fapt explicabile în mod determinist tocmai pentru că actul respectiv este o piesă dintr-un sistem mai larg ce se raportează la mediu. Funcţia ereditară a Psihicului a fost doar parţial observată de Freud şi asta s-a amintit deja mai sus. El s-a limitat la a spune că în unele cazuri de Nevroze predecesorii suferiseră de boli venerice la un moment dat. Din păcate chiar şi această portiţă ereditaristă dezvoltată de Freud este supusă celei ontogenetiste, legată de aşa numitele Stadii de Evoluţie Libidinală. Este însă greu de acceptat că în condiţiile în care întregul Organism este o corespondenţă, o continuare a predecesorilor, Psihicul ar începe de fiecare dată de la zero pentru ca apoi să evolueze în copilărie, unde s-ar decide Structura Psihopatologică a viitorului adult cum spune Freud. Organismul ar reîncepe o construcţie dificilă şi epuizantă astfel. Mult mai fluentă este ideea că întreaga construcţie este deja moştenită de copil, pentru ca apoi să o ducă mai departe. Căci, forţat să o ia de la început Omul ar fi mai degrabă un sălbatic iar inserţia sa în social nu ar fi o continuitate, ci o eternă reîntoarcere. S-ar putea oare susţine că un sălbatic de vârstă mică sau chiar un animal crescut în condiţii umane, cu alăptare maternă şi cu toate privilegiile umane, în momentul în care i se întâmplă experienţele pe care Freud le consideră decisive pentru formarea sa ulterioară, ca ameninţarea cu castrarea sau asistarea la o scenă erotică între părinţi, ar deveni la un moment dat nevrotic ca urmare a unei regresii la astfel de presupuse repere emoţionale? După teoriile lui Freud acest lucru ar trebui să se întâmple căci el reduce cauzalitatea Nevrozei la aceste experienţe pe care le consideră primare. Cu toate acestea răspunsul este negativ şi la fel se poate spune şi despre teoria Stadiilor de Evoluţie Libidinală sau orice fel de teorie ontogenetistă. Căci Nevroza este o tulburare specifică civilizaţiei omeneşti avansate. Pe de altă parte credinţa lui Pavlov că se poate ajunge la Nevroză prin administrarea de şocuri electrice câinilor în timp ce încercau să mănânce este greşită. Căci aceasta nu se reduce la simplul conflict psihic, ci
11

căci el nu avea suficientă tărie pentru a putea judeca bine acest rol. Dacă ar fi posibilă atunci trebuie să se accepte imposibilitatea schimbării Structurilor Psihice şi deci. Căci aceste influenţe timpurii ar rămâne neschimbate. aşa cum el le descrie. principiul. respectiv cu recunoaşterea psihopatologiei. nu se poate găsi în aceste experienţe principiul Psihicului în general şi al Nevrozelor în particular. De aceea el consideră că starea psihopatologică este de fapt o regresie către aceste forme originare. Acest lucru a fost realizat abia mai târziu. De fapt el nu vedea diferenţa capitală care există între prima şi cea de-a doua tocmai pentru că psihologia abisală pe care el a improvizat-o nu a fost suficient de elaborată pentru a se prezenta ca de sine stătătoare.) Tocmai de aceea. Pe de altă parte existenţa unor evoluţii psihice diferite la copiii crescuţi în aceleaşi condiţii (înfiaţi sau crescuţi la creşă). atunci cum mai ar mai fi posibilă o regresie la aceste Stadii? Faptul că a confundat psihopatologia cu bazele fiziologice ale psihologiei este marea eroare a lui Freud. ci masca lui. Astfel că. în aşa fel încât ar fi reeditate funcţional în mod identic. Fireşte că principalul punct al acestei erori este reprezentat de Stadiile de Evoluţie Libidinală. această ‘metapsihologie’ tinde să explice principiile prime care stau la baza activităţii psihice în general. cu toate că nu acceptă teoria ‘sălbaticului fericit’ pe care o susţine J. Există aici o atitudine similară celei din vremea lui şi care se poate regăsi şi astăzi în altă formă. O teorie ereditaristă asupra Psihicului.acest conflict trebuie să aibă anumite elemente beligerante. adică de tendinţa de a explica anumite legi ale psihologiei abisale pe baza consecinţelor lor ce fac obiectul incursiunii psihanalitice. face ca teoria infantilistă să fie de nesusţinut. cât mai ales în rândul publicului larg. În acelaşi fel psihologia abisală s-a consolidat ca urmare a practicii psihanalitice. principiale ale Sexualităţii iar Sexualitatea Normală ar fi una psihopatologică. Mentalitatea convenţională accentua nu naturaleţea omului. este considerat ca fiind psihopatologicul care ‘s-a apărat’ reuşit. susţine el mai departe. copilul trece din faza de ‘pervers polimorf’ către aşa numitele Stadii de Evoluţie Libidinală. Pornind de la această premisă. Distincţia dintre psihologie abisală şi psihanaliză Între psihologia abisală ca ştiinţă şi psihanaliză ca practică clinică trebuie să existe o relaţie retroactivă aşa cum există între ştiinţa biologiei şi medicină. Tocmai de aceea Freud le-a denumit pe ambele psihanaliză. ci nu extern. Deşi această perioadă a vieţii condiţionează aceste fenomene ca oricare alta. ar fi aruncat păcatul firii umane în grădina eredităţii. indiferent de experienţele ereditare Psihicul nu se poate totuşi regenera cât de cât. psihologia abisală va trebui pusă pe alte baze decât cele stabilite de Freud. Mai toate confuziile ulterioare ale psihologiei abisale se datorează acestei erori. dacă ar fi fost consecvent cu acesta. adevăr pe care nu-l putea evita mintea lui intuitivă. ele trebuie să fie condiţionate intern. ţapul ispăşitor al acestei ipocrizii. Teoria expusă aici se opune acestei perspective. Dar această opţiune se pare că a condus la multe confuzii atât între cei care se ocupau direct de aceste domenii. nevroticul era neadaptatul. prin educaţie. Este de înţeles că în momentul în care el declară scurt şi cuprinzător un adevăr limpede şi anume că ‘primitivul supravieţuieşte în omul modern’. De fapt Freud însuşi era dominat de anumite pasiuni particulare în psihologia sa abisală. atunci ar fi trebuit să recurgă la o astfel de înţelegere ereditaristă a genezei Psihicului. suferă tocmai de acest psihanalitism. în special în ceea ce el numea ‘metapsihologie’. În acelaşi fel Freud mergea la polul opus dar cu aceleaşi principii. în timp ce nepatologicul. După însuşi numele său. 1. în imaginea tabu a părinţilor. Aici este în joc ambivalenţa lui faţă de proprii părinţi şi faţă de societate. (Aşa se face că conceptul de ‘nevroză astenică’ vehiculat de şcolile psihiatrice din blocul comunist şi care este condiţionat de presiuni exterioare.J. pentru care el a avut un mare respect. ţinând cont că toţi copiii din lume au cam aceleaşi experienţe timpurii. Nevroza este un complicat proces genealogic iar frustrările infantile sunt asemenea picăturilor de apă într-un râu. descifrate de el în comportamentul şi fondul emoţional al nevroticilor. Aici se susţine dimpotrivă capacitatea speciei de regenerare unde din patologică ea devine mai puţin patologică în condiţiile în care asupra ei nu se exercită alte traume. Căci dacă Viaţa are această posibilitate de regenerare prin naşterea unor indivizi noi este absurd să se considere că.7. adoptând mai degrabă degenerativismul rousseauist. este recunoscut de şcolile occidentale ca fiind Stres şi nu Nevroză. Astfel că psihologia abisală freudiană (singura care poate fi luată în serios şi dusă mai departe). a tendinţelor ‘perverse’. lipsa de evoluţie a lor în fond. ca principal şi originar fundament al Psihicului Uman. Însă o regresie totală la aceste experienţe nu mai este posibilă principial. aşa cum susţine teoria freudiană a Nevrozei. Rousseau. Pe baza succesului pe care psihanaliza l-a avut în tratamentul Nevrozelor el a încercat să facă o ştiinţă în care ea însăşi ca practică să fie compusă şi care să o întemeieze în afirmaţiile sale clinice în dorinţa de a fi recunoscută ca 12 . Freud a avut o prejudecată esenţială care se poate vedea pe tot parcursul doctrinei sale şi anume aceea de a considera că psihopatologicul reprezintă normalul. Orice progres în biologie vizează o aplicare în medicină cel puţin în motivaţia personală a cercetării. parafrazând metafizica. După cum se va vedea la Psihopatologie. statice. la fel ca în întreg spectrul Psihicului în general. Iar dacă Freud acceptă că acestea se schimbă totuşi. Aceste presupuse Stadii reflectă ideea sa că dereglările Libidoului ar fi de fapt nişte lucruri normale.

În acelaşi fel în care psihologia tradiţională explica înaintea lui Freud Tulburarea Psihică drept fiind ‘nebunie’. Este clar că interesul general. Distincţia dintre psihologie abisală şi psihanaliză trebuie deci făcută ca un semn al rigorii ştiinţifice prima ca teorie iar cealaltă ca practică. acelaşi exces îl face şi el raportând normalitatea la Tulburarea Psihică. (citat de Thöma şi Keäcle. Această distincţie între Actul Psihic şi Structura Psihică este menită să clarifice multe din ambiguităţile psihologiei abisale în general. Structurile Psihice nu mai pot fi descifrate psihanalitic ele nu au un sens ci facilitează investirea. ci ambele trebuie înţelese prin prisma unor principii organice comune care apoi se particularizează specific. totuşi sau tocmai de aceea fiecare dintre acestea trebuie recunoscute ca separate. este că a confundat cauzele cu efectul. metapsihologie. La un asemenea misterios fenomen. aşa cum apare el în Nevroza Isterică. Nu numai că adversarii săi nu au acceptat teoria dar pe baza acestei respingeri. Această metodă s-a dovedit a fi un eşec. Este inoportun spune despre o Structură Psihică că ar avea un sens ar însemna a spune că însuşi Instinctul ar avea un sens dincolo de ceea ce este el în sine. Acest ultim punct interesează în mod expres aici tocmai pentru că numele unei asemenea teorii trebuie să fie acela de ‘psihologie’ şi nu de ‘psihanaliză’. Astfel că discrepanţa dintre aceste succese şi ambiguităţile teoretice au fost incluse în acelaşi corp terminologic: psihanaliza. teorie care a produs mare scandal în rândul feministelor. După cum se ştie el a definit psihanaliza clar în lucrarea ‘Introducere în psihanaliză’ ca fiind mai întâi metoda de terapie a Tulburărilor Psihice. adică dincolo de funcţia lui biologică. De fapt aici nici Tulburarea Psihică nu trebuie înţeleasă prin elementele normalităţii şi nici aceasta din urmă nu trebuie înţeleasă prin cele ale primeia. în această elaborare a sa poate fi analizat psihanalitic. Actul Psihic este reacţia acesteia la aceste particularităţi ale mediului. Dimpotrivă. Atunci când ‘invidia de penis’ poate apărea într-o Tulburare Psihică sau alta. O astfel de tranziţie a influenţei mediului asupra Organismului. Mediul poate fi fie intern. dimpotrivă. Trei. Prin urmare. Toată psihologia abisală freudiană este saturată de aceste incursiuni funcţionaliste psihanalitice care pot avea valabilitatea lor pe tărâmul individual însă sunt pripite atunci când sunt extinse la nivel general. Iniţial această opţiune avea scopul. ca fiind o teorie generală a sistemului psihic. apoi ca un mod de a descifra sensul primar al unor conţinuturi psihice şi în sfârşit. Căci s-a dovedit neputincioasă atunci când degringolada de opinii pe care curentele psihanalitice le-a avut cu privire la psihologia abisală. ca mijloc de investigaţie asupra Psihicului. Una dintre marile probleme întregii psihologii abisale freudiene. social faţă de cele ‘trei psihanalize’ îl constituie metoda terapeutică prin care acestea se legitimează practic drept pentru care este firesc să i se dea acest nume. ce trece prin structura psihică şi devine Act Psihic. ci doar la nivelul funcţional iar psihologia abisală trebuie să urmeze originile structural-organice ale Psihicului. Asta atât pentru că psihanaliza. Această opţiune a fost destul de nefericită. Mai mult decât oricând trebuie făcută distincţia între Actul Psihic ca obiect principal al cercetării psihanalitice. orice speculaţie psihanalitică nu prinde rădăcini în psihologia abisală tocmai datorită acestui tip de funcţionalism al său. ca urmare a aplicării acestei structuri generale la condiţiile particulare ale mediului. ea însăşi poate fi expresia unei dereglări a unui fundament biologic al Sexualităţii ulterior modelat. modelarea Pulsiunilor Originare. adică diferitele acţiuni şi reacţiuni ale naturii. În ceea ce priveşte psihologia sa Freud s-a folosit de un artificiu prin extinderea numelui de ‘psihanaliză’ şi către ea. este ultimul grad de elaborare psihică a unui impuls. El are sensul în impulsul originar dat intern sau extern înainte de a trece prin influenţa modelatoare a Structurilor Psihice. chiar autoritatea metodei terapeutice s-a văzut ştirbită. Prin urmare Actul Psihic. cât şi pentru cauze mai speciale. Ele nu se referă la elemente particulare care aparţin aparatului psihic ci sunt structuri abstracte ale sale care apar consolidate ereditar. având o rezonanţă genealogică bine determinată. raportând-o la omul normal. Principiul unei astfel de ‘metapsihologii’ pe care a elaborat-o Freud era o generalizare nepermisă a fenomenului de Conversie Somatică a simptomului psihic. Actul Psihic. era îmbibată în această disciplină. Ea mijloceşte legătura Actului Psihic cu Instinctul. este unul care se formează ulterior Structurii Psihice. Cel mai pregnant exemplu în acest sens îl constituie teoria actului sexual ca dorit de femeie ca urmare a unei aşa-numite ‘invidii de penis’. 1999) a avut tăria de 13 . Astfel că nu acest simptom este el însuşi cauza respectivului fenomen biologic. Şi aici poate fi observată generalizarea pripită a respectivului fenomen de Conversie Isterică. Ed. modelat specific în aşa fel încât acest impuls să fie transmis în plan comportamental. căci compromisul iniţial s-a transformat în reversul său. Căci în Isterie. Conversia Somatică apare nu la nivel structural al Organismului. Acestea fiind spuse este clar că Freud a numit tot psihanaliză ceea ce se numeşte psihologie abisală sau în terminologia freudiană târzie.ştiinţă în mod oficial. produsul pulsional finit. căci o astfel de teorie făcea din femeie un ‘bărbat eşuat’. el s-a lăsat înşelat. Sociologul Caraveth. crezând că poate explica Psihicul prin anumite elemente observate în cursul practicii psihanalitice în loc să facă apel la biologie. adică însuşi Instinctul ca element biologic sau extern. extrapolând elementele acesteia la rangul de principii universale ale psihologiei abisale. specific şi individual şi Structura Psihică ce îl cauzează pe acesta. Acesta este fenomenul de psihanalizare a psihologiei abisale. fie el şi nemărturisit. Şi chiar dacă între acestea există o relaţie retroactivă. de a spori autoritatea ei prin susţinerea morală a acesteia de către incontestabilele succese terapeutice cu privire la Nevroze.

De aceea conceptul de ‘dinamică’ trebuie să se extindă şi asupra acestor structuri. în timp ce Structura Psihică rămâne ascunsă pentru că este originară acestuia. O astfel de imprecizie a costat psihologia abisală dreptul de a fi luată în serios. Căci acest conflict nu se poate prezenta ca izolat. ‘Preconştientul’. este la fel cu a spune că efectul este anterior cauzei. El trebuie să aibă o structură pulsională. existând mulţi care nici măcar nu ştiu să facă diferenţa între aceste două. Nici măcar Freud nu a reuşit să le distingă precis deşi la sfârşitul operei sale termenii aceştia apăreau destul de des. Aspectul conflictual nu este decât o parte din conceptul de ‘dinamică’ aşa cum este el văzut aici. aşteptând ca prin minune ca şi biologia să facă acelaşi lucru. aşa cum s-a făcut până acum. Freud a semănat confuzie prin extinderea conceptului de ‘sexualitate’. după cum pe drept i s-a obiectat şi nu întotdeauna din afară.. Teoriile Melaniei Klein. Registrul economic. secundar şi ulterior. ci tocmai pe fundament secundar ei. Actul Psihic. El va fi mai precis definit şi explicat odată cu stabilirea legilor de funcţionare ale Pulsiunii. Astfel că. este evident că psihologia abisală se ocupă cu Structurile Psihice strâns legate de biologie. Iar exagerările teoretice ale psihanaliştilor. empirică. însă cu sens diferit. Pentru a opera o distincţie şi mai clară. De aceea biologia trebuie să fie sora mai mare a psihologiei abisale iar toate recomandările acesteia să fie respectate întocmai dacă ea doreşte să intre în rândul ştiinţelor. 1. în sens postconflictual. lângă care mai intră şi cel ‘topic’ şi cel ‘economic’. Registrul topic va fi criticat în special datorită viziunii simpliste în care sunt descrise ‘instanţele psihice’. ca impermeabil. sistemul psihic global. În ceea ce priveşte termenul ‘dinamică’. Situaţia pare într-adevăr un cerc vicios căci observaţia şi analiza sunt elemente indispensabile pentru o ştiinţă a naturii. în lipsa unei metode riguroase sub stricta autoîncoronare a unui fel de magicism pe care faimoasa cură didactică l-ar implica. Or ceea ce se observă prin psihanaliză este tocmai Actul Psihic al cărui fundament este Structura Psihică generală. Astfel că dinamica are o latură generală şi una 14 .8. unul dintre cele trei registre. etc. atunci acest fapt s-ar explica prin ‘rezistenţele’ acestuia sau mai precis. în timp ce psihanaliza se ocupă cu Actul Psihic ulterior. este singurul care este preluat în spiritul lui în teoria expusă aici şi îmbunătăţit. asupra originii lor precum şi asupra mecanismelor care fac ca aceste structuri să intre în conflict. decât dintr-o cerinţă ştiinţifică. De aceea Structurile Psihice ale psihologiei abisale nu trebuie fundamentate pe Acte Psihice. nu este individul psihanalizei şi deci nu se pot vedea rezultate pe acesta la fel cum se văd pe individ. Freud le-a prezentat dintr-o necesitate mai degrabă metaforică. după cum deja s-a amintit. În aceste condiţii este clar că psihanaliza nu poate emite pretenţii de a fi luată în serios iar lipsa de cunoştinţe de logică nu poate fi compensată cu nimic. sociologic. nu au făcut decât ca astfel de apreciere să fie întrucâtva justificată. Această adăugare este dimensiunea preconflictuală a conceptului de ‘dinamică’. metoda psihanalitică este de-a dreptul defectuoasă în materie de psihologie abisală. cu Visul ca ‘satisfacţie halucinatorie’ etc. trebuie să fie recunoscută ca fiind sora mai mică a psihologiei abisale iar recomandările ei trebuie să primeze faţă de orice analiză didactică indiferent de importanţa ei pentru formarea psihanalistului. Înţelegerea inversă a acestei structuri nu pe fundament biologic. Ea face trecerea de la Biologic la Psihic. De aceea psihologia abisală preia de la biologie lanterna cu care poate clarifica această bază a psihanalizei. Acestea sunt Acte Psihice particulare ce nu pot fi extinse universal. Fără sprijinirea pe biologie psihologia abisală nu are nici o valoare teoretică. cu Complexul de Castrare. psihanalistul poate spune orice. El trebuie de asemenea să se extindă şi asupra consecinţelor retroactive ale structurilor acestea. Psihanalistul inflexibil ‘interpretează’ ceea ce crede el de cuviinţă şi re pretenţia că astfel de interpretări ar fi exclusive în condiţiile în care obiectul psihologiei abisale. care susţin aşa numitele ‘dezintegrări ale eului’. Dincolo de rezultatele ei practice. Între psihologia abisală şi psihanaliză există acelaşi raport ca între anatomie şi medicină. ce se prezintă ca fiind cauze ale unor conţinuturi psihice. deşi foarte criticat de către comentatori în ultimii 20 de ani. singurele care îi atestă valabilitatea incursiunilor sale individuale. ‘Eul’ şi ‘Supraeul’ pe de alta îşi vor pierde aspectul de stratificare topică odată ce vor fi explicate mai precis. Abordarea dinamică a psihologiei abisale Termenul ‘dinamică’. respectiv unul pur fiziologic reprezentând straturile mnezice în supraordonarea lor. fiind o dimensiune a ceea ce el numeşte ‘metapsihologie’. De aceea psihologia abisală nu se poate întemeia pe observaţie tocmai pentru că tot ce se poate observa prin psihanaliză este numai Actul Psihic. ‘Inconştientul’ şi ‘Conştientul’ pe de o parte sau ‘Se-ul’. prin lipsa ‘curei didactice’ a scepticului în cauză. în terminologia freudiană este unul care reflectă fidel doctrina sa simplistă despre aparatul psihic. Termenul ‘topică’ este totuşi preluat în această teorie. Astăzi realitatea nu este atât de clară şi nici psihologia abisală şi nici psihanaliza nu prea ştiu pe unde le este locul. Dacă subiectul acceptă ‘interpretarea’. ca produs al acestuia. fiind o simplă filosofie a Psihicului cu vagi legături în plan biologic. care sunt particulare şi ulterioare aşa cum face Freud cu teoria invidiei de penis pe care ar avea-o universal fetiţa. Psihanaliza dimpotrivă. adică cel de conflict între Pulsiuni este preluat dar lărgit aici. atunci ea este luată de bună iar dacă o refuză.spirit să atragă atenţia asupra teoretizării oarbe a psihanaliştilor prin confuzia între planul ontologic şi cel psihologic adică între ceea ce aici se numeşte Structură Psihică ca principiu al sistemului psihic şi Actul Psihic. sensul pe care Freud i-l dă. au fost vizate direct de critica lui Caraveth.

Freud a fost singurul care a oferit o dinamică a psihologiei abisale. unde subiectul se poate alege cu un Atac de Panică. Numai că Nevroza nu poate fi explicată simplist iar aceste metode dau greş în ceea ce o priveşte. Principiile trupului se regăsesc în cele ale sufletului. structural. un stimul traumatic poate produce o Psihoză Reactivă Tranzitorie la cei predispuşi sau o simplă reacţie anxioasă fără nici un fel de urmări. Succesele vizau alte entităţi nozologice mai simple iar ceea ce credeau terapiile cognitiviste că era Nevroză era de fapt altceva. Aşadar între ‘S’(stimul) şi ‘R’ (răspuns). De exemplu obiectul Fobiei din Nevroza Anxioasă este altul decât cel al Psihopatiei Traumatice în care aceste metode funcţionează într-o anumită măsură. Paralelismul între Psihic şi Somatic pe care cei doi îl adoptă în teoriile lor lasă suspendate în aer anumite noţiuni cum ar fi cele de ‘arhetip’ sau ‘complex de inferioritate’ fără să le pună în relaţie cu bazele lor somatice.particulară. Omul este un complicat sistem unitar şi nu aşa cum le prezintă dualismul platonician dar mai ales cel cartezian împărţit în două subsisteme izolate trup şi suflet. Argumentările sale. Practic sarcina psihologiei abisale constă în a explica principiul acesta de unificare. pregătirea ei şi nu ştiinţa propriu-zisă. de devenire din planul fiziologic în cel psihic iar o psihologie abisală nu are nici o şansă de a deveni ştiinţifică decât în măsura în care stabileşte această unitate. încât acestea să derive în reflexe condiţionate din reflexe necondiţionate. Pentru a le înţelege pe acestea. precum şi cei incluşi în curentele ce încep cu ‘neo’. metoda explicării lor se va concentra în definirea şi identificarea originii lor. ci unul activ. această continuitate dintre Somatic şi Psihic. aici existând o mulţime de metode după cum se va vedea. organică. Obiectul dinamicii psihologiei abisale este în primul rând Comportamentul Uman complex. Lacan şi alţii. Însă aportul psihologiei abisale este dat de explicarea pe mai departe a acestui principiu în lumina unei viziuni structurale asupra psihologiei. pentru alţii. Această prelucrare se face în funcţie de ordonarea acestor structuri originare de formate ereditar. De aceea behaviorismul târziu acceptă formula ‘S→O→R’. Klein. El este principiul fundamental de constituire a aparatului psihic şi chiar al celui biologic. În perspectiva sa conflictul sau interacţiunea pulsiunilor reprezintă doar un aspect al dinamicii psihice iar întregul ei presupune întregul mecanism care guvernează pulsiunile dar şi originea acestora. Cea generală cuprinde fiziologia bazală a psihologiei. Behaviorismul o explică simplu ca fiind un comportament învăţat. origine fixată în relaţia retroactivă şi ereditară dintre subiect şi mediu. Expunerea la stimul cu scopul de a facilita decondiţionarea. Fără principiile dinamicii psihologiei abisale. pe cât de stufoase pe atât de sterile aşa cum apar la Jung şi Adler nu pot constitui decât regresul de la descoperirile freudiene către metoda investigării filosofice. unde ‘O’ este chiar Organismul. Cu alte cuvinte. psihopatologice. Această precizare are un rol covârşitor în psihopatologie. este recunoscut ca valabil. ele fiind chiar Tulburările Psihice. situaţie care este doar începutul unei ştiinţe. De exemplu Complexul Traumatic este un ansamblu comportamental şi emoţional după care subiectul evită situaţiile traumatice care îi pot pune viaţa în pericol. Aici este implicată tocmai această predispoziţie care face din stimulul fobic o supradimensionare în Nevroza Anxioasă. principiile lui de funcţionare. El a încercat să facă această legătură chiar dacă este incompletă şi ambiguă în mare parte. în dezvăţare. în mod genealogic. Tocmai de aceea psihologia abisală poate fi numită şi psihodinamică. pe care Psihicul se grefează şi pe care o confirmă. De 15 . ea riscă să intre într-o retorică fadă iar metoda ei să fie una nespecifică şi ambiguă. Aşadar subiectul nu are rol pasiv în relaţia cu stimulul. J. Staţionarea pe terenul instabil al dualismului cu contradicţiile şi ambiguităţile sale este una dintre consecinţele renunţării nefericite la elaborarea unei dinamici a psihologiei abisale explicabilă după normele structurale ale sistemului organic. trebuie pusă tocmai predispoziţia subiectivă. la care se adaugă Genealogie. Căci dinamica este singura şansă a psihologiei abisale de a nu se constitui ca o disciplină ce colecţionează date. O astfel de structură originară va fi definită ca fiind ansamblul reacţiilor şi comportamentelor unui subiect pe o perioadă suficientă de timp. Dinamica psihologiei abisale are aşadar pretenţia de a explica sufletul uman. Asta deoarece acţiunea proiecţiei fobogene este condiţia simptomului fobic în Nevroza Anxioasă. aşa cum apare el în curentul behaviorist timpuriu. De aceea se poate spune nu că S→R ci că R→S în acest caz. Dinamica specială a ei cuprinde Psihopatologia. disputa în psihologie a părăsit terenul dinamicii pe care Freud l-a iniţiat şi asta cu atât mai rău pentru ştiinţă. ci o prelucrare subiectivă a influenţei stimulului. fără canonul său legic. ceea ce aici se numeşte Metabiologie. dându-i acelaşi sens cu cel argumentat aici. În acest caz între existenţa stimulului şi răspunsul subiectului nu există o continuitate reflexivă. pornind de la structura fiziologică. Însă pentru a aduce psihologia abisală la rang de ştiinţă nu trebuie abandonat acest demers aşa cum au făcut dizidenţii de la şcoala sa. atunci când se va explica Nevroza şi când va fi abordată terapeutic. primare şi fundamentale care sunt aici numite Complexe Fundamentale. Psihiatria lărgeşte de asemenea conceptul de ‘dinamică’. în funcţie de structuri originare. funcţionează mai puţin în Nevroze. În situaţia de suprasolicitare acestea determină structuri secundare. Conform acestui principiu terapia ei ar trebui să se constituie în decondiţionare. Cu primele contribuţii ale unor psihanalişti ca M. Aşadar principiul S→R.

prin experimente.Sănătate Psihică. prototipul analizei sale este Nevroza. un ideal după cum se va vedea. tocmai pentru că dexteritatea argumentării filosofice este construită pe nisipuri mişcătoare. pare să fie o falsă distincţie iar aceasta din urmă pare să fie o contradicţie în termeni. Aşadar o metodă de investigare a obiectului psihologiei nu poate fi empirică datorită faptului că neurofiziologia este ea însăşi încă rudimentară. împărţită în mai multe curente neunitare. Din păcate o astfel de ambiţie de a revoluţiona lumea. Prin aceasta nu trebuie înţeleasă acea posibilă obiecţie care deseori i se aducea lui Freud în disperare de cauză. Acest lucru nu este neapărat ceva de evitat iar popularitatea unei discipline sau a unui autor este de căutat. Cu ajutorul autorităţilor care au marginalizat-o sistematic sensul ei a fost deturnat. Este foarte clar că din nevoia personală a lui Freud de celebritate. din impulsul de a face cunoscută psihologia abisală celor ce nu sunt dispuşi să-i acorde suficient timp şi efort pentru înţelegere. disecţii. Ea trebuie să caute o cât mai bună dezvoltare pentru ea însăşi indiferent de ermetismul terminologic în care ar putea intra ca urmare a acestei dezvoltări. unde M este mediul. Căci el pierde din vedere alte elemente care se ascund dincolo de Sexualitate. Din acest punct de vedere distincţia Tulburare Psihică . Conceptele filosofice sunt 16 . Efortul său ambivalent şi uneori vecin cu falsa umilinţă de a face tuturor inteligibilă psihologia abisală adoptând formule şi o terminologie cât mai accesibile s-a răsfrânt de fapt către contrariul acestui scop. se reunesc mai degrabă într-o fiziologie experimentală a Memoriei. O încercare de speculaţie filosofică s-a dovedit a nu duce la o ştiinţă a psihologiei stabilă. Tocmai de aceea psihologia este o ştiinţă defavorizată sub raportul metodei. căci ea nu poate beneficia de examinarea directă a obiectului ei de studiu. De asemenea trebuie să îşi clarifice metoda şi terminologia. diferit de stimul. De aceea este necesară o metodă diferită care să aibă legătură cu argumentul dar care trebuie să fie totuşi departe de speculaţia strict logică. Psihologia abisală are nevoie de principii primare în timp ce cele ale Nevrozei sunt o consecinţe secundare ale acestora. În fapt viaţa omenirii se schimbă tocmai datorită cunoştinţelor aplicate coerent şi uman iar popularitatea este un semn meritat al preţuirii de care trebuie să se bucure acestea. chiar dacă acum ea este în impas. în planul mentalităţii maselor. Atitudinea lui când tolerantă faţă de concepţiile populare când elitist-ermetică s-a regăsit şi în demersul său teoretic.9. Necesitatea unei noi metode în psihologia abisală Psihologia abisală este o ştiinţă în devenire şi fiecare pas este la fel de important în această devenire. Astfel că el a folosit într-o arie extinsă conceptul de ‘nevroză’ în afara a ceea ce se numeşte astăzi Nevroză. iar experimentalismul în psihologie. Modestia excesivă ce se observă în adoptarea unor concepte tradiţionale cum ar fi cel de ‘conştient’ sau ‘inconştient’. Căci dacă aceste concepte au fost elaborate de o mentalitate tradiţională principial neştiinţifică este normal ca ambiguităţile şi contradicţiile acesteia să fie transmise mai departe teoriei care foloseşte aceste concepte. M S O R Importanţa pe care Freud o acordă Sexualităţii. nu poate conduce la mare lucru. Ea trebuie să îşi unească forţele pentru a-şi arăta virtuţile astăzi când este mai ales criticată pentru neajunsurile ei. Fiecare autor are o contribuţie atâta timp cât a observat un fapt căruia i s-a dat mai puţină importanţă. Ea a încercat mult însă a reuşit puţin. Totuşi acest ideal trebuie luat ca reper în construirea unei teorii viabile şi nu Nevroza ca atare. Îmbunătăţirea metodei de lucru poate facilita apariţia acestor principii. decât într-o psihologie. care acceptă că teoriile lui ar fi juste totuşi dar acest lucru doar în ceea ce priveşte nevroticii în timp ce cei normali s-ar suprapune totuşi concepţiei tradiţionale despre om. aceasta a ajuns printre cele mai vulgare ştiinţe atât sub aspectul estetic dar şi sub raportul practic. Până şi rezultatele psihologiei cognitive ce încearcă experimentarea Memoriei. Termenul de freudian este sinonim cu ce este obscen. adică principiile Comportamentului Uman în diversitatea lor. aşa cum fizica şi biologia beneficiază. făcând din ea nucleul psihologiei sale abisale nu este neapărat exagerată ci doar incompletă. 1. Pentru a ajunge empirică ea trebuie să fie o neurofiziologie ultraperfecţionată susţinută de o aparatură ce pare a aparţine viitorului îndepărtat. extirpări etc.aceea schema de mai jos este menită să explice această situaţie. are fireşti ambiguităţi. prelungire în realitate a acestuia. Din nefericire psihologia nu poate fi o ştiinţă empirică. fiecare interpretând-o trunchiat şi neadecvat şi mai tot omul pretinzându-se cunoscător abil al pasiunilor umane pare gata oricând să dea un sfat acolo unde crede că este mai priceput şi gata să reinventeze psihoterapia. Tocmai de aceea psihologia abisală trebuie să se denevroticizeze. Din acest punct de vedere. de a demonstra anumite adevăruri cu orice preţ chiar dacă o astfel de revoluţie mentală a avut cu adevărat loc a avut şi revers. Dimpotrivă psihologia abisală nu trebuie să facă concesii metodologice şi ideatice pentru a-şi găsi adepţi.

Lipsa de rezultat concret al acestei metode. egal cu cel din psihanaliză este dată de faptul că psihologia abisală studiază Suprastructura generală a aparatului psihic. Din păcate o întreagă tradiţie psihanalitică postfreudiană a fost dominată de această metodă. căci ea nu aduce nimic nou cunoaşterii. În acest caz el poate fi urmărit genealogic. O abilitate de a unifica logic aceste date poate închega o metodă care să îndeplinească criteriile ştiinţifice în acest caz. demersul filosofic este de la început sortit eşecului. pretenţie îndreptăţită în bună parte tocmai datorită consolidării parţiale a unei metode. în ciuda majorelor sale contribuţii în materie de psihanaliză şi ajungând în special la J. Tocmai aceasta este marea problemă în psihologie. Acest reper metodologic este constituit din ipoteza evoluţiei vieţii în general şi a speciei umane în special. Kant avea dreptate când sublinia că psihologia bazată exclusiv pe introspecţie nu are nici o şansă să devină ştiinţă. În acest fel. ducând mai degrabă la un material ce trebuie ulterior reanalizat şi rearanjat. Cu toate aceste insuficienţe există totuşi o lumină ce poate face din psihologie o ştiinţă prin intermediul unei metode proprii de cercetare. Freud însuşi a păşit pe acest domeniu al speculaţiei către sfârşitul operei sale iar rezultatul a fost negativ. Ceea ce se numeşte astăzi psihologie în general sub pretenţia desprinderii de filosofie.aceleaşi cu cele ale simţului comun iar demersul filosofic poate fi comparat cu un raţionament valid din punct de vedere logic dar al cărei concluzie este falsă deoarece premisele sale sunt false sau irelevante. Kant sau Nietzsche. Prin această adăugare ea a avut de câştigat faţă de datele obţinute în trecut de filosofie numai prin speculaţie însă limitele experimentării indirecte şi-au făcut simţită prezenţa. Chiar dacă pentru psihologia abisală această cale este mai puţin concludentă. Păcatul ei este că aceste concepte sunt ambigue de la început. Din păcate în multe cazuri psihologia este o (veche) filosofie experimentală. noutate care presupune un nou cadru conceptual ci preferă să se joace cu conceptele deja fabricate. Oricât de importante ar fi intuiţiile unui Schopenhauer. spre deosebire de metoda intuitivă freudiană se realizează o continuitate a acestor etape fiecare etapă fiind explicată prin cealaltă. trecând prin Melanie Klein. pe când psihanaliza se limitează la descifrarea Actelor Psihice. Însă el ar fi avut probabil revelaţia celei de-a doua treziri din ‘somnul dogmatic’ dacă. Individul este de fapt un continuator al Psihicului predecesorilor şi nu un începător în dezvoltarea Psihicului. ci doar în ceva premergător şi rudimentar acesteia tocmai datorită lipsei de metode de cercetare. Însă problema cunoaşterii pe care filosofia o facilitează îi reduce drastic autoritatea ştiinţifică. În acest fel se realizează o continuitate structurală. Metoda istoricistă pe care o deschide o astfel de fericită oportunitate este dublată de existenţa antropologiei culturale care facilitează în plan spaţial această continuitate temporală prin cercetarea tuturor modelelor de societăţi care există în lume la ora actuală. Asta înseamnă că în determinarea Comportamentului uman se pot pune cap la cap verigi foarte importante ce separă Omul Modern de viaţa 17 . Aşadar complicatul Comportament Uman aşa cum apare astăzi nu trebuie să fie decât rezultatul comportamentelor etapelor anterioare de dezvoltare a Vieţii. Încercarea de a face din psihologie o ştiinţă sigură este o sarcină dintre cele mai grele. printr-o călătorie în timp. cu concretul nu duce la nişte rezultate importante pentru ştiinţă. După cum s-a amintit mai sus. accesibil tuturor. Din punct de vedere ştiinţific. Or psihologia nu a atins nici măcar acea etapă a definirii conceptelor iar în domeniul său domneşte degringolada profundă în care fiecare autor îşi are propriile teorii şi propriile definiţii ale conceptelor. de-a lungul evoluţiei speciei animale către cea umană. Însă psihologia abisală era şi a rămas totuşi în ceaţă tocmai pentru că îi lipseşte o metodă ştiinţifică. Psihologia abisală devine astfel una genealogistă dintr-una ontogenetistă. după cum s-a spus mai sus. psihologia a renunţat la amplele argumentaţii şi la metoda speculativă însă tot pe aceeaşi bază conceptuală a funcţionat la care a adăugat experimentul şi observaţia. Psihanaliza reuşea să pătrundă mult mai mult în înţelegerea Psihicului faţă de ceea ce reuşea metoda introspecţonistă. cu toate că Psihicul Uman pare să fie un dat nemijlocit. căci această etapă este hotărâtoare pentru ştiinţă în general. operează însă cu aceleaşi concepte irelevante dar are în pierdere renunţarea îngrijorătoare la raţionament. anume să definească conceptele cu care lucrează. teoriile acestora nu se pot constitui într-o psihologie abisală. Lacan care a îmbâcsit psihologia abisală cu filosofie. Pe parcursul expunerii de faţă conceptele psihologiei tradiţionale vor trebui treptat eliminate tocmai ca urmare a despărţirii progresive de spiritul teoretic ce le stă la bază. în acest stadiu ea a condus la intuiţii valoroase ce îndreptăţesc pe Freud să fie recunoscut ca fondatorul psihanalizei ca terapie şi psihologiei abisale ca ştiinţă. Metoda speculaţiei filosofice pure fără asigurarea unei legături strânse cu realul. Dacă o astfel de ipoteză este adevărată atunci Comportamentul Uman nu este necesar să fie studiat prin intermediul unor aparate ultrafine care să observe în viu modul de funcţionare a acestei magnifice maşinării şi astfel să-i înţeleagă principiile. după cum s-a arătat mai sus. Derivată din filosofie. ar fi ajuns să studieze lucrările lui Freud care deschid o nouă cale de înţelegere a aparatului psihic uman cu ajutorul metodei asociaţiei libere. Din păcate Freud a folosit intuiţia brută în clădirea sistemului său teoretic ceea ce pentru ştiinţă este insuficient căci o ştiinţă are nevoie de explicaţii complete şi precise.

Însă psihologia abisală poate fi comparată cu o bancă unde toate celelalte ştiinţe îşi depun banii de care dispun pentru ca apoi aceştia să se înmulţească pentru fiecare datorită dobânzilor. estetica. Iar prezentarea dinamică a societăţii. Aşadar prin stabilirea reperelor evoluţiei vieţii. 18 . cu evoluţia sa ghidată la rândul ei de evoluţia tehnico-ştiinţifică. Acest cadru face obiectul aparatului psihodinamic care constă în sistemul global ce face posibilă Pulsiunea Psihică. Pe de altă parte. adică în societate. Este imposibil ca sociologia să fie gândită în afara economiei generale şi economia în afara biologiei generale. a relaţiei ei retroactive cu mediul. după principiile evoluţiei mediului său. În realitate caracterul mozaicat al metodei experimentate aici este dat fie pentru că mai toate aceste ştiinţe sunt incomplete fie pentru că prejudecăţile la adresa lor le face de la început incompatibile. a istoriei ei. ca biologia. pe baza acestei retroactivităţi. Speculaţiile atât de spinoase ale originilor Vieţii pot fi evitate căci Psihicul este o apariţie recentă în câmpul ei în aşa fel încât evoluţia lui se poate reconstitui simplu sub raportul istoric. o calitate a omului ca fiinţă unitară iar acest fapt trebuie să le facă unitare automat şi pe acestea. ceea ce este aici teoretizată ca Trunchi Psihic. Însă aceste ştiinţe sunt legate una de alta exact aşa cum arată schema. Statutul de unitate al acestor ştiinţe trebuie să reiasă măcar din faptul că ele prezintă un atribut. filosofia. sociologia generală este a doua disciplină ce poate contribui la devenirea psihologiei ca ştiinţă.sălbatică. psihologia cognitivă şi în sfârşit logica după cum arată următoarea schemă: Existenţa acestor ştiinţe pare să fie una de independenţă în ceea ce priveşte relaţiile dintre ele iar o metodă care să le cuprindă pe toate pare să fie cu totul nepotrivită. Pentru aceasta nu este necesară reconstituirea întregii istorii a Vieţii. ei îi rămâne în continuare rolul de a stabili relaţiile dintre elementele acestor structuri care determină însăşi această Suprastructură Psihică. Este evident că mai multe ştiinţe vor trebui să-şi dea mâna pentru a constitui o metodă viabilă a psihologiei abisale. antropologia culturală. precum şi a cadrului psihodinamic care permite relaţia retroactivă a aparatului psihic cu mediul său. schiţarea evoluţiei Umanităţii în mediul său leagă în mod indisolubil psihologia de sociologia generală. având în vedere faptul că Psihicul ia o asemenea amploare încât să devină obiect de cercetare abia la Om. Odată stabilite aceste repere ale psihologiei abisale. ci doar reconstituirea vieţii psihice. face ca psihologia abisală să se poată în fapt constitui tocmai în rămăşiţele Comportamentului Uman de la origini. structura ei elementară şi proprietăţile ei. cu toate amănuntele sale banale. Reperele evoluţiei sociale sunt păstrate sedimentat în abisurile Psihicului său iar reconstruirea acestei istorii coincide cu reconstituirea structurii generale ale Pulsiunilor ce guvernează Comportamentul adică a elementelor aparatului psihic uman. Deci dacă fiecare dintre ele contribuie la întărirea metodei psihologiei abisale fiecare îşi va primi răsplata tocmai prin aprofundarea fiecăreia chiar dacă acest lucru este mai puţin concret pentru biologie şi logică de la care psihologia abisală mai mult ia decât dă. astfel că eforturile conjugate ale acestora pot conduce la o nouă metodă de cercetare ce poate conduce la un astfel de scop. economia. Pe lângă antropologia culturală. se poate stabili evoluţia Comportamentului Uman ca omolog reactiv al acestuia prin stabilirea evoluţiei mediului. elemente grupate în Suprastructura Generală a Psihicului. În felul acesta se conturează o metodă riguroasă de cercetare pentru psihologia abisală.

chiar dacă elasticitatea sistemului său de teorii. Psihicul se dovedeşte a fi o reminiscenţă în satisfacţia unei asemenea Pulsiuni astfel amânate ca urmare a mecanismelor complexe la care ea trebuie să se supună datorită imperativelor civilizaţiei. Dar marele său atu este accesul la fapte. după cum s-a spus şi se va mai vedea mai departe. Eşecul anumitor teorii freudiene în ceea ce priveşte psihologia abisală se datorează tocmai abandonării domeniului psihopatologiei. însă cu conceptele ei obscure ea pierde exact ceea ce este mai important. de continuitate. Ulterior el a preferat să întoarcă spatele psihopatologiei. Această supunere este o dezvoltare normală a funcţiei Pulsiunii. Eşecul satisfacerii acestor Pulsiuni mediate în acest fel se constituie în psihopatologia acesteia. a Instinctului. În acest caz. pe lângă faptul că între psihologie şi biologie nu se stabileşte o relaţie clară. Or acest lucru necesită o înţelegere din alt unghi a întregului sistem. de aceea marile descoperiri ale sale îşi au aici originea şi nu în adăugirile ulterioare. a fost determinată de imboldul lui Freud de a determina o nosologie psihiatrică clară. Căci dacă o astfel de metapsihologie ar fi disciplina care ar studia principiile primare ale psihologiei abisale atunci aceste principii trebuie să fie fiziologice. cedează. După cum se va vedea în primul capitol. (intuiţia lui arătându-se deficitară într-un moment cheie al carierei sale legate de studiile asupra frunzelor de coca) şi nici un profund gânditor. Filosofia a închis ochii acestei părţi a Umanităţii şi acesta este eşecul ei în înţelegerea naturii umane şi ca doctrină şi ca metodă. ci una specială. A căutat toată opera sa să înţeleagă ce se întâmplă în mintea pacientului. Analiza Nevrozei cu atenţie poate conduce la înţelegerea ‘minusculei’ naturi umane. pe viu natura umană. Psihologia abisală şi psihiatria Apariţia psihologiei abisale şi a psihanalizei ca ştiinţă şi respectiv practică medicală. Freud nu a fost un om de ştiinţă eminent din punctul de vedere al capacităţii de elaborare şi a ‘simţului’ teoretic. Efortul elaborării pe mai departe a unui asemenea demers nu a fost însă susţinut de Freud. Aceste Pulsiuni Fiziologice fac obiectul metabiologiei dinamicii psihologiei abisale iar termenul ‘metabiologie’ este introdus pentru a opera distincţia dintre conceptul său şi cel de biologie propriu-zisă.10. Psihologia abisală nu trebuie aşadar să piardă din vedere funcţiile biologice. însă acest lucru a fost făcut fără un sistem de concepte bine pus la punct. după cum psihologia sa abisală propune înţelegerea Omului dintr-un alt punct de vedere şi anume din imboldul de a cerceta cu atenţie. constituie o eroare). unde masca omului. a închiderii ochilor faţă de acest domeniu. exact ceea ce ea crede că este mai puţin important. Nevroza prezintă natura umană supradimensionată aşa cum e ea asemenea unui microscop. Toată opera freudiană ulterioară fie încearcă să clarifice anumite probleme trecute cu vederea anterior elaborând noi teorii. aplicată. preferând să renunţe la acest ţel iniţial. Psihologia abisală foloseşte deja un fel de ‘microscop’. supradimensionată. Instinctuale în relaţia lor retroactivă cu mediul. aşa cum este ea structurată prin educaţie. biologice iar respectiva metapsihologie ar trebui de fapt să fie metabiologie. din păcate Freud face şi o confuzie între cele trei domenii de investigare a psihologiei abisale. Căci psihologia abisală trebuie să determine modul în care o funcţie biologică. în mare parte elaborat de Freud. analizându-l ‘cu ochiul liber’. Această importanţă a demersului său se datorează numai raportării la psihopatologie. Filosofii au explicat domeniul psihopatologiei cu câteva fraze. O psihologie care nu are la bază principii biologice nu este una abisală. Epoca eroică a acestor discipline este fără îndoială aceea a elaborării unui astfel de interes ştiinţific. în simptomul nevrotic Freud înseamnă pentru cunoaşterea sufletului omenesc mai mult decât toţi filosofii la un loc (chiar dacă a făcut din aceste simptome nişte constante principiale ale Psihicului ceea ce. nu a ajuns la dexteritatea argumentării filosofice. fie încearcă să le elaboreze pe cele vechi. somatică. Genealogia dinamicii psihologiei abisale face obiectul modelării Pulsiunilor originar Biologice. O astfel de distincţie se datorează metodei diferite cu care operează aceste discipline în cercetarea obiectului lor care în acest caz este identic (biologia operează cu metoda empirico-tehnologică iar metabiologia cu cea logică în principal. Însă Freud nu şi-a putut modifica radical doctrina aşa cum a făcut-o din dorinţa de a crea o clasificare clară a tulburărilor psihice cu toată deschiderea sa ştiinţifică. Psihicul Uman apare pe fondul amânării satisfacţiei Pulsiunii Fiziologice. Acelaşi lucru l-a încercat şi filosofia. psihoterapeutică. 19 . Distincţia sa triplă nu este specifică unei astfel de investigări. devine una psihică iar acest mecanism se întâmplă după modelul conflictului între Pulsiunile Fiziologice luate ca premisă. cu fiziologia. Însuşi termenul de ‘abisală’ desemnează vecinătatea ei nemijlocită cu biologia. după cum s-a amintit). Trebuie aici arătat că termenul ‘metapsihologie’ pe care îl foloseşte Freud este identic în mare parte cu cel ‘metabiologie’ folosit aici dar neclaritatea lui îl face neoperant în această situaţie deoarece conceptul primului este mult mai larg decât cel al celui din urmă.Încercarea de a stabili coordonatele dinamicii psihologiei abisale nu trebuie să se ghideze după principul aprehendării viselor. Însă prin simplul fapt că a avut curajul analizei naturii umane aşa cum apare ea mărită. lăsând să transpară profunzimile sale. după cum însăşi religia făcea. 1. În acest caz psihologia se dovedeşte a fi o ramură a biologiei generale care îşi propune să identifice modul în care Pulsiunile Fiziologice îşi modifică forma ca urmare a retroacţiunii dintre ele şi mediu. ceea ce l-a intrigat pe mult mai filosoful Jung. aşa o cum face Freud. căutând repere psihologice pentru explicitări ale unor funcţii biologice.

deşi costă mai puţin. rămânând sub impresia primelor sale studii şi primilor săi pacienţi nevrotici. atestă în ce mod el a închis ochii acestui domeniu. Psihanaliza cu greu poate fi instituţionalizată deoarece necesită mult timp şi efort financiar. precum şi cea ca fiecare psihanalist sau psiholog abisalist să aibă o formaţie teoretică în biologie. sensul pe care ele îl pot da aparatului psihic la fel cum divinitatea dă sens existenţei. Astfel de ‘critici’. diversitate nu de elemente ale unei clase. Cerinţa ca fiecare psihiatru să aibă la activ o cură didactică. Psihanaliza insistă pe investigaţia profundă în timp ce psihiatria lasă deoparte o astfel de evaluare exhaustivă în favoarea ameliorării produsă de medicaţie simptomului. O astfel de metaforă este folosită pentru a sublinia importanţa a deosebită a acestora. psihanaliza şi psihiatria nu vor putea face niciodată casă bună nici pe plan teoretic. tocmai prin limitarea psihologiei abisale care nu a putut să le observe. refăcută. Lipsa de comunicare dintre acestea. cum ar fi de exemplu Germania. acel curaj de a invita subiectul să spună tot ceea ce îi trece prin minte fără să îşi judece ‘critic’ aceste idei. Totuşi este probabil ca aceste probleme se vor rezolva mai devreme sau mai târziu iar această exagerată scindare între ele se va aplatiza progresiv. pe termen lung efortul financiar poate fi acelaşi. Psihiatria are mare nevoie de o clasificare având în vedere neconcordanţele de stabilire a diagnosticului care există astăzi în acest domeniu. Freud trăia convingerea că în terapia Tulburărilor Psihice viitorul este cel al medicaţiei. acel curaj de a recunoaşte importanţa Sexualităţii pentru Psihicul Omenesc întrun moment de impas. Dar el probabil că imaginase nişte medicamente capabile să atace ‘atemporalitatea Inconştientului’. Însă medicaţia actuală care se aplică cu succes acolo unde psihanaliza ar avea şi mai mare succes produce o oarecare dependenţă a pacientului de ea. Obiecţia pe care Freud i-o aducea lui Adler că nu explică cum e posibil ca el singur Complexul de Inferioritate să explice atâtea Tulburări Psihice. Astfel că. costul tratamentului este suportat de casele de asigurări. s-au menţinut încă şi astăzi. fără să ia în calcul chiar evoluţia acestor Tulburări timp de aproape o jumătate de secol. Îndreptată spre criteriile ei de încadrare semiologică a Tulburărilor Psihice într-o clasă sau alta şi înzestrată cu autoritate medicală. După cum s-a spus. se exclude ea însăşi de la pretenţia de ştiinţă pe care fără îndoială că o merită. poate fi aplicată psihologiei sale însăşi prin extensie: cum poate fi explicată diversitatea copleşitoare a materialului clinic doar pe baza a câtorva Stadii de Evoluţie Libidinală? O psihologie abisală care nu ia cu asalt acest material clinic al psihiatriei. Psihiatria poate fi foarte uşor instituţionalizată căci terapia se reduce la administrarea de substanţe chimice capabile să producă un echilibru artificial şi momentan în sistemul psihic al pacientului. adică să distrugă efectiv acele reprezentări care sunt de obicei refulate şi care ulterior ‘se reîntorc’ prin Sublimare sau alte căi la fel cum o otravă poate fi neutralizată printr-un antidot. Este normal ca între psihiatrie şi psihanaliză să fie o oarecare incompatibilitate legate de formaţia celor două deşi anumiţi specialişti au ambele formaţii. printre care şi Tulburări de formă libidinală. Din nefericire. aceste gânduri. Aşadar scopul psihologiei abisale este acela de a ajunge la o clasificare universal acceptabilă a tulburărilor psihice. îngrămădirea paranoiei în schizofrenia paranoidă. De aceea scopul dinamicii psihologiei abisale este acela de a explica această diversitate. ci diversitatea de clase însele. O teorie generală a Pulsiunilor ar însemna rezolvarea multor ambiguităţi din psihologia abisală care au făcut ca ea să nu-şi câştige numele de ştiinţă încă. Deşi există unii psihiatrii care sunt şi psihanalişti. aşa cum reiese din cazul Schreber. prin confuzia sau cel puţin. Modul în care Freud a extins nepermis conceptul de ‘nevroză’ în zona totală a Psihopatiilor sau Psihozelor. 2. TEORIA GENERALĂ A PULSIUNILOR Freud spunea despre Pulsiuni că reprezintă mitologia ştiinţei psihologiei abisale Pulsiunile fiind asemenea zeilor. facilitată de sistemul de formare şi nu de propriile curiozităţi. chiar dacă în unele ţări. din păcate. Pornind de la această diferenţă de opţiune. între aceste două discipline s-a creat o prăpastie. în loc să o încorporeze şi să o corecteze ca urmare a experienţei sale.Acest fapt este dovedit de continua decădere a acestei discipline în ciuda unor mici împrospătări legate de autorii postfreudieni. Cu toate acestea este imposibil ca o teorie care se pretinde a cunoaşte abisurile Psihicului Uman şi a cunoaşte adevărul despre acestea să nu poată face ordine în psihopatologie şi să nu elaboreze o clasificare clară şi precisă a Tulburărilor Psihice. psihologia abisală trebuie reinventată. în special în ţările fostului lagăr socialist. poate fi un pas decisiv în acest sens. pe care el le cam ignora. clasificare realizată nu pe baza criteriilor semiologice aşa cum se face astăzi în psihiatrie 20 . Însă principala latură a discordiei este reprezentată de metodologia terapeutică. Or Freud a închis ochii diversităţii de tablouri clinice prezentate de psihopatologie. trebuie înlocuită cu o întrepătrundere mai constructivă a lor. în loc ca acesta să fie semnul distinctiv de apartenenţă a acestora la aceeaşi categorie aşa cum există în multe alte asemenea care încep cu ‘psi’ aici există cea mai mare discordie. Încercarea de a duce mai departe psihologia abisală şi de a o corecta pe cea actuală presupune acel curaj al descoperirii psihanalizei. psihiatria s-a detaşat la rândul ei de psihanaliză. dar şi a polemicilor nejustificate de studiul ultimilor date din domeniul psihopatologiei. Ei au încetat aproape să se adapteze la psihopatologie şi la noile sale condiţii.

1. Aceste tendinţe sunt conservarea şi înnoirea. cu două subcapitole referitoare la problema structurării aparatului psihic la care se adaugă cele ale psihologiei cognitive cu aplicaţiile principiilor descoperite şi manifestarea diversă a elementelor analizate în primele două. Aşadar. ele colaborând retroactiv. această parte întâi conţine pe de o parte Metabiologia ca sistem de funcţionare biologică a Organismului şi transformarea acestor principii în funcţii psihice. adică între indivizi similari şi alta interspecifică. Sub raportul biologic evoluţia se desfăşoară în două tendinţe opuse care. grup sau clasă socială) ci pe principii dinamice generale. 2. Pentru asta este necesar să se stabilească ce este Instinctul. Conservarea presupune efortul vieţii de a rămâne aşa cum este acest lucru realizându-se prin autoapărare în special iar înnoirea presupune imperativul de a trece către forme superioare de existenţă. exterioritatea ultimă a Psihicului. climă şi mentalitate specifice fiecărui popor. ceea ce face obiectul capitolului despre Hardul aparatului psihic adică despre suportul său organic. totuşi nici viceversa nu este valabilă aşa cum tinde să considere psihologia abisală freudiană. organismele. De obicei selecţia interspecifică este anterioară celei intraspecifice însă şi aici se poate 21 . ceea ce este diferit de la mediu la mediu.(căci acestea clasifică actul psihic final. Din acest motiv acest subcapitol se şi numeşte aşa. El încearcă să deducă din aceste principii posibilitatea de existenţă a Instinctelor însele. anume că Mediul ar fi pasiv în formarea insului şi că totul s-ar reduce la modul exclusiv activ în care individul se raportează la membrii familiei în special. Selecţia naturală se prezintă în două forme: una intraspecifică. Organismul reacţionează în funcţie de negocierile interne ale acestor două mari interese. ce face el sau ce scop are pentru Organism ceea ce face obiectul Metabiologiei psihologiei abisale. ia dat Mediului care selectează indivizii o funcţie mult prea mare iar indivizilor o funcţie mult prea pasivă. către dezvoltare şi perpetuă consolidare. Fără această bază psihologia abisală se găseşte în situaţia de a fi suspendată în aer. Între aceste sisteme individuale funcţionează relaţii complexe. Acestea sunt reunite în capitolul dedicat Softului aparatului psihic. Influenţa Mediului în aceste teorii este minimalizată.1. pentru ca apoi să le localizeze şi să le descrie.1. începând de la definiţia Psihicului trecând prin explicarea lui şi identificarea formelor sale de manifestare. Instinctele. adică către evoluţie. de concurenţă sau de conlucrare. trecând prin stabilirea legilor şi principiilor acestuia şi terminând cu descrierea părţilor sale componente relevante pentru psihologie. Faţă de organismele inferioare. după cum deja s-a anticipat în introducere. de sociabilitate. fireşte c Freud tinde de multe ori să ia în calcul şi ereditatea şi influenţele Mediului în geneza Psihicului însă de fiecare data sfârşeşte prin a găsi cauze suspendate în aer pentru acesta cum este cazul teoriei stadiilor de evoluţie libidinală. unde relaţiile Individ-Mediu se realizează în interiorul speciei. se deosebesc de materia anorganică prin faptul ca ele reuşesc să prelucreze mişcarea şi să o iniţieze printr-un anumit principiu propriu. 2. 2. totuşi între ele nu există o reală incompatibilitate ci doar o opoziţie în interese. cel care a lansat termenul. prin conflictul lor. constituie principiul apariţiei Psihicului.1. Premisa biologică a originii Psihicului Fiinţele vii. Secţiunile acestui subcapitol se vor ocupa tocmai de acest drum pornind de la analiza fenomenului biologic. Conservarea şi înnoirea reprezintă aşadar două forme ale evoluţiei al vieţii. unde o specie concurează sau conlucrează cu alta. Deşi se găsesc explicaţii pentru o cauzalitate exterioară totuşi acestea nu rezistă testelor cele mai simple. brută şi neprelucrată a Mediului aşa cum face materia anorganică atunci când evoluează. Chiar dacă Darwin. De aceea aici se vor cerceta principiile cele mai generale ale Biologicului. să deducă principiile sale şi întregul său demers din această zonă pe care va trebui să o analizeze amănunţit pentru a găsi o astfel de portiţă de comunicare cu realul care să-i întemeieze dreptul la existenţă.1. vor trebui mai întâi analizate Instinctele şi apoi ceea ce se numesc complexe ale trunchiului psihic. cele superioare sunt consolidate ca sisteme individuale complexe. Organismele superioare prezintă o astfel de împletire retroactivă între cele două tendinţe ale vieţii iar relaţiile dintre ele este în acest fel foarte complexă. Celălalt subcapitol se va ocupa despre fenomenul apariţiei Psihicului din aceste premise biologice. de la ţară la ţară. fără influenţa directă. Chiar dacă ele par contradictorii şi deci. Pentru acest lucru este necesar parcurgerea unui drum anevoios. Apoi ea conţine genealogia psihologiei abisale. incompatibile. Aceste relaţii facilitează o trăsătură esenţială a evoluţiei vieţii şi anume selecţia naturală. După ce această sarcină va fi fost terminată se poate trece la problema arzătoare a psihologiei abisale şi anume la Psihopatologie. Metabilogia psihologiei abisale Cu acest subcapitol psihologia abisală caută să se lege de o bază sigură. Hardul aparatului psihic Respectând drumul prin care Pulsiunea Biologică devine o Pulsiune Psihică. Va fi arătat modul în care Psihicul se desprinde de Biologic (rămânând în relaţie retroactivă cu acesta) precum şi modul în care el se formează pe mai departe. Din această cauză teoria expusă aici va încerca să găsească mai mult în Mediu (şi ereditate. care este un Mediu reflectat genetic) aceste cauze.1.

Această modelare a Instinctului sau a unei grupe de Instincte. Pânda animalului de pradă reflectă interacţiunea dintre pulsiunea brută. a ‘Complexului de Inferioritate’. de la forma brută în sensul unei suprastructurări a lor este principiul apariţiei Psihicului. implicaţiile fiziologice retroactive între planul psihic şi cel fiziologic sunt de netăgăduit acesta din urmă suportând în mod indirect acţiunea Psihicului. nu implică şi nu este implicată de o astfel de schimbare pe plan fiziologic în mod direct. O specie se dovedeşte a fi superioară dacă reuşeşte să se impună altora în cadrul unei selecţii naturale interspecifice eliminând pe cât posibil speciile rivale. adică chiar succesul vânătorii. deci fără subordonarea ei la o Pulsiune necondiţionată. diversitate mediată de sistemul psihic mai întâi şi care abia apoi îşi poate găsi rezonanţa somatică. faţă de adaptarea vectorului său acţional. O asemenea concepţie organicistă extinsă asupra tuturor Tulburărilor Psihice se dovedeşte însă a fi tributară unei concepţii mitologice asupra Psihicului şi a Omului în general. dată de structura fiziologică în cauză asemenea unui reflex necondiţionat. crezătoare în destin. asta înseamnă că ea i-a fost într-un fel destinată. Acest infrasistem retroactiv prezent în forma Instinctului de Nutriţie este încorporat (asemenea multor alte infrasisteme retroactive care răspund de tipuri diferite de comportament) în sistemul retroactiv ce se stabileşte între Organism si Mediu.vorbi de condiţionare retroactivă. Căci dacă principiul perturbării nu este căutat într-un element perturabtor. după cum se va vedea în partea a treia a acestei lucrări. Comportamentul poate fi dirijat de prevalenţa pulsională a uneia dintre aceste două elemente. deşi. după cum se va vedea mai târziu. deci pe baze exclusiv fiziologice ignorând faptul că structura fiziologică nu poate explica decât mecanismul de funcţionare brută a Fiziologicului. Precizarea localizării funcţiei psihice în zona Instinctelor. este mediată mnezic şi este uneori şi un reflex condiţionat. evolutivă cu Mediul. suprastructurarea Pulsiunii Instinctuale care este principiul funcţiei psihice. Acest model originar se va repeta la scară mai restrânsă în orice element comportamental. vine să diferenţieze o astfel de adaptare retroactivă la Mediu a structurii instinctuale brute. Adler încearcă să le explice pe acestea doar pe latura ‘voinţei de putere’. trebuie să fie posibil printr-o capacitate de a înregistra satisfacţia care a fost astfel amânată sub raportul calităţii si a cantităţii. O concepţie care poate localiza o astfel de perturbare în mod izolat este una magicistă determinată supranatural. Speciile trebuie să adopte adevărate strategii de luptă şi să le aplice optim. care este principiul evoluţiei vieţii în genere. O Pulsiune pur fiziologică este aceea care se manifestă direct în comportament. Fireşte că teoriile organiciste vor exclude societatea de orice vină iar cauzele Psihopatologiei ar fi exilate în eterul individual. Această concepţie nu poate explica diversitatea acestora fără a implica diversitatea condiţiilor de mediu. Aşadar amânarea. Adică Psihicul este pur si simplu chiar Biologicul care se modelează retroactiv sub raportul comportamental în relaţia cu Mediul. Fiziologicul nu are decât un rol reflexiv căci cauza principală se află de fapt în sistemul psihic. Pavlov. Cu alte cuvinte Pulsiunea Psihică poate fi activată şi fără medierea condiţionării fiziologice. ci doar în elementul perturbat. conflictul psihic se dovedeşte a avea rădăcini mai adânci decât aşa cum apar ele relativ la cel dintre normele morale şi Sexualitate. Sub raportul calităţii o astfel de facilitate înseamnă apariţia Memoriei în timp ce sub raportul cantităţii aceasta determină apariţia sistemului psihic. nu şi dereglările sale. Fără îndoială că Psihicul influenţează Fiziologicul care îi stă la bază ca urmare a reacţiei retroactive dintre aceste două elemente. o astfel de concepţie este foarte bine primită de autorităţi deoarece în cazul în care Tulburarea Psihică ar fi condiţionată de Mediu (aici cel social) ele ar trebui să dea socoteală pentru starea în care se află ea relativ la societate. succesul unui asemenea sistem de feed-back negativ. Pulsiunea Psihică dimpotrivă. În acest caz va primi o lovitură puternică concepţia organicistă a Tulburărilor Psihice (cu excepţia psihozelor) unde ea pare să fie de ajutor. explică Tulburările Psihice pe baza proceselor nervoase de excitaţie şi inhibiţie. tot aşa şi concepţia organicistă încearcă să explice Psihicul pe baza planului fiziologic. aşa cum A. dacă amânarea reprezintă cheia funcţionarii organismelor superior organizate. dintre nevoia ei de satisfacţie imediată şi amânarea ei. el devine emblema superiorităţii vieţii iar tendinţele conservării şi înnoirii sunt factorii principali ai acestui conflict. Astfel că se poate în mod cert spune că în anumite dereglări psihice ce au un anumit semn somatic. Acesta este încorporat la rândul său în metasistemul originar al retroactivităţii dintre impulsul de conservare şi cel de înnoire din cadrul evoluţiei vieţii in general ca şi alte sisteme retroactive de forma lui. la psihopatologie. De asemenea. 22 . în ceea ce priveşte forma lor structurală. Această distincţie îşi va arăta valabilitatea în capitolul consacrat Tulburărilor Psihice pentru explicarea acestora. Aici este originea amânării satisfacţiei Instinctelor aşa cum apare ea încă în lumea animală şi nu cea produsă de civilizaţia umană după cum susţine Freud. Chiar structurile instinctuale nu pot fi explicate decât în relaţie retroactivă. Conflictul este originar organic şi cu cât este mai pregnant şi mai puternic. unde aceasta din urmă deţine prevalenţa. Dar această amânare se dovedeşte a fi doar continuarea Pulsiunii (Brute) de Nutriţie a animalului de pradă căci ea nu vizează inhibarea absolută a acesteia ci tocmai satisfacerea ei cât mai optimă. Or. Acest conflict general dictat de imperativul evoluţiei este aşadar principiul apariţiei Psihicului. Dar fireşte. de exemplu. care în cazul de faţă este Mediul. căci orice perturbare trebuie să implice şi un element perturbator.

Aşadar tocmai acest fapt este garanţia acestei restrângeri conceptuale. în condiţiile neelaborării unei viziuni unitare psihosomatice) dar cu toate acestea el introduce la sfârşitul operei sale ciudata grupă a Pulsiunilor Morţii. lucrurile stau exact invers. De fapt însăşi originea termenului ‘psihic’ a fost dirijată de explicarea acestor Tulburări ce au fost apoi numite ‘psihice’. Cu privire la aceasta.1. ca pulsiuni originare şi în relaţie duală cu Pulsiunile Vieţii. condiţia retroactivă între organismele vii in genere dată de epuizarea unui sistem individual. Psihicul şi Somaticul nu sunt complet opuse şi nici măcar opuse. în teoria prezentată aici. adică a implicaţiilor comportamentale ale unei astfel de structuri organice şi nu a structurii în sine. În mare. chiar dacă sistemul cognitiv i-a rămas în mare parte străin. Diferenţierea pe care filosofii. sub presiunea altor sisteme. Tulburările Psihice şi cele Somatice reflectă foarte clar distincţia dintre Psihic şi Somatic. Este imposibil de a explica cum o Pulsiune Brută. În ceea ce priveşte ultima obiecţie. Restrângerea conceptului de ‘psihic’ doar în zona Pulsiunii modelate şi nu la nivelul structurii sale biologice nu vizează o răzvrătire terminologică ci dimpotrivă. 2. Concepţia despre Psihic care se extinde în zona structurii fiziologice cu localizarea sa riscă să nu poată deosebi Psihicul de Biologic. Dacă dualismul cartezian dar şi cel platonician ignoră funcţia fiziologică a stării de Gândire.1. Or. o operează între Gândire şi Corp este una care nu vizează structura internă a funcţionării Gândirii (a mecanismului ei) şi a Fiziologicului. la polul opus stă biologismul unilateral care atribuie şi conţinuturile Gândirii tot unei funcţii fiziologice sărind tocmai peste ce această teorie numeşte ‘psihic’. Masticaţia pentru Instinctul Nutritiv. Analiza complexelor trunchiului psihic ce se va face în capitolul următor. instinctuale. în descrierea acelor câteva mii de ‘instincte’ substratul fiziologic se reduce treptat la acestea ceea ce este absurd. va arăta pe larg acest lucru. Aşadar nu este nevoie ca Organismul să aibă ca principiu un mecanism de autodistrugere. ci vizează consecinţele epifenomenale ale acestor structuri. Însă Moartea este un epifenomen al Vieţii. legat de acţiunea tradusă comportamental a unui Instinct rudimentar şi de toate acţiunile pe care Organismul le face pentru ca o anumită funcţie organică să fie menţinută la nivel constant. Degenerarea termenului ‘psihic’ către o funcţie structurală fiziologică a fost o problemă ulterioară celei de precizare terminologică a Tulburărilor Psihice. cea de cartezianism. chiar dacă unele sunt motivate organic (Psihozele). Pe baza acestei ambiguităţi. în aceasta constând dualismul sau. nu îşi au originea în această zonă ci tocmai în cea a deformării Pulsiunii Organice. el înseamnă un comportament rigid. problema este că nu există o concepţie ştiinţifică despre Psihic. o aliniere consecventă la termenul general de ‘tulburare psihică’ pe care teoria expusă aici l-a considerat edificator pentru definirea Psihicului. de exemplu. de somatic şi deci să nu poată deosebi biologia de psihologie. involuntar. după cum s-a spus. conceptul de ‘instinct’ este extins şi în ceea ce priveşte Softul Organismului iar cum acesta este diferit de la un individ la altul. ci doar nişte ipoteze pe care diferiţi autori le iau ca premize în elaborarea teoriilor lor. Prototipul conceptului de ‘instinct’ este însă dat de nevoile primare ale Organismului. acest lucru realizându-se de la sine în procesul Vieţii. fiecare având comportamente şi dorinţe diferite. derivând în teoriile organiciste. ca Foamea. a structurii somatice. ce are rolul de a menţine în stare de funcţionare un subsistem organic al unui Organism. adică Tulburarea Psihică.Obiecţia care s-ar putea aduce restrângerii conceptului de ‘psihic’ la această formă constă în această întrebare: cu ce drept se restrânge noţiunea de ‘psihic’ la simpla Pulsiune modificată evolutiv din moment ce în limbajul ştiinţific această noţiune integrează sub sine şi anumite structuri fiziologice? Ce garanţii există că Psihicul ţine de această latură? Nu cumva o asemenea concepţie care diferenţiază psihicul de fiziologic conduce la o altă variantă de cartezianism? Aceste posibile obiecţii îşi vor primi răspunsul pe rând. principala intenţie a acestei lucrări. poate să fie una care determină principial moartea acelui Organism. Pulsiunea este un element pur fiziologic. De aceea 23 . Dimpotrivă Psihicul este o continuare a Somaticului şi anume o implicaţie comportamentală modificată în relaţia cu Mediul a Pulsiunii Brute. Aici dimpotrivă. se demonstrează clar că Tulburările Psihice. Şi sarcina de a explica Tulburările Psihice este. Aşadar la origine Pulsiunea este o schemă comportamentală nemijlocit organică traductibilă biologic prin intermediul reţelelor neuronale. culminând cu Descartes. anume explicarea a ceea ce este de toţi autorii recunoscut ca fiind Psihic. Setea sau Libidoul deci acolo unde substratul fiziologic este nelipsit. cartezianismul identifică şi starea de Gândire şi conţinuturile semantice ale Gândirii ca aparţinând unui spirit (mistic).2. S-a ajuns astfel în situaţia bizară de a fi descrise câteva mii de astfel de ‘instincte’. Structura generală a Pulsiunii La origine. Conceptul de ‘instinct’ aşa cum apare el în acele discipline care îl utilizează este foarte ambiguu. În legătură cu distincţia de mai sus şi cu implicaţiile ei terminologice. Freud recunoaşte şi el faptul că ‘Pulsiunea este reprezentantul psihic al unei excitaţii somatice’ (din păcate pentru ştiinţă. Biologia a arătat suficient de clar că Gândirea este de fapt tot o funcţie somatică. Gândire este dictată atât în conţinut cât şi în formă de experienţele retroactive asupra Mediului şi nu doar de o capacitate exclusiv structurală de a avea conţinut.

De exemplu comportamentul nutritiv ce presupune ajutorul funcţiei Soft a Instinctului. fiecare dintre ele are scopul său bine precizat şi invariabil din punct de vedere funcţional. Deci nu este de nici un folos spre a identifica Pulsiunea cu impulsurile nervoase sau cu hormonii eliberaţi de glande. Astfel că Pulsiunea Instinctuală este predispoziţia senzo-motorie la acte comportamentale relaţionate structural în scopul furnizării materialului brut de funcţionare organică către structura anatomică a Instinctului. Pulsiunea are capacitatea de a acţiona direct în planul comportamental în funcţie de acest interes. Pulsiunea devine Complex. Pulsiunea Instinctuală Sexuală. Aceste informaţii se transmit nervos sau chimic către un anumit centru de colectare a acestor date şi abia apoi Pulsiunea se poate consolida şi poate fi retransmisă către comportamant. Acest comportament nu poate fi modificat din principiu căci dacă acţiunea de obţinere a hranei nu aduce hrana. Ea face posibilă însăşi funcţionarea Instinctului. Specificul său nu este Pulsiunea ca atare. adică orice act comportamental mai general.3. ceea ce contravine unei legi fiziologice precise legată de funcţionalitatea sa ca atare. precum şi relaţia retroactivă dintre aceste zone. ci faptul că are un substrat fiziologic precis. Dată fiind structurarea Instinctului în zona Hard şi Soft a sistemului psihic. Structura biologică a Instinctului reprezintă Hardul Instinctului. reprezintă partea de Soft a Instinctului. De aceea se poate spune că metabiologia este disciplina care studiază structura organică a Instinctului. motor. în cazul Foamei el poate viza toate operaţiile de nutriţie şi digestie. Hardul său şi implicaţiile sale principiale în Soft în timp ce psihologia propriuzisă trebuie să studieze în primul rând Softul acestuia trecând dincolo de Instinct către Complex. cea referitoare la funcţionarea lui realmente în mediul extern. un comportament atomar în cadrul comportamentului general. primul urmându-l. Acestea doar protejează Instinctul. Dimpotrivă.trebuie deocamdată făcută distincţia dintre Instinct şi Complex. Rămâne de discutat în ce măsură partea nonfiziologică din conceptul mai larg al lui Freud realizează acest lucru. fără coroborarea cu alte astfel de reacţii. îl mediază social. este legată teleologic de funcţia Hard. Cu toate acestea nu orice act comportamental este datorat unei Pulsiuni. Aceste Pulsiuni trebuie diferenţiate de alte Pulsiuni ale căror consecinţe comportamentale nu duc neapărat la satisfacţia organică a Instinctului cum sunt pulsiunile Complexelor Autonome. Complexul este un comportament de satisfacere a Instinctului. adică de scopul structurii organice digestive. Acest concept de ‘complex’ va fi definit la momentul oportun în funcţie de cel de ‘instinct’. O definiţie a psihologiei însăşi relativ la cele spuse până acum s-ar face în felul următor: Psihologia este ştiinţa care studiază originea. respectiv faimoasa Sublimare. Despre acest lucru se va discuta în secţiunea următoare iar ceea ce este mai important de subliniat acum este caracterul comportamantal al Pulsiunii. adică un comportament psihic. Deci Pulsiunea Sexuală aşa cum o vede Freud nu înseamnă doar ceea ce aici este recunoscut a fi Hardul. Însă cea fiziologică este exclusă tocmai datorită invariabilităţii pulsiunii Instinctului Sexual ce conduce la obţinerea actului sexual. însă nu fac parte integrantă din el. aparţine biologiei ca punere în relaţie de continuitate între Hardul şi Softul Instinctului. care aparţine Softului Instinctului nu este independent de acesta şi este aici numit Complex Instinctual. pentru a folosi un termen sugestiv din informatică.1. de nevoia propriuzisă a Organismului ca ea să conducă la satisfacerea respectivei funcţii. Pulsiunea Instinctuală se consolidează în funcţie de întreaga structură organică a Instinctului. atunci întreg Instinct Nutritiv va fi anulat. Fireşte că aici trebuie explicat că Freud extinde conceptul de ‘sexualitate’ dincolo de cel de ‘genitalitate’. Fiziologia Pulsiunii de asemenea. cealaltă parte a Instinctului. un aparat special care are o importanţă covârşitoare pentru supravieţuire. Complexul. 2.1. structura şi patologia Pulsiunilor. Iată că ele nu sunt conştiente şi recunoscute empiric. De exemplu reflexele necondiţionate de genul celui al reacţiei genunchiului la lovirea cu ciocănelul. a scopului său. Aşadar Pulsiunea este unitatea structurală şi funcţională a aparatului psihic capabilă de a fi inhibată excitată şi neutralizată adică de a avea o energie specifică şi de a fi tradusă comportamantal. prin introspecţie. continuându-l pe celălalt. adică traducerea în plan comportamental. ci simple reacţii nervoase periferice care pot lua parte într-o Pulsiune Brută dar care nu se pot extinde la aceasta singure. Pulsiunea este un comportament elaborat şi complex în care intră mai multe elemente. Energia Pulsiunii 24 . O astfel de precizare este în măsură să limiteze la maximum ideea freudiană după care ‘Instinctul Sexual refulat se sublimează în cultură’. spre deosebire de Complexele ale căror comportamente dictate nu serveşte imediat şi concret la satisfacerea Instinctului şi de aceea ele sunt numite Complexe Autonome sau Complexe Fundamentale. de către subiect. precum şi implicaţiile lor. Deci pentru înţelegerea Pulsiunii trebuie să fie analizat mai întâi Instinctul. De exemplu Foamea presupune un foarte complicat aparat digestiv ale cărui elemente sunt studiate de biologie. Astfel că în interesul său de a consolida şi menţine în stare de funcţionare o anumită parte sau funcţie a Organismului. nu sunt Pulsiuni. Aşadar pentru a determina domeniul Pulsiunii pur fiziologice trebuie identificate acele acte comportamentale ce fac posibil nemijlocit funcţia organică a Instinctului. Dar totuşi ea o cuprinde şi pe aceasta.

În acest caz raportul dintre energia fiziodinamică şi cea psihodinamică este acelaşi ca şi cel dintre combustibil şi capacitatea motorului de a dezvolta lucru mecanic. fie ea şi una Instinctuală. a hranei necesare organismului. unei dorinţe. Aşa se face că conceptul de ‘energie’. se dovedeşte a fi preponderentă în Tulburările Psihice şi scăzută la normalitate. El este definit ca fiind capacitatea unui corp sau sistem de a produce lucru mecanic sau căldură. care îşi are originea în vid. Căci benzina şi curentul electric sunt obiecte care conţin în sine latent energia şi care nu se poate dezvolta decât atunci când acestea reacţionează cu un alt obiect. de simplificare a limbajului dacă se ţine cont de definiţia ştiinţifică a energiei. energia fiziodinamică reprezintă finanţele investite în această fabrică. Totuşi obiecţia de concepere a sa nu ar sta în picioare. Dacă sistemul fizio-biologic ar fi comparat cu o fabrică. În cazul de faţă aceste energii sunt într-adevăr lucruri concrete dar denumirea lor ca energii este făcută doar pe temeiuri practice. atunci Pulsiunea este produsul. Teoria energetică freudiană se reduce la ‘energia psihică’. totuşi ea se va numi energie fiziodinamică deoarece este mai cuprinzătoare. Totuşi Freud este departe de a înţelege ce este energia fiziodinamică cu statut actual. căci ea este o Pulsiune Latentă în timp ce energia psihodinamică este deja o Pulsiune. O astfel de ‘energie’ trebuie diferenţiată de o posibilă ‘energie fiziologică’. Dacă ‘energia psihică’ a lui Freud produce linişte (‘Principiul Constanţei’ reprezentă o plenitudine energetică) dimpotrivă. Deşi nu are o definiţie clară a conceptului său de Libido. adică de a comporta Pulsiuni Somatice originare ca Foamea. aşa cum este el folosit aici. Energia fiziodinamică nu este transformată în Pulsiune. cuprinzând-o latent pe aceasta. presiunea care acţionează asupra pistoanelor motorului determină lucrul mecanic. Setea sau Libidoul. Geografia funcţionării unui astfel de sistem energetic vizează un Nucleu Psihodinamic (care înseamnă şi nucleul Psihicului) şi o Periferie Psihodinamică unde această energie negociază cu Mediul satisfacerea pulsiunii. în special de fizică. ontogenetic legată de funcţionarea sistemului organic în stare să dezvolte o energie psihodinamică. nelinişte psihică după cum se va vedea în secţiunea următoare. în timp ce cea psihodinamică ar fi materia brută ce trebuie prelucrată. Această energie se va numi de acum încolo energie psihodinamică şi ea se aplică oricărei Pulsiuni. în special în ceea ce priveşte ‘energia psihică’ îl duce la mari obscurităţi. Bergson. Pe de altă parte. capacitatea motrice a unui sistem. De exemplu benzina este energia motorului iar curentul electric este numit şi energie electrică. Precizarea se face prin faptul că acest corp sau sistem nu poate porni de la sine această mişcare. energia psihodinamică este doar în măsură să producă insatisfacţie. Aici energia fiziologică ar fi identică cu energia din fizică. deoarece Freud nu ajunge să o pună în relaţie cu sistemul somatic. marfa acestei fabrici. asemenea ‘elanului vital’ de care vorbeşte H. Freud vede Nevroza ca pe o epuizare de energie a aparatului psihic. Trebuie aici arătat că conceptul de ‘energie psihodinamică’ descris aici nu este identic cu cel de ‘energie psihică’ al lui Freud. energia fiziodinamică este capacitatea organică de a determina o energie psihodinamică. Fiziologicul este principiul. Pe baza acestui fapt. un obiect concret. ceea ce face ca subiectul să sufere. Aceasta are un statut nu numai ontogenetic ci şi genealogic în cea mai mare parte legat implacabil de funcţia mnezică. intensitate capabilă să determine un anumit comportament. aşa cum este teoretizată aici. conceptul de ‘energie’ este extins la maxim aici fiind definit prin intensitatea unei Pulsiuni. mai largă decât aceasta. adică identificând sau caracterizând energia prin forţa motrice. se extinde şi asupra cauzelor acestor atribute ale sistemului. Curentul electric îl produce prin electromagnetismul său. El a preluat teoriile dualiste tradiţionale cu privire la Psihic şi Somatic. Iată cum Psihicul este medierea dintre interesul Instinctului şi oferta Mediului. Căci chiar în fizică el este un concept generic energia nefiind aici un lucru. 25 . Benzina produce presiune atmosferică atunci când arde. suportul Psihicului atunci va trebui ca această energie psihodinamică să aibe cauze fiziologice. teorii care sunt prezente în subsidiarul concepţiilor sale dar pe care în acelaşi timp le şi neagă prin faptul că recunoaşte că Psihicul nu este sufletul mistic cartezian sau platonician ci un fel de continuator al somaticului (căci Pulsiunile Somatice se regăsesc în activitatea psihică). Ea va trebui să rezide chiar în capacitatea organică de a avea Psihic. Ea este secundară unei energii fiziodinamice ce o alimentează şi vizează funcţionarea sistemului organic adică funcţionarea scoarţei cerebrale unde este localizată funcţia mnezică. nu este identic cu cel folosit de ştiinţele pozitive. Această distincţie este foarte importantă în ceea ce priveşte consecinţele în plan fiziologic ale fenomenului energiei. Freud îl ia în sensul de energie psihică a impulsurilor sexuale.Conceptul de ‘energie’. Lipsa unei teorii generale a Pulsiunilor. ci un fenomen general cuprins descriptiv. care parţial desemnează funcţionalitatea. Deşi astfel de energie este identică cu energia psihodinamică. Aceasta se aplică de fapt vieţii în genere şi este explicabilă biochimic la nivelul asimilării nutritive. răspândit apoi larg în alte teorii şi care înseamnă rezistenţa la frustrare a subiectului. Energia psihodinamică. ci o preia şi o prelucrează de la alt corp. Or dacă la asta se reduce de fapt energia va trebui ca acest concept de ‘energie’ să fie identificat în final cu cel de ‘lucru mecanic’. Dacă Psihicul şi Fiziologicul sunt două lucruri între care există raporturi ca acelea arătate mai sus unde . chiar dacă aceasta este una instinctuală şi nu elaborat-psihică.

precum şi cel de ‘elan vital’ al lui Bergson niciunul dintre ele nu prezintă distincţia dintre energia fiziodinamică şi cea psihodinamică. el devenind unul pur descriptiv. respectiv interesul Organismului de satisfacere a Instinctelor sale. Jung foloseşte conceptul de ‘libido’ cu alt sens. Obiecţia este aceeaşi cu cea adresată psihologiei behavioriste relativ la explicaţiile pentru Psihoză: dacă la un anumit stimul traumatic. Pe de altă parte este evident că dacă o astfel de energie fizică este constantă cea fiziodinamică nu este constantă. după cum spunea Aristotel. ‘voluptate’ şi nu poate fi aplicat nici măcar Pulsiunii în general aşa cum declara Jung. Însă nu este necesar ca prin asta să fie nevoie de postularea unei energii fizice sau de angajarea în dezbateri privind infirmarea sau validarea acesteia. Acest fapt este făcut mai degrabă din considerente pasionale. altul poate rămâne neafectat de stimulii presupuşi a determina Psihoza. Dar fie nu există sau există într-o măsură foarte mică în cazul în care această funcţie este satisfăcută. Energia fiziodinamică este o premisă absolută a psihologiei abisale. Aceasta este mare în cazul inhibiţiei funcţiei organice a Instinctului. Deşi din punct de vedere neurofiziologic ele sunt unul şi acelaşi lucru. Aşadar alura metafizică a unui astfel de concept este eliminată. De exemplu Libidoul.Dougal de ‘hormotimie’. acest lucru nu este 26 . acest lucru nu se datorează faptului că cele cu gâtul lung ar fi supravieţuit în timp de foamete celor cu gâtul scurt mai degrabă decât că nişte dinozauri preistorici sau orice altceva asemănător ar fi evoluat către aceste forme ca urmare a reducerii volumului datorat creşterii temperaturii globale şi a dispariţiei vegetaţiei luxuriante. Iar dacă girafa are gâtul lung. asemenea conceptului lui Schopenhauer de ‘voinţă’. Aceştia sunt doar condiţii ale evoluţiei însă nu şi cauza principală şi singulară a ei. respectiv pentru ceea ce aici este numit ‘energie fiziodinamică’. după care Organismul ar evolua datorită ‘factorilor externi perturbatori’. Pe de altă parte. în timp ce cea psihodinamică nu are o finalitate imediată şi uneori ea nu are nici un fel de finalitate.G. ca Pulsiune Sexuală are o finalitate organică (reproducerea) în timp ce dereglările sale psihopatologice fac în aşa fel încât această finalitate este anulată. constă tocmai în faptul că ea se referă doar la modificările endocrine ce conduc la comportamentul organismului de satisfacere a Pulsiunilor. deoarece are explicaţii neuroendocrine.Pe de altă parte C. Căci în acest caz înţelegerea conceptului de ‘energie fiziodinamică’ este departe de cea a celui jungian de ‘libido’ care vine cumva din cer şi nu are o explicaţie ştiinţifică concretă. un anumit individ poate trece pragul psihotic. Dinamica unui astfel de fenomen face obiectul biologiei. Pentru ca presupusele girafe cu gâtul lung să supravieţuiască celor cu gâtul scurt trebuie mai întâi să ajungă să aibă gât iar fără un principiu intern de dezvoltare. Mult mai bine elaborat este conceptul lui W. Căci Pulsiunea vizează structura unui comportament (deci mai degrabă ceea ce el numeşte ‘complex’) iar energia fiziodinamică sau psihodinamică presupune interesul acesteia de a fi aplicată comportamental. Este evident că modelul neuroendocrin al biologiei este inclus în această premisă psihologică ce este reprezentată de conceptul in cauză dar este mult mai larg decât cele ale biologiei. Cu toate acestea. Aici trebuie operată distincţia dintre ‘elanul vital’ al lui Bergson sau ‘voinţa’ lui Schopenhauer. ea este însuşi principiul vieţii. Evoluţia vieţii ţine în mod necesar de această energie fiziodinamică şi ea nu este posibilă în mod static aşa cum o imaginează Ch. pragmatic. de a se mişca fără intervenţia unui element extern ci doar cu un anumit principiu intern. Deci nu este suficient să se postuleze că supravieţuirea este principiul evoluţiei vieţii. care se referă la o energie fizică a Organismului. Instinctul. Fără o energie fiziodinamică nici girafele cu gâtul lung nu ar putea supravieţui faţă de cele cu gâtul scurt relativ la explicaţia lui Darwin. Distincţia dintre o energie fizică a Organismului. Mc. El însă are o definiţie precisă pentru că nu se leagă de un principiu metafizic al vieţii ci se leagă de o capacitate organică a Instinctelor respectiv aceea de a pune Organismul în mişcare doar din punctul de vedere al capacitaţii biologice de reacţie. aşa cum apare la Bergson sau Schopenhauer. a ceva ce îl pune în mişcare în mod funcţional şi nu decizional cum este cazul cu energia psihodinamică de aici. Lipsa unor teorii metabiologice viabile a contribuit şi ea la această extindere. aşa cum este el ca dat fiziologic. este originea Pulsiunii. ceea ce îl face apt de a pune în mişcare organismul cu scopul satisfacerii cerinţelor sale organice. Pulsiunea fiziodinamică în acest caz este şi are o necesitate organică bine definită. adică al capacităţii unui sistem viu de a funcţiona prin sine însuşi sau. El este luat ca fundament al însăşi existenţei Instinctului. În acelaşi fel caracterul perturbator al factorilor de mediu poate ucide anumiţi indivizi dar în acelaşi timp poate întări pe alţii. legate de rivalitatea lui cu Freud. decât din raţiuni de ordin teoretic. adică a energiei sale fiziodinamice. Instinctele fiind aspecte particulare ale acestui ‘sistem hormotimic’. totuşi din punct de vedere psihologic ele reprezintă două lucruri distincte. Darwin de exemplu. pe lângă elementul conflictual dintre Freud şi Jung iar primul a sfârşit prin a accepta şi el extinderea progresivă a acestul concept până la saturaţie odată cu teoria Eros-Thanatos. Conceptul de ‘energie fiziodinamică’ este de asemenea mult mai restrâns deci s-ar include ca arie în aceste concepte filosofice. Acest domeniu nu aparţine psihologiei abisale iar teoriile biologiei nu influenţează deloc conceptul psihologic de ‘energie fiziodinamică’ pe care psihologia îl ia ca premisă. termenul ‘libido’ înseamnă din punct de vedere etimologic ‘plăcere’. ceea ce-i permite să mănânce cu uşurinţă frunzele copacilor şi nu iarba uscată a savanei.

speciei şi chiar vieţii. În orice caz trebuie arătat raportul dintre aceste două Valori ale Segmentului Psihodinamic într-o altă lege a Pulsiunii numită legea atracţiei valorice: 27 . deci este cuprinsă între două limite. Iar dacă Instinctul nu şi-ar îndeplini rolul Organismul s-ar deregla. a unei unităţi de măsură internă a respectivei energii. pe lângă importanţa organică are şi ea rol în referenţialitatea neutralizării. Indiferent de valoarea istorică a teoriei selecţiei naturale ea trebuie acceptată din perspectivă activistă. adică Segmentul Psihodinamic efectiv nu există. numită energie psihodinamică. Pentru ca o dorinţă care a fost inhibată să aibă acces la neutralizare ea este investită cu energie. De aceea darwinismul a căzut în desuet în ultimul timp. În acest caz viaţa ajunge astfel un fel de materie anorganică ce suportă doar influenţa exteriorului dar incapabilă să se schimbe prin propria sa voinţă. Segmentul Psihodinamic este însăşi energia Pulsiunii. Lipsa de răspuns a mediului la cerinţele pulsiunii. care va fi completată de legea atracţiei valorice.1. 2. O Pulsiune nu se limitează la simpla excitaţie după cum s-a văzut. Societatea umană a condus şi la accidente dramatice de relaţionare iar sufletul omenesc a fost împovărat de numeroase inhibiţii care îşi revarsă apoi excitaţiile în alte Pulsiuni (vezi Cataliza) ceea ce a condus la tot ce înseamnă suferinţă. Însăşi tulburarea psihică este mărturia unei astfel de dereglări produsă de această lege a Pulsiunii. Alegerea unei dorinţe pentru a fi satisfăcută trebuie să se facă în funcţie de importanţa ei momentană dar şi pe termen lung pentru Organism. Aşadar. Căci dacă s-ar pierde din Valoarea de Excitaţie a unei Pulsiuni atunci ea ar ajunge prin neutralizarea ei să nu satisfacă totuşi Instinctul. Pulsiunea este total lipsită de energie atunci când Valoarea de Inhibiţie este egală cu cea de Neutralizare. ea nu se reduce la presiunea psihică ci reprezintă un complicat sistem retroactiv în relaţie cu mediul. Această amânare înseamnă inhibiţia energetică a unei dorinţe. lipsa ei de energie excitată ar conduce la moarte prin înfometare. În acest caz Pulsiunea nu se poate întemeia structural şi deci îi este anulată furnizarea de energie psihodinamică iar procesul de conversie a energiei psihodinamice din energia fiziodinamică este anulat. După cum se va vedea. sau lipsa sa de pasivitate faţă de cerinţele ei ajunge în final să provoace dereglări psihice însă pentru viaţă ele sunt de preferat nefuncţionării energetice a Pulsiunii. după cum s-a spus mai sus. Aceste legi se completează reciproc iar cazul Anorexiei este unul complex unde alţi factori intervin după cum se va vedea la momentul oportun. Uneori dorinţele în forma lor diversificată se exclud reciproc de aceea ele trebuie neutralizate pe rând. Pe el se desfăşoară energia Pulsiunii. dacă nu se încumetă să accepte un principiu de evoluţie în interiorul individului şi al speciei. aşa cum el sugerează.posibil. Perspectiva darwinistă. Practic dacă respectiva Pulsiune este una de conservare. atunci prin pasivismul ei ea se obligă să găsească principiul său de mişcare în afara individului. Dacă Valoarea de Excitaţie nu ar fi egală cu Valoarea de Inhibiţie a Pulsiunii atunci Psihicul şi-ar rata funcţia iar Instinctul nu ar funcţiona. Fireşte că acest lucru se întâmplă de mult prea multe ori însă energia psihodinamică îşi face cunoscută prezenţa prin această lege a excitaţiei care pune organismul în mişcare cu scopul satisfacerii respectivei nevoi. Capacitatea unei Pulsiuni de a avea valoare energetică este posibilă datorită unei constante. după cum tocmai s-a anticipat fenomenul de excitaţie şi inhibiţie este suspendat temporar de o altă lege care îl face să nu funcţioneze. Raportul dintre excitaţie si inhibiţie este dat de prima lege a pulsiunii. Dacă investirea este momentul ce precede ‘relaţiei cu obiectul’ în vederea satisfacţiei. autoreglativ. Însă niciodată o lege psihodinamică nu va conduce direct la anularea. Acest concept este aici numit Segment Psihodinamic al Pulsiunii. posibilitatea alegerii satisfacerii lor. Îns indiferent de aceste devieri ulterioare ale funcţiei energetice a Pulsiunii ea trebuie principial să fiuncţioneze şi să îşi îndeplinească rolul de Pulsiune. la distrugerea prevederilor alteia după cum conservarea şi înnoirea Organismului nu se află într-un conflict total ci doar în unul provizoriu. Acest fapt apare foarte clar în Anorexia Nervoasă şi vizează direct Instinctul Nutritiv. cea a neutralizării care înseamnă punctul zero al eişi cea a inhibiţiei care reprezintă capătul său opus şi care delimitează astfel corpul ei. legea excitaţiei psihice: Valoarea energetică a unei excitaţii este egală cu cea a unei inhibiţii anterioare. Fireşte că un astfel de deziderat nu este posibil decât în starea de absolută saţietate a unei Pulsiuni deci această stare este mai greu de găsit. Deci energia psihodinamică. Aşadar un capăt al Segmentului va fi numit Valoare de Inhibiţie a Pulsiunii iar celălalt capăt va fi numit Valoare de Neutralizare. există posibilitatea de dereglare energetică a Pulsiunii prin suspendarea energiei fiziodinamice care de fapt îi stă la bază acesteia şi astfel energia psihodinamică să fie şi ea suspendată. este clar că acest moment este unul ce urmează excitaţiei după cum se va vedea amănunţit imediat.4. Rezonanţa unei inhibiţii la nivelul capacităţii Organismului de a alege în neutralizarea unei dorinţe sau alta determină excitaţia energetică a Pulsiunii. Din păcate pentru individ o astfel de soluţie poate fi preferabilă suferinţei psihice. Freud foloseşte de asemenea conceptele de ‘excitaţie’ şi ‘investire’ dar fără să stabilească relaţia dintre ele.1. Legile generale ale Pulsiunii Organizarea Vieţii în forma superioară presupune amânarea dorinţelor. lamarckistă mai degrabă. unde Pulsiunea traduce comportamental nevoile Hardului Instinctului. Satisfacerea psihică a unei astfel de dorinţe înseamnă neutralizarea energetică a ei. cum este cea Nutritivă. Deci este absolut necesar să existe o homeostazie a energiei Pulsiunii.

Freud şi mulţi alţii s-au plâns de faptul că satisfacţiile în general devin banale însă acest lucru probabil ca urmare a unei neputinţe de a suporta pierderea copilăriei. Adică nu poate fi demonstrabilă în sistemul de date în care se desfăşoară. Căci este evident că Valoarea de Inhibiţie este dată de amânarea sau reprimarea neutralizării ceea ce ar însemna. care susţine că un segment se continuă cu o dreaptă la infinit la ambele capete. lipind de fiecare act psihic această diferenţă latentă de Valoare de Neutralizare. se întâmplă acel ciudat proces de supraaxare. dacă respectiva plăcere este satisfăcută continuu si neîntrerupt şi se referă la neutralizarea psihică pe care un obiect o poate produce. Spre exemplu. că amânarea neutralizării este suspendată odată cu neutralizarea. Însă greşala teoretică comisă este aceea de a considera plăcerea. În realitate aceasta nu este o lege dinamică. stadiul la care a ajuns o specie sau un individ din cadrul ei. nişte ornamente. Problema îşi are rezolvarea chiar aici şi anume în faptul că Segmentul Psihodinamic are o rezervă valorică de neutralizare ce depăşeşte limita în vigoare şi care este întotdeauna o limită provizorie. adică la tendinţa spre neutralizare a unei Pulsiuni excitate. Această dreaptă nu este altceva în acest caz decât axa evoluţiei vieţii iar Segmentul Psihodinamic este modelul istoric. În terminologia expusă aici. Aşadar în momentul în care Segmentul Psihodinamic dispare datorită neutralizării. Freud descrie interesul Psihicului spre plăcere dar nu explică acest lucru conform a ceva anume. Aceasta înseamnă că orice Valoare de Neutralizare este provizorie dar mai ales regresivă conform legii autoreglării energetice. Fireşte că. având deci dezavantajul de a fi doar practică dar nu şi ştiinţifică. Această lege se poate numi legea respingerii valorice: Dacă Valorile de Inhibiţie şi Neutralizare sunt egale şi excitaţia energetică este 0. În economie este cunoscută aşanumita lege a lui Gossen după care mărimea intensităţii unei plăceri descreşte progresiv până la saturare. Aceasta este puntea de legătură între economie şi psihologie. Conservarea presupune tendinţa Organismului spre neutralizare. insatisfacţie (excitaţie) şi amânare (inhibiţie). ele fiind mai degrabă complementare. O astfel de creştere a Valorii de Neutralizare se face în limitele permisive ale legii autoreglării energetice despre care se va vorbi imediat. posibilitatea de deducţie a unuia din celălalt ba chiar şi cea de identificare se înţelege. Complexul Eden va arăta în ce măsură această rezervă latentă ghidează totuşi comportamentul uman. Acest enunţ este o tautologie. Freud declară clar că Psihicul caută întotdeauna satisfacţia. fapt ce a determinat pesimismul lor. atunci Valoarea de Neutralizare creşte. faţă de care creşterea în cauză se raportează. Conceptul de ‘neutralizare’ presupune o inhibiţie a Pulsiunii adică o excitaţie energetică ce urmează să fie neutralizată. după cum spune Aristotel. Această lege explică în termeni concreţi ceea ce Freud intuia cu al său ‘Principiu al Constanţei’. Înnoirea presupune creşterea Valorii de Neutralizare pe axa de referinţă în aşa fel încât se ajunge la o excitaţie psihodinamică ce nu se datorează unei inhibiţii anterioare. ale interesului naturii. si Segmentul Psihodinamic să se autodizolve. Dacă Valoarea de Neutralizare este 28 . Această neutralizare nu poate fi valabilă decât în limitele Segmentului Psihodinamic. Acestea sunt de fapt nişte instrumente. legea lui Gossen sar traduce prin: Valoarea de Inhibiţie scade progresiv cu cât excitaţia este neutralizată. unde este creat un nou Segment Psihodinamic. Freud credea că ‘Principiul Plăcerii’ s-ar putea deduce chiar din ‘Principiul Constanţei’. în cazul celor două Principii de care vorbeşte Freud. adică spre lichidarea Segmentului Psihodinamic al Pulsiunii în timp. Segmentul Psihodinamic poate fi înţeles ca o parte dintr-o axă generală după modelul geometriei. Iar ambiguităţile sale în definirea acestui concept de ‘energie’ se răsfrâng aici unde el nu poate fi pus in relaţie cu excitaţia şi inhibiţia. El totuşi precizează că Principiul Constanţei a fost dedus din acleaşi fapte din care a fost dedus şi cel al Plăcerii (‘Dincolo de principiul plăcerii’). Căci după Freud Principiul Plăcerii nu se localizează faptic la simpla excitaţie energetică ci la interesul spre neutralizare al Pulsiunii. Fireşte că o astfel de lege este o exprimare rudimentară a legii atracţiei valorice iar pentru înţelegerea acesteia ar fi trebuit mai întâi să existe o teorie a Pulsiunilor. nu mai poate fi vorba propriuzis de o neutralizare. ci apare artificial (metaforic spus) pe fondul saţietăţii prelungite. după cum se va vedea mai bine ulterior. Este foarte evident că la Freud lipseşte un pas important şi anume legătura dintre satisfacţie (neutralizare). Aici pot fi identificate două tendinţe opuse respectiv conservarea şi înnoirea aşa cum s-a arătat mai sus. satisfacţia depăşeşte Valoarea de Neutralizare. primul fiind aproximativ acelaşi cu legea excitaţiei psihice arătată mai sus. Legea atracţiei valorice şi legea excitaţiei se referă la acelaşi lucru. adică a energiei Pulsiunii. adică a egalităţii celor două valori ce definesc Segmentul Psihodinamic. ci una empirică. Acest fapt se datorează opţiunii evoluţiei Vieţii în sfera psihică deci a continuării ei şi nu a cramponării într-o ‘satisfacţie porcină’ eternă. ci de o ‘cucerire’. satisfacţia. cu alte cuvinte. ca fiind scopul Vieţii în general. Această legătură este însăşi excitaţia energetică psihodinamică. adică capătul superior al Segmentului. Însă nu este necesar pentru aceste două legi să fie deduse una din cealaltă. dacă neutralizarea.Valoarea de Inhibiţie a unei Pulsiuni tinde sa atingă Valoarea de Neutralizare a acesteia. Această lege explică de ce toxicomanii trebuie să mărească progresiv doza de drog pentru a obţine satisfacţie constantă. Deoarece dincolo de Valoarea de Neutralizare nu mai există nimic care să fie inhibat şi apoi neutralizat.

Pe lângă astea mai există încă o lege care se opune vectorului legii excitaţiei şi care se numeşte legea autoreglării energetice a sistemului psihic. Freud. Pe de altă parte dacă se ia în calcul segmentul psihodinamic al unei Pulsiuni Instinctuale dacă Legile psihodinamice ale Pulsiunii concentrează în simplele lor formulări tot ceea ce este Psihic. Este normal ca toate segmentele psihodinamice ale sistemului psihic să fie corelate unele cu altele şi este normal ca informaţiile să circule între ele. Aşadar Valoarea de Neutralizare a respectivului sistem de Segmente Psihodinamice va scădea. Ele fac posibil complicatul sistem care este Viaţa sub aspectul relaţiei cu mediul. au în structura lor psihopatologică activări ale acestei legi. Această situaţie se explică pe baza unor constrângeri externe. Jung a observat bine acest lucru. În sfârşit aici mai poate fi exprimată o a cincea lege care vorbeşte despre transferul. cel puţin pe cea care se prezintă ca Instinct. Această lege se datorează adaptării Organismului şi a sistemului psihic la condiţii vitrege de viaţă. Aşa se face cu Tulburări Psihice ca Depresia sau Paranoia care. Practic ea explică ceea ce psihologia abisală de până acum numea ‘sublimare ’ . după cum am arătat mai sus aici se poate manifesta însăşi legea excitaţiei pe fondul Catalizei. Iar dacă totuşi el o va ajunge vreodată. 2. atunci intră în acţiune legea respingerii valorice după care Valoarea de Neutralizare mai creşte cu un pas. Altfel nu ar mai fi posibil nici un fel de Psihic şi nici un fel de negociere între Pulsiuni. Ea se referă la o supraexcitaţie asupra unui Segment Psihodinamic. fiind legea fuziunii energetice: Energia unui Segment Psihodinamic poate fuziona către un Segment Psihodinamic vecin şi poate fi neutralizată parţial în acest fel. după cum se va vedea în cealaltă parte. Dacă aceste legi ar fi suspendate funcţional aceste mari imperii s-ar prăbuşi într-o clipă asemenea decorurilor spectaculoase de la Hollywood. ca în cazul efectelor drogurilor. Dacă Valoarea de Neutralizare ar rămâne aceeaşi cu cea de dinainte în condiţiile unui mediu la care individul s-a adaptat anterior şi care era mai bun decât cel în cauză. Cu toate acestea. Omul va experimenta foarte mult această lege psihodinamică prin evoluţia culturală şi tehnologică pe care o va experimenta. Fiecare dintre aceste legi o completează pe cealaltă fiecare reprezintă un aspect important al vieţii iar dacă par să se contrazică reciproc de fapt ele se autoreglează reciproc asemenea motorului cu piston. Însă. Iar dacă interesul lor. ca o variantă la principiul autoreglării. însă atât de insuficient încât totul pare de nici un folos. De exemplu în perioada de împerechere la animale Segmentul Psihodinmic Libidinal al unui mascul inferior va trebui să fie suprainhibat în caz contrar un mascul mai puternic putându-l ucide şi tot ansamblul Psihicului s-ar dovedi falimentar. Pe buna lor funcţionare se bazează imperiile politice şi economice. excitaţia energetică ce ar reieşi din imensa diferenţă valorică în condiţiile scăderii bruşte a Valorii de Inhibiţie ar face ca individul să se concentreze mai puţin asupra supravieţuirii sale. subiectul acceptând starea de sclavie iar tulburările paranoice conţin în ele traumatisme ce au condus la astfel de autoreglări energetice ce impiedică şi în prezent pe subiect să accepte satisfacţii diferite.depăşită de o neutralizare energetică. Acest fapt ar contraveni cu principiul conservării. ele sunt în stare să explice tot ceea ce este omenesc şi nu numai. Depresiile au în ele efectele neecologice ale exploatării sălbatice. ci doar se completează reciproc. Deci o astfel de lege trebuie să existe. De aceea standardele de mulţumire a sistemului psihic în condiţiile scăderii nivelului de viaţă vor scădea şi ele conform acestei legi. Căci. ele guvernează viaţa în general. ceea ce coincide cu neutralizarea absolută. nu se contrazic. care vedea Psihicul sub semnul legii excitaţiei dată de inhibiţia anterioară (refularea) sau Adler care îl vedea sub semnul legii atracţiei valorice. în timp ce legea aceasta permite croirea drumului Energiei către căi de neutralizare periferice. despre fuziunea dintre Segmentele Psihodinamice. Dinamica Instinctelor Despre Instinct s-a spus mult. în afară de explicările structural-organice ale biologiei.5. de obicei legate de ceilalţi membrii ai speciei dar şi ai altor specii cărora Organismul ar suferi leziuni şi mai mari dacă în anumite condiţii nu li s-ar supune. Prin urmare Segmentul Psihodinamic are capacitatea de a-şi autoinhiba excitaţia în aceste condiţii. a compensării.1. fapt ce duce la o paralizie parţială a sa. asta nu se datorează unei dialectici originare a naturii ci pur si simplu ignoranţei observatorului în aprecierea acestui sistem.1. funcţia fiecăreia pare să o contrazică pe a alteia. Aceasta din urmă rămâne întotdeauna în spatele ei asemenea lui Ahile care fuge după broasca ţestoasă. totuşi această neutralizare nu este altceva decât una naturală. Gradul mai mare de energie psihodinamică o poate identifica cu acest fenomen în timp ce gradul mai mic de energie transferată poate face obiectul acestei legi. Deci această Valoare de Neutralizare este dată întotdeauna înaintea neutralizării propriuzise. comportamentul implicat de către aceste structuri a fost 29 . Este destul de dificil să se identifice efectele acestei legi. Aşadar legea autoreglării energetice a sistemului psihic sună în felul următor: Suprainhibiţia unui Segment Psihodinamic este proporţională cu inhibiţia unui alt Segment Psihodinamic pe care ar implica-o neutralizarea sa. Practic se împlineşte astfel funcţia evoluţiei Organismului. relicve ale vechii Valori de Neutralizare rămân iar legea excitaţiei funcţionează şi ea în paralel cu aceasta dar în sens diferit.

De exemplu. Uneori cele două comportamente intră în conflict direct unul cu altul pentru a câştiga primatul în comportamentul momentan al animalului. ca în cazul Instinctului Nutritiv şi cel Sexual (feminin). Or pentru a fi văzute ca unul şi acelaşi lucru. acordând fie facilităţi uneia dintre părţi. Pulsiunea face posibilă implicarea Organismului într-o acţiune ce are ca scop satisfacerea Instinctului pe care îl reprezintă. relaţie ce trebuie să explice singură Instinctele şi să le precizeze structura. ea nu conduce prin sine însăşi la nici un fel de satisfacere a Foamei dar coroborată comportamentului pur instinctual. despre un anumit departament al său. este capabilă să îşi impună interesul de a fi satisfăcută înaintea altora atunci când Instinctul său corespunzător este dezechilibrat şi ameninţă să conducă la dezechilibrul întregului Organism. metoda determinării lor făcându-se ‘după ureche’. fără a-l pune în relaţie cu un fapt real. Însă această cunoaştere este mai mult una empirică decât una ştiinţifică. periferic al unui Instinct propriuzis iar cele două tipuri de manifestări sunt astfel în mod greşit tratate ca diferite. cel Sexual. Cel puţin nu pentru interesul psihologiei abisale. respectiv ca două etape diferite ale aceluiaşi Instinct în evoluţie ar trebui ca etapa anterioară. teoriile despre ele se dovedesc nişte teorii ale spiritului comun. ci de multe ori cu un act psihic ce li s-a părut lor ca fiind fundamental şi primar. fie admonestări alteia. într-un sens. căci Instinctele în cauză se cunoşteau de mult. De aceea conceptul de ‘instinct’ aşa cum este teoretizat aici. Acest neajuns este de fapt neajunsul unei lipse de elaborări a unei ştiinţe multidisciplinare a psihologiei. după cum se va vedea. Ţinând cont de această distincţie se pot stabili şapte Instincte: cel Nutritiv. atunci este de înţeles că Organismul trebuie să se echilibreze sub raportul funcţional prin schimbul de substanţe cu el. este de fapt o noutate importantă. fără intrecondiţionare de parcă Organismul în general nu ar fi un sistem unitar ci o fotografie ce poate fi ruptă şi apoi reasamblată după plac. Mai întâi de ce ar fi un Instinct Adiptiv când el ar putea înscris în cel Nutritiv? Se pare că la nivelul vieţii vegetale acestea două sunt reunite într-unul singur. comportamentul de pândă. strategia animalului de pradă. Se poate spune că teoria prezentă aici nu aduce nimic nou. Însă chiar biologia şi sociologia s-au mulţumit cu un concept operaţional de ‘instinct’. care aici este chiar comportamentul adiptiv. De exemplu transpiraţia sau secreţiile olfactive cedează substanţe în afara Organismului dar nu implică nici un fel de Pulsiuni. Aşa că o diferenţiere şi o determinare a rămas incompletă totul fiind suspendat până la o corectă diferenţiere între Psihic şi Somatic. cu o necesitate organică. Pulsiunea este investită energetic. unul din altul. Dacă Pulsiunea Originală se defineşte în funcţie de comportamentul pe care îl implică atunci este firesc ca însuşi Instinctul să fie definit în funcţie de mediul în care această Pulsiune determină acţiunea. Înţelegerea Instinctelor se face încă rudimentar fiind nevoie de un efort ştiinţific suplimentar pentru aceasta. Inconvenientul recunoaşterii că acestea ar fi unul şi acelaşi lucru. teoretică. Astfel de neajuns se concretizează negativ tocmai într-o inoportună teorie care ciopârţeşte structura pulsională a Organismului în mai multe secţiuni fără legătură între ele. face parte dintr-un Comportament pur Psihic. Trebuie în acest caz să fie acceptat că Instinctul Nutritiv este dezvoltat din cel Adiptiv. Un bun exemplu este dat de antilopele Gnu care parcurg zeci de kilometri în fugă din interesul Instinctului Nutritiv. adică reglat de dinamica Pulsiunilor (guvernate de legile generale expuse mai sus).amestecat cu comportamentul pur Psihic. cunoaşte lucruri aflate la milioane de ani lumină însă ceea ce este atât de concret şi banal rămâne încă nedeterminat. cel Respirator. Fără înţelegerea relaţiei dintre Mediu şi Organism. Ele pot eventual fi elemente ale structurii Instinctului cum este marcarea teritoriului pentru cel Sexual făcut cu astfel de substanţe olfactive. adică cu atacul propriuzis asupra prăzii. S-a spus mai sus că scopul originar al Pulsiunii este acela de a reprezenta un cadru de comunicare la nivelul global al Oganismului despre un anumit subsistem al său. Or dacă Organismul are un interes în mediul extern. Sistemul psihic în general poate fi comparat cu un fel de tribunal. este acela că la puţine specii de animale cât de cât evoluate apa vine prin intermediul hranei şi comportamentul de adăpare este diferit de cel de nutriţie. fie prin asimilare. Chiar dacă unele fructe ce ţin loc de alimente foarte bine pot să potolească şi setea. Dimpotrivă nu orice schimb de substanţe cu mediul poate fi considerat Instinct. însă apa nu ţine de foame. Dimpotrivă. cel Defecator şi cel Urinar. comportamentul. aşa cum este cel Sexual (masculin) şi cele micţionale sau fie prin ambele aşa cum este cel Respirator. respectiv ca un subsistem organic care este în stare să stabilească schimb de substanţe cu mediul. Ele sunt funcţii organice şi nu pot fi amânate şi inhibate în exercitarea activităţii lor de către Psihic aşa cum se întâmplă cu Instinctele. cel Adiptiv. fie prin cedare de substanţe. Aici se pot pune câteva probleme. Aşa se va defini Instinctul. Căci pânda se opune acţiunii de devorare. De aici şi inconvenientele de mai sus. prin comportament. cel Matern. atunci Instinctul Nutritiv va fi satisfăcut şi el poate nu ar fi fost satisfăcut fără pânda iniţială. Ceea ce pare a fi Instinct se dovedeşte a fi de multe ori un fenomen secundar. să fie 30 . cu mai multe părţi în conflict care îşi expun pledoariile şi unde curtea are sarcina de a stabili dreptatea. Omul a ajuns pe lună. chiar dacă ele derivă. Pulsiunile pur Psihice determină un comportament ce nu conduce direct la vreun schimb de substanţe între Organism şi mediu dar facilitează sub raportul principial acest schimb. cel puţin în psihologie. Este foarte adevărat.

Apoi comportamentul de satisfacere sunt esenţialmente diferite la ambele. Şi chiar daca ar fi probabil că ar fi diferită de cea a celui Matern din moment ce satisfacţiile celor două se realizează diferit în perioade de timp diferite. De aceea în situaţia în care problemele lăsate de Freud sunt foarte arzătoare acestui Instinct trebuie să îi fie acordată o atenţie cu totul deosebită. Problema clarificării cadrului acestui Instinct este capitală pentru psihologie după ce Freud şi-a construit edificiul său teoretic în bună parte pe analiza Sexualităţii. cum este cazul leilor sau crocodililor. Instinctul Sexual Sexualitatea este cel mai puternic Instinct uman în bună parte datorită inhibării sale culturale. Astfel că organismele au înscrise în codul lor genetic acest pattern biologic care să le permită dezvoltarea sau perpetuarea speciei prin urmaşi. Principiile sale trebuiesc regăsite în cea Umană căutând spre a pune cap la cap elementele ce au influenţat-o să devină ceea ce apare ea astăzi cu particularităţile sale. Asta nu înseamnă însă că nu ar exista o astfel de structură şi care este necunoscută acum. Pe de altă parte acesta nu este Instinct tocmai pentru că substanţe nu se schimbă între cele două sisteme. Însă aceste etape se desfăşoară cel puţin la om ca independente astfel că este cazul să fie văzute ca diferite.5. Acestea deci conţin ambele sexe la nivel individual şi pot să îşi exercite unisexualitatea în mod independent. Mai trebuie precizată existenţa a încă trei instincte deşi nu se va discuta în particular prea mult despre ele deoarece nu suferă inhibiţii şi modificări prea mari ele însele ci doar primesc astfel de influenţe de la celelalte. Asta înseamnă că la nivelul speciei trebuie să existe concurenţă sexuală. prin oferta pe care rivalii o prezintă 31 . individual. adică de reproducere. Dar nu se poate vorbi despre un Instinct Locomotor după modelul comunicare Organism-Mediu mediat pulsional iar acest lucru se va explica mai târziu în această lucrare.1. ceea ce le face mai receptive la exogamie. Cel Sexual are deja o structură organică binecunoscută. Practic între cele două Instincte există cam aceeaşi relaţie ca între cel Sexual şi cel Matern. Cel puţin ea nu este cunoscută. Pe de altă parte unii masculi. Se poate vorbi despre un Instinct Respirator deoarece respiraţia are un subsistem organic specializat dar şi funcţionează ca schimb de substanţe cu Mediul. chiar dacă unii masculi au comportament matern. Or laptele matern reprezintă această substanţă care este cedată de Organism şi care nu conduce la un scop pur sexual. îşi ucid progeniturile (la lei pentru a se împerechea din nou).1. Într-o manieră asemănătoare se poate spune şi despre celălalt cuplu de Instincte. anume cel Sexual şi cel Matern. după cum se va vedea.1. legat de Instinctul Matern.1.1. Sexualitatea ca Instinct în evoluţie Sexualitatea Umană trebuie pusă în relaţie cu Sexualitatea Animală una fiind în continuarea celeilalte în planul evoluţiei. Acest lucru este posibil datorită Complexului Matern. Însă şi animalele şi Omul au această stare de bisexuaţie la bază iar abia ulterior ele se specializează unisexual. însă cel Matern nu are aşa ceva. 2. Adică ele încorporează în codul genetic informaţii foarte variate şi noi cu privire la mediu la fel cum o arhivă înregistrează diferite date. Indiferent dacă Instinctul Sexual şi cel Matern sunt legate unul de altul cam la fel ca şi cel Nutritiv cu cel Adiptiv. Funcţia sexuală are două registre: unul psihic şi altul biologic. rezultaţi din unirea sexuală. În unele specii ele sunt chiar incompatibile. Prin urmare trebuie acceptat că comportamentul matern este condiţionat de prezenţa puiului. deci din interesul Instinctului Sexual la fel cum comportamentul adiptiv este satisfăcut independent faţă de cel pentru hrană. Deci este imposibil de a reuni cele două Instincte într-unul singur şi trebuie acceptat faptul că cele două comportamente se grupează în două instincte diferite. În final se poate vorbi şi de Instinctele Defecator şi Urinar deoarece conduc la acest schimb de substanţe. Însă dezvoltarea speciei presupune capacitatea ei de adaptare superioară la mediu.5. orgasmul sexual fiind un fel de naştere sub raportul psihic ceea ce atestă influenţa celui Matern în cel Sexual totuşi comportamentul matern este mult deosebit de cel sexual. ci de întreţinere ulterioară a progeniturii. animalele dezvoltate se caracterizează prin unisexualitate spre deosebire de majoritatea plantelor care sunt bisexuate. Cel Urinar are şi bază organică diferită de cea a restului în timp ce cel Defecator are aceeaşi bază cu a celui Nutritiv. se ştie ea este mai curând prelungirea celui Nutritiv pentru că nu se folosesc implicit aceleaşi organe pentru ambele.deja încorporată în etapa ulterioară. care nu este un Complex Autonom ci unul Instinctual. Acest fapt le face mai performante pe scara selecţiei naturale globale interspecifice. Planul psihic este reprezentat de plăcerea. Acest principiu al selecţiei naturale se explică şi în cadrul speciei însăşi în acest caz intrând în scenă selecţia sexuală. capacitate care este dată de experimentarea acestui mediu. pornind de la Sexualitatea Animală. Aici intervine selecţia naturală care presupune posibilitatea de unire sexuală a celor mai dotate exemplare astfel încât dezvoltarea speciei sa fie maximală. clocesc sau hrănesc puii. chiar dacă structura organică a lor este identică. Opţiunea de a considera ca diferite cele două Instincte este însă susţinută de determinarea schimbului de substanţe cu mediul ca element definitoriu pentru conceptul de ‘instinct’. Aici mai trebuie precizat că Instinctul Matern nu există decât la femele. Fiinţele vii superioare. Este ştiut că întreruperea acestei relaţii dintre mamă şi progenitură conduce la atrofierea capacităţii de alăptare.1. 2. Cel biologic este reprezentat de interesul speciei de regenerare. Însă. Asemenea concurenţă se face prin eliminarea prin luptă a rivalului sexual.1. de neutralizarea energetică rezultată din actul sexual.

această selecţie se realizează prin luptă indirectă. neajutoraţi. Oricum. Aşadar Sexualitatea. dacă cineva dispune de bani atunci va putea cumpăra un anume produs. ulterioară activităţii sexuale propriuzise. Dacă legea permite atunci indivizii pot acţiona în baza ei să îşi satisfacă interesul. Hermafroditismul este o etapă între trecerea de la diviziune la sexuaţie şi completează evoluţia vieţii în general. Ce s-ar întâmpla dacă un individ dintr-o specie oarecare dar dezvoltată. De exemplu O. Între mediu şi Organism se află o relaţie de autoreglare iar Sexualitatea 32 . fie face posibilă apariţia puiului într-o perioadă a anului cu abundenţă în hrană. unde numărul puilor la care femela este dispusă spre îngrijire este limitat. după cum s-a arătat este una dintre cele mai mari erori ale psihologiei în general. Existenţa doar a două sexe este dată tocmai de principiul selectiv al procreării conform tendinţei vieţii spre dezvoltare. Însă trebuie stabilită o ierarhie a importanţei acestora. în primul rând după posibilitatea individului de a-şi hrăni progenitura şi de a-şi reface resursele. unde funcţiile organice sunt atât de clar diferenţiate şi multiplicate. Diviziunea asexuată aşa cum apare la microorganisme ar fi una falimentară la organisme precum mamiferele. Ceea ce trebuie înţeles este faptul că nu reproducerea brută este avută în vedere ci supravieţuirea speciei. În mod normal fiecare poate acţiona în afara legii constituţionale (adoptată de comun acord) sau poate fura şi atunci este pedepsit. Deoarece dacă această luptă ar conduce la moartea rivalului atunci este clar că puiul ar rămâne fără îngrijitor iar funcţia sexuală ar eşua. Dacă la speciile superioare masculul fie protejează. ce aparţine organismelor inferioare şi nu celor superioare. cu naşterea şi eventual cu îngrijirea puilor. adică de organe sexuale specializate. ci mai curând o disfuncţie procreativă. Se întrevede aici răspunsul la întrebarea: de ce este nevoie de două sexe ţinând cont că reproducerea se poate face şi prin diviziune? De ce este nevoie de atât de risipitoarea şi periculoasa metodă a acuplării? Lucrurile nu sunt deloc simple iar reproducerea prin diviziune este o metodă preistorică de reproducere. aşa cum fac mulţi psihanalişti. prin care femela naşte foarte mulţi pui (sau face foarte multe ouă) dar din cauza prădătorilor sau alte cauze. Această luptă trebuie dată între indivizii care nu aparţin sexului receptiv. unde viaţa este foarte scurtă şi dimensiunile organismului sunt foarte mici. Sexualitatea trebuie să facă posibilă reproducerea. unde masculul (aici de obicei sexul slab şi fragil.. ci după anumite legi şi facilităţi ale mediului. dacă ar exista posibilitatea de procreare prin contribuţia mai multor sexe decât cele cunoscute atunci acest fapt ar implica un consum prea mare de energie şi nu ar viza selecţia naturală. Aşadar Sexualitatea trebuie înţeleasă ca un Instinct pur şi simplu iar originea Pulsiunii Sexuale. Reproducerea nu trebuie să se facă haotic. în cadrul vieţii dezvoltate. Rank explică masturbarea prin dorinţa de a poseda din nou sânul matern iar actul sexual este explicat de el printr-o răzbunare pentru satisfacţia maternă refulată. fie în mod pozitiv unde înmulţirea se face la nimereală. ca în cazul hienei de exemplu) îşi aduce aportul cât mai eficient posibil în scopul reproducerii. Se produce aici un model invers celui al înmulţirii prin diviziune respectiv reunirea a doi indivizi pentru a da naştere progeniturii. nu îşi mai poate prmite diviziunea ci are nevoie de un aparat reproductiv mai performant.partenerului dispus să aleagă sau prin alte mecanisme de selecţie specifice fiecărei specii. la nivelul reproducerii animalelor evoluate diviziunea există şi ea însă este secundară. Această situaţie artificială este aidoma celei naturale. în timp ce celălalt sex trebuie răspunde cu acceptarea partenerului ce s-a dovedit superior rivalilor prin receptivitatea actului de fecundare. dinamica organelor sexuale aşa cum apare la speciile superioare. adică a divizării şi complicării funcţiilor şi structurilor organice ca urmare a interesului de exploatare a mediului în concurenţa inter şi intraspecifică. interesul ca indivizii să fie înlocuiţi cel puţin cu unii la fel de competitivi. a Libidoului este una organică. Confuzia între Biologic şi Psihic. Exemplul cel mai elocvent este cel al masculului din specia ‘calugariţa’ care este devorat de femelă la sfârşitul împerecherii cu el. aripi. La speciile dezvoltate perioada de rut este relevantă pentru viitorul mamei şi al puiului. o luptă în plan social. deşi şi la mamifere există astfel de situaţii. etc. reglează reproducerea în funcţie de mediu. adăugat cultural ulterior este o gravă eroare. fie prin modelul negativ al perioadei de rut. Acesta este rolul activ al sexualităţii reprezentat de sexul masculin în special la mamifere. Trebuie înţeles că Sexualitatea este pentru reproducere. Deci trebuie presupus că unul dintre sexe nu trebuie să răspundă cu superioritatea stabilită de relaţia prin luptă directă între rivali. ar muri toţi şi specia ar dispărea. O astfel de specie dezvoltată cu ochi. se poate vorbi despre o diviziune a muncii. picioare. În cazul de faţă a explica actul sexual în genere printr-un epifenomen cultural. Sexualitatea este preţul plătit de viaţă pentru luxul evoluţiei. Ea trebuie luată ca premisă biologică ci nu explicată psihologic. La insecte. deci nu sexului care produce naşterea propriuzisă. Fireşte că aici sunt implicate mai multe Pulsiuni şi enumerarea şi descrierea lor este utilă. Pentru unele specii de animale cât şi pentru om. ceea ce este constituţia pentru societate sau ceea ce este banul pentru economie. ar trebui să nască la nesfârşit? În acest caz nu ar mai putea să îşi întreţină puii care. la insecte el face ceea ce nu ar putea face doar femela pentru progenitură. dintre aceştia supravieţuiesc foarte puţini.

Privind înapoi ereditatea şi lipsit de incursiunea sociologică. ceea ce conduce la continuarea existenţei speciei. La mai bine de 100 de ani de la apariţia psihanalizei termenul de ‘sexualitate’ a rămas in majoritatea disciplinelor în limitele organicului. În acest caz. Psihanaliza riscă să se izoleze dacă nu îşi organizează terminologia conform acestor discipline. postulând teoria arhetipurilor. spune el. Frustrările sexuale. cum ar fi experienţele suptului sânului matern. aşa cum crede Freud prin teoria stadialităţii dezvoltării sexuale infantile. chiar dacă este îndreptăţită din punct de vedere pulsional. despărţindu-l de cel folosit de biologie. Important de subliniat aici este faptul că. atunci când puiul singur este prădat ceea ce înseamnă pierderea investiţiei sale organice sau poate fi total. Ca în cazul economiei.1. După el. după cum s-a amintit în introducere. este în măsură să provoace confuzie.1. Acesta poate fi unul parţial. Dimpotrivă căprioara sau zebra se retrag într-un loc ferit şi îşi îngrijesc puiul fiind chiar în stare să îşi dea viaţa în locul lui în caz de primejdie. Rezultatul acesta se depărtează de psihologie iar numele de psihologie nu este decât în măsură să facă un compromis între revoluţia culturală pe care psihologia abisală a început-o şi rezistenţele 33 . Ceea ce contează în final este faptul că specia se menţine unitară. Consecinţele unei astfel de teorii sunt unele contradictorii chiar cu nucleul teoretic al psihanalizei deoarece sunt în măsură să anuleze în primul rând ‘primatul Sexualităţii’. Căci niciodată experienţele ontogenetice nu vor putea avea o amploare mai mare în ceea ce priveşte determinarea Psihicului decât cele genealogice oricât de zbuciumată ar fi viaţa unui om. oricât de traumatică ar fi experienţa pe care un individ o încearcă în timpul vieţii totuşi ea nu înseamnă decât vârful aisbergului. Modelele se etalează pornind de la puzderia de ouă pe care le depun peştii. Sexualitatea la Freud se consolidează numai şi numai ontogenetic. dincolo de aceste considerente teoretice pe care el le-a luat în calcul. consecventă ca urmare a adaptării sale milenare la condiţiile externe. ar determina aşadar întreg psihismul. Freud s-a cramponat tocmai într-o teorie ontogenetistă. Conceptul de ‘sexualitate’ se rupe astfel în mod brutal de Biologic la Freud. 2. care caută ulterior să se autoregleze cu aşanumitele ‘mecanisme de apărare’. Avantajele sunt asemenea celor de pe tabla de şah. Freud a luat aceste explicaţii şi le-a extins şi asupra Sexualităţii Genealogice şi spre cea a primitivilor ceea ce a produs destule inconsecvenţe. Freud s-a văzut în incapacitatea de a găsi nişte origini ale Tulburărilor Psihice unde tendinţele de deviere sexuală erau foarte evidente. mai există şi altele. în acord cu Jung. ca sistem individual prin teoria stadiilor de evoluţie libidinală a copilului. El şi-a anulat singur propria descoperire. în principal datorită pulsiunii agresive pe care el a inclus-o aici. La mamiferele erbivore prădate de genul căprioarei logica sexuală a reproducerii ia în calcul consumul de energie în cazul luptei dintre masculi şi eventualul sacrificiu al femelei. din dorinţa lui de a da o oarecare rezonanţă genealogică acestui paradoxal concept. căci dacă el credea că acest concept poate cuprinde sub sine întregul psihism.1. Fireşte că Freud nu prea a avut de ales în acest caz. pe care el îl vedea totuşi ‘consolidat filogenetic’ fiind un darwinist convins. sub raportul principial iar achiziţiile ulterioare ale sale ar sta sub semnul acestor frustrări care şi-ar avea originea în copilărie. Dar este normal ca în final să se şi lege cu acesta iar în caz contrar conduce la ambiguităţi majore. dincolo de ea nemaiexistând nimic ca profunzime. De aici şi acuzaţia de pansexualism. în cazul sacrificiului său în favoarea puiului. fiziologicului.este direct influenţată de acest fapt. Într-adevăr copilăria este un moment foarte important în viaţa Omului dar ea nu este decât o continuare a unui Psihic deja format care se transmite genetic de la părinte la copil. lucrurile sunt profitabile atunci când câştigul este mai mare decât pierderea. Dar o astfel de operaţiune. Sexualitatea reprezintă latura extremă a sistemului psihic.2. După cum se va vedea şi chiar s-a văzut deja. Biologia nu putea să îl conducă la nişte principii ale acestor particularităţi şi de aceea el a trebuit să postuleze o Sexualitate originar dereglată. Iar dacă aceasta este mai mare decât câştigul atunci specia este eliminată de pe piaţa selecţiei naturale. oricât de importantă. Însă şi aici există riscul foarte mare de a cădea în staticism analitic aşa cum însuşi Jung a făcut. Însa varietatea comportamentelor sexuale periferice este atât de mare încât trebuie acceptat că experienţele de consolidare infantilă a acestor devieri sunt doar o parte dintre cauzele acestora şi nu principiile lor de bază. Însă în loc să adapteze ontogeneza la genealogie. până la puiul singur aşa cum apare la elefant. Sexualitatea nu are niciodată posibilitatea de a fi satisfăcută pe deplin ci doar parţial. După Freud.5. Fireşte că a apărut pentru el posibilitatea de explicare a acestor dereglări prin anumite experienţe infantile care seamănă cu unele dintre acestea. Peştii fac eventual o călătorie lungă şi îşi riscă viaţa după şi înainte de a şi le depune dar de cele mai multe ori după ce şi au depus icrele nu mai sunt interesaţi de soarta puilor. Teoria freudiană asupra Sexualităţii La începutul operei sale Freud extinde foarte mult conceptul de ‘sexualitate’ integrând în el atât agresivitatea cât şi tendinţele ce constituie comportamentul sexual deviat. era normal să extindă conceptul de ‘sexualitate’ dincolo de Biologic. Acestea constituie într-adevăr nişte elemente esenţiale în explicarea lor. În cazul peştilor o mică parte din ouă va fi supravieţuit şi va fi înlocuit pe cei morţi luând în calcul pierderile speciei pe parcursul călătoriilor de depunere a icrelor şi cele ale ouălor sortite eşecului.

Practic Freud a preluat determinările populare ale acestui concept cu toate neclarităţile lui. Salvarea unei astfel de intuiţii s-a făcut cu preţul extinderii confuze a conceptului de ‘sexualitate’ încă şi mai mult de cel de ‘comportament sexual infantil’. precum şi în raport cu Psihicul în general şi nu în ultimul rând trasarea teoretică precisă a graniţei dintre Psihic şi Fiziologic. Iată de ce teoria stadialităţii nu este viabilă. genitale ceea ce nu era în intenţia lui. restrângerea lui. O astfel de intuiţie este valabilă şi astăzi dar doar în perimetrul Nevrozei. în special de sexologie. adică comportamentul sexual infantil şi nu numai. Iar prin obscuritatea acestei poziţii a alimentat rezistenţele obtuze ale mentalităţii timpului său în ceea ce priveşte rolul Sexualităţii în viaţa omului. Este evidentă aici o tendinţă de a rupe Psihicul de Biologic de dragul încercării de a explica Psihoza ca ‘retragere narcisică a Libidoului către Eu’ aşa cum apare în ‘Schreber’. Extinderea conceptului de ‘sexualitate’ dincolo de cel de ‘genitalitate’. Extinderea până la refuz a acestuia a început odată cu ‘Trei eseuri asupra teoriei sexualităţii’ şi a continuat cu ‘Cazul preşedintelui Schreber’. fiind vulgarizată şi reinterpretată. mai degrabă decât să se răzvrătească împotriva unei laturi a unei ştiinţe a observaţiei. ci pe baza moştenirii comportamentului părinţilor. Sexualitatea de asemenea. s-ar datora unor experienţe sexuale infantile de genul violului pe care subiecţii ar fi trăit-o în copilărie. Era de preferat ca el să fi cedat conceptul de ‘sexualitate’ sexologiei şi să fi numit ‘libido’ exact ceea ce era restul. Când el a susţinut această teză. înainte ca premisele organice ale Sexualităţii să se fi manifestat în pubertate. Staticismul jungian este o extremă pentru că nu poate să explice existenţa Psihicului în mod dinamic ci doar pe baza mitologiei comparate. Însă dacă se încearcă identificarea istorică a experienţelor genealogice pe drumul pe care Jung l-a deschis. Odată ce problema metodei genealogiste s-a realizat pentru psihologia abisală multe lucruri se vor clarifica pe parcurs. Corectarea conceptului freudian de ‘libido’. se va dovedi a nu fi un element extrem al psihologiei abisale. Nu se poate deduce întreg spectrul Psihicului la trei stadii de evoluţie libidinală. Nu se poate aici pune problema de o dictatură a biologiei căci rezultatele ei sunt destul de modeste pentru interesul psihologiei în această problemă. Conceptul lui de ‘libido’ nu reuşea să contracareze faptul că el neglija efectiv diferenţa dintre Psihic şi Somatic prin generalizarea lui. Metoda genealogistă explică nu pe baze organiciste Sexualitatea Copilului adică comportamentul său sexual atunci când acesta există. 34 . Dacă conţinuturile psihice sunt transmise ereditar. găseşte în comportamentul sexual infantil o bună justificare dar nu o soluţie care să explice multe lucruri pe care el nu a vrut să le vadă. explicarea lui în raport cu Biologicul. aplicând-o nu doar la perioada copilăriei ci şi în perioada dinaintea acesteia ( genealogia) atunci cele două extreme adică staticismul jungian si infantilismul freudian vor dispărea. cum este sexologia (chiar dacă atunci şi aceasta era la începuturi) şi să dea alt sens termenului central al acesteia. fapt ce conduce el însuşi la o mitologie. Practic aici se poate observa o ambiţie a psihanalizei de a face în psihoze aceleaşi minuni pe care le-a făcut în nevroze. Freud nu a putut să renunţe la a considera Nevroza ca legată de Sexualitate. Tulburările pe care el le trata la începutul carierei sale psihanalitice erau vizibil impregnate de Sexualitate. este în măsură să dărâme întregul edificiu freudian pentru a-l construi pe o baza nouă şi solidă. Psihologia abisală nu şi-a revenit încă de pe urma acestui stigmat. Este evident că baza biologică a Libidoului s-a dezintegrat şi nu se mai ştie pe unde ar fi. nu va avea acelaşi statut şi mai ales. Dar el are totuşi avantajul că este mai problematic decât universalismul jungian. Căci dacă aceasta s-ar găsi atunci ar însemna că Freud ar explica Psihoza prin disfuncţii organice. Simţind implicarea Sexualităţii în Nevrozele pe care le trata în acel moment şi care monopolizau în bună parte clientela sa. Însă de la început conceptul freudian de ‘sexualitate’ era menit marilor confuzii. De aceea teoria jungiană a atins marea ei popularitate tocmai sub impulsul acestei rezistenţe sociale care s-a manifestat împotriva drumului pe care a mers Freud. Extinderea Sexualităţii la întregul comportament sexual şi ruperea ei de Genitalitate nu putea fi niciodată acceptată de o comunitate ştiinţifică. Se pare că el a mai rămas încă emoţional legat de vechea sa teorie asupra Nevrozelor care.tradiţionaliste faţă de ea. De aici şi peregrinările lui Jung în a considera Sexualitatea un element de importanţă primară sau secundară. ci unul impregnat la rândul său de alte elemente mai profunde. Infantilismul freudian este de asemenea o extremă pentru că reduce dinamica psihologiei abisale la experienţele infantile nesemnificative. Conceptul ferudian de ‘libido’ se dovedeşte a fi o mare oală în care se aruncă toate neclarităţile teoretice la care el a ajuns. S-a dovedit clar prin experimente că deşi experienţele infantile pot fi aceleaşi pentru un grup de subiecţi ele pot duce totuşi la manifestări psihice opuse. fără însă a adapta metoda sa (care se bazează pe psihologia comparată) la metoda biologistă freudiană. după cum susţinea el. dând acestuia efectiv alt sens. Ulterior el s-a convins că teoria violului originar pe care pacienţii lui o recunoşteau nu este decât Fantasmă şi în felul acesta a renunţat la această teorie. desigur. unde conceptul în cauză era extins până în zona celui de ‘energie psihodinamică’ folosit aici. Limitele dintre ele fiind departe nu numai de a fi precizate dar chiar de a fi menţionate. conceptul său de ‘sexualitate’ coincidea încă cu cel de genitalitate’. atunci psihologia copilului terbuie să aibe alte repere decât cele stabilite de Freud.

Adică. Ele sunt date de stilul lor de viaţă. asemenea oricărui rău ce se poate abate asupra lui. C ăci ea este neexplicită iar dacă Sexualitatea modernă pare explicabilă de această teorie este numai pentru că unele părţi din comportamentul sexual. cel al Morţii şi cel al Vieţii. Primitivul vede acest incest ca un rău natural. Or dacă pentru el Nevroza nu are un caracter deviant. totuşi nu cunosc reprimarea sexuală aşa cum apare ea în sens modern. Primitivul nu este atât de duplicitar ca omul modern în privinţa incestului aşa cum acest fapt apare în Complexul Oedip. ca masturbarea. O astfel de răzvrătire teoretică a lui Freud se datorează contradicţiei la care el se supune în analiza a aceea ce este Sexualitate Infantilă adică la comportamentul vădit sexual. Căci de unde putea să vină o astfel de situaţie? Aşadar el a ales că ea are originea în copilărie neluând în calcul posibilitatea de consolidare a sa în mod genealogist. Însă aici se face o confuzie flagrantă între reprimarea Sexualităţii (aşa cum apare în perceptele religiei creştine şi ale altor religii) şi reprimarea incestului care este mai mult o normă de stabilizare etnică. Numai că această origine independentă nu este pusă în relaţie cu ceva care să o determine. nu Genitalul se manifestă în cazul comportamentului sexual infantil. erecţia. etc. după cum se va vedea. Viziunea nevroticistă asupra sistemului psihic a determinat fireşte o sexualizare nevroticistă a teoriilor sale. Sexualitatea. Pe când modernul vede incestul ca pe un rău metafizic. Căci el este modelat filogenetic de milioane de ani şi a ajuns ulterior la om cu aceste particularităţi. pe care unii copii îl au. În acest caz Freud ar fi observat că nu Sexualitatea. De aceea teoria sexuală freudiană nu se aplică primitivilor şi . Lărgirea conceptului de ‘sexualitate’ dincolo de cel de ‘genitalitate’. Dar ea se transmite ereditar ca Pulsiune Psihică în bună parte la care se adaugă permanenta sa reîncărcare ontogenetică de la fondul biologic. de a construi o crustă de echilibrare a ceea ce de la început este în mod principial dat ca anormal. aşa cum o vede Freud. aşa cum o vede Freud ca principiu. ci Libidoul ca pulsiune psihică. într-un fel. psihopatologic ci este explicată prin incapacitatea sistemului psihic de a se apăra. ca organică. Aşa cum halucinaţiile din cultul Wodoo nu constituie Psihoze la fel aceste ciudăţenii observate la primitivi nu sunt Nevroze. este explicabil în acest fel. nici modernilor sub raportul principial. incomparabil cu vreun rău experimentat vreodată şi care pare să fie mult mai blând decât acesta. prin asta el acceptă anterioritatea Agresivităţii faţă de Sexualitate. tabu-ul care este specific primitivilor nu are aceleaşi coordonate cu cele ale modernilor. Primitivii dau altă accepţie Sexualităţii în genere şi. nerespectând recomandările sexologiei. Societăţile primitive. Acest lucru a constituit o încercare uşoară de a restrânge marele său concept către sfârşitul carierei şi de a reduce rolul lui în aparatul psihic. Astfel că dacă el ar fi observat că comportamentul sexual se manifestă fără ca organele genitale să se maturizeze nu ar mai fi ajuns la ideea că acest comportament nu ar fi dictat de structura organică genitală cu o origine independentă. Sexualitatea descoperită de psihanaliză în câmpul Nevrozei nu este 35 . În contextul genealogic. ulterior pentru sistemul psihic fie primitivul ar fi lipsit de sistem psihic. În felul acesta Freud ar fi clasificat Sexualitatea ca ţinând exclusiv de genital. a Pulsiunii sale adică a Libidoului. Complexul Oedip aşa cum l-a descoperit Freud cu privire la dorinţele sexuale faţă de părintele de sex opus dar şi faţă de acelaşi sex. dacă tendinţele agresive pe care Freud le încorporează în Sexualitate la începutul operei sale sunt apoi dezvoltate în teoria celor două Instincte. Însă. În ‘Introducere în psihanaliză’ el susţine că dacă nu ar exista ceva subversiv în conţinutul unei astfel de interziceri nu ar mai avea rost interzicerea în sine. Freud ar aduce aici o obiecţie care ţine de teoria lui asupra incestului. Are statut de postulat. este modelul acesteia. Astfel că dacă Sexualitatea primitivilor nu este atât de complicată la primitivi. este aruncată în obscur. cu toate că au reguli ciudate în privinţa acesteia. din punctul de vedere strict logic. Prin urmare. atunci înseamnă că fie sexualitatea deviată. O viziune consecvent biologistă asupra psihologiei abisale l-ar fi făcut pe Freud să ceară ajutor biologiei în cazul explicării acestui complex fenomen şi să adopte o viziune genealogistă decât să se aventureze în teoria hazardată la care el a recurs. suspendată teoretic. Interzicerea. după cum se va vedea. ciudăţeniile lor trebuie înţelese şi pe fondul lipsei de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice despre lume. cum spune el. este un obiect recent al reprimării iar reprimarea s-a consolidat abia în ultimele milenii ale evoluţiei Omenirii. respectiv cel periferic. Regulile sociale sunt acceptate de toţi din raţiuni de regulament social. este un element epifenomenal. ceea ce este absurd. Culmea contrarierii constă în actele analizate mai sus de către observaţia atentă a lui Freud.Freud spune bine că istoria Sexualităţii este istoria reprimării ei dar această idee vizează şi elemente reprimate care originar nu sunt incluse în ea dar care sunt incluse ulterior. este cu totul inoportună. S-ar părea chiar că psihologia abisală freudiană a luat-o pe cont propriu în mod eroic cu interesul de a concura cu accepţiunea biologică a termenului. de normele acceptate în comun. Iar Libidoului Psihic ca dimensiune psihică a Pulsiunii Sexuale i-ar fi acceptat mai evident latura ereditară. prin faptul că reprimarea incestului este un fapt constant la primitivi şi că celebrul Complex Oedip este nucleul Nevrozei. este logic ca pe această bază să se presupună o reprimare identică Nevrozei chiar la primitivi. O astfel de viziune nu ar fi condus la extinderea conceptului de ‘sexualitate’ căci s-ar fi acceptat originea biologică a Sexualităţii. este de înţeles de ce Sexualitatea este atât de mult extinsă..

Se pare că cele mai originale concepţii din psihologia sa abisală se găsesc tocmai în obscurele şi uneori falsele (dar cu statut de punte de lansare) teorii. aici adăugându-se tot ceea ce este comportament sexual în genere. totuşi energia psihodinamică tot nu ar fi putut să fie eliminată deoarece ea este legată inextricabil de întregul sistem psihic. Freud a căzut în alte dualităţi ceea ce face ca teoriile sale să facă un pas înainte şi doi înapoi în această problemă. respectivii sofişti să nu fi trecut dincolo de acestea cu tălmăcirea. el recunoaşte într-un fel această confuzie. Căci formaţia sa neurologică. având o astfel de tehnică de analiză a viselor. Freud însă nu ajunge la conceptul de ‘conversiune energetică’ ce are loc între energia fiziodinamică şi cea psihodinamică. ca tipar al acestora. Fie Psihicului i se recunoaşte o energie sexuală exclusivă în cazul în care conceptul de ‘libido’ ar rămâne sexualizat şi atunci conceptul în cauză cade în exclusivismul sexualist freudian fără a se întrevedea ceea ce mai târziu aici se va defini ca ‘fuziune’ pulsională. Dacă Freud ar fi înţeles mecanismul acestei determinări atunci pansexualismul ar fi fost marea virtute a teoriilor freudiene. Aşadar ceea ce Freud numeşte ‘sexualitate’ trebuie să se prezinte în forma energetică fiind dat psihic. sunt expresii ale energiei psihodinamice. Apărarea lui faţă de ‘acuzaţia’ de pansexualism. Jung a extins noţiunea în cauză până s-a suprapus peste întreaga noţiune de ‘energie psihodinamică’ aşa cum ea este definită aici şi poate şi dincolo de ea. de care probabil că era conştient. extinderea acestui concept de ‘sexualitate’ este o improvizaţie a explicării transformării biologicului în psihic. primul determinându-l pe cel de-al doilea ceea ce este mai rezonabil. Căci dintre toate Instinctele postulate de el acesta este singurul care are la bază o structură biologică clară pe care o putea folosi în beneficiul psihologiei abisale. şi lipsurile materiale din această perioadă a vieţii lui. Atunci germenele comun cu normalitatea este cu totul altul. atunci acuzaţia de pansxualism este absurdă. aşa cum le defineşte el. era un mod de satisfacere a al acestui Complex de Originalitate al lui. care este în stare să imagineze atâtea situaţii. Astfel că nevoia de originalitate se impunea ca posibilitate de recunoaştere ştiinţifică şi de întemeiere a statutului său social. terapia. Dacă Libidoul este energia psihică a ceea ce Ferud numeşte ‘sexualitate’ şi dacă aceasta nu trebuie confundată cu genitalitatea. Cu alte cuvinte şi ‘libidoul’ şi ‘sexualitatea’. 36 1 . extinderea conceptului de ‘sexualitate’. Pe baza faptului că energia psihică a Sexualităţii poate fi înscrisă într-o noţiune mai largă. Ciudat este că încercând o astfel de operaţie. Chiar dacă Sexualitatea este într-adevăr implicată aici ea nu ca patologică ci ca prepatologică sau.punctul germinal al acesteia ci este doar structura superficială a ei. în timp ce conceptul de ‘sexualitate’ trebuie redus la ‘genitalitate’. Prin urmare este necesar să se rămână la sensul dat de el doar în ceea ce priveşte termenul ‘libido’. principial-metabiologică. Căci psihanaliza. Or cum Nevroza. Chiar dacă nu este spus explicit Freud recunoaşte implicit că nucleul acestui concept este însuşi cel de ‘genitalitate’. era terenul investigat prin excelenţă de Freud. ca principiu fundamental al Nevrozei. Este clar că dogmatismul Evului Mediu nu putea valorifica aceste elemente psihanalitice. Însă Instinctul nu se manifestă brut în Psihic ci are nevoie de o transformare ce a fost explicată anterior şi tot atunci s-a văzut cum Psihicul se deosebeşte de Biologic. Căci în momentul în care altcineva refuza să recunoască drept sexual un comportament. nu un inventator. Din acest punct de vedere el s-ar fi recunoscut. Însă tocmai prin faptul ca l-a respins. Deci se poate spune că el nu avea conotaţie funcţional-structurală ci una energetică. primul ca energie a Pulsiunilor Sexuale iar cel de-al doilea ca element dat în funcţie de activităţile erotice infantile. Fie această Problema extinderii conceptului de ‘sexualitate’ stă şi într-un anumit Complex de Originalitate pe care el trebuie să îl fi avut. De aceea ambiguităţile se ţin lanţ şi el însuşi recunoaşte că nu există un indice universal pentru recunoaşterea ei. să coincidă la un moment dat. Trebuie întrun fel sau altul ca întregul Psihic să fie explicat prin Instincte de aceea următorul subcapitol încearcă să facă acest lucru. Este ciudat că Freud. cu implicaţiile sale libidinale. cu rol pur organic. atunci şi aceasta este tot psihică în parte sau în totalitate. Freud aducea obiecţia că respectivul confundă Sexualitatea cu Genitalitatea tocmai pe fondul acestei ambiguităţi. Or în acest moment se poate vorbi de un exerciţiu de ‘interpretare’ al acestui concept. După cum s-a spus aici în treacăt. Căci dacă Psihicul nu se bazează pe Biologic şi nu îşi trage sevele de la acesta atunci de unde ar putea el veni? Din cer? Acesta este răspunsul dualist de care trebuie să se ferească psihologia.1 O astfel de lipsă de definire şi teoretizare face ca aceste concepte de ‘libido’ şi ‘sexualitate’. cel puţin în privinţa ambiguităţii lor. nu poate imagina că. Acest fapt face ca ambele temeiuri pentru aceste concepte să fie lipsite de justificare. ceea ce a condus la dispariţia acesteia. arată confuzia în care se afla. Dar păcatul extinderii conceptului de ‘sexualitate’ la Freud este în mod paradoxal acela că nu poate scăpa sub nici o formă de cel de ‘genitalitate’ în a o aplica şi a o folosi în explicaţii. după indicaţiile biologiei. este clar că exista încă din antichitate. chiar Freud citându-l pe Aristotel care oferea amănunte în acest sens despre sofiştii pseudopsihanalişti. Căci dacă prin absurd se acceptă salata pe care el a făcut-o cu această extindere sau dacă se acceptă legătura dintre Biologic şi Psihic. este foarte posibil să îl fi făcut să aibă o anumită lehamite faţă de biologie mai târziu. Şi chiar dacă ar fi ajuns la acest concept. Acest lucru are două consecinţe. Din acest punct de vedere extinderea respectivului concept este o operaţie inoportună iar pansexualismul trebuie respins ca acuzaţie. mai bine zis. Aşadar conceptul de ‘libido’ a fost folosit de Freud pentru a localiza energia psihică a Sexualităţii. ci un continuator.

organică a Instinctului cât mai ales pentru implicaţiile sale psihice care urmează reprimării sale. Însă un astfel de mort nu mai poate transmite ereditar dereglările sale psihice. ca urmare a funcţiei naturale a Sexualităţii decât ca reacţie la inhibiţie. Sexualitate şi Libido Ca în cazul oricărui element psihic formarea Libidoului este dată principal de inhibiţiile genealogice din cadrul arborelui genealogic al individului în interiorul speciei. totuşi o spune suficient de clar pentru a înţelege şi acest imbold al respectivei extinderi a conceptului. Deşi Sexualitatea are cel mai important rol aici totuşi dimensiunea energetică este astfel mai puţin importantă decât cea organică.1. Această teorie este susţinută şi de cea a Stadiilor de Evoluţie Libidinală. Sexualitatea şi Nutriţia sunt cele două mari Instincte ale omului şi ale animalelor deopotrivă. Asocierea mentală pe care o anumită etapă o are cu finalitatea procesului în sine determină direct acest lucru după cum se va vedea la următorul subcapitol. Însă importanţa mai mare a Instinctului Nutritiv este dată de faptul că fără el nu este posibilă nici viaţa speciei şi nici a individului în timp ce fără Instinctul Sexual este totuşi posibilă continuarea vieţii individului. Însă ea este valabilă doar într-o viziune ontogenetistă asupra Psihicului. Aceste inhibări se fac simţite foarte vizibil. respectiv cel din biologie. dat fiind faptul că viaţa începe cu el Instinctul Sexual ar fi şi primar. o demascare a principiilor sale morale. tocmai de aceea cercetarea acestei energii psihodinamice sexuale constituie scopul următoarei secţiuni. Căci Sexualitatea rămâne cel mai modelat Instinct indiferent de reglările ei sociale. luându-se după Jung.5. Freud s-a văzut intrat în ambiguităţi de nerezolvat. Teoria expusă aici nu are în nici un caz intenţia de a renunţa la primatul Sexualităţii asupra psihicului. Freud considera că Sexualitatea este cel mai important Instinct însă această afirmaţie necesită câteva nuanţări. Freud a ajuns la acelaşi abuz al termenului pe baza faptului că în comportamentul sexual el a văzut doar energie şi nu şi finalitatea acestei energii care în fond este dictată tocmai de principiul ei originar ce rezidă în structura ei organică. aşa cum îl elaborează către sfârşitul operei totuşi el era mult mai îndreptăţit în utilizarea originară a termenului pentru a păstra astfel o conotaţie de corespondenţă etimologică. Însă luându-se după Jung. se suspendă apariţia energiei psihodinamice din care aceasta provine. Deoarece una genealogistă arată că cele două Instincte sunt la fel de vechi şi fără ele viaţa nu ar putea exista din principiu. Iar dacă o femeie poate ea însăşi să dea un asemenea calificativ de apreciere. el a dublat această eroare extinzând excesiv acest concept. Faptul că aceste etape trebuiesc parcurse pe rând face ca etapa în cauză să devină la fel de importantă ca şi actul sexual în sine. Singurul argument al lui este acela că. dată fiind scăderea energiei fiziodinamice ca urmare a lipsei de fond caloric. Aceastămoştenire care se manifestă în contemplarea acestor forme este absolut naturală deşi poate stânjeni atunci când se afla în cantitate mare la 37 . drept pentru care energia psihodinamică nu mai era nevoie să fie pusă exclusiv pe baza Sexualităţii. Tot ceea ce trebuia să facă Freud era să înţeleagă cum este posibilă o astfel de energie psihodinamică în raport cu cea fiziodinamică. 2. Ele influenţează decisiv condiţia psihică a individului iar posibilele satisfaceri ulterioare pot fi asemenea darurilor. În cazul Sexualităţii lucrurile stau exact invers şi cele două Instincte sunt de multe ori în tabere opuse. ceea ce corespunde cu recunoaşterea Biologicului în toate actele umane. Căci. Transformarea energiei fiziodinamice în cea psihodinamică nu este în acest caz anulată. specializate ca structuri organice specifice rolului lor în cadrul Organismului. resemnat parcă. Deşi Freud nu o spune foarte clar. Deci posibilitatea formării unor rezonanţe psihice ale acestei reprimări este redusă direct proporţional. Ele sunt declarate astfel tocmai pentru că ele sunt etape a ceea ce este de fapt interesant din punct de vedere instinctual relativ la Sexualitate. Acestea pot fi chiar şi ontogenetice dar aici mai mult ca urmare a apariţiei sale naturale. Poate şi de aceea. Deşi a extins Freud însuşi noţiunea de ‘libido’ la întregul concept de ‘Eros’.1. a bunătăţilor care se dau unui mort de inaniţie. De fapt aceste forme nu sunt frumoase în sine.întrevedere este intuită şi avută în vedere dar conceptul de ‘libido’ este automat desexualizat ceea ce corespunde unui abuz de termen. asta se datorează tocmai unei reminiscenţe libidinale masculine ereditare existente în ea. păstrându-se astfel sensul originar al termenului. Căci chiar dacă din punct de vedere biologic Sexualitatea este secundară Foamei. Trebuie înţeles că psihologia abisală trebuie să accepte sensul pe care biologia şi nu numai îl dau termenului ‘sexualitate’ cu atât mai mult cu cât acest sens aparţine şi limbajului comun având numeroase implicaţii de care trebuie să se ţină seama.3. anume mai degrabă o răzvrătire asupra unei mentalităţi în vigoare în timpul său. estetice în sine sau sexy în sine. Acesta este modelul prin care formele feminine sunt declarate ca frumoase sau estetice sau sexy. În acest caz această extindere păstrează şi sensul originar al respectivului concept. totuşi pentru Psihic ea este cea mai importantă nu atât pentru satisfacerea momentană. spre sfârşitul operei el va introduce conceptul de ‘Eros’. respectiv acumularea de energie calorică şi menţinerea speciei prin reproducere.1. Libidoul poate să se extindă cu ramificaţiile sale către elementele premergătoare ale actului sexual iar comportamentul să faciliteze acest act tocmai prin influenţarea directă a acestei cauzalităţi premergătoare. De fapt prin lărgirea acestui concept. ca urmare a unei posibile inhibări severe ale Instinctului Nutritiv. Astfel că făcând o primă eroare în aproximarea conceptului de ‘libido’. Prin el Freud a dorit altceva decât extinderea acestui concept. ca anulare funcţională a acestui subsistem organic.

Pulsiunea Instinctuală aşa cum apare ea în mod brut. respectiv Maternitatea şi Nutriţia. Importanţa Libidoului Psihic este fără îndoială foarte mare în ceea ce priveşte statutul energetic al Psihicului în general. Însă luat în sine el este un Complex Particular realizat ca urmare a recombinării Complexelor Fundamentale (la care el a contribuit ereditar decisiv) cu Libidoul Organic format exclusiv de către Sexualitate (ontogenetică) şi poziţionat la marginea. adică de selectare a acestora în funcţie de diferiţi factori. cât şi. Libidoul luând astfel formă psihică. deşi în mare parte el acoperă acest concept. Dar trebuie făcută distincţia între albia fiziologică a Sexualităţii şi inundaţiile psihice pe care aceasta le face în restul Psihicului alături de celelalte Pulsiuni Brute mai slabe. Se va numi Libido Organic acea parte din Libido care derivă direct de la Instinct. Libidoul este tot o funcţie organică însă legată de posibilitatea organelor genitale de a întreţine actul sexual. deoarece tot ceea ce este Psihic se prezintă ca fiind complex. termenul ‘libido’ se referă tocmai la această energie psihodinamică a Pulsiunii Sexuale.1. însuşi Libidoul Psihic este un Complex. Aşadar dacă se poate spune că formele frumoase sunt ‘inventate’ de bărbat. După cum se va vedea. După cum s-a văzut. Comportamentul sexual particular al fiecărui individ nu apare ca urmare a unor expereienţe infantile de cele mai multe ori minore care ar produce fixaţii pe acele presupuse stadii de evoluţie libidinală despre care vorbeşte Freud. Ea tinde să fie interesată de ceea ce facilitează abordarea sa dată ca structură receptivă a actului sexual. aici nu s-a recurs la denumirea acestuia tocmai pentru că acest lucru ar fi implicat denumirea tuturor acestor Complexe Particulare. Însă la Freud conceptul de ‘libido’ este extrem de confuz deşi se referă totuşi la ‘forţa’ Instinctului Sexual. ereditar. trebuie spus asta în sens reflexiv şi anume că frumuseţea acestor forme este dată tocmai de satisfacţia genealogică a Libidoului Masculin. Dar pentru simplificarea şi precizia terminologică. aici se va opera o restrângere minimă a lui chiar şi faţă de ceea ce chiar biologia numeşte şi defineşte ca fiind Sexualitate. Dacă se spune însă că frumuseţea femeii ar fi rezultatul dorinţei ei de a se adapta la cerinţele estetice ale bărbatului. în timp ce Libidoul Psihic este tot ceea ce este consolidat indirect. Structura Libidoului În contrast cu demersul freudian de extindere a conceptului de ‘sexualitate’. Căci el îl deosebeşte net de excitaţia sexuală după cum face cu însuşi conceptul de ‘pulsiune’ fără a găsi legătura dintre ele.4. Şi deci trebuie adăugată precizarea că această adaptare se face cu privire la propria masculinitate a respectivei femei iar admiraţia în oglindă este un fenomen care lasă să se înţeleagă bine acest lucru. precum şi fenomenul de remaniere psihică. Psihicul se datorează unor transformări ale Pulsiunilor Instinctuale dincolo de centrul lor biologic. Aşadar Libidoul este comportamentul genital ce face posibilă finalitatea Sexualităţii ca structură organică. Practic psihicul este pansexualist deşi de multe ori a respins această presupus acuzaţie. De fiecare dată când o femeie admiră formele sexului opus cu viu interes. Însă lipsit de o teorie clară a Pulsiunilor el a ajuns la ambiguităţi si erori evidente. Astfel Freud a pierdut şansa unei teorii metabilogice unitare.1. Termenul ‘libido’ folosit aici nu desemnează dorinţa sexuală aşa cum este văzută de Freud. orice energie psihodinamică provine dintr-una fiziodinamică prin intermediul fenomenului de conversiune energetică.o femeie. le face autonome faţă de Instinctul propriuzis care se reînnoieşte ontogenetic. După cum se va vedea la psihopatologie. atunci această teză trebuie respinsă căci aceste cerinţe sunt posterioare genealogic formelor corporale feminine.5. Această posibilitate este localizată într-unul din centrii motori din creier. se poate spune că ea are reminiscenţe libidinale masculine pregnante. unitară cu privire la Psihic şi Somatic prin faptul că a utilizat conceptul de ‘psihosexualitate’. Faptul că feminitatea este mai puţin interesată decât masculinitatea în formele corporale ale sexului opus arată de fapt că etapele percepţiei sale în desfăşurarea actului sexual sunt altele. Este de la sine înţeles că. deoarece această parte din Libido este impregnată cu o sumă de Complexe care vor fi analizate la genealogie. El nu aparţine vreunui Complex Autonom ca acelea descrise în Trunchiul Psihic. Freud a încercat o concepţie integratoare. Căci nu există dorinţă sexuală care să nu derive din Libido. mai ales. Sexualitatea se referă aşadar la o funcţie organică fizioendocrină în care se dezvoltă capacitatea Organismului de a fi apt pentru reproducere. Din punct de vedere etimologic. ceea ce ar fi fost o sarcină inutilă. 2. Aşadar stimularea sexuală nu se face decât prin Libido acesta acţionând în plan comportamental ceea ce legitimează însăşi posibilitatea de existenţă a Instinctului. Într-un fel această recombinare ereditară a Complexelor Trunchiului Psihic conduce la viziunea globalistă freudiană a Sexualităţii. Practic Complexele Fundamentale ale acestuia sunt bălţi ereditare rămase datorită acestor inundaţii energetice genealogice şi de aceea infuzia energetică produsă de Instinctul Sexual nu înseamnă decât o nouă revărsare.1. la periferia sistemului psihic. Dat fiind că acesta este inhibat de multe ori excitaţia energetică astfel rezultată devine automat una psihică. ci tocmai 38 . Se vor încadra în conceptul de ‘libido’ atât aceste excrescenţe genealogice ale Instinctului Sexual. Deci trebuie presupus un substrat organic care este tocmai energia fiziodinamică a Instinctului Sexual dar care este în măsură să reactualizeze ontogenetic structura Libidoului general. Transmiterea ereditară a acestor excrescenţe pulsionale.

organic . După cum s-a spus anterior Energia fiziodianmică este principiul celei psihodinamice deşi distincţia dintre ele se risipeşte (cu atât mai mult în cazul Sexualităţii) din punct de vedere structural. Aşadar satisfacţia copilului ce doarme cu sânul mamei în gură nu este necesar să fie identică cu cea a adultului după ce a avut raporturi sexuale. Aceasta este contribuţia individului la Libidoul arborelui său genealogic pe care îl va lăsa moştenire ulterior urmaşilor. tocmai datorită interesului său de a fi neutralizată. Apoi recunoaşterea particularităţii complexului libidinal astfel denumit. Fireşte că conceptul său depăşeşte şi pe cel de ‘libido psihic’ descris aici dar despre asta se va trata la momentul oportun. Ce trebuie subliniat acum este faptul că introducerea conceptului de ‘libido psihic’ ca urmare firească a distincţiei dintre Hardul şi Softul Instinctului vine să reglementeze sciziunea ‘genital-sexuală’ în care biologia şi psihologia s-au împotmolit odată cu recunoaşterea de către Freud a comportamentului sexual infantil. în acest caz şi energia libidinală psihică creşte şi ea foarte mult ca urmare a fenomenului de conversie energetică. Se poate imagina reînvierea vechilor structuri psihopatologice moştenite ca urmare a amestecului apelor noii revărsări energetice individuale libidinale cu vechile bălţi libidinale ereditare. unde contradicţiile teoretice se ţin lanţ. pentru că acest fapt explică extinderea Sexualităţii atât de adânc în câmpul Psihicului. ceea ce corespunde unei creşteri a Libidoului Psihic. Acest lucru este posibil tocmai pentru că cel Psihic primeşte energia de la aceste Pulsiuni deşi sub raportul organic energia fiziodinamică este epuizată. Acest lucru probabil că a influenţat decisiv şi extinderea conceptului de ‘sexualitate’. După cum s-a arătat mai sus acest fapt l-a dus la multe contradicţii si incoerenţe dar şi la înţelegeri greşite din partea cititorilor.datorită acestei sinteze a pulsiunilor eredităţii cu pulsiunile recente produse în timpul funcţionării organismului. De aceea se ştie că între preocupările sexuale infantile şi cele postpuberale există diferenţă evidentă. Acest statut psihic al Pulsiunii Libidinale este specific tinerilor căci relaţiile sexuale la această vârstă sunt nestatornice datorită lipsei de stabilitate socio-economică. Tocmai de aceea psihologia freudiană ce insistă pe Sexualitate a fost respinsă în special de cei cu sexualitate convenţională. Primele nu au corespondent fiziologic iar celălalt are. Asta se întâmplă cu cel din cadrul Tulburărilor Libidinale unde în Libidoul Psihic fuzionează alte Pulsiuni ce angrenează pe cel Fizic. intern ceea ce nu interesează aici. El este dat exclusiv de inhibiţia libidinală fiziologică. Prin această precizare nu mai este nevoie de o astfel de sciziune conceptuală ce duce la confuzii şi răstălmăciri iar conceptul ‘sexualitate’ poate fi identificat în bună măsură cu cel de ‘genitalitate’. Însă în momentul în care ceea ce arată copilul în acest caz nu este recunoscut decât ca un Libido Psihic. În cazul Libidoului care este şi Psihic şi Fizic. Aşadar energia fiziodinamică a Instinctului este diferită faţă de energia lui fizică sau metafizică. adică ale comportamentului ce permite neutralizarea energiei funcţiei sale. moştenit de la părinţi. din simplele observaţii ale experienţei. Pentru că libidoul infantil prezintă pulsiuni moştenite ereditar iar libidoul adult este format din acestea la care se adaugă libidoul degajat direct de activitatea fiziologică. face ca acest comportament sexual infantil să existe într-un fel sau altul la toţi copiii chiar dacă la unii se poate vedea mai greu. Încercarea unor ‘metafizicieni’ ca F. Pe de altă parte se poate ca Libidoul Fizic să fie antrenat de un Libido Psihic patologic datorită retroacţiunii dintre Psihic şi Somatic. Acest fapt duce direct la concluzia că sexualul nu este genital. De exemplu este evident că în general Fantasmele Psihice ale unei persoane care nu a avut o perioadă de timp relaţii sexuale vor fi mai pregnante decât în cazul unei persoane care are o viaţă sexuală regulată. situaţia este semnificativă. autoritatea energetică a Instinctului se transferă către elementele de asociaţie ale finalităţii sale. Asta este diferenţa între comportamentul sexual al copilului (care poate să nu existe explicit) şi cel al adultului. Deoarece dacă ea tocmai s-ar forma şi ar porni de la zero nu ar avea încă timp să se diferenţieze de la individ la individ aşa cum se diferenţiază de fapt. Evola de a rupe Libidoul Psihic de cel Fizic este tributară unui dualism obscur. În momentul în care energia fiziodinamică creşte. deci are ambele tipuri de energie. Acesta a existat la ei tot ca şi Complex Particular. Este mult mai probabil ca respectivul copil să aibă în acest caz în principal o satisfacţie maternă superioară. Însă este greşită teoria freudiană care susţine că la această vârstă Sexualitatea copiilor este aceeaşi. care prin inhibiţie devine psihică. deosebită de cea sexuală. în ceea ce priveşte partea teoretică. aşa cum a făcut-o Freud. După cum se va vedea în celălalt subcapitol. convenţională . adică de excitaţia Pulsiunii Sexuale. Însă în ceea ce priveşte pe cea morală lucrurile au stat invers (fireşte existând alte interese la mijloc ca acelea arătate în introducere). În acest caz totuşi Libidoul Psihic îl incită mereu. Totuşi şi celelalte două mari Instincte au aceeaşi situaţie şi acest lucru se datorează faptului că energia fiziodinamică a Instinctului evoluează ereditar iar ceea ce era la un moment dat Psihic poate deveni Biologic de-a lungul miliardelor de ani. aşa cum susţine Freud. Recunoaşterea Libidoului Psihic este elementul cheie al teoriei expuse aici. aceasta din urmă este o posibilitate de punere a Organismului în mişcare cu scopul satisfacerii funcţiei Instinctului şi există ca urmare a modificărilor de tip neuroendocrin. De obicei mamele o pot foarte bine deosebi de aceasta. dincolo de graniţa dintre Psihic şi Somatic. Asta este diferenţa între Psihic şi Fiziologic care se reuneşte în unitatea individului. îl 39 .

Acum că Evola refuză să considere că mişcările copulatorii. Chiar el spune că refulatul se întoarce întotdeauna. Faptul că prima copilărie este mai libidinoasă decât copilăria de după 4-5 ani. Căci. el este de obicei mai puternic sub raportul energetic. organelor genitale ale individului şi o sferă libidinală opusă. Libidoul se dezvoltă mai mult în sfera care concordă cu forma acestui aparat: masculin sau feminin. predominant transmise de tată. Bivalenţa Libidoului se datorează experienţei libidinale ereditare a predecesorilor. Acesta poate fi Masculin sau Feminin şi este determinat somatic exclusiv. care reprezintă forma libidinală a experienţelor sexuale feminine. Din punct de vedere calitativ. pe baza inhibiţiilor sexuale pe care specia le comportă. de asemenea. după cum s-a amintit deja. nu are nici un rol în comportamentul sexual. mângâiatul şi toate elementele Libidoului au rol în procreare. cu uşoară predominanţă a sferei libidinale androide (fapt ce explică de ce în copilărie fetiţele sunt de multe ori nişte ‘băieţoi’). Argumentul lor cum că femeia în cauză nu ar mai fi avut recent relaţii sexuale poate fi susţinut pe în altă formă şi de Evola. Conform principiului de asociere mnezică în engramare fireşte că anumite lucruri vor fi memorate de copil după asocierea cu diferite elemente ale Libidoului. fie că aparţine Libidoului Masculin fie celui Feminin. Însă originea sa organică este tot atât de clară şi acest lucru se va vedea după ce se va înţelege fenomenul de ‘fuziune’. Neînţelegerea acestui fapt a dus pe psihanalişti la concluzii absurde ca teoria Complexului Oedip care susţine că acesta ar fi o reacţie infantilă. ci aceste elemente emoţionale se combină între ele fiecare individ având propria structură libidinală. după cum susţine Evola. asta e treaba lui. care este cea care corespunde sexului opus şi este transmisă în special de părintele de sex opus. Însă cea mai sigură dovadă a eredităţii sferelor libidinale o constituie caracterul pur psihic pe care îl are Libidoul în cazul Tulburărilor Libidinale. Însă asta nu înseamnă că Organicul. Acest comportament libidinal este unul care excită Libidoul Feminin pentru ca actul sexual să se producă. Deci el este o structură libidinală masculină. care este cea care corespunde sexului. aşa cum întreaga gamă mnezică o face. poate fi prezent în activitatea copilului în diferite grade. numită de Freud ‘perioadă de latenţă’. predominant transmise de mamă şi sfera androidă. interesul procreativ al său (ejacularea în vagin). ci doar moştenite. La fel stau lucrurile cu presadismul. în funcţie de gradul de existenţă a acestuia la părinţi. În fond sunt unele triburi care. refularea nu este decât o deghizare şi nu o inhibiţie absolută. Însă dat fiind caracterul genealogic al Memoriei. după cum se va vedea. Astfel că presadomasochismul caracteristic feminităţii aparţine şi masculinităţii. sunt produse ale Segmentului Psihodinamic al Sexualităţii adică de Libidoul Psihic care este transmis ereditar asemenea întregului sistem psihic. Aşadar comportamentul sexual este dirijat de aparatul sexual doar în ceea ce priveşte actul sexual propriuzis. Pentru că acest Libido Psihic este transmis ereditar. penisul fiind acela care suportă un asemenea tratament. Deşi poate să nu fie recunoscut de copil acesta poate totuşi să îşi manifeste predilecţia în comportamentul său. sărutul. Aşadar se poate vorbi despre o sferă libidinală concordantă. Astfel că. În funcţie de aceste experienţe ereditare ale părinţilor. În realitate Libidoul primei copilării este eminamente un Libido Psihic moştenit de la părinţi. Libidoul ca dat al Memoriei. Asta pentru că copilul moşteneşte de obicei comportamente sexuale periferice iar activităţile sale sexuale pot fi înţelese şi explicite deşi aparatul său genital nu funcţionează încă. Date fiind frustrările superioare ale Libidoului Masculin. nu se rezumă la o sumă de sentimente care aparţin în mod strict uneia dintre cele două entităţi. Căci Libidoul Organic se formează în funcţie de cerinţele funcţionale ale Instinctului Sexual în funcţiune. Excitaţia libidinală. Astfel că Libidoul se poate manifesta explicit la copii aşa cum a observat Freud. Libidoul va avea forma sa proprie. deşi la naştere în mod normal copilul este dotat cu bivalenţă libidinală. când de fapt el are iniţial altă origine decât cea a Sexualităţii infantile. Libidoul are deci două sfere: sfera ginoidă. Există un fel de lesbianism care se practică între unele femei şi eunuci şi unde partenerele par să fie mulţumite de prestaţia acestora. Căci toate actele premergătoare acestuia.angrenează pe cel Fizic fără nici un fel de influenţă organică a Instinctului. În funcţie de intensitatea lui 40 . Faptul că eunucii sunt caracterizaţi prin suspendarea aparatului sexual (deci sunt castraţi) şi totuşi ei pot fi atraşi de femei. consideră că actul sexual nu are nici un rol în naştere. Dar simptomele nevrotiforme la copil există cu adevărat şi se deosebesc de ceea ce este comun şi normal. adică inhibiţiile mai puternice ale acestuia. începând cu atracţia propriuzisă şi continuând cu mângâieli şi alte elemente libidinale. începând din momentul dezvoltării aparatului genital. nu se datorează faptului că copilul şi-ar refula Libidoul. Cu toate acestea Libidoul Global se formează în timp. Aici este normal ca descifrarea comportamentului copiilor sau a cunoştinţelor pe care ei le au să trimită la aceste elemente libidinale care nu sunt create de el. care reprezintă experienţele sexuale masculine. Dar Libidoul se poate totuşi manifesta fie şi germinal copilul neînţelegând valoarea şi semnificaţia Sexualităţii pentru adult deşi în acest caz Libidoul părinţilor poate fi convenţional. Perioada de latenţă ar trebui să fie o adevărată Nevroză dacă Libidoul Primar ar fi refulat. dovedeşte încă odată că atracţia aşa-zis sexuală nu este deloc produsul exclusiv al aparatului sexual (ontogenetic) ci această atracţie este datorată unor conţinuturi psihice. după cum se va vedea. Însă realitatea spune altceva.

Faptul că excitaţia libidinală îşi pierde semnificativ din intensitate odată cu realizarea actului sexual este de necontestat. se imprimă asupra modului său de a fi cu o influenţă decisivă. Problema este dată de interesul pur structural al Instinctului. a informaţiei genetice care este cuprinsă în spermatozoizi. Problema acuplării celor două celule este rezolvată în diferite moduri. Or dacă la om sexualitatea funcţionează abia la pubertate este normal ca astfel de Libido Infantil să nu evolueze decât regresiv în intensitate şi în nici un caz progresiv tocmai pentru că acestei Pulsiuni îi lipseşte suportul biologic care este combustibilul oricărei Pulsiuni. se poate răspunde că acestea îşi au originea în dereglările libidinale ale părinţilor. El susţine că Sexualitatea Feminină se prezintă ca o dramă a desprinderii fixaţiei libidinale faţă de mamă şi apoi cu refixarea sa faţă de tată etc. Aşadar la considerările lui Freud că dereglările libidinale (şi nu numai acestea) îşi au originea în viaţa sexuală infantilă. Aşadar Libidoul Infantil este eminamente static şi el nu se dezvoltă prin aşanumitele Stadii de Evoluţie Libidinală presupuse de Freud. Pentru 41 . înseamnă că cuceririle informaţiilor genetice privind abilităţile indivizilor implicaţi în acest act de reproducere. dintr-un organism în altul. Lesbianismul. Fiecare specie are un anumit compromis biologic al sexualităţii. Astfel că actul sexual nu este un fenomen izolat şi el trebuie pus în relaţie cu reproducerea ca o necesară consecinţă sau cu condiţiile de mediu care îl facilitează şi la care se adaptează anterior. Însă înţelegerea rolului unui aparat sexual atât de complicat în special pentru consecinţele sale psihice ulterioare fac lucrurile destul de spinoase. Pentru asta fiziologia sa trebuie să fie ajustată cu anumite tendinţe. Particularităţi ale Libidoului Actul sexual trebuie să se desfăşoare în anumite condiţii. Primul caz se realizează atunci când ele implică tendinţa de conservare din partea subiectului. Fireşte că o teorie genealogistă asupra Libidoului dărâmă o astfel de concepţie ale cărei concepte sunt insuficient definite. lipsită de un fond biologic care să o susţină. este în măsură să se suprapună şi să se unifice cu cel ontogenetic care este unul proaspăt apărut la pubertate direct din Genitalitate. În acest caz el este singurul în măsură să explice dorinţa sexuală. dat fiind pericolul care îl reprezintă eventualele microorganisme prezente în mediul înconjurător? Pentru că informaţia genetică cuprinsă în aceasta riscă pur şi simplu să degenereze dacă nu există o asemenea protecţie iar urmaşii nu vor duce mai departe zestrea genetică ci o vor degrada continuu. După cum s-a menţionat deja mai sus Libidoul este Pulsiunea Psihică a Instinctului Sexual (genitalitate + suportul gonadic) . Conceptul de ‘libido’. Există specii aflate în competiţie unele cu altele şi acolo selecţia sexuală este cheia supravieţuirii lor. parafilia şi alte repere ale sexualităţii periferice sunt explicate de el prin aceeaşi obscură teorie falocentrică a Sexualităţii eminine. Aceste cazuri reprezintă dereglările libidinale precoce. În ce mod spermatozoidul poate în primul rând să fie în siguranţă absolută. Este o banalitate faptul că acesta se realizează funcţional prin unirea spermatozoidului cu ovulul. cum ar fi acumularea de lichid seminal în testicule. Pe lângă acest indice mai există încă un altul care constă în distanţa pe care aceste celule o au de parcurs de la locul în care au fost plasate până la ovul.1. Celălalt se întâmplă atunci când mediul permite creşterea frecvenţei de apariţie a actului sexual .parentală el se poate menţine la un nivel ridicat.1. după cum la fel de falsă este cealaltă extremă a lui Evola care susţine că acesta nu ar avea nici un rol în actul sexual. frigiditatea. Însă este falsă opinia anumitor fiziologi care susţin că excitarea libidinală ar fi dată de presiunea acestui lichid. excitarea sexuală.5. Dacă Libidoul ce se manifestă la copil este ereditar şi nu poate fi altfel atâta timp cât aparatul genital nu este complet realizat. Fără îndoială că vârsta acestor celule masculine va fi decisivă în cursa pe care aceştia o vor face până la fecundare acesta fiind indicele optimal al fecundării. La mamifere de cele mai multe ori rolul de aducere a unor abilităţi noi în cursa concurenţială cu altă specie este dată de sexul masculin. Teoria Stadiilor de Evoluţie Libidinală pe care o susţine Freud este de asemenea falsă. Dar el poate şi scădea progresiv până la atrofiere în perioada prepuberală iar acest lucru se datorează unor factori despre care se va trata pe parcurs. Aceste abilităţi speciale masculine trebuie prezentate speciei trebuie integrate în aceasta prin intermediul feminităţii care alege. Este evident că fondul biologic este o condiţie a acestei dorinţe. încât finalitatea sa reproductivă să îşi găsească realizarea. Actul sexual implică un câmp social cu totul special pe care acesta se poate manifesta iar condiţiile acestuia precum şi cele ale scopului său. La mamifere (şi aici este cazul care interesează cel mai mult) acest lucru se face prin contactul dintre penisul masculin şi vaginul feminin care fac posibil transferul în condiţii de siguranţă. fiind suspendată în aer.5. Pentru asta există un strat de protecţie pentru ovul şi unul pentru spermatozoid. Condiţiile de mediu pot influenţa posibilitatea de apariţie a actului sexual fie în mod negativ fie în mod pozitiv. adică reproducerea. implementat cu substrat genealogic. 2. cu care el credea că poate explica întreaga gamă a psihopatologiei. Faptul că actul sexual este dictat de un scop bine definit în ceea ce priveşte funcţionalitatea sa. De aceea se întâmplă ca doar unii membrii ai săi să participe la actul reproducerii iar competiţia pentru învingerea rivalilor să fie o a doua măsură metabiologică pe care speciile o adoptă pe lângă bisexuaţie. adică ale reproducerii. Deci dacă tendinţele de conservare sunt satisfăcute atunci sunt satisfăcute şi condiţiile apariţiei tendinţelor de înnoire şi dezvoltare.1.

Astfel spus. În lumea animală Libidoul Feminin este condiţia actului sexual iar apariţia acestei Pulsiuni corespunde cu semnale olfactive şi vizuale specifice sau de orice altă natură prin care femelele dezvoltă retroactiv Pulsiunile sexuale masculine. Dimpotrivă Libidoul Masculin trebuie să fie mereu alimentat energetic. unul cantitativ. Cel mai important este ca organismul să fie suficient de prolific pentru a produce alţi spermatozoizi care să înlocuiască pe cei ai predecedentului odată cu actul sexual. acela al ‘ultimului cuvânt’. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care Pulsiunea Sexuală masculină este principial mai putenică decât cea feminină. Un alt mod de suspendare a eventualelor astfel de ‘nepotriviri’. În situaţia în care Instinctul Matern este suspendat. Sunt excluse aici cazurile contemporane de comportament sexual periferic ale femeii urbane al cărui libido este impregnat de masculinitate în aceeaşi măsură în care cel al bărbatului urban este impregnat de feminitate. Libidoul Feminin trebuie să fie unul periodic şi exclusivist. în timp ce sfera masculină se concentrează în jurul posedării a cât mai multe femele. Această cantitate de neutralizare a Libidoului Masculin este mai mare decât cea a celui feminin a cărui excitaţie este minimă. Căci tocmai această statornicie este parte din scopul reproductiv a Sexualităţii Feminine. şi disfuncţiile acesteia. respectiv cel Matern. De aceea se poate numi presadomasochism această fază germinală a respectivei tulburări libidinale. este dat de sporadicitatea Pulsiunii Sexuale feminine. Mediul lichid permite acest tip de înlocuire. Aşadar. plăcerea sexuală masculină ca neutralizare energetică este principial mai mare decât cea feminină în perioada de nestatornicie dintre sexe. coroborând maternitatea la cea sexuală. De aici încolo intră în scenă un alt Instinct. cea feminină este mai puternică în ceea ce priveşte statornicia. adică de anularea periodică a acesteia. În acest caz concurenţa dintre specii implică criteriul superiorităţii masculului dominant care să lase urmaşi.ca această situaţie să fie cât mai favorabilă este necesar ca forţei de plasare a acestor celule să îi fie implicată şi forţa de penetrare a penisului şi astfel aceste celule să câştige un start cât mai bun în cursa către ovul.J. pentru că femela va evita în mod agresiv pe ceilalţi masculi datorită potenţialelor dureri pe care aceasta le-ar resimţi în cazul altor contacte sexuale. masculii inferiori sunt eliminaţi pe moment iar excitaţia lor libidinală nu este neutralizată. din pricina expusă mai sus. Structura generală brută a configuraţiilor celor două sfere libidinale constă în faptul că sfera libidinală feminină se orientează către preluarea genelor celui mai puternic mascul. Rousseau de întoarcere la sălbăticie nu reprezintă deloc o soluţie. violenţă care stă la baza sadomasochismului dar care nu explică în totalitate acest fenomen. unde cei doi nu se pot realmente despărţi. Dacă ea este mai puternică este normal ca între cele două modele de comportament sexual să fie o oarecare incompatibilitate la nivelul unei singure perechi. ceea ce face ca femela ce a fost mamă să fie din nou disponibilă de a accepta coitul. Ceea ce interesează aici este faptul că. Căci după fecundare femela nu mai este disponibilă iar masculul continuă să fie interesat şi de alte femele. Acesta este cazul leului unde masculul fără grup de femele (nemembru de familie) ucide orice pui nesupravegheat ca urmare a unei plusexcitaţii sexuale. El îşi restrânge doar la ea orizontul 42 . La nivelul comportamentului sexual şi chiar a aparatului sexual o astfel de funcţie dată de imperativul funcţionării reproducerii implică anumite particularităţi. Inclusiv societăţile umane au avut moravuri amoroase în funcţie de capacitatea războinică. masculul rămâne în mod principial cu o supraexcitaţie sexuală. Oricum ar fi trebuie acceptat că Omul moşteneşte în mod evident Sexualitatea Animală şi. aici femeia. Genele masculului dominant sunt astfel protejate pe lungă durată. Libidoul Masculin este mereu autorizat energetic pentru acest scop. Însă. Acest lucru se poate face prin mai multe metode şi în mai multe cazuri. acţiunea autoreglativ negativă încetează iar Libidoul se manifestă specific din nou până la o nouă fecundare. Este evident că în acest caz selecţia naturală nu este presată de concurenţa cu alte specii însă ea există totuşi chiar dacă la un nivel mai scăzut. Suspendarea momentană a posibilităţii extromisiei aşa cum apare la lup sau la alte animale care trăiesc în grup. Una este aceea de a nu mai fi posibile şi alte acte sexuale ulterioare cu alţi masculi în situaţia în care concurenţa cu o altă specie este foarte acerbă. Sexualitatea Masculină trebuind să fie disponibilă pentru cât mai multe împerecheri posibile. prin moartea puilor de exemplu. prin urmare. actul sexual se desfăşoară chiar în stare optimală în limitele unei oarecare violenţe. Modificările hormonale ce apar odată cu fecundarea conduc la autoreglarea negativă a acestei Pulsiuni prin suspendarea energetică cu care este autorizată de la aparatul organic al Instinctului Sexual. Incompatibilitatea pe termen lung vine din faptul că deşi natura şi-a cules cele mai frumoase roade. se simte folosită de bărbat în viaţa maritală. Balena şi delfinul au alt mod de evidenţiere a superiorităţii. adică să fie în aşa fel conceput încât fecundarea să fie posibilă doar sub condiţia calităţii. Aşadar Libidoul Feminin este bazic orientat calitativ în timp ce Libidoul Masculin este dimpotrivă. De aceea iniţiativa sexuală aparţine de cele mai multe ori masculului iar de multe ori femela. spre deosebire de femelă. Suspendarea extromisiei produce femelei şi anumite leziuni intravaginale ca urmare a contractării rapide a muşchilor vaginali ce împiedică îndepărtarea masculului. Raportul invers proporţional dintre libertate sexuală şi starea de competiţie este un lucru cert. Este evident că ideea lui J. este asemenea unei căsătorii umane.

după cum se va vedea. unde fetiţa ar trece miraculos de la un ‘erotism clitoridian’ către unul ‘vaginal’. Indiferent de gradul de compatibilitate dintre parteneri aceste fapte se întâmplă universal. ca urmare a retroacţiunii dintre sferele libidinale. când de fapt lucrurile stau exact invers. Eroarea capitală a acestor teorii constă în faptul de a nu fi explicat de la început principiul Sexualităţii în general. Este evident că în mod normal la toţi copiii sfera libidinală androidă este mai puternică şi abia apoi aceste sfere libidinale sunt investite cu energie psihodinamică direct de la Instinct. fără să se înţeleagă limpede de ce se întâmplă acest lucru şi improvizându-se explicaţii ce confundă Actul Psihic cu Structura Psihică. Faptul că în cadrul căsătoriei cele mai multe femei se simt folosite şi ‘suportă’ actul sexual cu resemnare. Această supraexcitaţie masculină este în măsură să explice de ce bărbatul a fost acela care a contribuit decisiv la făurirea civilizaţiei. Aceasta este mai mult decât atracţia libidinală. De aici imaginaţia nesistematică a psihanaliştilor a căutat tot felul de explicaţii pentru un lucru ce trebuie înţeles de la sine şi luat ca premisă din biologie. Una dintre aceste flagrante erori ale sale este şi aceea a teoriei falusului care defineşte Sexualitatea ca reper constant al ei.diversităţii naturale de orientare sexuală iar ea nu are dorinţă pentru că nu îl poate alege decât pe el. este evident că ea are însă altă cauză. aşa cum lasă cel de gender impresia că o face. Pe parcursul evoluţiei copilului (de sex feminin) spre adult este la fel de clar că Libidoul Global feminin suferă o schimbare de la predominanţa sferei libidinale androide la cea a celei ginoide. 2. Seducţia originară a sexelor dispare în mariaj. sufletească. diferenţiere care este una psihică. instinctuală şi face obiectul animismului donjuanic. fiind tratat în capitolul dedicat Softului Aparatului Psihic respectiv la Complexul Don Juan în mod particular. ceea ce însă nu este deloc specific feminin. penisul.1.1. nu se explică principial nici prin ‘concepţia infantilă despre coitul anal’. Fireşte că el reflectă concepţia actuală despre Sexualitate având o nuanţă empirică exclusivă fiind de la început menit pentru a opera diferenţierea dintre transexualism şi normalitate. Transexualul se identifică cu sexul opus relativ la nevoi erotice ce vin strict din ‘suflet’ iar acest ‘suflet’ ar fi tocmai acest ‘gender’.5. cu principiile originare ale acesteia. culturalist. nesupus refulării aşa cum crede Freud ci dimpotrivă. metabilogic. Însă trebuie precizat că acest lucru este adevărat doar din punct de vedere energetic dar nu şi structural. În cazul de faţă există şi transfer structural de la sfera libidinală androidă (aici opusă). nici prin ‘comportamentul sadicdispreţuitor al bărbatului faţă de femeie’ (Reich) aşa cum s-au aventurat să creadă psihanaliştii. este semnificativă. Fireşte că animismul este direct implicat în Transexualism dar nu este în măsură să explice el singur acest fenomen. Totuşi. Aici există de obicei şi de o predispoziţie psihopatologică a membrilor cuplului însă acest fapt se centrează pe originea şi funcţia biologică a sexelor. fiecare pas al ei fiind făcut ca urmare a selecţiei naturale. Animismul generic Animismul există sub două aspecte. el este tocmai reversul inhibiţiei libidinale masculine. sfera libidinală concordantă cu aparatul genital a suferit de-a lungul istoriei omenirii o investire energetică de la cea opusă. normalitatea ei structurală.1. Acest comportament nu este unul originar. Astfel că psihanaliştii împreună cu Freud au confundat flagrant patologicul. ca fiind consecinţa unui ‘erotism anal’. care au în general ca principiu tocmai această fuziune structurală.6. În englezeşte se foloseşte termenul ‘gender’ pentru o astfel de diferenţiere. În teoria expusă aici el face obiectul animismului generic şi este tratat în acest capitol la nivel general. Celălalt presupune mai mult decât caracterul descriptiv de mai sus şi vizează dinamica atracţiei dintre masculinitate şi feminitate. Unul este cel al diferenţierii sexelor nu numai după forma şi activitatea organelor genitale care este una strict organică. După această teorie Libidoul Feminin şi cel Masculin se raportează la un singur element. 43 . De aceea Pulsiunea Libidinală feminină la om este evident mai puternică decât la animal. Fireşte că Libidoul Masculin este neutralizat energetic doar prin penis. ci după cea a diferenţierii de gen între masculinitate şi feminitate. Conceptul de ‘gender’. principial. la cea ginoidă (aici concordantă). din limba engleză este destul de imprecis pentru a acoperi realitatea animismului. adică prin dorinţa patologică de a avea contacte sexuale repetate. Ea se datorează unei supraexcitaţii masculine care este moştenită ereditar. Aşadar numai pubertatea şi explozia Instinctului Sexual explică o astfel de schimbare naturală pe care Freud a teoretizat-o în obscura lui teorie a Stadiilor. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cea masculină astfel că proporţiile sunt cam aceleaşi deşi supraexcitaţia energetică a Libidoului masculului există din plin şi la om. aici dereglările Libidoului. Principiul acestei situaţii este semiincompatibilitatea originar principială dintre cele două Libidouri pe termen lung. Însă în acelaşi timp se poate ca subiectul să se comporte nimfomaniac. În ceea ce priveşte ‘invidia de penis’ pe care fetiţa poate să o aibe. idee mai veche de altfel. explicând Libidoul Feminin (vaginal). a concurenţei dintre bărbaţi pentru prestigiul social necesar neutralizării nu numai a Libidoului ci şi a celorlalte două mari Instincte. Libidoul Feminin prin dorinţa de a poseda penis şi cel Masculin prin aşanumitul Complex de Castrare ar avea această particularitate distinctivă. aici constituindu-se gravele erori freudiene. nici prin faptul că femeia ar dori să deposedeze de penis pe bărbat. Însă diferenţa dintre cultură şi dereglările libidinale. Aşadar Freud are dreptate când spune că Sexualitatea determină cultura.

sau un element libidinal. Nu tot ceea ce este donjuanism este şi animism. Acest adaos apare în special în viaţa postmaritală. Animismul este pe plan principial şi genealogic o consecinţă a Sexualităţii. în primul rând. pe plan general este evident că aceste două fenomene se întrepătrund căci tocmai prin această evadare din grup animismul se raportează donjuanic la el şi la fel şi jovialitatea donjuanică se face pe un sâmbure de animism. agresivitatea acesteia. Însă acest lucru trebuie înţeles ca influenţă intermediară. Un anume act săvârşit de o persoană poate fi expresia unui element animist. Masculinităţii îi corespunde forţa musculară şi gândirea. animismul este un fenomen atât de intens încât rareori apare pe parcursul unei vieţi. calitatea şi structura lui (animismul) indiferent de doza în care există aceste fenomene implicate în acelaşi comportament. testosteronul influenţează doar Sexualitatea (organică) şi nu masculinitatea (psihică). Însă fenomenul donjuanic se referă doar la cantitatea erotismului căci spectrul partenerilor latenţi este dat de anturaj în timp ce animismul se referă exclusiv la calitate. cu dorinţa de luare a locului acesteia în ceea ce priveşte relaţia cu tatăl şi ea va lupta cu mama pentru acest statut. Animismul nu este proprietatea sexului persoanei. feminitatea se va dezvolta în limitele situaţiei familiale care nu implică neapărat o posibilă dezvoltare a masculinităţii femeii în scop economic sau pur şi simplu moştenită genetic şi eliberată de inhibarea premaritală. ar fi datorată testosteronului. mai precis. Dar. cum ar fi cel al sărutului pasional al partenerilor. este o opţiune teoretică lipsită de fineţe. gingăşia şi fineţea gesturilor. Cu toate acestea el şi-a mai temperat ulterior părerile recunoscând carenţele teoriei sale poate mai curând din raţiuni morale decât pur teoretice. Freud consideră că Supraeul feminin este mai slab decât cel masculin. este justificată. pe lângă faptul că au fost limitate de posibilitatea subiecţilor de a se lăsa studiaţi la o anumită clasă socială. O astfel de invidie ar duce-o pe fetiţă. El consideră că Libidoul gravitează în jurul penisului şi se raportează la fiecare individ prin aşanumitul Complex de Castrare. Însă este evident că aceste două elemente au aceleaşi principii. după cum nici tot ceea ce este animism nu este donjuanism. băiatul identificându-se cu tatăl. o face prin faptul că masculinitatea. Căci aceasta nu poate explica cum ajung adulţii să se comporte conform patternului lor animist. Pe de altă parte agresivitatea psihopatologică nu relevă nici un fel de creştere a cantităţii de testosteron. Dar chiar şi în perioada postmaritală. atunci când individul se îndrăgosteşte de îşi pierde minţile. ieşind momentan din el. în timp ce fetiţa ar blama-o pe mama sa pentru că a adus-o pe lume ‘incompletă’ şi astfel ea ar fi predestinată la ‘invidia de penis’. în orice caz. Pe baza unei asemenea experienţe s-a presupus că la fel ar sta lucrurile şi la Om. Apărarea sa împotriva acuzaţiei de pansexualism este de asemenea ambiguă deoarece el nu distinge între Sexualitate. Libido şi animism asta poate şi pentru că noţiunea lui de ‘sexualitate’ este foarte lărgită. Feminitatea este atributul special al persoanelor de sex feminin dezvoltat de regulă până la căsătorie în societăţile tradiţionale. cu capacitatea de memorie sau de inteligenţă. În acest punct obiecţia lui Adler că Freud are o teorie care reeditează pe cea a primatului temporar al oului sau găinii. mijlocită. După Freud feminitatea se defineşte prin faptul că fata se identifică cu o feminitate agresivă. în timp ce implantarea testiculelor la femelă. iar şobolanii nu au structură animistă prin definiţie. Se poate foarte bine întâmpla ca o persoană de sex feminin să aibă mai multă masculinitate decât are feminitate. Experienţe pe şobolani au arătat că dacă unui subiect mascul i se implantează ovare la naştere acesta va dezvolta. Sexualitatea şi animismul au aceleaşi principii la bază dar confuzia între ele duce la erori de care nici Freud nu a scăpat. Studii făcute pe ambele sexe în legătură cu violenţa. Băiatul ar fi speriat de ameninţarea cu castrarea. Teoria care explică fiziologic animismul. iar feminităţii îi corespunde curăţenia.Conceptul de ‘animism’ (donjuanic şi nu primitiv după care subiectul crede că fiecare obiect are un suflet) şi cel de ‘donjuanism’ se intersectează adică au părţi comune dar şi părţi neidentice. a face din acesta un fel de nevroză. odată devenit adult. maternă. Modernitatea adaugă masculinitate femeii ca urmare a implicării sale economice în viaţa de familie la fel cum însăşi masculinitatea se va fi structurat în trecut. 44 . după Freud. după principiile Iradierii şi cele ale Catalizei. Însă trebuie precizat că raportul dintre animism şi donjuanism este cam acelaşi dintre schimb (aici donjuanismul) şi elementul schimbat. subiectul părăsind anturajul de obicei sau. pe baza funcţiilor celor două genuri. feminitatea fiind specializată pe Maternitate şi masculinitatea pe producţie economică şi protecţie. La fel poate fi respinsă şi ipoteza educaţională a imitării în timpul copilăriei a comportamentului adulţilor ceea ce ar determina o identificare cu forma animistă corespunzătoare. Pornind de la autoritatea mai slabă a mamei faţă de tată. vor conduce la un comportament ‘masculin’. masculinitatea şi feminitatea se includ în conceptul său de ‘sexualitate’ şi sunt teoretizate sub Complexul Oedip. Pentru Freud. cum ar fi cazul sărutului unui copil. Un astfel de pas ar fi dublat de ataşarea faţă de tată prin identificarea cu mama. A face din animism domeniul structurării ontogenetice şi mai mult. un comportament ‘feminin’. pe care el nu o poate explica decât tot prin Complexul Oedip. Însă problema este că această teorie confundă de la început comportamentul sexual cu cel animist. Această teorie este una eronată căci. Animismul nu este deci un pattern social genealogic pe care Sexualitatea îl determină cauzal ci doar îl condiţionează în dezvoltarea lui. De fapt. la despărţirea de mamă iar acţiunea ei ar fi un pas important pentru structurarea Complexului Oedip. au făcut confuzia între animism şi Sexualitate.

Apoi. lipsit de apărare. căci aceste elemente se structurează tocmai în procesul evoluţiei societăţii evoluate. Dimpotrivă masculinitatea a încercat pe toate părţile să scape de duşmanii săi şi dramatismul societăţii occidentale s-a răsfrânt mult mai mult asupra sa decât asupra feminităţii. mult mai uşor şi mai inteligibil pentru fiecare. Animismul presupune o identificare narcisiacă (nu narcisică) cu sine însuşi în sensul că subiectul se dedublează în opusul sferei sale animist-generice. Faptul că femeile se privesc în oglindă goale confirmă că de fapt ele stabilesc o relaţie autoerotică prin intermediul masculinităţii lor latente cu ele însele ca feminitate manifestă. de aceea ea nu este specializată în lucruri ‘mărunte’. Căci bărbatul a fost în principal cel exploatat. căci multe din ţările occidentale europene stau foarte bine la capitolul ordinii şi armoniei sociale) nu se datorează pierderii ‘divinităţii matriarhale’ datorită dominaţiei patriarhale. el se înveleşte realmente în sine şi are bucuria dragostei pe când relaţia narcisică presupune întotdeauna grupul (perceput ca sumă de rivali) prin care subiectul are orgoliul superiorităţii faţă de ceilalţi. ca şi în cazul libidoului se poate vorbi despre o sferă animistă concordantă şi despre o sferă animistă opusă. iar muncile feminine sunt mai migăloase şi mai puţin patologice faţă de muncile masculine. în aceste societăţi este specializare feminină. de munca lui a avut nevoie societatea mai mult. în amănunte ce par neesenţiale din acest punct de vedere. Cine spune că regretă nebunia schimbării face un pact tacit cu aceste nenorociri. Fiecare etapă este în acelaşi timp şi o criză. În curentele feministe extremiste se crede că prin aceste atribute femeia este coborâtă la rang de sclav al bărbatului care îşi construieşte o societate ‘necrofilă’ bazată pe violenţă şi competiţie. care putea. în timp ce cea masculină este una profundă. după cum se va arăta la Complexul Tabu. Dereglarea societăţii actuale occidentale (americane de fapt. adică cu aceste valori ale masculinităţii şi feminităţii. nevoia sa tot mai mare de energie. femeile ar fi victime ale societăţii patriarhale distructive şi prin urmare aceste curente cer eliberarea femeilor de sub jugul patriarhal cu scopul de a salva planeta de la o distrugere în masă. Ce ar putea face oare femeile în locul lor? De aceea o societate unde femeile ar avea rol masculin (chiar dacă unul mai moderat) aşa cum aduc exemplul feministele extreme este o societate la fel de tulburată şi exploatatoare ca aceea pe care ele o blamează. Primitivul are şi el duşmani naturali. Animismul este identificarea psihică cu propria condiţie fiziologică. ci doar l-a intuit general. aceste teorii şi cereri suferă de generalizare pripit şi chiar de o oarecare ideaţie paranoidă nefinizată. Căci chiar suprasolicitarea economică unde bărbaţii îşi consumă energia lor psihică astăzi nu poate rezolva problemele suprapopulării planetei. pentru ca apoi să se identifice cu sine însuşi în persoana iubită. să ştie să rezolve problemele. De exemplu. şi pe care îl prelungeşte dincolo de Maternitatea în sine. să reglementeze relaţiile sexuale în aşa fel încât să se evite incestul mamă-fiu. Căci dacă nu ar fi atunci umanitatea ar rămâne la acelaşi nivel fără vreun interes de schimbare. el nu a existat niciodată aşa cum îl teoretizează marxismul. Prima este sfera animistă manifestă şi care corespunde în general cu sexul persoanei. adică în protecţia a tot ceea ce este mic şi inocent. După aceste teorii. în cultivarea frumosului. De aceea Kant are dreptate atunci când spune că inteligenţa feminină este una frumoasă. mult mai periculoşi decât cei ai modernităţii. această masculinitate investită energetic. Cealaltă este latentă şi care aparţine sexului opus subiectul moştenind o unitate animistă ca urmare a moştenirii celor doi părinţi. Însă la primitivi nu se poate în mod principial vorbi despre masculinitate şi feminitate.Prima se explică prin relaţia cu natura şi societatea. şi să apere familia de influenţele negative exterioare. Masculinitatea trebuie să se dezvolte în direcţia politicului şi a economicului. Deşi se bazează pe fapte reale. ceea le dă statut privilegiat în ceea ce priveşte relaţiile sexuale fapt dublat şi de abundenţa hranei şi a celor necesare vieţii şi deci nu ar mai fi nevoie să facă anumite structuri socialeconomice în care să fie implicaţi direct. Nenorocirile ei tradiţionale sau noi sunt cele care fac presiune asupra schimbării. care îşi elimină rivali şi care rămâne de cele mai multe ori singur între femelele care vânează pentru întregul grup în timp ce el doarme aproape toată ziua. În acelaşi fel este o realitate a societăţii leilor ca leul mascul. în Comportament. pe care aceasta îl adoptă în general. Jung. în timp ce masculinitatea este specializată în cultivarea utilului. ceea ce ar degenera în aşanumitul ginocid. prin distincţia între Anima şi Animus nu a reuşit să surprindă concret caracterul animismului. Această relaţie narcisiacă este diferită de cea narcisică tocmai pentru că subiectul îşi este sieşi suficient. La fel. A existat doar sistemul totemic de transmitere matriliniară. feminitatea. moştenită de la ambii părinţi adică se dedublează în masculinitatea sa latentă. Există şi unele cazuri unde fie bărbaţii sunt puţini numeric. iar cea de-a doua prin relaţia cu copilul. Fie există triburi războinice unde ceea ce astăzi este considerat ca specializare masculină. Acestea sunt în 45 . O societate modernă unde femeile sunt fie implicate în activităţi economice sau în acţiuni pacifiste şi unde bărbaţii cresc şi se joacă cu copiii este una utopică chiar dacă s-au înmulţit cazurile de acest gen. Dimpotrivă. feminitatea are modelul Maternităţii. stabileşte cu sfera animistă manifestă o relaţie animistă intrinsecă în acest caz feminitatea stabilind o relaţie de dragoste. comportamentul animist feminin este dat de faptul că sistemul psihic se transfigurează mai întâi în germenele animist opus dat de unitatea libidinală şi animist. Criza modernă despre care vorbesc aceste teorii este specifică evoluţiei în general. Căci matriarhatul este o iluzie pasională.

de fapt o conduc către un anumit tip de detaşare şi stabilitate faţă de trecătoarele valori ale civilizaţiei în care se înfundă masculinitatea. Esenţa curajului sau fricii este aceeaşi. Căci la nivel genetic există posibilitatea combinării structurilor cromozomiale masculine şi feminine şi astfel între cele două mentalităţi există schimburi de valori la fel cum există între cele două sfere libidinale.1. În realitate. el cade pradă tocmai acestor valori prin prisma cărora se judecă feminitatea anume ca umilită de către bărbaţi pentru lipsa ei de implicare directă în făurirea civilizaţiei. Dacă feminitatea este specializată în forma reflexivă asta nu înseamnă că forma agresivă este mai profitabilă. în inteligenţa masculină ca inteligenţă în general. Însă adevărata feminitate nu se simte niciodată inferioară faţă de aceste realizări masculine pentru că ea nu se judecă pe sine după proiecţia valorilor masculine ale genialităţii şi spiritului revoluţionar. Societatea 46 . cea reflexivă şi cea agresivă. cât şi de pe urma educaţiei care a protejat-o timp de mii de ani dar care i-a refuzat statutul de egală a bărbatului.1.1. Căci îngrijirea unui copil este mai uşor de făcut decât îngrijirea familiei generale la care masculinitatea este datoare genealogic. De aceea problema este una personală. marile creaţii ale civilizaţiei nu sunt posibile. De-a lungul istoriei feminitatea s-a ţinut departe. Peregrinările sexuale ale masculinităţii îi provoacă disconfort psihic în timp ce pentru feminitate este suficient să aibă grijă de un copil sau animal şi Pulsiunea Libidinală să fie reglată. Căci frica nu se defineşte ca reacţia prin fugă la un pericol şi nici curajul prin înfruntarea unui pericol deşi acestea sunt caracteristici importante ale acestora. fără atenţia la detalii. În următoarea secţiune se va descrie setul de valori a acestor caracteristici masculine. Căci feminitatea nu are nevoie de viaţă sexuală atât de pregnant ca masculinitatea datorită Complexului Casanova care îi este specific. Critica sexismului Implicarea preponderentă a masculinităţii în lupta directă cu natura şi ajungând la lupta directă cu rivalii.stare să determine Complexul Sisif şi toate depresiile de aici încolo.5. judecarea curajului drept superior faţă de frică se face după criterii general-pragmatice. Libidoul Feminin nu poate fi atât de uşor de prelucrat social chiar dacă este mult mai inhibat decât cel Masculin. Însă la fel cum soldatul este declarat erou de către cei ce profită după moartea lui în acelaşi fel o astfel de apreciere este influenţată de interese asemănătoare. Femeia tehnologică devine fie posedată de ambiţii rousseauiste încercând să convingă lumea de reîntoarcerea la societatea tradiţională sau chiar primitivă fie se ia la întrecere cu bărbatul chiar pe terenul favorit al său: tehnologia. mercantile. sau de viteza alergării ca definitorii pentru compararea Omului şi Animalului. cu toate abilităţile ei superioare pe scara evoluţiei nu face ca ea să fie mai sus decât feminitatea totuşi. în limitele posibilităţii ei de desfăşurare de asemenea automutilări. particulară în ceea ce priveşte structurarea animistă şi nu una generală. Frica şi curajul nu sunt decât cele două forme ale complexului traumatic după cum se va vedea. Toate aceste avantaje stau în jurul faptului că feminitatea suferă mai puţine inhibiţii decât masculinitatea în aceleaşi condiţii de mediu. respectiv eficienţa acţiunii. Chiar şi aşa analiza profundă a acestei situaţii arată cu totul alt vector al acestei situaţii. deoarece nu suportă tensiunea Traumatică. La aceasta se adaugă şi tensiunea psihică superioară a masculinităţii ceea ce o face să se implice pasional într-un domeniu şi astfel să ajungă să emită teorii originale. Apoi rolul său biologic. Însă a accepta curajul drept criteriu al acestei posibile superiorităţi pare la fel cu a accepta drept criterii de forţă. Dimensiunea manifestării şi recunoaşterii geniului cultural şi ştiinţific este una socială. Căci ceea ce pare să facă din aceasta o ‘legare’ de valorile prezente. Excedentul de masculinitate în femeia modernă este o realitate iar conflictul principial al animismului este supraamplificat şi trăit dureros de unele femei. Dar nevoile acestea au fost specifice societăţii militare masculine de care principial rolul social al feminităţii nu are nevoie. Cu unele excepţii femeia a fost protejată de membrana masculină prin faptul că s-a implicat mai puţin în societate. Superioritatea masculină care se regăseşte în gândire.7. sexual face ca feminitatea să aibă un aer mai aristocratic decât masculinitatea. Dacă se spune despre frică că este un lucru ruşinos se poate spune în aceeaşi măsură şi că curajul este de două ori ruşinos pentru că este o frică dublă. Dimpotrivă. iar feminitatea marilor figuri (masculine) ale Culturii şi Ştiinţei pare să fie confirmată statistic. este o caracteristică a accesului superior la experimentare şi nu un dat pentru totdeauna şi de la început. se dovedeşte că fără imaginaţia feminină. Manifestările misogine sunt apanajul societăţilor războinice. Masculinismul ginoid (căruia îi place să se numească ‘feminism radical’) tocmai în acest cerc vicios intră. Însă a declara un război bărbaţilor refuzând tot ceea ce ţine de tehnologie şi inovaţie în societate ca orice război în general este din principiu o treabă a masculinităţii. Curajul deosebit al bărbatului ar fi după unele păreri caracteristica superiorităţii sale faţă de feminitate. 2. bărbatul reprezentând sălbăticia. În virtutea tradiţiei feminitatea are mult de pierdut atât de pe urma neadaptării sale genealogice la tensiunea societăţii. Relaţia dintre masculinitate şi feminitate pare să fie cam aceea şi dintre sălbăticie şi civilizaţie. În societăţile moderne asta este o problemă ce a supravieţuit ca multe altele de la formele sale tradiţionale şi care începe să fie rezolvată prin legislaţie. Chiar barba lui cu care se diferenţiază de femeie este în măsură să sprijine acest argument. Cu alte cuvinte curajul este un fel de frică ce merge la risc. după cum se va vedea.

prin agresivitate.1. Simbioza genetică a sferelor animiste.este singura în măsură să îi recunoască meritele chiar dacă acest criteriu de apreciere nu este unul absolut precis. ambii parteneri să aibă momente de linişte. În acest caz masculinizarea implică realmente creşterea dimensiunilor energetice şi structurale ale sferei libidinale şi animiste opuse (aici androide). dorinţa femeii de a poseda penis ar face-o masculină. Problemele social-economice pot duce însă la o întorsătură considerabilă a lucrurilor. şi să nu se cadă în tradiţionalism. Masculinizarea femeii este fireşte una dintre reperele modernităţii şi se poate datora problemelor economice sau familiale la care nu le poate face faţă familia. Chiar societatea contemporană este mult mai flexibilă în stabilirea distincţiei masculinitate-feminitate.1.1. masculinitatea ei o face să aibă o astfel de dorinţă.5. Frigiditatea libidinală feminină este şi ea în bună măsură datorată unei astfel de situaţii. anumite ciudăţenii pe care astfel de bărbaţi le pot avea una dintre cele mai regăsite astfel de ciudăţenii fiind imposibilitatea de a lua pe cont propriu relaţiile amoroase. Pe de altă parte viaţa boemă a multor bărbaţi sau chiar docilitatea excesivă a altora încadraţi de altfel de o viaţă familială respectabilă este o consecinţă omoloagă celei a masculinizării femeii respectiv cea a feminizării bărbatului.8. Instinctul Matern este o prelungire a celui Sexual şi tocmai această legătură l-a făcut pe Freud să creadă că ele ar fi unul şi acelaşi. sau efecte negative sociale. Astfel femeia se vede pusă în situaţia de a-şi exploata potenţialul masculin. pentru Freud. respectiv până când copilul începe să se descurce singur în unele privinţe. de aceea nu trebuie ca orice schimbare în definirea feminităţii să fie luată ca dereglare animistă. însă el explica această situaţie prin teoria regresiei la anumite stadii ale dezvoltării. Însă aceasta nu este suficientă iar latura feminină este aici şi ea implicată. Fie că este vorba despre virtuozitate artistică sau despre gândire sistematică aceste elemente sunt structurate de experimentarea realităţii în care se implică masculinitatea. Necesitatea existenţei lui este la fel de strictă ca şi cea a reproducerii.pe conservare. De fapt lucrurile se întâmplă invers. partenerele fiind acelea care abordează şi conduc relaţia. pe dezvoltare. sau parcurgerea unei perioade nefaste a unuia dintre ei. Aici se întâmplă să se manifeste acea ‘invidie de penis’ pe care Freud a generalizat-o la toate femeile. poate duce la astfel de dereglări. care nu pot fi niciodată neutralizate tocmai datorită lipsei organului genital corespunzător.2. Metatropismul este atracţia animistă inversă. în timp ce feminitatea . Dereglările animiste sunt explicate de psihologia abisală tradiţională prin diferite elemente legate de Acte Psihice. Disfuncţiile sociale şi dereglările animiste Aşadar diferenţierea animistă se face pe criterii sociale masculinitatea fiind specializată pe progres. Şi totuşi dacă se analizează atent se poate vedea că în comportamentul sexual pur instinctual (şi nu preludiul sau postludiul care sunt elemente ale Libidoului Psihic) nu există comportamente materne. Însă disfuncţiile animiste se datorează unor disfuncţii. Se ştie că. adică confundă Actul Psihic cu Structura Psihică. Sunt foarte picante anumite ‘vicii’. Însă e lipsă lui de claritate faptul că nu a delimitat strict biologic acţiunea celor două Instincte deşi ele par să se combine în special cu elemente materne către cele sexuale. Concurenţa cu bărbatul a condus la amplificarea acestei predispoziţii. nu influenţele nefaste ale civilizaţiei. 2. Comportamentul libidinal deviat atestă astfel de imixtiuni însă ele sunt ulterioare iar raritatea lor atestă faptul că sunt excepţii şi nu reguli. 2. fără înţelegere şi empatie din partea cealaltă. Un Instinct Matern care să funcţioneze între părinte şi copil la fel cum cel Sexual funcţionează între parteneri nu poate fi decât un instinct de postreproducere.5. De aceea este bine ca atunci când se hotărăşte conceperea unui copil. societatea actuală fiind mult mai flexibilă.1. respectiv cea dintre un bărbat feminin şi o femeie masculină. şi în acest caz forma libidoului global se va modifica considerabil. odată cu simbioza cromozomială determină potenţialul animist al partenerilor. Toate explicaţiile de acest gen sunt irelevante. Femeia nu se mai rezumă la a adopta un rol pasiv. Căci sfera libidinală opusă îşi are propriile sale inhibiţii. rigiditate. Feminizarea bărbatului şi masculinizarea femeii sunt astfel de disfuncţii animiste. Practic o astfel de comportament aplicat în relaţia cu copilul l-ar putea omorî. De aceea este necesar să existe un Instinct Matern diferit de cel Sexual dar partener cu acesta în scopul reproducerii. pentru că nu explică un fenomen de masă ci doar sentimente individuale. şi ei să dea ce este mai bun viitorului copil. Acest simţ al socialului este apanajul masculinităţii.1. Dereglările animiste din cauza disfuncţiilor sociale (în acest caz al masculinizării femeii în special) sunt date de situaţia în care trebuie să lupte cot la cot cu bărbatul ca urmare a presiunilor materiale legate de viaţa modernă. Reich explică acest fapt prin frustrarea de dragoste pe care fetiţa ar fi simţit-o în copilărie din partea tatălui. Este evident că era roboticii va desfiinţa rolul tradiţional al femeii casnice şi educatoare. De fapt se poate vedea foarte clar că gingăşia maternă care se manifestă faţă de copil este şi trebuie să fie diferită de pasiunea care frizează violenţa din acţiunile Instinctului Sexual.. stres etc. la fel cum nici masculinitatea nu se mai centrează în jurul dezvoltării virtuţilor războinice sau morale. 47 . Instinctul Matern Instinctul Matern îşi are originea la copil în vârsta de 1-3 ani. Excesiva dominanţă a unuia asupra celuilalt. Însă aici lucrurile trebuie să fie judecate cu prudenţă.

După cum s-a spus mai sus. Iubirea mamei pentru copilul ei nu se reduce la proiectarea propriei persoane infantile în persoana copilului deşi acest lucru se întâmplă în mod universal (exceptând cazurile de Tulburări Psihice din partea mamei). Majoritatea mamelor fac o distincţie clară între plăcerea erotică dată de stimularea sânului şi cea a suptului neacceptând faptul că plăcerea pe care copilul o produce atunci când suge la sân ar fi una sexuală. În această perioadă sunt neutralizate mai toate Complexele. Copilul este bine hrănit. Aceea a ermetismului individual cu care Freud a închistat psihologia abisală excluzând astfel dinamica socialului care influenţează retroactiv individul. Instinctul Nutritiv şi Adiptiv nu implică de obicei probleme în afara celor de foamete extremă în cazul unui mediu special. Însă nu Fantasma de Retragere este aici esenţială ci problema epuizării perioadei de Maternitate adică a Instinctului Matern. Cât anume îşi proiectează mama din propria persoană în cea a copilului se explică în funcţie de frustrările sale. De aceea Complexul Matern. Freud consideră că dorinţa de a avea un copil este expresia ‘invidiei de penis’ pe care fetiţa ar avea-o în mod principial şi universal. eventualele comportamente sexuale sunt manifestări ale Libidoului Psihic moştenit ereditar. Freud spune chiar că acest fapt înseamnă principiul fantasmatic al Fantasmei de Retragere. bărbatul specializându-se pe 48 . Persistenţa lui în timp se explică relativ la această retroacţiune dintre periferia sistemului psihic şi nucleul său. În psihologia abisală s-a vorbit despre Complexul de Sevraj sau de Retragere. Există mame cu adevărat nevrotice care pot recurge la acest de gest. Căci principiul unei asemenea iubiri constă într-un imperativ biologic al naşterii. adăpostit şi liber să facă ce vrea dar şi pentru că este obiectul admiraţiei tuturor. Cel Respirator nu este din principiu un instinct problemă. Instinctul Sexual este practic latent şi. în condiţiile în care nevroza la maternitate este mult mai puţin probabilă decât în afara ei este o eroare gravă direct descendentă din teoria stadialităţii dezvoltării libidinale infantile. Pentru că nevroticul îşi inhibă radical orice fel de plăcere instinctuală aşa cum este cea maternă a alăptării şi nu ar accepta-o deloc. Suptul degetelor sau protecţia fiinţelor mai mici a animalelor. Odată cu energia Pulsiunilor coplilului este neutralizat energetic o bună parte din sistemul psihic global al adultului. Psihologia abisală are foarte mult de pierdut în ochii publicului larg dacă continuă să susţină astfel de teorii. Căci Instinctul Matern poate deveni Complex Matern şi poate fi inundat pur şi simplu de transferul altor Complexe către satisfacţia maternă.Chiar dacă relaţia dintre ele este aproximativ aceeaşi cu cea dintre cel Nutritiv şi cel Respirator totuşi ele trebuie înţelese ca diferite. La adult. Se poate accepta faptul că există Pulsiuni Psihice care fuzionează în cea (Organică) a alăptării la fel cum se întâmplă cu majoritatea Pulsiunilor Organice. satisfacţia mutuală a mamei şi copilului din această perioadă la o simplă satisfacţie sexuală. este o prejudecată. Anacliza despre care vorbeşte Freud permite o astfel de satisfacţie specială. aşa cum sunt de fapt. Fireşte că replica lui Freud este exact aceea relativ la nevroza primitivilor. este de neconceput cum se face că femeia nu o practică mai des? În acest caz Sexualitatea Umană s-ar îndrepta către o astfel de satisfacţie ca urmare a relaţiei retroactive dintre cele două sfere libidinale. Iar dacă alte Pulsiuni pot fuziona în ea ele sunt întotdeauna originar diferite de acesta. Eventuala fuziune (sublimare) a Sexualităţii în Maternitate iarăşi nu este viabilă deoarece fuziunea este aplicabilă în cazul Pulsiunilor Psihice şi mai puţin în cele Organice. După cum s-a spus ele îşi fac prezenţa încă din această vârstă. care se datorează depărtării timpurii de mamă. Cam până la 3 ani copilul este în grija mamei iar acest lucru înseamnă vârsta de aur pentru om. după cum s-a spus. presupunând că într-adevăr aceasta plăcere ar fi sexuală iar plăcerea pe care copilul o produce prin actul suptului ar conduce la o satisfacţie atât de mare cum este Maternitatea. Freud reduce Maternitatea. După el copilul are o satisfacţie orală prin supt iar mama una pur sexuală direct prin excitarea sânului ca zonă erogenă. Cu toate astea lucrurile nu stau atât de simplu. de finalitatea sa procreativă. În primul rând Instinctele sunt destul de slabe energetic iar posibilitatea de neutralizare a energiei lor este foarte mare. Însă Instinctul Matern este cel care dă de fapt această dorinţă. Pe de altă parte. conform legii fuziunii laterale. deşi este unul periferic alimentează la rândul lui pe cele ale trunchiului psihic în aceeaşi măsură în care acestea l-au alimentat pe el în prima copilărie. a jucăriilor este un astfel de comportament dictat de Complexul Matern. Chiar dacă infantul este incapabil să le satisfacă singur există cineva care mediază această relaţie. Însă a extinde acest nevroticism la o majoritate. Complexul Matern este legat de interesul general al Instinctului Sexual. Practic aceste explicaţii nu funcţionează nici în cazul pacientului devreme ce el repetă actul şi nici în cazul societăţii. Însă faptul că o majoritate ar fi nevrotică şi şi-ar inhiba recunoaşterea acestei plăceri ca sexuală dar ar accepta-o totuşi ca plăcere aşa cum se sugerează este o utopie. mama percepându-şi copilul ca pe un alt mod de a fi al ei însăşi iar ocrotirea lui excesivă vizează o astfel de proiecţie. Ea trebuie să şi le rectifice la fel cum un psihanalist trebuie să îşi rectifice explicaţiile identice ale unui act psihic care se repetă. Însă a le declara pe acestea originare şi nu secundare. Oare e atât de greu de acceptat că alăptarea este o funcţie organică ce a apărut în decursul evoluţiei cu mult înainte de apariţia uni sistem psihic cât de cât vizibil.

fie ea Instinctuală fie Autonomă. Ea se explică la fel prin fuziunea dintre cele două genuri de Pulsiuni Psihice. Iată că Sexualitatea este incapabilă să explice Maternitatea. În psihologia sa abisală. este posterioară sau este concomitentă. cel Sexual. Dup cum s-a spus mai sus pentru procreaţie Instinctul Sexual nu este suficient ci el trebuie susţinut de cel Matern. Se poate observa foarte simplu că satisfacţia erotică. Iar dacă Pulsiunea Orală. Însă nici suptul sânului pe care îl practică bărbatul nici felaţia pe care o practică femeia nu sunt comportamente menite să ofere satisfacerea Libidoului Organic ci doar al celui Psihic. cel Adiptiv şi cel Respirator constituie fondul instinctual al omului. Dacă aceste comportamente libidinale periferice evită ulterior comportamentul convenţional al intromisiei asta este deja o implicare a Psihicului care le dă formă după cum se va vedea în capitolul dedicat tulburărilor libidinale. în cazul sugerii sânului (ceea ce determină însuşi presupusul ‘Stadiu Oral’) cum poate fi totuşi posibil ca Felaţia să fie o reactualizare a sugerii sânului din moment ce ea este implicată în explicarea plăcerii sugerii sânului de copil? În acest caz. Orice posibilitate de anulare a acestor comportamente implică inhibiţia energetică a Instinctului cu toate urmările sale. atunci acest lucru ar conduce efectiv la dispariţia speciei. însăşi teoria stadialităţii fixează originea pulsiunii orale la acest stadiu. Aşadar trebuie presupus un alt Instinct ce porneşte de la sine Pulsiunea Maternităţii şi care. Absolut orice astfel de comportament libidinal are finalitate în ejaculare sau stimulare vaginală care sunt neutralizări ale energiei Pulsiunilor Sexuale. fapt ce conduce la contradicţii flagrante în sistemul său. Însă nici măcar profesioniştii filmelor porno nu pot filma încontinuu deoarece Instinctul vine şi spune stop. totuşi trebuie presupus prin absurd că ‘Pulsiunea Orală’ nu ar fi diferită de Felaţia propriuzisă. În primul caz el este secătuit energetic iar în celălalt este supraexcitat energetic. nu poate explica Maternitatea. În ambele cazuri Libidoul Organic este cel care ghidează comportamentul periferic al celui Psihic. În cazul de faţă sugerea la nesfârşit a sânului nu poate înlocui actul sexual tocmai pentru că în acest caz există Pulsiuni Organice cu scop precis ce nu acceptă deturnarea. Deci trebuie acceptată ca anterioară. aşa cum a fost analizată mai sus. după principiile legii fuziunii energetice. Căci la urma urmei el asta a susţinut prin teoria stadialităţii iar enunţul său a fost elaborat sistematic . Fără aprobarea lui energetică Psihicul nu poate face nimic. Dacă unele femei preferă felaţia cu partenerii atunci fie sunt prostituate şi nu suportă suprastimularea vaginală repetată fie au o relaţie convenţională paralelă cu un alt partener unde nu practică un astfel de comportament. Aici apar câteva incoerenţe interne ale teoriei freudiene. nu conduce la îngrijirea partenerului. Deşi enunţul arătat mai sus a fost demonstrat cu mult tact de Freud şi nu spus în grabă ca pe o neatenţie. Nici o altă Pulsiune. este anaclizată în cea Nutritivă. Însă această contradicţie este evidentă chiar din teoriile sale. consecinţele respectivului enunţ sunt în contradicţie cu teoria ce susţine că copilul este ‘polimorf pervers’. Chiar dacă Instinctul Nutritiv pare să explice Maternitatea din punctul de vedere al copilului. Cu alte cuvinte Tulburarea ca atare nu apare propriuzis decât în practicarea Felaţiei însăşi din moment ce subiectul vrea să trăiască plăcerea actului suptului. cea Libidinală şi cea Maternă. În aceeaşi măsură în care Psihicul nu poate face nimic în suprasolicitarea Libidoului Organic în lipsa unei energii a acestuia el nu poate face nimic nici în anularea respectivei energii acumulate. Pulsiunile Organice au aşadar o mai mică marjă de fuziune tocmai pentru că au scop precis. periferică. deşi el nu spune direct acest lucru ci dimpotrivă. Freud teoretizează aşanumitele Stadii de Evoluţie Libidinală. ea nu poate fi explicată din punctul de vedere al mamei. O astfel de plăcere trebuie deosebită deci de plăcerea Felaţiei care ar fi posterioară. prevalentă. unde Freud acceptă că Pulsiunea Nutritivă fuzionează cu cea Orală. De data asta combaterea unei astfel de idei se va face nu din datele propriuzise ci din datele rezultate din analiza Sexualităţii de aici. alături de cel Nutritiv. Însă în acelaşi timp ea nu este nici concomitentă pentru c cea Nutritivă este periodică. De aceea felaţia pe care Freud o declară universală în libido este doar una particulară.suptul sânului. În primul rând impulsurile libidinale ale 49 . Mai întâi apare problema originii acestei ‘pulsiuni orale’. Chiar şi în cazul comportamentului libidinal periferic finalitatea organică a Pulsiunii trebuie să se manifeste. fuzionată ulterior. care este recunoscută ca libidinală fiind un fel de Felaţie. În primul caz Libidoul evită activitatea sexuală (care este adoptată doar din motive economice) iar în cel de-al doilea el caută neutralizarea prin sporirea activităţii cu alţi parteneri. Căci dacă Freud ar fi recunoscut ‘Pulsiunea Orală’ a suptului sânului ca fiind identică cu cea din Felaţie atunci nu ar mai fi avut nici un rost să spună că Felaţia se datorează unei Fantasme a Sugerii Sânului ceea ce ar fi însemnat o tautologie. Aşadar dacă copilul ar fi un simplu partener sexual pentru mama sa. În sine această identificare estre valabilă după cum se va vedea la Psihopatologie. Freud o explică tocmai prin senzaţia de iluzie a sânului matern pe care subiectul îl identifică apoi cu penisul. care îi urmează celui ‘Oral’ unde satisfacţia libidinală orală ar fi fuzionată în actul suptului. Se poate avea satisfacţie erotică şi fără aceasta şi numai viaţa agitată contemporană occidentală o poate adopta prin fuziune dinspre Psihic către Organic. Posterioară ea nu poate să fie atât timp cât este acceptată noţiunea de ‘anaclisis’. Unul dintre ele este cel ‘Sadic-anal’. Se pune întrebarea dacă ea este anterioară ‘stadiului’ respectiv ca atare. Chiar dacă această particularitate există în mod aproape universal în comportamentul erotic totuşi ea nu este una instinctual-sexuală definitorie. încercând să explice forma libidinală orală (Felaţia).

precum şi despre identificarea şi descrierea celor Instinctuale care aveau nevoie de acest lucru. ci de la predecesori. În aceeaşi măsură replica la această teorie va fi în spiritul celor deja date la cele anterioare. despre care se va mai spune pe parcurs. prin moştenire. Aici intervine legea excitaţiei psihodinamice ca în cazul oricărui om. Dar ‘Stadiul Oral’ nu este un stadiu libidinal cum spune Freud. despre diferenţa dintre cele două genuri de Pulsiuni. De aceea ‘Pulsiunea Orală’ este cea care există anterior fuzionării acesteia cu cea Libidinală presupusă. este o pulsiune esenţialmente diferită de Libido. Dar pentru ca ele să devină Psihice. cu atât irascibilitatea copilului este mai mare. care recuperează latura individuală a lui. Cât despre ‘Stadiul Sadic-Anal’ de care vorbeşte Freud. În acest caz actul suptului nu este necesar să fie identic cu Felaţia pentru cazurile în care Pulsiunile Libidinale Infantile nu sunt foarte puternice şi subiectul nu va dezvolta Felaţia ca şi comportament erotic decât mai târziu.copilului nu provin de la Sexualitatea lui. 3) ‘Stadiul separării’. Actul ulterior al copilului de a suge suzeta. Aşadar ‘Pulsiunea Orală’. vizuală sau oricare alta. Latura sexuală a acestei Pulsiuni este certă pentru el explicând jumătate din Pulsiune. Ea se ocupă de originile Psihicului spre deosebire de psihanaliză. acest stadiu fiind finalul Instinctului Matern şi începutul a ceea ce aici se numeşte Complex Matern. Acesta este un sistem care diferă de la individ la individ ca formă dar care este identic la toţi oamenii ca principiu de funcţionare. Aşadar nu se mai poate spune că Libidoul se dezvoltă tocmai pentru că el este transmis ereditar. Se poate face acest lucru însă aici s-a preferat acest tip de premise teoretice. Căci copilul se comportă ca omul concediat. care se defineşte prin manifestări în primul rând de accese de furie pe care copilul de peste doi ani le are. Renunţând la Stadiile de Evoluţie Libidinală descrise de Freud. care este imatură încă. ca omul ce şi-a pierdut ceva preţios iar acest lucru este explicabil nu prin acest dubios Stadiu Libidinal ci prin simplul fapt că el este tot un om.1. Notă asupra Instinctelor Deşi locomoţia este o acţiune exclusiv somatică totuşi ea nu este dată de un Instinct. unde copilul se află într-o relaţie specifică cu mama. Aceste Pulsiuni Instinctuale sunt baza celor Psihice. nu ar fi dată anterior suptului sânului matern fiind fuzionată cu Pulsiunea Nutritivă. Iradierea şi Cristalizarea Domeniul psihologiei abisale aparţine trecerii de la Organic la Psihic. presupus a se fi născut asemenea defecaţiei aşa cum îşi imaginează el acest fenomen. Există o structură organică specializată pentru aceasta dar ea este doar un cadru de funcţionalitate pentru Instincte aşa cum este funcţia renală. adică Felaţia. Căci Maternitatea este momentul de maximă neutralizare psihică pe care o poate avea un om. degetul sau orice altceva este explicată de Freud după acelaşi model tot prin ‘Pulsiunea Orală’.1.2. deşi acest Stadiu poate fi impregnat de Libido. El sintetizează însăşi prezenţa mamei sau a unui îngrijitor ce asigură securitatea copilului şi astfel poate dormi liniştit. M. de exemplu. Dinamica transformării biologicului în psihic În subcapitolul precedent s-a tratat despre structura generală a Pulsiunii. Aşadar ‘Stadiul Oral’ nu este un stadiu libidinal ci doar începutul naşterii Complexul Matern respectiv originea fuziunii celorlalte Complexe în corpul acestuia. Iată că actul suptului explică Felaţia dar nu este identic cu aceasta. care presupune însăşi Instinctul Matern aşa cum este definit aici. 2. prin tendinţa de a ucide animale mici. Fireşte că în acest caz cu cât Pulsiunile Libidinale sunt mai puternice. moştenite astfel de la părinţi. certarea lor. este Pulsiunea principală ce determină un astfel de comportament al copilului. Apoi însăşi Felaţia nu este o Pulsiune Brută cum crede el după cum am arătat mai sus ci ea însăşi este dată de fuziunea Complexului Matern cu Pulsiunea Libidinală. trebuie mai întâi să treacă prin anumite transformări şi modificări despre care se va trata de aici încolo. Din ea în sine nu derivă vreo pulsiune aşa cum a fost definită Pulsiunea aici iar dacă se extinde conceptul de ‘Instinct’ la tot ce este funcţie organică atunci trebuie redefinită şi Pulsiunea şi totul.2. este de fapt Fantasma Pedepsirii propriului frate. 50 . După cum a spus însuşi Freud interesul copilului în această perioadă pentru fecale. Legătura cu anusul este prin urmare epifenomenală iar ‘Stadiul Sadic-Anal’ este o eroare. Pe de altă parte suptul degetului se datorează în principal acestui Complex Matern. Libidoul aşa cum este văzut aici are un rol mult mai restrâns deşi uneori acesta poate realmente exista. Mahler propune trei Stadii de Evoluţie Infantilă ce se raportează vizibil la ceea ce aici este numit ‘Instinct Matern’: 1)‘Stadiul autismului’ care se instituie imediat după naştere. care. 2. El se poate răzbuna pe diferitele vietăţi pe care le investeşte fantasmatic sau pe fratele mai mic care i-a furat locul. pedepsirea lor. Deci Stadiul Oral dacă este să fie acceptat are o explicaţie fiziologică în primul rând. În aceeaşi situaţie se află şi legănatul fără de care copilul nu poate să adoarmă. unde copilul îşi caută individuaţia. care ia naştere din acesta. despre legile acesteia. 2)‘Stadiul simbiozei’.1. insecte dar şi prin pedeapsa pe care o primeşte şi pe care el o vede ca pe o tendinţă masochistă el este de fapt începutul a ceea ce aici se numeşte Complex Matern. Este aici o problemă biologică principială iar copilul va plânge atunci când este nesupravegheat asemenea alarmei tocmai pentru a arăta această situaţie ce poate deveni periculoasă. după cum s-a demonstrat mai sus. Ideea este că Instinctul şi Complexul Matern.

poate seca. Căci. ca fiind tatăl ucis şi apoi venerat. o psihologie abisală este condamnată nisipurilor mişcătoare iar cea freudiană. Salivarea este în acest caz salivarea un element necesar actului digestiv. Autonomia pe care aceste elemente de asociaţie o regăsesc după anularea reţelelor. aparţin şi animalelor şi primitivilor. În acelaşi fel Pulsiunea Nutritivă implică vânătoarea sau comportamentul ce facilitează hrana. ultimele fiind localizate mai precis în Memorie. Această reacţie devenise reflex şi se manifesta chiar şi după câteva experienţe contrarii. adică este nevoie ca acest act dramatic să fie susţinut de tradiţie. pot fi trezite la 51 . în ciuda spectaculozităţii şi a curajului ei. Acest fenomen care este de aici încolo numit Iradiere. Aşadar fără întemeierea pe Biologic. după cum s-a spus deja anterior.V. Căci cele mai multe din teoriile freudiene. ele s-au înscris puternic în codul genetic al fiecărei specii. Aceasta este un model comportamental ce gravitează în jurul celui originar al nutriţiei. Lacan de a extinde conceptul de ‘juisare’ de la locul lui. Pavlov asupra învăţării reflexelor condiţionate este relevantă în acest caz. De exemplu. ca urmare a fenomenului de remaniere genealogică a Memoriei. situaţia este exact cu cea a inundării vechilor ‘bălţi’. Totuşi Pulsiunea care devine astfel. Freud a ignorat aici o lege fundamentală a Memoriei. consecinţă a extinderii celui de ‘sexualitate’ operată de Freud. astfel încât la orice aprindere a sa. Această energie se dezintegrează din originea sa instinctuală integrându-se în întreaga structură a Complexului respectiv. în conversiunea normală a Energiei Fiziodinamice în cea Psihodinamică. explicaţiile sale fiind de multe ori naive. Aşa se face că în mod paradoxal aceste ‘bălţi’ pot supravieţui atunci când ‘izvorul’ propriuzis al râului poate seca. înflorite în adolescenţă. Levi Strauss are dreptate atunci când critică teoria hoardei originare a lui Freud prin care acesta explică totemul. respectiv atunci când câinele nu mai era hrănit. Datorită faptului că sunt condiţionate de mii şi mii de ani. va avea aceeaşi soartă. după cum se va vedea mai târziu. în loc să fie explicate prin Biologic. Acesta este efect al Structurii Psihice şi nu cauză a acestuia. după cum se va vedea. individuală râul Pulsiunilor Instinctuale îşi iese din matcă şi alimentează vechile ‘bălţi’ care nu sunt altceva decât Complexele Psihice.Pulsiunile Generale ale Psihicului sunt identificate de psihologia abisală şi aparţin tuturor oamenilor civilizaţi. Ele provenind tot din aceste Pulsiuni Primare şi de aici ele îşi iau şi energia. prin inhibiţie şi excitaţie. Dar sunt unele Pulsiuni Psihice care. Dimpotrivă. fuzionează în exterior asemenea unei pete de cerneală pe o sugativă pe baza asociaţiilor care se stabilesc între obiectul de neutralizare al Pulsiunii Instinctuale şi alte elemente. Pentru fiecare evoluţie ontogenetică. atunci vestigii ale intensităţii Pulsiunii Libidinale. De aceea C. aşa cum crede Freud. Aşadar se poate observa că Pulsiunea originată în Instincte iradiază. De exemplu Complexul Polis poate fi condiţia unei vânători de grup reuşite. câinele saliva. după o viaţă sexuală normală. presupunând explozia pulsională a Instinctelor. adică o risipire a Pulsiunii Instinctuale brute către un comportament periferic şi flexibil. După cum s-a spus în introducerea acestei lucrări psihologia abisală freudiană a rămas controversată tocmai pentru că îi lipseşte un fundament stabil. cum este cazul cu Libidoul Fizic de exemplu. respectiv cu alimentarea lor energetică. către un element ce se asociază cu acesta. Cum se face totuşi că aceste Complexe devin Pulsiuni. cu interdicţiile sociale situate la limita Voaiorismului. întregul domeniu psihic. Experienţele lui I. respectiv patricidul să se continue regulat în viaţa unei comunităţi pentru ca ritualul totemic să se menţină şi el. Aceste elemente se înscriu în reţele de asociaţie. sunt explicate prin periferia sistemului psihic. Complexele Psihice sunt aşadar gravitaţionale Pulsiunilor Instinctuale. se diferenţiază categoric de omoloaga sa organică. deşi ele la origine sunt acte cognitive legate de experienţele din mediu? Răspunsul constă în faptul că aceste Pulsiuni devin astfel în mod ereditar prin formarea unor suprastructuri comportamentale flexibile peste cele brute ale Instinctului. o lege unitară care explică însăşi independenţa Complexelor şi anume tocmai acest fenomen de remaniere mnezică prin ereditate. Instinctul Sexual îşi poate reduce considerabil energia iar cuplurile pot avea reale probleme în legătură cu relaţiile sexuale pe termen lung. Asta înseamnă că Pulsiunea Nutritivă s-a extins dincolo de hrana în sine. Căci în caz contrar ‘balta’ ce nu mai continuă să fie alimentată cu revărsările ‘râului’. Complexele Autonome nu sunt Pulsiuni Organice care să îşi aibă originea în ontogeneză. Însă în momentul în care partenera îşi pune o lenjerie sexy. nu este justificat decât în mod principial şi nu şi funcţional. Explicaţia acestui fapt este data de simplul model de funcţionare a Memoriei. Repetat în timp în mod constant el trece de la un statutul de reflex condiţionat la cel de Complex. De aceea demersul lui J. în timp ce primele au la activ chiar miliarde de ani. sunt condiţii ale neutralizării lor dar nu Pulsiuni Instinctuale. de ascundere a anumitor părţi ale trupului. în special a celui Sexual la pubertate. Practic aceste date mnezice ajung să fie încastrate în straturile mnezice profunde. după cum sa spus deja aceste Complexe facilitează extern Pulsiunile Organice. el ar deveni foarte important pentru Instinctul Nutritiv al speciei sale. de la care migrează însuşi statutul de Pulsiune. Acest comportament de salivare realizat artificial la câine poate totuşi ajunge în final să se decondiţioneze datorită lipsei de persistenţă în timp. determinând Trunchiul Psihic. El a folosit un câine care era hrănit la fiecare aprindere a unui bec. Dar dacă s-ar păstra pentru un timp mai lung. El poate fi înţeles asemenea unui râu ce îşi iese din matcă şi care apoi lasă bălţi după ce se retrage. Acesta este procesul prin care informaţiile mnezice sunt selectate sever odată cu transmiterea lor ereditară. prin Actul Psihic.

ca predispoziţie comportamentală şi actul cognitiv ce pune în practică această Pulsiune. Ocolirea vulcanului stins de către aceste păsări. însă nu şi pe cea a acestor vestigii. becul reprezintă un element investit cu energie psihodinamică din cadrul Pulsiunii Nutritive. Acest model este specific Pulsiunii Sexuale. Orice astfel de obiect. această legătură cu Pulsiunea Centrală se menţine suficient pentru a fi alimentate aceste Complexe înainte de momentul în care într-un final se rupe. care face întotdeauna obiectul desprinderii primare a sistemului psihic de cel biologic. Chiar dacă Pulsiunea scade serios în intensitate pe măsura depărtării de centru. În mod obişnuit orice Instinct este implementat cu o anumită doză de creativitate. ceea ce a condus probabil la moartea unora dintre ele. Pe baza acestor reţele de asociaţie (care reprezintă principiul Memoriei) energia se deplasează asemenea celei electrice într-o reţea de legătură în lanţ unde primul bec luminează cel mai tare iar ultimul. însă nu se aplică în nici un fel la structura acestui Comportament. Ceea ce contează este că aceste Pulsiuni Psihice sunt în stare de a susţine subsisteme de reţele mnezice asociative şi mai periferice. precum şi a distincţiei dintre cele două tipuri de energii. devenind Obiect al investirii energetice. În acest caz energia fiziodinamică este doar o predispoziţie funcţională. care explică faptul că Pulsiunea se extinde către elementele de asociaţie pe care le cuprinde în structură. cum este cazul cu sistemul ideatic moral. după principiile reflexiviste. după cum becul este la fel un astfel de obiect de asociaţie. de calităţile sale în funcţie de care Comportamentul Uman se raportează direct la exterior cu recomandarea centrului Pulsiunii. Această creativitate în Comportamentul Instinctual se face tocmai în funcţie de reprezentările de asociaţie în lanţ cu Obiectul de Neutralizare a Pulsiunii Instinctului. nu se localizează aici. Acest vulcan a fost poate la acea dată unul activ. Orice Pulsiune nu se poate manifesta decât prin actul cognitiv ce o adaptează la realitate chiar dacă respectica cogniţie nu este coştientizată. ci în reflexele necondiţionate. (Modul în care psihologia reflexelor şi cea abisală s-au ignorat reciproc este dezavantajos pentru ambele părţi. Pe aceste reţele circulă energia. uneori. Însă comportamentul mişcărilor copulatorii din cazul Instinctului Sexual sau masticaţia din cadrul celui Nutritiv. De exemplu. pare să fie o 52 . Prin urmare Pulsiunea în general are forma unei rădăcini. deoarece sistemul în cauză nu permite realizarea Pulsiunii. Aşa se întâmplă că unii bărbaţi nu au erecţie în contact cu partenera obişnuită însă pot fi stimulaţi serios de partenera pe care nu o cunosc la fel de bine.viaţă. Importanţa conceptului de ‘iradiere’. Dimpotrivă. Ocolirea lui imediată constituie apanajul unui Comportament Psihic dat de un act reflex ce vizează un obiect de asociaţie. În acest caz vechea parteneră nu le mai spune nimic căci ea nu poate rezolva decât problema prezentă a Sexualităţii. de libertate de mişcare şi alegere. ţin direct de travaliul energetic al Instinctului. care pot fi şi automate deci care par să ţină de energia fiziodinamică. adică elementele ale unor scheme ideatice. tensiunea care este produsă de senzaţia de foame este centrul comportamental nutritiv al unui animal de pradă. Cercetările lui Pavlov arată în mod precis în ce mod Instinctul Nutritiv s-a deplasat către reprezentarea becului aprins ce îi amintea câinelui venirea mesei. Centrul Pulsiunii este şi el guvernat de Segmentul său Psihodinamic în timp ce actul cognitiv este dat de periferia Pulsiunii. În acest moment trebuie făcută distincţia între centrul Pulsiunii ca atare. în timp ce strategia de atac în cadrul vânătorii aparţine actului cognitiv şi depinde de situaţia concretă pe care animalul trebuie să o exploateze în favoarea sa. Însă şi actul cognitiv este o predispoziţie comportamentală căci el continuă pe cel pulsional. între sistemul ideatic şi centrul Pulsiunii nu există acomodare. nu se ştie dacă tocmai acest mestecat al câinelui nu a fost la început un Comportament Psihic după cum păsările migratoare au un astfel de comportament atunci când ocolesc un vulcan stins de multe mii de ani. din punct de vedere organic. adică vulcanul. la care el saliva. se înşela profund şi corectările sale ulterioare au fost necesare. De aceea graniţa concretă dintre zona biologică şi cea psihică este destul de risipită. Iradierea. Reprezentarea lui este investită energetic. îşi găseşte aici pe deplin confirmarea. Însă principiile sale sunt date de natură. În cazul câinelui lui Pavlov. unde punctul de convergenţă al tuturor ramurilor este dat de originea Energiei Fiziodinamice cu reper în plan biologic. preferând ideea că aceste elemente ar fi ‘categorii’ ale ‘metafizicii sexului’. Reprezentarea lui (mnezică) este încorporată în Pulsiunea Nutritivă.) Însă. Aşadar becul este investit energetic în acest caz. este în măsură să explice de ce sărutul şi mângâiatul conduc la procreaţie aşa cum nu este dispus Evola să creadă. de modul în care ea se prezintă subiectului cunoscător. explicând-o doar prin stimul. Tocmai de aceea atunci când psihologia reflexelor (behaviorismul) credea că poate face abstracţie de spectrul pulsional al reacţiei. Toate Tulburările Psihice se datorează acestui fenomen de Iradiere. ce nu este Obiect al satisfacerii organice reprezintă momentul originar de apariţie a Pulsiunii Psihice. mestecarea şi ingestia hranei. drept pentru care Pulsiunea îşi face un act cognitiv separat faţă de cel global. cel mai slab. care este deja convertită psihodinamic şi care investeşte reprezentările cele mai apropiate de nucleul Instinctului (dat de zona biologică). Actul ideatic în cauză este o parte a sistemului ideatic cu care se află în relaţie unitară în ceea ce priveşte modelul de existenţă al naturii în aşa fel încât să fie exploatat cât mai eficient. Căci energia fiziodinamică se reduce doar la modificările biologice în Organism şi la potenţialitatea de Comportament a sa. cea Psihodinamică şi cea Fiziodinamică.

Căci presupunând girafe preistorice cu gâtul scurt. La fel este şi cu înţelegerea pasivistă a selecţiei naturale prin simpla supravieţuire a celor dotaţi. Situaţia este aceeaşi cu judecăţile analitice diferenţiate de cele sintetice. Acest fenomen este aici numit Cristalizare. care explică teleologic gâtul lung al girafelor. cele analitice neputând să aducă noi informaţii. urmată de codarea. realizată în timpul vieţii individului. este eronată. a trebuit să îşi reducă celelalte dimensiuni ale corpului. Aşadar evoluţia posibilă a Instinctului. deşi niciunul. Un Complex Psihic este o Structură Psihică rezultată datorită Iradierii energetice a Pulsiunilor Instinctuale către un comportament auxiliar de satisfacere. observarea pentru Voaiorism. după care Instinctul sau subsistemul organic în general. selectarea şi fixarea ei în Memorie. Satisfacerea acestora este invariabil acompaniată de forma în care ele o permit. anume într-o reprezentare dată de influenţa obiectelor exterioare asupra analizatorilor şi traducerea biocibernetică a acestei influenţe. ar fi static. adică uitării poate deveni model al întregului Sistem Psihic. Acestea sunt reprezentările ce au rolul şi de cap de reţea. Lamarck şi Darwin nu se contrazic. Astfel de conversiune a Psihicului în Fiziologic explică de ce psihanaliza nu poate rezolva anumite Tulburări Psihice. vecină cu actul reflex. înlocuind explicaţia teleologică cu cea pasivistă a supravieţuirii exemplarelor cu gâtul lung este insuficientă. O astfel de Iradiere poate fi genealogică şi se realizează de-a lungul evoluţiei speciei prin repetiţia comportamentelor auxiliare de satisfacere sau poate fi ontogenetică. În acest caz iau 53 . care este generată de Energia Fiziodinamică şi reprezentarea investită cu astfel de energie care marchează conversiunea energiei din Fiziodinamică în Psihodinamică.). ca structură organică. devenind structură organică. mai ales Darwin. Aşadar concepţia pe care au avut-o aceşti autori. Dată fiind vechimea lor aceste Complexe realizate genealogic au o autoritate specială în Psihic şi dictează comportamentul în mod invariabil. Aceasta poate deveni un element fiziologic dintr-un element psihic cu structură pasivă. Dimpotrivă. numită de Freud ‘Isterie de Conversiune’. Chiar dacă acelea sunt invariabile Instinctul are în sine capacitatea de a-şi găsi noi căi de neutralizare energetică. un fel de fixaţie organică a acestei Structuri Psihice. ereditatea nu poate decât să facă urmaşi cu gâtul la fel de scurt şi nu să conducă la girafe cu gât mai lung. o modifică pe aceasta. ci se completează reciproc. Însă între timp ceea ce era Psihic a fost încorporat în Organic. se explică la fel cum se explică Pulsiunea în general respectiv prin consolidarea acestei structuri către nodurile de reţea care sunt cele mai apropiate. fie o a suferit reducere a dimensiunilor corpului a unui prototip mai mare decât girafa actuală dar. ca urmare a scăderii cantităţii de hrană. respectiv cele care sunt fixate deja organic. ca graniţă provizorie între Pulsiunea Fiziologică. păstrându-şi însă gâtul. văzut în mod pasiv de către Darwin este cu totul insuficient pentru a explica dinamic evoluţia organică a Vieţii. În situaţie de puternică inhibiţie libidinală este evident că această excitaţie energetică se converteşte către aceste reţele mnezice. În aceste cazuri este clar că girafa în forma actuală fie supravieţuit unui prototip cu gâtul scurt ce a avut dorinţa (psihică) de a ajunge la crengile copacilor într-o eventuală epuizare a ierbii ce era anterior păscută. ci doar să explice un domeniu. Deci exemplul pe care Darwin îl ia de la Lamarck. este în măsură să fie extinsă la nivelul conversiunii Structurii Psihice în Structura Fiziologică şi în felul acesta se produce autoreglarea pozitivă psiho-somatică. prin care Pulsiunea forţează baza sa fiziologică. Iată cum reprezentarea supusă degradării. nu a reuşit să explice dinamica evoluţiei după principiul conversiei Structurii Psihice în cea Somatică. Ideea metaforică a atemporalităţii ‘Inconştientului’ de care vorbeşte Freud îşi are aici gradul de adevăr deoarece acestea sunt comportamente inflexibile ce pot fi localizate la limita Cristalizării (organice). dereglându-l. Aici se află misterioasa legătură dintre Psihic şi Somatic. Căci ea nu poate decât să explice că specia rămâne la acelaşi nivel şi nu că ea ar evolua. adică de adaptare la condiţii noi de viaţă oferite de Mediu. prin fuzionarea exclusivă a Energiei Instinctuale către comportamentele ce le facilitează satisfacerea la care se adaugă şi recomandările genealogice deja încastrate în psihic. elementele de lenjerie pentru Fetişism etc. modificându-se astfel pe sine în mod retroactiv. Ea explică în ce măsură reprezentările de asociaţie imediată se pot substitui Instinctului Sexual. Misterul Nevrozei Isterice de formă paralitică sau cataleptică. Dacă câinele lui Pavlov ar fi fost hrănit la fel toată viaţa. putând însă să rezolve anumite fixări psihice recente ce nu au avut timp pentru conversiune fiziologică. conversia psihofiziologică a Structurii Psihice face ca Instinctul să devină activ în aceeaşi măsură cu organele separate ale Organismului în funcţie de aceste cerinţe psihice. precum şi toţi urmaşii săi timp de mai multe generaţii. Acest lucru este posibil tocmai datorită legile respingerii valorice sau chiar a autoreglării. Deoarece aparţin celor mai profunde straturi ale Psihicului ele sunt aici numite Complexele Fundamentale sau Nucleare. tributară unei concepţii fiziologice fixiste. teoretizate de către Kant. stereotip. Trebuie aici menţionat faptul că principiul selecţiei naturale. Ele pot primi energie de la fondul organic şi sunt puncte de control ale interesului Instinctului. Dereglările Libidinale presupun o astfel de fixaţie pe elementele de asociaţie şi investire a acestei reprezentări cu energie puternică (agresivitatea pentru Sadism. atunci poate că reprezentarea becului ar fi devenit pur şi simplu un element din obiectul structurii biologice a respectivului Instinct iar câinele ar fi putut să muşte becurile maşinilor sau orice alte surse de lumină în situaţie de foame.adevărată Nevroză.

Astfel că această inhibiţie nu este absolută ci paradoxal vine de fapt să stea în slujba contrariului său. consideră că doar ‘Eul are energie proprie’ iar Pulsiunile sale se văd astfel a avea originea în cer. Aparatul psihic al copilului se conturează pe măsură ce acesta se dezvoltă. mai excitată. care marchează însăşi creşterea biologică a copilului. La nivelul conversiei energetice a fost identificat fenomenul de Iradiere a energiei de la fondul fiziologic la cel psihic şi care. care a fost elementul cheie a vârstei sale de aur. îl inspiră pe Freud în elaborarea acestuia. Eroarea freudiană constă aşadar în considerarea că o parte din Psihic ar fi total lipsită de energie în felul acesta el trebuind să o ia mereu de la Instinct sau de la cealaltă parte. cea a suptului. Ambivalenţa lui socială îşi are originea ontogenetică chiar aici şi se referă la interesele contradictorii pe care individul le are în relaţiile sale sociale.1. De fapt toate acţiunile umane în general şi nu numai cele descrise de Freud cu acest concept sunt în această situaţie şi asta tocmai datorită caracterului neutralitic maximal al Segmentului Psihodinamic. Căci dacă ceea ce el numeşte ‘energie’ poate fi definită ca intensitate a unei Pulsiuni într-o anumită parte a sa. Cu toate acestea el pare să confunde intensitate energetică cu transformarea structurală specifică Fuziunii atunci când spune. Ele înseamnă un alt strat depus peste cele deja sedimentate ale Complexelor Nucleare şi urmează se devină şi ele parte din acestea pe cale ereditară. După el geniul este mai întâi ‘genital’ şi apoi genial. Fuziunea Pulsiunilor Atunci când Freud a înţeles ambivalenţa emoţională pe care o are fenomenul nevrotic (şi pe cea a Comportamentului) ca fiind o caracteristică psihopatologică generală el nu s-a gândit să extindă această caracteristică la întregul spectru al funcţionării sistemului psihic. La polul opus se află ‘psihologia eului’. Animalul de pradă pândeşte. 2. Freud foloseşte conceptul de ‘anaclisis’ pentru a desemna o astfel de sprijinire. este clar că o astfel de intensitate energetică are o origine fiziologică. este modelarea autoreglativă a unei Pulsiuni pe care Viaţa la nivel superior o impune cu necesitate. stau la baza creaţiilor artistice şi ştiinţifice. Pulsiunea Sexuală (fiziologică) este însuşi Libidoul Fizic iar corespondenţa sa psihică este Libidoul Psihic după cum s-a văzut. dat fiind faptul că intensitatea ei nu poate fi la fel de puternică ca aceea a Libidoului. Suferinţa sufletului este cu atât mai mare cu cât energia acestor complexe este mai mare. respectiv cea Maternă. de a se modifica în aşa fel încât să pară dematerializate de funcţia lor originară. Aşadar energia fiziodinamică se prezintă ca fiind constituită în cea mai mare parte din aceste două mari Pulsiuni. rupându-se astfel legătura cu Instinctul. o împreunare a Pulsiunilor Erotice cu cele Nutritive pe care copilul şi le unifică într-o singură acţiune. care dimpotrivă. După Freud Sublimarea este o capacitate a Pulsiunii de a se deghiza de caracterul reprimant al Instanţelor Psihice superioare. emiţând astfel teoria după care ‘Eul nu are energie proprie’. reuşeşte uneori să întreacă în intensitate pe cea Libidinală dar.2. îşi pierde treptat această funcţie. către o astfel de ambivalenţă fie prin acceptarea părintelui de acelaşi sex fie prin acceptarea fraţilor. independentă de cea dată de Instinct.naştere Complexele Particulare sau Periferice. adică ale Complexelor. Foamea. De exemplu. Însă niciunul dintre aceste concepte nu epuizează conceptul de ‘fiziologic’ chiar dacă Libidoul este cea mai puternică Pulsiune umană. Însă spre deosebire de aceasta. Pentru acest concept. Astfel că mama. la care se adaugă şi cea de-a treia. ceea ce Freud numeşte ‘impulsii sexuale’ devin desexualizate prin Sublimare şi. atât sub aspectul fiziologic cât şi sub cel psihologic iar energia fiziodinamică nu se reduce la Sexualitate aşa cum nucleul acestui concept larg de ‘sexualitate’ şi anume cel de ‘genitalitate’. după cum s-a văzut mai sus. de exemplu. aşteaptă momentul favorabil pentru atac pentru ca şansa la reuşită a unei vânători să fie mai mare. crede el. Au ca numitor comun flexibilitatea însă energia lor poate fi suprimată imediat de Instinctul nu o mai furnizează în timp ce cea a celor Fundamentală este autonomă. este legată de familia lui. Conceptul de ‘iradiere’ vine să rezolve multe din aceste probleme ale explicării statutului Psihicului referitor la somatic. ea nu se înscrie decât pe locul secund. Freud foloseşte un altul auxiliar care este destul de satisfăcător pentru teoria sa şi anume cel de ‘sublimare’. că ‘impulsia sexuală pune la dispoziţia operei culturale o extraordinară cantitate de energie’. trebuie să se ia în considerare conceptul de ‘fuziune’. Dacă el ajunge să iubească familia sa acest fapt este un conţinut psihic ambivalent deoarece pierderea vârstei de aur. Freud comite eroarea de a identifica Pulsiunile Instinctuale cu cele ale Psihicului. În acest caz interesul său de satisfacere a foamei este astfel inhibat într-un mod autoreglativ. La Om ambivalenţa este mai întâi familială iar apoi se răsfrânge asupra socialului după cum vârsta insului o permite. Complexul Matern implică existenţa tatălui şi a fraţilor pe care copilul îi acceptă. Problema este că conceptul său de ‘sexualitate’ este abuziv lărgit. 54 . Căci ambivalenţa emoţională sau comportamentală. Evoluţia mediului social atât de spectaculos din ultimele secole a implicat şi explozia conflictelor interne faţă de cerinţele profunde ale Psihicului şi tentaculele particulare structurate modern. în această parte coincide atât cu Fuziunea cât şi cu ceea ce Freud numea ‘sublimare’. Aici Freud pare să intuiască fenomenul de conversie energetică din plan fiziologic în plan psihic. Cea de-a doua mare Pulsiune este cea Nutritivă. Pentru înţelegerea structurilor fundamentale ale Psihicului. El postulează astfel alimentarea cu energie de la ‘ID’ la ‘EGO’.2.

Pulsiunile Psihice au o structură maleabilă atât temporal cât şi spaţial. Căci conceptul de ‘iradiere’ nu este mai larg decât cel de ‘fuziune’. Situaţia adolescentului nesigur în relaţiile sociale conduce la activitate sexuală de acoperire a acestor goluri în timp ce aceea a părintelui implicat şi integrat social se reduce la forma ei ciclică. Atunci când el spune că arta lui Leonardo da Vinci. Aşa cum presiunea gazului dintr-un recipient închis ermetic tinde să se echilibreze cu presiunea gazului din afara recipientului odată ce recipientul este deschis (de exemplu cu a celui din atmosferă). Totuşi conceptele de ‘anaclisis’ şi ‘sublimare’ introduse de Freud şi care au făcut carieră în literatura de specialitate. în special datorită faptului că nu a înţeles funcţia de neutralizare maximală a Psihicului în relaţie cu mediul iar conceptul său de ‘sublimare’ reflectă teoria sa simplistă despre psihic. Pulsiunile pur Psihice. 55 . nu sunt altceva decât condiţii socio-economice ale neutralizării energiei Pulsiunilor Instinctuale. Dacă finalitatea sa nu este atinsă Instinctul produce mai multă energie pentru alarma psihică generală. Fiecare Complex intră într-o negociere generală de satisface a ei. Din moment ce l-a extins atâta practic descrierea mecanismului de mai sus este cam acelaşi lucru cu enunţul său. După cum s-a arătat structura Pulsiunilor Instinctuale este întotdeauna rigidă şi nu poate fi una fuzionată decât limitat pentru că ea are un rol organic bine definit. a fuziunii de pe un anumit Segment Psihodinamic. nefiind comportamente brute ci formale. Dacă această sublimare se referă la partea psihică a Libidoului atunci se poate vorbi într-adevăr de o Fuziune însă enunţul său este lipsit de specificitate fiind mai curând o tautologie pentru că orice fel de manifestare psihică este originară în energia Instinctului. cu celălalt concept al său. în acelaşi mod iradiază intensitatea energetică pe alte Segmente Psihodinamice. Misterioasa retragere a ‘libidoului’ către ‘Eu’ şi apoi reinvestirea Pulsiunii purificate în acele obiect externe este mai mult o metaforă decât o teorie ştiinţifică. învăţate social pentru a facilita funcţia organică dată. Însă dacă aceste Complexe se neutralizează Sexualitatea nu va mai fi harţuită în a primi energie din altă parte. Pulsiunile Instinctuale pot eventual primi fuziunea altor Pulsiuni de obicei Psihice. îşi interpretează diferit propriul discurs. Căci funcţia organică nu urmăreşte decât neutralizarea directă şi exclusivă prin Obiectul de Neutralizare care are rolul de a menţine homeostazia organică. Fireşte că acest model retroactiv de compensare poate fi vecin cu Cristalizarea în situaţia în care stilul de viaţă în relaţia cu Mediul se perpetuează. Acesta este fenomenul de Fuziune şi el are în acelaşi timp şi o funcţie energetică şi una structurală. Rolul ei este acela de satisfacere a Instinctului iar dacă fuzionează către corpul psihicului nu o face pentru a-şi găsoi acolo neutralizarea ci pentru a cere acţiune din partea tuturor resorturilor psihice către acest deziderat. adică tocmai comportamentul de satisfacere ale acestor Pulsiuni. Freud a ajuns la acest enunţ şi la cel după care cultura ar fi opera ‘instinctului sexual sublimat’ pornind de la observaţia că activitatea sexuală a oamenilor cu activităţi culturale este mult redusă faţă de cea a celor cu activităţi mai derizorii. în funcţie de evoluţia scenei politice. Această homeostazie nu se poate menţine decât prin relaţia concretă cu obiectul extern ce face posibilă exercitarea unei funcţii organice. Dar dacă respectiva afirmaţie se referă la Libidoul Fizic atunci acest lucru nu este posibil decât energetic prin iradiere energetică şi nu ca neutralizare fapt ceea ce ar implica structura Pulsiunii. el emite un enunţ cu două tăişuri asemenea politicianului care. fapt ce constituie un abuz teoretic. Căci chiar originea lor vizează fenomenul liber al Iradierii (energetice dar nu şi structurale) ele devenind astfel comportamente prestabilite. rară. mai ales. Ea nu îşi are o coerenţă cu sistemul şi cere o explicaţie auxiliară. originar animalică. respectiv cel de ‘anaclisis’. Practic Sexualitatea este suprasolicitată ulterior de către aceste reflexii emoţionale venite din partea Mediului ci ea nu este dată originar în această stare cum crede Freud. Suma acestor comportamente particulare determină structura Complexului. Din păcate el nu a ajuns la elaborarea clară a acestor concepte. cea a conceptului său mult prea larg. fireşte. Explicaţia pentru acest fapt stă însă în modul de neutralizare a Complexelor Fundamentale însele şi nu în sexualitatea ca atare.Fuziunea apare conform legii transferului lateral al energiei. Însă enunţul lui poate fi interpretat ca fiind corect totuşi relativ la conceptul său extins de sexualitate. este ‘sublimarea pulsiunilor sexuale’. Energia Pulsiunilor Organice nu este niciodata ereditară şi nu este suspendată în aer cum este cea a Complexelor Fundamentale. Tocmai datorită acestei maleabilităţi ele pot fi fuzionate. Ele sunt impuse de instituţiile şi regulamentele sociale a căror menire este aceea de a menţine stabilitatea structurilor sociale pe care individul le respectă cu scopul interesului său de integrare în aceste structuri. de facilitare. surâsul madonelor sale. către un altul vecin. Însă el foloseşte pentru ambele acestea conceptul său de ‘sublimare’ care este din acest punct de vedere unul destul de ambiguu. Problema este. Instinctual. după cum se va vedea. Deşi Freud prezintă Sublimarea ca pe un transfer energetic. Fuziunea în Sexualitate a acestora este unul dintre modurile de neutralizare a lor. el o ia însă şi în sens structural. Dat fiind faptul că activităţile derizorii sunt specifice claselor inferioare excitaţia Complexelor celor care fac parte din ele este foarte mare. Aşadar doar dacă Pulsiunile sunt exclusiv Psihice transferul energetic şi structural-comportamental este posibil în orice grad. Aşadar ea este o lege formală a Comportamentului Socioeconomic secundar Uman spre deosebire de Comportamentul său Primar. Aşadar conceptul de ‘sublimare’ trebuie să se identifice cu cel de ‘fuziune’ prezentat aici dar.

Lărgirea conceptului freudian ia automat o conotaţie fuzionistă. Totuşi dacă există un ‘Principiu al Plăcerii’. se divide. că aceasta este marea lui descoperire. Dimpotrivă. existenţa a două posibile conţinuturi cognitive care se prezintă deseori ca idei defineşte Ambivalenţa în planul Condensării după cum se va vedea mai târziu. El nu se supune legilor realităţii decât ca element neurocerebral. Fireşte că numai o bună înţelegere a faptului la care se referea Freud putea conduce la o astfel de clarificare. respectiv cel de ’ condensare’. Prin acest Instinct el înţelegea Sexualitatea în accepţiunea normală. devenind astfel Psihic. copilăreşti legate de faptul că fiecare credea că el are dreptate fără a le da însă dreptate şi celorlalţi. Mai departe apare încă un concept paralel cu acestea dar care însă îşi poate păstra o anumită independenţă. Actul Psihic nu este un obiect real ci o informaţie. În acest caz se poate ca două elemente contradictorii să supravieţuiască liniştite în aceeaşi membrană comportamentală altfel decât se întâmplă în cazul obiectelor reale care respectă principiul noncontradicţiei. la care se adaugă faptul că Sexualitatea este declarată cel mai puternic Instinct. Dar nu ar fi corect să nu fie recunoscut ca descoperitorul şi teoreticianul transformării Libidoului după ce un secol întreg a fost criticat pentru asta chiar dacă fără o teorie a Iradierii şi Fuziunii. Aşadar această Pulsiune este o structură comportamentală complexă. Chiar dacă ambiguă. Un Act Psihic este determinat de mai multe imbolduri fuzionate unul. fapt ce nu dărâmă autoritatea niciuneia din cele două aprehendări. Cu alte cuvinte asta înseamnă că un Act Psihic ‘are mai multe sensuri’ el fiind o rezultantă a acestora. ideea rămâne pe mai departe iar el este la doar doi paşi de a elabora o teorie fuzionistă asupra Sexualităţii prin faptul căa susţinut că impulsurile libidinale iradiază si apoi fuzionează între ele în câmpul Psihicului. ele nu mai pot fi descifrate într-un context. Recunoaşterea Ambivalenţei este un mare pas făcut de psihologia freudiană însă explicaţiile sale sunt vagi. genitală. Evoluţia celor mai generale dintre ele (acestea fiind şi descrise în următorul capitol) este evoluţia Vieţii superior dezvoltate în special a Vieţii Umanităţii. cel puţin egal în importanţă cu cel de ‘refulare’ dacă nu chiar mai important. care spune că ‘instinctul sexual este focarul voinţei’. analizate psihanalitic. Între psihanalişti au avut loc certuri inutile. Acest fapt a permis. La începutul teoriilor sale pentru Freud Instinctul Sexual era Pulsiunea Originară primară care apoi se modifică. Dat fiind faptul că ele marchează graniţa dintre Psihic şi Fizic. Cu toate acestea nucleul concepţiei pansexualiste este prezent în ambele teorii cu diferenţa că Schopenhauer o prezintă ca intuiţie nedemonstrată în timp ce Freud o analizează ştiinţific. Complexul nu este însă o Pulsiune Brută. În acelaşi fel trebuie pe mai departe făcută legătura între Clivaj şi Fuziune. nici măcar el. care este refulat de către cel al Realităţii şi dacă orice refulare ‘se întoarce’. Conceptul de ‘fuziune’ trebuie să fie un concept fundamental în psihologia abisală. atunci este normal ca Psihicul să aibă efectiv o astfel de formă pansexualistă. Freud nu ajunge la o teorie clară asupra Fuziunii şi de aceea teoriile sale sunt ambigue în ceea ce priveşte rolul Sexualităţii în cadrul Psihicului. Diferenţa dintre Condensare şi Fuziune există doar sub aspectul cognitiv. Acest termen a preluat lipsa de claritate a definirii freudiene adăugând şi neclarităţile sale proprii. Deci aceste caracteristici nu este necesar să aparţină respectivului obiect care suportă investirea. Din această perspectivă el nu interesează aici deoarece face obiectul biologiei. sensul cuvântului ‘focar’ având la el şi o conotaţie energetică. pornind de la cea originară freudiană care a tratat insuficient dinamica Pulsiunilor. ci un ansamblu de Pulsiuni fuzionate iar cele originare descrise aici sunt nişte Pulsiuni desprinse nemijlocit din cele Instinctuale direct prin Iradiere care intră ulterior în componenţa Complexelor secundare. de exemplu. Freud a admis în general o ‘supradeterminare’ a Visului. pansexualismul nu poate fi susţinut în mod convingător. Clivajul fiind fuziunea a două Pulsiuni contradictorii din punct de vedere al vectorului comportamental cu care subiectul investeşte proiectiv un obiect. Ideea pansexualistă apare deja la Schopenhauer. Dar el nu spune niciodată cum. Obtuzia criticilor pansexualismului constă în credinţa că pansexualismul înlătură posibilitatea ca Psihicul să mai fie altceva 56 . Pansexualismul a fost un reproş adus psihanalizei de către Jung si Bleurer iar Freud şi-a renegat automat această idee de care nu era sigur. În acest caz ea este strict una operaţională şi nu reală pentru că Fuziunea este îmbinarea a două sau mai multe Structuri Pulsionale în timp ce Condensarea este îmbinarea a două sau mai multe reprezentări.pot fi păstrate în paralel cu cel de ‘fuziune’ prezentat aici. Pansexualismul reprezintă şi astăzi punctul de reper al psihologiei freudiene. Dincolo de asta traducerea în limba franceză a termenului german ‘anlehnung’ (anaclisis) prin ‘etayage’. Din păcate nimeni nu a observat. adică găsirea unui ‘sens’ diferit de cel stabilit la un moment dat. aşa cum spune el. Ulterior el a renunţat la expunerea clară a pansexualismului în favoarea dualismului pulsional (Eros si Tanathos). face o dublă imprecizie. Dimpotrivă ele sunt instrumente ele însele care pot servi la descifrarea Comportamentului Uman. Însă acest lucru este analizat destul de vag de către el. ca atunci când a analizat societăţile ca Freud să piardă total sau parţial din vedere celelalte teorii din alte domenii ( la fel cum şi acestea din urmă făceau). Complexele sunt structuri originare ale Psihicului. Fuziunea se dovedeşte aşadar a fi îmbinarea a două sau mai multe Pulsiuni unde rezultatul este o Pulsiune secundară şi unică şi în care se regăseşte fiecare element din ambele structuri.

Fuziunea Pulsiunilor este acest compromis politic al comportamentelor umane în toată diversitatea lor. Sexualitatea si Nutriţia. de exemplu. determinând-o de fapt pe aceasta din urmă nu se face brusc asemenea unei conversiuni de la Fizic la Psihic. Libidoul Fizic poate iradia energetic către Complexe dar nu şi structural căci acestea nu conţin în sine comportamentul sexual. nu decurge nemijlocit neutralizarea Libidoului Fizic. acum trebuie spus doar că este dat de fenomenul uitării care este un principiul fundamental al Memoriei. respectiv Maternitatea. Ea face ca un întreg sistem de reţele de reprezentări să se substituie uneia care supravieţuieşte uitării. O fuziune (directă) a structurii Complexelor în Libidoului Fizic conduce automat la un comportament sexual excepţional. Aşadar Freud a comis o eroare ce trebuia corectată aici. Căci nici un astfel de Complex nu are în sine o finalitate sexuală regulată. Aşadar ele sunt condiţiile conjuncturale raportate la modul de organizare a speciei umane. Deciziile se iau în urma consultării tuturor resorturilor implicate. Din acest punct de vedere este foarte clar faptul că extinderea conceptului de ‘sexualitate’ în domeniul Complexelor. Trebuie menţionat aici că ea este ontogenetistă atunci când respectiva uitare vizează remanieri mnezice ale unor informaţii obţinute în cursul vieţii Individului şi genealogistă atunci când remanierea se face prin (re)naştere. coitul şi dragostea se manifestă diferit. catalitică a pulsiunii sale. Întemeierea Complexelor Autonome. drept pentru care nu pot fi cuprinse într-un singur concept decât dacă este foarte general dar şi nespecific. conceptul de ‘sexualitate’ tindea să se extindă abuziv către tendinţele. pe baza acestui fenomen al Fuziunii pe care Freud l-a intuit. În cazul în care devine Complex Psihic Particular prin iradieri repetate şi susţinute poate fuziona în Pulsiunea Fiziologică cu condiţia de a-i respecta acestea întocmai structura. Experienţele trecute ale arborelui genealogic îşi spun cuvântul şi sunt în măsură să modifice interesul brut al Instinctului. structurate ereditar în Trunchul Psihic. aşa cum este cazul cu cuplurile de complexe Polis-Cain sau din glorificarea unui element exterior sau pe cea a sinelui. adică fuziunea tuturor Instinctelor importante în câmpul Psihicului şi nu numai a celui Sexual. obiectual. a panmaternismului si a pannutritivismului. Pe lângă faptul că nu a recunoscut deschis pansexualismul pe care îl imagina. O acţiune politică este pusă în practică atunci când interesul tuturor acestor factori este respectat. informaţional şi cel real. deviat. către Pulsiunile în care iradiază sfera lui. Căci dacă un copac nu poate fi în acelaşi timp şi o casă. Libidoul Fizic. aceşti critici credeau că la fel nici o Pulsiune Libidinală nu ar fi putut fi şi o narcisică nevoie de afirmare socială. S-a amintit anterior faptul că structura pulsională organică nu suportă fuziune masivă în aceste Complexe ci doar fuziune energetică. 2. Acest lucru se datorează pur şi simplu limitării domeniului Pulsiunii Sexuale iar transmiterea statutului energetic de la Pulsiunea Fiziologică în genere către Pulsiunea Psihică specifică. Ei făceau o confuzie între planul psihic. Căci este imposibil ca nounăscutul să primească volumul de informaţie mnezică unui singur adult. ca Pulsiuni. acesta nu a recunoscut în general fuziunea pansexualismului. Nu se ia în calcul că practic el primeşte informaţii de la ambii părinţi deci ar trebui să aibă un creier mai mare decât al părinţilor lui la naştere.1. respectiv Tabu-Narcis. Căci din respectarea drepturilor sociale ale celuilalt individ sau subminarea lor. Însă ambiguitatea teoriilor freudiene a existat şi poate că şi acest lucru a permis astfel de contestări. Între configuraţiile Complexelor şi Pulsiunile Fiziologice nu există decât o legătură conjuncturală. În aceeaşi măsură este imposibil ca toată această ionformaţie să fie total eliminată iar mintea copilului să fie un fel de tabula rasa. se realizează prin reţelele de asociaţie brută ce suporta Cataliza şi nu direct prin continuitate structural-funcţională. Psihicul este pentru Organism ceea ce este aparatul politic pentru societate. Dar acestea pregătesc terenul pentru neutralizarea sa şi a celorlalte două mari Instincte. iradiere masivă în ele. Căci indiferent de legăturile dintre ele. Căci. care are însă ca nucleu însăşi partea fiziologică. cum este cazul cu un alt cuplu de Complexe. Cataliza Fenomenul de Cataliză va fi explicat pe larg atunci când se va ajunge la subcapitolul care tratează despre psihologia cognitivă. Chiar dacă 57 . cum este cel de ‘eros’. compromisul dintre cele două structuri. Ele trebuie să fie diferenţiate clar de aceste Complexe. este o greşeală iar opinia conform căreia ‘refularea sexuală conduce la sublimarea pulsiunii sexuale în cultură’ are nevoie de multe revizuiri. ele fac ca Libidoul să se lărgească cu structura lor dar în sens invers acest lucru nu este posibil decât prin sedimentarea ereditară.2.decât dorinţa sexuală. după cum s-a spus mai sus Pulsiunea Fiziologică a Instinctului este separată net de Complexele Autonome Generale.3. Implicarea Sexualităţii în Complexele Fundamentale ale Psihicului este mai întâi una de izolare pulsională iar acest fapt este raportul general al Complexelor Auxiliare cu cele trei mari Instincte. Forma finală a acesteia este rezultanta. ci doar modelarea ei după o altă astfel de structură. De exemplu. Căci Fuziunea nu înseamnă anularea absolută a structurii pulsionale. Aşadar Complexele pot fuziona în Libido. echivalarea conceptului de ‘sexualitate’ cu cel de ‘dragoste’ este o astfel de consecinţă ce duce la depărtarea de conceptul biologic de ‘sexualitate’ ceea ce nu trebuie să se întâmple. De exemplu. Însă într-o astfel de societate acestea pot să nu funcţioneze şi în acest caz statutul pulsional să li se retragă tocmai datorită faptului că nu mai pot îndeplini rolul de mediatori între mediul extern şi Pulsiunile Instinctuale.

este tocmai pentru că el are în vedere Pulsiunea originară a Foamei transpusă ereditar şi modificată structural ca urmare a procesului catalitic. unde simpla prezenţă a prăzii determină modificările neurovegetative care coincid cu excitarea energetică a Pulsiunii. Apar mai departe structuri pulsionale diferite faţă de cea iniţială. atunci elementul respectiv este risipit şi decondiţionat. 58 . De exemplu dacă aleargă după pradă un prădător poate să nu o prindă şi poate să obosească. în aceleaşi condiţii. ca structură compotramental-fiziologică. asta este o altă problemă. ornamentul său periferic. atunci auzirea unor piese muzicale. cele Instinctuale nu pot fuziona decât lent. dezvoltarea sa evolutiv-funcţională. Acest element satelit al Pulsiunii devine un element către care Pulsiunea îşi extinde statutul energetic. Toate Complexele Autonome au un astfel de statut iar pentru ca ele să fie nişte Pulsiuni Sexuale ‘deturnate’ această deturnare nu înseamnă decât modelarea comportamentului sexual şi nu dispariţia lui ca finalitate comportamentală. acest model este net superior celui în care. cum spune Freud. Complexul Polis este o amintire despre o satisfacţie nutritivă arhaică şi nu o satisfacţie nutritivă actuală în sine. rezultatul este de cele mai multe ori Nevroza însăşi. ceea ce face ca data viitoare succesul să nu mai fie atât de sigur. Însă dacă acest element este unul natural-neutralitic. Acolo unde Libidoul îşi iese cu adevărat din matcă inundând Complexele Autonome. Deci este mai bine ca fiecare să îl accepte pe celălalt. ar trebui să se continue cu elementele structural-comportamentale ale Libidoului Fizic adică un fel de act sexual neîntrerupt. Acesta este modelul de consolidare psihică a Instinctului şi este şi principiul vânătorii la animalele de pradă. schimbat. în felul acesta apărând germenele diviziunii muncii şi împărţirii produsului muncii. Dar Complexele singure nu sunt în stare să determine acest fenomen. însă transferul structural nu mai este posibil. însă dacă se realizează o vânătoare de grup. Între acestea nu mai poate fi reconstituită criza originară unde specia era ameninţată cu dispariţia iar Pulsiunea Foamei nu mai este atât de puternică după un număr dat de generaţii. unde animalul trebuia să îşi elimine rivalul în aceste condiţii el va trebui să îl accepte. unde animalul de pradă putea să consume singur prada. Însă exact în acest fel ar trebui să arate ‘cultura’ lui Freud. Dacă cultura ar fi opera ‘instinctului sexual sublimat’. ci numai cel energetic. Apar şi modificări fiziologice ca urmare a acestor schimbări. Susţinerea temporară a unor astfel de elemente satelit determină consolidarea structurală a respectivului element din Instinct cu statut de Pulsiune.reprezentările mnezice ale nounăscutului ar fi cumva reduse ele trebuie să existe în virtutea continuării vieţii pe care o realizează progenitura. În felul acesta apare germenele Complexului Polis. se asociază cu alte elemente. Acest lucru se întâmplă cu adevărat în Pulsiunile fuzionate dar după cum s-a spus. genealogic. dacă după aprinderea becului nu va mai urma şi apariţia hranei. experimentul genial al lui Pavlov analizat mai sus arată că Pulsiunea. se referă doar la neutralizarea Pulsiunii Instinctuale originare iar aceasta trebuie înţeleasă ca o ruină catalitică. Căci chiar dacă Sexualitatea a contribuit iniţial la Complexul Polis totuşi din ea nu a mai rămas nimic timp de milioane de ani de când a alimentat respectiva Pulsiune. Complexul Polis devine astfel o ruină comportamentală a unui comportament nutritiv arhaic. el trebuie să o împartă cu ceilalţi. în timp ce în cazul vânătorii de grup. Faţă de etapa anterioară. Pulsiunea originară era aceea a Foamei dar între timp foamea originară a fost uitată iar generaţia respectivă a dispărut lăsând urmaşi care moştenesc simplul Instinct Nutritiv ca dat biologic şi Complexul Polis ca dat psihic. aici becul care produce salivaţia. Este evident că în momentul în care Freud spune că Sexualitatea este Pulsiunea din care derivă celelalte Pulsiuni. vânătoarea este individuală luându-se în considerare eşecurile şi succesele ulterioare. Tulburarea Psihică în general şi nu cultura care este exact opusul ei. în timp ce prezumtivul comportament actual este unul evoluat. Pe de altă parte Pulsiunea în cauză. fiind catalizată ereditar. atunci se vor isca lupte grele ce pot duce chiar la anularea posibilităţii de apariţie a grupului sau la moarte. Acest fapt face ca între Pulsiunea originară şi cea actuală să existe diferenţe semnificative. atunci el devine automat suprastructura Pulsiunii. ceea ce este absurd. cum ar fi scăderea volumului corporal. În cazul de faţă. el face evident o eroare. Că această Pulsiune este reînnoită ontogenetic prin fenomenul Iradierii. Însă Complexul Polis este elementul ce a supravieţuit. pietatea religioasă sau orice altceva ce înseamnă cultură. Iar dacă Pulsiunea lui se prezintă ca diferită de cea prezentă a Instinctului Nutritiv deja evoluat. Astfel că se poate imagina nişte reprezentări micşorate şi arhivate asemenea unor fişiere informatice cu scopul de a nu ocupa prea mult spaţiu de stocare şi care apoi să îşi reia dimensiunile când spaţiul o permite. unde urmărirea este făcută cu rândul până când prada este epuizată. Fuziunea către Libidoul Organic a Pulsiunilor Psihice Autonome cum ar fi cea Narcisică este posibilă după cum se va vedea. De asemenea fiecare trebuie să îl apere pe celalalt în apărare. acest lucru conducând la Nevroze sau la Dereglările Libidinale. căci dacă acest lucru nu se va întâmpla atunci grupul se va dizolva. Dacă el se va opune. De aceea dacă există un comportament sexual care este activat la auzirea unei astfel de piese muzicale sau la contactul în general cu un element cultural acesta este un caz particular de reântoarcere a energiei Complexelor alimentate de către fondul organic al predecesorilor în structura Libidoului Organic al individului.

Din păcate Freud a refuzat să stabilească o ierarhie a lor. În realitate pansexualismul cu pananxiogenismul cu paneconomismul sau chiar cu panreligiozitatea convieţuiesc fuzional în aceeaşi structură. 2. a teoriei asupra lor este comparabilă cu cea a Religiei în anumite societăţi. ia cu adevărat naştere. căci el a acceptat o ‘supradeterminare’ a Visului. Evoluţia mediului se resimte în evoluţia şi structura Organismului. Dat fiind că ea se autoreglează prin mijlocirea mediului. El spune prin această afirmaţie mai mult decât dorea să spună. mijlocirea oricărei acţiuni comportamentale complexe sau a unor elemente comportamentale latente. Structura Complexului Freud spune despre Pulsiuni că sunt ca nişte ‘fiinţe mitice’ iar teoria Pulsiunilor reprezintă ‘mitologia’ psihologiei abisale. Această precizare vine să clarifice unele poziţii tradiţionale din psihologia abisală care au statut unilateral în definirea Complexului. acest fapt arată interesul fiecăruia pentru una dintre aceste laturi. el însuşi a fost acuzat şi luat drept solipsist. a refuzat să accepte că fiecare activitate psihică îşi are Pulsiunea sa proprie.2. Despre confuzia între psihic şi realitate s-a mai spus deja pe parcurs aici. Freud s-a limitat în a căuta pentru un anumit comportament o cauză pe care de regulă a considerat-o unică căzând astfel pradă unei prejudecăţi filosofice mai vechi. prin care Pulsiunile Psihice îşi revendică autonomia. plus multe altele ce se încadrează într-unul şi acelaşi Complex general. înţelegându-l ca pe o celulă sau ca pe un organ luat separat în timp ce el este în realitate un organism. Acuzaţia că ar vedea în cultură doar Sexualitatea. Importanţa Pulsiunilor. deci ar fi un exclusivist. adică mai multe idei latente. orice modificare a formei sale ţine de domeniul psihologiei. Acest fapt vine totuşi să sublinieze diferenţa evidentă între ‘sublimarea’ Libidoului după cum o spune Freud. se făcea deseori din partea unor exclusivisme mult mai ermetice.1. şi Cataliză. Simţul lui poetic nu l-a înşelat aici. a lui Freud şi cea a ‘protestului viril’ a lui Adler. Însă Complexele Trunchiului Psihic (dacă sunt în stare pură) nu sunt în stare să determine singure Tulburarea Psihică. Ea este un impuls originar organic. Freud a exagerat şi el prin selectarea unor Acte Psihice de sorginte libidinală sau numai a laturii libidinale din aceste Acte. Dimpotrivă. Conceptul de ‘fuziune’ aşa cum a fost definit aici. energiile se adună iar Pulsiunea rezultată va fi tocmai simptomul final. Însă teoria Pulsiunilor expusă de Freud are la fel de multe neclarităţi şi dificultăţi după cum Religia însăşi le are pe plan ştiinţific. ceea ce are deja forma unui fenomen patologic. prin fuzionarea acestor Complexe în cadrul Libidoului. deşi sunt afiliate la acelaşi organ anatomic. Complexul traumatic). lucrurile să fie foarte spinoase. ci în toate traumatismele în general experimentate de Organism în relaţie cu mediul şi stocate ereditar. Orice Complex se manifestă ca Pulsiune dar nu orice Pulsiune este un Complex după cum s-a arătat. Jung şi Eliade iau Religia. paradoxal. în defavoarea altora. este una inutilă. Este evident că aceste domenii. este relevant pentru acest caz. Kant a trebuit să repete până la exacerbare diferenţa dintre ‘obiect’ (numit de el ‘lucru-în-sine’) şi reprezentare (‘fenomenul’).După cum se va vedea la psihopatologie. nereuşind să pătrundă în 59 . Pe acest fond. în aşa fel încât a tins el însuşi să cadă în extrema agnosticismului mai curând. arată că aceste certuri nu erau altceva decât copilării. acesta are mai multe ‘sensuri’. Rank. Însă ele riscă să devină unilaterale dacă se vor a fi exclusiviste. Teoria sublimării pe care o prezintă Freud însă este tributară viziunii sale originarpsihopatologice asupra Psihicului Pentru o teorie care pleacă de la premisa că acestea devin ulterior psihopatologice ca urmare a experienţelor particulare nefericite a arborelui genealogic al individului explicaţia sublimării este ineficientă.4. se diferenţiază în ordinea aceasta în acelaşi mod în care se diferenţiază între ele şi straturile geologice în care este îmbrăcată o planetă. o clasificare şi o generalizare a acestora. baza Pulsiunii ţine de metabiologie. adică însăşi acţiunea în stare germinală. Conflictul dintre teoria refulării. În acest complex se localizează nu numai în traumatismul naşterii sau în sentimentele ce sunt consecinţe ale ameninţării cu castrarea. În acest caz disputa dintre ‘Complexul de Castrare’ freudian şi ‘Traumatismul Naşterii’ al lui O. pentru care. La un moment dat a susţinut că Nevroza ar apărea ca urmare a unui abuz sexual în copilărie iar ulterior a înlocuit abuzul cu seducţia. Marea problemă a lui Freud în ceea ce priveşte strict teoria Pulsiunilor porneşte de la a nu-şi putea clarifica conceptul de ‘energie’ iar apoi aceea de a nu fi explicat îndeajuns trecerea de la Biologic la Psihic. Actele Psihice sunt guvernate de Complexe. respectiv faptul că dincolo de paradigma sociologică. Complexul este o unitate generală a sistemului psihic iar definirea lui trebuie să se bazeze pe rolul pe care el îl are în relaţionarea Organismului cu mediul. decât să cadă în cea magicismului confuziei dintre realitate şi Gândire. Ea apare numai atunci când această acţiune pe care el o numeşte ‘sublimare’ şi pe care o presupune ca normală. Iată de ce Complexul se şi numeşte astfel! După cum se va vedea la Vis. Şi aici nu Freud este cel vizat în primul rând. într-o astfel de afirmaţie intră şi cea ştiinţifică. Freud ia Sexualitatea. adică prin continua sa adaptare la cerinţele tot mai noi ale mediului. Ele sunt nenumărate la fel ca şi cauzele care le determină. Tocmai de aceea este nevoie de clarificări suplimentare. Pulsiunea este forma. Încercarea de a căuta substratul unei asemenea activităţi psihice printr-un substrat pulsional este limitată în explicaţii. Că Marx ia Economicul. Dar teoriile lor sunt viabile în acelaşi timp. Lipsa unei astfel de teorii clare a făcut ca şi în ceea ce priveşte Pulsiunile Psihice pe care el le-a teoretizat.

înţelegerea topicii Psihicului Uman decât individual ceea ce creează o disoluţie între individual şi general. Astfel că Complexul are un caracter general şi unitar sub aspectul structurii. Freud (şi întreaga psihologie. fiind eliberat de ideoteismul cartezian şi platonician sau de apriorismul kantian. Prin faptul că nu a încercat să înţeleagă unitar Sistemul Psihic. Complexul este scheletul Memoriei. Dacă acesta este unul general el îşi are obârşia nu numai în Viaţa Umană ci adânc în Viaţa Animală. conceptul de ‘complex’ nu poate fi definit simplist aşa cum a fost definit până acum ca o sumă de reprezentări inconştiente. Freud a preluat termenul de la Jung în cadrul teoriei sale. Se va arăta mai târziu. El este unitatea structurală şi funcţională a Psihicului la fel cum celula este pentru organ. Acest loc este împărţit de către conceptul de ‘complex’ cu cel de ‘principiu’ (al Realităţii şi al Plăcerii) şi chiar cu cel de ‘pulsiune’. Chiar dacă acest lucru este realizat de el în virtutea inerţiei. neconstituind un set de Pulsiuni Generale din care să derive altele cu caracter particular şi care să se raporteze le cele Generale. Prin urmare termenul ‘complex’ capătă prin extindere o funcţie de graniţă între impulsul biologic brut şi elaborarea lui psihică. Cu toată pretenţia lui Jung de a filosofa (spre deosebire de ‘neurologul’ Freud). Complexele Fundamentale sunt structuri originare ale Psihicului. Substanţialismul consideră că lumea este determinată de elemente generale. ceea ce coincide cu ceea ce aici va fi teoretizat sub numele de ‘Trunchi Psihic’. Înainte de a lua ca axiomatic valabilă poziţia universalistă. acest curent nu le consideră pe acestea independente şi incompatibile cu lumea sensibilă. Ştiinţa este încă cuprinsă de această febră. cum Pulsiunile se pot deduce în acest fel. Dat fiind faptul că marchează graniţa dintre Psihic şi Biologic. curent care nu este nici mai relevant sub aspectul obiectului şi nici suficient sub aspectul demonstraţiei. De aceea trebuie preluat altceva din alternativa jungiană. are nevoie de o bază sigură. Căci succesiunea acestor Complexe reprezintă succesiunea etapelor istorice ale Omenirii în special în topica structurală a trunchiului psihic. Aici nu se mai poate vorbi de reprezentare. el se situează automat pe poziţii filosofice şi anume în complicata ‘dispută a universalelor’. Dimpotrivă. Această dispută a început încă din Antichitate şi s-a consolidat în Evul Mediu neterminându-se nici până astăzi. Termenul ‘complex’ nu trebuie înţeles ca identic cu cel dat de Jung şi Bleuler sub raportul conceptual. a substanţialismului. Argumentele fiecărui curent ar fi trebuit să fie studiate în toată vigoarea lor. Nominalismul consideră că lumea este determinată doar din elemente particulare iar conceptele generale sunt doar ‘nume’ pe care Omul le dă acestora. spre deosebire de acesta. împotriva nominalismului. în general) se vede izbit de latura ei fiziologică. Deşi are acelaşi sens. unde se va arăta că Conceptul este o reprezentare catalitică pur psihologică. nu sunt structurate în funcţie de fondul emotiv al teoreticianului care clasifică în funcţie de ‘ochelarii’ săi afectivi. Totuşi Freud nu îl generalizează până acolo încât să fie suficientă forma sa şi legile dinamice pentru a explica întregul spectru al psihologiei abisale. Jung ar fi trebuit mai întâi să se documenteze în problematica generală a disputei substanţialism-nominalism care înseamnă coloana vertebrală a filosofiei. În final continuitatea dintre Biologic şi Psihic se vede lezată. Ceea ce a făcut Jung aici nu este să ia poziţie de partea universalismului. O astfel de scindare nu este făcută după principii clare şi tinde să nu sesizeze (dacă nu chiar să ignore) legăturile fundamentale care se regăsesc între ‘complex’ (în variantă freudiană). Pilonul teoriei sale va fi eliminat fără drept de apel atunci când se va trata despre psihologia cognitivă. la Genealogie. acest fond având însă nu generalităţi comune. De aceea când Jung opune invariabil ‘Inconştientul Colectiv’ (presupus ca fiind un fond emoţional comun al tuturor oamenilor. la fel cum nu se 60 . ce nu pot să vină decât de la Dumnezeu aşa cum le teoretizează el. Prin precizarea acestor imagini specifice Complexului el are în mod clar un sens de particularitate. ci chiar particularităţi comune) faţă de ‘Inconştientul Individual’ freudian. ele nu mai pot fi descifrate. Căci orice reprezentare are acest caracter dat fiind faptul că se datorează unei experimentări a mediului. după cum se va vedea. de imagine a unui lucru. nu sunt luate ‘după ureche’. Astfel că Complexul este egal cu diferenţa dintre Comportamentul General şi substratul Fizic al acestuia. sub raportul principial. ‘pulsiune’ şi ‘principiu’. totuşi se pare că în demersul în care s-a angajat el nu era atât de ‘profet’ cum era Freud într-al său. de concepte asemenea ‘ideilor’ lui Platon dar. După cum s-a amintit deja Complexul se află la graniţa dintre Organic şi Psihic. adică fiind drept un ansamblu inconştient de imagini deşi. adică nişte imagini pur şi simplu. După cum se va vedea fiecare Complex este în stare să conducă prin supraexcitaţie la tulburările psihice de bază adică Psihopatiile Brute. această accepţiune poate fi totuşi încorporată celei prezente aici. a intuiţiei ci nu tematic şi metodic. Complexele Generale care urmează să fie expuse peste puţin timp. generalizându-l suficient de mult încât să se apropie de conceptul de ‘schemă comportamentală’. un fel de ‘imago’. staticismul mistic al reprezentărilor ‘arhetipale’. respectiv ideea împărţirii Psihicului în structuri multiple numite ‘arhetipuri’. Acestea sunt în postura de a explica întreg spectrul Tulburărilor Psihice în general alături de alte elemente despre care se va trata mai jos. înainte de a se aduce o teorie care se foloseşte de unul dintre acestea ca bază. aprehendate psihanalitic într-un anumit context. El nu este doar un sistem de reprezentări ci un comportament stabilizat genealogic fuzionată către reţelele de asociaţie ale acestora. respectiv de paradigma evoluţionistă care prezintă Psihicul ca pe un element în continuă geneză şi dezagregare.

poate vorbi de zâmbetul scheletului. Căci el vizează Comportamentul pur şi simplu şi numai atât. Complexul se poate cristaliza devenind actul păsărilor migratoare ce ocolesc un vulcan stins de mii de ani, fără să ştie de ce fac acest lucru şi fără să ştie că ar putea să bată calea dreaptă pe deasupra fostului vulcan activ. Aşadar, devenind cristalizat sau chiar precristalizat, Complexul nu poate să fie un ansamblu de imagini căci această capacitate este specifică Memoriei (pur psihică), deci fac obiectul psihanalizei şi nu psihologiei abisale. Cristalizarea somatică a Complexului face ca reprezentările mnezice să îşi piardă acest caracter. El nu poate fi cuprins la nivelul Structurii Psihice (generale) tocmai datorită catalizei îndelungate exercitate asupra respectivei reprezentări. Dimpotrivă un arhetip, dacă se doreşte salvarea respectivului termen, nu ar putea fi decât reprezentarea în care un Complex se poate condensa sau mai bine zis fuziona. El este coaja imagistică, eventual ontogenetică, a Complexului. Cea mai nouă achiziţie a structurii sale are originea în copilărie sau, cel mult, în ereditatea apropiată. Jung însă nu defineşte clar conceptele de ‘complex’ şi ‘arhetip’ pe care le-a introdus iar textul jungian le confundă deseori. De exemplu, Jung nu ezită să spună că Arhetipul ar fi anterior Complexului, găsindu-i o origine mistică în paleoistoria Omenirii şi de aici încolo acesta manifestându-se static sub aceleaşi coordonate. În realitate ceea ce este identic cu Arhetipul este tocmai Complexul care îl susţine. Identitatea Complexelor de-a lungul culturilor nu este chiar perfectă de la individ la individ. Ele sunt particularizate de situaţiile concrete care le produc şi care pot fi identice la diferite culturi însă au comun principiile. Adică sunt generate în urma interacţiunii arborelui genealogic cu medii asemănătoare. Aşadar identitatea este doar principială deoarece situaţia externă diferă din punct de vedere al dezvoltării; de exemplu, deşi societăţile primitive au aceleaşi principii ca şi cele moderne, totuşi condiţiile lor sunt diferite calitativ. Însă structurile Complexelor sunt aceleaşi la toate culturile şi nu există specifice culturale care să nu se încadreze în aceste principii şi Arhetipuri aşa cum spune Jung. La fel cum un ins nu este identic cu altul, ca particularizări a Complexelor în reprezentări, arhetipurile rareori coincid, deşi ele se aseamănă. De aceea baza teoretică a specificităţii culturale ale Arhetipurilor pare să fi fost mai curând teoria nazistă a antisemitismului decât faptele. Studiile făcute asupra Memoriei arată că Arhetipurile se fixează de o întâmplare din copilărie şi aceasta este legată direct de Complexele Fundamentale. Este posibil ca unele imagini de acest gen să fie chiar moştenite. Psihologia abisală nu poate preciza însă posibilitatea de adâncime în ereditate a originii acestora în mod cert. Însă este puţin probabil ca ele să depăşească câteva generaţii tocmai pentru că fiecare naştere implică remanierea Memoriei. Freud vorbeşte despre Afect (Affekt), Reprezentare (Vorstellung) şi Pulsiune (Trieb) ca fiind lucruri diferite, când de fapt ele sunt feţe ale aceluiaşi lucru aşa cum a fost definit mai sus: Pulsiunea. Relaţia dintre acestea este sumar redată în enunţul conform căruia Pulsiunea, fiind undeva în afara Psihicului, se exprimă fie prin Afect, fie prin Reprezentare. O astfel de distincţie este menită de exemplu să explice diferenţele dintre Nevroza Obsesională şi cea Isterică, prima fiind dată de ‘refularea afectului’ iar cea de-a doua, de ‘refularea reprezentării’. Această ciudată explicaţie este însă insuficientă, după cum se va vedea la psihopatologie iar însuşi Freud scrie în ‘Despre începuturile psihanalizei’: ‘Cunosc trei mecanisme: 1) Cel al conversiei afectelor (isterie de conversiune); 2) Cel al deplasării afectului (obsesii); 3) Cel al transformării afectului (nevroza de angoasă, melancolia)’. Aşadar chiar şi în cazul Nevrozei Isterice există implicarea ‘afectului’. Însă extrem de ciudată ajunge panorama descriptivă a acestor concepte atunci când el, în ‘Inconştientul’, spune: ‘Odată refulată, reprezentarea inconştientă rămâne în sistemul ICS ca formaţiune reală, în timp ce afectului inconştient nu-i corespunde acolo decât un rudiment ce nu a reuşit să se dezvolte’. Freud insinuează deci că ‘reprezentarea’ ar fi inconştientă, în timp ce ‘afectul’ ar fi principial în afara Inconştientului. În ‘Refularea’, Freud scrie că numai Reprezentarea este refulată, în timp ce Afectul nu poate deveni inconştient, ‘încât nu mai rămâne nimic din el’. Deci, pe de-o parte, Afectului Conştient îi corespunde în Inconştient ‘un rudiment ce nu a reuşit să se dezvolte’ iar pe de alta, se spune că, de fapt, acolo nu este nici măcar acest ‘rudiment’. Aici este curată ‘mitologie’. Căci cum se împacă astfel de afirmaţii cu cele trei ‘mecanisme’ descrise mai sus? Freud spune că ‘pulsiunea’ şi ‘afectul’ nu pot fi refulate, ci numai reprezentarea specifică ce corespunde acestora. Aşadar se refulează Reprezentarea dar, în final, chiar afectele sunt cele care se supun totuşi celor trei mecanisme. Atunci fie Reprezentarea şi Afectul sunt unul şi acelaşi lucru şi atunci este salvată teoria Refulării ca fiind cauză a Nevrozei, fie cele două sunt recunoscute ca diferite, după cum chiar face el şi atunci Refularea nu mai are nici un rol în cele trei mecanisme căci ‘afectele’ nu ar depinde de ‘reprezentările refulate’. Pe de altă parte, dacă Afectul şi Reprezentarea sunt registrele în care se manifestă Pulsiunea, atunci cum este ea? Este ea Inconştientă sau nu este? Dacă este, atunci care este diferenţa între ea şi Reprezentare? Dacă nu, atunci este ea cumva în afara Psihicului? Răspunsurile la aceste probleme, dacă se fac în spiritul freudian, nu fac decât să producă mai multă confuzie, atâta timp cât concepte ca ‘inconştient’, ‘conştient’, ‘psihic’ etc. rămân suspendate în aer. Este imposibil de înţeles cum ar putea un ‘afect’ (conştient) să ia calea celor trei
61

mecanisme. Căci în acel moment Freud susţinea că ‘Inconştientul’ ar fi refulat de ‘conştient’. Este obligatoriu ca el să le pună pe ambele în relaţie cu Pulsiunile, de la care el însuşi spune că provin iar localizarea Afectelor în ‘Inconştient’ este extrem de inoperantă. Teoria prezentată aici găseşte elementele comune între aceste concepte şi încearcă să le unifice. Pulsiunea sub aspectul energetic şi structural înglobează toate acestea iar Trunchiul Psihic ca Suprastructură a acestora este soluţia şi pentru nelămuririle produse de celebrele topici freudiene. 2.1.2.5. Dinamica Trunchiului Psihic Trunchiul Psihic este Suprastructura Psihică în care Structurile Psihice (Generale), Complexele Fundamentale ale aparatului psihic se aranjează. Structurarea spectrului Psihicului Uman (şi nu numai) în Complexe este una dintre cele mai importante sarcini ale psihologiei abisale. Această operaţie este efectiv scrisoarea ei de acreditare în câmpul ştiinţelor, fapt ce o face indispensabilă cunoaşterii Psihicului Omenesc. Căci chiar dacă se imaginează existenţa unei tehnologii superevoluate care ar fi în stare să investigheze reţelele mnezice ale Psihicului şi să cerceteze în mod direct Reprezentările în aşa fel încât ea să fie mai precisă decât psihanaliza şi aceasta să piardă domeniul, totuşi nici psihologia abisală nici psihanaliza nu vor fi înlocuite pe deplin niciodată. Căci imboldurile psihice, Pulsiunile pot fi observate de o astfel de tehnologie, pot fi descrise impecabil, însă nu pot fi totuşi explicate şi nici clasificate în lumina metasistemului Organism-Mediu. Căci organismele ce au contribuit la formarea Structurilor Psihice ale unor indivizi, genealogia lor, la fel şi mediul specific fiecăruia, nu mai există de mult. Iar urmele lăsate ereditar vor părea unei astfel de tehnologii asemenea proceselor fizice din natură unor sălbatici, ce nu posedă ştiinţa fizicii. Căci remanierea mnezică implicată de Cataliză prin uitare normală sau prin cea produsă de fiecare (re)naştere face ca Psihicul să se prezinte în acest caz ca o ghicitoare. Numai cu ajutorul sociologiei, economiei generale şi a celorlalte ştiinţe despre care s-a discutat în Introducere, se dă posibilitatea de refacere a mediului istoriei Umanităţii. În acest caz, toate Structurile Abisale, ca mediatoare între cele prezente, Instinctuale şi acest mediu istoric, nu vor putea fi deduse decât prin metoda specifică psihologiei abisale. Una dintre cele mai valoroase părţi a psihologiei abisale tradiţionale, care vine din antichitate este aceea pe care Freud o teoretizează ca Principii ale Psihicului. Pe baza acestor Principii dealtfel, Freud chiar structurează topicile lui. Ele sunt în număr de două: Principiul Realităţii şi Principiul Plăcerii. Principiul Plăcerii susţine că individul caută plăcerea şi că evită durerea. Celălalt, cel al Realităţii, presupune amânarea satisfacţiei pentru adaptarea la cerinţele de mediu. Primul presupune ‘elaborarea primară’ a conţinuturilor psihice, ele fiind prezentate ca nude aşa cum au ele intenţia. Celălalt este în măsură să determine o ‘elaborare secundară’ adică nişte elemente auxiliare care fac ca Instinctul să se adapteze. Primul dintre ele este afirmat încă din antichitate de către Epicur şi probabil că chiar cu mult înaintea lui. În ceea ce priveşte pe celălalt, el pare afirmat în special de moderni. După Freud, primul conduce la hedonism în formă extremă, la exuberanţă şi fericire, în timp ce celălalt duce la scepticism şi pesimism considerând că mediul natural social ar reprima plăcerea. Însă dacă plăcerea ar fi reprimată în mod absolut de civilizaţie, după interesul economic al profitului pentru sine însuşi, atunci sciziunea pe care el o face între cele două elemente ar fi corectă. Însă civilizaţia s-a dezvoltat tocmai pentru satisfacerea cât mai substanţială a acestor plăceri. Dacă ea nu reuşeşte să satisfacă toate aceste Instincte şi dorinţe sau face ca multe plăceri să fie modificate sau chiar negate uneori, acestea sunt nişte accidente ale ei, nişte fenomene neprevăzute apărute pe parcurs care în fapt atestă insuficienta dezvoltare a civilizaţiei. Prin existenţa unor astfel de tensiuni viaţa în sine atrage atenţia asupra continuării rezolvării lor. Utilitarismul recunoaşte că între plăceri există o distincţie în funcţie de durată, în primul rând iar apoi relativ la intensitatea lor. Acestea nu se referă la progres şi civilizaţie ci chiar la sistemul uman de a percepe plăcerea. De aceea acest fapt trebuie să dea de gândit teoriilor pesimiste. Faptul că oamenii preferă o plăcere mai fină şi mai de durată uneia brută şi scurtă, chiar şi fără să se implice economic în societate, nu se datorează caracterului opresiv al naturii progresului, ci a faptului că Omul este o fiinţă superioară Animalului, cu mai multe nevoi decât acesta. Toate acestea reprzintă aspectul extern al problemei. Cel intern vizează analiza conceptelor de ‘principiu al realităţii’ şi ‘principiu al plăcerii’ însele. Dacă Principiul Plăcerii este evitarea neplăcerii şi căutarea plăcerii, atunci cel al Realităţii nu se traduce tot prin evitarea neplăcerii? Căci dacă nu în acest scop se orientează Psihicul Omului iar dorinţele şi temerile Organismului nu vor fi aplicate în realitate, atunci de ce ar folosi această orientare? În acelaşi fel se poate spune şi despre căutarea plăcerii. Dacă nu spre plăcere investeşte Omul (şi fiinţele superioare) capacitatea de investigare a realităţii, atunci pentru ce? Deci, cu alte cuvinte, aşanumitul Principiu al Plăcerii este identic cu aşanumitul opus Principiu al Realităţii. Superioritatea unei specii nu constă în capacitatea mai mare de plăceri avute, deşi aceasta este o consecinţă directă, ci tocmai a capacităţii de a se adapta realităţii, în capacitatea de a adapta această realitate în scopul obţinerii plăcerii. Felina stă la pândă îşi inhibă Instinctul, care îi spune să atace în mod brut. Dar această inhibare temporară se face tocmai pentru a profita de apropierea prăzii în interesul sporirii posibilităţii de succes şi a
62

satisfacerii sale. Deci plăcerea şi realitatea nu se exclud căci între ele există o relaţie retroactivă. Iar dacă Freud şi ceilalţi văd doar găurile din caşcaval, asta se datorează unui sentiment pesimist prevalent şi nu unor argumente folosite la rece. Sciziunea teoretică dintre Principiul Plăcerii şi cel al Realităţii, aşa cum o face Freud nu se poate întemeia la o analiză mai profundă. Aparatul psihic este si el structurat în acest fel. Caracterul genealogic al Trunchiului Psihic face ca Structurile Psihice, Complexele Fundamentale ale sale, să fie structurate pe două Filiere evolutive simetrice. Fiecare dintre ele este corespunzătoare unuia dintre aceste Principii. Acestea au şi ele suficiente neajunsusuri dar despre asta se va vedea mai târziu, deocamdată fiind suficient de arătat că cele două Filiere se structurează aproximativ ca şi cele două Principii. Prima Filieră, respectiv cea corespunzătoare celui al Plăcerii este numită Filiera Negativă iar cealaltă, omoloagă ei, este numită Filiera Pozitivă. Complexele Fundamentale, sunt clasificate şi definite în funcţie de etapa istorică pe care o reflectă şi se prezintă aşadar ca grupe genealogice în care intră câte două Complexe simetrice, omoloage, fiecare aparţinând uneia dintre cele două Filiere. Această împărţire se explică prin împărţirea Vieţii însăşi în două mari sisteme ce trebuie să îşi acomodeze legile unul la altul, respectiv Organismul si mediul, precum şi cele două mari imperative vitale, cel al conservării şi cel al evoluţiei. Organismul este incapabil de a exista fără Mediu deoarece el este un sistem care funcţionează raportându-se la exterior, comunicând retroactiv cu acesta prin încorporarea sau cedarea de substanţe. Trunchiul Psihic este efectiv coloana vertebrală a Psihicului. Cele două Filiere au originea în însăşi lumea animală prin prima grupă de Complexe, respectiv cea Traumatic-Eden. Aceste Filiere se află ele însele în relaţie retroactivă autoreglându-se şi, în felul acesta, echilibrându-se. Dac întreg sistemul psihic este unul armonios el este astfel pentru că preia de aici această calitate. Amintirile, Imaginaţia, Gândirea, de fapt toate actele mintale în general, sunt posibile tocmai datorită Trunchiului Psihic care le reglează, după cum se va vedea. Cele două Filiere ale Trunchiului Psihic reprezintă statutul structural al individului dat în societate. Societatea presupune un ansamblu structural complex capabil de a dezvolta o economie. Această capacitate presupune abilitatea de a aborda natura şi de a exploata-o în mod sistematic. Tocmai de aceea Complexele care fac posibilă angajarea individului în relaţiile economice sunt bine legate sub raportul investirii pulsionale de către cele trei mari Instincte cu care se asociază. Acestea le fac posibilă satisfacerea printr-un efort mai mic decât în cazul în care societatea nu ar exista şi individul ar trebui să se descurce singur. Fără ele între indivizii speciei umane s-ar declanşa un reciproc război de exterminare. Dacă ei nu ar colabora să abordeze sistematic natura prin acţiuni economice ce duc la creşterea productivităţii faţă de cazul în care fiecare ar lua-o de unul singur toate cele necesare satisfacerii ar fi insuficiente în acest caz. Colaborarea socială nu duce doar la înmulţirea numărului indivizilor ci chiar la ridicarea valorii generale de neutralizare a Sistemului Psihodinamic, la înmulţirea satisfacţiilor şi la uşurarea productivităţii. Pentru un animal de pradă, satisfacţia hranei nu este posibilă decât printr-un efort fizic considerabil de vânătoare. Având în vedere colaborarea diferitelor segmente ale societăţii, vânătoarea este pentru el un agrement şi nu un efort. Aşadar Complexele Filierei Pozitive sunt susţinute de Instincte în aceeaşi măsură în care sunt susţinute cele de pe Filiera Negativă. Iar opoziţia dintre ele nu trebuie înţeleasă simplist aşa cum a făcut-o Freud, în maniera Conştientului care refulează Inconştientul de unde acesta se ‘sublimează’ în Cultură. Căci cele două Filiere colaborează retroactiv iar tensiunea dintre ele reprezintă tensiunea aplicării tensiunii dintre individ şi societate la nivelul Pulsiunilor Psihice. Freud are tendinţa de a înţelege Inconştientul din prima topică şi Seul din cea de-a doua, ca primare şi naturale, după care apare civilizaţia cu Conştientul şi Eul care refulează. Dar problema este că dacă civilizaţia nu ar fi benefică chiar pentru acestea, nu ar exista nici un motiv ca ele să accepte aceasta opresiune, după cum animalele nu acceptă comportamentul moral tocmai pentru că nu au nici un beneficiu din el. (Se exclud de aici cazurile de ameninţare armată şi se ia în calcul doar civilizaţia ca principiu de colaborare economică între indivizi.) Pe de altă parte, cele două Filiere nu se dezvoltă independent în cadrul genealogiei ci concomitent. Deci ambele Instanţe freudiene ar trebui să apară şi să se dezvolte în acelaşi timp fără ca mai întâi să apară Seul sau Inconştientul pentru ca apoi să apară şi Eul şi Conştientul ca oprimatoare ale acestora. De aici şi latura originar nepsihopatologică a ambelor Filiere. Freud consideră că, în aceeaşi măsură, Seul şi Inconştientul sunt originar psihopatologice fiind reprezentate de Agresivitate sau Tulburările Libidinale. După el Eul şi Conştientul produc ulterior aşa-numita ‘refulare reuşită’, unde aceste Pulsiuni ar fi temperate şi socializate prin diferitele ‘mecanisme de apărare’. Dintre acestea Sublimarea deţine unul dintre cele mai importante roluri. Tulburările Psihice ar fi tocmai imposibilitatea de temperare a acestor Pulsiuni ceea ce duce la opinia greu de acceptat că de fapt psihopatologicul este normalul iar normalul ar fi o sciziune psihopatologică, socială a esenţei umane. Însă după cum se va vedea la psihopatologie acesta este rezultatul socializării, datorită unor accidente ale societăţii. Acestea sunt deşeuri ale civilizaţiei, preţul plătit de Umanitate pentru alte satisfacţii ce sunt incomparabil mai mari. Spre deosebire de Rousseau, care vede şi el
63

Celelalte două grupe de Complexe Fundamentale care urmează. atunci trebuie folosite concepte cât mai particulare. Beneficiile se concretizează prin satisfacerea Instinctelor conform unei strategii comune. acest lucru nu se poate face printr-un concept extrem de larg. Ea constituie baza de realizare a actului sexual. Căci dacă se doreşte un primat. Trunchiul Psihic se prezintă ca o ruină. de unde urmează să se reconstruiască prin procesul de maturizare a individului întregul drum al evoluţeiei sociale a Omenirii. reprezintă viaţa în familie iar statutul fiinţei umane moderne se face prin ultima grupă de Complexele Sisif . cea Adam .Narcis. Libidoul Fizic există doar ca proiect înaintea Psihicului (căci el este mereu înnoit ontogenetic ca orice Pulsiune Instinctuală) în timp ce Psihicul poartă cu sine ereditar rămăşiţele acestor Pulsiuni. prin naştere. etc. a treia adolescenţa. apoi trec prin apariţia societăţii superioare în cea de-a doua grupă. a doua reprezintă pe cea vecină cu adolescenţa. Ele au ca reper chiar prima grupă de Complexe. cum ar fi Agresivitatea. Prin urmare baza socioeconomică a societăţii este însăşi primatul acestui fond abisal extrem. nu sunt atât Complexe de mediu. Cum ar fi dacă la întrebarea primatului temporal al oului sau găinii s-ar răspunde că la început a fost lumea? Cu asta nu s-a spus nimic. Orgoliul.Dionysos. afecţiunea parentală. maturitatea. o ierarhie. De aceea se poate spune că şi acest proces de ontogeneză psihică urmează oarecum cam tot acelaşi drum ca şi cel genealogic. Freud recunoştea în Sexualitate elementul abisal extrem al Psihicului chiar dacă în conceptul său el includea elemente eterogene ale acestuia. Complexe dictate de societate ci sunt doar Complexe Individuale. D DJ N C E S A T P Tr Trunchiul psihic Simetria şi definirea Complexelor Fundamentale ale sistemului psihic nu se face în mod aleatoriu. Grupa a patra. cea de-a patra reprezintă prima tinereţe şi cea de-a cincea. genitale totuşi el a acceptat că o astfel de optimizare psihică se raportează şi se răsfrânge direct în această latură. Chiar dacă Freud nu a vrut ca prin ‘primatul sexualităţii’ să identifice primatul satisfacţiei erotice. în felul acesta conceptul de ‘sexualitate’ fiind extins mult în afara Biologicului. Simetria lor este de fapt reflexia 64 . Acum dacă se doreşte identificarea. după care ontogeneza repetă filogeneza pe fondul apariţiei individului. Având originea în lumea animală prin obiectul primelor grupe de Complexe şi având specificul uman începând de la grupa a treia. Primatul Complexelor Psihice în faţa Pulsiunilor Instinctuale reprezintă primatul principiului integrării în societate faţă de inhibiţiile acestei integrări. respectiv cea Traumatic . Însă omul este incapabil să le judece afectiv pentru că s-a obişnuit cu ele. ca acela de ‘sexualitate’ de care vorbeşte Freud. trebuie subliniat covârşitoarea superioritate a satisfacţiilor faţă de insatisfacţii. Aplicarea acestor prime trei grupe la problemele individuale determină alte două astfel de grupe de Complexe prin rezonanţa specific civilizaţiei. după bunul plac sau după nevoia de ordine care se simte în psihologie astăzi. Genitalitatea este nucleul conceptului de ‘sexualitate’ indiferent de cât de mult este el extins. Dup cum s-a spus mai sus. Având ca model postulatul lui Haekel.Don Juan. acestea reprezintă fidel evoluţia Vieţii de la principiul oricărei posibilităţi de existenţă a Vieţii Superioare. mai diferenţiate şi nu unele generale. legate de consecinţele celor precedente. Aşadar trebuie ca pornind de la nucleul instinctual dat să se ajungă către ramificaţiile structurilor Pulsiunilor acestora. cea Polis Cain şi . în sfârşit diviziunea societăţii în clase după cum se consolidează grupa Tabu . stabilirea unor straturi extreme în profunzime ale Psihicului.Eden.la fel ca Freud societatea drept element care determină Tulburarea Psihică. între genitalitate şi Libido există ulterior o diferenţă ce trebuie specificată chiar dacă între ele există şi legătură. Complexele Fundamentale ale Psihicului sunt reperele fundamentale ale formării mentalităţilor ca sisteme cognitivo-emoţionale capabile să facă această optimizare. Prima grupă reprezintă copilăria timpurie. ramificaţii care reprezintă însuşi modul prin care ele pot fi satisfăcute.

Fireşte că apare aici în mod clar problema înţelegerii dacă ‘stadiile de evoluţie libidinală’ despre care vorbeşte Freud. deoarece în filogeneză nu se pot deloc găsi astfel de Stadii. În sfârşit dar nu în ultimul rând. la cerinţele sale libidinale şi atunci ele nu sunt libidinale decât în sensul obscur dat de Freud. se poate obiecta că nici Complexele Fundamentale (zece la număr) nu pot explica întregul spectru al Tulburărilor Psihice. se pune problema dacă însăşi excitaţia iniţială nu este ea însăşi de la început patologică iar absenţa unei satisfacţii. aşa cum face Freud. eventualele particularităţi pe care le are Libidoul sau Suprastructura Globală a Trunchiului Psihic nu se datorează unei misterioase regresii la aceste Stadii. Apoi. minimalizând astfel latura genealogică a sistemului psihic nu rezistă la analiza mai profundă. Ele ar permite în felul lor specific aplicarea excitaţiei libidinale existentă aici înaintea acestora. care ar fi patologică în cazul acesta. Ducând la extrem teoria freudiană a simbolisticii şi opunându-se viziunii biologice asupra Psihicului. ci tocmai predispoziţiei ce le face simple mijloace epifenomenale şi nu principii ale Psihicului. Ci doar că această furie nu a găsit decât o astfel de portiţă de manifestare. O astfel de posibilitate. la fel cum ‘narcisismul’ este folosit pentru explicarea Schizofreniei. Reteoretizarea acestor elemente este intenţia teoriei Trunchiului Psihic. nu se poate continua aşa la nesfârşit. fiecare teorie sau rectificare a presups la timpul ei un nou efort al lui Freud de a înţelege unitar toate acestea. Jung a introdus o teorie proprie în psihologia abisală. nu ar fi totuşi mai puţin patologică decât satisfacţia însăşi. Aşadar pentru definirea lor există o susţinere practică stabilă. Căci. Însă. cea referitoare la distincţia între Actul Psihic şi Structura Psihică. Psihologia abisală nu scoate de la sine pe aceste Complexe ci le recunoaşte ca fiind germenii Psihopatiilor Brute despre care se va trata la Psihologie. Modul în care Freud ignoră relaţia dintre cele două Principii. în ceea ce priveşte chiar Structurile Psihopatologice către care se extinde obscurul concept freudian de ‘libido’. după care aceste ‘stadii’ ar avea un potenţial traumatic. cea a Arhetipurilor. Răspunsul este categoric negativ după cum deja s-a mai spus şi în alte situaţii aici. având în vedere spectrul descrierilor Tulburărilor Psihice actuale. Teoria Trunchiului Psihic încearcă să facă curăţenie în mozaicul teoretic freudian al Instinctelor. Căci aşa cum le vede el este din start defectuos şi ele trebuie să fie unificate într-o teorie unitară în care toate să se îmbine şi să nu fie considerate izolat. în favoarea unei viziuni finaliste. aşa cum este el definit aici care conţine totuşi nucleul respectivului obscur concept freudian. este departe de a reflecta realitatea. Fireşte. care este extrem de complex. pot supravieţui în paralel cu teoria trunchiului psihic. tributară unei viziuni mistico-ştiinţifice asupra Psihicului. fie aceste ‘stadii’ nu sunt altceva decât aplicarea ontogenetică a acestei predispoziţii la situaţia concretă a copilului. Paradigma jungiană este şi ea plină de incoerenţe. Numai că. Cu alte cuvinte. Freud se mulţumeşte către sfârşitul operei să improvizeze cele două grupe de ‘Instincte’ (Eros-Tanatos) pentru explicarea Sadismului. Însă asta nu autorizează acele ‘stadii de evoluţie’ să existe. Aşadar ele ar fi doar nişte condiţii insignifiante. după cum se va vedea. Dealtfel el a renunţat în bună măsură la înţelegerea dinamică a Psihicului. a Complexelor. În acest caz acele Stadii nu ar putea fi decât eventual fiziologice. teoria acestor ‘stadii de evoluţie libidinală’ încalcă regula canonului psihologiei abisale. La fel stau lucrurile şi în cazul aşazisei ‘regresii’ la un atare‘stadiu’. Complexul Oedip pentru explicarea Nevrozei sau Supraeul pentru explicarea Depresiei. după care teoria Trunchiului Psihic ar putea coexista cu cea a ‘stadiilor’ este nerealistă din două motive. Fiecare element. acest lucru este fundamental însă a accepta o predispoziţie ereditară pe de o parte iar pe de alta a accepta aceste ‘stadii de evoluţie’. unde Omul nu poate să devină decât ceea ce există ca germene 65 . O astfel de teorie foarte slabă sub raportul argumentaţiei şi mai ales. Teoria traumatistă freudiană. Cataliza ereditară poate conduce la o multitudine de posibile recombinări între acestea şi astfel la o infinitate de posibilităţi. Unul este acela că Libidoul. Aceste Complexe sunt principiile unor tulburări psihice ulterioare ce derivă din combinarea genetică a lor iar efortul prin care psihologia abisală ajunge să identifice bazele acestora se justifică prin această aplicaţie. dintre cele cinci Instincte şi pe cea dintre Complexe. Căci nu se poate spune despre un individ care şi-a descărcat furia pe cineva care i-a adus un prejudiciu minim şi involuntar. îşi are doar o simplă aplicare în cele două modele fiind el însuşi ereditar. În ce mod acele presupuse ‘stadii’ ar putea deveni traumatice pentru subiect? După ce model se postulează existenţa reală a unui traumatism în momentul în care copilului i se refuză o eventuală satisfacţie? Căci dacă excitaţia este atât de puternică încât anularea momentană a neutralizării să fie atât de traumatică. nu este benefic iar teoretizarea ei este anemică fără o înţelegere structurală ce presupune stabilirea relaţiei dintre toate aceste elemente ale sistemului. Complexelor şi Instanţelor. că această furie a lui se datorează exclusiv greşelii celuilalt care ar fi provocat-o. este pur si simplu un nonsens. Dacă se acceptă predispoziţia ereditară pentru o anumită Suprastructură Psihică.organizării superioare a Vieţii. fie aceste Stadii sunt totuşi libidinale dar atunci principiul lui Heakel după care ontogeneza repetă filogeneza nu este deloc valabil. Iar diversitatea Tulburărilor Psihice arată că viziunea freudiană despre acestea în ceea ce priveşte clasificarea. Este posibil să existe fixaţii libidinale infantile şi acestea se pot explica tocmai prin predispoziţia Structurilor Psihice. este evident că acestea nu pot fi reduse la trei sau patru Stadii şi alte câteva substadii.

lipsindu-i o gândire sistematică. Unul dintre aceste sensuri vizează generalitatea sau universalitatea. determină Psihicul în acelaşi mod în care principiul ontologic determină lucrul particular. Aceste Categorii sunt date de concepţia la unison a filosofilor că toate lucrurile în diversitatea lor au principii generale. Deci în acest sens trebuie luat termenul de ‘colectiv’. al lui Freud. Specia este un concept general. Dacă. cum este cea definită în filosofie. ‘colectiv’ se referă chiar la aceste principii funcţionale ale Psihicului care se găsesc multiplicate în fiecare individ cu caracter universal. Dacă există un Comportament determinat genealogic. atunci acest Inconştient este totuşi comun tuturor oamenilor ca principiu multiplicat. individual. În acest caz el cade în aceeaşi eroare ca şi Hegel. deductibil şi care nu apare empiric. Dacă Jung pretinde că acest Inconştient Colectiv are acest rol. Kant făcuse deja distincţia între aceste două planuri iar Jung ar fi trebuit să ştie acest lucru elementar dar atât de ignorat de criticii kantieni. în sfârşit. real fiind doar individul singular. metabiologia psihologiei abisale în general. Celălalt sens pe care termenul de ‘colectiv’ îl are este cel care se referă nu la generalitatea Structurii Psihice în raport cu Actul Psihic. cauzalitate’. În acest caz Jung ar restrânge acest sens de la planul ontologic la cel antropologic. principiul (general) al ei fiind de găsit particularizat în fiecare lucru. introduse de Aristotel ca acelea de ‘materie’. Specia nu există decât ca grup de indivizi. Teoria Memoriei şi a aparatului cognitiv ce va fi descrisă mai târziu va infirma o astfel de teorie a predestinării arhetipale iar aceste imagini pot fi explicabile în mod dinamic. De aceea tot ceea ce a făcut Jung cu acesta nu este decât să se scarpine cu mâna la urechea opusă. 66 . cu caracter abstract. Complexul Traumatic poate fi dat la un individ de o traumă produsă de un animal sălbatic sau poate fi dat de o boală dureroasă la altul. Alegerea acestui domeniu de către Jung l-a făcut să se distanţeze de domeniul ontogenetic freudian către cel genealogic. ambiguitate care îi convine din plin lui pentru că o exploatează la maximum cu stilul său. folosind concepte extrem de generale în scopul de a o explica. cum sunt aşanumitele Categorii. Aceste principii generale. Dar termenul de ‘Inconştient Colectiv’ ar deveni pur şi simplu un pleonasm. Termenul de ‘colectiv’ nu este însă suficient de clar deoarece el moşteneşte conotaţia ambiguă din limbajul comun. După cum s-a specificat mai sus acestea sunt nişte structuri şi formaţiuni imagistice prezente din preistoria Omenirii şi care se fac simţite în tot ceea ce face Omul. la autoritatea ei pentru a o folosi ca argument faţă de autoritatea lui Freud în disputa lui cu acesta. Această generalizare se face în funcţie de arborele genetic al Individului.în ceea ce el numeşte ‘arhetipuri’. atunci acest Comportament este el însuşi particular la fel ca şi cel pe care el îl determină ca Act Psihic (Structura Psihică) este necesar să fie ea însăşi particulară. fac ca prin operaţii specifice pe care le imaginează filosofii. Acest Inconştient Colectiv ar fi o predispoziţie ancestrală a Pulsiunilor. dinamicistă însă. în funcţie de hazardul naturii. a Comportamentului (Complex) şi a Reprezentării (Arhetip). operaţional. Însă şi aici pare că lucrurile sunt superficial înţelese iar teoreticieni ai Artei ca Cl. determinată de relaţiile speciei cu mediul. ci la identitatea absolută a acestor Structuri Psihice la fiecare individ. Aşadar Structurile Psihice sunt unitare ca urmare a unui proces de generalizare cu care operează demersul ştiinţific iar dacă Ştiinţa reuneşte acest tip de Comportament sub numele de Complex Traumatic o face din această nevoie de generalizare. ca element al acestuia. Însă demersul filosofic şi cel jungian se deosebesc profund deşi el face deseori apel la filosofie. Însă aceste Structuri se deosebesc de la individ la individ deşi sunt identice sub aspectul teoriei. Această deosebire constă în faptul că filosofia nu se ocupă cu elementul particular aşa cum face psihologia cel puţin nu în corpul său clasic la care se referă Jung. folosind acest sens al termenului ‘Colectiv’ pentru a întemeia o teorie a expresionismului abstract american în pictură dau cu totul alt sens acestui concept. atunci Arhetipul. ‘divizibilitate’ etc. ca ‘ideile’ despre care tratează Platon sau ‘spiritul’ lui Hegel. constă doar în forma terminologică şi nu în concept. Din acest punct de vedere nu există un Inconştient Colectiv. de prescurtare a efortului ştiinţific pentru a preciza principiile funcţionale ale sistemelor fiziologice şi axio-antropologice ale fiecărui individului. Iar diferenţierea conceptului lui faţă de cel oficial de ‘inconştient’. Acest concept a avut o mare popularitate în special datorită misticismului care îl învăluie şi ambiguităţilor sale în ceea ce priveşte relaţia psihologiei cu Religia care se dovedeşte a fi când reconciliantă când subversivă acesteia. să determine lucrurile particulare aşa cum pot ele fi cunoscute empiric. Greemberg. Astfel că pentru aceşti filosofi lumea se prezintă ca unitară. Prin acesta Jung pretinde a se diferenţia profund de cea Freud iar acest lucru se vede la nivelul demersului. acesta din urmă fiind subordonat primului. De exemplu. aşa cum este el stipulat de Jung. ‘devenire’. Unul dintre conceptele cheie ale psihologiei abisale jungiene este cel de ‘inconştient colectiv’. anume aceea de a confunda sau identifica statutul ontologic cu reprezentările minţii care îl imită imagistic. cum sunt aici date Legile Psihodinamice ale Pulsiunilor. Experienţele speciei înseamnă mai ales experienţele individului (singular) iar experienţele indivizilor se deosebesc la fel cum se deosebesc ei înşişi ca înfăţişare. diferit. Căci în acest caz ea porneşte de la înţelegerea generală a lumii.

Complexele Trunchiului Psihic se prezintă aşadar neizolate unul de celălalt aşa cum le-a expus Jung. etape care sunt în cea mai mare parte sociale. aşa cum sunt date ele în mod empiric.2. Iar cum o etapă supravieţuieşte parţial în cea care îi urmează. precum şi o bună împărţire a lor. Trunchiul Psihic apare implicat. recunoscând ca bază a Psihicului exact ceea ce acesta devine ulterior: Psihopatologicul. este în situaţia de a peregrina între a găsi Religia ca fundament al Psihicului sau invers. Sa spus aici deja suficient până acum că autorizarea unui asemenea demers nu este una biologistă iar fără o astfel de autorizare psihologia abisală nu poate exista. autorizarea Structurilor Fundamentale ale aparatului psihic. În psihologia abisală. Dacă până acum s-a făcut apel aproape exclusiv la ajutorul biologiei. reprezentând o grupă de Pulsiuni. Softul aparatului psihic Odată cu acest subcapitol se trece la o altă etapă în demersul acestei lucrări. în teoriile dualiste şi . Căci aceste Instanţe nu fac decât să descrie oarecum metaforic sciziunea Comportamentului Nevrotic. de legare a acestuia de un material stabil. În realitate fiecare este conectat la celălalt iar funcţionarea Trunchiului Psihic este asemenea motorului cu injecţie unde explozia dintr-un cilindru implică retragerea în altul. Această precizare implică o teorie dinamică a aparatului psihic. Iar vecinătatea imediată a acestor Complexe cu Instinctul dată de transformarea Instinctului în Complex face ca aceste concepte să accepte o formă ştiinţifică viabilă. Rank. sunt expresii ale încercării de surprindere a respectivului dualism structural. Acest concept aparţine de asemenea şi de fatalism tocmai pentru faptul că nu îi este precizată geneza şi evoluţia. Aceste elemente nu se pot despărţi unul de celălalt cum crede el. De aici el apare gata făcut până în modernitate. Pe de altă parte Freud are doar meritul tendinţei poetice de a şoca. După ce va fi prezentată critica acestor Instanţe sub aspectul tematic Psihopatologicul va fi determinat de condiţiile de mediu în mod genealogic combinatoriu. în timp ce celălalt ar fi doar un pattern comportamental şi numai atât. a ‘geamănului originar’ dezvoltată de Bion. Viziunea progresiv-psihopatologistă dezvoltată în aceste teorii prezentate mai departe va trebui să renunţe la fragmentarea aparatului psihic şi să adopte o altă teorie. mai ales. devenind psihopatologic sau dimpotrivă. Aceasta va trebui să aibă la bază unitatea Psihicului şi să îl prezinte în evoluţie progresivă. Apoi stabilirea coordonatelor etapelor dezvoltării psihice nu trebuie să includă toate etapele particulare ale evoluţiei societăţii. anume că Arhetipul ar fi o simplă imagine. de exemplu. teoria ‘dublului’ a lui O. distincţia dintre ‘arhetip’ şi ‘complex’. în capitolul dedicat lor care urmează. Jung. Căci Psihicul nu este dat odată pentru totdeauna ci el este mobil şi continuă să se transforme în interacţiunea Organismului cu mediul. a ‘stadiului oglinzii’ de care vorbeşte Lacan. Aceste etape trebuie să fie generale. Toate acestea sunt irelevante pentru Ştiinţă. este normal ca un Complex Fundamental al Trunchiului Psihic să se regăsească implicat în cele periferice. Până acum s-au rezolvat problemele de stabilizare a bazelor Psihicului. regenerându-se spre structuri psihopatologice mai uşoare. Dacă există atunci orice astfel de moment trebuie să se găsească reflectat fidel în geneza Sistemului Psihic. Structurile originare din psihologia abisală tradiţională sunt doar intuitive. O astfel de idee continuă izolaţionismul instanţial al lui Freud deoarece fiecare astfel de Complex ar răspunde strict pentru un anumit sector al vieţii psihice. Aşadar sub raportul aparatului psihodinamic. transfigurat în Cultură în special în filosofie. Sfera fiziologică este actul de identitate. Fiecare acoperă câte un moment esenţial în dezvoltarea mediului în care se dezvoltă Psihicul. Căci ele sunt doar presupuneri fără sprijin pe ceva concret care să le autorizeze efectiv latura ştiinţifică. Cu toate astea demersul jungian poate fi foarte fecund aici. adică a etapelor principale în evoluţia Umanităţii.Dealtfel. a moralităţii şi simptomului său aşa cum acestea par. Despre trunchiul psihic se va putea spune mai multe imediat după ce se va fi terminat cu descrierea elementelor sale componistice. cu Complexele Fundamentale. definitorii pentru o perioadă foarte mare de timp. de acum încolo acest loc va fi treptat cedat sociologiei. de deducere a întregului concept de ‘psihic’ din 67 . antropologiei culturale şi chiar filosofiei. Aceasta poate într-o singură viaţă să spele păcatele a zeci de generaţii anterioare. Aşanumitele Arhetipuri descrise de Jung. teoria jungiană a Inconştientului Colectiv este tributară unei gândiri magiciste prin faptul că el fixează în preistorie originea acestuia. Ignorarea de către Jung a dimensiunii ontogenetice a Psihicului presupune ignorarea a uneia dintre cele mai importante date ale sale şi anume Fuziunea. lăsat în aer fără a fi pus în relaţie cu ceva care să îl determine cauzal. Căci pornind de la renunţarea fragmentării aparatului psihic în Instanţe se poate ajunge la o viziune unitară asupra lui şi la eliberarea de prejudecata lui Freud asupra originii psihopatologice a Psihicului. Complexele sunt alese după relevanţa lor şi nu după dispoziţia trecătoare a celui care clasifică. aşa cum Jung o prezintă nu are decât o valoare empirică. Fiecare etapă de evoluţie va fi înregistrată şi analizată. Aceste etape fac obiectul Complexelor Fundamentale iar sarcina psihologiei abisale este aceea de a face o bună descriere. în dialectica hegeliană a identităţii contrariilor. precum şi alte fenomene pe care el nu le diferenţiază clar de primele nu se pot constitui într-o ştiinţă dacă nu sunt deduse funcţional din ceva . în timp ce Freud caută ceva care se opune neapărat vieţii ‘conştiente’ în mod exclusivist pentru a fi pus ca bază a ei. 2.

1. dacă nu a fost unul ca atare iar denegarea lui de către autorităţi nu este o prejudecată tributară unei atitudini politice anume pe care însuşi psihiatrul o poate lua. modul în care ele contribuie la mediatizarea Instinctelor către exterior. Complexul Traumatic amplifică durerea pentru a face Organismul să acţioneze mai eficient. cel puţin.1. 2. În analiza pe care a propus-o cu privire la apariţia acesteia în ‘Dincolo de principiul plăcerii’ Freud concepea un sistem special în măsură să explice reacţia traumatică. Însă dacă există.2. Ultimele două capitole tratează despre funcţia cognitivă a Psihicului. Acest comportament nu mai este unul fiziologic ca arcul reflex. ca implicaţie periferică a Trunchiului Psihic. nu trebuie să fie o aplicare oarbă cu riscul ca supravieţuirea să fie periclitată. Dat fiind că acolo nu s-a putut insista pe anumite probleme înaintea clarificării relaţiilor dintre Complexe acest fapt face obiectul acestui subcapitol. O astfel de idee amintită deja în Introducere va fi analizată pe larg la psihopatologie. trebuie făcute în limitele acţiunii acestui Complex. la Complexul Traumatic. Practic dacă un om ar avea comportamentul unui animal ce vine dintr-un mediu cu prădători el poate oricând fi catalogat drept posesor de Psihopatie Traumatică.premisele date deja de către disciplinele ce se constituie în cadrul general al biologiei.2. Aşadar în acest subcapitol se va trece de la metoda deductivă prezentată până acum la cea descriptivă. Complexul Traumatic este principiul apariţiei psihopatiei traumatice dată de suprasolicitarea acestui Complex ca urmare a unui traumatism mai sever. odată cu aprofundarea cercetărilor de anatomie a creierului. are la bază selecţia naturală însăşi. El se poate observa atunci când Organismul se comportă ca şi când ar simţi durerea. Numai o reacţie la un astfel de atac realizat în fapt este o reacţie de genul actului reflex la eventuala durere. ci au mai mult o valoare descriptivă. Acest Complex îşi are originea adânc în viaţa animală deoarece destule animale sunt capabile să se apere prin fugă sau prin contraatac. Astfel că procesele vitale pe care Organismul le pune in aplicare. Fireşte că prima problemă ce îşi cere aici rezolvarea este descrierea Complexelor Fundamentale ale aparatului psihic ce se structurează în Trunchiul Psihic şi care fac obiectul următorului subcapitol. Genealogia psihologiei abisale Genealogia psihologiei abisale tratează aşadar despre forma în care structura Complexelor Fundamentale există. problemă care a fost tratată introductiv în subcapitolul care tocmai a încheiat capitolul anterior. El este un semnal de alarmă pe care Organismul îl posedă în aşa fel încât toate actele sale de cucerire de teritorii. Pornind de la această ipoteză anatomică el a 68 . perfecţionarea Organismului în concurenţă cu alte organisme. Aşadar elaborarea secundară despre care a vorbit Freud are la bază acest Complex Traumatic. Aşadar începând de la Complexul Traumatic. ele au fost infirmate. Practic acest obiect nu are timp să traumatizeze deoarece Complexul îl împiedică punând Organismul în alertă. Fireşte că se pune problema dacă nu cumva mediul pe care Tulburarea Psihică în general apare nu este cu adevărat unul psihogen sau. reale în funcţie de care elaborarea secundară să facă posibilă satisfacerea necesităţilor vitale ale sale.. acest obiect nu este necesar să acţioneze traumatic astfel asupra lui. Iată cât de spinos este terenul psihopatologiei în ceea ce priveşte graniţa sa. El a pornit de la nişte date de neurofiziologie ce erau valabile în timpul său însă ulterior. Subiectul încearcă în acest caz să elimine la maximum posibilitatea de a fi prădat. de la durerea propriuzisă. este însăşi originea lui adică capacitatea Organismului de a simţi durerea care este o posibilă ameninţare latentă la adresa integrităţii sale.1. Psihopatia Traumatică este la rândul ei principiul apariţiei nevrozei anxioase. În această parte întâi după cum spune şi titlul se va trata despre Softul acestui aparat. Această trecere de la arcul reflex. prin care se urmăreşte efectiv vectorialitatea Complexelor. 2. de împerechere etc. respectiv cea a Trunchiului Psihic. ca origine a Filierei Pozitive şi cel Eden care este originea celei Negative. ci este deja unul psihic. de obţinere a hranei. Apoi urmează un subcapitol care reia mai profund rezolvarea problemelor de structurare a aparatului psihic. După cum s-a amintit deja în ultimul subcapitol al celuilalt capitol. prin declanşarea unei Nevroze latente ascunsă în aparatul psihic sau una dezamorsată genealogic. căci dacă un comportament anxios este perfect normal la animalul în cauză la om el este deja semn de psihopatic. Freud nu poate explica clar de ce este nevoie de o elaborare secundară. ca elaborarea primară şi în general toate care au ca scop supravieţuirea. în cele doua Filiere şi apoi orizontal. Complexele Fundamentale vor fi analizate progresiv. Cu alte cuvinte s-a tratat despre Hardul aparatului psihic. deci ca şi când un obiect extern ar acţiona direct asupra lui deşi acesta poate chiar să nu existe. Numai că aceste două Principii nu sunt nişte principii în sensul real al conceptului. adică elaborarea secundară a ceea ce el numeşte Principiu al Plăcerii. Arcul reflex. respectiv că Conştiinţa ar fi localizată la nivelul periferic al creierului. care este o reacţie a sistemului nervos. Complexul Traumatic Complexul Traumatic poate fi definit ca fiind originea a ceea ce Freud numeşte Principiu al Realităţii. Complexele Trunchiului Psihic se structurează mai întâi vertical. Această explicaţie este dată de Complexul Traumatic însuşi. De exemplu animalul prădat este cuprins de panică şi o rupe la fugă atunci când observă nu doar prădătorul ci şi un lucru nefamiliar. înainte ca Organismul să fi fost prădat propriuzis. în grupe de câte două. Această aplicare trebuie să ţină seama de condiţiile naturale.

de atac. Însă a pune pe acelaşi plan un astfel de principiu general şi rudimentar cu caracterul extrem de complicat al Instinctului Nutritiv este o operaţie teoretică nerealistă. Asta arată insuficienta înţelegere a acestor elemente. chiar dacă poate pierde lupta şi îşi poate pierde chiar viaţa. de a da o explicaţie prin intermediul actului psihic pentru o Structură Psihică. Sensul folosit aici este unul energetic. fără să o pună efectiv în relaţie cu ‘Complexul Castrării’. adică a actului de reacţie a Organismului de evitare a traumatismului şi ce procese au loc în interiorul lui în aşa fel încât acesta să simtă durerea. determinare a unei leziuni a vreunui organ. În această ultimă formulare Agresivitatea ar fi acest Instinct al Morţii orientat către exterior. un astfel de comportament nu poate să nu fie dat de o Pulsiune. Denumirea de ‘instinct’ vizează doar o latură a conceptului şi anume faptul că exercitarea funcţiei sale este indispensabilă pentru funcţionarea sistemului organic al Organismului în cauză dar nu şi celelalte laturi legate de raportul organic al Pulsiunii. după care Organismul trebuie să se adapteze situaţiei în cauză. Căci această lipsă nu afectează partea de care psihologia abisală are nevoie pentru demersul ei. a micşorării acestor excitaţii. ce ar face ca doar anumite excitaţii să treacă peste acest prag nu după modelul pragului de transmisie sinaptică ci după modelul filtrării. ‘Tanathos’. Astfel că dacă Complexului Traumatic îi este aplicată legea autoreglării. Perioada reflexivă care corespunde latenţei comportamentului agresiv este prima fază a sa în timp ce perioada agresivă este faza de manifestare propriuzisă. Dacă însă el rămâne fixat în legea excitaţiei. adaptarea la situaţia traumatică. cea agresivă vizează reorganizarea. Importanţa Agresivităţii pentru Organism este chiar egală cu cea a Pulsiunii Erotice. atunci forma lui va fi reflexivă unde reacţia traumatică este una de apărare. Ea vizează un principiu general al Vieţii şi anume conservarea Organismului luat ca întreg şi nu a unei funcţii speciale. Atunci când acest sistem de protecţie este parţial distrus se întâmplă ca excitaţiile venite din exterior să nu mai poată fi filtrate. Însă în fapt Agresivitatea este un comportament mai vital decât multe dintre ‘Instinctele Vieţii’ postulate de el. De aceea este bine că în locul acestui concept de ‘instinct de conservare’ să fie folosit cel de ‘Complex Traumatic’ dat fiind caracterul sau descriptiv. Deci. La sfârşitul operei Freud găseşte pentru Agresivitate un Instinct special. El are două posibilităţi de manifestare în funcţie de predominanţa uneia dintre legile excitaţiei sau autoreglării. a transformării. de eschivare din situaţia traumatică. Aceste două forme ale Complexului Traumatic nu sunt de fapt decât două stadii de evoluţie ale acestuia în perioada posttraumatică. Reperul principal al acestui Complex este trauma aşa cum apare ea în arcul reflex. cu Refularea precum şi cu celelalte ‘mecanisme de apărare’ despre care el vorbeşte şi fără să le reunească într-un concept clar. 69 . Complexul Traumatic va lua formă agresivă. răzbunarea asupra ei. Cea de-a doua fază.încearcat să explice existenţa ei periferică prin faptul că ar avea statutul de protecţie faţă de straturile interne. Aceasta este treaba biologiei iar Pulsiunea Traumatică (de evitare) trebuie luată ca premisă de către psihologia abisală de la biologie chiar dacă ea încă nu a explicat-o îndeajuns. se vorbeşte despre un Instinct de Conservare. după ce mai înainte o considera ca parte a Sexualităţii. Complexul Traumatic se divide în două forme. de sorginte metabiologică deoarece respectă întru totul şi facilitează în plan pulsional legile excitaţiei şi autoreglării. ea nu este o constantă şi nici nu este dată de la început ca o tendinţă primară aşa cum a fost teoretizată de psihologia abisală până acum ci ea este mijlocită de acest Complex. La ora actuală în biologie şi nu numai. Faza reflexivă corespunde principiului conservării. psihodinamic chiar dacă este totuşi susţinut de arcul reflex. Acest lucru s-ar face cu preţul ‘scindării energetice’ a sistemului. Freud se învârteşte în jurul cozii fără să sintetizeze Agresivitatea. Instinct ce îi permite Organismului să evite situaţiile periculoase. comportamentală a acestui Complex în condiţiile suspendării posibilităţii unei alte experienţe traumatice. de reacţia Organismului la durere ca urmare a funcţionării sistemului nervos la interacţiunea cu un alt sistem ce poate conduce la moartea sau lezarea acestuia. ar trebui să se vorbească şi de un Instinct al Evoluţiei Vieţii care este comun de asemenea tuturor formelor de viaţă inclusiv celor mai simple. Or o astfel de Pulsiune nu este una în sensul în care celelalte Pulsiuni Instinctuale sunt date adică în funcţie de sisteme retroactive endocrin–umorale. aşadar. ceea ce conduce la un flux puternic de excitaţii ce pătrund în interiorul sistemului. Această sferă ar avea o membrană cu rol de protecţie faţă de stimulii externi. Organismul ar fi asemenea unei ‘sfere nediferenţiate de substanţă excitabilă’ scria el. Extinderea conceptului de ‘instinct’ către această zonă este destul de nefavorabilă căci. de energia acestuia. luarea ei cu asalt. La această situaţie sistemul s-ar apăra cu ceea ce el numeşte ‘contrainvestiţie energetică’ şi care presupune încercarea de rezistenţă la acest flux. în acest caz. Trauma nu trebuie luată aici în sens medical în sens de cauzare. Însă această Structură ea este aici chiar Organică. Nu este sarcina psihologiei de a explica dinamica răspunsului traumatic. Aceasta nu este una Instinctuală ci are o alură dinamică. Prin urmare Agresivitatea nu are o valoare absolută. De exemplu atunci când mascul mai slab este ameninţat de unul mai puternic el îşi va inhiba pornirile conform legilor autoreglării dar dacă se simte în putere. Freud însă a comis eroarea sa frecventă şi anume cea de a confunda domeniul psihic cu cel filosofic. deci particulare. totuşi el va deveni agresiv. Însă orice instinct are o latură fiziologică ce determină organic pulsiunea şi care presupune excitaţia acestei Pulsiuni sau comportamentul auxiliar ei.

Asemenea lui M. Oricum trebuie subliniat că în elaborarea Nota: Şocul pe care el l-a avut atunci când a descoperit psihanaliza. Dacă ea a fost de fapt castrată cum copilul consideră. De aceea elaborarea pe care Freud o face Complexului de Castrare trebuie înţeleasă ca o metaforă. Acest lucru este posibil numai dacă un Complex Fundamental anterior fuzionează cu acest posibil traumatism şi în acest caz apare situaţia Complexului Satelit.Complexul Traumatic este şi nucleul Anxietăţii. fie unul imaginar. Se poate accepta faptul că o naştere mai grea poate face pe cineva mai precaut şi mai paranoid la maturitate însă originea Complexului Traumatic nu este naşterea ci tot ce înseamnă traumatism produs în interacţiunea Organismului cu Mediul. Analizată în comparaţie cu restul traumatismelor naşterea chiar pare minoră. O astfel de practică are consecinţe evidente asupra Psihicului. cu Anxietatea Naşterii. chiar şi în cadrul teoriilor freudiene se observă că acesta este cu totul altceva faţă de ceea ce este definit cu privire la băieţel. specificată în DSM-III-R dar care nu trebuie neapărat să devină Transexualism. anulează o astfel de concepţie sau cel puţin îi minimalizează rolul pe care l-ar avea în geneza anxietăţii. Anxietatea se manifestă prin creşterea pulsului cardiac şi prin aşteptarea unui pericol iminent. dacă nu chiar şi întreg Trunchiul Psihic aşa cum este descris în această teorie. de incertitudinea noului loc. căci acesta are întotdeauna o rezonanţă genealogică. După Freud această pedeapsă se datorează masturbării în timp ce varianta sa feminină se constituie în credinţa fetiţei că ar fi fost castrată. având convingerea că vor poseda penis atunci când vor creşte şi crezând că cel pe care ele îl au la acel moment este încă mic. respectiv sexualitatea nevroticilor. a fost decisiv pentru tot restul carierei sale. Freud fixează naşterea ca model al Anxietăţii datorită pierderii perioadei intrauterine. noul loc nu se deosebeşte esenţial de cel vechi însă asta nu înseamnă că nu vor fi prudente când merg pe un teritoriu necunoscut. într-un fel. Iar părăsirea acestui teritoriu poate conduce la o situaţie traumatică tocmai datorită pierderii acestui statut. În mare Complexul Castrării înseamnă la Freud frica băiatului de a nu fi castrat. Acest amănunt este în măsură să deosebească Frica (cu obiect traumatic precis) de Anxietate (fără astfel de obiect). Rank cu privire la traumatismul naşterii. nu poate constitui prin sine însăşi un Complex Fundamental. ca în cazul Nevrozei Anxioase. Freud are şi el în vedere Tulburarea Identităţii Sexuale a Copilăriei. Cei în cauză doresc să posede organe genitale feminine. Fetele cu această Tulburare sunt descrise asemenea modelului freudian. 70 2 . Dar ceea ce nu ia în considerare Freud este frica dată înaintea sentimentului de castrare. Însă diferenţierea acestor cazuri de nevrozele propriuzise se face cu ajutorul diagnosticului diferenţial. Toate teoriile sale converg. De la început acesta este un concept foarte ambiguu în care intră şi alte Complexe Fundamentale. masturbarea infantilă nu este un fenomen universal după cum deja s-a demonstrat în celălalt subcapitol. Pe de altă parte. La originea ei Anxietatea este predispoziţia traumatică la fugă. Este însă foarte probabil ca aici să fie implicat şi un anumit factor cultural specific culturii evreieşti al circumciziei. Căci Complexul Traumatic îşi are originea mult mai departe de ontogeneza însăşi iar dacă naşterea este traumatică. Influenţat de opiniile lui O. Problema este că şi băieţii au această Tulburare. Şi atunci când chiar este un astfel de mijloc ea este unul momentan cu atât mai mult cu cât Tulburările Psihice de multe ori nu sunt în stare să precizeze obiectul fricii lor. Klein. Odată ce şi-a făcut acest plan structural. respectiv momentul reflexiv al acestui Complex deoarece această creştere a ritmului cardiac face posibilă fuga. Însă ameninţarea pe care copilul o primeşte atunci când este observat că se masturbează. după cum paranoicul găseşte astfel de indicii în orice. Freud caută indicii ale sale în basme şi legende. către această problemă. atunci acel traumatism se raportează la Complexul Traumatic genealogic cam la fel cum picătura se raportează la ocean. Astfel de schimbări pot apărea şi în cazul fazei sale agresive însă în Anxietate ea are o particularitate specială din principiu. Iată că de fapt ea este un efort deosebit al Organismului de a preveni cât mai repede situaţia traumatică. Ce Complex ar avea aceştia? Iată că la această întrebare problemele se complică destul şi Freud a improvizat destule explicaţii. cu privire la elaborarea conceptului de ‘poziţie depresivă’ care se referă la pseudoautismul infantil. Însă o teorie genealogistă asupra aparatului psihic aşa cum a fost dezvoltată aici. De aceea proiectarea de nevroze asupra acestor cazuri este inoportună. ameninţare care constă în traumatismul tăierii sexului sau în iminenţa apariţiei unei boli în acea zonă. la fel cum face şi cu explicarea Complexului Oedip. După el Anxietatea ar apărea periodic în viaţa individului ca urmare a pierderii unui obiect simbolic ce se asociază cu pierderea acestui statut şi deci. deşi în societatea umană modernă fuga este rar un mijloc de apărare.2 În ceea ce priveşte Complexul Castrării la fetiţă. atunci de ce i-ar mai fi frică în continuare de acest fapt? Freud spune el însuşi că fetiţa ar dezvolta ‘invidia de penis’ ulterior când va fi femeie însă aici se observă clar că ea nu mai poate fi luată ca reper aşa cum este luat băiatul drept pentru care nu se poate spune că cele două sentinţe cu privire la castrare ar fi identice şi la băiat şi la fată. Localizarea în teoriile freudiene a Complexului Traumatic se face prin ceea ce el numeşte Complex al Castrării. Fireşte că aceste indicii pot fi oricând găsite. La animale dimpotrivă. Acest lucru este posibil probabil datorită faptului că Omul are un teren limitat în care îşi desfăşoară statutul său social. în timp ce modificările somatice sunt menite să prevină într-un fel acest pericol fie că ar fi unul real.

faptul că pentru susţinerea comportamentului totemist ar trebui ca tatăl originar să fie mereu ucis şi astfel tradiţia susţinută din punct de vedere practic. ca explicaţie a totemismului. tratamentul acesta ar trebui să fie unul păstrat încă în modul de pedepsire pe când ea este de fapt una excepţională. Pe de altă parte pentru Freud. marea încercare prin care trece aproape fiecare femeie. este lăsat liber. Dreptul lui la viaţă. Şi dacă Nietzsche reneagă astenia celor două mii de ani de Creştinism. Indiferent de ameninţările părinţilor copilul va trăi încă mult timp această frică în special cei cu un Libido precoce. Relaţia dintre aceste două Complexe este extrem de complicată şi ea rezidă chiar în Agresivitatea Animală a selecţiei naturale. Ci tocmai acest Complex originar mai ales că femeile în general au o teamă teribilă de traumatismul naşterii la care sunt sortite. Problema legăturii Creştinismului cu Complexul Traumatic este una extrem de complexă şi are un fundament socio-economic. este de fapt obligaţia lui la viaţă după cum în pretinsele Drepturi ale Omului. Este foarte probabil ca tocmai acesta să fi fost momentul declanşării Fobiei micului Hans iar Fantasmele sale s-au văzut limitate tocmai de această frică a naşterii ce ar putea să îi distrugă penisul. Cu toate acestea ‘traumatismul’ în sensul comun al acestui concept este nucleul acestui concept freudian căci el vorbeşte de ‘nevroze traumatice’ pe care pacienţii lui le-au căpătat în război. Complexul Castrării este de fapt unul Satelit al celui Traumatic. în fond el deplânge realitatea modernă modelată de educaţia sălbatică. această frică este cunoscută de fiecare copil iar dincolo de durerea pe care el poate să o suporte plânsul copilului nou-născut este într-un fel şi plânsul mamei. traumatism este şi experienţa care o determină pe celebra lui pacientă isterică să refuze a mai bea apă. Biciul este suficient pentru a face un câine dintr-un leu. Acest enunţ este un adevăr ‘dureros’ şi la propriu şi la figurat căci însuşi Raiul şi Religia în general este o ‘metafizică a călăului’ cum spune Nietzsche. La fel se poate de asemenea obiecta tot lui şi în acest caz faptul că pentru a-i fi realmente şi esenţialmente frică de castrare. Sclavul trebuie să devină o maşină. Însă cea mai concretă implicaţie este cea a traumatismului naşterii. ea se explică mai curând prin faptul că cineva i-a spus că copiii se nasc într-un fel din burta mamei iar el trebuie să îşi fi imaginat acest lucru ca fiind asemenea defecării dar cu o durere mare. Castrarea criminalilor este o pedeapsă ce a fost aplicată atâta timp. Fără a nega existenţa Complexului Castrării (dar şi fără a accepta filosofia castrării teoretizată de Lacan). Fiind concretizarea psihică a legii autoreglării energetice el este în măsură să explice o întreagă civilizaţie. cu posibilitatea acestuia de a riposta şi de a se apăra. Faptul că Freud a intuit această ‘percepere traumatică’ pe care isterica o avea este important. După cum se va vedea o astfel de operaţie are un fundament economic. Prin faptul că senzaţiile dureroase ale naşterii pot fi transmise copilului. căci el a continuat să se joace cu micul său membru. Din altă perspectivă Freud are tendinţa să spună că ‘Complexul de Castrare’ este cauza oricărei temeri de moarte. nu derivă din ameninţarea minoră pe care copilul a suferit-o. ‘Bătaia este ruptă din Rai’ spune un principiu pedagogic al educaţiei sălbatice. Traumatismul. Se poate arăta că isterica în cauză şi-a refulat dezgustul dar şi agresivitatea faţă de câine şi stăpânul său dar nu că scena în cauză a determinat prin sine însăşi traumatismul ci asociaţiile ce se succed în lanţ cu Complexul Traumatic. Conceptul freudian de ‘traumatism psihic’ este mult mai larg decât ceea ce aici este definit drept Complex Traumatic şi îşi are justificarea în ameninţarea directă a Organismului cu un element extern. cei care se imaginează în relaţii sexuale. Dacă în antichitate sclavul era ‘cineva care trebuia omorât dar din diferite motive a fost lăsat să trăiască’ în epoca clasică el are ‘dreptul’ la viaţă.Complexului de Castrare Freud a fost influenţat de conflictul pe care Libidoul nevroticilor îl are cu Complexul Traumatic. aşa cum crede Reich. precizarea adusă aici este aceea că Complexul Castrării nu este dat de teama castrării ci de teama naşterii. un robot cu creierul spălat. El este instrumentul dresorului de la circ. însă de fapt teama de moarte este dată înaintea acestui Complex. Acesta constituie traumatismul psihic ca atare împreună cu elementele psihice care se raportează la Complexul Traumatic în mod invariabil prin chiar caracterul evitării situaţiei traumatice. dreptul la învăţătură 71 . De aceea trebuie distins Complexul Traumatic ce apare prin acţiunea traumatică care are loc între un element extern şi Organism. Astfel că frica unor femei de a avea raporturi sexuale nu se explică prin faptul că ele se imaginează posesoare de penis şi că le-ar fi astfel frică să nu-l piardă. Temerile de castrare ale celebrului pacient Hans analizat de Freud. experienţă care a constat în observarea faptului că un câine a băut apă dintr-un pahar din care ea obişnuia să bea. ca parte din mamă încă. care să dea randament şi să se raporteze doar la mizeria lui şi nu la prosperitatea stăpânilor. Levi-Strauss îi obiectează foarte bine teoriei freudiene a tatălui originar ucis. Însă el a extins abuziv conceptul de ‘traumatism’ fără să înţeleagă esenţa Complexului Traumatic. în cazul acestor Tulburări Psihice constă chiar în ameninţarea cu moartea la care subiecţii au fost supuşi sau moartea amicilor cu care ei s-au identificat etc. Aşadar senzaţia de durere genitală este reînnoită de fiecare ontogenetic. deplângând eroismul antic. Însă pedeapsa culturală este şi ea clară. În acest caz Complexul Traumatic este excitat de situaţia externă în care este plasat subiectul. După cum s-a amintit deja Complexul Traumatic determină în mod direct Psihopatia Traumatică specifică acestuia şi poate fi găsit în diferite proporţii în mai toate Tulburările Psihice.

Această dresare are ca şi consecinţă eterna frică de moarte a omului umil.2. sclavul devine dominat de acesta. sistemul energetic al pulsiunii nu este un scop în sine iar neutralizarea energiei psihodinamice nu înseamnă decât un cadru de control al Instinctelor însă sistemul energetic se dereglează atunci când este alimentat chimic. El îşi creează. însuşi câştigul pe care stăpânii îl obţin de pe urma ‘culturii’ pedepsei. El este spălat pe creier asemenea leului de la circ pedepsit de când era pui şi transformat într-o javră cu formă de leu. însă cu preţul unei dereglări a ecologiei sociale pentru care generaţiile următoare vor plăti. Când depresivul se sinucide şi odată cu el îi ucide pe ceilalţi (cu justificarea salvării lor) ‘fenomenologii’ văd aici un sistem delirant.1 Generalităţi Complexul Eden este Complexul Paradisului Pierdut. nevoia sclavului de a trăi cu orice preţ. pe care o cultivă odată cu educaţia sălbatică. În acelaşi fel. ci însuşi profitul pragmatic. după cum se va vedea imediat la Complexul Eden. Acest Complex are foarte multe aplicaţii în manifestările abisale ale spiritului uman iar acest lucru se va vedea pe parcurs. care apare ca punct de reper în normele religioase şi civile (proclamată drept poruncă divină) are alt sens atunci când nu este în joc un interes mai mare. prin agăţarea cu orice preţ de viaţă prin acceptarea oricărui ordin. Frica de moarte îl face pe sclav apt pentru orice. Complexul Eden este cel de-al doilea Complex din prima grupă de Complexe ale trunchiului psihic. În acest caz. 2. răsplătită de autorităţi. dacă sunt copii. transferul unei probleme macrosociale în zona educaţiei timpurii se face prin intermediul celor două Complexe iar colosala maşinărie socială se manifestă în zonele obscure ale sale: Psihicul Omenesc. Prosperitatea stăpânilor nu poate exista decât prin frica de moarte a sclavilor. Complexul Eden Alături de Complexul Traumatic. În felul acesta insul nu mai are resursele intelectuale să înţeleagă complicata maşinărie socială în care el este o piesă oarbă. Căci nu moralitatea şi nu umanismul civilizat determină o astfel de maximă. Iar frustrările ce decurg de aici fac din copil un ‘dresat’ la nivel microsocial. Practic aceste Complexe sunt cele mai importante din sistemul psihic.2. Bătaia este ruptă din Rai pentru că Raiul este rupt din bătaie. el acceptă orice îi spune stăpânul.2. Deocamdată cei care câştigă sunt stăpânii. Crima şi chiar tortura cea mai crudă pot fi ‘porunci’ la fel de bune ca şi aceasta. Religia fiind o astfel de metafizică. fiind de fapt aplicarea nemijlocită a legilor generale ale pulsiuniilor la condiţiile existenţei Psihicului. Cei săraci îşi doresc bogăţia pe care cel puţin genetic au avut-o cândva iar cei bogaţi îşi doresc copilăria. Este evident că ‘să nu ucizi’. prin supraexcitarea Complexului Traumatic. Complexul Traumatic trebuie să fi avut cote alarmante şi printre soldaţi mai târziu ca urmare a fricii de răsculare a celor supuşi. Situaţia este cam aceeaşi cu cea toxicomanului. Toţi oamenii au acest Complex dacă nu suferă cumva de boli care îi împiedică să se dezvolte normal. ci chinuieşte’ şi acest lucru este un fapt foarte trist şi adevărat. după cum se va vedea. ‘să nu ucizi.2. În acelaşi fel pentru cel care are Complexul Traumatic supraexcitat moartea devine cel mai mare rău posibil tocmai pentru că ea este imaginată cu ochelarii acestui Complex.1. artificial. Un astfel de Complex este în măsură să determine frica de moarte. Nietzsche ar spune aici. Însă acest ‘sistem delirant’ este declarat astfel pe baza propriului reper traumatic în timp ce în cazul depresivului moartea i se pare o fericire deoarece excitaţia energetică scade autoreglativ. Complexul Traumatic mai are şi forma agresivă care se descarcă prin ura şi războaiele ce oamenii şi le aduc unii altora iar acest lucru este preţul plătit pentru luxul dat de această maşinărie. Orice om se naşte la curtea unui palat şi moare în exil după cum spune poetul. la fel cum Libidoul supraexcitat este în măsură să pună stăpânire pe o parte din sistemul psihic pentru a salva funcţia sexuală a organismului. Faptul că Creştinismul a prins atât de bine printre ameninţaţii sclavi romani nu este un lucru întâmplător. La aceasta se adaugă şi supraexcitarea clasică artificială a Libidoului prin morala sexuală inhibitoare (şi explicabilă prin legea excitaţiei). acest lucru se datorează unor succesiuni de invenţii pe care acesta le-a făcut de-a lungul mileniilor în lupta cu câştigarea 72 . dacă sunt maturi sau să fie maturi. 2.1. prin pedeapsa fizică. o particularizare a acestor legi. De la această premisă pleacă exploatarea economică sălbatică în societatea modernă. îşi doresc să retrăiască ceea ce au trăit cândva. grupă ce reprezintă rădăcina absolută a acestuia. Dacă Omul Modern a ajuns la nivelul economico-social la care este acum. unde este implicat direct Complexul Tabu iar acest fapt determină Libidoul Infantil şi fixarea parentală (maternă) a acestuia după modelul stabilit de Freud. un sistem metafizic în care viaţa veşnică este asigurată şi în acest caz nu mai are teamă de nimic.poate fi convertit de către educaţia sălbatică în ‘dreptul’ la mutilare intelectuală învăţământul fiind obligatoriu pentru cei ce doresc o funcţie socială importantă. Toate acestea au consecinţe în docilitatea ergastenică a individului.

Freud considera că avariţia. Acest fapt se datorează unei neutralizări ce depăşeşte excitaţia psihică fidelă unei inhibiţii anterioare. care are aşadar ca model rana maternă la care Omul se raportează mereu în viaţă. poate ajuta în bună măsură la înţelegerea acestui Complex. tragic sau neplăcut prin amestecarea cu cel pozitiv plăcut. Din punct de vedere energetic consolidarea voalului edenic constă într-o dorinţă nesatisfăcută. este originat în legea autoreglării energetice. În acest caz plăcerea libidinală este supradimensionată după modelul Complexului Matern din punct de vedere al neutralizării. Localizarea Complexului Eden în harta Psihicului se face printr-o dorinţă ce nu poate fi satisfăcută momentan şi căreia i se opune necontenit Complexul Traumatic. Complexul Eden nu derivă direct din vreun Complex Instinctual sau vreun Instinct căci atunci ar fi el însuşi fie unul Instinctual. Deoarece. Cu toate acestea. cel Traumatic. Dorinţa de a retrăi Maternitatea este atât de puternică şi atât de activă pe atât cât este şi de imposibilă. Complexul Eden este parte din acest preţ. Dorinţa de ascensiune socială foarte intensă face ca intensitatea lui să devină foarte puternică mai ales după ce s-au fuzionat şi Complexele din grupa a doua şi a treia în el. Omul o găseşte decât temporar în viaţă tot prin Maternitate. Religie etc. Toate aceste satisfacţii îşi au preţul lor şi problemele civilizaţiei îi fac pe unii să se îndoiască de normalitatea drumului parcurs de om de atunci încoace. excepţional. Căci el îşi are originea în această posibilă lipsă de bunuri materiale pe care ulterior el o invocă deşi această plângere poate fi în acest caz chiar nerealistă. asupra decorului psihic al acestor Instincte. valoarea de neutralizare normală este dată de obiectul necesar satisfacerii funcţiei instinctuale şi nu prin apelul artificial. Condensate sintetic ele fac să se stingă factorul negativ. Ascensiunea socială este împiedicată de aceleaşi reguli sociale ale inviolabilităţii proprietăţii. Acest lucru s-a întâmplat prin îndepărtarea rivalilor săi teritoriali din alte specii sau din propria specie. după cum inhibiţia libidinală este impusă de legislaţia socială fie ea scrisă sau nescrisă. Armele sale cele mai rudimentare reprezintă etape capitale în evoluţia speciei. Principiul Complexului Eden este unul ce vizează cataliza ca fenomen general al Memoriei. chimic. De fapt factorul principal al unei astfel de situaţii este Complexul Eden. deoarece ele exacerbează funcţia de neutralizare a aparatului psihic aşa cum nici o altă neutralizare normală nu o poate face prin funcţia originară a Psihicului. De aici şi relaţia retroactivă între cele două. inhibată şi eventual refulată. Din punct de vedere al dinamicii generale. acesta este proiectat el însuşi în ascensiunea socială pe care o doreşte subiectul. fără însă a acţiona asupra sistemului organic corespunzător Pulsiunii adică asupra Instinctelor. respectiv asupra legilor generale ale Pulsiunilor. mai ales cel care se află într-o condiţie socială precară. El este rezultat din complicatul spectru vectorial al legilor psihodinamice. genealogice a acestora. fiind unul dintre cele mai mari Complexe şi producând o neutralizare extrem de complexă. Pentru tinerii neiniţiaţi libidoul. În acest caz apare în mod evident dependenţa energetică de droguri. Complexul Eden presupune plusexcitaţia energetică ce rezultă din scăderea Valorii de Neutralizare superioare sau. El nu face decât să piardă energia fiziodinamică acumulată dar acest lucru este făcut tocmai pentru că este cerut de imperativele speciei care se regăsesc în dinamica energiei psihodinamice. Realistă este însă situaţia originară sau cel puţin genealogică a devenirii acestui Complex. fie unul Satelit al acestora. din Valoarea de Neutralizare normală. nevoia de bogăţie este în întregime expresia ‘erotismului anal’ pusă în relaţie cu interesul precoce al copilului faţă de fecale. Practic energia psihodinamică ce iradiază către aceste reprezentări catalitice aduce cu ea şi posibilitatea generală de neutralizare astfel că transfigurarea edenică se face în timp indiferent de aspectul neplăcut cu care ea a fost investită originar. Prin urmare Libidoul se asociază cu acesta din punct de vedere al posibilităţii de neutralizare. Complexul Matern. Sindromul de abstinenţă nu este de fapt decât presiunea legii atracţiei valorice asupra inhibiţiei energetice la care se află Psihicul. Acestea iau permis să se apere mai bine sau să cucerească paradisul. care este tocmai păstrarea constantă a funcţiilor instinctuale.favorurilor naturii. Cel mai bun exemplu este cel al drogurilor care sunt substanţe ce acţionează exclusiv asupra sistemului legilor psihodinamice ale pulsiunilor. Este normal ca odată cu respingerea teoriei ‘stadiilor’ şi acest fel de erotism să fie minimalizat ca stadiu. 73 . Dar ea este limitată doar pentru sexul feminin iar pentru cel masculin ea este doar parţială şi refăcută prin dragoste prin Artă. Acest lucru se datorează faptului că acest Complex este şi el excitat ca urmare a pierderii perioadei maternale odată cu procesul de maturizare. Această dorinţă este în mare parte compusă din Libidoul inhibat şi vizează în general din ascensiunea socială sau existenţială pe care şi-o doreşte individul. ca urmare a scăderii efectului chimic al acestor substanţe datorită epuizării lor în corp ceea ce conduce la scăderea funcţiei de neutralizare energetică. după cum a celui omolog. este perceput ca edenic tocmai datorită experienţei vagi. Instinctul Matern (la fel ca şi cel Sexual masculin) are particularitatea că individul nu câştigă nimic din exercitarea sa. Dimpotrivă. ca Pulsiune Psihică derivată direct din fondul biologic. Aici are loc o fuziune. Toate lucrurile vechi proiectează conţinuturi edenice deoarece reprezentările vechi fac acest lucru ele însele. Aşadar originea sa este pur şi simplu legea respingerii valorice.

ontogenetic. Deci chiar şi problema anteriorităţii oului sau găinii şi-a găsit până la urmă răspunsul în latura principială a problemei. privit din alt unghi. În acelaşi fel şi reprimarea ei totală. De aceea pentru reducerea lui şi nu pentru satisfacerea lui iluzorie este mai degrabă nevoie de o viaţă cumpătată. inhalare de fum etc. Căci dinamica generală a Pulsiunilor trebuie să fie dată întotdeauna înaintea produsului lor secundar iar Complexul Eden este concretizarea nemijlocită a acestei astfel de dinamici generale. Căci rezultatul acestei reprimări este acelaşi cu hedonismul total. genealogic pe aceasta. Este unilaterală mentalitatea hedonistă după care orice plăcere nu trebuie refuzată. Însă acesta este un Complex Instinctual.Această diferenţă de excitaţie constă în faptul că neutralizarea normală dată exclusiv de obiectul de neutralizare nu o poate niciodată atinge pe cea excepţională. Acesta este şi cazul cu şobolanul care este conectat la un sistem de stimulare asupra propriului hipotalamus (fapt ce îi provoacă plăcerea) şi care astfel se epuizează până moare stimulându-l fără oprire. În situaţia în care totuşi vor ajunge să îşi propage genele Complexul Eden îşi va avea un loc important în zestrea psihică lăsată moştenire urmaşilor. repectiv una iradiată către elementul proxim de asociaţie. aşa cum a propus epoca victoriană pentru Libido. echilibrată. tocmai se vor fi consolidat. un ‘sindrom de abstinenţă’ care apare în mod normal la om în special. Însă nu toţi urmaşii lui vor fi capabili să ajungă în această situaţie ci doar câţiva în timp ce. Astfel că aici sistemul psihic se rupe de cel fiziologic nemaifiind controlat de acesta şi anulând astfel servirea acestuia. De asemenea. În acest caz diferenţa ar consta în faptul că în cazul neutralizării normale Organismul este el singur cel care îşi dictează doza pe când în cazul drogurilor doar sistemul psihic îşi dictează progresiv şi artificial doza prin injecţii. Este greu de spus acum dacă este de preferat 74 3 . reptilele fiind anterioare genealogic păsărilor şi în acest caz oul este dat înaintea găinii. Aceasta este rezultată din neutralizarea energetică normală şi cea excepţională datorată Maternităţii sau dragostei idealiste pentru partenerul (potenţial) sexual care este tot o maternitate. Căci originea lui este foarte depărtată chiar şi de specia umană. O plăcere ceva mai mare conduce paradoxal la ‘dependenţă’ ceea ce este deja Complexul Eden3. la încorporarea unei plusexcitaţii energetice. aşa cum apar la specia umană. Practic orice astfel de mascul trece printro fază de frustrare socială extremă aşa că descrierea aceasta se potriveşte aproape în orice caz. Iată că. Cele două stiluri de viaţă vin din structura internă a fiecăruia iar principiile teoretice (ca fundamentare morală) se aleg ulterior. Rezultatul general şi coroborat în timp este suprasolicitarea însuşi Complexului Eden şi. Complexul Matern reprezintă într-adevăr una dintre cele mai mari neutralizări ale individului izolat. Probabil că sub aspectul biochimic neutralizarea normală are aceleaşi principii ca şi cele a celei excepţionale adică se realizează odată cu satisfacerea Instinctului. Însă el trebuie să aibă acelaşi principiu respectiv creşterea Valorii de Neutralizare şi imposibilitatea de a o egala ceea ce conduce la fixarea. la ceilalţi. Însă el are deja moştenit acest Complex Eden anterior. mirosire. funcţionând steril. Acesta este şi modelul Complexului Eden respectiv o variantă a legii respingerii valorice supradimensionată. deci o neutralizare prin Maternitate. Iată legătura dintre principiul funcţional al instinctului şi originea psihicului. conducând la supraexcitaţie psihodinamică. Dacă Freud îl declară primordial acest lucru se datorează concepţiilor sale ontogenetiste şi lipsei de elaborare a unei dinamici generale clare. Dar deşi Individul îşi poate găsi o fericire călduţă într-un stil de viaţă cumpătat consolidarea speciei cere indivizi excepţionali cu care să le domine pe celelalte. Ea poate fi substanţă psihoafectivă ce acţionează într-un fel asupra hipotalamusului (centrul biologic al plăcerii). cel mai puternic mascul face ca generaţia următoare să aibă un reper valoric de neutralizare foarte ridicat fiind capabil de a fecunda cele mai multe femele şi a învinge rivalii şi de a avea împlinită sarcina sa instinctuală. a tuturor Complexelor Filierei Negative şi a Trunchiului Psihic. este necesară inhibiţia de orice fel a energiei Pulsiunilor Instinctuale. Căci sistemul energetic al aparatului psihic nu are rolul decât de a menţine o funcţie organică şi de a-i facilita menţinerea echilibrului instinctual şi nu de a conduce prin orice mijloace la plăcere. În acelaşi fel o inhibiţie anterioară este determinată să se ridice. de la el. îşi are reversul ei în desfrâu total. Hedonismul susţine că o astfel de plăcere este mai bună şi mai de dorit în funcţie de cât este mai mare. Acest lucru constituie tocmai relaţia cu obiectul de neutralizare şi se traduce prin secreţia unor anumite substanţe în sânge la nivel endocrin care dau senzaţia de satisfacţie sau prin oricare alt fenomen a cărui calitate este stabilită retroactiv. un astfel de stil de viaţă agitat este la fel de oportun chiar dacă asta nu înseamnă ceea ce îşi propune acest stil de viaţă adică satisfacţia generală absolută. respectiv în anterioritatea oului reptilelor prin care acestea se înmulţesc. Ea tinde să atingă Valoarea de Neutralizare a sistemului psihodinamic global. Pentru ca respectivul animal să aibă un Complex Matern. Şi chiar animalul are această soartă funcţia ereditaristă este la fel de decisivă. Însă reversul ei este violent iar Organismul este prins într-un cerc vicios. Însă ţinând cont de faptul că specia umană nu mai are concurenţă şi nu are cu cine să lupte pentru supravieţuire întemeierea teoretică a fiecăreia dintre aceste mentalităţi este unilaterală. inhibiţia unor funcţii organice vitale. el cuprinzând-o latent. germenii Complexului Eden. Chiar dacă este luat drept mostră structurală pentru înţelegerea celui Eden totuşi acesta din urmă nu se poate reduce la el. Sistemul psihic se izolează într-o dinamică retroactivă fără sfârşit iar nefericirea periodică şi marcantă este preţul acestui cerc vicios. teama teribilă a acestei mentalităţi. odată cu schimbul de substanţe cu mediul. Pentru Freud reperul fundamental al acestei supraneutralizări este perioada intrauterină a fătului adică tot cam ceea ce aici este numit Complex Matern.

industria a început să pună stăpânire şi pe aceste spaţii orientale sub influenţa expansiunii occidentale. El se manifestă atunci când Complexul Traumatic nu se manifestă. prin instruirea lor în mod traumatic. aşa cum violatorul este intrigat mai mult de opoziţia victimei. vor avea un apetit ieşit din comun pentru grozăvii şi eroisme. Adolescentul crede în viitor iar bătrânul în trecut ambii sfidând prezentul. Aceste utopii nu ar fi putut exista fără Complexul Eden. Primul aduce mari progrese speciei. subiectul vede în această imposibilitate tocmai manifestarea acestei plusexcitaţii care nu îşi găseşte ‘perechea’. Complexul Eden este cel care înfrumuseţează lucrurile cu aroma sa fantasmatică. nici cea a comunismului sau fascismului. care s-a putut observa la soldaţii americani întorşi din războiul din Vietnam şi Golf arată exact acest lucru. Rezultatul a fost de multe ori că ei au devenit într-adevăr nişte maşini dar în sens invers educaţiei. Acest fapt vine să releve reacţia Organismului la mediu adică opoziţia. Deci. la cererile lui din ce în ce mai Complexe după principiul concurenţei. Dragostea unei femei pentru alcoolicul care o bate atunci când este beat şi îi spune că o iubeşte atunci când este treaz este un fapt cunoscut şi frecvent. aceşti ‘bravi eroi’ vor avea o reacţie edenică la fenomenul luptei. Fiecare vede problema din punctul său de vedere. este în bună parte expresia religioasă a acestui Complex. întoarsă cu sensul în jos. bestia (negativă) este un suflet bun care se dovedeşte în final a fi un prinţ fermecător. Nota: * Pedagogi lipsiţi de talent au consumat un volum de muncă imens în educarea copiilor ca pe maşini. îl face sociabil. se întoarce invers pentru a capta lumina soarelui. Aici poate fi adusă în discuţie situaţia conversiunii chinurilor naşterii în desfătarea edenică a orgasmului libidinal. cu unitatea lumii dar fără realizări economice şi culturale specifice acestora. Acest punct este modelul pentru dorinţa a tot ceea ce este traumatic. pentru pedanterie a virtuţii clasice adoptată însă în mod formal. 75 . În basmul ‘Frumoasa şi bestia’. acest lucru este tot opera Complexului Eden. mistic. De la adolescentul ce visează la idealuri măreţe până la bătrânul filosof cu convingeri paseiste. În filmele de desene animate unde animalele fioroase se comportă ca nişte bunici. Fenomenul decăderii morale cu implicaţii în alcoolism. deşi obiectul de interes este unul traumatic. reclamele. inhibându-le. tentaţiile la orice pas constituie un mediu esenţial diferit faţă de cel de origine al acestora. Pe de altă parte. devotaţi cauzei stabilite de conducători. El se constituie aşadar ca rămăşiţe energetice. reacţii extreme etc. O astfel de seducţie a interzisului are o aplicare energetică foarte simplă. Este cazul copilului înclinat să facă exact ceea ce este interzis*. De aceea au apărut modele culturale diferite. adică excitaţia nu este ulterior neutralizată. scăderea valorii de neutralizare după modelul legii autoreglării energetice lasă de asemenea loc pentru posibila ei reabilitare iar Pulsiunea care aminteşte acest lucru. Aceste practici de cazarmă se mai practică şi astăzi ca fenomen subteran în cele mai avansate armate ale lumii. Pe de altă parte liniştea stoică aduce individului pacea. prin ameninţarea şi stresarea lor. hedoniştii extremi văd în asceţi nişte cornute ce se odihnesc sub umbra copacilor şi se apără de muşte. în timp ce orice încercare de implantare a Religiilor orientale în Occident (în special a Hinduismului) le transformă în variante occidentale. Marile dorinţe sunt mari tocmai pentru că sunt interzise de Complexul Traumatic care. Virusul gripal care se adaptează medicamentelor din ce în ce mai perfecţionate este un exemplu perfect. În acest caz. în timp ce asceţii spun că totul este deşertăciune. Aceasta este şi condiţia Complexului Eden ca opus celui Traumatic. Un obstacol în faţa unei dorinţe o face pe aceasta mai puternică. în timp ce ei nu dau doi bani pe plăcere.. ca deşeuri pe care legile psihodinamice le lasă atunci când iradiază Pulsiunile Instinctuale. Pe baza acestei asocieri ceea ce este traumatic devine eden iar hedonismul extrem pe care în antichitate l-a acceptat Aristip sau un ascetism extrem ce a fost exprimat de stoici. Reversul negativului în pozitiv este oglinda edenului. Cel occidental cu industria lui dezvoltată dar şi cu Religia lui scindată între Rai şi Iad şi cel oriental. că creaţiile ‘mari’ ale geniilor sunt mari pentru că însăşi ideea de măreţie este implicată direct de plăcerea pe care o aduce. mediul meditaţiei şi practicilor yoga. nici cea a lui Rousseau despre sălbaticul bun şi pur. care se manifestă la nivelul energiei care se acumulează treptat tocmai prin această hărţuire energetică pe care Psihicul o resimte din partea mediului reprimator. contraactivarea unei situaţii determinată de exterior. prin pregătirea lor la limita omenescului. În acest caz apare plusexcitaţia de care s-a vorbit mai sus. îi face echilibrat cu sine însă incapabil de mari creaţii. În acest caz elementul traumatic devine eden. Obiectul traumatic devine unul edenic tocmai pentru faptul că el interzice ceva asemenea plantei care. a liniştii de tip Nirvana. Teoria platoniciană a ideilor înnăscute nu este străină de implicarea emoţională a acestui lucru. prezenţa elementului dorit produce excitaţia psihică iar acestei excitaţii nu îi urmează o neutralizare astfel că legea atracţiei valorice acţionează mereu producând o tensiune dezagreabilă.Evoluţia înseamnă adaptarea la mediu. căci acest gen de indivizi sunt foarte inventivi iar un Beethoven. fantasmatic. un Van Gogh sau un Nietzsche sunt puncte de reper ale istoriei. Proiecţia Complexului Eden vizează tot ceea ce este imposibil de atins la un moment dat. ca rămăşiţă a acestei predispoziţii organizatorice ale modelului anterior de pregătire a lor. Ca punct de vedere statistic. Căci zgomotul. Însăşi marele mit al căderii din Eden a lui Adam şi Eva. toxicomanie. este însuşi Complexul Eden. Tocmai de aceea această grupă de Complexe este activată de către instituţia armatei pentru a crea buni mercenari. le excită iar neutralizarea unor astfel de dorinţe este un privilegiu deosebit.

Însă nefericirea anterioară este astfel un ocean de două ori mai mare iar acest episod maniacal urmează de multe ori după unul depresiv sau acestuia îi urmează unul depresiv. Răspunsul pe care aceste norme îl dau este unul care nu acoperă suspendarea tensiunii psihice dorită de subiect astfel încât retroacţiunea generală a Trunchiului Psihic îi provoacă subiectului o astfel de epuizare energetică fantasmatică încât este mult mai uşor manipulat de maşinăria exploatării sălbatice. Complexul Casanova. la adăpost de Complexul Traumatic. Religia însăşi se prinde în acest joc după cum se va vedea imediat. încercând astfel să fie neutralizat. Căci toate necazurile vieţii pornesc de la acestea. Principiul său de echilibru este retroacţiunea adaptării Organismului la Mediu. cei care caută fericirea ‘oceanică’ sunt prinşi în mirajul exploatării sociale care este reprezentat de ultima grupă de Complexe a Trunchiului Psihic sau dimpotrivă. bolilor cu transmisie sexuală etc. cei care realizează ‘ataraxia’ sau cei care acceptă un hedonism moderat au mult mai multe şanse de o viaţă liniştită. Se poate spune că aceştia nu au experimentat cu adevărat fericirea lui Van Gogh pe care o trăiesc uneori oamenii cu Tulburări Psihice. ca bază a acestei Filiere. 2. pe care ei o numesc fericită. ca Satelit al celui Eden Libidoul. Fireşte că fericirea lor poate fi pentru Van Gogh curat nefericire şi poate că tocmai de aceea el a abandonat Religia. fără stupefiante nu se poate trece peste necazurile vieţii (‘Angoasă în civilizaţie’). păstrează principiile celui care apare în lumea animală chiar dacă el apare modificat la Om după condiţiile sale social-economice. Însă de fapt lucrurile stau exact invers. ca Pulsiune fundamentală. după modelul retroacţiunii. va prelua mereu excitaţia şi o va transmite către Complexul Eden din nou. Freud consideră că fără divertismente puternice. situaţia este inversă pentru celelalte grupe unde conversia se face şi de la Filiera Negativă la cea Pozitivă. Cercul vicios poate merge la nesfârşit. Acest tip de fericire care este cu adevărat un ‘ocean’ iar prototipul ei este episodul maniacal din tulburarea bipolară (Maniaco-depresivă). fără voia lor şi care devin apoi adevăraţi criminali ca urmare a stigmatizării generale. principiul de conversiune structurală fiind de la dreapta la stânga. adică să îl ocolească şi în acelaşi timp să facă posibilă neutralizarea Complexului Eden.1. O satisfacţie în plus poate fi înţeleasă după modelul drogurilor unde subiectul ştie că dacă va continua astfel sfârşitul îi va fi iminent şi totuşi continuă să se drogheze. Prima grupă de Complexe poate fi numită rădăcina trunchiului psihic. Toată Filiera Negativă intră în slujba promovării Complexului Eden în perimetrul Filierei Pozitive. De aceea când cineva spune că îşi doreşte fericirea. Situaţia pare absurdă. legătura dintre acesta şi principiile legilor psihodinamice. Nimic nu este gratuit pe lume.masochismul este un caz extrem al acestei situaţii. respectiv de la T la E.2. fără satisfacţii substitutive. Însă aşa este construcţia Psihicului iar ea are logica ei internă raportându-se la mediu. încearcă să se acomodeze acestuia. Aşadar. Libidoul a devenit cea mai puternică Pulsiune a Omului tocmai pentru că a trebuit să fie interzis şi supus unor reguli stricte. de fapt îşi doreşte să scape de nefericirea anterioară sau prezentă.2. El intră astfel în acest cerc vicios. Acesta se supraordonează în Complexele Filierei Negative. este una simplist argumentată şi care se opune cu ceea ce spunea altundeva că simpla stigmatizare asupra cuiva îl face pe acesta să devină efectiv ceea ce se presupune a fi deşi în momentul de dinaintea stigmatizării el nu era astfel. totul se plăteşte. Perfecţiunea şarpelui care îşi muşcă coada are însă o explicaţie concretă în mişcarea autoreglativă a Complexelor: Complexul Traumatic devine Eden şi acesta devine unul dintre Complexele Filierei Negative pentru a se converti invers în cea Pozitivă în încercarea de a evita Complexul Traumatic dar şi invers. Acest model al retroacţiunii psihice a fost teoretizat obscur de către Jung prin conceptul de ‘mandala’.2. În funcţie de potenţialul energetic cu care vine fiecare în întâmpinarea ei se stabileşte viitorul loc în cadrul bisericii. De aceea afirmaţia lui Freud din ‘Totem şi tabu’ după care ‘nu ar fi fost necesar să se interzică ceea ce nimeni nu ar dori să facă’. începând cu grupa a doua de Complexe se poate vorbi de inversarea relaţiei dintre ele. Acesta este cazul cu inocenţii condamnaţi pe nedrept printr-o conjunctură în care sunt prinşi. Structura Libidoului animal este dată de 76 . Aşa se face că excitaţia Complexelor Negative se manifestă în sistemul social fie prin teoriile metafizico-religioase fie prin normele sociale şi prin practica economică în general. ca monogamia de exemplu datorită consecinţelor nefaste asupra suprapopulării cetăţilor. Aşadar tot ceea ce este interzis devine dorinţă şi tot ceea ce este dorinţă trebuie să fi fost interzisă cândva chiar dacă ar fi fost şi numai amânată. la fel cum acesta se poate continua către întregile două Filiere ale Trunchiului Psihic. Pe lângă Complexul Traumatic cercul perfect al retroacţiunii psihice poate fi început de Complexul Eden. Religiile care nu sunt folositoare acestei maşinării sociale nu sunt tolerate. legătura Complexelor în mod direct cu legile generale ale Pulsiunii. De aceea situaţia acestor Complexe este oarecum diferită de a celorlalte. Această situaţie se explică prin faptul că toate Complexele Filierei Pozitive în afară de cel Traumatic. Acesta. deşi aici sunt implicaţi factori auxiliari. respectiv Filiera Pozitivă încearcă să ocolească Complexul Traumatic şi să facă posibilă neutralizarea excitaţiei pe care tocmai Complexul Traumatic o dictează în Complexul Eden. dacă Complexul Eden este dat de inhibiţia celui Traumatic. Modelul creşterii nepermise a Valorii de Neutralizare şi nesusţinerea acesteia conduce la o inhibiţie ce se transformă în excitaţie conform legii excitaţiei. Însă această primă grupă de Complexe este rădăcina.

Psihopatologizarea întregului corp al Libidoului aşa cum a făcut Freud în teoriile lui fireşte că implică un conflict al acestuia cu utilitatea. Există cazuri unde respectivele Complexe se menţin. alte Complexe se transferă către Libido şi îi determină acestuia starea de hiperactivitate. Principial ea ar duce la răzvrătirea celor care rămân fără partenere în cazul anumitor societăţi. originară şi prin aceasta. deşi mulţi bărbaţi s-ar simţi măguliţi de o asemenea ‘demascare’. El este universal datorită faptului că supraexitaţia libidinală a masculinităţii este înzestrată cu acest principiu al selecţiei naturale care fie că se manifestă prin numărul mare de partenere fie prin numărul mare de acte sexuale de-a lungul timpului ceea ce o face cam aceeaşi. Într-un fel viaţa sexuală din cadrul relaţiei maritale este dictată de obicei tocmai de impulsul acestui Complex Casanova cel puţin la început. Despre argumentele împotriva concepţiilor originar-psihopatologiste ale lui Freud s-a analizat pe larg mai sus. După cum se va vedea dereglările Comportamentului Sexual au la bază tocmai dorinţa de a păstra aceste Complexe sub incidenţa Libidoului care se modelează după forma lor pulsională. Forma Instinctuală a acestui Complex este dată de ceea ce aici s-a numit Libido Psihic. Libidoul trece în cealaltă parte a baricadei iar Complexele celelalte se desprind din asociaţia cu el pe baza disjuncţiei de neutralizare. În acest fel ia naştere o asociere unificatoare între acestea după cum s-a arătat. Personajul Casanova este cunoscut în istorie ca un mare curtezan. care îşi schimbă din când în când partenerul. este o simplă proiecţie a propriei tendinţe de a-şi inhiba Libidoul. De aceea Complexul Casanova trebuie înţeles în două forme: una maritală care prezintă restrângerea activităţii sexuale la o singură parteneră iar alta extramaritală. În felul acesta se poate foarte bine observa diferenţele majore între structurile celor două sfere libidinale ale Omului. pentru faptul că şi din punct de vedere ontogenetic el este unul primar alături de cel Traumatic. posibilitatea de fecundare a mai multor femele este echivalent cu a fi cel mai puternic. Acesta este cel mai clar exemplu pentru a ilustra fenomenul fuziunii Complexelor în Libido urmat de iluzia neutralizării globale.principiul primar al selecţiei naturale la animalele dezvoltate: cel mai dotat mascul trebuie să fecundeze cât mai multe femele. El presupune adaptarea potenţei de fecundare a mai multor femele la una singură conform adaptării la principiile sociale care interzic de obicei poligamia. o asemenea Pulsiune a suferit o suprainhibiţie ceea ce îi dă automat caracterul de Complex. aceea de a fecunda cât mai multe femele. Chiar dacă nu survine în mod neapărat în carul căsătoriei ‘luna de miere’ trebuie înţeleasă ca neutralizare a unei frustrări pe care orice sexualitate masculină o are. Complexul care îi împrumută numele este unul universal în special în câmpul masculinităţii nu pentru că induce o eventuală descărcare a Comportamentului său. Prima formă este încurajată de societate în timp ce a doua este cel puţin blamată şi repudiată deoarece contrazice modelul social de satisfacere a Sexualităţii. după modelul Complexului Cain şi Eden. mergând până la refuzul de neutralizare a acestora. mai ales. respectiv de la cea genealogică ceea ce îl face să existe chiar în viaţa infantilă. Aici el a făcut marea greşeală de a universaliza corpul comun al Libidoului cu Pulsiunea Agresivă conţinută deja în Complexul Cain iar această asociere este motorul dereglărilor libidinale tocmai pentru faptul că acestea constituie un fenomen rar în societate statistic vorbind. Acea lună de miere presupune o neutralizare nu numai a Libidoului ci a întregului sistem psihic fuzionat în el pentru că în Libido intră toate Complexele Trunchiului Psihic care se concentrează apoi în cel Eden pe baza faptului că sunt inhibate. Dat fiind faptul că acest exemplar a fost totuşi cândva mai slab. Subiectul face tot ceea ce-i stă în putere pentru a le menţine în cadrul Libidoului. S-a văzut mai sus faptul că feminitatea este avantajată faţă de masculinitate în neutralizarea energiei psihodinamice globale pe fondul unor condiţii identice de mediu. Din nefericire totul durează cam o lună pentru că. fără să observe că Sexualitatea este ea însăşi un fenomen elaborat ulterior şi că. Transferul energiei Trunchiului Psihic către acesta se face prin intermediul Complexului Eden atât pentru că acesta este unul ancestral cât şi. care este din acest punct de vedere un excepţională şi care vizează însăşi originea istorică a acestui Complex. Deci trebuie negat faptul că Libidoul ar fi dat de la început în acelaşi corp cu Complexul Cain Tocmai pentru că principiul său este altul iar unificarea aceasta se face mai târziu. Această concepţie a apărut în special în teoriile freudiene târzii. Presupunerea freudiană a oprimării sexuale pe care individul o resimte din partea societăţii care ar fi interesată de utilitate în mod exclusiv. în conceptele de ‘Eros’ şi ‘Tanathos’. ca extremă a sistemului psihic. Aici trebuie refăcută precizarea că se are în vedere Comportamentul Sexual ontogenetic desigur căci per total el tot de la Sexualitate ia energia. Dar cum Sexualitatea Umană prezintă energie libidinală anterioară celei fiziodinamice fuzionarea Complexului Eden în acest Complex Psihic Libidinal face ca el să devină un fel de Complex Eden de formă libidinală. Principiul acestui fapt vine din lumea animală. Aşadar prin neutralizarea sa Complexul Casanova presupune neutralizarea unei dorinţe preistorice a animalului mascul. odată neutralizat. Acesta este chiar motorul diferenţierii de capacitate în interacţiune a raporturilor sexuale unde masculinitatea este 77 . Marea greşeală freudiană constă în faptul de a fi considerat Sexualitatea Patologică fiind drept una principială. Pentru Omul Modern s-a produs o deplasare de la tendinţa de a fi cel mai puternic (ceea ce este foarte greu de obţinut) la hiperactivitatea erotică tocmai datorită inhibiţiilor sociale pe care individul trebuie să le îndure.

Prin urmare excitaţia cu care este investită Sexualitatea Proletară nu aparţine Sexualităţii ci se transferă către aceasta astfel încât determinarea excitaţiei psihice către o neutralizare economică nu se face direct din zona Sexualităţii. Complexele supraexcitate de frustrările stilului de viaţă proletar nu s-au neutralizat prin câteva generaţii de viaţă burgheză îmbelşugată. La el se raportează toate Complexele Filierei Negative. Iar dacă omul de afaceri ascunde deseori acest gen de tulburări acest caz nu este unul universal totuşi. El nu ţine seama de realitate. maimuţa dezvoltă creşterea de cantităţii de sucuri gastrice în stomac pe lângă un comportament sexual crescut. Complexul Eden şi Religia Sub forma Complexului Eden. Atunci când acest fapt există se poate observa că profitul economic şi comportamentul sexual deviat pot coexista separat. S-a observat că Agresivitatea Umană este diferită de cea Animală care are tot timpul un scop precis şi anume satisfacerea Instinctelor. ele au nevoie de timpul aristocratic de fuziune pe mai multe generaţii pentru a se neutraliza. Se va vedea imediat faptul că în economie pot fuziona multe Pulsiuni. Aceste reguli sunt 78 . Deci este normal ca şi Agresivitatea să fie împrumutată de la ele. O ultimă problemă ce trebuie analizată aici este cea a relaţiei Agresivităţii cu Complexul Eden. Lipsa de apetenţă erotică a mentalităţii conservatoare ale claselor aristocratoide nu se explică în acest caz prin refulare. Complexul Eden dublează în copilărie o astfel de neutralizare după cum face cu trecutul în general tocmai sub presiunea trecerii timpului şi a vieţii. De aceea nu poate fi vorba de nefericire în negocierea lor comportamentală decât dacă acestea sunt moştenite pregnant de la părinţi. în presupusa sa sublimare economică. Însă explicaţia ei este clară. Abuzurile alimentare sunt de asemenea un semn al Agresivităţii iar studii experimentale au arătat că expusă la şocuri electrice. 2. Iar un element considerat negativ poate fi reconsiderat de cineva odată cu trecerea timpului prin fuziunea acestuia cu alte elemente psihice. Este adevărat că ascensiunea socială cea jinduită de mentalitatea proletară încastrată în abisurile psihicului îşi găseşte neutralizare directă în comportamentul aristocratoid specific fiind întreruptă în alimentarea comportamentului sexual. Împotriva teoriei autoreglării naturale a Sexualităţii Freud aduce modelul pervertirii în utilitate a Sexualităţii de tip burghez. o neagă şi o dispreţuieşte creându-şi astfel propria fantasmă.1. Indiferent de situaţie se crede în mod greşit că copilăria ar fi fericită prin ea însăşi. într-un fel sau altul. Neutralizarea acestora este echivalentul fericirii. mentalitatea de proletar. După cum s-a arătat mai sus fericirea este complementară pentru nefericire aşa cum este Mania pentru Depresie în tulburarea bipolară (Maniaco-depresivă).3. una a civilizaţiei în general. el urmează calea inversă a supraexcitării Complexelor şi nu este un act de sabotare internă pe care Organismul şi l-ar produce din senin. Prin raportarea la faza agresivă a celui Traumatic el devine un element ce o poate influenţa decisiv. Ele apelează la acest Complex pe care îl exploatează deseori prin intermediul Maternităţii. O astfel de excitaţie se transferă energetic tocmai către aceste Instincte şi de aceea Agresivitatea apare ca artificială oarecum. după cum s-a văzut. Asemenea tuturor Complexelor Filierei Negative şi cel Eden este ‘orb’. Stilul de viaţă burghez nu este decât unul proletar care s-a impus economic. Toate Religiile majore fac acest lucru. Dincolo de capacitatea de neutralizare a fenomenului maternal care poate avea o anumită importanţă. La vârsta infantilă pulsiunile se manifestă foarte firav deoarece ele sunt germinale. Dacă excitaţia energetică se poate neutraliza prin intermediul profitului economic ea se face doar prin intermediul complexelor Trunchiului Psihic şi numai prin acestea. deci fără ca unul să derive în altul. Dar acest proces este unul cât se poate de natural. În condiţiile eliminării inhibiţiilor sociale la care masculinitatea este supusă Complexul Casanova s-ar reduce şi el iar scăderea apetitului sexual odată cu accesiunea socială arată foarte bine acest lucru. Această antropofobie face ca Agresivităţii Umane să i se dea un caracter malign. el proiectând asupra claselor superioare. Iudaismul şi Islamismul consideră că realitatea este doar aparenţă în timp ce adevărata realitate este una superioară. să fie înţeleasă ca răul în care Omul se află invariabil.dezavantajată în sine.2. Complexul Eden este cel care fuzionează în cel Matern dându-i acestuia aroma paseistă care îl caracterizează. Dar cea Umană se raportează tot la aceste Instincte căci fiecare Complex îşi are energia din Instincte. cel Matern este un mod de raportare şi implicare în acesta. edenică pe care fiecare este capabil să o atingă dacă respectă anumite reguli.2. prin intermediul iradierii şi a altor elemente despre care s-a tratat mai sus. Se vede că Agresivitatea răspunde la agresivitate ( la excitaţia psihică în general) cu Complexul Eden. Lucrurile nu pot însă fi rezolvate simplist căci Agresivitatea este sinonimă cu excitaţia psihică fiind dată tocmai de tumultul oraşelor cu tentaţiile lor infinite şi niciodată satisfăcute pe deplin. Deci utilitatea nu inhibă sexualitatea deviată (prepsihopatologică aşa cum credea Freud) ci îi preia energia care îşi găseşte căi naturale de neutralizare. Creştinismul. prin vânătoare sau luptă între masculi în perioada de rut. Freud pune acest lucru pe baza unei refulări operată de o morală perfidă dar el face acest lucru necunoscând modul de viaţă aristocratic şi confundându-l cu cel burghez. Faptul că el a ajuns înstărit cât de cât abia la sfârşitul vieţii l-a făcut să nu poată distinge prea bine între cele două modele de viaţă. Stigmatul Agresivităţii este el însuşi o Agresivitate antropofobică.

Ei au trebuit ca din Traumatic să facă Eden iar lupta dintre aceste două Complexe a determinat mare parte din Fantasmele lor. O Religie polisistă. De aceea Dumnezeu nu pedepseşte pentru că există. după cum se va vedea. principiul suprem. este una dintre aceste căi. în vâltoarea istoriei. Este clar aici că această retragere vizează tot o promisiune edenică. războinică. prin amintirea pe care copilul o capătă de pe urma pedepsei corporale prea accentuate la fel se întâmplă şi cu Religia. Mai toate Religiile se prezintă dualist. De aceea B. Este interesant a arăta că unele teme ale Religiei pot apărea ca Deliruri ale Depresiei Majore. făcea ca acest Complex Eden să se neutralizeze prin însăşi victoria pe câmpul de luptă. Acestea se pot vedea şi în Hinduism sau Budism. Cel care pune la bătaie viaţa lui pentru a câştiga o infinitate de vieţi în Rai el nu pune la bătaie viaţa lui armonioasă ci viaţa lui nefericită năpădită de Psihopatia Traumatică (eventual ereditară) ce poate fi întâlnită la un moment dat. în Eden. adică o Religie a libertăţii. Pascal este dispus să-şi sacrifice viaţa lumească pe cea creştină în virtutea celebrului său pariu. Însă în cazuri extreme pot intra în scenă mecanisme mult mai complicate de autoreglare energetică la nivelul conversiei energiei fiziodinamice în cea psihodinamică aşa cum apare în depresii. unui anumit tip de mentalitate şi de aceea Religia nu este unitară nici în timp nici în spaţiu. unde mentalitatea era una viguroasă specifică virtuţii romane. Iar cu cât cel Traumatic este mai puternic. Budismul şi Hinduismul fac şi ele acelaşi lucru pentru lume în general şi îi arată doar partea rea. Transformarea traumaticului în eden este principiul acţiunilor umane ce se supun invariabil legii atracţiei valorice. Budismul dimpotrivă. Creştinismul nu se dă înapoi în a face portretul Iadului asemenea unei privelişti de groază. Religia este credinţa în fericire. în primul rând impunându-le anumite norme sociale pe care trebuie să le respecte sau inventând alte norme civile cu autoritate ca urmare a experienţei avute de profeţii. De aceea tensiunea psihică este condiţia Religiei. erau ei înşişi posesori de Tulburări Psihice (ca tensiune între cele două Filiere Psihice). ci există pentru că pedepseşte. Acest lucru s-a datorat practicii imperiului roman de a recruta soldaţii chiar din popoarele cucerite. Aşa cum psihopatia traumatică se manifestă prin această suprasensibilitate la frică. În toate Religiile. părinţii acestor Religii. cum ar fi cazul cu autoacuzarea patologică ce se asociază cu rugăciunea religioasă (în special creştină) la penitenţele anorectice ale misticilor sau la Delirul Condamnării la Viaţă Veşnică ce apare în această Depresie. Deosebirea de acesta se face doar prin cadrul teoretic diferit şi acelaşi optimism specific fiecărei religii spre deosebire de pesimismul congenital ale existenţialismului depresiv. Nu este de mirare că religia creştină a reuşit să aibă între rândurile sale soldaţii romani hăţuiţi continuu de atacuri străine din partea barbarilor sau din cea a popoarelor pe care aceştia le subjugau. Permanenta hărţuire a instrumentelor acestei mentalităţi (soldaţii) a făcut din Imperiul Roman să fie sensibilă la o ‘religie de sclavi’. cu atât credinţa este mai puternică. Dimpotrivă nimeni nu va da viaţa lui armonioasă pe una atât de zguduitoare cum este cea religioasă iar prinţul care a devenit întemeietorul Hinduismului trebuie să fi avut Obsesii dintre cele mai severe pentru ca simpla vedere a unui infirm să-i trezească o suferinţă atât de mare încât să devină el însuşi cerşetor şi să caute absolutul. ca o luptă dintre principiile binelui şi ale răului. Dumnezeu fie este cel care poate răbda şi care poate conduce la pedepse inimaginabile. Aşa cum apare în societăţile evoluate ea are rolul de a ‘cuminţi’ pe credincioşii săi. în cercul vicios al suferinţei psihice. Sistemul psihic trebuie astfel să îşi găsească altundeva alte surse de neutralizare. adică tocmai neutralizarea edenică pe care Complexul Traumatic o determină şi fuziunea lor retroactivă. de părinţii ei. a milei.presupuse ca fiind ca un test pentru această lume în vederea selectării pentru cea superioară. Psihopatia Traumatică este în stare să producă o Nevroză Anxioasă dacă se grefează. fie el încearcă să se lupte cu un principiu malign (care aduce tot timpul doar răul în lume) fie lumea ca atare este rea şi fuga din ea este însăşi conversiunea edenală a traumatismului. având destule afinităţi cu existenţialismul depresiv din secolul al XX-lea. tocmai pentru că ea se opune traumatismului lumii. dacă apare pe un fond prenevrotic după cum se va vedea. Lumea este descrisă ca un imens câmp de nefericire şi numai ruperea ciclului reîncarnărilor poate face ca această situaţie să înceteze. Aici este implicat şi Complexul Cain şi cel Traumatic. Ele se aplică însă doar unei anumite societăţi. deşertăciunea. Aceste norme sunt un fel de învăţătură pentru cei care nu au trecut prin aceste experienţe. Pariul lui Pascal trebuie gândit într-o altă lumină în acest caz. Aceşti cobai au resimţit lipsa acestor emoţii materne. Dacă oamenii acceptă penitenţele religiilor este tocmai pentru că doresc cu ardoare fericirea. susţine că lumea este o pedeapsă şi că fiecare om este supus unui ciclu de reîncarnări de unde el se poate retrage numai prin practicile budiste. Esenţa religiei este însăşi fericirea pe care o promite şi nimeni nu ar adopta-o dacă nu ar promite acest fapt. domestice. cum spune Nietzsche. Acestr lucru se explică prin faptul că iniţiatorii. mai excitat. Subiectul intră în virusul informatic al nevrozei. în concepţia transmigrării sufletului în general. ca opus oricărui fel de traumatism. Dacă ar fi să se caute esenţa Religiei Complexul Traumatic va fi desemnat ca fiind ţapul ispăşitor în momentul în care subiectul nu mai poate suporta proiecţiile traumatice pe care le face asupra lumii. observată bine de Freud. tocmai pentru că Complexul Traumatic reduce orizontul de neutralizare al sistemului psihic. Pe 79 . Recurgerea la Complexul Matern.

frumuseţea fecioarelor. În orice caz astăzi este din ce în ce mai clar că Arta nu are valoare absolută. Complexul Eden reprezintă pentru Artă ceea ce combustibilul este pentru motor. Acestea sunt arhetipurile principale ale Complexului Eden.2. care vor fi tratate mai târziu. Însă tratarea Artei în această lucrare este una extrem de generală şi o astfel de expunere în amănunt va face obiectul unei alte lucrări. scoaterea lor la lumină. fiind o extroiecţie psihică a privitorului şi nu un atribut al fecioarei însăşi aşa cum se crede. Femeia frumoasă este obiectul societăţii reprimatoare a Libidoului. Ea este o acumulare psihică adânc ereditară legată de această experienţă existenţială iar formele Tinereţii sunt 80 . Trebuie făcută distincţia între conceptele de ‘pitoresc’. Frumuseţea este un atribut al tinereţii. Complexul Eden şi Arta Specificul Artei constă în iluzia modului său de a produce neutralizare. Arta rămâne acea iluzie a farmecului edenic. Fără acest Complex. deşi ştiu că viaţa lor se va scurta astfel. Ea determină posibilitatea de neutralizare libidinală pentru viitorul soţ a cărei excitaţie libidinală trebuie să fie foarte puternică iar tensiunea psihică de asemenea. el nu-şi pune viaţa şi armonia sufletească la bătaie.1. sunt obiectivele primare ale Artei. Contrariul poate fi eventual susţinut de artiştii înşişi fiecare susţinând implicit sau explicit că arta lui este ‘adevărul absolut’ însă la fel cum psihanaliştii ce sunt exclusivişti cu ‘interpretările’ pe care le fac şi artiştii pot face acelaşi lucru. reutilizarea lor. Din el ea dezvoltă doar un anumit moment. sălbatică. o neutralizare prin ‘plăcerea contemplaţiei’. Temându-se de gândul morţii. pădurea virgină aminteşte de fructele şi bunurile sale neexplorate de alţii în aşa fel încât cineva poate avea o satisfacţie imensă explorându-le şi întemeind acolo o comunitate care îi va recunoaşte paternitatea. inocenţa copiilor etc. aceste învăţăminte pot foarte bine deveni frustrări pentru ceva în special. Faptul că oamenii beau alcool. arată în ce mod Omul îşi dă viaţa pentru a-şi mări satisfacţia. fumează şi iau droguri. decât omul care are o anumită experienţă în acest domeniu. 2. Iluzia acestei plăceri rezidă în Complexul Eden fie direct prin descrierea fericirii fie indirect prin descrierea elementelor din jurul Complexului Traumatic. Aici pot fi luate în consideraţie elemente ca pădurea virgină. Dincolo de celelalte resorturi tehnice ale ei. Religia devine astfel terenul interpretării personale a fiecăruia. Aşa cum depresivul se plânge de situaţia de a fi condamnat să trăiască veşnic. ea produce satisfacţie prin însuşi formalismul ei fără să fie în realitate ceea ce iluzia ei pretinde că este dar fără ca ea însăşi să pretindă acest lucru. Pitorescul stă la baza celorlalte. o parte specifică în care este concentrat acest sistem în totalitatea lui. Factorul cultural şi cel medical este decisiv în acest caz. etc. Este clar însă ca nu simpla odihnă produce o astfel de satisfacţie ci stimularea unor resorturi prăfuite şi ascunse ale psihicului. Astfel că ele rămân prototipuri pentru Complexul Eden. Aşadar frumuseţea fecioarei şi pitorescul înfăţişării sale stă tocmai în această neutralizare energetică dată de neutralizarea libidinală. Excitaţia Libidoului supus acestor reguli este foarte mare şi de aceea către el au fuzionat Complexe dintre cele mai diverse determinându-i forme psihopatologice care se poate vedea astăzi în anumite cazuri.4. Iată că Frumuseţea este secundară Virginităţii. forme culori. existând pe acelaşi plan cu ea. ‘estetic’ şi ‘artistic’. În multe dintre comunităţile civilizate regulile sociale fac ca femeia tânără să îşi păstreze virginitatea până la căsătorie iar partenerii sunt predispuşi a rămâne împreună toată viaţa. la fel şi Omul îşi sacrifică viaţa pe care o are în schimbul acestor plăceri lumeşti. ca model pentru evitarea Tulburărilor Psihice.lângă învăţămintele la cumpătare şi la viaţă moderată. reînvierea lor. Arta nu ar fi decât un amalgam de sunete. Spre deosebire de Religie. Fireşte că se pot aduce un noian de contraargumente aici şi construi o dezbatere în toată regula. Dacă ar fi nemuritor şi ar putea lua droguri veşnic atunci fiecare ar accepta pariul dar aici este o altă imposibilitate. Liniştea profundă a unui om normal nu poate fi dată pe nici o Religie ci doar tradiţia îl face să respecte unele ritualuri. fiecare declarându-se religios dar care poate investi în Religie sentimente şi interese diferite. pentru că şi Esteticul şi Artisticul se asociază şi se alimentează de la Pitoresc. Omul este cel care dă sens Artei iar ideea metafizică că ea ar avea un sens prin sine însăşi şi că oamenii ar percepe extrasenzorial acest sens nu rezistă la simpla probă dată de faptul că un om ‘needucat’ în Artă percepe şi gustă un alt gen decât cel educat. De aceea ea este doar un vis frumos care produce satisfacţie doar în momentul visării sau doar unui anumit resort din Psihicul Uman dar care nu poate acoperi întreaga arie a acestuia. pentru a evita o frustrare Omul ar face tot ceea ce-i stă în putinţă. ca oricare altul.2. Arta nu dezvoltă un vast sistem teoretic cosmologico-sociologic ci îl ia ca premisă. Pitorescul este frumuseţea originară a naturii. Toată argumentarea lui este irelevantă. Fecioara şi frumuseţea feminină ( secundară fecioarei) se datorează faptului că Instinctul Sexual îşi găseşte în această perioadă a vieţii funcţionarea optimă. investirea ei originară cu Complexul Eden adică cu acele elemente din natură ce produc prin ele însele o neutralizare psihică considerabilă. Aşadar atunci când Pascal face pariul cu pricina. el este şi mai terorizat de destinul lui sisific care înseamnă acelaşi lucru iar a trăi în acelaşi fel veşnic. Capacitatea de a reda trecutul suprainvestit edenic sau de a prevedea o fericire a viitorului. ci tocmai această Tulburare Psihică ce îl decimează. Un astfel de peisaj este întradevăr o mare nenorocire pentru el deoarece ‘fericirea eternă’ este o contradicţie în termeni. Ele însele pot provoca Tulburări Psihice prin faptul că din cumpătare se va fi ajuns la frustrare prin exagerarea abstinenţei brutale în locul hedonismului moderat pe care aceste poveţe îl invocă.

unde fericirea este trăită direct prin arta calmă. Pentru sufletul uman clădit de milioane de ani pe frustrări abundenţa contemporană nu este decât o încercare de a trezi un mort de inaniţie cu mâncăruri alese. Celălalt moment este cel direct edenic. Acesta este Frumosul Originar. fiind întotdeauna producţie umană faţă de Estetic. Zgârie-norii americani. De aceea atunci când aceste obiecte pitoreşti sunt subiecte ale Artei. Prin ele vorbeşte glasul strămăşilor. Dimpotrivă Esteticul şi Artisticul reprezintă Frumosul Secundar pe care obiectele diferite de cele primar frumoase devin totuşi frumoase pentru că se asociază cu obiectele ce sunt primar frumoase. De aceea subiectul pitoresc are puţine şanse să devină Artă. unde vocea solistului pare aceea a unui mort putrezit. Acest fapt reflectă o situaţie psihologică concretă şi anume cea a conversiunii structurii Complexului Traumatic în cel Eden. Copilul care intră şi el la spectrul Frumuseţii este de asemenea un arhetip edenic prin simplul fapt că neutralizează Complexul Matern. ce produce un sentiment amestecat de greaţă şi groază. de revoltă. Căci oricât de important ar fi pentru instinct obiectul nuclear de neutralizare el rămâne totuşi un fapt banal. călătoriile se fac cu animale de tracţiune iar zgomotul motoarelor maşinilor moderne nu există. Aşa este cu ‘sublimul’ de care vorbeşte Kant şi care este în mare parte Pitoresc. foarte populară printre tinerii contemporani. Cultura jocurilor video de astăzi a permis o reinventare a naturalismului postromantic căruia i s-a dat formă tehnologistă. El nu are nici o satisfacţie specială decât cea investită de privitor şi care revine din această cauză la obiectele din care el face parte. Tematica scabroasă. modul în care Arta semnifică nu trebuie să însemne doar ‘mură în gură’ a semnificatului. sacadată. armonioasă.‘înfrumuseţate’ ulterior. Unul este cel traumatic. În cazul artei date în jurul Complexului Traumatic. ce par prisme masive de oţel. Pitorescul. Dacă Complexul Traumatic are formă reflexivă rezultatul este Arta Tragică. unde obiectul produce prin sine însuşi neutralizarea energetică. Iar abstractizarea psihică a unei astfel de recompense se regăseşte în arta agresivă. Distribuirea Complexului Eden în neutralizarea energetică produsă de Artă vizează două momente. Muzica lui Richard Wagner şi succesul ei. care apelează direct la Complexul Traumatic de unde acesta are o reflexie edenică secundară. hazardată. după cu se va vedea la Complexul Narcis. rareori se întâmplă să producă efecte estetice şi confuzia sentimentelor este în acest caz foarte comună. ‘Domnişoarele din Avignon’ de Picasso. de agresivitatea cuprinsă în el. ce apare în pictura lui Bosch. După cum se va vedea la subcapitolul ce tratează despre psihologia cognitivă. din secolele trecute. constituind aşanumitul domeniu al ‘esteticii urâtului’. Diferenţa dintre Estetic şi Artistic este aceea că Artisticul cuprinde şi o investire narcisică. Acesta este un al doilea nivel de fuzionare. lucrare care marchează consolidarea cubismului. 81 . face apelul la noile modele tehnologice care sunt noile subiecte ale Artei. Epocile clasice prezintă un scăzut nivel industrial. scopul Instinctului Matern şi care este la rândul lui scop pentru cel Sexual. la fel este şi cu frumuseţea sexelor de care el vorbeşte. Ea este direct descendentă din baza socială care este atât de specifică celei americane datorită concurenţei economice şi ritmului de viaţă extrem de alert. ‘zgârietoare’. apărută ca o revoltă puternică. Arta futuristă de la începutul secolului XX. fie ea civilizată. modernă. sunt toate în măsură să acţioneze într-un alt mod asupra Complexului Traumatic. Agresivitatea. Pentru cealaltă formă a acestui Complex (cea agresivă) arta este una violentă. după tensiuni controlate şi depresive ca urmare a dezamăgirii din dragoste. care poate fi şi naturală totuşi. vizează competiţia în scopul general al selecţiei naturale unde învingătorul este recompensat. ea este concentrată întotdeauna asupra viitorului promis de actul revoltei însuşi. porneşte de la revolta lui iniţială concentrată şi în revolta antisemită. rigide. denotă agresivitatea arhitecturală. Simfonia a V-a de Beethoven reflectă pasaje de izbucniri explozive. în opera de final a lui Goya. unul mai depărtat de obiectul nuclear de neutralizare a Pulsiunii. Poeziile lui Baudelaire sau Bacovia. Lipsa lui poate provoca suferinţa iar suferinţa se poate prelungi însă abundenţa prezenţei lui ulterioare nu poate reface echilibrul iniţial. După cum am arătat ele sunt insule energetice formate ereditar. Agresivitatea ritmurilor reprezintă arhetipuri ale puternicilor maşini unde pistoanele şi roţile lor au o astfel de mişcare ritmată. la Picasso sau Dali. Aceste arhetipuri ale industriei moderne se deosebesc de ritmul mai nuanţat al muzicii clasice. adică prin ceea ce s-a numit deseori artă clasică cu tot echilibrul ei. curată. fie sălbatică. Din acest punct de vedere arta clasică trebuie să fie regândită dincolo de investiţiile edenice secundare (datorate vechimii) în ceea ce priveşte capacitatea lor de a stăpâni Pitorescul sau Esteticul. Agresivitatea din dragoste reiese din poeziile romanticilor. Motivele economice pot reieşi din muzica ritmată. De aceea Pitorescul se află la primul nivel de fuzionare a Pulsiunii în afara obiectelor de satisfacere imediată. ce a prins atât de bine printre antisemiţi sau printre tinerii revoltaţi din motive diverse ca dragostea sau motivele economice. ‘Luceafărul’ lui Eminescu are un moment în care personajul principal îşi ia lumea în cap ca urmare a dezamăgirii din dragoste. revoltătoare etc. în muzica ‘metal’ din avangarda epocii contemporane. reflectă de asemenea agresivitatea ambivalentă a lui faţă de feminitate în general. În locul lui existând zgomotul cald al roţilor şi tropăitul cailor ce se poate vedea clar în arta de sorginte clasică. Nu degeaba Picasso a spus că ‘bunul gust ucide creaţia’. pe baza asocierii.

Poezia ritmată. deşi acestea apar contracarate. monumentală. Noile tendinţe din muzica electro combină de multe ori agresivitatea ritmului cu tematica metafizică. Acesta este păstrat ca arhetip general şi reluat în manifestări artistice aşa cum se vede în cântecul despre seara de Crăciun foarte popular în Occident. . Se poate vedea clar în muzica folclorică de petrecere în ce măsură apare nuanţa de tip Dionysos. se referă la ceilalţi oameni după cum se va vedea mai bine la Complexul Tabu. Dacă această formă este împinsă la extrem ea poate deveni uşor una tragică. El a pornit de le un fapt banal şi care apare drept centru de greutate în întreaga piesă şi anume ciocănitul în uşă al unui cunoscut venit probabil să-l consoleze. Deşi produsele artistice pot fi identice cu acelea ale primitivilor ele se deosebesc de acelea prin faptul că sunt produse Artistice şi nu doar Estetice sau chiar Pitoreşti. unde Complexul Matern are un rol esenţial. ceea ce în estetica clasică se numeşte ‘sublim’. Trecând pe domeniul direct al Complexului Eden.ritmul legănat care apare foarte des în muzica liniştită. lipsită de stringenţă. Forma inocentă presupune o tratare naivă a temei.Tematica metafizică. luxuriantă ce se opreşte le foarte multe amănunte ce aminteşte de episodul maniacal din tulburarea bipolară. se pot înscrie şi ele aici. care adoptă o manieră infantilistă. . care se materializează prin Complexul Eden. De asemenea ‘Sărutul’ lui Brâncuşi relevă o manieră inocentă de adoptare formală a Artei. piesele de dragoste. Arta pop intră uneori în aceste metafizici implicite sau ironice la adresa mercantilului. Cu toate astea într-o anumită doză se poate vorbi de astfel de ieşiri euforice. alături de cel Narcis şi Cain ce se întrunesc în cealaltă jumătate după cum se va vedea. Beethoven trebuie să fi simţit lucrul acesta ca pe o 82 . în timp ce propria persoană se identifică cu această imensitate având ca resort agresiv deci o consecinţă edenică. Poezia de tip legendă sau cea fantasmatică se înscriu în acest gen de formă artistică. Ca criteriu general pentru forma metafizică se poate arăta mai întâi repetiţia elementelor de compoziţie. măreaţă.plânsul dependent apare atunci când prin forma artei sale. aşa cum apare în cele mai reprezentative piese ale lui Mozart. Poezia descriptivă. Nietzsche. Simfonia a V-a de Beethoven conţine adevărate plângeri pe care copilul din el le face pe lângă pasajele explozive povestind necazul lui. Poe sau atunci când Shopin pune această formă în ‘Marşul funebru’ părăsit de iubită şi pe pat de moarte. Legănatul dă copilului siguranţa că cineva este lângă el şi că poate adormi în linişte fără să fie ameninţat. este un astfel de poem metafizic. care are funcţia de a-i recunoaşte omului infinitatea. respectiv Fuga de Idei. nemurirea. Maxima lui I. Picturile lui de Chirico sau ‘Persistenţa memoriei’ a lui Dali. fie cu măreţia universului. cu simptomul său central. Distincţia de mai sus îşi găseşte aici utilitatea. relevă acest fapt. ca în cazul poemelor lui E. Klee sau Dubuffet. Beethoven suferea o mare dezamăgire în dragoste. ‘Cerul înstelat deasupra mea. Experienţele lui Cristo de învelire a clădirilor pot şi ele fi puse aici. De asemenea trebuie înţeles că acest Complex Eden nu se referă la tema Operei de Artă. la Mozart sau chiar la Beethoven. care face jumătate din plăcerea estetică.gestul neajutorat repetat şi eşuat. ‘Aşa grăit-a Zarathustra’ de F. dată fiind şi condiţia socială modestă a acestor artişti contracarată dionysiac. negative în mare parte. Arta minimalist-geometrică este una metafizică deşi se recunoaşte ‘minimalistă’ prin autorii ei reprezentanţi chiar dacă ei au numit-o astfel fie din falsă modestie fie din ironie. liniştită şi armonioasă. matematizarea structurii acestora şi uneori lipsa lor de îmbinare cu sentimentul gingaş sau graţios. În muzică. Kant atât de poetic spusă. Aici pot fi exemplificate ‘Coloana Infinitului’. se pot observa câteva particularităţi al formei: . subiectul turuie fără încetare romane întregi în tot atâtea clipe. fireşte controlate de un simţ fin al realităţii. Picturile lui Miró. tocmai datorită excesului de forme luxuriante. legea morală în mine’. Fireşte că aceste forme nu sunt standard şi fiecare Operă de Artă îşi are propriul său destin către Complexul Eden. percepţie care este una subliminală. Norocul este că s-a consemnat că atunci când a scris această simfonie şi că se poate spune împrejurările în care a scris-o. Acesta se manifestă prin producţie mentală masivă. la subiectul ei ci la forma ei. ca modele ale formei metafizice în Sculptură. nehaotică. Este posibil ca între formă şi temă să existe o discordanţă profundă dar asta nu schimbă cu nimic percepţia estetică produsă publicului.4 4 Simfonia a V-a de Beethoven este un caz cu totul special. ceea ce se observă în piesă. Brâncuşi. De asemenea trebuie avut în vedere faptul că într-o Operă de Artă pot fuziona mai multe astfel de forme generale. Arhitectura barocă se înscrie de asemenea într-o astfel de formă. ‘Pasărea măiastră’ sau ‘Cuminţenia pământului’ ale lui C. pot fi incluse aici. Ea apare atunci când fericirea este trăită momentan transparând prin forma Artei. Forma metafizică constă fie în paseism. O astfel de manifestare este înscrisă în forma euforică a artei de tipul Complexului Eden. unde cuvintele sunt special alese şi aranjate încât să dea o notă de libertate calmă aşa cum apare în genul clasic relevă o naturaleţe caldă. prin identificarea cu gloria trecutului. adică la modul de tratare a acestui subiect. aici se poate observa o varietate de genuri şi stiluri în artă. aminteşte de modul în care copiii sunt legănaţi pentru a adormi. Pictura realistă ce face abuz de amănunte şi sculptura de acest gen se înscrie şi ea aici. cu scopul de a scoate în evidenţă bunăstarea proprietarilor. artistul parcă îşi plânge de milă cerând acea mereu liniştitoarea mângâiere a mamei păstrată de asemenea ca arhetip. Muzica electronică a lui Klaus Schultze sau Jean Michel Jarre întruneşte şi ea aceste criterii.

1. Pornind de la această opoziţie dualistă între Spirit şi Materie s-a încercat reunificarea lor. chiar dacă din punct de vedere conceptual nemurirea sufletului nu este implicată (sau nu este un concept central) în orice sistem metafizic. Însă trăirea ei este una eminamente religioasă pentru faptul că metoda raţională folosită pe larg de filosofie sa asociat totuşi cu concluziile religioase. În zilele noastre filosoful nu mai este neapărat cel care încearcă să demonstreze nemurirea sufletului sau universalitatea lumii ci cel care caută esenţa lucrurilor cu instrumente şi metode intelectuale. demersul filosofic poate reveni Religiei. a individului de a se proteja de legile lumii care îl prezintă ca trecător. se datorează unor astfel de factori psihici specifici. Caracterul traumatic al meditaţiei asupra morţii conduce la o compensare filosofică.2. edenică a sa. ea este imboldul psihologic principal al acestuia. Alteori metafizicienii au fost şi oameni de ştiinţă sau ştiinţa propriuzisă purta numele de filosofie după cum arată una dintre lucrările de referinţă ale lui Newton. 83 . Ea încearcă să rezolve contradicţii. deoarece acesta este omolog celui Traumatic. Simfonia a V-a este un amalgam de disperare deznădăjduită şi compensare orgolioasă în genialitate. detaşată. faptul că sunt dualiste. Aici urmează imediat decăderea în gândurile morbide ale plânsului dependent şi ale gestului neajutorat după o perioadă de adaptare a formei metafizice. de aceea orice se raportează fie pozitiv fie negativ la această problemă se raportează implicit şi la nemurirea sufletului. de renunţare specific romantică faţă de nimicnicia lumii. Existenţa lui Dumnezeu este prin sine însăşi suficientă pentru a legitima certitudinea nemuririi sufletului şi de aceea concentrarea asupra ei capătă întâietate. la rândul ei. acolo unde nu există un dualism ontologic explicit. În aceste două Complexe aceste principii îşi găsesc realizarea. cel pământesc şi cel divin sau spiritual. Cu toate acestea. Metafizica are ca interes probleme ca nemurirea sufletului. Complexul Eden şi Filosofia Gândirea metafizică are în comun cu cea ştiinţifică dexteritatea conceptuală extrem de dezvoltată. Religiile au comun. existenţa lui Dumnezeu (ceea ce o face legată de Religie). Această problemă concentrează în jurul ei pe celelalte. că împart lumea în două mari registre. ceea ce este cam tot acelaşi lucru. a luat pe acestea tot din demersul filosofic. umilinţă iar tensiunea sa psihică trebuie să fi fost destul de mare. De aceea deosebirile metodologice între ştiinţă şi filosofie sunt minime. demersul religios devenind treptat unul filosofic chiar dacă istoria filosofiei se grefează totuşi pe un interes ştiinţific originar declarat. Einstein. Ea nu se mulţumeşte cu rezolvarea pe care Religia o aduce. Din punctul acesta de vedere inclusiv termenul ‘metafizică’ sugerează legătura cu Ştiinţa. Filosofia însă s-a putut încet-încet îndepărta de Religie devenind independentă datorită apariţiei unor probleme specifice demersului său. până la Kant astfel de poziţii fiind sporadice. cu câteva excepţii minore. Toate acestea conduc la supraexcitarea Complexului Traumatic. unitatea lumii şi tot ceea ce conţine sub sine o generalitate atât de mare încât nu poate fi cuprinsă sub experiment. De la Complexul Eden către celelalte Complexe de asociere pe Filiera Negativă se poate observa nevoia Omului. În orice caz. Iniţial filosoful era cel care caută principii asupra lumii iar apoi cel ce folosea un anumit sistem de gândire. Alteori simpla unitate a lumii le implică pe celelalte două deşi nu în mod direct. Prin Complexul Eden se manifestă cele două principii fundamentale ale Vieţii. rădăcina trunchiului psihic. să caute principii devenind astfel un complicat sistem de gândire. Aceasta este localizarea psihologică a gândirii metafizice.2. conservarea şi înnoirea. aşa cum s-a întâmplat cu filosofiile lui Platon şi Aristotel sau cu critica raţiunii. devenind opoziţia între bine şi rău. este chiar esenţa sufletului.2. fie prin presiunea morţii. ca manifestare a sufletului omenesc. bazate în special pe logică şi cu mai puţină înclinaţie spre experiment ceea ce este deja domeniul ştiinţei. adică prima grupă de Complexe.5. cu fizica. Uneori metafizica a înlocuit Ştiinţa în afara momentului când aceasta încă nu se născuse (cum este cazul cu cea antică) respectiv când situaţia psihică a subiectului a cerut-o Sunt cunoscute puseele filosofice ale lui A. De altfel metafizica a fost şi va rămâne încă influenţată de metodele şi rezultatele Ştiinţei. ceea ce coincide cu o reacţie stoică la ciocănitul în uşă şi compensarea în Orgoliu pentru ca apoi să ia din nou o atitudine metafizică. care a fost preluată de la Kant ca reper general acceptat în cercurile autorităţii religioase. cu atât mai mult cu cât acest cunoscut insista. După cum s-a spus mai sus esenţa Religiei. Ea reclamă în mod indispensabil relaţia cu Religia. în cazul în care nu sunt şi una şi alta. Toate problemele metafizicii însă converg către nemurirea sufletului. Această trecere dramatică de la disperare la răbufnire explozivă şi apoi la detaşare dispreţuitoare şi-a găsit în Simfonia a V-a o rezolvare de referinţă. ceea ce probabil că îl scotea pe muzician din răbdări. Doar cele psihologice sunt aici relevante iar faptul că unii ajung filosofi şi alţii oameni de ştiinţă. Filosofia încearcă să explice raţionalizat demersul Religiei aşa cum teoria transmigraţiei sufletului a lui Platon preia acest element din Hinduism. Astfel că dualismul se mută de pe planul ontologic în cel axiologic. Orice convertire sau trecere pe tărâmul Religiei a unui subiect se face fie prin existenţa sciziunii între Filierele Trunchiului Psihic. Moartea înseamnă pentru individ pierderea întregii sale autonomii. de consecinţele şi învăţămintele care se leagă de nivelul ei de dezvoltare. fie prin existenţa unui traumatism direct. Ea este nemulţumită de explicaţiile religiei chiar dacă.

poate să devină superior ei deci o poate agresa într-un fel sau altul fie prin continuitate ceea ce înseamnă superioritatea lui faţă de ea. 2. la bunăstarea generalizată.1. 84 . un astfel de Psihic se poate fixa asupra interesului de a căpăta o oarecare bunăstare. prin descoperirile sale savantul poate dărâma o tradiţie. Un astfel de suspans. însă principial omul de afaceri nu are acest interes ci doar pe cel de astfel de profit personal. Legătura cu acest Complex vine din credinţa în nemurire pe care valoarea ştiinţifică i-o dă unui astfel de autor prin celebritatea de care el se poate eventual bucura. Se acumulează astfel un capital ce poate fi reinvestit la infinit. unde.1. Atunci când interesul economic este o banală luptă socială pentru existenţă. unde efortul pentru a o duce de azi pe mâine este foarte mare. Alta este situaţia profitului imens.6. pentru despărţire a firului în patru. Deoarece. fiind puţin din amândouă dar neputându-se decide spre una dintre ele. respectiv atunci când subiectul caută cu orbire un profit pentru care nu este necesar din punct de vedere social să fie implicate aceste forţe. atâta timp cât se face din pasiune şi nu din hazard. retragerea depresivă în sine a Religiei. Despre acesta se poate spune că este guvernat de un Complex. Maturizarea. de evidenţiere personală.2. 2. lasă să transpară Complexul Eden iar această predispoziţie se va materializa prin intermediul Complexului Polis.2. Experienţe de viaţă speciale îl pot conduce către Ştiinţă odată cu schimbări relevante în suprastructura sa psihică. Eliade a spus. fie prin dărâmare totală fie parţială a paradigmei tradiţionale. Ea presupune angajarea în anumite investiţii. Dacă se presupune o situaţie cu localizare într-un anumit moment genealogic. este pe de o parte rezultatul formei reflexive a Complexului Traumatic iar pe de alta conversiunea lui edenică. în laboratorul sau în domeniul lui. dezvirginarea domeniului denotă interesul edenic al cercetătorului. Este evident că retragerea omului de ştiinţă în lumea lui. Până şi blestemele lui Sartre sau Nietzsche la adresa lui Dumnezeu nu sunt altceva decât răutăţi ale unor copii ce sunt nemulţumiţi de faptul că părinţii le-au refuzat ceva. Se poate observa că idealurile unei persoane care este implicată direct în economie. unde subiectului îi este o povară viaţa. se raportează la o constituţie psihică de tip pragmatic unde metodologia. dublat de predispoziţia ereditară pentru acumulare de bunuri. făcând carieră în acest domeniu sunt în acord cu Complexul Eden. ei îl cântă mereu. Tocmai de aceea profitul economic de anumit tip poate intra sub incidenţa Complexului Eden. Complexul Eden şi economia Interesul pragmatic poate deveni şi el unul de neutralizare a Complexului Eden. pentru căutare. tocmai pe baza moştenirii psihice a Omului. Ştiinţa. Aşa cum copilul prezintă faţă de părinte clivajul specific şi că orice sentiment de ură faţă de acesta este dublat de unul tandru. după cum comportamentul moral al nevroticului îi dă acestuia şi o satisfacţie negativistă faţă de obiectul de neutralizare inhibat specific. unde activităţile economice sunt efectuate pur şi simplu din nevoie nu se poate vorbi de implicarea vreunui Complex. pentru întemeierea familiei. arată în ce fel o astfel de excitaţie poate conduce la acest rezultat. Psihologia afectivităţii economice presupune o manevrare a bunurilor economice în aşa fel încât operaţiunea aceasta să aducă profit. este suficient să aibă gustul pentru aprofundare.2.7.2. pe filiera arborelui genealogic. se poate găsi o situaţie de sărăcie extremă. El se vede pus în situaţia de a păşi primul pe un anumit domeniu de cercetare. Căci acest comportament este dictat de interesul de supravieţuire al Instinctelor. Actul său de a gândi îl leagă invariabil de filosofie şi de religie totodată. la evoluţia economică. la fel ca în cazul Complexului Matern. Din cele spuse până aici este clar că filosoful este un fel de om al nimănui. stilul de viaţă frustrant poate conduce la transferuri formaţiei filosofice sau ştiinţifice către Religie. Dexteritatea mnezică a omului de ştiinţă care se prezintă ca o bibliotecă ambulantă. Cazul lui Einstein sau a altor autori care au avut experienţe traumatice sau cazul cu filosofii Atenei ocupată de Roma. denotă o mare excitaţie a Complexului Traumatic căci el este în stare în mod specific să lărgească orizontul Memoriei iar psihopatia traumatică şinevroza anxioasă cu capacităţile lor de a reda mnezic în cele mai mici detalii stimulul fobic. la un oarecare procentaj de risc. prin cercetările.Aşadar cel mai crud ateu filosof este un religios. el nu poate suporta cruzimea Ştiinţei dar nici abandonul. convertiţi la Creştinism sunt relevante. care poate conduce la evoluţia fondului social. Complex care face parte din următoarea grupă de Complexe. Atunci acest conţinut psihic va fi investit exact cu un înalt potenţial energetic. cadrul de reguli pe care ea le respectă sunt la fel ca în cazul celei pragmatice. după cum M. Fireşte că aici poate mai mult ca în oricare altă aplicaţie a Complexului Eden exteriorul determină în mod decisiv rezultatul final al demersului ştiinţific însă tocmai pasiunea descoperirii. Nu este necesar ca filosoful să fie împotriva lui Dumnezeu. Complexul Eden şi Ştiinţa Modelul gândirii ştiinţifice este cel pragmatic. la fel pentru aceşti autori Dumnezeu va rămâne în continuare atotputernic. Or acest risc presupune prizonieratul subiectului care riscă între traumatismul eşecului şi caracterul edenic al succesului. Subiectul poate să creadă că profitul economic este singura lui fericire la fel cum un Casanova crede că următoarea femeie posedată îi poate spori această fericire.

respectiv prin agresarea externă pe care o poate suporta un individ. fiind un Complex format în perioada preumană a Vieţii iar respectarea legilor impuse de comunitate conduce la obţinerea unor avantaje sociale mult mai mari decât în cazul în care nu s-ar recurge la respectarea lor. În societatea umană el apare influenţat în mare parte de Complexul Tabu. este indispensabilă Vieţii Umane. Ulterior acesta devine necesitatea de respectare a legilor. Aşadar apartenenţa la un grup. Apoi. apropieri şi interconexări. eliberată de neajunsuri. atunci este firesc ca întregul spectru al legilor scrise în general să se bazeze pe reglementarea agresivităţii dintre indivizi.3. cum sunt cele din grupa a doua sau a treia sau capacitatea şi exersarea ereditară a aparatului conceptual şi la susţinerea fiziologică a lui. Omul este extrem de ineficace atunci când este solitar. Structura acestuia se defineşte ca proiecţie a propriului Complex Traumatic în nefericirea.1. El este un individ care îşi modelează singur comportamentul şi care acţionează în mod activ la definirea sa. Complexul Polis este aşadar Complexul de Sociabilitate al muncitorului şi al aristocratului în aceeaşi măsură. Tocmai de aceea aceste două 85 . acest Complex dispare de asemenea. aşa cum apare în societăţile primitive. General vorbind. căci el impune un ritm social pe care agresatul trebuie să îl accepte. economică. le determină asupra Structurilor Psihice date anterior precum şi asupra satisfacerii în general a instinctelor. Modelul social uman nu este unul static ca în cazul acestor insecte. societatea în genere are puterea de a se mobiliza pentru apărarea fiecărui membru.1. un element dintr-o structură mecanică.Notă: Fireşte că Complexul Eden nu poate explica el singur aceste cinci manifestări ale sale. Aceste două forme de existenţă sociale tind să se raporteze tot timpul una la cealaltă. fiind în imediata sa vecinătate pe Filiera Pozitivă şi asta încă din societatea animală. Complex care marchează diferenţierea Omului de Animal. identificarea cu el este motorul Complexului Polis. Complexul Polis este format în mod diferit în cadrul societăţii umane evoluate. căci aici intervin şi alţi factori.2. aceste Complexe se manifestă aşa cum se manifestau ele în epocile trecute. Complexul Polis este urmarea firească a celui tarumatic. este format şi din cel de securitate. 2. Totuşi Complexul Eden există aici ca o unitate de măsură pentru acestea iar dacă un Pascal poate trece cu uşurinţă de la preocupările filosofice la cele ştiinţifice şi apoi la cele religioase asta denotă că toate aceste manifestări ale Spiritului au anumite puncte comune chiar dacă par a nu avea. Această manifestare modernă a Complexului Polis este direct dictată de influenţa pe care cea de-a treia grupă de Complexe o are asupra Trunchiului Psihic. în contrarietatea lor. chiar dacă nu atât de tranşant ca atunci. le va avea în vedere. Or acest Complex înseamnă tocmai acel comportament socioeconomic care ar evita o astfel de agresiune. O astfel de comunitate este însăşi structura de clase superioare ale societăţii. alături de cel Cain din cea de-a doua grupă de Complexe Fundamentale ale aparatului psihic. Prima formă născută pe fondul neajunsurilor. Societatea ştie însă să introducă în aceste legi şi altele care nu protejează individul. Complexul Polis Acest complex face parte.3. fapt ce poate atrage ]n mod evident Complexul Traumatic prin iminenţa pedepsei. Societatea. Nietzsche a observat foarte bine această sciziune între ‘moralele de stăpâni’ şi ‘moralele de sclavi’. Numai în societate el îşi poate satisface Instinctele iar contactul cu animalele sălbatice îl dezavantajează evident. conlocuirea indivizilor unei specii. pe lângă latura economică legată de productivitatea crescută care reiese din viaţa în colectivitate. Cu toate că societatea modernă cunoaşte nuanţări. ci protejează mai degrabă o comunitate minoritară după cum se va vedea la Complexul omolog acestuia. a inhibiţiilor neneutralizate. care apare şi în lumea animală. Dacă mecanismul structurării sociale care. colaborarea lor. Agresorul poate foarte bine deveni legislator. care determină aceste legi şi care le impune după interesul controlării societăţii deci al interesului economic. cel Cain. prin faptul că alege şi judecă acţiunile sale. Aşadar originea lui este una pragmatică. Iată că deviza ‘toţi pentru unul şi unul pentru toţi’ este mult mai veche decât se credea. 2. Ea continuă şi în cele mai evoluate societăţi acest principiu de securizare colectivă iniţial în faţa mediului ostil. Astfel că în cazul unei agresivităţi externe. unde apartenenţa individului la clasele superioare sau la cele inferioare este un criteriu hotărâtor. O astfel de formă o moşteneşte şi Omul Modern sub forma Complexului Polis. Legislaţia socială dată de norme scrise sau nescrise are ca scop o anumită ordine stabilită deja de către premisele acestui Complex Tabu. Clasa socială proletaroidă acceptă aceste legi tocmai pentru că ele stipulează şi protecţia originară pe care acestea o au drept condiţie.1 Structura generală Apariţia societăţii are ca fundament principial însăşi securitatea. este liantul formal al societăţii. între aceste două clase sociale generale. ci unul dinamic iar Complexul Polis se potriveşte mai bine acestora decât Omului. în agonia semenului. Însă el poate fi supraexcitat prin Complexul Traumatic. Aceştia pot fi alte complexe.2. De aceea atunci când aceste avantaje dispar. clasa aristocratoidă va dezvolta un spectru de reguli sociale şi resorturi de consolidare a societăţii în forma care o avantajează. Caracterul provizoriu al comportamentului dictat de Complexul Polis este unul evident căci Omul nu este o insectă. asemenea familiilor de albine sau de termite. dată şi ea tot de acest principiu al mobilizării colective. El se referă la implicaţiile pe care socializarea. va tinde către acte antisociale sau cel puţin.

‘Iubirea aproapelui’ este dublată de eternul păcat cainic urmate de eternele rugăciuni şi ritualuri religioase de îndepărtare a ‘Diavolului’. cu un spirit rudimentar pot fi foarte uşor manipulaţi de către apelarea la acest fond emoţional arhaic. Politicienii apelează la acest Complex. economia şi psihologia abisală par să aibă în comun exact ceea ce au în comun apa şi uleiul. Complexul Polis şi economia Aşa cum se prezintă astăzi lucrurile. unde fiecare îi respectă dorinţa celuilalt. Iată că socializarea omului civilizat are alte valenţe decât cele ale societăţilor animale. Şi totuşi apa şi uleiul pot forma o emulsie şi cazul de faţă demonstrează pe deplin acest lucru. În ‘Psihologia maselor şi analiza Eului’. astfel că fiecare ar fi fericit dacă ar deţine măcar o singură şuviţă de la obiectul iubit. unde masele au fost orbite de propria lor dezordine afectivă. poetic-adolescentină. Specia rivală care implică socializarea animalelor a fost înlocuită în civilizaţia umană de comunităţile rivale. fapt ce s-a întors de atâtea ori împotriva lor. Tocmai de aceea Complexul Polis este strâns legat de însăşi dezvoltarea economică şi de implicarea directă. Alegerea lui ca reper se datorează interesului general al indivizilor de a se tolera reciproc. Abia epoca modernă a încercat o reparaţie prin reintroducerea artificială a lupului. Cu cât un Complex este mai solicitat. el imaginează paradigma dragostei mai multor oameni pentru un altul cum ar fi faţă de o persoană celebră. Aşa apare sentimentul de dreptate socială şi cel de datorie. Freud înţelege Complexul Polis ca fiind derivat din dragostea platonică. Iubirea aproapelui promovată de o mentalitate proaspăt convertită la pacifismul religios originată în spiritul războinic păstrează încă ruinele cainice originare. căci principiul ei nu este dragostea ei. un fel de bălăcire în afecţiunea celor din jur. ca focalizare controlată a concordanţei reversului său. Căci această stare este prin ea însăşi nedemnă de specia umană. Freud ştie clar că sunt societăţi lipsite efectiv de conducător. cu atât şi reversul lui de pe cealaltă Filieră suferă această suprasolicitare. Totuşi dizolvarea armatei şi a Bisericii nu ar duce deloc la dizolvarea societăţii. Freud însă confundă în mod vădit Complexul Polis cu cel Tabu. Complexul Cain. la fel şi legile pe care el le apără. deoarece vizează o apropiere falsă între oameni.2. Căci exacerbarea Complexului Polis. Oameni cu judecată sălbatică. Freud consideră că iniţial aceştia au fost geloşi unul pe altul în acapararea obiectului dragostei dar acestei faze îi corespunde cea de solidaritate. Un astfel de liant ar fi pentru societate elementul care ţine laolaltă societatea iar Biserica şi armata ar fi modelul celor mai reprezentative exemple. Spaţiul european arată o lipsă teribilă a marilor prădători aşa cum există în alte continente. deşi ea este de multe ori instrumentul manipulării sale. 86 5 . funcţională a Omului în acest proces. fără îndoială că acest lucru l-a avut în vedere Kant şi este greşit modul în care a fost interpretat ca determinând o moralitate rigidă. Într-o societate hipertehnologizată. Iar modul în care patriotismul înflăcărat degenerează în războaie sângeroase şi acte teroriste. Căci individul nu ar avea nevoie de acte antisociale ce trebuie stopate prin acest ansamblu legislativ. ci un element mai adânc (ce explică chiar dragostea de acest tip) şi anume economia. din dorinţa de a atrage voturile sau suporul în general iar patriotismul de toate felurile ascunde şi această latură arhaică a Psihicului Uman.1.5 2. spune Freud. în speţă unele dintre cele animale.3. deşi către ea pozează.Complexe se înlocuiesc foarte degajat unul pe altul în cadrul societăţii moderne cineva oscilând între a fi Poli(tico)s sau Cain. Complexul Polis se dovedeşte a fi în relaţie retroactivă cu Complexul Cain care se proiectează către aceste comunităţi. Oricum limitele comunităţilor rivale sunt atât de flexibile încât Complexele Cain şi Polis se acompaniază ambivalent într-un dans dubios. lăbărţarea într-un patriotism parşiv. Dragostea nu este necesară pentru a forma societatea. Tema clasică a dragostei şi trădării sau a urii de moarte ce se converteşte în dragoste (Romeo şi Julieta) este parte din ambivalenţa exacerbării patriotismului de tip Polis. unde roboţii ar rezolva automat problema economică. Practic Omul a continuat să se comporte sociabil şi după ce şi-a eliminat sau redus la tăcere potenţialii rivali din lumea animală. O astfel de fuziune între Complexul Polis şi cel Matern nu are nimic de a face cu adevărata sociabilitate. tocmai ca o extroiecţie. Aşadar existenţa Complexului Polis nu poate fi explicată doar prin simpla viaţă gregară aşa cum există la animale pentru a avea succes mai mare în competiţia cu alte specii. în special al celui Uman. unde există doar o ierarhizare a forţelor în care deci se poate vorbi doar de ‘cel mai puternic’ dar nu şi de ‘conducător’. Complexul Polis nu ar însemna nimic. deşi acest lucru este destul de greu de realizat în mod absolut consecvent. atunci economia trebuie să stea prin excelenţă sub incidenţa principiilor psihologiei abisale iar o ştiinţă ce are Complexul Polis este unul rudimentar iar pentru viaţă el a însemnat foarte mult fiind păstrat ca reper fundamental de bunăstare. atrage după sine tocmai reversul acestuia. Însă el a fost funcţional într-o anumită etapă a ei iar aplicabilitatea lui statică la condiţiile umane moderne s-a dovedit infructuoasă. Timpul a unit cele două complexe prin cristalizare iar dragostea se amestecă cu ura şi sociabilitatea cu intimitatea. De aceea ispitirea Diavolului va acompania o astfel de nevoie de divinizare a unui fond emoţional esenţialmente războinic.2. Când a definit ‘imperativul categoric’. Ceea ce este important de subliniat aici este faptul că tocmai această nevoie de iubire a a aproapelui este datorată convertirii acestor elemente ‘diavoleşti’ în ea. Apropierea ‘de aproapele’ se face cu scopul eliminării ‘duşmanului’. sub interesul economic. Uşurinţa cu care cei guvernaţi de alte Complexe fuzionate apoi în Complexul Polis stabilesc şi desfac relaţii nu poate fi decât un act decadent. Căci dacă psihologia abisală este ştiinţa Comportamentului. este arătat de atâtea şi atâtea cazuri în istorie. Ei trebuie să îşi înfrâneze pornirile.

cu facilităţi din ce în ce mai noi. dimpotrivă. Aşadar problema principală a oricărui sistem social încadrat într-o economie complexă este acela de a apela la economia sălbatică fie prin educaţia sălbatică la nivel global fie prin forţa militară în aşa fel încât o parte din societate să fie convinsă să fie încadrată în economia simplă care subzistă în cea complexă. ea poate modifica Valoarea de Neutralizare prin reducerea sau creşterea ei în raport cu valoarea iniţială. Imperiul Roman. naturală. În realitate 87 . Problema este că această tendinţă apare mereu la orizont. În economia simplă orice act al celui care beneficiază de ea are finalitate concretă cum ar fi însămânţarea. conform legii respingerii valorice. etc. Stabilirea provizorie a Valorii de Neutralizare este dată de raportul dintre Mediu şi Organism. limitate la a înţelege descriptiv un astfel de fenomen ca acesta al economiei. De fapt orice imbold psihic presupune o acţiune în scopul neutralizării energetice. Cu cât sistemul psihic este susţinut la acelaşi nivel energetic. cu atât Valoarea de Neutralizare tinde să se depărteze. Jaful militar este un moment important în evoluţia Umanităţii iar el se întinde până la vecinătatea modernităţii. ocrotirea sau recoltarea finală a plantelor precum şi sacrificarea animalului sălbatic sau domestic. Pulsiuni ce sunt la baza tuturor celorlalte. eventual decorat interior. mecanismele specifice de exploatare a naturii. Există totuşi aici pericolul de a cădea în mozaic metodologic însă acest lucru este încă departe de ceea ce prezintă psihologia abisală căci ea se referă doar la partea generală a ştiinţelor aferente ei fără a intra în detalii. diverse obiecte cu diverse utilităţi. fie că este nulă fie că este considerabilă. prelucrarea. Pentru un astfel de trib. Deci la fel se va întâmpla şi cu economia. De aceea orice ar face Omul. Economia simplă aparţine primitivilor şi se restrânge la vânătoarea în grup. sclavagismul se prezintă ca fiind un furt originar iar sclavul este un ostatic folosit în scopuri economice. cu tot arsenalul său militar şi-a găsit sfârşitul în urma atacurilor succesive ale barbarilor. multiple. este totuşi susţinută pe o lungă perioadă de timp. Căci operaţiile preliminare sau adiacente sunt părţi esenţiale ale acestui sistem ca schimbul. Ca exemplu se poate lua necesitatea unui adăpost sigur şi puternic. Din punct de vedere psihodinamic această relaţie cu mediul face ca diferenţa dintre economia simplă şi cea complexă să se facă după anumite principii. Economia complexă. adică de reglarea Valorii de Inhibiţie. adică cu cât Valoarea de Excitaţie şi cea de Neutralizare sunt mai apropiate. Aşadar economia simplă vizează în principal neutralizarea rudimentară a Instinctelor în mod direct iar Valoarea de Neutralizare este redusă la această raportare instinctuală. el nu va fi niciodată total mulţumit. bolile. Acesta poate migra spre a căuta locuri. intervine o situaţie de criză datorită unui moment nefavorabil caseceta prelungită. unde aceste principii vizează exclusiv exploatarea în comun şi în mod aproape egal a naturii sau complexă atunci când exploatarea naturii este doar o parte din sistemul economic. nu numai că prezintă în mod evident diviziunea muncii dar ea permite creşterea incomensurabilă a Valorii de Neutralizare a sistemului energetic global prin neutralizări ale unor segmentele psihodinamice specifice. comportament unde Psihicul Uman are un rol hotărâtor. Principiile legislative ale societăţii care se concentrează în Complexul Polis rezidă în relaţiile economice care se stabilesc la nivelul societăţii. Aceasta poate fi simplă. orice satisfacţie ar avea. ea nu se poate limita doar la calcule statistice sau matematice în general şi nici la experienţe pragmatice personale aşa cum s-a făcut până acum. după cum se va vedea imediat. Psihologia abisală o fundamentează ca bază şi îi dă o înţelegere mai profundă a lucrurilor căci dincolo de reţetele matematice. cu varietăţi de hrană. este evident că fiecare putere războinică antică (exemplul este luat de aici deoarece lucrurile se prezintă mai aproape din punct de vedere temporal de tranziţia dintre cele două economii) a început printr-o origine modestă care apoi prin forţa împrejurărilor s-a dezvoltat pe specializare militară. al cărui obiect este profund diferit de cel al matematicilor. El este însuşi principiul economiei sălbatice. de un corp teoretic solid. cu arme mai mult sau mai puţin rudimentare sau la cultivarea plantelor şi creşterea animalelor. chiar dacă constituţiile statelor şi mentalităţile mulţimilor pretind că ar fi o etapă stinsă în istoria Umanităţii. Iar dacă această valoare. Diviziunea muncii este în mod evident caracteristica esenţială a economiei complexe. o neutralizare nu va fi niciodată pentru totdeauna. eventual cu confiscarea bunurilor lor. teritorii mai bune şi pentru aceasta are nevoie să lupte pentru alungarea acelora care se află deja pe aceste terenuri. ba chiar să producă o excitaţie energetică în plus. Sub raportul evoluţiei istorice. ci doar momentană iar ceea ce astăzi aduce fericire mâine poate fi un lucru banal.pretenţia de a înţelege Comportamentul Uman nu poate să nu ia în calcul comportamentul economic. Economia simplă stă întotdeauna la baza celei complexe iar aceasta din urmă nu poate fi posibilă fără prima deoarece ea are rolul capital de a neutraliza Pulsiunile Instinctuale. Or fără satisfacerea Instinctelor este absurd să se treacă la satisfacerea unor dorinţe secundare. un astfel de moment de belşug poate deschide noi orizonturi iar el se poate specializa exclusiv pe jaful militar. Forţa militară este elementul primordial ce face legătura între economia simplă şi cea complexă fie sub raportul evoluţiei istorice fie sub cel al dinamicii teritoriale. căci. după o vreme prosperă. ea este una sisifică. Orice structură economică are interesul de a produce o neutralizare energetică a uneia sau mai multe pulsiuni în general. de la sine înţeles şi să nu producă nici cea mai mică satisfacţie. Ea are nevoie de relaţii dinamice. epuizarea resurselor etc. Se poate imagina un trib care cunoaşte minime practici agricole unde. etc. prin diversificarea sistemului psihic în mai multe domenii de interes.

aveau şi scopul de a consolida o educaţie în spiritul inhibiţiei şi pregătirea în acest mod a terenului pentru economia sălbatică. 2. Economia s-a desălbăticit în mare parte şi per total ea continuă către o desălbăticire totală. ca urmare a exploziei tehnologice ce s-a instaurat în special în ultimul secol. Tocmai de aceea Omenirea Occidentală s-a văzut. reduşi ei înşişi la o astfel de Valoare. penitenţele acestei Religii. luându-se de la aceasta în special ceea ce coincide cu Spiritul Modern dar şi supravieţuind sporadic anumite principii periculoase pentru dezvoltarea economică. Convertirea Imperiului Roman la Creştinism presupune aplicarea unei alte strategii economice. adolescenţă. el poate fi folosit şi astfel se ajunge la valorificarea superioară a consecinţelor ce decurg de aici. prin educaţia în spiritul toleranţei precum şi a reconvertirii şi readaptării criminalilor. Acest lucru este încă indispensabil pentru acest moment al societăţii cu toate principiile sale juridice.3. Rolul Religiei pentru societate este încă important. Pe drept cuvânt Nietzsche a spus că ‘creştinismul este o religie pentru sclavi’ căci el a intuit profund rolul economic al Creştinismului. Un al treilea stadiu de evoluţie al economiei complexe este cel al sistematizării economice. Sclavul este mai eficient dacă este lăsat liber. De aceea toate statele sclavagiste s-au prăbuşit până la urmă. Aici intervine mecanismul economic global al societăţii. Din fericire astăzi este reformată ea însăşi pe plan global.2.1. Fireşte că în economia actuală Religia nu mai are nici un rol iar penitenţele morale pe care ea le recomanda în trecut nu mai sunt actuale tocmai pentru că maşinile l-au înlocuit pe Om şi l-au eliberat din lanţurile sclaviei. către înlocuirea totală a Omului din munca de rutină. progresul tehnologic al societăţii ar conduce direct proporţional la ‘reprimarea instinctelor’. respectiv însuşi sistemul economic care s-a dezvoltat impetuos în această perioadă. Inhibiţia ‘morală’ a Sexualităţii se înscrie tocmai în trăsătura regulilor sociale ce aveau rolul păstrării unei astfel de Valori de Neutralizare la un nivel scăzut iar această inhibiţie depăşea cadrul inhibiţiei normale datorată dinamicii relaţionării Instinctului respectiv cu mediul social. legată inseparabil de valorile acesteia. Fireşte că spiritul Religiei Creştine continuă să se manifeste astăzi. a ‘eliberării’ sclavilor dar nu a dispariţiei lor ci doar a transformării lor sub experienţa pe care Omenirea o câştigă din practica sclavagismului. Restricţiile. fie şi excepţional este tocmai datorită rădăcinilor sale adânci în conştiinţa umană abisală. de jaful militar fie brut fie sclavagist. Declinul Creştinismului despre care se vorbeşte astăzi stă exact în declinul în epoca modernă a principiului care l-a promovat iniţial.el se mai practică şi astăzi în plină eră spaţială. Ca nucleu al Religiei din punct de vedere social. decădere) şi cele ale individului însuşi. Sistemul economiei sclavagiste i-a permis Umanităţii familiarizarea cu conceptele economiei complexe instituite la nivelul gândirii subterane. Căci grefându-se pe economia sclavagistă şi determinând o astfel de structurare socială originară. la fel şi restructurarea sa modernă poate fi benefică astăzi dar insuficientă pentru Spiritul Viitorului. Acest rol este în cea mai mare parte unul benefic pentru spiritul modern. respectiv creşterea progresivă a Valorii de Neutralizare globală a societăţii. De fapt economia şi puterea militară. Evoluţia Complexului Polis şi progresul tehnologic Freud şi-a exprimat temerea lui în ‘Viitorul unei iluzii’ după care civilizaţia în general. Astfel că. O astfel de evoluţie are la bază însuşi sistemul psihodinamic. fuzionate într-unele dintre teoriile umaniste. tot ce-i trebuia Creştinismului era doar păstrarea valorii de neutralizare a urmaşilor foştilor sclavi. În sociologie s-a făcut la un moment dat comparaţia între vârstele cetăţilor (copilărie. Căci societatea creştină nu a ezitat să ia cu asalt tot prin forţa militară acele mici grupuri ce nu se aliniaseră la Religia devenită Oficială iar această situaţie s-a repetat pregnant în Evul Mediu. ca element social de o importanţă covârşitoare. oficial principiul economic se păstra ascuns sub presupusa misiune divină de creştinare a ‘păgânilor’. Comunismul şi fascismul se constituie ca exemple clare în acest sens. credea el. Maşinile şi roboţii au înlocuit pe vechii sclavi care puteau în sfârşit să fie eliberaţi. Căci societatea contemporană civilizată aderă la deplina creativitate şi libertate refuzând obedienţa acesteia. sistemul economic susţinut de ameninţarea militară directă. Iar dacă ea continuă să se manifeste astfel astăzi. ci ‘să nu ucizi’ a devenit sloganul unei epoci majore. Dar probabil că şi acest rol va deveni la un moment dat insuficient. abstracte şi pseudoumaniste. Cu toate astea. Sclavul nu mai este văzut ca fiind ‘cel ce trebuia ucis dar din diferite motive a fost lăsat să trăiască’. într-un moment de autoanaliză lucidă în situaţia de a fi invadată de o Sexualitate Patologică ţinând cont de cererile legii excitaţiei energetice. nu pot fi despărţite una de alta nici măcar astăzi.3. una mult mai productivă şi mai sigură sub aspectul ordinii sociale decât cea militară directă deşi aceasta a rămas şi ea în subsidiar faţă de sistemul economic în sine. ca fiind cea mai profundă Religie a societăţii vestice. uriaşa strategie de exploatare socială sistematizată. dacă nu cumva acest fapt se vede deja astăzi. este 88 . uciderea lui este neproductivă. Ce masi importantă este riscul permanent al vieţii soldatului care îşi vede pusă în primejdie agonisirea prin chiar moartea la care era pasibil prin revolta sclavilor. provoacă unele probleme de nerezolvat. care vor fi analizate la Complexul Tabu. Căci la fel cum educaţia sălbatică pe care ea a promovat-o pentru epocile clasice a fost benefică pentru Spiritul Clasic al acelor timpuri dar de-a dreptul catastrofală pentru Spiritul Modern. maturitate.

pentru faptul că acesta se îmbunătăţeşte. ce au condus la scăderea nivelului de trai. Acesta este un lucru benefic însă doar până în punctul în care civilizaţia inventează artificial alte dorinţe. adică a profitului ca urmare a unei acţiuni unde resursele câştigate sunt mai mari decât cele pierdute. nivelul de trai al întregii societăţi creşte şi în fond. coincide cu creşterea alarmantă a numărului Tulburărilor Psihice. presupunerea. cu exploatarea sa socială şi o protecţie a individului consecventă cu normele declarate ale democraţiei sau ale anumitor societăţi ce se vor a fi cât mai drepte. Dacă un agent economic se mulţumeşte doar cu acelaşi tip de producţie. comunismul. cea a economiei sălbatice. Preţul pentru faptul că sistemul economic este în progres. Fireşte aici poate fi exclus cazul canibalismului impus de înfometarea prelungită. ei asimilează puterile magice ale acestora. Marx a criticat burghezia din pricina acestei plusvalori. problema civilizaţiei nu este aceea că reprimă Instinctele. Consecinţele ‘economiei socialiste’. nu poate fi înţeles şi nu poate exista fără cel Cain. creşterea explozivă a nivelului economic japonez. Totuşi o astfel de perspectivă nu este justificată. ci al Vieţii în general . asta se datorează altor probleme. Cealaltă extremă este derivată din teoria plusvalorii expusă de Marx. Aşadar progresul tehnologic aplicat sălbatic poate aduce alte probleme decât cele presupuse de Freud. adică din situaţia economiei sălbatice. după cum s-a amintit deja aici. slăbeşte. cum este Religia şi învăţământul nu pot elimina exploatarea economică practicată de unii. morală la acea vreme. după eşecul politic al comunismului economiile fostelor ţări comuniste s-au întors de unde au plecat. unde cel mai tare elimină pe cel slab. nu au fost decât plafonarea.posibil ca în viitor societatea să reprime o dorinţă considerată astăzi permisă. Nimic nu se pierde. stagnarea. Marx a vrut să facă din Om o insectă asemenea termitelor care îşi construiesc de mii de ani în acelaşi fel adăposturile şi care se hrănesc şi se înmulţesc la fel. ci aceea că aduce dorinţe în plus şi îl subjugă pe om în povara pasiunilor. ceea ce fac ca fondul emoţional al nevroticului să devină unul patologic. Căci. Dacă astăzi la nevrotici apar unele tendinţe canibalice. care este un comportament instinctual. cu vorbele sale măreţe şi naive totodată. că patronul ar îngropa undeva această plusvaloare în aşa fel încât muncitorul să nu ajungă la ea este la fel de falsă pe cât a fost de utopic experimentul blocului Comunist care a dorit eliminarea ei. Însă Omul este o fiinţă ceva mai complicată iar dialectica academică nu poate face nimic pentru a-l înţelege. Însă în principiu el nu conduce la reprimări masive ci la satisfacţii masive plătite apoi scump de întreaga umanitate. profitul pe care patronul îl obţine este ulterior reinvestit. Concurenţa însăşi face ca economia sălbatică să devină economie de piaţă căci nevoia de profit maximal specific fiecărui om în actul de schimb economic se autoreglează de condiţiile pieţei şi plusvaloarea suferă şi ea acelaşi lucru. Progresul tehnologic este astăzi învinuit de către teoriile umaniste că ar fi dus Umanitatea la râpă. Apoi. În primul rând nu toate societăţile primitive practicau canibalismul. Eliminând concurenţa. 89 6 . că Omul este degradat. lipsit de individualitatea specific umană poate fi vzut cu ochiul Ceea ce a făcut Marx în teoriile sale este de a imagina o înlocuire a unei extreme. Tocmai de aceea. după cum societatea de azi reprimă o dorinţă primitivă. dorinţele. Toate instituţiile ‘şanselor egale’. aşa cum crede Freud sau Rousseau. respectiv canibalismul. Dimpotrivă. după cum se va vedea la ultima grupă de complexe. deci posibilitatea ca această practică să fie o dorinţă. În felul acesta fiecare concurent reglează Valoarea de Neutralizare a celuilalt. Or. Plusvaloarea este principiul fundamental al economiei şi nu doar al economiei. acestea se datorează unor cauze diverse. civilizaţia nu este altceva decât o junglă politicoasă. îl prinde în cercul vicios al plăcerii şi îl exploatează. fie ea şi inconştientă. este plătit de individul ca atare. ce-i ce-l practică consideră că prin felul în care ei îşi tratează victimele. cu toate că a avut ca bază fabricile germane furate şi transportate către Rusia. Că această plusvaloare face de multe ori obiectul economiei sălbatice. Aşadar nu există nici o dorinţă de ‘a-ţi mânca semenul’. cu o altă extremă. În ceea ce priveşte teoria sa economică. fără reinvestiţii şi fără inovaţii. totul se transformă. Trebuie căutată mai degrabă o cale mijlocie a acestor două extreme. Complexul Polis. Pe de altă parte. ca şi în triburile de astăzi unde se mai practică canibalismul. Căci. de masă. Complexul Polis cel care implică comportamentul gregar. chiar dacă prin subjugarea maselor cu tot felul de iluzii în scopul manipulării politice şi economice. în timp ce factorii de decizie în privinţa produselor au intrat într-o letargie mintală. după cum se va vedea la cealaltă secţiune. urmând producţiile ştiinţifice care sunt condiţii ale progresului tehnologic. că natura este din ce în ce mai ameninţată de industrializare.6 Aşadar este extrem de greu de a face alegerea între progresul social exploziv. ci doar a-i lua puterile iar această dorinţă este secundară sistemului ideatic magicist al primitivilor. De aceea civilizaţia mai degrabă satisface vechile dorinţe inhibate decât inhibă pe cele permise anterior. tocmai această concurenţă îl forţează să fie mereu la înălţime şi de aceea concurenţa este plămânul economiei în special şi al civilizaţiei în general. situându-se de obicei cu un pas deasupra cheltuielilor de cost. acesta este interesul general al unei societăţi sănătoase. Speculaţiile psihologice pe care un agent economic le poate face asupra consumatorului sunt rapid eliminate de piaţă iar plusvaloarea se reglează şi ea în acest fel. de exemplu. atunci concurenţa îl elimină efectiv de pe piaţă.

aşa cum sunt legile sociale ce operează o anumită organizare socială. Freud nu ia în calcul că fraţii vor fi devenit deja ei înşişi autoritate iar după ce ar fi avut nonşalanţa de a-şi ucide tatăl. el proiectează asupra primitivului Complexele proletarului modern educat în spirit de obedienţă de către autorităţi în propriul lor folos prin stabilirea normelor civile. Relaţia dintre cele două respectă întocmai relaţia dintre cele două Filiere Psihice şi ceea ce s-a spus despre prima grupă de Complexe este valabil principial şi aici. Maxima lui Marx ‘Munca l-a creat pe om’ îşi poate găsi acoperire într-o munca ecologică şi nu una dezumanizantă aşa cum este cea din capitalismul sălbatic. Efectele ei se vor vedea mai departe la Complexul Sisif. Fireşte că în acest fel Complexul Cain se manifestă în nihilistul care nu acceptă ceva ce i-ar putea fi folositor de fapt. Cert este c el a consolidat Complexul Polis cu nevoia Omului de a-şi vedea semenul şi de a face lucruri împreună cu el. utopică. ele sunt evident antiumaniste deoarece reneagă în bloc valorile civilizaţiei. El se manifestă în general prin repulsia totală asupra regulilor. necesară mobilizării şi sintetizării forţelor individuale ale societăţii.1. De aceea sub pretenţia de umanism multe din aceste teorii ascund un mizantropism contemporan.2. de creşterea demografică. de incapacitatea Omului de a împărţi ceva cu mai mulţi semeni. Aceste teorii care se autointitulează umaniste însă uită că de toate acestea este beneficiar însuşi Omul iar progresul tehnologic este menit să suporte explozia demografică pe care se pare că aceste teorii nu o pot suporta. fraţii (copiii lui) s-au căit de actul lor nedrept. Complexul Cain Complexul Cain este al patrulea Complex de pe trunchiul psihic. Implicarea într-una dintre formele sale este o nevoie fundamentală a Omului. 2. se află în relaţie retroactivă cu tehnologia? Aici tehnologia nu trebuie redusă doar la implicaţiile biologiei genetice sau cele ale fizicii moleculare.1. spre desolidarizare de semeni. Însă ea uită că şi o astfel de societate parfumată edenic este tot produsul tehnologiei chiar dacă în principal celei militare. Apoi se vor analiza unele tipuri de societate care au legătură cu acest Complex ceea ce face obiectul celei de-a doua secţiuni. mereu altele. După cum arată şi numele cu rezonanţa sa istorică el reprezintă opusul a ceea ce este Polis adică tendinţa spre subminare.2. cel Cain. Fireşte că privind numai la deşeurile civilizaţiei date de psihopatologie civilizaţia pare într-adevăr un blestem. În analiza lui mai întâi se va porni de la dinamica transformării sale din cel Polis şi de la geneza sa ceea ce face obiectul primei secţiuni.depresivului umanist şi repudiat relativ la aceste valori. Nevoia de activitate este una naturală şi poate face din muncă ceva nobil. dacă tehnologia nu ar fi în perpetuă insuficienţă faţă de nevoile umane. Apariţia tehnologiei este eficientizarea acestei asocieri originare. Şi aici nu este vorba despre a compara cantitativ numărul beneficiarilor de pe urma lui cu numărul victimelor lui ci de a vedea perspectivele de îmbunătăţire a situaţiei în cauză. Dacă nu se iau în vedere aceste perspective acest posibil umanism nu este decât un mizantropism vopsit. fiind omologul celui Polis şi formând alături de acesta cea de-a doua grupă de Complexe. Dacă ar fi aşa atunci acest fapt ar conduce la Dacă îşi doresc doar eradicarea acestor excese iar critica tehnologismului este o critică doar a tehnologismului absolut având în comparaţie un tehnologism uman care evoluează de la sine fără presiuni şi restricţii atunci respectiva critică este benefică.4. este greu de crezut că vor avea apoi sentimente de remuşcare ajungând astfel în locul lui. la fel şi Complexul Cain vizează opoziţia necondiţionată faţă de normă. a structurii generale.7 Indiferent de cum este văzut progresul tehnologic de anumite teorii el este rezultatul socializării speciei. Aceste probleme vor fi tratate pe mai departe. În realitate opoziţia faţă de progresul tehnologic trebuie înţeleasă ca o nostalgie faţă de societatea clasică structurată ierarhic strict. tendinţa automată a individului uman de a refuza o elaborare secundară a demersului pulsional şi cerând satisfacţia directă a acesteia. Iritarea şoferului ce stă un minut la semafor lasă să se vadă o bună parte din acest Complex deşi în această iritare sunt implicate şi alte Astfel de Complexe. El este reacţia negativă. ‘homo faber’. Aşa cum Complexul Traumatic implică creşterea în mod egal cu propria valoare energetică a celei a Complexului Eden. Excesele capitalismului sălbatic chiar pot produce mutilări genealogice severe după cum se va vedea.4. Această nostalgie este dictată în mare parte de către celălalt Complex. ci la întregul progres tehnologic începând de la uneltele din piatră. pentru ca apoi să urmeze încă două secţiuni relative la fenomenul dreptăţii şi al culturii relativ la el. Dacă însă ele au în vedere nu o iluzorie întoarcere la o sălbăticie lipsită de gregarism. Că tehnologia şi ştiinţa civilizaţiei noastre nu sunt capabile să rezolve problemele Umanităţii deocamdată. faţă de lege. este aceea că acestea sunt considerate încheiate. Că e de detestat sau de admirat asta e o altă problemă. 90 7 . individuală la acesta. 2. Iritarea teribilă la existenţa obstacolelor sociale deşi ele de obicei împiedică existenţa a unor mult mai mici satisfacţii deci nemulţumirea s-ar cuveni să fie minimă.1. consecinţa psihologică a lui. o sălbăticie rousseauistă. fără să se observe că însăşi ideea de progres presupune continuitatea. Când Freud spune că după uciderea ‘tatălui originar’. Bergson a avut dreptate să îl numească pe Om. asta reiese de asemenea din analiza conceptului de ‘progres’. Însă cazurile dramatice sunt totuşi minoritare. atunci cum ar mai putea progresa? Oare nu tocmai aceste nevoi. Structura generală Complexul Cain este reversul celui Polis. El este strâns legat de posibilitatea obţinerii unor satisfacţii pe cale mai mult sau mai puţin antisocială în situaţia în care comportamentul dictat de Complexul Polis cu toate compromisurile sale nu este în măsură să producă ceva de acest gen. Eroarea care se comite adesea când este învinuit progresul tehnologic sau ştiinţa în genere.

Către el este investită puterea socială aşa cum J. 2. societatea este împărţită astfel pe criteriul economic. după cum chiar în interiorul grupului există o ambivalenţă la nivelul fiecărui individ pentru ceilalţi. Deci tensiunea Polis-Cain este cea a echilibrului însuşi al societăţii. Acest lucru este posibil prin iscusinţă militară. Istoria a înregistrat pe parcursul ei acumulări imense de putere socială. conducătorul reprezintă punctul de concentrare. O astfel de stratificare presupune o piramidă socială care reflectă fidel organizarea grupurilor şi relaţiile dintre ele. El are funcţia de decizie iar decizia lui este îndeplinită de întreaga societate. el are sarcina cea mai grea şi anume aceea de a-şi risca viaţa. Structura militară reprezintă un complicat sistem social. Complexul Cain şi starea societăţii Aşa cum se întâmplă cu toate Complexele Filierei Negative. cu cel mai mic grad. a bunurilor economice. prin eficienţa armelor şi prin liantul infrastructural solid adică prin organizarea solidă. Un astfel de sistem social poate renunţa din principiu la implicarea directă. de docilitatea acestora. în timp ce conducătorul său este mai protejat. Complexul Polis presupune constituirea unui grup de către raţiuni economice sau de securitate. Puterea socială este dată tocmai de această capacitate de a fi protejat sau de a adera la un anumit grup. Înflorirea comunismului după cel de-al doilea război mondial s-a datorat în bună parte unor astfel de confiscări de la ‘burghezi’ sau de la ţările învinse. Reglementarea statutului fiecărui grup este dat de relaţia infrastructurală dintre Complexul Polis şi cel Cain la fiecare individ din grup. după cum s-a spus mai sus. Dimpotrivă. Exterminarea unei părţi din populaţie a contribuit şi ea la ‘creşterea economică’. Dezvoltarea socială. Freud identifică în această putere ‘orientarea libidinală’ a supuşilor către şef. după cum deja s-a amintit mai sus. mai ales în persoanele autorităţilor militare.2. simplu. stabilitatea ierarhiei sociale este cu atât mai mare cu cât latura pragmatică a profitului exploatării este mai mare. Întemeierea societăţii superioare umane ca societate dinamică nu se poate concepe fără cea de-a doua grupă de Complexe spre deosebire de cele statice. Relativ la celelalte grupuri dimpotrivă. a continuităţii economice în vederea puterii sociale către el. simple ale unor specii inferioare ca furnicile şi albinele. deci vizează concurenţa dintre grup şi restul speciilor sau chiar alte grupuri sociale. între care există ierarhie. Liantul grupului. până la grupurile economice de concurenţă. Executarea ordinului se face în raport cu dorinţa sa de stabilitate. buna lui organizare presupune virtuala lui capacitate de apărare sau cucerire relativ la alt grup sau la altă specie. Etica socială este o problemă de capacitate a cetăţenilor de a suporta exploatarea celorlalţi. Iar dacă prin absurd s-ar presupune o docilitate absolută atunci 91 . legat de agresiunea sau apărarea armată. În acest caz controlul asupra sclavilor s-ar anula.4. în special datorită vecinătăţilor pe Filiera Negativă. La Omul Modern exacerbarea Complexului Cain implică exacerbarea comportamentului antisocial în general. implicare care defineşte Omul Civilizat. Tocmai de aceea există istorii paralele şi uneori contradictorii pe care state rivale le susţin. Fireşte că el ar dori să îl deposedeze pe şef de funcţia lui. Rousseau bine a intuit actul de cedare al drepturilor politice ale indivizilor către conducător. ca imposibilitate a individului de a se integra în societate prin uşa din faţă şi prin tendinţa irezistibilă de a intra în ea pe uşa din dos. Un Hitler sau Stalin reprezintă prototipuri ale unor astfel de masive concentrări de putere. Exploatarea armată este în fapt principiul oricărei exploatări şi stratificări sociale. structurate în două sau patru grupuri totemice între care există relaţii retroactive de natură economică sau de reglementare a căsătoriilor în aşa fel încât să se evite incestul. Astfel că popularitatea lui Hitler şi resursele economice investite în armată pentru cel de-al doilea război mondial au fost date în bună parte din confiscarea averilor evreilor şi a celor ce se opuneau regimului. Numai când au eşuat aceste campanii de cucerire a apărut şi regretul.J. Implicarea tuturor celorlalte Complexe. exploatarea de asemenea iar sistemul social ar fi dezorientat.1. de aceea comportamentul antisocial lasă să transpară o anumită neutralizare edenonarcisică. În vârful acestei societăţi stă conducătorul. Începând de la structurile totemice ale primitivilor. Orice asociere de tip Polis ce determină grupul implică o structură socială iar ea este pusă în relaţie cu o altă structură socială la care aceasta se opune potenţial. ci unul dinamic şi foarte complex. Un alt criteriu este cel militar. Prin sine însuşi.susţinerea teoriei totemiste a lui Freud. ierarhia. Complexul Cain poate determina psihopatia explozivă în variantă antisocială. evoluţia socială face ca structurile sociale să se diversifice la maximum iar dinamica lor să fie foarte flexibilă. împărţit în structuri sociale bine stabilite. face ca acest Complex să sufere asociaţia şi fuziunea Complexelor Narcis şi Eden. Complexul Cain este cel care este în măsură să reglementeze aceste relaţii. este la un nivel inferior în cadrul sistemului social militar. Însă în istorie adevărul a fost de partea celor puternici şi de partea învingătorilor militari. însă acest lucru l-ar putea face şi camaradul său iar rezultatul ar fi o anarhie nefolositoare nimănui. momentul de asociere a mentalităţii psihice. acest Complex este în mare parte structurat în această opoziţie faţă de cea Pozitivă. Soldatul. Imperiul Roman a cunoscut acest fenomen şi de aceea s-a şi destrămat. Însă pentru subordonat.2. Aşadar societatea nu este un grup amorf. Este suficient ca funcţia de exploatare să sufere neregularităţi şi subordonarea se destabilizează. prin producţie în sistemul economic căci prin agresiune armată el poate subjuga un alt sistem social.

Nazismul a pariat în mod decisiv pe cel Cain. Ecologia socială avansată şi emancipată ce a rezultat după cel de-al doilea război mondial nu reiese decât din frica politicienilor de revolta maselor. or se revoltă orbeşte aşa cum s-a întâmplat cu comunismul şi provoacă dezastre sociale mai mari. a merge doar pe principiul unuia şi ignorând cerinţele celuilalt. Căci chiar dacă aceşti lideri declarau că doresc binele societăţii în primul rând. făcând din exterminarea raselor diferite un scop în sine iar oamenii din interiorul sistemului însuşi s-au speriat de perspectiva dezechilibrării acestui fel de comportament. revoluţii cu orice 92 . * Nota: *. însă la un moment dat şi-au dat seama că ceva nu este în regulă. ceea ce pe moment a condus la focalizarea mâniei populare către aceştia spre nenorocul lor. este drumul către eşec. de la societăţile totemice către societăţile cu o organizare cât de cât superioară s-a făcut tocmai pentru că Omul a ştiut să fie o ameninţare pentru semen iar forţa muşchilor nu a mai fost suficientă în comparaţie cu forţa inteligenţei. Evoluţia armelor este unul din principiile evoluţiei societăţii alături de altele. Principiul unei astfel de docilităţi constă în posibilitatea de revoltă a poporului. Dacă totuşi oamenii se comportă moral unii faţă de alţii este pentru că aceştia pot fi ameninţători unii faţă de alţii. Valoarea sistemului de norme morale nu este una absolută. Iar Complexul Cain ca de altfel şi celelalte Complexe de pe Filiera Negativă sunt imboldul acestei lupte de clasă în care comuniştii au implicat atâta pasiune. Însă problemele au rămas aceleaşi în ceea ce priveşte promisiunea istorică pe care politicianul o face şi pe care nu o onorează. În situaţie de criză motivaţională soldatul va înceta să mai lupte căci dorind fiecare ascensiunea cu pricina este imposibil ca fiecare să adere la o funcţie superioară. La abuzurile la care acest curent politic s-a dedat. în special a celei de a cerea arme. din nevoia tradiţionalistă de absolut. luptă cu eroism şi cucereşte însă nu va accepta acest lucru pe tot parcursul vieţii pentru că el vrea în mod progresiv mai mult fapt pe care statutul de simplu soldat nu i-l oferă. Organizarea socială modernă ar fi fost încă una aristocratică dacă nu s-ar fi inventat dinamita şi praful de puşcă. păcălind pentru moment pe cei mulţi. Platon şi Marx au fost idealişti dar poate şi ignoranţi în materie de psihologie abisalăţinând cont de refugiul lor în abstracţiunile dialectice. Acestea au condus la posibilitatea oamenilor de a face revoluţie. masele nu au luat poziţie decât atunci când au văzut că socialismul le-a dus de râpă. din egalizarea tuturor oamenilor scopul său şi a fost şi el invadat de Complexul Cain ce se opunea acestor principii abstracte. Această lipsă de motivaţie a fost marele simptom al economiei socialiste. Comunismul s-a pus în situaţia de a fi devorat de propriile sale doctrine. Ei spun că doresc binele mulţimilor şi acestea îi aleg la conducerea statului.şi normele civice s-ar reduce şi ele la minimum. Socialismul extrem s-a trezit dominat de acea pasiune de a face revoluţii. Dar este foarte probabil că amândoi (Platon cu siguranţă) să îşi fi schimbat părerile în mod radical dacă ar fi văzut la ceea ce a condus doctrinele lor aşa cum teoreticienii valoroşi ai marxismului şi-au schimbat punctul de vedere odată cu înţelegerea realităţii prin experimentarea ei concretă. politicienii s-au grăbit să elaboreze ipocrita şi inaplicabila Declaraţie a Drepturilor Omului. Aşa s-a întâmplat cu dezagregarea marilor imperii. S-a observat că idealul egalităţii pentru toţi oamenii este o utopie şi că exploatarea. Omul nu are decât o dorinţă neglijabilă de a-l respecta pe celălalt iar atunci când se întâmplă. soldatul acceptă să-şi sacrifice viaţa. ceea ce îi face făţarnici. să ajungă conducător. individul are tendinţa de a deveni conservator în timp ce cei de jos continuă intenţia de ascensiune. ba chiar a instaurat alta clasică. Obiceiul salutului este o formă de politeţe ce vine să asigure pe cineva de neagresiunea celui ce îl face. bunăoară. Acest fapt este ignorat inclusiv de socialişti în special de cei de extremă stângă. Trecerea de la sălbăticie. ordinul dat inferiorului ierarhic este totuşi o parte din societate până la o posibilă tehnologizare absolută. Liderii acestor mişcări extremiste. Marii moşieri şi burghezi erau văzuţi ca destabilizatori absoluţi. Tocmai ameninţarea pe care Omul a reprezentat-o pentru semenul lui este în stare să îl pună pe acesta în starea de a se putea apăra. Liderii comunişti au devenit ulterior nişte aristocraţi. Complexul Polis este cel care guvernează aceste relaţii alături de cel Cain iar a face abstracţie de unul dintre ele. Ele au trăit iluzia egalităţii şi fraternităţii. acest respect implică un reflex asupra propriei persoane după cum se va vedea. după care cei din clasele de sus ar avea un drept irevocabil de a stăpâni în vecii vecilor. aşa cum susţine Kant. Comunismul a mizat pe cel Polis. Dar însuşi comunismul nu a putut să înlăture exploatarea la rândul lui. la faţa locului. Speriaţi. regresivă faţă de cea burgheză. Căci odată realizat social. Îndobitocirea maselor a găsit în nazism exact efectul său de bumerang iar exploatarea sălbatică a condus la marele dezastru ce a fost cel de-al doilea război mondial. de capacitatea lui de a se apăra. totuşi Actele Psihice au sensuri subterane. dominaţi de Tulburări Psihice destul de serioase s-au trezit măcinaţi de boli psihosomatice dintre care ulcerul gastric şi diabetul erau cele mai reprezentative. a făcut din unirea tuturor popoarelor. În felul acesta societatea a fost oarecum lăsată liberă iar un popor emancipat ca poporul francez a ştiut să înlăture păcălelile religioase cu privire la teoria dreptului divin. Cel mai slab salută întotdeauna primul fapt arată în ce măsură normele de comportament au acest scop. Tocmai de aceea valoarea acestor norme depind de valoarea celuilalt de a îndura. după cum însuşi Freud observă într-o profundă intuiţie (‘Noi prelegeri introductive de psihanaliză’).

Astfel că abuzurile au apărut pentru că nimeni nu a stat să judece propriile acte în vâltoarea ameţitoare a revoluţiei. Marile lovituri economice constau tocmai în conversiunea brutală a obiectului liber în obiect economic sau invers. În acest caz inhibiţia s-a produs deoarece proprietarii de recoltă ar fi riscat să piardă recolta dacă nu ar fi acceptat preţul. când au acceptat sloganurile populiste. Este atunci rezultatul practicării respectivului sport un bun economic? Răspunsul este negativ. apa şi tot ceea ce este dat în acest fel. În teoria prezentată aici. Actele antisociale. Alegerea este o problemă de compromis. Relaţia dintre cele două concepte este aceea de subordonare. dacă s-ar fi pierdut această recoltă. Ştiinţa economiei spune că dacă un bun poate fi dobândit fără schimb el nu este un bun economic. se manifestă tocmai prin această brutală conversiune. Economicul dimpotrivă este exclusiv un interes de schimb. Aici este cazul inhibiţiei determinate de monopol.1. Criteriul muncii şi a oboselii pentru stabilirea distincţiei cu pricina. unde subiectul economic este hărţuit senzorial de posibilele satisfacţii. pragmaticul. atunci valoarea lui este dată de valoarea inhibiţiei. Această explicaţie este însă insuficientă după cum este şi caracteristica de ‘rar’ pe care bunul economic o primeşte. Masele. Pe de altă parte.preţ. pare să fie un bun liber şi totuşi el este un bun economic căci pentru a-l vizita trebuie investite milioane de dolari în aparatură. date de suprasolicitarea Complexului Cain. Dimpotrivă. adică scăderea satisfacţiei. Pe de altă parte cineva poate dobândi un bun economic fără nici un fel de efort. fireşte. atunci distincţia între schimb şi gratuitate. prizonierul îşi poate răscumpăra viaţa. este inclus în obiectul practic. Aşa se face că unele opere de artă. în obiect economic.2. revoluţii cu sine şi cu orice părea că trebuie revoluţionat. Aici este marele slogan al comunismului care din păcate găseşte ecouri şi astăzi şi chiar în societăţile cele mai dezvoltate. atunci s-ar fi extins intensitatea inhibiţiei energiei aparatului psihic. deci tocmai posibilitatea de a se bucura de bunurile libere. în situaţia de ostatic. Este acest act unul economic sau nu? Dacă nu. Eventual ele au fost muşamalizate atunci când consecinţele lor s-au dovedit a fi dăunătoare. care sunt caracteristici pentru bunul economic şi bunul liber. atunci cum se face că există un schimb. însă necesităţile teoretice fac ca sensul conceptului de ‘practic’ să aibă nevoie de un sens mai larg. 93 . egalitariste. Posibilitatea mare de câştig exista sub orice aspect chiar şi în condiţiile unui preţ ridicat al folosirii morilor. Un obiect poate trece foarte rapid din obiect liber într-unul economic sau invers în funcţie de circumstanţele exterioare sociale sau de mediu. Posibilitatea de a specula inhibiţia energetică este însuşi principiul economiei de piaţă. Căci chiar aerul şi apa băută necesită o muncă iar oboseala poate surveni şi în cazul în care cineva practică un sport de plăcere. i-au adus venituri considerabile. le-au acceptat în credinţa că nu va fi o egalitate în sărăcie. căci natura este cea care a creat-o. totuşi ele nu au devenit obiecte economice decât atunci când au produs o neutralizare energetică estetică specifică adică atunci când cineva le-a admirat. Aceste concepte sunt văzute ca sinonime. este insuficientă. Ce se poate spune despre o piatră preţioasă găsită? Chiar dacă nu s-a muncit originar la fabricarea ei. nu este nici el suficient. De exemplu furtul reprezintă luarea obiectului economic ca obiect liber iar sechestrul cu negocierea economică a răscumpărării. Un alt fel de inhibiţie este cel prin reclamă. La nivelul ştiinţei economice se face o distincţie între bunul liber şi bunul economic. Aşadar nu contează obiectul în sine cât mai ales relaţia lui cu subiectul în determinarea distincţiei economic-liber. 2. aerul. Un caz celebru este cel al lui Thales din Milet care. de obicei accesibil tuturor fără efort ca lumina. Complexul Cain este aici foarte subtil exploatat iar politicienii comunişti au ştiut să păcălească astfel masele. dacă cel care îl dobândeşte este rege de exemplu sau dacă îl găseşte întâmplător. Astfel că practicul este şi interes oricare ar fi el deci în care intră şi cel de gratuit şi cel de schimb. după anumite calcule. economicul. ci o egalitate cu cei bogaţi. Acest slogan este asemenea celor ale loteriilor care spun cât va fi câştigul dar nu spun cât vor fi pierderile celor ce ‘îşi încearcă norocul’. Acest sistem este sistemul economic general.4. obiectul economic este definit ca obiectul capabil să producă o neutralizare a energiei psihodinamice. Valoarea de Neutralizare sistemului psihic a crescut sub imboldul supraproducţiei. Situaţia cu prizonierul este de asemenea explicabilă energetic: Valoarea de Neutralizare a sa este foarte scăzută în situaţia de prizonierat iar simpla vedere a luminii zilei sau a unei alergări sănătoase pot deveni obiecte economice pentru subiect. cu toate că în ele s-au investit muncă şi talent. a ajuns la concluzia că la un anumit număr de ani se produce o suprarecoltă de măsline. Primul este un obiect natural. Dacă statutul de obiect economic al unui obiect este dat de capacitatea lui de neutralizare. totuşi ea este un bun liber.3. obiectul liber este cel ce nu produce o neutralizare energetică (deşi poate fi vital pentru Organism) sau produce una neglijabilă. schimb care defineşte însuşi actul economic? Dacă da. Astfel că el a închiriat toate morile de ulei determinând monopolul asupra lor iar preţul fixat producătorilor în schimbul prelucrării produselor. Aşa se întâmplă că spaţiul interplanetar dorit de vizitat de mulţi. reprezintă conversia obiectului liber care aici este libertatea celui sechestrat. Celălalt constă într-un obiect ce poate fi achiziţionat prin schimb şi care de obicei implică un efort economic adică o activitate specifică. Preţul şi condiţiile schimbului economic Trebuie făcută mai întâi o distincţie între conceptul de ‘practic’ şi cel ‘economic’.

el va crede că ar fi de fapt favorizat atunci când patronul îi oferă un minim de existenţă. au trebuit să recurgă la vaste programe de ecologie socială. O a treia formă de inhibiţie este cea determinată de educaţie. chiar dacă doar în mod empiric iar în situaţii limită se poate începe un război psihodinamic unde răpitorul este epuizat tensional. Dacă el este bogat atunci familia. Marfa poate fi una standard. unde patronii erau extrem de bogaţi în timp ce muncitorii se situau la limita sărăciei. Acestea implică trei elemente: vânzătorul. pe fondul respectivei educaţii. la fel şi părţile de schimb. va accepta un anumit preţ foarte convenabil pentru răpitor. Căci astfel el nu mai poate obţine nici un preţ sau eventual unul mult mai mic pe retrocedarea cadavrului. cu atât subiectul economic în cauză este mai dispus să facă concesii şi să reducă din pretenţiile sale vizând obiectul de schimb. foarte multe reclame asociază neutralizarea libidinală cu un obiect economic care nu are nimic de a face cu finalitatea libidinală. Orice sistem economic complex se poate reduce la schimb. Iată că negocierile vizează în mare parte sistemul psihic iar acele legi generale ale Pulsiunii sunt şi legile schimbului economic. el poate conduce la maximul de inhibiţie energetică prin anularea funcţiei sale de scut în cazul în care se pune în aplicare acest mic război. atunci când banii sau orice alt obiect pe post de valoare standard sau una variabilă care este capabilă să producă prin sine însăşi direct sau indirect. supunere şi frustrare. Se poate totuşi întâmpla ca marfa standard să producă direct o neutralizare. Câştigul absolut presupune maximul de câştig. la sugestiile lui. adică a echilibrului schimbului. care este întotdeauna psihică (estetică sau magică). Consecinţele unei astfel de strategii economice sunt dezastruoase căci exploatarea sălbatică a condus fondul pentru mari tulburări sociale. însuşi ostaticul reprezintă un scut faţă de ofensiva militară la care societatea apelează. deci cu cât Valoarea de Inhibiţie şi cea de Neutralizare sunt mai depărtate. De exemplu salariul unui muncitor nu se negociază în funcţie de capacitatea de neutralizare a muncii lui la nivelul patronului căci în cazul în care acesta este educat în spirit de umilinţă.Reclama vizează o supraexcitaţie dictată de prezenţa în imagini sau slogane a unui obiect economic. În cazul în care în schimb apare această marfă standard. Primitivii pot face marfă standard un obiect ce poate uneori să fie greu deosebit de marfa variabilă în sensul că poate produce prin sine însăşi o neutralizare. Astfel că ucis. Răpitorii trebuie de asemenea să fie atenţi ca acesta să nu moară. Asemenea schizofrenicului hărţuit de Halucinaţiile Auditive ce îi comentează contradictoriu gesturile la fel se produce şi în cazul răpitorilor ce vor putea mult mai bine fi supuşi. care determină relaţiile economice. Asta înseamnă că. însă despre acest subiect se va trata puţin mai jos. Căci pentru el asta înseamnă un maximum de neutralizare. anume câştigul absolut şi pierderea absolută iar negociatorii le evită prin echilibrul ce se stabileşte între acestea în dinamica negocierii. neutralizarea energiei Pulsiunilor. Atunci când cele două mărfi de schimb au rol de neutralizare energetică regulată dar şi concretă. având un potenţial de neutralizare ridicat el este în stare să plătească mai mult pentru micile satisfacţii care în mod normal ar trebui luate ca premise ale vieţii. Aşa se face că. La nivel ecologic asemenea abuzuri ar trebui reglementate într-un fel şi mai pe larg. De exemplu la radio. De exemplu negocierea preţului eliberării în cazul răpirii se face în funcţie de această Valoare de Inhibiţie. Cu cât Valoarea de Inhibiţie a unui Segment din interiorul unui sistem psihic este mai mare. adică la cedarea reciprocă de bunuri. schimbul este unul natural. Deci dacă cel sechestrat este o persoană bogată sau importantă. Acţiunile acestora pot fi crude tocmai pentru a-i produce o tensiune considerabilă sechestratului căci el este dispus să plătească pentru a se elibera de această tensiune. Ţările care urmau să devină comuniste au devenit terenul unui capitalism sălbatic. însă dacă o va face însăşi Valoarea de Inhibiţie a propriului sistem psihic va creşte. Stabilirea preţului unei mărfi. pe care răpitorii îl ascultă fie pentru a se informa fie din plictiseală. El se va pretinde un om lipsit de scrupule. schimbul este unul artificial. speculând inhibiţia libidinală. statul sau familia vor plăti preţul cerut de răpitori şi stabilirea lui se face în funcţie de cunoaşterea fondului dinamic al sistemului psihic al celui sechestrat. Apare aici clivajul specific fondului psihic infantil iar răpitorul va regresa la o astfel de stare ceea ce îl face extrem de vulnerabil emoţional. cumpărătorul şi marfa. se face în funcţie de echilibrarea Valorilor de Inhibiţie a celor două sisteme psihice ce negociază schimbul. Se poate aici vedea cu uşurinţă că în relaţia economică se pot stabili două extreme ce nu trebuie niciodată atinse. a moralei rigide iar în acest fel Valoarea de Neutralizare a sistemului său psihic este foarte mică. coroborat cu experienţele tragice ale celor două mari războaie. se poate anunţa că o anumită autoritate a propus luarea cu asalt a locului deţinut de ostatici dar că la această posibilitate s-a opus vehement familiile celor răpiţi sau cei ce negociază eliberarea acestora. Subiectul este educat în spiritul inhibiţiei generale. Ţările din spaţiul capitalist au fost influenţate de dezastrul care se profila în cel comunist şi. indiferent de 94 . Această tensiune la care răpitorul este supus este cunoscută de către economişti şi psihologi. Ba mai mult. Dacă acest câştig este mai mic atunci legea atracţiei valorice nu este satisfăcută căci Valoarea de Inhibiţie nu o egalează pe cea de Neutralizare şi astfel rămâne o diferenţă de excitaţie considerabilă. Căci posibilitatea de câştig atunci când sechestratul este viu este incomparabil mai mare şi deci Valoarea de Neutralizare creşte ca urmare a posibilităţii de câştig apărute. Răpitorii au în vedere această posibilitate iar acţiunile lor sunt influenţate retroactiv ca urmare a acestei posibilităţi. ca în cazul avarismului. Însă acest caz este unul psihopatologic unde obiectul excitaţiei psihice s-a deplasat către marfa standard. capabil să ucidă.

Însă în general negocierea directă a preţului vizează calea mijlocie între posibilităţile de neutralizare ale ambelor părţi. La nivelul pieţei aceste reglementări sunt foarte utile căci un vânzător este stimulat de concurenţă să scadă preţul. Căci o relaţie economică. Preţul creşte faţă de acest prag. Deci Segmentul Psihodinamic în cauză nu mai poate fi influenţat în mare măsură de numărul lor mare. prin numitorul comun al preţurilor variabile pe piaţă ale respectivului produs. Preţul obiectului economic adică a mărfii variabile în cauză este însă dat în primul rând la nivel restrâns de intensitatea neutralizării pe care o produce respectivul obiect pe piaţă. Tocmai de aceea negociatorii sunt îmbrăcaţi la patru ace. De exemplu răpitorii nu pot cere toată averea ostaticului căci în acest caz acesta ar prefera moartea iar libertatea lui nu ar avea nici un folos. ca fiind cantitatea de marfă ce se schimbă pentru o altă marfă. Reglementările schimbului face ca acest deziderat să nu fie niciodată atins. Schimbul este facilitat de faptul că obiectul cu care este schimbat prin actul economic trebuie să producă o neutralizare superioară fie particulară fie globală în câmpul sistemului psihic faţă de cea indusă de obiectul ce constituie marfa de schimb. indiferent de interesul momentan al celui care cedează această marfă pentru ea. obţinând astfel eventuala eliminare a acestuia de pe piaţă. Căci vânzătorul ce micşorează preţul capătă mai multă marfă de schimb chiar dacă dă mai multă iar cel ce practică un preţ ridicat dă mai puţină şi capătă eventual tot atâta ca primul. Per total la nivelul sistemului său psihic Valoarea de Inhibiţie şi cea de Neutralizare rămâne aceeaşi sub raportul schimbului. care înseamnă tocmai motorul economiei. O astfel de situaţie conduce automat la scăderea Valorii de Neutralizare a sistemului psihic celui ce vinde. De exemplu. faţă de această constantă în funcţie de această capacitate de neutralizare asupra cumpărătorului pe care marfa o poate realiza sau de apropierea de câştigul absolut pe care vânzătorul o are de partea sa. Acest fapt implică chiar neplăcerea de a pierde din profit dar care se poate recupera în viitor printr-o astfel de monopolizare a pieţei. Pierderea absolută este evoluţia mărfii în aşa fel încât ea nu ar mai putea fi utilizată neutralitic. deşi în situaţia de preţ ridicat nu avea aceeaşi satisfacţie. un negociator specializat pe un anumit produs şi pe care îl produce în serie va renunţa la o parte din produsele sale în schimbul altora căci lui îi este suficient un anumit număr de astfel de produse.modul în care se face. Ea explică variaţiile preţului ca urmare a raportului dintre cerere şi 95 . Aceste două particularităţi nu pot fi totuşi despărţite una de alta. De aceea simularea este. Cu toate astea nu orice scădere a preţului se face ca urmare a ameninţării unei pierderi absolute. Testarea retroactivă a pieţei presupune negocierea şi stabilirea preţurilor şi care se stabileşte la nivel de sistem economic global dar şi la nivel de relaţie economică particulară. De asemenea. centrul publicului cumpărător nemaifiind interesat de ele după ce le-a cumpărat iniţial la un preţ enorm. un anumit negociator poate scădea astfel preţul produsului său. în negociere. temporale. ceea ce produce o inhibiţie. în schimbul corect un negociator ar dori pe gratis marfa celuilalt dar în aceste condiţii schimbul nu se produce. De exemplu hainele demodate au un preţ foarte mic. Fără această premisă schimbul este ineficient din punct de vedere economic iar negociatorul va avea pierderi. prin a produce o inhibiţie concurenţei. adică de legea aşteptării. Pentru a se vinde mai repede. De exemplu moartea ostaticului ar însemna pierderea ce se apropie de cea absolută la fel şi stricarea produselor ca urmare a trecerii timpului. De exemplu. preţul unui produs trebuie să depăşească cheltuielile de cost. la o marfă. cum ar fi un câştig superior. Pentru evitarea pierderii absolute. chiar dacă acest lucru se face nu prin preţul momentan ci prin cel global. fiind astfel evitată. particulară. a mărfii poate conduce la reţinerea unui stoc fie în stare de degenerare. De aceea fiecare vânzător îşi laudă marfa iar cele mai multe reclame conţin formula ‘cu numai suma X se poate cumpăra Y’. un preţ ridicat poate conduce la vânzarea lentă a mărfii iar neutralizarea superioară a preţului ridicat poate fi anulată de efortul aşteptării. Atunci când obiectul economic nu ameninţă cu pierderea absolută. căci aici pot interveni mai mulţi factori. deci negocierea preţului doar între două părţi. Cunoaşterea Valorii de Neutralizare a celui ce este interesat în schimb şi a capacităţii de neutralizare a unui obiect înseamnă puterea de determinare a celui mai bun preţ la un moment dat. fie în stare de stagnare tehnologică. presupune totuşi o raportare indirectă. Aşadar schimbul presupune renunţarea la un bun. a excitaţiei psihice ce poate apărea la nivelul negocierii. Adică la nivelul sistemului psihic al cumpărătorului. În acest moment se poate da o definiţie clară asupra preţului. Ştiinţa economiei de astăzi face cu totul abstracţie de condiţiile psihologice ale relaţiilor de schimb. Însă primul are şanse să capete tot mai mult iar legea uzurii fizice sau morale. punctul cheie. ca şi când nu ar avea nici o problemă. Iar scăderea progresivă a preţului şi vinderea produsului întro cantitate mai mare decât cea parţial practicată conduce în acel moment la neutralizare psihică superioară datorită profitului superior. negociatorul scade preţul produsului său. ca şi când ar fi un fel de semizei lipsiţi de pasiunile umane respectiv pentru a opera o astfel de disimulare a interesului. fără raportarea directă la piaţă. o raportare temporală adică una ce se referă la preţurile practicate în trecut. fiecare parte simulând slaba neutralizare a mărfii ce urmează a fi achiziţionată şi marea neutralizare a celei ce este cedată. Ele ajung ulterior în vizorul periferiei publicului care este mai puţin atent la aceste lucruri legate de tendinţele prezente ale modei şi poate din acest motiv şi mai puţin bogat pentru a plăti o sumă atât de mare aşa cum este ea fixată iniţial pentru acest produs.

Ele pot fi fie morale adică filosofico-religioase. chiar dacă ele pot sî îi rănească orgoliul. Or această relaţie este explicabilă tocmai prin legile generale ale Pulsiunii care sunt investite în Complexul Polis. Dreptatea este prin urmare sora mentalităţii autorităţii iar stabilirea ei se face analog cu modelul în care se stabilesc preţurile. culturală asupra dreptăţii. Asemenea preţului ea este decretată în funcţie de lăcomia celui ce profită de pe urma ei sau de concurenţă.2. Ceea ce frapează însă cel mai tare este variabilitatea regională. Aceste norme au constituit un corp comun şi constituie încă în societăţile cu economie simplă. deci explicaţia tipic matematică este una circulară. Căci degeaba preşedintelui îi dau lacrimile de emoţie faţă de alegătorii săi emoţionaţi la rândul lor şi degeaba preotului i se stinge glasul din dragoste faţă de enoriaşii săi. Dimpotrivă atunci când cineva are statut social important şi bunăstare personală dar i se comit ‘nedreptăţi’. Cu toate acestea actele ‘drepte’ sunt ‘norme’ impuse de o anumită autoritate. poate întoarce pe toate părţile o lege în aşa fel încât să îi permită să facă ceea ce alţii ar fi straşnic pedepsiţi dacă ar face. tocmai pentru că ei îşi pot dori totul indiferent ce ar fi din moment ce ‘dorinţa nu costă nimic’. precum şi de capacitatea de a îndura a celui ce o respectă. Dimpotrivă el este influenţat de relaţia obiectului economic cu un alt obiect. Iar dacă cererea va fi definită evitându-se conceptul de ‘schimb’. Este evident că numele de ‘dreptate’ aplicat normelor sau comportamentului desemnat astfel nu este unul potrivit tocmai pentru că acesta nu are caracter universal ci este dat de circumstanţe chiar dacă se poate perpetua prin tradiţie. Însă această cantitate de marfă ce este cumpărată implică chiar preţul. de fapt nu este altceva decât o superficialitate menită să îi sperie pe cei slabi. fără intervenţia statului. Însă odată cu economia complexă. Pentru a explica ştiinţific oscilaţiile preţului atunci când sistemul economic se dezvoltă natural. Tocmai de aceea termenul ‘drept’ mai are şi sens de beneficiu. respectiv ea este ambalajul sistemului economic. A spune că dreptatea este una absolută este un enunţ filosofic care ascunde de fapt pretenţia tradiţională a filosofiei de a fi absolută. ele s-au desprins ca norme separate. deci ca fiind cantitatea de marfă dorită de piaţă. Căci cererea se defineşte prin cantitatea de marfă care este cumpărată la un moment dat pe piaţă.ofertă şi în funcţie de acest raport preţul se stabileşte. Căci justiţiarul asemenea actorului. căci în acest caz cererea este cu adevărat imensă. Căci respectiva persoană nu va mai avea nevoie de orgoliu aşa cum este obligat cineva aflat într-o poziţie socială inferioară. 2. fiecare om dorindu-şi o bună parte din planeta noastră: însă asta nu înseamnă că aceasta poate fi cumpărată sau că va fi cumpărată şi preţul va putea cumva fi influenţat de faptul că o anumită marfă ar fi dorită la un moment dat. dacă aceştia sunt mânaţi de interese economice. dreptatea şi libertatea sunt noţiuni vagi.4. În acelaşi fel. în aşa fel încât achiziţionarea lui să fie posibilă prin cedarea altui obiect economic. Ceea ce într-un loc este venerat iar în altul stigmatizat. atunci problema de asemenea rămâne. ci una variabilă la nivelul pieţei. în loc ca preţul să fie explicat prin condiţiile psihice pe care le implică marfa la nivelul cumpărătorului. sunt folositoare pentru agenţii economici. Pentru că variaţiile preţului sun explicate tot prin preţ. Aceasta. făcând ca deciziile economice să fie cât mai bune pentru ei. altele decât acelea pe care mentalitatea statului şi cea religioasă le dau ca substitut profanului. cu lipsurile sale. După cum se va vedea Complexul Narcis este însăşi această Pulsiune de a adera la un statut superior cu orice preţ iar ea este dată tocmai din fondul social inferior. adică se prezintă voluntar. de câştig (uneori chiar de mită). Deci preţul nu este influenţat de dorinţa oamenilor de avea totul. la fel şi dreptatea este una variabilă. Acolo unde nu există bunăstare şi prosperitate economică. respectiv cu Organismul. Rolul explicaţiei oscilării preţului în raportul dintre cerere şi ofertă este unul eminamente practic şi nu ştiinţific iar limitele pragmatismului ca teorie a adevărului ştiinţific se văd clar aici. Uneori aceste variaţii pot fi atât de mari încât pot intra în contradicţie cu ceea ce era cunoscut drept dreptate. adică ceea ce se numeşte ‘cântat după ureche şi nu după note’. Doar atunci se declară că un astfel lucru este nedrept şi legislaţia se pliază după el. Complexul Cain şi dreptatea Dreptatea şi libertatea (aceasta din urmă putând fi considerată ca pe un Complex al Sclaviei) sunt prin excelenţă ornamentele economiei. ca de exemplu o insultă sau sentimente ostile din partea cuiva anume. deşi formal pare să nu existe o astfel de contradicţie şi numai pe baza unui simţ comun. care nu ştiu că sub numele acestor principii este posibil practic orice. atunci acea persoană poate trece nepăsătoare faţă de aceasta. Constituţiile şi justiţia în general iau o astfel de poziţie (în vestimentaţie şi comportament) încât să se creadă că tot ceea ce acestea fac are valoare absolută. un tablou de Van Gogh poate fi dorit pentru repararea coteţului la găini şi totuşi preţul lui să nu crească. aşa-numita lege ‘a cererii şi ofertei’ este nulă. La acest nivel formulele matematice de calculare a evoluţiei preţurilor. După cum marfa nu are valoare orizontală. Aşa s-a întâmplat de fiecare dată în istorie. stabilă. totuşi să se sesizeze acest fapt.4. mai precis cu sistemul psihic. fie juridice adică statale. Însă tocmai ceea ce se recunoaşte a fi drept se impune pe aceleaşi principii. Căci el nu explică dinamica internă a unei situaţii ci doar influenţele externe ale sale. libertatea şi egalitatea sunt praf în ochi în aceste condiţii.1. sprijinindu-se unele pe altele doar prin sistemul economic pe 96 . Valori ca demnitatea. respectiv pe facilităţile unora mai mari decât ale altora şi care sunt susţinute de complexitatea debordantă a structurilor sociale. studiile statistice.

care îl susţin şi chiar prin autoritatea investită. Universalitatea cu care normele religioase se îmbracă se datorează tocmai iluziei fiecărei Religii de a se considera centrul Universului şi de a constitui principiile fundamentale ale lui. Dar dacă Religia îşi trăieşte o motivaţie spirituală, superioară, numirea ca ‘drepte’ a normelor juridice este ridicolă căci ele vizează mercantilul ce se supune schimbării continue, la fel ca şi aceste reguli. Pretenţia de universalitate face parte din tabuul pe care statul, autorităţile sale vor să şi-l impună în mod magicist tocmai pentru a-şi exercita controlul şi funcţia asupra potenţialului forţei de muncă. A vorbi despre ‘drepturile omului’ aşa cum se vorbeşte astăzi, cu pretenţia ca aceste drepturi ar fi dictate direct de la Dumnezeu, este fără îndoială o naivitate intelectuală în cel mai bun caz, dacă nu o ipocrizie. Căci drepturile nu se acordă pe gratis ci ele se câştigă prin încadrarea într-un sistem economic. Virtuţile acestui sistem fac ca părţile sale să beneficieze de aceleaşi calităţi. Degeaba se spune în ‘Declaraţia drepturilor omului’ că fiecare individ are dreptul să-şi aleagă orice ţară ca reşedinţă, căci acest lucru nu este unul posibil deoarece ar provoca multe probleme ţării respective în cazul imigraţiei în masă. Degeaba se spune că fiecare om are dreptul la educaţie când copiii sunt maltrataţi şi înfometaţi. Restul sunt vorbe în vânt. Apariţia normelor sociale (civile şi metafizice) au ca principiu tocmai modificarea Complexului Cain în cel Polis. Aşa cum spunea Hobbes oamenii au observat că starea de pace este mai benefică decât cea de război. Aşadar normele au un principiu economic evident. ‘Sclavul liber’ putea fi mai eficient decât cel ‘legat’ iar marile sale satisfacţii pot conduce la creşterea nivelului producţiei cantitativ şi calitativ. În acest caz normele sunt anumite reguli menite să asigure protecţia fiecărui cetăţean pe care legiuitorul se obligă el însuşi să le respecte recunoscându-le ca divine sau universale. În felul acesta el îşi întăreşte propriul interes, legându-l de interesul poporului. Normele sunt în aşa fel făcute încât lovirea în interesul superiorului pare să fie lovirea în propriul interes. Nu există normă la nivelul animalelor. Adică nu se poate spune că leul este nedrept faţă de antilopa pe care o vânează şi nici pentru că îşi ucide puii pentru a se împerechea cu femela ce va intra astfel în călduri. Aici este vorba pur şi simplu de Instinct (brut) şi mai puţin de vreun sistem economic. Normele implică un interes economic oarecare şi ele pot fi şi abolite relativ tot la acest interes. O firmă care îşi doreşte de la angajaţii săi o cât mai profundă implicare, nu va ezita să îi acorde angajatului său unele mici atenţii, ca de exemplu o mică petrecere de ziua lui sau alte lucruri ce fac ca grupul să fie asemenea unei familii. Într-un anumit fel erau concepute normele în feudalism, unde muncitorului agricol nu trebuia să i se acorde gratificări speciale tocmai pentru a fi menţinut la munca sa brută şi în alt fel sunt concepute acestea în situaţia robotizării muncilor brute şi punerea accentului pe spontaneitate şi creativitate, ca în epoca modernă. Este evident că normele acceptate în comun, care conduc la o neutralizare psihică superioară sunt acelea pe care le ocheşte un interes economic oarecare. Această neutralizare psihică superioară menită să crească valoarea de neutralizare se ia fie în funcţie de nivelul de neutralizare comun acceptat fie în funcţie de scăderea Valorii de Neutralizare. În primul caz este vorba de emancipare pe motive economice iar în celălalt este vorba de ameninţare cum ar fi de exemplu ocupaţia străină pe care un popor doreşte să o înlăture. Creştinismul a acţionat şi asupra normelor de emancipare prezentând poporului posibilitatea de viaţă veşnică în rai dacă individul se supune normelor. Ceea ce a făcut ca normele sale să fie acceptate prin contract subînţeles. Dar în acelaşi timp el a pus capăt modelului războinic promovat de Imperiul Roman, unde fiecare era ameninţat fie de revolta popoarelor asuprite, fie de popoarele migratoare. Egalitarismul propus ca normă metafizică de către Creştinism a speculat tocmai dorinţa de ascensiune socială a sclavului. De atunci egalitarismul a rămas ca dorinţă supremă, ca moralitate absolută, în care fiecare crede asemenea copilului care ia pantofii părintelui pentru a se crede adult. Normele civile exploatează şi ele acest punct sensibil care orbeşte gândirea mulţimilor. Deşi oricine poate vedea că oamenii nu sunt egali şi că deşi legea spune că oricine are dreptul de a fi ales în parlament lucrul acesta nu este posibil. În parlament nu intră decât cei care acţionează într-un mod mai complicat, unde votul este ultimul punct al unui întreg lanţ de factori şi că nu oricine ajunge la el. Ceea ce se numeşte în general dreptate nu vizează decât modul în care individul din cadrul unei grup poate să aibă un sistem psihic detensionat. Asemenea preţurilor acest fapt depinde numai şi numai de Valoarea de Neutralizare a sistemului psihic global, astfel că un act poate fi drept undeva dar nedrept altundeva. Or cum această Valoare de Neutralizare variază de la individ la individ este clar că a vorbi de dreptate absolută este o pedanterie aristocratică fără suport. Aşa cum în junglă vânătoarea este o normă, la fel şi exploatarea sălbatică poate fi o normă pentru aristocraţie dar nu pentru o epocă postindustrializată cum este cea vestică. Aşa se face că Germania, după ce a fost decimată după cel de-al doilea război mondial, beneficiind de resurse umane capabile, a reuşit să devină repede ceea ce a fost şi chiar mai mult decât atât, pe când Rusia, continuând tradiţia economiei şi a educaţiei sălbatice nu a putut decât să ajungă exact acolo unde se afla înainte de a începe jaful comunist. Lipsit de o educaţie emancipată poporul rus a considerat drepte toate acţiunile conducătorilor lor şi chiar astăzi sunt unii care deplâng ‘fermitatea’ lui Stalin. Lecţia realităţii însă pare să fie mereu amânată pentru aceşti oameni. De aceea Rawls, când vorbeşte de inegalitatea în
97

folosul tuturor nu spune nimic nici despre natura normelor exterioare ce se stabilesc între indivizi şi nici despre dinamica internă a acestor norme, adică ceea ce consideră fiecare a fi drept. Sclavul timorat va considera că asta îi este soarta şi, speriat de ameninţarea cu moartea, îi va mulţumi cerului că a scăpat doar cu munca extenuantă pe când observatorul secolului al XXI-lea din societatea vestică va considera acest lucru o nedreptate profundă. Asta pentru că spiritul vestic a fost alimentat de principiul creştin al iubirii aproapelui şi a egalităţii, el identificându-se în acest caz cu semenul său. Din acest punct de vedere Creştinismul este un puternic spectru de norme de emancipare şi tocmai de aceea a reuşit să învingă un mare imperiu chiar cu propriile sale arme. Astăzi, când normele metafizice tind să depăşească, să perfecţioneze pe cele metafizice propuse de Creştinism, este clar că el este judecat neadecvat de către cei ce nu îi observă rolul în trecut chiar dacă el nu este un curent unitar ci un amalgam de curente şi opinii. Dacă normele sunt civile sau metafizice şi ele sunt înscrise în conceptul de ‘dreptate’, atunci ceea ce se numeşte ‘nedreptate’ se caracterizează fie prin contradicţia dintre aceste două norme sau chiar prin actul comportamental ce nu se înscrie în limitele acestor norme. În acest din urmă caz se poate vorbi de anormia juridică, de intervenţia organelor de stat în mod variabil. Acest caz reprezintă prototipul contravenţiei. În cel de al doilea caz coordonatele anormice nu sunt suficient de clare iar filosofii, sociologii şi juriştii şi-au tot bătut capul cu înţelegerea acestei ‘nedreptăţi’, încercând să definească ‘dreptatea’ într-un fel sau altul. Aceasta nu s-ar putea să se definească într-o manieră simplistă şi tocmai de aceea în acest domeniu pluteşte confuzia. Respectiv pentru faptul că aceşti autori au fost seduşi de conceptele de ‘dreptate-nedreptate’, în loc să înţeleagă dinamica sistemelor la care ele se referă. Astfel nu numai că nedreptatea sau anormia este variabilă în timp şi în spaţiu la fel ca şi spectrul de norme, însă norma şi anorma nu se opun contradictoriu după cum ceea ce este conştient nu se opune la ceea ce se numeşte inconştient. În acelaşi fel şi ceea ce este normă are aceleaşi principii de instituţionalizare ca şi anorma, respectiv interesul unui individ sau grup de indivizi într-un anumit lucru precum şi facilitatea accesului la acest lucru în dauna altora cărora li se blochează acest drum. Căci analizată profund, orice normă se dovedeşte a avea acest statut chiar dacă ea pare să se aplice tuturor prin faptul că toţi indivizii ar suferi aceeaşi frustrare de pe urma ei. Căci dacă cineva nu ar profita de pe urma unei norme ce interzice un anumit lucru, atunci nu se poate explica de ce oamenii, întrun masochism colectiv şi-ar fi interzis un anumit lucru fără vreun scop. Dimpotrivă, fuzionat cu Complexul Traumatic, dat de ameninţarea militară, ca bază absolută a oricărei norme sociale, ea a putut fi asociată tocmai cu pedeapsa şi de aceea ea a trebuit să fie acceptată de cei asupriţi şi exploataţi. De aceea norma şi anorma sunt axiome ale puterii armate şi în nici un caz acestea nu sunt elemente ale unui Drept Divin. Această putere se supradimensionează asemenea vânzătorului ce îşi face reclamă la produs în scopul schimbului economic. Aici se poate observa în cel mai înalt grad dinamica retroactivă a cuplului Polis-Cain iar tot ceea ce pare Polis poate fi înţeles ca fiind şi Cain. Acest fapt are fundament economic. Iată de ce giganţii paşi economici pe care societatea actuală îi parcurge, în raport cu mersul de melc al economiei epocilor clasice care poate conduce la schimbarea bruscă a normelor, poate părea o curată harababură exasperând spiritele metafiziciste. Însă mersul este cât se poate de natural. Normele s-au schimbat radical şi înainte de ceea ce s-a numit ‘decadenţa secolului al XX-lea’ dar tocmai vâscozitatea economiei le-a făcut să pară imperceptibile. Şi asta nu neapărat la nivelul normelor civile, care pot fi schimbate de la lună la lună, ci la nivelul chiar a normelor metafizice. Căci chiar normele metafizice au fost protectoare pentru cele civile, acestea sprijinindu-se pe ele cu scopul de a exercita exploatarea sălbatică necesară profitului economic. Or trecerea de la economia sălbatică la cea ecologică a făcut ca normele metafizice impuse în special de Creştinism să nu mai aibă valoare. Însăşi Biserica a suferit o perioadă de reformă a setului de norme şi de convingeri în aşa fel încât tradiţia să se împace cât mai bine cu standardele economice. Fireşte că această situaţie poate părea ridicolă dar ea este cât se poate de reală. De aceea pentru situaţia de la sfârşitul antichităţii normele metafizice creştine au fost un pas indispensabil al evoluţiei societăţii de la statul războinic la cel sistematic economic. În loc să îşi piardă viaţa, soldatul a preferat să fie exploatat economic iar Nietzsche se pripeşte atunci când ridică în slăvi haosul atenian dinaintea secolului al V-lea î.e.n. tocmai pentru că el judecă cu normele secolului al XIX-lea sau chiar al XX-lea, situaţia socială de atunci. Dimpotrivă el se situează pe o poziţie normală atunci când critică creştinismul din timpul său, secătuit de eroismul şi vitalitatea primilor creştini. Stabilirea dreptăţii trebuie înţeleasă ca acordul dintre normele metafizico-religioase şi cele civile. Normele civile sunt însăşi legătura unui stat, adică legile juridice şi administrative, în timp ce cele metafizico-religioase sunt acelea ce sunt stabilite de tradiţie, fiind legi nescrise. Primele se pot schimba în funcţie de guvernanţi, celelalte sunt imuabile. Oficialităţile Bisericii sale (ceea ce nu înseamnă nici pe departe sufletul, vârfurile spirituale ale religiei Creştine) pretind că normele metafizice sunt date odată pentru totdeauna de Dumnezeu. Astfel că se pare că aceste norme sunt opusul celor civile care variază de la epocă la epocă deşi cele două spectre de norme au în bună parte cam aceiaşi vectori. Legătura între acestea este mult
98

mai subtilă decât se vede la prima vedere. Căci nu numai discursul religios al acestor norme foloseşte termenii specifici exploatării sălbatice (stăpân, slugă, păcat, poruncă etc.) dar ele însele pregătesc terenul pentru cele juridice. Statul nu ar investi în susţinerea teoretică şi practică a Religiei dacă normele metafizice s-ar opune celor civile în mod ireconciliabil deşi în unele privinţe există acest gen de incompatibilitate între ele. Căci în acest caz s-ar întâmpla ce s-a întâmplat şi cu alte religii, adică să fie eliminate. Este amuzant exemplul împăratului roman care era sigur pe victoria sa într-o bătălie maritimă, ca urmare a flotei superioare dar semnele cereşti ale prezicerii acestei victorii, respectiv pofta de mâncare a găinilor, nu exista; observând încăpăţânarea găinilor împăratul şi-a condus normele comportamentale după un alt principiu exclamând: ‘dacă nu vor să mănânce, atunci să bea’. Însă dincolo de obligaţiile pe care normele religioase specifice le cer, Creştinismul promite în schimbul pietăţii, a umilinţei, fericirea absolută excitând astfel resorturile Complexelor Eden şi Matern. Faţă de politeismul grec şi roman, unde zeii erau în număr mare şi relaţia lor cu oamenii era aceea de supraordonare, în timp ce relaţiile dintre ei erau tensionate sau oarecare fiecare având o anumită putere, monoteismul este într-adevăr o Religie a narcisismului sclavilor. După cum sugerează acelaşi Nietzsche, el facilitează identificarea cu Dumnezeu pe care fiecare muritor o face în mod involuntar. Existenţa unor sclavi care s-au şi născut în sclavie, unde părinţii lor erau cam singurele persoane apropiate, se deosebeşte esenţial de relaţiile aristocratice multiple ale grecilor şi romanilor. De aici şi renunţarea la politeism. Însă dincolo de această identificare, Creştinismul promitea egalitatea, ceea ce politeismul greco-roman nu putea promite din principiu, căci diferenţele dintre sclavi şi oamenii liberi erau acceptate ca norme metafizico-religioase. Dorinţele sclavului de ascensiune socială au fost exploatate subtil de oficialităţile creştine dar impunând şi pacea mult dorită de soldaţii obosiţi şi depersonalizaţi ai Imperiului, pe când Religia Politeistă, dimpotrivă, încuraja războiul şi tensiunea. Problema este că ar fi fost lipsit de sens ca exploatarea sălbatică să fie anulată, ea continuând şi în Creştinism, însă sub masca egalitarismului şi a iubirii aproapelui. Sclavul era eliberat doar formal, căci el era legat în continuare de complicatul sistem economic care deja se structurase. Recunoaşterea faptului că ‘creştinismul este o religie de sclavi’ de către Nietzsche, este o mare umilinţă pentru această Religie. Căci ea se vede în situaţia de a nu fi schimbat ‘pe pământ’ în mod concret ceea ce promisese cu formula ‘precum în cer aşa şi pe pământ’. Apariţia pe firmamentul ei a sfinţilor o face oarecum politeistă. Căci aceşti sfinţi sunt mai mult decât nişte muritori, ei sunt mâna lui Dumnezeu şi asemenea eroilor greci care deveneau, prin tradiţie, zei, la fel se întâmplă şi cu sfinţii creştini. Prin recurgerea la fenomenul retroacţiunii celor două filiere, prin ceea ce în literatura de specialitate s-a numit ‘mecanisme de apărare’, ipocrizia a fost elementul ce a măcinat Creştinismul ca parte pământească. Fac excepţie de aici misticii lui, care s-au retras din lume în singurătate. Principiile dreptăţii s-au modificat către alt centru de greutate; dacă în antichitatea greacă, dobânda la împrumut sau comerţul speculant era văzut ca necinste, ce facilitează câştiguri nedemne, nemeritate, în timp ce era acceptată sclavia ca lucru drept, Creştinismul oficialităţilor dimpotrivă, recunoaşte valoarea economică a acestor operaţii de piaţă în timp ce sclavia este considerată barbară, păgână. Acesta este tocmai punctul prin care Creştinismul, ca mentalitate îşi încalcă principiile sale fundamentale prin care s-a impus în faţa celorlalte religii. Căci el a promis egalitatea însă exploatarea sălbatică a rămas sub această mască. Culpabilitatea exploatării este punctul central al oricărei culpabilităţi, inclusiv în ceea ce Freud numeşte ‘culpabilitatea masturbării’, ca nucleu genealogic al oricărei culpabilităţi. Faptul că aproapele este tratat de departe, că regulile de convieţuire ale unui grup social nu se aplică într-altul este principala culpă a oricărei organizări sociale. Căci chiar dacă această culpabilitate este specifică mai degrabă claselor de jos şi se va vedea la psihopatologie ce rol are o astfel de structurare a Psihicului în aceste condiţii, această culpabilitate este transmisă de educatori, de cei de sus către cei de jos, prin proiecţiile sale. Adică prin pedepsele pe care ei le aplică în scopul de a produce frustrări superioare, pentru a nu scăpa din mână mulţimile. Masturbarea devine culpabilă tocmai în această lumină a exploatării. Căci dacă Creştinismul cultivă asceza, care purifică sufletul celor ce o pot accepta ca atare, la fel cum tensiunea psihică a anorecticului scade prin înfometare, strangulându-se conversia energetică, ea poate produce un efect cu totul opus la cei ce nu cred în ea dar o acceptă ca pe o modă. În acest caz este evident că satisfacţia libidinală trebuie să producă culpabilitate tocmai pentru că conduce la creşterea Valorii de Neutralizare prin neutralizarea respectivei inhibiţii anterioare datorită faptului că este cea mai puternică plăcere. Or numai influenţa pedepsei la această plăcere sexuală poate păstra la nivel redus respectiva Valoare de Neutralizare. Culpabilitatea exploatării sociale îşi are rezonanţa în Complexul Matern. Căci fraţii împart întotdeauna în mod egal ceea ce primesc iar mama va fi supărată atunci când unul se lăcomeşte la porţia celuilalt. Exploatarea socială exact acest lucru face şi aici este un dramatism al sentimentului că Complexul Matern se datorează tocmai acestei inegalităţi dintre oameni. Pierderea dragostei materne încorporată la nivelul temei izgonirii din Rai, este suferinţa majoră a Omului ca individ. El îşi găseşte o vină pentru aceasta tocmai pentru
99

fiind insensibili la pierderea a ceea ce oricum nu preţuiau prea mult. Culpabilitatea creştinului prins în propria sa capcană îl face să se înfunde şi mai mult în propria credinţă. aşa cum o practicau cei de jos era paralelă cu lipsurile materiale iar o simplă satisfacţie libidinală pe stomacul gol nu prea avea mare valoare pentru cineva. postulând criteriul naiv al ‘celei mai mari fericiri’ pentru normele sociale adoptate în comun adică pentru legile ce fac şi permit o cât mai mare cantitate de fericire. Şi totuşi aici nu se poate pune problema dacă o astfel de ‘naţionalizare’ ar fi dreaptă. nu fac decât să ducă la bun sfârşit compromisul Religiei cu statul. departe de idealul reînvierii copilăriei şi a credinţei într-o egalitate universală. Falimentul unor astfel de situaţii se întrevede din ele însele. Aşa se face că orice cod de legi ce nu ţine cont de nucleul economic intră în contradicţii ameţitoare. Adevăratul creştin este pusnicul ce simte incompatibilitatea dintre normele sale metafizice şi cele civile. acest lucru constituie tocmai condiţia de egalitate. eliminând o cantitate imensă de fericire asemenea electronului ce trece pe un alt strat care elimină energie atomică. din principiu. Dreptatea nu este de atins în acest moment în această lume şi la drept vorbind nu va fi niciodată. O libertate sănătoasă a satisfacerilor. al realităţii sau al Vieţii. unde ‘cea mai mare fericire’ conduce la nedreptate. căci fericirea presupune o neutralizare majoră şi este evident că ea nu poate fi obţinută decât prin reabilitarea unei inhibiţii majore care din principiu nu poate fi posibilă în condiţiile unei egalităţi brute. o face pentru că el a făcut o prostie. cel puţin iniţial. Astfel că ei sunt mai puţin nefericiţi decât ceilalţi. din principiu. Aşa se face că comunismul şi fascismul sau orice act de deposedare a averilor celor înstăriţi.că atunci când mama este supărată şi îi arată indiferenţă. Căci dacă ascensiunea socială. De exemplu orice normă este făcută pentru toţi în a o respecta iar orice astfel de normă este respectată cu condiţia ca toţi să facă la fel şi cineva să nu fie privilegiat în a o ocoli. Invers faţă de vitalitatea antică a curajului de a spune lucrurilor pe nume. În primul caz pentru că situaţia nu se va mei repeta. Conceptul de ‘dreptate’ are o formă ce trimite la concepţia naivă despre oameni. prin propunerea unui standard superior de morală metafizică. în timp ce cei săraci pot ţopăi de fericire pentru acelaşi lucru. De aici pornesc mai târziu şi refulările libidinale teoretizate de Freud care complică şi mai rău situaţia. trebuie să fie din principiu un act ce respectă în cel mai înalt grad principiul ‘celei mai mari fericiri’. Teoriile utilitariştilor englezi sunt diferite de acest nucleu al dreptăţii (economia) deşi se numesc utilitariste. convinşi şi de utopia fanatismului lor. Freud a inventat teoria ‘hoardei originare’ ca specifică unei situaţii de acest gen. Creştinul trăieşte angoasa scăpării printre degete la nesfârşit. în explicări secundare. el este chinuit de remuşcări asemenea câinelui lui Pavlov supus la şocuri electrice atunci când atinge hrana. Nedrepte sunt legile Bisericii susţinute ulterior. Dar aici se află tocmai obedienţa ei faţă de mentalitatea oficială. căci promisiunea iniţială nu a fost susţinută iar aceasta acţionează în neconformitate cu legile egalităţii. De aceea problema economică este cea care guvernează normele considerate drepte sau nedrepte. Filosofia juridică şi morală în general s-a tot învârtit în jurul acestei probleme fără să o enunţe în mod clar deşi pretenţiile sale de profunzime nu sunt nerealiste. Cei săraci cred că se simt în Rai având bunătăţile celor bogaţi iar valorile de neutralizare a sistemelor psihice ale acestora cresc vertiginos. Cei bogaţi şi chiar cei aflaţi în clasa mijlocie dintr-o ţară civilizată. posibilitatea de atingere a unei situaţii materiale prospere se face prin aceste inhibiţii Omul va recurge la ele în speranţa că va fi răsplătit mai târziu. ci al concepţiei Omului despre toate acestea. O altă soluţie este eliminarea celor mulţi şi luarea tuturor bunurilor lor. imposibil de realizat în condiţiile în care resursele economice sunt limitate. un alt jaf contra bogaţilor nemaifiind posibil iar apoi pentru că cei puţini care se bucură de bunurile celor ucişi nu pot ucide la nesfârşit. Anorexia este calea adevăratului creştin căci cei care inventează raţionalizări cu privire la păcatul poporului vrednic de pedeapsă. Situaţia ‘celei mai mari fericiri’ nu trebuie luată 100 . plictisiţi de mult de toate acestea. indiferent de perfecţiunea mecanismului ce le pune în aplicare. Însă tocmai legea este aceea care facilitează menţinerea inegalităţii. În acest caz cei ce au murit nu mai pot fi nefericiţi. De aceea se prefera alinierea la mentalitatea oficială a ascezei. Dar asta nu este temei pentru pesimism cum crede depresivul ci inaplicabilitatea unei noţiuni morale clasice la realitatea socială. Teoria ‘fericirii’ face un pas minor faţă de cea egalitaristă. departe de semnificaţia originară a catacombelor. Nu este cazul să se explice în amănunt ce se întâmplă după aceea căci istoria a arătat suficient. căci sistemul lor psihic nu mai funcţionează iar cei ce trăiesc sunt extrem de fericiţi. în timp ce refacerea lor nu mai este posibilă iar sistemele psihice individuale devin încordate deoarece Valoarea de Inhibiţie le creşte treptat. Problemele iau aici o întorsătură ciudată. urmat de împărţirea acestora la săraci. Asemenea nevroticului care îşi propune o neutralizare de tip oedipian şi raportându-se la ea. Căci adoptând haloul egalitarist al conceptului de ‘dreptate’ ar trebui ca dreptatea să fie mai curând tocmai egalitatea brută asemenea insectelor gregare. La fel este şi în acest caz. luptă eventual la început dar apoi renunţă. în timp ce egalitatea este. el intră în capcana propriei imposibilităţi. Creştinismul care vizează compromisul cu normele civile aşa cum a făcut-o Biserica Creştină. a acesteia. este un Creştinism corupt. Eşecul nu este al lumii. În ambele cazuri se epuizează stocurile. condamnate să fie nedrepte din acest punct de vedere. Căci normele civile nu pot accepta acest deziderat.

Despre aceleaşi influenţe asupra altor forme de Cultură. Omul este în măsură să venereze Universul întreg cu care de fapt se identifică narcisic în scopuri speciale şi nu doar o parte din el care pare limitată.4. prevederea evenimentelor viitoare este la fel de rudimentară. Şi aici este marea problemă a pragmatismului în general: dat fiind nivelul ştiinţific rudimentar pe care Omul îl are astăzi şi deci. Astfel că după fericirea oarbă a răzbunării. Însă tocmai aici este problema. atunci nu doar că meritele sale nu sunt recunoscute dar chiar sunt împiedicate să se dezvolte. Puritanismul şi spiritualismul Artei Paleocreştine nu este decât o contrazicere narcisică a mentalităţii clasice antice. Complexul Cain şi Cultura Dacă Arta a însemnat şi mai înseamnă încă atât de mult pentru Omenire. Căci Complexul Cain se manifestă prin tendinţa de a-l înjosi pe celălalt. Dimpotrivă. Or. este influenţat de interesul sălbatic de a nu se acorda merite. criteriul meritului se învârte în cerc vicios. El este obedient economiei sălbatice. atunci când Omul intervine asupra obiectului ce va deveni Artă. presupus ca ‘incapabil’ să înţeleagă tradiţia culturală a Romei. în felul acesta inegalitatea s-ar justifica şi lumea ar fi dreaptă fiind astfel inegală. cucerind culoarea şi libertatea cu care noua generaţie ridiculiza pe cea veche. Ea ia poziţie faţă de artele clasice care astăzi sunt ironizate de mulţimi. Fireşte că acest lucru este stabilit de majoritate sau. Creştinismul. în acest caz. Impresionismul în pictură a apărut ca o reacţie la tradiţie. el îşi va permite cele mai mari abuzuri tocmai în numele meritului pe care el însuşi şi-l acordă. În acest caz însuşi pragmatismul general. a urmat ‘sindromul de sevraj’ al nefericirii comune ulteriore. 2. Dacă se ia în considerare că acest pragmatism sălbatic înfloreşte foarte bine pe fondul educaţiei ambigue special făcută pentru ca individul să nu-şi cunoască statutul în societate. care au recuperat valorile antice se pot explica şi prin nevoia de diferenţiere a catolicismului faţă de ortodoxie care rămăsese la un stil naiv. Obiectul de Artă devine simbol în spatele căruia se ascunde dinamica socială. de a-l folosi şi exploata şi prin urmare de a-i subestima meritele. Religia însăşi se prezintă la fel. nevoia de diferenţiere socială este esenţială pentru totemism în general chiar dacă liantul societăţii primitive pare cel mai solid cu putinţă. Problema se manifestă exact invers faţă de cum crede Aristotel. ca fundament principal al normelor metafizice. o armă pentru umilirea şi înjosirea altcuiva şi protejarea propriei persoane sau altui grup. Fără ura sau. acest lucru se datorează influenţei decisive a Complexului Eden. Lăsând la o parte că acest criteriu se referă doar la normele civile şi nu şi la cele metafizice. a senzualismului său de către cea creştină. nevoia de diferenţiere. în ceea ce priveşte acest Complex. Astfel că. la pictura academică stereotipă. după cum se va vedea la Complexul Tabu. sa putut vedea mai condensat în secţiunile anterioare unde Arta are un loc special în analiză. La fel este cu toate curentele care s-au succedat cu repeziciune. ci trebuie să şi le ia singur. Virtuţile tehnice ale artiştilor renascentişti. recunoscute ca plictisitore şi lipsite de viaţă. De aceea se poate spune că Arta (postprimitivă) este un totemism modern şi. nu le dă titlul de valori eterne. după care se decid meritele. ci per total.1. judecând în totalitate lucrurile. Arta secolului al XX-lea care tocmai s-a terminat mizează totul pe Complexul Cain în ceea ce priveşte originalitatea. Însă chiar meritul este o valoare care mai întâi se stabileşte pragmatic în funcţie de circumstanţele socioeconomice şi chiar coincidenţa unor valori la nivelul mai multor epoci. anume că Omul consideră Artă doar ceea ce este făcut de mâna sa sau ceea ce este cuprins în planul său intenţional şi asta tocmai pentru că aici intervine şi grupa a treia de Complexe care sunt specific umane. problema majoră pe care el o scoate la suprafaţă se referă la cine stabileşte criteriul meritului. cel puţin.2. În mod cert. acest pragmatism este făcut ‘după ureche’. face compromisul cu interesul statului de a păstra la nivel scăzut educaţia prin ambiguizarea ei. dacă aceasta nu există. Un alt criteriu al normelor morale aparţine lui Aristotel şi se referă la distribuirea bunurilor în funcţie de meritul fiecăruia. Căci dacă politicianul este un tiran iar demnitatea sa este atât de decăzută încât să fie lipsit de scrupule. atunci când cineva este ridicat în slăvi acela este o unealtă. După cum s-a văzut. de superioritate faţă de o anumită parte a lumii Arta rămâne totuşi lipsită de aroma spiritualităţii moderne de receptare a ei. Devine Artă tot ceea ce poate deveni simbol pentru a arăta nimicnicia şi snobismul unei anumite părţi a lumii. Ceea ce este astăzi interesant vizează raportul dintre Arta de Masă şi cea Elitistă. se consideră că îl spiritualizează printr-un mod magic.5. respectiv cine stabileşte cine cântă mai bine din flaut pentru a primi cel mai bun flaut. Se poate aici arăta în special cazul Muzicii promovată în mass-media (căci ea rămâne cea mai populară dintre arte).izolat. ci doar circumstanţiale. Iată de ce teza marxistă şi aristoteliciană a criteriului meritului este total neaplicabilă: pentru că individul nu trebuie să aştepte ‘pară mălăiaţă’ ca altcineva să îi dea merite. de politicieni deoarece ei împart recompensele fie şi temporar. Cultura de Masă ia poziţie faţă de cea a generaţiilor precedente. fascismul şi comunismul s-au dovedit a fi nişte dezastre. Dacă Arta ar rămâne la nivelul Complexului Eden atunci fără îndoială că multe obiecte create întâmplător de natură ar intra în muzee. Au fost extrem de rare cazurile când tiranii şi-au răsplătit cum se cuvine elitele şi mult mai rare cele în care oamenii comuni au fost răsplătiţi după meritul care li s-a recunoscut chiar şi după moartea lor. Acest model este cel al pragmatismului orb. a celor două din cea de-a treia grupă (Tabu/Narcis) şi celui Cain. în special faţă de snobismul celor bogaţi ce merg la operă sau cumpără 101 .

Cealaltă Artă. se opune exact acestui tip de Artă prin faptul că de 102 . Aşadar dacă nu ar exista ură între oameni. Aceasta este mentalitatea tradiţionalistă a Artei Clasice care ajunge la relevarea Complexului Eden cu instrumentele specifice. Uneori un sclav mai luminat poate crea artă ‘de bun gust’. În acest fel. un sclav obosit şi flămând nu poate avea asemenea voce. de Avangardă. Muzica Pop este semnificativă în acest sens. ci decât un simplu spectacol la care cineva asistă cu plăcere dar care nu i-ar închina întreaga lui viaţă. Superioritatea celor care fac Cultura este apropriată valorilor ce trec prin acest filtru iar recunoaşterea postumă a unor astfel de oameni de cultură este operată de investirea Complexului Cain ce se face în detrimentul contemporanilor acestora şi care eventual aveau rolul autorităţilor în acel moment. Masele dimpotrivă. plăcere care a fuzionat către elementele de asociaţie mnezică după principiile Fuziunii. Cultura în general. Materialul nu mai este unul costisitor ca în epocile clasice. acest rege ‘fură’ gloria predecesorului cu câteva artificii tehnice. piesa devine desuetă asemenea unei cuceriri amoroase pe care o face un Don Juan. Frumuseţea nudurilor masive ale lui Michelangelo este frumuseţea autoîncoronată a stăpânului bine hrănit în contrast cu sclavul slab şi flămând care este automat ‘urât’. În momentul în care fantasmele investite se dovedesc înşelate (şi de această dată). Acest fapt grefat pe mentalitatea tradiţionalistă se poate numi endogamia valorică a mentalităţii de tip tradiţionalist. atât de apreciată de nostalgicii unei mentalităţi aristocratoide. nu ar exista nici iubire faţă de Artă. a sclavului devenit prosper dar cu sufletul modelat timp de mii de ani în tiparul sclaviei. Asemenea frumuseţii feminine. care cere aceste sacrificii din partea celor care o creează. fie nu. la fel stăpânul este cel ce poate da o mare plăcere prin puterea lui. îşi găseşte aici ecoul cel mai clar cu putinţă. subiective legată de o mare plăcere/fericire. Acest lucru este de ajuns pentru ca efectul estetic să fie umbrit. suferind mizerii sau cheltuind sume fabuloase pentru ea. Vocea puternică a tenorului. Noul este aici esenţialul. specifică claselor de jos. aşa cum este Arta Populară. mai mult chiar. dimpotrivă. acesta este idealul modernismului. incapabilă de a fi înţeleasă de mase dar promovată în instituţiile de învăţământ de artă. se reflectă în repeziciunea cu care moda se schimbă. A crede că acest viitor a venit este totul pentru această mentalitate. El este plătit indirect pentru munca lui de a onora narcisismul claselor sociale superioare aşa cum politicianul intervine pentru a-şi forma o imagine prin acţiuni de PR specifice. Din nimic se face aur. Noutatea ei este ţara făgăduinţei în care publicul investeşte fantasmatic cu foamea lui de futurism edenic. Mentalitatea futuristă. Formele şi instituţiile sociale tradiţionale au supravieţuit ambivalent în schimbarea produsă de tehnologie. Aici Artă este doar ceea ce este somptuos. După cum primitivul nu ar păţi nimic de la presupusele spirite atunci când ar omorî animalul totemic în afara legii totemice dacă nu ar crede în aceste spirite nici arta nu ar însemna nimic dacă nu ar avea această funcţie originară cainică. de unde şi relativismul valorii estetice în general. Pe de altă parte Arta. Artistul este un sclav al gustului stăpânului.cu preţuri colosale tablouri celebre. Endogamia axiologică se realizează complet. despre moralele de stăpâni şi cele de sclavi. Arta nu are decât valoarea care îi este dată iar în sine nu înseamnă nimic. ‘Plăcerea estetică’ poate fi înţeleasă şi ca fiind un alt mod al plăcerii de a fi puternic pe lângă rezonanţele Edenice anume plăcerea de a fi stăpân. ce se numeşte avangardistă. Este suficient pentru ca piesa să devină arhicunoscută şi ea atunci devine o piesă a periferiei faţă de care elita vrea să se diferenţieze. nu este pentru clasele superioare decât un instrument de menţinere a propriei poziţii. de exemplu). ignoră Arta Maselor pe care o consideră kitsch şi se consideră pe sine singura Artă. Profunda intuiţie a lui Nietzsche. El poate fi ignorat iniţial pentru condiţia lui iar apoi poate fi ridicat în slăvi prin apropriere. îşi autoproclamă narcisismul şi dezicerea faţă de aceste fenomene prin ridicarea în slăvi a unor vedete apărute peste noapte. Până şi cea mai ‘pură’ poezie de dragoste platonică vine să ridiculizeze viaţa sexuală. exuberant. banalitatea desuetă a amorului părinţilor sau a oricăror alţi oameni comuni. fie că el face apel la Complexul Eden. Din acest punct de vedere numele de ‘artă’ vine de la nevoia de denumire a activităţii în cauză şi a curentelor în care respectivii artişti se înscriu. Cultura se redefineşte şi ea odată cu redefinirea stilului de viaţă şi mentalităţii celor care participă la ea. După cum un rege schimbă înfăţişarea şi aduce noi îmbunătăţiri unui castel făcut de un predecesor pentru a-şi arăta măreţia. este tocmai puterea stăpânului. ci de multe ori unul rudimentar. Reîntoarcerea la kitsch pe care elitismul îl face este o acţiune duplicitară ce are în vizor tocmai o astfel de scindare a elitismului anterior. Egoismul şi ermetismul aristocrat şi burghez este înlocuit cu obrăznicia şi goana modernă după noutate şi originalitate. adică aceea a dezvirginării sau lunii de miere. Când o piesă muzicală întruneşte condiţiile tabu care vor fi explicate mai târziu şi cele de raportare la Complexul Eden. a pătruns în special în Arta Modernă. Această situaţie este o investire pe care clasele sociale o fac în scutul cultural pentru a-şi apăra poziţia. A face artă din ceva rudimentar reflectă situaţia sclavului eliberat şi. Cultura Elitistă. În felul acesta autorităţile care îşi apropriază valorile ignorate de alte autorităţi sau dorite dar pe fondul imposibilităţii aproprierii lor (datorită naţionalităţii diferite. complicat. nu fac decât să îşi proclame o putere şi mai mare în faţa celei a predecesorilor. luxos. ea devine pentru un moment ţinta fantasmelor publicului. Narcisismul omului de rând care guvernează gustul epocii fie în mod pozitiv fie negativ. Muncitorul este cel care impune Arta.

1. este preţul plătit de autorităţi pentru obiectivarea dreptului lor de a fi stăpâni. Iată deci că dincolo de condiţia intelectuală a Artei în ea se pot implica. îl promovează pe acesta în mod reprezentativ. comprima mai toate Pulsiunile Psihice posibile. unde violenţa este eliminată şi doar imitată formal dar investită în partenerii sociali. Primul este dat de insuficienţa de elaborare a sistemului cognitiv adică a lipsei experienţei pragmatice care dă unui obiect statutul de obiect al Cunoaşterii. În felul acesta jocul a putut fi exploatat în zona lui profesionistă aducând importante venituri economice. Sportivii. În primul caz jocul se face din curiozitate iar în cel de-al doilea. Aici este vorba de o cu totul altă origine şi altă destinaţie a ei. jocul a devenit sistematic şi în cazul în care numărul oamenilor care împart aceleaşi spaţiu a crescut. ci dimpotrivă. Zeificarea artiştilor. În ambele cazuri jocul se prezintă ca o caracteristică iluzorie a sistemului cognitiv care este însă implicată în comportament şi care devine astfel fantasmatică. Unul este cel intranaţional.cele mai multe ori refuză cadrul manifest şi experimentat al său. unui alt model faţă de cel experimentat de obicei. superioritate subliniată de diferenţa dintre mercantilitate şi genialitate. În ceea ce priveşte această Filieră. În acest fel se imită efectiv Complexul Cain care la animale apare deseori excitat în perioada de rut. prezente sau de mult inactuale dar care se păstrează genealogic în Memorie. Aceste caracteristici există de obicei în mod genealogic în Memorie şi atunci jocul înseamnă o iniţiere. rugbyul şi baschetul. incapabile să producă disfuncţii majore celui care le suportă. aşa cum se întâmplă deseori la copii. Cele mai populare jocuri sunt acelea care reuşesc să reprezinte conflictele sociale sau personale. În felul acesta pretenţia de revoltă a poporului este sugrumată de zidul cultural în care se închid autorităţile. a filosofilor. ceea ce conduce la fuziunea tuturor Complexelor sale. manifestându-se într-un cadru artificial şi nestabil. Aici este cazul cu jocurile sportive în care se investesc pasiuni interzise de normele sociale sau a jocului spontan care presupune o regresie ideatică la forma jocului infantil. de a-l reduce la mizerie şi mediocritate. condiţiile sale. unde creaţiile de referinţă ale Omenirii sunt apropriate pentru a sublinia superioritatea stăpânului faţă de sclav. Dacă parteneriatul social presupune adeziunea Complexului Polis iar comportamentul subiecţilor atestă protejarea reciprocă în cadrul jocului. cel de-al doilea vizează interesul aparatului cognitiv de a face posibilă exprimarea unei alte structuri operaţionale. publicul implicându-se afectiv în lupta rivalilor. 2. Toate problemele existenţei specifice ale unei mentalităţi sunt fuzionate într-un fenomen complex: Arta. ‘superioritatea culturală’ a unei naţiuni fiind obiectivarea. neplăcerile pe care ei şi le produc sunt uşoare şi formale. rol care este destul de confuz înţeles astăzi. Însă prevalenţa acestui Complex se explică prin faptul că el este unul arhaic iar jocul este prin excelenţă o manifestare ce apare şi la animale. Aşadar cultura nu contrazice cu nimic Complexul Cain.4.2. adică interesul individului. una necunoscută după cum necunoscut este şi sufletul omenesc. Această origine are un rol social bine stabilit.6. raţionalizarea pretenţiei de agresiune împotriva altei naţii iar acest lucru s-a spus pe faţă de către politica nazistă. Acest lucru poate fi înţeles în special datorită circulaţiei energiei pe această Filiere. De aceea se poate observa o trecere de la joc la o varietate de luptă propriuzisă dacă clivajul pulsional este mai puternic. Cel de-al doilea este cel internaţional. de a-l subjuga pe celălalt. Se va înţelege mai bine dimensiunea cognitivă a jocului atunci când se va trata despre aparatul cognitiv. cei care îl practică asiduu se dovedesc deseori puţin evoluaţi în ceea ce priveşte celelalte Complexe de unde şi nevoia de exprimare a celui mai reprezentativ dintre ele în ceea ce îi priveşte. Căci jocul presupune clivajul cel mai explicit al acestor două Complexe ale grupei a doua. În acest caz ea implică o reprezentare unitară şi suficient elaborată în sistemul de referinţă dat ceea ce este cazul copilului care se joacă din dorinţa de a imita adultul. în ceea ce priveşte schimbarea vectorului comportamental între cele două Filiere ale trunchiului psihic în funcţie de diferitele caracteristici ale mediului iar jocul reprezintă de obicei manifestarea Filierei Negative. ci acestea iau o altă conotaţie. se face dintro necesitate specifică. respectiv despre manifestările acestuia. Complexul Cain şi jocul Jocul presupune imitarea unor caracteristici ale vieţii într-un cadru deosebit de acela în care acestea se manifestă. reprezintă comportamentul războinic 103 . Aceste pasiuni ostile se manifestă în arenele imense ale stadioanelor atunci când nu se manifestă prin opoziţie faţă de nou şi prin fanatism ecologic. o pregătire sau el există pentru că ceva anume împiedică exprimarea unor sentimente astfel că exprimarea lor se face prin joc. uman în special. a oamenilor de cultură care se remarcă drept figuri importante. Acest fapt se explică prin două modele. Analiza jocului la animale relevă faptul că comportamentul în timpul jocului relevă actul vânătorii sau al apărării. Complexul Cain este elementul cel mai evident implicat în fenomenul jocului deşi este evident că toată Filiera negativă este implicată aici. dimensiune care apare numai dacă este îndelung experimentată. În acest caz obiectele cunoaşterii nu sunt acceptate după dimensiunea lor pragmatică. Recunoaşterea valorilor culturale. tabuizarea şi aproprierea lor este dată exclusiv de acest Complex Cain. În societatea umană. cu luptele serioase şi uneori sângeroase ce se dau între masculi. Cele mai populare jocuri sportive de pe pământ respectiv fotbalul european şi american. Această exploatare are două sensuri.

Puţini oameni înstăriţi au părăsit Europa. Astfel că fotbalul american lasă să se întrevadă lupta corp la corp a soldaţilor şi forţa fizică a muncitorilor. El îşi are originea în societatea primitivă. artistice şi morale. Baschetul.5. Deci este firesc ca tensiunea aceasta nouă să se propage şi asupra celorlalte grupe. după cum deja aroma tabu s-a simţit suficient de clar până acum şi la celelalte 104 . legată de răzbunarea spiritelor. lupta corp la corp fiind eliminată în favoarea tehnicii de joc. de unde şi denumirea lui şi continuă să se dezvolte până în epoca modernă.5.2. această situaţie nu este unanimă. Dar nu orice fel de europeni. Sentimentul pe care el îl provoacă este o interdicţie asupra obiectului ce suferă proiecţia tabu. Acest element îndeplineşte în mod real una dintre dorinţele reale ale persoanei care proiectează tabuul. În societatea modernă tabuul se proiectează în special asupra unei persoane şi mai rar asupra unui obiect sau animal. Începând cu acest Complex Tabu istoria arhivată în sufletul omului marchează trecerea de la stadiul de animalitate la cel de Om. Astfel că în modernitate sentimentul ce decurge din acesta variază de la veneraţie la excitaţie libidinală. mingea nu este controlată cu mâna ca în fotbalul american ceea ce pentru muncitor înseamnă instrumentul principal al muncii sale ci cu piciorul. însă pedeapsa nu este una civilă. ci doar cei ce nu au avut o situaţie socială suficient de nefavorabilă pentru a rămâne în Europa dar suficient de curajoşi încât să se arunce în necunoscut. Fireşte.prin excelenţă. 2. cum la fel nu este nici interesul pentru fotbalul american dar majoritatea lor se suprapune peste acest canon. cu care aristocratul îşi conduce calul şi cu care îşi umileşte rivalul aflat în genunchi.2. Prin intermediul acestei dorinţe ce pare imposibil de satisfăcut se asociază întregul spectru al dorinţelor imposibile în general.1. Aici se va urmări mai întâi definirea generală a acestui Complex aşa cum apare el în societăţile dezvoltate apoi se va preciza originea primitivă a tabuului relativ la gândirea magicistă şi la implicaţiile acesteia în fenomenul totemismului.1. Chiar costumul specific reprezintă. Fotbalul american şi rugbyul insistă mai mult pe forţa fizică ce reprezintă lupta corp la corp şi care defineşte naţiunea americană formată în cea mai mare parte din emigranţi europeni. însă mult mai mulţi au fost cei alungaţi de sărăcie.1. 2. Fotbalul european dimpotrivă. unde fineţea execuţiei este totul. relativ la stigmatul adus Sexualităţii. care se ascund în corpul Filierei Negative. pentru ca în final să se analizeze rolul fenomenului tabuului în societăţile dezvoltate cu consecinţele sale culturale. dând astfel naştere unui sentiment foarte ciudat. Structura generală Ambele grupe de Complexe prezentate anterior aparţin şi animalelor şi Omului dar celelalte trei grupe sunt specifice numai Omului. reprezintă punctul de vedere al aristocratului în luptă. religioase. ci mai degrabă una religioasă. dincolo de protecţie. Fireşte că sunt multe amănunte interesante de analizat la fiecare dintre jocurile sportive dar nu este locul aici de făcut acest lucru. ceea ce pentru primitiv este mult mai grav. dorinţa soldatului de a purta armură. Complexul Tabu Complexul Tabu este omologul celui Narcis şi se referă la proiecţia tuturor sentimentelor egocentrice în elemente exterioare. cu minuţiozitatea debordantă a aruncărilor sale la coş poate fi pus în relaţie cu acurateţea ceasornicarului. Orice încălcare a interdicţiei este socotită delict.

Cel ce avea arme mai eficace şi mai puternice dovedindu-se mai abil în luptă decât eventualii rivali. Paradoxul şi definiţia fenomenului tabu este aceea că este exact invers decât doreşte să fie. Tabu-Narcis. fiind guvernat de Instincte. Cunoştinţele lui despre mediu sunt limitate iar el se confundă încă cu el. cea de-a doua grupă. Căci fenomenul Tabu este contracararea unui om care se consideră involuntar ca fiind de fapt Animal. refugiul constă în întemeierea culturii şi civilizaţiei. Polis-Cain. himere absolute ale Omului aflat la începutul drumului său. Complexul Tabu poate fi definit la origine ca fiind scutul protector pe care straturile sociale îl improvizează în elaborarea şi menţinerea ordinii sociale. ierarhizate ca în cazul lupilor. poate deveni Refulare dar care nu atinge acest stadiu. După cum se va vedea mai jos. prima grupă. Sunt cunoscute cazurile în care triburile sălbatice doreau să aibă regi civilizaţi. leilor. Cunoştinţele sale rudimentare fug ele însele de ambivalenţa cutremurătoare în ceea ce priveşte destinul său. sentimentul tabu este o 105 . de fapt Complexul Tabu nici nu ar putea apărea dacă aceste două grupe nu există. maimuţelor.Complexe în special la cele din grupa precedentă. devenea automat tabu. care erau de obicei europeni ce veneau să îi viziteze şi care îi seduceau cu armele şi cunoştinţele lor. În societatea primitivă ierarhia socială îi este totuşi principiu şi se face în funcţie de forţa războinică chiar dacă nu este la fel de flagrantă ca aceea din cea modernă. Apoi. Specificitatea Omului începe cu cea dea treia grupă de Complexe. este specifică animalelor sociabile dar nu în sensul departamentalităţii. ceea ce corespunde fazei sale rudimentare de unde este de fapt luat şi numele său. care vor fi analizate pe parcurs sunt decisiv influenţate de el. aparţine în special Vieţii Animale capabile de apărare. Căci între nucleul Complexului Tabu şi haloul tabu este o discrepanţă ce determină Nevroza în cazuri extreme iar următoarele secţiuni vor detalia acest lucru. Cu toate acestea structura Trunchiului Psihic. ci de simpla inhibiţie care. atât de vechi ca Umanitatea însăşi căci ea reflectă însăşi societatea umană. Însă el se reeditează ontogenetic în toată structura lui. Dramatismul acestui Complex este dramatismul Omului în general iar celelalte. aşa cum apare ea în cele cinci grupe de Complexe. Omul nu are un statut socio-economic complex în stadiul de Complex Tabu adică fără celelalte două prime grupe. anume doar să îşi înfrâneze Instinctul. Modelarea acestor Instincte este una ce ţine nu de evoluţia lui firească. Mai întâi. devenind tabu. etc. Ştiinţa lui îi demonstrează pe zi ce trece faptul că este o particulă infimă în univers. Atât ştie Omul în acest stadiu. Trunchiul Psihic este elaborat genealogic/filogenetic şi baza lui care constituie prima grupă de Complexe respectiv Complexul Eden şi cel Traumatic datează de miliarde de ani. să-l inhibe şi în felul acesta să trăiască iluzia unei superiorităţi divine. Aşa cum îl prezintă antropologia. a fost elaborată în etape. Este suficient un traumatism şi Complexul Traumatic devine excitat. însă el se încăpăţânează şi se crede semizeu. aşa cum există la albine ci sociabile în sensul societăţii umane. Aceste himere sunt ale unei fiinţe care se uită doar la trecutul său la cei slabi şi la animale fără să fie în stare nici măcar să îşi analizeze propria existenţă enorma distanţă care îl poate despărţi de o eventuală limită externă a evoluţiei dacă se poate vorbi de aşa ceva. Faţă de Animal Omul are capacitate intelectuală superioară însă reflectarea lumii în aceste capacităţi este încă precară el rămânând în bună parte tributar unei gândiri animalice. Traumatic-Eden. Atât de slabă este certitudinea superiorităţii sale încât pare asemenea unui coşmar al unui fost prizonier obsedat de gândul că ar putea ajunge din nou în prizonierat. accentuată.

formă avansată a acestui germene. Acesta se mai poate întâlni şi astăzi la unele triburi sălbatice. Aşa cum a intrat în literatură, în limbă termenul ‘tabu’ înseamnă un sentiment pe care primitivul îl are faţă de ceea ce este interzis prin tradiţie sau pentru autorităţile sociale remarcabile, cum sunt preoţii. Despre acesta se va trata puţin mai târziu, deocamdată este important de precizat originea sa. Pe baza sentimentului de frustrare pe care primitivul îl simte faţă de elementele, obiectele şi structurile sociale interzise termenul în cauză a intrat în limbajul curent cu sensul de ceva ce este interzis de legile nescrise, despre care nu se poate vorbi. Însă aici se observă o lipsă generală de înţelegere a profunzimii sufletului uman, a rolului pe care interzicerea tabuistă o avea în societatea primitivă. Nici măcar Freud nu a recunoscut valoarea şi structura acestei instituţii sociale care este fenomenul tabu, cu privire la ordinea socială. Toate valorile spirituale ale Omenirii sunt investite cu Complexul Tabu. Al treilea Complex pe scara Filierei Pozitive, influenţat de cel Traumatic, implică o anumită ermetizare a acestei ordini. Spargerea tabuului înseamnă spargerea cadrelor sociale, libertatea hoardei originare despre care vorbeşte Freud în ‘Totem şi tabu’, haosul. Prin urmare cel care violează tabuul este considerat ca violator al ordinii sociale, fiind pasibil de cea mai cruntă pedeapsă pentru fapta sa care promovează răsturnarea organizării sociale. Frica primitivului de tabu nu este decât frica de pedeapsă pe care o poate primi fie direct de la ordinea socială fie indirect de la mediul ostil. Invenţia armelor eficiente este principiul fundamental al Complexului Tabu. Când primitivul inventează o astfel de armă (ca arcul de exemplu), armă care va supravieţui multe mii de ani după aceea, el nu o explică de la început semenilor ci o tabuizează, o ambiguizează, o ascunde privirii şi cunoaşterii lor pentru a se folosi doar el singur de ea şi de a câştiga superioritatea cu ecouri sexuale asupra semenilor. Obiectele noi pe care masculii primatelor le aduc pe post de arme în faţa rivalilor la şefia hoardei îi transformă automat în lideri. Însă dacă acest obiect reuşeşte să fie şi o armă redutabilă tabuizarea lui este iminentă. Principial, potenţialii rivali îl vor venera pe cel care a reuşit să ucidă un atacator sau un vânat stând în copac, de exemplu şi aruncând o ploaie de săgeţi către victimă. În acest caz ei vor să ştie ce s-a întâmplat, cum a fost posibil. Însă acest lucru, un simplu băţ încovoiat care este în stare să arunce o săgeată, este ascuns de cel care doreşte să-şi consolideze poziţia, căci aceasta ar fi anulată dacă şi ceilalţi ar afla secretul. Acest secret, odată înţeles, devine banal, se detabuizează iar semenii îl iau ulterior ca pe un lucru mercantil. De aceea este în folosul său să facă din invenţia sa ceva vecin cu fulgerul care ucide pe loc sau ca soarele dătător de viaţă. Chiar dacă la nivelul societăţii primitive Complexul Cain nu este atât de flagrant iar comunicarea este mult mai fluidă, totuşi acest principiu va fi intrat în vigoare mai devreme sau mai târziu. În felul acesta invenţia ascunsă va fi devenit tabu la fel ca şi inventatorul ei. Societatea dezvoltată poartă povara acestui Complex Tabu; între timp invenţia cu pricina a devenit banală, numeroşii copii pe care inventatorul îi va fi avut trebuie să o fi moştenit, servindu-se de ea timp de secole. Ei trebuie să se fi înmulţit la rândul lor, să fi prosperat mai mult decât ceilalţi, care poate că ar mai fi crezut mult timp de atunci în minunea respectivei invenţii. Sau, poate că aceştia ar fi atacat un alt trib pe baza superiorităţii lor armate ceea ce le va fi consolidat poziţia de exploatatori. Acesta este sfârşitul societăţii primitive timpurii cu clasificarea ei specifică. În societate au
106

apărut astfel două clase, respectiv cei care trebuie să fi beneficiat de teribila invenţie şi cei care au pierdut sau care nu au beneficiat deloc de pe urma ei. Superioritatea celor dintâi este clară. Ei trebuie să-şi fi făcut proprietăţi independente, particulare, care trebuie să fi fost foarte greu găsite în societatea anterioară, dominată de principiile Complexului Polis unde indivizii sunt diferenţiaţi minor şi unde ajutorul reciproc în caz de pericol sau de vânătoare, este hotărâtor. Societatea primitivă umană trebuie să se fi dezvoltat suficient de mult la vânătoare încât succesul trebuie să fi fost imposibil fără arme specializate. Dar acestea sunt în stare în acelaşi timp să epuizeze vânatul sau animalele vânate se vor fi adaptat şi ele la noile condiţii. Se poate spune că pentru ca vânatul să fi fost suficient doar unii puteau să se bucure de aceste privilegii sau că două societăţi s-au dezvoltat în paralel chiar dacă o astfel de situaţie poate să apară chiar în cadrul unui clan sau în clanuri diferite presupunând că până la urmă toţi semenii vor fi aflat secretul invenţiei cu pricina. În orice caz Complexul Tabu se manifestă ca ameninţarea exploatatorilor asupra exploataţilor şi chiar dacă este mai greu de găsit aceste structuri în societatea primitivă, totuşi germenele său există. El este originea claselor sociale şi el produce ruptura teribilă faţă de Complexul Polis de pe Filiera Pozitivă. Retroacţiunea celor două Complexe vecine determină ambivalenţa, clivajul subiectului faţă de societate care se poate vedea foarte bine sub lupa Tulburării Psihice. Opus banalului, obiectul tabu trebuie să fie unul superior, strălucitor, unic şi inegalabil. Primitivii considerau tabu un animal ce nu se făcea accesibil cunoaşterii lor, datorită agerimii sau teribilităţii sale în general. Acest obstacol al penetrabilităţii Cunoaşterii Umane este de fapt voalul impenetrabilităţii sociale către clasa superioară învăluită în misterul tabu. El se opune maselor pe care chiar şi individul de rând din care face parte le dispreţuieşte în virtutea încastrării educaţionale a acestuia, ca obiect ‘ce nu se găseşte pe toate drumurile’. Aurul a devenit doar din acest punct de vedere un obiect nobil. Vulturul cel inaccesibil şi leul cel puternic, au devenit simboluri ale autorităţii tocmai datorită capacităţii lor de a nu fi la îndemâna oricui. De aceea copiile operelor de artă sunt dispreţuite în raport cu originalul, respectiv pentru că atentează la unicitatea acestuia. Freud a intuit destul de bine structura Complexului Tabu în conceptul său de ‘ideal al eului’, în timp ce omologul său, cel Narcis, este intuit în conceptul de ‘eu ideal’, pe care dealtfel îl şi situează drept nucleu al noţiunii sale mai largi de ‘narcisism’. Fireşte că simetria acestor concepte a fost foarte bine observată de Freud, ceea ce arată cât de mult s-a apropiat el de o viziune retroactivă asupra structurării Psihicului. El recunoaşte foarte clar reacţia cauzală dintre aceste două elemente pe care le numeşte ‘instanţe’, prin faptul că vede că din ultimul derivă primul. Această derivare este una ontogenetică, copilul fiind mai întâi narcisist şi apoi sobru, când va creşte. Însă sub raportul genealogic profund, între ele se dovedeşte a fi o relaţie retroactivă asemenea celor două Filiere ale Trunchiului Psihic. Freud recunoaşte în Hipnoză, fanatism sau în dragostea tumultoasă, ca fiind opera acestui ‘ideal al eului’ iar , în aceste manifestări ale sufletului, Complexul Tabu joacă un rol esenţial. Din nefericire, el nu a observat latura sociologică a acestui concept, drept pentru care claritatea lui suferă profund. Drept urmare Lacan vedea altfel conceptele acestea dar le-a făcut mult mai ambigue decât erau la Freud, odată cu introducerea noţiunilor de ‘agalma’ şi ‘celălalt’, fără însă a sesiza legătura dinte ele. Noţiunea de ‘agalma’ cu care
107

el operează în special analiza dragostei furtunoase, în mod special pasiunea lui Alcibiade pentru Socrate este însă foarte precisă. Etimologic, termenul provine din limba greacă şi înseamnă ‘împodobire’, ‘strălucire’ fiind un simbol al puterii pământeşti în care se proiectează puterea divină, ca o materializare a acesteia. Este evidentă identitatea cu cea a Complexului Tabu, mai ales după ce se vor analiza toate valenţele sale. Nici Lacan şi nici Freud nu au făcut legătura dintre acest fenomen, pe de-o parte cu perechea de concepte de mai sus, în ceea ce îl priveşte pe primul şi cu Complexul Oedip, în ceea ce îl priveşte pe celălalt. Termenul lui Lacan poate fi păstrat ca sinonim cu cel de tabu, deşi cel prezentat aici prezintă etimologic originea acestui Complex precum şi devenirea lui, dezvoltarea lui până în epoca contemporană. Cu toate astea conceptul de ‘agalma’ nu este suficient înţeles în ceea ce privesc implicaţiile sale psihologice. Pentru astfel de implicaţii, Lacan lansează ciudatul şi obscurul concept de ‘celălalt’. Extensiunea pe care Lacan o dă acestuia este una copleşitoare. ‘Celălalt’ are mai întâi o dimensiune socială, fiind înţeles ca semen, ca replică a ceva dat. Or acolo unde există semen există şi Complexul Polis iar el îl înţelege pe acesta prin prisma acestuia, în terminologia prezentată aici. De aceea parcă acest concept lacanian se apropie mai mult de acesta mai degrabă, decât de cel ‘tabu’ iar dimensiunea stratificării sociale, a însemnării teritoriului, care sunt elemente importante în structura unui astfel de Complex, îi scapă lui Lacan. Apoi mai există şi o replică la nivelul acestui concept, respectiv forma literei cu care se scrie este în stare să diferenţieze două fenomene diferite, dacă este cu majusculă ‘celălalt’ înseamnă altceva decât în cazul în care este nu este scris cu literă mică. Prototipul conceptului lacanian de ‘celălalt’, este totuşi Complexul Oedip aşa cum se poate el observa în dragostea furtunoasă, unde celălalt devine ‘celălalt’, adică însuşi sentimentul tabu. Proiecţia lui în ‘tată’ devine astfel simbol al autorităţii sociale, punctul de inserţie al spiralei familiale care se desfăşoară în jurul copilului, cu tatăl la capătul extrem după modelul general al structurării topice a societăţii. Fireşte că încercarea sa de a explica ‘agalma’ şi ‘celălalt’ fără a face legătură clară cu acest Complex şi fără legătură explicită între propriile sale noţiuni, face ca el să se lanseze într-un demers filosofic, mai degrabă, decât unul ştiinţific. O altă caracteristică a acestui Complex Tabu este lipsa de sentiment sub care el se prezintă, pretenţia ‘de a nu avea complexe’, lipsa de expresie şi de căldură umană, lipsa de pasiune. Falsitatea unei astfel de mentalităţi, impunerea unui anumit stil de viaţă morală a fost aspru criticată de către Nietzsche care a botezat-o ca ‘metafizică de călău’, adică un comportament ce se opune cerinţelor vitale. Însă interesul unei astfel de mentalităţi nu vizează un presupus caracter diabolic al speciei umane ci un scop clar: exploatarea economică în scopul profitului. Mentalitatea tabu este structurată în mod special încât să nu permită satisfacţia omului de rând, să îl condamne pentru satisfacţie în general şi să îl recunoască vinovat. Pentru că individul poate emite pretenţii mai puţine dacă are o Valoare de Neutralizare scăzută. Aşadar el poate fi mai prost recompensat şi deci, mai uşor şi mai profitabil de exploatat, după legea economică a neutralizării. Adică, dacă cererea de recompensă este foarte mare individul va accepta orice ofertă indiferent de cât de neînsemnată ar fi ea. Situaţia este identică cu cea a dependenţei de droguri, unde neutralizarea energetică produsă de substanţa în cauză este atât de mare încât Valoarea de Excitaţie a aparatului psihic produce o cerere foarte mare.
108

De data aceasta. stigmatizarea lor a avut un revers incalculabil pentru Umanitate. satisfacţia carnală. adică prin capcana dragostei Complexului Matern fuzionată în conducător. Or Complexul Matern aplicat direct. Magicismul Actul magic al Religiilor. Iată că intuiţia lui Nietzsche cu privire la metafizica de călău are un substrat mult mai profund. ceea ce pentru omul de rând acest lucru este destul de probabil. unde maşinăria exploatării sociale se aplică fiecărui individ. ritualurile lor şi toate actele religioase. Complexul Sisif oferă în schimb o neutralizare exclusiv artificială prin autoreglare energetică. El trebuie să facă posibilă o dorinţă. De exemplu ritualul botezului din Creştinism presupune creştinarea respectivului individ adică intrarea lui sub tutela 109 . Complexul Don Juan implică omologul său.5. Interzicerea este de fapt în limbajul cotidian însuşi sensul termenului ‘tabu’. îl aruncă direct în capcana exploatării sălbatice operate de sistemul social.Aşa cum furnizorul de droguri face din consumator un sclav al lui. În primul caz el va fi indirect pus în această capcană a educaţiei sălbatice genealogice prin intermediul Complexului Adam. sedus de himera dragostei. respectiv prin epuizarea energiei fiziodinamice. Ea condamnă Instinctul. el va deveni fie Complexul Adam. cel al insatisfacţiei familiale. Despre aceste lucruri se va trata detaliat după ce se va face o analiză a genezei acestui Complex. începând de la suferinţa personală a nevroticului. care apare ca urmare a deplasării celui Narcis către cel Don Juan. Interzicerea unor satisfacţii naturale.2. 2. Himera tabu este cea care ameţeşte sufletul omenesc şi îl face să rătăcească în lume. din necesitatea creşterii şi educării copiilor. înţeles superficial tocmai datorită mentalităţii tabu.1. care supravieţuieşte şi astăzi. fie Sisif în mod direct. Dacă individul nu va avea neutralizări narcisice. sunt guvernate esenţialmente de un principiu socio-economic. până la marile războaie ale secolului al XX-lea care tocmai s-a încheiat. unde individul se trezeşte lipsit de mijloace materiale într-o familie care a apărut fără ca el să îşi dea seama şi pentru care el va trebui să îşi asume responsabilitatea. adică cel Adam. În felul acesta se anulează conversiunea ei în cea psihodinamică iar Psihicul îşi găseşte o pace momentană iar acest mecanism este motorul Depresiei.2. căci şi celălalt caz tot acest punct vizează individul fiind prins în capcana exploatării. la fel şi mentalitatea tabu face din cel pe care îl educă un sclav al ei. atunci. În aceste sentimente (profunde) statul îşi implementează propriile valori ce au ca scop exploatarea şi pe care cei ce le consumă le înghit odată cu satisfacţia maternă. Foamea şi Libidoul pentru ca excitaţia rezultată din inhibiţia în cauză să fie neutralizată artificial prin intermediul muncii sau politicii. anume că ele trebuie să reglementeze anumite lucruri şi anumite fapte ce nu se pot regla de la sine prin reguli clare ce ar reieşi din însuşi statutul natural de dezvoltare a lucrurilor sau din regulile comun acceptate de indivizi. după cum se va vedea.

de amatori. adică a existenţei spiritului matematicii. Teoria spiritului a influenţat până şi filosofia şi matematica mulţi filosofi căzând pradă acestui arhetip. vizează principiul protectiv tabu al familiei şi chiar al clasei sociale de care aparţine. ca act de influenţare a spiritelor. O astfel de mentalitate este extrem de periculoasă pentru tineri în special. în ‘Totem şi Tabu’ face distincţia între magie ca act de intervenţie asupra naturii în general în mod direct. în timp ce vrăjitoria este făcută ca o magie rudimentară. de exemplu. Aici credinciosul îşi spovedeşte ‘păcatele’ ce pot fi iertate de puterea supremă a lui Dumnezeu. După cum se va vedea la psihologia cognitivă. adică este mai veche decât concepţia despre spirite. În realitate magia şi vrăjitoria sunt unul şi acelaşi lucru doar că magia este făcută de preoţi şi regi. respectiv tensiunea dintre clase. care se referă la spirite. teoria ‘imperativului categoric’ ca lucru în sine. prin acţiune şi vrăjitorie. dezvoltată de Kant sau a adevăruluiclaritate impus de Dumnezeu aşa cu susţine Descartes. Tocmai de aceea în Evul Mediu toate ritualurile ce nu semănau cu cele creştine erau declarate ca acte de vrăjitorie. Ispăşirea pedepsei se face prin ritualul magic de rugăciune sau spovedanie unde. soţii şi bunurile economice ale familiei şi clasei în cauză nu se înstrăinează altor clase şi altor indivizi exteriori familiei în scop sexual sau alt scop. Freud. cu ajutorul preotului. Logica negativă are în acest caz caracter de fantasmă dar care este proiectată în realitate şi care devine astfel realitate. de cei ce se presupune a avea puteri supranaturale. Morala Creştină. Magia ar fi anterioară vrăjitoriei. fiind inclusiv arşi pe rug. ca acelea ale lui Platon sau Hegel dar prin filosofia idealistă în general. specificul psihologic al Religiei constă în contrazicerea flagrantă a realităţii banale. Acest lucru nu numai prin prisma teoriilor despre spirit. unde Libidoul se manifestă foarte puternic. precum şi credinţa naivă a unor matematicieni în existenţa ‘ideii de număr’. După acestea. toate acestea sunt tributare arhetipurilor magiciste. Pentru el magia este practica preanimistă.Bisericii Creştine. prin rugăciunile preotului. în opoziţie cu cele indezirabile. respectiv pentru că cei în cauză erau consideraţi ca nespecialişti ca neoficiali. apare sentimentul de culpabilitate deoarece subiectul a violat interdicţiile. Regulile care reglementează comportamentul sexual. recunoscut ca păcat în general. se face o ‘minune’ respectiv păcatul se iartă. să fie redus. Teoriile 110 . Căci prin definiţie el este orientat mereu către nou iar urmarea cerinţelor sale presupune nestatornicia socială a celui implicat ceea ce atentează la profitul pe care seniorul îl are de pe urma sa. ca ansamblu de norme şi acte considerate dezirabile. ce a dus la o dispută nerezolvată până astăzi. de care vorbeşte Platon. în acest caz. În felul acesta ritualul magic este în măsură să realizeze ceea ce în mod natural nu se poate realiza de la sine fără intervenţia sa. Teoria Categoriilor a lui Aristotel sau a ‘universaliilor’ medievale. O astfel de contradicţie metodologică a actului magic vizează de fapt centrul de greutate al magicismului adică contradicţia existenţial-morală a regimului exploatării economice. Din acest punct de vedere Freud nu se înşela când deplângea inhibiţia produsă pulsiunilor de către civilizaţie deşi această practică educaţională nu aparţine civilizaţiei ci sălbăticiei supravieţuitoare în ea. Acest lucru face ca întreg domeniul Libidoului. a logicii pozitive cu o logică negativă care este însă imposibil să existe în acord cu faptele dar care este investită cu o puternică dorinţă. Acestea sunt acte esenţialmente magice. este dată de reguli stabilite sau acceptate de comun acord de credincioşi. Odată cu satisfacerea lui indiferent de mijloace.

această alegere fiind însuşi destinul lui şi nu invers. care este vârsta primitivă a individului. plante sau fenomene fizice. toată specia ar dispărea.religioase (ale susţinerii cu argumente a unei forţe divine ce poate interveni spiritual) pică în comparaţie cu magicismul asiduu al primitivilor. Copilul va interpreta cunoştinţele banale ale părinţilor cu privire la ceea ce este ‘bun’ şi ceea ce este ‘rău’ în acelaşi mod în care primitivul interpretează natura după nivelul său cognitiv. ca trăsnetul sau noaptea. tabuul preoţilor asupra căruia se proiectează narcisismul abisal al credincioşilor vizează în special lucrurile. ca reprezentări ale straturilor profunde ale Memoriei. ‘motorul primar’ de care vorbeşte Aristotel. Bolile contagioase pe care este imposibil să nu le fi cunoscut primitivii dar pe care le-au presupus ca fiind datorate unei fiinţe invizibile fără să le înţeleagă efectiv transmisia. având o logică internă proprie. Astfel că în teoria creştină Dumnezeu nu ar conduce pe deplin Universul ci îl lasă pe Om la libertatea lui de alegere. din punct de vedere a replicii ontogenetice dată filogenezei. De aceea Arhetipul Spiritului este reaprins de fiecare dată în copilărie. la care copilul se află şi el. influenţat de Ştiinţă şi progres a renunţat la teoria ‘puzderiei spiritelor’ pe care o au primitivii. sunt prototipul magicismului. binefăcătoare ale unor animale. Astfel Religia a suferit şi ea o restrângere. cât şi în cadrul sistemului ideatic în general. Primitivul se poate ruga în fiecare zi pentru ca soarele să răsară. ca acţiunile dăunătoare ale unor plante sau fenomene fizice. Aici însă pot interveni şi alţi factori traumatici cărora primitivul fireşte că nu le înţelege dinamica. prelungirea acesteia şi amânarea primăverii poate conduce la scăderea resurselor de hrană ale tribului şi la tensiuni sociale eventual chiar la moartea unei părţi a sa. în favoarea selectării acestora. Ritualul magic are caracter de atoatepotenţator. el este în siguranţă şi se poate apăra sistematic. Lipsa soarelui este deci echivalentă cu moartea. în rest lucrurile sunt înţelese ştiinţific. credinţa că spiritul guvernează materia este determinată de Arhetipul Bolii Contagioase sau chiar de alte arhetipuri satelit ale Complexului Traumatic. Credinţa în dualismul naturii. pot susţine prin asociaţie atât idei particulare care apoi sunt raţionalizate atât într-un context ideatic specific. Creştinismul. Funcţia cognitivă în care sunt implicate Complexele primei grupe este un imbold esenţial a originii tabuului şi deci a magicismului în general. De aceea ritualul de dimineaţă pentru apariţia soarelui este un act cu semnificaţie pragmatică. S-ar putea înţelege de la sine de ce soarele 111 . Dacă soarele nu ar ieşi. Această facilitare se face în primul caz prin suprasolicitarea lor. forţele spirituale intervin doar din când în când. elementele fundamentale de constituire a economiei sălbatice. Alteori lipsa soarelui este echivalentă cu noaptea şi. Simptomele nevrotice şi cele schizofrenice facilitează erupţia acestor arhetipuri mnezice primele mai puţin clar însă celelalte foarte clar. Magicismul. În timpul iernii. În aceeaşi măsură pot exista şi acţiuni terapeutice. El se retrage în corturi noaptea iar singura lui armă este focul pe care îl lasă aprins deoarece fără foc el poate fi ucis de sălbăticiuni. crede primitivul. În această concepţie Spiritul le dă doar impulsul originar. Aşadar dorinţa primitivului de a vedea soarele este echivalentă cu dorinţa de a supravieţui. Odată cu dimineaţa. lipsit de văz. primitivul este mult mai slab. După cum se va vedea la capitolul care tratează despre psihologia cognitivă aceste arhetipuri. ce asediază sistemul ideatic iar cel de-al doilea prin destructurarea acestuia şi pălirea sa în faţa pilonilor arhetipali ce îl susţin.

un duşman. crede primitivul. De aici orice fel de asociaţie suferă o astfel de influenţă de structură şi orice asociaţie prezintă o relaţie magicistă. un spirit rău iar ritualul său are rolul de a-l îndupleca pe acesta pentru eliberarea sa. Originea tabuului constă într-o acţiune traumatică sau practică a naturii. respectându-le dorinţele şi interdicţiile. Psihologia behavioristă a intuit destul de bine mecanismul învăţării pe baza stimulului. evidenţa faptelor contrazice regula. Această autoritate. Generalizarea magicistă este fenomenul prin care tabuul se transmite radial de la un nucleu (aici preotul sau obiectul tabu în general) către periferie. acest fapt este interpretat de primitiv din perspectivă magicistă. Periferia lor este constituită din elementele de asociaţie care suferă această fuziune energetică. un schimb.apare. adică însăşi imboldul învăţării în timp ce stimulul este doar o condiţie. Iar banalitatea şi certitudinea apariţiei lui de fiecare dată timp de miliarde de ani ca urmare a mişcării de rotaţie a Pământului pare un fapt indubitabil. Ea vitează asociaţia de orice fel. El crede că ceva a făcut ca soarele să dispară. Se poate aşadar spune că nu contează numai latura pragmatică ci şi cea traumatică. Acest model poate fi luat dintr-o posibilă contagiune a unei boli explicată ştiinţific prin transmiterea unui virus. indiferent dacă este cauzală. o înduplecare a forţelor naturii iar atunci când soarele reapare după ce a fost în dreptul lunii. În acelaşi fel primitivul atribuie naturii aceste interdicţii. adică cel mai important nod de reţea în care converg mai multe astfel de reţele. conţinutul lui va suferi influenţa preotului pe baza asociaţiei de contiguitate. preotul. Pe de altă parte. Natura este asociată cu Complexul Matern iar pentru ca ea să fie înduplecată. spiritual-mistică. Aceste elemente sunt centrul Pulsiunii Tabu. De exemplu. Astfel 112 . vrăjitorul este dobânditorul puterii şi a cunoştinţelor esenţiale. În acelaşi fel. contrastantă sau contiguă iar pe baza acestei asociaţii se formează o reţea asociativă la nivelul Memoriei. pornind de la un astfel de model originar. însă ea a pierdut din vedere substratul asociaţionist ce permite generalizarea magicistă. Iar intensitatea sa face ca acesta să iradieze asemenea unei pete de cerneală pe sugativă. legată de spontaneitatea unui fapt sau unei situaţii ce contrazice mersul normal al lucrurilor. Pe baza simplei asociaţii. se transmite şi ‘virusul’ tabu. un obiect devine tabu tocmai pentru că intră în sistemul de referinţă a tabuului central şi nu pentru că ar exista o dorinţă specială pentru acest element periferic. Panica primitivului este posibil să fie atât de mare încât se consideră pedepsit el asociind acest fapt cu însăşi spontaneitatea prin care se manifestă traumatismul. el are deja un statut tabu asupra celorlalţi care cunosc mai puţin decât el. Ritualul devine astfel o încercare magicistă de apărare. primitivul se comportă ca un copil cu părinţii săi. primitivul crede că dacă preotul suflă în focul care încălzeşte un vas. după modelul transmiterii energetice a Pulsiunii. ceea ce constituie consolidarea statutului de tabu pentru preoţi sau pentru obiectul totemic. vânătoarea poate constitui obiectul unui ritual de înduplecare a animalului vânat să se lase ucis iar succesul vânătorii este interpretat prin prisma acestui ritual indispensabil. Magicianul. spontaneitate ce se supune unor reguli probabilistice. e un fapt natural apariţia lui şi el poate apărea regulat şi fără ritualul magic. după cum se va vedea. adică către omul de rând. se transmite către comportamentul magic prin care mersul lucrurilor este păstrat la aceleaşi repere iar primitivul crede că ritualul său de dimineaţă face ca soarele să apară într-adevăr. Însă în momentul în care apare o eclipsă de soare. Însă pentru primitiv explicaţia ia valenţe magiciste. Centrul tabuului reprezintă nucleul sistemului de reţele mnezice.

Aici din când în când apare virusul ‘ebola’ iar acest fapt a inflenţat decisiv întărirea Complexului Tabu prin infuziune traumatică. Fără îndoială că comportamentul unor triburi primitive în legătură în special familiale dar şi sociale cu cel ce a avut la rândul său relaţii cu un mort (partener. respectiv nimicirea acestuia. în timp ce era viu. Implicarea unei boli grave contagioase în ceea ce priveşte comportamentul tabu al primitivilor. În felul acesta primitivii evită răspândirea unui eventual virus ce trebuie să fi bântuit comunitatea în timpuri străvechi la fel cum anumite păsări migratoare ocolesc un vulcan ce nu a mai fost activ de mii de ani. atunci de ce au mai ucis duşmanul? În realitate ura încetează după învingerea adversarului căci agresivitatea şi-a atins scopul. De aceea comportamentul de evitare este susţinut de-a lungul generaţiilor.crede Freud. atunci respectivei colibe i se dă foc. Presupunerea freudiană a uciderii tatălui originar nu poate fi susţinută din acest punct de vedere tocmai pentru că traumatismul nu se îndreaptă către sine (cel ucis fiind de fapt tatăl) iar traumatismul rivalităţii fraţilor nu se poate explica teoretic prin tatăl ucis. Dacă bolnavul nu iese sănătos şi mâncarea este tot la locul ei după un anumit timp. respectiv evitarea infestării cu puterile morţilor. tocmai ceea ce este interzis devine obiectul dorinţei. căci cei rămaşi în viaţă refuză să admită că au avut vreo relaţie cu acesta. deşi nu tot ceea ce este dorinţă este necesar să fi fost şi interzis ci eventual doar inhibat în mod temporar de condiţiile de mediu. Freud crede că ostilitatea proiectată asupra mortului (care mai întâi. era iubire) este cea care dă naştere la acest ritual. Cel atins de acest virus este obligat să stea în colibă un anumit număr de zile fiind hrănit indirect. Funcţia traumatică este prin ea însăşi condiţia unui astfel de comportament ce se poate propaga genetic sau prin identificare cu mortul în mod direct. a regilor sau a preoţilor poate fi recunoscută ca origine în comportamentul triburilor africane de astăzi. trebuie să fie el însuşi supus unor astfel de reguli stricte de evitare. ceea ce este eronat. îngrijitor. convingerea că aceştia se vor răzbuna nu ţine de asemenea de ambivalenţa lor emoţională care aici este irelevantă. Frica primitivilor de morţi. Iar presupunerea lui Freud că acest comportament ar fi dat de tendinţa primitivului de a înlocui cât mai repede pe mort şi a-şi relua viaţa sexuală. Ei consideră că moartea se datorează unei vrăji. Căci după cum s-a arătat la Complexul Eden. Însă ostilitatea aceasta vine din însăşi sistemul ideatic al primitivilor. Pe de altă parte ce se poate spune despre sentimentele de tandreţe şi înduplecare adresate capetelor tăiate celor ucişi în război? Mai poate fi dragostea aceasta o contraacţiune a unei ‘uri inconştiente’? Mai mult decât atât: poate fi o astfel de ură inconştientă pe timp de război? Căci dacă ar fi aşa. În această situaţie paranoicul manifestă 113 . prin formula simplistă ‘nu este necesar să se interzică ceva ce nimeni nu doreşte să facă’ (‘Totem şi tabu’). Aşadar numai o astfel de zguduire socială putea conduce la un astfel de traumatism. Şi de aceea orice aminteşte de mort trebuie să fie eliminat şi chiar pronunţarea numelui său poate fi demn de pedeapsă. Abia acum se poate susţine că acest sentiment este proiectat către mort. Aceasta există fără îndoială. ci prin cel al fraţilor între ei. însă nu sub formă nevroticistă. unei ostilităţi a spiritelor iar cel mort şi-a atras astfel duşmănia acestora. gropar). tendinţă care este astfel contraactivatată. Este normal ca aceştia să se dezică de cel mort din punct de vedere afectiv tocmai pentru a evita o astfel de ostilitate din partea forţelor supranaturale. fără atingeri corporale. suferă din pricina proiecţiei asupra primitivilor obsesiile şi moralitatea societăţii civilizate.

Însă în lipsă de astfel de instrument. Primitivul respectă o normă a comunităţii. fără îndoială că şi-ar schimba comportamentul. la fel şi aceşti primitivi nu sunt nevrotici. Însă lucrurile stau exact invers şi anume mai întâi este dată situaţia. Ceea ce pacientul lui Freud dorea să spună cu această sintagmă era tocmai puterea unei astfel de idei parazite în faţa sistemului ideatic global chiar dacă el credea că ideile sale acţionează realmente asupra 114 . fără a fi invadat de aceste gânduri. Iar actul ideatic se sustrage sistemului ideatic global. Deşi el însuşi recunoaşte diferenţa dintre ei cu toate acestea el continuă să facă analogia pe mai departe în detalii. Căci primitivul se teme de un pericol real. Căci aceasta este puterea intelectuală a respectivului animal care include şi Omul în sfera duşmanilor. în ceea ce priveşte principiile sale şi la nevrotic şi la primitiv. Teoria lui Freud doreşte cu orice preţ să facă din primitiv un nevrotic sau cel puţin un om modern. luând o poziţie specifică. el încearcă să îşi explice lumea în funcţie de propria lui gândire. tot în ‘Totem şi tabu’. nevroticul are acest instrument. prin ceea ce el numeşte ‘atotputernicia ideilor’. dată fiind viaţa sa naturală. Şi aici merită să se facă şi mai clar deosebirea între Nevroza Obsesională şi comportamentul primitivilor căci tensiunea psihică produce la nevrotic tocmai acea fuziune radială a simptomului. Însă caracteristica nevroticului este însăşi regresia cognitivă la nivel ideatic magicist sub presiunea psihică a Pulsiunilor. Însă Complexul Traumatic este cel care face această diferenţă căci la primitiv teama este reală în timp ce nevroticul se teme de propria lui coadă. Aşa cum cei din cultul Woodoo nu sunt schizofrenici pentru că au Halucinaţii. Această ideaţie ţine de sistemul ideologico-religios al acestei culturi. Aşadar ideile vin după aceea. Actul magic este explicat de Freud. adică generalizată magicist. sunt date înaintea relaţiilor dintre obiecte şi apoi proiectate.dispreţ pentru victima sa. În acelaşi fel nu se poate spune despre un animal sălbatic care o rupe la fugă atunci când vede un om. Fireşte că în fond cogniţia este la fel. Pe când primitivul doar se abţine de la pronunţie şi de la alte acte. că ar avea vreo Nevroză cu justificarea că respectivul om nu dorea să îi facă nici un rău şi atunci frica a fost nejustificată. Doliul trece de la sine căci sentimentele de anxietate se ameliorează treptat pe când la Nevroză ele devin progresiv mai puternice. Tabuul cu interdicţia primitivului are o explicaţie predominant ideatică. preluând această formulă de la unul dintre pacienţii săi. spune el. Încercarea lui Freud de a face o analogie între generalizarea magicistă şi Nevroză nu este una dintre cele mai fericite. pentru care se simte vinovat. Primitivul îşi cere scuze tocmai pentru a-i îndupleca spiritul celui ucis să nu devină el însuşi răufăcător faţă de ei. Dimpotrivă. pe când la primitiv magicismul este caracteristica acestui sistem ideatic. Anxietatea primitivului la încălcarea tabuului are alte valenţe decât anxietatea comportamentului obsesional. o tradiţie. în timp ce simptomul nevroticului este unul personal. el improvizează ceva anume. Adică prin proiecţia în lumea reală a propriilor idei care. Şi având în vedere sistemul ideatic rudimentar al său. el este conştient de absurditatea actului său însă dacă nu îl execută devine pur şi simplu un panicat. relaţia dintre obiecte care apoi este interpretată. unde primejdiile sunt reale şi nu contează în ce mod apoi Psihicul lui distribuie cognitiv această anxietate. Adică numele celui mort ar fi revenit compulsiv în mintea unui eventual nevrotic la fel ca şi alte amănunte despre cel mort iar acestea l-a fi chinuit continuu. Dar dacă cineva i-ar explica întregul arsenal ştiinţific despre tot ceea ce el cunoaşte magic. căci el încearcă involuntar să se obiectiveze în faţa propriei conştiinţe pentru fapta sa.

Dimpotrivă. Primitivul în schimb nu are noţiunea de ‘idee’ sau pe cea de ‘reprezentare’ care sunt nişte realităţi ale minţii omeneşti relativ la lucruri. de unde şi propria lui influenţă asupra acestor spirite prin ritualul magic. Ceea ce este comun pentru toate totemurile este faptul că clanul care îl adoptă are convingerea că derivă genealogic din acest totem sau cumva este chintesenţa lui. a realităţii. reprezentările lor. sunt deseori un pretext pentru interesul Pulsiunilor. În acest ultim caz pentru că reprezintă 115 . simptomul nevrotic subteran este posibil tocmai prin fuziunea Pulsiunilor refulate în reţelele cognitive ale straturilor profunde. concrete. Însă acest lucru este făcut fără să caute originea Ideii sau Actului Psihic unde aflarea structurii obiectelor şi importanţa lor pentru subiect formează o impresie ideatică de neşters. un fenomen al naturii care poartă titlul de emblemă pentru un grup social primitiv. Actul magic nu este un act ideatic ci un act obiectual. În acest caz. Totemul este asemenea imnului naţional sau drapelului unui stat.2. După cum se va vedea. o plantă. această interpretare este ea însăşi influenţată de baza profundă a Gândirii care este.realităţii iar posibilitatea telepatică ar fi făcut din el mai degrabă o ţintă decât un ţintaş. Actele Psihice în cazul primitivilor şi nevroticilor. căruia de fapt i se opune. pe fondul unei gândiri magiciste. Asupra lui se proiectează o virtute parentală care este esenţa Complexului Tabu în general. care este ulterior interpretat (ideatic) cu o anumită conotaţie obiectuală extinsă. muştele ţânţarii etc. el ia doar un aspect particular şi secundar.1. Totemismul Totemul este un animal. Primitivul nu gândeşte ca nevroticul care spune că gândurile lui au forţă malefică cu justificarea că persoana la care s-a gândit a decedat ulterior. atunci când Freud spune că Gândirea.5. Deci nu Gândirea precede obiectele. care este condiţia sine qva non a Ideii. În acest caz totemul poate avea proprietăţi malefice ca crocodilul. adică tocmai acele elemente indispensabile pentru grup. Tocmai de aceea simptomul nevrotic se rupe din punct de vedere cognitiv de sistemul ideatic superior. sau proprietăţi benefice. ci acestea preced Gândirea chiar dacă acestea. una magicistă dar care nu este totuşi opera unui sistem ideatic global dezvoltat de tradiţie pe când primitivul nu îl are spre deosebire de nevroticul (modern). Iar dacă reuşita nu este realizată totuşi simplul efort ideatic iar conferi liniştea. de obicei formate în copilărie. Fără obiect ideea primitivilor nu este nimic iar dacă ar fi ceva atunci primitivul nu ar mai recurge la magie (obiectuală) ci ar fi suficientă o concentrare telepatică sau telechinezică. 2. fireşte. Deci până la urmă se poate spune că originea unui simptom este tot Ideea ca element cognitiv. ciupercile otrăvitoare. Prin urmare. Primitivul însuşi le explică drept influenţe ale spiritelor lucrurilor. Tocmai pentru că ştiinţa lui este rudimentară şi nu apucă să ajungă la noţiuni operatorii cărora să le refuze caracterul de realitate.3. ideile primitivilor sunt sumare. Căci ea este generată de capacitatea subiectului de relaţionare cu obiectul. prevalează în faţa obiectului.

în cazul totemului economic nelimitat iar subiectul proiectează asupra animalului. dacă este un animal vânat. membrii totemului trebuie să îl protejeze şi să îl înmulţească prin acţiuni magice iar aici se vede germenele diviziunii muncii din societăţile dezvoltate. Totemul narcisic reprezintă deja clase superioare şi inferioare în cadrul societăţii. se consideră că vietatea în cauză a dorit să îl pedepsească pe cel vinovat. legată de diferenţele de clan. la care se adaugă anumite excepţii legate de posibilitatea exploatării sale doar într-o anumită perioadă sau zi a anului. Originea totemului reprezintă fie relaţia armonioasă cu natura. germenele diferenţelor de clasă din societăţile mai dezvoltate. În acest caz clanurile reprezintă modelul claselor sociale de mai târziu chiar dacă ele încă nu au realităţile claselor societăţii clasice. ci doar de celelalte clanuri ale tribului. Atitudinea sa admirativă faţă de părinţi este pur şi simplu reactualizată faţă de aceste ritualuri. Aşadar apariţia totemismului este legată de funcţia economică generală a diferenţierii de clasă. plantei. respectiv germenele absolut al diferenţei de clasă. considerată sacră. Uneori poate exista o corelaţie totemică între clanurile tribului în sensul că un clan poate avea un totem economic iar altul poate avea unul protector în felul acesta realizându-se unitatea tribului. El vizează însuşi statutul unui anumit grup de indivizi. ceea ce implică interzicerea incestului. Căci se consideră că fapta în cauză ar fi un act de canibalism. este faptul că animalele totem de structură economică şi protectoare corespund în realitate vânatului sau vânătorului. Adică clanul totemului vânat trebuie să se îngrijească de animal şi să nu îl vâneze în timp ce celelalte îl vânează şi se bucură de el. grupuri de indivizi ce se deosebesc esenţial de ceilalţi. Un al treilea gen de totem nu are o funcţie clară cu clanul. Unele totemuri economice din anumite triburi sunt interzise clanului de către tradiţie iar folosirea animalului totem drept hrană este socotită o crimă şi se pedepseşte ca atare. Uneori respectiva interdicţie se extinde către întregul trib. viu colorat sau o anumită capacitate de negăsit la alte elemente în aşa fel încât să iasă în evidenţă. Dimpotrivă. Ritualul pe care primitivii îl fac faţă de animalul sau planta totem. Acesta se poate vedea şi în epoca modernă. există convingerea că aceste vietăţi periculoase evită să atace pe cei din al cărui clan îl are ca totem iar atunci când acesta ar face-o totuşi. ci are doar o alură narcisică. El are ca prototip tocmai Complexul Matern şi relaţia copilului cu părinţii. Funcţia totemului este una socială. Normele tribului subliniază că totemul economic nu poate fi exploatat de clanul a cărui emblemă este. exogamia. preferă să fie vânat de clanul a cărui emblemă este şi nu se lasă vânat de ceilalţi. respectiv un element rar. precum şi faţă de toate elementele ce au o importanţă socioeconomică este fundamentul oricărui sentiment religios. Ce este cu adevărat revelator în totemism. mai precis cu primele sale forme. deoarece el şi-ar favoriza astfel ‘urmaşii’. La fel se întâmplă şi cu totemul protector. În alte triburi el poate fi exploatat de toţi membrii tribului care au şi convingerea că totemul. La fel şi pentru totemurile protectoare. Asta înseamnă că structura naturală a vânatului şi vânătorului se respectă întocmai în cazul celor două clanuri. ceea ce îl face tabu.unul dintre modelele de bază ale hranei el are o funcţie economică în timp ce în cel de-al doilea caz el are o funcţie protectoare. unde un produs este prelucrat de un anumit grup de indivizi şi folosit de alţii pe bază de schimb. elementului care 116 . Pe de altă parte este drept că nu toate triburile au acest sistem însă acolo unde există societatea în cauză a atins deja un anumit nivel de dezvoltare.

membrii clanului pe care acesta îl reprezintă au interdicţii de a-l vâna. dar acestea nu sunt suficiente pentru a stabili ierarhia. Dimpotrivă. este normal că unii ar fi trebuit să fie împiedicaţi să aibă acces la ea în acel moment. aşa cum este peştele de exemplu. De exemplu. Căci dacă ar avea. Această neaşteptare (care este opusă banalului) este fundamentul totemului narcisic. ce îl vânează în paralel cu Omul. Dimpotrivă. inferiori. Eventual aceştia pot fi consideraţi asemenea animalului prădat adică demni de a fi ucişi. În acelaşi fel şi clanul al cărui totem este unul narcisic are de asemenea o rezonanţă traumatică de asociere. în cazul totemismului nelimitat. ritualuri etc. Ea se leagă de însuşi statutul de extraordinar al a elementului natural care capătă funcţie de totem. Există obiceiul la indieni şi la multe alte popoare ca şeful sau conducătorul să se împopoţoneze cu coroană de aur sau de pene sau în confecţionată în diferite feluri. membrii clanului de provenienţă au voie să îl vâneze dar folosesc ritualuri magice sau fac într-un anume fel încât să îl şi protejeze pe acesta. În acest caz membrii respectivului totem consideră că apartenenţa la el este una privilegiată căci animalul ce are această funcţie îi avantajează prin oferirea sa către ei. Originea totemului narcisic este ceva mai complexă.este totem. Ea trebuie să fie realizată de comportamentul interactiv aplicat de tată special asupra fiului. de unde şi legătura totemică mistică. dacă totemul este transmis pe linie paternă atunci relaţia dintre fiu şi tată este una încordată deoarece reglementările de ierarhie nu sunt stabilite de tradiţie. dacă totemul se transmite matriliniar. instantaneu. nu pot să conducă la ideea vreunui privilegiu de descendenţă dintr-un animal care nu prea ar avea mari bucurii să îşi vadă ‘nepoţii’. în special în legătură cu ierarhia socială. În cazul animalului care se înscrie în totemismul limitat. atributul de îngrijitor pe care îl are părintele. Însă tensiunea aceasta se mută la nivelul celui mai apropiat bărbat din punct de vedere al 117 . Ambii trebuie să respecte nişte cerinţe tradiţionale ale totemului ca interdicţii. Acest model comportamental poate să fie asociat cu fenomenul de creştere a animalelor din următoarea etapă de dezvoltare socială de mai târziu. Un astfel de extraordinar se poate asocia cu un posibil traumatism ce poate surveni numai neaşteptat. unde animalul totem este foarte numeros ca specie. Căci el trebuie să surprindă pe primitiv care este oricum precaut. În acest caz totemul se reduce la dimensiunea pur maternă şi de obicei animalul în cauză nu are şi duşmani naturali de temut. Dac se face o paralelă cu lupta de concurenţă economică se poate vedea că cel ce învinge acţionează traumatic asupra învingătorilor iar primitivul îl asociază cu traumatismul neaşteptat din natură de unde el se asociază cu ritualul magic de asemenea. Dinamica totemismului este simplă. Înţelegerea funcţiei sociale a totemului este facilitată de relaţiile ce se stabilesc în interiorul totemului între indivizii clanului. Originea acestei situaţii poate fi o perioadă de foamete ceea ce trebuie să fi condus la puternice lupte între membrii tribului. relaţiile dintre tată şi fiu sunt amicale căci ierarhia se structurează la nivelul instituţional al totemului. care are valoare tradiţională. este clar că nenorocirile respectivului animal ce vin din partea vreunui alt animal. O astfel de posibilă confruntare trebuie să fi fost una sângeroasă iar acest fapt a rămas întipărit în tradiţii tocmai pentru a se evita dezordinea socială. Probabil că totemul îşi va pierdut funcţia originară din momentul în care nu există nici interdicţii de vânare şi nici preocupări magice de binefacere la adresa lui. Căci dacă se imaginează o perioadă în care hrana va fi fost puţină şi nu putea să ajungă la toţi.

O astfel de întâmplare este explicată de el într-un fel asemenea simptomului nevrotic-isteric. În momentul în care Freud postulează ‘acordul între fii’. O astfel de trecere de la animalitatea individuală la contractul colectiv nu se poate face pe parcursul unei vieţi. aşa cum susţine Freud.. Posibilitatea ca totemul să îşi aibă explicaţia în paricidul originar. Freud consideră în ‘Totem şi tabu’ că totemul îşi are originea într-un fel de Complex Oedip primitiv dar unul care chiar pune în practică acţiunea. ci este nevoie de milioane de ani poate pentru aceasta. Apoi el uită totul după ce criza a trecut. De fapt însăşi supoziţia ‘tatălui originar’ nu poate fi susţinută cu argumente solide. ceea ce exclude teoria prânzului totemic a lui Freud. atunci ea trebuie respinsă categoric. după modelul Complexului Oedip al fondului psihic modern. deprinderea normelor sociale. uneori acestea pot fi soarele fulgerul. în locul războiului. de obicei unchiul. un fel de Nevroză infinită a primitivului. îşi au dinamica lor proprie. la care se adaugă şi puii. adică ritualul care apare la unele triburi cu interdicţie de uz a totemului într-o anumită perioadă a anului când totemul este ucis şi consumat de toţi membrii tribului. De aceea indivizii au preferat pacea. după cum au făcut-o şi antropologii după următoarele puncte: • • • 1) nu toate elementele ce constituie totemul pot fi sacrificate. fiecare dintre presupuşii fii era un astfel de potenţial tată iar uciderea unui membru al grupului de către altul nu ar fi putut duce decât la o criză regretată de toţi. 118 . Acest loc tindea să fie anulat direct proporţional cu dezvoltarea socială căci fiecare îl putea cu uşurinţă ucide pe celălalt. respectiv la ierarhie. În acest caz ritualul totemic este explicat de el asemenea celui obsesional-compulsiv din Nevroza Obsesională iar restricţiile asupra totemului ar fi un fel de doliu prelungit. adică săvârşeşte crima împotriva tatălui. De aceea interdicţia uzului totemului are în ea o solidă explicaţie sociologică. în ceea ce priveşte educaţia. trebuie interpretată ca o metaforă cu privire la relaţiile concrete din sânul societăţii. Masculul cel mai puternic învinge de fiecare dată şi îi goneşte pe ceilalţi fără nici un fel de pact între aceştia iar schimburile de ierarhie sunt inerente. ce vor fi rivali atunci când vor deveni maturi. care apoi a fost ucis de aceştia. el amestecă nepermis societatea animală a ierarhiei individuale cu cea umană a contractului dintre indivizi. Este evident că apariţia armelor artificiale nu a mai putut susţine o ierarhie sălbatică. Această idee anunţa teoria ‘compulsiei la repetiţie’ pe care el o va fi dezvoltat mai târziu. Această ipoteză nu are susţinere concretă. În ceea ce priveşte ‘tatăl’. 3) unele totemuri comestibile sunt total interzise clanului. Fireşte că informaţiile din domeniul antropologiei culturale erau încă limitate pe timpul lui Freud iar acest lucru a făcut ca el să construiască o teorie fără suficiente date. Un astfel de act este explicat de el prin reeditarea traumatismului paricid. etc. Dacă această explicaţie este luată fără această condiţie. Căci unchiul îndeplineşte aici rolul de tată. Grupurile de primate ce se compun din câteva femele şi un mascul. Freud explică şi prânzul totemic. cu masculul cel mai puternic din punct de vedere a musculaturii în frunte. după cum spune Hobbes. 2) nu toate totemurile economice primesc restricţii de uz.rudeniei din cadrul clanului totemic. Este greu de crezut că civilizaţia a început printr-un tată cu mulţi fii. unde pacientul se comportă invers decât atunci când o face în mod obişnuit.

Fiecare teorie o critică pe cealaltă pe baza tocmai a acestui fapt. Exceptând explicaţia structurală a lui Levi-Strauss. au trebuit să îşi dea nume iar explicaţiile metafizice ale naşterii şi morţii. primitivul se consideră pedepsit de spirite pentru că a greşit cu ceva. câştigând în universalitate dar pierzând în înţelegerea generală. Iar mediul are aici un cuvânt greu de spus. acestea au evoluat fie către monogamie fie către poligamie. economia. regularitatea structurală a lor nu pot fi despărţite una de alta tocmai pentru că ele se intercondiţionează. că nu se aplică la întregul domeniu al totemismului. care nu spune nimic despre geneza totemului ci doar îi pune în evidenţă structura. cele sociologice legate de interesul structurării sociale.2. Fiecare dintre aceste teorii are dreptate pe o anumită parte a totemismului. cele metafizice care se bazează pe credinţa în spirite sau teoria structural-matematicistă a lui Cl. care este ea însăşi un act totemic. Fiecare dintre aceste teorii se aplică foarte bine la unele triburi şi mai puţin la altele. societatea. Levi-Strauss. Dacă principiul totemic era în măsură se elimine incestul către care tânărul necompetitiv socio-economic era predispus ca urmare a facilităţilor afective. în ceea ce priveşte relaţiile sexuale. Căci este evident că. tocmai pentru că totemismul este un fenomen psihic. în funcţie de dinamica relaţiilor sociale. Interzicerea incestului De-a lungul dezvoltării societăţii. În realitate Religia cu ideile metafizice cuprinse în ea.1.4.5. monogamia elimină orice tentativă necompetitivă în 119 . cu excepţia teoriei credinţei în supranaturalul totemismului. au fuzionat într-un Act Psihic complex. precum şi anumite restricţii economice. compact.Asupra totemismului s-au emis şi alte teorii. Factorul social se reflectă în Sexualitate ca într-o oglindă. toate teoriile au valabilitate cauzală mai mult sau mai puţin. Însă totemismul este un Act Psihic şi nu o realitate obiectuală unde să existe legi stricte iar Actul Psihic este determinat de situaţia externă. De aceea este uşor de observat cum moravurile sociale sunt în plină concordanţă cu acceptarea Sexualităţii fiecare Cultură având propriile sale particularităţi. La unele. fiind influenţate de o criză economică la altele poate exista o nuanţă metafizică influenţată în special de teama de morţi şi de moarte în general. Pornind de la societatea totemică care a fost printre primele care a adoptat principiile exogamiei. acestea au o nuanţă economică. socială şi naturală. să îşi stabilească restricţii. Unele totemuri sunt mai restrictive în ceea ce priveşte uzul şi relaţiile sociale dintre membrii clanului totemic. de aici el începe să îşi schimbe obiceiurile. la altele sunt mai libere şi mai complexe. mozaicat şi nu ceva universal. Cele nominaliste legate de nevoia unui nume dat unei părţi din trib. A spune despre fiecare Act Psihic că este unicauzal este greşit. etc. căci cauzele fiecărui totem reies din psihanaliza fiecărui totem la fiecare trib. la altele nu există decât restricţii asupra incestului. 2. în dorinţa oamenilor de a se evidenţia între ei. anume că este lipsită de universalitate. Frustrările sociale devin frustrări libidinale iar neutralizarea unora se transferă în (sau implică) neutralizarea altora. Ideea este că totemismul s-a îmbogăţit cu fiecare criză economică sau medicală. Sexualitatea a suferit şi ea aceeaşi dezvoltare.

fie prin interzicerea totală o oricăror relaţii sexuale între rude. de exemplu. ci pentru a împiedica fiului orice relaţie sexuală cu mama. Se pare că aici o selecţie naturală nu este reglementată de totem. Întreţinerea mai multor partenere este un fapt care nu oricine şi-l poate permite în cultura musulmană de exemplu iar încurajarea unor asemenea manifestări era în măsură să opereze diferenţa de clasă în scop de justificare. Căci. o mamă nu poate să practice incestul decât în limitele a maxim trei generaţii fapt ce face ca eventuala degenerare genetică să fie inobservabilă chiar şi pentru geneticieni. Ea trebuia să fie una specială fapt ce ar fi făcut ca incestul să fie în general prohibit. la fel cum se face astăzi cu numele tatălui. deşi există căsătorie. Însă pe baza principiului selecţiei naturale dacă modernii. odată cu legislaţia totemică a interzicerii endogamiei totemice. totuşi incestul tată-fiică nu este interzis în astfel de triburi. pe baza experienţei acestora cu privire la degenerarea speciei relativ la recombinările aceloraşi scheme genetice. s-ar fi ghidat după acest fenomen. ea trebuind să existe tot la nivel individual legat de forţa de luptă a partenerilor. tandreţea. ca în triburile sălbatice sau în relaţia maritală pe termen lung. Condamnarea incestului în epoca totemică era limitată doar la relaţia dintre mamă şi fiu în ceea ce priveşte unele triburi şi asta pentru că tatăl era uneori chiar necunoscut acolo unde nu exista monogamie iar relaţiile sexuale erau reglementate doar de totem şi nu de individ. neornamentată de momentele premergătoare. au încurajat relaţiile incestuoase de tip fratern după principiul neînstrăinării bunurilor de familie şi deci. La unele triburi unde totemul se transmite patriliniar totuşi există o reglementare auxiliară a interzicerii incestului mamăfiu. atunci mai degrabă ar fi încurajat practicarea lui căci acest fapt face ca uşurinţa cu care ceilalţi se impun să fie mai mare. dominante ale bărbatului cel puţin în ceea ce priveşte Sexualitatea sunt evidente. Totemurile matriliniare se propagau astfel nu pentru a se propaga numele mamei. deoarece facilităţile superioare. fie prin complicate sisteme de reglementare. în special membrii familiei ar fi 120 . este necesar ca foarte multe de generaţii să practice neîntrerupt incestul.sine. în ceea ce o priveşte pe femeie. Levi-Strauss consideră că condamnarea incestului se datorează schimbului de femei care se practica între triburile primitive iar fiecare femeie era păstrată virgină în numele onoarei tribului. Deşi totemismul a fost recunoscut ca matriarhat de către anumiţi autori ( superioritatea femeii în faţa bărbatului în preistorie) totuşi o asemenea teorie pare să fie modelată de legendă. Teoria genetică susţine că incestul este prohibit şi la primitivi dar şi la moderni. de preludiu ca iubirea. a apărării clasei sociale în cauză. după principii economice. Or. Pe de altă parte. Alte structuri sociale dimpotrivă. chiar dacă pentru asta nu era nevoie decât să respecte tradiţia sau să crească şi abia apoi să aibă acces la aceste relaţii. pentru ca schemele de combinare genetică să fie epuizate. Căci în epocile preindustriale şi chiar în cea industrială tânărul este nevoit să devină mai întâi competitiv socio-economic. Poligamia poate fi astfel o reacţie socială a unei clase faţă de altă clasă. Pe de altă parte Sexualitatea poate îmbrăca formă brută. la specia umană. Cu privire la interzicerea incestului s-au emis mai multe teorii iar cele mai importante vor fi expuse în cele ce urmează. Alteori. aceştia având posibilitatea de a experimenta astfel de progenituri care ar fi necompetitive. care ar fi fost mai importantă. voluptatea şi asta tocmai datorită absenţei reprimării ei. fapt ce facilitează distincţia Libidoului de animism (gender).

chiar dacă nu atât de pregnant ca în societăţile dezvoltate. deci virginitatea nu este considerată un element esenţial şi totuşi incestul este prohibit. Chiar şi o anumită clasă socială reprezentată în societatea primitivă de clanurile de 121 . Astfel de teorii sunt foarte mult influenţate de însuşi paseismul Complexului Eden. Rousseau şi Marx au imaginat o societate primitivă. aşa cum crede MacLennon. comunitate sau societate largă. O altă teorie asupra incestului este prezentată chiar de Freud şi aparţine lui MacLennon care explică condamnarea incestului prin intermediul unei practici de furt al femeilor de la triburi vecine. la stoparea în timp a abuzului. De aceea jaful originar al armatelor a trebuit să se convertească în educaţia sălbatică şi în civilizaţie pentru metamorfozarea relaţiilor militare iniţiale. Se pune în continuare întrebarea dacă ar fi fost preferabil să se ucidă astfel copiii din raţiuni economice faţă de provocarea unui război cu alte triburi pentru a se fura ceea ce tribul ar putea produce şi singur. În primul rând nu toate triburile primitive practică exogamia iar păstrarea unui astfel de obicei atât de strict pedepsit în cazul nerespectării sale. Dimpotrivă. Interzicerea incestului s-ar datora astfel unui principiu economic brut. legată de autoreglarea sistemului social şi precizarea statutului social în clan.avut primii acces. egalitaristă unde diferenţele dintre indivizi nu ar fi notabile şi la care este posibilă o fericire eternă. J.J. respectiv ar fi făcut ca femeile să aibă un preţ mai mare dacă ar fi fost virgine. Pe de altă parte istoria. care ar face ca valoarea de schimb a respectivei femei să aducă mult mai mult profit tribului iar cel care ar fi atentat la virginitatea respectivei femei ar fi atentat la bunăstarea tribului. În această situaţie fie tribul hoţ ar fi fost mai numeros şi ar fi învins şi atunci femeile furate nu ar fi fost destule pentru toţi fie ar fi fost învinşi iar în acest caz nu ar mai fi avut nevoie de femei. încât toţi să facă la fel şi chiar să interzică endogamia cu ameninţarea a unor pedepse aspre. fie toţi au continuat pe această linie şi s-au măcelărit reciproc. doar din criterii economice nu ar fi supravieţuit mult timp după abolirea sa. atunci aici apar câteva inconsecvenţe: • • 1) la unele triburi se practică deflorarea imediat după naştere. schimbul fiind astfel profitabil. abuzul unora fie a dus la reglementarea. Asta ar fi asemenea unei fabrici care şi-ar strica singură produsele pentru ca apoi să cumpere altele de pe piaţă. Clasele sociale erau foarte bine întemeiate chiar la primitivi. Deci nici în acest fel nu se poate explica condamnarea incestului. Interdicţia incestului are de fapt o conotaţie socială precisă. Apoi dacă singura raţiune pentru care săvârşirea incestului este atât de aspru pedepsită este o supraevaluare a virginităţii. La o astfel de teorie se pot aduce mai multe obiecţii. Deci trebuie presupus altceva care persistă unei astfel de posibile aboliri şi pe care incestul să îl semnifice. 2) incestul este pedepsit în special în ceea ce priveşte relaţia mamă-fiu şi mai puţin cea tată-fiică. în timp ce copiii de sex feminin ar fi fost ucişi încă de la naştere pentru că femeile ar fi avut randament economic scăzut. Chiar presupunând un trib atât de înfloritor în arta războiului încât să nu poată fi înfrânt de un altul. trib. căci este greu de crezut că o tradiţie naturală bazată pe concurenţa dintre indivizi şi specii ar fi fost deodată din senin şi eliminată în epocile primitive. unde virginitatea este mult mai pusă în pericol. a arătat cu vârf şi îndesat că furtul militar nu a ajuns o regulă pentru o societate. totuşi până la urmă şi el ar fi fost decimat.

adică al autonomiei subsistemelor sociale face ca acest liant social să nu fie foarte strâns şi să existe respingere socială iar satisfacţiile personale ale indivizilor să nu fie duse până la capăt în spiritul egalităţii. fără ritualuri magice complexe. unde înmulţirea peste măsură poate conduce la frustrări de ordin economic. Căci un astfel de individ rămas văduv s-ar fi aflat în stare de inhibiţie libidinală. Prima apare în cazul relaţiilor sexuale de grup. În momentul în care Complexul Matern este aplicat la general el devine foarte uşor cel Tabu. Acesta din urmă păstrează unitatea tribului sau clanului după modelarea sa de tip Polis prin Complexul Eden. ci prohibite la uşa relaţiilor sexuale. în cazul în care incestul ia forma părintecopil. Interdicţiile primitivului sunt date de asocierea reprezentării respectivului lucru la care se referă interdicţia cu un traumatism oarecare. formală având interese social-economice în această unitate socială. Interzicerea incestului la primitivi nu are însă aceleaşi valenţe ca în cazul acestui fenomen la moderni. În unele triburi primitive relaţia dintre indivizi nu este una la fel de tensionată aşa cum apare între clasele societăţii moderne. ar fi atentat la armonia altor cupluri. Principiul ierarhiei sociale. fără preoţi şi fără şefi acesta nu poate decât să fie un fenomen diferit. cu vaste consecinţe la nivelul ordinii sociale. Însă acolo unde societatea este rudimentară. Este fără îndoială că practicarea incestului. presupusă a fi existat cândva. legate de epuizarea resurselor fapt ce facilitează agresivitatea reciprocă şi la dezmembrarea grupului. În acest caz relaţiile sexuale între indivizii ce aparţin la două clase diferite ar atenta la principiul ierarhiilor sociale. Cealaltă problemă se referă la responsabilitatea comună a părinţilor faţă de progenitură şi apare la acest model al căsătoriei (monogamice) fapt ce atestă egalitatea socială a părinţilor. ca urmare a diferenţei de vârstă. Prohibiţia incestului ca aplicare restrânsă a principiului exogamiei este de fapt compromisul ce se face între principiile ierarhiei sociale şi Complexul Matern. Astfel se întâmplă cu triburile care îşi cresc copiii în comun. Atunci când progenitura devine cât de cât matură şi Instinctul Matern încetează să mai funcţioneze ca Instinct în ceea ce priveşte legătura maternă a primitivilor (fiind eventual de aici încolo Complex) intră în acţiune Complexul Polis.structura totemului se subîmpart la rândul lor în părţi ale totemului iar rolul lor este acela de a preciza statutul ierarhic chiar în interiorul clanului. Freud este sedus de gândirea magicistă a primitivilor şi o identifică cu cea nevrotică. însă s-a arătat în ce măsură primitivul nu este nici pe departe un nevrotic. se întâlneşte astăzi în lume doar la unul sau două triburi iar modelul cel mai frecvent rămâne cel al căsătoriei. ar fi condus la anumite probleme ca de exemplu moartea partenerului. reglementată doar de totem. Incestul este considerat ca fiind cea mai monstruoasă crimă dar are un temei socio-economic şi 122 . În epocile moderne aceste interdicţii au resorturi mult mai complicate. Iar dacă nevroticul dezvoltă o ideaţie magicistă este pentru că copilăria are un rol foarte important în apariţia Nevrozei aici modelându-se germenii simptomului ce se prezintă guvernat de acest model de gândire. O astfel de situaţie ar fi condus în mod automat la ruperea echilibrului social. El vizează protejarea celor slabi atunci când este aplicat general şi are principiul tocmai în protejarea progeniturii. Apar aici două probleme diferite. deşi germenii acestuia se regăsesc şi acolo. căci Maternitatea nu are aceleaşi coordonate iar protecţia este una ambivalentă. Căci o ierarhie sexuală se poate oricând solda cu sarcină şi naştere . Tocmai de aceea sistemul sexualităţii libere din punct de vedere numeric.

Dacă tensiunea psihică rezultată în urma inhibiţiei libidinale prelungite se neutralizează fie la nivelul incestului (de cele mai multe ori fratern) fie la nivelul oricărui fel de relaţie. educaţia restrânsă a insului din fragedă copilărie ca şi element. Deoarece Complexul Matern este prototipul acestei structurări şi resort fundamental în ceea ce priveşte societatea. 123 . Dimpotrivă. pe baza creşterii Valori de Neutralizare a celui în cauză. Statutul social al copilului este unul destul de restrâns iar pretenţia sa la statut un social mult mai însemnat decât cel al mamei sale este un atentat la ordinea socială la conservatorismul de clasă. Tensiunea psihică a Sexualităţii poate fi un foarte subtil mod de a deturna atenţia celor mulţi către această zonă şi de a nu vedea povara exploatării care la apasă pe umeri. În acest fel el pare şi mai puternic sub acest raport al agresivităţii. suferea un astfel de stigmat. este proprietatea lui iar partenerul sexual unic este o formă de proprietate. Partenerii sexuali se acceptă unul pe altul în virtutea identităţii de statut social al fiecăruia sau a aproximativei lor identităţi. considerarea Sexualităţii ca fiind un lucru nedemn de specia umană. poate avea serioase consecinţe pe plan incestuos. el nu mai poate fi exploatat atât de uşor ca în caz contrar şi eventual va produce anumite tulburări sociale. Dacă fastul aristocraţiei. Explicarea condamnării incestului se face progresiv începând de la teoria lui Darwin asupra hoardei originare a selecţiei sexuale. care se distinge prin forţă. ci de semnificaţia lui. dacă ei i se anulează fondul propice manifestării. în principal datorită devitalizării organice. atunci. cu admiraţia copilului pentru părinţi. Căci dacă Sexualitatea este stigmatizată din faşă. care aparţine de fapt părintelui. Aşadar gravitatea incestului nu este dată de actul în sine. Este firesc ca tensiunea socială să fie deplasată către zona familială iar sciziunea condamnării incestului are la bază tocmai o astfel de sciziune socială. El este cel care facilitează această tabuizare care presupune concentrarea intensităţii tabuului pe un element deplasat la nivelul periferiei sale pornind de la cea parentală sau totemistă în general. Tendinţa incestuoasă conduce de fapt la atentatul asupra intimităţii partenerului sexual parental. ci prin ceea ce de fapt semnifică şi anume educaţia în spiritul exploatării. admiraţia acordată de acestea este posibilă în raport cu identificarea. Mai târziu această practică a devenit o normă a economiei sălbatice pornind de la Sexualitatea însăşi care. Dar a-l pedepsi cu scoaterea ochilor şi alte pedepse barbare pe cel care l-a comis este fără îndoială un act de sălbăticie. Sub raportul biologic. impusă de clasele de sus. incestul este neindicat în a fi practicat. Primitivii interziceau incestul din raţiuni religioase. Această tabuizare se deplasează către tabuizarea parentală la care se raportează normele sociale prin educaţie pentru menţinerea ordinii sociale. Acest element poate fi foarte agresiv prin atuurile sale şi el este aşa pentru a împiedica penetrarea la nivelul nucleului său. ‘moralitatea’ sexuală.este dictat de ideologia tabuizării claselor superioare. a monopolului comunităţii femelelor de către un mascul. El este judecat nu prin ceea ce este în sine. De aceea asprirea pedepsei săvârşirii incestului este posibilă datorită faptului că o astfel de faptă este echivalentă cu violarea acestei legi a conservării sociale. după cum se va vedea. ca urmare a proprietăţii particulare specifică societăţilor civilizate. Familia. produce în clasele inferioare un sentiment vecin cu Complexul Matern. În acest caz dinamica conservării straturilor sociale se deplasează către o astfel de celulă a societăţii care este familia. ca şi celulă socială. trebuie să îi promoveze societăţii mentalitatea prin intermediul inserţiei sociale a produsului său uman. însă Religia lor era şi Ştiinţa lor. defilarea sa.

Acest plan vizează mai întâi deplasarea acestei excitaţii către Complexul Adam (care este Complexul familiei) ceea ce conduce automat la legarea pe viaţă a soţilor unul de altul. În felul acesta ‘cercul perfect’ al echilibrului social al exploatării şi-a îndeplinit funcţia. unde persoana iubită este în mod mincinos însăşi satisfacţia pe care reclama o promite cumpărătorului dar care de fapt ea are rolul de a-i provoacă o tensiune psihică pentru că promite ceva ce niciodată nu se va întâmpla. Deşi. Aceasta este exploatarea sălbatică în toată nuditatea ei. Adam este ademenit de 124 . vrednică să conducă la obligaţii pe cel care a comis ‘păcatul’ sexului şi pentru care trebuie să plătească cu mai multă muncă. Căci îl face pe adolescent un timid. incestul nu este decât o relaţie sexuală nepotrivită. fiind el însuşi ameninţat cu şomajul. Dar ea este încărcată cu un potenţial contradictoriu prin ceea ce este recunoscut ca dragoste ‘pură’. la prinderea strategică a lor în capcana obligaţiilor familiale. Este evident că simplul gest de recunoaştere a păcatului. fireşte că explică dragostea lui Don Juan prin ‘păcatul originar’ adică tocmai prin acest păcat al sexualităţii simbolizată de Cunoaştere. Acesta este cea de-a doua etapă a planului educaţiei sălbatice. Iată cum o problemă socială globală. a nenorocirilor care se pot abate asupra celor ce săvârşesc incestul este în măsură să le atragă acestora atenţia asupra acestui subiect tocmai după principiul conversiei Edenice a Complexului Traumatic. care. Se ştie că în Evul Mediu. Căci strategia tensionării artificiale a Psihicului practicată de mentalităţile specifice economiei sălbatice care suprasolicită Complexul Narcis prin prisma celui Tabu are un plan mult mai general care vizează două etape ulterioare ce se structurează în următoarele grupe de complexe. Şi totuşi un astfel de interes se poate opri aici. După cum se va vedea. desexualizată.atunci acest fond poate fi foarte bine tocmai fondul afectiv familial care facilitează aceste devieri cu atât mai mult cu cât. este foarte bine venită. unde persoana iubită promite să fie Eden dar unde până la urmă ea conduce la sexualitate. După normele educaţiei sălbatice ea este demnă de pedeapsă. adică însuşi actul concret al exploatării. din raţiuni animiste (de dragoste) sau pragmatice. cei care divorţau erau pasibili de a face închisoare. aceştia vor resimţi foarte evident rezonanţa Oedipiană. prin pedanteria educaţiei Traumatice. individul nu îşi mai poate recupera inhibiţia decât prin altă soluţie: activitatea sexuală. cu aceste subtile intervenţii la nivelul normelor morale. Practic neutralizarea energiei libidinale este menită să producă o neutralizare a energiei psihodinamice generale. De aici şi procrearea. munca brută către care este condus individul printr-o multiplă strategie şi capcană a societăţii clasice. Este de remarcat aportul Bisericii în special la acest sistem. Or având o creştere artificială a Valorii de Neutralizare odată cu starea de îndrăgostire precum şi brutalitatea căderii acestei Valori odată cu banalizarea relaţiei în cauză. ca oricare alta. Ca omolog al celui Adam Complexul Don Juan presupune dimpotrivă dragostea platonică. Situaţia este exact ca aceea a reclamei. pentru a întreţine familia. adică Edenul şi astfel produsul cumpărat pare a fi remediul acestei tensiuni psihice. ca fapt concret. De aici şi înmulţirea forţei de muncă şi deci la şomaj iar salariul muncitorului va fi negociat în alţi termeni. În acest caz dragostea ‘degenerează’ inevitabil în sexualitate care este de la început blamată şi stigmatizată. este transmutată la nivel educaţional prin ostentaţia condamnării incestului. legată de fondul exploatării. o astfel de măsură venită prin tradiţie. fără nici un fel de influenţă supranaturală. frustraţi Narcisic. Aceasta este consolidarea Complexului Sisif. un om care trece prin ‘vârsta confuziei’.

Dar dup mai bine de 100 de ani de psihanaliză capacitatea Psihicului abisal (Inconştientului) de a funcţiona nu mai surprinde pe nimeni. Narcis. Reclama în cauză a oferit în mod iluzoriu neutralizarea unei inhibiţii către care se transferă prin fuziune. ei înşişi sunt făcuţi vinovaţi pentru starea lor după perceptul că lor li s-a dat de la început permisiunea să se iubească. Aşadar interzicerea incestului este o măsură milenară a educaţiei sălbatice. Alteori incestul tată-fiică este pedepsit mai superficial decât cel mamă-fiu şi asta tocmai pentru că tatăl reprezintă însăşi puterea socială. asemenea Instinctului. marile inhibiţii ale Psihicului: Eden. mai demn de condamnat în mai toate civilizaţiile se datorează însăşi dimensiunii ierarhice a posibilităţii sale. asemenea primilor doi Adam şi Eva. apare întotdeauna familia iar impunerea pedepsei şi pentru aceste feluri de incest vizează o întărire a legii primului. Interzicerea incestului este o reclamă. Unele triburi nu stabilesc reglementări sexuale între tată şi fiică şi uneori este posibil chiar să nici nu se cunoască cine este tatăl. sub această mască a moralităţii se ascunde un plan social exercitat de mii de ani. Societatea ‘pedepseşte’ prin exploatare sălbatică. Don Juan. după cum Dumnezeu izgoneşte din Rai pe Adam şi Eva pentru păcatul lor. la fel ca şi varianta mamă-fiu sau frate-soră. fumând respectiva ţigară. Aşa se face că şi modernii şi primitivii au tabuuri periferice ce par ciudate cum este moartea de panică ca urmare 125 . Pedeapsa impusă fiului este dată de haloul puterii în care se învăluieşte cel puternic. Dar prin acest îndemn nu li se spune însă să îşi folosească organele genitale ceea ce constituie de la început un păcat prin educaţia primită. Gravitatea incestului tată-fiică este tratată mai superficial deoarece o astfel de lege vizează însăşi legiuitorul care se protejează prin legislaţia impusă. acesta ar fi la fel de fericit ca respectivul cuplu. Producătorul nu va fi spus niciodată că. Cain. să fie împreună până la moarte dar sexualitatea este afacerea lor ei sunt vinovaţi de ea. Cei doi căsătoriţi sunt îndemnaţi să fie uniţi pentru totdeauna şi să se iubească pentru totdeauna. respectiv în cazul sistemului de reglementare sexuală care nu se face după căsătorie la unele triburi. În momentul în care cei doi ajung la dezastrul dragostei carnale şi sunt prinşi în capcana socială Biserica le pune în faţă mitul păcatului originar al sexualităţii. Însă asociaţia facilitată de reclamă a exploatat resortul cumpărătorului de a căuta satisfacţia fumatului. Tensiunea tabuului fuzionează către elementele de asociaţie. Ei sunt culpabilizaţi de a fi înţeles ‘altceva’ decât ceea ce ar fi spus Dumnezeu. după modelul explicat. Acolo unde incestul acesta este pedepsit. în care ea este doar o parte ca oricare alta şi care contribuie decisiv la strategia socială a societăţilor clasice. Acest fenomen de deplasare a prohibiţiei de la centru (aici forma mamă-fiu) către periferie pe baza elementelor familiale de asociaţie are raţiunea în generalizarea magicistă a tabuului după modelul asociaţionist-cognitiv. În acest fel. pentru a-i comunica celui slab situaţia ierarhiei. Dionysos.către Eva să mănânce din Pomul Cunoaşterii. una teribil de agresivă la adresa ‘vârstei dificile’ a ceea ce se numeşte drept ‘dezordine interioară’ a adolescentului. Sub ea se ascunde o mentalitate făţarnică al cărei scop este ‘cercul perfect’ al exploatării economice chiar dacă acest lucru nu se vede decât în plan pragmatic fiind făcut involuntar. Dincolo de facilităţile de ordin administrativ pentru care incestul nu este cea mai bună cale de satisfacţie libidinală în special cea părinte-copil. după cum cuplul fericit din reclama pentru ţigări este de fapt înţelegerea şi dorinţa celui ce le cumpără. Faptul că incestul mamă-fiu este considerat mai periculos.

nu au refulări de genul celor ce conduc la Nevrozele din societatea civilizată. Şi astfel. Complexul Tabu în societatea evoluată Tabuul primitivilor nu este Complexul Tabu cu realul său dramatism pe care l-a cunoscut civilizaţia ci doar originea lui. să îşi vândă serviciile după o piaţă impusă. El a abuzat de interpretările psihanalitice. precum şi uciderea membrilor acestora. căci ele chiar au interes să le respecte iar acest interes este posibilitatea ulterioară de exploatare. Comportamentul lor ciudat doar pare aşa datorită prejudecăţilor modernilor însă el nu se datorează Complexului Tabu aşa cum este definit el aici ci mai degrabă datorită celui Traumatic. pe care l-a comis primitivul în necunoştinţă de cauză sau îndrăgostirea de o persoană tabu. Principiile dreptului în ansamblu trebuiau să interzică strict furtul din avutul claselor de sus. după cum s-a spus mai sus. sclavii. Oricum clasele de sus le respectă din principiu. tabu şi Nevroză şi acest domeniu al psihologiei abisale a fost cel mai profund înţeles de către el. sub ameninţarea cu moartea. Odată ce s-au stabilit aceste clase sociale după criteriul militar. 2. datorită statutului lor de pradă de război fie erau obligaţi să muncească cu recompense minime fie erau ‘acceptaţi’ să muncească. avea alte valenţe. Sub raportul psihologic exploatarea unei comunităţi inferioare este o exploatare traumatică ce are la origine forţa armelor. clasele de sus au trebuit să îşi obiectiveze statutul social şi prin aceasta să elimine posibilitatea celor de jos de a se răscula. monopolizată de puterea politică care avea armata de partea ei. Freud a intuit relaţia dintre moralitate. Prin forţa armelor.2.mâncatului unui rest de fruct aruncat de un preot. Societatea primitivă este una rudimentară şi la fel şi interdicţiile sale. Cei despropriaţi. Complexul Tabu este origine pentru acea mentalitate socială a claselor superioare cu scopul de obiectivare a dominaţiei şi exploatării economice a unei părţi din societate. Primitivii nu sunt morali. la moderni. Ceea ce au primitivii este o slabă luminiţă faţă de incandescenţa tabuului modern atât de ascuns şi de neexplicit încât nici măcar nu are un nume. În acest caz cererea era automat mai mare decât oferta în ceea ce îi priveşte pe sclavi căci ameninţarea cu moartea sau cu pedepse grele făcea ca ei să accepte orice. Totuşi el nu a fost însă suficient de clar şi acest neajuns se datorează lipsei metodei sociologice cu care aceste elemente să fie ordonate. Aceste norme au fost universalizate. clasele sociale superioare au câştigat teritorii şi le-a apropriat. Această posibilitate este reglementată prin legislaţie ca un ansamblu de norme sociale şi reguli care trebuiau să împiedice o astfel de dezvoltare.1.5.5. confundând Actul Psihic cu Structura Psihică. adică a neutralizării energetice. le-a transformat în teritorii economice. 126 . Toate acţiunile primitivilor sunt dictate de tradiţie şi au o explicaţie legată de sistemul ideatic global în timp ce tabuul nevrotic vizează o rupere de acest sistem. Este sarcina psihologiei abisale de a preciza în ce mod s-a dezvoltat societatea de la primitivism la modelele evoluate ale societăţii în care pot intra şi unele societăţi antice. legea economică a cererii şi ofertei. ca norme pe care toţi oamenii trebuie să le respecte.

Sistemul protector este foarte bine dezvoltat în societăţile cuceritoare care. din moment ce asigurarea maternă a simpatiei este anulată. 127 . care acceptă statutul lor tocmai pentru că Valoarea de Neutralizare al sistemului lor psihic este foarte scăzută. Celălalt este sistemul organizator sau protector şi este dirijat de clasa superioară. care înlătură prezenţa oricărui sentiment uman. instituţiile sociale având o nuanţă de grandoare. Astfel că magistratul clasic pare un bloc de piatră care vorbeşte sau cel puţin. Se poate foarte uşor observa că modelul totemic poate fi foarte simplu extins către toate societăţile. cu o pedanterie anancastă. Căci pedeapsa infantilă este supradimensionată de copil. De aici îşi trage psihanaliza acea faimoasă regulă de abstinenţă care este exploatată de autorităţi prin raportarea la punctul slab al Omului. clivajul între bine şi rău. Unul este sistemul economic concret dat de producţia economică efectivă ce se caracterizează prin produsele capabile să satisfacă dorinţele în special a Instinctului Nutritiv şi care foloseşte mâna de lucru. fiind modelul sociologiei generale prin excelenţă. o pedeapsă ontologică pe care insul o aşteaptă ca urmare a raportării sale la Complexul Matern. este proiectată asupra modelelor sociale destinate să păstreze organizarea socială.Aceste norme se înscriu sub incidenţa generală a Complexului Polis iar cel Tabu are rolul de a susţine emoţional aceste norme. de ceva ce nu poate fi atins. Sclavul a fost cel mai bine definit de însăşi societatea care se baza pe munca lui ca un individ ce trebuia să fie omorât dar din diverse motive a fost lăsat în viaţă. De exemplu aparatul justiţiei are o ţinută sobră. În societăţile primitive ea este exclusă de la consumarea unui anumit animal sau de uzul unui anumit element în general care devine totem. O încălcare a justiţiei ar părea ca un refuz la neutralizarea maternă. Uneltele agresiunii armate. care este o neutralizare universală şi absolută. Însă în situaţia în care individul este maltratat în copilărie după principiile ‘bătăii rupte din rai’ este foarte clar că el va vedea în acest magistrat drept un posibil agresor. la două elemente bine definite. El se compune dintr-un vast sistem birocratic care se numeşte ‘stat’. această proiecţie maternă. îi miră deseori pe unii care etalează o inocenţă de sfinţi însă ele sunt prţi importante din vastu program de educaţie sălbatică a societăţii clasice. opus potenţialului matern de dragoste. ea se leagă de neutralizarea maternă. lipsită de sentimentalism. Aceasta este reprezentată de clasa de jos. bucurându-se să lingă mâna stăpânului şi să trăiască doar cu acest preţ. parazitând alte comunităţi. soldaţii sunt un fel de sclavi eliberaţi. Societatea poate fi redusă la două clase. este principiul sentimentului tabu. de copleşitor. Aceste sentimente paranoide pe care acest gen de oameni le exploatează. Această supradimensionare cu care copilul îşi priveşte mama şi părinţii în general. etapa decisivă a formării sale ca individ. le transformă în clase de sclavi. Atitudinea excesiv de pedantă a justiţiarului vizează aceste resorturi ale educaţiei sălbatice care rezidă în clivajul infantil între ‘părinţi buni’ şi ‘părinţi răi’. În cea modernă această clasă este exclusă de la anumite satisfacţii sau privilegii sociale în general. Societatea. străinii şi tot ceea ce este nefamilial suferă aceste proiecţii materne şi par nişte părinţi la o scară supradimensionată. Protecţia sclavului presupune tocmai acest schimb economic obscur: muncă contra viaţă. Sistemul organizator este cel mai interesant deoarece el funcţionează la fel în toate societăţile. la Complexul Matern. format în copilărie. Or. el trebuie să dea această aparenţă. Or această aparenţă este contrară impulsurilor Complexului Matern şi este foarte bine elaborată pentru a arăta exact potenţialul său de pedeapsă.

De aceste elemente periferice ţin anumite facilităţi vitale pe care statul le-ar oferi prin sine însuşi cu pretenţia că fără el acestea ar fi imposibil să existe. la care nu toţi au acces. prin supradimensionarea personalităţilor cheie în dezvoltarea socială şi culturală a unui popor. cel puţin la origini. Funcţionarii periferici sunt cei ce promovează politica statului în general fie în mod despotic. O foarte mare cantitate de energie socială a fost cheltuită în scop propagandistic iar orice societate care funcţionează după modelul ‘reprezentanţilor’. Sociologia sau politologia sunt excluse din studiul de bază pe care sistemul de învăţământ îl facilitează sau nu sunt sprijinite în dezvoltare. din sistemul medical. El este unul care menţine prin aparatul birocratic anumite structuri. căci acest statut îi face imposibil de manipulat (vezi introducerea). * Nota: * Ce este demn de remarcat aici este că acest sistem. are pretenţia de a fi o democraţie. etc.structurat în funcţionari periferici şi conducători. ca în dictaturi. Societăţile recunoscute astăzi în lume ca fiind democratice. se diferenţiază de acestea doar prin faptul că le lipseşte fragmentarea la care acestea se prezentau. care este o ciudată amestecătură între oligarhie. aşa cum apare el în civilizaţie. Însă dacă acest lucru s-ar întâmpla astăzi. prin oficializarea Religiilor. este puţin probabil ca vreo ţară să întrunească suficiente voturi pentru legitimarea unei Puteri. Fireşte că aceste structuri politice îşi duc ultimele mandate. ci unul exploatator. Aşadar complexul Tabu presupune o falsificare. fie în mod propagandistic ca în societăţile moderne aşazis democratice. Modul în care statul se structurează în aceste instituţii mai mult sau mai puţin vitale ale societăţii pentru a-şi impune propria structură birocratică arată cum rolul lui nu este cel asistenţial în principal. în special politice care nu numai că nu ajută la dezvoltarea economică dar chiar o înfrânează pentru că conducătorii politici vor să îşi conserve poziţiile sociale cu preţul păstrării majorităţii cetăţenilor la un nivel scăzut de conştiinţă (politică) de sine. Aceste facilităţi sunt constituite din învăţământ şi educaţie în general. aşa cum se prezentau aceste forme de organizare socială în trecut. republică şi monarhie. Însă fireşte că un sistem birocratic nu are interesul să aibă nişte ‘supuşi’ bine informaţi şi emancipaţi. Această supradimensionare prin extinderea. care înseamnă o transcendere în plan ontologic a Complexului Tabu pe latura posibilelor traumatisme naturale şi prin multe alte soluţii extrem de ingenioase de construire a unei imagini mitice. Aşa s-a întâmplat cu statele comuniste. Acest lucru se simte la orice nivel iar sociologii vorbesc din ce în ce mai mult de acest lucru. a conducătorilor va investi astfel în propagandă. o imagine de obiectivare pe care cei ce beneficiază de pe urma exploatării o fac prin supradimensionarea reperelor politice şi tradiţionale în general ale trecutului unei ţări. deplasarea Complexului Tabu de la originea lui Traumatică şi Polisistă. tocmai prin interesul de a-i buimăci de a-i controla pe cei mulţi. căci era informaticii va înlocui progresiv vechiul model al ‘reprezentanţilor’. Este evident că alegătorul care nu are minime cunoştinţe de sociologie şi politologie ar trebui să fie declarat respins la exercitarea dreptului de a vota. Acest fenomen este germenele haloului tabu. de armată şi poliţie. către consecinţele ulterioare 128 . Chiar şi la nivel rudimentar ele sunt studiate la nivel de studii superioare.

Astfel că dacă la origine Complexul Tabu nu este elaborat şi nedeplasat. preţiozitatea şi nu banalul infinit. Această deplasare poate avea consecinţe teribile în ceea ce priveşte travaliul său de elaborare. Dinamica persistenţei ordinii sociale aşa cum se prezintă ea în societăţile dezvoltate şi nu în cele rudimentare (unde există doar două clase sociale) are la bază un afect care este în măsură să susţină eşafodul acestei construcţii. Se poate observa de-a lungul istoriei că Complexul Tabu a fost cu atât mai puternic cu cât a existat acest vârf superior al rombului social care s-a structurat iniţial după criterii militare. acest lucru fiind făcut foarte puţin către animalul totem sau către preoţi. clasele superioare se află în vârful de sus al rombului. ca scop al tuturor acestora. împărţindu-le egal eventual. ce are şi ea interesul să pătrundă mai sus. Clasa de mijloc este cea mai puternică şi menţine întotdeauna această ordine. pentru ca apoi să se deplaseze către figurile importante ale Ştiinţei şi Culturii şi. Ea impune o ordine ce o favorizează şi pe ea dar implicit şi pe clasele superioare. Conservatorismul protector al acestora se face ca urmare a interesului de a-şi păstra statutul în faţa celei inferioare vecine. care este întotdeauna superioară faţă de ea. Rolul politic al unui astfel de conducător în epoca modernă este unul minor căci doar în societăţile clasice el poate avea un rol politic absolut. fiind unica forţă politică înzestrată cu autoritate sau cea mai importantă atunci când nu este singura. cu excepţia unora printre care şi Atena antică au un vârf absolut. Inhibarea acestei tendinţe se face atât de către clasa aflată imediat deasupra ei cât şi de către cea care se află şi sub ea şi care ameninţă cu răzvrătirea ca şi ea. O astfel de structurare este apanajul societăţilor evoluate şi fiecare clasă protejează o alta. Aşadar tabuizarea impusă de clasele superioare prin tradiţie are un rol reflexiv căci prin recunoaşterea sacralităţii obiectului sau persoanei sacralizate ele nu fac decât să se tabuizeze pe sine. către conducătorii politici. însă nu vrea să facă acelaşi lucru cu cea plasată mi jos de ea. pe fondul ermetismului structurării claselor ceea ce este de la început o contradicţie în care omul de rând crede.ale principiului său de apariţie se poate numi tabuizare şi în acest fenomen intră şi generalizarea magicistă de care s-a spus mai sus. Asemenea fabulei. Clasele sociale sunt structurate în etaje. deoarece ea concentrează şi tendinţele de cucerire şi pe cele de apărare socială. El este văzut ca supremul tabu ca potenţial distrugător al lumii. Toate societăţile clasice. în societatea civilizată tabuul se deplasează către însuşi Dumnezeu. în cazul în care există şi alte puteri în stat. Freud intuieşte oarecum acest lucru atunci când spune că individul se identifică 129 . Un astfel de afect ce menţine ordinea structurilor sociale se materializează odată cu însăşi structurarea societăţii care se face după modelul rombului cu diagonala mare aranjată vertical. Aceasta este anume tendinţa de ascensiune socială personală. cu excepţia vârfului absolut care este monarhul care nu mai are o clasă deasupra. Aceştia se folosesc de aceste tabuuri pentru a-şi forma un scut cultural faţă de mulţimea ce se poate răscula. cea plasată mai sus are interesul de a se răzvrăti faţă de cea superioară ei şi de a o deposeda de bunuri. în timp ce cele inferioare – în cel de jos. În epocile moderne este suficient ca potenţialul conducător să prezinte unicitatea. Un conducător nu se justifică decât atunci când are putere absolută iar forma lui în epocile moderne este o caricatură care este investită donquijotesc cu acest halou tabu. un conducător sau un ansamblu minim de conducători. În acest fel fiecare are posibilitatea să se identifice cu această autoritate personală şi să aibă credinţa că el însuşi îi poate lua locul.

mările etc. religia.‘libidinal’ cu conducătorul dar atunci când el dă această explicaţie a societăţii ca exclusivă. În felul acesta el are iluzia identificării cu acest conducător. ca tendinţă fundamentală a interesului Omului. Supunerea lui este asemenea supunerii hipnotizatului în actul de hipnotizare iar în acest fel el îşi creează iluzia ce stă şi la baza celeilalte. Şi sunt foarte puţini cei care 130 . Astfel de autorităţi statale şi-au adjudecat mereu teritorii pe care să le stăpânească iar mărimea acestora fiind direct proporţională cu capacitatea organizatorică a acestui stat. Tendinţa de ascensiune socială. În funcţie de rigoarea ierarhiei statale. pe baza forţei militare unifică un popor. este o tendinţă de identificare cu tabuul universal sau parţial. Unul constituie motivul economic. Teoriile politicianiste şi naţionaliste au făcut din conceptul de ‘popor’ ceva sinonim cu cel de ‘rasă’. îl educă într-un anume fel. Unitatea lui constă însă doar în folosirea limbii. Celălalt implică limite ale forţei militare. coordonate de la centru de către ea. Apariţia popoarelor ca grupuri umane vorbitoare de aceeaşi limbă este dată de două motive. Ea îşi impune sau îi este impusă cultura ce reprezintă cel mai bine o stare de spirit la un moment dat. tradiţiile etc. Acesta are aici formă socială. De aceea de multe ori statul era în trecut concentrat într-o cetate în jurul căreia se constituiau cetăţi satelit. limite care pot fi munţi. a unei mitologii comune sau a unui spaţiu comun de locuit. despărţite de distanţe mari se datora faptului că nu puteau controla anumite zone periferice extreme. asemenea forţei de atracţie a unui magnet. sub o anumită cultură în scopul exploatării economice şi sub ameninţarea forţei militare pentru eventualii rebeli. De aceea poporul doreşte un conducător şi mai ales. atunci pronosticul ascensiunii sociale ce generează acceptarea condiţiei sale este mult mai mic. Acestea nu puteau fi controlate de o anumită putere centrală. Astfel că aceste puteri centrale îşi disputau aceste teritorii periferice. aşa cum se întâmplă la societăţile dezvoltate. deşerturile. pierde din vedere rolul Complexului Polis şi comite o eroare. doreşte unul absolut. Cu alte cuvinte. căci forţa ei de control. are la bază tocmai acest interes al fiecăruia de a accede într-o clasă superioară în situaţia în care forţa militară nu este pe deplin la dispoziţia puterii. fluviile. Sentimentul de unicitate de inegalabilitate cu care cineva investeşte pe altcineva este datorat nevoii imense a celui slab de absolut. el se raportează la Complexul Matern ca prototip fundamental de neutralizare psihică. nu poporul este dat înaintea autorităţii statale. de compensare Maternă al acestui dezavantaj. Rivalităţile între astfel de puteri centrale. exploatarea economică a comunităţilor periferice era sistematizată. credinţa în ‘conducerea’ lui. scădea pe măsură ce elementul ce urmează să fie afectat se distanţa. dacă s-ar alinia la o cultură diferită. În mod normal este indiferent dacă omul de rând este exploatat de o putere sau alta. Deoarece. cultură în care sunt incluse limba. Diferenţa culturală este singurul impuls care îl face pe acesta să se alăture puterii ale cărei norme le adoptă. adică iluzia ocrotirii materne. aşa cum pretind aceste teorii ci tocmai autoritatea statală. ale unei autorităţi supreme care cucereşte teritorii pe baza forţei militare. dacă este un popor neemancipat. Unitatea poporului. comercial în limitele naturale unui anumit teritoriu. Tocmai de aceea au existat în fiecare popor sau cetate trădători care au contribuit la căderea ei subminând-o din interior sub impulsul statutului social promis de asediator. Strângerea armatei în aceste condiţii are tocmai aceste principii la bază. Între ele exista rivalitate asemenea animalelor de pradă.

dominaţie care are ca principiu iniţial dominaţia armată. Omul modern se mai gândeşte încă astăzi la stat ca la tabu. Aceste forme de organizare socială se manifestă şi astăzi şi nici o formă de organizare nu a renunţat total la aceste vechi structuri. ceea ce este identic cu propaganda care se făcea la nivel educaţional în trecut.2. Iar acest lucru se datorează erei roboticii care înseamnă pentru istorie ceea ce a însemnat fenomenul inventării arcului cu săgeţi. Aşadar un sistem politic ca o structură minoritară ce se ajustează societăţii. din fericire. 2. O astfel de noţiune este pur şi simplu o noţiune vidă. Însă o asemenea pretenţie are sorginte clasică şi se raportează mereu la mulţime. a exploatării economice pe care o exercită aceste clase. Ciopârţirea lumii în state. În epoca contemporană. pragmatice şi mai puţin pe cele religioase sau militare ca în epocile trecute face ca statul ca mecanism birocratic să nu îşi mai aibă deloc nici un fel de utilitate din punct de vedere politic pentru nimeni el avându-şi totuşi o mare utilitate asistenţială. respectiv tabuizarea deoarece Complexul Tabu însuşi a suferit o serioasă retractare tocmai datorită revoluţiei industriale şi culturale la care (în ceea ce o priveşte pe prima) Aristotel visa ca o condiţie a eliberării sclavilor. căci forţa robotică este mai eficientă decât forţa umană. Însă el nu îşi mai are nici un rost în ceea ce priveşte clasa politică cu principala ei acţiune. El mai crede şi acum că desfiinţarea sistemului politic va conduce la desfiinţarea statului şi al poporului. Însă comportamentul ce se opune pasiunii. Instinctului incriminândul categoric cum este cel al normelor morale cel puţin la originea lor.ar refuza acest statut de trădător dacă nu ar exista riscul ca asediul să eşueze şi ei să fie prinşi. Complexul Tabu şi normele morale Comportamentul moral presupune o ‘eliberare’ cel puţin aparentă de sub ‘tirania pasiunilor’. Prin alinierea sa la forţa armată. 131 . astăzi se vorbeşte tot mai mult de mondializare. de globalizare. unde diferenţele de clasă se stabilesc mai mult pe criterii economice.1. Aşadar unitatea poporului de care vorbesc politicienii nu este altceva decât această tendinţă a omului de rând de ascensiune socială către clasele superioare şi păstrarea formelor sociale în vigoare precum şi menţinerea dominaţiei. sub forma constrângerii plăţilor impozitului. este apanajul ornamentării militare a sistemului economic. statul trebuia văzut ca întruchiparea ‘voinţei obiective’ cum foarte pompos spunea Hegel. care se presupune a fi condusă de pasiuni şi nu de norme morale în tot ceea ce face.6.5. are şi el în spate o crimă mult mai mare: exploatarea economică facilitată de implementarea acestor norme. Ele nu mai sunt însă în acord cu condiţia economică actuală unde cetăţeanul nu mai este ameninţat să muncească fără să părăsească locul de muncă. din păcate. Exploatarea economică nu mai are drept temei ameninţarea militară de câtva timp. la banalitate. Căci dacă în trecut tabuizarea ideii obscure de ‘stat’ şi ‘popor’ era în măsură să apere insul de o posibilă ‘invazie străină’. nu îşi mai are nici un rost.

Ea este un fel de liant între cele două modele clasice de clase sociale. natural fie pe ascuns fie prin fuziune deghizată. Deoarece ea chiar are interesul satisfacţiei. Aici este cazul cu burghezia care a reuşit să prospere ca urmare a revoluţiei industriale dar care nu avea resorturile necesare pentru a fi recunoscută drept clasă superioară fiind lipsită de tradiţie. Adică în presupusa existenţă a unei diferenţieri ce se insinuează a fi de natură ontologică între clasele de jos şi cele de sus. să încerce şi ea replica unui drept 132 . O astfel de supraevaluare are fireşte o reflexie personală.Căci marile virtuţi ale Omului recunoscute ca atare nu sunt virtuţile filosofului ci virtuţile stăpânului. tabuizant-extremă cum au dezvoltat abstinenţii creştini. Însă mentalitatea aristocratoidă nu putea dezvolta o morală absolută. Negarea pasiunilor umane fundamentale. Tocmai de aceea această clasă mijlocie este un pilon pentru organizarea socială căci ea este un scut pentru clasele protejate de ‘dreptul divin’. sentimentul de superioritate faţă de acest proletar este la fel cu admiraţia maternă pentru progenitură sau invers. respectiv de a urma nişte norme care nu sunt în măsură decât să sufoce Organismul. Filosoful este văzut mai degrabă ca un teoretician al lor iar eventualul reproş ce i se poate aduce este mercenariatul său teoretic. După cum s-a spus deja mai sus Complexul Matern este neutralizat aici deoarece vanitatea pe care comportamentul pedant o degajă. nevrotică. supraevaluarea sterilă şi falsă a mentalităţii claselor superioare iar extracţia narcisică din aceasta este gura de oxigen al celui care îşi vestejeşte Organismul cu penitenţele morale. aşa cum apare ea aparent din normele morale. Mentalitatea proletară brută ocupată cu lipsurile şi frustrările nu se poate implica într-o astfel de strategie. ca în cazul fiecărui tabu căci o astfel de mentalitate are coordonata constantă în convingerea ‘dreptului divin’. refulate de unde urmează să fie satisfăcute ulterior fie direct. Dimpotrivă stăpânul originar este vinovat prin definiţie de exploatarea economică prin forţa armată iar autonegarea prin morală poate fi înţeleasă ca autopedepsire pentru o astfel de vină. este doar una formală. Extravaganţele aristocraţiilor erau trecute cu vederea şi obiectivate de către anumite percepte care susţineau superioritatea acestor clase. De aceea marile penitenţe morale aici au apărut şi Nevrozele erau la modă prin rândurile sale. Acestea îl fac pe omul de rând demn de pedeapsă. Însă acest lucru se face cu ajutorul restrângerii intimităţii căci crearea unei imagini tabuizate unde comportamentul trebuie să se opună cu orice preţ celui comun se face tocmai pentru a trezi în omul de rând obstacolul tabuizării. Căci ele sunt doar suspendate temporar sau cel mult. Tot ce face ea este să le contracareze pe acestea. al exploatării sălbatice iar neutralizarea energetică superioară datorată prosperităţii sale sociale este luată de la început ca una morală tocmai pentru că se deosebeşte de cea proletară. Moralitatea presupune automat tabuizarea propriei persoane. un păcătos ceea ce este o reeditare a definiţiei sclavului din antichitate ca individ ce trebuia ucis dar care a fost lăsat să trăiască pe mai departe din diferite motive. un perpetuu vinovat. Relicvele unei mentalităţi proletare supravieţuiesc în ea ca un destin. Pilonul de bază al acestui set de norme morale este o clasă de mijloc care provine din cele de jos. Însă clasele de mijloc nu aveau acest privilegiu. Această clasă mijlocie dominată de o mentalitate proletară pedepsită se dovedeşte a fi cea care accentuează rigurozitatea puritană a normelor morale tocmai pentru a scăpa de conştiinţa încărcată a vinovăţiei ridicării de la condiţia de sclav. să devină cât mai opusă.

Structurarea Complexului Tabu. ca descărcare a mâniei ce decurge dintro astfel de situaţie. Kant adoptă o astfel de morală ascetică dar acest lucru în condiţiile în care ceilalţi par egoişti. ca albinele sau furnicile care sunt obediente indiferent de ce structuri sociale clădesc ele şi indiferent de ce beneficii aduc. Altfel spus. Salvarea ei este dată de orizontul intenţiei de a face un pas în direcţia ascensiunii sociale şi ea demonstrează prin ‘pietate’ această capacitate. O astfel de teamă este dată de conversia propriei tendinţe de revoltă aşa cum o avea în perioada în care ea era la stadiul de proletariat supravieţuitoare în mentalitatea burgheză. o etalare a ‘calităţilor’. o poate accepta formal atunci când îi este impusă cu forţa şi se îngrijeşte eventual doar să nu îi fie descoperite adevăratele intenţii. Prima vizează securitatea partenerului social. Însă când comportamentul just este în aşa măsură tabuizat şi pretinde că devine absolut determinând morala absolută atunci acestei morale. Transparenţa egoismului prin acest formalism moral a fost criticată de către mulţi autori dar acesta este sensul natural. Cealaltă este respectarea contractelor economice stabilite între membrii societăţii sau comunităţii. trebuie să îi fie demascat tocmai caracterul narcisic ambivalent. Respectarea formală a convenţiilor societăţii reprezintă pur şi simplu o stare naturală pe care moraliştii de genul lui Kant nu o consideră suficientă pentru valoarea de Om.divin căci altfel se vedea în situaţia de a nu găsi obiectivare în faţa unei posibile revolte proletare. aceste lucruri nu sunt suficiente pentru a face un comportament să devină moral iar Kant arătat pe larg şi în amănunt acest lucru. a actului just indiferent de ceea ce îl face posibil. De fapt acceptarea formală a convenţiilor sociale este chiar criteriul superioritatăţii Omului spre deosebire de unele animale inferioare. în favoarea ‘ideii de om’. Vinovăţia originară a sărăciei şi dorinţei sclavului se transfigurează la burghez în teama de decădere şi sărăcire care devin chinuitoare până la absurd. originar al oricărei morale refulante şi chiar a moralităţii în general. pe care şi le recunoaşte intim. individuale. Nerespectarea acestor două prescripţii atrage automat pedeapsa socială ca măsură de acoperire a prejudiciului adus sau ca răzbunare. Acest act just trebuie să se limiteze la două condiţii esenţiale ale Complexului Polis. de Pulsiunile egoiste. 133 . adică suspendarea oricăror tendinţe din statutul său genealogic de a elimina partenerul social din cadrul social sau de a-i aduce prejudicii. capacitatea lui de a determina o structură cât mai solidă. este o morală hiperseveră care se automutilează pe sine. ca oricărei tabuizări. este ea însăşi o rezonanţă narcisică. considerând-o inferioară şi uneori ipocrită. una dezumanizantă spre deosebire de morala inhibiţionistă a claselor exploatate. Iar sublimarea narcisică a uneia dintre astfel de opţiuni este tentativa de neutralizare a unei vieţi pierdute în refulări continue. Acesta este sensul Filierei Pozitive însăşi. A respecta convenţiile sociale impuse de autorităţi înseamnă o inhibiţie originară a Pulsiunilor Individuale iar scopul trebuie să fie întotdeauna satisfacerea şi nu desfigurarea lor. atomizarea lui. acest merit de a avea acest drept. Morala absolută nu se reduce la simpla respectare a celuilalt la respectarea regulilor sociale. Cea proletară. Aceasta este o morală refulantă. Căci dacă principial ea este centrată în jurul teoriei conform căreia fiecare om trebuie luat ca scop în sine sau că fiecare om trebuie să primească un respect absolut (ceea ce este chiar un lucru benefic) această morală degenerează în mutilare educaţională şi insistă pe eliberarea de o presupusă grandomanie.

Reflexia educaţională este covârşitoare. ca pilon teoretic al moralei. Ambivalenţa unei astfel de demnităţi formale pe care moralitatea cu pretenţie de a fi absolută o afişează. ce este o suprastructură morală derivată artificial în ascetism de tot ceea ce nu conduce direct la rezultatul economic sau de securitate dar care îl vizează indirect. morala absolută este o instituţie socială cu toate iluziile sale.5. de asemenea. ca fenomen specific Complexului Tabu. Libidoul este de aceea în mod special vizat şi despre el se va trata mai departe.2. însăşi morala ca atare. unde predispoziţia pentru pedepse religioase se manifestă într-un grad suficient de mare. este varianta sexuală a celui Narcis implicat direct în ea. Iată că deşi lipsit de metodă. Apoi pentru că există dorinţa de ascensiune socială iar normele tabu par să fie condiţia de a accede la acest statut. proletar a clasei căreia i se impune această morală. constă în însăşi incapacitatea sa de a sta izolată de ceilalţi indivizi integrarea în grup fiind însăşi scopul paradoxal al comportamentului moral. Inhibiţia sexuală prelungită este capul de afiş al acestui set de norme morale. Ameninţarea parentală. Cel de-al doilea punct este dictat de refularea Libidoului. par să fie recomandarea acestei ascensiuni. proiectată în conţinuturile religioase. Excitaţia psihodinamică este evident minoră şi poate fi fuzionată într-o altă neutralizare. Într-o societate guvernată de norme morale sau civile. Freud reduce moralitatea la conceptul ambiguu de ‘supraeu’. Astfel că o viaţă îmbelşugată poate accepta mici frustrări.Aşadar comportamentul moral are două laturi: cea legată de Complexul Polis şi care presupune respectarea normelor sociale adoptate şi impuse de către toţi membrii societăţii şi morala legată de Complexul Tabu. 2. a justiţiei şi datorită formalităţii sale utilitariste ea a fost criticată de moraliştii absolutişti în special de Kant. Freud spune că acest ‘supraeu’ este moştenitorul Complexului Oedip. fiind nucleul Nevrozei. Refularea Libidoului 134 . ceea ce corespunde cu statutul inferior. Morala de tip Polis stă la baza dreptului.7. Întregul cortegiu al comortamentului moral se sprijină aşadar pe Complexul Matern. dat de sentimentul pedepsei originate în copilărie. Clasele de mijloc acceptă mentalitatea oficială pentru că mai întâi există o constrângere prin forţă. Rigiditatea comportamentului determinat de morala absolută este tocmai acea rigiditate pe care magistratul o afişează şi care apelează la resorturile clivajului Matern. în special faţă de cei inferiori social. care revine mereu transformat în comportament. după cum se va vedea. Este evident că aceşti moralişti ascetoizi au insistat pe latura Tabu a moralităţii iar o astfel de mentalitate s-a răsfrânt asupra nevroticilor care şi-au adâncit simptomele. Capacitatea acestor moralişti de a avea ‘onoare’ trebuie pusă însă în relaţie cu însăţi statutul lor social. Ea devine un foarte complicat ţesut în jurul Complexului Polis pe care pretinde că îl apără. Rolul Refulării. este cea la care apelează justiţia şi după ea. este major aici. ca snobismul faţă de celălalt. o predispoziţie la pedeapsă.1. datorită tendinţelor sale oedipiene. Însă prin faptul că nu implică teoretic latura socială în acesta el pierde mult din substanţa fenomenului. Freud reuşeşte să intuiască legătura dintre moralitate şi Complexul Oedip care. cum ar fi cea dată de Complexul Matern.

Inhibiţia culturală ulterioară. Şi tocmai de aceea. lipsit de orice fel de pasiune erotică opus principiului său originar. O astfel de revoltă este catalogată de justiţie ca fiind nedreaptă deoarece răsculaţii sunt consideraţi a fi început ei primii agresiunea iar crimele pe care conducătorii le pot comite sunt considerate ca răspuns de apărare la această agresiune. Dimpotrivă dacă se ia în calcul scopul ei altruist. Motivul pentru care Sexualitatea este blamată. care este o formă umană de selecţie naturală animalică. Există aici implicată din start norma morală a unui stil de viaţă grupat în jurul muncii fizice susţinute pentru traiul de zi cu zi. mai degrabă o activitate nobilă. Căci selecţia naturală pune pe masculi să se lupte unul cu altul pentru întâietate. fapt ce duce la risipă de energie şi de stabilitate. Aceştia nu contribuiau la prosperitatea familiei prin muncă şi fie o neglijau fie furau ceea ce le atrgea dezaprobarea comunităţii. în ceea ce priveşte suprapopularea. după cum se va vedea mai jos. chiar dacă este unul instinctual ea pare în sine. de stigmatizare a acelora care vedeau interes în preocupările sexuale după cum se reflectă în Vechiul Testament . Acesta face ca numai exemplarele performante de masculi să posede femelele. extraindividual. Blamarea Sexualităţii însă. artificială. inferior căci aceste atribute sunt date cultural. la care aceasta este supusă pare cu totul neexplicabilă. ci de ruşinea principial nejustificată faţă de Sexualitate. chiar dacă de cele mai multe ori el se face că nu vede acest lucru. Nu se poate spune din principiu că Sexualitatea în sine ar fi un fenomen urât. tehnici contraceptive s-ar fi putut foarte bine inventa şi în epocile preindustriale după cum ele există astăzi. poznaşul săgetător. ceea ce face ca în societăţile moderne să fie dispreţuită. El are aripi şi afişează inocenţa copilărească implicată în dragoste. Dimpotrivă. Căci lupta agresivă. când acestea există şi oricine le poate folosi. Fireşte că mijloacele prin care ea îşi realizează scopul nu sunt atât de nobile ci mai curând sălbatice. ba chiar în situaţia în care natalitatea scade progresiv. sunt proiectate cultural în ea. este tot un fel de înger. În acelaşi fel şi agresiunea de eliminare a rivalilor (care au fost paşnici iniţial) este socotită un act imoral. în ceea ce priveşte randamentul care ar scădea datorită satisfacţiei libidinale. Sexualitatea are totuşi acelaşi stigmat în sufletul Omului. legat de Complexul Tabu şi nu de cel Polis. Acest Complex Angel. agresiunea nestimulată se asociază cu revolta pe care masele o pot declanşa asupra conducătorilor. Religia Iudaică (precreştină) a apărut pe fondul mentalităţii unui popor ce avea un stil de viaţă de respingere. are un sens mult mai profund. Apoi. Sexualitatea este aici în primul rând suprimată fiziologic deoarece această ocupaţie brută face ca întreaga energie fiziodinamică să îşi găsească refugiul în ea. Sexualitatea suferă diformităţile inhibiţiei datorită selecţiei sexuale din cadrul speciei încă din principiul ei originar. Acest model. în mitologie Cupidon. Acest fapt poate fi primul lucru care face din ea ceva de blamat şi anume violenţa rivalilor. aplicat în timpurile moderne doar din inerţie a fost consolidat în trecut foarte sistematic. erotismul este acel opiu care îl face mai docil pe acesta şi mai uşor de manipulat. la fel ca şi cel Matern conduce la condamnarea vieţii sexuale. Şi aici nu este vorba despre pedepsirea violului. totuşi el nu poate să scadă aşa de mult în cazul muncitorului căci oricum el are în general o activitate stereotipă în munca sa. este legat de 135 .După cum se va vedea. Complexul Oedip se poate manifesta în mod contraactiv printr-un comportament de înger. Nici inhibiţia după criterii economice nu explică situaţia aceasta. Chiar astăzi. Mai întâi.

proletaroide. tocmai datorită rezonanţelor oedipiene (şi de aici. condamnarea Sexualităţii stă în imaginea pe care clasele de sus şi-o fac despre ele. Revoluţia Franceză şi crimele comunismului s-au făcut relativ la ace4st fond emoţional. fie pentru că. care se asociază mai degrabă cu micţiunea. este superiorul cel atât de seducător după 136 . materne) ce erau implicate ceea ce era în măsură să trădeze umanitatea şi slăbiciunea personală a lor.faptul că activităţile sexuale sunt apreciate de cei din clasele de jos ca fiind nişte plăceri foarte mari. practicile erotice nu erau tocmai potrivite. Această imagine promovează sexualitatea aristocratoidă în societate ca fiind înconjurată de lux. Atunci când este implicat primul caz. nişte satisfacţii unice. Ea are aşadar temeiul în excluderea posibilităţii proletare de a penetra clasele superioare. Încercând să imite acest tip aristocratoide de detaşare faţă de erotism burghezia s-a prins într-o capcană teribilă. cu rol de avertizare şi ameninţare este asemenea imaginii pe care copilul şi-o face despre părinţii lui atunci când este în primii ani de viaţă. Acestea îşi creează o imagine tabuizată care se opune inferiorului. Numai dacă sclavul este atât de exploatat încât să nu mai aibă energie fiziodinamică pentru Sexualitate. Iar dacă la un moment dat poporul s-a răsculat nemaisuportând dispreţul aristocratoid atunci violenţa lui ce nu a cunoscut margini a fost o încercare de replică la aceste ameninţări originare asemenea fiarei de la circ ce îşi agresează dresorul. Neutralizarea Complexelor Fundamentale încă din vârstă fragedă atenuează fuziunea acestora către libido şi de aceea clasele superioare văd erotismul mai estompat. inhibiţia libidinală este prelungită ceea ce face ca Libidoul să fie destul de excitat. Acest posibil partener sexual este unul unic. Gradul de satisfacţie personală a membrilor claselor de joc ca urmare a activităţilor sexuale este mai mare decât la clasele superioare pentru că fie aceştia nu cunosc alte forme de neutralizare. Aici mentalitatea aristocratoidă apelează la resorturile Complexului Matern căci acest sentiment pe care îl experimentează clasele aristocratoide. curăţenie şi taină. Relaţia dintre justiţie şi Complexul Matern a fost arătată mai sus. deci cu produsul organic dar şi cu viaţa de ghetou în care ea se consumă. În dorinţa membrilor săi de a poza în zei. Sexualitatea este o astfel de dorinţă pentru că este cel mai puternic Instinct iar ascensiunea socială se asociază cu ea pentru că viaţa de sclav este foarte frustrantă. un partener sexual se poate găsi destul de târziu în viaţă. cel mai frecvent dealtfel. Aşadar blamarea culturală a Sexualităţii are logica în blamarea mulţimilor în blamarea sclavului pentru obiectivarea poziţiei superioare a acestor clase. neavând statut social stabil şi prosper. deoarece aceste dorinţe ale lor sunt cele mai mari ca urmare a fuziunii în ele a întregului spectru de Complexe. animalităţii. În acest ultim caz. Luxul magnific al aristocraţilor trezeşte celor mulţi un sentiment amestecat de invidie şi respect profund. Un astfel de tabu devine orice lucru ce nu se lasă experimentat şi înţeles. în societăţile mai apropiate de cea modernă. prin fanfaronada puterii. prin sublimarea spirituală de exemplu. de a le considera intangibile. Nevoia claselor aristocratoide de a părea o specie superioară celei a sclavilor este o intenţie de reparaţie a crimei subjugării economice întemeiată pe forţa militară şi le justifică raportul faţă de sclavi la fel cum raportul acestora este justificat faţă de animale. atunci clasele de sus o cultivă ostentativ. elemente care se opun prin excelenţă Sexualităţii brute. Încercarea celor de jos de a-şi imagina starea de superioritate are ca rezultat o asociere cu Sexualitatea. Tocmai dorinţa sexuală a acestora faţă de aceste structuri face ca ele să devină tabu. la fel cum este cu aceste structuri sociale superioare.

în relaţie subliminală cu puterea politică. O astfel de severitate este exhibată chiar de conducătorul comunităţii. dată fiind modelul oficial de stigmatizare a Tulburărilor Psihice. Nevroza este implicată în structura psihopatologică a Depresiei Majore. dată tocmai de mentalitatea puritanistă. numai o traumă reală şi puternică poate conduce la intensitatea acestora. Cel ce este prins în capcana dogmelor Bisericii (nu al Religiei) are cam trei drumuri de urmat: Tulburările Libidinale. deci la un statut social (economic) suficient de prosper în aşa fel încât să îşi permită o viaţă sexuală. Apoi.principiile selecţiei naturale. Aceasta este dereglarea libidinală a celor care sunt predispuşi la o astfel de revoltă. Problema este una ce ţine de endogamie axiologică. plăcerea de a îl ridiculiza şi inferioriza pe celălalt. ce pare lipsită de căldură. de a-i bloca supapele de neutralizare tocmai din interesul structurării mentalităţii 137 . Acest lucru este posibil aşadar prin suprapotenţarea acestuia. Principiile moralităţii creştine. având un rol mai întâi în dereglarea Libidoului însuşi. De exemplu la egipteni se credea că vulturul ca specie nu posedă masculi ci doar femele. Căci. El devine şi mai puternic iar efectele respectivei norme de educaţie sunt exact contrare intenţiilor pe care le declară cu voce tare şi asta tocmai dintr-un interes subliminal diferit. Nevrozele şi Depresiile. Inhibiţia libidinală produsă de educaţia sălbatică produce o confuzie de proporţii nebănuite la nivelul Psihicului celui astfel educat. au fost prezentate desexualizat în mitologii. Toate Tulburările Psihice în general. prin intermediul unei găselniţe de ordin psihic. Cei care vor fi ajuns la o oarecare putere sau cei care ajung la maturitate. În jurul Libidoului apar adevăraţi paraziţi psihopatologici determinaţi de educaţie. care îşi determină şi familia spre a lua această poziţie tabu. chiar dacă el prin natura lui nu poate îndeplini acest rol. ale statului. După cum se va vedea. Animale ca vulturul sau leul. în felul acesta. Se poate aici observa narcisismul celor care discreditează o astfel de mentalitate. Iar educaţia sălbatică le implică în mod cert şi nu (fixaţiile pe anumite stadii de evoluţie libidinală infantilă cum crede Freud). Libidoul mai curând este suprasolicitat decât purificat conform legii excitaţiei. preluate ca simboluri ale puterii sociale. tocmai datorită severităţii privirii sale. conform legii excitaţiei ce decurge din inhibiţia unei Pulsiuni şi care în acest caz duce la predispoziţii de Tulburări Libidinale şi Nevroze în ceea ce priveşte moştenirea psihică ereditară după cum se va vedea. fac din această neutralizare o virtute. deci o neutralizare a Libidoului. aceştia pot fi eliminaţi încă din faşă şi . este fără îndoială modelul metafizic de corupere a naturii umane. iar dacă ar exista şi masculi atunci femela ar trebui să îi fie subordonată ceea ce este incompatibil cu această severitate. În spectrul Tulburărilor Psihice. Cu această lecţie aceştia iau poziţie faţă de cei cărora le sclipesc ochii atunci când văd câte o imagine mai deocheată şi care sunt consideraţi drept ‘adolescenţi miopi’. totuşi au ca nucleu această educaţie şi apoi exploatare sălbatică iar inhibiţia libidinală este o parte din ea. în acest fel societatea îşi menţine ermetismul. chiar dacă nu derivă neapărat din refulările libidinale. Imponderabilitatea lor energetică în ceea ce priveşte Libidoul este într-un fel autoapreciată ca o lecţie în ‘şcoala vieţii’. Explicaţia acestei probleme este dată chiar de coordonatele acestui Instinct şi anume de principiul său selectiv adică de eliminarea rivalilor. Condamnarea Sexualităţii dincolo de rolul ei în educaţia sălbatică este o piesă importantă pentru economia sălbatică. departe de Creştinismul catacombelor.

Puritatea lui originară a fost pătată de interesul statului de a controla mulţimile şi de a ‘legaliza’ jungla economică a ermetismului social. Fireşte că o astfel de frustrare. Instituţionalizarea Creştinismului. ca urmare educaţiei iniţiale. a normelor metafizice emancipate pe care le-a declarat la origine a condus exact la consecinţele opuse acestui Creştinism timpuriu. în acest fel. un teren de exploatare economică. Împărţirea lumii în stăpâni şi sclavi este un astfel de model necesar nivelului actual al istoriei. ci însuşi cel Matern al copilăriei. Psihopatia Distimică. nepatologic. tocmai datorită acestui lucru şi din păcate Freud nu a mers mai departe să recunoască cauzele dincolo de relaţia familiecopil. Acesta este la fel de crud ca însăşi jungla înţeleasă din punctul de vedere al idealului egalitarist al adevăratului Creştinism. Aşa că. tocmai pe părintele frustrator de odinioară şi astfel el are conştiinţa pedepsei amplificată Traumatic devenind docil asemenea fiarelor de la circ. Însă pentru toate aceste rele incomensurabile se poate găsi cauza drept în educaţia sălbatică. Confuzia educaţiei se poate foarte bine observa în 138 . atunci când subiectul astfel educat intră într-o viaţă sexuală normală el tot nu scapă de culpabilitate. obedienţa lui faţă de stat departe de eroismul şi protestul originilor sale. Aşadar Libidoul nu este originar ‘polimorf pervers’ aşa cum spune Freud. Însă în momentul în care cei slabi nu numai că sunt exploataţi dar sunt şi adânciţi artificial în groapa Tulburărilor Psihice ca urmare a unei astfel de exploatări sălbatice. Căci fuzionat în Libido nu este numai Complexul Narcis. făcând pact cu ceea ce acesta a rejectat. Căci în locul spiritului fratern proclamat de primii creştini instituţionalizarea lui în stat a însemnat mituirea lui de către stat în scopul exploatării sălbatice. El poate fi exploatat în mod subtil. acest lucru poate fi înţeles ca fiind ‘pactul cu diavolul’ al Bisericii. O viaţă sexuală normală poate conduce la un Libido simplu. În acest caz o problemă metasocială este rezolvată la nivel de familie. poate conduce la ceea ce se recunoaşte drept fixaţia copilului pentru sânul matern după cum o descrie Freud. Cu cât inhibiţia este mai mare. de refuzul lor de a primi educaţia. acest principiu de fapt se dovedeşte mai concret decât toate. coroborată ereditar. poate fi într-adevăr un material veritabil pentru economia sălbatică iar interesul pragmatic imediat este astfel dublat de reversul psihopatologic adică de dereglarea sistemului ecologic al societăţii. Căci acest individ astfel inferiorizat poate fi. timiditatea pe care acest adolescent o poate atinge ca urmare a vinovăţiei masturbării. cel al ascensiunii sociale. Astăzi lumea este mirată de lipsa de educaţie a tinerilor. copilul fiind ameninţat şi pedepsit de părinţi (educaţi la rândul lor sălbatic) pentru fixaţia sa. Înţărcarea copilului va fi una dintre marile lui frustrări. atunci când adolescentului i se refuză dreptul la o viaţă sexuală în numele unui principiu abstract. ceea ce conduce în final la o culpabilitate mai mare. principial. ca preţ al confortului şi liniştii claselor aristocratoide. Dimpotrivă.aristocratoide în general. Aceste nenorociri ale civilizaţiei nu sunt decât reversul unei educaţii neecologice aplicate în ultimele milenii de către autorităţi. adică prin condamnarea Sexualităţii în general. ci el devine aşa în dinamica exploatării sociale. cu atât descărcarea libidinală este mai mare iar conversiunea este realizată. Libidoul este suprasolicitat artificial aici tocmai prin interdicţia sa culturală ce depăşeşte cadrul normelor civile. Mai târziu muncitorul gata să se revolte va găsi în patronul său. de deviaţii sexual şi de criminali. în clasele superioare în general. ei înşişi departe de spiritul zbuciumat al Creştinismului.

într-un trib din Africa exista convingerea periodică a bărbaţilor că li se va micşora penisul şi manifestau o puternică anxietate din acest punct de vedere. el se mutilează pentru că trecutul său de sclav vopsit în rege este scos la lumină. În ce măsură castrarea este simbolizată prin acest act. este poate modul cel mai fericit prin care societatea îşi avertizează încă din faşă eventualii pretendenţi la revolta narcisică. De exemplu. Complexul Tabu este punctul cel mai important care determină acest ciudat fenomen. în momentul în care el află cine este femeia cu care el a întreţinut relaţii sexuale.hipnoza ritualului religios după care subiectul este aruncat din nou în jungla exploatării. aşa cum îl teoretizează Freud. în momentul Hipnozei Filiera Pozitivă se inhibă pe sine lăsând să se manifeste liber pe cea Negativă. adică propriile dorinţe Narcisice de realizare socială care au deja originea în 139 . nu atât de incestul familial aşa cum se prezintă el formal. Oedip nu se mutilează pentru că a făcut o ilegalitate.8. Dacă narcisismul revoltei sclavilor este egal cu cel al narcisismului oedipian. Oedip se vede pe sine drept un şarlatan în intenţia de a deveni rege şi îşi aplică pedeapsa înaintea celei aplicată de comunitate. asupra acesteia se va proiecta acest Complex. este şi o variantă restrânsă a celui Tabu. Hipnoza Hipnoza este un procedeu prin care o persoană reuşeşte să aibă acces la straturile profunde ale Memoriei unei altei persoane sau la gândurile sale refulate. Apoi el l-a căutat în simptomele nevrotice şi obiceiurile primitivilor. el se autopedepseşte scoţându-şi ochii. Cu toate acestea.1. În mitul lui Oedip. atunci se poate spune că reprimarea Complexului Narcis în forma oedipiană încă din copilărie. Complexul de Castrare. s-a arătat în literatura de specialitate.2. Complexul de Castrare este pedeapsa pretenţiei oedipiene şi îşi are structura în Complexul Traumatic. Acest cerc vicios continuă la nesfârşit iar individul cu greu îl poate sparge cu adevărat. la Inconştient. mai ales în ceea ce îi priveşte pe primitivi. ca aplicare globală a traumatismului. la fel cum cel Oedip este o astfel de variantă a celui Narcis. fără să îi înţeleagă dimensiunea sociologică. ele se manifestă evident. însă de multe ori el l-a dedus forţat din aceste acte. Freud a susţinut că acest Complex este unul originar şi abia dacă îi stabileşte relaţia cu cel Oedip. pe lângă latura lui Traumatică. Dacă hipnotizatorul este o persoană autoritară social.5. personajului în cauză îi este sortit să îşi ucidă tatăl şi să se căsătorească cu mama sa. Complexul de Castrare are însă tocmai o semnificaţie sociologică. la Filiera Negativă mai precis. drept pentru care îl legau sau puneau pe cineva să îl reţină. căci erau convinşi că acesta le va intra în final în abdomen şi atunci vor muri. cât mai cu seamă de incestul social. Dacă mai înainte Filiera Pozitivă inhiba pe cea Negativă iar acest lucru se întâmplă automat pentru orice fel de relaţie interumană. adică de revolta ce zace latent în sufletul sclavului şi care aşteaptă să fie pedepsită de stăpân. 2. legată. Scoaterea ochilor pe care şi-o produce poate că îl va salva din faţa unei pedepse mult mai mari şi poate că îi va modifica înfăţişarea în aşa fel încât să nu mai poată fi găsit. El reprezintă pedeapsa oedipiană. prin educaţie.

Aşadar deşi rezistenţa împotriva a ceea ce indică hipnotizatorul creşte. cum ar fi sentimentul de uşurare. face ca acest fapt să fie identic cu o situaţie emoţională care este guvernată de conversiunea Edenică a Complexului Traumatic prin care traumatismul devine opusul său. acea comunicare ambivalentă de care s-a spus mai sus. Însă sub insistenţa hipnotizatorului această parte a sistemului psihic va fi inhibată tocmai sub impulsul legii atracţiei valorice care face posibilă nevoia de satisfacere a dorinţei de a trăi acele senzaţii şi de a creşte Valoarea de Inhibiţie a sistemului psihic global. Deoarece se produce acea confuzie. adică elemente care sunt investite tabu. atunci procedeul hipnotic este îndeplinit în partea sa esenţială. Fireşte că hipnotizatorul are de la început experienţa uitatului fix şi îl va domina pe subiect prin rezistenţa ochilor ficşi. dorind să îşi şi arate o cât mai bună imagine ca replică la poziţia Tabu pe care o ia hipnotizatorul (ceea ce nu este ceea ce el ştie că este adevărata lui imagine) el are slăbiciunea vinovăţiei propriei simulări. autoritară şi neprietenească a mortului sau statuii. pe de altă parte. Dar. toate elementele refulate ale Psihicului îşi fac apariţia sub o singură vorbă a hipnotizatorului. Deci dacă el va spune că o anumită senzaţie sau un anumit sentiment se va întâmpla în ceea ce îl priveşte pe subiect şi dacă el. Interesant de observat aici este judecata subiectului după principiile gândirii magiciste. El îl va face pe acesta să se gândească la diferite senzaţii fixate în straturile profunde ale Memoriei. În acest fel se doreşte relaţia cu hipnotizatorul identificarea cu el. echilibrare. senzaţii cu originea în perioada maternă de obicei. Prin aceasta. hipnotizatorul. mai îngăduitoare. adică tocmai apariţia somnului hipnotic care este un refugiu Matern al excitaţiei Traumatice produse de autoritatea Tabu a hipnotizatorului. La început atunci când controlul Filierei Pozitive persistă autoritar acest lucru nu este perceput. singura cale de ieşire este dată tocmai senzaţiile de linişte pe care acesta le induce. Somnolenţa pe care o resimte el nu este o somnolenţă propriuzisă ci nevoia extrem de banală a închiderii ochilor ca urmare a uscării globilor oculari şi a senzaţiei de 140 . atunci acesta va fi în măsură să preia asupra sa o anumită plusexcitaţie energetică pe care subiectul nu o poate neutraliza în viaţa de zi cu zi. Dacă această autoritate socială este apoi investită cu Complexul Matern. Subiectul nu poate decât să se recunoască învins şi să ia poziţie infantilă în timp ce vocea hinotizatorului devine din ce în ce mai parentală. Fără o valoare de excitaţie ridicată a sistemului psihic şi fără conversiunea Pozitivă a energiei Filierei Negative (adic a predispoziţiei difuzării inhibitive a energiei în afara Obiectului de Neutralizare Hipnoza nu este posibilă. Odată cu tensiunea psihică rezultată astfel. strategie ce poate fi folosită de oricine. investit tabu.cel Cain. adică a suspiciunii legate de actul Hipnozei. fapt ce îl face din start inferior şi fragil. senzaţii plăcute resimţite în măduva spinării sau în picioare etc. Iniţial hipnotizatorul este într-un fel de duel al ‘virtuţii’ cu subiectul care iniţial este doar curios la ceva ce nu a mai încercat. subiectul vrea să se măsoare în tabu cu hipnotizatorul. în acelaşi timp el îşi dă acceptul la această sugestie. O astfel de situaţie se poate face foarte bine cu ajutorul privitului fix în ochi. mai şi identifică rezistenţa subiectului la exprimarea acestor emoţii. Acest Complex se fixează asupra persoanei hipnotizatorului în momentul în care acesta întruchipează autoritatea adică în momentul în care el are privirea fixă. Luarea în considerare de către hipnotizator a elementului opus. îi va sugestiona un sentiment matern subiectului.

Începând de la încălcarea involuntară a interdicţiei tabu a primitivului. Actul hipnotic însă nu vizează numai privirea în ochi prin atingerea resorturilor Complexului Matern. Religia este cea care promite ‘ieşirea din criză’. Politicienii care nu promit marea cu sarea sunt politicieni mediocri.9. provocând artificial un conflict prin supraexcitarea Complexului Sisif. Odată stabilită această parolă. Experimentele hipnotice făcute de profesori sau medici cu notorietate în faţa unei asistenţe numeroase permit adoptarea şi a acestor tehnici. În cel de-al doilea caz zgomotul sau mişcarea monotonă sunt reeditări ale legănării materne cu care copilul adoarme. care. vina de a fi purtători de Perversiuni Sexuale. cu preţul subordonării voinţei celui ce urmează să fie hipnotizat. chirurg psihoterapeut sau profet. 2. prin intermediul confruntării obsesive a subiectului cu moartea. care este deci motorul actului de sugestie în timp ce lumina reflectată se asociază cu însăşi clipirea. Hitler a avut succesul politic pentru că s-a bazat pe nevoia poporului german de a-şi nega originea proletară şi a reuşit să pună pe picioare un plan diabolic din care unii nu s-au trezit nici astăzi.5. prin Nevroze) şi Cultura Germaniei era cu atât mai predispusă la acestea şi astfel conflictul prehipnotic se va fi instalat. Hipnotizatorul îi promite securitatea şi ‘afacerea’ este încheiată. moare efectiv de spaimă şi trecând prin discursul politicienilor moderni. după ce află ce a făcut. cu ura seculară şi ambivalentă faţă de evrei reproşându-le.usturime dar pe care subiectul o interpretează ca fiind o forţă teribilă. nu mai este el dând altcuiva ‘priceput’ sarcina de a-l conduce. se prezintă ca un salvator al lui. De aceste Tulburări sufereau mulţi din oamenii începutului de secol (direct sau indirect.2. Însă restabilirea unei emotivităţi materne este evidentă în toate metodele de sugestie. Căci hipnotizatorul. El a stipulat resorturile abisale ale Psihicului Uman. Proiecţia Tabu se întăreşte iar hipnotizatorul devine un guru în care subiectul are încredere totală. conflict ce este în stare să producă o reacţie în lanţ şi a cărui intensitate este dublată sau triplată. de unde este atras în sala de Hipnoză în masă.1. În primul caz concentrarea privirii este imboldul către clipire. subiectul va crede că tot ceea ce spune şi cere hipnotizatorul este o lege dată de puterea lui presupusă ca divină. subiectul îşi imaginează că în timpul somnului ar fi absolvit de întreg conflictul psihic căruia nu îi poate face faţă. Acest conflict este de fapt însăşi esenţa actului hipnotic. Ceea ce este specific pentru Hipnoză este actul de a produce un conflict în mintea subiectului. printre altele. Pare ciudat dar civilizaţia în general este susţinută de acest fenomen al Hipnozei. Subiectul îşi ‘pierde capul’ efectiv. De exemplu. Complexul Tabu şi Religia 141 . ca un magician. care promite ‘salvarea’ în general. care de fapt produce momentan conflictul. s-ar putea spune că Hipnoza este cel mai util instrument de a crea civilizaţia. telepatică a hipnotizatorului. De exemplu există metode unde subiectului i se cere să se concentreze asupra unui obiect luminos sau asupra unei mişcări sau asupra unor sunete monotone. regulate. prin sugestia ‘dormi!’. De aceea Trunchiul Psihic se retrage din conflict în ceea ce priveşte Filiera sa Pozitivă şi el este îngheţat sub aspectul funcţional. un fel de Hipnoză în masă. Aceste tehnici funcţionează atunci când proiecţia Tabu asupra hipnotizatorului este deja realizată de statutul social al acestuia.

Căci acest Complex este în mod autoritar dominat de Religie în special în ceea ce priveşte trecutul. Ele sunt avertismente ale unor suflete asupra suferinţei lor şi atrag principial atenţia asupra pericolului unor răzbunări oarbe din partea celor ce suferă aceste nenorociri. Este evident că necazurile de tot felul. La origine Religia şi metafizica au fost incluse în acelaşi lucru ele despărţindu-se recent odată cu dezvoltarea societăţii şi implicit a Ştiinţei. De aceea implicarea acestui ultim Complex de pe Filiera Pozitivă determină subestimarea lumii pământeşti. Căci în fond o Religie mare este aşa şi pentru că milioane de credincioşi aderă la ea iar aceste mulţimi nu pot să fie decât pături de jos ale civilizaţiei indiferent de profunzimea profeţilor şi elitelor sale. cu toate (ne)plăcerile ei. Complexul Tabu face ca planul Divin să fie eminamente de neatins. Atunci când creştinul catacombelor se lăsa ucis de sălbăticiuni în arenă. ci pentru că ştia că nu are ce pierde. însă toate marile Religii Moderne au această caracteristică şi nu numai Creştinismul. de a aduce bunăstare pe pământ. metafizica le unifică pe acestea iar subiectul se identifică cu Divinitatea. altfel decât o face Complexul Cain. la Complexul Narcis. mai ales când la bătrâneţe vede că viaţa lui se termină. viaţa de sclav şi tot ceea ce poate conduce la decepţie poate trezi în Om nevoia de ceva stabil. Fără aceste resorturi. Religiile Moderne. De aceea spiritul civilizaţiei occidentale contemporane sau al primitivului pierd legătura cu spiritul Marilor Religii aşa cum s-au consolidat ele în epocile de consolidare a Complexului Tabu. Ei investesc în Religie nevoia de metafizică pur şi simplu sau chiar superstiţia. Primitivul. însă nu şi conţinutul. marile războaie şi marile tensiuni sociale. Dealtfel în epoca contemporană un număr incredibil de mare de oameni nu adoptă Religia pentru principiile sale morale sau pentru Spiritul ei deşi se consideră religioşi. nu din fanatism. insistă foarte mult pe viaţa de după moarte ca tendinţă de neutralizare fantasmatică atât a Complexului Traumatic cât şi a celui Sisif. Totuşi o astfel de secţiune îşi are utiliitatea în a arăta nişte principii generale pe care se grefează întregul spectru religios despre care s-a spus pe parcurs. Nevoia de absolut este atât de reprezentativă pentru Om încât uneori poate accepta pariul lui Pascal şi mai toţi oamenii ar face acest lucru în situaţia unei disfuncţii psihice. Acesta din urmă are cauza în rezonanţa individuală dată de exploatarea claselor de jos. Specificul Tabu al gândiri religioase este sciziunea dintre cele două registre ontologice.Despre Religie s-a spus atât de mult la acest Complex încât se pune întrebarea dacă mai este nevoie de o secţiune dedicată acesteia. de iluzie a unei lumi unde lucrurile să fie altfel decât cele cunoscute în lumea aceasta. că viaţa lui nu înseamnă mare lucru. rămâne un fel de primitivism pragmatist iar Religiile Primitive se pot numi aşa doar în ceea ce priveşte forma. Căci Religiile Moderne poartă cu sine marile nenorociri ale civilizaţiei. Or aceste Religii s-au constituit pentru că au refuzat din start o viaţă lumească. deci tot ceea ce poate el spera este o nouă lume cum spune Pascal. El conduce la sentimentul de irosire a vieţii după cum se va vedea. investeşte în el 142 . Nietzsche spune despre Creştinism că este o Religie a sclavilor. la fel şi occidentalul de astăzi (cu unele excepţii în ceea ce îl priveşte pe acesta din urmă) fac din Religie un mod de a aduce facilităţi. în special Creştinismul. cel lumesc şi cel Divin. fiind specific acestora ca urmă lăsată de această exploatare asupra lor. o făcea nu din teribilism. Nici modernul nu refuză un astfel de Rai şi. Acestea încearcă să îşi compenseze cumva o viaţă trăită în frustrări şi umilinţe iar despre acest lucru se va trata mai departe. Dimpotrivă. Religia este golită de Spirit.

Însă exploatatorul care declară Religia în cauză una oficială. asemenea ‘supraeului’ lui Freud care se manifestă în Inconştient. este de fapt un religios involuntar. este o confundare a Religiei cu Complexul Tabu în general la fel cum acesta este la fel confundat de Marx cu ‘fetişul’. ce se declară ateu. În acest caz. Intensitatea acestui Complex îl face să fuzioneze în cele mai ascunse şi mai periferice elemente ale Psihicului iar comportamentul lor să şocheze. pot concentra în ei o imensă cantitate de tabu. la comunicare. după modelul neutralizării narcisice a persoanei fondatorului de Religie exceptând cazul în care acesta a fost doar un simplu înţelept şi nu i-ar fi trecut prin cap că ar putea să 143 . ei pot să împărtăşească experienţa lui celor care au nevoie de ea. M. ei înşişi fiind dominaţi de acest Complex pe care apoi îl convertesc narcisic devenind repere pentru comunitate. supravieţuieşte astfel. se poate spune că prin constituţia lor fiecare ia din Religie ceea ce îi convine la fel cum într-o ţară neorganizată. dată tocmai de unitatea Trunchiului Psihic. aşa cum psihologia abisală se impune tocmai pentru că aplicaţiile psihanalitice ale teoriilor sale rezolvă conflictele psihice. Eliade observă că omul areligios modern. Omul nu se mai poate elibera de Tabu într-o sută de ani. excluzând total pe cea a existenţei sale ca şi concept. Căci noţiunea de Religie nu o poate epuiza pe cea de Complex Tabu ci doar aplicarea acestuia la fenomene concrete şi relevante. din punctul de vedere al constituţiei psihice implicate aici. Astfel de sfinţi trecuţi prin suferinţă şi umilinţe (ereditar sau chiar în timpul vieţii) pot fi consideraţi ca nişte conducători. aşa cum a fost ea concepută iniţial. Adică o leagă de capacitatea de a rezolva realmente un conflict. celor care au conflicte psihice nerezolvate. a acestor idei de viaţă. care o leagă de viaţa lui şi de opiniile lui dar şi de capacitatea lui de asimilare a Spiritului Poporului respectiv. La fel se poate vorbi şi despre occidentalul modern care îşi doreşte fericirea lui şi a familiei sale pe acest pământ. să producă rezolvări acolo unde cei ce îl au mai slab este posibil să nu ştie nici măcar de existenţa lui ca sentiment. un Mahomed sau un Buddha. este reglată la nivelul unei situaţii relative. după care aleargă muncitorul. Influenţat de Jung. De aceea.pasiune. Un Isus. Asemenea psihanalistului. chiar dacă cele două personaje se închină la acelaşi profet. De aceea Religia este un mod exterior de neutralizare a Complexului Tabu. Pe de altă parte Complexele moştenite de copil îi împing gândirea către cele mai magiciste conţinuturi. Căci ei prezintă anumite calităţi şi experienţă care trebuie să fi fost condiţia pentru a ieşi din impasul tensiunii psihice în care se aflau şi care poate servi drept învăţătură pentru discipoli. De aceea se poate vorbi. de două sau chiar mai multe Religii cu aceleaşi conţinuturi. Sclavul catacombelor îşi compensează mizeria într-o fantasmă narcisică nevinovată. fiecare magistrat interpretează legislaţia după propriul său plac. Însă pentru un astfel de om Religia este auxiliară valorilor lumii pământeşti. Religia este asemenea unui curent artistic. În caz contrar. Toate Religiile ar fi putut să fie una singură dacă ar fi existat relaţiile sociale complexe de astăzi. Diversitatea Religiilor ca formă şi unitatea lor din punctul de vedere al conţinutului. Dar a spune sau a sugera că Religia. din moment ce îl practică de sute de mii de ani. o comunitate a trebuit să îşi aibă proprii sfinţi şi proprii fondatori de Religie tocmai pentru că relaţiile sociale erau rudimentare. o face pentru a determina tocmai ceea ce este refuzat de primul. opera celui care o fondează. care pot într-adevăr să fie semnificative la un moment dat pentru comunitate.

până aproape de epocile moderne. fiind în dubiu. Rezistenţele sale faţă de psihoterapie relevă tocmai aceste satisfacţii narcisice în care el se împotmoleşte. Nu este de mirare că modul în care R. ci ceva care îl reprezintă. Obiectul său se deplasează tocmai către momentul cheie specific. este tocmai această foame de fericire. unde Religia. De aceea Magia şi Arta au rămas. aşa cum suspendarea consumului de alcool din cadrul alcoolismului grav (sevrajul) devine ‘Delirum tremens’. astăzi poate determina Nevroza. subtilă. cazuri de astfel de Nevroză Isterică. Obiectul tabu este un obiect interzis. doar legenda făcându-l profet. Fireşte că acest sentiment descris de Otto nu ajunge să devină propriuzis o Nevroză. un obiect opus banalului din cotidian. fac mare audienţă pe fondul credulităţii şi ignoranţei consumatorilor în materie de psihopatologie.10. Ele par să se fi despărţit în epocile moderne. Diferenţa este dată în special de potenţialul energetic implicat aici. Căci fiecare dintre ele o implică pe cealaltă şi dacă ele par independente. urmându-şi drumuri proprii dar de fapt au rămas pe mai departe legate principial. fiind undeva la jumătatea drumului între credinţa sinceră şi adevărată şi Nevroză. Nevroticul încearcă şi el o neutralizare de genul Religiei dar el se află însă în zona de confluenţă a două mentalităţi la care nu ştie să adere. se poate spune că sacrul. acceptă ceea ce i se dă din partea tradiţiei. Din acest punct de vedere. cu ceremonialul religios. resorturi ale Religiei. să nu mai corespundă noilor cerinţe ale societăţii şi tocmai de aceea ceea ce altădată era acceptat cu bucurie. ci tocmai pentru Complexul Eden la care se raportează permanent. Evoluţia socială. dată fiind comunicarea prin mass-media. independenţa grupurilor de indivizi în societate a făcut ca 144 . tabuul nu este luat pentru sine însuşi aşa cum spune Eliade. modificarea structurilor sale a făcut ca acest model să nu mai fie suficient. Acolo unde Complexul Traumatic este suficient de solicitat încât să devină Psihopatie Traumatică. Sacrul nu este altceva decât o modalitate ocolită. Otto descrie acel ‘Mysterium tremendum’ (probabil analizat chiar pe sine însuşi) cu ‘convulsii şi brutale stăpâniri ale organismului de către o fiinţă exterioară’ seamănă în chip izbitor cu modul în care Nevroza Isterică de formă convulsivă se manifestă.5. cine nu. atunci acest lucru este datorită faptului că cei care le adoptă îşi afişează individualitatea mult mai mult decât primitivii. Aceştia erau strâns uniţi în jurul Complexului Polis.fondeze o Religie. În epocile moderne.2. 2. cu posedări demonice şi întreg arsenalul de simptome. Cine are posibilitatea să o caute singur este ateu. exersată de sute de mii de ani pentru a căuta fericirea. Obiectul artistic este acel ‘agalma’ de care vorbeşte Lacan iar la origine Arta se confundă cu Magia. Complexul Tabu şi Arta Fenomenul artistic ţine de acest fenomen de ambiguizare pe care tabuizarea îl implică. după cum s-a arătat la Complexul Eden. În concluzie. este normal ca această foame de fericire să devină ‘Mysterium tremendum’.1. Arta şi Magia erau acelaşi lucru iar cel Tabu nu apucase încă să determine scizionismul lui specific. Iar esenţa Religiilor. El este ascuns privirii iar ceea ce se ştie despre el nu este ceva care îl defineşte.

asemenea Complexului Tabu însuşi care de fapt îi stă în structură. materialul de construcţie pentru Arhitectură. ele nu ar arăta un interes deosebit pentru obiectele de artă. Arta. culorile. lipsit de aceste determinări obiective.. forma sau mişcarea. fapt specific ambiguizării tabuizării. nici ceea ce este armonios. cât mai particular şi cât mai depărtat de nucleul tabu. Complexul Tabu este covârşitor. Tematica tabu nu este spusă cu glas tare nu este univocă ci este spusă pe ocolite. Ea nu vizează nici ceea ce este frumos. pe membrana care protejează nucleul tabu. atunci şi animalele ar avea emoţii estetice. reprezentată cât mai ambiguu. El este treapta spre cel Narcis. pe care obiectul extern doar îl justifică şi îl amplifică. ca în Sculptură sau Arhitectură. Spre deosebire de Magie şi Religie. subiectul să proiecteze asupra Artei conţinuturile sale subiective. ca sunetul. Arta nu insistă asupra sistematizării mitologice. Acestea sunt facilitate de lipsa unor informaţii suficiente despre obiectul ce este perceput iluzoriu. Este apartenenţa la un registru existenţial (aici social) superior. ca în cazul Religiei sau asupra reversului magic al lucrurilor. Ea preia aceste teme tabu nu în mod general ci într-unul particular pe care le ambiguizează ulterior prin simpla lor reprezentare. după cum cei mai abstracţi savanţi sunt nereceptivi la Artă. ei fiind mai curând senzoriali. sunt obiecte reale şi există independent de persoana privitorului. Căci 145 . sculele şi instrumentele diverse etc. el este interdicţia protectoare a narcisismului la care individul speră ca ideal absolut.diferenţierea între aceste elemente să fie posibilă. treapta pentru a accede la acestea. Religia insistă asupra sistematizării mitologice a acestui Complex ca şi Magia cu interesul de a da obiectelor o altă semnificaţie decât cea cotidiană. Toate problemele vin din faptul că Arta este un sentiment proiectat. culoarea. la fel cum se întâmplă cu Iluziile. Acest lucru este făcut tocmai pentru ca. fie cu ajutorul sunetului. barajul religios sau supranatural pe care acestea îl folosesc pentru a menţine ordinea diferenţei sociale. au fost mult timp înţelese ca ‘obiective’. ca în cazul Picturii sau cu cel al mişcării. Impactul pe care această aură magică îl are asupra claselor de jos este unul copleşitor. Pe de altă parte există teorii care susţin că sentimentele pe care Arta le-ar propune ar fi dat de Intelect. Ele au bază comună şi insistă pe un fenomen unic care este reprezentat prin elementele de asociaţie. Şi în cazul Fetişismului şi în cel al Artei. Arta devine astfel la fel ca plăcerea Fetişismului care renunţă la comportamentul sexual normal în favoarea excitaţiei supreme pe care obiectul fetiş o are în asociaţie cu actul sexual care este centrul şi scopul erotismului. în cazul în care nu sunt păcălite. Însă aceste valori nu sunt ale elementelor la care se relaţionează. cum este cazul Dansului. ca în cazul Muzicii. ci ele sunt originate în mintea Omului. iar acestea devin obiectele interesului libidinal al Fetişistului. Complexul Tabu este condiţia magică a interzicerii instaurată de conducători sau de clasele superioare. că suportul Picturii. aşa cum picturile unor pictori antici au păcălit păsările şi insectele. Această asociaţie se face cu părul capilar cu lenjeria. Această reprezentare se face fie cu ajutorul formei. Se poate răspunde că doar obiectele tehnice ale Artei există astfel. Însă artiştii se dovedesc de cele mai multe ori incapabili de gândire sistematică. cu picioarele etc. nici tot ceea ce a fost apreciat la ea în mod exclusiv. De aceea Arta insistă pe aceste elemente periferice de asociaţie. Însă. fie cu cel al culorii. valorile sale. Problema este că dacă Arta ar fi doar produsul acestor obiecte adică dacă ar fi doar ceea ce acestea sunt în sine. deci de cunoştinţe abstracte.

Copia este nulă iar originalul este valabil la fel ca în cazul bancnotelor falsificate. Acest amănunt explică pe larg faptul că Arta este un proces mai complicat decât simpla armonie a compoziţiei sau simpla Frumuseţe. Pe de altă parte. implică faptul că simpla prelucrare. la cel cu 146 . cum s-ar explica faptul că replicile pe care artistul le face şi care constau în schimbarea unor elemente minore din obiectul iniţial (deci acolo unde obiectele ‘copiate’ mai mult seamănă decât se deosebesc) nu sunt percepute ca fiind copii. Obiectul de artă ce comportă proiecţia Tabu este pus în relaţie cu autorul. simpla intervenţie a lui asupra unui obiect este în măsură să îl declare drept obiect de artă în timp ce prelucrarea sa singură. ca urmare a proiecţiei sale chiar din interiorul subiectului care contemplă sau ia contact într-un fel cu Opera de Artă. care constă în capacitatea de a crea acel obiect opus banalităţii. a artistului. care el însuşi devine tabu. Cu toate acestea în muzeele de artă nu se expun obiecte naturale lângă obiecte celebre de artă. obiectul de artă nu este mai valoros decât obiectul fabricat natural. adică cel care schimbă stilul. adică cu artistul. un obiect rar văzut sau chiar nemaivăzut ce devine centru de interes după cum animalele rare au acest privilegiu. care este un epifenomen al Complexului Tabu. au fost percepute diferit la primul contact cu publicul. exact ca în cazul magicismului primitiv. Aceste lucruri se pot găsi în natură la orice pas. Dacă procesul estetic nu ar fi un produs al minţii Omului. mercantilului. haloul de spiritualitate iar obiectul tabu se opune banalităţii. se datorează tocmai reversului narcisic pe care acest Complex îl ia. emoţia pe care o produce. Sub raportul ‘emoţiei estetice’. în acelaşi fel în care aristocraţia se opune claselor inferioare. cel al raportului dintre copie şi original. ba chiar hulite şi batjocorite în unele cazuri. ci ca originale? Explicaţia vine chiar de la unicitatea pe care o implică obiectul asupra căruia se proiectează Complexul Tabu. Aşa se face că cele mai multe capodopere ale artei universale. de inovaţia tehnologică sau tehnică. Ba chiar. Acest fapt este dat. pe de o parte. în Arta Modernă. cu toate că tehnica prin care un obiect creat de natură poate fi identică cu cea a artistului. exclusiv naturală să fie declarată ‘natură frumoasă din inconştienţă’. Unicitatea implicată de Complexul Tabu proiectat în obiectele de artă le transferă acestora mirajul. Nu degeaba Kant spunea că geniul artist este cel care prescrie noi legi Artei.acestea sunt epifenomene şi nu elemente esenţiale care să fie date de Complexele Fundamentale ale aparatului psihic. hazardul naturii poate să joace un rol esenţial. atunci num se poate explica că două obiecte identice care sunt copia şi originalul (căci diferenţele dintre el nu pot fi sesizate cu ochiul liber) produc senzaţii emoţionale diferite în contexte temporale şi spaţiale identice? Explicaţia constă în faptul că originalul are valoare de tabu. accidentul fiind stipulat principial şi nu neapărat măiestria şi sistemul de reguli ale artistului. la fel cum devine tot ceea ce el atinge. ci valoarea lui. formaţiunile cristalelor sau ale unor roci par să fie extrem de atractive. De aici încolo tot ceea ce face este tabu iar simpla semnătură a artistului (expertizată microscopic) face ca valoarea obiectului de artă să crească flagrant. Apa mării poate face o scoică să arate ca o sculptură. Giogonda a lui Leonardo marchează trecerea de la stilul flamand al straturilor de ulei semitransparente. considerate astăzi ca atare. Tensiunea aceasta este proiectată asupra obiectului de artă. Undeva trebuie ca simpla prezenţă a Omului. Devenirea tabu a artistului coincide cu genialitatea lui. Pentru a explica această ciudăţenie este nevoie să fie acceptat un alt exemplu.

căci stimulaţi de mirajul geniului de modelul renascentist. Cu excepţia arhitecturii. fotografiei şi muzicii. un posibil peisaj de vară pe care îl poate savura şi iarna şi ajungând până la haloul tabu pe care ea l-a format. în pictură. diferite de cel originar. care o 147 . filmului. Cei interesaţi de ea. Arta a rămas un reflex condiţionat. Ea a fost gustată mai degrabă de moderni şi mai puţin de primitivi. Fiecare mare artist recunoscut ca atare propune o astfel de inovaţie care îl face la un moment dat ‘cel mai mare artist’. În afară de acestea. fenomene paranormale etc. renunţând la primatul efectelor cromatice. În acel moment artistul devine tabu şi determină un stil şi el este considerat un rege al acestui stil. ea nu mai are cui să servească. Între timp.straturi groase de culoare (opace) şi vernis. Epoca modernă şi contemporană marchează o criză a picturii şi sculpturii. în cea mai mare parte. Aici este punctul ei de maximă înflorire. tocmai datorită acestui fapt deşi această operă rămâne ca un punct de reper tocmai datorită unicităţii ei originare. Virtuţile tehnice au fost depăşite de manierismul ce a urmat timp de câteva secole. El este considerat părintele domeniului în timp ce ceilalţi sunt simpli epigoni. Fiecare are acces la ea. ea insistând mai mult pe luminozitate. Fraţii Van Eyck nu au lăsat moştenitorilor secretul dizolvării chihlimbarului la rece care era un secret tehnologic fapt ce i-a izolat într-o realitate tehnologică unică. pentru că tehnicile şi tehnologia mai ales. În felul acesta arta este lipsită de principiul său fundamental: haloul tabu. Picasso a introdus deformarea şi recompunerea formelor. cu un experiment ce explică un anumit lucru. însă ea nu va mai putea fi văzută ca în epocile clasice. Interesul civilizaţiei contemporane pentru ea este dat astăzi de lucruri picante. cam toate şi-au epuizat posibilităţile tehnologice şi cele tehnice. în pictură. el este totuşi protejat de către haloul tabu care îi conferă imunitate spirituală. care au avut mult de câştigat de pe urma descoperirilor Ştiinţei. Acum nu este necesar ca Arta să capete aceeaşi soartă ca acest reflex condiţionat. care descrie în artă orizonturi noi de expresie şi pentru asta artistul trebuie să dea dovadă de imaginaţie şi originalitate. Apoi. În pictură inovaţia lui Leonardo a reuşit să redea carnaţia şi feminitatea într-un mod în care pictura anterioară nu o putea da. Şi nici astăzi nu se ştie acest procedeu ce făcea pictura lor foarte specială. Ea este ‘vulgarizată’. Artă s-a făcut şi de către primitivi dar scopul ei era mai degrabă unul magic decât unul estetic. Căci aristocraţia a determinat Arta pornind faptul că şi-a permis să închidă în ‘cuşca’ unei rame. Însă inovaţia tehnologică nu este atât de frecventă ca cea tehnică. de genul câinelui lui Pavlov care salivează la aprinderea becului ce îi anunţă hrana. Însă becul nu va mai însemna nimic pentru el în situaţia în care această concordanţă este anulată iar reflexul în cauză se va stinge din ce în ce mai mult până va dispărea cu totul. din pricina numeroaselor facilităţi educaţionale. De exemplu. Arta nu mai are secrete. mai toţi artiştii au căutat inovaţii mai mult decât orice. Schimbările sociale sunt însă principalul factor al acestei crize a Artei. stilurile fiind foarte nespecific diferenţiate din punct de vedere plastic. O astfel de inovaţie corespunde cu descoperirea ştiinţifică. la criza impresionismului care insista pe culoare. nu mai sunt secrete ascunse cum erau în trecut. Latura tehnologică este foarte importantă în artă. Chiar dacă ulterior este depăşit în virtuozitate de către alţi artişti. ea poate fi făcută de oricine. cu aplicaţiile sale tehnologice.. Dacă o societate aristocratoidă nu mai există. artistul a ajuns şomer. zâmbetul ei ciudat. exceptând cazul în care nu aduc ei înşişi inovaţii. o fac mai curând din snobism.

Implicarea factorului emoţional în puterea politică este observată destul de rudimentar de către Freud deşi acest factor este săritor în ochi din prima clipă. Totuşi se poate spune că pe parcursul dezvoltării sale Umanitatea va înceta să caute neutralizarea energetică generală prin Artă. ca în cazul monarhiei engleze unde de fapt regina nu conduce nimic şi nu intervine în afacerile statului. societatea devine mizerabilă. Este foarte evident că un om care are acest atribut trebuie să dea ceva înapoi acestor mulţimi iar Freud a considerat că acest lucru este afecţiunea. Tocmai de aceea teoria puterii date în funcţie de merit este una insuficientă. Acestea îl pot ucide pe Om însă aceste cazuri sunt excepţionale căci el se poate apăra cu elementele lui artificiale. De aceea atunci când un astfel de conducător îşi arogă o astfel de putere foarte mare şi pentru un timp lung. care înţelege cele mai ascunse gânduri ale nevroticului. care va deveni progresiv un drum spiritual ocolit.investeau totemic. este normal ca în joc să fie implicate cele mai obscure forţe ale Psihicului. La fel se întâmplă şi cu conducătorul care poate fi detronat în societatea occidentală şi nu numai. atunci când explică puterea. A susţine teoria superiorităţii omului politic. de a lua decizii şi de a conduce în numele celor mulţi. a conducătorului faţă de supuşii săi este fa fel de ridicol cu faptul de a susţine superioritatea fiarelor faţă de Om. 2. Aşadar puterea politică este un fel de masochism moral pe care cei mulţi şi-l aplică la nivel social. Această teorie a fost de asemenea foarte criticată dar se dovedeşte a fi totuşi una dintre cele mai valoroase ale lui. Epilog la Complexul Tabu Freud a făcut o încercare de a explica puterea politică în funcţie de investirea afectivă pe care supuşii o fac conducătorului lor. Deci cele două explicaţii trebuie să se întrepătrundă reciproc şi nu numai atât. ordona.11. reeditarea perioadei copilăriei. cum este cazul cu dictaturile acestui secol. care reiese direct din situaţia de inferioritate la care membrii maselor există. Fireşte ea îşi pstrează valabilitatea doar pe acest punct 148 . Iar dacă el este un psiholog de primă mână. Căci dat fiind faptul că acest punct al societăţii este unul dintre cele mai sensibile dacă nu chiar cel mai sensibil. cu atât mai mult cu cât înţelegerea Comportamentului trebuie să se facă în funcţie de niveluri de fuziune a diferitelor elemente într-o anumită Structură Psihică decizională.5.1. luând poziţie faţă de explicaţiile politologice care vedeau puterea politică în funcţie de dreptul celui mai capabil de a comanda. A propune o altă explicaţie pentru puterea politică nu implică invalidarea altei explicaţii. Aceasta este capacitatea maselor de a-şi unifica forţele într-un sens cerut de cel care ordonă. Persistenţa în timp a unui astfel de conducător denotă o societate clasică şi nu una dezvoltată. este paradoxal să nu înţeleagă la fel de profund şi acest fapt. ci despre situaţia în care există realmente un conducător politic nemijlocit. feudală unde sălbăticia modernă este pusă în acţiune. o societate unde omul înc se luptă să facă faţă fiarelor. Şi aici nu este vorba despre un conducător simbolic.2. Teoria lui Freud asupra investirii emoţionale în conducător este totuşi un pas important pentru explicarea puterii politice.

În felul acesta mulţimea fără conducător este ruptă în indivizi care îşi neutralizează reciproc puterea. proiectând asupra ‘duşmanului’. Complexul Narcis este în măsură să explice acest lucru şi odată cu el. căci se tem unii de alţii. O astfel de regresie este specifică însuşi acestui tip de sadomasochism social al investirii puterii politice într-un conducător. întreaga mentalitate clasică. Orbirea la care s-a înjosit poporul german sub Hitler comportându-se ca un animal dresat este în mare parte refularea nevoii de a jefui şi pedepsi pe evrei ca urmare a invidiei faţă de aceştia. Ei se tem de proiecţia fărădelegilor pe care o realizează fiecare către celălalt. adică o masă compactă de oameni. de apărare contra invadatorilor. ‘Contractul social’ despre care vorbeşte Rousseau. Aici ‘duşmanul’ poate fi cotropitor sau chiar un popor care nu se supune unei ‘legi divine’. eşuează. doritor cu ardoare de a avea o neutralizare maternă. după care cei mulţi ar alege un astfel de lider pentru a scoate în evidenţă voinţa poporului. În acelaşi fel. o armată apare deja ulterior constituirii respectivei mulţimi. Investirea puterii într-un conducător pe care o face fiecare individ al unei mase. cel hipnotizat. Fiecare este terorizat de gândul că un altul ar putea scăpa nepedepsit ca urmare a unei infracţiuni ce o poate săvârşi asupra sa tocmai datorită lipsei de coordonare a unei astfel de mulţimi. în organizarea ofensivei armate. are o valoare metaforică. propriile tendinţe agresive.căci dacă este să fie pusă pe postul de a explica principiul societăţii. lege postulată de cultura respectivei societăţi şi obiectivându-se astfel dreptul de exploatare a respectivului popor asupra acestor ‘barbari’. devenind o forţă de apărare. care este asemenea celei de la Turnul Babel. regresând la condiţia de poziţie infantilă. Fiecare armată se recunoaşte ca apărătoare. care să asigure succesul prin priceperea lui. În realitate fiecare dintre membrii armatei îşi doreşte să agreseze o altă armată şi să o supună în scopul exploatării. orbeşte în faţa afirmaţiilor absurde ale hipnotizatorului. supunându-se acestora. ca mare calitate a mulţimilor. În realitate această voinţă închide ochii în faţa unei voinţe inconştiente care are meritul de a fi foarte comodă (exploatarea economică fiind tot timpul foarte comodă pentru beneficiarul ei ) dar care contrazice normele morale ale ‘iubirii aproapelui’. care este adunată la un loc? Răspunsul oficial este tipic. el aruncă responsabilitatea sa pe umerii acestuia. se face după interesul fiecăruia. O astfel de putere este o legătură ce se stabileşte între toţi indivizii. De ce este însă nevoie să existe o mulţime. Ea trebuie însă dusă mai departe. fiecare mulţime este una pentru alta o forţă de agresiune iar calitatea de agresor pe care mentalitatea oficială o invocă drept motiv pentru a constitui o mulţime. într-un strateg. Acest lucru este dat de investirea puterii într-un conducător. Dacă treaba merge bine 149 . Ei nu ar putea să se coordoneze singuri. de propriile impulsuri antisociale. În acest fel mulţimea se eliberează de responsabilitate. El este irelevant chiar dacă atunci când prin această voinţă se înţelege respectiv voinţa declarată şi acceptată de fiecare după normele morale existente. Tocmai de aceea aici intervine ‘orbirea’. fiecare fiind dominaţi de Complexul Cain în aceeaşi măsură în care sunt dominaţi de cel Polis. Se poate foarte bine observa faptul că. Trebuie înţeles de ce este nevoie de un astfel de masochism moral. Hipnotizatul se lasă în voia hipnotizatorului. Această refulare s-a instituit ca urmare a incompatibilităţii dintre aceste impulsuri Negative şi normele morale. respectiv că o astfel de mulţime s-ar aduna din motive de siguranţă.

6. 2.1. Complexul Narcis Complexul Narcis este omologul celui Tabu pe Filiera Negativă. Virusul Tabu cuprinde astfel întreaga societate. exploatarea fiind însăşi esenţa Vieţii ce trebuie într-un fel sau altul acceptată.2.1. Tocmai pentru că politicianul reflectă un anumit tip de parvenitism ce rezidă în faptul că el reprezintă pe cei mulţi. ei vor face acelaşi lucru cu copiii lor. dacă nu. căci acest Complex tinde să submineze tot ceea ce face cel Tabu. Structura generală 150 . un fel de încorporare internă a tabuului (extern). ca urmare a reeditării diferenţei de registru social. cu implicaţiile sale familiale.6. Însă o astfel de mentalitate clasică se închide în sine.1. mai departe se va vedea Odiseea acestui Libido care se întoarce. Dialogul dintre aceste Complexe este unul fascinant. La rândul lor. Aceste grave metode de educaţie sunt preţul plătit de Omenire tocmai pentru existenţa unei clase aristocratoide care să trăiască în lux şi lenevie. totul ar fi în regulă. clasele sociale devin ermetice iar posibilitatea de adaptare la condiţiile impuse de exploatatorul sălbatic se face în direcţia psihopatologică. Vorbăria despre moralitate şi Religie care accentuează rigoarea mutilării omeneşti dincolo de frustrările normale ale Vieţii. de a asteniza sufletul omenesc. Iată de ce puterea politică nu este acordată ca urmare a meritelor. Aici este pur şi simplu originea Nevrozei. pentru a le face unelte ale complicatelor maşinării ale exploatării. El se prezintă ca o explozie a Libidoului pe care cel Tabu îl refulează iar de aici toate lucrurile se schimbă radical. scindare ce stă la baza oricărui dualism teoretic. are rolul de a aliena. Copiii îşi urăsc părinţii ca urmare a fixaţiilor oedipiene care sunt date de inhibiţia morală a Libidoului. atunci acesta devine diavol şi mulţimea se revoltă la fel de orbeşte. Tocmai pentru a aduce mulţimile în stadiu de masochism moral. dacă cele două clase ar fi într-adevăr două specii diferite. el este în măsură să determine Nevroza cu caracterul ei de cerc vicios. pe cei cărora le lipseşte responsabilitatea şi care rămân astfel nişte eterni sugari. Implicaţiile acestei situaţii sunt colosale. De aceea. 2.2. El este un fel de replică internă a acestuia.conducătorul devine Dumnezeu. prin Complexul Oedip şi cu aplicaţiile sale în domeniile majore ale Spiritului. Ceea ce este cu adevărat patologic la această problemă este faptul că societatea pare astfel scindată în două specii. Aici apare o contradicţie zguduitoare la nivelul societăţii însăşi. Aici se poate foarte clar întrevedea de ce este nevoie de o educaţie sălbatică pentru societatea clasică a conducătorului cu puteri imense. Toate acestea ţin de mentalitatea clasică.

Religiei şi Filosofiei. Ea face ca. Căci acest Complex este reflecţia negativă a programului de dezumanizare promovat de cel Tabu. Absurditatea ionesciană a acestei situaţii este dublată de dramatismul teribil al realităţii sale fataliste. După cum în cadrul exploatării interspecifice exploatarea se poate face mai rentabil pentru interesul exploatatorului prin intervenţia directă a lui în cadrul speciei exploatate. Acest fenomen perfecţionat de Om şi de aceea poate fi numit sălbatic spre deosebire de exploatarea ecologică care este specifică Vieţii în general. cum este cazul creşterii animalelor de exemplu. Pentru clasele exploatatoare acest idealism are pretenţia de a se detaşa total de valorile terestre ale naturii brute. Abstragerea structurii tabu-narcisice faţă de 151 . adică identificarea cu valorile pe care le consideră superioare realităţii concrete. la nivelul speciei umane însăşi care apoi se prelungeşte în natură prin ea. Aşadar idealismul Artei.Narcis este personajul din mitologie care s-a îndrăgostit de propria imagine reflectată în apă şi a pierit până la urmă din cauza acestei ciudate pasiuni. inferior şi incompatibil din punct de vedere principial cu o astfel de realitate superioară. cu puternice efecte retroactive asupra situaţiei sociale. prin refuzul de a accepta tradiţia. Complexul Narcis a fost deja observat din reacţiile pe care cel Tabu le implică atunci când este pus în practică. asemenea unui virus politic. este în măsură să se folosească de aceleaşi instrumente de exploatare faţă de clasa superioară pe care aceasta le foloseşte în relaţia ei cu clasele inferioare. la fel se poate face şi în cazul celei intraspecifice. Per total acest fenomen este cultivat dealtfel căci de fapt scopul lui este tocmai ocuparea unei astfel de poziţii privilegiate. prin acţiunea de înjosire activă a acesteia. Rolul social al grupei a treia de Complexe este acela al exploatării sălbatice. Presupune autopromovarea socială (cea care are rezonanţă în selecţia naturală) dar nu este o funcţie organică sau o simplă manifestare a legii atracţiei valorice. Complexul Narcis este reacţia Filierei Negative la frustrările impuse de cel Tabu. pe lângă această dezvoltare a societăţii să se exerseze exploatarea intraspecifică. pământesc. absolutul (şi variantele sale) pentru Filosofie sau esteticul pentru Artă. folosind principiile acestuia pentru a scoate în evidenţă propria persoană. reuneşte valorile politice într-un singur tot unitar pe care îl recunoaşte principial ca fiind unul material. De când mitologia a prezentat această alegorie nici măcar inchiziţia nu a putut face să dispară din memoria colectivă a societăţii această obsesivă imagine a lui Narcis care se priveşte absent în apă. de Invenţie sau în cea Erotomaniacă. Idealismul cultural. Complexul Narcis se poate observa aproape nud în ideaţia paranoică de Grandoare. Aşadar ceea ce trebuie făcut de aici încolo este de a arăta anumite particularităţi ale sale de aceea această secţiune nu este foarte cuprinzătoare şi încearcă să completeze ceea ce nu sa intuit mai sus. El presupune tot ceea ce se opune prevederilor celui Tabu. prin unicitate. Această structură a grupei a treia se poate ea însăşi abstrage datelor concrete ale funcţiei sale politice originare în idealismul cultural al spiritualităţii. Acesta este Divinitatea pentru Religie. El determină Narcisismul în general. ci este aplicarea genealogică a acesteia pe fondul unei supraexcitaţii energetice neneutralizate. Dezvoltarea economică presupune intervenţia activă a Omului în procesul muncii cu scopul facilitării unei exploatări cât mai profitabile. Acest lucru se poate face fie prin blocarea căilor de emancipare a clasei de jos. respectiv prin minimalizarea valorilor acestora. Se manifestă prin originalitate. fie prin lipsa de comunicare a rezultatelor socioeconomic obţinute de către clasele de sus.

fie sunt ignorate. cum ar fi cea a liberului arbitru. Apoi. Arta. căci ea este dată tot de un suflet ‘omenesc prea omenesc’ şi care apoi se imaginează ‘supraom’. Religia. ca urmare a introducerii bancnotei ca facilitate comercială. este o supradimensionare a sacralităţii pe care exploatatorul o impune exploatatului. lăsate pe seama ‘Inconştientului’ şi obiectivate prin diferite teorii. Ea este implicată extrem în situaţia în care un astfel de ‘moralist’ se chinuie cu refulări ce frizează Nevroza. adică acele elemente care ţin de diferenţa de putere dintre sacru şi profan. satisfacţiile poziţiei de exploatator orbesc inclusiv nişte banale şi arhicunoscute funcţii fiziologice ceea ce este evident pentru Om. În acelaşi fel este posibilă însăşi aproprierea pe care clasele superioare o fac idealismului. fiind evitate acele elemente comune ale Omului şi Animalului care presupun aceste funcţii organice. Complexul Tabu se angajează în aceste impulsuri 152 . a deplinei conştiinţe-de-sine pe care ar avea-o Omul în ceea ce priveşte comportamentul său. O astfel de mentalitate se dovedeşte a fi responsabilă de dezorganizarea afectivă din epoca modernă.funcţia ei originară este identică cu operaţiunile financiare ce trebuie făcute de către un anumit departament al economiei. Aceste operaţiuni sunt secundare procesului economic. sentimentul de ‘surprindere în flagrant’ pe care cineva îl are atunci când este surprins în exercitarea acestor funcţii. reduşi la o condiţie umilă ceea ce este dictat de principiile economice ale ierarhiei sociale. în acest caz sexualitatea devine ea însăşi câmpul de bătălie al acestei ostilităţi mascate faţă de natură. Psihologia a arătat că de fapt. Ruşinea pentru sexualitate. Ea vizează supradimensionarea propriei persoane în dauna celorlalţi. lipsit de ceea ce este Omenesc. În abisurile psihicului său. se explică tocmai prin apartenenţa la sacralitate pe care fiecare şi-o revendică zi cu zi. el tinde să îl controleze prin combaterea ‘mândriei de sine’ sau prin alte şi alte umilinţe (cum este spălarea pe picioare a inferiorilor. Se poate vorbi de o reacţie a Organismului faţă de mutilarea pe care mentalităţile tabu o comportă. sacralizând natura. acesta este guvernat de cele cinci legi psihodinamice. cu atât el tinde mai mult să îşi alimenteze orgoliul său cu propriul Complex Narcis. O forţă supranaturală aşa cum apare în Religie se comportă exact ca un om însă îi lipseşte exact acele elemente care nu îi subminează puterea. de exemplu). dincolo de determinările metafizice şi religioase care se învârt în jurul cozii. Aici el se află astfel în starea contraactivă de a demonstra totala lui opoziţie pentru orice fel de orgoliu. În aceeaşi măsură se poate spună că cu cât preotul este mai umilit şi mai copleşit de Dumnezeu. Tot ceea ce este refulat se întoarce şi mai puternic. Ele nu au rol direct în procesul de producţie însă facilitează sistemul financiar înglobat în cel economic. Pentru înţelegerea acestui fapt este nevoie de înţelegerea scopului sociologic. Legea excitaţiei este una dintre acestea. pedantul moralist încă se crede a aparţine unei ciudate specii de supraoameni iar aceste funcţii fiziologice menite să îi releve contrariul fie îi produc o insatisfacţie teribilă. şi Filosofia fiind instituţiile fundamentale ale întemeierii gărzii tabu la care clasele superioare fac apel tocmai pentru întărirea propriilor poziţii. defecaţie. Contradicţiile unei astfel de plăsmuiri sunt evidente. Sacralitatea Religiei şi a oricărui lucru în general care este în măsură să producă astfel de emoţii. Tocmai de aceea dorinţa face orice din Om dacă există putere care să o slujească. Căci în momentul în care oficialităţile pedagogice predică ruşinea faţă de propria fiinţă. dorinţa. Iată cum interesul personal. Sacrul devine prin excelenţă ceea ce nu este perceput ca Omenesc. hrană. al sacrului. Aceasta este absolutizată.

ar conduce la Schizofrenie. Complexul Oedip ca variantă libidinală a celui Narcis Oedip este personajul din mitologie care şi-a ucis tatăl şi s-a căsătorit cu mama sa. fiind chiar în mediul social foarte generoşi. fiind orientat spre sine. spiritual. Libidoul poate avea Exibiţionism şi Nimfomanie. După ea.2. nu sunt egoişti. virtuozitatea homeostazică a naturii va face din Libidoul Feminin să se manifeste obscen. pot să aibă dese Idei de Persecuţie. Adler este acela care premerge ceea ce Freud avea să numească mai târziu ‘narcisism’. iniţial. Ideea că propriile calităţi ar putea fi admirate fără vreun sentiment bovarist este mai curând o formă de raţionalizare a unui sentiment generat de un conflict psihic specific. aşa cum îi prezenta Freud. ceea ce nu atestă decât această perpetuă autoreglare. Freud a făcut distincţia între ‘egoism’ şi ceea ce el numea ‘narcisism’. ‘Complexul de Inferioritate’ al lui A. Conceptul lui Freud de ‘narcisism’ se deosebeşte mult de acest Complex pentru a putea explica această ciudată pasiune a Omului de a depăşi orice coordonate existenţiale. Dacă feminitatea cu modestia ei este exacerbată la maximum. Prin Complex Oedip se înţelege dorinţa erotică a 153 .2. dacă graţia ei este extinsă dincolo de normalitate într-o ‘sfinţenie’ legumicolă. Egoismul se deosebeşte într-adevăr de narcisism. Însă această generalizare este mult mai preferabilă conceptului de ‘narcisism’ folosit de K. Dictatorii obsedaţi de cultul personalităţii. narcisismul ar fi un fel de bovarism. credea Freud. Originea sa superioară în această legendă (fiu de rege) atestă parcă legătura sa cu cel Narcis în jurul căruia gravitează. Această adaptare homeostazică la mentalitatea tabu este cu atât mai mare cu cât acest Complex este mai mare. în timp ce iubirea de sine ar fi aprecierea realelor calităţi ale subiectului pentru sine. Interesul libidinal este dat de diferitele proiecţii pe care acest Complex le investeşte în partenerul. ce nu ţin cont de ceilalţi şi pe care îi interesează doar propria persoană. imprimate cu reversul narcisic. care. care este iubirea unei false imagini despre sine. în acest fel. Horney. În loc de reţinere şi cochetărie. devenind zei faţă de supuşi. Şi. Pare paradoxal dar narcisiştii. 2. Plictiseala şi asexualitatea pe care acest Complex le imprimă îşi au în pornografie reversul. prin destinaţia lor se raportează la acest Complex.6. Această inhibare culturală artificială a Libidoului îşi ia revanşa în fantasmele obscene. deci cu cât subiectul se înfundă mai tare în sacralitate. Noţiunea de ‘narcisism’ folosită de Freud este cu mult mai largă decât cea de ‘Complex Narcis’ folosită aici. Atingerea punctului narcisic de către acest Libido. în tratamentul psihanalitic tocmai pentru că Libidoul nu s-ar putea definitiva în Transfer. după cum se va vedea. aşa cum el îl vedea. Conceptul de ‘narcisism’ a ajuns foarte mult lărgit tinzând să se unifice cu cel de ‘libido’.1.libidinale iar o viaţă sexuală liniştită şi ordonată nu mai este posibilă. Trebuie aici însă arătat că aceste calităţi nu sunt anterioare iubirii de sine ci posterioare acesteia la fel cum Complexul Narcis devine din cel Tabu. această Psihoză nu mai poate fi preluată în analiză. El se poate vedea clar în cazul indivizilor sluţi.

fiind făcută în virtutea inerţiei. Dar asta nu înseamnă. Aşadar. că Complexul Oedip nu există ca universal. Căci. Cu toate acestea. Un copil care trebuie să se descurce cu povara sexualităţii timpurii. educaţia sălbatică nu este percepută declarativ ci faptic. Tocmai de aceea civilizaţia implică o mai puternică structurare a acestui Complex prin educaţia sălbatică. fie ei superiori social. în situaţia în care există o transmitere totemică matriliniară. La aceste triburi Complexul Oedip poate trece de la mamă la soră şi de la tată la unchi. Uneori nici adulţii nu pot face faţă acestei probleme în noianul de norme sociale. respectiv cele care atestă că acest Complex se manifestă erotic şi relativ la părintele de acelaşi sex. Există o formă normală a acestui Complex Oedip. tocmai pentru că incestul s-ar fi produs mai cu uşurinţă la acest nivel. Însă pe de altă parte. Freud nu atinge o concepţie sociologică a Complexului Oedip. Complexul Oedip este o consecinţă firească a Sexualităţii civilizate. În această formă a sa. sunt ridicole. cu tradiţie şi cu blazon aristocratic. Cel mult se poate spune că această formă clasică nu există în stare universală. În virtutea tradiţiei. imperceptibilă aproape dar care există universal la toţi indivizii civilizaţi. acest Complex este pecetea Nevrozei. reducându-l astfel la forma familială. Căci ele nu pot face distincţia între cei de sus şi cei de jos la acest nivel. aşa cum a observat Freud dar pentru aceasta el are în spate pe Complexul Narcis care de fapt îi este tutore. Forma sa nevrotică are doar privilegiul că se vede ‘cu ochiul liber’ şi nu doar că ar exista undeva nevăzut.copilului faţă de părintele de sex opus şi tendinţele paricide faţă de cel de acelaşi sex. De aceea se poate stabili o distincţie între orientarea concordantă a sa. 154 . au dărâmat această panoramă clasică asupra sa. Chiar şi clasele de sus îşi educă sălbatic copiii. este un copil mutilat emoţional. Totuşi această structură a fost modificată odată cu observaţiile ulterioare în psihanaliză. care se manifestă către părintele de acelaşi sex şi orientarea discordantă care se manifestă către părintele de sex opus. normele acestea sunt considerate absolute şi de netăgăduit de vreme ce şi părinţii înşişi au crescut cu ele. Acesta nu poate aşadar fi redus la simpla dorinţă de posedare a mamei şi la ura împotriva tatălui. Facilităţile de apropiere ale vârstei au determinat întăriri ale interdicţiilor referitoare la fraţii de sex opus. adică prin focalizarea Libidoului către fixaţii incestuoase ca urmare a suprainhibării ei ceea ce conduce implicit la moştenirea lui pe terenul infantil. aşa cum au crezut unii antropologi. El se exprimă prin omnipotenţa şi egocentrismul individului care se crede îndreptăţit la orice satisfacţie. Universalitatea acestuia este universalitatea exploatării sau ierarhizării societăţii şi deci a Complexului Narcis. Observaţiile antropologice cu privire la rivalitatea fiu-unchi în societăţile primitive. Atracţia incestuoasă este cu atât mai mare cu cât incestul este interzis de tradiţie. cei care au considerat că acest Complex ar fi specific doar nevroticilor s-au înşelat căci de el nu scapă nimeni dacă este atins de mentalitatea societăţii clasice. unde tatăl nu avea un rol activ în administrarea bunurilor pe care le folosea şi fiul. prin refulări şi deplasări demne de spectrul Nevrozelor moderne. a dorinţei de putere. Pe de altă parte el îl reduce la forma ontogenetică. ia de cele mai multe ori formă de rezistenţă culturală la adresa psihologiei abisale. Încercările ulterioare ale unor psihologi de a explica prietenia sinceră dintre tată şi fiu la unele triburi. adică a dorinţei de ascensiune socială. tocmai datorită faptului că relaţiile sociale au repere diferite. încercarea antropologilor de a submina universalitatea acestui Complex.

Familia este pentru copil aproape întreg universul său şi de aceea Complexul Narcis ia formă oedipiană la nivel infantil. La capătul exterior al spiralei familiei este tatăl care este liantul între familie şi societate. Complexul Oedip are două forme în ceea ce priveşte geneza sa. nici la un an şi nici la doi ci este dat genealogic. Complexul Oedip nu apare nici la câteva luni după naştere. Apoi. Prima esteforma infantilă. Familia determină spirala microsocială şi presupune celula societăţii după cum deja sa spus de către marxism. ca şi celelalte Complexe Psihice dealtfel.acest Complex are o devenire socială şi genealogică de netăgăduit. El poate intra în acţiune imediat ce copilul capătă o oarecare dexteritate psihică. Ea poate fi identificată cu cea clasică dezvoltată de Freud. pe lângă celelalte două. care a scandalizat spiritele puritane. acesta se manifestă prin identificare cu tatăl. care presupune dimpotrivă orientarea erotică a părintelui către copil şi care este mult mai 155 . Spirala familiei Din acest punct de vedere Complexul Oedip este identic cu cel Narcis. structurându-se astfel ceea ce el numeşte ‘supraeu’. În acest moment trebuie făcute câteva remarci foarte importante. acest Complex Narcis. El este elementul profund angajat în relaţiile economice şi sociale şi are rolul de protecţie a interiorului spiralei asemenea coajei pentru miez. La capătul interior este situat copilul care trebuie să fie cel mai protejat iar la mijlocul spiralei este situată mama care face o legătură bipolară la nivel de familie. Familia însăşi nu poate fi asigurată decât ca oglindind socialul la scară redusă. Această structură a familiei a fost determinată de structura socială însăşi iar Complexul Oedip are mai întâi o funcţie socială şi anume. el fiind Complexul Narcis al copilului. Freud aproape că intuieşte dimensiunea narcisică a Complexului Oedip atunci când afirmă că spre finalul său. ale orientării. care este cea a orientării erotice a copilului către părinte. Mai întâi. Cealaltă este cea parentală. ca părţi dintr-un sistem care este sistemul social. Mai târziu Complexul Narcis ia forma sa binecunoscută şi Freud spune că acest fenomen este declinul Complexului Oedip. ca o consecinţă parţială din această remarcă.

la condamnarea în bloc a sexualităţii. care îi este opus dar în funcţie de care se consolidează narcisic. Tensiunea psihică poate fi atât de puternică încât se poate termina cu acte subite de pedofilie cărora copiii le cad victimă. Aşadar faţă de sexualitate apare o idee ambivalentă care este pusă în relaţie cu acceptarea vieţii sexuale după care Complexul Matern s-ar datora tocmai renunţării la starea de inocenţă presupusă a fi implicată de viaţa sexuală. nu vor dispărea peste noapte.dramatică şi mai făţarnică decât cea a copilului care pare cu adevărat inocentă. sunt sporadice locuri unde tradiţia. Aşanumita emancipare occidentală. ceva ruşinos. sexualitatea este considerată fie şi nedeclarat ca fiind ceva nedemn. animalic. Căci aici părintele devine un adevărat tiran. Se poate numi Complex Angel. El încearcă să fie total consecvent cu cel Matern. În acest ultim caz. copilul îşi va vedea mutilate propriile Pulsiuni Psihice. El glorifică copilăria sau cel puţin idealizarea Edenică a ei ca vârstă de aur. Cu toate revoluţiile şi emancipările în domeniu sexualitatea va rămâne mult timp de acum încolo o problemă sensibilă şi fondul miilor de ani trecuţi în ceea ce priveşte întortocherea şi chiar mutilarea ei. acel complex care încearcă să se opună decisiv Libidoului. în materie nu este decât o facilă contracarare a unui fond emoţional fragil în ceea ce o priveşte. Imposibilitatea susţinerii unei relaţii sexuale (nu direct din raţiuni de educaţie sălbatică ci din raţiuni tehnice legate de vârstă) face ca interesul Libidoului să se asocieze cu elementele care facilitează sau care premerg actul sexual şi astfel să apară spectrul dereglărilor libidinale. În acest caz Complexul Angel se reuneşte cu cel Tabu. Subjugarea emoţională şi afectivitatea contrafăcută a unor părinţi. Dar de fapt această idee susţinută de părinţii posesori de Complex Angel şi care se doreşte de-a dreptul mistică este pur şi simplu nevoia de a comunica ambivalent erotic cu cineva la fel de mutilat sufleteşte pe acest tărâm al sălbăticiei libidinale abstracte. Freud nu a spus nimic despre această formă care este incomparabil mai dramatică decât cea infantilă. prin aşanumitul puritanism. pseudopedofile care sunt stimulate de curiozitatea şi inocenţa infantilă. fac ca însuşi copilul lor să fie prins în aceste resorturi familiale care îi blochează dezvoltarea emoţională fluentă. Pe de altă parte. Din nefericire părintele însuşi este incapabil să îşi înţeleagă acest handicap emoţional. Deci cu atât mai mult există un motiv de fixaţie oedipiană în plus faţă de Complexul Oedip propriuzis cu cât factorul ontogenetic se suprapune peste această predispoziţie. El efectiv face jocul educaţiei sălbatice fiind prins între responsabilitatea pedagogică pe care o cere societatea şi refulările propriilor tendinţe oedipiene. părintele care se află într-o astfel de situaţie va face apel la egoismul său educaţional prin Complexul Casanova (via Eden-Maten) pentru a determina astfel cât mai mulţi astfel de parteneri în persoana propriilor copii. Dominat de propriile rezistenţe. cu toate păcatele sale. mutilaţi la rândul lor de educaţia sălbatică. Crescut într-un mediu unde emoţiile se dezvoltă ambivalent. Însă o astfel de tendinţă este dată de însăşi orientarea parentală de tip oedipian. Din teama de singurătate. Însă dacă Sexualitatea Umană ar fi Animalică. toate problemele ar fi rezolvate căci Animalul cunoaşte un comportament 156 . O glumă macabră spune că diferenţa dintre pedagog şi pedofil este aceea că pedofilul îl iubeşte cu adevărat pe copil. supravieţuieşte. care presupune restricţia culturală a incestului şi de aici. Ajuns adult el însuşi va deveni un astfel de educator sălbatic ca urmare a acestei formări timpurii. unde acting-out-urile se pun în practică după hazard şi unde comportamentul este incoerent şi dereglat.

Materialele pornografice constau în iluzia realităţii a unor astfel de fantasme profunde. Ea este văzută de cei ce nu au timp să înţeleagă ca un fel de instigare la explozie a nespusului şi netrăitului. ci dintr-o nevoie de satisfacţie libidinală. Pentru ca să îşi câştige bipeditatea faţă de patrupeditate el a trebuit mai întâi să treacă prin tripeditate. Faptul că aceste două discipline nu pregetă să spună ceea ce este de obicei trecut sub tăcere este perceput şi astăzi. Dacă aceste discipline utilizează în demersul lor termeni consideraţi 157 . Experimente ce s-au făcut pe maimuţe arată că acestea răspund paradoxal prin creşterea potenţei libidinale la şocuri electrice dureroase.3.2. nu face decât să speculeze anumite fantasme. Pornografia ca piaţă. încă din antichitate s-a spus că Omul este un Animal care merge dimineaţa în patru picioare. pentru a le da aparenţa de realitate. care a fost dominat de atâtea frământări. în plan comportamental. Cei care recurg la materiale pornografice şi nu o fac din simplă curiozitate. 2. Dar această opoziţie nu este văzută ca o rezolvare a acestei probleme.1. în parte date artificial. la mai bine de 100 de la apariţia lor (ca doctrină şi respectiv. Poate că abia atunci elementele ps9ihice se vor aşeza pe un făgaş mai puţin tensionat. Sexualitatea este pe mai departe una dintre marile probleme iar libertatea socială cea atât de dorită şi de benefică poate conduce la efecte nedorite pe plan social pe fondul refulărilor libidinale.6. practică psihoterapeutică) ca fiind opusul acestei tăceri. Sexualitatea a luat rolul de supapă. Pornografia este unul dintre efectele acestei fuziuni în Libido a unor elemente psihice heterogene. la prânz în două şi seara în trei iar dincolo de această analogie se poate observa nestatornicia sa. ca fiinţă. Pe drept cuvânt. Dacă s-a ajuns la această situaţie este tocmai datorită îngrădirilor sale culturale. Complexul Oedip şi pornografia Una dintre cele mai absurde şi mai ridicole critici la adresa psihologiei abisale şi psihanalizei. ci ca alternativă în acelaşi sistem de valori dat. pe care de obicei actorii le interpretează teatral. ca rămăşiţe din secolele trecute şi care nu au putut fi evitate în secolul care tocmai s-a încheiat. Fireşte că este greu de imaginat un om al viitorului foarte îndepărtat care să continue înmulţirea clasică prin Sexualitate sau cel puţin prin cea clasică. Cel care este prins în plasa pornografiei este păcălit de propria lui umbră. Aceste efecte se văd şi astăzi. este aceea că ar conduce la desfrânare la punerea în act a impulsurilor descoperite în profunzimea sufletului. pe când Omul trebuie să se descurce cu o astfel de Pulsiune pe tot parcursul anului. ascund în ei frustrări genealogice teribile. în parte justificate de mediul social. după cum se va vedea mai jos.sexual doar în perioada de rut. Atâtea inhibiţii artificiale care s-au abătut asupra sufletului omenesc odată cu instituirea Complexului Tabu în special în domeniul Sexualităţii. Este foarte evident că în toate nenorocirile pe umerii cărora s-a clădit civilizaţia. cunoscută. Societatea trebuie să introducă pe scară largă psihologia în educaţie dacă se doreşte cât de cât armonizarea ei. îşi au un revers dramatic.

la apariţia agresivităţii de tip animal pentru posedarea femelelor. care se manifestă prin satisfacţia asistării tacite la un act sexual. Căci consecinţa neblocării graniţei celor două registre (al cuplului implicat în actul sexual şi al celuilalt. nu are acces imediat şi deseori nu are niciodată acces la actul sexual aşa cum apare în registrul celălalt. Deci caracterul culpabil al obscenităţii trebuie să fie dat tocmai de implicaţia celui de-al treilea element. Ea se consumă în limitele unei scindări între registrul în care el se află şi cel al desfăşurării actului pornografic în sine. însă o astfel de apărare pare mai degrabă una socratică. Căci o astfel de critică nu are un concept clar despre dinamica terapiei psihanalitice din moment ce singurul model terapeutic imaginat de aceasta este tocmai satisfacerea brută. privitorul. Acest ‘al treilea’ are o valoare simbolică. În sine cel intim este normal. eventual moral sau neculpabil social. privitorul.obsceni. Situaţia produce o stare de disconfort. Pornografia este mai mult decât realizarea unui act sexual. cel în care este implicat un al treilea. Obscenitatea este calificativul acordat imaginii organelor sexuale implicate direct în actul sexual sau în oricare element care face trimitere emoţională la acesta în mod direct. Tocmai pentru a întări o astfel de apărare este nevoie de o privire din unghi psihanalitic a acuzaţiei cu pricina. se crede că eficienţa terapeutică s-ar datora tocmai punerii în act a acestor Pulsiuni patologice ce guvernează latent mintea omenească. În pornografie apare întotdeauna un al treilea. filme). chiar dacă aceasta a suferit atâtea mutilări în ceea ce priveşte raportarea culturală la ea a Omului societăţilor tradiţionale vestice. negându-le pur şi simplu. În aceste cazuri şi în toate cazurile de comportament sexual deviat există o implicaţie Negativă specială şi de aceea Tulburările Libidinale au fost numite ‘perversiuni sexuale’. o analiză efectivă a pornografiei. pe viu devine obscenitate doar în momentul relaţiei cu un sistem emoţional deci cu un privitor. Imposibilitatea de a accede în acest registru este însăşi esenţa pornografiei. ceea ce este în măsură să distrugă civilizaţia. este mai mult decât un raport intim ce se stabileşte între doi oameni de sexe diferite. ‘Al treilea’. i se dă calificativ de reprobabilitate. Asta pentru că pornografia se manifestă în special în planul reprezentării (afişe. un fel de germene nevrotiform datorat asocierii acesteia cu Complexul Traumatic. Pornografia nu este aşadar o simplă manifestare a sexualităţii. al privitorului) poate conduce la dezordine socială. privitorul este în contact direct cu situaţia pornografică. Asta înseamnă că ceva din actul sexual prezentat eventual în imagini grafice sau tridimensional. Aşadar nu actul sexual în sine este obscen ci doar cel cu public. Acest disconfort este proiectat asupra imaginii în sine. Acesta este în măsură să spargă tiparele Complexului Tabu prin reeditarea triunghiului oedipian dar mai ales prin eliminarea ermetismului dintre registrele oedipiene. este dictată de proiecţiile propriei concepţii (de obicei inconştiente) despre fericire şi satisfacţie în special şi psihoterapie în general. supravieţuirea ei constă tocmai în ‘dependenţa’ masochistă pe care privitorul o stabileşte 158 . Unei astfel de înţelegeri îi este imposibilă o replică după cum unui orb din naştere îi este imposibilă contemplarea unei picturi. Perceperea psihanalizei ca terapie. Psihanaliza s-a apărat tot timpul de aceste acuze. care este Tulburarea Libidinală ce se manifestă prin sex în grup şi apoi cel al Voaiorismului. fotografii. Însă se poate ca Pulsiunile Negative să fie mai puternice în anumite cazuri cum este mai întâi cazul Triolismului. dacă ele aduc la suprafaţă aceste elemente. Însă nu orice fapt care priveşte actul sexual este privit ca obscen cum este cazul unor cercetări ştiinţifice ci doar acela care are formă emoţională.

care este aproape universală la omul clasic adult (inclusiv la cei care se implică în producţie) este o dovadă a faptului că aceasta provoacă o stare de nelinişte în fiecare. el devorează continuu noi şi noi situaţii. Exhibarea organelor genitale către un spectru nelimitat de observatori este o reacţie la adresa normei de ascundere a acestora tocmai pentru a nu facilita excitaţia libidinală din partea colocalnicilor. De unde vine însă necesitatea ascunderii acestor deşeuri toxice ale Psihicului? Freud dă un răspuns evaziv legat de această problemă. Însă el ezită să răspundă la întrebarea de ce ar avea normele sociale nevoie să ascundă aceste elemente. răspuns care se conturează prin intermediul culturii. Dacă cultura oficială stipulează diferenţele celor două clase. Interesul acesta ar muri pur şi simplu dacă actul sexual ar avea realmente loc. reacţia faţă de fidelitatea pe care normele sociale o recomandă. caracterul elitist. fixaţii îngropate în subsolurile Psihicului. ele nu îşi dau seama că astfel de argument se referă tocmai la ele însele care se proiectează în femeile de pe ecranul filmului pornografic. de a trece dincolo de inhibiţia pe care ele o imprimă asemenea porumbelului lui Kant care crede că tocmai atmosfera este cea care îl împiedică realizarea năzuinţelor. Tocmai de aceea voaioristul caută mereu experienţe noi. Subiectul îşi caută transcendenţa iar trăirea momentului de transcendere dintr-un registru în altul. refuzând perceptele sociale. al normelor sociale ce sunt reprezentate de Supraeu. Căci aceştia ar putea atenta astfel la instituţia căsătoriei care se defineşte ca facilitatoare de relaţii sexuale doar între doi parteneri. inferiorizată şi exploatată. Iar stigmatizarea pornografiei. Nu se poate spune că pornografia ar face o altă crimă în afară de aceea de a oglindi propria criminalitate a fiecăruia. Aceatsă situaţie constituie tocmai structura psihopatologică a devoratorului de pornografie. pornografia este reacţia pe care 159 . Normele sociale de reglementare a sexualităţii sunt sparte de către fantasmele individului prin care răzbate Instinctul natural. în scindarea dintre registrul parental şi cel infantil. scindare impusă de normele sociale cu privire la incest. nu fură nimic şi nu produce nici măcar vreo jignire cuiva anume. O astfel de structură îşi are originea în Complexul Oedip. Complexul Tabu a arătat suficient care sunt aceste imbolduri. Diversitatea materialelor pornografice pe care el le consumă reprezintă fantasma accederii la cât mai multe partenere. fixaţiile oedipiene şi narcisice care reprezintă materia primă a pornografiei există la fiecare într-o măsură oarecare. Subiectul are în felul acesta iluzia narcisică de a depăşi aceste norme. femei care nu par să protesteze (cel puţin nu în acel moment) asupra condiţiilor lor. Atunci când feministele protestează asupra faptului că femeia participantă la actul pornografic este umilită. Totul este proiecţia inconştientă a fiecăruia în ea. Consumatorul de pornografie este unul care în primul rând este în măsură să trezească fixaţiile oedipiene ale Libidoului. Ea nu ucide pe nimeni. Dincolo de faţada onorabilă a fiecăruia. respectiv aceea de a privi actele erotice desfăşurate într-un registru cât mai străin faţă de cel în care el se află.faţă de persoana (sau persoanele) în stare de disponibilitate erotică din celălalt registru. Tocmai aici este punctul fierbinte al relaţiei culturale pe care normele civile o stabileşte cu pornografia. Iar când o scenă este consumată ea nu mai are nici o valoare de investiţie pulsională. cel puţin în forma ei tradiţională. Tocmai aceste norme sociale sunt anulate de devoratorul de pornografie. după cum voaioristul îşi trăieşte dramatic voluptatea acestei ambivalenţe. Privitorul trăieşte aici drama ambivalentă a participării şi neparticipării la actul erotic al situaţiei pornografice.

ceea ce face 160 . Cele mai urâte lucruri nu sunt urâte în sine. Relaţia dintre curentele artistice unul faţă de altul este o relaţie care reflectă relaţia epocilor una faţă de alta. este în măsură să destabilizeze ordinea socială a ‘dreptului divin’ a stăpânului de a avea sclavi.6. La fel este situaţia cu avangarda artistică a secolului al XX-lea care nu se mai identifică cu cea clasic. de încălcare.4. printre altele. poate fi culpabilizată. pedagogică. Căci înjurătura presupune tocmai aceste imbolduri oedipiene implicate aici care sunt deplin proiectate asupra celui înjurat. narcisismul său intern este menit să satisfacă tendinţele oedipiene ale respectivei epoci unde cultura modernă este văzută de contemporanii ei ca fiind superioară celei clasice sau celei anterioare. Dincolo de prescripţiile Complexului Cain. Aşadar pornografia este o încercare fantasmatică de neutralizate a inhibiţiilor libidinale anterioare. Pe de altă parte. exterioare. Deci originalitatea presupune o astfel de asimilare narcisică a faptului de învingere a tradiţiei. Raportarea negativă a curentelor unul la altul. Or această diferenţă naturală între stăpân şi sclav este anulată în mod practic de pornografie şi tocmai de aceea consumatorii ei sunt recunoscuţi ca inferiori. Iar teoria decadenţei culturale este susţinută fie de competitorii sociali ai respectivei culturi. care nu se mai identificau cu valorile tradiţionale ale Evului Mediu. Originar ea este în special culpabilizarea principială asupra claselor de jos pentru a le justifica starea de mizerie şi vine din partea claselor aristocratoide. 2. Cel care înjură frecvent şi cinic este mult mai aproape de spiritul manierelor elegante decât cel care o face sporadic şi mai puţin afectat. ironiile pe care fiecare le aduce celuilalt se pare că este o temă pentru Arta în general şi nu doar pentru cea Modernă. cel care este în măsură să fie original. care face din Artă un mod de diferenţiere ale grupurilor unele faţă de altele. a tabuului său. date cultural în mare parte. care conduce la vindecarea acestor dedesubturi. faţă de universalizarea particularităţilor ce diferenţiază cele două pături sociale fapt ce determină un dualism ermetic între acestea.spiritul claselor de jos o au faţă de acest elitism. tocmai de anularea acestui original motiv de culpabilizare. adică prin subminarea Complexului Tabu pe care o astfel de cultură o instituie. după cum animalul de pradă are dreptul de a ucide pe cel prădat. prin trezirea conţinuturilor psihice inconştiente care nu se supun unor legi formale. Acesta este narcisismul intern al Artei.1. Acesta este cazul cu Cultura Renaşterii dictată financiar de negustorii italieni bogaţi. justificată estetic. Dimpotrivă. fie de cei ce o folosesc în acest scop. Apoi mentalitatea proletaroidă îşi însuşeşte acest stigmat ca pe o acceptare a propriei condiţii. Iar faptul că clasele de sus sunt afectate de pornografie. ci sunt aşa pentru că ceea ce este ‘frumos’ le face aşa.2. psihanaliza. Complexul Narcis şi Arta Kant defineşte geniul artistic ca fiind cel care prescrie legi noi Artei. Periculos pentru ordinea socială în cazul pornografiei este faptul că ea demonstrează concret că între cei de sus şi cei de jos nu există o diferenţă naturală ci una socială. În felul acesta el suportă şi îşi asumă acest stigmat de clasă originar.

iluzii şi închinare la zei mincinoşi. Arta Modernă suferă de pe urma faptului că nu mai este valorificată universal aşa cum era în perioada clasică iar valoarea ei este eventual dată de vechimea ei. Arta a suferit şi ea o astfel de dezordonare. ceea ce este un sentiment oedipian. ceea ce face ca Arta să continue să existe şi să se dezvolte mult timp de acum încolo însă sub o formă cu totul deosebită. Este clar că a vorbi despre Religie.5. acest lucru este mai degrabă din raţiuni de simplificare a limbii. Cultura în general reprezintă supapa de neutralizare a acestor fixaţii. în cadrul triunghiului oedipian. În felul acesta artistul se identifică cu Dumnezeu. Un astfel de libido determină fixaţiile libidinale oedipiene iar Arta. identice. un credincios ar putea recunoaşte drept Religie propria sa credinţă. Tocmai de aceea. Acesta este tocmai narcisismul extern al Artei dat de eliberarea de tensiunea psihică ce nu poate fi neutralizată decât fantasmatic. Aici nu este fireşte vorba despre Libidoul Fizic.1. ca emblemă pentru o astfel de epocă. căci nu mai are nevoie să îl exploateze pe acesta. ci numai despre unul Psihic. în care să fie incluse toate credinţele 161 . Complexul Narcis şi Religia Fenomenul religios nu este unul unitar. De aceea Arta este o transcriere a sentimentelor uşilor din dos. Căci în realitate Religiile sunt producţii spirituale relative nu la arhetipuri originare. adică chiar cu părinţii. adică a perversităţii satisfăcute deghizat. Omul nu mai caută atât de mult să se diferenţieze de cel exploatat pentru a-şi recunoaşte superioritatea. iradiant. de asemenea. se datorează sentimentelor de vinovăţie a acesteia pentru dispariţia epocii precedente. însă credinţa popoarelor ce nu o împărtăşesc pe a lui sunt luate drept falsităţi. Dacă se poate vorbi despre un fenomen religios.2. aşa cum spune Jung. fiecare curent având un astfel de fond pe care să îl susţină. o face în ea. aşa cum va fi explicat mai târziu. Căci demersul refulărilor libidinale are acest revers. Dumnezeul ei. Arta este aşadar o extroiecţie a mentalităţii specifice unei epoci iar geniul artistic este cel care poate să cristalizeze această mentalitate. a artistului. El reflectă dispariţia părinţilor pentru care respectivii indivizi se simt vinovaţi.din cultură o etichetă pentru respectiva epocă în care a apărut. o clasă sau o societate. devenirea sa ca principiu al operei pe care o face. ale ‘sublimărilor’ cum spune Freud. atât ca percepţie cât şi ca proiecţie. acest lucru se datorează profunzimii sale genealogice. 2. Din păcate pentru ea. reflectă identificarea omului de cultură. Dacă totuşi mentalitatea Edenică supravieţuieşte. După cum mentalităţile se schimbă cultura se schimbă şi ea iar valorificarea ei este de fapt tocmai investirea narcisică pe care un grup. ci la contextul social pe care acestea se grefează. ceea ce determină eventual o satisfacere Edenică a consumatorului. În fapt. ale Psihicului. odată cu procesul de democratizare al secolului al XX-lea şi cu împărţirea societăţii în foarte multe mentalităţi cu drept de afirmare. fără idealismul pseudofanatic în care ea s-a văzut în trecut. Această lipsă de valorificare se datorează faptului că societatea devine democratică iar exploatarea sălbatică a pierdut din teren. Conceptul de ‘extroiecţie’. cu opera sa. ale Tulburării Psihice.6. Complexul Oedip este aici fundamental.

în timp ce aici ele se formează structural esenţialmente. pentru că se referă la facilitatea bunăstării sociale cu rol activ în dinamica socială. Implicarea Complexelor anterioare pe fondul genealogic se datorează faptului că din punct de vedere anatomic. Deci trebuie ca Religiile să fie deja structurate până când aceste influenţe să îşi facă simţită prezenţa. consecinţă a refulărilor libidinale genealogice. Însă în fapt orice Religie este un fenomen postnarcisic. incompatibil cu Divinitatea la care aspiră.lumii. Coordonatele de dezvoltare ale grupei terţiare diferă în funcţie de starea socială pe care ele se grefează. înţeleasă nu ca pe o problemă individuală. fiind legată de fixaţiile libidinale infantile. În Religiile Moderne. O primă determinare asupra Religiei a fost deja făcută la Complexul Eden şi Tabu. după cum se va vedea. Sălbaticul se poate efectiv răzbuna pe ‘divinitatea’ lui în situaţia în care agricultura sau alte interese economice ale sale. Religia primitivului este în acelaşi timp şi Ştiinţă şi economie. nici Religia lui nu poate fi înţeleasă. Trunchiul Psihic nu se prezintă aşa cum îl simplifică schema. Pentru aceasta. Fiind pur şi simplu trunchiul Psihicului. Celelalte două grupe rămase de analizat de acum încolo influenţează şi ele Religiile dar mai puţin. Tocmai de aceea nu se poate vorbi de un fenomen religios unitar atât spaţial cât şi temporar. modificându-se evolutiv. Iar cum această stare de evoluţie diferă de la o societate la alta este normal ca aceste coordonate să fie ele însele diferite. Căci ele sunt consecinţe ale acestei grupe implicate direct în clasele de jos. Însă unele. Spiritele pot deveni blamate pentru că nu au respectat ‘contractul’. Acestea facilitează un termen de comparaţie pe care subiectul îl poate prelua din perceperea parentală pe care copilul o are. în timp ce primitivul nu îşi poate imagina o Divinitate absolută. nu funcţionează datorită intemperiilor naturii sau a altor impedimente. aşa cum apare ea în Creştinism. aşa cum au făcut ateii. cum este aici Complexul Narcis au roluri decisive în ceea ce priveşte un anumit comportament ritualic sau o idee religioasă. Cumpărăturile îi par modernului un fapt banal. lumesc. Preotul este un conducător şi un ‘savant’. Complexele lui nu sunt legate în serie. Religia este. ci toate sunt unite printr-un corp comun. Iar Jung nu l-a înţeles măcar pentru faptul că între aşanumitul ‘Inconştient Individual’. În civilizaţia occidentală preotul este 162 . Grupa întâia de Complexe furnizează Religiilor materialul brut. nu ca pe un curent ci ca pe un fenomen universal. plastic. al lui Freud şi cel ‘Colectiv’. al său există o sciziune carteziană. Religia este mai curând un contract cu natura. este normal ca toate Complexele lui să fie implicate în orice act. Fără a înţelege Omul. Încercarea lui Jung de a găsi în ale sale arhetipuri acest principiu al Religiilor este inoportună. cea de-a doua le încadrează în societate. în acest caz. Pentru asta este nevoie de o suficientă evoluţie culturală a societăţii. Nimic din această percepţie de la credinciosul creştin nu poate fi găsită la sălbaticul religios a cărui Religie este una totemică. Dinamica formelor religioase adoptate aşa cum o studiază istoria religiilor păleşte în raport cu dinamica receptivităţii psihologice a fenomenului religios. preoţii şi regii pot fi schimbaţi. la fel şi întreaga Religie. ea este dată. dacă în Creştinism sau Hinduism acestea se pot vedea mai bine totuşi în alte Religii aceste elemente pot apărea periferic sau chiar deloc. presupune de la început o viziune areligioasă asupra lumii. El face jertfe şi plăteşte într-un fel sau altul dreptul de a beneficia de bunăvoinţa spiritelor în acelaşi fel în care modernul credincios plăteşte la cumpărături. puterea lui Dumnezeu este absolută. asemenea formelor pure platoniciene. asemenea filosofiei şi Artei odată cu cea de-a treia grupă de Complexe. Căci. fiziologic.

1. participă la aceeaşi doctrină metafizică a Religiei. Ea face mai degrabă apel la resorturile Artei (pictarea sfinţilor sau explicaţiile poeticalegorice) pentru a-şi face cunoscut demersul. Dar pentru că foloseşte o 163 . Situaţia este aceeaşi chiar în cadrul unei Religii în sine cum este cazul Creştinismului unde fiecare înţelege prin el ceea ce doreşte. Omul simplu. Tocmai de aceea nu se poate vorbi despre Religie ca fenomen unitar iar catalogarea fenomenului religios în general după cum face un Nietzsche în mod critic sau după cum fac oficialităţile statului care cred că dacă subscriu la o anumită doctrină şi-au spălat afacerile murdare. sub forma unei doctrine şi a unui gând frumos. se poate repera mai uşor pe Filiera Negativă. Complexul Narcis şi filosofia Dată fiind tematica ei. este mult mai intuitivă sub aspectul metodei dacă se poate vorbi despre aşa ceva în ceea ce priveşte credinţa. Pentru el Dumnezeu este cel ce contribuie la prosperitatea economică particulară. În realitate.6. Filosofia este raţională iar argumentele sale sunt ştiinţifice făcând apel la raţiune şi răspunzând obiecţiilor. cu interese diferite. nu îşi poate imagina o realitate complet diferită de cea pământească iar pustnicii sunt văzuţi ca nişte oameni ciudaţi pentru că interesul lui este asemănător cu cel al primitivului.6. Religia dimpotrivă. Iată cum trei mentalităţi şi clase sociale diferite. Rolul său este unul redus în viaţa de fiecare zi iar importanţa Religiei este asemenea cu cea a filosofiei în relaţie cu ştiinţele care s-au desprins din ea. Iar aceşti mijlocitori ai Religiei în afacerile statului constituie instrumentul esenţial al educaţiei sălbatice. Ura refulată faţă de acesta este răscumpărată contraactiv prin îndesirea activităţilor religioase. Pustnicul mistic găseşte la acest tip de credincios tocmai ceea ce el consideră a fi necredinţă iar retragerea lui din lume reprezintă tocmai identificarea narcisică cu nelumescul. ca în cazul Religiei. pentru că porneşte de la aceeaşi bază. Între aceste două poziţii se află cea a autorităţilor bisericeşti cum sunt preoţii posesori de bogăţii ai Evului Mediu. De aici şi concluzia că Religia este un demers în special al Filierei Pozitive. se pot ascunde interesele cele mai sălbatice iar fiecare caz are propria lui poveste. Diferenţa faţă de Religie vizează metoda. credinciosul normal. De altfel în perioada Evului Mediu filosofia era în întregime pe post de a servi teologia iar mulţi teologi şi sfinţi ai Creştinismului s-au inspirat din lucrările lui Platon şi Aristotel. Aşadar este cu totul inoportun să se judece Religia primitivilor din punctul de vedere al percepţiei moderne. Ea se adresează mulţimii în timp ce filosofia este mai elitistă totuşi. 2. Ea este inteligibilă doar prin studiu şi nu prin simpla credinţă. Căci dinamica evoluţiei sociale este imboldul variaţiei acestei percepţii de la o cultură la alta. filosofia are puncte comune cu Religia. Practic ele au aceeaşi bază.mult marginalizat. Credinţa lui este sinceră iar ura pentru Dumnezeu poate apărea în mod declarat atunci când necazurile se pot abate asupra lui. Preotul reprezintă un model de autoreglare negativă a excitaţiei energiei psihodinamice. nevroticiste a Religiei ca în cazul societăţilor occidentale.2. instrumente principale de apropriere a autorităţilor spirituale ale Religiei.

unde acesta a încercat din răsputeri să îi scoată din sărite pe judecătorii săi prin etalarea perfecţiunii sale morale dar şi prin ironizarea acestora în acelaşi timp. prin suprasolicitarea Complexului Tabu ci ea doar profită de reversul Narcisic al acestuia. Copilul devenit filosof este acela care se urcă pe acest soclu prin demersul său. nici credinţa. La fel ca şi în cazul Ştiinţei. Superioritatea filosofului constă în exersarea acestor virtuţi. caracterul ei unitar. Dacă Religia se adresează mulţimilor. Filosoful poate fi şi incomod pentru ambele clase sociale şi asta datorită opoziţiei sale faţă de simţul comun pe care îl declară amalgam de proaste obiceiuri. faptic.metodă raţională Filiera Pozitivă este în măsură să ofere datele realităţii prin relaţionarea sa la mediu. Perfecţiunea sa morală şi dexteritatea raţională fac din filosof un narcisic. Aşadar tematica filosofiei este în bună parte identică cu cea din Religie. filosofia este prin excelenţă o îndeletnicire aristocrată. ba chiar să nu fie nici măcar acuzat însă el realmente nu dorea să trăiască pur şi simplu ci dorea să trăiască veşnic. Penitenţele morale aveau scop de a se opune spiritului mercantil al proletarului pentru a face o impenetrabilitate tabu cu privire la aristocraţie. prin care părinţii sunt coborâţi de pe soclul tabuului. Falsitatea şi filosoful reeditează triunghiul Oedipian. nici capacităţi suplimentare ci raţiunea şi dreptatea la care ea conduce. Din acest punct de vedere. filosofia nu are un rol social precis cum are Religia prin perspectiva educaţiei sălbatice. Căci filosoful creează o ierarhie socială a cărui criteriu nu este moştenirea averilor. Din satisfacţia narcisică ce o extrage de aici el poate fi satisfăcut pentru frustrarea de a nu se alinia la acestea. În analiza acestor concepţii. El poate de aceea trăi într-o lume fantasmatică a aristocraţiei. Spinoza sau Kant. Complexul Oedip este acela care determină căutarea sa. prin idealurile teoretice şi morale deşi poate aparţine claselor de jos. Platon chiar imaginează o societate condusă exclusiv de filosofi. Pentru filosofie nu este necesară credinţa căci pentru ea credinţa este sursa erorilor iar filosofia pune mare preţ pe Adevăr. aceştia refuză inconştient aceste explicaţii de preamărire a părinţilor şi vor adevărul concret. filosoful adoptă el însuşi spiritul moral şi îl cultivă. fapt care este inaccesibil omului de rând. Latura narcisică este dată tocmai de exersarea filosofului cu conceptele filosofiei şi cu raţionamentele subtile de unde el capătă şi dexteritatea expunerii teoretice. etc. cum este cazul unui Socrate. el însuşi este un Socrate. În acest fel el cultivă raţiunea ca opusă spiritului ergotic al proletarului tocmai pentru a se diferenţia de acesta şi a avea o neutralizare narcisică. căci în mod retroactiv întărirea acestor virtuţi duce la o compensare narcisică. În acest caz. infinitatea lumii. Căci Socrate avea mari şanse să trăiască. Procesul lui Socrate este un astfel de exemplu. 164 . De aceea Adevărul. În momentul în care puternicii zilei s-au simţit ofensaţi de atitudinea lui Socrate el a fost adus la proces. În acelaşi fel. Filosoful are aici o narcisică identificare cu teoriile sale şi acesta ajunge să nu se mai teamă de moarte deoarece crede că va trăi veşnic prin tezele sale. Complexul Sisif şi cel Traumatic implică apariţia temelor consacrate ale filosofiei ca nemurirea sufletului. se poate vedea lesne că întemeierea moralei de la Complexul Tabu ia aceeaşi formă în întemeierea criteriului de departajare a indivizilor în societate. În tabuul pe care părinţii îl impun copiilor interesaţi de viaţa lor intimă. Nietzsche a simţit această subtilă uneltire şi de aceea el l-a urât atât de pasional pe Socrate.

curiozitate stârnită în principal de cunoaşterea timpurie. infantilă. care se dezvoltă fără prea multă filosofie. asemenea meseriei pe care Omul în general şi-o alege. Însă trebuie remarcat că cei ce erau meniţi pentru filosofie în trecut.2. Ştiinţa dimpotrivă. gata să îl determine să comită acte imprudente şi imorale. Complexul Tabu inventează artificial o taină.6. Omul de ştiinţă nu se poate mulţumi doar cu atât. Einstein despre propria stare la un moment dat. Dimpotrivă. el este obsedat de un lucru. pentru încadrarea în realitate. după cum spune şi Freud. Omul normal nu îşi doreşte să inventeze nimic în alegerea meseriei sale. Atât timp cât filosoful îşi trăieşte fantasma în coaja sa ermetică filosofia va rămâne un ‘stil de viaţă’ al filosofului. Complexul Oedip. În timpurile moderne rar se mai găsesc astfel de oameni deşi filosofie se face pe toate programele de televiziune şi asta datorită transformărilor sociale survenite. după cum plastic se exprima A. Relaţia Complexului Narcis cu Nevroza este recunoscută. distruge acest tabu. Omul de ştiinţă este curios asemenea copilului relativ la toate lucrurile. are ‘chinuri matematice’. El trebuie să afle cu orice preţ iar simpla încadrare socială nu îl mulţumeşte. sub impulsul egocentrismului narcisic. unde insul este copleşit. care aici este teoretizat ca unul satelit al acestuia. astăzi ei insistă mai mult pe Ştiinţă iar dacă fac şi filosofie o fac mai superficial. Legătura cu Ştiinţa este mult mai mare decât diferenţa. El vrea doar să se stabilească sub raportul economic şi nu vrea să schimbe nimic. Filosoful dispreţuieşte realitatea. În orice caz marile teorii ştiinţifice au avut tot timpul un acompaniament filosofic. invadat de gânduri. Alegerea domeniului de cercetare a savantului este asemenea cu alegerea obiectului dragostei dată în cazul animismului ce va fi analizat la Complexul Don Juan. Omul de ştiinţă trăieşte el însuşi satisfacţia narcisică a violării acestui tabu dar şi a respectării lui.Această latură a fuziunii Complexului Sisif în tematica infinităţii lumii şi reversul narcisic pe care filosoful îl are face ca filosofia să rămână perpetuu în cercul vicios al fantasmelor deşi de fantasmă ea fuge mereu. cea proiectiv ontologică. de identificator cu cel Tabu adică de subminare a structurii sale substanţiale. a fost recunoscut de Freud drept ‘nucleul nevrozei’. Complexul Narcis şi Ştiinţa Legarea ştiinţei de Complexul Narcis este evidentă şi decisivă.1. are un fel de ‘psihopatie schizoidă’ ceea ce îl face imun faţă de nevoile şi interesul celorlalţi. De aceea muţi oameni de ştiinţă au pornit de la filosofie sau invers de la Ştiinţă au ajuns la filosofie. o definire a originalităţii sale şi a superiorităţii sale. Dacă Religiile şi Arta tabuizează. Obiectul Ştiinţei se leagă decisiv de acesta. în primul rând iar apoi de dorinţa de a cunoaşte şi dezlega o taină. a identificării cu 165 . relativă la erotism. 2.7. Ştiinţa este unul dintre cele mai clare exemple de convertirea narcisică a Complexului Tabu. este cea a experimentului ceea ce denotă apetitul respectivului savant pentru lume. Domeniul pe care el şi-l alege. Acesta are rolul de detabuizator. este determinată de dorinţa de a şti mai mult. Aceste obsesii pot fi foarte bine explicate pe baza Obsesiilor Compulsive prezente în Nevroza Obsesională. Ştiinţa.

deoarece omul de ştiinţă abordează domeniul necunoscut. interzis înţelegerii care este în aceeaşi situaţie în care erotismul parental este obiect necunoscut. Totuşi omul de ştiinţă decodifică acest tabu. Această satisfacţie are un ecou oedipian. O astfel de revoluţie tehnologică s-a tradus în emanciparea socială globală unde clasele superioare nu mai au nevoie să constrângă pe proletar cu tabuul în cauză. lipsit de pasiune şi . obiectivitatea sa care poate fi realitatea lui Dumnezeu şi a pedepsei divine sau realitatea Operei de Artă. 166 . Această contradicţie între demersul ştiinţific şi concluziile ştiinţifice reprezintă ambivalenţa narcisică a Ştiinţei. indiferent de rigoarea metodei şi de certitudinea acestor concluzii. apetitul său la realitate. Concluziile cele mai utile ale Ştiinţei sunt cât se poate de ostentative faţă de rigoarea care le face posibile tabuul muşcându-se de coadă în mod narcisic. Aceste concluzii sunt totuşi consecinţe ale rigorii tabuiste dar au particularitatea faptului de a contrazice flagrant autoritatea oficială tabuizatoare. deci. Educatorul sălbatic poate folosi aceeaşi realitate într-un mod autoritar şi justiţiar. în urma descoperirii făcute de acesta. exclusiv şi riguros. Rigoarea metodei Ştiinţei înseamnă rigoarea instalării Complexului Tabu. îl înţelege. În felul acesta obiectul tabu este subminat. ceea ce presupune tabuizarea narcisică sau să ridiculizeze pe autorii vechi.acesta prin intermediul rigorii ştiinţifice. îl aduce în stadiu de mercantil. obiective cu rol de justificare deşi lumea este profund schimbată de acest demers. al depăşirii lui. Omul de ştiinţă este în măsură să ridice în slavă pe autorii premergători lui care au ajuns la aceleaşi concluzii ca şi el. se confundă cu acesta. de obişnuit şi în felul acesta el are certitudinea încorporării lui. Ambivalenţa demersului ştiinţific constă în relaţia cu autoritatea pe care se sprijină şi pe care o neagă în acelaşi timp. Această schimbare poate fi imediată sau cu efect întârziat ca în cazul tehnologiilor robotice care au anulat în mare parte cultura dualistă a diferenţei de clasă. care însă este în măsură să transforme mizeria Pulsiunilor Abisale în aur. pentru naivitatea lor în cazul în care ajunge la concluzii diferite.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful