DINAMICA PSIHOLOGIEI ABISALE de Gabriel Baldovin, 1998

1. Introducere Psihologia, ca ştiinţă a sufletului are probleme majore pe care trebuie să le rezolve. Acestea se vor releva în mare pe parcursul acestei introduceri. Interesul social ca sufletul Omului să nu fie comunicat decât preotului şi se va vedea pe parcurs de ce, iar apoi lipsa unei metode clare şi sigure fac din ea o disciplină preştiinţifică. Ea are şansa de a deveni o ştiinţă după ce aceste probleme, metodologice în cea mai mare parte dar şi legate de prejudecăţi în ceea ce priveşte receptarea ei, vor fi rezolvate. De aceea această destul de lungă introducere va încerca să rezolve aceste probleme preliminare pentru ca apoi să se încerce elaborarea mai clară a unei ştiinţe a psihologiei abisale. 1.1. Statutul psihologiei actuale Ceea ce se numeşte psihologie astăzi nu este deloc o ştiinţă şi nu îşi merită numele chiar dacă în interiorul ei pot fi identificate curente şi încercări diferite de la şcoală la şcoală ca în cazul ştiinţelor respectabile. Problema este chiar numărul exagerat de curente din cadrul acestei discipline fiecare cu ‘virtuţile’ lui, fiecare cu pretenţia de a deţine adevărul. Însă tocmai această diversitate neunitară sub raportul metodelor şi al concluziilor este ceea ce-i subminează valoarea de ştiinţă. Căci dacă un curent nu se poate impune în faţa altora denotă că el nu poate explica ceea ce un altul poate explica. De aici şi acuzaţia că latura îngustă căreia i se aplică este incapabilă de înţelege Psihicul. O polemică interminabilă porneşte de la Kant care i-a refuzat psihologiei statutul de ştiinţă, s-a ţesut până în prezent cu eternele ridiculizări, care mai de care mai expresivă şi mai realistă la adresa ei. La acestea s-au adăugat modestele replici ale psihologilor care s-au ascuns după unele ştiinţe veritabile, ca biologia, logica sau cibernetica în ceea ce priveşte apărarea. Ei au intrat în domeniul acestora cu speranţa de a căpăta ceva autoritate însă tot ce au putut face nu a fost decât să îşi formalizeze limbajul după modelul ştiinţei credit. Însă din păcate pentru ei teoriile au rămas aceleaşi. Această operaţie nu a condus de fapt decât la lipsă de concordanţă terminologică între diferitele curente şi chiar între diferiţii autori care consolidează un anumit curent exceptând cazul în care curentul în cauză nu este reprezentat cumva doar de un singur exponent. La aceasta fireşte că ‘ştiinţele mamă’ au luat o atitudine de ignorare sau cel mult de bunăvoinţă, asemenea elefantului curăţat de paraziţii de pe piele de către acele păsări care ţopăie pe spatele lor. Însă problema se pune dacă aşa-zisa psihologie este în stare de a face un astfel de serviciu acestor ştiinţe. Ştiinţele naturale la care aspiră psihologia au acest statut datorită a două modele teoretice diferite dar care ambele sunt întemeietoare ale caracterului ştiinţific. Primul model este legea. Legea este un enunţ care se referă la o clasă de obiecte pe latura înţelegerii dinamicii interne a acestora şi este reprezentat în special de fizică. Cel de-al doilea este observaţia empirică. Ea se face fie direct cu ajutorul instrumentelor naturale ale Omului fie cu ajutorul unor aparate speciale. În ultimul caz cunoştinţele pot fi luate de fiecare însă cunoştinţele banale observate de fiecare în viaţa de fiecare zi nu pot constitui un interes ştiinţific şi nu pot fi recunoscute ca fiind cunoştinţe ştiinţifice tocmai datorită banalităţii lor. De aceea aceste observaţii sunt recunoscute ca ştiinţă doar atunci când domeniul observat nu face parte din viaţa de fiecare zi şi este oarecum îndepărtat de aceste experienţe. Etnologia este ştiinţa care poate fi adusă aici ca exemplu. Un alt caz este cel al biologiei, care progresează în funcţie de aparatele de investigaţie care mijlocesc cunoştinţele. Însă în celălalt caz cunoştinţele pot fi recunoscute eventual ca bază de date dar nu ca ştiinţă. De exemplu antropologia culturală prezintă diferitele moduri de organizare socială a omului din diverse părţi ale lumii. Ea le compară, caută asemănări şi deosebiri şi în general descrie. La fel face şi etologia care face acelaşi lucru pentru Comportamentul Animal în stare naturală. Aceste cunoştinţe pot fi luate de orice om care are pasiune şi resurse financiare pentru a susţine o astfel de pasiune. Căci ele nu necesită o pregătire teoretică specială. Totuşi aceste cunoştinţe se încheagă într-o ştiinţă pentru că spun ceva ce nu se ştie în mod comun. Din păcate psihologia, după ce a ieşit de sub tutela filosofiei, este un amalgam de cunoştinţe despre om pe care le ştie orice om care are răbdare să îşi observe propriile trăiri şi care este în stare să determine nişte legi oarecare şi care ar putea fi recunoscute şi de studenţi... Căci aceste legi îndeplinesc mai mult sau mai puţin doar prima condiţie a ştiinţei anume aceea a aplicării sale la întregul domeniu al elementelor unei clase. Însă nu ele nu rezistă condiţiei înţelegerii dinamice, interne, a unui obiect, ci sunt formulate datorită unor fapte exterioare ce pot coincide întâmplător. Ce ar fi oare fizica dacă ar fi constituită din definiţii de genul ‘viteza este egală cu forţa ce o depune cel care fuge’ fără să se ia în calcul nişte relaţii generale între care să se stabilească anumite raporturi la nivelul elementelor ce intră în conceptul general de ‘viteză’. Astfel de inconvenient este dat datorită faptului că teoriile ce se reunesc sub numele de psihologie nu caută să înţeleagă structura, elementele constitutive ale Psihicului Omenesc ci se mulţumesc cu observaţii de multe ori sterile. Fireşte că certitudinea unei ştiinţe, fie ea legică, se întemeiază pe experiment, observaţia 1

având aici un rol covârşitor. Însă problema este că Psihicul Uman este ascuns într-o capsulă ce pare de netrecut. Ea este cutia craniană iar manifestările lui sunt mediate comportamental. Lumina obiectului psihologiei rămâne astfel ascunsă. Mitul peşterii al lui Platon se potriveşte aici atât de bine încât se poate spune că el pentru psihologi l-a conceput în special. Căci umbrele de pe zidul peşterii sunt date de înlocuitorul soarelui pe pământ, adică focul din peşteră. Fireşte că o tehnologie avansată pe care o va putea atinge vreodată omenirea şi care ar putea investiga precis şi complex creierul omenesc în stare de funcţionare, ar fi ultimul cuvânt în materie de psihologie. Însă până atunci mai este mult. Un recent laureat al premiului Nobel a afirmat că cunoştinţele actuale despre creier se pot compara cu cele despre inimă în perioada Evului Mediu. De aceea metoda empirică a psihologiei nu poate duce la nimic constructiv. Cea mai dificilă sarcină a psihologiei actuale este aceea de a fi în situaţia de a-şi defini obiectul de cercetare. Datorită experimentelor pe şobolani pe care unii autori le-au făcut s-a spus că ‘psihologia este ştiinţa care studiază comportamentul şobolanilor’. Pe acest experimentalism psihologia este naivă dacă crede că poate aspira la statutul de ştiinţă după modelul experimentelor relevante din fizică. Căci experimentul, deşi este sursă a adevărului ştiinţific, este irelevant pentru psihologie dacă nu există o teorie generală stabilă. Pentru că Psihicul se prezintă mijlocit comportamental şi nu direct iar experimentul vizează mijlocitul şi nu fenomenul concret. Tocmai de aceea progresul experimentalismului este suprimat de tatonări şi a banalizări. Cel mai complicat sistem din câte i-au fost dat Omului să experimenteze nu se poate cunoaşte prin umbrele de pe pereţii peşterii. Dacă Omul este cel mai complicat sistem întâlnit până acum iar Psihicul este o parte a acestui sistem, împrumutând ceea ce este acest sistem global în complexitatea lui, atunci e greu de înţeles cum de cred psihologii că pot întemeia o ştiinţă cu metodele rudimentare, atât tehnice cât şi intelectuale, pe care ei le posedă. Ei nu fac decât să se plângă că nu le este recunoscută munca, însă cum poate psihologia să fie recunoscută ca ştiinţă când ea nu-şi poate nici măcar defini obiectul de cercetare? În mulţimea de definiţii care mai de care mai pompoasă, psihologia se vede în situaţia de a nu se putea hotărî în privinţa vreuneia dintre acestea iar acceptarea uneia sau a alteia este o problemă de opţiune. Se poate replica într-adevăr că neconcordanţa definiţiilor se datorează diversităţii subiecţilor cercetaţi, că ceea ce defineşte Omul este ‘individualitatea’ şi nu generalul... De aceea s-a spus mai cu naivitate mai cu ironie că de fapt psihologia este o artă. Dar tocmai aici este marea problemă, anume că această ‘artă’ are pretenţia de a fi ştiinţă. E a se învârte după propria coadă, făcând din demersul artistic şi cel ştiinţific un talmeş-balmeş, mai trântind câte o formulă matematică, mai întinzând câte un tabel etc. Iată că necesitatea unei noi metode sau a unei noi organizări a metodelor deja existente se impune necesarmente. 1.2. Educaţia sălbatică Problema psihologiei academice este problema academismului însuşi şi anume aceea că funcţionează mai puţin pe baza autorităţii ştiinţifice interne şi mai mult pe baza autorităţii pe care statul i-a transferat-o subtil, prin sistemul de învăţământ. Astăzi s-au schimbat multe atât în sistemul de educaţie din fostul lagăr comunist prin aliniere la standardele ţărilor occidentale. Aici trecerea de la un astfel de învăţământ dogmatic către unul deschis s-a făcut mai de timpuriu. Însă peste tot există mai mult sau mai puţin reflexul dogmatic consolidat timp de secole în societăţile ce i-au permis dezvoltarea. Or psihologia s-a dezvoltat în mare parte pe acest tărâm al învăţământului. Situaţia este astfel un cerc vicios. Căci chiar şi astăzi (dar mai ales în timpurile trecute) statul are interesul mai degrabă de a-şi consolida poziţia de exploatator şi deci, de a determina o educaţie asupra celor mulţi în aşa fel încât să accepte această stare, decât să conducă la înţelegerea trăirilor lor. Astfel că psihologia academică stă în mod tacit sub tutela acestui interes general. Ea este o parte din instrumentele ce consolidează o astfel de educaţie. Există astfel un interes al lipsei de comunicare între diferitele pături sociale iar acest interes blochează orice tentativă a psihologiei academice de a progresa în înţelegerea Psihicului. Căci acesta este marginalizat, redus, docilizat, domesticit. În loc de starea de ‘Socrate nefericit’ care este însăşi condiţia progresului, academismul doarme în situaţia de ‘porc mulţumit’, după plastica metaforă a lui J.St. Mill. Situaţia psihologiei academice mai are şi neşansa de a nu putea pur şi simplu experimenta obiectul ei de studiu care pare să fugă la nesfârşit, asemenea paradoxului lui Zenon, după care Ahile cel iute de picior nu poate să ajungă broasca ţestoasă. Însă acest paradox pare să-şi aibă în premise punctul slab. Dar dacă s-ar schimba semnul acestei comparaţii şi Ahile ar fi obiectul psihologiei în timp ce broasca ţestoasă ar fi psihologia însăşi atunci acest paradox ar avea un sens foarte real şi trist. Situaţia este la fel de ridicolă cu cea a lui Janet atunci când critica teoriile lui Freud fără să cunoască limba germană în care acesta scrisese, lucrările lui fiind netraduse atunci. În acelaşi fel aceşti ‘slujitori ai ştiinţei’, căţărându-se de comodele lor scaune de la Universitate, pur şi simplu nu cunosc limba în care vorbeşte Psihicul. Căci numai tensiunea psihică, în contrast cu somnul lor profund, este cea în măsură să releve fenomenul psihic în nuditatea lui.
2

Statul, aşa cum se prezintă astăzi, este mult schimbat faţă de ceea ce era, aşa că este destul de greu să fie înţeles fără bazele lui istorice pentru a-i desluşi intervenţia tacită în câmpul acestor discipline. Sciziunea dintre clasele sociale, aşa cum se dezvoltă în mod istoric, se prezintă ca un ermetism, ca o lipsă de comunicare în care, după cum se va vedea, sunt implicate resorturi nebănuite. Psihicul Uman poartă în sine aceste secrete iar psihologia ameninţă să le dezvăluie ceea ce nu convine pentru o anumită mentalitate, cea convenţională. Psihologia abisală aşa cum a fost ea începută de teoreticieni ca Schopenhauer, Nietzsche sau Freud este ‘denigratoare’. Ea subminează ideatic anumite instituţii sociale, acest lucru nu pentru că ar fi anarhică, aşa cum a fost interpretat Freud de către un Herbert Marcuse, ci pentru că este foarte coerentă. Nu pentru că este idealistă, aşa cum teoreticienii comunişti spuneau (în mod absurd ţinând cont de vehemenţa patriotică cu care era combătută - căci idealismul ar fi trebuit să fie tratat ca inofensiv, ca firav), ci pentru că este concretă. Substratul pasional al unor astfel de idei s-a văzut foarte clar în modul cum instituţiile academice au respins aceste teorii. Căci psihologia abisală a provocat o criză, criza valorilor epocilor trecute ce s-au consolidat atunci dar care nu mai sunt actuale în timpurile prezente. Tot ce este spiritual şi superior, resortul elitelor şi al civilizaţiei şi pretinsa superioritate incomparabilă, este de fapt recunoscut ca umană în ceea ce este mai banal şi mai brut în natura umană. Asta este prima lovitură pe care psihologia abisală o dă cu monismul ei dualismului clasic. După cum se va vedea din text, psihologia abisală şi sociologia generală sunt două discipline identice în bună parte. de fapt sociologia este aplicarea concretă a psihologiei abisale asupra evenimentelor majore ale istoriei. Chiar dacă au părut diferite ca discipline şi asta datorită insuficientei lor elaborări, ele nu pot fi izolate una de alta. Individul ar fi trebuit să fie informat prin educaţia sa de bază despre mediul în care trăieşte şi despre propriile sale reacţii la acest mediu prin exemplele concrete care ajută la înţelegerea dinamicii acestor evenimente. De aceea este foarte probabil ca printr-o astfel de educaţie, multe din tragediile istoriei ar fi fost evitate. Însă, după cum se va vedea, odată ce individul ar fi ajuns stăpân pe sine şi ar fi înţeles resorturile parazitismului social al anumitor clase sociale el s-ar fi revoltat. O astfel de idee care a fost recunoscută ca fundament al marxismului şi respinsă ca atare este mult mai veche decât marxismul. Ea a fost combătută sistematică de autorităţi chiar atunci când acestea s-au declarat comuniste şi continuă să fie combătută şi astăzi fiind identificată cu comunismul şi cu eşecul său ca experiment social. Este normal ca aceia ce se află în astfel de poziţii privilegiate şi care controlează educaţia să facă acest lucru căci nimeni nu are interes să-şi taie creanga de sub picioare. Dimpotrivă, chiar şi astăzi când sistemul educaţional este mult relaxat totuşi el este construit în principal pentru a determina o selecţie socială pentru distribuirea poziţiilor sociale care sunt limitate şi stricte. Astfel că în cadrul acestui sistem apare un cadru concurenţial extrem de tensionat care conduce la epuizarea receptivităţii intelectuale, în aşa fel încât sub pretextul rigorii sale, devine pentru individ una dintre cele mai grele poveri. Este evident că scăpaţi de de acest infern, puţini sunt cei ce mai învaţă ceva după aceea. De aceea masele sociale rămân cu concepţii rudimentare legate de sociologie şi psihologie, în aşa fel încât mecanismul birocratic al statului poate funcţiona fără probleme. Sociologii şi psihologii înşişi devin piese ale acestui sistem iar societatea este înfrânată în progresul ei. În acest fel individul manipulat în jungla educaţională este asemenea copiilor sălbatici, părăsiţi în păduri şi crescuţi de sălbăticiuni. Ei nu sunt decât nişte animale. Căci lipsiţi de educaţie în momentul formării, nu vor mai putea să o asimileze vreodată. Psihologia abisal este fundamentul unei educaţii ecologice. Respingerea ei se face datorită respingerii actuale a acestui gen de educaţie. O societate încă sălbatică bazată pe structurarea în clase stratificate, adică pe exploatare aşa cum s-a manifestat cea europeană timp de secole, a determinat comportamente şi instituţii sociale menite să menţină această structurare. Nietzsche vorbeşte de creştinism ca fiind o ‘metafizică de călău’ însă întregul spectru al ‘valorilor perene’ se dovedeşte a fi de fapt produsul unei metafizici de călău. Orice fel de tradiţionalism la care ajunge un om oarecare şi este ulterior atingerii unei anumite împliniri pe scara socială. Orice conservatorism este revigorat în virtutea acestei situaţii. Însă, dacă raportat la importanţa cu care aceşti oponenţi tratează aceste valori tradiţionale, s-ar cufunda în cele mai generale cunoştinţe de anatomie sau astronomie, capabile să arate subţirimea cunoştinţelor omeneşti şi imensitatea domeniilor lor, probabil că verva de suficienţă ce transpare în mentalitatea lor ar mai fi temperată. Cruzimea cu care această disciplină este tratată este direct proporţională cu nivelul de libertate al comunităţii. Aici sunt implicate alte resorturi căci indiferent de neajunsurile ei orice teorie nu poate fi respinsă în bloc. este imposibil să nu aibă si elemente valabile. Tocmai de aceea o disciplină capabilă să ameninţe cu deconspirarea anumitor gânduri pe care omul le ascunde, indiferent de ce fel sunt acestea, este o disciplină care ameninţă subminarea anumitor baze ideologice ale unei mentalităţi ce ţine de o anumită epocă. Aşa s-a întâmplat cu Marx. Spunerea răspicată a unor lucruri care se ştiau doar în subsidiar a condus la instigarea revoltei maselor asupra oricărei forme de exploatare prin teoriile comuniste. Ca rezultat el a ajuns să fie prigonit prin mai toată Europa. Când Freud a recunoscut implicarea Sexualităţii ca imbold psihic în cultură el a atins această coardă sensibilă legată de
3

Ori societatea ori psihologia abisală ori ambele au probleme de consolidare. se datorează însăşi revoluţiei pe scară restrânsă. Motivul intrării pacientului în psihoterapie este eşecul propriei mentalităţi în a optimiza existenţa sa. Însă lipsa de progres în cazul primeia şi dezvoltarea ei în special pe comentarea ambiguităţilor şi erorilor sale. Această mentalitate este cultivată sistematic de instituţiile sociale. Conflictul psihologiei abisale cu valorile tradiţionale este dat de incursiunea pe care ea o face la nivelul cadrului acestor valori. Ei nu-şi dau seama că mercantile nu sunt dorinţele naturale ale omului. Psihologia abisală şi sociologia au fost introduse şi comentate pe larg în cadrul educaţional. O astfel de incursiune se dovedeşte fatală pentru valorile ermetice ale civilizaţiei căci aceste valori nu sunt universale. Rousseau. Consecinţele psihologiei asupra societăţii trebuie să fie aceleaşi ca şi cele asupra individului în psihoterapie. Psihologia oficială a Universităţilor reflectă în special la începutul psihologiei abisale.3. Rezistenţa socială faţă de psihologia abisală Datorită avantajelor reciproce ale socializării. Vehemenţii opozanţi ai psihologiei abisale se află în poziţia de a o respinge în bloc neinteresaţi de a scoate din ea adevărurile crude şi dureroase. în special a inegalităţii oamenilor. Spiritul trebuie să se îndrepte mai degrabă spre viitor. Această prejudecată strecurată în mentalitatea lui s-a întors astăzi împotriva edificiului pe care el l-a conceput. Dezumanizarea produsă sclavilor de-a lungul istoriei se regăseşte astăzi în coşul de gunoi al spiritului uman care este Tulburarea Psihică. Căci a reduce ‘valorile eterne’ la ceea ce era recunoscut drept comun era de neacceptat pentru o mentalitate social-ermetistă. Ea este elementul care pune sub semnul întrebării întregul spectru de valori ale lumii contemporane. ci a societăţii însăşi. Aceşti puritani ai gândirii sunt incapabili de a-şi vedea propriul stigmat. care are metode de lucru mult mai fragile decât cele ale psihologiei abisale. 1. a exploatării. Omul a trebuit să îşi amâne. când statul tinde din ce în ce mai clar către forma asistenţială. Ea este fisura sistemului şi actul de acuzaţie a ordinii lucrurilor sociale. În felul acesta psihologia trebuie să devine modelul pentru înţelegerea nu numai a individului. Acestea au fost aplicate sălbatic fapt ce a făcut din spiritul uman un element neautentic. ea poate ameninţa să caute originea formei societăţii. Din fericire tehnologia robotică modernă a eliminat în mare parte această practică. Căci modelul mentalităţii la care pacientul se obligă să renunţe ca efect al terapiei pentru a se adapta unei situaţii diferite decât cea în care această mentalitate s-a consolidat. de metode de judecare şi comportament. aşa cum a încercat Freud. Formal. Artificialismul în care s-a înscris omul occidental. Se poate spune că în goana lui după mergerea până la capăt cu adevărul Freud a ignorat dimensiunea socială a Psihicului. de a minimaliza ceea ce este comun. De ce oare cu totul altfel este poziţia ştiinţelor abstracte şi celor naturale? De ce istoria. a nedreptăţii. sub impulsul interesului social general de domesticire şi culturalizare produsă de civilizaţie. Însă natural nu înseamnă neapărat sălbatic iar emancipat nu înseamnă neapărat artificial. Trebuie să iasă din individualism către analiza structurilor comunitare. Teoria prezentată în această lucrare susţine că dincolo de erotism există ceva mai scandalos decât erotismul teoretizat până acum. arată că ceva o ţine totuşi în loc că reflexele vechilor poziţii nu au dispărut încă. nenatural. ci însuşi stigmatul lor bazat pe o mentalitate a celei mai crunte şi nepăsătoare exploatări aşa cum s-a consolidat ea în epocile trecute. se distanţează considerabil de izolaţionismul care există în psihologia abisală actuală care tinde să explice ‘Conştientul’ sau ‘Eul’ prin exclusivul dinamism interior deşi Freud a sugerat implicarea mediului social în geneza acestor elemente.J. ci de a arăta faptul că omul nu este aşa de la natură aşa cum a încercat J. 4 . individuală care se întâmplă în acest caz. Faptul că ulterior a revenit asupra acestei soluţii atestă inutilitatea unei astfel de încercări. (sau special interpretată greşit). în special în ultimele milenii are la bază obedienţa faţă de oficialităţile statale lansatoare de metafizici. această influenţă pe care tacit statul o alocă sistemului de învăţământ. Nu este cazul de a întoarce cu susul în jos straturile axiologice ale Psihicului profund şi cel superficial şi de a stabili o topică.ipocrizia unei civilizaţii în acelaşi fel. Căutând originile simptomului dar şi ale Psihicului în general. Însă aici problema nu este de a minimaliza valorile umane ci dimpotrivă. Ambele teze au comun faptul că deplâng starea omului contemporan. Această teorie dezvoltată mai târziu. ca ‘ştiinţă nemţească’ în Franţa sau ca ‘ştiinţă imperialistă’ în lagărul comunist (Rudinesco). Lucrurile s-au îmbunătăţit pe alocuri astăzi. Psihologia abisală trebuie să iasă din pasivitate şi să ia atitudine. Aşa a apărut Comportamentul Conştient. eşec ce poate fi regăsit la scară mult mai mare la nivelul socialului. Nu se poate accepta că psihologia abisală este o disciplină încheiată. are o recunoaştere mai mare din partea autorităţilor? Ce ameninţă ea de fapt? La începuturile ei psihologia freudiană a fost ruşinos ignorată de oficialităţi sau greşit interpretată de ‘specialişti’. lăsând la o parte desele rectificări produse chiar de părinţii ei. modifice sau chiar înfrâneze anumite tendinţe sălbatice în favoarea unui Comportament social specific. Nu este cazul de a face o distincţie exclusivistă între aceste două stări spre a le stabili ierarhia în a susţine teza întoarcerii la sălbăticie aşa cum el însuşi a încercat. O astfel de analiză trebuie să fie la fel de curajoasă ca aceea a erotismului pe care Freud o realiza acum mai bine de 100 de ani. măcar pentru faptul că astăzi societatea nu o ia mai deloc în seamă. respinsă ca ‘ştiinţă evreiască’ în Germania.

Tocmai de aceea cele mai ermetice societăţi sunt acelea în care tulburatul psihic este văzut cu foarte puţină îngăduinţă. ca de exemplu un virus. după cum M. fie a unui stimul puternic cu efect traumatizant. Căci ele par să aibă cel mai mult cauze organice spre deosebire de celelalte Tulburări Psihice. Dacă se priveşte 5 . Psihozele în general sunt boli atunci ele sunt boli datorită unor astfel de posibile anormalităţi organice şi nu datorită gândirii şi comportamentului lor care se regăsesc în structura omului normal în starea de ebrietate. în situaţia de oboseală. O astfel de afirmaţie poate dărâma un imperiu. este convenabilă acestora şi prin ei specia poate atinge dezvoltări spirituale majore. ca deşeu al unei astfel de maşinării a falsităţii. Recunoaşterea împărţirii lumii în ‘stăpâni’ şi ‘sclavi’ şi implicit a luptei de clasă. cu excepţia culturalismului american. Situaţia este la fel cu cea a unei exploatări neecologice a unor resurse naturale care poate produce mari dezastre. Kant nu ar fi recurs niciodată la o critică a raţiunii pure. Experienţa nazismului. Foucault arată. unde majoritatea cetăţenilor Germaniei. Acest demers foarte bine pus la punct de mii de ani. denotă o astfel de mentalitate. în vise. Dacă Schizofrenia. conduce societatea. căci toţi oamenii au un statut identic. morală a acestei crize. Sensul conceptului de ‘boală’ vizează o anormalitate. (O astfel de teorie se delimitează net de vechile teorii din psihologia abisală. Stigmatizarea omului cu Tulburări Psihice Reputatul psihiatru francez H. Aceea după care unii oameni au dreptul să îşi însuşească o parte din truda altora. ca urmare a reflexelor clasice care supravieţuiesc în ea. au aderat la o mişcare politică extremistă arată în ce mod elitismul sălbatic poate fi cauza pe termen lung a Tulburărilor Psihice. prin care a subminat orice încercare teoretică de susţinere a unor astfel de concepte. ţară care deţinea supremaţia culturală în secolul al XIX-lea. fermitatea întregii mentalităţi clasice sunt subminate. Mentalitatea epocii clasice pe care el o expune se moşteneşte şi astăzi chiar şi în ţările cele mai avansate şi civilizate măcar ca relicvă. Ele pot chiar dispărea dacă ritmul acestei activităţi este dus la extrem. de lipsa lor de educaţie şi astfel totul este în van. însă toate acestea sunt anulate de stagnarea şi îndobitocirea celorlalţi. Pentru mentalităţile ce se tem de adevăr pentru societăţile corupte şi pentru autorităţile ce apelează la argumentul puterii pentru a face o imagine falsă asupra Omului toate aceste teorii ale psihologiei abisale sunt blasfemii. fireşte că este în aceeaşi situaţie de stigmat pe baza acestei premise. Omul cu Tulburări Psihice. Când schizofrenicului i se spune ‘bolnav’. el înţelege că pretenţia de universalitate a moralei este o vorbă în vânt şi că ea îşi are originea într-o nedreptate irecuperabilă. Însă un proverb spune că ‘gura nebunului adevăr grăieşte’ iar uneori adevărurile spuse de el sau semnalate de el sunt atât de dureroase încât este de preferat să i se spună ‘bolnav’. momentul ei istoric la o criză profundă. Ele preferă comoda şi tradiţionala educaţie imprimându-i ideologii şi stiluri de viaţă provocatoare de confuzie şi Tulburări Psihice. Ea se referă excluziv la gândirea şi comportamentul lui care sunt recunoscute ca ‘bolnave’. Fără îndoială că fără întărirea morală a filosofiei sale. Conceptul de ‘boală’ vehiculat în medicină vizează o anumită disfuncţie a Organismului sau a unei părţi a lui datorată fie unui agent organic. Ey spune că ‘halucinaţia este pentru logica fiinţei psihice ceea ce este cancerul faţă de logica fiinţei vii’. mediul social ca fiind un element decisiv. această maşinărie a dezumanizării ce supravieţuieşte artificial încă şi astăzi are marele său coşmar tocmai în a fi demascată. Căci. este însăşi barajul care împiedică dezvoltarea psihologiei. prin consecinţele ei. Ea recunoaşte Instinctul în tot ceea ce are pretenţie de absolut. boala lui nu se referă la o disfuncţie organică. Atunci când Nietzsche spune că există o ‘morală de stăpâni’ şi o ‘morală de sclavi’. Este normal ca şi mentalitatea conservatoare să se apere faţă de consecinţele ce decurg din teoriile susţinute de psihologie. adică o deviere de la normal aşa cum cancerul este un fapt anormal găsit la cel bolnav şi negăsit la cel sănătos.) Este evident că bunăstarea obţinută artificial de către clasele protejate de dreptul divin. căci încă nu se ştie ce anume are creierul său. egalitate. Teoria care se va prezenta aici arată că exploatarea sălbatică din perioada epocilor clasice este principalul factor al genezei Tulburărilor Psihice. prin faptul că introduce factorul social. orbindu-l pe acesta în recunoaşterea propriei naturi. 1. libertate etc. atunci când omul normal nu mai are puterea de a reprima aceste structuri bazale ale Psihicului. fără salvarea ei în acest mod. se dovedesc a fi nişte himere. Indiferent de curentele care se pot constitui la un moment dat în psihologia abisală. Considerarea acestui om ca fiind ‘bolnav’. toate se pot constitui în corpul ei cu condiţia să accepte acest lucru.4. Or lipsa de rezolvare concretă. un drept natural ca unii să fie stăpânii altora. Iar simptomele psihopatologice pot fi ameliorate odată cu o activitate utilă.. În felul acesta bazele. Nu există un drept divin. cu Instinctele (Brute). Psihologia abisală coboară de pe podium valorile. Astfel ideea că unii ar fi un fel de zei pe pământ este subminată. de total diferit. implementându-i false idealuri şi convingându-l să le slujească pe ele. Relaţia societăţii cu tulburatul psihic reflectă însăşi mentalitatea socială specifică unei astfel de societăţi.Ele se aplică doar la o anumită clasă şi nu la întreaga Umanitate. analizate profund. aceste criterii de diferenţiere socială se dovedesc a fi relative iar valorile de dreptate. de incompatibil cu concretul uman. De aici până la revoltă socială nu mai este decât un pas.

el nu ajunge să înţeleagă Tulburările Psihice ce decurg din această maşinărie şi nu a determinat un cadru conceptual concret. problema tulburatului psihic a rămas suspendată în aer până la apariţia curentului antipsihiatric care neagă legitimitatea psihiatriei clasice. 1. O astfel de situaţie este cea a Tulburărilor Psihice în general iar ‘sugestia’ este a întregii mentalităţi. cu toate că nu a făcut-o complet iar ea fusese recunoscută cu mult înaintea lui. care ar continua-o. De aceea raportarea la el pe parcursul textului va fi una mai curând critică. reducându-l doar la Nevroza Isterică: ‘isteria este o boală produsă prin sugestie şi tot prin sugestie vindecată’. prin profitul economic obţinut ca urmare a exploatării. Omul este punctul comun al acestor manifestări. ci datorită 6 . Omului lui Marx. Contraofensiva psihologiei abisale ‘Lupta de clasă’ teoretizată de Marx are o importanţă fundamentală nu atât datorită unei stări a omului de rând predispus în a face revoluţii ci datorită unei nevoi de schimbare a unui stil de viaţă traumatizant. la relaxarea şi umanizarea modului său de raportare la tulburatul psihic iar ecoul adânc la nivel politic pe care acest curent l-a avut în rândul societăţii arată resorturile sociale profunde implicate aici. îi lipseşte tocmai Sexualitatea pe care o teoretizează Freud şi astfel teoria sa nu s-a putut menţine în timp asemenea individului fără specie. Din acest punct de vedere însăşi concepţia sa asupra societăţii a fost una eronată pentru că nu i-a înţeles principiul. Culmea îndobitocirii este faimoasa declaraţie a sovieticilor care au declarat că Tulburările Psihice ar fi dispărut din Uniunea Sovietică după ce ei au ajuns la putere. Dar presupusa ergoterapie economică nu este o terapie cât mai degrabă însăşi originea Tulburării Psihice asemenea drogurilor. Spiritele puritane vor strâmba din nas ca urmare a acestui curaj de a afirma că tocmai ele. tulburatul psihic. a emis şi teorii aflate la antipodul acestora (de aici şi eşecul comunismului ca experienţă socială). li se reproşa din partea regimului nazist. Psihiatria actuală recunoaşte faptul că ofensiva antipsihiatrică a condus la întărirea psihiatriei însăşi. sunt suficient de în măsură să înţeleagă faptul că tulburaţii psihic sunt victime a acestei jungle politicoase care este societatea. cât şi de cei exploataţi care astfel îşi amână întâlnirea cu conştiinţa lor încărcată. cei atât de persecutaţi de-a lungul istoriei. referindu-se la reducerea artificială a tulburărilor nevrotice produse de acesta prin hipnoză. a metodelor sale de lucru. Antipsihiatria a avut profunda intuiţie de a arăta că sub incidenţa psihiatrică intră acele elemente indezirabile societăţii iar actul psihiatric nu ar conţine altceva decât exercitarea reprimării puterii asupra claselor exploatate. care pe lângă multe intuiţii valoroase. În ce măsură o astfel de mentalitate virusează cele mai curajoase intuiţii se poate observa în cazul lui Marx. Acesta s-a datorat nu atât faptului că a atacat o problemă emoţională delicată. un adevăr de care nici el nu şi-a dat seama perfect. Iată originile Tulburării Psihice pe care mentalitatea convenţională se fereşte să le accepte! Se va vedea mai târziu în amănunt în ce mod epuizarea ergotică este folosită pe larg atât de exploatatori. Este evident că lecţia freudiană este marea lecţie pe care Marx nu o are. S-ar fi creat astfel un cadru teoretic ce permite înţelegerea diversităţii sale ci nu în dorinţele sale ulterioare. este urma nemuşamalizată a unei astfel de politici. Este evident că raportarea la el este indispensabilă. Practic fiecare dintre cei doi are în celălalt lipsa din propria teorie. Babinski a spus unul dintre cele mai profunde adevăruri spuse vreodată.5. redus la stomac şi la lupta de clasă. Acest vis urât al societăţilor nevrotice. dată da maşinăria unei societăţi putrede. El nu trebuia să îl caute în filosofia hegeliană ci trebuia să-l caute în spitalele de psihiatrie. Toate societăţile corupte încearcă să îl lege în lanţuri şi să ascundă cruntul adevăr care se ascunde în spatele Tulburării Psihice la fel cum criminalul însuşi îşi ascunde urmele. în organizarea societăţii primitive. Aşa s-a făcut în trecut când ‘cei vinovaţi pentru faptul de a se fi lăsat posedaţi de diavol’ erau ‘trataţi’ în mod specific. care doresc binele societăţii ar putea să provoace o astfel de dezordine prin provocarea unei tensiuni pentru ca apoi tot ele să le ‘vindece’ prin oferirea posibilităţii de ergoterapie economică. O astfel de afirmaţie trebuie luată ca trunchiată. printre altele. cum este şi aceea care spune că ‘munca l-a făcut pe om’. Însă el nu ajunge să înţeleagă suficient maşinăria ‘alienării sociale’. şi faptul de a fi perverşi sexual. Din păcate situaţia lor socială îi împiedică să o spună deschis tocmai datorită implicării lor în acest proces adică a subordonării lor faţă de autorităţile sociale. Evreilor. a modului în care ea se infiltrează în viaţa particulară a insului ea a produs un imens scandal.. Acest curent a ajuns până la nihilismul instituţional absolut. ca incompletă. mulţumindu-se cu unul filosofic încrustat într-unul sociologic. Marx ignoră individul ca sumă de nevoi iar Freud ignoră factorul politic. Sexualitatea a fost înţeleasă foarte profund de către Freud dar pe de altă parte lui îi lipseşte tocmai ceea ce era bun la Nietzsche şi Marx după cum se va vedea în parcurgerea textului. Însă. Marx are meritul de a fi teoretizat sistematic lupta de clasă. lipsindu-i cuvântul ‘neom’. demersul lui Marx este în mare parte utopic dacă nu chiar greşit. Psihiatrii şi însuşi Babinski. până la nihilismul nosologic al contestării conceptului de ‘pacient’.înapoi în istorie şi dacă se acceptă că psihopatologia este un dat ereditar nu mai este nici un fel de mirare faţă de cum unii oameni pot ajunge deşeuri ale societăţii. în credinţele sale începând cu cele mai vechi şi terminând cu cele mai moderne. ştiinţific. în ciuda unor intuiţii veritabile. adică Omul. Atunci când psihanaliza a luat fiinţă prin analiza Sexualităţii. În disputa lui cu Charcot. De la Freud..

Dorinţa de schimbare. Prin Sexualitate se putea în acelaşi timp arăta şi ipocrizia societăţii dar şi ceea ce ascund adevăratele forţe care guvernează Psihicul Omenesc adică sciziunile 7 . prin părinţii. anume că ea devine astfel sub influenţa tensiunilor sociale. Observarea modului în care nevroticul rămâne afectat de aceste experienţe sexuale infantile l-a condus pe Freud la înţelegerea faptului că copilăria este decisivă pentru dezvoltarea psihică ulterioară a Omului. suptul după Freud. Acest concept impunea extinderea în zona Psihicului a Sexualităţii. manifestarea unei perioade de dezvoltare a Sexualităţii Infantile şi anume ‘Faza Orală’. Teoria anaclisisului face un pas spre înţelegerea combinativă a fenomenului psihic însă nu merge mai departe. Căci Omul este un ‘zoon politikon‘. Dacă şi-ar fi deschis investigaţiile către mediul social şi le-ar fi coroborat cu cele despre erotism pe care le-a făcut foarte minuţios psihologia abisală ar fi fost astăzi mult mai solidă. fiecare având şi ea la rândul ei alte subfaze de dezvoltare. Căci modul de gândire a individului este o oglindă a modului de gândire general la care el se raportează necontenit. a fost limitată probabil de către frica sa personală de revoltă socială cum este şi firesc. aşa cum a fost ea teoretizată de psihologia abisală tradiţională. este expresia acestei tensiuni. Din păcate acesta s-a mulţumit să facă o psihologie comparată între mitologie şi acesta în loc să identifice concret aceste experienţe genealogice şi apoi să le pună în relaţie cu Psihicul Uman modern. Teoria Sexualităţii este ea însăşi un compromis între acestea două prin extinderea abuzivă a acestui concept aşa cum este teoretizat de Freud. Freud susţine mai departe că copilul ar trece la alte câteva astfel de Faze. în loc să considere invers. Dacă psihanaliza de până acum s-a concentrat pe investigarea şi sondarea vârstei infantile. istorice ale speciei şi ale individului. Izolarea ontogenetistă a psihologiei freudiene a dus la concepţia după care între cea Umană şi cea Animală există o prăpastie de netrecut. îl constituie manifestările sexuale infantile pe care cura psihanalitică le descoperea pe parcursul analizei. Termenul ‘sexualitate’ a luat un sens mult mai larg după ce mai întâi era restrâns la domeniul somatic. ea trebuie mai departe să pătrundă dincolo de prima copilărie în Psihicul Uman şi anume în experienţele genealogice. bunicii şi tot arborele său genealogic. prin analiza modelelor sociale. Intuiţia lui Nietzsche despre ‘moralele de stăpâni’ şi ‘moralele de sclavi’ va fi preluată în această teorie şi dusă la consecinţele sale neînchipuite. Freud însă s-a lăsat pradă concepţiei unicauzaliste despre psihic refuzând orizonturile ce se deschideau analizei dincolo de comportamentul sexual infantil care în anumite cazuri este mai pregnant iar în altele mai atenuat. aşa cum apare el mai târziu în opera lui Freud. Vârsta lui este chiar vârsta Omenirii. întinzându-se atât în zona instinctuală cât şi în cea psihică. Psihologia abisală şi psihanaliza generală au descoperit originea conflictului psihic care determină Nevroza în manifestările Sexualităţii. Punctul de cotitură în extinderea conceptului de ‘sexualitate’. Din păcate în teoriile freudiene latura socială se vede foarte puţin ceea ce este anormal. După cum se va vedea din text Sexualitatea însăşi. Este însă logic ca între cele două feluri de Sexualitate trebuie să fie continuitate şi nu sciziune. prin scoaterea la lumină a sensurilor lor ascunse. Această perioadă timpurie din viaţa Omului înseamnă. Iar diferenţierea ei faţă de cea Animală se explică prin influenţa milioanelor de ani de viaţă socială la care aceasta a fost supusă. Acest concept devine foarte ambiguu. Din acest motiv el uneori a ieşit din domeniul psihologiei abisale renunţând la premisele instinctuale ale ei. Consecinţele acestor investigaţii nu puteau fi concepute la acea dată decât in limitele concepţiilor politice ale lui Marx. Freud însă nu se putea angaja în aşa ceva datorită inclusiv statutului său social. Aşa cum apare el în psihologia freudiană conceptul de ‘sexualitate’ nu îşi poate modifica elementele ca tendinţele agresive sau oedipiene. Însă nu este suficient în a lua în calcul doar copilăria. Împărţirea lumii (sociale) implică toţi membrii care se înscriu în societatea umană.faptului că a atacat un model de gândire şi prin aceasta chiar un model social. El considera că forma Psihicului este dată în special de puterea sau norocul de a trece prin aceste presupuse stadii de dezvoltare sexuală care până la urmă se consolidează în Sexualitatea Adultă normală. Primele manifestări ale Sexualităţii sunt primele manifestări a Instinctului Nutritiv al copilului. Până atunci ea era văzută ca somatică datorită înţelegerii faptului că copilul nu manifestă aceste tendinţe ca urmare a organelor genitale care la el sunt imature. după el. Marea eroare a lui Freud este aceea că a imaginat încă din germene Sexualitatea Umană ca fiind psihopatologistă. fapt ce a condus la apariţia conceptului de ‘sexualitate infantilă’. Recunoaşterea experienţelor trecute în formarea constituţiei psihice în mod hotărâtor şi ireversibil este marele pas pe care psihologia freudiană l-a făcut. Această teorie duce mai departe această intuiţie şi o extinde la întregul Psihic prin teoria Fuziunii. Freud a fost încurajat să propună Sexualitatea ca moment primar al evoluţiei psihice tocmai datorită investigaţiei psihicului nevroticilor implementat până la saturaţie de Libido. Tensiunea dintre aceste două tipuri de clase sociale este nucleul tuturor tensiunilor sociale. cea ‘Anală’ şi cea ‘Genitală’. Jung a încercat să ţină cont de acest lucru însă tratarea acestei direcţii ştiinţifice este una superficială. Modelul ei este celebra teorie freudiană asupra Visului. Asta l-a dus pe Freud la considerarea ei ca având temeiuri psihice. Copilul nu ‘vine pe lume’ aşa cum se consideră ci el este în lume dintotdeauna. Căci după cum deja s-a spus mai sus dinamica structurii sociale forţele care guvernează această structură se reflectă fidel în Psihicul Uman.

G. El a teoretizat o psihologie a Sexualităţii iar acest fapt datorită momentului strict medical al carierei sale. Tocmai de aceea un Nietzsche. Acesta a fost modelul pe care Freud şi freudiştii l-au adoptat fie şi inconştient pentru a evita revoltele sociale care s-ar fi întrezărit dacă ar fi atacat frontal problema socială ca urmare a formării şi beneficiului realizat de însuşi statutul social al acestor teoreticieni. rupe societatea de individ. Freud a continuat analiza concentrată pe Sexualitate şi la alte Tulburări. este doar un transfer al acestor cauze către ea. Libidoul care apare în mod evident în Nevroze este doar un voal. Cu toate acestea însuşi faptul că rezultatele curei nu sunt aceleaşi ca în Nevroze şi la celelalte Tulburări Psihice. societatea a trebuit să-i facă o ‘reparaţie’ lui Freud. diferite de Nevroze. În schimbul renumelui de ‘profet al secolului al XX-lea’. psihologia abisală freudiană rupe ereditatea de viaţa individului. în timp ce Sexualitatea implicată de Nevroze. C. de autoreglare. De aceea o încercare de înţelegere a psihologiei abisale nu trebuie să se mulţumească cu analiza individului izolat. Toate reperele sociale sunt sedimentate genetic în Comportamentul Uman iar ceea ce pare a fi individual este de fapt social chiar dacă în societatea dezvoltată nu mai pot fi găsite astfel de repere în mod concret. un mod de exprimare sexual a unui conflict mai profund decât cel sexual. să fie extinsă asupra tuturor Tulburărilor Psihice. De exemplu.Societate mizând pe faptul că suma indivizilor formează societatea.sociale. crezând că tulburările sociale sunt ulterioare celor libidinale. Problema este că însăşi Sexualitatea. Opera lui Freud nu este doar o simplă dezvoltare ştiinţifică şi psihologia în general nu trebuie să fie doar o muncă izolată de laborator. Extinderea conceptului de ‘sexualitate’ către acest conflict originar. face să trebuiască pus sub semnul îndoielii rolul libidoului în geneza anumitor Tulburări Psihice unde este evidentă influenţa socială. morală cu clare implicaţii comportamentale şi emoţionale prin latura ei psihoterapeutică. al unei astfel de descoperiri a fost suficient de mare pentru ca Sexualitatea. căci între individ şi societate există o relaţie retroactivă. Calitatea lui a făcut ca el să devină apărătorul modelului social după ce mai întâi l-a deconspirat. Însă el nu a ţinut seama că acest mod de exprimare apare mai puţin în alte Tulburări Psihice. Chiar dacă uneori psihanalistul se izolează în cabinet pentru pacientul său el este un nucleu social. În momentul în care psihanaliza s-a dovedit a fi practică funcţională de tratare a Nevrozelor şi deci tezele sale cu privire la sensurile ascunse ale gândurilor şi acţiunilor umane s-au dovedit adevărate. în alte astfel de Tulburarea de Personalitate de tip Exploziv sau cea de tip Evitant (după denumirea DSM) socialul se vede mai pregnant. Clasificarea acestora era încă rudimentară iar conceptul de ‘nevroză’ a ajuns să fie la un moment dat extins asupra întregului lor spectru de către Freud. 8 . Până şi Schizofrenia era definită ca Nevroză Narcisică. Cu toate astea. Prin urmare. adică a speciei. Ea este o încercare dramatică de revigorare spirituală. nu a ezitat să recunoască nedreptatea profundă a regulilor sociale. Freud a tras voalul moralei burgheze şi a observat excrescenţele cancerigene ale spiritului burghez suprainfiltrat de Libidoul inhibat. Impactul unui asemenea eveniment. adică cu fiinţa ontogenetică ci aceasta trebuie înţeleasă în însăşi lumina fiinţei filogenetice. Freud se mulţumeşte să postuleze refularea libidinală ca factorul primar al Tulburărilor Psihice dar fără a pune această refulare în relaţie cu dinamica socială şi de aceea o astfel de teorie are defectul de a fi suspendată în aer din punct de vedere genealogic. deşi lucrurile stau exact pe dos şi el tratează doar în treacăt problema societăţii. originar. ce se stabileşte de mii de ani. deci individul ar preceda-o pe aceasta. Iată cum din scandalul Sexualităţii se ajunge până la urmă la pactul inconştient al Sexualităţii. care era evident implicată în simptomele nevrotice. Numeroasele sale retuşări arată provizoratul şi zbaterea pentru îmbunătăţirea acestor teorii. Jung a făcut un mare serviciu modelului social tradiţional ascunzându-i tensiunile în preistorie ca pe nişte adevărate deşeuri radioactive prin dezvoltarea teoriei sale asupra arhetipurilor. după cum se va vedea. ceea ce o face unilaterală. după cum se va vedea. Lucrurile însă nu pot fi înţelese simplist. Astfel că. care nu a beneficiat de un astfel de sistem. El se mulţumeşte să o înţeleagă simplist. Teoria freudiană a sexualităţii este pe de-o parte adevărată pentru că. dacă individul este cauza societăţii şi ea moşteneşte cauza ca orice efect. crede el. la o înţelegere tacită a lui Freud cu mentalitatea specifică a societăţii de tip clasic. conflictul social se poate transfera către Sexualitate dar ea este falsă pe de altă parte pentru că nu în ea rezidă conflictul prim. Rolul societăţii este recunoscut de Freud ca secundar însă faţă de Sexualitate. Având aceste posibilităţi de alegere el a făcut o ofertă mai bună spiritului tradiţionalist alegând cea de-a doua variantă şi anume că Sexualitatea nu este esenţială pentru sistemul psihic. deturnat de la scopul său normal. El ajunge astfel în capcana unei aporii privind întâietatea Individ . În ciuda unor simpatii politice răzleţe şi tranzitorii factorul social şi problemele etice ce decurg din el are o prezenţă minusculă în teoriile sale. Jung a oferit chiar plusaţii acestei mentalităţi cu unele teorii ale sale. respectiv tratarea psihanalitică a Nevrozelor în special a celei Isterice. Poate şi din această cauză el le numea Nevroze şi pe celelalte iar unele eşecuri terapeutice l-au făcut să dea explicaţii auxiliare. adică de a fi luată ca postulat şi nu de a fi explicată ea însăşi prin ceva mai profund. deci individuale. extindere pe care Freud a operat-o mai ales către sfârşitul operei sale este şi ea pe de o parte îndreptăţită dar pe de alta nu.

După cum se va vedea, sociologia generală este parte integrantă din psihologia abisală iar evoluţia socială este singură în măsură să explice suficient evoluţia şi consolidarea sistemului psihic uman. Dincolo de ipocrizia sexuală se ascunde o ipocrizie mult mai mare, cea socială. Iar dacă psihologia abisală este cadrul conceptual ce legitimează actul psihanalitic, atunci însăşi psihanaliza trebuie să iasă din ghetou, din izolarea faţă de programele oficiale de educaţie, prin trecerea de la terapia Nevrozelor la terapia generală a societăţii. Întemeierea sociologică a psihologiei abisale este primul pas al acestei psihanalize sociale. Ea reprezintă punctul de plecare al unui demers teoretic mult mai vast de rejudecare a ştiinţelor umaniste şi sociale. Implicarea politică a psihologiei abisale este inevitabilă, cel puţin ca mod de gândire dacă nu şi ca acţiune. Căci ea nu trebuie să se limiteze la închiderea în sine a omului de ştiinţă. Cel puţin acest stadiu nu poate fi decât unul de început. Căci ea trebuie să fie încă şi mai mult decât a fost până acum adică una practică. De la nevroticul cu care ea s-a retras în cabinetul de psihoterapie, psihanaliza trebuie să caute în societate cauzele tulburării nevrotice ultime. Ea trebuie să facă cura societăţii mai degrabă decât de a ‘vindeca’ nevroticul şi al arunca din nou inutil în mrejele falselor mentalităţi. De aceea extrapolând, din exilarea impusă în parte chiar de ea însăşi, din dificultăţile metodei şi contradicţiile discursului, ceea ce a făcut-o pradă ironiei ştiinţei, din oaia neagră a ştiinţei, psihologia trebuie să devină cea mai eroică dintre ştiinţe şi să dovedească această calitate devenind acuzatoare din acuzată. Freud nu a avut curajul unei asemenea contraofensive şi obtuzitatea epocii sale nu a permis acest lucru, fiindu-i greu să impună chiar şi teoria Refulării. Şi fireşte că o teorie ce îşi propune să demaşte toate subterfugiile exploatării sălbatice nu ar fi avut nici o şansă de înflorire fără o latură practică, concretă, ceea ce a fost însă, pe de altă parte şi compromisul ei. De aceea psihanaliza s-a autoizolat în câmpul Nevrozelor şi dacă nu se reformează ea nu ar avea alte posibilităţi decât să fie în continuare ignorată asemenea lor. Căci inclusiv în cele mai civilizate ţări autorităţile nu trimit nevrozele la psihanalist ci se încearcă psihoterapii mai puţin costisitoare dar cu rezultate mai slabe. Criza psihanalizei de care se vorbeşte de câteva decenii bune chiar în comunitatea psihanalitică, nu este o criză a tehnicii, nu acestea trebuiesc îmbunătăţite. Atitudinea ei socială trebuie schimbată. Educaţia pe care ea o propune astăzi, sinceritatea ei este una superficială, referitoare doar la isprăvile Libidoului şi nu una care să permită acomodarea cât mai optimă a insului în societate. Suferinţa colosală a nevroticului este redusă doar la un nivel în care acesta să o poată duce cumva la capăt şi se limitează doar la cei ce îşi pot permite financiar un astfel de tratament. Intervenţia sa este limitată doar la un anumit sector, sector ce pare nepericulos pentru educaţia globală. Dacă Freud are pretenţia de a epuiza toate secretele Psihicului Uman prin Sexualitate, atunci această pretenţie este una naivă. Căci dacă Psihicul ar fi înţeles suficient, atunci multe din problemele sociale ar fi şi ele înţelese, în timp ce astăzi lumea evoluează atât de imprevizibil iar teoreticienii sfârşitului de secol XX sau plâns din ce în ce mai clar de acest lucru. Libertatea sexuală de după cel de-al doilea război mondial a făcut alte probleme iar nevrozele au început să fi mai rare. Psihanaliza s-a găsit din ce în ce mai rar în faţa Nevrozei şi mai mult în faţa altor Structuri Psihopatologice. Practic ea şi-a mutat centrul de greutate. Libertatea adusă de civilizaţia contemporană a arătat alte probleme mult mai teribile decât Nevroza care sălăşluiau dincolo de ea. ‘Omul cu şobolani’ nu s-a vindecat miraculos aşa cum ar fi trebuit şi dincolo de nevroza sa rezolvată existau alte resorturi mai teribile. Această libertate contemporană a condus la dezvăluirea problemelor existente deja şi nu la ascunderea lor mocnită aşa cum se făcuse înainte. Şi astfel lucrurile nu au degenerat şi mai rău, cum a fost cu explozia simptomelor psihopatologice la nivel global în tot ceea ce a însemnat extrema dreaptă occidentală. Din păcate astăzi Depresiile au început să ia locul vechilor Nevroze şi în viitor ele vor fi şi mai vizibile. Psihanaliza trebuie să fac ceva pentru a le întâmpina. Revizuirea teoretică a psihologiei abisale este primul pas. Ce trebuie arătat este faptul că conceptul de ‘sexualitate’, fie ea şi extinsă dincolo de genitalitate, conţine numeroase ambiguităţi şi insuficienţe. Freud a clarificat multe lucruri în legătură cu Omul, cu Psihicul lui, însă astăzi se simte din ce în ce mai mult că acesta a rămas totuşi necunoscut. Nici Freud nu neagă acest lucru. Este evident că toate supoziţiile sale teoretice, toate teoriile sale despre Sexualitate au omis sau au ascuns ceva ce face ca Psihicul Omului să fie încă necunoscut. Ceva nu este în regulă şi asemenea unui exerciţiu aritmetic al cărui rezultat nu corespunde, el trebuie luat de la capăt pentru a observa unde este greşeala. Departe de a nega rolul Sexualităţii în geneza Tulburărilor Psihice, care în Nevroze apare cel mai evident, totuşi trebuie mers mai departe. Ea nu poate explica doar prin sine însăşi dramatismul Tulburărilor Psihice şi nici chiar al Nevrozei unde îşi are punctul forte. După cum se va vedea, ea este doar o parte din geneza Tulburărilor Psihice. Dincolo de ea alţi factori, mai profunzi, determină Psihopatologia umană. Trebuie văzut de ce abstinenţa sexuală poate produce Nevroze la unii, Tulburări Psihice mult mai uşoare la alţii şi chiar nici un fel de tulburare psihică la alţii. Fireşte că Freud a luat în calcul şi aceste elemente heterogene. Dar le-a inclus în mult prea largul său concept de ‘sexualitate’ ceea ce a produs confuzii atât în rândul diletanţilor, cât şi în cel al cercetătorilor atenţi.
9

După cum s-a amintit deja, celebrul curent antipsihiatric a sfârşit printr-un compromis, la fel cum conceptul de ‘sexualitate’ al lui Freud este un compromis cu mentalitatea tradiţionalistă, convenţională. Reparaţia pe care societatea a făcut-o autorilor, este un mecanism identic cu corupţia, făcând din aceştia nişte împăcaţi ai modelului în vigoare; fireşte că în momentul în care aceşti autori şi-au câştigat notorietatea, ajungând membrii ai unei clase de sus era absurd să continue un program care se opunea modelului dat. Tot ce au făcut ei nu a fost decât să recunoască greşeala de a fi contestat conceptul de ‘boală psihică’. O asemenea exagerare a devenit motivul pentru a considera întreaga concepţie antipsihiatrică ca fiind eronată, mai ales în ceea ce priveşte profunda intuiţie cu privire la rolul pe care psihiatria încă îl joacă în promovarea unei mentalităţi oficiale. Şi aici nu psihiatria este cea atacată, căci acest statut va fi mereu adoptat de ea şi este justificabil acest lucru, ci însăşi mentalitatea socială care determină marile probleme cu care se confruntă instituţiile psihiatrice. Antipsihiatria influenţată în mare parte de curentul culturalist american din cadrul psihologiei abisale din anii 50, prezintă de fapt o obiectivare a unei prejudecăţi comune şi anume că societatea este de fapt bolnavă, cu evidentă tendinţă de a scoate basma curată individul. Aporia priorităţii Individ - Societate este întoarsă în sens invers faţă de alegerea freudiană aici. O astfel de concepţie este la extrema cealaltă a stigmatizării tulburatului psihic şi se dovedeşte a fi de fapt o inepţie. Căci la fel individul este rupt de societate, considerând de data asta societatea ca fiind bolnavă. Această concepţie se datorează pe de o parte şi afectivităţii exagerate a foştilor psihiatrii, care ulterior au întemeiat curentul, faţă de pacienţi. Aici este implicată bruta credinţă conform căreia el are dreptate şi cei ce nu aderă la credinţa lui sunt ‘nebuni’, ce conduce la teoria salvării individului de ceilalţi indivizi. În acest fel teoriile îndrăzneţe au fost domesticite într-un fel sau altul, prin diferite mijloace, de către mentalitatea tradiţionalistă. Sinceritatea lor bineintenţionată a fost trunchiată de aceste resorturi, psihologia abisală rămânând oarecum la jumătatea drumului. Cu toate astea în numele marilor nenorociri care s-au întâmplat de-a lungul istoriei adevărul trebuie spus fără menajamente oricât de dureros ar fi, tocmai pentru a revigora Umanitatea, pentru a o face să înţeleagă periculozitatea unor anumite fapte ale sale. 1.6. Revizuirea psihologiei abisale Contra psihologiei abisale s-a adus argumentul aproape universal cu privire la biologismul ei. Fireşte însă că acest tip de obiecţie nu are mai nimic ştiinţific în el, fiind doar unul pasional, legat de scandalul Inconştientului. Freud a făcut o observaţie epocală. A observat că un impuls, o cerinţă adusă unui subiect aflat în stare de hipnoză spre a fi realizată în perioada posthipnotică, face ca acesta să raţionalizeze actul său îndeplinit după ieşirea din această stare şi să-i găsească explicaţii provizorii, altele decât cea reală care era însăşi comanda dată în starea hipnotică. El şi-a pus problema dacă nu tot la fel ar sta lucrurile şi cu discursul Comportamentului şi Gândirii în general. S-a arătat deja mai sus în ce mod o astfel de teorie era în stare să compromită dualismul tradiţional occidental în materie de etică în special. Căci dacă Omul este în stare de a acţiona în virtutea unor impulsuri necunoscute şi nedeclarate în comportamentul său, atunci acestea pot pătrunde şi acţiona în cele mai ‘pure’ dorinţe şi acţiuni umane. Credinţa populară că popa una zice şi alta face avea întemeiere ştiinţifică şi risca să fie extinsă şi în ograda altor autorităţi sociale. Reproşul de biologism pretinde în mod absurd că ceea ce este biologic nu ar fi relevant pentru suflet. Biologismul a primit numele de reducţionism de la filosofi subţiri ce împânzesc secolul al XX-lea la fel ca şi Universităţile la care ei predau. Anticii nu ar fi adus niciodată acuza de reducţionism unei teorii. Dar iată ce spune un mare modern, I. Kant, în ‘Critica facultăţii de judecare’: ‘Mi se pare deci că putem fi întru totul de acord cu Epicur că orice desfătare este senzaţie animalică, adică corporală, chiar dacă e provocată de concepte care trezesc idei estetice; prin aceasta nu dăunăm câtuşi de puţin sentimentului spiritual de respect pentru idei morale’ ( Ed. Trei; 1997, p.170). Obiecţia de ‘biologism excesiv’ este una care vine pe fondul unui dualism ambivalent. În loc să se arate ce anume este fals în psihologia abisală, se recomandă sciziunea între spirit şi biologic. Fireşte că o astfel de ipoteză este menită să provoace confuzie în modul de înţelegere tradiţionalist al Psihicului. În momentul în care Comportamentul Intenţional, conştient sau Gândirea Intenţional-declarată, conştientă concepute până în acel moment ca fiind elementele principale şi esenţiale ale Psihicului, se dovedesc a avea în spatele lor un susţinător mai important, asemenea corpului scufundat al aisbergului, psihologia a luat o altă turnură şi Psihicul a încetat să mai fie sinonim cu ceea ce se percepea empiric nemijlocit. Dacă I. Kant a refuzat să-i recunoască psihologiei statutul de ştiinţă, asta s-a datorat faptului că Psihicul era confundat cu acest dat empiric, după cum durerile de stomac sau orice senzaţie viscerală, nu pot constitui ştiinţa anatomiei. Însă în momentul în care obiectul psihologiei nu mai este unul descriptiv, introspectiv ci unul care încearcă să descopere sensuri determinative ale acestor stări şi a momentelor când Conştiinţa în forma sa diurnă dispare atunci psihologia abisală se poate foarte bine întemeia ca ştiinţă. Căci în acel moment nu Gândirea predilectă face legea Comportamentului. Prin aceasta, obiectul psihologiei este structurat chiar de pasiunile Omului şi nu neapărat de perceperea finită, empirică, introspectivă, a acestora.
10

Iar dacă se poate stabili o relaţie între aceste două fenomene, atunci şi stările de conştiinţă pot face obiectul psihologiei. Acesta nu mai este dat sub raportul descriptiv, aşa cum le imagina Kant atunci când contesta o astfel de posibilitate ci mai ales sub raportul dinamic, structural. O astfel de doctrină a fost criticată înainte să apară, pe baza unei intuiţii germinale de factură filosofică, respectiv datorită faptului că ar subscrie unui determinism obscur. Determinismul în cauză nu este obscur decât pentru conceptele confuze ale filosofiei. În abordarea unei probleme atât de majore, fireşte că determinismul pare absurd, aşa cum copilului i se par absurde multe dintre gesturile adultului. Însă într-un domeniu limitat, posibil de abordat ştiinţific cum este Psihicul Uman, determinismul este însăşi cheia aplicării sale şi a ştiinţei în general. Psihicul este o construcţie ereditară asemenea Fiziologicului însuşi. Istoria omenirii este corpul său şi rezumatul ei sunt tocmai Structurile Psihice. Toate reperele omenirii se regăsesc în Comportamentul Uman ulterior, despărţit poate de sute de mii de ani. De aceea fondul profund al Psihicului, Inconştientul, nu trebuie văzut ca o ipoteză, aşa cum încearcă Freud să justifice psihologia abisală. El trebuie luat ca pe o condiţie sine qva non a Comportamentului Uman. Freud nu trebuia să etaleze un întreg spectru de demonstraţii, cerând parcă îndurare pentru ‘ipoteza’ sa. Dimpotrivă, opozanţii săi, adepţii psihologiei tradiţionale ar fi trebuit să explice ‘ipoteza conştiinţei’, ca opusă ca prin minune condiţiei biologice a omului. Cum apare ea? Cine îi dă împuternicire? Cum este ‘uitată’ partea biologică? etc. Fireşte că pentru a răspunde la aceste întrebări trebuie mai întâi ca Omul să fi fost văzut dincolo de masca lui, ceea ce obtuzitatea ştiinţelor umaniste de la începutul secolului al XX-lea nu puteau face. Acuzaţia de biologism excesiv este fireşte una grăbită care are cusurul dualismului filosofic. De fapt problema psihologiei abisale de până acum este tocmai aceea de a nu fi suficient de biologică în explicaţiile sale. Astfel că multe dintre teoriile ei se văd suspendate în aer fără vreo posibilitate de verificare şi fără coerenţa specifică ştiinţei. Or biologia trebuie să fie pentru psihologia abisală la fel cum matematica este pentru fizică adică principiile primeia trebuie să se reflecte în cea de-a doua. Psihologia trebuie să facă apel la argumentul biologic şi păcatul psihologiei abisale de până acum este acela de a o explica chiar prin prisma unor elemente nebiologice, luate ca premise. Apelul la biologie al psihologiei abisale este singurul mod de a face curăţenie în penuria de interpretări psihanalitice. Căci fără acest suport psihologia abisală este făcută după ureche, neavând niciodată şanse să fie recunoscută ca ştiinţă indiferent de succesele clinice ale aplicării sale psihanalitice. Încercarea curentului ‘culturalist’ american reprezentat de K. Horney, E. From sau Sullivan, de a face abstracţie de trecut (sau a-i acorda o importanţă secundară în raport cu ‘prezentul’ culturii, al epocii este una ce moare încă din faşă, căci însăşi culturalismul pare o istorie fără trecut. Dacă aparatul psihic este implicat de suprastructurarea Pulsiunilor Instinctuale, o teorie asupra eredităţii Psihicului este indispensabilă, după cum însăşi Pulsiunea Instinctuală este în stare de evoluţie ereditară. Teoria determinismului ereditar în psihologie prezintă Omul nu ca sistem izolat de mediu, care îşi poate modifica propriul caracter sau fondul psihic în funcţie de capriciul momentan. Căci acesta nu poate apărea ca prin minune din nimic. Un sistem absolut izolat nu există în natură. Pentru a funcţiona el are nevoie de relaţii retroactive cu alte sisteme. În acelaşi fel Organismul Uman nu poate fi considerat independent de mediul său căruia i se adaptează psihic şi organic. Psihanaliza a demonstrat suficient că multe din actele pe care cineva ar vrea să le considere spontane purtând caracteristica ‘aşa mi-a venit’, sunt de fapt explicabile în mod determinist tocmai pentru că actul respectiv este o piesă dintr-un sistem mai larg ce se raportează la mediu. Funcţia ereditară a Psihicului a fost doar parţial observată de Freud şi asta s-a amintit deja mai sus. El s-a limitat la a spune că în unele cazuri de Nevroze predecesorii suferiseră de boli venerice la un moment dat. Din păcate chiar şi această portiţă ereditaristă dezvoltată de Freud este supusă celei ontogenetiste, legată de aşa numitele Stadii de Evoluţie Libidinală. Este însă greu de acceptat că în condiţiile în care întregul Organism este o corespondenţă, o continuare a predecesorilor, Psihicul ar începe de fiecare dată de la zero pentru ca apoi să evolueze în copilărie, unde s-ar decide Structura Psihopatologică a viitorului adult cum spune Freud. Organismul ar reîncepe o construcţie dificilă şi epuizantă astfel. Mult mai fluentă este ideea că întreaga construcţie este deja moştenită de copil, pentru ca apoi să o ducă mai departe. Căci, forţat să o ia de la început Omul ar fi mai degrabă un sălbatic iar inserţia sa în social nu ar fi o continuitate, ci o eternă reîntoarcere. S-ar putea oare susţine că un sălbatic de vârstă mică sau chiar un animal crescut în condiţii umane, cu alăptare maternă şi cu toate privilegiile umane, în momentul în care i se întâmplă experienţele pe care Freud le consideră decisive pentru formarea sa ulterioară, ca ameninţarea cu castrarea sau asistarea la o scenă erotică între părinţi, ar deveni la un moment dat nevrotic ca urmare a unei regresii la astfel de presupuse repere emoţionale? După teoriile lui Freud acest lucru ar trebui să se întâmple căci el reduce cauzalitatea Nevrozei la aceste experienţe pe care le consideră primare. Cu toate acestea răspunsul este negativ şi la fel se poate spune şi despre teoria Stadiilor de Evoluţie Libidinală sau orice fel de teorie ontogenetistă. Căci Nevroza este o tulburare specifică civilizaţiei omeneşti avansate. Pe de altă parte credinţa lui Pavlov că se poate ajunge la Nevroză prin administrarea de şocuri electrice câinilor în timp ce încercau să mănânce este greşită. Căci aceasta nu se reduce la simplul conflict psihic, ci
11

descifrate de el în comportamentul şi fondul emoţional al nevroticilor. Distincţia dintre psihologie abisală şi psihanaliză Între psihologia abisală ca ştiinţă şi psihanaliză ca practică clinică trebuie să existe o relaţie retroactivă aşa cum există între ştiinţa biologiei şi medicină. lipsa de evoluţie a lor în fond. 1. După cum se va vedea la Psihopatologie. aşa cum susţine teoria freudiană a Nevrozei. Orice progres în biologie vizează o aplicare în medicină cel puţin în motivaţia personală a cercetării. statice. pentru care el a avut un mare respect. Pornind de la această premisă. această ‘metapsihologie’ tinde să explice principiile prime care stau la baza activităţii psihice în general. nu se poate găsi în aceste experienţe principiul Psihicului în general şi al Nevrozelor în particular. Este de înţeles că în momentul în care el declară scurt şi cuprinzător un adevăr limpede şi anume că ‘primitivul supravieţuieşte în omul modern’. În acelaşi fel Freud mergea la polul opus dar cu aceleaşi principii. Aici se susţine dimpotrivă capacitatea speciei de regenerare unde din patologică ea devine mai puţin patologică în condiţiile în care asupra ei nu se exercită alte traume. prin educaţie. susţine el mai departe. suferă tocmai de acest psihanalitism. Astfel că. De fapt Freud însuşi era dominat de anumite pasiuni particulare în psihologia sa abisală. Iar dacă Freud acceptă că acestea se schimbă totuşi. Deşi această perioadă a vieţii condiţionează aceste fenomene ca oricare alta.J. ci nu extern. a tendinţelor ‘perverse’.acest conflict trebuie să aibă anumite elemente beligerante. este considerat ca fiind psihopatologicul care ‘s-a apărat’ reuşit. căci el nu avea suficientă tărie pentru a putea judeca bine acest rol. Acest lucru a fost realizat abia mai târziu. copilul trece din faza de ‘pervers polimorf’ către aşa numitele Stadii de Evoluţie Libidinală. ar fi aruncat păcatul firii umane în grădina eredităţii. respectiv cu recunoaşterea psihopatologiei. O teorie ereditaristă asupra Psihicului. Aceste presupuse Stadii reflectă ideea sa că dereglările Libidoului ar fi de fapt nişte lucruri normale. cu toate că nu acceptă teoria ‘sălbaticului fericit’ pe care o susţine J. Rousseau. Teoria expusă aici se opune acestei perspective. Astfel că psihologia abisală freudiană (singura care poate fi luată în serios şi dusă mai departe). De fapt el nu vedea diferenţa capitală care există între prima şi cea de-a doua tocmai pentru că psihologia abisală pe care el a improvizat-o nu a fost suficient de elaborată pentru a se prezenta ca de sine stătătoare. nevroticul era neadaptatul. în special în ceea ce el numea ‘metapsihologie’. adică de tendinţa de a explica anumite legi ale psihologiei abisale pe baza consecinţelor lor ce fac obiectul incursiunii psihanalitice. Aici este în joc ambivalenţa lui faţă de proprii părinţi şi faţă de societate. ţinând cont că toţi copiii din lume au cam aceleaşi experienţe timpurii. atunci cum mai ar mai fi posibilă o regresie la aceste Stadii? Faptul că a confundat psihopatologia cu bazele fiziologice ale psihologiei este marea eroare a lui Freud. în imaginea tabu a părinţilor. face ca teoria infantilistă să fie de nesusţinut. este recunoscut de şcolile occidentale ca fiind Stres şi nu Nevroză. adoptând mai degrabă degenerativismul rousseauist. la fel ca în întreg spectrul Psihicului în general. După însuşi numele său. Căci dacă Viaţa are această posibilitate de regenerare prin naşterea unor indivizi noi este absurd să se considere că. parafrazând metafizica.7. Pe de altă parte existenţa unor evoluţii psihice diferite la copiii crescuţi în aceleaşi condiţii (înfiaţi sau crescuţi la creşă). ţapul ispăşitor al acestei ipocrizii. psihologia abisală va trebui pusă pe alte baze decât cele stabilite de Freud.) Tocmai de aceea. Freud a avut o prejudecată esenţială care se poate vedea pe tot parcursul doctrinei sale şi anume aceea de a considera că psihopatologicul reprezintă normalul. Fireşte că principalul punct al acestei erori este reprezentat de Stadiile de Evoluţie Libidinală. aşa cum el le descrie. ci masca lui. Mai toate confuziile ulterioare ale psihologiei abisale se datorează acestei erori. Căci aceste influenţe timpurii ar rămâne neschimbate. Însă o regresie totală la aceste experienţe nu mai este posibilă principial. atunci ar fi trebuit să recurgă la o astfel de înţelegere ereditaristă a genezei Psihicului. ca principal şi originar fundament al Psihicului Uman. principiul. Există aici o atitudine similară celei din vremea lui şi care se poate regăsi şi astăzi în altă formă. (Aşa se face că conceptul de ‘nevroză astenică’ vehiculat de şcolile psihiatrice din blocul comunist şi care este condiţionat de presiuni exterioare. În acelaşi fel psihologia abisală s-a consolidat ca urmare a practicii psihanalitice. adevăr pe care nu-l putea evita mintea lui intuitivă. în aşa fel încât ar fi reeditate funcţional în mod identic. indiferent de experienţele ereditare Psihicul nu se poate totuşi regenera cât de cât. Pe baza succesului pe care psihanaliza l-a avut în tratamentul Nevrozelor el a încercat să facă o ştiinţă în care ea însăşi ca practică să fie compusă şi care să o întemeieze în afirmaţiile sale clinice în dorinţa de a fi recunoscută ca 12 . Nevroza este un complicat proces genealogic iar frustrările infantile sunt asemenea picăturilor de apă într-un râu. Tocmai de aceea Freud le-a denumit pe ambele psihanaliză. în timp ce nepatologicul. Mentalitatea convenţională accentua nu naturaleţea omului. Dacă ar fi posibilă atunci trebuie să se accepte imposibilitatea schimbării Structurilor Psihice şi deci. dacă ar fi fost consecvent cu acesta. principiale ale Sexualităţii iar Sexualitatea Normală ar fi una psihopatologică. ele trebuie să fie condiţionate intern. cât mai ales în rândul publicului larg. Dar această opţiune se pare că a condus la multe confuzii atât între cei care se ocupau direct de aceste domenii. De aceea el consideră că starea psihopatologică este de fapt o regresie către aceste forme originare.

Dimpotrivă. adică însuşi Instinctul ca element biologic sau extern. metapsihologie. căci compromisul iniţial s-a transformat în reversul său. ea însăşi poate fi expresia unei dereglări a unui fundament biologic al Sexualităţii ulterior modelat. teorie care a produs mare scandal în rândul feministelor. Asta atât pentru că psihanaliza. Prin urmare Actul Psihic. El are sensul în impulsul originar dat intern sau extern înainte de a trece prin influenţa modelatoare a Structurilor Psihice. Ea mijloceşte legătura Actului Psihic cu Instinctul. La un asemenea misterios fenomen. de a spori autoritatea ei prin susţinerea morală a acesteia de către incontestabilele succese terapeutice cu privire la Nevroze. Ele nu se referă la elemente particulare care aparţin aparatului psihic ci sunt structuri abstracte ale sale care apar consolidate ereditar.ştiinţă în mod oficial. Conversia Somatică apare nu la nivel structural al Organismului. este unul care se formează ulterior Structurii Psihice. Această distincţie între Actul Psihic şi Structura Psihică este menită să clarifice multe din ambiguităţile psihologiei abisale în general. adică diferitele acţiuni şi reacţiuni ale naturii. Ed. Astfel că nu acest simptom este el însuşi cauza respectivului fenomen biologic. acelaşi exces îl face şi el raportând normalitatea la Tulburarea Psihică. Şi chiar dacă între acestea există o relaţie retroactivă. După cum se ştie el a definit psihanaliza clar în lucrarea ‘Introducere în psihanaliză’ ca fiind mai întâi metoda de terapie a Tulburărilor Psihice. social faţă de cele ‘trei psihanalize’ îl constituie metoda terapeutică prin care acestea se legitimează practic drept pentru care este firesc să i se dea acest nume. Mediul poate fi fie intern. (citat de Thöma şi Keäcle. totuşi sau tocmai de aceea fiecare dintre acestea trebuie recunoscute ca separate. în această elaborare a sa poate fi analizat psihanalitic. orice speculaţie psihanalitică nu prinde rădăcini în psihologia abisală tocmai datorită acestui tip de funcţionalism al său. Iniţial această opţiune avea scopul. ca fiind o teorie generală a sistemului psihic. apoi ca un mod de a descifra sensul primar al unor conţinuturi psihice şi în sfârşit. Căci s-a dovedit neputincioasă atunci când degringolada de opinii pe care curentele psihanalitice le-a avut cu privire la psihologia abisală. specific şi individual şi Structura Psihică ce îl cauzează pe acesta. ca mijloc de investigaţie asupra Psihicului. 1999) a avut tăria de 13 . ce trece prin structura psihică şi devine Act Psihic. Cel mai pregnant exemplu în acest sens îl constituie teoria actului sexual ca dorit de femeie ca urmare a unei aşa-numite ‘invidii de penis’. O astfel de tranziţie a influenţei mediului asupra Organismului. Sociologul Caraveth. era îmbibată în această disciplină. el s-a lăsat înşelat. cât şi pentru cauze mai speciale. Trei. În ceea ce priveşte psihologia sa Freud s-a folosit de un artificiu prin extinderea numelui de ‘psihanaliză’ şi către ea. Atunci când ‘invidia de penis’ poate apărea într-o Tulburare Psihică sau alta. Este inoportun spune despre o Structură Psihică că ar avea un sens ar însemna a spune că însuşi Instinctul ar avea un sens dincolo de ceea ce este el în sine. Căci în Isterie. modelarea Pulsiunilor Originare. Şi aici poate fi observată generalizarea pripită a respectivului fenomen de Conversie Isterică. Principiul unei astfel de ‘metapsihologii’ pe care a elaborat-o Freud era o generalizare nepermisă a fenomenului de Conversie Somatică a simptomului psihic. dimpotrivă. Nu numai că adversarii săi nu au acceptat teoria dar pe baza acestei respingeri. Actul Psihic este reacţia acesteia la aceste particularităţi ale mediului. Una dintre marile probleme întregii psihologii abisale freudiene. Mai mult decât oricând trebuie făcută distincţia între Actul Psihic ca obiect principal al cercetării psihanalitice. crezând că poate explica Psihicul prin anumite elemente observate în cursul practicii psihanalitice în loc să facă apel la biologie. Acesta este fenomenul de psihanalizare a psihologiei abisale. aşa cum apare el în Nevroza Isterică. extrapolând elementele acesteia la rangul de principii universale ale psihologiei abisale. ci ambele trebuie înţelese prin prisma unor principii organice comune care apoi se particularizează specific. adică dincolo de funcţia lui biologică. este că a confundat cauzele cu efectul. raportând-o la omul normal. Este clar că interesul general. Astfel că discrepanţa dintre aceste succese şi ambiguităţile teoretice au fost incluse în acelaşi corp terminologic: psihanaliza. Toată psihologia abisală freudiană este saturată de aceste incursiuni funcţionaliste psihanalitice care pot avea valabilitatea lor pe tărâmul individual însă sunt pripite atunci când sunt extinse la nivel general. ci doar la nivelul funcţional iar psihologia abisală trebuie să urmeze originile structural-organice ale Psihicului. este ultimul grad de elaborare psihică a unui impuls. De fapt aici nici Tulburarea Psihică nu trebuie înţeleasă prin elementele normalităţii şi nici aceasta din urmă nu trebuie înţeleasă prin cele ale primeia. Acest ultim punct interesează în mod expres aici tocmai pentru că numele unei asemenea teorii trebuie să fie acela de ‘psihologie’ şi nu de ‘psihanaliză’. Structurile Psihice nu mai pot fi descifrate psihanalitic ele nu au un sens ci facilitează investirea. Această opţiune a fost destul de nefericită. ca urmare a aplicării acestei structuri generale la condiţiile particulare ale mediului. chiar autoritatea metodei terapeutice s-a văzut ştirbită. produsul pulsional finit. căci o astfel de teorie făcea din femeie un ‘bărbat eşuat’. având o rezonanţă genealogică bine determinată. Distincţia dintre psihologie abisală şi psihanaliză trebuie deci făcută ca un semn al rigorii ştiinţifice prima ca teorie iar cealaltă ca practică. Această metodă s-a dovedit a fi un eşec. Actul Psihic. Acestea fiind spuse este clar că Freud a numit tot psihanaliză ceea ce se numeşte psihologie abisală sau în terminologia freudiană târzie. modelat specific în aşa fel încât acest impuls să fie transmis în plan comportamental. fie el şi nemărturisit. În acelaşi fel în care psihologia tradiţională explica înaintea lui Freud Tulburarea Psihică drept fiind ‘nebunie’. Prin urmare.

Nici măcar Freud nu a reuşit să le distingă precis deşi la sfârşitul operei sale termenii aceştia apăreau destul de des. singurele care îi atestă valabilitatea incursiunilor sale individuale. existând mulţi care nici măcar nu ştiu să facă diferenţa între aceste două. Aspectul conflictual nu este decât o parte din conceptul de ‘dinamică’ aşa cum este el văzut aici. trebuie să fie recunoscută ca fiind sora mai mică a psihologiei abisale iar recomandările ei trebuie să primeze faţă de orice analiză didactică indiferent de importanţa ei pentru formarea psihanalistului. De aceea psihologia abisală preia de la biologie lanterna cu care poate clarifica această bază a psihanalizei. asupra originii lor precum şi asupra mecanismelor care fac ca aceste structuri să intre în conflict. cu Visul ca ‘satisfacţie halucinatorie’ etc. Dincolo de rezultatele ei practice. Psihanalistul inflexibil ‘interpretează’ ceea ce crede el de cuviinţă şi re pretenţia că astfel de interpretări ar fi exclusive în condiţiile în care obiectul psihologiei abisale. respectiv unul pur fiziologic reprezentând straturile mnezice în supraordonarea lor. fiind o dimensiune a ceea ce el numeşte ‘metapsihologie’. după cum pe drept i s-a obiectat şi nu întotdeauna din afară. fiind o simplă filosofie a Psihicului cu vagi legături în plan biologic. decât dintr-o cerinţă ştiinţifică. Între psihologia abisală şi psihanaliză există acelaşi raport ca între anatomie şi medicină. psihanalistul poate spune orice. De aceea Structurile Psihice ale psihologiei abisale nu trebuie fundamentate pe Acte Psihice. nu este individul psihanalizei şi deci nu se pot vedea rezultate pe acesta la fel cum se văd pe individ. în timp ce psihanaliza se ocupă cu Actul Psihic ulterior. Termenul ‘topică’ este totuşi preluat în această teorie. aşteptând ca prin minune ca şi biologia să facă acelaşi lucru. etc. O astfel de imprecizie a costat psihologia abisală dreptul de a fi luată în serios. Registrul economic. în sens postconflictual. El trebuie să aibă o structură pulsională. Astfel că dinamica are o latură generală şi una 14 . Freud le-a prezentat dintr-o necesitate mai degrabă metaforică. Abordarea dinamică a psihologiei abisale Termenul ‘dinamică’. ‘Inconştientul’ şi ‘Conştientul’ pe de o parte sau ‘Se-ul’.8. Dacă subiectul acceptă ‘interpretarea’. ca impermeabil. care sunt particulare şi ulterioare aşa cum face Freud cu teoria invidiei de penis pe care ar avea-o universal fetiţa. empirică. Înţelegerea inversă a acestei structuri nu pe fundament biologic. Or ceea ce se observă prin psihanaliză este tocmai Actul Psihic al cărui fundament este Structura Psihică generală. Acestea sunt Acte Psihice particulare ce nu pot fi extinse universal. atunci acest fapt s-ar explica prin ‘rezistenţele’ acestuia sau mai precis. De aceea psihologia abisală nu se poate întemeia pe observaţie tocmai pentru că tot ce se poate observa prin psihanaliză este numai Actul Psihic. ci tocmai pe fundament secundar ei. Pentru a opera o distincţie şi mai clară. Actul Psihic. Fără sprijinirea pe biologie psihologia abisală nu are nici o valoare teoretică. lângă care mai intră şi cel ‘topic’ şi cel ‘economic’. unul dintre cele trei registre. De aceea conceptul de ‘dinamică’ trebuie să se extindă şi asupra acestor structuri. după cum deja s-a amintit. în terminologia freudiană este unul care reflectă fidel doctrina sa simplistă despre aparatul psihic. Căci acest conflict nu se poate prezenta ca izolat. în timp ce Structura Psihică rămâne ascunsă pentru că este originară acestuia. ce se prezintă ca fiind cauze ale unor conţinuturi psihice. În aceste condiţii este clar că psihanaliza nu poate emite pretenţii de a fi luată în serios iar lipsa de cunoştinţe de logică nu poate fi compensată cu nimic. atunci ea este luată de bună iar dacă o refuză. prin lipsa ‘curei didactice’ a scepticului în cauză. Teoriile Melaniei Klein. adică cel de conflict între Pulsiuni este preluat dar lărgit aici. Ea face trecerea de la Biologic la Psihic. cu Complexul de Castrare. este evident că psihologia abisală se ocupă cu Structurile Psihice strâns legate de biologie. aşa cum s-a făcut până acum. Situaţia pare într-adevăr un cerc vicios căci observaţia şi analiza sunt elemente indispensabile pentru o ştiinţă a naturii. 1. ca produs al acestuia. Astfel că. secundar şi ulterior. deşi foarte criticat de către comentatori în ultimii 20 de ani. Freud a semănat confuzie prin extinderea conceptului de ‘sexualitate’. nu au făcut decât ca astfel de apreciere să fie întrucâtva justificată. Registrul topic va fi criticat în special datorită viziunii simpliste în care sunt descrise ‘instanţele psihice’. este singurul care este preluat în spiritul lui în teoria expusă aici şi îmbunătăţit. El trebuie de asemenea să se extindă şi asupra consecinţelor retroactive ale structurilor acestea. metoda psihanalitică este de-a dreptul defectuoasă în materie de psihologie abisală. însă cu sens diferit. sociologic. De aceea biologia trebuie să fie sora mai mare a psihologiei abisale iar toate recomandările acesteia să fie respectate întocmai dacă ea doreşte să intre în rândul ştiinţelor. Iar exagerările teoretice ale psihanaliştilor. ‘Preconştientul’.spirit să atragă atenţia asupra teoretizării oarbe a psihanaliştilor prin confuzia între planul ontologic şi cel psihologic adică între ceea ce aici se numeşte Structură Psihică ca principiu al sistemului psihic şi Actul Psihic. Astăzi realitatea nu este atât de clară şi nici psihologia abisală şi nici psihanaliza nu prea ştiu pe unde le este locul. sistemul psihic global. Această adăugare este dimensiunea preconflictuală a conceptului de ‘dinamică’. El va fi mai precis definit şi explicat odată cu stabilirea legilor de funcţionare ale Pulsiunii. În ceea ce priveşte termenul ‘dinamică’. ‘Eul’ şi ‘Supraeul’ pe de alta îşi vor pierde aspectul de stratificare topică odată ce vor fi explicate mai precis. care susţin aşa numitele ‘dezintegrări ale eului’. Psihanaliza dimpotrivă. sensul pe care Freud i-l dă.. au fost vizate direct de critica lui Caraveth. în lipsa unei metode riguroase sub stricta autoîncoronare a unui fel de magicism pe care faimoasa cură didactică l-ar implica. este la fel cu a spune că efectul este anterior cauzei.

fără canonul său legic. De aceea behaviorismul târziu acceptă formula ‘S→O→R’. În perspectiva sa conflictul sau interacţiunea pulsiunilor reprezintă doar un aspect al dinamicii psihice iar întregul ei presupune întregul mecanism care guvernează pulsiunile dar şi originea acestora. pregătirea ei şi nu ştiinţa propriu-zisă. El este principiul fundamental de constituire a aparatului psihic şi chiar al celui biologic. Fără principiile dinamicii psihologiei abisale. pentru alţii. Paralelismul între Psihic şi Somatic pe care cei doi îl adoptă în teoriile lor lasă suspendate în aer anumite noţiuni cum ar fi cele de ‘arhetip’ sau ‘complex de inferioritate’ fără să le pună în relaţie cu bazele lor somatice. Căci dinamica este singura şansă a psihologiei abisale de a nu se constitui ca o disciplină ce colecţionează date. Aşadar subiectul nu are rol pasiv în relaţia cu stimulul. pornind de la structura fiziologică. unde subiectul se poate alege cu un Atac de Panică. Asta deoarece acţiunea proiecţiei fobogene este condiţia simptomului fobic în Nevroza Anxioasă. Însă aportul psihologiei abisale este dat de explicarea pe mai departe a acestui principiu în lumina unei viziuni structurale asupra psihologiei. această continuitate dintre Somatic şi Psihic. ci unul activ. Cu primele contribuţii ale unor psihanalişti ca M.particulară. Freud a fost singurul care a oferit o dinamică a psihologiei abisale. Argumentările sale. dându-i acelaşi sens cu cel argumentat aici. Klein. Această prelucrare se face în funcţie de ordonarea acestor structuri originare de formate ereditar. ele fiind chiar Tulburările Psihice. atunci când se va explica Nevroza şi când va fi abordată terapeutic. pe cât de stufoase pe atât de sterile aşa cum apar la Jung şi Adler nu pot constitui decât regresul de la descoperirile freudiene către metoda investigării filosofice. Staţionarea pe terenul instabil al dualismului cu contradicţiile şi ambiguităţile sale este una dintre consecinţele renunţării nefericite la elaborarea unei dinamici a psihologiei abisale explicabilă după normele structurale ale sistemului organic. Pentru a le înţelege pe acestea. precum şi cei incluşi în curentele ce încep cu ‘neo’. Obiectul dinamicii psihologiei abisale este în primul rând Comportamentul Uman complex. în funcţie de structuri originare. De 15 . Această precizare are un rol covârşitor în psihopatologie. ci o prelucrare subiectivă a influenţei stimulului. O astfel de structură originară va fi definită ca fiind ansamblul reacţiilor şi comportamentelor unui subiect pe o perioadă suficientă de timp. De exemplu Complexul Traumatic este un ansamblu comportamental şi emoţional după care subiectul evită situaţiile traumatice care îi pot pune viaţa în pericol. structural. Lacan şi alţii. unde ‘O’ este chiar Organismul. este recunoscut ca valabil. încât acestea să derive în reflexe condiţionate din reflexe necondiţionate. Aşadar între ‘S’(stimul) şi ‘R’ (răspuns). funcţionează mai puţin în Nevroze. aici existând o mulţime de metode după cum se va vedea. Principiile trupului se regăsesc în cele ale sufletului. În situaţia de suprasolicitare acestea determină structuri secundare. un stimul traumatic poate produce o Psihoză Reactivă Tranzitorie la cei predispuşi sau o simplă reacţie anxioasă fără nici un fel de urmări. Dinamica specială a ei cuprinde Psihopatologia. El a încercat să facă această legătură chiar dacă este incompletă şi ambiguă în mare parte. ea riscă să intre într-o retorică fadă iar metoda ei să fie una nespecifică şi ambiguă. primare şi fundamentale care sunt aici numite Complexe Fundamentale. Dinamica psihologiei abisale are aşadar pretenţia de a explica sufletul uman. psihopatologice. disputa în psihologie a părăsit terenul dinamicii pe care Freud l-a iniţiat şi asta cu atât mai rău pentru ştiinţă. Numai că Nevroza nu poate fi explicată simplist iar aceste metode dau greş în ceea ce o priveşte. Aşadar principiul S→R. Succesele vizau alte entităţi nozologice mai simple iar ceea ce credeau terapiile cognitiviste că era Nevroză era de fapt altceva. Tocmai de aceea psihologia abisală poate fi numită şi psihodinamică. Cea generală cuprinde fiziologia bazală a psihologiei. Cu alte cuvinte. Conform acestui principiu terapia ei ar trebui să se constituie în decondiţionare. la care se adaugă Genealogie. Expunerea la stimul cu scopul de a facilita decondiţionarea. de devenire din planul fiziologic în cel psihic iar o psihologie abisală nu are nici o şansă de a deveni ştiinţifică decât în măsura în care stabileşte această unitate. situaţie care este doar începutul unei ştiinţe. Psihiatria lărgeşte de asemenea conceptul de ‘dinamică’. Însă pentru a aduce psihologia abisală la rang de ştiinţă nu trebuie abandonat acest demers aşa cum au făcut dizidenţii de la şcoala sa. De exemplu obiectul Fobiei din Nevroza Anxioasă este altul decât cel al Psihopatiei Traumatice în care aceste metode funcţionează într-o anumită măsură. principiile lui de funcţionare. în mod genealogic. în dezvăţare. origine fixată în relaţia retroactivă şi ereditară dintre subiect şi mediu. organică. Behaviorismul o explică simplu ca fiind un comportament învăţat. aşa cum apare el în curentul behaviorist timpuriu. În acest caz între existenţa stimulului şi răspunsul subiectului nu există o continuitate reflexivă. Practic sarcina psihologiei abisale constă în a explica principiul acesta de unificare. pe care Psihicul se grefează şi pe care o confirmă. metoda explicării lor se va concentra în definirea şi identificarea originii lor. J. De aceea se poate spune nu că S→R ci că R→S în acest caz. Omul este un complicat sistem unitar şi nu aşa cum le prezintă dualismul platonician dar mai ales cel cartezian împărţit în două subsisteme izolate trup şi suflet. Aici este implicată tocmai această predispoziţie care face din stimulul fobic o supradimensionare în Nevroza Anxioasă. trebuie pusă tocmai predispoziţia subiectivă. ceea ce aici se numeşte Metabiologie.

iar experimentalismul în psihologie. Psihologia abisală are nevoie de principii primare în timp ce cele ale Nevrozei sunt o consecinţe secundare ale acestora. Aşadar o metodă de investigare a obiectului psihologiei nu poate fi empirică datorită faptului că neurofiziologia este ea însăşi încă rudimentară. Necesitatea unei noi metode în psihologia abisală Psihologia abisală este o ştiinţă în devenire şi fiecare pas este la fel de important în această devenire. O încercare de speculaţie filosofică s-a dovedit a nu duce la o ştiinţă a psihologiei stabilă. În fapt viaţa omenirii se schimbă tocmai datorită cunoştinţelor aplicate coerent şi uman iar popularitatea este un semn meritat al preţuirii de care trebuie să se bucure acestea. Căci dacă aceste concepte au fost elaborate de o mentalitate tradiţională principial neştiinţifică este normal ca ambiguităţile şi contradicţiile acesteia să fie transmise mai departe teoriei care foloseşte aceste concepte. decât într-o psihologie. extirpări etc. Fiecare autor are o contribuţie atâta timp cât a observat un fapt căruia i s-a dat mai puţină importanţă. nu poate conduce la mare lucru. care acceptă că teoriile lui ar fi juste totuşi dar acest lucru doar în ceea ce priveşte nevroticii în timp ce cei normali s-ar suprapune totuşi concepţiei tradiţionale despre om. Cu ajutorul autorităţilor care au marginalizat-o sistematic sensul ei a fost deturnat. adică principiile Comportamentului Uman în diversitatea lor. Din acest punct de vedere. De asemenea trebuie să îşi clarifice metoda şi terminologia. M S O R Importanţa pe care Freud o acordă Sexualităţii. Atitudinea lui când tolerantă faţă de concepţiile populare când elitist-ermetică s-a regăsit şi în demersul său teoretic. Modestia excesivă ce se observă în adoptarea unor concepte tradiţionale cum ar fi cel de ‘conştient’ sau ‘inconştient’. fiecare interpretând-o trunchiat şi neadecvat şi mai tot omul pretinzându-se cunoscător abil al pasiunilor umane pare gata oricând să dea un sfat acolo unde crede că este mai priceput şi gata să reinventeze psihoterapia. pare să fie o falsă distincţie iar aceasta din urmă pare să fie o contradicţie în termeni. din impulsul de a face cunoscută psihologia abisală celor ce nu sunt dispuşi să-i acorde suficient timp şi efort pentru înţelegere. Conceptele filosofice sunt 16 . prototipul analizei sale este Nevroza. unde M este mediul. Dimpotrivă psihologia abisală nu trebuie să facă concesii metodologice şi ideatice pentru a-şi găsi adepţi. prelungire în realitate a acestuia. un ideal după cum se va vedea.9. Termenul de freudian este sinonim cu ce este obscen. Ea trebuie să caute o cât mai bună dezvoltare pentru ea însăşi indiferent de ermetismul terminologic în care ar putea intra ca urmare a acestei dezvoltări. de a demonstra anumite adevăruri cu orice preţ chiar dacă o astfel de revoluţie mentală a avut cu adevărat loc a avut şi revers. Astfel că el a folosit într-o arie extinsă conceptul de ‘nevroză’ în afara a ceea ce se numeşte astăzi Nevroză. făcând din ea nucleul psihologiei sale abisale nu este neapărat exagerată ci doar incompletă. Prin aceasta nu trebuie înţeleasă acea posibilă obiecţie care deseori i se aducea lui Freud în disperare de cauză. De aceea este necesară o metodă diferită care să aibă legătură cu argumentul dar care trebuie să fie totuşi departe de speculaţia strict logică.Sănătate Psihică. prin experimente.aceea schema de mai jos este menită să explice această situaţie. Îmbunătăţirea metodei de lucru poate facilita apariţia acestor principii. diferit de stimul. are fireşti ambiguităţi. în planul mentalităţii maselor. 1. Tocmai de aceea psihologia este o ştiinţă defavorizată sub raportul metodei. Pentru a ajunge empirică ea trebuie să fie o neurofiziologie ultraperfecţionată susţinută de o aparatură ce pare a aparţine viitorului îndepărtat. împărţită în mai multe curente neunitare. Ea a încercat mult însă a reuşit puţin. Tocmai de aceea psihologia abisală trebuie să se denevroticizeze. Este foarte clar că din nevoia personală a lui Freud de celebritate. Efortul său ambivalent şi uneori vecin cu falsa umilinţă de a face tuturor inteligibilă psihologia abisală adoptând formule şi o terminologie cât mai accesibile s-a răsfrânt de fapt către contrariul acestui scop. Căci el pierde din vedere alte elemente care se ascund dincolo de Sexualitate. Ea trebuie să îşi unească forţele pentru a-şi arăta virtuţile astăzi când este mai ales criticată pentru neajunsurile ei. căci ea nu poate beneficia de examinarea directă a obiectului ei de studiu. tocmai pentru că dexteritatea argumentării filosofice este construită pe nisipuri mişcătoare. Din păcate o astfel de ambiţie de a revoluţiona lumea. Totuşi acest ideal trebuie luat ca reper în construirea unei teorii viabile şi nu Nevroza ca atare. disecţii. aşa cum fizica şi biologia beneficiază. Până şi rezultatele psihologiei cognitive ce încearcă experimentarea Memoriei. aceasta a ajuns printre cele mai vulgare ştiinţe atât sub aspectul estetic dar şi sub raportul practic. Din nefericire psihologia nu poate fi o ştiinţă empirică. chiar dacă acum ea este în impas. Acest lucru nu este neapărat ceva de evitat iar popularitatea unei discipline sau a unui autor este de căutat. se reunesc mai degrabă într-o fiziologie experimentală a Memoriei. Din acest punct de vedere distincţia Tulburare Psihică .

spre deosebire de metoda intuitivă freudiană se realizează o continuitate a acestor etape fiecare etapă fiind explicată prin cealaltă. După cum s-a amintit mai sus. noutate care presupune un nou cadru conceptual ci preferă să se joace cu conceptele deja fabricate. Însă problema cunoaşterii pe care filosofia o facilitează îi reduce drastic autoritatea ştiinţifică. Or psihologia nu a atins nici măcar acea etapă a definirii conceptelor iar în domeniul său domneşte degringolada profundă în care fiecare autor îşi are propriile teorii şi propriile definiţii ale conceptelor. Freud însuşi a păşit pe acest domeniu al speculaţiei către sfârşitul operei sale iar rezultatul a fost negativ. Din păcate în multe cazuri psihologia este o (veche) filosofie experimentală. de-a lungul evoluţiei speciei animale către cea umană. Din păcate Freud a folosit intuiţia brută în clădirea sistemului său teoretic ceea ce pentru ştiinţă este insuficient căci o ştiinţă are nevoie de explicaţii complete şi precise. Însă psihologia abisală era şi a rămas totuşi în ceaţă tocmai pentru că îi lipseşte o metodă ştiinţifică. Chiar dacă pentru psihologia abisală această cale este mai puţin concludentă. căci ea nu aduce nimic nou cunoaşterii. Lipsa de rezultat concret al acestei metode. Individul este de fapt un continuator al Psihicului predecesorilor şi nu un începător în dezvoltarea Psihicului. Cu toate aceste insuficienţe există totuşi o lumină ce poate face din psihologie o ştiinţă prin intermediul unei metode proprii de cercetare.aceleaşi cu cele ale simţului comun iar demersul filosofic poate fi comparat cu un raţionament valid din punct de vedere logic dar al cărei concluzie este falsă deoarece premisele sale sunt false sau irelevante. în ciuda majorelor sale contribuţii în materie de psihanaliză şi ajungând în special la J. Kant avea dreptate când sublinia că psihologia bazată exclusiv pe introspecţie nu are nici o şansă să devină ştiinţă. printr-o călătorie în timp. Metoda speculaţiei filosofice pure fără asigurarea unei legături strânse cu realul. ducând mai degrabă la un material ce trebuie ulterior reanalizat şi rearanjat. psihologia a renunţat la amplele argumentaţii şi la metoda speculativă însă tot pe aceeaşi bază conceptuală a funcţionat la care a adăugat experimentul şi observaţia. În acest caz el poate fi urmărit genealogic. Tocmai aceasta este marea problemă în psihologie. Din păcate o întreagă tradiţie psihanalitică postfreudiană a fost dominată de această metodă. Metoda istoricistă pe care o deschide o astfel de fericită oportunitate este dublată de existenţa antropologiei culturale care facilitează în plan spaţial această continuitate temporală prin cercetarea tuturor modelelor de societăţi care există în lume la ora actuală. pretenţie îndreptăţită în bună parte tocmai datorită consolidării parţiale a unei metode. Kant sau Nietzsche. după cum s-a spus mai sus. Păcatul ei este că aceste concepte sunt ambigue de la început. Acest reper metodologic este constituit din ipoteza evoluţiei vieţii în general şi a speciei umane în special. accesibil tuturor. cu concretul nu duce la nişte rezultate importante pentru ştiinţă. Oricât de importante ar fi intuiţiile unui Schopenhauer. Lacan care a îmbâcsit psihologia abisală cu filosofie. O abilitate de a unifica logic aceste date poate închega o metodă care să îndeplinească criteriile ştiinţifice în acest caz. pe când psihanaliza se limitează la descifrarea Actelor Psihice. trecând prin Melanie Klein. În acest fel. Derivată din filosofie. operează însă cu aceleaşi concepte irelevante dar are în pierdere renunţarea îngrijorătoare la raţionament. Însă el ar fi avut probabil revelaţia celei de-a doua treziri din ‘somnul dogmatic’ dacă. Dacă o astfel de ipoteză este adevărată atunci Comportamentul Uman nu este necesar să fie studiat prin intermediul unor aparate ultrafine care să observe în viu modul de funcţionare a acestei magnifice maşinării şi astfel să-i înţeleagă principiile. Ceea ce se numeşte astăzi psihologie în general sub pretenţia desprinderii de filosofie. Prin această adăugare ea a avut de câştigat faţă de datele obţinute în trecut de filosofie numai prin speculaţie însă limitele experimentării indirecte şi-au făcut simţită prezenţa. Încercarea de a face din psihologie o ştiinţă sigură este o sarcină dintre cele mai grele. În acest fel se realizează o continuitate structurală. ci doar în ceva premergător şi rudimentar acesteia tocmai datorită lipsei de metode de cercetare. Asta înseamnă că în determinarea Comportamentului uman se pot pune cap la cap verigi foarte importante ce separă Omul Modern de viaţa 17 . cu toate că Psihicul Uman pare să fie un dat nemijlocit. după cum s-a arătat mai sus. în acest stadiu ea a condus la intuiţii valoroase ce îndreptăţesc pe Freud să fie recunoscut ca fondatorul psihanalizei ca terapie şi psihologiei abisale ca ştiinţă. Psihanaliza reuşea să pătrundă mult mai mult în înţelegerea Psihicului faţă de ceea ce reuşea metoda introspecţonistă. egal cu cel din psihanaliză este dată de faptul că psihologia abisală studiază Suprastructura generală a aparatului psihic. teoriile acestora nu se pot constitui într-o psihologie abisală. anume să definească conceptele cu care lucrează. Pe parcursul expunerii de faţă conceptele psihologiei tradiţionale vor trebui treptat eliminate tocmai ca urmare a despărţirii progresive de spiritul teoretic ce le stă la bază. Psihologia abisală devine astfel una genealogistă dintr-una ontogenetistă. Aşadar complicatul Comportament Uman aşa cum apare astăzi nu trebuie să fie decât rezultatul comportamentelor etapelor anterioare de dezvoltare a Vieţii. Din punct de vedere ştiinţific. ar fi ajuns să studieze lucrările lui Freud care deschid o nouă cale de înţelegere a aparatului psihic uman cu ajutorul metodei asociaţiei libere. căci această etapă este hotărâtoare pentru ştiinţă în general. demersul filosofic este de la început sortit eşecului.

Este evident că mai multe ştiinţe vor trebui să-şi dea mâna pentru a constitui o metodă viabilă a psihologiei abisale. Iar prezentarea dinamică a societăţii. ceea ce este aici teoretizată ca Trunchi Psihic. cu evoluţia sa ghidată la rândul ei de evoluţia tehnico-ştiinţifică. antropologia culturală. a relaţiei ei retroactive cu mediul. cu toate amănuntele sale banale. Pe lângă antropologia culturală. având în vedere faptul că Psihicul ia o asemenea amploare încât să devină obiect de cercetare abia la Om. psihologia cognitivă şi în sfârşit logica după cum arată următoarea schemă: Existenţa acestor ştiinţe pare să fie una de independenţă în ceea ce priveşte relaţiile dintre ele iar o metodă care să le cuprindă pe toate pare să fie cu totul nepotrivită. Acest cadru face obiectul aparatului psihodinamic care constă în sistemul global ce face posibilă Pulsiunea Psihică. Reperele evoluţiei sociale sunt păstrate sedimentat în abisurile Psihicului său iar reconstruirea acestei istorii coincide cu reconstituirea structurii generale ale Pulsiunilor ce guvernează Comportamentul adică a elementelor aparatului psihic uman. a istoriei ei. astfel că eforturile conjugate ale acestora pot conduce la o nouă metodă de cercetare ce poate conduce la un astfel de scop. ca biologia.sălbatică. Însă aceste ştiinţe sunt legate una de alta exact aşa cum arată schema. adică în societate. Pentru aceasta nu este necesară reconstituirea întregii istorii a Vieţii. schiţarea evoluţiei Umanităţii în mediul său leagă în mod indisolubil psihologia de sociologia generală. elemente grupate în Suprastructura Generală a Psihicului. pe baza acestei retroactivităţi. Odată stabilite aceste repere ale psihologiei abisale. o calitate a omului ca fiinţă unitară iar acest fapt trebuie să le facă unitare automat şi pe acestea. Este imposibil ca sociologia să fie gândită în afara economiei generale şi economia în afara biologiei generale. structura ei elementară şi proprietăţile ei. Pe de altă parte. În felul acesta se conturează o metodă riguroasă de cercetare pentru psihologia abisală. face ca psihologia abisală să se poată în fapt constitui tocmai în rămăşiţele Comportamentului Uman de la origini. În realitate caracterul mozaicat al metodei experimentate aici este dat fie pentru că mai toate aceste ştiinţe sunt incomplete fie pentru că prejudecăţile la adresa lor le face de la început incompatibile. Însă psihologia abisală poate fi comparată cu o bancă unde toate celelalte ştiinţe îşi depun banii de care dispun pentru ca apoi aceştia să se înmulţească pentru fiecare datorită dobânzilor. economia. se poate stabili evoluţia Comportamentului Uman ca omolog reactiv al acestuia prin stabilirea evoluţiei mediului. 18 . după principiile evoluţiei mediului său. Deci dacă fiecare dintre ele contribuie la întărirea metodei psihologiei abisale fiecare îşi va primi răsplata tocmai prin aprofundarea fiecăreia chiar dacă acest lucru este mai puţin concret pentru biologie şi logică de la care psihologia abisală mai mult ia decât dă. Speculaţiile atât de spinoase ale originilor Vieţii pot fi evitate căci Psihicul este o apariţie recentă în câmpul ei în aşa fel încât evoluţia lui se poate reconstitui simplu sub raportul istoric. Aşadar prin stabilirea reperelor evoluţiei vieţii. precum şi a cadrului psihodinamic care permite relaţia retroactivă a aparatului psihic cu mediul său. Statutul de unitate al acestor ştiinţe trebuie să reiasă măcar din faptul că ele prezintă un atribut. sociologia generală este a doua disciplină ce poate contribui la devenirea psihologiei ca ştiinţă. filosofia. ci doar reconstituirea vieţii psihice. estetica. ei îi rămâne în continuare rolul de a stabili relaţiile dintre elementele acestor structuri care determină însăşi această Suprastructură Psihică.

după cum psihologia sa abisală propune înţelegerea Omului dintr-un alt punct de vedere şi anume din imboldul de a cerceta cu atenţie. Ulterior el a preferat să întoarcă spatele psihopatologiei. Filosofia a închis ochii acestei părţi a Umanităţii şi acesta este eşecul ei în înţelegerea naturii umane şi ca doctrină şi ca metodă. Trebuie aici arătat că termenul ‘metapsihologie’ pe care îl foloseşte Freud este identic în mare parte cu cel ‘metabiologie’ folosit aici dar neclaritatea lui îl face neoperant în această situaţie deoarece conceptul primului este mult mai larg decât cel al celui din urmă. aplicată. de continuitate.10. a Instinctului. Instinctuale în relaţia lor retroactivă cu mediul. Această importanţă a demersului său se datorează numai raportării la psihopatologie. cu fiziologia. somatică. cedează. Genealogia dinamicii psihologiei abisale face obiectul modelării Pulsiunilor originar Biologice. fie încearcă să le elaboreze pe cele vechi. Însă Freud nu şi-a putut modifica radical doctrina aşa cum a făcut-o din dorinţa de a crea o clasificare clară a tulburărilor psihice cu toată deschiderea sa ştiinţifică. nu a ajuns la dexteritatea argumentării filosofice. În acest caz psihologia se dovedeşte a fi o ramură a biologiei generale care îşi propune să identifice modul în care Pulsiunile Fiziologice îşi modifică forma ca urmare a retroacţiunii dintre ele şi mediu. biologice iar respectiva metapsihologie ar trebui de fapt să fie metabiologie. însă acest lucru a fost făcut fără un sistem de concepte bine pus la punct. ci una specială. Însă prin simplul fapt că a avut curajul analizei naturii umane aşa cum apare ea mărită. Psihicul se dovedeşte a fi o reminiscenţă în satisfacţia unei asemenea Pulsiuni astfel amânate ca urmare a mecanismelor complexe la care ea trebuie să se supună datorită imperativelor civilizaţiei. a fost determinată de imboldul lui Freud de a determina o nosologie psihiatrică clară. chiar dacă elasticitatea sistemului său de teorii. ceea ce l-a intrigat pe mult mai filosoful Jung. Aceste Pulsiuni Fiziologice fac obiectul metabiologiei dinamicii psihologiei abisale iar termenul ‘metabiologie’ este introdus pentru a opera distincţia dintre conceptul său şi cel de biologie propriu-zisă. O psihologie care nu are la bază principii biologice nu este una abisală. după cum s-a amintit). în mare parte elaborat de Freud. Psihicul Uman apare pe fondul amânării satisfacţiei Pulsiunii Fiziologice. Distincţia sa triplă nu este specifică unei astfel de investigări. Această supunere este o dezvoltare normală a funcţiei Pulsiunii. Căci dacă o astfel de metapsihologie ar fi disciplina care ar studia principiile primare ale psihologiei abisale atunci aceste principii trebuie să fie fiziologice. Căci psihologia abisală trebuie să determine modul în care o funcţie biologică. în simptomul nevrotic Freud înseamnă pentru cunoaşterea sufletului omenesc mai mult decât toţi filosofii la un loc (chiar dacă a făcut din aceste simptome nişte constante principiale ale Psihicului ceea ce. Eşecul satisfacerii acestor Pulsiuni mediate în acest fel se constituie în psihopatologia acesteia. preferând să renunţe la acest ţel iniţial. În acest caz. aşa cum este ea structurată prin educaţie. lăsând să transpară profunzimile sale. Însuşi termenul de ‘abisală’ desemnează vecinătatea ei nemijlocită cu biologia. Or acest lucru necesită o înţelegere din alt unghi a întregului sistem. 1. Acelaşi lucru l-a încercat şi filosofia. (intuiţia lui arătându-se deficitară într-un moment cheie al carierei sale legate de studiile asupra frunzelor de coca) şi nici un profund gânditor. Dar marele său atu este accesul la fapte. Analiza Nevrozei cu atenţie poate conduce la înţelegerea ‘minusculei’ naturi umane. După cum se va vedea în primul capitol. Filosofii au explicat domeniul psihopatologiei cu câteva fraze. Toată opera freudiană ulterioară fie încearcă să clarifice anumite probleme trecute cu vederea anterior elaborând noi teorii. aşa o cum face Freud. constituie o eroare). a închiderii ochilor faţă de acest domeniu. din păcate Freud face şi o confuzie între cele trei domenii de investigare a psihologiei abisale. Psihologia abisală nu trebuie aşadar să piardă din vedere funcţiile biologice. însă cu conceptele ei obscure ea pierde exact ceea ce este mai important. exact ceea ce ea crede că este mai puţin important. A căutat toată opera sa să înţeleagă ce se întâmplă în mintea pacientului. supradimensionată. de aceea marile descoperiri ale sale îşi au aici originea şi nu în adăugirile ulterioare. după cum s-a spus şi se va mai vedea mai departe. unde masca omului. după cum însăşi religia făcea. analizându-l ‘cu ochiul liber’. psihoterapeutică. Nevroza prezintă natura umană supradimensionată aşa cum e ea asemenea unui microscop. Freud nu a fost un om de ştiinţă eminent din punctul de vedere al capacităţii de elaborare şi a ‘simţului’ teoretic. pe lângă faptul că între psihologie şi biologie nu se stabileşte o relaţie clară. devine una psihică iar acest mecanism se întâmplă după modelul conflictului între Pulsiunile Fiziologice luate ca premisă. O astfel de distincţie se datorează metodei diferite cu care operează aceste discipline în cercetarea obiectului lor care în acest caz este identic (biologia operează cu metoda empirico-tehnologică iar metabiologia cu cea logică în principal. Efortul elaborării pe mai departe a unui asemenea demers nu a fost însă susţinut de Freud. 19 .Încercarea de a stabili coordonatele dinamicii psihologiei abisale nu trebuie să se ghideze după principul aprehendării viselor. căutând repere psihologice pentru explicitări ale unor funcţii biologice. Epoca eroică a acestor discipline este fără îndoială aceea a elaborării unui astfel de interes ştiinţific. Psihologia abisală foloseşte deja un fel de ‘microscop’. Psihologia abisală şi psihiatria Apariţia psihologiei abisale şi a psihanalizei ca ştiinţă şi respectiv practică medicală. pe viu natura umană. Eşecul anumitor teorii freudiene în ceea ce priveşte psihologia abisală se datorează tocmai abandonării domeniului psihopatologiei.

Modul în care Freud a extins nepermis conceptul de ‘nevroză’ în zona totală a Psihopatiilor sau Psihozelor. pe care el le cam ignora. în loc ca acesta să fie semnul distinctiv de apartenenţă a acestora la aceeaşi categorie aşa cum există în multe alte asemenea care încep cu ‘psi’ aici există cea mai mare discordie. Însă medicaţia actuală care se aplică cu succes acolo unde psihanaliza ar avea şi mai mare succes produce o oarecare dependenţă a pacientului de ea. După cum s-a spus. chiar dacă în unele ţări. trebuie înlocuită cu o întrepătrundere mai constructivă a lor. sensul pe care ele îl pot da aparatului psihic la fel cum divinitatea dă sens existenţei. costul tratamentului este suportat de casele de asigurări. tocmai prin limitarea psihologiei abisale care nu a putut să le observe. se exclude ea însăşi de la pretenţia de ştiinţă pe care fără îndoială că o merită. Astfel că. aşa cum reiese din cazul Schreber. Obiecţia pe care Freud i-o aducea lui Adler că nu explică cum e posibil ca el singur Complexul de Inferioritate să explice atâtea Tulburări Psihice. pe termen lung efortul financiar poate fi acelaşi. Aşadar scopul psihologiei abisale este acela de a ajunge la o clasificare universal acceptabilă a tulburărilor psihice. psihiatria s-a detaşat la rândul ei de psihanaliză. adică să distrugă efectiv acele reprezentări care sunt de obicei refulate şi care ulterior ‘se reîntorc’ prin Sublimare sau alte căi la fel cum o otravă poate fi neutralizată printr-un antidot. Deşi există unii psihiatrii care sunt şi psihanalişti. poate fi un pas decisiv în acest sens. atestă în ce mod el a închis ochii acestui domeniu. în special în ţările fostului lagăr socialist. facilitată de sistemul de formare şi nu de propriile curiozităţi. Cerinţa ca fiecare psihiatru să aibă la activ o cură didactică. Pornind de la această diferenţă de opţiune. O teorie generală a Pulsiunilor ar însemna rezolvarea multor ambiguităţi din psihologia abisală care au făcut ca ea să nu-şi câştige numele de ştiinţă încă. Astfel de ‘critici’. refăcută. rămânând sub impresia primelor sale studii şi primilor săi pacienţi nevrotici. Psihanaliza cu greu poate fi instituţionalizată deoarece necesită mult timp şi efort financiar. Încercarea de a duce mai departe psihologia abisală şi de a o corecta pe cea actuală presupune acel curaj al descoperirii psihanalizei. s-au menţinut încă şi astăzi. Ei au încetat aproape să se adapteze la psihopatologie şi la noile sale condiţii. poate fi aplicată psihologiei sale însăşi prin extensie: cum poate fi explicată diversitatea copleşitoare a materialului clinic doar pe baza a câtorva Stadii de Evoluţie Libidinală? O psihologie abisală care nu ia cu asalt acest material clinic al psihiatriei. Psihiatria poate fi foarte uşor instituţionalizată căci terapia se reduce la administrarea de substanţe chimice capabile să producă un echilibru artificial şi momentan în sistemul psihic al pacientului. Însă principala latură a discordiei este reprezentată de metodologia terapeutică. din păcate. Cu toate acestea este imposibil ca o teorie care se pretinde a cunoaşte abisurile Psihicului Uman şi a cunoaşte adevărul despre acestea să nu poată face ordine în psihopatologie şi să nu elaboreze o clasificare clară şi precisă a Tulburărilor Psihice. Psihanaliza insistă pe investigaţia profundă în timp ce psihiatria lasă deoparte o astfel de evaluare exhaustivă în favoarea ameliorării produsă de medicaţie simptomului. 2. acel curaj de a recunoaşte importanţa Sexualităţii pentru Psihicul Omenesc întrun moment de impas. Îndreptată spre criteriile ei de încadrare semiologică a Tulburărilor Psihice într-o clasă sau alta şi înzestrată cu autoritate medicală. aceste gânduri. clasificare realizată nu pe baza criteriilor semiologice aşa cum se face astăzi în psihiatrie 20 . precum şi cea ca fiecare psihanalist sau psiholog abisalist să aibă o formaţie teoretică în biologie. deşi costă mai puţin. Freud trăia convingerea că în terapia Tulburărilor Psihice viitorul este cel al medicaţiei. Dar el probabil că imaginase nişte medicamente capabile să atace ‘atemporalitatea Inconştientului’. psihologia abisală trebuie reinventată.Acest fapt este dovedit de continua decădere a acestei discipline în ciuda unor mici împrospătări legate de autorii postfreudieni. Psihiatria are mare nevoie de o clasificare având în vedere neconcordanţele de stabilire a diagnosticului care există astăzi în acest domeniu. Or Freud a închis ochii diversităţii de tablouri clinice prezentate de psihopatologie. De aceea scopul dinamicii psihologiei abisale este acela de a explica această diversitate. acel curaj de a invita subiectul să spună tot ceea ce îi trece prin minte fără să îşi judece ‘critic’ aceste idei. îngrămădirea paranoiei în schizofrenia paranoidă. Din nefericire. prin confuzia sau cel puţin. Lipsa de comunicare dintre acestea. fără să ia în calcul chiar evoluţia acestor Tulburări timp de aproape o jumătate de secol. psihanaliza şi psihiatria nu vor putea face niciodată casă bună nici pe plan teoretic. în loc să o încorporeze şi să o corecteze ca urmare a experienţei sale. Totuşi este probabil ca aceste probleme se vor rezolva mai devreme sau mai târziu iar această exagerată scindare între ele se va aplatiza progresiv. TEORIA GENERALĂ A PULSIUNILOR Freud spunea despre Pulsiuni că reprezintă mitologia ştiinţei psihologiei abisale Pulsiunile fiind asemenea zeilor. dar şi a polemicilor nejustificate de studiul ultimilor date din domeniul psihopatologiei. între aceste două discipline s-a creat o prăpastie. ci diversitatea de clase însele. cum ar fi de exemplu Germania. Este normal ca între psihiatrie şi psihanaliză să fie o oarecare incompatibilitate legate de formaţia celor două deşi anumiţi specialişti au ambele formaţii. printre care şi Tulburări de formă libidinală. O astfel de metaforă este folosită pentru a sublinia importanţa a deosebită a acestora. diversitate nu de elemente ale unei clase.

Aşadar. anume că Mediul ar fi pasiv în formarea insului şi că totul s-ar reduce la modul exclusiv activ în care individul se raportează la membrii familiei în special. Secţiunile acestui subcapitol se vor ocupa tocmai de acest drum pornind de la analiza fenomenului biologic.1. De obicei selecţia interspecifică este anterioară celei intraspecifice însă şi aici se poate 21 . fireşte c Freud tinde de multe ori să ia în calcul şi ereditatea şi influenţele Mediului în geneza Psihicului însă de fiecare data sfârşeşte prin a găsi cauze suspendate în aer pentru acesta cum este cazul teoriei stadiilor de evoluţie libidinală. După ce această sarcină va fi fost terminată se poate trece la problema arzătoare a psihologiei abisale şi anume la Psihopatologie. care este un Mediu reflectat genetic) aceste cauze. Influenţa Mediului în aceste teorii este minimalizată. Conservarea şi înnoirea reprezintă aşadar două forme ale evoluţiei al vieţii. 2.1. adică către evoluţie. către dezvoltare şi perpetuă consolidare. totuşi nici viceversa nu este valabilă aşa cum tinde să considere psihologia abisală freudiană. Între aceste sisteme individuale funcţionează relaţii complexe. Conservarea presupune efortul vieţii de a rămâne aşa cum este acest lucru realizându-se prin autoapărare în special iar înnoirea presupune imperativul de a trece către forme superioare de existenţă. brută şi neprelucrată a Mediului aşa cum face materia anorganică atunci când evoluează. totuşi între ele nu există o reală incompatibilitate ci doar o opoziţie în interese. cele superioare sunt consolidate ca sisteme individuale complexe. ce face el sau ce scop are pentru Organism ceea ce face obiectul Metabiologiei psihologiei abisale. exterioritatea ultimă a Psihicului. Aceste tendinţe sunt conservarea şi înnoirea. Aceste relaţii facilitează o trăsătură esenţială a evoluţiei vieţii şi anume selecţia naturală. această parte întâi conţine pe de o parte Metabiologia ca sistem de funcţionare biologică a Organismului şi transformarea acestor principii în funcţii psihice. Pentru asta este necesar să se stabilească ce este Instinctul. Deşi se găsesc explicaţii pentru o cauzalitate exterioară totuşi acestea nu rezistă testelor cele mai simple. Hardul aparatului psihic Respectând drumul prin care Pulsiunea Biologică devine o Pulsiune Psihică. organismele. de la ţară la ţară.1. pentru ca apoi să le localizeze şi să le descrie. Din acest motiv acest subcapitol se şi numeşte aşa. grup sau clasă socială) ci pe principii dinamice generale. Va fi arătat modul în care Psihicul se desprinde de Biologic (rămânând în relaţie retroactivă cu acesta) precum şi modul în care el se formează pe mai departe. ele colaborând retroactiv. prin conflictul lor. climă şi mentalitate specifice fiecărui popor. ia dat Mediului care selectează indivizii o funcţie mult prea mare iar indivizilor o funcţie mult prea pasivă. de concurenţă sau de conlucrare. Metabilogia psihologiei abisale Cu acest subcapitol psihologia abisală caută să se lege de o bază sigură.1. Fără această bază psihologia abisală se găseşte în situaţia de a fi suspendată în aer. unde o specie concurează sau conlucrează cu alta. cel care a lansat termenul. Apoi ea conţine genealogia psihologiei abisale. de sociabilitate. ceea ce face obiectul capitolului despre Hardul aparatului psihic adică despre suportul său organic. Pentru acest lucru este necesar parcurgerea unui drum anevoios.(căci acestea clasifică actul psihic final. se deosebesc de materia anorganică prin faptul ca ele reuşesc să prelucreze mişcarea şi să o iniţieze printr-un anumit principiu propriu. adică între indivizi similari şi alta interspecifică. 2.1. 2.1. Organismele superioare prezintă o astfel de împletire retroactivă între cele două tendinţe ale vieţii iar relaţiile dintre ele este în acest fel foarte complexă. Chiar dacă Darwin. Acestea sunt reunite în capitolul dedicat Softului aparatului psihic. unde relaţiile Individ-Mediu se realizează în interiorul speciei. cu două subcapitole referitoare la problema structurării aparatului psihic la care se adaugă cele ale psihologiei cognitive cu aplicaţiile principiilor descoperite şi manifestarea diversă a elementelor analizate în primele două. trecând prin stabilirea legilor şi principiilor acestuia şi terminând cu descrierea părţilor sale componente relevante pentru psihologie. El încearcă să deducă din aceste principii posibilitatea de existenţă a Instinctelor însele. Organismul reacţionează în funcţie de negocierile interne ale acestor două mari interese. Selecţia naturală se prezintă în două forme: una intraspecifică. De aceea aici se vor cerceta principiile cele mai generale ale Biologicului. fără influenţa directă. ceea ce este diferit de la mediu la mediu. Sub raportul biologic evoluţia se desfăşoară în două tendinţe opuse care. Chiar dacă ele par contradictorii şi deci. să deducă principiile sale şi întregul său demers din această zonă pe care va trebui să o analizeze amănunţit pentru a găsi o astfel de portiţă de comunicare cu realul care să-i întemeieze dreptul la existenţă. vor trebui mai întâi analizate Instinctele şi apoi ceea ce se numesc complexe ale trunchiului psihic. începând de la definiţia Psihicului trecând prin explicarea lui şi identificarea formelor sale de manifestare. Premisa biologică a originii Psihicului Fiinţele vii. Faţă de organismele inferioare. incompatibile. după cum deja s-a anticipat în introducere. Din această cauză teoria expusă aici va încerca să găsească mai mult în Mediu (şi ereditate. constituie principiul apariţiei Psihicului. Celălalt subcapitol se va ocupa despre fenomenul apariţiei Psihicului din aceste premise biologice. Instinctele.

Fiziologicul nu are decât un rol reflexiv căci cauza principală se află de fapt în sistemul psihic. Chiar structurile instinctuale nu pot fi explicate decât în relaţie retroactivă. Această concepţie nu poate explica diversitatea acestora fără a implica diversitatea condiţiilor de mediu. Căci dacă principiul perturbării nu este căutat într-un element perturabtor. evolutivă cu Mediul. faţă de adaptarea vectorului său acţional. Dar fireşte. Fără îndoială că Psihicul influenţează Fiziologicul care îi stă la bază ca urmare a reacţiei retroactive dintre aceste două elemente. în ceea ce priveşte forma lor structurală. explică Tulburările Psihice pe baza proceselor nervoase de excitaţie şi inhibiţie. a ‘Complexului de Inferioritate’. 22 . O asemenea concepţie organicistă extinsă asupra tuturor Tulburărilor Psihice se dovedeşte însă a fi tributară unei concepţii mitologice asupra Psihicului şi a Omului în general. Aşadar amânarea. Această modelare a Instinctului sau a unei grupe de Instincte. suprastructurarea Pulsiunii Instinctuale care este principiul funcţiei psihice. Pânda animalului de pradă reflectă interacţiunea dintre pulsiunea brută. nu implică şi nu este implicată de o astfel de schimbare pe plan fiziologic în mod direct. de la forma brută în sensul unei suprastructurări a lor este principiul apariţiei Psihicului. aşa cum A. Această distincţie îşi va arăta valabilitatea în capitolul consacrat Tulburărilor Psihice pentru explicarea acestora. Adică Psihicul este pur si simplu chiar Biologicul care se modelează retroactiv sub raportul comportamental în relaţia cu Mediul. tot aşa şi concepţia organicistă încearcă să explice Psihicul pe baza planului fiziologic. O specie se dovedeşte a fi superioară dacă reuşeşte să se impună altora în cadrul unei selecţii naturale interspecifice eliminând pe cât posibil speciile rivale. după cum se va vedea în partea a treia a acestei lucrări. Conflictul este originar organic şi cu cât este mai pregnant şi mai puternic. care în cazul de faţă este Mediul. Aici este originea amânării satisfacţiei Instinctelor aşa cum apare ea încă în lumea animală şi nu cea produsă de civilizaţia umană după cum susţine Freud. Or. deci fără subordonarea ei la o Pulsiune necondiţionată. În acest caz va primi o lovitură puternică concepţia organicistă a Tulburărilor Psihice (cu excepţia psihozelor) unde ea pare să fie de ajutor. vine să diferenţieze o astfel de adaptare retroactivă la Mediu a structurii instinctuale brute. după cum se va vedea mai târziu. Adler încearcă să le explice pe acestea doar pe latura ‘voinţei de putere’. Acest conflict general dictat de imperativul evoluţiei este aşadar principiul apariţiei Psihicului. succesul unui asemenea sistem de feed-back negativ. Precizarea localizării funcţiei psihice în zona Instinctelor. Pavlov. Astfel că se poate în mod cert spune că în anumite dereglări psihice ce au un anumit semn somatic. deci pe baze exclusiv fiziologice ignorând faptul că structura fiziologică nu poate explica decât mecanismul de funcţionare brută a Fiziologicului. Dar această amânare se dovedeşte a fi doar continuarea Pulsiunii (Brute) de Nutriţie a animalului de pradă căci ea nu vizează inhibarea absolută a acesteia ci tocmai satisfacerea ei cât mai optimă.vorbi de condiţionare retroactivă. trebuie să fie posibil printr-o capacitate de a înregistra satisfacţia care a fost astfel amânată sub raportul calităţii si a cantităţii. implicaţiile fiziologice retroactive între planul psihic şi cel fiziologic sunt de netăgăduit acesta din urmă suportând în mod indirect acţiunea Psihicului. O concepţie care poate localiza o astfel de perturbare în mod izolat este una magicistă determinată supranatural. Sub raportul calităţii o astfel de facilitate înseamnă apariţia Memoriei în timp ce sub raportul cantităţii aceasta determină apariţia sistemului psihic. unde aceasta din urmă deţine prevalenţa. Pulsiunea Psihică dimpotrivă. asta înseamnă că ea i-a fost într-un fel destinată. diversitate mediată de sistemul psihic mai întâi şi care abia apoi îşi poate găsi rezonanţa somatică. nu şi dereglările sale. la psihopatologie. care este principiul evoluţiei vieţii în genere. Cu alte cuvinte Pulsiunea Psihică poate fi activată şi fără medierea condiţionării fiziologice. crezătoare în destin. este mediată mnezic şi este uneori şi un reflex condiţionat. dintre nevoia ei de satisfacţie imediată şi amânarea ei. De asemenea. Acest infrasistem retroactiv prezent în forma Instinctului de Nutriţie este încorporat (asemenea multor alte infrasisteme retroactive care răspund de tipuri diferite de comportament) în sistemul retroactiv ce se stabileşte între Organism si Mediu. căci orice perturbare trebuie să implice şi un element perturbator. Comportamentul poate fi dirijat de prevalenţa pulsională a uneia dintre aceste două elemente. Acest model originar se va repeta la scară mai restrânsă în orice element comportamental. ci doar în elementul perturbat. Fireşte că teoriile organiciste vor exclude societatea de orice vină iar cauzele Psihopatologiei ar fi exilate în eterul individual. dacă amânarea reprezintă cheia funcţionarii organismelor superior organizate. dată de structura fiziologică în cauză asemenea unui reflex necondiţionat. deşi. el devine emblema superiorităţii vieţii iar tendinţele conservării şi înnoirii sunt factorii principali ai acestui conflict. Speciile trebuie să adopte adevărate strategii de luptă şi să le aplice optim. de exemplu. conflictul psihic se dovedeşte a avea rădăcini mai adânci decât aşa cum apar ele relativ la cel dintre normele morale şi Sexualitate. o astfel de concepţie este foarte bine primită de autorităţi deoarece în cazul în care Tulburarea Psihică ar fi condiţionată de Mediu (aici cel social) ele ar trebui să dea socoteală pentru starea în care se află ea relativ la societate. O Pulsiune pur fiziologică este aceea care se manifestă direct în comportament. Acesta este încorporat la rândul său în metasistemul originar al retroactivităţii dintre impulsul de conservare şi cel de înnoire din cadrul evoluţiei vieţii in general ca şi alte sisteme retroactive de forma lui. adică chiar succesul vânătorii.

Dimpotrivă Psihicul este o continuare a Somaticului şi anume o implicaţie comportamentală modificată în relaţia cu Mediul a Pulsiunii Brute. legat de acţiunea tradusă comportamental a unui Instinct rudimentar şi de toate acţiunile pe care Organismul le face pentru ca o anumită funcţie organică să fie menţinută la nivel constant. Masticaţia pentru Instinctul Nutritiv. De fapt însăşi originea termenului ‘psihic’ a fost dirijată de explicarea acestor Tulburări ce au fost apoi numite ‘psihice’. o operează între Gândire şi Corp este una care nu vizează structura internă a funcţionării Gândirii (a mecanismului ei) şi a Fiziologicului.2. În legătură cu distincţia de mai sus şi cu implicaţiile ei terminologice. Şi sarcina de a explica Tulburările Psihice este. involuntar. Degenerarea termenului ‘psihic’ către o funcţie structurală fiziologică a fost o problemă ulterioară celei de precizare terminologică a Tulburărilor Psihice. Aşadar nu este nevoie ca Organismul să aibă ca principiu un mecanism de autodistrugere. în condiţiile neelaborării unei viziuni unitare psihosomatice) dar cu toate acestea el introduce la sfârşitul operei sale ciudata grupă a Pulsiunilor Morţii. ca Foamea.Obiecţia care s-ar putea aduce restrângerii conceptului de ‘psihic’ la această formă constă în această întrebare: cu ce drept se restrânge noţiunea de ‘psihic’ la simpla Pulsiune modificată evolutiv din moment ce în limbajul ştiinţific această noţiune integrează sub sine şi anumite structuri fiziologice? Ce garanţii există că Psihicul ţine de această latură? Nu cumva o asemenea concepţie care diferenţiază psihicul de fiziologic conduce la o altă variantă de cartezianism? Aceste posibile obiecţii îşi vor primi răspunsul pe rând. condiţia retroactivă între organismele vii in genere dată de epuizarea unui sistem individual. Conceptul de ‘instinct’ aşa cum apare el în acele discipline care îl utilizează este foarte ambiguu. în teoria prezentată aici. la polul opus stă biologismul unilateral care atribuie şi conţinuturile Gândirii tot unei funcţii fiziologice sărind tocmai peste ce această teorie numeşte ‘psihic’. anume explicarea a ceea ce este de toţi autorii recunoscut ca fiind Psihic. sub presiunea altor sisteme. se demonstrează clar că Tulburările Psihice. Biologia a arătat suficient de clar că Gândirea este de fapt tot o funcţie somatică. Cu privire la aceasta.1. ce are rolul de a menţine în stare de funcţionare un subsistem organic al unui Organism. Freud recunoaşte şi el faptul că ‘Pulsiunea este reprezentantul psihic al unei excitaţii somatice’ (din păcate pentru ştiinţă. Psihicul şi Somaticul nu sunt complet opuse şi nici măcar opuse. el înseamnă un comportament rigid. Prototipul conceptului de ‘instinct’ este însă dat de nevoile primare ale Organismului. adică Tulburarea Psihică. nu îşi au originea în această zonă ci tocmai în cea a deformării Pulsiunii Organice.1. Aşadar tocmai acest fapt este garanţia acestei restrângeri conceptuale. Pulsiunea este un element pur fiziologic. lucrurile stau exact invers. după cum s-a spus. Însă Moartea este un epifenomen al Vieţii. adică a implicaţiilor comportamentale ale unei astfel de structuri organice şi nu a structurii în sine. acest lucru realizându-se de la sine în procesul Vieţii. Setea sau Libidoul deci acolo unde substratul fiziologic este nelipsit. conceptul de ‘instinct’ este extins şi în ceea ce priveşte Softul Organismului iar cum acesta este diferit de la un individ la altul. de somatic şi deci să nu poată deosebi biologia de psihologie. chiar dacă sistemul cognitiv i-a rămas în mare parte străin. Structura generală a Pulsiunii La origine. Dacă dualismul cartezian dar şi cel platonician ignoră funcţia fiziologică a stării de Gândire. Aici dimpotrivă. Analiza complexelor trunchiului psihic ce se va face în capitolul următor. ci doar nişte ipoteze pe care diferiţi autori le iau ca premize în elaborarea teoriilor lor. în descrierea acelor câteva mii de ‘instincte’ substratul fiziologic se reduce treptat la acestea ceea ce este absurd. Tulburările Psihice şi cele Somatice reflectă foarte clar distincţia dintre Psihic şi Somatic. de exemplu. S-a ajuns astfel în situaţia bizară de a fi descrise câteva mii de astfel de ‘instincte’. problema este că nu există o concepţie ştiinţifică despre Psihic. Or. Concepţia despre Psihic care se extinde în zona structurii fiziologice cu localizarea sa riscă să nu poată deosebi Psihicul de Biologic. Aşadar la origine Pulsiunea este o schemă comportamentală nemijlocit organică traductibilă biologic prin intermediul reţelelor neuronale. În ceea ce priveşte ultima obiecţie. Gândire este dictată atât în conţinut cât şi în formă de experienţele retroactive asupra Mediului şi nu doar de o capacitate exclusiv structurală de a avea conţinut. instinctuale. Restrângerea conceptului de ‘psihic’ doar în zona Pulsiunii modelate şi nu la nivelul structurii sale biologice nu vizează o răzvrătire terminologică ci dimpotrivă. va arăta pe larg acest lucru. cea de cartezianism. Pe baza acestei ambiguităţi. derivând în teoriile organiciste. 2. cartezianismul identifică şi starea de Gândire şi conţinuturile semantice ale Gândirii ca aparţinând unui spirit (mistic). chiar dacă unele sunt motivate organic (Psihozele). Este imposibil de a explica cum o Pulsiune Brută. în aceasta constând dualismul sau. o aliniere consecventă la termenul general de ‘tulburare psihică’ pe care teoria expusă aici l-a considerat edificator pentru definirea Psihicului. a structurii somatice. principala intenţie a acestei lucrări. Diferenţierea pe care filosofii. În mare. ca pulsiuni originare şi în relaţie duală cu Pulsiunile Vieţii. ci vizează consecinţele epifenomenale ale acestor structuri. De aceea 23 . fiecare având comportamente şi dorinţe diferite. poate să fie una care determină principial moartea acelui Organism. culminând cu Descartes.

ci faptul că are un substrat fiziologic precis. De exemplu reflexele necondiţionate de genul celui al reacţiei genunchiului la lovirea cu ciocănelul. în cazul Foamei el poate viza toate operaţiile de nutriţie şi digestie. Pulsiunea Instinctuală Sexuală. Complexul. De aceea se poate spune că metabiologia este disciplina care studiază structura organică a Instinctului. este legată teleologic de funcţia Hard. Astfel că în interesul său de a consolida şi menţine în stare de funcţionare o anumită parte sau funcţie a Organismului. Rămâne de discutat în ce măsură partea nonfiziologică din conceptul mai larg al lui Freud realizează acest lucru. motor. Aşadar pentru a determina domeniul Pulsiunii pur fiziologice trebuie identificate acele acte comportamentale ce fac posibil nemijlocit funcţia organică a Instinctului. Însă cea fiziologică este exclusă tocmai datorită invariabilităţii pulsiunii Instinctului Sexual ce conduce la obţinerea actului sexual. Aşadar Pulsiunea este unitatea structurală şi funcţională a aparatului psihic capabilă de a fi inhibată excitată şi neutralizată adică de a avea o energie specifică şi de a fi tradusă comportamantal. De exemplu comportamentul nutritiv ce presupune ajutorul funcţiei Soft a Instinctului. 2. precum şi implicaţiile lor. Aceste Pulsiuni trebuie diferenţiate de alte Pulsiuni ale căror consecinţe comportamentale nu duc neapărat la satisfacţia organică a Instinctului cum sunt pulsiunile Complexelor Autonome. spre deosebire de Complexele ale căror comportamente dictate nu serveşte imediat şi concret la satisfacerea Instinctului şi de aceea ele sunt numite Complexe Autonome sau Complexe Fundamentale. Structura biologică a Instinctului reprezintă Hardul Instinctului. Dimpotrivă. cea referitoare la funcţionarea lui realmente în mediul extern. îl mediază social. atunci întreg Instinct Nutritiv va fi anulat. nu sunt Pulsiuni. Hardul său şi implicaţiile sale principiale în Soft în timp ce psihologia propriuzisă trebuie să studieze în primul rând Softul acestuia trecând dincolo de Instinct către Complex. Pulsiunea Instinctuală se consolidează în funcţie de întreaga structură organică a Instinctului. respectiv faimoasa Sublimare. fiecare dintre ele are scopul său bine precizat şi invariabil din punct de vedere funcţional. Ea face posibilă însăşi funcţionarea Instinctului. O astfel de precizare este în măsură să limiteze la maximum ideea freudiană după care ‘Instinctul Sexual refulat se sublimează în cultură’. prin introspecţie. reprezintă partea de Soft a Instinctului.1. adică un comportament psihic. pentru a folosi un termen sugestiv din informatică. Astfel că Pulsiunea Instinctuală este predispoziţia senzo-motorie la acte comportamentale relaţionate structural în scopul furnizării materialului brut de funcţionare organică către structura anatomică a Instinctului. Deci Pulsiunea Sexuală aşa cum o vede Freud nu înseamnă doar ceea ce aici este recunoscut a fi Hardul. Dată fiind structurarea Instinctului în zona Hard şi Soft a sistemului psihic. continuându-l pe celălalt. Specificul său nu este Pulsiunea ca atare. Aceste informaţii se transmit nervos sau chimic către un anumit centru de colectare a acestor date şi abia apoi Pulsiunea se poate consolida şi poate fi retransmisă către comportamant. precum şi relaţia retroactivă dintre aceste zone. Dar totuşi ea o cuprinde şi pe aceasta. Deci pentru înţelegerea Pulsiunii trebuie să fie analizat mai întâi Instinctul.trebuie deocamdată făcută distincţia dintre Instinct şi Complex. adică orice act comportamental mai general. de către subiect. Energia Pulsiunii 24 . ci simple reacţii nervoase periferice care pot lua parte într-o Pulsiune Brută dar care nu se pot extinde la aceasta singure. adică de scopul structurii organice digestive. De exemplu Foamea presupune un foarte complicat aparat digestiv ale cărui elemente sunt studiate de biologie. fără coroborarea cu alte astfel de reacţii. Pulsiunea devine Complex. Acest comportament nu poate fi modificat din principiu căci dacă acţiunea de obţinere a hranei nu aduce hrana. Acestea doar protejează Instinctul. a scopului său. un aparat special care are o importanţă covârşitoare pentru supravieţuire. Despre acest lucru se va discuta în secţiunea următoare iar ceea ce este mai important de subliniat acum este caracterul comportamantal al Pulsiunii. Cu toate acestea nu orice act comportamental este datorat unei Pulsiuni. care aparţine Softului Instinctului nu este independent de acesta şi este aici numit Complex Instinctual. adică traducerea în plan comportamental. primul urmându-l.3.1. Fireşte că aici trebuie explicat că Freud extinde conceptul de ‘sexualitate’ dincolo de cel de ‘genitalitate’. aparţine biologiei ca punere în relaţie de continuitate între Hardul şi Softul Instinctului. Acest concept de ‘complex’ va fi definit la momentul oportun în funcţie de cel de ‘instinct’. O definiţie a psihologiei însăşi relativ la cele spuse până acum s-ar face în felul următor: Psihologia este ştiinţa care studiază originea. Deci nu este de nici un folos spre a identifica Pulsiunea cu impulsurile nervoase sau cu hormonii eliberaţi de glande. cealaltă parte a Instinctului. de nevoia propriuzisă a Organismului ca ea să conducă la satisfacerea respectivei funcţii. Pulsiunea este un comportament elaborat şi complex în care intră mai multe elemente. un comportament atomar în cadrul comportamentului general. structura şi patologia Pulsiunilor. Complexul este un comportament de satisfacere a Instinctului. ceea ce contravine unei legi fiziologice precise legată de funcţionalitatea sa ca atare. Pulsiunea are capacitatea de a acţiona direct în planul comportamental în funcţie de acest interes. însă nu fac parte integrantă din el. Iată că ele nu sunt conştiente şi recunoscute empiric. Fiziologia Pulsiunii de asemenea.

mai largă decât aceasta. Totuşi Freud este departe de a înţelege ce este energia fiziodinamică cu statut actual. aşa cum este teoretizată aici. Aceasta are un statut nu numai ontogenetic ci şi genealogic în cea mai mare parte legat implacabil de funcţia mnezică. Precizarea se face prin faptul că acest corp sau sistem nu poate porni de la sine această mişcare. suportul Psihicului atunci va trebui ca această energie psihodinamică să aibe cauze fiziologice. căci ea este o Pulsiune Latentă în timp ce energia psihodinamică este deja o Pulsiune. Ea va trebui să rezide chiar în capacitatea organică de a avea Psihic. Teoria energetică freudiană se reduce la ‘energia psihică’. fie ea şi una Instinctuală. De exemplu benzina este energia motorului iar curentul electric este numit şi energie electrică. Deşi astfel de energie este identică cu energia psihodinamică. O astfel de ‘energie’ trebuie diferenţiată de o posibilă ‘energie fiziologică’. marfa acestei fabrici. un obiect concret. aşa cum este el folosit aici. Fiziologicul este principiul. Trebuie aici arătat că conceptul de ‘energie psihodinamică’ descris aici nu este identic cu cel de ‘energie psihică’ al lui Freud. cuprinzând-o latent pe aceasta. conceptul de ‘energie’ este extins la maxim aici fiind definit prin intensitatea unei Pulsiuni. ontogenetic legată de funcţionarea sistemului organic în stare să dezvolte o energie psihodinamică. deoarece Freud nu ajunge să o pună în relaţie cu sistemul somatic. de simplificare a limbajului dacă se ţine cont de definiţia ştiinţifică a energiei. totuşi ea se va numi energie fiziodinamică deoarece este mai cuprinzătoare. în special în ceea ce priveşte ‘energia psihică’ îl duce la mari obscurităţi. Dacă ‘energia psihică’ a lui Freud produce linişte (‘Principiul Constanţei’ reprezentă o plenitudine energetică) dimpotrivă. răspândit apoi larg în alte teorii şi care înseamnă rezistenţa la frustrare a subiectului. Aşa se face că conceptul de ‘energie’. energia fiziodinamică reprezintă finanţele investite în această fabrică. Căci benzina şi curentul electric sunt obiecte care conţin în sine latent energia şi care nu se poate dezvolta decât atunci când acestea reacţionează cu un alt obiect. El este definit ca fiind capacitatea unui corp sau sistem de a produce lucru mecanic sau căldură. Or dacă la asta se reduce de fapt energia va trebui ca acest concept de ‘energie’ să fie identificat în final cu cel de ‘lucru mecanic’. Freud vede Nevroza ca pe o epuizare de energie a aparatului psihic. Totuşi obiecţia de concepere a sa nu ar sta în picioare. ci o preia şi o prelucrează de la alt corp. energia psihodinamică este doar în măsură să producă insatisfacţie. În acest caz raportul dintre energia fiziodinamică şi cea psihodinamică este acelaşi ca şi cel dintre combustibil şi capacitatea motorului de a dezvolta lucru mecanic. Bergson. se extinde şi asupra cauzelor acestor atribute ale sistemului. Pe baza acestui fapt. Căci chiar în fizică el este un concept generic energia nefiind aici un lucru. a hranei necesare organismului. chiar dacă aceasta este una instinctuală şi nu elaborat-psihică. presiunea care acţionează asupra pistoanelor motorului determină lucrul mecanic. El a preluat teoriile dualiste tradiţionale cu privire la Psihic şi Somatic. Iată cum Psihicul este medierea dintre interesul Instinctului şi oferta Mediului.Conceptul de ‘energie’. intensitate capabilă să determine un anumit comportament. Energia psihodinamică. adică identificând sau caracterizând energia prin forţa motrice. Freud îl ia în sensul de energie psihică a impulsurilor sexuale. Ea este secundară unei energii fiziodinamice ce o alimentează şi vizează funcţionarea sistemului organic adică funcţionarea scoarţei cerebrale unde este localizată funcţia mnezică. Deşi nu are o definiţie clară a conceptului său de Libido. Dacă sistemul fizio-biologic ar fi comparat cu o fabrică. În cazul de faţă aceste energii sunt într-adevăr lucruri concrete dar denumirea lor ca energii este făcută doar pe temeiuri practice. care îşi are originea în vid. unei dorinţe. se dovedeşte a fi preponderentă în Tulburările Psihice şi scăzută la normalitate. care parţial desemnează funcţionalitatea. Curentul electric îl produce prin electromagnetismul său. adică de a comporta Pulsiuni Somatice originare ca Foamea. ci un fenomen general cuprins descriptiv. Dacă Psihicul şi Fiziologicul sunt două lucruri între care există raporturi ca acelea arătate mai sus unde . 25 . Aceasta se aplică de fapt vieţii în genere şi este explicabilă biochimic la nivelul asimilării nutritive. teorii care sunt prezente în subsidiarul concepţiilor sale dar pe care în acelaşi timp le şi neagă prin faptul că recunoaşte că Psihicul nu este sufletul mistic cartezian sau platonician ci un fel de continuator al somaticului (căci Pulsiunile Somatice se regăsesc în activitatea psihică). ceea ce face ca subiectul să sufere. Pe de altă parte. Aici energia fiziologică ar fi identică cu energia din fizică. energia fiziodinamică este capacitatea organică de a determina o energie psihodinamică. Setea sau Libidoul. în timp ce cea psihodinamică ar fi materia brută ce trebuie prelucrată. nelinişte psihică după cum se va vedea în secţiunea următoare. Benzina produce presiune atmosferică atunci când arde. Această distincţie este foarte importantă în ceea ce priveşte consecinţele în plan fiziologic ale fenomenului energiei. Lipsa unei teorii generale a Pulsiunilor. asemenea ‘elanului vital’ de care vorbeşte H. atunci Pulsiunea este produsul. în special de fizică. nu este identic cu cel folosit de ştiinţele pozitive. capacitatea motrice a unui sistem. Această energie se va numi de acum încolo energie psihodinamică şi ea se aplică oricărei Pulsiuni. Energia fiziodinamică nu este transformată în Pulsiune. Geografia funcţionării unui astfel de sistem energetic vizează un Nucleu Psihodinamic (care înseamnă şi nucleul Psihicului) şi o Periferie Psihodinamică unde această energie negociază cu Mediul satisfacerea pulsiunii.

El este luat ca fundament al însăşi existenţei Instinctului. Pe de altă parte este evident că dacă o astfel de energie fizică este constantă cea fiziodinamică nu este constantă. De exemplu Libidoul. Mult mai bine elaborat este conceptul lui W. asemenea conceptului lui Schopenhauer de ‘voinţă’. el devenind unul pur descriptiv. deoarece are explicaţii neuroendocrine. acest lucru nu este 26 . Deci nu este suficient să se postuleze că supravieţuirea este principiul evoluţiei vieţii. totuşi din punct de vedere psihologic ele reprezintă două lucruri distincte. altul poate rămâne neafectat de stimulii presupuşi a determina Psihoza. respectiv pentru ceea ce aici este numit ‘energie fiziodinamică’. Deşi din punct de vedere neurofiziologic ele sunt unul şi acelaşi lucru. de a se mişca fără intervenţia unui element extern ci doar cu un anumit principiu intern. în timp ce cea psihodinamică nu are o finalitate imediată şi uneori ea nu are nici un fel de finalitate. Conceptul de ‘energie fiziodinamică’ este de asemenea mult mai restrâns deci s-ar include ca arie în aceste concepte filosofice. Cu toate acestea. Mc. Aceasta este mare în cazul inhibiţiei funcţiei organice a Instinctului. Instinctul. Aici trebuie operată distincţia dintre ‘elanul vital’ al lui Bergson sau ‘voinţa’ lui Schopenhauer.Pe de altă parte C. Acest domeniu nu aparţine psihologiei abisale iar teoriile biologiei nu influenţează deloc conceptul psihologic de ‘energie fiziodinamică’ pe care psihologia îl ia ca premisă. În acelaşi fel caracterul perturbator al factorilor de mediu poate ucide anumiţi indivizi dar în acelaşi timp poate întări pe alţii. care se referă la o energie fizică a Organismului. Este evident că modelul neuroendocrin al biologiei este inclus în această premisă psihologică ce este reprezentată de conceptul in cauză dar este mult mai larg decât cele ale biologiei. Însă nu este necesar ca prin asta să fie nevoie de postularea unei energii fizice sau de angajarea în dezbateri privind infirmarea sau validarea acesteia. Obiecţia este aceeaşi cu cea adresată psihologiei behavioriste relativ la explicaţiile pentru Psihoză: dacă la un anumit stimul traumatic. respectiv interesul Organismului de satisfacere a Instinctelor sale. Jung foloseşte conceptul de ‘libido’ cu alt sens. precum şi cel de ‘elan vital’ al lui Bergson niciunul dintre ele nu prezintă distincţia dintre energia fiziodinamică şi cea psihodinamică. Darwin de exemplu. termenul ‘libido’ înseamnă din punct de vedere etimologic ‘plăcere’. Pentru ca presupusele girafe cu gâtul lung să supravieţuiască celor cu gâtul scurt trebuie mai întâi să ajungă să aibă gât iar fără un principiu intern de dezvoltare. Fără o energie fiziodinamică nici girafele cu gâtul lung nu ar putea supravieţui faţă de cele cu gâtul scurt relativ la explicaţia lui Darwin. Pe de altă parte. acest lucru nu se datorează faptului că cele cu gâtul lung ar fi supravieţuit în timp de foamete celor cu gâtul scurt mai degrabă decât că nişte dinozauri preistorici sau orice altceva asemănător ar fi evoluat către aceste forme ca urmare a reducerii volumului datorat creşterii temperaturii globale şi a dispariţiei vegetaţiei luxuriante. Evoluţia vieţii ţine în mod necesar de această energie fiziodinamică şi ea nu este posibilă în mod static aşa cum o imaginează Ch. adică al capacităţii unui sistem viu de a funcţiona prin sine însuşi sau. Distincţia dintre o energie fizică a Organismului. ceea ce îl face apt de a pune în mişcare organismul cu scopul satisfacerii cerinţelor sale organice. El însă are o definiţie precisă pentru că nu se leagă de un principiu metafizic al vieţii ci se leagă de o capacitate organică a Instinctelor respectiv aceea de a pune Organismul în mişcare doar din punctul de vedere al capacitaţii biologice de reacţie. după care Organismul ar evolua datorită ‘factorilor externi perturbatori’. este originea Pulsiunii. Căci Pulsiunea vizează structura unui comportament (deci mai degrabă ceea ce el numeşte ‘complex’) iar energia fiziodinamică sau psihodinamică presupune interesul acesteia de a fi aplicată comportamental. după cum spunea Aristotel. aşa cum apare la Bergson sau Schopenhauer.Dougal de ‘hormotimie’. un anumit individ poate trece pragul psihotic. ceea ce-i permite să mănânce cu uşurinţă frunzele copacilor şi nu iarba uscată a savanei. Aşadar alura metafizică a unui astfel de concept este eliminată. pragmatic. Lipsa unor teorii metabiologice viabile a contribuit şi ea la această extindere. aşa cum este el ca dat fiziologic. legate de rivalitatea lui cu Freud. Aceştia sunt doar condiţii ale evoluţiei însă nu şi cauza principală şi singulară a ei. ‘voluptate’ şi nu poate fi aplicat nici măcar Pulsiunii în general aşa cum declara Jung. Acest fapt este făcut mai degrabă din considerente pasionale. Energia fiziodinamică este o premisă absolută a psihologiei abisale. pe lângă elementul conflictual dintre Freud şi Jung iar primul a sfârşit prin a accepta şi el extinderea progresivă a acestul concept până la saturaţie odată cu teoria Eros-Thanatos. ea este însuşi principiul vieţii. Dinamica unui astfel de fenomen face obiectul biologiei.G. decât din raţiuni de ordin teoretic. Căci în acest caz înţelegerea conceptului de ‘energie fiziodinamică’ este departe de cea a celui jungian de ‘libido’ care vine cumva din cer şi nu are o explicaţie ştiinţifică concretă. Instinctele fiind aspecte particulare ale acestui ‘sistem hormotimic’. Dar fie nu există sau există într-o măsură foarte mică în cazul în care această funcţie este satisfăcută. Iar dacă girafa are gâtul lung. ca Pulsiune Sexuală are o finalitate organică (reproducerea) în timp ce dereglările sale psihopatologice fac în aşa fel încât această finalitate este anulată. constă tocmai în faptul că ea se referă doar la modificările endocrine ce conduc la comportamentul organismului de satisfacere a Pulsiunilor. a ceva ce îl pune în mişcare în mod funcţional şi nu decizional cum este cazul cu energia psihodinamică de aici. adică a energiei sale fiziodinamice. Pulsiunea fiziodinamică în acest caz este şi are o necesitate organică bine definită.

De aceea darwinismul a căzut în desuet în ultimul timp. Fireşte că un astfel de deziderat nu este posibil decât în starea de absolută saţietate a unei Pulsiuni deci această stare este mai greu de găsit. legea excitaţiei psihice: Valoarea energetică a unei excitaţii este egală cu cea a unei inhibiţii anterioare. Această amânare înseamnă inhibiţia energetică a unei dorinţe. atunci prin pasivismul ei ea se obligă să găsească principiul său de mişcare în afara individului. a unei unităţi de măsură internă a respectivei energii. lamarckistă mai degrabă. Însăşi tulburarea psihică este mărturia unei astfel de dereglări produsă de această lege a Pulsiunii. Dacă investirea este momentul ce precede ‘relaţiei cu obiectul’ în vederea satisfacţiei. Aşadar. Iar dacă Instinctul nu şi-ar îndeplini rolul Organismul s-ar deregla. există posibilitatea de dereglare energetică a Pulsiunii prin suspendarea energiei fiziodinamice care de fapt îi stă la bază acesteia şi astfel energia psihodinamică să fie şi ea suspendată. Dacă Valoarea de Excitaţie nu ar fi egală cu Valoarea de Inhibiţie a Pulsiunii atunci Psihicul şi-ar rata funcţia iar Instinctul nu ar funcţiona.1. dacă nu se încumetă să accepte un principiu de evoluţie în interiorul individului şi al speciei. Aceste legi se completează reciproc iar cazul Anorexiei este unul complex unde alţi factori intervin după cum se va vedea la momentul oportun. În orice caz trebuie arătat raportul dintre aceste două Valori ale Segmentului Psihodinamic într-o altă lege a Pulsiunii numită legea atracţiei valorice: 27 . Căci dacă s-ar pierde din Valoarea de Excitaţie a unei Pulsiuni atunci ea ar ajunge prin neutralizarea ei să nu satisfacă totuşi Instinctul. cea a neutralizării care înseamnă punctul zero al eişi cea a inhibiţiei care reprezintă capătul său opus şi care delimitează astfel corpul ei. Deci este absolut necesar să existe o homeostazie a energiei Pulsiunii.4. speciei şi chiar vieţii. În acest caz Pulsiunea nu se poate întemeia structural şi deci îi este anulată furnizarea de energie psihodinamică iar procesul de conversie a energiei psihodinamice din energia fiziodinamică este anulat. Pentru ca o dorinţă care a fost inhibată să aibă acces la neutralizare ea este investită cu energie. Acest fapt apare foarte clar în Anorexia Nervoasă şi vizează direct Instinctul Nutritiv. O Pulsiune nu se limitează la simpla excitaţie după cum s-a văzut.1. Raportul dintre excitaţie si inhibiţie este dat de prima lege a pulsiunii. Însă niciodată o lege psihodinamică nu va conduce direct la anularea. Din păcate pentru individ o astfel de soluţie poate fi preferabilă suferinţei psihice. Legile generale ale Pulsiunii Organizarea Vieţii în forma superioară presupune amânarea dorinţelor. deci este cuprinsă între două limite. este clar că acest moment este unul ce urmează excitaţiei după cum se va vedea amănunţit imediat. Fireşte că acest lucru se întâmplă de mult prea multe ori însă energia psihodinamică îşi face cunoscută prezenţa prin această lege a excitaţiei care pune organismul în mişcare cu scopul satisfacerii respectivei nevoi. Pe el se desfăşoară energia Pulsiunii. Indiferent de valoarea istorică a teoriei selecţiei naturale ea trebuie acceptată din perspectivă activistă. la distrugerea prevederilor alteia după cum conservarea şi înnoirea Organismului nu se află într-un conflict total ci doar în unul provizoriu. După cum se va vedea. Satisfacerea psihică a unei astfel de dorinţe înseamnă neutralizarea energetică a ei. adică Segmentul Psihodinamic efectiv nu există. aşa cum el sugerează. În acest caz viaţa ajunge astfel un fel de materie anorganică ce suportă doar influenţa exteriorului dar incapabilă să se schimbe prin propria sa voinţă. Rezonanţa unei inhibiţii la nivelul capacităţii Organismului de a alege în neutralizarea unei dorinţe sau alta determină excitaţia energetică a Pulsiunii. cum este cea Nutritivă. Practic dacă respectiva Pulsiune este una de conservare. Lipsa de răspuns a mediului la cerinţele pulsiunii. Freud foloseşte de asemenea conceptele de ‘excitaţie’ şi ‘investire’ dar fără să stabilească relaţia dintre ele. Alegerea unei dorinţe pentru a fi satisfăcută trebuie să se facă în funcţie de importanţa ei momentană dar şi pe termen lung pentru Organism. Deci energia psihodinamică. 2. lipsa ei de energie excitată ar conduce la moarte prin înfometare. care va fi completată de legea atracţiei valorice. numită energie psihodinamică. autoreglativ. pe lângă importanţa organică are şi ea rol în referenţialitatea neutralizării. Segmentul Psihodinamic este însăşi energia Pulsiunii. sau lipsa sa de pasivitate faţă de cerinţele ei ajunge în final să provoace dereglări psihice însă pentru viaţă ele sunt de preferat nefuncţionării energetice a Pulsiunii. Îns indiferent de aceste devieri ulterioare ale funcţiei energetice a Pulsiunii ea trebuie principial să fiuncţioneze şi să îşi îndeplinească rolul de Pulsiune. Aşadar un capăt al Segmentului va fi numit Valoare de Inhibiţie a Pulsiunii iar celălalt capăt va fi numit Valoare de Neutralizare. unde Pulsiunea traduce comportamental nevoile Hardului Instinctului. Pulsiunea este total lipsită de energie atunci când Valoarea de Inhibiţie este egală cu cea de Neutralizare. Societatea umană a condus şi la accidente dramatice de relaţionare iar sufletul omenesc a fost împovărat de numeroase inhibiţii care îşi revarsă apoi excitaţiile în alte Pulsiuni (vezi Cataliza) ceea ce a condus la tot ce înseamnă suferinţă. ea nu se reduce la presiunea psihică ci reprezintă un complicat sistem retroactiv în relaţie cu mediul. Perspectiva darwinistă. Uneori dorinţele în forma lor diversificată se exclud reciproc de aceea ele trebuie neutralizate pe rând. după cum tocmai s-a anticipat fenomenul de excitaţie şi inhibiţie este suspendat temporar de o altă lege care îl face să nu funcţioneze. Capacitatea unei Pulsiuni de a avea valoare energetică este posibilă datorită unei constante. posibilitatea alegerii satisfacerii lor.posibil. după cum s-a spus mai sus. Acest concept este aici numit Segment Psihodinamic al Pulsiunii.

nişte ornamente. unde este creat un nou Segment Psihodinamic. lipind de fiecare act psihic această diferenţă latentă de Valoare de Neutralizare. stadiul la care a ajuns o specie sau un individ din cadrul ei. Legea atracţiei valorice şi legea excitaţiei se referă la acelaşi lucru. Fireşte că. Problema îşi are rezolvarea chiar aici şi anume în faptul că Segmentul Psihodinamic are o rezervă valorică de neutralizare ce depăşeşte limita în vigoare şi care este întotdeauna o limită provizorie. Segmentul Psihodinamic poate fi înţeles ca o parte dintr-o axă generală după modelul geometriei. adică capătul superior al Segmentului. Aceasta înseamnă că orice Valoare de Neutralizare este provizorie dar mai ales regresivă conform legii autoreglării energetice. Această lege explică în termeni concreţi ceea ce Freud intuia cu al său ‘Principiu al Constanţei’. satisfacţia depăşeşte Valoarea de Neutralizare. Aceasta este puntea de legătură între economie şi psihologie. că amânarea neutralizării este suspendată odată cu neutralizarea. Freud declară clar că Psihicul caută întotdeauna satisfacţia. Freud credea că ‘Principiul Plăcerii’ s-ar putea deduce chiar din ‘Principiul Constanţei’. ale interesului naturii. posibilitatea de deducţie a unuia din celălalt ba chiar şi cea de identificare se înţelege. Este foarte evident că la Freud lipseşte un pas important şi anume legătura dintre satisfacţie (neutralizare). Freud descrie interesul Psihicului spre plăcere dar nu explică acest lucru conform a ceva anume. insatisfacţie (excitaţie) şi amânare (inhibiţie). primul fiind aproximativ acelaşi cu legea excitaţiei psihice arătată mai sus. Acestea sunt de fapt nişte instrumente. si Segmentul Psihodinamic să se autodizolve. Complexul Eden va arăta în ce măsură această rezervă latentă ghidează totuşi comportamentul uman. Înnoirea presupune creşterea Valorii de Neutralizare pe axa de referinţă în aşa fel încât se ajunge la o excitaţie psihodinamică ce nu se datorează unei inhibiţii anterioare. faţă de care creşterea în cauză se raportează. după cum se va vedea mai bine ulterior. Această lege explică de ce toxicomanii trebuie să mărească progresiv doza de drog pentru a obţine satisfacţie constantă. Iar ambiguităţile sale în definirea acestui concept de ‘energie’ se răsfrâng aici unde el nu poate fi pus in relaţie cu excitaţia şi inhibiţia. în cazul celor două Principii de care vorbeşte Freud. ci de o ‘cucerire’. Adică nu poate fi demonstrabilă în sistemul de date în care se desfăşoară. Dacă Valoarea de Neutralizare este 28 . Această dreaptă nu este altceva în acest caz decât axa evoluţiei vieţii iar Segmentul Psihodinamic este modelul istoric. adică la tendinţa spre neutralizare a unei Pulsiuni excitate. ele fiind mai degrabă complementare. În realitate aceasta nu este o lege dinamică. dacă respectiva plăcere este satisfăcută continuu si neîntrerupt şi se referă la neutralizarea psihică pe care un obiect o poate produce. având deci dezavantajul de a fi doar practică dar nu şi ştiinţifică. Conservarea presupune tendinţa Organismului spre neutralizare. Acest enunţ este o tautologie. care susţine că un segment se continuă cu o dreaptă la infinit la ambele capete. Căci este evident că Valoarea de Inhibiţie este dată de amânarea sau reprimarea neutralizării ceea ce ar însemna. ci apare artificial (metaforic spus) pe fondul saţietăţii prelungite. Această legătură este însăşi excitaţia energetică psihodinamică. Aici pot fi identificate două tendinţe opuse respectiv conservarea şi înnoirea aşa cum s-a arătat mai sus. Deoarece dincolo de Valoarea de Neutralizare nu mai există nimic care să fie inhibat şi apoi neutralizat. Acest fapt se datorează opţiunii evoluţiei Vieţii în sfera psihică deci a continuării ei şi nu a cramponării într-o ‘satisfacţie porcină’ eternă. adică a egalităţii celor două valori ce definesc Segmentul Psihodinamic. ci una empirică. atunci Valoarea de Neutralizare creşte. El totuşi precizează că Principiul Constanţei a fost dedus din acleaşi fapte din care a fost dedus şi cel al Plăcerii (‘Dincolo de principiul plăcerii’). nu mai poate fi vorba propriuzis de o neutralizare. Această neutralizare nu poate fi valabilă decât în limitele Segmentului Psihodinamic. satisfacţia. Căci după Freud Principiul Plăcerii nu se localizează faptic la simpla excitaţie energetică ci la interesul spre neutralizare al Pulsiunii. după cum spune Aristotel. dacă neutralizarea. În terminologia expusă aici. Freud şi mulţi alţii s-au plâns de faptul că satisfacţiile în general devin banale însă acest lucru probabil ca urmare a unei neputinţe de a suporta pierderea copilăriei. Spre exemplu. adică a energiei Pulsiunii. Conceptul de ‘neutralizare’ presupune o inhibiţie a Pulsiunii adică o excitaţie energetică ce urmează să fie neutralizată. Însă greşala teoretică comisă este aceea de a considera plăcerea. adică spre lichidarea Segmentului Psihodinamic al Pulsiunii în timp. În economie este cunoscută aşanumita lege a lui Gossen după care mărimea intensităţii unei plăceri descreşte progresiv până la saturare.Valoarea de Inhibiţie a unei Pulsiuni tinde sa atingă Valoarea de Neutralizare a acesteia. Însă nu este necesar pentru aceste două legi să fie deduse una din cealaltă. ca fiind scopul Vieţii în general. fapt ce a determinat pesimismul lor. O astfel de creştere a Valorii de Neutralizare se face în limitele permisive ale legii autoreglării energetice despre care se va vorbi imediat. Această lege se poate numi legea respingerii valorice: Dacă Valorile de Inhibiţie şi Neutralizare sunt egale şi excitaţia energetică este 0. cu alte cuvinte. se întâmplă acel ciudat proces de supraaxare. legea lui Gossen sar traduce prin: Valoarea de Inhibiţie scade progresiv cu cât excitaţia este neutralizată. Fireşte că o astfel de lege este o exprimare rudimentară a legii atracţiei valorice iar pentru înţelegerea acesteia ar fi trebuit mai întâi să existe o teorie a Pulsiunilor. Aşadar în momentul în care Segmentul Psihodinamic dispare datorită neutralizării.

fiind legea fuziunii energetice: Energia unui Segment Psihodinamic poate fuziona către un Segment Psihodinamic vecin şi poate fi neutralizată parţial în acest fel.depăşită de o neutralizare energetică. Această situaţie se explică pe baza unor constrângeri externe. Aceasta din urmă rămâne întotdeauna în spatele ei asemenea lui Ahile care fuge după broasca ţestoasă. 2. comportamentul implicat de către aceste structuri a fost 29 . Dinamica Instinctelor Despre Instinct s-a spus mult. subiectul acceptând starea de sclavie iar tulburările paranoice conţin în ele traumatisme ce au condus la astfel de autoreglări energetice ce impiedică şi în prezent pe subiect să accepte satisfacţii diferite. care vedea Psihicul sub semnul legii excitaţiei dată de inhibiţia anterioară (refularea) sau Adler care îl vedea sub semnul legii atracţiei valorice. ele sunt în stare să explice tot ceea ce este omenesc şi nu numai. ca în cazul efectelor drogurilor. excitaţia energetică ce ar reieşi din imensa diferenţă valorică în condiţiile scăderii bruşte a Valorii de Inhibiţie ar face ca individul să se concentreze mai puţin asupra supravieţuirii sale. Aşa se face cu Tulburări Psihice ca Depresia sau Paranoia care. cel puţin pe cea care se prezintă ca Instinct. relicve ale vechii Valori de Neutralizare rămân iar legea excitaţiei funcţionează şi ea în paralel cu aceasta dar în sens diferit. totuşi această neutralizare nu este altceva decât una naturală. Cu toate acestea. după cum se va vedea în cealaltă parte. fapt ce duce la o paralizie parţială a sa. Pe buna lor funcţionare se bazează imperiile politice şi economice. Aşadar Valoarea de Neutralizare a respectivului sistem de Segmente Psihodinamice va scădea. Jung a observat bine acest lucru. Ele fac posibil complicatul sistem care este Viaţa sub aspectul relaţiei cu mediul. Deci o astfel de lege trebuie să existe. Pe de altă parte dacă se ia în calcul segmentul psihodinamic al unei Pulsiuni Instinctuale dacă Legile psihodinamice ale Pulsiunii concentrează în simplele lor formulări tot ceea ce este Psihic. Altfel nu ar mai fi posibil nici un fel de Psihic şi nici un fel de negociere între Pulsiuni. ci doar se completează reciproc. Freud. funcţia fiecăreia pare să o contrazică pe a alteia. Iar dacă interesul lor. despre fuziunea dintre Segmentele Psihodinamice. Dacă Valoarea de Neutralizare ar rămâne aceeaşi cu cea de dinainte în condiţiile unui mediu la care individul s-a adaptat anterior şi care era mai bun decât cel în cauză. ele guvernează viaţa în general. Practic ea explică ceea ce psihologia abisală de până acum numea ‘sublimare ’ . ca o variantă la principiul autoreglării. Pe lângă astea mai există încă o lege care se opune vectorului legii excitaţiei şi care se numeşte legea autoreglării energetice a sistemului psihic. De aceea standardele de mulţumire a sistemului psihic în condiţiile scăderii nivelului de viaţă vor scădea şi ele conform acestei legi. Este destul de dificil să se identifice efectele acestei legi. Depresiile au în ele efectele neecologice ale exploatării sălbatice. Însă. Prin urmare Segmentul Psihodinamic are capacitatea de a-şi autoinhiba excitaţia în aceste condiţii. Omul va experimenta foarte mult această lege psihodinamică prin evoluţia culturală şi tehnologică pe care o va experimenta. nu se contrazic. Aşadar legea autoreglării energetice a sistemului psihic sună în felul următor: Suprainhibiţia unui Segment Psihodinamic este proporţională cu inhibiţia unui alt Segment Psihodinamic pe care ar implica-o neutralizarea sa. însă atât de insuficient încât totul pare de nici un folos.5. În sfârşit aici mai poate fi exprimată o a cincea lege care vorbeşte despre transferul. Gradul mai mare de energie psihodinamică o poate identifica cu acest fenomen în timp ce gradul mai mic de energie transferată poate face obiectul acestei legi. Această lege se datorează adaptării Organismului şi a sistemului psihic la condiţii vitrege de viaţă. Fiecare dintre aceste legi o completează pe cealaltă fiecare reprezintă un aspect important al vieţii iar dacă par să se contrazică reciproc de fapt ele se autoreglează reciproc asemenea motorului cu piston. Căci.1. în afară de explicările structural-organice ale biologiei. Ea se referă la o supraexcitaţie asupra unui Segment Psihodinamic. de obicei legate de ceilalţi membrii ai speciei dar şi ai altor specii cărora Organismul ar suferi leziuni şi mai mari dacă în anumite condiţii nu li s-ar supune.1. De exemplu în perioada de împerechere la animale Segmentul Psihodinmic Libidinal al unui mascul inferior va trebui să fie suprainhibat în caz contrar un mascul mai puternic putându-l ucide şi tot ansamblul Psihicului s-ar dovedi falimentar. a compensării. Acest fapt ar contraveni cu principiul conservării. după cum am arătat mai sus aici se poate manifesta însăşi legea excitaţiei pe fondul Catalizei. Dacă aceste legi ar fi suspendate funcţional aceste mari imperii s-ar prăbuşi într-o clipă asemenea decorurilor spectaculoase de la Hollywood. Iar dacă totuşi el o va ajunge vreodată. ceea ce coincide cu neutralizarea absolută. Este normal ca toate segmentele psihodinamice ale sistemului psihic să fie corelate unele cu altele şi este normal ca informaţiile să circule între ele. Practic se împlineşte astfel funcţia evoluţiei Organismului. atunci intră în acţiune legea respingerii valorice după care Valoarea de Neutralizare mai creşte cu un pas. Deci această Valoare de Neutralizare este dată întotdeauna înaintea neutralizării propriuzise. în timp ce legea aceasta permite croirea drumului Energiei către căi de neutralizare periferice. au în structura lor psihopatologică activări ale acestei legi. asta nu se datorează unei dialectici originare a naturii ci pur si simplu ignoranţei observatorului în aprecierea acestui sistem.

comportamentul. fără intrecondiţionare de parcă Organismul în general nu ar fi un sistem unitar ci o fotografie ce poate fi ruptă şi apoi reasamblată după plac. care aici este chiar comportamentul adiptiv. Aici se pot pune câteva probleme. Se poate spune că teoria prezentă aici nu aduce nimic nou. Pulsiunile pur Psihice determină un comportament ce nu conduce direct la vreun schimb de substanţe între Organism şi mediu dar facilitează sub raportul principial acest schimb. aşa cum este cel Sexual (masculin) şi cele micţionale sau fie prin ambele aşa cum este cel Respirator. Uneori cele două comportamente intră în conflict direct unul cu altul pentru a câştiga primatul în comportamentul momentan al animalului. Pulsiunea face posibilă implicarea Organismului într-o acţiune ce are ca scop satisfacerea Instinctului pe care îl reprezintă. fie prin cedare de substanţe. Este foarte adevărat. fără a-l pune în relaţie cu un fapt real. cel Defecator şi cel Urinar. Un bun exemplu este dat de antilopele Gnu care parcurg zeci de kilometri în fugă din interesul Instinctului Nutritiv.amestecat cu comportamentul pur Psihic. acordând fie facilităţi uneia dintre părţi. într-un sens. face parte dintr-un Comportament pur Psihic. căci Instinctele în cauză se cunoşteau de mult. Chiar dacă unele fructe ce ţin loc de alimente foarte bine pot să potolească şi setea. periferic al unui Instinct propriuzis iar cele două tipuri de manifestări sunt astfel în mod greşit tratate ca diferite. Or dacă Organismul are un interes în mediul extern. Căci pânda se opune acţiunii de devorare. teoriile despre ele se dovedesc nişte teorii ale spiritului comun. Astfel de neajuns se concretizează negativ tocmai într-o inoportună teorie care ciopârţeşte structura pulsională a Organismului în mai multe secţiuni fără legătură între ele. chiar dacă ele derivă. Sistemul psihic în general poate fi comparat cu un fel de tribunal. Aşa că o diferenţiere şi o determinare a rămas incompletă totul fiind suspendat până la o corectă diferenţiere între Psihic şi Somatic. Trebuie în acest caz să fie acceptat că Instinctul Nutritiv este dezvoltat din cel Adiptiv. adică reglat de dinamica Pulsiunilor (guvernate de legile generale expuse mai sus). adică cu atacul propriuzis asupra prăzii. fie admonestări alteia. prin comportament. respectiv ca două etape diferite ale aceluiaşi Instinct în evoluţie ar trebui ca etapa anterioară. ea nu conduce prin sine însăşi la nici un fel de satisfacere a Foamei dar coroborată comportamentului pur instinctual. Or pentru a fi văzute ca unul şi acelaşi lucru. Inconvenientul recunoaşterii că acestea ar fi unul şi acelaşi lucru. este acela că la puţine specii de animale cât de cât evoluate apa vine prin intermediul hranei şi comportamentul de adăpare este diferit de cel de nutriţie. Ele sunt funcţii organice şi nu pot fi amânate şi inhibate în exercitarea activităţii lor de către Psihic aşa cum se întâmplă cu Instinctele. după cum se va vedea. respectiv ca un subsistem organic care este în stare să stabilească schimb de substanţe cu mediul. relaţie ce trebuie să explice singură Instinctele şi să le precizeze structura. De exemplu. Ceea ce pare a fi Instinct se dovedeşte a fi de multe ori un fenomen secundar. este capabilă să îşi impună interesul de a fi satisfăcută înaintea altora atunci când Instinctul său corespunzător este dezechilibrat şi ameninţă să conducă la dezechilibrul întregului Organism. atunci este de înţeles că Organismul trebuie să se echilibreze sub raportul funcţional prin schimbul de substanţe cu el. Dacă Pulsiunea Originală se defineşte în funcţie de comportamentul pe care îl implică atunci este firesc ca însuşi Instinctul să fie definit în funcţie de mediul în care această Pulsiune determină acţiunea. teoretică. Înţelegerea Instinctelor se face încă rudimentar fiind nevoie de un efort ştiinţific suplimentar pentru aceasta. Mai întâi de ce ar fi un Instinct Adiptiv când el ar putea înscris în cel Nutritiv? Se pare că la nivelul vieţii vegetale acestea două sunt reunite într-unul singur. Acest neajuns este de fapt neajunsul unei lipse de elaborări a unei ştiinţe multidisciplinare a psihologiei. strategia animalului de pradă. Dimpotrivă nu orice schimb de substanţe cu mediul poate fi considerat Instinct. cel puţin în psihologie. Ţinând cont de această distincţie se pot stabili şapte Instincte: cel Nutritiv. De aceea conceptul de ‘instinct’ aşa cum este teoretizat aici. cunoaşte lucruri aflate la milioane de ani lumină însă ceea ce este atât de concret şi banal rămâne încă nedeterminat. Aşa se va defini Instinctul. fie prin asimilare. unul din altul. Cel puţin nu pentru interesul psihologiei abisale. cel Respirator. Pulsiunea este investită energetic. De exemplu transpiraţia sau secreţiile olfactive cedează substanţe în afara Organismului dar nu implică nici un fel de Pulsiuni. Însă această cunoaştere este mai mult una empirică decât una ştiinţifică. cel Adiptiv. atunci Instinctul Nutritiv va fi satisfăcut şi el poate nu ar fi fost satisfăcut fără pânda iniţială. Dimpotrivă. să fie 30 . Însă chiar biologia şi sociologia s-au mulţumit cu un concept operaţional de ‘instinct’. comportamentul de pândă. este de fapt o noutate importantă. metoda determinării lor făcându-se ‘după ureche’. S-a spus mai sus că scopul originar al Pulsiunii este acela de a reprezenta un cadru de comunicare la nivelul global al Oganismului despre un anumit subsistem al său. cu mai multe părţi în conflict care îşi expun pledoariile şi unde curtea are sarcina de a stabili dreptatea. De aici şi inconvenientele de mai sus. cu o necesitate organică. Fără înţelegerea relaţiei dintre Mediu şi Organism. Ele pot eventual fi elemente ale structurii Instinctului cum este marcarea teritoriului pentru cel Sexual făcut cu astfel de substanţe olfactive. cel Sexual. cel Matern. Omul a ajuns pe lună. însă apa nu ţine de foame. despre un anumit departament al său. ca în cazul Instinctului Nutritiv şi cel Sexual (feminin). ci de multe ori cu un act psihic ce li s-a părut lor ca fiind fundamental şi primar.

orgasmul sexual fiind un fel de naştere sub raportul psihic ceea ce atestă influenţa celui Matern în cel Sexual totuşi comportamentul matern este mult deosebit de cel sexual. Acest lucru este posibil datorită Complexului Matern. De aceea în situaţia în care problemele lăsate de Freud sunt foarte arzătoare acestui Instinct trebuie să îi fie acordată o atenţie cu totul deosebită. Aici mai trebuie precizat că Instinctul Matern nu există decât la femele. 2. Adică ele încorporează în codul genetic informaţii foarte variate şi noi cu privire la mediu la fel cum o arhivă înregistrează diferite date. Cel Urinar are şi bază organică diferită de cea a restului în timp ce cel Defecator are aceeaşi bază cu a celui Nutritiv. ceea ce le face mai receptive la exogamie. ci de întreţinere ulterioară a progeniturii. Cel biologic este reprezentat de interesul speciei de regenerare. Însă dezvoltarea speciei presupune capacitatea ei de adaptare superioară la mediu.1. Şi chiar daca ar fi probabil că ar fi diferită de cea a celui Matern din moment ce satisfacţiile celor două se realizează diferit în perioade de timp diferite. animalele dezvoltate se caracterizează prin unisexualitate spre deosebire de majoritatea plantelor care sunt bisexuate. clocesc sau hrănesc puii. Fiinţele vii superioare. Însă. Planul psihic este reprezentat de plăcerea. adică de reproducere. Pe de altă parte acesta nu este Instinct tocmai pentru că substanţe nu se schimbă între cele două sisteme. Mai trebuie precizată existenţa a încă trei instincte deşi nu se va discuta în particular prea mult despre ele deoarece nu suferă inhibiţii şi modificări prea mari ele însele ci doar primesc astfel de influenţe de la celelalte. Principiile sale trebuiesc regăsite în cea Umană căutând spre a pune cap la cap elementele ce au influenţat-o să devină ceea ce apare ea astăzi cu particularităţile sale. Se poate vorbi despre un Instinct Respirator deoarece respiraţia are un subsistem organic specializat dar şi funcţionează ca schimb de substanţe cu Mediul. Indiferent dacă Instinctul Sexual şi cel Matern sunt legate unul de altul cam la fel ca şi cel Nutritiv cu cel Adiptiv. care nu este un Complex Autonom ci unul Instinctual. capacitate care este dată de experimentarea acestui mediu. Într-o manieră asemănătoare se poate spune şi despre celălalt cuplu de Instincte. Însă aceste etape se desfăşoară cel puţin la om ca independente astfel că este cazul să fie văzute ca diferite. îşi ucid progeniturile (la lei pentru a se împerechea din nou). Problema clarificării cadrului acestui Instinct este capitală pentru psihologie după ce Freud şi-a construit edificiul său teoretic în bună parte pe analiza Sexualităţii. Practic între cele două Instincte există cam aceeaşi relaţie ca între cel Sexual şi cel Matern. Astfel că organismele au înscrise în codul lor genetic acest pattern biologic care să le permită dezvoltarea sau perpetuarea speciei prin urmaşi.5. chiar dacă unii masculi au comportament matern. Pe de altă parte unii masculi. Este ştiut că întreruperea acestei relaţii dintre mamă şi progenitură conduce la atrofierea capacităţii de alăptare. Aici intervine selecţia naturală care presupune posibilitatea de unire sexuală a celor mai dotate exemplare astfel încât dezvoltarea speciei sa fie maximală. În unele specii ele sunt chiar incompatibile. Acest fapt le face mai performante pe scara selecţiei naturale globale interspecifice. Asta înseamnă că la nivelul speciei trebuie să existe concurenţă sexuală. Apoi comportamentul de satisfacere sunt esenţialmente diferite la ambele. Însă şi animalele şi Omul au această stare de bisexuaţie la bază iar abia ulterior ele se specializează unisexual. rezultaţi din unirea sexuală.1. după cum se va vedea. prin oferta pe care rivalii o prezintă 31 . Funcţia sexuală are două registre: unul psihic şi altul biologic. Prin urmare trebuie acceptat că comportamentul matern este condiţionat de prezenţa puiului. Acestea deci conţin ambele sexe la nivel individual şi pot să îşi exercite unisexualitatea în mod independent. Sexualitatea ca Instinct în evoluţie Sexualitatea Umană trebuie pusă în relaţie cu Sexualitatea Animală una fiind în continuarea celeilalte în planul evoluţiei. deci din interesul Instinctului Sexual la fel cum comportamentul adiptiv este satisfăcut independent faţă de cel pentru hrană.1. Asta nu înseamnă însă că nu ar exista o astfel de structură şi care este necunoscută acum. Acest principiu al selecţiei naturale se explică şi în cadrul speciei însăşi în acest caz intrând în scenă selecţia sexuală.1. anume cel Sexual şi cel Matern. cum este cazul leilor sau crocodililor. se ştie ea este mai curând prelungirea celui Nutritiv pentru că nu se folosesc implicit aceleaşi organe pentru ambele.1.1. Cel Sexual are deja o structură organică binecunoscută. pornind de la Sexualitatea Animală. Cel puţin ea nu este cunoscută.deja încorporată în etapa ulterioară. de neutralizarea energetică rezultată din actul sexual. Deci este imposibil de a reuni cele două Instincte într-unul singur şi trebuie acceptat faptul că cele două comportamente se grupează în două instincte diferite. individual. Opţiunea de a considera ca diferite cele două Instincte este însă susţinută de determinarea schimbului de substanţe cu mediul ca element definitoriu pentru conceptul de ‘instinct’.5. Dar nu se poate vorbi despre un Instinct Locomotor după modelul comunicare Organism-Mediu mediat pulsional iar acest lucru se va explica mai târziu în această lucrare.1. însă cel Matern nu are aşa ceva. Or laptele matern reprezintă această substanţă care este cedată de Organism şi care nu conduce la un scop pur sexual. 2. În final se poate vorbi şi de Instinctele Defecator şi Urinar deoarece conduc la acest schimb de substanţe. Instinctul Sexual Sexualitatea este cel mai puternic Instinct uman în bună parte datorită inhibării sale culturale. legat de Instinctul Matern. Asemenea concurenţă se face prin eliminarea prin luptă a rivalului sexual. chiar dacă structura organică a lor este identică.

în timp ce celălalt sex trebuie răspunde cu acceptarea partenerului ce s-a dovedit superior rivalilor prin receptivitatea actului de fecundare. cu naşterea şi eventual cu îngrijirea puilor. ci după anumite legi şi facilităţi ale mediului. dintre aceştia supravieţuiesc foarte puţini. neajutoraţi. dacă cineva dispune de bani atunci va putea cumpăra un anume produs. Fireşte că aici sunt implicate mai multe Pulsiuni şi enumerarea şi descrierea lor este utilă. Confuzia între Biologic şi Psihic. ce aparţine organismelor inferioare şi nu celor superioare. fie prin modelul negativ al perioadei de rut. ar trebui să nască la nesfârşit? În acest caz nu ar mai putea să îşi întreţină puii care. a Libidoului este una organică. Existenţa doar a două sexe este dată tocmai de principiul selectiv al procreării conform tendinţei vieţii spre dezvoltare. Ea trebuie luată ca premisă biologică ci nu explicată psihologic. aripi. Această luptă trebuie dată între indivizii care nu aparţin sexului receptiv. Exemplul cel mai elocvent este cel al masculului din specia ‘calugariţa’ care este devorat de femelă la sfârşitul împerecherii cu el. La speciile dezvoltate perioada de rut este relevantă pentru viitorul mamei şi al puiului. Deci trebuie presupus că unul dintre sexe nu trebuie să răspundă cu superioritatea stabilită de relaţia prin luptă directă între rivali. Ceea ce trebuie înţeles este faptul că nu reproducerea brută este avută în vedere ci supravieţuirea speciei. În mod normal fiecare poate acţiona în afara legii constituţionale (adoptată de comun acord) sau poate fura şi atunci este pedepsit. după cum s-a arătat este una dintre cele mai mari erori ale psihologiei în general. adică a divizării şi complicării funcţiilor şi structurilor organice ca urmare a interesului de exploatare a mediului în concurenţa inter şi intraspecifică. Reproducerea nu trebuie să se facă haotic. Această situaţie artificială este aidoma celei naturale. unde funcţiile organice sunt atât de clar diferenţiate şi multiplicate. Rank explică masturbarea prin dorinţa de a poseda din nou sânul matern iar actul sexual este explicat de el printr-o răzbunare pentru satisfacţia maternă refulată. unde viaţa este foarte scurtă şi dimensiunile organismului sunt foarte mici. Aşadar Sexualitatea trebuie înţeleasă ca un Instinct pur şi simplu iar originea Pulsiunii Sexuale. ci mai curând o disfuncţie procreativă. Se produce aici un model invers celui al înmulţirii prin diviziune respectiv reunirea a doi indivizi pentru a da naştere progeniturii. Se întrevede aici răspunsul la întrebarea: de ce este nevoie de două sexe ţinând cont că reproducerea se poate face şi prin diviziune? De ce este nevoie de atât de risipitoarea şi periculoasa metodă a acuplării? Lucrurile nu sunt deloc simple iar reproducerea prin diviziune este o metodă preistorică de reproducere. nu îşi mai poate prmite diviziunea ci are nevoie de un aparat reproductiv mai performant. o luptă în plan social. fie în mod pozitiv unde înmulţirea se face la nimereală. la nivelul reproducerii animalelor evoluate diviziunea există şi ea însă este secundară. Trebuie înţeles că Sexualitatea este pentru reproducere. Pentru unele specii de animale cât şi pentru om. adăugat cultural ulterior este o gravă eroare. adică de organe sexuale specializate.partenerului dispus să aleagă sau prin alte mecanisme de selecţie specifice fiecărei specii. ceea ce este constituţia pentru societate sau ceea ce este banul pentru economie. Oricum. În cazul de faţă a explica actul sexual în genere printr-un epifenomen cultural. O astfel de specie dezvoltată cu ochi. în primul rând după posibilitatea individului de a-şi hrăni progenitura şi de a-şi reface resursele. Dacă la speciile superioare masculul fie protejează. Între mediu şi Organism se află o relaţie de autoreglare iar Sexualitatea 32 . se poate vorbi despre o diviziune a muncii. dacă ar exista posibilitatea de procreare prin contribuţia mai multor sexe decât cele cunoscute atunci acest fapt ar implica un consum prea mare de energie şi nu ar viza selecţia naturală. Hermafroditismul este o etapă între trecerea de la diviziune la sexuaţie şi completează evoluţia vieţii în general. prin care femela naşte foarte mulţi pui (sau face foarte multe ouă) dar din cauza prădătorilor sau alte cauze. Diviziunea asexuată aşa cum apare la microorganisme ar fi una falimentară la organisme precum mamiferele. Aşadar Sexualitatea.. Sexualitatea trebuie să facă posibilă reproducerea. ca în cazul hienei de exemplu) îşi aduce aportul cât mai eficient posibil în scopul reproducerii. în cadrul vieţii dezvoltate. fie face posibilă apariţia puiului într-o perioadă a anului cu abundenţă în hrană. Acesta este rolul activ al sexualităţii reprezentat de sexul masculin în special la mamifere. ulterioară activităţii sexuale propriuzise. Dacă legea permite atunci indivizii pot acţiona în baza ei să îşi satisfacă interesul. reglează reproducerea în funcţie de mediu. ar muri toţi şi specia ar dispărea. Sexualitatea este preţul plătit de viaţă pentru luxul evoluţiei. deşi şi la mamifere există astfel de situaţii. Deoarece dacă această luptă ar conduce la moartea rivalului atunci este clar că puiul ar rămâne fără îngrijitor iar funcţia sexuală ar eşua. această selecţie se realizează prin luptă indirectă. interesul ca indivizii să fie înlocuiţi cel puţin cu unii la fel de competitivi. la insecte el face ceea ce nu ar putea face doar femela pentru progenitură. unde masculul (aici de obicei sexul slab şi fragil. La insecte. picioare. dinamica organelor sexuale aşa cum apare la speciile superioare. aşa cum fac mulţi psihanalişti. Ce s-ar întâmpla dacă un individ dintr-o specie oarecare dar dezvoltată. De exemplu O. deci nu sexului care produce naşterea propriuzisă. etc. Însă trebuie stabilită o ierarhie a importanţei acestora. unde numărul puilor la care femela este dispusă spre îngrijire este limitat.

Biologia nu putea să îl conducă la nişte principii ale acestor particularităţi şi de aceea el a trebuit să postuleze o Sexualitate originar dereglată. lucrurile sunt profitabile atunci când câştigul este mai mare decât pierderea. în acord cu Jung. Căci niciodată experienţele ontogenetice nu vor putea avea o amploare mai mare în ceea ce priveşte determinarea Psihicului decât cele genealogice oricât de zbuciumată ar fi viaţa unui om. Sexualitatea la Freud se consolidează numai şi numai ontogenetic. consecventă ca urmare a adaptării sale milenare la condiţiile externe. Fireşte că a apărut pentru el posibilitatea de explicare a acestor dereglări prin anumite experienţe infantile care seamănă cu unele dintre acestea. Freud a luat aceste explicaţii şi le-a extins şi asupra Sexualităţii Genealogice şi spre cea a primitivilor ceea ce a produs destule inconsecvenţe. La mamiferele erbivore prădate de genul căprioarei logica sexuală a reproducerii ia în calcul consumul de energie în cazul luptei dintre masculi şi eventualul sacrificiu al femelei. cum ar fi experienţele suptului sânului matern. oricât de importantă. fiziologicului. în cazul sacrificiului său în favoarea puiului.1. Consecinţele unei astfel de teorii sunt unele contradictorii chiar cu nucleul teoretic al psihanalizei deoarece sunt în măsură să anuleze în primul rând ‘primatul Sexualităţii’. pe care el îl vedea totuşi ‘consolidat filogenetic’ fiind un darwinist convins.este direct influenţată de acest fapt. despărţindu-l de cel folosit de biologie. Acestea constituie într-adevăr nişte elemente esenţiale în explicarea lor. Dar o astfel de operaţiune. Dar este normal ca în final să se şi lege cu acesta iar în caz contrar conduce la ambiguităţi majore. În cazul peştilor o mică parte din ouă va fi supravieţuit şi va fi înlocuit pe cei morţi luând în calcul pierderile speciei pe parcursul călătoriilor de depunere a icrelor şi cele ale ouălor sortite eşecului. chiar dacă este îndreptăţită din punct de vedere pulsional. mai există şi altele. Însa varietatea comportamentelor sexuale periferice este atât de mare încât trebuie acceptat că experienţele de consolidare infantilă a acestor devieri sunt doar o parte dintre cauzele acestora şi nu principiile lor de bază. Privind înapoi ereditatea şi lipsit de incursiunea sociologică. În acest caz.1.5. Ca în cazul economiei. Sexualitatea reprezintă latura extremă a sistemului psihic. după cum s-a amintit în introducere. până la puiul singur aşa cum apare la elefant. atunci când puiul singur este prădat ceea ce înseamnă pierderea investiţiei sale organice sau poate fi total. era normal să extindă conceptul de ‘sexualitate’ dincolo de Biologic. Rezultatul acesta se depărtează de psihologie iar numele de psihologie nu este decât în măsură să facă un compromis între revoluţia culturală pe care psihologia abisală a început-o şi rezistenţele 33 . Conceptul de ‘sexualitate’ se rupe astfel în mod brutal de Biologic la Freud. Avantajele sunt asemenea celor de pe tabla de şah. De aici şi acuzaţia de pansexualism. Fireşte că Freud nu prea a avut de ales în acest caz. spune el. postulând teoria arhetipurilor. Într-adevăr copilăria este un moment foarte important în viaţa Omului dar ea nu este decât o continuare a unui Psihic deja format care se transmite genetic de la părinte la copil. Însă în loc să adapteze ontogeneza la genealogie. oricât de traumatică ar fi experienţa pe care un individ o încearcă în timpul vieţii totuşi ea nu înseamnă decât vârful aisbergului. Acesta poate fi unul parţial. Freud s-a cramponat tocmai într-o teorie ontogenetistă. După cum se va vedea şi chiar s-a văzut deja. aşa cum crede Freud prin teoria stadialităţii dezvoltării sexuale infantile. ar determina aşadar întreg psihismul. sub raportul principial iar achiziţiile ulterioare ale sale ar sta sub semnul acestor frustrări care şi-ar avea originea în copilărie. Iar dacă aceasta este mai mare decât câştigul atunci specia este eliminată de pe piaţa selecţiei naturale. La mai bine de 100 de ani de la apariţia psihanalizei termenul de ‘sexualitate’ a rămas in majoritatea disciplinelor în limitele organicului. Sexualitatea nu are niciodată posibilitatea de a fi satisfăcută pe deplin ci doar parţial. din dorinţa lui de a da o oarecare rezonanţă genealogică acestui paradoxal concept. Dimpotrivă căprioara sau zebra se retrag într-un loc ferit şi îşi îngrijesc puiul fiind chiar în stare să îşi dea viaţa în locul lui în caz de primejdie. 2. ceea ce conduce la continuarea existenţei speciei. Freud s-a văzut în incapacitatea de a găsi nişte origini ale Tulburărilor Psihice unde tendinţele de deviere sexuală erau foarte evidente. ca sistem individual prin teoria stadiilor de evoluţie libidinală a copilului. căci dacă el credea că acest concept poate cuprinde sub sine întregul psihism. Însă şi aici există riscul foarte mare de a cădea în staticism analitic aşa cum însuşi Jung a făcut.1. Ceea ce contează în final este faptul că specia se menţine unitară. După Freud. El şi-a anulat singur propria descoperire. Teoria freudiană asupra Sexualităţii La începutul operei sale Freud extinde foarte mult conceptul de ‘sexualitate’ integrând în el atât agresivitatea cât şi tendinţele ce constituie comportamentul sexual deviat. care caută ulterior să se autoregleze cu aşanumitele ‘mecanisme de apărare’. dincolo de ea nemaiexistând nimic ca profunzime. în principal datorită pulsiunii agresive pe care el a inclus-o aici. După el. este în măsură să provoace confuzie.2. Psihanaliza riscă să se izoleze dacă nu îşi organizează terminologia conform acestor discipline. Peştii fac eventual o călătorie lungă şi îşi riscă viaţa după şi înainte de a şi le depune dar de cele mai multe ori după ce şi au depus icrele nu mai sunt interesaţi de soarta puilor. Frustrările sexuale. dincolo de aceste considerente teoretice pe care el le-a luat în calcul. Important de subliniat aici este faptul că. Modelele se etalează pornind de la puzderia de ouă pe care le depun peştii.

Sexualitatea de asemenea. O astfel de intuiţie este valabilă şi astăzi dar doar în perimetrul Nevrozei. Corectarea conceptului freudian de ‘libido’. Când el a susţinut această teză. Nu se poate deduce întreg spectrul Psihicului la trei stadii de evoluţie libidinală. atunci psihologia copilului terbuie să aibe alte repere decât cele stabilite de Freud. S-a dovedit clar prin experimente că deşi experienţele infantile pot fi aceleaşi pentru un grup de subiecţi ele pot duce totuşi la manifestări psihice opuse. s-ar datora unor experienţe sexuale infantile de genul violului pe care subiecţii ar fi trăit-o în copilărie. Nu se poate aici pune problema de o dictatură a biologiei căci rezultatele ei sunt destul de modeste pentru interesul psihologiei în această problemă. aplicând-o nu doar la perioada copilăriei ci şi în perioada dinaintea acesteia ( genealogia) atunci cele două extreme adică staticismul jungian si infantilismul freudian vor dispărea. De aici şi peregrinările lui Jung în a considera Sexualitatea un element de importanţă primară sau secundară. Tulburările pe care el le trata la începutul carierei sale psihanalitice erau vizibil impregnate de Sexualitate. înainte ca premisele organice ale Sexualităţii să se fi manifestat în pubertate. Odată ce problema metodei genealogiste s-a realizat pentru psihologia abisală multe lucruri se vor clarifica pe parcurs. se va dovedi a nu fi un element extrem al psihologiei abisale. Practic Freud a preluat determinările populare ale acestui concept cu toate neclarităţile lui. găseşte în comportamentul sexual infantil o bună justificare dar nu o soluţie care să explice multe lucruri pe care el nu a vrut să le vadă. Limitele dintre ele fiind departe nu numai de a fi precizate dar chiar de a fi menţionate. fapt ce conduce el însuşi la o mitologie. Căci dacă aceasta s-ar găsi atunci ar însemna că Freud ar explica Psihoza prin disfuncţii organice. De aceea teoria jungiană a atins marea ei popularitate tocmai sub impulsul acestei rezistenţe sociale care s-a manifestat împotriva drumului pe care a mers Freud. explicarea lui în raport cu Biologicul.tradiţionaliste faţă de ea. Simţind implicarea Sexualităţii în Nevrozele pe care le trata în acel moment şi care monopolizau în bună parte clientela sa. Conceptul lui de ‘libido’ nu reuşea să contracareze faptul că el neglija efectiv diferenţa dintre Psihic şi Somatic prin generalizarea lui. Era de preferat ca el să fi cedat conceptul de ‘sexualitate’ sexologiei şi să fi numit ‘libido’ exact ceea ce era restul. Însă dacă se încearcă identificarea istorică a experienţelor genealogice pe drumul pe care Jung l-a deschis. Extinderea până la refuz a acestuia a început odată cu ‘Trei eseuri asupra teoriei sexualităţii’ şi a continuat cu ‘Cazul preşedintelui Schreber’. Conceptul ferudian de ‘libido’ se dovedeşte a fi o mare oală în care se aruncă toate neclarităţile teoretice la care el a ajuns. ci unul impregnat la rândul său de alte elemente mai profunde. Este evident că baza biologică a Libidoului s-a dezintegrat şi nu se mai ştie pe unde ar fi. Practic aici se poate observa o ambiţie a psihanalizei de a face în psihoze aceleaşi minuni pe care le-a făcut în nevroze. conceptul său de ‘sexualitate’ coincidea încă cu cel de genitalitate’. desigur. fiind vulgarizată şi reinterpretată. nu va avea acelaşi statut şi mai ales. este în măsură să dărâme întregul edificiu freudian pentru a-l construi pe o baza nouă şi solidă. Dacă conţinuturile psihice sunt transmise ereditar. Staticismul jungian este o extremă pentru că nu poate să explice existenţa Psihicului în mod dinamic ci doar pe baza mitologiei comparate. mai degrabă decât să se răzvrătească împotriva unei laturi a unei ştiinţe a observaţiei. restrângerea lui. Iată de ce teoria stadialităţii nu este viabilă. ci pe baza moştenirii comportamentului părinţilor. Freud nu a putut să renunţe la a considera Nevroza ca legată de Sexualitate. Se pare că el a mai rămas încă emoţional legat de vechea sa teorie asupra Nevrozelor care. Dar el are totuşi avantajul că este mai problematic decât universalismul jungian. Salvarea unei astfel de intuiţii s-a făcut cu preţul extinderii confuze a conceptului de ‘sexualitate’ încă şi mai mult de cel de ‘comportament sexual infantil’. 34 . precum şi în raport cu Psihicul în general şi nu în ultimul rând trasarea teoretică precisă a graniţei dintre Psihic şi Fiziologic. dând acestuia efectiv alt sens. unde conceptul în cauză era extins până în zona celui de ‘energie psihodinamică’ folosit aici. Infantilismul freudian este de asemenea o extremă pentru că reduce dinamica psihologiei abisale la experienţele infantile nesemnificative. Extinderea conceptului de ‘sexualitate’ dincolo de cel de ‘genitalitate’. în special de sexologie. după cum susţinea el. Psihologia abisală nu şi-a revenit încă de pe urma acestui stigmat. genitale ceea ce nu era în intenţia lui. fără însă a adapta metoda sa (care se bazează pe psihologia comparată) la metoda biologistă freudiană. Metoda genealogistă explică nu pe baze organiciste Sexualitatea Copilului adică comportamentul său sexual atunci când acesta există. Extinderea Sexualităţii la întregul comportament sexual şi ruperea ei de Genitalitate nu putea fi niciodată acceptată de o comunitate ştiinţifică. Ulterior el s-a convins că teoria violului originar pe care pacienţii lui o recunoşteau nu este decât Fantasmă şi în felul acesta a renunţat la această teorie. Însă de la început conceptul freudian de ‘sexualitate’ era menit marilor confuzii. Este evidentă aici o tendinţă de a rupe Psihicul de Biologic de dragul încercării de a explica Psihoza ca ‘retragere narcisică a Libidoului către Eu’ aşa cum apare în ‘Schreber’. cum este sexologia (chiar dacă atunci şi aceasta era la începuturi) şi să dea alt sens termenului central al acesteia. Iar prin obscuritatea acestei poziţii a alimentat rezistenţele obtuze ale mentalităţii timpului său în ceea ce priveşte rolul Sexualităţii în viaţa omului. adică comportamentul sexual infantil şi nu numai.

ceea ce este absurd. Dar ea se transmite ereditar ca Pulsiune Psihică în bună parte la care se adaugă permanenta sa reîncărcare ontogenetică de la fondul biologic. Societăţile primitive. S-ar părea chiar că psihologia abisală freudiană a luat-o pe cont propriu în mod eroic cu interesul de a concura cu accepţiunea biologică a termenului. Aşa cum halucinaţiile din cultul Wodoo nu constituie Psihoze la fel aceste ciudăţenii observate la primitivi nu sunt Nevroze. ci Libidoul ca pulsiune psihică. Freud ar aduce aici o obiecţie care ţine de teoria lui asupra incestului. Ele sunt date de stilul lor de viaţă. este aruncată în obscur. tabu-ul care este specific primitivilor nu are aceleaşi coordonate cu cele ale modernilor. este logic ca pe această bază să se presupună o reprimare identică Nevrozei chiar la primitivi. Astfel că dacă el ar fi observat că comportamentul sexual se manifestă fără ca organele genitale să se maturizeze nu ar mai fi ajuns la ideea că acest comportament nu ar fi dictat de structura organică genitală cu o origine independentă. Primitivii dau altă accepţie Sexualităţii în genere şi. ca organică. totuşi nu cunosc reprimarea sexuală aşa cum apare ea în sens modern. de a construi o crustă de echilibrare a ceea ce de la început este în mod principial dat ca anormal. ciudăţeniile lor trebuie înţelese şi pe fondul lipsei de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice despre lume. Lărgirea conceptului de ‘sexualitate’ dincolo de cel de ‘genitalitate’. Pe când modernul vede incestul ca pe un rău metafizic. ulterior pentru sistemul psihic fie primitivul ar fi lipsit de sistem psihic. cum spune el. Viziunea nevroticistă asupra sistemului psihic a determinat fireşte o sexualizare nevroticistă a teoriilor sale. În acest caz Freud ar fi observat că nu Sexualitatea. Numai că această origine independentă nu este pusă în relaţie cu ceva care să o determine. Culmea contrarierii constă în actele analizate mai sus de către observaţia atentă a lui Freud. a Pulsiunii sale adică a Libidoului. Căci el este modelat filogenetic de milioane de ani şi a ajuns ulterior la om cu aceste particularităţi. Primitivul nu este atât de duplicitar ca omul modern în privinţa incestului aşa cum acest fapt apare în Complexul Oedip. nici modernilor sub raportul principial. cu toate că au reguli ciudate în privinţa acesteia. după cum se va vedea. Or dacă pentru el Nevroza nu are un caracter deviant. Astfel că dacă Sexualitatea primitivilor nu este atât de complicată la primitivi. respectiv cel periferic. de normele acceptate în comun. Acest lucru a constituit o încercare uşoară de a restrânge marele său concept către sfârşitul carierei şi de a reduce rolul lui în aparatul psihic. incomparabil cu vreun rău experimentat vreodată şi care pare să fie mult mai blând decât acesta. într-un fel. prin asta el acceptă anterioritatea Agresivităţii faţă de Sexualitate. Regulile sociale sunt acceptate de toţi din raţiuni de regulament social. nu Genitalul se manifestă în cazul comportamentului sexual infantil. este cu totul inoportună. ca masturbarea. pe care unii copii îl au. Adică. Interzicerea. este un element epifenomenal. Sexualitatea descoperită de psihanaliză în câmpul Nevrozei nu este 35 . psihopatologic ci este explicată prin incapacitatea sistemului psihic de a se apăra. O astfel de viziune nu ar fi condus la extinderea conceptului de ‘sexualitate’ căci s-ar fi acceptat originea biologică a Sexualităţii. dacă tendinţele agresive pe care Freud le încorporează în Sexualitate la începutul operei sale sunt apoi dezvoltate în teoria celor două Instincte. este de înţeles de ce Sexualitatea este atât de mult extinsă.Freud spune bine că istoria Sexualităţii este istoria reprimării ei dar această idee vizează şi elemente reprimate care originar nu sunt incluse în ea dar care sunt incluse ulterior. Însă. O viziune consecvent biologistă asupra psihologiei abisale l-ar fi făcut pe Freud să ceară ajutor biologiei în cazul explicării acestui complex fenomen şi să adopte o viziune genealogistă decât să se aventureze în teoria hazardată la care el a recurs. Iar Libidoului Psihic ca dimensiune psihică a Pulsiunii Sexuale i-ar fi acceptat mai evident latura ereditară. C ăci ea este neexplicită iar dacă Sexualitatea modernă pare explicabilă de această teorie este numai pentru că unele părţi din comportamentul sexual. Primitivul vede acest incest ca un rău natural. suspendată teoretic. atunci înseamnă că fie sexualitatea deviată. Sexualitatea. etc. Are statut de postulat. este modelul acesteia. De aceea teoria sexuală freudiană nu se aplică primitivilor şi . este explicabil în acest fel. nerespectând recomandările sexologiei. cel al Morţii şi cel al Vieţii. Prin urmare. Însă aici se face o confuzie flagrantă între reprimarea Sexualităţii (aşa cum apare în perceptele religiei creştine şi ale altor religii) şi reprimarea incestului care este mai mult o normă de stabilizare etnică. Căci de unde putea să vină o astfel de situaţie? Aşadar el a ales că ea are originea în copilărie neluând în calcul posibilitatea de consolidare a sa în mod genealogist. În ‘Introducere în psihanaliză’ el susţine că dacă nu ar exista ceva subversiv în conţinutul unei astfel de interziceri nu ar mai avea rost interzicerea în sine. Complexul Oedip aşa cum l-a descoperit Freud cu privire la dorinţele sexuale faţă de părintele de sex opus dar şi faţă de acelaşi sex. prin faptul că reprimarea incestului este un fapt constant la primitivi şi că celebrul Complex Oedip este nucleul Nevrozei. este un obiect recent al reprimării iar reprimarea s-a consolidat abia în ultimele milenii ale evoluţiei Omenirii. după cum se va vedea. aşa cum o vede Freud ca principiu. aşa cum o vede Freud.. asemenea oricărui rău ce se poate abate asupra lui. În contextul genealogic. În felul acesta Freud ar fi clasificat Sexualitatea ca ţinând exclusiv de genital. erecţia. O astfel de răzvrătire teoretică a lui Freud se datorează contradicţiei la care el se supune în analiza a aceea ce este Sexualitate Infantilă adică la comportamentul vădit sexual. din punctul de vedere strict logic.

ca tipar al acestora. Acest fapt face ca ambele temeiuri pentru aceste concepte să fie lipsite de justificare. ci un continuator. nu un inventator. Deci se poate spune că el nu avea conotaţie funcţional-structurală ci una energetică. de care probabil că era conştient. respectivii sofişti să nu fi trecut dincolo de acestea cu tălmăcirea. Acest lucru are două consecinţe. Dacă Freud ar fi înţeles mecanismul acestei determinări atunci pansexualismul ar fi fost marea virtute a teoriilor freudiene. el recunoaşte într-un fel această confuzie. Trebuie întrun fel sau altul ca întregul Psihic să fie explicat prin Instincte de aceea următorul subcapitol încearcă să facă acest lucru. primul ca energie a Pulsiunilor Sexuale iar cel de-al doilea ca element dat în funcţie de activităţile erotice infantile. după indicaţiile biologiei. atunci şi aceasta este tot psihică în parte sau în totalitate. Căci în momentul în care altcineva refuza să recunoască drept sexual un comportament. Chiar dacă Sexualitatea este într-adevăr implicată aici ea nu ca patologică ci ca prepatologică sau. Pe baza faptului că energia psihică a Sexualităţii poate fi înscrisă într-o noţiune mai largă. Dacă Libidoul este energia psihică a ceea ce Ferud numeşte ‘sexualitate’ şi dacă aceasta nu trebuie confundată cu genitalitatea. extinderea conceptului de ‘sexualitate’. este clar că exista încă din antichitate. Căci dacă prin absurd se acceptă salata pe care el a făcut-o cu această extindere sau dacă se acceptă legătura dintre Biologic şi Psihic.punctul germinal al acesteia ci este doar structura superficială a ei. şi lipsurile materiale din această perioadă a vieţii lui. Însă Instinctul nu se manifestă brut în Psihic ci are nevoie de o transformare ce a fost explicată anterior şi tot atunci s-a văzut cum Psihicul se deosebeşte de Biologic. După cum s-a spus aici în treacăt. Freud însă nu ajunge la conceptul de ‘conversiune energetică’ ce are loc între energia fiziodinamică şi cea psihodinamică. principial-metabiologică. este foarte posibil să îl fi făcut să aibă o anumită lehamite faţă de biologie mai târziu. cu rol pur organic. cu implicaţiile sale libidinale. Se pare că cele mai originale concepţii din psihologia sa abisală se găsesc tocmai în obscurele şi uneori falsele (dar cu statut de punte de lansare) teorii. Or în acest moment se poate vorbi de un exerciţiu de ‘interpretare’ al acestui concept.1 O astfel de lipsă de definire şi teoretizare face ca aceste concepte de ‘libido’ şi ‘sexualitate’. Fie Psihicului i se recunoaşte o energie sexuală exclusivă în cazul în care conceptul de ‘libido’ ar rămâne sexualizat şi atunci conceptul în cauză cade în exclusivismul sexualist freudian fără a se întrevedea ceea ce mai târziu aici se va defini ca ‘fuziune’ pulsională. De aceea ambiguităţile se ţin lanţ şi el însuşi recunoaşte că nu există un indice universal pentru recunoaşterea ei. Din acest punct de vedere extinderea respectivului concept este o operaţie inoportună iar pansexualismul trebuie respins ca acuzaţie. Şi chiar dacă ar fi ajuns la acest concept. era un mod de satisfacere a al acestui Complex de Originalitate al lui. Însă tocmai prin faptul ca l-a respins. să coincidă la un moment dat. Apărarea lui faţă de ‘acuzaţia’ de pansexualism. Căci psihanaliza. Atunci germenele comun cu normalitatea este cu totul altul. arată confuzia în care se afla. Căci dintre toate Instinctele postulate de el acesta este singurul care are la bază o structură biologică clară pe care o putea folosi în beneficiul psihologiei abisale. Jung a extins noţiunea în cauză până s-a suprapus peste întreaga noţiune de ‘energie psihodinamică’ aşa cum ea este definită aici şi poate şi dincolo de ea. 36 1 . Freud a căzut în alte dualităţi ceea ce face ca teoriile sale să facă un pas înainte şi doi înapoi în această problemă. Din acest punct de vedere el s-ar fi recunoscut. era terenul investigat prin excelenţă de Freud. Prin urmare este necesar să se rămână la sensul dat de el doar în ceea ce priveşte termenul ‘libido’. Este ciudat că Freud. Chiar dacă nu este spus explicit Freud recunoaşte implicit că nucleul acestui concept este însuşi cel de ‘genitalitate’. ca principiu fundamental al Nevrozei. Căci dacă Psihicul nu se bazează pe Biologic şi nu îşi trage sevele de la acesta atunci de unde ar putea el veni? Din cer? Acesta este răspunsul dualist de care trebuie să se ferească psihologia. Dar păcatul extinderii conceptului de ‘sexualitate’ la Freud este în mod paradoxal acela că nu poate scăpa sub nici o formă de cel de ‘genitalitate’ în a o aplica şi a o folosi în explicaţii. Fie această Problema extinderii conceptului de ‘sexualitate’ stă şi într-un anumit Complex de Originalitate pe care el trebuie să îl fi avut. nu poate imagina că. Aşadar ceea ce Freud numeşte ‘sexualitate’ trebuie să se prezinte în forma energetică fiind dat psihic. sunt expresii ale energiei psihodinamice. Cu alte cuvinte şi ‘libidoul’ şi ‘sexualitatea’. aşa cum le defineşte el. extinderea acestui concept de ‘sexualitate’ este o improvizaţie a explicării transformării biologicului în psihic. Or cum Nevroza. terapia. ceea ce a condus la dispariţia acesteia. mai bine zis. Astfel că nevoia de originalitate se impunea ca posibilitate de recunoaştere ştiinţifică şi de întemeiere a statutului său social. chiar Freud citându-l pe Aristotel care oferea amănunte în acest sens despre sofiştii pseudopsihanalişti. Freud aducea obiecţia că respectivul confundă Sexualitatea cu Genitalitatea tocmai pe fondul acestei ambiguităţi. atunci acuzaţia de pansxualism este absurdă. cel puţin în privinţa ambiguităţii lor. care este în stare să imagineze atâtea situaţii. totuşi energia psihodinamică tot nu ar fi putut să fie eliminată deoarece ea este legată inextricabil de întregul sistem psihic. Este clar că dogmatismul Evului Mediu nu putea valorifica aceste elemente psihanalitice. Căci formaţia sa neurologică. având o astfel de tehnică de analiză a viselor. în timp ce conceptul de ‘sexualitate’ trebuie redus la ‘genitalitate’. aici adăugându-se tot ceea ce este comportament sexual în genere. Ciudat este că încercând o astfel de operaţie. Aşadar conceptul de ‘libido’ a fost folosit de Freud pentru a localiza energia psihică a Sexualităţii. primul determinându-l pe cel de-al doilea ceea ce este mai rezonabil.

Freud a ajuns la acelaşi abuz al termenului pe baza faptului că în comportamentul sexual el a văzut doar energie şi nu şi finalitatea acestei energii care în fond este dictată tocmai de principiul ei originar ce rezidă în structura ei organică. 2. totuşi o spune suficient de clar pentru a înţelege şi acest imbold al respectivei extinderi a conceptului. Acestea pot fi chiar şi ontogenetice dar aici mai mult ca urmare a apariţiei sale naturale. Însă un astfel de mort nu mai poate transmite ereditar dereglările sale psihice. Deşi a extins Freud însuşi noţiunea de ‘libido’ la întregul concept de ‘Eros’. resemnat parcă. Singurul argument al lui este acela că. Deşi Sexualitatea are cel mai important rol aici totuşi dimensiunea energetică este astfel mai puţin importantă decât cea organică. drept pentru care energia psihodinamică nu mai era nevoie să fie pusă exclusiv pe baza Sexualităţii.5. Sexualitatea şi Nutriţia sunt cele două mari Instincte ale omului şi ale animalelor deopotrivă. păstrându-se astfel sensul originar al termenului. Deoarece una genealogistă arată că cele două Instincte sunt la fel de vechi şi fără ele viaţa nu ar putea exista din principiu.3. Însă luându-se după Jung. Libidoul poate să se extindă cu ramificaţiile sale către elementele premergătoare ale actului sexual iar comportamentul să faciliteze acest act tocmai prin influenţarea directă a acestei cauzalităţi premergătoare. dată fiind scăderea energiei fiziodinamice ca urmare a lipsei de fond caloric. De fapt prin lărgirea acestui concept. Însă ea este valabilă doar într-o viziune ontogenetistă asupra Psihicului. o demascare a principiilor sale morale. Căci Sexualitatea rămâne cel mai modelat Instinct indiferent de reglările ei sociale.1.1. Asocierea mentală pe care o anumită etapă o are cu finalitatea procesului în sine determină direct acest lucru după cum se va vedea la următorul subcapitol. Deşi Freud nu o spune foarte clar. totuşi pentru Psihic ea este cea mai importantă nu atât pentru satisfacerea momentană.întrevedere este intuită şi avută în vedere dar conceptul de ‘libido’ este automat desexualizat ceea ce corespunde unui abuz de termen. În cazul Sexualităţii lucrurile stau exact invers şi cele două Instincte sunt de multe ori în tabere opuse. respectiv cel din biologie. luându-se după Jung. Trebuie înţeles că psihologia abisală trebuie să accepte sensul pe care biologia şi nu numai îl dau termenului ‘sexualitate’ cu atât mai mult cu cât acest sens aparţine şi limbajului comun având numeroase implicaţii de care trebuie să se ţină seama. spre sfârşitul operei el va introduce conceptul de ‘Eros’. anume mai degrabă o răzvrătire asupra unei mentalităţi în vigoare în timpul său. asta se datorează tocmai unei reminiscenţe libidinale masculine ereditare existente în ea. Căci chiar dacă din punct de vedere biologic Sexualitatea este secundară Foamei. tocmai de aceea cercetarea acestei energii psihodinamice sexuale constituie scopul următoarei secţiuni. Freud considera că Sexualitatea este cel mai important Instinct însă această afirmaţie necesită câteva nuanţări. a bunătăţilor care se dau unui mort de inaniţie. el a dublat această eroare extinzând excesiv acest concept. Poate şi de aceea. Aceste inhibări se fac simţite foarte vizibil. Transformarea energiei fiziodinamice în cea psihodinamică nu este în acest caz anulată. ca urmare a funcţiei naturale a Sexualităţii decât ca reacţie la inhibiţie. ca anulare funcţională a acestui subsistem organic. Deci posibilitatea formării unor rezonanţe psihice ale acestei reprimări este redusă direct proporţional. Căci. Ele influenţează decisiv condiţia psihică a individului iar posibilele satisfaceri ulterioare pot fi asemenea darurilor. Sexualitate şi Libido Ca în cazul oricărui element psihic formarea Libidoului este dată principal de inhibiţiile genealogice din cadrul arborelui genealogic al individului în interiorul speciei. Însă importanţa mai mare a Instinctului Nutritiv este dată de faptul că fără el nu este posibilă nici viaţa speciei şi nici a individului în timp ce fără Instinctul Sexual este totuşi posibilă continuarea vieţii individului. De fapt aceste forme nu sunt frumoase în sine. Acesta este modelul prin care formele feminine sunt declarate ca frumoase sau estetice sau sexy. specializate ca structuri organice specifice rolului lor în cadrul Organismului. estetice în sine sau sexy în sine. ca urmare a unei posibile inhibări severe ale Instinctului Nutritiv. Ele sunt declarate astfel tocmai pentru că ele sunt etape a ceea ce este de fapt interesant din punct de vedere instinctual relativ la Sexualitate. Iar dacă o femeie poate ea însăşi să dea un asemenea calificativ de apreciere. În acest caz această extindere păstrează şi sensul originar al respectivului concept. organică a Instinctului cât mai ales pentru implicaţiile sale psihice care urmează reprimării sale. se suspendă apariţia energiei psihodinamice din care aceasta provine. Prin el Freud a dorit altceva decât extinderea acestui concept. Aceastămoştenire care se manifestă în contemplarea acestor forme este absolut naturală deşi poate stânjeni atunci când se afla în cantitate mare la 37 . Tot ceea ce trebuia să facă Freud era să înţeleagă cum este posibilă o astfel de energie psihodinamică în raport cu cea fiziodinamică. dat fiind faptul că viaţa începe cu el Instinctul Sexual ar fi şi primar. Freud s-a văzut intrat în ambiguităţi de nerezolvat. Faptul că aceste etape trebuiesc parcurse pe rând face ca etapa în cauză să devină la fel de importantă ca şi actul sexual în sine. aşa cum îl elaborează către sfârşitul operei totuşi el era mult mai îndreptăţit în utilizarea originară a termenului pentru a păstra astfel o conotaţie de corespondenţă etimologică. Astfel că făcând o primă eroare în aproximarea conceptului de ‘libido’. respectiv acumularea de energie calorică şi menţinerea speciei prin reproducere.1. Teoria expusă aici nu are în nici un caz intenţia de a renunţa la primatul Sexualităţii asupra psihicului. Această teorie este susţinută şi de cea a Stadiilor de Evoluţie Libidinală. ceea ce corespunde cu recunoaşterea Biologicului în toate actele umane.

aici nu s-a recurs la denumirea acestuia tocmai pentru că acest lucru ar fi implicat denumirea tuturor acestor Complexe Particulare. Însă lipsit de o teorie clară a Pulsiunilor el a ajuns la ambiguităţi si erori evidente. unitară cu privire la Psihic şi Somatic prin faptul că a utilizat conceptul de ‘psihosexualitate’.5. Dacă se spune însă că frumuseţea femeii ar fi rezultatul dorinţei ei de a se adapta la cerinţele estetice ale bărbatului. însuşi Libidoul Psihic este un Complex. la periferia sistemului psihic.o femeie.1. Practic Complexele Fundamentale ale acestuia sunt bălţi ereditare rămase datorită acestor inundaţii energetice genealogice şi de aceea infuzia energetică produsă de Instinctul Sexual nu înseamnă decât o nouă revărsare. Transmiterea ereditară a acestor excrescenţe pulsionale. respectiv Maternitatea şi Nutriţia. ereditar. Aşadar dacă se poate spune că formele frumoase sunt ‘inventate’ de bărbat. Însă la Freud conceptul de ‘libido’ este extrem de confuz deşi se referă totuşi la ‘forţa’ Instinctului Sexual. Este de la sine înţeles că. De fiecare dată când o femeie admiră formele sexului opus cu viu interes. După cum se va vedea la psihopatologie. Psihicul se datorează unor transformări ale Pulsiunilor Instinctuale dincolo de centrul lor biologic. 2. Deci trebuie presupus un substrat organic care este tocmai energia fiziodinamică a Instinctului Sexual dar care este în măsură să reactualizeze ontogenetic structura Libidoului general.1. Termenul ‘libido’ folosit aici nu desemnează dorinţa sexuală aşa cum este văzută de Freud. Însă luat în sine el este un Complex Particular realizat ca urmare a recombinării Complexelor Fundamentale (la care el a contribuit ereditar decisiv) cu Libidoul Organic format exclusiv de către Sexualitate (ontogenetică) şi poziţionat la marginea. Comportamentul sexual particular al fiecărui individ nu apare ca urmare a unor expereienţe infantile de cele mai multe ori minore care ar produce fixaţii pe acele presupuse stadii de evoluţie libidinală despre care vorbeşte Freud. se poate spune că ea are reminiscenţe libidinale masculine pregnante. deoarece tot ceea ce este Psihic se prezintă ca fiind complex. precum şi fenomenul de remaniere psihică. Aşadar Libidoul este comportamentul genital ce face posibilă finalitatea Sexualităţii ca structură organică. ci tocmai 38 . El nu aparţine vreunui Complex Autonom ca acelea descrise în Trunchiul Psihic. ceea ce ar fi fost o sarcină inutilă. adică de selectare a acestora în funcţie de diferiţi factori. Libidoul este tot o funcţie organică însă legată de posibilitatea organelor genitale de a întreţine actul sexual. Căci el îl deosebeşte net de excitaţia sexuală după cum face cu însuşi conceptul de ‘pulsiune’ fără a găsi legătura dintre ele. Această posibilitate este localizată într-unul din centrii motori din creier. trebuie spus asta în sens reflexiv şi anume că frumuseţea acestor forme este dată tocmai de satisfacţia genealogică a Libidoului Masculin. După cum s-a văzut. atunci această teză trebuie respinsă căci aceste cerinţe sunt posterioare genealogic formelor corporale feminine. aici se va opera o restrângere minimă a lui chiar şi faţă de ceea ce chiar biologia numeşte şi defineşte ca fiind Sexualitate. Freud a încercat o concepţie integratoare. orice energie psihodinamică provine dintr-una fiziodinamică prin intermediul fenomenului de conversiune energetică. Structura Libidoului În contrast cu demersul freudian de extindere a conceptului de ‘sexualitate’. Sexualitatea se referă aşadar la o funcţie organică fizioendocrină în care se dezvoltă capacitatea Organismului de a fi apt pentru reproducere. Se vor încadra în conceptul de ‘libido’ atât aceste excrescenţe genealogice ale Instinctului Sexual. Aşadar stimularea sexuală nu se face decât prin Libido acesta acţionând în plan comportamental ceea ce legitimează însăşi posibilitatea de existenţă a Instinctului. Din punct de vedere etimologic.4. Se va numi Libido Organic acea parte din Libido care derivă direct de la Instinct. Dar pentru simplificarea şi precizia terminologică. termenul ‘libido’ se referă tocmai la această energie psihodinamică a Pulsiunii Sexuale. Ea tinde să fie interesată de ceea ce facilitează abordarea sa dată ca structură receptivă a actului sexual. Căci nu există dorinţă sexuală care să nu derive din Libido. Astfel Freud a pierdut şansa unei teorii metabilogice unitare. Libidoul luând astfel formă psihică. în timp ce Libidoul Psihic este tot ceea ce este consolidat indirect. mai ales. deoarece această parte din Libido este impregnată cu o sumă de Complexe care vor fi analizate la genealogie. cât şi. Dat fiind că acesta este inhibat de multe ori excitaţia energetică astfel rezultată devine automat una psihică. Într-un fel această recombinare ereditară a Complexelor Trunchiului Psihic conduce la viziunea globalistă freudiană a Sexualităţii. le face autonome faţă de Instinctul propriuzis care se reînnoieşte ontogenetic. deşi în mare parte el acoperă acest concept. Practic psihicul este pansexualist deşi de multe ori a respins această presupus acuzaţie. Faptul că feminitatea este mai puţin interesată decât masculinitatea în formele corporale ale sexului opus arată de fapt că etapele percepţiei sale în desfăşurarea actului sexual sunt altele. Importanţa Libidoului Psihic este fără îndoială foarte mare în ceea ce priveşte statutul energetic al Psihicului în general.1. Dar trebuie făcută distincţia între albia fiziologică a Sexualităţii şi inundaţiile psihice pe care aceasta le face în restul Psihicului alături de celelalte Pulsiuni Brute mai slabe. Şi deci trebuie adăugată precizarea că această adaptare se face cu privire la propria masculinitate a respectivei femei iar admiraţia în oglindă este un fenomen care lasă să se înţeleagă bine acest lucru. Pulsiunea Instinctuală aşa cum apare ea în mod brut. După cum se va vedea.

Asta este diferenţa între Psihic şi Fiziologic care se reuneşte în unitatea individului. deci are ambele tipuri de energie. situaţia este semnificativă. Acest lucru probabil că a influenţat decisiv şi extinderea conceptului de ‘sexualitate’. Totuşi şi celelalte două mari Instincte au aceeaşi situaţie şi acest lucru se datorează faptului că energia fiziodinamică a Instinctului evoluează ereditar iar ceea ce era la un moment dat Psihic poate deveni Biologic de-a lungul miliardelor de ani. aşa cum susţine Freud. Însă este greşită teoria freudiană care susţine că la această vârstă Sexualitatea copiilor este aceeaşi. Evola de a rupe Libidoul Psihic de cel Fizic este tributară unui dualism obscur. El este dat exclusiv de inhibiţia libidinală fiziologică. Fireşte că conceptul său depăşeşte şi pe cel de ‘libido psihic’ descris aici dar despre asta se va trata la momentul oportun. Apoi recunoaşterea particularităţii complexului libidinal astfel denumit. adică ale comportamentului ce permite neutralizarea energiei funcţiei sale. moştenit de la părinţi. ceea ce corespunde unei creşteri a Libidoului Psihic. Asta este diferenţa între comportamentul sexual al copilului (care poate să nu existe explicit) şi cel al adultului.datorită acestei sinteze a pulsiunilor eredităţii cu pulsiunile recente produse în timpul funcţionării organismului. dincolo de graniţa dintre Psihic şi Somatic. aceasta din urmă este o posibilitate de punere a Organismului în mişcare cu scopul satisfacerii funcţiei Instinctului şi există ca urmare a modificărilor de tip neuroendocrin. unde contradicţiile teoretice se ţin lanţ. Recunoaşterea Libidoului Psihic este elementul cheie al teoriei expuse aici. Aşadar satisfacţia copilului ce doarme cu sânul mamei în gură nu este necesar să fie identică cu cea a adultului după ce a avut raporturi sexuale. În momentul în care energia fiziodinamică creşte. convenţională . După cum s-a spus anterior Energia fiziodianmică este principiul celei psihodinamice deşi distincţia dintre ele se risipeşte (cu atât mai mult în cazul Sexualităţii) din punct de vedere structural. Primele nu au corespondent fiziologic iar celălalt are. În acest caz totuşi Libidoul Psihic îl incită mereu. adică de excitaţia Pulsiunii Sexuale. De aceea se ştie că între preocupările sexuale infantile şi cele postpuberale există diferenţă evidentă. Tocmai de aceea psihologia freudiană ce insistă pe Sexualitate a fost respinsă în special de cei cu sexualitate convenţională. Prin această precizare nu mai este nevoie de o astfel de sciziune conceptuală ce duce la confuzii şi răstălmăciri iar conceptul ‘sexualitate’ poate fi identificat în bună măsură cu cel de ‘genitalitate’. în ceea ce priveşte partea teoretică. aşa cum a făcut-o Freud. tocmai datorită interesului său de a fi neutralizată. din simplele observaţii ale experienţei. îl 39 . face ca acest comportament sexual infantil să existe într-un fel sau altul la toţi copiii chiar dacă la unii se poate vedea mai greu. Aceasta este contribuţia individului la Libidoul arborelui său genealogic pe care îl va lăsa moştenire ulterior urmaşilor. După cum s-a arătat mai sus acest fapt l-a dus la multe contradicţii si incoerenţe dar şi la înţelegeri greşite din partea cititorilor. Acesta a existat la ei tot ca şi Complex Particular. Aşadar energia fiziodinamică a Instinctului este diferită faţă de energia lui fizică sau metafizică. De exemplu este evident că în general Fantasmele Psihice ale unei persoane care nu a avut o perioadă de timp relaţii sexuale vor fi mai pregnante decât în cazul unei persoane care are o viaţă sexuală regulată. Însă în ceea ce priveşte pe cea morală lucrurile au stat invers (fireşte existând alte interese la mijloc ca acelea arătate în introducere). Acest statut psihic al Pulsiunii Libidinale este specific tinerilor căci relaţiile sexuale la această vârstă sunt nestatornice datorită lipsei de stabilitate socio-economică. intern ceea ce nu interesează aici. pentru că acest fapt explică extinderea Sexualităţii atât de adânc în câmpul Psihicului. De obicei mamele o pot foarte bine deosebi de aceasta. care prin inhibiţie devine psihică. Ce trebuie subliniat acum este faptul că introducerea conceptului de ‘libido psihic’ ca urmare firească a distincţiei dintre Hardul şi Softul Instinctului vine să reglementeze sciziunea ‘genital-sexuală’ în care biologia şi psihologia s-au împotmolit odată cu recunoaşterea de către Freud a comportamentului sexual infantil. în acest caz şi energia libidinală psihică creşte şi ea foarte mult ca urmare a fenomenului de conversie energetică. Este mult mai probabil ca respectivul copil să aibă în acest caz în principal o satisfacţie maternă superioară. În cazul Libidoului care este şi Psihic şi Fizic. Însă în momentul în care ceea ce arată copilul în acest caz nu este recunoscut decât ca un Libido Psihic. Acest lucru este posibil tocmai pentru că cel Psihic primeşte energia de la aceste Pulsiuni deşi sub raportul organic energia fiziodinamică este epuizată. Se poate imagina reînvierea vechilor structuri psihopatologice moştenite ca urmare a amestecului apelor noii revărsări energetice individuale libidinale cu vechile bălţi libidinale ereditare. Acest fapt duce direct la concluzia că sexualul nu este genital. Deoarece dacă ea tocmai s-ar forma şi ar porni de la zero nu ar avea încă timp să se diferenţieze de la individ la individ aşa cum se diferenţiază de fapt. organic . Asta se întâmplă cu cel din cadrul Tulburărilor Libidinale unde în Libidoul Psihic fuzionează alte Pulsiuni ce angrenează pe cel Fizic. După cum se va vedea în celălalt subcapitol. Pe de altă parte se poate ca Libidoul Fizic să fie antrenat de un Libido Psihic patologic datorită retroacţiunii dintre Psihic şi Somatic. autoritatea energetică a Instinctului se transferă către elementele de asociaţie ale finalităţii sale. Pentru că libidoul infantil prezintă pulsiuni moştenite ereditar iar libidoul adult este format din acestea la care se adaugă libidoul degajat direct de activitatea fiziologică. deosebită de cea sexuală. Încercarea unor ‘metafizicieni’ ca F.

Din punct de vedere calitativ. după cum s-a amintit deja. Chiar el spune că refulatul se întoarce întotdeauna. predominant transmise de tată. care este cea care corespunde sexului opus şi este transmisă în special de părintele de sex opus. Faptul că eunucii sunt caracterizaţi prin suspendarea aparatului sexual (deci sunt castraţi) şi totuşi ei pot fi atraşi de femei. Dar simptomele nevrotiforme la copil există cu adevărat şi se deosebesc de ceea ce este comun şi normal. Acum că Evola refuză să considere că mişcările copulatorii. Însă dat fiind caracterul genealogic al Memoriei. Însă realitatea spune altceva. Deci el este o structură libidinală masculină. începând din momentul dezvoltării aparatului genital. În funcţie de aceste experienţe ereditare ale părinţilor. Însă asta nu înseamnă că Organicul. Cu toate acestea Libidoul Global se formează în timp. Bivalenţa Libidoului se datorează experienţei libidinale ereditare a predecesorilor. refularea nu este decât o deghizare şi nu o inhibiţie absolută. care reprezintă experienţele sexuale masculine. după cum se va vedea. pe baza inhibiţiilor sexuale pe care specia le comportă. Însă cea mai sigură dovadă a eredităţii sferelor libidinale o constituie caracterul pur psihic pe care îl are Libidoul în cazul Tulburărilor Libidinale. Date fiind frustrările superioare ale Libidoului Masculin. Asta pentru că copilul moşteneşte de obicei comportamente sexuale periferice iar activităţile sale sexuale pot fi înţelese şi explicite deşi aparatul său genital nu funcţionează încă. aşa cum întreaga gamă mnezică o face. de asemenea. fie că aparţine Libidoului Masculin fie celui Feminin. În realitate Libidoul primei copilării este eminamente un Libido Psihic moştenit de la părinţi. Căci. În fond sunt unele triburi care. deşi la naştere în mod normal copilul este dotat cu bivalenţă libidinală. Libidoul se dezvoltă mai mult în sfera care concordă cu forma acestui aparat: masculin sau feminin. Pentru că acest Libido Psihic este transmis ereditar.angrenează pe cel Fizic fără nici un fel de influenţă organică a Instinctului. Astfel că Libidoul se poate manifesta explicit la copii aşa cum a observat Freud. numită de Freud ‘perioadă de latenţă’. Aşadar se poate vorbi despre o sferă libidinală concordantă. Însă originea sa organică este tot atât de clară şi acest lucru se va vedea după ce se va înţelege fenomenul de ‘fuziune’. Aici este normal ca descifrarea comportamentului copiilor sau a cunoştinţelor pe care ei le au să trimită la aceste elemente libidinale care nu sunt create de el. adică inhibiţiile mai puternice ale acestuia. Aşadar comportamentul sexual este dirijat de aparatul sexual doar în ceea ce priveşte actul sexual propriuzis. Perioada de latenţă ar trebui să fie o adevărată Nevroză dacă Libidoul Primar ar fi refulat. ci aceste elemente emoţionale se combină între ele fiecare individ având propria structură libidinală. după cum se va vedea. sărutul. Libidoul are deci două sfere: sfera ginoidă. Acesta poate fi Masculin sau Feminin şi este determinat somatic exclusiv. când de fapt el are iniţial altă origine decât cea a Sexualităţii infantile. Excitaţia libidinală. poate fi prezent în activitatea copilului în diferite grade. nu se datorează faptului că copilul şi-ar refula Libidoul. asta e treaba lui. Acest comportament libidinal este unul care excită Libidoul Feminin pentru ca actul sexual să se producă. Libidoul ca dat al Memoriei. nu are nici un rol în comportamentul sexual. predominant transmise de mamă şi sfera androidă. Neînţelegerea acestui fapt a dus pe psihanalişti la concluzii absurde ca teoria Complexului Oedip care susţine că acesta ar fi o reacţie infantilă. începând cu atracţia propriuzisă şi continuând cu mângâieli şi alte elemente libidinale. interesul procreativ al său (ejacularea în vagin). La fel stau lucrurile cu presadismul. care este cea care corespunde sexului. Căci toate actele premergătoare acestuia. Argumentul lor cum că femeia în cauză nu ar mai fi avut recent relaţii sexuale poate fi susţinut pe în altă formă şi de Evola. ci doar moştenite. Dar Libidoul se poate totuşi manifesta fie şi germinal copilul neînţelegând valoarea şi semnificaţia Sexualităţii pentru adult deşi în acest caz Libidoul părinţilor poate fi convenţional. penisul fiind acela care suportă un asemenea tratament. nu se rezumă la o sumă de sentimente care aparţin în mod strict uneia dintre cele două entităţi. organelor genitale ale individului şi o sferă libidinală opusă. după cum susţine Evola. sunt produse ale Segmentului Psihodinamic al Sexualităţii adică de Libidoul Psihic care este transmis ereditar asemenea întregului sistem psihic. mângâiatul şi toate elementele Libidoului au rol în procreare. în funcţie de gradul de existenţă a acestuia la părinţi. el este de obicei mai puternic sub raportul energetic. Deşi poate să nu fie recunoscut de copil acesta poate totuşi să îşi manifeste predilecţia în comportamentul său. Căci Libidoul Organic se formează în funcţie de cerinţele funcţionale ale Instinctului Sexual în funcţiune. Faptul că prima copilărie este mai libidinoasă decât copilăria de după 4-5 ani. Conform principiului de asociere mnezică în engramare fireşte că anumite lucruri vor fi memorate de copil după asocierea cu diferite elemente ale Libidoului. dovedeşte încă odată că atracţia aşa-zis sexuală nu este deloc produsul exclusiv al aparatului sexual (ontogenetic) ci această atracţie este datorată unor conţinuturi psihice. Astfel că. cu uşoară predominanţă a sferei libidinale androide (fapt ce explică de ce în copilărie fetiţele sunt de multe ori nişte ‘băieţoi’). Astfel că presadomasochismul caracteristic feminităţii aparţine şi masculinităţii. Există un fel de lesbianism care se practică între unele femei şi eunuci şi unde partenerele par să fie mulţumite de prestaţia acestora. consideră că actul sexual nu are nici un rol în naştere. care reprezintă forma libidinală a experienţelor sexuale feminine. Libidoul va avea forma sa proprie. În funcţie de intensitatea lui 40 .

Teoria Stadiilor de Evoluţie Libidinală pe care o susţine Freud este de asemenea falsă. Este evident că fondul biologic este o condiţie a acestei dorinţe. Conceptul de ‘libido’. Fireşte că o teorie genealogistă asupra Libidoului dărâmă o astfel de concepţie ale cărei concepte sunt insuficient definite. Pentru asta fiziologia sa trebuie să fie ajustată cu anumite tendinţe. frigiditatea. dintr-un organism în altul. excitarea sexuală. Este o banalitate faptul că acesta se realizează funcţional prin unirea spermatozoidului cu ovulul. înseamnă că cuceririle informaţiilor genetice privind abilităţile indivizilor implicaţi în acest act de reproducere. Pe lângă acest indice mai există încă un altul care constă în distanţa pe care aceste celule o au de parcurs de la locul în care au fost plasate până la ovul. Pentru asta există un strat de protecţie pentru ovul şi unul pentru spermatozoid. Însă este falsă opinia anumitor fiziologi care susţin că excitarea libidinală ar fi dată de presiunea acestui lichid. lipsită de un fond biologic care să o susţină. este în măsură să se suprapună şi să se unifice cu cel ontogenetic care este unul proaspăt apărut la pubertate direct din Genitalitate. Actul sexual implică un câmp social cu totul special pe care acesta se poate manifesta iar condiţiile acestuia precum şi cele ale scopului său. După cum s-a menţionat deja mai sus Libidoul este Pulsiunea Psihică a Instinctului Sexual (genitalitate + suportul gonadic) . se imprimă asupra modului său de a fi cu o influenţă decisivă. Dacă Libidoul ce se manifestă la copil este ereditar şi nu poate fi altfel atâta timp cât aparatul genital nu este complet realizat.parentală el se poate menţine la un nivel ridicat. La mamifere (şi aici este cazul care interesează cel mai mult) acest lucru se face prin contactul dintre penisul masculin şi vaginul feminin care fac posibil transferul în condiţii de siguranţă. parafilia şi alte repere ale sexualităţii periferice sunt explicate de el prin aceeaşi obscură teorie falocentrică a Sexualităţii eminine. Faptul că excitaţia libidinală îşi pierde semnificativ din intensitate odată cu realizarea actului sexual este de necontestat. Însă înţelegerea rolului unui aparat sexual atât de complicat în special pentru consecinţele sale psihice ulterioare fac lucrurile destul de spinoase.1. implementat cu substrat genealogic. Lesbianismul. se poate răspunde că acestea îşi au originea în dereglările libidinale ale părinţilor. Celălalt se întâmplă atunci când mediul permite creşterea frecvenţei de apariţie a actului sexual . Fiecare specie are un anumit compromis biologic al sexualităţii. În acest caz el este singurul în măsură să explice dorinţa sexuală. dat fiind pericolul care îl reprezintă eventualele microorganisme prezente în mediul înconjurător? Pentru că informaţia genetică cuprinsă în aceasta riscă pur şi simplu să degenereze dacă nu există o asemenea protecţie iar urmaşii nu vor duce mai departe zestrea genetică ci o vor degrada continuu.1.5. Aşadar la considerările lui Freud că dereglările libidinale (şi nu numai acestea) îşi au originea în viaţa sexuală infantilă. Particularităţi ale Libidoului Actul sexual trebuie să se desfăşoare în anumite condiţii. adică reproducerea. 2. Fără îndoială că vârsta acestor celule masculine va fi decisivă în cursa pe care aceştia o vor face până la fecundare acesta fiind indicele optimal al fecundării. Condiţiile de mediu pot influenţa posibilitatea de apariţie a actului sexual fie în mod negativ fie în mod pozitiv. Deci dacă tendinţele de conservare sunt satisfăcute atunci sunt satisfăcute şi condiţiile apariţiei tendinţelor de înnoire şi dezvoltare. Aceste abilităţi speciale masculine trebuie prezentate speciei trebuie integrate în aceasta prin intermediul feminităţii care alege. Aceste cazuri reprezintă dereglările libidinale precoce. În ce mod spermatozoidul poate în primul rând să fie în siguranţă absolută. El susţine că Sexualitatea Feminină se prezintă ca o dramă a desprinderii fixaţiei libidinale faţă de mamă şi apoi cu refixarea sa faţă de tată etc. Problema acuplării celor două celule este rezolvată în diferite moduri. a informaţiei genetice care este cuprinsă în spermatozoizi. după cum la fel de falsă este cealaltă extremă a lui Evola care susţine că acesta nu ar avea nici un rol în actul sexual. Aşadar Libidoul Infantil este eminamente static şi el nu se dezvoltă prin aşanumitele Stadii de Evoluţie Libidinală presupuse de Freud. Or dacă la om sexualitatea funcţionează abia la pubertate este normal ca astfel de Libido Infantil să nu evolueze decât regresiv în intensitate şi în nici un caz progresiv tocmai pentru că acestei Pulsiuni îi lipseşte suportul biologic care este combustibilul oricărei Pulsiuni. Faptul că actul sexual este dictat de un scop bine definit în ceea ce priveşte funcţionalitatea sa. cu care el credea că poate explica întreaga gamă a psihopatologiei. Primul caz se realizează atunci când ele implică tendinţa de conservare din partea subiectului.5. încât finalitatea sa reproductivă să îşi găsească realizarea. La mamifere de cele mai multe ori rolul de aducere a unor abilităţi noi în cursa concurenţială cu altă specie este dată de sexul masculin. adică ale reproducerii. cum ar fi acumularea de lichid seminal în testicule. De aceea se întâmplă ca doar unii membrii ai săi să participe la actul reproducerii iar competiţia pentru învingerea rivalilor să fie o a doua măsură metabiologică pe care speciile o adoptă pe lângă bisexuaţie. fiind suspendată în aer.1. Problema este dată de interesul pur structural al Instinctului. Pentru 41 . Dar el poate şi scădea progresiv până la atrofiere în perioada prepuberală iar acest lucru se datorează unor factori despre care se va trata pe parcurs. Există specii aflate în competiţie unele cu altele şi acolo selecţia sexuală este cheia supravieţuirii lor. Astfel că actul sexual nu este un fenomen izolat şi el trebuie pus în relaţie cu reproducerea ca o necesară consecinţă sau cu condiţiile de mediu care îl facilitează şi la care se adaptează anterior.

cea feminină este mai puternică în ceea ce priveşte statornicia. adică să fie în aşa fel conceput încât fecundarea să fie posibilă doar sub condiţia calităţii. plăcerea sexuală masculină ca neutralizare energetică este principial mai mare decât cea feminină în perioada de nestatornicie dintre sexe. De aici încolo intră în scenă un alt Instinct. prin moartea puilor de exemplu. este asemenea unei căsătorii umane. Căci tocmai această statornicie este parte din scopul reproductiv a Sexualităţii Feminine. masculul rămâne în mod principial cu o supraexcitaţie sexuală. actul sexual se desfăşoară chiar în stare optimală în limitele unei oarecare violenţe. Astfel spus. Structura generală brută a configuraţiilor celor două sfere libidinale constă în faptul că sfera libidinală feminină se orientează către preluarea genelor celui mai puternic mascul. prin urmare. aici femeia. Un alt mod de suspendare a eventualelor astfel de ‘nepotriviri’. pentru că femela va evita în mod agresiv pe ceilalţi masculi datorită potenţialelor dureri pe care aceasta le-ar resimţi în cazul altor contacte sexuale. În lumea animală Libidoul Feminin este condiţia actului sexual iar apariţia acestei Pulsiuni corespunde cu semnale olfactive şi vizuale specifice sau de orice altă natură prin care femelele dezvoltă retroactiv Pulsiunile sexuale masculine. El îşi restrânge doar la ea orizontul 42 . respectiv cel Matern. În situaţia în care Instinctul Matern este suspendat.ca această situaţie să fie cât mai favorabilă este necesar ca forţei de plasare a acestor celule să îi fie implicată şi forţa de penetrare a penisului şi astfel aceste celule să câştige un start cât mai bun în cursa către ovul. Însă. acţiunea autoreglativ negativă încetează iar Libidoul se manifestă specific din nou până la o nouă fecundare. Această cantitate de neutralizare a Libidoului Masculin este mai mare decât cea a celui feminin a cărui excitaţie este minimă. Sunt excluse aici cazurile contemporane de comportament sexual periferic ale femeii urbane al cărui libido este impregnat de masculinitate în aceeaşi măsură în care cel al bărbatului urban este impregnat de feminitate. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care Pulsiunea Sexuală masculină este principial mai putenică decât cea feminină. spre deosebire de femelă. şi disfuncţiile acesteia. Suspendarea extromisiei produce femelei şi anumite leziuni intravaginale ca urmare a contractării rapide a muşchilor vaginali ce împiedică îndepărtarea masculului. Acest lucru se poate face prin mai multe metode şi în mai multe cazuri. coroborând maternitatea la cea sexuală. Căci după fecundare femela nu mai este disponibilă iar masculul continuă să fie interesat şi de alte femele. Suspendarea momentană a posibilităţii extromisiei aşa cum apare la lup sau la alte animale care trăiesc în grup. ceea ce face ca femela ce a fost mamă să fie din nou disponibilă de a accepta coitul. La nivelul comportamentului sexual şi chiar a aparatului sexual o astfel de funcţie dată de imperativul funcţionării reproducerii implică anumite particularităţi.J. Rousseau de întoarcere la sălbăticie nu reprezintă deloc o soluţie. Dacă ea este mai puternică este normal ca între cele două modele de comportament sexual să fie o oarecare incompatibilitate la nivelul unei singure perechi. Genele masculului dominant sunt astfel protejate pe lungă durată. Libidoul Feminin trebuie să fie unul periodic şi exclusivist. Balena şi delfinul au alt mod de evidenţiere a superiorităţii. Mediul lichid permite acest tip de înlocuire. Oricum ar fi trebuie acceptat că Omul moşteneşte în mod evident Sexualitatea Animală şi. Este evident că ideea lui J. Ceea ce interesează aici este faptul că. Una este aceea de a nu mai fi posibile şi alte acte sexuale ulterioare cu alţi masculi în situaţia în care concurenţa cu o altă specie este foarte acerbă. se simte folosită de bărbat în viaţa maritală. Aşadar. Este evident că în acest caz selecţia naturală nu este presată de concurenţa cu alte specii însă ea există totuşi chiar dacă la un nivel mai scăzut. Libidoul Masculin este mereu autorizat energetic pentru acest scop. Cel mai important este ca organismul să fie suficient de prolific pentru a produce alţi spermatozoizi care să înlocuiască pe cei ai predecedentului odată cu actul sexual. Aşadar Libidoul Feminin este bazic orientat calitativ în timp ce Libidoul Masculin este dimpotrivă. unul cantitativ. acela al ‘ultimului cuvânt’. De aceea iniţiativa sexuală aparţine de cele mai multe ori masculului iar de multe ori femela. Inclusiv societăţile umane au avut moravuri amoroase în funcţie de capacitatea războinică. Incompatibilitatea pe termen lung vine din faptul că deşi natura şi-a cules cele mai frumoase roade. De aceea se poate numi presadomasochism această fază germinală a respectivei tulburări libidinale. Dimpotrivă Libidoul Masculin trebuie să fie mereu alimentat energetic. În acest caz concurenţa dintre specii implică criteriul superiorităţii masculului dominant care să lase urmaşi. Modificările hormonale ce apar odată cu fecundarea conduc la autoreglarea negativă a acestei Pulsiuni prin suspendarea energetică cu care este autorizată de la aparatul organic al Instinctului Sexual. Raportul invers proporţional dintre libertate sexuală şi starea de competiţie este un lucru cert. Sexualitatea Masculină trebuind să fie disponibilă pentru cât mai multe împerecheri posibile. violenţă care stă la baza sadomasochismului dar care nu explică în totalitate acest fenomen. din pricina expusă mai sus. în timp ce sfera masculină se concentrează în jurul posedării a cât mai multe femele. adică de anularea periodică a acesteia. Acesta este cazul leului unde masculul fără grup de femele (nemembru de familie) ucide orice pui nesupravegheat ca urmare a unei plusexcitaţii sexuale. este dat de sporadicitatea Pulsiunii Sexuale feminine. unde cei doi nu se pot realmente despărţi. masculii inferiori sunt eliminaţi pe moment iar excitaţia lor libidinală nu este neutralizată.

când de fapt lucrurile stau exact invers. Transexualul se identifică cu sexul opus relativ la nevoi erotice ce vin strict din ‘suflet’ iar acest ‘suflet’ ar fi tocmai acest ‘gender’. fiind tratat în capitolul dedicat Softului Aparatului Psihic respectiv la Complexul Don Juan în mod particular. Ea se datorează unei supraexcitaţii masculine care este moştenită ereditar. ceea ce însă nu este deloc specific feminin. ca fiind consecinţa unui ‘erotism anal’. Libidoul Feminin prin dorinţa de a poseda penis şi cel Masculin prin aşanumitul Complex de Castrare ar avea această particularitate distinctivă. Celălalt presupune mai mult decât caracterul descriptiv de mai sus şi vizează dinamica atracţiei dintre masculinitate şi feminitate. aici dereglările Libidoului. nu se explică principial nici prin ‘concepţia infantilă despre coitul anal’. Fireşte că el reflectă concepţia actuală despre Sexualitate având o nuanţă empirică exclusivă fiind de la început menit pentru a opera diferenţierea dintre transexualism şi normalitate. Animismul generic Animismul există sub două aspecte. Aceasta este mai mult decât atracţia libidinală. cu principiile originare ale acesteia. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cea masculină astfel că proporţiile sunt cam aceleaşi deşi supraexcitaţia energetică a Libidoului masculului există din plin şi la om. explicând Libidoul Feminin (vaginal). 43 . fiecare pas al ei fiind făcut ca urmare a selecţiei naturale. Eroarea capitală a acestor teorii constă în faptul de a nu fi explicat de la început principiul Sexualităţii în general. a concurenţei dintre bărbaţi pentru prestigiul social necesar neutralizării nu numai a Libidoului ci şi a celorlalte două mari Instincte. culturalist. idee mai veche de altfel. unde fetiţa ar trece miraculos de la un ‘erotism clitoridian’ către unul ‘vaginal’. ci după cea a diferenţierii de gen între masculinitate şi feminitate. Însă diferenţa dintre cultură şi dereglările libidinale. Aici există de obicei şi de o predispoziţie psihopatologică a membrilor cuplului însă acest fapt se centrează pe originea şi funcţia biologică a sexelor. În ceea ce priveşte ‘invidia de penis’ pe care fetiţa poate să o aibe.5. nesupus refulării aşa cum crede Freud ci dimpotrivă. penisul. nici prin faptul că femeia ar dori să deposedeze de penis pe bărbat. Totuşi. Acest comportament nu este unul originar. după cum se va vedea. principial. Fireşte că animismul este direct implicat în Transexualism dar nu este în măsură să explice el singur acest fenomen. În englezeşte se foloseşte termenul ‘gender’ pentru o astfel de diferenţiere. metabilogic. este semnificativă. Faptul că în cadrul căsătoriei cele mai multe femei se simt folosite şi ‘suportă’ actul sexual cu resemnare. fără să se înţeleagă limpede de ce se întâmplă acest lucru şi improvizându-se explicaţii ce confundă Actul Psihic cu Structura Psihică. Conceptul de ‘gender’.diversităţii naturale de orientare sexuală iar ea nu are dorinţă pentru că nu îl poate alege decât pe el. Principiul acestei situaţii este semiincompatibilitatea originar principială dintre cele două Libidouri pe termen lung. După această teorie Libidoul Feminin şi cel Masculin se raportează la un singur element. De aceea Pulsiunea Libidinală feminină la om este evident mai puternică decât la animal. nici prin ‘comportamentul sadicdispreţuitor al bărbatului faţă de femeie’ (Reich) aşa cum s-au aventurat să creadă psihanaliştii.1. Pe parcursul evoluţiei copilului (de sex feminin) spre adult este la fel de clar că Libidoul Global feminin suferă o schimbare de la predominanţa sferei libidinale androide la cea a celei ginoide. este evident că ea are însă altă cauză. Însă trebuie precizat că acest lucru este adevărat doar din punct de vedere energetic dar nu şi structural. diferenţiere care este una psihică. 2. Unul este cel al diferenţierii sexelor nu numai după forma şi activitatea organelor genitale care este una strict organică.6. În teoria expusă aici el face obiectul animismului generic şi este tratat în acest capitol la nivel general. sufletească. normalitatea ei structurală. În cazul de faţă există şi transfer structural de la sfera libidinală androidă (aici opusă). Indiferent de gradul de compatibilitate dintre parteneri aceste fapte se întâmplă universal. care au în general ca principiu tocmai această fuziune structurală.1. el este tocmai reversul inhibiţiei libidinale masculine. Însă în acelaşi timp se poate ca subiectul să se comporte nimfomaniac. De aici imaginaţia nesistematică a psihanaliştilor a căutat tot felul de explicaţii pentru un lucru ce trebuie înţeles de la sine şi luat ca premisă din biologie. Aşadar numai pubertatea şi explozia Instinctului Sexual explică o astfel de schimbare naturală pe care Freud a teoretizat-o în obscura lui teorie a Stadiilor. Aşadar Freud are dreptate când spune că Sexualitatea determină cultura. Această supraexcitaţie masculină este în măsură să explice de ce bărbatul a fost acela care a contribuit decisiv la făurirea civilizaţiei. adică prin dorinţa patologică de a avea contacte sexuale repetate.1. aici constituindu-se gravele erori freudiene. la cea ginoidă (aici concordantă). Astfel că psihanaliştii împreună cu Freud au confundat flagrant patologicul. sfera libidinală concordantă cu aparatul genital a suferit de-a lungul istoriei omenirii o investire energetică de la cea opusă. ca urmare a retroacţiunii dintre sferele libidinale. din limba engleză este destul de imprecis pentru a acoperi realitatea animismului. instinctuală şi face obiectul animismului donjuanic. Seducţia originară a sexelor dispare în mariaj. Fireşte că Libidoul Masculin este neutralizat energetic doar prin penis. Este evident că în mod normal la toţi copiii sfera libidinală androidă este mai puternică şi abia apoi aceste sfere libidinale sunt investite cu energie psihodinamică direct de la Instinct. Una dintre aceste flagrante erori ale sale este şi aceea a teoriei falusului care defineşte Sexualitatea ca reper constant al ei. aşa cum lasă cel de gender impresia că o face.

agresivitatea acesteia. Feminitatea este atributul special al persoanelor de sex feminin dezvoltat de regulă până la căsătorie în societăţile tradiţionale. Libido şi animism asta poate şi pentru că noţiunea lui de ‘sexualitate’ este foarte lărgită. Pornind de la autoritatea mai slabă a mamei faţă de tată. iar feminităţii îi corespunde curăţenia. Animismul nu este deci un pattern social genealogic pe care Sexualitatea îl determină cauzal ci doar îl condiţionează în dezvoltarea lui. Modernitatea adaugă masculinitate femeii ca urmare a implicării sale economice în viaţa de familie la fel cum însăşi masculinitatea se va fi structurat în trecut. O astfel de invidie ar duce-o pe fetiţă. a face din acesta un fel de nevroză. este justificată. Masculinităţii îi corespunde forţa musculară şi gândirea. băiatul identificându-se cu tatăl. odată devenit adult. cum ar fi cel al sărutului pasional al partenerilor. Un astfel de pas ar fi dublat de ataşarea faţă de tată prin identificarea cu mama. Nu tot ceea ce este donjuanism este şi animism. după cum nici tot ceea ce este animism nu este donjuanism.Conceptul de ‘animism’ (donjuanic şi nu primitiv după care subiectul crede că fiecare obiect are un suflet) şi cel de ‘donjuanism’ se intersectează adică au părţi comune dar şi părţi neidentice. au făcut confuzia între animism şi Sexualitate. în timp ce implantarea testiculelor la femelă. Acest adaos apare în special în viaţa postmaritală. Această teorie este una eronată căci. Pentru Freud. În acest punct obiecţia lui Adler că Freud are o teorie care reeditează pe cea a primatului temporar al oului sau găinii. gingăşia şi fineţea gesturilor. pe care el nu o poate explica decât tot prin Complexul Oedip. La fel poate fi respinsă şi ipoteza educaţională a imitării în timpul copilăriei a comportamentului adulţilor ceea ce ar determina o identificare cu forma animistă corespunzătoare. după principiile Iradierii şi cele ale Catalizei. subiectul părăsind anturajul de obicei sau. masculinitatea şi feminitatea se includ în conceptul său de ‘sexualitate’ şi sunt teoretizate sub Complexul Oedip. în orice caz. mai precis. 44 . feminitatea se va dezvolta în limitele situaţiei familiale care nu implică neapărat o posibilă dezvoltare a masculinităţii femeii în scop economic sau pur şi simplu moştenită genetic şi eliberată de inhibarea premaritală. după Freud. ar fi datorată testosteronului. Însă este evident că aceste două elemente au aceleaşi principii. maternă. El consideră că Libidoul gravitează în jurul penisului şi se raportează la fiecare individ prin aşanumitul Complex de Castrare. animismul este un fenomen atât de intens încât rareori apare pe parcursul unei vieţi. vor conduce la un comportament ‘masculin’. Însă problema este că această teorie confundă de la început comportamentul sexual cu cel animist. cu dorinţa de luare a locului acesteia în ceea ce priveşte relaţia cu tatăl şi ea va lupta cu mama pentru acest statut. Însă acest lucru trebuie înţeles ca influenţă intermediară. Sexualitatea şi animismul au aceleaşi principii la bază dar confuzia între ele duce la erori de care nici Freud nu a scăpat. calitatea şi structura lui (animismul) indiferent de doza în care există aceste fenomene implicate în acelaşi comportament. feminitatea fiind specializată pe Maternitate şi masculinitatea pe producţie economică şi protecţie. Studii făcute pe ambele sexe în legătură cu violenţa. mijlocită. Freud consideră că Supraeul feminin este mai slab decât cel masculin. ieşind momentan din el. cum ar fi cazul sărutului unui copil. Însă trebuie precizat că raportul dintre animism şi donjuanism este cam acelaşi dintre schimb (aici donjuanismul) şi elementul schimbat. Pe baza unei asemenea experienţe s-a presupus că la fel ar sta lucrurile şi la Om. în primul rând. sau un element libidinal. Dar. Teoria care explică fiziologic animismul. Dar chiar şi în perioada postmaritală. Un anume act săvârşit de o persoană poate fi expresia unui element animist. la despărţirea de mamă iar acţiunea ei ar fi un pas important pentru structurarea Complexului Oedip. După Freud feminitatea se defineşte prin faptul că fata se identifică cu o feminitate agresivă. Băiatul ar fi speriat de ameninţarea cu castrarea. Însă fenomenul donjuanic se referă doar la cantitatea erotismului căci spectrul partenerilor latenţi este dat de anturaj în timp ce animismul se referă exclusiv la calitate. o face prin faptul că masculinitatea. Experienţe pe şobolani au arătat că dacă unui subiect mascul i se implantează ovare la naştere acesta va dezvolta. un comportament ‘feminin’. în timp ce fetiţa ar blama-o pe mama sa pentru că a adus-o pe lume ‘incompletă’ şi astfel ea ar fi predestinată la ‘invidia de penis’. iar şobolanii nu au structură animistă prin definiţie. Căci aceasta nu poate explica cum ajung adulţii să se comporte conform patternului lor animist. pe plan general este evident că aceste două fenomene se întrepătrund căci tocmai prin această evadare din grup animismul se raportează donjuanic la el şi la fel şi jovialitatea donjuanică se face pe un sâmbure de animism. Pe de altă parte agresivitatea psihopatologică nu relevă nici un fel de creştere a cantităţii de testosteron. testosteronul influenţează doar Sexualitatea (organică) şi nu masculinitatea (psihică). Animismul nu este proprietatea sexului persoanei. Animismul este pe plan principial şi genealogic o consecinţă a Sexualităţii. De fapt. pe lângă faptul că au fost limitate de posibilitatea subiecţilor de a se lăsa studiaţi la o anumită clasă socială. Se poate foarte bine întâmpla ca o persoană de sex feminin să aibă mai multă masculinitate decât are feminitate. este o opţiune teoretică lipsită de fineţe. Cu toate acestea el şi-a mai temperat ulterior părerile recunoscând carenţele teoriei sale poate mai curând din raţiuni morale decât pur teoretice. A face din animism domeniul structurării ontogenetice şi mai mult. atunci când individul se îndrăgosteşte de îşi pierde minţile. Apărarea sa împotriva acuzaţiei de pansexualism este de asemenea ambiguă deoarece el nu distinge între Sexualitate. pe baza funcţiilor celor două genuri. cu capacitatea de memorie sau de inteligenţă.

nevoia sa tot mai mare de energie. Există şi unele cazuri unde fie bărbaţii sunt puţini numeric. În acelaşi fel este o realitate a societăţii leilor ca leul mascul. de aceea ea nu este specializată în lucruri ‘mărunte’. în aceste societăţi este specializare feminină. şi pe care îl prelungeşte dincolo de Maternitatea în sine. femeile ar fi victime ale societăţii patriarhale distructive şi prin urmare aceste curente cer eliberarea femeilor de sub jugul patriarhal cu scopul de a salva planeta de la o distrugere în masă. şi să apere familia de influenţele negative exterioare. în cultivarea frumosului. Criza modernă despre care vorbesc aceste teorii este specifică evoluţiei în general. el se înveleşte realmente în sine şi are bucuria dragostei pe când relaţia narcisică presupune întotdeauna grupul (perceput ca sumă de rivali) prin care subiectul are orgoliul superiorităţii faţă de ceilalţi. moştenită de la ambii părinţi adică se dedublează în masculinitatea sa latentă. pentru ca apoi să se identifice cu sine însuşi în persoana iubită. de munca lui a avut nevoie societatea mai mult. prin distincţia între Anima şi Animus nu a reuşit să surprindă concret caracterul animismului. Animismul presupune o identificare narcisiacă (nu narcisică) cu sine însuşi în sensul că subiectul se dedublează în opusul sferei sale animist-generice. După aceste teorii. Ce ar putea face oare femeile în locul lor? De aceea o societate unde femeile ar avea rol masculin (chiar dacă unul mai moderat) aşa cum aduc exemplul feministele extreme este o societate la fel de tulburată şi exploatatoare ca aceea pe care ele o blamează. ceea ce ar degenera în aşanumitul ginocid. în timp ce masculinitatea este specializată în cultivarea utilului. căci aceste elemente se structurează tocmai în procesul evoluţiei societăţii evoluate. feminitatea are modelul Maternităţii. Căci chiar suprasolicitarea economică unde bărbaţii îşi consumă energia lor psihică astăzi nu poate rezolva problemele suprapopulării planetei. Primitivul are şi el duşmani naturali. Faptul că femeile se privesc în oglindă goale confirmă că de fapt ele stabilesc o relaţie autoerotică prin intermediul masculinităţii lor latente cu ele însele ca feminitate manifestă. Căci bărbatul a fost în principal cel exploatat. Deşi se bazează pe fapte reale. adică în protecţia a tot ceea ce este mic şi inocent. Animismul este identificarea psihică cu propria condiţie fiziologică. De aceea Kant are dreptate atunci când spune că inteligenţa feminină este una frumoasă. el nu a existat niciodată aşa cum îl teoretizează marxismul. să ştie să rezolve problemele. să reglementeze relaţiile sexuale în aşa fel încât să se evite incestul mamă-fiu. Căci matriarhatul este o iluzie pasională. La fel. Însă la primitivi nu se poate în mod principial vorbi despre masculinitate şi feminitate. aceste teorii şi cereri suferă de generalizare pripit şi chiar de o oarecare ideaţie paranoidă nefinizată. Dimpotrivă masculinitatea a încercat pe toate părţile să scape de duşmanii săi şi dramatismul societăţii occidentale s-a răsfrânt mult mai mult asupra sa decât asupra feminităţii. feminitatea. mult mai uşor şi mai inteligibil pentru fiecare. Prima este sfera animistă manifestă şi care corespunde în general cu sexul persoanei. Jung. în amănunte ce par neesenţiale din acest punct de vedere. căci multe din ţările occidentale europene stau foarte bine la capitolul ordinii şi armoniei sociale) nu se datorează pierderii ‘divinităţii matriarhale’ datorită dominaţiei patriarhale.Prima se explică prin relaţia cu natura şi societatea. lipsit de apărare. care putea. Această relaţie narcisiacă este diferită de cea narcisică tocmai pentru că subiectul îşi este sieşi suficient. în timp ce cea masculină este una profundă. O societate modernă unde femeile sunt fie implicate în activităţi economice sau în acţiuni pacifiste şi unde bărbaţii cresc şi se joacă cu copiii este una utopică chiar dacă s-au înmulţit cazurile de acest gen. ca şi în cazul libidoului se poate vorbi despre o sferă animistă concordantă şi despre o sferă animistă opusă. pe care aceasta îl adoptă în general. Apoi. Fie există triburi războinice unde ceea ce astăzi este considerat ca specializare masculină. ci doar l-a intuit general. mult mai periculoşi decât cei ai modernităţii. iar cea de-a doua prin relaţia cu copilul. în Comportament. De exemplu. Masculinitatea trebuie să se dezvolte în direcţia politicului şi a economicului. Dimpotrivă. această masculinitate investită energetic. Dereglarea societăţii actuale occidentale (americane de fapt. Fiecare etapă este în acelaşi timp şi o criză. Cealaltă este latentă şi care aparţine sexului opus subiectul moştenind o unitate animistă ca urmare a moştenirii celor doi părinţi. A existat doar sistemul totemic de transmitere matriliniară. Căci dacă nu ar fi atunci umanitatea ar rămâne la acelaşi nivel fără vreun interes de schimbare. după cum se va arăta la Complexul Tabu. Cine spune că regretă nebunia schimbării face un pact tacit cu aceste nenorociri. care îşi elimină rivali şi care rămâne de cele mai multe ori singur între femelele care vânează pentru întregul grup în timp ce el doarme aproape toată ziua. ceea le dă statut privilegiat în ceea ce priveşte relaţiile sexuale fapt dublat şi de abundenţa hranei şi a celor necesare vieţii şi deci nu ar mai fi nevoie să facă anumite structuri socialeconomice în care să fie implicaţi direct. Nenorocirile ei tradiţionale sau noi sunt cele care fac presiune asupra schimbării. În curentele feministe extremiste se crede că prin aceste atribute femeia este coborâtă la rang de sclav al bărbatului care îşi construieşte o societate ‘necrofilă’ bazată pe violenţă şi competiţie. adică cu aceste valori ale masculinităţii şi feminităţii. stabileşte cu sfera animistă manifestă o relaţie animistă intrinsecă în acest caz feminitatea stabilind o relaţie de dragoste. Acestea sunt în 45 . iar muncile feminine sunt mai migăloase şi mai puţin patologice faţă de muncile masculine. comportamentul animist feminin este dat de faptul că sistemul psihic se transfigurează mai întâi în germenele animist opus dat de unitatea libidinală şi animist.

Dacă se spune despre frică că este un lucru ruşinos se poate spune în aceeaşi măsură şi că curajul este de două ori ruşinos pentru că este o frică dublă. În următoarea secţiune se va descrie setul de valori a acestor caracteristici masculine. Însă adevărata feminitate nu se simte niciodată inferioară faţă de aceste realizări masculine pentru că ea nu se judecă pe sine după proiecţia valorilor masculine ale genialităţii şi spiritului revoluţionar. Dimpotrivă. Dar nevoile acestea au fost specifice societăţii militare masculine de care principial rolul social al feminităţii nu are nevoie.1. 2.5. Superioritatea masculină care se regăseşte în gândire. În realitate. Căci feminitatea nu are nevoie de viaţă sexuală atât de pregnant ca masculinitatea datorită Complexului Casanova care îi este specific. La aceasta se adaugă şi tensiunea psihică superioară a masculinităţii ceea ce o face să se implice pasional într-un domeniu şi astfel să ajungă să emită teorii originale. cea reflexivă şi cea agresivă. cât şi de pe urma educaţiei care a protejat-o timp de mii de ani dar care i-a refuzat statutul de egală a bărbatului. În societăţile moderne asta este o problemă ce a supravieţuit ca multe altele de la formele sale tradiţionale şi care începe să fie rezolvată prin legislaţie. Masculinismul ginoid (căruia îi place să se numească ‘feminism radical’) tocmai în acest cerc vicios intră. Însă la fel cum soldatul este declarat erou de către cei ce profită după moartea lui în acelaşi fel o astfel de apreciere este influenţată de interese asemănătoare. cu toate abilităţile ei superioare pe scara evoluţiei nu face ca ea să fie mai sus decât feminitatea totuşi. deoarece nu suportă tensiunea Traumatică.1. Căci la nivel genetic există posibilitatea combinării structurilor cromozomiale masculine şi feminine şi astfel între cele două mentalităţi există schimburi de valori la fel cum există între cele două sfere libidinale. De-a lungul istoriei feminitatea s-a ţinut departe. mercantile. Însă a accepta curajul drept criteriu al acestei posibile superiorităţi pare la fel cu a accepta drept criterii de forţă. Dacă feminitatea este specializată în forma reflexivă asta nu înseamnă că forma agresivă este mai profitabilă. particulară în ceea ce priveşte structurarea animistă şi nu una generală. Frica şi curajul nu sunt decât cele două forme ale complexului traumatic după cum se va vedea.7. Manifestările misogine sunt apanajul societăţilor războinice. el cade pradă tocmai acestor valori prin prisma cărora se judecă feminitatea anume ca umilită de către bărbaţi pentru lipsa ei de implicare directă în făurirea civilizaţiei. marile creaţii ale civilizaţiei nu sunt posibile. Căci îngrijirea unui copil este mai uşor de făcut decât îngrijirea familiei generale la care masculinitatea este datoare genealogic. iar feminitatea marilor figuri (masculine) ale Culturii şi Ştiinţei pare să fie confirmată statistic. Cu alte cuvinte curajul este un fel de frică ce merge la risc. Excedentul de masculinitate în femeia modernă este o realitate iar conflictul principial al animismului este supraamplificat şi trăit dureros de unele femei. Femeia tehnologică devine fie posedată de ambiţii rousseauiste încercând să convingă lumea de reîntoarcerea la societatea tradiţională sau chiar primitivă fie se ia la întrecere cu bărbatul chiar pe terenul favorit al său: tehnologia. Căci ceea ce pare să facă din aceasta o ‘legare’ de valorile prezente. fără atenţia la detalii. Esenţa curajului sau fricii este aceeaşi. în limitele posibilităţii ei de desfăşurare de asemenea automutilări. Critica sexismului Implicarea preponderentă a masculinităţii în lupta directă cu natura şi ajungând la lupta directă cu rivalii. de fapt o conduc către un anumit tip de detaşare şi stabilitate faţă de trecătoarele valori ale civilizaţiei în care se înfundă masculinitatea. este o caracteristică a accesului superior la experimentare şi nu un dat pentru totdeauna şi de la început. Peregrinările sexuale ale masculinităţii îi provoacă disconfort psihic în timp ce pentru feminitate este suficient să aibă grijă de un copil sau animal şi Pulsiunea Libidinală să fie reglată. respectiv eficienţa acţiunii. bărbatul reprezentând sălbăticia. Societatea 46 . Toate aceste avantaje stau în jurul faptului că feminitatea suferă mai puţine inhibiţii decât masculinitatea în aceleaşi condiţii de mediu. Libidoul Feminin nu poate fi atât de uşor de prelucrat social chiar dacă este mult mai inhibat decât cel Masculin. după cum se va vedea. Căci frica nu se defineşte ca reacţia prin fugă la un pericol şi nici curajul prin înfruntarea unui pericol deşi acestea sunt caracteristici importante ale acestora. Curajul deosebit al bărbatului ar fi după unele păreri caracteristica superiorităţii sale faţă de feminitate.stare să determine Complexul Sisif şi toate depresiile de aici încolo. Chiar barba lui cu care se diferenţiază de femeie este în măsură să sprijine acest argument. Apoi rolul său biologic. se dovedeşte că fără imaginaţia feminină. Relaţia dintre masculinitate şi feminitate pare să fie cam aceea şi dintre sălbăticie şi civilizaţie. sexual face ca feminitatea să aibă un aer mai aristocratic decât masculinitatea. Însă a declara un război bărbaţilor refuzând tot ceea ce ţine de tehnologie şi inovaţie în societate ca orice război în general este din principiu o treabă a masculinităţii. De aceea problema este una personală. În virtutea tradiţiei feminitatea are mult de pierdut atât de pe urma neadaptării sale genealogice la tensiunea societăţii. Cu unele excepţii femeia a fost protejată de membrana masculină prin faptul că s-a implicat mai puţin în societate.1. sau de viteza alergării ca definitorii pentru compararea Omului şi Animalului. judecarea curajului drept superior faţă de frică se face după criterii general-pragmatice. în inteligenţa masculină ca inteligenţă în general. Dimensiunea manifestării şi recunoaşterii geniului cultural şi ştiinţific este una socială. Chiar şi aşa analiza profundă a acestei situaţii arată cu totul alt vector al acestei situaţii.

respectiv până când copilul începe să se descurce singur în unele privinţe.1. Necesitatea existenţei lui este la fel de strictă ca şi cea a reproducerii. Metatropismul este atracţia animistă inversă. Dereglările animiste sunt explicate de psihologia abisală tradiţională prin diferite elemente legate de Acte Psihice. dorinţa femeii de a poseda penis ar face-o masculină.pe conservare. pe dezvoltare. Însă aceasta nu este suficientă iar latura feminină este aici şi ea implicată. odată cu simbioza cromozomială determină potenţialul animist al partenerilor. partenerele fiind acelea care abordează şi conduc relaţia. De aceea este bine ca atunci când se hotărăşte conceperea unui copil. Dereglările animiste din cauza disfuncţiilor sociale (în acest caz al masculinizării femeii în special) sunt date de situaţia în care trebuie să lupte cot la cot cu bărbatul ca urmare a presiunilor materiale legate de viaţa modernă. Căci sfera libidinală opusă îşi are propriile sale inhibiţii. Excesiva dominanţă a unuia asupra celuilalt. sau efecte negative sociale. De fapt se poate vedea foarte clar că gingăşia maternă care se manifestă faţă de copil este şi trebuie să fie diferită de pasiunea care frizează violenţa din acţiunile Instinctului Sexual.1. de aceea nu trebuie ca orice schimbare în definirea feminităţii să fie luată ca dereglare animistă.5. Fie că este vorba despre virtuozitate artistică sau despre gândire sistematică aceste elemente sunt structurate de experimentarea realităţii în care se implică masculinitatea. 47 .8. pentru că nu explică un fenomen de masă ci doar sentimente individuale. adică confundă Actul Psihic cu Structura Psihică. însă el explica această situaţie prin teoria regresiei la anumite stadii ale dezvoltării. Chiar societatea contemporană este mult mai flexibilă în stabilirea distincţiei masculinitate-feminitate. poate duce la astfel de dereglări. Pe de altă parte viaţa boemă a multor bărbaţi sau chiar docilitatea excesivă a altora încadraţi de altfel de o viaţă familială respectabilă este o consecinţă omoloagă celei a masculinizării femeii respectiv cea a feminizării bărbatului.1. fără înţelegere şi empatie din partea cealaltă. Frigiditatea libidinală feminină este şi ea în bună măsură datorată unei astfel de situaţii. Aici se întâmplă să se manifeste acea ‘invidie de penis’ pe care Freud a generalizat-o la toate femeile. Este evident că era roboticii va desfiinţa rolul tradiţional al femeii casnice şi educatoare. Un Instinct Matern care să funcţioneze între părinte şi copil la fel cum cel Sexual funcţionează între parteneri nu poate fi decât un instinct de postreproducere. masculinitatea ei o face să aibă o astfel de dorinţă. la fel cum nici masculinitatea nu se mai centrează în jurul dezvoltării virtuţilor războinice sau morale. Reich explică acest fapt prin frustrarea de dragoste pe care fetiţa ar fi simţit-o în copilărie din partea tatălui. Însă aici lucrurile trebuie să fie judecate cu prudenţă. anumite ciudăţenii pe care astfel de bărbaţi le pot avea una dintre cele mai regăsite astfel de ciudăţenii fiind imposibilitatea de a lua pe cont propriu relaţiile amoroase. nu influenţele nefaste ale civilizaţiei. Sunt foarte picante anumite ‘vicii’. Acest simţ al socialului este apanajul masculinităţii. Problemele social-economice pot duce însă la o întorsătură considerabilă a lucrurilor.1. care nu pot fi niciodată neutralizate tocmai datorită lipsei organului genital corespunzător. stres etc. 2. şi ei să dea ce este mai bun viitorului copil. Şi totuşi dacă se analizează atent se poate vedea că în comportamentul sexual pur instinctual (şi nu preludiul sau postludiul care sunt elemente ale Libidoului Psihic) nu există comportamente materne. De fapt lucrurile se întâmplă invers. rigiditate. Instinctul Matern este o prelungire a celui Sexual şi tocmai această legătură l-a făcut pe Freud să creadă că ele ar fi unul şi acelaşi. şi în acest caz forma libidoului global se va modifica considerabil. Concurenţa cu bărbatul a condus la amplificarea acestei predispoziţii. De aceea este necesar să existe un Instinct Matern diferit de cel Sexual dar partener cu acesta în scopul reproducerii. şi să nu se cadă în tradiţionalism. pentru Freud. Însă disfuncţiile animiste se datorează unor disfuncţii. respectiv cea dintre un bărbat feminin şi o femeie masculină. 2. Simbioza genetică a sferelor animiste.5. Femeia nu se mai rezumă la a adopta un rol pasiv. Se ştie că.1. Disfuncţiile sociale şi dereglările animiste Aşadar diferenţierea animistă se face pe criterii sociale masculinitatea fiind specializată pe progres. sau parcurgerea unei perioade nefaste a unuia dintre ei. Masculinizarea femeii este fireşte una dintre reperele modernităţii şi se poate datora problemelor economice sau familiale la care nu le poate face faţă familia. În acest caz masculinizarea implică realmente creşterea dimensiunilor energetice şi structurale ale sferei libidinale şi animiste opuse (aici androide).2. Practic o astfel de comportament aplicat în relaţia cu copilul l-ar putea omorî. ambii parteneri să aibă momente de linişte. Astfel femeia se vede pusă în situaţia de a-şi exploata potenţialul masculin. în timp ce feminitatea . Însă e lipsă lui de claritate faptul că nu a delimitat strict biologic acţiunea celor două Instincte deşi ele par să se combine în special cu elemente materne către cele sexuale. Toate explicaţiile de acest gen sunt irelevante. prin agresivitate.. Comportamentul libidinal deviat atestă astfel de imixtiuni însă ele sunt ulterioare iar raritatea lor atestă faptul că sunt excepţii şi nu reguli.este singura în măsură să îi recunoască meritele chiar dacă acest criteriu de apreciere nu este unul absolut precis. societatea actuală fiind mult mai flexibilă. Feminizarea bărbatului şi masculinizarea femeii sunt astfel de disfuncţii animiste. Instinctul Matern Instinctul Matern îşi are originea la copil în vârsta de 1-3 ani.

Anacliza despre care vorbeşte Freud permite o astfel de satisfacţie specială. Freud reduce Maternitatea. Pentru că nevroticul îşi inhibă radical orice fel de plăcere instinctuală aşa cum este cea maternă a alăptării şi nu ar accepta-o deloc. Chiar dacă infantul este incapabil să le satisfacă singur există cineva care mediază această relaţie. a jucăriilor este un astfel de comportament dictat de Complexul Matern. Iar dacă alte Pulsiuni pot fuziona în ea ele sunt întotdeauna originar diferite de acesta. Eventuala fuziune (sublimare) a Sexualităţii în Maternitate iarăşi nu este viabilă deoarece fuziunea este aplicabilă în cazul Pulsiunilor Psihice şi mai puţin în cele Organice. Oare e atât de greu de acceptat că alăptarea este o funcţie organică ce a apărut în decursul evoluţiei cu mult înainte de apariţia uni sistem psihic cât de cât vizibil. satisfacţia mutuală a mamei şi copilului din această perioadă la o simplă satisfacţie sexuală. În această perioadă sunt neutralizate mai toate Complexele. Căci Instinctul Matern poate deveni Complex Matern şi poate fi inundat pur şi simplu de transferul altor Complexe către satisfacţia maternă. Majoritatea mamelor fac o distincţie clară între plăcerea erotică dată de stimularea sânului şi cea a suptului neacceptând faptul că plăcerea pe care copilul o produce atunci când suge la sân ar fi una sexuală. Freud spune chiar că acest fapt înseamnă principiul fantasmatic al Fantasmei de Retragere. Însă faptul că o majoritate ar fi nevrotică şi şi-ar inhiba recunoaşterea acestei plăceri ca sexuală dar ar accepta-o totuşi ca plăcere aşa cum se sugerează este o utopie. este de neconceput cum se face că femeia nu o practică mai des? În acest caz Sexualitatea Umană s-ar îndrepta către o astfel de satisfacţie ca urmare a relaţiei retroactive dintre cele două sfere libidinale. Aceea a ermetismului individual cu care Freud a închistat psihologia abisală excluzând astfel dinamica socialului care influenţează retroactiv individul. În psihologia abisală s-a vorbit despre Complexul de Sevraj sau de Retragere. Cât anume îşi proiectează mama din propria persoană în cea a copilului se explică în funcţie de frustrările sale. Fireşte că replica lui Freud este exact aceea relativ la nevroza primitivilor. Instinctul Nutritiv şi Adiptiv nu implică de obicei probleme în afara celor de foamete extremă în cazul unui mediu special. După cum s-a spus ele îşi fac prezenţa încă din această vârstă. Cam până la 3 ani copilul este în grija mamei iar acest lucru înseamnă vârsta de aur pentru om. aşa cum sunt de fapt. Însă nu Fantasma de Retragere este aici esenţială ci problema epuizării perioadei de Maternitate adică a Instinctului Matern. Persistenţa lui în timp se explică relativ la această retroacţiune dintre periferia sistemului psihic şi nucleul său. Copilul este bine hrănit. Însă Instinctul Matern este cel care dă de fapt această dorinţă. bărbatul specializându-se pe 48 . Însă a extinde acest nevroticism la o majoritate. Complexul Matern este legat de interesul general al Instinctului Sexual. Freud consideră că dorinţa de a avea un copil este expresia ‘invidiei de penis’ pe care fetiţa ar avea-o în mod principial şi universal. De aceea Complexul Matern. presupunând că într-adevăr aceasta plăcere ar fi sexuală iar plăcerea pe care copilul o produce prin actul suptului ar conduce la o satisfacţie atât de mare cum este Maternitatea. Cel Respirator nu este din principiu un instinct problemă. Însă a le declara pe acestea originare şi nu secundare. care se datorează depărtării timpurii de mamă. eventualele comportamente sexuale sunt manifestări ale Libidoului Psihic moştenit ereditar. Suptul degetelor sau protecţia fiinţelor mai mici a animalelor. Odată cu energia Pulsiunilor coplilului este neutralizat energetic o bună parte din sistemul psihic global al adultului. conform legii fuziunii laterale. este o prejudecată. Căci principiul unei asemenea iubiri constă într-un imperativ biologic al naşterii. Instinctul Sexual este practic latent şi. adăpostit şi liber să facă ce vrea dar şi pentru că este obiectul admiraţiei tuturor. Pe de altă parte. La adult. de finalitatea sa procreativă. Practic aceste explicaţii nu funcţionează nici în cazul pacientului devreme ce el repetă actul şi nici în cazul societăţii. După el copilul are o satisfacţie orală prin supt iar mama una pur sexuală direct prin excitarea sânului ca zonă erogenă. Există mame cu adevărat nevrotice care pot recurge la acest de gest. În primul rând Instinctele sunt destul de slabe energetic iar posibilitatea de neutralizare a energiei lor este foarte mare. După cum s-a spus mai sus. Se poate accepta faptul că există Pulsiuni Psihice care fuzionează în cea (Organică) a alăptării la fel cum se întâmplă cu majoritatea Pulsiunilor Organice. după cum s-a spus. Iubirea mamei pentru copilul ei nu se reduce la proiectarea propriei persoane infantile în persoana copilului deşi acest lucru se întâmplă în mod universal (exceptând cazurile de Tulburări Psihice din partea mamei). în condiţiile în care nevroza la maternitate este mult mai puţin probabilă decât în afara ei este o eroare gravă direct descendentă din teoria stadialităţii dezvoltării libidinale infantile. Psihologia abisală are foarte mult de pierdut în ochii publicului larg dacă continuă să susţină astfel de teorii. mama percepându-şi copilul ca pe un alt mod de a fi al ei însăşi iar ocrotirea lui excesivă vizează o astfel de proiecţie. Cu toate astea lucrurile nu stau atât de simplu.Chiar dacă relaţia dintre ele este aproximativ aceeaşi cu cea dintre cel Nutritiv şi cel Respirator totuşi ele trebuie înţelese ca diferite. deşi este unul periferic alimentează la rândul lui pe cele ale trunchiului psihic în aceeaşi măsură în care acestea l-au alimentat pe el în prima copilărie. Ea trebuie să şi le rectifice la fel cum un psihanalist trebuie să îşi rectifice explicaţiile identice ale unui act psihic care se repetă.

De aceea felaţia pe care Freud o declară universală în libido este doar una particulară. după principiile legii fuziunii energetice. Deci trebuie acceptată ca anterioară. Însă nici măcar profesioniştii filmelor porno nu pot filma încontinuu deoarece Instinctul vine şi spune stop. Aici apar câteva incoerenţe interne ale teoriei freudiene. unde Freud acceptă că Pulsiunea Nutritivă fuzionează cu cea Orală. În psihologia sa abisală. În primul caz el este secătuit energetic iar în celălalt este supraexcitat energetic. Iată că Sexualitatea este incapabilă să explice Maternitatea. Aşadar dacă copilul ar fi un simplu partener sexual pentru mama sa. care este recunoscută ca libidinală fiind un fel de Felaţie. Freud o explică tocmai prin senzaţia de iluzie a sânului matern pe care subiectul îl identifică apoi cu penisul. În aceeaşi măsură în care Psihicul nu poate face nimic în suprasolicitarea Libidoului Organic în lipsa unei energii a acestuia el nu poate face nimic nici în anularea respectivei energii acumulate. În cazul de faţă sugerea la nesfârşit a sânului nu poate înlocui actul sexual tocmai pentru că în acest caz există Pulsiuni Organice cu scop precis ce nu acceptă deturnarea.suptul sânului. ea nu poate fi explicată din punctul de vedere al mamei. atunci acest lucru ar conduce efectiv la dispariţia speciei. este anaclizată în cea Nutritivă. Chiar dacă Instinctul Nutritiv pare să explice Maternitatea din punctul de vedere al copilului. Se poate observa foarte simplu că satisfacţia erotică. fuzionată ulterior. Dacă unele femei preferă felaţia cu partenerii atunci fie sunt prostituate şi nu suportă suprastimularea vaginală repetată fie au o relaţie convenţională paralelă cu un alt partener unde nu practică un astfel de comportament. prevalentă. nu conduce la îngrijirea partenerului. fie ea Instinctuală fie Autonomă. încercând să explice forma libidinală orală (Felaţia). Absolut orice astfel de comportament libidinal are finalitate în ejaculare sau stimulare vaginală care sunt neutralizări ale energiei Pulsiunilor Sexuale. În sine această identificare estre valabilă după cum se va vedea la Psihopatologie. însăşi teoria stadialităţii fixează originea pulsiunii orale la acest stadiu. Se pune întrebarea dacă ea este anterioară ‘stadiului’ respectiv ca atare. În ambele cazuri Libidoul Organic este cel care ghidează comportamentul periferic al celui Psihic. Orice posibilitate de anulare a acestor comportamente implică inhibiţia energetică a Instinctului cu toate urmările sale. Căci la urma urmei el asta a susţinut prin teoria stadialităţii iar enunţul său a fost elaborat sistematic . totuşi trebuie presupus prin absurd că ‘Pulsiunea Orală’ nu ar fi diferită de Felaţia propriuzisă. Se poate avea satisfacţie erotică şi fără aceasta şi numai viaţa agitată contemporană occidentală o poate adopta prin fuziune dinspre Psihic către Organic. Chiar şi în cazul comportamentului libidinal periferic finalitatea organică a Pulsiunii trebuie să se manifeste. Însă această contradicţie este evidentă chiar din teoriile sale. fapt ce conduce la contradicţii flagrante în sistemul său. Chiar dacă această particularitate există în mod aproape universal în comportamentul erotic totuşi ea nu este una instinctual-sexuală definitorie. Unul dintre ele este cel ‘Sadic-anal’. Dup cum s-a spus mai sus pentru procreaţie Instinctul Sexual nu este suficient ci el trebuie susţinut de cel Matern. Dacă aceste comportamente libidinale periferice evită ulterior comportamentul convenţional al intromisiei asta este deja o implicare a Psihicului care le dă formă după cum se va vedea în capitolul dedicat tulburărilor libidinale. consecinţele respectivului enunţ sunt în contradicţie cu teoria ce susţine că copilul este ‘polimorf pervers’. Ea se explică la fel prin fuziunea dintre cele două genuri de Pulsiuni Psihice. Posterioară ea nu poate să fie atât timp cât este acceptată noţiunea de ‘anaclisis’. În primul rând impulsurile libidinale ale 49 . Iar dacă Pulsiunea Orală. Pulsiunile Organice au aşadar o mai mică marjă de fuziune tocmai pentru că au scop precis. Nici o altă Pulsiune. Freud teoretizează aşanumitele Stadii de Evoluţie Libidinală. Aşadar trebuie presupus un alt Instinct ce porneşte de la sine Pulsiunea Maternităţii şi care. nu poate explica Maternitatea. alături de cel Nutritiv. Fără aprobarea lui energetică Psihicul nu poate face nimic. în cazul sugerii sânului (ceea ce determină însuşi presupusul ‘Stadiu Oral’) cum poate fi totuşi posibil ca Felaţia să fie o reactualizare a sugerii sânului din moment ce ea este implicată în explicarea plăcerii sugerii sânului de copil? În acest caz. deşi el nu spune direct acest lucru ci dimpotrivă. aşa cum a fost analizată mai sus. De data asta combaterea unei astfel de idei se va face nu din datele propriuzise ci din datele rezultate din analiza Sexualităţii de aici. cel Adiptiv şi cel Respirator constituie fondul instinctual al omului. este posterioară sau este concomitentă. Căci dacă Freud ar fi recunoscut ‘Pulsiunea Orală’ a suptului sânului ca fiind identică cu cea din Felaţie atunci nu ar mai fi avut nici un rost să spună că Felaţia se datorează unei Fantasme a Sugerii Sânului ceea ce ar fi însemnat o tautologie. Deşi enunţul arătat mai sus a fost demonstrat cu mult tact de Freud şi nu spus în grabă ca pe o neatenţie. Însă nici suptul sânului pe care îl practică bărbatul nici felaţia pe care o practică femeia nu sunt comportamente menite să ofere satisfacerea Libidoului Organic ci doar al celui Psihic. Însă în acelaşi timp ea nu este nici concomitentă pentru c cea Nutritivă este periodică. cea Libidinală şi cea Maternă. care îi urmează celui ‘Oral’ unde satisfacţia libidinală orală ar fi fuzionată în actul suptului. cel Sexual. Cu alte cuvinte Tulburarea ca atare nu apare propriuzis decât în practicarea Felaţiei însăşi din moment ce subiectul vrea să trăiască plăcerea actului suptului. Mai întâi apare problema originii acestei ‘pulsiuni orale’. periferică. În primul caz Libidoul evită activitatea sexuală (care este adoptată doar din motive economice) iar în cel de-al doilea el caută neutralizarea prin sporirea activităţii cu alţi parteneri. O astfel de plăcere trebuie deosebită deci de plăcerea Felaţiei care ar fi posterioară.

insecte dar şi prin pedeapsa pe care o primeşte şi pe care el o vede ca pe o tendinţă masochistă el este de fapt începutul a ceea ce aici se numeşte Complex Matern. cu atât irascibilitatea copilului este mai mare. Fireşte că în acest caz cu cât Pulsiunile Libidinale sunt mai puternice. El se poate răzbuna pe diferitele vietăţi pe care le investeşte fantasmatic sau pe fratele mai mic care i-a furat locul. Aici intervine legea excitaţiei psihodinamice ca în cazul oricărui om. Pe de altă parte suptul degetului se datorează în principal acestui Complex Matern. 3) ‘Stadiul separării’. Dar pentru ca ele să devină Psihice. El sintetizează însăşi prezenţa mamei sau a unui îngrijitor ce asigură securitatea copilului şi astfel poate dormi liniştit. Mahler propune trei Stadii de Evoluţie Infantilă ce se raportează vizibil la ceea ce aici este numit ‘Instinct Matern’: 1)‘Stadiul autismului’ care se instituie imediat după naştere. trebuie mai întâi să treacă prin anumite transformări şi modificări despre care se va trata de aici încolo. vizuală sau oricare alta. prin tendinţa de a ucide animale mici.2. deşi acest Stadiu poate fi impregnat de Libido. După cum a spus însuşi Freud interesul copilului în această perioadă pentru fecale. Cât despre ‘Stadiul Sadic-Anal’ de care vorbeşte Freud. de exemplu. este o pulsiune esenţialmente diferită de Libido. care ia naştere din acesta. moştenite astfel de la părinţi. care recuperează latura individuală a lui. Aşadar nu se mai poate spune că Libidoul se dezvoltă tocmai pentru că el este transmis ereditar. Iradierea şi Cristalizarea Domeniul psihologiei abisale aparţine trecerii de la Organic la Psihic. M. adică Felaţia. Este aici o problemă biologică principială iar copilul va plânge atunci când este nesupravegheat asemenea alarmei tocmai pentru a arăta această situaţie ce poate deveni periculoasă. 2. Aceste Pulsiuni Instinctuale sunt baza celor Psihice. 2. despre diferenţa dintre cele două genuri de Pulsiuni. Căci Maternitatea este momentul de maximă neutralizare psihică pe care o poate avea un om. Aşadar ‘Pulsiunea Orală’. unde copilul îşi caută individuaţia. Căci copilul se comportă ca omul concediat. este de fapt Fantasma Pedepsirii propriului frate. Apoi însăşi Felaţia nu este o Pulsiune Brută cum crede el după cum am arătat mai sus ci ea însăşi este dată de fuziunea Complexului Matern cu Pulsiunea Libidinală. precum şi despre identificarea şi descrierea celor Instinctuale care aveau nevoie de acest lucru. 2)‘Stadiul simbiozei’.2.1. Dar ‘Stadiul Oral’ nu este un stadiu libidinal cum spune Freud. despre legile acesteia. În acest caz actul suptului nu este necesar să fie identic cu Felaţia pentru cazurile în care Pulsiunile Libidinale Infantile nu sunt foarte puternice şi subiectul nu va dezvolta Felaţia ca şi comportament erotic decât mai târziu. unde copilul se află într-o relaţie specifică cu mama. degetul sau orice altceva este explicată de Freud după acelaşi model tot prin ‘Pulsiunea Orală’.1. care este imatură încă. Libidoul aşa cum este văzut aici are un rol mult mai restrâns deşi uneori acesta poate realmente exista. Legătura cu anusul este prin urmare epifenomenală iar ‘Stadiul Sadic-Anal’ este o eroare. În aceeaşi măsură replica la această teorie va fi în spiritul celor deja date la cele anterioare. presupus a se fi născut asemenea defecaţiei aşa cum îşi imaginează el acest fenomen. nu ar fi dată anterior suptului sânului matern fiind fuzionată cu Pulsiunea Nutritivă. care presupune însăşi Instinctul Matern aşa cum este definit aici. Dinamica transformării biologicului în psihic În subcapitolul precedent s-a tratat despre structura generală a Pulsiunii. Aşadar ‘Stadiul Oral’ nu este un stadiu libidinal ci doar începutul naşterii Complexul Matern respectiv originea fuziunii celorlalte Complexe în corpul acestuia. Deci Stadiul Oral dacă este să fie acceptat are o explicaţie fiziologică în primul rând. ci de la predecesori. acest stadiu fiind finalul Instinctului Matern şi începutul a ceea ce aici se numeşte Complex Matern. În aceeaşi situaţie se află şi legănatul fără de care copilul nu poate să adoarmă. despre care se va mai spune pe parcurs. 50 .1. pedepsirea lor. prin moştenire. Ea se ocupă de originile Psihicului spre deosebire de psihanaliză. Există o structură organică specializată pentru aceasta dar ea este doar un cadru de funcţionalitate pentru Instincte aşa cum este funcţia renală. Latura sexuală a acestei Pulsiuni este certă pentru el explicând jumătate din Pulsiune. este Pulsiunea principală ce determină un astfel de comportament al copilului. Se poate face acest lucru însă aici s-a preferat acest tip de premise teoretice. certarea lor. Renunţând la Stadiile de Evoluţie Libidinală descrise de Freud. Iată că actul suptului explică Felaţia dar nu este identic cu aceasta. Acesta este un sistem care diferă de la individ la individ ca formă dar care este identic la toţi oamenii ca principiu de funcţionare. Ideea este că Instinctul şi Complexul Matern. Notă asupra Instinctelor Deşi locomoţia este o acţiune exclusiv somatică totuşi ea nu este dată de un Instinct. care se defineşte prin manifestări în primul rând de accese de furie pe care copilul de peste doi ani le are. ca omul ce şi-a pierdut ceva preţios iar acest lucru este explicabil nu prin acest dubios Stadiu Libidinal ci prin simplul fapt că el este tot un om. Din ea în sine nu derivă vreo pulsiune aşa cum a fost definită Pulsiunea aici iar dacă se extinde conceptul de ‘Instinct’ la tot ce este funcţie organică atunci trebuie redefinită şi Pulsiunea şi totul. după cum s-a demonstrat mai sus. De aceea ‘Pulsiunea Orală’ este cea care există anterior fuzionării acesteia cu cea Libidinală presupusă.copilului nu provin de la Sexualitatea lui. care. Actul ulterior al copilului de a suge suzeta.

determinând Trunchiul Psihic. Autonomia pe care aceste elemente de asociaţie o regăsesc după anularea reţelelor. Lacan de a extinde conceptul de ‘juisare’ de la locul lui. Ele provenind tot din aceste Pulsiuni Primare şi de aici ele îşi iau şi energia. ca fiind tatăl ucis şi apoi venerat. Experienţele lui I. câinele saliva. în timp ce primele au la activ chiar miliarde de ani. respectiv patricidul să se continue regulat în viaţa unei comunităţi pentru ca ritualul totemic să se menţină şi el. fuzionează în exterior asemenea unei pete de cerneală pe o sugativă pe baza asociaţiilor care se stabilesc între obiectul de neutralizare al Pulsiunii Instinctuale şi alte elemente.Pulsiunile Generale ale Psihicului sunt identificate de psihologia abisală şi aparţin tuturor oamenilor civilizaţi. după cum s-a spus deja anterior. Dar sunt unele Pulsiuni Psihice care. După cum s-a spus în introducerea acestei lucrări psihologia abisală freudiană a rămas controversată tocmai pentru că îi lipseşte un fundament stabil. Aceasta este un model comportamental ce gravitează în jurul celui originar al nutriţiei. aşa cum crede Freud. El a folosit un câine care era hrănit la fiecare aprindere a unui bec. respectiv atunci când câinele nu mai era hrănit. De exemplu Complexul Polis poate fi condiţia unei vânători de grup reuşite. Explicaţia acestui fapt este data de simplul model de funcţionare a Memoriei. Însă în momentul în care partenera îşi pune o lenjerie sexy. Aşadar fără întemeierea pe Biologic. Pavlov asupra învăţării reflexelor condiţionate este relevantă în acest caz. Căci cele mai multe din teoriile freudiene. adică o risipire a Pulsiunii Instinctuale brute către un comportament periferic şi flexibil. De exemplu. va avea aceeaşi soartă. către un element ce se asociază cu acesta. respectiv cu alimentarea lor energetică. Levi Strauss are dreptate atunci când critică teoria hoardei originare a lui Freud prin care acesta explică totemul. Freud a ignorat aici o lege fundamentală a Memoriei. după o viaţă sexuală normală. Salivarea este în acest caz salivarea un element necesar actului digestiv. cu interdicţiile sociale situate la limita Voaiorismului. Dar dacă s-ar păstra pentru un timp mai lung. explicaţiile sale fiind de multe ori naive. de la care migrează însuşi statutul de Pulsiune. în conversiunea normală a Energiei Fiziodinamice în cea Psihodinamică. Aşa se face că în mod paradoxal aceste ‘bălţi’ pot supravieţui atunci când ‘izvorul’ propriuzis al râului poate seca. Acesta este efect al Structurii Psihice şi nu cauză a acestuia. întregul domeniu psihic. de ascundere a anumitor părţi ale trupului. Repetat în timp în mod constant el trece de la un statutul de reflex condiţionat la cel de Complex. presupunând explozia pulsională a Instinctelor. Complexele Autonome nu sunt Pulsiuni Organice care să îşi aibă originea în ontogeneză. Această reacţie devenise reflex şi se manifesta chiar şi după câteva experienţe contrarii. Această energie se dezintegrează din originea sa instinctuală integrându-se în întreaga structură a Complexului respectiv. În acelaşi fel Pulsiunea Nutritivă implică vânătoarea sau comportamentul ce facilitează hrana. o psihologie abisală este condamnată nisipurilor mişcătoare iar cea freudiană. Cum se face totuşi că aceste Complexe devin Pulsiuni. consecinţă a extinderii celui de ‘sexualitate’ operată de Freud. ultimele fiind localizate mai precis în Memorie. aparţin şi animalelor şi primitivilor. deşi ele la origine sunt acte cognitive legate de experienţele din mediu? Răspunsul constă în faptul că aceste Pulsiuni devin astfel în mod ereditar prin formarea unor suprastructuri comportamentale flexibile peste cele brute ale Instinctului. el ar deveni foarte important pentru Instinctul Nutritiv al speciei sale. prin inhibiţie şi excitaţie. De aceea demersul lui J. Practic aceste date mnezice ajung să fie încastrate în straturile mnezice profunde. Aşadar se poate observa că Pulsiunea originată în Instincte iradiază. Totuşi Pulsiunea care devine astfel. Căci. Dimpotrivă. Complexele Psihice sunt aşadar gravitaţionale Pulsiunilor Instinctuale. Asta înseamnă că Pulsiunea Nutritivă s-a extins dincolo de hrana în sine. poate seca. Datorită faptului că sunt condiţionate de mii şi mii de ani. adică este nevoie ca acest act dramatic să fie susţinut de tradiţie. ca urmare a fenomenului de remaniere genealogică a Memoriei. Căci în caz contrar ‘balta’ ce nu mai continuă să fie alimentată cu revărsările ‘râului’. Pentru fiecare evoluţie ontogenetică. după cum se va vedea. se diferenţiază categoric de omoloaga sa organică.V. atunci vestigii ale intensităţii Pulsiunii Libidinale. în ciuda spectaculozităţii şi a curajului ei. individuală râul Pulsiunilor Instinctuale îşi iese din matcă şi alimentează vechile ‘bălţi’ care nu sunt altceva decât Complexele Psihice. după cum se va vedea mai târziu. o lege unitară care explică însăşi independenţa Complexelor şi anume tocmai acest fenomen de remaniere mnezică prin ereditate. nu este justificat decât în mod principial şi nu şi funcţional. în special a celui Sexual la pubertate. situaţia este exact cu cea a inundării vechilor ‘bălţi’. în loc să fie explicate prin Biologic. ele s-au înscris puternic în codul genetic al fiecărei specii. Acest comportament de salivare realizat artificial la câine poate totuşi ajunge în final să se decondiţioneze datorită lipsei de persistenţă în timp. cum este cazul cu Libidoul Fizic de exemplu. după cum sa spus deja aceste Complexe facilitează extern Pulsiunile Organice. pot fi trezite la 51 . De aceea C. sunt condiţii ale neutralizării lor dar nu Pulsiuni Instinctuale. Aceste elemente se înscriu în reţele de asociaţie. astfel încât la orice aprindere a sa. Acesta este procesul prin care informaţiile mnezice sunt selectate sever odată cu transmiterea lor ereditară. înflorite în adolescenţă. prin Actul Psihic. Acest fenomen care este de aici încolo numit Iradiere. sunt explicate prin periferia sistemului psihic. Instinctul Sexual îşi poate reduce considerabil energia iar cuplurile pot avea reale probleme în legătură cu relaţiile sexuale pe termen lung. El poate fi înţeles asemenea unui râu ce îşi iese din matcă şi care apoi lasă bălţi după ce se retrage.

Aşa se întâmplă că unii bărbaţi nu au erecţie în contact cu partenera obişnuită însă pot fi stimulaţi serios de partenera pe care nu o cunosc la fel de bine. nu se ştie dacă tocmai acest mestecat al câinelui nu a fost la început un Comportament Psihic după cum păsările migratoare au un astfel de comportament atunci când ocolesc un vulcan stins de multe mii de ani. adică vulcanul. însă nu se aplică în nici un fel la structura acestui Comportament. ţin direct de travaliul energetic al Instinctului. ceea ce a condus probabil la moartea unora dintre ele. ci în reflexele necondiţionate. adică elementele ale unor scheme ideatice. Orice Pulsiune nu se poate manifesta decât prin actul cognitiv ce o adaptează la realitate chiar dacă respectica cogniţie nu este coştientizată. după principiile reflexiviste. Acest vulcan a fost poate la acea dată unul activ. Pe baza acestor reţele de asociaţie (care reprezintă principiul Memoriei) energia se deplasează asemenea celei electrice într-o reţea de legătură în lanţ unde primul bec luminează cel mai tare iar ultimul. între sistemul ideatic şi centrul Pulsiunii nu există acomodare. Iradierea. Reprezentarea lui este investită energetic. însă nu şi pe cea a acestor vestigii. Actul ideatic în cauză este o parte a sistemului ideatic cu care se află în relaţie unitară în ceea ce priveşte modelul de existenţă al naturii în aşa fel încât să fie exploatat cât mai eficient. Tocmai de aceea atunci când psihologia reflexelor (behaviorismul) credea că poate face abstracţie de spectrul pulsional al reacţiei. nu se localizează aici. precum şi a distincţiei dintre cele două tipuri de energii. după cum becul este la fel un astfel de obiect de asociaţie. Toate Tulburările Psihice se datorează acestui fenomen de Iradiere. ce nu este Obiect al satisfacerii organice reprezintă momentul originar de apariţie a Pulsiunii Psihice. Căci energia fiziodinamică se reduce doar la modificările biologice în Organism şi la potenţialitatea de Comportament a sa. care este deja convertită psihodinamic şi care investeşte reprezentările cele mai apropiate de nucleul Instinctului (dat de zona biologică). deoarece sistemul în cauză nu permite realizarea Pulsiunii. Aşadar becul este investit energetic în acest caz. Dimpotrivă. tensiunea care este produsă de senzaţia de foame este centrul comportamental nutritiv al unui animal de pradă. Ceea ce contează este că aceste Pulsiuni Psihice sunt în stare de a susţine subsisteme de reţele mnezice asociative şi mai periferice. Ocolirea vulcanului stins de către aceste păsări. Centrul Pulsiunii este şi el guvernat de Segmentul său Psihodinamic în timp ce actul cognitiv este dat de periferia Pulsiunii. drept pentru care Pulsiunea îşi face un act cognitiv separat faţă de cel global. becul reprezintă un element investit cu energie psihodinamică din cadrul Pulsiunii Nutritive. Importanţa conceptului de ‘iradiere’. Însă principiile sale sunt date de natură. În mod obişnuit orice Instinct este implementat cu o anumită doză de creativitate. Chiar dacă Pulsiunea scade serios în intensitate pe măsura depărtării de centru. În cazul câinelui lui Pavlov. îşi găseşte aici pe deplin confirmarea. Pe aceste reţele circulă energia. este în măsură să explice de ce sărutul şi mângâiatul conduc la procreaţie aşa cum nu este dispus Evola să creadă. Ocolirea lui imediată constituie apanajul unui Comportament Psihic dat de un act reflex ce vizează un obiect de asociaţie. Acest model este specific Pulsiunii Sexuale. devenind Obiect al investirii energetice. ca predispoziţie comportamentală şi actul cognitiv ce pune în practică această Pulsiune. De aceea graniţa concretă dintre zona biologică şi cea psihică este destul de risipită. se înşela profund şi corectările sale ulterioare au fost necesare. pare să fie o 52 . uneori. Reprezentarea lui (mnezică) este încorporată în Pulsiunea Nutritivă. care pot fi şi automate deci care par să ţină de energia fiziodinamică. (Modul în care psihologia reflexelor şi cea abisală s-au ignorat reciproc este dezavantajos pentru ambele părţi. cea Psihodinamică şi cea Fiziodinamică. care explică faptul că Pulsiunea se extinde către elementele de asociaţie pe care le cuprinde în structură. această legătură cu Pulsiunea Centrală se menţine suficient pentru a fi alimentate aceste Complexe înainte de momentul în care într-un final se rupe. Însă comportamentul mişcărilor copulatorii din cazul Instinctului Sexual sau masticaţia din cadrul celui Nutritiv. explicând-o doar prin stimul. Cercetările lui Pavlov arată în mod precis în ce mod Instinctul Nutritiv s-a deplasat către reprezentarea becului aprins ce îi amintea câinelui venirea mesei. de libertate de mişcare şi alegere. cum este cazul cu sistemul ideatic moral. În acest caz energia fiziodinamică este doar o predispoziţie funcţională. care face întotdeauna obiectul desprinderii primare a sistemului psihic de cel biologic. În acest caz vechea parteneră nu le mai spune nimic căci ea nu poate rezolva decât problema prezentă a Sexualităţii. de calităţile sale în funcţie de care Comportamentul Uman se raportează direct la exterior cu recomandarea centrului Pulsiunii. din punct de vedere organic. la care el saliva. În acest moment trebuie făcută distincţia între centrul Pulsiunii ca atare. în timp ce strategia de atac în cadrul vânătorii aparţine actului cognitiv şi depinde de situaţia concretă pe care animalul trebuie să o exploateze în favoarea sa. Prin urmare Pulsiunea în general are forma unei rădăcini. mestecarea şi ingestia hranei. preferând ideea că aceste elemente ar fi ‘categorii’ ale ‘metafizicii sexului’. Această creativitate în Comportamentul Instinctual se face tocmai în funcţie de reprezentările de asociaţie în lanţ cu Obiectul de Neutralizare a Pulsiunii Instinctului.) Însă. cel mai slab.viaţă. de modul în care ea se prezintă subiectului cunoscător. unde punctul de convergenţă al tuturor ramurilor este dat de originea Energiei Fiziodinamice cu reper în plan biologic. De exemplu. Însă şi actul cognitiv este o predispoziţie comportamentală căci el continuă pe cel pulsional. Orice astfel de obiect.

adică de adaptare la condiţii noi de viaţă oferite de Mediu. după care Instinctul sau subsistemul organic în general. care explică teleologic gâtul lung al girafelor. O astfel de Iradiere poate fi genealogică şi se realizează de-a lungul evoluţiei speciei prin repetiţia comportamentelor auxiliare de satisfacere sau poate fi ontogenetică. care este generată de Energia Fiziodinamică şi reprezentarea investită cu astfel de energie care marchează conversiunea energiei din Fiziodinamică în Psihodinamică. vecină cu actul reflex. Acest lucru este posibil tocmai datorită legile respingerii valorice sau chiar a autoreglării. mai ales Darwin. cele analitice neputând să aducă noi informaţii. Trebuie aici menţionat faptul că principiul selecţiei naturale. devenind structură organică. anume într-o reprezentare dată de influenţa obiectelor exterioare asupra analizatorilor şi traducerea biocibernetică a acestei influenţe. În situaţie de puternică inhibiţie libidinală este evident că această excitaţie energetică se converteşte către aceste reţele mnezice. observarea pentru Voaiorism. este eronată. La fel este şi cu înţelegerea pasivistă a selecţiei naturale prin simpla supravieţuire a celor dotaţi. Dereglările Libidinale presupun o astfel de fixaţie pe elementele de asociaţie şi investire a acestei reprezentări cu energie puternică (agresivitatea pentru Sadism. înlocuind explicaţia teleologică cu cea pasivistă a supravieţuirii exemplarelor cu gâtul lung este insuficientă. Satisfacerea acestora este invariabil acompaniată de forma în care ele o permit. Chiar dacă acelea sunt invariabile Instinctul are în sine capacitatea de a-şi găsi noi căi de neutralizare energetică. putând însă să rezolve anumite fixări psihice recente ce nu au avut timp pentru conversiune fiziologică. selectarea şi fixarea ei în Memorie. Aici se află misterioasa legătură dintre Psihic şi Somatic. Lamarck şi Darwin nu se contrazic. ereditatea nu poate decât să facă urmaşi cu gâtul la fel de scurt şi nu să conducă la girafe cu gât mai lung. Ele pot primi energie de la fondul organic şi sunt puncte de control ale interesului Instinctului. numită de Freud ‘Isterie de Conversiune’. În aceste cazuri este clar că girafa în forma actuală fie supravieţuit unui prototip cu gâtul scurt ce a avut dorinţa (psihică) de a ajunge la crengile copacilor într-o eventuală epuizare a ierbii ce era anterior păscută. Ideea metaforică a atemporalităţii ‘Inconştientului’ de care vorbeşte Freud îşi are aici gradul de adevăr deoarece acestea sunt comportamente inflexibile ce pot fi localizate la limita Cristalizării (organice). Ea explică în ce măsură reprezentările de asociaţie imediată se pot substitui Instinctului Sexual. ca urmare a scăderii cantităţii de hrană. Aceasta poate deveni un element fiziologic dintr-un element psihic cu structură pasivă. Acestea sunt reprezentările ce au rolul şi de cap de reţea. ar fi static. Căci presupunând girafe preistorice cu gâtul scurt. stereotip. se explică la fel cum se explică Pulsiunea în general respectiv prin consolidarea acestei structuri către nodurile de reţea care sunt cele mai apropiate. Dacă câinele lui Pavlov ar fi fost hrănit la fel toată viaţa. elementele de lenjerie pentru Fetişism etc. dereglându-l. prin care Pulsiunea forţează baza sa fiziologică. Dată fiind vechimea lor aceste Complexe realizate genealogic au o autoritate specială în Psihic şi dictează comportamentul în mod invariabil. Iată cum reprezentarea supusă degradării. teoretizate de către Kant. Deoarece aparţin celor mai profunde straturi ale Psihicului ele sunt aici numite Complexele Fundamentale sau Nucleare. precum şi toţi urmaşii săi timp de mai multe generaţii. ca graniţă provizorie între Pulsiunea Fiziologică. nu a reuşit să explice dinamica evoluţiei după principiul conversiei Structurii Psihice în cea Somatică. fie o a suferit reducere a dimensiunilor corpului a unui prototip mai mare decât girafa actuală dar. Aşadar concepţia pe care au avut-o aceşti autori. atunci poate că reprezentarea becului ar fi devenit pur şi simplu un element din obiectul structurii biologice a respectivului Instinct iar câinele ar fi putut să muşte becurile maşinilor sau orice alte surse de lumină în situaţie de foame. adică uitării poate deveni model al întregului Sistem Psihic. Acest fenomen este aici numit Cristalizare. deşi niciunul. Deci exemplul pe care Darwin îl ia de la Lamarck. modificându-se astfel pe sine în mod retroactiv. Astfel de conversiune a Psihicului în Fiziologic explică de ce psihanaliza nu poate rezolva anumite Tulburări Psihice. Căci ea nu poate decât să explice că specia rămâne la acelaşi nivel şi nu că ea ar evolua. tributară unei concepţii fiziologice fixiste. conversia psihofiziologică a Structurii Psihice face ca Instinctul să devină activ în aceeaşi măsură cu organele separate ale Organismului în funcţie de aceste cerinţe psihice. realizată în timpul vieţii individului. respectiv cele care sunt fixate deja organic. ca structură organică. o modifică pe aceasta. este în măsură să fie extinsă la nivelul conversiunii Structurii Psihice în Structura Fiziologică şi în felul acesta se produce autoreglarea pozitivă psiho-somatică. În acest caz iau 53 . prin fuzionarea exclusivă a Energiei Instinctuale către comportamentele ce le facilitează satisfacerea la care se adaugă şi recomandările genealogice deja încastrate în psihic. ci doar să explice un domeniu. Dimpotrivă. Situaţia este aceeaşi cu judecăţile analitice diferenţiate de cele sintetice. păstrându-şi însă gâtul. a trebuit să îşi reducă celelalte dimensiuni ale corpului.). urmată de codarea. un fel de fixaţie organică a acestei Structuri Psihice.adevărată Nevroză. Un Complex Psihic este o Structură Psihică rezultată datorită Iradierii energetice a Pulsiunilor Instinctuale către un comportament auxiliar de satisfacere. Misterul Nevrozei Isterice de formă paralitică sau cataleptică. Aşadar evoluţia posibilă a Instinctului. ci se completează reciproc. văzut în mod pasiv de către Darwin este cu totul insuficient pentru a explica dinamic evoluţia organică a Vieţii. Însă între timp ceea ce era Psihic a fost încorporat în Organic.

După el geniul este mai întâi ‘genital’ şi apoi genial. Complexul Matern implică existenţa tatălui şi a fraţilor pe care copilul îi acceptă.2. Astfel că mama.2. reuşeşte uneori să întreacă în intensitate pe cea Libidinală dar. Cea de-a doua mare Pulsiune este cea Nutritivă. în această parte coincide atât cu Fuziunea cât şi cu ceea ce Freud numea ‘sublimare’. După Freud Sublimarea este o capacitate a Pulsiunii de a se deghiza de caracterul reprimant al Instanţelor Psihice superioare. către o astfel de ambivalenţă fie prin acceptarea părintelui de acelaşi sex fie prin acceptarea fraţilor. care a fost elementul cheie a vârstei sale de aur. rupându-se astfel legătura cu Instinctul. Căci dacă ceea ce el numeşte ‘energie’ poate fi definită ca intensitate a unei Pulsiuni într-o anumită parte a sa. Animalul de pradă pândeşte. respectiv cea Maternă. Aici Freud pare să intuiască fenomenul de conversie energetică din plan fiziologic în plan psihic. de a se modifica în aşa fel încât să pară dematerializate de funcţia lor originară. Au ca numitor comun flexibilitatea însă energia lor poate fi suprimată imediat de Instinctul nu o mai furnizează în timp ce cea a celor Fundamentală este autonomă. dat fiind faptul că intensitatea ei nu poate fi la fel de puternică ca aceea a Libidoului. Ambivalenţa lui socială îşi are originea ontogenetică chiar aici şi se referă la interesele contradictorii pe care individul le are în relaţiile sale sociale. Cu toate acestea el pare să confunde intensitate energetică cu transformarea structurală specifică Fuziunii atunci când spune. care marchează însăşi creşterea biologică a copilului. este legată de familia lui. Aparatul psihic al copilului se conturează pe măsură ce acesta se dezvoltă. Dacă el ajunge să iubească familia sa acest fapt este un conţinut psihic ambivalent deoarece pierderea vârstei de aur. Foamea. este clar că o astfel de intensitate energetică are o origine fiziologică. aşteaptă momentul favorabil pentru atac pentru ca şansa la reuşită a unei vânători să fie mai mare. El postulează astfel alimentarea cu energie de la ‘ID’ la ‘EGO’. Evoluţia mediului social atât de spectaculos din ultimele secole a implicat şi explozia conflictelor interne faţă de cerinţele profunde ale Psihicului şi tentaculele particulare structurate modern. de exemplu. La nivelul conversiei energetice a fost identificat fenomenul de Iradiere a energiei de la fondul fiziologic la cel psihic şi care. Conceptul de ‘iradiere’ vine să rezolve multe din aceste probleme ale explicării statutului Psihicului referitor la somatic. consideră că doar ‘Eul are energie proprie’ iar Pulsiunile sale se văd astfel a avea originea în cer. trebuie să se ia în considerare conceptul de ‘fuziune’. La Om ambivalenţa este mai întâi familială iar apoi se răsfrânge asupra socialului după cum vârsta insului o permite. emiţând astfel teoria după care ‘Eul nu are energie proprie’.naştere Complexele Particulare sau Periferice. 54 . care dimpotrivă. Pentru înţelegerea structurilor fundamentale ale Psihicului. Astfel că această inhibiţie nu este absolută ci paradoxal vine de fapt să stea în slujba contrariului său. Însă niciunul dintre aceste concepte nu epuizează conceptul de ‘fiziologic’ chiar dacă Libidoul este cea mai puternică Pulsiune umană. cea a suptului. De fapt toate acţiunile umane în general şi nu numai cele descrise de Freud cu acest concept sunt în această situaţie şi asta tocmai datorită caracterului neutralitic maximal al Segmentului Psihodinamic. La polul opus se află ‘psihologia eului’. atât sub aspectul fiziologic cât şi sub cel psihologic iar energia fiziodinamică nu se reduce la Sexualitate aşa cum nucleul acestui concept larg de ‘sexualitate’ şi anume cel de ‘genitalitate’. 2. îşi pierde treptat această funcţie. îl inspiră pe Freud în elaborarea acestuia. ea nu se înscrie decât pe locul secund. mai excitată. la care se adaugă şi cea de-a treia. Pentru acest concept. Problema este că conceptul său de ‘sexualitate’ este abuziv lărgit. crede el. Freud comite eroarea de a identifica Pulsiunile Instinctuale cu cele ale Psihicului. Pulsiunea Sexuală (fiziologică) este însuşi Libidoul Fizic iar corespondenţa sa psihică este Libidoul Psihic după cum s-a văzut. Freud foloseşte un altul auxiliar care este destul de satisfăcător pentru teoria sa şi anume cel de ‘sublimare’. Însă spre deosebire de aceasta. Suferinţa sufletului este cu atât mai mare cu cât energia acestor complexe este mai mare.1. ceea ce Freud numeşte ‘impulsii sexuale’ devin desexualizate prin Sublimare şi. Aşadar energia fiziodinamică se prezintă ca fiind constituită în cea mai mare parte din aceste două mari Pulsiuni. Fuziunea Pulsiunilor Atunci când Freud a înţeles ambivalenţa emoţională pe care o are fenomenul nevrotic (şi pe cea a Comportamentului) ca fiind o caracteristică psihopatologică generală el nu s-a gândit să extindă această caracteristică la întregul spectru al funcţionării sistemului psihic. adică ale Complexelor. În acest caz interesul său de satisfacere a foamei este astfel inhibat într-un mod autoreglativ. independentă de cea dată de Instinct. Căci ambivalenţa emoţională sau comportamentală. că ‘impulsia sexuală pune la dispoziţia operei culturale o extraordinară cantitate de energie’. stau la baza creaţiilor artistice şi ştiinţifice. este modelarea autoreglativă a unei Pulsiuni pe care Viaţa la nivel superior o impune cu necesitate. după cum s-a văzut mai sus. Eroarea freudiană constă aşadar în considerarea că o parte din Psihic ar fi total lipsită de energie în felul acesta el trebuind să o ia mereu de la Instinct sau de la cealaltă parte. Freud foloseşte conceptul de ‘anaclisis’ pentru a desemna o astfel de sprijinire. Ele înseamnă un alt strat depus peste cele deja sedimentate ale Complexelor Nucleare şi urmează se devină şi ele parte din acestea pe cale ereditară. o împreunare a Pulsiunilor Erotice cu cele Nutritive pe care copilul şi le unifică într-o singură acţiune. De exemplu.

fireşte. Fireşte că acest model retroactiv de compensare poate fi vecin cu Cristalizarea în situaţia în care stilul de viaţă în relaţia cu Mediul se perpetuează. mai ales. Deşi Freud prezintă Sublimarea ca pe un transfer energetic. Explicaţia pentru acest fapt stă însă în modul de neutralizare a Complexelor Fundamentale însele şi nu în sexualitatea ca atare. către un altul vecin. adică tocmai comportamentul de satisfacere ale acestor Pulsiuni.Fuziunea apare conform legii transferului lateral al energiei. Situaţia adolescentului nesigur în relaţiile sociale conduce la activitate sexuală de acoperire a acestor goluri în timp ce aceea a părintelui implicat şi integrat social se reduce la forma ei ciclică. Căci chiar originea lor vizează fenomenul liber al Iradierii (energetice dar nu şi structurale) ele devenind astfel comportamente prestabilite. Însă el foloseşte pentru ambele acestea conceptul său de ‘sublimare’ care este din acest punct de vedere unul destul de ambiguu. el emite un enunţ cu două tăişuri asemenea politicianului care. în special datorită faptului că nu a înţeles funcţia de neutralizare maximală a Psihicului în relaţie cu mediul iar conceptul său de ‘sublimare’ reflectă teoria sa simplistă despre psihic. Aşadar conceptul de ‘sublimare’ trebuie să se identifice cu cel de ‘fuziune’ prezentat aici dar. Practic Sexualitatea este suprasolicitată ulterior de către aceste reflexii emoţionale venite din partea Mediului ci ea nu este dată originar în această stare cum crede Freud. Fuziunea în Sexualitate a acestora este unul dintre modurile de neutralizare a lor. Pulsiunile Psihice au o structură maleabilă atât temporal cât şi spaţial. 55 . Aşadar ea este o lege formală a Comportamentului Socioeconomic secundar Uman spre deosebire de Comportamentul său Primar. fapt ce constituie un abuz teoretic. Dat fiind faptul că activităţile derizorii sunt specifice claselor inferioare excitaţia Complexelor celor care fac parte din ele este foarte mare. Acesta este fenomenul de Fuziune şi el are în acelaşi timp şi o funcţie energetică şi una structurală. Căci conceptul de ‘iradiere’ nu este mai larg decât cel de ‘fuziune’. a fuziunii de pe un anumit Segment Psihodinamic. Însă enunţul lui poate fi interpretat ca fiind corect totuşi relativ la conceptul său extins de sexualitate. Rolul ei este acela de satisfacere a Instinctului iar dacă fuzionează către corpul psihicului nu o face pentru a-şi găsoi acolo neutralizarea ci pentru a cere acţiune din partea tuturor resorturilor psihice către acest deziderat. în funcţie de evoluţia scenei politice. este ‘sublimarea pulsiunilor sexuale’. Suma acestor comportamente particulare determină structura Complexului. Dacă finalitatea sa nu este atinsă Instinctul produce mai multă energie pentru alarma psihică generală. După cum s-a arătat structura Pulsiunilor Instinctuale este întotdeauna rigidă şi nu poate fi una fuzionată decât limitat pentru că ea are un rol organic bine definit. cu celălalt concept al său. Problema este. Ea nu îşi are o coerenţă cu sistemul şi cere o explicaţie auxiliară. respectiv cel de ‘anaclisis’. Instinctual. Dar dacă respectiva afirmaţie se referă la Libidoul Fizic atunci acest lucru nu este posibil decât energetic prin iradiere energetică şi nu ca neutralizare fapt ceea ce ar implica structura Pulsiunii. Această homeostazie nu se poate menţine decât prin relaţia concretă cu obiectul extern ce face posibilă exercitarea unei funcţii organice. Însă dacă aceste Complexe se neutralizează Sexualitatea nu va mai fi harţuită în a primi energie din altă parte. Din moment ce l-a extins atâta practic descrierea mecanismului de mai sus este cam acelaşi lucru cu enunţul său. Energia Pulsiunilor Organice nu este niciodata ereditară şi nu este suspendată în aer cum este cea a Complexelor Fundamentale. el o ia însă şi în sens structural. originar animalică. nu sunt altceva decât condiţii socio-economice ale neutralizării energiei Pulsiunilor Instinctuale. după cum se va vedea. Ele sunt impuse de instituţiile şi regulamentele sociale a căror menire este aceea de a menţine stabilitatea structurilor sociale pe care individul le respectă cu scopul interesului său de integrare în aceste structuri. învăţate social pentru a facilita funcţia organică dată. Tocmai datorită acestei maleabilităţi ele pot fi fuzionate. Aşa cum presiunea gazului dintr-un recipient închis ermetic tinde să se echilibreze cu presiunea gazului din afara recipientului odată ce recipientul este deschis (de exemplu cu a celui din atmosferă). Dacă această sublimare se referă la partea psihică a Libidoului atunci se poate vorbi într-adevăr de o Fuziune însă enunţul său este lipsit de specificitate fiind mai curând o tautologie pentru că orice fel de manifestare psihică este originară în energia Instinctului. Freud a ajuns la acest enunţ şi la cel după care cultura ar fi opera ‘instinctului sexual sublimat’ pornind de la observaţia că activitatea sexuală a oamenilor cu activităţi culturale este mult redusă faţă de cea a celor cu activităţi mai derizorii. îşi interpretează diferit propriul discurs. Din păcate el nu a ajuns la elaborarea clară a acestor concepte. Pulsiunile pur Psihice. rară. Misterioasa retragere a ‘libidoului’ către ‘Eu’ şi apoi reinvestirea Pulsiunii purificate în acele obiect externe este mai mult o metaforă decât o teorie ştiinţifică. nefiind comportamente brute ci formale. Aşadar doar dacă Pulsiunile sunt exclusiv Psihice transferul energetic şi structural-comportamental este posibil în orice grad. Pulsiunile Instinctuale pot eventual primi fuziunea altor Pulsiuni de obicei Psihice. de facilitare. Fiecare Complex intră într-o negociere generală de satisface a ei. Totuşi conceptele de ‘anaclisis’ şi ‘sublimare’ introduse de Freud şi care au făcut carieră în literatura de specialitate. Atunci când el spune că arta lui Leonardo da Vinci. cea a conceptului său mult prea larg. surâsul madonelor sale. Căci funcţia organică nu urmăreşte decât neutralizarea directă şi exclusivă prin Obiectul de Neutralizare care are rolul de a menţine homeostazia organică. în acelaşi mod iradiază intensitatea energetică pe alte Segmente Psihodinamice.

care spune că ‘instinctul sexual este focarul voinţei’. Diferenţa dintre Condensare şi Fuziune există doar sub aspectul cognitiv. Din păcate nimeni nu a observat. aşa cum spune el. sensul cuvântului ‘focar’ având la el şi o conotaţie energetică. fapt ce nu dărâmă autoritatea niciuneia din cele două aprehendări. Dimpotrivă ele sunt instrumente ele însele care pot servi la descifrarea Comportamentului Uman. Însă acest lucru este analizat destul de vag de către el. Dar el nu spune niciodată cum. Mai departe apare încă un concept paralel cu acestea dar care însă îşi poate păstra o anumită independenţă. Totuşi dacă există un ‘Principiu al Plăcerii’. ele nu mai pot fi descifrate într-un context. La începutul teoriilor sale pentru Freud Instinctul Sexual era Pulsiunea Originară primară care apoi se modifică. Deci aceste caracteristici nu este necesar să aparţină respectivului obiect care suportă investirea. pansexualismul nu poate fi susţinut în mod convingător. Un Act Psihic este determinat de mai multe imbolduri fuzionate unul. Obtuzia criticilor pansexualismului constă în credinţa că pansexualismul înlătură posibilitatea ca Psihicul să mai fie altceva 56 . Complexele sunt structuri originare ale Psihicului. Conceptul de ‘fuziune’ trebuie să fie un concept fundamental în psihologia abisală. Evoluţia celor mai generale dintre ele (acestea fiind şi descrise în următorul capitol) este evoluţia Vieţii superior dezvoltate în special a Vieţii Umanităţii. Ideea pansexualistă apare deja la Schopenhauer. În acest caz ea este strict una operaţională şi nu reală pentru că Fuziunea este îmbinarea a două sau mai multe Structuri Pulsionale în timp ce Condensarea este îmbinarea a două sau mai multe reprezentări. cel puţin egal în importanţă cu cel de ‘refulare’ dacă nu chiar mai important. analizate psihanalitic. În acest caz se poate ca două elemente contradictorii să supravieţuiască liniştite în aceeaşi membrană comportamentală altfel decât se întâmplă în cazul obiectelor reale care respectă principiul noncontradicţiei. Complexul nu este însă o Pulsiune Brută. Cu toate acestea nucleul concepţiei pansexualiste este prezent în ambele teorii cu diferenţa că Schopenhauer o prezintă ca intuiţie nedemonstrată în timp ce Freud o analizează ştiinţific. Recunoaşterea Ambivalenţei este un mare pas făcut de psihologia freudiană însă explicaţiile sale sunt vagi. El nu se supune legilor realităţii decât ca element neurocerebral. Prin acest Instinct el înţelegea Sexualitatea în accepţiunea normală. existenţa a două posibile conţinuturi cognitive care se prezintă deseori ca idei defineşte Ambivalenţa în planul Condensării după cum se va vedea mai târziu. respectiv cel de ’ condensare’. la care se adaugă faptul că Sexualitatea este declarată cel mai puternic Instinct. ca atunci când a analizat societăţile ca Freud să piardă total sau parţial din vedere celelalte teorii din alte domenii ( la fel cum şi acestea din urmă făceau). Din această perspectivă el nu interesează aici deoarece face obiectul biologiei. În acelaşi fel trebuie pe mai departe făcută legătura între Clivaj şi Fuziune. Acest termen a preluat lipsa de claritate a definirii freudiene adăugând şi neclarităţile sale proprii. Dincolo de asta traducerea în limba franceză a termenului german ‘anlehnung’ (anaclisis) prin ‘etayage’. Cu alte cuvinte asta înseamnă că un Act Psihic ‘are mai multe sensuri’ el fiind o rezultantă a acestora. Actul Psihic nu este un obiect real ci o informaţie. ci un ansamblu de Pulsiuni fuzionate iar cele originare descrise aici sunt nişte Pulsiuni desprinse nemijlocit din cele Instinctuale direct prin Iradiere care intră ulterior în componenţa Complexelor secundare. se divide. Fuziunea se dovedeşte aşadar a fi îmbinarea a două sau mai multe Pulsiuni unde rezultatul este o Pulsiune secundară şi unică şi în care se regăseşte fiecare element din ambele structuri. Chiar dacă ambiguă. Freud nu ajunge la o teorie clară asupra Fuziunii şi de aceea teoriile sale sunt ambigue în ceea ce priveşte rolul Sexualităţii în cadrul Psihicului. copilăreşti legate de faptul că fiecare credea că el are dreptate fără a le da însă dreptate şi celorlalţi.pot fi păstrate în paralel cu cel de ‘fuziune’ prezentat aici. Pansexualismul reprezintă şi astăzi punctul de reper al psihologiei freudiene. atunci este normal ca Psihicul să aibă efectiv o astfel de formă pansexualistă. de exemplu. nici măcar el. Lărgirea conceptului freudian ia automat o conotaţie fuzionistă. genitală. Dat fiind faptul că ele marchează graniţa dintre Psihic şi Fizic. devenind astfel Psihic. Freud a admis în general o ‘supradeterminare’ a Visului. Dimpotrivă. Între psihanalişti au avut loc certuri inutile. Pansexualismul a fost un reproş adus psihanalizei de către Jung si Bleurer iar Freud şi-a renegat automat această idee de care nu era sigur. că aceasta este marea lui descoperire. pornind de la cea originară freudiană care a tratat insuficient dinamica Pulsiunilor. adică găsirea unui ‘sens’ diferit de cel stabilit la un moment dat. care este refulat de către cel al Realităţii şi dacă orice refulare ‘se întoarce’. Acest fapt a permis. Fireşte că numai o bună înţelegere a faptului la care se referea Freud putea conduce la o astfel de clarificare. face o dublă imprecizie. ideea rămâne pe mai departe iar el este la doar doi paşi de a elabora o teorie fuzionistă asupra Sexualităţii prin faptul căa susţinut că impulsurile libidinale iradiază si apoi fuzionează între ele în câmpul Psihicului. Clivajul fiind fuziunea a două Pulsiuni contradictorii din punct de vedere al vectorului comportamental cu care subiectul investeşte proiectiv un obiect. Ulterior el a renunţat la expunerea clară a pansexualismului în favoarea dualismului pulsional (Eros si Tanathos). Aşadar această Pulsiune este o structură comportamentală complexă. Dar nu ar fi corect să nu fie recunoscut ca descoperitorul şi teoreticianul transformării Libidoului după ce un secol întreg a fost criticat pentru asta chiar dacă fără o teorie a Iradierii şi Fuziunii.

Din acest punct de vedere este foarte clar faptul că extinderea conceptului de ‘sexualitate’ în domeniul Complexelor. Nu se ia în calcul că practic el primeşte informaţii de la ambii părinţi deci ar trebui să aibă un creier mai mare decât al părinţilor lui la naştere. Pe lângă faptul că nu a recunoscut deschis pansexualismul pe care îl imagina. determinând-o de fapt pe aceasta din urmă nu se face brusc asemenea unei conversiuni de la Fizic la Psihic. a panmaternismului si a pannutritivismului. Trebuie menţionat aici că ea este ontogenetistă atunci când respectiva uitare vizează remanieri mnezice ale unor informaţii obţinute în cursul vieţii Individului şi genealogistă atunci când remanierea se face prin (re)naştere. Fuziunea Pulsiunilor este acest compromis politic al comportamentelor umane în toată diversitatea lor. conceptul de ‘sexualitate’ tindea să se extindă abuziv către tendinţele. Ele trebuie să fie diferenţiate clar de aceste Complexe. Căci nici un astfel de Complex nu are în sine o finalitate sexuală regulată. către Pulsiunile în care iradiază sfera lui. ele fac ca Libidoul să se lărgească cu structura lor dar în sens invers acest lucru nu este posibil decât prin sedimentarea ereditară. nu decurge nemijlocit neutralizarea Libidoului Fizic.3. Libidoul Fizic poate iradia energetic către Complexe dar nu şi structural căci acestea nu conţin în sine comportamentul sexual. este o greşeală iar opinia conform căreia ‘refularea sexuală conduce la sublimarea pulsiunii sexuale în cultură’ are nevoie de multe revizuiri. aceşti critici credeau că la fel nici o Pulsiune Libidinală nu ar fi putut fi şi o narcisică nevoie de afirmare socială. O fuziune (directă) a structurii Complexelor în Libidoului Fizic conduce automat la un comportament sexual excepţional. după cum s-a spus mai sus Pulsiunea Fiziologică a Instinctului este separată net de Complexele Autonome Generale. de exemplu.1. structurate ereditar în Trunchul Psihic. acesta nu a recunoscut în general fuziunea pansexualismului. Forma finală a acesteia este rezultanta. De exemplu. Însă într-o astfel de societate acestea pot să nu funcţioneze şi în acest caz statutul pulsional să li se retragă tocmai datorită faptului că nu mai pot îndeplini rolul de mediatori între mediul extern şi Pulsiunile Instinctuale. Implicarea Sexualităţii în Complexele Fundamentale ale Psihicului este mai întâi una de izolare pulsională iar acest fapt este raportul general al Complexelor Auxiliare cu cele trei mari Instincte. Întemeierea Complexelor Autonome. respectiv Maternitatea. aşa cum este cazul cu cuplurile de complexe Polis-Cain sau din glorificarea unui element exterior sau pe cea a sinelui. catalitică a pulsiunii sale. Experienţele trecute ale arborelui genealogic îşi spun cuvântul şi sunt în măsură să modifice interesul brut al Instinctului. coitul şi dragostea se manifestă diferit. Aşadar Complexele pot fuziona în Libido. Dar acestea pregătesc terenul pentru neutralizarea sa şi a celorlalte două mari Instincte. Căci. ca Pulsiuni. În cazul în care devine Complex Psihic Particular prin iradieri repetate şi susţinute poate fuziona în Pulsiunea Fiziologică cu condiţia de a-i respecta acestea întocmai structura. Căci este imposibil ca nounăscutul să primească volumul de informaţie mnezică unui singur adult. În aceeaşi măsură este imposibil ca toată această ionformaţie să fie total eliminată iar mintea copilului să fie un fel de tabula rasa. cum este cel de ‘eros’. S-a amintit anterior faptul că structura pulsională organică nu suportă fuziune masivă în aceste Complexe ci doar fuziune energetică. deviat. se realizează prin reţelele de asociaţie brută ce suporta Cataliza şi nu direct prin continuitate structural-funcţională. Acest lucru se datorează pur şi simplu limitării domeniului Pulsiunii Sexuale iar transmiterea statutului energetic de la Pulsiunea Fiziologică în genere către Pulsiunea Psihică specifică. adică fuziunea tuturor Instinctelor importante în câmpul Psihicului şi nu numai a celui Sexual. Căci dacă un copac nu poate fi în acelaşi timp şi o casă. echivalarea conceptului de ‘sexualitate’ cu cel de ‘dragoste’ este o astfel de consecinţă ce duce la depărtarea de conceptul biologic de ‘sexualitate’ ceea ce nu trebuie să se întâmple. Însă ambiguitatea teoriilor freudiene a existat şi poate că şi acest lucru a permis astfel de contestări. respectiv Tabu-Narcis. Între configuraţiile Complexelor şi Pulsiunile Fiziologice nu există decât o legătură conjuncturală. 2. ci doar modelarea ei după o altă astfel de structură.2. care are însă ca nucleu însăşi partea fiziologică. Aşadar Freud a comis o eroare ce trebuia corectată aici. Psihicul este pentru Organism ceea ce este aparatul politic pentru societate. Ei făceau o confuzie între planul psihic. drept pentru care nu pot fi cuprinse într-un singur concept decât dacă este foarte general dar şi nespecific. iradiere masivă în ele.decât dorinţa sexuală. Libidoul Fizic. acum trebuie spus doar că este dat de fenomenul uitării care este un principiul fundamental al Memoriei. Aşadar ele sunt condiţiile conjuncturale raportate la modul de organizare a speciei umane. compromisul dintre cele două structuri. obiectual. Cataliza Fenomenul de Cataliză va fi explicat pe larg atunci când se va ajunge la subcapitolul care tratează despre psihologia cognitivă. De exemplu. Chiar dacă 57 . Ea face ca un întreg sistem de reţele de reprezentări să se substituie uneia care supravieţuieşte uitării. Deciziile se iau în urma consultării tuturor resorturilor implicate. Căci din respectarea drepturilor sociale ale celuilalt individ sau subminarea lor. Căci indiferent de legăturile dintre ele. cum este cazul cu un alt cuplu de Complexe. O acţiune politică este pusă în practică atunci când interesul tuturor acestor factori este respectat. informaţional şi cel real. Sexualitatea si Nutriţia. Căci Fuziunea nu înseamnă anularea absolută a structurii pulsionale. pe baza acestui fenomen al Fuziunii pe care Freud l-a intuit.

este tocmai pentru că el are în vedere Pulsiunea originară a Foamei transpusă ereditar şi modificată structural ca urmare a procesului catalitic. Apar mai departe structuri pulsionale diferite faţă de cea iniţială. Căci chiar dacă Sexualitatea a contribuit iniţial la Complexul Polis totuşi din ea nu a mai rămas nimic timp de milioane de ani de când a alimentat respectiva Pulsiune. genealogic. ornamentul său periferic. fiind catalizată ereditar. acest model este net superior celui în care. Iar dacă Pulsiunea lui se prezintă ca diferită de cea prezentă a Instinctului Nutritiv deja evoluat. De aceea dacă există un comportament sexual care este activat la auzirea unei astfel de piese muzicale sau la contactul în general cu un element cultural acesta este un caz particular de reântoarcere a energiei Complexelor alimentate de către fondul organic al predecesorilor în structura Libidoului Organic al individului. Acesta este modelul de consolidare psihică a Instinctului şi este şi principiul vânătorii la animalele de pradă. Susţinerea temporară a unor astfel de elemente satelit determină consolidarea structurală a respectivului element din Instinct cu statut de Pulsiune. unde simpla prezenţă a prăzii determină modificările neurovegetative care coincid cu excitarea energetică a Pulsiunii. Pe de altă parte Pulsiunea în cauză. se asociază cu alte elemente. Acolo unde Libidoul îşi iese cu adevărat din matcă inundând Complexele Autonome. Însă dacă acest element este unul natural-neutralitic. însă transferul structural nu mai este posibil. dezvoltarea sa evolutiv-funcţională. În felul acesta apare germenele Complexului Polis. atunci elementul respectiv este risipit şi decondiţionat. acest lucru conducând la Nevroze sau la Dereglările Libidinale.reprezentările mnezice ale nounăscutului ar fi cumva reduse ele trebuie să existe în virtutea continuării vieţii pe care o realizează progenitura. ceea ce este absurd. Însă Complexul Polis este elementul ce a supravieţuit. În cazul de faţă. Acest lucru se întâmplă cu adevărat în Pulsiunile fuzionate dar după cum s-a spus. De asemenea fiecare trebuie să îl apere pe celalalt în apărare. Dacă el se va opune. rezultatul este de cele mai multe ori Nevroza însăşi. schimbat. în felul acesta apărând germenele diviziunii muncii şi împărţirii produsului muncii. în timp ce prezumtivul comportament actual este unul evoluat. el trebuie să o împartă cu ceilalţi. Între acestea nu mai poate fi reconstituită criza originară unde specia era ameninţată cu dispariţia iar Pulsiunea Foamei nu mai este atât de puternică după un număr dat de generaţii. unde animalul de pradă putea să consume singur prada. ci numai cel energetic. cum ar fi scăderea volumului corporal. Astfel că se poate imagina nişte reprezentări micşorate şi arhivate asemenea unor fişiere informatice cu scopul de a nu ocupa prea mult spaţiu de stocare şi care apoi să îşi reia dimensiunile când spaţiul o permite. Deci este mai bine ca fiecare să îl accepte pe celălalt. se referă doar la neutralizarea Pulsiunii Instinctuale originare iar aceasta trebuie înţeleasă ca o ruină catalitică. cum spune Freud. ca structură compotramental-fiziologică. atunci se vor isca lupte grele ce pot duce chiar la anularea posibilităţii de apariţie a grupului sau la moarte. cele Instinctuale nu pot fuziona decât lent. Complexul Polis este o amintire despre o satisfacţie nutritivă arhaică şi nu o satisfacţie nutritivă actuală în sine. Tulburarea Psihică în general şi nu cultura care este exact opusul ei. căci dacă acest lucru nu se va întâmpla atunci grupul se va dizolva. pietatea religioasă sau orice altceva ce înseamnă cultură. Este evident că în momentul în care Freud spune că Sexualitatea este Pulsiunea din care derivă celelalte Pulsiuni. Acest element satelit al Pulsiunii devine un element către care Pulsiunea îşi extinde statutul energetic. Că această Pulsiune este reînnoită ontogenetic prin fenomenul Iradierii. în timp ce în cazul vânătorii de grup. ceea ce face ca data viitoare succesul să nu mai fie atât de sigur. unde animalul trebuia să îşi elimine rivalul în aceste condiţii el va trebui să îl accepte. dacă după aprinderea becului nu va mai urma şi apariţia hranei. Faţă de etapa anterioară. Fuziunea către Libidoul Organic a Pulsiunilor Psihice Autonome cum ar fi cea Narcisică este posibilă după cum se va vedea. Acest fapt face ca între Pulsiunea originară şi cea actuală să existe diferenţe semnificative. Dar Complexele singure nu sunt în stare să determine acest fenomen. Dacă cultura ar fi opera ‘instinctului sexual sublimat’. Complexul Polis devine astfel o ruină comportamentală a unui comportament nutritiv arhaic. asta este o altă problemă. aici becul care produce salivaţia. vânătoarea este individuală luându-se în considerare eşecurile şi succesele ulterioare. Apar şi modificări fiziologice ca urmare a acestor schimbări. Însă exact în acest fel ar trebui să arate ‘cultura’ lui Freud. Pulsiunea originară era aceea a Foamei dar între timp foamea originară a fost uitată iar generaţia respectivă a dispărut lăsând urmaşi care moştenesc simplul Instinct Nutritiv ca dat biologic şi Complexul Polis ca dat psihic. el face evident o eroare. 58 . atunci el devine automat suprastructura Pulsiunii. Toate Complexele Autonome au un astfel de statut iar pentru ca ele să fie nişte Pulsiuni Sexuale ‘deturnate’ această deturnare nu înseamnă decât modelarea comportamentului sexual şi nu dispariţia lui ca finalitate comportamentală. însă dacă se realizează o vânătoare de grup. experimentul genial al lui Pavlov analizat mai sus arată că Pulsiunea. în aceleaşi condiţii. atunci auzirea unor piese muzicale. unde urmărirea este făcută cu rândul până când prada este epuizată. De exemplu dacă aleargă după pradă un prădător poate să nu o prindă şi poate să obosească. ar trebui să se continue cu elementele structural-comportamentale ale Libidoului Fizic adică un fel de act sexual neîntrerupt.

ci în toate traumatismele în general experimentate de Organism în relaţie cu mediul şi stocate ereditar. acest fapt arată interesul fiecăruia pentru una dintre aceste laturi. Încercarea de a căuta substratul unei asemenea activităţi psihice printr-un substrat pulsional este limitată în explicaţii. ia cu adevărat naştere. Conflictul dintre teoria refulării. Structura Complexului Freud spune despre Pulsiuni că sunt ca nişte ‘fiinţe mitice’ iar teoria Pulsiunilor reprezintă ‘mitologia’ psihologiei abisale. el însuşi a fost acuzat şi luat drept solipsist. lucrurile să fie foarte spinoase. Despre confuzia între psihic şi realitate s-a mai spus deja pe parcurs aici. Este evident că aceste domenii. Acuzaţia că ar vedea în cultură doar Sexualitatea. acesta are mai multe ‘sensuri’. Marea problemă a lui Freud în ceea ce priveşte strict teoria Pulsiunilor porneşte de la a nu-şi putea clarifica conceptul de ‘energie’ iar apoi aceea de a nu fi explicat îndeajuns trecerea de la Biologic la Psihic. prin fuzionarea acestor Complexe în cadrul Libidoului. Pulsiunea este forma. deşi sunt afiliate la acelaşi organ anatomic. mijlocirea oricărei acţiuni comportamentale complexe sau a unor elemente comportamentale latente. Complexul este o unitate generală a sistemului psihic iar definirea lui trebuie să se bazeze pe rolul pe care el îl are în relaţionarea Organismului cu mediul. Lipsa unei astfel de teorii clare a făcut ca şi în ceea ce priveşte Pulsiunile Psihice pe care el le-a teoretizat. Teoria sublimării pe care o prezintă Freud însă este tributară viziunii sale originarpsihopatologice asupra Psihicului Pentru o teorie care pleacă de la premisa că acestea devin ulterior psihopatologice ca urmare a experienţelor particulare nefericite a arborelui genealogic al individului explicaţia sublimării este ineficientă. Conceptul de ‘fuziune’ aşa cum a fost definit aici. Jung şi Eliade iau Religia. nereuşind să pătrundă în 59 . prin care Pulsiunile Psihice îşi revendică autonomia. a teoriei asupra lor este comparabilă cu cea a Religiei în anumite societăţi. Importanţa Pulsiunilor. o clasificare şi o generalizare a acestora.1. Pe acest fond. La un moment dat a susţinut că Nevroza ar apărea ca urmare a unui abuz sexual în copilărie iar ulterior a înlocuit abuzul cu seducţia. în aşa fel încât a tins el însuşi să cadă în extrema agnosticismului mai curând. Ea apare numai atunci când această acţiune pe care el o numeşte ‘sublimare’ şi pe care o presupune ca normală.După cum se va vedea la psihopatologie. Dar teoriile lor sunt viabile în acelaşi timp. Freud s-a limitat în a căuta pentru un anumit comportament o cauză pe care de regulă a considerat-o unică căzând astfel pradă unei prejudecăţi filosofice mai vechi. energiile se adună iar Pulsiunea rezultată va fi tocmai simptomul final. adică prin continua sa adaptare la cerinţele tot mai noi ale mediului. În acest caz disputa dintre ‘Complexul de Castrare’ freudian şi ‘Traumatismul Naşterii’ al lui O. în defavoarea altora. deci ar fi un exclusivist. se făcea deseori din partea unor exclusivisme mult mai ermetice. baza Pulsiunii ţine de metabiologie. Orice Complex se manifestă ca Pulsiune dar nu orice Pulsiune este un Complex după cum s-a arătat. respectiv faptul că dincolo de paradigma sociologică. decât să cadă în cea magicismului confuziei dintre realitate şi Gândire. a lui Freud şi cea a ‘protestului viril’ a lui Adler. Ele sunt nenumărate la fel ca şi cauzele care le determină. a refuzat să accepte că fiecare activitate psihică îşi are Pulsiunea sa proprie. 2. orice modificare a formei sale ţine de domeniul psihologiei. Simţul lui poetic nu l-a înşelat aici. paradoxal. Însă Complexele Trunchiului Psihic (dacă sunt în stare pură) nu sunt în stare să determine singure Tulburarea Psihică. ceea ce are deja forma unui fenomen patologic. arată că aceste certuri nu erau altceva decât copilării. şi Cataliză.2. Din păcate Freud a refuzat să stabilească o ierarhie a lor. Complexul traumatic). Actele Psihice sunt guvernate de Complexe. într-o astfel de afirmaţie intră şi cea ştiinţifică. Kant a trebuit să repete până la exacerbare diferenţa dintre ‘obiect’ (numit de el ‘lucru-în-sine’) şi reprezentare (‘fenomenul’). Freud a exagerat şi el prin selectarea unor Acte Psihice de sorginte libidinală sau numai a laturii libidinale din aceste Acte. este una inutilă. Ea este un impuls originar organic. Însă teoria Pulsiunilor expusă de Freud are la fel de multe neclarităţi şi dificultăţi după cum Religia însăşi le are pe plan ştiinţific. Dimpotrivă. Freud ia Sexualitatea. Această precizare vine să clarifice unele poziţii tradiţionale din psihologia abisală care au statut unilateral în definirea Complexului. Evoluţia mediului se resimte în evoluţia şi structura Organismului. Iată de ce Complexul se şi numeşte astfel! După cum se va vedea la Vis. pentru care. Dat fiind că ea se autoreglează prin mijlocirea mediului. se diferenţiază în ordinea aceasta în acelaşi mod în care se diferenţiază între ele şi straturile geologice în care este îmbrăcată o planetă. În acest complex se localizează nu numai în traumatismul naşterii sau în sentimentele ce sunt consecinţe ale ameninţării cu castrarea. Însă ele riscă să devină unilaterale dacă se vor a fi exclusiviste. Că Marx ia Economicul. Şi aici nu Freud este cel vizat în primul rând. Rank. este relevant pentru acest caz. căci el a acceptat o ‘supradeterminare’ a Visului.4. Tocmai de aceea este nevoie de clarificări suplimentare. înţelegându-l ca pe o celulă sau ca pe un organ luat separat în timp ce el este în realitate un organism. plus multe altele ce se încadrează într-unul şi acelaşi Complex general. Acest fapt vine totuşi să sublinieze diferenţa evidentă între ‘sublimarea’ Libidoului după cum o spune Freud. El spune prin această afirmaţie mai mult decât dorea să spună. adică însăşi acţiunea în stare germinală. adică mai multe idei latente. În realitate pansexualismul cu pananxiogenismul cu paneconomismul sau chiar cu panreligiozitatea convieţuiesc fuzional în aceeaşi structură.

la Genealogie. Dimpotrivă. are nevoie de o bază sigură. Căci succesiunea acestor Complexe reprezintă succesiunea etapelor istorice ale Omenirii în special în topica structurală a trunchiului psihic. adică nişte imagini pur şi simplu. de concepte asemenea ‘ideilor’ lui Platon dar. a substanţialismului. el se situează automat pe poziţii filosofice şi anume în complicata ‘dispută a universalelor’. Pilonul teoriei sale va fi eliminat fără drept de apel atunci când se va trata despre psihologia cognitivă. la fel cum nu se 60 . De aceea când Jung opune invariabil ‘Inconştientul Colectiv’ (presupus ca fiind un fond emoţional comun al tuturor oamenilor. Complexele Generale care urmează să fie expuse peste puţin timp. Aici nu se mai poate vorbi de reprezentare. După cum se va vedea fiecare Complex este în stare să conducă prin supraexcitaţie la tulburările psihice de bază adică Psihopatiile Brute. după cum se va vedea. Termenul ‘complex’ nu trebuie înţeles ca identic cu cel dat de Jung şi Bleuler sub raportul conceptual. Ceea ce a făcut Jung aici nu este să ia poziţie de partea universalismului. un fel de ‘imago’. După cum s-a amintit deja Complexul se află la graniţa dintre Organic şi Psihic. a intuiţiei ci nu tematic şi metodic. Jung ar fi trebuit mai întâi să se documenteze în problematica generală a disputei substanţialism-nominalism care înseamnă coloana vertebrală a filosofiei. conceptul de ‘complex’ nu poate fi definit simplist aşa cum a fost definit până acum ca o sumă de reprezentări inconştiente. Astfel că Complexul este egal cu diferenţa dintre Comportamentul General şi substratul Fizic al acestuia. Se va arăta mai târziu. Argumentele fiecărui curent ar fi trebuit să fie studiate în toată vigoarea lor. Totuşi Freud nu îl generalizează până acolo încât să fie suficientă forma sa şi legile dinamice pentru a explica întregul spectru al psihologiei abisale. curent care nu este nici mai relevant sub aspectul obiectului şi nici suficient sub aspectul demonstraţiei. cum Pulsiunile se pot deduce în acest fel. Complexele Fundamentale sunt structuri originare ale Psihicului. fiind eliberat de ideoteismul cartezian şi platonician sau de apriorismul kantian. nu sunt luate ‘după ureche’. Chiar dacă acest lucru este realizat de el în virtutea inerţiei. Astfel că Complexul are un caracter general şi unitar sub aspectul structurii. Prin urmare termenul ‘complex’ capătă prin extindere o funcţie de graniţă între impulsul biologic brut şi elaborarea lui psihică. O astfel de scindare nu este făcută după principii clare şi tinde să nu sesizeze (dacă nu chiar să ignore) legăturile fundamentale care se regăsesc între ‘complex’ (în variantă freudiană). Freud (şi întreaga psihologie. sub raportul principial. Deşi are acelaşi sens. de imagine a unui lucru. acest fond având însă nu generalităţi comune. În final continuitatea dintre Biologic şi Psihic se vede lezată. spre deosebire de acesta.înţelegerea topicii Psihicului Uman decât individual ceea ce creează o disoluţie între individual şi general. Ştiinţa este încă cuprinsă de această febră. totuşi se pare că în demersul în care s-a angajat el nu era atât de ‘profet’ cum era Freud într-al său. Acestea sunt în postura de a explica întreg spectrul Tulburărilor Psihice în general alături de alte elemente despre care se va trata mai jos. respectiv de paradigma evoluţionistă care prezintă Psihicul ca pe un element în continuă geneză şi dezagregare. Această dispută a început încă din Antichitate şi s-a consolidat în Evul Mediu neterminându-se nici până astăzi. Complexul este scheletul Memoriei. ele nu mai pot fi descifrate. ce nu pot să vină decât de la Dumnezeu aşa cum le teoretizează el. înainte de a se aduce o teorie care se foloseşte de unul dintre acestea ca bază. împotriva nominalismului. în general) se vede izbit de latura ei fiziologică. Nominalismul consideră că lumea este determinată doar din elemente particulare iar conceptele generale sunt doar ‘nume’ pe care Omul le dă acestora. El nu este doar un sistem de reprezentări ci un comportament stabilizat genealogic fuzionată către reţelele de asociaţie ale acestora. El este unitatea structurală şi funcţională a Psihicului la fel cum celula este pentru organ. Înainte de a lua ca axiomatic valabilă poziţia universalistă. Freud a preluat termenul de la Jung în cadrul teoriei sale. generalizându-l suficient de mult încât să se apropie de conceptul de ‘schemă comportamentală’. unde se va arăta că Conceptul este o reprezentare catalitică pur psihologică. acest curent nu le consideră pe acestea independente şi incompatibile cu lumea sensibilă. Prin precizarea acestor imagini specifice Complexului el are în mod clar un sens de particularitate. Dat fiind faptul că marchează graniţa dintre Psihic şi Biologic. neconstituind un set de Pulsiuni Generale din care să derive altele cu caracter particular şi care să se raporteze le cele Generale. respectiv ideea împărţirii Psihicului în structuri multiple numite ‘arhetipuri’. Dacă acesta este unul general el îşi are obârşia nu numai în Viaţa Umană ci adânc în Viaţa Animală. Cu toată pretenţia lui Jung de a filosofa (spre deosebire de ‘neurologul’ Freud). Prin faptul că nu a încercat să înţeleagă unitar Sistemul Psihic. De aceea trebuie preluat altceva din alternativa jungiană. aprehendate psihanalitic într-un anumit context. staticismul mistic al reprezentărilor ‘arhetipale’. Acest loc este împărţit de către conceptul de ‘complex’ cu cel de ‘principiu’ (al Realităţii şi al Plăcerii) şi chiar cu cel de ‘pulsiune’. ceea ce coincide cu ceea ce aici va fi teoretizat sub numele de ‘Trunchi Psihic’. Căci orice reprezentare are acest caracter dat fiind faptul că se datorează unei experimentări a mediului. Substanţialismul consideră că lumea este determinată de elemente generale. ci chiar particularităţi comune) faţă de ‘Inconştientul Individual’ freudian. ‘pulsiune’ şi ‘principiu’. nu sunt structurate în funcţie de fondul emotiv al teoreticianului care clasifică în funcţie de ‘ochelarii’ săi afectivi. această accepţiune poate fi totuşi încorporată celei prezente aici. adică fiind drept un ansamblu inconştient de imagini deşi.

poate vorbi de zâmbetul scheletului. Căci el vizează Comportamentul pur şi simplu şi numai atât. Complexul se poate cristaliza devenind actul păsărilor migratoare ce ocolesc un vulcan stins de mii de ani, fără să ştie de ce fac acest lucru şi fără să ştie că ar putea să bată calea dreaptă pe deasupra fostului vulcan activ. Aşadar, devenind cristalizat sau chiar precristalizat, Complexul nu poate să fie un ansamblu de imagini căci această capacitate este specifică Memoriei (pur psihică), deci fac obiectul psihanalizei şi nu psihologiei abisale. Cristalizarea somatică a Complexului face ca reprezentările mnezice să îşi piardă acest caracter. El nu poate fi cuprins la nivelul Structurii Psihice (generale) tocmai datorită catalizei îndelungate exercitate asupra respectivei reprezentări. Dimpotrivă un arhetip, dacă se doreşte salvarea respectivului termen, nu ar putea fi decât reprezentarea în care un Complex se poate condensa sau mai bine zis fuziona. El este coaja imagistică, eventual ontogenetică, a Complexului. Cea mai nouă achiziţie a structurii sale are originea în copilărie sau, cel mult, în ereditatea apropiată. Jung însă nu defineşte clar conceptele de ‘complex’ şi ‘arhetip’ pe care le-a introdus iar textul jungian le confundă deseori. De exemplu, Jung nu ezită să spună că Arhetipul ar fi anterior Complexului, găsindu-i o origine mistică în paleoistoria Omenirii şi de aici încolo acesta manifestându-se static sub aceleaşi coordonate. În realitate ceea ce este identic cu Arhetipul este tocmai Complexul care îl susţine. Identitatea Complexelor de-a lungul culturilor nu este chiar perfectă de la individ la individ. Ele sunt particularizate de situaţiile concrete care le produc şi care pot fi identice la diferite culturi însă au comun principiile. Adică sunt generate în urma interacţiunii arborelui genealogic cu medii asemănătoare. Aşadar identitatea este doar principială deoarece situaţia externă diferă din punct de vedere al dezvoltării; de exemplu, deşi societăţile primitive au aceleaşi principii ca şi cele moderne, totuşi condiţiile lor sunt diferite calitativ. Însă structurile Complexelor sunt aceleaşi la toate culturile şi nu există specifice culturale care să nu se încadreze în aceste principii şi Arhetipuri aşa cum spune Jung. La fel cum un ins nu este identic cu altul, ca particularizări a Complexelor în reprezentări, arhetipurile rareori coincid, deşi ele se aseamănă. De aceea baza teoretică a specificităţii culturale ale Arhetipurilor pare să fi fost mai curând teoria nazistă a antisemitismului decât faptele. Studiile făcute asupra Memoriei arată că Arhetipurile se fixează de o întâmplare din copilărie şi aceasta este legată direct de Complexele Fundamentale. Este posibil ca unele imagini de acest gen să fie chiar moştenite. Psihologia abisală nu poate preciza însă posibilitatea de adâncime în ereditate a originii acestora în mod cert. Însă este puţin probabil ca ele să depăşească câteva generaţii tocmai pentru că fiecare naştere implică remanierea Memoriei. Freud vorbeşte despre Afect (Affekt), Reprezentare (Vorstellung) şi Pulsiune (Trieb) ca fiind lucruri diferite, când de fapt ele sunt feţe ale aceluiaşi lucru aşa cum a fost definit mai sus: Pulsiunea. Relaţia dintre acestea este sumar redată în enunţul conform căruia Pulsiunea, fiind undeva în afara Psihicului, se exprimă fie prin Afect, fie prin Reprezentare. O astfel de distincţie este menită de exemplu să explice diferenţele dintre Nevroza Obsesională şi cea Isterică, prima fiind dată de ‘refularea afectului’ iar cea de-a doua, de ‘refularea reprezentării’. Această ciudată explicaţie este însă insuficientă, după cum se va vedea la psihopatologie iar însuşi Freud scrie în ‘Despre începuturile psihanalizei’: ‘Cunosc trei mecanisme: 1) Cel al conversiei afectelor (isterie de conversiune); 2) Cel al deplasării afectului (obsesii); 3) Cel al transformării afectului (nevroza de angoasă, melancolia)’. Aşadar chiar şi în cazul Nevrozei Isterice există implicarea ‘afectului’. Însă extrem de ciudată ajunge panorama descriptivă a acestor concepte atunci când el, în ‘Inconştientul’, spune: ‘Odată refulată, reprezentarea inconştientă rămâne în sistemul ICS ca formaţiune reală, în timp ce afectului inconştient nu-i corespunde acolo decât un rudiment ce nu a reuşit să se dezvolte’. Freud insinuează deci că ‘reprezentarea’ ar fi inconştientă, în timp ce ‘afectul’ ar fi principial în afara Inconştientului. În ‘Refularea’, Freud scrie că numai Reprezentarea este refulată, în timp ce Afectul nu poate deveni inconştient, ‘încât nu mai rămâne nimic din el’. Deci, pe de-o parte, Afectului Conştient îi corespunde în Inconştient ‘un rudiment ce nu a reuşit să se dezvolte’ iar pe de alta, se spune că, de fapt, acolo nu este nici măcar acest ‘rudiment’. Aici este curată ‘mitologie’. Căci cum se împacă astfel de afirmaţii cu cele trei ‘mecanisme’ descrise mai sus? Freud spune că ‘pulsiunea’ şi ‘afectul’ nu pot fi refulate, ci numai reprezentarea specifică ce corespunde acestora. Aşadar se refulează Reprezentarea dar, în final, chiar afectele sunt cele care se supun totuşi celor trei mecanisme. Atunci fie Reprezentarea şi Afectul sunt unul şi acelaşi lucru şi atunci este salvată teoria Refulării ca fiind cauză a Nevrozei, fie cele două sunt recunoscute ca diferite, după cum chiar face el şi atunci Refularea nu mai are nici un rol în cele trei mecanisme căci ‘afectele’ nu ar depinde de ‘reprezentările refulate’. Pe de altă parte, dacă Afectul şi Reprezentarea sunt registrele în care se manifestă Pulsiunea, atunci cum este ea? Este ea Inconştientă sau nu este? Dacă este, atunci care este diferenţa între ea şi Reprezentare? Dacă nu, atunci este ea cumva în afara Psihicului? Răspunsurile la aceste probleme, dacă se fac în spiritul freudian, nu fac decât să producă mai multă confuzie, atâta timp cât concepte ca ‘inconştient’, ‘conştient’, ‘psihic’ etc. rămân suspendate în aer. Este imposibil de înţeles cum ar putea un ‘afect’ (conştient) să ia calea celor trei
61

mecanisme. Căci în acel moment Freud susţinea că ‘Inconştientul’ ar fi refulat de ‘conştient’. Este obligatoriu ca el să le pună pe ambele în relaţie cu Pulsiunile, de la care el însuşi spune că provin iar localizarea Afectelor în ‘Inconştient’ este extrem de inoperantă. Teoria prezentată aici găseşte elementele comune între aceste concepte şi încearcă să le unifice. Pulsiunea sub aspectul energetic şi structural înglobează toate acestea iar Trunchiul Psihic ca Suprastructură a acestora este soluţia şi pentru nelămuririle produse de celebrele topici freudiene. 2.1.2.5. Dinamica Trunchiului Psihic Trunchiul Psihic este Suprastructura Psihică în care Structurile Psihice (Generale), Complexele Fundamentale ale aparatului psihic se aranjează. Structurarea spectrului Psihicului Uman (şi nu numai) în Complexe este una dintre cele mai importante sarcini ale psihologiei abisale. Această operaţie este efectiv scrisoarea ei de acreditare în câmpul ştiinţelor, fapt ce o face indispensabilă cunoaşterii Psihicului Omenesc. Căci chiar dacă se imaginează existenţa unei tehnologii superevoluate care ar fi în stare să investigheze reţelele mnezice ale Psihicului şi să cerceteze în mod direct Reprezentările în aşa fel încât ea să fie mai precisă decât psihanaliza şi aceasta să piardă domeniul, totuşi nici psihologia abisală nici psihanaliza nu vor fi înlocuite pe deplin niciodată. Căci imboldurile psihice, Pulsiunile pot fi observate de o astfel de tehnologie, pot fi descrise impecabil, însă nu pot fi totuşi explicate şi nici clasificate în lumina metasistemului Organism-Mediu. Căci organismele ce au contribuit la formarea Structurilor Psihice ale unor indivizi, genealogia lor, la fel şi mediul specific fiecăruia, nu mai există de mult. Iar urmele lăsate ereditar vor părea unei astfel de tehnologii asemenea proceselor fizice din natură unor sălbatici, ce nu posedă ştiinţa fizicii. Căci remanierea mnezică implicată de Cataliză prin uitare normală sau prin cea produsă de fiecare (re)naştere face ca Psihicul să se prezinte în acest caz ca o ghicitoare. Numai cu ajutorul sociologiei, economiei generale şi a celorlalte ştiinţe despre care s-a discutat în Introducere, se dă posibilitatea de refacere a mediului istoriei Umanităţii. În acest caz, toate Structurile Abisale, ca mediatoare între cele prezente, Instinctuale şi acest mediu istoric, nu vor putea fi deduse decât prin metoda specifică psihologiei abisale. Una dintre cele mai valoroase părţi a psihologiei abisale tradiţionale, care vine din antichitate este aceea pe care Freud o teoretizează ca Principii ale Psihicului. Pe baza acestor Principii dealtfel, Freud chiar structurează topicile lui. Ele sunt în număr de două: Principiul Realităţii şi Principiul Plăcerii. Principiul Plăcerii susţine că individul caută plăcerea şi că evită durerea. Celălalt, cel al Realităţii, presupune amânarea satisfacţiei pentru adaptarea la cerinţele de mediu. Primul presupune ‘elaborarea primară’ a conţinuturilor psihice, ele fiind prezentate ca nude aşa cum au ele intenţia. Celălalt este în măsură să determine o ‘elaborare secundară’ adică nişte elemente auxiliare care fac ca Instinctul să se adapteze. Primul dintre ele este afirmat încă din antichitate de către Epicur şi probabil că chiar cu mult înaintea lui. În ceea ce priveşte pe celălalt, el pare afirmat în special de moderni. După Freud, primul conduce la hedonism în formă extremă, la exuberanţă şi fericire, în timp ce celălalt duce la scepticism şi pesimism considerând că mediul natural social ar reprima plăcerea. Însă dacă plăcerea ar fi reprimată în mod absolut de civilizaţie, după interesul economic al profitului pentru sine însuşi, atunci sciziunea pe care el o face între cele două elemente ar fi corectă. Însă civilizaţia s-a dezvoltat tocmai pentru satisfacerea cât mai substanţială a acestor plăceri. Dacă ea nu reuşeşte să satisfacă toate aceste Instincte şi dorinţe sau face ca multe plăceri să fie modificate sau chiar negate uneori, acestea sunt nişte accidente ale ei, nişte fenomene neprevăzute apărute pe parcurs care în fapt atestă insuficienta dezvoltare a civilizaţiei. Prin existenţa unor astfel de tensiuni viaţa în sine atrage atenţia asupra continuării rezolvării lor. Utilitarismul recunoaşte că între plăceri există o distincţie în funcţie de durată, în primul rând iar apoi relativ la intensitatea lor. Acestea nu se referă la progres şi civilizaţie ci chiar la sistemul uman de a percepe plăcerea. De aceea acest fapt trebuie să dea de gândit teoriilor pesimiste. Faptul că oamenii preferă o plăcere mai fină şi mai de durată uneia brută şi scurtă, chiar şi fără să se implice economic în societate, nu se datorează caracterului opresiv al naturii progresului, ci a faptului că Omul este o fiinţă superioară Animalului, cu mai multe nevoi decât acesta. Toate acestea reprzintă aspectul extern al problemei. Cel intern vizează analiza conceptelor de ‘principiu al realităţii’ şi ‘principiu al plăcerii’ însele. Dacă Principiul Plăcerii este evitarea neplăcerii şi căutarea plăcerii, atunci cel al Realităţii nu se traduce tot prin evitarea neplăcerii? Căci dacă nu în acest scop se orientează Psihicul Omului iar dorinţele şi temerile Organismului nu vor fi aplicate în realitate, atunci de ce ar folosi această orientare? În acelaşi fel se poate spune şi despre căutarea plăcerii. Dacă nu spre plăcere investeşte Omul (şi fiinţele superioare) capacitatea de investigare a realităţii, atunci pentru ce? Deci, cu alte cuvinte, aşanumitul Principiu al Plăcerii este identic cu aşanumitul opus Principiu al Realităţii. Superioritatea unei specii nu constă în capacitatea mai mare de plăceri avute, deşi aceasta este o consecinţă directă, ci tocmai a capacităţii de a se adapta realităţii, în capacitatea de a adapta această realitate în scopul obţinerii plăcerii. Felina stă la pândă îşi inhibă Instinctul, care îi spune să atace în mod brut. Dar această inhibare temporară se face tocmai pentru a profita de apropierea prăzii în interesul sporirii posibilităţii de succes şi a
62

satisfacerii sale. Deci plăcerea şi realitatea nu se exclud căci între ele există o relaţie retroactivă. Iar dacă Freud şi ceilalţi văd doar găurile din caşcaval, asta se datorează unui sentiment pesimist prevalent şi nu unor argumente folosite la rece. Sciziunea teoretică dintre Principiul Plăcerii şi cel al Realităţii, aşa cum o face Freud nu se poate întemeia la o analiză mai profundă. Aparatul psihic este si el structurat în acest fel. Caracterul genealogic al Trunchiului Psihic face ca Structurile Psihice, Complexele Fundamentale ale sale, să fie structurate pe două Filiere evolutive simetrice. Fiecare dintre ele este corespunzătoare unuia dintre aceste Principii. Acestea au şi ele suficiente neajunsusuri dar despre asta se va vedea mai târziu, deocamdată fiind suficient de arătat că cele două Filiere se structurează aproximativ ca şi cele două Principii. Prima Filieră, respectiv cea corespunzătoare celui al Plăcerii este numită Filiera Negativă iar cealaltă, omoloagă ei, este numită Filiera Pozitivă. Complexele Fundamentale, sunt clasificate şi definite în funcţie de etapa istorică pe care o reflectă şi se prezintă aşadar ca grupe genealogice în care intră câte două Complexe simetrice, omoloage, fiecare aparţinând uneia dintre cele două Filiere. Această împărţire se explică prin împărţirea Vieţii însăşi în două mari sisteme ce trebuie să îşi acomodeze legile unul la altul, respectiv Organismul si mediul, precum şi cele două mari imperative vitale, cel al conservării şi cel al evoluţiei. Organismul este incapabil de a exista fără Mediu deoarece el este un sistem care funcţionează raportându-se la exterior, comunicând retroactiv cu acesta prin încorporarea sau cedarea de substanţe. Trunchiul Psihic este efectiv coloana vertebrală a Psihicului. Cele două Filiere au originea în însăşi lumea animală prin prima grupă de Complexe, respectiv cea Traumatic-Eden. Aceste Filiere se află ele însele în relaţie retroactivă autoreglându-se şi, în felul acesta, echilibrându-se. Dac întreg sistemul psihic este unul armonios el este astfel pentru că preia de aici această calitate. Amintirile, Imaginaţia, Gândirea, de fapt toate actele mintale în general, sunt posibile tocmai datorită Trunchiului Psihic care le reglează, după cum se va vedea. Cele două Filiere ale Trunchiului Psihic reprezintă statutul structural al individului dat în societate. Societatea presupune un ansamblu structural complex capabil de a dezvolta o economie. Această capacitate presupune abilitatea de a aborda natura şi de a exploata-o în mod sistematic. Tocmai de aceea Complexele care fac posibilă angajarea individului în relaţiile economice sunt bine legate sub raportul investirii pulsionale de către cele trei mari Instincte cu care se asociază. Acestea le fac posibilă satisfacerea printr-un efort mai mic decât în cazul în care societatea nu ar exista şi individul ar trebui să se descurce singur. Fără ele între indivizii speciei umane s-ar declanşa un reciproc război de exterminare. Dacă ei nu ar colabora să abordeze sistematic natura prin acţiuni economice ce duc la creşterea productivităţii faţă de cazul în care fiecare ar lua-o de unul singur toate cele necesare satisfacerii ar fi insuficiente în acest caz. Colaborarea socială nu duce doar la înmulţirea numărului indivizilor ci chiar la ridicarea valorii generale de neutralizare a Sistemului Psihodinamic, la înmulţirea satisfacţiilor şi la uşurarea productivităţii. Pentru un animal de pradă, satisfacţia hranei nu este posibilă decât printr-un efort fizic considerabil de vânătoare. Având în vedere colaborarea diferitelor segmente ale societăţii, vânătoarea este pentru el un agrement şi nu un efort. Aşadar Complexele Filierei Pozitive sunt susţinute de Instincte în aceeaşi măsură în care sunt susţinute cele de pe Filiera Negativă. Iar opoziţia dintre ele nu trebuie înţeleasă simplist aşa cum a făcut-o Freud, în maniera Conştientului care refulează Inconştientul de unde acesta se ‘sublimează’ în Cultură. Căci cele două Filiere colaborează retroactiv iar tensiunea dintre ele reprezintă tensiunea aplicării tensiunii dintre individ şi societate la nivelul Pulsiunilor Psihice. Freud are tendinţa de a înţelege Inconştientul din prima topică şi Seul din cea de-a doua, ca primare şi naturale, după care apare civilizaţia cu Conştientul şi Eul care refulează. Dar problema este că dacă civilizaţia nu ar fi benefică chiar pentru acestea, nu ar exista nici un motiv ca ele să accepte aceasta opresiune, după cum animalele nu acceptă comportamentul moral tocmai pentru că nu au nici un beneficiu din el. (Se exclud de aici cazurile de ameninţare armată şi se ia în calcul doar civilizaţia ca principiu de colaborare economică între indivizi.) Pe de altă parte, cele două Filiere nu se dezvoltă independent în cadrul genealogiei ci concomitent. Deci ambele Instanţe freudiene ar trebui să apară şi să se dezvolte în acelaşi timp fără ca mai întâi să apară Seul sau Inconştientul pentru ca apoi să apară şi Eul şi Conştientul ca oprimatoare ale acestora. De aici şi latura originar nepsihopatologică a ambelor Filiere. Freud consideră că, în aceeaşi măsură, Seul şi Inconştientul sunt originar psihopatologice fiind reprezentate de Agresivitate sau Tulburările Libidinale. După el Eul şi Conştientul produc ulterior aşa-numita ‘refulare reuşită’, unde aceste Pulsiuni ar fi temperate şi socializate prin diferitele ‘mecanisme de apărare’. Dintre acestea Sublimarea deţine unul dintre cele mai importante roluri. Tulburările Psihice ar fi tocmai imposibilitatea de temperare a acestor Pulsiuni ceea ce duce la opinia greu de acceptat că de fapt psihopatologicul este normalul iar normalul ar fi o sciziune psihopatologică, socială a esenţei umane. Însă după cum se va vedea la psihopatologie acesta este rezultatul socializării, datorită unor accidente ale societăţii. Acestea sunt deşeuri ale civilizaţiei, preţul plătit de Umanitate pentru alte satisfacţii ce sunt incomparabil mai mari. Spre deosebire de Rousseau, care vede şi el
63

cea Adam . reprezintă viaţa în familie iar statutul fiinţei umane moderne se face prin ultima grupă de Complexele Sisif . Aplicarea acestor prime trei grupe la problemele individuale determină alte două astfel de grupe de Complexe prin rezonanţa specific civilizaţiei. ramificaţii care reprezintă însuşi modul prin care ele pot fi satisfăcute. Libidoul Fizic există doar ca proiect înaintea Psihicului (căci el este mereu înnoit ontogenetic ca orice Pulsiune Instinctuală) în timp ce Psihicul poartă cu sine ereditar rămăşiţele acestor Pulsiuni. stabilirea unor straturi extreme în profunzime ale Psihicului. în sfârşit diviziunea societăţii în clase după cum se consolidează grupa Tabu . D DJ N C E S A T P Tr Trunchiul psihic Simetria şi definirea Complexelor Fundamentale ale sistemului psihic nu se face în mod aleatoriu.Narcis. Dup cum s-a spus mai sus. cea Polis Cain şi . în felul acesta conceptul de ‘sexualitate’ fiind extins mult în afara Biologicului. Orgoliul.Don Juan. o ierarhie. cum ar fi Agresivitatea. după care ontogeneza repetă filogeneza pe fondul apariţiei individului. mai diferenţiate şi nu unele generale. Genitalitatea este nucleul conceptului de ‘sexualitate’ indiferent de cât de mult este el extins. de unde urmează să se reconstruiască prin procesul de maturizare a individului întregul drum al evoluţeiei sociale a Omenirii. prin naştere. Căci dacă se doreşte un primat. Beneficiile se concretizează prin satisfacerea Instinctelor conform unei strategii comune. apoi trec prin apariţia societăţii superioare în cea de-a doua grupă. Ea constituie baza de realizare a actului sexual. Prima grupă reprezintă copilăria timpurie. între genitalitate şi Libido există ulterior o diferenţă ce trebuie specificată chiar dacă între ele există şi legătură. ca acela de ‘sexualitate’ de care vorbeşte Freud.Eden. acest lucru nu se poate face printr-un concept extrem de larg. Prin urmare baza socioeconomică a societăţii este însăşi primatul acestui fond abisal extrem. Chiar dacă Freud nu a vrut ca prin ‘primatul sexualităţii’ să identifice primatul satisfacţiei erotice. etc. Aşadar trebuie ca pornind de la nucleul instinctual dat să se ajungă către ramificaţiile structurilor Pulsiunilor acestora. Complexele Fundamentale ale Psihicului sunt reperele fundamentale ale formării mentalităţilor ca sisteme cognitivo-emoţionale capabile să facă această optimizare. Complexe dictate de societate ci sunt doar Complexe Individuale. Grupa a patra. cea de-a patra reprezintă prima tinereţe şi cea de-a cincea. Ele au ca reper chiar prima grupă de Complexe. atunci trebuie folosite concepte cât mai particulare. legate de consecinţele celor precedente. a treia adolescenţa. a doua reprezintă pe cea vecină cu adolescenţa. acestea reprezintă fidel evoluţia Vieţii de la principiul oricărei posibilităţi de existenţă a Vieţii Superioare. Simetria lor este de fapt reflexia 64 . respectiv cea Traumatic . De aceea se poate spune că şi acest proces de ontogeneză psihică urmează oarecum cam tot acelaşi drum ca şi cel genealogic. genitale totuşi el a acceptat că o astfel de optimizare psihică se raportează şi se răsfrânge direct în această latură. Trunchiul Psihic se prezintă ca o ruină. Acum dacă se doreşte identificarea. Însă omul este incapabil să le judece afectiv pentru că s-a obişnuit cu ele.la fel ca Freud societatea drept element care determină Tulburarea Psihică. Cum ar fi dacă la întrebarea primatului temporal al oului sau găinii s-ar răspunde că la început a fost lumea? Cu asta nu s-a spus nimic. trebuie subliniat covârşitoarea superioritate a satisfacţiilor faţă de insatisfacţii.Dionysos. Având ca model postulatul lui Haekel. Primatul Complexelor Psihice în faţa Pulsiunilor Instinctuale reprezintă primatul principiului integrării în societate faţă de inhibiţiile acestei integrări. Freud recunoştea în Sexualitate elementul abisal extrem al Psihicului chiar dacă în conceptul său el includea elemente eterogene ale acestuia. Având originea în lumea animală prin obiectul primelor grupe de Complexe şi având specificul uman începând de la grupa a treia. după bunul plac sau după nevoia de ordine care se simte în psihologie astăzi. Celelalte două grupe de Complexe Fundamentale care urmează. afecţiunea parentală. maturitatea. nu sunt atât Complexe de mediu.

Însă. nu ar fi totuşi mai puţin patologică decât satisfacţia însăşi. Fiecare element. Cu alte cuvinte. deoarece în filogeneză nu se pot deloc găsi astfel de Stadii. Jung a introdus o teorie proprie în psihologia abisală. fiecare teorie sau rectificare a presups la timpul ei un nou efort al lui Freud de a înţelege unitar toate acestea. nu este benefic iar teoretizarea ei este anemică fără o înţelegere structurală ce presupune stabilirea relaţiei dintre toate aceste elemente ale sistemului. Însă asta nu autorizează acele ‘stadii de evoluţie’ să existe. că această furie a lui se datorează exclusiv greşelii celuilalt care ar fi provocat-o. Numai că. tributară unei viziuni mistico-ştiinţifice asupra Psihicului. O astfel de posibilitate. Cataliza ereditară poate conduce la o multitudine de posibile recombinări între acestea şi astfel la o infinitate de posibilităţi. Căci nu se poate spune despre un individ care şi-a descărcat furia pe cineva care i-a adus un prejudiciu minim şi involuntar. Aceste Complexe sunt principiile unor tulburări psihice ulterioare ce derivă din combinarea genetică a lor iar efortul prin care psihologia abisală ajunge să identifice bazele acestora se justifică prin această aplicaţie. Complexelor şi Instanţelor. Reteoretizarea acestor elemente este intenţia teoriei Trunchiului Psihic. În ce mod acele presupuse ‘stadii’ ar putea deveni traumatice pentru subiect? După ce model se postulează existenţa reală a unui traumatism în momentul în care copilului i se refuză o eventuală satisfacţie? Căci dacă excitaţia este atât de puternică încât anularea momentană a neutralizării să fie atât de traumatică. minimalizând astfel latura genealogică a sistemului psihic nu rezistă la analiza mai profundă. la cerinţele sale libidinale şi atunci ele nu sunt libidinale decât în sensul obscur dat de Freud. fie aceste ‘stadii’ nu sunt altceva decât aplicarea ontogenetică a acestei predispoziţii la situaţia concretă a copilului. Răspunsul este categoric negativ după cum deja s-a mai spus şi în alte situaţii aici. a Complexelor. Căci. Complexul Oedip pentru explicarea Nevrozei sau Supraeul pentru explicarea Depresiei. Dacă se acceptă predispoziţia ereditară pentru o anumită Suprastructură Psihică. după cum se va vedea. aşa cum este el definit aici care conţine totuşi nucleul respectivului obscur concept freudian. Ele ar permite în felul lor specific aplicarea excitaţiei libidinale existentă aici înaintea acestora. Apoi. după care aceste ‘stadii’ ar avea un potenţial traumatic. Ducând la extrem teoria freudiană a simbolisticii şi opunându-se viziunii biologice asupra Psihicului. Psihologia abisală nu scoate de la sine pe aceste Complexe ci le recunoaşte ca fiind germenii Psihopatiilor Brute despre care se va trata la Psihologie. teoria acestor ‘stadii de evoluţie libidinală’ încalcă regula canonului psihologiei abisale. aşa cum face Freud. care este extrem de complex. eventualele particularităţi pe care le are Libidoul sau Suprastructura Globală a Trunchiului Psihic nu se datorează unei misterioase regresii la aceste Stadii. pot supravieţui în paralel cu teoria trunchiului psihic. acest lucru este fundamental însă a accepta o predispoziţie ereditară pe de o parte iar pe de alta a accepta aceste ‘stadii de evoluţie’. cea a Arhetipurilor. este evident că acestea nu pot fi reduse la trei sau patru Stadii şi alte câteva substadii. Freud se mulţumeşte către sfârşitul operei să improvizeze cele două grupe de ‘Instincte’ (Eros-Tanatos) pentru explicarea Sadismului. Unul este acela că Libidoul. Modul în care Freud ignoră relaţia dintre cele două Principii. fie aceste Stadii sunt totuşi libidinale dar atunci principiul lui Heakel după care ontogeneza repetă filogeneza nu este deloc valabil.organizării superioare a Vieţii. Teoria traumatistă freudiană. Iar diversitatea Tulburărilor Psihice arată că viziunea freudiană despre acestea în ceea ce priveşte clasificarea. după care teoria Trunchiului Psihic ar putea coexista cu cea a ‘stadiilor’ este nerealistă din două motive. Este posibil să existe fixaţii libidinale infantile şi acestea se pot explica tocmai prin predispoziţia Structurilor Psihice. dintre cele cinci Instincte şi pe cea dintre Complexe. se poate obiecta că nici Complexele Fundamentale (zece la număr) nu pot explica întregul spectru al Tulburărilor Psihice. în ceea ce priveşte chiar Structurile Psihopatologice către care se extinde obscurul concept freudian de ‘libido’. Dealtfel el a renunţat în bună măsură la înţelegerea dinamică a Psihicului. ci tocmai predispoziţiei ce le face simple mijloace epifenomenale şi nu principii ale Psihicului. care ar fi patologică în cazul acesta. Paradigma jungiană este şi ea plină de incoerenţe. În sfârşit dar nu în ultimul rând. Teoria Trunchiului Psihic încearcă să facă curăţenie în mozaicul teoretic freudian al Instinctelor. având în vedere spectrul descrierilor Tulburărilor Psihice actuale. Aşadar pentru definirea lor există o susţinere practică stabilă. Fireşte că apare aici în mod clar problema înţelegerii dacă ‘stadiile de evoluţie libidinală’ despre care vorbeşte Freud. cea referitoare la distincţia între Actul Psihic şi Structura Psihică. Fireşte. Căci aşa cum le vede el este din start defectuos şi ele trebuie să fie unificate într-o teorie unitară în care toate să se îmbine şi să nu fie considerate izolat. este departe de a reflecta realitatea. O astfel de teorie foarte slabă sub raportul argumentaţiei şi mai ales. unde Omul nu poate să devină decât ceea ce există ca germene 65 . la fel cum ‘narcisismul’ este folosit pentru explicarea Schizofreniei. în favoarea unei viziuni finaliste. Ci doar că această furie nu a găsit decât o astfel de portiţă de manifestare. este pur si simplu un nonsens. nu se poate continua aşa la nesfârşit. se pune problema dacă însăşi excitaţia iniţială nu este ea însăşi de la început patologică iar absenţa unei satisfacţii. La fel stau lucrurile şi în cazul aşazisei ‘regresii’ la un atare‘stadiu’. Aşadar ele ar fi doar nişte condiţii insignifiante. îşi are doar o simplă aplicare în cele două modele fiind el însuşi ereditar. În acest caz acele Stadii nu ar putea fi decât eventual fiziologice.

Specia este un concept general. în sfârşit. Kant făcuse deja distincţia între aceste două planuri iar Jung ar fi trebuit să ştie acest lucru elementar dar atât de ignorat de criticii kantieni. ca element al acestuia. Aceste principii generale. Dar termenul de ‘Inconştient Colectiv’ ar deveni pur şi simplu un pleonasm. cu caracter abstract. anume aceea de a confunda sau identifica statutul ontologic cu reprezentările minţii care îl imită imagistic. ambiguitate care îi convine din plin lui pentru că o exploatează la maximum cu stilul său. Însă aceste Structuri se deosebesc de la individ la individ deşi sunt identice sub aspectul teoriei. În acest caz Jung ar restrânge acest sens de la planul ontologic la cel antropologic. Unul dintre aceste sensuri vizează generalitatea sau universalitatea. Acest Inconştient Colectiv ar fi o predispoziţie ancestrală a Pulsiunilor. Deci în acest sens trebuie luat termenul de ‘colectiv’. cum sunt aşanumitele Categorii. deductibil şi care nu apare empiric. real fiind doar individul singular. la autoritatea ei pentru a o folosi ca argument faţă de autoritatea lui Freud în disputa lui cu acesta. cum este cea definită în filosofie. determină Psihicul în acelaşi mod în care principiul ontologic determină lucrul particular.în ceea ce el numeşte ‘arhetipuri’. atunci Arhetipul. Însă şi aici pare că lucrurile sunt superficial înţelese iar teoreticieni ai Artei ca Cl. Acest concept a avut o mare popularitate în special datorită misticismului care îl învăluie şi ambiguităţilor sale în ceea ce priveşte relaţia psihologiei cu Religia care se dovedeşte a fi când reconciliantă când subversivă acesteia. constă doar în forma terminologică şi nu în concept. Aceste Categorii sunt date de concepţia la unison a filosofilor că toate lucrurile în diversitatea lor au principii generale. operaţional. ca ‘ideile’ despre care tratează Platon sau ‘spiritul’ lui Hegel. După cum s-a specificat mai sus acestea sunt nişte structuri şi formaţiuni imagistice prezente din preistoria Omenirii şi care se fac simţite în tot ceea ce face Omul. principiul (general) al ei fiind de găsit particularizat în fiecare lucru. Din acest punct de vedere nu există un Inconştient Colectiv. ‘devenire’. Termenul de ‘colectiv’ nu este însă suficient de clar deoarece el moşteneşte conotaţia ambiguă din limbajul comun. ‘divizibilitate’ etc. Specia nu există decât ca grup de indivizi. Teoria Memoriei şi a aparatului cognitiv ce va fi descrisă mai târziu va infirma o astfel de teorie a predestinării arhetipale iar aceste imagini pot fi explicabile în mod dinamic. De exemplu. introduse de Aristotel ca acelea de ‘materie’. Alegerea acestui domeniu de către Jung l-a făcut să se distanţeze de domeniul ontogenetic freudian către cel genealogic. acesta din urmă fiind subordonat primului. diferit. Astfel că pentru aceşti filosofi lumea se prezintă ca unitară. Greemberg. ci la identitatea absolută a acestor Structuri Psihice la fiecare individ. Complexul Traumatic poate fi dat la un individ de o traumă produsă de un animal sălbatic sau poate fi dat de o boală dureroasă la altul. Iar diferenţierea conceptului lui faţă de cel oficial de ‘inconştient’. metabiologia psihologiei abisale în general. De aceea tot ceea ce a făcut Jung cu acesta nu este decât să se scarpine cu mâna la urechea opusă. folosind concepte extrem de generale în scopul de a o explica. Această deosebire constă în faptul că filosofia nu se ocupă cu elementul particular aşa cum face psihologia cel puţin nu în corpul său clasic la care se referă Jung. Unul dintre conceptele cheie ale psihologiei abisale jungiene este cel de ‘inconştient colectiv’. Dacă. dinamicistă însă. Dacă există un Comportament determinat genealogic. Celălalt sens pe care termenul de ‘colectiv’ îl are este cel care se referă nu la generalitatea Structurii Psihice în raport cu Actul Psihic. în funcţie de hazardul naturii. al lui Freud. Însă demersul filosofic şi cel jungian se deosebesc profund deşi el face deseori apel la filosofie. Prin acesta Jung pretinde a se diferenţia profund de cea Freud iar acest lucru se vede la nivelul demersului. ‘colectiv’ se referă chiar la aceste principii funcţionale ale Psihicului care se găsesc multiplicate în fiecare individ cu caracter universal. Experienţele speciei înseamnă mai ales experienţele individului (singular) iar experienţele indivizilor se deosebesc la fel cum se deosebesc ei înşişi ca înfăţişare. aşa cum este el stipulat de Jung. În acest caz el cade în aceeaşi eroare ca şi Hegel. Această generalizare se face în funcţie de arborele genetic al Individului. individual. atunci acest Inconştient este totuşi comun tuturor oamenilor ca principiu multiplicat. Căci în acest caz ea porneşte de la înţelegerea generală a lumii. 66 . de prescurtare a efortului ştiinţific pentru a preciza principiile funcţionale ale sistemelor fiziologice şi axio-antropologice ale fiecărui individului. cauzalitate’. Aşadar Structurile Psihice sunt unitare ca urmare a unui proces de generalizare cu care operează demersul ştiinţific iar dacă Ştiinţa reuneşte acest tip de Comportament sub numele de Complex Traumatic o face din această nevoie de generalizare. fac ca prin operaţii specifice pe care le imaginează filosofii. a Comportamentului (Complex) şi a Reprezentării (Arhetip). folosind acest sens al termenului ‘Colectiv’ pentru a întemeia o teorie a expresionismului abstract american în pictură dau cu totul alt sens acestui concept. determinată de relaţiile speciei cu mediul. cum sunt aici date Legile Psihodinamice ale Pulsiunilor. lipsindu-i o gândire sistematică. Dacă Jung pretinde că acest Inconştient Colectiv are acest rol. să determine lucrurile particulare aşa cum pot ele fi cunoscute empiric. atunci acest Comportament este el însuşi particular la fel ca şi cel pe care el îl determină ca Act Psihic (Structura Psihică) este necesar să fie ea însăşi particulară.

După ce va fi prezentată critica acestor Instanţe sub aspectul tematic Psihopatologicul va fi determinat de condiţiile de mediu în mod genealogic combinatoriu. Aşanumitele Arhetipuri descrise de Jung. Căci Psihicul nu este dat odată pentru totdeauna ci el este mobil şi continuă să se transforme în interacţiunea Organismului cu mediul. de exemplu. regenerându-se spre structuri psihopatologice mai uşoare. teoria ‘dublului’ a lui O. Complexele Trunchiului Psihic se prezintă aşadar neizolate unul de celălalt aşa cum le-a expus Jung. Aceste etape trebuie să fie generale. Dacă există atunci orice astfel de moment trebuie să se găsească reflectat fidel în geneza Sistemului Psihic. Până acum s-au rezolvat problemele de stabilizare a bazelor Psihicului. Sfera fiziologică este actul de identitate. în teoriile dualiste şi . Trunchiul Psihic apare implicat. recunoscând ca bază a Psihicului exact ceea ce acesta devine ulterior: Psihopatologicul. cu Complexele Fundamentale. a moralităţii şi simptomului său aşa cum acestea par. Cu toate astea demersul jungian poate fi foarte fecund aici.2. etape care sunt în cea mai mare parte sociale. antropologiei culturale şi chiar filosofiei. Pe de altă parte Freud are doar meritul tendinţei poetice de a şoca. 2. Viziunea progresiv-psihopatologistă dezvoltată în aceste teorii prezentate mai departe va trebui să renunţe la fragmentarea aparatului psihic şi să adopte o altă teorie. în capitolul dedicat lor care urmează. teoria jungiană a Inconştientului Colectiv este tributară unei gândiri magiciste prin faptul că el fixează în preistorie originea acestuia. O astfel de idee continuă izolaţionismul instanţial al lui Freud deoarece fiecare astfel de Complex ar răspunde strict pentru un anumit sector al vieţii psihice. Complexele sunt alese după relevanţa lor şi nu după dispoziţia trecătoare a celui care clasifică. mai ales. Softul aparatului psihic Odată cu acest subcapitol se trece la o altă etapă în demersul acestei lucrări. Fiecare acoperă câte un moment esenţial în dezvoltarea mediului în care se dezvoltă Psihicul. În psihologia abisală. Acest concept aparţine de asemenea şi de fatalism tocmai pentru faptul că nu îi este precizată geneza şi evoluţia. a ‘geamănului originar’ dezvoltată de Bion. aşa cum sunt date ele în mod empiric. Jung. anume că Arhetipul ar fi o simplă imagine. Iar cum o etapă supravieţuieşte parţial în cea care îi urmează. în timp ce celălalt ar fi doar un pattern comportamental şi numai atât. Căci pornind de la renunţarea fragmentării aparatului psihic în Instanţe se poate ajunge la o viziune unitară asupra lui şi la eliberarea de prejudecata lui Freud asupra originii psihopatologice a Psihicului. Dacă până acum s-a făcut apel aproape exclusiv la ajutorul biologiei. În realitate fiecare este conectat la celălalt iar funcţionarea Trunchiului Psihic este asemenea motorului cu injecţie unde explozia dintr-un cilindru implică retragerea în altul. Apoi stabilirea coordonatelor etapelor dezvoltării psihice nu trebuie să includă toate etapele particulare ale evoluţiei societăţii. este normal ca un Complex Fundamental al Trunchiului Psihic să se regăsească implicat în cele periferice. aşa cum Jung o prezintă nu are decât o valoare empirică.Dealtfel. autorizarea Structurilor Fundamentale ale aparatului psihic. Această precizare implică o teorie dinamică a aparatului psihic. precum şi alte fenomene pe care el nu le diferenţiază clar de primele nu se pot constitui într-o ştiinţă dacă nu sunt deduse funcţional din ceva . Toate acestea sunt irelevante pentru Ştiinţă. definitorii pentru o perioadă foarte mare de timp. devenind psihopatologic sau dimpotrivă. sunt expresii ale încercării de surprindere a respectivului dualism structural. De aici el apare gata făcut până în modernitate. Aşadar sub raportul aparatului psihodinamic. Fiecare etapă de evoluţie va fi înregistrată şi analizată. Căci ele sunt doar presupuneri fără sprijin pe ceva concret care să le autorizeze efectiv latura ştiinţifică. în dialectica hegeliană a identităţii contrariilor. este în situaţia de a peregrina între a găsi Religia ca fundament al Psihicului sau invers. distincţia dintre ‘arhetip’ şi ‘complex’. Despre trunchiul psihic se va putea spune mai multe imediat după ce se va fi terminat cu descrierea elementelor sale componistice. Căci aceste Instanţe nu fac decât să descrie oarecum metaforic sciziunea Comportamentului Nevrotic. reprezentând o grupă de Pulsiuni. Aceste etape fac obiectul Complexelor Fundamentale iar sarcina psihologiei abisale este aceea de a face o bună descriere. Aceasta va trebui să aibă la bază unitatea Psihicului şi să îl prezinte în evoluţie progresivă. a ‘stadiului oglinzii’ de care vorbeşte Lacan. Aceste elemente nu se pot despărţi unul de celălalt cum crede el. transfigurat în Cultură în special în filosofie. Aceasta poate într-o singură viaţă să spele păcatele a zeci de generaţii anterioare. de legare a acestuia de un material stabil. Ignorarea de către Jung a dimensiunii ontogenetice a Psihicului presupune ignorarea a uneia dintre cele mai importante date ale sale şi anume Fuziunea. de deducere a întregului concept de ‘psihic’ din 67 . în timp ce Freud caută ceva care se opune neapărat vieţii ‘conştiente’ în mod exclusivist pentru a fi pus ca bază a ei. adică a etapelor principale în evoluţia Umanităţii. precum şi o bună împărţire a lor. lăsat în aer fără a fi pus în relaţie cu ceva care să îl determine cauzal. Sa spus aici deja suficient până acum că autorizarea unui asemenea demers nu este una biologistă iar fără o astfel de autorizare psihologia abisală nu poate exista. Iar vecinătatea imediată a acestor Complexe cu Instinctul dată de transformarea Instinctului în Complex face ca aceste concepte să accepte o formă ştiinţifică viabilă. Structurile originare din psihologia abisală tradiţională sunt doar intuitive. Rank. de acum încolo acest loc va fi treptat cedat sociologiei.

Aşadar în acest subcapitol se va trece de la metoda deductivă prezentată până acum la cea descriptivă. înainte ca Organismul să fi fost prădat propriuzis. adică elaborarea secundară a ceea ce el numeşte Principiu al Plăcerii. 2.. este însăşi originea lui adică capacitatea Organismului de a simţi durerea care este o posibilă ameninţare latentă la adresa integrităţii sale.2. Complexele Trunchiului Psihic se structurează mai întâi vertical. Iată cât de spinos este terenul psihopatologiei în ceea ce priveşte graniţa sa. de la durerea propriuzisă. Acest Complex îşi are originea adânc în viaţa animală deoarece destule animale sunt capabile să se apere prin fugă sau prin contraatac. În această parte întâi după cum spune şi titlul se va trata despre Softul acestui aparat. Dat fiind că acolo nu s-a putut insista pe anumite probleme înaintea clarificării relaţiilor dintre Complexe acest fapt face obiectul acestui subcapitol.premisele date deja de către disciplinele ce se constituie în cadrul general al biologiei. ele au fost infirmate. care este o reacţie a sistemului nervos. Cu alte cuvinte s-a tratat despre Hardul aparatului psihic. modul în care ele contribuie la mediatizarea Instinctelor către exterior. acest obiect nu este necesar să acţioneze traumatic astfel asupra lui. căci dacă un comportament anxios este perfect normal la animalul în cauză la om el este deja semn de psihopatic. Practic dacă un om ar avea comportamentul unui animal ce vine dintr-un mediu cu prădători el poate oricând fi catalogat drept posesor de Psihopatie Traumatică. El se poate observa atunci când Organismul se comportă ca şi când ar simţi durerea. ca origine a Filierei Pozitive şi cel Eden care este originea celei Negative. Genealogia psihologiei abisale Genealogia psihologiei abisale tratează aşadar despre forma în care structura Complexelor Fundamentale există. Însă dacă există. reale în funcţie de care elaborarea secundară să facă posibilă satisfacerea necesităţilor vitale ale sale. în cele doua Filiere şi apoi orizontal.1. Complexul Traumatic este principiul apariţiei psihopatiei traumatice dată de suprasolicitarea acestui Complex ca urmare a unui traumatism mai sever. ca elaborarea primară şi în general toate care au ca scop supravieţuirea. Această explicaţie este dată de Complexul Traumatic însuşi. la Complexul Traumatic. În analiza pe care a propus-o cu privire la apariţia acesteia în ‘Dincolo de principiul plăcerii’ Freud concepea un sistem special în măsură să explice reacţia traumatică. Astfel că procesele vitale pe care Organismul le pune in aplicare. El este un semnal de alarmă pe care Organismul îl posedă în aşa fel încât toate actele sale de cucerire de teritorii. deci ca şi când un obiect extern ar acţiona direct asupra lui deşi acesta poate chiar să nu existe. respectiv cea a Trunchiului Psihic. dacă nu a fost unul ca atare iar denegarea lui de către autorităţi nu este o prejudecată tributară unei atitudini politice anume pe care însuşi psihiatrul o poate lua. ca implicaţie periferică a Trunchiului Psihic. Fireşte că se pune problema dacă nu cumva mediul pe care Tulburarea Psihică în general apare nu este cu adevărat unul psihogen sau. în grupe de câte două. 2. cel puţin. Această trecere de la arcul reflex. Apoi urmează un subcapitol care reia mai profund rezolvarea problemelor de structurare a aparatului psihic. problemă care a fost tratată introductiv în subcapitolul care tocmai a încheiat capitolul anterior. Complexul Traumatic Complexul Traumatic poate fi definit ca fiind originea a ceea ce Freud numeşte Principiu al Realităţii. ci este deja unul psihic. de împerechere etc.2. Această aplicare trebuie să ţină seama de condiţiile naturale. El a pornit de la nişte date de neurofiziologie ce erau valabile în timpul său însă ulterior. După cum s-a amintit deja în ultimul subcapitol al celuilalt capitol. ci au mai mult o valoare descriptivă. respectiv că Conştiinţa ar fi localizată la nivelul periferic al creierului. Practic acest obiect nu are timp să traumatizeze deoarece Complexul îl împiedică punând Organismul în alertă. Psihopatia Traumatică este la rândul ei principiul apariţiei nevrozei anxioase. Freud nu poate explica clar de ce este nevoie de o elaborare secundară. Pornind de la această ipoteză anatomică el a 68 . prin declanşarea unei Nevroze latente ascunsă în aparatul psihic sau una dezamorsată genealogic. Subiectul încearcă în acest caz să elimine la maximum posibilitatea de a fi prădat. perfecţionarea Organismului în concurenţă cu alte organisme.1. Fireşte că prima problemă ce îşi cere aici rezolvarea este descrierea Complexelor Fundamentale ale aparatului psihic ce se structurează în Trunchiul Psihic şi care fac obiectul următorului subcapitol. Aşadar începând de la Complexul Traumatic. are la bază selecţia naturală însăşi. Arcul reflex. nu trebuie să fie o aplicare oarbă cu riscul ca supravieţuirea să fie periclitată. O astfel de idee amintită deja în Introducere va fi analizată pe larg la psihopatologie.1. Ultimele două capitole tratează despre funcţia cognitivă a Psihicului. de obţinere a hranei. trebuie făcute în limitele acţiunii acestui Complex. Acest comportament nu mai este unul fiziologic ca arcul reflex. Numai că aceste două Principii nu sunt nişte principii în sensul real al conceptului. prin care se urmăreşte efectiv vectorialitatea Complexelor. odată cu aprofundarea cercetărilor de anatomie a creierului. Aşadar elaborarea secundară despre care a vorbit Freud are la bază acest Complex Traumatic. Complexele Fundamentale vor fi analizate progresiv. De exemplu animalul prădat este cuprins de panică şi o rupe la fugă atunci când observă nu doar prădătorul ci şi un lucru nefamiliar. Complexul Traumatic amplifică durerea pentru a face Organismul să acţioneze mai eficient. Numai o reacţie la un astfel de atac realizat în fapt este o reacţie de genul actului reflex la eventuala durere.

determinare a unei leziuni a vreunui organ. Asta arată insuficienta înţelegere a acestor elemente. a transformării. Instinct ce îi permite Organismului să evite situaţiile periculoase. chiar dacă poate pierde lupta şi îşi poate pierde chiar viaţa. Însă a pune pe acelaşi plan un astfel de principiu general şi rudimentar cu caracterul extrem de complicat al Instinctului Nutritiv este o operaţie teoretică nerealistă. Aceasta este treaba biologiei iar Pulsiunea Traumatică (de evitare) trebuie luată ca premisă de către psihologia abisală de la biologie chiar dacă ea încă nu a explicat-o îndeajuns. deci particulare. Nu este sarcina psihologiei de a explica dinamica răspunsului traumatic. De aceea este bine că în locul acestui concept de ‘instinct de conservare’ să fie folosit cel de ‘Complex Traumatic’ dat fiind caracterul sau descriptiv. de atac. În această ultimă formulare Agresivitatea ar fi acest Instinct al Morţii orientat către exterior. Freud se învârteşte în jurul cozii fără să sintetizeze Agresivitatea. de sorginte metabiologică deoarece respectă întru totul şi facilitează în plan pulsional legile excitaţiei şi autoreglării. de eschivare din situaţia traumatică. fără să o pună efectiv în relaţie cu ‘Complexul Castrării’. de energia acestuia. Însă orice instinct are o latură fiziologică ce determină organic pulsiunea şi care presupune excitaţia acestei Pulsiuni sau comportamentul auxiliar ei. Astfel că dacă Complexului Traumatic îi este aplicată legea autoreglării. Sensul folosit aici este unul energetic.încearcat să explice existenţa ei periferică prin faptul că ar avea statutul de protecţie faţă de straturile interne. Însă această Structură ea este aici chiar Organică. după care Organismul trebuie să se adapteze situaţiei în cauză. în acest caz. ce ar face ca doar anumite excitaţii să treacă peste acest prag nu după modelul pragului de transmisie sinaptică ci după modelul filtrării. El are două posibilităţi de manifestare în funcţie de predominanţa uneia dintre legile excitaţiei sau autoreglării. Perioada reflexivă care corespunde latenţei comportamentului agresiv este prima fază a sa în timp ce perioada agresivă este faza de manifestare propriuzisă. Faza reflexivă corespunde principiului conservării. cu Refularea precum şi cu celelalte ‘mecanisme de apărare’ despre care el vorbeşte şi fără să le reunească într-un concept clar. Reperul principal al acestui Complex este trauma aşa cum apare ea în arcul reflex. se vorbeşte despre un Instinct de Conservare. La această situaţie sistemul s-ar apăra cu ceea ce el numeşte ‘contrainvestiţie energetică’ şi care presupune încercarea de rezistenţă la acest flux. La ora actuală în biologie şi nu numai. totuşi el va deveni agresiv. Atunci când acest sistem de protecţie este parţial distrus se întâmplă ca excitaţiile venite din exterior să nu mai poată fi filtrate. ea nu este o constantă şi nici nu este dată de la început ca o tendinţă primară aşa cum a fost teoretizată de psihologia abisală până acum ci ea este mijlocită de acest Complex. Acest lucru s-ar face cu preţul ‘scindării energetice’ a sistemului. atunci forma lui va fi reflexivă unde reacţia traumatică este una de apărare. a micşorării acestor excitaţii. Complexul Traumatic se divide în două forme. aşadar. ‘Tanathos’. 69 . adaptarea la situaţia traumatică. Or o astfel de Pulsiune nu este una în sensul în care celelalte Pulsiuni Instinctuale sunt date adică în funcţie de sisteme retroactive endocrin–umorale. psihodinamic chiar dacă este totuşi susţinut de arcul reflex. La sfârşitul operei Freud găseşte pentru Agresivitate un Instinct special. răzbunarea asupra ei. de a da o explicaţie prin intermediul actului psihic pentru o Structură Psihică. ceea ce conduce la un flux puternic de excitaţii ce pătrund în interiorul sistemului. adică a actului de reacţie a Organismului de evitare a traumatismului şi ce procese au loc în interiorul lui în aşa fel încât acesta să simtă durerea. Ea vizează un principiu general al Vieţii şi anume conservarea Organismului luat ca întreg şi nu a unei funcţii speciale. ar trebui să se vorbească şi de un Instinct al Evoluţiei Vieţii care este comun de asemenea tuturor formelor de viaţă inclusiv celor mai simple. Extinderea conceptului de ‘instinct’ către această zonă este destul de nefavorabilă căci. de reacţia Organismului la durere ca urmare a funcţionării sistemului nervos la interacţiunea cu un alt sistem ce poate conduce la moartea sau lezarea acestuia. Prin urmare Agresivitatea nu are o valoare absolută. Deci. Trauma nu trebuie luată aici în sens medical în sens de cauzare. Căci această lipsă nu afectează partea de care psihologia abisală are nevoie pentru demersul ei. Denumirea de ‘instinct’ vizează doar o latură a conceptului şi anume faptul că exercitarea funcţiei sale este indispensabilă pentru funcţionarea sistemului organic al Organismului în cauză dar nu şi celelalte laturi legate de raportul organic al Pulsiunii. De exemplu atunci când mascul mai slab este ameninţat de unul mai puternic el îşi va inhiba pornirile conform legilor autoreglării dar dacă se simte în putere. comportamentală a acestui Complex în condiţiile suspendării posibilităţii unei alte experienţe traumatice. Aceasta nu este una Instinctuală ci are o alură dinamică. cea agresivă vizează reorganizarea. Aceste două forme ale Complexului Traumatic nu sunt de fapt decât două stadii de evoluţie ale acestuia în perioada posttraumatică. Freud însă a comis eroarea sa frecventă şi anume cea de a confunda domeniul psihic cu cel filosofic. Dacă însă el rămâne fixat în legea excitaţiei. Cea de-a doua fază. Însă în fapt Agresivitatea este un comportament mai vital decât multe dintre ‘Instinctele Vieţii’ postulate de el. un astfel de comportament nu poate să nu fie dat de o Pulsiune. Această sferă ar avea o membrană cu rol de protecţie faţă de stimulii externi. după ce mai înainte o considera ca parte a Sexualităţii. Organismul ar fi asemenea unei ‘sfere nediferenţiate de substanţă excitabilă’ scria el. Complexul Traumatic va lua formă agresivă. luarea ei cu asalt. Importanţa Agresivităţii pentru Organism este chiar egală cu cea a Pulsiunii Erotice.

Localizarea în teoriile freudiene a Complexului Traumatic se face prin ceea ce el numeşte Complex al Castrării. dacă nu chiar şi întreg Trunchiul Psihic aşa cum este descris în această teorie. Toate teoriile sale converg. Dar ceea ce nu ia în considerare Freud este frica dată înaintea sentimentului de castrare. De aceea proiectarea de nevroze asupra acestor cazuri este inoportună. într-un fel. La animale dimpotrivă. chiar şi în cadrul teoriilor freudiene se observă că acesta este cu totul altceva faţă de ceea ce este definit cu privire la băieţel. către această problemă. ameninţare care constă în traumatismul tăierii sexului sau în iminenţa apariţiei unei boli în acea zonă. Se poate accepta faptul că o naştere mai grea poate face pe cineva mai precaut şi mai paranoid la maturitate însă originea Complexului Traumatic nu este naşterea ci tot ce înseamnă traumatism produs în interacţiunea Organismului cu Mediul. Freud are şi el în vedere Tulburarea Identităţii Sexuale a Copilăriei. cu Anxietatea Naşterii. ca în cazul Nevrozei Anxioase. Şi atunci când chiar este un astfel de mijloc ea este unul momentan cu atât mai mult cu cât Tulburările Psihice de multe ori nu sunt în stare să precizeze obiectul fricii lor. Însă diferenţierea acestor cazuri de nevrozele propriuzise se face cu ajutorul diagnosticului diferenţial.2 În ceea ce priveşte Complexul Castrării la fetiţă. cu privire la elaborarea conceptului de ‘poziţie depresivă’ care se referă la pseudoautismul infantil. Pe de altă parte. având convingerea că vor poseda penis atunci când vor creşte şi crezând că cel pe care ele îl au la acel moment este încă mic. a fost decisiv pentru tot restul carierei sale. Freud fixează naşterea ca model al Anxietăţii datorită pierderii perioadei intrauterine. Klein. atunci acel traumatism se raportează la Complexul Traumatic genealogic cam la fel cum picătura se raportează la ocean. Iată că de fapt ea este un efort deosebit al Organismului de a preveni cât mai repede situaţia traumatică. La originea ei Anxietatea este predispoziţia traumatică la fugă. Astfel de schimbări pot apărea şi în cazul fazei sale agresive însă în Anxietate ea are o particularitate specială din principiu. Acest lucru este posibil probabil datorită faptului că Omul are un teren limitat în care îşi desfăşoară statutul său social. Este însă foarte probabil ca aici să fie implicat şi un anumit factor cultural specific culturii evreieşti al circumciziei. nu poate constitui prin sine însăşi un Complex Fundamental. respectiv sexualitatea nevroticilor. la fel cum face şi cu explicarea Complexului Oedip. căci acesta are întotdeauna o rezonanţă genealogică. Problema este că şi băieţii au această Tulburare. noul loc nu se deosebeşte esenţial de cel vechi însă asta nu înseamnă că nu vor fi prudente când merg pe un teritoriu necunoscut. Dacă ea a fost de fapt castrată cum copilul consideră. De aceea elaborarea pe care Freud o face Complexului de Castrare trebuie înţeleasă ca o metaforă. fie unul imaginar. Fetele cu această Tulburare sunt descrise asemenea modelului freudian. După Freud această pedeapsă se datorează masturbării în timp ce varianta sa feminină se constituie în credinţa fetiţei că ar fi fost castrată.Complexul Traumatic este şi nucleul Anxietăţii. După el Anxietatea ar apărea periodic în viaţa individului ca urmare a pierderii unui obiect simbolic ce se asociază cu pierderea acestui statut şi deci. specificată în DSM-III-R dar care nu trebuie neapărat să devină Transexualism. masturbarea infantilă nu este un fenomen universal după cum deja s-a demonstrat în celălalt subcapitol. În mare Complexul Castrării înseamnă la Freud frica băiatului de a nu fi castrat. respectiv momentul reflexiv al acestui Complex deoarece această creştere a ritmului cardiac face posibilă fuga. O astfel de practică are consecinţe evidente asupra Psihicului. după cum paranoicul găseşte astfel de indicii în orice. Anxietatea se manifestă prin creşterea pulsului cardiac şi prin aşteptarea unui pericol iminent. Iar părăsirea acestui teritoriu poate conduce la o situaţie traumatică tocmai datorită pierderii acestui statut. 70 2 . de incertitudinea noului loc. Însă ameninţarea pe care copilul o primeşte atunci când este observat că se masturbează. Fireşte că aceste indicii pot fi oricând găsite. Analizată în comparaţie cu restul traumatismelor naşterea chiar pare minoră. Odată ce şi-a făcut acest plan structural. Oricum trebuie subliniat că în elaborarea Nota: Şocul pe care el l-a avut atunci când a descoperit psihanaliza. Freud caută indicii ale sale în basme şi legende. atunci de ce i-ar mai fi frică în continuare de acest fapt? Freud spune el însuşi că fetiţa ar dezvolta ‘invidia de penis’ ulterior când va fi femeie însă aici se observă clar că ea nu mai poate fi luată ca reper aşa cum este luat băiatul drept pentru care nu se poate spune că cele două sentinţe cu privire la castrare ar fi identice şi la băiat şi la fată. Influenţat de opiniile lui O. Însă o teorie genealogistă asupra aparatului psihic aşa cum a fost dezvoltată aici. Rank cu privire la traumatismul naşterii. anulează o astfel de concepţie sau cel puţin îi minimalizează rolul pe care l-ar avea în geneza anxietăţii. Ce Complex ar avea aceştia? Iată că la această întrebare problemele se complică destul şi Freud a improvizat destule explicaţii. Căci Complexul Traumatic îşi are originea mult mai departe de ontogeneza însăşi iar dacă naşterea este traumatică. Acest amănunt este în măsură să deosebească Frica (cu obiect traumatic precis) de Anxietate (fără astfel de obiect). Acest lucru este posibil numai dacă un Complex Fundamental anterior fuzionează cu acest posibil traumatism şi în acest caz apare situaţia Complexului Satelit. Cei în cauză doresc să posede organe genitale feminine. Asemenea lui M. în timp ce modificările somatice sunt menite să prevină într-un fel acest pericol fie că ar fi unul real. De la început acesta este un concept foarte ambiguu în care intră şi alte Complexe Fundamentale. deşi în societatea umană modernă fuga este rar un mijloc de apărare.

un robot cu creierul spălat. ea se explică mai curând prin faptul că cineva i-a spus că copiii se nasc într-un fel din burta mamei iar el trebuie să îşi fi imaginat acest lucru ca fiind asemenea defecării dar cu o durere mare. faptul că pentru susţinerea comportamentului totemist ar trebui ca tatăl originar să fie mereu ucis şi astfel tradiţia susţinută din punct de vedere practic. cu posibilitatea acestuia de a riposta şi de a se apăra. nu derivă din ameninţarea minoră pe care copilul a suferit-o. Aşadar senzaţia de durere genitală este reînnoită de fiecare ontogenetic. De aceea trebuie distins Complexul Traumatic ce apare prin acţiunea traumatică care are loc între un element extern şi Organism. Dreptul lui la viaţă. tratamentul acesta ar trebui să fie unul păstrat încă în modul de pedepsire pe când ea este de fapt una excepţională. Se poate arăta că isterica în cauză şi-a refulat dezgustul dar şi agresivitatea faţă de câine şi stăpânul său dar nu că scena în cauză a determinat prin sine însăşi traumatismul ci asociaţiile ce se succed în lanţ cu Complexul Traumatic. După cum se va vedea o astfel de operaţie are un fundament economic. Ci tocmai acest Complex originar mai ales că femeile în general au o teamă teribilă de traumatismul naşterii la care sunt sortite. cei care se imaginează în relaţii sexuale.Complexului de Castrare Freud a fost influenţat de conflictul pe care Libidoul nevroticilor îl are cu Complexul Traumatic. în cazul acestor Tulburări Psihice constă chiar în ameninţarea cu moartea la care subiecţii au fost supuşi sau moartea amicilor cu care ei s-au identificat etc. aşa cum crede Reich. Din altă perspectivă Freud are tendinţa să spună că ‘Complexul de Castrare’ este cauza oricărei temeri de moarte. După cum s-a amintit deja Complexul Traumatic determină în mod direct Psihopatia Traumatică specifică acestuia şi poate fi găsit în diferite proporţii în mai toate Tulburările Psihice. Castrarea criminalilor este o pedeapsă ce a fost aplicată atâta timp. Problema legăturii Creştinismului cu Complexul Traumatic este una extrem de complexă şi are un fundament socio-economic. Este foarte probabil ca tocmai acesta să fi fost momentul declanşării Fobiei micului Hans iar Fantasmele sale s-au văzut limitate tocmai de această frică a naşterii ce ar putea să îi distrugă penisul. El este instrumentul dresorului de la circ. Relaţia dintre aceste două Complexe este extrem de complicată şi ea rezidă chiar în Agresivitatea Animală a selecţiei naturale. Acest enunţ este un adevăr ‘dureros’ şi la propriu şi la figurat căci însuşi Raiul şi Religia în general este o ‘metafizică a călăului’ cum spune Nietzsche. Astfel că frica unor femei de a avea raporturi sexuale nu se explică prin faptul că ele se imaginează posesoare de penis şi că le-ar fi astfel frică să nu-l piardă. este lăsat liber. experienţă care a constat în observarea faptului că un câine a băut apă dintr-un pahar din care ea obişnuia să bea. Însă pedeapsa culturală este şi ea clară. Sclavul trebuie să devină o maşină. marea încercare prin care trece aproape fiecare femeie. Fără a nega existenţa Complexului Castrării (dar şi fără a accepta filosofia castrării teoretizată de Lacan). Dacă în antichitate sclavul era ‘cineva care trebuia omorât dar din diferite motive a fost lăsat să trăiască’ în epoca clasică el are ‘dreptul’ la viaţă. Însă cea mai concretă implicaţie este cea a traumatismului naşterii. Faptul că Freud a intuit această ‘percepere traumatică’ pe care isterica o avea este important. Temerile de castrare ale celebrului pacient Hans analizat de Freud. precizarea adusă aici este aceea că Complexul Castrării nu este dat de teama castrării ci de teama naşterii. Acesta constituie traumatismul psihic ca atare împreună cu elementele psihice care se raportează la Complexul Traumatic în mod invariabil prin chiar caracterul evitării situaţiei traumatice. Levi-Strauss îi obiectează foarte bine teoriei freudiene a tatălui originar ucis. deplângând eroismul antic. Biciul este suficient pentru a face un câine dintr-un leu. căci el a continuat să se joace cu micul său membru. ca parte din mamă încă. această frică este cunoscută de fiecare copil iar dincolo de durerea pe care el poate să o suporte plânsul copilului nou-născut este într-un fel şi plânsul mamei. Pe de altă parte pentru Freud. Şi dacă Nietzsche reneagă astenia celor două mii de ani de Creştinism. Fiind concretizarea psihică a legii autoreglării energetice el este în măsură să explice o întreagă civilizaţie. Complexul Castrării este de fapt unul Satelit al celui Traumatic. care să dea randament şi să se raporteze doar la mizeria lui şi nu la prosperitatea stăpânilor. Traumatismul. traumatism este şi experienţa care o determină pe celebra lui pacientă isterică să refuze a mai bea apă. este de fapt obligaţia lui la viaţă după cum în pretinsele Drepturi ale Omului. Conceptul freudian de ‘traumatism psihic’ este mult mai larg decât ceea ce aici este definit drept Complex Traumatic şi îşi are justificarea în ameninţarea directă a Organismului cu un element extern. Cu toate acestea ‘traumatismul’ în sensul comun al acestui concept este nucleul acestui concept freudian căci el vorbeşte de ‘nevroze traumatice’ pe care pacienţii lui le-au căpătat în război. însă de fapt teama de moarte este dată înaintea acestui Complex. În acest caz Complexul Traumatic este excitat de situaţia externă în care este plasat subiectul. La fel se poate de asemenea obiecta tot lui şi în acest caz faptul că pentru a-i fi realmente şi esenţialmente frică de castrare. Însă el a extins abuziv conceptul de ‘traumatism’ fără să înţeleagă esenţa Complexului Traumatic. dreptul la învăţătură 71 . Indiferent de ameninţările părinţilor copilul va trăi încă mult timp această frică în special cei cu un Libido precoce. în fond el deplânge realitatea modernă modelată de educaţia sălbatică. ‘Bătaia este ruptă din Rai’ spune un principiu pedagogic al educaţiei sălbatice. Prin faptul că senzaţiile dureroase ale naşterii pot fi transmise copilului. ca explicaţie a totemismului.

Religia fiind o astfel de metafizică.1 Generalităţi Complexul Eden este Complexul Paradisului Pierdut. Complexul Traumatic mai are şi forma agresivă care se descarcă prin ura şi războaiele ce oamenii şi le aduc unii altora iar acest lucru este preţul plătit pentru luxul dat de această maşinărie. fiind de fapt aplicarea nemijlocită a legilor generale ale pulsiuniilor la condiţiile existenţei Psihicului.2. Cei săraci îşi doresc bogăţia pe care cel puţin genetic au avut-o cândva iar cei bogaţi îşi doresc copilăria. Complexul Eden Alături de Complexul Traumatic. ci chinuieşte’ şi acest lucru este un fapt foarte trist şi adevărat. pe care o cultivă odată cu educaţia sălbatică. dacă sunt maturi sau să fie maturi. Prosperitatea stăpânilor nu poate exista decât prin frica de moarte a sclavilor.2. Acest Complex are foarte multe aplicaţii în manifestările abisale ale spiritului uman iar acest lucru se va vedea pe parcurs. sistemul energetic al pulsiunii nu este un scop în sine iar neutralizarea energiei psihodinamice nu înseamnă decât un cadru de control al Instinctelor însă sistemul energetic se dereglează atunci când este alimentat chimic.poate fi convertit de către educaţia sălbatică în ‘dreptul’ la mutilare intelectuală învăţământul fiind obligatoriu pentru cei ce doresc o funcţie socială importantă. unde este implicat direct Complexul Tabu iar acest fapt determină Libidoul Infantil şi fixarea parentală (maternă) a acestuia după modelul stabilit de Freud. Nietzsche ar spune aici. însă cu preţul unei dereglări a ecologiei sociale pentru care generaţiile următoare vor plăti. prin pedeapsa fizică. Complexul Eden este cel de-al doilea Complex din prima grupă de Complexe ale trunchiului psihic. 2.1. Căci nu moralitatea şi nu umanismul civilizat determină o astfel de maximă. Când depresivul se sinucide şi odată cu el îi ucide pe ceilalţi (cu justificarea salvării lor) ‘fenomenologii’ văd aici un sistem delirant. Însă acest ‘sistem delirant’ este declarat astfel pe baza propriului reper traumatic în timp ce în cazul depresivului moartea i se pare o fericire deoarece excitaţia energetică scade autoreglativ. însuşi câştigul pe care stăpânii îl obţin de pe urma ‘culturii’ pedepsei. Toţi oamenii au acest Complex dacă nu suferă cumva de boli care îi împiedică să se dezvolte normal. nevoia sclavului de a trăi cu orice preţ. sclavul devine dominat de acesta. dacă sunt copii. un sistem metafizic în care viaţa veşnică este asigurată şi în acest caz nu mai are teamă de nimic. Toate acestea au consecinţe în docilitatea ergastenică a individului. În acest caz. Practic aceste Complexe sunt cele mai importante din sistemul psihic. prin agăţarea cu orice preţ de viaţă prin acceptarea oricărui ordin. ‘să nu ucizi. În felul acesta insul nu mai are resursele intelectuale să înţeleagă complicata maşinărie socială în care el este o piesă oarbă. La aceasta se adaugă şi supraexcitarea clasică artificială a Libidoului prin morala sexuală inhibitoare (şi explicabilă prin legea excitaţiei). Frica de moarte îl face pe sclav apt pentru orice. prin supraexcitarea Complexului Traumatic. acest lucru se datorează unor succesiuni de invenţii pe care acesta le-a făcut de-a lungul mileniilor în lupta cu câştigarea 72 . Deocamdată cei care câştigă sunt stăpânii. Faptul că Creştinismul a prins atât de bine printre ameninţaţii sclavi romani nu este un lucru întâmplător. El îşi creează. De la această premisă pleacă exploatarea economică sălbatică în societatea modernă. Complexul Traumatic trebuie să fi avut cote alarmante şi printre soldaţi mai târziu ca urmare a fricii de răsculare a celor supuşi. Bătaia este ruptă din Rai pentru că Raiul este rupt din bătaie. Situaţia este cam aceeaşi cu cea toxicomanului. grupă ce reprezintă rădăcina absolută a acestuia. la fel cum Libidoul supraexcitat este în măsură să pună stăpânire pe o parte din sistemul psihic pentru a salva funcţia sexuală a organismului. 2. În acelaşi fel pentru cel care are Complexul Traumatic supraexcitat moartea devine cel mai mare rău posibil tocmai pentru că ea este imaginată cu ochelarii acestui Complex. Orice om se naşte la curtea unui palat şi moare în exil după cum spune poetul. care apare ca punct de reper în normele religioase şi civile (proclamată drept poruncă divină) are alt sens atunci când nu este în joc un interes mai mare. ci însuşi profitul pragmatic. Este evident că ‘să nu ucizi’. artificial. o particularizare a acestor legi. îşi doresc să retrăiască ceea ce au trăit cândva. El este spălat pe creier asemenea leului de la circ pedepsit de când era pui şi transformat într-o javră cu formă de leu. răsplătită de autorităţi.1.2. după cum se va vedea imediat la Complexul Eden. Un astfel de Complex este în măsură să determine frica de moarte. În acelaşi fel. transferul unei probleme macrosociale în zona educaţiei timpurii se face prin intermediul celor două Complexe iar colosala maşinărie socială se manifestă în zonele obscure ale sale: Psihicul Omenesc. Crima şi chiar tortura cea mai crudă pot fi ‘porunci’ la fel de bune ca şi aceasta. Iar frustrările ce decurg de aici fac din copil un ‘dresat’ la nivel microsocial. Această dresare are ca şi consecinţă eterna frică de moarte a omului umil. el acceptă orice îi spune stăpânul.2. după cum se va vedea. Dacă Omul Modern a ajuns la nivelul economico-social la care este acum.

Dorinţa de a retrăi Maternitatea este atât de puternică şi atât de activă pe atât cât este şi de imposibilă. Complexul Matern. Localizarea Complexului Eden în harta Psihicului se face printr-o dorinţă ce nu poate fi satisfăcută momentan şi căreia i se opune necontenit Complexul Traumatic. 73 . acesta este proiectat el însuşi în ascensiunea socială pe care o doreşte subiectul. Religie etc. Dorinţa de ascensiune socială foarte intensă face ca intensitatea lui să devină foarte puternică mai ales după ce s-au fuzionat şi Complexele din grupa a doua şi a treia în el. Sindromul de abstinenţă nu este de fapt decât presiunea legii atracţiei valorice asupra inhibiţiei energetice la care se află Psihicul. nevoia de bogăţie este în întregime expresia ‘erotismului anal’ pusă în relaţie cu interesul precoce al copilului faţă de fecale. În acest caz plăcerea libidinală este supradimensionată după modelul Complexului Matern din punct de vedere al neutralizării. ca urmare a scăderii efectului chimic al acestor substanţe datorită epuizării lor în corp ceea ce conduce la scăderea funcţiei de neutralizare energetică. mai ales cel care se află într-o condiţie socială precară. Dar ea este limitată doar pentru sexul feminin iar pentru cel masculin ea este doar parţială şi refăcută prin dragoste prin Artă. Toate lucrurile vechi proiectează conţinuturi edenice deoarece reprezentările vechi fac acest lucru ele însele. Prin urmare Libidoul se asociază cu acesta din punct de vedere al posibilităţii de neutralizare. În acest caz apare în mod evident dependenţa energetică de droguri. Complexul Eden presupune plusexcitaţia energetică ce rezultă din scăderea Valorii de Neutralizare superioare sau. Cel mai bun exemplu este cel al drogurilor care sunt substanţe ce acţionează exclusiv asupra sistemului legilor psihodinamice ale pulsiunilor. chimic. excepţional. Condensate sintetic ele fac să se stingă factorul negativ. după cum a celui omolog. Aşadar originea sa este pur şi simplu legea respingerii valorice. El nu face decât să piardă energia fiziodinamică acumulată dar acest lucru este făcut tocmai pentru că este cerut de imperativele speciei care se regăsesc în dinamica energiei psihodinamice. Pentru tinerii neiniţiaţi libidoul. Freud considera că avariţia. Practic energia psihodinamică ce iradiază către aceste reprezentări catalitice aduce cu ea şi posibilitatea generală de neutralizare astfel că transfigurarea edenică se face în timp indiferent de aspectul neplăcut cu care ea a fost investită originar. Instinctul Matern (la fel ca şi cel Sexual masculin) are particularitatea că individul nu câştigă nimic din exercitarea sa. El este rezultat din complicatul spectru vectorial al legilor psihodinamice. Realistă este însă situaţia originară sau cel puţin genealogică a devenirii acestui Complex. Aici are loc o fuziune. Deoarece. Toate aceste satisfacţii îşi au preţul lor şi problemele civilizaţiei îi fac pe unii să se îndoiască de normalitatea drumului parcurs de om de atunci încoace. Această dorinţă este în mare parte compusă din Libidoul inhibat şi vizează în general din ascensiunea socială sau existenţială pe care şi-o doreşte individul. Dimpotrivă. din Valoarea de Neutralizare normală. poate ajuta în bună măsură la înţelegerea acestui Complex. Principiul Complexului Eden este unul ce vizează cataliza ca fenomen general al Memoriei. este originat în legea autoreglării energetice. care este tocmai păstrarea constantă a funcţiilor instinctuale.favorurilor naturii. asupra decorului psihic al acestor Instincte. Complexul Eden este parte din acest preţ. deoarece ele exacerbează funcţia de neutralizare a aparatului psihic aşa cum nici o altă neutralizare normală nu o poate face prin funcţia originară a Psihicului. inhibată şi eventual refulată. Din punct de vedere energetic consolidarea voalului edenic constă într-o dorinţă nesatisfăcută. genealogice a acestora. Din punct de vedere al dinamicii generale. tragic sau neplăcut prin amestecarea cu cel pozitiv plăcut. Acest lucru se datorează faptului că acest Complex este şi el excitat ca urmare a pierderii perioadei maternale odată cu procesul de maturizare. este perceput ca edenic tocmai datorită experienţei vagi. valoarea de neutralizare normală este dată de obiectul necesar satisfacerii funcţiei instinctuale şi nu prin apelul artificial. fără însă a acţiona asupra sistemului organic corespunzător Pulsiunii adică asupra Instinctelor. după cum inhibiţia libidinală este impusă de legislaţia socială fie ea scrisă sau nescrisă. Căci el îşi are originea în această posibilă lipsă de bunuri materiale pe care ulterior el o invocă deşi această plângere poate fi în acest caz chiar nerealistă. cel Traumatic. care are aşadar ca model rana maternă la care Omul se raportează mereu în viaţă. Ascensiunea socială este împiedicată de aceleaşi reguli sociale ale inviolabilităţii proprietăţii. fiind unul dintre cele mai mari Complexe şi producând o neutralizare extrem de complexă. Omul o găseşte decât temporar în viaţă tot prin Maternitate. Acestea iau permis să se apere mai bine sau să cucerească paradisul. Armele sale cele mai rudimentare reprezintă etape capitale în evoluţia speciei. Este normal ca odată cu respingerea teoriei ‘stadiilor’ şi acest fel de erotism să fie minimalizat ca stadiu. De fapt factorul principal al unei astfel de situaţii este Complexul Eden. ca Pulsiune Psihică derivată direct din fondul biologic. Cu toate acestea. De aici şi relaţia retroactivă între cele două. fie unul Satelit al acestora. respectiv asupra legilor generale ale Pulsiunilor. Complexul Eden nu derivă direct din vreun Complex Instinctual sau vreun Instinct căci atunci ar fi el însuşi fie unul Instinctual. Acest fapt se datorează unei neutralizări ce depăşeşte excitaţia psihică fidelă unei inhibiţii anterioare. Acest lucru s-a întâmplat prin îndepărtarea rivalilor săi teritoriali din alte specii sau din propria specie.

el cuprinzând-o latent. germenii Complexului Eden. Ea poate fi substanţă psihoafectivă ce acţionează într-un fel asupra hipotalamusului (centrul biologic al plăcerii). un ‘sindrom de abstinenţă’ care apare în mod normal la om în special. Acesta este şi cazul cu şobolanul care este conectat la un sistem de stimulare asupra propriului hipotalamus (fapt ce îi provoacă plăcerea) şi care astfel se epuizează până moare stimulându-l fără oprire. Iată legătura dintre principiul funcţional al instinctului şi originea psihicului. De asemenea. Însă el are deja moştenit acest Complex Eden anterior. Acesta este şi modelul Complexului Eden respectiv o variantă a legii respingerii valorice supradimensionată. Însă nu toţi urmaşii lui vor fi capabili să ajungă în această situaţie ci doar câţiva în timp ce. În acelaşi fel şi reprimarea ei totală. Căci sistemul energetic al aparatului psihic nu are rolul decât de a menţine o funcţie organică şi de a-i facilita menţinerea echilibrului instinctual şi nu de a conduce prin orice mijloace la plăcere. Pentru Freud reperul fundamental al acestei supraneutralizări este perioada intrauterină a fătului adică tot cam ceea ce aici este numit Complex Matern. un astfel de stil de viaţă agitat este la fel de oportun chiar dacă asta nu înseamnă ceea ce îşi propune acest stil de viaţă adică satisfacţia generală absolută. mirosire. funcţionând steril. Ea tinde să atingă Valoarea de Neutralizare a sistemului psihodinamic global. Însă acesta este un Complex Instinctual. Însă el trebuie să aibă acelaşi principiu respectiv creşterea Valorii de Neutralizare şi imposibilitatea de a o egala ceea ce conduce la fixarea. Însă ţinând cont de faptul că specia umană nu mai are concurenţă şi nu are cu cine să lupte pentru supravieţuire întemeierea teoretică a fiecăreia dintre aceste mentalităţi este unilaterală. În acest caz diferenţa ar consta în faptul că în cazul neutralizării normale Organismul este el singur cel care îşi dictează doza pe când în cazul drogurilor doar sistemul psihic îşi dictează progresiv şi artificial doza prin injecţii. De aceea pentru reducerea lui şi nu pentru satisfacerea lui iluzorie este mai degrabă nevoie de o viaţă cumpătată. inhibiţia unor funcţii organice vitale. Cele două stiluri de viaţă vin din structura internă a fiecăruia iar principiile teoretice (ca fundamentare morală) se aleg ulterior. Este unilaterală mentalitatea hedonistă după care orice plăcere nu trebuie refuzată. inhalare de fum etc. Căci dinamica generală a Pulsiunilor trebuie să fie dată întotdeauna înaintea produsului lor secundar iar Complexul Eden este concretizarea nemijlocită a acestei astfel de dinamici generale. genealogic pe aceasta. Probabil că sub aspectul biochimic neutralizarea normală are aceleaşi principii ca şi cele a celei excepţionale adică se realizează odată cu satisfacerea Instinctului. teama teribilă a acestei mentalităţi. repectiv una iradiată către elementul proxim de asociaţie. Aceasta este rezultată din neutralizarea energetică normală şi cea excepţională datorată Maternităţii sau dragostei idealiste pentru partenerul (potenţial) sexual care este tot o maternitate. deci o neutralizare prin Maternitate. Rezultatul general şi coroborat în timp este suprasolicitarea însuşi Complexului Eden şi. la ceilalţi. Chiar dacă este luat drept mostră structurală pentru înţelegerea celui Eden totuşi acesta din urmă nu se poate reduce la el. Hedonismul susţine că o astfel de plăcere este mai bună şi mai de dorit în funcţie de cât este mai mare. Acest lucru constituie tocmai relaţia cu obiectul de neutralizare şi se traduce prin secreţia unor anumite substanţe în sânge la nivel endocrin care dau senzaţia de satisfacţie sau prin oricare alt fenomen a cărui calitate este stabilită retroactiv. O plăcere ceva mai mare conduce paradoxal la ‘dependenţă’ ceea ce este deja Complexul Eden3. ontogenetic. tocmai se vor fi consolidat. echilibrată. Complexul Matern reprezintă într-adevăr una dintre cele mai mari neutralizări ale individului izolat. la încorporarea unei plusexcitaţii energetice. aşa cum a propus epoca victoriană pentru Libido. Practic orice astfel de mascul trece printro fază de frustrare socială extremă aşa că descrierea aceasta se potriveşte aproape în orice caz. Iată că. Dacă Freud îl declară primordial acest lucru se datorează concepţiilor sale ontogenetiste şi lipsei de elaborare a unei dinamici generale clare. este necesară inhibiţia de orice fel a energiei Pulsiunilor Instinctuale. respectiv în anterioritatea oului reptilelor prin care acestea se înmulţesc. privit din alt unghi. a tuturor Complexelor Filierei Negative şi a Trunchiului Psihic. cel mai puternic mascul face ca generaţia următoare să aibă un reper valoric de neutralizare foarte ridicat fiind capabil de a fecunda cele mai multe femele şi a învinge rivalii şi de a avea împlinită sarcina sa instinctuală. Pentru ca respectivul animal să aibă un Complex Matern. Dar deşi Individul îşi poate găsi o fericire călduţă într-un stil de viaţă cumpătat consolidarea speciei cere indivizi excepţionali cu care să le domine pe celelalte. În acelaşi fel o inhibiţie anterioară este determinată să se ridice. Şi chiar animalul are această soartă funcţia ereditaristă este la fel de decisivă. îşi are reversul ei în desfrâu total. În situaţia în care totuşi vor ajunge să îşi propage genele Complexul Eden îşi va avea un loc important în zestrea psihică lăsată moştenire urmaşilor. Însă reversul ei este violent iar Organismul este prins într-un cerc vicios.Această diferenţă de excitaţie constă în faptul că neutralizarea normală dată exclusiv de obiectul de neutralizare nu o poate niciodată atinge pe cea excepţională. de la el. reptilele fiind anterioare genealogic păsărilor şi în acest caz oul este dat înaintea găinii. Deci chiar şi problema anteriorităţii oului sau găinii şi-a găsit până la urmă răspunsul în latura principială a problemei. Sistemul psihic se izolează într-o dinamică retroactivă fără sfârşit iar nefericirea periodică şi marcantă este preţul acestui cerc vicios. Căci originea lui este foarte depărtată chiar şi de specia umană. Căci rezultatul acestei reprimări este acelaşi cu hedonismul total. Astfel că aici sistemul psihic se rupe de cel fiziologic nemaifiind controlat de acesta şi anulând astfel servirea acestuia. aşa cum apar la specia umană. odată cu schimbul de substanţe cu mediul. conducând la supraexcitaţie psihodinamică. Este greu de spus acum dacă este de preferat 74 3 .

căci acest gen de indivizi sunt foarte inventivi iar un Beethoven. pentru pedanterie a virtuţii clasice adoptată însă în mod formal. vor avea un apetit ieşit din comun pentru grozăvii şi eroisme. În filmele de desene animate unde animalele fioroase se comportă ca nişte bunici. nici cea a comunismului sau fascismului. acest lucru este tot opera Complexului Eden. Un obstacol în faţa unei dorinţe o face pe aceasta mai puternică. în timp ce asceţii spun că totul este deşertăciune. Aici poate fi adusă în discuţie situaţia conversiunii chinurilor naşterii în desfătarea edenică a orgasmului libidinal. El se manifestă atunci când Complexul Traumatic nu se manifestă. Este cazul copilului înclinat să facă exact ceea ce este interzis*. Reversul negativului în pozitiv este oglinda edenului. este în bună parte expresia religioasă a acestui Complex. De la adolescentul ce visează la idealuri măreţe până la bătrânul filosof cu convingeri paseiste. care se manifestă la nivelul energiei care se acumulează treptat tocmai prin această hărţuire energetică pe care Psihicul o resimte din partea mediului reprimator. reacţii extreme etc. De aceea au apărut modele culturale diferite. Teoria platoniciană a ideilor înnăscute nu este străină de implicarea emoţională a acestui lucru. subiectul vede în această imposibilitate tocmai manifestarea acestei plusexcitaţii care nu îşi găseşte ‘perechea’. contraactivarea unei situaţii determinată de exterior. ca deşeuri pe care legile psihodinamice le lasă atunci când iradiază Pulsiunile Instinctuale. Însăşi marele mit al căderii din Eden a lui Adam şi Eva. adică excitaţia nu este ulterior neutralizată. mediul meditaţiei şi practicilor yoga. a liniştii de tip Nirvana. prezenţa elementului dorit produce excitaţia psihică iar acestei excitaţii nu îi urmează o neutralizare astfel că legea atracţiei valorice acţionează mereu producând o tensiune dezagreabilă. hedoniştii extremi văd în asceţi nişte cornute ce se odihnesc sub umbra copacilor şi se apără de muşte. prin ameninţarea şi stresarea lor. Marile dorinţe sunt mari tocmai pentru că sunt interzise de Complexul Traumatic care. Pe de altă parte liniştea stoică aduce individului pacea. Cel occidental cu industria lui dezvoltată dar şi cu Religia lui scindată între Rai şi Iad şi cel oriental.Evoluţia înseamnă adaptarea la mediu. Aceste utopii nu ar fi putut exista fără Complexul Eden. În acest caz. Deci. care s-a putut observa la soldaţii americani întorşi din războiul din Vietnam şi Golf arată exact acest lucru. Adolescentul crede în viitor iar bătrânul în trecut ambii sfidând prezentul. Nota: * Pedagogi lipsiţi de talent au consumat un volum de muncă imens în educarea copiilor ca pe maşini. în timp ce orice încercare de implantare a Religiilor orientale în Occident (în special a Hinduismului) le transformă în variante occidentale. întoarsă cu sensul în jos. fantasmatic. Tocmai de aceea această grupă de Complexe este activată de către instituţia armatei pentru a crea buni mercenari. Proiecţia Complexului Eden vizează tot ceea ce este imposibil de atins la un moment dat. la cererile lui din ce în ce mai Complexe după principiul concurenţei. Fiecare vede problema din punctul său de vedere.. se întoarce invers pentru a capta lumina soarelui. Ca punct de vedere statistic. în timp ce ei nu dau doi bani pe plăcere. 75 . Aceasta este şi condiţia Complexului Eden ca opus celui Traumatic. le excită iar neutralizarea unor astfel de dorinţe este un privilegiu deosebit. devotaţi cauzei stabilite de conducători. În acest caz elementul traumatic devine eden. Fenomenul decăderii morale cu implicaţii în alcoolism. prin pregătirea lor la limita omenescului. este însuşi Complexul Eden. aceşti ‘bravi eroi’ vor avea o reacţie edenică la fenomenul luptei. prin instruirea lor în mod traumatic. El se constituie aşadar ca rămăşiţe energetice. În basmul ‘Frumoasa şi bestia’. inhibându-le. Rezultatul a fost de multe ori că ei au devenit într-adevăr nişte maşini dar în sens invers educaţiei. toxicomanie. deşi obiectul de interes este unul traumatic. Pe de altă parte. Acest fapt vine să releve reacţia Organismului la mediu adică opoziţia. tentaţiile la orice pas constituie un mediu esenţial diferit faţă de cel de origine al acestora. mistic. un Van Gogh sau un Nietzsche sunt puncte de reper ale istoriei. ca rămăşiţă a acestei predispoziţii organizatorice ale modelului anterior de pregătire a lor. Acest punct este modelul pentru dorinţa a tot ceea ce este traumatic. scăderea valorii de neutralizare după modelul legii autoreglării energetice lasă de asemenea loc pentru posibila ei reabilitare iar Pulsiunea care aminteşte acest lucru. bestia (negativă) este un suflet bun care se dovedeşte în final a fi un prinţ fermecător. industria a început să pună stăpânire şi pe aceste spaţii orientale sub influenţa expansiunii occidentale. Complexul Eden este cel care înfrumuseţează lucrurile cu aroma sa fantasmatică. nici cea a lui Rousseau despre sălbaticul bun şi pur. Obiectul traumatic devine unul edenic tocmai pentru faptul că el interzice ceva asemenea plantei care. Aceste practici de cazarmă se mai practică şi astăzi ca fenomen subteran în cele mai avansate armate ale lumii. reclamele. îi face echilibrat cu sine însă incapabil de mari creaţii. Căci zgomotul. O astfel de seducţie a interzisului are o aplicare energetică foarte simplă. Primul aduce mari progrese speciei. Dragostea unei femei pentru alcoolicul care o bate atunci când este beat şi îi spune că o iubeşte atunci când este treaz este un fapt cunoscut şi frecvent. În acest caz apare plusexcitaţia de care s-a vorbit mai sus. îl face sociabil. aşa cum violatorul este intrigat mai mult de opoziţia victimei. cu unitatea lumii dar fără realizări economice şi culturale specifice acestora. Pe baza acestei asocieri ceea ce este traumatic devine eden iar hedonismul extrem pe care în antichitate l-a acceptat Aristip sau un ascetism extrem ce a fost exprimat de stoici. Virusul gripal care se adaptează medicamentelor din ce în ce mai perfecţionate este un exemplu perfect. că creaţiile ‘mari’ ale geniilor sunt mari pentru că însăşi ideea de măreţie este implicată direct de plăcerea pe care o aduce.

dacă Complexul Eden este dat de inhibiţia celui Traumatic. fără satisfacţii substitutive. Aşa se face că excitaţia Complexelor Negative se manifestă în sistemul social fie prin teoriile metafizico-religioase fie prin normele sociale şi prin practica economică în general.2. este una simplist argumentată şi care se opune cu ceea ce spunea altundeva că simpla stigmatizare asupra cuiva îl face pe acesta să devină efectiv ceea ce se presupune a fi deşi în momentul de dinaintea stigmatizării el nu era astfel. El intră astfel în acest cerc vicios. fără voia lor şi care devin apoi adevăraţi criminali ca urmare a stigmatizării generale. deşi aici sunt implicaţi factori auxiliari. respectiv de la T la E. Religia însăşi se prinde în acest joc după cum se va vedea imediat. Complexul Casanova. Acest tip de fericire care este cu adevărat un ‘ocean’ iar prototipul ei este episodul maniacal din tulburarea bipolară (Maniaco-depresivă).2. Modelul creşterii nepermise a Valorii de Neutralizare şi nesusţinerea acesteia conduce la o inhibiţie ce se transformă în excitaţie conform legii excitaţiei. Căci toate necazurile vieţii pornesc de la acestea. încercând astfel să fie neutralizat. pe care ei o numesc fericită. Această situaţie se explică prin faptul că toate Complexele Filierei Pozitive în afară de cel Traumatic. va prelua mereu excitaţia şi o va transmite către Complexul Eden din nou. Structura Libidoului animal este dată de 76 . Cercul vicios poate merge la nesfârşit. la fel cum acesta se poate continua către întregile două Filiere ale Trunchiului Psihic. respectiv Filiera Pozitivă încearcă să ocolească Complexul Traumatic şi să facă posibilă neutralizarea excitaţiei pe care tocmai Complexul Traumatic o dictează în Complexul Eden. legătura dintre acesta şi principiile legilor psihodinamice. Prima grupă de Complexe poate fi numită rădăcina trunchiului psihic. fără stupefiante nu se poate trece peste necazurile vieţii (‘Angoasă în civilizaţie’). Principiul său de echilibru este retroacţiunea adaptării Organismului la Mediu. cei care realizează ‘ataraxia’ sau cei care acceptă un hedonism moderat au mult mai multe şanse de o viaţă liniştită. totul se plăteşte. cei care caută fericirea ‘oceanică’ sunt prinşi în mirajul exploatării sociale care este reprezentat de ultima grupă de Complexe a Trunchiului Psihic sau dimpotrivă. Aşadar. ca bază a acestei Filiere. Însă de fapt lucrurile stau exact invers. Acesta. Situaţia pare absurdă. de fapt îşi doreşte să scape de nefericirea anterioară sau prezentă. situaţia este inversă pentru celelalte grupe unde conversia se face şi de la Filiera Negativă la cea Pozitivă. Acesta se supraordonează în Complexele Filierei Negative. De aceea când cineva spune că îşi doreşte fericirea. bolilor cu transmisie sexuală etc. la adăpost de Complexul Traumatic.masochismul este un caz extrem al acestei situaţii.2. Se poate spune că aceştia nu au experimentat cu adevărat fericirea lui Van Gogh pe care o trăiesc uneori oamenii cu Tulburări Psihice. adică să îl ocolească şi în acelaşi timp să facă posibilă neutralizarea Complexului Eden. ca monogamia de exemplu datorită consecinţelor nefaste asupra suprapopulării cetăţilor. Însă această primă grupă de Complexe este rădăcina. păstrează principiile celui care apare în lumea animală chiar dacă el apare modificat la Om după condiţiile sale social-economice. Răspunsul pe care aceste norme îl dau este unul care nu acoperă suspendarea tensiunii psihice dorită de subiect astfel încât retroacţiunea generală a Trunchiului Psihic îi provoacă subiectului o astfel de epuizare energetică fantasmatică încât este mult mai uşor manipulat de maşinăria exploatării sălbatice. principiul de conversiune structurală fiind de la dreapta la stânga. după modelul retroacţiunii. Freud consideră că fără divertismente puternice. În funcţie de potenţialul energetic cu care vine fiecare în întâmpinarea ei se stabileşte viitorul loc în cadrul bisericii. Acest model al retroacţiunii psihice a fost teoretizat obscur de către Jung prin conceptul de ‘mandala’. Toată Filiera Negativă intră în slujba promovării Complexului Eden în perimetrul Filierei Pozitive. ca Pulsiune fundamentală. Religiile care nu sunt folositoare acestei maşinării sociale nu sunt tolerate. ca Satelit al celui Eden Libidoul. Acesta este cazul cu inocenţii condamnaţi pe nedrept printr-o conjunctură în care sunt prinşi. Însă nefericirea anterioară este astfel un ocean de două ori mai mare iar acest episod maniacal urmează de multe ori după unul depresiv sau acestuia îi urmează unul depresiv. Libidoul a devenit cea mai puternică Pulsiune a Omului tocmai pentru că a trebuit să fie interzis şi supus unor reguli stricte. Perfecţiunea şarpelui care îşi muşcă coada are însă o explicaţie concretă în mişcarea autoreglativă a Complexelor: Complexul Traumatic devine Eden şi acesta devine unul dintre Complexele Filierei Negative pentru a se converti invers în cea Pozitivă în încercarea de a evita Complexul Traumatic dar şi invers. legătura Complexelor în mod direct cu legile generale ale Pulsiunii. Însă aşa este construcţia Psihicului iar ea are logica ei internă raportându-se la mediu. Pe lângă Complexul Traumatic cercul perfect al retroacţiunii psihice poate fi început de Complexul Eden. O satisfacţie în plus poate fi înţeleasă după modelul drogurilor unde subiectul ştie că dacă va continua astfel sfârşitul îi va fi iminent şi totuşi continuă să se drogheze. Aşadar tot ceea ce este interzis devine dorinţă şi tot ceea ce este dorinţă trebuie să fi fost interzisă cândva chiar dacă ar fi fost şi numai amânată. De aceea afirmaţia lui Freud din ‘Totem şi tabu’ după care ‘nu ar fi fost necesar să se interzică ceea ce nimeni nu ar dori să facă’. De aceea situaţia acestor Complexe este oarecum diferită de a celorlalte. încearcă să se acomodeze acestuia. Nimic nu este gratuit pe lume. începând cu grupa a doua de Complexe se poate vorbi de inversarea relaţiei dintre ele. 2.1. Fireşte că fericirea lor poate fi pentru Van Gogh curat nefericire şi poate că tocmai de aceea el a abandonat Religia.

care îşi schimbă din când în când partenerul. fără să observe că Sexualitatea este ea însăşi un fenomen elaborat ulterior şi că. o asemenea Pulsiune a suferit o suprainhibiţie ceea ce îi dă automat caracterul de Complex. Transferul energiei Trunchiului Psihic către acesta se face prin intermediul Complexului Eden atât pentru că acesta este unul ancestral cât şi. Din nefericire totul durează cam o lună pentru că. El este universal datorită faptului că supraexitaţia libidinală a masculinităţii este înzestrată cu acest principiu al selecţiei naturale care fie că se manifestă prin numărul mare de partenere fie prin numărul mare de acte sexuale de-a lungul timpului ceea ce o face cam aceeaşi. originară şi prin aceasta. Despre argumentele împotriva concepţiilor originar-psihopatologiste ale lui Freud s-a analizat pe larg mai sus. Psihopatologizarea întregului corp al Libidoului aşa cum a făcut Freud în teoriile lui fireşte că implică un conflict al acestuia cu utilitatea. în conceptele de ‘Eros’ şi ‘Tanathos’. Într-un fel viaţa sexuală din cadrul relaţiei maritale este dictată de obicei tocmai de impulsul acestui Complex Casanova cel puţin la început. Personajul Casanova este cunoscut în istorie ca un mare curtezan. deşi mulţi bărbaţi s-ar simţi măguliţi de o asemenea ‘demascare’. Acesta este cel mai clar exemplu pentru a ilustra fenomenul fuziunii Complexelor în Libido urmat de iluzia neutralizării globale. După cum se va vedea dereglările Comportamentului Sexual au la bază tocmai dorinţa de a păstra aceste Complexe sub incidenţa Libidoului care se modelează după forma lor pulsională. posibilitatea de fecundare a mai multor femele este echivalent cu a fi cel mai puternic. Aşadar prin neutralizarea sa Complexul Casanova presupune neutralizarea unei dorinţe preistorice a animalului mascul. Chiar dacă nu survine în mod neapărat în carul căsătoriei ‘luna de miere’ trebuie înţeleasă ca neutralizare a unei frustrări pe care orice sexualitate masculină o are. În felul acesta se poate foarte bine observa diferenţele majore între structurile celor două sfere libidinale ale Omului. mergând până la refuzul de neutralizare a acestora. Principial ea ar duce la răzvrătirea celor care rămân fără partenere în cazul anumitor societăţi. Principiul acestui fapt vine din lumea animală. Subiectul face tot ceea ce-i stă în putere pentru a le menţine în cadrul Libidoului. Presupunerea freudiană a oprimării sexuale pe care individul o resimte din partea societăţii care ar fi interesată de utilitate în mod exclusiv. odată neutralizat. În acest fel ia naştere o asociere unificatoare între acestea după cum s-a arătat. Aici trebuie refăcută precizarea că se are în vedere Comportamentul Sexual ontogenetic desigur căci per total el tot de la Sexualitate ia energia. care este din acest punct de vedere un excepţională şi care vizează însăşi originea istorică a acestui Complex. este o simplă proiecţie a propriei tendinţe de a-şi inhiba Libidoul. Acesta este chiar motorul diferenţierii de capacitate în interacţiune a raporturilor sexuale unde masculinitatea este 77 . Pentru Omul Modern s-a produs o deplasare de la tendinţa de a fi cel mai puternic (ceea ce este foarte greu de obţinut) la hiperactivitatea erotică tocmai datorită inhibiţiilor sociale pe care individul trebuie să le îndure. Forma Instinctuală a acestui Complex este dată de ceea ce aici s-a numit Libido Psihic. Deci trebuie negat faptul că Libidoul ar fi dat de la început în acelaşi corp cu Complexul Cain Tocmai pentru că principiul său este altul iar unificarea aceasta se face mai târziu. respectiv de la cea genealogică ceea ce îl face să existe chiar în viaţa infantilă. Libidoul trece în cealaltă parte a baricadei iar Complexele celelalte se desprind din asociaţia cu el pe baza disjuncţiei de neutralizare. alte Complexe se transferă către Libido şi îi determină acestuia starea de hiperactivitate.principiul primar al selecţiei naturale la animalele dezvoltate: cel mai dotat mascul trebuie să fecundeze cât mai multe femele. Acea lună de miere presupune o neutralizare nu numai a Libidoului ci a întregului sistem psihic fuzionat în el pentru că în Libido intră toate Complexele Trunchiului Psihic care se concentrează apoi în cel Eden pe baza faptului că sunt inhibate. Prima formă este încurajată de societate în timp ce a doua este cel puţin blamată şi repudiată deoarece contrazice modelul social de satisfacere a Sexualităţii. Există cazuri unde respectivele Complexe se menţin. aceea de a fecunda cât mai multe femele. ca extremă a sistemului psihic. De aceea Complexul Casanova trebuie înţeles în două forme: una maritală care prezintă restrângerea activităţii sexuale la o singură parteneră iar alta extramaritală. Complexul care îi împrumută numele este unul universal în special în câmpul masculinităţii nu pentru că induce o eventuală descărcare a Comportamentului său. Aici el a făcut marea greşeală de a universaliza corpul comun al Libidoului cu Pulsiunea Agresivă conţinută deja în Complexul Cain iar această asociere este motorul dereglărilor libidinale tocmai pentru faptul că acestea constituie un fenomen rar în societate statistic vorbind. Dar cum Sexualitatea Umană prezintă energie libidinală anterioară celei fiziodinamice fuzionarea Complexului Eden în acest Complex Psihic Libidinal face ca el să devină un fel de Complex Eden de formă libidinală. S-a văzut mai sus faptul că feminitatea este avantajată faţă de masculinitate în neutralizarea energiei psihodinamice globale pe fondul unor condiţii identice de mediu. mai ales. El presupune adaptarea potenţei de fecundare a mai multor femele la una singură conform adaptării la principiile sociale care interzic de obicei poligamia. Dat fiind faptul că acest exemplar a fost totuşi cândva mai slab. după modelul Complexului Cain şi Eden. Marea greşeală freudiană constă în faptul de a fi considerat Sexualitatea Patologică fiind drept una principială. pentru faptul că şi din punct de vedere ontogenetic el este unul primar alături de cel Traumatic. Această concepţie a apărut în special în teoriile freudiene târzii.

Abuzurile alimentare sunt de asemenea un semn al Agresivităţii iar studii experimentale au arătat că expusă la şocuri electrice.dezavantajată în sine. Complexul Eden dublează în copilărie o astfel de neutralizare după cum face cu trecutul în general tocmai sub presiunea trecerii timpului şi a vieţii. Aceste reguli sunt 78 . Iar dacă omul de afaceri ascunde deseori acest gen de tulburări acest caz nu este unul universal totuşi.2. Neutralizarea acestora este echivalentul fericirii. Această antropofobie face ca Agresivităţii Umane să i se dea un caracter malign. La el se raportează toate Complexele Filierei Negative. prin vânătoare sau luptă între masculi în perioada de rut. mentalitatea de proletar.3. Asemenea tuturor Complexelor Filierei Negative şi cel Eden este ‘orb’. S-a observat că Agresivitatea Umană este diferită de cea Animală care are tot timpul un scop precis şi anume satisfacerea Instinctelor. Complexele supraexcitate de frustrările stilului de viaţă proletar nu s-au neutralizat prin câteva generaţii de viaţă burgheză îmbelşugată. O ultimă problemă ce trebuie analizată aici este cea a relaţiei Agresivităţii cu Complexul Eden. După cum s-a arătat mai sus fericirea este complementară pentru nefericire aşa cum este Mania pentru Depresie în tulburarea bipolară (Maniaco-depresivă). Toate Religiile majore fac acest lucru. De aceea nu poate fi vorba de nefericire în negocierea lor comportamentală decât dacă acestea sunt moştenite pregnant de la părinţi. Prin urmare excitaţia cu care este investită Sexualitatea Proletară nu aparţine Sexualităţii ci se transferă către aceasta astfel încât determinarea excitaţiei psihice către o neutralizare economică nu se face direct din zona Sexualităţii. într-un fel sau altul. edenică pe care fiecare este capabil să o atingă dacă respectă anumite reguli. Stigmatul Agresivităţii este el însuşi o Agresivitate antropofobică. cel Matern este un mod de raportare şi implicare în acesta. 2.2. după cum s-a văzut. La vârsta infantilă pulsiunile se manifestă foarte firav deoarece ele sunt germinale. Prin raportarea la faza agresivă a celui Traumatic el devine un element ce o poate influenţa decisiv. Indiferent de situaţie se crede în mod greşit că copilăria ar fi fericită prin ea însăşi. Dincolo de capacitatea de neutralizare a fenomenului maternal care poate avea o anumită importanţă. Împotriva teoriei autoreglării naturale a Sexualităţii Freud aduce modelul pervertirii în utilitate a Sexualităţii de tip burghez. Este adevărat că ascensiunea socială cea jinduită de mentalitatea proletară încastrată în abisurile psihicului îşi găseşte neutralizare directă în comportamentul aristocratoid specific fiind întreruptă în alimentarea comportamentului sexual. Deci este normal ca şi Agresivitatea să fie împrumutată de la ele. Iar un element considerat negativ poate fi reconsiderat de cineva odată cu trecerea timpului prin fuziunea acestuia cu alte elemente psihice. Se vede că Agresivitatea răspunde la agresivitate ( la excitaţia psihică în general) cu Complexul Eden. Se va vedea imediat faptul că în economie pot fuziona multe Pulsiuni. O astfel de excitaţie se transferă energetic tocmai către aceste Instincte şi de aceea Agresivitatea apare ca artificială oarecum. El nu ţine seama de realitate. Lucrurile nu pot însă fi rezolvate simplist căci Agresivitatea este sinonimă cu excitaţia psihică fiind dată tocmai de tumultul oraşelor cu tentaţiile lor infinite şi niciodată satisfăcute pe deplin. Iudaismul şi Islamismul consideră că realitatea este doar aparenţă în timp ce adevărata realitate este una superioară. maimuţa dezvoltă creşterea de cantităţii de sucuri gastrice în stomac pe lângă un comportament sexual crescut. el urmează calea inversă a supraexcitării Complexelor şi nu este un act de sabotare internă pe care Organismul şi l-ar produce din senin. Freud pune acest lucru pe baza unei refulări operată de o morală perfidă dar el face acest lucru necunoscând modul de viaţă aristocratic şi confundându-l cu cel burghez. Însă explicaţia ei este clară. În condiţiile eliminării inhibiţiilor sociale la care masculinitatea este supusă Complexul Casanova s-ar reduce şi el iar scăderea apetitului sexual odată cu accesiunea socială arată foarte bine acest lucru. Deci utilitatea nu inhibă sexualitatea deviată (prepsihopatologică aşa cum credea Freud) ci îi preia energia care îşi găseşte căi naturale de neutralizare. Faptul că el a ajuns înstărit cât de cât abia la sfârşitul vieţii l-a făcut să nu poată distinge prea bine între cele două modele de viaţă. Dar acest proces este unul cât se poate de natural. Complexul Eden şi Religia Sub forma Complexului Eden. Lipsa de apetenţă erotică a mentalităţii conservatoare ale claselor aristocratoide nu se explică în acest caz prin refulare. Stilul de viaţă burghez nu este decât unul proletar care s-a impus economic. Complexul Eden este cel care fuzionează în cel Matern dându-i acestuia aroma paseistă care îl caracterizează. Atunci când acest fapt există se poate observa că profitul economic şi comportamentul sexual deviat pot coexista separat. el proiectând asupra claselor superioare. prin intermediul iradierii şi a altor elemente despre care s-a tratat mai sus. Creştinismul. ele au nevoie de timpul aristocratic de fuziune pe mai multe generaţii pentru a se neutraliza. o neagă şi o dispreţuieşte creându-şi astfel propria fantasmă. în presupusa sa sublimare economică. Dacă excitaţia energetică se poate neutraliza prin intermediul profitului economic ea se face doar prin intermediul complexelor Trunchiului Psihic şi numai prin acestea. una a civilizaţiei în general. Ele apelează la acest Complex pe care îl exploatează deseori prin intermediul Maternităţii. deci fără ca unul să derive în altul.1. Dar cea Umană se raportează tot la aceste Instincte căci fiecare Complex îşi are energia din Instincte. să fie înţeleasă ca răul în care Omul se află invariabil.

Creştinismul nu se dă înapoi în a face portretul Iadului asemenea unei privelişti de groază. O Religie polisistă. ca o luptă dintre principiile binelui şi ale răului. observată bine de Freud. fie el încearcă să se lupte cu un principiu malign (care aduce tot timpul doar răul în lume) fie lumea ca atare este rea şi fuga din ea este însăşi conversiunea edenală a traumatismului. războinică. ci există pentru că pedepseşte. având destule afinităţi cu existenţialismul depresiv din secolul al XX-lea. Lumea este descrisă ca un imens câmp de nefericire şi numai ruperea ciclului reîncarnărilor poate face ca această situaţie să înceteze. în cercul vicios al suferinţei psihice. Budismul dimpotrivă. domestice. De aceea Dumnezeu nu pedepseşte pentru că există. în Eden. mai excitat. Recurgerea la Complexul Matern. Subiectul intră în virusul informatic al nevrozei. Transformarea traumaticului în eden este principiul acţiunilor umane ce se supun invariabil legii atracţiei valorice. în primul rând impunându-le anumite norme sociale pe care trebuie să le respecte sau inventând alte norme civile cu autoritate ca urmare a experienţei avute de profeţii. prin amintirea pe care copilul o capătă de pe urma pedepsei corporale prea accentuate la fel se întâmplă şi cu Religia. Aici este implicat şi Complexul Cain şi cel Traumatic. în vâltoarea istoriei. în concepţia transmigrării sufletului în general. Dacă ar fi să se caute esenţa Religiei Complexul Traumatic va fi desemnat ca fiind ţapul ispăşitor în momentul în care subiectul nu mai poate suporta proiecţiile traumatice pe care le face asupra lumii. este una dintre aceste căi. Acestea se pot vedea şi în Hinduism sau Budism. În toate Religiile. adică tocmai neutralizarea edenică pe care Complexul Traumatic o determină şi fuziunea lor retroactivă. Pe 79 . Aceşti cobai au resimţit lipsa acestor emoţii materne. Pascal este dispus să-şi sacrifice viaţa lumească pe cea creştină în virtutea celebrului său pariu. erau ei înşişi posesori de Tulburări Psihice (ca tensiune între cele două Filiere Psihice). Budismul şi Hinduismul fac şi ele acelaşi lucru pentru lume în general şi îi arată doar partea rea. Religia este credinţa în fericire. Este clar aici că această retragere vizează tot o promisiune edenică. Aceste norme sunt un fel de învăţătură pentru cei care nu au trecut prin aceste experienţe. Aşa cum psihopatia traumatică se manifestă prin această suprasensibilitate la frică. după cum se va vedea. făcea ca acest Complex Eden să se neutralizeze prin însăşi victoria pe câmpul de luptă. de părinţii ei. principiul suprem. Sistemul psihic trebuie astfel să îşi găsească altundeva alte surse de neutralizare. Dimpotrivă nimeni nu va da viaţa lui armonioasă pe una atât de zguduitoare cum este cea religioasă iar prinţul care a devenit întemeietorul Hinduismului trebuie să fi avut Obsesii dintre cele mai severe pentru ca simpla vedere a unui infirm să-i trezească o suferinţă atât de mare încât să devină el însuşi cerşetor şi să caute absolutul. tocmai pentru că Complexul Traumatic reduce orizontul de neutralizare al sistemului psihic. cum ar fi cazul cu autoacuzarea patologică ce se asociază cu rugăciunea religioasă (în special creştină) la penitenţele anorectice ale misticilor sau la Delirul Condamnării la Viaţă Veşnică ce apare în această Depresie.presupuse ca fiind ca un test pentru această lume în vederea selectării pentru cea superioară. Esenţa religiei este însăşi fericirea pe care o promite şi nimeni nu ar adopta-o dacă nu ar promite acest fapt. De aceea B. Acestr lucru se explică prin faptul că iniţiatorii. părinţii acestor Religii. unde mentalitatea era una viguroasă specifică virtuţii romane. ca opus oricărui fel de traumatism. Acest lucru s-a datorat practicii imperiului roman de a recruta soldaţii chiar din popoarele cucerite. Iar cu cât cel Traumatic este mai puternic. susţine că lumea este o pedeapsă şi că fiecare om este supus unui ciclu de reîncarnări de unde el se poate retrage numai prin practicile budiste. Dumnezeu fie este cel care poate răbda şi care poate conduce la pedepse inimaginabile. Însă în cazuri extreme pot intra în scenă mecanisme mult mai complicate de autoreglare energetică la nivelul conversiei energiei fiziodinamice în cea psihodinamică aşa cum apare în depresii. De aceea tensiunea psihică este condiţia Religiei. Mai toate Religiile se prezintă dualist. Permanenta hărţuire a instrumentelor acestei mentalităţi (soldaţii) a făcut din Imperiul Roman să fie sensibilă la o ‘religie de sclavi’. Ele se aplică însă doar unei anumite societăţi. cum spune Nietzsche. deşertăciunea. unui anumit tip de mentalitate şi de aceea Religia nu este unitară nici în timp nici în spaţiu. Deosebirea de acesta se face doar prin cadrul teoretic diferit şi acelaşi optimism specific fiecărei religii spre deosebire de pesimismul congenital ale existenţialismului depresiv. cu atât credinţa este mai puternică. adică o Religie a libertăţii. Psihopatia Traumatică este în stare să producă o Nevroză Anxioasă dacă se grefează. tocmai pentru că ea se opune traumatismului lumii. Pariul lui Pascal trebuie gândit într-o altă lumină în acest caz. Este interesant a arăta că unele teme ale Religiei pot apărea ca Deliruri ale Depresiei Majore. dacă apare pe un fond prenevrotic după cum se va vedea. Dacă oamenii acceptă penitenţele religiilor este tocmai pentru că doresc cu ardoare fericirea. Nu este de mirare că religia creştină a reuşit să aibă între rândurile sale soldaţii romani hăţuiţi continuu de atacuri străine din partea barbarilor sau din cea a popoarelor pe care aceştia le subjugau. a milei. Aşa cum apare în societăţile evoluate ea are rolul de a ‘cuminţi’ pe credincioşii săi. Cel care pune la bătaie viaţa lui pentru a câştiga o infinitate de vieţi în Rai el nu pune la bătaie viaţa lui armonioasă ci viaţa lui nefericită năpădită de Psihopatia Traumatică (eventual ereditară) ce poate fi întâlnită la un moment dat. Ei au trebuit ca din Traumatic să facă Eden iar lupta dintre aceste două Complexe a determinat mare parte din Fantasmele lor.

Un astfel de peisaj este întradevăr o mare nenorocire pentru el deoarece ‘fericirea eternă’ este o contradicţie în termeni. inocenţa copiilor etc. decât omul care are o anumită experienţă în acest domeniu. Însă tratarea Artei în această lucrare este una extrem de generală şi o astfel de expunere în amănunt va face obiectul unei alte lucrări. Faptul că oamenii beau alcool. Arta rămâne acea iluzie a farmecului edenic. Omul este cel care dă sens Artei iar ideea metafizică că ea ar avea un sens prin sine însăşi şi că oamenii ar percepe extrasenzorial acest sens nu rezistă la simpla probă dată de faptul că un om ‘needucat’ în Artă percepe şi gustă un alt gen decât cel educat. scoaterea lor la lumină. Dacă ar fi nemuritor şi ar putea lua droguri veşnic atunci fiecare ar accepta pariul dar aici este o altă imposibilitate. ca model pentru evitarea Tulburărilor Psihice. o parte specifică în care este concentrat acest sistem în totalitatea lui. Fecioara şi frumuseţea feminină ( secundară fecioarei) se datorează faptului că Instinctul Sexual îşi găseşte în această perioadă a vieţii funcţionarea optimă. Este clar însă ca nu simpla odihnă produce o astfel de satisfacţie ci stimularea unor resorturi prăfuite şi ascunse ale psihicului. Temându-se de gândul morţii. ea produce satisfacţie prin însuşi formalismul ei fără să fie în realitate ceea ce iluzia ei pretinde că este dar fără ca ea însăşi să pretindă acest lucru. sălbatică.2. aceste învăţăminte pot foarte bine deveni frustrări pentru ceva în special. o neutralizare prin ‘plăcerea contemplaţiei’. Factorul cultural şi cel medical este decisiv în acest caz. existând pe acelaşi plan cu ea. De aceea ea este doar un vis frumos care produce satisfacţie doar în momentul visării sau doar unui anumit resort din Psihicul Uman dar care nu poate acoperi întreaga arie a acestuia. Dincolo de celelalte resorturi tehnice ale ei. Complexul Eden şi Arta Specificul Artei constă în iluzia modului său de a produce neutralizare. Ea este o acumulare psihică adânc ereditară legată de această experienţă existenţială iar formele Tinereţii sunt 80 . Religia devine astfel terenul interpretării personale a fiecăruia. fiind o extroiecţie psihică a privitorului şi nu un atribut al fecioarei însăşi aşa cum se crede. Pitorescul este frumuseţea originară a naturii. Toată argumentarea lui este irelevantă. Acestea sunt arhetipurile principale ale Complexului Eden. investirea ei originară cu Complexul Eden adică cu acele elemente din natură ce produc prin ele însele o neutralizare psihică considerabilă. Pitorescul stă la baza celorlalte.lângă învăţămintele la cumpătare şi la viaţă moderată. Din el ea dezvoltă doar un anumit moment. Trebuie făcută distincţia între conceptele de ‘pitoresc’. la fel şi Omul îşi sacrifică viaţa pe care o are în schimbul acestor plăceri lumeşti.4. Astfel că ele rămân prototipuri pentru Complexul Eden. Excitaţia Libidoului supus acestor reguli este foarte mare şi de aceea către el au fuzionat Complexe dintre cele mai diverse determinându-i forme psihopatologice care se poate vedea astăzi în anumite cazuri.2. Ea determină posibilitatea de neutralizare libidinală pentru viitorul soţ a cărei excitaţie libidinală trebuie să fie foarte puternică iar tensiunea psihică de asemenea. care vor fi tratate mai târziu. Arta nu dezvoltă un vast sistem teoretic cosmologico-sociologic ci îl ia ca premisă. ‘estetic’ şi ‘artistic’. Capacitatea de a reda trecutul suprainvestit edenic sau de a prevedea o fericire a viitorului. deşi ştiu că viaţa lor se va scurta astfel.1. Liniştea profundă a unui om normal nu poate fi dată pe nici o Religie ci doar tradiţia îl face să respecte unele ritualuri. ci tocmai această Tulburare Psihică ce îl decimează. 2. frumuseţea fecioarelor. sunt obiectivele primare ale Artei. Complexul Eden reprezintă pentru Artă ceea ce combustibilul este pentru motor. ca oricare altul. Iată că Frumuseţea este secundară Virginităţii. Fără acest Complex. forme culori. pentru că şi Esteticul şi Artisticul se asociază şi se alimentează de la Pitoresc. etc. reînvierea lor. reutilizarea lor. Femeia frumoasă este obiectul societăţii reprimatoare a Libidoului. Fireşte că se pot aduce un noian de contraargumente aici şi construi o dezbatere în toată regula. Aici pot fi luate în consideraţie elemente ca pădurea virgină. el nu-şi pune viaţa şi armonia sufletească la bătaie. Arta nu ar fi decât un amalgam de sunete. fumează şi iau droguri. el este şi mai terorizat de destinul lui sisific care înseamnă acelaşi lucru iar a trăi în acelaşi fel veşnic. fiecare declarându-se religios dar care poate investi în Religie sentimente şi interese diferite. Aşadar frumuseţea fecioarei şi pitorescul înfăţişării sale stă tocmai în această neutralizare energetică dată de neutralizarea libidinală. În orice caz astăzi este din ce în ce mai clar că Arta nu are valoare absolută. În multe dintre comunităţile civilizate regulile sociale fac ca femeia tânără să îşi păstreze virginitatea până la căsătorie iar partenerii sunt predispuşi a rămâne împreună toată viaţa. Aşa cum depresivul se plânge de situaţia de a fi condamnat să trăiască veşnic. Contrariul poate fi eventual susţinut de artiştii înşişi fiecare susţinând implicit sau explicit că arta lui este ‘adevărul absolut’ însă la fel cum psihanaliştii ce sunt exclusivişti cu ‘interpretările’ pe care le fac şi artiştii pot face acelaşi lucru. Frumuseţea este un atribut al tinereţii. Iluzia acestei plăceri rezidă în Complexul Eden fie direct prin descrierea fericirii fie indirect prin descrierea elementelor din jurul Complexului Traumatic. pentru a evita o frustrare Omul ar face tot ceea ce-i stă în putinţă. arată în ce mod Omul îşi dă viaţa pentru a-şi mări satisfacţia. Aşadar atunci când Pascal face pariul cu pricina. Spre deosebire de Religie. pădurea virgină aminteşte de fructele şi bunurile sale neexplorate de alţii în aşa fel încât cineva poate avea o satisfacţie imensă explorându-le şi întemeind acolo o comunitate care îi va recunoaşte paternitatea. Ele însele pot provoca Tulburări Psihice prin faptul că din cumpătare se va fi ajuns la frustrare prin exagerarea abstinenţei brutale în locul hedonismului moderat pe care aceste poveţe îl invocă.

Pentru cealaltă formă a acestui Complex (cea agresivă) arta este una violentă. la Picasso sau Dali.‘înfrumuseţate’ ulterior. constituind aşanumitul domeniu al ‘esteticii urâtului’. Dimpotrivă Esteticul şi Artisticul reprezintă Frumosul Secundar pe care obiectele diferite de cele primar frumoase devin totuşi frumoase pentru că se asociază cu obiectele ce sunt primar frumoase. Acesta este un al doilea nivel de fuzionare. denotă agresivitatea arhitecturală. scopul Instinctului Matern şi care este la rândul lui scop pentru cel Sexual. Arta futuristă de la începutul secolului XX. unul mai depărtat de obiectul nuclear de neutralizare a Pulsiunii. ce produce un sentiment amestecat de greaţă şi groază. ‘zgârietoare’. Pentru sufletul uman clădit de milioane de ani pe frustrări abundenţa contemporană nu este decât o încercare de a trezi un mort de inaniţie cu mâncăruri alese. Simfonia a V-a de Beethoven reflectă pasaje de izbucniri explozive. adică prin ceea ce s-a numit deseori artă clasică cu tot echilibrul ei. revoltătoare etc. Aceste arhetipuri ale industriei moderne se deosebesc de ritmul mai nuanţat al muzicii clasice. El nu are nici o satisfacţie specială decât cea investită de privitor şi care revine din această cauză la obiectele din care el face parte. pe baza asocierii. În locul lui existând zgomotul cald al roţilor şi tropăitul cailor ce se poate vedea clar în arta de sorginte clasică. Pitorescul. apărută ca o revoltă puternică. de agresivitatea cuprinsă în el. Căci oricât de important ar fi pentru instinct obiectul nuclear de neutralizare el rămâne totuşi un fapt banal. Zgârie-norii americani. Epocile clasice prezintă un scăzut nivel industrial. ‘Luceafărul’ lui Eminescu are un moment în care personajul principal îşi ia lumea în cap ca urmare a dezamăgirii din dragoste. Unul este cel traumatic. sunt toate în măsură să acţioneze într-un alt mod asupra Complexului Traumatic. hazardată. După cum am arătat ele sunt insule energetice formate ereditar. ‘Domnişoarele din Avignon’ de Picasso. Aşa este cu ‘sublimul’ de care vorbeşte Kant şi care este în mare parte Pitoresc. De aceea Pitorescul se află la primul nivel de fuzionare a Pulsiunii în afara obiectelor de satisfacere imediată. 81 . Acesta este Frumosul Originar. ce apare în pictura lui Bosch. unde fericirea este trăită direct prin arta calmă. după tensiuni controlate şi depresive ca urmare a dezamăgirii din dragoste. Diferenţa dintre Estetic şi Artistic este aceea că Artisticul cuprinde şi o investire narcisică. Motivele economice pot reieşi din muzica ritmată. foarte populară printre tinerii contemporani. Celălalt moment este cel direct edenic. sacadată. modul în care Arta semnifică nu trebuie să însemne doar ‘mură în gură’ a semnificatului. După cum se va vedea la subcapitolul ce tratează despre psihologia cognitivă. porneşte de la revolta lui iniţială concentrată şi în revolta antisemită. rigide. Acest fapt reflectă o situaţie psihologică concretă şi anume cea a conversiunii structurii Complexului Traumatic în cel Eden. în opera de final a lui Goya. din secolele trecute. vizează competiţia în scopul general al selecţiei naturale unde învingătorul este recompensat. călătoriile se fac cu animale de tracţiune iar zgomotul motoarelor maşinilor moderne nu există. Din acest punct de vedere arta clasică trebuie să fie regândită dincolo de investiţiile edenice secundare (datorate vechimii) în ceea ce priveşte capacitatea lor de a stăpâni Pitorescul sau Esteticul. fiind întotdeauna producţie umană faţă de Estetic. Lipsa lui poate provoca suferinţa iar suferinţa se poate prelungi însă abundenţa prezenţei lui ulterioare nu poate reface echilibrul iniţial. curată. Dacă Complexul Traumatic are formă reflexivă rezultatul este Arta Tragică. după cu se va vedea la Complexul Narcis. lucrare care marchează consolidarea cubismului. Iar abstractizarea psihică a unei astfel de recompense se regăseşte în arta agresivă. Nu degeaba Picasso a spus că ‘bunul gust ucide creaţia’. ce a prins atât de bine printre antisemiţi sau printre tinerii revoltaţi din motive diverse ca dragostea sau motivele economice. Agresivitatea din dragoste reiese din poeziile romanticilor. de revoltă. fie ea civilizată. ea este concentrată întotdeauna asupra viitorului promis de actul revoltei însuşi. Tematica scabroasă. Prin ele vorbeşte glasul strămăşilor. ce par prisme masive de oţel. De aceea subiectul pitoresc are puţine şanse să devină Artă. Copilul care intră şi el la spectrul Frumuseţii este de asemenea un arhetip edenic prin simplul fapt că neutralizează Complexul Matern. Poeziile lui Baudelaire sau Bacovia. De aceea atunci când aceste obiecte pitoreşti sunt subiecte ale Artei. unde vocea solistului pare aceea a unui mort putrezit. care apelează direct la Complexul Traumatic de unde acesta are o reflexie edenică secundară. în muzica ‘metal’ din avangarda epocii contemporane. armonioasă. care poate fi şi naturală totuşi. unde obiectul produce prin sine însuşi neutralizarea energetică. la fel este şi cu frumuseţea sexelor de care el vorbeşte. Agresivitatea. Ea este direct descendentă din baza socială care este atât de specifică celei americane datorită concurenţei economice şi ritmului de viaţă extrem de alert. reflectă de asemenea agresivitatea ambivalentă a lui faţă de feminitate în general. Cultura jocurilor video de astăzi a permis o reinventare a naturalismului postromantic căruia i s-a dat formă tehnologistă. modernă. Muzica lui Richard Wagner şi succesul ei. În cazul artei date în jurul Complexului Traumatic. Distribuirea Complexului Eden în neutralizarea energetică produsă de Artă vizează două momente. Agresivitatea ritmurilor reprezintă arhetipuri ale puternicilor maşini unde pistoanele şi roţile lor au o astfel de mişcare ritmată. fie sălbatică. rareori se întâmplă să producă efecte estetice şi confuzia sentimentelor este în acest caz foarte comună. face apelul la noile modele tehnologice care sunt noile subiecte ale Artei.

. De asemenea ‘Sărutul’ lui Brâncuşi relevă o manieră inocentă de adoptare formală a Artei. artistul parcă îşi plânge de milă cerând acea mereu liniştitoarea mângâiere a mamei păstrată de asemenea ca arhetip. Se poate vedea clar în muzica folclorică de petrecere în ce măsură apare nuanţa de tip Dionysos. lipsită de stringenţă. Deşi produsele artistice pot fi identice cu acelea ale primitivilor ele se deosebesc de acelea prin faptul că sunt produse Artistice şi nu doar Estetice sau chiar Pitoreşti. cu scopul de a scoate în evidenţă bunăstarea proprietarilor.ritmul legănat care apare foarte des în muzica liniştită. Picturile lui Miró. unde cuvintele sunt special alese şi aranjate încât să dea o notă de libertate calmă aşa cum apare în genul clasic relevă o naturaleţe caldă. matematizarea structurii acestora şi uneori lipsa lor de îmbinare cu sentimentul gingaş sau graţios. luxuriantă ce se opreşte le foarte multe amănunte ce aminteşte de episodul maniacal din tulburarea bipolară. se pot înscrie şi ele aici. Klee sau Dubuffet. Arta minimalist-geometrică este una metafizică deşi se recunoaşte ‘minimalistă’ prin autorii ei reprezentanţi chiar dacă ei au numit-o astfel fie din falsă modestie fie din ironie. care face jumătate din plăcerea estetică. monumentală. Experienţele lui Cristo de învelire a clădirilor pot şi ele fi puse aici. se pot observa câteva particularităţi al formei: . Picturile lui de Chirico sau ‘Persistenţa memoriei’ a lui Dali. deşi acestea apar contracarate. El a pornit de le un fapt banal şi care apare drept centru de greutate în întreaga piesă şi anume ciocănitul în uşă al unui cunoscut venit probabil să-l consoleze. Maxima lui I. fireşte controlate de un simţ fin al realităţii. fie cu măreţia universului. Poezia ritmată. Norocul este că s-a consemnat că atunci când a scris această simfonie şi că se poate spune împrejurările în care a scris-o. piesele de dragoste. ceea ce se observă în piesă. măreaţă. care se materializează prin Complexul Eden. Legănatul dă copilului siguranţa că cineva este lângă el şi că poate adormi în linişte fără să fie ameninţat. Nietzsche. Dacă această formă este împinsă la extrem ea poate deveni uşor una tragică. pot fi incluse aici. Forma inocentă presupune o tratare naivă a temei. Muzica electronică a lui Klaus Schultze sau Jean Michel Jarre întruneşte şi ea aceste criterii. la subiectul ei ci la forma ei. Este posibil ca între formă şi temă să existe o discordanţă profundă dar asta nu schimbă cu nimic percepţia estetică produsă publicului. Poezia de tip legendă sau cea fantasmatică se înscriu în acest gen de formă artistică.gestul neajutorat repetat şi eşuat. nehaotică.plânsul dependent apare atunci când prin forma artei sale. Arhitectura barocă se înscrie de asemenea într-o astfel de formă. Beethoven suferea o mare dezamăgire în dragoste. O astfel de manifestare este înscrisă în forma euforică a artei de tipul Complexului Eden. legea morală în mine’. la Mozart sau chiar la Beethoven.4 4 Simfonia a V-a de Beethoven este un caz cu totul special. negative în mare parte. ca în cazul poemelor lui E. De asemenea trebuie avut în vedere faptul că într-o Operă de Artă pot fuziona mai multe astfel de forme generale. se referă la ceilalţi oameni după cum se va vedea mai bine la Complexul Tabu. Brâncuşi. Poezia descriptivă. în timp ce propria persoană se identifică cu această imensitate având ca resort agresiv deci o consecinţă edenică. Acesta este păstrat ca arhetip general şi reluat în manifestări artistice aşa cum se vede în cântecul despre seara de Crăciun foarte popular în Occident.Tematica metafizică. Beethoven trebuie să fi simţit lucrul acesta ca pe o 82 . Simfonia a V-a de Beethoven conţine adevărate plângeri pe care copilul din el le face pe lângă pasajele explozive povestind necazul lui. tocmai datorită excesului de forme luxuriante. ‘Aşa grăit-a Zarathustra’ de F. este un astfel de poem metafizic. Kant atât de poetic spusă. percepţie care este una subliminală. . adică la modul de tratare a acestui subiect. Noile tendinţe din muzica electro combină de multe ori agresivitatea ritmului cu tematica metafizică. Distincţia de mai sus îşi găseşte aici utilitatea. ‘Cerul înstelat deasupra mea. De asemenea trebuie înţeles că acest Complex Eden nu se referă la tema Operei de Artă. ceea ce în estetica clasică se numeşte ‘sublim’. liniştită şi armonioasă. Arta pop intră uneori în aceste metafizici implicite sau ironice la adresa mercantilului. Aici pot fi exemplificate ‘Coloana Infinitului’. respectiv Fuga de Idei. Fireşte că aceste forme nu sunt standard şi fiecare Operă de Artă îşi are propriul său destin către Complexul Eden. alături de cel Narcis şi Cain ce se întrunesc în cealaltă jumătate după cum se va vedea. Forma metafizică constă fie în paseism. nemurirea. Poe sau atunci când Shopin pune această formă în ‘Marşul funebru’ părăsit de iubită şi pe pat de moarte. care are funcţia de a-i recunoaşte omului infinitatea. dată fiind şi condiţia socială modestă a acestor artişti contracarată dionysiac. aşa cum apare în cele mai reprezentative piese ale lui Mozart. cu simptomul său central. Cu toate astea într-o anumită doză se poate vorbi de astfel de ieşiri euforice. Ca criteriu general pentru forma metafizică se poate arăta mai întâi repetiţia elementelor de compoziţie. aici se poate observa o varietate de genuri şi stiluri în artă. ‘Pasărea măiastră’ sau ‘Cuminţenia pământului’ ale lui C. relevă acest fapt. ca modele ale formei metafizice în Sculptură. Ea apare atunci când fericirea este trăită momentan transparând prin forma Artei. care adoptă o manieră infantilistă. aminteşte de modul în care copiii sunt legănaţi pentru a adormi. prin identificarea cu gloria trecutului. subiectul turuie fără încetare romane întregi în tot atâtea clipe. Trecând pe domeniul direct al Complexului Eden. Acesta se manifestă prin producţie mentală masivă. În muzică. Pictura realistă ce face abuz de amănunte şi sculptura de acest gen se înscrie şi ea aici. unde Complexul Matern are un rol esenţial.

demersul religios devenind treptat unul filosofic chiar dacă istoria filosofiei se grefează totuşi pe un interes ştiinţific originar declarat. Aceasta este localizarea psihologică a gândirii metafizice. Ea este nemulţumită de explicaţiile religiei chiar dacă. Astfel că dualismul se mută de pe planul ontologic în cel axiologic. umilinţă iar tensiunea sa psihică trebuie să fi fost destul de mare. existenţa lui Dumnezeu (ceea ce o face legată de Religie). conservarea şi înnoirea. Iniţial filosoful era cel care caută principii asupra lumii iar apoi cel ce folosea un anumit sistem de gândire. este chiar esenţa sufletului.2. unitatea lumii şi tot ceea ce conţine sub sine o generalitate atât de mare încât nu poate fi cuprinsă sub experiment. De aceea deosebirile metodologice între ştiinţă şi filosofie sunt minime. cu atât mai mult cu cât acest cunoscut insista. de aceea orice se raportează fie pozitiv fie negativ la această problemă se raportează implicit şi la nemurirea sufletului. Doar cele psihologice sunt aici relevante iar faptul că unii ajung filosofi şi alţii oameni de ştiinţă. a luat pe acestea tot din demersul filosofic. chiar dacă din punct de vedere conceptual nemurirea sufletului nu este implicată (sau nu este un concept central) în orice sistem metafizic. Această problemă concentrează în jurul ei pe celelalte. până la Kant astfel de poziţii fiind sporadice. bazate în special pe logică şi cu mai puţină înclinaţie spre experiment ceea ce este deja domeniul ştiinţei.5.2. acolo unde nu există un dualism ontologic explicit. cu fizica. aşa cum s-a întâmplat cu filosofiile lui Platon şi Aristotel sau cu critica raţiunii. la rândul ei. Aici urmează imediat decăderea în gândurile morbide ale plânsului dependent şi ale gestului neajutorat după o perioadă de adaptare a formei metafizice. În aceste două Complexe aceste principii îşi găsesc realizarea. Toate acestea conduc la supraexcitarea Complexului Traumatic. demersul filosofic poate reveni Religiei. edenică a sa. Simfonia a V-a este un amalgam de disperare deznădăjduită şi compensare orgolioasă în genialitate. Uneori metafizica a înlocuit Ştiinţa în afara momentului când aceasta încă nu se născuse (cum este cazul cu cea antică) respectiv când situaţia psihică a subiectului a cerut-o Sunt cunoscute puseele filosofice ale lui A. Din punctul acesta de vedere inclusiv termenul ‘metafizică’ sugerează legătura cu Ştiinţa. Metafizica are ca interes probleme ca nemurirea sufletului. cel pământesc şi cel divin sau spiritual. În orice caz. Existenţa lui Dumnezeu este prin sine însăşi suficientă pentru a legitima certitudinea nemuririi sufletului şi de aceea concentrarea asupra ei capătă întâietate. De altfel metafizica a fost şi va rămâne încă influenţată de metodele şi rezultatele Ştiinţei. Moartea înseamnă pentru individ pierderea întregii sale autonomii. Toate problemele metafizicii însă converg către nemurirea sufletului. După cum s-a spus mai sus esenţa Religiei. ea este imboldul psihologic principal al acestuia. Alteori simpla unitate a lumii le implică pe celelalte două deşi nu în mod direct. rădăcina trunchiului psihic. Ea încearcă să rezolve contradicţii. Însă trăirea ei este una eminamente religioasă pentru faptul că metoda raţională folosită pe larg de filosofie sa asociat totuşi cu concluziile religioase.1. fie prin presiunea morţii. Caracterul traumatic al meditaţiei asupra morţii conduce la o compensare filosofică. Filosofia încearcă să explice raţionalizat demersul Religiei aşa cum teoria transmigraţiei sufletului a lui Platon preia acest element din Hinduism. ceea ce este cam tot acelaşi lucru. ca manifestare a sufletului omenesc. a individului de a se proteja de legile lumii care îl prezintă ca trecător. că împart lumea în două mari registre. 83 . Această trecere dramatică de la disperare la răbufnire explozivă şi apoi la detaşare dispreţuitoare şi-a găsit în Simfonia a V-a o rezolvare de referinţă. Religiile au comun. devenind opoziţia între bine şi rău. Ea nu se mulţumeşte cu rezolvarea pe care Religia o aduce. Orice convertire sau trecere pe tărâmul Religiei a unui subiect se face fie prin existenţa sciziunii între Filierele Trunchiului Psihic.2. Filosofia însă s-a putut încet-încet îndepărta de Religie devenind independentă datorită apariţiei unor probleme specifice demersului său. De la Complexul Eden către celelalte Complexe de asociere pe Filiera Negativă se poate observa nevoia Omului. faptul că sunt dualiste. care a fost preluată de la Kant ca reper general acceptat în cercurile autorităţii religioase. ceea ce probabil că îl scotea pe muzician din răbdări. Pornind de la această opoziţie dualistă între Spirit şi Materie s-a încercat reunificarea lor. În zilele noastre filosoful nu mai este neapărat cel care încearcă să demonstreze nemurirea sufletului sau universalitatea lumii ci cel care caută esenţa lucrurilor cu instrumente şi metode intelectuale. Cu toate acestea. Alteori metafizicienii au fost şi oameni de ştiinţă sau ştiinţa propriuzisă purta numele de filosofie după cum arată una dintre lucrările de referinţă ale lui Newton. Einstein. Ea reclamă în mod indispensabil relaţia cu Religia. Prin Complexul Eden se manifestă cele două principii fundamentale ale Vieţii. adică prima grupă de Complexe. să caute principii devenind astfel un complicat sistem de gândire. de renunţare specific romantică faţă de nimicnicia lumii. deoarece acesta este omolog celui Traumatic. de consecinţele şi învăţămintele care se leagă de nivelul ei de dezvoltare. în cazul în care nu sunt şi una şi alta. se datorează unor astfel de factori psihici specifici. ceea ce coincide cu o reacţie stoică la ciocănitul în uşă şi compensarea în Orgoliu pentru ca apoi să ia din nou o atitudine metafizică. fie prin existenţa unui traumatism direct. detaşată. Complexul Eden şi Filosofia Gândirea metafizică are în comun cu cea ştiinţifică dexteritatea conceptuală extrem de dezvoltată. cu câteva excepţii minore.

unde. Or acest risc presupune prizonieratul subiectului care riscă între traumatismul eşecului şi caracterul edenic al succesului. fie prin dărâmare totală fie parţială a paradigmei tradiţionale.1. Ştiinţa. se poate găsi o situaţie de sărăcie extremă. unde efortul pentru a o duce de azi pe mâine este foarte mare. însă principial omul de afaceri nu are acest interes ci doar pe cel de astfel de profit personal. Atunci când interesul economic este o banală luptă socială pentru existenţă. Maturizarea. unde subiectului îi este o povară viaţa. Psihologia afectivităţii economice presupune o manevrare a bunurilor economice în aşa fel încât operaţiunea aceasta să aducă profit. la evoluţia economică. Experienţe de viaţă speciale îl pot conduce către Ştiinţă odată cu schimbări relevante în suprastructura sa psihică. la un oarecare procentaj de risc. 84 . pentru despărţire a firului în patru. Se acumulează astfel un capital ce poate fi reinvestit la infinit. la fel ca în cazul Complexului Matern. pentru întemeierea familiei. după cum comportamentul moral al nevroticului îi dă acestuia şi o satisfacţie negativistă faţă de obiectul de neutralizare inhibat specific. Subiectul poate să creadă că profitul economic este singura lui fericire la fel cum un Casanova crede că următoarea femeie posedată îi poate spori această fericire. Un astfel de suspans. Tocmai de aceea profitul economic de anumit tip poate intra sub incidenţa Complexului Eden. Este evident că retragerea omului de ştiinţă în lumea lui. Dexteritatea mnezică a omului de ştiinţă care se prezintă ca o bibliotecă ambulantă. respectiv atunci când subiectul caută cu orbire un profit pentru care nu este necesar din punct de vedere social să fie implicate aceste forţe.2. Cazul lui Einstein sau a altor autori care au avut experienţe traumatice sau cazul cu filosofii Atenei ocupată de Roma. ei îl cântă mereu. Dacă se presupune o situaţie cu localizare într-un anumit moment genealogic. Eliade a spus. este pe de o parte rezultatul formei reflexive a Complexului Traumatic iar pe de alta conversiunea lui edenică. Deoarece. în laboratorul sau în domeniul lui.6. 2. făcând carieră în acest domeniu sunt în acord cu Complexul Eden. dezvirginarea domeniului denotă interesul edenic al cercetătorului.Aşadar cel mai crud ateu filosof este un religios. Până şi blestemele lui Sartre sau Nietzsche la adresa lui Dumnezeu nu sunt altceva decât răutăţi ale unor copii ce sunt nemulţumiţi de faptul că părinţii le-au refuzat ceva. tocmai pe baza moştenirii psihice a Omului. de evidenţiere personală. se raportează la o constituţie psihică de tip pragmatic unde metodologia. Ea presupune angajarea în anumite investiţii. la fel pentru aceşti autori Dumnezeu va rămâne în continuare atotputernic. pe filiera arborelui genealogic. Căci acest comportament este dictat de interesul de supravieţuire al Instinctelor. este suficient să aibă gustul pentru aprofundare. Actul său de a gândi îl leagă invariabil de filosofie şi de religie totodată. El se vede pus în situaţia de a păşi primul pe un anumit domeniu de cercetare. fiind puţin din amândouă dar neputându-se decide spre una dintre ele.2. Atunci acest conţinut psihic va fi investit exact cu un înalt potenţial energetic.7. pentru căutare. la bunăstarea generalizată. un astfel de Psihic se poate fixa asupra interesului de a căpăta o oarecare bunăstare. atâta timp cât se face din pasiune şi nu din hazard. retragerea depresivă în sine a Religiei.2. dublat de predispoziţia ereditară pentru acumulare de bunuri. Complexul Eden şi economia Interesul pragmatic poate deveni şi el unul de neutralizare a Complexului Eden. prin descoperirile sale savantul poate dărâma o tradiţie. Se poate observa că idealurile unei persoane care este implicată direct în economie. denotă o mare excitaţie a Complexului Traumatic căci el este în stare în mod specific să lărgească orizontul Memoriei iar psihopatia traumatică şinevroza anxioasă cu capacităţile lor de a reda mnezic în cele mai mici detalii stimulul fobic. prin cercetările.2. Fireşte că aici poate mai mult ca în oricare altă aplicaţie a Complexului Eden exteriorul determină în mod decisiv rezultatul final al demersului ştiinţific însă tocmai pasiunea descoperirii. stilul de viaţă frustrant poate conduce la transferuri formaţiei filosofice sau ştiinţifice către Religie. lasă să transpară Complexul Eden iar această predispoziţie se va materializa prin intermediul Complexului Polis. el nu poate suporta cruzimea Ştiinţei dar nici abandonul. Complex care face parte din următoarea grupă de Complexe. Legătura cu acest Complex vine din credinţa în nemurire pe care valoarea ştiinţifică i-o dă unui astfel de autor prin celebritatea de care el se poate eventual bucura. Nu este necesar ca filosoful să fie împotriva lui Dumnezeu. Alta este situaţia profitului imens. unde activităţile economice sunt efectuate pur şi simplu din nevoie nu se poate vorbi de implicarea vreunui Complex. Despre acesta se poate spune că este guvernat de un Complex. Complexul Eden şi Ştiinţa Modelul gândirii ştiinţifice este cel pragmatic. cadrul de reguli pe care ea le respectă sunt la fel ca în cazul celei pragmatice. care poate conduce la evoluţia fondului social. poate să devină superior ei deci o poate agresa într-un fel sau altul fie prin continuitate ceea ce înseamnă superioritatea lui faţă de ea. Aşa cum copilul prezintă faţă de părinte clivajul specific şi că orice sentiment de ură faţă de acesta este dublat de unul tandru. arată în ce fel o astfel de excitaţie poate conduce la acest rezultat. convertiţi la Creştinism sunt relevante.1. Din cele spuse până aici este clar că filosoful este un fel de om al nimănui. după cum M. 2.

Aşadar apartenenţa la un grup. De aceea atunci când aceste avantaje dispar.2. căci aici intervin şi alţi factori. clasa aristocratoidă va dezvolta un spectru de reguli sociale şi resorturi de consolidare a societăţii în forma care o avantajează. El este un individ care îşi modelează singur comportamentul şi care acţionează în mod activ la definirea sa. Această manifestare modernă a Complexului Polis este direct dictată de influenţa pe care cea de-a treia grupă de Complexe o are asupra Trunchiului Psihic. identificarea cu el este motorul Complexului Polis. care apare şi în lumea animală. respectiv prin agresarea externă pe care o poate suporta un individ. fiind în imediata sa vecinătate pe Filiera Pozitivă şi asta încă din societatea animală. Societatea. Legislaţia socială dată de norme scrise sau nescrise are ca scop o anumită ordine stabilită deja de către premisele acestui Complex Tabu. Apoi. Caracterul provizoriu al comportamentului dictat de Complexul Polis este unul evident căci Omul nu este o insectă. Aceştia pot fi alte complexe.3. în agonia semenului. eliberată de neajunsuri.1 Structura generală Apariţia societăţii are ca fundament principial însăşi securitatea. Agresorul poate foarte bine deveni legislator. Însă el poate fi supraexcitat prin Complexul Traumatic. un element dintr-o structură mecanică. apropieri şi interconexări. economică. Numai în societate el îşi poate satisface Instinctele iar contactul cu animalele sălbatice îl dezavantajează evident. Complexul Polis este urmarea firească a celui tarumatic. le va avea în vedere. Structura acestuia se defineşte ca proiecţie a propriului Complex Traumatic în nefericirea. Modelul social uman nu este unul static ca în cazul acestor insecte. Aşadar originea lui este una pragmatică. este indispensabilă Vieţii Umane. Complexul Polis este aşadar Complexul de Sociabilitate al muncitorului şi al aristocratului în aceeaşi măsură. va tinde către acte antisociale sau cel puţin. Ulterior acesta devine necesitatea de respectare a legilor. fapt ce poate atrage ]n mod evident Complexul Traumatic prin iminenţa pedepsei.1. este liantul formal al societăţii. conlocuirea indivizilor unei specii. Nietzsche a observat foarte bine această sciziune între ‘moralele de stăpâni’ şi ‘moralele de sclavi’. fiind un Complex format în perioada preumană a Vieţii iar respectarea legilor impuse de comunitate conduce la obţinerea unor avantaje sociale mult mai mari decât în cazul în care nu s-ar recurge la respectarea lor. prin faptul că alege şi judecă acţiunile sale. În societatea umană el apare influenţat în mare parte de Complexul Tabu. asemenea familiilor de albine sau de termite. Complexul Polis Acest complex face parte. chiar dacă nu atât de tranşant ca atunci. Dacă mecanismul structurării sociale care. a inhibiţiilor neneutralizate. unde apartenenţa individului la clasele superioare sau la cele inferioare este un criteriu hotărâtor. le determină asupra Structurilor Psihice date anterior precum şi asupra satisfacerii în general a instinctelor. ci unul dinamic iar Complexul Polis se potriveşte mai bine acestora decât Omului. cum sunt cele din grupa a doua sau a treia sau capacitatea şi exersarea ereditară a aparatului conceptual şi la susţinerea fiziologică a lui. pe lângă latura economică legată de productivitatea crescută care reiese din viaţa în colectivitate. ci protejează mai degrabă o comunitate minoritară după cum se va vedea la Complexul omolog acestuia. Ea continuă şi în cele mai evoluate societăţi acest principiu de securizare colectivă iniţial în faţa mediului ostil. Cu toate că societatea modernă cunoaşte nuanţări. este format şi din cel de securitate. Astfel că în cazul unei agresivităţi externe.1. General vorbind. societatea în genere are puterea de a se mobiliza pentru apărarea fiecărui membru. acest Complex dispare de asemenea. 2. O astfel de comunitate este însăşi structura de clase superioare ale societăţii. care determină aceste legi şi care le impune după interesul controlării societăţii deci al interesului economic. atunci este firesc ca întregul spectru al legilor scrise în general să se bazeze pe reglementarea agresivităţii dintre indivizi. Clasa socială proletaroidă acceptă aceste legi tocmai pentru că ele stipulează şi protecţia originară pe care acestea o au drept condiţie. Totuşi Complexul Eden există aici ca o unitate de măsură pentru acestea iar dacă un Pascal poate trece cu uşurinţă de la preocupările filosofice la cele ştiinţifice şi apoi la cele religioase asta denotă că toate aceste manifestări ale Spiritului au anumite puncte comune chiar dacă par a nu avea. aceste Complexe se manifestă aşa cum se manifestau ele în epocile trecute. Societatea ştie însă să introducă în aceste legi şi altele care nu protejează individul. între aceste două clase sociale generale. dată şi ea tot de acest principiu al mobilizării colective. în contrarietatea lor. Aceste două forme de existenţă sociale tind să se raporteze tot timpul una la cealaltă. Or acest Complex înseamnă tocmai acel comportament socioeconomic care ar evita o astfel de agresiune. Prima formă născută pe fondul neajunsurilor. Iată că deviza ‘toţi pentru unul şi unul pentru toţi’ este mult mai veche decât se credea. cel Cain.3. O astfel de formă o moşteneşte şi Omul Modern sub forma Complexului Polis. alături de cel Cain din cea de-a doua grupă de Complexe Fundamentale ale aparatului psihic.2. Tocmai de aceea aceste două 85 . colaborarea lor.Notă: Fireşte că Complexul Eden nu poate explica el singur aceste cinci manifestări ale sale. Omul este extrem de ineficace atunci când este solitar. Complex care marchează diferenţierea Omului de Animal. 2. El se referă la implicaţiile pe care socializarea. Complexul Polis este format în mod diferit în cadrul societăţii umane evoluate. aşa cum apare în societăţile primitive. căci el impune un ritm social pe care agresatul trebuie să îl accepte.

Aşa apare sentimentul de dreptate socială şi cel de datorie. Complexul Cain. Căci individul nu ar avea nevoie de acte antisociale ce trebuie stopate prin acest ansamblu legislativ. Căci dacă psihologia abisală este ştiinţa Comportamentului. sub interesul economic. deşi către ea pozează. Oameni cu judecată sălbatică. Când a definit ‘imperativul categoric’. unde masele au fost orbite de propria lor dezordine afectivă. tocmai ca o extroiecţie. unde există doar o ierarhizare a forţelor în care deci se poate vorbi doar de ‘cel mai puternic’ dar nu şi de ‘conducător’. Apropierea ‘de aproapele’ se face cu scopul eliminării ‘duşmanului’. Oricum limitele comunităţilor rivale sunt atât de flexibile încât Complexele Cain şi Polis se acompaniază ambivalent într-un dans dubios. el imaginează paradigma dragostei mai multor oameni pentru un altul cum ar fi faţă de o persoană celebră. Cu cât un Complex este mai solicitat. în special al celui Uman. economia şi psihologia abisală par să aibă în comun exact ceea ce au în comun apa şi uleiul. unde roboţii ar rezolva automat problema economică. deoarece vizează o apropiere falsă între oameni.2. În ‘Psihologia maselor şi analiza Eului’. spune Freud. unde fiecare îi respectă dorinţa celuilalt. un fel de bălăcire în afecţiunea celor din jur. Freud însă confundă în mod vădit Complexul Polis cu cel Tabu. cu un spirit rudimentar pot fi foarte uşor manipulaţi de către apelarea la acest fond emoţional arhaic. ca focalizare controlată a concordanţei reversului său. Un astfel de liant ar fi pentru societate elementul care ţine laolaltă societatea iar Biserica şi armata ar fi modelul celor mai reprezentative exemple. fără îndoială că acest lucru l-a avut în vedere Kant şi este greşit modul în care a fost interpretat ca determinând o moralitate rigidă. O astfel de fuziune între Complexul Polis şi cel Matern nu are nimic de a face cu adevărata sociabilitate. la fel şi legile pe care el le apără. Complexul Polis se dovedeşte a fi în relaţie retroactivă cu Complexul Cain care se proiectează către aceste comunităţi. Uşurinţa cu care cei guvernaţi de alte Complexe fuzionate apoi în Complexul Polis stabilesc şi desfac relaţii nu poate fi decât un act decadent. Freud ştie clar că sunt societăţi lipsite efectiv de conducător. Ceea ce este important de subliniat aici este faptul că tocmai această nevoie de iubire a a aproapelui este datorată convertirii acestor elemente ‘diavoleşti’ în ea. Aşadar existenţa Complexului Polis nu poate fi explicată doar prin simpla viaţă gregară aşa cum există la animale pentru a avea succes mai mare în competiţia cu alte specii. ci un element mai adânc (ce explică chiar dragostea de acest tip) şi anume economia. Căci această stare este prin ea însăşi nedemnă de specia umană. Căci exacerbarea Complexului Polis. funcţională a Omului în acest proces. Şi totuşi apa şi uleiul pot forma o emulsie şi cazul de faţă demonstrează pe deplin acest lucru. astfel că fiecare ar fi fericit dacă ar deţine măcar o singură şuviţă de la obiectul iubit. atunci economia trebuie să stea prin excelenţă sub incidenţa principiilor psihologiei abisale iar o ştiinţă ce are Complexul Polis este unul rudimentar iar pentru viaţă el a însemnat foarte mult fiind păstrat ca reper fundamental de bunăstare. Iată că socializarea omului civilizat are alte valenţe decât cele ale societăţilor animale. Complexul Polis nu ar însemna nimic. deşi ea este de multe ori instrumentul manipulării sale. Timpul a unit cele două complexe prin cristalizare iar dragostea se amestecă cu ura şi sociabilitatea cu intimitatea. deşi acest lucru este destul de greu de realizat în mod absolut consecvent.3. Spaţiul european arată o lipsă teribilă a marilor prădători aşa cum există în alte continente. lăbărţarea într-un patriotism parşiv.5 2. căci principiul ei nu este dragostea ei. din dorinţa de a atrage voturile sau suporul în general iar patriotismul de toate felurile ascunde şi această latură arhaică a Psihicului Uman. Tocmai de aceea Complexul Polis este strâns legat de însăşi dezvoltarea economică şi de implicarea directă.1. Dragostea nu este necesară pentru a forma societatea. cu atât şi reversul lui de pe cealaltă Filieră suferă această suprasolicitare. Într-o societate hipertehnologizată. Practic Omul a continuat să se comporte sociabil şi după ce şi-a eliminat sau redus la tăcere potenţialii rivali din lumea animală.2. De aceea ispitirea Diavolului va acompania o astfel de nevoie de divinizare a unui fond emoţional esenţialmente războinic. Specia rivală care implică socializarea animalelor a fost înlocuită în civilizaţia umană de comunităţile rivale. Abia epoca modernă a încercat o reparaţie prin reintroducerea artificială a lupului. poetic-adolescentină. este arătat de atâtea şi atâtea cazuri în istorie. 86 5 . Însă el a fost funcţional într-o anumită etapă a ei iar aplicabilitatea lui statică la condiţiile umane moderne s-a dovedit infructuoasă. Freud consideră că iniţial aceştia au fost geloşi unul pe altul în acapararea obiectului dragostei dar acestei faze îi corespunde cea de solidaritate. Ei trebuie să îşi înfrâneze pornirile. Iar modul în care patriotismul înflăcărat degenerează în războaie sângeroase şi acte teroriste. Totuşi dizolvarea armatei şi a Bisericii nu ar duce deloc la dizolvarea societăţii. ‘Iubirea aproapelui’ este dublată de eternul păcat cainic urmate de eternele rugăciuni şi ritualuri religioase de îndepărtare a ‘Diavolului’. Politicienii apelează la acest Complex.Complexe se înlocuiesc foarte degajat unul pe altul în cadrul societăţii moderne cineva oscilând între a fi Poli(tico)s sau Cain. în speţă unele dintre cele animale. atrage după sine tocmai reversul acestuia. Iubirea aproapelui promovată de o mentalitate proaspăt convertită la pacifismul religios originată în spiritul războinic păstrează încă ruinele cainice originare. fapt ce s-a întors de atâtea ori împotriva lor. Complexul Polis şi economia Aşa cum se prezintă astăzi lucrurile. Freud înţelege Complexul Polis ca fiind derivat din dragostea platonică. Alegerea lui ca reper se datorează interesului general al indivizilor de a se tolera reciproc. Tema clasică a dragostei şi trădării sau a urii de moarte ce se converteşte în dragoste (Romeo şi Julieta) este parte din ambivalenţa exacerbării patriotismului de tip Polis.

Căci operaţiile preliminare sau adiacente sunt părţi esenţiale ale acestui sistem ca schimbul. ea poate modifica Valoarea de Neutralizare prin reducerea sau creşterea ei în raport cu valoarea iniţială. adică de reglarea Valorii de Inhibiţie. Problema este că această tendinţă apare mereu la orizont. cu varietăţi de hrană. după cum se va vedea imediat. nu numai că prezintă în mod evident diviziunea muncii dar ea permite creşterea incomensurabilă a Valorii de Neutralizare a sistemului energetic global prin neutralizări ale unor segmentele psihodinamice specifice. ea nu se poate limita doar la calcule statistice sau matematice în general şi nici la experienţe pragmatice personale aşa cum s-a făcut până acum. etc. Stabilirea provizorie a Valorii de Neutralizare este dată de raportul dintre Mediu şi Organism. Se poate imagina un trib care cunoaşte minime practici agricole unde. ea este una sisifică. Ca exemplu se poate lua necesitatea unui adăpost sigur şi puternic. Acesta poate migra spre a căuta locuri. Psihologia abisală o fundamentează ca bază şi îi dă o înţelegere mai profundă a lucrurilor căci dincolo de reţetele matematice. Aceasta poate fi simplă. al cărui obiect este profund diferit de cel al matematicilor. adică cu cât Valoarea de Excitaţie şi cea de Neutralizare sunt mai apropiate. diverse obiecte cu diverse utilităţi.pretenţia de a înţelege Comportamentul Uman nu poate să nu ia în calcul comportamentul economic. naturală. cu arme mai mult sau mai puţin rudimentare sau la cultivarea plantelor şi creşterea animalelor. eventual cu confiscarea bunurilor lor. este evident că fiecare putere războinică antică (exemplul este luat de aici deoarece lucrurile se prezintă mai aproape din punct de vedere temporal de tranziţia dintre cele două economii) a început printr-o origine modestă care apoi prin forţa împrejurărilor s-a dezvoltat pe specializare militară. El este însuşi principiul economiei sălbatice. Iar dacă această valoare. el nu va fi niciodată total mulţumit. cu facilităţi din ce în ce mai noi. prelucrarea. un astfel de moment de belşug poate deschide noi orizonturi iar el se poate specializa exclusiv pe jaful militar. Aşadar economia simplă vizează în principal neutralizarea rudimentară a Instinctelor în mod direct iar Valoarea de Neutralizare este redusă la această raportare instinctuală. orice satisfacţie ar avea. Imperiul Roman. Economia simplă stă întotdeauna la baza celei complexe iar aceasta din urmă nu poate fi posibilă fără prima deoarece ea are rolul capital de a neutraliza Pulsiunile Instinctuale. căci. Jaful militar este un moment important în evoluţia Umanităţii iar el se întinde până la vecinătatea modernităţii. intervine o situaţie de criză datorită unui moment nefavorabil caseceta prelungită. prin diversificarea sistemului psihic în mai multe domenii de interes. Forţa militară este elementul primordial ce face legătura între economia simplă şi cea complexă fie sub raportul evoluţiei istorice fie sub cel al dinamicii teritoriale. Există totuşi aici pericolul de a cădea în mozaic metodologic însă acest lucru este încă departe de ceea ce prezintă psihologia abisală căci ea se referă doar la partea generală a ştiinţelor aferente ei fără a intra în detalii. multiple. o neutralizare nu va fi niciodată pentru totdeauna. ba chiar să producă o excitaţie energetică în plus. Orice structură economică are interesul de a produce o neutralizare energetică a uneia sau mai multe pulsiuni în general. ocrotirea sau recoltarea finală a plantelor precum şi sacrificarea animalului sălbatic sau domestic. unde aceste principii vizează exclusiv exploatarea în comun şi în mod aproape egal a naturii sau complexă atunci când exploatarea naturii este doar o parte din sistemul economic. după o vreme prosperă. Pulsiuni ce sunt la baza tuturor celorlalte. comportament unde Psihicul Uman are un rol hotărâtor. fie că este nulă fie că este considerabilă. Pentru un astfel de trib. Cu cât sistemul psihic este susţinut la acelaşi nivel energetic. Din punct de vedere psihodinamic această relaţie cu mediul face ca diferenţa dintre economia simplă şi cea complexă să se facă după anumite principii. Ea are nevoie de relaţii dinamice. cu tot arsenalul său militar şi-a găsit sfârşitul în urma atacurilor succesive ale barbarilor. eventual decorat interior. mecanismele specifice de exploatare a naturii. De aceea orice ar face Omul. Diviziunea muncii este în mod evident caracteristica esenţială a economiei complexe. sclavagismul se prezintă ca fiind un furt originar iar sclavul este un ostatic folosit în scopuri economice. dimpotrivă. cu atât Valoarea de Neutralizare tinde să se depărteze. de un corp teoretic solid. Deci la fel se va întâmpla şi cu economia. epuizarea resurselor etc. Principiile legislative ale societăţii care se concentrează în Complexul Polis rezidă în relaţiile economice care se stabilesc la nivelul societăţii. Or fără satisfacerea Instinctelor este absurd să se treacă la satisfacerea unor dorinţe secundare. ci doar momentană iar ceea ce astăzi aduce fericire mâine poate fi un lucru banal. etc. În economia simplă orice act al celui care beneficiază de ea are finalitate concretă cum ar fi însămânţarea. Economia complexă. De fapt orice imbold psihic presupune o acţiune în scopul neutralizării energetice. În realitate 87 . de la sine înţeles şi să nu producă nici cea mai mică satisfacţie. Sub raportul evoluţiei istorice. teritorii mai bune şi pentru aceasta are nevoie să lupte pentru alungarea acelora care se află deja pe aceste terenuri. bolile. Economia simplă aparţine primitivilor şi se restrânge la vânătoarea în grup. chiar dacă constituţiile statelor şi mentalităţile mulţimilor pretind că ar fi o etapă stinsă în istoria Umanităţii. este totuşi susţinută pe o lungă perioadă de timp. limitate la a înţelege descriptiv un astfel de fenomen ca acesta al economiei. conform legii respingerii valorice. Aşadar problema principală a oricărui sistem social încadrat într-o economie complexă este acela de a apela la economia sălbatică fie prin educaţia sălbatică la nivel global fie prin forţa militară în aşa fel încât o parte din societate să fie convinsă să fie încadrată în economia simplă care subzistă în cea complexă.

decădere) şi cele ale individului însuşi. el poate fi folosit şi astfel se ajunge la valorificarea superioară a consecinţelor ce decurg de aici. Sclavul este mai eficient dacă este lăsat liber. respectiv însuşi sistemul economic care s-a dezvoltat impetuos în această perioadă. Un al treilea stadiu de evoluţie al economiei complexe este cel al sistematizării economice.3. Acest lucru este încă indispensabil pentru acest moment al societăţii cu toate principiile sale juridice. legată inseparabil de valorile acesteia. la fel şi restructurarea sa modernă poate fi benefică astăzi dar insuficientă pentru Spiritul Viitorului. Economia s-a desălbăticit în mare parte şi per total ea continuă către o desălbăticire totală. Convertirea Imperiului Roman la Creştinism presupune aplicarea unei alte strategii economice. Căci societatea contemporană civilizată aderă la deplina creativitate şi libertate refuzând obedienţa acesteia. Rolul Religiei pentru societate este încă important. uriaşa strategie de exploatare socială sistematizată.3. credea el. ca fiind cea mai profundă Religie a societăţii vestice. fie şi excepţional este tocmai datorită rădăcinilor sale adânci în conştiinţa umană abisală. abstracte şi pseudoumaniste. progresul tehnologic al societăţii ar conduce direct proporţional la ‘reprimarea instinctelor’. Comunismul şi fascismul se constituie ca exemple clare în acest sens. De fapt economia şi puterea militară. Fireşte că spiritul Religiei Creştine continuă să se manifeste astăzi. reduşi ei înşişi la o astfel de Valoare. este 88 . De aceea toate statele sclavagiste s-au prăbuşit până la urmă. Ce masi importantă este riscul permanent al vieţii soldatului care îşi vede pusă în primejdie agonisirea prin chiar moartea la care era pasibil prin revolta sclavilor. respectiv creşterea progresivă a Valorii de Neutralizare globală a societăţii. Căci grefându-se pe economia sclavagistă şi determinând o astfel de structurare socială originară. sistemul economic susţinut de ameninţarea militară directă. dacă nu cumva acest fapt se vede deja astăzi.2. Dar probabil că şi acest rol va deveni la un moment dat insuficient. luându-se de la aceasta în special ceea ce coincide cu Spiritul Modern dar şi supravieţuind sporadic anumite principii periculoase pentru dezvoltarea economică. Sistemul economiei sclavagiste i-a permis Umanităţii familiarizarea cu conceptele economiei complexe instituite la nivelul gândirii subterane. fuzionate într-unele dintre teoriile umaniste. care vor fi analizate la Complexul Tabu. Tocmai de aceea Omenirea Occidentală s-a văzut. Fireşte că în economia actuală Religia nu mai are nici un rol iar penitenţele morale pe care ea le recomanda în trecut nu mai sunt actuale tocmai pentru că maşinile l-au înlocuit pe Om şi l-au eliberat din lanţurile sclaviei. uciderea lui este neproductivă. de jaful militar fie brut fie sclavagist. Iar dacă ea continuă să se manifeste astfel astăzi. Sclavul nu mai este văzut ca fiind ‘cel ce trebuia ucis dar din diferite motive a fost lăsat să trăiască’. prin educaţia în spiritul toleranţei precum şi a reconvertirii şi readaptării criminalilor. a ‘eliberării’ sclavilor dar nu a dispariţiei lor ci doar a transformării lor sub experienţa pe care Omenirea o câştigă din practica sclavagismului. provoacă unele probleme de nerezolvat. adolescenţă.1. Maşinile şi roboţii au înlocuit pe vechii sclavi care puteau în sfârşit să fie eliberaţi. O astfel de evoluţie are la bază însuşi sistemul psihodinamic. penitenţele acestei Religii. aveau şi scopul de a consolida o educaţie în spiritul inhibiţiei şi pregătirea în acest mod a terenului pentru economia sălbatică. Căci la fel cum educaţia sălbatică pe care ea a promovat-o pentru epocile clasice a fost benefică pentru Spiritul Clasic al acelor timpuri dar de-a dreptul catastrofală pentru Spiritul Modern. ca element social de o importanţă covârşitoare. 2. În sociologie s-a făcut la un moment dat comparaţia între vârstele cetăţilor (copilărie. ci ‘să nu ucizi’ a devenit sloganul unei epoci majore. Declinul Creştinismului despre care se vorbeşte astăzi stă exact în declinul în epoca modernă a principiului care l-a promovat iniţial. Inhibiţia ‘morală’ a Sexualităţii se înscrie tocmai în trăsătura regulilor sociale ce aveau rolul păstrării unei astfel de Valori de Neutralizare la un nivel scăzut iar această inhibiţie depăşea cadrul inhibiţiei normale datorată dinamicii relaţionării Instinctului respectiv cu mediul social. oficial principiul economic se păstra ascuns sub presupusa misiune divină de creştinare a ‘păgânilor’. maturitate. într-un moment de autoanaliză lucidă în situaţia de a fi invadată de o Sexualitate Patologică ţinând cont de cererile legii excitaţiei energetice. Ca nucleu al Religiei din punct de vedere social. Căci societatea creştină nu a ezitat să ia cu asalt tot prin forţa militară acele mici grupuri ce nu se aliniaseră la Religia devenită Oficială iar această situaţie s-a repetat pregnant în Evul Mediu. Cu toate astea. Din fericire astăzi este reformată ea însăşi pe plan global.el se mai practică şi astăzi în plină eră spaţială. una mult mai productivă şi mai sigură sub aspectul ordinii sociale decât cea militară directă deşi aceasta a rămas şi ea în subsidiar faţă de sistemul economic în sine. tot ce-i trebuia Creştinismului era doar păstrarea valorii de neutralizare a urmaşilor foştilor sclavi. Astfel că. Restricţiile. Pe drept cuvânt Nietzsche a spus că ‘creştinismul este o religie pentru sclavi’ căci el a intuit profund rolul economic al Creştinismului. nu pot fi despărţite una de alta nici măcar astăzi. către înlocuirea totală a Omului din munca de rutină. Aici intervine mecanismul economic global al societăţii. ca urmare a exploziei tehnologice ce s-a instaurat în special în ultimul secol. Evoluţia Complexului Polis şi progresul tehnologic Freud şi-a exprimat temerea lui în ‘Viitorul unei iluzii’ după care civilizaţia în general. Acest rol este în cea mai mare parte unul benefic pentru spiritul modern.

chiar dacă prin subjugarea maselor cu tot felul de iluzii în scopul manipulării politice şi economice. unde cel mai tare elimină pe cel slab. care este un comportament instinctual. de masă. ci aceea că aduce dorinţe în plus şi îl subjugă pe om în povara pasiunilor. Căci. cu vorbele sale măreţe şi naive totodată. Dacă astăzi la nevrotici apar unele tendinţe canibalice. nu au fost decât plafonarea. fie ea şi inconştientă. respectiv canibalismul. asta se datorează altor probleme. lipsit de individualitatea specific umană poate fi vzut cu ochiul Ceea ce a făcut Marx în teoriile sale este de a imagina o înlocuire a unei extreme. cea a economiei sălbatice. ceea ce fac ca fondul emoţional al nevroticului să devină unul patologic. Aşadar nu există nici o dorinţă de ‘a-ţi mânca semenul’. Plusvaloarea este principiul fundamental al economiei şi nu doar al economiei. Cealaltă extremă este derivată din teoria plusvalorii expusă de Marx. în timp ce factorii de decizie în privinţa produselor au intrat într-o letargie mintală. civilizaţia nu este altceva decât o junglă politicoasă. cum este Religia şi învăţământul nu pot elimina exploatarea economică practicată de unii. pentru faptul că acesta se îmbunătăţeşte. Apoi. Eliminând concurenţa. Aşadar progresul tehnologic aplicat sălbatic poate aduce alte probleme decât cele presupuse de Freud. nivelul de trai al întregii societăţi creşte şi în fond. atunci concurenţa îl elimină efectiv de pe piaţă. după cum societatea de azi reprimă o dorinţă primitivă. comunismul. deci posibilitatea ca această practică să fie o dorinţă. după cum s-a amintit deja aici. Consecinţele ‘economiei socialiste’. ce au condus la scăderea nivelului de trai. ei asimilează puterile magice ale acestora. situându-se de obicei cu un pas deasupra cheltuielilor de cost. Fireşte aici poate fi exclus cazul canibalismului impus de înfometarea prelungită.6 Aşadar este extrem de greu de a face alegerea între progresul social exploziv. coincide cu creşterea alarmantă a numărului Tulburărilor Psihice. Tocmai de aceea. acesta este interesul general al unei societăţi sănătoase. presupunerea. ci al Vieţii în general . că patronul ar îngropa undeva această plusvaloare în aşa fel încât muncitorul să nu ajungă la ea este la fel de falsă pe cât a fost de utopic experimentul blocului Comunist care a dorit eliminarea ei. Toate instituţiile ‘şanselor egale’. Că această plusvaloare face de multe ori obiectul economiei sălbatice. cu toate că a avut ca bază fabricile germane furate şi transportate către Rusia. Însă în principiu el nu conduce la reprimări masive ci la satisfacţii masive plătite apoi scump de întreaga umanitate. că natura este din ce în ce mai ameninţată de industrializare. În ceea ce priveşte teoria sa economică. problema civilizaţiei nu este aceea că reprimă Instinctele. Nimic nu se pierde. cu exploatarea sa socială şi o protecţie a individului consecventă cu normele declarate ale democraţiei sau ale anumitor societăţi ce se vor a fi cât mai drepte. că Omul este degradat. Marx a criticat burghezia din pricina acestei plusvalori. îl prinde în cercul vicios al plăcerii şi îl exploatează.posibil ca în viitor societatea să reprime o dorinţă considerată astăzi permisă. Complexul Polis cel care implică comportamentul gregar. totul se transformă. Trebuie căutată mai degrabă o cale mijlocie a acestor două extreme. Concurenţa însăşi face ca economia sălbatică să devină economie de piaţă căci nevoia de profit maximal specific fiecărui om în actul de schimb economic se autoreglează de condiţiile pieţei şi plusvaloarea suferă şi ea acelaşi lucru. ci doar a-i lua puterile iar această dorinţă este secundară sistemului ideatic magicist al primitivilor. dorinţele. slăbeşte. Totuşi o astfel de perspectivă nu este justificată. Marx a vrut să facă din Om o insectă asemenea termitelor care îşi construiesc de mii de ani în acelaşi fel adăposturile şi care se hrănesc şi se înmulţesc la fel. Or. 89 6 . Dimpotrivă. Complexul Polis. În felul acesta fiecare concurent reglează Valoarea de Neutralizare a celuilalt. profitul pe care patronul îl obţine este ulterior reinvestit. creşterea explozivă a nivelului economic japonez. tocmai această concurenţă îl forţează să fie mereu la înălţime şi de aceea concurenţa este plămânul economiei în special şi al civilizaţiei în general. morală la acea vreme. fără reinvestiţii şi fără inovaţii. adică din situaţia economiei sălbatice. adică a profitului ca urmare a unei acţiuni unde resursele câştigate sunt mai mari decât cele pierdute. acestea se datorează unor cauze diverse. după cum se va vedea la cealaltă secţiune. stagnarea. Progresul tehnologic este astăzi învinuit de către teoriile umaniste că ar fi dus Umanitatea la râpă. urmând producţiile ştiinţifice care sunt condiţii ale progresului tehnologic. nu poate fi înţeles şi nu poate exista fără cel Cain. În primul rând nu toate societăţile primitive practicau canibalismul. după eşecul politic al comunismului economiile fostelor ţări comuniste s-au întors de unde au plecat. Căci. după cum se va vedea la ultima grupă de complexe. de exemplu. Însă Omul este o fiinţă ceva mai complicată iar dialectica academică nu poate face nimic pentru a-l înţelege. ca şi în triburile de astăzi unde se mai practică canibalismul. Pe de altă parte. De aceea civilizaţia mai degrabă satisface vechile dorinţe inhibate decât inhibă pe cele permise anterior. cu o altă extremă. Preţul pentru faptul că sistemul economic este în progres. ce-i ce-l practică consideră că prin felul în care ei îşi tratează victimele. este plătit de individul ca atare. Acesta este un lucru benefic însă doar până în punctul în care civilizaţia inventează artificial alte dorinţe. aşa cum crede Freud sau Rousseau. Dacă un agent economic se mulţumeşte doar cu acelaşi tip de producţie. Speculaţiile psihologice pe care un agent economic le poate face asupra consumatorului sunt rapid eliminate de piaţă iar plusvaloarea se reglează şi ea în acest fel.

de incapacitatea Omului de a împărţi ceva cu mai mulţi semeni. utopică. Această nostalgie este dictată în mare parte de către celălalt Complex.7 Indiferent de cum este văzut progresul tehnologic de anumite teorii el este rezultatul socializării speciei. Şi aici nu este vorba despre a compara cantitativ numărul beneficiarilor de pe urma lui cu numărul victimelor lui ci de a vedea perspectivele de îmbunătăţire a situaţiei în cauză. tendinţa automată a individului uman de a refuza o elaborare secundară a demersului pulsional şi cerând satisfacţia directă a acesteia. ci la întregul progres tehnologic începând de la uneltele din piatră. ele sunt evident antiumaniste deoarece reneagă în bloc valorile civilizaţiei.depresivului umanist şi repudiat relativ la aceste valori. Însă cazurile dramatice sunt totuşi minoritare. Freud nu ia în calcul că fraţii vor fi devenit deja ei înşişi autoritate iar după ce ar fi avut nonşalanţa de a-şi ucide tatăl.2. pentru ca apoi să urmeze încă două secţiuni relative la fenomenul dreptăţii şi al culturii relativ la el. consecinţa psihologică a lui.2. ‘homo faber’.1. În realitate opoziţia faţă de progresul tehnologic trebuie înţeleasă ca o nostalgie faţă de societatea clasică structurată ierarhic strict. Nevoia de activitate este una naturală şi poate face din muncă ceva nobil. spre desolidarizare de semeni. Maxima lui Marx ‘Munca l-a creat pe om’ îşi poate găsi acoperire într-o munca ecologică şi nu una dezumanizantă aşa cum este cea din capitalismul sălbatic. Apariţia tehnologiei este eficientizarea acestei asocieri originare. individuală la acesta. fără să se observe că însăşi ideea de progres presupune continuitatea. aşa cum sunt legile sociale ce operează o anumită organizare socială. dacă tehnologia nu ar fi în perpetuă insuficienţă faţă de nevoile umane. necesară mobilizării şi sintetizării forţelor individuale ale societăţii. fraţii (copiii lui) s-au căit de actul lor nedrept. el proiectează asupra primitivului Complexele proletarului modern educat în spirit de obedienţă de către autorităţi în propriul lor folos prin stabilirea normelor civile. Relaţia dintre cele două respectă întocmai relaţia dintre cele două Filiere Psihice şi ceea ce s-a spus despre prima grupă de Complexe este valabil principial şi aici. o sălbăticie rousseauistă. El este reacţia negativă. Structura generală Complexul Cain este reversul celui Polis. se află în relaţie retroactivă cu tehnologia? Aici tehnologia nu trebuie redusă doar la implicaţiile biologiei genetice sau cele ale fizicii moleculare. la fel şi Complexul Cain vizează opoziţia necondiţionată faţă de normă. Că e de detestat sau de admirat asta e o altă problemă. Însă ea uită că şi o astfel de societate parfumată edenic este tot produsul tehnologiei chiar dacă în principal celei militare. a structurii generale. Implicarea într-una dintre formele sale este o nevoie fundamentală a Omului. Când Freud spune că după uciderea ‘tatălui originar’. Complexul Cain Complexul Cain este al patrulea Complex de pe trunchiul psihic. Bergson a avut dreptate să îl numească pe Om. Iritarea teribilă la existenţa obstacolelor sociale deşi ele de obicei împiedică existenţa a unor mult mai mici satisfacţii deci nemulţumirea s-ar cuveni să fie minimă. Că tehnologia şi ştiinţa civilizaţiei noastre nu sunt capabile să rezolve problemele Umanităţii deocamdată. cel Cain. Dacă ar fi aşa atunci acest fapt ar conduce la Dacă îşi doresc doar eradicarea acestor excese iar critica tehnologismului este o critică doar a tehnologismului absolut având în comparaţie un tehnologism uman care evoluează de la sine fără presiuni şi restricţii atunci respectiva critică este benefică. De aceea sub pretenţia de umanism multe din aceste teorii ascund un mizantropism contemporan. Efectele ei se vor vedea mai departe la Complexul Sisif. Eroarea care se comite adesea când este învinuit progresul tehnologic sau ştiinţa în genere. atunci cum ar mai putea progresa? Oare nu tocmai aceste nevoi.4. 2. În analiza lui mai întâi se va porni de la dinamica transformării sale din cel Polis şi de la geneza sa ceea ce face obiectul primei secţiuni. este aceea că acestea sunt considerate încheiate.4. Iritarea şoferului ce stă un minut la semafor lasă să se vadă o bună parte din acest Complex deşi în această iritare sunt implicate şi alte Astfel de Complexe. asta reiese de asemenea din analiza conceptului de ‘progres’. Aşa cum Complexul Traumatic implică creşterea în mod egal cu propria valoare energetică a celei a Complexului Eden. de creşterea demografică. Aceste teorii care se autointitulează umaniste însă uită că de toate acestea este beneficiar însuşi Omul iar progresul tehnologic este menit să suporte explozia demografică pe care se pare că aceste teorii nu o pot suporta.1. este greu de crezut că vor avea apoi sentimente de remuşcare ajungând astfel în locul lui. faţă de lege. Aceste probleme vor fi tratate pe mai departe.1. Dacă nu se iau în vedere aceste perspective acest posibil umanism nu este decât un mizantropism vopsit. Cert este c el a consolidat Complexul Polis cu nevoia Omului de a-şi vedea semenul şi de a face lucruri împreună cu el. 90 7 . mereu altele. Excesele capitalismului sălbatic chiar pot produce mutilări genealogice severe după cum se va vedea. El este strâns legat de posibilitatea obţinerii unor satisfacţii pe cale mai mult sau mai puţin antisocială în situaţia în care comportamentul dictat de Complexul Polis cu toate compromisurile sale nu este în măsură să producă ceva de acest gen. 2. Fireşte că în acest fel Complexul Cain se manifestă în nihilistul care nu acceptă ceva ce i-ar putea fi folositor de fapt. Fireşte că privind numai la deşeurile civilizaţiei date de psihopatologie civilizaţia pare într-adevăr un blestem. Dacă însă ele au în vedere nu o iluzorie întoarcere la o sălbăticie lipsită de gregarism. După cum arată şi numele cu rezonanţa sa istorică el reprezintă opusul a ceea ce este Polis adică tendinţa spre subminare. El se manifestă în general prin repulsia totală asupra regulilor. Apoi se vor analiza unele tipuri de societate care au legătură cu acest Complex ceea ce face obiectul celei de-a doua secţiuni. fiind omologul celui Polis şi formând alături de acesta cea de-a doua grupă de Complexe.

Deci tensiunea Polis-Cain este cea a echilibrului însuşi al societăţii. de aceea comportamentul antisocial lasă să transpară o anumită neutralizare edenonarcisică. buna lui organizare presupune virtuala lui capacitate de apărare sau cucerire relativ la alt grup sau la altă specie. însă acest lucru l-ar putea face şi camaradul său iar rezultatul ar fi o anarhie nefolositoare nimănui. acest Complex este în mare parte structurat în această opoziţie faţă de cea Pozitivă. ierarhia.1. implicare care defineşte Omul Civilizat. Prin sine însuşi. Dezvoltarea socială. după cum deja s-a amintit mai sus. ci unul dinamic şi foarte complex.J. este la un nivel inferior în cadrul sistemului social militar. stabilitatea ierarhiei sociale este cu atât mai mare cu cât latura pragmatică a profitului exploatării este mai mare. după cum chiar în interiorul grupului există o ambivalenţă la nivelul fiecărui individ pentru ceilalţi. Însă în istorie adevărul a fost de partea celor puternici şi de partea învingătorilor militari. Reglementarea statutului fiecărui grup este dat de relaţia infrastructurală dintre Complexul Polis şi cel Cain la fiecare individ din grup. evoluţia socială face ca structurile sociale să se diversifice la maximum iar dinamica lor să fie foarte flexibilă. O astfel de stratificare presupune o piramidă socială care reflectă fidel organizarea grupurilor şi relaţiile dintre ele.2. Aşadar societatea nu este un grup amorf. mai ales în persoanele autorităţilor militare. Către el este investită puterea socială aşa cum J. prin producţie în sistemul economic căci prin agresiune armată el poate subjuga un alt sistem social. a bunurilor economice. Numai când au eşuat aceste campanii de cucerire a apărut şi regretul. Complexul Polis presupune constituirea unui grup de către raţiuni economice sau de securitate. Complexul Cain şi starea societăţii Aşa cum se întâmplă cu toate Complexele Filierei Negative. ca imposibilitate a individului de a se integra în societate prin uşa din faţă şi prin tendinţa irezistibilă de a intra în ea pe uşa din dos. Soldatul. Dimpotrivă. Iar dacă prin absurd s-ar presupune o docilitate absolută atunci 91 . În acest caz controlul asupra sclavilor s-ar anula. Un alt criteriu este cel militar. Întemeierea societăţii superioare umane ca societate dinamică nu se poate concepe fără cea de-a doua grupă de Complexe spre deosebire de cele statice. Fireşte că el ar dori să îl deposedeze pe şef de funcţia lui. Tocmai de aceea există istorii paralele şi uneori contradictorii pe care state rivale le susţin. Complexul Cain poate determina psihopatia explozivă în variantă antisocială. a continuităţii economice în vederea puterii sociale către el. momentul de asociere a mentalităţii psihice. Acest lucru este posibil prin iscusinţă militară. Structura militară reprezintă un complicat sistem social. Rousseau bine a intuit actul de cedare al drepturilor politice ale indivizilor către conducător.4. Exploatarea armată este în fapt principiul oricărei exploatări şi stratificări sociale. Un Hitler sau Stalin reprezintă prototipuri ale unor astfel de masive concentrări de putere. împărţit în structuri sociale bine stabilite. Începând de la structurile totemice ale primitivilor. între care există ierarhie. Însă pentru subordonat. în special datorită vecinătăţilor pe Filiera Negativă. Liantul grupului. de docilitatea acestora. La Omul Modern exacerbarea Complexului Cain implică exacerbarea comportamentului antisocial în general. în timp ce conducătorul său este mai protejat. Un astfel de sistem social poate renunţa din principiu la implicarea directă.susţinerea teoriei totemiste a lui Freud. Implicarea tuturor celorlalte Complexe. Astfel că popularitatea lui Hitler şi resursele economice investite în armată pentru cel de-al doilea război mondial au fost date în bună parte din confiscarea averilor evreilor şi a celor ce se opuneau regimului. face ca acest Complex să sufere asociaţia şi fuziunea Complexelor Narcis şi Eden. Freud identifică în această putere ‘orientarea libidinală’ a supuşilor către şef. Imperiul Roman a cunoscut acest fenomen şi de aceea s-a şi destrămat. Etica socială este o problemă de capacitate a cetăţenilor de a suporta exploatarea celorlalţi. până la grupurile economice de concurenţă. prin eficienţa armelor şi prin liantul infrastructural solid adică prin organizarea solidă. El are funcţia de decizie iar decizia lui este îndeplinită de întreaga societate. Istoria a înregistrat pe parcursul ei acumulări imense de putere socială. 2. Executarea ordinului se face în raport cu dorinţa sa de stabilitate. el are sarcina cea mai grea şi anume aceea de a-şi risca viaţa. Înflorirea comunismului după cel de-al doilea război mondial s-a datorat în bună parte unor astfel de confiscări de la ‘burghezi’ sau de la ţările învinse. exploatarea de asemenea iar sistemul social ar fi dezorientat. Este suficient ca funcţia de exploatare să sufere neregularităţi şi subordonarea se destabilizează. după cum s-a spus mai sus. cu cel mai mic grad. simple ale unor specii inferioare ca furnicile şi albinele. legat de agresiunea sau apărarea armată. În vârful acestei societăţi stă conducătorul. deci vizează concurenţa dintre grup şi restul speciilor sau chiar alte grupuri sociale. structurate în două sau patru grupuri totemice între care există relaţii retroactive de natură economică sau de reglementare a căsătoriilor în aşa fel încât să se evite incestul. conducătorul reprezintă punctul de concentrare.2. simplu. Orice asociere de tip Polis ce determină grupul implică o structură socială iar ea este pusă în relaţie cu o altă structură socială la care aceasta se opune potenţial. societatea este împărţită astfel pe criteriul economic. Puterea socială este dată tocmai de această capacitate de a fi protejat sau de a adera la un anumit grup. Exterminarea unei părţi din populaţie a contribuit şi ea la ‘creşterea economică’. Complexul Cain este cel care este în măsură să reglementeze aceste relaţii. Relativ la celelalte grupuri dimpotrivă.

în special a celei de a cerea arme. acest respect implică un reflex asupra propriei persoane după cum se va vedea. Ei spun că doresc binele mulţimilor şi acestea îi aleg la conducerea statului. Tocmai de aceea valoarea acestor norme depind de valoarea celuilalt de a îndura. Organizarea socială modernă ar fi fost încă una aristocratică dacă nu s-ar fi inventat dinamita şi praful de puşcă. după care cei din clasele de sus ar avea un drept irevocabil de a stăpâni în vecii vecilor. Comunismul a mizat pe cel Polis. Dacă totuşi oamenii se comportă moral unii faţă de alţii este pentru că aceştia pot fi ameninţători unii faţă de alţii. revoluţii cu orice 92 . după cum însuşi Freud observă într-o profundă intuiţie (‘Noi prelegeri introductive de psihanaliză’). * Nota: *. Această lipsă de motivaţie a fost marele simptom al economiei socialiste. a făcut din unirea tuturor popoarelor. soldatul acceptă să-şi sacrifice viaţa. de la societăţile totemice către societăţile cu o organizare cât de cât superioară s-a făcut tocmai pentru că Omul a ştiut să fie o ameninţare pentru semen iar forţa muşchilor nu a mai fost suficientă în comparaţie cu forţa inteligenţei. Căci chiar dacă aceşti lideri declarau că doresc binele societăţii în primul rând. ba chiar a instaurat alta clasică. Liderii comunişti au devenit ulterior nişte aristocraţi. Dar este foarte probabil că amândoi (Platon cu siguranţă) să îşi fi schimbat părerile în mod radical dacă ar fi văzut la ceea ce a condus doctrinele lor aşa cum teoreticienii valoroşi ai marxismului şi-au schimbat punctul de vedere odată cu înţelegerea realităţii prin experimentarea ei concretă. Ele au trăit iluzia egalităţii şi fraternităţii. luptă cu eroism şi cucereşte însă nu va accepta acest lucru pe tot parcursul vieţii pentru că el vrea în mod progresiv mai mult fapt pe care statutul de simplu soldat nu i-l oferă. Liderii acestor mişcări extremiste. Însă problemele au rămas aceleaşi în ceea ce priveşte promisiunea istorică pe care politicianul o face şi pe care nu o onorează. or se revoltă orbeşte aşa cum s-a întâmplat cu comunismul şi provoacă dezastre sociale mai mari. Marii moşieri şi burghezi erau văzuţi ca destabilizatori absoluţi. Speriaţi. ordinul dat inferiorului ierarhic este totuşi o parte din societate până la o posibilă tehnologizare absolută. Comunismul s-a pus în situaţia de a fi devorat de propriile sale doctrine. Obiceiul salutului este o formă de politeţe ce vine să asigure pe cineva de neagresiunea celui ce îl face. Căci odată realizat social. Socialismul extrem s-a trezit dominat de acea pasiune de a face revoluţii. la faţa locului. să ajungă conducător. de capacitatea lui de a se apăra. Omul nu are decât o dorinţă neglijabilă de a-l respecta pe celălalt iar atunci când se întâmplă. bunăoară. politicienii s-au grăbit să elaboreze ipocrita şi inaplicabila Declaraţie a Drepturilor Omului. Valoarea sistemului de norme morale nu este una absolută.şi normele civice s-ar reduce şi ele la minimum. În situaţie de criză motivaţională soldatul va înceta să mai lupte căci dorind fiecare ascensiunea cu pricina este imposibil ca fiecare să adere la o funcţie superioară. Acest fapt este ignorat inclusiv de socialişti în special de cei de extremă stângă. din nevoia tradiţionalistă de absolut. individul are tendinţa de a deveni conservator în timp ce cei de jos continuă intenţia de ascensiune. Tocmai ameninţarea pe care Omul a reprezentat-o pentru semenul lui este în stare să îl pună pe acesta în starea de a se putea apăra. din egalizarea tuturor oamenilor scopul său şi a fost şi el invadat de Complexul Cain ce se opunea acestor principii abstracte. totuşi Actele Psihice au sensuri subterane. Evoluţia armelor este unul din principiile evoluţiei societăţii alături de altele. păcălind pentru moment pe cei mulţi. ceea ce pe moment a condus la focalizarea mâniei populare către aceştia spre nenorocul lor. Dar însuşi comunismul nu a putut să înlăture exploatarea la rândul lui. regresivă faţă de cea burgheză. La abuzurile la care acest curent politic s-a dedat. Îndobitocirea maselor a găsit în nazism exact efectul său de bumerang iar exploatarea sălbatică a condus la marele dezastru ce a fost cel de-al doilea război mondial. Ecologia socială avansată şi emancipată ce a rezultat după cel de-al doilea război mondial nu reiese decât din frica politicienilor de revolta maselor. Aşa s-a întâmplat cu dezagregarea marilor imperii. S-a observat că idealul egalităţii pentru toţi oamenii este o utopie şi că exploatarea. Cel mai slab salută întotdeauna primul fapt arată în ce măsură normele de comportament au acest scop. dominaţi de Tulburări Psihice destul de serioase s-au trezit măcinaţi de boli psihosomatice dintre care ulcerul gastric şi diabetul erau cele mai reprezentative. masele nu au luat poziţie decât atunci când au văzut că socialismul le-a dus de râpă. făcând din exterminarea raselor diferite un scop în sine iar oamenii din interiorul sistemului însuşi s-au speriat de perspectiva dezechilibrării acestui fel de comportament. Acestea au condus la posibilitatea oamenilor de a face revoluţie. Trecerea de la sălbăticie. Nazismul a pariat în mod decisiv pe cel Cain. a merge doar pe principiul unuia şi ignorând cerinţele celuilalt. Principiul unei astfel de docilităţi constă în posibilitatea de revoltă a poporului. Platon şi Marx au fost idealişti dar poate şi ignoranţi în materie de psihologie abisalăţinând cont de refugiul lor în abstracţiunile dialectice. însă la un moment dat şi-au dat seama că ceva nu este în regulă. În felul acesta societatea a fost oarecum lăsată liberă iar un popor emancipat ca poporul francez a ştiut să înlăture păcălelile religioase cu privire la teoria dreptului divin. Iar Complexul Cain ca de altfel şi celelalte Complexe de pe Filiera Negativă sunt imboldul acestei lupte de clasă în care comuniştii au implicat atâta pasiune. ceea ce îi face făţarnici. este drumul către eşec. aşa cum susţine Kant. Complexul Polis este cel care guvernează aceste relaţii alături de cel Cain iar a face abstracţie de unul dintre ele.

La nivelul ştiinţei economice se face o distincţie între bunul liber şi bunul economic. totuşi ea este un bun liber. 2. revoluţii cu sine şi cu orice părea că trebuie revoluţionat. Pe de altă parte cineva poate dobândi un bun economic fără nici un fel de efort. Complexul Cain este aici foarte subtil exploatat iar politicienii comunişti au ştiut să păcălească astfel masele. Dacă statutul de obiect economic al unui obiect este dat de capacitatea lui de neutralizare. Ştiinţa economiei spune că dacă un bun poate fi dobândit fără schimb el nu este un bun economic. Celălalt constă într-un obiect ce poate fi achiziţionat prin schimb şi care de obicei implică un efort economic adică o activitate specifică. date de suprasolicitarea Complexului Cain. Aceste concepte sunt văzute ca sinonime. dacă cel care îl dobândeşte este rege de exemplu sau dacă îl găseşte întâmplător. Astfel că practicul este şi interes oricare ar fi el deci în care intră şi cel de gratuit şi cel de schimb.3. Acest slogan este asemenea celor ale loteriilor care spun cât va fi câştigul dar nu spun cât vor fi pierderile celor ce ‘îşi încearcă norocul’. fireşte. când au acceptat sloganurile populiste. Ce se poate spune despre o piatră preţioasă găsită? Chiar dacă nu s-a muncit originar la fabricarea ei. Aşa se întâmplă că spaţiul interplanetar dorit de vizitat de mulţi. obiectul liber este cel ce nu produce o neutralizare energetică (deşi poate fi vital pentru Organism) sau produce una neglijabilă. Aici este cazul inhibiţiei determinate de monopol. Este atunci rezultatul practicării respectivului sport un bun economic? Răspunsul este negativ. Astfel că abuzurile au apărut pentru că nimeni nu a stat să judece propriile acte în vâltoarea ameţitoare a revoluţiei. cu toate că în ele s-au investit muncă şi talent. Preţul şi condiţiile schimbului economic Trebuie făcută mai întâi o distincţie între conceptul de ‘practic’ şi cel ‘economic’. Această explicaţie este însă insuficientă după cum este şi caracteristica de ‘rar’ pe care bunul economic o primeşte. Primul este un obiect natural. reprezintă conversia obiectului liber care aici este libertatea celui sechestrat. atunci s-ar fi extins intensitatea inhibiţiei energiei aparatului psihic. De exemplu furtul reprezintă luarea obiectului economic ca obiect liber iar sechestrul cu negocierea economică a răscumpărării. prizonierul îşi poate răscumpăra viaţa. În acest caz inhibiţia s-a produs deoarece proprietarii de recoltă ar fi riscat să piardă recolta dacă nu ar fi acceptat preţul. Alegerea este o problemă de compromis. Eventual ele au fost muşamalizate atunci când consecinţele lor s-au dovedit a fi dăunătoare. Un caz celebru este cel al lui Thales din Milet care. este inclus în obiectul practic. dacă s-ar fi pierdut această recoltă. atunci distincţia între schimb şi gratuitate. pragmaticul. egalitariste.1. a ajuns la concluzia că la un anumit număr de ani se produce o suprarecoltă de măsline.4. Valoarea de Neutralizare sistemului psihic a crescut sub imboldul supraproducţiei. Un obiect poate trece foarte rapid din obiect liber într-unul economic sau invers în funcţie de circumstanţele exterioare sociale sau de mediu. care sunt caracteristici pentru bunul economic şi bunul liber. ci o egalitate cu cei bogaţi. În teoria prezentată aici. totuşi ele nu au devenit obiecte economice decât atunci când au produs o neutralizare energetică estetică specifică adică atunci când cineva le-a admirat. Astfel că el a închiriat toate morile de ulei determinând monopolul asupra lor iar preţul fixat producătorilor în schimbul prelucrării produselor. unde subiectul economic este hărţuit senzorial de posibilele satisfacţii. Dimpotrivă. se manifestă tocmai prin această brutală conversiune. schimb care defineşte însuşi actul economic? Dacă da. după anumite calcule. de obicei accesibil tuturor fără efort ca lumina.preţ. atunci cum se face că există un schimb. aerul. Posibilitatea mare de câştig exista sub orice aspect chiar şi în condiţiile unui preţ ridicat al folosirii morilor. Este acest act unul economic sau nu? Dacă nu. Aşadar nu contează obiectul în sine cât mai ales relaţia lui cu subiectul în determinarea distincţiei economic-liber. Masele. Căci chiar aerul şi apa băută necesită o muncă iar oboseala poate surveni şi în cazul în care cineva practică un sport de plăcere. în obiect economic. economicul. Actele antisociale. adică scăderea satisfacţiei. Aşa se face că unele opere de artă. însă necesităţile teoretice fac ca sensul conceptului de ‘practic’ să aibă nevoie de un sens mai larg. Acest sistem este sistemul economic general. Posibilitatea de a specula inhibiţia energetică este însuşi principiul economiei de piaţă. în situaţia de ostatic. Un alt fel de inhibiţie este cel prin reclamă. obiectul economic este definit ca obiectul capabil să producă o neutralizare a energiei psihodinamice. i-au adus venituri considerabile. Pe de altă parte. Marile lovituri economice constau tocmai în conversiunea brutală a obiectului liber în obiect economic sau invers. nu este nici el suficient. atunci valoarea lui este dată de valoarea inhibiţiei. deci tocmai posibilitatea de a se bucura de bunurile libere. le-au acceptat în credinţa că nu va fi o egalitate în sărăcie. Relaţia dintre cele două concepte este aceea de subordonare. Criteriul muncii şi a oboselii pentru stabilirea distincţiei cu pricina. pare să fie un bun liber şi totuşi el este un bun economic căci pentru a-l vizita trebuie investite milioane de dolari în aparatură. Aici este marele slogan al comunismului care din păcate găseşte ecouri şi astăzi şi chiar în societăţile cele mai dezvoltate.2. Situaţia cu prizonierul este de asemenea explicabilă energetic: Valoarea de Neutralizare a sa este foarte scăzută în situaţia de prizonierat iar simpla vedere a luminii zilei sau a unei alergări sănătoase pot deveni obiecte economice pentru subiect. este insuficientă. apa şi tot ceea ce este dat în acest fel. 93 . Economicul dimpotrivă este exclusiv un interes de schimb. căci natura este cea care a creat-o.

el va crede că ar fi de fapt favorizat atunci când patronul îi oferă un minim de existenţă. deci cu cât Valoarea de Inhibiţie şi cea de Neutralizare sunt mai depărtate. pe care răpitorii îl ascultă fie pentru a se informa fie din plictiseală. Acţiunile acestora pot fi crude tocmai pentru a-i produce o tensiune considerabilă sechestratului căci el este dispus să plătească pentru a se elibera de această tensiune. El se va pretinde un om lipsit de scrupule. Căci posibilitatea de câştig atunci când sechestratul este viu este incomparabil mai mare şi deci Valoarea de Neutralizare creşte ca urmare a posibilităţii de câştig apărute. atunci când banii sau orice alt obiect pe post de valoare standard sau una variabilă care este capabilă să producă prin sine însăşi direct sau indirect.Reclama vizează o supraexcitaţie dictată de prezenţa în imagini sau slogane a unui obiect economic. Deci dacă cel sechestrat este o persoană bogată sau importantă. Dacă acest câştig este mai mic atunci legea atracţiei valorice nu este satisfăcută căci Valoarea de Inhibiţie nu o egalează pe cea de Neutralizare şi astfel rămâne o diferenţă de excitaţie considerabilă. Această tensiune la care răpitorul este supus este cunoscută de către economişti şi psihologi. supunere şi frustrare. coroborat cu experienţele tragice ale celor două mari războaie. la fel şi părţile de schimb. Ţările din spaţiul capitalist au fost influenţate de dezastrul care se profila în cel comunist şi. ca în cazul avarismului. pe fondul respectivei educaţii. care este întotdeauna psihică (estetică sau magică). Dacă el este bogat atunci familia. schimbul este unul artificial. având un potenţial de neutralizare ridicat el este în stare să plătească mai mult pentru micile satisfacţii care în mod normal ar trebui luate ca premise ale vieţii. se face în funcţie de echilibrarea Valorilor de Inhibiţie a celor două sisteme psihice ce negociază schimbul. Cu cât Valoarea de Inhibiţie a unui Segment din interiorul unui sistem psihic este mai mare. foarte multe reclame asociază neutralizarea libidinală cu un obiect economic care nu are nimic de a face cu finalitatea libidinală. însă despre acest subiect se va trata puţin mai jos. În cazul în care în schimb apare această marfă standard. De exemplu la radio. De exemplu salariul unui muncitor nu se negociază în funcţie de capacitatea de neutralizare a muncii lui la nivelul patronului căci în cazul în care acesta este educat în spirit de umilinţă. Primitivii pot face marfă standard un obiect ce poate uneori să fie greu deosebit de marfa variabilă în sensul că poate produce prin sine însăşi o neutralizare. La nivel ecologic asemenea abuzuri ar trebui reglementate într-un fel şi mai pe larg. Se poate aici vedea cu uşurinţă că în relaţia economică se pot stabili două extreme ce nu trebuie niciodată atinse. se poate anunţa că o anumită autoritate a propus luarea cu asalt a locului deţinut de ostatici dar că la această posibilitate s-a opus vehement familiile celor răpiţi sau cei ce negociază eliberarea acestora. Asta înseamnă că. Apare aici clivajul specific fondului psihic infantil iar răpitorul va regresa la o astfel de stare ceea ce îl face extrem de vulnerabil emoţional. cumpărătorul şi marfa. speculând inhibiţia libidinală. chiar dacă doar în mod empiric iar în situaţii limită se poate începe un război psihodinamic unde răpitorul este epuizat tensional. schimbul este unul natural. anume câştigul absolut şi pierderea absolută iar negociatorii le evită prin echilibrul ce se stabileşte între acestea în dinamica negocierii. Răpitorii trebuie de asemenea să fie atenţi ca acesta să nu moară. care determină relaţiile economice. Stabilirea preţului unei mărfi. Atunci când cele două mărfi de schimb au rol de neutralizare energetică regulată dar şi concretă. neutralizarea energiei Pulsiunilor. unde patronii erau extrem de bogaţi în timp ce muncitorii se situau la limita sărăciei. a moralei rigide iar în acest fel Valoarea de Neutralizare a sistemului său psihic este foarte mică. Câştigul absolut presupune maximul de câştig. Acestea implică trei elemente: vânzătorul. Marfa poate fi una standard. Subiectul este educat în spiritul inhibiţiei generale. capabil să ucidă. Asemenea schizofrenicului hărţuit de Halucinaţiile Auditive ce îi comentează contradictoriu gesturile la fel se produce şi în cazul răpitorilor ce vor putea mult mai bine fi supuşi. Însă acest caz este unul psihopatologic unde obiectul excitaţiei psihice s-a deplasat către marfa standard. Ba mai mult. va accepta un anumit preţ foarte convenabil pentru răpitor. însă dacă o va face însăşi Valoarea de Inhibiţie a propriului sistem psihic va creşte. Căci pentru el asta înseamnă un maximum de neutralizare. Consecinţele unei astfel de strategii economice sunt dezastruoase căci exploatarea sălbatică a condus fondul pentru mari tulburări sociale. Iată că negocierile vizează în mare parte sistemul psihic iar acele legi generale ale Pulsiunii sunt şi legile schimbului economic. însuşi ostaticul reprezintă un scut faţă de ofensiva militară la care societatea apelează. Orice sistem economic complex se poate reduce la schimb. la sugestiile lui. Căci astfel el nu mai poate obţine nici un preţ sau eventual unul mult mai mic pe retrocedarea cadavrului. Se poate totuşi întâmpla ca marfa standard să producă direct o neutralizare. au trebuit să recurgă la vaste programe de ecologie socială. O a treia formă de inhibiţie este cea determinată de educaţie. cu atât subiectul economic în cauză este mai dispus să facă concesii şi să reducă din pretenţiile sale vizând obiectul de schimb. Răpitorii au în vedere această posibilitate iar acţiunile lor sunt influenţate retroactiv ca urmare a acestei posibilităţi. el poate conduce la maximul de inhibiţie energetică prin anularea funcţiei sale de scut în cazul în care se pune în aplicare acest mic război. adică a echilibrului schimbului. indiferent de 94 . adică la cedarea reciprocă de bunuri. statul sau familia vor plăti preţul cerut de răpitori şi stabilirea lui se face în funcţie de cunoaşterea fondului dinamic al sistemului psihic al celui sechestrat. Ţările care urmau să devină comuniste au devenit terenul unui capitalism sălbatic. De exemplu negocierea preţului eliberării în cazul răpirii se face în funcţie de această Valoare de Inhibiţie. Astfel că ucis. Aşa se face că.

o raportare temporală adică una ce se referă la preţurile practicate în trecut. Pentru evitarea pierderii absolute. Testarea retroactivă a pieţei presupune negocierea şi stabilirea preţurilor şi care se stabileşte la nivel de sistem economic global dar şi la nivel de relaţie economică particulară. în schimbul corect un negociator ar dori pe gratis marfa celuilalt dar în aceste condiţii schimbul nu se produce. centrul publicului cumpărător nemaifiind interesat de ele după ce le-a cumpărat iniţial la un preţ enorm. Reglementările schimbului face ca acest deziderat să nu fie niciodată atins. Schimbul este facilitat de faptul că obiectul cu care este schimbat prin actul economic trebuie să producă o neutralizare superioară fie particulară fie globală în câmpul sistemului psihic faţă de cea indusă de obiectul ce constituie marfa de schimb. prin numitorul comun al preţurilor variabile pe piaţă ale respectivului produs. Preţul creşte faţă de acest prag. negociatorul scade preţul produsului său. Deci Segmentul Psihodinamic în cauză nu mai poate fi influenţat în mare măsură de numărul lor mare. Căci o relaţie economică. ca fiind cantitatea de marfă ce se schimbă pentru o altă marfă. La nivelul pieţei aceste reglementări sunt foarte utile căci un vânzător este stimulat de concurenţă să scadă preţul. Aceste două particularităţi nu pot fi totuşi despărţite una de alta. căci aici pot interveni mai mulţi factori. Ele ajung ulterior în vizorul periferiei publicului care este mai puţin atent la aceste lucruri legate de tendinţele prezente ale modei şi poate din acest motiv şi mai puţin bogat pentru a plăti o sumă atât de mare aşa cum este ea fixată iniţial pentru acest produs. ca şi când nu ar avea nici o problemă. De asemenea. De exemplu. adică de legea aşteptării. punctul cheie. fiecare parte simulând slaba neutralizare a mărfii ce urmează a fi achiziţionată şi marea neutralizare a celei ce este cedată. Pierderea absolută este evoluţia mărfii în aşa fel încât ea nu ar mai putea fi utilizată neutralitic. faţă de această constantă în funcţie de această capacitate de neutralizare asupra cumpărătorului pe care marfa o poate realiza sau de apropierea de câştigul absolut pe care vânzătorul o are de partea sa. Ştiinţa economiei de astăzi face cu totul abstracţie de condiţiile psihologice ale relaţiilor de schimb. Cu toate astea nu orice scădere a preţului se face ca urmare a ameninţării unei pierderi absolute. ca şi când ar fi un fel de semizei lipsiţi de pasiunile umane respectiv pentru a opera o astfel de disimulare a interesului. În acest moment se poate da o definiţie clară asupra preţului. De exemplu moartea ostaticului ar însemna pierderea ce se apropie de cea absolută la fel şi stricarea produselor ca urmare a trecerii timpului. Însă primul are şanse să capete tot mai mult iar legea uzurii fizice sau morale. temporale. Per total la nivelul sistemului său psihic Valoarea de Inhibiţie şi cea de Neutralizare rămâne aceeaşi sub raportul schimbului. De exemplu răpitorii nu pot cere toată averea ostaticului căci în acest caz acesta ar prefera moartea iar libertatea lui nu ar avea nici un folos. deşi în situaţia de preţ ridicat nu avea aceeaşi satisfacţie. chiar dacă acest lucru se face nu prin preţul momentan ci prin cel global. particulară. fie în stare de stagnare tehnologică. presupune totuşi o raportare indirectă. De aceea simularea este. care înseamnă tocmai motorul economiei.modul în care se face. Cunoaşterea Valorii de Neutralizare a celui ce este interesat în schimb şi a capacităţii de neutralizare a unui obiect înseamnă puterea de determinare a celui mai bun preţ la un moment dat. Acest fapt implică chiar neplăcerea de a pierde din profit dar care se poate recupera în viitor printr-o astfel de monopolizare a pieţei. Preţul obiectului economic adică a mărfii variabile în cauză este însă dat în primul rând la nivel restrâns de intensitatea neutralizării pe care o produce respectivul obiect pe piaţă. preţul unui produs trebuie să depăşească cheltuielile de cost. Căci vânzătorul ce micşorează preţul capătă mai multă marfă de schimb chiar dacă dă mai multă iar cel ce practică un preţ ridicat dă mai puţină şi capătă eventual tot atâta ca primul. De exemplu. ceea ce produce o inhibiţie. O astfel de situaţie conduce automat la scăderea Valorii de Neutralizare a sistemului psihic celui ce vinde. Fără această premisă schimbul este ineficient din punct de vedere economic iar negociatorul va avea pierderi. la o marfă. prin a produce o inhibiţie concurenţei. un preţ ridicat poate conduce la vânzarea lentă a mărfii iar neutralizarea superioară a preţului ridicat poate fi anulată de efortul aşteptării. Însă în general negocierea directă a preţului vizează calea mijlocie între posibilităţile de neutralizare ale ambelor părţi. în negociere. De exemplu hainele demodate au un preţ foarte mic. deci negocierea preţului doar între două părţi. indiferent de interesul momentan al celui care cedează această marfă pentru ea. Tocmai de aceea negociatorii sunt îmbrăcaţi la patru ace. a mărfii poate conduce la reţinerea unui stoc fie în stare de degenerare. un anumit negociator poate scădea astfel preţul produsului său. Iar scăderea progresivă a preţului şi vinderea produsului întro cantitate mai mare decât cea parţial practicată conduce în acel moment la neutralizare psihică superioară datorită profitului superior. cum ar fi un câştig superior. fără raportarea directă la piaţă. De aceea fiecare vânzător îşi laudă marfa iar cele mai multe reclame conţin formula ‘cu numai suma X se poate cumpăra Y’. un negociator specializat pe un anumit produs şi pe care îl produce în serie va renunţa la o parte din produsele sale în schimbul altora căci lui îi este suficient un anumit număr de astfel de produse. Ea explică variaţiile preţului ca urmare a raportului dintre cerere şi 95 . Adică la nivelul sistemului psihic al cumpărătorului. Pentru a se vinde mai repede. obţinând astfel eventuala eliminare a acestuia de pe piaţă. Aşadar schimbul presupune renunţarea la un bun. Atunci când obiectul economic nu ameninţă cu pierderea absolută. fiind astfel evitată. a excitaţiei psihice ce poate apărea la nivelul negocierii.

Însă odată cu economia complexă.1. Căci el nu explică dinamica internă a unei situaţii ci doar influenţele externe ale sale. Este evident că numele de ‘dreptate’ aplicat normelor sau comportamentului desemnat astfel nu este unul potrivit tocmai pentru că acesta nu are caracter universal ci este dat de circumstanţe chiar dacă se poate perpetua prin tradiţie. Căci cererea se defineşte prin cantitatea de marfă care este cumpărată la un moment dat pe piaţă. un tablou de Van Gogh poate fi dorit pentru repararea coteţului la găini şi totuşi preţul lui să nu crească. deci explicaţia tipic matematică este una circulară. A spune că dreptatea este una absolută este un enunţ filosofic care ascunde de fapt pretenţia tradiţională a filosofiei de a fi absolută. atunci problema de asemenea rămâne. ca de exemplu o insultă sau sentimente ostile din partea cuiva anume. cu lipsurile sale. studiile statistice. sprijinindu-se unele pe altele doar prin sistemul economic pe 96 . dreptatea şi libertatea sunt noţiuni vagi. După cum marfa nu are valoare orizontală. căci în acest caz cererea este cu adevărat imensă. Însă această cantitate de marfă ce este cumpărată implică chiar preţul. aşa-numita lege ‘a cererii şi ofertei’ este nulă. Deci preţul nu este influenţat de dorinţa oamenilor de avea totul. fie juridice adică statale. de câştig (uneori chiar de mită). respectiv cu Organismul. Iar dacă cererea va fi definită evitându-se conceptul de ‘schimb’. Dimpotrivă el este influenţat de relaţia obiectului economic cu un alt obiect. Acolo unde nu există bunăstare şi prosperitate economică. sunt folositoare pentru agenţii economici. fără intervenţia statului.4. Ceea ce frapează însă cel mai tare este variabilitatea regională. Căci degeaba preşedintelui îi dau lacrimile de emoţie faţă de alegătorii săi emoţionaţi la rândul lor şi degeaba preotului i se stinge glasul din dragoste faţă de enoriaşii săi. în loc ca preţul să fie explicat prin condiţiile psihice pe care le implică marfa la nivelul cumpărătorului. În acelaşi fel. atunci acea persoană poate trece nepăsătoare faţă de aceasta. Însă tocmai ceea ce se recunoaşte a fi drept se impune pe aceleaşi principii. Căci justiţiarul asemenea actorului. Pentru a explica ştiinţific oscilaţiile preţului atunci când sistemul economic se dezvoltă natural. După cum se va vedea Complexul Narcis este însăşi această Pulsiune de a adera la un statut superior cu orice preţ iar ea este dată tocmai din fondul social inferior. la fel şi dreptatea este una variabilă. Pentru că variaţiile preţului sun explicate tot prin preţ. adică se prezintă voluntar. Complexul Cain şi dreptatea Dreptatea şi libertatea (aceasta din urmă putând fi considerată ca pe un Complex al Sclaviei) sunt prin excelenţă ornamentele economiei. Rolul explicaţiei oscilării preţului în raportul dintre cerere şi ofertă este unul eminamente practic şi nu ştiinţific iar limitele pragmatismului ca teorie a adevărului ştiinţific se văd clar aici. Aşa s-a întâmplat de fiecare dată în istorie. de fapt nu este altceva decât o superficialitate menită să îi sperie pe cei slabi. poate întoarce pe toate părţile o lege în aşa fel încât să îi permită să facă ceea ce alţii ar fi straşnic pedepsiţi dacă ar face. tocmai pentru că ei îşi pot dori totul indiferent ce ar fi din moment ce ‘dorinţa nu costă nimic’. Constituţiile şi justiţia în general iau o astfel de poziţie (în vestimentaţie şi comportament) încât să se creadă că tot ceea ce acestea fac are valoare absolută. fiecare om dorindu-şi o bună parte din planeta noastră: însă asta nu înseamnă că aceasta poate fi cumpărată sau că va fi cumpărată şi preţul va putea cumva fi influenţat de faptul că o anumită marfă ar fi dorită la un moment dat. Valori ca demnitatea. făcând ca deciziile economice să fie cât mai bune pentru ei. Aceasta. respectiv pe facilităţile unora mai mari decât ale altora şi care sunt susţinute de complexitatea debordantă a structurilor sociale. Cu toate acestea actele ‘drepte’ sunt ‘norme’ impuse de o anumită autoritate. deci ca fiind cantitatea de marfă dorită de piaţă. libertatea şi egalitatea sunt praf în ochi în aceste condiţii.4. Căci respectiva persoană nu va mai avea nevoie de orgoliu aşa cum este obligat cineva aflat într-o poziţie socială inferioară. Uneori aceste variaţii pot fi atât de mari încât pot intra în contradicţie cu ceea ce era cunoscut drept dreptate. culturală asupra dreptăţii. altele decât acelea pe care mentalitatea statului şi cea religioasă le dau ca substitut profanului. adică ceea ce se numeşte ‘cântat după ureche şi nu după note’. chiar dacă ele pot sî îi rănească orgoliul. respectiv ea este ambalajul sistemului economic. Dreptatea este prin urmare sora mentalităţii autorităţii iar stabilirea ei se face analog cu modelul în care se stabilesc preţurile.2.ofertă şi în funcţie de acest raport preţul se stabileşte. Aceste norme au constituit un corp comun şi constituie încă în societăţile cu economie simplă. mai precis cu sistemul psihic. La acest nivel formulele matematice de calculare a evoluţiei preţurilor. Tocmai de aceea termenul ‘drept’ mai are şi sens de beneficiu. Ele pot fi fie morale adică filosofico-religioase. precum şi de capacitatea de a îndura a celui ce o respectă. ci una variabilă la nivelul pieţei. Or această relaţie este explicabilă tocmai prin legile generale ale Pulsiunii care sunt investite în Complexul Polis. Doar atunci se declară că un astfel lucru este nedrept şi legislaţia se pliază după el. ele s-au desprins ca norme separate. în aşa fel încât achiziţionarea lui să fie posibilă prin cedarea altui obiect economic. Dimpotrivă atunci când cineva are statut social important şi bunăstare personală dar i se comit ‘nedreptăţi’. Ceea ce într-un loc este venerat iar în altul stigmatizat. deşi formal pare să nu existe o astfel de contradicţie şi numai pe baza unui simţ comun. totuşi să se sesizeze acest fapt. 2. care nu ştiu că sub numele acestor principii este posibil practic orice. Asemenea preţului ea este decretată în funcţie de lăcomia celui ce profită de pe urma ei sau de concurenţă. stabilă. dacă aceştia sunt mânaţi de interese economice.

care îl susţin şi chiar prin autoritatea investită. Universalitatea cu care normele religioase se îmbracă se datorează tocmai iluziei fiecărei Religii de a se considera centrul Universului şi de a constitui principiile fundamentale ale lui. Dar dacă Religia îşi trăieşte o motivaţie spirituală, superioară, numirea ca ‘drepte’ a normelor juridice este ridicolă căci ele vizează mercantilul ce se supune schimbării continue, la fel ca şi aceste reguli. Pretenţia de universalitate face parte din tabuul pe care statul, autorităţile sale vor să şi-l impună în mod magicist tocmai pentru a-şi exercita controlul şi funcţia asupra potenţialului forţei de muncă. A vorbi despre ‘drepturile omului’ aşa cum se vorbeşte astăzi, cu pretenţia ca aceste drepturi ar fi dictate direct de la Dumnezeu, este fără îndoială o naivitate intelectuală în cel mai bun caz, dacă nu o ipocrizie. Căci drepturile nu se acordă pe gratis ci ele se câştigă prin încadrarea într-un sistem economic. Virtuţile acestui sistem fac ca părţile sale să beneficieze de aceleaşi calităţi. Degeaba se spune în ‘Declaraţia drepturilor omului’ că fiecare individ are dreptul să-şi aleagă orice ţară ca reşedinţă, căci acest lucru nu este unul posibil deoarece ar provoca multe probleme ţării respective în cazul imigraţiei în masă. Degeaba se spune că fiecare om are dreptul la educaţie când copiii sunt maltrataţi şi înfometaţi. Restul sunt vorbe în vânt. Apariţia normelor sociale (civile şi metafizice) au ca principiu tocmai modificarea Complexului Cain în cel Polis. Aşa cum spunea Hobbes oamenii au observat că starea de pace este mai benefică decât cea de război. Aşadar normele au un principiu economic evident. ‘Sclavul liber’ putea fi mai eficient decât cel ‘legat’ iar marile sale satisfacţii pot conduce la creşterea nivelului producţiei cantitativ şi calitativ. În acest caz normele sunt anumite reguli menite să asigure protecţia fiecărui cetăţean pe care legiuitorul se obligă el însuşi să le respecte recunoscându-le ca divine sau universale. În felul acesta el îşi întăreşte propriul interes, legându-l de interesul poporului. Normele sunt în aşa fel făcute încât lovirea în interesul superiorului pare să fie lovirea în propriul interes. Nu există normă la nivelul animalelor. Adică nu se poate spune că leul este nedrept faţă de antilopa pe care o vânează şi nici pentru că îşi ucide puii pentru a se împerechea cu femela ce va intra astfel în călduri. Aici este vorba pur şi simplu de Instinct (brut) şi mai puţin de vreun sistem economic. Normele implică un interes economic oarecare şi ele pot fi şi abolite relativ tot la acest interes. O firmă care îşi doreşte de la angajaţii săi o cât mai profundă implicare, nu va ezita să îi acorde angajatului său unele mici atenţii, ca de exemplu o mică petrecere de ziua lui sau alte lucruri ce fac ca grupul să fie asemenea unei familii. Într-un anumit fel erau concepute normele în feudalism, unde muncitorului agricol nu trebuia să i se acorde gratificări speciale tocmai pentru a fi menţinut la munca sa brută şi în alt fel sunt concepute acestea în situaţia robotizării muncilor brute şi punerea accentului pe spontaneitate şi creativitate, ca în epoca modernă. Este evident că normele acceptate în comun, care conduc la o neutralizare psihică superioară sunt acelea pe care le ocheşte un interes economic oarecare. Această neutralizare psihică superioară menită să crească valoarea de neutralizare se ia fie în funcţie de nivelul de neutralizare comun acceptat fie în funcţie de scăderea Valorii de Neutralizare. În primul caz este vorba de emancipare pe motive economice iar în celălalt este vorba de ameninţare cum ar fi de exemplu ocupaţia străină pe care un popor doreşte să o înlăture. Creştinismul a acţionat şi asupra normelor de emancipare prezentând poporului posibilitatea de viaţă veşnică în rai dacă individul se supune normelor. Ceea ce a făcut ca normele sale să fie acceptate prin contract subînţeles. Dar în acelaşi timp el a pus capăt modelului războinic promovat de Imperiul Roman, unde fiecare era ameninţat fie de revolta popoarelor asuprite, fie de popoarele migratoare. Egalitarismul propus ca normă metafizică de către Creştinism a speculat tocmai dorinţa de ascensiune socială a sclavului. De atunci egalitarismul a rămas ca dorinţă supremă, ca moralitate absolută, în care fiecare crede asemenea copilului care ia pantofii părintelui pentru a se crede adult. Normele civile exploatează şi ele acest punct sensibil care orbeşte gândirea mulţimilor. Deşi oricine poate vedea că oamenii nu sunt egali şi că deşi legea spune că oricine are dreptul de a fi ales în parlament lucrul acesta nu este posibil. În parlament nu intră decât cei care acţionează într-un mod mai complicat, unde votul este ultimul punct al unui întreg lanţ de factori şi că nu oricine ajunge la el. Ceea ce se numeşte în general dreptate nu vizează decât modul în care individul din cadrul unei grup poate să aibă un sistem psihic detensionat. Asemenea preţurilor acest fapt depinde numai şi numai de Valoarea de Neutralizare a sistemului psihic global, astfel că un act poate fi drept undeva dar nedrept altundeva. Or cum această Valoare de Neutralizare variază de la individ la individ este clar că a vorbi de dreptate absolută este o pedanterie aristocratică fără suport. Aşa cum în junglă vânătoarea este o normă, la fel şi exploatarea sălbatică poate fi o normă pentru aristocraţie dar nu pentru o epocă postindustrializată cum este cea vestică. Aşa se face că Germania, după ce a fost decimată după cel de-al doilea război mondial, beneficiind de resurse umane capabile, a reuşit să devină repede ceea ce a fost şi chiar mai mult decât atât, pe când Rusia, continuând tradiţia economiei şi a educaţiei sălbatice nu a putut decât să ajungă exact acolo unde se afla înainte de a începe jaful comunist. Lipsit de o educaţie emancipată poporul rus a considerat drepte toate acţiunile conducătorilor lor şi chiar astăzi sunt unii care deplâng ‘fermitatea’ lui Stalin. Lecţia realităţii însă pare să fie mereu amânată pentru aceşti oameni. De aceea Rawls, când vorbeşte de inegalitatea în
97

folosul tuturor nu spune nimic nici despre natura normelor exterioare ce se stabilesc între indivizi şi nici despre dinamica internă a acestor norme, adică ceea ce consideră fiecare a fi drept. Sclavul timorat va considera că asta îi este soarta şi, speriat de ameninţarea cu moartea, îi va mulţumi cerului că a scăpat doar cu munca extenuantă pe când observatorul secolului al XXI-lea din societatea vestică va considera acest lucru o nedreptate profundă. Asta pentru că spiritul vestic a fost alimentat de principiul creştin al iubirii aproapelui şi a egalităţii, el identificându-se în acest caz cu semenul său. Din acest punct de vedere Creştinismul este un puternic spectru de norme de emancipare şi tocmai de aceea a reuşit să învingă un mare imperiu chiar cu propriile sale arme. Astăzi, când normele metafizice tind să depăşească, să perfecţioneze pe cele metafizice propuse de Creştinism, este clar că el este judecat neadecvat de către cei ce nu îi observă rolul în trecut chiar dacă el nu este un curent unitar ci un amalgam de curente şi opinii. Dacă normele sunt civile sau metafizice şi ele sunt înscrise în conceptul de ‘dreptate’, atunci ceea ce se numeşte ‘nedreptate’ se caracterizează fie prin contradicţia dintre aceste două norme sau chiar prin actul comportamental ce nu se înscrie în limitele acestor norme. În acest din urmă caz se poate vorbi de anormia juridică, de intervenţia organelor de stat în mod variabil. Acest caz reprezintă prototipul contravenţiei. În cel de al doilea caz coordonatele anormice nu sunt suficient de clare iar filosofii, sociologii şi juriştii şi-au tot bătut capul cu înţelegerea acestei ‘nedreptăţi’, încercând să definească ‘dreptatea’ într-un fel sau altul. Aceasta nu s-ar putea să se definească într-o manieră simplistă şi tocmai de aceea în acest domeniu pluteşte confuzia. Respectiv pentru faptul că aceşti autori au fost seduşi de conceptele de ‘dreptate-nedreptate’, în loc să înţeleagă dinamica sistemelor la care ele se referă. Astfel nu numai că nedreptatea sau anormia este variabilă în timp şi în spaţiu la fel ca şi spectrul de norme, însă norma şi anorma nu se opun contradictoriu după cum ceea ce este conştient nu se opune la ceea ce se numeşte inconştient. În acelaşi fel şi ceea ce este normă are aceleaşi principii de instituţionalizare ca şi anorma, respectiv interesul unui individ sau grup de indivizi într-un anumit lucru precum şi facilitatea accesului la acest lucru în dauna altora cărora li se blochează acest drum. Căci analizată profund, orice normă se dovedeşte a avea acest statut chiar dacă ea pare să se aplice tuturor prin faptul că toţi indivizii ar suferi aceeaşi frustrare de pe urma ei. Căci dacă cineva nu ar profita de pe urma unei norme ce interzice un anumit lucru, atunci nu se poate explica de ce oamenii, întrun masochism colectiv şi-ar fi interzis un anumit lucru fără vreun scop. Dimpotrivă, fuzionat cu Complexul Traumatic, dat de ameninţarea militară, ca bază absolută a oricărei norme sociale, ea a putut fi asociată tocmai cu pedeapsa şi de aceea ea a trebuit să fie acceptată de cei asupriţi şi exploataţi. De aceea norma şi anorma sunt axiome ale puterii armate şi în nici un caz acestea nu sunt elemente ale unui Drept Divin. Această putere se supradimensionează asemenea vânzătorului ce îşi face reclamă la produs în scopul schimbului economic. Aici se poate observa în cel mai înalt grad dinamica retroactivă a cuplului Polis-Cain iar tot ceea ce pare Polis poate fi înţeles ca fiind şi Cain. Acest fapt are fundament economic. Iată de ce giganţii paşi economici pe care societatea actuală îi parcurge, în raport cu mersul de melc al economiei epocilor clasice care poate conduce la schimbarea bruscă a normelor, poate părea o curată harababură exasperând spiritele metafiziciste. Însă mersul este cât se poate de natural. Normele s-au schimbat radical şi înainte de ceea ce s-a numit ‘decadenţa secolului al XX-lea’ dar tocmai vâscozitatea economiei le-a făcut să pară imperceptibile. Şi asta nu neapărat la nivelul normelor civile, care pot fi schimbate de la lună la lună, ci la nivelul chiar a normelor metafizice. Căci chiar normele metafizice au fost protectoare pentru cele civile, acestea sprijinindu-se pe ele cu scopul de a exercita exploatarea sălbatică necesară profitului economic. Or trecerea de la economia sălbatică la cea ecologică a făcut ca normele metafizice impuse în special de Creştinism să nu mai aibă valoare. Însăşi Biserica a suferit o perioadă de reformă a setului de norme şi de convingeri în aşa fel încât tradiţia să se împace cât mai bine cu standardele economice. Fireşte că această situaţie poate părea ridicolă dar ea este cât se poate de reală. De aceea pentru situaţia de la sfârşitul antichităţii normele metafizice creştine au fost un pas indispensabil al evoluţiei societăţii de la statul războinic la cel sistematic economic. În loc să îşi piardă viaţa, soldatul a preferat să fie exploatat economic iar Nietzsche se pripeşte atunci când ridică în slăvi haosul atenian dinaintea secolului al V-lea î.e.n. tocmai pentru că el judecă cu normele secolului al XIX-lea sau chiar al XX-lea, situaţia socială de atunci. Dimpotrivă el se situează pe o poziţie normală atunci când critică creştinismul din timpul său, secătuit de eroismul şi vitalitatea primilor creştini. Stabilirea dreptăţii trebuie înţeleasă ca acordul dintre normele metafizico-religioase şi cele civile. Normele civile sunt însăşi legătura unui stat, adică legile juridice şi administrative, în timp ce cele metafizico-religioase sunt acelea ce sunt stabilite de tradiţie, fiind legi nescrise. Primele se pot schimba în funcţie de guvernanţi, celelalte sunt imuabile. Oficialităţile Bisericii sale (ceea ce nu înseamnă nici pe departe sufletul, vârfurile spirituale ale religiei Creştine) pretind că normele metafizice sunt date odată pentru totdeauna de Dumnezeu. Astfel că se pare că aceste norme sunt opusul celor civile care variază de la epocă la epocă deşi cele două spectre de norme au în bună parte cam aceiaşi vectori. Legătura între acestea este mult
98

mai subtilă decât se vede la prima vedere. Căci nu numai discursul religios al acestor norme foloseşte termenii specifici exploatării sălbatice (stăpân, slugă, păcat, poruncă etc.) dar ele însele pregătesc terenul pentru cele juridice. Statul nu ar investi în susţinerea teoretică şi practică a Religiei dacă normele metafizice s-ar opune celor civile în mod ireconciliabil deşi în unele privinţe există acest gen de incompatibilitate între ele. Căci în acest caz s-ar întâmpla ce s-a întâmplat şi cu alte religii, adică să fie eliminate. Este amuzant exemplul împăratului roman care era sigur pe victoria sa într-o bătălie maritimă, ca urmare a flotei superioare dar semnele cereşti ale prezicerii acestei victorii, respectiv pofta de mâncare a găinilor, nu exista; observând încăpăţânarea găinilor împăratul şi-a condus normele comportamentale după un alt principiu exclamând: ‘dacă nu vor să mănânce, atunci să bea’. Însă dincolo de obligaţiile pe care normele religioase specifice le cer, Creştinismul promite în schimbul pietăţii, a umilinţei, fericirea absolută excitând astfel resorturile Complexelor Eden şi Matern. Faţă de politeismul grec şi roman, unde zeii erau în număr mare şi relaţia lor cu oamenii era aceea de supraordonare, în timp ce relaţiile dintre ei erau tensionate sau oarecare fiecare având o anumită putere, monoteismul este într-adevăr o Religie a narcisismului sclavilor. După cum sugerează acelaşi Nietzsche, el facilitează identificarea cu Dumnezeu pe care fiecare muritor o face în mod involuntar. Existenţa unor sclavi care s-au şi născut în sclavie, unde părinţii lor erau cam singurele persoane apropiate, se deosebeşte esenţial de relaţiile aristocratice multiple ale grecilor şi romanilor. De aici şi renunţarea la politeism. Însă dincolo de această identificare, Creştinismul promitea egalitatea, ceea ce politeismul greco-roman nu putea promite din principiu, căci diferenţele dintre sclavi şi oamenii liberi erau acceptate ca norme metafizico-religioase. Dorinţele sclavului de ascensiune socială au fost exploatate subtil de oficialităţile creştine dar impunând şi pacea mult dorită de soldaţii obosiţi şi depersonalizaţi ai Imperiului, pe când Religia Politeistă, dimpotrivă, încuraja războiul şi tensiunea. Problema este că ar fi fost lipsit de sens ca exploatarea sălbatică să fie anulată, ea continuând şi în Creştinism, însă sub masca egalitarismului şi a iubirii aproapelui. Sclavul era eliberat doar formal, căci el era legat în continuare de complicatul sistem economic care deja se structurase. Recunoaşterea faptului că ‘creştinismul este o religie de sclavi’ de către Nietzsche, este o mare umilinţă pentru această Religie. Căci ea se vede în situaţia de a nu fi schimbat ‘pe pământ’ în mod concret ceea ce promisese cu formula ‘precum în cer aşa şi pe pământ’. Apariţia pe firmamentul ei a sfinţilor o face oarecum politeistă. Căci aceşti sfinţi sunt mai mult decât nişte muritori, ei sunt mâna lui Dumnezeu şi asemenea eroilor greci care deveneau, prin tradiţie, zei, la fel se întâmplă şi cu sfinţii creştini. Prin recurgerea la fenomenul retroacţiunii celor două filiere, prin ceea ce în literatura de specialitate s-a numit ‘mecanisme de apărare’, ipocrizia a fost elementul ce a măcinat Creştinismul ca parte pământească. Fac excepţie de aici misticii lui, care s-au retras din lume în singurătate. Principiile dreptăţii s-au modificat către alt centru de greutate; dacă în antichitatea greacă, dobânda la împrumut sau comerţul speculant era văzut ca necinste, ce facilitează câştiguri nedemne, nemeritate, în timp ce era acceptată sclavia ca lucru drept, Creştinismul oficialităţilor dimpotrivă, recunoaşte valoarea economică a acestor operaţii de piaţă în timp ce sclavia este considerată barbară, păgână. Acesta este tocmai punctul prin care Creştinismul, ca mentalitate îşi încalcă principiile sale fundamentale prin care s-a impus în faţa celorlalte religii. Căci el a promis egalitatea însă exploatarea sălbatică a rămas sub această mască. Culpabilitatea exploatării este punctul central al oricărei culpabilităţi, inclusiv în ceea ce Freud numeşte ‘culpabilitatea masturbării’, ca nucleu genealogic al oricărei culpabilităţi. Faptul că aproapele este tratat de departe, că regulile de convieţuire ale unui grup social nu se aplică într-altul este principala culpă a oricărei organizări sociale. Căci chiar dacă această culpabilitate este specifică mai degrabă claselor de jos şi se va vedea la psihopatologie ce rol are o astfel de structurare a Psihicului în aceste condiţii, această culpabilitate este transmisă de educatori, de cei de sus către cei de jos, prin proiecţiile sale. Adică prin pedepsele pe care ei le aplică în scopul de a produce frustrări superioare, pentru a nu scăpa din mână mulţimile. Masturbarea devine culpabilă tocmai în această lumină a exploatării. Căci dacă Creştinismul cultivă asceza, care purifică sufletul celor ce o pot accepta ca atare, la fel cum tensiunea psihică a anorecticului scade prin înfometare, strangulându-se conversia energetică, ea poate produce un efect cu totul opus la cei ce nu cred în ea dar o acceptă ca pe o modă. În acest caz este evident că satisfacţia libidinală trebuie să producă culpabilitate tocmai pentru că conduce la creşterea Valorii de Neutralizare prin neutralizarea respectivei inhibiţii anterioare datorită faptului că este cea mai puternică plăcere. Or numai influenţa pedepsei la această plăcere sexuală poate păstra la nivel redus respectiva Valoare de Neutralizare. Culpabilitatea exploatării sociale îşi are rezonanţa în Complexul Matern. Căci fraţii împart întotdeauna în mod egal ceea ce primesc iar mama va fi supărată atunci când unul se lăcomeşte la porţia celuilalt. Exploatarea socială exact acest lucru face şi aici este un dramatism al sentimentului că Complexul Matern se datorează tocmai acestei inegalităţi dintre oameni. Pierderea dragostei materne încorporată la nivelul temei izgonirii din Rai, este suferinţa majoră a Omului ca individ. El îşi găseşte o vină pentru aceasta tocmai pentru
99

în timp ce refacerea lor nu mai este posibilă iar sistemele psihice individuale devin încordate deoarece Valoarea de Inhibiţie le creşte treptat. Dar asta nu este temei pentru pesimism cum crede depresivul ci inaplicabilitatea unei noţiuni morale clasice la realitatea socială. acest lucru constituie tocmai condiţia de egalitate. căci fericirea presupune o neutralizare majoră şi este evident că ea nu poate fi obţinută decât prin reabilitarea unei inhibiţii majore care din principiu nu poate fi posibilă în condiţiile unei egalităţi brute. Situaţia ‘celei mai mari fericiri’ nu trebuie luată 100 . al realităţii sau al Vieţii. Adevăratul creştin este pusnicul ce simte incompatibilitatea dintre normele sale metafizice şi cele civile. Căci dacă ascensiunea socială. În primul caz pentru că situaţia nu se va mei repeta. Falimentul unor astfel de situaţii se întrevede din ele însele. Căci adoptând haloul egalitarist al conceptului de ‘dreptate’ ar trebui ca dreptatea să fie mai curând tocmai egalitatea brută asemenea insectelor gregare. este un Creştinism corupt. departe de semnificaţia originară a catacombelor. Nu este cazul să se explice în amănunt ce se întâmplă după aceea căci istoria a arătat suficient. plictisiţi de mult de toate acestea. Cei săraci cred că se simt în Rai având bunătăţile celor bogaţi iar valorile de neutralizare a sistemelor psihice ale acestora cresc vertiginos. un alt jaf contra bogaţilor nemaifiind posibil iar apoi pentru că cei puţini care se bucură de bunurile celor ucişi nu pot ucide la nesfârşit. convinşi şi de utopia fanatismului lor. Asemenea nevroticului care îşi propune o neutralizare de tip oedipian şi raportându-se la ea. căci promisiunea iniţială nu a fost susţinută iar aceasta acţionează în neconformitate cu legile egalităţii. a acesteia. el este chinuit de remuşcări asemenea câinelui lui Pavlov supus la şocuri electrice atunci când atinge hrana. luptă eventual la început dar apoi renunţă. Filosofia juridică şi morală în general s-a tot învârtit în jurul acestei probleme fără să o enunţe în mod clar deşi pretenţiile sale de profunzime nu sunt nerealiste. Căci normele civile nu pot accepta acest deziderat. aşa cum o practicau cei de jos era paralelă cu lipsurile materiale iar o simplă satisfacţie libidinală pe stomacul gol nu prea avea mare valoare pentru cineva. o face pentru că el a făcut o prostie. Freud a inventat teoria ‘hoardei originare’ ca specifică unei situaţii de acest gen. el intră în capcana propriei imposibilităţi. Creştinismul care vizează compromisul cu normele civile aşa cum a făcut-o Biserica Creştină. postulând criteriul naiv al ‘celei mai mari fericiri’ pentru normele sociale adoptate în comun adică pentru legile ce fac şi permit o cât mai mare cantitate de fericire. Creştinul trăieşte angoasa scăpării printre degete la nesfârşit. urmat de împărţirea acestora la săraci. Şi totuşi aici nu se poate pune problema dacă o astfel de ‘naţionalizare’ ar fi dreaptă. indiferent de perfecţiunea mecanismului ce le pune în aplicare. condamnate să fie nedrepte din acest punct de vedere. În acest caz cei ce au murit nu mai pot fi nefericiţi. Teoriile utilitariştilor englezi sunt diferite de acest nucleu al dreptăţii (economia) deşi se numesc utilitariste. nu fac decât să ducă la bun sfârşit compromisul Religiei cu statul. în timp ce egalitatea este. Anorexia este calea adevăratului creştin căci cei care inventează raţionalizări cu privire la păcatul poporului vrednic de pedeapsă. Cei bogaţi şi chiar cei aflaţi în clasa mijlocie dintr-o ţară civilizată. Nedrepte sunt legile Bisericii susţinute ulterior. unde ‘cea mai mare fericire’ conduce la nedreptate. Eşecul nu este al lumii. De aceea problema economică este cea care guvernează normele considerate drepte sau nedrepte. imposibil de realizat în condiţiile în care resursele economice sunt limitate. din principiu. La fel este şi în acest caz. eliminând o cantitate imensă de fericire asemenea electronului ce trece pe un alt strat care elimină energie atomică. trebuie să fie din principiu un act ce respectă în cel mai înalt grad principiul ‘celei mai mari fericiri’. cel puţin iniţial. Problemele iau aici o întorsătură ciudată. Dreptatea nu este de atins în acest moment în această lume şi la drept vorbind nu va fi niciodată. Astfel că ei sunt mai puţin nefericiţi decât ceilalţi. O altă soluţie este eliminarea celor mulţi şi luarea tuturor bunurilor lor. Invers faţă de vitalitatea antică a curajului de a spune lucrurilor pe nume. prin propunerea unui standard superior de morală metafizică. departe de idealul reînvierii copilăriei şi a credinţei într-o egalitate universală. Conceptul de ‘dreptate’ are o formă ce trimite la concepţia naivă despre oameni. Dar aici se află tocmai obedienţa ei faţă de mentalitatea oficială. Culpabilitatea creştinului prins în propria sa capcană îl face să se înfunde şi mai mult în propria credinţă. Aşa se face că comunismul şi fascismul sau orice act de deposedare a averilor celor înstăriţi. De exemplu orice normă este făcută pentru toţi în a o respecta iar orice astfel de normă este respectată cu condiţia ca toţi să facă la fel şi cineva să nu fie privilegiat în a o ocoli. căci sistemul lor psihic nu mai funcţionează iar cei ce trăiesc sunt extrem de fericiţi. În ambele cazuri se epuizează stocurile. Teoria ‘fericirii’ face un pas minor faţă de cea egalitaristă. posibilitatea de atingere a unei situaţii materiale prospere se face prin aceste inhibiţii Omul va recurge la ele în speranţa că va fi răsplătit mai târziu. din principiu. De aceea se prefera alinierea la mentalitatea oficială a ascezei. Însă tocmai legea este aceea care facilitează menţinerea inegalităţii. fiind insensibili la pierderea a ceea ce oricum nu preţuiau prea mult. De aici pornesc mai târziu şi refulările libidinale teoretizate de Freud care complică şi mai rău situaţia.că atunci când mama este supărată şi îi arată indiferenţă. Aşa se face că orice cod de legi ce nu ţine cont de nucleul economic intră în contradicţii ameţitoare. O libertate sănătoasă a satisfacerilor. în timp ce cei săraci pot ţopăi de fericire pentru acelaşi lucru. ci al concepţiei Omului despre toate acestea. în explicări secundare.

Astfel că.2. este influenţat de interesul sălbatic de a nu se acorda merite. În acest caz însuşi pragmatismul general. Puritanismul şi spiritualismul Artei Paleocreştine nu este decât o contrazicere narcisică a mentalităţii clasice antice. el îşi va permite cele mai mari abuzuri tocmai în numele meritului pe care el însuşi şi-l acordă. ci per total. la pictura academică stereotipă. Despre aceleaşi influenţe asupra altor forme de Cultură. Religia însăşi se prezintă la fel. după cum se va vedea la Complexul Tabu.izolat. atunci nu doar că meritele sale nu sunt recunoscute dar chiar sunt împiedicate să se dezvolte. Au fost extrem de rare cazurile când tiranii şi-au răsplătit cum se cuvine elitele şi mult mai rare cele în care oamenii comuni au fost răsplătiţi după meritul care li s-a recunoscut chiar şi după moartea lor. Omul este în măsură să venereze Universul întreg cu care de fapt se identifică narcisic în scopuri speciale şi nu doar o parte din el care pare limitată. nu le dă titlul de valori eterne.5. respectiv cine stabileşte cine cântă mai bine din flaut pentru a primi cel mai bun flaut. Or. Cultura de Masă ia poziţie faţă de cea a generaţiilor precedente. Acest model este cel al pragmatismului orb. presupus ca ‘incapabil’ să înţeleagă tradiţia culturală a Romei. prevederea evenimentelor viitoare este la fel de rudimentară. atunci când cineva este ridicat în slăvi acela este o unealtă. în felul acesta inegalitatea s-ar justifica şi lumea ar fi dreaptă fiind astfel inegală. a celor două din cea de-a treia grupă (Tabu/Narcis) şi celui Cain. Virtuţile tehnice ale artiştilor renascentişti. Căci dacă politicianul este un tiran iar demnitatea sa este atât de decăzută încât să fie lipsit de scrupule. a senzualismului său de către cea creştină. de a-l folosi şi exploata şi prin urmare de a-i subestima meritele. atunci când Omul intervine asupra obiectului ce va deveni Artă. Creştinismul. Un alt criteriu al normelor morale aparţine lui Aristotel şi se referă la distribuirea bunurilor în funcţie de meritul fiecăruia. Problema se manifestă exact invers faţă de cum crede Aristotel. Căci Complexul Cain se manifestă prin tendinţa de a-l înjosi pe celălalt. Lăsând la o parte că acest criteriu se referă doar la normele civile şi nu şi la cele metafizice. nevoia de diferenţiere. dacă aceasta nu există. ca fundament principal al normelor metafizice. cucerind culoarea şi libertatea cu care noua generaţie ridiculiza pe cea veche. Şi aici este marea problemă a pragmatismului în general: dat fiind nivelul ştiinţific rudimentar pe care Omul îl are astăzi şi deci. Însă chiar meritul este o valoare care mai întâi se stabileşte pragmatic în funcţie de circumstanţele socioeconomice şi chiar coincidenţa unor valori la nivelul mai multor epoci. Dacă Arta ar rămâne la nivelul Complexului Eden atunci fără îndoială că multe obiecte create întâmplător de natură ar intra în muzee. Fireşte că acest lucru este stabilit de majoritate sau. în acest caz. ci trebuie să şi le ia singur. El este obedient economiei sălbatice. acest pragmatism este făcut ‘după ureche’. Dimpotrivă. Iată de ce teza marxistă şi aristoteliciană a criteriului meritului este total neaplicabilă: pentru că individul nu trebuie să aştepte ‘pară mălăiaţă’ ca altcineva să îi dea merite. criteriul meritului se învârte în cerc vicios. Însă tocmai aici este problema. care au recuperat valorile antice se pot explica şi prin nevoia de diferenţiere a catolicismului faţă de ortodoxie care rămăsese la un stil naiv. face compromisul cu interesul statului de a păstra la nivel scăzut educaţia prin ambiguizarea ei. 2. a urmat ‘sindromul de sevraj’ al nefericirii comune ulteriore. Se poate aici arăta în special cazul Muzicii promovată în mass-media (căci ea rămâne cea mai populară dintre arte). La fel este cu toate curentele care s-au succedat cu repeziciune. recunoscute ca plictisitore şi lipsite de viaţă. Fără ura sau. Complexul Cain şi Cultura Dacă Arta a însemnat şi mai înseamnă încă atât de mult pentru Omenire. Astfel că după fericirea oarbă a răzbunării. cel puţin. acest lucru se datorează influenţei decisive a Complexului Eden. Arta secolului al XX-lea care tocmai s-a terminat mizează totul pe Complexul Cain în ceea ce priveşte originalitatea. anume că Omul consideră Artă doar ceea ce este făcut de mâna sa sau ceea ce este cuprins în planul său intenţional şi asta tocmai pentru că aici intervine şi grupa a treia de Complexe care sunt specific umane. fascismul şi comunismul s-au dovedit a fi nişte dezastre. problema majoră pe care el o scoate la suprafaţă se referă la cine stabileşte criteriul meritului. Dacă se ia în considerare că acest pragmatism sălbatic înfloreşte foarte bine pe fondul educaţiei ambigue special făcută pentru ca individul să nu-şi cunoască statutul în societate. în ceea ce priveşte acest Complex. Devine Artă tot ceea ce poate deveni simbol pentru a arăta nimicnicia şi snobismul unei anumite părţi a lumii. după care se decid meritele. În mod cert. Obiectul de Artă devine simbol în spatele căruia se ascunde dinamica socială.4. sa putut vedea mai condensat în secţiunile anterioare unde Arta are un loc special în analiză. nevoia de diferenţiere socială este esenţială pentru totemism în general chiar dacă liantul societăţii primitive pare cel mai solid cu putinţă. de politicieni deoarece ei împart recompensele fie şi temporar. Impresionismul în pictură a apărut ca o reacţie la tradiţie. ci doar circumstanţiale. După cum s-a văzut. în special faţă de snobismul celor bogaţi ce merg la operă sau cumpără 101 . de superioritate faţă de o anumită parte a lumii Arta rămâne totuşi lipsită de aroma spiritualităţii moderne de receptare a ei. judecând în totalitate lucrurile. se consideră că îl spiritualizează printr-un mod magic. Ceea ce este astăzi interesant vizează raportul dintre Arta de Masă şi cea Elitistă.1. o armă pentru umilirea şi înjosirea altcuiva şi protejarea propriei persoane sau altui grup. Ea ia poziţie faţă de artele clasice care astăzi sunt ironizate de mulţimi. De aceea se poate spune că Arta (postprimitivă) este un totemism modern şi.

Asemenea frumuseţii feminine. la fel stăpânul este cel ce poate da o mare plăcere prin puterea lui. A crede că acest viitor a venit este totul pentru această mentalitate. El poate fi ignorat iniţial pentru condiţia lui iar apoi poate fi ridicat în slăvi prin apropriere. ignoră Arta Maselor pe care o consideră kitsch şi se consideră pe sine singura Artă. nu este pentru clasele superioare decât un instrument de menţinere a propriei poziţii. Reîntoarcerea la kitsch pe care elitismul îl face este o acţiune duplicitară ce are în vizor tocmai o astfel de scindare a elitismului anterior. care cere aceste sacrificii din partea celor care o creează. îşi autoproclamă narcisismul şi dezicerea faţă de aceste fenomene prin ridicarea în slăvi a unor vedete apărute peste noapte. specifică claselor de jos. Formele şi instituţiile sociale tradiţionale au supravieţuit ambivalent în schimbarea produsă de tehnologie. Este suficient pentru ca piesa să devină arhicunoscută şi ea atunci devine o piesă a periferiei faţă de care elita vrea să se diferenţieze. Frumuseţea nudurilor masive ale lui Michelangelo este frumuseţea autoîncoronată a stăpânului bine hrănit în contrast cu sclavul slab şi flămând care este automat ‘urât’. acest rege ‘fură’ gloria predecesorului cu câteva artificii tehnice. El este plătit indirect pentru munca lui de a onora narcisismul claselor sociale superioare aşa cum politicianul intervine pentru a-şi forma o imagine prin acţiuni de PR specifice. dimpotrivă.cu preţuri colosale tablouri celebre. În momentul în care fantasmele investite se dovedesc înşelate (şi de această dată). mai mult chiar. Acest fapt grefat pe mentalitatea tradiţionalistă se poate numi endogamia valorică a mentalităţii de tip tradiţionalist. aşa cum este Arta Populară. Superioritatea celor care fac Cultura este apropriată valorilor ce trec prin acest filtru iar recunoaşterea postumă a unor astfel de oameni de cultură este operată de investirea Complexului Cain ce se face în detrimentul contemporanilor acestora şi care eventual aveau rolul autorităţilor în acel moment. complicat. Cealaltă Artă. ‘Plăcerea estetică’ poate fi înţeleasă şi ca fiind un alt mod al plăcerii de a fi puternic pe lângă rezonanţele Edenice anume plăcerea de a fi stăpân. ea devine pentru un moment ţinta fantasmelor publicului. îşi găseşte aici ecoul cel mai clar cu putinţă. a sclavului devenit prosper dar cu sufletul modelat timp de mii de ani în tiparul sclaviei. Din acest punct de vedere numele de ‘artă’ vine de la nevoia de denumire a activităţii în cauză şi a curentelor în care respectivii artişti se înscriu. ci decât un simplu spectacol la care cineva asistă cu plăcere dar care nu i-ar închina întreaga lui viaţă. După cum un rege schimbă înfăţişarea şi aduce noi îmbunătăţiri unui castel făcut de un predecesor pentru a-şi arăta măreţia. Acest lucru este de ajuns pentru ca efectul estetic să fie umbrit. Aceasta este mentalitatea tradiţionalistă a Artei Clasice care ajunge la relevarea Complexului Eden cu instrumentele specifice. nu fac decât să îşi proclame o putere şi mai mare în faţa celei a predecesorilor. Cultura se redefineşte şi ea odată cu redefinirea stilului de viaţă şi mentalităţii celor care participă la ea. incapabilă de a fi înţeleasă de mase dar promovată în instituţiile de învăţământ de artă. Muzica Pop este semnificativă în acest sens. Vocea puternică a tenorului. A face artă din ceva rudimentar reflectă situaţia sclavului eliberat şi. ci de multe ori unul rudimentar. Egoismul şi ermetismul aristocrat şi burghez este înlocuit cu obrăznicia şi goana modernă după noutate şi originalitate. Mentalitatea futuristă. se reflectă în repeziciunea cu care moda se schimbă. exuberant. acesta este idealul modernismului. Narcisismul omului de rând care guvernează gustul epocii fie în mod pozitiv fie negativ. Cultura în general. Noutatea ei este ţara făgăduinţei în care publicul investeşte fantasmatic cu foamea lui de futurism edenic. nu ar exista nici iubire faţă de Artă. Endogamia axiologică se realizează complet. este tocmai puterea stăpânului. Materialul nu mai este unul costisitor ca în epocile clasice. a pătruns în special în Arta Modernă. După cum primitivul nu ar păţi nimic de la presupusele spirite atunci când ar omorî animalul totemic în afara legii totemice dacă nu ar crede în aceste spirite nici arta nu ar însemna nimic dacă nu ar avea această funcţie originară cainică. În felul acesta autorităţile care îşi apropriază valorile ignorate de alte autorităţi sau dorite dar pe fondul imposibilităţii aproprierii lor (datorită naţionalităţii diferite. Aşadar dacă nu ar exista ură între oameni. plăcere care a fuzionat către elementele de asociaţie mnezică după principiile Fuziunii. despre moralele de stăpâni şi cele de sclavi. se opune exact acestui tip de Artă prin faptul că de 102 . Noul este aici esenţialul. Artistul este un sclav al gustului stăpânului. Din nimic se face aur. atât de apreciată de nostalgicii unei mentalităţi aristocratoide. fie nu. Până şi cea mai ‘pură’ poezie de dragoste platonică vine să ridiculizeze viaţa sexuală. Uneori un sclav mai luminat poate crea artă ‘de bun gust’. de exemplu). fie că el face apel la Complexul Eden. piesa devine desuetă asemenea unei cuceriri amoroase pe care o face un Don Juan. ce se numeşte avangardistă. un sclav obosit şi flămând nu poate avea asemenea voce. subiective legată de o mare plăcere/fericire. de unde şi relativismul valorii estetice în general. În acest fel. Muncitorul este cel care impune Arta. Pe de altă parte Arta. Cultura Elitistă. Această situaţie este o investire pe care clasele sociale o fac în scutul cultural pentru a-şi apăra poziţia. Aici Artă este doar ceea ce este somptuos. Masele dimpotrivă. adică aceea a dezvirginării sau lunii de miere. Când o piesă muzicală întruneşte condiţiile tabu care vor fi explicate mai târziu şi cele de raportare la Complexul Eden. Profunda intuiţie a lui Nietzsche. banalitatea desuetă a amorului părinţilor sau a oricăror alţi oameni comuni. de Avangardă. suferind mizerii sau cheltuind sume fabuloase pentru ea. luxos. Arta nu are decât valoarea care îi este dată iar în sine nu înseamnă nimic.

Sportivii. De aceea se poate observa o trecere de la joc la o varietate de luptă propriuzisă dacă clivajul pulsional este mai puternic. Recunoaşterea valorilor culturale. Cele mai populare jocuri sportive de pe pământ respectiv fotbalul european şi american. Zeificarea artiştilor. cu luptele serioase şi uneori sângeroase ce se dau între masculi. jocul a devenit sistematic şi în cazul în care numărul oamenilor care împart aceleaşi spaţiu a crescut. prezente sau de mult inactuale dar care se păstrează genealogic în Memorie. Această exploatare are două sensuri. Această origine are un rol social bine stabilit. una necunoscută după cum necunoscut este şi sufletul omenesc. aşa cum se întâmplă deseori la copii. Dacă parteneriatul social presupune adeziunea Complexului Polis iar comportamentul subiecţilor atestă protejarea reciprocă în cadrul jocului. În acest caz obiectele cunoaşterii nu sunt acceptate după dimensiunea lor pragmatică.6. a filosofilor. cel de-al doilea vizează interesul aparatului cognitiv de a face posibilă exprimarea unei alte structuri operaţionale. 2. În societatea umană. Toate problemele existenţei specifice ale unei mentalităţi sunt fuzionate într-un fenomen complex: Arta. adică interesul individului. este preţul plătit de autorităţi pentru obiectivarea dreptului lor de a fi stăpâni. unde violenţa este eliminată şi doar imitată formal dar investită în partenerii sociali. În acest caz ea implică o reprezentare unitară şi suficient elaborată în sistemul de referinţă dat ceea ce este cazul copilului care se joacă din dorinţa de a imita adultul.1. ci acestea iau o altă conotaţie. Însă prevalenţa acestui Complex se explică prin faptul că el este unul arhaic iar jocul este prin excelenţă o manifestare ce apare şi la animale. îl promovează pe acesta în mod reprezentativ. În primul caz jocul se face din curiozitate iar în cel de-al doilea. Unul este cel intranaţional. Primul este dat de insuficienţa de elaborare a sistemului cognitiv adică a lipsei experienţei pragmatice care dă unui obiect statutul de obiect al Cunoaşterii. raţionalizarea pretenţiei de agresiune împotriva altei naţii iar acest lucru s-a spus pe faţă de către politica nazistă. rol care este destul de confuz înţeles astăzi. se face dintro necesitate specifică. publicul implicându-se afectiv în lupta rivalilor. o pregătire sau el există pentru că ceva anume împiedică exprimarea unor sentimente astfel că exprimarea lor se face prin joc. neplăcerile pe care ei şi le produc sunt uşoare şi formale. condiţiile sale. a oamenilor de cultură care se remarcă drept figuri importante. Cele mai populare jocuri sunt acelea care reuşesc să reprezinte conflictele sociale sau personale. comprima mai toate Pulsiunile Psihice posibile. În ambele cazuri jocul se prezintă ca o caracteristică iluzorie a sistemului cognitiv care este însă implicată în comportament şi care devine astfel fantasmatică. ‘superioritatea culturală’ a unei naţiuni fiind obiectivarea. În ceea ce priveşte această Filieră. manifestându-se într-un cadru artificial şi nestabil. uman în special. respectiv despre manifestările acestuia. rugbyul şi baschetul. ceea ce conduce la fuziunea tuturor Complexelor sale. Cel de-al doilea este cel internaţional. Aceste caracteristici există de obicei în mod genealogic în Memorie şi atunci jocul înseamnă o iniţiere.4. Aici este vorba de o cu totul altă origine şi altă destinaţie a ei. unui alt model faţă de cel experimentat de obicei. ci dimpotrivă.cele mai multe ori refuză cadrul manifest şi experimentat al său. Acest lucru poate fi înţeles în special datorită circulaţiei energiei pe această Filiere. Complexul Cain şi jocul Jocul presupune imitarea unor caracteristici ale vieţii într-un cadru deosebit de acela în care acestea se manifestă. de a-l subjuga pe celălalt. În acest fel se imită efectiv Complexul Cain care la animale apare deseori excitat în perioada de rut. Se va înţelege mai bine dimensiunea cognitivă a jocului atunci când se va trata despre aparatul cognitiv. de a-l reduce la mizerie şi mediocritate. în ceea ce priveşte schimbarea vectorului comportamental între cele două Filiere ale trunchiului psihic în funcţie de diferitele caracteristici ale mediului iar jocul reprezintă de obicei manifestarea Filierei Negative. incapabile să producă disfuncţii majore celui care le suportă. Analiza jocului la animale relevă faptul că comportamentul în timpul jocului relevă actul vânătorii sau al apărării. cei care îl practică asiduu se dovedesc deseori puţin evoluaţi în ceea ce priveşte celelalte Complexe de unde şi nevoia de exprimare a celui mai reprezentativ dintre ele în ceea ce îi priveşte. dimensiune care apare numai dacă este îndelung experimentată. Aceste pasiuni ostile se manifestă în arenele imense ale stadioanelor atunci când nu se manifestă prin opoziţie faţă de nou şi prin fanatism ecologic. Complexul Cain este elementul cel mai evident implicat în fenomenul jocului deşi este evident că toată Filiera negativă este implicată aici. Iată deci că dincolo de condiţia intelectuală a Artei în ea se pot implica. tabuizarea şi aproprierea lor este dată exclusiv de acest Complex Cain. Aici este cazul cu jocurile sportive în care se investesc pasiuni interzise de normele sociale sau a jocului spontan care presupune o regresie ideatică la forma jocului infantil. superioritate subliniată de diferenţa dintre mercantilitate şi genialitate. În felul acesta jocul a putut fi exploatat în zona lui profesionistă aducând importante venituri economice. unde creaţiile de referinţă ale Omenirii sunt apropriate pentru a sublinia superioritatea stăpânului faţă de sclav. Aşadar cultura nu contrazice cu nimic Complexul Cain. Acest fapt se explică prin două modele. reprezintă comportamentul războinic 103 .2. Căci jocul presupune clivajul cel mai explicit al acestor două Complexe ale grupei a doua. În felul acesta pretenţia de revoltă a poporului este sugrumată de zidul cultural în care se închid autorităţile.

artistice şi morale.5.1. Baschetul. relativ la stigmatul adus Sexualităţii.1. Dar nu orice fel de europeni. lupta corp la corp fiind eliminată în favoarea tehnicii de joc. această situaţie nu este unanimă. Fireşte că sunt multe amănunte interesante de analizat la fiecare dintre jocurile sportive dar nu este locul aici de făcut acest lucru. Fotbalul american şi rugbyul insistă mai mult pe forţa fizică ce reprezintă lupta corp la corp şi care defineşte naţiunea americană formată în cea mai mare parte din emigranţi europeni. dorinţa soldatului de a purta armură. 2. cu care aristocratul îşi conduce calul şi cu care îşi umileşte rivalul aflat în genunchi. mingea nu este controlată cu mâna ca în fotbalul american ceea ce pentru muncitor înseamnă instrumentul principal al muncii sale ci cu piciorul. dincolo de protecţie. însă mult mai mulţi au fost cei alungaţi de sărăcie. ci doar cei ce nu au avut o situaţie socială suficient de nefavorabilă pentru a rămâne în Europa dar suficient de curajoşi încât să se arunce în necunoscut. cu minuţiozitatea debordantă a aruncărilor sale la coş poate fi pus în relaţie cu acurateţea ceasornicarului. Orice încălcare a interdicţiei este socotită delict. Complexul Tabu Complexul Tabu este omologul celui Narcis şi se referă la proiecţia tuturor sentimentelor egocentrice în elemente exterioare. reprezintă punctul de vedere al aristocratului în luptă. Chiar costumul specific reprezintă.5. Fotbalul european dimpotrivă. 2. Fireşte. cum la fel nu este nici interesul pentru fotbalul american dar majoritatea lor se suprapune peste acest canon. dând astfel naştere unui sentiment foarte ciudat.1.prin excelenţă. pentru ca în final să se analizeze rolul fenomenului tabuului în societăţile dezvoltate cu consecinţele sale culturale. ceea ce pentru primitiv este mult mai grav. unde fineţea execuţiei este totul. însă pedeapsa nu este una civilă. Astfel că în modernitate sentimentul ce decurge din acesta variază de la veneraţie la excitaţie libidinală. Puţini oameni înstăriţi au părăsit Europa. Aici se va urmări mai întâi definirea generală a acestui Complex aşa cum apare el în societăţile dezvoltate apoi se va preciza originea primitivă a tabuului relativ la gândirea magicistă şi la implicaţiile acesteia în fenomenul totemismului. Astfel că fotbalul american lasă să se întrevadă lupta corp la corp a soldaţilor şi forţa fizică a muncitorilor. Structura generală Ambele grupe de Complexe prezentate anterior aparţin şi animalelor şi Omului dar celelalte trei grupe sunt specifice numai Omului. Prin intermediul acestei dorinţe ce pare imposibil de satisfăcut se asociază întregul spectru al dorinţelor imposibile în general. religioase. după cum deja aroma tabu s-a simţit suficient de clar până acum şi la celelalte 104 .2. El îşi are originea în societatea primitivă. Acest element îndeplineşte în mod real una dintre dorinţele reale ale persoanei care proiectează tabuul. Începând cu acest Complex Tabu istoria arhivată în sufletul omului marchează trecerea de la stadiul de animalitate la cel de Om. legată de răzbunarea spiritelor. ci mai degrabă una religioasă. care se ascund în corpul Filierei Negative. de unde şi denumirea lui şi continuă să se dezvolte până în epoca modernă. În societatea modernă tabuul se proiectează în special asupra unei persoane şi mai rar asupra unui obiect sau animal.2. Deci este firesc ca tensiunea aceasta nouă să se propage şi asupra celorlalte grupe. Sentimentul pe care el îl provoacă este o interdicţie asupra obiectului ce suferă proiecţia tabu.

Specificitatea Omului începe cu cea dea treia grupă de Complexe. leilor. Însă el se reeditează ontogenetic în toată structura lui. să-l inhibe şi în felul acesta să trăiască iluzia unei superiorităţi divine. ceea ce corespunde fazei sale rudimentare de unde este de fapt luat şi numele său. Atât de slabă este certitudinea superiorităţii sale încât pare asemenea unui coşmar al unui fost prizonier obsedat de gândul că ar putea ajunge din nou în prizonierat. Este suficient un traumatism şi Complexul Traumatic devine excitat. de fapt Complexul Tabu nici nu ar putea apărea dacă aceste două grupe nu există. După cum se va vedea mai jos. Cu toate acestea structura Trunchiului Psihic. etc. Apoi. Cunoştinţele sale rudimentare fug ele însele de ambivalenţa cutremurătoare în ceea ce priveşte destinul său. Cel ce avea arme mai eficace şi mai puternice dovedindu-se mai abil în luptă decât eventualii rivali. În societatea primitivă ierarhia socială îi este totuşi principiu şi se face în funcţie de forţa războinică chiar dacă nu este la fel de flagrantă ca aceea din cea modernă. maimuţelor. devenea automat tabu. Aceste himere sunt ale unei fiinţe care se uită doar la trecutul său la cei slabi şi la animale fără să fie în stare nici măcar să îşi analizeze propria existenţă enorma distanţă care îl poate despărţi de o eventuală limită externă a evoluţiei dacă se poate vorbi de aşa ceva. accentuată. aparţine în special Vieţii Animale capabile de apărare. Trunchiul Psihic este elaborat genealogic/filogenetic şi baza lui care constituie prima grupă de Complexe respectiv Complexul Eden şi cel Traumatic datează de miliarde de ani. Aşa cum îl prezintă antropologia. refugiul constă în întemeierea culturii şi civilizaţiei. Ştiinţa lui îi demonstrează pe zi ce trece faptul că este o particulă infimă în univers. care erau de obicei europeni ce veneau să îi viziteze şi care îi seduceau cu armele şi cunoştinţele lor. atât de vechi ca Umanitatea însăşi căci ea reflectă însăşi societatea umană. care vor fi analizate pe parcurs sunt decisiv influenţate de el. sentimentul tabu este o 105 . Atât ştie Omul în acest stadiu. este specifică animalelor sociabile dar nu în sensul departamentalităţii. poate deveni Refulare dar care nu atinge acest stadiu. cea de-a doua grupă. Omul nu are un statut socio-economic complex în stadiul de Complex Tabu adică fără celelalte două prime grupe. Dramatismul acestui Complex este dramatismul Omului în general iar celelalte. himere absolute ale Omului aflat la începutul drumului său. Traumatic-Eden. devenind tabu. prima grupă. Paradoxul şi definiţia fenomenului tabu este aceea că este exact invers decât doreşte să fie. Complexul Tabu poate fi definit la origine ca fiind scutul protector pe care straturile sociale îl improvizează în elaborarea şi menţinerea ordinii sociale. Căci fenomenul Tabu este contracararea unui om care se consideră involuntar ca fiind de fapt Animal. Faţă de Animal Omul are capacitate intelectuală superioară însă reflectarea lumii în aceste capacităţi este încă precară el rămânând în bună parte tributar unei gândiri animalice. Polis-Cain. fiind guvernat de Instincte. Căci între nucleul Complexului Tabu şi haloul tabu este o discrepanţă ce determină Nevroza în cazuri extreme iar următoarele secţiuni vor detalia acest lucru. Cunoştinţele lui despre mediu sunt limitate iar el se confundă încă cu el. a fost elaborată în etape. aşa cum există la albine ci sociabile în sensul societăţii umane. anume doar să îşi înfrâneze Instinctul. ierarhizate ca în cazul lupilor. Modelarea acestor Instincte este una ce ţine nu de evoluţia lui firească. ci de simpla inhibiţie care. însă el se încăpăţânează şi se crede semizeu. Tabu-Narcis.Complexe în special la cele din grupa precedentă. Mai întâi. aşa cum apare ea în cele cinci grupe de Complexe. Sunt cunoscute cazurile în care triburile sălbatice doreau să aibă regi civilizaţi.

formă avansată a acestui germene. Acesta se mai poate întâlni şi astăzi la unele triburi sălbatice. Aşa cum a intrat în literatură, în limbă termenul ‘tabu’ înseamnă un sentiment pe care primitivul îl are faţă de ceea ce este interzis prin tradiţie sau pentru autorităţile sociale remarcabile, cum sunt preoţii. Despre acesta se va trata puţin mai târziu, deocamdată este important de precizat originea sa. Pe baza sentimentului de frustrare pe care primitivul îl simte faţă de elementele, obiectele şi structurile sociale interzise termenul în cauză a intrat în limbajul curent cu sensul de ceva ce este interzis de legile nescrise, despre care nu se poate vorbi. Însă aici se observă o lipsă generală de înţelegere a profunzimii sufletului uman, a rolului pe care interzicerea tabuistă o avea în societatea primitivă. Nici măcar Freud nu a recunoscut valoarea şi structura acestei instituţii sociale care este fenomenul tabu, cu privire la ordinea socială. Toate valorile spirituale ale Omenirii sunt investite cu Complexul Tabu. Al treilea Complex pe scara Filierei Pozitive, influenţat de cel Traumatic, implică o anumită ermetizare a acestei ordini. Spargerea tabuului înseamnă spargerea cadrelor sociale, libertatea hoardei originare despre care vorbeşte Freud în ‘Totem şi tabu’, haosul. Prin urmare cel care violează tabuul este considerat ca violator al ordinii sociale, fiind pasibil de cea mai cruntă pedeapsă pentru fapta sa care promovează răsturnarea organizării sociale. Frica primitivului de tabu nu este decât frica de pedeapsă pe care o poate primi fie direct de la ordinea socială fie indirect de la mediul ostil. Invenţia armelor eficiente este principiul fundamental al Complexului Tabu. Când primitivul inventează o astfel de armă (ca arcul de exemplu), armă care va supravieţui multe mii de ani după aceea, el nu o explică de la început semenilor ci o tabuizează, o ambiguizează, o ascunde privirii şi cunoaşterii lor pentru a se folosi doar el singur de ea şi de a câştiga superioritatea cu ecouri sexuale asupra semenilor. Obiectele noi pe care masculii primatelor le aduc pe post de arme în faţa rivalilor la şefia hoardei îi transformă automat în lideri. Însă dacă acest obiect reuşeşte să fie şi o armă redutabilă tabuizarea lui este iminentă. Principial, potenţialii rivali îl vor venera pe cel care a reuşit să ucidă un atacator sau un vânat stând în copac, de exemplu şi aruncând o ploaie de săgeţi către victimă. În acest caz ei vor să ştie ce s-a întâmplat, cum a fost posibil. Însă acest lucru, un simplu băţ încovoiat care este în stare să arunce o săgeată, este ascuns de cel care doreşte să-şi consolideze poziţia, căci aceasta ar fi anulată dacă şi ceilalţi ar afla secretul. Acest secret, odată înţeles, devine banal, se detabuizează iar semenii îl iau ulterior ca pe un lucru mercantil. De aceea este în folosul său să facă din invenţia sa ceva vecin cu fulgerul care ucide pe loc sau ca soarele dătător de viaţă. Chiar dacă la nivelul societăţii primitive Complexul Cain nu este atât de flagrant iar comunicarea este mult mai fluidă, totuşi acest principiu va fi intrat în vigoare mai devreme sau mai târziu. În felul acesta invenţia ascunsă va fi devenit tabu la fel ca şi inventatorul ei. Societatea dezvoltată poartă povara acestui Complex Tabu; între timp invenţia cu pricina a devenit banală, numeroşii copii pe care inventatorul îi va fi avut trebuie să o fi moştenit, servindu-se de ea timp de secole. Ei trebuie să se fi înmulţit la rândul lor, să fi prosperat mai mult decât ceilalţi, care poate că ar mai fi crezut mult timp de atunci în minunea respectivei invenţii. Sau, poate că aceştia ar fi atacat un alt trib pe baza superiorităţii lor armate ceea ce le va fi consolidat poziţia de exploatatori. Acesta este sfârşitul societăţii primitive timpurii cu clasificarea ei specifică. În societate au
106

apărut astfel două clase, respectiv cei care trebuie să fi beneficiat de teribila invenţie şi cei care au pierdut sau care nu au beneficiat deloc de pe urma ei. Superioritatea celor dintâi este clară. Ei trebuie să-şi fi făcut proprietăţi independente, particulare, care trebuie să fi fost foarte greu găsite în societatea anterioară, dominată de principiile Complexului Polis unde indivizii sunt diferenţiaţi minor şi unde ajutorul reciproc în caz de pericol sau de vânătoare, este hotărâtor. Societatea primitivă umană trebuie să se fi dezvoltat suficient de mult la vânătoare încât succesul trebuie să fi fost imposibil fără arme specializate. Dar acestea sunt în stare în acelaşi timp să epuizeze vânatul sau animalele vânate se vor fi adaptat şi ele la noile condiţii. Se poate spune că pentru ca vânatul să fi fost suficient doar unii puteau să se bucure de aceste privilegii sau că două societăţi s-au dezvoltat în paralel chiar dacă o astfel de situaţie poate să apară chiar în cadrul unui clan sau în clanuri diferite presupunând că până la urmă toţi semenii vor fi aflat secretul invenţiei cu pricina. În orice caz Complexul Tabu se manifestă ca ameninţarea exploatatorilor asupra exploataţilor şi chiar dacă este mai greu de găsit aceste structuri în societatea primitivă, totuşi germenele său există. El este originea claselor sociale şi el produce ruptura teribilă faţă de Complexul Polis de pe Filiera Pozitivă. Retroacţiunea celor două Complexe vecine determină ambivalenţa, clivajul subiectului faţă de societate care se poate vedea foarte bine sub lupa Tulburării Psihice. Opus banalului, obiectul tabu trebuie să fie unul superior, strălucitor, unic şi inegalabil. Primitivii considerau tabu un animal ce nu se făcea accesibil cunoaşterii lor, datorită agerimii sau teribilităţii sale în general. Acest obstacol al penetrabilităţii Cunoaşterii Umane este de fapt voalul impenetrabilităţii sociale către clasa superioară învăluită în misterul tabu. El se opune maselor pe care chiar şi individul de rând din care face parte le dispreţuieşte în virtutea încastrării educaţionale a acestuia, ca obiect ‘ce nu se găseşte pe toate drumurile’. Aurul a devenit doar din acest punct de vedere un obiect nobil. Vulturul cel inaccesibil şi leul cel puternic, au devenit simboluri ale autorităţii tocmai datorită capacităţii lor de a nu fi la îndemâna oricui. De aceea copiile operelor de artă sunt dispreţuite în raport cu originalul, respectiv pentru că atentează la unicitatea acestuia. Freud a intuit destul de bine structura Complexului Tabu în conceptul său de ‘ideal al eului’, în timp ce omologul său, cel Narcis, este intuit în conceptul de ‘eu ideal’, pe care dealtfel îl şi situează drept nucleu al noţiunii sale mai largi de ‘narcisism’. Fireşte că simetria acestor concepte a fost foarte bine observată de Freud, ceea ce arată cât de mult s-a apropiat el de o viziune retroactivă asupra structurării Psihicului. El recunoaşte foarte clar reacţia cauzală dintre aceste două elemente pe care le numeşte ‘instanţe’, prin faptul că vede că din ultimul derivă primul. Această derivare este una ontogenetică, copilul fiind mai întâi narcisist şi apoi sobru, când va creşte. Însă sub raportul genealogic profund, între ele se dovedeşte a fi o relaţie retroactivă asemenea celor două Filiere ale Trunchiului Psihic. Freud recunoaşte în Hipnoză, fanatism sau în dragostea tumultoasă, ca fiind opera acestui ‘ideal al eului’ iar , în aceste manifestări ale sufletului, Complexul Tabu joacă un rol esenţial. Din nefericire, el nu a observat latura sociologică a acestui concept, drept pentru care claritatea lui suferă profund. Drept urmare Lacan vedea altfel conceptele acestea dar le-a făcut mult mai ambigue decât erau la Freud, odată cu introducerea noţiunilor de ‘agalma’ şi ‘celălalt’, fără însă a sesiza legătura dinte ele. Noţiunea de ‘agalma’ cu care
107

el operează în special analiza dragostei furtunoase, în mod special pasiunea lui Alcibiade pentru Socrate este însă foarte precisă. Etimologic, termenul provine din limba greacă şi înseamnă ‘împodobire’, ‘strălucire’ fiind un simbol al puterii pământeşti în care se proiectează puterea divină, ca o materializare a acesteia. Este evidentă identitatea cu cea a Complexului Tabu, mai ales după ce se vor analiza toate valenţele sale. Nici Lacan şi nici Freud nu au făcut legătura dintre acest fenomen, pe de-o parte cu perechea de concepte de mai sus, în ceea ce îl priveşte pe primul şi cu Complexul Oedip, în ceea ce îl priveşte pe celălalt. Termenul lui Lacan poate fi păstrat ca sinonim cu cel de tabu, deşi cel prezentat aici prezintă etimologic originea acestui Complex precum şi devenirea lui, dezvoltarea lui până în epoca contemporană. Cu toate astea conceptul de ‘agalma’ nu este suficient înţeles în ceea ce privesc implicaţiile sale psihologice. Pentru astfel de implicaţii, Lacan lansează ciudatul şi obscurul concept de ‘celălalt’. Extensiunea pe care Lacan o dă acestuia este una copleşitoare. ‘Celălalt’ are mai întâi o dimensiune socială, fiind înţeles ca semen, ca replică a ceva dat. Or acolo unde există semen există şi Complexul Polis iar el îl înţelege pe acesta prin prisma acestuia, în terminologia prezentată aici. De aceea parcă acest concept lacanian se apropie mai mult de acesta mai degrabă, decât de cel ‘tabu’ iar dimensiunea stratificării sociale, a însemnării teritoriului, care sunt elemente importante în structura unui astfel de Complex, îi scapă lui Lacan. Apoi mai există şi o replică la nivelul acestui concept, respectiv forma literei cu care se scrie este în stare să diferenţieze două fenomene diferite, dacă este cu majusculă ‘celălalt’ înseamnă altceva decât în cazul în care este nu este scris cu literă mică. Prototipul conceptului lacanian de ‘celălalt’, este totuşi Complexul Oedip aşa cum se poate el observa în dragostea furtunoasă, unde celălalt devine ‘celălalt’, adică însuşi sentimentul tabu. Proiecţia lui în ‘tată’ devine astfel simbol al autorităţii sociale, punctul de inserţie al spiralei familiale care se desfăşoară în jurul copilului, cu tatăl la capătul extrem după modelul general al structurării topice a societăţii. Fireşte că încercarea sa de a explica ‘agalma’ şi ‘celălalt’ fără a face legătură clară cu acest Complex şi fără legătură explicită între propriile sale noţiuni, face ca el să se lanseze într-un demers filosofic, mai degrabă, decât unul ştiinţific. O altă caracteristică a acestui Complex Tabu este lipsa de sentiment sub care el se prezintă, pretenţia ‘de a nu avea complexe’, lipsa de expresie şi de căldură umană, lipsa de pasiune. Falsitatea unei astfel de mentalităţi, impunerea unui anumit stil de viaţă morală a fost aspru criticată de către Nietzsche care a botezat-o ca ‘metafizică de călău’, adică un comportament ce se opune cerinţelor vitale. Însă interesul unei astfel de mentalităţi nu vizează un presupus caracter diabolic al speciei umane ci un scop clar: exploatarea economică în scopul profitului. Mentalitatea tabu este structurată în mod special încât să nu permită satisfacţia omului de rând, să îl condamne pentru satisfacţie în general şi să îl recunoască vinovat. Pentru că individul poate emite pretenţii mai puţine dacă are o Valoare de Neutralizare scăzută. Aşadar el poate fi mai prost recompensat şi deci, mai uşor şi mai profitabil de exploatat, după legea economică a neutralizării. Adică, dacă cererea de recompensă este foarte mare individul va accepta orice ofertă indiferent de cât de neînsemnată ar fi ea. Situaţia este identică cu cea a dependenţei de droguri, unde neutralizarea energetică produsă de substanţa în cauză este atât de mare încât Valoarea de Excitaţie a aparatului psihic produce o cerere foarte mare.
108

înţeles superficial tocmai datorită mentalităţii tabu. Complexul Sisif oferă în schimb o neutralizare exclusiv artificială prin autoreglare energetică. anume că ele trebuie să reglementeze anumite lucruri şi anumite fapte ce nu se pot regla de la sine prin reguli clare ce ar reieşi din însuşi statutul natural de dezvoltare a lucrurilor sau din regulile comun acceptate de indivizi. Despre aceste lucruri se va trata detaliat după ce se va face o analiză a genezei acestui Complex. Magicismul Actul magic al Religiilor.1. el va deveni fie Complexul Adam. În aceste sentimente (profunde) statul îşi implementează propriile valori ce au ca scop exploatarea şi pe care cei ce le consumă le înghit odată cu satisfacţia maternă. Ea condamnă Instinctul. adică cel Adam.5. Iată că intuiţia lui Nietzsche cu privire la metafizica de călău are un substrat mult mai profund. ceea ce pentru omul de rând acest lucru este destul de probabil. din necesitatea creşterii şi educării copiilor. îl aruncă direct în capcana exploatării sălbatice operate de sistemul social. care apare ca urmare a deplasării celui Narcis către cel Don Juan. Interzicerea este de fapt în limbajul cotidian însuşi sensul termenului ‘tabu’. Complexul Don Juan implică omologul său. respectiv prin epuizarea energiei fiziodinamice. la fel şi mentalitatea tabu face din cel pe care îl educă un sclav al ei. după cum se va vedea. începând de la suferinţa personală a nevroticului. fie Sisif în mod direct. adică prin capcana dragostei Complexului Matern fuzionată în conducător. unde maşinăria exploatării sociale se aplică fiecărui individ. Interzicerea unor satisfacţii naturale. ritualurile lor şi toate actele religioase. Himera tabu este cea care ameţeşte sufletul omenesc şi îl face să rătăcească în lume. sunt guvernate esenţialmente de un principiu socio-economic.Aşa cum furnizorul de droguri face din consumator un sclav al lui. El trebuie să facă posibilă o dorinţă.2. care supravieţuieşte şi astăzi. sedus de himera dragostei. De data aceasta. Or Complexul Matern aplicat direct. cel al insatisfacţiei familiale. În felul acesta se anulează conversiunea ei în cea psihodinamică iar Psihicul îşi găseşte o pace momentană iar acest mecanism este motorul Depresiei. până la marile războaie ale secolului al XX-lea care tocmai s-a încheiat. satisfacţia carnală. stigmatizarea lor a avut un revers incalculabil pentru Umanitate. În primul caz el va fi indirect pus în această capcană a educaţiei sălbatice genealogice prin intermediul Complexului Adam. unde individul se trezeşte lipsit de mijloace materiale într-o familie care a apărut fără ca el să îşi dea seama şi pentru care el va trebui să îşi asume responsabilitatea. 2. Foamea şi Libidoul pentru ca excitaţia rezultată din inhibiţia în cauză să fie neutralizată artificial prin intermediul muncii sau politicii. atunci.2. De exemplu ritualul botezului din Creştinism presupune creştinarea respectivului individ adică intrarea lui sub tutela 109 . căci şi celălalt caz tot acest punct vizează individul fiind prins în capcana exploatării. Dacă individul nu va avea neutralizări narcisice.

este dată de reguli stabilite sau acceptate de comun acord de credincioşi. fiind inclusiv arşi pe rug. apare sentimentul de culpabilitate deoarece subiectul a violat interdicţiile. teoria ‘imperativului categoric’ ca lucru în sine. Odată cu satisfacerea lui indiferent de mijloace. ca ansamblu de norme şi acte considerate dezirabile. ce a dus la o dispută nerezolvată până astăzi. În realitate magia şi vrăjitoria sunt unul şi acelaşi lucru doar că magia este făcută de preoţi şi regi. respectiv pentru că cei în cauză erau consideraţi ca nespecialişti ca neoficiali. O astfel de contradicţie metodologică a actului magic vizează de fapt centrul de greutate al magicismului adică contradicţia existenţial-morală a regimului exploatării economice. Magia ar fi anterioară vrăjitoriei. a logicii pozitive cu o logică negativă care este însă imposibil să existe în acord cu faptele dar care este investită cu o puternică dorinţă. ca acelea ale lui Platon sau Hegel dar prin filosofia idealistă în general. Tocmai de aceea în Evul Mediu toate ritualurile ce nu semănau cu cele creştine erau declarate ca acte de vrăjitorie. se face o ‘minune’ respectiv păcatul se iartă. Acest lucru face ca întreg domeniul Libidoului. în ‘Totem şi Tabu’ face distincţia între magie ca act de intervenţie asupra naturii în general în mod direct. Căci prin definiţie el este orientat mereu către nou iar urmarea cerinţelor sale presupune nestatornicia socială a celui implicat ceea ce atentează la profitul pe care seniorul îl are de pe urma sa. Freud. soţii şi bunurile economice ale familiei şi clasei în cauză nu se înstrăinează altor clase şi altor indivizi exteriori familiei în scop sexual sau alt scop. Ispăşirea pedepsei se face prin ritualul magic de rugăciune sau spovedanie unde. în acest caz. de amatori. de cei ce se presupune a avea puteri supranaturale. de care vorbeşte Platon. în timp ce vrăjitoria este făcută ca o magie rudimentară. Teoria Categoriilor a lui Aristotel sau a ‘universaliilor’ medievale. Teoria spiritului a influenţat până şi filosofia şi matematica mulţi filosofi căzând pradă acestui arhetip. Regulile care reglementează comportamentul sexual. precum şi credinţa naivă a unor matematicieni în existenţa ‘ideii de număr’. să fie redus. adică a existenţei spiritului matematicii. în opoziţie cu cele indezirabile. Aici credinciosul îşi spovedeşte ‘păcatele’ ce pot fi iertate de puterea supremă a lui Dumnezeu. prin rugăciunile preotului. După acestea. adică este mai veche decât concepţia despre spirite. ca act de influenţare a spiritelor. respectiv tensiunea dintre clase. Acest lucru nu numai prin prisma teoriilor despre spirit. Teoriile 110 . Logica negativă are în acest caz caracter de fantasmă dar care este proiectată în realitate şi care devine astfel realitate. În felul acesta ritualul magic este în măsură să realizeze ceea ce în mod natural nu se poate realiza de la sine fără intervenţia sa. recunoscut ca păcat în general. de exemplu. unde Libidoul se manifestă foarte puternic. Pentru el magia este practica preanimistă. prin acţiune şi vrăjitorie.Bisericii Creştine. După cum se va vedea la psihologia cognitivă. cu ajutorul preotului. care se referă la spirite. Din acest punct de vedere Freud nu se înşela când deplângea inhibiţia produsă pulsiunilor de către civilizaţie deşi această practică educaţională nu aparţine civilizaţiei ci sălbăticiei supravieţuitoare în ea. Acestea sunt acte esenţialmente magice. specificul psihologic al Religiei constă în contrazicerea flagrantă a realităţii banale. vizează principiul protectiv tabu al familiei şi chiar al clasei sociale de care aparţine. dezvoltată de Kant sau a adevăruluiclaritate impus de Dumnezeu aşa cu susţine Descartes. O astfel de mentalitate este extrem de periculoasă pentru tineri în special. Morala Creştină. toate acestea sunt tributare arhetipurilor magiciste.

având o logică internă proprie. Alteori lipsa soarelui este echivalentă cu noaptea şi. ce asediază sistemul ideatic iar cel de-al doilea prin destructurarea acestuia şi pălirea sa în faţa pilonilor arhetipali ce îl susţin. în favoarea selectării acestora. cât şi în cadrul sistemului ideatic în general. care este vârsta primitivă a individului. Lipsa soarelui este deci echivalentă cu moartea. De aceea Arhetipul Spiritului este reaprins de fiecare dată în copilărie. În timpul iernii. Magicismul. elementele fundamentale de constituire a economiei sălbatice. Primitivul se poate ruga în fiecare zi pentru ca soarele să răsară. Credinţa în dualismul naturii. Creştinismul. Funcţia cognitivă în care sunt implicate Complexele primei grupe este un imbold esenţial a originii tabuului şi deci a magicismului în general. Astfel Religia a suferit şi ea o restrângere. tabuul preoţilor asupra căruia se proiectează narcisismul abisal al credincioşilor vizează în special lucrurile. S-ar putea înţelege de la sine de ce soarele 111 . Dacă soarele nu ar ieşi. la care copilul se află şi el. Această facilitare se face în primul caz prin suprasolicitarea lor. El se retrage în corturi noaptea iar singura lui armă este focul pe care îl lasă aprins deoarece fără foc el poate fi ucis de sălbăticiuni. primitivul este mult mai slab. ‘motorul primar’ de care vorbeşte Aristotel. Aici însă pot interveni şi alţi factori traumatici cărora primitivul fireşte că nu le înţelege dinamica. influenţat de Ştiinţă şi progres a renunţat la teoria ‘puzderiei spiritelor’ pe care o au primitivii. Odată cu dimineaţa. plante sau fenomene fizice. ca reprezentări ale straturilor profunde ale Memoriei. forţele spirituale intervin doar din când în când. După cum se va vedea la capitolul care tratează despre psihologia cognitivă aceste arhetipuri. binefăcătoare ale unor animale. Bolile contagioase pe care este imposibil să nu le fi cunoscut primitivii dar pe care le-au presupus ca fiind datorate unei fiinţe invizibile fără să le înţeleagă efectiv transmisia. Ritualul magic are caracter de atoatepotenţator. această alegere fiind însuşi destinul lui şi nu invers. pot susţine prin asociaţie atât idei particulare care apoi sunt raţionalizate atât într-un context ideatic specific. din punct de vedere a replicii ontogenetice dată filogenezei.religioase (ale susţinerii cu argumente a unei forţe divine ce poate interveni spiritual) pică în comparaţie cu magicismul asiduu al primitivilor. credinţa că spiritul guvernează materia este determinată de Arhetipul Bolii Contagioase sau chiar de alte arhetipuri satelit ale Complexului Traumatic. sunt prototipul magicismului. toată specia ar dispărea. Simptomele nevrotice şi cele schizofrenice facilitează erupţia acestor arhetipuri mnezice primele mai puţin clar însă celelalte foarte clar. ca trăsnetul sau noaptea. ca acţiunile dăunătoare ale unor plante sau fenomene fizice. prelungirea acesteia şi amânarea primăverii poate conduce la scăderea resurselor de hrană ale tribului şi la tensiuni sociale eventual chiar la moartea unei părţi a sa. el este în siguranţă şi se poate apăra sistematic. În această concepţie Spiritul le dă doar impulsul originar. De aceea ritualul de dimineaţă pentru apariţia soarelui este un act cu semnificaţie pragmatică. Aşadar dorinţa primitivului de a vedea soarele este echivalentă cu dorinţa de a supravieţui. Copilul va interpreta cunoştinţele banale ale părinţilor cu privire la ceea ce este ‘bun’ şi ceea ce este ‘rău’ în acelaşi mod în care primitivul interpretează natura după nivelul său cognitiv. lipsit de văz. în rest lucrurile sunt înţelese ştiinţific. Astfel că în teoria creştină Dumnezeu nu ar conduce pe deplin Universul ci îl lasă pe Om la libertatea lui de alegere. crede primitivul. În aceeaşi măsură pot exista şi acţiuni terapeutice.

o înduplecare a forţelor naturii iar atunci când soarele reapare după ce a fost în dreptul lunii. În acelaşi fel primitivul atribuie naturii aceste interdicţii. pornind de la un astfel de model originar. Această autoritate. Ea vitează asociaţia de orice fel. ceea ce constituie consolidarea statutului de tabu pentru preoţi sau pentru obiectul totemic. un duşman. Se poate aşadar spune că nu contează numai latura pragmatică ci şi cea traumatică. Iar intensitatea sa face ca acesta să iradieze asemenea unei pete de cerneală pe sugativă. evidenţa faptelor contrazice regula. adică însăşi imboldul învăţării în timp ce stimulul este doar o condiţie.apare. după cum se va vedea. spontaneitate ce se supune unor reguli probabilistice. e un fapt natural apariţia lui şi el poate apărea regulat şi fără ritualul magic. Însă pentru primitiv explicaţia ia valenţe magiciste. Acest model poate fi luat dintr-o posibilă contagiune a unei boli explicată ştiinţific prin transmiterea unui virus. De aici orice fel de asociaţie suferă o astfel de influenţă de structură şi orice asociaţie prezintă o relaţie magicistă. vânătoarea poate constitui obiectul unui ritual de înduplecare a animalului vânat să se lase ucis iar succesul vânătorii este interpretat prin prisma acestui ritual indispensabil. primitivul se comportă ca un copil cu părinţii săi. după modelul transmiterii energetice a Pulsiunii. un spirit rău iar ritualul său are rolul de a-l îndupleca pe acesta pentru eliberarea sa. Pe baza simplei asociaţii. contrastantă sau contiguă iar pe baza acestei asociaţii se formează o reţea asociativă la nivelul Memoriei. Panica primitivului este posibil să fie atât de mare încât se consideră pedepsit el asociind acest fapt cu însăşi spontaneitatea prin care se manifestă traumatismul. Ritualul devine astfel o încercare magicistă de apărare. Astfel 112 . Însă în momentul în care apare o eclipsă de soare. legată de spontaneitatea unui fapt sau unei situaţii ce contrazice mersul normal al lucrurilor. Centrul tabuului reprezintă nucleul sistemului de reţele mnezice. primitivul crede că dacă preotul suflă în focul care încălzeşte un vas. Magicianul. un obiect devine tabu tocmai pentru că intră în sistemul de referinţă a tabuului central şi nu pentru că ar exista o dorinţă specială pentru acest element periferic. Originea tabuului constă într-o acţiune traumatică sau practică a naturii. În acelaşi fel. El crede că ceva a făcut ca soarele să dispară. preotul. respectându-le dorinţele şi interdicţiile. Periferia lor este constituită din elementele de asociaţie care suferă această fuziune energetică. Pe de altă parte. se transmite şi ‘virusul’ tabu. adică către omul de rând. crede primitivul. acest fapt este interpretat de primitiv din perspectivă magicistă. adică cel mai important nod de reţea în care converg mai multe astfel de reţele. Generalizarea magicistă este fenomenul prin care tabuul se transmite radial de la un nucleu (aici preotul sau obiectul tabu în general) către periferie. un schimb. conţinutul lui va suferi influenţa preotului pe baza asociaţiei de contiguitate. Aceste elemente sunt centrul Pulsiunii Tabu. vrăjitorul este dobânditorul puterii şi a cunoştinţelor esenţiale. însă ea a pierdut din vedere substratul asociaţionist ce permite generalizarea magicistă. indiferent dacă este cauzală. spiritual-mistică. Psihologia behavioristă a intuit destul de bine mecanismul învăţării pe baza stimulului. De exemplu. se transmite către comportamentul magic prin care mersul lucrurilor este păstrat la aceleaşi repere iar primitivul crede că ritualul său de dimineaţă face ca soarele să apară într-adevăr. Iar banalitatea şi certitudinea apariţiei lui de fiecare dată timp de miliarde de ani ca urmare a mişcării de rotaţie a Pământului pare un fapt indubitabil. Natura este asociată cu Complexul Matern iar pentru ca ea să fie înduplecată. el are deja un statut tabu asupra celorlalţi care cunosc mai puţin decât el.

respectiv evitarea infestării cu puterile morţilor. ci prin cel al fraţilor între ei. Însă ostilitatea aceasta vine din însăşi sistemul ideatic al primitivilor. gropar). tocmai ceea ce este interzis devine obiectul dorinţei. deşi nu tot ceea ce este dorinţă este necesar să fi fost şi interzis ci eventual doar inhibat în mod temporar de condiţiile de mediu. Abia acum se poate susţine că acest sentiment este proiectat către mort. Este normal ca aceştia să se dezică de cel mort din punct de vedere afectiv tocmai pentru a evita o astfel de ostilitate din partea forţelor supranaturale. îngrijitor. Presupunerea freudiană a uciderii tatălui originar nu poate fi susţinută din acest punct de vedere tocmai pentru că traumatismul nu se îndreaptă către sine (cel ucis fiind de fapt tatăl) iar traumatismul rivalităţii fraţilor nu se poate explica teoretic prin tatăl ucis. căci cei rămaşi în viaţă refuză să admită că au avut vreo relaţie cu acesta. Ei consideră că moartea se datorează unei vrăji. Iar presupunerea lui Freud că acest comportament ar fi dat de tendinţa primitivului de a înlocui cât mai repede pe mort şi a-şi relua viaţa sexuală. Fără îndoială că comportamentul unor triburi primitive în legătură în special familiale dar şi sociale cu cel ce a avut la rândul său relaţii cu un mort (partener. Pe de altă parte ce se poate spune despre sentimentele de tandreţe şi înduplecare adresate capetelor tăiate celor ucişi în război? Mai poate fi dragostea aceasta o contraacţiune a unei ‘uri inconştiente’? Mai mult decât atât: poate fi o astfel de ură inconştientă pe timp de război? Căci dacă ar fi aşa. unei ostilităţi a spiritelor iar cel mort şi-a atras astfel duşmănia acestora. în timp ce era viu. Frica primitivilor de morţi. atunci respectivei colibe i se dă foc. însă nu sub formă nevroticistă. convingerea că aceştia se vor răzbuna nu ţine de asemenea de ambivalenţa lor emoţională care aici este irelevantă. fără atingeri corporale. Căci după cum s-a arătat la Complexul Eden. Aşadar numai o astfel de zguduire socială putea conduce la un astfel de traumatism. tendinţă care este astfel contraactivatată. Cel atins de acest virus este obligat să stea în colibă un anumit număr de zile fiind hrănit indirect.crede Freud. În felul acesta primitivii evită răspândirea unui eventual virus ce trebuie să fi bântuit comunitatea în timpuri străvechi la fel cum anumite păsări migratoare ocolesc un vulcan ce nu a mai fost activ de mii de ani. era iubire) este cea care dă naştere la acest ritual. suferă din pricina proiecţiei asupra primitivilor obsesiile şi moralitatea societăţii civilizate. Dacă bolnavul nu iese sănătos şi mâncarea este tot la locul ei după un anumit timp. atunci de ce au mai ucis duşmanul? În realitate ura încetează după învingerea adversarului căci agresivitatea şi-a atins scopul. respectiv nimicirea acestuia. De aceea comportamentul de evitare este susţinut de-a lungul generaţiilor. Aceasta există fără îndoială. a regilor sau a preoţilor poate fi recunoscută ca origine în comportamentul triburilor africane de astăzi. Şi de aceea orice aminteşte de mort trebuie să fie eliminat şi chiar pronunţarea numelui său poate fi demn de pedeapsă. prin formula simplistă ‘nu este necesar să se interzică ceva ce nimeni nu doreşte să facă’ (‘Totem şi tabu’). trebuie să fie el însuşi supus unor astfel de reguli stricte de evitare. Freud crede că ostilitatea proiectată asupra mortului (care mai întâi. ceea ce este eronat. Implicarea unei boli grave contagioase în ceea ce priveşte comportamentul tabu al primitivilor. Aici din când în când apare virusul ‘ebola’ iar acest fapt a inflenţat decisiv întărirea Complexului Tabu prin infuziune traumatică. În această situaţie paranoicul manifestă 113 . Funcţia traumatică este prin ea însăşi condiţia unui astfel de comportament ce se poate propaga genetic sau prin identificare cu mortul în mod direct.

pentru care se simte vinovat. luând o poziţie specifică. Această ideaţie ţine de sistemul ideologico-religios al acestei culturi. în ceea ce priveşte principiile sale şi la nevrotic şi la primitiv. Fireşte că în fond cogniţia este la fel. spune el. Iar actul ideatic se sustrage sistemului ideatic global. Primitivul îşi cere scuze tocmai pentru a-i îndupleca spiritul celui ucis să nu devină el însuşi răufăcător faţă de ei. Aşadar ideile vin după aceea. Şi aici merită să se facă şi mai clar deosebirea între Nevroza Obsesională şi comportamentul primitivilor căci tensiunea psihică produce la nevrotic tocmai acea fuziune radială a simptomului. Primitivul respectă o normă a comunităţii. Adică prin proiecţia în lumea reală a propriilor idei care. Pe când primitivul doar se abţine de la pronunţie şi de la alte acte. la fel şi aceşti primitivi nu sunt nevrotici. pe când la primitiv magicismul este caracteristica acestui sistem ideatic. o tradiţie. Căci primitivul se teme de un pericol real. În acelaşi fel nu se poate spune despre un animal sălbatic care o rupe la fugă atunci când vede un om. dată fiind viaţa sa naturală. Deşi el însuşi recunoaşte diferenţa dintre ei cu toate acestea el continuă să facă analogia pe mai departe în detalii. el improvizează ceva anume. Şi având în vedere sistemul ideatic rudimentar al său. relaţia dintre obiecte care apoi este interpretată. unde primejdiile sunt reale şi nu contează în ce mod apoi Psihicul lui distribuie cognitiv această anxietate.dispreţ pentru victima sa. în timp ce simptomul nevroticului este unul personal. preluând această formulă de la unul dintre pacienţii săi. Încercarea lui Freud de a face o analogie între generalizarea magicistă şi Nevroză nu este una dintre cele mai fericite. el încearcă să îşi explice lumea în funcţie de propria lui gândire. Însă lucrurile stau exact invers şi anume mai întâi este dată situaţia. sunt date înaintea relaţiilor dintre obiecte şi apoi proiectate. Căci aceasta este puterea intelectuală a respectivului animal care include şi Omul în sfera duşmanilor. că ar avea vreo Nevroză cu justificarea că respectivul om nu dorea să îi facă nici un rău şi atunci frica a fost nejustificată. Doliul trece de la sine căci sentimentele de anxietate se ameliorează treptat pe când la Nevroză ele devin progresiv mai puternice. fără a fi invadat de aceste gânduri. Dimpotrivă. adică generalizată magicist. Adică numele celui mort ar fi revenit compulsiv în mintea unui eventual nevrotic la fel ca şi alte amănunte despre cel mort iar acestea l-a fi chinuit continuu. el este conştient de absurditatea actului său însă dacă nu îl execută devine pur şi simplu un panicat. Anxietatea primitivului la încălcarea tabuului are alte valenţe decât anxietatea comportamentului obsesional. Însă Complexul Traumatic este cel care face această diferenţă căci la primitiv teama este reală în timp ce nevroticul se teme de propria lui coadă. fără îndoială că şi-ar schimba comportamentul. Actul magic este explicat de Freud. Aşa cum cei din cultul Woodoo nu sunt schizofrenici pentru că au Halucinaţii. prin ceea ce el numeşte ‘atotputernicia ideilor’. nevroticul are acest instrument. Însă caracteristica nevroticului este însăşi regresia cognitivă la nivel ideatic magicist sub presiunea psihică a Pulsiunilor. căci el încearcă involuntar să se obiectiveze în faţa propriei conştiinţe pentru fapta sa. Însă în lipsă de astfel de instrument. Dar dacă cineva i-ar explica întregul arsenal ştiinţific despre tot ceea ce el cunoaşte magic. Ceea ce pacientul lui Freud dorea să spună cu această sintagmă era tocmai puterea unei astfel de idei parazite în faţa sistemului ideatic global chiar dacă el credea că ideile sale acţionează realmente asupra 114 . tot în ‘Totem şi tabu’. Tabuul cu interdicţia primitivului are o explicaţie predominant ideatică. Teoria lui Freud doreşte cu orice preţ să facă din primitiv un nevrotic sau cel puţin un om modern.

prevalează în faţa obiectului.3. această interpretare este ea însăşi influenţată de baza profundă a Gândirii care este. În acest ultim caz pentru că reprezintă 115 . adică tocmai acele elemente indispensabile pentru grup. Iar dacă reuşita nu este realizată totuşi simplul efort ideatic iar conferi liniştea. Primitivul în schimb nu are noţiunea de ‘idee’ sau pe cea de ‘reprezentare’ care sunt nişte realităţi ale minţii omeneşti relativ la lucruri. Primitivul însuşi le explică drept influenţe ale spiritelor lucrurilor. În acest caz totemul poate avea proprietăţi malefice ca crocodilul. Fără obiect ideea primitivilor nu este nimic iar dacă ar fi ceva atunci primitivul nu ar mai recurge la magie (obiectuală) ci ar fi suficientă o concentrare telepatică sau telechinezică. un fenomen al naturii care poartă titlul de emblemă pentru un grup social primitiv. Tocmai pentru că ştiinţa lui este rudimentară şi nu apucă să ajungă la noţiuni operatorii cărora să le refuze caracterul de realitate. Asupra lui se proiectează o virtute parentală care este esenţa Complexului Tabu în general. căruia de fapt i se opune. atunci când Freud spune că Gândirea. reprezentările lor. a realităţii. de obicei formate în copilărie.5. ci acestea preced Gândirea chiar dacă acestea. concrete. care este condiţia sine qva non a Ideii. Deci până la urmă se poate spune că originea unui simptom este tot Ideea ca element cognitiv. În acest caz. Totemul este asemenea imnului naţional sau drapelului unui stat. 2. Dimpotrivă. de unde şi propria lui influenţă asupra acestor spirite prin ritualul magic. Totemismul Totemul este un animal. muştele ţânţarii etc. sunt deseori un pretext pentru interesul Pulsiunilor.realităţii iar posibilitatea telepatică ar fi făcut din el mai degrabă o ţintă decât un ţintaş. o plantă. Actul magic nu este un act ideatic ci un act obiectual.2.1. Tocmai de aceea simptomul nevrotic se rupe din punct de vedere cognitiv de sistemul ideatic superior. Însă acest lucru este făcut fără să caute originea Ideii sau Actului Psihic unde aflarea structurii obiectelor şi importanţa lor pentru subiect formează o impresie ideatică de neşters. pe fondul unei gândiri magiciste. simptomul nevrotic subteran este posibil tocmai prin fuziunea Pulsiunilor refulate în reţelele cognitive ale straturilor profunde. Ceea ce este comun pentru toate totemurile este faptul că clanul care îl adoptă are convingerea că derivă genealogic din acest totem sau cumva este chintesenţa lui. ideile primitivilor sunt sumare. Căci ea este generată de capacitatea subiectului de relaţionare cu obiectul. Primitivul nu gândeşte ca nevroticul care spune că gândurile lui au forţă malefică cu justificarea că persoana la care s-a gândit a decedat ulterior. el ia doar un aspect particular şi secundar. ciupercile otrăvitoare. una magicistă dar care nu este totuşi opera unui sistem ideatic global dezvoltat de tradiţie pe când primitivul nu îl are spre deosebire de nevroticul (modern). Prin urmare. Actele Psihice în cazul primitivilor şi nevroticilor. care este ulterior interpretat (ideatic) cu o anumită conotaţie obiectuală extinsă. Deci nu Gândirea precede obiectele. După cum se va vedea. sau proprietăţi benefice. fireşte.

membrii totemului trebuie să îl protejeze şi să îl înmulţească prin acţiuni magice iar aici se vede germenele diviziunii muncii din societăţile dezvoltate. El vizează însuşi statutul unui anumit grup de indivizi.unul dintre modelele de bază ale hranei el are o funcţie economică în timp ce în cel de-al doilea caz el are o funcţie protectoare. este faptul că animalele totem de structură economică şi protectoare corespund în realitate vânatului sau vânătorului. ceea ce îl face tabu. ci are doar o alură narcisică. considerată sacră. Dimpotrivă. deoarece el şi-ar favoriza astfel ‘urmaşii’. la care se adaugă anumite excepţii legate de posibilitatea exploatării sale doar într-o anumită perioadă sau zi a anului. mai precis cu primele sale forme. Normele tribului subliniază că totemul economic nu poate fi exploatat de clanul a cărui emblemă este. plantei. Atitudinea sa admirativă faţă de părinţi este pur şi simplu reactualizată faţă de aceste ritualuri. ceea ce implică interzicerea incestului. În alte triburi el poate fi exploatat de toţi membrii tribului care au şi convingerea că totemul. Uneori poate exista o corelaţie totemică între clanurile tribului în sensul că un clan poate avea un totem economic iar altul poate avea unul protector în felul acesta realizându-se unitatea tribului. există convingerea că aceste vietăţi periculoase evită să atace pe cei din al cărui clan îl are ca totem iar atunci când acesta ar face-o totuşi. Asta înseamnă că structura naturală a vânatului şi vânătorului se respectă întocmai în cazul celor două clanuri. se consideră că vietatea în cauză a dorit să îl pedepsească pe cel vinovat. unde un produs este prelucrat de un anumit grup de indivizi şi folosit de alţii pe bază de schimb. grupuri de indivizi ce se deosebesc esenţial de ceilalţi. Adică clanul totemului vânat trebuie să se îngrijească de animal şi să nu îl vâneze în timp ce celelalte îl vânează şi se bucură de el. respectiv un element rar. elementului care 116 . Totemul narcisic reprezintă deja clase superioare şi inferioare în cadrul societăţii. Ritualul pe care primitivii îl fac faţă de animalul sau planta totem. preferă să fie vânat de clanul a cărui emblemă este şi nu se lasă vânat de ceilalţi. viu colorat sau o anumită capacitate de negăsit la alte elemente în aşa fel încât să iasă în evidenţă. Originea totemului reprezintă fie relaţia armonioasă cu natura. dacă este un animal vânat. exogamia. Ce este cu adevărat revelator în totemism. Unele totemuri economice din anumite triburi sunt interzise clanului de către tradiţie iar folosirea animalului totem drept hrană este socotită o crimă şi se pedepseşte ca atare. în cazul totemului economic nelimitat iar subiectul proiectează asupra animalului. Un al treilea gen de totem nu are o funcţie clară cu clanul. Pe de altă parte este drept că nu toate triburile au acest sistem însă acolo unde există societatea în cauză a atins deja un anumit nivel de dezvoltare. Căci se consideră că fapta în cauză ar fi un act de canibalism. respectiv germenele absolut al diferenţei de clasă. La fel se întâmplă şi cu totemul protector. Aşadar apariţia totemismului este legată de funcţia economică generală a diferenţierii de clasă. Uneori respectiva interdicţie se extinde către întregul trib. precum şi faţă de toate elementele ce au o importanţă socioeconomică este fundamentul oricărui sentiment religios. Acesta se poate vedea şi în epoca modernă. ci doar de celelalte clanuri ale tribului. El are ca prototip tocmai Complexul Matern şi relaţia copilului cu părinţii. germenele diferenţelor de clasă din societăţile mai dezvoltate. La fel şi pentru totemurile protectoare. Funcţia totemului este una socială. legată de diferenţele de clan. În acest caz clanurile reprezintă modelul claselor sociale de mai târziu chiar dacă ele încă nu au realităţile claselor societăţii clasice.

De exemplu. aşa cum este peştele de exemplu. relaţiile dintre tată şi fiu sunt amicale căci ierarhia se structurează la nivelul instituţional al totemului. inferiori. membrii clanului pe care acesta îl reprezintă au interdicţii de a-l vâna. este normal că unii ar fi trebuit să fie împiedicaţi să aibă acces la ea în acel moment. care are valoare tradiţională. Ambii trebuie să respecte nişte cerinţe tradiţionale ale totemului ca interdicţii. Căci dacă ar avea. În acelaşi fel şi clanul al cărui totem este unul narcisic are de asemenea o rezonanţă traumatică de asociere. instantaneu. Originea totemului narcisic este ceva mai complexă. ce îl vânează în paralel cu Omul. în special în legătură cu ierarhia socială. Există obiceiul la indieni şi la multe alte popoare ca şeful sau conducătorul să se împopoţoneze cu coroană de aur sau de pene sau în confecţionată în diferite feluri. În acest caz totemul se reduce la dimensiunea pur maternă şi de obicei animalul în cauză nu are şi duşmani naturali de temut. Această neaşteptare (care este opusă banalului) este fundamentul totemului narcisic. atributul de îngrijitor pe care îl are părintele. dacă totemul se transmite matriliniar. Căci dacă se imaginează o perioadă în care hrana va fi fost puţină şi nu putea să ajungă la toţi. dar acestea nu sunt suficiente pentru a stabili ierarhia. Acest model comportamental poate să fie asociat cu fenomenul de creştere a animalelor din următoarea etapă de dezvoltare socială de mai târziu. În acest caz membrii respectivului totem consideră că apartenenţa la el este una privilegiată căci animalul ce are această funcţie îi avantajează prin oferirea sa către ei. nu pot să conducă la ideea vreunui privilegiu de descendenţă dintr-un animal care nu prea ar avea mari bucurii să îşi vadă ‘nepoţii’. membrii clanului de provenienţă au voie să îl vâneze dar folosesc ritualuri magice sau fac într-un anume fel încât să îl şi protejeze pe acesta. O astfel de posibilă confruntare trebuie să fi fost una sângeroasă iar acest fapt a rămas întipărit în tradiţii tocmai pentru a se evita dezordinea socială. Probabil că totemul îşi va pierdut funcţia originară din momentul în care nu există nici interdicţii de vânare şi nici preocupări magice de binefacere la adresa lui. ritualuri etc. în cazul totemismului nelimitat. Eventual aceştia pot fi consideraţi asemenea animalului prădat adică demni de a fi ucişi. Înţelegerea funcţiei sociale a totemului este facilitată de relaţiile ce se stabilesc în interiorul totemului între indivizii clanului. dacă totemul este transmis pe linie paternă atunci relaţia dintre fiu şi tată este una încordată deoarece reglementările de ierarhie nu sunt stabilite de tradiţie. Căci el trebuie să surprindă pe primitiv care este oricum precaut. unde animalul totem este foarte numeros ca specie. Însă tensiunea aceasta se mută la nivelul celui mai apropiat bărbat din punct de vedere al 117 . Dinamica totemismului este simplă. de unde şi legătura totemică mistică. Dac se face o paralelă cu lupta de concurenţă economică se poate vedea că cel ce învinge acţionează traumatic asupra învingătorilor iar primitivul îl asociază cu traumatismul neaşteptat din natură de unde el se asociază cu ritualul magic de asemenea. Ea se leagă de însuşi statutul de extraordinar al a elementului natural care capătă funcţie de totem. Originea acestei situaţii poate fi o perioadă de foamete ceea ce trebuie să fi condus la puternice lupte între membrii tribului. Dimpotrivă. Ea trebuie să fie realizată de comportamentul interactiv aplicat de tată special asupra fiului. este clar că nenorocirile respectivului animal ce vin din partea vreunui alt animal. Un astfel de extraordinar se poate asocia cu un posibil traumatism ce poate surveni numai neaşteptat. În cazul animalului care se înscrie în totemismul limitat.este totem. Dimpotrivă.

ce vor fi rivali atunci când vor deveni maturi. În ceea ce priveşte ‘tatăl’.rudeniei din cadrul clanului totemic. în ceea ce priveşte educaţia. O astfel de întâmplare este explicată de el într-un fel asemenea simptomului nevrotic-isteric. 2) nu toate totemurile economice primesc restricţii de uz. Căci unchiul îndeplineşte aici rolul de tată. ceea ce exclude teoria prânzului totemic a lui Freud. fiecare dintre presupuşii fii era un astfel de potenţial tată iar uciderea unui membru al grupului de către altul nu ar fi putut duce decât la o criză regretată de toţi. 3) unele totemuri comestibile sunt total interzise clanului. Masculul cel mai puternic învinge de fiecare dată şi îi goneşte pe ceilalţi fără nici un fel de pact între aceştia iar schimburile de ierarhie sunt inerente. trebuie interpretată ca o metaforă cu privire la relaţiile concrete din sânul societăţii. cu masculul cel mai puternic din punct de vedere a musculaturii în frunte. Posibilitatea ca totemul să îşi aibă explicaţia în paricidul originar. Este greu de crezut că civilizaţia a început printr-un tată cu mulţi fii. la care se adaugă şi puii.. adică săvârşeşte crima împotriva tatălui. atunci ea trebuie respinsă categoric. Freud explică şi prânzul totemic. Această idee anunţa teoria ‘compulsiei la repetiţie’ pe care el o va fi dezvoltat mai târziu. Grupurile de primate ce se compun din câteva femele şi un mascul. Acest loc tindea să fie anulat direct proporţional cu dezvoltarea socială căci fiecare îl putea cu uşurinţă ucide pe celălalt. de obicei unchiul. el amestecă nepermis societatea animală a ierarhiei individuale cu cea umană a contractului dintre indivizi. ci este nevoie de milioane de ani poate pentru aceasta. Fireşte că informaţiile din domeniul antropologiei culturale erau încă limitate pe timpul lui Freud iar acest lucru a făcut ca el să construiască o teorie fără suficiente date. deprinderea normelor sociale. În acest caz ritualul totemic este explicat de el asemenea celui obsesional-compulsiv din Nevroza Obsesională iar restricţiile asupra totemului ar fi un fel de doliu prelungit. în locul războiului. unde pacientul se comportă invers decât atunci când o face în mod obişnuit. Dacă această explicaţie este luată fără această condiţie. etc. după cum spune Hobbes. În momentul în care Freud postulează ‘acordul între fii’. De fapt însăşi supoziţia ‘tatălui originar’ nu poate fi susţinută cu argumente solide. adică ritualul care apare la unele triburi cu interdicţie de uz a totemului într-o anumită perioadă a anului când totemul este ucis şi consumat de toţi membrii tribului. după modelul Complexului Oedip al fondului psihic modern. Este evident că apariţia armelor artificiale nu a mai putut susţine o ierarhie sălbatică. De aceea indivizii au preferat pacea. De aceea interdicţia uzului totemului are în ea o solidă explicaţie sociologică. Freud consideră în ‘Totem şi tabu’ că totemul îşi are originea într-un fel de Complex Oedip primitiv dar unul care chiar pune în practică acţiunea. Apoi el uită totul după ce criza a trecut. aşa cum susţine Freud. respectiv la ierarhie. 118 . Un astfel de act este explicat de el prin reeditarea traumatismului paricid. uneori acestea pot fi soarele fulgerul. Această ipoteză nu are susţinere concretă. îşi au dinamica lor proprie. un fel de Nevroză infinită a primitivului. după cum au făcut-o şi antropologii după următoarele puncte: • • • 1) nu toate elementele ce constituie totemul pot fi sacrificate. care apoi a fost ucis de aceştia. O astfel de trecere de la animalitatea individuală la contractul colectiv nu se poate face pe parcursul unei vieţi.

cele metafizice care se bazează pe credinţa în spirite sau teoria structural-matematicistă a lui Cl.2. Exceptând explicaţia structurală a lui Levi-Strauss. să îşi stabilească restricţii. Sexualitatea a suferit şi ea aceeaşi dezvoltare. Fiecare dintre aceste teorii se aplică foarte bine la unele triburi şi mai puţin la altele. compact. Fiecare teorie o critică pe cealaltă pe baza tocmai a acestui fapt. anume că este lipsită de universalitate.5. Cele nominaliste legate de nevoia unui nume dat unei părţi din trib. Fiecare dintre aceste teorii are dreptate pe o anumită parte a totemismului. în ceea ce priveşte relaţiile sexuale. Frustrările sociale devin frustrări libidinale iar neutralizarea unora se transferă în (sau implică) neutralizarea altora. monogamia elimină orice tentativă necompetitivă în 119 .Asupra totemismului s-au emis şi alte teorii. precum şi anumite restricţii economice. de aici el începe să îşi schimbe obiceiurile. Iar mediul are aici un cuvânt greu de spus. au fuzionat într-un Act Psihic complex. Factorul social se reflectă în Sexualitate ca într-o oglindă. toate teoriile au valabilitate cauzală mai mult sau mai puţin. Însă totemismul este un Act Psihic şi nu o realitate obiectuală unde să existe legi stricte iar Actul Psihic este determinat de situaţia externă. fiind influenţate de o criză economică la altele poate exista o nuanţă metafizică influenţată în special de teama de morţi şi de moarte în general. etc. care este ea însăşi un act totemic. cu excepţia teoriei credinţei în supranaturalul totemismului. care nu spune nimic despre geneza totemului ci doar îi pune în evidenţă structura.1. Căci este evident că. acestea au o nuanţă economică. Ideea este că totemismul s-a îmbogăţit cu fiecare criză economică sau medicală. Interzicerea incestului De-a lungul dezvoltării societăţii. Unele totemuri sunt mai restrictive în ceea ce priveşte uzul şi relaţiile sociale dintre membrii clanului totemic.4. La unele. Pornind de la societatea totemică care a fost printre primele care a adoptat principiile exogamiei. câştigând în universalitate dar pierzând în înţelegerea generală. primitivul se consideră pedepsit de spirite pentru că a greşit cu ceva. la altele sunt mai libere şi mai complexe. În realitate Religia cu ideile metafizice cuprinse în ea. 2. în dorinţa oamenilor de a se evidenţia între ei. societatea. în funcţie de dinamica relaţiilor sociale. A spune despre fiecare Act Psihic că este unicauzal este greşit. De aceea este uşor de observat cum moravurile sociale sunt în plină concordanţă cu acceptarea Sexualităţii fiecare Cultură având propriile sale particularităţi. tocmai pentru că totemismul este un fenomen psihic. Dacă principiul totemic era în măsură se elimine incestul către care tânărul necompetitiv socio-economic era predispus ca urmare a facilităţilor afective. cele sociologice legate de interesul structurării sociale. regularitatea structurală a lor nu pot fi despărţite una de alta tocmai pentru că ele se intercondiţionează. că nu se aplică la întregul domeniu al totemismului. la altele nu există decât restricţii asupra incestului. Levi-Strauss. au trebuit să îşi dea nume iar explicaţiile metafizice ale naşterii şi morţii. socială şi naturală. mozaicat şi nu ceva universal. căci cauzele fiecărui totem reies din psihanaliza fiecărui totem la fiecare trib. economia. acestea au evoluat fie către monogamie fie către poligamie.

Levi-Strauss consideră că condamnarea incestului se datorează schimbului de femei care se practica între triburile primitive iar fiecare femeie era păstrată virgină în numele onoarei tribului. este necesar ca foarte multe de generaţii să practice neîntrerupt incestul. ea trebuind să existe tot la nivel individual legat de forţa de luptă a partenerilor. fapt ce facilitează distincţia Libidoului de animism (gender). dominante ale bărbatului cel puţin în ceea ce priveşte Sexualitatea sunt evidente. s-ar fi ghidat după acest fenomen. fie prin interzicerea totală o oricăror relaţii sexuale între rude. Căci în epocile preindustriale şi chiar în cea industrială tânărul este nevoit să devină mai întâi competitiv socio-economic. Căci. Poligamia poate fi astfel o reacţie socială a unei clase faţă de altă clasă. neornamentată de momentele premergătoare. a apărării clasei sociale în cauză. Întreţinerea mai multor partenere este un fapt care nu oricine şi-l poate permite în cultura musulmană de exemplu iar încurajarea unor asemenea manifestări era în măsură să opereze diferenţa de clasă în scop de justificare. Pe de altă parte Sexualitatea poate îmbrăca formă brută. chiar dacă pentru asta nu era nevoie decât să respecte tradiţia sau să crească şi abia apoi să aibă acces la aceste relaţii. de exemplu. o mamă nu poate să practice incestul decât în limitele a maxim trei generaţii fapt ce face ca eventuala degenerare genetică să fie inobservabilă chiar şi pentru geneticieni. în special membrii familiei ar fi 120 . fie prin complicate sisteme de reglementare. voluptatea şi asta tocmai datorită absenţei reprimării ei.sine. ci pentru a împiedica fiului orice relaţie sexuală cu mama. odată cu legislaţia totemică a interzicerii endogamiei totemice. Alte structuri sociale dimpotrivă. pe baza experienţei acestora cu privire la degenerarea speciei relativ la recombinările aceloraşi scheme genetice. Teoria genetică susţine că incestul este prohibit şi la primitivi dar şi la moderni. Alteori. Or. în ceea ce o priveşte pe femeie. Se pare că aici o selecţie naturală nu este reglementată de totem. Însă pe baza principiului selecţiei naturale dacă modernii. la fel cum se face astăzi cu numele tatălui. Pe de altă parte. Cu privire la interzicerea incestului s-au emis mai multe teorii iar cele mai importante vor fi expuse în cele ce urmează. totuşi incestul tată-fiică nu este interzis în astfel de triburi. ca în triburile sălbatice sau în relaţia maritală pe termen lung. aceştia având posibilitatea de a experimenta astfel de progenituri care ar fi necompetitive. pentru ca schemele de combinare genetică să fie epuizate. La unele triburi unde totemul se transmite patriliniar totuşi există o reglementare auxiliară a interzicerii incestului mamăfiu. tandreţea. Condamnarea incestului în epoca totemică era limitată doar la relaţia dintre mamă şi fiu în ceea ce priveşte unele triburi şi asta pentru că tatăl era uneori chiar necunoscut acolo unde nu exista monogamie iar relaţiile sexuale erau reglementate doar de totem şi nu de individ. atunci mai degrabă ar fi încurajat practicarea lui căci acest fapt face ca uşurinţa cu care ceilalţi se impun să fie mai mare. au încurajat relaţiile incestuoase de tip fratern după principiul neînstrăinării bunurilor de familie şi deci. la specia umană. deşi există căsătorie. de preludiu ca iubirea. Totemurile matriliniare se propagau astfel nu pentru a se propaga numele mamei. Ea trebuia să fie una specială fapt ce ar fi făcut ca incestul să fie în general prohibit. Deşi totemismul a fost recunoscut ca matriarhat de către anumiţi autori ( superioritatea femeii în faţa bărbatului în preistorie) totuşi o asemenea teorie pare să fie modelată de legendă. după principii economice. care ar fi fost mai importantă. deoarece facilităţile superioare.

care ar face ca valoarea de schimb a respectivei femei să aducă mult mai mult profit tribului iar cel care ar fi atentat la virginitatea respectivei femei ar fi atentat la bunăstarea tribului.avut primii acces. legată de autoreglarea sistemului social şi precizarea statutului social în clan. unde virginitatea este mult mai pusă în pericol. În această situaţie fie tribul hoţ ar fi fost mai numeros şi ar fi învins şi atunci femeile furate nu ar fi fost destule pentru toţi fie ar fi fost învinşi iar în acest caz nu ar mai fi avut nevoie de femei. Dimpotrivă.J. căci este greu de crezut că o tradiţie naturală bazată pe concurenţa dintre indivizi şi specii ar fi fost deodată din senin şi eliminată în epocile primitive. abuzul unora fie a dus la reglementarea. schimbul fiind astfel profitabil. aşa cum crede MacLennon. în timp ce copiii de sex feminin ar fi fost ucişi încă de la naştere pentru că femeile ar fi avut randament economic scăzut. doar din criterii economice nu ar fi supravieţuit mult timp după abolirea sa. Interdicţia incestului are de fapt o conotaţie socială precisă. chiar dacă nu atât de pregnant ca în societăţile dezvoltate. 2) incestul este pedepsit în special în ceea ce priveşte relaţia mamă-fiu şi mai puţin cea tată-fiică. totuşi până la urmă şi el ar fi fost decimat. la stoparea în timp a abuzului. trib. Rousseau şi Marx au imaginat o societate primitivă. fie toţi au continuat pe această linie şi s-au măcelărit reciproc. încât toţi să facă la fel şi chiar să interzică endogamia cu ameninţarea a unor pedepse aspre. a arătat cu vârf şi îndesat că furtul militar nu a ajuns o regulă pentru o societate. respectiv ar fi făcut ca femeile să aibă un preţ mai mare dacă ar fi fost virgine. comunitate sau societate largă. Pe de altă parte istoria. Apoi dacă singura raţiune pentru care săvârşirea incestului este atât de aspru pedepsită este o supraevaluare a virginităţii. Se pune în continuare întrebarea dacă ar fi fost preferabil să se ucidă astfel copiii din raţiuni economice faţă de provocarea unui război cu alte triburi pentru a se fura ceea ce tribul ar putea produce şi singur. Deci nici în acest fel nu se poate explica condamnarea incestului. Astfel de teorii sunt foarte mult influenţate de însuşi paseismul Complexului Eden. O altă teorie asupra incestului este prezentată chiar de Freud şi aparţine lui MacLennon care explică condamnarea incestului prin intermediul unei practici de furt al femeilor de la triburi vecine. J. deci virginitatea nu este considerată un element esenţial şi totuşi incestul este prohibit. atunci aici apar câteva inconsecvenţe: • • 1) la unele triburi se practică deflorarea imediat după naştere. Chiar presupunând un trib atât de înfloritor în arta războiului încât să nu poată fi înfrânt de un altul. Chiar şi o anumită clasă socială reprezentată în societatea primitivă de clanurile de 121 . Asta ar fi asemenea unei fabrici care şi-ar strica singură produsele pentru ca apoi să cumpere altele de pe piaţă. La o astfel de teorie se pot aduce mai multe obiecţii. Deci trebuie presupus altceva care persistă unei astfel de posibile aboliri şi pe care incestul să îl semnifice. De aceea jaful originar al armatelor a trebuit să se convertească în educaţia sălbatică şi în civilizaţie pentru metamorfozarea relaţiilor militare iniţiale. Clasele sociale erau foarte bine întemeiate chiar la primitivi. egalitaristă unde diferenţele dintre indivizi nu ar fi notabile şi la care este posibilă o fericire eternă. Interzicerea incestului s-ar datora astfel unui principiu economic brut. În primul rând nu toate triburile primitive practică exogamia iar păstrarea unui astfel de obicei atât de strict pedepsit în cazul nerespectării sale.

În epocile moderne aceste interdicţii au resorturi mult mai complicate. Acesta din urmă păstrează unitatea tribului sau clanului după modelarea sa de tip Polis prin Complexul Eden. ca urmare a diferenţei de vârstă. Interzicerea incestului la primitivi nu are însă aceleaşi valenţe ca în cazul acestui fenomen la moderni. Principiul ierarhiei sociale. căci Maternitatea nu are aceleaşi coordonate iar protecţia este una ambivalentă. În momentul în care Complexul Matern este aplicat la general el devine foarte uşor cel Tabu. Atunci când progenitura devine cât de cât matură şi Instinctul Matern încetează să mai funcţioneze ca Instinct în ceea ce priveşte legătura maternă a primitivilor (fiind eventual de aici încolo Complex) intră în acţiune Complexul Polis. fără ritualuri magice complexe. cu vaste consecinţe la nivelul ordinii sociale. Prohibiţia incestului ca aplicare restrânsă a principiului exogamiei este de fapt compromisul ce se face între principiile ierarhiei sociale şi Complexul Matern. fără preoţi şi fără şefi acesta nu poate decât să fie un fenomen diferit. ci prohibite la uşa relaţiilor sexuale. reglementată doar de totem. O astfel de situaţie ar fi condus în mod automat la ruperea echilibrului social. Interdicţiile primitivului sunt date de asocierea reprezentării respectivului lucru la care se referă interdicţia cu un traumatism oarecare. însă s-a arătat în ce măsură primitivul nu este nici pe departe un nevrotic. legate de epuizarea resurselor fapt ce facilitează agresivitatea reciprocă şi la dezmembrarea grupului. Freud este sedus de gândirea magicistă a primitivilor şi o identifică cu cea nevrotică. Apar aici două probleme diferite. Tocmai de aceea sistemul sexualităţii libere din punct de vedere numeric. Este fără îndoială că practicarea incestului. se întâlneşte astăzi în lume doar la unul sau două triburi iar modelul cel mai frecvent rămâne cel al căsătoriei. În acest caz relaţiile sexuale între indivizii ce aparţin la două clase diferite ar atenta la principiul ierarhiilor sociale. deşi germenii acestuia se regăsesc şi acolo.structura totemului se subîmpart la rândul lor în părţi ale totemului iar rolul lor este acela de a preciza statutul ierarhic chiar în interiorul clanului. adică al autonomiei subsistemelor sociale face ca acest liant social să nu fie foarte strâns şi să existe respingere socială iar satisfacţiile personale ale indivizilor să nu fie duse până la capăt în spiritul egalităţii. presupusă a fi existat cândva. Cealaltă problemă se referă la responsabilitatea comună a părinţilor faţă de progenitură şi apare la acest model al căsătoriei (monogamice) fapt ce atestă egalitatea socială a părinţilor. ar fi atentat la armonia altor cupluri. Căci o ierarhie sexuală se poate oricând solda cu sarcină şi naştere . Prima apare în cazul relaţiilor sexuale de grup. În unele triburi primitive relaţia dintre indivizi nu este una la fel de tensionată aşa cum apare între clasele societăţii moderne. Iar dacă nevroticul dezvoltă o ideaţie magicistă este pentru că copilăria are un rol foarte important în apariţia Nevrozei aici modelându-se germenii simptomului ce se prezintă guvernat de acest model de gândire. unde înmulţirea peste măsură poate conduce la frustrări de ordin economic. Căci un astfel de individ rămas văduv s-ar fi aflat în stare de inhibiţie libidinală. formală având interese social-economice în această unitate socială. ar fi condus la anumite probleme ca de exemplu moartea partenerului. Incestul este considerat ca fiind cea mai monstruoasă crimă dar are un temei socio-economic şi 122 . Însă acolo unde societatea este rudimentară. Astfel se întâmplă cu triburile care îşi cresc copiii în comun. în cazul în care incestul ia forma părintecopil. El vizează protejarea celor slabi atunci când este aplicat general şi are principiul tocmai în protejarea progeniturii.

Această tabuizare se deplasează către tabuizarea parentală la care se raportează normele sociale prin educaţie pentru menţinerea ordinii sociale. după cum se va vedea. care aparţine de fapt părintelui. Dar a-l pedepsi cu scoaterea ochilor şi alte pedepse barbare pe cel care l-a comis este fără îndoială un act de sălbăticie. 123 . Deoarece Complexul Matern este prototipul acestei structurări şi resort fundamental în ceea ce priveşte societatea. El este cel care facilitează această tabuizare care presupune concentrarea intensităţii tabuului pe un element deplasat la nivelul periferiei sale pornind de la cea parentală sau totemistă în general. Acest element poate fi foarte agresiv prin atuurile sale şi el este aşa pentru a împiedica penetrarea la nivelul nucleului său.este dictat de ideologia tabuizării claselor superioare. cu admiraţia copilului pentru părinţi. ci prin ceea ce de fapt semnifică şi anume educaţia în spiritul exploatării. De aceea asprirea pedepsei săvârşirii incestului este posibilă datorită faptului că o astfel de faptă este echivalentă cu violarea acestei legi a conservării sociale. Partenerii sexuali se acceptă unul pe altul în virtutea identităţii de statut social al fiecăruia sau a aproximativei lor identităţi. Dacă fastul aristocraţiei. educaţia restrânsă a insului din fragedă copilărie ca şi element. Sub raportul biologic. ca urmare a proprietăţii particulare specifică societăţilor civilizate. Primitivii interziceau incestul din raţiuni religioase. în principal datorită devitalizării organice. Mai târziu această practică a devenit o normă a economiei sălbatice pornind de la Sexualitatea însăşi care. trebuie să îi promoveze societăţii mentalitatea prin intermediul inserţiei sociale a produsului său uman. ci de semnificaţia lui. dacă ei i se anulează fondul propice manifestării. Dacă tensiunea psihică rezultată în urma inhibiţiei libidinale prelungite se neutralizează fie la nivelul incestului (de cele mai multe ori fratern) fie la nivelul oricărui fel de relaţie. Aşadar gravitatea incestului nu este dată de actul în sine. ca şi celulă socială. care se distinge prin forţă. Căci dacă Sexualitatea este stigmatizată din faşă. impusă de clasele de sus. Dimpotrivă. însă Religia lor era şi Ştiinţa lor. atunci. el nu mai poate fi exploatat atât de uşor ca în caz contrar şi eventual va produce anumite tulburări sociale. a monopolului comunităţii femelelor de către un mascul. În acest caz dinamica conservării straturilor sociale se deplasează către o astfel de celulă a societăţii care este familia. incestul este neindicat în a fi practicat. considerarea Sexualităţii ca fiind un lucru nedemn de specia umană. ‘moralitatea’ sexuală. suferea un astfel de stigmat. defilarea sa. El este judecat nu prin ceea ce este în sine. Explicarea condamnării incestului se face progresiv începând de la teoria lui Darwin asupra hoardei originare a selecţiei sexuale. poate avea serioase consecinţe pe plan incestuos. admiraţia acordată de acestea este posibilă în raport cu identificarea. În acest fel el pare şi mai puternic sub acest raport al agresivităţii. Familia. Statutul social al copilului este unul destul de restrâns iar pretenţia sa la statut un social mult mai însemnat decât cel al mamei sale este un atentat la ordinea socială la conservatorismul de clasă. Tensiunea psihică a Sexualităţii poate fi un foarte subtil mod de a deturna atenţia celor mulţi către această zonă şi de a nu vedea povara exploatării care la apasă pe umeri. Tendinţa incestuoasă conduce de fapt la atentatul asupra intimităţii partenerului sexual parental. este proprietatea lui iar partenerul sexual unic este o formă de proprietate. produce în clasele inferioare un sentiment vecin cu Complexul Matern. Este firesc ca tensiunea socială să fie deplasată către zona familială iar sciziunea condamnării incestului are la bază tocmai o astfel de sciziune socială. pe baza creşterii Valori de Neutralizare a celui în cauză.

fiind el însuşi ameninţat cu şomajul. cu aceste subtile intervenţii la nivelul normelor morale. vrednică să conducă la obligaţii pe cel care a comis ‘păcatul’ sexului şi pentru care trebuie să plătească cu mai multă muncă. munca brută către care este condus individul printr-o multiplă strategie şi capcană a societăţii clasice. ca fapt concret. Iată cum o problemă socială globală. unde persoana iubită este în mod mincinos însăşi satisfacţia pe care reclama o promite cumpărătorului dar care de fapt ea are rolul de a-i provoacă o tensiune psihică pentru că promite ceva ce niciodată nu se va întâmpla. Deşi. După cum se va vedea. din raţiuni animiste (de dragoste) sau pragmatice. frustraţi Narcisic. Ca omolog al celui Adam Complexul Don Juan presupune dimpotrivă dragostea platonică. fireşte că explică dragostea lui Don Juan prin ‘păcatul originar’ adică tocmai prin acest păcat al sexualităţii simbolizată de Cunoaştere. Este de remarcat aportul Bisericii în special la acest sistem. Acest plan vizează mai întâi deplasarea acestei excitaţii către Complexul Adam (care este Complexul familiei) ceea ce conduce automat la legarea pe viaţă a soţilor unul de altul. prin pedanteria educaţiei Traumatice. După normele educaţiei sălbatice ea este demnă de pedeapsă. unde persoana iubită promite să fie Eden dar unde până la urmă ea conduce la sexualitate. este transmutată la nivel educaţional prin ostentaţia condamnării incestului. desexualizată. Se ştie că în Evul Mediu. Or având o creştere artificială a Valorii de Neutralizare odată cu starea de îndrăgostire precum şi brutalitatea căderii acestei Valori odată cu banalizarea relaţiei în cauză.atunci acest fond poate fi foarte bine tocmai fondul afectiv familial care facilitează aceste devieri cu atât mai mult cu cât. adică însuşi actul concret al exploatării. Situaţia este exact ca aceea a reclamei. Căci strategia tensionării artificiale a Psihicului practicată de mentalităţile specifice economiei sălbatice care suprasolicită Complexul Narcis prin prisma celui Tabu are un plan mult mai general care vizează două etape ulterioare ce se structurează în următoarele grupe de complexe. În felul acesta ‘cercul perfect’ al echilibrului social al exploatării şi-a îndeplinit funcţia. un om care trece prin ‘vârsta confuziei’. Este evident că simplul gest de recunoaştere a păcatului. Adam este ademenit de 124 . care. Acesta este cea de-a doua etapă a planului educaţiei sălbatice. fără nici un fel de influenţă supranaturală. ca oricare alta. cei care divorţau erau pasibili de a face închisoare. În acest caz dragostea ‘degenerează’ inevitabil în sexualitate care este de la început blamată şi stigmatizată. individul nu îşi mai poate recupera inhibiţia decât prin altă soluţie: activitatea sexuală. incestul nu este decât o relaţie sexuală nepotrivită. De aici şi procrearea. Aceasta este exploatarea sălbatică în toată nuditatea ei. este foarte bine venită. a nenorocirilor care se pot abate asupra celor ce săvârşesc incestul este în măsură să le atragă acestora atenţia asupra acestui subiect tocmai după principiul conversiei Edenice a Complexului Traumatic. pentru a întreţine familia. Aceasta este consolidarea Complexului Sisif. legată de fondul exploatării. Şi totuşi un astfel de interes se poate opri aici. De aici şi înmulţirea forţei de muncă şi deci la şomaj iar salariul muncitorului va fi negociat în alţi termeni. Dar ea este încărcată cu un potenţial contradictoriu prin ceea ce este recunoscut ca dragoste ‘pură’. Căci îl face pe adolescent un timid. Practic neutralizarea energiei libidinale este menită să producă o neutralizare a energiei psihodinamice generale. o astfel de măsură venită prin tradiţie. la prinderea strategică a lor în capcana obligaţiilor familiale. adică Edenul şi astfel produsul cumpărat pare a fi remediul acestei tensiuni psihice. aceştia vor resimţi foarte evident rezonanţa Oedipiană.

după cum cuplul fericit din reclama pentru ţigări este de fapt înţelegerea şi dorinţa celui ce le cumpără. respectiv în cazul sistemului de reglementare sexuală care nu se face după căsătorie la unele triburi. Cei doi căsătoriţi sunt îndemnaţi să fie uniţi pentru totdeauna şi să se iubească pentru totdeauna. Interzicerea incestului este o reclamă. Acolo unde incestul acesta este pedepsit. Aşadar interzicerea incestului este o măsură milenară a educaţiei sălbatice. acesta ar fi la fel de fericit ca respectivul cuplu. sub această mască a moralităţii se ascunde un plan social exercitat de mii de ani. Unele triburi nu stabilesc reglementări sexuale între tată şi fiică şi uneori este posibil chiar să nici nu se cunoască cine este tatăl. În momentul în care cei doi ajung la dezastrul dragostei carnale şi sunt prinşi în capcana socială Biserica le pune în faţă mitul păcatului originar al sexualităţii. asemenea primilor doi Adam şi Eva. Reclama în cauză a oferit în mod iluzoriu neutralizarea unei inhibiţii către care se transferă prin fuziune. mai demn de condamnat în mai toate civilizaţiile se datorează însăşi dimensiunii ierarhice a posibilităţii sale. Narcis. În acest fel. Producătorul nu va fi spus niciodată că. Dionysos. Don Juan. fumând respectiva ţigară. apare întotdeauna familia iar impunerea pedepsei şi pentru aceste feluri de incest vizează o întărire a legii primului. după modelul explicat. una teribil de agresivă la adresa ‘vârstei dificile’ a ceea ce se numeşte drept ‘dezordine interioară’ a adolescentului. Cain. Dar dup mai bine de 100 de ani de psihanaliză capacitatea Psihicului abisal (Inconştientului) de a funcţiona nu mai surprinde pe nimeni. Alteori incestul tată-fiică este pedepsit mai superficial decât cel mamă-fiu şi asta tocmai pentru că tatăl reprezintă însăşi puterea socială.către Eva să mănânce din Pomul Cunoaşterii. Faptul că incestul mamă-fiu este considerat mai periculos. Sub ea se ascunde o mentalitate făţarnică al cărei scop este ‘cercul perfect’ al exploatării economice chiar dacă acest lucru nu se vede decât în plan pragmatic fiind făcut involuntar. pentru a-i comunica celui slab situaţia ierarhiei. Dincolo de facilităţile de ordin administrativ pentru care incestul nu este cea mai bună cale de satisfacţie libidinală în special cea părinte-copil. Aşa se face că şi modernii şi primitivii au tabuuri periferice ce par ciudate cum este moartea de panică ca urmare 125 . să fie împreună până la moarte dar sexualitatea este afacerea lor ei sunt vinovaţi de ea. Pedeapsa impusă fiului este dată de haloul puterii în care se învăluieşte cel puternic. Acest fenomen de deplasare a prohibiţiei de la centru (aici forma mamă-fiu) către periferie pe baza elementelor familiale de asociaţie are raţiunea în generalizarea magicistă a tabuului după modelul asociaţionist-cognitiv. la fel ca şi varianta mamă-fiu sau frate-soră. marile inhibiţii ale Psihicului: Eden. Gravitatea incestului tată-fiică este tratată mai superficial deoarece o astfel de lege vizează însăşi legiuitorul care se protejează prin legislaţia impusă. ei înşişi sunt făcuţi vinovaţi pentru starea lor după perceptul că lor li s-a dat de la început permisiunea să se iubească. în care ea este doar o parte ca oricare alta şi care contribuie decisiv la strategia socială a societăţilor clasice. după cum Dumnezeu izgoneşte din Rai pe Adam şi Eva pentru păcatul lor. asemenea Instinctului. Dar prin acest îndemn nu li se spune însă să îşi folosească organele genitale ceea ce constituie de la început un păcat prin educaţia primită. Tensiunea tabuului fuzionează către elementele de asociaţie. Însă asociaţia facilitată de reclamă a exploatat resortul cumpărătorului de a căuta satisfacţia fumatului. Societatea ‘pedepseşte’ prin exploatare sălbatică. Ei sunt culpabilizaţi de a fi înţeles ‘altceva’ decât ceea ce ar fi spus Dumnezeu.

sclavii. Societatea primitivă este una rudimentară şi la fel şi interdicţiile sale. sub ameninţarea cu moartea. 126 . nu au refulări de genul celor ce conduc la Nevrozele din societatea civilizată. Comportamentul lor ciudat doar pare aşa datorită prejudecăţilor modernilor însă el nu se datorează Complexului Tabu aşa cum este definit el aici ci mai degrabă datorită celui Traumatic. tabu şi Nevroză şi acest domeniu al psihologiei abisale a fost cel mai profund înţeles de către el. În acest caz cererea era automat mai mare decât oferta în ceea ce îi priveşte pe sclavi căci ameninţarea cu moartea sau cu pedepse grele făcea ca ei să accepte orice. Complexul Tabu în societatea evoluată Tabuul primitivilor nu este Complexul Tabu cu realul său dramatism pe care l-a cunoscut civilizaţia ci doar originea lui. Primitivii nu sunt morali. pe care l-a comis primitivul în necunoştinţă de cauză sau îndrăgostirea de o persoană tabu. monopolizată de puterea politică care avea armata de partea ei. căci ele chiar au interes să le respecte iar acest interes este posibilitatea ulterioară de exploatare. ca norme pe care toţi oamenii trebuie să le respecte. Este sarcina psihologiei abisale de a preciza în ce mod s-a dezvoltat societatea de la primitivism la modelele evoluate ale societăţii în care pot intra şi unele societăţi antice. Şi astfel.2. Odată ce s-au stabilit aceste clase sociale după criteriul militar. la moderni. Prin forţa armelor. Sub raportul psihologic exploatarea unei comunităţi inferioare este o exploatare traumatică ce are la origine forţa armelor. după cum s-a spus mai sus. datorită statutului lor de pradă de război fie erau obligaţi să muncească cu recompense minime fie erau ‘acceptaţi’ să muncească.5. precum şi uciderea membrilor acestora. Cei despropriaţi. Această posibilitate este reglementată prin legislaţie ca un ansamblu de norme sociale şi reguli care trebuiau să împiedice o astfel de dezvoltare. El a abuzat de interpretările psihanalitice. le-a transformat în teritorii economice.1. confundând Actul Psihic cu Structura Psihică.mâncatului unui rest de fruct aruncat de un preot. 2. avea alte valenţe. Freud a intuit relaţia dintre moralitate. Ceea ce au primitivii este o slabă luminiţă faţă de incandescenţa tabuului modern atât de ascuns şi de neexplicit încât nici măcar nu are un nume. Complexul Tabu este origine pentru acea mentalitate socială a claselor superioare cu scopul de obiectivare a dominaţiei şi exploatării economice a unei părţi din societate. legea economică a cererii şi ofertei. clasele sociale superioare au câştigat teritorii şi le-a apropriat. Oricum clasele de sus le respectă din principiu. Aceste norme au fost universalizate. Principiile dreptului în ansamblu trebuiau să interzică strict furtul din avutul claselor de sus. clasele de sus au trebuit să îşi obiectiveze statutul social şi prin aceasta să elimine posibilitatea celor de jos de a se răscula. să îşi vândă serviciile după o piaţă impusă. adică a neutralizării energetice. Totuşi el nu a fost însă suficient de clar şi acest neajuns se datorează lipsei metodei sociologice cu care aceste elemente să fie ordonate. Toate acţiunile primitivilor sunt dictate de tradiţie şi au o explicaţie legată de sistemul ideatic global în timp ce tabuul nevrotic vizează o rupere de acest sistem.5.

Aceste norme se înscriu sub incidenţa generală a Complexului Polis iar cel Tabu are rolul de a susţine emoţional aceste norme. Se poate foarte uşor observa că modelul totemic poate fi foarte simplu extins către toate societăţile. Aceste sentimente paranoide pe care acest gen de oameni le exploatează. el trebuie să dea această aparenţă. Unul este sistemul economic concret dat de producţia economică efectivă ce se caracterizează prin produsele capabile să satisfacă dorinţele în special a Instinctului Nutritiv şi care foloseşte mâna de lucru. Căci pedeapsa infantilă este supradimensionată de copil. Atitudinea excesiv de pedantă a justiţiarului vizează aceste resorturi ale educaţiei sălbatice care rezidă în clivajul infantil între ‘părinţi buni’ şi ‘părinţi răi’. ea se leagă de neutralizarea maternă. le transformă în clase de sclavi. Societatea poate fi redusă la două clase. opus potenţialului matern de dragoste. Or. format în copilărie. lipsită de sentimentalism. această proiecţie maternă. îi miră deseori pe unii care etalează o inocenţă de sfinţi însă ele sunt prţi importante din vastu program de educaţie sălbatică a societăţii clasice. de ceva ce nu poate fi atins. soldaţii sunt un fel de sclavi eliberaţi. clivajul între bine şi rău. etapa decisivă a formării sale ca individ. la Complexul Matern. Astfel că magistratul clasic pare un bloc de piatră care vorbeşte sau cel puţin. În cea modernă această clasă este exclusă de la anumite satisfacţii sau privilegii sociale în general. la două elemente bine definite. este proiectată asupra modelelor sociale destinate să păstreze organizarea socială. De aici îşi trage psihanaliza acea faimoasă regulă de abstinenţă care este exploatată de autorităţi prin raportarea la punctul slab al Omului. Aceasta este reprezentată de clasa de jos. care înlătură prezenţa oricărui sentiment uman. fiind modelul sociologiei generale prin excelenţă. străinii şi tot ceea ce este nefamilial suferă aceste proiecţii materne şi par nişte părinţi la o scară supradimensionată. care acceptă statutul lor tocmai pentru că Valoarea de Neutralizare al sistemului lor psihic este foarte scăzută. Sclavul a fost cel mai bine definit de însăşi societatea care se baza pe munca lui ca un individ ce trebuia să fie omorât dar din diverse motive a fost lăsat în viaţă. parazitând alte comunităţi. din moment ce asigurarea maternă a simpatiei este anulată. Această supradimensionare cu care copilul îşi priveşte mama şi părinţii în general. 127 . cu o pedanterie anancastă. Însă în situaţia în care individul este maltratat în copilărie după principiile ‘bătăii rupte din rai’ este foarte clar că el va vedea în acest magistrat drept un posibil agresor. Uneltele agresiunii armate. este principiul sentimentului tabu. De exemplu aparatul justiţiei are o ţinută sobră. Or această aparenţă este contrară impulsurilor Complexului Matern şi este foarte bine elaborată pentru a arăta exact potenţialul său de pedeapsă. bucurându-se să lingă mâna stăpânului şi să trăiască doar cu acest preţ. care este o neutralizare universală şi absolută. Sistemul protector este foarte bine dezvoltat în societăţile cuceritoare care. Protecţia sclavului presupune tocmai acest schimb economic obscur: muncă contra viaţă. o pedeapsă ontologică pe care insul o aşteaptă ca urmare a raportării sale la Complexul Matern. Societatea. În societăţile primitive ea este exclusă de la consumarea unui anumit animal sau de uzul unui anumit element în general care devine totem. instituţiile sociale având o nuanţă de grandoare. Sistemul organizator este cel mai interesant deoarece el funcţionează la fel în toate societăţile. Celălalt este sistemul organizator sau protector şi este dirijat de clasa superioară. El se compune dintr-un vast sistem birocratic care se numeşte ‘stat’. de copleşitor. O încălcare a justiţiei ar părea ca un refuz la neutralizarea maternă.

în special politice care nu numai că nu ajută la dezvoltarea economică dar chiar o înfrânează pentru că conducătorii politici vor să îşi conserve poziţiile sociale cu preţul păstrării majorităţii cetăţenilor la un nivel scăzut de conştiinţă (politică) de sine. Însă dacă acest lucru s-ar întâmpla astăzi. Funcţionarii periferici sunt cei ce promovează politica statului în general fie în mod despotic. ca în dictaturi. prin supradimensionarea personalităţilor cheie în dezvoltarea socială şi culturală a unui popor. Acest lucru se simte la orice nivel iar sociologii vorbesc din ce în ce mai mult de acest lucru. ci unul exploatator. Modul în care statul se structurează în aceste instituţii mai mult sau mai puţin vitale ale societăţii pentru a-şi impune propria structură birocratică arată cum rolul lui nu este cel asistenţial în principal. care înseamnă o transcendere în plan ontologic a Complexului Tabu pe latura posibilelor traumatisme naturale şi prin multe alte soluţii extrem de ingenioase de construire a unei imagini mitice. O foarte mare cantitate de energie socială a fost cheltuită în scop propagandistic iar orice societate care funcţionează după modelul ‘reprezentanţilor’. deplasarea Complexului Tabu de la originea lui Traumatică şi Polisistă. Acest fenomen este germenele haloului tabu. * Nota: * Ce este demn de remarcat aici este că acest sistem. de armată şi poliţie. la care nu toţi au acces. aşa cum se prezentau aceste forme de organizare socială în trecut. se diferenţiază de acestea doar prin faptul că le lipseşte fragmentarea la care acestea se prezentau. Este evident că alegătorul care nu are minime cunoştinţe de sociologie şi politologie ar trebui să fie declarat respins la exercitarea dreptului de a vota. Aceste facilităţi sunt constituite din învăţământ şi educaţie în general. fie în mod propagandistic ca în societăţile moderne aşazis democratice. căci acest statut îi face imposibil de manipulat (vezi introducerea). Societăţile recunoscute astăzi în lume ca fiind democratice. o imagine de obiectivare pe care cei ce beneficiază de pe urma exploatării o fac prin supradimensionarea reperelor politice şi tradiţionale în general ale trecutului unei ţări. De aceste elemente periferice ţin anumite facilităţi vitale pe care statul le-ar oferi prin sine însuşi cu pretenţia că fără el acestea ar fi imposibil să existe.structurat în funcţionari periferici şi conducători. care este o ciudată amestecătură între oligarhie. Aşadar complexul Tabu presupune o falsificare. prin oficializarea Religiilor. din sistemul medical. cel puţin la origini. Chiar şi la nivel rudimentar ele sunt studiate la nivel de studii superioare. Însă fireşte că un sistem birocratic nu are interesul să aibă nişte ‘supuşi’ bine informaţi şi emancipaţi. aşa cum apare el în civilizaţie. tocmai prin interesul de a-i buimăci de a-i controla pe cei mulţi. căci era informaticii va înlocui progresiv vechiul model al ‘reprezentanţilor’. are pretenţia de a fi o democraţie. etc. Aşa s-a întâmplat cu statele comuniste. republică şi monarhie. Sociologia sau politologia sunt excluse din studiul de bază pe care sistemul de învăţământ îl facilitează sau nu sunt sprijinite în dezvoltare. către consecinţele ulterioare 128 . El este unul care menţine prin aparatul birocratic anumite structuri. Această supradimensionare prin extinderea. Fireşte că aceste structuri politice îşi duc ultimele mandate. a conducătorilor va investi astfel în propagandă. este puţin probabil ca vreo ţară să întrunească suficiente voturi pentru legitimarea unei Puteri.

Aceştia se folosesc de aceste tabuuri pentru a-şi forma un scut cultural faţă de mulţimea ce se poate răscula. Rolul politic al unui astfel de conducător în epoca modernă este unul minor căci doar în societăţile clasice el poate avea un rol politic absolut. Asemenea fabulei. cu excepţia vârfului absolut care este monarhul care nu mai are o clasă deasupra. Un conducător nu se justifică decât atunci când are putere absolută iar forma lui în epocile moderne este o caricatură care este investită donquijotesc cu acest halou tabu. împărţindu-le egal eventual. Aşadar tabuizarea impusă de clasele superioare prin tradiţie are un rol reflexiv căci prin recunoaşterea sacralităţii obiectului sau persoanei sacralizate ele nu fac decât să se tabuizeze pe sine. însă nu vrea să facă acelaşi lucru cu cea plasată mi jos de ea. Aceasta este anume tendinţa de ascensiune socială personală. în cazul în care există şi alte puteri în stat. ce are şi ea interesul să pătrundă mai sus. un conducător sau un ansamblu minim de conducători.ale principiului său de apariţie se poate numi tabuizare şi în acest fenomen intră şi generalizarea magicistă de care s-a spus mai sus. care este întotdeauna superioară faţă de ea. preţiozitatea şi nu banalul infinit. Se poate observa de-a lungul istoriei că Complexul Tabu a fost cu atât mai puternic cu cât a existat acest vârf superior al rombului social care s-a structurat iniţial după criterii militare. O astfel de structurare este apanajul societăţilor evoluate şi fiecare clasă protejează o alta. Dinamica persistenţei ordinii sociale aşa cum se prezintă ea în societăţile dezvoltate şi nu în cele rudimentare (unde există doar două clase sociale) are la bază un afect care este în măsură să susţină eşafodul acestei construcţii. Clasele sociale sunt structurate în etaje. El este văzut ca supremul tabu ca potenţial distrugător al lumii. Clasa de mijloc este cea mai puternică şi menţine întotdeauna această ordine. în societatea civilizată tabuul se deplasează către însuşi Dumnezeu. Conservatorismul protector al acestora se face ca urmare a interesului de a-şi păstra statutul în faţa celei inferioare vecine. Ea impune o ordine ce o favorizează şi pe ea dar implicit şi pe clasele superioare. În epocile moderne este suficient ca potenţialul conducător să prezinte unicitatea. cu excepţia unora printre care şi Atena antică au un vârf absolut. deoarece ea concentrează şi tendinţele de cucerire şi pe cele de apărare socială. cea plasată mai sus are interesul de a se răzvrăti faţă de cea superioară ei şi de a o deposeda de bunuri. În acest fel fiecare are posibilitatea să se identifice cu această autoritate personală şi să aibă credinţa că el însuşi îi poate lua locul. clasele superioare se află în vârful de sus al rombului. Un astfel de afect ce menţine ordinea structurilor sociale se materializează odată cu însăşi structurarea societăţii care se face după modelul rombului cu diagonala mare aranjată vertical. Astfel că dacă la origine Complexul Tabu nu este elaborat şi nedeplasat. Inhibarea acestei tendinţe se face atât de către clasa aflată imediat deasupra ei cât şi de către cea care se află şi sub ea şi care ameninţă cu răzvrătirea ca şi ea. acest lucru fiind făcut foarte puţin către animalul totem sau către preoţi. Toate societăţile clasice. pe fondul ermetismului structurării claselor ceea ce este de la început o contradicţie în care omul de rând crede. către conducătorii politici. pentru ca apoi să se deplaseze către figurile importante ale Ştiinţei şi Culturii şi. Freud intuieşte oarecum acest lucru atunci când spune că individul se identifică 129 . ca scop al tuturor acestora. fiind unica forţă politică înzestrată cu autoritate sau cea mai importantă atunci când nu este singura. în timp ce cele inferioare – în cel de jos. Această deplasare poate avea consecinţe teribile în ceea ce priveşte travaliul său de elaborare.

sub o anumită cultură în scopul exploatării economice şi sub ameninţarea forţei militare pentru eventualii rebeli. Între ele exista rivalitate asemenea animalelor de pradă. doreşte unul absolut. căci forţa ei de control. îl educă într-un anume fel. În mod normal este indiferent dacă omul de rând este exploatat de o putere sau alta. a unei mitologii comune sau a unui spaţiu comun de locuit. Acestea nu puteau fi controlate de o anumită putere centrală. ale unei autorităţi supreme care cucereşte teritorii pe baza forţei militare. aşa cum pretind aceste teorii ci tocmai autoritatea statală. ca tendinţă fundamentală a interesului Omului. Şi sunt foarte puţini cei care 130 . el se raportează la Complexul Matern ca prototip fundamental de neutralizare psihică. dacă este un popor neemancipat. deşerturile. În funcţie de rigoarea ierarhiei statale. dacă s-ar alinia la o cultură diferită. despărţite de distanţe mari se datora faptului că nu puteau controla anumite zone periferice extreme. Sentimentul de unicitate de inegalabilitate cu care cineva investeşte pe altcineva este datorat nevoii imense a celui slab de absolut. Ea îşi impune sau îi este impusă cultura ce reprezintă cel mai bine o stare de spirit la un moment dat. fluviile. Diferenţa culturală este singurul impuls care îl face pe acesta să se alăture puterii ale cărei norme le adoptă. Celălalt implică limite ale forţei militare. pe baza forţei militare unifică un popor. nu poporul este dat înaintea autorităţii statale. Unul constituie motivul economic. Tocmai de aceea au existat în fiecare popor sau cetate trădători care au contribuit la căderea ei subminând-o din interior sub impulsul statutului social promis de asediator. credinţa în ‘conducerea’ lui. Rivalităţile între astfel de puteri centrale. Teoriile politicianiste şi naţionaliste au făcut din conceptul de ‘popor’ ceva sinonim cu cel de ‘rasă’. atunci pronosticul ascensiunii sociale ce generează acceptarea condiţiei sale este mult mai mic. adică iluzia ocrotirii materne. limite care pot fi munţi.‘libidinal’ cu conducătorul dar atunci când el dă această explicaţie a societăţii ca exclusivă. pierde din vedere rolul Complexului Polis şi comite o eroare. Unitatea lui constă însă doar în folosirea limbii. Deoarece. scădea pe măsură ce elementul ce urmează să fie afectat se distanţa. Tendinţa de ascensiune socială. Supunerea lui este asemenea supunerii hipnotizatului în actul de hipnotizare iar în acest fel el îşi creează iluzia ce stă şi la baza celeilalte. cultură în care sunt incluse limba. Acesta are aici formă socială. În felul acesta el are iluzia identificării cu acest conducător. coordonate de la centru de către ea. are la bază tocmai acest interes al fiecăruia de a accede într-o clasă superioară în situaţia în care forţa militară nu este pe deplin la dispoziţia puterii. De aceea de multe ori statul era în trecut concentrat într-o cetate în jurul căreia se constituiau cetăţi satelit. Cu alte cuvinte. mările etc. aşa cum se întâmplă la societăţile dezvoltate. religia. este o tendinţă de identificare cu tabuul universal sau parţial. De aceea poporul doreşte un conducător şi mai ales. Unitatea poporului. asemenea forţei de atracţie a unui magnet. Apariţia popoarelor ca grupuri umane vorbitoare de aceeaşi limbă este dată de două motive. de compensare Maternă al acestui dezavantaj. Astfel că aceste puteri centrale îşi disputau aceste teritorii periferice. Strângerea armatei în aceste condiţii are tocmai aceste principii la bază. tradiţiile etc. comercial în limitele naturale unui anumit teritoriu. Astfel de autorităţi statale şi-au adjudecat mereu teritorii pe care să le stăpânească iar mărimea acestora fiind direct proporţională cu capacitatea organizatorică a acestui stat. exploatarea economică a comunităţilor periferice era sistematizată.

pragmatice şi mai puţin pe cele religioase sau militare ca în epocile trecute face ca statul ca mecanism birocratic să nu îşi mai aibă deloc nici un fel de utilitate din punct de vedere politic pentru nimeni el avându-şi totuşi o mare utilitate asistenţială. statul trebuia văzut ca întruchiparea ‘voinţei obiective’ cum foarte pompos spunea Hegel. El mai crede şi acum că desfiinţarea sistemului politic va conduce la desfiinţarea statului şi al poporului. are şi el în spate o crimă mult mai mare: exploatarea economică facilitată de implementarea acestor norme. Iar acest lucru se datorează erei roboticii care înseamnă pentru istorie ceea ce a însemnat fenomenul inventării arcului cu săgeţi. sub forma constrângerii plăţilor impozitului. Însă el nu îşi mai are nici un rost în ceea ce priveşte clasa politică cu principala ei acţiune. de globalizare.ar refuza acest statut de trădător dacă nu ar exista riscul ca asediul să eşueze şi ei să fie prinşi. Ele nu mai sunt însă în acord cu condiţia economică actuală unde cetăţeanul nu mai este ameninţat să muncească fără să părăsească locul de muncă. Exploatarea economică nu mai are drept temei ameninţarea militară de câtva timp.5. Complexul Tabu şi normele morale Comportamentul moral presupune o ‘eliberare’ cel puţin aparentă de sub ‘tirania pasiunilor’. din păcate. Aşadar un sistem politic ca o structură minoritară ce se ajustează societăţii. Însă o asemenea pretenţie are sorginte clasică şi se raportează mereu la mulţime. Ciopârţirea lumii în state. căci forţa robotică este mai eficientă decât forţa umană. dominaţie care are ca principiu iniţial dominaţia armată. a exploatării economice pe care o exercită aceste clase. din fericire. la banalitate. Instinctului incriminândul categoric cum este cel al normelor morale cel puţin la originea lor. care se presupune a fi condusă de pasiuni şi nu de norme morale în tot ceea ce face. este apanajul ornamentării militare a sistemului economic. Căci dacă în trecut tabuizarea ideii obscure de ‘stat’ şi ‘popor’ era în măsură să apere insul de o posibilă ‘invazie străină’.1. Aceste forme de organizare socială se manifestă şi astăzi şi nici o formă de organizare nu a renunţat total la aceste vechi structuri. nu îşi mai are nici un rost. 131 . respectiv tabuizarea deoarece Complexul Tabu însuşi a suferit o serioasă retractare tocmai datorită revoluţiei industriale şi culturale la care (în ceea ce o priveşte pe prima) Aristotel visa ca o condiţie a eliberării sclavilor. În epoca contemporană. Aşadar unitatea poporului de care vorbesc politicienii nu este altceva decât această tendinţă a omului de rând de ascensiune socială către clasele superioare şi păstrarea formelor sociale în vigoare precum şi menţinerea dominaţiei. Însă comportamentul ce se opune pasiunii. Omul modern se mai gândeşte încă astăzi la stat ca la tabu. ceea ce este identic cu propaganda care se făcea la nivel educaţional în trecut.6. unde diferenţele de clasă se stabilesc mai mult pe criterii economice. O astfel de noţiune este pur şi simplu o noţiune vidă. Prin alinierea sa la forţa armată. astăzi se vorbeşte tot mai mult de mondializare.2. 2.

De aceea marile penitenţe morale aici au apărut şi Nevrozele erau la modă prin rândurile sale. natural fie pe ascuns fie prin fuziune deghizată. Însă acest lucru se face cu ajutorul restrângerii intimităţii căci crearea unei imagini tabuizate unde comportamentul trebuie să se opună cu orice preţ celui comun se face tocmai pentru a trezi în omul de rând obstacolul tabuizării. Extravaganţele aristocraţiilor erau trecute cu vederea şi obiectivate de către anumite percepte care susţineau superioritatea acestor clase.Căci marile virtuţi ale Omului recunoscute ca atare nu sunt virtuţile filosofului ci virtuţile stăpânului. Relicvele unei mentalităţi proletare supravieţuiesc în ea ca un destin. să devină cât mai opusă. Ea este un fel de liant între cele două modele clasice de clase sociale. Însă mentalitatea aristocratoidă nu putea dezvolta o morală absolută. aşa cum apare ea aparent din normele morale. un păcătos ceea ce este o reeditare a definiţiei sclavului din antichitate ca individ ce trebuia ucis dar care a fost lăsat să trăiască pe mai departe din diferite motive. supraevaluarea sterilă şi falsă a mentalităţii claselor superioare iar extracţia narcisică din aceasta este gura de oxigen al celui care îşi vestejeşte Organismul cu penitenţele morale. Mentalitatea proletară brută ocupată cu lipsurile şi frustrările nu se poate implica într-o astfel de strategie. Filosoful este văzut mai degrabă ca un teoretician al lor iar eventualul reproş ce i se poate aduce este mercenariatul său teoretic. Negarea pasiunilor umane fundamentale. Tot ce face ea este să le contracareze pe acestea. O astfel de supraevaluare are fireşte o reflexie personală. Moralitatea presupune automat tabuizarea propriei persoane. este doar una formală. Căci ele sunt doar suspendate temporar sau cel mult. tabuizant-extremă cum au dezvoltat abstinenţii creştini. sentimentul de superioritate faţă de acest proletar este la fel cu admiraţia maternă pentru progenitură sau invers. Aici este cazul cu burghezia care a reuşit să prospere ca urmare a revoluţiei industriale dar care nu avea resorturile necesare pentru a fi recunoscută drept clasă superioară fiind lipsită de tradiţie. să încerce şi ea replica unui drept 132 . Tocmai de aceea această clasă mijlocie este un pilon pentru organizarea socială căci ea este un scut pentru clasele protejate de ‘dreptul divin’. Adică în presupusa existenţă a unei diferenţieri ce se insinuează a fi de natură ontologică între clasele de jos şi cele de sus. Această clasă mijlocie dominată de o mentalitate proletară pedepsită se dovedeşte a fi cea care accentuează rigurozitatea puritană a normelor morale tocmai pentru a scăpa de conştiinţa încărcată a vinovăţiei ridicării de la condiţia de sclav. Dimpotrivă stăpânul originar este vinovat prin definiţie de exploatarea economică prin forţa armată iar autonegarea prin morală poate fi înţeleasă ca autopedepsire pentru o astfel de vină. ca în cazul fiecărui tabu căci o astfel de mentalitate are coordonata constantă în convingerea ‘dreptului divin’. Acestea îl fac pe omul de rând demn de pedeapsă. respectiv de a urma nişte norme care nu sunt în măsură decât să sufoce Organismul. un perpetuu vinovat. După cum s-a spus deja mai sus Complexul Matern este neutralizat aici deoarece vanitatea pe care comportamentul pedant o degajă. Deoarece ea chiar are interesul satisfacţiei. Pilonul de bază al acestui set de norme morale este o clasă de mijloc care provine din cele de jos. Însă clasele de mijloc nu aveau acest privilegiu. nevrotică. al exploatării sălbatice iar neutralizarea energetică superioară datorată prosperităţii sale sociale este luată de la început ca una morală tocmai pentru că se deosebeşte de cea proletară. refulate de unde urmează să fie satisfăcute ulterior fie direct.

Vinovăţia originară a sărăciei şi dorinţei sclavului se transfigurează la burghez în teama de decădere şi sărăcire care devin chinuitoare până la absurd.divin căci altfel se vedea în situaţia de a nu găsi obiectivare în faţa unei posibile revolte proletare. o poate accepta formal atunci când îi este impusă cu forţa şi se îngrijeşte eventual doar să nu îi fie descoperite adevăratele intenţii. ca oricărei tabuizări. considerând-o inferioară şi uneori ipocrită. originar al oricărei morale refulante şi chiar a moralităţii în general. ca albinele sau furnicile care sunt obediente indiferent de ce structuri sociale clădesc ele şi indiferent de ce beneficii aduc. atomizarea lui. individuale. ca descărcare a mâniei ce decurge dintro astfel de situaţie. Morala absolută nu se reduce la simpla respectare a celuilalt la respectarea regulilor sociale. A respecta convenţiile sociale impuse de autorităţi înseamnă o inhibiţie originară a Pulsiunilor Individuale iar scopul trebuie să fie întotdeauna satisfacerea şi nu desfigurarea lor. o etalare a ‘calităţilor’. Kant adoptă o astfel de morală ascetică dar acest lucru în condiţiile în care ceilalţi par egoişti. De fapt acceptarea formală a convenţiilor sociale este chiar criteriul superioritatăţii Omului spre deosebire de unele animale inferioare. în favoarea ‘ideii de om’. Aceasta este o morală refulantă. Altfel spus. Structurarea Complexului Tabu. aceste lucruri nu sunt suficiente pentru a face un comportament să devină moral iar Kant arătat pe larg şi în amănunt acest lucru. Acest act just trebuie să se limiteze la două condiţii esenţiale ale Complexului Polis. capacitatea lui de a determina o structură cât mai solidă. Transparenţa egoismului prin acest formalism moral a fost criticată de către mulţi autori dar acesta este sensul natural. acest merit de a avea acest drept. adică suspendarea oricăror tendinţe din statutul său genealogic de a elimina partenerul social din cadrul social sau de a-i aduce prejudicii. este o morală hiperseveră care se automutilează pe sine. Cealaltă este respectarea contractelor economice stabilite între membrii societăţii sau comunităţii. trebuie să îi fie demascat tocmai caracterul narcisic ambivalent. O astfel de teamă este dată de conversia propriei tendinţe de revoltă aşa cum o avea în perioada în care ea era la stadiul de proletariat supravieţuitoare în mentalitatea burgheză. Prima vizează securitatea partenerului social. pe care şi le recunoaşte intim. Nerespectarea acestor două prescripţii atrage automat pedeapsa socială ca măsură de acoperire a prejudiciului adus sau ca răzbunare. 133 . una dezumanizantă spre deosebire de morala inhibiţionistă a claselor exploatate. de Pulsiunile egoiste. Cea proletară. Căci dacă principial ea este centrată în jurul teoriei conform căreia fiecare om trebuie luat ca scop în sine sau că fiecare om trebuie să primească un respect absolut (ceea ce este chiar un lucru benefic) această morală degenerează în mutilare educaţională şi insistă pe eliberarea de o presupusă grandomanie. Iar sublimarea narcisică a uneia dintre astfel de opţiuni este tentativa de neutralizare a unei vieţi pierdute în refulări continue. Însă când comportamentul just este în aşa măsură tabuizat şi pretinde că devine absolut determinând morala absolută atunci acestei morale. Salvarea ei este dată de orizontul intenţiei de a face un pas în direcţia ascensiunii sociale şi ea demonstrează prin ‘pietate’ această capacitate. Acesta este sensul Filierei Pozitive însăşi. Respectarea formală a convenţiilor societăţii reprezintă pur şi simplu o stare naturală pe care moraliştii de genul lui Kant nu o consideră suficientă pentru valoarea de Om. a actului just indiferent de ceea ce îl face posibil. este ea însăşi o rezonanţă narcisică.

2. Astfel că o viaţă îmbelşugată poate accepta mici frustrări. Rolul Refulării. fiind nucleul Nevrozei. 2. Ea devine un foarte complicat ţesut în jurul Complexului Polis pe care pretinde că îl apără. ca snobismul faţă de celălalt. este cea la care apelează justiţia şi după ea. a justiţiei şi datorită formalităţii sale utilitariste ea a fost criticată de moraliştii absolutişti în special de Kant.5. Refularea Libidoului 134 . Clasele de mijloc acceptă mentalitatea oficială pentru că mai întâi există o constrângere prin forţă. Excitaţia psihodinamică este evident minoră şi poate fi fuzionată într-o altă neutralizare. de asemenea. după cum se va vedea. ca pilon teoretic al moralei. Este evident că aceşti moralişti ascetoizi au insistat pe latura Tabu a moralităţii iar o astfel de mentalitate s-a răsfrânt asupra nevroticilor care şi-au adâncit simptomele. par să fie recomandarea acestei ascensiuni. Cel de-al doilea punct este dictat de refularea Libidoului. unde predispoziţia pentru pedepse religioase se manifestă într-un grad suficient de mare. Ameninţarea parentală.7. Libidoul este de aceea în mod special vizat şi despre el se va trata mai departe. morala absolută este o instituţie socială cu toate iluziile sale. Întregul cortegiu al comortamentului moral se sprijină aşadar pe Complexul Matern. o predispoziţie la pedeapsă. este varianta sexuală a celui Narcis implicat direct în ea. Freud spune că acest ‘supraeu’ este moştenitorul Complexului Oedip.Aşadar comportamentul moral are două laturi: cea legată de Complexul Polis şi care presupune respectarea normelor sociale adoptate şi impuse de către toţi membrii societăţii şi morala legată de Complexul Tabu. Rigiditatea comportamentului determinat de morala absolută este tocmai acea rigiditate pe care magistratul o afişează şi care apelează la resorturile clivajului Matern. proiectată în conţinuturile religioase.1. Morala de tip Polis stă la baza dreptului. ceea ce corespunde cu statutul inferior. proletar a clasei căreia i se impune această morală. cum ar fi cea dată de Complexul Matern. datorită tendinţelor sale oedipiene. Apoi pentru că există dorinţa de ascensiune socială iar normele tabu par să fie condiţia de a accede la acest statut. în special faţă de cei inferiori social. Freud reuşeşte să intuiască legătura dintre moralitate şi Complexul Oedip care. însăşi morala ca atare. Freud reduce moralitatea la conceptul ambiguu de ‘supraeu’. Ambivalenţa unei astfel de demnităţi formale pe care moralitatea cu pretenţie de a fi absolută o afişează. Într-o societate guvernată de norme morale sau civile. Inhibiţia sexuală prelungită este capul de afiş al acestui set de norme morale. constă în însăşi incapacitatea sa de a sta izolată de ceilalţi indivizi integrarea în grup fiind însăşi scopul paradoxal al comportamentului moral. ce este o suprastructură morală derivată artificial în ascetism de tot ceea ce nu conduce direct la rezultatul economic sau de securitate dar care îl vizează indirect. este major aici. Iată că deşi lipsit de metodă. Însă prin faptul că nu implică teoretic latura socială în acesta el pierde mult din substanţa fenomenului. ca fenomen specific Complexului Tabu. Capacitatea acestor moralişti de a avea ‘onoare’ trebuie pusă însă în relaţie cu însăţi statutul lor social. care revine mereu transformat în comportament. dat de sentimentul pedepsei originate în copilărie. Reflexia educaţională este covârşitoare.

Complexul Oedip se poate manifesta în mod contraactiv printr-un comportament de înger. Fireşte că mijloacele prin care ea îşi realizează scopul nu sunt atât de nobile ci mai curând sălbatice. Nu se poate spune din principiu că Sexualitatea în sine ar fi un fenomen urât. tehnici contraceptive s-ar fi putut foarte bine inventa şi în epocile preindustriale după cum ele există astăzi. mai degrabă o activitate nobilă. Sexualitatea suferă diformităţile inhibiţiei datorită selecţiei sexuale din cadrul speciei încă din principiul ei originar. care este o formă umană de selecţie naturală animalică. extraindividual. chiar dacă de cele mai multe ori el se face că nu vede acest lucru. este tot un fel de înger. aplicat în timpurile moderne doar din inerţie a fost consolidat în trecut foarte sistematic. Apoi. de stigmatizare a acelora care vedeau interes în preocupările sexuale după cum se reflectă în Vechiul Testament . Sexualitatea are totuşi acelaşi stigmat în sufletul Omului. În acelaşi fel şi agresiunea de eliminare a rivalilor (care au fost paşnici iniţial) este socotită un act imoral. Există aici implicată din start norma morală a unui stil de viaţă grupat în jurul muncii fizice susţinute pentru traiul de zi cu zi. agresiunea nestimulată se asociază cu revolta pe care masele o pot declanşa asupra conducătorilor. după cum se va vedea mai jos. la care aceasta este supusă pare cu totul neexplicabilă. Căci lupta agresivă. Blamarea Sexualităţii însă. chiar dacă este unul instinctual ea pare în sine. Acest model. artificială. Căci selecţia naturală pune pe masculi să se lupte unul cu altul pentru întâietate. Inhibiţia culturală ulterioară. poznaşul săgetător. fapt ce duce la risipă de energie şi de stabilitate. totuşi el nu poate să scadă aşa de mult în cazul muncitorului căci oricum el are în general o activitate stereotipă în munca sa. Dimpotrivă dacă se ia în calcul scopul ei altruist. ba chiar în situaţia în care natalitatea scade progresiv. Acesta face ca numai exemplarele performante de masculi să posede femelele. Şi aici nu este vorba despre pedepsirea violului. Chiar astăzi. lipsit de orice fel de pasiune erotică opus principiului său originar. are un sens mult mai profund. Acest fapt poate fi primul lucru care face din ea ceva de blamat şi anume violenţa rivalilor. când acestea există şi oricine le poate folosi. erotismul este acel opiu care îl face mai docil pe acesta şi mai uşor de manipulat. la fel ca şi cel Matern conduce la condamnarea vieţii sexuale. ci de ruşinea principial nejustificată faţă de Sexualitate. inferior căci aceste atribute sunt date cultural. Motivul pentru care Sexualitatea este blamată. El are aripi şi afişează inocenţa copilărească implicată în dragoste. Religia Iudaică (precreştină) a apărut pe fondul mentalităţii unui popor ce avea un stil de viaţă de respingere. Mai întâi. Şi tocmai de aceea. O astfel de revoltă este catalogată de justiţie ca fiind nedreaptă deoarece răsculaţii sunt consideraţi a fi început ei primii agresiunea iar crimele pe care conducătorii le pot comite sunt considerate ca răspuns de apărare la această agresiune. Aceştia nu contribuiau la prosperitatea familiei prin muncă şi fie o neglijau fie furau ceea ce le atrgea dezaprobarea comunităţii. Acest Complex Angel. Sexualitatea este aici în primul rând suprimată fiziologic deoarece această ocupaţie brută face ca întreaga energie fiziodinamică să îşi găsească refugiul în ea.După cum se va vedea. sunt proiectate cultural în ea. Nici inhibiţia după criterii economice nu explică situaţia aceasta. în ceea ce priveşte randamentul care ar scădea datorită satisfacţiei libidinale. ceea ce face ca în societăţile moderne să fie dispreţuită. este legat de 135 . legat de Complexul Tabu şi nu de cel Polis. în mitologie Cupidon. Dimpotrivă. în ceea ce priveşte suprapopularea.

animalităţii. tocmai datorită rezonanţelor oedipiene (şi de aici. Neutralizarea Complexelor Fundamentale încă din vârstă fragedă atenuează fuziunea acestora către libido şi de aceea clasele superioare văd erotismul mai estompat. În acest ultim caz. Aici mentalitatea aristocratoidă apelează la resorturile Complexului Matern căci acest sentiment pe care îl experimentează clasele aristocratoide. Această imagine promovează sexualitatea aristocratoidă în societate ca fiind înconjurată de lux. un partener sexual se poate găsi destul de târziu în viaţă. Luxul magnific al aristocraţilor trezeşte celor mulţi un sentiment amestecat de invidie şi respect profund. elemente care se opun prin excelenţă Sexualităţii brute. Încercând să imite acest tip aristocratoide de detaşare faţă de erotism burghezia s-a prins într-o capcană teribilă. Atunci când este implicat primul caz. la fel cum este cu aceste structuri sociale superioare. deoarece aceste dorinţe ale lor sunt cele mai mari ca urmare a fuziunii în ele a întregului spectru de Complexe. practicile erotice nu erau tocmai potrivite. fie pentru că. Acest posibil partener sexual este unul unic. Ea are aşadar temeiul în excluderea posibilităţii proletare de a penetra clasele superioare. de a le considera intangibile. nişte satisfacţii unice.faptul că activităţile sexuale sunt apreciate de cei din clasele de jos ca fiind nişte plăceri foarte mari. proletaroide. Numai dacă sclavul este atât de exploatat încât să nu mai aibă energie fiziodinamică pentru Sexualitate. Sexualitatea este o astfel de dorinţă pentru că este cel mai puternic Instinct iar ascensiunea socială se asociază cu ea pentru că viaţa de sclav este foarte frustrantă. în societăţile mai apropiate de cea modernă. Încercarea celor de jos de a-şi imagina starea de superioritate are ca rezultat o asociere cu Sexualitatea. prin sublimarea spirituală de exemplu. materne) ce erau implicate ceea ce era în măsură să trădeze umanitatea şi slăbiciunea personală a lor. Un astfel de tabu devine orice lucru ce nu se lasă experimentat şi înţeles. care se asociază mai degrabă cu micţiunea. Gradul de satisfacţie personală a membrilor claselor de joc ca urmare a activităţilor sexuale este mai mare decât la clasele superioare pentru că fie aceştia nu cunosc alte forme de neutralizare. Acestea îşi creează o imagine tabuizată care se opune inferiorului. prin fanfaronada puterii. condamnarea Sexualităţii stă în imaginea pe care clasele de sus şi-o fac despre ele. este superiorul cel atât de seducător după 136 . inhibiţia libidinală este prelungită ceea ce face ca Libidoul să fie destul de excitat. cel mai frecvent dealtfel. Iar dacă la un moment dat poporul s-a răsculat nemaisuportând dispreţul aristocratoid atunci violenţa lui ce nu a cunoscut margini a fost o încercare de replică la aceste ameninţări originare asemenea fiarei de la circ ce îşi agresează dresorul. neavând statut social stabil şi prosper. deci cu produsul organic dar şi cu viaţa de ghetou în care ea se consumă. În dorinţa membrilor săi de a poza în zei. Relaţia dintre justiţie şi Complexul Matern a fost arătată mai sus. Nevoia claselor aristocratoide de a părea o specie superioară celei a sclavilor este o intenţie de reparaţie a crimei subjugării economice întemeiată pe forţa militară şi le justifică raportul faţă de sclavi la fel cum raportul acestora este justificat faţă de animale. curăţenie şi taină. Revoluţia Franceză şi crimele comunismului s-au făcut relativ la ace4st fond emoţional. atunci clasele de sus o cultivă ostentativ. Tocmai dorinţa sexuală a acestora faţă de aceste structuri face ca ele să devină tabu. cu rol de avertizare şi ameninţare este asemenea imaginii pe care copilul şi-o face despre părinţii lui atunci când este în primii ani de viaţă. Aşadar blamarea culturală a Sexualităţii are logica în blamarea mulţimilor în blamarea sclavului pentru obiectivarea poziţiei superioare a acestor clase.

tocmai datorită severităţii privirii sale. preluate ca simboluri ale puterii sociale. Aceasta este dereglarea libidinală a celor care sunt predispuşi la o astfel de revoltă. în acest fel societatea îşi menţine ermetismul. Iar educaţia sălbatică le implică în mod cert şi nu (fixaţiile pe anumite stadii de evoluţie libidinală infantilă cum crede Freud). Problema este una ce ţine de endogamie axiologică. deci la un statut social (economic) suficient de prosper în aşa fel încât să îşi permită o viaţă sexuală. ce pare lipsită de căldură. Imponderabilitatea lor energetică în ceea ce priveşte Libidoul este într-un fel autoapreciată ca o lecţie în ‘şcoala vieţii’. Explicaţia acestei probleme este dată chiar de coordonatele acestui Instinct şi anume de principiul său selectiv adică de eliminarea rivalilor. Principiile moralităţii creştine. Apoi.principiile selecţiei naturale. chiar dacă el prin natura lui nu poate îndeplini acest rol. este fără îndoială modelul metafizic de corupere a naturii umane. au fost prezentate desexualizat în mitologii. având un rol mai întâi în dereglarea Libidoului însuşi. Cei care vor fi ajuns la o oarecare putere sau cei care ajung la maturitate. departe de Creştinismul catacombelor. Nevrozele şi Depresiile. Inhibiţia libidinală produsă de educaţia sălbatică produce o confuzie de proporţii nebănuite la nivelul Psihicului celui astfel educat. El devine şi mai puternic iar efectele respectivei norme de educaţie sunt exact contrare intenţiilor pe care le declară cu voce tare şi asta tocmai dintr-un interes subliminal diferit. aceştia pot fi eliminaţi încă din faşă şi . numai o traumă reală şi puternică poate conduce la intensitatea acestora. care îşi determină şi familia spre a lua această poziţie tabu. Condamnarea Sexualităţii dincolo de rolul ei în educaţia sălbatică este o piesă importantă pentru economia sălbatică. În jurul Libidoului apar adevăraţi paraziţi psihopatologici determinaţi de educaţie. conform legii excitaţiei ce decurge din inhibiţia unei Pulsiuni şi care în acest caz duce la predispoziţii de Tulburări Libidinale şi Nevroze în ceea ce priveşte moştenirea psihică ereditară după cum se va vedea. ale statului. În spectrul Tulburărilor Psihice. De exemplu la egipteni se credea că vulturul ca specie nu posedă masculi ci doar femele. în relaţie subliminală cu puterea politică. chiar dacă nu derivă neapărat din refulările libidinale. totuşi au ca nucleu această educaţie şi apoi exploatare sălbatică iar inhibiţia libidinală este o parte din ea. plăcerea de a îl ridiculiza şi inferioriza pe celălalt. prin intermediul unei găselniţe de ordin psihic. fac din această neutralizare o virtute. Nevroza este implicată în structura psihopatologică a Depresiei Majore. dată fiind modelul oficial de stigmatizare a Tulburărilor Psihice. iar dacă ar exista şi masculi atunci femela ar trebui să îi fie subordonată ceea ce este incompatibil cu această severitate. Căci. Acest lucru este posibil aşadar prin suprapotenţarea acestuia. deci o neutralizare a Libidoului. în felul acesta. O astfel de severitate este exhibată chiar de conducătorul comunităţii. După cum se va vedea. Animale ca vulturul sau leul. de a-i bloca supapele de neutralizare tocmai din interesul structurării mentalităţii 137 . Cu această lecţie aceştia iau poziţie faţă de cei cărora le sclipesc ochii atunci când văd câte o imagine mai deocheată şi care sunt consideraţi drept ‘adolescenţi miopi’. dată tocmai de mentalitatea puritanistă. Toate Tulburările Psihice în general. Cel ce este prins în capcana dogmelor Bisericii (nu al Religiei) are cam trei drumuri de urmat: Tulburările Libidinale. Libidoul mai curând este suprasolicitat decât purificat conform legii excitaţiei. Se poate aici observa narcisismul celor care discreditează o astfel de mentalitate.

în acest fel. O viaţă sexuală normală poate conduce la un Libido simplu. Înţărcarea copilului va fi una dintre marile lui frustrări. ca urmare educaţiei iniţiale. Instituţionalizarea Creştinismului. Confuzia educaţiei se poate foarte bine observa în 138 . poate conduce la ceea ce se recunoaşte drept fixaţia copilului pentru sânul matern după cum o descrie Freud. în clasele superioare în general. acest principiu de fapt se dovedeşte mai concret decât toate. Însă în momentul în care cei slabi nu numai că sunt exploataţi dar sunt şi adânciţi artificial în groapa Tulburărilor Psihice ca urmare a unei astfel de exploatări sălbatice. adică prin condamnarea Sexualităţii în general. acest lucru poate fi înţeles ca fiind ‘pactul cu diavolul’ al Bisericii. Psihopatia Distimică. Puritatea lui originară a fost pătată de interesul statului de a controla mulţimile şi de a ‘legaliza’ jungla economică a ermetismului social. În acest caz o problemă metasocială este rezolvată la nivel de familie. obedienţa lui faţă de stat departe de eroismul şi protestul originilor sale. poate fi într-adevăr un material veritabil pentru economia sălbatică iar interesul pragmatic imediat este astfel dublat de reversul psihopatologic adică de dereglarea sistemului ecologic al societăţii. Acesta este la fel de crud ca însăşi jungla înţeleasă din punctul de vedere al idealului egalitarist al adevăratului Creştinism. Căci în locul spiritului fratern proclamat de primii creştini instituţionalizarea lui în stat a însemnat mituirea lui de către stat în scopul exploatării sălbatice. copilul fiind ameninţat şi pedepsit de părinţi (educaţi la rândul lor sălbatic) pentru fixaţia sa. tocmai pe părintele frustrator de odinioară şi astfel el are conştiinţa pedepsei amplificată Traumatic devenind docil asemenea fiarelor de la circ. atunci când subiectul astfel educat intră într-o viaţă sexuală normală el tot nu scapă de culpabilitate. cu atât descărcarea libidinală este mai mare iar conversiunea este realizată.aristocratoide în general. Aceste nenorociri ale civilizaţiei nu sunt decât reversul unei educaţii neecologice aplicate în ultimele milenii de către autorităţi. Mai târziu muncitorul gata să se revolte va găsi în patronul său. tocmai datorită acestui lucru şi din păcate Freud nu a mers mai departe să recunoască cauzele dincolo de relaţia familiecopil. un teren de exploatare economică. timiditatea pe care acest adolescent o poate atinge ca urmare a vinovăţiei masturbării. Împărţirea lumii în stăpâni şi sclavi este un astfel de model necesar nivelului actual al istoriei. de refuzul lor de a primi educaţia. Fireşte că o astfel de frustrare. Căci acest individ astfel inferiorizat poate fi. Aşa că. cel al ascensiunii sociale. ceea ce conduce în final la o culpabilitate mai mare. ci însuşi cel Matern al copilăriei. Căci fuzionat în Libido nu este numai Complexul Narcis. Aşadar Libidoul nu este originar ‘polimorf pervers’ aşa cum spune Freud. nepatologic. ca preţ al confortului şi liniştii claselor aristocratoide. ei înşişi departe de spiritul zbuciumat al Creştinismului. a normelor metafizice emancipate pe care le-a declarat la origine a condus exact la consecinţele opuse acestui Creştinism timpuriu. atunci când adolescentului i se refuză dreptul la o viaţă sexuală în numele unui principiu abstract. Astăzi lumea este mirată de lipsa de educaţie a tinerilor. Libidoul este suprasolicitat artificial aici tocmai prin interdicţia sa culturală ce depăşeşte cadrul normelor civile. ci el devine aşa în dinamica exploatării sociale. coroborată ereditar. principial. Cu cât inhibiţia este mai mare. Dimpotrivă. de deviaţii sexual şi de criminali. făcând pact cu ceea ce acesta a rejectat. El poate fi exploatat în mod subtil. Însă pentru toate aceste rele incomensurabile se poate găsi cauza drept în educaţia sălbatică.

Freud a susţinut că acest Complex este unul originar şi abia dacă îi stabileşte relaţia cu cel Oedip. În mitul lui Oedip. Complexul de Castrare. Complexul de Castrare are însă tocmai o semnificaţie sociologică. este poate modul cel mai fericit prin care societatea îşi avertizează încă din faşă eventualii pretendenţi la revolta narcisică. legată. la Filiera Negativă mai precis. însă de multe ori el l-a dedus forţat din aceste acte. În ce măsură castrarea este simbolizată prin acest act. Oedip nu se mutilează pentru că a făcut o ilegalitate. Acest cerc vicios continuă la nesfârşit iar individul cu greu îl poate sparge cu adevărat.hipnoza ritualului religios după care subiectul este aruncat din nou în jungla exploatării. căci erau convinşi că acesta le va intra în final în abdomen şi atunci vor muri. Hipnoza Hipnoza este un procedeu prin care o persoană reuşeşte să aibă acces la straturile profunde ale Memoriei unei altei persoane sau la gândurile sale refulate. în momentul în care el află cine este femeia cu care el a întreţinut relaţii sexuale. aşa cum îl teoretizează Freud. Dacă narcisismul revoltei sclavilor este egal cu cel al narcisismului oedipian. pe lângă latura lui Traumatică. Cu toate acestea. Apoi el l-a căutat în simptomele nevrotice şi obiceiurile primitivilor. este şi o variantă restrânsă a celui Tabu. drept pentru care îl legau sau puneau pe cineva să îl reţină. s-a arătat în literatura de specialitate.1. Dacă mai înainte Filiera Pozitivă inhiba pe cea Negativă iar acest lucru se întâmplă automat pentru orice fel de relaţie interumană. El reprezintă pedeapsa oedipiană. asupra acesteia se va proiecta acest Complex. cât mai cu seamă de incestul social. Complexul de Castrare este pedeapsa pretenţiei oedipiene şi îşi are structura în Complexul Traumatic. Dacă hipnotizatorul este o persoană autoritară social. el se autopedepseşte scoţându-şi ochii. mai ales în ceea ce îi priveşte pe primitivi. nu atât de incestul familial aşa cum se prezintă el formal. prin educaţie. adică propriile dorinţe Narcisice de realizare socială care au deja originea în 139 . în momentul Hipnozei Filiera Pozitivă se inhibă pe sine lăsând să se manifeste liber pe cea Negativă. De exemplu.2. într-un trib din Africa exista convingerea periodică a bărbaţilor că li se va micşora penisul şi manifestau o puternică anxietate din acest punct de vedere. ele se manifestă evident.5.8. el se mutilează pentru că trecutul său de sclav vopsit în rege este scos la lumină. atunci se poate spune că reprimarea Complexului Narcis în forma oedipiană încă din copilărie. Complexul Tabu este punctul cel mai important care determină acest ciudat fenomen. la fel cum cel Oedip este o astfel de variantă a celui Narcis. Oedip se vede pe sine drept un şarlatan în intenţia de a deveni rege şi îşi aplică pedeapsa înaintea celei aplicată de comunitate. personajului în cauză îi este sortit să îşi ucidă tatăl şi să se căsătorească cu mama sa. ca aplicare globală a traumatismului. la Inconştient. adică de revolta ce zace latent în sufletul sclavului şi care aşteaptă să fie pedepsită de stăpân. Scoaterea ochilor pe care şi-o produce poate că îl va salva din faţa unei pedepse mult mai mari şi poate că îi va modifica înfăţişarea în aşa fel încât să nu mai poată fi găsit. 2. fără să îi înţeleagă dimensiunea sociologică.

hipnotizatorul. adică elemente care sunt investite tabu. Însă sub insistenţa hipnotizatorului această parte a sistemului psihic va fi inhibată tocmai sub impulsul legii atracţiei valorice care face posibilă nevoia de satisfacere a dorinţei de a trăi acele senzaţii şi de a creşte Valoarea de Inhibiţie a sistemului psihic global. Fără o valoare de excitaţie ridicată a sistemului psihic şi fără conversiunea Pozitivă a energiei Filierei Negative (adic a predispoziţiei difuzării inhibitive a energiei în afara Obiectului de Neutralizare Hipnoza nu este posibilă. Odată cu tensiunea psihică rezultată astfel. senzaţii cu originea în perioada maternă de obicei. îi va sugestiona un sentiment matern subiectului. Acest Complex se fixează asupra persoanei hipnotizatorului în momentul în care acesta întruchipează autoritatea adică în momentul în care el are privirea fixă. mai şi identifică rezistenţa subiectului la exprimarea acestor emoţii. strategie ce poate fi folosită de oricine. autoritară şi neprietenească a mortului sau statuii. La început atunci când controlul Filierei Pozitive persistă autoritar acest lucru nu este perceput. cum ar fi sentimentul de uşurare. adică tocmai apariţia somnului hipnotic care este un refugiu Matern al excitaţiei Traumatice produse de autoritatea Tabu a hipnotizatorului. dorind să îşi şi arate o cât mai bună imagine ca replică la poziţia Tabu pe care o ia hipnotizatorul (ceea ce nu este ceea ce el ştie că este adevărata lui imagine) el are slăbiciunea vinovăţiei propriei simulări. O astfel de situaţie se poate face foarte bine cu ajutorul privitului fix în ochi. face ca acest fapt să fie identic cu o situaţie emoţională care este guvernată de conversiunea Edenică a Complexului Traumatic prin care traumatismul devine opusul său. Somnolenţa pe care o resimte el nu este o somnolenţă propriuzisă ci nevoia extrem de banală a închiderii ochilor ca urmare a uscării globilor oculari şi a senzaţiei de 140 . Dar. Subiectul nu poate decât să se recunoască învins şi să ia poziţie infantilă în timp ce vocea hinotizatorului devine din ce în ce mai parentală. subiectul vrea să se măsoare în tabu cu hipnotizatorul. în acelaşi timp el îşi dă acceptul la această sugestie. adică a suspiciunii legate de actul Hipnozei. atunci procedeul hipnotic este îndeplinit în partea sa esenţială. mai îngăduitoare. Deci dacă el va spune că o anumită senzaţie sau un anumit sentiment se va întâmpla în ceea ce îl priveşte pe subiect şi dacă el. acea comunicare ambivalentă de care s-a spus mai sus. Aşadar deşi rezistenţa împotriva a ceea ce indică hipnotizatorul creşte. Deoarece se produce acea confuzie. pe de altă parte. singura cale de ieşire este dată tocmai senzaţiile de linişte pe care acesta le induce. Prin aceasta. echilibrare. În acest fel se doreşte relaţia cu hipnotizatorul identificarea cu el. fapt ce îl face din start inferior şi fragil. Fireşte că hipnotizatorul are de la început experienţa uitatului fix şi îl va domina pe subiect prin rezistenţa ochilor ficşi. toate elementele refulate ale Psihicului îşi fac apariţia sub o singură vorbă a hipnotizatorului. Interesant de observat aici este judecata subiectului după principiile gândirii magiciste. senzaţii plăcute resimţite în măduva spinării sau în picioare etc. investit tabu. atunci acesta va fi în măsură să preia asupra sa o anumită plusexcitaţie energetică pe care subiectul nu o poate neutraliza în viaţa de zi cu zi. El îl va face pe acesta să se gândească la diferite senzaţii fixate în straturile profunde ale Memoriei. Luarea în considerare de către hipnotizator a elementului opus. Dacă această autoritate socială este apoi investită cu Complexul Matern.cel Cain. Iniţial hipnotizatorul este într-un fel de duel al ‘virtuţii’ cu subiectul care iniţial este doar curios la ceva ce nu a mai încercat.

Religia este cea care promite ‘ieşirea din criză’. nu mai este el dând altcuiva ‘priceput’ sarcina de a-l conduce. cu ura seculară şi ambivalentă faţă de evrei reproşându-le. s-ar putea spune că Hipnoza este cel mai util instrument de a crea civilizaţia. 2. În cel de-al doilea caz zgomotul sau mişcarea monotonă sunt reeditări ale legănării materne cu care copilul adoarme. cu preţul subordonării voinţei celui ce urmează să fie hipnotizat. care promite ‘salvarea’ în general. În primul caz concentrarea privirii este imboldul către clipire. subiectul va crede că tot ceea ce spune şi cere hipnotizatorul este o lege dată de puterea lui presupusă ca divină. Complexul Tabu şi Religia 141 . Acest conflict este de fapt însăşi esenţa actului hipnotic.2. Actul hipnotic însă nu vizează numai privirea în ochi prin atingerea resorturilor Complexului Matern. care. se prezintă ca un salvator al lui. Ceea ce este specific pentru Hipnoză este actul de a produce un conflict în mintea subiectului.usturime dar pe care subiectul o interpretează ca fiind o forţă teribilă. care de fapt produce momentan conflictul.5. De aceste Tulburări sufereau mulţi din oamenii începutului de secol (direct sau indirect. Subiectul îşi ‘pierde capul’ efectiv. Politicienii care nu promit marea cu sarea sunt politicieni mediocri. printre altele. telepatică a hipnotizatorului. Însă restabilirea unei emotivităţi materne este evidentă în toate metodele de sugestie. prin Nevroze) şi Cultura Germaniei era cu atât mai predispusă la acestea şi astfel conflictul prehipnotic se va fi instalat.9. de unde este atras în sala de Hipnoză în masă. De exemplu există metode unde subiectului i se cere să se concentreze asupra unui obiect luminos sau asupra unei mişcări sau asupra unor sunete monotone. prin intermediul confruntării obsesive a subiectului cu moartea. subiectul îşi imaginează că în timpul somnului ar fi absolvit de întreg conflictul psihic căruia nu îi poate face faţă. Pare ciudat dar civilizaţia în general este susţinută de acest fenomen al Hipnozei.1. El a stipulat resorturile abisale ale Psihicului Uman. Odată stabilită această parolă. un fel de Hipnoză în masă. vina de a fi purtători de Perversiuni Sexuale. De exemplu. Căci hipnotizatorul. ca un magician. moare efectiv de spaimă şi trecând prin discursul politicienilor moderni. Aceste tehnici funcţionează atunci când proiecţia Tabu asupra hipnotizatorului este deja realizată de statutul social al acestuia. provocând artificial un conflict prin supraexcitarea Complexului Sisif. care este deci motorul actului de sugestie în timp ce lumina reflectată se asociază cu însăşi clipirea. Hipnotizatorul îi promite securitatea şi ‘afacerea’ este încheiată. conflict ce este în stare să producă o reacţie în lanţ şi a cărui intensitate este dublată sau triplată. Hitler a avut succesul politic pentru că s-a bazat pe nevoia poporului german de a-şi nega originea proletară şi a reuşit să pună pe picioare un plan diabolic din care unii nu s-au trezit nici astăzi. prin sugestia ‘dormi!’. după ce află ce a făcut. regulate. chirurg psihoterapeut sau profet. De aceea Trunchiul Psihic se retrage din conflict în ceea ce priveşte Filiera sa Pozitivă şi el este îngheţat sub aspectul funcţional. Proiecţia Tabu se întăreşte iar hipnotizatorul devine un guru în care subiectul are încredere totală. Experimentele hipnotice făcute de profesori sau medici cu notorietate în faţa unei asistenţe numeroase permit adoptarea şi a acestor tehnici. Începând de la încălcarea involuntară a interdicţiei tabu a primitivului.

rămâne un fel de primitivism pragmatist iar Religiile Primitive se pot numi aşa doar în ceea ce priveşte forma. El conduce la sentimentul de irosire a vieţii după cum se va vedea. Este evident că necazurile de tot felul. însă nu şi conţinutul. însă toate marile Religii Moderne au această caracteristică şi nu numai Creştinismul. Acesta din urmă are cauza în rezonanţa individuală dată de exploatarea claselor de jos. Or aceste Religii s-au constituit pentru că au refuzat din start o viaţă lumească. viaţa de sclav şi tot ceea ce poate conduce la decepţie poate trezi în Om nevoia de ceva stabil. la fel şi occidentalul de astăzi (cu unele excepţii în ceea ce îl priveşte pe acesta din urmă) fac din Religie un mod de a aduce facilităţi. Căci acest Complex este în mod autoritar dominat de Religie în special în ceea ce priveşte trecutul. De aceea implicarea acestui ultim Complex de pe Filiera Pozitivă determină subestimarea lumii pământeşti. Căci Religiile Moderne poartă cu sine marile nenorociri ale civilizaţiei. o făcea nu din teribilism. Ele sunt avertismente ale unor suflete asupra suferinţei lor şi atrag principial atenţia asupra pericolului unor răzbunări oarbe din partea celor ce suferă aceste nenorociri. fiind specific acestora ca urmă lăsată de această exploatare asupra lor. Religia este golită de Spirit. Atunci când creştinul catacombelor se lăsa ucis de sălbăticiuni în arenă. ci pentru că ştia că nu are ce pierde. nu din fanatism. în special Creştinismul. Totuşi o astfel de secţiune îşi are utiliitatea în a arăta nişte principii generale pe care se grefează întregul spectru religios despre care s-a spus pe parcurs. De aceea spiritul civilizaţiei occidentale contemporane sau al primitivului pierd legătura cu spiritul Marilor Religii aşa cum s-au consolidat ele în epocile de consolidare a Complexului Tabu. Dealtfel în epoca contemporană un număr incredibil de mare de oameni nu adoptă Religia pentru principiile sale morale sau pentru Spiritul ei deşi se consideră religioşi. Complexul Tabu face ca planul Divin să fie eminamente de neatins. cel lumesc şi cel Divin. la Complexul Narcis. investeşte în el 142 . marile războaie şi marile tensiuni sociale. Nietzsche spune despre Creştinism că este o Religie a sclavilor. deci tot ceea ce poate el spera este o nouă lume cum spune Pascal. Specificul Tabu al gândiri religioase este sciziunea dintre cele două registre ontologice. Nevoia de absolut este atât de reprezentativă pentru Om încât uneori poate accepta pariul lui Pascal şi mai toţi oamenii ar face acest lucru în situaţia unei disfuncţii psihice. metafizica le unifică pe acestea iar subiectul se identifică cu Divinitatea. Căci în fond o Religie mare este aşa şi pentru că milioane de credincioşi aderă la ea iar aceste mulţimi nu pot să fie decât pături de jos ale civilizaţiei indiferent de profunzimea profeţilor şi elitelor sale. de a aduce bunăstare pe pământ. insistă foarte mult pe viaţa de după moarte ca tendinţă de neutralizare fantasmatică atât a Complexului Traumatic cât şi a celui Sisif. Ei investesc în Religie nevoia de metafizică pur şi simplu sau chiar superstiţia. mai ales când la bătrâneţe vede că viaţa lui se termină. de iluzie a unei lumi unde lucrurile să fie altfel decât cele cunoscute în lumea aceasta. Nici modernul nu refuză un astfel de Rai şi. Religiile Moderne. Dimpotrivă. Fără aceste resorturi. Primitivul. altfel decât o face Complexul Cain. Acestea încearcă să îşi compenseze cumva o viaţă trăită în frustrări şi umilinţe iar despre acest lucru se va trata mai departe.Despre Religie s-a spus atât de mult la acest Complex încât se pune întrebarea dacă mai este nevoie de o secţiune dedicată acesteia. La origine Religia şi metafizica au fost incluse în acelaşi lucru ele despărţindu-se recent odată cu dezvoltarea societăţii şi implicit a Ştiinţei. că viaţa lui nu înseamnă mare lucru. cu toate (ne)plăcerile ei.

În acest caz. din punctul de vedere al constituţiei psihice implicate aici. De aceea. Căci ei prezintă anumite calităţi şi experienţă care trebuie să fi fost condiţia pentru a ieşi din impasul tensiunii psihice în care se aflau şi care poate servi drept învăţătură pentru discipoli. Toate Religiile ar fi putut să fie una singură dacă ar fi existat relaţiile sociale complexe de astăzi. supravieţuieşte astfel. De aceea se poate vorbi. Eliade observă că omul areligios modern. este de fapt un religios involuntar. este reglată la nivelul unei situaţii relative. o comunitate a trebuit să îşi aibă proprii sfinţi şi proprii fondatori de Religie tocmai pentru că relaţiile sociale erau rudimentare. după care aleargă muncitorul. În caz contrar. La fel se poate vorbi şi despre occidentalul modern care îşi doreşte fericirea lui şi a familiei sale pe acest pământ. a acestor idei de viaţă. M. aşa cum psihologia abisală se impune tocmai pentru că aplicaţiile psihanalitice ale teoriilor sale rezolvă conflictele psihice. excluzând total pe cea a existenţei sale ca şi concept. o face pentru a determina tocmai ceea ce este refuzat de primul. ei pot să împărtăşească experienţa lui celor care au nevoie de ea. Intensitatea acestui Complex îl face să fuzioneze în cele mai ascunse şi mai periferice elemente ale Psihicului iar comportamentul lor să şocheze. Sclavul catacombelor îşi compensează mizeria într-o fantasmă narcisică nevinovată. să producă rezolvări acolo unde cei ce îl au mai slab este posibil să nu ştie nici măcar de existenţa lui ca sentiment. asemenea ‘supraeului’ lui Freud care se manifestă în Inconştient. Un Isus. Adică o leagă de capacitatea de a rezolva realmente un conflict. Însă pentru un astfel de om Religia este auxiliară valorilor lumii pământeşti. Pe de altă parte Complexele moştenite de copil îi împing gândirea către cele mai magiciste conţinuturi. ce se declară ateu. Influenţat de Jung. fiecare magistrat interpretează legislaţia după propriul său plac. după modelul neutralizării narcisice a persoanei fondatorului de Religie exceptând cazul în care acesta a fost doar un simplu înţelept şi nu i-ar fi trecut prin cap că ar putea să 143 . Însă exploatatorul care declară Religia în cauză una oficială. aşa cum a fost ea concepută iniţial. chiar dacă cele două personaje se închină la acelaşi profet. Dar a spune sau a sugera că Religia. Religia este asemenea unui curent artistic. care pot într-adevăr să fie semnificative la un moment dat pentru comunitate. la comunicare.pasiune. un Mahomed sau un Buddha. De aceea Religia este un mod exterior de neutralizare a Complexului Tabu. Căci noţiunea de Religie nu o poate epuiza pe cea de Complex Tabu ci doar aplicarea acestuia la fenomene concrete şi relevante. pot concentra în ei o imensă cantitate de tabu. dată tocmai de unitatea Trunchiului Psihic. care o leagă de viaţa lui şi de opiniile lui dar şi de capacitatea lui de asimilare a Spiritului Poporului respectiv. Astfel de sfinţi trecuţi prin suferinţă şi umilinţe (ereditar sau chiar în timpul vieţii) pot fi consideraţi ca nişte conducători. din moment ce îl practică de sute de mii de ani. Asemenea psihanalistului. Omul nu se mai poate elibera de Tabu într-o sută de ani. Diversitatea Religiilor ca formă şi unitatea lor din punctul de vedere al conţinutului. opera celui care o fondează. de două sau chiar mai multe Religii cu aceleaşi conţinuturi. celor care au conflicte psihice nerezolvate. este o confundare a Religiei cu Complexul Tabu în general la fel cum acesta este la fel confundat de Marx cu ‘fetişul’. ei înşişi fiind dominaţi de acest Complex pe care apoi îl convertesc narcisic devenind repere pentru comunitate. se poate spune că prin constituţia lor fiecare ia din Religie ceea ce îi convine la fel cum într-o ţară neorganizată.

exersată de sute de mii de ani pentru a căuta fericirea. să nu mai corespundă noilor cerinţe ale societăţii şi tocmai de aceea ceea ce altădată era acceptat cu bucurie. atunci acest lucru este datorită faptului că cei care le adoptă îşi afişează individualitatea mult mai mult decât primitivii. ci ceva care îl reprezintă. Nevroticul încearcă şi el o neutralizare de genul Religiei dar el se află însă în zona de confluenţă a două mentalităţi la care nu ştie să adere. Diferenţa este dată în special de potenţialul energetic implicat aici.1. cu posedări demonice şi întreg arsenalul de simptome. până aproape de epocile moderne. ci tocmai pentru Complexul Eden la care se raportează permanent. cine nu.fondeze o Religie.5. doar legenda făcându-l profet. De aceea Magia şi Arta au rămas. aşa cum suspendarea consumului de alcool din cadrul alcoolismului grav (sevrajul) devine ‘Delirum tremens’. este normal ca această foame de fericire să devină ‘Mysterium tremendum’. Obiectul tabu este un obiect interzis. Căci fiecare dintre ele o implică pe cealaltă şi dacă ele par independente. se poate spune că sacrul. Acolo unde Complexul Traumatic este suficient de solicitat încât să devină Psihopatie Traumatică. dată fiind comunicarea prin mass-media. Ele par să se fi despărţit în epocile moderne. Complexul Tabu şi Arta Fenomenul artistic ţine de acest fenomen de ambiguizare pe care tabuizarea îl implică. Cine are posibilitatea să o caute singur este ateu. un obiect opus banalului din cotidian. Iar esenţa Religiilor. Din acest punct de vedere. resorturi ale Religiei. fiind undeva la jumătatea drumului între credinţa sinceră şi adevărată şi Nevroză. Aceştia erau strâns uniţi în jurul Complexului Polis. Obiectul artistic este acel ‘agalma’ de care vorbeşte Lacan iar la origine Arta se confundă cu Magia. fiind în dubiu. În concluzie. Evoluţia socială. tabuul nu este luat pentru sine însuşi aşa cum spune Eliade. cu ceremonialul religios. fac mare audienţă pe fondul credulităţii şi ignoranţei consumatorilor în materie de psihopatologie. Arta şi Magia erau acelaşi lucru iar cel Tabu nu apucase încă să determine scizionismul lui specific. după cum s-a arătat la Complexul Eden. Sacrul nu este altceva decât o modalitate ocolită. În epocile moderne. Rezistenţele sale faţă de psihoterapie relevă tocmai aceste satisfacţii narcisice în care el se împotmoleşte. este tocmai această foame de fericire.2. Otto descrie acel ‘Mysterium tremendum’ (probabil analizat chiar pe sine însuşi) cu ‘convulsii şi brutale stăpâniri ale organismului de către o fiinţă exterioară’ seamănă în chip izbitor cu modul în care Nevroza Isterică de formă convulsivă se manifestă. unde Religia. cazuri de astfel de Nevroză Isterică. Fireşte că acest sentiment descris de Otto nu ajunge să devină propriuzis o Nevroză. modificarea structurilor sale a făcut ca acest model să nu mai fie suficient. acceptă ceea ce i se dă din partea tradiţiei. Nu este de mirare că modul în care R. subtilă. 2. Obiectul său se deplasează tocmai către momentul cheie specific. astăzi poate determina Nevroza. El este ascuns privirii iar ceea ce se ştie despre el nu este ceva care îl defineşte. independenţa grupurilor de indivizi în societate a făcut ca 144 .10. urmându-şi drumuri proprii dar de fapt au rămas pe mai departe legate principial.

ele nu ar arăta un interes deosebit pentru obiectele de artă. nici ceea ce este armonios. nici tot ceea ce a fost apreciat la ea în mod exclusiv. treapta pentru a accede la acestea. ca sunetul.. Această reprezentare se face fie cu ajutorul formei. Căci 145 . sculele şi instrumentele diverse etc. Ele au bază comună şi insistă pe un fenomen unic care este reprezentat prin elementele de asociaţie. ca în cazul Picturii sau cu cel al mişcării. asemenea Complexului Tabu însuşi care de fapt îi stă în structură. Este apartenenţa la un registru existenţial (aici social) superior. culoarea. iar acestea devin obiectele interesului libidinal al Fetişistului. Spre deosebire de Magie şi Religie. barajul religios sau supranatural pe care acestea îl folosesc pentru a menţine ordinea diferenţei sociale. Pe de altă parte există teorii care susţin că sentimentele pe care Arta le-ar propune ar fi dat de Intelect. ei fiind mai curând senzoriali. Toate problemele vin din faptul că Arta este un sentiment proiectat. Şi în cazul Fetişismului şi în cel al Artei. Ea nu vizează nici ceea ce este frumos. la fel cum se întâmplă cu Iluziile. Religia insistă asupra sistematizării mitologice a acestui Complex ca şi Magia cu interesul de a da obiectelor o altă semnificaţie decât cea cotidiană. aşa cum picturile unor pictori antici au păcălit păsările şi insectele. lipsit de aceste determinări obiective. Acestea sunt facilitate de lipsa unor informaţii suficiente despre obiectul ce este perceput iluzoriu. Însă. Însă aceste valori nu sunt ale elementelor la care se relaţionează. el este interdicţia protectoare a narcisismului la care individul speră ca ideal absolut. Problema este că dacă Arta ar fi doar produsul acestor obiecte adică dacă ar fi doar ceea ce acestea sunt în sine. în cazul în care nu sunt păcălite. Tematica tabu nu este spusă cu glas tare nu este univocă ci este spusă pe ocolite. fie cu ajutorul sunetului. Impactul pe care această aură magică îl are asupra claselor de jos este unul copleşitor. sunt obiecte reale şi există independent de persoana privitorului. cum este cazul Dansului. reprezentată cât mai ambiguu. Se poate răspunde că doar obiectele tehnice ale Artei există astfel. El este treapta spre cel Narcis. că suportul Picturii. Arta. De aceea Arta insistă pe aceste elemente periferice de asociaţie. Arta devine astfel la fel ca plăcerea Fetişismului care renunţă la comportamentul sexual normal în favoarea excitaţiei supreme pe care obiectul fetiş o are în asociaţie cu actul sexual care este centrul şi scopul erotismului. Arta nu insistă asupra sistematizării mitologice. cu picioarele etc. Ea preia aceste teme tabu nu în mod general ci într-unul particular pe care le ambiguizează ulterior prin simpla lor reprezentare. culorile. ci ele sunt originate în mintea Omului. deci de cunoştinţe abstracte. fapt specific ambiguizării tabuizării. Complexul Tabu este covârşitor. Complexul Tabu este condiţia magică a interzicerii instaurată de conducători sau de clasele superioare. forma sau mişcarea. materialul de construcţie pentru Arhitectură. fie cu cel al culorii. cât mai particular şi cât mai depărtat de nucleul tabu.diferenţierea între aceste elemente să fie posibilă. după cum cei mai abstracţi savanţi sunt nereceptivi la Artă. subiectul să proiecteze asupra Artei conţinuturile sale subiective. Însă artiştii se dovedesc de cele mai multe ori incapabili de gândire sistematică. pe membrana care protejează nucleul tabu. au fost mult timp înţelese ca ‘obiective’. ca în cazul Religiei sau asupra reversului magic al lucrurilor. ca în cazul Muzicii. Această asociaţie se face cu părul capilar cu lenjeria. pe care obiectul extern doar îl justifică şi îl amplifică. valorile sale. atunci şi animalele ar avea emoţii estetice. ca în Sculptură sau Arhitectură. Acest lucru este făcut tocmai pentru ca.

care constă în capacitatea de a crea acel obiect opus banalităţii. Unicitatea implicată de Complexul Tabu proiectat în obiectele de artă le transferă acestora mirajul. Tensiunea aceasta este proiectată asupra obiectului de artă. Giogonda a lui Leonardo marchează trecerea de la stilul flamand al straturilor de ulei semitransparente. cum s-ar explica faptul că replicile pe care artistul le face şi care constau în schimbarea unor elemente minore din obiectul iniţial (deci acolo unde obiectele ‘copiate’ mai mult seamănă decât se deosebesc) nu sunt percepute ca fiind copii. a artistului. la cel cu 146 . la fel cum devine tot ceea ce el atinge. Acest fapt este dat. ba chiar hulite şi batjocorite în unele cazuri. care este un epifenomen al Complexului Tabu. mercantilului. Ba chiar. Pe de altă parte. Apa mării poate face o scoică să arate ca o sculptură. Nu degeaba Kant spunea că geniul artist este cel care prescrie noi legi Artei.acestea sunt epifenomene şi nu elemente esenţiale care să fie date de Complexele Fundamentale ale aparatului psihic. Undeva trebuie ca simpla prezenţă a Omului. care el însuşi devine tabu. formaţiunile cristalelor sau ale unor roci par să fie extrem de atractive. adică cu artistul. emoţia pe care o produce. implică faptul că simpla prelucrare. exclusiv naturală să fie declarată ‘natură frumoasă din inconştienţă’. accidentul fiind stipulat principial şi nu neapărat măiestria şi sistemul de reguli ale artistului. în acelaşi fel în care aristocraţia se opune claselor inferioare. simpla intervenţie a lui asupra unui obiect este în măsură să îl declare drept obiect de artă în timp ce prelucrarea sa singură. cu toate că tehnica prin care un obiect creat de natură poate fi identică cu cea a artistului. haloul de spiritualitate iar obiectul tabu se opune banalităţii. Dacă procesul estetic nu ar fi un produs al minţii Omului. ci ca originale? Explicaţia vine chiar de la unicitatea pe care o implică obiectul asupra căruia se proiectează Complexul Tabu. De aici încolo tot ceea ce face este tabu iar simpla semnătură a artistului (expertizată microscopic) face ca valoarea obiectului de artă să crească flagrant. Copia este nulă iar originalul este valabil la fel ca în cazul bancnotelor falsificate. Aşa se face că cele mai multe capodopere ale artei universale. Sub raportul ‘emoţiei estetice’. cel al raportului dintre copie şi original. Cu toate acestea în muzeele de artă nu se expun obiecte naturale lângă obiecte celebre de artă. pe de o parte. obiectul de artă nu este mai valoros decât obiectul fabricat natural. ca urmare a proiecţiei sale chiar din interiorul subiectului care contemplă sau ia contact într-un fel cu Opera de Artă. Aceste lucruri se pot găsi în natură la orice pas. considerate astăzi ca atare. un obiect rar văzut sau chiar nemaivăzut ce devine centru de interes după cum animalele rare au acest privilegiu. au fost percepute diferit la primul contact cu publicul. se datorează tocmai reversului narcisic pe care acest Complex îl ia. Pentru a explica această ciudăţenie este nevoie să fie acceptat un alt exemplu. atunci num se poate explica că două obiecte identice care sunt copia şi originalul (căci diferenţele dintre el nu pot fi sesizate cu ochiul liber) produc senzaţii emoţionale diferite în contexte temporale şi spaţiale identice? Explicaţia constă în faptul că originalul are valoare de tabu. exact ca în cazul magicismului primitiv. Devenirea tabu a artistului coincide cu genialitatea lui. ci valoarea lui. Acest amănunt explică pe larg faptul că Arta este un proces mai complicat decât simpla armonie a compoziţiei sau simpla Frumuseţe. în Arta Modernă. adică cel care schimbă stilul. hazardul naturii poate să joace un rol esenţial. de inovaţia tehnologică sau tehnică. Obiectul de artă ce comportă proiecţia Tabu este pus în relaţie cu autorul.

Însă inovaţia tehnologică nu este atât de frecventă ca cea tehnică. Chiar dacă ulterior este depăşit în virtuozitate de către alţi artişti. artistul a ajuns şomer. Picasso a introdus deformarea şi recompunerea formelor. În pictură inovaţia lui Leonardo a reuşit să redea carnaţia şi feminitatea într-un mod în care pictura anterioară nu o putea da.. nu mai sunt secrete ascunse cum erau în trecut. din pricina numeroaselor facilităţi educaţionale. în pictură. Şi nici astăzi nu se ştie acest procedeu ce făcea pictura lor foarte specială. cu aplicaţiile sale tehnologice. Virtuţile tehnice au fost depăşite de manierismul ce a urmat timp de câteva secole. un posibil peisaj de vară pe care îl poate savura şi iarna şi ajungând până la haloul tabu pe care ea l-a format. Acum nu este necesar ca Arta să capete aceeaşi soartă ca acest reflex condiţionat. care o 147 . Dacă o societate aristocratoidă nu mai există. De exemplu. cu un experiment ce explică un anumit lucru. Între timp. Schimbările sociale sunt însă principalul factor al acestei crize a Artei. Fiecare are acces la ea. Ea a fost gustată mai degrabă de moderni şi mai puţin de primitivi. fenomene paranormale etc. cam toate şi-au epuizat posibilităţile tehnologice şi cele tehnice. fotografiei şi muzicii. În acel moment artistul devine tabu şi determină un stil şi el este considerat un rege al acestui stil. Arta nu mai are secrete. Fraţii Van Eyck nu au lăsat moştenitorilor secretul dizolvării chihlimbarului la rece care era un secret tehnologic fapt ce i-a izolat într-o realitate tehnologică unică. stilurile fiind foarte nespecific diferenţiate din punct de vedere plastic. Însă becul nu va mai însemna nimic pentru el în situaţia în care această concordanţă este anulată iar reflexul în cauză se va stinge din ce în ce mai mult până va dispărea cu totul. Latura tehnologică este foarte importantă în artă. Aici este punctul ei de maximă înflorire. Fiecare mare artist recunoscut ca atare propune o astfel de inovaţie care îl face la un moment dat ‘cel mai mare artist’. ea insistând mai mult pe luminozitate. în pictură. o fac mai curând din snobism. diferite de cel originar. exceptând cazul în care nu aduc ei înşişi inovaţii. filmului. căci stimulaţi de mirajul geniului de modelul renascentist. În felul acesta arta este lipsită de principiul său fundamental: haloul tabu. pentru că tehnicile şi tehnologia mai ales. Cu excepţia arhitecturii. Epoca modernă şi contemporană marchează o criză a picturii şi sculpturii. care au avut mult de câştigat de pe urma descoperirilor Ştiinţei. el este totuşi protejat de către haloul tabu care îi conferă imunitate spirituală. ea poate fi făcută de oricine. zâmbetul ei ciudat. O astfel de inovaţie corespunde cu descoperirea ştiinţifică.straturi groase de culoare (opace) şi vernis. Arta a rămas un reflex condiţionat. însă ea nu va mai putea fi văzută ca în epocile clasice. în cea mai mare parte. În afară de acestea. tocmai datorită acestui fapt deşi această operă rămâne ca un punct de reper tocmai datorită unicităţii ei originare. Artă s-a făcut şi de către primitivi dar scopul ei era mai degrabă unul magic decât unul estetic. Ea este ‘vulgarizată’. Interesul civilizaţiei contemporane pentru ea este dat astăzi de lucruri picante. Cei interesaţi de ea. Căci aristocraţia a determinat Arta pornind faptul că şi-a permis să închidă în ‘cuşca’ unei rame. renunţând la primatul efectelor cromatice. care descrie în artă orizonturi noi de expresie şi pentru asta artistul trebuie să dea dovadă de imaginaţie şi originalitate. la criza impresionismului care insista pe culoare. de genul câinelui lui Pavlov care salivează la aprinderea becului ce îi anunţă hrana. mai toţi artiştii au căutat inovaţii mai mult decât orice. ea nu mai are cui să servească. Apoi. El este considerat părintele domeniului în timp ce ceilalţi sunt simpli epigoni.

Şi aici nu este vorba despre un conducător simbolic. ci despre situaţia în care există realmente un conducător politic nemijlocit. de a lua decizii şi de a conduce în numele celor mulţi.1. La fel se întâmplă şi cu conducătorul care poate fi detronat în societatea occidentală şi nu numai. Iar dacă el este un psiholog de primă mână.investeau totemic. feudală unde sălbăticia modernă este pusă în acţiune. Epilog la Complexul Tabu Freud a făcut o încercare de a explica puterea politică în funcţie de investirea afectivă pe care supuşii o fac conducătorului lor. Aşadar puterea politică este un fel de masochism moral pe care cei mulţi şi-l aplică la nivel social. Teoria lui Freud asupra investirii emoţionale în conducător este totuşi un pas important pentru explicarea puterii politice. o societate unde omul înc se luptă să facă faţă fiarelor. Fireşte ea îşi pstrează valabilitatea doar pe acest punct 148 . reeditarea perioadei copilăriei. A susţine teoria superiorităţii omului politic. ordona. ca în cazul monarhiei engleze unde de fapt regina nu conduce nimic şi nu intervine în afacerile statului. Aceasta este capacitatea maselor de a-şi unifica forţele într-un sens cerut de cel care ordonă. care înţelege cele mai ascunse gânduri ale nevroticului. a conducătorului faţă de supuşii săi este fa fel de ridicol cu faptul de a susţine superioritatea fiarelor faţă de Om. Această teorie a fost de asemenea foarte criticată dar se dovedeşte a fi totuşi una dintre cele mai valoroase ale lui. luând poziţie faţă de explicaţiile politologice care vedeau puterea politică în funcţie de dreptul celui mai capabil de a comanda.5. Tocmai de aceea teoria puterii date în funcţie de merit este una insuficientă. A propune o altă explicaţie pentru puterea politică nu implică invalidarea altei explicaţii. Acestea îl pot ucide pe Om însă aceste cazuri sunt excepţionale căci el se poate apăra cu elementele lui artificiale. Căci dat fiind faptul că acest punct al societăţii este unul dintre cele mai sensibile dacă nu chiar cel mai sensibil. Implicarea factorului emoţional în puterea politică este observată destul de rudimentar de către Freud deşi acest factor este săritor în ochi din prima clipă. care reiese direct din situaţia de inferioritate la care membrii maselor există.11. este normal ca în joc să fie implicate cele mai obscure forţe ale Psihicului. atunci când explică puterea. cum este cazul cu dictaturile acestui secol. Deci cele două explicaţii trebuie să se întrepătrundă reciproc şi nu numai atât.2. De aceea atunci când un astfel de conducător îşi arogă o astfel de putere foarte mare şi pentru un timp lung. 2. este paradoxal să nu înţeleagă la fel de profund şi acest fapt. cu atât mai mult cu cât înţelegerea Comportamentului trebuie să se facă în funcţie de niveluri de fuziune a diferitelor elemente într-o anumită Structură Psihică decizională. Totuşi se poate spune că pe parcursul dezvoltării sale Umanitatea va înceta să caute neutralizarea energetică generală prin Artă. societatea devine mizerabilă. Persistenţa în timp a unui astfel de conducător denotă o societate clasică şi nu una dezvoltată. care va deveni progresiv un drum spiritual ocolit. Este foarte evident că un om care are acest atribut trebuie să dea ceva înapoi acestor mulţimi iar Freud a considerat că acest lucru este afecţiunea.

doritor cu ardoare de a avea o neutralizare maternă. Hipnotizatul se lasă în voia hipnotizatorului. ‘Contractul social’ despre care vorbeşte Rousseau. Aici ‘duşmanul’ poate fi cotropitor sau chiar un popor care nu se supune unei ‘legi divine’. ca mare calitate a mulţimilor. respectiv că o astfel de mulţime s-ar aduna din motive de siguranţă. propriile tendinţe agresive. În felul acesta mulţimea fără conducător este ruptă în indivizi care îşi neutralizează reciproc puterea. cel hipnotizat. Fiecare armată se recunoaşte ca apărătoare. întreaga mentalitate clasică. proiectând asupra ‘duşmanului’. după care cei mulţi ar alege un astfel de lider pentru a scoate în evidenţă voinţa poporului. fiecare fiind dominaţi de Complexul Cain în aceeaşi măsură în care sunt dominaţi de cel Polis. Această refulare s-a instituit ca urmare a incompatibilităţii dintre aceste impulsuri Negative şi normele morale. se face după interesul fiecăruia. Investirea puterii într-un conducător pe care o face fiecare individ al unei mase. fiecare mulţime este una pentru alta o forţă de agresiune iar calitatea de agresor pe care mentalitatea oficială o invocă drept motiv pentru a constitui o mulţime. Tocmai de aceea aici intervine ‘orbirea’. Fiecare este terorizat de gândul că un altul ar putea scăpa nepedepsit ca urmare a unei infracţiuni ce o poate săvârşi asupra sa tocmai datorită lipsei de coordonare a unei astfel de mulţimi. care este asemenea celei de la Turnul Babel. Ea trebuie însă dusă mai departe. În acest fel mulţimea se eliberează de responsabilitate. o armată apare deja ulterior constituirii respectivei mulţimi. adică o masă compactă de oameni. O astfel de regresie este specifică însuşi acestui tip de sadomasochism social al investirii puterii politice într-un conducător. eşuează. supunându-se acestora. În realitate această voinţă închide ochii în faţa unei voinţe inconştiente care are meritul de a fi foarte comodă (exploatarea economică fiind tot timpul foarte comodă pentru beneficiarul ei ) dar care contrazice normele morale ale ‘iubirii aproapelui’. O astfel de putere este o legătură ce se stabileşte între toţi indivizii. De ce este însă nevoie să existe o mulţime. devenind o forţă de apărare. Se poate foarte bine observa faptul că. în organizarea ofensivei armate. Acest lucru este dat de investirea puterii într-un conducător. căci se tem unii de alţii. În acelaşi fel. de propriile impulsuri antisociale. Trebuie înţeles de ce este nevoie de un astfel de masochism moral. regresând la condiţia de poziţie infantilă. care să asigure succesul prin priceperea lui. orbeşte în faţa afirmaţiilor absurde ale hipnotizatorului. lege postulată de cultura respectivei societăţi şi obiectivându-se astfel dreptul de exploatare a respectivului popor asupra acestor ‘barbari’. Complexul Narcis este în măsură să explice acest lucru şi odată cu el. care este adunată la un loc? Răspunsul oficial este tipic. are o valoare metaforică. de apărare contra invadatorilor. În realitate fiecare dintre membrii armatei îşi doreşte să agreseze o altă armată şi să o supună în scopul exploatării. el aruncă responsabilitatea sa pe umerii acestuia. El este irelevant chiar dacă atunci când prin această voinţă se înţelege respectiv voinţa declarată şi acceptată de fiecare după normele morale existente.căci dacă este să fie pusă pe postul de a explica principiul societăţii. Ei nu ar putea să se coordoneze singuri. Ei se tem de proiecţia fărădelegilor pe care o realizează fiecare către celălalt. Dacă treaba merge bine 149 . Orbirea la care s-a înjosit poporul german sub Hitler comportându-se ca un animal dresat este în mare parte refularea nevoii de a jefui şi pedepsi pe evrei ca urmare a invidiei faţă de aceştia. într-un strateg.

mai departe se va vedea Odiseea acestui Libido care se întoarce. 2. el este în măsură să determine Nevroza cu caracterul ei de cerc vicios. Aici se poate foarte clar întrevedea de ce este nevoie de o educaţie sălbatică pentru societatea clasică a conducătorului cu puteri imense. dacă cele două clase ar fi într-adevăr două specii diferite. El este un fel de replică internă a acestuia. Ceea ce este cu adevărat patologic la această problemă este faptul că societatea pare astfel scindată în două specii. de a asteniza sufletul omenesc. scindare ce stă la baza oricărui dualism teoretic.2. El se prezintă ca o explozie a Libidoului pe care cel Tabu îl refulează iar de aici toate lucrurile se schimbă radical. dacă nu. La rândul lor. 2. prin Complexul Oedip şi cu aplicaţiile sale în domeniile majore ale Spiritului. Dialogul dintre aceste Complexe este unul fascinant. Vorbăria despre moralitate şi Religie care accentuează rigoarea mutilării omeneşti dincolo de frustrările normale ale Vieţii. Iată de ce puterea politică nu este acordată ca urmare a meritelor. De aceea. ei vor face acelaşi lucru cu copiii lor.1.1. Copiii îşi urăsc părinţii ca urmare a fixaţiilor oedipiene care sunt date de inhibiţia morală a Libidoului.conducătorul devine Dumnezeu. ca urmare a reeditării diferenţei de registru social. Structura generală 150 . exploatarea fiind însăşi esenţa Vieţii ce trebuie într-un fel sau altul acceptată. Aici apare o contradicţie zguduitoare la nivelul societăţii însăşi. Aceste grave metode de educaţie sunt preţul plătit de Omenire tocmai pentru existenţa unei clase aristocratoide care să trăiască în lux şi lenevie. totul ar fi în regulă. căci acest Complex tinde să submineze tot ceea ce face cel Tabu. pe cei cărora le lipseşte responsabilitatea şi care rămân astfel nişte eterni sugari. pentru a le face unelte ale complicatelor maşinării ale exploatării. Aici este pur şi simplu originea Nevrozei. clasele sociale devin ermetice iar posibilitatea de adaptare la condiţiile impuse de exploatatorul sălbatic se face în direcţia psihopatologică.6. Implicaţiile acestei situaţii sunt colosale. Însă o astfel de mentalitate clasică se închide în sine. Complexul Narcis Complexul Narcis este omologul celui Tabu pe Filiera Negativă. Toate acestea ţin de mentalitatea clasică.6. Tocmai pentru a aduce mulţimile în stadiu de masochism moral. cu implicaţiile sale familiale. Tocmai pentru că politicianul reflectă un anumit tip de parvenitism ce rezidă în faptul că el reprezintă pe cei mulţi. un fel de încorporare internă a tabuului (extern). Virusul Tabu cuprinde astfel întreaga societate.2. are rolul de a aliena. atunci acesta devine diavol şi mulţimea se revoltă la fel de orbeşte.1.

Această structură a grupei a treia se poate ea însăşi abstrage datelor concrete ale funcţiei sale politice originare în idealismul cultural al spiritualităţii. Acesta este Divinitatea pentru Religie. prin acţiunea de înjosire activă a acesteia. De când mitologia a prezentat această alegorie nici măcar inchiziţia nu a putut face să dispară din memoria colectivă a societăţii această obsesivă imagine a lui Narcis care se priveşte absent în apă. Idealismul cultural. prin refuzul de a accepta tradiţia. El determină Narcisismul în general. Ea face ca. Presupune autopromovarea socială (cea care are rezonanţă în selecţia naturală) dar nu este o funcţie organică sau o simplă manifestare a legii atracţiei valorice. Pentru clasele exploatatoare acest idealism are pretenţia de a se detaşa total de valorile terestre ale naturii brute. Complexul Narcis a fost deja observat din reacţiile pe care cel Tabu le implică atunci când este pus în practică. Dezvoltarea economică presupune intervenţia activă a Omului în procesul muncii cu scopul facilitării unei exploatări cât mai profitabile. Se manifestă prin originalitate. Complexul Narcis este reacţia Filierei Negative la frustrările impuse de cel Tabu. Aşadar idealismul Artei. Complexul Narcis se poate observa aproape nud în ideaţia paranoică de Grandoare. folosind principiile acestuia pentru a scoate în evidenţă propria persoană. inferior şi incompatibil din punct de vedere principial cu o astfel de realitate superioară. prin unicitate. Aşadar ceea ce trebuie făcut de aici încolo este de a arăta anumite particularităţi ale sale de aceea această secţiune nu este foarte cuprinzătoare şi încearcă să completeze ceea ce nu sa intuit mai sus. reuneşte valorile politice într-un singur tot unitar pe care îl recunoaşte principial ca fiind unul material. la nivelul speciei umane însăşi care apoi se prelungeşte în natură prin ea. fie prin lipsa de comunicare a rezultatelor socioeconomic obţinute de către clasele de sus. pe lângă această dezvoltare a societăţii să se exerseze exploatarea intraspecifică. Per total acest fenomen este cultivat dealtfel căci de fapt scopul lui este tocmai ocuparea unei astfel de poziţii privilegiate. de Invenţie sau în cea Erotomaniacă. Rolul social al grupei a treia de Complexe este acela al exploatării sălbatice. este în măsură să se folosească de aceleaşi instrumente de exploatare faţă de clasa superioară pe care aceasta le foloseşte în relaţia ei cu clasele inferioare. cum este cazul creşterii animalelor de exemplu. adică identificarea cu valorile pe care le consideră superioare realităţii concrete. Absurditatea ionesciană a acestei situaţii este dublată de dramatismul teribil al realităţii sale fataliste. După cum în cadrul exploatării interspecifice exploatarea se poate face mai rentabil pentru interesul exploatatorului prin intervenţia directă a lui în cadrul speciei exploatate. Acest fenomen perfecţionat de Om şi de aceea poate fi numit sălbatic spre deosebire de exploatarea ecologică care este specifică Vieţii în general. respectiv prin minimalizarea valorilor acestora. Acest lucru se poate face fie prin blocarea căilor de emancipare a clasei de jos. El presupune tot ceea ce se opune prevederilor celui Tabu. asemenea unui virus politic. Abstragerea structurii tabu-narcisice faţă de 151 . absolutul (şi variantele sale) pentru Filosofie sau esteticul pentru Artă. pământesc. cu puternice efecte retroactive asupra situaţiei sociale. Religiei şi Filosofiei.Narcis este personajul din mitologie care s-a îndrăgostit de propria imagine reflectată în apă şi a pierit până la urmă din cauza acestei ciudate pasiuni. la fel se poate face şi în cazul celei intraspecifice. Căci acest Complex este reflecţia negativă a programului de dezumanizare promovat de cel Tabu. ci este aplicarea genealogică a acesteia pe fondul unei supraexcitaţii energetice neneutralizate.

dorinţa. căci ea este dată tot de un suflet ‘omenesc prea omenesc’ şi care apoi se imaginează ‘supraom’. Religia. Arta. pedantul moralist încă se crede a aparţine unei ciudate specii de supraoameni iar aceste funcţii fiziologice menite să îi releve contrariul fie îi produc o insatisfacţie teribilă. Iată cum interesul personal. Ea este implicată extrem în situaţia în care un astfel de ‘moralist’ se chinuie cu refulări ce frizează Nevroza. O forţă supranaturală aşa cum apare în Religie se comportă exact ca un om însă îi lipseşte exact acele elemente care nu îi subminează puterea. Tot ceea ce este refulat se întoarce şi mai puternic. sacralizând natura. cum ar fi cea a liberului arbitru. Aceste operaţiuni sunt secundare procesului economic. al sacrului. dincolo de determinările metafizice şi religioase care se învârt în jurul cozii. ca urmare a introducerii bancnotei ca facilitate comercială. lipsit de ceea ce este Omenesc. el tinde să îl controleze prin combaterea ‘mândriei de sine’ sau prin alte şi alte umilinţe (cum este spălarea pe picioare a inferiorilor. de exemplu). Tocmai de aceea dorinţa face orice din Om dacă există putere care să o slujească. Căci în momentul în care oficialităţile pedagogice predică ruşinea faţă de propria fiinţă. este o supradimensionare a sacralităţii pe care exploatatorul o impune exploatatului. fie sunt ignorate. adică acele elemente care ţin de diferenţa de putere dintre sacru şi profan. cu atât el tinde mai mult să îşi alimenteze orgoliul său cu propriul Complex Narcis. Pentru înţelegerea acestui fapt este nevoie de înţelegerea scopului sociologic. hrană. se explică tocmai prin apartenenţa la sacralitate pe care fiecare şi-o revendică zi cu zi. şi Filosofia fiind instituţiile fundamentale ale întemeierii gărzii tabu la care clasele superioare fac apel tocmai pentru întărirea propriilor poziţii. Ele nu au rol direct în procesul de producţie însă facilitează sistemul financiar înglobat în cel economic. Contradicţiile unei astfel de plăsmuiri sunt evidente. În acelaşi fel este posibilă însăşi aproprierea pe care clasele superioare o fac idealismului. sentimentul de ‘surprindere în flagrant’ pe care cineva îl are atunci când este surprins în exercitarea acestor funcţii. Psihologia a arătat că de fapt. În abisurile psihicului său. a deplinei conştiinţe-de-sine pe care ar avea-o Omul în ceea ce priveşte comportamentul său. Sacrul devine prin excelenţă ceea ce nu este perceput ca Omenesc. Aici el se află astfel în starea contraactivă de a demonstra totala lui opoziţie pentru orice fel de orgoliu. Ea vizează supradimensionarea propriei persoane în dauna celorlalţi. Ruşinea pentru sexualitate. Apoi. În aceeaşi măsură se poate spună că cu cât preotul este mai umilit şi mai copleşit de Dumnezeu. Se poate vorbi de o reacţie a Organismului faţă de mutilarea pe care mentalităţile tabu o comportă. acesta este guvernat de cele cinci legi psihodinamice. satisfacţiile poziţiei de exploatator orbesc inclusiv nişte banale şi arhicunoscute funcţii fiziologice ceea ce este evident pentru Om. defecaţie. în acest caz sexualitatea devine ea însăşi câmpul de bătălie al acestei ostilităţi mascate faţă de natură. lăsate pe seama ‘Inconştientului’ şi obiectivate prin diferite teorii. O astfel de mentalitate se dovedeşte a fi responsabilă de dezorganizarea afectivă din epoca modernă. Legea excitaţiei este una dintre acestea. fiind evitate acele elemente comune ale Omului şi Animalului care presupun aceste funcţii organice. Sacralitatea Religiei şi a oricărui lucru în general care este în măsură să producă astfel de emoţii. Aceasta este absolutizată.funcţia ei originară este identică cu operaţiunile financiare ce trebuie făcute de către un anumit departament al economiei. reduşi la o condiţie umilă ceea ce este dictat de principiile economice ale ierarhiei sociale. Complexul Tabu se angajează în aceste impulsuri 152 .

2. după cum se va vedea. Libidoul poate avea Exibiţionism şi Nimfomanie. devenind zei faţă de supuşi.libidinale iar o viaţă sexuală liniştită şi ordonată nu mai este posibilă. Ideea că propriile calităţi ar putea fi admirate fără vreun sentiment bovarist este mai curând o formă de raţionalizare a unui sentiment generat de un conflict psihic specific. Horney. După ea. pot să aibă dese Idei de Persecuţie. Interesul libidinal este dat de diferitele proiecţii pe care acest Complex le investeşte în partenerul. prin destinaţia lor se raportează la acest Complex. în timp ce iubirea de sine ar fi aprecierea realelor calităţi ale subiectului pentru sine. Şi. Trebuie aici însă arătat că aceste calităţi nu sunt anterioare iubirii de sine ci posterioare acesteia la fel cum Complexul Narcis devine din cel Tabu. ceea ce nu atestă decât această perpetuă autoreglare. dacă graţia ei este extinsă dincolo de normalitate într-o ‘sfinţenie’ legumicolă. Conceptul de ‘narcisism’ a ajuns foarte mult lărgit tinzând să se unifice cu cel de ‘libido’. iniţial. imprimate cu reversul narcisic. în tratamentul psihanalitic tocmai pentru că Libidoul nu s-ar putea definitiva în Transfer. Atingerea punctului narcisic de către acest Libido. narcisismul ar fi un fel de bovarism. deci cu cât subiectul se înfundă mai tare în sacralitate. această Psihoză nu mai poate fi preluată în analiză. fiind chiar în mediul social foarte generoşi. fiind orientat spre sine. Prin Complex Oedip se înţelege dorinţa erotică a 153 . nu sunt egoişti. care. Plictiseala şi asexualitatea pe care acest Complex le imprimă îşi au în pornografie reversul. în acest fel. Dictatorii obsedaţi de cultul personalităţii. El se poate vedea clar în cazul indivizilor sluţi. Noţiunea de ‘narcisism’ folosită de Freud este cu mult mai largă decât cea de ‘Complex Narcis’ folosită aici. Egoismul se deosebeşte într-adevăr de narcisism. Această adaptare homeostazică la mentalitatea tabu este cu atât mai mare cu cât acest Complex este mai mare. Complexul Oedip ca variantă libidinală a celui Narcis Oedip este personajul din mitologie care şi-a ucis tatăl şi s-a căsătorit cu mama sa.2. Adler este acela care premerge ceea ce Freud avea să numească mai târziu ‘narcisism’. ar conduce la Schizofrenie. virtuozitatea homeostazică a naturii va face din Libidoul Feminin să se manifeste obscen.1. Conceptul lui Freud de ‘narcisism’ se deosebeşte mult de acest Complex pentru a putea explica această ciudată pasiune a Omului de a depăşi orice coordonate existenţiale. credea Freud. Însă această generalizare este mult mai preferabilă conceptului de ‘narcisism’ folosit de K. ‘Complexul de Inferioritate’ al lui A. În loc de reţinere şi cochetărie. aşa cum el îl vedea. 2. Dacă feminitatea cu modestia ei este exacerbată la maximum. Freud a făcut distincţia între ‘egoism’ şi ceea ce el numea ‘narcisism’. care este iubirea unei false imagini despre sine. spiritual. Originea sa superioară în această legendă (fiu de rege) atestă parcă legătura sa cu cel Narcis în jurul căruia gravitează. ce nu ţin cont de ceilalţi şi pe care îi interesează doar propria persoană. Pare paradoxal dar narcisiştii.6. aşa cum îi prezenta Freud. Această inhibare culturală artificială a Libidoului îşi ia revanşa în fantasmele obscene.

aşa cum a observat Freud dar pentru aceasta el are în spate pe Complexul Narcis care de fapt îi este tutore. Chiar şi clasele de sus îşi educă sălbatic copiii. adică prin focalizarea Libidoului către fixaţii incestuoase ca urmare a suprainhibării ei ceea ce conduce implicit la moştenirea lui pe terenul infantil. Uneori nici adulţii nu pot face faţă acestei probleme în noianul de norme sociale. adică a dorinţei de ascensiune socială. aşa cum au crezut unii antropologi. tocmai datorită faptului că relaţiile sociale au repere diferite. imperceptibilă aproape dar care există universal la toţi indivizii civilizaţi. Căci. Există o formă normală a acestui Complex Oedip. Pe de altă parte el îl reduce la forma ontogenetică. Observaţiile antropologice cu privire la rivalitatea fiu-unchi în societăţile primitive. Totuşi această structură a fost modificată odată cu observaţiile ulterioare în psihanaliză. a dorinţei de putere. sunt ridicole. Însă pe de altă parte. că Complexul Oedip nu există ca universal. De aceea se poate stabili o distincţie între orientarea concordantă a sa. Aşadar. normele acestea sunt considerate absolute şi de netăgăduit de vreme ce şi părinţii înşişi au crescut cu ele. educaţia sălbatică nu este percepută declarativ ci faptic. Tocmai de aceea civilizaţia implică o mai puternică structurare a acestui Complex prin educaţia sălbatică. cei care au considerat că acest Complex ar fi specific doar nevroticilor s-au înşelat căci de el nu scapă nimeni dacă este atins de mentalitatea societăţii clasice. Complexul Oedip este o consecinţă firească a Sexualităţii civilizate. Forma sa nevrotică are doar privilegiul că se vede ‘cu ochiul liber’ şi nu doar că ar exista undeva nevăzut. Dar asta nu înseamnă. prin refulări şi deplasări demne de spectrul Nevrozelor moderne. tocmai pentru că incestul s-ar fi produs mai cu uşurinţă la acest nivel. fiind făcută în virtutea inerţiei. cu tradiţie şi cu blazon aristocratic. Freud nu atinge o concepţie sociologică a Complexului Oedip. fie ei superiori social. care se manifestă către părintele de acelaşi sex şi orientarea discordantă care se manifestă către părintele de sex opus. Universalitatea acestuia este universalitatea exploatării sau ierarhizării societăţii şi deci a Complexului Narcis. Cu toate acestea. Cel mult se poate spune că această formă clasică nu există în stare universală. La aceste triburi Complexul Oedip poate trece de la mamă la soră şi de la tată la unchi. unde tatăl nu avea un rol activ în administrarea bunurilor pe care le folosea şi fiul. ia de cele mai multe ori formă de rezistenţă culturală la adresa psihologiei abisale. respectiv cele care atestă că acest Complex se manifestă erotic şi relativ la părintele de acelaşi sex. În virtutea tradiţiei. Încercările ulterioare ale unor psihologi de a explica prietenia sinceră dintre tată şi fiu la unele triburi. El se exprimă prin omnipotenţa şi egocentrismul individului care se crede îndreptăţit la orice satisfacţie. acest Complex este pecetea Nevrozei. reducându-l astfel la forma familială. Căci ele nu pot face distincţia între cei de sus şi cei de jos la acest nivel. Facilităţile de apropiere ale vârstei au determinat întăriri ale interdicţiilor referitoare la fraţii de sex opus. au dărâmat această panoramă clasică asupra sa. în situaţia în care există o transmitere totemică matriliniară. În această formă a sa.copilului faţă de părintele de sex opus şi tendinţele paricide faţă de cel de acelaşi sex. Acesta nu poate aşadar fi redus la simpla dorinţă de posedare a mamei şi la ura împotriva tatălui. Un copil care trebuie să se descurce cu povara sexualităţii timpurii. 154 . încercarea antropologilor de a submina universalitatea acestui Complex. Atracţia incestuoasă este cu atât mai mare cu cât incestul este interzis de tradiţie. este un copil mutilat emoţional.

care a scandalizat spiritele puritane. ale orientării. Familia însăşi nu poate fi asigurată decât ca oglindind socialul la scară redusă. Ea poate fi identificată cu cea clasică dezvoltată de Freud. Complexul Oedip nu apare nici la câteva luni după naştere. Spirala familiei Din acest punct de vedere Complexul Oedip este identic cu cel Narcis. nici la un an şi nici la doi ci este dat genealogic. Familia determină spirala microsocială şi presupune celula societăţii după cum deja sa spus de către marxism. Mai întâi. acest Complex Narcis. ca părţi dintr-un sistem care este sistemul social. el fiind Complexul Narcis al copilului. acesta se manifestă prin identificare cu tatăl.acest Complex are o devenire socială şi genealogică de netăgăduit. Prima esteforma infantilă. El este elementul profund angajat în relaţiile economice şi sociale şi are rolul de protecţie a interiorului spiralei asemenea coajei pentru miez. Apoi. Familia este pentru copil aproape întreg universul său şi de aceea Complexul Narcis ia formă oedipiană la nivel infantil. structurându-se astfel ceea ce el numeşte ‘supraeu’. La capătul interior este situat copilul care trebuie să fie cel mai protejat iar la mijlocul spiralei este situată mama care face o legătură bipolară la nivel de familie. El poate intra în acţiune imediat ce copilul capătă o oarecare dexteritate psihică. În acest moment trebuie făcute câteva remarci foarte importante. Această structură a familiei a fost determinată de structura socială însăşi iar Complexul Oedip are mai întâi o funcţie socială şi anume. pe lângă celelalte două. ca o consecinţă parţială din această remarcă. Freud aproape că intuieşte dimensiunea narcisică a Complexului Oedip atunci când afirmă că spre finalul său. care presupune dimpotrivă orientarea erotică a părintelui către copil şi care este mult mai 155 . La capătul exterior al spiralei familiei este tatăl care este liantul între familie şi societate. ca şi celelalte Complexe Psihice dealtfel. care este cea a orientării erotice a copilului către părinte. Complexul Oedip are două forme în ceea ce priveşte geneza sa. Cealaltă este cea parentală. Mai târziu Complexul Narcis ia forma sa binecunoscută şi Freud spune că acest fenomen este declinul Complexului Oedip.

supravieţuieşte. sunt sporadice locuri unde tradiţia. Dar de fapt această idee susţinută de părinţii posesori de Complex Angel şi care se doreşte de-a dreptul mistică este pur şi simplu nevoia de a comunica ambivalent erotic cu cineva la fel de mutilat sufleteşte pe acest tărâm al sălbăticiei libidinale abstracte. prin aşanumitul puritanism. Aşadar faţă de sexualitate apare o idee ambivalentă care este pusă în relaţie cu acceptarea vieţii sexuale după care Complexul Matern s-ar datora tocmai renunţării la starea de inocenţă presupusă a fi implicată de viaţa sexuală. Din teama de singurătate. Însă o astfel de tendinţă este dată de însăşi orientarea parentală de tip oedipian. Ajuns adult el însuşi va deveni un astfel de educator sălbatic ca urmare a acestei formări timpurii. Imposibilitatea susţinerii unei relaţii sexuale (nu direct din raţiuni de educaţie sălbatică ci din raţiuni tehnice legate de vârstă) face ca interesul Libidoului să se asocieze cu elementele care facilitează sau care premerg actul sexual şi astfel să apară spectrul dereglărilor libidinale. părintele care se află într-o astfel de situaţie va face apel la egoismul său educaţional prin Complexul Casanova (via Eden-Maten) pentru a determina astfel cât mai mulţi astfel de parteneri în persoana propriilor copii. Subjugarea emoţională şi afectivitatea contrafăcută a unor părinţi. El efectiv face jocul educaţiei sălbatice fiind prins între responsabilitatea pedagogică pe care o cere societatea şi refulările propriilor tendinţe oedipiene. sexualitatea este considerată fie şi nedeclarat ca fiind ceva nedemn. nu vor dispărea peste noapte. toate problemele ar fi rezolvate căci Animalul cunoaşte un comportament 156 . unde acting-out-urile se pun în practică după hazard şi unde comportamentul este incoerent şi dereglat. animalic. acel complex care încearcă să se opună decisiv Libidoului. copilul îşi va vedea mutilate propriile Pulsiuni Psihice. Dominat de propriile rezistenţe. El glorifică copilăria sau cel puţin idealizarea Edenică a ei ca vârstă de aur. care îi este opus dar în funcţie de care se consolidează narcisic. În acest caz Complexul Angel se reuneşte cu cel Tabu. la condamnarea în bloc a sexualităţii. mutilaţi la rândul lor de educaţia sălbatică.dramatică şi mai făţarnică decât cea a copilului care pare cu adevărat inocentă. ceva ruşinos. O glumă macabră spune că diferenţa dintre pedagog şi pedofil este aceea că pedofilul îl iubeşte cu adevărat pe copil. fac ca însuşi copilul lor să fie prins în aceste resorturi familiale care îi blochează dezvoltarea emoţională fluentă. Se poate numi Complex Angel. pseudopedofile care sunt stimulate de curiozitatea şi inocenţa infantilă. Însă dacă Sexualitatea Umană ar fi Animalică. în materie nu este decât o facilă contracarare a unui fond emoţional fragil în ceea ce o priveşte. Cu toate revoluţiile şi emancipările în domeniu sexualitatea va rămâne mult timp de acum încolo o problemă sensibilă şi fondul miilor de ani trecuţi în ceea ce priveşte întortocherea şi chiar mutilarea ei. cu toate păcatele sale. Tensiunea psihică poate fi atât de puternică încât se poate termina cu acte subite de pedofilie cărora copiii le cad victimă. Căci aici părintele devine un adevărat tiran. Crescut într-un mediu unde emoţiile se dezvoltă ambivalent. Pe de altă parte. În acest ultim caz. El încearcă să fie total consecvent cu cel Matern. Aşanumita emancipare occidentală. care presupune restricţia culturală a incestului şi de aici. Freud nu a spus nimic despre această formă care este incomparabil mai dramatică decât cea infantilă. Din nefericire părintele însuşi este incapabil să îşi înţeleagă acest handicap emoţional. Deci cu atât mai mult există un motiv de fixaţie oedipiană în plus faţă de Complexul Oedip propriuzis cu cât factorul ontogenetic se suprapune peste această predispoziţie.

în parte justificate de mediul social. la prânz în două şi seara în trei iar dincolo de această analogie se poate observa nestatornicia sa. ci ca alternativă în acelaşi sistem de valori dat. este aceea că ar conduce la desfrânare la punerea în act a impulsurilor descoperite în profunzimea sufletului. Cel care este prins în plasa pornografiei este păcălit de propria lui umbră. Aceste efecte se văd şi astăzi. cunoscută. Atâtea inhibiţii artificiale care s-au abătut asupra sufletului omenesc odată cu instituirea Complexului Tabu în special în domeniul Sexualităţii. Faptul că aceste două discipline nu pregetă să spună ceea ce este de obicei trecut sub tăcere este perceput şi astăzi. ci dintr-o nevoie de satisfacţie libidinală. ca rămăşiţe din secolele trecute şi care nu au putut fi evitate în secolul care tocmai s-a încheiat. Cei care recurg la materiale pornografice şi nu o fac din simplă curiozitate. Pe drept cuvânt. Dacă aceste discipline utilizează în demersul lor termeni consideraţi 157 . Sexualitatea a luat rolul de supapă. ca fiinţă. Materialele pornografice constau în iluzia realităţii a unor astfel de fantasme profunde. nu face decât să speculeze anumite fantasme. Complexul Oedip şi pornografia Una dintre cele mai absurde şi mai ridicole critici la adresa psihologiei abisale şi psihanalizei. Dar această opoziţie nu este văzută ca o rezolvare a acestei probleme. practică psihoterapeutică) ca fiind opusul acestei tăceri. în parte date artificial. Societatea trebuie să introducă pe scară largă psihologia în educaţie dacă se doreşte cât de cât armonizarea ei. Poate că abia atunci elementele ps9ihice se vor aşeza pe un făgaş mai puţin tensionat. îşi au un revers dramatic. încă din antichitate s-a spus că Omul este un Animal care merge dimineaţa în patru picioare. Pornografia este unul dintre efectele acestei fuziuni în Libido a unor elemente psihice heterogene. după cum se va vedea mai jos. pentru a le da aparenţa de realitate. care a fost dominat de atâtea frământări. 2. Sexualitatea este pe mai departe una dintre marile probleme iar libertatea socială cea atât de dorită şi de benefică poate conduce la efecte nedorite pe plan social pe fondul refulărilor libidinale.3. pe care de obicei actorii le interpretează teatral. Ea este văzută de cei ce nu au timp să înţeleagă ca un fel de instigare la explozie a nespusului şi netrăitului. Este foarte evident că în toate nenorocirile pe umerii cărora s-a clădit civilizaţia.1. Pornografia ca piaţă. pe când Omul trebuie să se descurce cu o astfel de Pulsiune pe tot parcursul anului. Pentru ca să îşi câştige bipeditatea faţă de patrupeditate el a trebuit mai întâi să treacă prin tripeditate. în plan comportamental. Experimente ce s-au făcut pe maimuţe arată că acestea răspund paradoxal prin creşterea potenţei libidinale la şocuri electrice dureroase.sexual doar în perioada de rut. Dacă s-a ajuns la această situaţie este tocmai datorită îngrădirilor sale culturale. Fireşte că este greu de imaginat un om al viitorului foarte îndepărtat care să continue înmulţirea clasică prin Sexualitate sau cel puţin prin cea clasică.2. la mai bine de 100 de la apariţia lor (ca doctrină şi respectiv.6. ascund în ei frustrări genealogice teribile.

Aşadar nu actul sexual în sine este obscen ci doar cel cu public. Acest disconfort este proiectat asupra imaginii în sine. Acesta este în măsură să spargă tiparele Complexului Tabu prin reeditarea triunghiului oedipian dar mai ales prin eliminarea ermetismului dintre registrele oedipiene. i se dă calificativ de reprobabilitate. În pornografie apare întotdeauna un al treilea. este mai mult decât un raport intim ce se stabileşte între doi oameni de sexe diferite. cel în care este implicat un al treilea. Căci o astfel de critică nu are un concept clar despre dinamica terapiei psihanalitice din moment ce singurul model terapeutic imaginat de aceasta este tocmai satisfacerea brută. la apariţia agresivităţii de tip animal pentru posedarea femelelor. privitorul. filme). privitorul. Pornografia este mai mult decât realizarea unui act sexual. al privitorului) poate conduce la dezordine socială. Unei astfel de înţelegeri îi este imposibilă o replică după cum unui orb din naştere îi este imposibilă contemplarea unei picturi. Psihanaliza s-a apărat tot timpul de aceste acuze. o analiză efectivă a pornografiei. ‘Al treilea’. Însă se poate ca Pulsiunile Negative să fie mai puternice în anumite cazuri cum este mai întâi cazul Triolismului. fotografii. Însă nu orice fapt care priveşte actul sexual este privit ca obscen cum este cazul unor cercetări ştiinţifice ci doar acela care are formă emoţională. privitorul este în contact direct cu situaţia pornografică. este dictată de proiecţiile propriei concepţii (de obicei inconştiente) despre fericire şi satisfacţie în special şi psihoterapie în general. Deci caracterul culpabil al obscenităţii trebuie să fie dat tocmai de implicaţia celui de-al treilea element. Pornografia nu este aşadar o simplă manifestare a sexualităţii. nu are acces imediat şi deseori nu are niciodată acces la actul sexual aşa cum apare în registrul celălalt. În sine cel intim este normal. Imposibilitatea de a accede în acest registru este însăşi esenţa pornografiei. Asta înseamnă că ceva din actul sexual prezentat eventual în imagini grafice sau tridimensional. Asta pentru că pornografia se manifestă în special în planul reprezentării (afişe. negându-le pur şi simplu. dacă ele aduc la suprafaţă aceste elemente. care este Tulburarea Libidinală ce se manifestă prin sex în grup şi apoi cel al Voaiorismului. Tocmai pentru a întări o astfel de apărare este nevoie de o privire din unghi psihanalitic a acuzaţiei cu pricina. Perceperea psihanalizei ca terapie. se crede că eficienţa terapeutică s-ar datora tocmai punerii în act a acestor Pulsiuni patologice ce guvernează latent mintea omenească. eventual moral sau neculpabil social. Obscenitatea este calificativul acordat imaginii organelor sexuale implicate direct în actul sexual sau în oricare element care face trimitere emoţională la acesta în mod direct.obsceni. supravieţuirea ei constă tocmai în ‘dependenţa’ masochistă pe care privitorul o stabileşte 158 . un fel de germene nevrotiform datorat asocierii acesteia cu Complexul Traumatic. care se manifestă prin satisfacţia asistării tacite la un act sexual. Situaţia produce o stare de disconfort. însă o astfel de apărare pare mai degrabă una socratică. chiar dacă aceasta a suferit atâtea mutilări în ceea ce priveşte raportarea culturală la ea a Omului societăţilor tradiţionale vestice. În aceste cazuri şi în toate cazurile de comportament sexual deviat există o implicaţie Negativă specială şi de aceea Tulburările Libidinale au fost numite ‘perversiuni sexuale’. Căci consecinţa neblocării graniţei celor două registre (al cuplului implicat în actul sexual şi al celuilalt. pe viu devine obscenitate doar în momentul relaţiei cu un sistem emoţional deci cu un privitor. ceea ce este în măsură să distrugă civilizaţia. Acest ‘al treilea’ are o valoare simbolică. Ea se consumă în limitele unei scindări între registrul în care el se află şi cel al desfăşurării actului pornografic în sine.

Tocmai aceste norme sociale sunt anulate de devoratorul de pornografie. după cum voaioristul îşi trăieşte dramatic voluptatea acestei ambivalenţe. Dincolo de faţada onorabilă a fiecăruia. Căci aceştia ar putea atenta astfel la instituţia căsătoriei care se defineşte ca facilitatoare de relaţii sexuale doar între doi parteneri. răspuns care se conturează prin intermediul culturii. cel puţin în forma ei tradiţională. care este aproape universală la omul clasic adult (inclusiv la cei care se implică în producţie) este o dovadă a faptului că aceasta provoacă o stare de nelinişte în fiecare. Iar stigmatizarea pornografiei. fixaţii îngropate în subsolurile Psihicului. femei care nu par să protesteze (cel puţin nu în acel moment) asupra condiţiilor lor. Subiectul îşi caută transcendenţa iar trăirea momentului de transcendere dintr-un registru în altul. Diversitatea materialelor pornografice pe care el le consumă reprezintă fantasma accederii la cât mai multe partenere. nu fură nimic şi nu produce nici măcar vreo jignire cuiva anume. el devorează continuu noi şi noi situaţii. respectiv aceea de a privi actele erotice desfăşurate într-un registru cât mai străin faţă de cel în care el se află. ele nu îşi dau seama că astfel de argument se referă tocmai la ele însele care se proiectează în femeile de pe ecranul filmului pornografic. Nu se poate spune că pornografia ar face o altă crimă în afară de aceea de a oglindi propria criminalitate a fiecăruia. al normelor sociale ce sunt reprezentate de Supraeu. Consumatorul de pornografie este unul care în primul rând este în măsură să trezească fixaţiile oedipiene ale Libidoului. Aceatsă situaţie constituie tocmai structura psihopatologică a devoratorului de pornografie. Totul este proiecţia inconştientă a fiecăruia în ea. Exhibarea organelor genitale către un spectru nelimitat de observatori este o reacţie la adresa normei de ascundere a acestora tocmai pentru a nu facilita excitaţia libidinală din partea colocalnicilor. Privitorul trăieşte aici drama ambivalentă a participării şi neparticipării la actul erotic al situaţiei pornografice. Subiectul are în felul acesta iluzia narcisică de a depăşi aceste norme. scindare impusă de normele sociale cu privire la incest. inferiorizată şi exploatată. Ea nu ucide pe nimeni. Complexul Tabu a arătat suficient care sunt aceste imbolduri. Normele sociale de reglementare a sexualităţii sunt sparte de către fantasmele individului prin care răzbate Instinctul natural. refuzând perceptele sociale. de a trece dincolo de inhibiţia pe care ele o imprimă asemenea porumbelului lui Kant care crede că tocmai atmosfera este cea care îl împiedică realizarea năzuinţelor. Iar când o scenă este consumată ea nu mai are nici o valoare de investiţie pulsională. De unde vine însă necesitatea ascunderii acestor deşeuri toxice ale Psihicului? Freud dă un răspuns evaziv legat de această problemă. fixaţiile oedipiene şi narcisice care reprezintă materia primă a pornografiei există la fiecare într-o măsură oarecare. în scindarea dintre registrul parental şi cel infantil. pornografia este reacţia pe care 159 .faţă de persoana (sau persoanele) în stare de disponibilitate erotică din celălalt registru. caracterul elitist. Tocmai aici este punctul fierbinte al relaţiei culturale pe care normele civile o stabileşte cu pornografia. Însă el ezită să răspundă la întrebarea de ce ar avea normele sociale nevoie să ascundă aceste elemente. reacţia faţă de fidelitatea pe care normele sociale o recomandă. Tocmai de aceea voaioristul caută mereu experienţe noi. Atunci când feministele protestează asupra faptului că femeia participantă la actul pornografic este umilită. Interesul acesta ar muri pur şi simplu dacă actul sexual ar avea realmente loc. Dacă cultura oficială stipulează diferenţele celor două clase. O astfel de structură îşi are originea în Complexul Oedip.

Relaţia dintre curentele artistice unul faţă de altul este o relaţie care reflectă relaţia epocilor una faţă de alta.6. ironiile pe care fiecare le aduce celuilalt se pare că este o temă pentru Arta în general şi nu doar pentru cea Modernă. Aşadar pornografia este o încercare fantasmatică de neutralizate a inhibiţiilor libidinale anterioare. faţă de universalizarea particularităţilor ce diferenţiază cele două pături sociale fapt ce determină un dualism ermetic între acestea. după cum animalul de pradă are dreptul de a ucide pe cel prădat. ceea ce face 160 .2. ci sunt aşa pentru că ceea ce este ‘frumos’ le face aşa. printre altele. de încălcare. Iar faptul că clasele de sus sunt afectate de pornografie. care nu se mai identificau cu valorile tradiţionale ale Evului Mediu. fie de cei ce o folosesc în acest scop. tocmai de anularea acestui original motiv de culpabilizare.spiritul claselor de jos o au faţă de acest elitism. pedagogică. prin trezirea conţinuturilor psihice inconştiente care nu se supun unor legi formale. care conduce la vindecarea acestor dedesubturi.4. Cele mai urâte lucruri nu sunt urâte în sine. Căci înjurătura presupune tocmai aceste imbolduri oedipiene implicate aici care sunt deplin proiectate asupra celui înjurat. Acesta este cazul cu Cultura Renaşterii dictată financiar de negustorii italieni bogaţi. Complexul Narcis şi Arta Kant defineşte geniul artistic ca fiind cel care prescrie legi noi Artei. Pe de altă parte. Or această diferenţă naturală între stăpân şi sclav este anulată în mod practic de pornografie şi tocmai de aceea consumatorii ei sunt recunoscuţi ca inferiori. Acesta este narcisismul intern al Artei. 2. cel care este în măsură să fie original. La fel este situaţia cu avangarda artistică a secolului al XX-lea care nu se mai identifică cu cea clasic. Apoi mentalitatea proletaroidă îşi însuşeşte acest stigmat ca pe o acceptare a propriei condiţii. Dimpotrivă.1. psihanaliza. Iar teoria decadenţei culturale este susţinută fie de competitorii sociali ai respectivei culturi. a tabuului său. Deci originalitatea presupune o astfel de asimilare narcisică a faptului de învingere a tradiţiei. Dincolo de prescripţiile Complexului Cain. poate fi culpabilizată. narcisismul său intern este menit să satisfacă tendinţele oedipiene ale respectivei epoci unde cultura modernă este văzută de contemporanii ei ca fiind superioară celei clasice sau celei anterioare. Periculos pentru ordinea socială în cazul pornografiei este faptul că ea demonstrează concret că între cei de sus şi cei de jos nu există o diferenţă naturală ci una socială. care face din Artă un mod de diferenţiere ale grupurilor unele faţă de altele. exterioare. date cultural în mare parte. Cel care înjură frecvent şi cinic este mult mai aproape de spiritul manierelor elegante decât cel care o face sporadic şi mai puţin afectat. adică prin subminarea Complexului Tabu pe care o astfel de cultură o instituie. Originar ea este în special culpabilizarea principială asupra claselor de jos pentru a le justifica starea de mizerie şi vine din partea claselor aristocratoide. justificată estetic. este în măsură să destabilizeze ordinea socială a ‘dreptului divin’ a stăpânului de a avea sclavi. Raportarea negativă a curentelor unul la altul. În felul acesta el suportă şi îşi asumă acest stigmat de clasă originar.

Este clar că a vorbi despre Religie. Omul nu mai caută atât de mult să se diferenţieze de cel exploatat pentru a-şi recunoaşte superioritatea. Dacă totuşi mentalitatea Edenică supravieţuieşte. În fapt. o face în ea. ceea ce determină eventual o satisfacere Edenică a consumatorului. Dacă se poate vorbi despre un fenomen religios. În felul acesta artistul se identifică cu Dumnezeu. Acesta este tocmai narcisismul extern al Artei dat de eliberarea de tensiunea psihică ce nu poate fi neutralizată decât fantasmatic. devenirea sa ca principiu al operei pe care o face. aşa cum spune Jung. căci nu mai are nevoie să îl exploateze pe acesta. identice. Dumnezeul ei.din cultură o etichetă pentru respectiva epocă în care a apărut. Un astfel de libido determină fixaţiile libidinale oedipiene iar Arta. iradiant. Căci demersul refulărilor libidinale are acest revers. iluzii şi închinare la zei mincinoşi. ci numai despre unul Psihic. ale Tulburării Psihice. ca emblemă pentru o astfel de epocă. fiecare curent având un astfel de fond pe care să îl susţină. în cadrul triunghiului oedipian. Arta este aşadar o extroiecţie a mentalităţii specifice unei epoci iar geniul artistic este cel care poate să cristalizeze această mentalitate. adică a perversităţii satisfăcute deghizat. ci la contextul social pe care acestea se grefează. 2. odată cu procesul de democratizare al secolului al XX-lea şi cu împărţirea societăţii în foarte multe mentalităţi cu drept de afirmare.1. Complexul Oedip este aici fundamental. a artistului. Aici nu este fireşte vorba despre Libidoul Fizic. ceea ce face ca Arta să continue să existe şi să se dezvolte mult timp de acum încolo însă sub o formă cu totul deosebită. acest lucru se datorează profunzimii sale genealogice. De aceea Arta este o transcriere a sentimentelor uşilor din dos. însă credinţa popoarelor ce nu o împărtăşesc pe a lui sunt luate drept falsităţi. Arta a suferit şi ea o astfel de dezordonare. După cum mentalităţile se schimbă cultura se schimbă şi ea iar valorificarea ei este de fapt tocmai investirea narcisică pe care un grup. atât ca percepţie cât şi ca proiecţie. adică chiar cu părinţii. acest lucru este mai degrabă din raţiuni de simplificare a limbii. Cultura în general reprezintă supapa de neutralizare a acestor fixaţii. Această lipsă de valorificare se datorează faptului că societatea devine democratică iar exploatarea sălbatică a pierdut din teren. Din păcate pentru ea. o clasă sau o societate. aşa cum va fi explicat mai târziu.2. Arta Modernă suferă de pe urma faptului că nu mai este valorificată universal aşa cum era în perioada clasică iar valoarea ei este eventual dată de vechimea ei. se datorează sentimentelor de vinovăţie a acesteia pentru dispariţia epocii precedente. un credincios ar putea recunoaşte drept Religie propria sa credinţă. El reflectă dispariţia părinţilor pentru care respectivii indivizi se simt vinovaţi. ale Psihicului. fără idealismul pseudofanatic în care ea s-a văzut în trecut. ceea ce este un sentiment oedipian. de asemenea. Conceptul de ‘extroiecţie’. reflectă identificarea omului de cultură.5.6. în care să fie incluse toate credinţele 161 . cu opera sa. Căci în realitate Religiile sunt producţii spirituale relative nu la arhetipuri originare. Tocmai de aceea. ale ‘sublimărilor’ cum spune Freud. Complexul Narcis şi Religia Fenomenul religios nu este unul unitar.

Însă unele. Coordonatele de dezvoltare ale grupei terţiare diferă în funcţie de starea socială pe care ele se grefează. lumesc. Religia primitivului este în acelaşi timp şi Ştiinţă şi economie. în timp ce aici ele se formează structural esenţialmente. Iar Jung nu l-a înţeles măcar pentru faptul că între aşanumitul ‘Inconştient Individual’. în timp ce primitivul nu îşi poate imagina o Divinitate absolută. al lui Freud şi cel ‘Colectiv’. fiziologic. al său există o sciziune carteziană. Complexele lui nu sunt legate în serie. preoţii şi regii pot fi schimbaţi. Religia este. Religia este mai curând un contract cu natura. Dinamica formelor religioase adoptate aşa cum o studiază istoria religiilor păleşte în raport cu dinamica receptivităţii psihologice a fenomenului religios. asemenea filosofiei şi Artei odată cu cea de-a treia grupă de Complexe. Căci. la fel şi întreaga Religie. este normal ca toate Complexele lui să fie implicate în orice act. puterea lui Dumnezeu este absolută. ea este dată. dacă în Creştinism sau Hinduism acestea se pot vedea mai bine totuşi în alte Religii aceste elemente pot apărea periferic sau chiar deloc. Pentru aceasta. nu funcţionează datorită intemperiilor naturii sau a altor impedimente. aşa cum au făcut ateii. Implicarea Complexelor anterioare pe fondul genealogic se datorează faptului că din punct de vedere anatomic. cea de-a doua le încadrează în societate. consecinţă a refulărilor libidinale genealogice. Preotul este un conducător şi un ‘savant’. Însă în fapt orice Religie este un fenomen postnarcisic. În Religiile Moderne. în acest caz. Sălbaticul se poate efectiv răzbuna pe ‘divinitatea’ lui în situaţia în care agricultura sau alte interese economice ale sale. înţeleasă nu ca pe o problemă individuală. Trunchiul Psihic nu se prezintă aşa cum îl simplifică schema. Iar cum această stare de evoluţie diferă de la o societate la alta este normal ca aceste coordonate să fie ele însele diferite. Grupa întâia de Complexe furnizează Religiilor materialul brut. Pentru asta este nevoie de o suficientă evoluţie culturală a societăţii. ci toate sunt unite printr-un corp comun. asemenea formelor pure platoniciene. O primă determinare asupra Religiei a fost deja făcută la Complexul Eden şi Tabu. fiind legată de fixaţiile libidinale infantile. Spiritele pot deveni blamate pentru că nu au respectat ‘contractul’. pentru că se referă la facilitatea bunăstării sociale cu rol activ în dinamica socială. Tocmai de aceea nu se poate vorbi de un fenomen religios unitar atât spaţial cât şi temporar. În civilizaţia occidentală preotul este 162 . Acestea facilitează un termen de comparaţie pe care subiectul îl poate prelua din perceperea parentală pe care copilul o are. modificându-se evolutiv.lumii. presupune de la început o viziune areligioasă asupra lumii. Fără a înţelege Omul. nu ca pe un curent ci ca pe un fenomen universal. Fiind pur şi simplu trunchiul Psihicului. cum este aici Complexul Narcis au roluri decisive în ceea ce priveşte un anumit comportament ritualic sau o idee religioasă. El face jertfe şi plăteşte într-un fel sau altul dreptul de a beneficia de bunăvoinţa spiritelor în acelaşi fel în care modernul credincios plăteşte la cumpărături. Nimic din această percepţie de la credinciosul creştin nu poate fi găsită la sălbaticul religios a cărui Religie este una totemică. după cum se va vedea. Căci ele sunt consecinţe ale acestei grupe implicate direct în clasele de jos. Celelalte două grupe rămase de analizat de acum încolo influenţează şi ele Religiile dar mai puţin. Încercarea lui Jung de a găsi în ale sale arhetipuri acest principiu al Religiilor este inoportună. aşa cum apare ea în Creştinism. nici Religia lui nu poate fi înţeleasă. Cumpărăturile îi par modernului un fapt banal. plastic. incompatibil cu Divinitatea la care aspiră. Deci trebuie ca Religiile să fie deja structurate până când aceste influenţe să îşi facă simţită prezenţa.

Practic ele au aceeaşi bază. cu interese diferite. Iată cum trei mentalităţi şi clase sociale diferite.mult marginalizat. Rolul său este unul redus în viaţa de fiecare zi iar importanţa Religiei este asemenea cu cea a filosofiei în relaţie cu ştiinţele care s-au desprins din ea. Diferenţa faţă de Religie vizează metoda. Dar pentru că foloseşte o 163 . Ura refulată faţă de acesta este răscumpărată contraactiv prin îndesirea activităţilor religioase. În realitate.1. Iar aceşti mijlocitori ai Religiei în afacerile statului constituie instrumentul esenţial al educaţiei sălbatice. instrumente principale de apropriere a autorităţilor spirituale ale Religiei. se poate repera mai uşor pe Filiera Negativă. Filosofia este raţională iar argumentele sale sunt ştiinţifice făcând apel la raţiune şi răspunzând obiecţiilor. Credinţa lui este sinceră iar ura pentru Dumnezeu poate apărea în mod declarat atunci când necazurile se pot abate asupra lui.2. De altfel în perioada Evului Mediu filosofia era în întregime pe post de a servi teologia iar mulţi teologi şi sfinţi ai Creştinismului s-au inspirat din lucrările lui Platon şi Aristotel. filosofia are puncte comune cu Religia. De aici şi concluzia că Religia este un demers în special al Filierei Pozitive. Căci dinamica evoluţiei sociale este imboldul variaţiei acestei percepţii de la o cultură la alta. Omul simplu. Situaţia este aceeaşi chiar în cadrul unei Religii în sine cum este cazul Creştinismului unde fiecare înţelege prin el ceea ce doreşte. participă la aceeaşi doctrină metafizică a Religiei. Pustnicul mistic găseşte la acest tip de credincios tocmai ceea ce el consideră a fi necredinţă iar retragerea lui din lume reprezintă tocmai identificarea narcisică cu nelumescul. ca în cazul Religiei. Tocmai de aceea nu se poate vorbi despre Religie ca fenomen unitar iar catalogarea fenomenului religios în general după cum face un Nietzsche în mod critic sau după cum fac oficialităţile statului care cred că dacă subscriu la o anumită doctrină şi-au spălat afacerile murdare. 2. sub forma unei doctrine şi a unui gând frumos. este mult mai intuitivă sub aspectul metodei dacă se poate vorbi despre aşa ceva în ceea ce priveşte credinţa. Aşadar este cu totul inoportun să se judece Religia primitivilor din punctul de vedere al percepţiei moderne. Între aceste două poziţii se află cea a autorităţilor bisericeşti cum sunt preoţii posesori de bogăţii ai Evului Mediu. Preotul reprezintă un model de autoreglare negativă a excitaţiei energiei psihodinamice. Ea face mai degrabă apel la resorturile Artei (pictarea sfinţilor sau explicaţiile poeticalegorice) pentru a-şi face cunoscut demersul.6. Complexul Narcis şi filosofia Dată fiind tematica ei.6. credinciosul normal. nevroticiste a Religiei ca în cazul societăţilor occidentale. Ea se adresează mulţimii în timp ce filosofia este mai elitistă totuşi. se pot ascunde interesele cele mai sălbatice iar fiecare caz are propria lui poveste. Religia dimpotrivă. nu îşi poate imagina o realitate complet diferită de cea pământească iar pustnicii sunt văzuţi ca nişte oameni ciudaţi pentru că interesul lui este asemănător cu cel al primitivului. Ea este inteligibilă doar prin studiu şi nu prin simpla credinţă. Pentru el Dumnezeu este cel ce contribuie la prosperitatea economică particulară. pentru că porneşte de la aceeaşi bază.

infinitatea lumii. nici capacităţi suplimentare ci raţiunea şi dreptatea la care ea conduce. caracterul ei unitar. prin care părinţii sunt coborâţi de pe soclul tabuului. Nietzsche a simţit această subtilă uneltire şi de aceea el l-a urât atât de pasional pe Socrate. se poate vedea lesne că întemeierea moralei de la Complexul Tabu ia aceeaşi formă în întemeierea criteriului de departajare a indivizilor în societate. Dacă Religia se adresează mulţimilor. Complexul Sisif şi cel Traumatic implică apariţia temelor consacrate ale filosofiei ca nemurirea sufletului. el însuşi este un Socrate. Procesul lui Socrate este un astfel de exemplu. În acest fel el cultivă raţiunea ca opusă spiritului ergotic al proletarului tocmai pentru a se diferenţia de acesta şi a avea o neutralizare narcisică. Aşadar tematica filosofiei este în bună parte identică cu cea din Religie. Din acest punct de vedere. Superioritatea filosofului constă în exersarea acestor virtuţi. fapt care este inaccesibil omului de rând. căci în mod retroactiv întărirea acestor virtuţi duce la o compensare narcisică. unde acesta a încercat din răsputeri să îi scoată din sărite pe judecătorii săi prin etalarea perfecţiunii sale morale dar şi prin ironizarea acestora în acelaşi timp. Căci Socrate avea mari şanse să trăiască. În acelaşi fel. Din satisfacţia narcisică ce o extrage de aici el poate fi satisfăcut pentru frustrarea de a nu se alinia la acestea. 164 . prin idealurile teoretice şi morale deşi poate aparţine claselor de jos. El poate de aceea trăi într-o lume fantasmatică a aristocraţiei. etc. Penitenţele morale aveau scop de a se opune spiritului mercantil al proletarului pentru a face o impenetrabilitate tabu cu privire la aristocraţie. cum este cazul unui Socrate. Filosoful are aici o narcisică identificare cu teoriile sale şi acesta ajunge să nu se mai teamă de moarte deoarece crede că va trăi veşnic prin tezele sale. În tabuul pe care părinţii îl impun copiilor interesaţi de viaţa lor intimă. Platon chiar imaginează o societate condusă exclusiv de filosofi. prin suprasolicitarea Complexului Tabu ci ea doar profită de reversul Narcisic al acestuia. În analiza acestor concepţii. filosofia este prin excelenţă o îndeletnicire aristocrată. Copilul devenit filosof este acela care se urcă pe acest soclu prin demersul său. Spinoza sau Kant. Perfecţiunea sa morală şi dexteritatea raţională fac din filosof un narcisic. aceştia refuză inconştient aceste explicaţii de preamărire a părinţilor şi vor adevărul concret. De aceea Adevărul.metodă raţională Filiera Pozitivă este în măsură să ofere datele realităţii prin relaţionarea sa la mediu. Falsitatea şi filosoful reeditează triunghiul Oedipian. nici credinţa. Complexul Oedip este acela care determină căutarea sa. Pentru filosofie nu este necesară credinţa căci pentru ea credinţa este sursa erorilor iar filosofia pune mare preţ pe Adevăr. faptic. La fel ca şi în cazul Ştiinţei. ba chiar să nu fie nici măcar acuzat însă el realmente nu dorea să trăiască pur şi simplu ci dorea să trăiască veşnic. Latura narcisică este dată tocmai de exersarea filosofului cu conceptele filosofiei şi cu raţionamentele subtile de unde el capătă şi dexteritatea expunerii teoretice. filosoful adoptă el însuşi spiritul moral şi îl cultivă. În acest caz. Filosoful poate fi şi incomod pentru ambele clase sociale şi asta datorită opoziţiei sale faţă de simţul comun pe care îl declară amalgam de proaste obiceiuri. filosofia nu are un rol social precis cum are Religia prin perspectiva educaţiei sălbatice. În momentul în care puternicii zilei s-au simţit ofensaţi de atitudinea lui Socrate el a fost adus la proces. Căci filosoful creează o ierarhie socială a cărui criteriu nu este moştenirea averilor.

Legătura cu Ştiinţa este mult mai mare decât diferenţa. Omul de ştiinţă trăieşte el însuşi satisfacţia narcisică a violării acestui tabu dar şi a respectării lui. are un fel de ‘psihopatie schizoidă’ ceea ce îl face imun faţă de nevoile şi interesul celorlalţi. Însă trebuie remarcat că cei ce erau meniţi pentru filosofie în trecut. Complexul Oedip. a fost recunoscut de Freud drept ‘nucleul nevrozei’. în primul rând iar apoi de dorinţa de a cunoaşte şi dezlega o taină. după cum spune şi Freud. este determinată de dorinţa de a şti mai mult. care aici este teoretizat ca unul satelit al acestuia. gata să îl determine să comită acte imprudente şi imorale. sub impulsul egocentrismului narcisic. Ştiinţa. el este obsedat de un lucru. Acesta are rolul de detabuizator. El vrea doar să se stabilească sub raportul economic şi nu vrea să schimbe nimic. Einstein despre propria stare la un moment dat. o definire a originalităţii sale şi a superiorităţii sale. care se dezvoltă fără prea multă filosofie. Omul de ştiinţă nu se poate mulţumi doar cu atât. invadat de gânduri.1. De aceea muţi oameni de ştiinţă au pornit de la filosofie sau invers de la Ştiinţă au ajuns la filosofie. Obiectul Ştiinţei se leagă decisiv de acesta. pentru încadrarea în realitate. Atât timp cât filosoful îşi trăieşte fantasma în coaja sa ermetică filosofia va rămâne un ‘stil de viaţă’ al filosofului. asemenea meseriei pe care Omul în general şi-o alege.2. relativă la erotism.7. Alegerea domeniului de cercetare a savantului este asemenea cu alegerea obiectului dragostei dată în cazul animismului ce va fi analizat la Complexul Don Juan. Dimpotrivă. Domeniul pe care el şi-l alege. infantilă. În orice caz marile teorii ştiinţifice au avut tot timpul un acompaniament filosofic. În timpurile moderne rar se mai găsesc astfel de oameni deşi filosofie se face pe toate programele de televiziune şi asta datorită transformărilor sociale survenite. astăzi ei insistă mai mult pe Ştiinţă iar dacă fac şi filosofie o fac mai superficial.6. Omul normal nu îşi doreşte să inventeze nimic în alegerea meseriei sale. 2. unde insul este copleşit. Dacă Religiile şi Arta tabuizează. Omul de ştiinţă este curios asemenea copilului relativ la toate lucrurile. Aceste obsesii pot fi foarte bine explicate pe baza Obsesiilor Compulsive prezente în Nevroza Obsesională. are ‘chinuri matematice’. Complexul Narcis şi Ştiinţa Legarea ştiinţei de Complexul Narcis este evidentă şi decisivă. este cea a experimentului ceea ce denotă apetitul respectivului savant pentru lume. după cum plastic se exprima A. curiozitate stârnită în principal de cunoaşterea timpurie.Această latură a fuziunii Complexului Sisif în tematica infinităţii lumii şi reversul narcisic pe care filosoful îl are face ca filosofia să rămână perpetuu în cercul vicios al fantasmelor deşi de fantasmă ea fuge mereu. de identificator cu cel Tabu adică de subminare a structurii sale substanţiale. cea proiectiv ontologică. Ştiinţa este unul dintre cele mai clare exemple de convertirea narcisică a Complexului Tabu. Filosoful dispreţuieşte realitatea. Relaţia Complexului Narcis cu Nevroza este recunoscută. a identificării cu 165 . El trebuie să afle cu orice preţ iar simpla încadrare socială nu îl mulţumeşte. Ştiinţa dimpotrivă. Complexul Tabu inventează artificial o taină. distruge acest tabu.

Educatorul sălbatic poate folosi aceeaşi realitate într-un mod autoritar şi justiţiar. Această contradicţie între demersul ştiinţific şi concluziile ştiinţifice reprezintă ambivalenţa narcisică a Ştiinţei. obiectivitatea sa care poate fi realitatea lui Dumnezeu şi a pedepsei divine sau realitatea Operei de Artă. obiective cu rol de justificare deşi lumea este profund schimbată de acest demers. se confundă cu acesta. indiferent de rigoarea metodei şi de certitudinea acestor concluzii. O astfel de revoluţie tehnologică s-a tradus în emanciparea socială globală unde clasele superioare nu mai au nevoie să constrângă pe proletar cu tabuul în cauză. Totuşi omul de ştiinţă decodifică acest tabu. Aceste concluzii sunt totuşi consecinţe ale rigorii tabuiste dar au particularitatea faptului de a contrazice flagrant autoritatea oficială tabuizatoare.acesta prin intermediul rigorii ştiinţifice. Rigoarea metodei Ştiinţei înseamnă rigoarea instalării Complexului Tabu. Această satisfacţie are un ecou oedipian. Concluziile cele mai utile ale Ştiinţei sunt cât se poate de ostentative faţă de rigoarea care le face posibile tabuul muşcându-se de coadă în mod narcisic. deoarece omul de ştiinţă abordează domeniul necunoscut. Ambivalenţa demersului ştiinţific constă în relaţia cu autoritatea pe care se sprijină şi pe care o neagă în acelaşi timp. 166 . interzis înţelegerii care este în aceeaşi situaţie în care erotismul parental este obiect necunoscut. îl aduce în stadiu de mercantil. lipsit de pasiune şi . de obişnuit şi în felul acesta el are certitudinea încorporării lui. exclusiv şi riguros. al depăşirii lui. în urma descoperirii făcute de acesta. pentru naivitatea lor în cazul în care ajunge la concluzii diferite. Omul de ştiinţă este în măsură să ridice în slavă pe autorii premergători lui care au ajuns la aceleaşi concluzii ca şi el. În felul acesta obiectul tabu este subminat. apetitul său la realitate. care însă este în măsură să transforme mizeria Pulsiunilor Abisale în aur. îl înţelege. Această schimbare poate fi imediată sau cu efect întârziat ca în cazul tehnologiilor robotice care au anulat în mare parte cultura dualistă a diferenţei de clasă. deci. ceea ce presupune tabuizarea narcisică sau să ridiculizeze pe autorii vechi.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful