DINAMICA PSIHOLOGIEI ABISALE de Gabriel Baldovin, 1998

1. Introducere Psihologia, ca ştiinţă a sufletului are probleme majore pe care trebuie să le rezolve. Acestea se vor releva în mare pe parcursul acestei introduceri. Interesul social ca sufletul Omului să nu fie comunicat decât preotului şi se va vedea pe parcurs de ce, iar apoi lipsa unei metode clare şi sigure fac din ea o disciplină preştiinţifică. Ea are şansa de a deveni o ştiinţă după ce aceste probleme, metodologice în cea mai mare parte dar şi legate de prejudecăţi în ceea ce priveşte receptarea ei, vor fi rezolvate. De aceea această destul de lungă introducere va încerca să rezolve aceste probleme preliminare pentru ca apoi să se încerce elaborarea mai clară a unei ştiinţe a psihologiei abisale. 1.1. Statutul psihologiei actuale Ceea ce se numeşte psihologie astăzi nu este deloc o ştiinţă şi nu îşi merită numele chiar dacă în interiorul ei pot fi identificate curente şi încercări diferite de la şcoală la şcoală ca în cazul ştiinţelor respectabile. Problema este chiar numărul exagerat de curente din cadrul acestei discipline fiecare cu ‘virtuţile’ lui, fiecare cu pretenţia de a deţine adevărul. Însă tocmai această diversitate neunitară sub raportul metodelor şi al concluziilor este ceea ce-i subminează valoarea de ştiinţă. Căci dacă un curent nu se poate impune în faţa altora denotă că el nu poate explica ceea ce un altul poate explica. De aici şi acuzaţia că latura îngustă căreia i se aplică este incapabilă de înţelege Psihicul. O polemică interminabilă porneşte de la Kant care i-a refuzat psihologiei statutul de ştiinţă, s-a ţesut până în prezent cu eternele ridiculizări, care mai de care mai expresivă şi mai realistă la adresa ei. La acestea s-au adăugat modestele replici ale psihologilor care s-au ascuns după unele ştiinţe veritabile, ca biologia, logica sau cibernetica în ceea ce priveşte apărarea. Ei au intrat în domeniul acestora cu speranţa de a căpăta ceva autoritate însă tot ce au putut face nu a fost decât să îşi formalizeze limbajul după modelul ştiinţei credit. Însă din păcate pentru ei teoriile au rămas aceleaşi. Această operaţie nu a condus de fapt decât la lipsă de concordanţă terminologică între diferitele curente şi chiar între diferiţii autori care consolidează un anumit curent exceptând cazul în care curentul în cauză nu este reprezentat cumva doar de un singur exponent. La aceasta fireşte că ‘ştiinţele mamă’ au luat o atitudine de ignorare sau cel mult de bunăvoinţă, asemenea elefantului curăţat de paraziţii de pe piele de către acele păsări care ţopăie pe spatele lor. Însă problema se pune dacă aşa-zisa psihologie este în stare de a face un astfel de serviciu acestor ştiinţe. Ştiinţele naturale la care aspiră psihologia au acest statut datorită a două modele teoretice diferite dar care ambele sunt întemeietoare ale caracterului ştiinţific. Primul model este legea. Legea este un enunţ care se referă la o clasă de obiecte pe latura înţelegerii dinamicii interne a acestora şi este reprezentat în special de fizică. Cel de-al doilea este observaţia empirică. Ea se face fie direct cu ajutorul instrumentelor naturale ale Omului fie cu ajutorul unor aparate speciale. În ultimul caz cunoştinţele pot fi luate de fiecare însă cunoştinţele banale observate de fiecare în viaţa de fiecare zi nu pot constitui un interes ştiinţific şi nu pot fi recunoscute ca fiind cunoştinţe ştiinţifice tocmai datorită banalităţii lor. De aceea aceste observaţii sunt recunoscute ca ştiinţă doar atunci când domeniul observat nu face parte din viaţa de fiecare zi şi este oarecum îndepărtat de aceste experienţe. Etnologia este ştiinţa care poate fi adusă aici ca exemplu. Un alt caz este cel al biologiei, care progresează în funcţie de aparatele de investigaţie care mijlocesc cunoştinţele. Însă în celălalt caz cunoştinţele pot fi recunoscute eventual ca bază de date dar nu ca ştiinţă. De exemplu antropologia culturală prezintă diferitele moduri de organizare socială a omului din diverse părţi ale lumii. Ea le compară, caută asemănări şi deosebiri şi în general descrie. La fel face şi etologia care face acelaşi lucru pentru Comportamentul Animal în stare naturală. Aceste cunoştinţe pot fi luate de orice om care are pasiune şi resurse financiare pentru a susţine o astfel de pasiune. Căci ele nu necesită o pregătire teoretică specială. Totuşi aceste cunoştinţe se încheagă într-o ştiinţă pentru că spun ceva ce nu se ştie în mod comun. Din păcate psihologia, după ce a ieşit de sub tutela filosofiei, este un amalgam de cunoştinţe despre om pe care le ştie orice om care are răbdare să îşi observe propriile trăiri şi care este în stare să determine nişte legi oarecare şi care ar putea fi recunoscute şi de studenţi... Căci aceste legi îndeplinesc mai mult sau mai puţin doar prima condiţie a ştiinţei anume aceea a aplicării sale la întregul domeniu al elementelor unei clase. Însă nu ele nu rezistă condiţiei înţelegerii dinamice, interne, a unui obiect, ci sunt formulate datorită unor fapte exterioare ce pot coincide întâmplător. Ce ar fi oare fizica dacă ar fi constituită din definiţii de genul ‘viteza este egală cu forţa ce o depune cel care fuge’ fără să se ia în calcul nişte relaţii generale între care să se stabilească anumite raporturi la nivelul elementelor ce intră în conceptul general de ‘viteză’. Astfel de inconvenient este dat datorită faptului că teoriile ce se reunesc sub numele de psihologie nu caută să înţeleagă structura, elementele constitutive ale Psihicului Omenesc ci se mulţumesc cu observaţii de multe ori sterile. Fireşte că certitudinea unei ştiinţe, fie ea legică, se întemeiază pe experiment, observaţia 1

având aici un rol covârşitor. Însă problema este că Psihicul Uman este ascuns într-o capsulă ce pare de netrecut. Ea este cutia craniană iar manifestările lui sunt mediate comportamental. Lumina obiectului psihologiei rămâne astfel ascunsă. Mitul peşterii al lui Platon se potriveşte aici atât de bine încât se poate spune că el pentru psihologi l-a conceput în special. Căci umbrele de pe zidul peşterii sunt date de înlocuitorul soarelui pe pământ, adică focul din peşteră. Fireşte că o tehnologie avansată pe care o va putea atinge vreodată omenirea şi care ar putea investiga precis şi complex creierul omenesc în stare de funcţionare, ar fi ultimul cuvânt în materie de psihologie. Însă până atunci mai este mult. Un recent laureat al premiului Nobel a afirmat că cunoştinţele actuale despre creier se pot compara cu cele despre inimă în perioada Evului Mediu. De aceea metoda empirică a psihologiei nu poate duce la nimic constructiv. Cea mai dificilă sarcină a psihologiei actuale este aceea de a fi în situaţia de a-şi defini obiectul de cercetare. Datorită experimentelor pe şobolani pe care unii autori le-au făcut s-a spus că ‘psihologia este ştiinţa care studiază comportamentul şobolanilor’. Pe acest experimentalism psihologia este naivă dacă crede că poate aspira la statutul de ştiinţă după modelul experimentelor relevante din fizică. Căci experimentul, deşi este sursă a adevărului ştiinţific, este irelevant pentru psihologie dacă nu există o teorie generală stabilă. Pentru că Psihicul se prezintă mijlocit comportamental şi nu direct iar experimentul vizează mijlocitul şi nu fenomenul concret. Tocmai de aceea progresul experimentalismului este suprimat de tatonări şi a banalizări. Cel mai complicat sistem din câte i-au fost dat Omului să experimenteze nu se poate cunoaşte prin umbrele de pe pereţii peşterii. Dacă Omul este cel mai complicat sistem întâlnit până acum iar Psihicul este o parte a acestui sistem, împrumutând ceea ce este acest sistem global în complexitatea lui, atunci e greu de înţeles cum de cred psihologii că pot întemeia o ştiinţă cu metodele rudimentare, atât tehnice cât şi intelectuale, pe care ei le posedă. Ei nu fac decât să se plângă că nu le este recunoscută munca, însă cum poate psihologia să fie recunoscută ca ştiinţă când ea nu-şi poate nici măcar defini obiectul de cercetare? În mulţimea de definiţii care mai de care mai pompoasă, psihologia se vede în situaţia de a nu se putea hotărî în privinţa vreuneia dintre acestea iar acceptarea uneia sau a alteia este o problemă de opţiune. Se poate replica într-adevăr că neconcordanţa definiţiilor se datorează diversităţii subiecţilor cercetaţi, că ceea ce defineşte Omul este ‘individualitatea’ şi nu generalul... De aceea s-a spus mai cu naivitate mai cu ironie că de fapt psihologia este o artă. Dar tocmai aici este marea problemă, anume că această ‘artă’ are pretenţia de a fi ştiinţă. E a se învârte după propria coadă, făcând din demersul artistic şi cel ştiinţific un talmeş-balmeş, mai trântind câte o formulă matematică, mai întinzând câte un tabel etc. Iată că necesitatea unei noi metode sau a unei noi organizări a metodelor deja existente se impune necesarmente. 1.2. Educaţia sălbatică Problema psihologiei academice este problema academismului însuşi şi anume aceea că funcţionează mai puţin pe baza autorităţii ştiinţifice interne şi mai mult pe baza autorităţii pe care statul i-a transferat-o subtil, prin sistemul de învăţământ. Astăzi s-au schimbat multe atât în sistemul de educaţie din fostul lagăr comunist prin aliniere la standardele ţărilor occidentale. Aici trecerea de la un astfel de învăţământ dogmatic către unul deschis s-a făcut mai de timpuriu. Însă peste tot există mai mult sau mai puţin reflexul dogmatic consolidat timp de secole în societăţile ce i-au permis dezvoltarea. Or psihologia s-a dezvoltat în mare parte pe acest tărâm al învăţământului. Situaţia este astfel un cerc vicios. Căci chiar şi astăzi (dar mai ales în timpurile trecute) statul are interesul mai degrabă de a-şi consolida poziţia de exploatator şi deci, de a determina o educaţie asupra celor mulţi în aşa fel încât să accepte această stare, decât să conducă la înţelegerea trăirilor lor. Astfel că psihologia academică stă în mod tacit sub tutela acestui interes general. Ea este o parte din instrumentele ce consolidează o astfel de educaţie. Există astfel un interes al lipsei de comunicare între diferitele pături sociale iar acest interes blochează orice tentativă a psihologiei academice de a progresa în înţelegerea Psihicului. Căci acesta este marginalizat, redus, docilizat, domesticit. În loc de starea de ‘Socrate nefericit’ care este însăşi condiţia progresului, academismul doarme în situaţia de ‘porc mulţumit’, după plastica metaforă a lui J.St. Mill. Situaţia psihologiei academice mai are şi neşansa de a nu putea pur şi simplu experimenta obiectul ei de studiu care pare să fugă la nesfârşit, asemenea paradoxului lui Zenon, după care Ahile cel iute de picior nu poate să ajungă broasca ţestoasă. Însă acest paradox pare să-şi aibă în premise punctul slab. Dar dacă s-ar schimba semnul acestei comparaţii şi Ahile ar fi obiectul psihologiei în timp ce broasca ţestoasă ar fi psihologia însăşi atunci acest paradox ar avea un sens foarte real şi trist. Situaţia este la fel de ridicolă cu cea a lui Janet atunci când critica teoriile lui Freud fără să cunoască limba germană în care acesta scrisese, lucrările lui fiind netraduse atunci. În acelaşi fel aceşti ‘slujitori ai ştiinţei’, căţărându-se de comodele lor scaune de la Universitate, pur şi simplu nu cunosc limba în care vorbeşte Psihicul. Căci numai tensiunea psihică, în contrast cu somnul lor profund, este cea în măsură să releve fenomenul psihic în nuditatea lui.
2

Statul, aşa cum se prezintă astăzi, este mult schimbat faţă de ceea ce era, aşa că este destul de greu să fie înţeles fără bazele lui istorice pentru a-i desluşi intervenţia tacită în câmpul acestor discipline. Sciziunea dintre clasele sociale, aşa cum se dezvoltă în mod istoric, se prezintă ca un ermetism, ca o lipsă de comunicare în care, după cum se va vedea, sunt implicate resorturi nebănuite. Psihicul Uman poartă în sine aceste secrete iar psihologia ameninţă să le dezvăluie ceea ce nu convine pentru o anumită mentalitate, cea convenţională. Psihologia abisală aşa cum a fost ea începută de teoreticieni ca Schopenhauer, Nietzsche sau Freud este ‘denigratoare’. Ea subminează ideatic anumite instituţii sociale, acest lucru nu pentru că ar fi anarhică, aşa cum a fost interpretat Freud de către un Herbert Marcuse, ci pentru că este foarte coerentă. Nu pentru că este idealistă, aşa cum teoreticienii comunişti spuneau (în mod absurd ţinând cont de vehemenţa patriotică cu care era combătută - căci idealismul ar fi trebuit să fie tratat ca inofensiv, ca firav), ci pentru că este concretă. Substratul pasional al unor astfel de idei s-a văzut foarte clar în modul cum instituţiile academice au respins aceste teorii. Căci psihologia abisală a provocat o criză, criza valorilor epocilor trecute ce s-au consolidat atunci dar care nu mai sunt actuale în timpurile prezente. Tot ce este spiritual şi superior, resortul elitelor şi al civilizaţiei şi pretinsa superioritate incomparabilă, este de fapt recunoscut ca umană în ceea ce este mai banal şi mai brut în natura umană. Asta este prima lovitură pe care psihologia abisală o dă cu monismul ei dualismului clasic. După cum se va vedea din text, psihologia abisală şi sociologia generală sunt două discipline identice în bună parte. de fapt sociologia este aplicarea concretă a psihologiei abisale asupra evenimentelor majore ale istoriei. Chiar dacă au părut diferite ca discipline şi asta datorită insuficientei lor elaborări, ele nu pot fi izolate una de alta. Individul ar fi trebuit să fie informat prin educaţia sa de bază despre mediul în care trăieşte şi despre propriile sale reacţii la acest mediu prin exemplele concrete care ajută la înţelegerea dinamicii acestor evenimente. De aceea este foarte probabil ca printr-o astfel de educaţie, multe din tragediile istoriei ar fi fost evitate. Însă, după cum se va vedea, odată ce individul ar fi ajuns stăpân pe sine şi ar fi înţeles resorturile parazitismului social al anumitor clase sociale el s-ar fi revoltat. O astfel de idee care a fost recunoscută ca fundament al marxismului şi respinsă ca atare este mult mai veche decât marxismul. Ea a fost combătută sistematică de autorităţi chiar atunci când acestea s-au declarat comuniste şi continuă să fie combătută şi astăzi fiind identificată cu comunismul şi cu eşecul său ca experiment social. Este normal ca aceia ce se află în astfel de poziţii privilegiate şi care controlează educaţia să facă acest lucru căci nimeni nu are interes să-şi taie creanga de sub picioare. Dimpotrivă, chiar şi astăzi când sistemul educaţional este mult relaxat totuşi el este construit în principal pentru a determina o selecţie socială pentru distribuirea poziţiilor sociale care sunt limitate şi stricte. Astfel că în cadrul acestui sistem apare un cadru concurenţial extrem de tensionat care conduce la epuizarea receptivităţii intelectuale, în aşa fel încât sub pretextul rigorii sale, devine pentru individ una dintre cele mai grele poveri. Este evident că scăpaţi de de acest infern, puţini sunt cei ce mai învaţă ceva după aceea. De aceea masele sociale rămân cu concepţii rudimentare legate de sociologie şi psihologie, în aşa fel încât mecanismul birocratic al statului poate funcţiona fără probleme. Sociologii şi psihologii înşişi devin piese ale acestui sistem iar societatea este înfrânată în progresul ei. În acest fel individul manipulat în jungla educaţională este asemenea copiilor sălbatici, părăsiţi în păduri şi crescuţi de sălbăticiuni. Ei nu sunt decât nişte animale. Căci lipsiţi de educaţie în momentul formării, nu vor mai putea să o asimileze vreodată. Psihologia abisal este fundamentul unei educaţii ecologice. Respingerea ei se face datorită respingerii actuale a acestui gen de educaţie. O societate încă sălbatică bazată pe structurarea în clase stratificate, adică pe exploatare aşa cum s-a manifestat cea europeană timp de secole, a determinat comportamente şi instituţii sociale menite să menţină această structurare. Nietzsche vorbeşte de creştinism ca fiind o ‘metafizică de călău’ însă întregul spectru al ‘valorilor perene’ se dovedeşte a fi de fapt produsul unei metafizici de călău. Orice fel de tradiţionalism la care ajunge un om oarecare şi este ulterior atingerii unei anumite împliniri pe scara socială. Orice conservatorism este revigorat în virtutea acestei situaţii. Însă, dacă raportat la importanţa cu care aceşti oponenţi tratează aceste valori tradiţionale, s-ar cufunda în cele mai generale cunoştinţe de anatomie sau astronomie, capabile să arate subţirimea cunoştinţelor omeneşti şi imensitatea domeniilor lor, probabil că verva de suficienţă ce transpare în mentalitatea lor ar mai fi temperată. Cruzimea cu care această disciplină este tratată este direct proporţională cu nivelul de libertate al comunităţii. Aici sunt implicate alte resorturi căci indiferent de neajunsurile ei orice teorie nu poate fi respinsă în bloc. este imposibil să nu aibă si elemente valabile. Tocmai de aceea o disciplină capabilă să ameninţe cu deconspirarea anumitor gânduri pe care omul le ascunde, indiferent de ce fel sunt acestea, este o disciplină care ameninţă subminarea anumitor baze ideologice ale unei mentalităţi ce ţine de o anumită epocă. Aşa s-a întâmplat cu Marx. Spunerea răspicată a unor lucruri care se ştiau doar în subsidiar a condus la instigarea revoltei maselor asupra oricărei forme de exploatare prin teoriile comuniste. Ca rezultat el a ajuns să fie prigonit prin mai toată Europa. Când Freud a recunoscut implicarea Sexualităţii ca imbold psihic în cultură el a atins această coardă sensibilă legată de
3

Însă aici problema nu este de a minimaliza valorile umane ci dimpotrivă. Acestea au fost aplicate sălbatic fapt ce a făcut din spiritul uman un element neautentic. Consecinţele psihologiei asupra societăţii trebuie să fie aceleaşi ca şi cele asupra individului în psihoterapie. Căci modelul mentalităţii la care pacientul se obligă să renunţe ca efect al terapiei pentru a se adapta unei situaţii diferite decât cea în care această mentalitate s-a consolidat. Din fericire tehnologia robotică modernă a eliminat în mare parte această practică. modifice sau chiar înfrâneze anumite tendinţe sălbatice în favoarea unui Comportament social specific. ea poate ameninţa să caute originea formei societăţii. Artificialismul în care s-a înscris omul occidental. de a minimaliza ceea ce este comun. Vehemenţii opozanţi ai psihologiei abisale se află în poziţia de a o respinge în bloc neinteresaţi de a scoate din ea adevărurile crude şi dureroase. Rousseau. Căutând originile simptomului dar şi ale Psihicului în general.J. Nu se poate accepta că psihologia abisală este o disciplină încheiată. a exploatării. ca ‘ştiinţă nemţească’ în Franţa sau ca ‘ştiinţă imperialistă’ în lagărul comunist (Rudinesco). individuală care se întâmplă în acest caz. Psihologia oficială a Universităţilor reflectă în special la începutul psihologiei abisale. Lucrurile s-au îmbunătăţit pe alocuri astăzi. când statul tinde din ce în ce mai clar către forma asistenţială. lăsând la o parte desele rectificări produse chiar de părinţii ei. Faptul că ulterior a revenit asupra acestei soluţii atestă inutilitatea unei astfel de încercări. Ea este fisura sistemului şi actul de acuzaţie a ordinii lucrurilor sociale. Însă lipsa de progres în cazul primeia şi dezvoltarea ei în special pe comentarea ambiguităţilor şi erorilor sale. În felul acesta psihologia trebuie să devine modelul pentru înţelegerea nu numai a individului. Psihologia abisală trebuie să iasă din pasivitate şi să ia atitudine. Conflictul psihologiei abisale cu valorile tradiţionale este dat de incursiunea pe care ea o face la nivelul cadrului acestor valori. Psihologia abisală şi sociologia au fost introduse şi comentate pe larg în cadrul educaţional. respinsă ca ‘ştiinţă evreiască’ în Germania. ci de a arăta faptul că omul nu este aşa de la natură aşa cum a încercat J. în special în ultimele milenii are la bază obedienţa faţă de oficialităţile statale lansatoare de metafizici.3. Nu este cazul de a întoarce cu susul în jos straturile axiologice ale Psihicului profund şi cel superficial şi de a stabili o topică. Se poate spune că în goana lui după mergerea până la capăt cu adevărul Freud a ignorat dimensiunea socială a Psihicului. (sau special interpretată greşit). nenatural. Ambele teze au comun faptul că deplâng starea omului contemporan. 4 . Această mentalitate este cultivată sistematic de instituţiile sociale. măcar pentru faptul că astăzi societatea nu o ia mai deloc în seamă. Ori societatea ori psihologia abisală ori ambele au probleme de consolidare. ci a societăţii însăşi. ci însuşi stigmatul lor bazat pe o mentalitate a celei mai crunte şi nepăsătoare exploatări aşa cum s-a consolidat ea în epocile trecute. Această prejudecată strecurată în mentalitatea lui s-a întors astăzi împotriva edificiului pe care el l-a conceput. Aceşti puritani ai gândirii sunt incapabili de a-şi vedea propriul stigmat. Motivul intrării pacientului în psihoterapie este eşecul propriei mentalităţi în a optimiza existenţa sa. Ei nu-şi dau seama că mercantile nu sunt dorinţele naturale ale omului. aşa cum a încercat Freud. Aşa a apărut Comportamentul Conştient. această influenţă pe care tacit statul o alocă sistemului de învăţământ.ipocrizia unei civilizaţii în acelaşi fel. are o recunoaştere mai mare din partea autorităţilor? Ce ameninţă ea de fapt? La începuturile ei psihologia freudiană a fost ruşinos ignorată de oficialităţi sau greşit interpretată de ‘specialişti’. Omul a trebuit să îşi amâne. O astfel de analiză trebuie să fie la fel de curajoasă ca aceea a erotismului pe care Freud o realiza acum mai bine de 100 de ani. Nu este cazul de a face o distincţie exclusivistă între aceste două stări spre a le stabili ierarhia în a susţine teza întoarcerii la sălbăticie aşa cum el însuşi a încercat. arată că ceva o ţine totuşi în loc că reflexele vechilor poziţii nu au dispărut încă. Dezumanizarea produsă sclavilor de-a lungul istoriei se regăseşte astăzi în coşul de gunoi al spiritului uman care este Tulburarea Psihică. se distanţează considerabil de izolaţionismul care există în psihologia abisală actuală care tinde să explice ‘Conştientul’ sau ‘Eul’ prin exclusivul dinamism interior deşi Freud a sugerat implicarea mediului social în geneza acestor elemente. a nedreptăţii. de metode de judecare şi comportament. Această teorie dezvoltată mai târziu. Formal. care are metode de lucru mult mai fragile decât cele ale psihologiei abisale. 1. O astfel de incursiune se dovedeşte fatală pentru valorile ermetice ale civilizaţiei căci aceste valori nu sunt universale. sub impulsul interesului social general de domesticire şi culturalizare produsă de civilizaţie. Trebuie să iasă din individualism către analiza structurilor comunitare. Rezistenţa socială faţă de psihologia abisală Datorită avantajelor reciproce ale socializării. Spiritul trebuie să se îndrepte mai degrabă spre viitor. eşec ce poate fi regăsit la scară mult mai mare la nivelul socialului. Însă natural nu înseamnă neapărat sălbatic iar emancipat nu înseamnă neapărat artificial. în special a inegalităţii oamenilor. Ea este elementul care pune sub semnul întrebării întregul spectru de valori ale lumii contemporane. Căci a reduce ‘valorile eterne’ la ceea ce era recunoscut drept comun era de neacceptat pentru o mentalitate social-ermetistă. se datorează însăşi revoluţiei pe scară restrânsă. De ce oare cu totul altfel este poziţia ştiinţelor abstracte şi celor naturale? De ce istoria. Teoria prezentată în această lucrare susţine că dincolo de erotism există ceva mai scandalos decât erotismul teoretizat până acum.

Situaţia este la fel cu cea a unei exploatări neecologice a unor resurse naturale care poate produce mari dezastre. Astfel ideea că unii ar fi un fel de zei pe pământ este subminată. Kant nu ar fi recurs niciodată la o critică a raţiunii pure. Relaţia societăţii cu tulburatul psihic reflectă însăşi mentalitatea socială specifică unei astfel de societăţi. această maşinărie a dezumanizării ce supravieţuieşte artificial încă şi astăzi are marele său coşmar tocmai în a fi demascată. Recunoaşterea împărţirii lumii în ‘stăpâni’ şi ‘sclavi’ şi implicit a luptei de clasă. ca de exemplu un virus. Ele pot chiar dispărea dacă ritmul acestei activităţi este dus la extrem. analizate profund. Omul cu Tulburări Psihice. în vise. Dacă se priveşte 5 . adică o deviere de la normal aşa cum cancerul este un fapt anormal găsit la cel bolnav şi negăsit la cel sănătos. 1.) Este evident că bunăstarea obţinută artificial de către clasele protejate de dreptul divin. Este normal ca şi mentalitatea conservatoare să se apere faţă de consecinţele ce decurg din teoriile susţinute de psihologie. ţară care deţinea supremaţia culturală în secolul al XIX-lea. Acest demers foarte bine pus la punct de mii de ani. Psihologia abisală coboară de pe podium valorile. Sensul conceptului de ‘boală’ vizează o anormalitate. ca deşeu al unei astfel de maşinării a falsităţii. conduce societatea. ca urmare a reflexelor clasice care supravieţuiesc în ea. căci toţi oamenii au un statut identic. de total diferit. boala lui nu se referă la o disfuncţie organică. după cum M. Dacă Schizofrenia. Atunci când Nietzsche spune că există o ‘morală de stăpâni’ şi o ‘morală de sclavi’. implementându-i false idealuri şi convingându-l să le slujească pe ele. Mentalitatea epocii clasice pe care el o expune se moşteneşte şi astăzi chiar şi în ţările cele mai avansate şi civilizate măcar ca relicvă. Ey spune că ‘halucinaţia este pentru logica fiinţei psihice ceea ce este cancerul faţă de logica fiinţei vii’.. Ele preferă comoda şi tradiţionala educaţie imprimându-i ideologii şi stiluri de viaţă provocatoare de confuzie şi Tulburări Psihice. Psihozele în general sunt boli atunci ele sunt boli datorită unor astfel de posibile anormalităţi organice şi nu datorită gândirii şi comportamentului lor care se regăsesc în structura omului normal în starea de ebrietate. în situaţia de oboseală. aceste criterii de diferenţiere socială se dovedesc a fi relative iar valorile de dreptate. Teoria care se va prezenta aici arată că exploatarea sălbatică din perioada epocilor clasice este principalul factor al genezei Tulburărilor Psihice. fără salvarea ei în acest mod. Nu există un drept divin. fireşte că este în aceeaşi situaţie de stigmat pe baza acestei premise. Considerarea acestui om ca fiind ‘bolnav’. libertate etc. Indiferent de curentele care se pot constitui la un moment dat în psihologia abisală. Când schizofrenicului i se spune ‘bolnav’. Conceptul de ‘boală’ vehiculat în medicină vizează o anumită disfuncţie a Organismului sau a unei părţi a lui datorată fie unui agent organic. toate se pot constitui în corpul ei cu condiţia să accepte acest lucru. O astfel de afirmaţie poate dărâma un imperiu. fermitatea întregii mentalităţi clasice sunt subminate. morală a acestei crize. atunci când omul normal nu mai are puterea de a reprima aceste structuri bazale ale Psihicului. Aceea după care unii oameni au dreptul să îşi însuşească o parte din truda altora. au aderat la o mişcare politică extremistă arată în ce mod elitismul sălbatic poate fi cauza pe termen lung a Tulburărilor Psihice. Căci ele par să aibă cel mai mult cauze organice spre deosebire de celelalte Tulburări Psihice. el înţelege că pretenţia de universalitate a moralei este o vorbă în vânt şi că ea îşi are originea într-o nedreptate irecuperabilă. este convenabilă acestora şi prin ei specia poate atinge dezvoltări spirituale majore. Ea se referă excluziv la gândirea şi comportamentul lui care sunt recunoscute ca ‘bolnave’. este însăşi barajul care împiedică dezvoltarea psihologiei. Căci. Foucault arată. Ea recunoaşte Instinctul în tot ceea ce are pretenţie de absolut. cu excepţia culturalismului american. Fără îndoială că fără întărirea morală a filosofiei sale. Pentru mentalităţile ce se tem de adevăr pentru societăţile corupte şi pentru autorităţile ce apelează la argumentul puterii pentru a face o imagine falsă asupra Omului toate aceste teorii ale psihologiei abisale sunt blasfemii.Ele se aplică doar la o anumită clasă şi nu la întreaga Umanitate. orbindu-l pe acesta în recunoaşterea propriei naturi. Or lipsa de rezolvare concretă. Stigmatizarea omului cu Tulburări Psihice Reputatul psihiatru francez H. Experienţa nazismului. însă toate acestea sunt anulate de stagnarea şi îndobitocirea celorlalţi. un drept natural ca unii să fie stăpânii altora. fie a unui stimul puternic cu efect traumatizant. egalitate. (O astfel de teorie se delimitează net de vechile teorii din psihologia abisală. cu Instinctele (Brute). unde majoritatea cetăţenilor Germaniei. se dovedesc a fi nişte himere. de lipsa lor de educaţie şi astfel totul este în van. momentul ei istoric la o criză profundă. Însă un proverb spune că ‘gura nebunului adevăr grăieşte’ iar uneori adevărurile spuse de el sau semnalate de el sunt atât de dureroase încât este de preferat să i se spună ‘bolnav’. prin care a subminat orice încercare teoretică de susţinere a unor astfel de concepte. denotă o astfel de mentalitate. Iar simptomele psihopatologice pot fi ameliorate odată cu o activitate utilă. Tocmai de aceea cele mai ermetice societăţi sunt acelea în care tulburatul psihic este văzut cu foarte puţină îngăduinţă. prin consecinţele ei. prin faptul că introduce factorul social.4. De aici până la revoltă socială nu mai este decât un pas. căci încă nu se ştie ce anume are creierul său. de incompatibil cu concretul uman. În felul acesta bazele. mediul social ca fiind un element decisiv.

adică Omul. îi lipseşte tocmai Sexualitatea pe care o teoretizează Freud şi astfel teoria sa nu s-a putut menţine în timp asemenea individului fără specie. Spiritele puritane vor strâmba din nas ca urmare a acestui curaj de a afirma că tocmai ele. demersul lui Marx este în mare parte utopic dacă nu chiar greşit. la relaxarea şi umanizarea modului său de raportare la tulburatul psihic iar ecoul adânc la nivel politic pe care acest curent l-a avut în rândul societăţii arată resorturile sociale profunde implicate aici. S-ar fi creat astfel un cadru teoretic ce permite înţelegerea diversităţii sale ci nu în dorinţele sale ulterioare. Acesta s-a datorat nu atât faptului că a atacat o problemă emoţională delicată. mulţumindu-se cu unul filosofic încrustat într-unul sociologic.. reducându-l doar la Nevroza Isterică: ‘isteria este o boală produsă prin sugestie şi tot prin sugestie vindecată’. Toate societăţile corupte încearcă să îl lege în lanţuri şi să ascundă cruntul adevăr care se ascunde în spatele Tulburării Psihice la fel cum criminalul însuşi îşi ascunde urmele. Marx ignoră individul ca sumă de nevoi iar Freud ignoră factorul politic. Este evident că raportarea la el este indispensabilă. Psihiatria actuală recunoaşte faptul că ofensiva antipsihiatrică a condus la întărirea psihiatriei însăşi. Dar presupusa ergoterapie economică nu este o terapie cât mai degrabă însăşi originea Tulburării Psihice asemenea drogurilor. Sexualitatea a fost înţeleasă foarte profund de către Freud dar pe de altă parte lui îi lipseşte tocmai ceea ce era bun la Nietzsche şi Marx după cum se va vedea în parcurgerea textului. prin profitul economic obţinut ca urmare a exploatării. el nu ajunge să înţeleagă Tulburările Psihice ce decurg din această maşinărie şi nu a determinat un cadru conceptual concret.5. a modului în care ea se infiltrează în viaţa particulară a insului ea a produs un imens scandal. O astfel de situaţie este cea a Tulburărilor Psihice în general iar ‘sugestia’ este a întregii mentalităţi. cu toate că nu a făcut-o complet iar ea fusese recunoscută cu mult înaintea lui. sunt suficient de în măsură să înţeleagă faptul că tulburaţii psihic sunt victime a acestei jungle politicoase care este societatea. este urma nemuşamalizată a unei astfel de politici. În disputa lui cu Charcot. în credinţele sale începând cu cele mai vechi şi terminând cu cele mai moderne. referindu-se la reducerea artificială a tulburărilor nevrotice produse de acesta prin hipnoză. Este evident că lecţia freudiană este marea lecţie pe care Marx nu o are. Antipsihiatria a avut profunda intuiţie de a arăta că sub incidenţa psihiatrică intră acele elemente indezirabile societăţii iar actul psihiatric nu ar conţine altceva decât exercitarea reprimării puterii asupra claselor exploatate. Din acest punct de vedere însăşi concepţia sa asupra societăţii a fost una eronată pentru că nu i-a înţeles principiul.. De aceea raportarea la el pe parcursul textului va fi una mai curând critică. a metodelor sale de lucru.înapoi în istorie şi dacă se acceptă că psihopatologia este un dat ereditar nu mai este nici un fel de mirare faţă de cum unii oameni pot ajunge deşeuri ale societăţii. Omului lui Marx. în ciuda unor intuiţii veritabile. dată da maşinăria unei societăţi putrede. Din păcate situaţia lor socială îi împiedică să o spună deschis tocmai datorită implicării lor în acest proces adică a subordonării lor faţă de autorităţile sociale. În ce măsură o astfel de mentalitate virusează cele mai curajoase intuiţii se poate observa în cazul lui Marx. în organizarea societăţii primitive. a emis şi teorii aflate la antipodul acestora (de aici şi eşecul comunismului ca experienţă socială). care pe lângă multe intuiţii valoroase. problema tulburatului psihic a rămas suspendată în aer până la apariţia curentului antipsihiatric care neagă legitimitatea psihiatriei clasice. redus la stomac şi la lupta de clasă. ca incompletă. Aşa s-a făcut în trecut când ‘cei vinovaţi pentru faptul de a se fi lăsat posedaţi de diavol’ erau ‘trataţi’ în mod specific. şi faptul de a fi perverşi sexual. Evreilor. El nu trebuia să îl caute în filosofia hegeliană ci trebuia să-l caute în spitalele de psihiatrie. Culmea îndobitocirii este faimoasa declaraţie a sovieticilor care au declarat că Tulburările Psihice ar fi dispărut din Uniunea Sovietică după ce ei au ajuns la putere. printre altele. De la Freud. Psihiatrii şi însuşi Babinski. Omul este punctul comun al acestor manifestări. Contraofensiva psihologiei abisale ‘Lupta de clasă’ teoretizată de Marx are o importanţă fundamentală nu atât datorită unei stări a omului de rând predispus în a face revoluţii ci datorită unei nevoi de schimbare a unui stil de viaţă traumatizant. ştiinţific. un adevăr de care nici el nu şi-a dat seama perfect. ci datorită 6 . Iată originile Tulburării Psihice pe care mentalitatea convenţională se fereşte să le accepte! Se va vedea mai târziu în amănunt în ce mod epuizarea ergotică este folosită pe larg atât de exploatatori. Acest curent a ajuns până la nihilismul instituţional absolut. cei atât de persecutaţi de-a lungul istoriei. tulburatul psihic. Însă el nu ajunge să înţeleagă suficient maşinăria ‘alienării sociale’. cât şi de cei exploataţi care astfel îşi amână întâlnirea cu conştiinţa lor încărcată. li se reproşa din partea regimului nazist. Însă. care doresc binele societăţii ar putea să provoace o astfel de dezordine prin provocarea unei tensiuni pentru ca apoi tot ele să le ‘vindece’ prin oferirea posibilităţii de ergoterapie economică. care ar continua-o. lipsindu-i cuvântul ‘neom’. Practic fiecare dintre cei doi are în celălalt lipsa din propria teorie. O astfel de afirmaţie trebuie luată ca trunchiată. Acest vis urât al societăţilor nevrotice. până la nihilismul nosologic al contestării conceptului de ‘pacient’. Babinski a spus unul dintre cele mai profunde adevăruri spuse vreodată. Atunci când psihanaliza a luat fiinţă prin analiza Sexualităţii. cum este şi aceea care spune că ‘munca l-a făcut pe om’. Marx are meritul de a fi teoretizat sistematic lupta de clasă. 1.

Termenul ‘sexualitate’ a luat un sens mult mai larg după ce mai întâi era restrâns la domeniul somatic. Izolarea ontogenetistă a psihologiei freudiene a dus la concepţia după care între cea Umană şi cea Animală există o prăpastie de netrecut. suptul după Freud. Din păcate în teoriile freudiene latura socială se vede foarte puţin ceea ce este anormal. Freud însă nu se putea angaja în aşa ceva datorită inclusiv statutului său social. Vârsta lui este chiar vârsta Omenirii. Din păcate acesta s-a mulţumit să facă o psihologie comparată între mitologie şi acesta în loc să identifice concret aceste experienţe genealogice şi apoi să le pună în relaţie cu Psihicul Uman modern. fapt ce a condus la apariţia conceptului de ‘sexualitate infantilă’. Acest concept devine foarte ambiguu. Freud susţine mai departe că copilul ar trece la alte câteva astfel de Faze. Dacă şi-ar fi deschis investigaţiile către mediul social şi le-ar fi coroborat cu cele despre erotism pe care le-a făcut foarte minuţios psihologia abisală ar fi fost astăzi mult mai solidă. Freud însă s-a lăsat pradă concepţiei unicauzaliste despre psihic refuzând orizonturile ce se deschideau analizei dincolo de comportamentul sexual infantil care în anumite cazuri este mai pregnant iar în altele mai atenuat. anume că ea devine astfel sub influenţa tensiunilor sociale. prin scoaterea la lumină a sensurilor lor ascunse. Marea eroare a lui Freud este aceea că a imaginat încă din germene Sexualitatea Umană ca fiind psihopatologistă. Iar diferenţierea ei faţă de cea Animală se explică prin influenţa milioanelor de ani de viaţă socială la care aceasta a fost supusă. este expresia acestei tensiuni. Aşa cum apare el în psihologia freudiană conceptul de ‘sexualitate’ nu îşi poate modifica elementele ca tendinţele agresive sau oedipiene. Punctul de cotitură în extinderea conceptului de ‘sexualitate’. Prin Sexualitate se putea în acelaşi timp arăta şi ipocrizia societăţii dar şi ceea ce ascund adevăratele forţe care guvernează Psihicul Omenesc adică sciziunile 7 . bunicii şi tot arborele său genealogic. întinzându-se atât în zona instinctuală cât şi în cea psihică. cea ‘Anală’ şi cea ‘Genitală’. Teoria anaclisisului face un pas spre înţelegerea combinativă a fenomenului psihic însă nu merge mai departe. manifestarea unei perioade de dezvoltare a Sexualităţii Infantile şi anume ‘Faza Orală’. a fost limitată probabil de către frica sa personală de revoltă socială cum este şi firesc. Primele manifestări ale Sexualităţii sunt primele manifestări a Instinctului Nutritiv al copilului. Dorinţa de schimbare. Această teorie duce mai departe această intuiţie şi o extinde la întregul Psihic prin teoria Fuziunii. Această perioadă timpurie din viaţa Omului înseamnă. Recunoaşterea experienţelor trecute în formarea constituţiei psihice în mod hotărâtor şi ireversibil este marele pas pe care psihologia freudiană l-a făcut. Psihologia abisală şi psihanaliza generală au descoperit originea conflictului psihic care determină Nevroza în manifestările Sexualităţii. Căci după cum deja s-a spus mai sus dinamica structurii sociale forţele care guvernează această structură se reflectă fidel în Psihicul Uman. Teoria Sexualităţii este ea însăşi un compromis între acestea două prin extinderea abuzivă a acestui concept aşa cum este teoretizat de Freud. Asta l-a dus pe Freud la considerarea ei ca având temeiuri psihice. Din acest motiv el uneori a ieşit din domeniul psihologiei abisale renunţând la premisele instinctuale ale ei. Observarea modului în care nevroticul rămâne afectat de aceste experienţe sexuale infantile l-a condus pe Freud la înţelegerea faptului că copilăria este decisivă pentru dezvoltarea psihică ulterioară a Omului. El considera că forma Psihicului este dată în special de puterea sau norocul de a trece prin aceste presupuse stadii de dezvoltare sexuală care până la urmă se consolidează în Sexualitatea Adultă normală. fiecare având şi ea la rândul ei alte subfaze de dezvoltare. prin părinţii. Freud a fost încurajat să propună Sexualitatea ca moment primar al evoluţiei psihice tocmai datorită investigaţiei psihicului nevroticilor implementat până la saturaţie de Libido. ea trebuie mai departe să pătrundă dincolo de prima copilărie în Psihicul Uman şi anume în experienţele genealogice. Dacă psihanaliza de până acum s-a concentrat pe investigarea şi sondarea vârstei infantile. îl constituie manifestările sexuale infantile pe care cura psihanalitică le descoperea pe parcursul analizei. Căci Omul este un ‘zoon politikon‘. După cum se va vedea din text Sexualitatea însăşi. aşa cum a fost ea teoretizată de psihologia abisală tradiţională. Consecinţele acestor investigaţii nu puteau fi concepute la acea dată decât in limitele concepţiilor politice ale lui Marx. Jung a încercat să ţină cont de acest lucru însă tratarea acestei direcţii ştiinţifice este una superficială. Căci modul de gândire a individului este o oglindă a modului de gândire general la care el se raportează necontenit. Însă nu este suficient în a lua în calcul doar copilăria. după el. Împărţirea lumii (sociale) implică toţi membrii care se înscriu în societatea umană. prin analiza modelelor sociale. Tensiunea dintre aceste două tipuri de clase sociale este nucleul tuturor tensiunilor sociale. istorice ale speciei şi ale individului. aşa cum apare el mai târziu în opera lui Freud. Intuiţia lui Nietzsche despre ‘moralele de stăpâni’ şi ‘moralele de sclavi’ va fi preluată în această teorie şi dusă la consecinţele sale neînchipuite. în loc să considere invers. Copilul nu ‘vine pe lume’ aşa cum se consideră ci el este în lume dintotdeauna. Până atunci ea era văzută ca somatică datorită înţelegerii faptului că copilul nu manifestă aceste tendinţe ca urmare a organelor genitale care la el sunt imature. Acest concept impunea extinderea în zona Psihicului a Sexualităţii.faptului că a atacat un model de gândire şi prin aceasta chiar un model social. Este însă logic ca între cele două feluri de Sexualitate trebuie să fie continuitate şi nu sciziune. Modelul ei este celebra teorie freudiană asupra Visului.

nu a ezitat să recunoască nedreptatea profundă a regulilor sociale. deturnat de la scopul său normal. Însă el nu a ţinut seama că acest mod de exprimare apare mai puţin în alte Tulburări Psihice. ceea ce o face unilaterală. după cum se va vedea. psihologia abisală freudiană rupe ereditatea de viaţa individului. Până şi Schizofrenia era definită ca Nevroză Narcisică. Jung a oferit chiar plusaţii acestei mentalităţi cu unele teorii ale sale. Ea este o încercare dramatică de revigorare spirituală. Rolul societăţii este recunoscut de Freud ca secundar însă faţă de Sexualitate. un mod de exprimare sexual a unui conflict mai profund decât cel sexual. respectiv tratarea psihanalitică a Nevrozelor în special a celei Isterice. diferite de Nevroze. deşi lucrurile stau exact pe dos şi el tratează doar în treacăt problema societăţii. care era evident implicată în simptomele nevrotice. morală cu clare implicaţii comportamentale şi emoţionale prin latura ei psihoterapeutică. El se mulţumeşte să o înţeleagă simplist. În momentul în care psihanaliza s-a dovedit a fi practică funcţională de tratare a Nevrozelor şi deci tezele sale cu privire la sensurile ascunse ale gândurilor şi acţiunilor umane s-au dovedit adevărate. originar. în timp ce Sexualitatea implicată de Nevroze. Toate reperele sociale sunt sedimentate genetic în Comportamentul Uman iar ceea ce pare a fi individual este de fapt social chiar dacă în societatea dezvoltată nu mai pot fi găsite astfel de repere în mod concret. Având aceste posibilităţi de alegere el a făcut o ofertă mai bună spiritului tradiţionalist alegând cea de-a doua variantă şi anume că Sexualitatea nu este esenţială pentru sistemul psihic. după cum se va vedea. Problema este că însăşi Sexualitatea. De aceea o încercare de înţelegere a psihologiei abisale nu trebuie să se mulţumească cu analiza individului izolat. crede el. adică cu fiinţa ontogenetică ci aceasta trebuie înţeleasă în însăşi lumina fiinţei filogenetice. Tocmai de aceea un Nietzsche. în alte astfel de Tulburarea de Personalitate de tip Exploziv sau cea de tip Evitant (după denumirea DSM) socialul se vede mai pregnant. să fie extinsă asupra tuturor Tulburărilor Psihice. Jung a făcut un mare serviciu modelului social tradiţional ascunzându-i tensiunile în preistorie ca pe nişte adevărate deşeuri radioactive prin dezvoltarea teoriei sale asupra arhetipurilor. 8 . de autoreglare. este doar un transfer al acestor cauze către ea.sociale. dacă individul este cauza societăţii şi ea moşteneşte cauza ca orice efect. El a teoretizat o psihologie a Sexualităţii iar acest fapt datorită momentului strict medical al carierei sale. Acesta a fost modelul pe care Freud şi freudiştii l-au adoptat fie şi inconştient pentru a evita revoltele sociale care s-ar fi întrezărit dacă ar fi atacat frontal problema socială ca urmare a formării şi beneficiului realizat de însuşi statutul social al acestor teoreticieni. Chiar dacă uneori psihanalistul se izolează în cabinet pentru pacientul său el este un nucleu social. Poate şi din această cauză el le numea Nevroze şi pe celelalte iar unele eşecuri terapeutice l-au făcut să dea explicaţii auxiliare. Freud se mulţumeşte să postuleze refularea libidinală ca factorul primar al Tulburărilor Psihice dar fără a pune această refulare în relaţie cu dinamica socială şi de aceea o astfel de teorie are defectul de a fi suspendată în aer din punct de vedere genealogic. Prin urmare. Astfel că. adică de a fi luată ca postulat şi nu de a fi explicată ea însăşi prin ceva mai profund. crezând că tulburările sociale sunt ulterioare celor libidinale. Cu toate astea. Impactul unui asemenea eveniment. Clasificarea acestora era încă rudimentară iar conceptul de ‘nevroză’ a ajuns să fie la un moment dat extins asupra întregului lor spectru de către Freud. societatea a trebuit să-i facă o ‘reparaţie’ lui Freud. În ciuda unor simpatii politice răzleţe şi tranzitorii factorul social şi problemele etice ce decurg din el are o prezenţă minusculă în teoriile sale. al unei astfel de descoperiri a fost suficient de mare pentru ca Sexualitatea. Libidoul care apare în mod evident în Nevroze este doar un voal. deci individul ar preceda-o pe aceasta. În schimbul renumelui de ‘profet al secolului al XX-lea’. la o înţelegere tacită a lui Freud cu mentalitatea specifică a societăţii de tip clasic. Freud a continuat analiza concentrată pe Sexualitate şi la alte Tulburări. ce se stabileşte de mii de ani. face să trebuiască pus sub semnul îndoielii rolul libidoului în geneza anumitor Tulburări Psihice unde este evidentă influenţa socială. căci între individ şi societate există o relaţie retroactivă.Societate mizând pe faptul că suma indivizilor formează societatea. conflictul social se poate transfera către Sexualitate dar ea este falsă pe de altă parte pentru că nu în ea rezidă conflictul prim. Calitatea lui a făcut ca el să devină apărătorul modelului social după ce mai întâi l-a deconspirat. rupe societatea de individ. adică a speciei. Lucrurile însă nu pot fi înţelese simplist. Freud a tras voalul moralei burgheze şi a observat excrescenţele cancerigene ale spiritului burghez suprainfiltrat de Libidoul inhibat. extindere pe care Freud a operat-o mai ales către sfârşitul operei sale este şi ea pe de o parte îndreptăţită dar pe de alta nu. Cu toate acestea însuşi faptul că rezultatele curei nu sunt aceleaşi ca în Nevroze şi la celelalte Tulburări Psihice. Opera lui Freud nu este doar o simplă dezvoltare ştiinţifică şi psihologia în general nu trebuie să fie doar o muncă izolată de laborator. Teoria freudiană a sexualităţii este pe de-o parte adevărată pentru că. Iată cum din scandalul Sexualităţii se ajunge până la urmă la pactul inconştient al Sexualităţii. De exemplu. Numeroasele sale retuşări arată provizoratul şi zbaterea pentru îmbunătăţirea acestor teorii. C. deci individuale. G. Extinderea conceptului de ‘sexualitate’ către acest conflict originar. care nu a beneficiat de un astfel de sistem. El ajunge astfel în capcana unei aporii privind întâietatea Individ .

După cum se va vedea, sociologia generală este parte integrantă din psihologia abisală iar evoluţia socială este singură în măsură să explice suficient evoluţia şi consolidarea sistemului psihic uman. Dincolo de ipocrizia sexuală se ascunde o ipocrizie mult mai mare, cea socială. Iar dacă psihologia abisală este cadrul conceptual ce legitimează actul psihanalitic, atunci însăşi psihanaliza trebuie să iasă din ghetou, din izolarea faţă de programele oficiale de educaţie, prin trecerea de la terapia Nevrozelor la terapia generală a societăţii. Întemeierea sociologică a psihologiei abisale este primul pas al acestei psihanalize sociale. Ea reprezintă punctul de plecare al unui demers teoretic mult mai vast de rejudecare a ştiinţelor umaniste şi sociale. Implicarea politică a psihologiei abisale este inevitabilă, cel puţin ca mod de gândire dacă nu şi ca acţiune. Căci ea nu trebuie să se limiteze la închiderea în sine a omului de ştiinţă. Cel puţin acest stadiu nu poate fi decât unul de început. Căci ea trebuie să fie încă şi mai mult decât a fost până acum adică una practică. De la nevroticul cu care ea s-a retras în cabinetul de psihoterapie, psihanaliza trebuie să caute în societate cauzele tulburării nevrotice ultime. Ea trebuie să facă cura societăţii mai degrabă decât de a ‘vindeca’ nevroticul şi al arunca din nou inutil în mrejele falselor mentalităţi. De aceea extrapolând, din exilarea impusă în parte chiar de ea însăşi, din dificultăţile metodei şi contradicţiile discursului, ceea ce a făcut-o pradă ironiei ştiinţei, din oaia neagră a ştiinţei, psihologia trebuie să devină cea mai eroică dintre ştiinţe şi să dovedească această calitate devenind acuzatoare din acuzată. Freud nu a avut curajul unei asemenea contraofensive şi obtuzitatea epocii sale nu a permis acest lucru, fiindu-i greu să impună chiar şi teoria Refulării. Şi fireşte că o teorie ce îşi propune să demaşte toate subterfugiile exploatării sălbatice nu ar fi avut nici o şansă de înflorire fără o latură practică, concretă, ceea ce a fost însă, pe de altă parte şi compromisul ei. De aceea psihanaliza s-a autoizolat în câmpul Nevrozelor şi dacă nu se reformează ea nu ar avea alte posibilităţi decât să fie în continuare ignorată asemenea lor. Căci inclusiv în cele mai civilizate ţări autorităţile nu trimit nevrozele la psihanalist ci se încearcă psihoterapii mai puţin costisitoare dar cu rezultate mai slabe. Criza psihanalizei de care se vorbeşte de câteva decenii bune chiar în comunitatea psihanalitică, nu este o criză a tehnicii, nu acestea trebuiesc îmbunătăţite. Atitudinea ei socială trebuie schimbată. Educaţia pe care ea o propune astăzi, sinceritatea ei este una superficială, referitoare doar la isprăvile Libidoului şi nu una care să permită acomodarea cât mai optimă a insului în societate. Suferinţa colosală a nevroticului este redusă doar la un nivel în care acesta să o poată duce cumva la capăt şi se limitează doar la cei ce îşi pot permite financiar un astfel de tratament. Intervenţia sa este limitată doar la un anumit sector, sector ce pare nepericulos pentru educaţia globală. Dacă Freud are pretenţia de a epuiza toate secretele Psihicului Uman prin Sexualitate, atunci această pretenţie este una naivă. Căci dacă Psihicul ar fi înţeles suficient, atunci multe din problemele sociale ar fi şi ele înţelese, în timp ce astăzi lumea evoluează atât de imprevizibil iar teoreticienii sfârşitului de secol XX sau plâns din ce în ce mai clar de acest lucru. Libertatea sexuală de după cel de-al doilea război mondial a făcut alte probleme iar nevrozele au început să fi mai rare. Psihanaliza s-a găsit din ce în ce mai rar în faţa Nevrozei şi mai mult în faţa altor Structuri Psihopatologice. Practic ea şi-a mutat centrul de greutate. Libertatea adusă de civilizaţia contemporană a arătat alte probleme mult mai teribile decât Nevroza care sălăşluiau dincolo de ea. ‘Omul cu şobolani’ nu s-a vindecat miraculos aşa cum ar fi trebuit şi dincolo de nevroza sa rezolvată existau alte resorturi mai teribile. Această libertate contemporană a condus la dezvăluirea problemelor existente deja şi nu la ascunderea lor mocnită aşa cum se făcuse înainte. Şi astfel lucrurile nu au degenerat şi mai rău, cum a fost cu explozia simptomelor psihopatologice la nivel global în tot ceea ce a însemnat extrema dreaptă occidentală. Din păcate astăzi Depresiile au început să ia locul vechilor Nevroze şi în viitor ele vor fi şi mai vizibile. Psihanaliza trebuie să fac ceva pentru a le întâmpina. Revizuirea teoretică a psihologiei abisale este primul pas. Ce trebuie arătat este faptul că conceptul de ‘sexualitate’, fie ea şi extinsă dincolo de genitalitate, conţine numeroase ambiguităţi şi insuficienţe. Freud a clarificat multe lucruri în legătură cu Omul, cu Psihicul lui, însă astăzi se simte din ce în ce mai mult că acesta a rămas totuşi necunoscut. Nici Freud nu neagă acest lucru. Este evident că toate supoziţiile sale teoretice, toate teoriile sale despre Sexualitate au omis sau au ascuns ceva ce face ca Psihicul Omului să fie încă necunoscut. Ceva nu este în regulă şi asemenea unui exerciţiu aritmetic al cărui rezultat nu corespunde, el trebuie luat de la capăt pentru a observa unde este greşeala. Departe de a nega rolul Sexualităţii în geneza Tulburărilor Psihice, care în Nevroze apare cel mai evident, totuşi trebuie mers mai departe. Ea nu poate explica doar prin sine însăşi dramatismul Tulburărilor Psihice şi nici chiar al Nevrozei unde îşi are punctul forte. După cum se va vedea, ea este doar o parte din geneza Tulburărilor Psihice. Dincolo de ea alţi factori, mai profunzi, determină Psihopatologia umană. Trebuie văzut de ce abstinenţa sexuală poate produce Nevroze la unii, Tulburări Psihice mult mai uşoare la alţii şi chiar nici un fel de tulburare psihică la alţii. Fireşte că Freud a luat în calcul şi aceste elemente heterogene. Dar le-a inclus în mult prea largul său concept de ‘sexualitate’ ceea ce a produs confuzii atât în rândul diletanţilor, cât şi în cel al cercetătorilor atenţi.
9

După cum s-a amintit deja, celebrul curent antipsihiatric a sfârşit printr-un compromis, la fel cum conceptul de ‘sexualitate’ al lui Freud este un compromis cu mentalitatea tradiţionalistă, convenţională. Reparaţia pe care societatea a făcut-o autorilor, este un mecanism identic cu corupţia, făcând din aceştia nişte împăcaţi ai modelului în vigoare; fireşte că în momentul în care aceşti autori şi-au câştigat notorietatea, ajungând membrii ai unei clase de sus era absurd să continue un program care se opunea modelului dat. Tot ce au făcut ei nu a fost decât să recunoască greşeala de a fi contestat conceptul de ‘boală psihică’. O asemenea exagerare a devenit motivul pentru a considera întreaga concepţie antipsihiatrică ca fiind eronată, mai ales în ceea ce priveşte profunda intuiţie cu privire la rolul pe care psihiatria încă îl joacă în promovarea unei mentalităţi oficiale. Şi aici nu psihiatria este cea atacată, căci acest statut va fi mereu adoptat de ea şi este justificabil acest lucru, ci însăşi mentalitatea socială care determină marile probleme cu care se confruntă instituţiile psihiatrice. Antipsihiatria influenţată în mare parte de curentul culturalist american din cadrul psihologiei abisale din anii 50, prezintă de fapt o obiectivare a unei prejudecăţi comune şi anume că societatea este de fapt bolnavă, cu evidentă tendinţă de a scoate basma curată individul. Aporia priorităţii Individ - Societate este întoarsă în sens invers faţă de alegerea freudiană aici. O astfel de concepţie este la extrema cealaltă a stigmatizării tulburatului psihic şi se dovedeşte a fi de fapt o inepţie. Căci la fel individul este rupt de societate, considerând de data asta societatea ca fiind bolnavă. Această concepţie se datorează pe de o parte şi afectivităţii exagerate a foştilor psihiatrii, care ulterior au întemeiat curentul, faţă de pacienţi. Aici este implicată bruta credinţă conform căreia el are dreptate şi cei ce nu aderă la credinţa lui sunt ‘nebuni’, ce conduce la teoria salvării individului de ceilalţi indivizi. În acest fel teoriile îndrăzneţe au fost domesticite într-un fel sau altul, prin diferite mijloace, de către mentalitatea tradiţionalistă. Sinceritatea lor bineintenţionată a fost trunchiată de aceste resorturi, psihologia abisală rămânând oarecum la jumătatea drumului. Cu toate astea în numele marilor nenorociri care s-au întâmplat de-a lungul istoriei adevărul trebuie spus fără menajamente oricât de dureros ar fi, tocmai pentru a revigora Umanitatea, pentru a o face să înţeleagă periculozitatea unor anumite fapte ale sale. 1.6. Revizuirea psihologiei abisale Contra psihologiei abisale s-a adus argumentul aproape universal cu privire la biologismul ei. Fireşte însă că acest tip de obiecţie nu are mai nimic ştiinţific în el, fiind doar unul pasional, legat de scandalul Inconştientului. Freud a făcut o observaţie epocală. A observat că un impuls, o cerinţă adusă unui subiect aflat în stare de hipnoză spre a fi realizată în perioada posthipnotică, face ca acesta să raţionalizeze actul său îndeplinit după ieşirea din această stare şi să-i găsească explicaţii provizorii, altele decât cea reală care era însăşi comanda dată în starea hipnotică. El şi-a pus problema dacă nu tot la fel ar sta lucrurile şi cu discursul Comportamentului şi Gândirii în general. S-a arătat deja mai sus în ce mod o astfel de teorie era în stare să compromită dualismul tradiţional occidental în materie de etică în special. Căci dacă Omul este în stare de a acţiona în virtutea unor impulsuri necunoscute şi nedeclarate în comportamentul său, atunci acestea pot pătrunde şi acţiona în cele mai ‘pure’ dorinţe şi acţiuni umane. Credinţa populară că popa una zice şi alta face avea întemeiere ştiinţifică şi risca să fie extinsă şi în ograda altor autorităţi sociale. Reproşul de biologism pretinde în mod absurd că ceea ce este biologic nu ar fi relevant pentru suflet. Biologismul a primit numele de reducţionism de la filosofi subţiri ce împânzesc secolul al XX-lea la fel ca şi Universităţile la care ei predau. Anticii nu ar fi adus niciodată acuza de reducţionism unei teorii. Dar iată ce spune un mare modern, I. Kant, în ‘Critica facultăţii de judecare’: ‘Mi se pare deci că putem fi întru totul de acord cu Epicur că orice desfătare este senzaţie animalică, adică corporală, chiar dacă e provocată de concepte care trezesc idei estetice; prin aceasta nu dăunăm câtuşi de puţin sentimentului spiritual de respect pentru idei morale’ ( Ed. Trei; 1997, p.170). Obiecţia de ‘biologism excesiv’ este una care vine pe fondul unui dualism ambivalent. În loc să se arate ce anume este fals în psihologia abisală, se recomandă sciziunea între spirit şi biologic. Fireşte că o astfel de ipoteză este menită să provoace confuzie în modul de înţelegere tradiţionalist al Psihicului. În momentul în care Comportamentul Intenţional, conştient sau Gândirea Intenţional-declarată, conştientă concepute până în acel moment ca fiind elementele principale şi esenţiale ale Psihicului, se dovedesc a avea în spatele lor un susţinător mai important, asemenea corpului scufundat al aisbergului, psihologia a luat o altă turnură şi Psihicul a încetat să mai fie sinonim cu ceea ce se percepea empiric nemijlocit. Dacă I. Kant a refuzat să-i recunoască psihologiei statutul de ştiinţă, asta s-a datorat faptului că Psihicul era confundat cu acest dat empiric, după cum durerile de stomac sau orice senzaţie viscerală, nu pot constitui ştiinţa anatomiei. Însă în momentul în care obiectul psihologiei nu mai este unul descriptiv, introspectiv ci unul care încearcă să descopere sensuri determinative ale acestor stări şi a momentelor când Conştiinţa în forma sa diurnă dispare atunci psihologia abisală se poate foarte bine întemeia ca ştiinţă. Căci în acel moment nu Gândirea predilectă face legea Comportamentului. Prin aceasta, obiectul psihologiei este structurat chiar de pasiunile Omului şi nu neapărat de perceperea finită, empirică, introspectivă, a acestora.
10

Iar dacă se poate stabili o relaţie între aceste două fenomene, atunci şi stările de conştiinţă pot face obiectul psihologiei. Acesta nu mai este dat sub raportul descriptiv, aşa cum le imagina Kant atunci când contesta o astfel de posibilitate ci mai ales sub raportul dinamic, structural. O astfel de doctrină a fost criticată înainte să apară, pe baza unei intuiţii germinale de factură filosofică, respectiv datorită faptului că ar subscrie unui determinism obscur. Determinismul în cauză nu este obscur decât pentru conceptele confuze ale filosofiei. În abordarea unei probleme atât de majore, fireşte că determinismul pare absurd, aşa cum copilului i se par absurde multe dintre gesturile adultului. Însă într-un domeniu limitat, posibil de abordat ştiinţific cum este Psihicul Uman, determinismul este însăşi cheia aplicării sale şi a ştiinţei în general. Psihicul este o construcţie ereditară asemenea Fiziologicului însuşi. Istoria omenirii este corpul său şi rezumatul ei sunt tocmai Structurile Psihice. Toate reperele omenirii se regăsesc în Comportamentul Uman ulterior, despărţit poate de sute de mii de ani. De aceea fondul profund al Psihicului, Inconştientul, nu trebuie văzut ca o ipoteză, aşa cum încearcă Freud să justifice psihologia abisală. El trebuie luat ca pe o condiţie sine qva non a Comportamentului Uman. Freud nu trebuia să etaleze un întreg spectru de demonstraţii, cerând parcă îndurare pentru ‘ipoteza’ sa. Dimpotrivă, opozanţii săi, adepţii psihologiei tradiţionale ar fi trebuit să explice ‘ipoteza conştiinţei’, ca opusă ca prin minune condiţiei biologice a omului. Cum apare ea? Cine îi dă împuternicire? Cum este ‘uitată’ partea biologică? etc. Fireşte că pentru a răspunde la aceste întrebări trebuie mai întâi ca Omul să fi fost văzut dincolo de masca lui, ceea ce obtuzitatea ştiinţelor umaniste de la începutul secolului al XX-lea nu puteau face. Acuzaţia de biologism excesiv este fireşte una grăbită care are cusurul dualismului filosofic. De fapt problema psihologiei abisale de până acum este tocmai aceea de a nu fi suficient de biologică în explicaţiile sale. Astfel că multe dintre teoriile ei se văd suspendate în aer fără vreo posibilitate de verificare şi fără coerenţa specifică ştiinţei. Or biologia trebuie să fie pentru psihologia abisală la fel cum matematica este pentru fizică adică principiile primeia trebuie să se reflecte în cea de-a doua. Psihologia trebuie să facă apel la argumentul biologic şi păcatul psihologiei abisale de până acum este acela de a o explica chiar prin prisma unor elemente nebiologice, luate ca premise. Apelul la biologie al psihologiei abisale este singurul mod de a face curăţenie în penuria de interpretări psihanalitice. Căci fără acest suport psihologia abisală este făcută după ureche, neavând niciodată şanse să fie recunoscută ca ştiinţă indiferent de succesele clinice ale aplicării sale psihanalitice. Încercarea curentului ‘culturalist’ american reprezentat de K. Horney, E. From sau Sullivan, de a face abstracţie de trecut (sau a-i acorda o importanţă secundară în raport cu ‘prezentul’ culturii, al epocii este una ce moare încă din faşă, căci însăşi culturalismul pare o istorie fără trecut. Dacă aparatul psihic este implicat de suprastructurarea Pulsiunilor Instinctuale, o teorie asupra eredităţii Psihicului este indispensabilă, după cum însăşi Pulsiunea Instinctuală este în stare de evoluţie ereditară. Teoria determinismului ereditar în psihologie prezintă Omul nu ca sistem izolat de mediu, care îşi poate modifica propriul caracter sau fondul psihic în funcţie de capriciul momentan. Căci acesta nu poate apărea ca prin minune din nimic. Un sistem absolut izolat nu există în natură. Pentru a funcţiona el are nevoie de relaţii retroactive cu alte sisteme. În acelaşi fel Organismul Uman nu poate fi considerat independent de mediul său căruia i se adaptează psihic şi organic. Psihanaliza a demonstrat suficient că multe din actele pe care cineva ar vrea să le considere spontane purtând caracteristica ‘aşa mi-a venit’, sunt de fapt explicabile în mod determinist tocmai pentru că actul respectiv este o piesă dintr-un sistem mai larg ce se raportează la mediu. Funcţia ereditară a Psihicului a fost doar parţial observată de Freud şi asta s-a amintit deja mai sus. El s-a limitat la a spune că în unele cazuri de Nevroze predecesorii suferiseră de boli venerice la un moment dat. Din păcate chiar şi această portiţă ereditaristă dezvoltată de Freud este supusă celei ontogenetiste, legată de aşa numitele Stadii de Evoluţie Libidinală. Este însă greu de acceptat că în condiţiile în care întregul Organism este o corespondenţă, o continuare a predecesorilor, Psihicul ar începe de fiecare dată de la zero pentru ca apoi să evolueze în copilărie, unde s-ar decide Structura Psihopatologică a viitorului adult cum spune Freud. Organismul ar reîncepe o construcţie dificilă şi epuizantă astfel. Mult mai fluentă este ideea că întreaga construcţie este deja moştenită de copil, pentru ca apoi să o ducă mai departe. Căci, forţat să o ia de la început Omul ar fi mai degrabă un sălbatic iar inserţia sa în social nu ar fi o continuitate, ci o eternă reîntoarcere. S-ar putea oare susţine că un sălbatic de vârstă mică sau chiar un animal crescut în condiţii umane, cu alăptare maternă şi cu toate privilegiile umane, în momentul în care i se întâmplă experienţele pe care Freud le consideră decisive pentru formarea sa ulterioară, ca ameninţarea cu castrarea sau asistarea la o scenă erotică între părinţi, ar deveni la un moment dat nevrotic ca urmare a unei regresii la astfel de presupuse repere emoţionale? După teoriile lui Freud acest lucru ar trebui să se întâmple căci el reduce cauzalitatea Nevrozei la aceste experienţe pe care le consideră primare. Cu toate acestea răspunsul este negativ şi la fel se poate spune şi despre teoria Stadiilor de Evoluţie Libidinală sau orice fel de teorie ontogenetistă. Căci Nevroza este o tulburare specifică civilizaţiei omeneşti avansate. Pe de altă parte credinţa lui Pavlov că se poate ajunge la Nevroză prin administrarea de şocuri electrice câinilor în timp ce încercau să mănânce este greşită. Căci aceasta nu se reduce la simplul conflict psihic, ci
11

principiul. Pe baza succesului pe care psihanaliza l-a avut în tratamentul Nevrozelor el a încercat să facă o ştiinţă în care ea însăşi ca practică să fie compusă şi care să o întemeieze în afirmaţiile sale clinice în dorinţa de a fi recunoscută ca 12 . această ‘metapsihologie’ tinde să explice principiile prime care stau la baza activităţii psihice în general. Pornind de la această premisă. ci nu extern. Mai toate confuziile ulterioare ale psihologiei abisale se datorează acestei erori. principiale ale Sexualităţii iar Sexualitatea Normală ar fi una psihopatologică. Nevroza este un complicat proces genealogic iar frustrările infantile sunt asemenea picăturilor de apă într-un râu. ele trebuie să fie condiţionate intern. susţine el mai departe. pentru care el a avut un mare respect. Astfel că. dacă ar fi fost consecvent cu acesta. la fel ca în întreg spectrul Psihicului în general. psihologia abisală va trebui pusă pe alte baze decât cele stabilite de Freud. parafrazând metafizica. Orice progres în biologie vizează o aplicare în medicină cel puţin în motivaţia personală a cercetării. căci el nu avea suficientă tărie pentru a putea judeca bine acest rol.acest conflict trebuie să aibă anumite elemente beligerante. Deşi această perioadă a vieţii condiţionează aceste fenomene ca oricare alta. adoptând mai degrabă degenerativismul rousseauist. în imaginea tabu a părinţilor. a tendinţelor ‘perverse’. lipsa de evoluţie a lor în fond. statice. ţinând cont că toţi copiii din lume au cam aceleaşi experienţe timpurii. Aici se susţine dimpotrivă capacitatea speciei de regenerare unde din patologică ea devine mai puţin patologică în condiţiile în care asupra ei nu se exercită alte traume. în aşa fel încât ar fi reeditate funcţional în mod identic. Pe de altă parte existenţa unor evoluţii psihice diferite la copiii crescuţi în aceleaşi condiţii (înfiaţi sau crescuţi la creşă). indiferent de experienţele ereditare Psihicul nu se poate totuşi regenera cât de cât. nevroticul era neadaptatul. suferă tocmai de acest psihanalitism.) Tocmai de aceea. Teoria expusă aici se opune acestei perspective. Dacă ar fi posibilă atunci trebuie să se accepte imposibilitatea schimbării Structurilor Psihice şi deci. 1. Fireşte că principalul punct al acestei erori este reprezentat de Stadiile de Evoluţie Libidinală. face ca teoria infantilistă să fie de nesusţinut. adevăr pe care nu-l putea evita mintea lui intuitivă.J. Astfel că psihologia abisală freudiană (singura care poate fi luată în serios şi dusă mai departe). adică de tendinţa de a explica anumite legi ale psihologiei abisale pe baza consecinţelor lor ce fac obiectul incursiunii psihanalitice. Aici este în joc ambivalenţa lui faţă de proprii părinţi şi faţă de societate. Rousseau. în timp ce nepatologicul. De fapt Freud însuşi era dominat de anumite pasiuni particulare în psihologia sa abisală. (Aşa se face că conceptul de ‘nevroză astenică’ vehiculat de şcolile psihiatrice din blocul comunist şi care este condiţionat de presiuni exterioare. Însă o regresie totală la aceste experienţe nu mai este posibilă principial. În acelaşi fel psihologia abisală s-a consolidat ca urmare a practicii psihanalitice. cât mai ales în rândul publicului larg. După însuşi numele său. Iar dacă Freud acceptă că acestea se schimbă totuşi. Acest lucru a fost realizat abia mai târziu. ca principal şi originar fundament al Psihicului Uman. Mentalitatea convenţională accentua nu naturaleţea omului. descifrate de el în comportamentul şi fondul emoţional al nevroticilor. În acelaşi fel Freud mergea la polul opus dar cu aceleaşi principii. ar fi aruncat păcatul firii umane în grădina eredităţii. Tocmai de aceea Freud le-a denumit pe ambele psihanaliză. în special în ceea ce el numea ‘metapsihologie’. Distincţia dintre psihologie abisală şi psihanaliză Între psihologia abisală ca ştiinţă şi psihanaliză ca practică clinică trebuie să existe o relaţie retroactivă aşa cum există între ştiinţa biologiei şi medicină. De aceea el consideră că starea psihopatologică este de fapt o regresie către aceste forme originare. cu toate că nu acceptă teoria ‘sălbaticului fericit’ pe care o susţine J. Aceste presupuse Stadii reflectă ideea sa că dereglările Libidoului ar fi de fapt nişte lucruri normale. este recunoscut de şcolile occidentale ca fiind Stres şi nu Nevroză. copilul trece din faza de ‘pervers polimorf’ către aşa numitele Stadii de Evoluţie Libidinală. ţapul ispăşitor al acestei ipocrizii. aşa cum susţine teoria freudiană a Nevrozei. Căci aceste influenţe timpurii ar rămâne neschimbate. respectiv cu recunoaşterea psihopatologiei. atunci cum mai ar mai fi posibilă o regresie la aceste Stadii? Faptul că a confundat psihopatologia cu bazele fiziologice ale psihologiei este marea eroare a lui Freud. Există aici o atitudine similară celei din vremea lui şi care se poate regăsi şi astăzi în altă formă. nu se poate găsi în aceste experienţe principiul Psihicului în general şi al Nevrozelor în particular. prin educaţie. Căci dacă Viaţa are această posibilitate de regenerare prin naşterea unor indivizi noi este absurd să se considere că. este considerat ca fiind psihopatologicul care ‘s-a apărat’ reuşit. O teorie ereditaristă asupra Psihicului. aşa cum el le descrie. Este de înţeles că în momentul în care el declară scurt şi cuprinzător un adevăr limpede şi anume că ‘primitivul supravieţuieşte în omul modern’. După cum se va vedea la Psihopatologie. Dar această opţiune se pare că a condus la multe confuzii atât între cei care se ocupau direct de aceste domenii. Freud a avut o prejudecată esenţială care se poate vedea pe tot parcursul doctrinei sale şi anume aceea de a considera că psihopatologicul reprezintă normalul. De fapt el nu vedea diferenţa capitală care există între prima şi cea de-a doua tocmai pentru că psihologia abisală pe care el a improvizat-o nu a fost suficient de elaborată pentru a se prezenta ca de sine stătătoare. ci masca lui.7. atunci ar fi trebuit să recurgă la o astfel de înţelegere ereditaristă a genezei Psihicului.

dimpotrivă. Una dintre marile probleme întregii psihologii abisale freudiene. Toată psihologia abisală freudiană este saturată de aceste incursiuni funcţionaliste psihanalitice care pot avea valabilitatea lor pe tărâmul individual însă sunt pripite atunci când sunt extinse la nivel general. extrapolând elementele acesteia la rangul de principii universale ale psihologiei abisale. ca fiind o teorie generală a sistemului psihic. Acesta este fenomenul de psihanalizare a psihologiei abisale. Această opţiune a fost destul de nefericită. Ele nu se referă la elemente particulare care aparţin aparatului psihic ci sunt structuri abstracte ale sale care apar consolidate ereditar. adică dincolo de funcţia lui biologică. modelat specific în aşa fel încât acest impuls să fie transmis în plan comportamental. (citat de Thöma şi Keäcle. Nu numai că adversarii săi nu au acceptat teoria dar pe baza acestei respingeri. ca urmare a aplicării acestei structuri generale la condiţiile particulare ale mediului. în această elaborare a sa poate fi analizat psihanalitic. Atunci când ‘invidia de penis’ poate apărea într-o Tulburare Psihică sau alta. Dimpotrivă. Astfel că discrepanţa dintre aceste succese şi ambiguităţile teoretice au fost incluse în acelaşi corp terminologic: psihanaliza. Iniţial această opţiune avea scopul. produsul pulsional finit. De fapt aici nici Tulburarea Psihică nu trebuie înţeleasă prin elementele normalităţii şi nici aceasta din urmă nu trebuie înţeleasă prin cele ale primeia. Căci s-a dovedit neputincioasă atunci când degringolada de opinii pe care curentele psihanalitice le-a avut cu privire la psihologia abisală. căci compromisul iniţial s-a transformat în reversul său. Mediul poate fi fie intern. aşa cum apare el în Nevroza Isterică. teorie care a produs mare scandal în rândul feministelor. fie el şi nemărturisit. Conversia Somatică apare nu la nivel structural al Organismului. este unul care se formează ulterior Structurii Psihice. crezând că poate explica Psihicul prin anumite elemente observate în cursul practicii psihanalitice în loc să facă apel la biologie. este ultimul grad de elaborare psihică a unui impuls. O astfel de tranziţie a influenţei mediului asupra Organismului. Această metodă s-a dovedit a fi un eşec. Actul Psihic este reacţia acesteia la aceste particularităţi ale mediului. totuşi sau tocmai de aceea fiecare dintre acestea trebuie recunoscute ca separate.ştiinţă în mod oficial. era îmbibată în această disciplină. ci doar la nivelul funcţional iar psihologia abisală trebuie să urmeze originile structural-organice ale Psihicului. social faţă de cele ‘trei psihanalize’ îl constituie metoda terapeutică prin care acestea se legitimează practic drept pentru care este firesc să i se dea acest nume. Acest ultim punct interesează în mod expres aici tocmai pentru că numele unei asemenea teorii trebuie să fie acela de ‘psihologie’ şi nu de ‘psihanaliză’. Asta atât pentru că psihanaliza. Căci în Isterie. Trei. modelarea Pulsiunilor Originare. chiar autoritatea metodei terapeutice s-a văzut ştirbită. ca mijloc de investigaţie asupra Psihicului. Prin urmare. La un asemenea misterios fenomen. raportând-o la omul normal. metapsihologie. Principiul unei astfel de ‘metapsihologii’ pe care a elaborat-o Freud era o generalizare nepermisă a fenomenului de Conversie Somatică a simptomului psihic. Cel mai pregnant exemplu în acest sens îl constituie teoria actului sexual ca dorit de femeie ca urmare a unei aşa-numite ‘invidii de penis’. ci ambele trebuie înţelese prin prisma unor principii organice comune care apoi se particularizează specific. Sociologul Caraveth. 1999) a avut tăria de 13 . Distincţia dintre psihologie abisală şi psihanaliză trebuie deci făcută ca un semn al rigorii ştiinţifice prima ca teorie iar cealaltă ca practică. Structurile Psihice nu mai pot fi descifrate psihanalitic ele nu au un sens ci facilitează investirea. Este inoportun spune despre o Structură Psihică că ar avea un sens ar însemna a spune că însuşi Instinctul ar avea un sens dincolo de ceea ce este el în sine. este că a confundat cauzele cu efectul. Prin urmare Actul Psihic. Ea mijloceşte legătura Actului Psihic cu Instinctul. cât şi pentru cauze mai speciale. Acestea fiind spuse este clar că Freud a numit tot psihanaliză ceea ce se numeşte psihologie abisală sau în terminologia freudiană târzie. el s-a lăsat înşelat. Este clar că interesul general. acelaşi exces îl face şi el raportând normalitatea la Tulburarea Psihică. Astfel că nu acest simptom este el însuşi cauza respectivului fenomen biologic. căci o astfel de teorie făcea din femeie un ‘bărbat eşuat’. El are sensul în impulsul originar dat intern sau extern înainte de a trece prin influenţa modelatoare a Structurilor Psihice. Şi aici poate fi observată generalizarea pripită a respectivului fenomen de Conversie Isterică. Mai mult decât oricând trebuie făcută distincţia între Actul Psihic ca obiect principal al cercetării psihanalitice. Ed. adică diferitele acţiuni şi reacţiuni ale naturii. specific şi individual şi Structura Psihică ce îl cauzează pe acesta. ce trece prin structura psihică şi devine Act Psihic. de a spori autoritatea ei prin susţinerea morală a acesteia de către incontestabilele succese terapeutice cu privire la Nevroze. După cum se ştie el a definit psihanaliza clar în lucrarea ‘Introducere în psihanaliză’ ca fiind mai întâi metoda de terapie a Tulburărilor Psihice. ea însăşi poate fi expresia unei dereglări a unui fundament biologic al Sexualităţii ulterior modelat. având o rezonanţă genealogică bine determinată. În acelaşi fel în care psihologia tradiţională explica înaintea lui Freud Tulburarea Psihică drept fiind ‘nebunie’. Această distincţie între Actul Psihic şi Structura Psihică este menită să clarifice multe din ambiguităţile psihologiei abisale în general. orice speculaţie psihanalitică nu prinde rădăcini în psihologia abisală tocmai datorită acestui tip de funcţionalism al său. Şi chiar dacă între acestea există o relaţie retroactivă. apoi ca un mod de a descifra sensul primar al unor conţinuturi psihice şi în sfârşit. adică însuşi Instinctul ca element biologic sau extern. Actul Psihic. În ceea ce priveşte psihologia sa Freud s-a folosit de un artificiu prin extinderea numelui de ‘psihanaliză’ şi către ea.

în timp ce Structura Psihică rămâne ascunsă pentru că este originară acestuia. Situaţia pare într-adevăr un cerc vicios căci observaţia şi analiza sunt elemente indispensabile pentru o ştiinţă a naturii. etc. Astăzi realitatea nu este atât de clară şi nici psihologia abisală şi nici psihanaliza nu prea ştiu pe unde le este locul. psihanalistul poate spune orice. ‘Preconştientul’. după cum deja s-a amintit. Registrul economic. Actul Psihic. în lipsa unei metode riguroase sub stricta autoîncoronare a unui fel de magicism pe care faimoasa cură didactică l-ar implica. De aceea psihologia abisală nu se poate întemeia pe observaţie tocmai pentru că tot ce se poate observa prin psihanaliză este numai Actul Psihic. aşa cum s-a făcut până acum. este evident că psihologia abisală se ocupă cu Structurile Psihice strâns legate de biologie. cu Complexul de Castrare. El trebuie să aibă o structură pulsională. În aceste condiţii este clar că psihanaliza nu poate emite pretenţii de a fi luată în serios iar lipsa de cunoştinţe de logică nu poate fi compensată cu nimic. nu este individul psihanalizei şi deci nu se pot vedea rezultate pe acesta la fel cum se văd pe individ. În ceea ce priveşte termenul ‘dinamică’. ce se prezintă ca fiind cauze ale unor conţinuturi psihice. El va fi mai precis definit şi explicat odată cu stabilirea legilor de funcţionare ale Pulsiunii. ci tocmai pe fundament secundar ei. Dincolo de rezultatele ei practice. O astfel de imprecizie a costat psihologia abisală dreptul de a fi luată în serios. prin lipsa ‘curei didactice’ a scepticului în cauză. decât dintr-o cerinţă ştiinţifică. secundar şi ulterior. Psihanaliza dimpotrivă. în timp ce psihanaliza se ocupă cu Actul Psihic ulterior. El trebuie de asemenea să se extindă şi asupra consecinţelor retroactive ale structurilor acestea. Registrul topic va fi criticat în special datorită viziunii simpliste în care sunt descrise ‘instanţele psihice’. Acestea sunt Acte Psihice particulare ce nu pot fi extinse universal. Abordarea dinamică a psihologiei abisale Termenul ‘dinamică’. Pentru a opera o distincţie şi mai clară. 1. Psihanalistul inflexibil ‘interpretează’ ceea ce crede el de cuviinţă şi re pretenţia că astfel de interpretări ar fi exclusive în condiţiile în care obiectul psihologiei abisale. cu Visul ca ‘satisfacţie halucinatorie’ etc. sociologic. metoda psihanalitică este de-a dreptul defectuoasă în materie de psihologie abisală. asupra originii lor precum şi asupra mecanismelor care fac ca aceste structuri să intre în conflict. Aspectul conflictual nu este decât o parte din conceptul de ‘dinamică’ aşa cum este el văzut aici. Freud a semănat confuzie prin extinderea conceptului de ‘sexualitate’. De aceea conceptul de ‘dinamică’ trebuie să se extindă şi asupra acestor structuri. Înţelegerea inversă a acestei structuri nu pe fundament biologic. ca produs al acestuia. respectiv unul pur fiziologic reprezentând straturile mnezice în supraordonarea lor. fiind o dimensiune a ceea ce el numeşte ‘metapsihologie’. Astfel că. lângă care mai intră şi cel ‘topic’ şi cel ‘economic’. sistemul psihic global. Căci acest conflict nu se poate prezenta ca izolat. au fost vizate direct de critica lui Caraveth. Între psihologia abisală şi psihanaliză există acelaşi raport ca între anatomie şi medicină. Fără sprijinirea pe biologie psihologia abisală nu are nici o valoare teoretică. De aceea psihologia abisală preia de la biologie lanterna cu care poate clarifica această bază a psihanalizei. atunci acest fapt s-ar explica prin ‘rezistenţele’ acestuia sau mai precis. trebuie să fie recunoscută ca fiind sora mai mică a psihologiei abisale iar recomandările ei trebuie să primeze faţă de orice analiză didactică indiferent de importanţa ei pentru formarea psihanalistului. deşi foarte criticat de către comentatori în ultimii 20 de ani. Teoriile Melaniei Klein.. Termenul ‘topică’ este totuşi preluat în această teorie. ‘Inconştientul’ şi ‘Conştientul’ pe de o parte sau ‘Se-ul’. De aceea biologia trebuie să fie sora mai mare a psihologiei abisale iar toate recomandările acesteia să fie respectate întocmai dacă ea doreşte să intre în rândul ştiinţelor. Astfel că dinamica are o latură generală şi una 14 . care susţin aşa numitele ‘dezintegrări ale eului’. în terminologia freudiană este unul care reflectă fidel doctrina sa simplistă despre aparatul psihic. empirică. Dacă subiectul acceptă ‘interpretarea’. Iar exagerările teoretice ale psihanaliştilor. Ea face trecerea de la Biologic la Psihic. De aceea Structurile Psihice ale psihologiei abisale nu trebuie fundamentate pe Acte Psihice. unul dintre cele trei registre. existând mulţi care nici măcar nu ştiu să facă diferenţa între aceste două. fiind o simplă filosofie a Psihicului cu vagi legături în plan biologic. Freud le-a prezentat dintr-o necesitate mai degrabă metaforică. sensul pe care Freud i-l dă. în sens postconflictual. Or ceea ce se observă prin psihanaliză este tocmai Actul Psihic al cărui fundament este Structura Psihică generală. care sunt particulare şi ulterioare aşa cum face Freud cu teoria invidiei de penis pe care ar avea-o universal fetiţa. însă cu sens diferit. aşteptând ca prin minune ca şi biologia să facă acelaşi lucru. este la fel cu a spune că efectul este anterior cauzei. Această adăugare este dimensiunea preconflictuală a conceptului de ‘dinamică’. ‘Eul’ şi ‘Supraeul’ pe de alta îşi vor pierde aspectul de stratificare topică odată ce vor fi explicate mai precis. atunci ea este luată de bună iar dacă o refuză.spirit să atragă atenţia asupra teoretizării oarbe a psihanaliştilor prin confuzia între planul ontologic şi cel psihologic adică între ceea ce aici se numeşte Structură Psihică ca principiu al sistemului psihic şi Actul Psihic. Nici măcar Freud nu a reuşit să le distingă precis deşi la sfârşitul operei sale termenii aceştia apăreau destul de des. adică cel de conflict între Pulsiuni este preluat dar lărgit aici. ca impermeabil. singurele care îi atestă valabilitatea incursiunilor sale individuale. este singurul care este preluat în spiritul lui în teoria expusă aici şi îmbunătăţit.8. nu au făcut decât ca astfel de apreciere să fie întrucâtva justificată. după cum pe drept i s-a obiectat şi nu întotdeauna din afară.

Cu alte cuvinte. pe care Psihicul se grefează şi pe care o confirmă. Cu primele contribuţii ale unor psihanalişti ca M. Această precizare are un rol covârşitor în psihopatologie. pe cât de stufoase pe atât de sterile aşa cum apar la Jung şi Adler nu pot constitui decât regresul de la descoperirile freudiene către metoda investigării filosofice. situaţie care este doar începutul unei ştiinţe. în dezvăţare. primare şi fundamentale care sunt aici numite Complexe Fundamentale. ele fiind chiar Tulburările Psihice. un stimul traumatic poate produce o Psihoză Reactivă Tranzitorie la cei predispuşi sau o simplă reacţie anxioasă fără nici un fel de urmări. Psihiatria lărgeşte de asemenea conceptul de ‘dinamică’. El a încercat să facă această legătură chiar dacă este incompletă şi ambiguă în mare parte. În perspectiva sa conflictul sau interacţiunea pulsiunilor reprezintă doar un aspect al dinamicii psihice iar întregul ei presupune întregul mecanism care guvernează pulsiunile dar şi originea acestora. Lacan şi alţii. Practic sarcina psihologiei abisale constă în a explica principiul acesta de unificare. Numai că Nevroza nu poate fi explicată simplist iar aceste metode dau greş în ceea ce o priveşte. Aici este implicată tocmai această predispoziţie care face din stimulul fobic o supradimensionare în Nevroza Anxioasă. la care se adaugă Genealogie. De aceea behaviorismul târziu acceptă formula ‘S→O→R’. ceea ce aici se numeşte Metabiologie. disputa în psihologie a părăsit terenul dinamicii pe care Freud l-a iniţiat şi asta cu atât mai rău pentru ştiinţă. Obiectul dinamicii psihologiei abisale este în primul rând Comportamentul Uman complex. în mod genealogic. Dinamica psihologiei abisale are aşadar pretenţia de a explica sufletul uman. dându-i acelaşi sens cu cel argumentat aici. precum şi cei incluşi în curentele ce încep cu ‘neo’. organică. este recunoscut ca valabil. Staţionarea pe terenul instabil al dualismului cu contradicţiile şi ambiguităţile sale este una dintre consecinţele renunţării nefericite la elaborarea unei dinamici a psihologiei abisale explicabilă după normele structurale ale sistemului organic. trebuie pusă tocmai predispoziţia subiectivă. structural. Căci dinamica este singura şansă a psihologiei abisale de a nu se constitui ca o disciplină ce colecţionează date. unde ‘O’ este chiar Organismul. unde subiectul se poate alege cu un Atac de Panică. Succesele vizau alte entităţi nozologice mai simple iar ceea ce credeau terapiile cognitiviste că era Nevroză era de fapt altceva. Omul este un complicat sistem unitar şi nu aşa cum le prezintă dualismul platonician dar mai ales cel cartezian împărţit în două subsisteme izolate trup şi suflet. funcţionează mai puţin în Nevroze. ea riscă să intre într-o retorică fadă iar metoda ei să fie una nespecifică şi ambiguă. El este principiul fundamental de constituire a aparatului psihic şi chiar al celui biologic. psihopatologice. metoda explicării lor se va concentra în definirea şi identificarea originii lor. de devenire din planul fiziologic în cel psihic iar o psihologie abisală nu are nici o şansă de a deveni ştiinţifică decât în măsura în care stabileşte această unitate. ci unul activ. Cea generală cuprinde fiziologia bazală a psihologiei. această continuitate dintre Somatic şi Psihic. Asta deoarece acţiunea proiecţiei fobogene este condiţia simptomului fobic în Nevroza Anxioasă. Însă aportul psihologiei abisale este dat de explicarea pe mai departe a acestui principiu în lumina unei viziuni structurale asupra psihologiei. Aşadar subiectul nu are rol pasiv în relaţia cu stimulul. De aceea se poate spune nu că S→R ci că R→S în acest caz. Această prelucrare se face în funcţie de ordonarea acestor structuri originare de formate ereditar. Dinamica specială a ei cuprinde Psihopatologia. fără canonul său legic. Însă pentru a aduce psihologia abisală la rang de ştiinţă nu trebuie abandonat acest demers aşa cum au făcut dizidenţii de la şcoala sa. încât acestea să derive în reflexe condiţionate din reflexe necondiţionate. ci o prelucrare subiectivă a influenţei stimulului. Principiile trupului se regăsesc în cele ale sufletului. De exemplu Complexul Traumatic este un ansamblu comportamental şi emoţional după care subiectul evită situaţiile traumatice care îi pot pune viaţa în pericol. Behaviorismul o explică simplu ca fiind un comportament învăţat. aici existând o mulţime de metode după cum se va vedea. O astfel de structură originară va fi definită ca fiind ansamblul reacţiilor şi comportamentelor unui subiect pe o perioadă suficientă de timp. Klein.particulară. pregătirea ei şi nu ştiinţa propriu-zisă. Expunerea la stimul cu scopul de a facilita decondiţionarea. Tocmai de aceea psihologia abisală poate fi numită şi psihodinamică. în funcţie de structuri originare. De 15 . Pentru a le înţelege pe acestea. În acest caz între existenţa stimulului şi răspunsul subiectului nu există o continuitate reflexivă. Conform acestui principiu terapia ei ar trebui să se constituie în decondiţionare. De exemplu obiectul Fobiei din Nevroza Anxioasă este altul decât cel al Psihopatiei Traumatice în care aceste metode funcţionează într-o anumită măsură. pornind de la structura fiziologică. principiile lui de funcţionare. Paralelismul între Psihic şi Somatic pe care cei doi îl adoptă în teoriile lor lasă suspendate în aer anumite noţiuni cum ar fi cele de ‘arhetip’ sau ‘complex de inferioritate’ fără să le pună în relaţie cu bazele lor somatice. Aşadar între ‘S’(stimul) şi ‘R’ (răspuns). Freud a fost singurul care a oferit o dinamică a psihologiei abisale. aşa cum apare el în curentul behaviorist timpuriu. Fără principiile dinamicii psihologiei abisale. pentru alţii. În situaţia de suprasolicitare acestea determină structuri secundare. Argumentările sale. J. Aşadar principiul S→R. origine fixată în relaţia retroactivă şi ereditară dintre subiect şi mediu. atunci când se va explica Nevroza şi când va fi abordată terapeutic.

care acceptă că teoriile lui ar fi juste totuşi dar acest lucru doar în ceea ce priveşte nevroticii în timp ce cei normali s-ar suprapune totuşi concepţiei tradiţionale despre om. De aceea este necesară o metodă diferită care să aibă legătură cu argumentul dar care trebuie să fie totuşi departe de speculaţia strict logică. Ea a încercat mult însă a reuşit puţin. Acest lucru nu este neapărat ceva de evitat iar popularitatea unei discipline sau a unui autor este de căutat. Din acest punct de vedere distincţia Tulburare Psihică . chiar dacă acum ea este în impas. Tocmai de aceea psihologia este o ştiinţă defavorizată sub raportul metodei.aceea schema de mai jos este menită să explice această situaţie. O încercare de speculaţie filosofică s-a dovedit a nu duce la o ştiinţă a psihologiei stabilă. Fiecare autor are o contribuţie atâta timp cât a observat un fapt căruia i s-a dat mai puţină importanţă. unde M este mediul. Termenul de freudian este sinonim cu ce este obscen. un ideal după cum se va vedea. Până şi rezultatele psihologiei cognitive ce încearcă experimentarea Memoriei. De asemenea trebuie să îşi clarifice metoda şi terminologia. în planul mentalităţii maselor. Atitudinea lui când tolerantă faţă de concepţiile populare când elitist-ermetică s-a regăsit şi în demersul său teoretic. Aşadar o metodă de investigare a obiectului psihologiei nu poate fi empirică datorită faptului că neurofiziologia este ea însăşi încă rudimentară. adică principiile Comportamentului Uman în diversitatea lor. iar experimentalismul în psihologie. prototipul analizei sale este Nevroza. făcând din ea nucleul psihologiei sale abisale nu este neapărat exagerată ci doar incompletă. Pentru a ajunge empirică ea trebuie să fie o neurofiziologie ultraperfecţionată susţinută de o aparatură ce pare a aparţine viitorului îndepărtat. aşa cum fizica şi biologia beneficiază. prin experimente. Ea trebuie să îşi unească forţele pentru a-şi arăta virtuţile astăzi când este mai ales criticată pentru neajunsurile ei. În fapt viaţa omenirii se schimbă tocmai datorită cunoştinţelor aplicate coerent şi uman iar popularitatea este un semn meritat al preţuirii de care trebuie să se bucure acestea. are fireşti ambiguităţi. Căci dacă aceste concepte au fost elaborate de o mentalitate tradiţională principial neştiinţifică este normal ca ambiguităţile şi contradicţiile acesteia să fie transmise mai departe teoriei care foloseşte aceste concepte. Din nefericire psihologia nu poate fi o ştiinţă empirică. Necesitatea unei noi metode în psihologia abisală Psihologia abisală este o ştiinţă în devenire şi fiecare pas este la fel de important în această devenire. decât într-o psihologie. Ea trebuie să caute o cât mai bună dezvoltare pentru ea însăşi indiferent de ermetismul terminologic în care ar putea intra ca urmare a acestei dezvoltări. fiecare interpretând-o trunchiat şi neadecvat şi mai tot omul pretinzându-se cunoscător abil al pasiunilor umane pare gata oricând să dea un sfat acolo unde crede că este mai priceput şi gata să reinventeze psihoterapia. Conceptele filosofice sunt 16 . aceasta a ajuns printre cele mai vulgare ştiinţe atât sub aspectul estetic dar şi sub raportul practic. se reunesc mai degrabă într-o fiziologie experimentală a Memoriei.Sănătate Psihică. Dimpotrivă psihologia abisală nu trebuie să facă concesii metodologice şi ideatice pentru a-şi găsi adepţi. extirpări etc. Astfel că el a folosit într-o arie extinsă conceptul de ‘nevroză’ în afara a ceea ce se numeşte astăzi Nevroză. Din acest punct de vedere. M S O R Importanţa pe care Freud o acordă Sexualităţii. pare să fie o falsă distincţie iar aceasta din urmă pare să fie o contradicţie în termeni. disecţii. Totuşi acest ideal trebuie luat ca reper în construirea unei teorii viabile şi nu Nevroza ca atare. Cu ajutorul autorităţilor care au marginalizat-o sistematic sensul ei a fost deturnat. Psihologia abisală are nevoie de principii primare în timp ce cele ale Nevrozei sunt o consecinţe secundare ale acestora. Prin aceasta nu trebuie înţeleasă acea posibilă obiecţie care deseori i se aducea lui Freud în disperare de cauză. diferit de stimul. de a demonstra anumite adevăruri cu orice preţ chiar dacă o astfel de revoluţie mentală a avut cu adevărat loc a avut şi revers. Din păcate o astfel de ambiţie de a revoluţiona lumea. Efortul său ambivalent şi uneori vecin cu falsa umilinţă de a face tuturor inteligibilă psihologia abisală adoptând formule şi o terminologie cât mai accesibile s-a răsfrânt de fapt către contrariul acestui scop.9. din impulsul de a face cunoscută psihologia abisală celor ce nu sunt dispuşi să-i acorde suficient timp şi efort pentru înţelegere. Tocmai de aceea psihologia abisală trebuie să se denevroticizeze. tocmai pentru că dexteritatea argumentării filosofice este construită pe nisipuri mişcătoare. împărţită în mai multe curente neunitare. Modestia excesivă ce se observă în adoptarea unor concepte tradiţionale cum ar fi cel de ‘conştient’ sau ‘inconştient’. căci ea nu poate beneficia de examinarea directă a obiectului ei de studiu. Este foarte clar că din nevoia personală a lui Freud de celebritate. nu poate conduce la mare lucru. prelungire în realitate a acestuia. Îmbunătăţirea metodei de lucru poate facilita apariţia acestor principii. 1. Căci el pierde din vedere alte elemente care se ascund dincolo de Sexualitate.

Lacan care a îmbâcsit psihologia abisală cu filosofie. Oricât de importante ar fi intuiţiile unui Schopenhauer. pretenţie îndreptăţită în bună parte tocmai datorită consolidării parţiale a unei metode. egal cu cel din psihanaliză este dată de faptul că psihologia abisală studiază Suprastructura generală a aparatului psihic. de-a lungul evoluţiei speciei animale către cea umană. Metoda istoricistă pe care o deschide o astfel de fericită oportunitate este dublată de existenţa antropologiei culturale care facilitează în plan spaţial această continuitate temporală prin cercetarea tuturor modelelor de societăţi care există în lume la ora actuală. Kant avea dreptate când sublinia că psihologia bazată exclusiv pe introspecţie nu are nici o şansă să devină ştiinţă. Kant sau Nietzsche. În acest fel se realizează o continuitate structurală. cu concretul nu duce la nişte rezultate importante pentru ştiinţă. spre deosebire de metoda intuitivă freudiană se realizează o continuitate a acestor etape fiecare etapă fiind explicată prin cealaltă. Însă problema cunoaşterii pe care filosofia o facilitează îi reduce drastic autoritatea ştiinţifică. anume să definească conceptele cu care lucrează. ci doar în ceva premergător şi rudimentar acesteia tocmai datorită lipsei de metode de cercetare. căci ea nu aduce nimic nou cunoaşterii. În acest fel. Păcatul ei este că aceste concepte sunt ambigue de la început. Chiar dacă pentru psihologia abisală această cale este mai puţin concludentă. trecând prin Melanie Klein.aceleaşi cu cele ale simţului comun iar demersul filosofic poate fi comparat cu un raţionament valid din punct de vedere logic dar al cărei concluzie este falsă deoarece premisele sale sunt false sau irelevante. Dacă o astfel de ipoteză este adevărată atunci Comportamentul Uman nu este necesar să fie studiat prin intermediul unor aparate ultrafine care să observe în viu modul de funcţionare a acestei magnifice maşinării şi astfel să-i înţeleagă principiile. teoriile acestora nu se pot constitui într-o psihologie abisală. noutate care presupune un nou cadru conceptual ci preferă să se joace cu conceptele deja fabricate. după cum s-a spus mai sus. Ceea ce se numeşte astăzi psihologie în general sub pretenţia desprinderii de filosofie. Psihanaliza reuşea să pătrundă mult mai mult în înţelegerea Psihicului faţă de ceea ce reuşea metoda introspecţonistă. Lipsa de rezultat concret al acestei metode. Din păcate o întreagă tradiţie psihanalitică postfreudiană a fost dominată de această metodă. În acest caz el poate fi urmărit genealogic. ducând mai degrabă la un material ce trebuie ulterior reanalizat şi rearanjat. Încercarea de a face din psihologie o ştiinţă sigură este o sarcină dintre cele mai grele. în ciuda majorelor sale contribuţii în materie de psihanaliză şi ajungând în special la J. Asta înseamnă că în determinarea Comportamentului uman se pot pune cap la cap verigi foarte importante ce separă Omul Modern de viaţa 17 . Pe parcursul expunerii de faţă conceptele psihologiei tradiţionale vor trebui treptat eliminate tocmai ca urmare a despărţirii progresive de spiritul teoretic ce le stă la bază. după cum s-a arătat mai sus. Din păcate în multe cazuri psihologia este o (veche) filosofie experimentală. Aşadar complicatul Comportament Uman aşa cum apare astăzi nu trebuie să fie decât rezultatul comportamentelor etapelor anterioare de dezvoltare a Vieţii. Freud însuşi a păşit pe acest domeniu al speculaţiei către sfârşitul operei sale iar rezultatul a fost negativ. psihologia a renunţat la amplele argumentaţii şi la metoda speculativă însă tot pe aceeaşi bază conceptuală a funcţionat la care a adăugat experimentul şi observaţia. O abilitate de a unifica logic aceste date poate închega o metodă care să îndeplinească criteriile ştiinţifice în acest caz. în acest stadiu ea a condus la intuiţii valoroase ce îndreptăţesc pe Freud să fie recunoscut ca fondatorul psihanalizei ca terapie şi psihologiei abisale ca ştiinţă. Însă psihologia abisală era şi a rămas totuşi în ceaţă tocmai pentru că îi lipseşte o metodă ştiinţifică. Din păcate Freud a folosit intuiţia brută în clădirea sistemului său teoretic ceea ce pentru ştiinţă este insuficient căci o ştiinţă are nevoie de explicaţii complete şi precise. Individul este de fapt un continuator al Psihicului predecesorilor şi nu un începător în dezvoltarea Psihicului. Din punct de vedere ştiinţific. Derivată din filosofie. Însă el ar fi avut probabil revelaţia celei de-a doua treziri din ‘somnul dogmatic’ dacă. căci această etapă este hotărâtoare pentru ştiinţă în general. cu toate că Psihicul Uman pare să fie un dat nemijlocit. Psihologia abisală devine astfel una genealogistă dintr-una ontogenetistă. printr-o călătorie în timp. Metoda speculaţiei filosofice pure fără asigurarea unei legături strânse cu realul. Tocmai aceasta este marea problemă în psihologie. Cu toate aceste insuficienţe există totuşi o lumină ce poate face din psihologie o ştiinţă prin intermediul unei metode proprii de cercetare. operează însă cu aceleaşi concepte irelevante dar are în pierdere renunţarea îngrijorătoare la raţionament. După cum s-a amintit mai sus. Acest reper metodologic este constituit din ipoteza evoluţiei vieţii în general şi a speciei umane în special. Prin această adăugare ea a avut de câştigat faţă de datele obţinute în trecut de filosofie numai prin speculaţie însă limitele experimentării indirecte şi-au făcut simţită prezenţa. accesibil tuturor. pe când psihanaliza se limitează la descifrarea Actelor Psihice. Or psihologia nu a atins nici măcar acea etapă a definirii conceptelor iar în domeniul său domneşte degringolada profundă în care fiecare autor îşi are propriile teorii şi propriile definiţii ale conceptelor. demersul filosofic este de la început sortit eşecului. ar fi ajuns să studieze lucrările lui Freud care deschid o nouă cale de înţelegere a aparatului psihic uman cu ajutorul metodei asociaţiei libere.

Reperele evoluţiei sociale sunt păstrate sedimentat în abisurile Psihicului său iar reconstruirea acestei istorii coincide cu reconstituirea structurii generale ale Pulsiunilor ce guvernează Comportamentul adică a elementelor aparatului psihic uman. filosofia. ci doar reconstituirea vieţii psihice. economia. având în vedere faptul că Psihicul ia o asemenea amploare încât să devină obiect de cercetare abia la Om. elemente grupate în Suprastructura Generală a Psihicului. Odată stabilite aceste repere ale psihologiei abisale. cu toate amănuntele sale banale. Pe lângă antropologia culturală. psihologia cognitivă şi în sfârşit logica după cum arată următoarea schemă: Existenţa acestor ştiinţe pare să fie una de independenţă în ceea ce priveşte relaţiile dintre ele iar o metodă care să le cuprindă pe toate pare să fie cu totul nepotrivită. a istoriei ei. Aşadar prin stabilirea reperelor evoluţiei vieţii. Însă psihologia abisală poate fi comparată cu o bancă unde toate celelalte ştiinţe îşi depun banii de care dispun pentru ca apoi aceştia să se înmulţească pentru fiecare datorită dobânzilor. Pentru aceasta nu este necesară reconstituirea întregii istorii a Vieţii. cu evoluţia sa ghidată la rândul ei de evoluţia tehnico-ştiinţifică. Însă aceste ştiinţe sunt legate una de alta exact aşa cum arată schema. ei îi rămâne în continuare rolul de a stabili relaţiile dintre elementele acestor structuri care determină însăşi această Suprastructură Psihică. antropologia culturală. o calitate a omului ca fiinţă unitară iar acest fapt trebuie să le facă unitare automat şi pe acestea. structura ei elementară şi proprietăţile ei. a relaţiei ei retroactive cu mediul. sociologia generală este a doua disciplină ce poate contribui la devenirea psihologiei ca ştiinţă. Statutul de unitate al acestor ştiinţe trebuie să reiasă măcar din faptul că ele prezintă un atribut. estetica. Acest cadru face obiectul aparatului psihodinamic care constă în sistemul global ce face posibilă Pulsiunea Psihică. se poate stabili evoluţia Comportamentului Uman ca omolog reactiv al acestuia prin stabilirea evoluţiei mediului. pe baza acestei retroactivităţi. ca biologia.sălbatică. adică în societate. face ca psihologia abisală să se poată în fapt constitui tocmai în rămăşiţele Comportamentului Uman de la origini. după principiile evoluţiei mediului său. ceea ce este aici teoretizată ca Trunchi Psihic. Iar prezentarea dinamică a societăţii. Deci dacă fiecare dintre ele contribuie la întărirea metodei psihologiei abisale fiecare îşi va primi răsplata tocmai prin aprofundarea fiecăreia chiar dacă acest lucru este mai puţin concret pentru biologie şi logică de la care psihologia abisală mai mult ia decât dă. Este evident că mai multe ştiinţe vor trebui să-şi dea mâna pentru a constitui o metodă viabilă a psihologiei abisale. precum şi a cadrului psihodinamic care permite relaţia retroactivă a aparatului psihic cu mediul său. astfel că eforturile conjugate ale acestora pot conduce la o nouă metodă de cercetare ce poate conduce la un astfel de scop. schiţarea evoluţiei Umanităţii în mediul său leagă în mod indisolubil psihologia de sociologia generală. Speculaţiile atât de spinoase ale originilor Vieţii pot fi evitate căci Psihicul este o apariţie recentă în câmpul ei în aşa fel încât evoluţia lui se poate reconstitui simplu sub raportul istoric. În realitate caracterul mozaicat al metodei experimentate aici este dat fie pentru că mai toate aceste ştiinţe sunt incomplete fie pentru că prejudecăţile la adresa lor le face de la început incompatibile. 18 . Pe de altă parte. Este imposibil ca sociologia să fie gândită în afara economiei generale şi economia în afara biologiei generale. În felul acesta se conturează o metodă riguroasă de cercetare pentru psihologia abisală.

pe viu natura umană. a închiderii ochilor faţă de acest domeniu. În acest caz psihologia se dovedeşte a fi o ramură a biologiei generale care îşi propune să identifice modul în care Pulsiunile Fiziologice îşi modifică forma ca urmare a retroacţiunii dintre ele şi mediu. a fost determinată de imboldul lui Freud de a determina o nosologie psihiatrică clară. aplicată. preferând să renunţe la acest ţel iniţial. a Instinctului. lăsând să transpară profunzimile sale. din păcate Freud face şi o confuzie între cele trei domenii de investigare a psihologiei abisale. Genealogia dinamicii psihologiei abisale face obiectul modelării Pulsiunilor originar Biologice. cu fiziologia.10. supradimensionată. Însă Freud nu şi-a putut modifica radical doctrina aşa cum a făcut-o din dorinţa de a crea o clasificare clară a tulburărilor psihice cu toată deschiderea sa ştiinţifică. însă acest lucru a fost făcut fără un sistem de concepte bine pus la punct. Eşecul anumitor teorii freudiene în ceea ce priveşte psihologia abisală se datorează tocmai abandonării domeniului psihopatologiei. Trebuie aici arătat că termenul ‘metapsihologie’ pe care îl foloseşte Freud este identic în mare parte cu cel ‘metabiologie’ folosit aici dar neclaritatea lui îl face neoperant în această situaţie deoarece conceptul primului este mult mai larg decât cel al celui din urmă. O psihologie care nu are la bază principii biologice nu este una abisală. Analiza Nevrozei cu atenţie poate conduce la înţelegerea ‘minusculei’ naturi umane.Încercarea de a stabili coordonatele dinamicii psihologiei abisale nu trebuie să se ghideze după principul aprehendării viselor. pe lângă faptul că între psihologie şi biologie nu se stabileşte o relaţie clară. În acest caz. devine una psihică iar acest mecanism se întâmplă după modelul conflictului între Pulsiunile Fiziologice luate ca premisă. exact ceea ce ea crede că este mai puţin important. Însă prin simplul fapt că a avut curajul analizei naturii umane aşa cum apare ea mărită. chiar dacă elasticitatea sistemului său de teorii. Ulterior el a preferat să întoarcă spatele psihopatologiei. 19 . ceea ce l-a intrigat pe mult mai filosoful Jung. Psihologia abisală şi psihiatria Apariţia psihologiei abisale şi a psihanalizei ca ştiinţă şi respectiv practică medicală. după cum s-a spus şi se va mai vedea mai departe. ci una specială. Efortul elaborării pe mai departe a unui asemenea demers nu a fost însă susţinut de Freud. somatică. Însuşi termenul de ‘abisală’ desemnează vecinătatea ei nemijlocită cu biologia. Psihologia abisală nu trebuie aşadar să piardă din vedere funcţiile biologice. Căci dacă o astfel de metapsihologie ar fi disciplina care ar studia principiile primare ale psihologiei abisale atunci aceste principii trebuie să fie fiziologice. Instinctuale în relaţia lor retroactivă cu mediul. Eşecul satisfacerii acestor Pulsiuni mediate în acest fel se constituie în psihopatologia acesteia. după cum psihologia sa abisală propune înţelegerea Omului dintr-un alt punct de vedere şi anume din imboldul de a cerceta cu atenţie. biologice iar respectiva metapsihologie ar trebui de fapt să fie metabiologie. de aceea marile descoperiri ale sale îşi au aici originea şi nu în adăugirile ulterioare. unde masca omului. Psihicul Uman apare pe fondul amânării satisfacţiei Pulsiunii Fiziologice. După cum se va vedea în primul capitol. O astfel de distincţie se datorează metodei diferite cu care operează aceste discipline în cercetarea obiectului lor care în acest caz este identic (biologia operează cu metoda empirico-tehnologică iar metabiologia cu cea logică în principal. 1. Aceste Pulsiuni Fiziologice fac obiectul metabiologiei dinamicii psihologiei abisale iar termenul ‘metabiologie’ este introdus pentru a opera distincţia dintre conceptul său şi cel de biologie propriu-zisă. Distincţia sa triplă nu este specifică unei astfel de investigări. Filosofii au explicat domeniul psihopatologiei cu câteva fraze. Toată opera freudiană ulterioară fie încearcă să clarifice anumite probleme trecute cu vederea anterior elaborând noi teorii. fie încearcă să le elaboreze pe cele vechi. aşa o cum face Freud. Căci psihologia abisală trebuie să determine modul în care o funcţie biologică. în mare parte elaborat de Freud. după cum însăşi religia făcea. căutând repere psihologice pentru explicitări ale unor funcţii biologice. (intuiţia lui arătându-se deficitară într-un moment cheie al carierei sale legate de studiile asupra frunzelor de coca) şi nici un profund gânditor. Nevroza prezintă natura umană supradimensionată aşa cum e ea asemenea unui microscop. Psihologia abisală foloseşte deja un fel de ‘microscop’. după cum s-a amintit). constituie o eroare). în simptomul nevrotic Freud înseamnă pentru cunoaşterea sufletului omenesc mai mult decât toţi filosofii la un loc (chiar dacă a făcut din aceste simptome nişte constante principiale ale Psihicului ceea ce. Această importanţă a demersului său se datorează numai raportării la psihopatologie. Această supunere este o dezvoltare normală a funcţiei Pulsiunii. aşa cum este ea structurată prin educaţie. Or acest lucru necesită o înţelegere din alt unghi a întregului sistem. însă cu conceptele ei obscure ea pierde exact ceea ce este mai important. Epoca eroică a acestor discipline este fără îndoială aceea a elaborării unui astfel de interes ştiinţific. psihoterapeutică. Psihicul se dovedeşte a fi o reminiscenţă în satisfacţia unei asemenea Pulsiuni astfel amânate ca urmare a mecanismelor complexe la care ea trebuie să se supună datorită imperativelor civilizaţiei. Freud nu a fost un om de ştiinţă eminent din punctul de vedere al capacităţii de elaborare şi a ‘simţului’ teoretic. analizându-l ‘cu ochiul liber’. cedează. Acelaşi lucru l-a încercat şi filosofia. nu a ajuns la dexteritatea argumentării filosofice. Filosofia a închis ochii acestei părţi a Umanităţii şi acesta este eşecul ei în înţelegerea naturii umane şi ca doctrină şi ca metodă. A căutat toată opera sa să înţeleagă ce se întâmplă în mintea pacientului. Dar marele său atu este accesul la fapte. de continuitate.

Psihanaliza cu greu poate fi instituţionalizată deoarece necesită mult timp şi efort financiar. Încercarea de a duce mai departe psihologia abisală şi de a o corecta pe cea actuală presupune acel curaj al descoperirii psihanalizei. cum ar fi de exemplu Germania. psihologia abisală trebuie reinventată. între aceste două discipline s-a creat o prăpastie. printre care şi Tulburări de formă libidinală. Ei au încetat aproape să se adapteze la psihopatologie şi la noile sale condiţii. dar şi a polemicilor nejustificate de studiul ultimilor date din domeniul psihopatologiei. trebuie înlocuită cu o întrepătrundere mai constructivă a lor. din păcate. După cum s-a spus. refăcută. poate fi un pas decisiv în acest sens. rămânând sub impresia primelor sale studii şi primilor săi pacienţi nevrotici. diversitate nu de elemente ale unei clase. TEORIA GENERALĂ A PULSIUNILOR Freud spunea despre Pulsiuni că reprezintă mitologia ştiinţei psihologiei abisale Pulsiunile fiind asemenea zeilor. pe termen lung efortul financiar poate fi acelaşi. s-au menţinut încă şi astăzi. aşa cum reiese din cazul Schreber. precum şi cea ca fiecare psihanalist sau psiholog abisalist să aibă o formaţie teoretică în biologie. 2. Îndreptată spre criteriile ei de încadrare semiologică a Tulburărilor Psihice într-o clasă sau alta şi înzestrată cu autoritate medicală. Dar el probabil că imaginase nişte medicamente capabile să atace ‘atemporalitatea Inconştientului’. Însă medicaţia actuală care se aplică cu succes acolo unde psihanaliza ar avea şi mai mare succes produce o oarecare dependenţă a pacientului de ea. Psihiatria are mare nevoie de o clasificare având în vedere neconcordanţele de stabilire a diagnosticului care există astăzi în acest domeniu. Cu toate acestea este imposibil ca o teorie care se pretinde a cunoaşte abisurile Psihicului Uman şi a cunoaşte adevărul despre acestea să nu poată face ordine în psihopatologie şi să nu elaboreze o clasificare clară şi precisă a Tulburărilor Psihice. în loc ca acesta să fie semnul distinctiv de apartenenţă a acestora la aceeaşi categorie aşa cum există în multe alte asemenea care încep cu ‘psi’ aici există cea mai mare discordie. în loc să o încorporeze şi să o corecteze ca urmare a experienţei sale. clasificare realizată nu pe baza criteriilor semiologice aşa cum se face astăzi în psihiatrie 20 . Totuşi este probabil ca aceste probleme se vor rezolva mai devreme sau mai târziu iar această exagerată scindare între ele se va aplatiza progresiv. se exclude ea însăşi de la pretenţia de ştiinţă pe care fără îndoială că o merită. Psihanaliza insistă pe investigaţia profundă în timp ce psihiatria lasă deoparte o astfel de evaluare exhaustivă în favoarea ameliorării produsă de medicaţie simptomului. Psihiatria poate fi foarte uşor instituţionalizată căci terapia se reduce la administrarea de substanţe chimice capabile să producă un echilibru artificial şi momentan în sistemul psihic al pacientului. Cerinţa ca fiecare psihiatru să aibă la activ o cură didactică. acel curaj de a recunoaşte importanţa Sexualităţii pentru Psihicul Omenesc întrun moment de impas. chiar dacă în unele ţări. Astfel că. psihiatria s-a detaşat la rândul ei de psihanaliză. facilitată de sistemul de formare şi nu de propriile curiozităţi. îngrămădirea paranoiei în schizofrenia paranoidă. Lipsa de comunicare dintre acestea. pe care el le cam ignora. Deşi există unii psihiatrii care sunt şi psihanalişti. Aşadar scopul psihologiei abisale este acela de a ajunge la o clasificare universal acceptabilă a tulburărilor psihice. Pornind de la această diferenţă de opţiune. Obiecţia pe care Freud i-o aducea lui Adler că nu explică cum e posibil ca el singur Complexul de Inferioritate să explice atâtea Tulburări Psihice. Or Freud a închis ochii diversităţii de tablouri clinice prezentate de psihopatologie. aceste gânduri. poate fi aplicată psihologiei sale însăşi prin extensie: cum poate fi explicată diversitatea copleşitoare a materialului clinic doar pe baza a câtorva Stadii de Evoluţie Libidinală? O psihologie abisală care nu ia cu asalt acest material clinic al psihiatriei. Freud trăia convingerea că în terapia Tulburărilor Psihice viitorul este cel al medicaţiei. Este normal ca între psihiatrie şi psihanaliză să fie o oarecare incompatibilitate legate de formaţia celor două deşi anumiţi specialişti au ambele formaţii. ci diversitatea de clase însele.Acest fapt este dovedit de continua decădere a acestei discipline în ciuda unor mici împrospătări legate de autorii postfreudieni. sensul pe care ele îl pot da aparatului psihic la fel cum divinitatea dă sens existenţei. prin confuzia sau cel puţin. Însă principala latură a discordiei este reprezentată de metodologia terapeutică. deşi costă mai puţin. Modul în care Freud a extins nepermis conceptul de ‘nevroză’ în zona totală a Psihopatiilor sau Psihozelor. Astfel de ‘critici’. O astfel de metaforă este folosită pentru a sublinia importanţa a deosebită a acestora. costul tratamentului este suportat de casele de asigurări. Din nefericire. acel curaj de a invita subiectul să spună tot ceea ce îi trece prin minte fără să îşi judece ‘critic’ aceste idei. psihanaliza şi psihiatria nu vor putea face niciodată casă bună nici pe plan teoretic. De aceea scopul dinamicii psihologiei abisale este acela de a explica această diversitate. tocmai prin limitarea psihologiei abisale care nu a putut să le observe. în special în ţările fostului lagăr socialist. atestă în ce mod el a închis ochii acestui domeniu. O teorie generală a Pulsiunilor ar însemna rezolvarea multor ambiguităţi din psihologia abisală care au făcut ca ea să nu-şi câştige numele de ştiinţă încă. adică să distrugă efectiv acele reprezentări care sunt de obicei refulate şi care ulterior ‘se reîntorc’ prin Sublimare sau alte căi la fel cum o otravă poate fi neutralizată printr-un antidot. fără să ia în calcul chiar evoluţia acestor Tulburări timp de aproape o jumătate de secol.

Chiar dacă Darwin. Influenţa Mediului în aceste teorii este minimalizată. pentru ca apoi să le localizeze şi să le descrie. 2. Secţiunile acestui subcapitol se vor ocupa tocmai de acest drum pornind de la analiza fenomenului biologic. Conservarea şi înnoirea reprezintă aşadar două forme ale evoluţiei al vieţii. După ce această sarcină va fi fost terminată se poate trece la problema arzătoare a psihologiei abisale şi anume la Psihopatologie. prin conflictul lor. începând de la definiţia Psihicului trecând prin explicarea lui şi identificarea formelor sale de manifestare. Conservarea presupune efortul vieţii de a rămâne aşa cum este acest lucru realizându-se prin autoapărare în special iar înnoirea presupune imperativul de a trece către forme superioare de existenţă. Aceste relaţii facilitează o trăsătură esenţială a evoluţiei vieţii şi anume selecţia naturală. fireşte c Freud tinde de multe ori să ia în calcul şi ereditatea şi influenţele Mediului în geneza Psihicului însă de fiecare data sfârşeşte prin a găsi cauze suspendate în aer pentru acesta cum este cazul teoriei stadiilor de evoluţie libidinală. Selecţia naturală se prezintă în două forme: una intraspecifică. care este un Mediu reflectat genetic) aceste cauze. constituie principiul apariţiei Psihicului. grup sau clasă socială) ci pe principii dinamice generale. se deosebesc de materia anorganică prin faptul ca ele reuşesc să prelucreze mişcarea şi să o iniţieze printr-un anumit principiu propriu. unde relaţiile Individ-Mediu se realizează în interiorul speciei. ceea ce este diferit de la mediu la mediu. exterioritatea ultimă a Psihicului. vor trebui mai întâi analizate Instinctele şi apoi ceea ce se numesc complexe ale trunchiului psihic. Celălalt subcapitol se va ocupa despre fenomenul apariţiei Psihicului din aceste premise biologice. De aceea aici se vor cerceta principiile cele mai generale ale Biologicului. Acestea sunt reunite în capitolul dedicat Softului aparatului psihic. Din acest motiv acest subcapitol se şi numeşte aşa. Aceste tendinţe sunt conservarea şi înnoirea. cu două subcapitole referitoare la problema structurării aparatului psihic la care se adaugă cele ale psihologiei cognitive cu aplicaţiile principiilor descoperite şi manifestarea diversă a elementelor analizate în primele două. incompatibile. după cum deja s-a anticipat în introducere. Hardul aparatului psihic Respectând drumul prin care Pulsiunea Biologică devine o Pulsiune Psihică.1. Organismele superioare prezintă o astfel de împletire retroactivă între cele două tendinţe ale vieţii iar relaţiile dintre ele este în acest fel foarte complexă.1. Faţă de organismele inferioare. Va fi arătat modul în care Psihicul se desprinde de Biologic (rămânând în relaţie retroactivă cu acesta) precum şi modul în care el se formează pe mai departe. Fără această bază psihologia abisală se găseşte în situaţia de a fi suspendată în aer. Instinctele. Pentru acest lucru este necesar parcurgerea unui drum anevoios. Organismul reacţionează în funcţie de negocierile interne ale acestor două mari interese. Chiar dacă ele par contradictorii şi deci.1. totuşi între ele nu există o reală incompatibilitate ci doar o opoziţie în interese. cel care a lansat termenul. trecând prin stabilirea legilor şi principiilor acestuia şi terminând cu descrierea părţilor sale componente relevante pentru psihologie. adică între indivizi similari şi alta interspecifică. Sub raportul biologic evoluţia se desfăşoară în două tendinţe opuse care.1. El încearcă să deducă din aceste principii posibilitatea de existenţă a Instinctelor însele. ele colaborând retroactiv. organismele. Premisa biologică a originii Psihicului Fiinţele vii.1. de concurenţă sau de conlucrare. de la ţară la ţară. 2. cele superioare sunt consolidate ca sisteme individuale complexe. anume că Mediul ar fi pasiv în formarea insului şi că totul s-ar reduce la modul exclusiv activ în care individul se raportează la membrii familiei în special. Aşadar.(căci acestea clasifică actul psihic final. Deşi se găsesc explicaţii pentru o cauzalitate exterioară totuşi acestea nu rezistă testelor cele mai simple. brută şi neprelucrată a Mediului aşa cum face materia anorganică atunci când evoluează. către dezvoltare şi perpetuă consolidare. climă şi mentalitate specifice fiecărui popor. Apoi ea conţine genealogia psihologiei abisale. 2. această parte întâi conţine pe de o parte Metabiologia ca sistem de funcţionare biologică a Organismului şi transformarea acestor principii în funcţii psihice. adică către evoluţie. de sociabilitate. ceea ce face obiectul capitolului despre Hardul aparatului psihic adică despre suportul său organic. Metabilogia psihologiei abisale Cu acest subcapitol psihologia abisală caută să se lege de o bază sigură. Între aceste sisteme individuale funcţionează relaţii complexe. totuşi nici viceversa nu este valabilă aşa cum tinde să considere psihologia abisală freudiană. Din această cauză teoria expusă aici va încerca să găsească mai mult în Mediu (şi ereditate. să deducă principiile sale şi întregul său demers din această zonă pe care va trebui să o analizeze amănunţit pentru a găsi o astfel de portiţă de comunicare cu realul care să-i întemeieze dreptul la existenţă. fără influenţa directă. unde o specie concurează sau conlucrează cu alta. De obicei selecţia interspecifică este anterioară celei intraspecifice însă şi aici se poate 21 . ce face el sau ce scop are pentru Organism ceea ce face obiectul Metabiologiei psihologiei abisale. ia dat Mediului care selectează indivizii o funcţie mult prea mare iar indivizilor o funcţie mult prea pasivă.1. Pentru asta este necesar să se stabilească ce este Instinctul.

O asemenea concepţie organicistă extinsă asupra tuturor Tulburărilor Psihice se dovedeşte însă a fi tributară unei concepţii mitologice asupra Psihicului şi a Omului în general. Conflictul este originar organic şi cu cât este mai pregnant şi mai puternic. Această distincţie îşi va arăta valabilitatea în capitolul consacrat Tulburărilor Psihice pentru explicarea acestora. explică Tulburările Psihice pe baza proceselor nervoase de excitaţie şi inhibiţie. Adler încearcă să le explice pe acestea doar pe latura ‘voinţei de putere’. Or. Acest conflict general dictat de imperativul evoluţiei este aşadar principiul apariţiei Psihicului. la psihopatologie. Chiar structurile instinctuale nu pot fi explicate decât în relaţie retroactivă. a ‘Complexului de Inferioritate’. care în cazul de faţă este Mediul. căci orice perturbare trebuie să implice şi un element perturbator. implicaţiile fiziologice retroactive între planul psihic şi cel fiziologic sunt de netăgăduit acesta din urmă suportând în mod indirect acţiunea Psihicului. în ceea ce priveşte forma lor structurală. aşa cum A. care este principiul evoluţiei vieţii în genere. evolutivă cu Mediul. el devine emblema superiorităţii vieţii iar tendinţele conservării şi înnoirii sunt factorii principali ai acestui conflict. după cum se va vedea în partea a treia a acestei lucrări. adică chiar succesul vânătorii. 22 . după cum se va vedea mai târziu. faţă de adaptarea vectorului său acţional. suprastructurarea Pulsiunii Instinctuale care este principiul funcţiei psihice. Această concepţie nu poate explica diversitatea acestora fără a implica diversitatea condiţiilor de mediu. Adică Psihicul este pur si simplu chiar Biologicul care se modelează retroactiv sub raportul comportamental în relaţia cu Mediul. Pulsiunea Psihică dimpotrivă. Sub raportul calităţii o astfel de facilitate înseamnă apariţia Memoriei în timp ce sub raportul cantităţii aceasta determină apariţia sistemului psihic. Cu alte cuvinte Pulsiunea Psihică poate fi activată şi fără medierea condiţionării fiziologice. vine să diferenţieze o astfel de adaptare retroactivă la Mediu a structurii instinctuale brute. O concepţie care poate localiza o astfel de perturbare în mod izolat este una magicistă determinată supranatural. nu implică şi nu este implicată de o astfel de schimbare pe plan fiziologic în mod direct. Fireşte că teoriile organiciste vor exclude societatea de orice vină iar cauzele Psihopatologiei ar fi exilate în eterul individual. tot aşa şi concepţia organicistă încearcă să explice Psihicul pe baza planului fiziologic. dintre nevoia ei de satisfacţie imediată şi amânarea ei. nu şi dereglările sale. succesul unui asemenea sistem de feed-back negativ. deşi. Acest model originar se va repeta la scară mai restrânsă în orice element comportamental. Aici este originea amânării satisfacţiei Instinctelor aşa cum apare ea încă în lumea animală şi nu cea produsă de civilizaţia umană după cum susţine Freud. diversitate mediată de sistemul psihic mai întâi şi care abia apoi îşi poate găsi rezonanţa somatică. Acesta este încorporat la rândul său în metasistemul originar al retroactivităţii dintre impulsul de conservare şi cel de înnoire din cadrul evoluţiei vieţii in general ca şi alte sisteme retroactive de forma lui. asta înseamnă că ea i-a fost într-un fel destinată. de la forma brută în sensul unei suprastructurări a lor este principiul apariţiei Psihicului. ci doar în elementul perturbat. În acest caz va primi o lovitură puternică concepţia organicistă a Tulburărilor Psihice (cu excepţia psihozelor) unde ea pare să fie de ajutor. dată de structura fiziologică în cauză asemenea unui reflex necondiţionat. Acest infrasistem retroactiv prezent în forma Instinctului de Nutriţie este încorporat (asemenea multor alte infrasisteme retroactive care răspund de tipuri diferite de comportament) în sistemul retroactiv ce se stabileşte între Organism si Mediu. Comportamentul poate fi dirijat de prevalenţa pulsională a uneia dintre aceste două elemente. de exemplu. deci fără subordonarea ei la o Pulsiune necondiţionată.vorbi de condiţionare retroactivă. deci pe baze exclusiv fiziologice ignorând faptul că structura fiziologică nu poate explica decât mecanismul de funcţionare brută a Fiziologicului. Fiziologicul nu are decât un rol reflexiv căci cauza principală se află de fapt în sistemul psihic. Dar această amânare se dovedeşte a fi doar continuarea Pulsiunii (Brute) de Nutriţie a animalului de pradă căci ea nu vizează inhibarea absolută a acesteia ci tocmai satisfacerea ei cât mai optimă. O specie se dovedeşte a fi superioară dacă reuşeşte să se impună altora în cadrul unei selecţii naturale interspecifice eliminând pe cât posibil speciile rivale. o astfel de concepţie este foarte bine primită de autorităţi deoarece în cazul în care Tulburarea Psihică ar fi condiţionată de Mediu (aici cel social) ele ar trebui să dea socoteală pentru starea în care se află ea relativ la societate. crezătoare în destin. De asemenea. O Pulsiune pur fiziologică este aceea care se manifestă direct în comportament. Aşadar amânarea. Pânda animalului de pradă reflectă interacţiunea dintre pulsiunea brută. Speciile trebuie să adopte adevărate strategii de luptă şi să le aplice optim. Astfel că se poate în mod cert spune că în anumite dereglări psihice ce au un anumit semn somatic. trebuie să fie posibil printr-o capacitate de a înregistra satisfacţia care a fost astfel amânată sub raportul calităţii si a cantităţii. conflictul psihic se dovedeşte a avea rădăcini mai adânci decât aşa cum apar ele relativ la cel dintre normele morale şi Sexualitate. dacă amânarea reprezintă cheia funcţionarii organismelor superior organizate. Această modelare a Instinctului sau a unei grupe de Instincte. Căci dacă principiul perturbării nu este căutat într-un element perturabtor. Precizarea localizării funcţiei psihice în zona Instinctelor. unde aceasta din urmă deţine prevalenţa. Fără îndoială că Psihicul influenţează Fiziologicul care îi stă la bază ca urmare a reacţiei retroactive dintre aceste două elemente. Pavlov. Dar fireşte. este mediată mnezic şi este uneori şi un reflex condiţionat.

principala intenţie a acestei lucrări. Restrângerea conceptului de ‘psihic’ doar în zona Pulsiunii modelate şi nu la nivelul structurii sale biologice nu vizează o răzvrătire terminologică ci dimpotrivă. Structura generală a Pulsiunii La origine. a structurii somatice. chiar dacă sistemul cognitiv i-a rămas în mare parte străin. Prototipul conceptului de ‘instinct’ este însă dat de nevoile primare ale Organismului. fiecare având comportamente şi dorinţe diferite. S-a ajuns astfel în situaţia bizară de a fi descrise câteva mii de astfel de ‘instincte’. adică a implicaţiilor comportamentale ale unei astfel de structuri organice şi nu a structurii în sine. după cum s-a spus. acest lucru realizându-se de la sine în procesul Vieţii.2.1. În mare. problema este că nu există o concepţie ştiinţifică despre Psihic. Aici dimpotrivă. poate să fie una care determină principial moartea acelui Organism. Freud recunoaşte şi el faptul că ‘Pulsiunea este reprezentantul psihic al unei excitaţii somatice’ (din păcate pentru ştiinţă. legat de acţiunea tradusă comportamental a unui Instinct rudimentar şi de toate acţiunile pe care Organismul le face pentru ca o anumită funcţie organică să fie menţinută la nivel constant. culminând cu Descartes. în aceasta constând dualismul sau. Conceptul de ‘instinct’ aşa cum apare el în acele discipline care îl utilizează este foarte ambiguu. ca Foamea. Dacă dualismul cartezian dar şi cel platonician ignoră funcţia fiziologică a stării de Gândire. Tulburările Psihice şi cele Somatice reflectă foarte clar distincţia dintre Psihic şi Somatic. În legătură cu distincţia de mai sus şi cu implicaţiile ei terminologice. anume explicarea a ceea ce este de toţi autorii recunoscut ca fiind Psihic. în condiţiile neelaborării unei viziuni unitare psihosomatice) dar cu toate acestea el introduce la sfârşitul operei sale ciudata grupă a Pulsiunilor Morţii. de exemplu. derivând în teoriile organiciste. Pulsiunea este un element pur fiziologic. 2. Însă Moartea este un epifenomen al Vieţii. Analiza complexelor trunchiului psihic ce se va face în capitolul următor. În ceea ce priveşte ultima obiecţie. o aliniere consecventă la termenul general de ‘tulburare psihică’ pe care teoria expusă aici l-a considerat edificator pentru definirea Psihicului. Diferenţierea pe care filosofii. Este imposibil de a explica cum o Pulsiune Brută. cartezianismul identifică şi starea de Gândire şi conţinuturile semantice ale Gândirii ca aparţinând unui spirit (mistic). involuntar. ca pulsiuni originare şi în relaţie duală cu Pulsiunile Vieţii. cea de cartezianism. la polul opus stă biologismul unilateral care atribuie şi conţinuturile Gândirii tot unei funcţii fiziologice sărind tocmai peste ce această teorie numeşte ‘psihic’. condiţia retroactivă între organismele vii in genere dată de epuizarea unui sistem individual. lucrurile stau exact invers. Setea sau Libidoul deci acolo unde substratul fiziologic este nelipsit. ce are rolul de a menţine în stare de funcţionare un subsistem organic al unui Organism. Pe baza acestei ambiguităţi. instinctuale. Cu privire la aceasta. Psihicul şi Somaticul nu sunt complet opuse şi nici măcar opuse. în descrierea acelor câteva mii de ‘instincte’ substratul fiziologic se reduce treptat la acestea ceea ce este absurd. se demonstrează clar că Tulburările Psihice. Degenerarea termenului ‘psihic’ către o funcţie structurală fiziologică a fost o problemă ulterioară celei de precizare terminologică a Tulburărilor Psihice. adică Tulburarea Psihică. ci doar nişte ipoteze pe care diferiţi autori le iau ca premize în elaborarea teoriilor lor. Şi sarcina de a explica Tulburările Psihice este. De aceea 23 . Gândire este dictată atât în conţinut cât şi în formă de experienţele retroactive asupra Mediului şi nu doar de o capacitate exclusiv structurală de a avea conţinut. De fapt însăşi originea termenului ‘psihic’ a fost dirijată de explicarea acestor Tulburări ce au fost apoi numite ‘psihice’. ci vizează consecinţele epifenomenale ale acestor structuri.Obiecţia care s-ar putea aduce restrângerii conceptului de ‘psihic’ la această formă constă în această întrebare: cu ce drept se restrânge noţiunea de ‘psihic’ la simpla Pulsiune modificată evolutiv din moment ce în limbajul ştiinţific această noţiune integrează sub sine şi anumite structuri fiziologice? Ce garanţii există că Psihicul ţine de această latură? Nu cumva o asemenea concepţie care diferenţiază psihicul de fiziologic conduce la o altă variantă de cartezianism? Aceste posibile obiecţii îşi vor primi răspunsul pe rând. o operează între Gândire şi Corp este una care nu vizează structura internă a funcţionării Gândirii (a mecanismului ei) şi a Fiziologicului. va arăta pe larg acest lucru. chiar dacă unele sunt motivate organic (Psihozele). Dimpotrivă Psihicul este o continuare a Somaticului şi anume o implicaţie comportamentală modificată în relaţia cu Mediul a Pulsiunii Brute. conceptul de ‘instinct’ este extins şi în ceea ce priveşte Softul Organismului iar cum acesta este diferit de la un individ la altul. Masticaţia pentru Instinctul Nutritiv. Aşadar tocmai acest fapt este garanţia acestei restrângeri conceptuale.1. Biologia a arătat suficient de clar că Gândirea este de fapt tot o funcţie somatică. el înseamnă un comportament rigid. Aşadar nu este nevoie ca Organismul să aibă ca principiu un mecanism de autodistrugere. Concepţia despre Psihic care se extinde în zona structurii fiziologice cu localizarea sa riscă să nu poată deosebi Psihicul de Biologic. de somatic şi deci să nu poată deosebi biologia de psihologie. nu îşi au originea în această zonă ci tocmai în cea a deformării Pulsiunii Organice. sub presiunea altor sisteme. în teoria prezentată aici. Or. Aşadar la origine Pulsiunea este o schemă comportamentală nemijlocit organică traductibilă biologic prin intermediul reţelelor neuronale.

motor. reprezintă partea de Soft a Instinctului. Energia Pulsiunii 24 . Fireşte că aici trebuie explicat că Freud extinde conceptul de ‘sexualitate’ dincolo de cel de ‘genitalitate’. De exemplu reflexele necondiţionate de genul celui al reacţiei genunchiului la lovirea cu ciocănelul. atunci întreg Instinct Nutritiv va fi anulat. respectiv faimoasa Sublimare. ceea ce contravine unei legi fiziologice precise legată de funcţionalitatea sa ca atare. ci faptul că are un substrat fiziologic precis. Dar totuşi ea o cuprinde şi pe aceasta. Acest concept de ‘complex’ va fi definit la momentul oportun în funcţie de cel de ‘instinct’. aparţine biologiei ca punere în relaţie de continuitate între Hardul şi Softul Instinctului. Însă cea fiziologică este exclusă tocmai datorită invariabilităţii pulsiunii Instinctului Sexual ce conduce la obţinerea actului sexual. Aceste Pulsiuni trebuie diferenţiate de alte Pulsiuni ale căror consecinţe comportamentale nu duc neapărat la satisfacţia organică a Instinctului cum sunt pulsiunile Complexelor Autonome. De exemplu comportamentul nutritiv ce presupune ajutorul funcţiei Soft a Instinctului. Pulsiunea are capacitatea de a acţiona direct în planul comportamental în funcţie de acest interes. Despre acest lucru se va discuta în secţiunea următoare iar ceea ce este mai important de subliniat acum este caracterul comportamantal al Pulsiunii. un aparat special care are o importanţă covârşitoare pentru supravieţuire. care aparţine Softului Instinctului nu este independent de acesta şi este aici numit Complex Instinctual. Pulsiunea este un comportament elaborat şi complex în care intră mai multe elemente.3. pentru a folosi un termen sugestiv din informatică. precum şi implicaţiile lor. Hardul său şi implicaţiile sale principiale în Soft în timp ce psihologia propriuzisă trebuie să studieze în primul rând Softul acestuia trecând dincolo de Instinct către Complex. Dată fiind structurarea Instinctului în zona Hard şi Soft a sistemului psihic. de către subiect. Structura biologică a Instinctului reprezintă Hardul Instinctului. Deci pentru înţelegerea Pulsiunii trebuie să fie analizat mai întâi Instinctul. adică orice act comportamental mai general. Astfel că în interesul său de a consolida şi menţine în stare de funcţionare o anumită parte sau funcţie a Organismului. Aceste informaţii se transmit nervos sau chimic către un anumit centru de colectare a acestor date şi abia apoi Pulsiunea se poate consolida şi poate fi retransmisă către comportamant. nu sunt Pulsiuni.1. O astfel de precizare este în măsură să limiteze la maximum ideea freudiană după care ‘Instinctul Sexual refulat se sublimează în cultură’. Acestea doar protejează Instinctul. Acest comportament nu poate fi modificat din principiu căci dacă acţiunea de obţinere a hranei nu aduce hrana. Complexul. a scopului său. Cu toate acestea nu orice act comportamental este datorat unei Pulsiuni. De exemplu Foamea presupune un foarte complicat aparat digestiv ale cărui elemente sunt studiate de biologie. prin introspecţie. Astfel că Pulsiunea Instinctuală este predispoziţia senzo-motorie la acte comportamentale relaţionate structural în scopul furnizării materialului brut de funcţionare organică către structura anatomică a Instinctului. îl mediază social. Rămâne de discutat în ce măsură partea nonfiziologică din conceptul mai larg al lui Freud realizează acest lucru. Complexul este un comportament de satisfacere a Instinctului. cealaltă parte a Instinctului. de nevoia propriuzisă a Organismului ca ea să conducă la satisfacerea respectivei funcţii. fără coroborarea cu alte astfel de reacţii. adică traducerea în plan comportamental. însă nu fac parte integrantă din el. Ea face posibilă însăşi funcţionarea Instinctului. ci simple reacţii nervoase periferice care pot lua parte într-o Pulsiune Brută dar care nu se pot extinde la aceasta singure. Aşadar pentru a determina domeniul Pulsiunii pur fiziologice trebuie identificate acele acte comportamentale ce fac posibil nemijlocit funcţia organică a Instinctului. un comportament atomar în cadrul comportamentului general.trebuie deocamdată făcută distincţia dintre Instinct şi Complex. Iată că ele nu sunt conştiente şi recunoscute empiric. Specificul său nu este Pulsiunea ca atare. primul urmându-l. Deci Pulsiunea Sexuală aşa cum o vede Freud nu înseamnă doar ceea ce aici este recunoscut a fi Hardul. fiecare dintre ele are scopul său bine precizat şi invariabil din punct de vedere funcţional. adică de scopul structurii organice digestive. este legată teleologic de funcţia Hard. structura şi patologia Pulsiunilor. precum şi relaţia retroactivă dintre aceste zone. continuându-l pe celălalt. în cazul Foamei el poate viza toate operaţiile de nutriţie şi digestie. Pulsiunea Instinctuală Sexuală. cea referitoare la funcţionarea lui realmente în mediul extern. Deci nu este de nici un folos spre a identifica Pulsiunea cu impulsurile nervoase sau cu hormonii eliberaţi de glande. Pulsiunea Instinctuală se consolidează în funcţie de întreaga structură organică a Instinctului. spre deosebire de Complexele ale căror comportamente dictate nu serveşte imediat şi concret la satisfacerea Instinctului şi de aceea ele sunt numite Complexe Autonome sau Complexe Fundamentale.1. O definiţie a psihologiei însăşi relativ la cele spuse până acum s-ar face în felul următor: Psihologia este ştiinţa care studiază originea. Aşadar Pulsiunea este unitatea structurală şi funcţională a aparatului psihic capabilă de a fi inhibată excitată şi neutralizată adică de a avea o energie specifică şi de a fi tradusă comportamantal. 2. Dimpotrivă. Fiziologia Pulsiunii de asemenea. De aceea se poate spune că metabiologia este disciplina care studiază structura organică a Instinctului. adică un comportament psihic. Pulsiunea devine Complex.

de simplificare a limbajului dacă se ţine cont de definiţia ştiinţifică a energiei. Pe de altă parte. Ea va trebui să rezide chiar în capacitatea organică de a avea Psihic. Deşi astfel de energie este identică cu energia psihodinamică. Căci benzina şi curentul electric sunt obiecte care conţin în sine latent energia şi care nu se poate dezvolta decât atunci când acestea reacţionează cu un alt obiect. Această distincţie este foarte importantă în ceea ce priveşte consecinţele în plan fiziologic ale fenomenului energiei. Aceasta are un statut nu numai ontogenetic ci şi genealogic în cea mai mare parte legat implacabil de funcţia mnezică. teorii care sunt prezente în subsidiarul concepţiilor sale dar pe care în acelaşi timp le şi neagă prin faptul că recunoaşte că Psihicul nu este sufletul mistic cartezian sau platonician ci un fel de continuator al somaticului (căci Pulsiunile Somatice se regăsesc în activitatea psihică). un obiect concret. energia psihodinamică este doar în măsură să producă insatisfacţie. ontogenetic legată de funcţionarea sistemului organic în stare să dezvolte o energie psihodinamică. atunci Pulsiunea este produsul. Energia psihodinamică. adică de a comporta Pulsiuni Somatice originare ca Foamea. Freud vede Nevroza ca pe o epuizare de energie a aparatului psihic. asemenea ‘elanului vital’ de care vorbeşte H. Setea sau Libidoul. Căci chiar în fizică el este un concept generic energia nefiind aici un lucru. Totuşi Freud este departe de a înţelege ce este energia fiziodinamică cu statut actual. Dacă ‘energia psihică’ a lui Freud produce linişte (‘Principiul Constanţei’ reprezentă o plenitudine energetică) dimpotrivă. în special de fizică. Teoria energetică freudiană se reduce la ‘energia psihică’. Or dacă la asta se reduce de fapt energia va trebui ca acest concept de ‘energie’ să fie identificat în final cu cel de ‘lucru mecanic’. energia fiziodinamică este capacitatea organică de a determina o energie psihodinamică. Trebuie aici arătat că conceptul de ‘energie psihodinamică’ descris aici nu este identic cu cel de ‘energie psihică’ al lui Freud. Dacă Psihicul şi Fiziologicul sunt două lucruri între care există raporturi ca acelea arătate mai sus unde . cuprinzând-o latent pe aceasta. energia fiziodinamică reprezintă finanţele investite în această fabrică. marfa acestei fabrici. conceptul de ‘energie’ este extins la maxim aici fiind definit prin intensitatea unei Pulsiuni. nu este identic cu cel folosit de ştiinţele pozitive. În acest caz raportul dintre energia fiziodinamică şi cea psihodinamică este acelaşi ca şi cel dintre combustibil şi capacitatea motorului de a dezvolta lucru mecanic. Precizarea se face prin faptul că acest corp sau sistem nu poate porni de la sine această mişcare. Această energie se va numi de acum încolo energie psihodinamică şi ea se aplică oricărei Pulsiuni. ci o preia şi o prelucrează de la alt corp. fie ea şi una Instinctuală. adică identificând sau caracterizând energia prin forţa motrice. răspândit apoi larg în alte teorii şi care înseamnă rezistenţa la frustrare a subiectului. capacitatea motrice a unui sistem. se extinde şi asupra cauzelor acestor atribute ale sistemului. Deşi nu are o definiţie clară a conceptului său de Libido. Aceasta se aplică de fapt vieţii în genere şi este explicabilă biochimic la nivelul asimilării nutritive. Dacă sistemul fizio-biologic ar fi comparat cu o fabrică. se dovedeşte a fi preponderentă în Tulburările Psihice şi scăzută la normalitate. De exemplu benzina este energia motorului iar curentul electric este numit şi energie electrică. care îşi are originea în vid. Bergson. suportul Psihicului atunci va trebui ca această energie psihodinamică să aibe cauze fiziologice. chiar dacă aceasta este una instinctuală şi nu elaborat-psihică. Freud îl ia în sensul de energie psihică a impulsurilor sexuale. În cazul de faţă aceste energii sunt într-adevăr lucruri concrete dar denumirea lor ca energii este făcută doar pe temeiuri practice. totuşi ea se va numi energie fiziodinamică deoarece este mai cuprinzătoare. nelinişte psihică după cum se va vedea în secţiunea următoare. Benzina produce presiune atmosferică atunci când arde. care parţial desemnează funcţionalitatea. aşa cum este el folosit aici. 25 . El a preluat teoriile dualiste tradiţionale cu privire la Psihic şi Somatic. Ea este secundară unei energii fiziodinamice ce o alimentează şi vizează funcţionarea sistemului organic adică funcţionarea scoarţei cerebrale unde este localizată funcţia mnezică. Aşa se face că conceptul de ‘energie’. ci un fenomen general cuprins descriptiv. Iată cum Psihicul este medierea dintre interesul Instinctului şi oferta Mediului.Conceptul de ‘energie’. mai largă decât aceasta. aşa cum este teoretizată aici. ceea ce face ca subiectul să sufere. în special în ceea ce priveşte ‘energia psihică’ îl duce la mari obscurităţi. intensitate capabilă să determine un anumit comportament. a hranei necesare organismului. O astfel de ‘energie’ trebuie diferenţiată de o posibilă ‘energie fiziologică’. în timp ce cea psihodinamică ar fi materia brută ce trebuie prelucrată. Curentul electric îl produce prin electromagnetismul său. căci ea este o Pulsiune Latentă în timp ce energia psihodinamică este deja o Pulsiune. presiunea care acţionează asupra pistoanelor motorului determină lucrul mecanic. Aici energia fiziologică ar fi identică cu energia din fizică. Pe baza acestui fapt. Totuşi obiecţia de concepere a sa nu ar sta în picioare. Energia fiziodinamică nu este transformată în Pulsiune. deoarece Freud nu ajunge să o pună în relaţie cu sistemul somatic. Fiziologicul este principiul. unei dorinţe. El este definit ca fiind capacitatea unui corp sau sistem de a produce lucru mecanic sau căldură. Geografia funcţionării unui astfel de sistem energetic vizează un Nucleu Psihodinamic (care înseamnă şi nucleul Psihicului) şi o Periferie Psihodinamică unde această energie negociază cu Mediul satisfacerea pulsiunii. Lipsa unei teorii generale a Pulsiunilor.

este originea Pulsiunii. De exemplu Libidoul. Căci Pulsiunea vizează structura unui comportament (deci mai degrabă ceea ce el numeşte ‘complex’) iar energia fiziodinamică sau psihodinamică presupune interesul acesteia de a fi aplicată comportamental. Distincţia dintre o energie fizică a Organismului. Căci în acest caz înţelegerea conceptului de ‘energie fiziodinamică’ este departe de cea a celui jungian de ‘libido’ care vine cumva din cer şi nu are o explicaţie ştiinţifică concretă. Cu toate acestea. Aceştia sunt doar condiţii ale evoluţiei însă nu şi cauza principală şi singulară a ei. Aşadar alura metafizică a unui astfel de concept este eliminată. acest lucru nu este 26 . Dar fie nu există sau există într-o măsură foarte mică în cazul în care această funcţie este satisfăcută. Instinctul. un anumit individ poate trece pragul psihotic. pragmatic. Darwin de exemplu. Pentru ca presupusele girafe cu gâtul lung să supravieţuiască celor cu gâtul scurt trebuie mai întâi să ajungă să aibă gât iar fără un principiu intern de dezvoltare. pe lângă elementul conflictual dintre Freud şi Jung iar primul a sfârşit prin a accepta şi el extinderea progresivă a acestul concept până la saturaţie odată cu teoria Eros-Thanatos. în timp ce cea psihodinamică nu are o finalitate imediată şi uneori ea nu are nici un fel de finalitate. adică a energiei sale fiziodinamice. Evoluţia vieţii ţine în mod necesar de această energie fiziodinamică şi ea nu este posibilă în mod static aşa cum o imaginează Ch. de a se mişca fără intervenţia unui element extern ci doar cu un anumit principiu intern. Însă nu este necesar ca prin asta să fie nevoie de postularea unei energii fizice sau de angajarea în dezbateri privind infirmarea sau validarea acesteia. termenul ‘libido’ înseamnă din punct de vedere etimologic ‘plăcere’. ea este însuşi principiul vieţii. Este evident că modelul neuroendocrin al biologiei este inclus în această premisă psihologică ce este reprezentată de conceptul in cauză dar este mult mai larg decât cele ale biologiei. Jung foloseşte conceptul de ‘libido’ cu alt sens. Aici trebuie operată distincţia dintre ‘elanul vital’ al lui Bergson sau ‘voinţa’ lui Schopenhauer. adică al capacităţii unui sistem viu de a funcţiona prin sine însuşi sau. asemenea conceptului lui Schopenhauer de ‘voinţă’. după care Organismul ar evolua datorită ‘factorilor externi perturbatori’. respectiv pentru ceea ce aici este numit ‘energie fiziodinamică’. Mc. altul poate rămâne neafectat de stimulii presupuşi a determina Psihoza. după cum spunea Aristotel. el devenind unul pur descriptiv. acest lucru nu se datorează faptului că cele cu gâtul lung ar fi supravieţuit în timp de foamete celor cu gâtul scurt mai degrabă decât că nişte dinozauri preistorici sau orice altceva asemănător ar fi evoluat către aceste forme ca urmare a reducerii volumului datorat creşterii temperaturii globale şi a dispariţiei vegetaţiei luxuriante. Acest fapt este făcut mai degrabă din considerente pasionale. Lipsa unor teorii metabiologice viabile a contribuit şi ea la această extindere. Conceptul de ‘energie fiziodinamică’ este de asemenea mult mai restrâns deci s-ar include ca arie în aceste concepte filosofice. Mult mai bine elaborat este conceptul lui W. El însă are o definiţie precisă pentru că nu se leagă de un principiu metafizic al vieţii ci se leagă de o capacitate organică a Instinctelor respectiv aceea de a pune Organismul în mişcare doar din punctul de vedere al capacitaţii biologice de reacţie. aşa cum apare la Bergson sau Schopenhauer. ceea ce-i permite să mănânce cu uşurinţă frunzele copacilor şi nu iarba uscată a savanei. deoarece are explicaţii neuroendocrine. Energia fiziodinamică este o premisă absolută a psihologiei abisale. totuşi din punct de vedere psihologic ele reprezintă două lucruri distincte. ca Pulsiune Sexuală are o finalitate organică (reproducerea) în timp ce dereglările sale psihopatologice fac în aşa fel încât această finalitate este anulată. Dinamica unui astfel de fenomen face obiectul biologiei. Obiecţia este aceeaşi cu cea adresată psihologiei behavioriste relativ la explicaţiile pentru Psihoză: dacă la un anumit stimul traumatic. legate de rivalitatea lui cu Freud. ‘voluptate’ şi nu poate fi aplicat nici măcar Pulsiunii în general aşa cum declara Jung. Aceasta este mare în cazul inhibiţiei funcţiei organice a Instinctului. Pulsiunea fiziodinamică în acest caz este şi are o necesitate organică bine definită. respectiv interesul Organismului de satisfacere a Instinctelor sale. ceea ce îl face apt de a pune în mişcare organismul cu scopul satisfacerii cerinţelor sale organice.G. Deci nu este suficient să se postuleze că supravieţuirea este principiul evoluţiei vieţii. care se referă la o energie fizică a Organismului.Pe de altă parte C. El este luat ca fundament al însăşi existenţei Instinctului. În acelaşi fel caracterul perturbator al factorilor de mediu poate ucide anumiţi indivizi dar în acelaşi timp poate întări pe alţii. constă tocmai în faptul că ea se referă doar la modificările endocrine ce conduc la comportamentul organismului de satisfacere a Pulsiunilor. Instinctele fiind aspecte particulare ale acestui ‘sistem hormotimic’. Iar dacă girafa are gâtul lung. a ceva ce îl pune în mişcare în mod funcţional şi nu decizional cum este cazul cu energia psihodinamică de aici. Acest domeniu nu aparţine psihologiei abisale iar teoriile biologiei nu influenţează deloc conceptul psihologic de ‘energie fiziodinamică’ pe care psihologia îl ia ca premisă. aşa cum este el ca dat fiziologic. decât din raţiuni de ordin teoretic. precum şi cel de ‘elan vital’ al lui Bergson niciunul dintre ele nu prezintă distincţia dintre energia fiziodinamică şi cea psihodinamică. Pe de altă parte. Pe de altă parte este evident că dacă o astfel de energie fizică este constantă cea fiziodinamică nu este constantă. Fără o energie fiziodinamică nici girafele cu gâtul lung nu ar putea supravieţui faţă de cele cu gâtul scurt relativ la explicaţia lui Darwin.Dougal de ‘hormotimie’. Deşi din punct de vedere neurofiziologic ele sunt unul şi acelaşi lucru.

O Pulsiune nu se limitează la simpla excitaţie după cum s-a văzut. Capacitatea unei Pulsiuni de a avea valoare energetică este posibilă datorită unei constante. Uneori dorinţele în forma lor diversificată se exclud reciproc de aceea ele trebuie neutralizate pe rând. Aceste legi se completează reciproc iar cazul Anorexiei este unul complex unde alţi factori intervin după cum se va vedea la momentul oportun. legea excitaţiei psihice: Valoarea energetică a unei excitaţii este egală cu cea a unei inhibiţii anterioare. 2. care va fi completată de legea atracţiei valorice. Acest concept este aici numit Segment Psihodinamic al Pulsiunii. Aşadar un capăt al Segmentului va fi numit Valoare de Inhibiţie a Pulsiunii iar celălalt capăt va fi numit Valoare de Neutralizare. Rezonanţa unei inhibiţii la nivelul capacităţii Organismului de a alege în neutralizarea unei dorinţe sau alta determină excitaţia energetică a Pulsiunii. după cum tocmai s-a anticipat fenomenul de excitaţie şi inhibiţie este suspendat temporar de o altă lege care îl face să nu funcţioneze. Fireşte că acest lucru se întâmplă de mult prea multe ori însă energia psihodinamică îşi face cunoscută prezenţa prin această lege a excitaţiei care pune organismul în mişcare cu scopul satisfacerii respectivei nevoi. cum este cea Nutritivă. Aşadar. Acest fapt apare foarte clar în Anorexia Nervoasă şi vizează direct Instinctul Nutritiv. Segmentul Psihodinamic este însăşi energia Pulsiunii. a unei unităţi de măsură internă a respectivei energii. În orice caz trebuie arătat raportul dintre aceste două Valori ale Segmentului Psihodinamic într-o altă lege a Pulsiunii numită legea atracţiei valorice: 27 . Lipsa de răspuns a mediului la cerinţele pulsiunii. Dacă investirea este momentul ce precede ‘relaţiei cu obiectul’ în vederea satisfacţiei. Pentru ca o dorinţă care a fost inhibată să aibă acces la neutralizare ea este investită cu energie. După cum se va vedea. sau lipsa sa de pasivitate faţă de cerinţele ei ajunge în final să provoace dereglări psihice însă pentru viaţă ele sunt de preferat nefuncţionării energetice a Pulsiunii. posibilitatea alegerii satisfacerii lor. după cum s-a spus mai sus. Indiferent de valoarea istorică a teoriei selecţiei naturale ea trebuie acceptată din perspectivă activistă. Deci este absolut necesar să existe o homeostazie a energiei Pulsiunii. este clar că acest moment este unul ce urmează excitaţiei după cum se va vedea amănunţit imediat. deci este cuprinsă între două limite. Fireşte că un astfel de deziderat nu este posibil decât în starea de absolută saţietate a unei Pulsiuni deci această stare este mai greu de găsit. Freud foloseşte de asemenea conceptele de ‘excitaţie’ şi ‘investire’ dar fără să stabilească relaţia dintre ele. atunci prin pasivismul ei ea se obligă să găsească principiul său de mişcare în afara individului. Alegerea unei dorinţe pentru a fi satisfăcută trebuie să se facă în funcţie de importanţa ei momentană dar şi pe termen lung pentru Organism. Însăşi tulburarea psihică este mărturia unei astfel de dereglări produsă de această lege a Pulsiunii.4. autoreglativ. Pulsiunea este total lipsită de energie atunci când Valoarea de Inhibiţie este egală cu cea de Neutralizare. Raportul dintre excitaţie si inhibiţie este dat de prima lege a pulsiunii. aşa cum el sugerează. Deci energia psihodinamică. Legile generale ale Pulsiunii Organizarea Vieţii în forma superioară presupune amânarea dorinţelor. Căci dacă s-ar pierde din Valoarea de Excitaţie a unei Pulsiuni atunci ea ar ajunge prin neutralizarea ei să nu satisfacă totuşi Instinctul. Însă niciodată o lege psihodinamică nu va conduce direct la anularea.posibil. În acest caz Pulsiunea nu se poate întemeia structural şi deci îi este anulată furnizarea de energie psihodinamică iar procesul de conversie a energiei psihodinamice din energia fiziodinamică este anulat. pe lângă importanţa organică are şi ea rol în referenţialitatea neutralizării. Dacă Valoarea de Excitaţie nu ar fi egală cu Valoarea de Inhibiţie a Pulsiunii atunci Psihicul şi-ar rata funcţia iar Instinctul nu ar funcţiona. Societatea umană a condus şi la accidente dramatice de relaţionare iar sufletul omenesc a fost împovărat de numeroase inhibiţii care îşi revarsă apoi excitaţiile în alte Pulsiuni (vezi Cataliza) ceea ce a condus la tot ce înseamnă suferinţă.1. dacă nu se încumetă să accepte un principiu de evoluţie în interiorul individului şi al speciei. Iar dacă Instinctul nu şi-ar îndeplini rolul Organismul s-ar deregla. Această amânare înseamnă inhibiţia energetică a unei dorinţe. numită energie psihodinamică. adică Segmentul Psihodinamic efectiv nu există. Satisfacerea psihică a unei astfel de dorinţe înseamnă neutralizarea energetică a ei. Îns indiferent de aceste devieri ulterioare ale funcţiei energetice a Pulsiunii ea trebuie principial să fiuncţioneze şi să îşi îndeplinească rolul de Pulsiune. cea a neutralizării care înseamnă punctul zero al eişi cea a inhibiţiei care reprezintă capătul său opus şi care delimitează astfel corpul ei. Din păcate pentru individ o astfel de soluţie poate fi preferabilă suferinţei psihice. În acest caz viaţa ajunge astfel un fel de materie anorganică ce suportă doar influenţa exteriorului dar incapabilă să se schimbe prin propria sa voinţă. speciei şi chiar vieţii. ea nu se reduce la presiunea psihică ci reprezintă un complicat sistem retroactiv în relaţie cu mediul.1. la distrugerea prevederilor alteia după cum conservarea şi înnoirea Organismului nu se află într-un conflict total ci doar în unul provizoriu. lipsa ei de energie excitată ar conduce la moarte prin înfometare. lamarckistă mai degrabă. Practic dacă respectiva Pulsiune este una de conservare. Pe el se desfăşoară energia Pulsiunii. De aceea darwinismul a căzut în desuet în ultimul timp. Perspectiva darwinistă. unde Pulsiunea traduce comportamental nevoile Hardului Instinctului. există posibilitatea de dereglare energetică a Pulsiunii prin suspendarea energiei fiziodinamice care de fapt îi stă la bază acesteia şi astfel energia psihodinamică să fie şi ea suspendată.

În economie este cunoscută aşanumita lege a lui Gossen după care mărimea intensităţii unei plăceri descreşte progresiv până la saturare. insatisfacţie (excitaţie) şi amânare (inhibiţie). adică spre lichidarea Segmentului Psihodinamic al Pulsiunii în timp. ale interesului naturii. ele fiind mai degrabă complementare. având deci dezavantajul de a fi doar practică dar nu şi ştiinţifică. El totuşi precizează că Principiul Constanţei a fost dedus din acleaşi fapte din care a fost dedus şi cel al Plăcerii (‘Dincolo de principiul plăcerii’). si Segmentul Psihodinamic să se autodizolve. după cum se va vedea mai bine ulterior. Fireşte că o astfel de lege este o exprimare rudimentară a legii atracţiei valorice iar pentru înţelegerea acesteia ar fi trebuit mai întâi să existe o teorie a Pulsiunilor.Valoarea de Inhibiţie a unei Pulsiuni tinde sa atingă Valoarea de Neutralizare a acesteia. unde este creat un nou Segment Psihodinamic. adică la tendinţa spre neutralizare a unei Pulsiuni excitate. cu alte cuvinte. Spre exemplu. lipind de fiecare act psihic această diferenţă latentă de Valoare de Neutralizare. Legea atracţiei valorice şi legea excitaţiei se referă la acelaşi lucru. Freud descrie interesul Psihicului spre plăcere dar nu explică acest lucru conform a ceva anume. Această dreaptă nu este altceva în acest caz decât axa evoluţiei vieţii iar Segmentul Psihodinamic este modelul istoric. ca fiind scopul Vieţii în general. Adică nu poate fi demonstrabilă în sistemul de date în care se desfăşoară. legea lui Gossen sar traduce prin: Valoarea de Inhibiţie scade progresiv cu cât excitaţia este neutralizată. Această neutralizare nu poate fi valabilă decât în limitele Segmentului Psihodinamic. Căci după Freud Principiul Plăcerii nu se localizează faptic la simpla excitaţie energetică ci la interesul spre neutralizare al Pulsiunii. Acestea sunt de fapt nişte instrumente. Această lege explică de ce toxicomanii trebuie să mărească progresiv doza de drog pentru a obţine satisfacţie constantă. Deoarece dincolo de Valoarea de Neutralizare nu mai există nimic care să fie inhibat şi apoi neutralizat. faţă de care creşterea în cauză se raportează. Dacă Valoarea de Neutralizare este 28 . Acest enunţ este o tautologie. În terminologia expusă aici. Problema îşi are rezolvarea chiar aici şi anume în faptul că Segmentul Psihodinamic are o rezervă valorică de neutralizare ce depăşeşte limita în vigoare şi care este întotdeauna o limită provizorie. Această lege explică în termeni concreţi ceea ce Freud intuia cu al său ‘Principiu al Constanţei’. atunci Valoarea de Neutralizare creşte. în cazul celor două Principii de care vorbeşte Freud. satisfacţia depăşeşte Valoarea de Neutralizare. fapt ce a determinat pesimismul lor. că amânarea neutralizării este suspendată odată cu neutralizarea. dacă neutralizarea. Înnoirea presupune creşterea Valorii de Neutralizare pe axa de referinţă în aşa fel încât se ajunge la o excitaţie psihodinamică ce nu se datorează unei inhibiţii anterioare. Aici pot fi identificate două tendinţe opuse respectiv conservarea şi înnoirea aşa cum s-a arătat mai sus. Iar ambiguităţile sale în definirea acestui concept de ‘energie’ se răsfrâng aici unde el nu poate fi pus in relaţie cu excitaţia şi inhibiţia. satisfacţia. ci una empirică. Aşadar în momentul în care Segmentul Psihodinamic dispare datorită neutralizării. Acest fapt se datorează opţiunii evoluţiei Vieţii în sfera psihică deci a continuării ei şi nu a cramponării într-o ‘satisfacţie porcină’ eternă. care susţine că un segment se continuă cu o dreaptă la infinit la ambele capete. Această legătură este însăşi excitaţia energetică psihodinamică. Aceasta este puntea de legătură între economie şi psihologie. Este foarte evident că la Freud lipseşte un pas important şi anume legătura dintre satisfacţie (neutralizare). după cum spune Aristotel. adică a energiei Pulsiunii. Conceptul de ‘neutralizare’ presupune o inhibiţie a Pulsiunii adică o excitaţie energetică ce urmează să fie neutralizată. stadiul la care a ajuns o specie sau un individ din cadrul ei. Freud credea că ‘Principiul Plăcerii’ s-ar putea deduce chiar din ‘Principiul Constanţei’. ci de o ‘cucerire’. O astfel de creştere a Valorii de Neutralizare se face în limitele permisive ale legii autoreglării energetice despre care se va vorbi imediat. Aceasta înseamnă că orice Valoare de Neutralizare este provizorie dar mai ales regresivă conform legii autoreglării energetice. nu mai poate fi vorba propriuzis de o neutralizare. adică capătul superior al Segmentului. Această lege se poate numi legea respingerii valorice: Dacă Valorile de Inhibiţie şi Neutralizare sunt egale şi excitaţia energetică este 0. primul fiind aproximativ acelaşi cu legea excitaţiei psihice arătată mai sus. Însă nu este necesar pentru aceste două legi să fie deduse una din cealaltă. Căci este evident că Valoarea de Inhibiţie este dată de amânarea sau reprimarea neutralizării ceea ce ar însemna. În realitate aceasta nu este o lege dinamică. Freud şi mulţi alţii s-au plâns de faptul că satisfacţiile în general devin banale însă acest lucru probabil ca urmare a unei neputinţe de a suporta pierderea copilăriei. Conservarea presupune tendinţa Organismului spre neutralizare. Însă greşala teoretică comisă este aceea de a considera plăcerea. Freud declară clar că Psihicul caută întotdeauna satisfacţia. se întâmplă acel ciudat proces de supraaxare. ci apare artificial (metaforic spus) pe fondul saţietăţii prelungite. dacă respectiva plăcere este satisfăcută continuu si neîntrerupt şi se referă la neutralizarea psihică pe care un obiect o poate produce. adică a egalităţii celor două valori ce definesc Segmentul Psihodinamic. nişte ornamente. Fireşte că. Complexul Eden va arăta în ce măsură această rezervă latentă ghidează totuşi comportamentul uman. Segmentul Psihodinamic poate fi înţeles ca o parte dintr-o axă generală după modelul geometriei. posibilitatea de deducţie a unuia din celălalt ba chiar şi cea de identificare se înţelege.

1. după cum se va vedea în cealaltă parte. ca în cazul efectelor drogurilor. despre fuziunea dintre Segmentele Psihodinamice. funcţia fiecăreia pare să o contrazică pe a alteia. Deci o astfel de lege trebuie să existe. atunci intră în acţiune legea respingerii valorice după care Valoarea de Neutralizare mai creşte cu un pas. după cum am arătat mai sus aici se poate manifesta însăşi legea excitaţiei pe fondul Catalizei. însă atât de insuficient încât totul pare de nici un folos. ele sunt în stare să explice tot ceea ce este omenesc şi nu numai. Jung a observat bine acest lucru. Aşadar legea autoreglării energetice a sistemului psihic sună în felul următor: Suprainhibiţia unui Segment Psihodinamic este proporţională cu inhibiţia unui alt Segment Psihodinamic pe care ar implica-o neutralizarea sa. ele guvernează viaţa în general. Prin urmare Segmentul Psihodinamic are capacitatea de a-şi autoinhiba excitaţia în aceste condiţii. Omul va experimenta foarte mult această lege psihodinamică prin evoluţia culturală şi tehnologică pe care o va experimenta. Deci această Valoare de Neutralizare este dată întotdeauna înaintea neutralizării propriuzise. Dinamica Instinctelor Despre Instinct s-a spus mult. fiind legea fuziunii energetice: Energia unui Segment Psihodinamic poate fuziona către un Segment Psihodinamic vecin şi poate fi neutralizată parţial în acest fel. Aşadar Valoarea de Neutralizare a respectivului sistem de Segmente Psihodinamice va scădea. asta nu se datorează unei dialectici originare a naturii ci pur si simplu ignoranţei observatorului în aprecierea acestui sistem.1. a compensării. nu se contrazic. De exemplu în perioada de împerechere la animale Segmentul Psihodinmic Libidinal al unui mascul inferior va trebui să fie suprainhibat în caz contrar un mascul mai puternic putându-l ucide şi tot ansamblul Psihicului s-ar dovedi falimentar. Cu toate acestea. Iar dacă interesul lor. relicve ale vechii Valori de Neutralizare rămân iar legea excitaţiei funcţionează şi ea în paralel cu aceasta dar în sens diferit. Pe de altă parte dacă se ia în calcul segmentul psihodinamic al unei Pulsiuni Instinctuale dacă Legile psihodinamice ale Pulsiunii concentrează în simplele lor formulări tot ceea ce este Psihic. cel puţin pe cea care se prezintă ca Instinct. 2. ceea ce coincide cu neutralizarea absolută. Ea se referă la o supraexcitaţie asupra unui Segment Psihodinamic. totuşi această neutralizare nu este altceva decât una naturală. Dacă aceste legi ar fi suspendate funcţional aceste mari imperii s-ar prăbuşi într-o clipă asemenea decorurilor spectaculoase de la Hollywood. Practic se împlineşte astfel funcţia evoluţiei Organismului. Această situaţie se explică pe baza unor constrângeri externe. Altfel nu ar mai fi posibil nici un fel de Psihic şi nici un fel de negociere între Pulsiuni. Acest fapt ar contraveni cu principiul conservării. De aceea standardele de mulţumire a sistemului psihic în condiţiile scăderii nivelului de viaţă vor scădea şi ele conform acestei legi. subiectul acceptând starea de sclavie iar tulburările paranoice conţin în ele traumatisme ce au condus la astfel de autoreglări energetice ce impiedică şi în prezent pe subiect să accepte satisfacţii diferite. Căci. Freud. comportamentul implicat de către aceste structuri a fost 29 . fapt ce duce la o paralizie parţială a sa. de obicei legate de ceilalţi membrii ai speciei dar şi ai altor specii cărora Organismul ar suferi leziuni şi mai mari dacă în anumite condiţii nu li s-ar supune. în afară de explicările structural-organice ale biologiei. în timp ce legea aceasta permite croirea drumului Energiei către căi de neutralizare periferice. Este normal ca toate segmentele psihodinamice ale sistemului psihic să fie corelate unele cu altele şi este normal ca informaţiile să circule între ele. ci doar se completează reciproc. Aceasta din urmă rămâne întotdeauna în spatele ei asemenea lui Ahile care fuge după broasca ţestoasă. Depresiile au în ele efectele neecologice ale exploatării sălbatice. Gradul mai mare de energie psihodinamică o poate identifica cu acest fenomen în timp ce gradul mai mic de energie transferată poate face obiectul acestei legi. au în structura lor psihopatologică activări ale acestei legi. Însă. Pe lângă astea mai există încă o lege care se opune vectorului legii excitaţiei şi care se numeşte legea autoreglării energetice a sistemului psihic.depăşită de o neutralizare energetică. Este destul de dificil să se identifice efectele acestei legi. Ele fac posibil complicatul sistem care este Viaţa sub aspectul relaţiei cu mediul. ca o variantă la principiul autoreglării.5. Practic ea explică ceea ce psihologia abisală de până acum numea ‘sublimare ’ . Dacă Valoarea de Neutralizare ar rămâne aceeaşi cu cea de dinainte în condiţiile unui mediu la care individul s-a adaptat anterior şi care era mai bun decât cel în cauză. excitaţia energetică ce ar reieşi din imensa diferenţă valorică în condiţiile scăderii bruşte a Valorii de Inhibiţie ar face ca individul să se concentreze mai puţin asupra supravieţuirii sale. Fiecare dintre aceste legi o completează pe cealaltă fiecare reprezintă un aspect important al vieţii iar dacă par să se contrazică reciproc de fapt ele se autoreglează reciproc asemenea motorului cu piston. Aşa se face cu Tulburări Psihice ca Depresia sau Paranoia care. care vedea Psihicul sub semnul legii excitaţiei dată de inhibiţia anterioară (refularea) sau Adler care îl vedea sub semnul legii atracţiei valorice. În sfârşit aici mai poate fi exprimată o a cincea lege care vorbeşte despre transferul. Această lege se datorează adaptării Organismului şi a sistemului psihic la condiţii vitrege de viaţă. Iar dacă totuşi el o va ajunge vreodată. Pe buna lor funcţionare se bazează imperiile politice şi economice.

De exemplu. S-a spus mai sus că scopul originar al Pulsiunii este acela de a reprezenta un cadru de comunicare la nivelul global al Oganismului despre un anumit subsistem al său. ea nu conduce prin sine însăşi la nici un fel de satisfacere a Foamei dar coroborată comportamentului pur instinctual. Ele sunt funcţii organice şi nu pot fi amânate şi inhibate în exercitarea activităţii lor de către Psihic aşa cum se întâmplă cu Instinctele. însă apa nu ţine de foame. relaţie ce trebuie să explice singură Instinctele şi să le precizeze structura. care aici este chiar comportamentul adiptiv. metoda determinării lor făcându-se ‘după ureche’. comportamentul de pândă. atunci Instinctul Nutritiv va fi satisfăcut şi el poate nu ar fi fost satisfăcut fără pânda iniţială. Înţelegerea Instinctelor se face încă rudimentar fiind nevoie de un efort ştiinţific suplimentar pentru aceasta. Un bun exemplu este dat de antilopele Gnu care parcurg zeci de kilometri în fugă din interesul Instinctului Nutritiv. face parte dintr-un Comportament pur Psihic. Or dacă Organismul are un interes în mediul extern. periferic al unui Instinct propriuzis iar cele două tipuri de manifestări sunt astfel în mod greşit tratate ca diferite. Căci pânda se opune acţiunii de devorare. cel Defecator şi cel Urinar. este acela că la puţine specii de animale cât de cât evoluate apa vine prin intermediul hranei şi comportamentul de adăpare este diferit de cel de nutriţie. fie prin asimilare. fie prin cedare de substanţe. prin comportament. cel Respirator. aşa cum este cel Sexual (masculin) şi cele micţionale sau fie prin ambele aşa cum este cel Respirator. Aici se pot pune câteva probleme. fără a-l pune în relaţie cu un fapt real. respectiv ca un subsistem organic care este în stare să stabilească schimb de substanţe cu mediul. Ceea ce pare a fi Instinct se dovedeşte a fi de multe ori un fenomen secundar. De exemplu transpiraţia sau secreţiile olfactive cedează substanţe în afara Organismului dar nu implică nici un fel de Pulsiuni. să fie 30 . Fără înţelegerea relaţiei dintre Mediu şi Organism. chiar dacă ele derivă. Cel puţin nu pentru interesul psihologiei abisale. acordând fie facilităţi uneia dintre părţi. Inconvenientul recunoaşterii că acestea ar fi unul şi acelaşi lucru. cel Matern. cel Sexual. Omul a ajuns pe lună. Însă chiar biologia şi sociologia s-au mulţumit cu un concept operaţional de ‘instinct’. după cum se va vedea. Or pentru a fi văzute ca unul şi acelaşi lucru. Aşa se va defini Instinctul. Ele pot eventual fi elemente ale structurii Instinctului cum este marcarea teritoriului pentru cel Sexual făcut cu astfel de substanţe olfactive. fie admonestări alteia. strategia animalului de pradă. De aceea conceptul de ‘instinct’ aşa cum este teoretizat aici. ca în cazul Instinctului Nutritiv şi cel Sexual (feminin). Însă această cunoaştere este mai mult una empirică decât una ştiinţifică. cunoaşte lucruri aflate la milioane de ani lumină însă ceea ce este atât de concret şi banal rămâne încă nedeterminat. unul din altul. Ţinând cont de această distincţie se pot stabili şapte Instincte: cel Nutritiv. adică cu atacul propriuzis asupra prăzii. Este foarte adevărat. Aşa că o diferenţiere şi o determinare a rămas incompletă totul fiind suspendat până la o corectă diferenţiere între Psihic şi Somatic. cel puţin în psihologie. fără intrecondiţionare de parcă Organismul în general nu ar fi un sistem unitar ci o fotografie ce poate fi ruptă şi apoi reasamblată după plac. De aici şi inconvenientele de mai sus. Pulsiunea este investită energetic. teoretică. atunci este de înţeles că Organismul trebuie să se echilibreze sub raportul funcţional prin schimbul de substanţe cu el. Dacă Pulsiunea Originală se defineşte în funcţie de comportamentul pe care îl implică atunci este firesc ca însuşi Instinctul să fie definit în funcţie de mediul în care această Pulsiune determină acţiunea. despre un anumit departament al său. adică reglat de dinamica Pulsiunilor (guvernate de legile generale expuse mai sus). Se poate spune că teoria prezentă aici nu aduce nimic nou. Sistemul psihic în general poate fi comparat cu un fel de tribunal. Uneori cele două comportamente intră în conflict direct unul cu altul pentru a câştiga primatul în comportamentul momentan al animalului. căci Instinctele în cauză se cunoşteau de mult. Pulsiunile pur Psihice determină un comportament ce nu conduce direct la vreun schimb de substanţe între Organism şi mediu dar facilitează sub raportul principial acest schimb. este capabilă să îşi impună interesul de a fi satisfăcută înaintea altora atunci când Instinctul său corespunzător este dezechilibrat şi ameninţă să conducă la dezechilibrul întregului Organism. Dimpotrivă nu orice schimb de substanţe cu mediul poate fi considerat Instinct. Chiar dacă unele fructe ce ţin loc de alimente foarte bine pot să potolească şi setea. este de fapt o noutate importantă. teoriile despre ele se dovedesc nişte teorii ale spiritului comun.amestecat cu comportamentul pur Psihic. Acest neajuns este de fapt neajunsul unei lipse de elaborări a unei ştiinţe multidisciplinare a psihologiei. cu mai multe părţi în conflict care îşi expun pledoariile şi unde curtea are sarcina de a stabili dreptatea. Astfel de neajuns se concretizează negativ tocmai într-o inoportună teorie care ciopârţeşte structura pulsională a Organismului în mai multe secţiuni fără legătură între ele. Trebuie în acest caz să fie acceptat că Instinctul Nutritiv este dezvoltat din cel Adiptiv. ci de multe ori cu un act psihic ce li s-a părut lor ca fiind fundamental şi primar. într-un sens. cel Adiptiv. Pulsiunea face posibilă implicarea Organismului într-o acţiune ce are ca scop satisfacerea Instinctului pe care îl reprezintă. Dimpotrivă. comportamentul. cu o necesitate organică. Mai întâi de ce ar fi un Instinct Adiptiv când el ar putea înscris în cel Nutritiv? Se pare că la nivelul vieţii vegetale acestea două sunt reunite într-unul singur. respectiv ca două etape diferite ale aceluiaşi Instinct în evoluţie ar trebui ca etapa anterioară.

1. după cum se va vedea. Instinctul Sexual Sexualitatea este cel mai puternic Instinct uman în bună parte datorită inhibării sale culturale. Însă şi animalele şi Omul au această stare de bisexuaţie la bază iar abia ulterior ele se specializează unisexual. adică de reproducere. ci de întreţinere ulterioară a progeniturii.5. Acest lucru este posibil datorită Complexului Matern. Şi chiar daca ar fi probabil că ar fi diferită de cea a celui Matern din moment ce satisfacţiile celor două se realizează diferit în perioade de timp diferite. Problema clarificării cadrului acestui Instinct este capitală pentru psihologie după ce Freud şi-a construit edificiul său teoretic în bună parte pe analiza Sexualităţii.deja încorporată în etapa ulterioară.1. Aici mai trebuie precizat că Instinctul Matern nu există decât la femele. Cel Sexual are deja o structură organică binecunoscută. Principiile sale trebuiesc regăsite în cea Umană căutând spre a pune cap la cap elementele ce au influenţat-o să devină ceea ce apare ea astăzi cu particularităţile sale. Acest fapt le face mai performante pe scara selecţiei naturale globale interspecifice. Se poate vorbi despre un Instinct Respirator deoarece respiraţia are un subsistem organic specializat dar şi funcţionează ca schimb de substanţe cu Mediul. Indiferent dacă Instinctul Sexual şi cel Matern sunt legate unul de altul cam la fel ca şi cel Nutritiv cu cel Adiptiv. Astfel că organismele au înscrise în codul lor genetic acest pattern biologic care să le permită dezvoltarea sau perpetuarea speciei prin urmaşi. deci din interesul Instinctului Sexual la fel cum comportamentul adiptiv este satisfăcut independent faţă de cel pentru hrană. Dar nu se poate vorbi despre un Instinct Locomotor după modelul comunicare Organism-Mediu mediat pulsional iar acest lucru se va explica mai târziu în această lucrare. Pe de altă parte unii masculi. În unele specii ele sunt chiar incompatibile. Aici intervine selecţia naturală care presupune posibilitatea de unire sexuală a celor mai dotate exemplare astfel încât dezvoltarea speciei sa fie maximală. Funcţia sexuală are două registre: unul psihic şi altul biologic. Asemenea concurenţă se face prin eliminarea prin luptă a rivalului sexual. Cel biologic este reprezentat de interesul speciei de regenerare. Mai trebuie precizată existenţa a încă trei instincte deşi nu se va discuta în particular prea mult despre ele deoarece nu suferă inhibiţii şi modificări prea mari ele însele ci doar primesc astfel de influenţe de la celelalte.1. de neutralizarea energetică rezultată din actul sexual. De aceea în situaţia în care problemele lăsate de Freud sunt foarte arzătoare acestui Instinct trebuie să îi fie acordată o atenţie cu totul deosebită. Acestea deci conţin ambele sexe la nivel individual şi pot să îşi exercite unisexualitatea în mod independent. 2. orgasmul sexual fiind un fel de naştere sub raportul psihic ceea ce atestă influenţa celui Matern în cel Sexual totuşi comportamentul matern este mult deosebit de cel sexual. Însă aceste etape se desfăşoară cel puţin la om ca independente astfel că este cazul să fie văzute ca diferite. Asta nu înseamnă însă că nu ar exista o astfel de structură şi care este necunoscută acum. 2. Prin urmare trebuie acceptat că comportamentul matern este condiţionat de prezenţa puiului. Într-o manieră asemănătoare se poate spune şi despre celălalt cuplu de Instincte. Planul psihic este reprezentat de plăcerea.1. Adică ele încorporează în codul genetic informaţii foarte variate şi noi cu privire la mediu la fel cum o arhivă înregistrează diferite date. îşi ucid progeniturile (la lei pentru a se împerechea din nou). Acest principiu al selecţiei naturale se explică şi în cadrul speciei însăşi în acest caz intrând în scenă selecţia sexuală. se ştie ea este mai curând prelungirea celui Nutritiv pentru că nu se folosesc implicit aceleaşi organe pentru ambele. Pe de altă parte acesta nu este Instinct tocmai pentru că substanţe nu se schimbă între cele două sisteme. Cel puţin ea nu este cunoscută. Opţiunea de a considera ca diferite cele două Instincte este însă susţinută de determinarea schimbului de substanţe cu mediul ca element definitoriu pentru conceptul de ‘instinct’. care nu este un Complex Autonom ci unul Instinctual. capacitate care este dată de experimentarea acestui mediu. chiar dacă unii masculi au comportament matern. cum este cazul leilor sau crocodililor. Practic între cele două Instincte există cam aceeaşi relaţie ca între cel Sexual şi cel Matern.1. pornind de la Sexualitatea Animală. Fiinţele vii superioare.1. Este ştiut că întreruperea acestei relaţii dintre mamă şi progenitură conduce la atrofierea capacităţii de alăptare. Însă. Or laptele matern reprezintă această substanţă care este cedată de Organism şi care nu conduce la un scop pur sexual. animalele dezvoltate se caracterizează prin unisexualitate spre deosebire de majoritatea plantelor care sunt bisexuate. Sexualitatea ca Instinct în evoluţie Sexualitatea Umană trebuie pusă în relaţie cu Sexualitatea Animală una fiind în continuarea celeilalte în planul evoluţiei. prin oferta pe care rivalii o prezintă 31 . Cel Urinar are şi bază organică diferită de cea a restului în timp ce cel Defecator are aceeaşi bază cu a celui Nutritiv. individual. ceea ce le face mai receptive la exogamie. chiar dacă structura organică a lor este identică. Asta înseamnă că la nivelul speciei trebuie să existe concurenţă sexuală. rezultaţi din unirea sexuală. În final se poate vorbi şi de Instinctele Defecator şi Urinar deoarece conduc la acest schimb de substanţe. anume cel Sexual şi cel Matern.1. legat de Instinctul Matern.5. clocesc sau hrănesc puii. însă cel Matern nu are aşa ceva. Deci este imposibil de a reuni cele două Instincte într-unul singur şi trebuie acceptat faptul că cele două comportamente se grupează în două instincte diferite. Însă dezvoltarea speciei presupune capacitatea ei de adaptare superioară la mediu. Apoi comportamentul de satisfacere sunt esenţialmente diferite la ambele.

dacă ar exista posibilitatea de procreare prin contribuţia mai multor sexe decât cele cunoscute atunci acest fapt ar implica un consum prea mare de energie şi nu ar viza selecţia naturală. În cazul de faţă a explica actul sexual în genere printr-un epifenomen cultural. fie face posibilă apariţia puiului într-o perioadă a anului cu abundenţă în hrană. ci mai curând o disfuncţie procreativă. Ce s-ar întâmpla dacă un individ dintr-o specie oarecare dar dezvoltată. Deoarece dacă această luptă ar conduce la moartea rivalului atunci este clar că puiul ar rămâne fără îngrijitor iar funcţia sexuală ar eşua. în primul rând după posibilitatea individului de a-şi hrăni progenitura şi de a-şi reface resursele. la nivelul reproducerii animalelor evoluate diviziunea există şi ea însă este secundară. această selecţie se realizează prin luptă indirectă. aripi. Dacă legea permite atunci indivizii pot acţiona în baza ei să îşi satisfacă interesul. adică a divizării şi complicării funcţiilor şi structurilor organice ca urmare a interesului de exploatare a mediului în concurenţa inter şi intraspecifică. ar trebui să nască la nesfârşit? În acest caz nu ar mai putea să îşi întreţină puii care. O astfel de specie dezvoltată cu ochi. Oricum. unde funcţiile organice sunt atât de clar diferenţiate şi multiplicate. prin care femela naşte foarte mulţi pui (sau face foarte multe ouă) dar din cauza prădătorilor sau alte cauze. Sexualitatea este preţul plătit de viaţă pentru luxul evoluţiei. Exemplul cel mai elocvent este cel al masculului din specia ‘calugariţa’ care este devorat de femelă la sfârşitul împerecherii cu el. Dacă la speciile superioare masculul fie protejează. Deci trebuie presupus că unul dintre sexe nu trebuie să răspundă cu superioritatea stabilită de relaţia prin luptă directă între rivali. Trebuie înţeles că Sexualitatea este pentru reproducere.partenerului dispus să aleagă sau prin alte mecanisme de selecţie specifice fiecărei specii. picioare. La insecte. unde numărul puilor la care femela este dispusă spre îngrijire este limitat. deşi şi la mamifere există astfel de situaţii. a Libidoului este una organică. Între mediu şi Organism se află o relaţie de autoreglare iar Sexualitatea 32 . aşa cum fac mulţi psihanalişti. De exemplu O. Fireşte că aici sunt implicate mai multe Pulsiuni şi enumerarea şi descrierea lor este utilă. ci după anumite legi şi facilităţi ale mediului. se poate vorbi despre o diviziune a muncii. În mod normal fiecare poate acţiona în afara legii constituţionale (adoptată de comun acord) sau poate fura şi atunci este pedepsit. după cum s-a arătat este una dintre cele mai mari erori ale psihologiei în general. Aşadar Sexualitatea trebuie înţeleasă ca un Instinct pur şi simplu iar originea Pulsiunii Sexuale. ca în cazul hienei de exemplu) îşi aduce aportul cât mai eficient posibil în scopul reproducerii. ar muri toţi şi specia ar dispărea. dinamica organelor sexuale aşa cum apare la speciile superioare. adică de organe sexuale specializate. în cadrul vieţii dezvoltate. Existenţa doar a două sexe este dată tocmai de principiul selectiv al procreării conform tendinţei vieţii spre dezvoltare. reglează reproducerea în funcţie de mediu. deci nu sexului care produce naşterea propriuzisă. Rank explică masturbarea prin dorinţa de a poseda din nou sânul matern iar actul sexual este explicat de el printr-o răzbunare pentru satisfacţia maternă refulată. Această situaţie artificială este aidoma celei naturale. Se întrevede aici răspunsul la întrebarea: de ce este nevoie de două sexe ţinând cont că reproducerea se poate face şi prin diviziune? De ce este nevoie de atât de risipitoarea şi periculoasa metodă a acuplării? Lucrurile nu sunt deloc simple iar reproducerea prin diviziune este o metodă preistorică de reproducere. în timp ce celălalt sex trebuie răspunde cu acceptarea partenerului ce s-a dovedit superior rivalilor prin receptivitatea actului de fecundare. Însă trebuie stabilită o ierarhie a importanţei acestora. Ceea ce trebuie înţeles este faptul că nu reproducerea brută este avută în vedere ci supravieţuirea speciei. Reproducerea nu trebuie să se facă haotic. fie prin modelul negativ al perioadei de rut. cu naşterea şi eventual cu îngrijirea puilor. Acesta este rolul activ al sexualităţii reprezentat de sexul masculin în special la mamifere. Pentru unele specii de animale cât şi pentru om. ce aparţine organismelor inferioare şi nu celor superioare. Hermafroditismul este o etapă între trecerea de la diviziune la sexuaţie şi completează evoluţia vieţii în general. neajutoraţi. Se produce aici un model invers celui al înmulţirii prin diviziune respectiv reunirea a doi indivizi pentru a da naştere progeniturii. Confuzia între Biologic şi Psihic. adăugat cultural ulterior este o gravă eroare. ceea ce este constituţia pentru societate sau ceea ce este banul pentru economie. Diviziunea asexuată aşa cum apare la microorganisme ar fi una falimentară la organisme precum mamiferele. unde masculul (aici de obicei sexul slab şi fragil. unde viaţa este foarte scurtă şi dimensiunile organismului sunt foarte mici. fie în mod pozitiv unde înmulţirea se face la nimereală. Ea trebuie luată ca premisă biologică ci nu explicată psihologic. Sexualitatea trebuie să facă posibilă reproducerea. nu îşi mai poate prmite diviziunea ci are nevoie de un aparat reproductiv mai performant. dintre aceştia supravieţuiesc foarte puţini. Această luptă trebuie dată între indivizii care nu aparţin sexului receptiv.. interesul ca indivizii să fie înlocuiţi cel puţin cu unii la fel de competitivi. ulterioară activităţii sexuale propriuzise. Aşadar Sexualitatea. etc. dacă cineva dispune de bani atunci va putea cumpăra un anume produs. La speciile dezvoltate perioada de rut este relevantă pentru viitorul mamei şi al puiului. la insecte el face ceea ce nu ar putea face doar femela pentru progenitură. o luptă în plan social.

Teoria freudiană asupra Sexualităţii La începutul operei sale Freud extinde foarte mult conceptul de ‘sexualitate’ integrând în el atât agresivitatea cât şi tendinţele ce constituie comportamentul sexual deviat. Iar dacă aceasta este mai mare decât câştigul atunci specia este eliminată de pe piaţa selecţiei naturale. în acord cu Jung. dincolo de ea nemaiexistând nimic ca profunzime. postulând teoria arhetipurilor. oricât de traumatică ar fi experienţa pe care un individ o încearcă în timpul vieţii totuşi ea nu înseamnă decât vârful aisbergului. Freud s-a cramponat tocmai într-o teorie ontogenetistă. care caută ulterior să se autoregleze cu aşanumitele ‘mecanisme de apărare’. ceea ce conduce la continuarea existenţei speciei. După el. după cum s-a amintit în introducere. Freud a luat aceste explicaţii şi le-a extins şi asupra Sexualităţii Genealogice şi spre cea a primitivilor ceea ce a produs destule inconsecvenţe. Ca în cazul economiei. Fireşte că a apărut pentru el posibilitatea de explicare a acestor dereglări prin anumite experienţe infantile care seamănă cu unele dintre acestea. Conceptul de ‘sexualitate’ se rupe astfel în mod brutal de Biologic la Freud. După cum se va vedea şi chiar s-a văzut deja. căci dacă el credea că acest concept poate cuprinde sub sine întregul psihism. Într-adevăr copilăria este un moment foarte important în viaţa Omului dar ea nu este decât o continuare a unui Psihic deja format care se transmite genetic de la părinte la copil. aşa cum crede Freud prin teoria stadialităţii dezvoltării sexuale infantile. despărţindu-l de cel folosit de biologie. spune el.2. oricât de importantă. sub raportul principial iar achiziţiile ulterioare ale sale ar sta sub semnul acestor frustrări care şi-ar avea originea în copilărie. Peştii fac eventual o călătorie lungă şi îşi riscă viaţa după şi înainte de a şi le depune dar de cele mai multe ori după ce şi au depus icrele nu mai sunt interesaţi de soarta puilor. Acesta poate fi unul parţial. din dorinţa lui de a da o oarecare rezonanţă genealogică acestui paradoxal concept.1. La mai bine de 100 de ani de la apariţia psihanalizei termenul de ‘sexualitate’ a rămas in majoritatea disciplinelor în limitele organicului. pe care el îl vedea totuşi ‘consolidat filogenetic’ fiind un darwinist convins. Freud s-a văzut în incapacitatea de a găsi nişte origini ale Tulburărilor Psihice unde tendinţele de deviere sexuală erau foarte evidente. Rezultatul acesta se depărtează de psihologie iar numele de psihologie nu este decât în măsură să facă un compromis între revoluţia culturală pe care psihologia abisală a început-o şi rezistenţele 33 . Biologia nu putea să îl conducă la nişte principii ale acestor particularităţi şi de aceea el a trebuit să postuleze o Sexualitate originar dereglată. lucrurile sunt profitabile atunci când câştigul este mai mare decât pierderea. Avantajele sunt asemenea celor de pe tabla de şah. Ceea ce contează în final este faptul că specia se menţine unitară. Dar o astfel de operaţiune. Însă în loc să adapteze ontogeneza la genealogie. Sexualitatea la Freud se consolidează numai şi numai ontogenetic. Însă şi aici există riscul foarte mare de a cădea în staticism analitic aşa cum însuşi Jung a făcut. ca sistem individual prin teoria stadiilor de evoluţie libidinală a copilului. Modelele se etalează pornind de la puzderia de ouă pe care le depun peştii. cum ar fi experienţele suptului sânului matern. Frustrările sexuale. mai există şi altele. fiziologicului. La mamiferele erbivore prădate de genul căprioarei logica sexuală a reproducerii ia în calcul consumul de energie în cazul luptei dintre masculi şi eventualul sacrificiu al femelei. consecventă ca urmare a adaptării sale milenare la condiţiile externe. Psihanaliza riscă să se izoleze dacă nu îşi organizează terminologia conform acestor discipline. Consecinţele unei astfel de teorii sunt unele contradictorii chiar cu nucleul teoretic al psihanalizei deoarece sunt în măsură să anuleze în primul rând ‘primatul Sexualităţii’. Fireşte că Freud nu prea a avut de ales în acest caz. Însa varietatea comportamentelor sexuale periferice este atât de mare încât trebuie acceptat că experienţele de consolidare infantilă a acestor devieri sunt doar o parte dintre cauzele acestora şi nu principiile lor de bază. 2.este direct influenţată de acest fapt. atunci când puiul singur este prădat ceea ce înseamnă pierderea investiţiei sale organice sau poate fi total. ar determina aşadar întreg psihismul. După Freud. Căci niciodată experienţele ontogenetice nu vor putea avea o amploare mai mare în ceea ce priveşte determinarea Psihicului decât cele genealogice oricât de zbuciumată ar fi viaţa unui om. Sexualitatea nu are niciodată posibilitatea de a fi satisfăcută pe deplin ci doar parţial.1. În acest caz. în cazul sacrificiului său în favoarea puiului. era normal să extindă conceptul de ‘sexualitate’ dincolo de Biologic.5. El şi-a anulat singur propria descoperire. până la puiul singur aşa cum apare la elefant.1. Privind înapoi ereditatea şi lipsit de incursiunea sociologică. dincolo de aceste considerente teoretice pe care el le-a luat în calcul. Sexualitatea reprezintă latura extremă a sistemului psihic. În cazul peştilor o mică parte din ouă va fi supravieţuit şi va fi înlocuit pe cei morţi luând în calcul pierderile speciei pe parcursul călătoriilor de depunere a icrelor şi cele ale ouălor sortite eşecului. De aici şi acuzaţia de pansexualism. Dar este normal ca în final să se şi lege cu acesta iar în caz contrar conduce la ambiguităţi majore. Acestea constituie într-adevăr nişte elemente esenţiale în explicarea lor. este în măsură să provoace confuzie. în principal datorită pulsiunii agresive pe care el a inclus-o aici. Dimpotrivă căprioara sau zebra se retrag într-un loc ferit şi îşi îngrijesc puiul fiind chiar în stare să îşi dea viaţa în locul lui în caz de primejdie. chiar dacă este îndreptăţită din punct de vedere pulsional. Important de subliniat aici este faptul că.

după cum susţinea el. Corectarea conceptului freudian de ‘libido’. este în măsură să dărâme întregul edificiu freudian pentru a-l construi pe o baza nouă şi solidă. Este evidentă aici o tendinţă de a rupe Psihicul de Biologic de dragul încercării de a explica Psihoza ca ‘retragere narcisică a Libidoului către Eu’ aşa cum apare în ‘Schreber’. Metoda genealogistă explică nu pe baze organiciste Sexualitatea Copilului adică comportamentul său sexual atunci când acesta există. Infantilismul freudian este de asemenea o extremă pentru că reduce dinamica psihologiei abisale la experienţele infantile nesemnificative. adică comportamentul sexual infantil şi nu numai. De aici şi peregrinările lui Jung în a considera Sexualitatea un element de importanţă primară sau secundară. ci pe baza moştenirii comportamentului părinţilor. Însă dacă se încearcă identificarea istorică a experienţelor genealogice pe drumul pe care Jung l-a deschis. mai degrabă decât să se răzvrătească împotriva unei laturi a unei ştiinţe a observaţiei. Tulburările pe care el le trata la începutul carierei sale psihanalitice erau vizibil impregnate de Sexualitate. dând acestuia efectiv alt sens. ci unul impregnat la rândul său de alte elemente mai profunde. Odată ce problema metodei genealogiste s-a realizat pentru psihologia abisală multe lucruri se vor clarifica pe parcurs. Staticismul jungian este o extremă pentru că nu poate să explice existenţa Psihicului în mod dinamic ci doar pe baza mitologiei comparate. Practic Freud a preluat determinările populare ale acestui concept cu toate neclarităţile lui. Căci dacă aceasta s-ar găsi atunci ar însemna că Freud ar explica Psihoza prin disfuncţii organice. Conceptul ferudian de ‘libido’ se dovedeşte a fi o mare oală în care se aruncă toate neclarităţile teoretice la care el a ajuns. Dar el are totuşi avantajul că este mai problematic decât universalismul jungian. Salvarea unei astfel de intuiţii s-a făcut cu preţul extinderii confuze a conceptului de ‘sexualitate’ încă şi mai mult de cel de ‘comportament sexual infantil’. Limitele dintre ele fiind departe nu numai de a fi precizate dar chiar de a fi menţionate. Nu se poate deduce întreg spectrul Psihicului la trei stadii de evoluţie libidinală. restrângerea lui. Sexualitatea de asemenea. desigur. Dacă conţinuturile psihice sunt transmise ereditar. s-ar datora unor experienţe sexuale infantile de genul violului pe care subiecţii ar fi trăit-o în copilărie. înainte ca premisele organice ale Sexualităţii să se fi manifestat în pubertate. Iată de ce teoria stadialităţii nu este viabilă. unde conceptul în cauză era extins până în zona celui de ‘energie psihodinamică’ folosit aici. nu va avea acelaşi statut şi mai ales. Freud nu a putut să renunţe la a considera Nevroza ca legată de Sexualitate. precum şi în raport cu Psihicul în general şi nu în ultimul rând trasarea teoretică precisă a graniţei dintre Psihic şi Fiziologic. Conceptul lui de ‘libido’ nu reuşea să contracareze faptul că el neglija efectiv diferenţa dintre Psihic şi Somatic prin generalizarea lui. fiind vulgarizată şi reinterpretată. Extinderea Sexualităţii la întregul comportament sexual şi ruperea ei de Genitalitate nu putea fi niciodată acceptată de o comunitate ştiinţifică. Însă de la început conceptul freudian de ‘sexualitate’ era menit marilor confuzii. cum este sexologia (chiar dacă atunci şi aceasta era la începuturi) şi să dea alt sens termenului central al acesteia. Se pare că el a mai rămas încă emoţional legat de vechea sa teorie asupra Nevrozelor care.tradiţionaliste faţă de ea. se va dovedi a nu fi un element extrem al psihologiei abisale. în special de sexologie. găseşte în comportamentul sexual infantil o bună justificare dar nu o soluţie care să explice multe lucruri pe care el nu a vrut să le vadă. Este evident că baza biologică a Libidoului s-a dezintegrat şi nu se mai ştie pe unde ar fi. O astfel de intuiţie este valabilă şi astăzi dar doar în perimetrul Nevrozei. Psihologia abisală nu şi-a revenit încă de pe urma acestui stigmat. Nu se poate aici pune problema de o dictatură a biologiei căci rezultatele ei sunt destul de modeste pentru interesul psihologiei în această problemă. fapt ce conduce el însuşi la o mitologie. Iar prin obscuritatea acestei poziţii a alimentat rezistenţele obtuze ale mentalităţii timpului său în ceea ce priveşte rolul Sexualităţii în viaţa omului. conceptul său de ‘sexualitate’ coincidea încă cu cel de genitalitate’. S-a dovedit clar prin experimente că deşi experienţele infantile pot fi aceleaşi pentru un grup de subiecţi ele pot duce totuşi la manifestări psihice opuse. Extinderea conceptului de ‘sexualitate’ dincolo de cel de ‘genitalitate’. De aceea teoria jungiană a atins marea ei popularitate tocmai sub impulsul acestei rezistenţe sociale care s-a manifestat împotriva drumului pe care a mers Freud. fără însă a adapta metoda sa (care se bazează pe psihologia comparată) la metoda biologistă freudiană. Era de preferat ca el să fi cedat conceptul de ‘sexualitate’ sexologiei şi să fi numit ‘libido’ exact ceea ce era restul. Când el a susţinut această teză. aplicând-o nu doar la perioada copilăriei ci şi în perioada dinaintea acesteia ( genealogia) atunci cele două extreme adică staticismul jungian si infantilismul freudian vor dispărea. Simţind implicarea Sexualităţii în Nevrozele pe care le trata în acel moment şi care monopolizau în bună parte clientela sa. 34 . atunci psihologia copilului terbuie să aibe alte repere decât cele stabilite de Freud. explicarea lui în raport cu Biologicul. genitale ceea ce nu era în intenţia lui. Practic aici se poate observa o ambiţie a psihanalizei de a face în psihoze aceleaşi minuni pe care le-a făcut în nevroze. Ulterior el s-a convins că teoria violului originar pe care pacienţii lui o recunoşteau nu este decât Fantasmă şi în felul acesta a renunţat la această teorie. Extinderea până la refuz a acestuia a început odată cu ‘Trei eseuri asupra teoriei sexualităţii’ şi a continuat cu ‘Cazul preşedintelui Schreber’.

dacă tendinţele agresive pe care Freud le încorporează în Sexualitate la începutul operei sale sunt apoi dezvoltate în teoria celor două Instincte. Însă. Primitivul nu este atât de duplicitar ca omul modern în privinţa incestului aşa cum acest fapt apare în Complexul Oedip. este cu totul inoportună. Primitivii dau altă accepţie Sexualităţii în genere şi. O astfel de viziune nu ar fi condus la extinderea conceptului de ‘sexualitate’ căci s-ar fi acceptat originea biologică a Sexualităţii. Interzicerea. aşa cum o vede Freud ca principiu. Regulile sociale sunt acceptate de toţi din raţiuni de regulament social. Primitivul vede acest incest ca un rău natural. ceea ce este absurd. Prin urmare.. cel al Morţii şi cel al Vieţii. este logic ca pe această bază să se presupună o reprimare identică Nevrozei chiar la primitivi. suspendată teoretic. este modelul acesteia. În acest caz Freud ar fi observat că nu Sexualitatea. este de înţeles de ce Sexualitatea este atât de mult extinsă.Freud spune bine că istoria Sexualităţii este istoria reprimării ei dar această idee vizează şi elemente reprimate care originar nu sunt incluse în ea dar care sunt incluse ulterior. În ‘Introducere în psihanaliză’ el susţine că dacă nu ar exista ceva subversiv în conţinutul unei astfel de interziceri nu ar mai avea rost interzicerea în sine. De aceea teoria sexuală freudiană nu se aplică primitivilor şi . ca masturbarea. Iar Libidoului Psihic ca dimensiune psihică a Pulsiunii Sexuale i-ar fi acceptat mai evident latura ereditară. O astfel de răzvrătire teoretică a lui Freud se datorează contradicţiei la care el se supune în analiza a aceea ce este Sexualitate Infantilă adică la comportamentul vădit sexual. nerespectând recomandările sexologiei. Astfel că dacă Sexualitatea primitivilor nu este atât de complicată la primitivi. Pe când modernul vede incestul ca pe un rău metafizic. nu Genitalul se manifestă în cazul comportamentului sexual infantil. prin faptul că reprimarea incestului este un fapt constant la primitivi şi că celebrul Complex Oedip este nucleul Nevrozei. Acest lucru a constituit o încercare uşoară de a restrânge marele său concept către sfârşitul carierei şi de a reduce rolul lui în aparatul psihic. Astfel că dacă el ar fi observat că comportamentul sexual se manifestă fără ca organele genitale să se maturizeze nu ar mai fi ajuns la ideea că acest comportament nu ar fi dictat de structura organică genitală cu o origine independentă. nici modernilor sub raportul principial. este un element epifenomenal. ca organică. Freud ar aduce aici o obiecţie care ţine de teoria lui asupra incestului. Aşa cum halucinaţiile din cultul Wodoo nu constituie Psihoze la fel aceste ciudăţenii observate la primitivi nu sunt Nevroze. Or dacă pentru el Nevroza nu are un caracter deviant. În felul acesta Freud ar fi clasificat Sexualitatea ca ţinând exclusiv de genital. Ele sunt date de stilul lor de viaţă. Căci de unde putea să vină o astfel de situaţie? Aşadar el a ales că ea are originea în copilărie neluând în calcul posibilitatea de consolidare a sa în mod genealogist. erecţia. În contextul genealogic. pe care unii copii îl au. etc. cum spune el. atunci înseamnă că fie sexualitatea deviată. ulterior pentru sistemul psihic fie primitivul ar fi lipsit de sistem psihic. este un obiect recent al reprimării iar reprimarea s-a consolidat abia în ultimele milenii ale evoluţiei Omenirii. tabu-ul care este specific primitivilor nu are aceleaşi coordonate cu cele ale modernilor. respectiv cel periferic. totuşi nu cunosc reprimarea sexuală aşa cum apare ea în sens modern. Viziunea nevroticistă asupra sistemului psihic a determinat fireşte o sexualizare nevroticistă a teoriilor sale. într-un fel. din punctul de vedere strict logic. Dar ea se transmite ereditar ca Pulsiune Psihică în bună parte la care se adaugă permanenta sa reîncărcare ontogenetică de la fondul biologic. Sexualitatea descoperită de psihanaliză în câmpul Nevrozei nu este 35 . psihopatologic ci este explicată prin incapacitatea sistemului psihic de a se apăra. aşa cum o vede Freud. după cum se va vedea. ci Libidoul ca pulsiune psihică. Culmea contrarierii constă în actele analizate mai sus de către observaţia atentă a lui Freud. Complexul Oedip aşa cum l-a descoperit Freud cu privire la dorinţele sexuale faţă de părintele de sex opus dar şi faţă de acelaşi sex. prin asta el acceptă anterioritatea Agresivităţii faţă de Sexualitate. incomparabil cu vreun rău experimentat vreodată şi care pare să fie mult mai blând decât acesta. Numai că această origine independentă nu este pusă în relaţie cu ceva care să o determine. Sexualitatea. C ăci ea este neexplicită iar dacă Sexualitatea modernă pare explicabilă de această teorie este numai pentru că unele părţi din comportamentul sexual. Adică. Însă aici se face o confuzie flagrantă între reprimarea Sexualităţii (aşa cum apare în perceptele religiei creştine şi ale altor religii) şi reprimarea incestului care este mai mult o normă de stabilizare etnică. Căci el este modelat filogenetic de milioane de ani şi a ajuns ulterior la om cu aceste particularităţi. cu toate că au reguli ciudate în privinţa acesteia. Lărgirea conceptului de ‘sexualitate’ dincolo de cel de ‘genitalitate’. de normele acceptate în comun. Societăţile primitive. de a construi o crustă de echilibrare a ceea ce de la început este în mod principial dat ca anormal. este aruncată în obscur. asemenea oricărui rău ce se poate abate asupra lui. S-ar părea chiar că psihologia abisală freudiană a luat-o pe cont propriu în mod eroic cu interesul de a concura cu accepţiunea biologică a termenului. a Pulsiunii sale adică a Libidoului. ciudăţeniile lor trebuie înţelese şi pe fondul lipsei de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice despre lume. O viziune consecvent biologistă asupra psihologiei abisale l-ar fi făcut pe Freud să ceară ajutor biologiei în cazul explicării acestui complex fenomen şi să adopte o viziune genealogistă decât să se aventureze în teoria hazardată la care el a recurs. Are statut de postulat. este explicabil în acest fel. după cum se va vedea.

ca tipar al acestora. extinderea acestui concept de ‘sexualitate’ este o improvizaţie a explicării transformării biologicului în psihic. să coincidă la un moment dat. şi lipsurile materiale din această perioadă a vieţii lui. Deci se poate spune că el nu avea conotaţie funcţional-structurală ci una energetică. era un mod de satisfacere a al acestui Complex de Originalitate al lui. Însă Instinctul nu se manifestă brut în Psihic ci are nevoie de o transformare ce a fost explicată anterior şi tot atunci s-a văzut cum Psihicul se deosebeşte de Biologic. Dar păcatul extinderii conceptului de ‘sexualitate’ la Freud este în mod paradoxal acela că nu poate scăpa sub nici o formă de cel de ‘genitalitate’ în a o aplica şi a o folosi în explicaţii. Freud însă nu ajunge la conceptul de ‘conversiune energetică’ ce are loc între energia fiziodinamică şi cea psihodinamică. Astfel că nevoia de originalitate se impunea ca posibilitate de recunoaştere ştiinţifică şi de întemeiere a statutului său social. Căci în momentul în care altcineva refuza să recunoască drept sexual un comportament. Cu alte cuvinte şi ‘libidoul’ şi ‘sexualitatea’. Chiar dacă Sexualitatea este într-adevăr implicată aici ea nu ca patologică ci ca prepatologică sau. primul ca energie a Pulsiunilor Sexuale iar cel de-al doilea ca element dat în funcţie de activităţile erotice infantile. Prin urmare este necesar să se rămână la sensul dat de el doar în ceea ce priveşte termenul ‘libido’. Acest fapt face ca ambele temeiuri pentru aceste concepte să fie lipsite de justificare. ceea ce a condus la dispariţia acesteia. cu implicaţiile sale libidinale. ci un continuator. în timp ce conceptul de ‘sexualitate’ trebuie redus la ‘genitalitate’. Căci dacă prin absurd se acceptă salata pe care el a făcut-o cu această extindere sau dacă se acceptă legătura dintre Biologic şi Psihic. Or cum Nevroza. arată confuzia în care se afla. aici adăugându-se tot ceea ce este comportament sexual în genere. Căci psihanaliza. atunci acuzaţia de pansxualism este absurdă. Se pare că cele mai originale concepţii din psihologia sa abisală se găsesc tocmai în obscurele şi uneori falsele (dar cu statut de punte de lansare) teorii. Căci dintre toate Instinctele postulate de el acesta este singurul care are la bază o structură biologică clară pe care o putea folosi în beneficiul psihologiei abisale. nu un inventator. Apărarea lui faţă de ‘acuzaţia’ de pansexualism. Aşadar conceptul de ‘libido’ a fost folosit de Freud pentru a localiza energia psihică a Sexualităţii. este foarte posibil să îl fi făcut să aibă o anumită lehamite faţă de biologie mai târziu. Fie această Problema extinderii conceptului de ‘sexualitate’ stă şi într-un anumit Complex de Originalitate pe care el trebuie să îl fi avut. Din acest punct de vedere extinderea respectivului concept este o operaţie inoportună iar pansexualismul trebuie respins ca acuzaţie. 36 1 . Căci formaţia sa neurologică. extinderea conceptului de ‘sexualitate’. Jung a extins noţiunea în cauză până s-a suprapus peste întreaga noţiune de ‘energie psihodinamică’ aşa cum ea este definită aici şi poate şi dincolo de ea. Or în acest moment se poate vorbi de un exerciţiu de ‘interpretare’ al acestui concept. mai bine zis. chiar Freud citându-l pe Aristotel care oferea amănunte în acest sens despre sofiştii pseudopsihanalişti. ca principiu fundamental al Nevrozei. Este ciudat că Freud. având o astfel de tehnică de analiză a viselor. sunt expresii ale energiei psihodinamice. Fie Psihicului i se recunoaşte o energie sexuală exclusivă în cazul în care conceptul de ‘libido’ ar rămâne sexualizat şi atunci conceptul în cauză cade în exclusivismul sexualist freudian fără a se întrevedea ceea ce mai târziu aici se va defini ca ‘fuziune’ pulsională. Căci dacă Psihicul nu se bazează pe Biologic şi nu îşi trage sevele de la acesta atunci de unde ar putea el veni? Din cer? Acesta este răspunsul dualist de care trebuie să se ferească psihologia. Pe baza faptului că energia psihică a Sexualităţii poate fi înscrisă într-o noţiune mai largă. principial-metabiologică. Este clar că dogmatismul Evului Mediu nu putea valorifica aceste elemente psihanalitice. De aceea ambiguităţile se ţin lanţ şi el însuşi recunoaşte că nu există un indice universal pentru recunoaşterea ei. nu poate imagina că. Din acest punct de vedere el s-ar fi recunoscut. respectivii sofişti să nu fi trecut dincolo de acestea cu tălmăcirea. Dacă Libidoul este energia psihică a ceea ce Ferud numeşte ‘sexualitate’ şi dacă aceasta nu trebuie confundată cu genitalitatea. atunci şi aceasta este tot psihică în parte sau în totalitate. După cum s-a spus aici în treacăt. Şi chiar dacă ar fi ajuns la acest concept. era terenul investigat prin excelenţă de Freud.1 O astfel de lipsă de definire şi teoretizare face ca aceste concepte de ‘libido’ şi ‘sexualitate’. Însă tocmai prin faptul ca l-a respins. Atunci germenele comun cu normalitatea este cu totul altul. care este în stare să imagineze atâtea situaţii. Ciudat este că încercând o astfel de operaţie. el recunoaşte într-un fel această confuzie. cu rol pur organic. Freud aducea obiecţia că respectivul confundă Sexualitatea cu Genitalitatea tocmai pe fondul acestei ambiguităţi. Dacă Freud ar fi înţeles mecanismul acestei determinări atunci pansexualismul ar fi fost marea virtute a teoriilor freudiene. este clar că exista încă din antichitate. aşa cum le defineşte el. totuşi energia psihodinamică tot nu ar fi putut să fie eliminată deoarece ea este legată inextricabil de întregul sistem psihic. terapia.punctul germinal al acesteia ci este doar structura superficială a ei. Acest lucru are două consecinţe. Aşadar ceea ce Freud numeşte ‘sexualitate’ trebuie să se prezinte în forma energetică fiind dat psihic. primul determinându-l pe cel de-al doilea ceea ce este mai rezonabil. după indicaţiile biologiei. Chiar dacă nu este spus explicit Freud recunoaşte implicit că nucleul acestui concept este însuşi cel de ‘genitalitate’. de care probabil că era conştient. Trebuie întrun fel sau altul ca întregul Psihic să fie explicat prin Instincte de aceea următorul subcapitol încearcă să facă acest lucru. cel puţin în privinţa ambiguităţii lor. Freud a căzut în alte dualităţi ceea ce face ca teoriile sale să facă un pas înainte şi doi înapoi în această problemă.

Poate şi de aceea. aşa cum îl elaborează către sfârşitul operei totuşi el era mult mai îndreptăţit în utilizarea originară a termenului pentru a păstra astfel o conotaţie de corespondenţă etimologică. a bunătăţilor care se dau unui mort de inaniţie. Căci. Sexualitate şi Libido Ca în cazul oricărui element psihic formarea Libidoului este dată principal de inhibiţiile genealogice din cadrul arborelui genealogic al individului în interiorul speciei. se suspendă apariţia energiei psihodinamice din care aceasta provine.1.1. Sexualitatea şi Nutriţia sunt cele două mari Instincte ale omului şi ale animalelor deopotrivă. 2. Prin el Freud a dorit altceva decât extinderea acestui concept. Freud a ajuns la acelaşi abuz al termenului pe baza faptului că în comportamentul sexual el a văzut doar energie şi nu şi finalitatea acestei energii care în fond este dictată tocmai de principiul ei originar ce rezidă în structura ei organică. Singurul argument al lui este acela că.3. Însă un astfel de mort nu mai poate transmite ereditar dereglările sale psihice. organică a Instinctului cât mai ales pentru implicaţiile sale psihice care urmează reprimării sale. Tot ceea ce trebuia să facă Freud era să înţeleagă cum este posibilă o astfel de energie psihodinamică în raport cu cea fiziodinamică. Ele influenţează decisiv condiţia psihică a individului iar posibilele satisfaceri ulterioare pot fi asemenea darurilor. Astfel că făcând o primă eroare în aproximarea conceptului de ‘libido’. păstrându-se astfel sensul originar al termenului. ceea ce corespunde cu recunoaşterea Biologicului în toate actele umane. Faptul că aceste etape trebuiesc parcurse pe rând face ca etapa în cauză să devină la fel de importantă ca şi actul sexual în sine. respectiv acumularea de energie calorică şi menţinerea speciei prin reproducere. dat fiind faptul că viaţa începe cu el Instinctul Sexual ar fi şi primar. Deşi Freud nu o spune foarte clar. Iar dacă o femeie poate ea însăşi să dea un asemenea calificativ de apreciere. Aceste inhibări se fac simţite foarte vizibil. Trebuie înţeles că psihologia abisală trebuie să accepte sensul pe care biologia şi nu numai îl dau termenului ‘sexualitate’ cu atât mai mult cu cât acest sens aparţine şi limbajului comun având numeroase implicaţii de care trebuie să se ţină seama. Deşi a extins Freud însuşi noţiunea de ‘libido’ la întregul concept de ‘Eros’. estetice în sine sau sexy în sine. Freud considera că Sexualitatea este cel mai important Instinct însă această afirmaţie necesită câteva nuanţări. Deoarece una genealogistă arată că cele două Instincte sunt la fel de vechi şi fără ele viaţa nu ar putea exista din principiu. totuşi pentru Psihic ea este cea mai importantă nu atât pentru satisfacerea momentană. el a dublat această eroare extinzând excesiv acest concept. totuşi o spune suficient de clar pentru a înţelege şi acest imbold al respectivei extinderi a conceptului. Libidoul poate să se extindă cu ramificaţiile sale către elementele premergătoare ale actului sexual iar comportamentul să faciliteze acest act tocmai prin influenţarea directă a acestei cauzalităţi premergătoare. Ele sunt declarate astfel tocmai pentru că ele sunt etape a ceea ce este de fapt interesant din punct de vedere instinctual relativ la Sexualitate. În acest caz această extindere păstrează şi sensul originar al respectivului concept. drept pentru care energia psihodinamică nu mai era nevoie să fie pusă exclusiv pe baza Sexualităţii. Însă luându-se după Jung. De fapt aceste forme nu sunt frumoase în sine. Deşi Sexualitatea are cel mai important rol aici totuşi dimensiunea energetică este astfel mai puţin importantă decât cea organică. tocmai de aceea cercetarea acestei energii psihodinamice sexuale constituie scopul următoarei secţiuni. Căci Sexualitatea rămâne cel mai modelat Instinct indiferent de reglările ei sociale. Asocierea mentală pe care o anumită etapă o are cu finalitatea procesului în sine determină direct acest lucru după cum se va vedea la următorul subcapitol. ca urmare a unei posibile inhibări severe ale Instinctului Nutritiv. Freud s-a văzut intrat în ambiguităţi de nerezolvat. În cazul Sexualităţii lucrurile stau exact invers şi cele două Instincte sunt de multe ori în tabere opuse. luându-se după Jung.1. dată fiind scăderea energiei fiziodinamice ca urmare a lipsei de fond caloric. specializate ca structuri organice specifice rolului lor în cadrul Organismului.5. De fapt prin lărgirea acestui concept. respectiv cel din biologie. Însă ea este valabilă doar într-o viziune ontogenetistă asupra Psihicului. Însă importanţa mai mare a Instinctului Nutritiv este dată de faptul că fără el nu este posibilă nici viaţa speciei şi nici a individului în timp ce fără Instinctul Sexual este totuşi posibilă continuarea vieţii individului. Acestea pot fi chiar şi ontogenetice dar aici mai mult ca urmare a apariţiei sale naturale. Deci posibilitatea formării unor rezonanţe psihice ale acestei reprimări este redusă direct proporţional. Acesta este modelul prin care formele feminine sunt declarate ca frumoase sau estetice sau sexy. resemnat parcă. o demascare a principiilor sale morale. Această teorie este susţinută şi de cea a Stadiilor de Evoluţie Libidinală. Transformarea energiei fiziodinamice în cea psihodinamică nu este în acest caz anulată. ca urmare a funcţiei naturale a Sexualităţii decât ca reacţie la inhibiţie. Teoria expusă aici nu are în nici un caz intenţia de a renunţa la primatul Sexualităţii asupra psihicului. Aceastămoştenire care se manifestă în contemplarea acestor forme este absolut naturală deşi poate stânjeni atunci când se afla în cantitate mare la 37 . Căci chiar dacă din punct de vedere biologic Sexualitatea este secundară Foamei. anume mai degrabă o răzvrătire asupra unei mentalităţi în vigoare în timpul său. spre sfârşitul operei el va introduce conceptul de ‘Eros’.întrevedere este intuită şi avută în vedere dar conceptul de ‘libido’ este automat desexualizat ceea ce corespunde unui abuz de termen. asta se datorează tocmai unei reminiscenţe libidinale masculine ereditare existente în ea. ca anulare funcţională a acestui subsistem organic.

le face autonome faţă de Instinctul propriuzis care se reînnoieşte ontogenetic. Aşadar Libidoul este comportamentul genital ce face posibilă finalitatea Sexualităţii ca structură organică. Freud a încercat o concepţie integratoare. După cum s-a văzut. Se vor încadra în conceptul de ‘libido’ atât aceste excrescenţe genealogice ale Instinctului Sexual. ceea ce ar fi fost o sarcină inutilă. Această posibilitate este localizată într-unul din centrii motori din creier. adică de selectare a acestora în funcţie de diferiţi factori. Dat fiind că acesta este inhibat de multe ori excitaţia energetică astfel rezultată devine automat una psihică. Aşadar dacă se poate spune că formele frumoase sunt ‘inventate’ de bărbat. Este de la sine înţeles că. aici se va opera o restrângere minimă a lui chiar şi faţă de ceea ce chiar biologia numeşte şi defineşte ca fiind Sexualitate. cât şi. Căci nu există dorinţă sexuală care să nu derive din Libido. Faptul că feminitatea este mai puţin interesată decât masculinitatea în formele corporale ale sexului opus arată de fapt că etapele percepţiei sale în desfăşurarea actului sexual sunt altele.5. Ea tinde să fie interesată de ceea ce facilitează abordarea sa dată ca structură receptivă a actului sexual. ci tocmai 38 . atunci această teză trebuie respinsă căci aceste cerinţe sunt posterioare genealogic formelor corporale feminine. însuşi Libidoul Psihic este un Complex. deoarece această parte din Libido este impregnată cu o sumă de Complexe care vor fi analizate la genealogie. Din punct de vedere etimologic. Se va numi Libido Organic acea parte din Libido care derivă direct de la Instinct. în timp ce Libidoul Psihic este tot ceea ce este consolidat indirect. Structura Libidoului În contrast cu demersul freudian de extindere a conceptului de ‘sexualitate’.o femeie. Libidoul luând astfel formă psihică.1. Dacă se spune însă că frumuseţea femeii ar fi rezultatul dorinţei ei de a se adapta la cerinţele estetice ale bărbatului. După cum se va vedea. Într-un fel această recombinare ereditară a Complexelor Trunchiului Psihic conduce la viziunea globalistă freudiană a Sexualităţii. mai ales. De fiecare dată când o femeie admiră formele sexului opus cu viu interes. Aşadar stimularea sexuală nu se face decât prin Libido acesta acţionând în plan comportamental ceea ce legitimează însăşi posibilitatea de existenţă a Instinctului. 2. Transmiterea ereditară a acestor excrescenţe pulsionale. Dar trebuie făcută distincţia între albia fiziologică a Sexualităţii şi inundaţiile psihice pe care aceasta le face în restul Psihicului alături de celelalte Pulsiuni Brute mai slabe. orice energie psihodinamică provine dintr-una fiziodinamică prin intermediul fenomenului de conversiune energetică. Însă la Freud conceptul de ‘libido’ este extrem de confuz deşi se referă totuşi la ‘forţa’ Instinctului Sexual. Căci el îl deosebeşte net de excitaţia sexuală după cum face cu însuşi conceptul de ‘pulsiune’ fără a găsi legătura dintre ele.4. Deci trebuie presupus un substrat organic care este tocmai energia fiziodinamică a Instinctului Sexual dar care este în măsură să reactualizeze ontogenetic structura Libidoului general.1. deoarece tot ceea ce este Psihic se prezintă ca fiind complex. Însă luat în sine el este un Complex Particular realizat ca urmare a recombinării Complexelor Fundamentale (la care el a contribuit ereditar decisiv) cu Libidoul Organic format exclusiv de către Sexualitate (ontogenetică) şi poziţionat la marginea. respectiv Maternitatea şi Nutriţia. termenul ‘libido’ se referă tocmai la această energie psihodinamică a Pulsiunii Sexuale. Practic Complexele Fundamentale ale acestuia sunt bălţi ereditare rămase datorită acestor inundaţii energetice genealogice şi de aceea infuzia energetică produsă de Instinctul Sexual nu înseamnă decât o nouă revărsare. Dar pentru simplificarea şi precizia terminologică. Însă lipsit de o teorie clară a Pulsiunilor el a ajuns la ambiguităţi si erori evidente. se poate spune că ea are reminiscenţe libidinale masculine pregnante. unitară cu privire la Psihic şi Somatic prin faptul că a utilizat conceptul de ‘psihosexualitate’. precum şi fenomenul de remaniere psihică. Comportamentul sexual particular al fiecărui individ nu apare ca urmare a unor expereienţe infantile de cele mai multe ori minore care ar produce fixaţii pe acele presupuse stadii de evoluţie libidinală despre care vorbeşte Freud. Importanţa Libidoului Psihic este fără îndoială foarte mare în ceea ce priveşte statutul energetic al Psihicului în general. ereditar. Pulsiunea Instinctuală aşa cum apare ea în mod brut. Psihicul se datorează unor transformări ale Pulsiunilor Instinctuale dincolo de centrul lor biologic.1. Practic psihicul este pansexualist deşi de multe ori a respins această presupus acuzaţie. trebuie spus asta în sens reflexiv şi anume că frumuseţea acestor forme este dată tocmai de satisfacţia genealogică a Libidoului Masculin. Libidoul este tot o funcţie organică însă legată de posibilitatea organelor genitale de a întreţine actul sexual. aici nu s-a recurs la denumirea acestuia tocmai pentru că acest lucru ar fi implicat denumirea tuturor acestor Complexe Particulare. După cum se va vedea la psihopatologie. El nu aparţine vreunui Complex Autonom ca acelea descrise în Trunchiul Psihic. Şi deci trebuie adăugată precizarea că această adaptare se face cu privire la propria masculinitate a respectivei femei iar admiraţia în oglindă este un fenomen care lasă să se înţeleagă bine acest lucru. Astfel Freud a pierdut şansa unei teorii metabilogice unitare. Termenul ‘libido’ folosit aici nu desemnează dorinţa sexuală aşa cum este văzută de Freud. Sexualitatea se referă aşadar la o funcţie organică fizioendocrină în care se dezvoltă capacitatea Organismului de a fi apt pentru reproducere. la periferia sistemului psihic. deşi în mare parte el acoperă acest concept.

De obicei mamele o pot foarte bine deosebi de aceasta. Acesta a existat la ei tot ca şi Complex Particular. pentru că acest fapt explică extinderea Sexualităţii atât de adânc în câmpul Psihicului. situaţia este semnificativă. În acest caz totuşi Libidoul Psihic îl incită mereu. din simplele observaţii ale experienţei. unde contradicţiile teoretice se ţin lanţ. Asta este diferenţa între Psihic şi Fiziologic care se reuneşte în unitatea individului. deci are ambele tipuri de energie. Pentru că libidoul infantil prezintă pulsiuni moştenite ereditar iar libidoul adult este format din acestea la care se adaugă libidoul degajat direct de activitatea fiziologică. face ca acest comportament sexual infantil să existe într-un fel sau altul la toţi copiii chiar dacă la unii se poate vedea mai greu. Asta se întâmplă cu cel din cadrul Tulburărilor Libidinale unde în Libidoul Psihic fuzionează alte Pulsiuni ce angrenează pe cel Fizic. Încercarea unor ‘metafizicieni’ ca F. Acest lucru probabil că a influenţat decisiv şi extinderea conceptului de ‘sexualitate’. convenţională . organic . De exemplu este evident că în general Fantasmele Psihice ale unei persoane care nu a avut o perioadă de timp relaţii sexuale vor fi mai pregnante decât în cazul unei persoane care are o viaţă sexuală regulată. aşa cum susţine Freud. Însă în ceea ce priveşte pe cea morală lucrurile au stat invers (fireşte existând alte interese la mijloc ca acelea arătate în introducere). Prin această precizare nu mai este nevoie de o astfel de sciziune conceptuală ce duce la confuzii şi răstălmăciri iar conceptul ‘sexualitate’ poate fi identificat în bună măsură cu cel de ‘genitalitate’. Primele nu au corespondent fiziologic iar celălalt are. Deoarece dacă ea tocmai s-ar forma şi ar porni de la zero nu ar avea încă timp să se diferenţieze de la individ la individ aşa cum se diferenţiază de fapt. Acest statut psihic al Pulsiunii Libidinale este specific tinerilor căci relaţiile sexuale la această vârstă sunt nestatornice datorită lipsei de stabilitate socio-economică. Pe de altă parte se poate ca Libidoul Fizic să fie antrenat de un Libido Psihic patologic datorită retroacţiunii dintre Psihic şi Somatic. Se poate imagina reînvierea vechilor structuri psihopatologice moştenite ca urmare a amestecului apelor noii revărsări energetice individuale libidinale cu vechile bălţi libidinale ereditare. deosebită de cea sexuală. Însă în momentul în care ceea ce arată copilul în acest caz nu este recunoscut decât ca un Libido Psihic. Este mult mai probabil ca respectivul copil să aibă în acest caz în principal o satisfacţie maternă superioară. intern ceea ce nu interesează aici. în ceea ce priveşte partea teoretică. După cum s-a arătat mai sus acest fapt l-a dus la multe contradicţii si incoerenţe dar şi la înţelegeri greşite din partea cititorilor. moştenit de la părinţi. Aşadar satisfacţia copilului ce doarme cu sânul mamei în gură nu este necesar să fie identică cu cea a adultului după ce a avut raporturi sexuale. Apoi recunoaşterea particularităţii complexului libidinal astfel denumit. În cazul Libidoului care este şi Psihic şi Fizic. ceea ce corespunde unei creşteri a Libidoului Psihic. Ce trebuie subliniat acum este faptul că introducerea conceptului de ‘libido psihic’ ca urmare firească a distincţiei dintre Hardul şi Softul Instinctului vine să reglementeze sciziunea ‘genital-sexuală’ în care biologia şi psihologia s-au împotmolit odată cu recunoaşterea de către Freud a comportamentului sexual infantil. După cum s-a spus anterior Energia fiziodianmică este principiul celei psihodinamice deşi distincţia dintre ele se risipeşte (cu atât mai mult în cazul Sexualităţii) din punct de vedere structural. îl 39 . tocmai datorită interesului său de a fi neutralizată. Aceasta este contribuţia individului la Libidoul arborelui său genealogic pe care îl va lăsa moştenire ulterior urmaşilor. aşa cum a făcut-o Freud. dincolo de graniţa dintre Psihic şi Somatic. Asta este diferenţa între comportamentul sexual al copilului (care poate să nu existe explicit) şi cel al adultului. Acest fapt duce direct la concluzia că sexualul nu este genital. Tocmai de aceea psihologia freudiană ce insistă pe Sexualitate a fost respinsă în special de cei cu sexualitate convenţională. Fireşte că conceptul său depăşeşte şi pe cel de ‘libido psihic’ descris aici dar despre asta se va trata la momentul oportun. Aşadar energia fiziodinamică a Instinctului este diferită faţă de energia lui fizică sau metafizică. După cum se va vedea în celălalt subcapitol. autoritatea energetică a Instinctului se transferă către elementele de asociaţie ale finalităţii sale. în acest caz şi energia libidinală psihică creşte şi ea foarte mult ca urmare a fenomenului de conversie energetică. Recunoaşterea Libidoului Psihic este elementul cheie al teoriei expuse aici. În momentul în care energia fiziodinamică creşte. aceasta din urmă este o posibilitate de punere a Organismului în mişcare cu scopul satisfacerii funcţiei Instinctului şi există ca urmare a modificărilor de tip neuroendocrin. adică de excitaţia Pulsiunii Sexuale. care prin inhibiţie devine psihică. De aceea se ştie că între preocupările sexuale infantile şi cele postpuberale există diferenţă evidentă. Acest lucru este posibil tocmai pentru că cel Psihic primeşte energia de la aceste Pulsiuni deşi sub raportul organic energia fiziodinamică este epuizată.datorită acestei sinteze a pulsiunilor eredităţii cu pulsiunile recente produse în timpul funcţionării organismului. Însă este greşită teoria freudiană care susţine că la această vârstă Sexualitatea copiilor este aceeaşi. Evola de a rupe Libidoul Psihic de cel Fizic este tributară unui dualism obscur. adică ale comportamentului ce permite neutralizarea energiei funcţiei sale. El este dat exclusiv de inhibiţia libidinală fiziologică. Totuşi şi celelalte două mari Instincte au aceeaşi situaţie şi acest lucru se datorează faptului că energia fiziodinamică a Instinctului evoluează ereditar iar ceea ce era la un moment dat Psihic poate deveni Biologic de-a lungul miliardelor de ani.

Aşadar se poate vorbi despre o sferă libidinală concordantă. consideră că actul sexual nu are nici un rol în naştere. deşi la naştere în mod normal copilul este dotat cu bivalenţă libidinală. care este cea care corespunde sexului. poate fi prezent în activitatea copilului în diferite grade.angrenează pe cel Fizic fără nici un fel de influenţă organică a Instinctului. dovedeşte încă odată că atracţia aşa-zis sexuală nu este deloc produsul exclusiv al aparatului sexual (ontogenetic) ci această atracţie este datorată unor conţinuturi psihice. începând cu atracţia propriuzisă şi continuând cu mângâieli şi alte elemente libidinale. Însă dat fiind caracterul genealogic al Memoriei. Astfel că Libidoul se poate manifesta explicit la copii aşa cum a observat Freud. Însă realitatea spune altceva. numită de Freud ‘perioadă de latenţă’. Cu toate acestea Libidoul Global se formează în timp. Însă cea mai sigură dovadă a eredităţii sferelor libidinale o constituie caracterul pur psihic pe care îl are Libidoul în cazul Tulburărilor Libidinale. Excitaţia libidinală. Pentru că acest Libido Psihic este transmis ereditar. penisul fiind acela care suportă un asemenea tratament. Argumentul lor cum că femeia în cauză nu ar mai fi avut recent relaţii sexuale poate fi susţinut pe în altă formă şi de Evola. Însă asta nu înseamnă că Organicul. Libidoul ca dat al Memoriei. în funcţie de gradul de existenţă a acestuia la părinţi. organelor genitale ale individului şi o sferă libidinală opusă. după cum se va vedea. după cum se va vedea. În fond sunt unele triburi care. Date fiind frustrările superioare ale Libidoului Masculin. fie că aparţine Libidoului Masculin fie celui Feminin. Deşi poate să nu fie recunoscut de copil acesta poate totuşi să îşi manifeste predilecţia în comportamentul său. el este de obicei mai puternic sub raportul energetic. sărutul. interesul procreativ al său (ejacularea în vagin). Libidoul va avea forma sa proprie. Libidoul are deci două sfere: sfera ginoidă. ci aceste elemente emoţionale se combină între ele fiecare individ având propria structură libidinală. Acesta poate fi Masculin sau Feminin şi este determinat somatic exclusiv. ci doar moştenite. care reprezintă experienţele sexuale masculine. asta e treaba lui. care este cea care corespunde sexului opus şi este transmisă în special de părintele de sex opus. pe baza inhibiţiilor sexuale pe care specia le comportă. predominant transmise de tată. adică inhibiţiile mai puternice ale acestuia. Deci el este o structură libidinală masculină. Dar Libidoul se poate totuşi manifesta fie şi germinal copilul neînţelegând valoarea şi semnificaţia Sexualităţii pentru adult deşi în acest caz Libidoul părinţilor poate fi convenţional. predominant transmise de mamă şi sfera androidă. Acum că Evola refuză să considere că mişcările copulatorii. Din punct de vedere calitativ. Astfel că. La fel stau lucrurile cu presadismul. Faptul că eunucii sunt caracterizaţi prin suspendarea aparatului sexual (deci sunt castraţi) şi totuşi ei pot fi atraşi de femei. Chiar el spune că refulatul se întoarce întotdeauna. Acest comportament libidinal este unul care excită Libidoul Feminin pentru ca actul sexual să se producă. Asta pentru că copilul moşteneşte de obicei comportamente sexuale periferice iar activităţile sale sexuale pot fi înţelese şi explicite deşi aparatul său genital nu funcţionează încă. Libidoul se dezvoltă mai mult în sfera care concordă cu forma acestui aparat: masculin sau feminin. În funcţie de aceste experienţe ereditare ale părinţilor. Căci. Aici este normal ca descifrarea comportamentului copiilor sau a cunoştinţelor pe care ei le au să trimită la aceste elemente libidinale care nu sunt create de el. Bivalenţa Libidoului se datorează experienţei libidinale ereditare a predecesorilor. refularea nu este decât o deghizare şi nu o inhibiţie absolută. după cum susţine Evola. nu se datorează faptului că copilul şi-ar refula Libidoul. sunt produse ale Segmentului Psihodinamic al Sexualităţii adică de Libidoul Psihic care este transmis ereditar asemenea întregului sistem psihic. Există un fel de lesbianism care se practică între unele femei şi eunuci şi unde partenerele par să fie mulţumite de prestaţia acestora. când de fapt el are iniţial altă origine decât cea a Sexualităţii infantile. Dar simptomele nevrotiforme la copil există cu adevărat şi se deosebesc de ceea ce este comun şi normal. Neînţelegerea acestui fapt a dus pe psihanalişti la concluzii absurde ca teoria Complexului Oedip care susţine că acesta ar fi o reacţie infantilă. nu are nici un rol în comportamentul sexual. după cum s-a amintit deja. nu se rezumă la o sumă de sentimente care aparţin în mod strict uneia dintre cele două entităţi. Căci Libidoul Organic se formează în funcţie de cerinţele funcţionale ale Instinctului Sexual în funcţiune. Astfel că presadomasochismul caracteristic feminităţii aparţine şi masculinităţii. În funcţie de intensitatea lui 40 . În realitate Libidoul primei copilării este eminamente un Libido Psihic moştenit de la părinţi. mângâiatul şi toate elementele Libidoului au rol în procreare. Însă originea sa organică este tot atât de clară şi acest lucru se va vedea după ce se va înţelege fenomenul de ‘fuziune’. cu uşoară predominanţă a sferei libidinale androide (fapt ce explică de ce în copilărie fetiţele sunt de multe ori nişte ‘băieţoi’). de asemenea. Conform principiului de asociere mnezică în engramare fireşte că anumite lucruri vor fi memorate de copil după asocierea cu diferite elemente ale Libidoului. care reprezintă forma libidinală a experienţelor sexuale feminine. aşa cum întreaga gamă mnezică o face. începând din momentul dezvoltării aparatului genital. Căci toate actele premergătoare acestuia. Aşadar comportamentul sexual este dirijat de aparatul sexual doar în ceea ce priveşte actul sexual propriuzis. Faptul că prima copilărie este mai libidinoasă decât copilăria de după 4-5 ani. Perioada de latenţă ar trebui să fie o adevărată Nevroză dacă Libidoul Primar ar fi refulat.

Deci dacă tendinţele de conservare sunt satisfăcute atunci sunt satisfăcute şi condiţiile apariţiei tendinţelor de înnoire şi dezvoltare. se poate răspunde că acestea îşi au originea în dereglările libidinale ale părinţilor. După cum s-a menţionat deja mai sus Libidoul este Pulsiunea Psihică a Instinctului Sexual (genitalitate + suportul gonadic) . Fiecare specie are un anumit compromis biologic al sexualităţii. Pe lângă acest indice mai există încă un altul care constă în distanţa pe care aceste celule o au de parcurs de la locul în care au fost plasate până la ovul. implementat cu substrat genealogic. Aceste cazuri reprezintă dereglările libidinale precoce. Conceptul de ‘libido’. Particularităţi ale Libidoului Actul sexual trebuie să se desfăşoare în anumite condiţii. Problema este dată de interesul pur structural al Instinctului. după cum la fel de falsă este cealaltă extremă a lui Evola care susţine că acesta nu ar avea nici un rol în actul sexual. fiind suspendată în aer. Fireşte că o teorie genealogistă asupra Libidoului dărâmă o astfel de concepţie ale cărei concepte sunt insuficient definite. adică ale reproducerii. El susţine că Sexualitatea Feminină se prezintă ca o dramă a desprinderii fixaţiei libidinale faţă de mamă şi apoi cu refixarea sa faţă de tată etc. dintr-un organism în altul. Există specii aflate în competiţie unele cu altele şi acolo selecţia sexuală este cheia supravieţuirii lor. În acest caz el este singurul în măsură să explice dorinţa sexuală. 2. Faptul că excitaţia libidinală îşi pierde semnificativ din intensitate odată cu realizarea actului sexual este de necontestat. Lesbianismul. a informaţiei genetice care este cuprinsă în spermatozoizi. cum ar fi acumularea de lichid seminal în testicule. Condiţiile de mediu pot influenţa posibilitatea de apariţie a actului sexual fie în mod negativ fie în mod pozitiv. Primul caz se realizează atunci când ele implică tendinţa de conservare din partea subiectului. Faptul că actul sexual este dictat de un scop bine definit în ceea ce priveşte funcţionalitatea sa. se imprimă asupra modului său de a fi cu o influenţă decisivă. Teoria Stadiilor de Evoluţie Libidinală pe care o susţine Freud este de asemenea falsă. Aşadar la considerările lui Freud că dereglările libidinale (şi nu numai acestea) îşi au originea în viaţa sexuală infantilă. Pentru asta fiziologia sa trebuie să fie ajustată cu anumite tendinţe. Însă înţelegerea rolului unui aparat sexual atât de complicat în special pentru consecinţele sale psihice ulterioare fac lucrurile destul de spinoase. În ce mod spermatozoidul poate în primul rând să fie în siguranţă absolută.1. Este evident că fondul biologic este o condiţie a acestei dorinţe.5. Însă este falsă opinia anumitor fiziologi care susţin că excitarea libidinală ar fi dată de presiunea acestui lichid. Dacă Libidoul ce se manifestă la copil este ereditar şi nu poate fi altfel atâta timp cât aparatul genital nu este complet realizat.5. lipsită de un fond biologic care să o susţină. adică reproducerea. De aceea se întâmplă ca doar unii membrii ai săi să participe la actul reproducerii iar competiţia pentru învingerea rivalilor să fie o a doua măsură metabiologică pe care speciile o adoptă pe lângă bisexuaţie. Aşadar Libidoul Infantil este eminamente static şi el nu se dezvoltă prin aşanumitele Stadii de Evoluţie Libidinală presupuse de Freud. parafilia şi alte repere ale sexualităţii periferice sunt explicate de el prin aceeaşi obscură teorie falocentrică a Sexualităţii eminine. Astfel că actul sexual nu este un fenomen izolat şi el trebuie pus în relaţie cu reproducerea ca o necesară consecinţă sau cu condiţiile de mediu care îl facilitează şi la care se adaptează anterior. excitarea sexuală. Aceste abilităţi speciale masculine trebuie prezentate speciei trebuie integrate în aceasta prin intermediul feminităţii care alege. cu care el credea că poate explica întreaga gamă a psihopatologiei.1. frigiditatea. Or dacă la om sexualitatea funcţionează abia la pubertate este normal ca astfel de Libido Infantil să nu evolueze decât regresiv în intensitate şi în nici un caz progresiv tocmai pentru că acestei Pulsiuni îi lipseşte suportul biologic care este combustibilul oricărei Pulsiuni. Celălalt se întâmplă atunci când mediul permite creşterea frecvenţei de apariţie a actului sexual . încât finalitatea sa reproductivă să îşi găsească realizarea. înseamnă că cuceririle informaţiilor genetice privind abilităţile indivizilor implicaţi în acest act de reproducere. La mamifere (şi aici este cazul care interesează cel mai mult) acest lucru se face prin contactul dintre penisul masculin şi vaginul feminin care fac posibil transferul în condiţii de siguranţă. Problema acuplării celor două celule este rezolvată în diferite moduri. Pentru asta există un strat de protecţie pentru ovul şi unul pentru spermatozoid. La mamifere de cele mai multe ori rolul de aducere a unor abilităţi noi în cursa concurenţială cu altă specie este dată de sexul masculin. Fără îndoială că vârsta acestor celule masculine va fi decisivă în cursa pe care aceştia o vor face până la fecundare acesta fiind indicele optimal al fecundării. Dar el poate şi scădea progresiv până la atrofiere în perioada prepuberală iar acest lucru se datorează unor factori despre care se va trata pe parcurs.1.parentală el se poate menţine la un nivel ridicat. Este o banalitate faptul că acesta se realizează funcţional prin unirea spermatozoidului cu ovulul. dat fiind pericolul care îl reprezintă eventualele microorganisme prezente în mediul înconjurător? Pentru că informaţia genetică cuprinsă în aceasta riscă pur şi simplu să degenereze dacă nu există o asemenea protecţie iar urmaşii nu vor duce mai departe zestrea genetică ci o vor degrada continuu. Pentru 41 . este în măsură să se suprapună şi să se unifice cu cel ontogenetic care este unul proaspăt apărut la pubertate direct din Genitalitate. Actul sexual implică un câmp social cu totul special pe care acesta se poate manifesta iar condiţiile acestuia precum şi cele ale scopului său.

În lumea animală Libidoul Feminin este condiţia actului sexual iar apariţia acestei Pulsiuni corespunde cu semnale olfactive şi vizuale specifice sau de orice altă natură prin care femelele dezvoltă retroactiv Pulsiunile sexuale masculine. Aşadar Libidoul Feminin este bazic orientat calitativ în timp ce Libidoul Masculin este dimpotrivă. Dacă ea este mai puternică este normal ca între cele două modele de comportament sexual să fie o oarecare incompatibilitate la nivelul unei singure perechi. acela al ‘ultimului cuvânt’. De aici încolo intră în scenă un alt Instinct. spre deosebire de femelă. Dimpotrivă Libidoul Masculin trebuie să fie mereu alimentat energetic. este asemenea unei căsătorii umane. În situaţia în care Instinctul Matern este suspendat. actul sexual se desfăşoară chiar în stare optimală în limitele unei oarecare violenţe. cea feminină este mai puternică în ceea ce priveşte statornicia. Suspendarea momentană a posibilităţii extromisiei aşa cum apare la lup sau la alte animale care trăiesc în grup. ceea ce face ca femela ce a fost mamă să fie din nou disponibilă de a accepta coitul. Rousseau de întoarcere la sălbăticie nu reprezintă deloc o soluţie. aici femeia. Libidoul Masculin este mereu autorizat energetic pentru acest scop. este dat de sporadicitatea Pulsiunii Sexuale feminine. prin moartea puilor de exemplu. Acesta este cazul leului unde masculul fără grup de femele (nemembru de familie) ucide orice pui nesupravegheat ca urmare a unei plusexcitaţii sexuale. Sunt excluse aici cazurile contemporane de comportament sexual periferic ale femeii urbane al cărui libido este impregnat de masculinitate în aceeaşi măsură în care cel al bărbatului urban este impregnat de feminitate. Libidoul Feminin trebuie să fie unul periodic şi exclusivist. De aceea se poate numi presadomasochism această fază germinală a respectivei tulburări libidinale. violenţă care stă la baza sadomasochismului dar care nu explică în totalitate acest fenomen. Astfel spus. Suspendarea extromisiei produce femelei şi anumite leziuni intravaginale ca urmare a contractării rapide a muşchilor vaginali ce împiedică îndepărtarea masculului. Structura generală brută a configuraţiilor celor două sfere libidinale constă în faptul că sfera libidinală feminină se orientează către preluarea genelor celui mai puternic mascul. Ceea ce interesează aici este faptul că. Cel mai important este ca organismul să fie suficient de prolific pentru a produce alţi spermatozoizi care să înlocuiască pe cei ai predecedentului odată cu actul sexual. La nivelul comportamentului sexual şi chiar a aparatului sexual o astfel de funcţie dată de imperativul funcţionării reproducerii implică anumite particularităţi. prin urmare. Genele masculului dominant sunt astfel protejate pe lungă durată. Această cantitate de neutralizare a Libidoului Masculin este mai mare decât cea a celui feminin a cărui excitaţie este minimă. Inclusiv societăţile umane au avut moravuri amoroase în funcţie de capacitatea războinică. Aşadar.ca această situaţie să fie cât mai favorabilă este necesar ca forţei de plasare a acestor celule să îi fie implicată şi forţa de penetrare a penisului şi astfel aceste celule să câştige un start cât mai bun în cursa către ovul. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care Pulsiunea Sexuală masculină este principial mai putenică decât cea feminină. În acest caz concurenţa dintre specii implică criteriul superiorităţii masculului dominant care să lase urmaşi. De aceea iniţiativa sexuală aparţine de cele mai multe ori masculului iar de multe ori femela. unde cei doi nu se pot realmente despărţi. Raportul invers proporţional dintre libertate sexuală şi starea de competiţie este un lucru cert. pentru că femela va evita în mod agresiv pe ceilalţi masculi datorită potenţialelor dureri pe care aceasta le-ar resimţi în cazul altor contacte sexuale. El îşi restrânge doar la ea orizontul 42 . şi disfuncţiile acesteia. se simte folosită de bărbat în viaţa maritală. Modificările hormonale ce apar odată cu fecundarea conduc la autoreglarea negativă a acestei Pulsiuni prin suspendarea energetică cu care este autorizată de la aparatul organic al Instinctului Sexual. plăcerea sexuală masculină ca neutralizare energetică este principial mai mare decât cea feminină în perioada de nestatornicie dintre sexe. adică de anularea periodică a acesteia. Balena şi delfinul au alt mod de evidenţiere a superiorităţii. coroborând maternitatea la cea sexuală. masculul rămâne în mod principial cu o supraexcitaţie sexuală. Acest lucru se poate face prin mai multe metode şi în mai multe cazuri. masculii inferiori sunt eliminaţi pe moment iar excitaţia lor libidinală nu este neutralizată. adică să fie în aşa fel conceput încât fecundarea să fie posibilă doar sub condiţia calităţii. Este evident că ideea lui J. Căci tocmai această statornicie este parte din scopul reproductiv a Sexualităţii Feminine. Căci după fecundare femela nu mai este disponibilă iar masculul continuă să fie interesat şi de alte femele. Una este aceea de a nu mai fi posibile şi alte acte sexuale ulterioare cu alţi masculi în situaţia în care concurenţa cu o altă specie este foarte acerbă. din pricina expusă mai sus. Mediul lichid permite acest tip de înlocuire. Oricum ar fi trebuie acceptat că Omul moşteneşte în mod evident Sexualitatea Animală şi. respectiv cel Matern. acţiunea autoreglativ negativă încetează iar Libidoul se manifestă specific din nou până la o nouă fecundare. Incompatibilitatea pe termen lung vine din faptul că deşi natura şi-a cules cele mai frumoase roade. Însă.J. Este evident că în acest caz selecţia naturală nu este presată de concurenţa cu alte specii însă ea există totuşi chiar dacă la un nivel mai scăzut. unul cantitativ. în timp ce sfera masculină se concentrează în jurul posedării a cât mai multe femele. Un alt mod de suspendare a eventualelor astfel de ‘nepotriviri’. Sexualitatea Masculină trebuind să fie disponibilă pentru cât mai multe împerecheri posibile.

după cum se va vedea. fără să se înţeleagă limpede de ce se întâmplă acest lucru şi improvizându-se explicaţii ce confundă Actul Psihic cu Structura Psihică. fiecare pas al ei fiind făcut ca urmare a selecţiei naturale. Conceptul de ‘gender’. sfera libidinală concordantă cu aparatul genital a suferit de-a lungul istoriei omenirii o investire energetică de la cea opusă. Aşadar numai pubertatea şi explozia Instinctului Sexual explică o astfel de schimbare naturală pe care Freud a teoretizat-o în obscura lui teorie a Stadiilor. principial.6. Această supraexcitaţie masculină este în măsură să explice de ce bărbatul a fost acela care a contribuit decisiv la făurirea civilizaţiei. aşa cum lasă cel de gender impresia că o face. Libidoul Feminin prin dorinţa de a poseda penis şi cel Masculin prin aşanumitul Complex de Castrare ar avea această particularitate distinctivă. fiind tratat în capitolul dedicat Softului Aparatului Psihic respectiv la Complexul Don Juan în mod particular. Unul este cel al diferenţierii sexelor nu numai după forma şi activitatea organelor genitale care este una strict organică. Aceasta este mai mult decât atracţia libidinală. Aici există de obicei şi de o predispoziţie psihopatologică a membrilor cuplului însă acest fapt se centrează pe originea şi funcţia biologică a sexelor. el este tocmai reversul inhibiţiei libidinale masculine. Este evident că în mod normal la toţi copiii sfera libidinală androidă este mai puternică şi abia apoi aceste sfere libidinale sunt investite cu energie psihodinamică direct de la Instinct. Fireşte că Libidoul Masculin este neutralizat energetic doar prin penis. Însă diferenţa dintre cultură şi dereglările libidinale. ca urmare a retroacţiunii dintre sferele libidinale. aici constituindu-se gravele erori freudiene. culturalist. De aceea Pulsiunea Libidinală feminină la om este evident mai puternică decât la animal. ca fiind consecinţa unui ‘erotism anal’. nesupus refulării aşa cum crede Freud ci dimpotrivă. nu se explică principial nici prin ‘concepţia infantilă despre coitul anal’. Indiferent de gradul de compatibilitate dintre parteneri aceste fapte se întâmplă universal. din limba engleză este destul de imprecis pentru a acoperi realitatea animismului. a concurenţei dintre bărbaţi pentru prestigiul social necesar neutralizării nu numai a Libidoului ci şi a celorlalte două mari Instincte. Aşadar Freud are dreptate când spune că Sexualitatea determină cultura. 43 . Transexualul se identifică cu sexul opus relativ la nevoi erotice ce vin strict din ‘suflet’ iar acest ‘suflet’ ar fi tocmai acest ‘gender’. Seducţia originară a sexelor dispare în mariaj. nici prin ‘comportamentul sadicdispreţuitor al bărbatului faţă de femeie’ (Reich) aşa cum s-au aventurat să creadă psihanaliştii. Totuşi. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cea masculină astfel că proporţiile sunt cam aceleaşi deşi supraexcitaţia energetică a Libidoului masculului există din plin şi la om. Eroarea capitală a acestor teorii constă în faptul de a nu fi explicat de la început principiul Sexualităţii în general. Fireşte că el reflectă concepţia actuală despre Sexualitate având o nuanţă empirică exclusivă fiind de la început menit pentru a opera diferenţierea dintre transexualism şi normalitate. nici prin faptul că femeia ar dori să deposedeze de penis pe bărbat. În englezeşte se foloseşte termenul ‘gender’ pentru o astfel de diferenţiere. Faptul că în cadrul căsătoriei cele mai multe femei se simt folosite şi ‘suportă’ actul sexual cu resemnare. Animismul generic Animismul există sub două aspecte. idee mai veche de altfel. normalitatea ei structurală. De aici imaginaţia nesistematică a psihanaliştilor a căutat tot felul de explicaţii pentru un lucru ce trebuie înţeles de la sine şi luat ca premisă din biologie. ceea ce însă nu este deloc specific feminin.1. este semnificativă. Fireşte că animismul este direct implicat în Transexualism dar nu este în măsură să explice el singur acest fenomen. la cea ginoidă (aici concordantă). penisul. este evident că ea are însă altă cauză. În cazul de faţă există şi transfer structural de la sfera libidinală androidă (aici opusă).diversităţii naturale de orientare sexuală iar ea nu are dorinţă pentru că nu îl poate alege decât pe el. Însă în acelaşi timp se poate ca subiectul să se comporte nimfomaniac. explicând Libidoul Feminin (vaginal). metabilogic. Însă trebuie precizat că acest lucru este adevărat doar din punct de vedere energetic dar nu şi structural. instinctuală şi face obiectul animismului donjuanic. cu principiile originare ale acesteia.5. diferenţiere care este una psihică. ci după cea a diferenţierii de gen între masculinitate şi feminitate. adică prin dorinţa patologică de a avea contacte sexuale repetate. Astfel că psihanaliştii împreună cu Freud au confundat flagrant patologicul. sufletească. Principiul acestei situaţii este semiincompatibilitatea originar principială dintre cele două Libidouri pe termen lung.1. Acest comportament nu este unul originar. În ceea ce priveşte ‘invidia de penis’ pe care fetiţa poate să o aibe. unde fetiţa ar trece miraculos de la un ‘erotism clitoridian’ către unul ‘vaginal’. Ea se datorează unei supraexcitaţii masculine care este moştenită ereditar. 2. Celălalt presupune mai mult decât caracterul descriptiv de mai sus şi vizează dinamica atracţiei dintre masculinitate şi feminitate. aici dereglările Libidoului. Una dintre aceste flagrante erori ale sale este şi aceea a teoriei falusului care defineşte Sexualitatea ca reper constant al ei. când de fapt lucrurile stau exact invers. Pe parcursul evoluţiei copilului (de sex feminin) spre adult este la fel de clar că Libidoul Global feminin suferă o schimbare de la predominanţa sferei libidinale androide la cea a celei ginoide. care au în general ca principiu tocmai această fuziune structurală. În teoria expusă aici el face obiectul animismului generic şi este tratat în acest capitol la nivel general. După această teorie Libidoul Feminin şi cel Masculin se raportează la un singur element.1.

Un astfel de pas ar fi dublat de ataşarea faţă de tată prin identificarea cu mama. Feminitatea este atributul special al persoanelor de sex feminin dezvoltat de regulă până la căsătorie în societăţile tradiţionale. Apărarea sa împotriva acuzaţiei de pansexualism este de asemenea ambiguă deoarece el nu distinge între Sexualitate. după cum nici tot ceea ce este animism nu este donjuanism. pe lângă faptul că au fost limitate de posibilitatea subiecţilor de a se lăsa studiaţi la o anumită clasă socială. Animismul este pe plan principial şi genealogic o consecinţă a Sexualităţii. Băiatul ar fi speriat de ameninţarea cu castrarea. ieşind momentan din el. Freud consideră că Supraeul feminin este mai slab decât cel masculin. Animismul nu este proprietatea sexului persoanei. De fapt. vor conduce la un comportament ‘masculin’. Experienţe pe şobolani au arătat că dacă unui subiect mascul i se implantează ovare la naştere acesta va dezvolta. Studii făcute pe ambele sexe în legătură cu violenţa. cu dorinţa de luare a locului acesteia în ceea ce priveşte relaţia cu tatăl şi ea va lupta cu mama pentru acest statut. băiatul identificându-se cu tatăl. cum ar fi cazul sărutului unui copil. mijlocită. în primul rând. Căci aceasta nu poate explica cum ajung adulţii să se comporte conform patternului lor animist. un comportament ‘feminin’. Pentru Freud. feminitatea fiind specializată pe Maternitate şi masculinitatea pe producţie economică şi protecţie. atunci când individul se îndrăgosteşte de îşi pierde minţile. Însă fenomenul donjuanic se referă doar la cantitatea erotismului căci spectrul partenerilor latenţi este dat de anturaj în timp ce animismul se referă exclusiv la calitate. în timp ce fetiţa ar blama-o pe mama sa pentru că a adus-o pe lume ‘incompletă’ şi astfel ea ar fi predestinată la ‘invidia de penis’. feminitatea se va dezvolta în limitele situaţiei familiale care nu implică neapărat o posibilă dezvoltare a masculinităţii femeii în scop economic sau pur şi simplu moştenită genetic şi eliberată de inhibarea premaritală. Sexualitatea şi animismul au aceleaşi principii la bază dar confuzia între ele duce la erori de care nici Freud nu a scăpat. Nu tot ceea ce este donjuanism este şi animism. Cu toate acestea el şi-a mai temperat ulterior părerile recunoscând carenţele teoriei sale poate mai curând din raţiuni morale decât pur teoretice. Se poate foarte bine întâmpla ca o persoană de sex feminin să aibă mai multă masculinitate decât are feminitate. iar feminităţii îi corespunde curăţenia. Pe de altă parte agresivitatea psihopatologică nu relevă nici un fel de creştere a cantităţii de testosteron. pe baza funcţiilor celor două genuri. Însă este evident că aceste două elemente au aceleaşi principii. Dar. O astfel de invidie ar duce-o pe fetiţă. animismul este un fenomen atât de intens încât rareori apare pe parcursul unei vieţi. După Freud feminitatea se defineşte prin faptul că fata se identifică cu o feminitate agresivă. Însă trebuie precizat că raportul dintre animism şi donjuanism este cam acelaşi dintre schimb (aici donjuanismul) şi elementul schimbat. 44 . pe care el nu o poate explica decât tot prin Complexul Oedip. Pe baza unei asemenea experienţe s-a presupus că la fel ar sta lucrurile şi la Om. Acest adaos apare în special în viaţa postmaritală. La fel poate fi respinsă şi ipoteza educaţională a imitării în timpul copilăriei a comportamentului adulţilor ceea ce ar determina o identificare cu forma animistă corespunzătoare. Dar chiar şi în perioada postmaritală. mai precis. după Freud. este o opţiune teoretică lipsită de fineţe. cum ar fi cel al sărutului pasional al partenerilor. odată devenit adult. la despărţirea de mamă iar acţiunea ei ar fi un pas important pentru structurarea Complexului Oedip.Conceptul de ‘animism’ (donjuanic şi nu primitiv după care subiectul crede că fiecare obiect are un suflet) şi cel de ‘donjuanism’ se intersectează adică au părţi comune dar şi părţi neidentice. în timp ce implantarea testiculelor la femelă. Însă problema este că această teorie confundă de la început comportamentul sexual cu cel animist. Animismul nu este deci un pattern social genealogic pe care Sexualitatea îl determină cauzal ci doar îl condiţionează în dezvoltarea lui. A face din animism domeniul structurării ontogenetice şi mai mult. a face din acesta un fel de nevroză. calitatea şi structura lui (animismul) indiferent de doza în care există aceste fenomene implicate în acelaşi comportament. Această teorie este una eronată căci. Un anume act săvârşit de o persoană poate fi expresia unui element animist. pe plan general este evident că aceste două fenomene se întrepătrund căci tocmai prin această evadare din grup animismul se raportează donjuanic la el şi la fel şi jovialitatea donjuanică se face pe un sâmbure de animism. sau un element libidinal. Însă acest lucru trebuie înţeles ca influenţă intermediară. subiectul părăsind anturajul de obicei sau. Pornind de la autoritatea mai slabă a mamei faţă de tată. agresivitatea acesteia. Libido şi animism asta poate şi pentru că noţiunea lui de ‘sexualitate’ este foarte lărgită. Masculinităţii îi corespunde forţa musculară şi gândirea. ar fi datorată testosteronului. Teoria care explică fiziologic animismul. iar şobolanii nu au structură animistă prin definiţie. testosteronul influenţează doar Sexualitatea (organică) şi nu masculinitatea (psihică). cu capacitatea de memorie sau de inteligenţă. au făcut confuzia între animism şi Sexualitate. o face prin faptul că masculinitatea. gingăşia şi fineţea gesturilor. masculinitatea şi feminitatea se includ în conceptul său de ‘sexualitate’ şi sunt teoretizate sub Complexul Oedip. după principiile Iradierii şi cele ale Catalizei. În acest punct obiecţia lui Adler că Freud are o teorie care reeditează pe cea a primatului temporar al oului sau găinii. este justificată. maternă. El consideră că Libidoul gravitează în jurul penisului şi se raportează la fiecare individ prin aşanumitul Complex de Castrare. în orice caz. Modernitatea adaugă masculinitate femeii ca urmare a implicării sale economice în viaţa de familie la fel cum însăşi masculinitatea se va fi structurat în trecut.

în timp ce cea masculină este una profundă. care îşi elimină rivali şi care rămâne de cele mai multe ori singur între femelele care vânează pentru întregul grup în timp ce el doarme aproape toată ziua. A existat doar sistemul totemic de transmitere matriliniară. pentru ca apoi să se identifice cu sine însuşi în persoana iubită. feminitatea are modelul Maternităţii. şi să apere familia de influenţele negative exterioare. Animismul este identificarea psihică cu propria condiţie fiziologică. de aceea ea nu este specializată în lucruri ‘mărunte’. Ce ar putea face oare femeile în locul lor? De aceea o societate unde femeile ar avea rol masculin (chiar dacă unul mai moderat) aşa cum aduc exemplul feministele extreme este o societate la fel de tulburată şi exploatatoare ca aceea pe care ele o blamează. ca şi în cazul libidoului se poate vorbi despre o sferă animistă concordantă şi despre o sferă animistă opusă. care putea. Animismul presupune o identificare narcisiacă (nu narcisică) cu sine însuşi în sensul că subiectul se dedublează în opusul sferei sale animist-generice. ci doar l-a intuit general. De exemplu. ceea le dă statut privilegiat în ceea ce priveşte relaţiile sexuale fapt dublat şi de abundenţa hranei şi a celor necesare vieţii şi deci nu ar mai fi nevoie să facă anumite structuri socialeconomice în care să fie implicaţi direct. La fel. adică în protecţia a tot ceea ce este mic şi inocent. Primitivul are şi el duşmani naturali. Cealaltă este latentă şi care aparţine sexului opus subiectul moştenind o unitate animistă ca urmare a moştenirii celor doi părinţi. Nenorocirile ei tradiţionale sau noi sunt cele care fac presiune asupra schimbării. Cine spune că regretă nebunia schimbării face un pact tacit cu aceste nenorociri.Prima se explică prin relaţia cu natura şi societatea. De aceea Kant are dreptate atunci când spune că inteligenţa feminină este una frumoasă. Dereglarea societăţii actuale occidentale (americane de fapt. mult mai uşor şi mai inteligibil pentru fiecare. Jung. Fie există triburi războinice unde ceea ce astăzi este considerat ca specializare masculină. Dimpotrivă. Dimpotrivă masculinitatea a încercat pe toate părţile să scape de duşmanii săi şi dramatismul societăţii occidentale s-a răsfrânt mult mai mult asupra sa decât asupra feminităţii. Fiecare etapă este în acelaşi timp şi o criză. iar cea de-a doua prin relaţia cu copilul. stabileşte cu sfera animistă manifestă o relaţie animistă intrinsecă în acest caz feminitatea stabilind o relaţie de dragoste. moştenită de la ambii părinţi adică se dedublează în masculinitatea sa latentă. în timp ce masculinitatea este specializată în cultivarea utilului. iar muncile feminine sunt mai migăloase şi mai puţin patologice faţă de muncile masculine. feminitatea. După aceste teorii. Deşi se bazează pe fapte reale. Căci chiar suprasolicitarea economică unde bărbaţii îşi consumă energia lor psihică astăzi nu poate rezolva problemele suprapopulării planetei. în aceste societăţi este specializare feminină. Căci dacă nu ar fi atunci umanitatea ar rămâne la acelaşi nivel fără vreun interes de schimbare. căci aceste elemente se structurează tocmai în procesul evoluţiei societăţii evoluate. după cum se va arăta la Complexul Tabu. în Comportament. ceea ce ar degenera în aşanumitul ginocid. Această relaţie narcisiacă este diferită de cea narcisică tocmai pentru că subiectul îşi este sieşi suficient. aceste teorii şi cereri suferă de generalizare pripit şi chiar de o oarecare ideaţie paranoidă nefinizată. Acestea sunt în 45 . să ştie să rezolve problemele. comportamentul animist feminin este dat de faptul că sistemul psihic se transfigurează mai întâi în germenele animist opus dat de unitatea libidinală şi animist. Prima este sfera animistă manifestă şi care corespunde în general cu sexul persoanei. femeile ar fi victime ale societăţii patriarhale distructive şi prin urmare aceste curente cer eliberarea femeilor de sub jugul patriarhal cu scopul de a salva planeta de la o distrugere în masă. să reglementeze relaţiile sexuale în aşa fel încât să se evite incestul mamă-fiu. şi pe care îl prelungeşte dincolo de Maternitatea în sine. căci multe din ţările occidentale europene stau foarte bine la capitolul ordinii şi armoniei sociale) nu se datorează pierderii ‘divinităţii matriarhale’ datorită dominaţiei patriarhale. el nu a existat niciodată aşa cum îl teoretizează marxismul. Masculinitatea trebuie să se dezvolte în direcţia politicului şi a economicului. adică cu aceste valori ale masculinităţii şi feminităţii. În curentele feministe extremiste se crede că prin aceste atribute femeia este coborâtă la rang de sclav al bărbatului care îşi construieşte o societate ‘necrofilă’ bazată pe violenţă şi competiţie. Există şi unele cazuri unde fie bărbaţii sunt puţini numeric. de munca lui a avut nevoie societatea mai mult. nevoia sa tot mai mare de energie. Căci bărbatul a fost în principal cel exploatat. prin distincţia între Anima şi Animus nu a reuşit să surprindă concret caracterul animismului. În acelaşi fel este o realitate a societăţii leilor ca leul mascul. Criza modernă despre care vorbesc aceste teorii este specifică evoluţiei în general. această masculinitate investită energetic. în amănunte ce par neesenţiale din acest punct de vedere. Căci matriarhatul este o iluzie pasională. mult mai periculoşi decât cei ai modernităţii. pe care aceasta îl adoptă în general. Faptul că femeile se privesc în oglindă goale confirmă că de fapt ele stabilesc o relaţie autoerotică prin intermediul masculinităţii lor latente cu ele însele ca feminitate manifestă. Apoi. lipsit de apărare. Însă la primitivi nu se poate în mod principial vorbi despre masculinitate şi feminitate. O societate modernă unde femeile sunt fie implicate în activităţi economice sau în acţiuni pacifiste şi unde bărbaţii cresc şi se joacă cu copiii este una utopică chiar dacă s-au înmulţit cazurile de acest gen. în cultivarea frumosului. el se înveleşte realmente în sine şi are bucuria dragostei pe când relaţia narcisică presupune întotdeauna grupul (perceput ca sumă de rivali) prin care subiectul are orgoliul superiorităţii faţă de ceilalţi.

Toate aceste avantaje stau în jurul faptului că feminitatea suferă mai puţine inhibiţii decât masculinitatea în aceleaşi condiţii de mediu. Superioritatea masculină care se regăseşte în gândire. Căci feminitatea nu are nevoie de viaţă sexuală atât de pregnant ca masculinitatea datorită Complexului Casanova care îi este specific.5. particulară în ceea ce priveşte structurarea animistă şi nu una generală. Dacă se spune despre frică că este un lucru ruşinos se poate spune în aceeaşi măsură şi că curajul este de două ori ruşinos pentru că este o frică dublă.stare să determine Complexul Sisif şi toate depresiile de aici încolo. sau de viteza alergării ca definitorii pentru compararea Omului şi Animalului. Cu alte cuvinte curajul este un fel de frică ce merge la risc. respectiv eficienţa acţiunii. sexual face ca feminitatea să aibă un aer mai aristocratic decât masculinitatea. Căci îngrijirea unui copil este mai uşor de făcut decât îngrijirea familiei generale la care masculinitatea este datoare genealogic. Femeia tehnologică devine fie posedată de ambiţii rousseauiste încercând să convingă lumea de reîntoarcerea la societatea tradiţională sau chiar primitivă fie se ia la întrecere cu bărbatul chiar pe terenul favorit al său: tehnologia. fără atenţia la detalii. în limitele posibilităţii ei de desfăşurare de asemenea automutilări. În următoarea secţiune se va descrie setul de valori a acestor caracteristici masculine. Excedentul de masculinitate în femeia modernă este o realitate iar conflictul principial al animismului este supraamplificat şi trăit dureros de unele femei. cât şi de pe urma educaţiei care a protejat-o timp de mii de ani dar care i-a refuzat statutul de egală a bărbatului. Masculinismul ginoid (căruia îi place să se numească ‘feminism radical’) tocmai în acest cerc vicios intră. Dacă feminitatea este specializată în forma reflexivă asta nu înseamnă că forma agresivă este mai profitabilă. Critica sexismului Implicarea preponderentă a masculinităţii în lupta directă cu natura şi ajungând la lupta directă cu rivalii. mercantile. bărbatul reprezentând sălbăticia. Dar nevoile acestea au fost specifice societăţii militare masculine de care principial rolul social al feminităţii nu are nevoie. el cade pradă tocmai acestor valori prin prisma cărora se judecă feminitatea anume ca umilită de către bărbaţi pentru lipsa ei de implicare directă în făurirea civilizaţiei. La aceasta se adaugă şi tensiunea psihică superioară a masculinităţii ceea ce o face să se implice pasional într-un domeniu şi astfel să ajungă să emită teorii originale. Cu unele excepţii femeia a fost protejată de membrana masculină prin faptul că s-a implicat mai puţin în societate. cu toate abilităţile ei superioare pe scara evoluţiei nu face ca ea să fie mai sus decât feminitatea totuşi. marile creaţii ale civilizaţiei nu sunt posibile. Însă adevărata feminitate nu se simte niciodată inferioară faţă de aceste realizări masculine pentru că ea nu se judecă pe sine după proiecţia valorilor masculine ale genialităţii şi spiritului revoluţionar. Însă la fel cum soldatul este declarat erou de către cei ce profită după moartea lui în acelaşi fel o astfel de apreciere este influenţată de interese asemănătoare. Căci ceea ce pare să facă din aceasta o ‘legare’ de valorile prezente. judecarea curajului drept superior faţă de frică se face după criterii general-pragmatice. după cum se va vedea.1. Chiar şi aşa analiza profundă a acestei situaţii arată cu totul alt vector al acestei situaţii. De-a lungul istoriei feminitatea s-a ţinut departe.1. Relaţia dintre masculinitate şi feminitate pare să fie cam aceea şi dintre sălbăticie şi civilizaţie. Însă a declara un război bărbaţilor refuzând tot ceea ce ţine de tehnologie şi inovaţie în societate ca orice război în general este din principiu o treabă a masculinităţii. În virtutea tradiţiei feminitatea are mult de pierdut atât de pe urma neadaptării sale genealogice la tensiunea societăţii. De aceea problema este una personală. deoarece nu suportă tensiunea Traumatică. Căci frica nu se defineşte ca reacţia prin fugă la un pericol şi nici curajul prin înfruntarea unui pericol deşi acestea sunt caracteristici importante ale acestora. Frica şi curajul nu sunt decât cele două forme ale complexului traumatic după cum se va vedea. În societăţile moderne asta este o problemă ce a supravieţuit ca multe altele de la formele sale tradiţionale şi care începe să fie rezolvată prin legislaţie. cea reflexivă şi cea agresivă. Societatea 46 . Esenţa curajului sau fricii este aceeaşi. de fapt o conduc către un anumit tip de detaşare şi stabilitate faţă de trecătoarele valori ale civilizaţiei în care se înfundă masculinitatea.7. Însă a accepta curajul drept criteriu al acestei posibile superiorităţi pare la fel cu a accepta drept criterii de forţă.1. Chiar barba lui cu care se diferenţiază de femeie este în măsură să sprijine acest argument. Libidoul Feminin nu poate fi atât de uşor de prelucrat social chiar dacă este mult mai inhibat decât cel Masculin. este o caracteristică a accesului superior la experimentare şi nu un dat pentru totdeauna şi de la început. Manifestările misogine sunt apanajul societăţilor războinice. în inteligenţa masculină ca inteligenţă în general. Dimpotrivă. iar feminitatea marilor figuri (masculine) ale Culturii şi Ştiinţei pare să fie confirmată statistic. se dovedeşte că fără imaginaţia feminină. 2. Dimensiunea manifestării şi recunoaşterii geniului cultural şi ştiinţific este una socială. Peregrinările sexuale ale masculinităţii îi provoacă disconfort psihic în timp ce pentru feminitate este suficient să aibă grijă de un copil sau animal şi Pulsiunea Libidinală să fie reglată. Căci la nivel genetic există posibilitatea combinării structurilor cromozomiale masculine şi feminine şi astfel între cele două mentalităţi există schimburi de valori la fel cum există între cele două sfere libidinale. Curajul deosebit al bărbatului ar fi după unele păreri caracteristica superiorităţii sale faţă de feminitate. Apoi rolul său biologic. În realitate.

respectiv până când copilul începe să se descurce singur în unele privinţe.1.1. Toate explicaţiile de acest gen sunt irelevante. Frigiditatea libidinală feminină este şi ea în bună măsură datorată unei astfel de situaţii. Metatropismul este atracţia animistă inversă. Pe de altă parte viaţa boemă a multor bărbaţi sau chiar docilitatea excesivă a altora încadraţi de altfel de o viaţă familială respectabilă este o consecinţă omoloagă celei a masculinizării femeii respectiv cea a feminizării bărbatului.2. în timp ce feminitatea . însă el explica această situaţie prin teoria regresiei la anumite stadii ale dezvoltării. Însă e lipsă lui de claritate faptul că nu a delimitat strict biologic acţiunea celor două Instincte deşi ele par să se combine în special cu elemente materne către cele sexuale. Necesitatea existenţei lui este la fel de strictă ca şi cea a reproducerii. Femeia nu se mai rezumă la a adopta un rol pasiv. Practic o astfel de comportament aplicat în relaţia cu copilul l-ar putea omorî. 2. anumite ciudăţenii pe care astfel de bărbaţi le pot avea una dintre cele mai regăsite astfel de ciudăţenii fiind imposibilitatea de a lua pe cont propriu relaţiile amoroase. În acest caz masculinizarea implică realmente creşterea dimensiunilor energetice şi structurale ale sferei libidinale şi animiste opuse (aici androide). Este evident că era roboticii va desfiinţa rolul tradiţional al femeii casnice şi educatoare. De aceea este necesar să existe un Instinct Matern diferit de cel Sexual dar partener cu acesta în scopul reproducerii. partenerele fiind acelea care abordează şi conduc relaţia. Se ştie că. Reich explică acest fapt prin frustrarea de dragoste pe care fetiţa ar fi simţit-o în copilărie din partea tatălui.. societatea actuală fiind mult mai flexibilă. De aceea este bine ca atunci când se hotărăşte conceperea unui copil. Astfel femeia se vede pusă în situaţia de a-şi exploata potenţialul masculin. Excesiva dominanţă a unuia asupra celuilalt. şi ei să dea ce este mai bun viitorului copil. Disfuncţiile sociale şi dereglările animiste Aşadar diferenţierea animistă se face pe criterii sociale masculinitatea fiind specializată pe progres. masculinitatea ei o face să aibă o astfel de dorinţă. şi în acest caz forma libidoului global se va modifica considerabil.1. stres etc. Masculinizarea femeii este fireşte una dintre reperele modernităţii şi se poate datora problemelor economice sau familiale la care nu le poate face faţă familia. Şi totuşi dacă se analizează atent se poate vedea că în comportamentul sexual pur instinctual (şi nu preludiul sau postludiul care sunt elemente ale Libidoului Psihic) nu există comportamente materne. Problemele social-economice pot duce însă la o întorsătură considerabilă a lucrurilor. Fie că este vorba despre virtuozitate artistică sau despre gândire sistematică aceste elemente sunt structurate de experimentarea realităţii în care se implică masculinitatea. Un Instinct Matern care să funcţioneze între părinte şi copil la fel cum cel Sexual funcţionează între parteneri nu poate fi decât un instinct de postreproducere. Instinctul Matern este o prelungire a celui Sexual şi tocmai această legătură l-a făcut pe Freud să creadă că ele ar fi unul şi acelaşi. Feminizarea bărbatului şi masculinizarea femeii sunt astfel de disfuncţii animiste.1.1. pentru Freud. poate duce la astfel de dereglări.este singura în măsură să îi recunoască meritele chiar dacă acest criteriu de apreciere nu este unul absolut precis. care nu pot fi niciodată neutralizate tocmai datorită lipsei organului genital corespunzător. Simbioza genetică a sferelor animiste. sau efecte negative sociale. prin agresivitate. Însă aceasta nu este suficientă iar latura feminină este aici şi ea implicată.pe conservare. pe dezvoltare. şi să nu se cadă în tradiţionalism. Concurenţa cu bărbatul a condus la amplificarea acestei predispoziţii. Aici se întâmplă să se manifeste acea ‘invidie de penis’ pe care Freud a generalizat-o la toate femeile.5. ambii parteneri să aibă momente de linişte. respectiv cea dintre un bărbat feminin şi o femeie masculină. de aceea nu trebuie ca orice schimbare în definirea feminităţii să fie luată ca dereglare animistă. odată cu simbioza cromozomială determină potenţialul animist al partenerilor.5. Însă aici lucrurile trebuie să fie judecate cu prudenţă. De fapt se poate vedea foarte clar că gingăşia maternă care se manifestă faţă de copil este şi trebuie să fie diferită de pasiunea care frizează violenţa din acţiunile Instinctului Sexual. Acest simţ al socialului este apanajul masculinităţii. Căci sfera libidinală opusă îşi are propriile sale inhibiţii. sau parcurgerea unei perioade nefaste a unuia dintre ei. De fapt lucrurile se întâmplă invers. 2. Însă disfuncţiile animiste se datorează unor disfuncţii. 47 . Chiar societatea contemporană este mult mai flexibilă în stabilirea distincţiei masculinitate-feminitate. Sunt foarte picante anumite ‘vicii’. adică confundă Actul Psihic cu Structura Psihică.8. pentru că nu explică un fenomen de masă ci doar sentimente individuale. Dereglările animiste sunt explicate de psihologia abisală tradiţională prin diferite elemente legate de Acte Psihice. dorinţa femeii de a poseda penis ar face-o masculină. Comportamentul libidinal deviat atestă astfel de imixtiuni însă ele sunt ulterioare iar raritatea lor atestă faptul că sunt excepţii şi nu reguli. Instinctul Matern Instinctul Matern îşi are originea la copil în vârsta de 1-3 ani. nu influenţele nefaste ale civilizaţiei. Dereglările animiste din cauza disfuncţiilor sociale (în acest caz al masculinizării femeii în special) sunt date de situaţia în care trebuie să lupte cot la cot cu bărbatul ca urmare a presiunilor materiale legate de viaţa modernă. fără înţelegere şi empatie din partea cealaltă. la fel cum nici masculinitatea nu se mai centrează în jurul dezvoltării virtuţilor războinice sau morale. rigiditate.

Cu toate astea lucrurile nu stau atât de simplu. Practic aceste explicaţii nu funcţionează nici în cazul pacientului devreme ce el repetă actul şi nici în cazul societăţii. Pentru că nevroticul îşi inhibă radical orice fel de plăcere instinctuală aşa cum este cea maternă a alăptării şi nu ar accepta-o deloc. Însă a extinde acest nevroticism la o majoritate. Cel Respirator nu este din principiu un instinct problemă. În această perioadă sunt neutralizate mai toate Complexele. Se poate accepta faptul că există Pulsiuni Psihice care fuzionează în cea (Organică) a alăptării la fel cum se întâmplă cu majoritatea Pulsiunilor Organice. aşa cum sunt de fapt. Chiar dacă infantul este incapabil să le satisfacă singur există cineva care mediază această relaţie. Copilul este bine hrănit. Însă a le declara pe acestea originare şi nu secundare. Anacliza despre care vorbeşte Freud permite o astfel de satisfacţie specială. Există mame cu adevărat nevrotice care pot recurge la acest de gest. Majoritatea mamelor fac o distincţie clară între plăcerea erotică dată de stimularea sânului şi cea a suptului neacceptând faptul că plăcerea pe care copilul o produce atunci când suge la sân ar fi una sexuală. de finalitatea sa procreativă. Pe de altă parte. De aceea Complexul Matern. Însă Instinctul Matern este cel care dă de fapt această dorinţă. după cum s-a spus. Instinctul Sexual este practic latent şi. conform legii fuziunii laterale. Însă nu Fantasma de Retragere este aici esenţială ci problema epuizării perioadei de Maternitate adică a Instinctului Matern. În psihologia abisală s-a vorbit despre Complexul de Sevraj sau de Retragere. După el copilul are o satisfacţie orală prin supt iar mama una pur sexuală direct prin excitarea sânului ca zonă erogenă. deşi este unul periferic alimentează la rândul lui pe cele ale trunchiului psihic în aceeaşi măsură în care acestea l-au alimentat pe el în prima copilărie. Iubirea mamei pentru copilul ei nu se reduce la proiectarea propriei persoane infantile în persoana copilului deşi acest lucru se întâmplă în mod universal (exceptând cazurile de Tulburări Psihice din partea mamei). Însă faptul că o majoritate ar fi nevrotică şi şi-ar inhiba recunoaşterea acestei plăceri ca sexuală dar ar accepta-o totuşi ca plăcere aşa cum se sugerează este o utopie. este o prejudecată. a jucăriilor este un astfel de comportament dictat de Complexul Matern. Iar dacă alte Pulsiuni pot fuziona în ea ele sunt întotdeauna originar diferite de acesta. La adult. Oare e atât de greu de acceptat că alăptarea este o funcţie organică ce a apărut în decursul evoluţiei cu mult înainte de apariţia uni sistem psihic cât de cât vizibil. Psihologia abisală are foarte mult de pierdut în ochii publicului larg dacă continuă să susţină astfel de teorii. Fireşte că replica lui Freud este exact aceea relativ la nevroza primitivilor. este de neconceput cum se face că femeia nu o practică mai des? În acest caz Sexualitatea Umană s-ar îndrepta către o astfel de satisfacţie ca urmare a relaţiei retroactive dintre cele două sfere libidinale. Freud consideră că dorinţa de a avea un copil este expresia ‘invidiei de penis’ pe care fetiţa ar avea-o în mod principial şi universal. După cum s-a spus ele îşi fac prezenţa încă din această vârstă. Suptul degetelor sau protecţia fiinţelor mai mici a animalelor. care se datorează depărtării timpurii de mamă. adăpostit şi liber să facă ce vrea dar şi pentru că este obiectul admiraţiei tuturor. satisfacţia mutuală a mamei şi copilului din această perioadă la o simplă satisfacţie sexuală. Aceea a ermetismului individual cu care Freud a închistat psihologia abisală excluzând astfel dinamica socialului care influenţează retroactiv individul. Freud spune chiar că acest fapt înseamnă principiul fantasmatic al Fantasmei de Retragere. în condiţiile în care nevroza la maternitate este mult mai puţin probabilă decât în afara ei este o eroare gravă direct descendentă din teoria stadialităţii dezvoltării libidinale infantile. Eventuala fuziune (sublimare) a Sexualităţii în Maternitate iarăşi nu este viabilă deoarece fuziunea este aplicabilă în cazul Pulsiunilor Psihice şi mai puţin în cele Organice. Cam până la 3 ani copilul este în grija mamei iar acest lucru înseamnă vârsta de aur pentru om. Freud reduce Maternitatea. Căci principiul unei asemenea iubiri constă într-un imperativ biologic al naşterii. mama percepându-şi copilul ca pe un alt mod de a fi al ei însăşi iar ocrotirea lui excesivă vizează o astfel de proiecţie. Odată cu energia Pulsiunilor coplilului este neutralizat energetic o bună parte din sistemul psihic global al adultului.Chiar dacă relaţia dintre ele este aproximativ aceeaşi cu cea dintre cel Nutritiv şi cel Respirator totuşi ele trebuie înţelese ca diferite. Complexul Matern este legat de interesul general al Instinctului Sexual. Cât anume îşi proiectează mama din propria persoană în cea a copilului se explică în funcţie de frustrările sale. După cum s-a spus mai sus. eventualele comportamente sexuale sunt manifestări ale Libidoului Psihic moştenit ereditar. Persistenţa lui în timp se explică relativ la această retroacţiune dintre periferia sistemului psihic şi nucleul său. Instinctul Nutritiv şi Adiptiv nu implică de obicei probleme în afara celor de foamete extremă în cazul unui mediu special. Căci Instinctul Matern poate deveni Complex Matern şi poate fi inundat pur şi simplu de transferul altor Complexe către satisfacţia maternă. presupunând că într-adevăr aceasta plăcere ar fi sexuală iar plăcerea pe care copilul o produce prin actul suptului ar conduce la o satisfacţie atât de mare cum este Maternitatea. În primul rând Instinctele sunt destul de slabe energetic iar posibilitatea de neutralizare a energiei lor este foarte mare. Ea trebuie să şi le rectifice la fel cum un psihanalist trebuie să îşi rectifice explicaţiile identice ale unui act psihic care se repetă. bărbatul specializându-se pe 48 .

Căci dacă Freud ar fi recunoscut ‘Pulsiunea Orală’ a suptului sânului ca fiind identică cu cea din Felaţie atunci nu ar mai fi avut nici un rost să spună că Felaţia se datorează unei Fantasme a Sugerii Sânului ceea ce ar fi însemnat o tautologie. Aici apar câteva incoerenţe interne ale teoriei freudiene. Chiar şi în cazul comportamentului libidinal periferic finalitatea organică a Pulsiunii trebuie să se manifeste. Iată că Sexualitatea este incapabilă să explice Maternitatea. fuzionată ulterior. Absolut orice astfel de comportament libidinal are finalitate în ejaculare sau stimulare vaginală care sunt neutralizări ale energiei Pulsiunilor Sexuale. Cu alte cuvinte Tulburarea ca atare nu apare propriuzis decât în practicarea Felaţiei însăşi din moment ce subiectul vrea să trăiască plăcerea actului suptului. Însă în acelaşi timp ea nu este nici concomitentă pentru c cea Nutritivă este periodică. Posterioară ea nu poate să fie atât timp cât este acceptată noţiunea de ‘anaclisis’. Unul dintre ele este cel ‘Sadic-anal’. Fără aprobarea lui energetică Psihicul nu poate face nimic. Chiar dacă această particularitate există în mod aproape universal în comportamentul erotic totuşi ea nu este una instinctual-sexuală definitorie. De data asta combaterea unei astfel de idei se va face nu din datele propriuzise ci din datele rezultate din analiza Sexualităţii de aici. Ea se explică la fel prin fuziunea dintre cele două genuri de Pulsiuni Psihice. Freud o explică tocmai prin senzaţia de iluzie a sânului matern pe care subiectul îl identifică apoi cu penisul. Însă nici măcar profesioniştii filmelor porno nu pot filma încontinuu deoarece Instinctul vine şi spune stop. cel Adiptiv şi cel Respirator constituie fondul instinctual al omului. Chiar dacă Instinctul Nutritiv pare să explice Maternitatea din punctul de vedere al copilului. În primul rând impulsurile libidinale ale 49 . Aşadar dacă copilul ar fi un simplu partener sexual pentru mama sa. Dacă unele femei preferă felaţia cu partenerii atunci fie sunt prostituate şi nu suportă suprastimularea vaginală repetată fie au o relaţie convenţională paralelă cu un alt partener unde nu practică un astfel de comportament. Nici o altă Pulsiune. Însă această contradicţie este evidentă chiar din teoriile sale. încercând să explice forma libidinală orală (Felaţia). Căci la urma urmei el asta a susţinut prin teoria stadialităţii iar enunţul său a fost elaborat sistematic . totuşi trebuie presupus prin absurd că ‘Pulsiunea Orală’ nu ar fi diferită de Felaţia propriuzisă. prevalentă. fie ea Instinctuală fie Autonomă. Dup cum s-a spus mai sus pentru procreaţie Instinctul Sexual nu este suficient ci el trebuie susţinut de cel Matern. aşa cum a fost analizată mai sus. ea nu poate fi explicată din punctul de vedere al mamei. Mai întâi apare problema originii acestei ‘pulsiuni orale’. În aceeaşi măsură în care Psihicul nu poate face nimic în suprasolicitarea Libidoului Organic în lipsa unei energii a acestuia el nu poate face nimic nici în anularea respectivei energii acumulate. În ambele cazuri Libidoul Organic este cel care ghidează comportamentul periferic al celui Psihic. deşi el nu spune direct acest lucru ci dimpotrivă. cea Libidinală şi cea Maternă. este anaclizată în cea Nutritivă. alături de cel Nutritiv. În primul caz Libidoul evită activitatea sexuală (care este adoptată doar din motive economice) iar în cel de-al doilea el caută neutralizarea prin sporirea activităţii cu alţi parteneri. nu poate explica Maternitatea. Orice posibilitate de anulare a acestor comportamente implică inhibiţia energetică a Instinctului cu toate urmările sale. atunci acest lucru ar conduce efectiv la dispariţia speciei. periferică. Iar dacă Pulsiunea Orală. Dacă aceste comportamente libidinale periferice evită ulterior comportamentul convenţional al intromisiei asta este deja o implicare a Psihicului care le dă formă după cum se va vedea în capitolul dedicat tulburărilor libidinale. Se pune întrebarea dacă ea este anterioară ‘stadiului’ respectiv ca atare. În cazul de faţă sugerea la nesfârşit a sânului nu poate înlocui actul sexual tocmai pentru că în acest caz există Pulsiuni Organice cu scop precis ce nu acceptă deturnarea. O astfel de plăcere trebuie deosebită deci de plăcerea Felaţiei care ar fi posterioară. Freud teoretizează aşanumitele Stadii de Evoluţie Libidinală. este posterioară sau este concomitentă. cel Sexual. În psihologia sa abisală. unde Freud acceptă că Pulsiunea Nutritivă fuzionează cu cea Orală.suptul sânului. Deşi enunţul arătat mai sus a fost demonstrat cu mult tact de Freud şi nu spus în grabă ca pe o neatenţie. nu conduce la îngrijirea partenerului. fapt ce conduce la contradicţii flagrante în sistemul său. Se poate avea satisfacţie erotică şi fără aceasta şi numai viaţa agitată contemporană occidentală o poate adopta prin fuziune dinspre Psihic către Organic. Pulsiunile Organice au aşadar o mai mică marjă de fuziune tocmai pentru că au scop precis. care este recunoscută ca libidinală fiind un fel de Felaţie. Aşadar trebuie presupus un alt Instinct ce porneşte de la sine Pulsiunea Maternităţii şi care. consecinţele respectivului enunţ sunt în contradicţie cu teoria ce susţine că copilul este ‘polimorf pervers’. însăşi teoria stadialităţii fixează originea pulsiunii orale la acest stadiu. În sine această identificare estre valabilă după cum se va vedea la Psihopatologie. Deci trebuie acceptată ca anterioară. Se poate observa foarte simplu că satisfacţia erotică. după principiile legii fuziunii energetice. în cazul sugerii sânului (ceea ce determină însuşi presupusul ‘Stadiu Oral’) cum poate fi totuşi posibil ca Felaţia să fie o reactualizare a sugerii sânului din moment ce ea este implicată în explicarea plăcerii sugerii sânului de copil? În acest caz. Însă nici suptul sânului pe care îl practică bărbatul nici felaţia pe care o practică femeia nu sunt comportamente menite să ofere satisfacerea Libidoului Organic ci doar al celui Psihic. care îi urmează celui ‘Oral’ unde satisfacţia libidinală orală ar fi fuzionată în actul suptului. În primul caz el este secătuit energetic iar în celălalt este supraexcitat energetic. De aceea felaţia pe care Freud o declară universală în libido este doar una particulară.

presupus a se fi născut asemenea defecaţiei aşa cum îşi imaginează el acest fenomen.1.2. după cum s-a demonstrat mai sus. care. Acesta este un sistem care diferă de la individ la individ ca formă dar care este identic la toţi oamenii ca principiu de funcţionare. precum şi despre identificarea şi descrierea celor Instinctuale care aveau nevoie de acest lucru. unde copilul îşi caută individuaţia. Apoi însăşi Felaţia nu este o Pulsiune Brută cum crede el după cum am arătat mai sus ci ea însăşi este dată de fuziunea Complexului Matern cu Pulsiunea Libidinală. Iată că actul suptului explică Felaţia dar nu este identic cu aceasta. Dar pentru ca ele să devină Psihice. Este aici o problemă biologică principială iar copilul va plânge atunci când este nesupravegheat asemenea alarmei tocmai pentru a arăta această situaţie ce poate deveni periculoasă. adică Felaţia.2. este o pulsiune esenţialmente diferită de Libido. 2. M. de exemplu. unde copilul se află într-o relaţie specifică cu mama.1. De aceea ‘Pulsiunea Orală’ este cea care există anterior fuzionării acesteia cu cea Libidinală presupusă. Deci Stadiul Oral dacă este să fie acceptat are o explicaţie fiziologică în primul rând. acest stadiu fiind finalul Instinctului Matern şi începutul a ceea ce aici se numeşte Complex Matern. Pe de altă parte suptul degetului se datorează în principal acestui Complex Matern. După cum a spus însuşi Freud interesul copilului în această perioadă pentru fecale. Renunţând la Stadiile de Evoluţie Libidinală descrise de Freud. Ideea este că Instinctul şi Complexul Matern. Căci Maternitatea este momentul de maximă neutralizare psihică pe care o poate avea un om. În aceeaşi măsură replica la această teorie va fi în spiritul celor deja date la cele anterioare. El se poate răzbuna pe diferitele vietăţi pe care le investeşte fantasmatic sau pe fratele mai mic care i-a furat locul. Fireşte că în acest caz cu cât Pulsiunile Libidinale sunt mai puternice. Aceste Pulsiuni Instinctuale sunt baza celor Psihice. Dinamica transformării biologicului în psihic În subcapitolul precedent s-a tratat despre structura generală a Pulsiunii. Cât despre ‘Stadiul Sadic-Anal’ de care vorbeşte Freud. Dar ‘Stadiul Oral’ nu este un stadiu libidinal cum spune Freud. este de fapt Fantasma Pedepsirii propriului frate. Aşadar nu se mai poate spune că Libidoul se dezvoltă tocmai pentru că el este transmis ereditar. ca omul ce şi-a pierdut ceva preţios iar acest lucru este explicabil nu prin acest dubios Stadiu Libidinal ci prin simplul fapt că el este tot un om. Se poate face acest lucru însă aici s-a preferat acest tip de premise teoretice. 50 . Legătura cu anusul este prin urmare epifenomenală iar ‘Stadiul Sadic-Anal’ este o eroare.copilului nu provin de la Sexualitatea lui. prin tendinţa de a ucide animale mici. 2. certarea lor. pedepsirea lor. Mahler propune trei Stadii de Evoluţie Infantilă ce se raportează vizibil la ceea ce aici este numit ‘Instinct Matern’: 1)‘Stadiul autismului’ care se instituie imediat după naştere. despre diferenţa dintre cele două genuri de Pulsiuni. despre care se va mai spune pe parcurs. Din ea în sine nu derivă vreo pulsiune aşa cum a fost definită Pulsiunea aici iar dacă se extinde conceptul de ‘Instinct’ la tot ce este funcţie organică atunci trebuie redefinită şi Pulsiunea şi totul. prin moştenire. Libidoul aşa cum este văzut aici are un rol mult mai restrâns deşi uneori acesta poate realmente exista. Iradierea şi Cristalizarea Domeniul psihologiei abisale aparţine trecerii de la Organic la Psihic. degetul sau orice altceva este explicată de Freud după acelaşi model tot prin ‘Pulsiunea Orală’. insecte dar şi prin pedeapsa pe care o primeşte şi pe care el o vede ca pe o tendinţă masochistă el este de fapt începutul a ceea ce aici se numeşte Complex Matern. Actul ulterior al copilului de a suge suzeta. Ea se ocupă de originile Psihicului spre deosebire de psihanaliză.1. trebuie mai întâi să treacă prin anumite transformări şi modificări despre care se va trata de aici încolo. În aceeaşi situaţie se află şi legănatul fără de care copilul nu poate să adoarmă. ci de la predecesori. Notă asupra Instinctelor Deşi locomoţia este o acţiune exclusiv somatică totuşi ea nu este dată de un Instinct. vizuală sau oricare alta. În acest caz actul suptului nu este necesar să fie identic cu Felaţia pentru cazurile în care Pulsiunile Libidinale Infantile nu sunt foarte puternice şi subiectul nu va dezvolta Felaţia ca şi comportament erotic decât mai târziu. 2)‘Stadiul simbiozei’. care recuperează latura individuală a lui. care ia naştere din acesta. El sintetizează însăşi prezenţa mamei sau a unui îngrijitor ce asigură securitatea copilului şi astfel poate dormi liniştit. care presupune însăşi Instinctul Matern aşa cum este definit aici. este Pulsiunea principală ce determină un astfel de comportament al copilului. Aşadar ‘Stadiul Oral’ nu este un stadiu libidinal ci doar începutul naşterii Complexul Matern respectiv originea fuziunii celorlalte Complexe în corpul acestuia. care este imatură încă. Aici intervine legea excitaţiei psihodinamice ca în cazul oricărui om. Aşadar ‘Pulsiunea Orală’. deşi acest Stadiu poate fi impregnat de Libido. Latura sexuală a acestei Pulsiuni este certă pentru el explicând jumătate din Pulsiune. moştenite astfel de la părinţi. cu atât irascibilitatea copilului este mai mare. nu ar fi dată anterior suptului sânului matern fiind fuzionată cu Pulsiunea Nutritivă. despre legile acesteia. Există o structură organică specializată pentru aceasta dar ea este doar un cadru de funcţionalitate pentru Instincte aşa cum este funcţia renală. care se defineşte prin manifestări în primul rând de accese de furie pe care copilul de peste doi ani le are. 3) ‘Stadiul separării’. Căci copilul se comportă ca omul concediat.

în conversiunea normală a Energiei Fiziodinamice în cea Psihodinamică. În acelaşi fel Pulsiunea Nutritivă implică vânătoarea sau comportamentul ce facilitează hrana. presupunând explozia pulsională a Instinctelor. ultimele fiind localizate mai precis în Memorie. Această energie se dezintegrează din originea sa instinctuală integrându-se în întreaga structură a Complexului respectiv. Această reacţie devenise reflex şi se manifesta chiar şi după câteva experienţe contrarii. Instinctul Sexual îşi poate reduce considerabil energia iar cuplurile pot avea reale probleme în legătură cu relaţiile sexuale pe termen lung. Acest comportament de salivare realizat artificial la câine poate totuşi ajunge în final să se decondiţioneze datorită lipsei de persistenţă în timp. consecinţă a extinderii celui de ‘sexualitate’ operată de Freud. ca urmare a fenomenului de remaniere genealogică a Memoriei. Pavlov asupra învăţării reflexelor condiţionate este relevantă în acest caz. aşa cum crede Freud. Totuşi Pulsiunea care devine astfel. va avea aceeaşi soartă. adică o risipire a Pulsiunii Instinctuale brute către un comportament periferic şi flexibil. respectiv patricidul să se continue regulat în viaţa unei comunităţi pentru ca ritualul totemic să se menţină şi el. Dar sunt unele Pulsiuni Psihice care. cum este cazul cu Libidoul Fizic de exemplu. Acest fenomen care este de aici încolo numit Iradiere. respectiv atunci când câinele nu mai era hrănit. prin Actul Psihic. poate seca. Aşadar fără întemeierea pe Biologic. în timp ce primele au la activ chiar miliarde de ani. se diferenţiază categoric de omoloaga sa organică. cu interdicţiile sociale situate la limita Voaiorismului. determinând Trunchiul Psihic. Aşadar se poate observa că Pulsiunea originată în Instincte iradiază. Căci în caz contrar ‘balta’ ce nu mai continuă să fie alimentată cu revărsările ‘râului’. Aceste elemente se înscriu în reţele de asociaţie. După cum s-a spus în introducerea acestei lucrări psihologia abisală freudiană a rămas controversată tocmai pentru că îi lipseşte un fundament stabil. după cum se va vedea mai târziu. în special a celui Sexual la pubertate. Dimpotrivă. de la care migrează însuşi statutul de Pulsiune. sunt condiţii ale neutralizării lor dar nu Pulsiuni Instinctuale. Practic aceste date mnezice ajung să fie încastrate în straturile mnezice profunde. în ciuda spectaculozităţii şi a curajului ei. individuală râul Pulsiunilor Instinctuale îşi iese din matcă şi alimentează vechile ‘bălţi’ care nu sunt altceva decât Complexele Psihice. Căci cele mai multe din teoriile freudiene. Căci. Datorită faptului că sunt condiţionate de mii şi mii de ani. De exemplu Complexul Polis poate fi condiţia unei vânători de grup reuşite. Salivarea este în acest caz salivarea un element necesar actului digestiv. el ar deveni foarte important pentru Instinctul Nutritiv al speciei sale. ca fiind tatăl ucis şi apoi venerat. de ascundere a anumitor părţi ale trupului. înflorite în adolescenţă. situaţia este exact cu cea a inundării vechilor ‘bălţi’. Complexele Psihice sunt aşadar gravitaţionale Pulsiunilor Instinctuale. Însă în momentul în care partenera îşi pune o lenjerie sexy. câinele saliva. ele s-au înscris puternic în codul genetic al fiecărei specii. în loc să fie explicate prin Biologic. Experienţele lui I. astfel încât la orice aprindere a sa. întregul domeniu psihic. fuzionează în exterior asemenea unei pete de cerneală pe o sugativă pe baza asociaţiilor care se stabilesc între obiectul de neutralizare al Pulsiunii Instinctuale şi alte elemente. către un element ce se asociază cu acesta. deşi ele la origine sunt acte cognitive legate de experienţele din mediu? Răspunsul constă în faptul că aceste Pulsiuni devin astfel în mod ereditar prin formarea unor suprastructuri comportamentale flexibile peste cele brute ale Instinctului. Complexele Autonome nu sunt Pulsiuni Organice care să îşi aibă originea în ontogeneză. pot fi trezite la 51 . Freud a ignorat aici o lege fundamentală a Memoriei. Repetat în timp în mod constant el trece de la un statutul de reflex condiţionat la cel de Complex.V. explicaţiile sale fiind de multe ori naive. atunci vestigii ale intensităţii Pulsiunii Libidinale. De aceea C. adică este nevoie ca acest act dramatic să fie susţinut de tradiţie. Acesta este efect al Structurii Psihice şi nu cauză a acestuia. Lacan de a extinde conceptul de ‘juisare’ de la locul lui. nu este justificat decât în mod principial şi nu şi funcţional. aparţin şi animalelor şi primitivilor. Ele provenind tot din aceste Pulsiuni Primare şi de aici ele îşi iau şi energia. prin inhibiţie şi excitaţie. El a folosit un câine care era hrănit la fiecare aprindere a unui bec. Cum se face totuşi că aceste Complexe devin Pulsiuni. De exemplu. Dar dacă s-ar păstra pentru un timp mai lung. Explicaţia acestui fapt este data de simplul model de funcţionare a Memoriei. o lege unitară care explică însăşi independenţa Complexelor şi anume tocmai acest fenomen de remaniere mnezică prin ereditate. sunt explicate prin periferia sistemului psihic. Aceasta este un model comportamental ce gravitează în jurul celui originar al nutriţiei. respectiv cu alimentarea lor energetică. după cum s-a spus deja anterior. Autonomia pe care aceste elemente de asociaţie o regăsesc după anularea reţelelor. după o viaţă sexuală normală. Levi Strauss are dreptate atunci când critică teoria hoardei originare a lui Freud prin care acesta explică totemul. De aceea demersul lui J. Pentru fiecare evoluţie ontogenetică. Acesta este procesul prin care informaţiile mnezice sunt selectate sever odată cu transmiterea lor ereditară. după cum se va vedea. după cum sa spus deja aceste Complexe facilitează extern Pulsiunile Organice. Aşa se face că în mod paradoxal aceste ‘bălţi’ pot supravieţui atunci când ‘izvorul’ propriuzis al râului poate seca. Asta înseamnă că Pulsiunea Nutritivă s-a extins dincolo de hrana în sine. o psihologie abisală este condamnată nisipurilor mişcătoare iar cea freudiană. El poate fi înţeles asemenea unui râu ce îşi iese din matcă şi care apoi lasă bălţi după ce se retrage.Pulsiunile Generale ale Psihicului sunt identificate de psihologia abisală şi aparţin tuturor oamenilor civilizaţi.

care explică faptul că Pulsiunea se extinde către elementele de asociaţie pe care le cuprinde în structură. Orice astfel de obiect. Aşadar becul este investit energetic în acest caz. Dimpotrivă. mestecarea şi ingestia hranei. explicând-o doar prin stimul. însă nu şi pe cea a acestor vestigii. Căci energia fiziodinamică se reduce doar la modificările biologice în Organism şi la potenţialitatea de Comportament a sa. care este deja convertită psihodinamic şi care investeşte reprezentările cele mai apropiate de nucleul Instinctului (dat de zona biologică). nu se ştie dacă tocmai acest mestecat al câinelui nu a fost la început un Comportament Psihic după cum păsările migratoare au un astfel de comportament atunci când ocolesc un vulcan stins de multe mii de ani. În acest moment trebuie făcută distincţia între centrul Pulsiunii ca atare. Ocolirea lui imediată constituie apanajul unui Comportament Psihic dat de un act reflex ce vizează un obiect de asociaţie. În acest caz energia fiziodinamică este doar o predispoziţie funcţională. cea Psihodinamică şi cea Fiziodinamică. De exemplu. preferând ideea că aceste elemente ar fi ‘categorii’ ale ‘metafizicii sexului’. adică vulcanul. care pot fi şi automate deci care par să ţină de energia fiziodinamică. pare să fie o 52 . adică elementele ale unor scheme ideatice. ci în reflexele necondiţionate. Actul ideatic în cauză este o parte a sistemului ideatic cu care se află în relaţie unitară în ceea ce priveşte modelul de existenţă al naturii în aşa fel încât să fie exploatat cât mai eficient. ceea ce a condus probabil la moartea unora dintre ele. Iradierea. ţin direct de travaliul energetic al Instinctului. Acest model este specific Pulsiunii Sexuale. această legătură cu Pulsiunea Centrală se menţine suficient pentru a fi alimentate aceste Complexe înainte de momentul în care într-un final se rupe. din punct de vedere organic. în timp ce strategia de atac în cadrul vânătorii aparţine actului cognitiv şi depinde de situaţia concretă pe care animalul trebuie să o exploateze în favoarea sa. între sistemul ideatic şi centrul Pulsiunii nu există acomodare. De aceea graniţa concretă dintre zona biologică şi cea psihică este destul de risipită. unde punctul de convergenţă al tuturor ramurilor este dat de originea Energiei Fiziodinamice cu reper în plan biologic. devenind Obiect al investirii energetice. după principiile reflexiviste. nu se localizează aici. îşi găseşte aici pe deplin confirmarea. se înşela profund şi corectările sale ulterioare au fost necesare. este în măsură să explice de ce sărutul şi mângâiatul conduc la procreaţie aşa cum nu este dispus Evola să creadă. Reprezentarea lui este investită energetic.) Însă. Toate Tulburările Psihice se datorează acestui fenomen de Iradiere. precum şi a distincţiei dintre cele două tipuri de energii. Tocmai de aceea atunci când psihologia reflexelor (behaviorismul) credea că poate face abstracţie de spectrul pulsional al reacţiei. În mod obişnuit orice Instinct este implementat cu o anumită doză de creativitate. Cercetările lui Pavlov arată în mod precis în ce mod Instinctul Nutritiv s-a deplasat către reprezentarea becului aprins ce îi amintea câinelui venirea mesei. În acest caz vechea parteneră nu le mai spune nimic căci ea nu poate rezolva decât problema prezentă a Sexualităţii. de modul în care ea se prezintă subiectului cunoscător. tensiunea care este produsă de senzaţia de foame este centrul comportamental nutritiv al unui animal de pradă. de calităţile sale în funcţie de care Comportamentul Uman se raportează direct la exterior cu recomandarea centrului Pulsiunii. Pe baza acestor reţele de asociaţie (care reprezintă principiul Memoriei) energia se deplasează asemenea celei electrice într-o reţea de legătură în lanţ unde primul bec luminează cel mai tare iar ultimul. Importanţa conceptului de ‘iradiere’. (Modul în care psihologia reflexelor şi cea abisală s-au ignorat reciproc este dezavantajos pentru ambele părţi. Chiar dacă Pulsiunea scade serios în intensitate pe măsura depărtării de centru. ca predispoziţie comportamentală şi actul cognitiv ce pune în practică această Pulsiune. Orice Pulsiune nu se poate manifesta decât prin actul cognitiv ce o adaptează la realitate chiar dacă respectica cogniţie nu este coştientizată. Ceea ce contează este că aceste Pulsiuni Psihice sunt în stare de a susţine subsisteme de reţele mnezice asociative şi mai periferice. Această creativitate în Comportamentul Instinctual se face tocmai în funcţie de reprezentările de asociaţie în lanţ cu Obiectul de Neutralizare a Pulsiunii Instinctului. după cum becul este la fel un astfel de obiect de asociaţie. Pe aceste reţele circulă energia. cum este cazul cu sistemul ideatic moral. la care el saliva. becul reprezintă un element investit cu energie psihodinamică din cadrul Pulsiunii Nutritive. cel mai slab. Ocolirea vulcanului stins de către aceste păsări. drept pentru care Pulsiunea îşi face un act cognitiv separat faţă de cel global. În cazul câinelui lui Pavlov. care face întotdeauna obiectul desprinderii primare a sistemului psihic de cel biologic. ce nu este Obiect al satisfacerii organice reprezintă momentul originar de apariţie a Pulsiunii Psihice. Reprezentarea lui (mnezică) este încorporată în Pulsiunea Nutritivă. Însă comportamentul mişcărilor copulatorii din cazul Instinctului Sexual sau masticaţia din cadrul celui Nutritiv. uneori. însă nu se aplică în nici un fel la structura acestui Comportament. Prin urmare Pulsiunea în general are forma unei rădăcini. deoarece sistemul în cauză nu permite realizarea Pulsiunii. Centrul Pulsiunii este şi el guvernat de Segmentul său Psihodinamic în timp ce actul cognitiv este dat de periferia Pulsiunii. Aşa se întâmplă că unii bărbaţi nu au erecţie în contact cu partenera obişnuită însă pot fi stimulaţi serios de partenera pe care nu o cunosc la fel de bine. de libertate de mişcare şi alegere. Însă principiile sale sunt date de natură. Acest vulcan a fost poate la acea dată unul activ.viaţă. Însă şi actul cognitiv este o predispoziţie comportamentală căci el continuă pe cel pulsional.

ereditatea nu poate decât să facă urmaşi cu gâtul la fel de scurt şi nu să conducă la girafe cu gât mai lung. Ele pot primi energie de la fondul organic şi sunt puncte de control ale interesului Instinctului. urmată de codarea. ar fi static. Ea explică în ce măsură reprezentările de asociaţie imediată se pot substitui Instinctului Sexual. Dacă câinele lui Pavlov ar fi fost hrănit la fel toată viaţa. Aşadar evoluţia posibilă a Instinctului. Astfel de conversiune a Psihicului în Fiziologic explică de ce psihanaliza nu poate rezolva anumite Tulburări Psihice. se explică la fel cum se explică Pulsiunea în general respectiv prin consolidarea acestei structuri către nodurile de reţea care sunt cele mai apropiate. ca urmare a scăderii cantităţii de hrană. Deci exemplul pe care Darwin îl ia de la Lamarck. Însă între timp ceea ce era Psihic a fost încorporat în Organic.).adevărată Nevroză. respectiv cele care sunt fixate deja organic. precum şi toţi urmaşii săi timp de mai multe generaţii. Chiar dacă acelea sunt invariabile Instinctul are în sine capacitatea de a-şi găsi noi căi de neutralizare energetică. este eronată. Căci ea nu poate decât să explice că specia rămâne la acelaşi nivel şi nu că ea ar evolua. prin care Pulsiunea forţează baza sa fiziologică. ca structură organică. Iată cum reprezentarea supusă degradării. În acest caz iau 53 . Aici se află misterioasa legătură dintre Psihic şi Somatic. Dereglările Libidinale presupun o astfel de fixaţie pe elementele de asociaţie şi investire a acestei reprezentări cu energie puternică (agresivitatea pentru Sadism. adică de adaptare la condiţii noi de viaţă oferite de Mediu. a trebuit să îşi reducă celelalte dimensiuni ale corpului. mai ales Darwin. Lamarck şi Darwin nu se contrazic. care explică teleologic gâtul lung al girafelor. dereglându-l. Satisfacerea acestora este invariabil acompaniată de forma în care ele o permit. selectarea şi fixarea ei în Memorie. teoretizate de către Kant. stereotip. ca graniţă provizorie între Pulsiunea Fiziologică. atunci poate că reprezentarea becului ar fi devenit pur şi simplu un element din obiectul structurii biologice a respectivului Instinct iar câinele ar fi putut să muşte becurile maşinilor sau orice alte surse de lumină în situaţie de foame. observarea pentru Voaiorism. Aşadar concepţia pe care au avut-o aceşti autori. cele analitice neputând să aducă noi informaţii. O astfel de Iradiere poate fi genealogică şi se realizează de-a lungul evoluţiei speciei prin repetiţia comportamentelor auxiliare de satisfacere sau poate fi ontogenetică. tributară unei concepţii fiziologice fixiste. La fel este şi cu înţelegerea pasivistă a selecţiei naturale prin simpla supravieţuire a celor dotaţi. văzut în mod pasiv de către Darwin este cu totul insuficient pentru a explica dinamic evoluţia organică a Vieţii. Dimpotrivă. este în măsură să fie extinsă la nivelul conversiunii Structurii Psihice în Structura Fiziologică şi în felul acesta se produce autoreglarea pozitivă psiho-somatică. Acest fenomen este aici numit Cristalizare. devenind structură organică. Trebuie aici menţionat faptul că principiul selecţiei naturale. nu a reuşit să explice dinamica evoluţiei după principiul conversiei Structurii Psihice în cea Somatică. vecină cu actul reflex. modificându-se astfel pe sine în mod retroactiv. Misterul Nevrozei Isterice de formă paralitică sau cataleptică. putând însă să rezolve anumite fixări psihice recente ce nu au avut timp pentru conversiune fiziologică. adică uitării poate deveni model al întregului Sistem Psihic. În aceste cazuri este clar că girafa în forma actuală fie supravieţuit unui prototip cu gâtul scurt ce a avut dorinţa (psihică) de a ajunge la crengile copacilor într-o eventuală epuizare a ierbii ce era anterior păscută. deşi niciunul. o modifică pe aceasta. un fel de fixaţie organică a acestei Structuri Psihice. ci se completează reciproc. păstrându-şi însă gâtul. fie o a suferit reducere a dimensiunilor corpului a unui prototip mai mare decât girafa actuală dar. după care Instinctul sau subsistemul organic în general. Ideea metaforică a atemporalităţii ‘Inconştientului’ de care vorbeşte Freud îşi are aici gradul de adevăr deoarece acestea sunt comportamente inflexibile ce pot fi localizate la limita Cristalizării (organice). anume într-o reprezentare dată de influenţa obiectelor exterioare asupra analizatorilor şi traducerea biocibernetică a acestei influenţe. conversia psihofiziologică a Structurii Psihice face ca Instinctul să devină activ în aceeaşi măsură cu organele separate ale Organismului în funcţie de aceste cerinţe psihice. prin fuzionarea exclusivă a Energiei Instinctuale către comportamentele ce le facilitează satisfacerea la care se adaugă şi recomandările genealogice deja încastrate în psihic. ci doar să explice un domeniu. În situaţie de puternică inhibiţie libidinală este evident că această excitaţie energetică se converteşte către aceste reţele mnezice. Un Complex Psihic este o Structură Psihică rezultată datorită Iradierii energetice a Pulsiunilor Instinctuale către un comportament auxiliar de satisfacere. Situaţia este aceeaşi cu judecăţile analitice diferenţiate de cele sintetice. numită de Freud ‘Isterie de Conversiune’. Deoarece aparţin celor mai profunde straturi ale Psihicului ele sunt aici numite Complexele Fundamentale sau Nucleare. înlocuind explicaţia teleologică cu cea pasivistă a supravieţuirii exemplarelor cu gâtul lung este insuficientă. Aceasta poate deveni un element fiziologic dintr-un element psihic cu structură pasivă. Acestea sunt reprezentările ce au rolul şi de cap de reţea. Căci presupunând girafe preistorice cu gâtul scurt. Acest lucru este posibil tocmai datorită legile respingerii valorice sau chiar a autoreglării. realizată în timpul vieţii individului. elementele de lenjerie pentru Fetişism etc. Dată fiind vechimea lor aceste Complexe realizate genealogic au o autoritate specială în Psihic şi dictează comportamentul în mod invariabil. care este generată de Energia Fiziodinamică şi reprezentarea investită cu astfel de energie care marchează conversiunea energiei din Fiziodinamică în Psihodinamică.

Foamea. care a fost elementul cheie a vârstei sale de aur. Pulsiunea Sexuală (fiziologică) este însuşi Libidoul Fizic iar corespondenţa sa psihică este Libidoul Psihic după cum s-a văzut. După el geniul este mai întâi ‘genital’ şi apoi genial. care marchează însăşi creşterea biologică a copilului. Însă spre deosebire de aceasta. o împreunare a Pulsiunilor Erotice cu cele Nutritive pe care copilul şi le unifică într-o singură acţiune. Freud comite eroarea de a identifica Pulsiunile Instinctuale cu cele ale Psihicului. după cum s-a văzut mai sus. De exemplu. dat fiind faptul că intensitatea ei nu poate fi la fel de puternică ca aceea a Libidoului. Problema este că conceptul său de ‘sexualitate’ este abuziv lărgit. Ambivalenţa lui socială îşi are originea ontogenetică chiar aici şi se referă la interesele contradictorii pe care individul le are în relaţiile sale sociale. Aici Freud pare să intuiască fenomenul de conversie energetică din plan fiziologic în plan psihic. Fuziunea Pulsiunilor Atunci când Freud a înţeles ambivalenţa emoţională pe care o are fenomenul nevrotic (şi pe cea a Comportamentului) ca fiind o caracteristică psihopatologică generală el nu s-a gândit să extindă această caracteristică la întregul spectru al funcţionării sistemului psihic. atât sub aspectul fiziologic cât şi sub cel psihologic iar energia fiziodinamică nu se reduce la Sexualitate aşa cum nucleul acestui concept larg de ‘sexualitate’ şi anume cel de ‘genitalitate’. Freud foloseşte un altul auxiliar care este destul de satisfăcător pentru teoria sa şi anume cel de ‘sublimare’. Eroarea freudiană constă aşadar în considerarea că o parte din Psihic ar fi total lipsită de energie în felul acesta el trebuind să o ia mereu de la Instinct sau de la cealaltă parte. ea nu se înscrie decât pe locul secund. Astfel că această inhibiţie nu este absolută ci paradoxal vine de fapt să stea în slujba contrariului său. După Freud Sublimarea este o capacitate a Pulsiunii de a se deghiza de caracterul reprimant al Instanţelor Psihice superioare. 54 . În acest caz interesul său de satisfacere a foamei este astfel inhibat într-un mod autoreglativ. îl inspiră pe Freud în elaborarea acestuia. emiţând astfel teoria după care ‘Eul nu are energie proprie’. El postulează astfel alimentarea cu energie de la ‘ID’ la ‘EGO’. trebuie să se ia în considerare conceptul de ‘fuziune’. Aparatul psihic al copilului se conturează pe măsură ce acesta se dezvoltă. respectiv cea Maternă. este legată de familia lui. Cu toate acestea el pare să confunde intensitate energetică cu transformarea structurală specifică Fuziunii atunci când spune.2. Au ca numitor comun flexibilitatea însă energia lor poate fi suprimată imediat de Instinctul nu o mai furnizează în timp ce cea a celor Fundamentală este autonomă. Căci dacă ceea ce el numeşte ‘energie’ poate fi definită ca intensitate a unei Pulsiuni într-o anumită parte a sa. este clar că o astfel de intensitate energetică are o origine fiziologică. Suferinţa sufletului este cu atât mai mare cu cât energia acestor complexe este mai mare. care dimpotrivă. Cea de-a doua mare Pulsiune este cea Nutritivă. rupându-se astfel legătura cu Instinctul. Pentru înţelegerea structurilor fundamentale ale Psihicului. Dacă el ajunge să iubească familia sa acest fapt este un conţinut psihic ambivalent deoarece pierderea vârstei de aur. 2. independentă de cea dată de Instinct. Freud foloseşte conceptul de ‘anaclisis’ pentru a desemna o astfel de sprijinire. De fapt toate acţiunile umane în general şi nu numai cele descrise de Freud cu acest concept sunt în această situaţie şi asta tocmai datorită caracterului neutralitic maximal al Segmentului Psihodinamic. La Om ambivalenţa este mai întâi familială iar apoi se răsfrânge asupra socialului după cum vârsta insului o permite.1. Ele înseamnă un alt strat depus peste cele deja sedimentate ale Complexelor Nucleare şi urmează se devină şi ele parte din acestea pe cale ereditară. crede el. Conceptul de ‘iradiere’ vine să rezolve multe din aceste probleme ale explicării statutului Psihicului referitor la somatic. că ‘impulsia sexuală pune la dispoziţia operei culturale o extraordinară cantitate de energie’. cea a suptului. la care se adaugă şi cea de-a treia. La polul opus se află ‘psihologia eului’. este modelarea autoreglativă a unei Pulsiuni pe care Viaţa la nivel superior o impune cu necesitate. consideră că doar ‘Eul are energie proprie’ iar Pulsiunile sale se văd astfel a avea originea în cer. stau la baza creaţiilor artistice şi ştiinţifice. Căci ambivalenţa emoţională sau comportamentală. reuşeşte uneori să întreacă în intensitate pe cea Libidinală dar. îşi pierde treptat această funcţie. în această parte coincide atât cu Fuziunea cât şi cu ceea ce Freud numea ‘sublimare’.2. de a se modifica în aşa fel încât să pară dematerializate de funcţia lor originară. mai excitată. aşteaptă momentul favorabil pentru atac pentru ca şansa la reuşită a unei vânători să fie mai mare. de exemplu. către o astfel de ambivalenţă fie prin acceptarea părintelui de acelaşi sex fie prin acceptarea fraţilor. Animalul de pradă pândeşte. adică ale Complexelor.naştere Complexele Particulare sau Periferice. ceea ce Freud numeşte ‘impulsii sexuale’ devin desexualizate prin Sublimare şi. Astfel că mama. Complexul Matern implică existenţa tatălui şi a fraţilor pe care copilul îi acceptă. Însă niciunul dintre aceste concepte nu epuizează conceptul de ‘fiziologic’ chiar dacă Libidoul este cea mai puternică Pulsiune umană. La nivelul conversiei energetice a fost identificat fenomenul de Iradiere a energiei de la fondul fiziologic la cel psihic şi care. Pentru acest concept. Aşadar energia fiziodinamică se prezintă ca fiind constituită în cea mai mare parte din aceste două mari Pulsiuni. Evoluţia mediului social atât de spectaculos din ultimele secole a implicat şi explozia conflictelor interne faţă de cerinţele profunde ale Psihicului şi tentaculele particulare structurate modern.

este ‘sublimarea pulsiunilor sexuale’. Fuziunea în Sexualitate a acestora este unul dintre modurile de neutralizare a lor. nu sunt altceva decât condiţii socio-economice ale neutralizării energiei Pulsiunilor Instinctuale. de facilitare. Însă dacă aceste Complexe se neutralizează Sexualitatea nu va mai fi harţuită în a primi energie din altă parte. Atunci când el spune că arta lui Leonardo da Vinci. Din moment ce l-a extins atâta practic descrierea mecanismului de mai sus este cam acelaşi lucru cu enunţul său. respectiv cel de ‘anaclisis’. nefiind comportamente brute ci formale. Freud a ajuns la acest enunţ şi la cel după care cultura ar fi opera ‘instinctului sexual sublimat’ pornind de la observaţia că activitatea sexuală a oamenilor cu activităţi culturale este mult redusă faţă de cea a celor cu activităţi mai derizorii. Instinctual. Dar dacă respectiva afirmaţie se referă la Libidoul Fizic atunci acest lucru nu este posibil decât energetic prin iradiere energetică şi nu ca neutralizare fapt ceea ce ar implica structura Pulsiunii. adică tocmai comportamentul de satisfacere ale acestor Pulsiuni. fireşte. Căci conceptul de ‘iradiere’ nu este mai larg decât cel de ‘fuziune’. Dacă această sublimare se referă la partea psihică a Libidoului atunci se poate vorbi într-adevăr de o Fuziune însă enunţul său este lipsit de specificitate fiind mai curând o tautologie pentru că orice fel de manifestare psihică este originară în energia Instinctului. Acesta este fenomenul de Fuziune şi el are în acelaşi timp şi o funcţie energetică şi una structurală. Din păcate el nu a ajuns la elaborarea clară a acestor concepte. către un altul vecin. fapt ce constituie un abuz teoretic. mai ales. Ea nu îşi are o coerenţă cu sistemul şi cere o explicaţie auxiliară. Aşadar doar dacă Pulsiunile sunt exclusiv Psihice transferul energetic şi structural-comportamental este posibil în orice grad. După cum s-a arătat structura Pulsiunilor Instinctuale este întotdeauna rigidă şi nu poate fi una fuzionată decât limitat pentru că ea are un rol organic bine definit. Căci chiar originea lor vizează fenomenul liber al Iradierii (energetice dar nu şi structurale) ele devenind astfel comportamente prestabilite. Situaţia adolescentului nesigur în relaţiile sociale conduce la activitate sexuală de acoperire a acestor goluri în timp ce aceea a părintelui implicat şi integrat social se reduce la forma ei ciclică. Totuşi conceptele de ‘anaclisis’ şi ‘sublimare’ introduse de Freud şi care au făcut carieră în literatura de specialitate. el emite un enunţ cu două tăişuri asemenea politicianului care. îşi interpretează diferit propriul discurs. după cum se va vedea. Explicaţia pentru acest fapt stă însă în modul de neutralizare a Complexelor Fundamentale însele şi nu în sexualitatea ca atare. Aşa cum presiunea gazului dintr-un recipient închis ermetic tinde să se echilibreze cu presiunea gazului din afara recipientului odată ce recipientul este deschis (de exemplu cu a celui din atmosferă). Dat fiind faptul că activităţile derizorii sunt specifice claselor inferioare excitaţia Complexelor celor care fac parte din ele este foarte mare. Căci funcţia organică nu urmăreşte decât neutralizarea directă şi exclusivă prin Obiectul de Neutralizare care are rolul de a menţine homeostazia organică. cu celălalt concept al său. Fireşte că acest model retroactiv de compensare poate fi vecin cu Cristalizarea în situaţia în care stilul de viaţă în relaţia cu Mediul se perpetuează. în special datorită faptului că nu a înţeles funcţia de neutralizare maximală a Psihicului în relaţie cu mediul iar conceptul său de ‘sublimare’ reflectă teoria sa simplistă despre psihic. învăţate social pentru a facilita funcţia organică dată. Misterioasa retragere a ‘libidoului’ către ‘Eu’ şi apoi reinvestirea Pulsiunii purificate în acele obiect externe este mai mult o metaforă decât o teorie ştiinţifică. Pulsiunile pur Psihice. Deşi Freud prezintă Sublimarea ca pe un transfer energetic. Pulsiunile Psihice au o structură maleabilă atât temporal cât şi spaţial. Aşadar conceptul de ‘sublimare’ trebuie să se identifice cu cel de ‘fuziune’ prezentat aici dar.Fuziunea apare conform legii transferului lateral al energiei. cea a conceptului său mult prea larg. Suma acestor comportamente particulare determină structura Complexului. Rolul ei este acela de satisfacere a Instinctului iar dacă fuzionează către corpul psihicului nu o face pentru a-şi găsoi acolo neutralizarea ci pentru a cere acţiune din partea tuturor resorturilor psihice către acest deziderat. Însă enunţul lui poate fi interpretat ca fiind corect totuşi relativ la conceptul său extins de sexualitate. Energia Pulsiunilor Organice nu este niciodata ereditară şi nu este suspendată în aer cum este cea a Complexelor Fundamentale. Tocmai datorită acestei maleabilităţi ele pot fi fuzionate. Aşadar ea este o lege formală a Comportamentului Socioeconomic secundar Uman spre deosebire de Comportamentul său Primar. 55 . Problema este. Ele sunt impuse de instituţiile şi regulamentele sociale a căror menire este aceea de a menţine stabilitatea structurilor sociale pe care individul le respectă cu scopul interesului său de integrare în aceste structuri. Fiecare Complex intră într-o negociere generală de satisface a ei. el o ia însă şi în sens structural. Pulsiunile Instinctuale pot eventual primi fuziunea altor Pulsiuni de obicei Psihice. Dacă finalitatea sa nu este atinsă Instinctul produce mai multă energie pentru alarma psihică generală. Însă el foloseşte pentru ambele acestea conceptul său de ‘sublimare’ care este din acest punct de vedere unul destul de ambiguu. rară. în acelaşi mod iradiază intensitatea energetică pe alte Segmente Psihodinamice. Practic Sexualitatea este suprasolicitată ulterior de către aceste reflexii emoţionale venite din partea Mediului ci ea nu este dată originar în această stare cum crede Freud. surâsul madonelor sale. a fuziunii de pe un anumit Segment Psihodinamic. în funcţie de evoluţia scenei politice. Această homeostazie nu se poate menţine decât prin relaţia concretă cu obiectul extern ce face posibilă exercitarea unei funcţii organice. originar animalică.

În acest caz se poate ca două elemente contradictorii să supravieţuiască liniştite în aceeaşi membrană comportamentală altfel decât se întâmplă în cazul obiectelor reale care respectă principiul noncontradicţiei. Chiar dacă ambiguă. Ideea pansexualistă apare deja la Schopenhauer. Freud a admis în general o ‘supradeterminare’ a Visului. genitală. face o dublă imprecizie. În acelaşi fel trebuie pe mai departe făcută legătura între Clivaj şi Fuziune. nici măcar el. Dincolo de asta traducerea în limba franceză a termenului german ‘anlehnung’ (anaclisis) prin ‘etayage’. Recunoaşterea Ambivalenţei este un mare pas făcut de psihologia freudiană însă explicaţiile sale sunt vagi. Conceptul de ‘fuziune’ trebuie să fie un concept fundamental în psihologia abisală. Dar el nu spune niciodată cum. Prin acest Instinct el înţelegea Sexualitatea în accepţiunea normală. ele nu mai pot fi descifrate într-un context. Cu alte cuvinte asta înseamnă că un Act Psihic ‘are mai multe sensuri’ el fiind o rezultantă a acestora. Fireşte că numai o bună înţelegere a faptului la care se referea Freud putea conduce la o astfel de clarificare. respectiv cel de ’ condensare’. care spune că ‘instinctul sexual este focarul voinţei’.pot fi păstrate în paralel cu cel de ‘fuziune’ prezentat aici. Din păcate nimeni nu a observat. El nu se supune legilor realităţii decât ca element neurocerebral. devenind astfel Psihic. Clivajul fiind fuziunea a două Pulsiuni contradictorii din punct de vedere al vectorului comportamental cu care subiectul investeşte proiectiv un obiect. Un Act Psihic este determinat de mai multe imbolduri fuzionate unul. aşa cum spune el. atunci este normal ca Psihicul să aibă efectiv o astfel de formă pansexualistă. În acest caz ea este strict una operaţională şi nu reală pentru că Fuziunea este îmbinarea a două sau mai multe Structuri Pulsionale în timp ce Condensarea este îmbinarea a două sau mai multe reprezentări. Ulterior el a renunţat la expunerea clară a pansexualismului în favoarea dualismului pulsional (Eros si Tanathos). Complexele sunt structuri originare ale Psihicului. care este refulat de către cel al Realităţii şi dacă orice refulare ‘se întoarce’. La începutul teoriilor sale pentru Freud Instinctul Sexual era Pulsiunea Originară primară care apoi se modifică. existenţa a două posibile conţinuturi cognitive care se prezintă deseori ca idei defineşte Ambivalenţa în planul Condensării după cum se va vedea mai târziu. Diferenţa dintre Condensare şi Fuziune există doar sub aspectul cognitiv. Deci aceste caracteristici nu este necesar să aparţină respectivului obiect care suportă investirea. adică găsirea unui ‘sens’ diferit de cel stabilit la un moment dat. ideea rămâne pe mai departe iar el este la doar doi paşi de a elabora o teorie fuzionistă asupra Sexualităţii prin faptul căa susţinut că impulsurile libidinale iradiază si apoi fuzionează între ele în câmpul Psihicului. Totuşi dacă există un ‘Principiu al Plăcerii’. analizate psihanalitic. Evoluţia celor mai generale dintre ele (acestea fiind şi descrise în următorul capitol) este evoluţia Vieţii superior dezvoltate în special a Vieţii Umanităţii. Dat fiind faptul că ele marchează graniţa dintre Psihic şi Fizic. sensul cuvântului ‘focar’ având la el şi o conotaţie energetică. Freud nu ajunge la o teorie clară asupra Fuziunii şi de aceea teoriile sale sunt ambigue în ceea ce priveşte rolul Sexualităţii în cadrul Psihicului. Cu toate acestea nucleul concepţiei pansexualiste este prezent în ambele teorii cu diferenţa că Schopenhauer o prezintă ca intuiţie nedemonstrată în timp ce Freud o analizează ştiinţific. cel puţin egal în importanţă cu cel de ‘refulare’ dacă nu chiar mai important. Acest fapt a permis. ca atunci când a analizat societăţile ca Freud să piardă total sau parţial din vedere celelalte teorii din alte domenii ( la fel cum şi acestea din urmă făceau). pansexualismul nu poate fi susţinut în mod convingător. Dimpotrivă. Obtuzia criticilor pansexualismului constă în credinţa că pansexualismul înlătură posibilitatea ca Psihicul să mai fie altceva 56 . Complexul nu este însă o Pulsiune Brută. se divide. Din această perspectivă el nu interesează aici deoarece face obiectul biologiei. Însă acest lucru este analizat destul de vag de către el. fapt ce nu dărâmă autoritatea niciuneia din cele două aprehendări. la care se adaugă faptul că Sexualitatea este declarată cel mai puternic Instinct. Între psihanalişti au avut loc certuri inutile. Aşadar această Pulsiune este o structură comportamentală complexă. pornind de la cea originară freudiană care a tratat insuficient dinamica Pulsiunilor. Acest termen a preluat lipsa de claritate a definirii freudiene adăugând şi neclarităţile sale proprii. Pansexualismul a fost un reproş adus psihanalizei de către Jung si Bleurer iar Freud şi-a renegat automat această idee de care nu era sigur. Dar nu ar fi corect să nu fie recunoscut ca descoperitorul şi teoreticianul transformării Libidoului după ce un secol întreg a fost criticat pentru asta chiar dacă fără o teorie a Iradierii şi Fuziunii. Dimpotrivă ele sunt instrumente ele însele care pot servi la descifrarea Comportamentului Uman. Actul Psihic nu este un obiect real ci o informaţie. Pansexualismul reprezintă şi astăzi punctul de reper al psihologiei freudiene. Lărgirea conceptului freudian ia automat o conotaţie fuzionistă. de exemplu. că aceasta este marea lui descoperire. Fuziunea se dovedeşte aşadar a fi îmbinarea a două sau mai multe Pulsiuni unde rezultatul este o Pulsiune secundară şi unică şi în care se regăseşte fiecare element din ambele structuri. ci un ansamblu de Pulsiuni fuzionate iar cele originare descrise aici sunt nişte Pulsiuni desprinse nemijlocit din cele Instinctuale direct prin Iradiere care intră ulterior în componenţa Complexelor secundare. Mai departe apare încă un concept paralel cu acestea dar care însă îşi poate păstra o anumită independenţă. copilăreşti legate de faptul că fiecare credea că el are dreptate fără a le da însă dreptate şi celorlalţi.

acum trebuie spus doar că este dat de fenomenul uitării care este un principiul fundamental al Memoriei. Întemeierea Complexelor Autonome. ele fac ca Libidoul să se lărgească cu structura lor dar în sens invers acest lucru nu este posibil decât prin sedimentarea ereditară. Căci este imposibil ca nounăscutul să primească volumul de informaţie mnezică unui singur adult. Căci Fuziunea nu înseamnă anularea absolută a structurii pulsionale.3. Ei făceau o confuzie între planul psihic. Căci dacă un copac nu poate fi în acelaşi timp şi o casă. Fuziunea Pulsiunilor este acest compromis politic al comportamentelor umane în toată diversitatea lor. Implicarea Sexualităţii în Complexele Fundamentale ale Psihicului este mai întâi una de izolare pulsională iar acest fapt este raportul general al Complexelor Auxiliare cu cele trei mari Instincte. coitul şi dragostea se manifestă diferit. către Pulsiunile în care iradiază sfera lui. O acţiune politică este pusă în practică atunci când interesul tuturor acestor factori este respectat. informaţional şi cel real.1. a panmaternismului si a pannutritivismului. Căci indiferent de legăturile dintre ele. S-a amintit anterior faptul că structura pulsională organică nu suportă fuziune masivă în aceste Complexe ci doar fuziune energetică. Căci nici un astfel de Complex nu are în sine o finalitate sexuală regulată. care are însă ca nucleu însăşi partea fiziologică. după cum s-a spus mai sus Pulsiunea Fiziologică a Instinctului este separată net de Complexele Autonome Generale. Căci din respectarea drepturilor sociale ale celuilalt individ sau subminarea lor. Trebuie menţionat aici că ea este ontogenetistă atunci când respectiva uitare vizează remanieri mnezice ale unor informaţii obţinute în cursul vieţii Individului şi genealogistă atunci când remanierea se face prin (re)naştere. De exemplu.2. catalitică a pulsiunii sale. compromisul dintre cele două structuri. Sexualitatea si Nutriţia. cum este cazul cu un alt cuplu de Complexe. Aşadar Complexele pot fuziona în Libido. determinând-o de fapt pe aceasta din urmă nu se face brusc asemenea unei conversiuni de la Fizic la Psihic. nu decurge nemijlocit neutralizarea Libidoului Fizic. este o greşeală iar opinia conform căreia ‘refularea sexuală conduce la sublimarea pulsiunii sexuale în cultură’ are nevoie de multe revizuiri. Nu se ia în calcul că practic el primeşte informaţii de la ambii părinţi deci ar trebui să aibă un creier mai mare decât al părinţilor lui la naştere. O fuziune (directă) a structurii Complexelor în Libidoului Fizic conduce automat la un comportament sexual excepţional. Căci. Experienţele trecute ale arborelui genealogic îşi spun cuvântul şi sunt în măsură să modifice interesul brut al Instinctului. deviat. acesta nu a recunoscut în general fuziunea pansexualismului. Între configuraţiile Complexelor şi Pulsiunile Fiziologice nu există decât o legătură conjuncturală. se realizează prin reţelele de asociaţie brută ce suporta Cataliza şi nu direct prin continuitate structural-funcţională. Libidoul Fizic. Chiar dacă 57 . 2. iradiere masivă în ele. De exemplu. Însă ambiguitatea teoriilor freudiene a existat şi poate că şi acest lucru a permis astfel de contestări. Însă într-o astfel de societate acestea pot să nu funcţioneze şi în acest caz statutul pulsional să li se retragă tocmai datorită faptului că nu mai pot îndeplini rolul de mediatori între mediul extern şi Pulsiunile Instinctuale. cum este cel de ‘eros’. ci doar modelarea ei după o altă astfel de structură. Forma finală a acesteia este rezultanta. echivalarea conceptului de ‘sexualitate’ cu cel de ‘dragoste’ este o astfel de consecinţă ce duce la depărtarea de conceptul biologic de ‘sexualitate’ ceea ce nu trebuie să se întâmple. respectiv Maternitatea. Ea face ca un întreg sistem de reţele de reprezentări să se substituie uneia care supravieţuieşte uitării.decât dorinţa sexuală. de exemplu. Libidoul Fizic poate iradia energetic către Complexe dar nu şi structural căci acestea nu conţin în sine comportamentul sexual. Aşadar ele sunt condiţiile conjuncturale raportate la modul de organizare a speciei umane. Ele trebuie să fie diferenţiate clar de aceste Complexe. adică fuziunea tuturor Instinctelor importante în câmpul Psihicului şi nu numai a celui Sexual. ca Pulsiuni. obiectual. conceptul de ‘sexualitate’ tindea să se extindă abuziv către tendinţele. Dar acestea pregătesc terenul pentru neutralizarea sa şi a celorlalte două mari Instincte. Acest lucru se datorează pur şi simplu limitării domeniului Pulsiunii Sexuale iar transmiterea statutului energetic de la Pulsiunea Fiziologică în genere către Pulsiunea Psihică specifică. aşa cum este cazul cu cuplurile de complexe Polis-Cain sau din glorificarea unui element exterior sau pe cea a sinelui. drept pentru care nu pot fi cuprinse într-un singur concept decât dacă este foarte general dar şi nespecific. Psihicul este pentru Organism ceea ce este aparatul politic pentru societate. respectiv Tabu-Narcis. În cazul în care devine Complex Psihic Particular prin iradieri repetate şi susţinute poate fuziona în Pulsiunea Fiziologică cu condiţia de a-i respecta acestea întocmai structura. În aceeaşi măsură este imposibil ca toată această ionformaţie să fie total eliminată iar mintea copilului să fie un fel de tabula rasa. Cataliza Fenomenul de Cataliză va fi explicat pe larg atunci când se va ajunge la subcapitolul care tratează despre psihologia cognitivă. Deciziile se iau în urma consultării tuturor resorturilor implicate. aceşti critici credeau că la fel nici o Pulsiune Libidinală nu ar fi putut fi şi o narcisică nevoie de afirmare socială. Aşadar Freud a comis o eroare ce trebuia corectată aici. Pe lângă faptul că nu a recunoscut deschis pansexualismul pe care îl imagina. structurate ereditar în Trunchul Psihic. Din acest punct de vedere este foarte clar faptul că extinderea conceptului de ‘sexualitate’ în domeniul Complexelor. pe baza acestui fenomen al Fuziunii pe care Freud l-a intuit.

atunci auzirea unor piese muzicale. Dacă el se va opune. unde simpla prezenţă a prăzii determină modificările neurovegetative care coincid cu excitarea energetică a Pulsiunii. Complexul Polis este o amintire despre o satisfacţie nutritivă arhaică şi nu o satisfacţie nutritivă actuală în sine. în timp ce prezumtivul comportament actual este unul evoluat. Acest lucru se întâmplă cu adevărat în Pulsiunile fuzionate dar după cum s-a spus. ornamentul său periferic. Toate Complexele Autonome au un astfel de statut iar pentru ca ele să fie nişte Pulsiuni Sexuale ‘deturnate’ această deturnare nu înseamnă decât modelarea comportamentului sexual şi nu dispariţia lui ca finalitate comportamentală. În cazul de faţă. în felul acesta apărând germenele diviziunii muncii şi împărţirii produsului muncii. fiind catalizată ereditar. vânătoarea este individuală luându-se în considerare eşecurile şi succesele ulterioare. Este evident că în momentul în care Freud spune că Sexualitatea este Pulsiunea din care derivă celelalte Pulsiuni. în timp ce în cazul vânătorii de grup. Acest element satelit al Pulsiunii devine un element către care Pulsiunea îşi extinde statutul energetic. Faţă de etapa anterioară. asta este o altă problemă. Dacă cultura ar fi opera ‘instinctului sexual sublimat’. căci dacă acest lucru nu se va întâmpla atunci grupul se va dizolva. 58 . Iar dacă Pulsiunea lui se prezintă ca diferită de cea prezentă a Instinctului Nutritiv deja evoluat. Apar mai departe structuri pulsionale diferite faţă de cea iniţială. cum spune Freud. Acesta este modelul de consolidare psihică a Instinctului şi este şi principiul vânătorii la animalele de pradă.reprezentările mnezice ale nounăscutului ar fi cumva reduse ele trebuie să existe în virtutea continuării vieţii pe care o realizează progenitura. ceea ce face ca data viitoare succesul să nu mai fie atât de sigur. Astfel că se poate imagina nişte reprezentări micşorate şi arhivate asemenea unor fişiere informatice cu scopul de a nu ocupa prea mult spaţiu de stocare şi care apoi să îşi reia dimensiunile când spaţiul o permite. ci numai cel energetic. Dar Complexele singure nu sunt în stare să determine acest fenomen. Însă exact în acest fel ar trebui să arate ‘cultura’ lui Freud. este tocmai pentru că el are în vedere Pulsiunea originară a Foamei transpusă ereditar şi modificată structural ca urmare a procesului catalitic. De exemplu dacă aleargă după pradă un prădător poate să nu o prindă şi poate să obosească. Tulburarea Psihică în general şi nu cultura care este exact opusul ei. acest model este net superior celui în care. De aceea dacă există un comportament sexual care este activat la auzirea unei astfel de piese muzicale sau la contactul în general cu un element cultural acesta este un caz particular de reântoarcere a energiei Complexelor alimentate de către fondul organic al predecesorilor în structura Libidoului Organic al individului. Fuziunea către Libidoul Organic a Pulsiunilor Psihice Autonome cum ar fi cea Narcisică este posibilă după cum se va vedea. În felul acesta apare germenele Complexului Polis. Că această Pulsiune este reînnoită ontogenetic prin fenomenul Iradierii. Deci este mai bine ca fiecare să îl accepte pe celălalt. Pe de altă parte Pulsiunea în cauză. ceea ce este absurd. Însă Complexul Polis este elementul ce a supravieţuit. dacă după aprinderea becului nu va mai urma şi apariţia hranei. Acolo unde Libidoul îşi iese cu adevărat din matcă inundând Complexele Autonome. rezultatul este de cele mai multe ori Nevroza însăşi. aici becul care produce salivaţia. Însă dacă acest element este unul natural-neutralitic. unde animalul de pradă putea să consume singur prada. dezvoltarea sa evolutiv-funcţională. Acest fapt face ca între Pulsiunea originară şi cea actuală să existe diferenţe semnificative. însă dacă se realizează o vânătoare de grup. unde urmărirea este făcută cu rândul până când prada este epuizată. atunci elementul respectiv este risipit şi decondiţionat. cum ar fi scăderea volumului corporal. Căci chiar dacă Sexualitatea a contribuit iniţial la Complexul Polis totuşi din ea nu a mai rămas nimic timp de milioane de ani de când a alimentat respectiva Pulsiune. atunci se vor isca lupte grele ce pot duce chiar la anularea posibilităţii de apariţie a grupului sau la moarte. genealogic. unde animalul trebuia să îşi elimine rivalul în aceste condiţii el va trebui să îl accepte. Pulsiunea originară era aceea a Foamei dar între timp foamea originară a fost uitată iar generaţia respectivă a dispărut lăsând urmaşi care moştenesc simplul Instinct Nutritiv ca dat biologic şi Complexul Polis ca dat psihic. se asociază cu alte elemente. ca structură compotramental-fiziologică. pietatea religioasă sau orice altceva ce înseamnă cultură. acest lucru conducând la Nevroze sau la Dereglările Libidinale. ar trebui să se continue cu elementele structural-comportamentale ale Libidoului Fizic adică un fel de act sexual neîntrerupt. el trebuie să o împartă cu ceilalţi. Între acestea nu mai poate fi reconstituită criza originară unde specia era ameninţată cu dispariţia iar Pulsiunea Foamei nu mai este atât de puternică după un număr dat de generaţii. Apar şi modificări fiziologice ca urmare a acestor schimbări. Susţinerea temporară a unor astfel de elemente satelit determină consolidarea structurală a respectivului element din Instinct cu statut de Pulsiune. schimbat. Complexul Polis devine astfel o ruină comportamentală a unui comportament nutritiv arhaic. în aceleaşi condiţii. se referă doar la neutralizarea Pulsiunii Instinctuale originare iar aceasta trebuie înţeleasă ca o ruină catalitică. De asemenea fiecare trebuie să îl apere pe celalalt în apărare. experimentul genial al lui Pavlov analizat mai sus arată că Pulsiunea. cele Instinctuale nu pot fuziona decât lent. însă transferul structural nu mai este posibil. atunci el devine automat suprastructura Pulsiunii. el face evident o eroare.

Acest fapt vine totuşi să sublinieze diferenţa evidentă între ‘sublimarea’ Libidoului după cum o spune Freud. adică însăşi acţiunea în stare germinală. Lipsa unei astfel de teorii clare a făcut ca şi în ceea ce priveşte Pulsiunile Psihice pe care el le-a teoretizat. deşi sunt afiliate la acelaşi organ anatomic. Structura Complexului Freud spune despre Pulsiuni că sunt ca nişte ‘fiinţe mitice’ iar teoria Pulsiunilor reprezintă ‘mitologia’ psihologiei abisale.1. acesta are mai multe ‘sensuri’. căci el a acceptat o ‘supradeterminare’ a Visului. plus multe altele ce se încadrează într-unul şi acelaşi Complex general. Dimpotrivă.2. a lui Freud şi cea a ‘protestului viril’ a lui Adler. Dar teoriile lor sunt viabile în acelaşi timp. Conflictul dintre teoria refulării. este una inutilă. 2. Dat fiind că ea se autoreglează prin mijlocirea mediului. ia cu adevărat naştere. Ele sunt nenumărate la fel ca şi cauzele care le determină. Complexul este o unitate generală a sistemului psihic iar definirea lui trebuie să se bazeze pe rolul pe care el îl are în relaţionarea Organismului cu mediul. Evoluţia mediului se resimte în evoluţia şi structura Organismului. mijlocirea oricărei acţiuni comportamentale complexe sau a unor elemente comportamentale latente. Acuzaţia că ar vedea în cultură doar Sexualitatea. energiile se adună iar Pulsiunea rezultată va fi tocmai simptomul final. lucrurile să fie foarte spinoase. a teoriei asupra lor este comparabilă cu cea a Religiei în anumite societăţi. Conceptul de ‘fuziune’ aşa cum a fost definit aici. Din păcate Freud a refuzat să stabilească o ierarhie a lor. deci ar fi un exclusivist. este relevant pentru acest caz. Despre confuzia între psihic şi realitate s-a mai spus deja pe parcurs aici. orice modificare a formei sale ţine de domeniul psihologiei. Iată de ce Complexul se şi numeşte astfel! După cum se va vedea la Vis. a refuzat să accepte că fiecare activitate psihică îşi are Pulsiunea sa proprie. Orice Complex se manifestă ca Pulsiune dar nu orice Pulsiune este un Complex după cum s-a arătat. Rank. Jung şi Eliade iau Religia. în defavoarea altora. Însă ele riscă să devină unilaterale dacă se vor a fi exclusiviste. ci în toate traumatismele în general experimentate de Organism în relaţie cu mediul şi stocate ereditar. pentru care. Marea problemă a lui Freud în ceea ce priveşte strict teoria Pulsiunilor porneşte de la a nu-şi putea clarifica conceptul de ‘energie’ iar apoi aceea de a nu fi explicat îndeajuns trecerea de la Biologic la Psihic. Ea este un impuls originar organic. acest fapt arată interesul fiecăruia pentru una dintre aceste laturi. se făcea deseori din partea unor exclusivisme mult mai ermetice. prin care Pulsiunile Psihice îşi revendică autonomia. înţelegându-l ca pe o celulă sau ca pe un organ luat separat în timp ce el este în realitate un organism. ceea ce are deja forma unui fenomen patologic. se diferenţiază în ordinea aceasta în acelaşi mod în care se diferenţiază între ele şi straturile geologice în care este îmbrăcată o planetă. Încercarea de a căuta substratul unei asemenea activităţi psihice printr-un substrat pulsional este limitată în explicaţii. Complexul traumatic). decât să cadă în cea magicismului confuziei dintre realitate şi Gândire. Kant a trebuit să repete până la exacerbare diferenţa dintre ‘obiect’ (numit de el ‘lucru-în-sine’) şi reprezentare (‘fenomenul’). într-o astfel de afirmaţie intră şi cea ştiinţifică. paradoxal. adică mai multe idei latente. în aşa fel încât a tins el însuşi să cadă în extrema agnosticismului mai curând. Însă teoria Pulsiunilor expusă de Freud are la fel de multe neclarităţi şi dificultăţi după cum Religia însăşi le are pe plan ştiinţific. baza Pulsiunii ţine de metabiologie. În acest complex se localizează nu numai în traumatismul naşterii sau în sentimentele ce sunt consecinţe ale ameninţării cu castrarea. Actele Psihice sunt guvernate de Complexe. şi Cataliză. Că Marx ia Economicul. Această precizare vine să clarifice unele poziţii tradiţionale din psihologia abisală care au statut unilateral în definirea Complexului. În acest caz disputa dintre ‘Complexul de Castrare’ freudian şi ‘Traumatismul Naşterii’ al lui O. Pulsiunea este forma. respectiv faptul că dincolo de paradigma sociologică. Teoria sublimării pe care o prezintă Freud însă este tributară viziunii sale originarpsihopatologice asupra Psihicului Pentru o teorie care pleacă de la premisa că acestea devin ulterior psihopatologice ca urmare a experienţelor particulare nefericite a arborelui genealogic al individului explicaţia sublimării este ineficientă.După cum se va vedea la psihopatologie. Însă Complexele Trunchiului Psihic (dacă sunt în stare pură) nu sunt în stare să determine singure Tulburarea Psihică. Este evident că aceste domenii. prin fuzionarea acestor Complexe în cadrul Libidoului. Simţul lui poetic nu l-a înşelat aici. el însuşi a fost acuzat şi luat drept solipsist. Tocmai de aceea este nevoie de clarificări suplimentare. Importanţa Pulsiunilor. adică prin continua sa adaptare la cerinţele tot mai noi ale mediului. Ea apare numai atunci când această acţiune pe care el o numeşte ‘sublimare’ şi pe care o presupune ca normală. Pe acest fond. Freud a exagerat şi el prin selectarea unor Acte Psihice de sorginte libidinală sau numai a laturii libidinale din aceste Acte. Freud ia Sexualitatea. Şi aici nu Freud este cel vizat în primul rând.4. El spune prin această afirmaţie mai mult decât dorea să spună. nereuşind să pătrundă în 59 . În realitate pansexualismul cu pananxiogenismul cu paneconomismul sau chiar cu panreligiozitatea convieţuiesc fuzional în aceeaşi structură. o clasificare şi o generalizare a acestora. Freud s-a limitat în a căuta pentru un anumit comportament o cauză pe care de regulă a considerat-o unică căzând astfel pradă unei prejudecăţi filosofice mai vechi. arată că aceste certuri nu erau altceva decât copilării. La un moment dat a susţinut că Nevroza ar apărea ca urmare a unui abuz sexual în copilărie iar ulterior a înlocuit abuzul cu seducţia.

ele nu mai pot fi descifrate. ce nu pot să vină decât de la Dumnezeu aşa cum le teoretizează el. O astfel de scindare nu este făcută după principii clare şi tinde să nu sesizeze (dacă nu chiar să ignore) legăturile fundamentale care se regăsesc între ‘complex’ (în variantă freudiană). Căci succesiunea acestor Complexe reprezintă succesiunea etapelor istorice ale Omenirii în special în topica structurală a trunchiului psihic. Totuşi Freud nu îl generalizează până acolo încât să fie suficientă forma sa şi legile dinamice pentru a explica întregul spectru al psihologiei abisale. De aceea când Jung opune invariabil ‘Inconştientul Colectiv’ (presupus ca fiind un fond emoţional comun al tuturor oamenilor. a intuiţiei ci nu tematic şi metodic. Dat fiind faptul că marchează graniţa dintre Psihic şi Biologic. Acestea sunt în postura de a explica întreg spectrul Tulburărilor Psihice în general alături de alte elemente despre care se va trata mai jos. Cu toată pretenţia lui Jung de a filosofa (spre deosebire de ‘neurologul’ Freud). un fel de ‘imago’. După cum se va vedea fiecare Complex este în stare să conducă prin supraexcitaţie la tulburările psihice de bază adică Psihopatiile Brute. Freud a preluat termenul de la Jung în cadrul teoriei sale. Acest loc este împărţit de către conceptul de ‘complex’ cu cel de ‘principiu’ (al Realităţii şi al Plăcerii) şi chiar cu cel de ‘pulsiune’. respectiv ideea împărţirii Psihicului în structuri multiple numite ‘arhetipuri’. aprehendate psihanalitic într-un anumit context. Căci orice reprezentare are acest caracter dat fiind faptul că se datorează unei experimentări a mediului. totuşi se pare că în demersul în care s-a angajat el nu era atât de ‘profet’ cum era Freud într-al său. în general) se vede izbit de latura ei fiziologică. Complexul este scheletul Memoriei. Argumentele fiecărui curent ar fi trebuit să fie studiate în toată vigoarea lor. generalizându-l suficient de mult încât să se apropie de conceptul de ‘schemă comportamentală’. Prin precizarea acestor imagini specifice Complexului el are în mod clar un sens de particularitate. adică fiind drept un ansamblu inconştient de imagini deşi. Termenul ‘complex’ nu trebuie înţeles ca identic cu cel dat de Jung şi Bleuler sub raportul conceptual. După cum s-a amintit deja Complexul se află la graniţa dintre Organic şi Psihic. În final continuitatea dintre Biologic şi Psihic se vede lezată. De aceea trebuie preluat altceva din alternativa jungiană. Astfel că Complexul are un caracter general şi unitar sub aspectul structurii. sub raportul principial. Complexele Generale care urmează să fie expuse peste puţin timp. la fel cum nu se 60 . de concepte asemenea ‘ideilor’ lui Platon dar. Ştiinţa este încă cuprinsă de această febră. Dimpotrivă. Substanţialismul consideră că lumea este determinată de elemente generale. nu sunt luate ‘după ureche’. acest fond având însă nu generalităţi comune. Astfel că Complexul este egal cu diferenţa dintre Comportamentul General şi substratul Fizic al acestuia. ci chiar particularităţi comune) faţă de ‘Inconştientul Individual’ freudian. Jung ar fi trebuit mai întâi să se documenteze în problematica generală a disputei substanţialism-nominalism care înseamnă coloana vertebrală a filosofiei. neconstituind un set de Pulsiuni Generale din care să derive altele cu caracter particular şi care să se raporteze le cele Generale. cum Pulsiunile se pot deduce în acest fel. conceptul de ‘complex’ nu poate fi definit simplist aşa cum a fost definit până acum ca o sumă de reprezentări inconştiente. Freud (şi întreaga psihologie. Complexele Fundamentale sunt structuri originare ale Psihicului. curent care nu este nici mai relevant sub aspectul obiectului şi nici suficient sub aspectul demonstraţiei. Se va arăta mai târziu. Dacă acesta este unul general el îşi are obârşia nu numai în Viaţa Umană ci adânc în Viaţa Animală. unde se va arăta că Conceptul este o reprezentare catalitică pur psihologică. el se situează automat pe poziţii filosofice şi anume în complicata ‘dispută a universalelor’. această accepţiune poate fi totuşi încorporată celei prezente aici. respectiv de paradigma evoluţionistă care prezintă Psihicul ca pe un element în continuă geneză şi dezagregare. El este unitatea structurală şi funcţională a Psihicului la fel cum celula este pentru organ. acest curent nu le consideră pe acestea independente şi incompatibile cu lumea sensibilă. împotriva nominalismului. ceea ce coincide cu ceea ce aici va fi teoretizat sub numele de ‘Trunchi Psihic’. Pilonul teoriei sale va fi eliminat fără drept de apel atunci când se va trata despre psihologia cognitivă. la Genealogie. de imagine a unui lucru. Chiar dacă acest lucru este realizat de el în virtutea inerţiei. adică nişte imagini pur şi simplu.înţelegerea topicii Psihicului Uman decât individual ceea ce creează o disoluţie între individual şi general. Această dispută a început încă din Antichitate şi s-a consolidat în Evul Mediu neterminându-se nici până astăzi. Ceea ce a făcut Jung aici nu este să ia poziţie de partea universalismului. staticismul mistic al reprezentărilor ‘arhetipale’. Înainte de a lua ca axiomatic valabilă poziţia universalistă. fiind eliberat de ideoteismul cartezian şi platonician sau de apriorismul kantian. a substanţialismului. Aici nu se mai poate vorbi de reprezentare. El nu este doar un sistem de reprezentări ci un comportament stabilizat genealogic fuzionată către reţelele de asociaţie ale acestora. nu sunt structurate în funcţie de fondul emotiv al teoreticianului care clasifică în funcţie de ‘ochelarii’ săi afectivi. ‘pulsiune’ şi ‘principiu’. Prin urmare termenul ‘complex’ capătă prin extindere o funcţie de graniţă între impulsul biologic brut şi elaborarea lui psihică. Prin faptul că nu a încercat să înţeleagă unitar Sistemul Psihic. după cum se va vedea. are nevoie de o bază sigură. Nominalismul consideră că lumea este determinată doar din elemente particulare iar conceptele generale sunt doar ‘nume’ pe care Omul le dă acestora. înainte de a se aduce o teorie care se foloseşte de unul dintre acestea ca bază. Deşi are acelaşi sens. spre deosebire de acesta.

poate vorbi de zâmbetul scheletului. Căci el vizează Comportamentul pur şi simplu şi numai atât. Complexul se poate cristaliza devenind actul păsărilor migratoare ce ocolesc un vulcan stins de mii de ani, fără să ştie de ce fac acest lucru şi fără să ştie că ar putea să bată calea dreaptă pe deasupra fostului vulcan activ. Aşadar, devenind cristalizat sau chiar precristalizat, Complexul nu poate să fie un ansamblu de imagini căci această capacitate este specifică Memoriei (pur psihică), deci fac obiectul psihanalizei şi nu psihologiei abisale. Cristalizarea somatică a Complexului face ca reprezentările mnezice să îşi piardă acest caracter. El nu poate fi cuprins la nivelul Structurii Psihice (generale) tocmai datorită catalizei îndelungate exercitate asupra respectivei reprezentări. Dimpotrivă un arhetip, dacă se doreşte salvarea respectivului termen, nu ar putea fi decât reprezentarea în care un Complex se poate condensa sau mai bine zis fuziona. El este coaja imagistică, eventual ontogenetică, a Complexului. Cea mai nouă achiziţie a structurii sale are originea în copilărie sau, cel mult, în ereditatea apropiată. Jung însă nu defineşte clar conceptele de ‘complex’ şi ‘arhetip’ pe care le-a introdus iar textul jungian le confundă deseori. De exemplu, Jung nu ezită să spună că Arhetipul ar fi anterior Complexului, găsindu-i o origine mistică în paleoistoria Omenirii şi de aici încolo acesta manifestându-se static sub aceleaşi coordonate. În realitate ceea ce este identic cu Arhetipul este tocmai Complexul care îl susţine. Identitatea Complexelor de-a lungul culturilor nu este chiar perfectă de la individ la individ. Ele sunt particularizate de situaţiile concrete care le produc şi care pot fi identice la diferite culturi însă au comun principiile. Adică sunt generate în urma interacţiunii arborelui genealogic cu medii asemănătoare. Aşadar identitatea este doar principială deoarece situaţia externă diferă din punct de vedere al dezvoltării; de exemplu, deşi societăţile primitive au aceleaşi principii ca şi cele moderne, totuşi condiţiile lor sunt diferite calitativ. Însă structurile Complexelor sunt aceleaşi la toate culturile şi nu există specifice culturale care să nu se încadreze în aceste principii şi Arhetipuri aşa cum spune Jung. La fel cum un ins nu este identic cu altul, ca particularizări a Complexelor în reprezentări, arhetipurile rareori coincid, deşi ele se aseamănă. De aceea baza teoretică a specificităţii culturale ale Arhetipurilor pare să fi fost mai curând teoria nazistă a antisemitismului decât faptele. Studiile făcute asupra Memoriei arată că Arhetipurile se fixează de o întâmplare din copilărie şi aceasta este legată direct de Complexele Fundamentale. Este posibil ca unele imagini de acest gen să fie chiar moştenite. Psihologia abisală nu poate preciza însă posibilitatea de adâncime în ereditate a originii acestora în mod cert. Însă este puţin probabil ca ele să depăşească câteva generaţii tocmai pentru că fiecare naştere implică remanierea Memoriei. Freud vorbeşte despre Afect (Affekt), Reprezentare (Vorstellung) şi Pulsiune (Trieb) ca fiind lucruri diferite, când de fapt ele sunt feţe ale aceluiaşi lucru aşa cum a fost definit mai sus: Pulsiunea. Relaţia dintre acestea este sumar redată în enunţul conform căruia Pulsiunea, fiind undeva în afara Psihicului, se exprimă fie prin Afect, fie prin Reprezentare. O astfel de distincţie este menită de exemplu să explice diferenţele dintre Nevroza Obsesională şi cea Isterică, prima fiind dată de ‘refularea afectului’ iar cea de-a doua, de ‘refularea reprezentării’. Această ciudată explicaţie este însă insuficientă, după cum se va vedea la psihopatologie iar însuşi Freud scrie în ‘Despre începuturile psihanalizei’: ‘Cunosc trei mecanisme: 1) Cel al conversiei afectelor (isterie de conversiune); 2) Cel al deplasării afectului (obsesii); 3) Cel al transformării afectului (nevroza de angoasă, melancolia)’. Aşadar chiar şi în cazul Nevrozei Isterice există implicarea ‘afectului’. Însă extrem de ciudată ajunge panorama descriptivă a acestor concepte atunci când el, în ‘Inconştientul’, spune: ‘Odată refulată, reprezentarea inconştientă rămâne în sistemul ICS ca formaţiune reală, în timp ce afectului inconştient nu-i corespunde acolo decât un rudiment ce nu a reuşit să se dezvolte’. Freud insinuează deci că ‘reprezentarea’ ar fi inconştientă, în timp ce ‘afectul’ ar fi principial în afara Inconştientului. În ‘Refularea’, Freud scrie că numai Reprezentarea este refulată, în timp ce Afectul nu poate deveni inconştient, ‘încât nu mai rămâne nimic din el’. Deci, pe de-o parte, Afectului Conştient îi corespunde în Inconştient ‘un rudiment ce nu a reuşit să se dezvolte’ iar pe de alta, se spune că, de fapt, acolo nu este nici măcar acest ‘rudiment’. Aici este curată ‘mitologie’. Căci cum se împacă astfel de afirmaţii cu cele trei ‘mecanisme’ descrise mai sus? Freud spune că ‘pulsiunea’ şi ‘afectul’ nu pot fi refulate, ci numai reprezentarea specifică ce corespunde acestora. Aşadar se refulează Reprezentarea dar, în final, chiar afectele sunt cele care se supun totuşi celor trei mecanisme. Atunci fie Reprezentarea şi Afectul sunt unul şi acelaşi lucru şi atunci este salvată teoria Refulării ca fiind cauză a Nevrozei, fie cele două sunt recunoscute ca diferite, după cum chiar face el şi atunci Refularea nu mai are nici un rol în cele trei mecanisme căci ‘afectele’ nu ar depinde de ‘reprezentările refulate’. Pe de altă parte, dacă Afectul şi Reprezentarea sunt registrele în care se manifestă Pulsiunea, atunci cum este ea? Este ea Inconştientă sau nu este? Dacă este, atunci care este diferenţa între ea şi Reprezentare? Dacă nu, atunci este ea cumva în afara Psihicului? Răspunsurile la aceste probleme, dacă se fac în spiritul freudian, nu fac decât să producă mai multă confuzie, atâta timp cât concepte ca ‘inconştient’, ‘conştient’, ‘psihic’ etc. rămân suspendate în aer. Este imposibil de înţeles cum ar putea un ‘afect’ (conştient) să ia calea celor trei
61

mecanisme. Căci în acel moment Freud susţinea că ‘Inconştientul’ ar fi refulat de ‘conştient’. Este obligatoriu ca el să le pună pe ambele în relaţie cu Pulsiunile, de la care el însuşi spune că provin iar localizarea Afectelor în ‘Inconştient’ este extrem de inoperantă. Teoria prezentată aici găseşte elementele comune între aceste concepte şi încearcă să le unifice. Pulsiunea sub aspectul energetic şi structural înglobează toate acestea iar Trunchiul Psihic ca Suprastructură a acestora este soluţia şi pentru nelămuririle produse de celebrele topici freudiene. 2.1.2.5. Dinamica Trunchiului Psihic Trunchiul Psihic este Suprastructura Psihică în care Structurile Psihice (Generale), Complexele Fundamentale ale aparatului psihic se aranjează. Structurarea spectrului Psihicului Uman (şi nu numai) în Complexe este una dintre cele mai importante sarcini ale psihologiei abisale. Această operaţie este efectiv scrisoarea ei de acreditare în câmpul ştiinţelor, fapt ce o face indispensabilă cunoaşterii Psihicului Omenesc. Căci chiar dacă se imaginează existenţa unei tehnologii superevoluate care ar fi în stare să investigheze reţelele mnezice ale Psihicului şi să cerceteze în mod direct Reprezentările în aşa fel încât ea să fie mai precisă decât psihanaliza şi aceasta să piardă domeniul, totuşi nici psihologia abisală nici psihanaliza nu vor fi înlocuite pe deplin niciodată. Căci imboldurile psihice, Pulsiunile pot fi observate de o astfel de tehnologie, pot fi descrise impecabil, însă nu pot fi totuşi explicate şi nici clasificate în lumina metasistemului Organism-Mediu. Căci organismele ce au contribuit la formarea Structurilor Psihice ale unor indivizi, genealogia lor, la fel şi mediul specific fiecăruia, nu mai există de mult. Iar urmele lăsate ereditar vor părea unei astfel de tehnologii asemenea proceselor fizice din natură unor sălbatici, ce nu posedă ştiinţa fizicii. Căci remanierea mnezică implicată de Cataliză prin uitare normală sau prin cea produsă de fiecare (re)naştere face ca Psihicul să se prezinte în acest caz ca o ghicitoare. Numai cu ajutorul sociologiei, economiei generale şi a celorlalte ştiinţe despre care s-a discutat în Introducere, se dă posibilitatea de refacere a mediului istoriei Umanităţii. În acest caz, toate Structurile Abisale, ca mediatoare între cele prezente, Instinctuale şi acest mediu istoric, nu vor putea fi deduse decât prin metoda specifică psihologiei abisale. Una dintre cele mai valoroase părţi a psihologiei abisale tradiţionale, care vine din antichitate este aceea pe care Freud o teoretizează ca Principii ale Psihicului. Pe baza acestor Principii dealtfel, Freud chiar structurează topicile lui. Ele sunt în număr de două: Principiul Realităţii şi Principiul Plăcerii. Principiul Plăcerii susţine că individul caută plăcerea şi că evită durerea. Celălalt, cel al Realităţii, presupune amânarea satisfacţiei pentru adaptarea la cerinţele de mediu. Primul presupune ‘elaborarea primară’ a conţinuturilor psihice, ele fiind prezentate ca nude aşa cum au ele intenţia. Celălalt este în măsură să determine o ‘elaborare secundară’ adică nişte elemente auxiliare care fac ca Instinctul să se adapteze. Primul dintre ele este afirmat încă din antichitate de către Epicur şi probabil că chiar cu mult înaintea lui. În ceea ce priveşte pe celălalt, el pare afirmat în special de moderni. După Freud, primul conduce la hedonism în formă extremă, la exuberanţă şi fericire, în timp ce celălalt duce la scepticism şi pesimism considerând că mediul natural social ar reprima plăcerea. Însă dacă plăcerea ar fi reprimată în mod absolut de civilizaţie, după interesul economic al profitului pentru sine însuşi, atunci sciziunea pe care el o face între cele două elemente ar fi corectă. Însă civilizaţia s-a dezvoltat tocmai pentru satisfacerea cât mai substanţială a acestor plăceri. Dacă ea nu reuşeşte să satisfacă toate aceste Instincte şi dorinţe sau face ca multe plăceri să fie modificate sau chiar negate uneori, acestea sunt nişte accidente ale ei, nişte fenomene neprevăzute apărute pe parcurs care în fapt atestă insuficienta dezvoltare a civilizaţiei. Prin existenţa unor astfel de tensiuni viaţa în sine atrage atenţia asupra continuării rezolvării lor. Utilitarismul recunoaşte că între plăceri există o distincţie în funcţie de durată, în primul rând iar apoi relativ la intensitatea lor. Acestea nu se referă la progres şi civilizaţie ci chiar la sistemul uman de a percepe plăcerea. De aceea acest fapt trebuie să dea de gândit teoriilor pesimiste. Faptul că oamenii preferă o plăcere mai fină şi mai de durată uneia brută şi scurtă, chiar şi fără să se implice economic în societate, nu se datorează caracterului opresiv al naturii progresului, ci a faptului că Omul este o fiinţă superioară Animalului, cu mai multe nevoi decât acesta. Toate acestea reprzintă aspectul extern al problemei. Cel intern vizează analiza conceptelor de ‘principiu al realităţii’ şi ‘principiu al plăcerii’ însele. Dacă Principiul Plăcerii este evitarea neplăcerii şi căutarea plăcerii, atunci cel al Realităţii nu se traduce tot prin evitarea neplăcerii? Căci dacă nu în acest scop se orientează Psihicul Omului iar dorinţele şi temerile Organismului nu vor fi aplicate în realitate, atunci de ce ar folosi această orientare? În acelaşi fel se poate spune şi despre căutarea plăcerii. Dacă nu spre plăcere investeşte Omul (şi fiinţele superioare) capacitatea de investigare a realităţii, atunci pentru ce? Deci, cu alte cuvinte, aşanumitul Principiu al Plăcerii este identic cu aşanumitul opus Principiu al Realităţii. Superioritatea unei specii nu constă în capacitatea mai mare de plăceri avute, deşi aceasta este o consecinţă directă, ci tocmai a capacităţii de a se adapta realităţii, în capacitatea de a adapta această realitate în scopul obţinerii plăcerii. Felina stă la pândă îşi inhibă Instinctul, care îi spune să atace în mod brut. Dar această inhibare temporară se face tocmai pentru a profita de apropierea prăzii în interesul sporirii posibilităţii de succes şi a
62

satisfacerii sale. Deci plăcerea şi realitatea nu se exclud căci între ele există o relaţie retroactivă. Iar dacă Freud şi ceilalţi văd doar găurile din caşcaval, asta se datorează unui sentiment pesimist prevalent şi nu unor argumente folosite la rece. Sciziunea teoretică dintre Principiul Plăcerii şi cel al Realităţii, aşa cum o face Freud nu se poate întemeia la o analiză mai profundă. Aparatul psihic este si el structurat în acest fel. Caracterul genealogic al Trunchiului Psihic face ca Structurile Psihice, Complexele Fundamentale ale sale, să fie structurate pe două Filiere evolutive simetrice. Fiecare dintre ele este corespunzătoare unuia dintre aceste Principii. Acestea au şi ele suficiente neajunsusuri dar despre asta se va vedea mai târziu, deocamdată fiind suficient de arătat că cele două Filiere se structurează aproximativ ca şi cele două Principii. Prima Filieră, respectiv cea corespunzătoare celui al Plăcerii este numită Filiera Negativă iar cealaltă, omoloagă ei, este numită Filiera Pozitivă. Complexele Fundamentale, sunt clasificate şi definite în funcţie de etapa istorică pe care o reflectă şi se prezintă aşadar ca grupe genealogice în care intră câte două Complexe simetrice, omoloage, fiecare aparţinând uneia dintre cele două Filiere. Această împărţire se explică prin împărţirea Vieţii însăşi în două mari sisteme ce trebuie să îşi acomodeze legile unul la altul, respectiv Organismul si mediul, precum şi cele două mari imperative vitale, cel al conservării şi cel al evoluţiei. Organismul este incapabil de a exista fără Mediu deoarece el este un sistem care funcţionează raportându-se la exterior, comunicând retroactiv cu acesta prin încorporarea sau cedarea de substanţe. Trunchiul Psihic este efectiv coloana vertebrală a Psihicului. Cele două Filiere au originea în însăşi lumea animală prin prima grupă de Complexe, respectiv cea Traumatic-Eden. Aceste Filiere se află ele însele în relaţie retroactivă autoreglându-se şi, în felul acesta, echilibrându-se. Dac întreg sistemul psihic este unul armonios el este astfel pentru că preia de aici această calitate. Amintirile, Imaginaţia, Gândirea, de fapt toate actele mintale în general, sunt posibile tocmai datorită Trunchiului Psihic care le reglează, după cum se va vedea. Cele două Filiere ale Trunchiului Psihic reprezintă statutul structural al individului dat în societate. Societatea presupune un ansamblu structural complex capabil de a dezvolta o economie. Această capacitate presupune abilitatea de a aborda natura şi de a exploata-o în mod sistematic. Tocmai de aceea Complexele care fac posibilă angajarea individului în relaţiile economice sunt bine legate sub raportul investirii pulsionale de către cele trei mari Instincte cu care se asociază. Acestea le fac posibilă satisfacerea printr-un efort mai mic decât în cazul în care societatea nu ar exista şi individul ar trebui să se descurce singur. Fără ele între indivizii speciei umane s-ar declanşa un reciproc război de exterminare. Dacă ei nu ar colabora să abordeze sistematic natura prin acţiuni economice ce duc la creşterea productivităţii faţă de cazul în care fiecare ar lua-o de unul singur toate cele necesare satisfacerii ar fi insuficiente în acest caz. Colaborarea socială nu duce doar la înmulţirea numărului indivizilor ci chiar la ridicarea valorii generale de neutralizare a Sistemului Psihodinamic, la înmulţirea satisfacţiilor şi la uşurarea productivităţii. Pentru un animal de pradă, satisfacţia hranei nu este posibilă decât printr-un efort fizic considerabil de vânătoare. Având în vedere colaborarea diferitelor segmente ale societăţii, vânătoarea este pentru el un agrement şi nu un efort. Aşadar Complexele Filierei Pozitive sunt susţinute de Instincte în aceeaşi măsură în care sunt susţinute cele de pe Filiera Negativă. Iar opoziţia dintre ele nu trebuie înţeleasă simplist aşa cum a făcut-o Freud, în maniera Conştientului care refulează Inconştientul de unde acesta se ‘sublimează’ în Cultură. Căci cele două Filiere colaborează retroactiv iar tensiunea dintre ele reprezintă tensiunea aplicării tensiunii dintre individ şi societate la nivelul Pulsiunilor Psihice. Freud are tendinţa de a înţelege Inconştientul din prima topică şi Seul din cea de-a doua, ca primare şi naturale, după care apare civilizaţia cu Conştientul şi Eul care refulează. Dar problema este că dacă civilizaţia nu ar fi benefică chiar pentru acestea, nu ar exista nici un motiv ca ele să accepte aceasta opresiune, după cum animalele nu acceptă comportamentul moral tocmai pentru că nu au nici un beneficiu din el. (Se exclud de aici cazurile de ameninţare armată şi se ia în calcul doar civilizaţia ca principiu de colaborare economică între indivizi.) Pe de altă parte, cele două Filiere nu se dezvoltă independent în cadrul genealogiei ci concomitent. Deci ambele Instanţe freudiene ar trebui să apară şi să se dezvolte în acelaşi timp fără ca mai întâi să apară Seul sau Inconştientul pentru ca apoi să apară şi Eul şi Conştientul ca oprimatoare ale acestora. De aici şi latura originar nepsihopatologică a ambelor Filiere. Freud consideră că, în aceeaşi măsură, Seul şi Inconştientul sunt originar psihopatologice fiind reprezentate de Agresivitate sau Tulburările Libidinale. După el Eul şi Conştientul produc ulterior aşa-numita ‘refulare reuşită’, unde aceste Pulsiuni ar fi temperate şi socializate prin diferitele ‘mecanisme de apărare’. Dintre acestea Sublimarea deţine unul dintre cele mai importante roluri. Tulburările Psihice ar fi tocmai imposibilitatea de temperare a acestor Pulsiuni ceea ce duce la opinia greu de acceptat că de fapt psihopatologicul este normalul iar normalul ar fi o sciziune psihopatologică, socială a esenţei umane. Însă după cum se va vedea la psihopatologie acesta este rezultatul socializării, datorită unor accidente ale societăţii. Acestea sunt deşeuri ale civilizaţiei, preţul plătit de Umanitate pentru alte satisfacţii ce sunt incomparabil mai mari. Spre deosebire de Rousseau, care vede şi el
63

trebuie subliniat covârşitoarea superioritate a satisfacţiilor faţă de insatisfacţii. în felul acesta conceptul de ‘sexualitate’ fiind extins mult în afara Biologicului. cea Adam . Ea constituie baza de realizare a actului sexual. cea Polis Cain şi . Orgoliul. prin naştere. De aceea se poate spune că şi acest proces de ontogeneză psihică urmează oarecum cam tot acelaşi drum ca şi cel genealogic. Acum dacă se doreşte identificarea. după bunul plac sau după nevoia de ordine care se simte în psihologie astăzi. cum ar fi Agresivitatea. Genitalitatea este nucleul conceptului de ‘sexualitate’ indiferent de cât de mult este el extins. Aplicarea acestor prime trei grupe la problemele individuale determină alte două astfel de grupe de Complexe prin rezonanţa specific civilizaţiei. Prin urmare baza socioeconomică a societăţii este însăşi primatul acestui fond abisal extrem. acest lucru nu se poate face printr-un concept extrem de larg. Căci dacă se doreşte un primat. Chiar dacă Freud nu a vrut ca prin ‘primatul sexualităţii’ să identifice primatul satisfacţiei erotice. Cum ar fi dacă la întrebarea primatului temporal al oului sau găinii s-ar răspunde că la început a fost lumea? Cu asta nu s-a spus nimic. mai diferenţiate şi nu unele generale. reprezintă viaţa în familie iar statutul fiinţei umane moderne se face prin ultima grupă de Complexele Sisif . Grupa a patra.la fel ca Freud societatea drept element care determină Tulburarea Psihică. de unde urmează să se reconstruiască prin procesul de maturizare a individului întregul drum al evoluţeiei sociale a Omenirii. Având ca model postulatul lui Haekel. o ierarhie. Ele au ca reper chiar prima grupă de Complexe. Beneficiile se concretizează prin satisfacerea Instinctelor conform unei strategii comune. Libidoul Fizic există doar ca proiect înaintea Psihicului (căci el este mereu înnoit ontogenetic ca orice Pulsiune Instinctuală) în timp ce Psihicul poartă cu sine ereditar rămăşiţele acestor Pulsiuni. etc. Însă omul este incapabil să le judece afectiv pentru că s-a obişnuit cu ele. Dup cum s-a spus mai sus. afecţiunea parentală. nu sunt atât Complexe de mediu. ca acela de ‘sexualitate’ de care vorbeşte Freud. stabilirea unor straturi extreme în profunzime ale Psihicului. Primatul Complexelor Psihice în faţa Pulsiunilor Instinctuale reprezintă primatul principiului integrării în societate faţă de inhibiţiile acestei integrări. cea de-a patra reprezintă prima tinereţe şi cea de-a cincea. maturitatea. legate de consecinţele celor precedente. a treia adolescenţa. apoi trec prin apariţia societăţii superioare în cea de-a doua grupă. ramificaţii care reprezintă însuşi modul prin care ele pot fi satisfăcute.Narcis. respectiv cea Traumatic . în sfârşit diviziunea societăţii în clase după cum se consolidează grupa Tabu . Prima grupă reprezintă copilăria timpurie. Complexele Fundamentale ale Psihicului sunt reperele fundamentale ale formării mentalităţilor ca sisteme cognitivo-emoţionale capabile să facă această optimizare. genitale totuşi el a acceptat că o astfel de optimizare psihică se raportează şi se răsfrânge direct în această latură. Complexe dictate de societate ci sunt doar Complexe Individuale.Eden. D DJ N C E S A T P Tr Trunchiul psihic Simetria şi definirea Complexelor Fundamentale ale sistemului psihic nu se face în mod aleatoriu.Don Juan. Aşadar trebuie ca pornind de la nucleul instinctual dat să se ajungă către ramificaţiile structurilor Pulsiunilor acestora. Celelalte două grupe de Complexe Fundamentale care urmează. Simetria lor este de fapt reflexia 64 . a doua reprezintă pe cea vecină cu adolescenţa. atunci trebuie folosite concepte cât mai particulare. Freud recunoştea în Sexualitate elementul abisal extrem al Psihicului chiar dacă în conceptul său el includea elemente eterogene ale acestuia. acestea reprezintă fidel evoluţia Vieţii de la principiul oricărei posibilităţi de existenţă a Vieţii Superioare.Dionysos. Având originea în lumea animală prin obiectul primelor grupe de Complexe şi având specificul uman începând de la grupa a treia. după care ontogeneza repetă filogeneza pe fondul apariţiei individului. între genitalitate şi Libido există ulterior o diferenţă ce trebuie specificată chiar dacă între ele există şi legătură. Trunchiul Psihic se prezintă ca o ruină.

O astfel de posibilitate. nu se poate continua aşa la nesfârşit. Căci aşa cum le vede el este din start defectuos şi ele trebuie să fie unificate într-o teorie unitară în care toate să se îmbine şi să nu fie considerate izolat. cea a Arhetipurilor. Iar diversitatea Tulburărilor Psihice arată că viziunea freudiană despre acestea în ceea ce priveşte clasificarea. Ci doar că această furie nu a găsit decât o astfel de portiţă de manifestare. ci tocmai predispoziţiei ce le face simple mijloace epifenomenale şi nu principii ale Psihicului. Însă. Fireşte că apare aici în mod clar problema înţelegerii dacă ‘stadiile de evoluţie libidinală’ despre care vorbeşte Freud. după cum se va vedea. dintre cele cinci Instincte şi pe cea dintre Complexe. Fiecare element. Căci. Modul în care Freud ignoră relaţia dintre cele două Principii. care este extrem de complex. nu este benefic iar teoretizarea ei este anemică fără o înţelegere structurală ce presupune stabilirea relaţiei dintre toate aceste elemente ale sistemului. Dealtfel el a renunţat în bună măsură la înţelegerea dinamică a Psihicului. având în vedere spectrul descrierilor Tulburărilor Psihice actuale. Numai că. Este posibil să existe fixaţii libidinale infantile şi acestea se pot explica tocmai prin predispoziţia Structurilor Psihice. a Complexelor. Aceste Complexe sunt principiile unor tulburări psihice ulterioare ce derivă din combinarea genetică a lor iar efortul prin care psihologia abisală ajunge să identifice bazele acestora se justifică prin această aplicaţie. după care aceste ‘stadii’ ar avea un potenţial traumatic. Dacă se acceptă predispoziţia ereditară pentru o anumită Suprastructură Psihică. Psihologia abisală nu scoate de la sine pe aceste Complexe ci le recunoaşte ca fiind germenii Psihopatiilor Brute despre care se va trata la Psihologie. Freud se mulţumeşte către sfârşitul operei să improvizeze cele două grupe de ‘Instincte’ (Eros-Tanatos) pentru explicarea Sadismului. Complexelor şi Instanţelor. Reteoretizarea acestor elemente este intenţia teoriei Trunchiului Psihic. este evident că acestea nu pot fi reduse la trei sau patru Stadii şi alte câteva substadii. Aşadar ele ar fi doar nişte condiţii insignifiante. unde Omul nu poate să devină decât ceea ce există ca germene 65 . fie aceste ‘stadii’ nu sunt altceva decât aplicarea ontogenetică a acestei predispoziţii la situaţia concretă a copilului. La fel stau lucrurile şi în cazul aşazisei ‘regresii’ la un atare‘stadiu’. Teoria traumatistă freudiană. este pur si simplu un nonsens. Jung a introdus o teorie proprie în psihologia abisală. Răspunsul este categoric negativ după cum deja s-a mai spus şi în alte situaţii aici. Complexul Oedip pentru explicarea Nevrozei sau Supraeul pentru explicarea Depresiei. care ar fi patologică în cazul acesta. O astfel de teorie foarte slabă sub raportul argumentaţiei şi mai ales. deoarece în filogeneză nu se pot deloc găsi astfel de Stadii. Teoria Trunchiului Psihic încearcă să facă curăţenie în mozaicul teoretic freudian al Instinctelor. fie aceste Stadii sunt totuşi libidinale dar atunci principiul lui Heakel după care ontogeneza repetă filogeneza nu este deloc valabil.organizării superioare a Vieţii. Ducând la extrem teoria freudiană a simbolisticii şi opunându-se viziunii biologice asupra Psihicului. Ele ar permite în felul lor specific aplicarea excitaţiei libidinale existentă aici înaintea acestora. îşi are doar o simplă aplicare în cele două modele fiind el însuşi ereditar. Cataliza ereditară poate conduce la o multitudine de posibile recombinări între acestea şi astfel la o infinitate de posibilităţi. tributară unei viziuni mistico-ştiinţifice asupra Psihicului. Apoi. este departe de a reflecta realitatea. minimalizând astfel latura genealogică a sistemului psihic nu rezistă la analiza mai profundă. se poate obiecta că nici Complexele Fundamentale (zece la număr) nu pot explica întregul spectru al Tulburărilor Psihice. pot supravieţui în paralel cu teoria trunchiului psihic. teoria acestor ‘stadii de evoluţie libidinală’ încalcă regula canonului psihologiei abisale. că această furie a lui se datorează exclusiv greşelii celuilalt care ar fi provocat-o. Fireşte. după care teoria Trunchiului Psihic ar putea coexista cu cea a ‘stadiilor’ este nerealistă din două motive. la fel cum ‘narcisismul’ este folosit pentru explicarea Schizofreniei. aşa cum face Freud. Căci nu se poate spune despre un individ care şi-a descărcat furia pe cineva care i-a adus un prejudiciu minim şi involuntar. la cerinţele sale libidinale şi atunci ele nu sunt libidinale decât în sensul obscur dat de Freud. Paradigma jungiană este şi ea plină de incoerenţe. Unul este acela că Libidoul. fiecare teorie sau rectificare a presups la timpul ei un nou efort al lui Freud de a înţelege unitar toate acestea. nu ar fi totuşi mai puţin patologică decât satisfacţia însăşi. Cu alte cuvinte. În ce mod acele presupuse ‘stadii’ ar putea deveni traumatice pentru subiect? După ce model se postulează existenţa reală a unui traumatism în momentul în care copilului i se refuză o eventuală satisfacţie? Căci dacă excitaţia este atât de puternică încât anularea momentană a neutralizării să fie atât de traumatică. eventualele particularităţi pe care le are Libidoul sau Suprastructura Globală a Trunchiului Psihic nu se datorează unei misterioase regresii la aceste Stadii. se pune problema dacă însăşi excitaţia iniţială nu este ea însăşi de la început patologică iar absenţa unei satisfacţii. în favoarea unei viziuni finaliste. În sfârşit dar nu în ultimul rând. în ceea ce priveşte chiar Structurile Psihopatologice către care se extinde obscurul concept freudian de ‘libido’. Însă asta nu autorizează acele ‘stadii de evoluţie’ să existe. În acest caz acele Stadii nu ar putea fi decât eventual fiziologice. aşa cum este el definit aici care conţine totuşi nucleul respectivului obscur concept freudian. cea referitoare la distincţia între Actul Psihic şi Structura Psihică. acest lucru este fundamental însă a accepta o predispoziţie ereditară pe de o parte iar pe de alta a accepta aceste ‘stadii de evoluţie’. Aşadar pentru definirea lor există o susţinere practică stabilă.

Aşadar Structurile Psihice sunt unitare ca urmare a unui proces de generalizare cu care operează demersul ştiinţific iar dacă Ştiinţa reuneşte acest tip de Comportament sub numele de Complex Traumatic o face din această nevoie de generalizare. introduse de Aristotel ca acelea de ‘materie’. Acest Inconştient Colectiv ar fi o predispoziţie ancestrală a Pulsiunilor. Celălalt sens pe care termenul de ‘colectiv’ îl are este cel care se referă nu la generalitatea Structurii Psihice în raport cu Actul Psihic. ca element al acestuia. În acest caz el cade în aceeaşi eroare ca şi Hegel. 66 . Dacă există un Comportament determinat genealogic. Specia este un concept general. real fiind doar individul singular. Această generalizare se face în funcţie de arborele genetic al Individului. Dar termenul de ‘Inconştient Colectiv’ ar deveni pur şi simplu un pleonasm. După cum s-a specificat mai sus acestea sunt nişte structuri şi formaţiuni imagistice prezente din preistoria Omenirii şi care se fac simţite în tot ceea ce face Omul. Însă aceste Structuri se deosebesc de la individ la individ deşi sunt identice sub aspectul teoriei. constă doar în forma terminologică şi nu în concept. Însă demersul filosofic şi cel jungian se deosebesc profund deşi el face deseori apel la filosofie. a Comportamentului (Complex) şi a Reprezentării (Arhetip). Prin acesta Jung pretinde a se diferenţia profund de cea Freud iar acest lucru se vede la nivelul demersului. De exemplu. Aceste Categorii sunt date de concepţia la unison a filosofilor că toate lucrurile în diversitatea lor au principii generale. Acest concept a avut o mare popularitate în special datorită misticismului care îl învăluie şi ambiguităţilor sale în ceea ce priveşte relaţia psihologiei cu Religia care se dovedeşte a fi când reconciliantă când subversivă acesteia. operaţional. Termenul de ‘colectiv’ nu este însă suficient de clar deoarece el moşteneşte conotaţia ambiguă din limbajul comun. diferit. anume aceea de a confunda sau identifica statutul ontologic cu reprezentările minţii care îl imită imagistic. în funcţie de hazardul naturii. să determine lucrurile particulare aşa cum pot ele fi cunoscute empiric. determină Psihicul în acelaşi mod în care principiul ontologic determină lucrul particular. folosind concepte extrem de generale în scopul de a o explica. Experienţele speciei înseamnă mai ales experienţele individului (singular) iar experienţele indivizilor se deosebesc la fel cum se deosebesc ei înşişi ca înfăţişare. Kant făcuse deja distincţia între aceste două planuri iar Jung ar fi trebuit să ştie acest lucru elementar dar atât de ignorat de criticii kantieni. ‘devenire’. Această deosebire constă în faptul că filosofia nu se ocupă cu elementul particular aşa cum face psihologia cel puţin nu în corpul său clasic la care se referă Jung. ci la identitatea absolută a acestor Structuri Psihice la fiecare individ. deductibil şi care nu apare empiric. aşa cum este el stipulat de Jung. Teoria Memoriei şi a aparatului cognitiv ce va fi descrisă mai târziu va infirma o astfel de teorie a predestinării arhetipale iar aceste imagini pot fi explicabile în mod dinamic. fac ca prin operaţii specifice pe care le imaginează filosofii. atunci Arhetipul. atunci acest Inconştient este totuşi comun tuturor oamenilor ca principiu multiplicat. Unul dintre aceste sensuri vizează generalitatea sau universalitatea. cum sunt aici date Legile Psihodinamice ale Pulsiunilor. individual. Alegerea acestui domeniu de către Jung l-a făcut să se distanţeze de domeniul ontogenetic freudian către cel genealogic. de prescurtare a efortului ştiinţific pentru a preciza principiile funcţionale ale sistemelor fiziologice şi axio-antropologice ale fiecărui individului. dinamicistă însă. Căci în acest caz ea porneşte de la înţelegerea generală a lumii. Aceste principii generale. determinată de relaţiile speciei cu mediul. Dacă.în ceea ce el numeşte ‘arhetipuri’. atunci acest Comportament este el însuşi particular la fel ca şi cel pe care el îl determină ca Act Psihic (Structura Psihică) este necesar să fie ea însăşi particulară. acesta din urmă fiind subordonat primului. În acest caz Jung ar restrânge acest sens de la planul ontologic la cel antropologic. Deci în acest sens trebuie luat termenul de ‘colectiv’. al lui Freud. ‘colectiv’ se referă chiar la aceste principii funcţionale ale Psihicului care se găsesc multiplicate în fiecare individ cu caracter universal. cum sunt aşanumitele Categorii. ca ‘ideile’ despre care tratează Platon sau ‘spiritul’ lui Hegel. cum este cea definită în filosofie. cauzalitate’. folosind acest sens al termenului ‘Colectiv’ pentru a întemeia o teorie a expresionismului abstract american în pictură dau cu totul alt sens acestui concept. în sfârşit. ambiguitate care îi convine din plin lui pentru că o exploatează la maximum cu stilul său. Complexul Traumatic poate fi dat la un individ de o traumă produsă de un animal sălbatic sau poate fi dat de o boală dureroasă la altul. cu caracter abstract. Astfel că pentru aceşti filosofi lumea se prezintă ca unitară. De aceea tot ceea ce a făcut Jung cu acesta nu este decât să se scarpine cu mâna la urechea opusă. Greemberg. Unul dintre conceptele cheie ale psihologiei abisale jungiene este cel de ‘inconştient colectiv’. principiul (general) al ei fiind de găsit particularizat în fiecare lucru. Dacă Jung pretinde că acest Inconştient Colectiv are acest rol. metabiologia psihologiei abisale în general. la autoritatea ei pentru a o folosi ca argument faţă de autoritatea lui Freud în disputa lui cu acesta. Însă şi aici pare că lucrurile sunt superficial înţelese iar teoreticieni ai Artei ca Cl. Specia nu există decât ca grup de indivizi. lipsindu-i o gândire sistematică. Iar diferenţierea conceptului lui faţă de cel oficial de ‘inconştient’. ‘divizibilitate’ etc. Din acest punct de vedere nu există un Inconştient Colectiv.

Viziunea progresiv-psihopatologistă dezvoltată în aceste teorii prezentate mai departe va trebui să renunţe la fragmentarea aparatului psihic şi să adopte o altă teorie. în dialectica hegeliană a identităţii contrariilor. etape care sunt în cea mai mare parte sociale. Sfera fiziologică este actul de identitate. Trunchiul Psihic apare implicat. Rank. Acest concept aparţine de asemenea şi de fatalism tocmai pentru faptul că nu îi este precizată geneza şi evoluţia. de exemplu. a moralităţii şi simptomului său aşa cum acestea par. mai ales. teoria ‘dublului’ a lui O. Fiecare acoperă câte un moment esenţial în dezvoltarea mediului în care se dezvoltă Psihicul. În psihologia abisală. Toate acestea sunt irelevante pentru Ştiinţă. precum şi o bună împărţire a lor. După ce va fi prezentată critica acestor Instanţe sub aspectul tematic Psihopatologicul va fi determinat de condiţiile de mediu în mod genealogic combinatoriu. O astfel de idee continuă izolaţionismul instanţial al lui Freud deoarece fiecare astfel de Complex ar răspunde strict pentru un anumit sector al vieţii psihice. Aceste etape trebuie să fie generale. Ignorarea de către Jung a dimensiunii ontogenetice a Psihicului presupune ignorarea a uneia dintre cele mai importante date ale sale şi anume Fuziunea. precum şi alte fenomene pe care el nu le diferenţiază clar de primele nu se pot constitui într-o ştiinţă dacă nu sunt deduse funcţional din ceva . devenind psihopatologic sau dimpotrivă. Complexele Trunchiului Psihic se prezintă aşadar neizolate unul de celălalt aşa cum le-a expus Jung. Iar vecinătatea imediată a acestor Complexe cu Instinctul dată de transformarea Instinctului în Complex face ca aceste concepte să accepte o formă ştiinţifică viabilă. Aşadar sub raportul aparatului psihodinamic. adică a etapelor principale în evoluţia Umanităţii. în timp ce Freud caută ceva care se opune neapărat vieţii ‘conştiente’ în mod exclusivist pentru a fi pus ca bază a ei. Structurile originare din psihologia abisală tradiţională sunt doar intuitive. de legare a acestuia de un material stabil. Aceste etape fac obiectul Complexelor Fundamentale iar sarcina psihologiei abisale este aceea de a face o bună descriere. de acum încolo acest loc va fi treptat cedat sociologiei. regenerându-se spre structuri psihopatologice mai uşoare. Sa spus aici deja suficient până acum că autorizarea unui asemenea demers nu este una biologistă iar fără o astfel de autorizare psihologia abisală nu poate exista. Pe de altă parte Freud are doar meritul tendinţei poetice de a şoca. În realitate fiecare este conectat la celălalt iar funcţionarea Trunchiului Psihic este asemenea motorului cu injecţie unde explozia dintr-un cilindru implică retragerea în altul. aşa cum Jung o prezintă nu are decât o valoare empirică. definitorii pentru o perioadă foarte mare de timp. în capitolul dedicat lor care urmează. teoria jungiană a Inconştientului Colectiv este tributară unei gândiri magiciste prin faptul că el fixează în preistorie originea acestuia. anume că Arhetipul ar fi o simplă imagine. în timp ce celălalt ar fi doar un pattern comportamental şi numai atât. Cu toate astea demersul jungian poate fi foarte fecund aici. Iar cum o etapă supravieţuieşte parţial în cea care îi urmează. în teoriile dualiste şi . Căci ele sunt doar presupuneri fără sprijin pe ceva concret care să le autorizeze efectiv latura ştiinţifică. Softul aparatului psihic Odată cu acest subcapitol se trece la o altă etapă în demersul acestei lucrări. distincţia dintre ‘arhetip’ şi ‘complex’. Căci Psihicul nu este dat odată pentru totdeauna ci el este mobil şi continuă să se transforme în interacţiunea Organismului cu mediul. a ‘stadiului oglinzii’ de care vorbeşte Lacan. Căci pornind de la renunţarea fragmentării aparatului psihic în Instanţe se poate ajunge la o viziune unitară asupra lui şi la eliberarea de prejudecata lui Freud asupra originii psihopatologice a Psihicului. Dacă până acum s-a făcut apel aproape exclusiv la ajutorul biologiei. autorizarea Structurilor Fundamentale ale aparatului psihic. lăsat în aer fără a fi pus în relaţie cu ceva care să îl determine cauzal. aşa cum sunt date ele în mod empiric. Complexele sunt alese după relevanţa lor şi nu după dispoziţia trecătoare a celui care clasifică. Aceasta poate într-o singură viaţă să spele păcatele a zeci de generaţii anterioare. Despre trunchiul psihic se va putea spune mai multe imediat după ce se va fi terminat cu descrierea elementelor sale componistice. De aici el apare gata făcut până în modernitate. Căci aceste Instanţe nu fac decât să descrie oarecum metaforic sciziunea Comportamentului Nevrotic. Dacă există atunci orice astfel de moment trebuie să se găsească reflectat fidel în geneza Sistemului Psihic. este normal ca un Complex Fundamental al Trunchiului Psihic să se regăsească implicat în cele periferice.2. Apoi stabilirea coordonatelor etapelor dezvoltării psihice nu trebuie să includă toate etapele particulare ale evoluţiei societăţii. antropologiei culturale şi chiar filosofiei. sunt expresii ale încercării de surprindere a respectivului dualism structural.Dealtfel. Fiecare etapă de evoluţie va fi înregistrată şi analizată. 2. este în situaţia de a peregrina între a găsi Religia ca fundament al Psihicului sau invers. transfigurat în Cultură în special în filosofie. Aceasta va trebui să aibă la bază unitatea Psihicului şi să îl prezinte în evoluţie progresivă. reprezentând o grupă de Pulsiuni. cu Complexele Fundamentale. Aceste elemente nu se pot despărţi unul de celălalt cum crede el. de deducere a întregului concept de ‘psihic’ din 67 . Aşanumitele Arhetipuri descrise de Jung. recunoscând ca bază a Psihicului exact ceea ce acesta devine ulterior: Psihopatologicul. Jung. Până acum s-au rezolvat problemele de stabilizare a bazelor Psihicului. a ‘geamănului originar’ dezvoltată de Bion. Această precizare implică o teorie dinamică a aparatului psihic.

înainte ca Organismul să fi fost prădat propriuzis. de la durerea propriuzisă. Acest Complex îşi are originea adânc în viaţa animală deoarece destule animale sunt capabile să se apere prin fugă sau prin contraatac. El se poate observa atunci când Organismul se comportă ca şi când ar simţi durerea. Ultimele două capitole tratează despre funcţia cognitivă a Psihicului. După cum s-a amintit deja în ultimul subcapitol al celuilalt capitol. problemă care a fost tratată introductiv în subcapitolul care tocmai a încheiat capitolul anterior. în grupe de câte două. perfecţionarea Organismului în concurenţă cu alte organisme. prin declanşarea unei Nevroze latente ascunsă în aparatul psihic sau una dezamorsată genealogic. Numai că aceste două Principii nu sunt nişte principii în sensul real al conceptului. Pornind de la această ipoteză anatomică el a 68 . Cu alte cuvinte s-a tratat despre Hardul aparatului psihic. cel puţin. Complexul Traumatic este principiul apariţiei psihopatiei traumatice dată de suprasolicitarea acestui Complex ca urmare a unui traumatism mai sever. odată cu aprofundarea cercetărilor de anatomie a creierului. El a pornit de la nişte date de neurofiziologie ce erau valabile în timpul său însă ulterior. Numai o reacţie la un astfel de atac realizat în fapt este o reacţie de genul actului reflex la eventuala durere. ci au mai mult o valoare descriptivă. este însăşi originea lui adică capacitatea Organismului de a simţi durerea care este o posibilă ameninţare latentă la adresa integrităţii sale. are la bază selecţia naturală însăşi.2. Această aplicare trebuie să ţină seama de condiţiile naturale. Aşadar elaborarea secundară despre care a vorbit Freud are la bază acest Complex Traumatic. respectiv că Conştiinţa ar fi localizată la nivelul periferic al creierului. ca elaborarea primară şi în general toate care au ca scop supravieţuirea. acest obiect nu este necesar să acţioneze traumatic astfel asupra lui. Această trecere de la arcul reflex. În această parte întâi după cum spune şi titlul se va trata despre Softul acestui aparat. Complexele Trunchiului Psihic se structurează mai întâi vertical. Complexul Traumatic Complexul Traumatic poate fi definit ca fiind originea a ceea ce Freud numeşte Principiu al Realităţii. Psihopatia Traumatică este la rândul ei principiul apariţiei nevrozei anxioase. care este o reacţie a sistemului nervos.premisele date deja de către disciplinele ce se constituie în cadrul general al biologiei.1. Astfel că procesele vitale pe care Organismul le pune in aplicare. de obţinere a hranei. ci este deja unul psihic. În analiza pe care a propus-o cu privire la apariţia acesteia în ‘Dincolo de principiul plăcerii’ Freud concepea un sistem special în măsură să explice reacţia traumatică. Practic acest obiect nu are timp să traumatizeze deoarece Complexul îl împiedică punând Organismul în alertă. căci dacă un comportament anxios este perfect normal la animalul în cauză la om el este deja semn de psihopatic. De exemplu animalul prădat este cuprins de panică şi o rupe la fugă atunci când observă nu doar prădătorul ci şi un lucru nefamiliar. Subiectul încearcă în acest caz să elimine la maximum posibilitatea de a fi prădat. Însă dacă există. modul în care ele contribuie la mediatizarea Instinctelor către exterior. adică elaborarea secundară a ceea ce el numeşte Principiu al Plăcerii.2. la Complexul Traumatic. Freud nu poate explica clar de ce este nevoie de o elaborare secundară. El este un semnal de alarmă pe care Organismul îl posedă în aşa fel încât toate actele sale de cucerire de teritorii. ca implicaţie periferică a Trunchiului Psihic. 2.1. Iată cât de spinos este terenul psihopatologiei în ceea ce priveşte graniţa sa. ca origine a Filierei Pozitive şi cel Eden care este originea celei Negative. Dat fiind că acolo nu s-a putut insista pe anumite probleme înaintea clarificării relaţiilor dintre Complexe acest fapt face obiectul acestui subcapitol. Fireşte că prima problemă ce îşi cere aici rezolvarea este descrierea Complexelor Fundamentale ale aparatului psihic ce se structurează în Trunchiul Psihic şi care fac obiectul următorului subcapitol. nu trebuie să fie o aplicare oarbă cu riscul ca supravieţuirea să fie periclitată. O astfel de idee amintită deja în Introducere va fi analizată pe larg la psihopatologie. ele au fost infirmate. deci ca şi când un obiect extern ar acţiona direct asupra lui deşi acesta poate chiar să nu existe.1. Arcul reflex. Acest comportament nu mai este unul fiziologic ca arcul reflex. Complexul Traumatic amplifică durerea pentru a face Organismul să acţioneze mai eficient. Această explicaţie este dată de Complexul Traumatic însuşi. Fireşte că se pune problema dacă nu cumva mediul pe care Tulburarea Psihică în general apare nu este cu adevărat unul psihogen sau. 2. de împerechere etc. în cele doua Filiere şi apoi orizontal. Apoi urmează un subcapitol care reia mai profund rezolvarea problemelor de structurare a aparatului psihic. prin care se urmăreşte efectiv vectorialitatea Complexelor. Aşadar în acest subcapitol se va trece de la metoda deductivă prezentată până acum la cea descriptivă. trebuie făcute în limitele acţiunii acestui Complex. Aşadar începând de la Complexul Traumatic. respectiv cea a Trunchiului Psihic. reale în funcţie de care elaborarea secundară să facă posibilă satisfacerea necesităţilor vitale ale sale. Complexele Fundamentale vor fi analizate progresiv.. Practic dacă un om ar avea comportamentul unui animal ce vine dintr-un mediu cu prădători el poate oricând fi catalogat drept posesor de Psihopatie Traumatică. dacă nu a fost unul ca atare iar denegarea lui de către autorităţi nu este o prejudecată tributară unei atitudini politice anume pe care însuşi psihiatrul o poate lua. Genealogia psihologiei abisale Genealogia psihologiei abisale tratează aşadar despre forma în care structura Complexelor Fundamentale există.

ar trebui să se vorbească şi de un Instinct al Evoluţiei Vieţii care este comun de asemenea tuturor formelor de viaţă inclusiv celor mai simple. Dacă însă el rămâne fixat în legea excitaţiei.încearcat să explice existenţa ei periferică prin faptul că ar avea statutul de protecţie faţă de straturile interne. răzbunarea asupra ei. ceea ce conduce la un flux puternic de excitaţii ce pătrund în interiorul sistemului. Acest lucru s-ar face cu preţul ‘scindării energetice’ a sistemului. Astfel că dacă Complexului Traumatic îi este aplicată legea autoreglării. Aceasta este treaba biologiei iar Pulsiunea Traumatică (de evitare) trebuie luată ca premisă de către psihologia abisală de la biologie chiar dacă ea încă nu a explicat-o îndeajuns. Denumirea de ‘instinct’ vizează doar o latură a conceptului şi anume faptul că exercitarea funcţiei sale este indispensabilă pentru funcţionarea sistemului organic al Organismului în cauză dar nu şi celelalte laturi legate de raportul organic al Pulsiunii. de reacţia Organismului la durere ca urmare a funcţionării sistemului nervos la interacţiunea cu un alt sistem ce poate conduce la moartea sau lezarea acestuia. Această sferă ar avea o membrană cu rol de protecţie faţă de stimulii externi. Freud însă a comis eroarea sa frecventă şi anume cea de a confunda domeniul psihic cu cel filosofic. 69 . În această ultimă formulare Agresivitatea ar fi acest Instinct al Morţii orientat către exterior. Însă această Structură ea este aici chiar Organică. Organismul ar fi asemenea unei ‘sfere nediferenţiate de substanţă excitabilă’ scria el. Cea de-a doua fază. comportamentală a acestui Complex în condiţiile suspendării posibilităţii unei alte experienţe traumatice. fără să o pună efectiv în relaţie cu ‘Complexul Castrării’. Însă a pune pe acelaşi plan un astfel de principiu general şi rudimentar cu caracterul extrem de complicat al Instinctului Nutritiv este o operaţie teoretică nerealistă. adică a actului de reacţie a Organismului de evitare a traumatismului şi ce procese au loc în interiorul lui în aşa fel încât acesta să simtă durerea. după ce mai înainte o considera ca parte a Sexualităţii. de energia acestuia. luarea ei cu asalt. a transformării. Atunci când acest sistem de protecţie este parţial distrus se întâmplă ca excitaţiile venite din exterior să nu mai poată fi filtrate. de eschivare din situaţia traumatică. Asta arată insuficienta înţelegere a acestor elemente. de a da o explicaţie prin intermediul actului psihic pentru o Structură Psihică. ea nu este o constantă şi nici nu este dată de la început ca o tendinţă primară aşa cum a fost teoretizată de psihologia abisală până acum ci ea este mijlocită de acest Complex. La sfârşitul operei Freud găseşte pentru Agresivitate un Instinct special. Reperul principal al acestui Complex este trauma aşa cum apare ea în arcul reflex. La ora actuală în biologie şi nu numai. Perioada reflexivă care corespunde latenţei comportamentului agresiv este prima fază a sa în timp ce perioada agresivă este faza de manifestare propriuzisă. determinare a unei leziuni a vreunui organ. Ea vizează un principiu general al Vieţii şi anume conservarea Organismului luat ca întreg şi nu a unei funcţii speciale. cu Refularea precum şi cu celelalte ‘mecanisme de apărare’ despre care el vorbeşte şi fără să le reunească într-un concept clar. Aceasta nu este una Instinctuală ci are o alură dinamică. psihodinamic chiar dacă este totuşi susţinut de arcul reflex. Instinct ce îi permite Organismului să evite situaţiile periculoase. De aceea este bine că în locul acestui concept de ‘instinct de conservare’ să fie folosit cel de ‘Complex Traumatic’ dat fiind caracterul sau descriptiv. Complexul Traumatic se divide în două forme. ‘Tanathos’. Importanţa Agresivităţii pentru Organism este chiar egală cu cea a Pulsiunii Erotice. aşadar. De exemplu atunci când mascul mai slab este ameninţat de unul mai puternic el îşi va inhiba pornirile conform legilor autoreglării dar dacă se simte în putere. Aceste două forme ale Complexului Traumatic nu sunt de fapt decât două stadii de evoluţie ale acestuia în perioada posttraumatică. deci particulare. Freud se învârteşte în jurul cozii fără să sintetizeze Agresivitatea. Însă în fapt Agresivitatea este un comportament mai vital decât multe dintre ‘Instinctele Vieţii’ postulate de el. Prin urmare Agresivitatea nu are o valoare absolută. ce ar face ca doar anumite excitaţii să treacă peste acest prag nu după modelul pragului de transmisie sinaptică ci după modelul filtrării. La această situaţie sistemul s-ar apăra cu ceea ce el numeşte ‘contrainvestiţie energetică’ şi care presupune încercarea de rezistenţă la acest flux. chiar dacă poate pierde lupta şi îşi poate pierde chiar viaţa. Complexul Traumatic va lua formă agresivă. de atac. după care Organismul trebuie să se adapteze situaţiei în cauză. Sensul folosit aici este unul energetic. Or o astfel de Pulsiune nu este una în sensul în care celelalte Pulsiuni Instinctuale sunt date adică în funcţie de sisteme retroactive endocrin–umorale. Deci. Nu este sarcina psihologiei de a explica dinamica răspunsului traumatic. cea agresivă vizează reorganizarea. atunci forma lui va fi reflexivă unde reacţia traumatică este una de apărare. totuşi el va deveni agresiv. Trauma nu trebuie luată aici în sens medical în sens de cauzare. de sorginte metabiologică deoarece respectă întru totul şi facilitează în plan pulsional legile excitaţiei şi autoreglării. Faza reflexivă corespunde principiului conservării. se vorbeşte despre un Instinct de Conservare. Extinderea conceptului de ‘instinct’ către această zonă este destul de nefavorabilă căci. în acest caz. adaptarea la situaţia traumatică. Căci această lipsă nu afectează partea de care psihologia abisală are nevoie pentru demersul ei. El are două posibilităţi de manifestare în funcţie de predominanţa uneia dintre legile excitaţiei sau autoreglării. un astfel de comportament nu poate să nu fie dat de o Pulsiune. a micşorării acestor excitaţii. Însă orice instinct are o latură fiziologică ce determină organic pulsiunea şi care presupune excitaţia acestei Pulsiuni sau comportamentul auxiliar ei.

Oricum trebuie subliniat că în elaborarea Nota: Şocul pe care el l-a avut atunci când a descoperit psihanaliza. Fetele cu această Tulburare sunt descrise asemenea modelului freudian. cu Anxietatea Naşterii. Astfel de schimbări pot apărea şi în cazul fazei sale agresive însă în Anxietate ea are o particularitate specială din principiu. Şi atunci când chiar este un astfel de mijloc ea este unul momentan cu atât mai mult cu cât Tulburările Psihice de multe ori nu sunt în stare să precizeze obiectul fricii lor. Freud caută indicii ale sale în basme şi legende. respectiv sexualitatea nevroticilor. specificată în DSM-III-R dar care nu trebuie neapărat să devină Transexualism. După Freud această pedeapsă se datorează masturbării în timp ce varianta sa feminină se constituie în credinţa fetiţei că ar fi fost castrată. Asemenea lui M. Este însă foarte probabil ca aici să fie implicat şi un anumit factor cultural specific culturii evreieşti al circumciziei. Însă o teorie genealogistă asupra aparatului psihic aşa cum a fost dezvoltată aici. dacă nu chiar şi întreg Trunchiul Psihic aşa cum este descris în această teorie. Anxietatea se manifestă prin creşterea pulsului cardiac şi prin aşteptarea unui pericol iminent. Căci Complexul Traumatic îşi are originea mult mai departe de ontogeneza însăşi iar dacă naşterea este traumatică. Localizarea în teoriile freudiene a Complexului Traumatic se face prin ceea ce el numeşte Complex al Castrării. la fel cum face şi cu explicarea Complexului Oedip. În mare Complexul Castrării înseamnă la Freud frica băiatului de a nu fi castrat. Klein. Însă diferenţierea acestor cazuri de nevrozele propriuzise se face cu ajutorul diagnosticului diferenţial. Dar ceea ce nu ia în considerare Freud este frica dată înaintea sentimentului de castrare. De aceea elaborarea pe care Freud o face Complexului de Castrare trebuie înţeleasă ca o metaforă. a fost decisiv pentru tot restul carierei sale. noul loc nu se deosebeşte esenţial de cel vechi însă asta nu înseamnă că nu vor fi prudente când merg pe un teritoriu necunoscut. în timp ce modificările somatice sunt menite să prevină într-un fel acest pericol fie că ar fi unul real. Pe de altă parte. Ce Complex ar avea aceştia? Iată că la această întrebare problemele se complică destul şi Freud a improvizat destule explicaţii. atunci de ce i-ar mai fi frică în continuare de acest fapt? Freud spune el însuşi că fetiţa ar dezvolta ‘invidia de penis’ ulterior când va fi femeie însă aici se observă clar că ea nu mai poate fi luată ca reper aşa cum este luat băiatul drept pentru care nu se poate spune că cele două sentinţe cu privire la castrare ar fi identice şi la băiat şi la fată. O astfel de practică are consecinţe evidente asupra Psihicului. ameninţare care constă în traumatismul tăierii sexului sau în iminenţa apariţiei unei boli în acea zonă. nu poate constitui prin sine însăşi un Complex Fundamental. Acest lucru este posibil probabil datorită faptului că Omul are un teren limitat în care îşi desfăşoară statutul său social. După el Anxietatea ar apărea periodic în viaţa individului ca urmare a pierderii unui obiect simbolic ce se asociază cu pierderea acestui statut şi deci. Fireşte că aceste indicii pot fi oricând găsite. Problema este că şi băieţii au această Tulburare. respectiv momentul reflexiv al acestui Complex deoarece această creştere a ritmului cardiac face posibilă fuga. fie unul imaginar. atunci acel traumatism se raportează la Complexul Traumatic genealogic cam la fel cum picătura se raportează la ocean. Cei în cauză doresc să posede organe genitale feminine. Analizată în comparaţie cu restul traumatismelor naşterea chiar pare minoră. cu privire la elaborarea conceptului de ‘poziţie depresivă’ care se referă la pseudoautismul infantil. Iată că de fapt ea este un efort deosebit al Organismului de a preveni cât mai repede situaţia traumatică. La animale dimpotrivă. chiar şi în cadrul teoriilor freudiene se observă că acesta este cu totul altceva faţă de ceea ce este definit cu privire la băieţel. Acest lucru este posibil numai dacă un Complex Fundamental anterior fuzionează cu acest posibil traumatism şi în acest caz apare situaţia Complexului Satelit. masturbarea infantilă nu este un fenomen universal după cum deja s-a demonstrat în celălalt subcapitol. 70 2 . Odată ce şi-a făcut acest plan structural. într-un fel. Se poate accepta faptul că o naştere mai grea poate face pe cineva mai precaut şi mai paranoid la maturitate însă originea Complexului Traumatic nu este naşterea ci tot ce înseamnă traumatism produs în interacţiunea Organismului cu Mediul. deşi în societatea umană modernă fuga este rar un mijloc de apărare. Dacă ea a fost de fapt castrată cum copilul consideră. Influenţat de opiniile lui O. ca în cazul Nevrozei Anxioase. căci acesta are întotdeauna o rezonanţă genealogică. către această problemă. Acest amănunt este în măsură să deosebească Frica (cu obiect traumatic precis) de Anxietate (fără astfel de obiect). Toate teoriile sale converg.Complexul Traumatic este şi nucleul Anxietăţii. Iar părăsirea acestui teritoriu poate conduce la o situaţie traumatică tocmai datorită pierderii acestui statut. Freud are şi el în vedere Tulburarea Identităţii Sexuale a Copilăriei. Însă ameninţarea pe care copilul o primeşte atunci când este observat că se masturbează.2 În ceea ce priveşte Complexul Castrării la fetiţă. anulează o astfel de concepţie sau cel puţin îi minimalizează rolul pe care l-ar avea în geneza anxietăţii. De aceea proiectarea de nevroze asupra acestor cazuri este inoportună. având convingerea că vor poseda penis atunci când vor creşte şi crezând că cel pe care ele îl au la acel moment este încă mic. după cum paranoicul găseşte astfel de indicii în orice. de incertitudinea noului loc. Freud fixează naşterea ca model al Anxietăţii datorită pierderii perioadei intrauterine. Rank cu privire la traumatismul naşterii. De la început acesta este un concept foarte ambiguu în care intră şi alte Complexe Fundamentale. La originea ei Anxietatea este predispoziţia traumatică la fugă.

Complexului de Castrare Freud a fost influenţat de conflictul pe care Libidoul nevroticilor îl are cu Complexul Traumatic. faptul că pentru susţinerea comportamentului totemist ar trebui ca tatăl originar să fie mereu ucis şi astfel tradiţia susţinută din punct de vedere practic. Pe de altă parte pentru Freud. marea încercare prin care trece aproape fiecare femeie. cu posibilitatea acestuia de a riposta şi de a se apăra. La fel se poate de asemenea obiecta tot lui şi în acest caz faptul că pentru a-i fi realmente şi esenţialmente frică de castrare. În acest caz Complexul Traumatic este excitat de situaţia externă în care este plasat subiectul. este lăsat liber. experienţă care a constat în observarea faptului că un câine a băut apă dintr-un pahar din care ea obişnuia să bea. Relaţia dintre aceste două Complexe este extrem de complicată şi ea rezidă chiar în Agresivitatea Animală a selecţiei naturale. aşa cum crede Reich. După cum s-a amintit deja Complexul Traumatic determină în mod direct Psihopatia Traumatică specifică acestuia şi poate fi găsit în diferite proporţii în mai toate Tulburările Psihice. Levi-Strauss îi obiectează foarte bine teoriei freudiene a tatălui originar ucis. Acest enunţ este un adevăr ‘dureros’ şi la propriu şi la figurat căci însuşi Raiul şi Religia în general este o ‘metafizică a călăului’ cum spune Nietzsche. deplângând eroismul antic. ea se explică mai curând prin faptul că cineva i-a spus că copiii se nasc într-un fel din burta mamei iar el trebuie să îşi fi imaginat acest lucru ca fiind asemenea defecării dar cu o durere mare. Dreptul lui la viaţă. este de fapt obligaţia lui la viaţă după cum în pretinsele Drepturi ale Omului. căci el a continuat să se joace cu micul său membru. nu derivă din ameninţarea minoră pe care copilul a suferit-o. ca explicaţie a totemismului. Sclavul trebuie să devină o maşină. Indiferent de ameninţările părinţilor copilul va trăi încă mult timp această frică în special cei cu un Libido precoce. Este foarte probabil ca tocmai acesta să fi fost momentul declanşării Fobiei micului Hans iar Fantasmele sale s-au văzut limitate tocmai de această frică a naşterii ce ar putea să îi distrugă penisul. Se poate arăta că isterica în cauză şi-a refulat dezgustul dar şi agresivitatea faţă de câine şi stăpânul său dar nu că scena în cauză a determinat prin sine însăşi traumatismul ci asociaţiile ce se succed în lanţ cu Complexul Traumatic. ‘Bătaia este ruptă din Rai’ spune un principiu pedagogic al educaţiei sălbatice. Faptul că Freud a intuit această ‘percepere traumatică’ pe care isterica o avea este important. Biciul este suficient pentru a face un câine dintr-un leu. De aceea trebuie distins Complexul Traumatic ce apare prin acţiunea traumatică care are loc între un element extern şi Organism. Însă pedeapsa culturală este şi ea clară. Însă cea mai concretă implicaţie este cea a traumatismului naşterii. dreptul la învăţătură 71 . Fără a nega existenţa Complexului Castrării (dar şi fără a accepta filosofia castrării teoretizată de Lacan). Complexul Castrării este de fapt unul Satelit al celui Traumatic. în cazul acestor Tulburări Psihice constă chiar în ameninţarea cu moartea la care subiecţii au fost supuşi sau moartea amicilor cu care ei s-au identificat etc. El este instrumentul dresorului de la circ. traumatism este şi experienţa care o determină pe celebra lui pacientă isterică să refuze a mai bea apă. tratamentul acesta ar trebui să fie unul păstrat încă în modul de pedepsire pe când ea este de fapt una excepţională. precizarea adusă aici este aceea că Complexul Castrării nu este dat de teama castrării ci de teama naşterii. însă de fapt teama de moarte este dată înaintea acestui Complex. Prin faptul că senzaţiile dureroase ale naşterii pot fi transmise copilului. Şi dacă Nietzsche reneagă astenia celor două mii de ani de Creştinism. Problema legăturii Creştinismului cu Complexul Traumatic este una extrem de complexă şi are un fundament socio-economic. ca parte din mamă încă. Astfel că frica unor femei de a avea raporturi sexuale nu se explică prin faptul că ele se imaginează posesoare de penis şi că le-ar fi astfel frică să nu-l piardă. care să dea randament şi să se raporteze doar la mizeria lui şi nu la prosperitatea stăpânilor. Fiind concretizarea psihică a legii autoreglării energetice el este în măsură să explice o întreagă civilizaţie. Însă el a extins abuziv conceptul de ‘traumatism’ fără să înţeleagă esenţa Complexului Traumatic. în fond el deplânge realitatea modernă modelată de educaţia sălbatică. această frică este cunoscută de fiecare copil iar dincolo de durerea pe care el poate să o suporte plânsul copilului nou-născut este într-un fel şi plânsul mamei. cei care se imaginează în relaţii sexuale. Acesta constituie traumatismul psihic ca atare împreună cu elementele psihice care se raportează la Complexul Traumatic în mod invariabil prin chiar caracterul evitării situaţiei traumatice. Aşadar senzaţia de durere genitală este reînnoită de fiecare ontogenetic. Traumatismul. un robot cu creierul spălat. Temerile de castrare ale celebrului pacient Hans analizat de Freud. După cum se va vedea o astfel de operaţie are un fundament economic. Din altă perspectivă Freud are tendinţa să spună că ‘Complexul de Castrare’ este cauza oricărei temeri de moarte. Dacă în antichitate sclavul era ‘cineva care trebuia omorât dar din diferite motive a fost lăsat să trăiască’ în epoca clasică el are ‘dreptul’ la viaţă. Castrarea criminalilor este o pedeapsă ce a fost aplicată atâta timp. Cu toate acestea ‘traumatismul’ în sensul comun al acestui concept este nucleul acestui concept freudian căci el vorbeşte de ‘nevroze traumatice’ pe care pacienţii lui le-au căpătat în război. Conceptul freudian de ‘traumatism psihic’ este mult mai larg decât ceea ce aici este definit drept Complex Traumatic şi îşi are justificarea în ameninţarea directă a Organismului cu un element extern. Ci tocmai acest Complex originar mai ales că femeile în general au o teamă teribilă de traumatismul naşterii la care sunt sortite.

1 Generalităţi Complexul Eden este Complexul Paradisului Pierdut. Iar frustrările ce decurg de aici fac din copil un ‘dresat’ la nivel microsocial. nevoia sclavului de a trăi cu orice preţ. Nietzsche ar spune aici. Toate acestea au consecinţe în docilitatea ergastenică a individului. el acceptă orice îi spune stăpânul. Un astfel de Complex este în măsură să determine frica de moarte. 2. El îşi creează. Cei săraci îşi doresc bogăţia pe care cel puţin genetic au avut-o cândva iar cei bogaţi îşi doresc copilăria. prin supraexcitarea Complexului Traumatic. Situaţia este cam aceeaşi cu cea toxicomanului. o particularizare a acestor legi. pe care o cultivă odată cu educaţia sălbatică. Bătaia este ruptă din Rai pentru că Raiul este rupt din bătaie.2. El este spălat pe creier asemenea leului de la circ pedepsit de când era pui şi transformat într-o javră cu formă de leu. dacă sunt copii.2. după cum se va vedea. la fel cum Libidoul supraexcitat este în măsură să pună stăpânire pe o parte din sistemul psihic pentru a salva funcţia sexuală a organismului. Complexul Traumatic trebuie să fi avut cote alarmante şi printre soldaţi mai târziu ca urmare a fricii de răsculare a celor supuşi. ci chinuieşte’ şi acest lucru este un fapt foarte trist şi adevărat.poate fi convertit de către educaţia sălbatică în ‘dreptul’ la mutilare intelectuală învăţământul fiind obligatoriu pentru cei ce doresc o funcţie socială importantă. acest lucru se datorează unor succesiuni de invenţii pe care acesta le-a făcut de-a lungul mileniilor în lupta cu câştigarea 72 . În acelaşi fel. Orice om se naşte la curtea unui palat şi moare în exil după cum spune poetul. Însă acest ‘sistem delirant’ este declarat astfel pe baza propriului reper traumatic în timp ce în cazul depresivului moartea i se pare o fericire deoarece excitaţia energetică scade autoreglativ. Faptul că Creştinismul a prins atât de bine printre ameninţaţii sclavi romani nu este un lucru întâmplător. Crima şi chiar tortura cea mai crudă pot fi ‘porunci’ la fel de bune ca şi aceasta. artificial. Toţi oamenii au acest Complex dacă nu suferă cumva de boli care îi împiedică să se dezvolte normal. dacă sunt maturi sau să fie maturi. Practic aceste Complexe sunt cele mai importante din sistemul psihic. Această dresare are ca şi consecinţă eterna frică de moarte a omului umil. însă cu preţul unei dereglări a ecologiei sociale pentru care generaţiile următoare vor plăti. În felul acesta insul nu mai are resursele intelectuale să înţeleagă complicata maşinărie socială în care el este o piesă oarbă. Dacă Omul Modern a ajuns la nivelul economico-social la care este acum. fiind de fapt aplicarea nemijlocită a legilor generale ale pulsiuniilor la condiţiile existenţei Psihicului. sclavul devine dominat de acesta. În acest caz.1. însuşi câştigul pe care stăpânii îl obţin de pe urma ‘culturii’ pedepsei. prin agăţarea cu orice preţ de viaţă prin acceptarea oricărui ordin. La aceasta se adaugă şi supraexcitarea clasică artificială a Libidoului prin morala sexuală inhibitoare (şi explicabilă prin legea excitaţiei).2. ci însuşi profitul pragmatic. prin pedeapsa fizică. după cum se va vedea imediat la Complexul Eden. îşi doresc să retrăiască ceea ce au trăit cândva. Religia fiind o astfel de metafizică. De la această premisă pleacă exploatarea economică sălbatică în societatea modernă. Frica de moarte îl face pe sclav apt pentru orice. Când depresivul se sinucide şi odată cu el îi ucide pe ceilalţi (cu justificarea salvării lor) ‘fenomenologii’ văd aici un sistem delirant. sistemul energetic al pulsiunii nu este un scop în sine iar neutralizarea energiei psihodinamice nu înseamnă decât un cadru de control al Instinctelor însă sistemul energetic se dereglează atunci când este alimentat chimic. care apare ca punct de reper în normele religioase şi civile (proclamată drept poruncă divină) are alt sens atunci când nu este în joc un interes mai mare. grupă ce reprezintă rădăcina absolută a acestuia. Deocamdată cei care câştigă sunt stăpânii. Acest Complex are foarte multe aplicaţii în manifestările abisale ale spiritului uman iar acest lucru se va vedea pe parcurs. unde este implicat direct Complexul Tabu iar acest fapt determină Libidoul Infantil şi fixarea parentală (maternă) a acestuia după modelul stabilit de Freud. 2. Complexul Eden este cel de-al doilea Complex din prima grupă de Complexe ale trunchiului psihic. Prosperitatea stăpânilor nu poate exista decât prin frica de moarte a sclavilor. răsplătită de autorităţi.2. Complexul Traumatic mai are şi forma agresivă care se descarcă prin ura şi războaiele ce oamenii şi le aduc unii altora iar acest lucru este preţul plătit pentru luxul dat de această maşinărie. În acelaşi fel pentru cel care are Complexul Traumatic supraexcitat moartea devine cel mai mare rău posibil tocmai pentru că ea este imaginată cu ochelarii acestui Complex. ‘să nu ucizi. Complexul Eden Alături de Complexul Traumatic. transferul unei probleme macrosociale în zona educaţiei timpurii se face prin intermediul celor două Complexe iar colosala maşinărie socială se manifestă în zonele obscure ale sale: Psihicul Omenesc.1. Este evident că ‘să nu ucizi’. un sistem metafizic în care viaţa veşnică este asigurată şi în acest caz nu mai are teamă de nimic. Căci nu moralitatea şi nu umanismul civilizat determină o astfel de maximă.

asupra decorului psihic al acestor Instincte. acesta este proiectat el însuşi în ascensiunea socială pe care o doreşte subiectul. Principiul Complexului Eden este unul ce vizează cataliza ca fenomen general al Memoriei. Realistă este însă situaţia originară sau cel puţin genealogică a devenirii acestui Complex. Armele sale cele mai rudimentare reprezintă etape capitale în evoluţia speciei. Acest lucru s-a întâmplat prin îndepărtarea rivalilor săi teritoriali din alte specii sau din propria specie. Căci el îşi are originea în această posibilă lipsă de bunuri materiale pe care ulterior el o invocă deşi această plângere poate fi în acest caz chiar nerealistă. 73 . În acest caz apare în mod evident dependenţa energetică de droguri. care este tocmai păstrarea constantă a funcţiilor instinctuale. Acest lucru se datorează faptului că acest Complex este şi el excitat ca urmare a pierderii perioadei maternale odată cu procesul de maturizare.favorurilor naturii. deoarece ele exacerbează funcţia de neutralizare a aparatului psihic aşa cum nici o altă neutralizare normală nu o poate face prin funcţia originară a Psihicului. respectiv asupra legilor generale ale Pulsiunilor. este originat în legea autoreglării energetice. Dorinţa de ascensiune socială foarte intensă face ca intensitatea lui să devină foarte puternică mai ales după ce s-au fuzionat şi Complexele din grupa a doua şi a treia în el. fără însă a acţiona asupra sistemului organic corespunzător Pulsiunii adică asupra Instinctelor. Omul o găseşte decât temporar în viaţă tot prin Maternitate. inhibată şi eventual refulată. El este rezultat din complicatul spectru vectorial al legilor psihodinamice. Dar ea este limitată doar pentru sexul feminin iar pentru cel masculin ea este doar parţială şi refăcută prin dragoste prin Artă. Pentru tinerii neiniţiaţi libidoul. valoarea de neutralizare normală este dată de obiectul necesar satisfacerii funcţiei instinctuale şi nu prin apelul artificial. din Valoarea de Neutralizare normală. excepţional. Localizarea Complexului Eden în harta Psihicului se face printr-o dorinţă ce nu poate fi satisfăcută momentan şi căreia i se opune necontenit Complexul Traumatic. Ascensiunea socială este împiedicată de aceleaşi reguli sociale ale inviolabilităţii proprietăţii. Instinctul Matern (la fel ca şi cel Sexual masculin) are particularitatea că individul nu câştigă nimic din exercitarea sa. Toate lucrurile vechi proiectează conţinuturi edenice deoarece reprezentările vechi fac acest lucru ele însele. Complexul Matern. după cum inhibiţia libidinală este impusă de legislaţia socială fie ea scrisă sau nescrisă. nevoia de bogăţie este în întregime expresia ‘erotismului anal’ pusă în relaţie cu interesul precoce al copilului faţă de fecale. Este normal ca odată cu respingerea teoriei ‘stadiilor’ şi acest fel de erotism să fie minimalizat ca stadiu. Cu toate acestea. cel Traumatic. De fapt factorul principal al unei astfel de situaţii este Complexul Eden. Religie etc. Deoarece. În acest caz plăcerea libidinală este supradimensionată după modelul Complexului Matern din punct de vedere al neutralizării. ca urmare a scăderii efectului chimic al acestor substanţe datorită epuizării lor în corp ceea ce conduce la scăderea funcţiei de neutralizare energetică. De aici şi relaţia retroactivă între cele două. Din punct de vedere al dinamicii generale. Complexul Eden este parte din acest preţ. Aşadar originea sa este pur şi simplu legea respingerii valorice. genealogice a acestora. fiind unul dintre cele mai mari Complexe şi producând o neutralizare extrem de complexă. tragic sau neplăcut prin amestecarea cu cel pozitiv plăcut. Complexul Eden nu derivă direct din vreun Complex Instinctual sau vreun Instinct căci atunci ar fi el însuşi fie unul Instinctual. Acestea iau permis să se apere mai bine sau să cucerească paradisul. Cel mai bun exemplu este cel al drogurilor care sunt substanţe ce acţionează exclusiv asupra sistemului legilor psihodinamice ale pulsiunilor. Practic energia psihodinamică ce iradiază către aceste reprezentări catalitice aduce cu ea şi posibilitatea generală de neutralizare astfel că transfigurarea edenică se face în timp indiferent de aspectul neplăcut cu care ea a fost investită originar. Aici are loc o fuziune. fie unul Satelit al acestora. Sindromul de abstinenţă nu este de fapt decât presiunea legii atracţiei valorice asupra inhibiţiei energetice la care se află Psihicul. Din punct de vedere energetic consolidarea voalului edenic constă într-o dorinţă nesatisfăcută. Toate aceste satisfacţii îşi au preţul lor şi problemele civilizaţiei îi fac pe unii să se îndoiască de normalitatea drumului parcurs de om de atunci încoace. chimic. Condensate sintetic ele fac să se stingă factorul negativ. Complexul Eden presupune plusexcitaţia energetică ce rezultă din scăderea Valorii de Neutralizare superioare sau. Freud considera că avariţia. care are aşadar ca model rana maternă la care Omul se raportează mereu în viaţă. este perceput ca edenic tocmai datorită experienţei vagi. Acest fapt se datorează unei neutralizări ce depăşeşte excitaţia psihică fidelă unei inhibiţii anterioare. Prin urmare Libidoul se asociază cu acesta din punct de vedere al posibilităţii de neutralizare. Dorinţa de a retrăi Maternitatea este atât de puternică şi atât de activă pe atât cât este şi de imposibilă. ca Pulsiune Psihică derivată direct din fondul biologic. după cum a celui omolog. Dimpotrivă. poate ajuta în bună măsură la înţelegerea acestui Complex. El nu face decât să piardă energia fiziodinamică acumulată dar acest lucru este făcut tocmai pentru că este cerut de imperativele speciei care se regăsesc în dinamica energiei psihodinamice. mai ales cel care se află într-o condiţie socială precară. Această dorinţă este în mare parte compusă din Libidoul inhibat şi vizează în general din ascensiunea socială sau existenţială pe care şi-o doreşte individul.

Pentru Freud reperul fundamental al acestei supraneutralizări este perioada intrauterină a fătului adică tot cam ceea ce aici este numit Complex Matern. Dar deşi Individul îşi poate găsi o fericire călduţă într-un stil de viaţă cumpătat consolidarea speciei cere indivizi excepţionali cu care să le domine pe celelalte. conducând la supraexcitaţie psihodinamică. Însă nu toţi urmaşii lui vor fi capabili să ajungă în această situaţie ci doar câţiva în timp ce. a tuturor Complexelor Filierei Negative şi a Trunchiului Psihic. Însă el trebuie să aibă acelaşi principiu respectiv creşterea Valorii de Neutralizare şi imposibilitatea de a o egala ceea ce conduce la fixarea. Astfel că aici sistemul psihic se rupe de cel fiziologic nemaifiind controlat de acesta şi anulând astfel servirea acestuia. Căci dinamica generală a Pulsiunilor trebuie să fie dată întotdeauna înaintea produsului lor secundar iar Complexul Eden este concretizarea nemijlocită a acestei astfel de dinamici generale. Practic orice astfel de mascul trece printro fază de frustrare socială extremă aşa că descrierea aceasta se potriveşte aproape în orice caz. Cele două stiluri de viaţă vin din structura internă a fiecăruia iar principiile teoretice (ca fundamentare morală) se aleg ulterior. Căci originea lui este foarte depărtată chiar şi de specia umană. Rezultatul general şi coroborat în timp este suprasolicitarea însuşi Complexului Eden şi. Şi chiar animalul are această soartă funcţia ereditaristă este la fel de decisivă. Aceasta este rezultată din neutralizarea energetică normală şi cea excepţională datorată Maternităţii sau dragostei idealiste pentru partenerul (potenţial) sexual care este tot o maternitate. îşi are reversul ei în desfrâu total. Însă ţinând cont de faptul că specia umană nu mai are concurenţă şi nu are cu cine să lupte pentru supravieţuire întemeierea teoretică a fiecăreia dintre aceste mentalităţi este unilaterală. Iată că. De asemenea. În acelaşi fel şi reprimarea ei totală. Acest lucru constituie tocmai relaţia cu obiectul de neutralizare şi se traduce prin secreţia unor anumite substanţe în sânge la nivel endocrin care dau senzaţia de satisfacţie sau prin oricare alt fenomen a cărui calitate este stabilită retroactiv. Căci rezultatul acestei reprimări este acelaşi cu hedonismul total. el cuprinzând-o latent. Deci chiar şi problema anteriorităţii oului sau găinii şi-a găsit până la urmă răspunsul în latura principială a problemei.Această diferenţă de excitaţie constă în faptul că neutralizarea normală dată exclusiv de obiectul de neutralizare nu o poate niciodată atinge pe cea excepţională. un astfel de stil de viaţă agitat este la fel de oportun chiar dacă asta nu înseamnă ceea ce îşi propune acest stil de viaţă adică satisfacţia generală absolută. În situaţia în care totuşi vor ajunge să îşi propage genele Complexul Eden îşi va avea un loc important în zestrea psihică lăsată moştenire urmaşilor. respectiv în anterioritatea oului reptilelor prin care acestea se înmulţesc. funcţionând steril. Ea poate fi substanţă psihoafectivă ce acţionează într-un fel asupra hipotalamusului (centrul biologic al plăcerii). genealogic pe aceasta. Este greu de spus acum dacă este de preferat 74 3 . de la el. la ceilalţi. Ea tinde să atingă Valoarea de Neutralizare a sistemului psihodinamic global. mirosire. ontogenetic. inhibiţia unor funcţii organice vitale. un ‘sindrom de abstinenţă’ care apare în mod normal la om în special. Probabil că sub aspectul biochimic neutralizarea normală are aceleaşi principii ca şi cele a celei excepţionale adică se realizează odată cu satisfacerea Instinctului. cel mai puternic mascul face ca generaţia următoare să aibă un reper valoric de neutralizare foarte ridicat fiind capabil de a fecunda cele mai multe femele şi a învinge rivalii şi de a avea împlinită sarcina sa instinctuală. aşa cum apar la specia umană. Hedonismul susţine că o astfel de plăcere este mai bună şi mai de dorit în funcţie de cât este mai mare. inhalare de fum etc. este necesară inhibiţia de orice fel a energiei Pulsiunilor Instinctuale. Dacă Freud îl declară primordial acest lucru se datorează concepţiilor sale ontogenetiste şi lipsei de elaborare a unei dinamici generale clare. Căci sistemul energetic al aparatului psihic nu are rolul decât de a menţine o funcţie organică şi de a-i facilita menţinerea echilibrului instinctual şi nu de a conduce prin orice mijloace la plăcere. deci o neutralizare prin Maternitate. tocmai se vor fi consolidat. Însă acesta este un Complex Instinctual. Iată legătura dintre principiul funcţional al instinctului şi originea psihicului. odată cu schimbul de substanţe cu mediul. aşa cum a propus epoca victoriană pentru Libido. repectiv una iradiată către elementul proxim de asociaţie. echilibrată. reptilele fiind anterioare genealogic păsărilor şi în acest caz oul este dat înaintea găinii. În acelaşi fel o inhibiţie anterioară este determinată să se ridice. germenii Complexului Eden. Acesta este şi cazul cu şobolanul care este conectat la un sistem de stimulare asupra propriului hipotalamus (fapt ce îi provoacă plăcerea) şi care astfel se epuizează până moare stimulându-l fără oprire. Complexul Matern reprezintă într-adevăr una dintre cele mai mari neutralizări ale individului izolat. Însă el are deja moştenit acest Complex Eden anterior. Însă reversul ei este violent iar Organismul este prins într-un cerc vicios. O plăcere ceva mai mare conduce paradoxal la ‘dependenţă’ ceea ce este deja Complexul Eden3. Pentru ca respectivul animal să aibă un Complex Matern. la încorporarea unei plusexcitaţii energetice. teama teribilă a acestei mentalităţi. În acest caz diferenţa ar consta în faptul că în cazul neutralizării normale Organismul este el singur cel care îşi dictează doza pe când în cazul drogurilor doar sistemul psihic îşi dictează progresiv şi artificial doza prin injecţii. Acesta este şi modelul Complexului Eden respectiv o variantă a legii respingerii valorice supradimensionată. Este unilaterală mentalitatea hedonistă după care orice plăcere nu trebuie refuzată. privit din alt unghi. De aceea pentru reducerea lui şi nu pentru satisfacerea lui iluzorie este mai degrabă nevoie de o viaţă cumpătată. Chiar dacă este luat drept mostră structurală pentru înţelegerea celui Eden totuşi acesta din urmă nu se poate reduce la el. Sistemul psihic se izolează într-o dinamică retroactivă fără sfârşit iar nefericirea periodică şi marcantă este preţul acestui cerc vicios.

În basmul ‘Frumoasa şi bestia’. Pe baza acestei asocieri ceea ce este traumatic devine eden iar hedonismul extrem pe care în antichitate l-a acceptat Aristip sau un ascetism extrem ce a fost exprimat de stoici. bestia (negativă) este un suflet bun care se dovedeşte în final a fi un prinţ fermecător. întoarsă cu sensul în jos. Primul aduce mari progrese speciei.. aşa cum violatorul este intrigat mai mult de opoziţia victimei. Fenomenul decăderii morale cu implicaţii în alcoolism. că creaţiile ‘mari’ ale geniilor sunt mari pentru că însăşi ideea de măreţie este implicată direct de plăcerea pe care o aduce. Cel occidental cu industria lui dezvoltată dar şi cu Religia lui scindată între Rai şi Iad şi cel oriental. contraactivarea unei situaţii determinată de exterior. inhibându-le. prezenţa elementului dorit produce excitaţia psihică iar acestei excitaţii nu îi urmează o neutralizare astfel că legea atracţiei valorice acţionează mereu producând o tensiune dezagreabilă. Proiecţia Complexului Eden vizează tot ceea ce este imposibil de atins la un moment dat. Obiectul traumatic devine unul edenic tocmai pentru faptul că el interzice ceva asemenea plantei care. în timp ce orice încercare de implantare a Religiilor orientale în Occident (în special a Hinduismului) le transformă în variante occidentale. mediul meditaţiei şi practicilor yoga. vor avea un apetit ieşit din comun pentru grozăvii şi eroisme. pentru pedanterie a virtuţii clasice adoptată însă în mod formal. industria a început să pună stăpânire şi pe aceste spaţii orientale sub influenţa expansiunii occidentale. Deci. a liniştii de tip Nirvana. care s-a putut observa la soldaţii americani întorşi din războiul din Vietnam şi Golf arată exact acest lucru. Teoria platoniciană a ideilor înnăscute nu este străină de implicarea emoţională a acestui lucru. O astfel de seducţie a interzisului are o aplicare energetică foarte simplă. Ca punct de vedere statistic. Rezultatul a fost de multe ori că ei au devenit într-adevăr nişte maşini dar în sens invers educaţiei. un Van Gogh sau un Nietzsche sunt puncte de reper ale istoriei. nici cea a comunismului sau fascismului. Tocmai de aceea această grupă de Complexe este activată de către instituţia armatei pentru a crea buni mercenari. scăderea valorii de neutralizare după modelul legii autoreglării energetice lasă de asemenea loc pentru posibila ei reabilitare iar Pulsiunea care aminteşte acest lucru. Virusul gripal care se adaptează medicamentelor din ce în ce mai perfecţionate este un exemplu perfect. prin ameninţarea şi stresarea lor. deşi obiectul de interes este unul traumatic. Reversul negativului în pozitiv este oglinda edenului. hedoniştii extremi văd în asceţi nişte cornute ce se odihnesc sub umbra copacilor şi se apără de muşte. Însăşi marele mit al căderii din Eden a lui Adam şi Eva. în timp ce ei nu dau doi bani pe plăcere.Evoluţia înseamnă adaptarea la mediu. Pe de altă parte. îl face sociabil. Aici poate fi adusă în discuţie situaţia conversiunii chinurilor naşterii în desfătarea edenică a orgasmului libidinal. ca rămăşiţă a acestei predispoziţii organizatorice ale modelului anterior de pregătire a lor. este însuşi Complexul Eden. se întoarce invers pentru a capta lumina soarelui. mistic. Nota: * Pedagogi lipsiţi de talent au consumat un volum de muncă imens în educarea copiilor ca pe maşini. fantasmatic. adică excitaţia nu este ulterior neutralizată. De aceea au apărut modele culturale diferite. De la adolescentul ce visează la idealuri măreţe până la bătrânul filosof cu convingeri paseiste. Fiecare vede problema din punctul său de vedere. Acest punct este modelul pentru dorinţa a tot ceea ce este traumatic. îi face echilibrat cu sine însă incapabil de mari creaţii. la cererile lui din ce în ce mai Complexe după principiul concurenţei. în timp ce asceţii spun că totul este deşertăciune. În acest caz apare plusexcitaţia de care s-a vorbit mai sus. 75 . tentaţiile la orice pas constituie un mediu esenţial diferit faţă de cel de origine al acestora. Dragostea unei femei pentru alcoolicul care o bate atunci când este beat şi îi spune că o iubeşte atunci când este treaz este un fapt cunoscut şi frecvent. căci acest gen de indivizi sunt foarte inventivi iar un Beethoven. Căci zgomotul. În acest caz elementul traumatic devine eden. El se manifestă atunci când Complexul Traumatic nu se manifestă. Acest fapt vine să releve reacţia Organismului la mediu adică opoziţia. toxicomanie. Aceasta este şi condiţia Complexului Eden ca opus celui Traumatic. devotaţi cauzei stabilite de conducători. ca deşeuri pe care legile psihodinamice le lasă atunci când iradiază Pulsiunile Instinctuale. Aceste utopii nu ar fi putut exista fără Complexul Eden. care se manifestă la nivelul energiei care se acumulează treptat tocmai prin această hărţuire energetică pe care Psihicul o resimte din partea mediului reprimator. prin instruirea lor în mod traumatic. Aceste practici de cazarmă se mai practică şi astăzi ca fenomen subteran în cele mai avansate armate ale lumii. aceşti ‘bravi eroi’ vor avea o reacţie edenică la fenomenul luptei. Adolescentul crede în viitor iar bătrânul în trecut ambii sfidând prezentul. Un obstacol în faţa unei dorinţe o face pe aceasta mai puternică. reclamele. cu unitatea lumii dar fără realizări economice şi culturale specifice acestora. le excită iar neutralizarea unor astfel de dorinţe este un privilegiu deosebit. Pe de altă parte liniştea stoică aduce individului pacea. În acest caz. subiectul vede în această imposibilitate tocmai manifestarea acestei plusexcitaţii care nu îşi găseşte ‘perechea’. este în bună parte expresia religioasă a acestui Complex. În filmele de desene animate unde animalele fioroase se comportă ca nişte bunici. El se constituie aşadar ca rămăşiţe energetice. Complexul Eden este cel care înfrumuseţează lucrurile cu aroma sa fantasmatică. nici cea a lui Rousseau despre sălbaticul bun şi pur. reacţii extreme etc. Marile dorinţe sunt mari tocmai pentru că sunt interzise de Complexul Traumatic care. Este cazul copilului înclinat să facă exact ceea ce este interzis*. prin pregătirea lor la limita omenescului. acest lucru este tot opera Complexului Eden.

Nimic nu este gratuit pe lume. începând cu grupa a doua de Complexe se poate vorbi de inversarea relaţiei dintre ele.1. Complexul Casanova. Însă de fapt lucrurile stau exact invers. Acesta. Toată Filiera Negativă intră în slujba promovării Complexului Eden în perimetrul Filierei Pozitive. legătura dintre acesta şi principiile legilor psihodinamice.masochismul este un caz extrem al acestei situaţii. cei care realizează ‘ataraxia’ sau cei care acceptă un hedonism moderat au mult mai multe şanse de o viaţă liniştită. este una simplist argumentată şi care se opune cu ceea ce spunea altundeva că simpla stigmatizare asupra cuiva îl face pe acesta să devină efectiv ceea ce se presupune a fi deşi în momentul de dinaintea stigmatizării el nu era astfel. Libidoul a devenit cea mai puternică Pulsiune a Omului tocmai pentru că a trebuit să fie interzis şi supus unor reguli stricte. principiul de conversiune structurală fiind de la dreapta la stânga. Perfecţiunea şarpelui care îşi muşcă coada are însă o explicaţie concretă în mişcarea autoreglativă a Complexelor: Complexul Traumatic devine Eden şi acesta devine unul dintre Complexele Filierei Negative pentru a se converti invers în cea Pozitivă în încercarea de a evita Complexul Traumatic dar şi invers. ca Pulsiune fundamentală. încearcă să se acomodeze acestuia. Aşa se face că excitaţia Complexelor Negative se manifestă în sistemul social fie prin teoriile metafizico-religioase fie prin normele sociale şi prin practica economică în general. respectiv de la T la E. Însă aşa este construcţia Psihicului iar ea are logica ei internă raportându-se la mediu. legătura Complexelor în mod direct cu legile generale ale Pulsiunii.2. Cercul vicios poate merge la nesfârşit. Acest tip de fericire care este cu adevărat un ‘ocean’ iar prototipul ei este episodul maniacal din tulburarea bipolară (Maniaco-depresivă). ca monogamia de exemplu datorită consecinţelor nefaste asupra suprapopulării cetăţilor. va prelua mereu excitaţia şi o va transmite către Complexul Eden din nou. ca bază a acestei Filiere. Căci toate necazurile vieţii pornesc de la acestea. Această situaţie se explică prin faptul că toate Complexele Filierei Pozitive în afară de cel Traumatic. De aceea situaţia acestor Complexe este oarecum diferită de a celorlalte. Fireşte că fericirea lor poate fi pentru Van Gogh curat nefericire şi poate că tocmai de aceea el a abandonat Religia. la adăpost de Complexul Traumatic. Religiile care nu sunt folositoare acestei maşinării sociale nu sunt tolerate. Modelul creşterii nepermise a Valorii de Neutralizare şi nesusţinerea acesteia conduce la o inhibiţie ce se transformă în excitaţie conform legii excitaţiei. Principiul său de echilibru este retroacţiunea adaptării Organismului la Mediu. respectiv Filiera Pozitivă încearcă să ocolească Complexul Traumatic şi să facă posibilă neutralizarea excitaţiei pe care tocmai Complexul Traumatic o dictează în Complexul Eden. Însă această primă grupă de Complexe este rădăcina. bolilor cu transmisie sexuală etc. Se poate spune că aceştia nu au experimentat cu adevărat fericirea lui Van Gogh pe care o trăiesc uneori oamenii cu Tulburări Psihice. De aceea când cineva spune că îşi doreşte fericirea. încercând astfel să fie neutralizat. fără voia lor şi care devin apoi adevăraţi criminali ca urmare a stigmatizării generale. totul se plăteşte. dacă Complexul Eden este dat de inhibiţia celui Traumatic. după modelul retroacţiunii. Acesta se supraordonează în Complexele Filierei Negative. păstrează principiile celui care apare în lumea animală chiar dacă el apare modificat la Om după condiţiile sale social-economice. Prima grupă de Complexe poate fi numită rădăcina trunchiului psihic. Însă nefericirea anterioară este astfel un ocean de două ori mai mare iar acest episod maniacal urmează de multe ori după unul depresiv sau acestuia îi urmează unul depresiv. Acest model al retroacţiunii psihice a fost teoretizat obscur de către Jung prin conceptul de ‘mandala’. O satisfacţie în plus poate fi înţeleasă după modelul drogurilor unde subiectul ştie că dacă va continua astfel sfârşitul îi va fi iminent şi totuşi continuă să se drogheze. la fel cum acesta se poate continua către întregile două Filiere ale Trunchiului Psihic.2.2. de fapt îşi doreşte să scape de nefericirea anterioară sau prezentă. Acesta este cazul cu inocenţii condamnaţi pe nedrept printr-o conjunctură în care sunt prinşi. fără satisfacţii substitutive. Situaţia pare absurdă. El intră astfel în acest cerc vicios. Religia însăşi se prinde în acest joc după cum se va vedea imediat. cei care caută fericirea ‘oceanică’ sunt prinşi în mirajul exploatării sociale care este reprezentat de ultima grupă de Complexe a Trunchiului Psihic sau dimpotrivă. 2. ca Satelit al celui Eden Libidoul. Aşadar. pe care ei o numesc fericită. adică să îl ocolească şi în acelaşi timp să facă posibilă neutralizarea Complexului Eden. Pe lângă Complexul Traumatic cercul perfect al retroacţiunii psihice poate fi început de Complexul Eden. Aşadar tot ceea ce este interzis devine dorinţă şi tot ceea ce este dorinţă trebuie să fi fost interzisă cândva chiar dacă ar fi fost şi numai amânată. În funcţie de potenţialul energetic cu care vine fiecare în întâmpinarea ei se stabileşte viitorul loc în cadrul bisericii. Structura Libidoului animal este dată de 76 . deşi aici sunt implicaţi factori auxiliari. situaţia este inversă pentru celelalte grupe unde conversia se face şi de la Filiera Negativă la cea Pozitivă. Răspunsul pe care aceste norme îl dau este unul care nu acoperă suspendarea tensiunii psihice dorită de subiect astfel încât retroacţiunea generală a Trunchiului Psihic îi provoacă subiectului o astfel de epuizare energetică fantasmatică încât este mult mai uşor manipulat de maşinăria exploatării sălbatice. De aceea afirmaţia lui Freud din ‘Totem şi tabu’ după care ‘nu ar fi fost necesar să se interzică ceea ce nimeni nu ar dori să facă’. Freud consideră că fără divertismente puternice. fără stupefiante nu se poate trece peste necazurile vieţii (‘Angoasă în civilizaţie’).

Aici trebuie refăcută precizarea că se are în vedere Comportamentul Sexual ontogenetic desigur căci per total el tot de la Sexualitate ia energia. fără să observe că Sexualitatea este ea însăşi un fenomen elaborat ulterior şi că. El este universal datorită faptului că supraexitaţia libidinală a masculinităţii este înzestrată cu acest principiu al selecţiei naturale care fie că se manifestă prin numărul mare de partenere fie prin numărul mare de acte sexuale de-a lungul timpului ceea ce o face cam aceeaşi. Deci trebuie negat faptul că Libidoul ar fi dat de la început în acelaşi corp cu Complexul Cain Tocmai pentru că principiul său este altul iar unificarea aceasta se face mai târziu. Psihopatologizarea întregului corp al Libidoului aşa cum a făcut Freud în teoriile lui fireşte că implică un conflict al acestuia cu utilitatea. Acesta este cel mai clar exemplu pentru a ilustra fenomenul fuziunii Complexelor în Libido urmat de iluzia neutralizării globale. în conceptele de ‘Eros’ şi ‘Tanathos’. Acesta este chiar motorul diferenţierii de capacitate în interacţiune a raporturilor sexuale unde masculinitatea este 77 . Dat fiind faptul că acest exemplar a fost totuşi cândva mai slab. Libidoul trece în cealaltă parte a baricadei iar Complexele celelalte se desprind din asociaţia cu el pe baza disjuncţiei de neutralizare. Marea greşeală freudiană constă în faptul de a fi considerat Sexualitatea Patologică fiind drept una principială. originară şi prin aceasta. Această concepţie a apărut în special în teoriile freudiene târzii. Prima formă este încurajată de societate în timp ce a doua este cel puţin blamată şi repudiată deoarece contrazice modelul social de satisfacere a Sexualităţii. Dar cum Sexualitatea Umană prezintă energie libidinală anterioară celei fiziodinamice fuzionarea Complexului Eden în acest Complex Psihic Libidinal face ca el să devină un fel de Complex Eden de formă libidinală. Există cazuri unde respectivele Complexe se menţin. În felul acesta se poate foarte bine observa diferenţele majore între structurile celor două sfere libidinale ale Omului. mergând până la refuzul de neutralizare a acestora. mai ales. De aceea Complexul Casanova trebuie înţeles în două forme: una maritală care prezintă restrângerea activităţii sexuale la o singură parteneră iar alta extramaritală. Principial ea ar duce la răzvrătirea celor care rămân fără partenere în cazul anumitor societăţi. În acest fel ia naştere o asociere unificatoare între acestea după cum s-a arătat. Subiectul face tot ceea ce-i stă în putere pentru a le menţine în cadrul Libidoului. deşi mulţi bărbaţi s-ar simţi măguliţi de o asemenea ‘demascare’. Aşadar prin neutralizarea sa Complexul Casanova presupune neutralizarea unei dorinţe preistorice a animalului mascul. o asemenea Pulsiune a suferit o suprainhibiţie ceea ce îi dă automat caracterul de Complex. odată neutralizat. care este din acest punct de vedere un excepţională şi care vizează însăşi originea istorică a acestui Complex.principiul primar al selecţiei naturale la animalele dezvoltate: cel mai dotat mascul trebuie să fecundeze cât mai multe femele. care îşi schimbă din când în când partenerul. Despre argumentele împotriva concepţiilor originar-psihopatologiste ale lui Freud s-a analizat pe larg mai sus. după modelul Complexului Cain şi Eden. Pentru Omul Modern s-a produs o deplasare de la tendinţa de a fi cel mai puternic (ceea ce este foarte greu de obţinut) la hiperactivitatea erotică tocmai datorită inhibiţiilor sociale pe care individul trebuie să le îndure. Principiul acestui fapt vine din lumea animală. respectiv de la cea genealogică ceea ce îl face să existe chiar în viaţa infantilă. El presupune adaptarea potenţei de fecundare a mai multor femele la una singură conform adaptării la principiile sociale care interzic de obicei poligamia. Din nefericire totul durează cam o lună pentru că. Chiar dacă nu survine în mod neapărat în carul căsătoriei ‘luna de miere’ trebuie înţeleasă ca neutralizare a unei frustrări pe care orice sexualitate masculină o are. Presupunerea freudiană a oprimării sexuale pe care individul o resimte din partea societăţii care ar fi interesată de utilitate în mod exclusiv. Acea lună de miere presupune o neutralizare nu numai a Libidoului ci a întregului sistem psihic fuzionat în el pentru că în Libido intră toate Complexele Trunchiului Psihic care se concentrează apoi în cel Eden pe baza faptului că sunt inhibate. După cum se va vedea dereglările Comportamentului Sexual au la bază tocmai dorinţa de a păstra aceste Complexe sub incidenţa Libidoului care se modelează după forma lor pulsională. Într-un fel viaţa sexuală din cadrul relaţiei maritale este dictată de obicei tocmai de impulsul acestui Complex Casanova cel puţin la început. S-a văzut mai sus faptul că feminitatea este avantajată faţă de masculinitate în neutralizarea energiei psihodinamice globale pe fondul unor condiţii identice de mediu. Forma Instinctuală a acestui Complex este dată de ceea ce aici s-a numit Libido Psihic. Aici el a făcut marea greşeală de a universaliza corpul comun al Libidoului cu Pulsiunea Agresivă conţinută deja în Complexul Cain iar această asociere este motorul dereglărilor libidinale tocmai pentru faptul că acestea constituie un fenomen rar în societate statistic vorbind. posibilitatea de fecundare a mai multor femele este echivalent cu a fi cel mai puternic. alte Complexe se transferă către Libido şi îi determină acestuia starea de hiperactivitate. Personajul Casanova este cunoscut în istorie ca un mare curtezan. Complexul care îi împrumută numele este unul universal în special în câmpul masculinităţii nu pentru că induce o eventuală descărcare a Comportamentului său. este o simplă proiecţie a propriei tendinţe de a-şi inhiba Libidoul. Transferul energiei Trunchiului Psihic către acesta se face prin intermediul Complexului Eden atât pentru că acesta este unul ancestral cât şi. aceea de a fecunda cât mai multe femele. pentru faptul că şi din punct de vedere ontogenetic el este unul primar alături de cel Traumatic. ca extremă a sistemului psihic.

prin vânătoare sau luptă între masculi în perioada de rut. La el se raportează toate Complexele Filierei Negative. Atunci când acest fapt există se poate observa că profitul economic şi comportamentul sexual deviat pot coexista separat. mentalitatea de proletar. Indiferent de situaţie se crede în mod greşit că copilăria ar fi fericită prin ea însăşi. Iar un element considerat negativ poate fi reconsiderat de cineva odată cu trecerea timpului prin fuziunea acestuia cu alte elemente psihice. să fie înţeleasă ca răul în care Omul se află invariabil. o neagă şi o dispreţuieşte creându-şi astfel propria fantasmă. O ultimă problemă ce trebuie analizată aici este cea a relaţiei Agresivităţii cu Complexul Eden.1. Complexul Eden şi Religia Sub forma Complexului Eden. Se vede că Agresivitatea răspunde la agresivitate ( la excitaţia psihică în general) cu Complexul Eden. Stilul de viaţă burghez nu este decât unul proletar care s-a impus economic. Deci utilitatea nu inhibă sexualitatea deviată (prepsihopatologică aşa cum credea Freud) ci îi preia energia care îşi găseşte căi naturale de neutralizare. O astfel de excitaţie se transferă energetic tocmai către aceste Instincte şi de aceea Agresivitatea apare ca artificială oarecum. în presupusa sa sublimare economică.dezavantajată în sine.2. Aceste reguli sunt 78 . Complexul Eden dublează în copilărie o astfel de neutralizare după cum face cu trecutul în general tocmai sub presiunea trecerii timpului şi a vieţii. Faptul că el a ajuns înstărit cât de cât abia la sfârşitul vieţii l-a făcut să nu poată distinge prea bine între cele două modele de viaţă. Dar cea Umană se raportează tot la aceste Instincte căci fiecare Complex îşi are energia din Instincte. prin intermediul iradierii şi a altor elemente despre care s-a tratat mai sus. una a civilizaţiei în general. Dar acest proces este unul cât se poate de natural. deci fără ca unul să derive în altul. Dacă excitaţia energetică se poate neutraliza prin intermediul profitului economic ea se face doar prin intermediul complexelor Trunchiului Psihic şi numai prin acestea. Toate Religiile majore fac acest lucru. Ele apelează la acest Complex pe care îl exploatează deseori prin intermediul Maternităţii. Freud pune acest lucru pe baza unei refulări operată de o morală perfidă dar el face acest lucru necunoscând modul de viaţă aristocratic şi confundându-l cu cel burghez. după cum s-a văzut. Asemenea tuturor Complexelor Filierei Negative şi cel Eden este ‘orb’. Complexul Eden este cel care fuzionează în cel Matern dându-i acestuia aroma paseistă care îl caracterizează. Această antropofobie face ca Agresivităţii Umane să i se dea un caracter malign. Complexele supraexcitate de frustrările stilului de viaţă proletar nu s-au neutralizat prin câteva generaţii de viaţă burgheză îmbelşugată. La vârsta infantilă pulsiunile se manifestă foarte firav deoarece ele sunt germinale. într-un fel sau altul.3. Iudaismul şi Islamismul consideră că realitatea este doar aparenţă în timp ce adevărata realitate este una superioară. el urmează calea inversă a supraexcitării Complexelor şi nu este un act de sabotare internă pe care Organismul şi l-ar produce din senin. În condiţiile eliminării inhibiţiilor sociale la care masculinitatea este supusă Complexul Casanova s-ar reduce şi el iar scăderea apetitului sexual odată cu accesiunea socială arată foarte bine acest lucru. Se va vedea imediat faptul că în economie pot fuziona multe Pulsiuni. el proiectând asupra claselor superioare. Stigmatul Agresivităţii este el însuşi o Agresivitate antropofobică. Prin raportarea la faza agresivă a celui Traumatic el devine un element ce o poate influenţa decisiv. Neutralizarea acestora este echivalentul fericirii. Creştinismul. Este adevărat că ascensiunea socială cea jinduită de mentalitatea proletară încastrată în abisurile psihicului îşi găseşte neutralizare directă în comportamentul aristocratoid specific fiind întreruptă în alimentarea comportamentului sexual.2. După cum s-a arătat mai sus fericirea este complementară pentru nefericire aşa cum este Mania pentru Depresie în tulburarea bipolară (Maniaco-depresivă). cel Matern este un mod de raportare şi implicare în acesta. Însă explicaţia ei este clară. S-a observat că Agresivitatea Umană este diferită de cea Animală care are tot timpul un scop precis şi anume satisfacerea Instinctelor. Abuzurile alimentare sunt de asemenea un semn al Agresivităţii iar studii experimentale au arătat că expusă la şocuri electrice. maimuţa dezvoltă creşterea de cantităţii de sucuri gastrice în stomac pe lângă un comportament sexual crescut. Împotriva teoriei autoreglării naturale a Sexualităţii Freud aduce modelul pervertirii în utilitate a Sexualităţii de tip burghez. ele au nevoie de timpul aristocratic de fuziune pe mai multe generaţii pentru a se neutraliza. De aceea nu poate fi vorba de nefericire în negocierea lor comportamentală decât dacă acestea sunt moştenite pregnant de la părinţi. Dincolo de capacitatea de neutralizare a fenomenului maternal care poate avea o anumită importanţă. Deci este normal ca şi Agresivitatea să fie împrumutată de la ele. Lucrurile nu pot însă fi rezolvate simplist căci Agresivitatea este sinonimă cu excitaţia psihică fiind dată tocmai de tumultul oraşelor cu tentaţiile lor infinite şi niciodată satisfăcute pe deplin. Iar dacă omul de afaceri ascunde deseori acest gen de tulburări acest caz nu este unul universal totuşi. Prin urmare excitaţia cu care este investită Sexualitatea Proletară nu aparţine Sexualităţii ci se transferă către aceasta astfel încât determinarea excitaţiei psihice către o neutralizare economică nu se face direct din zona Sexualităţii. edenică pe care fiecare este capabil să o atingă dacă respectă anumite reguli. El nu ţine seama de realitate. 2. Lipsa de apetenţă erotică a mentalităţii conservatoare ale claselor aristocratoide nu se explică în acest caz prin refulare.

Pascal este dispus să-şi sacrifice viaţa lumească pe cea creştină în virtutea celebrului său pariu. în primul rând impunându-le anumite norme sociale pe care trebuie să le respecte sau inventând alte norme civile cu autoritate ca urmare a experienţei avute de profeţii. adică tocmai neutralizarea edenică pe care Complexul Traumatic o determină şi fuziunea lor retroactivă. Sistemul psihic trebuie astfel să îşi găsească altundeva alte surse de neutralizare. cum ar fi cazul cu autoacuzarea patologică ce se asociază cu rugăciunea religioasă (în special creştină) la penitenţele anorectice ale misticilor sau la Delirul Condamnării la Viaţă Veşnică ce apare în această Depresie. prin amintirea pe care copilul o capătă de pe urma pedepsei corporale prea accentuate la fel se întâmplă şi cu Religia. unde mentalitatea era una viguroasă specifică virtuţii romane. Acestea se pot vedea şi în Hinduism sau Budism. Budismul dimpotrivă. Pariul lui Pascal trebuie gândit într-o altă lumină în acest caz.presupuse ca fiind ca un test pentru această lume în vederea selectării pentru cea superioară. Transformarea traumaticului în eden este principiul acţiunilor umane ce se supun invariabil legii atracţiei valorice. Psihopatia Traumatică este în stare să producă o Nevroză Anxioasă dacă se grefează. deşertăciunea. tocmai pentru că Complexul Traumatic reduce orizontul de neutralizare al sistemului psihic. Aceşti cobai au resimţit lipsa acestor emoţii materne. Aceste norme sunt un fel de învăţătură pentru cei care nu au trecut prin aceste experienţe. De aceea B. De aceea tensiunea psihică este condiţia Religiei. cum spune Nietzsche. în cercul vicios al suferinţei psihice. Ele se aplică însă doar unei anumite societăţi. Dumnezeu fie este cel care poate răbda şi care poate conduce la pedepse inimaginabile. Creştinismul nu se dă înapoi în a face portretul Iadului asemenea unei privelişti de groază. Lumea este descrisă ca un imens câmp de nefericire şi numai ruperea ciclului reîncarnărilor poate face ca această situaţie să înceteze. după cum se va vedea. erau ei înşişi posesori de Tulburări Psihice (ca tensiune între cele două Filiere Psihice). Aici este implicat şi Complexul Cain şi cel Traumatic. Dacă ar fi să se caute esenţa Religiei Complexul Traumatic va fi desemnat ca fiind ţapul ispăşitor în momentul în care subiectul nu mai poate suporta proiecţiile traumatice pe care le face asupra lumii. războinică. unui anumit tip de mentalitate şi de aceea Religia nu este unitară nici în timp nici în spaţiu. cu atât credinţa este mai puternică. Dimpotrivă nimeni nu va da viaţa lui armonioasă pe una atât de zguduitoare cum este cea religioasă iar prinţul care a devenit întemeietorul Hinduismului trebuie să fi avut Obsesii dintre cele mai severe pentru ca simpla vedere a unui infirm să-i trezească o suferinţă atât de mare încât să devină el însuşi cerşetor şi să caute absolutul. Însă în cazuri extreme pot intra în scenă mecanisme mult mai complicate de autoreglare energetică la nivelul conversiei energiei fiziodinamice în cea psihodinamică aşa cum apare în depresii. a milei. Budismul şi Hinduismul fac şi ele acelaşi lucru pentru lume în general şi îi arată doar partea rea. Acest lucru s-a datorat practicii imperiului roman de a recruta soldaţii chiar din popoarele cucerite. În toate Religiile. Ei au trebuit ca din Traumatic să facă Eden iar lupta dintre aceste două Complexe a determinat mare parte din Fantasmele lor. în concepţia transmigrării sufletului în general. Este clar aici că această retragere vizează tot o promisiune edenică. ci există pentru că pedepseşte. De aceea Dumnezeu nu pedepseşte pentru că există. fie el încearcă să se lupte cu un principiu malign (care aduce tot timpul doar răul în lume) fie lumea ca atare este rea şi fuga din ea este însăşi conversiunea edenală a traumatismului. Este interesant a arăta că unele teme ale Religiei pot apărea ca Deliruri ale Depresiei Majore. ca opus oricărui fel de traumatism. tocmai pentru că ea se opune traumatismului lumii. în vâltoarea istoriei. de părinţii ei. ca o luptă dintre principiile binelui şi ale răului. dacă apare pe un fond prenevrotic după cum se va vedea. având destule afinităţi cu existenţialismul depresiv din secolul al XX-lea. susţine că lumea este o pedeapsă şi că fiecare om este supus unui ciclu de reîncarnări de unde el se poate retrage numai prin practicile budiste. domestice. Esenţa religiei este însăşi fericirea pe care o promite şi nimeni nu ar adopta-o dacă nu ar promite acest fapt. Permanenta hărţuire a instrumentelor acestei mentalităţi (soldaţii) a făcut din Imperiul Roman să fie sensibilă la o ‘religie de sclavi’. principiul suprem. Recurgerea la Complexul Matern. observată bine de Freud. Aşa cum psihopatia traumatică se manifestă prin această suprasensibilitate la frică. este una dintre aceste căi. în Eden. O Religie polisistă. Subiectul intră în virusul informatic al nevrozei. Religia este credinţa în fericire. adică o Religie a libertăţii. Mai toate Religiile se prezintă dualist. Aşa cum apare în societăţile evoluate ea are rolul de a ‘cuminţi’ pe credincioşii săi. părinţii acestor Religii. Deosebirea de acesta se face doar prin cadrul teoretic diferit şi acelaşi optimism specific fiecărei religii spre deosebire de pesimismul congenital ale existenţialismului depresiv. mai excitat. Dacă oamenii acceptă penitenţele religiilor este tocmai pentru că doresc cu ardoare fericirea. Acestr lucru se explică prin faptul că iniţiatorii. Pe 79 . Iar cu cât cel Traumatic este mai puternic. Cel care pune la bătaie viaţa lui pentru a câştiga o infinitate de vieţi în Rai el nu pune la bătaie viaţa lui armonioasă ci viaţa lui nefericită năpădită de Psihopatia Traumatică (eventual ereditară) ce poate fi întâlnită la un moment dat. Nu este de mirare că religia creştină a reuşit să aibă între rândurile sale soldaţii romani hăţuiţi continuu de atacuri străine din partea barbarilor sau din cea a popoarelor pe care aceştia le subjugau. făcea ca acest Complex Eden să se neutralizeze prin însăşi victoria pe câmpul de luptă.

Pitorescul este frumuseţea originară a naturii. arată în ce mod Omul îşi dă viaţa pentru a-şi mări satisfacţia. Aici pot fi luate în consideraţie elemente ca pădurea virgină. Fecioara şi frumuseţea feminină ( secundară fecioarei) se datorează faptului că Instinctul Sexual îşi găseşte în această perioadă a vieţii funcţionarea optimă. reînvierea lor. el nu-şi pune viaţa şi armonia sufletească la bătaie. ea produce satisfacţie prin însuşi formalismul ei fără să fie în realitate ceea ce iluzia ei pretinde că este dar fără ca ea însăşi să pretindă acest lucru. ‘estetic’ şi ‘artistic’. ca oricare altul.1. aceste învăţăminte pot foarte bine deveni frustrări pentru ceva în special. Toată argumentarea lui este irelevantă. sălbatică. Însă tratarea Artei în această lucrare este una extrem de generală şi o astfel de expunere în amănunt va face obiectul unei alte lucrări. reutilizarea lor. Din el ea dezvoltă doar un anumit moment. ci tocmai această Tulburare Psihică ce îl decimează. Ele însele pot provoca Tulburări Psihice prin faptul că din cumpătare se va fi ajuns la frustrare prin exagerarea abstinenţei brutale în locul hedonismului moderat pe care aceste poveţe îl invocă. Arta nu ar fi decât un amalgam de sunete. la fel şi Omul îşi sacrifică viaţa pe care o are în schimbul acestor plăceri lumeşti. Ea determină posibilitatea de neutralizare libidinală pentru viitorul soţ a cărei excitaţie libidinală trebuie să fie foarte puternică iar tensiunea psihică de asemenea. ca model pentru evitarea Tulburărilor Psihice. Dacă ar fi nemuritor şi ar putea lua droguri veşnic atunci fiecare ar accepta pariul dar aici este o altă imposibilitate. scoaterea lor la lumină. Acestea sunt arhetipurile principale ale Complexului Eden. el este şi mai terorizat de destinul lui sisific care înseamnă acelaşi lucru iar a trăi în acelaşi fel veşnic.lângă învăţămintele la cumpătare şi la viaţă moderată. pădurea virgină aminteşte de fructele şi bunurile sale neexplorate de alţii în aşa fel încât cineva poate avea o satisfacţie imensă explorându-le şi întemeind acolo o comunitate care îi va recunoaşte paternitatea. Un astfel de peisaj este întradevăr o mare nenorocire pentru el deoarece ‘fericirea eternă’ este o contradicţie în termeni. Astfel că ele rămân prototipuri pentru Complexul Eden. existând pe acelaşi plan cu ea. Arta rămâne acea iluzie a farmecului edenic. Aşa cum depresivul se plânge de situaţia de a fi condamnat să trăiască veşnic. Dincolo de celelalte resorturi tehnice ale ei. Liniştea profundă a unui om normal nu poate fi dată pe nici o Religie ci doar tradiţia îl face să respecte unele ritualuri. Trebuie făcută distincţia între conceptele de ‘pitoresc’. Religia devine astfel terenul interpretării personale a fiecăruia. forme culori. fiind o extroiecţie psihică a privitorului şi nu un atribut al fecioarei însăşi aşa cum se crede. etc. Complexul Eden reprezintă pentru Artă ceea ce combustibilul este pentru motor. Spre deosebire de Religie. investirea ei originară cu Complexul Eden adică cu acele elemente din natură ce produc prin ele însele o neutralizare psihică considerabilă. Capacitatea de a reda trecutul suprainvestit edenic sau de a prevedea o fericire a viitorului. o parte specifică în care este concentrat acest sistem în totalitatea lui.4. Frumuseţea este un atribut al tinereţii. Pitorescul stă la baza celorlalte. Aşadar frumuseţea fecioarei şi pitorescul înfăţişării sale stă tocmai în această neutralizare energetică dată de neutralizarea libidinală.2. Temându-se de gândul morţii. Arta nu dezvoltă un vast sistem teoretic cosmologico-sociologic ci îl ia ca premisă. pentru că şi Esteticul şi Artisticul se asociază şi se alimentează de la Pitoresc. pentru a evita o frustrare Omul ar face tot ceea ce-i stă în putinţă. care vor fi tratate mai târziu. Ea este o acumulare psihică adânc ereditară legată de această experienţă existenţială iar formele Tinereţii sunt 80 . Omul este cel care dă sens Artei iar ideea metafizică că ea ar avea un sens prin sine însăşi şi că oamenii ar percepe extrasenzorial acest sens nu rezistă la simpla probă dată de faptul că un om ‘needucat’ în Artă percepe şi gustă un alt gen decât cel educat. Complexul Eden şi Arta Specificul Artei constă în iluzia modului său de a produce neutralizare. fiecare declarându-se religios dar care poate investi în Religie sentimente şi interese diferite. fumează şi iau droguri. Iată că Frumuseţea este secundară Virginităţii. Fireşte că se pot aduce un noian de contraargumente aici şi construi o dezbatere în toată regula. Femeia frumoasă este obiectul societăţii reprimatoare a Libidoului. o neutralizare prin ‘plăcerea contemplaţiei’. 2. În orice caz astăzi este din ce în ce mai clar că Arta nu are valoare absolută. inocenţa copiilor etc. De aceea ea este doar un vis frumos care produce satisfacţie doar în momentul visării sau doar unui anumit resort din Psihicul Uman dar care nu poate acoperi întreaga arie a acestuia. În multe dintre comunităţile civilizate regulile sociale fac ca femeia tânără să îşi păstreze virginitatea până la căsătorie iar partenerii sunt predispuşi a rămâne împreună toată viaţa. Factorul cultural şi cel medical este decisiv în acest caz.2. Este clar însă ca nu simpla odihnă produce o astfel de satisfacţie ci stimularea unor resorturi prăfuite şi ascunse ale psihicului. sunt obiectivele primare ale Artei. Excitaţia Libidoului supus acestor reguli este foarte mare şi de aceea către el au fuzionat Complexe dintre cele mai diverse determinându-i forme psihopatologice care se poate vedea astăzi în anumite cazuri. Aşadar atunci când Pascal face pariul cu pricina. frumuseţea fecioarelor. deşi ştiu că viaţa lor se va scurta astfel. Fără acest Complex. decât omul care are o anumită experienţă în acest domeniu. Faptul că oamenii beau alcool. Iluzia acestei plăceri rezidă în Complexul Eden fie direct prin descrierea fericirii fie indirect prin descrierea elementelor din jurul Complexului Traumatic. Contrariul poate fi eventual susţinut de artiştii înşişi fiecare susţinând implicit sau explicit că arta lui este ‘adevărul absolut’ însă la fel cum psihanaliştii ce sunt exclusivişti cu ‘interpretările’ pe care le fac şi artiştii pot face acelaşi lucru.

hazardată. care poate fi şi naturală totuşi. Agresivitatea ritmurilor reprezintă arhetipuri ale puternicilor maşini unde pistoanele şi roţile lor au o astfel de mişcare ritmată. ce produce un sentiment amestecat de greaţă şi groază. sacadată. Agresivitatea din dragoste reiese din poeziile romanticilor. vizează competiţia în scopul general al selecţiei naturale unde învingătorul este recompensat. revoltătoare etc. ce par prisme masive de oţel. Nu degeaba Picasso a spus că ‘bunul gust ucide creaţia’. după cu se va vedea la Complexul Narcis. foarte populară printre tinerii contemporani. 81 . denotă agresivitatea arhitecturală. Iar abstractizarea psihică a unei astfel de recompense se regăseşte în arta agresivă. sunt toate în măsură să acţioneze într-un alt mod asupra Complexului Traumatic. Pentru sufletul uman clădit de milioane de ani pe frustrări abundenţa contemporană nu este decât o încercare de a trezi un mort de inaniţie cu mâncăruri alese. apărută ca o revoltă puternică. Arta futuristă de la începutul secolului XX. după tensiuni controlate şi depresive ca urmare a dezamăgirii din dragoste. adică prin ceea ce s-a numit deseori artă clasică cu tot echilibrul ei. ‘Domnişoarele din Avignon’ de Picasso. face apelul la noile modele tehnologice care sunt noile subiecte ale Artei. de agresivitatea cuprinsă în el. unul mai depărtat de obiectul nuclear de neutralizare a Pulsiunii. Pitorescul. Tematica scabroasă. Simfonia a V-a de Beethoven reflectă pasaje de izbucniri explozive. pe baza asocierii. De aceea atunci când aceste obiecte pitoreşti sunt subiecte ale Artei. Acesta este Frumosul Originar. la Picasso sau Dali. lucrare care marchează consolidarea cubismului. El nu are nici o satisfacţie specială decât cea investită de privitor şi care revine din această cauză la obiectele din care el face parte. la fel este şi cu frumuseţea sexelor de care el vorbeşte. unde vocea solistului pare aceea a unui mort putrezit. Celălalt moment este cel direct edenic. În locul lui existând zgomotul cald al roţilor şi tropăitul cailor ce se poate vedea clar în arta de sorginte clasică. Acest fapt reflectă o situaţie psihologică concretă şi anume cea a conversiunii structurii Complexului Traumatic în cel Eden. armonioasă. În cazul artei date în jurul Complexului Traumatic. unde obiectul produce prin sine însuşi neutralizarea energetică. Unul este cel traumatic. Ea este direct descendentă din baza socială care este atât de specifică celei americane datorită concurenţei economice şi ritmului de viaţă extrem de alert. Lipsa lui poate provoca suferinţa iar suferinţa se poate prelungi însă abundenţa prezenţei lui ulterioare nu poate reface echilibrul iniţial. Din acest punct de vedere arta clasică trebuie să fie regândită dincolo de investiţiile edenice secundare (datorate vechimii) în ceea ce priveşte capacitatea lor de a stăpâni Pitorescul sau Esteticul. în opera de final a lui Goya. De aceea subiectul pitoresc are puţine şanse să devină Artă. care apelează direct la Complexul Traumatic de unde acesta are o reflexie edenică secundară. Aşa este cu ‘sublimul’ de care vorbeşte Kant şi care este în mare parte Pitoresc. Copilul care intră şi el la spectrul Frumuseţii este de asemenea un arhetip edenic prin simplul fapt că neutralizează Complexul Matern. modul în care Arta semnifică nu trebuie să însemne doar ‘mură în gură’ a semnificatului. Muzica lui Richard Wagner şi succesul ei. Pentru cealaltă formă a acestui Complex (cea agresivă) arta este una violentă. Aceste arhetipuri ale industriei moderne se deosebesc de ritmul mai nuanţat al muzicii clasice. Cultura jocurilor video de astăzi a permis o reinventare a naturalismului postromantic căruia i s-a dat formă tehnologistă. rareori se întâmplă să producă efecte estetice şi confuzia sentimentelor este în acest caz foarte comună. Acesta este un al doilea nivel de fuzionare. Agresivitatea. scopul Instinctului Matern şi care este la rândul lui scop pentru cel Sexual. în muzica ‘metal’ din avangarda epocii contemporane. ce a prins atât de bine printre antisemiţi sau printre tinerii revoltaţi din motive diverse ca dragostea sau motivele economice. modernă. rigide. călătoriile se fac cu animale de tracţiune iar zgomotul motoarelor maşinilor moderne nu există. Dacă Complexul Traumatic are formă reflexivă rezultatul este Arta Tragică. După cum se va vedea la subcapitolul ce tratează despre psihologia cognitivă. fie ea civilizată. din secolele trecute. reflectă de asemenea agresivitatea ambivalentă a lui faţă de feminitate în general. După cum am arătat ele sunt insule energetice formate ereditar.‘înfrumuseţate’ ulterior. curată. Prin ele vorbeşte glasul strămăşilor. Diferenţa dintre Estetic şi Artistic este aceea că Artisticul cuprinde şi o investire narcisică. Zgârie-norii americani. de revoltă. ‘zgârietoare’. De aceea Pitorescul se află la primul nivel de fuzionare a Pulsiunii în afara obiectelor de satisfacere imediată. fiind întotdeauna producţie umană faţă de Estetic. constituind aşanumitul domeniu al ‘esteticii urâtului’. ‘Luceafărul’ lui Eminescu are un moment în care personajul principal îşi ia lumea în cap ca urmare a dezamăgirii din dragoste. Poeziile lui Baudelaire sau Bacovia. fie sălbatică. ce apare în pictura lui Bosch. Motivele economice pot reieşi din muzica ritmată. ea este concentrată întotdeauna asupra viitorului promis de actul revoltei însuşi. Dimpotrivă Esteticul şi Artisticul reprezintă Frumosul Secundar pe care obiectele diferite de cele primar frumoase devin totuşi frumoase pentru că se asociază cu obiectele ce sunt primar frumoase. unde fericirea este trăită direct prin arta calmă. Epocile clasice prezintă un scăzut nivel industrial. Distribuirea Complexului Eden în neutralizarea energetică produsă de Artă vizează două momente. porneşte de la revolta lui iniţială concentrată şi în revolta antisemită. Căci oricât de important ar fi pentru instinct obiectul nuclear de neutralizare el rămâne totuşi un fapt banal.

Aici pot fi exemplificate ‘Coloana Infinitului’. Este posibil ca între formă şi temă să existe o discordanţă profundă dar asta nu schimbă cu nimic percepţia estetică produsă publicului. . ca modele ale formei metafizice în Sculptură.Tematica metafizică. Dacă această formă este împinsă la extrem ea poate deveni uşor una tragică. Experienţele lui Cristo de învelire a clădirilor pot şi ele fi puse aici. Noile tendinţe din muzica electro combină de multe ori agresivitatea ritmului cu tematica metafizică. adică la modul de tratare a acestui subiect. artistul parcă îşi plânge de milă cerând acea mereu liniştitoarea mângâiere a mamei păstrată de asemenea ca arhetip. care face jumătate din plăcerea estetică. dată fiind şi condiţia socială modestă a acestor artişti contracarată dionysiac. ‘Aşa grăit-a Zarathustra’ de F.ritmul legănat care apare foarte des în muzica liniştită. prin identificarea cu gloria trecutului. ceea ce se observă în piesă. O astfel de manifestare este înscrisă în forma euforică a artei de tipul Complexului Eden. deşi acestea apar contracarate. Fireşte că aceste forme nu sunt standard şi fiecare Operă de Artă îşi are propriul său destin către Complexul Eden. Klee sau Dubuffet. Nietzsche. Trecând pe domeniul direct al Complexului Eden. Forma inocentă presupune o tratare naivă a temei. nehaotică. Pictura realistă ce face abuz de amănunte şi sculptura de acest gen se înscrie şi ea aici. care adoptă o manieră infantilistă. monumentală. la Mozart sau chiar la Beethoven. Simfonia a V-a de Beethoven conţine adevărate plângeri pe care copilul din el le face pe lângă pasajele explozive povestind necazul lui. Arta pop intră uneori în aceste metafizici implicite sau ironice la adresa mercantilului. se pot observa câteva particularităţi al formei: . Picturile lui Miró. aşa cum apare în cele mai reprezentative piese ale lui Mozart. fie cu măreţia universului. ceea ce în estetica clasică se numeşte ‘sublim’. liniştită şi armonioasă. Ca criteriu general pentru forma metafizică se poate arăta mai întâi repetiţia elementelor de compoziţie. aminteşte de modul în care copiii sunt legănaţi pentru a adormi. Maxima lui I. percepţie care este una subliminală. Poezia ritmată. legea morală în mine’. ca în cazul poemelor lui E.plânsul dependent apare atunci când prin forma artei sale. unde cuvintele sunt special alese şi aranjate încât să dea o notă de libertate calmă aşa cum apare în genul clasic relevă o naturaleţe caldă. În muzică. aici se poate observa o varietate de genuri şi stiluri în artă. Norocul este că s-a consemnat că atunci când a scris această simfonie şi că se poate spune împrejurările în care a scris-o. cu simptomul său central. Beethoven trebuie să fi simţit lucrul acesta ca pe o 82 . este un astfel de poem metafizic. Muzica electronică a lui Klaus Schultze sau Jean Michel Jarre întruneşte şi ea aceste criterii. ‘Pasărea măiastră’ sau ‘Cuminţenia pământului’ ale lui C.4 4 Simfonia a V-a de Beethoven este un caz cu totul special. Deşi produsele artistice pot fi identice cu acelea ale primitivilor ele se deosebesc de acelea prin faptul că sunt produse Artistice şi nu doar Estetice sau chiar Pitoreşti. care are funcţia de a-i recunoaşte omului infinitatea. cu scopul de a scoate în evidenţă bunăstarea proprietarilor. la subiectul ei ci la forma ei. piesele de dragoste. Kant atât de poetic spusă. alături de cel Narcis şi Cain ce se întrunesc în cealaltă jumătate după cum se va vedea. Acesta este păstrat ca arhetip general şi reluat în manifestări artistice aşa cum se vede în cântecul despre seara de Crăciun foarte popular în Occident. Ea apare atunci când fericirea este trăită momentan transparând prin forma Artei. subiectul turuie fără încetare romane întregi în tot atâtea clipe. Forma metafizică constă fie în paseism. Picturile lui de Chirico sau ‘Persistenţa memoriei’ a lui Dali.gestul neajutorat repetat şi eşuat. Poezia descriptivă. De asemenea trebuie avut în vedere faptul că într-o Operă de Artă pot fuziona mai multe astfel de forme generale. matematizarea structurii acestora şi uneori lipsa lor de îmbinare cu sentimentul gingaş sau graţios. . în timp ce propria persoană se identifică cu această imensitate având ca resort agresiv deci o consecinţă edenică. Beethoven suferea o mare dezamăgire în dragoste. Arhitectura barocă se înscrie de asemenea într-o astfel de formă. pot fi incluse aici. Poezia de tip legendă sau cea fantasmatică se înscriu în acest gen de formă artistică. Arta minimalist-geometrică este una metafizică deşi se recunoaşte ‘minimalistă’ prin autorii ei reprezentanţi chiar dacă ei au numit-o astfel fie din falsă modestie fie din ironie. Cu toate astea într-o anumită doză se poate vorbi de astfel de ieşiri euforice. care se materializează prin Complexul Eden. relevă acest fapt. luxuriantă ce se opreşte le foarte multe amănunte ce aminteşte de episodul maniacal din tulburarea bipolară. De asemenea trebuie înţeles că acest Complex Eden nu se referă la tema Operei de Artă. fireşte controlate de un simţ fin al realităţii. De asemenea ‘Sărutul’ lui Brâncuşi relevă o manieră inocentă de adoptare formală a Artei. se referă la ceilalţi oameni după cum se va vedea mai bine la Complexul Tabu. tocmai datorită excesului de forme luxuriante. Acesta se manifestă prin producţie mentală masivă. negative în mare parte. Brâncuşi. lipsită de stringenţă. măreaţă. Legănatul dă copilului siguranţa că cineva este lângă el şi că poate adormi în linişte fără să fie ameninţat. Se poate vedea clar în muzica folclorică de petrecere în ce măsură apare nuanţa de tip Dionysos. nemurirea. se pot înscrie şi ele aici. respectiv Fuga de Idei. El a pornit de le un fapt banal şi care apare drept centru de greutate în întreaga piesă şi anume ciocănitul în uşă al unui cunoscut venit probabil să-l consoleze. Poe sau atunci când Shopin pune această formă în ‘Marşul funebru’ părăsit de iubită şi pe pat de moarte. ‘Cerul înstelat deasupra mea. Distincţia de mai sus îşi găseşte aici utilitatea. unde Complexul Matern are un rol esenţial.

a individului de a se proteja de legile lumii care îl prezintă ca trecător. Ea nu se mulţumeşte cu rezolvarea pe care Religia o aduce. la rândul ei. unitatea lumii şi tot ceea ce conţine sub sine o generalitate atât de mare încât nu poate fi cuprinsă sub experiment. bazate în special pe logică şi cu mai puţină înclinaţie spre experiment ceea ce este deja domeniul ştiinţei. Toate problemele metafizicii însă converg către nemurirea sufletului. Alteori metafizicienii au fost şi oameni de ştiinţă sau ştiinţa propriuzisă purta numele de filosofie după cum arată una dintre lucrările de referinţă ale lui Newton. Moartea înseamnă pentru individ pierderea întregii sale autonomii. Religiile au comun. chiar dacă din punct de vedere conceptual nemurirea sufletului nu este implicată (sau nu este un concept central) în orice sistem metafizic. De aceea deosebirile metodologice între ştiinţă şi filosofie sunt minime. de renunţare specific romantică faţă de nimicnicia lumii. Complexul Eden şi Filosofia Gândirea metafizică are în comun cu cea ştiinţifică dexteritatea conceptuală extrem de dezvoltată. detaşată. Aici urmează imediat decăderea în gândurile morbide ale plânsului dependent şi ale gestului neajutorat după o perioadă de adaptare a formei metafizice. cel pământesc şi cel divin sau spiritual. Filosofia însă s-a putut încet-încet îndepărta de Religie devenind independentă datorită apariţiei unor probleme specifice demersului său. de consecinţele şi învăţămintele care se leagă de nivelul ei de dezvoltare. a luat pe acestea tot din demersul filosofic. După cum s-a spus mai sus esenţa Religiei. Iniţial filosoful era cel care caută principii asupra lumii iar apoi cel ce folosea un anumit sistem de gândire. până la Kant astfel de poziţii fiind sporadice. Doar cele psihologice sunt aici relevante iar faptul că unii ajung filosofi şi alţii oameni de ştiinţă. care a fost preluată de la Kant ca reper general acceptat în cercurile autorităţii religioase. 83 . existenţa lui Dumnezeu (ceea ce o face legată de Religie). demersul filosofic poate reveni Religiei. în cazul în care nu sunt şi una şi alta.5. Aceasta este localizarea psihologică a gândirii metafizice. În zilele noastre filosoful nu mai este neapărat cel care încearcă să demonstreze nemurirea sufletului sau universalitatea lumii ci cel care caută esenţa lucrurilor cu instrumente şi metode intelectuale. ceea ce coincide cu o reacţie stoică la ciocănitul în uşă şi compensarea în Orgoliu pentru ca apoi să ia din nou o atitudine metafizică. ceea ce este cam tot acelaşi lucru. demersul religios devenind treptat unul filosofic chiar dacă istoria filosofiei se grefează totuşi pe un interes ştiinţific originar declarat. Einstein. Caracterul traumatic al meditaţiei asupra morţii conduce la o compensare filosofică. Astfel că dualismul se mută de pe planul ontologic în cel axiologic. Ea reclamă în mod indispensabil relaţia cu Religia. de aceea orice se raportează fie pozitiv fie negativ la această problemă se raportează implicit şi la nemurirea sufletului. Pornind de la această opoziţie dualistă între Spirit şi Materie s-a încercat reunificarea lor. Ea încearcă să rezolve contradicţii. Această problemă concentrează în jurul ei pe celelalte. Uneori metafizica a înlocuit Ştiinţa în afara momentului când aceasta încă nu se născuse (cum este cazul cu cea antică) respectiv când situaţia psihică a subiectului a cerut-o Sunt cunoscute puseele filosofice ale lui A. Simfonia a V-a este un amalgam de disperare deznădăjduită şi compensare orgolioasă în genialitate. Filosofia încearcă să explice raţionalizat demersul Religiei aşa cum teoria transmigraţiei sufletului a lui Platon preia acest element din Hinduism. aşa cum s-a întâmplat cu filosofiile lui Platon şi Aristotel sau cu critica raţiunii. devenind opoziţia între bine şi rău. edenică a sa. Existenţa lui Dumnezeu este prin sine însăşi suficientă pentru a legitima certitudinea nemuririi sufletului şi de aceea concentrarea asupra ei capătă întâietate. În aceste două Complexe aceste principii îşi găsesc realizarea. Alteori simpla unitate a lumii le implică pe celelalte două deşi nu în mod direct. rădăcina trunchiului psihic.2. ca manifestare a sufletului omenesc. să caute principii devenind astfel un complicat sistem de gândire. Însă trăirea ei este una eminamente religioasă pentru faptul că metoda raţională folosită pe larg de filosofie sa asociat totuşi cu concluziile religioase.2. acolo unde nu există un dualism ontologic explicit. Din punctul acesta de vedere inclusiv termenul ‘metafizică’ sugerează legătura cu Ştiinţa. Toate acestea conduc la supraexcitarea Complexului Traumatic. fie prin presiunea morţii. fie prin existenţa unui traumatism direct. umilinţă iar tensiunea sa psihică trebuie să fi fost destul de mare. ea este imboldul psihologic principal al acestuia. se datorează unor astfel de factori psihici specifici. Prin Complexul Eden se manifestă cele două principii fundamentale ale Vieţii.2.1. Această trecere dramatică de la disperare la răbufnire explozivă şi apoi la detaşare dispreţuitoare şi-a găsit în Simfonia a V-a o rezolvare de referinţă. De altfel metafizica a fost şi va rămâne încă influenţată de metodele şi rezultatele Ştiinţei. În orice caz. faptul că sunt dualiste. Cu toate acestea. conservarea şi înnoirea. Ea este nemulţumită de explicaţiile religiei chiar dacă. cu câteva excepţii minore. ceea ce probabil că îl scotea pe muzician din răbdări. De la Complexul Eden către celelalte Complexe de asociere pe Filiera Negativă se poate observa nevoia Omului. Orice convertire sau trecere pe tărâmul Religiei a unui subiect se face fie prin existenţa sciziunii între Filierele Trunchiului Psihic. că împart lumea în două mari registre. cu fizica. adică prima grupă de Complexe. este chiar esenţa sufletului. cu atât mai mult cu cât acest cunoscut insista. deoarece acesta este omolog celui Traumatic. Metafizica are ca interes probleme ca nemurirea sufletului.

Complex care face parte din următoarea grupă de Complexe. unde. Subiectul poate să creadă că profitul economic este singura lui fericire la fel cum un Casanova crede că următoarea femeie posedată îi poate spori această fericire. se raportează la o constituţie psihică de tip pragmatic unde metodologia.Aşadar cel mai crud ateu filosof este un religios. fie prin dărâmare totală fie parţială a paradigmei tradiţionale. Căci acest comportament este dictat de interesul de supravieţuire al Instinctelor. Aşa cum copilul prezintă faţă de părinte clivajul specific şi că orice sentiment de ură faţă de acesta este dublat de unul tandru. fiind puţin din amândouă dar neputându-se decide spre una dintre ele.2. Atunci acest conţinut psihic va fi investit exact cu un înalt potenţial energetic. este suficient să aibă gustul pentru aprofundare. El se vede pus în situaţia de a păşi primul pe un anumit domeniu de cercetare. 84 . pentru întemeierea familiei. Despre acesta se poate spune că este guvernat de un Complex. pentru căutare. însă principial omul de afaceri nu are acest interes ci doar pe cel de astfel de profit personal.2.1. 2. cadrul de reguli pe care ea le respectă sunt la fel ca în cazul celei pragmatice. Psihologia afectivităţii economice presupune o manevrare a bunurilor economice în aşa fel încât operaţiunea aceasta să aducă profit. un astfel de Psihic se poate fixa asupra interesului de a căpăta o oarecare bunăstare. Experienţe de viaţă speciale îl pot conduce către Ştiinţă odată cu schimbări relevante în suprastructura sa psihică. unde activităţile economice sunt efectuate pur şi simplu din nevoie nu se poate vorbi de implicarea vreunui Complex. pe filiera arborelui genealogic. Or acest risc presupune prizonieratul subiectului care riscă între traumatismul eşecului şi caracterul edenic al succesului. la fel pentru aceşti autori Dumnezeu va rămâne în continuare atotputernic. Eliade a spus. Atunci când interesul economic este o banală luptă socială pentru existenţă. care poate conduce la evoluţia fondului social. Cazul lui Einstein sau a altor autori care au avut experienţe traumatice sau cazul cu filosofii Atenei ocupată de Roma. Fireşte că aici poate mai mult ca în oricare altă aplicaţie a Complexului Eden exteriorul determină în mod decisiv rezultatul final al demersului ştiinţific însă tocmai pasiunea descoperirii. Dacă se presupune o situaţie cu localizare într-un anumit moment genealogic. Actul său de a gândi îl leagă invariabil de filosofie şi de religie totodată. pentru despărţire a firului în patru. unde efortul pentru a o duce de azi pe mâine este foarte mare.2. la evoluţia economică. el nu poate suporta cruzimea Ştiinţei dar nici abandonul. denotă o mare excitaţie a Complexului Traumatic căci el este în stare în mod specific să lărgească orizontul Memoriei iar psihopatia traumatică şinevroza anxioasă cu capacităţile lor de a reda mnezic în cele mai mici detalii stimulul fobic. Până şi blestemele lui Sartre sau Nietzsche la adresa lui Dumnezeu nu sunt altceva decât răutăţi ale unor copii ce sunt nemulţumiţi de faptul că părinţii le-au refuzat ceva. ei îl cântă mereu. Din cele spuse până aici este clar că filosoful este un fel de om al nimănui. Se acumulează astfel un capital ce poate fi reinvestit la infinit. atâta timp cât se face din pasiune şi nu din hazard. Este evident că retragerea omului de ştiinţă în lumea lui. dezvirginarea domeniului denotă interesul edenic al cercetătorului. făcând carieră în acest domeniu sunt în acord cu Complexul Eden. Ea presupune angajarea în anumite investiţii. respectiv atunci când subiectul caută cu orbire un profit pentru care nu este necesar din punct de vedere social să fie implicate aceste forţe. Deoarece. este pe de o parte rezultatul formei reflexive a Complexului Traumatic iar pe de alta conversiunea lui edenică. Nu este necesar ca filosoful să fie împotriva lui Dumnezeu. 2. Complexul Eden şi Ştiinţa Modelul gândirii ştiinţifice este cel pragmatic.2. la bunăstarea generalizată. lasă să transpară Complexul Eden iar această predispoziţie se va materializa prin intermediul Complexului Polis. în laboratorul sau în domeniul lui. unde subiectului îi este o povară viaţa. Legătura cu acest Complex vine din credinţa în nemurire pe care valoarea ştiinţifică i-o dă unui astfel de autor prin celebritatea de care el se poate eventual bucura. Alta este situaţia profitului imens. arată în ce fel o astfel de excitaţie poate conduce la acest rezultat. Complexul Eden şi economia Interesul pragmatic poate deveni şi el unul de neutralizare a Complexului Eden. Se poate observa că idealurile unei persoane care este implicată direct în economie. Un astfel de suspans.1. Dexteritatea mnezică a omului de ştiinţă care se prezintă ca o bibliotecă ambulantă. retragerea depresivă în sine a Religiei.7. stilul de viaţă frustrant poate conduce la transferuri formaţiei filosofice sau ştiinţifice către Religie. prin descoperirile sale savantul poate dărâma o tradiţie. Maturizarea. convertiţi la Creştinism sunt relevante. se poate găsi o situaţie de sărăcie extremă. la fel ca în cazul Complexului Matern. de evidenţiere personală. dublat de predispoziţia ereditară pentru acumulare de bunuri. poate să devină superior ei deci o poate agresa într-un fel sau altul fie prin continuitate ceea ce înseamnă superioritatea lui faţă de ea. la un oarecare procentaj de risc. Ştiinţa. tocmai pe baza moştenirii psihice a Omului. Tocmai de aceea profitul economic de anumit tip poate intra sub incidenţa Complexului Eden. după cum comportamentul moral al nevroticului îi dă acestuia şi o satisfacţie negativistă faţă de obiectul de neutralizare inhibat specific. prin cercetările.6. după cum M.

cum sunt cele din grupa a doua sau a treia sau capacitatea şi exersarea ereditară a aparatului conceptual şi la susţinerea fiziologică a lui. economică. Caracterul provizoriu al comportamentului dictat de Complexul Polis este unul evident căci Omul nu este o insectă. Astfel că în cazul unei agresivităţi externe. respectiv prin agresarea externă pe care o poate suporta un individ. Societatea ştie însă să introducă în aceste legi şi altele care nu protejează individul. fiind un Complex format în perioada preumană a Vieţii iar respectarea legilor impuse de comunitate conduce la obţinerea unor avantaje sociale mult mai mari decât în cazul în care nu s-ar recurge la respectarea lor. un element dintr-o structură mecanică. Complexul Polis Acest complex face parte. Aşadar apartenenţa la un grup. eliberată de neajunsuri. Clasa socială proletaroidă acceptă aceste legi tocmai pentru că ele stipulează şi protecţia originară pe care acestea o au drept condiţie. ci protejează mai degrabă o comunitate minoritară după cum se va vedea la Complexul omolog acestuia. Nietzsche a observat foarte bine această sciziune între ‘moralele de stăpâni’ şi ‘moralele de sclavi’. Iată că deviza ‘toţi pentru unul şi unul pentru toţi’ este mult mai veche decât se credea. atunci este firesc ca întregul spectru al legilor scrise în general să se bazeze pe reglementarea agresivităţii dintre indivizi. Ea continuă şi în cele mai evoluate societăţi acest principiu de securizare colectivă iniţial în faţa mediului ostil. unde apartenenţa individului la clasele superioare sau la cele inferioare este un criteriu hotărâtor. Ulterior acesta devine necesitatea de respectare a legilor. Omul este extrem de ineficace atunci când este solitar. identificarea cu el este motorul Complexului Polis.1 Structura generală Apariţia societăţii are ca fundament principial însăşi securitatea. Apoi. prin faptul că alege şi judecă acţiunile sale. Complexul Polis este aşadar Complexul de Sociabilitate al muncitorului şi al aristocratului în aceeaşi măsură. pe lângă latura economică legată de productivitatea crescută care reiese din viaţa în colectivitate.1. este format şi din cel de securitate. Dacă mecanismul structurării sociale care.3. fapt ce poate atrage ]n mod evident Complexul Traumatic prin iminenţa pedepsei. alături de cel Cain din cea de-a doua grupă de Complexe Fundamentale ale aparatului psihic. aşa cum apare în societăţile primitive. Cu toate că societatea modernă cunoaşte nuanţări. În societatea umană el apare influenţat în mare parte de Complexul Tabu. acest Complex dispare de asemenea. le va avea în vedere. Numai în societate el îşi poate satisface Instinctele iar contactul cu animalele sălbatice îl dezavantajează evident. în contrarietatea lor. Tocmai de aceea aceste două 85 . Structura acestuia se defineşte ca proiecţie a propriului Complex Traumatic în nefericirea. Legislaţia socială dată de norme scrise sau nescrise are ca scop o anumită ordine stabilită deja de către premisele acestui Complex Tabu. este indispensabilă Vieţii Umane. El este un individ care îşi modelează singur comportamentul şi care acţionează în mod activ la definirea sa.1. Însă el poate fi supraexcitat prin Complexul Traumatic. societatea în genere are puterea de a se mobiliza pentru apărarea fiecărui membru. De aceea atunci când aceste avantaje dispar. care determină aceste legi şi care le impune după interesul controlării societăţii deci al interesului economic. Societatea. aceste Complexe se manifestă aşa cum se manifestau ele în epocile trecute. căci aici intervin şi alţi factori. asemenea familiilor de albine sau de termite. în agonia semenului. Prima formă născută pe fondul neajunsurilor. conlocuirea indivizilor unei specii. care apare şi în lumea animală. chiar dacă nu atât de tranşant ca atunci.2. între aceste două clase sociale generale. clasa aristocratoidă va dezvolta un spectru de reguli sociale şi resorturi de consolidare a societăţii în forma care o avantajează. Agresorul poate foarte bine deveni legislator. cel Cain. căci el impune un ritm social pe care agresatul trebuie să îl accepte. O astfel de formă o moşteneşte şi Omul Modern sub forma Complexului Polis. 2. Aceştia pot fi alte complexe. apropieri şi interconexări. 2. Complexul Polis este urmarea firească a celui tarumatic. Modelul social uman nu este unul static ca în cazul acestor insecte. Or acest Complex înseamnă tocmai acel comportament socioeconomic care ar evita o astfel de agresiune. General vorbind. O astfel de comunitate este însăşi structura de clase superioare ale societăţii. Aşadar originea lui este una pragmatică. Totuşi Complexul Eden există aici ca o unitate de măsură pentru acestea iar dacă un Pascal poate trece cu uşurinţă de la preocupările filosofice la cele ştiinţifice şi apoi la cele religioase asta denotă că toate aceste manifestări ale Spiritului au anumite puncte comune chiar dacă par a nu avea. este liantul formal al societăţii.Notă: Fireşte că Complexul Eden nu poate explica el singur aceste cinci manifestări ale sale. Complexul Polis este format în mod diferit în cadrul societăţii umane evoluate. ci unul dinamic iar Complexul Polis se potriveşte mai bine acestora decât Omului. Complex care marchează diferenţierea Omului de Animal. El se referă la implicaţiile pe care socializarea. Aceste două forme de existenţă sociale tind să se raporteze tot timpul una la cealaltă. a inhibiţiilor neneutralizate. dată şi ea tot de acest principiu al mobilizării colective. le determină asupra Structurilor Psihice date anterior precum şi asupra satisfacerii în general a instinctelor. Această manifestare modernă a Complexului Polis este direct dictată de influenţa pe care cea de-a treia grupă de Complexe o are asupra Trunchiului Psihic. va tinde către acte antisociale sau cel puţin. fiind în imediata sa vecinătate pe Filiera Pozitivă şi asta încă din societatea animală.3.2. colaborarea lor.

tocmai ca o extroiecţie. la fel şi legile pe care el le apără. deşi către ea pozează. Specia rivală care implică socializarea animalelor a fost înlocuită în civilizaţia umană de comunităţile rivale. economia şi psihologia abisală par să aibă în comun exact ceea ce au în comun apa şi uleiul. Complexul Polis se dovedeşte a fi în relaţie retroactivă cu Complexul Cain care se proiectează către aceste comunităţi. deoarece vizează o apropiere falsă între oameni. ci un element mai adânc (ce explică chiar dragostea de acest tip) şi anume economia. unde masele au fost orbite de propria lor dezordine afectivă. ‘Iubirea aproapelui’ este dublată de eternul păcat cainic urmate de eternele rugăciuni şi ritualuri religioase de îndepărtare a ‘Diavolului’. Oameni cu judecată sălbatică. unde există doar o ierarhizare a forţelor în care deci se poate vorbi doar de ‘cel mai puternic’ dar nu şi de ‘conducător’. astfel că fiecare ar fi fericit dacă ar deţine măcar o singură şuviţă de la obiectul iubit. Tema clasică a dragostei şi trădării sau a urii de moarte ce se converteşte în dragoste (Romeo şi Julieta) este parte din ambivalenţa exacerbării patriotismului de tip Polis. Când a definit ‘imperativul categoric’. atrage după sine tocmai reversul acestuia. sub interesul economic. fapt ce s-a întors de atâtea ori împotriva lor.2. în speţă unele dintre cele animale. spune Freud. în special al celui Uman. Şi totuşi apa şi uleiul pot forma o emulsie şi cazul de faţă demonstrează pe deplin acest lucru. căci principiul ei nu este dragostea ei. cu atât şi reversul lui de pe cealaltă Filieră suferă această suprasolicitare. De aceea ispitirea Diavolului va acompania o astfel de nevoie de divinizare a unui fond emoţional esenţialmente războinic. Abia epoca modernă a încercat o reparaţie prin reintroducerea artificială a lupului. Tocmai de aceea Complexul Polis este strâns legat de însăşi dezvoltarea economică şi de implicarea directă. O astfel de fuziune între Complexul Polis şi cel Matern nu are nimic de a face cu adevărata sociabilitate. cu un spirit rudimentar pot fi foarte uşor manipulaţi de către apelarea la acest fond emoţional arhaic. Spaţiul european arată o lipsă teribilă a marilor prădători aşa cum există în alte continente. unde roboţii ar rezolva automat problema economică. el imaginează paradigma dragostei mai multor oameni pentru un altul cum ar fi faţă de o persoană celebră. Ceea ce este important de subliniat aici este faptul că tocmai această nevoie de iubire a a aproapelui este datorată convertirii acestor elemente ‘diavoleşti’ în ea. Apropierea ‘de aproapele’ se face cu scopul eliminării ‘duşmanului’. lăbărţarea într-un patriotism parşiv. deşi acest lucru este destul de greu de realizat în mod absolut consecvent. Totuşi dizolvarea armatei şi a Bisericii nu ar duce deloc la dizolvarea societăţii. În ‘Psihologia maselor şi analiza Eului’. Complexul Polis nu ar însemna nimic. unde fiecare îi respectă dorinţa celuilalt. din dorinţa de a atrage voturile sau suporul în general iar patriotismul de toate felurile ascunde şi această latură arhaică a Psihicului Uman. deşi ea este de multe ori instrumentul manipulării sale. Politicienii apelează la acest Complex. Freud ştie clar că sunt societăţi lipsite efectiv de conducător. Aşa apare sentimentul de dreptate socială şi cel de datorie. 86 5 . Freud consideră că iniţial aceştia au fost geloşi unul pe altul în acapararea obiectului dragostei dar acestei faze îi corespunde cea de solidaritate. Freud înţelege Complexul Polis ca fiind derivat din dragostea platonică. ca focalizare controlată a concordanţei reversului său. Oricum limitele comunităţilor rivale sunt atât de flexibile încât Complexele Cain şi Polis se acompaniază ambivalent într-un dans dubios. un fel de bălăcire în afecţiunea celor din jur. Căci dacă psihologia abisală este ştiinţa Comportamentului. este arătat de atâtea şi atâtea cazuri în istorie. Complexul Polis şi economia Aşa cum se prezintă astăzi lucrurile. Iubirea aproapelui promovată de o mentalitate proaspăt convertită la pacifismul religios originată în spiritul războinic păstrează încă ruinele cainice originare. Alegerea lui ca reper se datorează interesului general al indivizilor de a se tolera reciproc.3. Freud însă confundă în mod vădit Complexul Polis cu cel Tabu.Complexe se înlocuiesc foarte degajat unul pe altul în cadrul societăţii moderne cineva oscilând între a fi Poli(tico)s sau Cain. fără îndoială că acest lucru l-a avut în vedere Kant şi este greşit modul în care a fost interpretat ca determinând o moralitate rigidă. Practic Omul a continuat să se comporte sociabil şi după ce şi-a eliminat sau redus la tăcere potenţialii rivali din lumea animală. Aşadar existenţa Complexului Polis nu poate fi explicată doar prin simpla viaţă gregară aşa cum există la animale pentru a avea succes mai mare în competiţia cu alte specii. Iar modul în care patriotismul înflăcărat degenerează în războaie sângeroase şi acte teroriste. Într-o societate hipertehnologizată. poetic-adolescentină. Uşurinţa cu care cei guvernaţi de alte Complexe fuzionate apoi în Complexul Polis stabilesc şi desfac relaţii nu poate fi decât un act decadent. Complexul Cain. Iată că socializarea omului civilizat are alte valenţe decât cele ale societăţilor animale. funcţională a Omului în acest proces.2. Căci individul nu ar avea nevoie de acte antisociale ce trebuie stopate prin acest ansamblu legislativ. Căci această stare este prin ea însăşi nedemnă de specia umană. Căci exacerbarea Complexului Polis. Un astfel de liant ar fi pentru societate elementul care ţine laolaltă societatea iar Biserica şi armata ar fi modelul celor mai reprezentative exemple.1. Însă el a fost funcţional într-o anumită etapă a ei iar aplicabilitatea lui statică la condiţiile umane moderne s-a dovedit infructuoasă. Ei trebuie să îşi înfrâneze pornirile. Dragostea nu este necesară pentru a forma societatea. atunci economia trebuie să stea prin excelenţă sub incidenţa principiilor psihologiei abisale iar o ştiinţă ce are Complexul Polis este unul rudimentar iar pentru viaţă el a însemnat foarte mult fiind păstrat ca reper fundamental de bunăstare. Cu cât un Complex este mai solicitat.5 2. Timpul a unit cele două complexe prin cristalizare iar dragostea se amestecă cu ura şi sociabilitatea cu intimitatea.

nu numai că prezintă în mod evident diviziunea muncii dar ea permite creşterea incomensurabilă a Valorii de Neutralizare a sistemului energetic global prin neutralizări ale unor segmentele psihodinamice specifice. dimpotrivă. de la sine înţeles şi să nu producă nici cea mai mică satisfacţie. al cărui obiect este profund diferit de cel al matematicilor. cu varietăţi de hrană. Diviziunea muncii este în mod evident caracteristica esenţială a economiei complexe. ea nu se poate limita doar la calcule statistice sau matematice în general şi nici la experienţe pragmatice personale aşa cum s-a făcut până acum. este totuşi susţinută pe o lungă perioadă de timp. bolile. Deci la fel se va întâmpla şi cu economia. Economia simplă stă întotdeauna la baza celei complexe iar aceasta din urmă nu poate fi posibilă fără prima deoarece ea are rolul capital de a neutraliza Pulsiunile Instinctuale. Economia complexă. ocrotirea sau recoltarea finală a plantelor precum şi sacrificarea animalului sălbatic sau domestic. cu tot arsenalul său militar şi-a găsit sfârşitul în urma atacurilor succesive ale barbarilor. adică cu cât Valoarea de Excitaţie şi cea de Neutralizare sunt mai apropiate. Economia simplă aparţine primitivilor şi se restrânge la vânătoarea în grup. Ca exemplu se poate lua necesitatea unui adăpost sigur şi puternic. Aşadar problema principală a oricărui sistem social încadrat într-o economie complexă este acela de a apela la economia sălbatică fie prin educaţia sălbatică la nivel global fie prin forţa militară în aşa fel încât o parte din societate să fie convinsă să fie încadrată în economia simplă care subzistă în cea complexă. unde aceste principii vizează exclusiv exploatarea în comun şi în mod aproape egal a naturii sau complexă atunci când exploatarea naturii este doar o parte din sistemul economic. el nu va fi niciodată total mulţumit. comportament unde Psihicul Uman are un rol hotărâtor. intervine o situaţie de criză datorită unui moment nefavorabil caseceta prelungită. căci. mecanismele specifice de exploatare a naturii. Se poate imagina un trib care cunoaşte minime practici agricole unde. eventual decorat interior. El este însuşi principiul economiei sălbatice. Imperiul Roman. o neutralizare nu va fi niciodată pentru totdeauna. după o vreme prosperă. ea este una sisifică. etc. după cum se va vedea imediat. Forţa militară este elementul primordial ce face legătura între economia simplă şi cea complexă fie sub raportul evoluţiei istorice fie sub cel al dinamicii teritoriale. Problema este că această tendinţă apare mereu la orizont. Aşadar economia simplă vizează în principal neutralizarea rudimentară a Instinctelor în mod direct iar Valoarea de Neutralizare este redusă la această raportare instinctuală. de un corp teoretic solid. Pulsiuni ce sunt la baza tuturor celorlalte. un astfel de moment de belşug poate deschide noi orizonturi iar el se poate specializa exclusiv pe jaful militar. conform legii respingerii valorice. În economia simplă orice act al celui care beneficiază de ea are finalitate concretă cum ar fi însămânţarea. Pentru un astfel de trib. Or fără satisfacerea Instinctelor este absurd să se treacă la satisfacerea unor dorinţe secundare. Iar dacă această valoare. diverse obiecte cu diverse utilităţi. Ea are nevoie de relaţii dinamice. multiple. Psihologia abisală o fundamentează ca bază şi îi dă o înţelegere mai profundă a lucrurilor căci dincolo de reţetele matematice. Există totuşi aici pericolul de a cădea în mozaic metodologic însă acest lucru este încă departe de ceea ce prezintă psihologia abisală căci ea se referă doar la partea generală a ştiinţelor aferente ei fără a intra în detalii. naturală. epuizarea resurselor etc. În realitate 87 . fie că este nulă fie că este considerabilă. limitate la a înţelege descriptiv un astfel de fenomen ca acesta al economiei. teritorii mai bune şi pentru aceasta are nevoie să lupte pentru alungarea acelora care se află deja pe aceste terenuri. chiar dacă constituţiile statelor şi mentalităţile mulţimilor pretind că ar fi o etapă stinsă în istoria Umanităţii. orice satisfacţie ar avea. Cu cât sistemul psihic este susţinut la acelaşi nivel energetic. Sub raportul evoluţiei istorice. Stabilirea provizorie a Valorii de Neutralizare este dată de raportul dintre Mediu şi Organism. prin diversificarea sistemului psihic în mai multe domenii de interes. De fapt orice imbold psihic presupune o acţiune în scopul neutralizării energetice.pretenţia de a înţelege Comportamentul Uman nu poate să nu ia în calcul comportamentul economic. ba chiar să producă o excitaţie energetică în plus. Acesta poate migra spre a căuta locuri. De aceea orice ar face Omul. sclavagismul se prezintă ca fiind un furt originar iar sclavul este un ostatic folosit în scopuri economice. Orice structură economică are interesul de a produce o neutralizare energetică a uneia sau mai multe pulsiuni în general. prelucrarea. Jaful militar este un moment important în evoluţia Umanităţii iar el se întinde până la vecinătatea modernităţii. adică de reglarea Valorii de Inhibiţie. ea poate modifica Valoarea de Neutralizare prin reducerea sau creşterea ei în raport cu valoarea iniţială. cu atât Valoarea de Neutralizare tinde să se depărteze. cu facilităţi din ce în ce mai noi. eventual cu confiscarea bunurilor lor. etc. Aceasta poate fi simplă. este evident că fiecare putere războinică antică (exemplul este luat de aici deoarece lucrurile se prezintă mai aproape din punct de vedere temporal de tranziţia dintre cele două economii) a început printr-o origine modestă care apoi prin forţa împrejurărilor s-a dezvoltat pe specializare militară. Din punct de vedere psihodinamic această relaţie cu mediul face ca diferenţa dintre economia simplă şi cea complexă să se facă după anumite principii. ci doar momentană iar ceea ce astăzi aduce fericire mâine poate fi un lucru banal. cu arme mai mult sau mai puţin rudimentare sau la cultivarea plantelor şi creşterea animalelor. Principiile legislative ale societăţii care se concentrează în Complexul Polis rezidă în relaţiile economice care se stabilesc la nivelul societăţii. Căci operaţiile preliminare sau adiacente sunt părţi esenţiale ale acestui sistem ca schimbul.

uciderea lui este neproductivă. tot ce-i trebuia Creştinismului era doar păstrarea valorii de neutralizare a urmaşilor foştilor sclavi. la fel şi restructurarea sa modernă poate fi benefică astăzi dar insuficientă pentru Spiritul Viitorului. decădere) şi cele ale individului însuşi. Ca nucleu al Religiei din punct de vedere social. ci ‘să nu ucizi’ a devenit sloganul unei epoci majore. Evoluţia Complexului Polis şi progresul tehnologic Freud şi-a exprimat temerea lui în ‘Viitorul unei iluzii’ după care civilizaţia în general. Rolul Religiei pentru societate este încă important.3. O astfel de evoluţie are la bază însuşi sistemul psihodinamic. într-un moment de autoanaliză lucidă în situaţia de a fi invadată de o Sexualitate Patologică ţinând cont de cererile legii excitaţiei energetice. De aceea toate statele sclavagiste s-au prăbuşit până la urmă. credea el. Inhibiţia ‘morală’ a Sexualităţii se înscrie tocmai în trăsătura regulilor sociale ce aveau rolul păstrării unei astfel de Valori de Neutralizare la un nivel scăzut iar această inhibiţie depăşea cadrul inhibiţiei normale datorată dinamicii relaţionării Instinctului respectiv cu mediul social. Sclavul nu mai este văzut ca fiind ‘cel ce trebuia ucis dar din diferite motive a fost lăsat să trăiască’. respectiv creşterea progresivă a Valorii de Neutralizare globală a societăţii. luându-se de la aceasta în special ceea ce coincide cu Spiritul Modern dar şi supravieţuind sporadic anumite principii periculoase pentru dezvoltarea economică. Fireşte că în economia actuală Religia nu mai are nici un rol iar penitenţele morale pe care ea le recomanda în trecut nu mai sunt actuale tocmai pentru că maşinile l-au înlocuit pe Om şi l-au eliberat din lanţurile sclaviei. ca element social de o importanţă covârşitoare. abstracte şi pseudoumaniste. Ce masi importantă este riscul permanent al vieţii soldatului care îşi vede pusă în primejdie agonisirea prin chiar moartea la care era pasibil prin revolta sclavilor. uriaşa strategie de exploatare socială sistematizată. Sclavul este mai eficient dacă este lăsat liber. a ‘eliberării’ sclavilor dar nu a dispariţiei lor ci doar a transformării lor sub experienţa pe care Omenirea o câştigă din practica sclavagismului. progresul tehnologic al societăţii ar conduce direct proporţional la ‘reprimarea instinctelor’. fie şi excepţional este tocmai datorită rădăcinilor sale adânci în conştiinţa umană abisală. Căci la fel cum educaţia sălbatică pe care ea a promovat-o pentru epocile clasice a fost benefică pentru Spiritul Clasic al acelor timpuri dar de-a dreptul catastrofală pentru Spiritul Modern. nu pot fi despărţite una de alta nici măcar astăzi. una mult mai productivă şi mai sigură sub aspectul ordinii sociale decât cea militară directă deşi aceasta a rămas şi ea în subsidiar faţă de sistemul economic în sine. ca urmare a exploziei tehnologice ce s-a instaurat în special în ultimul secol. aveau şi scopul de a consolida o educaţie în spiritul inhibiţiei şi pregătirea în acest mod a terenului pentru economia sălbatică. Comunismul şi fascismul se constituie ca exemple clare în acest sens. Căci societatea contemporană civilizată aderă la deplina creativitate şi libertate refuzând obedienţa acesteia. De fapt economia şi puterea militară. Pe drept cuvânt Nietzsche a spus că ‘creştinismul este o religie pentru sclavi’ căci el a intuit profund rolul economic al Creştinismului. Convertirea Imperiului Roman la Creştinism presupune aplicarea unei alte strategii economice. Maşinile şi roboţii au înlocuit pe vechii sclavi care puteau în sfârşit să fie eliberaţi. 2. penitenţele acestei Religii. ca fiind cea mai profundă Religie a societăţii vestice. Un al treilea stadiu de evoluţie al economiei complexe este cel al sistematizării economice. În sociologie s-a făcut la un moment dat comparaţia între vârstele cetăţilor (copilărie. Declinul Creştinismului despre care se vorbeşte astăzi stă exact în declinul în epoca modernă a principiului care l-a promovat iniţial.1. Dar probabil că şi acest rol va deveni la un moment dat insuficient. reduşi ei înşişi la o astfel de Valoare.2. sistemul economic susţinut de ameninţarea militară directă. adolescenţă. Cu toate astea. către înlocuirea totală a Omului din munca de rutină. Tocmai de aceea Omenirea Occidentală s-a văzut.el se mai practică şi astăzi în plină eră spaţială. provoacă unele probleme de nerezolvat. Căci societatea creştină nu a ezitat să ia cu asalt tot prin forţa militară acele mici grupuri ce nu se aliniaseră la Religia devenită Oficială iar această situaţie s-a repetat pregnant în Evul Mediu. Astfel că. Fireşte că spiritul Religiei Creştine continuă să se manifeste astăzi. Restricţiile. Căci grefându-se pe economia sclavagistă şi determinând o astfel de structurare socială originară. respectiv însuşi sistemul economic care s-a dezvoltat impetuos în această perioadă. Economia s-a desălbăticit în mare parte şi per total ea continuă către o desălbăticire totală. Aici intervine mecanismul economic global al societăţii. el poate fi folosit şi astfel se ajunge la valorificarea superioară a consecinţelor ce decurg de aici. maturitate. este 88 . prin educaţia în spiritul toleranţei precum şi a reconvertirii şi readaptării criminalilor. oficial principiul economic se păstra ascuns sub presupusa misiune divină de creştinare a ‘păgânilor’. Iar dacă ea continuă să se manifeste astfel astăzi. dacă nu cumva acest fapt se vede deja astăzi.3. Acest lucru este încă indispensabil pentru acest moment al societăţii cu toate principiile sale juridice. Sistemul economiei sclavagiste i-a permis Umanităţii familiarizarea cu conceptele economiei complexe instituite la nivelul gândirii subterane. fuzionate într-unele dintre teoriile umaniste. Din fericire astăzi este reformată ea însăşi pe plan global. legată inseparabil de valorile acesteia. care vor fi analizate la Complexul Tabu. Acest rol este în cea mai mare parte unul benefic pentru spiritul modern. de jaful militar fie brut fie sclavagist.

civilizaţia nu este altceva decât o junglă politicoasă. ci aceea că aduce dorinţe în plus şi îl subjugă pe om în povara pasiunilor. presupunerea. Tocmai de aceea. este plătit de individul ca atare. 89 6 . Pe de altă parte. adică din situaţia economiei sălbatice. Trebuie căutată mai degrabă o cale mijlocie a acestor două extreme. Aşadar nu există nici o dorinţă de ‘a-ţi mânca semenul’. În primul rând nu toate societăţile primitive practicau canibalismul. Apoi. acestea se datorează unor cauze diverse. asta se datorează altor probleme. Aşadar progresul tehnologic aplicat sălbatic poate aduce alte probleme decât cele presupuse de Freud. stagnarea. cum este Religia şi învăţământul nu pot elimina exploatarea economică practicată de unii. fără reinvestiţii şi fără inovaţii. dorinţele. de masă. cu vorbele sale măreţe şi naive totodată. Nimic nu se pierde. Marx a vrut să facă din Om o insectă asemenea termitelor care îşi construiesc de mii de ani în acelaşi fel adăposturile şi care se hrănesc şi se înmulţesc la fel. Preţul pentru faptul că sistemul economic este în progres. totul se transformă. Însă în principiu el nu conduce la reprimări masive ci la satisfacţii masive plătite apoi scump de întreaga umanitate. morală la acea vreme. Complexul Polis. nu au fost decât plafonarea. tocmai această concurenţă îl forţează să fie mereu la înălţime şi de aceea concurenţa este plămânul economiei în special şi al civilizaţiei în general. atunci concurenţa îl elimină efectiv de pe piaţă. acesta este interesul general al unei societăţi sănătoase. În felul acesta fiecare concurent reglează Valoarea de Neutralizare a celuilalt. că Omul este degradat. îl prinde în cercul vicios al plăcerii şi îl exploatează. Acesta este un lucru benefic însă doar până în punctul în care civilizaţia inventează artificial alte dorinţe. Totuşi o astfel de perspectivă nu este justificată. Fireşte aici poate fi exclus cazul canibalismului impus de înfometarea prelungită. cea a economiei sălbatice. Căci. Plusvaloarea este principiul fundamental al economiei şi nu doar al economiei. aşa cum crede Freud sau Rousseau. situându-se de obicei cu un pas deasupra cheltuielilor de cost. pentru faptul că acesta se îmbunătăţeşte. ceea ce fac ca fondul emoţional al nevroticului să devină unul patologic. Progresul tehnologic este astăzi învinuit de către teoriile umaniste că ar fi dus Umanitatea la râpă. ei asimilează puterile magice ale acestora. nu poate fi înţeles şi nu poate exista fără cel Cain. Marx a criticat burghezia din pricina acestei plusvalori. Speculaţiile psihologice pe care un agent economic le poate face asupra consumatorului sunt rapid eliminate de piaţă iar plusvaloarea se reglează şi ea în acest fel. după cum societatea de azi reprimă o dorinţă primitivă. Cealaltă extremă este derivată din teoria plusvalorii expusă de Marx. ca şi în triburile de astăzi unde se mai practică canibalismul. unde cel mai tare elimină pe cel slab. că natura este din ce în ce mai ameninţată de industrializare. de exemplu. după cum se va vedea la cealaltă secţiune. că patronul ar îngropa undeva această plusvaloare în aşa fel încât muncitorul să nu ajungă la ea este la fel de falsă pe cât a fost de utopic experimentul blocului Comunist care a dorit eliminarea ei. profitul pe care patronul îl obţine este ulterior reinvestit. Căci. Însă Omul este o fiinţă ceva mai complicată iar dialectica academică nu poate face nimic pentru a-l înţelege. ce au condus la scăderea nivelului de trai. Dimpotrivă. nivelul de trai al întregii societăţi creşte şi în fond. Toate instituţiile ‘şanselor egale’.posibil ca în viitor societatea să reprime o dorinţă considerată astăzi permisă. comunismul. ci al Vieţii în general . după cum s-a amintit deja aici. deci posibilitatea ca această practică să fie o dorinţă. chiar dacă prin subjugarea maselor cu tot felul de iluzii în scopul manipulării politice şi economice. Or. problema civilizaţiei nu este aceea că reprimă Instinctele. coincide cu creşterea alarmantă a numărului Tulburărilor Psihice. în timp ce factorii de decizie în privinţa produselor au intrat într-o letargie mintală. Complexul Polis cel care implică comportamentul gregar. ce-i ce-l practică consideră că prin felul în care ei îşi tratează victimele. după cum se va vedea la ultima grupă de complexe. adică a profitului ca urmare a unei acţiuni unde resursele câştigate sunt mai mari decât cele pierdute. urmând producţiile ştiinţifice care sunt condiţii ale progresului tehnologic. De aceea civilizaţia mai degrabă satisface vechile dorinţe inhibate decât inhibă pe cele permise anterior. Dacă astăzi la nevrotici apar unele tendinţe canibalice.6 Aşadar este extrem de greu de a face alegerea între progresul social exploziv. Consecinţele ‘economiei socialiste’. În ceea ce priveşte teoria sa economică. respectiv canibalismul. creşterea explozivă a nivelului economic japonez. cu exploatarea sa socială şi o protecţie a individului consecventă cu normele declarate ale democraţiei sau ale anumitor societăţi ce se vor a fi cât mai drepte. după eşecul politic al comunismului economiile fostelor ţări comuniste s-au întors de unde au plecat. lipsit de individualitatea specific umană poate fi vzut cu ochiul Ceea ce a făcut Marx în teoriile sale este de a imagina o înlocuire a unei extreme. fie ea şi inconştientă. care este un comportament instinctual. Dacă un agent economic se mulţumeşte doar cu acelaşi tip de producţie. Eliminând concurenţa. slăbeşte. Concurenţa însăşi face ca economia sălbatică să devină economie de piaţă căci nevoia de profit maximal specific fiecărui om în actul de schimb economic se autoreglează de condiţiile pieţei şi plusvaloarea suferă şi ea acelaşi lucru. cu o altă extremă. ci doar a-i lua puterile iar această dorinţă este secundară sistemului ideatic magicist al primitivilor. Că această plusvaloare face de multe ori obiectul economiei sălbatice. cu toate că a avut ca bază fabricile germane furate şi transportate către Rusia.

individuală la acesta. După cum arată şi numele cu rezonanţa sa istorică el reprezintă opusul a ceea ce este Polis adică tendinţa spre subminare. necesară mobilizării şi sintetizării forţelor individuale ale societăţii. Când Freud spune că după uciderea ‘tatălui originar’. o sălbăticie rousseauistă. Aşa cum Complexul Traumatic implică creşterea în mod egal cu propria valoare energetică a celei a Complexului Eden. Nevoia de activitate este una naturală şi poate face din muncă ceva nobil. El este reacţia negativă. Fireşte că privind numai la deşeurile civilizaţiei date de psihopatologie civilizaţia pare într-adevăr un blestem. Maxima lui Marx ‘Munca l-a creat pe om’ îşi poate găsi acoperire într-o munca ecologică şi nu una dezumanizantă aşa cum este cea din capitalismul sălbatic. pentru ca apoi să urmeze încă două secţiuni relative la fenomenul dreptăţii şi al culturii relativ la el. Freud nu ia în calcul că fraţii vor fi devenit deja ei înşişi autoritate iar după ce ar fi avut nonşalanţa de a-şi ucide tatăl. faţă de lege. În realitate opoziţia faţă de progresul tehnologic trebuie înţeleasă ca o nostalgie faţă de societatea clasică structurată ierarhic strict. consecinţa psihologică a lui. Implicarea într-una dintre formele sale este o nevoie fundamentală a Omului.2. El se manifestă în general prin repulsia totală asupra regulilor. Excesele capitalismului sălbatic chiar pot produce mutilări genealogice severe după cum se va vedea.2. Cert este c el a consolidat Complexul Polis cu nevoia Omului de a-şi vedea semenul şi de a face lucruri împreună cu el. este greu de crezut că vor avea apoi sentimente de remuşcare ajungând astfel în locul lui. Efectele ei se vor vedea mai departe la Complexul Sisif. el proiectează asupra primitivului Complexele proletarului modern educat în spirit de obedienţă de către autorităţi în propriul lor folos prin stabilirea normelor civile. Eroarea care se comite adesea când este învinuit progresul tehnologic sau ştiinţa în genere. El este strâns legat de posibilitatea obţinerii unor satisfacţii pe cale mai mult sau mai puţin antisocială în situaţia în care comportamentul dictat de Complexul Polis cu toate compromisurile sale nu este în măsură să producă ceva de acest gen. Că e de detestat sau de admirat asta e o altă problemă. mereu altele.1. Însă ea uită că şi o astfel de societate parfumată edenic este tot produsul tehnologiei chiar dacă în principal celei militare. Bergson a avut dreptate să îl numească pe Om. de incapacitatea Omului de a împărţi ceva cu mai mulţi semeni. 2. cel Cain. 2. Iritarea şoferului ce stă un minut la semafor lasă să se vadă o bună parte din acest Complex deşi în această iritare sunt implicate şi alte Astfel de Complexe.4. ele sunt evident antiumaniste deoarece reneagă în bloc valorile civilizaţiei. atunci cum ar mai putea progresa? Oare nu tocmai aceste nevoi.depresivului umanist şi repudiat relativ la aceste valori. este aceea că acestea sunt considerate încheiate. asta reiese de asemenea din analiza conceptului de ‘progres’.1. la fel şi Complexul Cain vizează opoziţia necondiţionată faţă de normă. Structura generală Complexul Cain este reversul celui Polis. tendinţa automată a individului uman de a refuza o elaborare secundară a demersului pulsional şi cerând satisfacţia directă a acesteia. fraţii (copiii lui) s-au căit de actul lor nedrept. 90 7 . Fireşte că în acest fel Complexul Cain se manifestă în nihilistul care nu acceptă ceva ce i-ar putea fi folositor de fapt. De aceea sub pretenţia de umanism multe din aceste teorii ascund un mizantropism contemporan. a structurii generale. utopică. Relaţia dintre cele două respectă întocmai relaţia dintre cele două Filiere Psihice şi ceea ce s-a spus despre prima grupă de Complexe este valabil principial şi aici. Această nostalgie este dictată în mare parte de către celălalt Complex.7 Indiferent de cum este văzut progresul tehnologic de anumite teorii el este rezultatul socializării speciei. fără să se observe că însăşi ideea de progres presupune continuitatea. spre desolidarizare de semeni. Dacă ar fi aşa atunci acest fapt ar conduce la Dacă îşi doresc doar eradicarea acestor excese iar critica tehnologismului este o critică doar a tehnologismului absolut având în comparaţie un tehnologism uman care evoluează de la sine fără presiuni şi restricţii atunci respectiva critică este benefică. Dacă însă ele au în vedere nu o iluzorie întoarcere la o sălbăticie lipsită de gregarism. Aceste probleme vor fi tratate pe mai departe. Complexul Cain Complexul Cain este al patrulea Complex de pe trunchiul psihic. Că tehnologia şi ştiinţa civilizaţiei noastre nu sunt capabile să rezolve problemele Umanităţii deocamdată. de creşterea demografică.4. se află în relaţie retroactivă cu tehnologia? Aici tehnologia nu trebuie redusă doar la implicaţiile biologiei genetice sau cele ale fizicii moleculare. fiind omologul celui Polis şi formând alături de acesta cea de-a doua grupă de Complexe.1. ‘homo faber’. aşa cum sunt legile sociale ce operează o anumită organizare socială. ci la întregul progres tehnologic începând de la uneltele din piatră. Şi aici nu este vorba despre a compara cantitativ numărul beneficiarilor de pe urma lui cu numărul victimelor lui ci de a vedea perspectivele de îmbunătăţire a situaţiei în cauză. Apoi se vor analiza unele tipuri de societate care au legătură cu acest Complex ceea ce face obiectul celei de-a doua secţiuni. Iritarea teribilă la existenţa obstacolelor sociale deşi ele de obicei împiedică existenţa a unor mult mai mici satisfacţii deci nemulţumirea s-ar cuveni să fie minimă. Apariţia tehnologiei este eficientizarea acestei asocieri originare. Însă cazurile dramatice sunt totuşi minoritare. Aceste teorii care se autointitulează umaniste însă uită că de toate acestea este beneficiar însuşi Omul iar progresul tehnologic este menit să suporte explozia demografică pe care se pare că aceste teorii nu o pot suporta. dacă tehnologia nu ar fi în perpetuă insuficienţă faţă de nevoile umane. În analiza lui mai întâi se va porni de la dinamica transformării sale din cel Polis şi de la geneza sa ceea ce face obiectul primei secţiuni. Dacă nu se iau în vedere aceste perspective acest posibil umanism nu este decât un mizantropism vopsit.

Imperiul Roman a cunoscut acest fenomen şi de aceea s-a şi destrămat. În vârful acestei societăţi stă conducătorul. Exploatarea armată este în fapt principiul oricărei exploatări şi stratificări sociale. El are funcţia de decizie iar decizia lui este îndeplinită de întreaga societate. acest Complex este în mare parte structurat în această opoziţie faţă de cea Pozitivă. mai ales în persoanele autorităţilor militare. Acest lucru este posibil prin iscusinţă militară. Rousseau bine a intuit actul de cedare al drepturilor politice ale indivizilor către conducător. până la grupurile economice de concurenţă. Este suficient ca funcţia de exploatare să sufere neregularităţi şi subordonarea se destabilizează. Tocmai de aceea există istorii paralele şi uneori contradictorii pe care state rivale le susţin. Înflorirea comunismului după cel de-al doilea război mondial s-a datorat în bună parte unor astfel de confiscări de la ‘burghezi’ sau de la ţările învinse. după cum s-a spus mai sus. Complexul Cain este cel care este în măsură să reglementeze aceste relaţii. de docilitatea acestora. Liantul grupului. face ca acest Complex să sufere asociaţia şi fuziunea Complexelor Narcis şi Eden. Însă în istorie adevărul a fost de partea celor puternici şi de partea învingătorilor militari. Etica socială este o problemă de capacitate a cetăţenilor de a suporta exploatarea celorlalţi.2. prin eficienţa armelor şi prin liantul infrastructural solid adică prin organizarea solidă.2. implicare care defineşte Omul Civilizat. La Omul Modern exacerbarea Complexului Cain implică exacerbarea comportamentului antisocial în general. Complexul Cain şi starea societăţii Aşa cum se întâmplă cu toate Complexele Filierei Negative. Un Hitler sau Stalin reprezintă prototipuri ale unor astfel de masive concentrări de putere. Relativ la celelalte grupuri dimpotrivă. stabilitatea ierarhiei sociale este cu atât mai mare cu cât latura pragmatică a profitului exploatării este mai mare. însă acest lucru l-ar putea face şi camaradul său iar rezultatul ar fi o anarhie nefolositoare nimănui. Prin sine însuşi. Dezvoltarea socială. de aceea comportamentul antisocial lasă să transpară o anumită neutralizare edenonarcisică. Puterea socială este dată tocmai de această capacitate de a fi protejat sau de a adera la un anumit grup. Orice asociere de tip Polis ce determină grupul implică o structură socială iar ea este pusă în relaţie cu o altă structură socială la care aceasta se opune potenţial.1. buna lui organizare presupune virtuala lui capacitate de apărare sau cucerire relativ la alt grup sau la altă specie.J. a continuităţii economice în vederea puterii sociale către el. exploatarea de asemenea iar sistemul social ar fi dezorientat. Soldatul. prin producţie în sistemul economic căci prin agresiune armată el poate subjuga un alt sistem social. ierarhia. Numai când au eşuat aceste campanii de cucerire a apărut şi regretul. el are sarcina cea mai grea şi anume aceea de a-şi risca viaţa. Aşadar societatea nu este un grup amorf. Întemeierea societăţii superioare umane ca societate dinamică nu se poate concepe fără cea de-a doua grupă de Complexe spre deosebire de cele statice. Freud identifică în această putere ‘orientarea libidinală’ a supuşilor către şef. a bunurilor economice. Însă pentru subordonat. Astfel că popularitatea lui Hitler şi resursele economice investite în armată pentru cel de-al doilea război mondial au fost date în bună parte din confiscarea averilor evreilor şi a celor ce se opuneau regimului. Fireşte că el ar dori să îl deposedeze pe şef de funcţia lui. simplu. evoluţia socială face ca structurile sociale să se diversifice la maximum iar dinamica lor să fie foarte flexibilă. În acest caz controlul asupra sclavilor s-ar anula. simple ale unor specii inferioare ca furnicile şi albinele. Dimpotrivă. în special datorită vecinătăţilor pe Filiera Negativă. cu cel mai mic grad. conducătorul reprezintă punctul de concentrare. structurate în două sau patru grupuri totemice între care există relaţii retroactive de natură economică sau de reglementare a căsătoriilor în aşa fel încât să se evite incestul. Iar dacă prin absurd s-ar presupune o docilitate absolută atunci 91 . împărţit în structuri sociale bine stabilite. Implicarea tuturor celorlalte Complexe. deci vizează concurenţa dintre grup şi restul speciilor sau chiar alte grupuri sociale. ca imposibilitate a individului de a se integra în societate prin uşa din faţă şi prin tendinţa irezistibilă de a intra în ea pe uşa din dos. Structura militară reprezintă un complicat sistem social. Deci tensiunea Polis-Cain este cea a echilibrului însuşi al societăţii. ci unul dinamic şi foarte complex. Exterminarea unei părţi din populaţie a contribuit şi ea la ‘creşterea economică’. Reglementarea statutului fiecărui grup este dat de relaţia infrastructurală dintre Complexul Polis şi cel Cain la fiecare individ din grup. Un astfel de sistem social poate renunţa din principiu la implicarea directă. 2. între care există ierarhie. Complexul Polis presupune constituirea unui grup de către raţiuni economice sau de securitate. Complexul Cain poate determina psihopatia explozivă în variantă antisocială. este la un nivel inferior în cadrul sistemului social militar. Istoria a înregistrat pe parcursul ei acumulări imense de putere socială. momentul de asociere a mentalităţii psihice. Către el este investită puterea socială aşa cum J.susţinerea teoriei totemiste a lui Freud. în timp ce conducătorul său este mai protejat. societatea este împărţită astfel pe criteriul economic. după cum chiar în interiorul grupului există o ambivalenţă la nivelul fiecărui individ pentru ceilalţi.4. Începând de la structurile totemice ale primitivilor. Un alt criteriu este cel militar. O astfel de stratificare presupune o piramidă socială care reflectă fidel organizarea grupurilor şi relaţiile dintre ele. legat de agresiunea sau apărarea armată. Executarea ordinului se face în raport cu dorinţa sa de stabilitate. după cum deja s-a amintit mai sus.

Trecerea de la sălbăticie. făcând din exterminarea raselor diferite un scop în sine iar oamenii din interiorul sistemului însuşi s-au speriat de perspectiva dezechilibrării acestui fel de comportament. Dar însuşi comunismul nu a putut să înlăture exploatarea la rândul lui. a merge doar pe principiul unuia şi ignorând cerinţele celuilalt. de capacitatea lui de a se apăra. Ecologia socială avansată şi emancipată ce a rezultat după cel de-al doilea război mondial nu reiese decât din frica politicienilor de revolta maselor. Complexul Polis este cel care guvernează aceste relaţii alături de cel Cain iar a face abstracţie de unul dintre ele. Aşa s-a întâmplat cu dezagregarea marilor imperii. Acest fapt este ignorat inclusiv de socialişti în special de cei de extremă stângă. Nazismul a pariat în mod decisiv pe cel Cain. însă la un moment dat şi-au dat seama că ceva nu este în regulă. ceea ce pe moment a condus la focalizarea mâniei populare către aceştia spre nenorocul lor. Cel mai slab salută întotdeauna primul fapt arată în ce măsură normele de comportament au acest scop. ceea ce îi face făţarnici. Acestea au condus la posibilitatea oamenilor de a face revoluţie. din egalizarea tuturor oamenilor scopul său şi a fost şi el invadat de Complexul Cain ce se opunea acestor principii abstracte. dominaţi de Tulburări Psihice destul de serioase s-au trezit măcinaţi de boli psihosomatice dintre care ulcerul gastric şi diabetul erau cele mai reprezentative. revoluţii cu orice 92 . Această lipsă de motivaţie a fost marele simptom al economiei socialiste. * Nota: *. Căci chiar dacă aceşti lideri declarau că doresc binele societăţii în primul rând. bunăoară. Speriaţi. Ele au trăit iluzia egalităţii şi fraternităţii. Iar Complexul Cain ca de altfel şi celelalte Complexe de pe Filiera Negativă sunt imboldul acestei lupte de clasă în care comuniştii au implicat atâta pasiune. acest respect implică un reflex asupra propriei persoane după cum se va vedea. totuşi Actele Psihice au sensuri subterane. individul are tendinţa de a deveni conservator în timp ce cei de jos continuă intenţia de ascensiune. or se revoltă orbeşte aşa cum s-a întâmplat cu comunismul şi provoacă dezastre sociale mai mari. Omul nu are decât o dorinţă neglijabilă de a-l respecta pe celălalt iar atunci când se întâmplă. Tocmai de aceea valoarea acestor norme depind de valoarea celuilalt de a îndura. în special a celei de a cerea arme. În felul acesta societatea a fost oarecum lăsată liberă iar un popor emancipat ca poporul francez a ştiut să înlăture păcălelile religioase cu privire la teoria dreptului divin. după cum însuşi Freud observă într-o profundă intuiţie (‘Noi prelegeri introductive de psihanaliză’). La abuzurile la care acest curent politic s-a dedat. Liderii comunişti au devenit ulterior nişte aristocraţi. Organizarea socială modernă ar fi fost încă una aristocratică dacă nu s-ar fi inventat dinamita şi praful de puşcă. Platon şi Marx au fost idealişti dar poate şi ignoranţi în materie de psihologie abisalăţinând cont de refugiul lor în abstracţiunile dialectice. să ajungă conducător. regresivă faţă de cea burgheză. de la societăţile totemice către societăţile cu o organizare cât de cât superioară s-a făcut tocmai pentru că Omul a ştiut să fie o ameninţare pentru semen iar forţa muşchilor nu a mai fost suficientă în comparaţie cu forţa inteligenţei. masele nu au luat poziţie decât atunci când au văzut că socialismul le-a dus de râpă. Însă problemele au rămas aceleaşi în ceea ce priveşte promisiunea istorică pe care politicianul o face şi pe care nu o onorează. ordinul dat inferiorului ierarhic este totuşi o parte din societate până la o posibilă tehnologizare absolută. Comunismul s-a pus în situaţia de a fi devorat de propriile sale doctrine.şi normele civice s-ar reduce şi ele la minimum. Comunismul a mizat pe cel Polis. la faţa locului. aşa cum susţine Kant. Îndobitocirea maselor a găsit în nazism exact efectul său de bumerang iar exploatarea sălbatică a condus la marele dezastru ce a fost cel de-al doilea război mondial. după care cei din clasele de sus ar avea un drept irevocabil de a stăpâni în vecii vecilor. ba chiar a instaurat alta clasică. Dar este foarte probabil că amândoi (Platon cu siguranţă) să îşi fi schimbat părerile în mod radical dacă ar fi văzut la ceea ce a condus doctrinele lor aşa cum teoreticienii valoroşi ai marxismului şi-au schimbat punctul de vedere odată cu înţelegerea realităţii prin experimentarea ei concretă. a făcut din unirea tuturor popoarelor. Liderii acestor mişcări extremiste. Dacă totuşi oamenii se comportă moral unii faţă de alţii este pentru că aceştia pot fi ameninţători unii faţă de alţii. luptă cu eroism şi cucereşte însă nu va accepta acest lucru pe tot parcursul vieţii pentru că el vrea în mod progresiv mai mult fapt pe care statutul de simplu soldat nu i-l oferă. este drumul către eşec. din nevoia tradiţionalistă de absolut. Marii moşieri şi burghezi erau văzuţi ca destabilizatori absoluţi. Principiul unei astfel de docilităţi constă în posibilitatea de revoltă a poporului. Socialismul extrem s-a trezit dominat de acea pasiune de a face revoluţii. S-a observat că idealul egalităţii pentru toţi oamenii este o utopie şi că exploatarea. În situaţie de criză motivaţională soldatul va înceta să mai lupte căci dorind fiecare ascensiunea cu pricina este imposibil ca fiecare să adere la o funcţie superioară. politicienii s-au grăbit să elaboreze ipocrita şi inaplicabila Declaraţie a Drepturilor Omului. păcălind pentru moment pe cei mulţi. Căci odată realizat social. soldatul acceptă să-şi sacrifice viaţa. Evoluţia armelor este unul din principiile evoluţiei societăţii alături de altele. Ei spun că doresc binele mulţimilor şi acestea îi aleg la conducerea statului. Valoarea sistemului de norme morale nu este una absolută. Obiceiul salutului este o formă de politeţe ce vine să asigure pe cineva de neagresiunea celui ce îl face. Tocmai ameninţarea pe care Omul a reprezentat-o pentru semenul lui este în stare să îl pună pe acesta în starea de a se putea apăra.

În acest caz inhibiţia s-a produs deoarece proprietarii de recoltă ar fi riscat să piardă recolta dacă nu ar fi acceptat preţul. în situaţia de ostatic. deci tocmai posibilitatea de a se bucura de bunurile libere. La nivelul ştiinţei economice se face o distincţie între bunul liber şi bunul economic. 2. fireşte. Alegerea este o problemă de compromis. dacă cel care îl dobândeşte este rege de exemplu sau dacă îl găseşte întâmplător. le-au acceptat în credinţa că nu va fi o egalitate în sărăcie. a ajuns la concluzia că la un anumit număr de ani se produce o suprarecoltă de măsline. Complexul Cain este aici foarte subtil exploatat iar politicienii comunişti au ştiut să păcălească astfel masele. De exemplu furtul reprezintă luarea obiectului economic ca obiect liber iar sechestrul cu negocierea economică a răscumpărării. reprezintă conversia obiectului liber care aici este libertatea celui sechestrat. prizonierul îşi poate răscumpăra viaţa. Acest sistem este sistemul economic general. Ce se poate spune despre o piatră preţioasă găsită? Chiar dacă nu s-a muncit originar la fabricarea ei. atunci s-ar fi extins intensitatea inhibiţiei energiei aparatului psihic. este inclus în obiectul practic. Posibilitatea de a specula inhibiţia energetică este însuşi principiul economiei de piaţă. nu este nici el suficient. este insuficientă. în obiect economic. Valoarea de Neutralizare sistemului psihic a crescut sub imboldul supraproducţiei. schimb care defineşte însuşi actul economic? Dacă da. Un caz celebru este cel al lui Thales din Milet care.4. Această explicaţie este însă insuficientă după cum este şi caracteristica de ‘rar’ pe care bunul economic o primeşte. cu toate că în ele s-au investit muncă şi talent. însă necesităţile teoretice fac ca sensul conceptului de ‘practic’ să aibă nevoie de un sens mai larg. Relaţia dintre cele două concepte este aceea de subordonare. Posibilitatea mare de câştig exista sub orice aspect chiar şi în condiţiile unui preţ ridicat al folosirii morilor. se manifestă tocmai prin această brutală conversiune. pare să fie un bun liber şi totuşi el este un bun economic căci pentru a-l vizita trebuie investite milioane de dolari în aparatură. Economicul dimpotrivă este exclusiv un interes de schimb. după anumite calcule. Preţul şi condiţiile schimbului economic Trebuie făcută mai întâi o distincţie între conceptul de ‘practic’ şi cel ‘economic’. Este acest act unul economic sau nu? Dacă nu. Marile lovituri economice constau tocmai în conversiunea brutală a obiectului liber în obiect economic sau invers. ci o egalitate cu cei bogaţi. aerul. Aici este cazul inhibiţiei determinate de monopol. adică scăderea satisfacţiei. Este atunci rezultatul practicării respectivului sport un bun economic? Răspunsul este negativ. Aşa se face că unele opere de artă. Astfel că el a închiriat toate morile de ulei determinând monopolul asupra lor iar preţul fixat producătorilor în schimbul prelucrării produselor. pragmaticul. căci natura este cea care a creat-o. Masele.preţ. Acest slogan este asemenea celor ale loteriilor care spun cât va fi câştigul dar nu spun cât vor fi pierderile celor ce ‘îşi încearcă norocul’. Un alt fel de inhibiţie este cel prin reclamă. Ştiinţa economiei spune că dacă un bun poate fi dobândit fără schimb el nu este un bun economic. În teoria prezentată aici. când au acceptat sloganurile populiste. apa şi tot ceea ce este dat în acest fel. i-au adus venituri considerabile. egalitariste. care sunt caracteristici pentru bunul economic şi bunul liber. unde subiectul economic este hărţuit senzorial de posibilele satisfacţii. Căci chiar aerul şi apa băută necesită o muncă iar oboseala poate surveni şi în cazul în care cineva practică un sport de plăcere. Astfel că practicul este şi interes oricare ar fi el deci în care intră şi cel de gratuit şi cel de schimb. economicul. Pe de altă parte cineva poate dobândi un bun economic fără nici un fel de efort. totuşi ea este un bun liber. Aceste concepte sunt văzute ca sinonime.3. Actele antisociale. obiectul liber este cel ce nu produce o neutralizare energetică (deşi poate fi vital pentru Organism) sau produce una neglijabilă. atunci cum se face că există un schimb. Un obiect poate trece foarte rapid din obiect liber într-unul economic sau invers în funcţie de circumstanţele exterioare sociale sau de mediu. Aşa se întâmplă că spaţiul interplanetar dorit de vizitat de mulţi. Dimpotrivă. obiectul economic este definit ca obiectul capabil să producă o neutralizare a energiei psihodinamice. Dacă statutul de obiect economic al unui obiect este dat de capacitatea lui de neutralizare. 93 .2. Situaţia cu prizonierul este de asemenea explicabilă energetic: Valoarea de Neutralizare a sa este foarte scăzută în situaţia de prizonierat iar simpla vedere a luminii zilei sau a unei alergări sănătoase pot deveni obiecte economice pentru subiect. de obicei accesibil tuturor fără efort ca lumina. Primul este un obiect natural. Astfel că abuzurile au apărut pentru că nimeni nu a stat să judece propriile acte în vâltoarea ameţitoare a revoluţiei. Eventual ele au fost muşamalizate atunci când consecinţele lor s-au dovedit a fi dăunătoare.1. dacă s-ar fi pierdut această recoltă. totuşi ele nu au devenit obiecte economice decât atunci când au produs o neutralizare energetică estetică specifică adică atunci când cineva le-a admirat. atunci distincţia între schimb şi gratuitate. date de suprasolicitarea Complexului Cain. atunci valoarea lui este dată de valoarea inhibiţiei. Celălalt constă într-un obiect ce poate fi achiziţionat prin schimb şi care de obicei implică un efort economic adică o activitate specifică. Aşadar nu contează obiectul în sine cât mai ales relaţia lui cu subiectul în determinarea distincţiei economic-liber. revoluţii cu sine şi cu orice părea că trebuie revoluţionat. Pe de altă parte. Aici este marele slogan al comunismului care din păcate găseşte ecouri şi astăzi şi chiar în societăţile cele mai dezvoltate. Criteriul muncii şi a oboselii pentru stabilirea distincţiei cu pricina.

Consecinţele unei astfel de strategii economice sunt dezastruoase căci exploatarea sălbatică a condus fondul pentru mari tulburări sociale. speculând inhibiţia libidinală. Ţările care urmau să devină comuniste au devenit terenul unui capitalism sălbatic. Căci posibilitatea de câştig atunci când sechestratul este viu este incomparabil mai mare şi deci Valoarea de Neutralizare creşte ca urmare a posibilităţii de câştig apărute. unde patronii erau extrem de bogaţi în timp ce muncitorii se situau la limita sărăciei. Asemenea schizofrenicului hărţuit de Halucinaţiile Auditive ce îi comentează contradictoriu gesturile la fel se produce şi în cazul răpitorilor ce vor putea mult mai bine fi supuşi. el va crede că ar fi de fapt favorizat atunci când patronul îi oferă un minim de existenţă. supunere şi frustrare. Stabilirea preţului unei mărfi. însă despre acest subiect se va trata puţin mai jos. se face în funcţie de echilibrarea Valorilor de Inhibiţie a celor două sisteme psihice ce negociază schimbul. Acţiunile acestora pot fi crude tocmai pentru a-i produce o tensiune considerabilă sechestratului căci el este dispus să plătească pentru a se elibera de această tensiune. Răpitorii trebuie de asemenea să fie atenţi ca acesta să nu moară. se poate anunţa că o anumită autoritate a propus luarea cu asalt a locului deţinut de ostatici dar că la această posibilitate s-a opus vehement familiile celor răpiţi sau cei ce negociază eliberarea acestora. Deci dacă cel sechestrat este o persoană bogată sau importantă. La nivel ecologic asemenea abuzuri ar trebui reglementate într-un fel şi mai pe larg. deci cu cât Valoarea de Inhibiţie şi cea de Neutralizare sunt mai depărtate. neutralizarea energiei Pulsiunilor. ca în cazul avarismului. Câştigul absolut presupune maximul de câştig. O a treia formă de inhibiţie este cea determinată de educaţie. anume câştigul absolut şi pierderea absolută iar negociatorii le evită prin echilibrul ce se stabileşte între acestea în dinamica negocierii. indiferent de 94 . El se va pretinde un om lipsit de scrupule. cumpărătorul şi marfa. la fel şi părţile de schimb. De exemplu salariul unui muncitor nu se negociază în funcţie de capacitatea de neutralizare a muncii lui la nivelul patronului căci în cazul în care acesta este educat în spirit de umilinţă. atunci când banii sau orice alt obiect pe post de valoare standard sau una variabilă care este capabilă să producă prin sine însăşi direct sau indirect. Ba mai mult. adică a echilibrului schimbului. pe fondul respectivei educaţii. Iată că negocierile vizează în mare parte sistemul psihic iar acele legi generale ale Pulsiunii sunt şi legile schimbului economic. Dacă acest câştig este mai mic atunci legea atracţiei valorice nu este satisfăcută căci Valoarea de Inhibiţie nu o egalează pe cea de Neutralizare şi astfel rămâne o diferenţă de excitaţie considerabilă. schimbul este unul natural. la sugestiile lui. Căci astfel el nu mai poate obţine nici un preţ sau eventual unul mult mai mic pe retrocedarea cadavrului. Aşa se face că. au trebuit să recurgă la vaste programe de ecologie socială. Dacă el este bogat atunci familia. Primitivii pot face marfă standard un obiect ce poate uneori să fie greu deosebit de marfa variabilă în sensul că poate produce prin sine însăşi o neutralizare. Astfel că ucis. Subiectul este educat în spiritul inhibiţiei generale. el poate conduce la maximul de inhibiţie energetică prin anularea funcţiei sale de scut în cazul în care se pune în aplicare acest mic război. schimbul este unul artificial. Se poate totuşi întâmpla ca marfa standard să producă direct o neutralizare. De exemplu la radio. pe care răpitorii îl ascultă fie pentru a se informa fie din plictiseală. care este întotdeauna psihică (estetică sau magică). Atunci când cele două mărfi de schimb au rol de neutralizare energetică regulată dar şi concretă. care determină relaţiile economice. statul sau familia vor plăti preţul cerut de răpitori şi stabilirea lui se face în funcţie de cunoaşterea fondului dinamic al sistemului psihic al celui sechestrat. cu atât subiectul economic în cauză este mai dispus să facă concesii şi să reducă din pretenţiile sale vizând obiectul de schimb. adică la cedarea reciprocă de bunuri. chiar dacă doar în mod empiric iar în situaţii limită se poate începe un război psihodinamic unde răpitorul este epuizat tensional. Această tensiune la care răpitorul este supus este cunoscută de către economişti şi psihologi. coroborat cu experienţele tragice ale celor două mari războaie. Marfa poate fi una standard. însuşi ostaticul reprezintă un scut faţă de ofensiva militară la care societatea apelează. Apare aici clivajul specific fondului psihic infantil iar răpitorul va regresa la o astfel de stare ceea ce îl face extrem de vulnerabil emoţional. Se poate aici vedea cu uşurinţă că în relaţia economică se pot stabili două extreme ce nu trebuie niciodată atinse. Răpitorii au în vedere această posibilitate iar acţiunile lor sunt influenţate retroactiv ca urmare a acestei posibilităţi. De exemplu negocierea preţului eliberării în cazul răpirii se face în funcţie de această Valoare de Inhibiţie. capabil să ucidă. Acestea implică trei elemente: vânzătorul. Însă acest caz este unul psihopatologic unde obiectul excitaţiei psihice s-a deplasat către marfa standard. Asta înseamnă că. În cazul în care în schimb apare această marfă standard. însă dacă o va face însăşi Valoarea de Inhibiţie a propriului sistem psihic va creşte. având un potenţial de neutralizare ridicat el este în stare să plătească mai mult pentru micile satisfacţii care în mod normal ar trebui luate ca premise ale vieţii. Căci pentru el asta înseamnă un maximum de neutralizare. Orice sistem economic complex se poate reduce la schimb. Cu cât Valoarea de Inhibiţie a unui Segment din interiorul unui sistem psihic este mai mare. Ţările din spaţiul capitalist au fost influenţate de dezastrul care se profila în cel comunist şi.Reclama vizează o supraexcitaţie dictată de prezenţa în imagini sau slogane a unui obiect economic. va accepta un anumit preţ foarte convenabil pentru răpitor. foarte multe reclame asociază neutralizarea libidinală cu un obiect economic care nu are nimic de a face cu finalitatea libidinală. a moralei rigide iar în acest fel Valoarea de Neutralizare a sistemului său psihic este foarte mică.

ceea ce produce o inhibiţie. presupune totuşi o raportare indirectă. Însă primul are şanse să capete tot mai mult iar legea uzurii fizice sau morale. indiferent de interesul momentan al celui care cedează această marfă pentru ea. Fără această premisă schimbul este ineficient din punct de vedere economic iar negociatorul va avea pierderi. Iar scăderea progresivă a preţului şi vinderea produsului întro cantitate mai mare decât cea parţial practicată conduce în acel moment la neutralizare psihică superioară datorită profitului superior. Însă în general negocierea directă a preţului vizează calea mijlocie între posibilităţile de neutralizare ale ambelor părţi. Aceste două particularităţi nu pot fi totuşi despărţite una de alta. obţinând astfel eventuala eliminare a acestuia de pe piaţă. Căci vânzătorul ce micşorează preţul capătă mai multă marfă de schimb chiar dacă dă mai multă iar cel ce practică un preţ ridicat dă mai puţină şi capătă eventual tot atâta ca primul. În acest moment se poate da o definiţie clară asupra preţului. la o marfă. Preţul obiectului economic adică a mărfii variabile în cauză este însă dat în primul rând la nivel restrâns de intensitatea neutralizării pe care o produce respectivul obiect pe piaţă. a mărfii poate conduce la reţinerea unui stoc fie în stare de degenerare. Aşadar schimbul presupune renunţarea la un bun. faţă de această constantă în funcţie de această capacitate de neutralizare asupra cumpărătorului pe care marfa o poate realiza sau de apropierea de câştigul absolut pe care vânzătorul o are de partea sa. ca fiind cantitatea de marfă ce se schimbă pentru o altă marfă. adică de legea aşteptării. care înseamnă tocmai motorul economiei.modul în care se face. Reglementările schimbului face ca acest deziderat să nu fie niciodată atins. De exemplu hainele demodate au un preţ foarte mic. Schimbul este facilitat de faptul că obiectul cu care este schimbat prin actul economic trebuie să producă o neutralizare superioară fie particulară fie globală în câmpul sistemului psihic faţă de cea indusă de obiectul ce constituie marfa de schimb. preţul unui produs trebuie să depăşească cheltuielile de cost. Atunci când obiectul economic nu ameninţă cu pierderea absolută. a excitaţiei psihice ce poate apărea la nivelul negocierii. Ele ajung ulterior în vizorul periferiei publicului care este mai puţin atent la aceste lucruri legate de tendinţele prezente ale modei şi poate din acest motiv şi mai puţin bogat pentru a plăti o sumă atât de mare aşa cum este ea fixată iniţial pentru acest produs. căci aici pot interveni mai mulţi factori. Per total la nivelul sistemului său psihic Valoarea de Inhibiţie şi cea de Neutralizare rămâne aceeaşi sub raportul schimbului. ca şi când ar fi un fel de semizei lipsiţi de pasiunile umane respectiv pentru a opera o astfel de disimulare a interesului. în negociere. Tocmai de aceea negociatorii sunt îmbrăcaţi la patru ace. în schimbul corect un negociator ar dori pe gratis marfa celuilalt dar în aceste condiţii schimbul nu se produce. Preţul creşte faţă de acest prag. chiar dacă acest lucru se face nu prin preţul momentan ci prin cel global. O astfel de situaţie conduce automat la scăderea Valorii de Neutralizare a sistemului psihic celui ce vinde. negociatorul scade preţul produsului său. De aceea simularea este. deşi în situaţia de preţ ridicat nu avea aceeaşi satisfacţie. centrul publicului cumpărător nemaifiind interesat de ele după ce le-a cumpărat iniţial la un preţ enorm. De exemplu moartea ostaticului ar însemna pierderea ce se apropie de cea absolută la fel şi stricarea produselor ca urmare a trecerii timpului. De asemenea. Testarea retroactivă a pieţei presupune negocierea şi stabilirea preţurilor şi care se stabileşte la nivel de sistem economic global dar şi la nivel de relaţie economică particulară. temporale. Cu toate astea nu orice scădere a preţului se face ca urmare a ameninţării unei pierderi absolute. La nivelul pieţei aceste reglementări sunt foarte utile căci un vânzător este stimulat de concurenţă să scadă preţul. De exemplu. Pentru evitarea pierderii absolute. cum ar fi un câştig superior. Adică la nivelul sistemului psihic al cumpărătorului. punctul cheie. De exemplu. Pierderea absolută este evoluţia mărfii în aşa fel încât ea nu ar mai putea fi utilizată neutralitic. De aceea fiecare vânzător îşi laudă marfa iar cele mai multe reclame conţin formula ‘cu numai suma X se poate cumpăra Y’. Cunoaşterea Valorii de Neutralizare a celui ce este interesat în schimb şi a capacităţii de neutralizare a unui obiect înseamnă puterea de determinare a celui mai bun preţ la un moment dat. fără raportarea directă la piaţă. prin numitorul comun al preţurilor variabile pe piaţă ale respectivului produs. Acest fapt implică chiar neplăcerea de a pierde din profit dar care se poate recupera în viitor printr-o astfel de monopolizare a pieţei. fiind astfel evitată. Ştiinţa economiei de astăzi face cu totul abstracţie de condiţiile psihologice ale relaţiilor de schimb. fiecare parte simulând slaba neutralizare a mărfii ce urmează a fi achiziţionată şi marea neutralizare a celei ce este cedată. un negociator specializat pe un anumit produs şi pe care îl produce în serie va renunţa la o parte din produsele sale în schimbul altora căci lui îi este suficient un anumit număr de astfel de produse. Deci Segmentul Psihodinamic în cauză nu mai poate fi influenţat în mare măsură de numărul lor mare. deci negocierea preţului doar între două părţi. un anumit negociator poate scădea astfel preţul produsului său. Pentru a se vinde mai repede. particulară. o raportare temporală adică una ce se referă la preţurile practicate în trecut. fie în stare de stagnare tehnologică. De exemplu răpitorii nu pot cere toată averea ostaticului căci în acest caz acesta ar prefera moartea iar libertatea lui nu ar avea nici un folos. Căci o relaţie economică. prin a produce o inhibiţie concurenţei. un preţ ridicat poate conduce la vânzarea lentă a mărfii iar neutralizarea superioară a preţului ridicat poate fi anulată de efortul aşteptării. ca şi când nu ar avea nici o problemă. Ea explică variaţiile preţului ca urmare a raportului dintre cerere şi 95 .

fără intervenţia statului. culturală asupra dreptăţii. aşa-numita lege ‘a cererii şi ofertei’ este nulă. La acest nivel formulele matematice de calculare a evoluţiei preţurilor. făcând ca deciziile economice să fie cât mai bune pentru ei.1. adică ceea ce se numeşte ‘cântat după ureche şi nu după note’. stabilă. Aceste norme au constituit un corp comun şi constituie încă în societăţile cu economie simplă. ci una variabilă la nivelul pieţei. care nu ştiu că sub numele acestor principii este posibil practic orice. chiar dacă ele pot sî îi rănească orgoliul. atunci problema de asemenea rămâne. Rolul explicaţiei oscilării preţului în raportul dintre cerere şi ofertă este unul eminamente practic şi nu ştiinţific iar limitele pragmatismului ca teorie a adevărului ştiinţific se văd clar aici. respectiv cu Organismul. Cu toate acestea actele ‘drepte’ sunt ‘norme’ impuse de o anumită autoritate. altele decât acelea pe care mentalitatea statului şi cea religioasă le dau ca substitut profanului. În acelaşi fel. un tablou de Van Gogh poate fi dorit pentru repararea coteţului la găini şi totuşi preţul lui să nu crească. totuşi să se sesizeze acest fapt. dreptatea şi libertatea sunt noţiuni vagi. în loc ca preţul să fie explicat prin condiţiile psihice pe care le implică marfa la nivelul cumpărătorului. respectiv pe facilităţile unora mai mari decât ale altora şi care sunt susţinute de complexitatea debordantă a structurilor sociale. După cum marfa nu are valoare orizontală. Ceea ce frapează însă cel mai tare este variabilitatea regională. Însă odată cu economia complexă. Iar dacă cererea va fi definită evitându-se conceptul de ‘schimb’. Tocmai de aceea termenul ‘drept’ mai are şi sens de beneficiu. ca de exemplu o insultă sau sentimente ostile din partea cuiva anume. cu lipsurile sale. în aşa fel încât achiziţionarea lui să fie posibilă prin cedarea altui obiect economic. studiile statistice. fiecare om dorindu-şi o bună parte din planeta noastră: însă asta nu înseamnă că aceasta poate fi cumpărată sau că va fi cumpărată şi preţul va putea cumva fi influenţat de faptul că o anumită marfă ar fi dorită la un moment dat. Asemenea preţului ea este decretată în funcţie de lăcomia celui ce profită de pe urma ei sau de concurenţă. tocmai pentru că ei îşi pot dori totul indiferent ce ar fi din moment ce ‘dorinţa nu costă nimic’. 2. Căci el nu explică dinamica internă a unei situaţii ci doar influenţele externe ale sale. la fel şi dreptatea este una variabilă. Aceasta. După cum se va vedea Complexul Narcis este însăşi această Pulsiune de a adera la un statut superior cu orice preţ iar ea este dată tocmai din fondul social inferior. Ceea ce într-un loc este venerat iar în altul stigmatizat. Valori ca demnitatea. Însă tocmai ceea ce se recunoaşte a fi drept se impune pe aceleaşi principii. Căci respectiva persoană nu va mai avea nevoie de orgoliu aşa cum este obligat cineva aflat într-o poziţie socială inferioară. sunt folositoare pentru agenţii economici. deşi formal pare să nu existe o astfel de contradicţie şi numai pe baza unui simţ comun. Căci degeaba preşedintelui îi dau lacrimile de emoţie faţă de alegătorii săi emoţionaţi la rândul lor şi degeaba preotului i se stinge glasul din dragoste faţă de enoriaşii săi. atunci acea persoană poate trece nepăsătoare faţă de aceasta. Acolo unde nu există bunăstare şi prosperitate economică. de câştig (uneori chiar de mită). Uneori aceste variaţii pot fi atât de mari încât pot intra în contradicţie cu ceea ce era cunoscut drept dreptate. Însă această cantitate de marfă ce este cumpărată implică chiar preţul. dacă aceştia sunt mânaţi de interese economice. căci în acest caz cererea este cu adevărat imensă. poate întoarce pe toate părţile o lege în aşa fel încât să îi permită să facă ceea ce alţii ar fi straşnic pedepsiţi dacă ar face. Dimpotrivă atunci când cineva are statut social important şi bunăstare personală dar i se comit ‘nedreptăţi’. Ele pot fi fie morale adică filosofico-religioase.4. Căci cererea se defineşte prin cantitatea de marfă care este cumpărată la un moment dat pe piaţă. Căci justiţiarul asemenea actorului. Este evident că numele de ‘dreptate’ aplicat normelor sau comportamentului desemnat astfel nu este unul potrivit tocmai pentru că acesta nu are caracter universal ci este dat de circumstanţe chiar dacă se poate perpetua prin tradiţie. mai precis cu sistemul psihic. Pentru că variaţiile preţului sun explicate tot prin preţ. respectiv ea este ambalajul sistemului economic. Dimpotrivă el este influenţat de relaţia obiectului economic cu un alt obiect. Deci preţul nu este influenţat de dorinţa oamenilor de avea totul.ofertă şi în funcţie de acest raport preţul se stabileşte.2. fie juridice adică statale. Constituţiile şi justiţia în general iau o astfel de poziţie (în vestimentaţie şi comportament) încât să se creadă că tot ceea ce acestea fac are valoare absolută.4. libertatea şi egalitatea sunt praf în ochi în aceste condiţii. adică se prezintă voluntar. Or această relaţie este explicabilă tocmai prin legile generale ale Pulsiunii care sunt investite în Complexul Polis. ele s-au desprins ca norme separate. Pentru a explica ştiinţific oscilaţiile preţului atunci când sistemul economic se dezvoltă natural. A spune că dreptatea este una absolută este un enunţ filosofic care ascunde de fapt pretenţia tradiţională a filosofiei de a fi absolută. Complexul Cain şi dreptatea Dreptatea şi libertatea (aceasta din urmă putând fi considerată ca pe un Complex al Sclaviei) sunt prin excelenţă ornamentele economiei. de fapt nu este altceva decât o superficialitate menită să îi sperie pe cei slabi. deci ca fiind cantitatea de marfă dorită de piaţă. sprijinindu-se unele pe altele doar prin sistemul economic pe 96 . deci explicaţia tipic matematică este una circulară. Doar atunci se declară că un astfel lucru este nedrept şi legislaţia se pliază după el. Aşa s-a întâmplat de fiecare dată în istorie. precum şi de capacitatea de a îndura a celui ce o respectă. Dreptatea este prin urmare sora mentalităţii autorităţii iar stabilirea ei se face analog cu modelul în care se stabilesc preţurile.

care îl susţin şi chiar prin autoritatea investită. Universalitatea cu care normele religioase se îmbracă se datorează tocmai iluziei fiecărei Religii de a se considera centrul Universului şi de a constitui principiile fundamentale ale lui. Dar dacă Religia îşi trăieşte o motivaţie spirituală, superioară, numirea ca ‘drepte’ a normelor juridice este ridicolă căci ele vizează mercantilul ce se supune schimbării continue, la fel ca şi aceste reguli. Pretenţia de universalitate face parte din tabuul pe care statul, autorităţile sale vor să şi-l impună în mod magicist tocmai pentru a-şi exercita controlul şi funcţia asupra potenţialului forţei de muncă. A vorbi despre ‘drepturile omului’ aşa cum se vorbeşte astăzi, cu pretenţia ca aceste drepturi ar fi dictate direct de la Dumnezeu, este fără îndoială o naivitate intelectuală în cel mai bun caz, dacă nu o ipocrizie. Căci drepturile nu se acordă pe gratis ci ele se câştigă prin încadrarea într-un sistem economic. Virtuţile acestui sistem fac ca părţile sale să beneficieze de aceleaşi calităţi. Degeaba se spune în ‘Declaraţia drepturilor omului’ că fiecare individ are dreptul să-şi aleagă orice ţară ca reşedinţă, căci acest lucru nu este unul posibil deoarece ar provoca multe probleme ţării respective în cazul imigraţiei în masă. Degeaba se spune că fiecare om are dreptul la educaţie când copiii sunt maltrataţi şi înfometaţi. Restul sunt vorbe în vânt. Apariţia normelor sociale (civile şi metafizice) au ca principiu tocmai modificarea Complexului Cain în cel Polis. Aşa cum spunea Hobbes oamenii au observat că starea de pace este mai benefică decât cea de război. Aşadar normele au un principiu economic evident. ‘Sclavul liber’ putea fi mai eficient decât cel ‘legat’ iar marile sale satisfacţii pot conduce la creşterea nivelului producţiei cantitativ şi calitativ. În acest caz normele sunt anumite reguli menite să asigure protecţia fiecărui cetăţean pe care legiuitorul se obligă el însuşi să le respecte recunoscându-le ca divine sau universale. În felul acesta el îşi întăreşte propriul interes, legându-l de interesul poporului. Normele sunt în aşa fel făcute încât lovirea în interesul superiorului pare să fie lovirea în propriul interes. Nu există normă la nivelul animalelor. Adică nu se poate spune că leul este nedrept faţă de antilopa pe care o vânează şi nici pentru că îşi ucide puii pentru a se împerechea cu femela ce va intra astfel în călduri. Aici este vorba pur şi simplu de Instinct (brut) şi mai puţin de vreun sistem economic. Normele implică un interes economic oarecare şi ele pot fi şi abolite relativ tot la acest interes. O firmă care îşi doreşte de la angajaţii săi o cât mai profundă implicare, nu va ezita să îi acorde angajatului său unele mici atenţii, ca de exemplu o mică petrecere de ziua lui sau alte lucruri ce fac ca grupul să fie asemenea unei familii. Într-un anumit fel erau concepute normele în feudalism, unde muncitorului agricol nu trebuia să i se acorde gratificări speciale tocmai pentru a fi menţinut la munca sa brută şi în alt fel sunt concepute acestea în situaţia robotizării muncilor brute şi punerea accentului pe spontaneitate şi creativitate, ca în epoca modernă. Este evident că normele acceptate în comun, care conduc la o neutralizare psihică superioară sunt acelea pe care le ocheşte un interes economic oarecare. Această neutralizare psihică superioară menită să crească valoarea de neutralizare se ia fie în funcţie de nivelul de neutralizare comun acceptat fie în funcţie de scăderea Valorii de Neutralizare. În primul caz este vorba de emancipare pe motive economice iar în celălalt este vorba de ameninţare cum ar fi de exemplu ocupaţia străină pe care un popor doreşte să o înlăture. Creştinismul a acţionat şi asupra normelor de emancipare prezentând poporului posibilitatea de viaţă veşnică în rai dacă individul se supune normelor. Ceea ce a făcut ca normele sale să fie acceptate prin contract subînţeles. Dar în acelaşi timp el a pus capăt modelului războinic promovat de Imperiul Roman, unde fiecare era ameninţat fie de revolta popoarelor asuprite, fie de popoarele migratoare. Egalitarismul propus ca normă metafizică de către Creştinism a speculat tocmai dorinţa de ascensiune socială a sclavului. De atunci egalitarismul a rămas ca dorinţă supremă, ca moralitate absolută, în care fiecare crede asemenea copilului care ia pantofii părintelui pentru a se crede adult. Normele civile exploatează şi ele acest punct sensibil care orbeşte gândirea mulţimilor. Deşi oricine poate vedea că oamenii nu sunt egali şi că deşi legea spune că oricine are dreptul de a fi ales în parlament lucrul acesta nu este posibil. În parlament nu intră decât cei care acţionează într-un mod mai complicat, unde votul este ultimul punct al unui întreg lanţ de factori şi că nu oricine ajunge la el. Ceea ce se numeşte în general dreptate nu vizează decât modul în care individul din cadrul unei grup poate să aibă un sistem psihic detensionat. Asemenea preţurilor acest fapt depinde numai şi numai de Valoarea de Neutralizare a sistemului psihic global, astfel că un act poate fi drept undeva dar nedrept altundeva. Or cum această Valoare de Neutralizare variază de la individ la individ este clar că a vorbi de dreptate absolută este o pedanterie aristocratică fără suport. Aşa cum în junglă vânătoarea este o normă, la fel şi exploatarea sălbatică poate fi o normă pentru aristocraţie dar nu pentru o epocă postindustrializată cum este cea vestică. Aşa se face că Germania, după ce a fost decimată după cel de-al doilea război mondial, beneficiind de resurse umane capabile, a reuşit să devină repede ceea ce a fost şi chiar mai mult decât atât, pe când Rusia, continuând tradiţia economiei şi a educaţiei sălbatice nu a putut decât să ajungă exact acolo unde se afla înainte de a începe jaful comunist. Lipsit de o educaţie emancipată poporul rus a considerat drepte toate acţiunile conducătorilor lor şi chiar astăzi sunt unii care deplâng ‘fermitatea’ lui Stalin. Lecţia realităţii însă pare să fie mereu amânată pentru aceşti oameni. De aceea Rawls, când vorbeşte de inegalitatea în
97

folosul tuturor nu spune nimic nici despre natura normelor exterioare ce se stabilesc între indivizi şi nici despre dinamica internă a acestor norme, adică ceea ce consideră fiecare a fi drept. Sclavul timorat va considera că asta îi este soarta şi, speriat de ameninţarea cu moartea, îi va mulţumi cerului că a scăpat doar cu munca extenuantă pe când observatorul secolului al XXI-lea din societatea vestică va considera acest lucru o nedreptate profundă. Asta pentru că spiritul vestic a fost alimentat de principiul creştin al iubirii aproapelui şi a egalităţii, el identificându-se în acest caz cu semenul său. Din acest punct de vedere Creştinismul este un puternic spectru de norme de emancipare şi tocmai de aceea a reuşit să învingă un mare imperiu chiar cu propriile sale arme. Astăzi, când normele metafizice tind să depăşească, să perfecţioneze pe cele metafizice propuse de Creştinism, este clar că el este judecat neadecvat de către cei ce nu îi observă rolul în trecut chiar dacă el nu este un curent unitar ci un amalgam de curente şi opinii. Dacă normele sunt civile sau metafizice şi ele sunt înscrise în conceptul de ‘dreptate’, atunci ceea ce se numeşte ‘nedreptate’ se caracterizează fie prin contradicţia dintre aceste două norme sau chiar prin actul comportamental ce nu se înscrie în limitele acestor norme. În acest din urmă caz se poate vorbi de anormia juridică, de intervenţia organelor de stat în mod variabil. Acest caz reprezintă prototipul contravenţiei. În cel de al doilea caz coordonatele anormice nu sunt suficient de clare iar filosofii, sociologii şi juriştii şi-au tot bătut capul cu înţelegerea acestei ‘nedreptăţi’, încercând să definească ‘dreptatea’ într-un fel sau altul. Aceasta nu s-ar putea să se definească într-o manieră simplistă şi tocmai de aceea în acest domeniu pluteşte confuzia. Respectiv pentru faptul că aceşti autori au fost seduşi de conceptele de ‘dreptate-nedreptate’, în loc să înţeleagă dinamica sistemelor la care ele se referă. Astfel nu numai că nedreptatea sau anormia este variabilă în timp şi în spaţiu la fel ca şi spectrul de norme, însă norma şi anorma nu se opun contradictoriu după cum ceea ce este conştient nu se opune la ceea ce se numeşte inconştient. În acelaşi fel şi ceea ce este normă are aceleaşi principii de instituţionalizare ca şi anorma, respectiv interesul unui individ sau grup de indivizi într-un anumit lucru precum şi facilitatea accesului la acest lucru în dauna altora cărora li se blochează acest drum. Căci analizată profund, orice normă se dovedeşte a avea acest statut chiar dacă ea pare să se aplice tuturor prin faptul că toţi indivizii ar suferi aceeaşi frustrare de pe urma ei. Căci dacă cineva nu ar profita de pe urma unei norme ce interzice un anumit lucru, atunci nu se poate explica de ce oamenii, întrun masochism colectiv şi-ar fi interzis un anumit lucru fără vreun scop. Dimpotrivă, fuzionat cu Complexul Traumatic, dat de ameninţarea militară, ca bază absolută a oricărei norme sociale, ea a putut fi asociată tocmai cu pedeapsa şi de aceea ea a trebuit să fie acceptată de cei asupriţi şi exploataţi. De aceea norma şi anorma sunt axiome ale puterii armate şi în nici un caz acestea nu sunt elemente ale unui Drept Divin. Această putere se supradimensionează asemenea vânzătorului ce îşi face reclamă la produs în scopul schimbului economic. Aici se poate observa în cel mai înalt grad dinamica retroactivă a cuplului Polis-Cain iar tot ceea ce pare Polis poate fi înţeles ca fiind şi Cain. Acest fapt are fundament economic. Iată de ce giganţii paşi economici pe care societatea actuală îi parcurge, în raport cu mersul de melc al economiei epocilor clasice care poate conduce la schimbarea bruscă a normelor, poate părea o curată harababură exasperând spiritele metafiziciste. Însă mersul este cât se poate de natural. Normele s-au schimbat radical şi înainte de ceea ce s-a numit ‘decadenţa secolului al XX-lea’ dar tocmai vâscozitatea economiei le-a făcut să pară imperceptibile. Şi asta nu neapărat la nivelul normelor civile, care pot fi schimbate de la lună la lună, ci la nivelul chiar a normelor metafizice. Căci chiar normele metafizice au fost protectoare pentru cele civile, acestea sprijinindu-se pe ele cu scopul de a exercita exploatarea sălbatică necesară profitului economic. Or trecerea de la economia sălbatică la cea ecologică a făcut ca normele metafizice impuse în special de Creştinism să nu mai aibă valoare. Însăşi Biserica a suferit o perioadă de reformă a setului de norme şi de convingeri în aşa fel încât tradiţia să se împace cât mai bine cu standardele economice. Fireşte că această situaţie poate părea ridicolă dar ea este cât se poate de reală. De aceea pentru situaţia de la sfârşitul antichităţii normele metafizice creştine au fost un pas indispensabil al evoluţiei societăţii de la statul războinic la cel sistematic economic. În loc să îşi piardă viaţa, soldatul a preferat să fie exploatat economic iar Nietzsche se pripeşte atunci când ridică în slăvi haosul atenian dinaintea secolului al V-lea î.e.n. tocmai pentru că el judecă cu normele secolului al XIX-lea sau chiar al XX-lea, situaţia socială de atunci. Dimpotrivă el se situează pe o poziţie normală atunci când critică creştinismul din timpul său, secătuit de eroismul şi vitalitatea primilor creştini. Stabilirea dreptăţii trebuie înţeleasă ca acordul dintre normele metafizico-religioase şi cele civile. Normele civile sunt însăşi legătura unui stat, adică legile juridice şi administrative, în timp ce cele metafizico-religioase sunt acelea ce sunt stabilite de tradiţie, fiind legi nescrise. Primele se pot schimba în funcţie de guvernanţi, celelalte sunt imuabile. Oficialităţile Bisericii sale (ceea ce nu înseamnă nici pe departe sufletul, vârfurile spirituale ale religiei Creştine) pretind că normele metafizice sunt date odată pentru totdeauna de Dumnezeu. Astfel că se pare că aceste norme sunt opusul celor civile care variază de la epocă la epocă deşi cele două spectre de norme au în bună parte cam aceiaşi vectori. Legătura între acestea este mult
98

mai subtilă decât se vede la prima vedere. Căci nu numai discursul religios al acestor norme foloseşte termenii specifici exploatării sălbatice (stăpân, slugă, păcat, poruncă etc.) dar ele însele pregătesc terenul pentru cele juridice. Statul nu ar investi în susţinerea teoretică şi practică a Religiei dacă normele metafizice s-ar opune celor civile în mod ireconciliabil deşi în unele privinţe există acest gen de incompatibilitate între ele. Căci în acest caz s-ar întâmpla ce s-a întâmplat şi cu alte religii, adică să fie eliminate. Este amuzant exemplul împăratului roman care era sigur pe victoria sa într-o bătălie maritimă, ca urmare a flotei superioare dar semnele cereşti ale prezicerii acestei victorii, respectiv pofta de mâncare a găinilor, nu exista; observând încăpăţânarea găinilor împăratul şi-a condus normele comportamentale după un alt principiu exclamând: ‘dacă nu vor să mănânce, atunci să bea’. Însă dincolo de obligaţiile pe care normele religioase specifice le cer, Creştinismul promite în schimbul pietăţii, a umilinţei, fericirea absolută excitând astfel resorturile Complexelor Eden şi Matern. Faţă de politeismul grec şi roman, unde zeii erau în număr mare şi relaţia lor cu oamenii era aceea de supraordonare, în timp ce relaţiile dintre ei erau tensionate sau oarecare fiecare având o anumită putere, monoteismul este într-adevăr o Religie a narcisismului sclavilor. După cum sugerează acelaşi Nietzsche, el facilitează identificarea cu Dumnezeu pe care fiecare muritor o face în mod involuntar. Existenţa unor sclavi care s-au şi născut în sclavie, unde părinţii lor erau cam singurele persoane apropiate, se deosebeşte esenţial de relaţiile aristocratice multiple ale grecilor şi romanilor. De aici şi renunţarea la politeism. Însă dincolo de această identificare, Creştinismul promitea egalitatea, ceea ce politeismul greco-roman nu putea promite din principiu, căci diferenţele dintre sclavi şi oamenii liberi erau acceptate ca norme metafizico-religioase. Dorinţele sclavului de ascensiune socială au fost exploatate subtil de oficialităţile creştine dar impunând şi pacea mult dorită de soldaţii obosiţi şi depersonalizaţi ai Imperiului, pe când Religia Politeistă, dimpotrivă, încuraja războiul şi tensiunea. Problema este că ar fi fost lipsit de sens ca exploatarea sălbatică să fie anulată, ea continuând şi în Creştinism, însă sub masca egalitarismului şi a iubirii aproapelui. Sclavul era eliberat doar formal, căci el era legat în continuare de complicatul sistem economic care deja se structurase. Recunoaşterea faptului că ‘creştinismul este o religie de sclavi’ de către Nietzsche, este o mare umilinţă pentru această Religie. Căci ea se vede în situaţia de a nu fi schimbat ‘pe pământ’ în mod concret ceea ce promisese cu formula ‘precum în cer aşa şi pe pământ’. Apariţia pe firmamentul ei a sfinţilor o face oarecum politeistă. Căci aceşti sfinţi sunt mai mult decât nişte muritori, ei sunt mâna lui Dumnezeu şi asemenea eroilor greci care deveneau, prin tradiţie, zei, la fel se întâmplă şi cu sfinţii creştini. Prin recurgerea la fenomenul retroacţiunii celor două filiere, prin ceea ce în literatura de specialitate s-a numit ‘mecanisme de apărare’, ipocrizia a fost elementul ce a măcinat Creştinismul ca parte pământească. Fac excepţie de aici misticii lui, care s-au retras din lume în singurătate. Principiile dreptăţii s-au modificat către alt centru de greutate; dacă în antichitatea greacă, dobânda la împrumut sau comerţul speculant era văzut ca necinste, ce facilitează câştiguri nedemne, nemeritate, în timp ce era acceptată sclavia ca lucru drept, Creştinismul oficialităţilor dimpotrivă, recunoaşte valoarea economică a acestor operaţii de piaţă în timp ce sclavia este considerată barbară, păgână. Acesta este tocmai punctul prin care Creştinismul, ca mentalitate îşi încalcă principiile sale fundamentale prin care s-a impus în faţa celorlalte religii. Căci el a promis egalitatea însă exploatarea sălbatică a rămas sub această mască. Culpabilitatea exploatării este punctul central al oricărei culpabilităţi, inclusiv în ceea ce Freud numeşte ‘culpabilitatea masturbării’, ca nucleu genealogic al oricărei culpabilităţi. Faptul că aproapele este tratat de departe, că regulile de convieţuire ale unui grup social nu se aplică într-altul este principala culpă a oricărei organizări sociale. Căci chiar dacă această culpabilitate este specifică mai degrabă claselor de jos şi se va vedea la psihopatologie ce rol are o astfel de structurare a Psihicului în aceste condiţii, această culpabilitate este transmisă de educatori, de cei de sus către cei de jos, prin proiecţiile sale. Adică prin pedepsele pe care ei le aplică în scopul de a produce frustrări superioare, pentru a nu scăpa din mână mulţimile. Masturbarea devine culpabilă tocmai în această lumină a exploatării. Căci dacă Creştinismul cultivă asceza, care purifică sufletul celor ce o pot accepta ca atare, la fel cum tensiunea psihică a anorecticului scade prin înfometare, strangulându-se conversia energetică, ea poate produce un efect cu totul opus la cei ce nu cred în ea dar o acceptă ca pe o modă. În acest caz este evident că satisfacţia libidinală trebuie să producă culpabilitate tocmai pentru că conduce la creşterea Valorii de Neutralizare prin neutralizarea respectivei inhibiţii anterioare datorită faptului că este cea mai puternică plăcere. Or numai influenţa pedepsei la această plăcere sexuală poate păstra la nivel redus respectiva Valoare de Neutralizare. Culpabilitatea exploatării sociale îşi are rezonanţa în Complexul Matern. Căci fraţii împart întotdeauna în mod egal ceea ce primesc iar mama va fi supărată atunci când unul se lăcomeşte la porţia celuilalt. Exploatarea socială exact acest lucru face şi aici este un dramatism al sentimentului că Complexul Matern se datorează tocmai acestei inegalităţi dintre oameni. Pierderea dragostei materne încorporată la nivelul temei izgonirii din Rai, este suferinţa majoră a Omului ca individ. El îşi găseşte o vină pentru aceasta tocmai pentru
99

La fel este şi în acest caz. acest lucru constituie tocmai condiţia de egalitate. posibilitatea de atingere a unei situaţii materiale prospere se face prin aceste inhibiţii Omul va recurge la ele în speranţa că va fi răsplătit mai târziu. el intră în capcana propriei imposibilităţi. Cei bogaţi şi chiar cei aflaţi în clasa mijlocie dintr-o ţară civilizată. Şi totuşi aici nu se poate pune problema dacă o astfel de ‘naţionalizare’ ar fi dreaptă. a acesteia. Căci dacă ascensiunea socială. căci sistemul lor psihic nu mai funcţionează iar cei ce trăiesc sunt extrem de fericiţi. convinşi şi de utopia fanatismului lor. departe de idealul reînvierii copilăriei şi a credinţei într-o egalitate universală. De aceea se prefera alinierea la mentalitatea oficială a ascezei. Căci adoptând haloul egalitarist al conceptului de ‘dreptate’ ar trebui ca dreptatea să fie mai curând tocmai egalitatea brută asemenea insectelor gregare. un alt jaf contra bogaţilor nemaifiind posibil iar apoi pentru că cei puţini care se bucură de bunurile celor ucişi nu pot ucide la nesfârşit. în timp ce refacerea lor nu mai este posibilă iar sistemele psihice individuale devin încordate deoarece Valoarea de Inhibiţie le creşte treptat. Dreptatea nu este de atins în acest moment în această lume şi la drept vorbind nu va fi niciodată. Teoria ‘fericirii’ face un pas minor faţă de cea egalitaristă. din principiu. Adevăratul creştin este pusnicul ce simte incompatibilitatea dintre normele sale metafizice şi cele civile. din principiu. O libertate sănătoasă a satisfacerilor. aşa cum o practicau cei de jos era paralelă cu lipsurile materiale iar o simplă satisfacţie libidinală pe stomacul gol nu prea avea mare valoare pentru cineva. luptă eventual la început dar apoi renunţă. Eşecul nu este al lumii. În acest caz cei ce au murit nu mai pot fi nefericiţi. urmat de împărţirea acestora la săraci. O altă soluţie este eliminarea celor mulţi şi luarea tuturor bunurilor lor. De exemplu orice normă este făcută pentru toţi în a o respecta iar orice astfel de normă este respectată cu condiţia ca toţi să facă la fel şi cineva să nu fie privilegiat în a o ocoli.că atunci când mama este supărată şi îi arată indiferenţă. indiferent de perfecţiunea mecanismului ce le pune în aplicare. Aşa se face că orice cod de legi ce nu ţine cont de nucleul economic intră în contradicţii ameţitoare. al realităţii sau al Vieţii. în timp ce egalitatea este. Nu este cazul să se explice în amănunt ce se întâmplă după aceea căci istoria a arătat suficient. Situaţia ‘celei mai mari fericiri’ nu trebuie luată 100 . Culpabilitatea creştinului prins în propria sa capcană îl face să se înfunde şi mai mult în propria credinţă. Filosofia juridică şi morală în general s-a tot învârtit în jurul acestei probleme fără să o enunţe în mod clar deşi pretenţiile sale de profunzime nu sunt nerealiste. fiind insensibili la pierderea a ceea ce oricum nu preţuiau prea mult. Anorexia este calea adevăratului creştin căci cei care inventează raţionalizări cu privire la păcatul poporului vrednic de pedeapsă. nu fac decât să ducă la bun sfârşit compromisul Religiei cu statul. plictisiţi de mult de toate acestea. departe de semnificaţia originară a catacombelor. Conceptul de ‘dreptate’ are o formă ce trimite la concepţia naivă despre oameni. Freud a inventat teoria ‘hoardei originare’ ca specifică unei situaţii de acest gen. o face pentru că el a făcut o prostie. Teoriile utilitariştilor englezi sunt diferite de acest nucleu al dreptăţii (economia) deşi se numesc utilitariste. este un Creştinism corupt. condamnate să fie nedrepte din acest punct de vedere. De aceea problema economică este cea care guvernează normele considerate drepte sau nedrepte. imposibil de realizat în condiţiile în care resursele economice sunt limitate. Asemenea nevroticului care îşi propune o neutralizare de tip oedipian şi raportându-se la ea. În primul caz pentru că situaţia nu se va mei repeta. De aici pornesc mai târziu şi refulările libidinale teoretizate de Freud care complică şi mai rău situaţia. Falimentul unor astfel de situaţii se întrevede din ele însele. unde ‘cea mai mare fericire’ conduce la nedreptate. el este chinuit de remuşcări asemenea câinelui lui Pavlov supus la şocuri electrice atunci când atinge hrana. eliminând o cantitate imensă de fericire asemenea electronului ce trece pe un alt strat care elimină energie atomică. căci fericirea presupune o neutralizare majoră şi este evident că ea nu poate fi obţinută decât prin reabilitarea unei inhibiţii majore care din principiu nu poate fi posibilă în condiţiile unei egalităţi brute. trebuie să fie din principiu un act ce respectă în cel mai înalt grad principiul ‘celei mai mari fericiri’. Dar aici se află tocmai obedienţa ei faţă de mentalitatea oficială. Invers faţă de vitalitatea antică a curajului de a spune lucrurilor pe nume. Aşa se face că comunismul şi fascismul sau orice act de deposedare a averilor celor înstăriţi. în timp ce cei săraci pot ţopăi de fericire pentru acelaşi lucru. Căci normele civile nu pot accepta acest deziderat. Dar asta nu este temei pentru pesimism cum crede depresivul ci inaplicabilitatea unei noţiuni morale clasice la realitatea socială. prin propunerea unui standard superior de morală metafizică. căci promisiunea iniţială nu a fost susţinută iar aceasta acţionează în neconformitate cu legile egalităţii. În ambele cazuri se epuizează stocurile. Creştinul trăieşte angoasa scăpării printre degete la nesfârşit. Problemele iau aici o întorsătură ciudată. Astfel că ei sunt mai puţin nefericiţi decât ceilalţi. Creştinismul care vizează compromisul cu normele civile aşa cum a făcut-o Biserica Creştină. cel puţin iniţial. Însă tocmai legea este aceea care facilitează menţinerea inegalităţii. postulând criteriul naiv al ‘celei mai mari fericiri’ pentru normele sociale adoptate în comun adică pentru legile ce fac şi permit o cât mai mare cantitate de fericire. ci al concepţiei Omului despre toate acestea. Cei săraci cred că se simt în Rai având bunătăţile celor bogaţi iar valorile de neutralizare a sistemelor psihice ale acestora cresc vertiginos. în explicări secundare. Nedrepte sunt legile Bisericii susţinute ulterior.

a celor două din cea de-a treia grupă (Tabu/Narcis) şi celui Cain. Religia însăşi se prezintă la fel. Acest model este cel al pragmatismului orb. problema majoră pe care el o scoate la suprafaţă se referă la cine stabileşte criteriul meritului. Iată de ce teza marxistă şi aristoteliciană a criteriului meritului este total neaplicabilă: pentru că individul nu trebuie să aştepte ‘pară mălăiaţă’ ca altcineva să îi dea merite.4. Astfel că după fericirea oarbă a răzbunării. La fel este cu toate curentele care s-au succedat cu repeziciune. Puritanismul şi spiritualismul Artei Paleocreştine nu este decât o contrazicere narcisică a mentalităţii clasice antice. Dacă se ia în considerare că acest pragmatism sălbatic înfloreşte foarte bine pe fondul educaţiei ambigue special făcută pentru ca individul să nu-şi cunoască statutul în societate. acest lucru se datorează influenţei decisive a Complexului Eden.5. dacă aceasta nu există. a urmat ‘sindromul de sevraj’ al nefericirii comune ulteriore. de superioritate faţă de o anumită parte a lumii Arta rămâne totuşi lipsită de aroma spiritualităţii moderne de receptare a ei. face compromisul cu interesul statului de a păstra la nivel scăzut educaţia prin ambiguizarea ei. el îşi va permite cele mai mari abuzuri tocmai în numele meritului pe care el însuşi şi-l acordă. criteriul meritului se învârte în cerc vicios. cucerind culoarea şi libertatea cu care noua generaţie ridiculiza pe cea veche. Despre aceleaşi influenţe asupra altor forme de Cultură.1. judecând în totalitate lucrurile. în felul acesta inegalitatea s-ar justifica şi lumea ar fi dreaptă fiind astfel inegală. Dacă Arta ar rămâne la nivelul Complexului Eden atunci fără îndoială că multe obiecte create întâmplător de natură ar intra în muzee. Căci Complexul Cain se manifestă prin tendinţa de a-l înjosi pe celălalt. în ceea ce priveşte acest Complex. Omul este în măsură să venereze Universul întreg cu care de fapt se identifică narcisic în scopuri speciale şi nu doar o parte din el care pare limitată. la pictura academică stereotipă. Dimpotrivă. Ea ia poziţie faţă de artele clasice care astăzi sunt ironizate de mulţimi. care au recuperat valorile antice se pot explica şi prin nevoia de diferenţiere a catolicismului faţă de ortodoxie care rămăsese la un stil naiv.izolat. Problema se manifestă exact invers faţă de cum crede Aristotel. presupus ca ‘incapabil’ să înţeleagă tradiţia culturală a Romei. Se poate aici arăta în special cazul Muzicii promovată în mass-media (căci ea rămâne cea mai populară dintre arte). a senzualismului său de către cea creştină. ci doar circumstanţiale. în acest caz. respectiv cine stabileşte cine cântă mai bine din flaut pentru a primi cel mai bun flaut. În acest caz însuşi pragmatismul general. În mod cert. de politicieni deoarece ei împart recompensele fie şi temporar. Însă chiar meritul este o valoare care mai întâi se stabileşte pragmatic în funcţie de circumstanţele socioeconomice şi chiar coincidenţa unor valori la nivelul mai multor epoci. Au fost extrem de rare cazurile când tiranii şi-au răsplătit cum se cuvine elitele şi mult mai rare cele în care oamenii comuni au fost răsplătiţi după meritul care li s-a recunoscut chiar şi după moartea lor. recunoscute ca plictisitore şi lipsite de viaţă. fascismul şi comunismul s-au dovedit a fi nişte dezastre. El este obedient economiei sălbatice. Fără ura sau. nevoia de diferenţiere socială este esenţială pentru totemism în general chiar dacă liantul societăţii primitive pare cel mai solid cu putinţă. o armă pentru umilirea şi înjosirea altcuiva şi protejarea propriei persoane sau altui grup. ci per total. sa putut vedea mai condensat în secţiunile anterioare unde Arta are un loc special în analiză. Or. se consideră că îl spiritualizează printr-un mod magic. de a-l folosi şi exploata şi prin urmare de a-i subestima meritele. nevoia de diferenţiere. anume că Omul consideră Artă doar ceea ce este făcut de mâna sa sau ceea ce este cuprins în planul său intenţional şi asta tocmai pentru că aici intervine şi grupa a treia de Complexe care sunt specific umane. ca fundament principal al normelor metafizice. Ceea ce este astăzi interesant vizează raportul dintre Arta de Masă şi cea Elitistă. nu le dă titlul de valori eterne. Obiectul de Artă devine simbol în spatele căruia se ascunde dinamica socială. ci trebuie să şi le ia singur. Creştinismul. Însă tocmai aici este problema.2. Şi aici este marea problemă a pragmatismului în general: dat fiind nivelul ştiinţific rudimentar pe care Omul îl are astăzi şi deci. atunci când Omul intervine asupra obiectului ce va deveni Artă. Căci dacă politicianul este un tiran iar demnitatea sa este atât de decăzută încât să fie lipsit de scrupule. acest pragmatism este făcut ‘după ureche’. în special faţă de snobismul celor bogaţi ce merg la operă sau cumpără 101 . 2. este influenţat de interesul sălbatic de a nu se acorda merite. Virtuţile tehnice ale artiştilor renascentişti. Cultura de Masă ia poziţie faţă de cea a generaţiilor precedente. după cum se va vedea la Complexul Tabu. după care se decid meritele. cel puţin. Devine Artă tot ceea ce poate deveni simbol pentru a arăta nimicnicia şi snobismul unei anumite părţi a lumii. prevederea evenimentelor viitoare este la fel de rudimentară. Fireşte că acest lucru este stabilit de majoritate sau. Impresionismul în pictură a apărut ca o reacţie la tradiţie. De aceea se poate spune că Arta (postprimitivă) este un totemism modern şi. atunci nu doar că meritele sale nu sunt recunoscute dar chiar sunt împiedicate să se dezvolte. Arta secolului al XX-lea care tocmai s-a terminat mizează totul pe Complexul Cain în ceea ce priveşte originalitatea. atunci când cineva este ridicat în slăvi acela este o unealtă. Lăsând la o parte că acest criteriu se referă doar la normele civile şi nu şi la cele metafizice. Un alt criteriu al normelor morale aparţine lui Aristotel şi se referă la distribuirea bunurilor în funcţie de meritul fiecăruia. Complexul Cain şi Cultura Dacă Arta a însemnat şi mai înseamnă încă atât de mult pentru Omenire. Astfel că. După cum s-a văzut.

Cultura Elitistă. plăcere care a fuzionat către elementele de asociaţie mnezică după principiile Fuziunii. aşa cum este Arta Populară. ci decât un simplu spectacol la care cineva asistă cu plăcere dar care nu i-ar închina întreaga lui viaţă. Pe de altă parte Arta. În felul acesta autorităţile care îşi apropriază valorile ignorate de alte autorităţi sau dorite dar pe fondul imposibilităţii aproprierii lor (datorită naţionalităţii diferite. El poate fi ignorat iniţial pentru condiţia lui iar apoi poate fi ridicat în slăvi prin apropriere. Narcisismul omului de rând care guvernează gustul epocii fie în mod pozitiv fie negativ. care cere aceste sacrificii din partea celor care o creează. Reîntoarcerea la kitsch pe care elitismul îl face este o acţiune duplicitară ce are în vizor tocmai o astfel de scindare a elitismului anterior. Când o piesă muzicală întruneşte condiţiile tabu care vor fi explicate mai târziu şi cele de raportare la Complexul Eden. fie că el face apel la Complexul Eden. Aşadar dacă nu ar exista ură între oameni. După cum un rege schimbă înfăţişarea şi aduce noi îmbunătăţiri unui castel făcut de un predecesor pentru a-şi arăta măreţia. a pătruns în special în Arta Modernă. Este suficient pentru ca piesa să devină arhicunoscută şi ea atunci devine o piesă a periferiei faţă de care elita vrea să se diferenţieze. de exemplu). Muzica Pop este semnificativă în acest sens. În acest fel. Masele dimpotrivă. Această situaţie este o investire pe care clasele sociale o fac în scutul cultural pentru a-şi apăra poziţia. fie nu. Egoismul şi ermetismul aristocrat şi burghez este înlocuit cu obrăznicia şi goana modernă după noutate şi originalitate. la fel stăpânul este cel ce poate da o mare plăcere prin puterea lui. ea devine pentru un moment ţinta fantasmelor publicului. Din nimic se face aur. Vocea puternică a tenorului. Acest fapt grefat pe mentalitatea tradiţionalistă se poate numi endogamia valorică a mentalităţii de tip tradiţionalist. Arta nu are decât valoarea care îi este dată iar în sine nu înseamnă nimic. complicat. se reflectă în repeziciunea cu care moda se schimbă. Din acest punct de vedere numele de ‘artă’ vine de la nevoia de denumire a activităţii în cauză şi a curentelor în care respectivii artişti se înscriu. subiective legată de o mare plăcere/fericire. Muncitorul este cel care impune Arta. adică aceea a dezvirginării sau lunii de miere. Uneori un sclav mai luminat poate crea artă ‘de bun gust’. Acest lucru este de ajuns pentru ca efectul estetic să fie umbrit. Cultura se redefineşte şi ea odată cu redefinirea stilului de viaţă şi mentalităţii celor care participă la ea. exuberant. luxos. a sclavului devenit prosper dar cu sufletul modelat timp de mii de ani în tiparul sclaviei. Profunda intuiţie a lui Nietzsche. suferind mizerii sau cheltuind sume fabuloase pentru ea. atât de apreciată de nostalgicii unei mentalităţi aristocratoide. Aici Artă este doar ceea ce este somptuos. piesa devine desuetă asemenea unei cuceriri amoroase pe care o face un Don Juan. un sclav obosit şi flămând nu poate avea asemenea voce. de unde şi relativismul valorii estetice în general. acest rege ‘fură’ gloria predecesorului cu câteva artificii tehnice. Cultura în general. Formele şi instituţiile sociale tradiţionale au supravieţuit ambivalent în schimbarea produsă de tehnologie. nu este pentru clasele superioare decât un instrument de menţinere a propriei poziţii. nu fac decât să îşi proclame o putere şi mai mare în faţa celei a predecesorilor. Noul este aici esenţialul. se opune exact acestui tip de Artă prin faptul că de 102 . incapabilă de a fi înţeleasă de mase dar promovată în instituţiile de învăţământ de artă. ce se numeşte avangardistă. A crede că acest viitor a venit este totul pentru această mentalitate. Materialul nu mai este unul costisitor ca în epocile clasice. A face artă din ceva rudimentar reflectă situaţia sclavului eliberat şi. Cealaltă Artă. El este plătit indirect pentru munca lui de a onora narcisismul claselor sociale superioare aşa cum politicianul intervine pentru a-şi forma o imagine prin acţiuni de PR specifice.cu preţuri colosale tablouri celebre. de Avangardă. După cum primitivul nu ar păţi nimic de la presupusele spirite atunci când ar omorî animalul totemic în afara legii totemice dacă nu ar crede în aceste spirite nici arta nu ar însemna nimic dacă nu ar avea această funcţie originară cainică. Până şi cea mai ‘pură’ poezie de dragoste platonică vine să ridiculizeze viaţa sexuală. Mentalitatea futuristă. mai mult chiar. Superioritatea celor care fac Cultura este apropriată valorilor ce trec prin acest filtru iar recunoaşterea postumă a unor astfel de oameni de cultură este operată de investirea Complexului Cain ce se face în detrimentul contemporanilor acestora şi care eventual aveau rolul autorităţilor în acel moment. ci de multe ori unul rudimentar. Endogamia axiologică se realizează complet. acesta este idealul modernismului. specifică claselor de jos. Asemenea frumuseţii feminine. nu ar exista nici iubire faţă de Artă. Noutatea ei este ţara făgăduinţei în care publicul investeşte fantasmatic cu foamea lui de futurism edenic. Frumuseţea nudurilor masive ale lui Michelangelo este frumuseţea autoîncoronată a stăpânului bine hrănit în contrast cu sclavul slab şi flămând care este automat ‘urât’. dimpotrivă. În momentul în care fantasmele investite se dovedesc înşelate (şi de această dată). este tocmai puterea stăpânului. îşi găseşte aici ecoul cel mai clar cu putinţă. îşi autoproclamă narcisismul şi dezicerea faţă de aceste fenomene prin ridicarea în slăvi a unor vedete apărute peste noapte. despre moralele de stăpâni şi cele de sclavi. ‘Plăcerea estetică’ poate fi înţeleasă şi ca fiind un alt mod al plăcerii de a fi puternic pe lângă rezonanţele Edenice anume plăcerea de a fi stăpân. Artistul este un sclav al gustului stăpânului. ignoră Arta Maselor pe care o consideră kitsch şi se consideră pe sine singura Artă. banalitatea desuetă a amorului părinţilor sau a oricăror alţi oameni comuni. Aceasta este mentalitatea tradiţionalistă a Artei Clasice care ajunge la relevarea Complexului Eden cu instrumentele specifice.

publicul implicându-se afectiv în lupta rivalilor. rugbyul şi baschetul. Căci jocul presupune clivajul cel mai explicit al acestor două Complexe ale grupei a doua. neplăcerile pe care ei şi le produc sunt uşoare şi formale. de a-l subjuga pe celălalt. a oamenilor de cultură care se remarcă drept figuri importante. unde creaţiile de referinţă ale Omenirii sunt apropriate pentru a sublinia superioritatea stăpânului faţă de sclav. Cel de-al doilea este cel internaţional. Însă prevalenţa acestui Complex se explică prin faptul că el este unul arhaic iar jocul este prin excelenţă o manifestare ce apare şi la animale. De aceea se poate observa o trecere de la joc la o varietate de luptă propriuzisă dacă clivajul pulsional este mai puternic.1. jocul a devenit sistematic şi în cazul în care numărul oamenilor care împart aceleaşi spaţiu a crescut. Aici este cazul cu jocurile sportive în care se investesc pasiuni interzise de normele sociale sau a jocului spontan care presupune o regresie ideatică la forma jocului infantil. 2. este preţul plătit de autorităţi pentru obiectivarea dreptului lor de a fi stăpâni. prezente sau de mult inactuale dar care se păstrează genealogic în Memorie. În ceea ce priveşte această Filieră. de a-l reduce la mizerie şi mediocritate. În acest fel se imită efectiv Complexul Cain care la animale apare deseori excitat în perioada de rut. adică interesul individului. Complexul Cain şi jocul Jocul presupune imitarea unor caracteristici ale vieţii într-un cadru deosebit de acela în care acestea se manifestă. ci dimpotrivă. manifestându-se într-un cadru artificial şi nestabil. În felul acesta jocul a putut fi exploatat în zona lui profesionistă aducând importante venituri economice. Aceste caracteristici există de obicei în mod genealogic în Memorie şi atunci jocul înseamnă o iniţiere. dimensiune care apare numai dacă este îndelung experimentată. una necunoscută după cum necunoscut este şi sufletul omenesc. condiţiile sale. superioritate subliniată de diferenţa dintre mercantilitate şi genialitate. Toate problemele existenţei specifice ale unei mentalităţi sunt fuzionate într-un fenomen complex: Arta.2. Iată deci că dincolo de condiţia intelectuală a Artei în ea se pot implica. aşa cum se întâmplă deseori la copii. Dacă parteneriatul social presupune adeziunea Complexului Polis iar comportamentul subiecţilor atestă protejarea reciprocă în cadrul jocului. incapabile să producă disfuncţii majore celui care le suportă. În societatea umană. o pregătire sau el există pentru că ceva anume împiedică exprimarea unor sentimente astfel că exprimarea lor se face prin joc. a filosofilor. respectiv despre manifestările acestuia. Unul este cel intranaţional. Această exploatare are două sensuri. Primul este dat de insuficienţa de elaborare a sistemului cognitiv adică a lipsei experienţei pragmatice care dă unui obiect statutul de obiect al Cunoaşterii. cu luptele serioase şi uneori sângeroase ce se dau între masculi. cel de-al doilea vizează interesul aparatului cognitiv de a face posibilă exprimarea unei alte structuri operaţionale. tabuizarea şi aproprierea lor este dată exclusiv de acest Complex Cain. uman în special. Cele mai populare jocuri sportive de pe pământ respectiv fotbalul european şi american. În felul acesta pretenţia de revoltă a poporului este sugrumată de zidul cultural în care se închid autorităţile. Analiza jocului la animale relevă faptul că comportamentul în timpul jocului relevă actul vânătorii sau al apărării. Recunoaşterea valorilor culturale. Aşadar cultura nu contrazice cu nimic Complexul Cain. se face dintro necesitate specifică. Cele mai populare jocuri sunt acelea care reuşesc să reprezinte conflictele sociale sau personale. rol care este destul de confuz înţeles astăzi. În ambele cazuri jocul se prezintă ca o caracteristică iluzorie a sistemului cognitiv care este însă implicată în comportament şi care devine astfel fantasmatică. ceea ce conduce la fuziunea tuturor Complexelor sale. Acest fapt se explică prin două modele. Complexul Cain este elementul cel mai evident implicat în fenomenul jocului deşi este evident că toată Filiera negativă este implicată aici. unde violenţa este eliminată şi doar imitată formal dar investită în partenerii sociali.4. unui alt model faţă de cel experimentat de obicei. cei care îl practică asiduu se dovedesc deseori puţin evoluaţi în ceea ce priveşte celelalte Complexe de unde şi nevoia de exprimare a celui mai reprezentativ dintre ele în ceea ce îi priveşte. raţionalizarea pretenţiei de agresiune împotriva altei naţii iar acest lucru s-a spus pe faţă de către politica nazistă. ci acestea iau o altă conotaţie. Această origine are un rol social bine stabilit. Acest lucru poate fi înţeles în special datorită circulaţiei energiei pe această Filiere. comprima mai toate Pulsiunile Psihice posibile. îl promovează pe acesta în mod reprezentativ. ‘superioritatea culturală’ a unei naţiuni fiind obiectivarea. În primul caz jocul se face din curiozitate iar în cel de-al doilea. Aici este vorba de o cu totul altă origine şi altă destinaţie a ei. reprezintă comportamentul războinic 103 .6. În acest caz obiectele cunoaşterii nu sunt acceptate după dimensiunea lor pragmatică.cele mai multe ori refuză cadrul manifest şi experimentat al său. În acest caz ea implică o reprezentare unitară şi suficient elaborată în sistemul de referinţă dat ceea ce este cazul copilului care se joacă din dorinţa de a imita adultul. în ceea ce priveşte schimbarea vectorului comportamental între cele două Filiere ale trunchiului psihic în funcţie de diferitele caracteristici ale mediului iar jocul reprezintă de obicei manifestarea Filierei Negative. Sportivii. Aceste pasiuni ostile se manifestă în arenele imense ale stadioanelor atunci când nu se manifestă prin opoziţie faţă de nou şi prin fanatism ecologic. Zeificarea artiştilor. Se va înţelege mai bine dimensiunea cognitivă a jocului atunci când se va trata despre aparatul cognitiv.

artistice şi morale. 2. dincolo de protecţie. Baschetul. cu care aristocratul îşi conduce calul şi cu care îşi umileşte rivalul aflat în genunchi.prin excelenţă.1. ci mai degrabă una religioasă. Fireşte. ci doar cei ce nu au avut o situaţie socială suficient de nefavorabilă pentru a rămâne în Europa dar suficient de curajoşi încât să se arunce în necunoscut. după cum deja aroma tabu s-a simţit suficient de clar până acum şi la celelalte 104 . dorinţa soldatului de a purta armură. Acest element îndeplineşte în mod real una dintre dorinţele reale ale persoanei care proiectează tabuul. mingea nu este controlată cu mâna ca în fotbalul american ceea ce pentru muncitor înseamnă instrumentul principal al muncii sale ci cu piciorul. cum la fel nu este nici interesul pentru fotbalul american dar majoritatea lor se suprapune peste acest canon. Chiar costumul specific reprezintă. Deci este firesc ca tensiunea aceasta nouă să se propage şi asupra celorlalte grupe. Dar nu orice fel de europeni. reprezintă punctul de vedere al aristocratului în luptă.1. Fotbalul american şi rugbyul insistă mai mult pe forţa fizică ce reprezintă lupta corp la corp şi care defineşte naţiunea americană formată în cea mai mare parte din emigranţi europeni. dând astfel naştere unui sentiment foarte ciudat. de unde şi denumirea lui şi continuă să se dezvolte până în epoca modernă. Sentimentul pe care el îl provoacă este o interdicţie asupra obiectului ce suferă proiecţia tabu. Fotbalul european dimpotrivă. legată de răzbunarea spiritelor.2. Prin intermediul acestei dorinţe ce pare imposibil de satisfăcut se asociază întregul spectru al dorinţelor imposibile în general. lupta corp la corp fiind eliminată în favoarea tehnicii de joc. Începând cu acest Complex Tabu istoria arhivată în sufletul omului marchează trecerea de la stadiul de animalitate la cel de Om. ceea ce pentru primitiv este mult mai grav.5. care se ascund în corpul Filierei Negative. Structura generală Ambele grupe de Complexe prezentate anterior aparţin şi animalelor şi Omului dar celelalte trei grupe sunt specifice numai Omului.2. însă mult mai mulţi au fost cei alungaţi de sărăcie. pentru ca în final să se analizeze rolul fenomenului tabuului în societăţile dezvoltate cu consecinţele sale culturale. însă pedeapsa nu este una civilă. Astfel că fotbalul american lasă să se întrevadă lupta corp la corp a soldaţilor şi forţa fizică a muncitorilor. În societatea modernă tabuul se proiectează în special asupra unei persoane şi mai rar asupra unui obiect sau animal.5. Complexul Tabu Complexul Tabu este omologul celui Narcis şi se referă la proiecţia tuturor sentimentelor egocentrice în elemente exterioare. această situaţie nu este unanimă. cu minuţiozitatea debordantă a aruncărilor sale la coş poate fi pus în relaţie cu acurateţea ceasornicarului. Orice încălcare a interdicţiei este socotită delict. 2. Fireşte că sunt multe amănunte interesante de analizat la fiecare dintre jocurile sportive dar nu este locul aici de făcut acest lucru. Astfel că în modernitate sentimentul ce decurge din acesta variază de la veneraţie la excitaţie libidinală. El îşi are originea în societatea primitivă.1. relativ la stigmatul adus Sexualităţii. religioase. unde fineţea execuţiei este totul. Aici se va urmări mai întâi definirea generală a acestui Complex aşa cum apare el în societăţile dezvoltate apoi se va preciza originea primitivă a tabuului relativ la gândirea magicistă şi la implicaţiile acesteia în fenomenul totemismului. Puţini oameni înstăriţi au părăsit Europa.

maimuţelor. aşa cum apare ea în cele cinci grupe de Complexe. Paradoxul şi definiţia fenomenului tabu este aceea că este exact invers decât doreşte să fie. Atât ştie Omul în acest stadiu. leilor. Specificitatea Omului începe cu cea dea treia grupă de Complexe. Ştiinţa lui îi demonstrează pe zi ce trece faptul că este o particulă infimă în univers. ci de simpla inhibiţie care. Dramatismul acestui Complex este dramatismul Omului în general iar celelalte. Însă el se reeditează ontogenetic în toată structura lui. Cel ce avea arme mai eficace şi mai puternice dovedindu-se mai abil în luptă decât eventualii rivali. Trunchiul Psihic este elaborat genealogic/filogenetic şi baza lui care constituie prima grupă de Complexe respectiv Complexul Eden şi cel Traumatic datează de miliarde de ani. ierarhizate ca în cazul lupilor. Complexul Tabu poate fi definit la origine ca fiind scutul protector pe care straturile sociale îl improvizează în elaborarea şi menţinerea ordinii sociale. Omul nu are un statut socio-economic complex în stadiul de Complex Tabu adică fără celelalte două prime grupe.Complexe în special la cele din grupa precedentă. Atât de slabă este certitudinea superiorităţii sale încât pare asemenea unui coşmar al unui fost prizonier obsedat de gândul că ar putea ajunge din nou în prizonierat. Aceste himere sunt ale unei fiinţe care se uită doar la trecutul său la cei slabi şi la animale fără să fie în stare nici măcar să îşi analizeze propria existenţă enorma distanţă care îl poate despărţi de o eventuală limită externă a evoluţiei dacă se poate vorbi de aşa ceva. fiind guvernat de Instincte. ceea ce corespunde fazei sale rudimentare de unde este de fapt luat şi numele său. însă el se încăpăţânează şi se crede semizeu. Apoi. devenea automat tabu. refugiul constă în întemeierea culturii şi civilizaţiei. Mai întâi. Căci fenomenul Tabu este contracararea unui om care se consideră involuntar ca fiind de fapt Animal. Cunoştinţele lui despre mediu sunt limitate iar el se confundă încă cu el. devenind tabu. Căci între nucleul Complexului Tabu şi haloul tabu este o discrepanţă ce determină Nevroza în cazuri extreme iar următoarele secţiuni vor detalia acest lucru. Modelarea acestor Instincte este una ce ţine nu de evoluţia lui firească. anume doar să îşi înfrâneze Instinctul. atât de vechi ca Umanitatea însăşi căci ea reflectă însăşi societatea umană. Polis-Cain. După cum se va vedea mai jos. În societatea primitivă ierarhia socială îi este totuşi principiu şi se face în funcţie de forţa războinică chiar dacă nu este la fel de flagrantă ca aceea din cea modernă. să-l inhibe şi în felul acesta să trăiască iluzia unei superiorităţi divine. sentimentul tabu este o 105 . Sunt cunoscute cazurile în care triburile sălbatice doreau să aibă regi civilizaţi. Aşa cum îl prezintă antropologia. de fapt Complexul Tabu nici nu ar putea apărea dacă aceste două grupe nu există. este specifică animalelor sociabile dar nu în sensul departamentalităţii. Este suficient un traumatism şi Complexul Traumatic devine excitat. a fost elaborată în etape. care erau de obicei europeni ce veneau să îi viziteze şi care îi seduceau cu armele şi cunoştinţele lor. accentuată. etc. poate deveni Refulare dar care nu atinge acest stadiu. aparţine în special Vieţii Animale capabile de apărare. himere absolute ale Omului aflat la începutul drumului său. Faţă de Animal Omul are capacitate intelectuală superioară însă reflectarea lumii în aceste capacităţi este încă precară el rămânând în bună parte tributar unei gândiri animalice. prima grupă. cea de-a doua grupă. Cunoştinţele sale rudimentare fug ele însele de ambivalenţa cutremurătoare în ceea ce priveşte destinul său. Traumatic-Eden. care vor fi analizate pe parcurs sunt decisiv influenţate de el. aşa cum există la albine ci sociabile în sensul societăţii umane. Cu toate acestea structura Trunchiului Psihic. Tabu-Narcis.

formă avansată a acestui germene. Acesta se mai poate întâlni şi astăzi la unele triburi sălbatice. Aşa cum a intrat în literatură, în limbă termenul ‘tabu’ înseamnă un sentiment pe care primitivul îl are faţă de ceea ce este interzis prin tradiţie sau pentru autorităţile sociale remarcabile, cum sunt preoţii. Despre acesta se va trata puţin mai târziu, deocamdată este important de precizat originea sa. Pe baza sentimentului de frustrare pe care primitivul îl simte faţă de elementele, obiectele şi structurile sociale interzise termenul în cauză a intrat în limbajul curent cu sensul de ceva ce este interzis de legile nescrise, despre care nu se poate vorbi. Însă aici se observă o lipsă generală de înţelegere a profunzimii sufletului uman, a rolului pe care interzicerea tabuistă o avea în societatea primitivă. Nici măcar Freud nu a recunoscut valoarea şi structura acestei instituţii sociale care este fenomenul tabu, cu privire la ordinea socială. Toate valorile spirituale ale Omenirii sunt investite cu Complexul Tabu. Al treilea Complex pe scara Filierei Pozitive, influenţat de cel Traumatic, implică o anumită ermetizare a acestei ordini. Spargerea tabuului înseamnă spargerea cadrelor sociale, libertatea hoardei originare despre care vorbeşte Freud în ‘Totem şi tabu’, haosul. Prin urmare cel care violează tabuul este considerat ca violator al ordinii sociale, fiind pasibil de cea mai cruntă pedeapsă pentru fapta sa care promovează răsturnarea organizării sociale. Frica primitivului de tabu nu este decât frica de pedeapsă pe care o poate primi fie direct de la ordinea socială fie indirect de la mediul ostil. Invenţia armelor eficiente este principiul fundamental al Complexului Tabu. Când primitivul inventează o astfel de armă (ca arcul de exemplu), armă care va supravieţui multe mii de ani după aceea, el nu o explică de la început semenilor ci o tabuizează, o ambiguizează, o ascunde privirii şi cunoaşterii lor pentru a se folosi doar el singur de ea şi de a câştiga superioritatea cu ecouri sexuale asupra semenilor. Obiectele noi pe care masculii primatelor le aduc pe post de arme în faţa rivalilor la şefia hoardei îi transformă automat în lideri. Însă dacă acest obiect reuşeşte să fie şi o armă redutabilă tabuizarea lui este iminentă. Principial, potenţialii rivali îl vor venera pe cel care a reuşit să ucidă un atacator sau un vânat stând în copac, de exemplu şi aruncând o ploaie de săgeţi către victimă. În acest caz ei vor să ştie ce s-a întâmplat, cum a fost posibil. Însă acest lucru, un simplu băţ încovoiat care este în stare să arunce o săgeată, este ascuns de cel care doreşte să-şi consolideze poziţia, căci aceasta ar fi anulată dacă şi ceilalţi ar afla secretul. Acest secret, odată înţeles, devine banal, se detabuizează iar semenii îl iau ulterior ca pe un lucru mercantil. De aceea este în folosul său să facă din invenţia sa ceva vecin cu fulgerul care ucide pe loc sau ca soarele dătător de viaţă. Chiar dacă la nivelul societăţii primitive Complexul Cain nu este atât de flagrant iar comunicarea este mult mai fluidă, totuşi acest principiu va fi intrat în vigoare mai devreme sau mai târziu. În felul acesta invenţia ascunsă va fi devenit tabu la fel ca şi inventatorul ei. Societatea dezvoltată poartă povara acestui Complex Tabu; între timp invenţia cu pricina a devenit banală, numeroşii copii pe care inventatorul îi va fi avut trebuie să o fi moştenit, servindu-se de ea timp de secole. Ei trebuie să se fi înmulţit la rândul lor, să fi prosperat mai mult decât ceilalţi, care poate că ar mai fi crezut mult timp de atunci în minunea respectivei invenţii. Sau, poate că aceştia ar fi atacat un alt trib pe baza superiorităţii lor armate ceea ce le va fi consolidat poziţia de exploatatori. Acesta este sfârşitul societăţii primitive timpurii cu clasificarea ei specifică. În societate au
106

apărut astfel două clase, respectiv cei care trebuie să fi beneficiat de teribila invenţie şi cei care au pierdut sau care nu au beneficiat deloc de pe urma ei. Superioritatea celor dintâi este clară. Ei trebuie să-şi fi făcut proprietăţi independente, particulare, care trebuie să fi fost foarte greu găsite în societatea anterioară, dominată de principiile Complexului Polis unde indivizii sunt diferenţiaţi minor şi unde ajutorul reciproc în caz de pericol sau de vânătoare, este hotărâtor. Societatea primitivă umană trebuie să se fi dezvoltat suficient de mult la vânătoare încât succesul trebuie să fi fost imposibil fără arme specializate. Dar acestea sunt în stare în acelaşi timp să epuizeze vânatul sau animalele vânate se vor fi adaptat şi ele la noile condiţii. Se poate spune că pentru ca vânatul să fi fost suficient doar unii puteau să se bucure de aceste privilegii sau că două societăţi s-au dezvoltat în paralel chiar dacă o astfel de situaţie poate să apară chiar în cadrul unui clan sau în clanuri diferite presupunând că până la urmă toţi semenii vor fi aflat secretul invenţiei cu pricina. În orice caz Complexul Tabu se manifestă ca ameninţarea exploatatorilor asupra exploataţilor şi chiar dacă este mai greu de găsit aceste structuri în societatea primitivă, totuşi germenele său există. El este originea claselor sociale şi el produce ruptura teribilă faţă de Complexul Polis de pe Filiera Pozitivă. Retroacţiunea celor două Complexe vecine determină ambivalenţa, clivajul subiectului faţă de societate care se poate vedea foarte bine sub lupa Tulburării Psihice. Opus banalului, obiectul tabu trebuie să fie unul superior, strălucitor, unic şi inegalabil. Primitivii considerau tabu un animal ce nu se făcea accesibil cunoaşterii lor, datorită agerimii sau teribilităţii sale în general. Acest obstacol al penetrabilităţii Cunoaşterii Umane este de fapt voalul impenetrabilităţii sociale către clasa superioară învăluită în misterul tabu. El se opune maselor pe care chiar şi individul de rând din care face parte le dispreţuieşte în virtutea încastrării educaţionale a acestuia, ca obiect ‘ce nu se găseşte pe toate drumurile’. Aurul a devenit doar din acest punct de vedere un obiect nobil. Vulturul cel inaccesibil şi leul cel puternic, au devenit simboluri ale autorităţii tocmai datorită capacităţii lor de a nu fi la îndemâna oricui. De aceea copiile operelor de artă sunt dispreţuite în raport cu originalul, respectiv pentru că atentează la unicitatea acestuia. Freud a intuit destul de bine structura Complexului Tabu în conceptul său de ‘ideal al eului’, în timp ce omologul său, cel Narcis, este intuit în conceptul de ‘eu ideal’, pe care dealtfel îl şi situează drept nucleu al noţiunii sale mai largi de ‘narcisism’. Fireşte că simetria acestor concepte a fost foarte bine observată de Freud, ceea ce arată cât de mult s-a apropiat el de o viziune retroactivă asupra structurării Psihicului. El recunoaşte foarte clar reacţia cauzală dintre aceste două elemente pe care le numeşte ‘instanţe’, prin faptul că vede că din ultimul derivă primul. Această derivare este una ontogenetică, copilul fiind mai întâi narcisist şi apoi sobru, când va creşte. Însă sub raportul genealogic profund, între ele se dovedeşte a fi o relaţie retroactivă asemenea celor două Filiere ale Trunchiului Psihic. Freud recunoaşte în Hipnoză, fanatism sau în dragostea tumultoasă, ca fiind opera acestui ‘ideal al eului’ iar , în aceste manifestări ale sufletului, Complexul Tabu joacă un rol esenţial. Din nefericire, el nu a observat latura sociologică a acestui concept, drept pentru care claritatea lui suferă profund. Drept urmare Lacan vedea altfel conceptele acestea dar le-a făcut mult mai ambigue decât erau la Freud, odată cu introducerea noţiunilor de ‘agalma’ şi ‘celălalt’, fără însă a sesiza legătura dinte ele. Noţiunea de ‘agalma’ cu care
107

el operează în special analiza dragostei furtunoase, în mod special pasiunea lui Alcibiade pentru Socrate este însă foarte precisă. Etimologic, termenul provine din limba greacă şi înseamnă ‘împodobire’, ‘strălucire’ fiind un simbol al puterii pământeşti în care se proiectează puterea divină, ca o materializare a acesteia. Este evidentă identitatea cu cea a Complexului Tabu, mai ales după ce se vor analiza toate valenţele sale. Nici Lacan şi nici Freud nu au făcut legătura dintre acest fenomen, pe de-o parte cu perechea de concepte de mai sus, în ceea ce îl priveşte pe primul şi cu Complexul Oedip, în ceea ce îl priveşte pe celălalt. Termenul lui Lacan poate fi păstrat ca sinonim cu cel de tabu, deşi cel prezentat aici prezintă etimologic originea acestui Complex precum şi devenirea lui, dezvoltarea lui până în epoca contemporană. Cu toate astea conceptul de ‘agalma’ nu este suficient înţeles în ceea ce privesc implicaţiile sale psihologice. Pentru astfel de implicaţii, Lacan lansează ciudatul şi obscurul concept de ‘celălalt’. Extensiunea pe care Lacan o dă acestuia este una copleşitoare. ‘Celălalt’ are mai întâi o dimensiune socială, fiind înţeles ca semen, ca replică a ceva dat. Or acolo unde există semen există şi Complexul Polis iar el îl înţelege pe acesta prin prisma acestuia, în terminologia prezentată aici. De aceea parcă acest concept lacanian se apropie mai mult de acesta mai degrabă, decât de cel ‘tabu’ iar dimensiunea stratificării sociale, a însemnării teritoriului, care sunt elemente importante în structura unui astfel de Complex, îi scapă lui Lacan. Apoi mai există şi o replică la nivelul acestui concept, respectiv forma literei cu care se scrie este în stare să diferenţieze două fenomene diferite, dacă este cu majusculă ‘celălalt’ înseamnă altceva decât în cazul în care este nu este scris cu literă mică. Prototipul conceptului lacanian de ‘celălalt’, este totuşi Complexul Oedip aşa cum se poate el observa în dragostea furtunoasă, unde celălalt devine ‘celălalt’, adică însuşi sentimentul tabu. Proiecţia lui în ‘tată’ devine astfel simbol al autorităţii sociale, punctul de inserţie al spiralei familiale care se desfăşoară în jurul copilului, cu tatăl la capătul extrem după modelul general al structurării topice a societăţii. Fireşte că încercarea sa de a explica ‘agalma’ şi ‘celălalt’ fără a face legătură clară cu acest Complex şi fără legătură explicită între propriile sale noţiuni, face ca el să se lanseze într-un demers filosofic, mai degrabă, decât unul ştiinţific. O altă caracteristică a acestui Complex Tabu este lipsa de sentiment sub care el se prezintă, pretenţia ‘de a nu avea complexe’, lipsa de expresie şi de căldură umană, lipsa de pasiune. Falsitatea unei astfel de mentalităţi, impunerea unui anumit stil de viaţă morală a fost aspru criticată de către Nietzsche care a botezat-o ca ‘metafizică de călău’, adică un comportament ce se opune cerinţelor vitale. Însă interesul unei astfel de mentalităţi nu vizează un presupus caracter diabolic al speciei umane ci un scop clar: exploatarea economică în scopul profitului. Mentalitatea tabu este structurată în mod special încât să nu permită satisfacţia omului de rând, să îl condamne pentru satisfacţie în general şi să îl recunoască vinovat. Pentru că individul poate emite pretenţii mai puţine dacă are o Valoare de Neutralizare scăzută. Aşadar el poate fi mai prost recompensat şi deci, mai uşor şi mai profitabil de exploatat, după legea economică a neutralizării. Adică, dacă cererea de recompensă este foarte mare individul va accepta orice ofertă indiferent de cât de neînsemnată ar fi ea. Situaţia este identică cu cea a dependenţei de droguri, unde neutralizarea energetică produsă de substanţa în cauză este atât de mare încât Valoarea de Excitaţie a aparatului psihic produce o cerere foarte mare.
108

sunt guvernate esenţialmente de un principiu socio-economic. sedus de himera dragostei. începând de la suferinţa personală a nevroticului. adică prin capcana dragostei Complexului Matern fuzionată în conducător. îl aruncă direct în capcana exploatării sălbatice operate de sistemul social. respectiv prin epuizarea energiei fiziodinamice. stigmatizarea lor a avut un revers incalculabil pentru Umanitate. Himera tabu este cea care ameţeşte sufletul omenesc şi îl face să rătăcească în lume. Ea condamnă Instinctul. după cum se va vedea. fie Sisif în mod direct. din necesitatea creşterii şi educării copiilor. satisfacţia carnală. El trebuie să facă posibilă o dorinţă. la fel şi mentalitatea tabu face din cel pe care îl educă un sclav al ei. unde individul se trezeşte lipsit de mijloace materiale într-o familie care a apărut fără ca el să îşi dea seama şi pentru care el va trebui să îşi asume responsabilitatea. care apare ca urmare a deplasării celui Narcis către cel Don Juan. În primul caz el va fi indirect pus în această capcană a educaţiei sălbatice genealogice prin intermediul Complexului Adam. anume că ele trebuie să reglementeze anumite lucruri şi anumite fapte ce nu se pot regla de la sine prin reguli clare ce ar reieşi din însuşi statutul natural de dezvoltare a lucrurilor sau din regulile comun acceptate de indivizi. atunci.5. Magicismul Actul magic al Religiilor. Complexul Sisif oferă în schimb o neutralizare exclusiv artificială prin autoreglare energetică. Despre aceste lucruri se va trata detaliat după ce se va face o analiză a genezei acestui Complex. căci şi celălalt caz tot acest punct vizează individul fiind prins în capcana exploatării. Interzicerea unor satisfacţii naturale. De exemplu ritualul botezului din Creştinism presupune creştinarea respectivului individ adică intrarea lui sub tutela 109 .2. unde maşinăria exploatării sociale se aplică fiecărui individ. ceea ce pentru omul de rând acest lucru este destul de probabil. care supravieţuieşte şi astăzi. până la marile războaie ale secolului al XX-lea care tocmai s-a încheiat. În felul acesta se anulează conversiunea ei în cea psihodinamică iar Psihicul îşi găseşte o pace momentană iar acest mecanism este motorul Depresiei. Interzicerea este de fapt în limbajul cotidian însuşi sensul termenului ‘tabu’. Dacă individul nu va avea neutralizări narcisice. Foamea şi Libidoul pentru ca excitaţia rezultată din inhibiţia în cauză să fie neutralizată artificial prin intermediul muncii sau politicii. 2. ritualurile lor şi toate actele religioase. cel al insatisfacţiei familiale.1. el va deveni fie Complexul Adam. înţeles superficial tocmai datorită mentalităţii tabu. Complexul Don Juan implică omologul său. Or Complexul Matern aplicat direct.2. Iată că intuiţia lui Nietzsche cu privire la metafizica de călău are un substrat mult mai profund. În aceste sentimente (profunde) statul îşi implementează propriile valori ce au ca scop exploatarea şi pe care cei ce le consumă le înghit odată cu satisfacţia maternă.Aşa cum furnizorul de droguri face din consumator un sclav al lui. De data aceasta. adică cel Adam.

precum şi credinţa naivă a unor matematicieni în existenţa ‘ideii de număr’. Aici credinciosul îşi spovedeşte ‘păcatele’ ce pot fi iertate de puterea supremă a lui Dumnezeu. Ispăşirea pedepsei se face prin ritualul magic de rugăciune sau spovedanie unde. Acest lucru face ca întreg domeniul Libidoului. Acestea sunt acte esenţialmente magice. în acest caz. O astfel de contradicţie metodologică a actului magic vizează de fapt centrul de greutate al magicismului adică contradicţia existenţial-morală a regimului exploatării economice. Pentru el magia este practica preanimistă. adică este mai veche decât concepţia despre spirite. Morala Creştină. respectiv pentru că cei în cauză erau consideraţi ca nespecialişti ca neoficiali. Regulile care reglementează comportamentul sexual. Căci prin definiţie el este orientat mereu către nou iar urmarea cerinţelor sale presupune nestatornicia socială a celui implicat ceea ce atentează la profitul pe care seniorul îl are de pe urma sa. recunoscut ca păcat în general. specificul psihologic al Religiei constă în contrazicerea flagrantă a realităţii banale. Freud. Odată cu satisfacerea lui indiferent de mijloace. toate acestea sunt tributare arhetipurilor magiciste. este dată de reguli stabilite sau acceptate de comun acord de credincioşi. prin rugăciunile preotului. soţii şi bunurile economice ale familiei şi clasei în cauză nu se înstrăinează altor clase şi altor indivizi exteriori familiei în scop sexual sau alt scop. Teoria spiritului a influenţat până şi filosofia şi matematica mulţi filosofi căzând pradă acestui arhetip. fiind inclusiv arşi pe rug. vizează principiul protectiv tabu al familiei şi chiar al clasei sociale de care aparţine. a logicii pozitive cu o logică negativă care este însă imposibil să existe în acord cu faptele dar care este investită cu o puternică dorinţă. Magia ar fi anterioară vrăjitoriei. Din acest punct de vedere Freud nu se înşela când deplângea inhibiţia produsă pulsiunilor de către civilizaţie deşi această practică educaţională nu aparţine civilizaţiei ci sălbăticiei supravieţuitoare în ea. ca acelea ale lui Platon sau Hegel dar prin filosofia idealistă în general. prin acţiune şi vrăjitorie. de amatori. ca act de influenţare a spiritelor. Tocmai de aceea în Evul Mediu toate ritualurile ce nu semănau cu cele creştine erau declarate ca acte de vrăjitorie. în timp ce vrăjitoria este făcută ca o magie rudimentară. După acestea. După cum se va vedea la psihologia cognitivă. O astfel de mentalitate este extrem de periculoasă pentru tineri în special. respectiv tensiunea dintre clase. În felul acesta ritualul magic este în măsură să realizeze ceea ce în mod natural nu se poate realiza de la sine fără intervenţia sa. ce a dus la o dispută nerezolvată până astăzi. în ‘Totem şi Tabu’ face distincţia între magie ca act de intervenţie asupra naturii în general în mod direct. de exemplu. ca ansamblu de norme şi acte considerate dezirabile. cu ajutorul preotului. teoria ‘imperativului categoric’ ca lucru în sine. să fie redus. În realitate magia şi vrăjitoria sunt unul şi acelaşi lucru doar că magia este făcută de preoţi şi regi. Logica negativă are în acest caz caracter de fantasmă dar care este proiectată în realitate şi care devine astfel realitate. în opoziţie cu cele indezirabile. se face o ‘minune’ respectiv păcatul se iartă. care se referă la spirite. adică a existenţei spiritului matematicii. unde Libidoul se manifestă foarte puternic. dezvoltată de Kant sau a adevăruluiclaritate impus de Dumnezeu aşa cu susţine Descartes. Teoria Categoriilor a lui Aristotel sau a ‘universaliilor’ medievale. de care vorbeşte Platon. Teoriile 110 . apare sentimentul de culpabilitate deoarece subiectul a violat interdicţiile. Acest lucru nu numai prin prisma teoriilor despre spirit. de cei ce se presupune a avea puteri supranaturale.Bisericii Creştine.

Primitivul se poate ruga în fiecare zi pentru ca soarele să răsară. având o logică internă proprie. El se retrage în corturi noaptea iar singura lui armă este focul pe care îl lasă aprins deoarece fără foc el poate fi ucis de sălbăticiuni. Dacă soarele nu ar ieşi. ca reprezentări ale straturilor profunde ale Memoriei. la care copilul se află şi el. Funcţia cognitivă în care sunt implicate Complexele primei grupe este un imbold esenţial a originii tabuului şi deci a magicismului în general. ca trăsnetul sau noaptea. Alteori lipsa soarelui este echivalentă cu noaptea şi. sunt prototipul magicismului. primitivul este mult mai slab. De aceea Arhetipul Spiritului este reaprins de fiecare dată în copilărie. Bolile contagioase pe care este imposibil să nu le fi cunoscut primitivii dar pe care le-au presupus ca fiind datorate unei fiinţe invizibile fără să le înţeleagă efectiv transmisia. pot susţine prin asociaţie atât idei particulare care apoi sunt raţionalizate atât într-un context ideatic specific.religioase (ale susţinerii cu argumente a unei forţe divine ce poate interveni spiritual) pică în comparaţie cu magicismul asiduu al primitivilor. Aici însă pot interveni şi alţi factori traumatici cărora primitivul fireşte că nu le înţelege dinamica. în rest lucrurile sunt înţelese ştiinţific. Odată cu dimineaţa. crede primitivul. ca acţiunile dăunătoare ale unor plante sau fenomene fizice. În această concepţie Spiritul le dă doar impulsul originar. tabuul preoţilor asupra căruia se proiectează narcisismul abisal al credincioşilor vizează în special lucrurile. Astfel că în teoria creştină Dumnezeu nu ar conduce pe deplin Universul ci îl lasă pe Om la libertatea lui de alegere. Ritualul magic are caracter de atoatepotenţator. plante sau fenomene fizice. binefăcătoare ale unor animale. În timpul iernii. el este în siguranţă şi se poate apăra sistematic. în favoarea selectării acestora. forţele spirituale intervin doar din când în când. Această facilitare se face în primul caz prin suprasolicitarea lor. cât şi în cadrul sistemului ideatic în general. ‘motorul primar’ de care vorbeşte Aristotel. Lipsa soarelui este deci echivalentă cu moartea. credinţa că spiritul guvernează materia este determinată de Arhetipul Bolii Contagioase sau chiar de alte arhetipuri satelit ale Complexului Traumatic. Credinţa în dualismul naturii. S-ar putea înţelege de la sine de ce soarele 111 . Aşadar dorinţa primitivului de a vedea soarele este echivalentă cu dorinţa de a supravieţui. De aceea ritualul de dimineaţă pentru apariţia soarelui este un act cu semnificaţie pragmatică. care este vârsta primitivă a individului. Astfel Religia a suferit şi ea o restrângere. această alegere fiind însuşi destinul lui şi nu invers. Simptomele nevrotice şi cele schizofrenice facilitează erupţia acestor arhetipuri mnezice primele mai puţin clar însă celelalte foarte clar. În aceeaşi măsură pot exista şi acţiuni terapeutice. prelungirea acesteia şi amânarea primăverii poate conduce la scăderea resurselor de hrană ale tribului şi la tensiuni sociale eventual chiar la moartea unei părţi a sa. ce asediază sistemul ideatic iar cel de-al doilea prin destructurarea acestuia şi pălirea sa în faţa pilonilor arhetipali ce îl susţin. influenţat de Ştiinţă şi progres a renunţat la teoria ‘puzderiei spiritelor’ pe care o au primitivii. Magicismul. din punct de vedere a replicii ontogenetice dată filogenezei. Copilul va interpreta cunoştinţele banale ale părinţilor cu privire la ceea ce este ‘bun’ şi ceea ce este ‘rău’ în acelaşi mod în care primitivul interpretează natura după nivelul său cognitiv. toată specia ar dispărea. Creştinismul. După cum se va vedea la capitolul care tratează despre psihologia cognitivă aceste arhetipuri. elementele fundamentale de constituire a economiei sălbatice. lipsit de văz.

vrăjitorul este dobânditorul puterii şi a cunoştinţelor esenţiale. Psihologia behavioristă a intuit destul de bine mecanismul învăţării pe baza stimulului. Ea vitează asociaţia de orice fel. preotul. adică cel mai important nod de reţea în care converg mai multe astfel de reţele. evidenţa faptelor contrazice regula. De aici orice fel de asociaţie suferă o astfel de influenţă de structură şi orice asociaţie prezintă o relaţie magicistă. Iar banalitatea şi certitudinea apariţiei lui de fiecare dată timp de miliarde de ani ca urmare a mişcării de rotaţie a Pământului pare un fapt indubitabil. ceea ce constituie consolidarea statutului de tabu pentru preoţi sau pentru obiectul totemic. se transmite şi ‘virusul’ tabu. Astfel 112 . Panica primitivului este posibil să fie atât de mare încât se consideră pedepsit el asociind acest fapt cu însăşi spontaneitatea prin care se manifestă traumatismul. contrastantă sau contiguă iar pe baza acestei asociaţii se formează o reţea asociativă la nivelul Memoriei. Pe de altă parte. În acelaşi fel primitivul atribuie naturii aceste interdicţii. Centrul tabuului reprezintă nucleul sistemului de reţele mnezice. Se poate aşadar spune că nu contează numai latura pragmatică ci şi cea traumatică. e un fapt natural apariţia lui şi el poate apărea regulat şi fără ritualul magic. Magicianul. Generalizarea magicistă este fenomenul prin care tabuul se transmite radial de la un nucleu (aici preotul sau obiectul tabu în general) către periferie. vânătoarea poate constitui obiectul unui ritual de înduplecare a animalului vânat să se lase ucis iar succesul vânătorii este interpretat prin prisma acestui ritual indispensabil. după cum se va vedea. Însă în momentul în care apare o eclipsă de soare. legată de spontaneitatea unui fapt sau unei situaţii ce contrazice mersul normal al lucrurilor. Natura este asociată cu Complexul Matern iar pentru ca ea să fie înduplecată. El crede că ceva a făcut ca soarele să dispară. conţinutul lui va suferi influenţa preotului pe baza asociaţiei de contiguitate. un schimb. pornind de la un astfel de model originar. Ritualul devine astfel o încercare magicistă de apărare. Iar intensitatea sa face ca acesta să iradieze asemenea unei pete de cerneală pe sugativă. un duşman. Originea tabuului constă într-o acţiune traumatică sau practică a naturii. un spirit rău iar ritualul său are rolul de a-l îndupleca pe acesta pentru eliberarea sa. o înduplecare a forţelor naturii iar atunci când soarele reapare după ce a fost în dreptul lunii. crede primitivul. Periferia lor este constituită din elementele de asociaţie care suferă această fuziune energetică. el are deja un statut tabu asupra celorlalţi care cunosc mai puţin decât el. Însă pentru primitiv explicaţia ia valenţe magiciste. adică însăşi imboldul învăţării în timp ce stimulul este doar o condiţie. adică către omul de rând.apare. Această autoritate. Aceste elemente sunt centrul Pulsiunii Tabu. De exemplu. se transmite către comportamentul magic prin care mersul lucrurilor este păstrat la aceleaşi repere iar primitivul crede că ritualul său de dimineaţă face ca soarele să apară într-adevăr. spiritual-mistică. primitivul se comportă ca un copil cu părinţii săi. însă ea a pierdut din vedere substratul asociaţionist ce permite generalizarea magicistă. Pe baza simplei asociaţii. primitivul crede că dacă preotul suflă în focul care încălzeşte un vas. după modelul transmiterii energetice a Pulsiunii. În acelaşi fel. indiferent dacă este cauzală. un obiect devine tabu tocmai pentru că intră în sistemul de referinţă a tabuului central şi nu pentru că ar exista o dorinţă specială pentru acest element periferic. respectându-le dorinţele şi interdicţiile. acest fapt este interpretat de primitiv din perspectivă magicistă. Acest model poate fi luat dintr-o posibilă contagiune a unei boli explicată ştiinţific prin transmiterea unui virus. spontaneitate ce se supune unor reguli probabilistice.

Căci după cum s-a arătat la Complexul Eden. În felul acesta primitivii evită răspândirea unui eventual virus ce trebuie să fi bântuit comunitatea în timpuri străvechi la fel cum anumite păsări migratoare ocolesc un vulcan ce nu a mai fost activ de mii de ani. suferă din pricina proiecţiei asupra primitivilor obsesiile şi moralitatea societăţii civilizate. însă nu sub formă nevroticistă. Aşadar numai o astfel de zguduire socială putea conduce la un astfel de traumatism. tocmai ceea ce este interzis devine obiectul dorinţei. În această situaţie paranoicul manifestă 113 . Frica primitivilor de morţi. Dacă bolnavul nu iese sănătos şi mâncarea este tot la locul ei după un anumit timp. unei ostilităţi a spiritelor iar cel mort şi-a atras astfel duşmănia acestora. în timp ce era viu. Cel atins de acest virus este obligat să stea în colibă un anumit număr de zile fiind hrănit indirect. ci prin cel al fraţilor între ei. gropar). De aceea comportamentul de evitare este susţinut de-a lungul generaţiilor. atunci de ce au mai ucis duşmanul? În realitate ura încetează după învingerea adversarului căci agresivitatea şi-a atins scopul. Implicarea unei boli grave contagioase în ceea ce priveşte comportamentul tabu al primitivilor. Presupunerea freudiană a uciderii tatălui originar nu poate fi susţinută din acest punct de vedere tocmai pentru că traumatismul nu se îndreaptă către sine (cel ucis fiind de fapt tatăl) iar traumatismul rivalităţii fraţilor nu se poate explica teoretic prin tatăl ucis. respectiv evitarea infestării cu puterile morţilor. a regilor sau a preoţilor poate fi recunoscută ca origine în comportamentul triburilor africane de astăzi. Ei consideră că moartea se datorează unei vrăji. deşi nu tot ceea ce este dorinţă este necesar să fi fost şi interzis ci eventual doar inhibat în mod temporar de condiţiile de mediu. Funcţia traumatică este prin ea însăşi condiţia unui astfel de comportament ce se poate propaga genetic sau prin identificare cu mortul în mod direct. Iar presupunerea lui Freud că acest comportament ar fi dat de tendinţa primitivului de a înlocui cât mai repede pe mort şi a-şi relua viaţa sexuală. atunci respectivei colibe i se dă foc. fără atingeri corporale. convingerea că aceştia se vor răzbuna nu ţine de asemenea de ambivalenţa lor emoţională care aici este irelevantă. Aceasta există fără îndoială. respectiv nimicirea acestuia. Fără îndoială că comportamentul unor triburi primitive în legătură în special familiale dar şi sociale cu cel ce a avut la rândul său relaţii cu un mort (partener. era iubire) este cea care dă naştere la acest ritual. căci cei rămaşi în viaţă refuză să admită că au avut vreo relaţie cu acesta. ceea ce este eronat. Însă ostilitatea aceasta vine din însăşi sistemul ideatic al primitivilor. tendinţă care este astfel contraactivatată. Freud crede că ostilitatea proiectată asupra mortului (care mai întâi. Aici din când în când apare virusul ‘ebola’ iar acest fapt a inflenţat decisiv întărirea Complexului Tabu prin infuziune traumatică. prin formula simplistă ‘nu este necesar să se interzică ceva ce nimeni nu doreşte să facă’ (‘Totem şi tabu’). Abia acum se poate susţine că acest sentiment este proiectat către mort. Pe de altă parte ce se poate spune despre sentimentele de tandreţe şi înduplecare adresate capetelor tăiate celor ucişi în război? Mai poate fi dragostea aceasta o contraacţiune a unei ‘uri inconştiente’? Mai mult decât atât: poate fi o astfel de ură inconştientă pe timp de război? Căci dacă ar fi aşa. îngrijitor.crede Freud. trebuie să fie el însuşi supus unor astfel de reguli stricte de evitare. Şi de aceea orice aminteşte de mort trebuie să fie eliminat şi chiar pronunţarea numelui său poate fi demn de pedeapsă. Este normal ca aceştia să se dezică de cel mort din punct de vedere afectiv tocmai pentru a evita o astfel de ostilitate din partea forţelor supranaturale.

Primitivul îşi cere scuze tocmai pentru a-i îndupleca spiritul celui ucis să nu devină el însuşi răufăcător faţă de ei. la fel şi aceşti primitivi nu sunt nevrotici. Deşi el însuşi recunoaşte diferenţa dintre ei cu toate acestea el continuă să facă analogia pe mai departe în detalii. în ceea ce priveşte principiile sale şi la nevrotic şi la primitiv. În acelaşi fel nu se poate spune despre un animal sălbatic care o rupe la fugă atunci când vede un om. sunt date înaintea relaţiilor dintre obiecte şi apoi proiectate. Actul magic este explicat de Freud. pe când la primitiv magicismul este caracteristica acestui sistem ideatic. fără îndoială că şi-ar schimba comportamentul. el improvizează ceva anume. Încercarea lui Freud de a face o analogie între generalizarea magicistă şi Nevroză nu este una dintre cele mai fericite. nevroticul are acest instrument. în timp ce simptomul nevroticului este unul personal. relaţia dintre obiecte care apoi este interpretată.dispreţ pentru victima sa. adică generalizată magicist. tot în ‘Totem şi tabu’. fără a fi invadat de aceste gânduri. Însă lucrurile stau exact invers şi anume mai întâi este dată situaţia. prin ceea ce el numeşte ‘atotputernicia ideilor’. Ceea ce pacientul lui Freud dorea să spună cu această sintagmă era tocmai puterea unei astfel de idei parazite în faţa sistemului ideatic global chiar dacă el credea că ideile sale acţionează realmente asupra 114 . Dimpotrivă. el încearcă să îşi explice lumea în funcţie de propria lui gândire. Pe când primitivul doar se abţine de la pronunţie şi de la alte acte. căci el încearcă involuntar să se obiectiveze în faţa propriei conştiinţe pentru fapta sa. Căci aceasta este puterea intelectuală a respectivului animal care include şi Omul în sfera duşmanilor. luând o poziţie specifică. Anxietatea primitivului la încălcarea tabuului are alte valenţe decât anxietatea comportamentului obsesional. o tradiţie. că ar avea vreo Nevroză cu justificarea că respectivul om nu dorea să îi facă nici un rău şi atunci frica a fost nejustificată. Adică numele celui mort ar fi revenit compulsiv în mintea unui eventual nevrotic la fel ca şi alte amănunte despre cel mort iar acestea l-a fi chinuit continuu. spune el. Primitivul respectă o normă a comunităţii. Însă Complexul Traumatic este cel care face această diferenţă căci la primitiv teama este reală în timp ce nevroticul se teme de propria lui coadă. dată fiind viaţa sa naturală. Această ideaţie ţine de sistemul ideologico-religios al acestei culturi. Şi aici merită să se facă şi mai clar deosebirea între Nevroza Obsesională şi comportamentul primitivilor căci tensiunea psihică produce la nevrotic tocmai acea fuziune radială a simptomului. unde primejdiile sunt reale şi nu contează în ce mod apoi Psihicul lui distribuie cognitiv această anxietate. pentru care se simte vinovat. el este conştient de absurditatea actului său însă dacă nu îl execută devine pur şi simplu un panicat. Însă în lipsă de astfel de instrument. Adică prin proiecţia în lumea reală a propriilor idei care. Dar dacă cineva i-ar explica întregul arsenal ştiinţific despre tot ceea ce el cunoaşte magic. Teoria lui Freud doreşte cu orice preţ să facă din primitiv un nevrotic sau cel puţin un om modern. Tabuul cu interdicţia primitivului are o explicaţie predominant ideatică. Fireşte că în fond cogniţia este la fel. Doliul trece de la sine căci sentimentele de anxietate se ameliorează treptat pe când la Nevroză ele devin progresiv mai puternice. Aşa cum cei din cultul Woodoo nu sunt schizofrenici pentru că au Halucinaţii. preluând această formulă de la unul dintre pacienţii săi. Aşadar ideile vin după aceea. Căci primitivul se teme de un pericol real. Şi având în vedere sistemul ideatic rudimentar al său. Iar actul ideatic se sustrage sistemului ideatic global. Însă caracteristica nevroticului este însăşi regresia cognitivă la nivel ideatic magicist sub presiunea psihică a Pulsiunilor.

Ceea ce este comun pentru toate totemurile este faptul că clanul care îl adoptă are convingerea că derivă genealogic din acest totem sau cumva este chintesenţa lui. pe fondul unei gândiri magiciste. Totemismul Totemul este un animal. Actul magic nu este un act ideatic ci un act obiectual. 2. Prin urmare. această interpretare este ea însăşi influenţată de baza profundă a Gândirii care este. În acest ultim caz pentru că reprezintă 115 . Dimpotrivă. căruia de fapt i se opune. În acest caz. el ia doar un aspect particular şi secundar. care este ulterior interpretat (ideatic) cu o anumită conotaţie obiectuală extinsă. Fără obiect ideea primitivilor nu este nimic iar dacă ar fi ceva atunci primitivul nu ar mai recurge la magie (obiectuală) ci ar fi suficientă o concentrare telepatică sau telechinezică. După cum se va vedea. de obicei formate în copilărie.5. Actele Psihice în cazul primitivilor şi nevroticilor. a realităţii. sau proprietăţi benefice. o plantă. Tocmai de aceea simptomul nevrotic se rupe din punct de vedere cognitiv de sistemul ideatic superior. ciupercile otrăvitoare.3. simptomul nevrotic subteran este posibil tocmai prin fuziunea Pulsiunilor refulate în reţelele cognitive ale straturilor profunde. Iar dacă reuşita nu este realizată totuşi simplul efort ideatic iar conferi liniştea. Asupra lui se proiectează o virtute parentală care este esenţa Complexului Tabu în general. Însă acest lucru este făcut fără să caute originea Ideii sau Actului Psihic unde aflarea structurii obiectelor şi importanţa lor pentru subiect formează o impresie ideatică de neşters. Deci până la urmă se poate spune că originea unui simptom este tot Ideea ca element cognitiv.1. ideile primitivilor sunt sumare. Totemul este asemenea imnului naţional sau drapelului unui stat. ci acestea preced Gândirea chiar dacă acestea. fireşte. Primitivul însuşi le explică drept influenţe ale spiritelor lucrurilor. Primitivul în schimb nu are noţiunea de ‘idee’ sau pe cea de ‘reprezentare’ care sunt nişte realităţi ale minţii omeneşti relativ la lucruri. Tocmai pentru că ştiinţa lui este rudimentară şi nu apucă să ajungă la noţiuni operatorii cărora să le refuze caracterul de realitate. Căci ea este generată de capacitatea subiectului de relaţionare cu obiectul. un fenomen al naturii care poartă titlul de emblemă pentru un grup social primitiv.2. adică tocmai acele elemente indispensabile pentru grup.realităţii iar posibilitatea telepatică ar fi făcut din el mai degrabă o ţintă decât un ţintaş. care este condiţia sine qva non a Ideii. În acest caz totemul poate avea proprietăţi malefice ca crocodilul. Primitivul nu gândeşte ca nevroticul care spune că gândurile lui au forţă malefică cu justificarea că persoana la care s-a gândit a decedat ulterior. una magicistă dar care nu este totuşi opera unui sistem ideatic global dezvoltat de tradiţie pe când primitivul nu îl are spre deosebire de nevroticul (modern). muştele ţânţarii etc. de unde şi propria lui influenţă asupra acestor spirite prin ritualul magic. concrete. atunci când Freud spune că Gândirea. reprezentările lor. sunt deseori un pretext pentru interesul Pulsiunilor. Deci nu Gândirea precede obiectele. prevalează în faţa obiectului.

Originea totemului reprezintă fie relaţia armonioasă cu natura. grupuri de indivizi ce se deosebesc esenţial de ceilalţi. ceea ce îl face tabu. unde un produs este prelucrat de un anumit grup de indivizi şi folosit de alţii pe bază de schimb. Atitudinea sa admirativă faţă de părinţi este pur şi simplu reactualizată faţă de aceste ritualuri. în cazul totemului economic nelimitat iar subiectul proiectează asupra animalului. mai precis cu primele sale forme. Normele tribului subliniază că totemul economic nu poate fi exploatat de clanul a cărui emblemă este. precum şi faţă de toate elementele ce au o importanţă socioeconomică este fundamentul oricărui sentiment religios. este faptul că animalele totem de structură economică şi protectoare corespund în realitate vânatului sau vânătorului. plantei. considerată sacră. elementului care 116 . ceea ce implică interzicerea incestului.unul dintre modelele de bază ale hranei el are o funcţie economică în timp ce în cel de-al doilea caz el are o funcţie protectoare. ci are doar o alură narcisică. Adică clanul totemului vânat trebuie să se îngrijească de animal şi să nu îl vâneze în timp ce celelalte îl vânează şi se bucură de el. Căci se consideră că fapta în cauză ar fi un act de canibalism. Uneori poate exista o corelaţie totemică între clanurile tribului în sensul că un clan poate avea un totem economic iar altul poate avea unul protector în felul acesta realizându-se unitatea tribului. dacă este un animal vânat. În acest caz clanurile reprezintă modelul claselor sociale de mai târziu chiar dacă ele încă nu au realităţile claselor societăţii clasice. Pe de altă parte este drept că nu toate triburile au acest sistem însă acolo unde există societatea în cauză a atins deja un anumit nivel de dezvoltare. germenele diferenţelor de clasă din societăţile mai dezvoltate. Asta înseamnă că structura naturală a vânatului şi vânătorului se respectă întocmai în cazul celor două clanuri. exogamia. preferă să fie vânat de clanul a cărui emblemă este şi nu se lasă vânat de ceilalţi. respectiv germenele absolut al diferenţei de clasă. El vizează însuşi statutul unui anumit grup de indivizi. se consideră că vietatea în cauză a dorit să îl pedepsească pe cel vinovat. membrii totemului trebuie să îl protejeze şi să îl înmulţească prin acţiuni magice iar aici se vede germenele diviziunii muncii din societăţile dezvoltate. La fel se întâmplă şi cu totemul protector. există convingerea că aceste vietăţi periculoase evită să atace pe cei din al cărui clan îl are ca totem iar atunci când acesta ar face-o totuşi. Ce este cu adevărat revelator în totemism. viu colorat sau o anumită capacitate de negăsit la alte elemente în aşa fel încât să iasă în evidenţă. respectiv un element rar. Funcţia totemului este una socială. La fel şi pentru totemurile protectoare. Ritualul pe care primitivii îl fac faţă de animalul sau planta totem. Totemul narcisic reprezintă deja clase superioare şi inferioare în cadrul societăţii. Uneori respectiva interdicţie se extinde către întregul trib. Un al treilea gen de totem nu are o funcţie clară cu clanul. Dimpotrivă. În alte triburi el poate fi exploatat de toţi membrii tribului care au şi convingerea că totemul. la care se adaugă anumite excepţii legate de posibilitatea exploatării sale doar într-o anumită perioadă sau zi a anului. El are ca prototip tocmai Complexul Matern şi relaţia copilului cu părinţii. Unele totemuri economice din anumite triburi sunt interzise clanului de către tradiţie iar folosirea animalului totem drept hrană este socotită o crimă şi se pedepseşte ca atare. deoarece el şi-ar favoriza astfel ‘urmaşii’. legată de diferenţele de clan. Acesta se poate vedea şi în epoca modernă. ci doar de celelalte clanuri ale tribului. Aşadar apariţia totemismului este legată de funcţia economică generală a diferenţierii de clasă.

relaţiile dintre tată şi fiu sunt amicale căci ierarhia se structurează la nivelul instituţional al totemului. este clar că nenorocirile respectivului animal ce vin din partea vreunui alt animal. Eventual aceştia pot fi consideraţi asemenea animalului prădat adică demni de a fi ucişi. dacă totemul este transmis pe linie paternă atunci relaţia dintre fiu şi tată este una încordată deoarece reglementările de ierarhie nu sunt stabilite de tradiţie. ritualuri etc. Ea trebuie să fie realizată de comportamentul interactiv aplicat de tată special asupra fiului. este normal că unii ar fi trebuit să fie împiedicaţi să aibă acces la ea în acel moment. Însă tensiunea aceasta se mută la nivelul celui mai apropiat bărbat din punct de vedere al 117 . Ambii trebuie să respecte nişte cerinţe tradiţionale ale totemului ca interdicţii. ce îl vânează în paralel cu Omul. Probabil că totemul îşi va pierdut funcţia originară din momentul în care nu există nici interdicţii de vânare şi nici preocupări magice de binefacere la adresa lui. aşa cum este peştele de exemplu. În cazul animalului care se înscrie în totemismul limitat. Ea se leagă de însuşi statutul de extraordinar al a elementului natural care capătă funcţie de totem. dar acestea nu sunt suficiente pentru a stabili ierarhia. în cazul totemismului nelimitat. Dimpotrivă. Dac se face o paralelă cu lupta de concurenţă economică se poate vedea că cel ce învinge acţionează traumatic asupra învingătorilor iar primitivul îl asociază cu traumatismul neaşteptat din natură de unde el se asociază cu ritualul magic de asemenea. Originea totemului narcisic este ceva mai complexă. Dinamica totemismului este simplă. instantaneu. În acest caz membrii respectivului totem consideră că apartenenţa la el este una privilegiată căci animalul ce are această funcţie îi avantajează prin oferirea sa către ei. care are valoare tradiţională.este totem. Căci dacă se imaginează o perioadă în care hrana va fi fost puţină şi nu putea să ajungă la toţi. Dimpotrivă. inferiori. O astfel de posibilă confruntare trebuie să fi fost una sângeroasă iar acest fapt a rămas întipărit în tradiţii tocmai pentru a se evita dezordinea socială. în special în legătură cu ierarhia socială. De exemplu. nu pot să conducă la ideea vreunui privilegiu de descendenţă dintr-un animal care nu prea ar avea mari bucurii să îşi vadă ‘nepoţii’. Căci el trebuie să surprindă pe primitiv care este oricum precaut. de unde şi legătura totemică mistică. Un astfel de extraordinar se poate asocia cu un posibil traumatism ce poate surveni numai neaşteptat. membrii clanului de provenienţă au voie să îl vâneze dar folosesc ritualuri magice sau fac într-un anume fel încât să îl şi protejeze pe acesta. unde animalul totem este foarte numeros ca specie. Acest model comportamental poate să fie asociat cu fenomenul de creştere a animalelor din următoarea etapă de dezvoltare socială de mai târziu. Înţelegerea funcţiei sociale a totemului este facilitată de relaţiile ce se stabilesc în interiorul totemului între indivizii clanului. Există obiceiul la indieni şi la multe alte popoare ca şeful sau conducătorul să se împopoţoneze cu coroană de aur sau de pene sau în confecţionată în diferite feluri. În acest caz totemul se reduce la dimensiunea pur maternă şi de obicei animalul în cauză nu are şi duşmani naturali de temut. membrii clanului pe care acesta îl reprezintă au interdicţii de a-l vâna. Această neaşteptare (care este opusă banalului) este fundamentul totemului narcisic. Originea acestei situaţii poate fi o perioadă de foamete ceea ce trebuie să fi condus la puternice lupte între membrii tribului. atributul de îngrijitor pe care îl are părintele. dacă totemul se transmite matriliniar. În acelaşi fel şi clanul al cărui totem este unul narcisic are de asemenea o rezonanţă traumatică de asociere. Căci dacă ar avea.

Căci unchiul îndeplineşte aici rolul de tată. 118 . În momentul în care Freud postulează ‘acordul între fii’. după modelul Complexului Oedip al fondului psihic modern. deprinderea normelor sociale. Freud explică şi prânzul totemic. fiecare dintre presupuşii fii era un astfel de potenţial tată iar uciderea unui membru al grupului de către altul nu ar fi putut duce decât la o criză regretată de toţi. Masculul cel mai puternic învinge de fiecare dată şi îi goneşte pe ceilalţi fără nici un fel de pact între aceştia iar schimburile de ierarhie sunt inerente. unde pacientul se comportă invers decât atunci când o face în mod obişnuit. O astfel de trecere de la animalitatea individuală la contractul colectiv nu se poate face pe parcursul unei vieţi. un fel de Nevroză infinită a primitivului. îşi au dinamica lor proprie. care apoi a fost ucis de aceştia. Este greu de crezut că civilizaţia a început printr-un tată cu mulţi fii. Această idee anunţa teoria ‘compulsiei la repetiţie’ pe care el o va fi dezvoltat mai târziu. după cum au făcut-o şi antropologii după următoarele puncte: • • • 1) nu toate elementele ce constituie totemul pot fi sacrificate. la care se adaugă şi puii. aşa cum susţine Freud. Apoi el uită totul după ce criza a trecut. Un astfel de act este explicat de el prin reeditarea traumatismului paricid. atunci ea trebuie respinsă categoric. Acest loc tindea să fie anulat direct proporţional cu dezvoltarea socială căci fiecare îl putea cu uşurinţă ucide pe celălalt. O astfel de întâmplare este explicată de el într-un fel asemenea simptomului nevrotic-isteric. Posibilitatea ca totemul să îşi aibă explicaţia în paricidul originar. Această ipoteză nu are susţinere concretă.. În acest caz ritualul totemic este explicat de el asemenea celui obsesional-compulsiv din Nevroza Obsesională iar restricţiile asupra totemului ar fi un fel de doliu prelungit. etc. trebuie interpretată ca o metaforă cu privire la relaţiile concrete din sânul societăţii. el amestecă nepermis societatea animală a ierarhiei individuale cu cea umană a contractului dintre indivizi. uneori acestea pot fi soarele fulgerul. cu masculul cel mai puternic din punct de vedere a musculaturii în frunte. Grupurile de primate ce se compun din câteva femele şi un mascul. Dacă această explicaţie este luată fără această condiţie. în locul războiului. de obicei unchiul. De fapt însăşi supoziţia ‘tatălui originar’ nu poate fi susţinută cu argumente solide. 2) nu toate totemurile economice primesc restricţii de uz. ceea ce exclude teoria prânzului totemic a lui Freud. Freud consideră în ‘Totem şi tabu’ că totemul îşi are originea într-un fel de Complex Oedip primitiv dar unul care chiar pune în practică acţiunea. ce vor fi rivali atunci când vor deveni maturi.rudeniei din cadrul clanului totemic. adică săvârşeşte crima împotriva tatălui. ci este nevoie de milioane de ani poate pentru aceasta. De aceea indivizii au preferat pacea. Fireşte că informaţiile din domeniul antropologiei culturale erau încă limitate pe timpul lui Freud iar acest lucru a făcut ca el să construiască o teorie fără suficiente date. De aceea interdicţia uzului totemului are în ea o solidă explicaţie sociologică. respectiv la ierarhie. adică ritualul care apare la unele triburi cu interdicţie de uz a totemului într-o anumită perioadă a anului când totemul este ucis şi consumat de toţi membrii tribului. În ceea ce priveşte ‘tatăl’. în ceea ce priveşte educaţia. după cum spune Hobbes. 3) unele totemuri comestibile sunt total interzise clanului. Este evident că apariţia armelor artificiale nu a mai putut susţine o ierarhie sălbatică.

Factorul social se reflectă în Sexualitate ca într-o oglindă. au trebuit să îşi dea nume iar explicaţiile metafizice ale naşterii şi morţii. la altele nu există decât restricţii asupra incestului. în dorinţa oamenilor de a se evidenţia între ei. 2. de aici el începe să îşi schimbe obiceiurile. Fiecare teorie o critică pe cealaltă pe baza tocmai a acestui fapt.4. Interzicerea incestului De-a lungul dezvoltării societăţii. Fiecare dintre aceste teorii se aplică foarte bine la unele triburi şi mai puţin la altele. cu excepţia teoriei credinţei în supranaturalul totemismului. Exceptând explicaţia structurală a lui Levi-Strauss. acestea au o nuanţă economică. că nu se aplică la întregul domeniu al totemismului. Fiecare dintre aceste teorii are dreptate pe o anumită parte a totemismului.2. căci cauzele fiecărui totem reies din psihanaliza fiecărui totem la fiecare trib. câştigând în universalitate dar pierzând în înţelegerea generală. Însă totemismul este un Act Psihic şi nu o realitate obiectuală unde să existe legi stricte iar Actul Psihic este determinat de situaţia externă. Sexualitatea a suferit şi ea aceeaşi dezvoltare. etc. care nu spune nimic despre geneza totemului ci doar îi pune în evidenţă structura. compact. La unele. În realitate Religia cu ideile metafizice cuprinse în ea. cele metafizice care se bazează pe credinţa în spirite sau teoria structural-matematicistă a lui Cl. Ideea este că totemismul s-a îmbogăţit cu fiecare criză economică sau medicală. monogamia elimină orice tentativă necompetitivă în 119 . Frustrările sociale devin frustrări libidinale iar neutralizarea unora se transferă în (sau implică) neutralizarea altora.Asupra totemismului s-au emis şi alte teorii. cele sociologice legate de interesul structurării sociale. Căci este evident că. Unele totemuri sunt mai restrictive în ceea ce priveşte uzul şi relaţiile sociale dintre membrii clanului totemic. economia. la altele sunt mai libere şi mai complexe. acestea au evoluat fie către monogamie fie către poligamie. primitivul se consideră pedepsit de spirite pentru că a greşit cu ceva. Dacă principiul totemic era în măsură se elimine incestul către care tânărul necompetitiv socio-economic era predispus ca urmare a facilităţilor afective. Pornind de la societatea totemică care a fost printre primele care a adoptat principiile exogamiei. A spune despre fiecare Act Psihic că este unicauzal este greşit.1. socială şi naturală. au fuzionat într-un Act Psihic complex. anume că este lipsită de universalitate. toate teoriile au valabilitate cauzală mai mult sau mai puţin. mozaicat şi nu ceva universal.5. societatea. tocmai pentru că totemismul este un fenomen psihic. De aceea este uşor de observat cum moravurile sociale sunt în plină concordanţă cu acceptarea Sexualităţii fiecare Cultură având propriile sale particularităţi. fiind influenţate de o criză economică la altele poate exista o nuanţă metafizică influenţată în special de teama de morţi şi de moarte în general. Cele nominaliste legate de nevoia unui nume dat unei părţi din trib. regularitatea structurală a lor nu pot fi despărţite una de alta tocmai pentru că ele se intercondiţionează. în funcţie de dinamica relaţiilor sociale. care este ea însăşi un act totemic. Iar mediul are aici un cuvânt greu de spus. Levi-Strauss. în ceea ce priveşte relaţiile sexuale. să îşi stabilească restricţii. precum şi anumite restricţii economice.

chiar dacă pentru asta nu era nevoie decât să respecte tradiţia sau să crească şi abia apoi să aibă acces la aceste relaţii. este necesar ca foarte multe de generaţii să practice neîntrerupt incestul. neornamentată de momentele premergătoare. deşi există căsătorie. fie prin interzicerea totală o oricăror relaţii sexuale între rude. fie prin complicate sisteme de reglementare. Totemurile matriliniare se propagau astfel nu pentru a se propaga numele mamei. La unele triburi unde totemul se transmite patriliniar totuşi există o reglementare auxiliară a interzicerii incestului mamăfiu. pentru ca schemele de combinare genetică să fie epuizate. odată cu legislaţia totemică a interzicerii endogamiei totemice. tandreţea. Ea trebuia să fie una specială fapt ce ar fi făcut ca incestul să fie în general prohibit. totuşi incestul tată-fiică nu este interzis în astfel de triburi. ci pentru a împiedica fiului orice relaţie sexuală cu mama. Condamnarea incestului în epoca totemică era limitată doar la relaţia dintre mamă şi fiu în ceea ce priveşte unele triburi şi asta pentru că tatăl era uneori chiar necunoscut acolo unde nu exista monogamie iar relaţiile sexuale erau reglementate doar de totem şi nu de individ. Căci. Alte structuri sociale dimpotrivă. Alteori. la fel cum se face astăzi cu numele tatălui. aceştia având posibilitatea de a experimenta astfel de progenituri care ar fi necompetitive. Levi-Strauss consideră că condamnarea incestului se datorează schimbului de femei care se practica între triburile primitive iar fiecare femeie era păstrată virgină în numele onoarei tribului. voluptatea şi asta tocmai datorită absenţei reprimării ei. pe baza experienţei acestora cu privire la degenerarea speciei relativ la recombinările aceloraşi scheme genetice. Deşi totemismul a fost recunoscut ca matriarhat de către anumiţi autori ( superioritatea femeii în faţa bărbatului în preistorie) totuşi o asemenea teorie pare să fie modelată de legendă. în special membrii familiei ar fi 120 . de exemplu. de preludiu ca iubirea. Căci în epocile preindustriale şi chiar în cea industrială tânărul este nevoit să devină mai întâi competitiv socio-economic. s-ar fi ghidat după acest fenomen. ea trebuind să existe tot la nivel individual legat de forţa de luptă a partenerilor. la specia umană. Or. Cu privire la interzicerea incestului s-au emis mai multe teorii iar cele mai importante vor fi expuse în cele ce urmează. Teoria genetică susţine că incestul este prohibit şi la primitivi dar şi la moderni. dominante ale bărbatului cel puţin în ceea ce priveşte Sexualitatea sunt evidente. după principii economice. ca în triburile sălbatice sau în relaţia maritală pe termen lung. au încurajat relaţiile incestuoase de tip fratern după principiul neînstrăinării bunurilor de familie şi deci. Poligamia poate fi astfel o reacţie socială a unei clase faţă de altă clasă. a apărării clasei sociale în cauză. deoarece facilităţile superioare. Întreţinerea mai multor partenere este un fapt care nu oricine şi-l poate permite în cultura musulmană de exemplu iar încurajarea unor asemenea manifestări era în măsură să opereze diferenţa de clasă în scop de justificare. atunci mai degrabă ar fi încurajat practicarea lui căci acest fapt face ca uşurinţa cu care ceilalţi se impun să fie mai mare. o mamă nu poate să practice incestul decât în limitele a maxim trei generaţii fapt ce face ca eventuala degenerare genetică să fie inobservabilă chiar şi pentru geneticieni. Pe de altă parte Sexualitatea poate îmbrăca formă brută. care ar fi fost mai importantă. Însă pe baza principiului selecţiei naturale dacă modernii. Pe de altă parte. Se pare că aici o selecţie naturală nu este reglementată de totem.sine. în ceea ce o priveşte pe femeie. fapt ce facilitează distincţia Libidoului de animism (gender).

doar din criterii economice nu ar fi supravieţuit mult timp după abolirea sa. De aceea jaful originar al armatelor a trebuit să se convertească în educaţia sălbatică şi în civilizaţie pentru metamorfozarea relaţiilor militare iniţiale. chiar dacă nu atât de pregnant ca în societăţile dezvoltate. J. schimbul fiind astfel profitabil. În această situaţie fie tribul hoţ ar fi fost mai numeros şi ar fi învins şi atunci femeile furate nu ar fi fost destule pentru toţi fie ar fi fost învinşi iar în acest caz nu ar mai fi avut nevoie de femei. Asta ar fi asemenea unei fabrici care şi-ar strica singură produsele pentru ca apoi să cumpere altele de pe piaţă. La o astfel de teorie se pot aduce mai multe obiecţii. încât toţi să facă la fel şi chiar să interzică endogamia cu ameninţarea a unor pedepse aspre. abuzul unora fie a dus la reglementarea. Deci trebuie presupus altceva care persistă unei astfel de posibile aboliri şi pe care incestul să îl semnifice. deci virginitatea nu este considerată un element esenţial şi totuşi incestul este prohibit. fie toţi au continuat pe această linie şi s-au măcelărit reciproc. O altă teorie asupra incestului este prezentată chiar de Freud şi aparţine lui MacLennon care explică condamnarea incestului prin intermediul unei practici de furt al femeilor de la triburi vecine. la stoparea în timp a abuzului. Chiar şi o anumită clasă socială reprezentată în societatea primitivă de clanurile de 121 . în timp ce copiii de sex feminin ar fi fost ucişi încă de la naştere pentru că femeile ar fi avut randament economic scăzut. Deci nici în acest fel nu se poate explica condamnarea incestului. unde virginitatea este mult mai pusă în pericol. Clasele sociale erau foarte bine întemeiate chiar la primitivi. comunitate sau societate largă. Se pune în continuare întrebarea dacă ar fi fost preferabil să se ucidă astfel copiii din raţiuni economice faţă de provocarea unui război cu alte triburi pentru a se fura ceea ce tribul ar putea produce şi singur. Interdicţia incestului are de fapt o conotaţie socială precisă. 2) incestul este pedepsit în special în ceea ce priveşte relaţia mamă-fiu şi mai puţin cea tată-fiică. Dimpotrivă. Pe de altă parte istoria. a arătat cu vârf şi îndesat că furtul militar nu a ajuns o regulă pentru o societate. egalitaristă unde diferenţele dintre indivizi nu ar fi notabile şi la care este posibilă o fericire eternă. respectiv ar fi făcut ca femeile să aibă un preţ mai mare dacă ar fi fost virgine. Chiar presupunând un trib atât de înfloritor în arta războiului încât să nu poată fi înfrânt de un altul. care ar face ca valoarea de schimb a respectivei femei să aducă mult mai mult profit tribului iar cel care ar fi atentat la virginitatea respectivei femei ar fi atentat la bunăstarea tribului. aşa cum crede MacLennon.avut primii acces. legată de autoreglarea sistemului social şi precizarea statutului social în clan. totuşi până la urmă şi el ar fi fost decimat. Rousseau şi Marx au imaginat o societate primitivă. Interzicerea incestului s-ar datora astfel unui principiu economic brut. Apoi dacă singura raţiune pentru care săvârşirea incestului este atât de aspru pedepsită este o supraevaluare a virginităţii.J. atunci aici apar câteva inconsecvenţe: • • 1) la unele triburi se practică deflorarea imediat după naştere. trib. Astfel de teorii sunt foarte mult influenţate de însuşi paseismul Complexului Eden. căci este greu de crezut că o tradiţie naturală bazată pe concurenţa dintre indivizi şi specii ar fi fost deodată din senin şi eliminată în epocile primitive. În primul rând nu toate triburile primitive practică exogamia iar păstrarea unui astfel de obicei atât de strict pedepsit în cazul nerespectării sale.

Apar aici două probleme diferite. Principiul ierarhiei sociale. El vizează protejarea celor slabi atunci când este aplicat general şi are principiul tocmai în protejarea progeniturii. Căci un astfel de individ rămas văduv s-ar fi aflat în stare de inhibiţie libidinală. formală având interese social-economice în această unitate socială. Interzicerea incestului la primitivi nu are însă aceleaşi valenţe ca în cazul acestui fenomen la moderni. deşi germenii acestuia se regăsesc şi acolo. Iar dacă nevroticul dezvoltă o ideaţie magicistă este pentru că copilăria are un rol foarte important în apariţia Nevrozei aici modelându-se germenii simptomului ce se prezintă guvernat de acest model de gândire. adică al autonomiei subsistemelor sociale face ca acest liant social să nu fie foarte strâns şi să existe respingere socială iar satisfacţiile personale ale indivizilor să nu fie duse până la capăt în spiritul egalităţii. În unele triburi primitive relaţia dintre indivizi nu este una la fel de tensionată aşa cum apare între clasele societăţii moderne. În momentul în care Complexul Matern este aplicat la general el devine foarte uşor cel Tabu. În acest caz relaţiile sexuale între indivizii ce aparţin la două clase diferite ar atenta la principiul ierarhiilor sociale. Prohibiţia incestului ca aplicare restrânsă a principiului exogamiei este de fapt compromisul ce se face între principiile ierarhiei sociale şi Complexul Matern. Freud este sedus de gândirea magicistă a primitivilor şi o identifică cu cea nevrotică. O astfel de situaţie ar fi condus în mod automat la ruperea echilibrului social. ci prohibite la uşa relaţiilor sexuale. Interdicţiile primitivului sunt date de asocierea reprezentării respectivului lucru la care se referă interdicţia cu un traumatism oarecare. Astfel se întâmplă cu triburile care îşi cresc copiii în comun. Cealaltă problemă se referă la responsabilitatea comună a părinţilor faţă de progenitură şi apare la acest model al căsătoriei (monogamice) fapt ce atestă egalitatea socială a părinţilor. ca urmare a diferenţei de vârstă. Tocmai de aceea sistemul sexualităţii libere din punct de vedere numeric.structura totemului se subîmpart la rândul lor în părţi ale totemului iar rolul lor este acela de a preciza statutul ierarhic chiar în interiorul clanului. Incestul este considerat ca fiind cea mai monstruoasă crimă dar are un temei socio-economic şi 122 . Însă acolo unde societatea este rudimentară. reglementată doar de totem. fără ritualuri magice complexe. legate de epuizarea resurselor fapt ce facilitează agresivitatea reciprocă şi la dezmembrarea grupului. căci Maternitatea nu are aceleaşi coordonate iar protecţia este una ambivalentă. fără preoţi şi fără şefi acesta nu poate decât să fie un fenomen diferit. se întâlneşte astăzi în lume doar la unul sau două triburi iar modelul cel mai frecvent rămâne cel al căsătoriei. unde înmulţirea peste măsură poate conduce la frustrări de ordin economic. Acesta din urmă păstrează unitatea tribului sau clanului după modelarea sa de tip Polis prin Complexul Eden. Este fără îndoială că practicarea incestului. Prima apare în cazul relaţiilor sexuale de grup. ar fi condus la anumite probleme ca de exemplu moartea partenerului. Căci o ierarhie sexuală se poate oricând solda cu sarcină şi naştere . însă s-a arătat în ce măsură primitivul nu este nici pe departe un nevrotic. În epocile moderne aceste interdicţii au resorturi mult mai complicate. ar fi atentat la armonia altor cupluri. în cazul în care incestul ia forma părintecopil. cu vaste consecinţe la nivelul ordinii sociale. Atunci când progenitura devine cât de cât matură şi Instinctul Matern încetează să mai funcţioneze ca Instinct în ceea ce priveşte legătura maternă a primitivilor (fiind eventual de aici încolo Complex) intră în acţiune Complexul Polis. presupusă a fi existat cândva.

admiraţia acordată de acestea este posibilă în raport cu identificarea. defilarea sa. Căci dacă Sexualitatea este stigmatizată din faşă. Primitivii interziceau incestul din raţiuni religioase. Tendinţa incestuoasă conduce de fapt la atentatul asupra intimităţii partenerului sexual parental. Partenerii sexuali se acceptă unul pe altul în virtutea identităţii de statut social al fiecăruia sau a aproximativei lor identităţi. atunci. ci prin ceea ce de fapt semnifică şi anume educaţia în spiritul exploatării. Sub raportul biologic. De aceea asprirea pedepsei săvârşirii incestului este posibilă datorită faptului că o astfel de faptă este echivalentă cu violarea acestei legi a conservării sociale. trebuie să îi promoveze societăţii mentalitatea prin intermediul inserţiei sociale a produsului său uman. impusă de clasele de sus. care se distinge prin forţă. El este cel care facilitează această tabuizare care presupune concentrarea intensităţii tabuului pe un element deplasat la nivelul periferiei sale pornind de la cea parentală sau totemistă în general.este dictat de ideologia tabuizării claselor superioare. În acest fel el pare şi mai puternic sub acest raport al agresivităţii. educaţia restrânsă a insului din fragedă copilărie ca şi element. cu admiraţia copilului pentru părinţi. după cum se va vedea. Explicarea condamnării incestului se face progresiv începând de la teoria lui Darwin asupra hoardei originare a selecţiei sexuale. El este judecat nu prin ceea ce este în sine. incestul este neindicat în a fi practicat. Deoarece Complexul Matern este prototipul acestei structurări şi resort fundamental în ceea ce priveşte societatea. însă Religia lor era şi Ştiinţa lor. este proprietatea lui iar partenerul sexual unic este o formă de proprietate. suferea un astfel de stigmat. poate avea serioase consecinţe pe plan incestuos. ca şi celulă socială. ci de semnificaţia lui. Tensiunea psihică a Sexualităţii poate fi un foarte subtil mod de a deturna atenţia celor mulţi către această zonă şi de a nu vedea povara exploatării care la apasă pe umeri. a monopolului comunităţii femelelor de către un mascul. el nu mai poate fi exploatat atât de uşor ca în caz contrar şi eventual va produce anumite tulburări sociale. Dimpotrivă. considerarea Sexualităţii ca fiind un lucru nedemn de specia umană. Este firesc ca tensiunea socială să fie deplasată către zona familială iar sciziunea condamnării incestului are la bază tocmai o astfel de sciziune socială. Dacă tensiunea psihică rezultată în urma inhibiţiei libidinale prelungite se neutralizează fie la nivelul incestului (de cele mai multe ori fratern) fie la nivelul oricărui fel de relaţie. dacă ei i se anulează fondul propice manifestării. ca urmare a proprietăţii particulare specifică societăţilor civilizate. care aparţine de fapt părintelui. ‘moralitatea’ sexuală. Familia. 123 . Dacă fastul aristocraţiei. Statutul social al copilului este unul destul de restrâns iar pretenţia sa la statut un social mult mai însemnat decât cel al mamei sale este un atentat la ordinea socială la conservatorismul de clasă. Aşadar gravitatea incestului nu este dată de actul în sine. Acest element poate fi foarte agresiv prin atuurile sale şi el este aşa pentru a împiedica penetrarea la nivelul nucleului său. Mai târziu această practică a devenit o normă a economiei sălbatice pornind de la Sexualitatea însăşi care. Dar a-l pedepsi cu scoaterea ochilor şi alte pedepse barbare pe cel care l-a comis este fără îndoială un act de sălbăticie. Această tabuizare se deplasează către tabuizarea parentală la care se raportează normele sociale prin educaţie pentru menţinerea ordinii sociale. în principal datorită devitalizării organice. produce în clasele inferioare un sentiment vecin cu Complexul Matern. În acest caz dinamica conservării straturilor sociale se deplasează către o astfel de celulă a societăţii care este familia. pe baza creşterii Valori de Neutralizare a celui în cauză.

Acesta este cea de-a doua etapă a planului educaţiei sălbatice. De aici şi procrearea. În acest caz dragostea ‘degenerează’ inevitabil în sexualitate care este de la început blamată şi stigmatizată. aceştia vor resimţi foarte evident rezonanţa Oedipiană. Iată cum o problemă socială globală. Aceasta este exploatarea sălbatică în toată nuditatea ei. adică Edenul şi astfel produsul cumpărat pare a fi remediul acestei tensiuni psihice. Dar ea este încărcată cu un potenţial contradictoriu prin ceea ce este recunoscut ca dragoste ‘pură’. fără nici un fel de influenţă supranaturală. o astfel de măsură venită prin tradiţie. Situaţia este exact ca aceea a reclamei. un om care trece prin ‘vârsta confuziei’. individul nu îşi mai poate recupera inhibiţia decât prin altă soluţie: activitatea sexuală. la prinderea strategică a lor în capcana obligaţiilor familiale. prin pedanteria educaţiei Traumatice. munca brută către care este condus individul printr-o multiplă strategie şi capcană a societăţii clasice. După normele educaţiei sălbatice ea este demnă de pedeapsă. unde persoana iubită promite să fie Eden dar unde până la urmă ea conduce la sexualitate. Acest plan vizează mai întâi deplasarea acestei excitaţii către Complexul Adam (care este Complexul familiei) ceea ce conduce automat la legarea pe viaţă a soţilor unul de altul. Se ştie că în Evul Mediu. a nenorocirilor care se pot abate asupra celor ce săvârşesc incestul este în măsură să le atragă acestora atenţia asupra acestui subiect tocmai după principiul conversiei Edenice a Complexului Traumatic. unde persoana iubită este în mod mincinos însăşi satisfacţia pe care reclama o promite cumpărătorului dar care de fapt ea are rolul de a-i provoacă o tensiune psihică pentru că promite ceva ce niciodată nu se va întâmpla. cu aceste subtile intervenţii la nivelul normelor morale. din raţiuni animiste (de dragoste) sau pragmatice. frustraţi Narcisic. incestul nu este decât o relaţie sexuală nepotrivită. este foarte bine venită. Căci strategia tensionării artificiale a Psihicului practicată de mentalităţile specifice economiei sălbatice care suprasolicită Complexul Narcis prin prisma celui Tabu are un plan mult mai general care vizează două etape ulterioare ce se structurează în următoarele grupe de complexe. Deşi. desexualizată. Este de remarcat aportul Bisericii în special la acest sistem. legată de fondul exploatării. vrednică să conducă la obligaţii pe cel care a comis ‘păcatul’ sexului şi pentru care trebuie să plătească cu mai multă muncă. ca fapt concret. În felul acesta ‘cercul perfect’ al echilibrului social al exploatării şi-a îndeplinit funcţia. Adam este ademenit de 124 . Este evident că simplul gest de recunoaştere a păcatului. Căci îl face pe adolescent un timid. care.atunci acest fond poate fi foarte bine tocmai fondul afectiv familial care facilitează aceste devieri cu atât mai mult cu cât. pentru a întreţine familia. Or având o creştere artificială a Valorii de Neutralizare odată cu starea de îndrăgostire precum şi brutalitatea căderii acestei Valori odată cu banalizarea relaţiei în cauză. ca oricare alta. adică însuşi actul concret al exploatării. Aceasta este consolidarea Complexului Sisif. Şi totuşi un astfel de interes se poate opri aici. cei care divorţau erau pasibili de a face închisoare. După cum se va vedea. fireşte că explică dragostea lui Don Juan prin ‘păcatul originar’ adică tocmai prin acest păcat al sexualităţii simbolizată de Cunoaştere. Ca omolog al celui Adam Complexul Don Juan presupune dimpotrivă dragostea platonică. fiind el însuşi ameninţat cu şomajul. este transmutată la nivel educaţional prin ostentaţia condamnării incestului. De aici şi înmulţirea forţei de muncă şi deci la şomaj iar salariul muncitorului va fi negociat în alţi termeni. Practic neutralizarea energiei libidinale este menită să producă o neutralizare a energiei psihodinamice generale.

marile inhibiţii ale Psihicului: Eden. Însă asociaţia facilitată de reclamă a exploatat resortul cumpărătorului de a căuta satisfacţia fumatului. Cei doi căsătoriţi sunt îndemnaţi să fie uniţi pentru totdeauna şi să se iubească pentru totdeauna. Faptul că incestul mamă-fiu este considerat mai periculos. asemenea Instinctului. În acest fel. Gravitatea incestului tată-fiică este tratată mai superficial deoarece o astfel de lege vizează însăşi legiuitorul care se protejează prin legislaţia impusă. apare întotdeauna familia iar impunerea pedepsei şi pentru aceste feluri de incest vizează o întărire a legii primului. pentru a-i comunica celui slab situaţia ierarhiei. Pedeapsa impusă fiului este dată de haloul puterii în care se învăluieşte cel puternic. una teribil de agresivă la adresa ‘vârstei dificile’ a ceea ce se numeşte drept ‘dezordine interioară’ a adolescentului. ei înşişi sunt făcuţi vinovaţi pentru starea lor după perceptul că lor li s-a dat de la început permisiunea să se iubească. Dincolo de facilităţile de ordin administrativ pentru care incestul nu este cea mai bună cale de satisfacţie libidinală în special cea părinte-copil. respectiv în cazul sistemului de reglementare sexuală care nu se face după căsătorie la unele triburi. după cum cuplul fericit din reclama pentru ţigări este de fapt înţelegerea şi dorinţa celui ce le cumpără. Cain. Ei sunt culpabilizaţi de a fi înţeles ‘altceva’ decât ceea ce ar fi spus Dumnezeu. Sub ea se ascunde o mentalitate făţarnică al cărei scop este ‘cercul perfect’ al exploatării economice chiar dacă acest lucru nu se vede decât în plan pragmatic fiind făcut involuntar. după modelul explicat. Don Juan. Unele triburi nu stabilesc reglementări sexuale între tată şi fiică şi uneori este posibil chiar să nici nu se cunoască cine este tatăl. Acest fenomen de deplasare a prohibiţiei de la centru (aici forma mamă-fiu) către periferie pe baza elementelor familiale de asociaţie are raţiunea în generalizarea magicistă a tabuului după modelul asociaţionist-cognitiv. Aşadar interzicerea incestului este o măsură milenară a educaţiei sălbatice. Dar prin acest îndemn nu li se spune însă să îşi folosească organele genitale ceea ce constituie de la început un păcat prin educaţia primită. Producătorul nu va fi spus niciodată că.către Eva să mănânce din Pomul Cunoaşterii. Societatea ‘pedepseşte’ prin exploatare sălbatică. Tensiunea tabuului fuzionează către elementele de asociaţie. fumând respectiva ţigară. Dionysos. Alteori incestul tată-fiică este pedepsit mai superficial decât cel mamă-fiu şi asta tocmai pentru că tatăl reprezintă însăşi puterea socială. acesta ar fi la fel de fericit ca respectivul cuplu. asemenea primilor doi Adam şi Eva. În momentul în care cei doi ajung la dezastrul dragostei carnale şi sunt prinşi în capcana socială Biserica le pune în faţă mitul păcatului originar al sexualităţii. Dar dup mai bine de 100 de ani de psihanaliză capacitatea Psihicului abisal (Inconştientului) de a funcţiona nu mai surprinde pe nimeni. la fel ca şi varianta mamă-fiu sau frate-soră. Acolo unde incestul acesta este pedepsit. Narcis. să fie împreună până la moarte dar sexualitatea este afacerea lor ei sunt vinovaţi de ea. sub această mască a moralităţii se ascunde un plan social exercitat de mii de ani. mai demn de condamnat în mai toate civilizaţiile se datorează însăşi dimensiunii ierarhice a posibilităţii sale. Interzicerea incestului este o reclamă. în care ea este doar o parte ca oricare alta şi care contribuie decisiv la strategia socială a societăţilor clasice. Aşa se face că şi modernii şi primitivii au tabuuri periferice ce par ciudate cum este moartea de panică ca urmare 125 . Reclama în cauză a oferit în mod iluzoriu neutralizarea unei inhibiţii către care se transferă prin fuziune. după cum Dumnezeu izgoneşte din Rai pe Adam şi Eva pentru păcatul lor.

adică a neutralizării energetice.5. sub ameninţarea cu moartea. clasele sociale superioare au câştigat teritorii şi le-a apropriat. Sub raportul psihologic exploatarea unei comunităţi inferioare este o exploatare traumatică ce are la origine forţa armelor. 2. tabu şi Nevroză şi acest domeniu al psihologiei abisale a fost cel mai profund înţeles de către el. Oricum clasele de sus le respectă din principiu. Odată ce s-au stabilit aceste clase sociale după criteriul militar. nu au refulări de genul celor ce conduc la Nevrozele din societatea civilizată. Freud a intuit relaţia dintre moralitate. datorită statutului lor de pradă de război fie erau obligaţi să muncească cu recompense minime fie erau ‘acceptaţi’ să muncească. confundând Actul Psihic cu Structura Psihică. Comportamentul lor ciudat doar pare aşa datorită prejudecăţilor modernilor însă el nu se datorează Complexului Tabu aşa cum este definit el aici ci mai degrabă datorită celui Traumatic. pe care l-a comis primitivul în necunoştinţă de cauză sau îndrăgostirea de o persoană tabu. Cei despropriaţi. Aceste norme au fost universalizate.1.5. Şi astfel. Principiile dreptului în ansamblu trebuiau să interzică strict furtul din avutul claselor de sus. sclavii. ca norme pe care toţi oamenii trebuie să le respecte. la moderni. Este sarcina psihologiei abisale de a preciza în ce mod s-a dezvoltat societatea de la primitivism la modelele evoluate ale societăţii în care pot intra şi unele societăţi antice. după cum s-a spus mai sus. El a abuzat de interpretările psihanalitice. Complexul Tabu este origine pentru acea mentalitate socială a claselor superioare cu scopul de obiectivare a dominaţiei şi exploatării economice a unei părţi din societate. precum şi uciderea membrilor acestora. Prin forţa armelor. căci ele chiar au interes să le respecte iar acest interes este posibilitatea ulterioară de exploatare.2. Complexul Tabu în societatea evoluată Tabuul primitivilor nu este Complexul Tabu cu realul său dramatism pe care l-a cunoscut civilizaţia ci doar originea lui. Ceea ce au primitivii este o slabă luminiţă faţă de incandescenţa tabuului modern atât de ascuns şi de neexplicit încât nici măcar nu are un nume. Toate acţiunile primitivilor sunt dictate de tradiţie şi au o explicaţie legată de sistemul ideatic global în timp ce tabuul nevrotic vizează o rupere de acest sistem. clasele de sus au trebuit să îşi obiectiveze statutul social şi prin aceasta să elimine posibilitatea celor de jos de a se răscula. Primitivii nu sunt morali. avea alte valenţe. legea economică a cererii şi ofertei. să îşi vândă serviciile după o piaţă impusă.mâncatului unui rest de fruct aruncat de un preot. le-a transformat în teritorii economice. 126 . În acest caz cererea era automat mai mare decât oferta în ceea ce îi priveşte pe sclavi căci ameninţarea cu moartea sau cu pedepse grele făcea ca ei să accepte orice. Totuşi el nu a fost însă suficient de clar şi acest neajuns se datorează lipsei metodei sociologice cu care aceste elemente să fie ordonate. Această posibilitate este reglementată prin legislaţie ca un ansamblu de norme sociale şi reguli care trebuiau să împiedice o astfel de dezvoltare. monopolizată de puterea politică care avea armata de partea ei. Societatea primitivă este una rudimentară şi la fel şi interdicţiile sale.

Aceasta este reprezentată de clasa de jos. la Complexul Matern.Aceste norme se înscriu sub incidenţa generală a Complexului Polis iar cel Tabu are rolul de a susţine emoţional aceste norme. De exemplu aparatul justiţiei are o ţinută sobră. opus potenţialului matern de dragoste. instituţiile sociale având o nuanţă de grandoare. soldaţii sunt un fel de sclavi eliberaţi. Se poate foarte uşor observa că modelul totemic poate fi foarte simplu extins către toate societăţile. această proiecţie maternă. Atitudinea excesiv de pedantă a justiţiarului vizează aceste resorturi ale educaţiei sălbatice care rezidă în clivajul infantil între ‘părinţi buni’ şi ‘părinţi răi’. parazitând alte comunităţi. de copleşitor. Sistemul protector este foarte bine dezvoltat în societăţile cuceritoare care. ea se leagă de neutralizarea maternă. Or. Această supradimensionare cu care copilul îşi priveşte mama şi părinţii în general. În societăţile primitive ea este exclusă de la consumarea unui anumit animal sau de uzul unui anumit element în general care devine totem. care acceptă statutul lor tocmai pentru că Valoarea de Neutralizare al sistemului lor psihic este foarte scăzută. de ceva ce nu poate fi atins. De aici îşi trage psihanaliza acea faimoasă regulă de abstinenţă care este exploatată de autorităţi prin raportarea la punctul slab al Omului. Astfel că magistratul clasic pare un bloc de piatră care vorbeşte sau cel puţin. care înlătură prezenţa oricărui sentiment uman. el trebuie să dea această aparenţă. clivajul între bine şi rău. Protecţia sclavului presupune tocmai acest schimb economic obscur: muncă contra viaţă. 127 . Sistemul organizator este cel mai interesant deoarece el funcţionează la fel în toate societăţile. format în copilărie. bucurându-se să lingă mâna stăpânului şi să trăiască doar cu acest preţ. le transformă în clase de sclavi. Or această aparenţă este contrară impulsurilor Complexului Matern şi este foarte bine elaborată pentru a arăta exact potenţialul său de pedeapsă. O încălcare a justiţiei ar părea ca un refuz la neutralizarea maternă. Celălalt este sistemul organizator sau protector şi este dirijat de clasa superioară. străinii şi tot ceea ce este nefamilial suferă aceste proiecţii materne şi par nişte părinţi la o scară supradimensionată. Sclavul a fost cel mai bine definit de însăşi societatea care se baza pe munca lui ca un individ ce trebuia să fie omorât dar din diverse motive a fost lăsat în viaţă. din moment ce asigurarea maternă a simpatiei este anulată. Societatea poate fi redusă la două clase. Căci pedeapsa infantilă este supradimensionată de copil. fiind modelul sociologiei generale prin excelenţă. Aceste sentimente paranoide pe care acest gen de oameni le exploatează. Unul este sistemul economic concret dat de producţia economică efectivă ce se caracterizează prin produsele capabile să satisfacă dorinţele în special a Instinctului Nutritiv şi care foloseşte mâna de lucru. Societatea. la două elemente bine definite. o pedeapsă ontologică pe care insul o aşteaptă ca urmare a raportării sale la Complexul Matern. îi miră deseori pe unii care etalează o inocenţă de sfinţi însă ele sunt prţi importante din vastu program de educaţie sălbatică a societăţii clasice. El se compune dintr-un vast sistem birocratic care se numeşte ‘stat’. care este o neutralizare universală şi absolută. etapa decisivă a formării sale ca individ. În cea modernă această clasă este exclusă de la anumite satisfacţii sau privilegii sociale în general. este proiectată asupra modelelor sociale destinate să păstreze organizarea socială. lipsită de sentimentalism. Însă în situaţia în care individul este maltratat în copilărie după principiile ‘bătăii rupte din rai’ este foarte clar că el va vedea în acest magistrat drept un posibil agresor. Uneltele agresiunii armate. cu o pedanterie anancastă. este principiul sentimentului tabu.

aşa cum se prezentau aceste forme de organizare socială în trecut. prin supradimensionarea personalităţilor cheie în dezvoltarea socială şi culturală a unui popor. Însă dacă acest lucru s-ar întâmpla astăzi. din sistemul medical. a conducătorilor va investi astfel în propagandă. o imagine de obiectivare pe care cei ce beneficiază de pe urma exploatării o fac prin supradimensionarea reperelor politice şi tradiţionale în general ale trecutului unei ţări. prin oficializarea Religiilor. Însă fireşte că un sistem birocratic nu are interesul să aibă nişte ‘supuşi’ bine informaţi şi emancipaţi. este puţin probabil ca vreo ţară să întrunească suficiente voturi pentru legitimarea unei Puteri. tocmai prin interesul de a-i buimăci de a-i controla pe cei mulţi. către consecinţele ulterioare 128 . aşa cum apare el în civilizaţie. Aşa s-a întâmplat cu statele comuniste. Modul în care statul se structurează în aceste instituţii mai mult sau mai puţin vitale ale societăţii pentru a-şi impune propria structură birocratică arată cum rolul lui nu este cel asistenţial în principal. în special politice care nu numai că nu ajută la dezvoltarea economică dar chiar o înfrânează pentru că conducătorii politici vor să îşi conserve poziţiile sociale cu preţul păstrării majorităţii cetăţenilor la un nivel scăzut de conştiinţă (politică) de sine. cel puţin la origini. deplasarea Complexului Tabu de la originea lui Traumatică şi Polisistă. căci acest statut îi face imposibil de manipulat (vezi introducerea). ca în dictaturi. El este unul care menţine prin aparatul birocratic anumite structuri. Aşadar complexul Tabu presupune o falsificare. Aceste facilităţi sunt constituite din învăţământ şi educaţie în general. care este o ciudată amestecătură între oligarhie. ci unul exploatator. O foarte mare cantitate de energie socială a fost cheltuită în scop propagandistic iar orice societate care funcţionează după modelul ‘reprezentanţilor’. Sociologia sau politologia sunt excluse din studiul de bază pe care sistemul de învăţământ îl facilitează sau nu sunt sprijinite în dezvoltare. Funcţionarii periferici sunt cei ce promovează politica statului în general fie în mod despotic. se diferenţiază de acestea doar prin faptul că le lipseşte fragmentarea la care acestea se prezentau. De aceste elemente periferice ţin anumite facilităţi vitale pe care statul le-ar oferi prin sine însuşi cu pretenţia că fără el acestea ar fi imposibil să existe. Această supradimensionare prin extinderea. căci era informaticii va înlocui progresiv vechiul model al ‘reprezentanţilor’. Acest fenomen este germenele haloului tabu. Societăţile recunoscute astăzi în lume ca fiind democratice. care înseamnă o transcendere în plan ontologic a Complexului Tabu pe latura posibilelor traumatisme naturale şi prin multe alte soluţii extrem de ingenioase de construire a unei imagini mitice. * Nota: * Ce este demn de remarcat aici este că acest sistem. republică şi monarhie. Este evident că alegătorul care nu are minime cunoştinţe de sociologie şi politologie ar trebui să fie declarat respins la exercitarea dreptului de a vota. etc. de armată şi poliţie. fie în mod propagandistic ca în societăţile moderne aşazis democratice. Chiar şi la nivel rudimentar ele sunt studiate la nivel de studii superioare.structurat în funcţionari periferici şi conducători. la care nu toţi au acces. are pretenţia de a fi o democraţie. Fireşte că aceste structuri politice îşi duc ultimele mandate. Acest lucru se simte la orice nivel iar sociologii vorbesc din ce în ce mai mult de acest lucru.

Un conducător nu se justifică decât atunci când are putere absolută iar forma lui în epocile moderne este o caricatură care este investită donquijotesc cu acest halou tabu. În acest fel fiecare are posibilitatea să se identifice cu această autoritate personală şi să aibă credinţa că el însuşi îi poate lua locul. O astfel de structurare este apanajul societăţilor evoluate şi fiecare clasă protejează o alta. Freud intuieşte oarecum acest lucru atunci când spune că individul se identifică 129 . cu excepţia vârfului absolut care este monarhul care nu mai are o clasă deasupra. pentru ca apoi să se deplaseze către figurile importante ale Ştiinţei şi Culturii şi. Aceasta este anume tendinţa de ascensiune socială personală. deoarece ea concentrează şi tendinţele de cucerire şi pe cele de apărare socială. Aceştia se folosesc de aceste tabuuri pentru a-şi forma un scut cultural faţă de mulţimea ce se poate răscula. pe fondul ermetismului structurării claselor ceea ce este de la început o contradicţie în care omul de rând crede. care este întotdeauna superioară faţă de ea. un conducător sau un ansamblu minim de conducători. însă nu vrea să facă acelaşi lucru cu cea plasată mi jos de ea. El este văzut ca supremul tabu ca potenţial distrugător al lumii. Clasele sociale sunt structurate în etaje. Această deplasare poate avea consecinţe teribile în ceea ce priveşte travaliul său de elaborare. Astfel că dacă la origine Complexul Tabu nu este elaborat şi nedeplasat. cea plasată mai sus are interesul de a se răzvrăti faţă de cea superioară ei şi de a o deposeda de bunuri. Rolul politic al unui astfel de conducător în epoca modernă este unul minor căci doar în societăţile clasice el poate avea un rol politic absolut. Ea impune o ordine ce o favorizează şi pe ea dar implicit şi pe clasele superioare. Clasa de mijloc este cea mai puternică şi menţine întotdeauna această ordine. Conservatorismul protector al acestora se face ca urmare a interesului de a-şi păstra statutul în faţa celei inferioare vecine. către conducătorii politici. Dinamica persistenţei ordinii sociale aşa cum se prezintă ea în societăţile dezvoltate şi nu în cele rudimentare (unde există doar două clase sociale) are la bază un afect care este în măsură să susţină eşafodul acestei construcţii. preţiozitatea şi nu banalul infinit. clasele superioare se află în vârful de sus al rombului. în cazul în care există şi alte puteri în stat. ca scop al tuturor acestora. În epocile moderne este suficient ca potenţialul conducător să prezinte unicitatea. cu excepţia unora printre care şi Atena antică au un vârf absolut. Toate societăţile clasice. ce are şi ea interesul să pătrundă mai sus. Un astfel de afect ce menţine ordinea structurilor sociale se materializează odată cu însăşi structurarea societăţii care se face după modelul rombului cu diagonala mare aranjată vertical. Asemenea fabulei. în societatea civilizată tabuul se deplasează către însuşi Dumnezeu. în timp ce cele inferioare – în cel de jos. Se poate observa de-a lungul istoriei că Complexul Tabu a fost cu atât mai puternic cu cât a existat acest vârf superior al rombului social care s-a structurat iniţial după criterii militare. acest lucru fiind făcut foarte puţin către animalul totem sau către preoţi. fiind unica forţă politică înzestrată cu autoritate sau cea mai importantă atunci când nu este singura. Inhibarea acestei tendinţe se face atât de către clasa aflată imediat deasupra ei cât şi de către cea care se află şi sub ea şi care ameninţă cu răzvrătirea ca şi ea.ale principiului său de apariţie se poate numi tabuizare şi în acest fenomen intră şi generalizarea magicistă de care s-a spus mai sus. Aşadar tabuizarea impusă de clasele superioare prin tradiţie are un rol reflexiv căci prin recunoaşterea sacralităţii obiectului sau persoanei sacralizate ele nu fac decât să se tabuizeze pe sine. împărţindu-le egal eventual.

credinţa în ‘conducerea’ lui. Diferenţa culturală este singurul impuls care îl face pe acesta să se alăture puterii ale cărei norme le adoptă. Celălalt implică limite ale forţei militare. Teoriile politicianiste şi naţionaliste au făcut din conceptul de ‘popor’ ceva sinonim cu cel de ‘rasă’. Acesta are aici formă socială. are la bază tocmai acest interes al fiecăruia de a accede într-o clasă superioară în situaţia în care forţa militară nu este pe deplin la dispoziţia puterii. Astfel că aceste puteri centrale îşi disputau aceste teritorii periferice. De aceea poporul doreşte un conducător şi mai ales. Şi sunt foarte puţini cei care 130 . sub o anumită cultură în scopul exploatării economice şi sub ameninţarea forţei militare pentru eventualii rebeli. nu poporul este dat înaintea autorităţii statale. fluviile. ca tendinţă fundamentală a interesului Omului. despărţite de distanţe mari se datora faptului că nu puteau controla anumite zone periferice extreme. coordonate de la centru de către ea. limite care pot fi munţi. Între ele exista rivalitate asemenea animalelor de pradă. dacă s-ar alinia la o cultură diferită. deşerturile. pe baza forţei militare unifică un popor. pierde din vedere rolul Complexului Polis şi comite o eroare. Unul constituie motivul economic.‘libidinal’ cu conducătorul dar atunci când el dă această explicaţie a societăţii ca exclusivă. Supunerea lui este asemenea supunerii hipnotizatului în actul de hipnotizare iar în acest fel el îşi creează iluzia ce stă şi la baza celeilalte. tradiţiile etc. comercial în limitele naturale unui anumit teritoriu. adică iluzia ocrotirii materne. Acestea nu puteau fi controlate de o anumită putere centrală. Unitatea lui constă însă doar în folosirea limbii. În funcţie de rigoarea ierarhiei statale. îl educă într-un anume fel. În mod normal este indiferent dacă omul de rând este exploatat de o putere sau alta. cultură în care sunt incluse limba. aşa cum pretind aceste teorii ci tocmai autoritatea statală. Ea îşi impune sau îi este impusă cultura ce reprezintă cel mai bine o stare de spirit la un moment dat. de compensare Maternă al acestui dezavantaj. mările etc. De aceea de multe ori statul era în trecut concentrat într-o cetate în jurul căreia se constituiau cetăţi satelit. Unitatea poporului. Astfel de autorităţi statale şi-au adjudecat mereu teritorii pe care să le stăpânească iar mărimea acestora fiind direct proporţională cu capacitatea organizatorică a acestui stat. Tocmai de aceea au existat în fiecare popor sau cetate trădători care au contribuit la căderea ei subminând-o din interior sub impulsul statutului social promis de asediator. aşa cum se întâmplă la societăţile dezvoltate. Deoarece. Apariţia popoarelor ca grupuri umane vorbitoare de aceeaşi limbă este dată de două motive. ale unei autorităţi supreme care cucereşte teritorii pe baza forţei militare. Sentimentul de unicitate de inegalabilitate cu care cineva investeşte pe altcineva este datorat nevoii imense a celui slab de absolut. Rivalităţile între astfel de puteri centrale. dacă este un popor neemancipat. asemenea forţei de atracţie a unui magnet. scădea pe măsură ce elementul ce urmează să fie afectat se distanţa. Strângerea armatei în aceste condiţii are tocmai aceste principii la bază. religia. exploatarea economică a comunităţilor periferice era sistematizată. doreşte unul absolut. În felul acesta el are iluzia identificării cu acest conducător. Cu alte cuvinte. căci forţa ei de control. atunci pronosticul ascensiunii sociale ce generează acceptarea condiţiei sale este mult mai mic. a unei mitologii comune sau a unui spaţiu comun de locuit. Tendinţa de ascensiune socială. el se raportează la Complexul Matern ca prototip fundamental de neutralizare psihică. este o tendinţă de identificare cu tabuul universal sau parţial.

Iar acest lucru se datorează erei roboticii care înseamnă pentru istorie ceea ce a însemnat fenomenul inventării arcului cu săgeţi. Căci dacă în trecut tabuizarea ideii obscure de ‘stat’ şi ‘popor’ era în măsură să apere insul de o posibilă ‘invazie străină’. este apanajul ornamentării militare a sistemului economic. astăzi se vorbeşte tot mai mult de mondializare. dominaţie care are ca principiu iniţial dominaţia armată. de globalizare. Instinctului incriminândul categoric cum este cel al normelor morale cel puţin la originea lor. pragmatice şi mai puţin pe cele religioase sau militare ca în epocile trecute face ca statul ca mecanism birocratic să nu îşi mai aibă deloc nici un fel de utilitate din punct de vedere politic pentru nimeni el avându-şi totuşi o mare utilitate asistenţială.5. statul trebuia văzut ca întruchiparea ‘voinţei obiective’ cum foarte pompos spunea Hegel. care se presupune a fi condusă de pasiuni şi nu de norme morale în tot ceea ce face. Însă comportamentul ce se opune pasiunii. din fericire. a exploatării economice pe care o exercită aceste clase.ar refuza acest statut de trădător dacă nu ar exista riscul ca asediul să eşueze şi ei să fie prinşi. are şi el în spate o crimă mult mai mare: exploatarea economică facilitată de implementarea acestor norme. sub forma constrângerii plăţilor impozitului.2. unde diferenţele de clasă se stabilesc mai mult pe criterii economice. Prin alinierea sa la forţa armată. nu îşi mai are nici un rost. ceea ce este identic cu propaganda care se făcea la nivel educaţional în trecut. Complexul Tabu şi normele morale Comportamentul moral presupune o ‘eliberare’ cel puţin aparentă de sub ‘tirania pasiunilor’. Ele nu mai sunt însă în acord cu condiţia economică actuală unde cetăţeanul nu mai este ameninţat să muncească fără să părăsească locul de muncă. Exploatarea economică nu mai are drept temei ameninţarea militară de câtva timp. O astfel de noţiune este pur şi simplu o noţiune vidă. 2. 131 . Aşadar un sistem politic ca o structură minoritară ce se ajustează societăţii. la banalitate. Ciopârţirea lumii în state. respectiv tabuizarea deoarece Complexul Tabu însuşi a suferit o serioasă retractare tocmai datorită revoluţiei industriale şi culturale la care (în ceea ce o priveşte pe prima) Aristotel visa ca o condiţie a eliberării sclavilor. Aşadar unitatea poporului de care vorbesc politicienii nu este altceva decât această tendinţă a omului de rând de ascensiune socială către clasele superioare şi păstrarea formelor sociale în vigoare precum şi menţinerea dominaţiei. Însă el nu îşi mai are nici un rost în ceea ce priveşte clasa politică cu principala ei acţiune. căci forţa robotică este mai eficientă decât forţa umană.1. Omul modern se mai gândeşte încă astăzi la stat ca la tabu. Aceste forme de organizare socială se manifestă şi astăzi şi nici o formă de organizare nu a renunţat total la aceste vechi structuri.6. În epoca contemporană. din păcate. El mai crede şi acum că desfiinţarea sistemului politic va conduce la desfiinţarea statului şi al poporului. Însă o asemenea pretenţie are sorginte clasică şi se raportează mereu la mulţime.

O astfel de supraevaluare are fireşte o reflexie personală. Căci ele sunt doar suspendate temporar sau cel mult. să devină cât mai opusă. Filosoful este văzut mai degrabă ca un teoretician al lor iar eventualul reproş ce i se poate aduce este mercenariatul său teoretic. Însă acest lucru se face cu ajutorul restrângerii intimităţii căci crearea unei imagini tabuizate unde comportamentul trebuie să se opună cu orice preţ celui comun se face tocmai pentru a trezi în omul de rând obstacolul tabuizării. Aici este cazul cu burghezia care a reuşit să prospere ca urmare a revoluţiei industriale dar care nu avea resorturile necesare pentru a fi recunoscută drept clasă superioară fiind lipsită de tradiţie. sentimentul de superioritate faţă de acest proletar este la fel cu admiraţia maternă pentru progenitură sau invers. un perpetuu vinovat. Negarea pasiunilor umane fundamentale. Moralitatea presupune automat tabuizarea propriei persoane.Căci marile virtuţi ale Omului recunoscute ca atare nu sunt virtuţile filosofului ci virtuţile stăpânului. respectiv de a urma nişte norme care nu sunt în măsură decât să sufoce Organismul. Dimpotrivă stăpânul originar este vinovat prin definiţie de exploatarea economică prin forţa armată iar autonegarea prin morală poate fi înţeleasă ca autopedepsire pentru o astfel de vină. Acestea îl fac pe omul de rând demn de pedeapsă. nevrotică. Această clasă mijlocie dominată de o mentalitate proletară pedepsită se dovedeşte a fi cea care accentuează rigurozitatea puritană a normelor morale tocmai pentru a scăpa de conştiinţa încărcată a vinovăţiei ridicării de la condiţia de sclav. Tot ce face ea este să le contracareze pe acestea. Tocmai de aceea această clasă mijlocie este un pilon pentru organizarea socială căci ea este un scut pentru clasele protejate de ‘dreptul divin’. Adică în presupusa existenţă a unei diferenţieri ce se insinuează a fi de natură ontologică între clasele de jos şi cele de sus. să încerce şi ea replica unui drept 132 . Deoarece ea chiar are interesul satisfacţiei. tabuizant-extremă cum au dezvoltat abstinenţii creştini. Extravaganţele aristocraţiilor erau trecute cu vederea şi obiectivate de către anumite percepte care susţineau superioritatea acestor clase. Mentalitatea proletară brută ocupată cu lipsurile şi frustrările nu se poate implica într-o astfel de strategie. este doar una formală. ca în cazul fiecărui tabu căci o astfel de mentalitate are coordonata constantă în convingerea ‘dreptului divin’. Ea este un fel de liant între cele două modele clasice de clase sociale. refulate de unde urmează să fie satisfăcute ulterior fie direct. Însă mentalitatea aristocratoidă nu putea dezvolta o morală absolută. un păcătos ceea ce este o reeditare a definiţiei sclavului din antichitate ca individ ce trebuia ucis dar care a fost lăsat să trăiască pe mai departe din diferite motive. natural fie pe ascuns fie prin fuziune deghizată. Pilonul de bază al acestui set de norme morale este o clasă de mijloc care provine din cele de jos. supraevaluarea sterilă şi falsă a mentalităţii claselor superioare iar extracţia narcisică din aceasta este gura de oxigen al celui care îşi vestejeşte Organismul cu penitenţele morale. După cum s-a spus deja mai sus Complexul Matern este neutralizat aici deoarece vanitatea pe care comportamentul pedant o degajă. De aceea marile penitenţe morale aici au apărut şi Nevrozele erau la modă prin rândurile sale. aşa cum apare ea aparent din normele morale. al exploatării sălbatice iar neutralizarea energetică superioară datorată prosperităţii sale sociale este luată de la început ca una morală tocmai pentru că se deosebeşte de cea proletară. Relicvele unei mentalităţi proletare supravieţuiesc în ea ca un destin. Însă clasele de mijloc nu aveau acest privilegiu.

ca descărcare a mâniei ce decurge dintro astfel de situaţie. o etalare a ‘calităţilor’. este o morală hiperseveră care se automutilează pe sine. adică suspendarea oricăror tendinţe din statutul său genealogic de a elimina partenerul social din cadrul social sau de a-i aduce prejudicii. a actului just indiferent de ceea ce îl face posibil. în favoarea ‘ideii de om’. Transparenţa egoismului prin acest formalism moral a fost criticată de către mulţi autori dar acesta este sensul natural. De fapt acceptarea formală a convenţiilor sociale este chiar criteriul superioritatăţii Omului spre deosebire de unele animale inferioare. Salvarea ei este dată de orizontul intenţiei de a face un pas în direcţia ascensiunii sociale şi ea demonstrează prin ‘pietate’ această capacitate. originar al oricărei morale refulante şi chiar a moralităţii în general. Prima vizează securitatea partenerului social. acest merit de a avea acest drept. Cealaltă este respectarea contractelor economice stabilite între membrii societăţii sau comunităţii. individuale. Vinovăţia originară a sărăciei şi dorinţei sclavului se transfigurează la burghez în teama de decădere şi sărăcire care devin chinuitoare până la absurd. Aceasta este o morală refulantă. A respecta convenţiile sociale impuse de autorităţi înseamnă o inhibiţie originară a Pulsiunilor Individuale iar scopul trebuie să fie întotdeauna satisfacerea şi nu desfigurarea lor. Altfel spus. o poate accepta formal atunci când îi este impusă cu forţa şi se îngrijeşte eventual doar să nu îi fie descoperite adevăratele intenţii. Cea proletară. Nerespectarea acestor două prescripţii atrage automat pedeapsa socială ca măsură de acoperire a prejudiciului adus sau ca răzbunare. Căci dacă principial ea este centrată în jurul teoriei conform căreia fiecare om trebuie luat ca scop în sine sau că fiecare om trebuie să primească un respect absolut (ceea ce este chiar un lucru benefic) această morală degenerează în mutilare educaţională şi insistă pe eliberarea de o presupusă grandomanie. 133 . Însă când comportamentul just este în aşa măsură tabuizat şi pretinde că devine absolut determinând morala absolută atunci acestei morale. trebuie să îi fie demascat tocmai caracterul narcisic ambivalent. O astfel de teamă este dată de conversia propriei tendinţe de revoltă aşa cum o avea în perioada în care ea era la stadiul de proletariat supravieţuitoare în mentalitatea burgheză. Iar sublimarea narcisică a uneia dintre astfel de opţiuni este tentativa de neutralizare a unei vieţi pierdute în refulări continue. considerând-o inferioară şi uneori ipocrită. Morala absolută nu se reduce la simpla respectare a celuilalt la respectarea regulilor sociale. ca oricărei tabuizări. una dezumanizantă spre deosebire de morala inhibiţionistă a claselor exploatate. Acest act just trebuie să se limiteze la două condiţii esenţiale ale Complexului Polis. de Pulsiunile egoiste. ca albinele sau furnicile care sunt obediente indiferent de ce structuri sociale clădesc ele şi indiferent de ce beneficii aduc. atomizarea lui. este ea însăşi o rezonanţă narcisică. capacitatea lui de a determina o structură cât mai solidă. Kant adoptă o astfel de morală ascetică dar acest lucru în condiţiile în care ceilalţi par egoişti. aceste lucruri nu sunt suficiente pentru a face un comportament să devină moral iar Kant arătat pe larg şi în amănunt acest lucru. Acesta este sensul Filierei Pozitive însăşi. Structurarea Complexului Tabu. Respectarea formală a convenţiilor societăţii reprezintă pur şi simplu o stare naturală pe care moraliştii de genul lui Kant nu o consideră suficientă pentru valoarea de Om.divin căci altfel se vedea în situaţia de a nu găsi obiectivare în faţa unei posibile revolte proletare. pe care şi le recunoaşte intim.

Cel de-al doilea punct este dictat de refularea Libidoului. Libidoul este de aceea în mod special vizat şi despre el se va trata mai departe. Excitaţia psihodinamică este evident minoră şi poate fi fuzionată într-o altă neutralizare. Într-o societate guvernată de norme morale sau civile. ceea ce corespunde cu statutul inferior. Clasele de mijloc acceptă mentalitatea oficială pentru că mai întâi există o constrângere prin forţă.Aşadar comportamentul moral are două laturi: cea legată de Complexul Polis şi care presupune respectarea normelor sociale adoptate şi impuse de către toţi membrii societăţii şi morala legată de Complexul Tabu. Ameninţarea parentală. constă în însăşi incapacitatea sa de a sta izolată de ceilalţi indivizi integrarea în grup fiind însăşi scopul paradoxal al comportamentului moral. Reflexia educaţională este covârşitoare. Ambivalenţa unei astfel de demnităţi formale pe care moralitatea cu pretenţie de a fi absolută o afişează. după cum se va vedea. unde predispoziţia pentru pedepse religioase se manifestă într-un grad suficient de mare.1. dat de sentimentul pedepsei originate în copilărie. ca pilon teoretic al moralei. Iată că deşi lipsit de metodă. Freud reduce moralitatea la conceptul ambiguu de ‘supraeu’. Apoi pentru că există dorinţa de ascensiune socială iar normele tabu par să fie condiţia de a accede la acest statut. Astfel că o viaţă îmbelşugată poate accepta mici frustrări. Rigiditatea comportamentului determinat de morala absolută este tocmai acea rigiditate pe care magistratul o afişează şi care apelează la resorturile clivajului Matern. morala absolută este o instituţie socială cu toate iluziile sale. fiind nucleul Nevrozei. Freud spune că acest ‘supraeu’ este moştenitorul Complexului Oedip. Însă prin faptul că nu implică teoretic latura socială în acesta el pierde mult din substanţa fenomenului. este major aici. par să fie recomandarea acestei ascensiuni. însăşi morala ca atare.2. Întregul cortegiu al comortamentului moral se sprijină aşadar pe Complexul Matern. care revine mereu transformat în comportament. de asemenea. a justiţiei şi datorită formalităţii sale utilitariste ea a fost criticată de moraliştii absolutişti în special de Kant. ca snobismul faţă de celălalt. Este evident că aceşti moralişti ascetoizi au insistat pe latura Tabu a moralităţii iar o astfel de mentalitate s-a răsfrânt asupra nevroticilor care şi-au adâncit simptomele. ce este o suprastructură morală derivată artificial în ascetism de tot ceea ce nu conduce direct la rezultatul economic sau de securitate dar care îl vizează indirect.5. proiectată în conţinuturile religioase. o predispoziţie la pedeapsă. în special faţă de cei inferiori social. 2. Refularea Libidoului 134 . Freud reuşeşte să intuiască legătura dintre moralitate şi Complexul Oedip care. datorită tendinţelor sale oedipiene. Ea devine un foarte complicat ţesut în jurul Complexului Polis pe care pretinde că îl apără. cum ar fi cea dată de Complexul Matern. ca fenomen specific Complexului Tabu. Morala de tip Polis stă la baza dreptului. Capacitatea acestor moralişti de a avea ‘onoare’ trebuie pusă însă în relaţie cu însăţi statutul lor social. Inhibiţia sexuală prelungită este capul de afiş al acestui set de norme morale. Rolul Refulării. este varianta sexuală a celui Narcis implicat direct în ea. proletar a clasei căreia i se impune această morală. este cea la care apelează justiţia şi după ea.7.

legat de Complexul Tabu şi nu de cel Polis. este tot un fel de înger. sunt proiectate cultural în ea. fapt ce duce la risipă de energie şi de stabilitate. Religia Iudaică (precreştină) a apărut pe fondul mentalităţii unui popor ce avea un stil de viaţă de respingere. Căci selecţia naturală pune pe masculi să se lupte unul cu altul pentru întâietate. Acest model. chiar dacă este unul instinctual ea pare în sine. Chiar astăzi. El are aripi şi afişează inocenţa copilărească implicată în dragoste. este legat de 135 . Aceştia nu contribuiau la prosperitatea familiei prin muncă şi fie o neglijau fie furau ceea ce le atrgea dezaprobarea comunităţii. în ceea ce priveşte randamentul care ar scădea datorită satisfacţiei libidinale. O astfel de revoltă este catalogată de justiţie ca fiind nedreaptă deoarece răsculaţii sunt consideraţi a fi început ei primii agresiunea iar crimele pe care conducătorii le pot comite sunt considerate ca răspuns de apărare la această agresiune. Apoi. Dimpotrivă dacă se ia în calcul scopul ei altruist. ceea ce face ca în societăţile moderne să fie dispreţuită. aplicat în timpurile moderne doar din inerţie a fost consolidat în trecut foarte sistematic. Nu se poate spune din principiu că Sexualitatea în sine ar fi un fenomen urât. Complexul Oedip se poate manifesta în mod contraactiv printr-un comportament de înger.După cum se va vedea. lipsit de orice fel de pasiune erotică opus principiului său originar. Blamarea Sexualităţii însă. chiar dacă de cele mai multe ori el se face că nu vede acest lucru. Dimpotrivă. la fel ca şi cel Matern conduce la condamnarea vieţii sexuale. totuşi el nu poate să scadă aşa de mult în cazul muncitorului căci oricum el are în general o activitate stereotipă în munca sa. ci de ruşinea principial nejustificată faţă de Sexualitate. artificială. în mitologie Cupidon. tehnici contraceptive s-ar fi putut foarte bine inventa şi în epocile preindustriale după cum ele există astăzi. Şi aici nu este vorba despre pedepsirea violului. Acesta face ca numai exemplarele performante de masculi să posede femelele. erotismul este acel opiu care îl face mai docil pe acesta şi mai uşor de manipulat. în ceea ce priveşte suprapopularea. poznaşul săgetător. Inhibiţia culturală ulterioară. când acestea există şi oricine le poate folosi. inferior căci aceste atribute sunt date cultural. ba chiar în situaţia în care natalitatea scade progresiv. Motivul pentru care Sexualitatea este blamată. Sexualitatea are totuşi acelaşi stigmat în sufletul Omului. extraindividual. Acest fapt poate fi primul lucru care face din ea ceva de blamat şi anume violenţa rivalilor. În acelaşi fel şi agresiunea de eliminare a rivalilor (care au fost paşnici iniţial) este socotită un act imoral. Căci lupta agresivă. agresiunea nestimulată se asociază cu revolta pe care masele o pot declanşa asupra conducătorilor. mai degrabă o activitate nobilă. Sexualitatea suferă diformităţile inhibiţiei datorită selecţiei sexuale din cadrul speciei încă din principiul ei originar. Mai întâi. după cum se va vedea mai jos. Sexualitatea este aici în primul rând suprimată fiziologic deoarece această ocupaţie brută face ca întreaga energie fiziodinamică să îşi găsească refugiul în ea. la care aceasta este supusă pare cu totul neexplicabilă. Există aici implicată din start norma morală a unui stil de viaţă grupat în jurul muncii fizice susţinute pentru traiul de zi cu zi. de stigmatizare a acelora care vedeau interes în preocupările sexuale după cum se reflectă în Vechiul Testament . Fireşte că mijloacele prin care ea îşi realizează scopul nu sunt atât de nobile ci mai curând sălbatice. Acest Complex Angel. care este o formă umană de selecţie naturală animalică. Şi tocmai de aceea. Nici inhibiţia după criterii economice nu explică situaţia aceasta. are un sens mult mai profund.

Un astfel de tabu devine orice lucru ce nu se lasă experimentat şi înţeles. Acest posibil partener sexual este unul unic. în societăţile mai apropiate de cea modernă. fie pentru că. În dorinţa membrilor săi de a poza în zei. Relaţia dintre justiţie şi Complexul Matern a fost arătată mai sus. deoarece aceste dorinţe ale lor sunt cele mai mari ca urmare a fuziunii în ele a întregului spectru de Complexe. Tocmai dorinţa sexuală a acestora faţă de aceste structuri face ca ele să devină tabu. Iar dacă la un moment dat poporul s-a răsculat nemaisuportând dispreţul aristocratoid atunci violenţa lui ce nu a cunoscut margini a fost o încercare de replică la aceste ameninţări originare asemenea fiarei de la circ ce îşi agresează dresorul. Nevoia claselor aristocratoide de a părea o specie superioară celei a sclavilor este o intenţie de reparaţie a crimei subjugării economice întemeiată pe forţa militară şi le justifică raportul faţă de sclavi la fel cum raportul acestora este justificat faţă de animale. de a le considera intangibile. atunci clasele de sus o cultivă ostentativ. materne) ce erau implicate ceea ce era în măsură să trădeze umanitatea şi slăbiciunea personală a lor. care se asociază mai degrabă cu micţiunea. Încercând să imite acest tip aristocratoide de detaşare faţă de erotism burghezia s-a prins într-o capcană teribilă. nişte satisfacţii unice. Aşadar blamarea culturală a Sexualităţii are logica în blamarea mulţimilor în blamarea sclavului pentru obiectivarea poziţiei superioare a acestor clase. cu rol de avertizare şi ameninţare este asemenea imaginii pe care copilul şi-o face despre părinţii lui atunci când este în primii ani de viaţă. practicile erotice nu erau tocmai potrivite. curăţenie şi taină. Acestea îşi creează o imagine tabuizată care se opune inferiorului. Ea are aşadar temeiul în excluderea posibilităţii proletare de a penetra clasele superioare. proletaroide. Această imagine promovează sexualitatea aristocratoidă în societate ca fiind înconjurată de lux. la fel cum este cu aceste structuri sociale superioare. Gradul de satisfacţie personală a membrilor claselor de joc ca urmare a activităţilor sexuale este mai mare decât la clasele superioare pentru că fie aceştia nu cunosc alte forme de neutralizare. Sexualitatea este o astfel de dorinţă pentru că este cel mai puternic Instinct iar ascensiunea socială se asociază cu ea pentru că viaţa de sclav este foarte frustrantă. Încercarea celor de jos de a-şi imagina starea de superioritate are ca rezultat o asociere cu Sexualitatea. Atunci când este implicat primul caz.faptul că activităţile sexuale sunt apreciate de cei din clasele de jos ca fiind nişte plăceri foarte mari. este superiorul cel atât de seducător după 136 . Revoluţia Franceză şi crimele comunismului s-au făcut relativ la ace4st fond emoţional. tocmai datorită rezonanţelor oedipiene (şi de aici. Neutralizarea Complexelor Fundamentale încă din vârstă fragedă atenuează fuziunea acestora către libido şi de aceea clasele superioare văd erotismul mai estompat. În acest ultim caz. Numai dacă sclavul este atât de exploatat încât să nu mai aibă energie fiziodinamică pentru Sexualitate. condamnarea Sexualităţii stă în imaginea pe care clasele de sus şi-o fac despre ele. un partener sexual se poate găsi destul de târziu în viaţă. prin sublimarea spirituală de exemplu. animalităţii. neavând statut social stabil şi prosper. deci cu produsul organic dar şi cu viaţa de ghetou în care ea se consumă. Luxul magnific al aristocraţilor trezeşte celor mulţi un sentiment amestecat de invidie şi respect profund. inhibiţia libidinală este prelungită ceea ce face ca Libidoul să fie destul de excitat. Aici mentalitatea aristocratoidă apelează la resorturile Complexului Matern căci acest sentiment pe care îl experimentează clasele aristocratoide. prin fanfaronada puterii. cel mai frecvent dealtfel. elemente care se opun prin excelenţă Sexualităţii brute.

Se poate aici observa narcisismul celor care discreditează o astfel de mentalitate. Acest lucru este posibil aşadar prin suprapotenţarea acestuia. preluate ca simboluri ale puterii sociale. chiar dacă nu derivă neapărat din refulările libidinale. în felul acesta. În spectrul Tulburărilor Psihice. ce pare lipsită de căldură. O astfel de severitate este exhibată chiar de conducătorul comunităţii. care îşi determină şi familia spre a lua această poziţie tabu. ale statului. aceştia pot fi eliminaţi încă din faşă şi . Căci. Toate Tulburările Psihice în general. dată fiind modelul oficial de stigmatizare a Tulburărilor Psihice. chiar dacă el prin natura lui nu poate îndeplini acest rol. deci la un statut social (economic) suficient de prosper în aşa fel încât să îşi permită o viaţă sexuală. Nevroza este implicată în structura psihopatologică a Depresiei Majore. au fost prezentate desexualizat în mitologii. Cei care vor fi ajuns la o oarecare putere sau cei care ajung la maturitate. în acest fel societatea îşi menţine ermetismul. Problema este una ce ţine de endogamie axiologică. Animale ca vulturul sau leul. Explicaţia acestei probleme este dată chiar de coordonatele acestui Instinct şi anume de principiul său selectiv adică de eliminarea rivalilor. El devine şi mai puternic iar efectele respectivei norme de educaţie sunt exact contrare intenţiilor pe care le declară cu voce tare şi asta tocmai dintr-un interes subliminal diferit. fac din această neutralizare o virtute. Imponderabilitatea lor energetică în ceea ce priveşte Libidoul este într-un fel autoapreciată ca o lecţie în ‘şcoala vieţii’. plăcerea de a îl ridiculiza şi inferioriza pe celălalt. iar dacă ar exista şi masculi atunci femela ar trebui să îi fie subordonată ceea ce este incompatibil cu această severitate. numai o traumă reală şi puternică poate conduce la intensitatea acestora. Apoi. Principiile moralităţii creştine. De exemplu la egipteni se credea că vulturul ca specie nu posedă masculi ci doar femele. este fără îndoială modelul metafizic de corupere a naturii umane. Libidoul mai curând este suprasolicitat decât purificat conform legii excitaţiei. Condamnarea Sexualităţii dincolo de rolul ei în educaţia sălbatică este o piesă importantă pentru economia sălbatică. deci o neutralizare a Libidoului. Iar educaţia sălbatică le implică în mod cert şi nu (fixaţiile pe anumite stadii de evoluţie libidinală infantilă cum crede Freud).principiile selecţiei naturale. conform legii excitaţiei ce decurge din inhibiţia unei Pulsiuni şi care în acest caz duce la predispoziţii de Tulburări Libidinale şi Nevroze în ceea ce priveşte moştenirea psihică ereditară după cum se va vedea. dată tocmai de mentalitatea puritanistă. în relaţie subliminală cu puterea politică. având un rol mai întâi în dereglarea Libidoului însuşi. Inhibiţia libidinală produsă de educaţia sălbatică produce o confuzie de proporţii nebănuite la nivelul Psihicului celui astfel educat. Aceasta este dereglarea libidinală a celor care sunt predispuşi la o astfel de revoltă. Cu această lecţie aceştia iau poziţie faţă de cei cărora le sclipesc ochii atunci când văd câte o imagine mai deocheată şi care sunt consideraţi drept ‘adolescenţi miopi’. departe de Creştinismul catacombelor. În jurul Libidoului apar adevăraţi paraziţi psihopatologici determinaţi de educaţie. prin intermediul unei găselniţe de ordin psihic. Cel ce este prins în capcana dogmelor Bisericii (nu al Religiei) are cam trei drumuri de urmat: Tulburările Libidinale. totuşi au ca nucleu această educaţie şi apoi exploatare sălbatică iar inhibiţia libidinală este o parte din ea. de a-i bloca supapele de neutralizare tocmai din interesul structurării mentalităţii 137 . tocmai datorită severităţii privirii sale. Nevrozele şi Depresiile. După cum se va vedea.

acest principiu de fapt se dovedeşte mai concret decât toate. Căci fuzionat în Libido nu este numai Complexul Narcis. ceea ce conduce în final la o culpabilitate mai mare. În acest caz o problemă metasocială este rezolvată la nivel de familie. făcând pact cu ceea ce acesta a rejectat. în clasele superioare în general. Fireşte că o astfel de frustrare. Aceste nenorociri ale civilizaţiei nu sunt decât reversul unei educaţii neecologice aplicate în ultimele milenii de către autorităţi. Dimpotrivă. Instituţionalizarea Creştinismului. acest lucru poate fi înţeles ca fiind ‘pactul cu diavolul’ al Bisericii. de deviaţii sexual şi de criminali. Acesta este la fel de crud ca însăşi jungla înţeleasă din punctul de vedere al idealului egalitarist al adevăratului Creştinism. Însă pentru toate aceste rele incomensurabile se poate găsi cauza drept în educaţia sălbatică. Libidoul este suprasolicitat artificial aici tocmai prin interdicţia sa culturală ce depăşeşte cadrul normelor civile. obedienţa lui faţă de stat departe de eroismul şi protestul originilor sale. Astăzi lumea este mirată de lipsa de educaţie a tinerilor. ci el devine aşa în dinamica exploatării sociale. Mai târziu muncitorul gata să se revolte va găsi în patronul său. tocmai datorită acestui lucru şi din păcate Freud nu a mers mai departe să recunoască cauzele dincolo de relaţia familiecopil. cu atât descărcarea libidinală este mai mare iar conversiunea este realizată. Însă în momentul în care cei slabi nu numai că sunt exploataţi dar sunt şi adânciţi artificial în groapa Tulburărilor Psihice ca urmare a unei astfel de exploatări sălbatice.aristocratoide în general. nepatologic. un teren de exploatare economică. poate fi într-adevăr un material veritabil pentru economia sălbatică iar interesul pragmatic imediat este astfel dublat de reversul psihopatologic adică de dereglarea sistemului ecologic al societăţii. tocmai pe părintele frustrator de odinioară şi astfel el are conştiinţa pedepsei amplificată Traumatic devenind docil asemenea fiarelor de la circ. în acest fel. copilul fiind ameninţat şi pedepsit de părinţi (educaţi la rândul lor sălbatic) pentru fixaţia sa. Înţărcarea copilului va fi una dintre marile lui frustrări. Căci în locul spiritului fratern proclamat de primii creştini instituţionalizarea lui în stat a însemnat mituirea lui de către stat în scopul exploatării sălbatice. cel al ascensiunii sociale. Cu cât inhibiţia este mai mare. timiditatea pe care acest adolescent o poate atinge ca urmare a vinovăţiei masturbării. atunci când adolescentului i se refuză dreptul la o viaţă sexuală în numele unui principiu abstract. Împărţirea lumii în stăpâni şi sclavi este un astfel de model necesar nivelului actual al istoriei. Puritatea lui originară a fost pătată de interesul statului de a controla mulţimile şi de a ‘legaliza’ jungla economică a ermetismului social. poate conduce la ceea ce se recunoaşte drept fixaţia copilului pentru sânul matern după cum o descrie Freud. O viaţă sexuală normală poate conduce la un Libido simplu. atunci când subiectul astfel educat intră într-o viaţă sexuală normală el tot nu scapă de culpabilitate. Aşa că. principial. adică prin condamnarea Sexualităţii în general. ca preţ al confortului şi liniştii claselor aristocratoide. de refuzul lor de a primi educaţia. ca urmare educaţiei iniţiale. a normelor metafizice emancipate pe care le-a declarat la origine a condus exact la consecinţele opuse acestui Creştinism timpuriu. Căci acest individ astfel inferiorizat poate fi. Confuzia educaţiei se poate foarte bine observa în 138 . El poate fi exploatat în mod subtil. ci însuşi cel Matern al copilăriei. ei înşişi departe de spiritul zbuciumat al Creştinismului. Aşadar Libidoul nu este originar ‘polimorf pervers’ aşa cum spune Freud. coroborată ereditar. Psihopatia Distimică.

adică de revolta ce zace latent în sufletul sclavului şi care aşteaptă să fie pedepsită de stăpân. Hipnoza Hipnoza este un procedeu prin care o persoană reuşeşte să aibă acces la straturile profunde ale Memoriei unei altei persoane sau la gândurile sale refulate. În ce măsură castrarea este simbolizată prin acest act. legată. cât mai cu seamă de incestul social. este poate modul cel mai fericit prin care societatea îşi avertizează încă din faşă eventualii pretendenţi la revolta narcisică. Dacă hipnotizatorul este o persoană autoritară social.1. Dacă mai înainte Filiera Pozitivă inhiba pe cea Negativă iar acest lucru se întâmplă automat pentru orice fel de relaţie interumană. Complexul de Castrare are însă tocmai o semnificaţie sociologică. El reprezintă pedeapsa oedipiană. atunci se poate spune că reprimarea Complexului Narcis în forma oedipiană încă din copilărie.8. pe lângă latura lui Traumatică. adică propriile dorinţe Narcisice de realizare socială care au deja originea în 139 . 2. Complexul Tabu este punctul cel mai important care determină acest ciudat fenomen. Dacă narcisismul revoltei sclavilor este egal cu cel al narcisismului oedipian.hipnoza ritualului religios după care subiectul este aruncat din nou în jungla exploatării. într-un trib din Africa exista convingerea periodică a bărbaţilor că li se va micşora penisul şi manifestau o puternică anxietate din acest punct de vedere. ele se manifestă evident. în momentul Hipnozei Filiera Pozitivă se inhibă pe sine lăsând să se manifeste liber pe cea Negativă. Oedip se vede pe sine drept un şarlatan în intenţia de a deveni rege şi îşi aplică pedeapsa înaintea celei aplicată de comunitate. asupra acesteia se va proiecta acest Complex. Cu toate acestea. el se mutilează pentru că trecutul său de sclav vopsit în rege este scos la lumină. Freud a susţinut că acest Complex este unul originar şi abia dacă îi stabileşte relaţia cu cel Oedip. ca aplicare globală a traumatismului. Complexul de Castrare. el se autopedepseşte scoţându-şi ochii. Acest cerc vicios continuă la nesfârşit iar individul cu greu îl poate sparge cu adevărat. aşa cum îl teoretizează Freud.2. De exemplu. personajului în cauză îi este sortit să îşi ucidă tatăl şi să se căsătorească cu mama sa. însă de multe ori el l-a dedus forţat din aceste acte. la fel cum cel Oedip este o astfel de variantă a celui Narcis. este şi o variantă restrânsă a celui Tabu. drept pentru care îl legau sau puneau pe cineva să îl reţină. s-a arătat în literatura de specialitate. mai ales în ceea ce îi priveşte pe primitivi. la Filiera Negativă mai precis. prin educaţie. Scoaterea ochilor pe care şi-o produce poate că îl va salva din faţa unei pedepse mult mai mari şi poate că îi va modifica înfăţişarea în aşa fel încât să nu mai poată fi găsit. Oedip nu se mutilează pentru că a făcut o ilegalitate. Complexul de Castrare este pedeapsa pretenţiei oedipiene şi îşi are structura în Complexul Traumatic. căci erau convinşi că acesta le va intra în final în abdomen şi atunci vor muri. în momentul în care el află cine este femeia cu care el a întreţinut relaţii sexuale.5. Apoi el l-a căutat în simptomele nevrotice şi obiceiurile primitivilor. În mitul lui Oedip. nu atât de incestul familial aşa cum se prezintă el formal. fără să îi înţeleagă dimensiunea sociologică. la Inconştient.

senzaţii plăcute resimţite în măduva spinării sau în picioare etc. O astfel de situaţie se poate face foarte bine cu ajutorul privitului fix în ochi. pe de altă parte. subiectul vrea să se măsoare în tabu cu hipnotizatorul. mai îngăduitoare. acea comunicare ambivalentă de care s-a spus mai sus. adică elemente care sunt investite tabu. Iniţial hipnotizatorul este într-un fel de duel al ‘virtuţii’ cu subiectul care iniţial este doar curios la ceva ce nu a mai încercat. mai şi identifică rezistenţa subiectului la exprimarea acestor emoţii. Însă sub insistenţa hipnotizatorului această parte a sistemului psihic va fi inhibată tocmai sub impulsul legii atracţiei valorice care face posibilă nevoia de satisfacere a dorinţei de a trăi acele senzaţii şi de a creşte Valoarea de Inhibiţie a sistemului psihic global. echilibrare. El îl va face pe acesta să se gândească la diferite senzaţii fixate în straturile profunde ale Memoriei. Prin aceasta. senzaţii cu originea în perioada maternă de obicei. adică a suspiciunii legate de actul Hipnozei. Fireşte că hipnotizatorul are de la început experienţa uitatului fix şi îl va domina pe subiect prin rezistenţa ochilor ficşi. îi va sugestiona un sentiment matern subiectului. toate elementele refulate ale Psihicului îşi fac apariţia sub o singură vorbă a hipnotizatorului. dorind să îşi şi arate o cât mai bună imagine ca replică la poziţia Tabu pe care o ia hipnotizatorul (ceea ce nu este ceea ce el ştie că este adevărata lui imagine) el are slăbiciunea vinovăţiei propriei simulări. hipnotizatorul. Somnolenţa pe care o resimte el nu este o somnolenţă propriuzisă ci nevoia extrem de banală a închiderii ochilor ca urmare a uscării globilor oculari şi a senzaţiei de 140 . La început atunci când controlul Filierei Pozitive persistă autoritar acest lucru nu este perceput. în acelaşi timp el îşi dă acceptul la această sugestie. Dar.cel Cain. În acest fel se doreşte relaţia cu hipnotizatorul identificarea cu el. face ca acest fapt să fie identic cu o situaţie emoţională care este guvernată de conversiunea Edenică a Complexului Traumatic prin care traumatismul devine opusul său. fapt ce îl face din start inferior şi fragil. atunci procedeul hipnotic este îndeplinit în partea sa esenţială. Luarea în considerare de către hipnotizator a elementului opus. Acest Complex se fixează asupra persoanei hipnotizatorului în momentul în care acesta întruchipează autoritatea adică în momentul în care el are privirea fixă. Dacă această autoritate socială este apoi investită cu Complexul Matern. adică tocmai apariţia somnului hipnotic care este un refugiu Matern al excitaţiei Traumatice produse de autoritatea Tabu a hipnotizatorului. singura cale de ieşire este dată tocmai senzaţiile de linişte pe care acesta le induce. Deci dacă el va spune că o anumită senzaţie sau un anumit sentiment se va întâmpla în ceea ce îl priveşte pe subiect şi dacă el. strategie ce poate fi folosită de oricine. Subiectul nu poate decât să se recunoască învins şi să ia poziţie infantilă în timp ce vocea hinotizatorului devine din ce în ce mai parentală. cum ar fi sentimentul de uşurare. Aşadar deşi rezistenţa împotriva a ceea ce indică hipnotizatorul creşte. Fără o valoare de excitaţie ridicată a sistemului psihic şi fără conversiunea Pozitivă a energiei Filierei Negative (adic a predispoziţiei difuzării inhibitive a energiei în afara Obiectului de Neutralizare Hipnoza nu este posibilă. autoritară şi neprietenească a mortului sau statuii. investit tabu. atunci acesta va fi în măsură să preia asupra sa o anumită plusexcitaţie energetică pe care subiectul nu o poate neutraliza în viaţa de zi cu zi. Deoarece se produce acea confuzie. Odată cu tensiunea psihică rezultată astfel. Interesant de observat aici este judecata subiectului după principiile gândirii magiciste.

ca un magician. De aceste Tulburări sufereau mulţi din oamenii începutului de secol (direct sau indirect. Politicienii care nu promit marea cu sarea sunt politicieni mediocri. Experimentele hipnotice făcute de profesori sau medici cu notorietate în faţa unei asistenţe numeroase permit adoptarea şi a acestor tehnici. cu ura seculară şi ambivalentă faţă de evrei reproşându-le. chirurg psihoterapeut sau profet. prin intermediul confruntării obsesive a subiectului cu moartea.2. Hipnotizatorul îi promite securitatea şi ‘afacerea’ este încheiată. printre altele. Odată stabilită această parolă. De exemplu.usturime dar pe care subiectul o interpretează ca fiind o forţă teribilă.9. Căci hipnotizatorul. De exemplu există metode unde subiectului i se cere să se concentreze asupra unui obiect luminos sau asupra unei mişcări sau asupra unor sunete monotone. după ce află ce a făcut. cu preţul subordonării voinţei celui ce urmează să fie hipnotizat. care este deci motorul actului de sugestie în timp ce lumina reflectată se asociază cu însăşi clipirea. subiectul îşi imaginează că în timpul somnului ar fi absolvit de întreg conflictul psihic căruia nu îi poate face faţă. În primul caz concentrarea privirii este imboldul către clipire. se prezintă ca un salvator al lui. Aceste tehnici funcţionează atunci când proiecţia Tabu asupra hipnotizatorului este deja realizată de statutul social al acestuia. Însă restabilirea unei emotivităţi materne este evidentă în toate metodele de sugestie. Actul hipnotic însă nu vizează numai privirea în ochi prin atingerea resorturilor Complexului Matern. De aceea Trunchiul Psihic se retrage din conflict în ceea ce priveşte Filiera sa Pozitivă şi el este îngheţat sub aspectul funcţional. conflict ce este în stare să producă o reacţie în lanţ şi a cărui intensitate este dublată sau triplată. Religia este cea care promite ‘ieşirea din criză’.1. Acest conflict este de fapt însăşi esenţa actului hipnotic. care. care promite ‘salvarea’ în general. vina de a fi purtători de Perversiuni Sexuale. s-ar putea spune că Hipnoza este cel mai util instrument de a crea civilizaţia. Hitler a avut succesul politic pentru că s-a bazat pe nevoia poporului german de a-şi nega originea proletară şi a reuşit să pună pe picioare un plan diabolic din care unii nu s-au trezit nici astăzi. moare efectiv de spaimă şi trecând prin discursul politicienilor moderni. Proiecţia Tabu se întăreşte iar hipnotizatorul devine un guru în care subiectul are încredere totală. de unde este atras în sala de Hipnoză în masă.5. telepatică a hipnotizatorului. 2. Pare ciudat dar civilizaţia în general este susţinută de acest fenomen al Hipnozei. El a stipulat resorturile abisale ale Psihicului Uman. Ceea ce este specific pentru Hipnoză este actul de a produce un conflict în mintea subiectului. care de fapt produce momentan conflictul. provocând artificial un conflict prin supraexcitarea Complexului Sisif. regulate. Subiectul îşi ‘pierde capul’ efectiv. un fel de Hipnoză în masă. Complexul Tabu şi Religia 141 . prin Nevroze) şi Cultura Germaniei era cu atât mai predispusă la acestea şi astfel conflictul prehipnotic se va fi instalat. nu mai este el dând altcuiva ‘priceput’ sarcina de a-l conduce. subiectul va crede că tot ceea ce spune şi cere hipnotizatorul este o lege dată de puterea lui presupusă ca divină. Începând de la încălcarea involuntară a interdicţiei tabu a primitivului. prin sugestia ‘dormi!’. În cel de-al doilea caz zgomotul sau mişcarea monotonă sunt reeditări ale legănării materne cu care copilul adoarme.

Complexul Tabu face ca planul Divin să fie eminamente de neatins. Atunci când creştinul catacombelor se lăsa ucis de sălbăticiuni în arenă. Dimpotrivă. rămâne un fel de primitivism pragmatist iar Religiile Primitive se pot numi aşa doar în ceea ce priveşte forma. Nevoia de absolut este atât de reprezentativă pentru Om încât uneori poate accepta pariul lui Pascal şi mai toţi oamenii ar face acest lucru în situaţia unei disfuncţii psihice.Despre Religie s-a spus atât de mult la acest Complex încât se pune întrebarea dacă mai este nevoie de o secţiune dedicată acesteia. Religia este golită de Spirit. că viaţa lui nu înseamnă mare lucru. Nici modernul nu refuză un astfel de Rai şi. viaţa de sclav şi tot ceea ce poate conduce la decepţie poate trezi în Om nevoia de ceva stabil. La origine Religia şi metafizica au fost incluse în acelaşi lucru ele despărţindu-se recent odată cu dezvoltarea societăţii şi implicit a Ştiinţei. metafizica le unifică pe acestea iar subiectul se identifică cu Divinitatea. însă nu şi conţinutul. insistă foarte mult pe viaţa de după moarte ca tendinţă de neutralizare fantasmatică atât a Complexului Traumatic cât şi a celui Sisif. marile războaie şi marile tensiuni sociale. la fel şi occidentalul de astăzi (cu unele excepţii în ceea ce îl priveşte pe acesta din urmă) fac din Religie un mod de a aduce facilităţi. altfel decât o face Complexul Cain. de a aduce bunăstare pe pământ. Dealtfel în epoca contemporană un număr incredibil de mare de oameni nu adoptă Religia pentru principiile sale morale sau pentru Spiritul ei deşi se consideră religioşi. De aceea spiritul civilizaţiei occidentale contemporane sau al primitivului pierd legătura cu spiritul Marilor Religii aşa cum s-au consolidat ele în epocile de consolidare a Complexului Tabu. de iluzie a unei lumi unde lucrurile să fie altfel decât cele cunoscute în lumea aceasta. Primitivul. fiind specific acestora ca urmă lăsată de această exploatare asupra lor. Căci Religiile Moderne poartă cu sine marile nenorociri ale civilizaţiei. Căci în fond o Religie mare este aşa şi pentru că milioane de credincioşi aderă la ea iar aceste mulţimi nu pot să fie decât pături de jos ale civilizaţiei indiferent de profunzimea profeţilor şi elitelor sale. Acestea încearcă să îşi compenseze cumva o viaţă trăită în frustrări şi umilinţe iar despre acest lucru se va trata mai departe. cu toate (ne)plăcerile ei. El conduce la sentimentul de irosire a vieţii după cum se va vedea. nu din fanatism. cel lumesc şi cel Divin. Specificul Tabu al gândiri religioase este sciziunea dintre cele două registre ontologice. Or aceste Religii s-au constituit pentru că au refuzat din start o viaţă lumească. însă toate marile Religii Moderne au această caracteristică şi nu numai Creştinismul. Totuşi o astfel de secţiune îşi are utiliitatea în a arăta nişte principii generale pe care se grefează întregul spectru religios despre care s-a spus pe parcurs. Căci acest Complex este în mod autoritar dominat de Religie în special în ceea ce priveşte trecutul. ci pentru că ştia că nu are ce pierde. Acesta din urmă are cauza în rezonanţa individuală dată de exploatarea claselor de jos. Religiile Moderne. în special Creştinismul. Ele sunt avertismente ale unor suflete asupra suferinţei lor şi atrag principial atenţia asupra pericolului unor răzbunări oarbe din partea celor ce suferă aceste nenorociri. Este evident că necazurile de tot felul. deci tot ceea ce poate el spera este o nouă lume cum spune Pascal. Ei investesc în Religie nevoia de metafizică pur şi simplu sau chiar superstiţia. De aceea implicarea acestui ultim Complex de pe Filiera Pozitivă determină subestimarea lumii pământeşti. Nietzsche spune despre Creştinism că este o Religie a sclavilor. o făcea nu din teribilism. mai ales când la bătrâneţe vede că viaţa lui se termină. la Complexul Narcis. Fără aceste resorturi. investeşte în el 142 .

De aceea se poate vorbi. excluzând total pe cea a existenţei sale ca şi concept. după modelul neutralizării narcisice a persoanei fondatorului de Religie exceptând cazul în care acesta a fost doar un simplu înţelept şi nu i-ar fi trecut prin cap că ar putea să 143 . Diversitatea Religiilor ca formă şi unitatea lor din punctul de vedere al conţinutului. chiar dacă cele două personaje se închină la acelaşi profet. celor care au conflicte psihice nerezolvate. Dar a spune sau a sugera că Religia. Adică o leagă de capacitatea de a rezolva realmente un conflict. supravieţuieşte astfel. fiecare magistrat interpretează legislaţia după propriul său plac. care pot într-adevăr să fie semnificative la un moment dat pentru comunitate. pot concentra în ei o imensă cantitate de tabu. care o leagă de viaţa lui şi de opiniile lui dar şi de capacitatea lui de asimilare a Spiritului Poporului respectiv. La fel se poate vorbi şi despre occidentalul modern care îşi doreşte fericirea lui şi a familiei sale pe acest pământ.pasiune. Influenţat de Jung. De aceea Religia este un mod exterior de neutralizare a Complexului Tabu. opera celui care o fondează. se poate spune că prin constituţia lor fiecare ia din Religie ceea ce îi convine la fel cum într-o ţară neorganizată. aşa cum a fost ea concepută iniţial. Toate Religiile ar fi putut să fie una singură dacă ar fi existat relaţiile sociale complexe de astăzi. Asemenea psihanalistului. În acest caz. Un Isus. Religia este asemenea unui curent artistic. Căci ei prezintă anumite calităţi şi experienţă care trebuie să fi fost condiţia pentru a ieşi din impasul tensiunii psihice în care se aflau şi care poate servi drept învăţătură pentru discipoli. este reglată la nivelul unei situaţii relative. Intensitatea acestui Complex îl face să fuzioneze în cele mai ascunse şi mai periferice elemente ale Psihicului iar comportamentul lor să şocheze. ei pot să împărtăşească experienţa lui celor care au nevoie de ea. dată tocmai de unitatea Trunchiului Psihic. să producă rezolvări acolo unde cei ce îl au mai slab este posibil să nu ştie nici măcar de existenţa lui ca sentiment. Omul nu se mai poate elibera de Tabu într-o sută de ani. Pe de altă parte Complexele moştenite de copil îi împing gândirea către cele mai magiciste conţinuturi. De aceea. Sclavul catacombelor îşi compensează mizeria într-o fantasmă narcisică nevinovată. din punctul de vedere al constituţiei psihice implicate aici. ei înşişi fiind dominaţi de acest Complex pe care apoi îl convertesc narcisic devenind repere pentru comunitate. este de fapt un religios involuntar. din moment ce îl practică de sute de mii de ani. Căci noţiunea de Religie nu o poate epuiza pe cea de Complex Tabu ci doar aplicarea acestuia la fenomene concrete şi relevante. după care aleargă muncitorul. M. o face pentru a determina tocmai ceea ce este refuzat de primul. asemenea ‘supraeului’ lui Freud care se manifestă în Inconştient. Însă exploatatorul care declară Religia în cauză una oficială. un Mahomed sau un Buddha. la comunicare. este o confundare a Religiei cu Complexul Tabu în general la fel cum acesta este la fel confundat de Marx cu ‘fetişul’. Eliade observă că omul areligios modern. În caz contrar. Astfel de sfinţi trecuţi prin suferinţă şi umilinţe (ereditar sau chiar în timpul vieţii) pot fi consideraţi ca nişte conducători. aşa cum psihologia abisală se impune tocmai pentru că aplicaţiile psihanalitice ale teoriilor sale rezolvă conflictele psihice. a acestor idei de viaţă. ce se declară ateu. Însă pentru un astfel de om Religia este auxiliară valorilor lumii pământeşti. de două sau chiar mai multe Religii cu aceleaşi conţinuturi. o comunitate a trebuit să îşi aibă proprii sfinţi şi proprii fondatori de Religie tocmai pentru că relaţiile sociale erau rudimentare.

Obiectul artistic este acel ‘agalma’ de care vorbeşte Lacan iar la origine Arta se confundă cu Magia. tabuul nu este luat pentru sine însuşi aşa cum spune Eliade. Obiectul tabu este un obiect interzis. doar legenda făcându-l profet. se poate spune că sacrul. Rezistenţele sale faţă de psihoterapie relevă tocmai aceste satisfacţii narcisice în care el se împotmoleşte. modificarea structurilor sale a făcut ca acest model să nu mai fie suficient.1. un obiect opus banalului din cotidian. ci ceva care îl reprezintă. urmându-şi drumuri proprii dar de fapt au rămas pe mai departe legate principial. Ele par să se fi despărţit în epocile moderne. Căci fiecare dintre ele o implică pe cealaltă şi dacă ele par independente. independenţa grupurilor de indivizi în societate a făcut ca 144 . ci tocmai pentru Complexul Eden la care se raportează permanent. cine nu. În concluzie. Iar esenţa Religiilor. cu posedări demonice şi întreg arsenalul de simptome. aşa cum suspendarea consumului de alcool din cadrul alcoolismului grav (sevrajul) devine ‘Delirum tremens’.2. este tocmai această foame de fericire. Fireşte că acest sentiment descris de Otto nu ajunge să devină propriuzis o Nevroză. Complexul Tabu şi Arta Fenomenul artistic ţine de acest fenomen de ambiguizare pe care tabuizarea îl implică. este normal ca această foame de fericire să devină ‘Mysterium tremendum’. Nevroticul încearcă şi el o neutralizare de genul Religiei dar el se află însă în zona de confluenţă a două mentalităţi la care nu ştie să adere. De aceea Magia şi Arta au rămas. 2. Otto descrie acel ‘Mysterium tremendum’ (probabil analizat chiar pe sine însuşi) cu ‘convulsii şi brutale stăpâniri ale organismului de către o fiinţă exterioară’ seamănă în chip izbitor cu modul în care Nevroza Isterică de formă convulsivă se manifestă. cazuri de astfel de Nevroză Isterică. Acolo unde Complexul Traumatic este suficient de solicitat încât să devină Psihopatie Traumatică. Diferenţa este dată în special de potenţialul energetic implicat aici. Din acest punct de vedere. după cum s-a arătat la Complexul Eden.fondeze o Religie. Evoluţia socială. până aproape de epocile moderne. fac mare audienţă pe fondul credulităţii şi ignoranţei consumatorilor în materie de psihopatologie. Nu este de mirare că modul în care R. fiind în dubiu. Sacrul nu este altceva decât o modalitate ocolită. resorturi ale Religiei. Obiectul său se deplasează tocmai către momentul cheie specific. subtilă. unde Religia. exersată de sute de mii de ani pentru a căuta fericirea. astăzi poate determina Nevroza.10. El este ascuns privirii iar ceea ce se ştie despre el nu este ceva care îl defineşte. Cine are posibilitatea să o caute singur este ateu. fiind undeva la jumătatea drumului între credinţa sinceră şi adevărată şi Nevroză. acceptă ceea ce i se dă din partea tradiţiei. Arta şi Magia erau acelaşi lucru iar cel Tabu nu apucase încă să determine scizionismul lui specific. atunci acest lucru este datorită faptului că cei care le adoptă îşi afişează individualitatea mult mai mult decât primitivii. cu ceremonialul religios. În epocile moderne. dată fiind comunicarea prin mass-media. Aceştia erau strâns uniţi în jurul Complexului Polis. să nu mai corespundă noilor cerinţe ale societăţii şi tocmai de aceea ceea ce altădată era acceptat cu bucurie.5.

deci de cunoştinţe abstracte. De aceea Arta insistă pe aceste elemente periferice de asociaţie.. aşa cum picturile unor pictori antici au păcălit păsările şi insectele. Acestea sunt facilitate de lipsa unor informaţii suficiente despre obiectul ce este perceput iluzoriu. Ele au bază comună şi insistă pe un fenomen unic care este reprezentat prin elementele de asociaţie. forma sau mişcarea. el este interdicţia protectoare a narcisismului la care individul speră ca ideal absolut. Arta devine astfel la fel ca plăcerea Fetişismului care renunţă la comportamentul sexual normal în favoarea excitaţiei supreme pe care obiectul fetiş o are în asociaţie cu actul sexual care este centrul şi scopul erotismului. cum este cazul Dansului. au fost mult timp înţelese ca ‘obiective’. ca în cazul Picturii sau cu cel al mişcării. pe membrana care protejează nucleul tabu. El este treapta spre cel Narcis. nici ceea ce este armonios. ei fiind mai curând senzoriali. Această asociaţie se face cu părul capilar cu lenjeria. sculele şi instrumentele diverse etc. Complexul Tabu este covârşitor. Toate problemele vin din faptul că Arta este un sentiment proiectat. Arta nu insistă asupra sistematizării mitologice. reprezentată cât mai ambiguu. Ea preia aceste teme tabu nu în mod general ci într-unul particular pe care le ambiguizează ulterior prin simpla lor reprezentare. ci ele sunt originate în mintea Omului. Şi în cazul Fetişismului şi în cel al Artei. fie cu cel al culorii. sunt obiecte reale şi există independent de persoana privitorului. Arta. Tematica tabu nu este spusă cu glas tare nu este univocă ci este spusă pe ocolite. ele nu ar arăta un interes deosebit pentru obiectele de artă. iar acestea devin obiectele interesului libidinal al Fetişistului. după cum cei mai abstracţi savanţi sunt nereceptivi la Artă. culoarea. ca în cazul Religiei sau asupra reversului magic al lucrurilor. cât mai particular şi cât mai depărtat de nucleul tabu. Se poate răspunde că doar obiectele tehnice ale Artei există astfel. Căci 145 . Este apartenenţa la un registru existenţial (aici social) superior. Acest lucru este făcut tocmai pentru ca.diferenţierea între aceste elemente să fie posibilă. lipsit de aceste determinări obiective. treapta pentru a accede la acestea. în cazul în care nu sunt păcălite. materialul de construcţie pentru Arhitectură. Spre deosebire de Magie şi Religie. culorile. Pe de altă parte există teorii care susţin că sentimentele pe care Arta le-ar propune ar fi dat de Intelect. că suportul Picturii. atunci şi animalele ar avea emoţii estetice. subiectul să proiecteze asupra Artei conţinuturile sale subiective. ca în cazul Muzicii. la fel cum se întâmplă cu Iluziile. Însă aceste valori nu sunt ale elementelor la care se relaţionează. Această reprezentare se face fie cu ajutorul formei. Religia insistă asupra sistematizării mitologice a acestui Complex ca şi Magia cu interesul de a da obiectelor o altă semnificaţie decât cea cotidiană. Problema este că dacă Arta ar fi doar produsul acestor obiecte adică dacă ar fi doar ceea ce acestea sunt în sine. fie cu ajutorul sunetului. Însă artiştii se dovedesc de cele mai multe ori incapabili de gândire sistematică. asemenea Complexului Tabu însuşi care de fapt îi stă în structură. barajul religios sau supranatural pe care acestea îl folosesc pentru a menţine ordinea diferenţei sociale. nici tot ceea ce a fost apreciat la ea în mod exclusiv. Complexul Tabu este condiţia magică a interzicerii instaurată de conducători sau de clasele superioare. Ea nu vizează nici ceea ce este frumos. Însă. pe care obiectul extern doar îl justifică şi îl amplifică. ca în Sculptură sau Arhitectură. valorile sale. ca sunetul. Impactul pe care această aură magică îl are asupra claselor de jos este unul copleşitor. cu picioarele etc. fapt specific ambiguizării tabuizării.

ci valoarea lui. Sub raportul ‘emoţiei estetice’. Cu toate acestea în muzeele de artă nu se expun obiecte naturale lângă obiecte celebre de artă. exclusiv naturală să fie declarată ‘natură frumoasă din inconştienţă’. un obiect rar văzut sau chiar nemaivăzut ce devine centru de interes după cum animalele rare au acest privilegiu. adică cel care schimbă stilul. ci ca originale? Explicaţia vine chiar de la unicitatea pe care o implică obiectul asupra căruia se proiectează Complexul Tabu. exact ca în cazul magicismului primitiv. adică cu artistul. cu toate că tehnica prin care un obiect creat de natură poate fi identică cu cea a artistului. Acest amănunt explică pe larg faptul că Arta este un proces mai complicat decât simpla armonie a compoziţiei sau simpla Frumuseţe.acestea sunt epifenomene şi nu elemente esenţiale care să fie date de Complexele Fundamentale ale aparatului psihic. Aşa se face că cele mai multe capodopere ale artei universale. haloul de spiritualitate iar obiectul tabu se opune banalităţii. emoţia pe care o produce. care el însuşi devine tabu. Obiectul de artă ce comportă proiecţia Tabu este pus în relaţie cu autorul. ca urmare a proiecţiei sale chiar din interiorul subiectului care contemplă sau ia contact într-un fel cu Opera de Artă. Ba chiar. Nu degeaba Kant spunea că geniul artist este cel care prescrie noi legi Artei. pe de o parte. simpla intervenţie a lui asupra unui obiect este în măsură să îl declare drept obiect de artă în timp ce prelucrarea sa singură. Acest fapt este dat. la cel cu 146 . a artistului. Copia este nulă iar originalul este valabil la fel ca în cazul bancnotelor falsificate. care constă în capacitatea de a crea acel obiect opus banalităţii. Tensiunea aceasta este proiectată asupra obiectului de artă. în Arta Modernă. ba chiar hulite şi batjocorite în unele cazuri. de inovaţia tehnologică sau tehnică. hazardul naturii poate să joace un rol esenţial. Devenirea tabu a artistului coincide cu genialitatea lui. formaţiunile cristalelor sau ale unor roci par să fie extrem de atractive. De aici încolo tot ceea ce face este tabu iar simpla semnătură a artistului (expertizată microscopic) face ca valoarea obiectului de artă să crească flagrant. Undeva trebuie ca simpla prezenţă a Omului. Pe de altă parte. în acelaşi fel în care aristocraţia se opune claselor inferioare. obiectul de artă nu este mai valoros decât obiectul fabricat natural. care este un epifenomen al Complexului Tabu. Aceste lucruri se pot găsi în natură la orice pas. Unicitatea implicată de Complexul Tabu proiectat în obiectele de artă le transferă acestora mirajul. Dacă procesul estetic nu ar fi un produs al minţii Omului. Apa mării poate face o scoică să arate ca o sculptură. implică faptul că simpla prelucrare. au fost percepute diferit la primul contact cu publicul. la fel cum devine tot ceea ce el atinge. cum s-ar explica faptul că replicile pe care artistul le face şi care constau în schimbarea unor elemente minore din obiectul iniţial (deci acolo unde obiectele ‘copiate’ mai mult seamănă decât se deosebesc) nu sunt percepute ca fiind copii. se datorează tocmai reversului narcisic pe care acest Complex îl ia. cel al raportului dintre copie şi original. accidentul fiind stipulat principial şi nu neapărat măiestria şi sistemul de reguli ale artistului. atunci num se poate explica că două obiecte identice care sunt copia şi originalul (căci diferenţele dintre el nu pot fi sesizate cu ochiul liber) produc senzaţii emoţionale diferite în contexte temporale şi spaţiale identice? Explicaţia constă în faptul că originalul are valoare de tabu. Pentru a explica această ciudăţenie este nevoie să fie acceptat un alt exemplu. Giogonda a lui Leonardo marchează trecerea de la stilul flamand al straturilor de ulei semitransparente. considerate astăzi ca atare. mercantilului.

însă ea nu va mai putea fi văzută ca în epocile clasice. care o 147 . Latura tehnologică este foarte importantă în artă. ea insistând mai mult pe luminozitate. Chiar dacă ulterior este depăşit în virtuozitate de către alţi artişti. În afară de acestea. ea poate fi făcută de oricine. Aici este punctul ei de maximă înflorire. ea nu mai are cui să servească. un posibil peisaj de vară pe care îl poate savura şi iarna şi ajungând până la haloul tabu pe care ea l-a format. care au avut mult de câştigat de pe urma descoperirilor Ştiinţei. din pricina numeroaselor facilităţi educaţionale. mai toţi artiştii au căutat inovaţii mai mult decât orice. Picasso a introdus deformarea şi recompunerea formelor. Şi nici astăzi nu se ştie acest procedeu ce făcea pictura lor foarte specială. Ea este ‘vulgarizată’. căci stimulaţi de mirajul geniului de modelul renascentist. Epoca modernă şi contemporană marchează o criză a picturii şi sculpturii. De exemplu. În acel moment artistul devine tabu şi determină un stil şi el este considerat un rege al acestui stil. Arta a rămas un reflex condiţionat. Căci aristocraţia a determinat Arta pornind faptul că şi-a permis să închidă în ‘cuşca’ unei rame. pentru că tehnicile şi tehnologia mai ales. renunţând la primatul efectelor cromatice. nu mai sunt secrete ascunse cum erau în trecut. În felul acesta arta este lipsită de principiul său fundamental: haloul tabu. care descrie în artă orizonturi noi de expresie şi pentru asta artistul trebuie să dea dovadă de imaginaţie şi originalitate. Fiecare mare artist recunoscut ca atare propune o astfel de inovaţie care îl face la un moment dat ‘cel mai mare artist’. Cu excepţia arhitecturii. în cea mai mare parte. Apoi. în pictură. tocmai datorită acestui fapt deşi această operă rămâne ca un punct de reper tocmai datorită unicităţii ei originare. Însă becul nu va mai însemna nimic pentru el în situaţia în care această concordanţă este anulată iar reflexul în cauză se va stinge din ce în ce mai mult până va dispărea cu totul. el este totuşi protejat de către haloul tabu care îi conferă imunitate spirituală. Virtuţile tehnice au fost depăşite de manierismul ce a urmat timp de câteva secole.straturi groase de culoare (opace) şi vernis. o fac mai curând din snobism. Artă s-a făcut şi de către primitivi dar scopul ei era mai degrabă unul magic decât unul estetic. diferite de cel originar. Dacă o societate aristocratoidă nu mai există. cam toate şi-au epuizat posibilităţile tehnologice şi cele tehnice. El este considerat părintele domeniului în timp ce ceilalţi sunt simpli epigoni. Arta nu mai are secrete. Fiecare are acces la ea. Cei interesaţi de ea. fotografiei şi muzicii. stilurile fiind foarte nespecific diferenţiate din punct de vedere plastic. În pictură inovaţia lui Leonardo a reuşit să redea carnaţia şi feminitatea într-un mod în care pictura anterioară nu o putea da. Acum nu este necesar ca Arta să capete aceeaşi soartă ca acest reflex condiţionat. la criza impresionismului care insista pe culoare. O astfel de inovaţie corespunde cu descoperirea ştiinţifică. de genul câinelui lui Pavlov care salivează la aprinderea becului ce îi anunţă hrana. Fraţii Van Eyck nu au lăsat moştenitorilor secretul dizolvării chihlimbarului la rece care era un secret tehnologic fapt ce i-a izolat într-o realitate tehnologică unică. Între timp. Interesul civilizaţiei contemporane pentru ea este dat astăzi de lucruri picante. artistul a ajuns şomer.. cu un experiment ce explică un anumit lucru. Ea a fost gustată mai degrabă de moderni şi mai puţin de primitivi. zâmbetul ei ciudat. fenomene paranormale etc. Schimbările sociale sunt însă principalul factor al acestei crize a Artei. Însă inovaţia tehnologică nu este atât de frecventă ca cea tehnică. exceptând cazul în care nu aduc ei înşişi inovaţii. în pictură. filmului. cu aplicaţiile sale tehnologice.

feudală unde sălbăticia modernă este pusă în acţiune. care reiese direct din situaţia de inferioritate la care membrii maselor există. Aşadar puterea politică este un fel de masochism moral pe care cei mulţi şi-l aplică la nivel social. Iar dacă el este un psiholog de primă mână. ci despre situaţia în care există realmente un conducător politic nemijlocit. luând poziţie faţă de explicaţiile politologice care vedeau puterea politică în funcţie de dreptul celui mai capabil de a comanda. Căci dat fiind faptul că acest punct al societăţii este unul dintre cele mai sensibile dacă nu chiar cel mai sensibil. Este foarte evident că un om care are acest atribut trebuie să dea ceva înapoi acestor mulţimi iar Freud a considerat că acest lucru este afecţiunea.1. Această teorie a fost de asemenea foarte criticată dar se dovedeşte a fi totuşi una dintre cele mai valoroase ale lui. Şi aici nu este vorba despre un conducător simbolic. de a lua decizii şi de a conduce în numele celor mulţi. a conducătorului faţă de supuşii săi este fa fel de ridicol cu faptul de a susţine superioritatea fiarelor faţă de Om.5. este normal ca în joc să fie implicate cele mai obscure forţe ale Psihicului. ca în cazul monarhiei engleze unde de fapt regina nu conduce nimic şi nu intervine în afacerile statului. Fireşte ea îşi pstrează valabilitatea doar pe acest punct 148 . o societate unde omul înc se luptă să facă faţă fiarelor. Acestea îl pot ucide pe Om însă aceste cazuri sunt excepţionale căci el se poate apăra cu elementele lui artificiale.2. este paradoxal să nu înţeleagă la fel de profund şi acest fapt. La fel se întâmplă şi cu conducătorul care poate fi detronat în societatea occidentală şi nu numai. A susţine teoria superiorităţii omului politic. Aceasta este capacitatea maselor de a-şi unifica forţele într-un sens cerut de cel care ordonă. atunci când explică puterea. Implicarea factorului emoţional în puterea politică este observată destul de rudimentar de către Freud deşi acest factor este săritor în ochi din prima clipă. care va deveni progresiv un drum spiritual ocolit. Persistenţa în timp a unui astfel de conducător denotă o societate clasică şi nu una dezvoltată. cu atât mai mult cu cât înţelegerea Comportamentului trebuie să se facă în funcţie de niveluri de fuziune a diferitelor elemente într-o anumită Structură Psihică decizională. ordona. cum este cazul cu dictaturile acestui secol. reeditarea perioadei copilăriei. care înţelege cele mai ascunse gânduri ale nevroticului. Totuşi se poate spune că pe parcursul dezvoltării sale Umanitatea va înceta să caute neutralizarea energetică generală prin Artă.investeau totemic. Tocmai de aceea teoria puterii date în funcţie de merit este una insuficientă. societatea devine mizerabilă.11. Deci cele două explicaţii trebuie să se întrepătrundă reciproc şi nu numai atât. Epilog la Complexul Tabu Freud a făcut o încercare de a explica puterea politică în funcţie de investirea afectivă pe care supuşii o fac conducătorului lor. 2. Teoria lui Freud asupra investirii emoţionale în conducător este totuşi un pas important pentru explicarea puterii politice. De aceea atunci când un astfel de conducător îşi arogă o astfel de putere foarte mare şi pentru un timp lung. A propune o altă explicaţie pentru puterea politică nu implică invalidarea altei explicaţii.

devenind o forţă de apărare. De ce este însă nevoie să existe o mulţime. proiectând asupra ‘duşmanului’. În realitate fiecare dintre membrii armatei îşi doreşte să agreseze o altă armată şi să o supună în scopul exploatării. Se poate foarte bine observa faptul că. are o valoare metaforică. În acelaşi fel. propriile tendinţe agresive. Hipnotizatul se lasă în voia hipnotizatorului. întreaga mentalitate clasică. În realitate această voinţă închide ochii în faţa unei voinţe inconştiente care are meritul de a fi foarte comodă (exploatarea economică fiind tot timpul foarte comodă pentru beneficiarul ei ) dar care contrazice normele morale ale ‘iubirii aproapelui’. de propriile impulsuri antisociale. O astfel de regresie este specifică însuşi acestui tip de sadomasochism social al investirii puterii politice într-un conducător. în organizarea ofensivei armate. Acest lucru este dat de investirea puterii într-un conducător. respectiv că o astfel de mulţime s-ar aduna din motive de siguranţă. ca mare calitate a mulţimilor. Orbirea la care s-a înjosit poporul german sub Hitler comportându-se ca un animal dresat este în mare parte refularea nevoii de a jefui şi pedepsi pe evrei ca urmare a invidiei faţă de aceştia. În felul acesta mulţimea fără conducător este ruptă în indivizi care îşi neutralizează reciproc puterea. cel hipnotizat. se face după interesul fiecăruia. El este irelevant chiar dacă atunci când prin această voinţă se înţelege respectiv voinţa declarată şi acceptată de fiecare după normele morale existente. Ea trebuie însă dusă mai departe. el aruncă responsabilitatea sa pe umerii acestuia. Ei se tem de proiecţia fărădelegilor pe care o realizează fiecare către celălalt. doritor cu ardoare de a avea o neutralizare maternă. Dacă treaba merge bine 149 . eşuează. supunându-se acestora. În acest fel mulţimea se eliberează de responsabilitate. Aici ‘duşmanul’ poate fi cotropitor sau chiar un popor care nu se supune unei ‘legi divine’. Investirea puterii într-un conducător pe care o face fiecare individ al unei mase. căci se tem unii de alţii. care este adunată la un loc? Răspunsul oficial este tipic. Trebuie înţeles de ce este nevoie de un astfel de masochism moral.căci dacă este să fie pusă pe postul de a explica principiul societăţii. O astfel de putere este o legătură ce se stabileşte între toţi indivizii. Complexul Narcis este în măsură să explice acest lucru şi odată cu el. fiecare mulţime este una pentru alta o forţă de agresiune iar calitatea de agresor pe care mentalitatea oficială o invocă drept motiv pentru a constitui o mulţime. care să asigure succesul prin priceperea lui. Această refulare s-a instituit ca urmare a incompatibilităţii dintre aceste impulsuri Negative şi normele morale. după care cei mulţi ar alege un astfel de lider pentru a scoate în evidenţă voinţa poporului. orbeşte în faţa afirmaţiilor absurde ale hipnotizatorului. adică o masă compactă de oameni. Tocmai de aceea aici intervine ‘orbirea’. care este asemenea celei de la Turnul Babel. Fiecare este terorizat de gândul că un altul ar putea scăpa nepedepsit ca urmare a unei infracţiuni ce o poate săvârşi asupra sa tocmai datorită lipsei de coordonare a unei astfel de mulţimi. Ei nu ar putea să se coordoneze singuri. o armată apare deja ulterior constituirii respectivei mulţimi. într-un strateg. Fiecare armată se recunoaşte ca apărătoare. lege postulată de cultura respectivei societăţi şi obiectivându-se astfel dreptul de exploatare a respectivului popor asupra acestor ‘barbari’. de apărare contra invadatorilor. fiecare fiind dominaţi de Complexul Cain în aceeaşi măsură în care sunt dominaţi de cel Polis. ‘Contractul social’ despre care vorbeşte Rousseau. regresând la condiţia de poziţie infantilă.

Dialogul dintre aceste Complexe este unul fascinant. exploatarea fiind însăşi esenţa Vieţii ce trebuie într-un fel sau altul acceptată. pentru a le face unelte ale complicatelor maşinării ale exploatării.1. Tocmai pentru a aduce mulţimile în stadiu de masochism moral. clasele sociale devin ermetice iar posibilitatea de adaptare la condiţiile impuse de exploatatorul sălbatic se face în direcţia psihopatologică. pe cei cărora le lipseşte responsabilitatea şi care rămân astfel nişte eterni sugari. Tocmai pentru că politicianul reflectă un anumit tip de parvenitism ce rezidă în faptul că el reprezintă pe cei mulţi. 2. La rândul lor. Aici se poate foarte clar întrevedea de ce este nevoie de o educaţie sălbatică pentru societatea clasică a conducătorului cu puteri imense. Aici este pur şi simplu originea Nevrozei. Toate acestea ţin de mentalitatea clasică. Ceea ce este cu adevărat patologic la această problemă este faptul că societatea pare astfel scindată în două specii.6. Virusul Tabu cuprinde astfel întreaga societate. Vorbăria despre moralitate şi Religie care accentuează rigoarea mutilării omeneşti dincolo de frustrările normale ale Vieţii. totul ar fi în regulă. el este în măsură să determine Nevroza cu caracterul ei de cerc vicios. 2. are rolul de a aliena. Structura generală 150 .2.1. El se prezintă ca o explozie a Libidoului pe care cel Tabu îl refulează iar de aici toate lucrurile se schimbă radical. de a asteniza sufletul omenesc. cu implicaţiile sale familiale. ei vor face acelaşi lucru cu copiii lor. un fel de încorporare internă a tabuului (extern). prin Complexul Oedip şi cu aplicaţiile sale în domeniile majore ale Spiritului. Copiii îşi urăsc părinţii ca urmare a fixaţiilor oedipiene care sunt date de inhibiţia morală a Libidoului. Complexul Narcis Complexul Narcis este omologul celui Tabu pe Filiera Negativă.2. ca urmare a reeditării diferenţei de registru social. Aceste grave metode de educaţie sunt preţul plătit de Omenire tocmai pentru existenţa unei clase aristocratoide care să trăiască în lux şi lenevie. mai departe se va vedea Odiseea acestui Libido care se întoarce.6.conducătorul devine Dumnezeu. Aici apare o contradicţie zguduitoare la nivelul societăţii însăşi. Implicaţiile acestei situaţii sunt colosale. De aceea. Însă o astfel de mentalitate clasică se închide în sine. căci acest Complex tinde să submineze tot ceea ce face cel Tabu. atunci acesta devine diavol şi mulţimea se revoltă la fel de orbeşte. dacă nu. El este un fel de replică internă a acestuia.1. Iată de ce puterea politică nu este acordată ca urmare a meritelor. dacă cele două clase ar fi într-adevăr două specii diferite. scindare ce stă la baza oricărui dualism teoretic.

Aşadar ceea ce trebuie făcut de aici încolo este de a arăta anumite particularităţi ale sale de aceea această secţiune nu este foarte cuprinzătoare şi încearcă să completeze ceea ce nu sa intuit mai sus. absolutul (şi variantele sale) pentru Filosofie sau esteticul pentru Artă. cum este cazul creşterii animalelor de exemplu. Per total acest fenomen este cultivat dealtfel căci de fapt scopul lui este tocmai ocuparea unei astfel de poziţii privilegiate. El determină Narcisismul în general. Abstragerea structurii tabu-narcisice faţă de 151 . Acest fenomen perfecţionat de Om şi de aceea poate fi numit sălbatic spre deosebire de exploatarea ecologică care este specifică Vieţii în general. Presupune autopromovarea socială (cea care are rezonanţă în selecţia naturală) dar nu este o funcţie organică sau o simplă manifestare a legii atracţiei valorice. prin refuzul de a accepta tradiţia. respectiv prin minimalizarea valorilor acestora. Complexul Narcis este reacţia Filierei Negative la frustrările impuse de cel Tabu. folosind principiile acestuia pentru a scoate în evidenţă propria persoană. pe lângă această dezvoltare a societăţii să se exerseze exploatarea intraspecifică. pământesc. De când mitologia a prezentat această alegorie nici măcar inchiziţia nu a putut face să dispară din memoria colectivă a societăţii această obsesivă imagine a lui Narcis care se priveşte absent în apă. cu puternice efecte retroactive asupra situaţiei sociale.Narcis este personajul din mitologie care s-a îndrăgostit de propria imagine reflectată în apă şi a pierit până la urmă din cauza acestei ciudate pasiuni. de Invenţie sau în cea Erotomaniacă. El presupune tot ceea ce se opune prevederilor celui Tabu. Pentru clasele exploatatoare acest idealism are pretenţia de a se detaşa total de valorile terestre ale naturii brute. Ea face ca. Absurditatea ionesciană a acestei situaţii este dublată de dramatismul teribil al realităţii sale fataliste. Complexul Narcis se poate observa aproape nud în ideaţia paranoică de Grandoare. prin unicitate. Această structură a grupei a treia se poate ea însăşi abstrage datelor concrete ale funcţiei sale politice originare în idealismul cultural al spiritualităţii. Complexul Narcis a fost deja observat din reacţiile pe care cel Tabu le implică atunci când este pus în practică. Idealismul cultural. adică identificarea cu valorile pe care le consideră superioare realităţii concrete. prin acţiunea de înjosire activă a acesteia. Aşadar idealismul Artei. asemenea unui virus politic. Religiei şi Filosofiei. este în măsură să se folosească de aceleaşi instrumente de exploatare faţă de clasa superioară pe care aceasta le foloseşte în relaţia ei cu clasele inferioare. După cum în cadrul exploatării interspecifice exploatarea se poate face mai rentabil pentru interesul exploatatorului prin intervenţia directă a lui în cadrul speciei exploatate. reuneşte valorile politice într-un singur tot unitar pe care îl recunoaşte principial ca fiind unul material. la nivelul speciei umane însăşi care apoi se prelungeşte în natură prin ea. Dezvoltarea economică presupune intervenţia activă a Omului în procesul muncii cu scopul facilitării unei exploatări cât mai profitabile. fie prin lipsa de comunicare a rezultatelor socioeconomic obţinute de către clasele de sus. la fel se poate face şi în cazul celei intraspecifice. Rolul social al grupei a treia de Complexe este acela al exploatării sălbatice. Acest lucru se poate face fie prin blocarea căilor de emancipare a clasei de jos. Căci acest Complex este reflecţia negativă a programului de dezumanizare promovat de cel Tabu. ci este aplicarea genealogică a acesteia pe fondul unei supraexcitaţii energetice neneutralizate. Acesta este Divinitatea pentru Religie. inferior şi incompatibil din punct de vedere principial cu o astfel de realitate superioară. Se manifestă prin originalitate.

Aici el se află astfel în starea contraactivă de a demonstra totala lui opoziţie pentru orice fel de orgoliu. În aceeaşi măsură se poate spună că cu cât preotul este mai umilit şi mai copleşit de Dumnezeu. Ruşinea pentru sexualitate. în acest caz sexualitatea devine ea însăşi câmpul de bătălie al acestei ostilităţi mascate faţă de natură. Ea vizează supradimensionarea propriei persoane în dauna celorlalţi. Arta. sacralizând natura. satisfacţiile poziţiei de exploatator orbesc inclusiv nişte banale şi arhicunoscute funcţii fiziologice ceea ce este evident pentru Om. Iată cum interesul personal. şi Filosofia fiind instituţiile fundamentale ale întemeierii gărzii tabu la care clasele superioare fac apel tocmai pentru întărirea propriilor poziţii. lăsate pe seama ‘Inconştientului’ şi obiectivate prin diferite teorii. fiind evitate acele elemente comune ale Omului şi Animalului care presupun aceste funcţii organice. este o supradimensionare a sacralităţii pe care exploatatorul o impune exploatatului. În abisurile psihicului său. adică acele elemente care ţin de diferenţa de putere dintre sacru şi profan. defecaţie. Pentru înţelegerea acestui fapt este nevoie de înţelegerea scopului sociologic. acesta este guvernat de cele cinci legi psihodinamice. cum ar fi cea a liberului arbitru. dorinţa. sentimentul de ‘surprindere în flagrant’ pe care cineva îl are atunci când este surprins în exercitarea acestor funcţii. În acelaşi fel este posibilă însăşi aproprierea pe care clasele superioare o fac idealismului. Complexul Tabu se angajează în aceste impulsuri 152 . cu atât el tinde mai mult să îşi alimenteze orgoliul său cu propriul Complex Narcis. fie sunt ignorate. Contradicţiile unei astfel de plăsmuiri sunt evidente. a deplinei conştiinţe-de-sine pe care ar avea-o Omul în ceea ce priveşte comportamentul său. de exemplu). Căci în momentul în care oficialităţile pedagogice predică ruşinea faţă de propria fiinţă. Se poate vorbi de o reacţie a Organismului faţă de mutilarea pe care mentalităţile tabu o comportă. reduşi la o condiţie umilă ceea ce este dictat de principiile economice ale ierarhiei sociale. Religia. Aceste operaţiuni sunt secundare procesului economic. hrană. al sacrului. O astfel de mentalitate se dovedeşte a fi responsabilă de dezorganizarea afectivă din epoca modernă. Sacrul devine prin excelenţă ceea ce nu este perceput ca Omenesc. pedantul moralist încă se crede a aparţine unei ciudate specii de supraoameni iar aceste funcţii fiziologice menite să îi releve contrariul fie îi produc o insatisfacţie teribilă. Tot ceea ce este refulat se întoarce şi mai puternic. căci ea este dată tot de un suflet ‘omenesc prea omenesc’ şi care apoi se imaginează ‘supraom’. ca urmare a introducerii bancnotei ca facilitate comercială. se explică tocmai prin apartenenţa la sacralitate pe care fiecare şi-o revendică zi cu zi. Aceasta este absolutizată. lipsit de ceea ce este Omenesc.funcţia ei originară este identică cu operaţiunile financiare ce trebuie făcute de către un anumit departament al economiei. Legea excitaţiei este una dintre acestea. Sacralitatea Religiei şi a oricărui lucru în general care este în măsură să producă astfel de emoţii. el tinde să îl controleze prin combaterea ‘mândriei de sine’ sau prin alte şi alte umilinţe (cum este spălarea pe picioare a inferiorilor. Tocmai de aceea dorinţa face orice din Om dacă există putere care să o slujească. Apoi. dincolo de determinările metafizice şi religioase care se învârt în jurul cozii. Psihologia a arătat că de fapt. O forţă supranaturală aşa cum apare în Religie se comportă exact ca un om însă îi lipseşte exact acele elemente care nu îi subminează puterea. Ele nu au rol direct în procesul de producţie însă facilitează sistemul financiar înglobat în cel economic. Ea este implicată extrem în situaţia în care un astfel de ‘moralist’ se chinuie cu refulări ce frizează Nevroza.

2. Libidoul poate avea Exibiţionism şi Nimfomanie.libidinale iar o viaţă sexuală liniştită şi ordonată nu mai este posibilă. Conceptul de ‘narcisism’ a ajuns foarte mult lărgit tinzând să se unifice cu cel de ‘libido’. dacă graţia ei este extinsă dincolo de normalitate într-o ‘sfinţenie’ legumicolă. După ea. Complexul Oedip ca variantă libidinală a celui Narcis Oedip este personajul din mitologie care şi-a ucis tatăl şi s-a căsătorit cu mama sa.1. devenind zei faţă de supuşi. Interesul libidinal este dat de diferitele proiecţii pe care acest Complex le investeşte în partenerul. în acest fel. El se poate vedea clar în cazul indivizilor sluţi. Horney. după cum se va vedea. iniţial. în tratamentul psihanalitic tocmai pentru că Libidoul nu s-ar putea definitiva în Transfer. Şi.6. ar conduce la Schizofrenie. Prin Complex Oedip se înţelege dorinţa erotică a 153 . În loc de reţinere şi cochetărie. Însă această generalizare este mult mai preferabilă conceptului de ‘narcisism’ folosit de K.2. Adler este acela care premerge ceea ce Freud avea să numească mai târziu ‘narcisism’. Ideea că propriile calităţi ar putea fi admirate fără vreun sentiment bovarist este mai curând o formă de raţionalizare a unui sentiment generat de un conflict psihic specific. această Psihoză nu mai poate fi preluată în analiză. Plictiseala şi asexualitatea pe care acest Complex le imprimă îşi au în pornografie reversul. aşa cum îi prezenta Freud. imprimate cu reversul narcisic. prin destinaţia lor se raportează la acest Complex. credea Freud. fiind chiar în mediul social foarte generoşi. Originea sa superioară în această legendă (fiu de rege) atestă parcă legătura sa cu cel Narcis în jurul căruia gravitează. care este iubirea unei false imagini despre sine. ceea ce nu atestă decât această perpetuă autoreglare. Noţiunea de ‘narcisism’ folosită de Freud este cu mult mai largă decât cea de ‘Complex Narcis’ folosită aici. deci cu cât subiectul se înfundă mai tare în sacralitate. Trebuie aici însă arătat că aceste calităţi nu sunt anterioare iubirii de sine ci posterioare acesteia la fel cum Complexul Narcis devine din cel Tabu. Conceptul lui Freud de ‘narcisism’ se deosebeşte mult de acest Complex pentru a putea explica această ciudată pasiune a Omului de a depăşi orice coordonate existenţiale. fiind orientat spre sine. Această inhibare culturală artificială a Libidoului îşi ia revanşa în fantasmele obscene. Pare paradoxal dar narcisiştii. virtuozitatea homeostazică a naturii va face din Libidoul Feminin să se manifeste obscen. Dacă feminitatea cu modestia ei este exacerbată la maximum. pot să aibă dese Idei de Persecuţie. în timp ce iubirea de sine ar fi aprecierea realelor calităţi ale subiectului pentru sine. Dictatorii obsedaţi de cultul personalităţii. aşa cum el îl vedea. nu sunt egoişti. Atingerea punctului narcisic de către acest Libido. ‘Complexul de Inferioritate’ al lui A. 2. care. ce nu ţin cont de ceilalţi şi pe care îi interesează doar propria persoană. spiritual. Freud a făcut distincţia între ‘egoism’ şi ceea ce el numea ‘narcisism’. narcisismul ar fi un fel de bovarism. Această adaptare homeostazică la mentalitatea tabu este cu atât mai mare cu cât acest Complex este mai mare. Egoismul se deosebeşte într-adevăr de narcisism.

fiind făcută în virtutea inerţiei. este un copil mutilat emoţional. fie ei superiori social. care se manifestă către părintele de acelaşi sex şi orientarea discordantă care se manifestă către părintele de sex opus. Există o formă normală a acestui Complex Oedip. adică prin focalizarea Libidoului către fixaţii incestuoase ca urmare a suprainhibării ei ceea ce conduce implicit la moştenirea lui pe terenul infantil. El se exprimă prin omnipotenţa şi egocentrismul individului care se crede îndreptăţit la orice satisfacţie. cei care au considerat că acest Complex ar fi specific doar nevroticilor s-au înşelat căci de el nu scapă nimeni dacă este atins de mentalitatea societăţii clasice. sunt ridicole. Căci. imperceptibilă aproape dar care există universal la toţi indivizii civilizaţi. unde tatăl nu avea un rol activ în administrarea bunurilor pe care le folosea şi fiul. tocmai datorită faptului că relaţiile sociale au repere diferite. Pe de altă parte el îl reduce la forma ontogenetică. Totuşi această structură a fost modificată odată cu observaţiile ulterioare în psihanaliză. În această formă a sa. cu tradiţie şi cu blazon aristocratic. Facilităţile de apropiere ale vârstei au determinat întăriri ale interdicţiilor referitoare la fraţii de sex opus. respectiv cele care atestă că acest Complex se manifestă erotic şi relativ la părintele de acelaşi sex. Acesta nu poate aşadar fi redus la simpla dorinţă de posedare a mamei şi la ura împotriva tatălui. Cel mult se poate spune că această formă clasică nu există în stare universală. ia de cele mai multe ori formă de rezistenţă culturală la adresa psihologiei abisale. Încercările ulterioare ale unor psihologi de a explica prietenia sinceră dintre tată şi fiu la unele triburi. acest Complex este pecetea Nevrozei. În virtutea tradiţiei. Forma sa nevrotică are doar privilegiul că se vede ‘cu ochiul liber’ şi nu doar că ar exista undeva nevăzut. Atracţia incestuoasă este cu atât mai mare cu cât incestul este interzis de tradiţie. încercarea antropologilor de a submina universalitatea acestui Complex. Chiar şi clasele de sus îşi educă sălbatic copiii. reducându-l astfel la forma familială. în situaţia în care există o transmitere totemică matriliniară. educaţia sălbatică nu este percepută declarativ ci faptic. Uneori nici adulţii nu pot face faţă acestei probleme în noianul de norme sociale. au dărâmat această panoramă clasică asupra sa. Aşadar. Cu toate acestea. 154 . Însă pe de altă parte. prin refulări şi deplasări demne de spectrul Nevrozelor moderne. normele acestea sunt considerate absolute şi de netăgăduit de vreme ce şi părinţii înşişi au crescut cu ele. a dorinţei de putere. Complexul Oedip este o consecinţă firească a Sexualităţii civilizate. Freud nu atinge o concepţie sociologică a Complexului Oedip. Universalitatea acestuia este universalitatea exploatării sau ierarhizării societăţii şi deci a Complexului Narcis. adică a dorinţei de ascensiune socială. Tocmai de aceea civilizaţia implică o mai puternică structurare a acestui Complex prin educaţia sălbatică. De aceea se poate stabili o distincţie între orientarea concordantă a sa.copilului faţă de părintele de sex opus şi tendinţele paricide faţă de cel de acelaşi sex. Dar asta nu înseamnă. Căci ele nu pot face distincţia între cei de sus şi cei de jos la acest nivel. aşa cum au crezut unii antropologi. Un copil care trebuie să se descurce cu povara sexualităţii timpurii. că Complexul Oedip nu există ca universal. tocmai pentru că incestul s-ar fi produs mai cu uşurinţă la acest nivel. La aceste triburi Complexul Oedip poate trece de la mamă la soră şi de la tată la unchi. Observaţiile antropologice cu privire la rivalitatea fiu-unchi în societăţile primitive. aşa cum a observat Freud dar pentru aceasta el are în spate pe Complexul Narcis care de fapt îi este tutore.

Familia însăşi nu poate fi asigurată decât ca oglindind socialul la scară redusă. Mai târziu Complexul Narcis ia forma sa binecunoscută şi Freud spune că acest fenomen este declinul Complexului Oedip. Complexul Oedip are două forme în ceea ce priveşte geneza sa. acesta se manifestă prin identificare cu tatăl. ca o consecinţă parţială din această remarcă. În acest moment trebuie făcute câteva remarci foarte importante. nici la un an şi nici la doi ci este dat genealogic. Această structură a familiei a fost determinată de structura socială însăşi iar Complexul Oedip are mai întâi o funcţie socială şi anume. Freud aproape că intuieşte dimensiunea narcisică a Complexului Oedip atunci când afirmă că spre finalul său. Ea poate fi identificată cu cea clasică dezvoltată de Freud.acest Complex are o devenire socială şi genealogică de netăgăduit. care a scandalizat spiritele puritane. El este elementul profund angajat în relaţiile economice şi sociale şi are rolul de protecţie a interiorului spiralei asemenea coajei pentru miez. care presupune dimpotrivă orientarea erotică a părintelui către copil şi care este mult mai 155 . Prima esteforma infantilă. El poate intra în acţiune imediat ce copilul capătă o oarecare dexteritate psihică. La capătul interior este situat copilul care trebuie să fie cel mai protejat iar la mijlocul spiralei este situată mama care face o legătură bipolară la nivel de familie. La capătul exterior al spiralei familiei este tatăl care este liantul între familie şi societate. Familia este pentru copil aproape întreg universul său şi de aceea Complexul Narcis ia formă oedipiană la nivel infantil. Complexul Oedip nu apare nici la câteva luni după naştere. pe lângă celelalte două. Mai întâi. Spirala familiei Din acest punct de vedere Complexul Oedip este identic cu cel Narcis. ca părţi dintr-un sistem care este sistemul social. el fiind Complexul Narcis al copilului. care este cea a orientării erotice a copilului către părinte. ale orientării. Apoi. structurându-se astfel ceea ce el numeşte ‘supraeu’. ca şi celelalte Complexe Psihice dealtfel. Familia determină spirala microsocială şi presupune celula societăţii după cum deja sa spus de către marxism. acest Complex Narcis. Cealaltă este cea parentală.

Însă o astfel de tendinţă este dată de însăşi orientarea parentală de tip oedipian. Căci aici părintele devine un adevărat tiran. pseudopedofile care sunt stimulate de curiozitatea şi inocenţa infantilă. supravieţuieşte. fac ca însuşi copilul lor să fie prins în aceste resorturi familiale care îi blochează dezvoltarea emoţională fluentă.dramatică şi mai făţarnică decât cea a copilului care pare cu adevărat inocentă. cu toate păcatele sale. prin aşanumitul puritanism. la condamnarea în bloc a sexualităţii. Din nefericire părintele însuşi este incapabil să îşi înţeleagă acest handicap emoţional. ceva ruşinos. Însă dacă Sexualitatea Umană ar fi Animalică. În acest caz Complexul Angel se reuneşte cu cel Tabu. Cu toate revoluţiile şi emancipările în domeniu sexualitatea va rămâne mult timp de acum încolo o problemă sensibilă şi fondul miilor de ani trecuţi în ceea ce priveşte întortocherea şi chiar mutilarea ei. în materie nu este decât o facilă contracarare a unui fond emoţional fragil în ceea ce o priveşte. O glumă macabră spune că diferenţa dintre pedagog şi pedofil este aceea că pedofilul îl iubeşte cu adevărat pe copil. Dominat de propriile rezistenţe. mutilaţi la rândul lor de educaţia sălbatică. Dar de fapt această idee susţinută de părinţii posesori de Complex Angel şi care se doreşte de-a dreptul mistică este pur şi simplu nevoia de a comunica ambivalent erotic cu cineva la fel de mutilat sufleteşte pe acest tărâm al sălbăticiei libidinale abstracte. El efectiv face jocul educaţiei sălbatice fiind prins între responsabilitatea pedagogică pe care o cere societatea şi refulările propriilor tendinţe oedipiene. El încearcă să fie total consecvent cu cel Matern. toate problemele ar fi rezolvate căci Animalul cunoaşte un comportament 156 . care îi este opus dar în funcţie de care se consolidează narcisic. Se poate numi Complex Angel. Aşanumita emancipare occidentală. părintele care se află într-o astfel de situaţie va face apel la egoismul său educaţional prin Complexul Casanova (via Eden-Maten) pentru a determina astfel cât mai mulţi astfel de parteneri în persoana propriilor copii. nu vor dispărea peste noapte. Din teama de singurătate. sunt sporadice locuri unde tradiţia. Subjugarea emoţională şi afectivitatea contrafăcută a unor părinţi. copilul îşi va vedea mutilate propriile Pulsiuni Psihice. acel complex care încearcă să se opună decisiv Libidoului. El glorifică copilăria sau cel puţin idealizarea Edenică a ei ca vârstă de aur. Deci cu atât mai mult există un motiv de fixaţie oedipiană în plus faţă de Complexul Oedip propriuzis cu cât factorul ontogenetic se suprapune peste această predispoziţie. animalic. Crescut într-un mediu unde emoţiile se dezvoltă ambivalent. În acest ultim caz. Tensiunea psihică poate fi atât de puternică încât se poate termina cu acte subite de pedofilie cărora copiii le cad victimă. Pe de altă parte. Freud nu a spus nimic despre această formă care este incomparabil mai dramatică decât cea infantilă. care presupune restricţia culturală a incestului şi de aici. sexualitatea este considerată fie şi nedeclarat ca fiind ceva nedemn. Aşadar faţă de sexualitate apare o idee ambivalentă care este pusă în relaţie cu acceptarea vieţii sexuale după care Complexul Matern s-ar datora tocmai renunţării la starea de inocenţă presupusă a fi implicată de viaţa sexuală. unde acting-out-urile se pun în practică după hazard şi unde comportamentul este incoerent şi dereglat. Imposibilitatea susţinerii unei relaţii sexuale (nu direct din raţiuni de educaţie sălbatică ci din raţiuni tehnice legate de vârstă) face ca interesul Libidoului să se asocieze cu elementele care facilitează sau care premerg actul sexual şi astfel să apară spectrul dereglărilor libidinale. Ajuns adult el însuşi va deveni un astfel de educator sălbatic ca urmare a acestei formări timpurii.

Societatea trebuie să introducă pe scară largă psihologia în educaţie dacă se doreşte cât de cât armonizarea ei. pe când Omul trebuie să se descurce cu o astfel de Pulsiune pe tot parcursul anului. 2. îşi au un revers dramatic. Cei care recurg la materiale pornografice şi nu o fac din simplă curiozitate. Experimente ce s-au făcut pe maimuţe arată că acestea răspund paradoxal prin creşterea potenţei libidinale la şocuri electrice dureroase. Pentru ca să îşi câştige bipeditatea faţă de patrupeditate el a trebuit mai întâi să treacă prin tripeditate.2. în plan comportamental.3. Sexualitatea a luat rolul de supapă. pe care de obicei actorii le interpretează teatral. Ea este văzută de cei ce nu au timp să înţeleagă ca un fel de instigare la explozie a nespusului şi netrăitului.1. ci dintr-o nevoie de satisfacţie libidinală. Pe drept cuvânt. Aceste efecte se văd şi astăzi. pentru a le da aparenţa de realitate. Faptul că aceste două discipline nu pregetă să spună ceea ce este de obicei trecut sub tăcere este perceput şi astăzi. practică psihoterapeutică) ca fiind opusul acestei tăceri. Complexul Oedip şi pornografia Una dintre cele mai absurde şi mai ridicole critici la adresa psihologiei abisale şi psihanalizei. după cum se va vedea mai jos. este aceea că ar conduce la desfrânare la punerea în act a impulsurilor descoperite în profunzimea sufletului. Dar această opoziţie nu este văzută ca o rezolvare a acestei probleme. ca fiinţă. cunoscută. Atâtea inhibiţii artificiale care s-au abătut asupra sufletului omenesc odată cu instituirea Complexului Tabu în special în domeniul Sexualităţii. la mai bine de 100 de la apariţia lor (ca doctrină şi respectiv.sexual doar în perioada de rut. Cel care este prins în plasa pornografiei este păcălit de propria lui umbră. nu face decât să speculeze anumite fantasme. Pornografia este unul dintre efectele acestei fuziuni în Libido a unor elemente psihice heterogene. în parte justificate de mediul social. Poate că abia atunci elementele ps9ihice se vor aşeza pe un făgaş mai puţin tensionat. Este foarte evident că în toate nenorocirile pe umerii cărora s-a clădit civilizaţia. încă din antichitate s-a spus că Omul este un Animal care merge dimineaţa în patru picioare.6. Dacă aceste discipline utilizează în demersul lor termeni consideraţi 157 . ascund în ei frustrări genealogice teribile. la prânz în două şi seara în trei iar dincolo de această analogie se poate observa nestatornicia sa. Sexualitatea este pe mai departe una dintre marile probleme iar libertatea socială cea atât de dorită şi de benefică poate conduce la efecte nedorite pe plan social pe fondul refulărilor libidinale. Fireşte că este greu de imaginat un om al viitorului foarte îndepărtat care să continue înmulţirea clasică prin Sexualitate sau cel puţin prin cea clasică. ca rămăşiţe din secolele trecute şi care nu au putut fi evitate în secolul care tocmai s-a încheiat. în parte date artificial. ci ca alternativă în acelaşi sistem de valori dat. care a fost dominat de atâtea frământări. Materialele pornografice constau în iluzia realităţii a unor astfel de fantasme profunde. Dacă s-a ajuns la această situaţie este tocmai datorită îngrădirilor sale culturale. Pornografia ca piaţă.

Unei astfel de înţelegeri îi este imposibilă o replică după cum unui orb din naştere îi este imposibilă contemplarea unei picturi. supravieţuirea ei constă tocmai în ‘dependenţa’ masochistă pe care privitorul o stabileşte 158 . pe viu devine obscenitate doar în momentul relaţiei cu un sistem emoţional deci cu un privitor. filme). Asta pentru că pornografia se manifestă în special în planul reprezentării (afişe. Acest disconfort este proiectat asupra imaginii în sine. Pornografia nu este aşadar o simplă manifestare a sexualităţii. este dictată de proiecţiile propriei concepţii (de obicei inconştiente) despre fericire şi satisfacţie în special şi psihoterapie în general. însă o astfel de apărare pare mai degrabă una socratică. privitorul este în contact direct cu situaţia pornografică. Obscenitatea este calificativul acordat imaginii organelor sexuale implicate direct în actul sexual sau în oricare element care face trimitere emoţională la acesta în mod direct. este mai mult decât un raport intim ce se stabileşte între doi oameni de sexe diferite. cel în care este implicat un al treilea. Situaţia produce o stare de disconfort.obsceni. ceea ce este în măsură să distrugă civilizaţia. Aşadar nu actul sexual în sine este obscen ci doar cel cu public. Căci o astfel de critică nu are un concept clar despre dinamica terapiei psihanalitice din moment ce singurul model terapeutic imaginat de aceasta este tocmai satisfacerea brută. Căci consecinţa neblocării graniţei celor două registre (al cuplului implicat în actul sexual şi al celuilalt. i se dă calificativ de reprobabilitate. eventual moral sau neculpabil social. Deci caracterul culpabil al obscenităţii trebuie să fie dat tocmai de implicaţia celui de-al treilea element. ‘Al treilea’. Psihanaliza s-a apărat tot timpul de aceste acuze. dacă ele aduc la suprafaţă aceste elemente. un fel de germene nevrotiform datorat asocierii acesteia cu Complexul Traumatic. o analiză efectivă a pornografiei. Ea se consumă în limitele unei scindări între registrul în care el se află şi cel al desfăşurării actului pornografic în sine. fotografii. În aceste cazuri şi în toate cazurile de comportament sexual deviat există o implicaţie Negativă specială şi de aceea Tulburările Libidinale au fost numite ‘perversiuni sexuale’. privitorul. Acesta este în măsură să spargă tiparele Complexului Tabu prin reeditarea triunghiului oedipian dar mai ales prin eliminarea ermetismului dintre registrele oedipiene. Pornografia este mai mult decât realizarea unui act sexual. În pornografie apare întotdeauna un al treilea. care se manifestă prin satisfacţia asistării tacite la un act sexual. al privitorului) poate conduce la dezordine socială. care este Tulburarea Libidinală ce se manifestă prin sex în grup şi apoi cel al Voaiorismului. Imposibilitatea de a accede în acest registru este însăşi esenţa pornografiei. se crede că eficienţa terapeutică s-ar datora tocmai punerii în act a acestor Pulsiuni patologice ce guvernează latent mintea omenească. Perceperea psihanalizei ca terapie. Asta înseamnă că ceva din actul sexual prezentat eventual în imagini grafice sau tridimensional. Acest ‘al treilea’ are o valoare simbolică. la apariţia agresivităţii de tip animal pentru posedarea femelelor. privitorul. chiar dacă aceasta a suferit atâtea mutilări în ceea ce priveşte raportarea culturală la ea a Omului societăţilor tradiţionale vestice. Însă se poate ca Pulsiunile Negative să fie mai puternice în anumite cazuri cum este mai întâi cazul Triolismului. În sine cel intim este normal. Tocmai pentru a întări o astfel de apărare este nevoie de o privire din unghi psihanalitic a acuzaţiei cu pricina. negându-le pur şi simplu. Însă nu orice fapt care priveşte actul sexual este privit ca obscen cum este cazul unor cercetări ştiinţifice ci doar acela care are formă emoţională. nu are acces imediat şi deseori nu are niciodată acces la actul sexual aşa cum apare în registrul celălalt.

Tocmai aceste norme sociale sunt anulate de devoratorul de pornografie. Tocmai de aceea voaioristul caută mereu experienţe noi. nu fură nimic şi nu produce nici măcar vreo jignire cuiva anume. Iar stigmatizarea pornografiei. inferiorizată şi exploatată. Subiectul are în felul acesta iluzia narcisică de a depăşi aceste norme. Aceatsă situaţie constituie tocmai structura psihopatologică a devoratorului de pornografie. Însă el ezită să răspundă la întrebarea de ce ar avea normele sociale nevoie să ascundă aceste elemente. femei care nu par să protesteze (cel puţin nu în acel moment) asupra condiţiilor lor. fixaţiile oedipiene şi narcisice care reprezintă materia primă a pornografiei există la fiecare într-o măsură oarecare. Tocmai aici este punctul fierbinte al relaţiei culturale pe care normele civile o stabileşte cu pornografia. reacţia faţă de fidelitatea pe care normele sociale o recomandă. Diversitatea materialelor pornografice pe care el le consumă reprezintă fantasma accederii la cât mai multe partenere. Consumatorul de pornografie este unul care în primul rând este în măsură să trezească fixaţiile oedipiene ale Libidoului. al normelor sociale ce sunt reprezentate de Supraeu. Atunci când feministele protestează asupra faptului că femeia participantă la actul pornografic este umilită. Ea nu ucide pe nimeni. Căci aceştia ar putea atenta astfel la instituţia căsătoriei care se defineşte ca facilitatoare de relaţii sexuale doar între doi parteneri. De unde vine însă necesitatea ascunderii acestor deşeuri toxice ale Psihicului? Freud dă un răspuns evaziv legat de această problemă. respectiv aceea de a privi actele erotice desfăşurate într-un registru cât mai străin faţă de cel în care el se află. răspuns care se conturează prin intermediul culturii. Complexul Tabu a arătat suficient care sunt aceste imbolduri. Totul este proiecţia inconştientă a fiecăruia în ea. cel puţin în forma ei tradiţională. Privitorul trăieşte aici drama ambivalentă a participării şi neparticipării la actul erotic al situaţiei pornografice. scindare impusă de normele sociale cu privire la incest. Subiectul îşi caută transcendenţa iar trăirea momentului de transcendere dintr-un registru în altul. refuzând perceptele sociale. Iar când o scenă este consumată ea nu mai are nici o valoare de investiţie pulsională. după cum voaioristul îşi trăieşte dramatic voluptatea acestei ambivalenţe. fixaţii îngropate în subsolurile Psihicului. de a trece dincolo de inhibiţia pe care ele o imprimă asemenea porumbelului lui Kant care crede că tocmai atmosfera este cea care îl împiedică realizarea năzuinţelor. în scindarea dintre registrul parental şi cel infantil. el devorează continuu noi şi noi situaţii. Dincolo de faţada onorabilă a fiecăruia. Nu se poate spune că pornografia ar face o altă crimă în afară de aceea de a oglindi propria criminalitate a fiecăruia. Exhibarea organelor genitale către un spectru nelimitat de observatori este o reacţie la adresa normei de ascundere a acestora tocmai pentru a nu facilita excitaţia libidinală din partea colocalnicilor. care este aproape universală la omul clasic adult (inclusiv la cei care se implică în producţie) este o dovadă a faptului că aceasta provoacă o stare de nelinişte în fiecare. Normele sociale de reglementare a sexualităţii sunt sparte de către fantasmele individului prin care răzbate Instinctul natural. Dacă cultura oficială stipulează diferenţele celor două clase. O astfel de structură îşi are originea în Complexul Oedip. caracterul elitist. pornografia este reacţia pe care 159 . ele nu îşi dau seama că astfel de argument se referă tocmai la ele însele care se proiectează în femeile de pe ecranul filmului pornografic.faţă de persoana (sau persoanele) în stare de disponibilitate erotică din celălalt registru. Interesul acesta ar muri pur şi simplu dacă actul sexual ar avea realmente loc.

ceea ce face 160 .spiritul claselor de jos o au faţă de acest elitism. tocmai de anularea acestui original motiv de culpabilizare. În felul acesta el suportă şi îşi asumă acest stigmat de clasă originar. pedagogică. printre altele. Originar ea este în special culpabilizarea principială asupra claselor de jos pentru a le justifica starea de mizerie şi vine din partea claselor aristocratoide. psihanaliza. fie de cei ce o folosesc în acest scop. Complexul Narcis şi Arta Kant defineşte geniul artistic ca fiind cel care prescrie legi noi Artei. justificată estetic. Deci originalitatea presupune o astfel de asimilare narcisică a faptului de învingere a tradiţiei. Pe de altă parte.1. care conduce la vindecarea acestor dedesubturi. ironiile pe care fiecare le aduce celuilalt se pare că este o temă pentru Arta în general şi nu doar pentru cea Modernă. a tabuului său. care face din Artă un mod de diferenţiere ale grupurilor unele faţă de altele. narcisismul său intern este menit să satisfacă tendinţele oedipiene ale respectivei epoci unde cultura modernă este văzută de contemporanii ei ca fiind superioară celei clasice sau celei anterioare. Or această diferenţă naturală între stăpân şi sclav este anulată în mod practic de pornografie şi tocmai de aceea consumatorii ei sunt recunoscuţi ca inferiori. prin trezirea conţinuturilor psihice inconştiente care nu se supun unor legi formale. 2.4. Relaţia dintre curentele artistice unul faţă de altul este o relaţie care reflectă relaţia epocilor una faţă de alta. Cele mai urâte lucruri nu sunt urâte în sine. exterioare. după cum animalul de pradă are dreptul de a ucide pe cel prădat. Dimpotrivă. Iar teoria decadenţei culturale este susţinută fie de competitorii sociali ai respectivei culturi. Periculos pentru ordinea socială în cazul pornografiei este faptul că ea demonstrează concret că între cei de sus şi cei de jos nu există o diferenţă naturală ci una socială. cel care este în măsură să fie original. Cel care înjură frecvent şi cinic este mult mai aproape de spiritul manierelor elegante decât cel care o face sporadic şi mai puţin afectat. ci sunt aşa pentru că ceea ce este ‘frumos’ le face aşa.6. Acesta este narcisismul intern al Artei. adică prin subminarea Complexului Tabu pe care o astfel de cultură o instituie. Aşadar pornografia este o încercare fantasmatică de neutralizate a inhibiţiilor libidinale anterioare. de încălcare. care nu se mai identificau cu valorile tradiţionale ale Evului Mediu. Căci înjurătura presupune tocmai aceste imbolduri oedipiene implicate aici care sunt deplin proiectate asupra celui înjurat. Apoi mentalitatea proletaroidă îşi însuşeşte acest stigmat ca pe o acceptare a propriei condiţii. Dincolo de prescripţiile Complexului Cain. date cultural în mare parte.2. La fel este situaţia cu avangarda artistică a secolului al XX-lea care nu se mai identifică cu cea clasic. Iar faptul că clasele de sus sunt afectate de pornografie. Raportarea negativă a curentelor unul la altul. Acesta este cazul cu Cultura Renaşterii dictată financiar de negustorii italieni bogaţi. poate fi culpabilizată. faţă de universalizarea particularităţilor ce diferenţiază cele două pături sociale fapt ce determină un dualism ermetic între acestea. este în măsură să destabilizeze ordinea socială a ‘dreptului divin’ a stăpânului de a avea sclavi.

atât ca percepţie cât şi ca proiecţie. Este clar că a vorbi despre Religie.1. ci numai despre unul Psihic. După cum mentalităţile se schimbă cultura se schimbă şi ea iar valorificarea ei este de fapt tocmai investirea narcisică pe care un grup.2. Omul nu mai caută atât de mult să se diferenţieze de cel exploatat pentru a-şi recunoaşte superioritatea. în cadrul triunghiului oedipian. aşa cum va fi explicat mai târziu. ci la contextul social pe care acestea se grefează. se datorează sentimentelor de vinovăţie a acesteia pentru dispariţia epocii precedente.din cultură o etichetă pentru respectiva epocă în care a apărut.5. un credincios ar putea recunoaşte drept Religie propria sa credinţă. În felul acesta artistul se identifică cu Dumnezeu. adică chiar cu părinţii. 2. iradiant. Acesta este tocmai narcisismul extern al Artei dat de eliberarea de tensiunea psihică ce nu poate fi neutralizată decât fantasmatic. acest lucru se datorează profunzimii sale genealogice. Tocmai de aceea. ceea ce face ca Arta să continue să existe şi să se dezvolte mult timp de acum încolo însă sub o formă cu totul deosebită. fără idealismul pseudofanatic în care ea s-a văzut în trecut. o clasă sau o societate. De aceea Arta este o transcriere a sentimentelor uşilor din dos. Conceptul de ‘extroiecţie’. Cultura în general reprezintă supapa de neutralizare a acestor fixaţii. El reflectă dispariţia părinţilor pentru care respectivii indivizi se simt vinovaţi. odată cu procesul de democratizare al secolului al XX-lea şi cu împărţirea societăţii în foarte multe mentalităţi cu drept de afirmare. iluzii şi închinare la zei mincinoşi. reflectă identificarea omului de cultură. Aici nu este fireşte vorba despre Libidoul Fizic. ale Psihicului. Arta a suferit şi ea o astfel de dezordonare. aşa cum spune Jung. Arta Modernă suferă de pe urma faptului că nu mai este valorificată universal aşa cum era în perioada clasică iar valoarea ei este eventual dată de vechimea ei. devenirea sa ca principiu al operei pe care o face. cu opera sa. Arta este aşadar o extroiecţie a mentalităţii specifice unei epoci iar geniul artistic este cel care poate să cristalizeze această mentalitate. Un astfel de libido determină fixaţiile libidinale oedipiene iar Arta. fiecare curent având un astfel de fond pe care să îl susţină. de asemenea. a artistului. o face în ea. adică a perversităţii satisfăcute deghizat. căci nu mai are nevoie să îl exploateze pe acesta. Această lipsă de valorificare se datorează faptului că societatea devine democratică iar exploatarea sălbatică a pierdut din teren. ca emblemă pentru o astfel de epocă. Dumnezeul ei. identice. însă credinţa popoarelor ce nu o împărtăşesc pe a lui sunt luate drept falsităţi. ceea ce este un sentiment oedipian. Complexul Narcis şi Religia Fenomenul religios nu este unul unitar. Căci în realitate Religiile sunt producţii spirituale relative nu la arhetipuri originare.6. ceea ce determină eventual o satisfacere Edenică a consumatorului. Dacă totuşi mentalitatea Edenică supravieţuieşte. ale Tulburării Psihice. În fapt. Din păcate pentru ea. în care să fie incluse toate credinţele 161 . acest lucru este mai degrabă din raţiuni de simplificare a limbii. ale ‘sublimărilor’ cum spune Freud. Complexul Oedip este aici fundamental. Căci demersul refulărilor libidinale are acest revers. Dacă se poate vorbi despre un fenomen religios.

ea este dată. fiziologic. Preotul este un conducător şi un ‘savant’. puterea lui Dumnezeu este absolută. cum este aici Complexul Narcis au roluri decisive în ceea ce priveşte un anumit comportament ritualic sau o idee religioasă. În civilizaţia occidentală preotul este 162 . dacă în Creştinism sau Hinduism acestea se pot vedea mai bine totuşi în alte Religii aceste elemente pot apărea periferic sau chiar deloc. Iar Jung nu l-a înţeles măcar pentru faptul că între aşanumitul ‘Inconştient Individual’. fiind legată de fixaţiile libidinale infantile. înţeleasă nu ca pe o problemă individuală. Grupa întâia de Complexe furnizează Religiilor materialul brut. Religia este mai curând un contract cu natura. O primă determinare asupra Religiei a fost deja făcută la Complexul Eden şi Tabu. Coordonatele de dezvoltare ale grupei terţiare diferă în funcţie de starea socială pe care ele se grefează. în timp ce primitivul nu îşi poate imagina o Divinitate absolută. preoţii şi regii pot fi schimbaţi. nici Religia lui nu poate fi înţeleasă. nu ca pe un curent ci ca pe un fenomen universal. pentru că se referă la facilitatea bunăstării sociale cu rol activ în dinamica socială. aşa cum au făcut ateii. Acestea facilitează un termen de comparaţie pe care subiectul îl poate prelua din perceperea parentală pe care copilul o are. Căci. după cum se va vedea. Sălbaticul se poate efectiv răzbuna pe ‘divinitatea’ lui în situaţia în care agricultura sau alte interese economice ale sale. Nimic din această percepţie de la credinciosul creştin nu poate fi găsită la sălbaticul religios a cărui Religie este una totemică. El face jertfe şi plăteşte într-un fel sau altul dreptul de a beneficia de bunăvoinţa spiritelor în acelaşi fel în care modernul credincios plăteşte la cumpărături. ci toate sunt unite printr-un corp comun. Celelalte două grupe rămase de analizat de acum încolo influenţează şi ele Religiile dar mai puţin. Cumpărăturile îi par modernului un fapt banal. Tocmai de aceea nu se poate vorbi de un fenomen religios unitar atât spaţial cât şi temporar. Căci ele sunt consecinţe ale acestei grupe implicate direct în clasele de jos. aşa cum apare ea în Creştinism. Deci trebuie ca Religiile să fie deja structurate până când aceste influenţe să îşi facă simţită prezenţa. În Religiile Moderne. nu funcţionează datorită intemperiilor naturii sau a altor impedimente. este normal ca toate Complexele lui să fie implicate în orice act.lumii. Însă în fapt orice Religie este un fenomen postnarcisic. Spiritele pot deveni blamate pentru că nu au respectat ‘contractul’. plastic. Religia primitivului este în acelaşi timp şi Ştiinţă şi economie. Dinamica formelor religioase adoptate aşa cum o studiază istoria religiilor păleşte în raport cu dinamica receptivităţii psihologice a fenomenului religios. Trunchiul Psihic nu se prezintă aşa cum îl simplifică schema. consecinţă a refulărilor libidinale genealogice. Fără a înţelege Omul. Religia este. al lui Freud şi cel ‘Colectiv’. modificându-se evolutiv. Însă unele. în acest caz. al său există o sciziune carteziană. lumesc. Implicarea Complexelor anterioare pe fondul genealogic se datorează faptului că din punct de vedere anatomic. la fel şi întreaga Religie. Complexele lui nu sunt legate în serie. Iar cum această stare de evoluţie diferă de la o societate la alta este normal ca aceste coordonate să fie ele însele diferite. Pentru aceasta. în timp ce aici ele se formează structural esenţialmente. cea de-a doua le încadrează în societate. Încercarea lui Jung de a găsi în ale sale arhetipuri acest principiu al Religiilor este inoportună. asemenea formelor pure platoniciene. Fiind pur şi simplu trunchiul Psihicului. incompatibil cu Divinitatea la care aspiră. asemenea filosofiei şi Artei odată cu cea de-a treia grupă de Complexe. Pentru asta este nevoie de o suficientă evoluţie culturală a societăţii. presupune de la început o viziune areligioasă asupra lumii.

Dar pentru că foloseşte o 163 . sub forma unei doctrine şi a unui gând frumos. filosofia are puncte comune cu Religia. Situaţia este aceeaşi chiar în cadrul unei Religii în sine cum este cazul Creştinismului unde fiecare înţelege prin el ceea ce doreşte. Omul simplu. nevroticiste a Religiei ca în cazul societăţilor occidentale. De altfel în perioada Evului Mediu filosofia era în întregime pe post de a servi teologia iar mulţi teologi şi sfinţi ai Creştinismului s-au inspirat din lucrările lui Platon şi Aristotel.1.2. credinciosul normal. Diferenţa faţă de Religie vizează metoda. Complexul Narcis şi filosofia Dată fiind tematica ei. În realitate. se pot ascunde interesele cele mai sălbatice iar fiecare caz are propria lui poveste. Ea este inteligibilă doar prin studiu şi nu prin simpla credinţă. Religia dimpotrivă. Practic ele au aceeaşi bază. Căci dinamica evoluţiei sociale este imboldul variaţiei acestei percepţii de la o cultură la alta. Pustnicul mistic găseşte la acest tip de credincios tocmai ceea ce el consideră a fi necredinţă iar retragerea lui din lume reprezintă tocmai identificarea narcisică cu nelumescul.6. este mult mai intuitivă sub aspectul metodei dacă se poate vorbi despre aşa ceva în ceea ce priveşte credinţa. 2. Iată cum trei mentalităţi şi clase sociale diferite. Tocmai de aceea nu se poate vorbi despre Religie ca fenomen unitar iar catalogarea fenomenului religios în general după cum face un Nietzsche în mod critic sau după cum fac oficialităţile statului care cred că dacă subscriu la o anumită doctrină şi-au spălat afacerile murdare. Preotul reprezintă un model de autoreglare negativă a excitaţiei energiei psihodinamice. Între aceste două poziţii se află cea a autorităţilor bisericeşti cum sunt preoţii posesori de bogăţii ai Evului Mediu. Aşadar este cu totul inoportun să se judece Religia primitivilor din punctul de vedere al percepţiei moderne. De aici şi concluzia că Religia este un demers în special al Filierei Pozitive.mult marginalizat. Ura refulată faţă de acesta este răscumpărată contraactiv prin îndesirea activităţilor religioase. Filosofia este raţională iar argumentele sale sunt ştiinţifice făcând apel la raţiune şi răspunzând obiecţiilor. Ea se adresează mulţimii în timp ce filosofia este mai elitistă totuşi. Pentru el Dumnezeu este cel ce contribuie la prosperitatea economică particulară. participă la aceeaşi doctrină metafizică a Religiei. nu îşi poate imagina o realitate complet diferită de cea pământească iar pustnicii sunt văzuţi ca nişte oameni ciudaţi pentru că interesul lui este asemănător cu cel al primitivului. Iar aceşti mijlocitori ai Religiei în afacerile statului constituie instrumentul esenţial al educaţiei sălbatice. Ea face mai degrabă apel la resorturile Artei (pictarea sfinţilor sau explicaţiile poeticalegorice) pentru a-şi face cunoscut demersul. cu interese diferite. Rolul său este unul redus în viaţa de fiecare zi iar importanţa Religiei este asemenea cu cea a filosofiei în relaţie cu ştiinţele care s-au desprins din ea. pentru că porneşte de la aceeaşi bază. se poate repera mai uşor pe Filiera Negativă. Credinţa lui este sinceră iar ura pentru Dumnezeu poate apărea în mod declarat atunci când necazurile se pot abate asupra lui. ca în cazul Religiei. instrumente principale de apropriere a autorităţilor spirituale ale Religiei.6.

filosofia nu are un rol social precis cum are Religia prin perspectiva educaţiei sălbatice. filosofia este prin excelenţă o îndeletnicire aristocrată. prin suprasolicitarea Complexului Tabu ci ea doar profită de reversul Narcisic al acestuia. unde acesta a încercat din răsputeri să îi scoată din sărite pe judecătorii săi prin etalarea perfecţiunii sale morale dar şi prin ironizarea acestora în acelaşi timp. Dacă Religia se adresează mulţimilor. Latura narcisică este dată tocmai de exersarea filosofului cu conceptele filosofiei şi cu raţionamentele subtile de unde el capătă şi dexteritatea expunerii teoretice. infinitatea lumii. prin idealurile teoretice şi morale deşi poate aparţine claselor de jos. etc. Filosoful poate fi şi incomod pentru ambele clase sociale şi asta datorită opoziţiei sale faţă de simţul comun pe care îl declară amalgam de proaste obiceiuri. În acest caz. Complexul Sisif şi cel Traumatic implică apariţia temelor consacrate ale filosofiei ca nemurirea sufletului. În momentul în care puternicii zilei s-au simţit ofensaţi de atitudinea lui Socrate el a fost adus la proces. Copilul devenit filosof este acela care se urcă pe acest soclu prin demersul său. fapt care este inaccesibil omului de rând. În analiza acestor concepţii. Falsitatea şi filosoful reeditează triunghiul Oedipian. În acest fel el cultivă raţiunea ca opusă spiritului ergotic al proletarului tocmai pentru a se diferenţia de acesta şi a avea o neutralizare narcisică. În acelaşi fel. Pentru filosofie nu este necesară credinţa căci pentru ea credinţa este sursa erorilor iar filosofia pune mare preţ pe Adevăr. Aşadar tematica filosofiei este în bună parte identică cu cea din Religie. Platon chiar imaginează o societate condusă exclusiv de filosofi. Perfecţiunea sa morală şi dexteritatea raţională fac din filosof un narcisic. Complexul Oedip este acela care determină căutarea sa. filosoful adoptă el însuşi spiritul moral şi îl cultivă. caracterul ei unitar. prin care părinţii sunt coborâţi de pe soclul tabuului. căci în mod retroactiv întărirea acestor virtuţi duce la o compensare narcisică. De aceea Adevărul. Din acest punct de vedere. cum este cazul unui Socrate.metodă raţională Filiera Pozitivă este în măsură să ofere datele realităţii prin relaţionarea sa la mediu. Din satisfacţia narcisică ce o extrage de aici el poate fi satisfăcut pentru frustrarea de a nu se alinia la acestea. Procesul lui Socrate este un astfel de exemplu. aceştia refuză inconştient aceste explicaţii de preamărire a părinţilor şi vor adevărul concret. nici capacităţi suplimentare ci raţiunea şi dreptatea la care ea conduce. Filosoful are aici o narcisică identificare cu teoriile sale şi acesta ajunge să nu se mai teamă de moarte deoarece crede că va trăi veşnic prin tezele sale. Căci Socrate avea mari şanse să trăiască. ba chiar să nu fie nici măcar acuzat însă el realmente nu dorea să trăiască pur şi simplu ci dorea să trăiască veşnic. el însuşi este un Socrate. se poate vedea lesne că întemeierea moralei de la Complexul Tabu ia aceeaşi formă în întemeierea criteriului de departajare a indivizilor în societate. Superioritatea filosofului constă în exersarea acestor virtuţi. Căci filosoful creează o ierarhie socială a cărui criteriu nu este moştenirea averilor. nici credinţa. La fel ca şi în cazul Ştiinţei. faptic. Spinoza sau Kant. El poate de aceea trăi într-o lume fantasmatică a aristocraţiei. În tabuul pe care părinţii îl impun copiilor interesaţi de viaţa lor intimă. Penitenţele morale aveau scop de a se opune spiritului mercantil al proletarului pentru a face o impenetrabilitate tabu cu privire la aristocraţie. 164 . Nietzsche a simţit această subtilă uneltire şi de aceea el l-a urât atât de pasional pe Socrate.

El trebuie să afle cu orice preţ iar simpla încadrare socială nu îl mulţumeşte.7. el este obsedat de un lucru. Domeniul pe care el şi-l alege. invadat de gânduri. cea proiectiv ontologică. a fost recunoscut de Freud drept ‘nucleul nevrozei’. de identificator cu cel Tabu adică de subminare a structurii sale substanţiale.6. Ştiinţa dimpotrivă.2. o definire a originalităţii sale şi a superiorităţii sale. Atât timp cât filosoful îşi trăieşte fantasma în coaja sa ermetică filosofia va rămâne un ‘stil de viaţă’ al filosofului. Dacă Religiile şi Arta tabuizează. distruge acest tabu. relativă la erotism.1. a identificării cu 165 .Această latură a fuziunii Complexului Sisif în tematica infinităţii lumii şi reversul narcisic pe care filosoful îl are face ca filosofia să rămână perpetuu în cercul vicios al fantasmelor deşi de fantasmă ea fuge mereu. Dimpotrivă. în primul rând iar apoi de dorinţa de a cunoaşte şi dezlega o taină. Omul de ştiinţă nu se poate mulţumi doar cu atât. Alegerea domeniului de cercetare a savantului este asemenea cu alegerea obiectului dragostei dată în cazul animismului ce va fi analizat la Complexul Don Juan. este determinată de dorinţa de a şti mai mult. asemenea meseriei pe care Omul în general şi-o alege. sub impulsul egocentrismului narcisic. unde insul este copleşit. pentru încadrarea în realitate. Complexul Tabu inventează artificial o taină. De aceea muţi oameni de ştiinţă au pornit de la filosofie sau invers de la Ştiinţă au ajuns la filosofie. Omul de ştiinţă este curios asemenea copilului relativ la toate lucrurile. după cum spune şi Freud. curiozitate stârnită în principal de cunoaşterea timpurie. care aici este teoretizat ca unul satelit al acestuia. astăzi ei insistă mai mult pe Ştiinţă iar dacă fac şi filosofie o fac mai superficial. Aceste obsesii pot fi foarte bine explicate pe baza Obsesiilor Compulsive prezente în Nevroza Obsesională. Însă trebuie remarcat că cei ce erau meniţi pentru filosofie în trecut. care se dezvoltă fără prea multă filosofie. El vrea doar să se stabilească sub raportul economic şi nu vrea să schimbe nimic. În timpurile moderne rar se mai găsesc astfel de oameni deşi filosofie se face pe toate programele de televiziune şi asta datorită transformărilor sociale survenite. Ştiinţa este unul dintre cele mai clare exemple de convertirea narcisică a Complexului Tabu. Relaţia Complexului Narcis cu Nevroza este recunoscută. Einstein despre propria stare la un moment dat. are un fel de ‘psihopatie schizoidă’ ceea ce îl face imun faţă de nevoile şi interesul celorlalţi. după cum plastic se exprima A. infantilă. Acesta are rolul de detabuizator. are ‘chinuri matematice’. Omul normal nu îşi doreşte să inventeze nimic în alegerea meseriei sale. Ştiinţa. Obiectul Ştiinţei se leagă decisiv de acesta. este cea a experimentului ceea ce denotă apetitul respectivului savant pentru lume. Complexul Narcis şi Ştiinţa Legarea ştiinţei de Complexul Narcis este evidentă şi decisivă. Omul de ştiinţă trăieşte el însuşi satisfacţia narcisică a violării acestui tabu dar şi a respectării lui. Filosoful dispreţuieşte realitatea. 2. gata să îl determine să comită acte imprudente şi imorale. În orice caz marile teorii ştiinţifice au avut tot timpul un acompaniament filosofic. Legătura cu Ştiinţa este mult mai mare decât diferenţa. Complexul Oedip.

îl aduce în stadiu de mercantil. Educatorul sălbatic poate folosi aceeaşi realitate într-un mod autoritar şi justiţiar. Omul de ştiinţă este în măsură să ridice în slavă pe autorii premergători lui care au ajuns la aceleaşi concluzii ca şi el. Aceste concluzii sunt totuşi consecinţe ale rigorii tabuiste dar au particularitatea faptului de a contrazice flagrant autoritatea oficială tabuizatoare. deci. Această contradicţie între demersul ştiinţific şi concluziile ştiinţifice reprezintă ambivalenţa narcisică a Ştiinţei. O astfel de revoluţie tehnologică s-a tradus în emanciparea socială globală unde clasele superioare nu mai au nevoie să constrângă pe proletar cu tabuul în cauză. pentru naivitatea lor în cazul în care ajunge la concluzii diferite. se confundă cu acesta. indiferent de rigoarea metodei şi de certitudinea acestor concluzii. Această satisfacţie are un ecou oedipian. Rigoarea metodei Ştiinţei înseamnă rigoarea instalării Complexului Tabu.acesta prin intermediul rigorii ştiinţifice. ceea ce presupune tabuizarea narcisică sau să ridiculizeze pe autorii vechi. interzis înţelegerii care este în aceeaşi situaţie în care erotismul parental este obiect necunoscut. de obişnuit şi în felul acesta el are certitudinea încorporării lui. exclusiv şi riguros. al depăşirii lui. apetitul său la realitate. în urma descoperirii făcute de acesta. îl înţelege. Ambivalenţa demersului ştiinţific constă în relaţia cu autoritatea pe care se sprijină şi pe care o neagă în acelaşi timp. deoarece omul de ştiinţă abordează domeniul necunoscut. lipsit de pasiune şi . obiectivitatea sa care poate fi realitatea lui Dumnezeu şi a pedepsei divine sau realitatea Operei de Artă. Această schimbare poate fi imediată sau cu efect întârziat ca în cazul tehnologiilor robotice care au anulat în mare parte cultura dualistă a diferenţei de clasă. În felul acesta obiectul tabu este subminat. Totuşi omul de ştiinţă decodifică acest tabu. care însă este în măsură să transforme mizeria Pulsiunilor Abisale în aur. Concluziile cele mai utile ale Ştiinţei sunt cât se poate de ostentative faţă de rigoarea care le face posibile tabuul muşcându-se de coadă în mod narcisic. 166 . obiective cu rol de justificare deşi lumea este profund schimbată de acest demers.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful