Elemente de morfologie a cursurilor naturale de apă

Consideraţii introductive
Factorii care afectează stabilitatea unui curs de apă şi implicit siguranţa podurilor ce traversează cursul, sau a lucrărilor de amenajare a albiei, pot fi grupaţi în două mari categorii: factori morfologici şi factori hidraulici. Schimbările cursului de apă se manifestă prin ridicări şi coborâri ale fundului albiei, sau migrări laterale ale cursului Este foarte importantă anticiparea schimbărilor în morfologia albiei, traseului şi a comportării cursurilor. Caracateristicile geomorfologice care prezintă un interes particular din punct de vedere ingineresc sunt aliniamentul, geometria şi forma albiei cursului de apă

Bazinul hidrografic
Bazinul hidrografic sau bazinul de recepţie al unui curs de apă reprezintă suprafaţa de teren de pe care este colectat debitul cursului, prin scurgere directă la suprafaţa terenului a apelor provenite din precipitaţii şi prin drenarea apelor subterane.

.

.

.

.

În unele situaţii cumpăna apelor de suprafaţă diferă de cea a apelor subterane. . Cumpăna apelor reprezintă un element important în evaluarea debitelor de apă.Cumpăna apelor Cumpăna apelor este locul geometric al punctelor extreme care delimitează bazinul hidrografic de unde apa provenită din precipitaţii se scurge gravitaţional spre reţeaua hidrografică.

. canalele şi mlaştinile. Configuraţia reţelei hidrografice se află într-un proces permanent de modificare. cursurile temporare. provenite din precipitaţiile atmosferice. poartă denumirea de reţea hidrografică. Din reţeaua hidrografică fac parte cursurile permanente. lacurile naturale şi cele artificiale.Reţeaua hidrografică Sistemul ramificat de văi şi depresiuni în care sunt colectate şi vehiculate apele de suprafaţă.

Principalii factori de care depinde structura unei reţele hidrografice sunt: structura geologică a bazinului hidrografic. propus de Howard. Criteriile care stau la baza acestor sisteme de clasificare sunt: configuraţia în plan sau elementele geometrice asociate cu elementele hidraulice. este ilustrat alaturat.Structura reţele hidrografice Structura unei reţele hidrografice este dată de configuraţia spaţială a tuturor râurilor care aparţin aceluiaşi bazin hidrografic. Un astfel de sistem. . rezistenţa variabilă la eroziune a rocilor şi panta iniţială a terenului.

Secţiunea transversală a unui curs de apă este puternic influenţată de forma şi structura geologică a văii pe care o străbate. În funcţie de nivelul apei se disting albia minoră şi albia majoră.Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă Albia râului este zona inferioară a văii în care are loc scurgerea apelor la diferite niveluri. peste care are loc deversarea în albia majoră . Albia minoră este zona din secţiunea transversală limitată în principal de nivelul debitelor medii multianuale.

fiind determinat în primul rând de morfologia văii străbătute de cursul de apă. Traseul albiei minore este în general sinuos.Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă Traseul în plan al unui curs de apă este format din succesiuni de curbe şi contracurbe despărţite de scurte aliniamente rectilinii. Există şi trasee ale căror formă în plan poate fi cvasirectilinie. aflat într-o continuă transformare mai ales în zonele aluviale datorită condiţiilor geologice şi condiţiilor hidraulice de scurgere. Traseul albiei majore este mult mai stabil decât cel al albiei minore. drumuri sau alte lucrări. dar în unele cazuri de lucrări de îndiguire. ramblee de cale ferată. .

1.05. Meandrele reprezintă în general forme instabile ale traseului sinuos care se dezvoltă pe lăţimi de teren ce pot depăşi de 20 de ori lăţimea albiei respective. Dacă lungimea de curbură este mai mare de πD/2 se realizează o meandră. 1. Valorile acestui coeficient sunt cuprinse între 1...1.0.1.3 pentru zonele joase de câmpie. Coeficientul de sinuozitatea reprezintă raportul între lungimea cursului de apă şi distanţa în linie dreaptă între puctele extreme.Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă Traseul râului este determinat în general de linia talvegului. Sinuozitatea reprezintă gradul de curbare a unui traseu şi poate fi exprimată prin coeficientul de sinuozitate. definită ca locul geometric al punctelor cu cea mai mare adâncime din albia minoră..05 pentru zona montană a traseului....15. . Distanţa între două bucle cosecutive se numeşte pasul meandrei. Axul dinamic sau firul apei este locul geometric al punctelor cu cea mai mare viteză din secţiuni succesive.15 pentru zona de deal şi premontană şi între 1.

Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă Traseul în plan depinde de lăţimea albiei minore. Modelul de comportare al râului propus de Wolman şi Miller în 1962 poate fi rezumat astfel: pasul meandrei este cuprins între 7 . Numeroase formule au fost stabilite pentru a caracteriza forma meandrelor. cu o rază medie cuprinsă între 2. 1990 este ilustrată în figura.3-2. în general râul formează o serie de curbe sinusoidale regulate. distanţa medie între capetele bancurilor este egală cu jumatatea pasului meandrei.15 lăţimi de albie. O clasificare generală din punct de vedere geografic a traseului în plan după Richardson et al. .7 lăţimi de albie.

Dezvoltarea laterală a meandrelor adâncite este limitată de adâncirea locală a albiei şi de malurile înalte. e) – gâtuire prin închidere. în timp ce în cazul meandrelor divagante aceasta este mult mai accentuată. În figura alaturata sunt ilustrate formele de evoluţie a meandrelor divagante în timp. g) – gâtuire prin străpungere. De asemenea.Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă În funcţie de modul de dezvoltare. c) – rotaţie. d) – transformare în buclă compusă. Modul de dezvoltare a buclelor meandrate: a) – extensie. meandrele pot fi divagante sau adâncite. f) – tăiere diagonală prin străpungere. . deplasarea în timp spre aval este mai rapidă în cazul meandrelor divagante. b) – translaţie.

în intervalul 1765-1932.Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă Ridicări topografice ce ilustrează schimbări în plan ale cursului meandrat a două fluvii: (A) Fluviul Mississippi în nordul statului Tennessee. (B) Fluviul Sid la est de Devon în intervalul 1839-1958 .

Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă Forme ale activităţii laterale şi caracteristicile asociate ale albiei majore .

. a unui lac. iar pe malul convex se produc depuneri. Reniile sunt depuneri aluvionare în malurile convexe ale râului. Bancurile au o contribuţie importantă în dezvoltarea coturilor şi formarea meandrelor. Bancurile lucrează ca nişte praguri de fund. ce depăşesc nivelul minim din albie. consolidate cu vegetaţie.Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă Bancurile reprezintă depozite aluvionare în stare evolutivă în albia unui râu. După revenirea apelor în albia minoră are loc un proces de eroziune a bancurilor. Bancurile se pot transforma în timp în insule sedimentare. rezultate în urma circulaţiei transversale a curenţilor secundari datorită cărora malul concav este erodat. favorizând depunerea aluviunilor târâte în timpul apelor mari. sau a mării (4). Ostroavele sunt depuneri aluvionare în albie a căror lungime este de acelaşi ordin de mărime cu lăţimea albiei sau chiar mai mare şi înălţime aproximativ egală cu adâncimea medie a curentului de apă.

. Forma profilului longitudinal poate fi aproximată cu o parabolă care tinde în timp către o curbă exponenţială cu concavitatea în sus. iar zona dintre două curbe succesive poartă denumirea de vad sau traversadă. corespunzând unui profil de echilibru pentru care eroziunile şi depunerile sunt minime.Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă Zona de apă adâncă din vecinătatea malului concav se numeşte adânc sau groapă. Profilul longitudinal al albiei este determinat de talveg.

de eroziune şi producere a sedimentelor. de transport a sedimentelor simultan cu eroziune şi depunere. . de depunere a aluviunilor. zona mijlocie sau cursul mijlociu. numită şi cursul superior. zona inferioară sau cursul inferior.Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă Albia unui curs de apă poate fi împărţită pe baza proceselor morfologice predominante în trei mari zone: zona superioară.

Pe cursul mijlociu se manifestă o tendinţă de menţinere a cotei patului albiei. . Pe cursul inferior are loc o ridicarea a fundului albiei ca urmare a fenomenului de depunere favorizat de diminuarea pantelor şi a vitezelor de curgere.Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă Acţiunea de erodare a fundului albiei se manifestă în mod diferit de-a lungul celor trei zone parcurse de cursul unui râu. Forma sinuoasă contribuie de asemenea la accentuarea adâncimilor în curbe şi atenuarea lor în punctele de inflexiune. Pe cursul superior ca urmare a pantei şi vitezei foarte mari se manifestă o eroziune puternică a fundului albiei şi ca urmare o adâncire a cestuia.

La tendinţa naturală de meandrare. satisface cel mai bine principiul disipării minime a energiei.Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă Tendinţa de meandrare a cursurilor de apă este un fenomen natural ce poate fi explicat pe baza principiului disipării minime a energiei. care are un caracter general. cu sectoare pe care se produc periodic afuieri şi depuneri. acţiunea forţelor centrifuge şi variaţia debitului lichid şi solid. se adaugă acţiunea forţei complementare Coriolis. Studiile teoretice şi experimentale au demonstrat că un traseu sinuos pe pat aluvionar. . Râul tinde în mod natural către un traseu stabil fără eroziuni şi depuneri care ar presupune un consum de energie suplimentar.

Sursa sedimentelor o constituie bazinul hidrografic sau malurile şi patul albiei.14 ilustrează repartiţia sedimentelor în masa lichidă conform acestei împărţiri. Figura 1.Analiza mişcării şi transportului aluviunilor este o temă de studiu dificilă ce aparţine domeniului hidraulicii. Transportul aluviunilor . În mod convenţional transportul materialului aluvionar granular poate fi împărţit în următoarele forme: transport în suspensie. Aceste forme de mişcare contribuie la modelarea albiei. Energia curentului de apă este consumată în mod obişnuit prin eroziune şi prin transportul sedimentelor. cănd particulele solide se află în toată masa şi de fund sau târâre (rostogolire pe fundul albiei prin săltare şi tracţiune).

Ele includ argile (d < 0.Transportul aluviunilor Caracterizarea sedimentelor sub aspectul dimensiunilor se face pe baza curbelor granulometrice. mâluri (d < 0.004 mm).062-1. piatră (d < 64-250 mm) şi bolovani mari (d > 250 mm). nisipuri (d < 0. Fiecare dintre aceste clase de mărimi poate fi divizată la rândul ei de la fin la grosier. Sedimentele variază de la argile la pietrişuri şi în cazuri extreme chiar şi bolovani de dimensiuni mari. apare o eroziune suplimentară care va majora încărcătura existentă. Sedimentele fine pot fi coezive (ce tind sǎ se alipească altor sedimente) sau necoezive. Capacitatea de eroziune şi transport a sedimentelor fine coezive este mult mai mică decât cea a sedimentelor necoezive.004-0.000 mm). Dacă energia curentului depăşeşte valoarea necesară pentru transportul încărcăturii solide la un moment dat. Cu cât particulele sunt mai grele cu atât energia necesară pentru a le pune în mişcare este mai mare. .062). pietrişuri (d < 164 mm).

Transportul de fund al sedimentelor grosiere este o combinaţie între o mişcare de alunecare. Eroziunea depinde de efortul tangenţial la perete care generează forţele de ridicare şi tracţiune în masa lichidului şi de-a lungul fundului şi malurilor. greutatea specifică şi coeziunea particulelor. Această viteză depinde de forma. efortul critic de antrenare sau forţa de liftare.Viteza de cădere a particulelor aflate în suspensie influenţează rata depunerii. Transportul aluviunilor . Figura ilustrează variaţia vitezei aproximative de transport a sedimentelor în funcţie de mărimea acestora. Această stare poate fi caracterizată prin viteza critică de antrenare. Acest proces este iniţiat când curentul atinge o stare critică pentru o anumită dimensiune a sedimentelor de fund. Viteza critică este viteza la care se produce mişcarea primelor particule. determinată pe cale experimentală. Cu cât este mai mare particula de sol cu atât este mai mare efortul tangenţial pentru a o disloca şi a o transporta. rostogolire şi săltare. Efortul tangenţial variază în funcţie de greutatea specifică a particulei şi caracteristicile curentului (adâncime şi pantă).

Relaţia de calcul a efortului de antrenare a fost stabilită de Du Boys în 1879: unde: γ = greutatea specifică a apei h = adâncimea curentului I = panta hidraulică În cazul albiilor foarte late. Ca urmare a diferenţei de presiune cauzată de gradientul vitezei între faţa superioară şi cea inferioară a particulei. sau a canalelor trapezoidale. valoarea efortului de antrenare pe taluze atinge doar 75% din valoare dată de relaţia de mai sus τ0 = γ h I .Transportul aluviunilor Efortul critic de antrenare asociat unei curgeri este efortul tangenţial mediu definit la nivelul patului albiei. apare o forţǎ de liftare. pentru care particulele solide sunt puse în mişcare.

forţa Coriolis este dirijată spre stânga. ω = viteza de rotaţie unghiulară a pământului. cauzele principale fiind: rotaţia globului terestru. Rotaţia pământului dă naştere forţei complementare Coriolis care are expresia: Fc = 2mvω sin ϕ unde: m = masa. Un alt efect. În cazul râurilor situate în emisfera nordică (unde sin φ > 0). mai puţin vizibil şi de aceea mai puţin important din punct de vedere practic. În emisfera sudică (unde sin φ < 0).Formarea albiilor Formarea şi evoluţia albiei este un proces lent. circulaţia curenţilor interiori şi variaţia în timp a debitului lichid şi solid. v = viteza particulei de apă considerate. forţa Coriolis este dirijată spre dreapta direcţiei de curgere a curentului. . forţa centrifugă în curbe. conducând la erodarea malului drept. φ = unghiul făcut de verticala locului cu planul ecuatorului. este înclinarea suprafeţei libere a apei şi supraînălţarea nivelului la malul drept în emisfera nordică.

mai mare spre malul concav decât spre cel convex v2 (r0 − ri ) Δz = grc unde: g = aceleraţia gravitaţională. ri = raza de curbură a malului interior. în timp ce curenţii de fund încărcaţi cu aluviuni se vor îndrepta spre malul convex. curenţii de suprafaţă îndreptându-se întotdeauna spre malul concav pe care îl erodează. ro = raza de curbură a malului exterior. Această mişcare este însoţită de o supraînălţarea a suprafeţei libere. v = viteza medie a curentului. rc = raza de curbură în axul albiei Δz = diferenţa între nivelul suprafeţei la cele două maluri. Rezultatul acestei acţiuni este apariţia în secţiunea curentului a unei circulaţii transversale.Formarea albiilor Forţa centrifugă are o acţiune mult mai evidentă asupra formării şi evoluţiei albiei. .

este recunoscut faptul că acestea sunt iniţiate de retrageri locale ale malului ce alternează de o parte şi de alta a albiei. Cu negru au fost figuraţi curenţii de suprafaţă şi cu alb cei de fund .Formarea albiilor Circulaţia transversală a curenţilor care ia naştere pe un traseu rectiliniu în combinaţie cu cea de translaţie. dă naştere la o mişcare generală elicoidală. B – modelul lui Thompson (interacţiune curent şi pat mobil ce creează o alternanţă de rifluri şi adâncuri). după un tipar mai mult sau mai puţin regulat. A . Cu toate că nu există o explicaţie complet satisfăcătoare asupra modului cum se formează meandrele. Modele ale structurii curentului şi formele corespunzătoare ale secţiunii albiei.modelul lui Enstein şi Shen.

are loc aproape în tot timpul anului. Între vârful viiturii şi debitul maxim solid există un decalaj. În timpul apelor mari curgerea se desfăşoară între limitele albiei majore. În regiunile de munte şi de deal mişcarea aluviunilor de fund (alcătuite din material grosier) are loc numai în timpul viiturilor. Tot atunci se produc pe aceste râuri cele mai importante modificări ale albiei. putând intersecta direcţia albiei minore chiar şi la unghiuri de 90°. mişcarea aluviunilor de fund. sunt legate de mişcarea aluviunilor. corespunzǎtoare acestor materiale au în general valori reduse. la care se adaugă viteza de transport mai redusă a aluviunilor de fund. caracteristice cursurilor naturale alimentate din precipitaţii. La râurile de şes. situaţie care conduce la degradarea şi ruperea malurilor albiei minore. Fenomenele descrise mai sus.Formarea albiilor Variaţia în timp a debitelor lichide şi solide. alcătuite din nisip mijlociu şi fin. . Vitezele critice de antrenare (sau debitele critice de antrenare). fac ca maximul debitului solid să apară după cel al debitului lichid. Marea majoritate a aluviunilor este transportată în timpul apelor mari.

Mai sunt definite şi ca debite care pe perioada cât durează mişcarea aluviunilor de fund pot transporta întreaga cantitate de aluviuni de fund a unui an hidrologic mediu. După trecerea apelor mari. în timp ce adâncimile din concavităţile din aval vor fi umplute parţial cu materialul rezultat . în dreptul pragurilor formate.20% şi se numesc debite de formare. Formarea albiilor ...Debitele care produc modificări ale albiei sunt debitele cu asigurarea de 5. Materialul rezultat este depus în aval pe porţiunile de aliniament mai late şi mai puţin adânci. Erodarea albiei minore în timpul viiturilor este mult mai accentuată în concavităţi prin surparea malurilor şi adâncirea fundului. se produc mici căderi locale favorizând în timp spălarea fundului în aceste zone.

prin prelucrarea datelor din măsurători. Aceste relaţii împreună cu relaţiile obişnuite ale hidraulicii servesc la dimensionarea lucrărilor de regularizări. Între parametrii geometrici şi hidraulici ai albiilor formate în pat aluvionar relativ stabil există anumite legături.Noţiuni generale privind stabilitatea albiilor Interacţiunea continuă între curent şi patul albiei se defineşte ca proces de albie. . sau pe cale teoretică prin aplicarea principiului disipării minime a energiei apei. numite relaţii morfometrice care reflectă interacţiunea dintre curentul de apă şi patul albiei. Relaţiile morfometrice au fost stabilite pe cale empirică.

Noţiuni generale privind stabilitatea albiilor Stabilitatea albiei este o noţiune care poate fi definită în mai multe moduri: 1. 2. 3. nu au loc nici afuieri nici depuneri. eroziunile şi depunerile în timpul unui ciclu hidrologic au aceeaşi intensitate. . albia aflată iniţial în aliniament îşi menţine direcţia fără a se transforma în meandre sau ramificaţii.

curentul devine sinuos. . Albiile meandrate devin tot mai instabile pe măsură ce creşte viteza şi debitul solid. Prezenţa şi mărimea depunerilor aluvionare din coturi şi din albie sunt un indiciu al unei stabilităţi laterale relative a albiei. Transportul aluviunilor de fund depinde direct de puterea curentului. conducând la formarea bancurilor aluvionare alternante şi formarea meandrelor. Pe măsură ce aceste variabile cresc. La valori ridicate ale acestor mărimi albia devine împletită.Noţiuni generale privind stabilitatea albiilor Conform diagramei. iar stabilitatea relativă descreşte pe măsură ce puterea curentului creşte conform diagramei. albiile rectilinii sunt relativ stabile doar dacă viteza curentului şi debitul solid sunt reduse.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful