Istoria Religiilor

Valeriu Andreiescu

57

Prelegerea a 6-a
Plan de expunere

RELIGIILE DE MISTERE A. CADRUL GENERAL I. DEFINIŢIE 1.Valoarea religioasă şi culturală a “secretului” (tainei) 2.Iniţirea în misterele privind moartea şi mântuirea II. CLASIFICAREA GENERALĂ A MISTERELOR 1.Misterele epocii clasice 2.Misterele din epoca elenistică şi romană a)Trăsături comune b)Noul Dionysos c)Misterele zeiţei egiptene Isis d)Misterele mitraismului e)Misterele cavalerului trac f)Misterele lui Sabazios g)Misterele lui Sarpis h)Misterele lui Zeus Oromasdes (Jupiter Dolichenus)

B.PRINCIPALELE MISTERE I.MISTERELE ELEUSINE 1.Demeter, Kore şi Hades 2.Desfăşurarea misterului 3.Sensul misterului II. MISTERELE LUI DIONYSOS

58

Istoria Religiilor

Valeriu Andreiescu

III.MISTERELE LUI ORFEU IV.MISTERELE LUI ISIS ŞI OSIRIS V. MISTERELE CYBELEI ŞI ALE LUI ATTIS VI.MISTERELE LUI NITHRA

CONCLUZII

Istoria Religiilor

Valeriu Andreiescu

59

RELIGIILE DE MISTERE A. CADRUL GENERAL I.DEFINIŢIE 1.Valoarea religioasă şi culturală a “secretului” toate marile descoperiri şi invenţii în agricultură, metalurgie, tehnici diverse, arte etc., presupuneau, la început, secretul. Numai cei iniţiaţi în secretele meseriei erau socotiţi în stare să asigure succesul lucrării. Cu timpul, iniţierea în tainele anumitor tehnici străvechi a devenit accesibilă întregii comunităţi. Totuşi tehnicile respective nu-şi pierdeau cu desăvârşire caracterul lor sacru. Exemplul agriculturii este grăitor: la câteva milenii după răspândirea ei în Europa, agricultura îşi păstrează încă o structură rituală dar “secretele meseriei”, aşadar ceremoniile destinate să asigure o recoltă îmbelşugată, erau acum universal accesibile printr-o “iniţiere elementară”. Mistica agricolă străveche sacraliza sexualitatea, fertilitatea vegetaţiei şi hrana. Astfel apar ritualuri numite “sacramente”. Când în viaţa religioasă apar noi dimensiuni-problema mântuirii, nemuririi- apar revelaţii despre modul de rezolvare a acestor probleme, revelaţii care trebuiau să rămână secrete, dând alt înţeles vetejirii şi regenerării naturii reprezentate de o divinitate. Valoarea religioasă a “secretului” va fi exaltată în epoca elenistică. “Secretul sporeşte prin sine valoarea lucrului care trebuie învăţat” scrie Plutarh, pe la 100 d.H. Medicina, ca şi filosofia elenistică posedau “secrete iniţiatice” asemănătoare cu “sacramentele” sau tainele religioase. Filosofii Neopitagorici sau Neoplatonici foloseau scrisul anume enigmatic în ideea că maeştrii nu-şi revelau adevărata doctrină decât iniţiaţilor. Rolul central al sacramentelor sau tainelor religioase în păgânism s-a manifestat prin cultul de mistere. Sfârşitul păgânismului nu a însemnat şi dispariţia sa, deoarece el a fost oculta (ascuns, deghizat) în creştinismul medieval prin “tainele bisericeşti”. 2.Iniţierea în misterele privind moartea şi mântuirea Termenul de “Mistere” are o semnificaţie destul de precisă în tehnicile de cult şi se referă la o instituţie religioasă capabilă de a asigura Iniţierea. Nu există mistere iraniene, babiloniene, egiptene sau traco-gete. Este vorba de un fenomen grecesc şi elenistic, ale cărui izvoare sunt în Iniţierile religiilor tribale şi în societăţile lor secrete. Conţinutul iniţierii se referă la început la vechea religie agrară, la natura personificată care moare şi învie. Misterele sunt deci culte iniţiatice secrete organizate. La aspectele privind religiat agricolă se adaugă un conţinut privind moartea şi nemurirea, în perioada dinaintea epocii elenistice. Scopul suprem al misterului era identificarea dinaintea epocii elenistice. Scopul suprem al misterului era identificarea neofitului (Mystul sau iniţialul) cu acela al zeului adorat. La nivelul socităţii rurale, agricultura moştnită din neolitic cu tradiţia sa religioasă asigura o unitate care s-a menţinut timp de milenii, în ciuda influenţelor prmite cin centrele urbane. Comparate cu această uniformitate foundamentală, evidentă la populaţiile agrare din Europa şi Asia, societăţile urbane prezentau o diversitate religioasă considerabilă. Nu avem decât să comportăm religiile urbane din Orient, Grecia şi Roma înainte de epoca elenistică. Pătrunderea nisterelor în aceste societăţi urbane, completa cultele oraşului oraşului-stat cu ideea apropierii omului de lumea divină şi a regăsirii fericite a iniţiaţilor după moarte, idee

60

Istoria Religiilor

Valeriu Andreiescu

preluată din mediul rural. Iniţiaţii continuau să practice cultele publice care respingeau ideile lor, de aceea, misterele erau uneori însuşite şi patronate de stat. Unificarea lumii civilizate antice, începută de Alexandru Macedon şi desăvârşită de imperiul Roman este comparabilă cu realizarea unităţii culturale a lumii urbanizate va adopta un limbaj comun datorită religiilor de mistere. Inovaţiile proprii religiile eleniste vizau salvarea individului. Organizaţiile închise, presupunând iniţiere şi revelaţie eshatologică, îşi măresc numărul. Tradiţia iniţiatică a misterelor anterioare va fi reluată şi amplificată de diferitele mistere centrate în jurul divinităţilor care au cunoscut şi învins moartea. Zeii şi zeiţele misterelor elenistice Dionysos, Isis, Osiris, Cybele, Atis, Mithra erau mai aproape de om, se interesau de progresul lui spiritual şi îi asigurau salvarea. Sincretismul greco-oriental care caracterizează noile religii de mistere ilustrează puternica reacţie spirituală a Orientului învins de Alexandru şi supus cuturii greco-romane. Acest Orient îşi proclamă doctrinele esoterice (destinate numai iniţiaţilor) şi metodele de mântuire. II.CLASIFICAREA GENERALĂ A MISTERELOR 1.Misterele epocii clasice În Grecia clasică existau misterele de la Eleusis, privind pe Demeter şi Persefone, în jurulu cărora gravita din epoca veche şi Dionysos. Dionysiştii, Orficii şi Pitagoricii nu aveau pe atunci mistere sub forma unor instituţii de iniţiere organizate. Totuşi, misterele zeului traco-frigian Sabazios, identificat de unii cu Dionysos, aveau loc la Atena din sec. V î.H. Centrul iniţiatic din Samotrace, pentru Tracia, Macedonia şi Epir, era renumit prin misterele kabirilor. Un cult iniţiatic organizat erau Misterele Cyblei şi ale lui Attis, cu centrul în Frigia (Asia Mică). Misterele din Eleusis erau o instituţie de iniţiere patronată de statul atenian. Personajul principal era Kore-Persefona, fiica zeiţei Demeter. Alte mestere ale Demetrei erau la Andania şi Lylosura. Inţiaţii nu formau o “adunare”, nici o asociaţie secretă comparabilă cu cele ale misterelor din epoca elenistică. 2.Misterele din epoca elenistică şi romană a)Trăsături comune Noi divinităţi ajung să-şi aibă culte iniţiatice organizate Dionysos, Isis, Mithra, Serapis, Jupiter Dolchenus, Cavalerul trac. Alături de ele se dezvoltă misterele vechi ale Cybelei, Demetrei şi al lui Sabazios. Inişierele secrete în aceste mistere nu se excludeau reciproc, astfel încât un participant putea să acumuleze toate iniţierile pe care sexul, rangul şi mijloacele sale financiare I le puteau procura. Contururile anumitor zei de mistere sunt fluide iar atributele lor solare, precum şi numele lor comune (Zeus, Jupiter, Helios, Sol, Sol Invinctus) indică un puternic un puternic amestec, definit ueori ca “Syncretism Solar”. În sec. IV, toate aceste zeităţi (inclusiv Cybele) sunt cereşti, fiind identificate deseori cu Soarele, iar în acelaşi timp, considerate supreme, fără să fie resimţită această situaţie ca o condiţie. În unele interpretări, diversitatea numelui lor nu face decât să le ascundă identitatea esenţială. b)Noul Dionysos organizarea instituţiei iniţiatice a lui Dionysos care îl transformă în divinitate de mistere are loc către sfârşitul sec. I. d.H. În această perioadă, cultul lui Dionysos este deosebit de bogat în simboluri Eshtologice. Speranţa postumă a iniţiaţilor dionysiaci este descrisă de

Istoria Religiilor

Valeriu Andreiescu

61

filosoful platonic Plutarh din Cheroneea (circa 45-125 d.H.) şi de numeroase reprezentări figurate. Sufletele se aflau într-o permanentă star de beţie cerească. c)Misterele zeiţei egiptene Isis Etapele iniţierii în misterele zeiţei Isis sunt descrise, incomplet şi confuz de Apuleius din Madaura (125-162 d.H.) în romanul său în limba latină “metamorfoze” sau “Măgarul de aur” care scrie: “Am trecut hotarul morţii, am călcat pragul Proserpinei (Persefonei) iar de acolo m-am întors, străbătând toate elementele; am văzut la miezul nopţii soarele strălucind cu o luminiţă orbitoare; m-am apropiat de zeii infernului şi de zeii cerului şi I-am adorat de aproape”. Pare să fi fost un spectacol regizat sau efectul unor droguri sau relatarea simbolică a unei iniţieri cifrate. d)Misterele mitraismului Misterul lui Mithra (zeu cu nume iranian şi conţinut elenistic) avea loc într-un templu numit Mithraeum (la plural, Mithraea) care imita peştera. Ierarhia acestui cult era versată în Astrologie iar participanţii erau numai bărbaţi şi de obicei, militari. Iniţierea presupunea şapte trepte, fiecare tutuletă de una din cele şapte planete. Pe monumentele figurate, Mithra este reprezentat sacrificând un taur, înconjurat de animale simbolice, scenă care se pretează la interpretări astrologice. e)Misterul cavalerului trac acest cult de mistere este o simplificare a Mitraismului cu integrarea anumitor elemente religioase din provinciile dunărene ale Imperiului Roman. În loc de taur se jertfea un berbec iar iniţierea avea trei trepte, primele două sub egida lui Marte iar al treilea, tutelat de Soare. În scenele figurate apare şi o zeiţă cu un peşte. f).Misterele lui Sabazios Sabazinos, un străvechi zeu traco-frigian a devenit patronul misterelor în sec. II d.H. După scriitorul creştin Clement din Alexandria (decedat 215 d.H.), în momentul central al iniţierii se introducea prin pieptul adeptului (Per Sinum) un şarpe de aur care ieşea prin spate. g)Misterele lui Sarapis Sarapis (Osir + Apis) a fost născocit şi introdus ca zeu oficial al Egiptului elenistic sub regii macedoneeni din dinastia Ptolomeilor. Principalul Serapeum era la Alexandria dea în multe oraşe greceşti erau societăţi de Sarapistai, credincioşi ai lui Sarapis. h) Misterelor lui Jupiter Optimus Maximus Dolichenus Este vorba de zeul cerului de la Doiche (Asia Mică), transformat de greci în Zeus Oromasdes şi importat la Roma de soldaţii romani din provincia Commagene. A devenit un zeu imperial de mistere care primeşte numele regelui zeilor, care figurează în mod curent şi ca epitet al altor zei de mistere: Jupiter sabadius, Jupiter Sarapis. B.PRINCIPALELE MISTERE I.MISTERELE ELEUSIENE Sunt misterele cele mai reprezentative, la fel de importante în perioadele Clasică, Elenistică şi Romană. Aveau loc la Eleusis, nu departe de Atena. Au la origine ritualurile locale ale fertilităţii. Misterele aveau loc în două sau trei cicluri, la câte un an distanţă. În primul an avea loc Iniţierea, în al doilea Dedicarea, în al treilea, descoperirea deplină sau Revelarea misterului. O persoană putea participa doar o singură dată la acest ritual iar participa doar o singură dată la acest ritual iar participarea nu era obligatorie.

62

Istoria Religiilor

Valeriu Andreiescu

În sec. VII î.H., Eleusis a fost cucerit de atenieni iar cultul eleusin a devenit un cult oficial al statului atenian. 1.Demeter, Kore şi Hades Kore, fiica zeiţei vegetaţiei, Demeter a fost răpită de Hades, zeul infernului, care o duce în lumea subpământeană. Mama îndurerată o caută pretutindeni, pustiind pământul cu torsa ei aprinsă. După multe pribegii, ea ajunge la Eleusis şi în disperarea ei, cauzează o secetă atât de mare, încât zeii îl conving pe Zeus să o redea pe Kore mamei sale. Însă, înainte de apărăsi infernul, Hades îi dă Korei o rochie, simbol al căsătoriei, asigurându-se prin aceasta că ea va reveni. Zeus ajunge la un compromisâ, urmând ca soţul Hades să stea cu soţia Kore, devenită Persefona, regina infernului, o treime din fiecare an. Se realizează astfel o sinteză între cultul fertilităţii agrare şi preocuparea pentru viaţa viitoare. 2.Desfăşurarea misterului Ceremonia începea la Atena cu o procesiune a cărei ţintă era Eleusis. Înainte de ceremonie se postea o noapte. Ajunşi la Eleusis, cei care urmau să fie iniţiaţi intrau într-o cameră întunecoasă, unde aveau loc diferite acte rituale, menite să-I impresioneze. Se pare că se puneau în scenă şi drame sacre. După participarea la dramele sacre, iniţiaţii beau dintr-o cupă o băutură făcută din făină de ovăz şi apă şi mânuiau o serie de obiecte sacre. Apa din anumite vase era apoi răsturnată şi se făceau rugăciuni pentru ploaie. Întoarcerea la Atena se făcea tot în cadrul unei procesiuni publice, cu dansuri şi cântece. Templul de s Eleusis a fost distrus de regele vizigoţilor Alaric în sec. IV d.H. iar misterele au încetat pentru totdeauna. 3.Sensul misterului Actul culminant al iniţierii, viziunea supremă, se numea Epopteia. Cei ce se iniţiau în mister se numea Mysti iar cei ce participau la Epopteia se numeau Epopţi. Viziunea finală se efectua într-o lumină orbitoare. Se pate admite că apariţia Persefonei şi regăsirea cu mama ei Demeter reprezenta episodul central al Epopteei şi ca experienţa religioasă decisivă era provocată chiar de prezenţa zeităţilor. Nu se ştie de ce o asemenea viziune putea schimba radical situaţia de după moarte a iniţiaţilor. Epoptul percepea, desigur, un secret divin care îl familiariza cu zeiţele. El era întrucâtva adoptat de divinităţile eleusine. Revelarea continuităţii misterioase dintre viaţă şi moarte îl împăca pe Epopt cu inevitabilitatea propriei sale morţi. Principala contribuţie la sistemul religios homeric care neglija speranţa umană în divinizare şi nemurire era adusă de misterele eleusine era în domeniul Eschatologic şi Soteriologic. De aceea, misterele au fost repede însuşite şi patronate de statul atenian. II.MISTERELE LIU DIONYSOS În epoca elenistică şi romană, zeul grec cel mai popular era Dionysos. Cultul său public a fost “purificat” şi spiritualizat, eliminând extazul exagerat din dionysismul anterior, deşi extazul a continuat să aibă un rol în misterele dionysiace. Era evidenţiată dubla natură a lui Dionysos, născut din Zeus şi dintr-o muritoare, prigonit dar biruitor, asasinat şi reînviat. El reuşise s-o ridice pe mama lui Semele în rândul zeilor olimpieni, să o scoată din infern pe Ariadna, cu care s-a căsătorit . în epoca elenistică, figura Ariadnei simboliza sufletul omului. Cu alte cuvinte, Dionysos nu numai că elibera sufletul de moarte dar se unea cu el într-o nuntă mistică.

Istoria Religiilor

Valeriu Andreiescu

63

Adepţii lui Dionysos erau organizaţi în Thiasii, confrerii de cult care aveau până şi cimitirele proprii ăn care nu erau admişi decât iniţiaţii în misterele lui Bacchus. Peşterele dionysiace constituiau locaşuri de cult. Acolo aveau loc nu banchet şi desfătări profani, cum credeau cercetătorii mai vechi, ci prânzuri rituale dionysisce, când iniţiaţii, încununaţi de floci, se abandonau unei beţii bucuroase, considerată o cădere sub stăpânirea divinităţii. Îmbuibarea şi beţia anticipau beatitudinea de dincolo de mormânt, promisă iniţiaţilor. La fel de surprinzătoare şi dezgustătoare era dezvelirea unui falus, organul generator al zeului, care simboliza nu numai misterul creativităţii sale, ci îi determina chiar şi prezenţa. De aceea , acesta era actul religios central al iniţierii. Texte târzii insistă asupra rolului lui Dionysos ca Rege al vremurilor noi. De pe când era doar un copil, tatăl său, Zeus îl hotărâse să fie stăpânitor teste toţi zeii universului. Copilul ca semn se renaştere şi reînviere, prelungea, după Mircea Eliade simbolismul religios al falusului. Speranţele legate de triumful lui Dionysos, deci de o regenerare periodică a lumii, presupun credinţa într-o întoarcere iminentă a Vârstei de Aur. Aceasta explică popularitatea titlului de Noul Dionysos care a fost atribuit unei personalităţi la începutul erei creştine. III.MISTERELE LUI ORFEU Legenda lui Dionysos ocupă un loc central în Orfism, mişcarea religioasă influentă care a apărut pe la 600 î.H. în lumea greacă, pe baza unui curent religios mai vechi din lumea tracilor de sud. Mitul Orfic grecesc afirma că Dionysos, sub numele Zagreus era fiul Persofoniei şi al lui Zeus. Tatăl său dorea ca el să stăpânească lumea, însă a hotărât acest lucru fără aprobarea Titanilor, unchii lui Zeus care s-au supărat, l-au ucis pe Zagreus şi l-au mâncat. Înfuriat, Zeus a trimis fulgerele sale care i-au mistuit pe Titani, făcându-i cenuşă. Din această cenuşă sunt creaţi oamenii, care sunt o combinaţie între bine şi rău, având în ei şi cenuşa Titanilor şi pe cea a lui Zagreus. Atena reuşeşete însă să salveze inima lui Zagreus, pe care Zeus o înghite iare Zagreus va renaşte ca fiu al lui Zeus şi al Semelei, după unii o pământeancă, după alţii, zeiţa pământului. Acest mit va sta la baza concepţiei că trupul este rău. Ţinta adeptului orfic era să se elibereze din robia trupului prin practici ascetice şi astfel să ajungă la nemurire. Credinţa în reîntruparea este un aspect important al misterului orfic, deşi această credinţă nu are un rol deosebit în religia clasică a Greciei antice sau în religiile Orientului Apropiat antic. Se pare că reîntruparea era o credinţă obişnuită în Tracia, locul de origine al lui Dionysos. Accentul pus asupra separării dintre trup şi suflet contrasta cu concepţia homerică despre viaţa searbădă a umbrelor de dincolo de mormânt, tânjind după lumină şi activitate umană. Pentru adeptul orfic, totul se concentra în viaţa de dincolo; viaţa de aici era doar durere şi o continuă purificare de păcate şi rele care făceau parte din condiţia umană. Dintre folosofii greci antici care au preluat idei orfice pot fi menţionaţi Pitagora (circa 530 î.H.) şi Platon (427-347 î.H.). În primele secole ale erei creştine Orfismul a fost o surso de inspiraţie a concepţiilor dualiste, după care spiritul este bun iar materia este rea. Asemenea idei le găsim în Teosofiile Gnostice şi în Miniheism, influenţate şi de religia dualistă a Iranului antic.

64

Istoria Religiilor

Valeriu Andreiescu

IV.MISTERELE LUI ISIS ŞI OSIRIS Cultul lui Osiris a apărut şi s-a dezvoltat în Egiptul clasic, în mileniul III-I î.H. În Egiptul elenistic, regii macedonienii din dinastia Ptolomeilor au creat cultul lui Sarapis, nume derivat din Osorapis, zeu care combina atributele lui Osiris şi ale taurului sacru Apis. Apis s-a transformat în Osiris după moartea sa, câştigând astfel nemurirea divină, care era accesibilă tuturor adoratorilor lui Osiris. Centrul de adorare al lui Osorapis a fost întâi la Memfis, apoi la Alexandria. Popularitatea acestui cult a crescut atât de mult, încât în sec I î.H. îl întălnim la Roma. Ritualul de aici avea în centru trei personaje: Osiris (Sarapis), pe Isis, soţia liu şi pe Horus, fiul lor, însă figura dominantă era cea a zeiţei Isis. Lucius Apuleius, în romanul Metamorfoze (“Măgarul de aur”), relatează că Lucius, eroul principal este transformat în mod magic în măgar. După multe aventuri şi suferinţe, el este readus la forma sa de om prin bunăvoinţa zeiţei Isis. Povestirea este o alegorie a coborârii omului la starea de bestialitate şi senzualitate şi a ridicării lui prin puterea vindecătoare a unei fiinţe divine. În noua sa stare, Lucius devine credincios adept al zeiţei Isis şi se supune ritualului de iniţiere. În timpul iniţierii, Lucius a putut vedea soarele la miezul nopţii, aluzie la elementul solar din mitologia egipteană, prezentând în ritualul de iniţiere. El s-a apropiat de zeii de sus şi de jos şi a fost încororat pe un tron alături de Isis- simbol al zeificării şi al mutării lui de la lumină la moarte la o nouă viaţă. Drept recunoştinţă, Lucius vorbeşte despre Isis ca despre mântuitorul omenirii. Aşa cum Osiris fusese “înviat” de Isis, divinizarea iniţiatului era tot opera zeiţei Isis. În Egiptul antic se sperase într-o identificare cu Osiris, după moarte. Prin intermediul iniţierii în mistere, Mystul dobândită însă, încă din lumea de aici, identificarea mistică cu zeul. Ridicarea lui Isis la rang de Zeiţă Universală, ba chiar unică şi a lui Osiris la demnitatea de Zeu Suprem, prelungeşte tendinţa veche egipteană de a promova diverse divinităţi la cel mai înalt rang. În schimb, coborârea Mystului în infern şi ascensiunea sa, străbătând elementele cosmice, trădează o concepţie specific elenistică. Marea popularitate a misterelor egiptene în primele secole ale erei creştine, faptul că anumite trăsături din iconografia fecioarei Maria şi din hagiografia ei au fost împrumutate de la Isis arată că a fost vorba de o religie de mistere originală iar nu de repetarea cultului vechi egiptean al lui Osiris şi Isis. V.MISTERELE CYBELEI ŞI ALE LUI ATTIS Misterele lui Attis reprezintă cel mai dezgustător cult de mistere, prin ritualuri de o sălbăticie şi de un primitivism înspăimântător. De aceea ar putea fi lăsat deoparte, dacă nu ar fi fost folosit pentru a opri avântul creştinismului, considerat a fi una din cele mai eficiente religii păgâne. Confruntaţi cu succesul misionarismului creştin, teologii misterelor au subliniat cu insistenţă ideea de imortalitate, consecinţă a răscumpărării pe care ar fi săvârşit-o Attis. Marea Mamă Pământ androgină (bărbat şi femeie) Cybele şe trage din monstrul hermafrodit Agditis, castrat s-a născut Attis, fiul amantul şi victima Cybelei, care l-a ucis din gelozie. În disperare, ea încearcă să-l reînvie, dar Zeus se opune doar ca trupul lui Attis să nu putrezească iar unicul semn de viaţă dintr-însul să fie părul care îi creşte şi degetul mic care se mişcă.

Istoria Religiilor

Valeriu Andreiescu

65

Preoţii numiţi Gali şi unii credincioşi în delir se castrau şi îşi ofereau organele sexuale Cybelei, ceea ce la origine asigura fertilitatea Mamei-Pământ. Această mitologie primitivă şi riturile sângeroase au ajuns însă originea unei religii a mântuirii, extrem de răspândită în primele secole ale erei creştine în Imperiul Roman. Riturile violente, muzica sălbatecă, absorbţia de plante halucinogene, totul pentru a forţa apropierea divinităţii sau unirea cu ea, au devenit căi de răscumpărare. Teologii şi filosofii păgâni din primele secole ale erei creştine îl identificau pe Attis cu principiile înseşi ale creaţiei şi ale procesului Viaţă-Moarte-Renaştere, ilustrat de experienţa religioasă a sexualităţii, suferinţei fizice, sângelui şi transelor. În mod paradoxal, Attis a sfârşit prin a fi asimilat soarelui şia devenit centrul antichităţii. Aşa arată cea mai atrăgătoare religie păgână care a încercat a face concurenţă creştinismului. VI.MISTERELE LUI MITRA Unul dintre cei mai faimoşi renegaţi ai creştinismului, scriitorul francez Ernest Renan scria în secolul trecut :”Dacă creştinul ar fi fost oprit în creşterea sa de o boală mortală, lumea ar fi fost mithraistă”. Într-adevăr, această nouă “religie de mistere” impunea prin forţă şi originalitate. În sec.III-IV d.H. se răspândise în toate provinciile Imperiului Roman. Cultul secret al lui Mitra reuşise să unească moştenirea iraniană cu sincretismul greco-roman şi integrase toate curentele spirituale specifice epocii imperiale: astrologia, speculaţiile eshatologice, religia solară (interpretată de unii monoteism solar). Limba liturgică era latina, căpeteniile misterelor erau italici şi alţi romani de limbă latină. Lipseau riturile orgiastice sau monstruoase. Religie a militarilor, impresiona prin disciplina, temperanţa şi morala care aminteau de vechea tradiţie romană. Mitraismul ea aproape exclusiv un cult secret, rezervativ militarilor. Puţinul care se ştie despre ritualurile iniţiatice aminteşte mai degrabă de iniţierile “societăţilor de bărbaţi” indoeuropene decât de acela ale misterelor traco-frigiene şi greco-egiptene, deoarece Mitra era singurul “zeu de mistere” care nu cunoscuse moartea. O asociaţie mitraistă accepta cel mult 100 de membri. La Roma erau 100 de sanctuare Mithraea dar cel mut 10000 membri. Respingerea femeilor, care participau la celelalte culte ale mântuirii într-un număr niciodată cunoscut înainte, făcea imposibilă convertirea lumii la mitraism. Misterele lui Mitra au apărut mai târziu decât creştinismul, de aceea creştinismul, de aceea creştinismul nu le-a putut imita. Aşa-zisele asemănări au origini diferite, totuşi teologii creştini din sec. II-IIId.H. au fost foarte îngrijoraţi din pricina lor. Iustin şi Tertullian vedeau imitaţii diabolice ale creştinismului în folosirea sacramentală a pâinii şi a apei şi alte elemente. Mitraismul practica de exemplu şi un fel de botez. Naşterea lui Mitra şi a lui Hristos se sărbătoreau la aceeaşi dată: 25 decembrie. Interpretarea teologică a elementelor asemănătoare era fundamental diferită. Mithraismul avea să dispară în sec. V d.H. C.CONCLUZII Importanţa cultelor de mistere în istoria religiilor se datorează unor trăsături specifice, unor elemente noi, precum şi asemănărilor şi deosebirilor dintre aceste culte şi creştinism. Cultele de mistere au dat sentimentul participării personale şi în comun la viaţa divină. Ele au oferit o experienţă personală, individuală însă fără a fi ruptă de colectivitate. Cultele de mistere nu erau o revelaţie în sensul comunicării unei învăţături despre Dumnezeu, ci în sensul de a deschide ochii şi inima iniţaţilor, stimulând în ei un sentiment de

66

Istoria Religiilor

Valeriu Andreiescu

exaltare, de trăire a unirii cu divinitatea adorată. Aceasta era considerat şi mijloc de realizare a nemuririi. Din punct de vedere moral, unele culte de mistere accentuau puritatea personală dar ideile lor despre puritate erau adesea imorale, din punctul de vedere al moralei absolute. Oricum, chiar şi cultele relativ morale nu aveau ca scop îmbunătăţirea moralei societăţi din vremea lor. Cultele de mistere nu ofereau o filosofie. Ele ţineau să-i facă pe iniţiaţi să depăşească barierele naturale prin participarea la ritualuri sacramentale sau tanice. Trăirea lor era departe de a fi mistică în sensul actual al cuvântului, chiar dacă iniţiaţii se numeau Mystai. Erau mai degrabă ritualişti plini de râvnă. Cultele de mistere au atras atenţia oamenilor asupra speranţei vieţii veşnice, speranţă trecută cu vederea de mitologiile oficiale. Nici unul din cultele de mistere nu s-au ridicat direct contrare creştinismului. Ele au fost însă în competiţie cu creştinismul şi au pierdut competiţia, chiar dacă împăraţii păgâni leau sprijinit cât au putut.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful