P. 1
i 9 Jainismul Shikismul

i 9 Jainismul Shikismul

|Views: 79|Likes:
Published by Botis Raul-Ina

More info:

Published by: Botis Raul-Ina on Feb 16, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/16/2012

pdf

text

original

Istoria Religiilor

Valeriu Andreiescu

93

PRELEGERA a 9-a JAINISMUL. SIKHISMUL Plan de expunere Introducere: încadrarea jainismului şi sikhismului în sistemul religiilor A. JAINISMUL I. VIAŢA LUI MAHAVIRA 1. Situaţia religioasă din sec. VI î.Hr. în India 2. Viaţa civilă a lui Vardhamana 3. Viaţa ascetică a lui Vardhamana II. SISTEMUL FILOSOFICO-RELIGIOS JAINIST 1. Filosofia religioasă jainistă a) Karma şi eliberarea de viaţă b) Dualismul Jiva-Ajiva c) Eliberarea de materie prin efort propriu 2. Cele cinci legăminte ale asceţilor jaini a) Ahimsa (respectul faţă de viaţă) b) Sinceritatea c) Cinstea d) Castitatea e) Lepădarea de sine şi de orice ataşament III. SECTELE JAINE 1. Scripturile jaine 2. Secta veştmântului alb 2. Secta înveştmântată cu cerul 3. Secta Sthanakavasi şi subsectele ei IV. SĂRBĂTORILE JAINE. CULTUL 1. Paijusana 2. Divali V. JAINISMUL ACTUAL B. SIKHISMUL I. CE ESTE SIKHISMUL? 1. Sikhismul şi hinduismul 2. Sikhismul şi islamul II. VIAŢA LUI NANAK (1469-1538) 1. Cadrul istoric al vieţii lui Nanak 2. Prima parte a vieţii lui Nanak 3. Întemeierea religiei sikhiste de către Nanak III. ÎNVĂŢĂTURILE LUI NANAK 1. Elemente islamice în sikhism 2. Elemente hinduiste în sikhism 3. Elemente originale în sikhism IV. DEZVOLTAREA ISTORICĂ A SIKHISMULUI 1. Epoca primilor patru Guru (1538-1581) 2. Epoca lui Arjan (1581-1601) a) Adi Granth (Scripturile sikhismului) b) Trecerea la Sikhismul combativ

94

Istoria Religiilor

Valeriu Andreiescu

3. Epoca lui Gobind Singh (1675-1708) a) Trecerea de la călăuzirea prin Guru la cea prin Granth ( Scripturi) b) Dezvoltarea şi generalizarea ordinului militar Singh 4. Sikhismul din 1708 până în prezent V. SECTELE SIKHISMULUI 1. Udasis (sfinţii) 2. Sahajdaris (conservatorii non-violenţi) 3. Singh (leii) VI. VIAŢA RELIGIOASĂ SIKHISTĂ 1. Ritualuri fundamentale 2. Ritualuri obişnuite 3. „Tronurile” sikhismului (sanctuarele) VII. SĂRBĂTORI SIKHISTE 1. Martirajul lui Guru Arjan (iunie) 2. Ziua de naştere a lui Nanak (noiembrie) 3. Ziua de naştere a lui Guru Arjan (decembrie) VIII. SIKHISMUL ACTUAL 1. Influenţa hindusă 2. Reacţia naţional-religioasă

Istoria Religiilor

Valeriu Andreiescu

95

JAINISMUL. SIKHISMUL Introducere Jainismul şi sikhismul sunt religii înrudite cu hinduismul. După L.M. Hopfe, din hinduism au izvorât trei alte religii: jainismul, budismul şi sikhismul. În India de azi, jainismul este considerat ca sectă a hinduismului iar jainii, ca făcând parte dintr-o sub-castă. (A.Stan; R.Rus) După I.P.Culianu, sikhismul poate fi considerat o reformare a hinduismului, în special în ceea ce priveşte politeismul, separaţia rigidă în caste şi asceza ca o garanţie a vieţii religioase. Sikhiştii sunt monoteişti, resping castele şi asceza. Jainismul şi sikhismul au avut întotdeauna un număr mic de adepţi; după Encyclopedia Britannica, în 1992 erau în întreaga lume 3,7 milioane de jaini şi 18,5 milioane de sikhişti, bineînţeles şi unii şi alţii mai ales în India. Jainismul a apărut în sec. VI î.Hr. iar sikhismul după 2000 de ani în sec. XVI d.Hr. Apostolul creştin modern al Indiei, Sadhu Sundar Singh a fost la început sikhist. A. JAINISMUL I. VIAŢA LUI MAHAVIRA 1. Situaţia religioasă din sec. VI î.Hr. în India În sec. VI î.Hr., două mişcări religioase noi au protestat în India contra hinduismului brahmanist. Amândouă s-au ridicat contra Veddelor ca texte de inspiraţie divină şi au respins implicaţiile religioase ale sistemului castelor. Dintre aceste două forme noi de hinduism care au fost jainismul şi budismul, jainismul a fost probabil prima, fiind ca şi budismul, un brahmanism simplificat şi o religie ateistă. Sec. VI î.Hr. a fost o epocă a marilor reformatori religioşi şi a marilor profeţi şi în afara Indiei. Iudaismul i-a avut atunci pe Ieremia, Ezekiel, Daniel, Hagai, Zaharia; Iranul antic la avut pe Zarathustra, întemeietorul zoroastrismului, China i-a produs atunci pe Confucius şi Lao-Tze. 2. Viaţa civilă a lui Vardhamana Ca şi Siddharta Gautama (Buddha), Nataputta Vardhamana (Jinna Mahavira) s-a născut în sec. VI î.Hr. din părinţi care făceau parte din casta nobilă militară Kşatriya iar tatăl său a fost un mic cârmuitor. Vardhamana a fost al doilea din fiii săi. După legendă, familia avea mari bogăţii şi trăia în lux. Ei locuiau în Vaisali, capitala Magadhei, pe valea fluviului Gange, din India de nord. La vârsta potrivită, Vardhamana s-a însurat şi a avut o fiică. În pofida poziţiei şi averii, el nu era fericit şi căuta o soluţie religioasă a nefericirii lui. Când un grup de asceţi rătăcitori a venit să locuiască în localitate, Vardhamana a dorit să li se alăture. Având simţul îndatoririlor filiale, a aşteptat decesul părinţilor şi prelularea afacerilor familiei de către fratele său mai mare. Atunci şi-a luat rămas bun de la familie, a renunţat la bogăţie şi s-a dus la asceţi. 3. Viaţa ascetică a lui Vardhamana Vardhamana nu a fost mulţumit de viaţa asceţilor la care s-a dus. El a trecut la un ascetism extrem, unit cu Ahimsa (principiul de a nu dăuna nici unei vietăţi) şi a mers pe propria sa cale. Fiindcă nu voia să se lege de oameni sau de lucruri, nu a stat niciodată mai mult de o noapte în nici un loc, atunci când călătorea. În anotimpul ploios sta în afara drumurilor, ca să nu calce vreo insectă. În anotimpul secetos, mătura drumul înaintea lui, ca să nu strivească

96

Istoria Religiilor

Valeriu Andreiescu

insecte. Îşi cerşea hrana dar refuza mâncare crudă, preferând resturile de mâncări gătite de la masa altora, ca să nu provoace moartea vreunei vietăţi. Ca să-şi chinuiască trupul, căuta colţurile cele mai reci în timpul lunilor de iarnă şi climatul cel mai fierbinte vara şi întotdeauna mergea gol. Când oameni mânioşi şi răi îşi asmuţeau câinii contra lui, nu rezista, ci se lăsa muşcat. După 12 ani de ascetism extrem, el a ajuns la Mokşa- eliberarea din legăturile dintre suflet şi ciclul nesfârşit al naşterii, morţii şi renaşterii. De aceea, discipolii săi îl vor supranumi Jina (biruitorul) Mahavira (marele erou). El a mai trăit încă 30 de ani şi a murit la vârsta de 72 de ani. II. SISTEMUL FILOSOFICO-RELIGIOS JAINIST 1. Filosofia religioasă jainistă a) Karma şi eliberarea de viaţă Ca şi alte filosofii religioase indiene, jainismul vede viaţa în condiţiile reîncarnării infinite. Aceasta este problema lor: cum poate cineva să fie eliberat din lanţul reîncarnărilor şi să înceteze să mai trăiască? Hinduismul oferă o varietate de răspunsuri, ca şi budismul ca şi sikhismul. Jainismul vede pe oameni legaţi de viaţă, din cauza Karmei pe care o capătă ei: „Toate fiinţele vii îşi datoresc forma prezentă de existenţă propriei lor Karma; timizi, răi, suferind dureri ascunse, ei rătăcesc (prin ciclul reîncarnărilor) supuşi naşterii, bătrâneţii şi morţii.”(Gaina Sutras) În aparenţă, Mahavira propovăduia despre Karma că se acumulează deasupra fiecărui individ ca rezultat al activităţii de orice fel. Astfel, viaţa ideală pentru un jain constă pur şi simplu din a face cât mai puţine lucruri cu putinţă şi astfel să scape de Karma şi să fie eliberat de viaţă. b) Dualismul Jiva-Ajiva Concepţia filosofică despre lume a jainismului este dualistă. După jainism, lumea este alcătuită în mod esenţial din două substanţe: Jiva (sufletul) şi Ajiva (materia). Sufletul este viaţă: el este etern şi valoros. Materia este fără viaţă, substanţială şi rea. Întregul univers este fie suflet, fie materie. Toate persoanele sunt văzute ca suflet închis în materie. Atâta timp cât sufletul este prins în lanţul materiei, nu este liber şi este silit să rămână în ciclul fără sfârşit al vieţilor. Astfel, obiectivul jainismului este să elibereze sufletul de materie. Acest fundament filosofic vede trupulo de carne ca un rău, fiindcă prinde sufletul în capcană. Dacă trupul de carne este rău, atunci răspunsul ascetic este eliberarea sufletului prin chinuirea cărnii. Acest răspuns dat condiţiei umane se găseşte în unele forme de hinduism, budism, creştinism, islam şi aproape în orice altă religie majoră din lume. Pe când aceste religii au şi alte soluţii la problema condiţiei umane, jainismul este consecvent. El vede lumea ca un dualism. Răspunsul său la natura dualistă a lumii este ascetismul aspru. Având în vedere că nu toţi jainii pot să se elibereze de răspunderile vieţii şi să se dedice vieţii ascetice, se crede că jainii care fac acest lucru sunt cei mai aproape de eliberarea din ciclul reîncarnărilor. Mahavira a dat exemplu, întorcând spatele bogăţiei şi plăcerilor şi supunându-şi trupul ascetismului. Astfel a găsit eliberarea. c) Eliberarea de materie prin efort propriu Jainismul susţine că eliberarea din ciclul reîncarnărilor trebuie realizată de individ. Sufletul poate fi eliberat de materie doar prin acţiunea persoanei implicate iar acea persoană nu poate primi ajutor din afară. De aceea zeii nu au consecinţe în jainism. Jainii nu au nevoie de un zeu creator, deoarece ei cred că materia este eternă. Astfel, nu ar fi fost niciodată o creaţie a lumii. Ea a fost aici totdeauna şi va continua să existe totdeauna. Dacă jainismul este conştient de existenţa zeilor, o face doar pentru a-i socoti fiinţe trăind pe alt plan al umanităţii. Aceşti zei nu pot ajuta pe oameni să se elibereze. De aceea, rugăciunea şi închinarea sunt fără valoare. Deşi jainismul poate recunoaşte existenţa zeilor, nu se bizuie pe ei.

Istoria Religiilor

Valeriu Andreiescu

97

2. Cele cinci legăminte ale asceţilor jaini În practica religiei lor, jainii tind să se împartă ei înşişi în două grupuri diferite: - majoritatea, care nu-şi pot permite să-şi lase căminele şi să ducă o viaţă ascetică - minoritatea, care poate duce viaţa ideală a jainului: asceţii. Asceţii sau călugării fac 5 legăminte călăuzitoare pentru vieţile lor: a) Ahimsa- nonviolenţa faţă de orice vietate Acest legământ a devenit cea mai dominantă caracteristică a tuturor jainilor şi mărturie prin care sunt cunoscuţi lumii. Ei sunt vegetarieni şi evită produse cum ar fi cele de piele, care necesită moartea şi suferinţa vieţii. Călugării jaini, urmând exemplul lui Mahavira, mătură calea dinaintea lor, ca să nu calce insecte şi filtrează apa de băut ca să protejeze orice vietate din ea. În anumite cazuri extreme au protejat şobolanii, separându-i ca să nu se reproducă şi îngrijindu-i până când aceştia au murit de moarte naturală. Principiul ahimsa a avut o influenţă foarte întinsă între non-jaini, de la Mahatma Gandhi, întemeietorul Indiei moderne, la misionarul luteran Albert Schweitzer) (şvaiţer). b) legământul de a spune totdeauna adevărul (sinceritatea) Călugării jaini sunt foarte respectaţi pentru sinceritatea lor. În căutarea adevărului, jainismul îl concepe ca fiind mai mult relativ decât absolut. Ei dau ca pildă trei orbi care au pipăit un elefant şi l-au descris: cel care i-a atins coasta, a spus că elefantul este ca un zid de piatră; cel care i-a atins coada a spus că elefantul este ca o funie; cel care i-a atins urechea a spus că elefantul este ca un evantai; fiecare din ei a spus un adevăr parţial. c) Legământul de a nu lua nici un lucru care nu le este dat şi acest legământ contribuie la reputaţia de oameni cinstiţi a călugărilor jaini. d) Legământul de a renunţa la plăcerile sexuale (castitatea) Orice ascetism socoteşte rele plăcerile cărnii. Mahavira a renunţat nu doar la plăcerile sexuale, ci evita complet femeile „cea mai mare ispită din lume” e) Renunţarea la orice formă de ataşament faţă de persoane şi lucruri Acest ataşament (dragoste, prietenie) ar ţine pe om legat de viaţă. Mahavira a renunţat la familie şi avere şi a evitat orice nou ataşament. În legătură cu aceasta, se spune că în sec. IV î.Hr. Alexandru Macedon care cucerise India de apus, a întâlnit filosofi jaini goi. Ei au bătut din picioare înaintea lui. Când Alexandru i-a întrebat de ce fac aşa, i-au răspuns: „Orice om poate stăpâni doar atât pământ cât îi ajunge să stea pe el. Tu, rege, eşti doar un om, ca noi toţi, afară de faptul că eşti mereu ocupat, nepunând la cale nici un lucru bun, o pacoste pentru tine şi pentru alţii. Vei muri curând şi vei stăpâni exact atât pământ cât trebuie ca să fii îngropat.” În general, toţi jainii caută să ţină primele trei legăminte iar călugării pe toate cinci. Un jain se poate însura şi să aibă familie şi avere, înţelegând însă că nu duce viaţa ideală şi nu va ajunge la mokşa. III. SECTELE JAINE 1. Agamas şi Siddhantas: Scripturile jaine Scripturile jainilor se numesc Agamas, adică precepte (învăţături, porunci) şi Siddhantas adică tratate. Ele sunt scrise în limba prakriti înrudită cu sanscrita hinduismului. Jainii tradiţionalişti cred că respectivele Agamas ar fi predicile sau învăţăturile autentice spuse de Mahavira ucenicilor săi. Diferitele secte jaine se deosebesc după numărul de Agamas cărora le atribuie autenticitate şi autoritate. 2. Secta Svetambara (veştmântul alb) Pe la 80 d.Hr. jainii s-au dezbinat în legătură cu adevăratul înţeles al jainismului şi s-au împărţit în două secte care există şi azi. Secta care interpretează mai liberal doctrina jaină este Svetambara, care azi este localizată mai ales în India de nord. Ei resping necesitatea nudităţii,

98

Istoria Religiilor

Valeriu Andreiescu

călugării lor purtând veştmânt alb. Ei permit femeilor să practice religia jaină şi să intre în mănăstiri, acceptând posibilitatea ca ele să ajungă la Mokşa (eliberarea de ciclul reîncarnărilor). Dintre cele două secte, Svetambara este cea mai populară, împărţită în vreo 82 de grupări. 3. Secta Digambara (înveştmântată cu cerul) Aceasta este secta conservatoare iar membrii ei trăiesc în principal în India de sud. Călugării ei merg aproape goi: nuditatea totală este rezervată numai celor mai sfinţi dintre ei. În plus, ei cred că femeile nu au nici o şansă de a realiza eliberarea Mokşa şi trebuie privite ca fiind cele mai mari dintre toate ispitele pentru un bărbat. Femeilor li se interzice să intre în mănăstiri şi temple. Ei refuză să creadă că Mahavira a fost însurat. 4. Secta Sthanakavasi S-a desprins din secta Svetambara în 1473 şi se distinge prin opoziţia faţă de temple şi de idoli. Acceptă numai 33 de Agamas ca având autoritate, pe câtă vreme celelalte secte acceptă 84 de Agamas. Sthanakavasi s-a împărţit în 11 subiecte. IV. SĂRBĂTORILE JAINE. CULTUL. Deşi jainii nu accentuează cultul şi ritualele constituite, ei au câteva sărbători anuale majore. Aceste sărbători sunt conectate cu cele cinci evenimente principale din viaţa fiecăruia dintre Tirthankaras. În prezent, jainismul conservator consideră că 23 de învăţători au precedat pe Mahavira, care a fost al 24-lea. Cei 24 sunt numiţi Tirthankaras (făcători de punţi- a se compara cu numele Pontifex- făcător de punţi, preot, în religia romană), precursorul lui Vardhamana fiind Parsva, care ar fi trăit pe la 850 î.Hr. Aceste cinci evenimente sunt: intrarea celor 24 de învăţători în pântecele matern; naşterea lor; renunţarea; atingerea marii cunoaşteri (iluminarea); eliberarea de viaţă (mokşa). Ziua de naştere a lui Mahavira este sărbătorită la începutul lui aprilie. 1.Paijusna Sărbătoarea are loc la sfârşitul anului jain, de obicei în august sau septembrie şi este cea mai populară. Timp de 8 zile, fiecare jain posteşte şi urmează un cult special. Toţi laicii jaini sunt îndemnaţi să ducă o viaţă de călugăr, cel puţin 24 de ore. În acest timp, laicul trebuie să trăiască într-o mănăstire, să postească şi să mediteze. La sfârşitul perioadei, jainii se pocăiesc şi cer iertare, ca să înceapă din nou, având trecutul şters cu buretele. Sărbătoarea se termină cu o procesiune a credincioşilor, purtând statuia unui Tirthankara prin localitate şi se dau săracilor milostenii. 2. Divali Jainii au adoptat sărbătoarea hinduistă Divali care are loc în noiembrie. În loc să se închine zeiţei hinduiste Kali, jainii îşi reamintesc, aprinzând lampioane, de evenimentul eliberării de viaţă a lui Mahavira (adică de Mokşa lui). Cultul jain cuprinde şi post la fiecare lună nouă, precum şi pelerinaje la diferite locuri sfinte. V. JAINISMUL ACTUAL Hinduismul a fost influenţat de învăţătura jaină şi îndreptat spre ascetism şi ahimsa. Se crede că într-o vreme, jainismul şi mişcarea sa ascetică a fost foarte populară în India. Mişcările gnostice din lumea greco-romană din sec. II-IV d.Hr. au fost influenţate de jainism. Concepţia jaină, după care sufletul eliberat se ridică pe culmea universului, unde va sălăşlui în pace lăuntrică veşnică, este diferită de hinduism care prevede eliberarea în Brahman dar şi

Istoria Religiilor

Valeriu Andreiescu

99

mai diferită de budism care nu crede în suflete nemuritoare şi îşi propune o stingere completă. Deşi jainii, ca şi budiştii, nu acceptă credinţa într-un Dumnezeu suprem şi nu se interesează de zeii hinduismului, ei consideră o mare jignire să fie numiţi Nastika-atei. Întradevăr, deşi jainii nu au zei, ei cinstesc pe cei 24 de Tirthakaras iar conceptul hinduist de Bhakti (devoţiune, închinare fierbinte) şi-a făcut apariţia în viaţa laicilor. Jainii au construit peste 40 de temple, pentru a-şi cinsti cei 24 de mântuitori şi pe alţii. Templul jain de pe muntele Abu este una din „cele 7 minuni ale Indiei.” Afară de ritualele din temple, cultul jain include multe rituale acasă: recitarea numelor celor 24 de Jinas, îmbăierea idolilor, oferirea de flori şi parfumuri acestor idoli. Cultul include şi meditaţie, precum şi ţinerea juruinţelor sfinte. Din cauza preocupării covârşitoare faţă de sacralitatea vieţii, jainilor le sunt interzise anumite ocupaţii, de exemplu cea de măcelar, militar, pielar sau chiar fermier, fiindcă plugarii ară pământul, ucigând fie şi neintenţionat viermi şi insecte. Astfel jainii au devenit negustori, bancheri, avocaţi. Reputaţia lor de cinste şi moralitate i-a făcut oameni de afaceri bogaţi şi respectaţi, una din cele mai respectate clase din India, deşi au pornit cu idealul ascetismului şi sărăciei. Din punct de vedere intelectual, jainii au ocupat întotdeauna unloc de prim rang în societatea indiană. Aportul lor la mişcarea spiritală a lui Mahatma Gandhi, părintele Indiei moderne, a fost considerabil. B. SIKHISMUL I. CE ESTE SIKHISMUL? 1. Sikhismul şi hinduismul Una din cele mai noi religii ale lumii, Sikhismul a apărut în sec.XVI d.Hr. Deşi unii au socotit-o o religie nouă şi independentă, alţii socotesc Sikhismul ca fiind, în esenţă doar încă una din mişcările de reformă din Hinduism. Într-adevăr, (ca şi budismul şi jainismul), Sikhismul îşi extrage teologia fundamentală şi concepţia despre lume din Hinduism şi caută să reformeze anumite elemente din Hinduism. 2. Sikhismul şi islamul Totuşi, spre deosebire de alte mişcări reformatoare din Hinduism, Sikhismul încearcă să încorporeze elemente din altă religie majoră mondială, Islamul care are o concepţie despre lume complet diferită de cea a Hinduismului. Această încercare de a îmbina elemente din două religii atât de deosebite reprezintă o experienţă interesantă. În final, când India britanică a fost împărţită în două state independente, Pakistanul musulman şi India predominant hinduistă, au avut loc mari transferuri de populaţie iar Sikhii din Punjab au optat pentru India, unde reprezintă totuşi un factor de tensiune şi instabilitate. Teroriştii sikhişti au asasinat doi prim-miniştri ai Indiei. II. VIAŢA LUI NANAK (1469-1538) 1. Cadrul istoric al vieţii lui Nanak Primele incursiuni arabe musulmane în India au loc în sec. VII d. Hr. iar primele emirate musulmane sunt înfiinţate pe cursul de jos al fluviului Ind în sec. VIII d.Hr. În sec. X sultanatul musulman de la Ghasna (Afganistan) începe cucerirea Indiei de nord, iar în sec. XIII, cuceritorii musulmani formează un sultanat în India, cu capitala la Delhi. Acest sultanat luptă cu mongolii în sec. XIII-XIV şi se destramă treptat între 13881526. În 1526, Babur un conducător musulman din Asia centrală, din neamul turc al Mogulilor, cucereşte Delhi şi întemeiază Imperiul Marilor Moguli (1526-1857). În aceeaşi

100

Istoria Religiilor

Valeriu Andreiescu

vreme, după 1498, portughezii catolici începeau să-şi formeze un domeniu colonial în India. În aceeaşi vreme, trăieşte Nanak, întemeietorul sikhismului (1469-1538). 2. Prima parte a vieţii lui Nanak În India de nord-vest (actualul Pakistan), indienii au trecut la islam. Între hinduişti şi musulmani relaţiile erau adesea ostile şi violente. Totuşi, au apărut şi învăţători religioşi care au încercat să apropie cele două religii. Unul a fost musulmanul Kabir (1440-1518) care se ruga împreună cu hinduiştii zeilor acestora dar afirma că Dumnezeul adevărat era unul singur. Fără îndoială, hinduistul Nanak a fost influenţat de Kabir. Nanak s-a născut în Punjab, între India şi Pakistanul de azi. Deşi era hinduist, învăţătorul său la şcoală era musulman şi desigur a influenţat pe micul Nanak, care era înclinat spre poezie, religie. Tatăl său a încercat să-i găsească şi ocupaţii practice dar fără succes. La 12 ani Nanak a fost logodit iar la 19 ani căsătorit şi s-a stabilit la Sultanpur, unde a stat până la vârsta de 32 de ani, având oarecare succes în activitatea comercială. 3. Întemeierea religiei Sikhiste de către Nanak Când avea vârsta de 32 de ani şi medita în pădure, Dumnezeu i-ar fi vorbit, alegându-l ca profet al unei religii adevărate, cu mesajul „Nu există nici musulman şi nu există nici hindus.” (adică hinduist, cuvânt modern care indică religia hindusului, nume care indica doar apartenenţa etnică dar musulmanii îi dădeau sens religios, după cum românii numeau Islamul –legea turcească). Astfel de prin 1501, Nanak devine predicator ambulant, propovăduind unirea celor două religii, împreună cu tovarăşul său statornic, Mardana. Ca să-şi scoată în evidenţă mesajul, Nanak purta o îmbrăcăminte combinată din portul atât al hinduşilor, cât şi al musulmanilor. Pe unde mergea, Nanak căuta să organizeze comunităţi de „ucenici” sau „discipoli”, numiţi în limba punjabi „sikh”. Nanak a făcut chiar un pelerinaj la Mecca, unde a intrat în conflict cu musulmanii, fiindcă nu a arătat respectul cerut de ei pentru relicvele islamului. După o legendă sikhistă, când Nanak era pe moarte, ucenicii săi de origine islamică voiau să-l înhumeze iar cei de origine hindusă să-l incinereze, Nanak a cerut fiecărui grup să pună flori de o parte şi de alta a trupului său iar grupul ale cărui flori nu aveau să se veştejească până a doua zi dimineaţă, urma să-l înmormânteze. Nanak a murit iar a doua zi, toate florile erau proaspete însă trupul său dispăruse. III. ÎNVĂŢĂTURILE LUI NANAK 1. Elemente islamice în Sikhism Nanak, la fel ca şi Kabir şi ca alţii, a căutat să îmbine elemente din islam şi hinduism. El a luat din ambele religii ceea ce a crezut că este de cea mai mare importanţă. Din islam a luat învăţătura că nu există decât un singur Dumnezeu. Deşi hinduşii văd pe acest Dumnezeu la lucru în multe feluri şi variate aparenţe, totuşi, Dumnezeu este fundamental unul singur. Sikhiştii numesc acest Dumnezeu „Numele adevărat”. Şi Nanak propovăduia că „Numele adevărat” este creatorul întregului univers şi că fiinţele umane sunt creaţia supremă a lui Dumnezeu. Astfel, Nanak respingea doctrina Ahimsa, atât de importantă pentru hinduism. Fiindcă oamenii sunt creaţia primordială, ei sunt liberi să omoare şi să mănânce animale. Sikhii sunt printre puţinii indieni care au voie, în mod legititm să mănânce carne. 2. Elemente hinduiste în Sikhism Nanak a adoptat câteva elemente din Hinduism el a acceptat principiul reîncarnării, care este fundamental pentru multe religii indiene. Sikhii au ajuns să creadă că spiritul lui

Istoria Religiilor

Valeriu Andreiescu

101

Nanak s-a reîncarnat în acei guru (învăţători) care I-au urmat în calitate de conducători ai sikhismului. Nanak predica şi principiul hinduist Karma şi credea că oamenii dobândesc karma şi renasc mereu până când sunt eliberaţi din acest ciclu de Numele adevărat. 3. Elemente originale în Sikhism Nanak a respins ceremonialismul şi ritualele, atât ale hinduismului cât şi ale islamului. El predica o formă de religie foarte clară şi simplă care nu se încredea în ritual şi îl respingea. După o anecdotă, Nanak a fost dat afară, odată, de la un serviciu religios musulman, din cauză că a râs tare în timpul predicii Imamului. Când a fost întrebat de ce a râs, a răspuns că a băgat de seamă că Imamul nu se gândea cu adevărat la Dumnezeu pe când predica şi de fapt se gândea la calul său, îngrijorat dacă nu cumva calul a căzut într-o fântână. Alt element în religia lui Nanak a fost pacifismul său. În toate călătoriile şi ocaziile când a fost respins, Nanak nu şi-a lovit niciodată duşmanii şi se pare că i-a învăţat ucenicii săi să-i urmeze modelul pacifist. În contrast cu învăţăturile lui Nanak, Sikhii, în istoria lor ulterioară au devenit războinicii cei mai combativi. IV. DEZVOLTAREA ISTORICĂ A SIKHISMULUI 1. Epoca primilor patru guru (1538-1581) După moartea lui Nanak, conducerea noii mişcări a fost preluată de Angad care a condus-o între 1538-1552. Nanak şi Angad au fost primii doi dintr-o serie de 10 guru care au condus sikhismul până în sec. XVIII. De obicei, cuvântul „guru” în religiile indiene înseamnă „învăţător”, însă la Sikhi înseamnă „conducător”. Primii patru dintre cei zece guru ai sikhismului au avut tendinţa să urmeze învăţăturile lui Nanak şi să fie destul de paşnici cu duşmanii lor. Angad s-a remarcat fiindcă a inventat o nouă scriere cursivă şi a început să redacteze Scripturile Sikhiste. Alţi guru au urmat căi asemănătoare. 2. Epoca lui Arjan (1581-1601) a) Adi Granth Cu ridicarea celui de-al cincilea guru, Arjan Dev (1581-1606), atât serviciul, cât şi religia au suferit schimbări importante. Arjan este remarcabil fiindcă a început redactarea scripturilor oficiale ale sikhismului: Adi Granth. Granth a cunoscut o importanţă crescândă în Sikhism, din vremea celor zece guru. În esenţă, este o culegere de Imnuri, dintre care o mare parte au provenit de la Nanak. Restul imnurilor care fac parte din Granth provin de la Kabir şi alţi guru. „Granth” conţine 3.384 de imnuri şi este aproximativ de trei ori cât Rig-Veda. b) Trecerea la sikhismul combativ Pe lângă contribuţia sa în redactarea culegerii Granth, Arjan este remarcabil şi pentru că a dat Sikhismului aspectul său combativ, în contrast direct cu pacifismul lui Nanak şi al primilor guru. Între epoca lui Nanak şi cea a lui Arjan, mişcarea sikhistă crescuse şi începea să fie recunoscută ca o ameninţare de autorităţile musulmane. Marele Mogul, adică împăratul musulman al Indiei a poruncit lui Arjan să scoată din Granth orice doctrină contrarie învăţăturilor Coranului (scriptura islamică) dar Arjan a refuzat, a fost întemniţat şi torturat într-un mod care i-a pricinuit moartea. Înainte de moarte, Arjan şi-a învăţat fiul Har Gobind, care trebuisa să devină al şaselea guru, să se înarmeze şi să se înconjoare de gărzi de corp. Sfatul a fost urmat şi de al şaselea guru (1606-1645), Sikhii au fost mult mai combativi şi mai agresivi faţă de duşmanii lor.

102

Istoria Religiilor

Valeriu Andreiescu

3. Gobind Singh (1675-1708) a) Trecerea de la conducerea prin Guru la cea prin Granth Ultimul guru, Gobind Singh, a preluat conducerea sikhiştilor pe când era încă un băiat, fiindcă tatăl său, al nouălea guru fusese executat de musulmani. Mai mult decât alţi guru, Gobind Singh a organizat şi pregătit sikhii pentru auto-apărare şi război. El a introdus în sikhism cultul teribilei zeiţe hinduiste a morţii, Durga. De asemenea, el a stabilit în chip desăvârşit autoritatea finală a cărţii Granth pentru sikhişti. Deoarece sikhii urmau să fie cârmuiţi de cartea Granth, nu au mai fost alţi guru după moartea lui Gobind Singh. Din cauza pasiunii lui pentru arme, se zice că a introdus botezul săbiei ca un ritual religios. b) Dezvoltarea şi generalizarea ordinului militar singh Gobind Singh a dezvoltat o frăţie întemeiată în 1669 din cinci adepţi care beau din acelaşi vas şi au fost numiţi Singh (leul) pe lângă numele lor propriu. Ordinul „Leilor” era deschis pentru toate castele şi a format o armată de războinici excepţionali. Ei se deosebeau prin cele cinci „K”: - Keş (părul lung şi barba nerasă) - Kanga (pieptene în părul capului) - Kara (brăţară de oţel la încheietura mâinii drepte) - Kaşk (pantaloni scurţi) - Kirpan (pumnal de oţel). Ei nu aveau voie să bea vin, să fumeze sau alt drog dar erau încurajaţi să mănânce carne. Nu aveau voie să comită adulter. Azi, mai toţi bărbaţii sikhişti fac parte din ordinul singh şi respectă toate aceste îndatoriri şi semne distinctive. Un singh a fost preşedinte al Indiei dar cel mai vestit rămâne pentru creştini Sadhu Sundhar Singh, apostolul creştin modern al Indiei în primele trei decenii ale sec. XX. Gobind Singh, ultimul guru, a fost asasinat în 1708. 4. Sikhiştii după ultimul guru (din 1708 până azi) Din 1708 până azi, sikhii au fost cârmuiţi de scriptura lor Granth iar istoria lor a fost plină de lupte. Uneori au fost victime, alteori agresori. La începutul sec. XIX, stăpâneau cea mai mare parte din Punjab. Când stăpânirea britanică a încercat să se infiltreze acolo, sikhii au dus războaie sângeroase de rezistenţă dar în final s-au supus. Britanicii iau folosit pe sikhi ca soldaţi şi poliţişti prin toată India. În 1947, statul Punjab, cu uşoară majoritate sikhistă în raport cu hinduiştii s-au alăturat Indiei iar nu Pakistanului dar de atunci s-a dezvoltat acolo o mişcare teroristă sikhistă pentru independenţă. V. SECTELE SIKHISMULUI În corpul principal al sikhismului modern sunt trei secţiuni. Fiecare sectă acceptă învăţăturile principale ale lui Nanak, cartea sacră Granth şi recunoaşte pe cei zece guru drept conducători inspiraţi ai credinţei. 1. Udasis Acesta era un ordin de „oameni sfinţi”. Ei urmează multe din regulile şi principiile după care se conduc asceţii hinduismului, budismului, jainismului. Sunt celibatari şi poartă veştminte galbene grosolane, precum călugării budişti sau umblă goi, precum călugării jaini. Singura lor proprietate este un blid de cerşetor. Spre deosebire de alţi sikhi, aceşti udasis îşi rad adesea bărbile şi creştetul. Adesea sunt misionari activi, căutând să convingă pe necredincioşi asupra meritelor religiei lor. Sadhu Sundhar Singh imita pe aceşti călugări cerşetori îmbrăcaţi în galben însă el propovăduia Evanghelia creştină.

Istoria Religiilor

Valeriu Andreiescu

103

2. Sahajdaris Aceştia sunt conservatorii, care resping tendinţa combativă a sikhismului şi nu aderă la ordinul Singh, preferând să fie bărbieriţi (fără barbă şi mustăţi). 3. Singh Bine organizaţi, după modelul militar, deşi angajaţi în munca paşnică pretutindeni în lume. Ei sunt sikhiştii tipici de azi, bărboşi şi cu sabia la brâu până şi în templu. VI. VIAŢA RELIGIOASĂ SIKHISTĂ 1. Ritualuri fundamentale Viaţa religioasă a sikhilor moderni tinde spre simplitate din cauza neîncrederii iniţiale a fondatorilor sikhismului în ceremoniile elaborate. Un om devine sikhist nu prin naşterea într-o familie sikhă, ci trecând printr-un ritual al botezului, când este destul de matur ca să accepte această religie. În cadrul acestui ritual, se amestecă apă îndulcită dintr-un potir cu un pumnal, apoi iniţiatul este stropit cu această apă, pe când este instruit în adevărurile şi interdicţiile credinţei. După cum este simplă ceremonia de iniţiere în sikhism, tot aşa sunt simple şi ceremoniile legate de căsătorie şi moarte. 2. Ritualuri obişnuite, acasă şi la templu Ritualurile zilnice ale sikhiştilor include o baie, dimineaţa devreme, urmată de citirea imnurilor şi de recitarea rugăciunilor. Seara urmează alt ritual care prevede imnuri şi rugăciuni. Când sikhii se adună pentru închinare în comun, se întâlnesc în temple, numite Gurdwara, unde obiectul central al cultului este un exemplar din cartea sacră Adi Granth. Cultul prevede rugăciuni din Granth, imnuri variate, o predică şi o masă de comuniune. Nu există preoţi sikhişti iar serviciul religios în grup poate fi condus de orice membru al comunităţii. În cadrul cultului nu se ţine seama de deosebirile de castă şi de sex. Bărbaţi şi femei din toate castele se închină cot la cot. 3. „Tronurile” sikhismului Un obiect de atenţie specială pentru sikhiştii din lumea întreagă este Takht-ul („tronul”) sikhismului de la Amritsar. Deşi mai există şi alte trei asemenea tronuri prin lumea sikhismului, cel de la Amritsar, din Templul de Aur, ocupă un loc central. În acest loc, autorităţile lumii sikhiste iau hotărâri privind cultul şi rânduielile poporului lor. Deşi Nanak a interzis în mod specific pelerinajele, ca fiind fără valoare pentru religia adevărată, celor mai mulţi sikhişti le place să meargă la Amritsar cel puţin o dată în viaţa lor. VII. SĂRBĂTORI SIKHISTE 1. Martiriul lui Guru Arjan – iunie Guru Arjan este comemorat ca martir, ca redactor al cărţii Adi Granth şi ctitor al Templului de Aur de la Amritsar. 3. Ziua de naştere a lui Nanak – noiembrie 4. Ziua de naştere a lui Guru Arjan – decembrie Aceste sărbători includ procesiuni ale comunităţii sikhiste şi mese sacre.

104

Istoria Religiilor

Valeriu Andreiescu

VIII. SIKHISMUL DE AZI 1. Influenţa hindusă Prezenţa în imediata apropiere a tradiţiei religioase hinduiste milenare a dus la o infiltrare treptată a spiritului de castă, a castelor la sikhişti fapt care duce la o reîntoarcere spre vechea religiozitate hinduistă, chiar dacă nu spre o reabsorbire în hinduismul tradiţional. De altfel, sărăcia în sărbători religioase a sikhismului determină pe sikhişti să sărbătorească sărbătorile hinduiste Holi şi Divali, împreună cu vecinii lor hinduşi, care au devenit majoritari în Punjab. 2. Reacţia naţional-religioasă Facţiuni radicale din sikhism au început să ceară recunoaşterea Punjabului ca un stat naţional al sikhilor, de unde şi conflicte armate periodice. Această religie, nsăcută din conflictul dintre hinduişti şi musulmani pare destinată să rămână în conflict.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->