Sexologie

Istoricul sexualităţii şi comportamentelor sexuale Preocupările privind sexualitatea şi sexul sunt din totdeauna.

Ele au determinat şi determină stabilirea unor relaţii trainice, sociale şi spirituale, între două persoane. 0 scurtă privire în istorie ne dovedeşte acest lucru, precum şi aspecte cu totul diferite privind concepţia şi conduita oamenilor în acest sens. Mai mult decât atât, relaţiile sexuale au avut un rol important în rezolvarea unor probleme politice sau de stat. Trăirile declanşate de relaţiile intime considerate de unii nedemne sau ca înjositoare au fost puse de alţii la loc de cinste. Au existat femei care s-au impus în paginile istoriei, alături de unii suverani sau oameni de stat, în artă, cultură etc. (D. Tudor, 1972). Rolul femeii ca element de coeziune a fost şi este deosebit de important în desfăşurarea vieţii tradiţionale. 2.1. Sexualitatea în antichitate în protoistorie sexualitatea era prezentă ca un aspect de viaţă care oferă plăcere. în acea perioadă gâhdirea magică oferea actului sexual un caracter ritual. Ignorarea acestui percept era privită ca o ofensă adusă fortelor divine. Relaţia statornicită între sex, fertilitate şi supranatural este găsită până aproape cu 5000 de ani î.Hr. Actul sexual era admis şi practicat pretutindeni. În civilizaţia egipteană antlcă, activitatea sexuală era considerată sacră, expresie a culturif fertilităţii. Prostituţia era larg răspândită, iar adulterul se confrunta cu cele mai acute restricţii sexuale. Oficial, nu era acceptată nerespectarea fidelităţii conjugale făptuită de către unii din soţi. în realitate, la toate nivelurile sociale, existau desfăşurări conjugale multiple. în cadrul ierarhiei sociale, faraonii se bucurau din plin de plăcerile sexuale. Ei au lăsat copii nelegitimi, fete şi băieţi. în cele trei epoci istorice de înflorire: Regatul Vechi (2800—2300 î.Hr.), Regatul Mijlociu (2000—1750 î.Hr.) şi Regatul Nou (1580—1100 î.Hr.) sexualitatea a fost în plină floare. Ea constituia o plăcere de bază a vieţii tuturor, la ea participând activ atât suveranele, cât şi suveranii. Un exemplu îl reprezintă Hatsepsut (în limba egipteană numele ei însemnând „supremă nobleţe feminină"), care a fost regentă a trei faraoni bastarzi. La evrei, în jurul secolului VII î.Hr. ascentismul (pusînicia) scotea în afara religiei tot ce era sexualitate şi fertilitate. Cu toate acesteaîn societatea civilă se acorda o atenţie cuvenită relaţiilor sexuale. Talmudul, carte de învăţătură sub aspect religios, legislativ, literar şi istoric, considera activitatea sexuală necesară procreaţiei. Sterilitatea şi celibatul presupuneau excluderea din comunitatea socială. Masturbaţia era considerată o practică împotriva naţiunii, iar homosexualitatea „o bestialitate". Privitor la cele două sexe, sub multiple aspecte, femeia era considerată inferioară bărbatului. Ea era tratată ca posesiune, iar fetele ca bunuri ale tatălui. în Orientul antic amorul fizic a avut o zeiţă specială: Venus, fiică a lui Jupiter. în templele zeiţei slujeau preotese frumoase. Ele practicau prostituţia sacră, dându-se străinilor ce vizitau acele locuri împădurite. Navigatorii, negustorii şi libertinii le preferau în locul femeilor anonime. Pasifae, soţia regelui legendar Minos, a realizat în Creta multe altare în cinstea zeiţei Venus. Ea se „sacrifica" cu mare plăcere şi destoinicie acestui cult. Cei mai viguroşi bărbaţi nu o puteau satisface. Legenda spune că zeii, ascultându-i rugile, i-au trimis pentru împlinirile sexuale un taur alb. Realitatea este că în cinstea zeiţelor sexuale se practica intens „prostituţia sacră". Regii erau poligami. Fiecare din ei aveau mai multe soţii. Adeseori, pentru consolidarea tronului, ei aduceau în harem fiice sau principese din alte state. De exemplu, Darius I (521—486 î. Hr.), cel mai mare rege al Persiei, a adus în haremul său fiice ale lui Cyrus şi ale altor demnitari. Colecţia feminină din harem a fost în continuare îmbogăţită cu numeroase principese din aristocraţia persană. Existau cazuri când o femeie a trecut prin mai multe haremuri. Atassa a făcut parte din haremul fratelui său vitreg Cambyse, apoi din haremul lui Gaumâta-Smeredis, ca apoi să fie moştenită în aceeaşi situaţie de către noul stăpân al imperiului, Darius /. El a avut mai multe soţii în acelaşi timp: Atassa, Arystana, Paramy etc. în haremul său mai avea cu nume celebru în timpul acela pe Fratagame, fiica fratelui său Armames, pe Faioyme, fiica prinţului Otanes etc. Dintre ele, Atassa, bucurându-se de frumoase calităţi fizice şi morale, a căpătat primul loc în harem, fapt ce a ridicat-o la rang

de „soţie principală", fiind prima regină a ţării. Ea îl însoţea peste tot pe soţul ei şi nu a fost străină de elaborarea multor acte importante de guvernământ După moartea lui Darius, ea şi alte surori au devenit soţiile lui Cambyse, pe care l-au însoţit în timpul campaniei pentru cucerirea Egiptului. In civilizaţia ateniană antică, cele mai mari valori se caracterizau prin sexualitate - sex şi frumuseţe. în concepţia lor, zeii erau angajaţi în diverse escapade amoroase. Urmând exemplul zeilor, sexualitatea şi sexul sunt scoase din sferele sacre şi devin împliniri de bine şi fericire ale oamenilor. De altfel, libertinismul sexual al vremii este oglindit în artă şi operele scrise, unde sunt menţionate primele activităţi într-o întâlnire sexuală constând din îmbrăţişări tandre, sărutări şi mângâieri. Homer şi alţi poeţi ai epocii menţionează în scrierile lor sărutul ca expresie a afecţiunii şi a creaţiei sexuale, iar sculptorii modelează în marmură nuduri de femei şi bărbaţi care reflectă exteriorizarea emoţională a trăirilor intime. De la libertinajul sexual nu făceau excepţie nici regii. Denis, tiranul Siramizei, a fost un libertin vulgar. El a practicat orgii sângeroase până ce poporul l-a izgonit de la tron. Refugiat la Corint şi-a continuat orgiile sexuale, dedându-se prostituţiei masculine oriunde, până ce a ajuns să putrezească de viu cu sfincterul anal rupt. în cadrul homosexualităţii el era partener pasiv. La Corint moravurile erau atât de libere, încât fiecare casă ajunsese un lupanar, adică un bordel. Femeile onorabile din această localitate aşteptau răbdătoare pe plajă sosirea marinarilor străini care risipeau uşor aurul, drept recompensă pentru plăcerile sexuale. AICI se adunau femei venite din Fenicia, Milet, Cipru şi Lesbos pentru a practica industria lucrativă a prostituţiei. Demetrios, regele Macedoniei, a străbătut deghizat Grecia în căutarea plăcerilor sexuale. Prefera fetele tinere pe care le educa practic pentru satisfacerea rafinată a simţurilor sexuale. Dintre curtezanele lui se remarcă dansatoarea Lamia care îl făcea pe rege să cadă pradă dezmierdărilor ei stranii. Una dintre cele mai prestigioase curtezane a Greciei antice a fost Thais, iubita lui Alexandru cel Mare. Ea l-a însoţit în toate expediţiile războinice şi dormea în cortul lui. Există comentarii că, fără prezenţa acestei „mari prostituate", Alexandru cel Mare n-ar fi ajuns unul din cei mai glorioşi cuceritori ai planetei. După moartea lui Alexandru ea s-a măritat cu regele Egiptului. Un nume celebru de curtezană este Aspasia, originară din Milet, dansatoare şi muzicantă la Megra. Pe la jumătatea secolului V î.Hr., ea s-a stabilit la Atena, unde era în permanenţă înconjurată de tinere şi frumoase hetaire, adică de curtezane. Aspasia avea o dicţie excelentă şi se purta foarte elegant. Ea a deschis o şcoală de retorică. La lecţiile ei de etichetă veneau bărbaţii cei mai iluştri pentru a se desăvârşi în arta de a vorbi şi filozofa cu eleganţă. De aici nu lipseau nici cele mai importante matroane (femei căsătorite) pentru a participa la discuţii şi a afla secretul fericirii conjugale. Fetele veneau la Aspasia pentru a învăţa arta de a plăcea bărbaţilor. Aspasia a dat tonul în moravuri, în politică şi în modă. Multe ateniene bogate şi cinstite au devenit curtezane pentru a avea un comportament asemănător Aspasiei în cele din urmă Aspasia devine iubita lui Pericle (490—429 î.Hr.) şi apoi soţia lui după ce acesta divorţează de Chrysila. El o aprecia ca având mai mult geniu decât toţi înţelepţii Greciei. Pericle a iubit-o pe Aspasia fără gelozie. Când pleca la Senat, el o lăsa în compania lui Socrate şi a lui Alcibiade, care au avut-o sexual înaintea lui Pericle. Filozofii vremii nu făceau excepţie de la relaţiile intime trupeşti. Epicur (341—270 î.Hr.), era bărbatul intim al frumoasei Beontion, trecută printre filozoafe. El o poseda sexual în faţa discipolilor săi arătându-le câ omul trebuie să se bucure de toate voluptăţile posibile (E. Reglis, 1994). în lipsa lui Epicur, ea întreţinea relaţii sexuale cu discipolii lui. Filozoful Epicur a cunoscut numeroase iubiri feminine şi masculine. El a făcut pasiuni pentru mai mulţi bărbaţi. Homosexualitatea era larg răspândită atât la bărbaţi cât şi la femei, fiind apreciată ca o activitate sexuală normală. De unii bărbaţi era idealizată. Aristotel (384—322 î.Hr.), savant şi filozof grec, a fost heterosexual şi homosexual. în cadrul relaţiilor intime era element activ. Albicide era unul din cei mai vestiţi afemeiaţi. El era iubitor de femei dar servea şi drept femeie pentru alţi bărbaţi. Bărbat cu frumuseţe de femeie era preferat adesea de războinici în locul celor mai seducătoare curtezane. Poeţii şi filozofii au trăit cu el în deplină intimitate.
2

Din gelozie, femeile l-au urât din toată inima. Homosexualitatea la femei a fost numită de greci tribalism, iar mai târziu apar termenii de lesbianism şi saphism. Dragostea dintre femei a fost menţionată de poeta Sapho care a trăit cu un grup de femei pe insula Lesbos (sec. VI î.Hr.). Ea era considerată imorală şi îndrăgostită de femei. Se întâlnea cu ele într-o casă de cultură pentru cinstirea muzelor. Aici se slăvea tot ce era frumos. Sapho descrie calităţile intens emoţionale ale dragostei dintre ele. Termenul de lesbianism derivă de la Lesbos, numele insulei pe care s-a constatat întreţinerea relaţiilor sexuale interfeminine, iar termenul de saphism, de la numele lui Sapho, care a popularizat în scrierile ei activitatea sexuală dintre femei. Saphismul era slăvit de Sapho ca o formă supremă de iubire, dincolo de relaţiile normale. în copilărie ea a avut legături incestuoase cu fratele ei Keraxos. Majoritatea grecilor se pronunţau împotriva lesbianismului ca amor. Ei considerau că femeia era creată pentru a fi soţie, să nască copii, să aibă grijă de ei şi de casă. în cadrul cuplului femeia avea datoria să satisfacă dorinţele sexuale ale bărbatului. Femeia aristocrată nu avea voie să părăsească gineceul casei. Legile recomandau femeilor respectabile, să nu părăsească casa pe timp de noapte pentru a nu fi bănuite de adulter. Realitatea este că civilizaţia ateniană antică ascundea un furnicar de pasiuni vulgare şi de moravuri denaturate. Banchetele grandioase, cunoscute sub numele de festinuri, culminau cu relaţii sexuale anormale, respectiv cu relaţii homosexuale între bărbaţi, relaţii homosexuale între femei şi relaţii heterosexuale între bărbaţi şi femei, altele decât cele legate de căsătorie. În civilizaţia antică a romanilor aspectele legate de sexualitate şi de sex au un caracter pur pragmatic. Majoritatea dintre ei se ocupau mai puţin de aspectele abstracte şi de formele de manifestare estetică. Romanii considerau că frumuseţea fizică a unei femei constă în ceva bine proporţionat, subţire, cu coapsele proeminente, piele fină şi părul vopsit în galben sau roşu. Bărbatul ideal pentru femeie era cel cu corpul musculos şi puternic bronzat. Libertinismul sexual era proeminent. Căsătoriile se împuţinează, divorţurile devin frecvente, relaţiile extraconjugale cu sclavele se înmulţesc. Activitatea sexuală se desfăşura oriunde se nimerea. Băile publice erau, de obicei, locul întâlnirii întâmplătoare pentru orgii sexuale. Ele erau mult căutate de libertini. La Roma existau opt sute de băi publice unde îşi găseau plăcerile sexuale persoane de toate tipurile, inclusiv cei ce proveneau din familii austere. în asemenea băi a exaltat rafinamentul amorului lesbian. La băile publice sau prin boschete erau şi copii de ambele sexe, pricepuţi în toate rafinamentele sexuale. Masorii şi masezele căutau cu mâinile punctele erogene ale pacienţilor pentru a-i excita, iar actul sexual era inevitabil. Circurile erau nu numai loc al artei şi destinderii, dar şi loc în care se putea face amor homosexual sau heterosexual. Curtezanele romane îşi primeau clienţii oriunde, la domiciliu, în grădini, sub poticurile templelor, în preajma cazarmelor, la circ, pe malul Tibrului, în colţuri umbrite de stradă etc. înţelegerea dintre parteneri pentru o partidă de sex era simplă : femeia arăta palma, iar bărbatul ridica degetul. În sezonul de primăvară (aprilie) la romani se organizau Florariile, serbări agrare ce durau şase zile, timp în care poporul petrecea din plin. Vinul şi mâncarea nu lipsea nimănui. Aveau loc dansuri cu ritmuri diferite, exaltate şi lascive. Se simulau lupte după care aveau loc scene de prostituţie pablică. în timpul serbărilor dispăreau deosebirile de clasă. Sclavii deveneau liberi câteva zile. Oamenii umblau goi şi se împerecheau pe străzi sau în pieţe publice. La această sărbătoare a veseliei participau şi curtezanele. Dincolo de serbări, cei cu educaţie aleasă dispuneau de mijloace elevate pentru întâlniri. Se organizau dineuri unde se conjugau idei, idealuri şi sentimente. Valeria Mesallina (25—48 d.Hr.), lacomă, crudă şi defrânată, soţia împăratului Claudius I (10 î.Hr— 54 d.Hr) organiza întâlniri la Palat între doamne nobile şi bărbaţi aleşi de ea, iar soţii erau martori. întreţinerea relaţiilor sexuale se făcea în camere speciale, în case de întâlnire, în localuri publice etc. La banchetele organizate de romani, cunoscute sub numele de festine, se întâlneau bărbaţi şi femei de toate vârstele şi din toate clasele. Aici se consumau marile plăceri ale trupului, iar desfătarea sufletească se extazia printr-o mare satisfacţie. Toţi erau supuşi ideii: „Să profităm
3

de viaţă, ea e atât de scurtă”. Starea morală a acestor festinuri era aceeaşi la bogaţi şi săraci, toţi fiind stăpâniţi de aceeaşi lăcomie sexuală. Femeile erau foarte amatoare pentru consumul a cât mai multe acte sexuale. între toate se remarcă Mesallina care s-a declarat „invincibilă" după ce a întreţinut paisprezece relaţii sexuale consecutive cu paisprezece atleţi viguroşi. Nimeni nu i-a putut potoli dorinţele. Profitând de somnul greu al bărbatului — împăratul Claudius l —, ea se deghiza, părăsea palatul şi se ducea la un anumit lupanar unde îşi avea odăiţa ei. Aici sub numele de Lysisca primea pe oricine — patrician ori plebeu, tribun ori sclav, poet ori gladiator, libertini josnici ori grăjdari (E. Relgis, 1994). Era vizitată de câte douăzeci, treizeci de amanţi într-o noapte. în zori se întorcea bucuroasă la palat pentru a dormi. De multe ori însetată încă de sex, îl trezea din somn pe Claudius ca să întreţină raporturi sexuale. Mesallina nu a fost singura femeie doritoare de mult sex. Au mai fost şi altele, tot atât de pătimaşe, dar au ştiut să îşi păstreze secretul marilor pasiuni pe care le-au avut. Heterosexualitatea împăraţilor era redutabilă. lulius Cezar(100—44 î.Hr.) iubea femeile fără deosebire de clasă şi de vârstă. Mamă şi fiică se întâlneau în patul său. El a iubit-o pe Servilia, mama lui Brutus, unul din asasinii lui de mai târziu, apoi Servilia a introdus-o la împărat pe fiica ei , Tertia. A fost amantul soţiei lui Pompeius, amantul Eunoei — regină maură, al Cleopatrei, cu care a petrecut multe nopţi de extaz sexual. Cu banii Romei, împăratul a cumpărat multe femei pentru plăcerile sexuale. Octavian Augustus îi confiscă lui Tiberius (42—37 î.Hr.) pe împărăteasa Livia. Ea îl ajută pe Augustus să-şi procure cât mai multe femei. Tiberius, urmaşul lui Augustus, hotărăşte condamnarea la moarte a oricărui bărbat sau femeie care nu se lasă în voia lubricităţii sale. Neron (37—68 d.Hr.), ca împărat, a violat-o pe vestita Rubria. Incesturile la romani sunt prezente, mai ales la împăraţi. Octavian Augustus a avut relaţii sexuale cu propria fiică, lulia, după care a exilat-o, căutând să aibă informaţii despre oricare bărbat care se apropia de ea. Caligula (12—41 d.Hr.) a întreţinut relaţii sexuale cu surorile sale, după care le-a prostituat cu favoriţii săi, iar apoi le-a exilat pe o insulă. Neron a întreţinut relaţii incestuoase cu mama lui, Agripina, pe care apoi a ucis-o. Homosexua!itatea, romanii o acceptau ca pe oricare alt fenomen al vieţii. în Roma, majoritatea barbaţilor cu poziţie socială foarte bună erau bisexuali. împăratul Cezarera era numit de contemporanii săi bărbatul tuturor femeilor si femeia tuturor bărbaţilor. Printre numeroşu tineri pe care i-a iubit a fost şi Claudius, urmaşul său la tron. Privind homosexualitatea, acelaşi lucru se spunea şi despre Neron, Augustus, Adrian, Domiţian şi Traian. Octavian Augustus a fost adoptat de luliu Cezar cu pretul tinereţii sale. Auguslus s-a prostituat în Spania pentru 300 000 de sesterti. Neron, se nâpustea asupra bărbaţilor legaţi de stâlpi şi după ce îşi satisfăcea dorinţele, se lăsa el insuşi pradă sexuală unui sclav eliberat, Doriphone. cu care s-a căsătorit. Tot el îl castrează pe tânărul Sparus cu care apoi se căsătoreşte îmbrăcându-l in împărăteasă. Adrian, impăratul pacific a avut o mare pasiune pentru frumosul sclav Antinous. Moartea accidentală a slavului l-a lăsat pe împărat neconsolat. Romanii cunoşteau măsurile contraceptive şi de igienă sexuală. Prevenirea gravidităţii se realiza prin folosirea de soluţii astringente, irigaţii vaginale acide sau alcaline care reprezentau un mediu nefavorabil pentru spermatozoizi. Mai erau folosite sisteme contraceptive asemănătoare diafragmelor de azi. Informarea oamemlor din acea vreme privind sexul şi sexualitatea s-a realizat prin scrieri despre rolul bărbatului şi al femeii în activitatea sexuală, despre abstinenţa prelungită, masturbaţie, eliminarea stării de oboseală care urmează contactului sexual, prin igiena sexuală etc. Poeţii romani rivalizau în senzualitate. Horaţiu prefera prostituatele, deoarece erau imediat abordabile sexual. Prima lui amică pentru sex a fost Neera, apoi Catia, Cimera, Glyera, ultimele două l-au iubit dezinteresat. Tibulius a fost poetul iubiril dar nu a avut noroc în dragoste. Ovidiu, autorul Artelor de a iubi şi Melamorfozelor, a cântat-o pe Corina, făptură inexistentă. în realitate, Corina, era soţia unui roman gelos, pe care a cucerit-o cu greu. Nu a avut noroc în dragoste. El s-a însurat de trei ori. A iubit-o mult pe lulia, fata împăratului Augustus, motiv pentru care a fost exilat la
4

care era acceptată ca o fatalitate. 2. În societate. drepturile în privinţa sexualităţii nu erau egale. aspectul romantic. Dacă nu respectau aceste prescripţii. Asemenea prevederi se aplicau şi la femei. Sub diverse forme se predicau poligamia şi poliandria. Conform acesteia. Pentru căsătoria unei fete de pe domeniul lui. În Franţa. Ea se baza pe castitate care devine doctrină. prin secolele XI—XII. dragostea are un alt demers în societate. pasiunea în iubire sunt elementele de bază care reflectă simţămintele şi trăinle romanilor. Pentru preocupările lor sexuale nu se justificau în faţa nimănui. nobilul trebuia să-şi dea acordul. Sexualitatea in evul mediu Îîn Evul Mediu. în Italia. hetero-sexualitatea şi homosexualitatea nu au dispărut deşi legile erau foarte aspre. leşirea din cameră pe timpul nopţii se făcea prin însoţirea călugărului mai tânăr de către unul mai bătrân. mila şi dragoste. cu un fizic frumos şi suflet generos. cuprins între secolele V şi XV. La reuniunile organizate pe întuneric. natura intimă a dragostei. Erotismul islamic se desfăşura pe fondul consumului de haşiş. Pretenţiile acelor vremuri impuneau ca femeia să fie iubită cu judecată şi nu cu pasiune.Tomis. în cadrul familiei.2. Morala se baza pe percepte religioase şi consta din virtute. ci dimpotrivă. li se ardea părul de pe corp cu o torţă. iar ea era obligată să-i acorde prima noapte de sexualitate. Femeia era sclavă şi sursa lor de plăcere. în Flandra. Mai târziu. erau biciuite şi expuse public agăţându-li-se de spate o tăbliţă pe care scria vina. Problema devenise generală. Duritatea însă nu a putut elimina preocupările sexuale ale oamenilor. devine drastică . În operele lăsate de poeţi. progresează. Toate aceste măsuri erau luate de justiţia ecleriastică. voind să-şi elibereze sufletul şi trupui. constituia un mediu foarte favorabil pentru acest tip de act sexual. Măsura era luată pentru preîntâmpinarea actului sexual anal. dezvoltării oraşelor şi culturii ecleriastice. Infanticidul (omorârea copilului) atrăgea pedeapsa capitală. poet de talent. alcătuită din celibatari. Faţâ de antichitate. 1998). Era religia voluptăţii libere. Măsurile luate nu au dus la eradicarea fenomenului. iar o lumânare să ardă permanent pentru a se putea supraveghea. tăierea unui membru pentru a doua greşeală şi arderea pe rug pentru a treia greşeală (D. Activitatea sexualâ era admisă numai în scopul procreăru. Clericii erau celibatari. La sfârşitul Evului Mediu. Castitatea şl ascentismul erau preocupările de bază în privinţa sexualităţii. Augustin. Acest drept îl aveau numai nobilii. pe braţ sau în alte părţi. sugera ca bârbatul să nu-şi atingă femeia. La sfârşitul secolului XIV şi în secolul XV. Riturile erotice erau practicate în comunitatea sexuală. În cazul prostituţiei. în cadrul lor libertatea sexuală ajunsese până la promiscuitate. bărbaţii şi femeile se împerecheau într-un delir sacru. În Evul Mediu existau secte erotice. toata puterea era în mâinile clerului şi nobilimii. Prostituatele erau ţinute într-o anumită stradă sau într-un anumit cartier şi purtau un costum special pentru recunoaştere. bârbatul care îşi iubea cu ardoare soţia comitea un adulter. împerecherea sexelor simboliza eternitatea. femeia trebuia să dea dovadă de supunere necondiţionată. Concubinele. prostituţia. Unele prostituate erau marcate cu fierul roşu pe frunte. Petronius. în cartea Oraşul lui Dumnezeu. adulterul se pedepsea cu tăierea capului. şcoala de Drept din Orleans publică un cod de legi care prevedea pedepsirea prin castrare pentru prima greşeală. în alte părti femeia adulteră era îngropată de vie. Măsurile stabilite de Consiliul de la Latran sunt aplicate cu 5 . Numai enunţul în convorbire a cuvântului sex presupunea intervenţia teroarei. S-a mers până acolo încât Sf. Ei puteau avea relaţii sexuale cu oricine. Toţi sfinţii şi sfintele catolice practicau misticismul erotic. Homosexualitatea se practica pe ascuns. în Franţa se admiteau relaţiile intime între un bărbat şi o femeie fără a fi căsătoriţi. Ea a luat amploare în Evul Mediu datorită renaşterii carolingiene. Atitudinea Papei Pius al V-lea . Mater. Lumea monastică. atitudinea faţă de homosexuali se înăspreşte. procesele contra homosexualităţii se înmulţesc. toate oraşele se confruntau cu aceste fapte. existau măsuri severe. în secret işi lâsau libere chemările de dragoste şi înfăptuirea ei. Acestea erau ataşate creştinismului primitiv. Pentru a curma fenomenul Sfântul Benedict prevăzuse ca fiecare călugăr să doarmă în câte un pat. schimba metresele în fiecare zi. Oamenii simpli nu se puteau bucura deschis de o relaţie intimă.

Se folosea de calităţile ei pentru interesele politice ale familiei. umaniştii. femeie cu educaţie superioară. 0 altă curtezană a fost Lucreţia Borgia. adultă. călugării şi călugăriţele trebuie să se căsătorească. artişti. văduve şi domnişoare — făceau dragoste fără reţinere. de tandreţe. Femeia îşi recapătă prestigiul în familie. De cele mai multe ori fetele nu ajungeau virgine în patul nupţial. Judecătorii însă păcătuiau deseori ca şi acuzaţii. pentru o populaţie de 4000 de bărbaţi erau 300 de fete de plăcere. Prostituatele aveau voie să-şi desfăşoare activitatea în propriile locuinţe. Sexualitatea în timpul renaşterii Renaşterea. În privinţa relaţiiior sexuale totul a fost perfect până la apariţia sifilisului ca boală venerică. De cele mai multe ori fetele îşi căutau un bărbat care să le servească de sot-paravan. În ţările germanice prostituţia era organizată de stat. în vremea aceea. 0 situaţie aparte o aveau sclavele care erau folosite fără interdicţie drept concubine. respectiv cu diplomaţi. Martin Luther (1483—1546).3. dar se declară împotriva 6 . Copiii nelegitimi erau recunoscuţi de părinţi şi aveau aceleaşi drepturi cu cei născuţi legitim. Sentimentele lor mai rar erau luate în seamă de către bărbaţi. soţie ori văduvă. în concepţia lui sexul si căsătoria — ambele sunt create de Dumnezeu. înzestrate cu o deosebită inteligenţă. Ea s-a întâlnit cu toate celebrităţile din vremea lui lulius al II-lea şi Leon al V-lea. 0 femeie şi o fată cinstită pentru a-şi putea plăti datoriile se putea angaja pentru un anumit timp într-o casă de prostituţie. Clericii şi călugării care practicau homosexualitatea se încredinţau justiţiei seculare. Solemnităţile erau un bun prilej de prostituţie. Moravurile erau destul de libere. Se spune că a avut o mie de amanţi cunoscuţi. aduce profunde modificări şi în privinţa relaţiilor intime. Apar şi idei complezente privitoare la sex favorabile oamenilor din serviciile religioase. salvându-şi aparenţele. Curtezana tipică din această epocă este Imperia. în anul 1529 la Lucena. Unele dintre ele. fapt ce îi făcea iertători pe cei care erau victimele naturii lor hipersexuale. femeile din lumea bună — soţii. reformator religios francez. sugerează că boala a fost trimisă pe Pământ de Dumnezeu pentru a pedepsi imoralitatea.fermitate. care erau intelectualii vremii. 2. căsătoria. Caterina de Medici (1517—1589) s-a folosit de domnişorele de onoare pentru a-i atrage pe adversari. în 1490 erau la Strasburg 57 de case publice. Grigore cel Mare. reformator religios. de pe urma căreia avea de câştigat. De asemenea. a întreţinut relaţii sexuale şi cu fraţii ei. muziciană şi pricepută în artă. Pe surorile ei care erau prostituate. care a constituit un eveniment în întreaga lume. Printre cei mai sângeroşi inchizitori ai istoriei au existat parasesuali sau perverşi sexuali. Se profită de această situaţie şi Biserica duce o campanie de luptă împotriva moravurilor sexuale. o jovială dragoste pentru viaţa sentimentală. Treptat dispare conflictul dintre realitatea sexuală şi idealurile creştinităţii. Ea a început în Italia. Acest flagel s-a întins uimitor de repede în Franţa. ea era fecundă în orice situaţie. teolog german. bătrână. Ele erau apreciate de soţii lor. Celibatară. readuc societăţii spiritul Greciei şi Romei antice. Când a murit i s-au făcut funerarii magnifice şi a fost îngropată în Biserica Sf. deoarece trăiau cu ele fără gelozie. La debutul secolului XV. admite existenţa dorinţei sexuale şi necesitatea împlinirii ei. Pe mormântul ei se află gravat epitaful: Copilă. Avea o atitudine plină de curiozitate. Jean Calvin (1509—1564). fără a avea permisiunea de-al părăsi. Cezar şi Jean. iubeam cu amintirea. Homosexualitatea era la ordinea zilei şi nu reprezenta o problemă discutabilă. monseniori în purpură. iubeam cu speranţă. La Paris multe dintre femei erau lesbiene. Papa lulius al II-lea le-a ţărcuit într-un cartier din Roma. El avansează propunerea că preoţii. erau considerate ca membre onorabile ale societăţii. iubeam cu fantezie. precum şi pe alte prostituate. El se alătură concepţiei lui Martin Luther privind virginitatea. de amabilitate faţă de femei şi bărbaţi. farmec şi educaţie. Lucreţia a avut legături incestuoase cu tatăl ei Papa Alexandru al Xl-lea în urma cărora a născut doi copii. În Franţa. Imperia a fost apreciată de toţi oamenii de seamă ai vremii. femeie cultă şi de o frumuseţe stranie. Cele două sau trei sute de cavalere întreţineau relaţii sexuale dirijate de stăpâna lor.

Începând cu secolul XIX apare romantismul. Femeile când erau înşelate de soţii lor deveneau foarte drastice. care pune echilibrul formelor clasice în favoarea libertăţii şi fanteziei. pornind de la idealizarea naturii. femeia tremurând. adulterul era aspru pedepsit. haremurile erau populate de sclave. După pravila domnească muierii celeînice i se turna plumb topit pe acolo unde a păcătuit. sultana-mamă. Bărbatul era atotputernic. de gândire. în alte situaţii vinovata era trimisă la mânăstire sau căsătorită înainte de a se naşte copilul. Prostituţia bântuia şi în ţările Româneşti. fecioriei şi al căsătoriei. Fecioarele erau răpite de pe toate ţărmurile mediteraneene. în cadrul secolului XVIII apare un nou curent — iluminismul — care sub raport filozofic acordă sexualităţii noi dimensiuni şi precepte. cel care a purtat lupte cu domnii Radu de la Afumaţi şi Petru Rareş.moravurilor uşoare. ginerele arăta semnele virginităţii. Sultanul Marocului avea în harem 800 de femei. Familiile distinse se simţeau onorate dacă şahul o prefera pe cea mai frumoasă fată a lor. în această perioadă sunt exprimate şi păreri cărora 7 . câteva mii de femei au fost înecate. iar cele interioare purtau numele de harem. Pedepsirea acestor preocupări era foarte aspră. Nunta consta dintr-un ospăţ care dura toată noaptea. în Moldova. dar şi abstinenţei. întărind dominaţia otomană asupra ţării Româneşti. Raporturile sexuale cu persoane neverificate a determinat răspândirea sifilisului. Sexualitatea şi sexul erau larg răspândite şi la otomani. făcând ravagii în vremea Renaşterii. în Valahia. După cucerirea Constantinopolului de către turci. Aproximativ în anul 1750. navigator şi explorator britanic. acceptând şi practicând cu ardoare sexul. Polinezia etc. Prostituatele de meserie îşi desfăşurau industria sexuală pe ascuns. Acest aspect este constatat de James Cook (1728— 1779). este de reţinut Soliman Magnificul (1520—1566). gânditor iluminist. şahul Persiei avea în harem 300—400 de femei. Activitatea sexuală se cerea să se desfăşoare pe bază de raţionament. femeilor cu moravuri uşoare li se tăia nasul. bărbaţilor şi amanţilor. scriitor şi muzician francez. El admite ideea primordialităfii sentimentului în raport cu raţiunea. Homosexualitatea era interzisă. Femeile erau roabe ale părinţilor. Libertinismul sexual devine o realitate. Bărbatul şi femeia devin egali. Pe la 1643. Ele erau aduse din provincii creştine sau păgâne cucerite de turci. iar Sultanul din Java avea până la 10000 de femei. După prima noapte a nunţii. Gelozia lor mergea până la otrăvirea şi castrarea bărbatului. Se cerea ca el să se petreacă particular şi în taină. fete care se comportau liber în privinţa sexualităţii. erau puse la stâlp şi adesea înecate. Romantismul înlocuieşte raţionalul din sexualitate cu emoţia şi instinctul. Jean Jacques Rousseau (1712—1778). Mamele aveau foarte mare grijă de cinstea fetelor. Se încurajează ideea ca relaţiile sexuale să se manifeste în plinătate. El era un avid consumator de sex. În Moldova şi Valahia moravurile au fost influenţate de mentalitatea otomană. sultanii au construit seraiul — palat al sultanului — un adevărat oraş de sine stătător. În Egipt. punându-se accent pe onorabilitate şi virtute morală. Clădirile exterioare cuprindeau administraţia statului otoman. eunucii şi prinţii. unde femeia ca ideal era considerată o combinaţie între sex şi intelect. ceea ce devine sexualitatea iluministă. Nu ieşeau în lume decât rareori şi niciodată singure. Căsătoria se bazează pe dragostea reciprocă dintre două persoane egale: bărbatul şi femeia. Acest sistem de pedepsire a dăinuit până la începutul secolului XIX. în Anglia nu se respingea aspectul erotic din viaţa indivizilor. Ea se bazează pe vârsta raţiunii. În secolele XVII şi XVIII atitudinea filozofilor iluminişti faţă de sex şi sexualitate evoluează. Ginerii dacă nu le găseau virgine le trimiteau acasă. El consta din beţie şi jocuri. fără a fi stingherite de conceptul virginităţii. fiind preferate cele cu vârsta între 8 şi 15 ani. Acestea erau rezervate familiei imperiale formată din sultan. în harem existau mii de femei ce serveau drept concubine sultanului. Sub domnia iui Vasile Lupu . care întâlneşte în Tahiti. Cei descoperiţi cu practicarea homosexualităţii erau pedepsiţi cu închisoarea. lansează un nou curent în privinţa relaţiilor intime. Sub Carol al X-lea s-a elaborat şi executat ordonanţa Ludovic cel Sfânt care prevedea desfiinţarea prostituţiei legale. se opune promiscuităţii. odaliscele. Dintre sultani. trăieşte si lasă să treacă. cadânele. Coranul consfinţea poligamia. venea să-i sărute mâna. având câte o fecioară în fiecare noapte.

La New York ia fiinţă Oneida Community care s-a preocupat de îmbunătăţirea relaţiilor sexuale şi sociale dintre bărbat şi femeie (Maria Mândru Ungureanu. 2. în unele cazuri. Contemporaneitatea se caracterizează de la început şi se menţine în continuare prin neiinişte sexuală şi activitate sexuală intensă. Industrializarea conferă femeii prosperitate economică. iar la femeie de către ovare (ovarium). Un exemplu îl reprezintă confiscarea în anul 1899. dorinţa sexuală. Preocuparea pentru educaţia sexuală a copiilor şi adolescenţilor a devenit o necesitate. iar făţărnicia. Ea participă activ la dezvoltarea economică şi este implicată în politică. al visurilor şi al impulsurilor de autoafirmare. privitor la relaţiile intime. Se lămuresc multe aspecte care i-ar putea conduce spre greşeli ce le-ar marca temporar sau pentru totdeauna personalitatea. cărţi şi instituţii. Dintre publicaţiile sale menţionăm „Trei eseuri asupra teoriei sexualităţir prin care reinstaurează relaţiile sexuale ca factor major în activitatea umană. În multe ţări ale lumii. în care se făceau referiri la masturbaţie. Apar în acest scop nenumărate reviste. orgasm. reprezintă organele care determină sexul anatomic al unei persoane: la bărbat ele sunt reprezentate de testicule (testis). o reprezintă cărtile: „Conduita sexuală a bărbatului” (1945) şi „Conduita sexuală a femeii" (1948) scrise de Alfred Charles Kinsey. S-au introdus în şcoli programe de sexualitate. 1994). Conduita sexuală a adultului depinde în mare parte de informaţiile culese în perioada adolescenţei. de către poliţie. Aceste idei. Se practică controlul naşterilor aplicându-se măsuri contraceptive. heterosexualitate şi homosexualitate. Anatomia organelor genitale Organele genitale. psihiatru austriac. impotenţă la bărbaţi şi frigiditate la femeie etc. activitatea homosexuală şi promiscuitatea erau la ordinea zilei. Cu toate aceste preocupări ale victorialismului. structurare şi funcţionare. prefăcătoria. apare victorialismul. ajung în America. El a studiat rolul sexualităţii în viaţă şi în artă. atitudini şi practici privind sexul şi sexualitatea din Europa. atât cele masculine cât şi cele feminine sunt diferenţiate specific. Ambele sunt glande cu secreţie mixtă: exo-endocrină: ca şi în cazul glandelor 8 . Educaţia sexuală a tinerilor şi. mai puţin în România. dar mai ales în Anglia. Declanşarea primului război mondial are reflecţie şi în comportamentul social privind sexualitatea şi relaţiile sexuale. a adulţilor devine o preocupare deosebită. în timpul industrializării. a cărtii Studies in the Psychology of sex scoasă de Havelock Ellis. Prima carte care neutralizează dogma în victorialism este Căsătoria ideală (1926) scrisă de Theodor Van de Velde. curent de opinie în care morala etică are ca ideal negarea sau reprimarea sexualităţii. Teama că prosperitatea economică a femeii ar putea tulbura sistemul matrimonial îi determină pe bărbaţi să-şi îndrepte atenţia către familie şi casă. Dragostea trece pe planul secund. Femeia capătă drept de vot prin constituţie. Sexualitateaîn epoca contemporană La începutul secolului XX au loc mari evenimente economice. să fie permise activităţi sexuale înainte de căsătorie. Se interzic conversaţiile şi cărţile în care precumpăneau relaţiile sexuale. El prezintă deschis şi curajos toate aspectele legate de activitatea sexuală punânduse accent şi pe tehnici convenabile de realizare a relaţiilor sexuale. Progresele realizate pe toate planurile se reflectă şi asupra sexualităţii din punct de vedere al concepţiei.căsătoria constituie un „monopol odios" şi se susţine ca dragostea să fie liberă. Sunt cenzurate referirile la sex. Glandele reproducătoare sau gonadele. Cea mai completă sursă de informaţii privind sexologia. în această perioadă istorică. politice şi sociale.4. falsitatea erau aproape o regulă în comportamentul indivizilor. cât şi extraconjugale. un rol important îl au preocupările lui Sigmund Freud (1856—1939). către sfârşitul secolului XIX. Rolul lor este de a-i informa pe tineri despre ce nu este bine şi despre ce este bine în relaţiile sexuale. datorită trăsăturilor particulare de dezvoltare.

Organele genitale masculine Organele genitale masculine. sunt separate în organe genitale interne şi externe.exocrine. cel drept fiind ceva mai sus situat decât cel stâng. o margine anterioară (frontală) şi una posterioară. măsurând circa 4. Organele genitale externe (organa genitalia masculina externa). interne şi externe. ale cărei feţe laterale sunt uşor turtite. De pe faţa interioară a acestei tunici pornesc o serie de septuri (septula testis) ce împart parenchimul testicular în lobi sau lobuli (lobuli testis). sunt reprezentate de: penis. glandele bulbo-uretrale şi prostata. Organele genitale. sunt reprezentate de: testicule. şi care perforează tunica albuginee pentru a pătrunde în capul epididimului. iar faţa laterală uşor dispusă spre partea posterioară.100 cm lungime şi având circa 140 μm în diametru. Testiculele sunt suspendate în interiorul scrotului prin intermediul cordoanelor spermatice. Fiecare conţine un număr de 3 sau 4 tubi seminali contorsionaţi (tubuli seminiferi contorti) fiecare măsurând 70 . Ca toate organele intraperitoneale. precum şi un pol superior şi unul inferior. sunt secretate şi sunt responzabile de procesul de reproducţie. dimpotrivă. sunt distincte: organele genitale interne (organa genitalia masculina interna) OGMI. gonadele sunt reponzabile de sinteza de hormoni care pătrund în curentul sangvin şi influienţează apariţia şi dezvoltarea caracterelor sexuale secundare. Posedă în consecinţă o faţă internă (medială) şi o faţă externă (laterală). fazic. cordoane spermatice. sau altfel spus. în continuare una cu cealaltă. la nivelul mediastinului testicular. celulele germinale sau sexuale (gameţii) sunt produse la acest nivel. după un model continuu sau. situat în porţiunea inferioară a scrotului. Mediastinul reprezintă o porţiune mai îngroşată a tunicii albugineea şi are o structură spongioasă. sau simplu albuginee. Tubii seminiferi conţin celulele germinale (spermatogoniile) aflate în diverse stadii de dezvoltare şi din care se maturizează în mod continuu spermatozoizii. Organele genitale masculine interne 1. testiculul este acoperit direct de tunica parietală peritoneală (lamina visceralis) care se continuă direct cu tunica parietală vaginală. Testiculele Testiculul reprezintă un organ pereche. Structura: testicului este alcătuit dintr-un parenchim închis într-o capsulă densă de ţesut conjunctiv numită tunica albuginee. Lobulii testiculari sunt în număr de 100 până la 250 şi au o formă conică cu vârful dispus înspre mediastinul testicular. Marginea posterioară este ocupată de către epididim. 9 . OGME.30 g. întocmai ca şi în cazul glandelor endocrine. Pe de altă parte. 3 sau 4 tubi seminiferi fuzionează formând tubii seminali drepţi (tubuli seminiferi recti) şi care la nivelul mediastinului testicular se anastomozează formând o reţea numită rete testis. canale deferente.5 cm lungime. epididime. La vârful lobulului. Este o structură ovoidală. vezicule seminale. Din rete testis emerg un număr de 18 -22 canale eferente. Greutatea fiecăruia variază între 25 . atât cele masculine cât şi cele feminine. Septurile pornesc radial de la nivelul marginii anterioare şi feţele laterală şi internă. până la marginea posterioară a testiculului şi fuzionează în porţiunea superioară a acesteia pentru a forma mediastinul testiculului. la nivelul marginii sale posterioare. astfel încât polul său superior este uşor orientat înafară. uretra peniană şi scrot. Testiculul împreună cu epididimul sunt înveliţi în tunica vaginală (sau vaginala testiculară) care formează o cavitate seroasă virtuală în jurul lor. aproximativ 3 cm lăţime şi având o grosime de circa 2 cm. de-a lungul marginii posterioare. precum şi buna funcţionare a organelor genitale. orgenele reproductive.

5 mm. oarecum turtită şi coafează polul superior al testiculului. Ca aspect se prezintă sub forma unui tub având o culoare alb-sidefie şi consistenţa dură a unei mine de creion. o porţiune mijlocie îngustată . Porneşte de la nivelul inelului inghinal profund până la nivelul marginii postero-superioare a testiculului. tunica mucoasă (tunica mucosa) dispusă la interior. este reprezentată de un conduct de formă cilindrică şi foarte sinuos. şi se uneşte cu porţiunea excretorie a canalului seminal (porţiunea excretorie a veziculei seminale). în final. şi.corpul epididimului (corpus epididymis) şi o porţiune terminală efilată coada epidimului (cauda epididymis) care se continuă cu canalul deferent respectiv. Epididimul Epididimul este o formaţiune pereche alungită. ambele canale formând un trunchi comun sub denumirea de conduct (canal) ejaculator (ductus ejaculatorius) şi care se deschide la nivelul porţiunii prostatice a uretrei masculine. 3. Porţiunea următoare. canalul deferent este alcătuit dintr-o serie de tunici concentrice: adventicea (tunica adventitia) formată din ţesut conjunctiv într-un amestec de fibre elastice. epidididymis inferius) între corpul epididimar şi marginea testiculului menajându-se un spaţiu închis în fund de sac numit sinusul epididimar (sinus epididymis). tunica musculară (tunica muscularis). Epididimul este acoperit de foiţa viscerală a tunicii vaginale a testiculului şi este vascularizat de vase arteriale provenind din artera testiculară. Este reprezentat de un plex de fibre musculare striate şi . vase de sînge şi filete nervoase. Canalele deferente Canalul deferent (ductus deferentes) este un alt organ pereche. vase limfatice. Porţiunea terminală are un aspect evazat. pentru a se termina sub vezica urinară. arterele testiculare. care intră în alcătuirea cordonului spermatic. Porţiunea internă a cordonului spermatic corespunde peritoneului care tapetează micul bazin (fascia transversalis) şi poartă denumirea de fascia spermatică internă. Ca structură. motiv pentru care se mai numeşte şi ampula canalului deferent (ampulla ductus deferentis). Muşchiul cremasterian (musculus cremaster) este cel care suspendă. apoi pătrunde în micul bazin fiind dispus subperitoneal.capul epididimului (caput epididymis) care are o formă alungită. filete nervoase. Cordoanele spermatice Cordonul spermatic (funiculus spermaticus) este un organ pereche. Prima parte. străbate scrotul. Epididimul este ataşat la nivelul marginii posterioare a testiculului prin două formaţiuni numite respectiv ligamentul epididimar superior (lig. structură musculară striată care intră în alcătuirea cordonului. prezentându-se sub forma unui tub având o lungime de circa 50 cm. Epididimul prezintă o porţiune superioară . porţiunea cea mai groasă a peretelui canalului formată dintr-o împletitură de fibre musculare netede dispuse longitudinal şi circular în mai multe straturi. care este situată la nivelul epididimului. un diametru exterior de aproximativ 3 mm şi cu un lumen de 0. prin intermediul muşchiului cremasterian.2. Are rolul de a menţine suspendat testiculul la nivelul scrotului şi să-l ridice până la nivelul canalulul inghinal. se întinde de la nivelul cozii epididimului. 4. reprezentat de o bandă rotundă având o lungime de 18-20 cm în lungime. pormind de la nivelul porţiunii inferioare a cozii epididimului şi deschizându-se în porţiunea sa superioară împreună cu veziculele seminale în porţiunea prostatică a uretrei masculine. susţine şi ridică testiculul. Cordonul spermatic este alcătuit din vasele deferente. canalul inghinal. vene ce alcătuiesc o reţea numită plex pampiniform. dispusă de-a lungul marginii posterioare a testiculului şi care formează porţiunea terminală cea mai dilatată a canalelor eferente. având la nivelul pereţilor o serie de cavităţi închise în fund de sac. aşa numitele diverticule ale ampulei (diverticula ampullae) şi care conferă peretelui extern al ampulei un aspect neregulat. epidididymis superius) şi ligamentul epididimar inferior (lig. canalul deferent comportă din punct de vedere anatomic mai multe porţiuni. Capul epididimului este compus din lobulii epididimari străbătuţi de canalele epididimare care se deschid în conductul (canalul) deferent respectiv. Porţiunea finală a canalului deferent se îngustează din nou. dilatat. Componentele cordonului spermatic sunt învelite într-o tunică comună cu cea a testicululul (tunica funiculi spermatici et testis).

Uretra străbate porţiunea anteroinferioară a glandei şi apexul de maniera că cea mai mare parte a prostatei este dispusă sub nivelul uretrei şi doar o mică porţiune deasupra. Este în esenţă. prostata este alcătuită din doi lobi: drept şi stâng. care este situat la nivelul sinusului urogenital. unul vertical de 3 cm şi unul anteroposterior de 2 cm.7 mm în grosime. Ca structură. 6. De-a lungul feţei interne. La nivelul apexului. ductul (canalul) veziculei seminale se uneşte cu porţiunea distală terminală a ampulei canalului deferent formând un conduct comun: canalul ejaculator (ductus ejaculatorius) care străbate corpul glandei prostate şi se deschide la suprafaţa tunicii mucoase a uretrei prostatice. iar faţa posterioară este dispusă în raport cu ampula rectală. Prostata îmbracă porţiunea iniţială a uretrei masculine (porţiunea prostatică a uretrei) şi conductele ejaculatorii.se termină în porţiunea sa superioară prin ţesut conjunctiv: fascia cremasteriană (fascia cremasterica). Dimensiunile şi greutatea prostatei variază odată cu vârsta: este mai mică la persoanele tinere şi poate ajunge până la dimensiunile unui ou la bătrâni. măsurând cam 12 cm în lungime şi 6 . Feţele inferolaterale (mai mult margini îngroşate) vin în raport cu muşchii ridicători anali. Porţiunea anterioară este în raport cu baza vezicii urinare. Ca structură. care la nivelul feţei posterioare sunt separaţi de istmul prostatic numit încă şi lob median. se găsesc dispuse 11 . cu toate acestea. Canalele ejaculatorii o străbat dindărăt înainte la nivelul bazei sale. imediat dedesubtul vezicii urinare şi în faţa rectului şi a porţiunii anterioare a diafragmului urogenital. Este situată în porţiunea inferioară a cavităţii micului bazin. Porţiunea anterioară terminală este sub fomă tubulară: canalul veziculei seminale. Ca structură este alcătuită din ţesut glandular (substantia glandularis) şi ţesut muscular (substantia muscularis). de care este separată prin septul rectovezical. dispus în mod neregulat în organ: prevalează cantitativ în zona posterioară în vreme ce în porţiunea anterioară predomină ţesutul muscular. pereţii ei sunt formaţi din ţesut muscular neted şi fibre de colagen formând tunica musculară (tunica muscularis). faţa posterioară în raport cu ampula rectală. de la nivelul capsulei pornind spre interior prelungiri ce fragmentează ţesutul prostatic într-o serie de lobuli. Interiorul veziculei este reprezentat de un conduct foarte sinuos care pe secţiune formează un labirint. Prostata are forma unei castane având porţiunea mai îngustată numită apex (apex prostatae) situată în jos în contact cu diafragmul urogenital. este o glandă nepereche având structură glandulară şi musculară (fibre musculare netede). având o greutate de circa 20 g în medie. vezicula seminală vine în raport cu ampula canalului deferent respectivl La baza prostatei. Este inervată de filete nervoase provenind din plexul hipogastric şi plexul pelvin şi vascularizată din vase provenind din arterele rectale superioară şi mijlocie şi vasele deferente. înaintea rectului. Odată cu înaintarea în vârstă. precum şi o porţiune mai evazată uşor concavă în contact direct cu vârful vezicii urinare (baza) (basis prostatae). istmul creşte considerabil căpătând denumirea de lob median al prostatei care comprimă uretra prostatică determinând dificultăţile micţionale ale bărbatului vârsînic. dezvoltarea sa completă se face în jurul vârstei de 17 ani. Prostata are un diametru transversal de circa 4 cm. sau canalul excretor (ductus excretorius). Fibrele musculare netede se ancorează de pereţii bazei vezicii urinare. }esutul glandular înconjură deasemeni porţiunea iniţială a uretrei prostatice şi constă din 30-50 canale prostatice tubulo-acinoase . Cavitatea interioară este căptuşită de o tunică mucoasă (tunica mucosa) care este intens plisată formând o serie de septuri incomplete. Faţa anterioară a prostatei este orientată către simfiza pubiană. Fascia împreună cu muşchiul cremasterian şi ţesutul conjunctiv adiacent sunt învelite împreună într-o foiţă numită fascia spermatică externă care se continuă cu tunica fibroasă a muşchiului oblic extern al peretelui abdominal. 5. un tub sacular (închis la un capăt). Prostata (glanda prostată) Prostata (prostata). Veziculele seminale Vezicula seminală (vesicula seminalis) este un organ pereche situat îndărătul şi de o parte şi alta a bazei vezicii urinare. Istmul prostatei este străbătut de canalele ejaculatorii drept şi stâng. de o parte şi alta a colicusului seminal (coliculus seminalis). }esutul glandular este. La exteriror vezicula seminală este acoperită de o tunică adventicială (tunica adventitia). Prostata este învelită într-o capsulă fibro-conjunctivă având în compoziţie şi fibre musculare netede. formând mai multe falduri pliate şi menţinute împreună printr-un ţesut conjunctiv.

Τ n continuare cu cel al scrotului şi cel al perineului. se deschid la nivelul uretrei prostatice. Orificiile canalelor prostatice în număr de aproximativ 30. având o formă aproximativ conică. el neajungând decât Τ n vestibulul vaginal.5cm)Τ n erecţie creşte doar cu 7-7. prepuţul este suficient de elastic pentru a putea fi răsfrânt peste gland. Sunt inervate de filete provenind din plexul hipogastric şi vascularizate de ramuri din arterele bulbului penisului. de o parte şi alta a colicusului şi în jurul său. Pe lângă funcţia de copulaţie el asigură şi micţiunea. aflat sub control voluntar. de culoare galben-brună dispuse îndărătul porţiunii membranoase a uretrei la nivelul părţii posterioare a bulbului penian (porţiunea iniţială dilatată a corpului spongios). Τ n timp ce altul care Τ n stare flască este mai dezvoltat (10-11. Canalele eferente ale fiecărui lobul în parte fuzionează într-un canal comun ductul bulbo-uretral care este înconjurat de fibre musculare striate ale sfincterului uretral.5 cm. Dimensiunile lui variază după vârstă. Glandul penisului se găseşte la extremitatea liberă a corpului penisului. Τ n vârful glandului se deschide uretra prin meatul uretral. fixata pe oasele pubiene şi ischiatice. Penisul este acoperit de piele. Baza glandului depăşeşte Τ n 12 . care este fină şi mobilă. Prostata este inervată de filete provenind din plexul hipogastric şi vascularizată de ramuri provenind din arterele rectale mijlocii şi inferioare. mic se dublează prin erecţie. formată din corpul penisului (corpus penis) şi gland (glans penis). care înveleşte glandul ca un manşon fără să adere la el. 1. o faţă ventrală şi două feţe laterale. cu corpii cavernoşi ai uretrei şi cu bulbul penisului aşezat median. Prezintă un vârf şi o bază. rudimentare (glandele Tysson). Creşterea sa Τ n lungime este inceată şi continuă până la vârsta adultă. Penisul este singurul dintre organele corpului ale cărui dimensiuni se raportează cel mai puţin la dezvoltarea fizică generală. precum şi neconcordanţa dintre lungimea penisului şi dezvoltarea fizică generală au dus la concluzia că lungimea unui penis mai. Canalul bulbo-uretral măsoară circa 6 cm în lungime şi are o direcţie înainte şi uşor în jos. Corpul penisului are forma unui cilindru uşor turtit dorso-ventral.concentric. fibre musculare striate formând sfincterul muscular uretral. fiind formată din originea celor doua corpuri cavernoase care se continuă. 7. Sunt structurate din mai mulţi lobuli reuniţi prin ţesut conjunctiv dens. Configuraţia externă. Prepuţul răsfrânt peste gland are pe faţă internă aspectul de mucoasă Τ n care există numeroase glande sebacee. Pe faţa ventrală se găseşte rafeul penisului (raphe penis). Organele genitale masculine externe Organele genitale externe la barbat sunt reprezentate de scrot şi penis. La partea terminală pielea depăşeşte marginea liberă a corpului formând prepuţul. când atinge dimensiunile adulte. Experienta sexuală feminină a dovedit contrariul. De obicei. S-a crezut multă vreme că un bărbat Τ nalt va avea un penis lung şi invers:un bărbat scund va avea un penis mic. Penisului i se poate distinge o rădăcina (radix penis) şi o porţiune liberă (pars pendula). foarte Τ ncet până la vârsta de 14 ani şi apoi mai rapid Τ ntre 14 şi 16 ani. străbate bulbul penian şi se deschide în uretră. Rădăcina se afla in grosimea penisului. cu o faţă dorsală. Observaţiile sexologilor privitoare la starea flască sau de erecţie a penisului. Lucru neadevarat. Glandele bulbo-uretrale Glandele bulbo-uretrale (glandulae bulbo-urethraes) reprezintă un organ pereche cu structură glandulară. individ şi starea funcţională. Uneori glandele bulbo-uretrale sunt reunite una de alta într-o structură comună prin filete musculare netede fine. Dificultăţile Τ n activitatea sexuală pot să apară Τ n condiţia Τ n care penisul este prea lung pentru că loveşte colul uterin sau când este mai mic de 3 cm. ce formează smegma. sub simfiza pubiană. Lungimea penisului şi forma lui sunt date de ereditatea fiecăruia. că există barbaţi scunzi cu un penis bine dezvoltat care Τ n erectie ajunge la 20 cm lungime şi bărbaţi Τ nalţi la care penisul ajunge la 16 cm lungime şi chiar mai puţin. Creşterea circumferinţei penisului se face Τ n salturi. Penisul Penisul (penis) este organul efector al sexualitatii masculine.

ambele provenind de pe suprafaţa profundă a albugineii şi de pe septul penisului. formând coroana glandului. urmata de fascia cremasteriană. care prezintă posterior o adâncitură Τ n care patrund extremităţile anterioare ascuţite ale corpilor cavernoşi. puternic rasuciţi elicoidal. Pielea scrotului este Τ ncreţită. Functia endocrina constă Τ n secreţia de hormoni androgeni de către celulele Leydig din testicule şi Τ n mică măsura de celulele zonei reticulate corticosuprarenale. Testiculele posedă două funcţii: endocrină şi exocrină. iar posterior sunt separaţi inserându-se fiecare pe cele doua oase pubiene. Ei sunt de formă cilindrică. Structura internă a penisului. Hormonii sexuali masculini (androgeni) sunt testosteronul. 2. Scrotul (scrotum) este o pungă tegumentară proeminentă. testosteronul stimuleaza libidoul la ambele sexe. Prezintă trei porţiuni: o extremltate anterioară voluminoasă: glandul. Învelişul penisului este format din piele. Τ n jurul uretrei. Tunica musculară este continuarea celei din scrot. dehidrotestosteronul şi androstendionul. Τ nzestrată cu peri rari. Privind comportamentul sexual. câte unul pentru fiecare testicul. care permit mobilitatea pielii. Funcţiile organelor genitale masculine. o porţiune mijlocie care este corpul spongios propriu-zis şi o extremitate posterioara umflată numită bulbul penisului. uniţi pe linia mediană formând corpul penisului prin septul penian (septum penis). foarte rezistentă. Septul prezinta din loc în loc numeroase lacune prin care cei doi corpi cavernoşi comunică între ei. toţi sintetizaţi din colesterol. la pubertate până la vârsta de 20 de ani stimuleaza dezvoltarea organelor genitale şi apariţia caracterelor sexuale secundare. este mai puţin elastică şi are rol Τ n erecţie. tunica vaginală comună. favorizeaza creşterea organelor genitale la făt. Glandul este delimitat de corpul penisului prin şanţul balanoprepuţial. nepereche şi mediană situată Τ ntre coapse şi Τ n care se găsesc dispuse testiculele. determină coborârea testiculelor Τ n scrot Τ n ultimele doua luni de gestaţie. Vascularizatia penisului este asigurată separat de artere şi vene. Pielea penisului este continuarea celei de pe regiunea pubiană şi a celei de pe scrot. Structurile erectile sunt reprezentate de corpii cavernoşi ai penisului şi corpul spongios al penisului. Testosteronul este secretat Τ n cea mai mare cantitate (7 mg/zi la adult). respectiv de compartimente de mărime variabilă care comunica între ele. Penisul este alcătuit din structuri erectile şi înveliş. groasă de 1 mm. tunică conjunctivă şi albuginee. Tunica conjunctivă este formată din ţesut conjunctiv lax. precum şi cu glande sebacee mari. bogat Τ n fibre elastice. Anterior corpii cavernoşi se termină la baza glandului. Are aceeaşi structură cu cea a corpilor cavernoşi. Lungimea lui totala este de 12-16 cm. 13 . Sunt căptuşite cu un endoteliu şi sunt pline cu sânge. Funcţiile hormonilor androgeni constau Τ n dezvoltarea caracterelor sexuale primare şi secundare la bărbat. Albugineea este bogată Τ n fibre conjunctive. Trabeculele delimiteaza un sistem de areole.circumferinţă corpul penisului. Pe fata mediana se afla rafeul scrotului un perete conjunctiv care Τ mparte interiorul scrotului In doua compartimente. tunica vaginala proprie. Lungimea lor este de 15-16 cm când penisul este flasc şi de 20-21 cm când se află Τ n stare de erecţie. tunică musculară. Corpul spongios al penisului se află situat pe partea inferioară a penisului. Pe faţa inferioară a glandului se află frâul prepuţului. pentru . Structura: imediat sub piele se află fibre musculare netede care formeaza tunica dartos. Corpii cavernoşi (drept şi stâng) sunt dispuşi pe părţile lateral-dorsale ale penisului. Τ nvelişuri şi structuri erectile. Volumul şi forma lui variază cu vârsta. care este mult mai pronunţată pe partea dorsală. Ele au semnificaţia unor anastomoze arteriovenoase cu rol în erectie. Ei sunt alcătuiţi din învelişul propriu reprezentat de albuginee. şi din trabecule formate din fibre conjunctive elastice la care se adaugă fibre musculare netede. Unirea lor are loc Τ naintea simfizei pubiene.

cu o lungime de 50-60 microni. Din acest epiteliu iau naştere foliculii ovarieni din care se formeaza corpii galbeni. lungimea de 5 cm. detorită prezenţei unor vezicule mari pline cu lichid. Τ nveleşte ovarul aproape Τ n Τ ntregime. La femeile mai Τ n vârstă ovarul are aspectul unui sâmbure de piersică pe suprafaţa căruia există numeroase cicatrici provocate de involuţia corpilor galbeni. Testiculele au capacitatea de a produce spermatozoizi (gameţi bărbăteşti). Sperma finală este un lichid vâscos. Stroma se diferenţiază Τ n două zone bine distincte: zona corticală şi zona medulară. Forma. uter şi vagin 1.Ovarul (ovarium) este un organ pereche care are rolul de glandă sexuala cu secretie internă şi externă. La formarea ei participă secreţia exocrina a veziculelor seminale. În structura ovarului matur se află două feluri de ţesuturi: ţesutul epitelial şi ţesutul conjunctiv. El este de tip monostratificat. corpii galbeni şi corpii albicans. numite foliculi. nervi şi celule musculare. Tesutul epitelial. cu o diminuare progresivă spre bătrâneţe. de culoare alb-galbuie. Configuraţia externă. Trompele uterine (tubae uterinae) sau oviductele sunt nişte tuburi sau conducte 14 . În zona corticală exista o densitate celulară deosebită. Prin cicatrizarea acestora din urmă rezultă formaţiuni numite corpi albicans.400000 000 spermatozoizi. dimensiunile şi greutatea ovarului variază Τ n raport cu vârsta. Ea apare la vârsta de 12-13 ani şi continuă tot restul vieţii. 1. vase. Spermatozoidul a fost vizualizat pentru prima dată de studentul Τ n medicina Han din Leyda Τ n anul 1677. Structura ovarului variază cu vârsta. numit şi ţesutul germinativ. sub originea vaselor iliace externe şi interne. un spermatozoid prezintă următoarele porţiuni: cap. Sub epiteliu ovarian se afla albugineea ovarului care este o structură conjunctivă. lăţimea de 3 cm. După menopauză el devine dur.Organele genitale interne (OGI) Organele genitale interne sunt reprezentate de ovare. El este dispus Τ n fosa ovariană din pelvis (micul bazin). Ele sunt reprezentate de organele genitale interne şi organele genitale externe. cu miros caracteristic şi reacţie slab alcalină. ovarul are forma ovoid-turtită. El este o celula filiformă. trompe uterine.Funcţia exocrină. de obicei. fibre musculare netede. fibre nervoase şi chiar celule nervoase simpatice localizate la nivelul hilului. La femeia adultă. a glandelor bulbo-uretrale la care se adaugă celulele spermatice (spermatozoizii). de o parte şi alta a uterului şi rectului. grosimea de 1. Zona corticală se află sub epiteliu ovarian şi albuginee. găsindu-se foliculii ovarieni (foliculii De Graaf) aflaţi Τ n diverse stadii succesive de evolutie. Culoarea ovarului este roşie-cenuşie. fibros de culoare alb-cenuşie. de unde migrează spre regiunea inferioară a bazinului. piesa intermediară şi coadă. Este alcătuită din ţesut conjunctiv format din fibre colagene. mai mare decât cel stâng. Medulara are o structura puternic vascularizată 2. Din punct de vedere structural. Suprafata ovarului este Τ n perioada de fertilitate neregulată.5 cm şi greutatea de 6-8 g. Ovarele se formează Τ n regiunea lombară a abdomenului. La fiecare ejaculare se elimină Τ n vagin 2-3 ml de sperma cu aproximativ 200 000 000. vase sangvine şi limfatice. a prostatei. Zona medulară este zona vasculară formată din ţesut conjunctiv lax. Aceasta funcţie se numeşte spermatogeneză. asemănător unei migdale. fibre de reticulină şi numeroase fibrocite. Ovarul drept este. Un mililitru de spermă conţine aproximativ 100 000 000 spermatozoizi. Aparatul genital feminin Organele genitale la femeie sunt aşezate Τ n pelvis. Spaţiul delimitat de albuginee este ocupat de stroma ovariană şi este alcătuit din ţesut conjunctiv. flagelată.

unul mijlociu. tunica adventice. cu numeroase celule mucipare mai puţin hormonodependente. Configuratia externă: uterul prezintă trei portiuni: fundul uterului. un strat mijlociu cu fibre musculare netede bogat anastomozate care conţine multe vase sangvine. Structura uterului constă Τ n trei tunici (de la exterior catre interior) tunica seroasă. este formata din epiteliu şi carion. Tunica seroasă este alcatuită din peritoneu care imbracă uterul. Secretiea celulelor mucoase are rol nutritiv pentru spermatozoizi şi zigot. dispuse in trei straturi: un strat extern subseros cu fibre musculare longitudinale şi transversale. portiunea inferioară care se continuă cu vaginul. formata din fibre musculare netede dispuse Τ n trei straturi: unul profund longitudinal (mai groas). tunica musculară. Menţinerea uterului în pozitia sa normală se face prin mijloace de suspensie reprezentate de peritoneu. elastic şi turtit dinainte Τ napoi având rol de copulare şi de trecerea fătului Τ n timpul naşterii. Τ n timpul menstrei şi al gestaţiei. În stare de repaus pereţii săi vin Τ n contact unul cu celalalt. Porţiunea Τ ngustă se numeşte istmul trompei uterine. un strat intern cu fibre longitudinale şi circulare Tunica mucoasă. Pereţii pavilionului sunt adânc crestaţi. Poziţia uterului faţă de restul organelor este caracteristică. o lăţime de 2. corpul uterului. Trompele se deschid in cavitatea peritoneala printr-un orificiu numit ostium abdominal. ligamentele rotunde şi ligamentele uterosacrate. lumenul trompei se ingustează spre extremitatea internă. El are forma de pară cu vârful Τ n jos cu lungimea de 6-8 cm şi o lăţime de 4 cm. Uterul este în anteiversie şi anteflexie. şi o extremitate internă care se prinde de uter. Structura trompei.14 cm. El se numeşte franj ovarian sau pliul ovarian şi are aspectul unui jgheab. Trompele uterine prezintă o extremitate externă care se prinde de ovar prin ligamentul tubuloovarian. dublat . De aici. cu un diametru de 2 mm. tunica musculară.4-2. circular. Axele longitudinale ale corpului şi colului uterin formeaza un unghi de flexie anterior cu valori de 140-1700 Axele longitudinale ale colului uterin şi vaginului formează un unghi deschis tot anterior cu valoarea de 90-1000 de versiune. care este un inveliş conjunctiv lax. El variază ca formă la virgine. rezultând franjuri. Configuraţia externă. delimitând o cavitate vaginală virtuală. şi ultimul superficial. Fundul uterului. Cilii vibratili ajută la migraţia oului fecundat spre cavitatea uterului. Tunica musculară sau miometru este formată din fibre musculare netede. Ostium-ul abdominal al trompei face legatura cu ampula trompei. mai largă. Extremitatea internă dinspre ovar este lărgită ca o pΤ lnie şi poarta numele de pavilionul trompei uterine. ligamentele largi. Vaginul (vagina) este un canal cilindric musculomembranos. tunica submucoasă sau corionul. De la exterior catre interior se deosebesc: tunica seroasă.muusculomembranoase neregulate. Ele sunt aşezate lateral de uter Τ n partea superioară a ligamentului larg. sau endometrul. şi se deschide Τ n uter prin ostiumul uterin. Ea are o structură diferită înainte de pubertate. prezintă coarnele uterine. colul uterin. Unul din franjuri ajunge la ovar unde se fixeaza. cu fibre longitudinale.5 15 . Colul uterin se deschide Τ n vagin printr-un orificiu extern numit ostium uterin. iar cavitatea internă este virtuală. o portiune mai dilatata. Este turtit anteroposterior. la pubertate Τ n perioada premenstruală. profund de stratul subseros reprezentat de ţesutul conjunctiv. a căror bază ajunge până la miometru. Are Τ n mod obişnuit lungimea de 8 . porţiunea superioară. constituită dintr-un epiteliu unistratificat cilindric cu cili vibratili şi celule secretoare mucoase.9 cm. Mucoasa cavităţii uterine este puternic hormonodependentă şi are numeroase glande uterine de tip tubular simplu sau ramificat. Cavitatea uterină este căptuşită cu mucoasă. tunica mucoasă. tunica mucoasă. porţiunea mijlocie. lungi de 10-12 cm. lateral. care este continuarea seroasei peritoniale. Mucoasa canalului cervical este de tip glandular acinos. ce se continuă cu trompele uterine. nulipare şi multipare. 3 Uterul (uterus) este un organ cavitar nepereche dispus Τ intre trompele uterine şi vagin. 4. dar poate varia Τ ntre 4 .

La femeia virgina la acest nivel exista himenul. De la exterior către interior peretele vaginal este alcătuit din tunica externă sau adventicea. labiile constituie o prelungire a canalului vaginal. În timpul actului sexual. care secretă smegma vulvară. OGE la femeie sun reprezentate de o formaţiune ascunsa intre coapse şi numită vulvă. imediat sub locul de Τ ntâlnire a labiilor mici. corp şi gland. Glandele anexe sunt reprezentate de: glandele anexe ale vulvei şi glandele mamare. permiţând acomodarea cu organul penian al bărbatului in timpul copulaţiei Vaginul. rare. se afla cate o creastă longitudinală cunoscută sub numele de coloana anterioara sau posterioara a vaginului Organele genitale externe (OGE) la femeie. fiind paralele cu acestea. Tunica externa sau adventicea se află numai la nivelul fundului de vagin. La femeia virgina orificiul vaginal este prevăzut cu himen. La stimularea lui. Clitorisul este omologul penisului. Clitorisul este un organ nepereche situat Τ n partea antero-superioară a vulvei. 1. glandul şi corpul lui se măresc dublându-şi dimensiunile.Resturile de himen rezultate la rupere se cicatrizeaza şi formeaza carunculii himenali sau mirtiformi. El este capabil să intre Τ n erecţie şi este cel mai sensibil din intreaga zonă.4 cm. În timpul fazei de excitaţie clitorisul devine vasocongestiv. Faţa lor internă vine Τ n raport cu glandele Bartholin şi cu vaginul. formând comisurile vulvei: anterioară şi posterioară. 2. avand loc sangerarea. Labiile mici conţin fibre elastice. Glandul clitorisului posedă a bogată reţea de fibre nervoase receptoare ale stimulilor sexuali. substanţă albicioasă care se acumulează Τ ntre labiile mici şi clitoris. tunica musculară şi tunica mucoasa. Acest spaţiu are aspect de pâlnie. acoperită cu păr. Labiile mici (buze) sunt repliuri cutanate cu aspect de mucoasă. are loc lubrefierea vaginului in 10-30 de secunde. Extremităţile labiilor mari se unesc pe linia mediană. Faţa internă este acoperită de un tegument subţire cu aspect de mucoasă. labiile mici şi spaţiul interlabial. sunt puternic vascularizate şi se află Τ năuntrul labiilor mari. o membrană transversală mucoasă care acoperă incomplet intrarea in vagin. a proeminenţă rotunjită.cm. 2. dar de dimensiuni mult mai reduse. Comisura anterioara a labiilor mari se afla spre simfiza pubiană şi se continuă cu Muntele Venerei. se deschide la extremitatea inferioară Τ n vestibulul vaginal sau vulvă. Formaţiunile labiale sunt alcătuite din labiile mari. Pe linia mediana.5 cm de anus. indiferent de dimensiune.3-0. aparatul erectil şi glandele anexe. El este de formă cilindrică şi este alcătuit din rădăcină. Tunica musculară este formata din fibre musculare şi ţesut conjunctiv elastic. himenul se rupe. vase de sânge şi nervi. care conţin ţesut adipos (grăsime). În interior epiteliul vaginal prezintă pe toata intinderea sa o serie de pliuri transversale. Faţa vestibulară a lor este căptuşită cu a mucoasă Τ n suprafata căreia se află numeroase glande mici sebacee. au lungimea de 3--4 cm şi lăţimea de 1 cm. Bulbii vaginali constau din două formaţiuni erectile situate pe părţile laterale ale locului de intrare Τ n orificiul vaginal. Spatiul interlabial este a despicatură deschisă când se Τ ndeparteaza labiile mari. se află la cca. Pereţii vaginului au o grosime de 0. Structura vaginului. Comisura posterioară a labiilor mari. Vulva reuneşte formaţiunile labiale. Ele sunt mai scurte şi mai groase. ca urmare a excitaţiei. Tunica mucoasă este alcatuită dintr-un epiteliu pavimentos stratificat lipsit de glande şi corion. Aparatul erectil este reprezentat de clitoris şi bulbii vaginali. Corpul este format din doi corpi cavernoşi. La primul contact sexual. 16 . numită şi furculiţă. Labiile mari (buze) sunt pliuri cutanate. La baza lui se află vestibulul vulvei care este a depresiune de formă triunghiulară delimitată lateral de labiile mici anterior de clitoris şi posterior de comisura posterioară a labiilor. El se află Τ n continuarea uterului cu care formează un unghi oblic deschis către simfiza pubiană şi este foarte extensibil. anterior şi posterior. Ele mărginesc părţile externe ale vulvei. Faţa externă a labiilor mari este acoperită cu piele pigmentată şi cu fire de par groase. muşchi netezi. spaţiul interlabial.

Celulele foliculare formează membrana foliculară. lehuzie) şi cu persoana. Functia endocrină constă Τ n secreţia de catre ovare a hormonilor estrogeni şi a hormonilor progestativi. Structura areolei. Hormonii progestativi se mai numesc şi gestogeni. Stimulează creşterea fetusului. Principalul hormon este beta-estradiolul. Dar aceştia involuează şi se cicatrizează. Fiecare lob glandular este prevăzut cu câte un canal galactofor care se deschide la exterior prin porul galactofor. care se formează in urma degradării la nivelul ficatului a hormonilor estronă şi beta-estradiol. Glandele mamare sunt formate din lobi. Acestea sunt glande sebacee mici (vezi labiile mici). Aici ovocitul este inconjurat de o substantă amorfă care este invelită de un sistem de celule foliculare. Foliculii ovarieni primordia/i sunt formati dintr-o celulă centrală mare. cantitătile mai mari sunt secretate in luna a patra de sarcină. la pubertate. vaginului şi labiilor (buzelor) vulvei. Procesul de formare a lor are loc in zona corticală a ovarului unde există foliculi ovarieni (foliculii De Graaf) aflati in diferite stadii de evolutie. uterului. Foliculii ovarieni plini provin din evolutia foliculilor ovarieni primordiali. imbunătăţeşte vascularizatia pielii şi o asuplizează. iar in timpul gravidităţii. Cel mai important dintre ei este progesteronul. Foliculii ovarieni primordiali la fete sunt apreciati numeric intre 200 000 şi 400 000. progesteronul este secretat in cantitÎti mai substantiale in partea a doua a ciclului ovarian. 17 . numită ovocit şi din celule mici periferice numite celule foliculare. pregăteşte g!anda mamară (sânii) pentru secretia lactată.Glandele anexe ale vulvei cuprind glandele Bartholin şi glandele vestibulare mici. Glandele Bartholin sunt in numar de două. mamelele se dezvolta. Tot acest hormon determină scăderea frecvenţei contracţiilor uterine pentru a nu elimina ovulul implantat. Glandele mamare sunt glande tegumentare aşezate in regiunea pectorală a toracelui. situate in dreapta şi in stânga locului de intrare in vagin. Din ei. Rolul lor este de a produce o secreţie necesară umectarii vaginului in timpul actului sexual. lobuli şi acini glandulari. Ovarele sunt locul de secreţie a hormonilor sexuali feminini cât şi de e formare şi expulzare periodica a celulelor sexuale. care rezultă din degradarea testosteronului la nivelul tesuturilor şi estriolul. La femeia negravidă. Acesta este secretat la femeia negravidă de către corpul galben. Actiunile şi functiile hormonilor ovarieni sunt multiple. Τ nconjurat de areola mamară. in decursul vietii sexuale a femeii (de la pubertate şi până la menopauză). iar la gravidă de către placentă. Are rol de lubrifiere. iar la femeia gravidă. Cu apariţia pubertăţii. În graviditate. Hormonii estrogeni sunt produşi de celulele foliculare la femeia negravidă. Ovogeneza reprezintÎ procesul de formare şi maturare a ovulelor care sunt gametii feminini in cadrul ciclului ovarian. respectiv a organismului. plini. Activează mucoasa trompelor uterine ca să hrănească ovulul prin secretia lor in timpul când el se deplasează ponă Τ n uter. Ele formeaza mamelele. Estrogenii. Functiile organelor genitale feminine. Foliculii ovarieni in functie de evolutie sunt: primordiali. Progesteronul acţionează asupra endometrului uterin. constând din fibre musculare şi nervi. de placentă. stimulează dezvoltarea trompelor. Glandele mamare au in mijlocul feţei convexe o proeminenţă aproximativ cilindrică numită mamelon. Ambele procese fiziologice sunt influentate de hormonii gonadotropi hipofizari. sprijinind nidarea ovulului fecundat. Stimulează creşterea oaselor. Pe suprafaţa sa se deschid 20-25 pori galactofori prin care se realizează ejecţia laptelui. permite erecţia mamelonului atunci când este stimulat. Functia exocrina este reprezentată de procesele de ovogeneză şi ovulaţie. sferică. forma şi volumul variază odată cu vârsta. cu starea fiziologica (sarcină. Tot hormoni estrogeni sunt estrona. Τ n mod predominant. Dimensiunile. Glandele vestibulare mici sunt prezente pe feţele mediane ale labiilor mici. cavitari şi maturi. Dupa menopauza acestea invoIuează. se maturizează doar 300-400 foliculi.

El are un diametru de cca. sferică. Pe măsură ce aceştia se măresc. care incepe o data cu apariţia primei menstruaţii (menarha) şi se termină cu incetarea menstruaţiei. Folicul creşte in volum până la 10 mm şi devine ovoid. Ovulul este o celulă voluminoasă. se rup. Corpul galben se dezvolta mult dupa ce ovulul a fost fecundat şi are funcţie endocrină. in locul lui se formeaza o cicatrice numita corpul alb. de unde este extras şi dirijat spre trompa uterină pentru a fi fecundat. Ovulele se formeaza in ovar in perioada de fertilitate a femeii. Acesta este o glanda endocrina temporară. organismul ău trebuie să treacă printr-o serie de procese de adaptare analogă. Ele se datorează în principal vasodilataţiei localizate a vaselor sangvine de la nivelul penisului şi vaginului ca răspuns la stimulii sexuali şi care determină la nivelul acestor organe o acumulare de sânge. imobilă. Cele patru faze ale reacţiei sexuale se succed după cum urmează: 18 . ce se dezvolta intr-un folicul ovarian matur dupa ovulaţie. aceste modificări fiziologice survin la cele două sexe pentru a pregăti partenerii în vederea realizării actului sexual şi în orice caz ele nu se limitează doar la organele genitale. Cavităţile care se formează in membrana foliculară sunt pline cu lichid secretat de celulele foliculare active. 200 microni. musculare şi hormonale care afectează într-o oarecare măsură. Cu toate acestea modificările cele mai spectaculare sunt cele produse la nivelul organelor genitale. constituită din ţesut conjunctiv fibros. iar ovulul este expulzat in cavitatea peritoneală. Este practic imposibilă producerea unui act sexual dacă partenerii nu sunt excitaţi din punct de vedere sexual. Ei reprezintă stadiul de constituire a tuturor structurilor caracteristice foliculului matern. Maksimovici Ber . Excitaţia sexuală provoacă reacţii nervoase vasculare. Pentru ca acuplarea să poată avea loc este necesar ca organele genitale ale bărbatului şi ale femeii să sufere o serie de modificări radicale sub aspectul formei şi funcţionalităţii lor. E. funcţionarea întregului organism. se apropie de suprafaţa ovarului. Net diferite.Foliculii ovarieni cavitari provin din evolutia foliculilor ovarieni plini. Fiziologia reacţiilor sexuale Reacţiile sexuale constituie la om o succesiune extrem de raţională şi ordonată de fenomene fiziologice al cărei obiect este de a pregăti organismul celor doi parteneri pentru copulaţie şi reproducţie. dacă penisul rămâne în stare de flaciditate. Dacă corpul galben involueaza. În lucrarea lor asupra fiziologiei sexuale Masters şi Johnson au divizat reacţiile sexuale ale bărbatului şi femeii în patru faze succesive: -excitaţie -platou -orgasm -rezoluţie. Foliculii ovarieni maturi reprezintă stadiul de dezvoltare completă. dacă vaginul este uscat şi contractat. Datele acumulate de Masters şi Johnson se bazează pe observarea reacţiilor fiziologice a circa 600 de bărbaţi şi femei între 18 şi 89 de ani pe parcursul a mai bine de 2500 de cicluri de reacţii sexuale. Tot in corticala se mai afla corpul galben sau progesteronic. la femeia cu ciclul menstrual normal la 28 de zile. Expulzarea are loc in a paisprezecea zi. De la ei şi până în prezent această schemă a fost larg acceptată şi oricum a intrat în limbajul curent a majorităţii sexologilor. A fost descoperit in 1827 de embriologul K. implicând importante modificări chimice şi fiziologice. În privinţa aceasta actul sexual nu diferă în concepţie prea mult faţă de somn sau faţă de mâncat sau luptă: înainte ca un individ să se poată angaja în unul sau altul dintre aceste comportamente diferite. Acest fenomen provoacă erecţia la bărbat şi lubrifierea vaginului la femei. dar complementare.

În decursul orgasmului. Într-o măsură mai mică se remarcă şi fenomene de vasodilatare ale clitorisului care la unele femei ajunge într-o veritabilă fază de erecţie. La bărbat: penisul este gonflat cu sânge până la limita maximă a capacităţilor sale. Pe măsură ce femeia este mai excitată. ca număr. ceea ce determină sporirea considerabilă a dimensiunilor. produs. sânii încep să se umfle iar mameloanele devin dure şi erecte. Faza în platou. 2.d. talia lor creşte cu circa 50% în raport cu dimensiunile lor normale şi sunt ascensionate datorită contracţiei fibrelor musculare din structura cordoanelor spermatice. părăsindu-şi poziţia culcată pe care o are la nivelul planşeul micului bazin. la fel şi frecvenţa cardiacă. corespunde în mare unui stadiu mai avansat a excitaţiei ce se produce imediat înaintea orgasmului. În fine. de glandele Cowper. respiraţia se accelerează. Ea corespunde contracţiilor glandelor 1 Rolul jucat de clitoris `n realizarea orgasmului va fi discutat separat 19 .8 secunde. Manifestările tensiunii sexuale comportă de asemenea o reacţie generalizată la nivelul întregului organism. vaginul începe să se dilate şi să se lărgească în vederea receptării penisului. şi se retractă în poziţie aplatizată către simfiza pubiană1.a.m. Faza de excitaţie se caracterizează prin creşterea senzaţiilor erotice şi prin apariţia erecţiei la bărbat şi a lubrifierii vaginale la femei. chiar înaintea orgasmului.A. T. La bărbat stadiul excitaţiei sexuale se traduce prin apariţia erecţiei peniene. Ele formează împreună cu treimea externă dilatată a vaginului o secţiune tisulară pe care Master şi Johnson au denumit-o "platformă orgastmică" şi care înconjoară orificiul şi o treime externă a vaginului. modificările fiziologice care survin în decursul fazei acesteia în platou. deşi faptul nu poate fi generalizat pentru toate. ş. vezicule seminale. {i la femeie. În plus organismul se pregăteşte să facă faţă stresului actului sexual. Master & Johnson au descris două etape ce se succed în cursul acestei faze. schimbarea culorii care devine roşuviolacee. Testicolele sunt deasemeni umflate cu sânge. spaţiate prin intervale de câte 0. În ceea ce priveşte reacţiile specifice localizate ale organelor genitale lubrefierea vaginală constituie caracterisitica specifică a reacţiei sexuale feminine în decursul fazei de excitaţie. Scrotul se îngroaşă şi se contractă în timp ce testicolele ascensionează datorită contracţiei muşchilor cremasterieni şi cordoanele spermatice se scurtează. Uterul îşi ocupă poziţia sa cea mai ascensională. vasodilataţie şi miotonie. 3. până la nivelul în care ajung în contact cu perineul. la sexul masculin: prima constă într-o o contractie a glandelor sexuale accesorii (prostată. angorjarea vasculară şi grosimea peretelui vaginal provoacă o secreţie care se răspândeşte pe pereţii interiori ai vaginului formând această lubrefiere într-un interval de timp ce variază de la 10 la 30 de secunde după începerea stimulării sexuale. creşte.1. bărbatul resimţind această venirea a ejaculării ca pe o senzaţie de “inevitabil ejaculator”. Uterul îşi sporeşte volumul datorită acumulării sângelui şi tinde să se ridice în poziţie verticală. Pe măsură ce excitaţia se amplifică. De la nivelul meatului uretral se scurg câteva picături de lichid transparent şi vâscos. în decursul fazei de excitaţie se caracterizează printr-o vasodilataţie locală la nivelul organelor genitale şi una generală la nivelul pielii acompaniată de miotonie. sperma este expulzată prin intermediul penisului aflat în erecţie în sacade de 38. Orgasmul. pot fi atribuite într-o mare măsură vaso-dilataţiei: umflarea labiilor mici cu sânge. clitorisul realizează o rotaţie de 1800. În acest stadiu vasodilataţia locală atinge maximul său la nivelul organelor genitale la ambele sexe. Reacţiile vasculare cutanate sunt mai accentuate în cazul femeii unde ele îmbracă aspectul "marmorat" de la nivelul toracelui şi sânilor. Erecţia este fermă şi penisul atinge dimensiunile sale maxime. considerat ca fiind cea mai intensă şi mai plăcută trăire sexuală. reacţiile sexuale feminine. Întocmai ca şi la bărbat. probabil. conduct ejaculator) urmată de expulzia lichidului seminal în uretra posterioară. Ceea ce Masters & Johnson au denumit drept “fază în platou”.

ischiocavernoşi şi ai perineului. 20 . 4. care este faza finală în decursul ciclului reacţiei sexuale normale. de intensitate şi durată normală constă în circa 5-8 contracţii intense2. TA. Contracţiile orgasmice încep la nivelul fundului uterului. În aceastăm fază. 3 Acesta ar fi situat la aproximativ 4-5 cm de intrarea `n vagin. Se produce diminuarea treptată a dimensiunilor penisului realizată în două etape. fiind în deplina relaţie cu importanţa subiectivă şi durata obiecti a fiecărei excitaţii orgasmice. Caracteristicile orgasmului sunt identice la toate femeile. în decursul fazei în platou când vaginul mai este încă turgid. care după orgasm este total refractar la orice formă de stimulare sexuală. se traduc prin senzaţii foarte plăcute şi de mare intensitate. se propagă în lungul lui până la segmentul inferior şi treimea externă a vaginului. datorită contractiilor ritmice expulsive ce au loc pe toată lungimea uretrei peniene. iar la altele prin excitare vaginală unde a fost descrisă o zonă erogenă specială denumită “punct G”3. Oricare ar fi natura stimulărilor. Primele 3-4 contractii expulzive peniene sunt cele mai puternice. În decursul rezoluţiei.8 secunde. urmate . În prima etapă se produce o decongestie a penisului concomitent cu o reducere a dimensiunilor lui sub dimensiunile aflate înainte de stimulare. contracţiile ritmice care realizează orgasmul. la câteva secunde după ce a atins paroxismul. să fie stimulată până la punctul în care trăieşte un nou orgasm. Ritmul cardiac creşte până la 110-180 bătăi/minut. lichidul seminal este împins sub presiune până la nivelul meatului uretral şi depus în vaginul femeii. a muşchilor bulbospongioşi. musculaturii peripeniene şi a perineului. resimţit ca orgasm propriu zis. adică înainte de intrarea în erecţie. tensiunea creşte cu 30-80 mm Hg. Rezoluţia. orgasmul feminin constă tot dintr-o succesiune de mai multe contracţii reflexe. iar altele pot avea un orgasm “moderat” format din 3-5 contrac]ii. toate fenomenele locale sexuale specifice diminuă şi întregul organism revine la starea sa anterioară: reacţiile somatice diminuă rapid. Asupra naturii clitoridiene sau vaginale a orgasmului feminin vom mai reveni. Din punct de vedere fiziologic. sfincterul uretral şi sfincterul anal. La bărbat faza de rezolutie reprezintă trecerea organelor genitale de la starea de activitate din cadrul actului sexual la starea de repaus. iar cel cardiac la 110-180 bătăi/minut După orgasm. şi care premerge cu câteva secunde etapa a doua a procesului. O femeie normală fiziologic şi eliberată de orice inhibiţii. a perineului precum şi a platformei orgasmice. interesând musculatura vaginului.de o diminuare bruscă a tensiunii neuropsihice acumulate. respiraţia revin la normal. ulterior ele scad ca frecvenţă şi forţă. din punct de vedere fiziologic refractară la un nou orgasm. ea putând avea mai multe orgasme în decursul unui singur act sexual. Intensitatea şi durata contracţiilor variază de la un orgasm la altul. ritmul cardiac. fără îndoială. contracţiile ritmice ale sfincterului uretrei. apoi un altul şi aşa mai departe până la deplina epuizare când nu mai încearcă nevoia nici unei stimulări suplimentare. În plan psihic. În timpul fazei orgasmice ritmul respirator creşte la peste 40 respiratii/minut. fiind creditat ca fiind capabil sa declan[eze orgasme multiple de o mare intensitate. vaso-dilataţia cutanată dispare în câteva minute. pe peretele anterior. numită “perioadă refractară” pentru a putea fi din nou excitabil şi capabil să aibă o nouă ejaculare. femeia resimte o senzatie de “căldură” în sfera genitală care invadează zona pelvină şi apoi iradiază în tot corpul. poate. Spre deosebire de bărbat. Înaintarea spermei prin uretră este ajutată de contracţiile testiculelor aflate în tensiune. mai precis este necesară o perioadă de timp. datorită detumescenţii 2 Unele femei prezint\ 10 -12 contractii intense. bărbatul este refractar la orice stimulare sexuală. Unele femei descriu senzaţii voluptoase declanşate la nivelul clitorisului. între care primele 3-6 au loc spaţiat la intervale 0. iar observaţiile clinice sugerează că orgasmul feminin poate fi delanşat de o formă oarecare de stimulare a clitorisului.sexuale accesorii şi contracţiilor ritmice ale uretrei. În această primă fază dimensiunile sale diminuă până la jumătate din dimensiunile din faza de excitaţie. un orgasm feminin. la nivelul mamelelor are loc o rapidă detumescenţă a areolelor mamare şi plisarea lor. femeia nu pare. În plan psihic. Clitorisul rămâne retractat. ritmul respirator se accelerează la peste 40 respiraţii/minut.

reacţiile sexuale nu constituie o entitate unică. bazându-se pe probe clinice şi fiziologice o serie de sexologi avansează o altă propunere conform căreia la cele două sexe. după ejaculare. care suferise un proces de alungire. Clitorisul revine la poziţia şi dimensiunile iniţiale. avută înainte de excitaţie. Ori lucrul acesta permite o observare diferenţaită a studiului înţelegerii şi abordării a tulburărilor de sexualitate. lubrefierea şi turgescenţa vaginală la femeie şi contracţiile musculare reflexe care la cele două sexe constituie orgasmul. au ca rezultat sindroame clinice net diferite ce sunt probabil cauzat de mecanisme psihopatologice distincte şi care reacţionează la tratamente diferite. În a doua etapă are loc revenirea penisului la starea lui de flaciditate când dimensiunile sale revin complet la “normalitatea” anterioară. Labiile mari. şi că excitaţia ce se traduce fiziologic prin lubrefierea pereţilor vaginali şi organelor genitale şi precede orgasmul la femei. Aceste modificări sunt consecinţa reacţiei sexuale masculine: erecţia care permite inserţia penisului şi ejacularea mecanism prin care sperma este depusă în vagin. orgasmul urmează erecţiei complete în cazul bărbaţilor. reacţia sexuală este în realitate una difazică şi survine în doi timpi. umflare şi lubrectare. La femeie faza de rezoluţie are şi ea o serie de particularităţi. Mai întâi cele două secvenţe ale reacţiei sexuale implică structuri anatomice distincte. este foarte posibilă situaţia în care unul va păstra o funcţionare normală. în vreme ce celălalt este inhibat sau diminuat. vasocongestia penisului se menţine mai mult. Caracterul foarte distinct al acestor două faze este cât se poate de evident: 1. observaţiile făcute surprind cu claritate faptul că în cazul unui ciclu de reacţii normale. nesupus nici unui fel de conflicte sau constrângeri excitaţia erotică poate fi provocată de un evantai foarte variat de stimuli. Conform acestei ipoteze. Uterul îşi reia poziţia normală. Scrotul se normalizează ca dimensiuni şi poziţie şi se relaxează. Slăbirea şi deteriorarea erecţiei şi ejaculării la bărbat. Reacţiile sexuale la bărbat Capacitatea erectilă a penisului. Aceste modificări de rezoluţie a penisului depind şi de timpul cât a durat actul copulator. transformă un penis flasc de dimensiuni mici. 3. Cele două treimi anterioare ale vaginului. labile mici şi intrarea în vagin revin la starea avută înainte de excitaţie . matur din punct de vedere sexual. Această manevră fiziologică de revenire la normal poate fi rapidă sau lentă în funcţie de lungimea fazei în platou. tactilă a organelor genitale.corpilor cavernoşi. inervate de ramuri diferite ale sistemului nervos: erecţia este datorată intervenţiei sistemului nervos vegetativ PS în vreme ce ejacularea este esenţialmente o funcţiune dependentă de S. Având în vedere că cele două secvenţe ale reacţiei sexuale sunt supuse controlului a două sectoare diferite ale SNC. ci comportă mai degrabă două secvenţe distincte şi relativ independente: o reacţie genitală vaso-dilatatoare ce provoacă erecţia penisului la bărbat. ordonată a unui eveniment unic şi indivizibil. testiculele testiculele revin la revin la normal ca dimensiune şi poziţie. La orice bărbat sănătos cu un nivel normal de hormoni androgeni. Natura difazică a reacţiilor sexuale În schema foarte dinamică în patru studii elaborate de Masters & Johnson se regăseşte o noţiune foarte explicită şi larg acceptată conform căreia reacţiile sexuale constituie derularea organizată. Astfel. În timpul rezoluţiei. Dacă el a durat mai mult timp. mărit ca volum şi propriu copulaţiei. evidenţiată în decursul relaţiilor sexuale la bărbat. revin la normal într-un timp relativ scurt de la câteva zeci de secunde la câteva minute. a lubrefierii vaginale şi orgasmului la femei. prin evacuarea sângelui şi de la nivelul glandului şi corpului spongios. În realitate. stimularea directă. Vasodilataţia ca şi orgasmul diferă în ceea ce priveşte vulnerabilitatea lor faţă de traumatismele fizice. Canalul cervical al uterului se largeşte pentru recepţionarea spermei. având funcţii minore într-un falus rigid. sau 21 . Pentru majoritatea bărbaţilor. substanţe chimice sau înaintarea în vârstă. 2.

Centrii corticali (cerebrali) care intervin în cadrul reflexului erectil au fost localizaţi în creierul vechi (reptilian) şi în diverse puncte din cortexul limbic. Cu toate acestea şi alţi stimuli vizuali (spectacolul unor cupluri angajate în activităţi erotice. 22 .întotdeauna cu reacţii mai lente. controlată de sistemul nervos PS. reflexul ejaculator este sub controlul celuilalt component al SNV şi anume simpaticul. fantasmele erotice sau chiar o atmosferă evocatoare. Contrar erecţiei. stimulările tactile ritmice ale glandului şi penisului sunt indispensabile ejaculării.în care lichidul seminal este evacuat din veziculele seminale în uretra bulbară şi ejacularea . S4 ale măduvei spinării la nivelul inervează vasele sanguine ale penisului determinând erecţia. sau dimpotrivă drenarea acestuia şi dispariţia erecţiei. Ejacularea. Orgasmul masculin comportă două faze de emisiune . Centrul nervos din pare să comande erecţia ca răspuns la stimularea tactilă directă a organelor genitale în vreme ce centrii superiori provoacă erecţia ca urmare în principal a unor stimulări psihice. Studiile au demonstrat că filetele nervoase PS ataşate segmentelor S2. Un centru suplimentar al reflexului erectil mai este descris la nivelul segmentelor superioare ale măduvei spinării. Reacţia vasodilatatoare iniţială care se finalizează cu formarea platformei orgastice acompaniate cu lubrefierea vaginală.) pot să constituie pentru femeia modernă stimuli mult mai puternici decât cei vizuali (ca în cazul bărbatului). S3. penisul poate rămâne în această stare de excitaţie perioade îndelungate de timp . reacţionează prin reflexe involuntare coordonate de sistemul nervos. sau imagini erotice) sau stimulări tactile excitante în alte zone decât cele genitale. pot declanşa la nivelul vaselor sanguine ale penisului reflexele fiziologice ce conduc la erecţie. Ele sunt desemnate în consecinţă ca faza de lubrefiere şi dilatare. câtă vreme stimulii tactili (mângâieri. Există situaţii stimulante chiar mult mai subtile foarte stimulante de exemplu vocea şi atitudinile seducătoare ale unei femei atrăgătoare. Odată intrat în erecţie. cantitatea de stimuli senzoriali necesari pentru a ajunge la această finalitate variază în mare măsură de la un individ la altul. La nivelul aceloraşi se află şi centrii autonomi ce inervează rectul şi muşchii sfincterieni ai vezicii urinare. sau mirosuri sexuale sau cum ar fi parfumurile. Mecanismul vascular al erecţiei. La bărbatul normal ejacularea urmează perioadei de excitaţie şi erecţie.prin care acesta este expulzat în exterior. etc.ceea ce permite unui bărbat să se aventureze în preludii o perioadă de timp suficientă pentru a-şi excita partenera . constituie poate excitanţii cei mai importanţi. Centrii reflecşi medulari sunt localizaţi în porţiunea lombară a MS. Erecţia. O serie de diferenţe pot să existe însă. sunt în egală măsură susceptibile să determine erecţia la un partener sensibil. Studiile au demonstrat că în circumstanţe normale. Reacţiile sexuale la femeie Reacţiile sexuale transformă la femeie spaţiul vaginal care la origine este unul potenţialsec şi strâmt într-un receptacol lubrefiat şi întredeschis apt să primească într-însul falusul. Acesta din urmă controlează contracţia organelor interne sexuale cu alte cuvinte emisia şi ejacularea. Cu toate acestea aşa cum ne-am putea aştepta. Cu toate acestea cele două componente ale reacţiei sexuale rămân independente şi distincte una de alta. sărutări tandre. Inervaţia parasimpatică este cea care coordonează vasodilataţia precum şi spasmul sfincterian al arterelor peniene şi prin aceasta este în măsură să provoace cvaziinstantaneu un aflux de sânge în corpii cavernoşi şi prin urmare erecţia. Femeia se aseamănă cu bărbatul în aceea că stimulii sexuali specifici precum şi o serie de alţi agenţi mai suptili sunt susceptibili să declanşeze la ea sentimente erotice şi reacţii fiziologice de ordin sexual. nu şi-au găsit încă o denumire descriptivă specifică.atingerea sau vederea unei partenere dezbrăcate şi pregătită emoţional. aşa încât erecţia poate surveni foarte bine în absenţa ejaculării iar ejacularea în absenţa erecţiei.

Orgasmul feminin este similar din punct de vedere fiziologic celui masculin: la femeie componenta senzorială reprezentată de stimularea 23 . decât însoţită de fantasme erotice foarte puternice: orgasmul “vaginal” este în acest caz unul mai mult declanşt psihologic mai curând decât fiziologic. a Muntelui Venus şi combinate). tocmai această stimulare ritmică. stimularea clitoridiană declanşează constant orgasmul. va duce în final la declanşarea orgasmului. în viziunea lui Masters & Johnson. Pe măsură ce excitaţia se intensifică un aflux de sânge are loc către corpul uterului care datorită acestui fapt se îngroaşă şi părăsind cavitatea pelvină devine din ce în ce mai vertical pentru ca. deşi importante. pe de altă parte este atât de mare. vaginul în schimb. chiar dacă clitorisul joacă un rol crucial în declanşarea orgasmului. Ca şi la bărbat. fie tracţiuni prin intermediul labiilor mici. Musculatura perineală. Deşi capabil să procure. formulată în termenii: “orgasmul la femeie este clitoridian sau vaginal” când mai corect ar fi fost ”Stimularea vaginală sau cea clitoridiană declanşează orgasmul la femee”?.adică musculatura şi ţesuturile ce înconjoară vaginul precum şi o suită întreagă de muşchi pelvini. încât stimularea sa directă se poate dovedi intolorabilă. bulbocavernoasă pubo-coccigiană ai perineului şi ai porţiunii inferioare a vaginului se contractă ritmic la intervale de 0. Rolul clitorisului şi vaginului în declanşarea orgasmului. Problematica merită a fi nuanţată. reacţiile sexuale la femeie îşi ating paroxismul în momentul orgasmului care constă într-o suită de contracţii ritmice reflexe şi involuntare care antrenează platforma orgastică . preferă stimularea clitoridiană indirectă. câtă vreme rolul jucat de fiecare în sexualitatea feminină a suscitat numeroase discuţii şi confuzii. sursa a numeroase erori clinice. identic la toate femeile. După părerea majorităţii sexologilor. mai ales în absenţa lubrefierii.Datele acumulate permit presupunerea că stimularea clitoridiană joacă un rol crucial în declanşarea orgasmului. Această aparentă dihotomie a contribuit la naşterea şi perpetuarea mitului conform căruia femeia ar fi capabilă să resimtă două tipuri diferite de orgasm: unul clitoridian şi unul vaginal şi a generat o controversă extrem de stupidă legată de acest lucru. repetăm. În cea mai mare măsură toate aceste modificări fiziologice. prin stimulare. indirectă a clitorisului realizată în decursul actului sexual (prin intermediul labiilor mici şi a capişonului clitoridian. Cu toate acestea. senzaţii agreabile calitatea acestora pare diferită de a celor clitoridiene: majoritatea femeilor recunosc că reacţionează la o combinaţie a celor două stimulări. este un reflex iar realizarea sa se bazează pe contracţia ritmică a musculaturii striate la nivelul 1/3 inferiare a vaginului – fiind din punct de vedere fiziologic. stimularea vaginală. oricât de agreabilă sau intensă nu pare capabilă să declanşeze o reacţie orgasmică. În schimb. Astfel clitorisul capătă. Dacă clitorisul este dotat cu o foarte mare sensibilitate.Faza de lubrefiere . Sensibilitatea clitorisului. atât în cursul actului sexual cât şi a jocurilor amoroase. Contrar orgasmului masculin care comportă două faze (emisia şi ejacularea) orgasmul feminin se reduce la o fază unică analogă expulsiei. Orgasmul feminin. nu este mai puţin adevărat faptul că această angorjare vasculară a segmentului inferior a tractului genital. reacţia vasodilatatoare localizată antrenează modificări fiziologice profunde la nivelul organelor genitale: la câteva secunde după ce stimularea sexuală a început survine o dilatare a plexurilor venoase care înconjoară canalul vaginal (vasodilataţie locală) ceea ce antrenează apariţia la nivelul pereţilor vaginali a unui exudat care lubrefiază conductul şi facilitează inserţia penisului. dar că acea clitoridiană constituie factorul cel mai important care declanşează orgasmul. nu este sensibil la atingere decât la nivelul orificului său inferior şi puţin la nivelul 1/3 inferioare. Majoritatea femeilor chestionate. intensifică plăcerea erotică a femeii si o pregăteşte pentru orgasm. Este provocată de excitaţia erotică. Controversa. scapă observaţiei directe şi permit uterului şi vaginului să-şi îndeplinească funcţia lor de reproducere.8 secunde compunând ţesutul erectil al platformei orgastice şi generând orgasmul feminin. colul uterin să se găsească într-o poziţie cât mai propice fertilizării.turgescenţă. fie presiuni efectuate la nivelul Muntelui Venus. rolul său în realizarea acestuia pare nul: orgasmul. atât rolul unui transmiţător cât şi al unui conductor al senzaţiilor erotice. Dimpotrivă.

organele genitale.controlul nervos al reacţiilor sexuale Centrii care comandă vasodilataţia şi reflexele orgasmice caracteristice reacţiei sexuale sunt localizate în zone distincte strict delimitate dar asociate intim sistemului nervos central. Compararea reacţiilor sexuale masculine şi feminine. John Money şi Mary Jane Sherfey au subliniat faptul că. deşi similară în esenţă la cele două sexe. fără îndoială în virtutea faptului că acestea sunt mai sensibile la factorii psihologici şi culturali. Natura difazică a sexualităţii. Este virtual imposibilă separarea chiar grosieră a influienţei exercitate asupra reacţiilr sexuale la cele două sexe a părţii ce revine biologicului de cea aparţinând experienţei trăite pe de alta. La ambele sexe. Creierul şi sexul Comportamentul sexual la om este în mod inevitabil legat de biologie pe de o parte şi de experienţele anterioare trăite pe de altă parte. în ambele cazuri cele două faze sunt analoge. determină erecţia. orice fetus se dezvoltă în sensul unui viitor copil de sex feminin. Aşa se face că reacţiile sexuale oferă numeroase similarităţi cu implicaţii mai profunde decât ar rezulta dintr-o judecată mai superficială.clitorisului (indiferent cum este ea realizată) determină apariţia unui răspuns motor reprezentat de contracţia ritmică a platformei orgasmice. Cu toate aceste similitudini. orgasmul pare mult mai uşor de inhibat în cazul femeilor decât al bărbaţilor: în timp ce tulburările orgasmice reprezintă grosul patologiei sexuale feminine. Sistemul nervos central . şi doar sub influienţa hormonului androgen fetal. La bărbat. La femeie vasodilataţia bulbilor vestibulari şi a structurilor 1/3 inferioare ale vaginului. vor exista la vârsta adultă similarităţi dar şi diferenţieri la nivelul aparatului genital şi a reacţiilor sexuale la cele două sexe. Astfel dacă tulburările erectile sunt foarte frecvente la bărbaţi. excitaţia sexuală la bărbat (mai ales la vârtele tinere) este guvernată în cea mai mare parte de factori fizici şi pare mai puţin influienţată de factorii psihologici (fără a fi însă total insensibilă). Orgasmul prezintă şi el analogii semnificative la cele două sexe: la bărbat este declanşat de stimularea glandului şi a penisului. dar care în final se rezumă la nivelul de androgeni şi factori psihologici. la fel ca şi reţeaua nervoasă care le subtensionează şi le cooordonează activitatea. iar ejacularea este determinată de contracţii ritmice a muşchilor de la baza penisului. regiune unde sunt elaborate descărcările sistemului PS. echivalentul lor masculin este cvaziabsent. Clinicianul care tratează tulburările sexuale trebuie să posede cunoştinţe în ambele domenii şi să poată interveni atât la nivelul somaticului cât şi a psihocomportamentalului în măsura în care aceasta este posibil tehnic. cazurile de inhibiţie a umectării şi dilatării organelor genitale feminine sunt rare (chiar dacă există). faza de vaso-dilataţie prezintă anumite diferenţieri în planul vulnerabilităţii sale: reacţia vazodilatatoare mai specializată şi mai complexă a bărbatului se dovedeşte mult mai vulnerabilă decât cea mai slab diferenţiată a femei. înafara unei intervenţii determinate exterior. Se pare că. în general. Observaţiile clinice şi neurofiziologice duc la ideea că centrul reflex interior al erecţiei este situat în segmentul sacral al măduvei spinării. sacadată a muşchilor perineului şi 1/3 inferioare a vaginului. este manifestă atât la bărbat cât şi la femeie şi. survine o modificare înalt specializată se produce având drept consecinţă o diferenţiere foarte netă în cazul sexului masculin. Mai precis stimulii exercitaţi asupra nervilor erectali aparţinând perechii S2-S3-S4 24 . Dimpotivă. Dar. iar “orgasmul în sine” este determinat de contracţia ritmică. reacţiile sexuale feminine sunt mai variabile decât cele masculine. duc la apariţia platformei orgasmice. la femeie este declanşat de stimularea clitorisului. La bărbat componenta senzorială reprezentată de stimularea glandului şi penisului (indiferent cum este ea realizată) determină apariţia unui răspuns motor reprezentat de contracţia ritmică a a muschilor ischiocavernoşi şi bulbocavernoşi de la rădăcina penisului. o vasodilataţie localizată la nivelul corpilor cavernoşi şi a celui spongios ai penisului. În fine. libidoul şi funcţionarea sexuală sunt determinate la ambele sexe de factori multipli. Ori tocmai în virtutea unei origini comune şi a unei specializări care intervine precoce în primele stadii de dezvoltare embrionară. derivă din structuri embrionare identice.

Această parte a creierului "vechi" se sprijină pe informaţii oferind caracterul de "sentimente" în particular de "stări afective" care ghidează comportamentul ce urmează a fi adoptat în funcţie de cele două principii vitale fundamentale: autoprotecţie şi conservarea speciei. Senzaţiile determinate de stimulii tactili ajung pe căile spino-talamice în talamus unde sunt prelucrate şi transmise mai departe spre hipotalamus şi sistemul limbic cortical unde sunt localizaţi centrii corticali ai plăcerii şi unde senzaţiile sunt discriminate la nivelul conştiinţei explicând de ce ejacularea poate fi supusă controlului voluntar. Este posibilă provocarea ejaculării . Stimularea lor determină reacţii asociate funcţiilor de autoprotecţie: alimentare sau un comportament agresiv . de-a lungul circuitului talamic în nucleii talamici şi într-o serie de prelungiri ale sistemului limbic ce se întinde de la talamus. Stimularea zonelor învecinate doar cu câţva mm.determină vasodilataţia vaselor sanguine ale penisului şi antrenează erecţia.Cele două sisteme sunt capabile să antreneze în acţiune agenţii nervoşi responsabili de comportamentul agresiv în scopul finalizării scopurilor propuse. 25 . Pe de altă parte zona inferioară a acestui inel este asociată cu funcţiile de autoprotecţie. S-a descoperit că stimularea aceloraşi arii corticale sau zone foarte apropiate determină senzaţia de sete sau de foame ceea ce lasă să se presupună aceste reflexe viscerale sunt asociate. Se observă cum cele două porţiuni ale inelului limbic precum şi comportamentele care le sunt asociate sunt în aparenţă legate între ele prin raporturi fascinante: 1. provoacă acte viscerale de urinare sau vomă.la primatele superioare prin stimularea electrică a unor arii anumite din trunchiul cerebral şi din creierul vechi . din punct de vedere sexual axat pe comportamentul reproducător . Stimularea acestei zone provoacă la om manifestări de interes şi atractivitate sexuală: erecţie comportament de amploare.acest lucru sugerând tocmai faptul că există la om şi o reprezentare corticală a orgasmului. Corelaţiile nervoase relative la comportamentul superior de autoapărare şi conservare a speciilor A fost amplu studiat de Mac Lean care ademonstrat că sistemul limbic este cel care este răspunzător de integrarea şi elaborarea comportamentului de autoprotecţie şi conservare a speciei. Ariile ejaculării la nivel cortical sunt localizate la om. La animale sistemul olfactiv este integrat sistemului acesta limbic şi există date că el ar juca un loc şi la specia umană . Heath a reuşit să declanşeze orgasmul la subiecţi umani.Olfacţia influenţează în egală măsură sexualitatea şi autoapărarea. hrană sau pentru dominarea adversarului.fiind programat să asigure integrarea comportamentelor relative la autoapărare şi conservarea speciei. De cele care determină ejacularea.centrii fiind localizaţi în zona corticală şi subcorticală a sistemului limbic. Stimularea zonelor imediat învecinate suscită o plăcere intensă pe care animalul încearcă să o prelungească ("RED SPOT").lupta pentru viaţă. Ablaţia acestei arii "a egoismului" determină la animal un comportament mai "altruist". Pe de altă parte centrii care comandă ejacularea par să fie localizaţi în secţiunea cervico-lombară a MS şi aparţin inervaţiei simpatice a SNV. stimulând regiunea septală a cortexului limbic . 2. adică determină declanşarea unor alt gen de răspunsuri viscerale. Mac Lean a reuşit să localizeze la nivelul circuitului limbic în relaţie cu talamusul şi care determină erecţia .funcţii ce normal revin porţiunii superioare a acestui inel.sistem care controlează comportamentul afectiv.sistemul limbic. agreabil. Această porţiune arhaică a creierului este localizată în plan anatomic în girusul limbic un inel care înconjoară trunchiul cerebral şi comportă creierul "reptilian" paleocortexul şi nucleii ce-i sunt asociaţi. Sistemul limbic formează un inel: partea superioară a acestui inel cuprinzând circumvoluţiunile corticale şi structurile nucleare asociate (nucleii preoptici şi septali) reprezintă agentul cel mai diferenţiat al sistemului de integrare a comportamentelor sexuale. Alţi centrii sunt localizaţi în ariile talamo-corticale în circuitul Papez . În al treilea rând în lobul frontal ariile paro-orbitale în zonele de contact talamice.

agresivitate. Această descoperire I-a determinat pe fiziologi să admită că această sete de plăcere (principiul plăcerii) descoperit de Freud constituie o importantă motivaţie în comportamentul uman. în revanşă. tandreţe. Mamiferele submarine sunt capabile să secrete substanţe odorizante care determină reacţii sexuale la partenerul de sex opus aceste substanţe sunt denumite La rasa umană influenţa puternică deşi ignorată cel mai adesea pe care o are mirosul în desfăşurarea comportamentului sexual deabia începe să fie considerată. 26 . devine explicabilă atracţia sau repulsia în faţa unor asemenea mirosuri sexuale . Conform acestei teorii când un subiect este înfometat. Această relaţie strânsă ar putea să explice legăturile strânse ce se observă clinic între sexualitate. spiritul de competiţie sau diversele forme de sadomasochism. speriat sau rănit. Rolul pe care îl joacă olfacţia în excitaţia sexuală este bine cunoscut în comportamentul reproducător în regnul animal. {i organismul uman este capabil să sintetizeze asemenea substanţe prin intermediul unor glande numite apocrine la nivelul prepuţului la bărbat şi clitoridian la femei. dacă subiectul reuşeşte în antreprizele sale .cu toate că individul nu este conştient de percepţia acestora . Dintre toate pulsiunile plăcute cea mai puternică este fără doar şi poate cea mai puternică. Aşa stând lucrurile. este satisfăcut de sine este pe cale să mănânce sau să facă dragoste centrii plăcerii intră în funcţiune comandându-I să reîntărească comportamentul. acompaniate de o diminuare considerabilă a reacţiilor coleroase şi de iritabilitate. afecţiune. Stimulările efectuate asupra acestei zone sunt asociate cu sentimente extrem de agreabile de dragoste. Lucrurile încep până acolo încât unii psihanalişti se întreabă dacă nu cumva alegerea obiectului iubit sau fixaţia libidinală din stadiile oedipiene nu este cumva dictată de perceperea Oricare ar fi situaţia nu este mai puţin adevărat că un parfum constituie un puternic afrodisiac după cum poate constitui un puternic inhibitor sexual de care partenerii nici măcar nu sunt conştienţi. gelozie sexuală. alimentaţie.Sexul şi plăcerea Un mecanism dublu reacţionează şi dictează comportamentul uman: teama de durere şi căutarea plăcerii. va înfrunta chiar şi un scurt şoc electric dureros numai pentru a putea acţiona un mic levier ce va închide circuitul electric ce-I va descărca prin electrodul implantat o stimulare a centrului plăcerii.Olfacţia Studiile de neurofiziologie au stabilit că există o strânsă legătură anatomică între funcţionalitatea olfactivă şi cea sexuală. afecţiune şi satisfacţie sexuală.Agresivitatea Mac Lean a descoperit că o arie vecină centrului hipotalamic este responsabilă de emoţii şi de furie şi este în raport strâns cu sistemele de autoprotecţie şi conservare a speciei. La nivel cerebral există centrii ai aversiunii dar şi ai atracţiei şi aceşti centri controlează toate pulsiunile şi prin aceasta toate aspectele comportamentale. centrii aversivi intră în funcţiune comandându-I să evite aceste pericole.mirosul fiind de slab. Mai precis a descoperit că stimularea electrică exercitată în anumite arii ale sistemului limbic (arii foarte apropiate de centrii durerii) determină la animale adoptarea unui anumit comportament: un şobolan bunăoară va renunţa la somn. Această relaţie anatomică şi fiziologică furnizează explicaţia neurologică a raportului strâns care în domeniul comportamentului uneşte voluptatea cu sentimentele de dragoste. 3. Heath a putut confirma faptul că la om orgasmul este acompaniat de descărcări de stimuli electrici în aria septală. în decursul anilor '50-'60 Olds a stabilit puterea pulsiunilor atractive şi a descoperit bazele neurofiziologice ale plăcerii. 2.

comportamentul uman reprezintă o succesiune de acţiuni integrate şi comandate de către creier.Rolul pe care îl au hormonii sexuali în determinarea încă din stadiul prenatal a "sexului cerebral" adică a unui comportament dirijat specific unui anumit sex. În acest foarte scurt interval de timp creierul pare iremediabil "marcat" la macul sau la femelă şi comportamentul animalului va fi ulterior profund marcat de acest lucru.Efectele hormonilor sexuali asupra sexualităţii bărbatului sau femeii în timpul vieţii adultului. timp în care se formează mugurele genital cu cordoanele Wolff şi Muller ce se transformă ulterior în testicole şi respectiv ovare.Efectele hormonilor sexuali asupra altor comportamente non-sexuale.Stimuli externi care implică individul prin intermediul organelor sale de simţ.în primele două-trei zile de viaţă fetală în cazul primatelor. dulat la om de conştiinţa intimă de a fi bărbat au femeie. de exemplu. 2. 2. creierul mascul şi cel femel nu reacţionează de aceeaşi manieră faţă de un acelaşi hormon. Ceea ce-i determină pe anumiţi cercetători să considere creierul ca făcând parte dintre caracterele sexuale din aceeaşi categorie cu uterul sau penisul de exemplu (Gorski). printre care sistemul hormonal: în special hormonii cortico-suprarenalieni şi sexuali. Ambele grupe de hormoni acţionează la nivelul cortical având ca zonă ţintă aria lobilor temporali. Pe de altă parte. Se ştie că pragul de răspuns la un stimul depinde de un complex de factori. declanşează un anumit comportament la femelă şi nu îl declanşează la mascul. Estradiolul. În final se poate întâmpla ca acest "sex cerebral" .mascul sau femelă.Prima etapă este cuprinsă între mecanismul fecundării şi primele şase săptămâni de dezvoltare embrionară.Hormonii şi sexul Hormonii sexuali joacă un rol foarte important în funcţionarea sexuală şi în anumite situaţii clinice se recomandă chiar prescrierea lor în calitate de agenţi terapeutici. Date generale Fie că vrem fie că nu. de exemplu. cele sexuale. Astăzi se încearcă descifrarea relaţiei complexe ce uneşte hormonii sexuali cu comportamentul uman: atât cel sexual cât şi comportamentele non-sexuale. Astfel. existând o anumită diferenţiere sexuală în funcţionarea cerebrală. O serie de teorii au putut fi avansate cu privire la: 1. Aceste comportamente nu sunt arbitrare ci răspund la două categorii de stimuli: 1. poate avea un creier care reacţionează hormonal ca unul feminin şi invers. Problema este desigur mult mai complicată la om oricât de tentantă ar părea simpla extrapolare. Sexualitatea la om este un mecanism complex. sensibilitatea creierului la această acţiune a hormonilor sexuali variază mult în funcţie de subiectul în cauză . care este cel mai important. 2. Cercetările actuale au dovedit de o manieră certă la animal şi mai posibilă la om. încât un individ dotat cu atribute sexuale masculine. depinde de nivelul şi acţiunea hormonilor sexuali asupra creierului.Stimuli interni care decurg din variaţia homeostaziei interne (a echilibrului neurohormonal) care este corelată cu dinamica corticală prin intermediul sistemului neuroendocrin. că pragul de declanşare al unor anumite comportamente. cu toată aparenţa de similitudine.A doua etapă începe din săptămâna a şasea. 3. această reactivitate corticală de tip "mascul" sau "femelă" se imprimă de o manieră în decursul unei foarte scurte perioade a dezvoltării fetale . Cercetările de laborator au arătat că la naimale. când testicolul embrionar începe să secrete hormonii embrionari: androgeni (testosteron şi dehidro-testosteron) şi MIS (sustanţa 27 . Există însă o serie de observaţii şi analogii care pun într-o lumină nouă mecanismul determinismului comportamentului sexual şi non-sexual la specia umană. care se desfăşoară în mai multe etape: 1.în medierea căruia un rol esenţial revine hormonilor sexuali. să nu fie obligatorie în conformitate cu sexul anatomic.

dar la primate şi cu atât mai mult la om APO nu mai pare să îndeplinească această funcţiune. Numai că aici stimularea nu mai este de natură fizică sau ciclică ci regulată şi tonică . în corelaţie cu ciclul nictomeral. intervenind atât în organizarea creierului în cursul dezvoltării intrauterine cât şi prin influenţarea comportamentului în stadiul adult. Rolul APO este binecunoscut la şobolani: reglează ciclul ovarian la femele.aceasta din urmă prezintă o activitate ciclică de ovulaţie. Din punct de vdere biologic. 1. rămânând de demonstrat în ce măsură şi acest ultim aspect este valabil şi la om.hipotalamusul. ca urmare a degenerării cordoanelor Wolff şi proliferarea celor Mulleriene (care vor da naştere la uter şi trompe). diferenţa fundamentală dintre mascul şi femelă constă din aceea că pe toată scala animală deci inclusiv la om . fabrică în mod continuu spermatozoizi şi sintetizează hormoni androgeni sub controlul hipofizei.o porţiune din paleocortex dispusă îndărătul hipotalamusului şi amigdala cerebrală (AC) o altă fracţiune corticală arhaică.deci la baza creierului. aria preoptică (APO) . Această deosebire biologică fundamentală între macul şi femelă reprezintă expreia unui veritabil marcaj hipotalamic. Cât despre AC funcţiile ei sunt şi mai vagi: I se atribuie un rol în organizarea şi direcţionarea comportamentelor legate de supravieţuirea individului şi speciei. Totuşi prezenţa receptorilor cerebrali hormonali la acest nivel lasă de presupus că rolul său nu este de loc neglijabil. La mamifere (şobolani. Ovulul este reglat de secreţia hipofizară aceasta la rândul ei fiind comandată de o porţiune a creierului . În absenţa secreţiilor testiculare embrionare. într-un sens sau altul. dispusă în vârful lobului temporal . Urmărindu-se modalitatea realizării acestui "marcaj" în cursul vieţii embrionare s-a descoperit că celulele nervoase din anumitele regiuni ale creierului posedă în decursul vieţii embrionare structuri clinice jucând rol de legături hormonale. dimpotrivă. şi etapele precise de acţiune rămân încă controversate.Cea de a treia etapă este cea a diferenţierii sexuale a creierului (diferenţiere care trebuieşte privită în sens funcţional şi nu anatomic). evoluţia embrionului va fi către unul de sex feminin cu organe genitale corespunzătoare. necesitând o observare separată. are deci capacitatea de a-şi diferenţia răspunsul în funcţie de cantitatea de estradiol prezentă în sânge. ea însăşi dependentă de hipotalamus. Este binecunoscutul "principiul lui Adam": prezenţa testosteronului în plus determină masculinitatea.continuă. Dacă pare clar demonstrat rolul pe care pare să îl joace hormonii sexuali în influenţarea comportamentului.Dacă DHTul nu are o acţiune particulară la nivelul neuronal estradiolul provoacă în schimb dezvoltarea accentuată a dentritelor şi a funcţiilor sinaptice interneuronale. Aceasta pentru că cele două tipuri de influenţe par să implice mecanisme şi procese diferite. Masculul. iepure. Este adevărat că acest lucru s-a 28 . adică comportamental la animal. 3.Hormonii androgeni în stadiul prenatal Money şi Ehrhardt au atras atenţia asupra faptului că în absenţa hormonilor androgeni fetusul evoluează în sensul dezvoltării şi naşterii ulterioare a unui copil de sex feminin atât din punct de vedere anatomic cât şi comportamental. prin simpla prezenţă sau absenţă a testosteronului embrionar. Hipotalamusul feminin şi prin el şi creierul.cel puţin în porţiunea hipofizară. Testosteronul este transformat enzimatic la acest nivel în DHT şi estradiol. Această diferenţiere se va exprima biologic la animale şi om şi se va traduce psihologic.inhibitoare mulleriană) ce va duce la degenerarea cordoanelor Muller în timp ce canalele Wolff vor da naştere în continuare la organele genitale interne masculine. dar influenţează şi răspunsul cortical. având capacitatea unei modalităţi de răspuns ciclic. Pe de altă parte ovarul are şi funcţie secretorie: secretă hormoni sexuali feminini numiţi hormoni estrogeni (estrodiol şi progesteron) care nu numai că reglează activitatea hipotalamusului. maimuţă) aceşti receptori se găsesc concentraţi în trei zone hipotalamus . şi "principiul Evei": prima preferinţă a naturii: "programarea de bază" se face automat feminin (Alfred Jost).

dar rezultatele sunt mai puţin nete pe măsură ce ne ridicăm pe scala filogenetică. de exemplu comportamentul mascul "tip masculin" de acuplare se caracterizează prin urcarea pe femelă şi mişcări de acuplare ritmice. diferenţierea creierului în decursul vieţii embrionare există cu certitudine şi la nivel uma. femelele care au primit în perioada embrionară o anumită cantitate de testosteron nu numai că nu adoptă poziţia de lordoză. Ea se datorează. dacă se va administra testosteron unui mascul castrat în perioada critică el nu va prezenta ulterior niciodată un comportament masculin de acuplare. în timp ce tratamentul femelei cu hormoni masculini în aceeaşi perioadă îl va ridica foarte mult. La şobolan. al criteriilor comportamentale de masculinitate şi feminitate în cazul raei umane. În stare normală ambii părinţi se ocupă de pui. dar dimpotrivă încalecă alte femele şi simulează mişcări de acuplare . Dacă se repetă experienţa cu un mascul va trebui aştepatat un timp îndelungat ca puii să ţipe îndelung şi tare până când adultul se va decide să repete. un tratament cu testosteron va încăleca ocazional alte femele dar acest lucru rămâne periodic. dacă o femeie va primi după pubertate. Întrebarea ce se ridică este dacă vom găsi în cazul fiinţei umane.observat deocamdată doar la nivelul APO şi doar la mamiferele inferioare. Castrarea intrauterină însă va coborâ în cazul masculului acest prag. Dimpotrivă. Dacă după castrare va primi injecţiile cu estradiol el va adopta ocazional poziţia de lordoză.faţă de teritoriu. În schimb. dimpotrivă adoptă o poziţie în lordoză când de ei se apropie un mascul necastrat . prezenţei sau absenţei testosteronului în momentele cruciale ale vieţii fetale şi se manifestă după naştere nu doar prin reacţii biologice (comandă tonică sau ciclică a sistemului endocrin) dar şi (cel puţin la animal) printr-un comportament particular. Aceste observaţii sunt capitale căci ele demonstrează că "marcajul" cerebral se realizează de o manieră definitivă în timpul perioadei numite "critice". Toate aceste experienţe spectaculoase au fost reproduse cu alte specii. mult mai imperfect. dar în cazul fiinţei umane acest lucru poate fi atribuit în mare măsură educaţiei 29 .au deci un comportament de femelă. Într-adevăr un mascul castrat după pubertate nu adoptă niciodată poziţia în lordoză. ea se va precipita imediat şi va încerca cu frebilitate să fabrice un cuib cu tot ce se găseşte la îndemână. Similar. Care sunt aceste comportamente de diferenţiere sexuală? La nivelul scalei animale ele sunt relativ simple şi constau în: -comportament de acuplare -conduită parentală faţă de pui -conduite sociale . În paralel. cu factorii hormonali ? Fireşte. Aceasta lasă să se presupună cu suficientă penitenţă că orcare ar fi markerii vizibili. şobolanii masculi castraţi în perioada embrionară (care nu au suferit deci o impregnare hormonală masculină şi deci o diferenţiere în acest sens). nu numai că nu încalecă femelele dar. etc. Atitudinea femelei constă în accentuarea lordozei pentru a facilita acuplarea. APO la şobolanul mascul are o densitate mai mare decât la femelă atât datorită numărului de neuroni cât şi datorită ramificaţiilor dentritice mai numeroase.comportament tipic masculin. Dacă vom examina conduita parentală vom observa foarte clar apariţia noţiunii de prag. va purta puii în cuib şi îi va încălzi cu corpul ei. femela tratată cu testosteron în cursul perioadei aminitite nu va reacţiona la administrarea ulterioară de estrogeni păstrând un comportament "pervertit". grup. ceea ce a făcut femela. dar şi aşa stând lucrurile se poate considera de o manieră sigură. numai că aceasta nu durează. repetate. că se vorbeşte de un comportament la nivelul copiilor mai accentuat într-un sens sau altul. Această diferenţiere comportamentală sugestivă pentru noţiunea de prag de delansarea conduitei arată că aceasta este mult mai ridicată la mascul decât la femelă. putem pune în corelaţie aceste aspecte comportamentale umane. criterii suficient de precise pentru a defini condiţiile "masculine" şi "feminine"? şi cu tot caracterul cumva vag. dar într-un grade diferite: dacă o femelă este plasată în apropierea unui pui care plânge. se pare.

fenomenul este binecunoscut şi poate fi considerat ca un lucru stabil. aspect exterior pseudofeminin). aveau tendinţa să se comporte ca tinerii masculi adică se dovedeau mai agresive. fiind atraşi de femei. Ori aparţinând unor medii sociale mai puţin informate ei au fost consideraţi. neclare la om influenţele exercitate din familie. se lăsau mai puţin intimidate de către alte femele. Sau ocazional aveau tendinţa să adopte un comportament masculin de acuplare. Copii se nasc cu o schiţă mai mult sau mai puţin evidentă de organe genitale externe masculine. 1. limitate pentru a putea observa efectele androgenizării prenatale asupra comportamentului ulterior. Testosteronul constituie pentru femei un afrodisiac extrem de eficient. În prima situaţie se află un număr de copii ai căror mame au urmat în timpul sarcinii un tratament cu hormoni progestativi . predispoziţie pentru sporturile de competiţie concomitent cu o lipsă de interes pentru îmbrăcămintea feminină. În plus nu dispunem în cazul raei umane decât de cazuri fortuite. 2. Asemenea rezultate au fost raportate şi în Anglia unde a fost utilizat un hormon progestatic diferite lipsit de efecte masculinizante în plan anatomic ci doar în plan comportamental. au un rol mult mai important în comportamentul specific al fiecărui sex decât în cazul animalelor. declaraţi şi crescuţi ca fetiţe. Desigur. culturale. în special în cazurile în care aportul androgeni-estrogeni este 30 . Maimuţele femele ale căror mame primiseră în perioada de gestaţie hormoni androgeni. Din a doua categorie de observaţii se cunosc cazurile de sindrom adrenogenital la fete: un accident de secreţie în exces de hormoni masculini suprarenalieni în perioada fetală. 2. fireşte. Numai că în ciuda acestui fapt ei se comportau din punct de vedere sexual ca bărbaţii preferând activităţile fizice. intervenţiile chirurgicale şi hormonale corectoare duc ulterior la o dezvoltare somatică feminină. Această pierdere a libidoului şi a potenţie se poate obţine şi pe cale chimică administrând fie hormoni estrogeni fie sustanţă cu potenţial antiandrogen cum este ciproteronul. etc. În ceea ce priveşte băieţii există până în prezent câteva zeci (30-40 de cazuri) de pseudohermafroditism masculin (sex genetic masculin. mai energice.şi experienţei.a căror acţiune masculinizată era puţin cunoscută în anii '60. personale. Observaţiile provin din două surse: androgenizarea prenatală de origine iatrogenă şi tulburări genetice de metabolism care modifică proporţia normală dintre androgeni şi estrogeni la nivelul fetusului. mai agresiv. (Astăzi se ştie că aceaste substanţe au o structură clinică asemănătoare testosteronului şi exercită acelaşi efect asupra embrionului atât asupra organelor genitale cât şi aupra centrilor sexuali din SNC). Atunci când s-a studiat comportamentul acestor copii s-a remarcat imediat în cazul fetiţelor un comportament de băieţei mai energic. competiţiile. dar comportamental aproape toate aceste fetiţe prezintă acelaşi comportament de "băiat ratat" descris anterior.Hormonii androgeni şi comportamentul sexual la adult Cunoştinţele noastre relative la efectele androgenilor asupra comportamentelor şi funcţionalităţii sexuale ale adultului se sprijină pe argumente mai solide. Surprinzător multe aveau un QI superior mediei. Tentativele de a extrapola aceste observaţii la om au dat rezultate.Androgenii şi libidoul masculului Bărbaţii care au suferit operaţii de castrare sau cei la care secreţia de testosteron este insuficientă pierd treptat interesul pentru sexualitate precum şi capacitatea de a ajunge la erecţie. Hormonii androgeni par să aibă efecte specifice ce intensifică la cele două sexe pulsiunile sexuale . Cu toate acestea experimentele de androgenizare prenatală făcute asupra primatelor femele au condus la rezultate în mare măsură sugestive.Hormonii androgeni şi libidoul feminin Hormonii androgeni ce acţionează probabil şi asupra centrilor cerebrali joacă un rol esenţial şi la sexul feminin în ceea ce priveşte libidoul. podoabe sau păpuşi.

După menstruaţie nivelul său scade foarte mult. În ceea ce priveşte libidoul. Mai mult în cazul fetiţelor cu sd. neiubind jocurile şi întrecerile brutale. . nu mai prezintă vise erotice sau fantasme sexuale. Hormonii androgeni intensifică în egală măsură comportamentele dominatoare. în 31 . Dar aceste fetiţe (al căror marcaj cerebral este incert) dovedesc mai târziu un comportament tipic feminin. dorinţele erotice fiind la ele determinate de factori multipli. Turner (sd. Ciclul menstrual În decursul ciclului menstrual hormonii sexuali feminini suferă următoarele variaţii: a. Aceste observaţii sugerează că influenţele hormonale constituie factorul esenţial determinând comportamentul. marcajul hormonal în perioada prenatală nu se poate face decât în măsura în care el este realizat de hormonii materni. lucru dealtfel de loc surprinzător. ba mai mult o serie de observaţii par să sugereze că este posibil ca efectul lor să fie unul minim sau chiar nescpecific. 2. s-a sugerat. metabolismul şi agresivitatea. se joacă cu păpuşile şi adoptă un comportament maternal. Feldman şi Maccullch au emis ipoteza conform căreia un nivel scăzut de testosteron în stadiile fetale. Astfel. Mai puţin clară este influenţa pe care o exercită aceşti steroizi în decursul vieţii intrauterină. O serie de fapte par să sugereze că progesteronul inhibă sexualitatea feminină poate indirect.ineficient faţă de valorile normale. Studiile lui Ingheborg par să aducă un sprijin în favoarea acestei ipoteze: el a demonstrat că stresul mamei din timpul sarcinii este capabil să inducă la copilul de sex masculin un efect demasculinizat în plan comportamental.Hormonii sexuali feminini în stadiul prenatal Efectele estrogenilor şi progesteronului asupra anatomiei şi fiziologiei organelor genitale feminine. preferând jocurile şi compania fetiţelor. poate. un hormon steroid al cărui acţiune deşi incompletă este suficient de analogă testosteronului pentru a invada centrii receptori cerebrali ai fetusului în curs de dezvoltare şi perturbând masculinizarea normală a acestuia. Este evident că testosteronul joacă un rol relativ minor dacă ar fi să-l comparăm cu influenţele psihice extrem de puternice care reglează comportamentul global şi sentimentele fiecărui individ.dar aceste observaţii sunt vagi şi inconstante. Administrarea de estrogeni la mame în decursul sarcinii a dus în cazul naşterii unor fetiţe la apariţia unui comportament feminin mai marcat: gust pronunţat pentru hainele mamei şi pentru podoabe cosmetice şi machiaj. Aceasta deoarece sub influenţa stresului glandele suprarenale materne secretă androstendion. naştere şi alăptare sunt bine cunoscute. 3. Cu toate acestea influenţele hormonale există şi sunt. realizând un marcaj insuficient de pronunţat este susceptibil să predispună un băieţel să adopte după naştere un comportament cu tendinţe feminine timid. Hormonii sexuali feminini în viaţa adultă 1.Progesteronul secretat de corpul galben ovarian are un nivel în creştere din momentul ovulaţiei şi care descreşte brusc după menstrua-ţie. caracterizat prin absenţa ovarelor). nivelul energetic. 2.Estradiolul atinge nivelul cel mai ridicat al secreţiei sale în momentul oulaţiei urmat de un al doilea vârf în cursul fazei luteale a ciclului. caracterele sexuale secundare. cu mult mai importante decât se credea anterior. reacţiile la fluctuaţiile hormonale diferă de la o femeie la alta. b. Pe de altă parte anumite femei care au primit tratament cu hormoni androgeni devin autoritate hiperexcitabile sexual. sarcină. la unele ciclul menstrual nu pare să aibă nici un efect asupra libidoului. gentil. S-a dovedit că femeile ovarectomizate şi cu ablaţia glandelor suprarenale suferă o inhibiţie puternică a libidoului. în măsura în care se opune acţiunii hormonilor androgeni.Efectele hormonilor androgeni asupra comportamentului non-sexual Hormonii androgeni. nu mai reuşesc să fie excitate nici în prezenţa unor stimulări sexuale anterioare eficace. sunt susceptibili să depăşească stadiul specific erotic şi să influenţeze comportamentul gnostic şi teritorial. apetitul. chiar în absenţa unor consideraţii sentimentale. etc.

fapt ce neagă afirmaţia că în lumea animală acuplarea serveşte în exclusivitate reproducerii. dispoziţia pentru acuplare şi procreere coincide cu cele câteva zile fertile în care femela se află "în călduri".vreme ce la multe altele reprezintă o serie de modificări ciclice ce se traduc nu doar prin modificarea dorinţei sexuale ci şi prin variaţii de dispoziţie şi instabilitate. natura a folosit toate căile posibile de formare şi menţinere a unei legături. pe care le-am menţionat deja. Lucrul este valabil mai ales în cazul primatelor care conveţuiesc în grupuri. Mama. deci. au nevoie de îngrijire până după vârsta de 4 ani. speciale. Dar o oarecare variabilitate individuală sugerează că. la oameni. Astfel după o serie de observaţii libidoul feminin pare să se accentueze începând cu debutul ciclului pentru a atinge un punct maxim îm momentul ovulaţiei când nivelu de estrogeni atinge punctul culminant. în condiţiile în care posibilitatea reproducerii este exclusă. în aceste condiţii. şi mai relevat este faptul că la vertebrate tiparele comportamentale sexuale au suferit o multitudine de schimbări de semnificaţie şi. menţinerea unei legături prin intermediul relaţiilor sexuale joacă un rol deosebit de important şi fără egal în regnul animal. însă."prezentarea zonei genitale" .şi. este deasemenea adevărat că. Componenta psihosocială şi sexul Legătura sexuală Sigmund Freud considera că toate relaţiile sociale ale fiinţei umane derivă din relaţiilor sexuale. Graţie unei serii de particularităţi fiziologice femeia are capacitatea de a răspunde la dorinţele sexuale ale bărbatului chiar şi în afara perioadei de fertilitate. Necesitatea de a se apela la această posibilitate s-a născut probabil din cauza prelungirii perioadei de dezvoltare ontogenetică a fiinţei umane. etalarea sexuală a femelei . are nevoie de o diviziune a muncii în care bărbatul să o ajute în procurarea hranei şi în special să-i asigure protecţia. lucru care a reclamat apariţia de adaptări noi. iar în primii ani sunt aproape complet dependenţi de îngrijirea maternă.a devenit un gest de salut şi supunere. La fiinţele unicelulare. ea poate menţine legătura cuplului pe calea recompensei sexuale. În acest fel. în fiziologia femeii.în mod deosebit în disputele actuale referitoare la controlul naşterilor . presupune ca femeia să poată răspunde dorinţelor sexuale ale bărbatului în cea mai mare parte a timpului. La babuinii hamadrya mişcările ce imită copulaţia executate de masculi au aceeaşi semnificaţie. Dar această referire la legea naturală este deficientă atâta vreme cât nu se dovedeşte a fi valabilă nici în cazul animalelor. La mamifere. la rândul ei. natura a făcut uz considerabil de comportamentul sexual în scopul menţinerii legăturii heterosexuale. Pe baza împlinirii sexuale se poate cimenta uşor o legătură. Chiar şi în primele luni de sarcină această disponibilitate nu este cu totul anulată. Copiii. acuplarea socială are funcţii exclusiv sociale şi nu este însoţită de ejaculare. descoperim că. la fel ca şi comportamentul parental. Învăţătura bisericii romano-catolice susţine că legătura dintre bărbat şi femeie şi funcţia reproductivă sunt legate inseparabil prin legi naturale şi că legătura sexuală. Întreaga semnificaţie a acetui rol adesea nu este pe deplin recunoscută . Legătura asigurată de motivaţia sexuală este. Pentru a susţine o funcţie adiţională de menţinere a legărurii între parteneri. unirea nu conduce la procrearea urmaşilor. Aceasta. Pe de altă parte. de regulă. în acest caz avem de a face cu o achiziţie 32 . merită să fie discutat. deosebit de eficientă fiind foarte puternică. au fost plasate în serviciul asigurării coeziunii grupului. În afara mecanismelor de asigurare a coeziunii grupului. Dacă investigăm acum acest subiect în cazul omului. Din capitolul precedent ar trebui să fie limpede că asemenea apreciere nu este în termeni atât de generali. la om a trebuit eliminată dependenţa rigidă a receptivităţii sexuale de ciclul reproductiv. aparent. cu câteva excepţii. este din această cauză contrară naturii. În cea mai mare parte a timpului ea este capabilă să fie activată sexual şi gata să se dăruie bărbatului pe care l-a ales. La babuini şi alte câteva specii de primate. Acestea sunt motivele pentru care ea trebuie să-şi ţină partenerul legat afectiv pentru o lungă perioadă de timp. Actul copulării la mamifere aproape întotdeauna serveşte numai reproducerii. ci numai la un schimb de gene.

declaraţia comisiei papale că dragostea dintre bărbat şi femeie (dacă este vorba de dragoste adevărată) este în primul rând de natură spirituală şi nu are nevoie de exprimare prin gesturi specifice . "Ceea ce este nociv" scrie el ."nu este atât faptul . La această întrebare trebuie găsit răspuns înainte de a putea decide dacă anularea conştientă a uneia dintre funcţii. În acelaşi timp. Cele două funcţii pot fi privite separat. dar. care nu sunt accesibile teologilor celibatari. este desigur în interesul prezervării speciei ca bărbatul să rămână alături de femeia sa şi să aibă grijă de copii. tot mai avem de discutat dacă vreuna dintre ele trebuie evaluată mai mult decât cealaltă. La fel de periculoasă este afirmaţia pe care o întâlnim în paragraful 21 al aceleiaşi lucrări. 33 . Actul conjugal are o semnificaţie adâncă pentru menţinerea legăturilor dintre soţ şi soţie şi poate cu siguranţă există fără nici o legătură cu procreerea”. Soţii uniţi printr-o profundă dragoste pot scuza această imputare care li se aduce numai punând-o pe seama ignoranţei. La strămoşii noştri perioada de receptivitate sexuală trebuie că a fost limitată la perioada de fertilitate. de asemenea.că preoţii sunt singurii membrii ai Bisericii.şi numai la oameni de joasă speţă . Adaptările fiziologice speciale asigură posibilitatea acuplării în afara perioadei fertile a femeii. cu toate că în acest domeniu au insuficient acces la cunoaştere. cu menţinerea celeilalte funcţii reprezintă o atitudine împotriva naturii. care are rolul menţinerii legăturii dintre parteneri. perioada în care femeile sunt deosebit de receptive faţă de anumite mirosuri. aşa după cum este evident din numeroasele pasaje din encyclicus.încât. Unele femei pot fi activate sexual şi pot trăi orgasmul numai în perioada de ovulaţie. acest lucru are sens pe deplin. legătura între parteneri se menţine şi în afara perioadelor reproductive şi după ce partenera a devenit infertilă. fapt care a condus la creşterea disponibilităţii sale sexuale. Cu toate că am recunoscut cele două funcţii ale comportamentului sexual. chiar şi după ce capacitatea reproductivă a femeii a încetat. Odată ce s-au născut câţiva copii într-o familie. oricine poate înţelege că după opinia slujitorilor Bisericii. dar aceasta este pralungită şi la bătrâneţe. respectul pentru partenerul de căsătorie se sprijină în mod substanţial pe frica de consecinţele actului sexual.filogenetică recentă. este creşterea potenţei sexuale a bărbatului. În primul rând. În sfârşit. iar întreaga "luptă a pilulei" (anticoncepţionale) se poartă deoarece funcţia sexualităţii în menţinerea legăturilor cuplului nu este recunoscută de autorităţile religioase care iau decizii. Nu există nici o îndoială cu privire la funcţia pe care o deţine legătura sexuală în menţinerea cuplului şi în perpertuarea speciei. Această legătură fiziologică strânsă a fost ulterior abandonată. ete indispensabil apelul la o anumită sursă de cunoaştere." Aceasta este o posibilitate atât de redusă . apare total irelevant. la fel ca la majoritatea celorlalte mamifere. Wolfgang Wickler a insistat asupra importanţei acestei căi de înţelegere subliniind faptul că aceasta este modalitatea de a face judecăţi de valoare. la femeie s-a dezoltat capacitatea de a trăi orgasmul. trebuie să ne reamintim faptul că şi în lumea animală menţinerea legăturii cu partenerul joacă un rol mai important decât procreerea. în cazul de faţă cea a procreerii. Nu este dificil de înţeles că aceasta a contribuit la strângerea legăturilor dintre parteneri. o altă adaptare. moraliştii au afirmat adesea că această "hipersexualitate" este o dovadă de decadenţă. Înţelegând greşit semnificaţia sa biologică.uimitor în sine . şi anume la propria noastră experienţă subiectivă. La multe animale la care cuplul durează întreaga viaţă. ca argument crucial. Din punctul de vedere al procesului selecţiei." O altă cauză care provoacă alarmarea biserici este aceea că “omul care va creşte în obiceiul de a folosi metode contraceptive poate să uite de respectul pe care trebuie să-l poarte femeii. care sunt excluşi de la unul dintre lucrurile sfinte şi de la fericirea pe care acesta o aduce. fapt care reaminteşte că aceasta este. Dacă ne întoarcem la situaţia omului. conform căreia abstinenţa periodică nu ar avea efecte nocive asupra dragostei conjugale". de asemenea.şi mai puţin încă de repetarea acestora cu vreo frecvenţă oarecare. Nu numai că are o disponibilitate sexuală constantă. în afară de ordinele mănăstireşti. Orice experienţă de căsătorie dezminte. ci faptul că ei sunt cei care exercită autoritatea supremă asupra legii morale naturale.

Aceasta demonstrează că omul are înclinaţii către poligamie. şi se pune întrebarea dacă nesolicitarea divorţului numai pentru a rămâne credincios idealului de monogamie este întradevăr omenească. Avantajul selectiv se presupune a fi. totuşi. Observaţiile etnologilor aduc dovezi ale faptului că monogamia şi poligamia sunt aproape la fel de comune. dar nu ca o atitudine de durată. Ca răspuns la aceasta. Relaţiile sexuale în cadrul unei familii sunt permise numai între soţ şi soţie. Cu alte cuvinte. Odată ce am stabilit că această hipersexualizare nu este în nici un fel de domeniul patologicului. are puterea de convingere şi se poate observa o tendinţă generală către monogamie. unde poartă doar masca succesiunilor de căsătorii monogame. trebuie folosit orice mijloc care poate duce la păstrarea familiei odată formate. intervenţia medicinii în viaţa individului cu scopul prelungirii ei. atunci şi această posibilitate trebuie luată în considerare. şi această nevoie face parte din natura noastră. chiar şi atunci când procreerea este exclusă de la bun început prin folosirea mijloacelor contraceptive. desigur este contrar legii morale naturale. Nici o cultură nu face excepţie de la această regulă. astfel evitându-se "endogamia" genetică. Se poate 34 . numărul de culturi care permit poligamia fiind poate mai mare (de subliniat ca poligamia reprezinta tot o forma de legatura matrimoniala) . trebuie să fie privite ca fiind naturale în cel mai bun caz pentru faza tranzitorie a căutării şi experimentării din tinereţe. un asemenea act făcut cu scopul de a avea un copil. Pe de altă parte. Existenţa acestei tendinţe a deveni evidentă în zilele noastre chiar şi în societăţile monogame. Din acestă cauză. şi un mare număr de cercetători s-au străduit să explice acest fenomen. unul dintre parteneri are de suferit. Procentul divorţurilor în cultura noastră occidentală este relativ ridicat. iar schimbarea constantă a partenerilor contravine acestei legături. relaţiile trecătoare. dovadă că este practicată adesea în încrucişarea anumalelor domestice. în primul rând posibilitatea asigurării schimbului ereditar între membrii unei populaţii care sunt cât mai diferiţi genetic cu putinţă." Devotamentul total faţă de partener pare să fie o condiţie mult mai importantă pentru o unire din dragoste. şi la fel şi copiii. Acestea sunt la fel de puţin îndreptate împotriva legii morale naturale cât sunt. astfel încât. Dregostea este o legătură individualizată între parteneri. Continuarea dezbaterii referitoare la precizarea regulilor naturale sau înnăscut care guvernează comportamentul nostru sexual conconduce la discutarea tabuului incestului. Extrema semnificaţie a actului sexual pentru păstrarea legăturilor cuplului a determinat într-un anumit sens o "hipersexualizare" a bărbatului. încât orice reţinere este inadamisibilă dacă se doreşte menţinerea căsătoriei. În acest sens. că suntem legaţi de orice formă matrimonială specifică. Diorţurile nu au loc întodeauna cu deplinul acord al ambilor parteneri. Aceasta nu înseamnă. chiar dacă între parteneri există sentimente de ură. ci o legătură conjugală. deoarece este limitată la o singură persoană. Dar faptul că sexualitatea serveşte menţinerii legăturii presupune existenţa unui tip special de legătură în cadrul cuplului. Argumentul că relaţia individuală ideală este împlinită numai prin monogamie. Cu greu ar putea cineva să poarte o campanie în favoarea familiei cu un singur copil. pentru ca părinţii să aibă o singură relaţie individualizată puternică. avem dispoziţii înnăscute de a dezvolta legături de lungă durată. trebuie să se ajungă la o acceptare fundamentală a sexualităţii umane. totuşi. sa dezvoltat un instinct sexual crescut şi o mai mare senzualitate. dragostea. De regulă. în ultimă instanţă. Dacă se va ajunge la concluzia că legalizarea unui tip de relaţii conjugale cu un al doilea partener poate contribui la aceasta. să spunem.Pe de altă parte. poligamia nu înseamnă o chimbare constantă de parteneri. cu schimbarea frecventă a partenerilor. de tip conjugal. se poate obiecta că avem relaţii extrem de individualizate cu copiii noştrii şi că sentimente nu sunt în nici un fel diminuate acolo unde există mai mult de un copil. nu între părinţi şi copii sau între frati. dacă circumstanţele reclamă o limitare a numărului de copii. Una din teoriile biologice susţine că există inhibiţii înnăscute de a avea relaţii sexuale cu cei cu care ai crescut în preajmă în cadrul grupului celui mai restrâns. şi asta deoarece. Este atât de importantă pentru menţinerea legăturii cu partenerul. fără însă a ajunge la un răspuns convingător. în cursul fiogenezei sale. atunci trebuiesc admise măsurile contraceptive. A te îndrăgosti înseamnă a crea o legătură cu un anumit partener. Acestei argumentări I se replica că o linie pură nu este obligatoriu atât de nocivă.

trebuie să rămână încă deschisă. la alte autopolenizarea este împedicată prin ritmul diferit de dezvoltare a staminelor şi a stigmatelor. Jocuri sexuale apar între fraţi atunci când sunt mici. familia se dispersează după înţărcarea puilor. O interpretare plauzibilă a fost mult prea necontrolat adoptată ca explicaţie cauzală. deoarece prin mobilitatea de care dispun se asigură un amestec satisfăcător al indivizilor în cadrul unei populaţii. în afara contextului sexual. dar odată cu pubertatea se dezvoltă o puternică barieră sexuală emoţională. Pentru moment problema dacă tabuurile faţă de incest sunt înnăscute în noi sau sunt stabilite cultural. sau prin îndepărtarea lor fizică unele de altele. Opunerea la teze conform căreia tabuul asupra incestului ar fi înnăscut la om. O căsătorie în afara familiei. de regulă. La plante. la om. sărutatul şi altele). Pur şi simplu aşa se întâmplă. dorinţa de penis la fete. argumente substanţiale cară să susţină teoria bazei înnăscute a acestei conduite. există pericolul inbreedingului regulat. Exemplele individuale demonstrează cu toate acestea că există uneori. există pericolul autofertilizării. şi putem numai presupune că aceste inhibiţii sunt prezente şi la om. Există. În aceste condiţii. Ca un argument în plus.afirma că în natură. sunt elemente care nu sunt primar sexuale. de ce oamenii nu se căsătoresc cu farţii sau cu copiii lor. Dacă ar fi ca mamele să se căsătorească cu fii şi taţii cu ficele. în general. ci derivate din comportamentul de îngrijire parentală. graţie florilor lor adesea biexuate şi a poziţiei fixe. Pur şi simplu acei oameni nu-şi puseseră niciodată o asemenea întrebare. A atribui dorinţe sexuale băiatului care-şi mângâie şi-şi sărută mama. Dar o mare parte din ceea ce Freud şi discipolii săi au interpretat ca fiind de origine sexuală (mângâiatul. teama de castrare. acest fenomen al "endogamiei" este evitat. dar în aceste cazuri sunt prezente inhibiţii înnăscute de a se frena tendintele de acuplare cu părinţii sau între fraţi. Unele dintre ele sunt auto-sterile. Pe scurt. O trecere în revistă a literaturii ne arată că deţinem extrem de puţine date despre acsete aspecte la mamiferele superioare pentru ca ele nu au fost de regulă observate pe parcursul mai multor generaţii în condiţii naturale. pe lângă funcţia reproductivă. vine din partea multor psihanalişti care cred că au detectat dorinţe sexuale ale copiilor faţă de părinţii lor şi a părinţilor faţă de copii. îndeplinesc un important rol în menţinerea legăturii cu partenerul de sex opus. este complet fals. este că ici şi colo câte o fetiţă doreşte foarte mult să fie băiat şi câte un fiu ajunge la conflicte premature cu tatăl. Aceasta apare în literatura psihanalitică sub denumirea de "frica de castrare". face posibilă selectarea unui partener preferabil de aceeaşi vârstă şi de asemenea crează alianţe în afara hotarelor limitate ale familiei. La animale. În condiţii normale. fapt pentru care s-au creat diferite modalităţi de pre-întâmpinare a acestui act. nu este foarte grav dacă un şoarece sau o veveriţă se acuplează ocazional cu un congener provenit din aceiaşi părinţi. la animale. dată fiind marea diferenţă de vârstă. în cele mai variate culturi. Se presupune că băiatul ar nutri asemenea dorinţe sexuale faţă de mama sa. aceasta se manifestă fără nici o presiune educaţională specială. ceea ce oferă probe clare referitoare la valoarea selectivă pozitivă a fertilizării de către un alt organism. pe ea construindu-se complexul Oedip. pe de altă parte. Ne îngrijorează cu siguranţă o legătură foarte puternică emoţional cu copiii noştri. Nimic din toate acestea nu a fost demonstrat. La plante s-au dezvoltat cale mai complicate sisteme de prevenire a autopolenizării. nu sunt necesare asemenea dispozitive speciale. ar duce curând la văduvia partenerului mai tânăr. ca şi cum ar da roade inhibiţiile înnăscute. fapt care trezeşte frica de pedeapsă pe care ar putea-o primi din partea tatălui. au subliniat mereu şi mereu că întrebarea lor a fost întâmpinată cu o totală lipsă de înţelegere. Aceste lucruri pot fi la fel de plauzibil explicate. În general. Fenomenul heteromorfismului descris de Darwin (plante care au pistile şi stamine de lungimi diferite) este bine cunoscut. ca fiind dispute de maturizare a dorinţei. Numai acolo unde legăturile de familie sunt foarte puternice. acelaşi 35 . La om apare şi un alt avantaj selectiv în domeniul social pentru prevenirea incestului. tiparele comportamentale sexuale. totuşi. Ceea ce este adevărat. ne putem din nou referi la experienţa noastră personală subiectivă. ca şi cum ar fi vorba de fapte gata dovedite. Etologii care au întrebat. dar ea nu cuprinde simţăminte sexuale. inhibiţii înnăscute de a se acupla cu rude apropiate. se poate considera ca fiind dovedit faptul că principala funcţie a fertilizării este de a servi schimbului de gene. legăturile cu partenerii de acelaşi sex nu se cimentează sexual. Putem afirma în concluzie că. aceasta.

dimpotrivă. aspecte care. Freud. orice reprimare în acest sens. Mai mult. sau dacă măsurile sociale nu reprezintă decît proiecţia unor necesităţi intrinseci ale individului. ca o ameninţare de depersonalizare şi de destructurare a EU-lui. de exemplu. aşa după cum Plack a arătat în mod convingător. libidoul are nevoie de obstacole”.în special din partea îvăţăturilor bisericii conduce la trivializarea relaţiilor dintre sexe. care având conţinutul sexual reprimat. Pentru Wilhelm Reich. O ultimă eventualitate ar fi aceea că plăcerea sexuală intensă ar putea fi resimţită în profunzime. Problematica interdicţiilor sociale S-a încercat mult descrierea şi explicitarea originilor profunde şi îndepărtate ale interdicţiilor şi represiunilor sociale ale sexului şi sexualităţii. filozofii existenţialişti au vorbit de o culpabilitate existenţială: vina de a exista pe lume. Există în această mişcare o anumită posibilitate. atrage atenţia asupra situaţiei psiho-biologie particulare infantile de imaturitate şi frustrare. De fapt instanţa moralizatoare şi represivă numită de Freud. elaborat de gîndirea religioasă hindusă care presupune că direcţia cea mai uşoară de eliberare a tensiunilor sexuale 36 . Problema primordială vis-a-vis de acest subiect este de a şti dacă represiunea sexuală relevă în fapt o atitudine socială. fie ca o experienţă tanathică. reprimarea conduce şi la sentimente de vinovăţie şi acestea se poate foarte bine să fi fost cultivate în trecut pentru a menţine o relaţie de dependenţă.lucru este valabil în cazul legăturii părinţi-copii şi a celei dintre fraţi şi surori. mai mult decît altele. Aceasta ar putea veni în sensul viziunilor unui control al sexualităţii. Obişnuit cu modelul concret al prohibiţiilor instinctuale. În legătură cu acest fapt. chiar înafara unei simple necesităţi colective de codificare. duce la o creştere a agresivităţii. inclusiv a celor ce se află în sexualitate. Evident acţionăm aproape inconştient în sensul activării tuturor acelor forţe care au rol de coeziune socială şi care subluniază agresivitatea. Supra-EU (şi pe care copilul o adoptă pentru Eu-l său sub influienţa educaţiei parentale) nu este decît rezultatul persistenţei în “lumea adulţilor” a unor culpabilizări conflictuale infantile. transferă apoi problematica în interiorul individului. Este posibil ca interdicţia să genereze ca o contrapondere în dialectica dintre energiile libidinale şi energiile agresive. iar orgasmul fie ca o explozie de energie. În ultimele decade suntem martorii creşterii liberalizării sferei sexuale. Desigur. la fel ca şi a altora. interdicţia sexuală ar surveni dintr-un context socioeconomic particular şi nu ar reprezenta decît o deghizare prin intermediul căreia clasa dominatoare încearcă să se menţină la putere. cât şi la faptul că sadicii din SS erau susţinători ai unei etici sexuale puritane. Dorinţa poate fi trăită ca un “foc energetic” dar şi ca “un fenomen devastator”. în care copilul frustrat de decalajul dintre puseele pulsionale şi incapacitatea personală de a le da curs sau de a le controla.. Este posibil ca prohibiţia să reprezinte de asemeni un mijloc de stimulare retro-activă în maniera feed-back-urilor cibernetice sau din biologie: o sexualitate lipsită de limitări pare condamnată unei atrofieri progresive. Plack se referă atât la persecutarea vrăjitoarelor din Evul Mediu. după ce atribuie societăţii rolul de limitator al sexului. Aceasta ar duce la moartea iubirii. Sentimentul de vinovăţie îi face pe oameni mai uşor de condus.. care în esenţă derivă din acţiunile de îngrijire parentală şi derivatele lor. Este interesant de remarcat coincidenţa cu mişcarea din întreaga lume împotriva războiului şi agresivităţii. ca agresivitatea să fie cea care dictează limitele sexualităţii. dar şi pericolul deja menţionat al depersonalizării relaţiilor sexuale. Multe din perversiunile sadice îşi au rădăcinile în asemenea reprimări. Să amintim în acest sens imaginile patologice ale bolnavilor ce concep eventualitatea unui suicid printr-un exces orgasmic. dealtfel. Psihanaliza. Freud însuşi afirma că “pentru a se dezvolta plenar. preferă să atribuie propria sa incapacitate unor interdicţii sau prohibiţii externe. Otto Rank vorbea de o “culpabilitate biologică limitativă”. sunt supuse unei atitudini ambivalente. altfel spus. sunt deposedate de valorile cele mai specific umane. Doctrina păcatului originar a fost cultivată secole de-a rândul în acest scop. Proasta înţelegere moralizatoare a sexualităţii . În practică. cele două aspecte ale sexualităţii ce par cel mai mult vizate de represiune. sunt dorinţa şi orgasmul. copilul ar avea tendinţa de a se transforma cu uşurinţă într-un adult obedient.

clinic şi la subiecţii cu o bună stare de sănătate. iar implicaţiile sunt importante în privinţa abordării terapeutice. În abordarea problemei etiologiei tulburărilor sexuale este important de ţinut cont deci de factorii organici. În stare cronică. circumstanţale defavorabile. culpabilizare. sunt susceptibile de crearea unei ambianţe sexuale de stres. La toate aceste condiţii intervine un fapt notabil: reacţiile sexuale se pretează foarte bine la condiţionările reflexe de tot felul. anxietatea în stare acută se însoţesc de reacţii fiziologice profunde susceptibile să acţioneze direct asupra reflexelor musculare responsabile de erecţie la bărbat sau lubrefierea şi turgescenţa vaginală la femei. etc. deşi aceste probleme sexuale pot avea de asemeni o structură mult mai profundă. de obicei. de ordin moral sau religios privitoare la sex. stresul. sau ca un fapt care. Astfel. conflictele conjugale. precum şi anumite inhibiţii dobândite afectând în mod specific reacţiile sexuale. codificarea viaţii sexuale nu dispare Etiologia tds Reacţiile sexuale. Freud. cauzele imediate şi specifice a tulburărilor funcţionale sexuale. ar putea fi considerată ca fiind o manifestare absurdă şi nefastă. o nevroză profund ancorată unui complex Oedip nerezolvat. Noţiunile de cauze immediate şi cauze îndepărtate în disfuncţiile sexuale nu sunt particulare sexologiei: ele sunt principii de bază în medicina psihosomatică. asistăm la o alternaţă de perioade istorice şi culturale de prohibiţie intensivă a sexului. cînd afirmă că un anumit grad de impotenţă caracterizează viaţa amoroasă a omului civilizat. Organele genitale masculine şi feminine sunt în consecinţă. atât cele de ordin subiectiv cât şi cele de ordin obiectiv.este aceea a satisfacerii lor la maximum şi prin aceasta. Teama. conducând la tulburări de funcţionare sexuală. la excitaţia sexuală e asociază sentimente negative de teamă. uşor de dereglat de o suită întreagă de stări afective fie cronice fie acute. Într-o situaţie de libaralizare şi toleranţă. teama de abandon. oricît de nefast ar fi el. Astfel. eşecurile şi conflictele pot genera grave deordini endocrine susceptibile să antreneze o diminuare a nivelului circulator al androgenilor pe axa hipotalamo-hipofizară . din care provine tulburarea sexuală. reacţiile sexuale sunt extrem de vulnerabile . gratifiante satisfăcătoare din punct de vedere sexual presupun intervenţia unui lanţ întreg de fenomene hormonale şi fiziologice deosebit de volubile. cu perioade de toleranţă mai mult sau mai puţin marcată. Cu toate acestea. pe de altă parte. Cauzele superficiale. cum este sitaţia epocii actuale. 37 . rezultatul unui ansamblu complex. tratate atît ca obiecte preţioase cît şi ca porţiuni nedemne ale corpului. Reflexele orgastice sunt în mod particular victimile acestor inhibiţii dobândite.în special fiind sensibile la efectul stresului afectiv şi au tendinţa de a se deregla cu uşurinţă în condiţii defaorabile. având cauze multiple. să se ajungă la epuizarea lor completă. Dacă libertatea sexuală extremă determină o diminuare pulsională. Reacţiile sexuale mai depind în egală măsură la cele două sexe de un bun echilibru hormonal şi în mod special de un nivel adecvat de hormoni androgeni. însuşi are un punct de vedere în această privinţă. complexele de culpabilitate. Anxietatea relativă la performanţele sexuale. Oricum ar fi. Concepţia psihosomatică referitoare la tulburările de funcţionalitate sexuală Raporturile sexuale normale. stările depresive.cu apariţia unor tulburări psihosomatice diverse în special în sfera sexuală. complexe şi delicate la om depind de o multitudine de factori: în primul rând de o stare de normalitate a organelor sexuale. este inerent statutului social însuşi al individului ce este sacrificat pentru binele colectivităţii. ea ar putea fi concepută însă şi ca un răspuns automat al colectivităţii la excesele demografice. dacă. angoasele immediate care intervin în momentul schimburilor amoroase constituie de regulă. Prohibiţia. mai profunde şi mai îndepărtate. constituie.

divorţuri au despărţiri. Problema complicată provine din două surse: a)mai întâi din aceea că sunt foarte numeroase dezordini fiziologice şi substanţe chimice (medicamente). o ambianţă sexuală stresantă. etc. Mecanismul prin care aceste stări şi condiţii psihice şi afective duc la deteriorarea sexualităţii nu este explicitat cu claritate.stresul. Estimările privind frecvenţa pacienţilor ale căror tulburări sexuale sunt datorate unor cauze biologice sau chimice. lupte.ci dinpotrivă îşi fac apariţa tocmai atunci când mecanismele de apărare psihologică eşuează şi individul se lasă copleşit de emoţie.toţi aceşti factori pot fi în cazul unui bărbat. Pentru a parveni la raporturi sexuale satisfăcătoare.1. complexele de culpabilitate vis-à-vis de plăcerea sexuală emanând dintr-o serie de vechi percepte religioase. Conform unor opinii mecanismul ar fi unul pro psihic: un individ care traversează o criză. anxietatea provocată de o suită întreagă de asemănările dintre parteneră cu mama pacientului. înaintea începerii oricărei terapii sexuale.care în mediul nostru cultural au toate şansele să apară.Diferite stări şi tulburări psihopatologice . au şanse foarte mari să genereze pulsiuni şi manifestări sexuale care sunt adesea dăunătoare pentru reacţiile sexuale. b)apoi pentru că este foarte dificil în plan clinic. simptomele sexuale nu constituie mecanisme de apărare împotriva anxietăţii . 1. Ca atare. de operat o diferenţiere între tulburările sexuale datorate unor dezordini organice şi cele care relvă o sursă pur psihologică. un bărbat pe cale să-şi piardă situaţia sau o femeie care se simte prizonieră şi exploatată pot să se dovedească pur şi simplu incapabili să realizeze acel abandon ce constituie o condiţie indispensabilă unei bune funcţionări sexuale. teama de eşec. deşi cauzele psihologice sunt de departe cele mai frecvente.ce nu au nici un fel de raport nici chiar îndepărtat cu sexualitatea. "cauza" care face ca erecţia să " prezinte dificultăţi". nervos şi endocrin să fie indemne. Efectele exercitate de diferitele maladii asupra sexualităţii sunt variate ca impact iar categoriile mari nosologice pot fi cuprinse după cum urmează: 1. crize afective. exigenţele şi criticile distructive ale unei partenere ostile.ca în cazul isteriei de exemplu . pot deasemeni. Tot atât de adevărat este însă şi faptul că stările anxioase şi depresive . Chiar dacă depresia este una moderată pacientul îşi pierde rapid interesul pentru activităţile sexuale şi se dovedeşte foarte dificil de sedus sau de implicat emoţional. la fel ca şi circumstanţele defavorabile care pot provoca inhibiţia orgastică nu par să prezinte nici un fel de specificitate: orice problemă suficient de anguasantă pentru a genera la un individ o dereglare a reacţiilor genitale viscerale sau o diminuare a nivelului de testosteron pot fi cauza unor tulburări ale dinamicii sexuale. Este posibil de asemeni ca modificările fiziologice şi endocrine profunde care acompaniază 38 . Problemele afective acute sau cronice susceptibile să perturbe reacţiile sexulale. de exemplu. se mobilizează intens pentru a-şi surmonta dificultăţile şi este preferabil într-adevăr să-şi concentreze toată energia sa pentru a le găsi o finalitate refuzânduşi orice diversiune. susceptibile de a genera TDS şi să modifice interesul psihologic pentru sex. variază de la 10 până la 30%. proceduri judiciare. oboseala sau o serie de tulburări psihice cum ar fi depresia sunt susceptibile să dăuneze profund sexualităţii. Astfel. Când un pacient este întro astfel de condiţie. este absolut necesar mai întâi de toate ca organele sexuale. Astfel. Simptomul este aici manifestarea factorilor psihopatologici ce determină o stare afectivă nocivă. Este imposibil orice raport sexual dacă penisul şi vaginul nu sunt indemne.Factori biologici care antrenează o perturbatre a funcţionalităţii sexuale. să-I anihileze capacitatea erectilă. În această situaţie. Considerente asemănătoare se aplică atât bărbaţilor cât şi femeilor supuşi de o manieră continuă la încercări epuizante. umilinţele unui amor propriu sensibil în cazul în care "performanţele" nu ar fi conforme cu cine ştie standard "grandios" . sexul reprezintă ultima dintre preocupările sale. sistemele muscular. este recomandabil a se începe cu eliminarea diverşilor factori de ordin somatic. prin perturbarea echilibrului pacientului. penibilă care la rândul său acţionează asupra reflexelor sexuale a căror fragilitate este deja evocată. pierderea locului de muncă.

O regrupare în mare a acestor maladii somatice ar cuprinde. Anumite afecţiuni diminuă libidoul în stadii relativ precoce: tulburările hepatice şi renale de exemplu care perturbă detoxifierea şi excreţia compuşilor rezultaţi din metabolismul general precum şi sinteza şi nivelul estrogenilor se însoţesc de o diminuare marcată a interesului sexual. O serie întreagă de alte maladii somatice perturbă buna funcţionalitate sexuală prin intermediul mecanismelor patologice care afectează în mod direct organele genitale sau sistemul lor nervos şi/sau muscular . traumatismele sau alte circumstanţe care duc la afectarea 39 . a glandelor suprarenale sau a gonadelor. slăbită sau suferă.sau maladia poate acţiona asupra secreţiilor endocrine cu impact indirect asupra centrilor sexuali corticali sau prin diminuarea nivelului de androgeni sanguini. diminuă de asemeni nivelul hormonilor androgeni. sau a epilepsiilor ce-şi au sursa în aceste zone. dar şi conform unor cicluri care au o periodicitate mai mare.1. în mare următoarele categorii: 2. intensifică sau dimpotrivă diminuă comportamentul sexual. Tulburările care afectează lobul anterior al hipofizei şi tumorile testiculare cu efect feminizant intră în această categorie. de asemeni. Date relativ recente duc la ideea că nivelul testosteronului sanguin nu este constant şi suferă fluctuaţii importante în cursul unei aceleiaşi zile. toate substanţele chimice administrate pentru motive medicale. nivelul testosteronului sanguin scade de o manieră semnificativă şi constantă. este foarte puţin probabil ca ea să fie interesată de chestiuni erotice. Sau. Este cazul unor tumori craniene localizate în zonele temporale sau frontale ale lobului limbic. pentru a reveni la normal odată ce stresul este îndepărtat. În plus se dovedeşte că există o relaţie sinergică şi antagonică între pulsiunile sexuale şi neuromediatorii cerebrali: serotonina poate să deprime activitatea sexuală în vreme ce noradrenalina pare să aibă efecte contrarii . în plus la bărbat ducând şi la perturbarea reacţiilor care determină erecţia. Diabetul zaharat.1. afectează relativ precoce relaţiile sexuale şi în special erecţia la bărbat . Mai frecvente sunt tumorile.Stări şi tulburări predominant somatice care afectează sexualitatea Diversele stări morbide de origine organică au asupra comportamentului sexual un efect comun nespecific: când o persoană se simte bolanvă. care au drept consecinţă scăderea nivelului normal de androgeni au ca o consecinţă directă diminuarea libidoului la ambele sexe.1.2. 2.Boli care afectează nivelul de androgeni circulant În această categorie sunt incluse toate intervenţiile chirurgicale. Administrarea de medicamente pe bază esterogenică administrate în regim terapeutic în special în cancerul de prostată prin efectul lor antiandrogen duc în timp la o adevărată castrare chimică.1. Astfel este demonstrat faptul că la bărbaţii supuşi unui stres permanent. stresul sau oboseala fizică şi psihică să contribuie la diminuarea motivaţiei sexuale acţionând asupra SNC şi neurotransmiţători cât şi prin diminuarea nivelului de hormoni sexuali. după cum un mecanism indirect poate fi şi el luat în discuţie: stresul determină o creştere a nivelului de corticon plasmatic capabil să diminueze pulsiunile sexuale datorită faptului că hormonii corticosteroizi au o acţiune contrară hormonilor androgeni. în egală măsură.Boli care afectează sistemul nervos Bolile care afectează în mod specific centrii sexualităţii din creier sunt rare. Dezordinile endocrine care afectează buna funcţionare a glandei hipofizare şi/sau gonade sunt astfel susceptibile de a duce la apariţia problemelor sexuale. Ablaţia chirurgicală a hipofizei.stările depresive grave. 2.câteodată chiar înainte la alte simptome clinice să-şi facă simţită apariţia. Este probabil că mecanismele hipotalamo-hipofizare sunt cele răspunzătoare de aceste reacţii de frânare.ambele substanţe având un rol important în modularea comportamentul afectiv şi fiind la rândul lor subordonate stării afective a subiectului. problemele relative la impotenţă şi/sau ejaculare pot constitui primele simptome ale sclerozei în plăci.

Factori psihologici care antrenează o perturbare a funcţiilor sexuale Majoritatea sexologilor sunt de acord să considere că marea majoritate a problemelor sexuale sunt generate de factori legaţi de experienţa individuală. Este evident că o suită întreagă de 40 . 2. traumatismele obstetricale sunt numai câteva dintre acestea. Hipertensiunea arterială nu afectează în mod direct erecţia.. cu toate acestea numeroase medicamente antihipertensive provoacă diminuarea reflexelor vaculare sexuale şi TDS. Alte boli nervoase degenerative.1. vaginita.1. iar pentru ca aceste reflexe să se desfăşoare normal este necesar ca subiectul să fie relaxat şi destins pentru ca procesul să se deruleze "de la sine". Cu toate acestea atunci când se discută asupra naturii acestor factori părerile încep să se monteze şi există nenumărate controverse şi confuzii din cauza diversităţii şi caracterului adesea contradictoriu al numeroaselor cauze psihologice considerate ca fiind "specifice". sau datorate malnutriţiei au efecte similare. renunţând la orice control conştient asupra lui însuşi (până la un anumit punct bineînţeles) nepunând contactul cu mediul înconjurător.4. Patru mair cauze par să revină mai frecvent în cursul curelor de terapie sexuală: 2.Bolile vasculare Reacţia sexuală este făcut din vasodilataţii şi vasoconstricţii consecutive astfel încât ea poate fi cu uşurinţă perturbată în cazul bolilor vasculare. fimoza sau parafimoza. Boli care antrenează dureri cronice Orice stare care fie face ca raporturile seuale să fie dureroase. Reacţiile sexuale se bazează pe un proces complex de reflexe viscerale reglate de sistemul nervos vegetativ. Altfel spus.Incapacitatea de a adopta un comportament sexual eficace. O serie de intervenţii chirurgicale care duc la secţionarea filetelor nervoase simpatice şi parasimpatice duc la perturbarea transmiterii influexului nervos la organele genitale aşa cum se întâmplă în cazul simpatectomiei lombare. să nu fie perturbat de acţiunea unui control conştient.1. fie fac dificilă intromisiunea au stimularea este susceptibilă să dăuneze reacţiei sexuale normale. infecţiile localizate. ierniile inghinale sau obezitatea accentuată. durerile lombare din discopatia lombară.Cauzele immediate ale TDS Cauzele psihologice immediate ale TDS acţionează "instantaneu" de maniera în care distrug reacţia sexuală în momentul în care subiectul se află angajat într-un comportament erotic. 2. Deteriorarea vasculară a vaselor de sânge şi a valvulelor venoase ale penisului pot fi adesea sechelele sau traumatismelor peniene şi sunt la originea unor dificultăţi relative de erecţie. Pe de altă parte. pentru a beneficia de o bună funcţionalitate sexuală. etc. răspunsul sexual pentru a se putea manifesta de o manieră adecvată presupune pe de o parte ca subiectul să beneficieze de o stimulare erotică eficientă iar pe de altă parte să se simtă liber să răspundă la această stimulare. În această categorie se include durerile provocate de artrită. La femeie numeroase afecţiuni locale sunt susceptibile să genereze disparemie şi în consecinţă să determine o evitare a raporturilor sexuale: malformaţii ale himenului. subiectul trebuie să fie capabil să se abandoneze totalmente experienţei erotice. etc.1.1. Se spune în general că actul sexual ar fi "contactul dintre două epiderme şi întâlnirea dintre două fantasme". ca şi tumorile sau bolile infecţioase ale măduvei spinării ce afectează segmentul ei inferior. fac parte din această categorie. Trombozele localizate şi în special tromboza bifurcaţiei aortei întrerupe irigarea cu sânge la nivelul penisului şi prooacă impotenţa.nervilor care comandă organele genitale. 2. Scleroza în plăci care provoacă fenomene de degenerescenţă la nivelul măduvei spinării este adesea cauza nebănuită a tulburărilor erecţiei şi orgasmului. endometrita. Afecţiunile locale ale organelor genitale la bărbat cum ar fi maladia Peyronie. Dacă una sau alta dintre aceste două relaţii se dovedeşte deficitară există şanse să se creeze probleme de sexualitate. 2. acţionează prin afectarea filetelor nervoase ale sistemului vegetativ (nerita diabetică). Diabetul zaharat care-şi simte prezenţa adeseori precoce prin tulburări de dinamică sexuală.3. prostatectomiei.

de a fi refuzat sau abandonat. -lipsa orgasmului simultan . Deşi cel mai adesea indivizii nu sunt conştienţi de prezenţa acestora.2. B. apariţia şi dezvoltarea unor influenţe nefaste şi conflicte psihologice. Există numeroase influenţe culturale susceptibile de a predispune la conflicte sexuale. restricţii. anxietatea generată de exigenţele celuilalt. au tendinţa să-şi axeze activităţile lor sexuale asupra stimulării organelor genitale şi orgasmului neglijând potenţialul sexual al restului corpului şi creatismului nonorgastic.Problemele de comunicare Faptul că numeroase cupluri se dovedesc incapabile să comunice deschis despre sentimentele lor şi senzaţiile lor sexuale reciproce constituie un factor important în etiologia TDS. dominată în plan sexual de confuzii.cauzele îndepărtate ale TDS Dintre toţi factorii susceptibili să determine TDS. conflictele acestea sunt capabile să exercite efecte destructive asupra aspectelor sexuale sau non-sexuale ale vieţii.factori pot interveni pentru a afecta aceste cerinţe: A.Ignoranţa în materie sexuală Numeroase sunt culpurile ale căror cunoştinţe în domeniul sexualităţii sunt limitate. 41 . morale sau parentale sunt în permanenţă prezente şi până la un punct inevitabile. Cu toate acestea există adesea motive de anxietate mai simple şi mai evidente ale căror efecte sunt cât se poate de destructive: teama de eşec.Anxietatea suscitată de actul sexual Anxietatea şi conflcitele interioare. Conflictele ce apun dorinţele sexuale cu teama de represalii religioase. şi încearcă jenă şi dificultăţi evidente să se livreze la explorarea sau experimentarea în acest domeniu. antagonisme inclusiv în sânul familiilor noastre. Dorinţele şi nevoile erotice pot genera la unii complexe de culpabilitate şi conflicte ce se opun plăcerii sau oricum imaginează compromisuri puţin satisfăcătoare. C. conflictele profunde numeroase operează la niveluri diferite putând genera TDs.un mit! -femeia insuficient stimulată şi bărbatul prea grăbit -efectele vârstei asupra sexualităţii. în cadrul unei societăţi ca a noastre. În fapt.Refuzul inconştient al satisfacţiei sexuale Tehnicile sexuale deficitare nu sunt întotdeauna rezultatul ignoranţei sau timidităţii. în măsura în care ele pot genera sentimente de anxietate sau agresivitate sau ostile. D. Pentru multe cupluri comportamentul sexual este grevat de anxietate şi/sau de un complex de culpabilitate.Conflictele . oricare ar fi sursele lor subtile şi profunde sunt susceptibile să perturbe actul sexual. Alţii care caută să evite orice expresie sexuală eficientă pentru că ea prezintă pentru ei un caracter angoasant. 2.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful