You are on page 1of 4

Viata lui William Shakespeare

La Stratford, capul familiei reusi, cu o leaca de osteneala si cu sprijinul zestrei tinerei sotii, sa se
intareasca binisor, castigand repede stima pasnicilor sai concetateni, ca meserias, negustor
intreprinzator si om de omenie.
Dupa pierderea neuitata a primilor doi prunci- doua fetite: Joan nascuta in 1558 si Margaret, in
1562 – tatal avu multumirea sa inscrie in registrele bisericii Sfintei Trinitati, la 26 aprilie 1564,
botezul primului baiat: Gulielmus filius Johannes Shakespeare, nascut, probabil, cu trei zile inainte.
Sotii Shakespeare vor mai avea trei baieti si doua fete.
Meseriile lui John Shakespeare au variat, dupa pulsul afacerilor: fermier, negustor de grane si de
vite, tabacar si poate macelar, in orice caz manusar si negustor de lana, apoi, dupa dobandirea
rangurilor administrative, probabil ca s-a amestecat si in alte treburi, in care graba imbogatirii si
nepriceperea i-au adus ruina.
Fiul manusarului s-a arata luminii intr-un an care proorocea intoarcerea constelatiilor cu osia
catre o noua directie. Anul care, rapind lumii pe Michelangelo, i-l daruia pe Galileo Galilei sip e
Shakespeare, pentru ca oamenii noii generatii sa vada mai bine si mai departe, prin luneta geniului
lor.
Arhivele indica prezenta la Stratford, in “anii de
ucenicie” ai lui Willliam Shakespeare, a catorva
dintre cei mai buni pedagogi la care puteau aspira
parintii tineretului scolar din regiune.
Urma regulat la serioasa grammarschool(scoala
particulara, cu limba principala de predare Latina) din
Stratford-pe-Avon.
Programul scolii, reconstituit de Frippm arata
precum urmeaza: Baiatul trebuia sa fie la scoala –
spalat si hranit – la orele 7 dimineata iarna, si la 6,
vara. Faceau rugaciunea si invatau la Latina, pana la
orele 11, cand erau trimisi acasa, la masa. Acasa,
baiatul cel mare(asa cum era Will) ajuta la gospodarie, tragea ale-ul in urcior, punea si taia friptura
si painea pentru parinti. Manca si el, apoi strangea masa si ajuta la spalatul vaselor. Pleca repede la
scoal, unde programul continua, fara intrerupere, dela 1 la 5 p.m cu: logica scolastica, retorica si
greaca. Aveau doua dupa-amieze libere pe saptamana si o luna jumatate de vacant ape an.
Programul, peste masura de incarcat, nu era de natura sa favorizeze placerea studiului. Dar datorita
blandetii parintilor, care-l crutau de corvezile casei si deseori inchideau ochii cand Will mai lasa
deoparte cartea, preferand sa admire, cu privirile pierdute, formele schimbatoare ale norilor de pe
Avon, baiatul n-a dus-o rau cu scoala si a profitat suficient.
Will mergea pe cincisprezece ani, cand a terminat scoala. Se pregatea poate pentru una din
bursele de la Oxford, acordate de sir Hugh Clopton celor mai buni elevi din Stratford, cand steaua
cea buna a familiei a apus dintr-o data. Necazuri peste necazuri di lipsuri de tot felul s-au abatut
peste ai sai, din clipa in care intoleranta religioasa si politica devenise in Anglia o indeletnicire
banoasa pentru mosieri si denuntatori.
In anii acestia, de mari dificultati materiale, de amaraciune si revolta, la care s-au mai adaugat
moartea unui copil (Anne) si nasterea altuia, Edmund-care va deveni comedian, ca si fratele lui- nu
se mai putea pune problema studiilor universitare ale lui Will. El este angajat baiat de pravalie la
macelarul Cowdrey, fostul primar din Stratford, ca sa poata contribui la intretinerea familiei.
De aici inainte profesiunile lui William Shakespeare aveau sa varieze, dupa legile norocului:
poate monitor la “grammarschool ( pe banca lui de la scoala, pastrata la muzeu, este sapata aceasta
inscriptie edificatoare: “Nulla emolumenta laborum-Nici o schimbare pentru truda mea!), sau
contopist la Henry Rogers, notarul targului.
Toata vara anului 1582, William si-a facut e lucru la
ferma din Shottery, a raposatului Richard Hataway, de
la marginea Stratford-ului, o mila si ceva mai la deal de
casa lui.
La 27 noiembrie 1582, el obtine de la episcopia din
Worcester, in schimbul unei sume de bani, o dispensa
de casatorie cu Anne Hathaway ca sa poata face nunta
in post.
Despre mariajul acesta grabit, bineinteles, biografii au
opinat felurit. Unul (J.W. Gray, in studiul sau-amplu
si serios ne informeaza ca lucrurile s-au petrecut firesc,
asa cum le-am povestit si noi mai sus. Altul, legandu-
se de o eroare strecurata in registrul Episcopal din
Worcester, presupune o intriga melodramatica, in care Will se-n-supune intre doua logodnice,
amandoua cu prenumele Anne si se insoara cu fata batrana, numai din pricina consecintelor unei
frumoase nopti de august.
Situatia sociala a tanarului William Shakespeare se aseamana cu a multor tineri de la sfarsitul
secolului al XVI-lea, a caror familie numeroasa cuprindea, in arborele-i stufos: tarani, negustori si
nobilime de tara. Fenomenul generalizat al “pauperizarii” eliminase, deocamdata, din perspectivele
carierii lui viitoare atat blazonul, cat si proprietatea provenita din negot. Trebuia deci sa se
hotarasca a privi-cu ingrijorare-catre baza piramidei sociale, spre “talpa tarii” ai carei reprezentanti
nu lipseau din familiile Shakespeare si Hathaway.
Manat de un asemenea dor si satul de persecutii, in primavera anului 1585, Will fuge din
Stratford, lasandu-si deocamdata familia in voia soartei.
Prigoana starnise in sufletul fugarului o ura meimpacata impotriva asupritorului. Tipul acestuia
va reveni de repetate ori in opera lui Shakespeare, plin de intreg oprobiul si ridicolul admis de
marginile cenzurii regale.
Majoritatea biografilor sunt de accord ca in acest “spatiu gol” pot fi incadrate cateva lungi
calatorii, care i-ar fi furnizat acea uriasa documentare antropogeografica de care da dovada.
Iata-l, asadar, pe Shakespeare, in jurul anului 1586, la Londra.
Dar sa recapitulam faptele: avea pe atunci douazeci si unu de ani. Insurat cu o femeie saraca, cu
trei copii mici, fara putinta unui ajutor parintesc, prigonit de mosier, totusi plin de energie, vine la
Londra, inflacarat de norocul unora. La cine sa traga? Si-a adus aminte ca un prieten din copilarie,
plecat de mult din Stratford, era acum calfa la Londra, sau in ultimul an de “ucenicie”, deci pe cale
sa devina un londonez respectabil.
Dar Shakespeare urca, nepasator si inca in fuga mare, scara succesului.
Poate fi numit si intamplare faptul ca Shakespeare, cel mai stralucit reprezentant al Renasterii
tarzii in Anglia, a inceput prin a scrie despre cel dintai mare inaintas al ei, Thomas Morus.
In cei trei-patru ani cat a lucrat “la toate”, pe la Dick Field, Will Combe sau la batranul
Burbage, tanarul Shakespeare s-a adaptat repede mediului nou in care intrase.
Limbajul acestuia era deosebit de gustat de contele Southampton, atunci cand Shakespeare a
fost admis in anturajul acestuia.
Will locuise, la inceput, la prietenul sau Dick, apoi se mutase la gazda unuia dintre ucenicii
tipografiei, pe urma la un han, unde neputand lucra din pricina galagiei, si-a ales o alta gazda, in
partea de miazanoapte a orasului. De acolo, pe jos ,catre Blackfriars, sau cu barca spre Southwark,
trecea prin fata inchisorii Bridewell, dinaintea careia era instalat stalpul unde se biciuiau femeile de
moravuri usoare. Aceste flagelari salbatice in infiorau de dezgust.
La Londra anului 1588, Shakespeare a trait astfel doua evenimente capitale pentru debutul sau
literar: infrangerea Armadei si gloria teatrului lui Marlowe.
Sub semnul acestora va inaugura, doi ani mai tarziu, o mare dramaturgie patriotica.
Shakespeare implinea douazeci si cinci de ani deschizand seria dramelor sale istorice, a
“istorilor”, intr-o vreme in care elanul patriotic al poporului se intemeia inca pe luptele impotriva
agresiunii imepriului spaniol. Pentru documentare a adoptat fara reserve versiunea istorica a lui
Raphael Holinshed.
In aceasta perioada (1587-1592), in care Shakespeare “face-de-toate” el trece cu usurinta de la
un gen literar la altul: drama istorica, comedie, poezie lirica. Cu “cronicile” (Henry VI, Richard III)
si cele trei comedii scrise in anii acestia (Comedia incurcaturilor, Scorpia imblanzita si Cei doi din
Verona), el deschide seria marilor succese in care imbinarea fericita a realitatii cu fantezia optimista
constituie principala insusire innoitoare a dramaturgiei sale.
Intre 1592 si 1593, cat timp ciuma a interrupt activitatea teatrelor, actorii au batut vechile
drumuri, purtandu-si in chervanele grele putina recuzita si multele necazuri, de la un han la altul.
Multe trupe s-au dezorganizat si s-au risipit in aceste lungi si nedorite “turnee”, asa ca la inapoiere
au trebuit sa regrupeze in noi “companii”, dupa faima si dupa mijloacele banesti ale fiecaruia dintre
actionari.
Imbunatatindu-si situatia baneasca, Shakespeare s-a mutat intr-un cartier mai onorabil si a
inceput sa stranga bani pentru reabilitarea familiei ramasa la Stratford. Ca scriitor si actor, el isi va
petrece timpul intre noua-I locuinta, de pe Cheapside si hanurile idn provincie, in curtea carora
dadeau spectacolul, ori luxoasele resedinte ale nobililor care (ca si Hamlet) primeau bucuros pe
comedieni.
La 18 aprilie 1593, William Shakespeare cerea autorizatia de tiparire pentru poemul “Venus si
Adonis”, opera prin care arunca manusa celebritatilor literaturii engleze, lui Sidney si Spenser. Ca
editor al primului sau poem la moda, l-a ales pe acelasi Dick Field, fostul coleg de scoala din
Stratford.
La Compania Lordului Sambelan au aderat, intre altii, William Kempe, cel mai bun clovn al
vremii, si tanarul actor Shakespeare, flacau zdravan, blond, cu ochii caprui si fruntea inalta, dotat cu
o putere de munca si o inteligenta uluitoare, a carui “Comedie a incurcaturilor” avea sa deschida cu
success repertoriul din iarna anului 1594.
Shakespeare era foarte iubit de actori, era “omul lor”.
Ce repde trece vremea! William Shakespeare a implinit treizeci de ani. Truda “la toate” i-a adus
gloria, dar i-a minat sanatatea. E obosit, surmenta de noptile albe, a inceput sa-I cada parul, are
insomnii: “ Cum vreti sa rad sis a glumesc mereu,/Cand bucuria somnului mi-e luata?/Cand noaptea
nu-mi slabeste-al zilei greu,/ Si noapte-I ziua, ziua noaptea toata?” (Sonetul 28)
William Shakespeare nu si-a parasit niciodata Compania in care a debutat. Trupa lor a purtat trei
nume diferite, dupa acela al protectorului care-I patrona. La inceput s-a numit “Lord Strange’s
Men” (Oamenii lordului Strange); la moartea lordului Hundson, schimbandu-si denumirea in “Lord
Chamberlain’s Servants” (Slujitorii Lordului Sambelan). Dupa 1603 succesorul Elizabethei i-a
ridicat rangul de”King’s Players” (Comedienii Regelui).
La 4 mai 1597, cumpara de la William Underwood, cu “sexaginta libras sterlingorum”, casa
mult dorita. Dar timp de cinci ani e pus pe lista contribuabililor restantieri din parohia Sf. Elena. I-a
trebuit oleaca de timp ca sa stranga suma ceruta de familia Combe pentru pamantul de la Stratford,
dar pana la urma tot l-a cumparat si a mai facut si alte investitii. Acolo, si la Londra.
La 2 octombrie 1596, I se acorda lui William Shakespeare si urmasilor sai de parte barbateasca
titlul si armoariile de gentleman, cu emblema: soimul cuturand o lance si deviza (in franceza
veche): NON SANS DROICT – Nu fara drept.
Onorurile familiei au culminat in 1599, cand Heralzii de Arme au adaugat titlul si blazonului
dobandit cu trei ani in urma dreptul lui John Shakespeare gent(leman) si urmasilor sai de a-si reuni
armoariile familiei, cu acelea ale Arden-ilor din Wilmcote, cu permisiunea de a le folosi simple, sau
impreunate, dupa bunul plac al titularului. Credincios numai insemnelor care reprezentau
“sonoritatea eroica” a numelui sau, William Shakespeare nu le-a imprumutat niciodata cu cele trei
cruci de Lorena de pe blazonul familiei, cat continutul titlului de gentleman.
Shakespeare avea un program de munca foarte incarcat. Repetitiile la teatru incepeau dis-de-
dimineata, iar cei ce intarziau, erau amendati. Spectacolul incepea la ora doua si se termina, cu
totul, pe la cinci, asa incat lui Shakespeare nu-I ramanea decat seara si noaptea pentru creatia sa
literara, pentru invatarea pe de rost a rolurilor si pentru a se cultiva. Pana la data cand a devenit
coproprietar al “Globului”, scrisese aproape jumatate din intreaga sa opera dramatica, ceea ce
presupune o munca titanica.
Opera lui Shakespeare a fost in permanenta si definitive legata de teatrul cu “intrare generala”, a
carei multime pestrita si zgomotoasa reprezenta pentru dansul un critic infinit mai “curat” decat
“cunoscatorii frumosului” care hotarau soarta artelor dupa criteriul dogmelor clasice, sau dupa
gustul curtenilor sclivisiti ai unei regine batrane si cochete.
Scria mult si repede, fara prea dese stersaturi. Viata lui a fost viata unui om harnic si
perseverant, asupra caruia geniul cu care l-a inzestrat natura a revarsat lumina nemuritoare a unei
glorii pe deplin meritate. Aceasta viata, mai mult tihnita, a avut darul sa se desfasoare in vartejul
unui furtunos sfarsit si inceput de veac, in care se pornise o lupta, pe viata si pe moarte, intre doua
lumi, intre doua varste ale omenirii.
In anul 1605 si-a petrecut cea mai mare parte a ragazurilor acasa, intre ai sai. Dupa moartea
batranului, grijile casei dadeau asupra lui. Cu multa chibzuiala, insa, impartise sarcinile gospodariei
intre mama, sotie si frati, asa incat, ca un amic senior, putea conduce, la nevoie, si prin simple
dispozitii.
S-a intors la Stratford, bolnav si istovit. Doctoral Hall i-a recomandat un lung repaos si,
deocamdata, nimic altceva, fiindca boala de care suferea avea nevoie de-o observatie medicala mai
indelungata.
Dar omul acesta, a carui opera istoriseste ivirea lumii rentierilor. Nu avea strofa de rentier.
Inactivitatea insemna inceputul sfarsitului.
Anul 1615 a fost anul obositei lui tihne, acasa, la Stratford. Era foarte slabit si tot mai des, in
plimbarile lui prin imrejurimi, simtea ca peisajul acesta calm si nespus de drag I se leagana usor pe
dinaintea ochilor.
La 23 martie 1616 il chema pe Francis Collins si In doua zile ii dicta testamentul sau: “Eu
William Shakespeare din Stratford-pe-Avon, in comitatul Warwick, gentleman, in perfecta sanatate
si memorie, domnul fie laudat, declare si hotarasc…”

You might also like