P. 1
a Ana - Coridoare de Oglinzi

a Ana - Coridoare de Oglinzi

|Views: 3|Likes:
Published by Laura Tulei

More info:

Published by: Laura Tulei on Feb 18, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/15/2011

pdf

text

original

La început, în aşteptarea orei de după-amiază când urma să facem un tur al oraşului, m-am plimbat
singură pe străzi goale, în aerul acelei primăveri neprimitoare. Frig, pustiu, acel pustiu tipic apusean
care te îngheaţă, cu străzi deşarte în orele siestei, magazine închise şi vitrine etalându-şi cu ostentaţie
mărfurile atât de diverse încât devin monotone. Nu cunosc o senzaţie de urât mai densă, mai totală
decât cea încercată pe străzile frumoaselor oraşe apusene în ceasurile retragerii disciplinate a
locuitorilor. Este un pustiu organizat şi metodic, delimitat strict în timp, şi de aceea lipsit chiar şi de
farmecul bolnav al abandonului pe care o singurătate mai fără speranţă l-ar putea avea.
Odată oraşul trezit, turul automobilistic şi colectiv avea să-i descopere cu totul alte valenţe. În limba
veche a nordului, Haga însemna, se pare, grădină. Ni se spune că în Stockholm există chiar un parc
care se numeşte aşa. De parcuri şi grădini nu duce lipsă nici această, devenită idilică deodată, capitală
a Olandei. Grădini, case roşii-brune cu lemnăria vopsită în alb orbitor şi perdele dantelate, şi din nou
grădini, case roşii-brune, ferestre albe ca zăpada şi perdele, perdele, perdele. Nebunia perdelelor e
generală, în ele se cheltuieşte întreaga fantezie, limitată strălucitor, la acest domeniu, a locatarilor. De
voal sau de sfoară, de mătase, de pânză, de organdi, de dantelă, cu volane şi broderii, încreţite,
vălurite, pătrate, rotunde, drepte, oblice, nu există geam nemarcat de stilul cât mai epatant al perdelei,
iar casele sunt acoperite (dezvelite, ar trebui poate să zic) de imense ferestre.
Trecând cu maşina pe străzile cartierelor rezidenţiale, printre vilele ambasadelor pierdute în rânduri şi
cascade de flori, oraşul care îmi vine cu insistenţă în minte este Washingtonul. De fapt, statutul Hagăi
este identic cu ai lui: capitală, aşezare idilic-administrativă şi nimic altceva. Ceea ce e însă cu adevărat
ciudat aici, şi lăsat, desigur intenţionat, ca o originalitate menită să uimească şi să impresioneze, este
faptul că această localitate cu 500 000 de locuitori, străzi fermecătoare, palate bogate şi buildinguri
uriaşe, nu a fost încă decretată prin decret regal oraş, este oficial numai un sat. Ceea ce de altfel -

94

culme a bizareriei şi virtuozităţii - aerul ei liniştit, leneş, adormitor reuşeşte să dovedească!
Am traversat Haga îndreptându-ne spre malul mării, spre fostul sat de pescari devenit port pescăresc şi
staţiune la Marea Nordului. Un şir de clădiri semipărăsite în dosul cărora se aude marea. Marea.
Asemănătoare celei de la Knokke, asemănătoare Balticei. Respirând impasibilă şi ameninţătoare,
străină. Era ora şapte seara şi începuse refluxul. Plaja se mărise mult, dezvelind, impudică, fundul mării
lin, umed. lucios.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->