ÎNCEPUTURILE PSIHOLOGIEI EXPERIMENTALE

Lucrările actuale ce aparţin domeniului aşa-zisei psihologii experimentale sunt, în definitiv, moştenitoarele directe ale celor care au marcat în general apariţia unei discipline noi, net distincte în raport cu mai vechea psihologie filosofică (de esenţă metafizică şi speculativă), însă utilizarea adjectivului în atenţie – prin ambiguitatea care îl caracterizează – se poate afla la originea unor confuzii. Aceasta deoarece, pe fundalul parcelării obiectului de studiu şi al constituirii unor ramuri specializate, cercetarea nu s-a mărginit să vizeze omul (adult) normal dezvoltat în condiţii de laborator, ci aceeaşi metodologie s-a întrebuinţat concomitent în vederea investigării animalelor, copiilor, bătrânilor, sexelor, bolnavilor mintali, raporturilor interumane ş.a.m.d. Trebuie precizat că, în epocă, tehnica experimentală s-a manifestat şi în alte domenii ale cunoaşterii socio-umane, fiind suscitată de însăşi evoluţia ştiinţelor naturii (implicit, modelul de raţionalitate epistemică pe care îl propuneau), în particular, de cele fizice şi biologice, ultimele având importante răsfrângeri în sfera concepţiei şi practicii medicale. În ansamblu, observaţiile şi măsurătorile asociate se întreprind pe temeiul unui set mai mult sau mai puţin complicat de instrumente (dispozitive, aparate) intercalat între fenomen şi cercetător, menite a prelungi şi ameliora „simţurile” acestuia din urmă, totodată, de a restrânge influenţa disturbatoare a factorilor subiectivi şi o anume marjă de eroare ce se poate strecura indezirabil în rezultatele obţinute. Demersul se dorea sprijinit ferm în fapte sau derulări evenimenţiale pe care oricine le putea constata (aproape) nemijlocit şi, dacă voia acest lucru, să le supună controlat la probe care să-i certifice ori invalideze justeţea propriilor prezumţii iniţiale, ca şi afirmaţiile aparţinând altora. Ne aflăm în descendenţa viziunilor empiriste promovate mai ales în mediile britanice şi (pe alocuri) franceze ale veacurilor al XVII-lea, al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea prin vocile lui John Locke, David Hume, George Berkeley, Étienne de Condillac, Auguste Comte ş.a., dar stând sub auspiciile tentativei de a depăşi realismul naiv al acestora. Sugestii preţioase veneau chiar din direcţia astronomiei: bunăoară, pe la 1820, s-a constatat că, în înregistrarea orei exacte la care un anumit corp ceresc traversează centrul lentilei lunetei, observatorii comit recurent greşeli, numai că ele nu sunt total aleatoare şi imprevizibile, ci vădesc o anumită regularitate, în sensul că fiecare astronom dispune de tipul său de eroare; în consecinţă, se lansează acum sintagma (de îndelungată carieră epistemologică şi nu numai) „ecuaţie personală”. În mod legitim, se ridica o întrebare plină de miez: cum să explicăm atare stabilitate individuală? Chestiunea a interesat, întâi de toate, pe savanţii aplecaţi spre studiul sistemului nervos, dar, întrucât era vorba de reacţii senzoriale determinate ale organismului la anumite condiţii ambientale, ea nu putea fi ocolită de aceia preocupaţi de mecanismele vieţii sufleteşti. Astfel, încă din prima jumătate a secolului răstrecut, asistăm la cuplarea psihologiei cu fiziologia pe terenul intermediar al psihofiziologiei, înşişi cercetătorii învederând o dublă formaţie intelectuală. Şcoala berlineză Paşi decisivi în noua direcţie de investigaţie se vor realiza în centrele din Germania, debutând în cadrul Şcolii de la Berlin întemeiate de Johannes Müller, numit în 1833 profesor de fiziologie la universitatea din localitate. Deşi înrâurit de tradiţionala „filosofie a naturii” deprinsă în anii studiilor superioare, spiritul pozitiv (bazat pe fapte riguros examinate şi consemnate) în care se vor desfăşura cercetările sale vor însemna o primă desprindere faţă de biologia vitalist-romantică a perioadei anterioare. În optica sa, deosebirile capitale dintre entităţile purtătoare de viaţă şi cele neînsufleţite rezidă în permanenţa activităţii şi capacitatea de reproducere, de asemeni, în organizarea sau combinarea părţilor potrivit normelor întregului (adică, organismul autonom însuşi). Drept care, influenţa condiţiilor de mediu nu e atât de hotărâtoare pe cât se crede îndeobşte, ci mai curând avem de-a face cu dispoziţii/abilităţi înnăscute. Colectivul de tineri discipoli ce se va grupa în jurul său va proceda la explorarea funcţiilor sistemului nervos în temeiul legii energiei specifice a nervilor (formulată de Müller în 1838), conform căreia un anume nerv (să zicem, cel optic) nu generează decât un singur tip de senzaţie (vizuală), împrejurare ce diferenţiază tranşant activităţile celor cinci simţuri. Pornind de la deosebirea dintre
1

dar asemenea pas nu este încă săvârşit. „alte forţe decât cele cunoscute ale fizicii şi chimiei”. Ernst Heinrich Weber studiază funcţiile diverselor organe de simţ. la modul simbolic (reprezentaţional sau lingvistic) – unei anumite culori: bunăoară. Va lansa şi conceptul de culoare evocată. Emil Dubois-Reymond insistă asupra naturii electricităţii animale. afirmând că un simplu obiect înzestrat cu respectiva proprietate se poate substitui – fireşte. sesizează. drept nativă. memoriei şi gândirii. iar. întrebuinţând distanţierul (un soi de compas). nu va împărtăşi nativismul avansat de magistru. Nu e lipsită de semnificaţie împrejurarea că. chestionându-se asupra limitelor senzoriale. Desigur. se dovedeşte mai fină în cazul excitării de intensitate redusă decât a celei de intensitate sporită) şi va formula legea (de factură indubitabil) psihofizică potrivit căreia raportul dintre creşterea stimulării şi valoarea iniţială a stimulului este constantă. iar. „lămâie” pentru galben ori „iarbă” pentru verde. deschizând astfel o promiţătoare pistă de investigaţie. în premieră. ea însăşi – vorbind în general – fundament „material” obligatoriu dimpreună pentru procese complexe de felul percepţiei. alb-negru). Şcoala leipzigeză Demonstrându-şi admirabile virtuţi în orizontul teoretizărilor ce depăşesc simplul nivel descriptiv spre a cantona în plan explicativ şi predictiv. în racord la filonul müllerian. reducţionismul materialist se află la el acasă. DuboisReymond. procesul inhibiţiei îşi face loc în atenţia psihologilor. Wilhelm Eduard. Lui Edward Hering i se datorează notabile contribuţii pe linia psihofiziologiei experimentale cu privire la percepţia spaţială. că excitarea nervului pneumogastric al broaştei atrage diminuarea ritmului cardiac al animalului. franceze şi britanice antecedente). de pildă. una ce nu este lipsită de partizani (de regulă „cognitivişti”) în contemporaneitate. În asemenea luări de poziţie. Ludwig şi Ernest Brücker înfiinţează la Berlin un club ai cărui membri se obligau (sub prestare de jurământ. cercetează sensibilitatea tactilă a pielii. dar şi că noi percepem existenţa din afara noastră în virtutea unor raţionamente inconştiente bazate pe experienţa acumulată şi care dublează – influenţând-o în ponderi deloc neglijabile – analiza nervoasă primar-înnăscută a datului senzorial „brut”. în acelaşi context al studierii relaţiei dintre excitaţie şi reacţie (prin procedeul înregistrării „celor mai mici diferenţe perceptibile” între senzaţii succesive). măsurând intervalul temporal („timpul de reacţie”) dintre momentul stimulării şi contracţia ca atare. susţinând că diversele senzaţii sunt produsul reacţiilor fotochimice petrecute la nivelul retinei ce operează pe temeiul a trei cupluri de culori complementare (roşu-verde. Helmholtz. În lucrarea De tactu (1834). descoperind că fiecare fragment al ţesutului nervos dispune de o forţă electromotorie pe care o denumeşte „potenţial de repaus”. va constata că sensibilitatea variază potrivit gradului de mărime al stimulului (adică. în anii ’30 şi ’40 ai veacului.nervii motori şi cei senzitivi. atracţie-respingere. din textul căruia sunt desprinse citările de mai jos) să nu admită. Adept al empirismului. folosinduse de miograful aplicat muşchilor de broască ori umani. ajunge la ideea necesităţii de a stabili anumite praguri de excitabilitate. considerând nu doar că senzaţiile sunt mai degrabă simboluri ale lumii decât „imagini” ale realităţii. i se mai poate trece în cont faimoasa teorie a perceperii cromatice şi rezonanţei auditive (calităţile distincte de culori sau sunete receptate fiind puse pe seama unor localizări corticale deosebite şi a unor structuri neuronale eterogene). experimentalismul metodologic se va vedea îmbrăţişat şi promovat cu entuziasm inclusiv în alte centre germane. adversari ai vitalismului. parvenind la concluzia că. Alături de iluziile senzoriale şi fenomenele de contrast. deşi fără a fi pe deplin înţeles în determinările şi resorturile subîntinse. Aici. Fratele său mai puţin meritoriu şi notoriu. teza s-ar fi pretat la generalizări acoperind totalitatea simţurilor naturale. ci îngăduie intervenţia aprecierii subiective. Ataşat cantitativului susceptibil de a fi exprimat de manieră ecuaţional-matematică. adresându-se chiar senzaţiilor termice sau dolorifice care nu „reflectă” fidel realitatea externă. 2 . În fine. în jurul anului 1845. pentru cazurile în care atari explicaţii nu se pot furniza (deocamdată!) urmând să se aplice „metode fizicomatematice” calchiate pe tiparul cauză-efect. galben-albastru. vârful degetelor şi buzele răspund stimulărilor în mai mare măsură decât tegumentul dorsal. socotită. precum Leipzig. în desluşirea aspectelor şi mecanismelor psihice. implicit localizarea sediului reflexelor în măduva spinală (deja stabilită graţie cercetărilor italiene. Cu antecedente la Carl Ludwig. Hermann von Helmholtz se lasă atras de problema vitezei de transmisie a impulsurilor senzoriale. s-a mai ocupat de vederea cromatică.

în medie. primul laborator de investigaţii aplicate (îndeosebi asupra timpilor de reacţie). „principiul plăcerii” (ulterior. având aplicaţii inclusiv în câmpul esteticii). raţionalism şi misticism. în intervalul a aproape şapte decenii de neobosită activitate intelectuală!). editând prestigioasa revistă Studii filosofice (convertită nominal. unde dy reprezintă creşterea senzaţiei. menită a face publice contribuţiile sale şi ale colaboratorilor. implicit degajarea cauzelor şi regularităţilor subiacente. 32. Wilhelm Maximilian Wundt are meritul capital de a fi desăvârşit înţelegerea psihologiei (cum singur declară) „din punctul de vedere al ştiinţelor naturii” (în speţă. universul nefiind decât o imensă fiinţă animată – Terra ne e „mamă” – ce tinde spre o ordine (divină) superioară. anume Lustprinzip. căci aceasta slujeşte excelent scopul descrierii analitice – sinonimă cu „disecarea” anatomică – a fenomenelor examinate. dezvoltase (în Zend Avesta. va evidenţia că raportul dintre excitaţie şi reacţie (deşi se menţine invariabil pentru acelaşi organ receptor) diferă în funcţie de natura senzaţiei. Rădulescu-Motru şi Fl. America şi Asia. temperatură. 2. cu toate că nu-i displăceau confruntările directe şi deschise de opinii.. iar.. Iată câteva fracţii stabilite prin ceea ce se vor numi mai târziu constantele Weber-Fechner: pipăit – 1/17. Astfel. 4. plantele. secondată de prelucrarea statistică a rezultatelor obţinute. după cum accesul la viaţa interioară se impunea realizat prin mijloacele experienţei nemijlocite constituite din impresii susceptibile de a fi măsurate spaţio-temporal (implicit standardizate) graţie diferitelor instrumente sau aparate tehnice. Ştefănescu-Goangă). Departajează net între senzaţie (simplu efect al stimulării unui organ senzorial) şi percepţie (luare la cunoştinţă a obiectelor sau 3 . animalele şi omul însuşi sunt părţi şi trepte evolutive întru o preconizată desăvârşire cosmică expiatoare. a refuzat să participe la majoritatea congreselor naţionale sau internaţionale la care a fost invitat. Gustav Theodor Fechner va insista în mod deosebit asupra importanţei măsurării variaţiei fenomenelor supuse studiului. În viziunea sa. ceea ce presupunea nu doar explicarea proceselor lăuntrice pe baza unor modificări fiziologice. Heidelberg şi Zürich. Lumea e prezidată de o forţă cu nimic mai prejos faţă de „atracţia” gravitaţională newtoniană. În Elemente der Psychophysik (1860). în cele din urmă. legile care le guvernează”. Se cuvine menţionat că nefericite întâmplări ale propriei vieţi (diminuarea gravă a vederii în consecinţa faptului că s-a instituit ca propriu „cobai” de testare a ipotezelor plăsmuite. conform căreia spiritul (prin esenţă imortal) pătrunde totalitatea regnurilor existenţei. de aceea. valabilitatea universală a acestei „legi” va fi pusă sub semnul îndoielii pentru situaţiile extreme (bunăoară. Totodată. cantitativism şi numerologie metafizică). sub auspiciile acesteia înfiinţând. Rezultatele se condensează sintetic în faimoasa formulă matematică dy = Kdβ/β. efort muscular – 1/5. ψ fiind senzaţia ca atare. drept care subiecţii se văd solicitaţi să relateze „trăirile” încercate. ecuaţiile prezentate mai sus se voiau revelatorii ilustrări ale strânsei conexiuni (dacă nu cumva identităţii) între suflet şi materie. la intensităţi sonore foarte mici ori foarte mari). Ulterior. psihicul uman se poate divide în aşa-zisele „elemente de conştiinţă” (cărora le corespund procese fiziologice primare). la 1903. dezgolit întrucâtva de aura sa patent metafizică. el va servi lui Freud spre a-şi închega viziunea psihanalitică. A reuşit să atragă mulţi studenţi. pentru ca intensitatea senzaţiei să sporească în proporţie aritmetică (1. După ce a profesat un timp la Berlin.. iar. este necesară augmentarea stimulării în proporţie geometrică (2. 16. nu se renunţă la virtuţile introspecţiei. . β valoarea excitaţiei iniţiale şi d creşterea excitaţiei. 4. extinzându-le dincolo de tact. calitate şi cantitate. Sau. În definitiv. Autorul unei opere tipărite impresionante prin volum (peste 53. unii istorici îl socotesc drept veritabil întemeietor al psihometriei. 3. însă. plus depresia melancolică însoţitoare) îl îndreptaseră pe savantul german în direcţia speculaţiei filosofice. câte două pe zi. dar şi promovarea fără rabat a metodei experimentale.700 de pagini. să cerceteze legăturile lor. frecventând surse orientale. 1851) o concepţie de factură vitalistă.). sunet şi gust (sărat) – 1/3. prin integrare. iar. biologice). sarcina ştiinţei în atenţie rezidând în gestionarea modurilor lor de combinare (asociere) sau sintetizare. spre a descoperi. absolvenţi şi doctoranzi din Europa (dintre români. complexă şi contradictorie (oscilând între scientism şi vitalism.Personalitate multilaterală. va continua şi desăvârşi cercetările lui Weber (profesorul său) asupra capacităţilor de performanţă senzorială. în 1879. în Studii psihologice). interpretate apoi de către experimentator. De altfel. C. panpsihistă şi organicistă.. la capătul a numeroase experimente. K una dintre constantele amintite. este chemat la Universitatea din Leipzig. obţinem: ψ = K logβ. în care mineralele. biotic şi anorganic. oarecum bizar.). luminozitate – 1/6. 8. în 1881. . a fost distins cu numeroase ordine şi medalii. însă astăzi se admite îndeobşte că ea se dovedeşte funcţională măcar în registru senzorial mijlociu. psihologia „trebuie să găsească faptele de conştiinţă.

Între 1900 şi 1920. Karl Bühler. În viziunea propusă. Mai mult. un gând.. cea dintâi neputând a fi nemijlocit observată. felurit profesate şi exersate în epocă. alcătuită din „părţi” care se structurează necesarmente în „ansambluri unde o tendinţă. ci. înţeleasă ca proprietate a actelor noastre lăuntrice de a se „îndrepta” (voluntar. o vastă radiografie a specificului etnic manifestat în limbă. măcar marginalizată. iar. din unghi metodologic. voliţiei sau afectului. De formaţie multilaterală (îmbrăţişând filosofia. percepţiilor. premeditat. de asemeni. un scop. o disponibilitate conativă ce stă la temelia întregii vieţi interioare. nu doar intră în legături noi. În conul de interes al studiilor empirice pe care le-a efectuat au stat multiple trăsături şi funcţii psihice – de la diverse senzaţii/percepţii la memorie. de la atenţie la gândire. În prim plan se află apercepţia. Sugerată fie şi prin adjectivul însoţitor. dar numeroşii săi discipoli (contaminaţi de spiritul pozitiv) îşi vor îngădui anumite abateri de la concepţia magistrului. vizând un ţel de atins] şi în circumstanţe spaţio-temporale determinate) către ceva. nu acceptă existenţa vreunei instanţe subliminale (pre sau in-conştiente). tinzând să retrângă aportul acestei proceduri şi – ca auto-observare – s-o privească drept adiacentă ori complementară (cu rol predilect de sugerare a ipotezelor). mituri şi alte producţii folclorice. Otto Selz ş. o sarcină se află în centru”. superstiţii etc. „eul”. în ultimele decenii de carieră intelectuală. medicina. teleologic [adică. „subiectul”. pe baza prelegerilor universitare ale magistrului decedat în 1913). în genere mentalităţi. întemeietorul aşezământului se găseşte sub influenţa intelectuală a austriacului Franz Brentano şi a concepţiei sale despre intenţionalitate. Nu era admisă nici teza restrictivă că procesele psihice superioare se sustrag tehnicilor experimentale. Atare îngustare deopotrivă de obiect şi metodă alimentează reacţia critică şi delimitaţionistă a membrilor Şcolii würzburgheze fondate de Oswald Külpe (student şi asistent al lui Wundt în răstimpul a aproape un deceniu şi jumătate) în anii ’80 ai secolului al XIX-lea şi numărând printre promotori pe Narziss Ach. precumpănitoare). în prejudecăţi.a. problematica gândirii a fost în genere dacă nu ignorată. consideră că autentice progrese disciplinare se vor înregistra numai în măsura în care se va recurge la aşa-zisa introspecţie provocată. determinând virulenta reacţie critică a lui Sigmund Freud. eventual „excluse” în situaţia că li se „împotrivesc” (citatele sunt extrase din Manualul editat de Bühler în 1920. capacitatea unui conţinut sufletesc de a se prezent(ific)a în câmpul conştienţei (care îl sesizează spontan şi global) fie şi în afara atenţiei (voluntare). „conştiinţa” şi „intenţia” reprezintă categorii fundamentale ce nu pot lipsi din lexicul psihologic curent. judicios. procedura îşi divulgă caracterul experimental. dar. în prim plan trecând efortul decelării cauzelor şi legilor. Tot sub influenţă brentaniană. ştiinţele naturii. Wundt făcuse din introspecţie o tehnică demnă de a fi aplicată (în măsura în care procură date relevante). Şcoala din Würzburg Potrivit tezelor principiale vehiculate în cadrul Şcolii leipzigeze. viaţa interioară este alcătuită din numeroase elemente „intuitive” care. restul elementelor fiind „subordonate” acestora. evidenţiind în mod repetat unitatea vieţii sufleteşti. de a limita aportul subiectiv – prezumat ca disturbant şi mistificator – al cercetătorului. Spirit cu adevărat enciclopedic. dar relevantă îndeosebi prin instrumentarea efectivă. acestuia i se atribuie un rol de primă mărime şi de coparticipaţie: el nu este doar simplu „conducător tehnic”. Asemeni lui Wundt. să-l „călăuzească” 4 . experimentalismul s-a dorit restrâns în favoarea reîntoarcerii la speculaţia de natură metafizică (Wundt nu-şi dezminte vocaţia iniţială şi. Va omite orice referinţă la eventuale paliere ale inconştientului. indivizii supuşi investigaţiei trebuind a fi special instruiţi (chiar „formaţi”) pentru a răspunde prompt. însă avem acces numai la aceasta din urmă. dar şi generează inedite conţinuturi ale conştiinţei. întrucât focalizarea intereselor investigaţionale s-a adresat mai cu seamă senzaţiilor. de la afectivitate la voinţă –. deşi de factură inedită comparativ cu teoretizările şi practicile de până atunci sau curente în alte sectoare de preocupări. finalmente. mai exact secesiunea psihanalizei în calitate de nouă „paradigmă” conceptual-metodologică. în răspărul tentativelor obstinate.evenimentelor externe). spre un obiect (real) diferit de propria natură şi instituind astfel o relaţie psihologică având ca referent însăşi lumea externă. estetica etc. Karl Marbe. asociindu-se.). a mai redactat foarte influente tratate de filosofie. etica. sistematic solicitărilor. Külpe conferă psihologiei un statut preponderent descriptiv (şi mai puţin nomotetico-explicativ). memoriei. logica. logică şi etică. „implicându-se lăuntric”. va fi dator să „simtă” subiectul şi să se „comporte” adecvat faţă de el. îşi fac apariţia cele 10 volume din Psihologia popoarelor. Pe de altă parte.

Suscitând auto-observaţia. nici să le modifice conform obiectivelor vizate) şi. Numit profesor la universitatea din Berlin. subiacent. cercetătorul neaflându-se în situaţia de a stabili premeditat condiţiile de apariţie ale faptului studiat. înfiinţând aici un laborator (primul din capitala Germaniei) şi editând o revistă de profil. deoarece gândirea vehiculează sensuri abstracte şi generice. înlănţuite conform normelor logicii. Pe scena epistemică de profil îşi face acum intrarea spectaculoasă die Denkpsychologie („psihologia cugetării”) şi. Vom mai reţine că. S-a dedicat şi problemelor reînvăţării distanţate în timp şi concentrate. În ansamblu. atunci când cogitaţia este pusă în faţa unei probleme cerându-şi o dezlegare mai mult sau mai puţin urgentă (altfel spus. Hermann Ebbinghaus găseşte aici o însemnată carenţă ce trebuie corijată şi suplinită prin explorarea minuţioasă a memoriei umane. Külpe susţine că. vor fi mobilizate forţe rezolutive inconştiente („tendinţe determinante”. pe care o socoteşte un inautentic experiment (căci e „incomplet”. sunt considerate valabile chiar şi în zilele noastre. stabilind „legi” care. utilizând cronoscoape şi cilindri pe care erau înscrise silabele vizualizate „scurt”. lucrând pe 5 . figuri geometrice ş. iar Ach „precugetări”. Totodată. Spre exemplu. va introduce procedura combinării unor şiruri de silabe lipsite de sens (o vom regăsi şi la unii psihanalişti). constatând că psihologia şi-a canalizat cercetările îndeosebi către domeniul senzaţiilor şi. după ce lectura Elementelor îl impresionase profund. urmăreşte realizarea unui anumit scop). ele nu mai beneficiază de suportul intuitiv furnizat mulţumită cuvintelor limbajului sau imaginilor de semne. apoi. simboluri. după perioade mai lungi. Sunt obiecte mentale intens distilate. ramura intitulată „psihologia acţiunii” va redescoperi auto-observaţia şi o va recalibra dintr-o poziţionare teoretico-pragmatică inedită. Wundt purcede la o critică severă a „metodei întrebărilor”. Premisa de start rezidă în asumpţia că diversele conţinuturi ale memoriei pot fi înţelese adecvat numai relaţionându-le cu procesele imaginative şi angajând obligatoriu factorul temporal. sunt necesare repetiţii mai dese. îndeobşte. el îşi propune să aplice mecanismelor mnezice tehnicile psihofizice ale lui Fechner. Ingenioasa metodă a economiei pe care o pune la punct este destinată să surprindă diferenţele dintre achiziţiile succesive. Psihologia experimentală a învăţării Pe la 1885. pe care Bühler le denumeşte „gânduri”. fără greşeli – să zicem – a unei poezii depinde atât de intervalul scurs din momentul învăţării. cât şi de numărul şi calitatea „repetărilor” efectuate pe parcurs. cum o etichetează un Bühler. lansează săgeţi înveninate spre Bühler şi Marbe. Singurul subiect al experimentelor montate cu răbdare şi tenacitate a fost propria-i persoană. contrar asociaţionismului încă en vogue la vremea respectivă. încât unii preferă să judece?” şi li se cere să relateze cât mai amănunţit despre ideile punctuale şi concatenările demersului reflexiv derulat sub incidenţa respectivei interogaţii. termen sinonim cu viitorul einsicht gestaltist). Debutează o polemică al cărui profit direct constă în limpezirea unor importante aspecte procedurale lăsate până atunci în stare de (oarecare) suspensie. Dându-şi seama că textele coerente (inteligibile) nu sunt întrutotul relevante pentru adevăratele resorturi ale memoriei. avem de-a face cu fenomene integrator-emergente care depăşesc simpla însumare/combinare de elemente primare (o teză ce anunţă deja elaborările gestaltiste).a. deci să-şi asume rolul „psihologului coordonator”. Totuşi. persoanelor testate li se pune întrebarea: „Înţelegeţi fraza: Gândirea este atât de grea. Cu o sporită scrupulozitate experimentală. chiar dacă cruţă pe fostul său elev. Astfel. „economia” fiind mai redusă. abruptă. Reproducerea fidelă. între uitarea imediată şi cea care survine la intervale mai mari. el va proceda la „descrierea exactă a trăirilor ce ies în evidenţă cu această ocazie”. măsurând efectele şi diferenţele dintre ele. în exerciţiul obişnuit al intelecţiei. sintagmă aparţinând lui Ach) şi nu sunt rare cazurile în care survine comprehensiunea nemijlocită. măsurării exclusive a timpilor de reacţie. orientarea imprimată de die Würzburger Schule a pregătit închegarea gestaltismului. dar şi controlând-o prin mijloacele subtile ce îi stau la dispoziţie. însoţitoare.(conform finalităţilor ţintite) în privinţa răspunsului la sarcinile impuse. A departajat între învăţarea mecanică şi cea conştientă. potrivit numărului de încercări şi unui criteriu de performanţă statornicit iniţial. după cum prefigurează abordări şi topici specifice cognitivismului din zilele noastre. sintetică a soluţiei („trăirea aha!”. însă fără efectele negative ce l-au marcat şi bulversat pe autorul cărţii din care se inspiră. în 1907.

comandă şi dirijare (dacă nu chiar manipulare) socială. cerând ca savantul să fie pedepsit exemplar. în 1856. Dimpreună cu fostul său coleg de facultate (Serghei Botkin). întors în Rusia (unde activează ca profesor la Academia Militară de Medicină din Sankt Petersburg) întreprinde cercetări menite să-l surprindă mai acurat. dogmatic şi exclusivist. dar „hotărâţi”) sosiţi în control şi neascunzându-şi judecăţile aspre la adresa noilor rânduieli politicosociale instituite. Observând că animalele salivează nu doar atunci când mănâncă. a exercitat o covârşitoare influenţă asupra lui Ivan Petrovici Pavlov. lucrările publicate atrăgându-i decernarea prestigiosului premiu Nobel pentru medicină în 1904. Ultimele reprezintă achiziţii individuale ale organismului. asemeni magistrului. câinii (bine întreţinuţi şi sănătoşi!) fiind subiecţii favoriţi de cercetare. Ed. bunăoară. Pavlov n-a agreat deloc autoritatea bolşevică. şef de departament în cadrul Institutului de Medicină Experimentală. Reflexologia rusă Venit. care studiase la rândul său în Germania (ca discipol al lui Carl Ludwig). după cum îl va proteja de obişnuitele persecuţii săvârşite pe seama intelectualilor. pusă totodată în slujba „materialismului dialectic” oficial. Respectivii s-au plâns lui Lenin. se întâmplă astfel pentru că. pavlovismul se converteşte într-o veritabilă ideologie promovată (până prin anii ’60) autoritar. concepţia vitalistă şi teza apariţiei spontane a oricărui comportament. infiinţând noi institute şi susţinându-le financiar. conducătorul statului sovietic i-a sărit clement în apărare. la reacţii stereotipe sau combinaţii ale acestora. fie în structurile corticale înzestrate cu disponibilitatea funcţională de a stabili legături temporare între diferiţi centri (cazul reflexelor condiţionate sau dobândite). încurajând investigaţiile de profil. ci şi umane. la Berlin pentru a audia cursurile lui E. a elaborat faimoasa teorie a reflexului condiţionat. l-au preocupat mecanismele digestiei şi rolul secreţiilor glandulare. în 1921. Extinzându-şi studiul asupra proceselor psihice. Dubois-Reymond. sfârşeşte prin a conchide că ansamblul reacţiilor unui organism la excitanţi externi este determinat strict de asocierea fiecărui stimul (natural ori artificial) cu un reflex primar: dacă un câine salivează în aşteptarea mâncării. în plină eră stalinistă. Putea fi încarcerat sau chiar trimis în faţa plutonului de execuţie. în primii ani posteriori declanşării Revoluţiei din Octombrie. fără nici un fel de excepţie. ba încă se pretează la a fi controlat din afară. Atare mecanism de condiţionare respondentă ar explica o gamă amplă de comportamente nu numai animale. însă celebrând mecanicismul de factură reducţionistă. deşi provocată de starea de foame).eşantioane largi de subiecţi. semnează un decret prin care lui Pavlov (între timp pensionat) i se acorda un „tratament special”. Conştient de importanţa cercetărilor reflexologice. Refuzând. intrând în conflict deschis cu unii comisari de stat sau activişti de partid (invariabil semidocţi. favorizând adaptarea la condiţiile schimbătoare ale mediului de existenţă. dar şi la vederea hranei ori a persoanei care i-o aduce (aşadar. toate procesele şi activităţile psihice complexe ale omului s-au văzut reduse. aprinderea unui bec ori sunetul paşilor celui care îl hrăneşte a fost pus anterior în conexiune cu prezenţa alimentului în gură. 6 . dacă excitantul condiţionant este produs frecvent fără a urma mâncarea. centrată pe ceea ce se numeşte reflex. inclusiv destul de generoase stipendii periodice. reflexul dispare treptat (se „şterge”). e vorba de o „secreţie psihică”. dezvoltă o psihologie de reacţie. recrutând personal calificat. Psihologii din statele satelite ale Moscovei create postbelic (inclusiv România) vor fi constrânşi să o preia necritic şi să o dezvolte pe tipare deja consacrate. fusese profesor la aceeaşi Academie Militară. a silniciilor şi abuzurilor comise cotidian. însă poate fi reactualizat cu uşurinţă ulterior. precum reacţiile animalelor inferioare. Weber. În schimb. cercetările sale au fost continuate de Georg Elias Müller în centrul funcţionând pe lângă Universitatea din Göttingen. În mod deosebit. în 1878 devenise directorul laboratorului de fiziologie animală din capitala Imperiului Ţarist. Ca relaţie fundamentală a vieţii psihice conştiente sau inconştiente. După moartea savantului (1936) şi contrar intenţiilor sale. iar. convingerea sa este că fiziologia nervoasă explică cel mai bine procesele mentale. oricare 1 Cu titlu anecdotic. Ivan Mihailovici Secenov – supranumit „părintele fiziologiei ruse” – are meritul de a fi înţeles semnificaţia globală a fenomenului de inhibiţie descoperit de W. unde se deschisese şi un laborator. iar investigaţia este datoare să pornească de la faptele simple. În măsura în care dispun de un substrat fiziologic obligatoriu. Nu e de mirare că regimul comunist instalat la putere în 1917 (inclusiv Lenin1) a găsit în aplicaţiile teoriei pavloviste excelente instrumente de reglare. reflexul îşi are originile ultime fie în etajele inferioare ale sistemului nervos (cazul reacţiilor necondiţionate sau înnăscute). iar din 1890. mai mult. Adept al materialismului şi reducţionismului. concluziile urmând a fi generalizate apoi la om.

căci raportată la sunetele separate din care se alcătuieşte. A polemizat cu Pavlov în legătură cu localizarea centrilor salivaţiei. care. aprecia că. i-a venit ideea de a face testări cu ajutorul caleidoscopului. La fel de bine o vom recunoaşte şi în cazul că lipsesc câteva sunete. elevul său. o suprasumativitate. prin articolul intitulat Psihologia obiectivă (sintagma introdusă se va bucura de largă apreciere inclusiv în străinătate – Franţa şi. unul ce se poate substitui chiar senzaţiilor nemijlocite (etichetat ca „primul sistem”) şi lărgind astfel considerabil capacităţile adapatative ale fiinţei umane la factorii ambientali variabili. linia melodică se conservă fie şi în situaţia că este interpretată în altă tonalitate. tulburările şi experienţele subiective pe seama maladiei de care suferă. Alte anticipări moderne regăsim la berlinezul Ernst Schweininger. impunându-se în lexicul de specialitate). discipolii Vittorio Benussi şi Fritz Heider vor trata de aceeaşi manieră vizualizarea figurilor răsturnate. Preluând inclusiv unele teze freudiene. cât întregul compact emergent (denumit komlexion). că fenomenele şi actele noastre psihice constituie structuri autonome („complexe de reprezentări”) ce sunt vizate şi sesizate global de conştiinţă pe baza datelor senzoriale receptate. orientarea în atenţie se opune (propunându-şi să o depăşească) viziunii elementariste impuse prin asociaţionismul empirist şi. întemeiază psihosomatica. cumpără o asemenea jucărie pentru copii şi o încearcă în camera de la hotel. sub condiţia ca relaţiile dintre note să se menţină intacte. în pofida formaţiei sale predilect filosofice. o bucată muzicală este o formă nouă. permiţându-i totodată 7 . Ulterior. alias „reflexologie” (sau „psihoreflexologie”). societăţi ştiinţifice şi reviste de specialitate. îi recomandă consumul de heringi!). dar lansează teoria conform căreia. ostil faţă de orice tentativă diagnostică înregimentată în categorii mari de maladii. În intenţiile sale declarate. gândirea de tip holist îşi găseşte încununarea deplină în cadrul Şcolii gestaltiste de la Frankfurt şi Berlin. limbajul formează „cel de-al doilea sistem de semnalizare”. deoarece percepţiile noastre (ireductibile la adiţia părţilor). Alexius von Meinong nu doar întemeiază primul laborator austriac de cercetări experimentale. în dimensiunile sale deopotrivă spirituale şi corporale. împotriva atomismului mecanicist. de vreme ce noua disciplină are a se organiza în jurul conceptului focal de reflex. La Graz. totodată că sufletul şi trupul trebuie privite ca alcătuind un tot indisociabil. pe Wolfgang Köhler – să-l întâlnească. Psihologia formei şi metoda structurală Prefigurată încă din antichitate şi manifestată constant în diacronia reflecţiei filosofice (şi nu numai). aşa cum tratamentul va fi prescris în mod strict individual (lui Bismark. al cărui medic personal a fost o vreme. Pentru om. ori se execută de către instrumente deosebite. Va oferi şi exemplul (de acum) clasic al melodiei spre a ilustra însuşirile organizării integratoare specifice totalităţii (iar nu a simplei suite sau agregări) perceptive. începând din 1890 şi pornind de la conceptul brentanian de intenţionalitate. Tot la Graz. Atari structuri diferă între ele prin gradul de omogenitate (respectiv diversitate) a unităţilor componente. Contactează apoi pe profesorul Friedrich Schumann de la Academia Comercială din localitate. Alături de însemnate contribuţii teoretice. acestea din urmă fiind analizabile în elementele conţinute. Statele Unite –. concepţiei „unităţilor de conştiinţă” promovată de Wundt şi numeroşi dintre discipolii lui. Ostil introspecţiei. în loc ca ei să fie solicitaţi să-şi prezinte simţămintele. de pildă într-o percepţie. Ideile novatoare şi le face publice. iar acesta îşi trimite asistentul – anume. Georg Goddack. în 1914.modificare constituind un „semnal” ce declanşează procesele respondente. afirmată pe teren propriu-zis psihologic graţie prestaţiilor würzburgheze. criteriu ce serveşte pentru a fi ierarhizate. fireşte. cât „pacienţi”. mai ales. psihiatrului Vladimir Mihailovici Bechterev (discipol al lui Wundt la Leipzig şi al lui Charcot la Paris) îi revin merite inclusiv pe linia înfiinţării unor instituţii de cercetare. Christian von Ehrenfels susţine. după 1887. manifestă „tendinţa spre întreg”. s-ar obţine progrese sensibil mai spectaculoase în situaţia că s-ar proceda la studiul pozitiv al schimbărilor ce se petrec în viaţa pacienţilor. referitor la bolile mintale. nu mai puţin. susţine că nu există „boli”. contează nu atât adiţia componentelor. el însuşi explicat prin activitatea contemplativă (sau de „producţie”) ce dă naştere unei impresii totale. fiind nevoit în final să recunoască justeţea punctului de vedere al preopinentului său. drept care coboară în gara din Frankfurt. Gestaltismul experimental datează din anul 1910 şi se leagă de numele lui Max Wertheimer: anecdota ne spune că. În definitiv. având în focarul său ideea că întregul este mai mult (chiar ceva diferit) decât suma părţilor. aflat în tren spre a călători de la Viena în Renania şi reflectând intens la perceperea vizuală a mişcărilor. disciplină de graniţă menită a da seamă de ansamblul organismului.

teze conţinute în lucrarea omonimă (Das Produktive Denken) editată însă abia postum (1957): momentul central al învăţării este dat de intuiţia intelectuală (Einsicht) asimilată concomitent unei percepţii dirijate şi unei cunoaşteri creatoare instantanee. au asumat în mod greşit o relaţie de unu-la-unu (sau bijectivă). înţeles ca distribuţie energetică dinamică către diferitele componente alcătuitoare şi manifestat întreit. termodinamic etc. În experimentele efectuate. Mai mult. unde editează revista Cercetarea psihologică (1921) şi este numit director al foarte bine utilatului Institut de Psihologie din urbe (1922). dacă distanţele se menţin constante. similitudini cu fenomene de tip electric. o experienţă nemijlocită ce trebuie descrisă fără a fi descompusă în elemente. elaborează teoria câmpului. Cu ansamblul relaţiilor constante subiacente. nicidecum ca rezultat al travaliului intenţional-productiv săvârşit de conştiinţă. precum: (a) legea pregnanţei sau a „celei mai bune forme”. se percepe simultaneitatea imaginilor. ia naştere impresia unei mişcări aparente (asemănătoare celei executate de ştergătoarele de parbriz). totalitatea precede şi precumpăneşte decisiv asupra părţilor care o alcătuiesc. constanţă. sunt publicate primele scrieri (inclusiv Despre perceperea mişcărilor) pe seama aşa-zisului fenomen Phi. se stabileşte la Berlin. Contrar tezelor avansate de membrii Şcolii din Graz. când de fapt e vorba de un raport mai complex. (c) legea inclusivităţii (atunci când componentele formează un întreg solidar. creăm condiţii pentru gruparea respectivelor unităţi.. În 1912. În 1916. simetrie etc. subiecţilor (printre voluntari. departe de a constitui efectul unei simple iluzii optice. pe fundal cognitivist. o linie verticală de aceeaşi lungime în partea dreaptă. au loc regrupări de componente şi apar structuri diferite. dar intervin diferenţe de luminozitate. în prezumtiva constanţă statornicită între stimul şi reacţia senzorială prin celebra lor lege. caracterizate prin proeminenţă. în ultimă instanţă. Köhler a încercat să demonstreze că. iar dacă este mai mare (aproximativ 15 sutimi de secundă). Ba încă. forma (căreia nu-i corespunde nici o senzaţie izolabilă) este un dat primar în perceperea oricărui lucru. adică în plan fizic (real). deschizându-se astfel o fecundă pistă de investigaţie. nici nu reclamă mobilizarea atenţiei) ale gestalt-ului vizual. a fost tratat drept dovadă irefutabilă a prezenţei configuraţiilor în procesualitatea noastră psihică. A dorit să extindă sfera de cuprindere a conceptului de gestalt asupra altor dimensiuni. se reduc stările şi evenimentele lăuntrice) învederează izbitoare convergenţe. Cu alte cuvinte. (d) legea continuităţii (formele dispunând de un contur neîntrerupt sunt mai clar perceptibile decât cele prezentând un profil discontinuu). (b) legea unificării. Asemenea idei întâlnesc fericit unele dintre tezele principale aparţinând lui Wertheimer în legătură cu „gândirea productivă”. imputându-le respectivilor contributori că. prima având în stânga o linie orizontală. Competenta (dacă nu şi charismatica) sa prestaţie didactică sporeşte constant numărul studenţilor (printre care mulţi străini 8 . aşadar. ci ele aparţin constitutiv psihicului uman. cerebral (fiziologic) şi psihic (funcţional). în genere. bunăoară. După 1920. iar secunda. Koffka şi soţia lui) li se prezintă rapid şi alternativ două imagini. fiind investite chiar cu un caracter aprioric (anterior şi independent faţă de orice experienţă). dacă apropiem elementele două câte două. regularitate. dacă durata expunerii este mai mică. În atare context. nu omul generează mental structurile fundamentale ale obiectelor. apreciind că însăşi acţiunea („inteligentă”) prezintă „calităţi ale formei”. Wertheimer socoteşte forma (gestalt) drept ceva originar. se mută (spre a preda) la Universitatea din Berlin. se numără Köhler. Wolfgang Köhler a combătut mai vechea psihologie germană a simţurilor îndatorată lui Weber şi Fechner. Wertheimer enunţă o serie de legi intrinseci (în sensul că acţionează independent de experienţa subiectului şi. uneori. sistemele fiziologice (la care. în schimb. continuându-şi activitatea de cercetare.să lucreze în laboratorul său. Când dubla stimulare este realizată în intervalul ideal de circa 60 de milisecunde. pe aceleaşi baze investigaţionale pozitive şi obiective. (f) legea similitudinii: pentru acelaşi şir de figuri/corpuri. discriminate). simplitate. iar repetatele experimente făcute pe seama maimuţelor antropoide în insulele Teneriffe între 1914 şi 1920 erau destinate să probeze că scopul şi mijloacele întrebuinţate pentru a-l realiza fuzionează într-un tot indisolubil ce mediază (favorizând) înţelegerea spontană a situaţiei şi soluţionarea unor probleme practice. activitatea creierului se lasă ordonată şi condusă de principii sau norme integrativ-configuraţionale. trăsături şi aspecte psihice sau comportamentale. Forma de mişcare percepută ideal a primit numele de fenomen Phi şi. a – existenţei unui veritabil izomorfism funcţional între procesele neurologice şi cele mentale. recepţia are loc în regim de succesivitate. analogii. (e) legea proximităţii: în cazul unui şir de figuri sau corpuri. ele nu mai pot fi decelate. ajungând la concluzia – ardent disputată chiar în zilele noastre. potrivit căreia există structuri dispunând de elemente reciproc inclusive care se contopesc şi închid.

fapte şi iar fapte. constituit potrivit „trăirii” întregului circumstanţial şi angajând „zona”. psihologie topologică. însă faptele sunt mai importante”. descriere şi utilizarea definiţiilor operaţionale.a. s-a străduit să remanieze conceptul analizei (obligatoriu desfăşurată sub auspiciile şi finalitatea dezirabilei sinteze întregitoare). cu toate că aceştia se recrutau de obicei din clasele superioare ale societăţii (sau. din moment ce se situează la intersecţia a trei „provincii”. poate. Erlebnis) subordonând şi determinând diversele componente de factura emoţiei. unde reuşeşte cu abilitate să obţină generoase finanţări pentru cercetările sale de la persoane particulare şi instituţii (precum Rockefeller Foundation). Potrivit opticii sale înfăţişate în Despre structurile psihice (1926). Prin Friedrich Sadner – teoretician controversat în virtutea opţiunilor sale pronaziste. Wertheimer şi Köhler. iar. învăţare şi influenţare. vitalistă şi naiv-empiristă. psihologia îndeplineşte o funcţie epistemică prin excelenţă integratoare. dar şi viaţa afectivă este purtătoare a calităţilor de organizare în totalităţi complexe. ca şi la fenomenele frustrării şi regresului psihic. Alături de analiză. promotor (dimpreună cu Spearman şi Allport) al metodei analizei factoriale.m. asistent al lui Külpe la Würtzburg. vorbindu-se despre închegarea treptată. aşa încât să-i asigure permeabilitatea la procesele de grup întinse între cooperare şi conflict. după cum inflenţează chiar travaliul gândirii. întrucâtva frapant pentru timpul cu pricina. Fără a reuşi să o impună şi să alinieze prea mulţi adepţi. a iniţiat pe psihologii transatlantici în universul ideilor vehiculate prin noua paradigmă. 9 2 . pulsionale şi intelectuale. Ca ştiinţă despărţită de viziunile materialistă. discipol şi doctorand al lui Wundt. iar prezentarea (dorită cât mai riguroasă şi precisă) este însoţită de În condiţiile în care regimul nazist îşi sporeşte persecuţiile la adresa intelectualităţii de origine iudee şi îşi extinde zonele de influenţă în teritoriile bătrânului continent. cât şi doctrinarsistematizatoare. plus pandantele lor în materie de conduită „deviantă”. ordine şi semnificaţie (valoare). Elev al lui Stumpf şi Schumann la Frankfurt. „graniţa” şi „orientarea” drept termeni-cheie. anume natura inanimată. aşadar luând în considerare deopotrivă condiţiile cultural-ambientale şi „personalitatea totală” (cu toate dispozitivele sale native şi dobândite.). mulţumită altor contribuţii. psihologie vectorială). de covârşitoare majoritate evrei –. colaborator apropiat al lui Wertheimer şi Köhler. gestaltismul se va transfera de la individ în sfera instituirilor şi relaţiilor psiho-sociale. între 1933 şi 1938. proces desemnat prin sintagma geneză actuală. dar totuşi decelabili la cercetarea atentă) de gestalt. printre ei numărându-se chiar Heider. inclusiv în ipostaza sa logică. profesor la Giessen (dar nu şi în Berlinul unde se născuse). întregul („trăirea” de ansamblu. când eşti sigur de faptele tale. încă nemanifestaţi. în ontogenie. se recurge la metoda constructivă. Ea va împleti armonios cercetările consacrate relaţiei cauză-efect cu cele dedicate raportului întreg-parte. Adăstând sub plurale denumiri (psihologie dinamică. a emigrat în Statele Unite 2. întemeiată şi condusă în intervalul a două decenii de Felix Krüger. În 1924. Gestaltismul cunoaşte o deosebită înflorire interbelică în cadrul a ceea ce sălăşluieşte sub apelativul de „a doua şcoală de la Leipzig”. exemplul său va fi urmat. iar. relativ la invarianţii percepţiei spaţiale). Va aduce dezvoltări înnoitoare teoriei köhleriene a câmpului. ci pe aşa-zisul spaţiu vital. destule fete ori tinere femei) sosiţi să-i audieze cursurile. Nerefuzând să se racordeze la surse psihanalitice. de alţi gestaltişti mai mult sau mai puţin notorii. punctul de vedere holistico-emergentist se vede transpus în domeniul psihologiei dezvoltării. afective şi discursive. un timp profesor la Berlin. revenindu-i însemnate merite atât inovativ-teoretice (de pildă. atitudinale şi acţionale ş. predând la diferite universităţi şi tipărindu-şi multiple lucrări. pasul hotărât în inedita direcţie fiind întreprins de Kurt Lewin. poţi încerca edificarea unei teorii. viaţa şi sufletul.d. apoi mutat peste ocean după venirea la putere a lui Hitler. implicit în matca de confluenţă a disciplinelor ce dau seamă de cantitate. după cum a solicitat ca însuşi comportamentul să fie abordat într-un orizont al „situaţiei complete”. Kurt Koffka este cel mai productiv dintre gestaltişti pe linia operei publicate. nu rezistă tentaţiei de a le împărtăşi vederile-i socialpolitice puternic impregnate stângist (social-democrat). a unor experienţe ale formei din „germeni” (virtuali. făcând astfel o figură aparte printre promotorii curentului în atenţie. nu doar percepţia şi învăţarea. noua viziune – vrută o amplă sinteză a feluritelor tendinţe regionale de profil (văzute ca mult prea parcelare) – se focalizează nu atât pe realitatea brut-naturală ori alcătuirea somatică (deşi le presupune tacit). tocmai de aceea).provenind din ţările est-europene şi. Totodată. Deviza după care şi-a întreprins investigaţiile şi nu înceta să o repete studenţilor săi germani sau americani sună astfel: „Găseşte fapte. de vreme ce avea în behaviorism un viguros şi influent contracandidat. motivaţiei sau voliţiei punctuale. motivaţionale şi voliţionale.

impactul acestora fiind determinat(ă) de trebuinţele momentane (deci schimbătoare) ale persoanei. preocupaţi să determine o „natură umană” universală. politicienilor. relevantă şi fructuoasă. chiar sacrificii (!). una impusă de John Stuart Mill către sfârşitul veacului al XIX-lea spre a desemna ştiinţa legilor şi normelor care determină formarea caracterului uman. Psihologia animală şi etologia O altă poziţionare opusă hotărât faţă de mentalism şi utilizarea metodei introspective vine din partea psihologiei animale şi/sau etologiei3. Printr-o îndelungată tradiţie. întâlneşte mai puţine restricţii de ordin moral. teoria lewiniană şi-a aflat nu doar mulţi susţinători americani. ba încă. vânătorilor şi pescarilor. Altă problemă cvasi-„metafizică” de maxim interes reflexiv rezida în chestiunea dacă între micro-organisme şi om există o linie de continuitate în dezvoltare. implicit graţie utilizării tehnicilor experimentale. empirice. reclama – prin vocile lui C. în înţelesul de studiu al modului de viaţă şi obiceiurilor („moravurilor”) proprii fiinţelor zoologice. tăria. încă din fragedă copilărie. „conduite” calchiate pe modelul lui homo sapiens şi eludând adevăratele resorturi ce le pun în mişcare. O. ceea ce englezii vor numi (şi ortografia) behaviour. sportivilor etc. întreprind diverse comparaţii între om şi lighioane. adică atitudinea de atribuire către făpturile zoologice a unor „scopuri”. cantonând în universul zoologic. s-a dezvoltat – nu fără unele precedenţe în opera Aici. iar italienii şi spaniolii comportamento. replicând critic la adresa unor cercetări axate predilect pe experimentele de laborator (aşadar. acceptare şi dezavuare. Bunăoară (şi luaţi bine aminte. mai important. dispune de felurite posibilităţi funcţionale care îl stimulează şi îi permit să desfăşoare o varietate de acţiuni solitare ori coparticipante.formule matematice de inspiraţie topologică şi vectorială. În veacul nostru. pedagogilor. germanii Verhalten. În esenţă. von Frisch.a. studenţilor!). „forţe de chemare” sau „valenţe”. Răspunzând direct necesităţilor pragmatice ale psihologilor. în prim-planul investigaţiei stând activitatea organismului. pe fundalul naturalizării (dacă nu animalizării) omului. Se cuvine precizat că vocabula în atenţie dispune şi de o altă accepţiune (de coloratură evident etică şi chiar psiho-sociologică). poate ignora seren inclusiv fenomenul conştiinţei. lucrurile ce-l populează modificându-şi permanent semnificaţia şi valoarea subiectivă.. repertorieri dorite complete ale comportamentelor unei specii în ansamblul stadiilor de dezvoltare traversate ontogenetic. Adesea. J. adică preocupare şi muncă susţinută. cerc amiciţial etc. „trăiri”. Recursul la experiment restrânge considerabil aria de manifestare a acestor „metehne” conceptual-procedurale: bunăoară. pe fapte izolate şi sporadice testate în mod artificial). poposind cvasi-exclusiv asupra reacţiilor diverselor vieţăţi la ambient. sau dimpotrivă. rezultatele fiind concentrate în aşa-zisele etograme. păcătuind însă prin constanta antropomorfizare.). ponderea. studiul universului psihic va săvârşi alţi paşi decisivi în direcţia pozitivării şi obiectivării ei. cuvântul a ajuns să desemneze şi orientarea bio-psihologică ce. Înglobând-o cu necesitate. absolvirea – onorabilă? – a unei instituţii de învăţământ superior („valenţă pozitivă”) reclamă parcurgerea obligatorie a unei regiuni de „caracter negativ”. Whitman. raportarea sa senzori-motorie la stimulii externi. ea este (multiplu) întreruptă. von Uexküll. care. mobilier. americanii behavior. antreprenorilor şi managerilor. şcoală. inclusiv manifestarea diferitelor stereotipuri de atitudine şi conduită în viaţa publică. asupra jocului complex al funcţiilor adaptative şi asupra mecanismelor (în speţă fiziologice) care îngăduie conservarea şi perpetuarea vieţii. primele observaţii şi descrieri – fireşte. dar şi solide confirmări experimentale. O. K. spaţiul vital de existenţă se supune el însuşi unei dinamici sui generis. biserică. oscilând deconcertant pe întreaga gamă cuprinsă între atractiv şi dezagreabil. renunţări. ghidate de considerente pragmatice.a. în scenă intră filosofii. când se induc foarte tinerelor femele din anumite specii simulacre ale stării de graviditate. „motivaţii”. care. 10 3 . ustensile ş. francezii comportement. loc de muncă. voi. Stările de fapt şi evenimentele ambientale sunt denumite „caractere”. mai exact. termenul fiind folosit prima oară în 1854. se constată că ele adoptă comportamente de tip matern. Heinroth.) şi cvasi-sociale (familie. – investigarea diferitelor categorii de animale în condiţiile lor naturale de existenţă. K. Varierea condiţiilor supuse cercetării se dovedeşte acum foarte oportună. Contrar teoriilor fixist-creaţioniste de inspiraţie religioasă dominante în epocă. cu ocazia editării postume a operelor francezului Geoffroy de SaintHilaire. Lorenz ş. orice individ este înconjurat de o multitudine de structuri cvasi-fizice (încăperi. Astfel. de o „curiozitate dezinteresată” (strict ştiinţifică) a naturaliştilor de profesie neputându-se vorbi (decât cu unele precauţii) înainte de secolul al XVIII-lea. dar. în plus bogat condimentate anecdotic – mai atente relativ la felul de viaţă şi obişnuinţele animalelor aparţin crescătorilor.

explicându-le în termeni pur mecanici şi văzând în ele constituenţi ai instinctelor şi actelor voluntare care se afirmă pe trepte de dezvoltare mai înalte. care deschide uşa. o reacţie adecvată (antrenând succesul) fiind necesară spre a consolida achiziţia.). unele aparând. totodată. ca fiind ereditare) sunt răspunzătoare de evoluţia propriei specii. zgâriere. expusă în faimoasa The Origin of Species (publicată abia în 1859. Willard S. corzi etc. progresiv (reiterând situaţia de captivitate). dintr-o anumită categorie de primate superioare. în mod eronat. Spre a o consuma. încă de la nivelul infuzorilor şi celenteratelor. În ingenioase experimente montate. Edward L. Tatonările întâmplătoare se soldează finalmente cu succes. fapt care indică producerea unei „fixări” bazate pe trial and error. Jennings. împungere etc. spre exemplu. (c) modificările structural-funcţionale sunt mici. capitală). 11 4 . sub impulsul unei stări interne. învăţarea în ipostaza întăririi este tema favorită a cercetătorilor americani. astfel că ceea ce astăzi este doar o expresie dispreţuitoare sau un rictus de mânie fusese altă dată pregătirea pentru atac (muşcare. şobolanii4 – întâi bruni. Chicago sau la Harvard. în prelungirea evidenţierii unor atari mecanisme. desfăşoară activităţi diferenţiate chiar în condiţii ambientale neschimbătoare. convinşi că studiul vieţii psihice animale este plin de învăţăminte din unghiul înţelegerii „minţii” omeneşti. omul însuşi nefăcând excepţie şi desprinzându-se. Expression of Emotions in Man and Animals (1872) sugerează un răspuns afirmativ: mimica omului apare ca moştenire a unui comportament odinioară util. Cercetările cunosc un avânt deosebit dincolo de Atlantic şi se efectuează la cele două extremităţi ale lumii zoologice. O amibă. care pretinde (dintr-o poziţie cochetând cu vitalismul) că. printre alţii. speciile evoluează permanent. americanul de origine iudeogermană Jakob Loeb se consacră tropismelor (mai precis. Acesta din urmă formulează şi o regulă procedurală ce anunţă viitoarea mefienţă a behavioriştilor faţă de lexicul evocând stări lăuntrice: niciodată să nu se interpreteze o acţiune ca rezultat al unui proces psihic superior atunci când se pretează la explicaţia printr-o funcţie de rang mai scăzut (reacţie simplă. Se manifestă aceasta şi în plan psihic? Sau. anume prezenţa simţului moral. (b) postulatul ascendenţei comune: toate fiinţele vii au un singur strămoş. în vreme ce una nesatisfăcătoare o slăbea (aşa-zisa „lege a efectului”). Small inventând „proba Adevărat animal-simbol al cercetărilor desfăşurate în Statele Unite. investigaţii comparative mai prestează. pe de alta. De altfel. mamiferele (îndeosebi maimuţe antropoide). graduale şi se transmit lent de la o generaţie la alta. iar datorită selecţiei naturale. Iată tezele principale susţinute: (a) în absenţa vreunei intervenţii divine. atât de des folosit în experimente şi servind la recurente extrapolări generalizatoare încât gurile cârcotaş-umoristice ajunseseră să proclame cum că psihologia americană.francezului Jean-Baptiste Lamarck – concepţia lui Charles Darwin. plasând afară şi la o anumită distanţă hrana (vizibilă) râvnită.). se înfiinţează în Statele Unite laboratoare speciale pe lângă universităţile din Clark. subîntinzând pe cea umană). pârghii. exemplarele beneficiind de caractere favorabile vor fi mai apte – în cursul „luptei pentru viaţă” – de supravieţuire şi reproducere. ele însele produs al unor „conexiuni” (termen folosit în premieră) stabilite între stimulii oculari şi răsplata alimentară obţinută. după multe ezitări şi amânări). pe de o parte. Teoria sa îşi află un redutabil oponent în persoana lui Herbert S. se poate vorbi de o continuitate somato-morfo-funcţională în seria animală. drept care apelul la ipoteza catastrofelor (formulată de un Georges Cuvier) se dovedeşte superfluu. eventual fenomen fizic ori chimic). de gen foto şi termo) ca reacţii de orientare la animalele inferioare. iar. organismul nu e complet pasiv. (d) diferenţele dintre indivizi (considerate de savantul englez. câini sau maimuţe în cuşti (construite de el însuşi). reţinând o unică deosebire (e drept. micro-organismele. la capătul antropogenezei. de pildă. de pe la 1900. cronometrând timpii afectaţi „rezolvării problemei” şi înscriindu-i în „curbe de învăţare”. este una „şobolănească”. La rândul ei. reuşita survine la intervale tot mai scurte. pisici. În jumătatea secundă a veacului răstrecut. conştiinţa şi inteligenţa apar numai pe o anumită treaptă a devenirii biologice? Scrierea intitulată Descent of Man (1871) înfăţişează numeroase similitudini între procesele mentale umane şi infraumane. George John Romanes şi Charles Lloyd Morgan. altele disparând. „Subiecţii” deprinseseră care mecanisme se cer accesate şi în ce ordine. în întregul ei (deci. iar. adică „încercări şi erori”. Thorndike închide găini. Thomas Huxley (prieten apropiat al lui Darwin). animalul flămând trebuie să se elibereze. acţionând din interior un anume dispozitiv (bunăoară. Între 1890 şi 1903. apoi albinoşi (ultimii mai facil de dresat şi mai puţin agresivi) – devin materialul predilect de studiere inclusiv pentru behaviorişti. Desigur. precum deficitul ori excesul unei oarecari substanţe chimice. Sub influenţa lui Morgan. ci se mişcă fie şi în afara unei stimulări externe.

se pronunţă răspicat în favoarea înrădăcinării psihologiei (deopotrivă umane şi animale) pe terenul fiziologiei sistemului nervos.). confruntându-se acut cu dificultatea (dacă nu cumva imposibilitatea) de a întrebuinţa exclusiv un limbaj tehnic evocând procese neuro-morfo-funcţionale. să spunem. se străduiesc să impună un vocabular inedit. rezultatele înregistrate învederează un semnificativ paralelism. care se consacră studierii sistematice a comportamentului animal în mediul său natural (păstrat cât mai intact cu putinţă). von Uexküll. naturalişti precum T. s-au amintit contribuţiile fiziologiei ruse (Secenov. solicitând că psihologia „comparativă” să fie extinsă şi la studierea diferenţelor dintre diverse categorii sau grupuri umane (copii şi adulţi. În pofida ambiţiilor mai mult sau mai puţin generoase. acestea din urmă fiind crescute în libertate chiar în curtea propriei locuinţe din Altenberg. ca produs intuitiv al unei iluminări bruşte (Einsicht). descoperind „limbajul” de care se servesc aceste insecte pentru comunicare (exprimat prin „dansul” executat în apropierea stupului sau cuibului) şi descifrând „semnificaţia” sa de indicare.a. În ton cu ansamblul concepţiei promovate. către congenere. indivizi normali şi. pe fundalul unui atare reducţionism patent. În alt context. A mai arătat că albinele sunt capabile să se orienteze potrivit luminii polarizate emise de soare şi că dispun de un sistem de alarmare bazat de feromoni. În deceniul al 4-lea. al cărei director. în 1973. În Germania aceleiaşi la belle époque. Bethe. iar germanul Kurt Gottschaldt repetă testările asupra unor eşantioane de copii normal dezvoltaţi şi retardaţi. între culoarea ce anunţă recompensa şi aceea indicând pedeapsa. utilizând o metodă de economie analogă celei instrumentate de Ebbinghaus pentru subiecţi umani confruntaţi cu memorarea silabelor şi conchide că reacţiile sunt asemănătoare. a direcţiei şi distanţei în/la care se află sursa florală de colectare a polenului. A căutat să se familiarizeze cu „limbajul” lor. denumită „pricepere”. este numit Wolfgang Köhler. începând de la 1909. scopul şi mijloacele de a-l atinge configurându-se într-o structură holistică de factură particulară. profesor la universitatea din München) îşi purcede explorările în lumea albinelor. O menţiune specială o merită Konrad Lorenz – biolog austriac aflat vreme îndelungată la conducerea Institutului Max Planck din Seewiesen (Germania) –. Hobehouse. Watson arată că doi stimuli sunt diferiţi pentru animal numai în cazul că reprezintă semnale ce-i permit să distingă. John B. Robert M. respectiv. Concluzia degajată aproape că nu mai surprinde pe nimeni: în cele două serii de investigaţii. Yerkes lucrează la ambele capete ale scării zoologice (de la crabi la maimuţe superioare).) 12 . Academia de Ştiinţe a Prusiei amenajează în insulele Teneriffe o staţiune de cercetare a maimuţelor. A. oricum. Karl von Frisch (austriac de origine. un an mai tîrziu. Beer. afectaţi de maladii ş.labirintului”. fiind unul dintre principalii fondatori ai etologiei moderne. grevat – în opinia lor – de subiectivitate şi invitând la utilizarea dubioasei proceduri auto-observaţionale. nicidecum ca efect al încercărilor şi erorilor –. eludând fapte situate într-un plan diferit (deci. A cerut însă ca aceeaşi metodă observaţională să fie aplicată şi asupra omului. aflat sub puternică influenţă pavloviană. lexicul propus nu a reuşit să se încetăţenească decât ocazional. În Hexagon. În jurul anului 1915. lucru mai puţin (re)cunoscut astăzi – vor arăta că cimpanzeii sunt capabili să aducă la îndeplinire sarcini complexe. francezii Paul Guillaume şi Ignace Meyerson studiază întrebuinţarea „uneltelor” de către maimuţe. a premiului Nobel pentru fiziologie animală şi medicină veterinară. Spre pildă. cercetările sale au vizat îndeosebi păsările. Astfel. În cursul primului război mondial. nu în afara investigaţiilor de factură specializat biologică. limitat. sunete. din care să lipsească terminologia de inspiraţie lăuntric-mentalistă. dar unele realizate în premieră de Leonard T. în 1913. Experimentele sale celebre – inspirate de Thorndike. fie ea şi prelungită cu unul sau altul dintre beţele aflate la dispoziţie. mişcări etc. suprapunând lăzi spre a ajunge la hrana aşezată deasupra cuştii sau înnădind segmente de baston pentru a trage banana aflată la o distanţă mai mare decât lungimea braţului. de exemplu. J. cărora li se adaugă cele aparţinând unor gestaltişti. apoi studiază „uitarea” acestei deprinderi. Pavlov. Alături de peşti. sporadic. analizabile pe alt palier şi la altă scară). de asemeni. preocupându-se de acele semnale (forme. Bechterev) pe seama reflexelor condiţionate. culori. cuvântul fotorecepţie trebuie să-l substituie pe cel de senzaţie vizuală. mai mult. va lua parte la selecţia soldaţilor recrutaţi în armata Statelor Unite. se apreciază că soluţia corectă a problemei apare „dintr-o dată” – ca înţelegere spontană a situaţiei. La 1911. Contribuţiile sale de excepţie au fost răsplătite prin decernarea. Henri Piéron obişnuieşte limneele (mărunte moluşte gasteropode) supuse probelor să nu răspundă la obturarea sursei luminoase plasate în apropiere.

Totodată – şi încă mai important pe linia obiectivării disciplinare a psihologiei –. A diferenţiat pe cimpanzei de bonobo şi. distrugerilor de ţesuturi. în Statele Unite s-au creat. la indivizii unei specii.. destinate a suplimenta şi varia hrana vegetală obişnuită. ale căror obiectiv general a constat în examinarea factorilor intrinsec-biologici şi a celor extrinsec-ambientali care determină largi clase de răspunsuri ale animalelor. măcar în manieră implicită. trăsături şi stări. declanşează spontan anumite reacţii. respectivele procese şi mecanisme nu presupun intervenţia conştiinţei. De asemeni. extirpării unor organe întregi ş.m. dar şi o vie confruntare intelectuală. Desigur. la unul şi la celălalt. în cooperare cu tehnicile observaţionale. imprégnation): îndată după eclozare. nicidecum numere. S-a preocupat de structura familiilor de primate. neinterferând (sau barem împletindu-se într-o proporţie mai redusă) cu alte aspecte. ceea ce. se întreprind numeroase investigaţii pe linia analizei genetice a comportamentelor. a remarcat în premieră desfăşurarea periodică a unor veritabile partide de vânătoare pe seama altor specii de maimuţe. Fireşte. teoretizate anterior de un Freud. în loc de a investiga nemijlocit şi privilegiat pe omul însuşi? Măcar raţiunile de mai jos justifică o asemenea procedare indirectă: (a) posibilităţile sensibil mai ample de experimentare. cu atât mai puţin vor solicita recursul la tehnicile introspecţiei.d. (d) faptul de a descoperi şi regăsi anumite uniformităţi sau legi comune ambelelor domenii de investigare nu implică adoptarea unei atitudini de tip antropomorfizant. asemenea factori se pretează la manipulări pe temeiul unui plan experimental sistematic şi. ele evidenţiaseră că anumite adaptări se desfăşoară. în circumstanţele examinării omului (o entitate bio-psiho-socială eminamente complexă) nu e întotdeauna realizabil. concură la îmbogăţirea patrimoniului etologic. ferite principial de restricţiile cu tentă morală. înfiinţând în 1977 institutul ce-i poartă numele şi menit a implementa programe de conservare a naturii în Africa şi pe alte continente. ca şi canadiancei de origine lituaniană Biruté Galdikas. cogniţia şi gândirea acestora. imprinting. descentralizarea statală încurajând nu doar migraţia personalului didactic de la un aşezâmânt la altul. miza interesului ştiinţific tinde constant să depăşească animalul particular asupra căruia lucrează. Majoritatea filosofilor. Behaviorismul ca psihologie „obiectivă” Organizate de regulă după model german. căprioare sau bizoni. care a procedat la studierea comportamentelor urangutanilor din arhipelagul Borneo. pornindu-se de la universul zoologic. îndeosebi cele reprezentând achiziţii anterioare. alţi etologi au arătat că fenomenul se întâlneşte şi la insecte. debutând în deceniul al 7-lea al veacului XX. le-a inclus în categoria mai largă a hominidelor (hominids). alături de gorile. fenomenele şi resorturile psiho-somatice se prezintă într-o configuraţie mai simplă şi accesibilă. Postbelic. în asemenea cercetări. drept care nu este exclusă folosirea instrumentală a vivisecţiilor. englezoaica Jane Goodall s-a dedicat studierii vieţii în sălbăticie a cimpanzeilor. a acordat nume animalelor observate în habitatul lor. pentru fiinţa umană. Împotriva convenţiilor timpului. care ani la rândul s-a consacrat cercetării vieţii gorilelor de munte din Rwanda (a sfârşit ucisă bestial de braconieri în 1985). prin urmare. se putea ridica întrebarea legitimă: de ce să studiem mai întâi animalul şi apoi să generalizăm rezultatele repurtate. explicitări dovedite pertinente şi (poate chiar) suficiente în lumea zoologică.care. a evidenţiat fenomenul de „imprimare“ sau „impregnare” (Prägung. O activitate similară îndatorăm americancei Dian Fossey. biologilor sau 13 . Introducând diverse „simulacre“ de excitanţi. dimpotrivă. se văd îndreptăţite extrapolările efectuate la scara umanului ca atare. capre. De altfel. potrivit aceloraşi mecanisme şi procese. Concluziv. crenguţe sau fire de iarbă introduse în termitieră pentru extragerea insectelor bogate în proteine). se cuvine făcută precizarea că. peşti. (b) în cazul făpturilor „necuvântătoare”. A descoperit confecţionarea şi utilizarea uneltelor de către respectivele animale (pietre pentru spargerea învelişului tare al unor fructe. învăţarea lor socială. implicit înţelegerea lor mai clară. pe om. încă de la finele secolului al XIX-lea. spre a viza.a. Vreme de aproape patru decenii. universităţi autonome (multe particulare) şi beneficiind de o înzestrare materială cu adevărat „modernă”. De notat în treacăt că. (c) studiul animalelor permite abordarea anumitor problematici la un nivel elementar. primul obiect mişcător sau fiinţă perceput(ă) de puiul ieşit din ou – indiferent că e vorba de o minge sau persoana experimentatorului – devine „mama” micii păsări şi este urmată. mai comod (chiar economicos) fiind să se avanseze. Atare ataşament aminteşte de importanţa primelor trăiri emoţionale ale copilului nou născut.

Indubitabil. încrezătoare în capacitatea nelimitată a omului de a-şi înfăptui ţelurile. spre pildă. Autorul consideră că „fenomenele de conştiinţă” trebuie excluse fără menajamente din cercetare. spiritual. Nu vom ignora faptul că întregul comportamentalism american dispune de o viguroasă anticipare franceză prin alegaţiile ce. idei – ce se combină între ele (poziţie clar antiatomistă şi antiasociaţionistă). Harvard etc. în 1908. aceea care se va afla în focarul psihologiei americane a primei jumătaţi din veacul XX. Menirea sa principală rezidă în a asigura adaptarea organismului la mediul de existenţă. asupra climatului universitar nord-american o influenţă hotărâtoare a exercitat-o filosofia pragmatistă. îşi fac apariţia diverse reviste de profil (debutând cu Psychological Review. devenind în cele din urmă concepţie oficială în Statele Unite. cele sociale. realistă şi optimistă. iar adevărul judecăţilor noastre este conferit tocmai de reuşita acţiunii care le orientează – iată câteva dintre tezele de principiu ce cristalizează o formulă de ideaţie explicabilă până la un punct prin însăşi istoria respectivei naţiuni. a „activităţii fiinţelor şi raporturilor lor senzori-motorii cu mediul”. Edward Lee Thorndike (ulterior profesor la Universitatea Columbia din New York) va marca. Experimentând – în ultima decadă a secolului al XIX-lea – pe diverse animale (cărora le investighează acţiunile inteligente. mai exact. iar. doi reputaţi discipoli (ambii predând la universitatea din Chicago). Asemenea viziune de inspiraţie darwiniană va fi promovată şi dezvoltată de John Dewey şi James R. purtător de cuvânt al wundtismului (implicit introspecţionismului) la Cornell. nicidecum cauze ale lor. 1893). aşadar consecinţe ale acestora. în care îşi expune concepţia psihofiziologică. când 5 Acestuia i se atribuie introducerea termenului de behaviorist. simţul comun şi orientarea utilitară. datorită iniţiativei lui Stanley Hall. reveniţi în patrie. departajând totodată între diverse forme ale eului (corporal. în absenţa unei atari funcţii. la Johns Hopkins din Baltimore.medicilor americani se formaseră în Germania (la Leipzig şi Berlin). urmat de cele de la Clark. iar. dar va întâmpina rezistenţa hotărâtă a lui Edward Titchener. actul propriu-zis de naştere a behaviorismului datează din 1913 şi ţine de articolul-manifest Psychology as the Behaviorist Views It redactat de John Broadus Watson şi publicat în Psychological Review. William James publică Principles of Psychology (1890). urmând – posterior unei pozitive „crize” adolescentine. negăsindu-şi adepţi şi neizbutind să antreneze constituirea vreunei „şcoli”. atare concepţie va rămâne izolată. unitatea tuturor fiind desemnată prin sintagma stream of consciousness („flux/curent al conştiinţei”). atitudinea în genere anticontemplativă şi antispeculativă. văd lumina tiparului graţie articolului L’évolution du psychisme semnat de Henri Piéron. mânia) sunt afecte resimţite în urma anumitor modificări trupeşti. De altfel. Ştiinţa în genere. potrivit majorităţii istoricilor disciplinei noastre. contribuind direct la rezolvarea diferitelor problemelor practice. veritabilă profesiune de credinţă a unei psihologii obiective. Deşi student şi colaborator al lui James la Harvard. de manieră paradoxală. social). Angell5. specia umană nu ar fi reuşit să supravieţuiască şi să se perpetueze. după cum se întemeiază – tot de către Hall – American Association of Psychology (1892). După ce a studiat medicina în Europa şi a devenit profesor la Harvard. Însă. ruptă de tradiţii. În paralel. Peirce şi William James. Existenţa umană şi scopurile acesteia reprezintă fundamentul cunoaşterii. Chicago. Emoţiile primitive (frica. În Hexagon. cât să-şi dovedească folosul. deci neaparţinând repertoriului lor bio-instinctiv) cu ajutorul faimoaselor sale „cutii/cuşti cu probleme”. economice sau educaţionale determinate de masivul aflux demografic datorat emigărilor. 14 . valul de experienţe trăite ireductibil la elemente simple – senzaţii. erau menite mai puţin să furnizeze desluşiri teoretice pure şi „dezinteresate”. ale cărei pietre de temelie fuseseră puse de Charles S. aspiraţiile. în 1883. un produs secundar al activităţii cerebrale. nici să creeze opere de civilizaţie şi cultură. stări. Combate şi opinia potrivit căreia conştiinţa ar fi un epifenomen. psihologia în particular. Fiu de modest fermier sudist. traversând o pubertate zbuciumată şi dubioasă (din care nu lipsesc momentele de frecventare a lumii interlope şi supravegherea poliţienească). după cum auto-observaţia se cere substituită prin studierea (în regim de exclusivitate!) a răspunsurilor organismului – uman sau zoologic – la condiţiile de viaţă. care constă în activitate. se regăseşte aici mentalitatea curentă a americanului mijlociu. o ruptură radicală faţă de psihologia conştiinţei avansată de magistru. Cornell. vor înfiinţa laboratoarele de psihologie experimentală pe diferite specialităţi: primul s-a născut. Columbia. insistând asupra paralelismului dintre procesele mentale şi cele biologice. sesizează fenomenele de învăţare şi întărire (prin recompensă) şi va da prima formulare închegată a relaţiei stimul–reacţie (S → R).

în abordarea psihicului omenesc. Or. propunându-şi să lămurească apariţia fricii la copii. băieţel sănătos şi caracterizat drept „flegmatic” (?). asociat cu prezentarea prealabilă a unui (fireşte!) şobolan. subiectul răspundea cu acceaşi teamă atunci când i se înfăţişau iepuri de casă. artişti. realizează în 1920 cele mai cunoscute şi controversate (căci încalcă elementare reguli etico-deontologice) experimente pe seama lui Albert.A. poate scoate din ei. dimpreună de dezirabile. adică în condiţiile existenţei de fiecare zi. După câteva zile de repetare a factorului traumatic. acelea care îl înrudesc şi instanţiază zoologic. neîngăduindu-i-se demersul teoretic (socotit aventurist) în registrul explicitării: observaţia şi descrierea apar ca suficiente în economia unui orizont de abordare ce desfide cauzalitatea şi legitatea intrapsihică. dublată de imperativul procedural de a studia exclusiv şi exhaustiv aspectul manifest al comportamentului. În pofida unei asemenea poziţionări eminamente obiectiviste. psihologiei sociale. (b) investigaţiile întreprinse până atunci nu au reuşit să furnizeze rezultate utilizabile în afara laboratorului. dezavuând orice „predestinare biologic-genetică”. cât şi pe ecranele cinematografelor din S. obţinând apoi un post de profesor la Johns Hopskins din Baltimore. câini sau chiar un banal palton îmblănit. Watson a colaborat la diverse reviste ilustrate. atâta vreme cât informaţiile dobândite prin relatarea „trăirilor” personale nu se pretează la verificarea prin testări multiple. Rolul femeii se restrânge la acela de soţie. frumoasă şi utilă” pentru bărbat. taxate ca neobehavioriste. Pe temeiul tehnicii condiţionării. cu răsfrângeri viguroase inclusiv în sfera pedagogiei. dezgolit de structuri şi funcţii „mentale” (implicit. nu s-a remarcat la început decât prin talentul de a dresa şobolani.se apucă serios de studiu – cursurile de filosofie din cadrul unui aşezământ baptist şi devenind institutor într-o mică şcoală.U. Cei mici vor trece de la un cuplu la altul. s-a opus alăptării (pledând în favoarea alimentaţiei artificiale) şi s-a dovedit partizan al eutanasierii exemplarelor umane „nereuşite”. Influenţat de lecturile din scrierile lui Freud. „avocaţi. oameni de ştiinţă. unele năstruşnice (dacă nu utopice). stimulul constând într-un zgomot puternic produs din spate. detaşată de amăgitoare categorii cum ar fi „spirit”. Pavlov şi Bechterev. Loeb. Watson declara sentenţios că „Nu crede decât ceea ce vede” şi că „Nimeni nu a atins vreodată un suflet”. psihologia animală e aptă să recomande o cale pozitivă de investigaţie. care să atragă consensul specialiştilor. Ba încă. „limbaj (articulat)” sau „introspecţie”. politologiei etc. Întregul experiment a fost filmat de autori şi difuzat atât în sânul comunităţii ştiinţifice de profil.. În planurile decupării obiectului de cercetare şi al metodologiei de întrebuinţat. făcându-şi cunoscute ideile. indiferent de disponibilităţile lor native. medici. Watson argumentează că. fără a fi văzuţi. a supralicitat însemnătatea mediului în formarea atitudinilor şi conduitelor omeneşti: pretindea că. Sintetizând opinii exprimate ocazional până atunci. implicaţiile concepţiei în atenţie sunt covârşitoare: nu se vor studia la om decât determinările de natură biologică. dându-şi doctoratul. ceea ce înseamnă o vădită restrângere a perimetrului investigat. cercetători sau hoţi”. În genere. dar afirmate cu multă fermitate: a condamnat ataşamentul matern faţă de copil. În 1915 este ales preşedinte al Asociaţiei Psihologilor Americani. dându-i-se în grijă 12 „copii sănătoşi”. în vârstă de numai 11 luni. fapt ce a contribuit la popularizarea şi (de ce nu? chiar) impunerea noii concepţii. măcar în virtutea considerentelor că: (a) optica subiectivistă (à la Titchener) nu îngăduie edificarea unei perspective autentic ştiinţifice şi progresiste. iniţial. era suficient ca să i se înfăţişeze animalul pentru ca Albert (aşezat pe o saltea) să înceapă să ţipe şi să se îndepărteze rapid. cu o teză tratând despre mielinizarea fibrelor cerebrale la şobolani în procesul de învăţare (1903) şi contribuind astfel la conturarea domeniul psihobiologiei. sociologiei. Teza egalităţii şanselor avea să se întreţeasă excelent pe canavaua filosofiei pragmatiste oficiale. una ce va domina autoritar până prin anii ’60. Cei doi fii ai lui (rezultaţi din căsnicia cu Rosalie) au fost crescuţi potrivit principiilor şi 15 . fie şi în versiuni modificate. permiţând prognoza şi controlul. împreună cu asistenta sa Rosalie Rayner (viitoare secundă soţie şi motiv de numeroase „bârfe”). sub conducerea lui Angell. trebuie să se procedeze întocmai ca şi în cazul vietăţilor zoologice. statutul epistemic al psihologiei – proclamată „ramură a ştiinţelor naturii” – nu depăşeşte nivelul empiriei. păstrându-se mereu „tânără. economiei. Îşi va completa şi desăvârşi formaţia psihologică „pozitivă” (întreţinându-se uneori din leafa de simplu ospătar) la universitatea din Chicago. de factură exprimabilă în vocabular „mentalist”). copilul nu manifesta nici un fel de repulsie. faţă de care. în cursul căruia părinţii îşi observă progeniturile printr-un geam reflectorizant (ce n-ar trebui să lipsească din nici o locuinţă). „în patru labe”. „conştiinţă”. i se induce o fobie. destul de bizar. După ce a părăsit scandalos universitatea Johns Hopkins. mamă şi gospodină. întreaga educaţie având alura unui soi de experiment.

iar. iar modificările antrenate apar ca variabile dependente. căci trăirea subiectivă a reuşitei conduce la atitudini ce influenţează însuşi factorul declanşator. Factorii care determină schimbări ale comportamentului sunt denumiţi variabile independente. din care apoi să se deriveze un ansamblu valid de teoreme. Profesor la Minnesota şi Harvard. Astfel. Stimulului întătitor i se asociază o mişcare (de apăsare. Bunăoară. înregimentaţi în cele mai spartane şcoli pe care le-a putut găsi.normelor behavioriste. electrici etc. nicidecum „legea efectului” formulată de Thorndike.a. Va introduce termenii de drive („impuls”) cu referire la motivaţiile primare şi habitude („obicei”. 16 6 . departe de a fi simple reacţii automate. iar probabilitatea apariţiei lor este determinată de manipularea condiţiilor ce concură la întărirea învăţării. psihologul american a putut avansa chiar teza că. I se datorează şi sintagma mental maps („hărţi mentale”) ale ambientului. Este suficient să avem în vedere „intrarea” (input) şi „ieşirea” (output). tocmai construindu-le şobolanii învăţând să-şi găsească hrana în labirint. Woodworth. postulatelor şi prezumţiilor iniţiale (ultimele supuse verificărilor empirice). Contribuţia sa majoră în psihologie se leagă de introducerea conceptului de condiţionare operantă (instrumentală sau de tipul I). Clarck Leonard Hull de la universităţile din Wisconsin şi Yale dezvoltă o concepţie sistematică asupra comportamentului în contextul învăţării. Pe atari temeiuri. un dispozitiv automat le furniza grăunţe. a întăririlor (hrană. se cere asumat. comportamentul vizând să atingă un anumit obiectiv sau scop. stările şi evenimentele lăuntrice trebuie privite ca aparţinând unei „cutii negre” (black box) ce nu prezintă vreo anume pertinenţă şi. în consecinţă. păsările manifestau diferite comportamente naturale în timpul operaţiunii şi au sfârşit prin a crede că există o anumită legătură între respectivul comportament şi obţinerea hranei (ceea ce nu era cazul). consolidat în virtutea satisfacerii unor trebuinţe personale).). fără a ne mai interesa de ceea ce se petrece în interior. învârtire ş. în lumea zoologică şi cea umană. tragere. insinuându-le între relatele raportului clasic stimul-răspuns. dar nici unul nu s-a făcut remarcat. Guthrie subliniază însemnătatea apropierii în spaţiu şi timp (deci. studiind rolul acestora în articularea răspunsului. Edward Chace Tolman se preocupă îndeosebi de psihologia animală. insistând pe necesitatea organizării axiomatice a teoriilor şi formularea corectă a definiţiilor. pe care îl distinge de condiţionarea clasică pavloviană (responsivă sau de tipul I). Elaborând un neobehaviorism complex. Dispozitiv de laborator special creat simplificând studiul mecanismelor condiţionării graţie automatizării prezentării stimulilor (vizuali. cercetătorul poate face ca mâncarea să fie obţinută atunci când şobolanul sau porumbelul apasă de un număr determinat de ori pe un levier. înregistrării răspunsurilor animalului şi asociaţiilor prevăzute de experimentator a avea loc între toate acestea. Burrhus Frederic Skinner opinează că. efectuând numeroase experimente pe baza probei labirintului. de unde tendinţa de a le repeta. în măsura în care disponibilităţile sale de a reacţiona determină finalmente efectele excitanţilor. prin care desemnează repetarea unei reacţii întărite în prealabil. Edwin R. Astfel. Teză ce se întâlneşte şi la Robert S. comportamentele sunt selecţionate pe baza consecinţelor pe care le antrenează asupra mediului.) ce conduce la obţinerea recompensei. contribuind totodată la perfecţionarea şi rafinarea tehnicilor experimentale. în genere. chiar dacă nu e la fel de măsurabil şi manipulabil. ajunge la concluzia că inclusiv lumii zoologice (măcar într-un segment al său) îi este caracteristică intenţionalitatea (purposiveness). sarcina cercetătorului reducându-se la stabilirea relaţiilor funcţionale dintre aceştia. e de prisos să mai fie „deschisă” şi desluşită. Potrivit noii perspective forjate în temeiul experimentelor efectuate pe seama şobolanilor şi porumbeilor în „cutia Skinner”6. o acţiune este condiţionată de manieră operantă atunci când frecvenţa sa creşte datorită efectelor pozitive pe care la atrage asupra organismului. Predând mai întâi la Chicago. „deprindere”). Să consemnăm succint alte aporturi behavioriste. apă). Desigur. mai mult. unde O înseamnă „organism” şi. pledând decis pentru înlocuirea modelului S-R cu tripletul S-O-R. iar la fiecare 15 secunde. contiguităţii) a excitantului şi reacţiei. superstiţiile rezultă din întărirea sau pedeapsa care decurg fie şi dintr-o simplă coincidenţă. ulterior la Berkeley (California). auditivi. a plasat opt porumbei în colivii separate. vorbeşte de aşa-zisele variabile intermediare. însă numai după ce s-a aprins un bec verde. A recomandat întrebuinţarea metodei ipotetico-deductive (împrumutată din matematici şi logică) în câmpul psihologiei. aceasta explicând cel mai bine succesul în învăţare (fireşte.

a. astfel că. univocă şi rigidă face loc unui determinism complex. frumos-urât. pe terenul viitoarelor discipline ale cogniţiei). de tip probabilist-complementarist. 17 . dar având consecinţe pozitive în plan teoretic şi metodologic. ascuţit-rotund ş.În spirit similar.). (c) cuplând stările lăuntrice cu aspectele comportamentale. edificându-se apoi „portetul” subiectiv al fiecărei vocabule. întemeiată pe comparaţie şi triere: subiecţilor li se prezintă succesiv cuvinte ce trebuie apreciate potrivit unor cupluri antinomice (bine-rău. Savantul american ne-a lăsat şi metoda diferenţiatorului semantic. ca şi în cele de psihologie socială. accentul căzând acum. de la doctrina religioasă până la contractul juridic – sunt etichetate ca „evenimente psihantropice” (psychanthropic events). îşi fac apariţia reacţiile instrumentale. de la formula logico-matematică până la metafora poetică. anunţând inclusiv achiziţiile inteligenţei artificiale. conform noii optici. Intercomportamentalismul avansat de Jacob Robert Kantor marchează o reconsiderare a behaviorismului watsoniano-skinnerian. Paradigma inviolabilităţii „cutiei negre” se păstrează. în loc de a înţelege raportul stimul-răspuns ca unidirecţionat (schematic: S → R). demersurile creatoare în ordine culturală şi concretizările acestora – de la descoperirea sau invenţia ştiinţifico-tehnică până la ficţiunea beletristică. de la conversaţia cotidiană până la jocul sportiv. (b) condiţionarea liniară. pe acţiune. Totodată. fiind defalcată în două momente distincte: în primul (realizarea „decodificării”). în bună tradiţie pragmatistă. Vom reţine că introducerea variabilelor intermediare semnifică un moment crucial în evoluţia mişcării în atenţie. de la proiecţia mitologizantă până la tranzacţia financiară. în secundul („expresia” ca atare). atrăgând nu numai o anume relaxare a reducţionismului şi dogmatismului iniţial. astfel că schema S-R este concepută mai nuanţat. cum ar fi: (a) activitatea mentală (una ce defineşte specificul uman) începe să fie luată tot mai serios în considerare şi nu scurtcircuitată ca până atunci. Charles Egerton Osgood postulează un proces de mediere reprezentaţională. manifestări ale unei funcţionalităţi reactive la „excitanţi” mai curând de substitut decât originali. de altfel. Procedura în atenţie îşi va afla rodnice aplicaţii în studiile de personologie. se invocă o relaţie de condiţionare mutuală (în dublu sens: S ↔ R). se administrau lovituri puternice paralelismului psihofizic propriu şcolii wundtiene şi se deschideau posibilităţi de cooperare cu neuroştiinţele (fructificate. nemijlociţi. (d) se inaugurează fertile piste de cercetare. se asociază semnalele externe cu asemenea imagini psihice.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful