You are on page 1of 260

Copertaşi tehnoredactare:Editura Prisma, Tg.

Mureş
Ilustraţii: Copyright © 2009 Editura Prisma şi furnizorii săi.
Toate drepturile rezervate. Redactor: Alina Badea
Corectură: Livia Ciobanu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

NĂDĂSAN, VALENTIN
Faţă în faţă cu stresul: o aventură în lumea stresului
cu Robinson Crusoe/Valentin Nădăsan - Bucureşti: Casa
de Editură Viaţă şi Sănătate, 2009
Bibliogr.
ISBN 978-973-101-225-4

616.89-008.441
C u p rin s
1. Introducere
Refugiu antistres?.............................................................................7
2. Ce este şi ce nu este stresul
Definiţii şi câteva prejudecăţi..........................................................13
3. Manifestările stresului
Rolul fiziologic şi indiciile stresului excesiv........................................27
4. Stresul şi consecinţele lui
Stresul şi bolile psihosomatice.........................................................43
5. De câte feluri sunt stresori i
Principalele categorii de stresori ......................................................55
6. Factorii subiectivi ai stresului
»
Rolul percepţiei şi al gândirii în geneza stresului................................71
7. Stresul interpersonal
Stresul de izolare şi al comunicării defectuoase.................................87
8. Stresul în situaţiile critice
Stresul traumatic şi posttraumatic..................................................109
9. Stresul ambiental
Zgomotul, un stresor redutabil.........................................................123
10. Strategii antistres
Confruntarea eficientă cu factorii stresori.........................................141
11. Stilul de viaţă antistres
Aliaţi puternici împotriva stresului..................................................177
12. Stresul existenţial
Religia-stresor sau factor antistres?...............................................207
13. Tehnici antistres
Metode de contracarare a stresului.................................................233
14. Bibliografie
Referinţe selective........................................................................267
■■
Mulţumiri
Dragelor mele Liliana, Andreeaşi Iris, care au acceptată s
rup atât de multe ore pentru scrierea acesteiărţi,c din
timpul pe care li-l datoram lor.

Oamenilor cu totul deosebi ţi de la Casa de Editur ă Viaţă şi


Sănătate, pentru ăc au înţeles că această carte nu se
cuvenea să fie scrisă în condiţii de stres excesiv, ceea ce
a înseamnat o lungă perioadă de îngăduinţă în ce priveşte
termenul de predare al manuscrisului şi, de asemenea,
pentru profesionalismul cu care s^au implicat în toate
fazele public
ării.

Celor care duc greul în difuzarea acestei lucr


ări, însufleţiţi
de dorinţa de a puneîn mâna cititorilor o carte careă-is
ajute să trăiască o viaţă nu doar mai relaxat
ă, ci şi plină
de sens.
1 In tro d u c e
re
Refugiu
antistres?
D
orinţa intensă de a scăpa de stres ne face uneori să credem că
singura soluţie ar fi să petrecem un concediu pe o plajă exotică,
pe o insulă pustie, undeva în mijlocul oceanului, şi să trăim
departe de grijile şi supărările cotidiene. Dacă soarta ne-ar trimite într-un
astfel de colţ al lumii, aşa cum s-a întâmplat cu Robinson Crusoe, bine-
cunoscutul personaj al
lui Daniel Defoe, am con-
stata foarte curând că în
realitate lucrurile stau
altfel. Nici măcar imen-
sitatea oceanului nu poa-
te să ţină stresul
departe de noi.
Tentativele de evada-
re din lumea stresului se
pot desfăşura, desigur, şi
pe alte coordonate geo-
grafice. Personal, încă din anii de studenţie, mi-am petrecut o bună parte
din vacanţe bătând cărările munţilor cu rucsacul în spate. De-a lungul ani-
lor am avut ocazia să mă bucur de aerul ozonat, de pacea şi frumuseţile in-
epuizabile pe care ţi le oferă ascensiunile la altitudine. Ironia este totuşi
că exact pe acele trasee îndrăgite pentru cadrul natural relaxant am trăit
şi unele dintre cele mai intense momente de stres pe care mi Ie-a rezervat
viaţa până în prezent. Trecând peste expediţiile cu posibil sfârşit tragic, nu
pot să nu menţionez-chiar şi numai în treacăt-refugiul Şpirlea, din Munţii
Piatra Craiului, unde am petrecut o noapte albă din cauza unor turişti che-
10 • Fată în fată cu stresul

fiii, cărora nici prin cap nu Ie-a trecut că mica noastră trupă avea de gând să
facă a doua zi un traseu greu de creastă. Acel picior de munte va rămâne în
memoria mea drept locul în care am descoperit, în plin sanctuar al naturii,
culmile de nesimţire pe care le pot atinge cei care nu înţeleg cu adevărat
ce înseamnă să iubeşti natura şi să-i respecţi pe ceilalţi turişti. Nivelul de
stres nu scade totdeauna proporţional cu altitudinea la care urci, ci, uneori,
poate chiar dimpotrivă.
Şirul locurilor unde oamenii nădăjduiesc să-şi găsească oaza fără stres
este desigur nesfârşit. Unii ies la o plimbare în cel mai apropiat parc sau
se duc în oraş cu prietenii. Alţii îşi cumpără un bilet la cinema, la concert
sau la un meci. Unii pornesc într-un turneu prin Europa sau în lumea largă.
Alţii vizitează vestigiile lumii antice în Grecia sau în Egipt. Alţii pornesc în
pelerinaj spre locurile sfinte sau se retrag chiar pentru tot restul vieţii la o
mănăstire.
0 doamnă aflată la o vârstă respectabilă mi-a mărturisit odată că, în
cele mai grele momente ale vieţii, şi-a găsit de fiecare dată echilibrul
sufletesc meditând sub frunzişul umbros al nucului din spatele grădinii
casei, unde amintirea răposatei sale mame îi reda, într-un fel cu totul
aparte, siguranţa şi sensul vieţii, motivaţia de a merge mai departe, în
ciuda dificultăţilor. Surprinzător însă, cu greu i se urneau paşii spre locul
acela, pentru că tot acela era spaţiul în care crâmpeiele emoţionante ale
trecutului i-au provocat cele mai tumultuoase frământări şi cele mai acute
sfâşieri sufleteşti.
Stresul este o realitate care ne asaltează din toate direcţiile, o problemă
cu care ne confruntăm pretutindeni, indiferent de latitudine, longitudine sau
altitudine. Chiar dacă am pleca departe, peste şapte mări şi ţări, ca să scă-
păm de stres, el ne va ajunge din urmă şi chiar ne va întrece, aşteptându-
ne să ne ia în primire din prima clipă când am sosi. Stresul nu are
frontiere. Chiar dacă am urca pe vârful Everest sau dacă am coborî în
Groapa Marianelor, stresul ne va întâmpina şi acolo. Stresul nu are rău de
înălţime şi nici de adâncime. Chiar dacă ne-am ascunde într-o peşteră
necunoscută sau la cea mai retrasă mănăstire, stresul va fi prezent
negreşit. Stresul este la el acasă în întuneric sau izolare. Chiar dacă am
vrea să ne pierdem urma în
Capitolul 1 - Introducere • 11

mulţime, pe stadioane, în cinematografe sau la ştrand, stresul va fi şi acolo


pe urmele noastre.
lată de ce, această carte nu vă propune fuga sau evadarea drept
soluţie la stres, ci dimpotrivă, vă invită să staţi faţă în faţă cu el, să-l
cunoaşteţi mai bine şi să învăţaţi să-l ţineţi sub control.
Este posibil acest lucru? Ştiinţa a adunat de-a lungul anilor numeroase
dovezi încurajatoare în acest sens. La greutatea impunătoare a acestor ar-
gumente, aş îndrăzni să adaug proba subiectivă, uneori esenţială, chiar
dacă ponderea ei în balanţa riguroasă a ştiinţei nu reprezintă mai mult de
un infim gram, rezultată din experienţa personală de om supus stresului:
acesta poate fi îmblânzit şi chiar exploatat în favoarea noastră.

S tresul âbntuie si dincolo de O cean


Un sondaj de opinie a arătat că aproape 80% dintre americani conside-
ră că stresul este un dat al vieţii. Acelaşi sondaj arată însă că oamenii se
confruntă, în mod curent, cu un nivel de stres mai ridicat decât cel care se
consideră a fi normal. De fapt, o treims din populaţie califică stresul la care
este expusă drept stres extrem. Poate cel mai îngrijorător aspect este că
jumătate dintre americani cred că nivelul de stres din vieţile lor a crescut în
ultimii cinci ani.
Potrivit statisticilor publicate de Asociaţia Americană de Psihologie la
sfârşitul anului 2007, aproape trei sferturi dintre americani sunt conştienţi
de faptul că expunerea la stres excesiv poate avea o influenţă negativă
asupra stării de sănătate, iar jumătate dintre ei sunt îngrijoraţi de nivelul
de stres la care sunt supuşi. Cu toate că cei mai mulţi oameni afirmă că
fac faţă cu bine în situaţiile stresante, mulţi dintre ei se plâng că stresul
are un impact nedorit asupra sănătăţii fizice şi asupra stării emoţionale.
Mulţi atribuie oboseala, durerile de cap, stările de nervozitate şi mânie,
tocmai stresului cu care sunt confruntaţi.
America a fost denumită multă vreme un „creuzet al naţiunilor", însă
astăzi pare că i s-ar potrivi mai degrabă un alt nume. După cum se exprimă
chiar autorii studiului despre stres, s-ar putea spune fără prea multă exage-
12 • Fată în fată cu stresul

rare că, din cauza stresului, naţiunea americană este ca o imensă oală de
fiert sub presiune. Dacă la aceasta mai adăugăm stresul cauzat de recenta
criză financiară, cu siguranţă că Lumea Nouă va fi ultima destinaţie spre
care ne-am îndrepta în dorinţa de a scăpa de stres.

S tre s u l p eătrân
b u l c o n tin eşi
n t p e p la iu rile m io ritic e
Realitatea este că nici locuitorii Europei nu au cu ce se mândri în ce priveşte
stresul. Comisia Europeană arată că stresul şi tulburările depresive sunt de
importanţă majoră la toate grupele de vârstă şi contribuie în mod
semnificativ la morbiditate şi scăderea calităţii vieţii în Uniunea Europeană.
Documentele existente raportează practic aceleaşi probleme, mai ales
stresul de la locul de muncă. Statisticile publicate de Comisia Europeană în
1999 arată că, în toate ţările Uniunii, muncitorii se confruntă cu un nivel de
stres relativ ridicat. Aproape 150 de milioane de angajaţi se plâng că trebuie
să lucreze în mare grabă şi îşi exprimă nemulţumirea cu privire la
termenele de predare foarte strânse ale lucrărilor. Stresul profesional
afectează cel puţin 40 de milioane de muncitori din ţările membre şi are o
contribuţie majoră la o serie de boli şi numeroase decese, generând prin
toate acestea costuri economice anuale care depăşesc 20 de miliarde de
euro.
Un studiu efectuat în anul 2006 la cererea Comisiei Europene arată că
românii sunt printre cei mai stresaţi europeni. Potrivit acestui studiu, 70%
dintre români se simt stresaţi la serviciu. Românii sunt depăşiţi la acest
capitol doar de lituanieni, însă diferenţa este minimă, de numai 1 %.
Statisticile mai arată că şapte din zece români se consideră suprasolicitaţi
de sarcinile de serviciu de care trebuie să se achite zi de zi. în contrast cu
muncitorii români, doar 25% dintre finlandezi se plâng că munca pe care o
fac este prea grea.
2 C e este si ce n u este
stresu l
Definiţii şi câteva prejudecăţi
O
corabie încărcată cu bunuri comerciale ridica pânzele la 1
septembrie 1659, părăsind Brazilia cu direcţia Guineea. După
câteva săptămâni de navigare liniştită, nava e surprinsă de un
uragan. întregul echipaj se pregăteşte de ce e mai rău. Vântul puternic
târăşte corabia avariată spre o regiune în care, dacă aveau să scape de
furia valurilor, pasagerii

sunt conştienţi că numai o minune poate să mai scape corabia. Ultima


barcă de salvare e coborâtă şi tot echipajul urcă în ea cu ultimele speranţe.
Talazurile sunt încă ameninţătoare. Vâslind spre un ţărm posibil stâncos
şi abrupt, marinarii riscă să-şi grăbească sfârşitul tragic. Dar n-au nicio
alternativă, în cele din urmă, un val uriaş îi loveşte cu atâta furie, încât
ambarcaţiunea e răsturnată. Cu ultimele sforţări de care mai era în stare,
Robinson Crusoe reuşeşte în cele din urmă să se caţere pe stâncile de pe
mal şi se aruncă pe iarbă istovit, dar fericit că apa nu-l mai poate
ajunge.
16 • Fată în fată cu stresul

Ce este stresul?
Situaţia cu care se confruntă Robinson este, fără îndoială, stresantă. Dar
ce este stresul? Furtuna, vântul, valurile care s-au abătut asupra corăbiei
şi echipajului? Sau mai degrabă teama de canibali ori gândul ciocnirii
iminente de un ţărm abrupt şi stâncos?
Să ne oprim la încă un exemplu, mai apropiat de viaţa noastră obişnui-
tă, pentru a surprinde şi mai bine realitatea numită „stres". După o zi grea
de lucru, vă îndreptaţi cu maşina personală spre casă. Familia vă
aşteaptă. Sunteţi nerăbdător să ajungeţi dar, fiind o oră de vârf, traficul e
aglomerat. Covorul de asfalt e recent reparat şi marcajele proaspete vă dau
un simţământ de siguranţă, aşa că vă permiteţi să depăşiţi, doar cu puţin,
limita de viteză legală. în sfârşit, vă apropiaţi de ultimul semafor care, ca
prin minune, arată culoarea verde. Acceleraţi încă puţin, darîn ultima clipă
semnalul se schimbă în roşu. Sunteţi prea aproape de intersecţie ca să mai
frânaţi, aşa că apăsaţi pedala mai tare. în clipa următoare însă, un pieton,
la fel de grăbit ca şi dvs., vă taie calea pe neaşteptate. Frânaţi brusc şi
reuşiţi să evitaţi accidentul. Aţi tras totuşi o spaimă teribilă. Inima galopează
puternic. Tâmplele zvâcnesc în acelaşi ritm. Sunteţi sleit de puteri, de
parcă aţi fi escaladat un munte.
Şi iarăşi întrebarea: ce este stresul? Oboseala acumulată la serviciu? Ne-
răbdarea cu care aşteptaţi să ajungeţi acasă? Traficul aglomerat? Discon-
fortul datorat depăşirii vitezei legale? Lumina roşie a semaforului? Pietonul
care a apărut în faţa automobilului? Niciunul dintre toate acestea? Sau poate
toate la un loc?

S tresul - un concept com plex


şi controversat
Toţi vorbim despre stres, însă foarte puţini îl înţelegem în toată
complexitatea lui. De fapt, nici oamenii de ştiinţă n-au ajuns încă la un
consens absolut. Aceasta se datorează în primul rând faptului că stresul
este realmente un fenomen deosebit de complex, cu multe aspecte greu de
surprins şi studiat.
Un alt motiv de confuzie este chiar denumirea de „stres" în sine.
Termenul de stres, folosit iniţial în domeniul fizicii, a fost preluat şi introdus
în biologie
Capitolul 2 - Ce este
şi ce nu este stresul * 17

şi medicină de către Hans Selye, faimosul savant canadian de origine au-


stro-ungară. Datorită dificultăţilor de traducere, cuvântul englezesc
„stress", a patrunsîn majoritatea limbilor ca neologism. Paul Rosch, un
apropiatal iui Selye, relatează că, atunci când a făcut această alegere,
„părintele stresului" n-a fost conştient de faptul că termenul respectiv
fusese folosit anterior în domeniul fizicii cu un înţeles diferit. După ce şi-a
dat seama de inconvenientele ridicate de termenul propus, Selye şi-a
exprimat de multe ori nemulţumirea, recunoscând că nu a fost prea inspirat
atunci când s-a oprit la acest

Hans Selye — părintele stresului

Hans Selye, pe numeleăus întreg Hans Hugo Bruno Selye, a fost unul dintre cei mai
renumiţi cercetători ai medicinei secolului trecut. El s-a ăscutn pe data de 26 ianuarie 1907 la
Viena, capitala de atunci a Austro-Ungariei. Mama era de origine austriac ă, iar tatăl, » de
profesie medic militar, era de origine maghiar ă. Hans şi-a petrecut copil ăria în orăşelul *
Komarom, unde a terminat şi şcoala primar ă. în 1929 a absolvit Facultatea de Medicin ă din
cadrul Universit ăţii Germane din Praga. Temporar a participat la cursuri în cadrul Universităţilor din
Paris şi Roma.
De tânăr, Hans Selye a demonstratînclinaţie o deosebită spre activitatea de cercetare
ştiinţifică. După absolvire i s-aîncredinţat postul de asistent universitar în cadrul Institutului
de Patologie Experimental ă al Universităţii din Praga.în anul 1931, a ob ţinut titlul de Doctor
în Ştiinţe şi a plecatîn SUA, undeşi-a continuat studiile de biochimie beneficiind de oăburs
Rockefeller la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore. Din anul 1932, Selye s-a stabilit la
Montreal ca profesor la catedra de biochimie a Universit ăţii McGill.
într-unui dintre experimentele ăcute
f la începutul carierei sale, el a injectat extracte de
diverse organeîn corpulşoarecilor de laborator. La disec ţie, animalele prezentau modific ări
extrem de interesante ale unor glande endocrine ca timusul şi glanda suprarenal ă. Selye era
entuziasmat de observa ţiile saleşi, pentru o vreme, a nutrit speran ţa că va descoperi un nou
hormon. Ulterior, a realizată cintroducerea oric ărei substanţe iritanteîn organismul anima -
lelor de laborator declan şa un mănunchi de simptome asem ănătoare, indiferent de natura
extractului injectat. învăţând din propriile gre şeli, Selye a ar ătat rolul glandelor suprarenale în
reacţia de stresşi a descris aşa-numitul„sindrom general de adaptare".
Rodul studiilor sale asupra cauzelor şi consecinţelor stresului s-a concretizat în publicarea
a 39 de cărţi şi a peste 1700 de articole de specialitate. Printre cele mai cunoscute titluri
semnate de Hans Selye se num ără: „Stres ăf ră distres" (1974),„De la vis la descoperire"
(1964)şi „Stresul vieţii" (1956).
Selye a obţinut trei doctorateşi a fost onorat cu titluri onorifice de ătrec numeroase uni -
versită ţi din diverseţări. A fost nominalizat pentru Premiul Nobel de 10 ori. Prin ările cercet| şi
operele scrise, el a popularizat unul dintre cele mai fecunde concepte din istoria medicinei i
moderne: stresul.
18 • Faţă în faţă cu stresul

termen. De altfel, el a continuat să caute până la sfârşitul vieţii o definiţie


acceptabilă a stresului.

S tresu l ca stim u l exter


io r
Probabil cel mai răspândit şi mai simplu mod de înţelegere a stresului se
focalizează asupra factorului exterior, care acţionează asupra individului şi
determină apariţia unei reacţii. Potrivit acestei definiţii, stresul este
reprezentat de stimulul declanşator - diverşi agenţi fizici, ameninţări mai
mici sau mai mari -, de solicitările sau problemele cu care se confruntă
individul. Furtuna care se abate asupra vaporului sau accidentul rutier
iminent din ilustraţiile prezentate mai înainte concretizează acest mod de
definire a stresului. Alte exemplificări luate din viaţa cotidiană ar putea fi:
desfacerea contractului de muncă, facturile sau ratele care trebuie plătite,
tensiunile sau certurile din familie, conflictele de la locul de muncă etc.
Acest punct de vedere asupra stresului se regăseşte în multe dicţionare
care explică stresul ca fiind „orice factor sau ansamblu de factori de mediu
care provoacă o reacţie anormală din partea organismului uman".

S tre su l c a reţie
a c la s o licări
it
Curând după ce a lansat termenul de stres, Hans Selye a realizat că cei mai
mulţi oameni îl echivalau cu evenimentele neplăcute din mediul exterior, lu-
cru care nu corespundea viziunii sale despre stres. Pentru a corecta această
confuzie, el a introdus un nou termen, noţiunea de „stresor", care urma să
definească mult mai explicit factorul exterior care declanşează în organism
reacţia de stres prin acţiunea sa asupra organismului.
Specialiştii fac distincţie între „stres" ca factor extern, declanşator, adi-
că „stresor" şi „stres" ca proces fiziologic şi psihologic intern. în biologie şi
în medicină, termenul „stres" nu se referă, ca în domeniul fizicii, la factorii
externi care acţionează asupra individului, ci la răspunsul organismului la
solicitările din afară.
Capitolul2 - Ce esteşi ce nu este stresul
• 19

Conform intenţiilor lui Hans Selye, stresul, adică reacţia de stres, este
ansamblul modificărilor morfo-funcţionale, în special endocrine, din orga-
nismul uman, care apar ca răspuns la acţiunea externă a unor agenţi cauzali
fizici, chimici, biologici, psihici sau de altă natură, numiţi stresori. Cu alte
cuvinte, prin stres se înţelege totalitatea tulburărilor fizice şi psihice cauzate
în organism de diverşi factori agresori.
Cuvântul „stres" are şi un sens mai larg, mai puţin specific, folosit cu re-
ferire la starea de încordare psihică resimţită de individîn condiţiile
expunerii la factori stresori. Deşi încordarea, starea de tensiune psihică,
iritabilitatea sau nervozitatea fac parte din paleta foarte divers colorată a
reacţiilor psihologice la stresori, reacţia de stres reuneşte toate reacţiile, nu
numai pe cele psihice, prin care organismul uman încearcă să facă faţă
unor solicitări şi urmăreşte menţinerea stării de echilibru. Deci, pe scurt,
stresul este reacţia organismului nostru la factorii stresori.
Revenind la primul exemplu amintit mai sus, potrivit definiţiei date de
Selye, stresul nu este uraganul care a purtat corabia spre bancul de nisip, nici
valul uriaş care a spulberat barca de salvare, ci efortul intens şi susţinut prin
care fiecare marinar a răspuns, cu mai mult sau mai puţin succes, pentru a-şi
salva viaţa. La fel,în al doilea exemplu, stresul nu este pietonul care a săritîn
faţa maşinii, ci reacţia intensă şi neîntârziată pe care pericolul a
declanşat-o în organismul şoferului, cu scopul de a evita accidentul
iminent.

S tre s u l n u e sîntem o d n e c e s a r p a to lo g ic
Aşa cum se întâmplă cu orice informaţie sau teorie ştiinţifică, şi în
legătură cu stresul circulă diverse distorsiuni şi prejudecăţi. Una dintre cele
mai penibile denaturări este ideea că stresul ar fi o reacţie anormală,
patologică, a individului. Regretabil, astfel de definiţii nefericite şi-au făcut
drum până şi în dicţionare. Spre exemplu, noul Dicţionar explicativ al limbii
române deviază tocmai pe această direcţie, definind stresul ca o „stare
patologică" de supraîncordare a organismului viu.
0 variantă extremă a aceleiaşi greşeli de înţelegere a stresului este eti-
chetarea lui ca boală psihică. Cu toate că, într-un anumit sens, stresul
excesiv,
20 • Fată în fată cu stresul

respectiv reacţia exagerată la stresori, este o deviere de la media „normală" şi


poate avea într-adevăr urmări negative, a considera stresul ca o reacţie
anormală în sensul unei afecţiuni psihice este o simplificare regretabilă. 0
astfel de perspectivă asupra noţiunii de stres poate fi o barieră în calea
adoptării unei atitudini responsabile faţă de problema stresului şi, în orice
caz, adaugă o încărcătură subiectivă defavorabilă celor care se luptă cu
stresul.
Stresul este un lucru absolut normal, mai ales pentru omul zilelor noas-
tre. Nimeni nu ar trebui stigmatizat pentru recunoaşterea unor dificultăţi în-
tâmpinate în confruntarea cu solicitările de zi cu zi sau cu anumite
provocări majore. Conştientizarea şi recunoaşterea problemelor legate de
stres ne ajută să putem interveni la timp pentru soluţionarea lor reală.

S tresul nuînseam nă doar evenim ente nepl


ăcute
O altă prejudecată foarte răspândită este aceea că stresul se datorează ex-
clusiv unor factori negativi sau unor întâmplări neplăcute, ameninţătoare.
Prejudecata se regăseşte şi în dicţionarele obişnuite, care arată că stresul
apare în organism atunci când asupra lui acţionează „factori negativi".
O ilustraţie clarificatoare în acest sens o găsim în istoria lui Robinson
Crusoe. După o luptă
supraomenească cu
valurile, în momentul în
care a
început să realizeze că
ajunsese într-un punct
de pe mal unde apa nu
mai putea să-l ajungă,
Robinson a fost
copleşit de o stare de
extremă fericire. Eroul
mărturiseşte că extazul
şi acea avântare a
sufletului pe care le
simţi după ce ai scăpat
de moarte nu pot fi
descrise. El a înţeles
în acele clipe cât de în-
dreptăţit era obiceiul de
Capitolul 2• Ce esteşi ce nu este stresul
• 21

pe vremuri ca, odată cu vestea graţierii unui condamnat la moarte, să se


aducă şi un chirurg pregătit să-i acorde îngrijirile de urgenţă, astfel ca sur-
priza cea mare să nu-l răpună.
înţelepciunea populară a intuit că şi întâmplările pozitive reprezintă o
solicitare la fel de primejdioasă pentru om ca şi cele negative. De altfel, la
unele popoare se cunoaşte o vorbă care spune că „bucuriile neaşteptate,
ca şi necazurile, la început, tot una par".
Una dintre legendele urbane care circulă în zilele noastre vorbeşte de-
spre câştigătorul unui bilet de loterie care a decedat la aflarea veştii celei
mari. De fapt, legenda nu e cu totul străină de realitate. în septembrie 1990,
un bărbat de 37 de ani din Boston a suferit un infarct miocardic şi a murit la
numai două săptămâni după ce a fost desemnat câştigător la o extragere
de 3,6 milioane de dolari.
Stresul câştigurilor exorbitante şi neaşteptate a fost o sursă de inspira-
ţie şi pentru scriitori. Un astfel de caz limită este memorabil creionat şi în
literatura română. Despre cât de stresantă poate fi experienţa mult
râvnită a câştigului şi dezamăgirii prilejuite de jocurile de noroc vorbeşte şi
nuvela „Două loturi", scrisă de Ion Luca Caragiale.
Chiar dacă multe dintre istoriile care s-au brodat pe marginea emoţiilor
ucigătoare care îi copleşesc pe câştigătorii marilor lozuri sunt simple po-
veşti, sau includ o doză considerabilă de exagerări, ele ilustrează foarte
bine o realitate de care puţini oameni sunt conştienţi. Reacţia de stres
apare nu doar atunci când ne asaltează problemele la serviciu, nu numai
după un deces în familie sau după un accident de maşină, ci şi cu ocazia
unor evenimente cu semnificaţie pozitivă, cum ar fi promovarea într-un
post mai bun cu perspective de venituri substanţiale, căsătoria,
moştenirea nesperată a unei case luxoase, creşterea fabuloasă a valorii
unor acţiuni la bursă, naşterea unui copil etc.

S tre s u l e s te e ţia
s e lnîn s ituţii
a c ritic e
0 altă percepţie foarte răspândită despre stres este că el ar avea
întotdeauna consecinţe negative. Se pare că dicţionarele de uz general
contribuie din
22 • Fată în fată cu stresul

plin la diseminarea acestei distorsiuni. Contrar explicaţiei din Dicţionarul


explicativ al limbii române, ediţia 1998, efectul stresului nu eîn mod obli-
gatoriu „nefavorabil".
Dintre dicţionarele destinate nespecialiştilor, cel mai bine orientat pare
sa fie Marele dicţionar de neologisme, care menţionează că stresul este
„ansamblul reacţiilor fiziologice prin care organismul uman răspunde unui
agent stresant, încercând să se apere şi să-şi menţină echilibrul de bază".
într-adevăr, stresul are un rol esenţial în situaţiile critice. în absenţa
acestui mecanism, Robinson ar fi fost pierdut de la prima furtună. Să mai
remarcăm câteva detalii
interesante din tabloul naufragiului
pe insulă. După ce barca de salva-
re a fost zdrobită de valul gigantic,
deşi era pe jumătate mort din prici-
na apei pe care o înghiţise,
Robinson, văzân-du-se atât de
aproape de liman, s-a ridicat în
picioare cu ultimele puteri. Chiar
dacă raţiunea îi spunea că era cu
neputinţă să scape de apa care
venea în urma lui ca un munte
furios, şi-a încordat toată voinţa pentru a nu fi tras înapoi de valurile
succesive. De câte ori a fost trântit de nisip sau de stâncă, de fiecare dată
s-a opintit cu ultimele picături de energie şi, în cele din urmă, a reuşit să se
pună la adăpost de forţa valurilor.
Atunci când simţurile ne avertizează asupra existenţei unei situaţii stre-
sante, întregul organism se mobilizează pentru a înfrunta sau evita pericolul.
Stresul este însă la fel de important şi în situaţiile cotidiene, în munca de zi
cu zi, în atingerea unor realizări sportive sau profesionale.
Capitolul 2 - Ce este
şi ce nu este stresul
• 23

Stresul poate fi subtil


0 altă prejudecată este ideea că stresul apare numai sub acţiunea unor fac-
tori de intensitate extremă, că are de-a face în exclusivitate cu factori care
au un impact devastator. Acest mod de a înţelege stresul face ca acţiunea
unor factori mai puţin senzaţionali să fie trecută cu vederea sau, în orice caz,
să fie subevaluată. în realitate, solicitările aparent minore, dar repetate sau
continue şi de lungă durată pot să aibă efecte uneori la fel de supărătoare,
dacă nu chiar la fel de grave ca acelea datorate unui stres puternic, de du-
rată mai scurtă.
Pe de altă parte, mulţi oameni trăiesc cu impresia că, dacă nu simt ni-
mic alarmant, nu au probleme cu stresul. Neconştientizarea simptomelor nu
înseamnă neapărat absenţa stresului. Anumite reacţii ale organismului la
stres, de exemplu creşterea tensiunii arteriale, nu pot fi sesizate decât prin
măsurători obiective.

S tresul are m ai m ulte form e de m anifestare



Stresul este o noţiune frecvent menţionată la radio, televiziune, pe internet,
în ziare, reviste şi, bineînţeles, în conversaţiile particulare din viaţa de zi cu
zi. Ideea de stres a devenit mai mult decât familiară, fiind considerată un
lucru de la sine înţeles, însă mulţi oameni au o concepţie simplistă despre
acest fenomen. De fapt, stresul este o realitate complexă, cu faze de
manifestare multiple, cu simptome derutant de numeroase, diverse şi, în
majoritatea lor, nespecifice. Psihologii americani disting mai multe tipuri de
bază de stres: acut, acut episodic şi cronic.
Stresul acut este cea mai frecventă formă sub care apare stresul. Aceasta
este forma de stres la care se gândesc cei mai mulţi atunci când vorbesc de
stres. Stresul acut se face simţit prin dureri de cap sau de stomac, spaimă,
agitaţie psihică sau alte emoţii intense etc. Stresul acut este recunoscut cel
mai uşor şi datorită faptului că are legătură evidentă cu un eveniment
considerat stresant. Datorită duratei relativ scurte, acest tip de stres nu are
urmări importante şi, în general, se rezolvă într-o perioadă scurtă de timp.
24 • Fată în fată cu stresul

O altă formă de stres, mai puţin cunoscută, dar frecvent întâlnită, este
stresul acut episodic. Persoanele care suferă de acest tip de stres se
caracterizează printr-o viaţă agitată, sunt mereu grăbite, nerăbdătoare sau
îngrijorate pentru fel şi fel de pericole sau obiective, de multe ori fiind în-
zestrate cu o personalitate competitivă. Acest tip de stres este mai grav şi
se poate manifesta prin cefalee persistentă, migrene frecvente, iritabilitate
accentuată şi tendinţă la conflicte sau chiar prin hipertensiune arterială,
dureri de inimă, afecţiuni cardiace, ulcer gastric etc. Stresul acut episodic
este mai greu recunoscut de persoanele în cauză. Rezolvarea acestui stres
necesită mai mult timp şi impune modificări importante ale
comportamentului şi ale stilului deviată.
O a treia formă de stres amintită de psihologii americani este stresul cro-
nic, care acţionează aproape neobservat, dar continuu. Stresul cronic apare
de obicei în condiţii de sărăcie marcată, în cadrul unor familii
disfuncţionale sau în situaţii sociale conflictuale, caracterizate prin
ostilitate sau violenţă. Efectele se cumulează în timp şi pot fi deosebit de
grave. Acest tip de stres subminează imunitatea, poate duce la depresie,
sinucidere, infarct miocardic, atac vascular cerebral şi chiar apariţia unor
forme de cancer. Tratarea acestui tip de stres necesită o perioadă lungă
de timp şi de cele mai multe ori necesită implicarea personalului
calificat.
în sfârşit, se mai vorbeşte şi despre stres acut traumatic şi stres post-
traumatic care apar atunci când o persoană este expusă la un agent stresor
de intensitate extremă cum ar fi calamităţile naturale, violenţele sociale,
atacurile teroriste etc. Manifestările psihice şi fizice ale stresului traumatic
afectează profund viaţa persoanei şi pot să dureze ani de zile.
Fiecare dintre aceste forme de stres are importanţă, simptome, durată şi
chiar tratament sau mod de rezolvare diferite.

Urmările negative ale stresului pot fi evitate


Mulţi oameni trăiesc cu impresia că, deoarece stresorii sunt pretutindeni,
evitarea consecinţelor negative ale stresului este imposibilă. Deşi, într-un
Capitolul 2 - Ce este
şi ce nu este stresul
• 25

anumit sens, este adevărat că stresul este o componentă inseparabilă a


vieţii, concluzia este greşită în primul rând datorită prejudecăţii amintite
puţin mai sus, şi anume că stresul ar avea întotdeauna consecinţe negative.
în al doilea rând, chiar şi atunci când avem de-a face cu o reacţie exagerată,
care implică şi urmări nedorite asupra organismului, de cele mai multe ori
putem să luăm măsuri pentru contracararea totală sau parţială a impactului
negativ. Pentru combaterea eficientă a stresului este important să se
înţeleagă că soluţiile nu sunt totdeauna simple şi, în orice caz, nu se reduc
la administrarea unor „calmante pentru nervi". De fapt, administrarea
nejustificată de sedative sau alte medicamente poate să ascundă
semnalele de alarmă ale organismului, micşorând astfel şansele de
rezolvare reală a cauzelor care le-au produs.
în sfârşit, în acest context, merită demontat şi mitul cu privire la soluţia
universală şi miraculoasă la problema stresului. în realitate, strategiile de
contracarare a stresului sunt numeroase şi sunt diferite de la individ la indi-
vid. Ba pot să difere de la o situaţie la alta, chiar la aceeaşi persoană.
Mulţi oameni se lasă captivaţi de cele mai populare tehnici de contraca-
rare a stresului, în speranţa că acestea sunt şi cele mai eficiente. Specialiştii
consideră că nu există tehnici universal valabile. Fiecare individ este diferit,
situaţiile de viaţă prin care trecem sunt diferite şi modul cum reacţionăm la
ele este diferit. Este bine să înţelegem mecanismele generale care guvernea-
ză reacţia de stres. Este important să ne familiarizăm cu principiile
generale de control al stresului. însă, în acelaşi timp, fiecare va trebui să-
şi croiască o strategie şi un program de control al stresului care să se
potrivească cât mai bine situaţiei şi personalităţii sale.
3 M an ifest
ările stres u lu i
Rolul fiziologic şi indiciile stresului
excesiv

I
ntr-o dimineaţă, când Robinson şi tovarăşul său de singurătate,
Vineri, băştinaşul salvat din mâinile canibalilor, erau în toiul
pregătirilor de plecare cu canoea spre continent, au avut neplăcuta
surpriză să fie vizitaţi de o ceată numeroasă de sălbatici de pe insula
vecină. Aceştia, ca de obicei, aduseseră câţiva captivi, pentru a-i
devora. După o dificilă deliberare, Robinson şi slujitorul său, înarmaţi
până în dinţi cu toate armele încărcate, s-au năpustit asupra
sălbaticilor. Luaţi prin surprindere, aceştia au oferit un spectacol tra-
gicomic. La auzul primelor împuşcături, cei mai mulţi au sărit ca arşi,
zăpăciţi, neştiind ce să creadă şi încotro s-o apuce. Alergau în toate
direcţiile, cuprinşi de panică, urlând ca nebunii. Trei sau patru dintre
băştinaşi s-au prăbuşit ca paralizaţi la pământ, înfricoşaţi de zgomotul
focurilor de armă. Vreo câţiva dintre ei, mai cu prezenţă de spirit, dar la
fel de îngroziţi, au gonit spre canoe, cu gând să-şi scape pielea de
primejdia neînţeleasă. Dintre toţi băştinaşii - erau câteva zeci -, unul s-
a angajat în luptă directă, corp la corp cu atacatorii. Deznodământul
luptei Ie-a fost favorabil lui Robinson şi devotatului său slujitor.
emănător,
deşi ogic.

le stres
imit în perman
Capitolul 3 - Manifestările stresului • 31

parte, la muşchii scheletici, la muşchiul inimii şi la cei ai vaselor de sânge,


la glandele suprarenale, la ficat etc, mesaje de alertă pe calea nervilor şi
prin intermediul hormonilor. Mesajele transmise prin structurile nervoase se
propagă rapid şi direct la organele ţintă. Semnalele transmise prin
circulaţia sanguină cu ajutorul hormonilor se propagă mai lent şi pot să
persiste un timp mai îndelungat.

Walter B. Cannon - reacţia de „luptă sau fugă"

Walter Bradford Cannon s-a născut în localitatea Prairie du Chien, statul Wisconsin, pe
data de 19 octombrie 1871 şi a trăit până în 1945. A fost captivat încă din adolescenţă de
domeniul biologiei, urmărind disputele iscate între adepţii teoriei evoluţioniste a lui Darwin
şi reprezentanţii concepţiei tradiţionaliste. După o perioadă de conflicte cu substrat ideologic,
care l-au determinat să se detaşeze făţiş de credinţa religioasă a părinţilor săi, atitudinea
sa faţă de religie s-a domolit după ce şi-a găsit un mentor cu vederi mai largi, în persoana
unui pastor unitarian. După absolvirea cu brio a liceului, şi-a continuat studiile la Colegiul
Harvard şi apoi la Facultatea de Medicină cu acelaşi nume.
înclinaţiile sale în domeniul cercetării medicale se concretizează încă din primii ani ai
studenţiei nu doar prin eforturi perseverente, ci chiar prin rezultate remarcabile. în 1896, Can-
non şi-a început investigaţiile inedite, în cursul'cărora a utilizat proaspăt descoperitele raze
X, pentru a observa mecanismul deglutiţiei şi mişcările contractile ale stomacului. Utilizarea
în premieră a substanţelor de contrast în radiologia gastro-intestinală este un rod al primelor
sale eforturi pasionate în laboratorul de fiziologie. Cu toate că scopul iniţial al cercetărilor
lui Cannon era de a evidenţia mecanica deglutiţiei şi a peristalticii tubului digestiv în timpul
hrănirii, spiritul de observaţie l-a condus pe tânărul Cannon la o descoperire într-un
domeniu cu totul diferit, şi anume efectul emoţiilor asupra aparatului digestiv în particular
şi asupra corpului în general.
Walter Cannon mărturiseşte el însuşi într-una dintre scrierile sale autobiografice:
„întregul scop al eforturilor mele a fost de a vedea undele peristaltice şi de a învăţa efectele
acestora. Doar după un anumit timp am observat că absenţa activităţii era însoţită de
semne de perturbare, iar când se reinstala liniştea, undele reapăreau cu promptitudine.
Această observaţie, un dar pentru eforturile mele, a condus la o serie lungă de studii
asupra efectelor emoţiilor puternice asupra organismului. Prin mintea mea a fulgerat gândul
că aceste schimbări ar putea fi frumos integrate, dacă sunt concepute ca o pregătire a
corpului pentru un efort extrem fie în vederea evitării pericolului prin fugă, fie pentru
înfruntarea lui prin luptă. Inhibiţia activităţii digestive prin stimulare emoţională era
întreruperea unui proces neesenţial în situaţii urgente, de viaţă şi de moarte, care ar fi
consumat resursele sanguine necesare de urgenţă în altă parte."»(continuare la pagina
32)

^^~^Sa^%î
32 • Fată în fată cu stresul

Faza de alert
ă
în cadrul reacţiei de stres, cercetătorii au evidenţiat mai multe etape. Fe-
nomenele observate de Cannon în cadrul experimentelor făcute pe pisici se
încadrează în prima fază a sindromului general de adaptare, descris ulterior
de Hans Selye. Această primă fază a mai fost numită şi „reacţia de alertă",
sau „reacţia imediată de stres". Ea este de durată relativ scurtă şi este mai
uşor de recunoscut, pentru că se manifestă intens.

» (continuare de la pagina 31) Investigaţiile sale în ce priveşte hormonii eliberaţi de


glandele medulosuprarenale au dus la conturarea reacţiei de „luptă sau fugă", cu o
importanţă majoră în înţelegerea reacţiei de stres.
Primeşte titlul de medic în 1900. în acelaşi an, devine membru al Societăţii Americane
de Fiziologie şi instructor în cadrul Departamentului de fiziologie al Facultăţii de medicină
Harvard.
O altă contribuţie majoră pe tărâmul descoperirilor ştiinţifice a fost aprofundarea con-
ceptului de homeostazie a organismului, o teorie fundamentală în medicină şi biologie. în anii
1930, a scris cartea intitulată „înţelepciunea corpului", o descriere fascinantă a
mecanismelor şi forţelor al căror joc concertat asigură menţinerea echilibrului intern al
organismului, în această carte, autorul descrie fenomenele uimitoare care se desfăşoară
clipă de clipă în mediul intern al corpului, cum ar fi de pildă reglarea conţinutului de apă,
glucoza sau sare din vasele sanguine, spaţiul interstiţial şi celular. Cannon reuşeşte să
zugrăvească într-un limbaj ştiinţific, dar în acelaşi timp cuceritor, minunile ce se petrec în
structurile biologice, procesele reparatoare şi o mulţime de alte reglaje subtile ce au loc în
permanenţă, fără ca noi să fim câtuşi de puţin conştienţi de ele.
în timpul Primului Război Mondial, studiază în condiţii dramatice şocul hemoragie. După
încheierea războiului, preocupările sale continuă cu studiul mediatorilor chimici ai
transmiterii impulsului nervos şi bazele fiziologice ale trăirilor afectiv-emoţionale.
Walter B. Cannon nu s-a remarcat doar pe tărâm strict ştiinţific. Pe lângă un prolific
program de cercetare şi o intensă activitate pedagogică, el s-a implicat în viaţa socială şi
politică a vremii sale. A luptat cu multă dăruire pentru promovarea cercetării ştiinţifice şi a
cooperării între naţiuni, indiferent de ideologie. Crezul său religios îl făcea să simtă că e
de datoria lui să vorbească şi să acţioneze împotriva nedreptăţii. După cum mărturiseşte
Karl Deutsch, Cannon a lăsat ca moştenire generaţiilor omenirii mult mai mult decât
informaţii cu privire la mecanismele complexe care se desfăşoară în corpul omenesc. Marele
savant „clarifică responsabilitatea morală a fiecărui om de ştiinţă de a-şi asuma un rol activ
ca cetăţean şi ca lider în ce priveşte marile decizii politice şi spirituale ale vremii...". Nu în
ultimul rând, Cannon considera că religia trebuie să aibă o influenţă pozitivă asupra
condiţiei omenirii, iar credincioşii trebuie să contribuie practic la rezolvarea problemelor
complexe şi la alinarea suferinţelor oamenilor.
tQmam
Capitolul 3 - Manifestările stresului • 33

Co m p o n e n ta fiz
ă ic
în cursul reacţiei de alertă, asistăm la o serie de modificări fiziologice, în
principal reprezentate pe de o parte de intensificarea activităţii unora din-
tre sistemele şi aparatele organismului, iar pe de altă parte de reducerea la
minimum a altor funcţiuni. Pe de o parte, se pot observa creşterea ritmului
bătăilor inimii, creşterea tensiunii arteriale, creşterea ritmului respiraţiei,
dilatarea pupilei, creşterea nivelului de glucoza din sânge, creşterea tonu-
sului muscular (muşchii sunt mai încordaţi) etc. Pe de altă parte însă,
există organe - cum ar fi de pildă cele digestive - a căror activitate este
suspendată sau atenuată.
Observaţiile extraordinare ale lui William Beaumont, un medic militar din
armata SUA, au adus date extrem de valoroase în acest sens. în 1822, Alexis
St. Martin, un canadian vorbitor de limbă franceză, a fost împuşcat
accidental în stomac. Glonţul îi zdrobise o coastă şi îi perforase nu doar
plămânul stâng şi diafragmul, ci şi stomacul. Dr. Beaumont a făcut tot ce i-
a stat în putinţă pentru a-i salva viaţa, dar era destul de rezervat în ce
priveşte soarta pacientului. în ciuda acestor previziuni pesimiste, rănitul a
supravieţuit şi s-a refăcut cu o foarte interesantă excepţie. St. Martin a
rămas cu o fistulă stomacală, adică un orificiu prin care stomacul comunica
direct cu mediul exterior. Dr. Beaumont a realizat că aceasta era o ocazie
unică pentru observarea funcţiei digestive a stomacului şi a făcut cu
pacientul său o înţelegere care îi permitea să facă anumite experimente
contra cost. Astfel, prin fistula respectivă, dr. Beaumont a putut să
urmărească contracţiile peristaltice ale musculaturii gastrice, aciditatea
sucului gastric şi influenţa acesteia asupra digestiei alimentelor. Mai mult,
dr. Beaumont a remarcat şi modificările mucoasei gastrice survenite în
momentele în care pacientul simţea diferite stări sufleteşti. Printre altele, a
constatat cu uimire că, atunci când domnul St. Martin era înfricoşat,
mânios sau nerăbdător, culoarea mucoasei stomacului devenea foarte
palidă şi producea o cantitate mai mică de suc gastric.
Dacă mucoasa stomacală a băştinaşilor atacaţi de Robinson ar fi putut fi
iixaminată cu ajutorul unui aparat endoscopic modern, s-ar fi putut observa
aceleaşi reacţii tipice primei faze a reacţiei de stres.
34 • Fată în fată cu stresul

Astăzi se ştie că în cursul fazei de alertă a stresului au loc modificări


complexe în tot tubul digestiv, toate fiind corelate cu adaptările necesare
confruntării cu situaţia ameninţătoare.

C om ponenta psih
ică
Pe de altă parte au loc modificări la nivelul proceselor psihice, lată câteva
dintre cele mai semnificative manifestări sub aspect psihologic: atenţia creş-
te la maximum, simţurile trec brusc într-o stare de alertă şi, de obicei, pot
să se trezească subit o mulţime de emoţii, mai mult sau mai puţin intense,
ca de exemplu: teama, groaza, mânia, îndârjirea, disperarea şi multe altele.
Menirea tuturor acestor reacţii este de a ne ajuta să depăşim situaţia critică
de scurtă durată cu care ne confruntăm.
O ilustraţie vie a multora dintre aceste manifestări psihice, dar nu numai, o
putem regăsi într-un episod din aventurile lui Hobinson. După mai bine de
cincisprezece ani de trai în deplină izolare, aventurierul face o descoperi-
re şocantă. într-una din zile, pe la amiază, când se întorcea din inspecţia
regulată pe care o făcea
în micul golf unde îşi
adăpostea piroga de
construcţie proprie, s-a
întâmplat să descopere pe
mal urma unui picior de
om. Pentru câteva clipe, a
rămas ca trăsnit, ca şi
când ar fi văzut o nălucă. Cu simţurile încordate la maximum privi şi
ascultă în jur. Nu reuşi să desluşească vreun zgomot sau vreo mişcare.
După ce inspecta locul şi împrejurimile, negăsind niciun alt semn de
prezenţă umană, porni tulburat spre casă. Era atât de agitat, încât nici nu
mai ştia cum a ajuns. Cert este că la fiecare pas se uita înapoi. Era de-a
dreptul înfricoşat. I se părea că după
Capitolul 3 - Manifestările stresului • 35

fiecare tufiş sau copac se ascundea cineva şi fiecare buturugă I se părea o


fiinţă vie.

F a z a d e re zis te
ă nt
»
Dacă stresorul continuă să acţioneze asupra individului, organismul trece de
obicei într-o a doua fază a reacţiei de stres: faza de rezistenţă. Această fază
mai este numită şi fază de adaptare. Pe durata acesteia, stresorii persistă,
însă modificările caracteristice fazei de alertă, se diminuează sau se sting
până la dispariţie, organismul luptând mai mult sau mai puţin eficient în
vederea contracarării factorului stresor.
Aşa a evoluat şi reacţia lui Hobinson după sperietura de pe malul
oceanului. S-a furişat în refugiul său mai îngrozit decât un iepure în
desişul pădurii sau o vulpe în vizuina ei. în orele care au urmat, l-au
năpădit cele mai urâte scenarii şi nu-şi putea înfrâna imaginaţia. N-a
închis un ochi toată noaptea, încet, încet, şi-a venit în fire şi a început să
gândească mai cu noimă. După trei zile şi trei nopţi, Hobinson şi-a luat
inima în dinţi şi a ieşit din fortăreaţa sa. Hrana era deja pe terminate şi
îndatoririle gospodăriei nu mai sufereau amânare. După ce şi-a făcut un
plan amănunţit, Hobinson şi-a dedicat următoarea perioadă a şederii sale
măsurilor necesare pentru cazul probabil al unei vizite neaşteptate a unor
sălbatici. După un timp, deşi era mai prevăzător în toate acţiunile sale,
viaţa lui a intrat, în cele mai multe privinţe, în făgaşul obişnuit.
Majoritatea oamenilor se adaptează la solicitările mai intense şi reuşesc
să facă faţă, o perioadă mai scurtă sau mai lungă, noilor condiţii provoca-
toare. Atât timp cât o persoană reuşeşte să facă faţă situaţiei stresante,
ea va rămâne în această a doua fază.

F a z a d e e p u iz a re
Dacă durata solicitărilor sau multitudinea factorilor stresori depăşeşte resur-
sele adaptative ale organismului, individul intră în a treia fază a reacţiei de
stres, faza de epuizare. Persoanele predispuse la reacţii exagerate faţă de
36 • Fată în fată cu stresul

stresori obişnuiţi pot experimenta o reacţie de alertă prelungită, nereuşind


de fapt să ajungă în faza de adaptare. Această extindere a fazei de alertă
poate precipita faza de epuizare, datorită solicitării intense a
metabolismului. Scăderea resurselor funcţionale ale organismului aduce cu
sine o susceptibilitate mai mare faţă de boli sau, în cazuri extreme, poate
duce chiar la moarte.

S tre s u l n e c e s aîn
r ssi ituţiile
a o bşni u ite
Stresul a fost comparat cu tensiunea din corzile unui instrument muzical.
Pentru a cânta bine, corzile unei viori trebuie să fie suficient de întinse. 0
coardă prea întinsă riscă să se rupă. Pe una prea moale, arcuşul nu va
putea produce sunetele dorite. 0 altă comparaţie, inspirată din domeniul
navigaţiei oceanice, este aceea cu pânzele umflate de vânt. Corabia ajunge
cel mai repede la destinaţie dacă vântul suflă cu intensitate potrivită,
menţinând în tensiune pânzele ambarcaţiunii. în absenţa vântului, pânzele
vor atârna relaxate, iar corabia nu va înainta. Pe de altă parte, un vânt
năprasnic, cum se întâmplă de multe ori în caz de furtună puternică, poate
să rupă pânzele sau chiar catargul, punând în primejdie nu numai
călătoria, dar şi viaţa echipajului aflat la bord.
Stresul este indispensabil pentru o viaţă normală, activă, productivă.
Cei mai mulţi experţi în probleme de stres sunt de acord că un nivel
moderat de stres creşte performanţa. Un nivel prea scăzut de stres scade
motivaţia şi limitează indirect performanţa. Când presiunea exercitată de
stresori este moderată, performanţa creşte până ce ajunge la un nivel
maxim. Acest nivel este considerat nivelul optim. Dacă stresul creşte mai
mult sau dacă este prelungit, performanţa scade din nou. Această relaţie
dintre stres şi performanţă este exprimată grafic printr-o linie curbă sub
formă de clopot.

E u s tre şi
s d istre s
Pentru a face deosebirea între stresul cu efecte benefice şi cel cu efecte ne-
gative, Selye a introdus doi termeni derivaţi: eustres şi distres. Stresul care
Capitolul 3 - Manifestările stresului • 37

acţionează ca o forţă pozitivă, motivatoare, a fost numit eustres, adică


stres pozitiv sau „bun". Stresul care are efecte negative a fost numit
distres, adică stres negativ sau „rău". Caracterul constructiv sau distructiv
al stresului nu este determinat de natura plăcută sau neplăcută a agentului
stresor, cât mai ales de intensitatea şi de durata lui.

In d ic ii fiz ic e a le s tre s u lu i e x c e s iv
Există numeroase indicii care ne atrag atenţia asupra posibilităţii expune-
rii la stres excesiv. Dintre indiciile corporale, merită să notăm următoarele:
cefaleea (durerile de cap), durerile toracice (angina pectorală), palpitaţiile,
creşterea tensiunii arteriale, dispneea (senzaţia de lipsă de aer), durerile
musculare (de spate sau gât), uscăciunea gurii, indigestia, constipaţia sau
diareea, durerile de stomac, senzaţia de balonare, transpiraţia excesivă ge-
nerală sau la nivelul palmelor, oboseala generală, insomnia, creşterea sau
scăderea în greutate, tulburările de erecţie sau apetit sexual etc.
Un raport al Asociaţiei Americane de Psihologie arată că mai mult de trei
sferturi dintre americani (77%) au avut simptome fizice atribuite stresului din
ultima lună, şi anume: 51% au acuzat oboseală; 44%, dureri de cap; 34%,
indigestie; 30%, tensiune musculară; 23%, tulburări ale poftei de mâncare;
15%, tulburări ale impulsului sexual şi altele. La aceste acuze se mai adaugă
faptul că aproape jumătate dintre adulţi (48%) suferă de insomnie datorită
stresului.

Ind icii p s ih o -e m
ţioon ale
Pe lista celor mai reprezentative indicii psiho-emoţionale, figurează urmă-
toarele: anxietatea, neliniştea, îngrijorarea, iritabilitatea, stările de depri-
mare, tristeţea, mânia, labilitatea emoţională, simţămintele de
nesiguranţă, tulburările de atenţie şi concentrare, tulburările de memorie,
dificultatea în luarea unor decizii, simţămintele de frustrare, nemulţumire,
ostilitate şi/sau vinovăţie, tendinţa de a vedea numai partea proastă a
lucrurilor etc.
38 • Fată în fată cu stresul

Sondajul menţionat mai sus a evidenţiat că aproape la fel de mulţi ame-


ricani (73%) au resimţit în ultima lună simptome de ordin psihic, printre care:
iritabilitate şi mânie (50%), nervozitate (45%), labilitate emoţională (36%).

S u b s tre s , m e m o ria n ee pjuocaat fe s te


într-un interviu acordat postului de ştiri CBS a doua zi după atacurile teroriste
de la 11 septembrie 2001, Tom Kenney, membrul unei echipe de interven-
ţie rapidă a Agenţiei Federale pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă
(FEMA) din SUA, a făcut o declaraţie care a stârnit controverse extrem de vii.
Voluntarul FEMA i-a spus reporterului că echipa lui a sosit la New York luni
seara, adică în seara dinaintea dezastrului. De atunci şi până astăzi
declaraţia lui Tom Kenney a fost întoarsă pe toate părţile, iar interviul este
disponibil până astăzi pe internet. înregistrarea este socotită de mulţi
comentatori o dovadă a faptului că guvernul SUA fusese la curent cu
evenimentele tragice care aveau să se întâmple, o piesă de rezistenţă a
complicatului puzzle care încearcă să dezvăluie o monstruoasă conspiraţie
aflată în spatele atacului asupra turnurilor gemene din New York.
Oficialii agenţiei au dat dezminţiri, susţinând că echipa de intervenţie
din care făcea parte Tom Kenney a fost mobilizată din Massachusetts doar
după consumarea atacului şi că cei 62 de voluntari au ajuns la faţa locului
în seara de marţi, 11 septembrie, şi au pus afirmaţiile neconcordante ale
voluntarului pe seama oboselii şi condiţiilor extreme în care acesta se afla
la momentul respectiv.
într-adevăr, sub impactul psihologic iniţial al ştirilor din mass-media,
după convocarea de maximă urgenţă şi deplasarea împreună cu echipa,
după oboseala acumulată pe parcursul orelor nenumărate de căutare a po-
sibililor supravieţuitori în ruinele fumegânde, a confunda ziua de luni cu cea
de marţi şi cea de marţi cu cea de miercuri pare plauzibil, mai ales că acest
lucru s-a întâmplat în timpul unui interviu luat în condiţii de teribilă presiune
psihică, zgomote şi sub lumina orbitoare a reflectoarelor.
Un reporter de la un ziar din Boston a reuşit să dea de urma soţiei lui Ken-
ney, care a confirmat data reală a plecării. Mai mult, a explicat că soţul ei a
Capitolul 3 - Manifestările stresului • 39

fost supus unor condiţii extrem de stresante în zilele acelea şi a adăugat,


cu o doză de umor, că nu era prima oară când Tom încurca zilele.

Indicii com portam entale


în categoria indiciilor comportamentale pot fi întâlnite: excesul alimentar
sau neglijarea meselor, izbucnirile de mânie necontrolate, apariţia sau
exacerbarea unor ticuri, onicofagia (roaderea unghiilor), scrâşnirea dinţilor,
pocnirea degetelor sau alte ticuri asemănătoare, consumul abuziv de alcool
sau droguri, creşterea numărului de ţigări fumate, tendinţa crescută de a
participa la jocuri de noroc sau de implicare în situaţii cu risc mărit, tendinţa
de izolare socială, ruperea unor relaţii cu cei apropiaţi, relaţiile conflictuale
cu cei din jur, insatisfacţia profesională, scăderea eficienţei în muncă,
sustragerea nemotivată de la îndatoririle obişnuite, surmenajul etc.
Merită remarcat, în acest punct, ecoul pe care l-au avut „neconteni-
tele primejdii, îngrijorări şi nelinişti" sub a căror povară apăsătoare şi-a

Teama permanentă de
a nu fi luat prin surprindere şi grija de a nu atrage atenţia asupra lui în
timpul activităţilor obişnuite i-au tăiat pofta de a se mai ocupa de toate
amenajările şi îmbunătăţirile pe care avusese de gând să le aducă traiului
său. Grija cea mai importantă devenise acum siguranţa. Nu-şi mai
permitea să bată un cui
40 • Fată în fată cu stresul

sau că cioplească o scândură, ca să nu facă zgomot. Din aceleaşi


motive, evita să folosească armele de foc sau să aprindă focul, ca nu
cumva fumul vizibil de la mare distanţă să-i trădeze prezenţa.

Indiciiîn planul convingerilor filozofice


şi religioase
Stresul poate să afecteze şi cele mai profunde straturi ale sufletului uman.
Tocmai de aceea, n-ar trebui neglijate nici indiciile care apar pe plan spiri-
tual-religios. Sub impactul unor evenimente critice de viaţă, în mintea multor
oameni se pot acutiza marile întrebări existenţiale şi pot să apară transfor-
mări, mai subtile sau mai evidente, în ce priveşte convingerile filozofice şi
religioase, lată în acest sens câteva exemple: pierderea sau zdruncinarea
convingerilor religioase, pierderea sensului vieţii, tendinţa de a-L acuza pe
Dumnezeu pentru diferitele probleme întâmpinate etc.
Stresul prelungit, trezit şi întreţinut de urma descoperită în nisip, n-a lă-
sat neatinsă nici dimensiunea spirituală a vieţii lui Hobinson. Cu mâhnire,
el recunoaşte că în acei
doi ani în care a trăit
sub spectrul fricii, stă-
pânit de o permanentă
nelinişte, sufletul său se
destrăma încetul cu
încetul, iar groaza care l-a
urmărit fără încetare a
avut o influenţă nedorită
şi asupra sentimentelor
sale religioase. Copleşit
de groaza de a cădea în
mâinile duşmanului, nu găsea răgaz, nici linişte sufletească pentru
meditaţie şi rugăciune.
Marea majoritate a indiciilor fizice, psiho-emoţionale, comportamentale
enumerate mai sus, pot să apară şi în contextul unor cauze medicale, mai
Capitolul 3 - Manifestările stresului • 41

mult sau mai puţin legate de stres. Drept urmare, ele nu trebuie considerate
ca dovezi certe ale prezenţei stresului, ci, aşa cum am menţionat mai sus, ca
indicii ale unei posibile expuneri la stres excesiv, respectiv ale unei adaptări
necorespunzătoare la solicitări.

S ituaţii de urgen
ţă
Specialiştii consideră căîn faza de epuizare pot să apară anumite semnale
de avertizare faţă de care trebuie luate măsuri în regim de urgenţă. Printre
cele mai importante semnale din această categorie se numără:
simţămintele de disperare şi/sau simţămintele de neajutorare, tentaţia de a
abandona totul, gândurile de sinucidere, deteriorarea marcată a capacităţii
de interacţiune socială si afectarea severă a capacităţilor profesionale.
S tres uşil c o n s e cin
ţe le lu i
4
Stresul şi bolile psihosomatice
S
-a întâmplat pe la mijlocul celui de-al doilea an de singurătate al
lui Robinson. Cutremurul care zguduise recent insula a stârnit noi
nelinişti în sufletul lui Robinson. Pe de altă parte, valurile au
început să aducă la mal bucăţi din corabia avariată. Robinson a mers zilnic
până la epava care acum era mai aproape de mal. A muncit zile în şir, des-

când a rămas acasă datorită ploii continue. Deodată şi-a dat seama că-i
era foarte frig, lucru care i s-a părut ciudat într-o zonă cu climă tropicală. A
doua zi i-a fost cumplit de rău şi a tremurat din tot trupul. Noaptea
următoare, s-a zvârcolit cuprins de frig şi dureri de cap violente. După
zece zile de chinuri, pe parcursul cărora nu o dată a fost convins că se va
stinge răpus de friguri, Robinson a început să-şi revină.
Jurnalele de bord care s-au păstrat din perioada când navigaţiile mari-
time se realizau exclusiv cu ajutorul corăbiilor exemplifică în modul cel mai
dramatic urmările stresului îndelungat asupra sănătăţii şi stării
marinarilor în timpul furtunilor cu care aceştia se luptau.
46 • Faţă în faţă cu stresul

Cât de scump se plăteşte uneori stresul prelungit, se vede şi din memo-


riile lui Robinson. în timpul furtunii prelungite care s-a abătut asupra vasului
cu care naviga spre Guineea, pe lângă victimele înecate, smulse de valurile
puternice chiar de pe punte, un marinar a murit de friguri tropicale, boală de
a cărei agravare a fost reponsabil, fără îndoială, stresul extrem de intens
şi îndelungat.

Stresul subm ineaz


ă im unitatea
Studiile de imunologie din ultimele decenii sugerează că stresul afectează
capacitatea de apărare imunitară. Aceste studii confirmă în mare măsură
intuiţiile şi descoperirile lui Thomas Holmes, un medic şi excelent
cercetător american, care a explorat încă din 1950 legătura dintre stres şi
diverse afecţiuni. Chiar dacă la data respectivă nu a avut la dispoziţie
metodele sofisticate ale biostatisticii actuale, studiile sale au arătat că
persoanele care trec prin situaţii stresante, cum ar fi decesul partenerului
de viaţă sau divorţul, au un risc mai mare de a se îmbolnăvi de tuberculoză
si şanse mai mici de a
|$SMSSB8S£

Thomas Holmes - impactul evenimentelor majore


Dr. Thomas Holmes a fost un psihiatru american al cărui renume este legat în special de
elaborarea unui test pentru evaluarea evenimentelor stresante ale vieţii, test care îi poartă
numele. Interesant este însă care au fost preocupările iniţiale care l-au condus în cele din
urmă la elaborarea acestui test.
Tânărul Thomas Holmes a venit la New York din Carolina de Nord şi a absolvit Facultatea
de Medicină a Universităţii Corneli. Tot aici şi-a efectuat şi stagiul de rezidenţă la spitalul
universitar. După specializare, a rămas în continuare la Universitatea Corneli. Sub influenţa
profesorului său Harold Wolff, neurolog la Universitatea Corneli, din anul 1947, cercetările
sale s-au orientat spre domeniul medicinei psihosomatice. Colaborarea lor avea să se ma-
terializeze, printre altele, şi printr-o carte despre modificările observate la nivelul mucoasei
nazale în condiţiile stresului psihic.
în anul 1949, după încheierea stagiului de perfecţionare sub îndrumarea prof. Wolff,
dr. Holmes se alătură echipei academice de la Facultatea de Medicină a Universităţii Was-
hington, unde activează în cadrul catedrei de psihiatrie. între anii 1949 şi 1961, dr. Holmes
şi-a desfăşurat activitatea clinică şi cercetările la Sanatoriul de tuberculoşi Firland din Seat-
tle, statul Washington. Dr. Holmes ştia, pe baza testelor cutanate cu tuberculină, că numă-
rul persoanelor infectate cu bacilul Koch era mult mai mare » (continuare la pagina 47)
HWi ZS^ZZZZ. «er
Capitolul 4 - Stresul
şi consecinţele lui• 47

se vindeca. Lui i se datorează şi renumitul test care îi poartă numele,


despre evenimentele stresante ale vieţii. Această scală a stresului a fost
elaborată împreună cu un colaborator mai tânăr, Richard Rahe.

11 septembrie 2001
în data de 11 septembrie 2001, asupra Statelor Unite a fost lansat un atac
terorist fără precedent. Teroriştii sinucigaşi au deturnat mai multe avioane
şi au lovit în plin cei mai înalţi zgârie-nori din New York, turnurile gemene
din inima cartierului Manhattan. Atacurile soldate cu prăbuşirea renumitelor
clădiri au avut ca urmare pierderea a mii de vieţi şi, de atunci, milioane de
oameni trăiesc cu simţăminte de teamă şi nesiguranţă. în ciuda
cercetărilor făcute de o armată de agenţi federali, atacul terorist rămâne
sub multe aspecte o mare enigmă.
Impactul atacului terorist asupra stării de sănătate a populaţiei din New
York a fost mult mai durabil şi mai profund decât se poate aprecia pe baza

Că55?S5£^Z^23iî^r£3£2£
] » (continuare de la pagina 46} decât cel al persoanelor bolnave de tuberculoz ă. Din acest
motiv, el a fost preocupată sgăsească o explicaţie la întrebarea de ce anumite persoane dez
voltau boala,în timp ce altele, nu. în această perioadă, el a studiat ipotezaăcevenimentele
stresante ale vie ţii, cum ar fi decesul unei rude apropiate sau ţul, divor
pot face persoana
respectivă mai vulnerabil ă la tuberculoz ă.
Dr. Holmes a fost foarte preocupat deătura leg dintre minteşi corp.în sensul acesta, el Ia
cercetat încă din anii 1950 impactul pe care îl are stresul asupra tuberculozei. Multe dintre
studiile lui sugereaz ă că persoanele a ăror c viaţă este mai stresant ă din cauza unor eveni mente
de viaţă dramatice, au o probabilitate mai mare de aîmboln se ăvi de tuberculoz ă. Dr. Holmes
a recunoscut importan ţa factorului infec ţios, dar a ăcutat să atragă atenţia lumii medicale
asupra importan ţei factorilor emo ţionali în evoluţia bolii. în câteva dintre studiile sale, dr.
Holmes a reluat cercet ările începute de Hans Selye asupra rela ţiei dintre hormonii glandelor
suprarenaleşi factorii stresori.
Deşi criticate de unii, cercet ările lui Holmes au fost apreciate de ţimul specialişti, iar el a
ajuns renumit datorit ă ideilor sale care au fost difuzate în publicaţii de largă circulaţie. Studiile
lui Holmes au fost destul de primitive, însă cercetările mai sofisticate de imunologie efectuate
în ultimii ani confirm ă faptul că stresul poate ăs afecteze func ţiile imunitareşi poate să
favorizeze apari ţia unorîmbolnăviri.
Dr. Holmes a lucrat la Departamentul de psihiatrie al Universit ăţii Washington âpnă în anu
1984. A murit patru ani mai ârziu,
t la vârsta de 70 ani, datorit ă unui atac vascular cerebral
ggS~.^Ti i~~*~"TTw-M*" mr,.,. . ~*m~~~m~mm~—*mămmjtm*0~m~fj
48 • Fată în fată cu stresul

numărului de răniţi şi de persoane care au fost traumatizate psihic. Medicii


de la Spitalul Metodist din cartierul Brooklyn au constatat o creştere bruscă
a cazurilor de infarct miocardic pe tot parcursul următoarelor două luni după
consumarea atacului. Procentul infarctelor miocardice a fost cu 35% mai mare
în toată această perioadă, iar cel al tulburărilor de ritm cardiac a fost cu
40% mai mare. Cardiologii care au examinat cazurile au tras concluzia că
stresul psihic poate să declanşeze tulburări grave ale funcţiei cardiace.

Riscurile stresului excesiv


Cu toate că se vorbeşte mult despre stres, majoritatea oamenilor nu reali-
zează multiplele consecinţe ale stresului necontrolat. Au fost raportate ca-
zurile a mii de soldaţi din Primul Război Mondial care au murit pe câmpul de
luptă, nu din cauza rănilor produse de arme de foc, ci din pricina stresului
psihic insuportabil. Statisticile actuale arată că peste 40% dintre adulţi au
probleme de sănătate din cauza stresului excesiv. De asemenea, 75 - 90 %
din numărul total de consultaţii medicale au de-a face cu boli sau tulburări
asociate stresului. Practic, stresul are legătură cu şase dintre cele mai frec-
vente cauze de deces, şi anume cu bolile cardiovasculare, bolile canceroase,
afecţiunile pulmonare, ciroza hepatică, accidentele şi sinuciderile.

S tresul sibolile cardiovasculare


Este bine stabilit printre specialişti că stresul acut poate duce la tulburări
cardiace severe chiar la persoane sănătoase. Există tot mai multe studii care
sugereză că nu numai stresul acut, ci şi stresul cronic constituie un factor de
risc independent în cardiopatia ischemică, deşi mai este nevoie de dovezi în
această privinţă. Studiile observaţionale arată că factorii psihologici
exercită o influenţă puternică asupra evoluţiei bolilor coronariene.
Mai mulţi specialişti de la Universitatea din Koln, Germania, arată că
printre factorii de risc psiho-sociali care contribuie în mod semnificativ la
apariţia şi evoluţia nefavorabilă a cardiopatiei ischemice se numără: nive-
lul socio-economic redus, lipsa de suport social, respectiv izolarea socială,
Capitolul 4 - Stresul şi consecinţele lui • 49

stresul cronic familial, stresul cronic de la locul de muncă, precum şi emo-


ţiile negative, cum sunt ostilitatea şi depresia, de exemplu. Rolul nefast al
simţămintelor negative, în particular al celor de ostilitate, este remarcat în
numeroase alte studii.
Numeroase studii arată că stresul psihosocial reprezintă un factor de
risc pentru bolile cardiovasculare, în particular pentru cardiopatia ischemică
şi diverse tulburări de ritm. Stresul excesiv poate sta la baza unor tulburări
de ritm letale (fibrilaţie ventriculară) atât la persoane sănătoase, cât şi la
pacienţi cu boală cardiacă cunoscută. Un studiu făcut în Italia a arătat că,
în anul anterior apariţiei infarctului miocardic acut, numărul evenimentelor
majore stresante a fost mai mare decât la persoanele care nu au suferit de
această boală. Stresul psihic poate determina reducerea circulaţiei sanguine
la nivelul inimii la pacienţii cu boală coronariană şi poate duce la complicaţii
cardiace fatale.
Se ştie, de asemenea, că stresul cronic excesiv, personalitatea de tip A
şi, mai nou, D, depresia şi anxietatea, pot să ducă la declanşarea, respectiv
agravarea bolii coronariere şi să amplifice efectul unor factori de risc existenţi,
cum ar fi de pildă hipertensiunea arterială şi colesterolul sanguin crescut.
Personalitatea de tip D prezintă risc crescut faţă de bolile cardiovasculare şi
se caracterizează prin trăirea mai frecventă şi mai intensă a emoţiilor
negative şi prin tendinţa de a inhiba exprimarea acestora faţă de anturaj.
Există studii care au demonstrat o creştere a colesterolului sanguin în
condiţii de expunere la stres cronic intens.

R o b in s o n fa c e p la n u riăzb
d eu nr a re
A existat un moment al vieţii lui Hobinson, în care starea sănătăţii lui ar fi
putut lua o întorsătură nefastă. Dacă ar fi avut cunoştinţele de care dispu-
nem astăzi, ar fi putut să-şi dea seama că printr-o anumită atitudine mentală
îşi înclina singur sorţii înspre un posibil infarct miocardic sau o altă boală
cardiovasculară.
într-una dintre expediţiile în partea de apus a insulei, Robinson a desco-
perit un loc al ororii. Nimerise peste resturile unui ospăţ al canibalilor. Apro-
50 • Faţă în faţă cu stresul

piindu-se, a fost şocat de năprasnica privelişte pe care i-a fost dat să o


vadă. Văzând ţestele şi oasele de mâini şi picioare de om împrăştiate pe
mal, a fost cuprins de o scârbă de nedescris. Era atât de năucit de scena
îngrozitoare,
încât nu s-a mai gândit
la pericol. Scârba şi in-
dignarea faţă de aceste
manifestări ale degradării
umane erau mai puter-
nice decât teama pentru
propria-i viaţă. După mai
bine de doi ani de la acest
episod oribil, Hobinson a
suferit o transformare ciu-
dată. Zi de zi chibzuia cum
să facă să-i împiedice pe
aceşti monştri în cruda lor
îndeletnicire. Era mistuit zi şi noapte de acelaşi gând. Mintea lui ajunsese
să nu facă nimic altceva decât să născocească mijloacele şi căile pentru
nimicirea sângeroşilor sălbatici. O groapă umplută cu praf de puşcă pe
care să-l detoneze în toiul mizerabilului praznic, un atac surpriză cu toate
armele de foc încărcate, planuri după planuri şi strategii după strategii se
învălmăşeau toate cu o forţă şi o repeziciune crescânde, antrenându-i
viaţa lăuntrică într-un vârtej al ostilităţii ce părea irezistibil. Două sau trei
luni de zile a urcat în fiecare dimineaţă într-un anumit punct de observaţie
pentru a fi gata pentru îndeplinirea planului în cazul ivirii nenorociţilor.
Scârba şi mânia nutrite cu o îndărătnicie demnă de o cauză mai bună,
ajunseseră să-l orbească într-atât, încât nu mai considera un păcat
uciderea a douăzeci sau treizeci de sălbatici. Din fericire, prilejul concret
pentru a-i ataca nu s-a ivit înainte ca aceste simţiri pătimaşe să se fi stins.
Raţiunea l-a convins la timp că, atâta vreme cât obiceiurile lor barbare nu
au nicio legătură cu el, era mai înţelept să revină la sentimente mai
paşnice.
Capitolul 4 - Stresul şi consecinţele lui • 51

S tre s uşil re c u p e ra re a
Stresul poate să afecteze capacitatea organismului de a se recupera în cazul
unor îmbolnăviri grave. Un studiu efectuat în Suedia a evidenţiat că femeile
cu infarct miocardic au o probabilitate mai redusă de recuperare dacă au în
acelaşi timp şi probleme familiale stresante, cum ar fi, de exemplu, un
partener infidel, alcoolic sau care suferă de o boală psihică sau fizică
invalidantă.

S tre s u l, te n s iu n e a s i a te ro ăs c le ro z
Clinicienii consideră de multă vreme că persoanele care reacţionează la
stres printr-o creştere pronunţată a tensiunii arteriale sunt expuse unui risc
crescut de ateroscleroză. Un studiu amplu şi foarte interesant a fost
efectuat pe tineri sănătoşi, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 35 de ani, cărora li
s-a monitorizat tensiunea în timpul jocurilor video. După 13 ani, arterele
coronare ale subiecţilor au fost examinate cu ajutorul computer-
tomografului. Cercetătorii au ajuns la concluzia că persoanele care în
timpul stresului răspundeau printr-o creştere marcată a tensiunii arteriale
au avut o probabilitate cu 24% mai mare de a prezenta plăci aterosclerotice
calcificate pe pereţii coronarelor, în comparaţie cu subiecţii a căror
tensiune a crescut mai puţin în timpul jocurilor stresante.

S tre s uşil a ta c u l v a s c u la r c e re b ra l
Persoanele care se consideră foarte stresate prezintă un risc mai crescut de
atac vascular cerebral fatal în comparaţie cu cei care se simt nestresaţi. Un
studiu efectuat de specialişti din Danemarca a arătat că riscul de atac vas-
cular la cei foarte stresaţi a fost aproape de două ori mai mare decât la cei
nestresaţi. Legătura dintre stresul psihic excesiv şi riscul mărit de atac vas-
cular cerebral a fost evidenţiată şi de cercetătorii japonezi. Riscul de deces
prin atac vascular cerebral a fost dublu la femeile din Japonia care duc o viaţă
foarte stresantă. Cu toate că această legătură s-ar putea datora în parte şi
unor factori de risc suprapusi, cum ar fi sedentarismul, abuzul de alcool sau
fumatul, stresul excesiv este un factor de risc care nu trebuie neglijat.
52 • Fată în fată cu stresul

Stresul si boala ulceroas


ă
Ulcerul gastric şi duodenal are mai multe cauze, printre care infecţia cu He-
licobacter pylori şi administrarea medicamentelor antiinflamatoare nesteroi-
diene sunt bine stabilite. Totuşi o mare parte dintre pacienţii cu ulcer gastric
sau duodenal nu prezintă nicio cauză organică. Cu toate că studiile existente
nu au permis încă o concluzie definitivă, mulţi specialişti sunt de părere că
factorii psihici şi sociali pot să joace un rol semnificativ în apariţia
ulcerului, în mod special la cei care nu prezintă alte cauze organice.

Stresulşi im unitatea
în cazul expunerii de lungă durată la stres excesiv, creierul declanşează,
prin intermediul sistemului endocrin, eliberarea unorcantităţi mari de
hormoni de stres. Aceasta va determina inhibiţia celulelor sistemului imunitar,
care nu vor mai putea lupta eficient împotriva agenţilor infecţioşi,
bacterieni sau virali. Studii efectuate pe persoane care acordă îngrijiri de
lungă durată unor pacienţi imobilizaţi, pe studenţi expuşi la stresul intens al
examenelorîn timpul sesiunii şi pe adulţi căsătoriţi cu probleme maritale
severe par să confirme această teorie. Aceste categorii de persoane au
nevoie de o perioadă mai lungă de convalescenţă, prezintă o capacitate
scăzută a sistemului imunitar de a răspunde la vaccinare şi au o
susceptibilitate crescută faţă de infecţii virale, cum ar fi răceala
obişnuită.

Stresul si bolile canceroase


Numeroase studii experimentale pe animale precum şi studii umane suge-
rează că anumiţi parametri ai funcţiei imunologice sunt compromişi în cazul
expunerii cronice la stres intens şi în cazul depresiei. Solicitarea
persistentă a sistemului compus din glandele suprarenale şi creier, are un
răsunet negativ asupra capacităţii de răspuns a sistemului imunitar şi ar
putea contribui la apariţia sau progresia unor tipuri de cancer.
Capitolul 4 - Stresul
şi consecinţele lui• 53

Stresulşi pielea
Stresul psihologic poate să exacerbeze o paletă largă de afecţiuni ale pielii.
Un studiu efectuat de specialişti din Canada şi Marea Britanie pe persoane
fără boli de piele a arătat că există o corelaţie directă între numărul de eve-
nimente stresante majore trăite de subiecţi în ultimele şase luni şi diverse
tulburări sau simptome la nivelul pielii, cum ar fi: mâncărimile, furnicăturile,
amorţeala, senzaţiile de arsură etc. Cel mai frecvent simptom a fost mân-
cărimea, iar regiunea afectată cel mai des a fost pielea păroasă a capului
(scalpul).

Stresulşi psoriazisul
Psoriazisul este o boală cronică, cu multiple manifestări, inclusiv la nivelul
pielii. Severitatea ei variază în mod imprevizibil pe parcursul timpului şi de la
un pacient la altul. La unii dintre pacienţi, psoriazisul poate fi declanşat sau
agravat de diverşi factori, printre care şi stresul psihic. Unele studii arată că
pacienţii cu vulnerabilitate crescută la stresul social, prezintă o reactivitate
exagerată a hipotalamusului, precum şi la nivelul celor două glande endo-
crine importante, suprarenala şi hipofiz!a.

S tresul - alte efecte


Stresul psihic şi fizic de lungă durată subminează rezervele adaptative ale
organismului şi duce la epuizare. Deseori, stresul excesiv se răsfrânge asupra
unui organ mai expus sau mai vulnerabil, ducând astfel la apariţia aşa-nu-
mitelor boli psihosomatice. Pe lângă bolile cardiovasculare, bolile digestive,
bolile sistemului imunitar şi bolile canceroase, se suspectează multe alte
afecţiuni asupra cărora stresul cronic excesiv are o influenţă negativă.
D e câte fe lu ri s u n t s tre s o rii
5 Principalele categorii de stresori
I
D
eşi piroga pe care a reuşit să şi-o construiască în al şaselea an
de solitudine nu prezenta siguranţă pentru o călătorie mai lungă, ce
viza navigarea spre continentul învecinat, Robinson nu a putut
rezista tentaţiei de a face măcar înconjurul insulei. După câteva plimbări
mai scurte, era pregătit de plecare pentru a-şi cunoaşte mai bine hotarele
„regatului". Şi-a aşezat
proviziile de hrană
necesare în barcă şi a
ridicat ancora pentru o
călătorie care avea să se
dovedească mai lungă şi
mai imprevizibilă decât
îşi dorise.
Insula nu era prea
mare. După câteva ore
de navigare spre răsărit,
a întâlnit un şir de stânci ce înaintau mult în largul mării. Navigatorul şi-a
dat seama că pentru a-şi continua expediţia trebuia să ocolească stâncile
şi, deci, să se hazardeze în larg. Precaut, a aruncat ancora şi a coborât pe
ţărm. A urcat pe o colină mai înaltă şi, la vederea unui curent puternic ce se
vedea bine doar de la acea înălţime, a simţit fiori reci la gândul că ar fi putut
intra în el dacă nu ar fi fost prevăzător. în mod cert, curentul l-ar fi târât până
departe, în larg. De cealaltă parte a stâncilor, era un curent asemănător, iar
la întâlnirea lor, un vârtej, fără îndoială, puternic.
58 • Fată în fată cu stresul

A rămas două zile pe loc, pentru că vântul sufla primejdios. A treia zi,
vântul s-a potolit şi Robinson şi-a încercat norocul. Nici nu a apucat bine să
se apropie de extremitatea şirului de stânci, că s-a şi pomenit în mijlocul
unui curent rapid. Piroga era purtată de apele furioase ca o biată frunzuli-
ţă. Vântul nu-i era favorabil, iar vâslele nu-i erau de niciun folos. Barca era
purtată fără de scăpare spre locul de întâlnire al celor doi curenţi. Robinson
îşi vedea moartea cu ochii şi se căina, încă o dată, pentru cutezanţa sa ne-
bunească. Rezervele i-ar fi fost insuficiente dacă ar fi ajuns la mii de leghe
în mijlocul oceanului. Cuprins de disperare, a vâslit din răsputeri pentru a
menţine ambarcaţiunea cât mai aproape de contracurent. Spre prânz, a
simţit o mică adiere de vânt, iar peste o jumătate de oră, vântul sufla destul
cât să-i dea o fărâmă de speranţă. Era totuşi la o distanţă înfricoşătoare
de insulă. Gândul că vizibilitatea i-ar putea fi luată de o înnorare subită sau
de ceaţă, îi stârni cea mai cumplită groază în suflet. în lipsa unei busole,
singurul mijloc de orientare era să-şi ţină privirea nedezlipită de insulă.
Din fericire, timpul continuă să fie favorabil. După încă vreo două ore de
incertitudine necruţătoare, a trecut capul insulei, spre nord-vest şi, după
încă o oră, a debarcat la ţărm. Când s-a văzu din nou pe uscat, Robinson
a căzut în genunchi şi l-a

»II 'II i'iaw»

Richard Rahe - stresul în condiţii de război

Dr. Richard Rahe şi-a început activitatea de cercetare ştiinţifică încă din anii 1960, când
era student la facultatea de medicină. în urma colaborării cu dr. Thomas Holmes, un alt nume I
bine-cunoscut în domeniul stresului, a elaborat prima variantă a unui test pentru evaluarea
i£ expunerii la stres, şi anume scala de readaptare socială, cunoscută şi sub numele de
"Testul f lui Holmes şi Rahe". Acest instrument de măsurare orientativă a impactului
evenimentelor I critice din ultimul an a rămas până astăzi extrem de popular.
După absolvirea facultăţii, dr. Rahe s-a specializat în medicină internă şi psihiatrie. Timp ;) de
douăzeci de ani, el a lucrat ca medic psihiatru în cadrul Forţelor Navale ale Statelor Unite, n
timpul activităţii sale profesionale în cadrul armatei, a acordat asistenţă de specialitate l şi
totodată a studiat comportamentul unor categorii cu totul aparte de pacienţi, fiind în contact
cu foşti prizonieri eliberaţi din Vietnam, precum şi cu militari şi civili care au fost luaţi
ostatici în Iran.
Un alt moment ieşit din comun din viaţa sa personală şi de cercetător s-a consumat
) în Antarctica, la Polul Sud. Dr. Rahe a petrecut mai mult timp » (continuare la pagina 59)
Capitolul 5 - De câte feluri sunt stresorii • 59

mulţumit lui Dumnezeu pentru că încă o dată se arătase îndurător faţă


de un nesocotit ca el. Şi-a tras piroga la mal, a luat o mică gustare şi s-a
culcat stors de puteri, din pricina emoţiilor extreme prin care trecuse.

C la s ific a re a s tre s o rilo r


Evenimentele mai mici sau mai mari, schimbările mai dure sau mai blânde din
viaţa oamenilor exercită toate o anumită acţiune stresantă. Numărul
factorilor stresori este practic nelimitat, iar diversitatea lor, extrem de mare.
Unul dintre oamenii de ştiinţă care au cercetat răspunsul organismului la
solicitări, începând cu evenimentele relativ obişnuite ale vieţii şi continuând
cu stresorii care acţionează în cele mai extreme condiţii, a fost dr.
Richard Rahe.
După anumite trăsături comune care îi caracterizează, factorii stresori
pot fi grupaţi în următoarele categorii: stresori fizici, stresori senzoriali,
stresori informaţionali, stresori decizionali, stresori relaţionali. Există şi alte
clasificări, cum ar fi de exemplu forţa sau impactul, respectiv frecvenţa cu
care se repetă. în funcţie de aceasta stresorii pot fi majori sau minori.

»(continuare de la pagina 58) împreună cu oamenii de ştiinţă de la o staţiune de cercetări


polare, pentru a investiga comportamentul şi starea psihică a personalului staţiei după un
an de activitate în condiţii de frig extrem, de izolare şi întuneric, pe o durată de mai bine de
nouă luni.
De-a lungul anilor, dr. Rahe a condus numeroase studii ştiinţifice despre problematica
stresului şi despre mecanismele de contracarare a acestuia. A predat cursuri în acest dome-]?
niu ca profesor la mai multe universităţi. Dr. Rahe a urmărit în special relaţia dintre impactul
evenimentelor critice ale vieţii şi capacitatea indivizilor respectivi de a face faţă stresului.
Dr. Rahe este de părere că efectul stresor al evenimentelor critice din viaţa personală a
oamenilor a crescut în mod substanţial de-a lungul anilor. El consideră că impactul evenimen- '
telor stresante a crescut în medie cu 45% comparativ cu ultima partea anilor 1960.
Dr. Rahe a lucrat şi în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii, unde a îndeplinit funcţia de consultant pe problemele victimelor crimelor de
război din fosta Iugoslavie.
în prezent, oferă servicii de consultanţă specialiştilor armatei terestre şi maritime a SUA, \ în
special în ce priveşte abordările terapeutice, în beneficiul persoanelor care au suferit din
cauza stresului excesiv din zone de luptă cum sunt Afganistanul şi Irakul.
60 • Faţă în fată cu stresul

Stresori fizici
Prima categorie de stresori frecvent întâlniţi este aceea a stresorilor fizici,
lată câteva exemple: accidente rutiere, aviatice, navale sau accidente de
muncă, boli organice, intervenţii chirurgicale, alte tratamente sau proce-
duri diagnostice invazive, vremea, aglomeraţia urbană, poluarea
atmosferică, aerisirea deficitară a încăperilor, efortul fizic excesiv la locul
de muncă sau la sportivii profesionişti, poziţia defectuoasă a corpului etc.
Robinson a avut parte din plin de stresorii din această categorie. Nu vom
mai insista asupra teribilelor furtuni care s-au abătut asupra na velor cu care a

răpună. însăşi peştera la a cărei extindere a muncit din răsputeri o vreme


îndelungată, pentru a-şi asigura un adăpost confortabil, a fost cât pe ce să-i
fie mormânt în timpul cutremurului îngrozitor care a zguduit întreaga
insulă.

Stresori senzoriali
Există studii care au arătat că muncitorii care lucrează în mediu zgomotos
au o durată medie de viaţă mai mică decât cei care lucrează în locuri
liniştite. în categoria stresorilor senzoriali se mai încadrează: zgomotul produs
de aspirator, muzica de la etajul superior, din mijloacele de transport în comun
sau manelele din piaţă, reclamele luminoase, farurile maşinilor, orice stimuli
sonori sau luminoşi de intensitate excesivă, care cresc fondul stresor al
vieţii.
Capitolul 5 - De câte feluri sunt stresorii • 61

Stresori informţionali
a
Factorii stresori de natură informaţională sunt tipici pentru societatea în
care trăim. Prin mijlocirea unor canale mai clasice - cum sunt presa scrisă,
radioul şi televiziunea - sau al unor canale relativ noi - cum ar fi interne-
tul şi telefonia mobilă -, omul zilelor noastre este bombardat aproape fără
întrerupere cu ştiri şi informaţii din cele mai diverse domenii. Publicitatea
agresivă, aproape sufocantă, merită să fie menţionată în mod special ca o
sursă semnificativă de frustrare. Cu referire la stresul informaţional, se mai
folosesc şi termeni ca „poluare informaţională" sau tehnostres.

S tresoridecizionali
în acelaşi context al dinamicii mileniului trei, o altă categorie importantă,
strâns legată de explozia informaţională, este cea a stresorilor de natură
decizională. Multitudinea şi, mai ales, condiţiile extreme în care oamenii
trebuie să ia hotărâri importante pot fi o sursă semnificativă de stres.
Stresorii decizionali pun laîncercare resursele de adaptare ale politicienilor,
guvernanţilor, oamenilor de afaceri, dar şi ale oamenilor simpli care astăzi
se confruntă cu o serie de hotărâri cu consecinţe majore pentru cariera
profesională, bunăstarea familiei şi calitatea vieţii în general.
Nu ne-ar ajunge câteva zeci de pagini să analizăm în mod aprofundat
deciziile însemnate pe care Ie-a luat Robinson. Merită totuşi menţionată
măcar una de importanţă cu adevărat crucială: hotărârea de a se întoarce
pe continent, care l-a urmărit ca o obsesie şi care i-a structurat toţi acei ani
petrecuţi pe Insula Disperării.

Stresori rela
ţionali
i

Relaţiile interpersonale par să fie cea mai importantă sursă de stres. Spe-
cialiştii apreciază, de exemplu, că ruperea unei relaţii romantice intime şi
decesul unui membru al familiei sunt două dintre cele mai frecvente cauze
ale stresului psihic şi social al adulţilor. De asemenea, trebuie subliniat că,
62 • Fată în fată cu stresul

în multe cazuri, izolarea socială, lipsa interacţiunilor cu ceilalţi, poate fi un


factor stresor cu urmări deosebit de profunde.
Exact acesta este tipul de stres care l-a măcinat cel mai mult şi pe Hobin-
son Crusoe. Toate celelalte lipsuri materiale au fost fie depăşite prin eforturi
perseverente şi ingenio-
zitate, fie au devenit su-
portabile. Odată cu
trecerea anilor,
singurătatea devenea
parcă tot mai
apăsătoare. Faptul de a
fi reuşit să salveze de
pe corabie două pisici şi
un câine a fost o mângâiere. Dar, pentru un suflet dornic de compania
oamenilor, nu era prea mult.
Printre cele mai obişnuite exemple de stresori relaţionali se numără:
certurile şi neînţelegerile din cuplul marital, tensiunile şi conflictele dintre
părinţi şi copii, relaţiile de suspiciune şi ostilitate cu rudeniile, relaţiile
con-curenţiale cu colegii de muncă, hărţuirea sexuală, abuzul fizic sau
psihic, duşmăniile cu vecinii, tensiunile şi tulburările interetnice,
discriminarea rasială sau religioasă etc.

„Stupiditatea poate fi m ortal


ă"
în anul 2002, Weekly World News, un tabloid săptămânal de satiră din
SUA, a publicat o ştire în care se arăta că cei care sunt nevoiţi să lucreze zi
de zi în acelaşi birou cu persoane stupide riscă să facă infarct miocardic,
chiar dacă nu prezintă factorii de risc majori cunoscuţi, cum ar fi fumatul,
excesul de colesterol şi grăsimi saturate, hipertensiunea etc. Anamneză a
500 de cazuri cu infarct miocardic a scos la iveală faptul că accidentul
tragic a survenit la mai puţin de 12 ore după o confruntare majoră cu colegi
de serviciu cu un coeficient de inteligenţă foarte redus. Una dintre femei a
fost internată de urgenţă în clinica de cardiologie după ce secretara ei a
distrus un dosarîntreg cu documente fiscale foarte importante, pe care ar fi
trebuit să le xeroxeze în
Capitolul 5 - De câte feluri sunt stresorii » 63

mai multe exemplare. Un bărbat a leşinat după ce colega de serviciu i-a


cerut insistent nişte fluid corector pentru monitorul computerului. 0 altă
victimă a stupidităţii colegilor a trebuit să lucreze două săptămâni
încheiate pentru a reface baza de date cu clienţii firmei, pentru că o
funcţionară de la aceeaşi instituţie a pus fişierele respective în „coşul de
reciclare" al calculatorului şi l-a golit, pentru că ea credea că în felul acesta
informaţiile vor fi reciclate şi utilizate din nou. Dr. Andersson, unul dintre
specialiştii care au studiat aceste cazuri, a declarat că, în timp ce fumătorii
reuşesc să reducă numărul de ţigări fumate sau chiar să renunţe total la
acest obicei, majoritatea oamenilor au o capacitate foarte slab dezvoltată
de a face faţă prostiei, iar frustrarea astfel acumulată poate exploda în
timp, cauzându-le numai necazuri.
Deşi aceste informaţii publicate de Weekly World News trebuie lectura-
te mai degrabă ca fapt divers decât ca date ştiinţifice propriu-zise, ele sunt
extrem de ilustrative.

S tre s o ri m a jo ri
Cercetările şi observaţiile lui Thomas'Holmes au dus la conturarea ipotezei
că răsunetul evenimentelor stresante este influenţat de magnitudinea sau
forţa stresorilor şi de numărul acestora. Cu alte cuvinte, impactul stresorilor
depinde de cât de intens sau de puternic este stresorul şi de cât de multe
evenimente stresante au acţionat asupra persoanei într-o perioadă de timp.
Este interesant că, potrivit observaţiilor lui Holmes, la apariţia stresului ex-
cesiv nu contribuie doar evenimentele majore negative, neplăcute, ci şi cele
pozitive, cum ar fi de exemplu căsătoria, naşterea unui copil, câştigarea unor
premii importante etc. Susceptibilitatea la stres creşte într-o măsură însem-
nată atunci când mai multe astfel de întâmplări se succed într-o perioadă
scurtă de timp.

S tre s o ri tra u m a tici


Evenimentele stresante cu impact extrem, cum ar fi de exemplu cutremure-
le, inundaţiile şi alte catastrofe naturale, accidentele aviatice sau feroviare,
64 • Fată în fată cu stresul

atacurile teroriste, violenţele sociale, agresiunile fizice sau sexuale, fac parte
dintr-o categorie aparte numită stresori traumatici. Aceştia se caracterizează
prin faptul că pun în pericol integritatea fizică a persoanelor afectate şi sunt
însoţiţi de reacţii puternice de panică şi de disperare.

Stresul ăsrbătorilor
Unii factori stresori par să se amplifice şi să se conglomereze în anumite
momente importante din viaţa oamenilor sau în anumite perioade ale anului.
Aşa este, de exemplu, perioada sărbătorilor de iarnă. Stresul sărbătorilor,
menţionat chiar şi în literatura de specialitate, este o combinaţie comple-
xă de stresori fizici, senzoriali, decizionali şi relaţionali cu o specificitate
ridicată pentru sezonul respectiv. Ştim cu toţii că în acest interval de timp
cheltuielile sunt mai mari, toată lumea se plânge de criza de timp şi toţi se
simt datori să ofere cadouri impresionante. Conform unor studii efectuate
în SUA, în perioada sărbătorilor de iarnă, peste 60% dintre americani sunt
stresaţi de lipsa banilor, 42% se simt împovăraţi de obligaţia de a oferi mul-
te cadouri, peste 30% se plâng de programul încărcat şi criza de timp, iar
23%, de datoriile la bănci. Stresul financiar cu ocazia sărbătorilor este şi
mai accentuat la tineri, care acuză lipsa banilor ca fiind un factor stresor în
proporţie de peste 80%.
Dacă vrem să fim mai puţin vulnerabili la stresul ocazionat de
sărbători,
ar fi instructiv să învă-
ţăm din situaţia cu totul
ieşită din comun în
care s-a aflat Robinson
Cru-soe care a
„sărbătorit" nu doar un
revelion, ci peste
douăzeci şi două, în
solitudine. în jurnalul
său, în dreptul zi/e/or
care pentru majoritatea
oamenilor sunt cele mai
Capitolul 5 - De câte feluri sunt stresorii • 65

strălucitoare şi mai aglomerate din tot cuprinsul anului, găsim următoarele


note: „24 decembrie. Toată noaptea şi toată ziua a plouat. N-am ieşit. 25
decembrie. A plouat toată ziua. ...30 decembrie. Căldură mare şi nicio
adiere, aşa că nu am ieşit decât pe înserat... Tot timpul am orânduit prin
casă."
Bineînţeles, pentru cei mai mulţi oameni, evadarea pe o insulă în
mijlocul oceanului nu numai că nu este o soluţie realistă la stresul
sărbătorilor, ci ar adăuga cifre multe la factura lunii ianuarie. Şi totuşi, dacă
am cugeta câtuşi de puţin la stilul robinsonian de a petrece sărbătorile,
am putea descoperi cel puţin două dintre secretele sărbătorilor cu mai
puţin stres: a te mulţumi cu mai puţin în ce priveşte bunurile materiale şi a
te bucura de părtăşia cu cei dragi, indiferent de valoarea cadourilor primite
sau oferite.
Pentru a combate stresul sărbătorilor, specialiştii ne recomandă să
acordăm mai multă atenţie legăturilor cu rudele şi prietenii, să ne fixăm
ţinte realiste în ceea ce priveşte cumpărăturile şi vizitele, să ne rezervăm
timp în special pentru cele mai importante persoane, activităţi şi momente,
să învăţăm să vedem partea pozitivă a lucrurilor şi să nu ne lăsăm
dominaţi de frustrări sau nereuşite.

Testu l H olm es-R ah e


Dr. Thomas Holmes şi dr. Richard Rahe au interogat mai multe mii de persoane
cu privire la evenimentele importante trăite în ultimele douăsprezece luni.
Persoanele care au totalizat cele mai înalte scoruri la chestionar au suferit cele
mai dese îmbolnăviri în anul următor. Aceste cercetări au dus la
conceperea unuia dintre cele mai cunoscute teste de evaluare a stresului:
Scala de readaptare socială a lui Holmes şi Rahe.
Lista include o serie de evenimente şi schimbări importante cu care ne
confruntăm în viaţă, aşezate ierarhizat, în funcţie de impactul pe care îl au
asupra individului. Evenimentele cele mai stresante au fost considerate, de
exemplu, moartea soţului sau a soţiei şi divorţul. Inventarierea principalelor
evenimente ale vieţii unui individ pe parcursul ultimului an evidenţiază gradul
de expunere la solicitări. Deşi nu ţine cont de unii factori importanţi care
condiţionează impactul stresorilor, testul oferă informaţii orientative cu privire
la potenţialul negativ al evenimentelor stresante majore.
66 • Fată în fată cu stresul

Stresori m inori
Cu toate că evenimentele majore şi întâmplările traumatizante contribuie
evident la nivelul ridicat de stres, nu trebuie scăpată din vedere contribuţia
stresorilor aparent minori. Prin stresori minori se înţeleg mărunţişurile
care ne deranjează zi de zi, micile iritări şi frustrări pe care le întâmpinăm
pe parcursul activităţii noastre cotidiene şi în relaţiile noastre cu ceilalţi.
Dacă ar fi să facem un inventară! stresorilor mărunţi din viaţa lui Hobinson,
probabil că lista ar putea începe cu lipsa unor unelte potrivite pentru diferite
lucrări. Oricine a încercat măcar o dată să meşterească vreun obiect
artizanal din lemn îşi poate închipui destul de bine cam câtă răbdare şi
voinţă a dovedit singuraticul de pe Insula Deznădejdii în cele patruzeci şi
două de zile, câte i-au trebuit pentru a ciopli doar cu securea o poliţă pe
care să aşeze diverse
lucruri în peştera sa.
Lista ar putea continua
cu acele trei sau chiar
patru săptămâni în
care s-a trudit din
răsputeri să întoarcă
barca răsturnată şi
îngropată aproape cu
totul în nisip, dar fără
succes. Un alt proiect şi
mai ambiţios, care a ne-
cesitat eforturi şi mai
asidue şi mai îndelun-
gate, a fost construirea dintr-un trunchi de copac a primei pirogi. După ce a
găsit în pădure un cedru mai falnic decât avusese Solomon însuşi la Tem-
plul din Ierusalim, s-a căznit timp de douăzeci şi două de zile ca să-l
doboare şi alte paisprezece zile ca să-i taie coroana. Au urmat apoi o lună
întreagă de sudoare pentru a-i da forma de pirogă, cioplindu-l după
modelul folosit de băştinaşii navigatori, şi încă nu mai puţin de trei luni de
muncă pentru a-i scobi interiorul şi pentru finisaje. După toată această
muncă sisifică, Robin-
Capitolul 5 - De câte feluri sunt stresorii • 67

son era încântat de ceea ce fusese în stare să facă. Acum nu-i mai
rămânea decât să-şi lanseze capodopera la apă. însă toate strădaniile lui
de a transporta barca pe distanţa de 100 de yarzi, cât era de la locul
şantierului până la apă, s-au dovedit zadarnice. Şi-a imaginat fel şi fel de
metode, cum ar fi, de exemplu, săparea unui canal care să aducă apa la
barcă, dar când a realizat că i-ar fi trebuit cel puţin zece sau doisprezece ani
ca să termine treaba, a fost nevoit să recunoască cât de mare nebunie
este să începi o treabă de proporţii fără să judeci dacă îţi ajung puterile
să o duci la bun sfârşit. Mai departe, pe lista iritanţilor mărunţi ai lui
Hobinson s-ar putea înşira: lipsa unei pietre de măcinat boabele de cereale
sau a unor alimente de bază cum sunt morcovii şi guliile, fasolea sau
mazărea. Pentru câteva seminţe de astfel de legume, ar fi fost în stare să-
şi dea toată zestrea de monede de aur şi argint de care dispunea. La fel de
sâcâitoare trebuie să fi fost şi grija permanentă pentru a folosi cu mare
economie rezervele de praf de puşcă şi, nu în ultimul rând, gândul că într-o
zi cerneala de scris i se va termina.
Printre „picăturile" de stres din lumea noastră modernă se numără:
creşterea necontenită a preţurilor, aglpmeraţia din mijloacele de transport
în comun, criza permanentă de timp şi întârzierile, fermoarul care nu se
închide perfect, pierderea unor obiecte personale, ascensorul aglomerat,
blocarea calculatorului, vremea nefavorabilă şi o mulţime de alte lucruri.

E fe c tu l d e c u m u la re
Mulţi specialişti consideră că, la majoritatea oamenilor, stresul se datorează
efectului cumulat al mărunţişurilor de fiecare zi care acţionează ca o verita-
bilă „picătură chinezească". Efectul acestor stresori minori este comparat
cu picăturile de apă care umplu un pahar pe neobservate şi care, în cele din
urmă, fac ca „paharul" stresului să se reverse.
Cumularea stresorilor minori poate avea efecte semnificative. Studiile fă-
cute de psihologi au pus în evidenţă faptul că frecvenţa crescută a
iritanţilor psihici banali nu compromite numai starea de dispoziţie, ci duce la
creşterea nivelului de stres psihic şi chiar la apariţia unor probleme de
sănătate.
68 • Fată în fată cu stresul

Scala iritan
ţilor cotidieni
Cercetările unei echipe conduse de dr. Richard Lazarus s-au concretizat, printre
altele, în conceperea unei scale a iritanţilor psihici de zi cu zi, cu ajutorul căreia
se poate aprecia contribuţia stresorilor minori la nivelul general de stres.
Această scală inventariază peste 50 de factori, printre care figurează: copiii,
soţia, soţul, părinţii, socrii, alte rude, prietenii, munca de zi cu zi, clienţii,
colegii de serviciu, veniturile şi cheltuielile, ţigările, băutura, asistenţa
medicală, ştirile şi evenimentele politice sau sociale, treburile
gospodăreşti, reparaţiile la maşină, gătitul, activităţile recreative, mersul
la cinematograf etc.
Diverse studii făcute la adulţii de vârstă mijlocie arată că printre cele
mai frecvente cauze de iritare zilnică se numără: îngrăsarea, starea de
sănătate a unui membru al familiei, creşterea preţurilor, numărul prea mare
de îndatoriri, pierderea sau rătăcirea unor obiecte, întreţinerea curţii sau a
casei, bunurile imobiliare, impozitele şi taxele, nerespectarea legilor,
aspectul fizic, vremea proastă, deşteptarea de dimineaţă etc.

Factori stresori modificabili si nemodificabili


Din punct de vedere practic, o caracteristică extrem de importantă a factorilor
stresori, indiferent de categoria căreia îi aparţin şi de mărimea impactului
pe care îl au asupra individului, este posibilitatea de a fi modificabili sau
nu. Mulţi dintre factorii stresori cu care avem de-a face au legătură cu
stilul nostru de viaţă şi pot fi modificaţi sau influenţaţi. Alţii în schimb sunt
necontrolabili, fiind în afara posibilităţilor noastre de influenţare. Strategia
adoptată este diferită. în cazul factorilor modificabili, accentul principal va
cădea pe inventarierea lor şi alcătuirea unui plan de măsuri pentru evitarea
şi/sau modificarea acestor stresori în aşa fel încât acţiunea lor să fie mai
redusă sau mai puţin frecventă.
în cel de-al doilea caz, eforturile vor trebui să se concentreze asupra
efectelor pe care le produc stresorii în organismul şi psihicul subiectului,
asupra capacităţii lui de a se adapta şi de a se ridica deasupra stresorului
respectiv. Strategiile disponibile pentru abordarea factorilor stresori modifi-
cabili şi nemodificabili vor fi prezentate în capitolul 10.
F a c to rii s u b ie c tiv i a i s tre s u lu i
Rolul percepţiei şi gândirii în geneza stresului
V
ă mai aduceţi aminte de atacul-surpriză lansat de Robinson
împreună cu Vineri asupra grupului destul de numeros de vizitatori
sălbatici? Am atras atenţia într-un capitol anterior asupra
diferitelor reacţii ale canibalilor luaţi cu totul prin surprindere de focurile de
armă, în special asupra celor care au luat-o la fugă şi asupra celui care,
probabil neavând
încotro, a acceptat să
dea piept cu stăpânii in-
sulei. Este timpul acum
să revenim pentru un
moment la acei trei sau
patru dintre băştinaşi
care s-au prăbuşit la pă-
mânt ca paralizaţi. Cu
toate că nu au fost ţinta
gloanţelor trase de Robinson şi nici a săbiei mânuite cu îndemânare de
Vineri, aceştia au rămas cel puţin o vreme lipsiţi de orice vlagă, total
vulnerabili în faţa primejdiei care se abătuse asupra lor fără veste.
Avem de-a face aici cu un factor extrem de important care intervine în
apariţia stresului, un factor care nu aparţine mediului exterior, ci ţine de in-
divid, mai exact de felul în care se raportează la stres. Avem de-a face aici
cu o ilustraţie aproape literală, a acelei expresii pe care probabil toţi am
auzit-o sau chiar am folosit-o, şi anume „a muri de frică". Această întâmpla-
re din aventurile lui Robinson Crusoe ne atrage atenţia asupra faptului că,
dincolo de magnitudinea factorilor exteriori sau de tipul lor, reacţia noastră
72 • Fată în fată cu stresul

la stresori este influenţată în mod decisiv de felul în care percepem eveni-


mentul stresor.

M o a rtea V o o d o o
Walter B. Cannon, renumitul fiziolog american cu care am făcut deja
cunoştinţă într-un capitol anterior, a formulat primele explicaţii ştiinţifice
ale unui fenomen în general etichetat ca fiind ocult, aşa-numita „moarte
voodoo". într-un articol publicatîn 1942într-o revistă de antropologie,
prezintă o serie de cazuri bine documentate, din mai multe colţuri ale lumii,
de subiecţi care au decedat într-un interval de timp relativ scurt după ce
asupra lor s-a rostit un blestem, s-au făcut vrăji ori s-au exercitat tehnici
de magie neagră. Observatori competenţi au atestat moartea voodoo
printre băştinaşii din America de Sud, America Centrală, Africa, Australia,
Noua Zeelandă şi în insulele din Pacific.
într-o lucrare despre aborigenii din Noua Zeelandă, este prezentat cazul
unei femei maori care a mâncat nişte fructe de a căror provenienţă dintr-o
zonă „tabu" a fost avertizată abia după ce le consumase. Imediat ce a aflat,
femeia a strigat cu voce tare că sfinţenia şefului a fost profanată şi că
spiritul acestuia o va ucide. A doua zi, în jurul orei 12, femeia era moartă.
Cannon consideră plauzibilă ipoteza că aceste morţi voodoo s-ar putea
datora în principal efectului devastator al stresului pe care îl induce frica
extremă şi persistentă. El explică, la nivelul informaţiilor disponibile în fizio-
logie la vremea respectivă, mecanismele probabile prin care frica, această
emoţie adânc înrădăcinată şi dominantă, ar putea induce tulburări
fiziologice profunde în tot organismul şi, în final, instalarea şocului şi a
morţii.

U n c a z m e d ic a l tra g ic
Despre rolul dramatic pe care îl pot juca factorii psihologici în geneza stări-
lor de stres, vorbeşte şi o tragedie întâmplată în societatea civilizată, chiar
în mediul spitalicesc. Bernard Lown îşi aminteşte de un incident petrecut
în anii când era tânăr intern şi lucra sub îndrumarea lui Samuel A. Levine,
Capitolul 6 - factorii subiectivi ai stresului * 73

profesor de cardiologie la Universitatea Harvard. 0 pacientă cu boală val-


vulară se prezentase pentru controlul medical periodic. Având în vedere că
era o pacientă veche, a cărei stare fusese stabilă în ultimele luni, profesorul
a examinat inima bolnavei cât se poate de expeditiv şi apoi, întorcându-se
spre numerosul grup de învăţăcei Ie-a comunicat telegrafic: „Această
doamnă are ST."
în jargonul medical „ST." înseamnă, prescurtat, „stenoză
tricuspidiană", şi strălucitul profesor intenţionase pur şi simplu să le atragă
atenţia internilor săi asupra valorii didactice a cazului, a cărui inimă merita
să fie ascultată cu atenţie, datorită zgomotelor specifice bolii. Din
nefericire, pacienta a interpretat cele două litere cu totul altfel: „stare
terminală". Chiar din clipa următoare, după ce profesorul a ieşit din sala de
consultaţii, pacienta a fost cuprinsă

Bernard Lown - percepţia poate ucide

Bernard Lown s-a născut în data de 7 iunie 1921, în localitatea Utena din Lituania. La
vârsta de 13 ani, cu puţin timp înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, emi-
grează în SUA împreună cu părinţii săi şi se stabilesc în statul Mâine, pe coasta de est a
Statelor Unite.
în 1942, absolvă cursurile Universităţii Mâine după care îşi obţine licenţa de medic de la
Facultatea de Medicină a Universităţii „Johns Hopkins". Din 1950, este cooptat ca cercetător
asistent în echipa profesorului Samuel A. Levine, renumitul cardiolog de la Spitalul „Peter
Bent Brigham", unde face primele descoperiri ştiinţifice notabile din domeniul cardiologiei
aplicate şi publică primele lucrări de specialitate.
Din 1955, este profesor asistent la Facultatea de Medicină a Universităţii Harvard.
Dr. Lown este unul dintre pionierii cercetărilor în domeniul morţii subite de cauză car-
diacă, în 1961, inventează şi introduce în practica clinică def ibrilatorul folosit astăzi pe
scară largă pentru resuscitarea persoanelor cu stop cardiac. în anul următor, 1962, pune
la punct un alt echipament cu aplicaţii esenţiale în cardiologie, aparatul pentru
cardioversie, folosit la pacienţii cu diverse tulburări de ritm pentru readucerea inimii la un
ritm normal. Tehnica de cardioversie dezvoltată de dr. Lown a schimbat fundamental
managementul tahicardiilor persistente.
După numai trei ani, în 1965, introduce o altă procedură inovatoare pentru controlul tul-
burărilor de ritm cardiac, constând din administrare de lidocaină pentru a preveni apariţia
unor tulburări de ritm fatale la pacienţii cu infarct miocardic.
De-a lungul anilor de activitate clinică împletită strâns cu cercetarea, dr. Lown face multe
alte descoperiri şi contribuie substanţial la progresul cardiologiei moderne. El formulează
principiile de bază ale tratamentului pacienţilor cu accident coronarian în unităţile de
terapie intensivă, demonstrează că anumite categorii de pacienţi » (continuare la pag.
74)
74 • Fată în fată cu stresul

de anxietate, respiraţia i s-a îngreunat fulgerător, iar starea ei generală s-a


agravat în mod alarmant. în decurs de numai câteva minute, funcţia inimii
s-a degradat galopant şi pacienta a făcut o insuficienţă cardiacă congestivă
cu edem pulmonar acut. Străduinţele internului Lown de a-i explica înţelesul
real al celor două litere s-au dovedit zadarnice. în ciuda tuturor eforturilor
disperate de a o salva, femeia a decedat câteva ore mai târziu.

Factorii subiectivi
Cazul relatat ilustrează concluzia la care au ajuns experţii în domeniul stresului
după mai multe decenii de cercetare. Pe măsură ce problematica stresului
a

» (continuare de la pagina 73) cu risc de moarte subită pot fi protejaţi prin terapie
antiaritmică individualizată. Studiile sale au mai dovedit că mulţi dintre pacienţii cu boală
coronariană cu localizare multiplă pot fi trataţi eficient prin mijloace medicale, fără a se
recurge la chirurgia bypass.
Foarte interesante sunt şi lucrările sale care au o legătură directă cu problematica stre-
sului. Prin cercetările sale, dr. Lown a demonstrat că anumite semnale nervoase provenite
de la creier, respectiv factorii psihici de intensitate extremă, pot declanşa tulburări grave de
ritm cardiac şi chiar moarte subită.
Dr. Lown a fondat şi coordonat activitatea SatelLife, o organizaţie internaţională non-pro-
fit, care foloseşte tehnologia sateliţilor şi a internetului în sprijinul comunicaţiilor medicale,
contribuind la informarea ţărilor în curs de dezvoltare în domeniul sănătăţii. Tot el a iniţiat
şi programul ProCor, un proiect care susţine pe termen lung şi pe plan mondial conferinţe
online şi prin e-mail cu privire la epidemia de boli cardiovasculare din ţările aflate în
dezvoltare.
Dr. Lown a publicat numeroase cărţi de medicină şi peste 400 de lucrări ştiinţifice în
reviste de specialitate. El a manifestat o preocupare deosebită pentru recuperarea dimensiunii
umane a actului medical, pledând prin atitudinea sa şi prin cărţile sale pentru mai multă
compasiune în medicină şi pentru salvgardarea încrederii care caracteriza odată relaţia
pacient-medic şi care a fost, din nefericire, mult afectată în ultimele decenii. Din 1974, dr.
Lown ocupă postul de profesor de cardiologie al Facultăţii de Sănătate Publică de la
Universitatea Harvard, este membru al multor organizaţii şi asociaţii profesionale şi a primit
nenumărate distincţii, în semn de recunoaştere a importantei sale contribuţii la dezvoltarea
cardiologiei moderne.
Dr. Lown este un fervent activist pentru pacea mondială şi pentru abolirea armamentului
nuclear. în acest sens, a fondat o organizaţie numită Medici pentru Responsabilitate Socială,
prin intermediul căreia a ajutat la educarea a milioane de oameni cu privire la consecinţele
medicale ale războiului nuclear. Ca recunoaştere a eforturilor sale pentru promovarea păcii
în lume, în 1985 i-a fost acordat Premiul Nobel pentru pace. Pentru activitatea sa
educativă în sensul promovării păcii, dr. Lown a mai fost onorat cu numeroase alte premii
din partea unor organizaţii naţionale şi internaţionale.
ifll-^H^-MO-»»
-tf
Capitolul 6 - Factorii subiectivi ai stresului • 75

(ost aprofundată, cercetătorii au realizat că impactul potenţial al stresorilor


depinde mai puţin de calităţile obiective ale stresorului în sine, cât mai ales
de trăsăturile particulare ale persoanei care trece prin situaţiile stresante,
de felul cum aceasta percepe stresorii şi de modul cum îşi percepe propria
rapacitate de a face faţă la evenimentul stresant.
Un alt incident exemplificator în acest sens îl găsim în reacţia
disperată ,i tânărului Hobinson în timpul primei furtuni pe care o trăieşte.
Atunci când marinarii, în încercarea lor de a atrage atenţia corăbiilor
învecinate, încep să tragă câteva salve de tun, Robinson „moare" de
spaimă crezând că zgomotul asurzitor nu-i altceva decât trosnetul corăbiei
sfărâmate de furtună.

Percepţia
Acelaşi pahar umplut parţial cu apă poate fi considerat de unii pe jumătate
gol, iar de alţii, pe jumătate plin. Explicaţia se ascunde chiar în persoana
care priveşte paharul, în perspectiva subiectivă pe care o adoptă relativ la
lealitatea observată. La fel este şi în ce priveşte stresul cotidian. Acelaşi
eveniment poate fi o sursă de stres pentru unii, un factor neutru sau chiar
un factor stimulent, pentru alţii. Ceea ce diferă este felul în care fiecare in-
divid înţelege sau interpretează evenimentul respectiv.
Multe dintre efectele nedorite ale unor evenimente nu sunt imputabileîn
primul rând factorilor obiectivi care le definesc, ci mai ales felului în care noi
le percepem. Percepţia noastră face ca anumite situaţii, în sine neutre, lipsite
de riscuri, să fie considerate periculoase. Percepţia noastră face alteori ca
o ameninţare relativ minoră să fie supradimensionată. Dacă o situaţie este
stresantă sau nu, depinde în mare măsură de perspectiva din care o trăim,
de percepţia care o avem asupra acelei situaţii.

A lţi factori
Ceea ce complică lucrurile este faptul că, la rândul ei, percepţia este influen-
ţată de o multitudine de factori. Printre aceştia se numără: experienţele din
76 • Fată în fată cu stresul

trecut, tipul de personalitate şi temperamentul, familia de origine, nivelul de


cultură, valorile morale şi religioase, educaţia primită, sugestiile persoanelor
din jurul nostru, mesajele care ne parvin prin mijloacele de comunicare în
masă şi, mai important decât orice, gândirea.
Valorile, cultura şi convingerile influenţează în mod radical felul cum per-
cepem lucrurile, după cum putem observa şi din următorul episod al aven-
turilor lui Hobinson. După
ce Robinson îl scapă pe
Vineri din mâna celorlalţi
canibali, a doua zi cei doi
se duc împreună să cer-
ceteze mai îndeaproape
locul unde fuseseră săl-
baticii. Oase de om şi bu-
căţi de carne pe jumătate
sfârtecate sunt împrăştia-
te peste tot. Nisipul e pretutindeni mânjit de sânge. în imediata vecinătate,
sunt vizibile cel puţin trei ţeste, cinci mâini şi oasele de la patru picioare.
Robinson rămâne împietrit de groază la priveliştea care i se arată în faţă,
în timp ce Vineri se plimbă foarte liniştit şi relaxat printre urmele
sângerosului festin canibal.

Experienţele trecute
Percepţia noastră este marcată de experienţele anterioare. Pentru multă
lume, un câine înseamnă un simplu câine. Pentru iubitorii acestor patrupede,
imaginea unui câine poate declanşa reacţii de bucurie şi admiraţie. Pe de altă
parte însă, în organismul unei persoane care a fost atacată de un câine
agresiv, aceeaşi imagine poate să declanşeze o reală şi intensă reacţie
de stres.
Un studiu făcut în Israel, în timpul războiului din Golful Persic a arătat
că pericolul unui eventual atac inamic a fost resimţit mai acut printre
supravieţuitorii Holocaustului. De asemenea, aceştia au acuzat simptome
de stres şi anxietate mai intense decât concetăţenii lor care nu au trecut
prin expe-
Capitolul 6 - Factorii subiectivi ai stresului • 77

rienţele dramatice ale lagărelor naziste. Fără îndoială, dramele trecutului îşi
pun amprenta asupra percepţiei noastre.

0 sperietur
ă soră cu m oartea
Experienţele palpitante prin care a trecut Robinson au lăsat urme adânci şi
în mintea sa. 0 primă ilustraţie în acest sens ar fi amprenta pe care a
lăsat-o nesăbuita încercare de a înconjura insula cu piroga construită de el
însuşi. După ce, cu mare greutate, a reuşit să revină la ţărm, Robinson
mărturiseşte că s-a săturat de mare pentru multă vreme. Primejdia prin
care trecuse i-a revenit obsesiv în minte câteva zile la rând. Inima îi stătea
în loc şi sângele îi îngheţa în vine când îşi reamintea de păţania prin care
trecuse.
A doua ilustraţie este din perioada de după descoperirea enigmaticei
amprente de picior omenesc pe malul oceanului. Avea nevoie de un loc unde
să-şi poată desfăşura
activităţile gospodăreşti
mai zgomotoase fără să
se dea de gol, de o
ascunzătoare mai sigură
pentru situaţii de urgenţă.
în timp ce tăia nişte
lemne, a observat o gaură
îndărătul unui tufiş foarte
des. Curios să vadă ce
este, s-a strecurat cu
mare greutate înăuntru,
găsind apoi o încăpere
spaţioasă şi destul de
înaltă ca să poată sta în
picioare. Privind în fundul
peşterii cufundate în
beznă, a zărit brusc doi ochi mici lucind. Marcat încă de teama care se
născuse în mintea lui odată cu urma de picior de pe nisipul plajei, nu ştia
dacă ochii ce scăpărau ca două stele, reflectând
78 • Fată în fată cu stresul

lumina palidă ce intra prin gura peşterii, erau de om sau de diavol. Vajnicul
aventurier recunoaşte că a ieşit din proaspăt descoperita grotă cu mai
mare grabă decât intrase. Totuşi, după un răgaz de câteva clipe, s-a
îmbărbătat singur şi, venindu-şi în fire, a aprins o făclie şi a intrat din
nou. După trei paşi, a fost cuprins din nou de teamă şi, ia auzul unui oftat
ca de om chinuit de durere, a rămas pironit locului. Era înmărmurit şi îl
treceau sudori reci şi părul I se făcuse măciucă. După al te câteva clipe de
încordare extremă, şi-a recâştigat curajul şl a pornit înainte. Lumina palidă
a torţei Ta dezlegat de îndată enigma. în fundătura cuprinsă de beznă a
peşterii, zăcea un ţap uriaş care trăgea să moară de bătrâneţe.
Păţania terifiantă şi, în acelaşi timp, hazlie a lui Robinson ne dezvăluie
un adevăr esenţial pentru controlul eficient al stresului, şi anume că
oamenii se sperie nu de realităţile în sine, ci de ceea ce cred despre acele
realităţi. Spaimele noastre sunt plămădite şi modelate în chiar mintea
noastră. De fapt, această întâmplare confirmă încă o dată ceea ce Bobinson
constatase în urma sperieturii pricinuite de urma de pe plajă, şi anume că
„teama de primejdie este de o mie de ori mai înspăimântătoare decât
primejdia însăşi. Povara îngrijorării este cu mult mai rea decât
nenorocirea pe care o aşteptăm".

Gândirea si stresul
Gândirea este unul dintre factorii interiori cu implicaţii complexe în geneza
stresului. Gândirea are un rol important în prelucrarea informaţiilor recep-
ţionate prin organele de simţ (văz, auz etc). Ea influenţează în mod
profund percepţia, atitudinea mentală şi întreaga noastră personalitate. 0
parte dintre gândurile care se nasc în conştiinţa noastră se subordonează
logicii şi raţiunii. Alte gânduri provin din prejudecăţi pe care ni le formăm
datorită lipsei de informaţii, a informaţiilor incomplete sau denaturate. Ne
vom opri asupra câtorva exemple de gândire iraţională, atitudini mentale
care predispun la o percepere stresantă a realităţii.
Generalizarea excesivă creează condiţii favorabile apariţiei stresului
cu toate că generalizarea, corect aplicată, este una dintre operaţiile
elementare ale gândirii fără de care nu am putea funcţiona. De exemplu,
de la realita-
Capitolul 6 - Factorii subiectivi ai stresului • 79

lua particulară a unei muşcături de câine, prin generalizare nejustificată, se


poate ajunge la concluzia că „toţi câinii sunt agresivi, periculoşi". Datorită
generalizării nejustificate, individul poate fi stresat continuu, trăind sub im-
periul fricii de câinii agresivi.
Filtrarea constă în eliminarea aspectelor pozitive ale unei situaţii şi pă-
strarea sau chiar amplificarea celor negative. De exemplu, după o zi de lucru
extraordinară în care un muncitor şi-a îndeplinit toate sarcinile cu brio, dar
a avut şi o scăpare măruntă, se va concentra exclusiv asupra acestei erori,
simţindu-se mizerabil, neputându-se bucura de realizările semnificative ale
muncii sale.
0 altă formă de gândire iraţională este autoblamarea. Când
seîntâmplă ceva rău, mă consider automat vinovat. De exemplu, am aflat
că ieşirea în oraş împreună cu prietenii a fost anulată şi, imediat, fără să
încerc să aflu mai multe informaţii despre motivele anulării, presupun că
schimbarea a intervenit din cauză că nimeni n-a vrut să-şi petreacă timpul
cu mine.
Polarizarea constă într-o tendinţă accentuată spre simplificarea ma-
terialului gândirii, spre reflectarea schematică a realităţii. Datorită acestei
forme de gândire iraţională, lucrurile sunt considerate ori bune, ori rele,
situaţiile sunt văzute ori în alb, ori în negru. Nu există cale de mijloc, nu
există nuanţe sau griuri intermediare. Realitatea este încadrată exclusiv în
două categorii extreme. De exemplu, un loc de muncă nu poate fi decât
ideal sau, dacă nu e ideal, e mizerabil. Mecanismul mental al polarizării este
înrudit cu cel al exagerării, acesta fiind o formă şi mai răspândită a
aceleiaşi deficienţe de gândire.
Un alt exemplu de gândire iraţională este fatalismul, sau convingerea
iraţională că, indiferent de dovezile contrare, lucrurile vor merge prost. De
exemplu, oricât de bine ai fi pregătit, vei pica examenul. întotdeauna te aş-
tepţi la ce e mai rău în dreptul tău. Obişnuinţa mentală de a vedea lucrurile
prin prisma deznodământului celui mai catastrofal este una dintre cele mai
păguboase deprinderi de gândire.
Egocentrismul, preocuparea excesivă cu propriile probleme, mai ales
cu aspectele negative, este o atitudine mentală nefastă în raport cu proble-
ma stresului. Prin bombardamentul cu reclame care creează false nevoi şi
80 • Fată în fată cu stresul

ne dirijează atenţia spre ceea ce nu avem, pentru a developa dorinţa de a


le dobândi, societatea consumatoristă accentuează şi alimentează această
tendinţă umană.

Simţământul controlului
Un alt factor psihologic care influenţează geneza stresului, la fel de important
ca percepţia, este aşa-numitul simţământ al controlului situaţiei. Cu cât o
situaţie este resimţită ca fiind mai necontrolabilă, cu atât va avea tendinţa
de a fi mai stresantă. Şi invers, cu cât simţământul că suntem stăpâni pe
situaţie este mai puternic, cu atât reacţia de stres va fi mai neînsemnată. 0
ameninţare reală şi conştientizată, chiar importantă, poate să nu fie
însoţită de reacţia de stres dacă persoana respectivă se simte în stare să
facă faţă ameninţării respective.

Un perim etru de siguran


ţă
O ilustraţie elocventă în acest sens ar fi, de bună seamă, starea mentală
în care se afla Robinson în cea de-a doua zi de după naufragiu. Cele două
incursiuni pe puntea corăbiei se arătaseră mai mult decât rodnice.
Recuperase o mulţime
de lucruri trebuincioase
pentru împrejurările cri-
tice în care era. Dar n-a
apucat să savureze prea
mult satisfacţia acestei
prime reuşite din care s-
a ales cu materiale,
unelte şi o mică rezervă
de hrană, toate esenţiale pentru supravieţuirea sa. Gânduri sumbre şi un
acut simţământ de nesiguranţă l-au năpădit pe măsură ce soarele cobora
spre apus. Deşi nu zărise nicio fiară sălbatică, nu putea şti
Capitolul 6 - Factorii subiectivi ai stresului • 81

dacă era în pericol sau nu. Insula părea plină de tot soiul de păsări, dar
toate îi erau necunoscute. întrebarea care cerea un răspuns fără amânare
era unde îşi va petrece noaptea. De fapt, nu avea prea multe variante.
Dintr-o pânză de corabie şi câţiva pari şi-a întocmit un cort în care a
adăpostit tot ce putea fi stricat de ploaie sau de căldura puternică a
soarelui. Apoi, a îngrămădit toate lăzile goale, scânduri şi celelalte lucruri
aduse de pe corabie, în jurul cortului, ca un fel de zid de apărare împotriva
oricărei încercări de atac din partea animalelor sau a oamenilor. Şi-a întins
o saltea, şi-a pus două pistoale la căpătâi şi s-a culcat, frânt de
oboseală.
Probabil, puţini dintre noi am fi închis ochii dacă ne-am fi aflat într-un
loc total necunoscut. Oricine a dormit măcar o dată în cort ştie cât de fragilă
este protecţia pe care ţi-o oferă. La fel de adevărat este însă că, atunci
când eşti cuibărit în interior, te simţi parcă în siguranţă. Probabil acelaşi
mecanism plus epuizarea fizică acumulată după o zi extrem de solicitantă
au funcţionat şi în cazul supravieţuitorului de pe insulă. Cert este că
Hobinson a dormit toată noaptea, buştean.

S tăpân u l tra ficu lu i


0 ilustraţie mai apropiată de experienţa zilelor noastre a rolului simţămân-
tului de control în apariţia reacţiei de stres ne este oferită de traversarea cu
autoturismul a străzilor aglomerate ale unei localităţi urbane. Riscurile reale
ale deplasării cu o maşină prin traficul aglomerat nu sunt stresante pentru
şoferii care se simt stăpâni pe volan şi pe maşina lor. în schimb, persoana
care stă pe scaunul din dreapta şoferului este, de regulă, mult mai stresată
decât dacă ar conduce ea însăşi autoturismul. Acest lucru se datorează toc-
mai rolului pe care îl joacă simţământul controlului în reacţia de stres.

D a că n u v in e m u n te le la M a h o m e d ...
Se spune că atunci când a fost solicitat să facă o dovadă a învăţăturilor
sale, profetul Mohamed a poruncit Muntelui Safa să vină la el. Fiindcă
muntele nu s-a conformat ordinului său, Mohamed a ridicat mâinile spre
înaltul cerului
82 • Fată în fată cu stresul

şi a exclamat: „Allah este plin de îndurare. Dacă mi-ar fi ascultat vorbele,


muntele arfi căzut peste noi şi ne-arfi nimicit. Aşadar, voi merge eu la munte
şi-i voi mulţumi lui Allah că s-a milostivit de noi."
întâmplarea ilustrează, în mod sugestiv, câteva aspecte ale soluţiilor
anti-stres. De multe ori, atunci când oamenii se confruntă cu stresori
redutabili, pot avea eşecuri datorită strategiei nerealiste pe care au ales-o.
într-adevăr, nu toate problemele se pot evita sau reduce la minim printr-o
acţiune directă asupra acestora. Nu toţi stresorii sunt modificabili, după cum
am văzut deja în capitolul anterior. Din fericire însă, chiar şi atunci când
diverşi factori stresori stau neclintiţi în faţa noastră, asemenea unor munţi,
avem la dispoziţie o paletă întreagă de strategii antistres care acţionează
asupra noastră, ca subiecţi expuşi la factori stresori.
Proverbul care a rămas până în zilele noastre spune că „dacă nu vine
muntele la Mahomed, va merge Mahomed la munte." Atunci când ne izbim
de stresori pe care nu-i putem controla, să ne aducem aminte că trebuie să
apelăm la strategiile specifice factorilor stresori nemodificabili.

R e e v a lu a re a s itu
ţie iaşi c o re c ta re a p e rc
ţieeip
Având în vedere rolul crucial pe care îl joacă percepţia realităţii în geneza
stresului, reevaluarea situaţiilor este un pas indispensabil şi de importanţă
majoră în contracararea stresului, în special în cazurile în care avem de-a
face cu stresori nemodificabili. Gândirea raţională este esenţială în
reevaluarea situaţiilor şi iniţierea conştientă a unui răspuns adecvat la
provocările vieţii.

U n exe m p lu d e o p tim ism


în primele zile de după naufragiu, Robinson a făcut incursiuni repetate pe
corabia avariată pentru a salva tot ce ar fi putut să-i fie de folos. Cu ocazia
celei de-a douăsprezecea vizite, în timp ce cotrobăia după lucruri utile în
cabinele goale, vremea s-a înrăutăţit brusc. Şi-a dat seama că ar fi fost
primejdios să mai zăbovească pentru a încărca pluta, ca în ocaziile
anterioare. Prudent, s-a mulţumit cu mărunţişuri/e pe care Ie-a putut lua
asupra sa şi a
Capitolul 6 - Factorii subiectivi ai stresului • 83

plecat în grabă, traversând cu greu distanţa până la ţărm. Vântul a urlat


toată noaptea. Dimineaţa, corabia nu mai era. Părea un prilej perfect
pentru a-şi plânge de milă, însă, în loc să dea curs lamentărilor, Robinson
s-a consolat cu gândul că nu pierduse nicio clipă şi luase tot ce se putea
lua. Mai mult, nutrea speranţa că valurile îi vor mai aduce, probabil, câte
ceva din epavă, ceea ce s-a şi întâmplat mai târziu. în rest, pur şi simplu a
refuzat să se mai gândească la corabie, lată o atitudine exemplară pentru cei
care vor să învingă stresul în orice împrejurare.

Beneficiileoptim ism ului


Persoanele optimiste experimentează un nivel mai scăzut de stres şi au ap-
titudini mai dezvoltate de a face faţă provocării. Deşi firele care leagă opti-
mismul de aceste beneficii pentru sănătate nu au putut fi încă desluşite în
mod satisfăcător, o explicaţie ar putea fi faptul că perspectiva pozitivă asu-
pra vieţii ne oferă posibilitatea de a contracara mai eficient situaţiile stre-
sante, aceasta, la rândul ei, ducând la reducerea efectelor stresului asupra
organismului.
Vestea bună este că pesimismul are leac, iar atitudinile negative pot fi
schimbate. Experienţa şi studiile făcute de psihologi arată că deprinderile
noastre mentale pot fi corectate. Cu toate că necesită timp şi perseverenţă,
transformarea monologului nostru interior, acel flux de gânduri care curge
necontenit prin mintea noastră, nu este atât de dificilă pe cât se consideră.
lată câteva exemple tipice de gânduri negativiste şi de modalităţi prin
care le putem da o turnură pozitivă:
Atunci când sunteţi tentat să gândiţi: „N-am mai făcut aşa ceva nicio-
dată"', faceţi un mic efort şi spuneţi „E o ocazie să învăţ ceva nou". în loc
să gândiţi „Nu am resursele necesare", încercaţi „Nevoia teînvaţă
săfiiinventiv". Când vi se pare evident că „Nu este suficient timp", e mult
mai indicat să gândiţi „ Va trebui să reevaluăm puţin priorităţile". Sau, în
loc de „E imposibil să meargă", „Aş mai putea încerca.". Şi în loc de „Nu
am pregătirea necesară", „ Voi găsi pe cineva care mă poate ajuta." etc.
84 • Fată în fată cu stresul

Inventarullui Robinson
Destul de curând după naufragiul pe insula pustie, eroul nostru a învăţat cea
mai simplă şi totodată cea mai benefică lecţie de viaţă. In timp ce se izbea
de tot felul de greutăţi şi se lupta cu piedici uneori insurmontabile, a avut
acea revelaţie eliberatoare care i-a dat posibilitatea de a trăi mulţumit, şi
chiar fericit, în ciuda vicisitudinilor sorţii.
Robinson s-a dovedit un as în ce priveşte reevaluarea situaţiilor şi s-a
ridicat la mare înălţime în ce priveşte abordarea oricărei probleme dintr-o
perspectivă optimistă. El a înţeles că, în ciuda izbitoarelor dovezi ale celei
mai amărâte existenţe din lume, condiţia sa avea în sine nu doar părţi ne-
gative, ci şi părţi pozitive şi că depindea de el să fie recunoscător pentru
cele din urmă.
După mai bine de un an de când valurile furioase l-au aruncat pe insulă,
după o îndelungată şi anevoioasă amenajare a unei locuinţe şi a
împrejmuirilor ei, Robinson şi-a făcut un inventar care poate servi drept
exerciţiu de urmat pentru fiecare om stresat. Punând în cântar toate cele
întâmplate şi măsurându-le
fără părtinire, Robinson
a constatat că, deşi
surghiunit pe o insulă
blestemată, era totuşi în
viaţă; deşi uitat de restul
omenirii, a fost singurul
salvat din naufragiu; deşi
rămas fără haine, i-a
fost dat să ajungă într-o
regiune cu climă caldă;
deşi izolat în sălbăticie, totuşi nu era sortit morţii prin înfometare sau
datorită fiarelor; deşi lipsit de tovărăşia unui suflet omenesc, descoperea
mâna providenţei divine în cele mai mărunte întâmplări. Experienţa
singuraticului de pe Insula Disperării, este mai mult decât pilduitoare prin
concluzia la care a ajuns: „ Totdeauna putem găsi prilej de îmbărbătare,
dacă izbutim, printr-o judecată dreaptă, să socotim binele şi răul şi să
alegem calea binelui".
Capitolul 6 - Factorii subiectivi ai stresului • 85

U n iz vo r d e s p eţăraşin s ta b ilita te
Credinţa religioasă este pentru foarte mulţi oameni un izvor inepuizabil de
putere spirituală care îi face în stare să reziste în situaţiile cele mai
stresante şi să treacă peste munţi de greutăţi. Momentele zilnice de
meditaţie, lectura unor cărţi care inspiră speranţă şi orice alte exerciţii
spirituale care nutresc valori nobile şi deschid o perspectivă mai largă şi
mai înaltă asupra vieţii vor întări capacitatea de a face faţă cu mai multă
seninătate datoriilor şi provocărilor de zi cu zi, precum şi stresului
existenţial. Consolidaţi acele convingeri spirituale şi religioase care vă
conferă linişte sufletească şi încredere. Pătrunderea rosturilor mai adânci
ale vieţii şi lumii constituie un redutabil scut antistres şi conferă stabilitatea
şi echilibrul atât de necesare unei vieţi fericite.

C irc u m s taţen e x te rio a re s a uţiuonpe p e rs o nă a l


într-un anumit sens, viaţa este un şir de litere al căror înţeles nu se ascunde
în ele însele, ci în cel care le citeşte. întâmplările mărunte ale fiecărei zile,
ca şi evenimentele de răscruce ale vieţii, pot fi privite într-o lumină pozitivă
sau, dimpotrivă, într-una sumbră. în ultimă instanţă, depinde de alegerea
noastră dacă vom cultiva o atitudine constructivă şi ne vom forma o gândi-
re pozitivă. 0 astfel de perspectivă ne va scuti nu doar de accidente grave,
ci ne va proteja în numeroase situaţii stresante care altfel ne-ar împovăra
sufletul fără rost.
Dacă aveţi tendinţa de a vedea lucrurile în negru, să nu vă aşteptaţi să
deveniţi optimist peste noapte. Totuşi practicarea perseverentă a gândurilor
pozitive vă va îmbunătăţi perspectiva. Cu timpul, monologul dvs. interior va
include tot mai puţine elemente evocatoare de stres şi mai multe gânduri
de încurajare. Pe măsură ce conţinutul mental va fi mai optimist, răspunsul
la stresul cotidian va fi tot mai realist si mai constructiv.
7 S tre s u l in te rp e rs oStresul
n adel
izolare şi al comunicării defectuoase

R
obinson Crusoe a ajuns unde a ajuns în niciun caz pentru că
ar fi fost genul de om căruia să-i fie teamă de provocări. De
fapt, el corespunde din plin profilului aventurierului incorigibil,
dispus să dea piept cu pericolele de orice fel de dragul cunoaşterii de
locuri şi experienţe noi. Singurătatea ar fi probabil ultimul lucru faţă
de care
l-am putea bănui că ar
fi vulnerabil. Totuşi
mărturisirile făcute pe
parcursul anilor de

singurătate, la fel ca şi
faptele sale, ne
demonstrează cu priso-
sinţă cât de
mistuitoare poate fi
singurătatea chiar şi
pentru aceia dintre oa-
meni care par făcuţi să
îndure privaţiunile cele
mai dure.
Prima mare durere care l-a lovit imediat după naufragiu a fost
provocată de constatarea că pământul unde debarcase, mânat de
soarta potrivnică, era înconjurat de ape nesfârşite care puteau să-l
despartă pentru totdeauna de tovărăşia oamenilor. Ultima mare dorinţă,
după a cărei împlinire a tânjit în toţi acei aproape treizeci de ani de exil
în sălbăticia pustie, a fost să-şi găsească un suflet care să-i ţină
companie.
90 • Fată în fată cu stresul

Indiferent de vârstă sau clasa socială, comunicarea joacă un rol funda-


mental în viaţa oamenilor. Comunicarea răspunde unor nevoi practice, fizice,
psihologice, sociale şi spirituale. în timp ce comunicarea adecvată ajută la
menţinerea unor relaţii interpersonale constructive, comunicarea defectuoa-
să măreşte încărcătura de stres a vieţii şi poate duce uneori la adevărate
dezastre.

C om panie contra cost


Dacă relaţiile şi comunicarea interpersonală ar putea fi procurate contra cost,
aşa cum se cumpăra roşiile sau cartofii la piaţă, fără îndoială că Robinson
nu ar fi ezitat nicio clipă să-şi cheltuiască tezaurul de monede recuperate de
pe epava gata să se scufunde. Pare de domeniul imaginaţiei, dar, dintr-un
reportaj publicat cu mulţi ani în urmă în revista Newsweek, aflăm că în
cartierul Kensington din San Francisco a existat o „cafenea" numită
Conversaîion, unde clientela putea să cumpere, pentru opt dolari ora, în
primul rând un „pahar de vorbă", pe lângă subînţeleasa, dar facultativa,
ceaşcă de cafea. Compania avea douăzeci de angajaţi a căror aptitudine
primordială era că ştiau şi le plăcea să discute cu oricine. Dick Braunlich,
patronul localului, a declarat că nu a angajat psihologi cu pregătire, ci pur
şi simplu pe acei oameni care i s-au părut inimoşi, deschişi, comunicativi.
Dacă pe insula lui Robinson s-ar fi găsit o astfel de cafenea, putem fi siguri
că eroul lui Defoe ar fi fost nelipsit şi ar fi fost dispus să plătească orice
sumă, indiferent cât de piperate ar fi fost preţurile, pentru porţia zilnică de
taclale.

N im eni nu e im un ia stresul singur


ătăţii
Candidaţii cu şansele cele mai mari la titlul de campioni ai singurătăţii ar
trebui căutaţi probabil printre oamenii de ştiinţă sau oamenii de cultură.
Favoriţi sunt în special acei cercetători care, datorită faptului că-şi trăiesc
viaţa retraşi printre rafturile cu cărţi sau dosare prăfuite şi mucegăite, sunt
numiţi „şoareci de bibliotecă". Poate am cunoscut intelectuali a căror pasiune
unică este studiul şi pentru care arhiva şi documentele par să ţină loc de
Capitolul 7 - Stresul interpersonal • 91

hrană, apă şi chiar de oxigen, care lasă impresia că ar fi imuni la singurătate,


dar probabil n-ar trebui să ne lăsăm înşelaţi aşa uşor de aparenţe, lată o
mărturie exprimată de Gabriel Liiceanu, o personalitate ce aparţine în mod
icprezentativ lumii discrete a cărţilor şi culturii, care eîn măsură să
dezmintă această aparenţă: „Fiecare om îşi alcătuieşte, de-a lungul vieţii,
un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui
edificiu, de mâna aceea de oameni pe care i-a iubit fără rezerve, fără
umbră. Aceşti oameni . reprezintă stratul de protecţie care ne ajută să
trecem prin viaţă. Fiecare om face faţă la ce i se întâmplă pentru că este
protejat în felul acesta... Fără acest zid de fiinţe iubite care ne înconjoară,
nu am fi buni de nimic. Ne-am destrăma ... sau ne-am pierde, ne-am rătăci
pur şi simplu în viaţă."

Mărturisirea unui R obinson m odern


Cât de rară, adică inexistentă, este această specie a celor imuni la
singurătate ne demonstrează încă un caz celebru. Cari Willis Jackson,
născut în 20 mai 1923într-o localitate din Massachusette, a absolvit
Universitatea de stat din I lorida la profilul istorie. După un masterat în
biblioteconomie, a început o carieră de excepţie ca bibliotecar. Jackson era
foarte cunoscut pentru pasiunea sa intensă pentru navigaţia cu ambarcaţiuni
uşoare. în 1978, şi-a îndeplinit visul de o viaţă, de a traversa de unul singur
Oceanul Atlantic. A reuşit să facă acest lucru în cincizeci şi una de zile, la
bordul iahtului numit „Caria Mia". La întoarcere, curajosul navigator a avut
parte de o primire triumfală.
Merită evidenţiate cel puţin două aspecte profund semnificative care, fie
explicit, fie implicit şi subtil, vorbesc ambele cu elocvenţă deplină despre cât
de insuportabil poate să fie stresul singurătăţii chiar şi în cazul oamenilor
care, prin preocupări, motivaţii şi structura personalităţii, par rezistenţi la
condiţiile aspre ale izolării sociale. Primul aspect este declaraţia navigato-
rului însuşi: „Singurătatea din a doua lună a fost aproape un supliciu. Mă
ştiusem dintotdeauna un om care n-are nevoie de nimeni, însă am
descope-nt că viaţa nu are niciun sens dacă n-ai pe nimeni alături de tine.
Am fost copleşit de nevoia concretă de a vorbi cu cineva: cu o fiinţă reală,
vie, cu un om în carne si oase."
92 • Fată în fată cu stresul

Al doilea, este numele iahtului cu care a traversat Atlanticul: „Caria Mia",


după numele fiicei sale Caria.

Tratam entul
ăcerii
t
Academia West Point este una dintre cele mai renumite instituţii de învă-
ţământ militar din toată America. Regulamentul din campus este extrem de
strict. Academia are propria comisie de onoare care judecă asemenea unui
tribunal militar, conform celor mai severe norme militare, toate cazurile dis-
ciplinare. De altfel, faima Academiei West Point este legată în special de o
pedeapsă specială, aplicată pentru anumite încălcări ale conduitei militare.
Cadetul găsit vinovat de către comisia de onoare primeşte aşa-numitul
„tratament al tăcerii". în condiţiile cinic de aspre ale acestei pedepse
inumane, majoritatea cadetilor condamnaţi au demisionat. Şi nu este de
mirare. în primul rând, cadetul este transferat la o companie în care se
aplică un regim foarte dur. în al doilea rând, e obligat zi de zi să mănânce
singur, la o masă pentru zece inşi. în al treilea rând, este cazat tot singur
într-un dormitor separat. în sfârşit, nimeni nu are voie să-i vorbească. De
fapt, sub ameninţarea represaliilor foarte aspre, colegii sunt obligaţi să-i
ocolească chiar şi privirea.
James Pelosi, unul dintre cei mai respectaţi cădeţi din compania sa şi un
candidat cu şanse reale pentru a fi numit în respectata Comisie de Onoare
a Academiei, a fost unul dintre foarte puţinii cădeţi din istoria şcolii militare
de la West Point care a absolvit şcoala după ce a fost supus tratamentului
tăcerii. Dar cu ce preţl în timpul celor 19 luni de izolare, Pelosi a slăbit 14
kilograme şi s-a luptat cu cele mai teribile simţăminte. Ştiindu-se nevinovat,
a perseverat cu un stoicism nemaiîntâlnit şi, în cele din urmă, a absolvit
primindu-şi binemeritata diplomă în anul 1973.

C o n secin
ţele m ed ica le ale stresu luării
i izo l
Cercetările medicale au scos la iveală de mai mulţi ani faptul că mortalita-
tea prin boală coronariană a persoanelor peste 25 de ani, divorţate, văduve
sau necăsătorite este mai mare decât la persoanele căsătorite de aceeaşi
Capitolul 7 - Stresul interpersonal • 93

■ iisiă. în mod deosebit, lucrările dr. James J. Lynch au avut darul de a


.iiiage atenţia cercurilor medicale asupra consecinţelor deosebit de grave
pe care le poate avea singurătatea şi asupra rolului terapeutic al comunicării
micrpersonale verbale şi neverbale.
în ultimele două decenii, au apărut multe alte studii care au pus în
nvidenţă şi alte riscuri corelate cu izolarea socială. Persoanele divorţate,
indiferent de vârstă, au o probabilitate mai mare de a face cancer pulmonar
decât persoanele căsătorite. Riscul de a suferi un atac vascular cerebral cu
paralizie consecutivă este şi el mai mare la persoanele divorţate. în general,
:;u pare că persoanele lipsite de un cerc de sprijin familial şi social prezintă
nuMO>fiBESa8«gr- ..i^S-ljr^T-t^ocTPT^T--^^
t

James J. Lynch - dialogul ca elixir al vieţii


H
în anii 1965-1966, un tânăr cercetător pe nume James J. Lynch lucra în laboratorul
experimental de la Facultatea de Medicină a Universităţii „Johns Hopkins", sub îndrumarea
lui W. Horsley Gantt, ultimul dintre americanii care au studiat cu marele savant rus Ivan Pavlov.
M Concomitent, Lynch a început să predea cursuri de psihiatrie la Facultatea de Medicină a

$ Universităţii „Johns Hopkins". ,


Pe parcursul cercetărilor efectuate împreună cu echipa din care făcea parte, el a
observat că prezenţa oamenilor avea o influenţă foarte puternică asupra aparatului
cardiovascular al animalelor de laborator. A remarcat, de exemplu, că tensiunea arterială a
unui câine putea să scadă cu 50% dacă acesta era mângâiat de personalul uman. Studiile
publicate pe această temă n-au fost însă remarcate imediat de comunitatea ştiinţifică.
Lumea medicală era prea entuziasmată de cuceririle modelului mecanicist, care repurtase un
succes imens prin reuşita transplantului de inimă efectuat de dr. Christian Barnard în Africa
de Sud.
Următorul pas al cercetărilor a fost monitorizarea funcţiilor cardiovasculare ale subiecţilor
umani. Urmărirea pe tot parcursul zilei a pacienţilor cu boli de inimă a dus la descoperirea
faptului că prezenţa umană şi interacţiunile dintre pacienţi şi aparţinătorii lor sau personalul ;
medical au un impact deosebit de puternic asupra ritmului bătăilor inimii şi asupra valorilor
tensiunii arteriale. Un aspect cu totul neobişnuit a fost observat în secţia de traumatizaţi
comatoşi. Contactul fizic dintre mâna medicului şi mâna unui astfel de pacient inconştient
determina o reacţie imediată a funcţiei inimii, tradusă prin modificarea frecvenţei pulsului
pacientului.
în continuare, cercetările dr. Lynch s-au focalizat şi mai mult asupra studiului consecinţelor
medicale ale singurătăţii şi au urmărit să trezească atenţia cercetătorilor şi a publicului
cu privire la importanţa acestui subiect. Dr. Lynch a aprofundat timp de aproape patru
. decenii mecanismele prin care singurătatea contribuie la o creştere accentuată a riscului
{ de îmbolnăvire prin boală coronariană. Studiile sale de pionierat au evidenţiat faptul că
{ dialogul dintre oameni acţionează ca un elixir al vieţii. El a mai »(continuare la pagina 94)
94 • Faţă în faţă cu stresul

un risc de moarte prematură de 2-3 ori mai mare faţă de cei care au legături
sociale puternice. De altfel, cei mai mulţi oameni preferă să întreţină
relaţii nesatisfăcătoare sau chiar conflictuale, decât să accepte
singurătatea.
Rezultatele cercetărilor acumulate de-a lungul anilor au arătat, în mod
consecvent, că mortalitatea mai mare caracteristică perioadei imediat urmă-
toare decesului soţului sau soţiei este cel puţinîn parte datorată stresului. în
multe studii, riscurile acestei perioade sunt mai accentuate la bărbaţi decât
la femei. Cercetătorii sunt de părere că acest lucru se datorează pierderii
sprijinului social, respectiv incapacităţii de a face faţă stresului.

» (continuare de la pag. 93) arătat că o comunicare defectuoasă poate contribui la apariţia


celor mai diverse tulburări medicale, printre care se numără: migrena, sincopa vaso-vagală,
disautonomia, hipertensiunea arterială şi boala coronariană. Dr. Lynch a descoperit şi lansat
o nouă abordare terapeutică care poartă numele de „Terapie psihofiziologică
interpersonală". Această terapie contribuie la reducerea şi eliminarea tulburărilor medicale
care sunt exacerbate
, de comunicarea defectuoasă.
ţi James J. Lynch a scris mai multe cărţi bazate pe cercetările sale şi ale colaboratorilor
săi. Prima dintre ele, intitulată Inima zdrobită: Consecinţele medicale ale singurătăţii, a
văzut lumina tiparului în anul 1977, la editura Basic Books. Volumul a fost remarcat de mai
mult de douăzeci de programe de televiziune americane şi internaţionale, de zeci de reviste
şi ziare,
ii printre care şi publicaţiile People, Time şi Newsweek. Cartea a fost tradusă în zece limbi. A
doua carte, Limbajul inimii: Corpul omenesc în dialog, a fost publicată în 1985, la aceeaşi
|J editură. A treia lucrare, publicată în anul 2000, poartă titlul Un strigăt neauzit: Noi descoperiri
despre consecinţele singurătăţii. Dr. Lynch este de asemenea coautor la alte trei cărţi şi
peste zece capitole scrise în diverse manuale de medicină. Dr. James J. Lynch a publicat
peste o
| sută de studii ştiinţifice în reviste medicale de specialitate.
Din 1976, dr. Lynch a fost avansat ca profesor universitar la catedra de psihiatrie a Facul-
tăţii de Medicină a Universităţii statului Maryland. Din 1976 până în 1989, a condus
Centrul de Studii de Psihofiziologie Umană al aceleiaşi facultăţi.
Contribuţia sa la mai buna înţelegere a legăturii dintre stress şi bolile cardiovasculare a
fost recunoscută şi apreciată de specialişti şi de opinia publică. Dr. J. Lynch a fost distins cu
premiul „Outstanding Psychologist", acordat de Asociaţia Psihologilor din statul Maryland. De
asemenea, a primit Medalia Pavloviană pentru Cercetare Excepţională din partea Societăţii
Pavloviene Nord Americane. Dr. James Lynch este membru al comitetului Institutului American
al Stresului şi lucrează în Secţia de Reabilitare Cardiacă a Spitalului Sinai, din Baltimore. De
asemenea, este directorul „Life Care Health Associates" o instituţie medicală privată din
Towson, statul Maryland, SUA.
In prezent locuieşte în apropiere de Baltimore împreună cu soţia sa Eileen şi îmbină
practica medicală cu pasiunea pentru scris.
|l__________ _____-___„ __ ~___...m,m,-,ti-m-j«a». ■ »Vr-.............:.«--.

Capitolul 7 - Stresul interpersonal • 95

Su rogate pentru stresul singu


ătăţiir
Amărăciunea singurătăţii lui Robinson răzbate şi din felul în care se
raportează la câinele său. Era înduioşat de credincioşia cu care l-a slujit
mulţi ani de zile. Era mulţumit de faptul că făcea tot ce-iporuncea, aducea
tot ce-i cerea,
îl ajuta la vânătoare şi,
desigur, îi ţinea, într-un

m,... fel aparte, de urât. însă


Robinson îşi trădează
încă o dată durerea din
ce în ce mai sfâşietoare
în cuvintele următoare:
„Un singur lucru nu l-am
putut învăţa niciodată:
să-mi vorbească!"
în singurătate, foamea de
vorbe omeneşti poate deveni atât de acută, încât omul încearcă să şi-o
potolească cu cele mai penibile surogate. Atunci când a constatat că pe
insulă cuibăreau mulţi papagali, Robinson a capturat unul, dându-i şi
nume: Poli. Mânat de aceeaşi nevoie de a umple golul singurătăţii, s-a căznit
şi a reuşit să-şi înveţe papagalul să vorbească. Era şi acesta un mod de a-
şi îndulci amarul singurătăţii.

C ercul de sprijin
I xistenţa unui cerc de sprijin poate contribui din plin la menţinerea echilibrului
(imoţional şi constituie un tampon indispensabil în faţa stresului cotidian.
I iecare om are nevoie de un grup de persoane la care să poată apela când
se simte demoralizat sau descurajat. Acest sprijin emoţional poate veni din
partea familiei, a prietenilor sau a altor persoane cu care individul
împărtăşeşte anumite preocupări sau convingeri.
Persoanele care se implică activîntr-un grup specializat-cum ar fi diver-
se cluburi, asociaţii, organizaţii de ajutor reciproc etc. - trec mai uşor peste
crizele care intervin în viaţa personală. Multe dificultăţi reale sau
îngrijorări
96 • Fată în fată cu stresul

aparent insurmontabile se risipesc ca ceaţa, la o simplă discutare a lor cu


o persoană de încredere. Un sfat simplu, câteva idei sau sugestii venite
din partea cuiva, care poate judeca situaţia cu mintea mai limpede, pot
revela o perspectivă nouă şi inspiră curajul necesar pentru o confruntare
eficientă cu provocările vieţii.

Robinson âştigă
c un tovar
ăş
Niciunul dintre înlocuitorii încercaţi de Robinson nu i-a putut stinge adânca
nevoie de părtăsie cu cineva asemenea lui. Aşa s-a aprins în mintea lui
planul, nu lipsit de hazard,

âi^ de a captura un sălbatic pe


care să şi-l apropie şi să şi-l facă tovarăş. Acest vis i s-a împlinit în
persoana lui Vineri, care i-a fost mult mai mult decât o slugă. Profitând
de inteligenţa lui nativă, Robinson I-a învăţat să vorbească limba engleză şi
astfel, după atâţia ani de tăcere, a avut din nou un suflet cu care să
converseze. Legătura lor a fost pecetluită de primejdiile de moarte din care
au scăpat împreună şi s-a dovedit suficient de puternică pentru a-l
determina pe Vineri să-şi urmeze stăpânul chiar şi în Europa.
Maica Tereza a spus: „Singurătatea este lepra lumii moderne." Balsamul
pentru alinarea acestei teribile boli a fost extrem de scump şi greu de procurat
pentru Robinson, însă majoritatea dintre noi îl avem la îndemână.
Capitolul 7 - Stresul interpersonal • 97

S tresul rela
ţional
Rupturile, deteriorarea sau caracterul vicios al relaţiilor interpersonale par să
fie cea mai importantă sursă de stres. Specialiştii apreciază că ruperea unei
relaţii romantice intime şi decesul unui membru al familiei sunt două dintre
cele mai frecvente cauze ale stresului psihologic şi social al adulţilor. Alţi
stresori relaţionali frecvent întâlniţi sunt: certurile şi neînţelegerile din
cuplul marital, tensiunile şi conflictele dintre părinţi şi copii, relaţiile
concurenţiale cu colegii de muncă, hărţuirea sexuală, abuzul fizic sau
psihic etc.

Com unicarea este un proces com plex


Multe dintre problemele care intervin în comunicarea interpersonală se
datorează faptului că oamenii sunt prea puţin conştienţi de caracterul
complex al acestui proces. Comunicarea presupune existenţa pe de o parte a
transmiţătorului, numit şi „sursă", adică a persoanei care iniţiază
comunicarea şi transmite mesajul, iar pe de altă parte a receptorului, numit
şi „destinatar", adică a persoanei care recepţionează mesajul. Mesajul sau
informaţia transmisă între cele două puncte în timpul procesului
comunicării suferă mai multe transformări sau „traduceri", chiar dacă
emiţătorul şi receptorul folosesc aceeaşi limbă. Orice mesaj implică o
codificare a semnalelor transmise din partea sursei şi o decodificare din
partea destinatarului. în realitate, comunicarea este bidirecţională, iar
rolurile jucate se schimbă alternativ, destinatarul devenind sursă şi
invers.

Lim baj verbal


şi neverbal
Un alt aspect - uneori evident, alteori trecut cu vederea în practica comunicării
- este faptul că mesajele se transmit prin intermediul mai multor limbaje.
Cunoaştem comunicarea cu ajutorul cuvintelor, adică limbajul verbal. La
acesta, se adaugă limbajele neverbale: limbajul expresiilor feţei (mimica),
limbajul corporal (postura şi mişcările părţilor corpului), limbajul proxemic
(distanţa fizică dintre emiţător şi destinatar). Un al aspect extrem de impor-
lant este limbajul paraverbal, care se referă la caracteristicile neverbale ale
98 • Faţă în faţă cu stresul

vocii (tonalitatea şi inflexiunile vocii, ritmul vorbirii, intonaţia, pauzele dintre


cuvinte etc).

B a rie reîn c o m u n ic a re
Comunicarea poate fi perturbată de existenţa unor bariere sau deprinderi
vicioase care pot afecta fie codificarea, fie decodificarea mesajului. Recep-
ţionarea corectă a mesajului poate fi influenţată de factori fizici (zgomot de
fond, mirosuri, lumini etc.) sau psihici (stare de dispoziţie proastă, oboseală,
capacitate de concentrare scăzută etc), numiţi în general „zgomot". în
acest sens, este foarte important mecanismul de feedback, prin care
destinatarul îi confirmă sursei înţelegerea mesajului recepţionat.

C a u z e fre c v e n te a le c o m
ării
u ndice fe c tu o a s e
Una dintre cauzele importante ale comunicării defectuoase se regăseşte în
modul neadecvat în care interpretăm comportamentul celorlalţi.
Cercetătorii au identificat mai multe erori de percepţie care ne determină să
atribuim, în mod nejustificat, intenţii unor fapte ale celor cu care
interacţionăm.
Cercetările făcute de psihologi au arătat că oamenii înclină să acorde
mai mare importanţă informaţiilor negative decât celor pozitive. De exemplu,
angajatorii care examinează candidaţii pentru o anumită slujbă au tendinţa
de a descalifica persoanele care îşi recunosc anumite puncte slabe, chiar
dacă, în ansamblu, candidatul prezintă foarte multe trăsături pozitive.
Comunicarea eficientă necesită un efort pentru a nu trece cu vederea
trăsăturile favorabile şi a controla tendinţa de a-i judeca pe ceilalţi doar prin
prisma unor defecte, în special atunci când acestea nu sunt
semnificative.
Prin natura sa, omul este predispus să remarce, în primul rând sau în
exclusivitate, aspectele cele mai evidente ale comportamentului unei
persoane, în general, simţurile sunt impresionate de stimulii mai puternici
sau repetitivi. Problema este că elementul evident al unui fenomen sau
comportament nu este în mod obligatoriu singurul sau cel mai important.
Această eroare ne
Capitolul 7 - Stresul interpersonal • 99

poate face de exemplu ca, în cazul unui conflict între doi copii, să atribuim
vinovăţia, în mod superficial, celui care a început să lovească, trecând cu
vederea factorii mai puţin evidenţi, care ar fi putut conduce la izbucnirea
conflictului respectiv.
0 altă greşeală cu urmări negative asupra comunicării este
cramponarea de prima impresie pe care ne-am format-o despre cineva. Se
întâmplă deseori să etichetăm oamenii în funcţie de impresia pe care ne-
am făcut-o în momentul când i-am cunoscut. în măsura în care nu
corespunde cu realitatea, prima impresie poate să închidă sau să reducă în
mod drastic şansele pentru o comunicare reală, constructivă. Trebuie să fim
conştienţi de această tendinţă şi să facem efortul de a rămâne deschişi
pentru a ne schimba părerea despre cei cu care venim în contact, ori de
câte ori este cazul.
0 altă obişnuinţă care subminează comunicarea constructivă şi poate
contribui la distrugerea unor relaţii este folosirea fără discernământ a gene-
ralizărilor. Exprimări cum ar fi, de exemplu, „Niciodată nu eşti mulţumit(ă)"
sunt contraproductive, pentru că acuză persoana în sine, provocând de cele
mai multe ori o atitudine de apărare .şi îi îndepărtează pe interlocutori de
soluţie.

R a p o rta re a e x civă
lu sla p ro p riile v a lo ri
Presupunerea că toţi ceilalţi simt, gândesc şi reacţionează la fel ca noi
înşine poate să dea naştere la multe neînţelegeri şi stres. De exemplu,
dacă cuiva i-a plăcut o glumă mai piperată, nu înseamnă în mod necesar
că gluma aceea îi va face la fel de multă plăcere şi colegului său. De fapt,
s-ar putea chiar ca acesta să se simtă ofensat. Nu întotdeauna gândim şi
simţim la fel ca cei din jurul nostru. De fapt, toţi suntem diferiţi - uneori
într-o măsură mai mică, alteori diferenţele sunt majore. Pentru evitarea
stresului datorat acestor presupuneri inexacte, trebuie să conştientizăm
diferenţele dintre noi şi ceilalţi şi să găsim modalităţi cât mai sigure de a
descoperi felul cum gândesc sau simt.
100 • Fată în fată cu stresul

Ciocnir ea civiliza
ţiilor
Contactul dintre Robinson şi Vineri este o adevărată parabolă, la scară
redusă, a ciocnirii dintre civilizaţii. De-a lungul istoriei, aceste confruntări
au creat situaţii complexe, provocatoare şi, din nefericire, de cele mai
multe ori, devastatoare pentru una dintre părţi. Dacă s-ar fi lăsat dominat
de impactul informaţiilor negative, şi e suficient să ne gândim pe moment la
apartenenţa lui Vineri la ginta canibalilor, Robinson ar fi refuzat orice apropiere
de nişte barbari cu obiceiuri atât de abominabile. Totuşi reuşeşte să
treacă în mod salutar un examen pe care mulţi dintre noi, cei de astăzi,
probabil l-am pica. Mânat

presionat şi a fost bucuros să-i descopere şi o mulţime de trăsături


sufleteşti pozitive.
Dorinţa de comunicare şi inteligenţa amândurora i-au ajutat să treacă
destul de repede bariera limbii. Robinson s-a dovedit un profesor ingenios,
iar Vineri, un elev receptiv şi silitor.
Este interesant de observat şi semnificativ, din punctul de vedere al co-
municării autentice, modul în care s-au ajustat valorile, obiceiurile şi chiar
gusturile radical diferite ale celor doi locuitori ai Insulei Deznădejdii. Robin-
Capitolul 7 - Stresul interpersonal • 101

son îi oferă haine, pe care Vineri le acceptă bucuros. Hobinson îi impune


categoric lui Vineri să renunţe la canibalism, ceea ce acesta acceptă fără
crâcnim. Cu toate că relaţia dintre cei doi este evident inegală, Hobinson
face dovada unei nobile disponibilităţi, având în vedere că ar fi putut să-şi
impună autoritatea în mod absolut. Hobinson înţelege că Vineri are un
stomac de canibal şi face toate demersurile inteligente necesare pentru a-
l ajuta, progresiv, nu numai să adopte alte feluri de mâncare, dar şi să se
bucure de savoarea noului regim alimentar, gătindu-i tot felul de bunătăţi,
după cum se pricepea el mai bine.
0 altă diferenţă ieşită la iveală, a cărei rezolvare mi se pare demnă
de remarcat, a fost în ce priveşte consumul de sare. Vineri a fost foarte
mirat văzându-l pe Hobinson că pune sare în toate bucatele. S-a
încumetat să-i arate că nu era bună, luând puţină sare pe limbă şi
scuipând-o apoi cu o grimasă şi clătindu-şi gura cu apă proaspătă.
Hobinson a luat nişte carne nesărată şi, prefăcându-se că o scuipă, i-a
arătat ce credea el -că nu e bună fără sare. Dar Vineri nu s-a lăsat
convins în această privinţă şi a continuat să mănânce fără sare sau foarte
puţin sărat. Hobinson, stăpânul, a acceptat această preferinţă a servului
său.

Stresul com unic


ării paradoxale
Comunicarea paradoxală apare atunci când se transmit simultan două mesaje
care sunt de fapt incompatibile. Una dintre cele mai frecvente forme sub care
npare comunicarea paradoxală este solicitarea imperativă a unui
comportament spontan. Există expresii aproape banale care, în esenţă, sunt
conflictuale, de exemplu: „Fii spontan" sau „Nu lua în seamă ce ţi-am
spus".
0 altă cauză a mesajelor conflictuale este disocierea dintre mesajul
transmis prin limbajul verbal şi celelalte canale, neverbale. De exemplu, un
părinte îi spune (verbal) copilului care a greşit că nu este supărat pe el, în
timp ce mimica, limbajul corporal sau tonul vocii trădează o altă atitudine
şi alte emoţii. Ordinele paradoxale creează aşa-numita situaţie de „dublă
constrângere", în care receptorul mesajelor este pusîntr-o dilemă insolvabilă.
Indiferent cum ar proceda, nu poate să satisfacă ambele aşteptări
exprimate
102 • Fată în fată cu stresul

prin cele două căi. Situaţiile persistente de „dublă constrângere" au un


efect extrem de perturbator, putând duce individul într-o stare de confuzie
mentală. Unii autori consideră că „dubla constrângere" ar fi un factor
cauzal implicat în schizofrenie. în orice caz, comunicarea paradoxală stă
la baza multor conflicte familiale şi reprezintă o sursă extrem de nocivă de
stres relaţional. Tendinţa de a transmite mesaje contradictorii pare să se
accentueze în situaţii critice.

C om unicarea eficient
ă
Relaţiile interpersonale sunt o sursă importantă de stres, dar sunt şi una
dintre cele mai bogate resurse pentru contracararea stresului. Din fericire,
comunicarea eficientă şi constructivă se poate învăţa, respectiv corecta sau
reînvăţa. Multe dintre „războaiele" interpersonale, multe dintre
neînţelegerile dintre oameni şi, implicit, o mare parte din stresul cumplit şi
devastator de care sunt însoţite pot fi prevenite sau aplanate dacă relaţiile
interpersonale sunt privite cu seriozitate, făcându-se eforturi perseverente
pentru cultivarea aptitudinilor de comunicare.

Tim p potrivit
Una dintre cele mai banale erori care poate avea repercusiuni serioase
asupra calităţii comunicării este momentul în care aceasta se derulează. De
cele mai multe ori, discutarea unor chestiuni spinoase apărute în relaţiile
dintre oameni se face la voia întâmplării, fără grija alegerii momentului celui
mai potrivit. Dacă, de exemplu, copiii din scara blocului tocmai v-au spart
parbrizul maşinii parcate în spatele blocului, nu este prea înţelept să
sunaţi la uşa părinţilor până ce focul mâniei nu vi s-a potolit. Comunicarea
eficientă are nevoie de un timp de calitate şi este favorizată de
abordarea fără patimă a subiectului propus spre discutare. Evitaţi
discutarea problemelor sensibile cu copiii, soţul sau soţia, când sunteţi
prea obosit, iritat sau sunteţi presat de timp.
Capitolul 7 - Stresul interpersonal • 103

M esaje de tip
„eu" sau„tu"
De multe ori, conflictele apar datorită faptului că persoanele implicate nu
ştiu să-şi exprime nemulţumirile sau criticile într-un mod constructiv. De
obicei, atunci când îşi exprimă simţămintele şi emoţiile negative, majorita-
tea oamenilor au tendinţa de a-i blama pe ceilalţi pentru ceea ce simt. De
exemplu: „Mă scoţi din sărite când îţi laşi camera în dezordine". Din cauza
familiarizării cu acest şablon de exprimare, rareori ne dăm seama de natura
acuzatoare a mesajelor de acest tip. în realitate, ele nu fac altceva decât să
transfere responsabilitatea pentru propriile emoţii asupra celuilalt. Aproape
automat, persoana care a primit mesajul va simţi nevoia să se disculpe.
0 metodă uzuală recomandată de specialişti pentru exprimarea construc-
tivă a sentimentelor negative este aşa-numitul mesaj de tip „eu" sau expri-
marea la persoana I. Aceasta îi permite vorbitorului să-şi exprime reacţia la
comportamentul celuilalt fără a aduce atingere valorii personale a celuilalt,
fără a judeca persoana celuilalt. Comunicarea constructivă a sentimentelor
negative presupune să ne asumăm deschis emoţiile respective şi să le
exprimăm în mod clar şi direct. Ace'st lucru se realizează prin convertirea
mesajelor de tip „tu", cum am văzut în exemplul de mai sus, în mesaje de
tip „eu": „îmi ies din fire când îţi laşi camera în dezordine". în timp ce prima
formulare are o tentă acuzatoare, fiind exprimată la persoana a ll-a {„Tu
mă scoţi din sărite..."), a doua descrie propria emoţie printr-o exprimare la
persoana I („Eu îmi ies din fire..."). în loc săîi spunem celuilalt „Vorbeşti prea
mult", putem folosi o exprimare descriptivă de genul „Mă simt frustrat când
nu-mi dai ocazia să spun şi eu ce mă frământă".
Scopul acestui tip de mesaje este de a exprima sentimentele vorbitorului,
de a indica sau descrie un comportament deranjant şi de a arăta consecinţele
comportamentului respectiv asupra vorbitorului. De exemplu: „Mă enervez
când te scoli tîrziu, pentru că, aşteptându-te, risc să nu ajung nici eu la
timp la serviciu."
De asemenea, pentru a vă asuma limpede responsabilitatea asupra emo-
ţiilor sau afirmaţiilor proprii, evitaţi termenii imprecişi sau voalaţi, cum ar
fi, „noi" sau „unii" şi, de asemenea, nu recurgeţi la întrebări atunci când în
realitate vreţi să faceţi o afirmaţie. De exemplu, în locul formulării „Nu ţi
se
104 • Fată în fată cu stresul

pare că proiectul acesta e şubred?", ar fi de preferat „Personal, am unele


îndoieli cu privire la acest proiect."

Verificarea percep
ţiei
în general, trăim cu impresia că percepţiile noastre sunt identice cu ale ce-
lorlalţi, însă în realitate felul în care percepem şi interpretăm lucrurile, în-
tâmplările, vorbele, comportamentul şi felul de a fi al persoanelor cu care
avem relaţii poartă o puternică amprentă personală. Această prejudecată
ne determină să acţionăm de multe ori pe baza unor presupuneri greşite,
ceea ce naşte neînţelegeri şi duce la creşterea nivelului de stres
relaţional.
Comunicarea constructivă presupune, în primul rând, această
conştientizare permanentă a faptului că impresiile noastre şi aprecierile
noastre despre comportamentul sau simţămintele altora pot fi inexacte,
eronate. în al doilea rând, pentru a ajunge la înţelegerea celorlalţi avem la
îndemână o tehnică simplă de comunicare eficientă, şi anume verificarea
percepţiei.
Aceasta constă în descrierea comportamentului, menţionarea a două
posibile interpretări ale comportamentului respectiv, urmate de solicitarea
unei clarificări. De exemplu: „Când ai plecat trântind uşa, m-am întrebat
dacă eşti supărat pe mine sau doar ai fost grăbit. Aş vrea să-mi spui cum
stau lucrurile."
Tehnica verificării percepţiei rezidă dintr-o întrebare formulată pe un ton
care exprimă interesul de a cunoaşte răspunsul real, indiferent dacă acesta
coincide sau nu cu impresia noastră. întrebarea trebuie să se limiteze la
comportamentul care tocmai a fost observat sau la cuvintele rostite în
prealabil, nu la aspecte îndepărtate, petrecute în trecut.
Prin această procedură uşor de pus în aplicare, putem evita să
reacţionăm pe baza unor presupuneri greşite cu privire la cuvintele sau
faptele celor din jurul nostru. Deprinderea de a verifica percepţia ne va ajuta
să prevenim multe situaţii conflictuale, precum şi acumularea stresului în
relaţiile noastre cu cei din jur.
Capitolul 7 - Stresul interpersonal • 105

în tre bări s tim u la tiv e


întrebările sunt o parte importantă a comunicării, având un rol important
atunci când informaţiile primite de la interlocutor nu sunt destul de clare
sau complete. Experţii în comunicare spun că nu este indiferent cum se pun
întrebările. Pentru a stimula o comunicare constructivă, întrebările trebuie
formulate în aşa fel încât să nu pară ameninţătoare, să nu blocheze
dialogul. Cele mai bune întrebări sunt formulate clar şi concis. întrebările
lungi sunt mai greu de urmărit. Atunci când trebuie puse mai multe
întrebări se recomandă să fie abordate una câte una şi nu toate deodată.
0 altă caracteristică importantă a întrebărilor care stimulează comuni-
carea reală este aceea că sunt deschise. Prin întrebări deschise se înţelege
acel tip de întrebări care nu obligă la răspunsuri monosilabice, cu „da" sau
"nu" şi de obicei încep cu „ce", „de ce", „cum", „când", „unde", „cine" etc.
întrebările închise restrâng posibilităţile de răspuns şi, de multe ori, obligă
la răspunsuri monosilabice de tip „da" sau „nu". Chiar mai grav, întrebările
închise pot forţa obţinerea unui anumit răspuns, acord sau dezacord şi, în
orice caz, inhibă continuarea sau dezvoltarea comunicării.
De exemplu, „Ce părere aveţi despre proiectul prezentat la această în-
tâlnire?" este o întrebare deschisă, în timp ce „Aveţi o părere bună despre
proiectul prezentat?" este o întrebare închisă. Sau „Cum te-ai simţit când
prietenul tău a plecat?" este o întrebare deschisă, pe când „Te-ai simţit rău
când el a ieşit?" este o întrebare închisă.
în fine, este la fel de important ca, după punerea unei întrebări, să
aşteptăm şi să ascultăm în mod adecvat răspunsul interlocutorului, fără
săîntrerupem, fiind atenţi atât la aspectul verbal, cât şi la aspectele
neverbale.

A s cu lta re a u te nătic
Ascultarea joacă un rol crucial într-o comunicare eficientă. Zeno din
Citium a spus: „Ne-au fost date două urechi şi doar o singură gură, pentru
ca să ascultăm mai mult şi să vorbim mai puţin." Diverse cercetări
moderne au confirmat că ascultarea poate ocupa mai mult de jumătate din
timpul afectat
106 • Fată în fată cu stresul

comunicării. Capacitatea deficitară de ascultare scade eficienţa


comunicării şi dă prilej stresului datorat confuziei şi răstălmăcirii.
Ascultarea poate fi îngreunată nu doar de eventualele deficienţe auditive
ale destinatarului. De fapt, cele mai serioase piedici nu sunt nici măcar factori
fizici perturbatori, de genul zgomotelor din mediu, ci mai degrabă bombar-
damentul informaţional la care suntem supuşi din toate direcţiile şi pe toate
canalele. Alte piedici importante pot fi diverse probleme personale arzătoa-
re, grijile sau gândurile care ne frământă şi, în general, tendinţa firească
de a fi preocupaţi exclusiv de propriile noastre probleme şi interese. Din
acest punct de vedere, ascultarea eficientă depinde în mare măsură de
disponibilitatea de a lăsa la o parte propriile nevoi şi de efortul de
autodisciplinare, prin care atenţia ne este focalizată asupra mesajelor
verbale şi neverbale ale interlocutorului. în sfârşit, ascultarea eficientă
este condiţionată de învăţarea şi cultivarea perseverentă a unor aptitudini
specifice.
Ascultarea eficientă presupune transmiterea unor mesaje de confirma-
re. Acest lucru poate fi realizat prin contact vizual, prin gestică (de exemplu,
mişcări aprobatoare din cap), prin mimică şi diverse expresii scurte de
genul „Chiar?", „Da?", „Aha", „O" etc.

A s c u lta re a cătiv
Ascultarea activă presupune atenţie deplină, întrebări de clarificare,
folosirea aşa-numitei tehnici a parafrazării şi a altor tehnici similare.
Parafrazarea este tehnica prin care destinatarul mesajului reformulează
în propriile cuvinte ceea ce interlocutorul tocmai a exprimat. Parafrazarea
este o metodă care dă posibilitatea verificării înţelegerii corecte de către
destinatar a mesajului transmis de sursă. Folosiţi tehnica parafrazării atunci
când nu aveţi certitudinea că aţi înţeles pe deplin ce v-a spus interlocutorul,
când vă daţi seama că mesajul auzit este contradictoriu sau când, din
cauza implicării emoţionale prea mari, aţi scăpat o parte din mesaj.
Parafrazarea poate să înceapă cu expresii de felul „Crezi că...", „Să
înţeleg că...", „Ceea ce propuneţi este că..." etc. Pentru a nu cădea în
clişee mecanice, artificia-
Capitolul 7 - Stresul interpersonal • 107

li), e nevoie să faceţi efortul de a găsi exprimări variate, inventive, cât mai
lireşti pentru conjunctura dată.
însă, dincolo de tehnici, ascultarea eficientă înseamnă a avea
răbdare, a asculta până la capăt argumentele celuilalt, chiar dacă în final
acestea nu vor fi acceptate, a fi deschis şi sincer interesat de agenda şi
preocupările ciiluilalt.

De la stresul singur
ătăţii la îm plinire
Singurătatea l-a învăţat pe Robinson să aprecieze acest uimitor dar al
părtăşiei cu semenii. Este cu totul impresionant faptul că, deşi ca exemplar
uman era un produs al societăţii occidentale a vremii, puternic marcat de
valorile şi prejudecăţile propriei culturi, Robinson are la un moment dat o
adevărată
revelaţie cu privire la
valoarea celorlalte
fiinţe umane, chiar
dacă acestea sunt
radical diferite de el
însuşi. Robinson re-
cunoaşte la un mo-
ment dat cu modestie
şi în acelaşi timp cu
bucurie că
Dumnezeu a
împărţit tuturor oa-
menilor, indiferent de
culoarea pielii, calităţi şi însuşiri esenţiale. Această acceptare a identităţii
tuturor oamenilor dincolo de barierele culturale şi religioase îi deschide calea
unei comunicări autentice şi pline de satisfacţii cu unicul său tovarăş. De
fapt, Robinson dovedeşte o nobleţe surprinzătoare în contextul epocii sale,
atunci când recunoaşte chiar superioritatea sălbaticului Vineri în anumite
privinţe, cum ar fi de pildă faptul că e lipsit de meschinăria caracteristică
popoarelor civilizate.
108 • Fată în fată cu stresul

Efortul de a vedea în cei de lângă noi un alter ego pe măsura noastră


sau chiar mai presus de noi este răsplătit din belşug prin relaţii
interpersonale împlinite şi cu adevărat profunde. Dovada cea mai nimerită
este mărturisirea
eroului singuratic:.....îmi era nespus de plăcut să-i vorbesc. Viaţa începea
să-mi fie atât de uşoară, încât, dacă nu aş mai fi dus grija sălbaticilor, aş
fi rămas cu dragă inimă tot restul vieţii pe această insulă."
8 S tresuîn
critice
l situ ţaiile
Stresul traumatic şi posttraumatic

I
ntr-o zi, pe când lucra în spatele cortului, chiar la intrarea
peşterii, Hobinson a fost surprins de un fenomen ieşit din comun.
Pe neaşteptate, din tavanul peşterii şi de pe versantul abrupt
lângă care se afla, a început săcadăpământîn cantităţi masive.
Stâlpii de susţinere pe care îi postase în mijlocul peşterii trosneau
şi scârţâiau îngrozitor. Câteva clipe, Hobinson
s-a simţit în siguranţă şi a sărit peste zid, pentru că îi era frică de
pietrele care se desprindeau din stâncă. în sfârşit, şi-a dat seama
că era vorba de un cutremur. Toată insula era zguduită îngrozitor.
A văzut de la distanţă cum o bucată imensă dintr-o stâncă s-a
desprins şi s-a prăbuşit cu un zgomot asurzitor în mare,
provocând valuri imense. Hobinson era uluit de noutatea
fenomenului şi se simţea ameţit, aproape mort de spaimă. A fost
cuprins şi de o greaţă cumplită, exact ca aceea datorată răului de
mare. Gânduri negre îl copleşeau din ce în ce mai tare. Se aştepta
în fiecare clipă ca pământul şi stâncile să-i distrugă cortul în
prăbuşirea lor, îngropându-i tot avutul. Gândul că ar putea să
piardă toate lucrurile atât de esenţiale pentru existenţa lui
112 • Fată în fată cu sttesul

l-a lovit ca un trăsnet şi se simţea copleşit, lipsit de orice ajutor, la


cheremul naturii necruţătoare dezlănţuite. Deşi se simţea îndemnat să
încerce să-şi salveze măcar unele unelte şi armamentul, frica de a nu fi prins
sub dărâmături îl paraliza. A rămas ghemuit în locul unde se afla. Era
răvăşit de disperare, nespus de abătut şi nu reuşea decât să repete
mecanic un obişnuit „ Doamne, fie-ţimilă de mine!". între timp, se strângeau
nori negri şi vântul se înteţea. în câteva minute, s-a stârnit un adevărat
uragan. Furtuna înfricoşătoare a bântuit trei ore, timp în care mult încercatul
nostru erou a rămas chircit, îngheţat de teroarea stihiilor dezlănţuite, cu
mintea pierdută, neînstare să facă nici cel mai mic gest sau cea mai
neînsemnată mişcare.

Şocul de bombardament
începând încă din anul 1914, medicii britanici din spitalele militare au obser-
vat cazuri deosebite de soldaţi şi ofiţeri care sufereau de o boală pe care au
denumit-o „şocul de bombardament". Pacienţii erau cu nervii la pământ şi
prezentau oboseală accentuată, iritabilitate, dificultăţi de concentrare, dureri
de cap şi alte simptome care îi făceau inapţi să mai rămână pe front. Unii
medici au presupus că vacuumul produs de exploziile obuzelor se transmitea
asupra lichidului cefalo-rahidian al militarilor, dereglând astfel anumite funcţii
ale creierului. Pe de altă parte însă, unii ofiţeri superiori considerau că aceşti
şocaţi nu erau altceva decât nişte laşi care încercau să scape din tranşee.
Pe parcursul a patru ani de război, 80.000 de bărbaţi au fost diagnosticaţi
ca suferind de „şocul de bombardament". Un număr mult mai mare de mili-
tari care aveau aceleaşi simptome au fost trimişi înapoi pe linia frontului şi
socotiţi ca şarlatani care vroiau doar să se eschiveze de la luptă. Unii dintre
aceştia s-au sinucis, alţii au dezertat sau, pentru că nu s-au supus ordinelor
ofiţerilor, au fost fie împuşcaţi pe loc, fie trimişi la curtea marţială.

Defin iţii si clasificare


După trăirea unor experienţe şocante, apariţia unor emoţii intense, cum ar
fi teama, nesiguranţa, anxietatea, mânia, disperarea etc, este normală şi
este
Capitolul 8 - Stresul în situaţii critice «113

numită reacţie de stres traumatic. La fel de normal este ca aceste manifes-


tări psiho-emoţionale să fie însoţite de diverse manifestări fizice:
oboseală, iritabiIitate, dureri de cap, transpiraţii, tulburări gastrointestinale.
De obicei, aceste emoţii se ameliorează şi se sting după câteva zile, însă
uneori pot să persiste câteva săptămâni.
Dacă simptomele şi tulburările comportamentale sunt de intensitate
extremă, dacă persistă mai mult de o lună şi sunt însoţite de o scădere a
randamentuluiîn muncă şiîn activităţile cotidiene sau de o suferinţă
emoţională semnificativă, nu mai este vorba de o reacţie de stres traumatic
(numită de unii şi tulburare acută de stres), ci de tulburarea de stres
posttraumatic (TSPT). Aceasta din urmă este numită frecvent si sindrom de
stres posttraumatic (SSPT).
Potrivit manualului american de diagnostic şi tratament al bolilor psihice
(DSM IV), acest sindrom poate avea, la rândul lui, trei forme de manifestare:
forma acută (cu durata mai mică de trei luni), forma cronică (cu durata egală
sau mai mare de trei luni) şi forma cu debut tardiv, care se manifestă după
un interval de cel puţin şase luni, aparent fără simptome.
Semnificaţiile profunde ale tulburărilor de stres posttraumatic au fost
analizate de psihiatrul american Jonathan Shay.

în ce situa
ţii şi cât de frecvent apare TS P T?
Tulburările de stres traumatic apar la persoane care au fost victime ale
unui eveniment traumatizant care Ie-a pus în pericol viaţa sau integritatea
fizică, respectiv la persoane care au fost martore la un astfel de eveniment
şocant din punct de vedere emoţional. în ambele cazuri, persoanele respective
au resimţit în faţa evenimentului o teamă de intensitate extremă sau un
simţământ copleşitor de oroare sau neajutorare.
Prin eveniment traumatizant se înţelege un eveniment care pune în
pericol viaţa şi care, de obicei, apare în mod neaşteptat. Câteva exemple
de evenimente.traumatizante ar fi: violenţele comise în timp de război sau
actele de terorism; calamităţile naturale (cutremure, inundaţii, uragane
etc); accidentele rutiere, aeriene, feroviare sau de altă natură, cu gravitate
114 • Fată în fată cu stresul

deosebită, soldate cu decesul unor persoane sau mutilări corporale


şocante; agresiunile fizice, jafurile armate, răpirile, violurile la copii sau la
adulţi; decesul neaşteptat al unui membru al familiei sau al unui prieten.
Majoritatea acelora care trăiesc un eveniment traumatizant prezintă unele
simptome pentru o perioadă scurtă de timp, dar numai unii dintre ei vor face
efectiv tulburarea de stres traumatic. Acest lucru depinde pe de o parte de
factorii care ţin de evenimentul traumatizant (de exemplu: intensitatea şi
durata traumei, caracterul direct sau indirect al traumei, adică dacă
persoana a fost chiar victimă sau doar martor, de felul evenimentului
traumatizant etc), iar pe de altă parte intervin şi unii factori de risc care ţin
de personalitatea pacientului şi de istoricul său psihopatologic (de exemplu
dacă a mai suferit traume majore în trecut).
în general, se pare că riscul de TSPT este mai mare în următoarele
cazuri: dacă evenimentul traumatizant este deosebit de intens; dacă
evenimentul traumatizant a persistat o durată lungă de timp; dacă
persoana suferă deja de o boală mintală; dacă persoana traumatizată
este lipsită de un grup de
3SS3Sss=ss~ig===2s:SErri^==?s;23a8i^aai£S

Jonathan Shay - trauma de combatantă

Jonathan Shay s-a ăscut n în 1942 şi, după o copilărie petrecută în suburbiile din Phila -
delphia, îşi obţine bacalaureatul la Colegiul Harvard. în 1971 termin ă medicina la Universitatea
din Pennsylvania, unde, un an mai ârziu,
t obţine şi titlul de doctorîn ştiinţe medicale. Imediat £
după aceasta i seîncredinţează conducerea laboratorului Spitalului General Massachusetts. Aici
studiază intens modific ările biochimice care au loc în celulele nervoase de la nivelul creierului
în timpulşi după atacul vascular cerebral.
La vârsta de 40 de ani, via ţa şi cariera doctorului Shay iau o turnur ă dramatică, pentru că
el însuşi suferă un violent atac vascular cerebral. Este în comă mai multe zile, iar dup ă ce îşi
recapătă conştienta, rămâne cu o paralizie temporar ă pe partea st ângă a corpului. Urmeaz ă
o perioadă de recuperare de un an, care se va dovedi extrem deădificil nu doar sub aspect
medical, cişi datorită lipsurilor de natur ă financiară cu care se confrunt ă.
După acest episod,în 1987, începe să lucreze ca specialist psihiatru la Boston,
Massachusetts,într-un cabinet medical al Departamentului pentru Veteraniăzboi de Ral Statelor
Unite. Noua sa munc ă îl captivează în aşa măsură, încât mai târziu dr. Shay a declaratăcaceasta
i-a schimbat via ţa cu totul. Dacă în anii anteriori atenţia lui fusese focalizat ă asupra reacţiilor
biochimice de la nivelul neuronului, odat ă cu reorientarea activit
ăţilor sale, el s-a dedicat studiului
unui domeniuîncă prea puţin cunoscut pe atunci, tulburarea de stres posttraumatic (TSPT). »
(continuare la pag. 115}
S3S.«>i«*." >»m*4
Capitolul 8 - Stresul
în situaţii critice«115

sprijin (familie, prieteni, colegi etc); dacă TSPT este prezentă deja la un alt
membru al familiei; dacă unul dintre membrii familiei suferă de depresie.
Statisticile arată că aproximativ 9% dintre persoanele expuse la eve-
nimente cu impact stresor major, se îmbolnăvesc de tulburarea de stres
traumatic.
Prevalenta TSPT la populaţia generală variază între 1 şi 15% în SUA.
Anumite categorii de populaţie cu risc crescut, cum ar fi de exemplu
veteranii de război şi victimele unor agresiuni criminale, prezintă o
prevalentă mult mai mare. La aceste grupuri, prevalenta poate varia între
3 şi 58%.
Un studiu statistic efectuat pe veteranii americani întorşi acasă din răz-
boiul purtat în Vietnam arată că 15% dintre aceştia sufereau de sindromul de
stres posttraumatic şi după 19 ani de la scoaterea din câmpul de luptă.
Studiile făcute asupra militarilor care au luptat în războiul din Golf în
1991 au dat rezultate similare, cu un procent de aproximativ 8% dintre mi-
litari afectaţi de TSPT.

» (continuare de la pag. 114) Dr. Srf&y a scris două cărţi despre natura şi tratamentul
TSPT. Primul volum, apărut în 1994 şi intitulat „Ahile în Vietnam: Trauma de combatantă şi
tulburarea caracterială", descoperă paralelismul dintre trăirile eroului antic al lliadei, Ahile,
şi experienţele soldaţilor americani angajaţi în luptele din Vietnam, pe care îi consultă şi
consiliază în cabinetul său din Boston. Autorul redescoperă noi dimensiuni, trecute cu vederea
S» în textul lliadei, arătând că, în esenţă, acest poem antic este o poveste a
numeroaselor i neînţelegeri ivite între soldaţi şi conducătorii lor. A doua carte, publicată în
anul 2002 sub titlul ■ „Ulise în America: trauma de combatantă şi chinurile întoarcerii acasă",
se inspiră din viaţa personajului principal al Odiseei pentru a zugrăvi problemele cu care se
confruntă militarii reveniţi la vatră şi pune în evidenţă rolul regulamentelor militare în
promovarea sănătăţii mentale şi a siguranţei fizice a soldaţilor.
Dr. Shay se luptă cu multă compasiune pentru reformarea modului de organizare a arma-i tei
SUA, pentru schimbarea instrucţiei soldaţilor şi pentru îmbunătăţirea consilierii acordate *
acestora, toate cu scopul de a reduce la minimum eventualele traume psihice suferite de mi-
litarii combatanţi. Dr. Shay face demersuri la toate nivelurile pentru îmbunătăţirea consilierii
psihiatrice oferite soldaţilor şi pentru prevenirea şi tratarea eficientă a TSPT.
Din 2001, dr. Shay ţine cursuri în cadrul Colegiului Naval de Război al SUA, iar între anii
2004 şi 2005, poartă răspunderi importante în cadrul Biroului Şefului de Personal al Armatei
SUA. Ca recunoaştere a activităţii sale generoase, în 2007 i-a fost acordată bursa MacArthur
{ "Genius Grant", prin care activitatea sa primeşte sprijin financiar în
ciWass continuare.
ss-ss^CBsasaaa^^ ~TT^ST ~'~. ^SSXSSSSiSZ SS SiS m ămm*»*»*^
116 • Fată în fată cu stresul

Studiile efectuate asupra persoanelor implicate în activităţile de inter-


venţie din primele zile de după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001
arată că foarte multe astfel de persoane au prezentat tulburări fizice şi psihice
severe şi de lungă durată. Un studiu publicatîn revista Envimnmental
Health Perspectives a constatat că peste 60% dintre lucrătorii care au
participat la acţiunile de intervenţie au avut o reacţie severă la stresul
excesiv. De fapt, 5% dintre ei au prezentat semnele atacului de panică,
aproape 9% au suferit de depresie şi mai mult de 10% dintre lucrători au
suferit de sindrom de stres posttraumatic.
Ratele cele mai înalte de apariţie a TSPT se observă la femeile victime
ale unor agresiuni fizice, în special viol, precum şi în rândul
supravieţuitorilor torturaţi în taberele de concentrare.
TSPT este frecvent întâlnită în ţările în care au loc războaie, tulburări
sociale de mare amploare şi dezastre naturale frecvente. Se ştie de
asemenea că, în anumite med/i cum ar fi periferiile marilor aglomerări
urbane americane, criminalitatea este mult crescută şi astfel populaţia care
trăieşte în aceste zone are o probabilitate mult mai mare de a fi victime
sau martori ai unor acte criminale (încăierări, jafuri armate, violuri etc). în
rândul acestor indivizi, tulburările acute şi posttraumatice de stres sunt
mult mai frecvente.

Traum a secundar
ă
O formă cu totul aparte de reacţie la stresul traumatic a fost observată la
persoanele care vin în contact strâns cu pacienţii suferinzi de TSPT. Experţii
sunt de părere că ascultarea unor experienţe terifiante poate să constituie un
stres psihologic serios. Studiile efectuate pe asistenţii sociali cărora li s-au
relatat multiple experienţe şocante pe parcursul şedinţelor de consiliere, pot
să facă la rândul lor o tulburare de stres traumatic, numită tulburare de
stres posttraumatic secundară. Acest fenomen a fost constatat cu ocazia
actelor teroriste de la 11 septembrie 2001 din New York. Simptomele
traumei psihologice secundare sunt asemănătoare sindromului de stres
posttraumatic.
Trauma secundară poate să apară şi la membrii familiei persoanelor
expuse la evenimente stresoare cu intensitate extremă.
Capitolul 8 - Stresul în situaţii critice «117

C um se m anifest
ă TSPTşi cum evolueaz
ă?
Persoanele cu TSPT pot prezenta patru categorii de simptome:
1. Retrăirea evenimentului. Evenimentul traumatizant revine în mod
repetat şi nedorit în imaginaţie sub formă de secvenţe vizuale foarte vii în
timpul zilei şi sub formă de coşmaruri în timpul somnului. Retrăirea este în-
soţită de regulă de reacţii fizice sau emoţionale de mare intensitate şi
uneori are legătură cu anumiţi factori declanşatori, cum ar fi de exemplu
persoane, sunete, locuri sau situaţii care evocă evenimentul traumatizant.
2. Evitarea situaţiilor care evocă evenimentul. Pacientul încearcă
să ocolească împrejurările, locurile, persoanele care pot să-i reamintească
de evenimentul terifiant. Uneori, persoana cu tulburare de stres refuză să
vorbească sau chiar să se gândească la cele întâmplate.
3. Disocierea mentală şi tocirea afectivităţii. Pacientul intră într-o
stare de aparentă detaşare a minţii, percepe realitatea înconjurătoare ca prin
vis, iar din punct de vedere emoţional rezonează şters sau deloc la ceea ce
se întâmplă în jur, se raportează cu răceală chiar şi la persoanele apropiate
etc. Pacientul poate avea dificultăţi de concentrare şi uneori îşi pierde me-
moria precisă asupra evenimentului traumatizant.
4. Hiperexcitabilitate. Pacientul este foarte încordat, tresare la orice
stimul mărunt, poate fi extrem de iritabil şi agitat, poate avea accese de furie
şi o stare de continuă anxietate pronunţată care merge uneori până la ata-
curi de panică. Hiperexcitabilitatea îi afectează calitatea şi durata somnului,
pacientul putând de multe ori să sufere de insomnie.
în cadrul TSPT pot să apară modificări psihoemoţionale cum ar fi: scă-
derea respectului de sine, disperarea, simţământul dureros al unei pierderi
ireparabile, dificultăţi în menţinerea relaţiilor sociale etc.
Tulburarea de stres traumatic se poate complica cu alte manifestări psi-
hice severe, cum ar fi:
Depresia. Tulburarea depresivă majoră se manifestă printr-un sentiment
accentuat de tristeţe sau goliciune interioară, diminuarea marcată a interesu-
lui sau plăcerii pentru toate sau aproape toate activităţile altădată agreate,
sentimente de inutilitate sau de culpă excesivă sau inadecvată, gânduri sui-
118 • Fată în fată cu stresul

cidare care revin în mod repetat. Studiile arată că peste 50% dintre
victimele violurilor au avut în minte gândul sinuciderii.
Atacul de panică. Acesta constă dintr-o criză de teamă teribilă
declanşată de întâlnirea cu o persoană care seamănă cu agresorul sau de
o împrejurare care îi aduce aminte de circumstanţele care au dus la
apariţia tulburării de stres.
Dependenţă de alcool sau/şi droguri. Deseori persoanele cu SSPT
pot să recurgă la alcool, medicamente sedative sau droguri pentru a scăpa
de durerea sufletească, agravând starea bolii şi îngreunând tratamentul.
Un studiu efectuat în 1988 pe un lot de veterani ai războiului din Vietnam a
estimat că 40% dintre ei au ajuns dependenţi de droguri'
Aproximativ 50%
dintre persoanele care
fac TSPT îşi revin pe
parcursul următoarelor
şase luni, dar există şi
cazuri la care tulburarea
posttraumatică persistă ani de zile şi afectează profund întreaga viaţă a
pacientului. Chiar dacă simptomele persistă, tratamentul este util ajutând
pacientul să le facă faţă mai bine.

Particularit
ăţi ale TSPT la fem ei
Studiile epidemiologice arată că, deşi femeile sunt expuse mai puţin
frecvent la evenimente traumatizante decât bărbaţii, la femei probabilitatea
de a face TSPT este de două ori mai mare decât la bărbaţi.
Cele mai frecvente evenimente traumatizante trăite de femei sunt agre-
siunile sexuale, în special violul. Probabilitatea de apariţie a TSPT după
agresiuni sexuale este mai mare decât în cazul multor altor evenimente
traumatizante.
Anumite simptome ale TSPT sunt mai frecvente la femei decât la bărbaţi.
De exemplu, femeile au mai des tendinţa de a tresări sau reacţiona exage-
Capitolul S - Stresul în situaţii critice «119

rat la unii stimuli sau incidente obişnuite şi de a evita lucrurile care le aduc
aminte de evenimentul traumatizant. De asemenea, anxietatea, autoculpa-
bilizarea şi stările depresive sunt mai frecvente la femei.
Femeile necesită de obicei o perioadă mai lungă de recuperare şi au o
probabilitate de patru ori mai mare de a face TSPT persistentă.
în ceea ce priveşte tratamentul TSPT, femeile solicită şi acceptă mai
uşor intervenţia terapeutică. Unele studii arată că, în cazul femeilor,
tulburarea de stres răspunde mai bine la tratament, probabil şi din cauza
faptului că ele sunt mai dispuse să-şi exprime simţămintele şi să discute
despre problemele personale decât bărbaţii.

Cum se trateaz
ă tulburările de stres traum atic?
Cele mai importante mijloace de tratament sunt consilierea psihoterapeuti-
că, tratamentul medicamentos şi participarea la un grup de sprijin. De obi-
cei, psihoterapia şi tratamentul farmacologic se aplică simultan, cel puţin o
anumită perioadă de timp.
Consiliere/psihoterapie. Dintre diferitele tipuri de psihoterapie aplicate
în tulburările de stres traumatic, cea mai eficientă pare să fie terapia
cognitiv-comportamentală. Alte tipuri de intervenţii psihoterapeutice
practicate sunt: terapia de expunere, terapia de desensibilizare şi
reprocesare şi altele.
Psihoterapia ca metodă exclusivă de tratament se implementează numai
dacă simptomele sunt de intensitate moderată, dacă bolnavul refuză medi-
camentele, dacă este sub un alt tratament medicamentos care ar putea in-
terfera negativ cu medicaţia prescrisă pentru tulburarea de stres, precum şi
în cazul femeilor însărcinate sau al celor care alăptează.
Tratament medicamentos. Tratamentul medicamentos se impune ca
o necesitate imperativă atunci când simptomele sunt grave sau durează de
mai mult timp, când bolnavul suferă concomitent şi de alte boli psihice, când
pacientul are idei suicidare sau dacă psihoterapia singură n-a dat rezultatele
aşteptate.
Se folosesc medicamente antidepresive, anxiolitice, sedative şi alte medi-
camente simptomatice. Alegerea medicamentelor şi a schemei de administrare
120 • Faţă în faţă cu stresul

se face în funcţie de simptomele pacientului şi de situaţia în care acesta se


află. Tratamentul farmacologic este de competenţa medicului psihiatru, care
va comunica îndeaproape cu pacientul şi cu familia acestuia pe toată durata
administrării medicatiei. Orice efecte adverse trebuie aduse cât mai prompt
la cunoştinţa specialistului, pentru ca acesta să poată lua măsuri, cum ar fi
reducerea dozei sau schimbarea medicamentului.
Terapie de grup. Pe lângă cele două tipuri principale de intervenţie te-
rapeutică, mai trebuie avută în vedere şi terapia de grup. Aceasta constă
din participarea la şedinţele unui grup de sprijin în cadrul căruia, sub
coordonarea unui specialist, pacienţii discută problemele specifice
afecţiunii lor. Aceste întâlniri îi ajută pe mulţi dintre pacienţii cu TSPT să-şi
amelioreze sau să-şi suporte mai bine simptomele, să-şi recâştige
încrederea în capacitatea de a face faţă amintirilor dureroase şi să
progreseze spre recuperare deplină.

C e poate face pacientul?


Recuperarea după TSPT este un proces de durată. Dacă aţi trecut printr-un
eveniment traumatizant sau suferiţi de TSPT puteţi să luaţi anumite măsuri
care să prevină, respectiv să grăbească refacerea totală, lată câteva reco-
mandări utile în acest sens:
Cultivaţi relaţiile cu prietenii şi familia. Datorită faptului că
evocarea evenimentului este resimţită dureros, mulţi oameni au tendinţa de
a evita să discute despre trauma trăită şi interiorizează durerea. Specialiştii
consideră că, în aceste situaţii, persoanele afectate de un şoc emoţional
este bine să comunice cu cei din jurul lor, mai ales cu cei din familie şi
prietenii care pot să-i înţeleagă şi să-i sprijine, şi să povestească despre
cele întâmplate. Izolarea este ea însăşi neplăcută şi poate accentua
durerea sufletească.
Relaxaţi-vă de câte ori e nevoie. Există numeroase tehnici de relaxa-
re, mai complicate sau mai simple: exerciţiile de respiraţie adâncă, masajul
de relaxare, meditaţia, audiţia muzicală, lectura unei cărţi etc. Alegeţi cea
mal potrivită cale de relaxare pentru personalitatea şi situaţia dvs. concretă
şi practicaţi-o cu regularitate.
Capitolul 8 - Stresul în situaţii critice • 121

Evitaţi fumatul, consumul de alcool sau alte droguri stimulente.


Efectul benefic al acestora este doar aparent, în realitate vor duce la agra-
varea bolii şi la apariţia dependenţei cu toate complicaţiile ei. Evitaţi sau
cel puţin limitaţi consumul de cafea. Aceasta poate exacerba anxietatea şi
vă poate înrăutăţi insomnia.
Faceţi exerciţiu fizic în fiecare zi. Efortul muscular ajută la relaxarea
musculaturii, ameliorează starea de dispoziţie, are un efect general reconfor-
tant şi contribuie la o mai bună stare de sănătate. Mai mult decât atât,
există studii care au arătat că exerciţiul fizic combate anxietatea şi
depresia. Ieşiţi în aer liber şi faceţi mişcare cel puţin 30 de minute în
fiecare zi.
Odihniţi-vă cu regularitate. încercaţi să dormiţi suficient în fiecare
noapte. în medie, avem nevoie de 7-8 ore de somn. Somnul este important
pentru regenerarea sistemului nervos şi vă ajută să faceţi faţă mai bine la
orice solicitări.
Limitaţi cât mai mult vizionarea televizorului. Acest lucru este impe-
rativ dacă programele de ştiri sau diverse filme vă tulbură sau vă
declanşează amintirile dureroase. De asemenea, vizionarea televizorului
trebuie evitată înainte de culcare pentru a nu vă tulbura somnul.
Ţineţi un jurnal. Scrisul vă poate ajuta să vă limpeziţi gândurile, să vă
eliberaţi de anumite simţăminte apăsătoare. Există cercetări care au
arătat că exprimarea în scris a evenimentelor dureroase poate reduce
stresul posttraumatic.
Implicaţi-vă în activităţi voluntare. Cercetările arată că munca vo
luntară în beneficiul altora ajută la constituirea unui grup social, măreşte
încrederea şi stima de sine şi vă poate reda sensul existenţei.

Cân d tre b u ie a p e la t la a sţaisdteens p e c ia lita te ?


După cum am văzut, o mare parte dintre cei care trec prin experienţe şocante
reuşesc să facă faţă în mod salutar stresului întâmpinat. Din nefericire, se
poate întâmpla ca unii să constate că tulburările declanşate de experienţa
traumatizantă persistă şi devin greu de suportat. Dacă aţi trăit un
eveniment cu impact stresor major şi constataţi că tulburările psihice şi
fizice care au
122 • Fată în fată cu stresul

apărut vă împiedică să vă desfăşuraţi activitatea de zi cu zi, e indicat să


vă adresaţi unui specialist.
în cazul copiilor, necesitatea de a apela la ajutorul medicului este sem-
nalată de izbucnirile frecvente de mânie, deteriorarea severă a rezultatelor
şcolare, tendinţa marcată de a se izola şi de a se gândi laîntâmplarea
şocantă, anxietatea extremă precum şi alte manifestări afectiv-emoţionale
intense.
S tre s u l a m b ie n ta l
9 Zgomotul, un stresor redutabil
R
obinson reuşeşte să scape din captivitatea în care îl ţinea
căpitanul piraţilor mauri din Sale. Navighează fără oprire în larg şi
apoi spre sud, de-a lungul coastei de est a Africii, timp de cinci
zile şi nopţi la rând. Rezerva de apă este însă pe terminate. Ancorează la
gura unui râu şi, împreună cu tovarăşul său, tânărul maurXury, plănuiesc să
înoate până la mal de
îndată ce se întunecă.
Lăsarea nopţii însă le
rezervă o teribilă
surpriză. Din umbrele
adânci ale pădurii
tropicale se aud răgete,
urlete şi lătrături de fiare
sălbatice atât de terifi-
ante, încât fugarii literal-
mente încremenesc de
groază. Incursiunea pen-
tru procurarea de apă
potabilă este abandonată.
Rămân toată noaptea în ambarcaţiune încolţiţi de teamă. în ciuda
oboselii, nu reuşesc să fure nici măcar câteva clipe de somn. Şi, ca şi când
n-ar fi fost destul de înspăimântaţi, la un moment dat îşi dau seama, după
intensitatea crescândă a zgomotelor, că una dintre sălbăticiuni se apropie
înot spre barcă. Scrutează cu groază prin beznă, dar nu pot zări nimic.
Răsuflarea dihaniei însă se aude tot mai
126 • Fată în fată cu stresul

aproape ca şi plescăitul tot mai zgomotos al apei. în ultimul moment, cei


doi ridică ancora şi se îndreaptă în larg, scăpând de monstrul necunoscut.

S unetele si infrasuneteleactori
ca f stresori
Experienţa terifiantă a celor doi evadaţi devine extrem de semnificativă dacă
o interpretăm prin prisma studiilor de bioacustică efectuate de Elizabeth von
Muggenthaler, de la Institutul de Cercetare a Comunicării Faunistice. îm-
preună cu colegii ei, cercetătoarea a înregistrat răcnetele a 24 de tigri de la
rezervaţia de carnivore din Pittsboro, statul Carolina de Nord şi de la parcul
zoologic Riverbanks din Columbia, statul Carolina de Sud. Specialiştii în bio-
acustica au descoperit că sistemul nervos este afectat chiar şi de sunetele
care, datorită frecvenţei foarte joase, nu pot fi percepute conştient de urechea
umană. Un exemplu în acest sens ar fi infrasunetele din răgetul tigrilor, care
pot străbate distanţe mari prin pădurile cele mai dese şi, de asemenea, pot
străpunge zidurile groase ale clădirilor. Se pare că victimele tigrilor încre-
menesc pur şi simplu intimidate de sunetele înfricoşătoare pe care aceştia
le scot. Cercetătorii sunt de părere că acest efect „paralizant" se datorează
infrasunetelor cu frecvenţă sub 20 de hertzi.
Aceste experimente ridică întrebări serioase cu privire la efectul stresor
al zgomotelor produse în aşezările omeneşti precum şi ale multitudinii de
infra şi ultrasunete situate dincolo de pragul sonor perceput de urechea
umană.

Zgom otele - o m oned


ă cu două feţe
Sugarii sunt foarte sensibili la sunetele din mediul înconjurător. Această
receptivitate pare să aibă de-a face cu nevoia lor de a prinde fiecare cuvânt
auzit, în vederea însuşirii limbajului. Zgomotele puternice îi fac să tresară,
iar musculatura mâinilor şi a picioarelor sau chiar a întregului corp se
contractă brusc, făcând mişcări ample.
Reacţiile reflexe declanşate de zgomote ne permit ca, în numai câteva
secunde, să ne trezim dintr-un somn adânc, să ne ridicăm în picioare şi
apoi,
Capitolul 9 - Stresul ambiental • 127

să fugim sau să luptăm pentru a ne pune la adăpost sau pentru a înlătura


o anumită ameninţare.
Este evident că zgomotele au un rol esenţial în mobilizarea individului, în
vederea evitării anumitor pericole iminente,în special în condiţii de vizibilitate
redusă. Pe de altă parte însă, zgomotele, în funcţie de intensitatea,
tonalitatea şi durata lor, pot avea efecte adverse nu numai psihologice, ci şi
fizice. Fie că este vorba de zgomote răsunătoare - cum ar fi alarmele
autoturismelor din cartier, semnalul sonor de la bariera automată, trecerea
trenului, tramvaiului, tirurilor, motocicletelor - sau de zgomote aparent
minore - cum ar fi ticăitul ceasului, scârţâitul scărilor, fâsâitul arzătorului
cu gaz, centrala termică, sforăitului colegului/colegei de cameră etc. -,
această avalanşă sonoră complexă şi specifică vieţii urbane moderne
contribuie la creşterea excesivă a nivelului de stres senzorial.

N u exist
ă insule ără
f zgom ot
Din nefericire, zgomotul este unul dintre acei stresori care ne pot urmări până
în cele mai retrase sau izolate locuri. Greu de crezut, însă realitatea e că
Robinson n-a fost scutit
de acest gen de stresori
nici măcar pe acea insulă
unde nu era ţipenie de
om, iar animalele sălba-
tice erau retrase şi nea-
gresive. Şi totuşi, în timp
ce naufragiatul singuratic
căuta să-şi mai aline ne-
voia de interacţiune cu
alte fiinţe, prin compania
câinelui şi a celor două
pisici salva te de pe corabia
naufragiată, acestea din
urmă, înmulţindu-se peste
măsură, au ajuns să devină atât de supărătoare, încât, pentru a-şi
recâştiga
128 • Fată în fată cu stresul

liniştea, Robinson s-a văzut nevoit să recurgă la măsurile cele mai


drastice fie gonind pisoii, fie chiar împuşcându-i.

Poluarea fonică în trecutul istoric


Poluarea fonică nu este o noutate caracteristică exclusiv epocii moderne.
Zgomotele i-au deranjat pe oameni cu mult timp înainte de inventarea uti-
lajelor industriale sau a mijloacelor de transport motorizate, fiind un factor
de stres încă din antichitate. De altfel, izvoarele istorice atestă că legisla-
ţia romană prevedea reglementări cu privire la circulaţia trăsurilor cu roţi
de fier care, prin zgomotul provocat la trecerea lor peste pietrele de pavaj,
tulburau somnul cetăţenilor. De stresul şi iritarea produse de zgomot n-au
fost scutiţi nici cei din Evul Mediu. Există documente care arată că în unele
cetăţi medievale, călăritul şi deplasarea trăsurilor erau interzise în timpul
nopţii. Poluarea sonoră din trecutul istoric este totuşi incomparabilă cu cea
produsă în zilele noastre. Astăzi avem de-a face cu surse de zgomot mult
mai numeroase şi de intensitate mai mare, în special în zonele urbane intens
populate şi industrializate.

Poluarea fonic
ă în Europa de azi
Jumătate din populaţia Uniunii Europene locuieşte în zone care nu asigură
nici măcar confortul acustic minim. Aproximativ 40% dintre locuitori sunt
expuşi la un zgomot echivalent cu o presiune sonoră de peste 55 dB(A),
produs de traficul rutier din timpul zilei. Cel puţin 10% din populaţie este
nevoită să suporte un nivel al presiunii fonice mai mare de 65dB(A).
Datele furnizate de oficialităţile comunitare arată că peste 30% dintre
europeni sunt expuşi în timpul nopţii la o poluare fonică ce deranjează
somnul, nivelul presiunii acustice depăşind 55dB(A). Problema poluării
sonore este la fel de gravă în ţările în curs de dezvoltare ca şi în cele
dezvoltate. Nivelul mediu al poluării acustice de-a lungul şoselelor
aglomerate se ridică la o presiune sonoră de 75-80 dB(A).
Capitolul 9 - Stresul ambiental • 129

C e e s te z g o m oşituclu m s e ăs
m o a ăr ?
Din punct de vedere fizic, atât sunetul, cât şi zgomotul sunt unde sonore.
Sunetul muzical, vorbirea şi zgomotul se deosebesc prin frecvenţa undelor
sonore, precum şi prin intensitatea şi complexitatea lor. Din punct de vedere
subiectiv, orice sunet nedorit este resimţit ca zgomot.
Zgomotul ambiental este definit prin mai multe caracteristici: frecvenţa su-
netului, nivelul mediu de presiune sonoră şi variaţia acestui nivel în timp.
Frecvenţa sunetului reprezintă numărul de vibraţii pe unitatea de timp şi
este exprimată în Hertzi (Hz). Urechea umană a unui tânăr sănătos percepe
sunetele cu o frecvenţă cuprinsă între 20 şi 20 000 de Hz.
Presiunea sonoră este o măsură a vibraţiilor transmise prin aer de zgo-
motul respectiv şi se exprimă în decibeli (dB) pe o scară logaritmică. Sen-
sibilitatea la zgomote este mai mare în timpul nopţii, aşa încât o evaluare
riguroasă presupune o corecţie care ţine cont şi de variaţiile zgomotului pe
parcursul zilei.
Deoarece analizatorul auditiv are o sensibilitate diferită la diversele frec-
venţe ale sunetelor, evaluarea sursetor de zgomot necesită o ponderare a
frecvenţelor în aşa fel încât măsura finală să reflecte cu mai multă
acurateţe ponderea reală a diferitelor frecvenţe în efectul general al
zgomotului respectiv. Valorile ponderate sunt notate prescurtat cu (A) (litera
A majusculă, între paranteze).

P rin c ip a le le s u rs e d e z g o m o t a m b ie n ta l
Termenul de „zgomot ambiental" este sinonim cu alţi termeni cum ar fi
„zgomotul comunitar", „zgomotul rezidenţial" sau „zgomotul casnic" şi
reuneşte toate sursele de zgomot, cu excepţia celor industriale.
Principalele surse de zgomot ambiental sunt traficul rutier şi feroviar,
traficul aerian, construcţiile şi lucrările publice.
După localizarea surselor, putem distinge două mari categorii de zgomot
ambiental: zgomotele de exterior şi zgomotele de interior (care provin din
spaţiile închise şi mai sunt numite şi zgomote casnice).
130 • Fată în fată cu stresul

în prima categorie se includ, pe de o parte, traficul rutier, feroviar, aerian şi


construcţiile amintite mai sus, iar pe de altă parte, restaurantele, cofetăriile,
spaţiile comerciale, discotecile, locurile de joacă şi locurile de agrement
(stadioane, trasee de antrenament pentru sporturile motorizate) amplasate
în apropierea zonelor rezidenţiale.
Cele mai reprezentative surse de zgomote de interior sunt: aparatura cas-
nică, aparatura de birou, sistemele de ventilaţie, aparatele de aer condiţionat,
instalaţiile sanitare, sistemele de încălzire etc.
în ultimul timp, specialiştii vorbesc tot mai mult despre o categorie cu
totul specială de stresori acustici, şi anume playerele audio personale şi te-
lefoanele mobile.

Efectele adverse ale undelor sonore


Zgomotul excesiv constituie un stresor pentru organismul omenesc-în primul
rând sub aspect fizic şi în al doilea rând sub aspect psihologic.
Expunerea la stimuli acustici de intensitate sau durată care depăşesc
anumite limite declanşează numeroase tulburări ale funcţiilor fiziologice
ale organismului şi induce o serie de modificări psihologice. Poluarea
sonoră poate duce la afectarea funcţiei auditive cu pierderea temporară
sau definitivă a auzului, la scăderea randamentului în muncă sau
învăţătură, la tulburări de somn, la perturbarea comunicării verbale, la
declanşarea sau agravarea unor boli psihice şi somatice, la tulburări de
comportament şi multe altele.

Afectarea auzului
Disfuncţia auditivă este o scădere a capacităţii auditive, diagnosticată obiec-
tiv prin investigaţii audiometrice. Pe lângă o serie întreagă de substanţe
chimice toxice, medicamente şi anumite boli care pot duce la deteriorarea
auzului, zgomotul excesiv este un factor important care contribuie substanţial
la instalarea şi agravarea deficienţei auditive.
Zgomotul care poate duce la pierderea auzului este numit de Fundaţia
de Cercetare a Surdităţii zgomot toxic. Se estimează că 30 de milioane de
Capitolul 9 - Stresul ambiental • 131

americani sunt expuşi la zgomot toxic la locul lor de muncă. Cu toate că de-
ficienţa auditivă prin expunere la zgomot este o boală care se poate preveni,
ea este cea mai frecventă boală profesională.
Deficienţa auditivă indusă de zgomot apare în special în urma expunerii
la frecvenţe înalte, între 3000 şi 6000 Hz. Organul auditiv este cel mai vul-
nerabil la frecvenţele de 4000 Hz. Oricum, dacă expunerea zilnică este mult
prelungită, iar presiunea sonoră creşte mult peste nivelul de siguranţă de
75dB(A), deficienţa poate să apară şi la frecvenţe de numai 2000 Hz.
Pentru eliminarea riscurilor, urechea umană nu ar trebui să fie expusă
la sunete mai puternice de 70dB(A) în medie, indiferent de vârstă. Valorile
maxime admise pentru adulţi în ceea ce priveşte vârfurile de presiune
sonoră nu trebuie să depăşească 140dB (A), iar pentru copii, 120dB(A).
Deficienţa auditivă este deseori însoţită de zgomote parazitare de
frecvenţă înaltă, numite în limbaj uzual „ţiuituri" în urechi. Simptomul este
cunoscut între specialişti sub numele de tinitus. Această perturbare extrem de
supărătoare a funcţiei auditive poate fi temporară sau permanentă.
Zgomotul de la locul de muncă era considerat până nu demult cea mai
importantă cauză a tinitusului. în ultima vreme însă, apare tot mai
frecvent la adolescenţii ce frecventează concerte şi disco'teci, precum şi
la cei care ascultă timp îndelungat muzica la căştile puse pe urechi. în
timpul concertelor de muzică rock, volumul poate varia între 110-120 dB
putând să atingă uneori chiar limita dureroasă de 150 dB. Din nefericire,
tinitusul devine frecvent el însuşi o sursă extrem de agasantă de stres
psihologic.

„S u n e tu l m u z ic ii" s a u s tre s u l m u zic ii


Muzica este considerată pe bună dreptate un mijloc eficient de
combatere a stresului psihologic. Totuşi, în anumite condiţii, audiţiile
muzicale pot fi un pericol real pentru melomanii neavizaţi.
Fie că este vorba de impactul sonor al concertelor de muzică rock, al sis-
temelor audio de mare putere din autoturismele tinerilor sau de playerele
audio personale (walkman, diskman, MP3), efectele audiţiilor muzicale la
volum mare sunt privite cu îngrijorare crescândă de către experţii în
audiolo-
132 • Fată în fată cu stresul

gie. Spre deosebire de poluarea fonică de la locul de muncă, aceste surse


de unde sonore folosite ca mijloace de recreere şi distracţie nu sunt încă
riguros reglementate în vederea unei utilizări în condiţii de siguranţă.
Studiile din Marea Britanie arată că 20% dintre tineri sunt expuşi frec-
vent la muzică de un nivel periculos pentru auz. Expunerea excesivă are loc
în cluburi, discoteci, baruri, stadioane, săli de concerte şi alte spaţii sau lo-
caluri destinate petrecerii timpului liber.
Informaţiile furnizate de Comisia Europeană arată că, în ultimii ani,
zgomotul la care sunt expuşi oamenii în timpul liber a devenit o ameninţare
reală pentru integritatea organelor auditive. Comitetul ştiinţific al Uniunii
Europene pentru riscuri sanitare a avertizat populaţia că ascultarea muzicii
la volum ridicat şi pe o perioadă îndelungată de timp la playerul personal
poate duce la afecţiuni permanente ale auzului. Se estimează că, la nivelul
Uniunii Europene, între 50 şi 100 de milioane de persoane ascultă zilnic
muzică la playere portabile. între 5 şi 10% dintre cei care folosesc playere
audio personale riscă pierderea permanentă a auzului dacă ascultă muzică
mai mult de o oră pe zi, în fiecare săptămână, la un nivel ridicat al
volumului, timp de cel puţin 5 ani. Comisarul european pentru protecţia
consumatorilor, Meglena Kuneva, a declarat: „Sunt îngrijorată din cauză că
atât de multe persoane, mai ales tineri, care folosesc frecvent playere
audio personale şi telefoane mobile la nivele acustice ridicate, ar putea,
fără să ştie, să îşi afecteze iremediabil auzul. Constatările ştiinţifice indică
un risc evident şi trebuie să reacţionăm rapid."
Pentru reducerea stresului acustic, utilizatorii de playere audio personale
sunt sfătuiţi să seteze dispozitivul la un nivel maxim al volumului mai puţin
ridicat sau să reducă manual volumul şi să nu folosească playerul personal
pentru perioade prelungite de timp.

P ertu rbre
a a co m u nării
ic v erb a le
Zgomotul ambiental poate afecta negativ comunicarea verbală prin cel puţin
două mecanisme importante. în primul rând, zgomotul interferează cu perce-
perea clară a mesajelor transmise în cursul conversaţiilor particulare sau a
Capitolul 9 - Stresul ambiental • 133

unor comunicări de la locul de muncă. In al doilea rând, se ştie că zgomotul


poate duce la diminuarea auzului, fapt care, la rândul lui, are ca principală
consecinţă incapacitatea de a înţelege vorbirea. Această deficienţă este
considerată un handicap social sever şi constituie o sursă de stres psiho-
logic. Deteriorarea gravă a simţului auditiv poate afecta serios capacitatea
unei persoane de a-şi desfăşura activităţile obişnuite de zi cu zi. în acest
caz, vorbim de handicap auditiv. Imposibilitatea înţelegerii vorbirii poate
determina o serie de disfuncţii şi schimbări comportamentale cum ar fi: pro-
blemele de concentrare, oboseala, nesiguranţa, neîncrederea, iritabilitatea,
reacţiile provocate de stres. Persoanele cele mai vulnerabile sunt vârstnicii,
copiii aflaţi în timpul procesului de învăţare, cei care vorbesc o limbă
străină insuficient însuşită.

Tulburările de som n
Somnul neîntrerupt este premisa unei bune funcţionări fizice şi psihice, o
condiţie elementară pentru contracararea eficientă a stresului. Perturbarea
somnului este o consecinţă majoră.a zgomotului ambiental şi se manifes-
tă prin dificultatea de a adormi, treziri în timpul nopţii şi alterarea etapelor
somnului cu scurtarea perioadei REM (somnul cu vise, în timpul căruia se
observă mişcări ale globilor oculari).
Perturbarea somnului din timpul nopţii are, de asemenea, efecte tardive
care se fac simţite a doua zi. Printre efectele secundare ale tulburărilor de
somn, se numără oboseala, stările de deprimare, scăderea
performanţelor. Pe termen lung, privarea de somn duce la utilizarea mai
frecventă a somniferelor şi la diverse modificări ale comportamentului.
Grupurile cele mai vulnerabile la tulburări de somn sunt reprezentate
de vârstnici, lucrătorii în ture, persoanele cu disfuncţii fizice sau mentale şi
indivizii cu probleme legate de somn. Pentru ca somnul să fie odihnitor, ni-
velul zgomotului de fond din interiorul locuinţei trebuie menţinut sub 30 dB.
în ce priveşte zgomotele intermitente, se recomandă ca nivelul de
presiune al acestora să nu depăşească limita de 45dB şi să nu se repete
de mai mult de 10-15 ori pe noapte.
134 • Fată în fată cu stresul

E fe c te c a rd io v a s c u la re s i m e ta b o lic e
i

Zgomotele subite puternice declanşează reacţii automate prin intermediul


sistemului nervos şi hormonal. Cele mai evidente efecte temporare ale
expunerii acute la zgomote sunt creşterea valorilor tensiunii arteriale, a
frecvenţei bătăilor inimii şi vasoconstricţia. De obicei, după încetarea
acţiunii stresorului acustic, parametrii funcţionali ai organismului revin la
valorile normale. Magnitudinea şi durata acestor efecte depind de
caracteristicile fiecărei persoane, de stilul de viaţă şi condiţiile de mediu.
Experimentele de laborator au pus în evidenţă că zgomotele de mare
intensitate pot să declanşeze şi alte modificări ale aparatului cardiovascular
şi ale metabolismului, cum ar fi creşterea rezistenţei vasculare periferice,
creşterea vâscozităţii sângelui.
^s^ss^mmxsxsssssi
G. Michael Vincent - zgomotele pot fi fatale

G. Michael Vincent a făcut studii medicale la Universitatea din Utah. După terminarea (
rezidenţiatului în medicină internă, şi-a continuat specializarea în cardiologie la Spitalul
„Johns Hopkins" din Baltimore, SUA. Ulterior a revenit la Universitatea din Utah, unde a ajuns i
profesor universitar. Actualmente, dr. Vincent este şeful Departamentului de medicină internă
al Spitalului Mormon din Salt Lake City. A înfiinţat şi conduce o fundaţie pentru pacienţii cu
sindrom de aritmie subită letală (Sudden Arrhythmia Death Syndromes Foundation).
Cercetările sale s-au focalizat în mod deosebit asupra unei boli cardiace cu importante
implicaţii genetice, sindromul QT prelungit, numit aşa datorită prelungirii segmentului cu
acelaşi nume al traseului electrocardiografie. Sindromul QT prelungit este o boală ereditară
care se manifestă prin risc foarte mare de apariţie a unor tulburări de ritm mortale. Boala
apare la 1 din 2500 de nou-născuţi vii.
La cei mai mulţi pacienţi, simptomele apar în condiţii de stres, însă aritmia se poate
declanşa uneori şi în repaus. Cercetările riguroase făcute de dr. Vincent în colaborare cu
geneticienii au scos la iveală existenţa mai multor subtipuri de sindrom QT prelungit, în
funcţie de genotipul pacientului. Astfel, s-a observat că majoritatea pacienţilor cu genotip 1 |
fac crizele de aritmie în timpul expunerii la stres sau când sunt antrenaţi în activităţi fizice.
La pacienţii cu genotip 2, crizele cu potenţial letal se declanşează sub acţiunea stresului
emoţional ca urmare a unor stimuli declanşatori auditivi, cum ar fi de exemplu soneria unui
telefon. în sfârşit, la persoanele cu genotip 3, tulburările de ritm cardiac cu potenţial letal
survin în timpul somnului sau odihnei.
A primit numeroase premii onorifice, printre care o distincţie pentru servicii internaţionale, din
partea Asociaţiei Americane a Inimii, premiul „Cercetătorul anului" şi altele. Dr. Michael \
Vincent este autorul a numeroase articole publicate în revistele medicale de specialitate, în
special de cardiologie.
ape
Mus»». -S
Capitolul 9 - Stresul ambiental • 135

modificarea concentraţiei lipidelor din sânge (colesterol LDL, trigliceride etc),


apariţia de tulburări hidroelectrolitice (mai ales în metabolismul magneziului
şi calciului) şi hormonale (sinteza de adrenalină, noradrenalină, cortizol).
Expunerea de lungă durată la zgomote a persoanelor susceptibile poate
avea urmări permanente, fiind un factor implicat în apariţia unor boli cum
ar fi hipertensiunea arterială şi boala coronariană.
Un studiu efectuat de specialiştii în igiena mediului din Berlin a confir-
mat faptul că expunerea cronică la un zgomot de fond intens, creşte riscul de
boli cardiovasculare. Bărbaţii care au fost expuşi timp îndelungat la zgomot
intens generat de traficul auto au prezentat o creştere a riscului de infarct
miocardic. Studiile epidemiologice sugerează că zgomotul cu o intensitate a
presiunii sonore de peste 70dB, caracteristic locuinţelor din zonele cu trafic
rutier şi aerian intens, ar putea fi un nou candidat pe lista factorilor de risc
cardiovascular.
De asemenea, merită să fie remarcate cercetările efectuate de dr. G. M.
Vincent pe subiecţi cu o boală genetică particulară, care au arătat că zgo-
motele subite, cum ar fi sirena sistemelor de alarmă antiefracţie sau chiar
soneria unui simplu telefon, pot duse la declanşarea unor tulburări de ritm
cardiac cu deznodământ fatal.

Efecte asupraănătăţii
s m entaleşi com portam entului social
Zgomotul din mediu nu este o cauză directă a bolilor mentale, dar poate fi un
factor agravant sau declanşator al bolilor de acest fel. Multe studii au analizat
legătura dintre simptomele frecvent întâlnite în bolile psihice (anxietatea,
stresul emoţional, nervozitatea, ameţelile, cefaleea, impotenţa sexuală,
schimbările de dispoziţie, conflictele sociale, iritabilitatea) şi expunerea la
zgomot. Deşi unele studii au sugerat o posibilă asociere între zgomot şi
anumite boli psihice minore, cum arfi de pildă anumite nevroze, rezultatele nu
sunt concludente. în acest sens, s-a observat că asocierea dintre
expunerea la zgomot şi simptomele psihiatrice dispare, dacă se ia în calcul
nivelul bazai de anxietate al persoanelor incluse în studiu. Ca urmare,
specialiştii înclină să creadă că afecţiunile psihice sunt mai degrabă
asociate cu sensibilitatea
136 • Fată în fată cu stresul

la zgomot decât cu expunerea la zgomot în sine. Cu alte cuvinte, efectul


stresor al zgomotelor depinde mult de capacitatea individului de a face faţă
zgomotelor neplăcute.
Zgomotul este unul dintre factorii cei mai răspândiţi şi mai greu de con-
trolat, care provoacă disconfort şi iritare. Un raport publicat de Biroul de Re-
censăminte al SUA pe tema zgomotului din zonele rezidenţiale evidenţiază
că cetăţenii americani acuză zgomotul excesiv ca fiind cea mai gravă pro-
blemă care le afectează calitatea vieţii în cartierul unde locuiesc, mai gravă
chiar decât criminalitatea, gunoaiele, ambuteiajele din trafic sau ineficienta
guvernului. (ABC News, August 27, 2001)
De fapt, specialiştii sunt de părere că zgomotul poate avea numeroa-
se efecte subtile şi complexe asupra comportamentul social al indivizilor.
Deranjul provocat de zgomot se traduce printr-un sentiment de neplăcere,
însoţit de alte emoţii negative, cum ar fi mânia, dezamăgirea, insatisfacţia,
neajutorarea, deprimarea, anxietatea, agitaţia, oboseala etc. Aceste reacţii
neplăcute se amplifică atunci când zgomotul este însoţit de vibraţii.
Trebuie menţionat însă că intensitatea reacţiei de iritare depinde nu numai
de caracteristicile sunetelor deranjante din mediu, ci, în mare măsură, şi de
factori de natură psihică, socială şi economică. Unele studii au descoperit
că zgomotul permanent la care sunt expuşi copiii de vârstă şcolară le poate
induce la nivel mental o stare de neajutorare cu implicaţii profunde asupra
personalităţii. Femeile par să fie mai sensibile la această agresiune sonoră
continuă decât bărbaţii. Printre datele alarmante furnizate de studii, se
numără şi constatarea că zgomotele cu un nivel de presiune sonoră peste
80 dB(A) pot duce pe de o parte la diminuarea atitudinii de întrajutorare, iar
pe de altă parte, la creşterea comportamentului agresiv.

E fe c te a s u p ra p e rfo ţe
rmi a n
Zgomotul are efecte interesante asupra performanţei şi motivaţiei. în timp ce
poate să îmbunătăţească performanţele cognitive simple de scurtă durată,
zgomotul scade performanţa de lungă durată ce necesită atenţie susţinută,
îndeplinirea nesatisfăcătoare a anumitor sarcini este strâns legată de
scăderea
Capitolul 9 - Stresul ambiental • 137

capacităţii de înţelegere a cuvintelor vorbite. Expunerea cronică la zgomote


de fond poate să deterioreze capacitatea de învăţare a şcolarilor.
Cercetările au arătat că elevii care locuiescîn preajma unor autostrăzi
aglomerate sau în vecinătatea aeroporturilor au performanţe mai scăzute la
citit şi rezolvarea problemelor şi par să aibă întârzieri în dezvoltarea vorbirii.
Zgomotul de fond de la locul de muncă accentuează senzaţia de oboseală,
alterează capacitatea de concentrare, deteriorează starea de dispoziţie şi
compromite randamentul adulţilor.
Sunt interesante în acest sens cercetările efectuate pe pacienţii internaţi
în spital precum şi pe personalul medical. Studiile arată că zgomotele
specifice mediului spitalicesc au un efect negativ asupra bolnavilor internaţi,
inducând nu numai tulburări ale somnului, reacţii nedorite ale aparatului
cardiovascular, ci şi frecvenţa crescută a reinternărilor, prelungirea duratei
de spitalizare şi creşterea necesarului de medicamente pentru calmarea
durerilor. Pe de altă parte, studiile sugerează că zgomotul din unităţile de
îngrijire a sănătăţii afectează, într-o oarecare măsură, eficienţa personalului
medical, în special memoria de scurtă durată, şi creşte nivelul general de
stres.

Şi zg om otul oşnu
bi it po ate fi stresan t
Zgomotele pot fi o sursă de stres chiar dacă nu sunt de intensitate atât de
mare, încât să afecteze auzul. Cercetările mai noi sugerează că şi
zgomotele de intensitate obişnuită ar puteaavea efecte nedorite în măsura
în care acţionează timp îndelungat. Un studiu efectuat pe copii de clasa a
IV-a din diverse localităţi mici din Austria a descoperit că expunerea cronică
la zgomot de intensitate redusă a fost asociată cu o creştere a nivelului
hormonilor de stres din sânge, precum şi cu valori mai mari ale tensiunii
arteriale sistolice de repaus la subiecţii care locuiau în apropierea unor
intersecţii cu trafic rutier greu, unde nivelul presiunii sonore era de peste
60dB(A). Copiii din zonele rezidenţiale mai puţin liniştite au prezentat de
asemenea o reactivitate mai mare a inimii la stimuli stresori şi s-au simţit
mai stresati decât copiii de aceeaşi vârstă, care locuiau în zone cu zgomot
de fond mai mic de 50dB(A). Specialiştii sunt convinşi că zgomotul de fond
reprezintă un factor
138 • Fată în fată cu stresul

stresor semnificativ în special pentru copii, chiar dacă, datorită intensităţii


obişnuite, nu este perceput ca atare.

Măs u ri c o m u n ita re p e n tru c o m b a te re a z g o m o tu lu i a m b ie n ta l


Conform normelor Uniunii Europene, localităţile urbane cu peste 250.000 de
locuitori sunt obligate să-şi întocmească hărţi amănunţite cu nivelul
poluării fonice. în Bucureşti, măsurătorile arată un nivel mediu de
zgomot de 70 de dB. Poluarea fonică depăşeşte cu mult normele
recomandate - 55 dB. Cele mai zgomotoase zone din capitală sunt
Bulevardul Magheru, cartierele Militari şi Ghencea şi zona dintre
Bulevardul Titulescu şi Calea Griviţei. Nivelul de poluare sonoră al unei
locuinţe va influenţa în mod semnificativ preţul acesteia. Unii experţi sunt
de părere că preţul apartamentelor din zonele centrale, în general mai
zgomotoase, va scădea, în timp ce în zonele liniştite, fără linii de tramvaie
şi cu trafic auto neglijabil, valoarea locuinţelor va creşte.
O mare parte dintre măsurile de prevenire a efectelor negative ale
zgomotului cad în sarcina municipalităţii, a ministerului transporturilor şi a
altor instituţii abilitate. Principalele proiecte care vizează protecţia populaţiei
faţă de zgomotul ambiental se referă la construirea de şosele sau inele de
ocolire, restricţionarea traficului în zona centrală, devierea traficului rutier
greu pe trasee mai puţin locuite, amenajarea de sensuri giratorii, amenajarea
de bulevarde pietonale permanente sau, la sfârşit de săptămână,
amenajarea de piste pentru biciclete, modernizarea parcului auto prin
introducerea de autobuze şi troleibuze mai silenţioase, limitarea vitezei
maxime pentru autovehicule în anumite zone protejate (reducerea vitezei
camioanelor de la 90 la 60 km/h pe o şosea de beton poate să reducă
nivelul de presiune sonoră cu 5 dB), interzicerea claxonatului etc. Legislaţia
Uniunii Europene prevede limite precise pentru zgomotul emis în funcţie de
tipul autovehiculului (de exemplu, limita maximă permisă de zgomot este de
77 dB(A) pentru autoturisme şi 84 dB(A) pentru camioane). Zgomotul
datorat traficului rutier poate fi redus mult prin echiparea autovehiculelor cu
pneuri silenţioase şi folosirea de covoare asfaltice speciale pentru
construirea şoselelor.
Capitolul 9 - Stresul ambiental • 139

0 altă serie de măsuri dirijate de organele statului au în vedere aplica-


rea reglementărilor cu privire la amplasarea şcolilor, terenurilor de joacă,
spitalelor sau caselor de locuit în conformitate cu normele de siguranţă cu-
noscute.

Măsuri individuale pentru protejarea


ştiilini
Rămâne însă loc pentru măsurile individuale menite să reducă nivelul de
stres acustic, lată în continuare câteva sugestii a căror aplicare depinde de
fiecare, personal:
• Protejaţi-i pe membrii familiei, mai ales pe copiii mici, de zgomotul aspi-
ratorului, mixerului, bormaşinei, maşinii de tuns iarba etc; anunţaţi-i şi
daţi-le posibilitatea să se retragă la o distanţă confortabilă.
• Nu aspiraţi, nu bateţi covoarele, nu folosiţi mixerul sau alte echipamente
de uz casnic zgomotoase în orele de linişte.
• La achiziţionarea aparatelor de uz casnic (de exemplu, frigider, congela-
tor, aparat de aer condiţionat etc.) verificaţi nivelul de emisie de zgomot
şi alegeţi oferta cea mai silenţioasă.
• Cumpăraţi-le copiilor jucării silerfţioase.
• Procuraţi-vă căşti antifonice şi folosiţi-le în timpul activităţilor gospodă-
reşti zgomotoase (aspirat, tuns iarba etc.)
• în zilele libere, preferaţi vizitarea grădinii zoologice sau a unui muzeu, în
locul parcurilor de distracţie sau teraselor şi restaurantelor cu muzică.
• Dacă utilizaţi playere audio personale (MP3), verificaţi dacă dispozitivul
pe care îl folosiţi poate fi setat la un nivel maxim al volumului ceva mai
puţin ridicat sau, şi mai bine, reduceţi manual volumul sub pragul de 90
dB. 0 altă recomandare importantă pentru protejarea auzului dvs. şi al
copiilor dvs. este ca playerul personal să nu fie folosit pentru perioade
prelungite de timp.
• Fie că sunteţi în faţa televizorului, radioului, CD-playerului sau caseto-
fonului, reglaţi volumul boxelor audio la un nivel sigur.
• Dacă sunteţi nevoit să intraţi într-un local în care muzica are mulţi
decibeli, alegeţi masa cea mai îndepărtată de sursa de „zgomot".
• Când aşteptaţi într-o gară sau participaţi la un miting popular, nu
staţionaţi în dreptul megafoanelor.
140 • Fată în fată cu stresul

• Nu purtaţi conversaţii importante pe marginea şoselelor intens circulate,


în hala de lucru sau în plin şantier; retrageţi-vă într-un loc izolat pentru a
putea înţelege şi a vă putea face înţeles.
• Dacă întâmpinaţi opoziţie în cadrul unei discuţii sau negocieri, nu
ridicaţi tonul, ci continuaţi să vorbiţi pe un ton liniştit şi veţi avea
numai de câştigat.
• Dacă locuiţi în apropierea unei gări sau şosele cu trafic intens şi aveţi
probleme cu somnul, dormiţi în camera de pe partea opusă direcţiei din
care vine zgomotul sau folosiţi căşti antifonice.
• Dacă lucraţi în schimbul de noapte şi zgomotele din timpul zilei vă
împiedică să dormiţi, procedaţi în acelaşi fel ca mai sus.
• Dacă vă construiţi o casă nouă, dotaţi-o cu geamuri termopan de bună
calitate. în cazul în care o latură corespunde unei şosele sau unei alte
surse de zgomot, luaţi măsuri suplimentare de izolaţie fonică. Dacă
locuiţi într-o casă cu izolaţie fonică slabă, faceţi o investiţie şi înlocuiţi
geamurile existente cu altele care asigură standarde antifonice mai
bune.
• Dacă intenţionaţi să vă cumpăraţi un apartament sau o casă,
consultaţi la primăria locală harta de zgomot a localităţii pentru a
verifica nivelul de poluare sonoră al zonei în care este situat imobilul.
• în timpul deplasării cu autoturismul sau motocicleta prin cartierele de
blocuri sau alte zone rezidenţiale, respectaţi limitele de viteză obligatorii
şi evitaţi ambalarea motorului, dacă nu este strict necesar.
• Nu circulaţi cu automobilul dacă toba sau ţeava de eşapament este
spartă.
• Dacă sunteţi şofer profesionist, nu parcaţi maşinile de tonaj greu în
imediata vecinătate a zonelor de locuit.
• Nu folosiţi claxonul decât dacă este absolut justificat.
• Obişnuiţi copiii să aleagă locurile de joacă aflate la distanţă mare de
şosele sau alte surse de zgomot.
• Alegeţi parcurile liniştite pentru plimbarea zilnică.
• Faceţi ieşiri cât mai dese în natură, departe de zgomotul marilor oraşe.
I n Strategii antistres
I \J
nfruntarea eficientă cu factorii stresori
Confruntarea pfin'pntă r.,. *

R
obinson dovede şte, fără îndoială, o neobi şnuită capacitate
de a se adapta nu doar laîntâmplări neplăcute sau
frustrante, cişi la situaţii cu adev ărat critice, la evenimente
surprinzătoare care i-ar fi putut fi fatale. Şi totuşi există ceva chiar mai
impresionant dec ât incredibila performan ţă de a scăpa cu viaţă din
toate pericolele care l-ar fi putut ăpune.
r Este puterea sufleteas că prin
care îşi croieşte o viaţă plină de bucurii, per severenţa cu careîşi con-
struieşte nu doar un mediu prielnic supravie ţuirii fizice,ci infinit mai
mult, un spa ţiu prielnicîm pliniriiăuntrice,
l o lum e a recuno ştinţei si a
v
///{\\ p .............■.. \* \ mulţumirii profunde,
într-un
'm. ţţ \ -^^H* :%1^^W tărâm al celor mai
necruţă-
toare priva ţiuni.
Secretul ău s este plin deînvăţăminte pentru ţito cei care ăim tr
crispaţi, îngrijoraţi şi nem ulţum iţi, într-o lum e a abunden ţei aproape
supărătoare. Strategia antistres a lui Robinson a fost extrem de
eficientă şi esenţa ei poate fi descifrat ă în următoarea confesiune:
„Felul meu de viaţă era acumm ult m ai lesnicios dec ât la început, m ult
m ai plăcut atât trupeşte, cât şi sufleteşte. Adesea, şezându-m
a ă la
masă, închinam o rug ă de mulţumireşi mă minunam cum deşternuse a
mâna Domnului mas ă şi pentru mineîn deşert, învăţasem să privesc mai
mult părţile luminoase ale soartei meleâtdec cele
144 • Fată în fată cu stresul

întunecate. Recunoşteam bucuriile şi nu mai vedeam amărăciunile.


Simţeam adesea atâta mulţumire, cât nu se poate spune prin cuvinte."

Strategii pentru contracararea stresului


Strategiile de contracarare a stresului reprezintă eforturile comportamentale
şi psihologice prin care oamenii încearcă să evite, să reducă, să controleze
sau să tolereze evenimentele stresante. Nu există o strategie unică, general
valabilă pentru contracararea stresului. De fapt, complexitatea problemei şi
persistenţa unor aspecte neclare sau chiar contradictorii a făcut imposibilă
conturarea unui consens printre specialişti. Totuşi există suficiente aspecte
bine definite, care permit stabilirea unor direcţii practice de acţiune.
în funcţie de ţinta principală vizată, se deosebesc strategii de
contracarare a stresului centrate pe rezolvarea problemelor şi strategii
centrate pe emoţii. Cele centrate pe rezolvarea problemelor urmăresc să
amelioreze situaţiile stresante. Cele centrate pe emoţii încearcă să
modifice consecinţele emoţionale, psihice ale evenimentelor stresoare. în
realitate, oamenii folosesc de cele mai multe ori ambele strategii, în diferite
combinaţii. Ponderea uneia sau alteia dintre cele două strategii depinde
de tipul de personalitate, dar şi de evenimentul stresant. De obicei, dacă
factorul stresor este controlabil, oamenii folosesc în mai mare măsură
strategiile centrate pe rezolvarea problemelor, în cazul stresorilor
consideraţi necontrolabili, oamenii vor aplica mai degrabă strategii
centrate pe emoţii.
0 altă clasificare împarte strategiile în strategii active şi strategii de evi-
tare. Cele active implică un efort activ din partea subiectului, menit să modi-
fice stresorul ca atare sau percepţia pe care o are subiectul asupra factorului
stresor. Strategiile escapiste sunt cele prin care subiectul evită confruntarea
directă, refugiindu-seîn diverse comportamente cu risc (consum de alcool,
droguri, muncă excesivă etc.) sau stări mentale patologice (depresie, izolare
socială etc).
Sub aspectul prevenirii, unii specialişti disting trei niveluri. Primul nivel
este prevenirea primară, prin aceasta înţelegându-se evitarea expunerii
la
Capitolul 10 - Strategii antistres • 145

stresori. Al doilea este prevenirea secundară şi constă în acţiunile iniţiate


după expunerea la situaţii sau factori stresori, în vederea limitării reacţiilor
declanşate de stresori. Al treilea nivel este prevenirea terţiară şi constă în
măsurile prin care se încearcă atenuarea reacţiilor declanşate de stresori.

H a rta s tra te g iilo r a n tis tre s


în esenţă, abordarea eficientă a stresului include următoarele:
• însuşirea noţiunilor de bază despre stres (vezi capitolele 2 şi 4)
• Recunoaşterea stării de stres (vezi capitolul 3)
• Identificarea şi evaluarea stresorilor (vezi capitolele 5-9)
• Evaluarea propriei reacţii la stres (vezi continuarea acestui capitol)
• Aplicarea strategiilor şi tehnicilor antistres adecvate (vezi continuarea
acestui capitol şi capitolele 10-13).

Din considerente practice, strategiile şi tehnicile de prevenire şi combatere


a stresului vor fi prezentate conform acestei scheme. Pentru a facilita înţe-
legerea, am alcătuit şi o hartă vizuală care prezintă o imagine de ansamblu
asupra locului diferitelor etape şi al fiecărei strategii sau tehnici antistresîn
planul de prevenire şi combatere a stresului, (vezi harta strategiilor antistres
la pag. 148-149).
Aplicarea profitabilă a ideilor practice expuse în continuare trebuie să
ţină cont de faptul că, deşi mecanismele fiziologice şi psihologice care gu-
vernează reacţia de stres sunt aceleaşi la toate fiinţele umane, fiecare individ
reacţionează într-un mod particular la solicitările cotidiene sau
excepţionale. Tehnicile şi metodele de contracarare a stresului trebuie
individualizate pentru fiecare caz în parte şi trebuie adaptate la situaţia
concretă.

R e c u n oşte
a re a sării
t d e s tre s
Atunci când situaţia ameninţătoare este evidentă şi factorii stresori sunt
inconfundabili, cum se întâmplă în situaţiile de viaţă şi de moarte, con-
(Continuare la pag. 148).
I
Harta strategiilor antletres '^il/il^i.iiliu.

1 INFORMARE
"......-\ Zii -£.
>4 4®â SPECIFICE
^------2. RECUNOAŞTERI

3. IDENTIFICARE *V #21 5. STRATEGII


7. STRATEGII Reevaluare
NESPECIFICE Reinterpretare
Corectarea
^ T M lii .jffîjfty . SPECIALE gândirii
Consiliere
etc.
STRESORI
MODIFICABI
L

, Tehnici antletres
Planificare (relaxare, respiraţie,
Organizare - masaj etc.) '
Comunicare
ttkr*»- etc.
"*,ai^iiiiitiiuuji:i'i^"''''ir
148 • Fată în fată cu stresul

(Continuare de la pag. 145)


ştientizarea şi recunoaşterea reacţiei imediate la stres este mai uşoară. în
condiţiile de viaţă obişnuite, tipice societăţilor civilizate, omul se confruntă
mai rar cu astfel de ameninţări în care apar reacţii fizice şi psihice energice.
Deşi răspunsul organismului la provocările vieţii moderne cotidiene poate fi
mai puţin evident decât în condiţii critice sau extreme, acest răspuns
există, fiind de multe ori disproporţionat ca intensitate şi durată şi poate să
ducă la consecinţe nedorite. Activarea mecanismelor biologice antistres şi
menţinerea îndelungată a unei stări de alertă faţă de factori mai subtili
contribuie la o solicitare îndelungată, neconştientizată a organismului şi
implicit la riscul apariţiei epuizării.
Indiciile stării de stres pot fi de natură fizică, psiho-emoţională sau
comportamentală (detalii la capitolul 3). Identificarea în timp util a unei
adaptări ineficiente, ca şi recunoaşterea semnelor epuizării incipiente,
este rareori spontană sau, în orice caz, este incompletă sau întârziată.
Semnalele de avertizare lansate de corpul nostru pot fi trecute cu vederea,
fiind mai mult sau mai puţin subtile, nespecifice sau chiar înşelătoare. Pentru
a le putea sesiza mai uşor şi în timp cât mai util, este necesară o bună
informare, însuşirea unei atitudini propice şi a unor deprinderi eficiente de
autoevaluare, iar la nevoie să se recurgă la instrumente de evaluare
specializate.
Evaluarea poate fi realizată printr-o simplă examinare metodică a senza-
ţiilor, simţămintelor, gândurilor şi comportamentelorşi confruntarea
acestora cu lista celor mai cunoscute indicii amintite mai sus. Evaluarea
poate fi făcută şi cu ajutorul unor instrumente, cum ar fi jurnalul antistres şi
diversele teste de autoevaluare (vezi capitolul 13).
Introspecţia de autoevaluare trebuie înţeleasă ca un pas necesar, dar
tranzitoriu, pregătitor pentru paşii următori, scopul final fiind identificarea
şi aplicarea soluţiilor. Uneori există riscul ca persoana să se
împotmolească în această etapă. Preocuparea excesivă cu problema în
sine poate agrava simptomele stresului. Pentru a evita efectele nedorite ale
blocării în faza de autoevaluare, e nevoie de o abordare echilibrată şi de
stabilirea unor limite de bun-simt.
Capitolul 10 - Strategii antistres • 149

Identificarea stresorilor
Sub aspect practic, după recunoaşterea semnalelor de alarmă ale orga-
nismului, următorul pas important în controlul stresului este reprezentat
de identificarea factorilor stresori. Pe baza informaţiilor deja prezentate în
capitolele 5 şi 6, puteţi să faceţi un inventar al factorilor stresori. Treceţi
în revistă diversele categorii de stresori: stresorii fizici (accidente, boli,
intervenţii chirurgicale, aglomeraţia, poluarea, programul de muncă, poziţia
defectuoasă a corpului etc); stresorii senzoriali (zgomotul de acasă, de la locul
de muncă, din mijloacele de transport etc); stresorii informaţionali (presa,
radioul, televiziunea, internetul, telefonia mobilă etc); stresorii decizionali,
stresorii relaţionali etc. încercaţi să stabiliţi care sunt stresorii care au un
efect mai marcant asupra dvs. fie datorită magnitudinii lor (stresorii majori),
fie pentru că acţionează în mod repetat un timp îndelungat (stresorii minori).
Nu uitaţi să luaţi în considerare şi evenimentele plăcute ale vieţii, nu doar
pe cele tragice sau neplăcute.

Evaluarea reac
ţiei spontane la slres
Această etapă este esenţială pentru recunoaşterea unor reacţii greşite la
stres sau a falselor soluţii. Răspunsul spontan la situaţiile stresante este
extrem de diferit de la individ la individ. Unii au tendinţa de a ignora
problemele, alţii adoptă o atitudine pasivă sau de izolare, alţii recurg la
soluţii de moment care dau rezultate doar aparente sau pe termen scurt,
dar în realitate sunt însoţite de riscuri serioase şi pregătesc terenul pentru un
eşec serios. Cele mai populare „cârje chimice" pe care mulţi oameni se
sprijină când sunt asaltaţi de stres sunt băuturile alcoolice, tutunul, cafeaua,
băuturile cu cofeină, drogurile. Substanţele psihoactive,în special cele care
creează dependenţă, nu numai că scad şansele de rezolvare reală a
problemelor stresante, dar agravează situaţia, târând individul într-o
mlaştină din care puţini mai au scăpare. Aceste modalităţi de reacţie la
stres trebuie conştientizate şi oprite cât mai prompt. Pentru evaluarea
sistematică a modului de reacţie la stres este utilă ţinerea unui jurnal
antistres sau efectuarea inventarului COPE, elaborat de Charles Carver.
150 • Fată în fată cu stresul

Ig no rarea nu este o ţie


solu
Ideea că timpul rezolvă toate problemele este foarte răspândită. în ce
priveşte stresul, cu excepţia unor factori stresori absolut minori, care într-
adevăr nu merită luaţi în seamă, realitatea este alta. Şi totuşi, fie din
neştiinţă, fie din disperare sau pur şi simplu din comoditate, mulţi oameni
aleg să ignore stresorii şi stresul adoptând „politica struţului".
Şi Robinson a fost de nenumărate ori tentat să lase în seama timpului
problemele care îl frământau. De cele mai multe ori însă, ajungea în scurt
timp la concluzia că este mai bine să îşi asume problema şi să dea piept
cu ea. Aşteptarea pasivă nu face decât să agraveze lucruri/e şi, în
perspectivă, poate avea consecinţe grave.

E v ita re a fa ls elo r sţiio lu


Studiile efectuate de psihologii americani asupra persoanelor aflate în condiţii
de stres arată că oamenii încearcă diverse metode de a face faţă la stres,
dar nu toate sunt foarte adecvate, unele fiind chiar nesănătoase. De
exemplu, două treimi dintre fumători recunosc că fumează mai mult când
sunt stresaţi. Din păcate, nu numai fumătorii reacţionează în felul acesta
atunci când trebuie să înfrunte stresul, ci şi consumatorii de băuturi
alcoolice. Statisticile arată că aproape o cincime dintre aceştia beau mai
mult alcool în condiţii de stres mărit. Abuzul alimentar este şi el o formă
foarte răspândită de reacţie în faţa îngrijorărilor. Aproape jumătate dintre
subiecţii intervievaţi au mâncat excesiv sau au consumat alimente
nesănătoase ca răspuns la problemele stresante ivite pe parcursul zilei. La
polul opus, sunt indivizii care, atunci când sunt confruntaţi cu situaţii
stresante, nu mai servesc anumite mese deloc.

„Tărie " p e n tru c e i s la b i?


0 privire, chiar fugară, în trecutul istoric ne va arăta că această abordare a
stresului nu este o noutate caracteristică vremurilor moderne. Oamenii au
apelat din vechime la diverse substanţe „întăritoare" dintre care cele mai
populare au rămas până astăzi băuturile spirtoase.
Capitolul 10 -Strategii antistres • 151

Nu face excepţie nici personajul nostru singuratic, Robinson Crusoe. Mă


voi opri la doar două situaţii grăitoare, un inventar complet al momentelor
de slăbiciune ale aventurierului fiind de prisos. Cuprins de panică după
un
cutremur care a lovit
insula şi a fost cât pe ce
să-l îngroape de viu în
peştera care-i servea
drept adăpost, el îşi
„reface" curajul luând o
înghiţitură de rom. Din
fericire, gândul că
rezervele „întăritoare" i s-
ar putea termina prea
curând, îl face să recurgă la acest „remediu" doar cu mare economie. Mai
târziu, îl putem surprinde nu o dată, oferindu-i lui Vineri sau celorlalţi tovarăşi
de năpastă, câte o duşcă din aceeaşi băutură spirtoasă, pentru a-şi
întrema starea de spirit înaintea unor momente de viaţă şi de moarte, cum
a fost, printre altele, asaltul împotriva sălbaticilor sosiţi pe neaşteptate
pe insulă.

C a feaua si stresu l
Cafeaua şi băuturile cu conţinut de cofeină sunt şi ele comercializate şi
folosite pe scară foarte largă. în contextul acceptării aproape generale şi al
publicităţii masive de care beneficiază aceste produse, prea puţini oameni
realizează că au de-a face cu o substanţă psihoactivă care poate să ducă la
instalarea stării de dependenţă. Dincolo de toate efectele şi riscurile de care
eînsoţit consumul de cafea şi băuturi cola, cert este că reacţiile declanşate
de cofeină sunt similare celor iniţiate de factorii stresori. Corpul este mai
relaxat, nervii sunt mai puţin încordaţi, somnul e mai odihnitor şi, în general,
starea de dispoziţie este mai bună la persoanele care renunţă la cafea.
Beneficiile pot fi constatate după o perioadă ce variază de la câteva zile
până la 2-3 săptămâni, în care
152 • Faţă în faţă cu stresul

persoanele care încetează consumul pot să prezinte simptome de sevraj (de


exemplu, dureri de cap).

A lte re fu gînşe
ii lăto a re
0 altă reacţie neadecvată pe care o pot adopta unii oameni atunci când se
confruntă cu stresul este fuga de realitate, încercarea de a evada din faţa
problemelor care îi asaltează, de a se refugia într-o altă lume, care eclipsează
grijile şi greutăţile întâmpinate. Unii se refugiază în jocuri de noroc şi îşi
risipesc viaţa în cazinouri sau alte localuri asemănătoare. Datorită
posibilităţilor oferite de internet, uneori, aceste tragedii se consumă chiar
acasă, fără ca familia să bănuiască nimic. Nu mai puţin tragice sunt cazurile
celor care devin victime ale consumului de narcotice sau ale altor practici
distructive cum ar fi promiscuitatea sexuală şi diverse comportamente
delincvente.
Există şi modalităţi mai subtile de evaziune. Din această gamă de false
soluţii fac parte lectura bolnăvicioasă de ficţiuni ieftine, vizionarea
compulsivă a televizorului, practicarea necontrolată a jocurilor electronice
pe calculator sau alte activităţi cărora individul nu le poate rezista.
Internetul este o lume vastă, pe care milioane de adolescenţi, tineri şi chiar
adulţi o explorează, în aparenţă pentru a se informa sau pentru a comunica
cu semenii din cele mai diverse colţuri ale planetei. în realitate, lumea
virtuală devine frecvent un surogat al lumii reale, tocmai pentru că o mare
parte dintre utilizatori sunt copleşiţi de stresul lumii reale.
Toate aceste false refugii şi probabil încă altele sunt, în esenţă,
încercări de a evada din strânsoarea problemelor mai mici sau mai mari
ale vieţii. în realitate, nici evadarea şi nici camuflarea nu rezolvă crizele
vieţii, ci, dimpotrivă, le agravează şi duc la degradare şi ruină fizică,
psihică şi morală.

S tra te g ii m a la d a n tiv e
Negarea sau refuzul de a accepta confruntarea cu situaţia stresantă poate
duce la agravarea problemei şi la accentuarea sau complicarea simptomelor
stresului (anxietate, frică, disperare, furie, depresie). Strategiile negativiste
Capitolul 10 - Strategii antistres • 153

pot lua forma izolării sociale, a refuzului contactului sau comunicării cu


alte persoane, lucru care îi privează pe subiecţi de sprijinul de care ar avea
nevoie.
Cercetările arată că aceste strategii disfuncţionale faţă de stres sunt
asociate cu depresia şi par a fi mai frecvent întâlnite la persoanele care nu
dispun de resurse fizice şi psihologice pentru a adopta o strategie activă de
contracarare a stresului.
Preotul reformat Francisc Visky, deţinut politic în anii comunismului,
povesteşte în memoriile sale despre două cazuri de „mari refugiaţi" după
cum îi numeşte chiar el. Comportamentul patologic în care s-au refugiat cei
doi îmbracă manifestări aflate la două extreme opuse ca formă de expresie,
cu toate că niciunul dintre ei nu a arătat un comportament violent.
Primul caz este al unui maior român, prizonier de peste zece ani, care îşi
povesteşte ore întregi viziunile absurde despre salvarea României şi a lumii
întregi. Retras în fantasmele minţii lui, a elaborat până la cele mai mărunte
detalii noua ordine politică, socială şi economică. Tovarăşii mai vechi de
celulă nu-l mai bagă în seamă, aşa încât, atunci când îşi găseşte un
novice, îl sufocă până la refuz cu himerele sale.
Celălalt caz este un maghiar de abia douăzeci de ani, care stă cât e ziua
de lungă în dreptul uşii, în poziţie de drepţi, într-o postură rigidă,
catatonică, cu privirea fixă, aţintită drept înainte. Nu salută pe nimeni, nu
intră în vorbă cu nimeni şi este imposibil să-i scoţi vreun cuvânt din gură,
indiferent de întrebările pe care i le-ai adresa. S-a retras într-o carapace din
care nu iese decât la masă, unde cu mare zgârcenie în mişcări, se
alimentează atât cât să supravieţuiască. Aceasta e forma lui de rezistenţă
la stresul unei situaţii pe care nu poate sau nu vrea s-o accepte.

Reducere si evitare
Mulţi dintre factorii stresori cu care avem de-a face au legătură cu stilul
nostru de viaţă şi pot fi modificaţi sau influenţaţi. De exemplu, depinde de
noi dacă ascultăm radioul la volum maxim sau dacă îl reglăm la un volum
154 • Fată în fată cu stresul

potrivit. Depinde de noi câte televizoare sunt pornite în casă, câte şi ce


emisiuni urmărim. Depinde de noi câte telefoane folosim şi tot de noi la câte
apeluri răspundem şi până la ce oră. De fapt, o mare parte dintre
solicitările pe care le considerăm impuse, depind în realitate mai degrabă
de noi decât de împrejurări sau de alte persoane. Depinde în primul rând
de noi dacă ne găsim un al doilea sau al treilea loc de muncă, pe lângă cel
prin care ne câştigăm existenţa. Noi decidem dacă vom petrece concediul
într-o staţiune care oferă costuri rezonabile de cazare şi masă sau dacă
ţinem neapărat la un sejur a cărui notă de plată va fi exorbitantă. Tot de
noi depinde în mare măsură dacă acceptăm orele suplimentare de lucru
propuse de patron în schimbul unei măriri de salariu, după cum de noi
depinde dacă ne mulţumim cu mobilierul existent, păstrat încă în stare
bună, sau dacă vom decide să-l schimbăm, pentru că este demodat.
După ce am făcut un inventar atent al factorilor stresori şi am constatat
care dintre ei sunt modificabili, tot ce avem de făcut este să stabilim care
sunt măsurile prin care vom reduce expunerea la fiecare dintre ei şi în ce
grad. Obiectivul esenţial al strategiilor care vizează contracararea stresorilor
modificabili nu este eliminarea lor în totalitate, ci ajustarea lor pentru
atingerea nivelului optim de stres care condiţionează performanţa maximă.
Acţionând asupra factorilor accesibili controlului nostru, vom putea reduce
nivelul general de expunere la stres la un prag suportabil.

O rg a n iza re a tim p u lu i
Lipsa de timp este una dintre cele mai des incriminate cauze de stres şi de
frustrare. Milioane de oameni se plâng că nu au timp destul, că sunt
rămaşi în urmă cu lucrul, iar criza de timp le creşte nivelul de stres la cote
uneori insuportabile. Organizarea timpului este o strategie de contracarare a
stresului care transformă timpul dintr-un duşman într-un prieten.
Pentru o mai bună administrare a timpului, e bine să luăm în
considerare câteva sugestii de bun-simţ, rezultate din experienţa
oamenilor şi analizele aprofundate efectuate de experţi.
Capitolul 10 - Strategii antistres • 155

Faceţi un inventar al modului în care vă folosiţi timpul pe parcursul


unei săptămâni întregi. Notaţi cum aţi petrecut fiecare oră şi minut. La
sfârşitul săptămânii respective, trageţi linia şi evaluaţi cât timp aţi
consumat pentru diverse activităţi.
Obişnuiţi-vă să folosiţi, în mod curent, o agendă pentru planificarea
programului dumneavoastră zilnic. Cele 10 sau 15 minute sacrificate pentru
a schiţa un plan de lucru pentru ziua care vă stă în faţă nu sunt o pierdere, ci
un câştig. Nu contează atât de mult dacă veţi alege o agendă clasică,
tipărită, sau dacă veţi opta pentru o variantă electronică, pe calculatorul
personal sau pe telefonul mobil. Important este să o aveţi şi să o folosiţi.
Majoritatea oamenilorîşi administrează mai bine resursele de timp atunci
când fac efortul de a fixa termene clare pentru sarcinile şi proiectele pe care
şi le propun. Pe lângă planificarea zilnică, obişnuiţi-vă să vă faceţi planuri
pe termen mediu şi lung, stabilind obiective trimestriale şi anuale.
Inventarul activităţilor vă va ajuta să vă daţi seama care sunt orele în
care aveţi cel mai bun randament şi care sunt momentele cele mai dificile.
De exemplu, majoritatea oamenilor înregistrează un minim de potenţial
intelectual în jurul orei 15. Dacă este cazul, acest timp poate fi alocat unor
activităţi mai puţin pretenţioase şi astfel să obţineţi maximul posibil din
fiecare perioadă a zilei.
0 bună organizare a timpului presupune identificarea şi limitarea factorilor
care vă pot distrage de la lucru. Randamentul în muncă sau învăţare va fi
mult mai mare dacă activitatea respectivă are o anumită continuitate. Nu vă
jenaţi să închideţi uşa şi să folosiţi mesageria vocală a telefonului.
Rezistaţi tentaţiei de a verifica mereu e-mailul sau de a răspunde imediat
la toate mesajele sosite, iar atunci când vreţi cu adevărat să lucraţi, ar fi
mult mai sănătos să ieşiţi din programul de mesagerie instant.
Tehnologia informatică are două feţe. Ea poate să ne ajute să câştigăm
timp, de exemplu ne scuteşte de o mulţime de drumuri la magazine sau
la bibliotecă. Dar aceeaşi tehnologie poate deveni la fel de uşor o mare
consumatoare de timp. Depinde cât de înţelept o folosim. Aţi constatat că
pierdeţi ore în şir cu ştirile pe diferite site-uri, cu vizionarea diverselor
clipuri
156 • Fată în fată cu stresul

video sau pe chat? Puneţi piciorul în prag. Internetul are un potenţial


cronofag imens şi poate crea dependenţă. Profitaţi cu prudenţă de valenţele
într-adevăr extraordinare ale lumii virtuale.
în sfârşit, învăţaţi să nu amânaţi, învăţaţi să divizaţi proiectele de
anvergură, care vă copleşesc, în părţi mai mici, care pot fi realizate pe
rând, învăţaţi să delegaţi şi învăţaţi să spuneţi nu.

Stabilirea priorit
ăţilor şi obiectivelor
Administrarea timpului nu poate fi concepută fără o clarificare a priorităţi-
lor. 0 schemă foarte răspândită pentru ordonarea noianului de sarcini este
împărţirea lor în trei categorii:
A. activităţi importante şi urgente,
B. activităţi importante, dar neurgente şi
C. activităţi care nu sunt nici importante şi nici urgente.
Experienţa arată că una dintre cele mai obişnuite cauze ale creşterii
nivelului de stres prin acutizarea crizei de timp este reprezentată de
preocuparea excesivă cu activităţile aparent urgente, dar neimportante şi
neglijarea sistematică a activităţilor importante, dar neurgente. Persoanele
care îşi fac timp cu precădere pentru rezolvarea problemelor importante
au o viaţă mai productivă şi mai liniştită.
Un alt aspect esenţial este stabilirea de obiective clare şi realiste. Dacă
ţinta nu este bine definită, e posibil să trecem pe lângă ea fără să ne dăm
seama că am atins-o. Şansele de realizare a unor ţinte pe care ni le-am
propus sunt mai mari dacă le divizăm în mai multe etape şi dacă ne fixăm
obiective pe termen scurt, mediu şi lung.

Planificarea schim
ărilor
b si evenim entelor
Nu toate schimbările pot fi prevăzute şi planificate. Există totuşi o serie de
evenimente cu importanţă chiar majoră care depind de decizia noastră. Aşa
sunt, de exemplu, înscrierea şi admiterea la o facultate, prezentarea la un
masterat sau doctorat, căsătoria, mărirea familiei, schimbarea din proprie
Capitolul 10 -Strategii antistres • 157

iniţiativă a serviciului, cumpărarea sau vinderea unei proprietăţi imobiliare


sau a unui autoturism, renovarea casei sau a apartamentului, schimbarea
domiciliului, angajarea unui credit sau efectuarea unei investiţii şi altele.
Afară de acestea, mai sunt o serie de alte evenimente asupra cărora nu avem
puterea de a schimba momentul în care survin în timp, dar sunt predictibile
şi, ca urmare, ne putem pregăti în prealabil pentru a le face faţă cu succes.
Aşa sunt, de exemplu, examenele studenţilor, pregătirea şi susţinerea tezei
de licenţă, examenele necesare pentru promovarea profesională, naşterea
unui copil, reînceperea lucrului după un concediu de creştere a copilului,
diverse aniversări şi întruniri, pensionarea etc.
Toate schimbările, dorite sau nedorite, constituie o sursă de stres pentru
organism şi, prin pregătirea prealabilă, suprasolicitarea poate fi evitată
într-o mai mică sau mai mare măsură. Printre regulile de bun-simţ a căror
respectare contribuie la atenuarea impactului stresor al schimbărilor, ar fi o
planificare calendaristică prudentă, evitându-se suprapunerea sau succesiunea
într-o perioadă scurtă de timp a evenimentelor majore, precum şi efectuarea
pregătirilor necesare cu suficient timp în avans.

Com unicarea eficient


ă
Comunicarea joacă un rol important în satisfacerea unor trebuinţe practice,
fizice, psihice, sociale şi spirituale esenţiale ale omului. Prin comunicare,
oamenii nu realizează doar un schimb de informaţii utilitare, ci îşi transmit
ideile, sentimentele, emoţiile şi convingerile, se influenţează reciproc.
Comunicarea are un impact puternic asupra relaţiilor din cadrul familiei,
asupra relaţiei cu prietenii, colegii de muncă, vecinii etc. Comunicarea
defectuoasă are o contribuţie însemnată la creşterea nivelului de stres al
vieţii şi îngreunează adaptarea individului la situaţiile stresante.
Pentru a comunica eficient, persoanele implicate trebuie să fie conştien-
te de complexitatea procesului, de posibilitatea distorsiunilor în diversele
momente ale realizării comunicării şi trebuie să îşi însuşească aptitudinile
necesare pentru a preveni, sesiza şi corecta aceste distorsiuni. Eficienţa
comunicării este ameliorată prin acordarea atenţiei cuvenite atât limbajului
verbal, cât şi celui neverbal.
158 • Fată în fată cu stresul

Comunicarea poate deveni mai eficientă dacă sunt îndepărtate barierele


care oîmpiedică şi o îngreunează. Eficienţa comunicării poate fi
compromisă frecvent de factori cum ar fi zgomotul de fond, oboseala
subiecţilor angajaţi în comunicare, diferenţele de vocabular, barierele
emoţionale (resentimente, antipatie etc.)
Fiţi atenţi la mimica feţei, postura corpului, intonaţia vocii şi, în general,
la toate indiciile neverbale semnificative. Folosirea tehnicilor elementare de
comunicare eficientă poate reduce mult nivelul de stres din relaţiile inter-
personale. Exprimaţi clar ce simţiţi şi ce doriţi să facă ceilalţi pentru dum-
neavoastră şi fiţi pregătit să acceptaţi răspunsul celorlalţi, chiar dacă este
vorba de un refuz. Folosiţi ori de câte ori este necesar mesajele de tip „eu"
(exprimarea la persoana I singular). învăţaţi să rezolvaţi problemele pe
care le întâmpinaţi în relaţiile cu ceilalţi prin negociere, respectând poziţia
celorlalţi. Nu ezitaţi să verificaţi ori de câte ori este nevoie dacă aţi înţeles
corect mesajele transmise de ceilalţi. Oferiţi feed-back-ul necesar asupra
cuvintelor exprimate sau comportamentului celui cu care aveţi de-a face în
cadrul relaţiilor dumneavoastră. Fiţi descriptiv, nu exageraţi, nu etichetaţi şi
vorbiţi în numele dumneavoastră. Atunci când nu primiţi destule informaţii,
puneţi întrebări pentru a înţelege mai bine problema. Evitaţi întrebările
închise, la care se poate răspunde numai prin „da" sau „nu", întrebările
moralizatoare, formulările care fac procese de intenţie.
Nu neglijaţi ascultarea, care este o componentă extrem de
importantă a comunicării eficiente. Conştientizaţi frecvent şi faceţi
permanent efortul de a-l asculta în mod real pe interlocutorul dvs. Experţii
sunt de părere că aproximativ 60% dintre neînţelegerile care aparîn
relaţiile dintre oameni se datorează incompetenţei în ascultare. învăţaţi şi
practicaţi tehnica ascultării active cu tot ceea ce presupune aceasta.

Reevaluarea
şi răspunsul ra
ţional
Reevaluarea situaţiilor şi iniţierea conştientă a unui răspuns adecvat şi ra-
ţional la problemele vieţii este probabil cel mai decisiv aspect strategic al
contracarării stresului. Acesta implică aspecte multiple, cum ar fi corecta-
Capitolul 10 - Strategii antistres • 159

rea percepţiei şi a gândurilor iraţionale sau distructive, rezolvarea proble-


melor emoţionale, dar şi modificarea comportamentului care, la rândul său,
îşi pune amprenta asupra gândurilor şi emoţiilor. Cele mai utile strategii şi
tehnici de reevaluare şi răspuns raţional sunt cele bazate pe teoria cogni-
tiv-comportamentală, cum ar fi de pildă, restructurarea cognitivă şi oprirea
gândurilor distructive.
Studiile efectuate în ultimii treizeci de ani au scos la iveală câteva aspecte
fundamentale care influenţează capacitatea de a răspunde eficient la stres:
simţământul propriei eficiente şi al competenţei, însuşirea unei atitudini
pozitive, cultivarea optimismului, obţinerea sprijinului din partea grupului
social sau a unui specialist.

S tra te g ia re s tru ării


c tu rc o g n itiv e
Restructurarea cognitivă este o tehnică psihoterapeutică utilăîn contracararea
stresului. Ea se bazează pe recunoaşterea rolului determinant al gândirii
(cogniţiilor) în geneza emoţiilor.şi simţămintelor. După cum au arătat
experimentele inovatoare ale profesorului Richard Lazarus, oamenii învaţă
să simtă anumite emoţii şi să se comporte într-un anumit fel pe baza a ceea
ce cred că se întâmplă, şi nu pe baza rezultatelor sau faptelor obiective.
De exemplu, dacă cineva crede că folosirea deodorantelor duce la apariţia
cancerului de sân, atunci va deveni anxios vizavi de utilizarea acestor produse
de igienă personală, deşi în mod ştiinţific nu există nicio legătură între
această practică şi apariţia bolii canceroase.
Ftobinson descoperă această legitate esenţială a sufletului omenesc
într-un moment de luciditate al unei perioade extrem de agitate, care a debutat
odată cu găsirea urmei piciorului unui sălbatic pe nisipul plajei. în timp ce
gândurile i se învălmăşeau în minte, nelăsându-l să doarmă noaptea
întreagă, a înţeles acest mare adevăr al psihologiei stresului: „ Teama de
primejdie este de o mie de ori mai înspăimântătoare decât primejdia însăşi,
iar povara îngrijorării este cu mult mai rea decât nenorocirea pe care o
aşteptăm."
în contextul contracarării stresului, strategia restructurării cognitive
urmăreşte corectarea gândurilor iraţionale sau nerealiste generatoare de
160 • Fată în fată cu stresul

stres, pentru a schimba comportamentele şi emoţiile stresante cu altele mai


realiste şi mai avantajoase din punct de vedere al adaptării la solicitările
vieţii. Strategia restructurării cognitive urmăreşte remedierea unor tipare
nesănătoase de gândire cum ar fi generalizarea excesivă, filtrarea şi
amplificarea gândurilor negative, autoblamarea, polarizarea, fatalismul,
egocentrismul (câteva exemple şi explicaţii legate de această tehnică găsiţi
în capitolul 6).

Stoparea ândurilor
g distructive
Starea de stres poate fi agravată de multe ori prin simplul fapt că mintea este
preocupată excesiv, chiar obsedată, de anumite gânduri negative. Mintea
nu trebuie lăsată să „rumege" necontenit grijile şi temerile care apar.
Psihologii sunt de părere că aceste gânduri trebuie stopate şi înlocuite cu
un conţinut pozitiv. Deseori, această schimbare nu este uşoară, însă
există o tehnică extrem de simplă care, dacă este aplicată în mod
perseverent, poate elibera

Richard S. Lazarus - „revoluţia cognitivă'


Richard S. Lazarus s-a născut la data de 3 martie 1922, în New York şi a absolvit
City College din aceeaşi metropolă în anul 1942. Au urmat trei ani şi jumătate de serviciu
militar în armata SUA, în timpul celui de-al doilea război mondial. A obţinut doctoratul la
Universitatea din Pittsburgh în 1948. în anii următori, a predat la Universitatea „Johns Hopkins"
şi la Universitatea Clark.
Din 1957, lucrează ca profesor la Universitatea California din Berkeley, unde devine
şeful programului de psihologie clinică. Aici îşi începe renumitele cercetări despre stresul
psihologic şi procesul de contracarare, cercetări care au contribuit în mod substanţial la
ceea ce avea să se numească „revoluţia cognitivă" de pe parcursul anilor 1960.
La sfârşitul anilor 1950, profesorul Lazarus a conceput şi desfăşurat o serie de experimente
inedite, folosind filme cinematografice pentru a induce emoţii şi reacţii de stres. în
funcţie de instrucţiunile sau de conţinutul coloanei sonore care însoţea vizionarea filmului,
subiecţii spectatori erau afectaţi în mod diferit atât din punct de vedere fiziologic, cât şi
psihologic. Prin această metodă experimentală, prof. Lazarus a reuşit să evidenţieze
anumite mecanisme de apărare ale eului, cum ar fi negarea, intelectualizarea şi altele,
arătând de asemenea că emoţiile declanşate la spectatori şi nivelul de stres pot fi mai
mari sau mai mici în funcţie de modul în care subiecţii apreciază filmul.
Conceptul de apreciere a devenit principiul de bază al terapiei cognitiv comportamentale,
una dintre abordările majore ale psihoterapiei din anii 1970 până astăzi.
Profesorul Lazarus a subliniat că modul cum fac oamenii faţă la stres este esenţial
pentru bunăstarea lor fizică, socială şi psihică. £1 a formulat » (continuare la pag. 161 j
ii t*.a.iui II^ i»* mi »» '■» IIH-IMI WIIM'II» inuiiff Hawaiii.....r*.............^MWW ' —««fi'dWir-n. . .tw*s^"^^'^
Capitolul 10 - Strategii antistres • 161

mintea de gândurile stresante. Tehnica stopării gândurilor negative este


folosită de sportivi, în cadrul programelor de renunţare la fumat sau alte
droguri, precum şi ca tehnică de reducere a anxietăţii, (vezi capitolul 13)

M e d ita
ţia a n tis tre s
Prin meditaţie se înţelege, în general, un proces de examinare profundă a
unei idei, situaţii sau probleme. în sens mai restrâns, meditaţia este
considerată un exerciţiu spiritual, religios sau pur şi simplu mintal, prin
care individul urmăreşte atingerea unei stări spirituale mai înalte sau a unei
stări de relaxare şi calm fizic şi psihic, prin concentrare, contemplaţie,
reflecţie sau alte tehnici similare. Din punct de vedere psihologic, cele mai
multe forme de meditaţie implică o stare de relaxare, concentrare, o stare
de conştientă modificată, suspendarea proceselor logice ale gândirii şi o
atitudine de autoobservare.

» (continuare de la pag. IBOjideea că stresul şi contracararea lui sunt reciproc


interdependente, în sensul că, atunci când contracararea este eficientă, stresul este ţinut
sub control, în timp ce, atunci când contracararea este inefiîientă, nivelul de stres creşte
şi poate să scape de sub control, ducând la tulburări psihice şi sociale.
în 1984, prof. Lazarus publică, împreună cu Susan Folkman, cartea intitulată Stres,
apreciere şi contracarare, care avea să devină cel mai citat manual academic din domeniu.
0 altă contribuţie notabilă a prof. tazarus este noţiunea de iritanţi cotidieni, care se
referă la factorii stresori minori ca intensitate, dar care, prin repetarea lor frecventă, pot să
crească nivelul de stres şi să scadă calitatea vieţii mai mult decât evenimentele majore. în
opinia lui, evenimentele stresante minore şi majore sunt strâns legate unele de celelalte şi
impactul ambelor tipuri de evenimente este mult influenţat de aprecierea subiectivă, ea fiind
cea care conferă semnificaţia evenimentului.
în 1991, primeşte titlul de profesor emerit al Universităţii California din Berkeley, SUA.
Dr. Lazarus a publicat peste 200 de articole ştiinţifice în domeniul psihologiei sociale,
al psihologiei personalităţii, al psihologiei clinice şi 20 de cărţi, printre care se numără:
Stresul psihologic şi procesul de contracarare (1966), Stres, apreciere şi contracarare
(1984] şi Emoţie şi adaptare (1991). Dr. Lazarus a primit distincţia Guggenheim Fellow în
1969 şi i s-au decernat două titluri de Doctor Honoris Causa, una în 1988, din partea
Universităţii „Johannes Gutenberg" din Germania şi cealaltă în 1995, din partea
Universităţii Haifa, din Israel. în 1989, a fost onorat de către Asociaţia Psihologică
Americană cu Premiul pentru Contribuţie Ştiinţifică Deosebită.
Richard Lazarus este considerat unul dintre cei mai influenţi psihologi ai secolului XX.
A murit în noiembrie 2002 în Walnut Creek, California, la vârsta de 80 de ani.
162 • Fată în fată cu stresul

Probabil cea mai obişnuită motivaţie pentru practicarea tehnicilor de


meditaţie este combaterea stresului. în ultimele decenii au fost publicate o
serie de studii medicale şi psihologice, care au arătat că prin tehnicile
meditative practicate sistematic pot fi controlate anumite funcţii fiziologice
precum pulsul şi respiraţia. De asemenea, există dovezi care arată că
aceste tehnici pot ameliora unele afecţiuni, cum ar fi migrena sau
hipertensiunea arterială.

Meditaţia religioas
ă şi laică
Meditaţia este practicată de mii de ani şi este întâlnită în aproape toate re-
ligiile, în multe religii, tehnicile meditative presupun repetarea cu voce tare
sau în gând a unei silabe, a unui cuvânt sau a unui text (de exemplu, man-
trele din religiile hinduiste şi budiste sau rugăciunile recitate ca nişte poezii
în unele religii creştine). Meditaţia poate fi facilitată prin anumite tehnici
ajutătoare cum ar fi concentrarea asupra unei imagini (de exemplu, o floare,
un munte îndepărtat, o diagramă, o icoană), asupra unor senzaţii sau
procese fiziologice (respiraţia), asupra unor obiecte (de exemplu, un
rozariu) sau asupra unei piese muzicale.
Tehnicile de meditaţie mai pot fi împărţite şi în funcţie de lărgimea
câmpului conştiinţei şi de dimensiunile ariei de focalizare a atenţiei. în
timp ce anumite tehnici dirijează atenţia asupra unui gând sau obiect bine
definit sau delimitat, altele încearcă să inducă o stare de conştientă cu
deschidere spre totalitatea realităţii interioare fizice şi psihice şi a întregii
existenţe.

Tehnicile orientale ajung


în Occident
începând din primele decenii ale secolului XX, tehnicile meditative orientale,
în special meditaţia yoga, au fost împrumutate şi practicate sub forma lor mai
mult sau mai puţin originală, pe scară tot mai largă în societăţile occiden-
tale. Răspândirea acestor exerciţii şi tehnici de disciplină mentală pare să
fie urmarea firească a împrumuturilor filozofice anterioare, venite pe fondul
unei tendinţe generale de abandonare a valorilor materialiste şi revenire la
credinţă şi religie. în secolul al XlX-lea, învăţăturile hinduiste şi budiste, în
Capitolul 10 - Strategii antistres • 163

special credinţa în unitatea sacră a întregului univers, au pătruns în SUA şi


Europa prin intermediul unor gânditori ca A. Shopenhauer, R.W. Emerson
sau F. Nitzsche, precum şi a unor întemeietori de curente religioase
moderne ca Helena P. Blavatsky.
Meditaţia este folosită în scop pur religios, pentru regenerare şi împlini-
re spirituală sau fizică sau ca o tehnică de pregătire pentru realizarea unor
sarcini care necesită mobilizarea totală a capacităţilor fizice şi psihice,
cum ar fi de exemplu o competiţie sportivă sau o performanţă artistică.
Unele tehnici de meditaţie antistres moderne sunt practicate în context
nereligios şi sunt considerate laice, deşi integrează elemente din ritualurile
meditative ale unor religii tradiţionale.
Pe parcursul anilor, au fost concepute şi promovate o mulţime de tehnici
de meditaţie, care vizează echilibrul fizic şi mental general, respectiv
combaterea stresului. Printre tehnicile şi personalităţile mai cunoscute de
ale căror nume sunt legate aceste tehnici, se numără relaxarea musculară
progresivă concepută de E. Jacobson, trainingul autogenic elaborat de J.
Schultz şi bio-feedback-ul, lansat în forma sa iniţială de N. Miller.

E fectele m edţiei
ita
Cele mai importante efecte fiziologice menţionate în studii sunt: creşterea
volumului de sânge pompat de inimă, scăderea frecvenţei bătăilor
cardiace, relaxarea musculară, scăderea producţiei de dioxid de carbon în
muşchi, scăderea fluxului de sânge la nivelul rinichilor şi ficatului,
creşterea irigării cu sânge a creierului, scăderea frecvenţei respiraţiei,
scăderea receptivităţii la stimulii din mediul exterior, scăderea consumului
de oxigen, creşterea rezistenţei electrice a tegumentelor. Au fost
semnalate numeroase efecte metabolice, printre care o uşoară acidoză
metabolică, modificări ale metabolismului glucidic, scăderea secreţiei de
cortizol, creşterea nivelurilor de fenilalanină, melatonină şi altele.
Examinările electroencefalografice au pus în evidenţă intensificarea
undelor alfa lente în regiunile centrale şi frontale, a undelor theta în ariile
frontale ale creierului, amplificarea răspunsurilor evocate auditiv la nivelul
164 • Fată în fată cu stresul

trunchiului cerebral, creşterea coerenţei undelor alfa şi beta şi o


modificare a dominanţei emisferelor cerebrale în sensul activării
preponderente a centrilor din emisfera dreaptă care răspunde de procesele
nonverbale, intuitive, spaţiale şi de alte calităţi nesecvenţiale.
Unii autori atrag atenţia asupra faptului că aceste modificări electroence-
falografice din timpul meditaţiei de tip oriental sunt similare celorînregistrate
în starea de hipnoză. Dispariţia undelor beta indică oîntrerupere a
proceselor complexe de gândire analitică şi critică, specifice lobului frontal.
De altfel, tehnicile de meditaţie yoghină sunt etichetate ca tehnici de
autohipnoză. Având în vedere că tehnicile meditative orientale induc o
stare de sugestibilitate crescută a individului, oportunitatea practicării
lortrebuie cântărită cu cea mai mare responsabilitate, mai ales că meditaţia
de factură creştină, o meditaţie caracterizată prin gânduri bine conturate,
oferă toate avantajele tehnicilor orientale, dar fără a pretinde suspendarea
proceselor de gândire critică condiţionate de funcţionalitatea deplină a
lobului frontal.

Meditaţia are si efecte adverse


în ciuda entuziasmului aproape molipsitor care s-a creat în jurul diverselor
tehnici de meditaţie antistres, există informaţii care ridică reale motive de
îngrijorare, deoarece ele nu au numai efecte benefice. Efectele adverse apar
atât în timpul exerciţiului, cât şi după meditaţie, iar frecvenţa şi gravitatea
lor nu pare să depindă de experienţa subiecţilor, respectiv de durata de
practicare a tehnicilor meditative. într-un studiu publicat în 1992, procentul
celor care au acuzat efecte nedorite a fost neaşteptat de mare, şi anume
aproape 63%. Pe lângă aceştia, 7,4% au prezentat efecte adverse grave.
Cele mai serioase efecte adverse observate au fost: anxietatea şi panica
indusă de tehnica utilizată, creşterea paradoxală a stării de tensiune,
scăderea motivaţiei de a trăi, durere, confuzie şi dezorientare, depresie,
creşterea negativismului, senzaţia de izolare, pierderea contactului cu
realitatea (halucinaţii, idei delirante, alte simptome psihotice) şi altele.
Au mai fost raportate şi alte simptome cum ar fi: plictiseala, senzaţia de
dependenţă faţă de tehnica utilizată, parestezii, uşoară disociere mentală,
Capitolul 10-Strategii antistres • 165

simţăminte de vinovăţie, stări euforice, comportamente distructive, gânduri


suicidare, simţăminte de vulnerabilitate crescută însoţite de teamă, dispe-
rare, mânie etc. Un alt fenomen remarcat în cursul meditaţiei la o parte din
subiecţi a fost reactualizarea unor amintiri şi reactivarea unor emoţii intense
din trecut, legate de diverse traume cum ar fi cele datorate incestului sau
abandonării.
Apariţia efectelor adverse este explicată de promotorii tehnicilor respecti-
ve ca o etapă intermediară, temporară, înainte de atingerea fazei
caracterizate de efecte benefice. Psihoterapeuţii responsabili atrag atenţia
asupra faptului că aceste situaţii trebuie abordate cu mare grijă pentru ca
practicanţii tehnicilor de meditaţie să nu aibă de suferit de pe urma unor
astfel de abuzuri.
în particular, au fost semnalate mai multe cazuri la practicanţi Qigong ca
urmare a exerciţiilor efectuate. Instructorii Qigong din SUA şi Marea Britanie
îi avertizează pe începători că aceste exerciţii meditative sunt uneori
însoţite de simptome fizice neplăcute şi de stres psihic. în Statele Unite,
numărul mare de astfel de cazuri a condus la definirea unei boli distincte,
cunoscute sub numele de „reacţie psihotică Qi-Gong".
La obiecţiile ştiinţifice şi medicale se adaugă unele obiecţii de fond,în
cazul persoanelor care realizează că anumite tehnici de meditaţie nu se
armonizează cu propriile convingeri religioase. O astfel de reticenţă
manifestă creştinii cu vederi conservatoare, biblice, care sesizează
diferenţele dintre meditaţia orientală, care propune în general o golire a
minţii de conţinutul ei obişnuit, însoţită de instalarea unor stări de
conştiinţă nedefinite şi a unei atitudini pasive faţă de lumea exterioară, şi
meditaţia creştină, care pune un accent deosebit pe contemplarea unor
realităţi şi valori bine definite şi încurajează implicarea activă în
problemele lumii reale. Meditaţia cu conţinut definit, în timpul căreia omul
îşi pune întrebări şi caută să desluşească semnificaţiile vieţii, este calea
cea mai bună pentru descoperirea răspunsurilor şi sensului după care
tânjeşte sufletul uman şi fără de care rămâne vulnerabil în faţa
stresorilorşi angoasei existenţiale.
166 • Fată în fată cu stresul

E d u c ţaia e m ţoio n aăl


O cauză importantă de escaladare a stresului, în special a celui relaţional,
este reprezentată de o cultură emoţională deficitară. Multe conflicte apar
şi se agravează datorită nerecunoaşterii emoţiilor proprii, emoţiilor celor cu
care interacţionăm sau datorită exprimării neadecvate a emoţiilor. Societatea
zilelor noastre pune un accent excesiv pe dezvoltarea intelectuală, neglijând
în mod deplorabil latura emoţională a omului. Acest handicap are costuri
importante materializate în calitatea nesatisfăcătoare a relaţiilor interper-
sonale, ducând la numeroase stări de tensiune şi conflict şi la un nivel de
stres relaţional ridicat.
Emoţiile sunt însoţite de diverse reacţii fiziologice cum ar fi bătăile mai
puternice ale inimii, senzaţiile neplăcute la nivelul stomacului, transpiraţie,
dureri de cap, disconfort general etc. Dacă suntem atenţi la aceste modificări
fiziologice, vom putea recunoaşte mai uşor anumite emoţii.
Pentru depistarea emoţiilor, psihologii ne mai recomandă să ne conştien-
tizăm gândurile, să observăm mai riguros mesajele verbale pe care le
transmitem şi să fim atenţi la manifestările non-verbale ale comportamentului
nostru. Canalele de comunicare non-verbale (mimica, gestica, postura) au un
rol deosebit de important în transmiterea emoţiilor şi deseori sunt cauza
unor conflicte sau probleme de comunicare.
Cu toate că există o paletă vastă de culori şi nuanţe emoţionale,
majoritatea oamenilor au un vocabular emoţional foarte sărac. Dacă sunt
întrebaţi cum se simt, vor spune că se simt „bine", „excelent", „prost" sau
„îngrozitor". Pe lângă faptul că ne privează de satisfacţia unor relaţii
împlinite, exprimarea simplistă a trăirilor afective predispune la
identificarea greşită a emoţiilor noastre de către ceilalţi şi astfel dă prilej
neînţelegerilor. Străduiţi-vă să găsiţi cuvintele potrivite pentru a exprima
cât mai exact şi mai clar ce simţiţi. Evitaţi exagerarea, dar şi
minimalizarea unei stări emotive.

M ecanism ul em oţiilor
Prejudecata conform căreia emoţiile sunt pur şi simplu reacţii la diferiţi
factori din afara noastră este foarte răspândită. Majoritatea oamenilor cred
că, aşa
Capitolul 10 - Strategii antistres • 167

cum apare senzaţia de durere ca urmare a unei înţepături sau lovituri, tot aşa,
frica, de exemplu, apare ca reacţie la vederea unui câine fioros sau a unui
şarpe. în realitate, emoţiile sunt determinate de gândurile, de interpretarea
pe care o dămîn forul nostru interior întâmplărilor pe care le trăim. 0 palmă,
oricât de uşoară, primită de la un adult, ne înfurie, în timp ce o lovitură
chiar dureroasă, primită de la un copilaş, ne va stârni râsul. Explicaţia
constă în interpretarea diferită pe care o dăm aceluiaşi comportament.
Un episod robinsonian ilustrativ în acest sens este momentul în care
stăpânul şi slujitorul său abia scăpat din mâinile ucigaşilor scrutează plajă
plină cu resturi de trupuri omeneşti, rămase în urma ospăţului canibalilor. La
vederea aceleiaşi scene, Robinson este cuprins de scârbă şi oroare, în timp
ce Vineri priveşte totul foarte liniştit. O realitate obiectivă identică
declanşează emoţii diferite, deoarece valoarea morală atribuită
comportamentului canibal este totalmente opusă, ceea ce face ca cei doi
martori oculari să aibă o percepţie şi respectiv reacţii emoţionale cu o
coloratură extrem de contrastantă.
Asumarea propriilor emoţii este importantă pentru reducerea nivelului
de stres şi a consecinţelor acestuia. Atunci când ne exprimăm emoţiile,
este foarte important să o facem în aşa fefîncât să ne asumăm emoţiile
respective, pentru a nu da impresia că îl acuzăm pe celălalt de felul în care
ne simţim. De exemplu, în loc să spunem, cum se întâmplă de obicei, „m-
ai enervat", să spunem „m-am enervat" sau „îmi dau seama că sunt
nervos".

C o n s o lid a re a im a g in ii d e s in e
Imaginea de sine este imaginea mentală pe care o are individul despre el însuşi
şi are multiple influenţe atât asupra nivelului de stres simţit în faţa
provocărilor, cât şi asupra capacităţii de a reacţiona adecvat la provocări.
Persoanele cu imagine de sine deficitară pot percepe realitatea mai
ameninţătoare, mai stresantă decât este în realitate. Ele se aşteaptă să fie
respinse de alţii, sunt mai nemulţumite de propriile realizări, sunt mai
stresate atunci când trebuie să se manifeste în public, se simt ameninţate
când au de-a face cu persoane pe care le consideră superioare, suportă
mai greu criticile din partea altora etc. Pentru a avea o imagine de sine mai
sănătoasă, psihologii consideră că
168 • Fată în fată cu stresul

trebuie să ne ajustăm aşteptările faţă de noi înşine la un nivel realist şi să


ne corectăm percepţia despre noi înşine. Imaginea de sine este remodelată
în permanenţă de gândurile pe care le cultivăm, de simţămintele pe care le
nutrim şi de comportamentul nostru.

C ultivarea rezistentei la stres


Rezistenţa la stres este o noţiune consacrată de către doi psihologi americani,
S. Maddi şi Susan Kobasa, ca urmare a cercetărilor efectuate asupra
personalului de conducere de la Bell Telephone, una dintre cele mai mari
firme de telefonie din SUA. Ei au observat că o parte dintre directori au făcut
faţă cu succes îndatoririlor de serviciu chiar în condiţiile cele mai dificile,
în timp ce alţii au avut un randament din ce în ce mai scăzut şi au suferit
mai frecvent de diverse boli, cum ar fi: infarctul miocardic, atacul vascular
cerebral, obezitatea, depresia etc. Studiile celor doi psihologi au evidenţiat trei
trăsături comune importante ale directorilor care s-au adaptat foarte bine la
stres, şi anume implicarea, simţământul că pot face ceva pentru a schimba
lucrurile şi atitudinea pozitivă faţă de provocările întâmpinate. Voinţa de
implicare i-a făcut să se lupte pentru a fi angajaţi în eforturile de redresare
a situaţiilor din companie. Simţământul că implicarea lor poate să schimbe
lucrurile i-a ajutat mai degrabă să fie activi, decât să se retragă într-o stare
de pasivitate. Atitudinea pozitivă faţă de schimbări i-a făcut ca, în loc să se
lase copleşiţi de stres, să perceapă situaţiile de criză ca pe nişte
oportunităţi de pe urma cărora aveau de învăţat şi care le dădeau ocazia
să se dezvolte.

O ptim ism ul
Atitudinea pesimistă amplifică stresul şi consecinţele acestuia. Dimpotrivă,
optimismul are o serieîntreagă de efecte benefice asupra sănătăţii şi
asupra calităţii vieţii în general. Cercetările au arătat, printre altele, că
persoanele optimiste au un risc mai scăzut faţă de bolile cardiovasculare
decât persoanele pesimiste. Cercetătorii care au explorat efectele
optimismului au mai
Capitolul 10-Strategii antistres • 169

remarcat că nivelul de stres este mai scăzut la persoanele optimiste şi că


cei optimişti au o capacitate mai dezvoltată de a face faţă provocărilor.
Unii oameni sunt din fire mai optimişti decât alţii. Studiile efectuate de
psihologul american Martin Seligman arată că optimismul poate fi învăţat
şi însuşit, la fel ca orice alte aptitudini mentale utile în confruntarea cu stre-
sul vieţii. Adoptarea, manifestarea şi întreţinerea constantă a unei atitudini
pozitive, optimiste, este o strategie eficientă de combatere a stresului şi a
efectelor acestuia.

U m orul
Cercetările experimentale sugerează că râsul poate să stimuleze secreţia
de endorfine, mediatori chimici din sistemul nervos central cu efecte
pozitive importante asupra stării afectiv-emoţionale. Umorul ne ajută să
adoptăm o atitudine detaşată, să ne eliberăm pentru moment de poverile şi
grijile realităţii, pentru ca apoi să le reluăm cu o nouă prospeţime şi vigoare.
Abordând cu umor problemele complicate ale existenţei, cultivăm
flexibilitatea şi disponibilitatea de a examina multiplele faţete ale aceleiaşi
chestiuni. Râsul nu numai că ne ajută să suportăm mai uşor sau să
trecem cu graţie peste momentele stresante, dar favorizează relaxarea
musculară mai mult decât binevenită în condiţii de stres.
Legătura dintre umor şi sănătate a fost adusă în mod convingător în
atenţia opiniei publice şi a specialiştilor, de către Norman Cousins, în anii
1970. în lucrarea sa Anatomyofan lllness, el îşi descrie experienţa
personală cu durerea şi efectele salutare ale râsului. Cousins a fost
diagnosticat cu spondilită anchilozantă, o boală nu numai dureroasă, dar
care, de cele mai multe ori, evoluează spre un grad avansat de invaliditate. în
mod surprinzător, el reuşeşte să oprească cursul implacabil al bolii sale şi să
amelioreze în mod spectaculos efectele ei, recurgând la un tratament cu
totul neconvenţional: reprize de câte 15 minute de râs în hohote.
Sub aspect fiziologic, râsul se materializează prin multiple modificări,
dintre care cea mai evidentă este, desigur, modificarea ritmului şi amplitu-
dinii respiraţiei. Hohotele de râs antrenează diafragma în mişcări sacadate,
170 • Fată în fată cu stresul

forţează golirea plămânilor şi accelerează utilizarea oxigenului de către


organism. Cercetările arată că umorul are un efect relaxant asupra întregii
musculaturi.
Dr. Lee Berk şi Stanley Tan, de la Departamentul de Imunologie Clinică al
Universităţii Loma Linda din California, SUA, au efectuat studii riguroase prin
care au arătat că râsul reduce nivelul de cortizol seric, un hormon de stres,
şi stimulează numărul şi activitatea mai multor celule cu rol imunologie cum
ar fi limfocitele T şi celulele killer-natural. Cercetările lor au dus la concluzia
că râsul are efecte favorabile asupra imunităţii şi contracarează efectele
imunosupresive ale stresului.
Se pare că oamenii de ştiinţă încep să confirme un adevăr străvechi
menţionat în scrierile Vechiului Testament, în cartea Proverbelor, unde se
spune că „o inimă veselă este un bun leac."
Pe baza acestor observaţii şi experimente, au fost iniţiate programe de
terapie prin râs de care beneficiază pacienţii cu boli canceroase şi alţi
pacienţi cu boli grave. Aceste intervenţii sunt menite să-i ajute pe pacienţi
să facă faţă mai uşor stresului psihic intens care însoţeşte bolile
terminale. 0 altă categorie de oameni care beneficiază de efectele benefice
ale râsului sunt asistentele medicale care lucrează în secţiile de oncologie.
Umorul acţionează pe mai multe căi împotriva stresului: în primul rând,
este vorba de relaxarea musculară pe care o induce; în al doilea rând, pare
să reducă nivelul hormonilor de stres şi în al treilea rând, râsul ne ajută să
privim problemele dintr-o altă perspectivă. A face „haz de necaz", cum spune
proverbul, este o strategie antistres extrem de eficientă mai ales în situaţiile
în care ne confruntăm cu stresori nemodificabili.

R ezolvarea conflictelor
Nivelul de stres din viaţa noastră depinde de multe ori de felul în care ştim
să soluţionăm conflictele. Conflictele apar atunci când două sau mai multe
persoane consideră că au interese sau obiective incompatibile, respectiv au
impresia că resursele la care aspiră sunt insuficiente. Conflictele se pot ma-
Capitolul 10-Strategii antistres • 171

nifesta sub foarte multe forme. Adeseori, ele evoluează din rău în mai rău
din cauza faptului că ambele părţi implicate încearcă să îşi atingă
scopurile, fără să ţină cont de interesul celeilalte părţi.
Psihologii au constatat că oamenii pot fi împărţiţi în mai multe
categorii, în funcţie de modul cum tind să-şi rezolve conflictele. O clasificare
răspândită identifică următoarele cinci tipuri de stiluri de rezolvare a
conflictelor.
Primul stil este cel cooperant. Acest stil de rezolvare a conflictelor se
caracterizează prin efortul celor implicaţi pentru găsirea unei soluţii care să
satisfacă interesele şi nevoile fiecărei părţi, în aşa fel încât acestea vor ră-
mâne într-o relaţie bună în continuare.
Al doilea stil este stilul competitiv. Persoana care are acest stil îşi pune
interesele sale mai presus de ale celorlalţi implicaţi în conflict şi, de obicei,
îşi impune sau încearcă să-şi impună prin forţă soluţia pe care o consideră
convenabilă. Dezavantajul major al acestui stil de rezolvare a conflictelor
este că se sacrifică bunele relaţii.
Al treilea stil de rezolvare a conflictelor are ca esenţă compromisul. Per-
soanele care recurg la acest stil Consideră că, pentru a-şi satisface o parte
dintre interese, este normal să accepte şi anumite pierderi, consolându-se
cu faptul că, decât să piardă totul, e mai bine să renunţe la ceva.
Următorul stil este cel caracterizat prin acomodare. Persoanele care prac-
tică această modalitate de a soluţiona conflictele renunţă la propriile interese
în favoarea altora. De obicei, aceste persoane ţin foarte mult la păstrarea
bunelor relaţii, considerând că acestea sunt mai importante decât interesele
puse în joc în conflictul respectiv.
Al cincilea stil de rezolvare a conflictelor are ca esenţă evitarea. Persoa-
nele caracterizate de acest stil aleg pur şi simplu să evite cu totul implicarea
în dispută. Un şef poate să delege pe altcineva să participe la o şedinţă
dificilă sau poate să accepte situaţia de fapt chiar dacă este greşită,
nefăcând nimic pentru îndreptarea ei.
Fiecare dintre aceste stiluri poate avea aplicabilitate în anumite situaţii.
Chiar şi stilul competitiv poate fi justificat în anumite situaţii de urgenţă,
când trebuie luată o decizie rapidă.
172 • Fată în fată cu stresul

Conflictele pot fi rezolvate, în mod constructiv, prin diverse mijloace, cum


ar fi negocierea, medierea, diplomaţia, consilierea etc. Aplicarea lor depinde
în mare măsură de tipul conflictului şi de contextul în care a apărut.
Specialiştiiîn comunicare arată că soluţiile reciproc avantajoase
presupun: identificarea exactă a problemei şi nevoilor fiecărei părţi,
stabilirea de comun acord a unei ocazii potrivite pentru discutarea
problemei, descrierea problemei şi nevoilor, luarea în considerare în mod
sincer şi serios a punctului de vedere al celuilalt, negocierea unei soluţii
convenabile şi evaluarea rezultatelor aplicării soluţiei.

S is te m d e s u p o rt s o c ia l
0 strategie accesibilă pentru atenuarea efectelor stresului excesiv este şi
cercul de sprijin. Sistemul de sprijin social poate fi în primul rând familia, apoi
rudele mai apropiate, prietenii sau colegii etc. Grupurile bazate pe preocupări
sau interese comune, cluburile de diverse orientări sau comunitatea religioasă
pot juca rolul unui tampon care atenuează impactul negatival evenimentelor
stresante.
Uneori, deşi nu reuşesc să găsească singuri soluţii eficiente la problema
stresului, oamenii ezită să ceară ajutor de la cei din jur. Dezamăgirile sau
lipsa de caracter a unor colegi sau prieteni pot să-i determine să fie reticenţi
la ideea de a le împărtăşi altora frământările şi necazurile cu care se luptă.
Persoanele sau grupurile de la care se solicită ajutor şi sprijin trebuie să pre-
zinte o minimă garanţie în ce priveşte o raportare discretă şi respectuoasă
faţă de persoana aflată în criză.
O altă notă de precauţie legată de această strategie are de-a face cu
riscul agravării simptomatologiei legate de stres, prin relatarea repetată a
trăirilor. Beneficiul descărcării tensiunii emoţionale prin comunicare poate
fi anulat prin folosirea necontrolată a acestei strategii. Trebuie să fim
conştienţi că evocarea experienţelor, mai ales cu lux de amănunte şi în
mod repetat, accentuează emoţiile asociate şi pot adânci trauma sau
stresul respectiv. în orice caz, împărtăşirea durerilor nu trebuie să devină
un obicei pe termen
Capitolul 10 - Strategii antistres • 173

lung, deoarece poate să amplifice suferinţa, iar persoana se poate împotmoli


într-o atitudine nesănătoasă de aşteptare a compătimirii tuturor.

A ju to r c a lific a t
Există situaţii în care solicitările depăşesc resursele individuale. în aceste
situaţii poate fi necesar ca persoana respectivă să apeleze la ajutorul unui
specialist. în anumite societăţi, pot exista prejudecăţi destul de adânci faţă
de asistenţa în domeniul psihologic. Persoanele care necesită intervenţia
unui psiholog sau psihoterapeut sunt uneori expuse ridiculizării explicite sau
camuflate. A solicita asistenţă din partea unei persoane calificate nu este o
dovadă de slăbiciune, ci, dimpotrivă, de înţelepciune şi prudenţă.
Serviciile unui psiholog sau ale unui consilier specialist în probleme de
stres sunt indicate în următoarele cazuri: când ne simţim copleşiţi de
situaţie; când nu ne putem concentra; când emoţiile şi simţămintele
datorate stresului duc la apariţia insomniei, la perturbarea semnificativă a
obiceiurilor alimentare, la scăderea randamentului în muncă sau la
deteriorarea relaţiilor sociale şi a vieţii de zi cu zi.
Având în vedere diversitatea curentelorîn domeniul consilierii şi al psiho-
terapiei, este utilă o orientare prealabilă cât mai temeinică pentru a apela la
acel specialist care poate oferi asistenţă nu numai competentă, dar care să
fie şi în armonie cu convingerile moral-religioase ale beneficiarului.

A titu d in e a ltruă is
s it v o lu n ta ria t
Egocentrismul este un mare generator de stres. Din fericire, atitudinea al-
truistă, deschiderea spre nevoile altora, dirijarea voluntară a preocupărilor
noastre spre soarta semenilor noştri mai apropiaţi sau îndepărtaţi,
constituie o strategie eficientă pentru echilibrarea vieţii în condiţii de stres
excesiv. Experţii consideră că implicarea în acţiuni caritabile este deosebit
de binefăcătoare pentru echilibrul nostru psiho-afectiv.
Există studii care sugerează că voluntariatul, adică implicarea în acţiuni
de ajutorare de diverse tipuri fără a pretinde în schimb o remuneraţie,
reprezintă
174 • Fată în fată cu stresul

un remediu excelent împotriva stresului. Există studii care au arătat că per-


soanele care au efectuat mai mult de 10 ore de muncă voluntară
săptămânal au avut scorurile cele mai mari la un test cu privire la sensul
vieţii. A avea un sens în viaţă este extrem de important în anumite situaţii
critice.
Un alt studiu a arătat că medicii care au un sens al vieţii bine conturat
suferă mai puţin de anxietate în faţa morţii, iar teama de moarte poate fi
un factor stresor cu impact deosebit de profund. De asemenea, implicarea
activă în acţiuni de ajutorare a altora s-a dovedit a fi benefică şi pentru
pacienţii cu operaţie recentă pe cord, care au înregistrat o evoluţie mai
favorabilă în primele şase luni după operaţie.

S tilu l d e via
ţă sănăto s - o s tra teg ie cu sp e c tru la rg
în finalul acestui capitol, trebuie subliniată importanţa menţinerii unui organism
sănătos şi viguros, ca o strategie elementară pentru reducerea şi combaterea
eficientă a stresului. Se recomandă practicarea cu regularitate a exerciţiilor
fizice şi adoptarea, în general, a unui stil de viaţă activ din punct de vedere
fizic. în al doilea rând, se impune asigurarea orelor de somn şi a perioadelor de
recreere zilnică, săptămânală şi anuală. Toate celelalte componente ale
stilului de viaţă sănătos, cum ar fi respiraţia corectă, nutriţia echilibrată,
consumul de apă curată din abundenţă şi evitarea tuturor substanţelor
psihoactive care pot da dependenţă, sunt esenţiale pentru menţinerea
capacităţii organismului de a face faţă la solicitările cele mai diverse. Cu cât
funcţiile organismului sunt menţinute într-o formă mai bună, cu atât ele se
vor putea adapta mai prompt şi mai durabil la stresorii cu care ne întâlnim.
Stilul de viaţă, prin factorii sanogeni prezentaţi, constituie o strategie
nespecifică foarte importantă şi cu spectru extrem de larg pentru
contracararea stresului, (vezi capitolul 11)

S tra te g ii s p irituşi
a lere lig io a s e
Credinţa, convingerile şi trăirile religioase au implicaţii complexe, profunde şi
largi în ce priveşte capacitatea şi modul în care răspund oamenii la
situaţiile stresante şi în mod special la stresul existenţial. Acest adevăr nu
este numai
Capitolul 10 - Strategii antistres • 175

unul de bun-simţ, ci pare să fie sprijinit de un număr crescând de cercetări


ştiinţifice. Studiile existente au descoperit o corelaţie pozitivă între religie
şi spiritualitate, pe de o parte, şi eficienţa contracarării stresului, pe de alta.
Credinţa religioasă, încrederea în existenţa unei fiinţe supreme
inteligente şi binevoitoare, descoperirea unui sens al vieţii şi a unor
explicaţii coerente cu privire la originile lumii, vieţii şi omului, cultivarea
unor atitudini pozitive - cum ar fi speranţa, recunoştinţa, iertarea -
constituie singurul antidot pentru stresul existenţial, dar şi o structură de
rezistenţă pentru funcţionarea tuturor mecanismelor de contracarare a
stresului. (Mai multe despre această dimensiune a combaterii stresului la
capitolul 12.)
1 S tilu l d e v ăiaat n tis tre s
Aliaţi puternici împotriva stresului

1
R
obinson este constrâns de împrejurări să ducă o viaţă deosebit
de activă din punct de vedere fizic. începând din a doua-zi după
naufragiu, incursiunile repetate pe epava corăbiei îl solicită la
un efort intens, eroul nostru fiind nevoit să înoate uneori şi de două-trei
ori într-o zi până la corabie şi, de fiecare dată, transportă la
mal, cu ajutorul unei plute
improvizate, provizii grele
de alimente, haine,
unelte, praf de puşcă şi
diverse materiale. Ur-
mează o lungă perioadă
de eforturi istovitoare pen-
tru construcţia adăpos-
tului la baza unei stânci
abrupte. Cortul nu-l mul-
ţumeşte pe deplin, aşa
încât Robinson sapă, doar
cu forţa braţelor, un fel
de peşteră care să-i ser-
vească drept locuinţă mai
sigură şi depozit pentru
materialele explozibile aduse de pe corabie. Aventurierul a depus o muncă
la fel de perseverentă pentru realizarea împrejmuirii, din două rânduri de
pari înalţi între care a aşezat bucăţi de parâmă salvate de pe corabie.
Pe lângă toate aceste
180 • Fată în fată cu stresul

lucrări de amenajare urgente, Robinson face expediţii în împrejurimi


pentru recunoaştere sau pentru vânătoare, îşi sapă parcele de teren pe
care le seamănă şi apoi, când roadele sunt coapte, seceră cerealele în
condiţiile cele mai primitive. Nu mai punem la socoteală încercările eroice
de a construi o ambarcaţiune cu care să scape de pe Insula Singurătăţii şi
alte experimente temerare care îi încolţesc în minte. Din toate exemplele
amintite, se poate înţelege cu uşurinţă că eroul lui Defoe nu trebuia să-şi
facă cu niciun chip griji în ce priveşte riscurile sendentarismului.
sasasasE

Claude Bernard - părintele fiziologiei experimentale

Claude Bernard s-a născut la data de 12 iulie 1813, încasa unui viticultor din localitatea \
Saint-Julien, un sat situat la aproximativ 40 de km de Lyon. Afacerea tatălui său falimentează
după căderea lui Napoleon şi familia întâmpină serioase dificultăţi materiale. Claude ia primele |
lecţii de latină de la preotul din sat şi mai târziu urmează şcoala iezuită din oraşul Învecinat,
VilIefranche-sur-Saone. Părinţii nu sunt mulţumiţi de rezultatele sale şcolare, dar fac efortul de a-l
susţine timp de un an la Colegiul Regal din Thoissey. Cu toate că notele obţinute sunt ceva mai
bune, nu reuşeşte să obţină diploma de bacalaureat, ceea ce îl va lipsi în continuare de o
calificare. Pe parcursul unei ucenicii de 18 luni la o farmacie din Lyon, Claude îşi descoperă
pasiunea pentru teatru şi, datorită succesului piesei sale de debut, îşi propune să scrie o dramă
istorică în cinci acte. După finalizarea acesteia, o prezintă unui critic parizian care nu este încântat
şi îl sfătuieşte să se reorienteze către medicină.
Motivat de examenul care-i stătea în faţă, învaţă din greu şi reuşeşte în cele din urmă să-
şi ia bacalaureatul. în 1834 este admis la Facultatea de medicină. De data aceasta se
dovedeşte mai perseverent şi parcurge cu bine perioada de externat. în 1839 ia şi examenul de
medic intern. Mânat de curiozitate, începe să frecventeze în paralel cursurile de la College de
France, pe care le găseşte mult mai interesante decât pe cele de la Facultatea de medicină. Este
captivat în special de profesorul de medicină experimentală Francois Magendie, sub
îndrumarea căruia va lucra ulterior la spitalul Hotel-Dieu. Nu după mult timp, Claude Bernard
devine preparator şi cercetător asistent al renumitului profesor şi fiziolog. în laboratorul
experimental al lui Magendie, îşi realizează şi publică prima cercetare ştiinţifică proprie despre
nervii cranieni.
Claude Bernard obţine licenţa în medicină în 1843 şi se lansează cu pasiune în activitatea
de cercetare. în 1845, Claude Bernard se căsătoreşte cu Frangoise Mărie (Fanny) Martin, o
căsătorie de convenienţă, care se va dovedi nefericită.
în 1847 i se acordă Premiul de medicină experimentală al Academiei de Ştiinţe, prima
recunoaştere oficială a meritelor sale de cercetător. Scopul său declarat a fost promovarea
metodei ştiinţificeîn cercetarea medicală. A avut curajul de a pune la îndoială multe dintre părerile
larg acceptate în vremea sa şi a pledat pentru o acceptare a faptelor»(continuare la pagina 181)
~&r
Capitolul - Stilul deviată antistres •
181

S tilul de viat
ă, un factor de baz
ă în condiţii de stres
Primul mare om de ştiinţă care şi-a adus contribuţia la fiziologia stresului a
fost Claude Bernard, supranumit şi părintele fiziologiei şi medicinei expe-
rimentale. Una dintre descoperirile sale majore a fost faptul că ficatul are
capacitatea de a sintetiza şi de a elibera glucoza în sânge, funcţie extrem de
importantă în special în diverse situaţii critice, în care nevoia de substanţe
energetice creşte subit. Cu cât funcţiile organismului sunt menţinute într-o
formă mai bună, cu atât ele se vor putea adapta mai prompt la stresorii cu

»(continuare de la pagina 1801 ştiinţifice doar pe baza dovezilor experimentale. în 1849 îşi ia
doctoratul în ştiinţe, iar în 1854 este ales ca membru al Academiei de Ştiinţe. în acelaşi an a
fost deschisă la Sorbona o catedră specială de fiziologie care i-a fost încredinţată lui Claude
Bernard. Timp de 13 ani a predat în paralel şi ca profesor de medicină la College de France.
Cercetările lui Claude Bernard au contribuit la cunoaşterea unor procese fiziologice de
importanţă vitală pentru organism. Prin experimentele sale, el a clarificat rolul pancreasului în
digestia alimentelor, a descoperit funcţia glicogenetică a ficatului şi a arătat implicarea
sistemului nervos vegetativ în reglarea calibrului vaselor de sânge prin mecanismul de va-
sodilataţie şi vasoconstricţie.
Claude Bernard a fost primul om de ştiinţă care a observat că, în condiţii normale, pa-
rametrii fiziologici ai corpului uman, cum ar fi temperatura, concentraţia de zahăr din sânge,
presiunea arterială şi alţii, sunt menţinuţi în anumite limite stabile. Această proprietate a
organismului de a-şi păstra echilibrul a fost denumită ulterior homeostazie, de către medicul
american Walter Cannon.
în 1865, Claude Bernard publică lucrarea intitulată Introducere la studiul medicinei experi-
mentale. Această operă a fost tradusă şi retipărită de nenumărate ori şi a rămas ca o lucrare de
referinţă în domeniul fiziologiei experimentale. Despre această lucrare, Louis Pasteur a scris:
„Niciodată nu s-a scris ceva mai limpede, mai complet şi mai profund, despre dificila artă a
experimentului".
Greutatea contribuţiei sale la progresul medicinei şi al ştiinţei experimentale în general a
fost recunoscută prin alegerea lui Claude Bernard ca membru al Academiei Franceze în 1869.
în ultimii ani, activează ca profesor la Muzeul Naţional de Istorie Naturală.
Multă vreme, Claude Bernard a fost considerat un om de ştiinţă cu o gândire tipic ma-
terialistă, însemnările pe care le făcea în jurnalul său de lucru au pus în evidenţă o latură
surprinzătoare a părintelui fiziologiei şi medicinii experimentale. în „Caietul roşu" pot fi cu-
noscute aspectele mai intime ale personalităţii lui Claude Bernard care era conştient de faptul
că „materialismul ucide sentimentul şi arta".
Claude Bernard moare în februarie 1878, fiind primul om de ştiinţă care este înmormântat |
[ în cadrul unui ceremonial funerar de stat.
182 • Fată în fată cu stresul

care ne întâlnim. Un corp sănătos şi viguros este un aliat puternic atât în


războiul de uzură împotriva stresului cotidian, cât şi pentru a riposta prompt
în cazul unor atacuri surpriză reprezentate de stresul acut traumatic. Stilul
de viaţă echilibrat fortifică organismul, făcându-l în stare să pareze
influenţa nedorită a stresorilor care ne asaltează din toate direcţiile.
Cele mai importante componente ale unui stil de viaţă antistres sunt:
activitatea fizică regulată, odihna suficientă prin somn, relaxare şi
recreere, nutriţia echilibrată, hidratarea corespunzătoare şi oxigenarea
adecvată a creierului printr-o respiraţie corectă.

E x e rcţiu
i l fiz ic c a fa c to r s a n o g e n
Până la începutul revoluţiei industriale, stilul de viaţă al majorităţii populaţiei
umane era caracterizat prin activităţi fizice viguroase şi frecvente, impuse de
rigorile necruţătoare ale supravieţuirii. Fie că erau vânători sau păstori, fie
că se îndeletniceau cu agricultura sau culesul roadelor din flora spontană,
oamenii aveau parte de o porţie generoasă de mişcare. Dar de atunci şi
până astăzi, lucrurile s-au schimbat radical. în zilele noastre, mai mult de
60% din populaţia de vârstă adultă din ţările dezvoltate are un regim de viaţă
sedentar. Doar 2% dintre indivizi fac suficientă mişcare fizică în timpul
activităţii lor obişnuite. Alături de colesterolul sanguin crescut, fumat, abuz
alimentar, gli-cemie mărită şi hipertensiune arterială, sedentarismul este
cunoscut ca factor important de risc în bolile cardiovasculare, obezitate şi
alte boli cronice.
Practicarea regulată a exerciţiilor fizice are o mulţime de efecte pozitive
asupra organismului uman. Exerciţiile fizice contribuie în mod esenţial la
dezvoltarea scheletului osos, a masei musculare şi a articulaţiilor, adică a unui
corp sănătos. Alte beneficii importante ale practicării regulate a exerciţiului
fizic sunt: reducerea riscului de moarte prematură, reducerea riscului de
boală coronariană, infarct miocardic, atac vascular cerebral, cancer de colon,
diabet zaharat de tip II, obezitate şi alte boli cronice grave. Exerciţiul fizic
regulat ajută la prevenirea şi ameliorarea bolii hipertensive, osteoporozei şi
la reducerea substanţială a riscului fracturilor de sold la femei. Activitatea
Capitolul 11 -Stilul de viaţă antistres • 183

fizică regulată îi ajută pe tineri şi adolescenţi să evite consumul de


droguri, alcool şi obiceiul de a fuma.

E x e rcţiu
i l fizic ca fa cto r a n tis tre s
Mişcarea regulată asigură condiţii optime pentru contracararea stresului.
Activitatea fizică are un efect liniştitor, induce o stare de dispoziţie pozitivă,
îmbunătăţeşte performanţele neuropsihice, cum ar fi timpul de reacţie,
stimulează intelectul, judecata şi fortifică voinţa. Mişcarea sistematică în
aer liber procură mai multă relaxare şi ajută la reglementarea somnului din
timpul nopţii. Activitatea fizică sistematică ameliorează calitatea vieţii în
general şi induce o imagine mai optimistă despre sine şi despre viaţă. Tinerii
şi adulţii care practică diverse sporturi sau fac mişcare în mod regulat sunt
mai mulţumiţi de viaţa lor şi sunt mai optimişti. Există studii care arată că
activitatea fizică ajută la diminuarea anxietăţii şi simptomelor depresive,
fiind considerată un factor protector împotriva bolii depresive. Efortul fizic
este de mare ajutor pentru contracararea eficientă a stresului, având efecte
remarcabile în prevenirea urmărilor nedorite ale stresului excesiv.

E x e rcţiu
i l fiz ic - re g u li g e n e ra le
• Aviz medical prealabil. Prima regulă importantă este o măsură de
precauţie. Bărbaţii cu vârsta peste 40 de ani, femeile peste 50 de ani
şi persoanele care suferă de boli cardiovasculare şi diabet zaharat, indi-
ferent de vârstă, trebuie să ceară avizul medicului înainte de începerea
unui program de exerciţii fizice. Tot ca o măsură de precauţie generală,
specialiştii recomandă ca persoanele sedentare, neobişnuite cu efortul
fizic, să înceapă cu exerciţii de intensitate moderată, în şedinţe scurte.
Intensitatea şi durata exerciţiilor trebuie să crească treptat până la
atingerea obiectivelor dorite.
• Şedinţe zilnice de 30 minute. Studiile au arătat că cele mai benefice
programe de exerciţii fizice sunt cele în cadrul cărora se face mişcare în
fiecare zi sau cel puţin cinci zile pe săptămână. Durata minimă a unei
184 • Fată în fată cu stresul

şedinţe de exerciţii fizice ar trebui să fie de 30 minute pe zi. Efectul


efortului este benefic şi dacă cele 30 de minute sunt fragmentate în
două sau trei şedinţe de cel puţin 10-15 minute. Fiecare repriză de
mişcare trebuie să înceapă cu câteva minute de mişcări uşoare pentru
încălzire şi să se încheie cu câteva minute de mişcări de relaxare în
vederea revenirii la normal a funcţiilor organismului.
• Efortde intensitate moderată. Aprecierea exactă a intensităţii efortului
fizic se face prin urmărirea frecvenţei bătăilor cardiace şi menţinerea
acestora în limita pragului de efort submaximal. Aceasta presupune
cunoaşterea tehnicii de măsurare a pulsului la artera radială sau
carotidă şi efectuarea unor calcule. 0 metodă accesibilă şi convenabilă
de apreciere a intensităţii efortului constă în „testul conversaţiei". Dacă
în timpul efortului puteţi să vorbiţi fără dificultate, atunci se consideră
că sunteţi în limitele unui exerciţiu fizic de intensitate moderată. Un
efort prea intens nu vă va permite să vorbiţi decât cu greutate şi veţi
resimţi acest lucru în mod neplăcut.
• Mişcare într-un mediu favorabil. Temperatura crescută a aerului,
umiditatea înaltă, absenţa curenţilor de aer şi expunerea la razele solare
directe sau indirecte, provenite de la suprafeţele reflectante, pot să ducă
la o suprasolicitare nedorită a organismului. Pentru prevenirea apariţiei
tulburărilor legate de supraîncălzirea organismului, se impune evitarea
condiţiilor extreme de mediu, reducerea intensităţii efortului depus pe
vreme caldă şi asigurarea unui aport suficient de lichide, potrivit cu
pierderile prin transpiraţie.
Suprasolicitările datorate frigului se pot compensa de cele mai multe
ori printr-o îmbrăcăminte adecvată. Pentru ca programul de exerciţii
fizice să aducă beneficii maxime, este recomandat să se evite zonele
industriale poluate, respectiv arterele rutiere cu trafic intens, unde
gazele de eşapament pot să depăşească nivelul toxic admis. Pentru
reducerea accidentelor prin cădere sau coliziune, se vor alege trasee cât
mai sigure, cu teren neaccidentat, orele cu vizibilitatea cea mai bună şi
se va asigura încălţăminte adecvată, cu aderenţă corespunzătoare.
• Exerciţii agreabile, recreative. Programul de exerciţii fizice antistres
poate include cele mai diverse activităţi gospodăreşti sau distractiv-
Capitalul 11 - Stilul de viaţă antistres • 185

recreative şi sportive cu condiţia să nu depăşească un nivel rezonabil


de stres competiţional care apare de obicei în cadrul întrecerilor. Unele
experimente sugerează că, atunci când un exerciţiu nu e făcut cu
plăcere, beneficiile sunt mai mici, iar riscul de abandonare a programului
este mai mare. Cele mai benefice activităţi par să fie cele utilitare care
nu sunt efectuate sub presiunea timpului, cele recreative care nu sunt
însoţite de presiunea competiţiei şi cele efectuate cu plăcere, fără
constrângere.

Form ula exercitiilor fizice antistres


Pentru a putea reţine mai uşor regulile prezentate mai sus, puteţi folosi o
formulă mnemotehnică foarte simplă, O-P-T-l-M-A. Fiecare literă a acestui
cuvânt vă va aduce aminte de câte o regulă esenţială a exerciţiului fizic
antistres:

Exerciţii fizice variate


Un program complet de exerciţii fizice include exerciţii aerobice (ex.: mers pe
jos, ciclism, înot, grădinărit etc), exerciţii de forţă şi exerciţii de flexibilitate.
Ultimele urmăresc îmbunătăţirea libertăţii de mişcare a părţilor corpului
prin solicitarea sistematică a diverselor articulaţii. De obicei, se execută
după şedinţele de exerciţii de rezistenţă sau forţă, timp de 10-20 minute.
Alegerea tipului de exerciţii trebuie să se facă cu grijă şi este un lucru
înţelept să se recurgă la mai multe tipuri de exerciţii pentru a evita riscul
unor solicitări unilaterale îndelungate şi nu în ultimul rând pentru a
preîntâmpina
186 • Fată în fată cu stresul

erodarea motivaţiei. Detalii despre tipurile de exerciţii fizice, la capitolul


tehnici antistres.

Din ham acîn... copac


Extenuat după lupta pe viaţă şi pe moarte cu valurile, Robinson, a reuşit şi
această performanţă mai puţin obişnuită exact când avea nevoie cel mai
mult de odihnă. De
îndată ce s-a lăsat
întunericul, mânat de
gândul că fiarele sălbatice
ies noaptea să-şi
găsească prada, s-a
căţărat într-un copac
stufos din apropiere,
aşezându-se în aşa fel
încât să nu cadă în cazul
că va adormi. Cu toate că
era mare diferenţă între
hamacul în care dormea
ca marinar şi crengile co-
pacului, epuizarea şi-a
spus cuvântul şi a dormit
H-^^^^SIU>w adânc, odihnindu-se bine şi recăpătându-şi puterile. Ro-

binson avea nevoie vitală de odihnă. îl aştepta o zi necunoscută.


De fapt, somnul i-a fost salvator nu numai în această primă noapte de
după naufragiu, ci în multe alte situaţii dramatice prin care a trecut.

Robinson face
„som noterapie"
Venirea primului anotimp ploios îi prilejuieşte lui Robinson o surpriză aproape
fatală. Este doborât de o boală ciudată. Deşi este pe deplin conştient că in-
sula este la o latitudine geografică unde nu poate să fie nici măcar răcoare,
simte că-i este frig. Câteva nopţi se zvârcoleşte chinuit de dureri
cumplite
Capitolul 11 - Stilul de viaţă antistres • 187

de cap şi de accese teribile de friguri. Pe zi ce trece, este tot mai lipsit de


vlagă, dar, chiar în noaptea când are un acces parcă mai violent decât
toate celelalte, în sfârşit, adoarme. După multe ore de somn, se trezeşte.
Este încă întuneric, este în continuare extrem de slăbit şi însetat, dar se
simte mai răcorit. Nu are puterea să iasă pentru a-şi potoli setea. Adoarme
din nou. Are un vis cu totul ieşit din comun, sub a cărui impresie va trăi
multă vreme după aceea. însă dimineaţa se simte mai bine şi Robinson
recunoaşte că somnul l-a întărit, ajutându-l să biruiască faza critică a
bolii.

O d ih n a - u n aăra
d e vt re m e d iu u n iv e rs a l
Odihna este un remediu aproape universal, indispensabil refacerii şi regene-
rării resurselor epuizate ale organismului. Odihna este un remediu primordial
indicat în majoritatea bolilor. în cazul multor afecţiuni, ca de exemplu
pneumonia, gripa sau răceala, vindecarea este grăbită dacă pacientul
respectă repausul la pat. Odihna este un agent terapeutic care ajută
organismul să lupte şi să învingă infecţia. La bolnavii care suferă de boli
grave ale inimii, repausul la pat este o măsură ce trebuie respectată cu
maximă stricteţe.

O d ih ăn p e n tru vţăialu n gă
Repausul influenţează nu numai starea de sănătate în general sau perfor-
manţele noastre profesionale, fizice şi intelectuale, ci chiar şi longevitatea.
Un studiu efectuat de doi cercetători americani de la Universitatea Statului
California a evidenţiat că odihna corespunzătoare este unul dintre cei şapte
factori majori care influenţează în mod semnificativ durata vieţii. în acest
studiu, importanţa odihnei în menţinerea unei stări de sănătate optime a
fost comparabilă cu aceea a alimentaţiei, exerciţiului fizic şi a evitării fu-
matului şi drogurilor.
Odihna este un factor fundamental pentru supravieţuire şi desfăşurarea
activităţii în condiţii adecvate. Acest lucru l-a înţeles şi Robinson din
proprie experienţă, după o primă lună de activitate febrilă pentru
asigurarea celor
188 • Fată în fată cu stresul

mai presante nevoi ale vieţii pe insula pustie. Şi-a dat seama că trebuie
să-şi împartă timpul în ore de lucru, de dormit şi chiar de relaxare.

O d ih n a c a fa c to r a n tis tre s
Respectarea alternanţei perioadelor de activitate şi odihnă este un factor
esenţial al stilului de viaţă care contribuie la menţinerea unei capacităţi
sporite de a face faţă stresului. Odihna influenţează pozitiv performanţele
noastre profesionale, fizice şi intelectuale, relaţiile interumane, precum şi
alte elemente strâns legate de nivelul de stres specific societăţii moderne.

P rin c ip a le le c a u z e d e o băo s e a l
Cerinţele de la locul de muncă, impuse de patronat sau chiar de propriile
ambiţii, tind să împingă o mare parte a populaţiei active spre limitele
capacităţii de funcţionare. Statisticile arată că oboseala este unul dintre
cele mai frecvente simptome de care se plâng pacienţii cu ocazia
consultaţiilor medicale. Deşi cauzele oboselii sunt relativ simple, se poate
întâmpla foarte uşor ca individul să fie atât de absorbit în goana vieţii, încât
să nu realizeze nici gravitatea situaţiei, şi nici factorii care au generat
epuizarea fizică şi psihică în care se află.
De cele mai multe ori, secretul oboselii se explică pe de o parte prin
efortul fizic sau intelectual îndelungat, iar pe de altă parte prin insuficienţa
orelor de somn şi de recreaţie.
Pe lângă aceşti factori de bază care cauzează oboseala, mai intervin câ-
teva aspecte mai puţin evidente. Oboseala poate fi precipitată de caracterul
monoton şi repetitiv al muncii, de lipsa de alternanţă între activităţile fizice
şi intelectuale, de absenţa interesului sau pasiunii pentru o anumită muncă
sau de gradul scăzut de motivare.
Poate chiar mai important de remarcat este faptul că un individ stresat
în permanenţă nu poate să profite de momentele, orele sau perioadele de
relaxare şi odihnă aşa cum ar fi normal. De multe ori, starea continuă de
Capitolul 11 -Stilul de viaţă antistres • 189

stres şi anxietate constituie substratul profund al apariţiei, persistenţei sau


agravării oboselii.

S o m n u l s i v is u l a u ro l a n tis tre s
Cercetările din ultimele decenii au arătat că somnul joacă un rol crucial în
buna desfăşurare a unor funcţii complexe cum sunt învăţarea şi memorarea,
cu implicaţii extrem de profundeîn domeniul stresului fizic şi psihic.în timpul
somnului cu vise, la nivelul creierului se desfăşoară o activitate nervoasă foarte
intensă şi complexă pentru refacerea biochimică a structurilor cerebrale. Se
pare că în timpul somnului celulele nervoase se debarasează de informaţiile
inutile, ordonează, ierarhizează şi stochează informaţiile utile pentru folosinţă
îndelungată, în funcţie de valoarea lor.

N e c e s a ru l d e s o m n
Numărul de ore de somn de care avem nevoie zilnic depinde cel mai mult de
vârstă. Adolescenţii au nevoie în'medie de 8-10 ore pe zi, adulţii necesită
7-9 ore de somn, iar vârstnicii, 5-7 ore. Există şi alţi factori individuali care
modifică necesarul de somn. Cu toate că unii oameni fac faţă foarte bine cu
un mic număr de ore de dormit, aceştia sunt mai degrabă nişte excepţii. în
general, privarea de somn este însoţită de o serie de efecte negative psihice
şi fizice.

R o b in s o n s uăfed re in s o m n ie
După ce s-a întremat puţin prin somn de crizele de friguri, Robinson e
năpădit de griji şi temeri. Din cauza slăbiciunii, reuşeşte cu greu să
mănânce ceva şi să bea apă cu puţin rom. După cină, încearcă să iasă
la o plimbare, dar după câţiva paşi trebuie să se aşeze jos. Se întoarce
îngândurat în casă şi se pregăteşte de culcare, dar grijile, incertitudinea şi
mai ales teama de un nou acces de friguri nu-l lasă să adoarmă. îşi aduce
aminte de un remediu tradiţional brazilian: extractul alcoolic din frunze de
tutun. în disperare de
190 • Fată în fată cu stresul

cauză, face un experiment nu lipsit de riscuri şi efecte adverse. Foarte


curând va înţelege că folosise tutunul într-un fel nesăbuit. Pe lângă o
convalescenţă lungă, va trebui să suporte o bună bucată de vreme efectele
adverse ale drogului concentrat, manifestate sub forma unor convulsii
nervoase.

Insom nia
Orele de refacere a creierului pot fi afectate prin apariţia insomniei. Aceasta
se poate manifesta prin reducerea duratei totale a somnului, instalarea cu
dificultate a somnului, treziri repetate, precum şi prin trezirea matinală
precoce. Insomnia este întotdeauna însoţită de senzaţia de oboseală, de
somn neîmplinit, nesatisfăcător. Ea poate fi întâlnită în stările de
surmenaj, neurastenie, nevroze anxioase, în bolile psihice mai grave şiîn
cazul expunerii la stres psihologic excesiv.
Insomnia datorată unorîmprejurări stresante se poate combate prin
măsuri relativ simple şi de bun-simţ. Mai întâi de toate, trebuie identificate
sursele de stres şi soluţiile concrete pentru înlăturarea sau reducerea
acestora. Pe lângă măsurile directe, specifice pentru contracararea stresului,
se vor dovedi utile câteva măsuri de bun-simţ: respectarea unui program cât
mai ordonat de culcare şi sculare, evitarea metodelorîndoielnice de inducere
a somnului (de ex. alcoolul), folosirea raţională a somniferelor şi numai la
indicaţia medicului, folosirea cu prudenţă a unor ceaiuri sedative (de ex.
păducelul, valeriana, teiul etc), practicarea exerciţiului fizic regulat,
evitarea servirii mesei la ore târzii, evitarea excitantelor de orice fel (cafea,
filme incitante etc), program de seară liniştit.

Odihna activ
ă
Multe dintre consecinţele nedorite ale stresului excesiv pot fi evitate sau
diminuate prin odihnă activă. în sensul acesta este înţelept să înţelegem
că nu toate felurile de distracţie sunt relaxante şi nu toate ajută la
refacerea potenţialului vital al organismului. De exemplu, urmărirea unui
meci de box sau de fotbal la televizor produce mai mult încordare decât
relaxare, din
Capitolul 11 - Stilul de viaţă antistres • 191

cauza implicării emoţionale excesive. In mod similar, vizionarea unor filme


de acţiune poate să ducă la o stare de puternică excitaţie emoţională care
va tulbura şi mai mult echilibrul psihic afectat din cauza stresului.
Pentru refacerea resurselor afectate de stresul excesiv sunt preferabile
activităţile cu adevărat recreative. De exemplu, puteţi să faceţi o
plimbare la grădina zoologică sau la grădina botanică. Dacă acestea sunt
inaccesibile, încercaţi să iesiti cu cooiii în Dare. la ioacă. sau să faceţi o tură
cu bicicletele
sau cu rolele. De aseme-
nea, o idee bună ar fi
să ascultaţi o muzică
liniştitoare sau să citiţi
o carte care să vă înalţe
gândurile şi să vă dea
o perspectivă nouă asu-
pra vieţii. Dacă vreţi
neapărat să deschideţi
televizorul, urmăriţi o
emisiune umoristică de calitate. O altă sugestie ar fi să vă găsiţi un hobby
util şi pasionant care să vă pună mintea şi mâinile la contribuţie.
Posibilităţile de recreaţie sunt practic nelimitate şi fiecare individîn parte
trebuie să-şi descopere mijloacele cele mai convenabile şi mai la
îndemână. Cel mai important este să alegeţi acele tipuri de activităţi care
destind atât fizicul, cât şi psihicul şi care vă ajută să vă reîncărcaţi
bateriile corporale, sufleteşti şi spirituale.

Odihnă săptămânală şi anuală


Cu cât aveţi o viaţă mai stresantă, cu atât trebuie să profitaţi mai mult de
zilele de odihnă de la sfârşitul săptămânii, precum şi de vacanţa sau
concediul anual. Odihna săptămânală este o lege a fiinţei noastre.
Respectarea ei este benefică în general pentru o viaţă mai lungă şi mai
sănătoasă şi în special pentru o bună condiţie psihică, esenţialăîn
contracararea stresului excesiv. în
192 • Faţă în faţă cu stresul

ce priveşte concediul sau vacanţele, faceţi tot ce depinde de


dumneavoastră ca în aceste perioade de respira să vă detaşaţi realmente de
problemele de la serviciu sau de la şcoală. Ori de câte ori este posibil,
profitaţi în mod inteligent de influenţa reconfortantă şi regeneratoare a
naturii. Departe de grijile şi problemele vieţii obişnuite, daţi corpului şi
minţii dumneavoastră ocazia de a găsi acea linişte şi pacea de care omul
stresat are atâta nevoie.

R obinsonînfruntă foam ea
De la extazul momentelor în care constată că a scăpat în mod miraculos
cu viaţă, Robinson ajunge foarte curând în agonia incertitudinilor. Imensa
bucurie de a fi supravieţuit e spulberată de cruda realitate. E ud leoarcă,
fără ni ci o haină de schimb, nea vând nici măcar o coajă de pâine ca să
prindă câtuşi de puţin puteri şi nici măcar o înghiţitură de apă de băut
pentru a-şi astâmpăra setea. Lipsit de orice fel de armă pentru a vâna
vreun animal sau pentru a se apăra, urmează fie să moară de foame, fie
să cadă în ghearele vreunei fiare sălbatice.
Providenţa îi este totuşi infinit mai favorabilă decât i se pare în acele
momente de luciditate descurajantă şi, în zilele următoare, el reuşeşte să-
şi facă provizii mai mult decât liniştitoare pentru multă vreme.
Stresul celor necesare traiului de zi cu zi îl va încerca şi mai târziu, deşi
nu cu aceeaşi urgenţă ca în ziua naufragiului. Provizia de pesmeţi adusă
de pe corabie s-a împuţinat încetul cu încetul, oricât de raţional o consuma.
Spiritul prevăzător l-a determinat să introducă un regim sever, constând în
limitarea la o singură bucată de pesmet pe zi. In ciuda acestor măsuri, a
trebuit să se descurce o perioadă fără pâine, până când, printr-o altă
întâmplare uimitoare, avea să obţină, dar nu fără eforturi şi planificare
stăruitoare, recolte îndestulătoare de grâne.
Chiar după prima semănătură care se arăta promiţătoare, Robinson
era să piardă totul din pricina unor duşmani împotriva cărora cu greu putea
să se apere. Mai întâi, din dulceaţa tulpinilor ce abia răsăriseră, au gustat
iepurii şi caprele. în faţa rozătoarelor ameninţătoare, Robinson s-a văzut
nevoit să împrejmuiască în mare grabă întregul său lan. Deşi acesta avea
o suprafaţă
Capitolul 11 - Stilul de viaţă antistres • 193

relativ mică, încropirea gardului a durat trei săptămâni încheiate. Era totuşi
mulţumit că grânele atât de vitale pentru supravieţuirea sa erau salvate, dar
numai pentru o vreme.
După ce a scăpat de aceste animale, Hobinson a avut de lucru cu păsările,
într-o zi când se ducea în inspecţie, a zărit o sumedenie de păsări adunate
în
copaci, aşteptându-l să plece pentru a se repezi la spicele coapte. A tras
de îndată cu puşca în
ele dar în aceeaşi clipă,
altele pe care până
atunci nu le văzuse, s-
au ridicat din holde.
Agricultorul şi-a dat
seama că, dacă nu va
lua măsuri hotărâte,
înaripatele îl vor lăsa
muritor de foame. Ar fi
fost dispus ca la nevoie
să vegheze zi şi noapte
pentru a-şi păzi grăunţele din care avea să-şi facă pâinea. Atunci şi-a adus
aminte de un obicei practicat în Anglia. A împuşcat trei păsări şi Ie-a
spânzurat în văzul celorlalte, ca pildă înfricoşătoare. Spre uşurarea lui
Hobinson, nicio pasăre nu s-a mai apropiat de lan şi atâta timp cât
sperietoarele au rămas atârnate în acel loc, hoţomanele înaripate nu s-
au mai apropiat nici măcar de zona aceea a insulei.

S tres u l fo a mşie ig rija âpin ii d e to a te zilele


Hrana este o nevoie fundamentală a omului. în ciuda progresului civilizaţiei
şi tehnologiei umane, subnutriţia continuă să fie o problemă
devastatoare a ţărilor sărace, a păturilor defavorizate din societăţile
dezvoltate şi a populaţiilor din zonele lovite de calamităţi naturale sau
războaie. Conform statisticilor globale ale Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii, aproximativ 3,5 milioane de oameni mor în fiecare an din cauza
malnutritiei. Se estimează
194 • Fată în fată cu stresul

că acest număr va creşte în continuare din cauza adâncirii crizei


alimentare globale. Mai mult de o treime dintre copiii din întreaga lume sunt
afectaţi de malnutriţia proteino-calorică. în prezent, peste 21 de ţări au un
nivel foarte înalt de subnutriţie acută şi cronică.
Subnutriţia împiedică sau întârzie creşterea şi dezvoltarea normală a
copiilor, subminează rezistenţa organismului la infecţii, favorizează
apariţia bolilor carenţiale şi a bolilor cronice atât pe termen scurt, cât şi pe
termen lung. Mai mult decât atât, subnutriţia cronică afectează dezvoltarea
mentală şi capacitatea de lucru.
Impactul foametei nu se limitează la consecinţele fizice, medicale. Pentru
populaţiile expuse sărăciei, alimentaţia reprezintă un factor de stres psiho-
logic extrem de acut în măsura în care situaţii critice naturale sau politico-
sociale periclitează siguranţa alimentară de zi cu zi. Milioane de oameni
trăiesc cu o continuă şi dureroasă incertitudine cu privire la hrană, cea mai
elementară condiţie pentru supravieţuire. Grija continuă pentru pâinea cea
de toate zilele se adaugă riscului de boală şi înfometare, putând duce la
erodarea bunăstării emoţionale a omului, o componentă esenţială a
conceptului holistical sănătăţii.

S tre s u l c a lo riilo r s iâna ta


l cru lu i
La polul opus, supraalimentaţia este o problemă serioasă de sănătate
publică, ce afectează populaţia ţărilor occidentale avansate. Se ştie că
abuzul alimentar, caracteristic ţărilor industrializate bine dezvoltate din punct
de vedere economic, predispune la numeroase îmbolnăviri, aşa-numitele „boli
cronice ale civilizaţiei", fiind considerat un factor de riscîn apariţia obezităţii,
aterosclerozei, diabetului zaharat de tip II şi a altor boli cronice
netransmisibile.
Sub aspect psihologic, omul postmodern se confruntă cu o situaţie
contrariantă. Deşi scăpat de flagelul înfometării, el pare să se confrunte cu
alte temeri, care au legătură cu abundenţa şi nivelul tehnologic foarte
înalt la care a ajuns industria alimentară. în timp ce pe plan mondial un
miliard de oameni suferă din cauza înfometării, mai multe miliarde trăiesc
sub teroarea excesului de calorii. Creşterea disponibilităţii alimentelor
dense în calorii,
Capitolul 11 - Stilul de viaţă antistres • 195

cum arfi grăsimile, dulciurile şi produsele alimentare rafinate în general, este


specifică societăţii de consum. Pe de altă parte, stresul, depresia,
singurătatea şi alte emoţii intense par să fie factori psihologici importanţi
care contribuie la abuzul alimentar. De multe ori, persoanele supraponderale
sau obeze nu reuşesc să-şi controleze impulsurile alimentare în condiţii de
stres excesiv. Stresul este implicat şi în aşa-numitele tulburări de
comportament alimentar cum ar fi bulimia şi anorexia nervoasă.
în aceste condiţii, miliarde de tineri şi adulţi trăiesc sub spectrul amenin-
ţător al obezităţii, despre care ştiu că are o paletă întreagă de urmări
nefaste. Stresul păstrării siluetei îi urmăreşte pe toţi cei care se bucură de
prosperitate materială şi în special pe tineri şi pe femei, categorii pentru
care un anumit ideal de frumuseţe corporală este o valoare intens
modelată de mijloacele de comunicare în masă. Şi, ca şi cum tabloul nu
ar fi suficient de absurd şi de contradictoriu, individul prins în capcana
falselor deziderate ale zilei este expus nu numai stresului datorat
kilogramelor acumulate dar, periodic, şi stresului Celor mai fanteziste şi
uneori riscante cure de slăbire.

M a s aîn fa m ilie - u n a n tid


îmopto triv a s tre s u lu i
Un studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea Minnesota din Minnea-
polis a descoperit că adolescentele care consumau mai mult de cinci mese pe
săptămână împreună cu familia au avut o probabilitate de trei ori mai
mică de a face tulburări de comportament alimentar, comparativ cu fetele
care mâncau mai rar în familie.
Aceeaşi echipă de specialişti a constatat într-un alt studiu că servirea
meselor în cadrul familiei are un efect benefic asupra stării generale de
sănătate şi asupra stilului de viaţă al adolescenţilor. Adolescenţii care iau
masa împreună cu părinţii şi fraţii sau surorile folosesc mai rar tutunul,
alcoolul şi marijuana şi au note mai bune la şcoală. Studiul a mai arătat
ceva: cu cât frecvenţa meselor servite în familie este mai mare, cu atât
adolescenţii respectivi suferă mai puţin de simptome depresive, iar ideile
şi tentativele de suicid sunt mai rare.
196 • Fată în fată cu stresul

Servirea mesei este un mijloc primordial de relaţionare şi comunicare,


având semnificaţii complexe şi profunde care trec mult dincolo de
asigurarea raţiei de calorii şi factori nutritivi necesare supravieţuirii fizice.
Psihologii şi sociologii consideră că hrănirea este şi un act care contribuie în
mod hotărâtor la satisfacerea nevoilor de apartenenţă şi identitate.
Participarea membrilor familiei la cel puţin o masă pe zi pare să fie un
important mijloc de consolidare a simţământului de siguranţă şi un factor de
protecţie împotriva stresului şi incertitudinilor vieţii.

S tresu l in o ţiilo
va r alim e n tare
în ciuda existenţei unor instituţii şi organe specializate ale statului care asi-
gură supravegherea unor aspecte vitale ale siguranţei alimentelor, hrana
continuă să reprezinte o sursă majoră de îngrijorare pentru opinia publică,
în special sub aspect calitativ. Simţământul de nesiguranţă este întreţinut
de difuzarea rapidă a informaţiilor despre diverse pericole cum ar fi prezenţa
reziduurilor de pesticideîn produsele alimentare, folosirea pe scară largă a
îngrăşămintelor chimice în agricultură, răspândirea alimentelor modificate
genetic, produsele alimentare provenite de la animale tratate cu hormoni de
creştere, introducerea aproape ubicuitară a aditivilor alimentari în prepara-
tele alimentare comerciale, prezenţa substanţelor cancerigene în produsele
alimentare, apariţia unor germeni infecţioşi necunoscuţi până nu demult,
cum ar fi prionii care produc „boala vacilor nebune", sau caracterul
imprevizibil al evoluţiei unor viruşi cum ar fi virusul gripei aviare.

A lim e n ta
ţia e c h ilib ra
ăt
Piramida alimentaţiei concentrează într-o schemă vizuală simplă şi
intuitivă esenţa unei alimentaţii echilibrate. Piramida ilustrează într-un
mod extrem de elocvent proporţia corectă dintre diferitele grupe de
alimente.
Alimentele de la baza piramidei se consumă în proporţia cea mai
mare. Pe măsură ce urcăm spre vârful piramidei, cantitatea de alimente
consumate din alimentele aflate pe diferitele paliere scade. Cerealele
integrale,
Capitolul 11 - Stilul de viaţă antistres • 197

pâinea integrală, pastele făinoase sunt situate la temelia piramidei şi sunt


considerate alimente
de bază,
reprezentând
ponderea cantitativă a
raţiei alimentare.
Pe a doua treaptă
a piramidei se
plasează legumele şi
fructele. Acestea
trebuie consumate în
cantitate mare
datorită factorilor nu-
tritivi pe care îi fur-
nizează.
Al treilea nivel al piramidei cuprinde alimentele care asigură un aport
substanţial de proteine (lapte şi produse lactate, ouă, carne -în cazul per-
soanelor omnivore - şi, respectiv, leguminoase, nuci, seminţe şi aşa-zişii
„înlocuitori de carne" -în cazul vegetarienilor).
în sfârşit, la vârful piramidei, SE situează alimentele care se consumă în
cantitate mică şi mai rar. Din această categorie fac parte: zahărul rafinat (şi
în general dulciurile), sarea, uleiul.

Principii generale pentru o alimţie


enta
sănătoasă
Cea mai bună modalitate de asigurare a necesarului de factori nutritivi şi
de energie este o dietă sănătoasă, variată, care respectă principiile
general valabile pentru întreaga populaţie. Cele mai importante
recomandări pentru o alimentaţie sănătoasă, acceptate de nutritionistii
din întreaga lume, pot fi rezumate astfel:

• Reduceţi cantitatea de grăsimi totale şi în special de grăsimi saturate


şi de colesterol alimentar.
• Limitaţi aportul caloric în aşa fel încât să păstraţi o greutate corporală
optimă.
198 • Faţă în faţă cu stresul

• Creşteţi cantitatea de glucide complexe (cereale integrale) şi reduceţi


aportul de glucide rafinate (zahăr rafinat).
• Reduceţi cantitatea de sare folosită şi evitaţi condimentele iritante.
• Evitaţi consumul de alcool.
Aceste recomandări formulate de cele mai prestigioase instituţii din do-
meniul sănătăţii publice contribuie la reducerea riscului faţă de cele mai se-
rioase şi mai răspândite boli cronice şi ajută la promovarea sănătăţii.

Micul dejun, un antidot antistres


O altă regulă de bun-simţ, confirmată de numeroase cercetări ştiinţifice,
este aceea de a servi un mic dejun consistent. Acesta are o dublă importanţă
legată de problematica stresului. Pe de o parte, în condiţii de stres, există
tendinţa de a neglija luarea micului dejun. Pe de altă parte, neluarea micului
dejun subminează capacitatea individului de a răspunde adecvat la situaţiile
stresante cu care se confruntă.
Cercetătorii japonezi au observat că atât la femei, cât şi la bărbaţi,
neluarea micului dejun este unul dintre principalii factori ai stilului de viaţă
care sunt asociaţi cu o percepţie crescută a stresului şi cu simptomele
depresive. Cercetătorii sud-coreeni merg până acolo, încât consideră
neluarea micului dejun un factor de risc pentru suicid.
în general, luarea regulată a micului dejun este asociată cu o performan-
ţă intelectuală mai bună pe parcursul orelor care urmează. Acesta este şi
motivul pentru care, în foarte multe ţări occidentale şi în ultimii ani chiar în
România, guvernele finanţează programe menite să amelioreze masa de di-
mineaţă a copiilor şi tinerilor. Alte studii au arătat că micul dejun
contribuie la ameliorarea stării de dispoziţie, creşte eficienţa măsurilor de
combatere a obezităţii.

Nutriţia si stresul fizic acut


Principala nevoie a organismului expus unui stres fizic acut, cum ar fi de pil-
dă în cazul unui traumatism sau al unei intervenţii chirurgicale, este nevoia
de resurse energetice. Se ştie că stresul acut înseamnă sinteză şi
eliberare
Capitolul 11 - Stilul de viaţă antistres • 199

crescută de hormoni şi, de asemenea, intensificarea proceselor metaboli-


ce. Asigurarea rezervelor de energie se realizează cel mai eficient înaintea
apariţiei factorilor stresori, printr-o alimentaţie adecvată. în perioada când
persoana este efectiv expusă la stres fizic intens, asigurarea unui aport co-
respunzător de alimente este mai greu de realizat datorită lipsei sau dimi-
nuării poftei de mâncare. Raţia calorică şi celelalte recomandări
nutriţionale necesare pacienţilor operaţi sau în convalescenţă este
prescrisă de specialistul nutriţionist.

N u triţia în c o n dţiii d e s tre s p s ih ic


Ideea că efectele stresului excesiv pot fi contracarate printr-un aport supli-
mentar de vitamine sau substanţe minerale a câştigat o mare popularitate.
Această idee şi practicarea ei au prins rădăcini adânci în opinia publică şi
datorită publicităţii susţinute de producătorii interesaţi din punct de vedere
comercial. Experţii sunt de părere că nu este necesară administrarea de
suplimente vitaminice sau minerale peste necesarul zilnic recomandat în
condiţii normale. E bine de stiut că luarea unor doze de vitamine si minerale
mult peste limitele normale poate avea efecte adverse. Consumarea unor
substanţe nutritive în cantităţi exagerate poate interfera cu absorbţia şi
metabolismul altor substanţe nutritive importante pentru buna funcţionare a
organismului. Administrarea unor doze foarte mari de vitamina C, de exemplu,
poate duce la scăderea absorbţiei cuprului şi seleniului.
Nu există dovezi ştiinţifice consistente care să arate că stresul psihic
excesiv şi durabil impune modificări speciale ale dietei. Experienţa de viaţă
a multor oameni sugerează că a mânca mai puţin, cu precădere alimente
uşor de digerat, cum sunt fructele şi supele, ar putea fi una dintre cele mai
simple şi mai rezonabile măsuri alimentare binevenite în zilele cu stres
excesiv.

A p a e s te in d is p e n ăd a b il
Apa este constituentul de bază al celulelor, al spaţiului dintre celule, al sân-
gelui şi limfei. Ea joacă un rol crucial în reglarea temperaturii corpului atât
la omul sănătos, cât şi la cel bolnav. Ca element principal al sângelui, apa
200 • Fată în fată cu stresul

transportă nutrienţii şi hormonii în tot organismul şi elimină reziduurile


chimice prin intermediul urinei. Deşi nu îi furnizează organismului nici
energie, nici vitamine, apa este un element indispensabil pentru
desfăşurarea funcţiilor vitale şi, practic, intervine în toate procesele
biochimice din organism.
Deshidratarea constituie un factor de stres fizic extrem de serios pentru
organism. Pierderea a mai mult de 10% din conţinutul hidric total al corpu-
lui se manifestă cu simptome şi tulburări grave şi constituie o situaţie cu
pericol vital.
Apa consumată din abundenţă ajută la eliminarea uşoară a produşilor
toxici de metabolism din organism, la prevenirea infecţiilor şi a litiazei renale
şi biliare. Prin toate aceste efecte benefice, apa constituie un factor de
protecţie al organismului faţă de urmările negative ale stresului excesiv.

Necesarul de ap
ă
în condiţii normale, organismul are nevoie de 1,5-2 litri de apă pe zi.
Necesarul de apă al corpului creşte în timpul efectuării unei munci fizice
intense, datorită intensificării transpiraţiei, precum şi într-o atmosferă foarte
uscată, indiferent dacă este vorba de temperaturi înalte, cum este cazul în
deşert, sau de temperaturi scăzute, ca în zilele geroase de iarnă. în
anumite boli febrile sau care se manifestă cu diaree şi vărsături,
organismul poate să piardă o cantitate foarte mare de lichide. în toate
aceste stări, necesarul de apă al organismului creşte proporţional cu
volumul de lichide eliminat şi trebuie asigurat urgent. Cu excepţia meselor
şi a unor cazuri particulare de boală, apa trebuie consumată din
abundenţă, pe tot parcursul zilei.

Oxigen vital
Deşi era un înotător încercat, lui Robinson îi era cu neputinţă să se
strecoare printre valuri ca să-şi recapete suflul. Marea era cumplită. Barca
de salvare în care se îmbarcase împreună cu restul echipajului de pe
corabia avariată fusese răsturnată sub puterea cotropitoare a sălbaticei
furtuni. Temerarul înfrunta a doua oară moartea în adâncul mării. înghiţise
multă apă şi era pe
Capitolul 11 - Stilul de viaţă antistres • 201

jumătate mort. Chiar înainte de a-şi fi pierdut ultimul dram de nădejde,


simte deodată nisipul sub picioare. în timp ce valul nemilos se retrage,
Hobinson se ridică în picioare, străduindu-se să iasă la mal înainte de a fi
prins de următorul talaz. Spre disperarea lui, Hobinson realizează însă că
e cu neputinţă să scape de următorul val care se apropie şi e cât un
munte. Tot ce poate să facă e să-şi ţină respiraţia până ce va fi adus din
nou la suprafaţa apei. îşi încordează toată voinţa pentru a nu se lăsa
târât înapoi, spre larg. Cu răsuflarea oprită, sub greutatea zdrobitoare a
treizeci de picioare de apă, simte că pieptul îi este gata să pleznească. în
ultima clipă, e smuls de val şi ridicat la suprafaţă, dar numai pentru o
clipă. Destul însă pentru a-şi umple încă o dată plămânii cu oxigen vital.
La următorul val, rezistă mai bine. Când simte din nou pământul tare sub
picioare, se opinteşte şi o ia la fugă în direcţia uscatului. După alte câteva
minute de încleştare pe viaţă şi pe moarte cu valurile încă puternice, iată-l
în sfârşit în siguranţă, gâfâind şi stors de vlagă, dar viu.

S c h im b u l d e o x ig
şi ecnîio x iti d e c a rb o n
Prin inspiraţie şi expiraţie, plămânii şi căile respiratorii împreună cu
structurile vasculare aferente realizează schimbul de gaze dintre organism şi
mediul înconjurător. Oxigenul necesar arderilor din celule ajunge din
atmosferă în alveolele pulmonare şi de aici în sânge pentru a fi apoi
transportat de torentul circulatorîn toate ţesuturile şi organele. Prin
procesul invers, bioxidul de carbon este eliminat din organism. Pe de o
parte, respiraţia este o funcţie automată a corpului, care se desfăşoară sub
controlul centrului respirator din creier, dar pe de altă parte, individul poate
modifica în mod voluntar ritmul şi amplitudinea mişcărilor respiratorii.

R e s p ira
ţia d ia fra g m aă tic
Distensia plămânilor în cursul inspiraţiei şi, respectiv, retracţia lor în
timpul expiraţiei se desfăşoară prin participarea muşchilor intercostali şi a
diafragmei.
202 • Fată în fată cu stresul

Mecanismul principal al respiraţiei constă în mişcările de ridicare şi


coborâre ale diafragmei, care alungesc şi scurtează pe verticală cavitatea
toracică.
Al doilea mecanism constă în ridicarea şi coborârea coastelor, care
duce la creşterea şi descreşterea diametrului antero-posterior al cutiei
toracice. Impresia aproape generală, dar greşită şi nesănătoasă, este că
respiraţia corectă este realizată prin ridicarea şi coborârea coastelor ceea
ce se traduce printr-o vizibilă mărire în dimensiuni a pieptului. în realitate,
acest mecanism intervine în situaţiile de solicitare intensă pentru
realizarea unei măriri suplimentare a volumului de aer inspirat.
Respiraţia de repaus corectă şi sănătoasă se realizează aproape în
exclusivitate prin mişcările diafragmului. Respiraţia sugarului sănătos este
ilustraţia perfectă a felului cum ar trebui să respirăm în condiţii normale.

Respiraţia nazală
Un alt aspect important al respiraţiei fiziologice se leagă de calea de
pătrundere iniţială a aerului. După cum ştim, omul poate respira fie pe nas,
fie pe gură. Profesor dr. Vasile Mulfay, de la Clinica ORL din Târgu Mureş,
estimează că aproape o treime din populaţie - copii, adolescenţi şi adulţi
- respiră pe gură. De asemenea, el susţine că majoritatea otitelor, anginelor,
amigdalitelor, sinuzitelor şi alte infecţii ale căilor respiratorii superioare apar
în urma practicării pe termen lung a respiraţiei prin cavitatea bucală. Mai
mult, el consideră că această respiraţie are un efect general epuizant-
astenizant, atât fizic, cât şi psihic, uneori surprinzător de accentuat.

Respiraţia şi stresul
Printre multiplele efecte fiziologice ale stresului se numără şi modificarea
frecvenţei respiraţiei şi chiar a tiparului respirator. în condiţii de stres sau
anxietate, mişcările respiratorii devin mai superficiale, mai frecvente şi
predominant costale. Acest tip de hiperventilaţie favorizează eliminarea
excesivă a dioxidului de carbon, cu apariţia unui dezechilibru metabolic care
accentuează senzaţia de anxietate şi agravează o serie de manifestări ale
Capitolul 11 - Stilul de viaţă antistres • 203

stresului, cum ar fi oboseala, slăbiciunea, ameţelile, cefaleea, palpitaţiile,


insomnia, contractura musculară, răcirea membrelor, senzaţia de
amorţeală a mâinilor etc.

R espiraţia corect
ă - o tehnic
ă antistres
Studiile ştiinţifice au arătat că respiraţia corectă poate ajuta la contracararea
stresului şi a urmărilor acestuia prin calmarea sistemului nervos vegetativ.
Exerciţiile de respiraţie controlată voluntar sunt un mijloc simplu şi accesibil
de relaxare, util într-o serie de tulburări cum ar fi: stresul, anxietatea, atacul
de panică, astmul, sindromul de oboseală cronică, insomnia şi altele.
Atunci când o persoană este relaxată, respiraţia este lentă, calmă şi
se realizează prin orificiile nazale. Practicarea voluntară a unei respiraţii
caracteristice stărilor de relaxare pare să aibă un efect liniştitor asupra
sistemului nervos vegetativ care răspunde de activitatea organelor interne
şi induce scăderea tensiunii arteriale, rărirea frecvenţei bătăilor inimii,
diminuarea secreţiei de hormoni de stres, limitarea acumulării acidului lactic
în muşchi, restabilirea echilibrului cjazelor respiratorii (oxigen şi dioxid de
carbon), îmbunătăţirea funcţiei sistemului imunitar, instalarea unei stări de
calm şi bunăstare generală.
Există diferite tehnici de respiraţie antistres cu efect relaxant, însă, în
esenţă, scopul este de a ajunge la o respiraţie lentă, amplă, predominant
diafragmatică. (Mai multe detalii la capitolul 13.)

A erisire corespunz
ătoare
Aerul consumat din încăperi poate fi cauza apariţiei premature a oboselii,
durerilor de cap, stărilor de indispoziţie sau nervozitate şi poate astfel pre-
cipita incidente stresante în relaţiile dintre colegii de la locul de muncă sau
şcoală şi între membrii familiei.
Cea mai simplă şi în general cea mai accesibilă cale de îmbunătăţire a
calităţii aerului din încăperi este aerisirea. Fiecare spaţiu de lucru sau de
învăţat ar trebui să aibă o fereastră deschisă cât mai mult cu putinţă,
desigur,
204 • Fată în fată cu stresul

în limitele permise de climă şi vreme. Oricum, o regulă generală, benefică


pentru sănătate precum şi pentru asigurarea unui mediu mai puţin
stresant, ar fi ca apartamentul de locuit şi spaţiile de lucru să fie aerisite
temeinic de cel puţin două ori pe zi.
Sistemele de aer condiţionat au devenit mult mai accesibile şi multe
companii asigură o atmosferă confortabilă pentru personalul care lucrează
la birouri sau în spaţiile de producţie.
Pentru reîmprospătarea cu oxigen şi reciclarea dioxidului de carbon eli-
minat prin respiraţie, ne stau la dispoziţie plantele de interior. Dincolo de
rolul lor decorativ, de ambianţa plăcută pe care o creează, plantele verzi vă
oferă o sursă excelentă de oxigen.

Ionii negativi favorizeaz


ă relaxarea
Experimentele efectuate pe cosmonauţi pentru determinarea standardelor de
calitate a aerului din navele spaţiale au dus la concluzia că nu este suficient
să se furnizeze un procent constant de oxigen, ci trebuie să se asigure şi o
proporţie ideală de ioni atmosferici. 0 calitate mai puţin cunoscută a aerului,
care a atras atenţia cercetătorilorîn ultimii ani, este prezenţa ionilor negativi
de oxigen. Atmosfera încărcată cu ioni negativi are multe efecte fiziologice
favorabile cum ar fi, de exemplu, reducerea anxietăţii, a simptomelor depre-
sive, a iritabilităţii şi stărilor de tensiune etc.
Un studiu efectuat pe pacienţi care au suferit intervenţii chirurgicale
sugerează că ionii negativi generaţi de un echipament amplasat în sala de
operaţie au un efect relaxant, atenuând tensiunea psihologică şi anxietatea
pacienţilor.
Concentraţia de ioni negativi scade odată cu venirea fronturilor atmo-
sferice calde, uscate; de asemenea, este mult afectată în zonele poluate şi
în încăperile neaerisite sau acolo unde se fumează, lonii negativi se găsesc
din abundenţă în aerul atmosferic din vecinătatea pădurilor, mai ales a pă-
durilor de brazi, în apropierea litoralului şi după furtunile însoţite de des-
cărcări electrice.
Capitolul 11 - Stilul de viaţă antistres • 205

Paradisul robinsonian
Mulţi oameni ar dori să adopte un stil de viaţă sănătos, dar aşteaptă
condiţiile ideale de care s-a bucurat Robinson. Probabil mulţi dintre noi ne
eschivăm de la schimbările necesare şi utile, gândind că aerul e prea poluat
ca să ieşim la o plimbare sau că hrana este prea îmbâcsită cu fel şi fel de
chimicale ca să merite să facem schimbări în regimul alimentar. E adevărat
că nimeni nu se mai poate bucura de paradisul terestru al lui Robinson,
unde la tot pasul să descoperim cele mai delicioase fructe exotice sau să
bem pe săturate, fără niciun fel de costuri materiale, din apa cristalină a
unui izvor. într-adevăr, puţine locuri de pe Terra mai sunt nepoluate.
Să învăţăm totuşi lecţia pe care a învăţat-o singuraticul de pe insulă şi
să folosim cu înţelepciune ceea ce încă mai avem la dispoziţie. Să găsim o
alee într-un parc, sau un drumeag la marginea unei păduri, chiar dacă nu
există codri cu frunze de argint, unde să ne bucurăm de o plimbare
reconfortantă,

dacă niciodată roşiile sau merele de astăzi nu vor mai avea gustul celor din
copilărie. Fiecare element al stilului de viaţă sănătos îşi va aduce
contribuţia la fortificarea organismului şi veţi putea fi mai bine pregătiţi
pentru a face fată mai eficient stresului.
1 S tre s u l e x is ţia
te nl
Religia - stresor sau factor antistres?

R
obinson are ocazia de a vedea încă din prima
călătorie maritimă că viaţa omului atârnă de un fir de
aţă. Imediat după ieşirea corăbiei în larg, s-a iscat un
vânt puternic şi marea a început să spumege. Neobişnuit cu furia
apelor, marinarul novice e cuprins de un rău cumplit şi de o spaimă
grozavă. Sub ameninţarea tot mai înspăimântătoare
a valurilor,
Robinson face
juruinţe peste
juruinţe, făgăduind
că nu va mai ■
pune niciodată
piciorul pe vreo
corabie, cu condiţia
ca Cerul să se
îndure de el şi să-l
ducă teafăr pe
uscat.
Desigur, cuminţenia a durat tot atât cât a durat şi : furtuna.
Odată cu vremea liniştită, îi revine pofta de viaţă, hotărârile sfinte
se clatină şi, cu puţin ajutor din partea prietenilor puşi pe chefuri şi
batjocură, sunt date uitării.
Foarte curând, viaţa avea să-i dea o nouă lecţie usturătoare.
După numai şase zile de navigaţie, când se apropiau de rada
portului Yarmouth, evenimentele se precipită din nou. Către
amiază, valurile încep să treacă peste prora corăbiei. Căpitanul
ordonă să fie aruncată şi cea de-a doua ancoră. Fără folos. Furtuna
ajunge la paroxism. Feţele celor mai încercaţi dintre marinari
trădează fiorul fatidic al morţii. Sunt nevoiţi să taie ambele catarge,
dar fără
210 • Fată în fată cu stresul

niciun folos. Infernul apelor urlă şi loveşte neostoit. Disperarea e generală.


Mateloţi veterani, pe care marea nu i-a putut speria vreodată, cad neputin-
cioşi în genunchi şi imploră intervenţia Celui Atotputernic, aşteptându-se
să fie înghiţiţi în orice clipă de valuri.
După încă vreo câteva ore de extremă încordare, deşi corabia se
scufundă, tot echipajul scapă pe o barcă venită în ajutor de pe un vas aflat
în trecere. Robinson calcă din nou cu picioarele pe uscat dar, într-un mod
cu totul de neînţeles, evită să se întoarcă acasă. Căpitanul îl avertizează
solemn: „Cerul te-a pus la încercare, ca să ştii ce te aşteaptă dacă stărui.
Cine ştie dacă toată nenorocirea nu s-a întâmplat numai din cauza
dumitale!"

U n co lac d e salva re
Comportamentul marinarilor şi al lui Robinson însuşi ilustrează o tendinţă
aproape general observabilă la oamenii aflaţi în situaţii critice. Atunci când
au probleme, atunci când sunt ameninţaţi de primejdii, când sunt la ananghie
şi nu văd nicio cale de ieşire sau când toate eforturile de scăpare au dat
greş, oamenii apelează la ultima soluţie, divinitatea. Acest reflex de criză
este magistral surprins în cartea psalmilor: „Cei ce se pogorâseră pe mare
în corăbii şi făceau negoţ pe apele cele mari, aceia au văzut lucrările
Domnului... furtuna, care a ridicat valurile mării. Se suiau spre ceruri, se
pogorau în adânc; sufletul le era pierdut în fata primejdiei. Apucaţi de
ameţeală, se clătinau ca un om beat şi zadarnică le era toată iscusinţa.
Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul şi El i-a izbăvit din
necazurile lor."
Secolele n-au schimbat, în mod esenţial, felul în care oamenii
reacţionează la confruntarea cu pericolele iminente. Cultura şi civilizaţia au
rafinat poate gestul fundamental prin care oamenii se agaţă de un punct de
sprijin de dincolo de lumea naturală, dar nu au operat modificări radicale în
esenţa lui. în secolul XXI, firea umană pare să funcţioneze după aceleaşi
legităţi ale sufletului ca şi în urmă cu câteva milenii. Sociologii au constatat
că atacul terorist din 11 septembrie 2001, îndreptat asupra turnurilor din
New York, a declanşat o creştere masivă a participării la slujbele religioase
şi la o îndeplinire cu mai multă conştiinciozitate a ritualurilor sau
îndatoririlor sacre.
Capitolul 12 - Stresul existenţial • 211

Stresul acut, incontrolabil, pare să-i întoarcă pe oamenii din societatea


postmodernă ca şi pe cei din Antichitate sau Evul Mediu spre Dumnezeu şi
biserică, chiar dacă societatea actuală este din ce în ce mai secularizată.
Nenorocirile care se abat asupra omului par să joace rolul unei scântei care
aprinde în sufletul omului simţămintele religioase - cel puţin pentru un
moment sau măcar pentru o vreme.

O p a let
ă la rgă d e te h n ic i a n tistre s
Recurgerea la religie pare să fie o strategie antistres accesibilă, religia fiind
percepută ca un refugiu protector sau ca un izvor de resurse multiple în faţa
celor mai diverşi stresori. Sub aspect practic, trăirea religiei cuprinde un număr
extrem de mare de tehnici cu potenţial efect benefic asupra adaptării la stres.
0 enumerare completă a acestor mijloace de contracarare a stresului este
imposibilă. Pe lista celor mai frecvent întâlnite modalităţi de contracarare
religioasă a stresului se află: rugăciunea pentru linişte sufletească,
rugăciunea pentru mai mult curaj şi putere morală, rugăciunea pentru a
găsi soluţia la problemă, rugăciunea pentru.iertarea păcatelor, citirea
Bibliei, citirea altor scrieri sacre, căutarea unei soluţii în cărţile sfinte,
participarea la slujbele religioase, spovedania, respectiv mărturisirea
păcatelor, solicitarea binecuvântării lui Dumnezeu, solicitarea sprijinului
altor credincioşi sau a preotului/pastorului, discutarea problemelor
stresante cu alţi credincioşi sau cu preotul/pastorul, străduinţa de a
evita/învinge anumite păcate sau slăbiciuni, încredinţarea problemelor în
grija lui Dumnezeu, meditaţia la un text biblic, recitarea unui text biblic,
identificarea binecuvântărilor primite de la Dumnezeu, fapte de
binefacere, donarea unor sume de bani pentru o cauză religioasă sau de
caritate, implicarea în activităţile de la biserică, pelerinaj la o mănăstire sau
un loc sfânt, solicitarea de rugăciuni din partea altor credincioşi sau a
preotului etc.

S tre sşi re lig ie - o reţiela c o m p leă x


Religia, prin multitudinea factorilor pe care îi implică la nivel intelectual,
afectiv-emoţional şi comportamental, are o influenţă complexă, pe multiple
212 • Fată în fată cu stresul

niveluri, asupra modului de reacţie la stres. Probabil cel mai evident element
care defineşte religiozitatea omului are de-a face cu convingerile religioase.
Convingerile autentice îşi pun amprenta asupra întregii gândiri, cu implicaţii
majore în ce priveşte percepţia relaţiilor cu semenii, a evenimentelor majore şi
minore. Religia asumată şi trăită în mod autentic are un impact imens asupra
laturii afectiv-emoţionale a omului, iar sentimentele religioase, la rândul lor,
influenţează reactivitatea la provocările vieţii şi impregnează fiecare element
al vieţii lăuntrice, de la gândire, monolog interior, imagine de sine, stimă sau
apreciere de sine şi până la comportamentul de zi cu zi.
Practica religioasă constituie şi ea, prin multiplele ei aspecte, un factor cu
implicaţii importante în contracararea stresului. Exerciţiul concret al religiei,
de exemplu, rugăciunile, citirea textelor sacre şi alte acte în care se traduce
practicarea credinţei, aduc un element de ordine, ritmicitate temporală şi con-
tribuie la un fond de stabilitate în desfăşurarea altfel bulversantă a vieţii.
Un alt aspect important al practicii religioase este reprezentat de apar-
tenenţa la un grup religios, respectiv de frecventarea întâlnirilor comunităţii
religioase. Pe de o parte, apartenenţa la grup joacă un rol semnificativ în
conturarea identităţii personale, iar pe de altă parte, participarea efectivă
la adunările grupului religios oferă un cadru şi o structură de sprijin social
deosebit de valoroasă pentru adaptarea la cele mai diverse evenimente
stresante ale vieţii, precum şi ocazii de implicare activă în societate şi în
rezolvarea problemelor ei.

A ntidot la stresul resentim entelor


Cu cât convingerile sunt mai bine asimilate în viaţa lăuntrică a individului,
adică acceptate nu doar la nivel formal, cu atât ele vor modela mai profund
percepţia persoanei respective. De exemplu, credinţa în dragostea lui
Dumnezeu, care a mers până la sacrificiul suprem pe crucea de pe Golgota,
produce o transformare radicală în atitudinea faţă de nedreptăţile suferite
din partea semenilor şi în felul cum credinciosul interpretează şi răspunde
la rău. 0 mărturie sublimă despre schimbarea pe care o produce credinţa în
atitudinea
Capitolul 12 - Stresul existenţial • 213

faţă de vrăşmaşi este relatată în cartea „70 de povestiri despre puşcărie şi


prietenie" semnată de Francisc Visky.
în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pastorul Richard Wurmbrandt,
un evreu convertit de la ateism la creştinism, a fost invitat acasă la unul dintre
enoriaşii săi, unde a cunoscut un ofiţer superior aflat în subordinea mareşalului
Antonescu. Nerealizând cu cine avea de-a face, ofiţerul a început să se laude
povestind cu lux de amănunte despre exterminarea evreilorîn care era direct
implicat în diverse localităţi din nordul Moldovei. Pastorul a înţeles foarte
curând că mai mulţi dintre membrii familiei soţiei sale fuseseră nemijlocit
victime ale omului care îi stătea chiarîn faţă. Pastorul şi-a controlat
reacţiile, a continuat senin conversaţia şi l-a întreţinut pe ofiţer,
interpretându-i la pian piesele favorite. De fapt, mai târziu, l-a invitat la el
acasă, oferindu-se să-l mai delecteze şi cu alte piese din repertoriul său.
Ofiţerul, fermecat de erudiţia pastorului, a acceptat cu bucurie. în timp ce
interpreta la pian piesa cea mai îndrăgită a ofiţerului, la un moment dat,
pastorul a sărit brusc de pe scaun şi a strigat: „Tu eşti asasinul familiei
soţiei mele!" Ofiţerul, şocat, a căzut aproape lipsit de vlagă la picioarele
pastorului, bălmăjind cuvinte de iertare. Pastorul a intrat apoi în camera
copilaşului său care dormea, l-a ridicat din pat şi l-a pus în braţele ofiţerului,
spunând: „Ai executat asemenea copii. Acum vom intra în camera soţiei
mele, o voi trezi şi îi voi spune: 'lată, acesta este omul care ţi-a ucis părinţii
şi fraţii. Iar nevasta mea, când va înţelege pe cine are în faţă, te va
îmbrăţişa şi va spune: 'Binecuvântat fie Domnul că îl pot ierta pe ucigaşul
părinţilor şi fraţilor mei". Lucru care s-a şi întâmplat exact aşa în acea
noapte târzie, în casa pastorului Wurmbrandt.

Fond em ţional
o şi atitudine pozitiv
ă
Istoria oferă multe exemple despre curajul pe care îl poate inspira credinţa
în puterea divină. Ucenicii sau apostolii, din pieptul cărora răsunau cântece
de laudă, deşi erau cu mâinile în lanţuri şi cu picioarele în butuci, martirii,
care au păşit pe eşafod ori s-au lăsat arşi pe rug cu faţa senină, au fost şi
vor rămâne o pildă mişcătoare în acest sens. Nu lipsesc nici exemplele din
istoria mai apropiată, fapte şi atitudini ale unor adevăraţi „eroi ai credinţei",
214 • Fată în fată cu stresul

care demonstrează că resursele religiei trăite în mod autentic nu s-au


epuizat nici în timpurile noastre.
Deţinuţii pentru motive de conştiinţă închişi în temniţele comuniste au
trecut prin încercări grele. Torţionarii îi provocau fără încetare în fel şi chip
pentru a le frânge voinţa. Preoţii din grupul în care s-au aflat Francisc Visky
şi Richard Wurmbrandt erau şi ei obligaţi, ca toţi ceilalţi puşcăriaşi, să se
bărbierească o dată pe săptămână. Lamele se dovedeau mai degrabă
instrumente de tortură şi ziua era aşteptată cu groază. într-o zi, când
gardianul a adus instrumentele de bărbierit înjurând din greu în special de
cele sfinte, pastorul Wurmbrandt, cunoscut în grupul său pentru curajul
uneori nebunesc de a sfida regimul comunist şi uneltele sale umane de
intimidare, a păşit în faţa gardianului şi a rostit următoarele cuvinte:
„Domnule sergent major, vă dau voie să mă bărbieriţi pe uscat, doar să nu-
l mai înjuraţi pe Cel care locuieşte în tării şi datorită căruia existăm cu
toţii, inclusiv dumneavoastră."

B ucurie, veselie si um or
Francisc Visky povesteşte încă un episod admirabil despre ascuţitul şi
nesecatul simţ al umorului de care a dat dovadă pastorul Richard
Wurmbrandt, chiar şi în cele mai negre zile pe care le-au petrecut în
temniţele comuniste, într-o zi, când pastorul şi-a pierdut prosopul, tovarăşii
de celulă l-au auzit pe Richard anunţând vestea cu voce tare: „Dacă a găsit
cineva o gaură mare cu un pic de prosop în jur, îl rog să mi-o restituie,
fiindcă este a mea."
Mulţi deţinuţi care au fost privaţi de libertate şi trataţi în mod inuman
timp de zeci de ani, numai din cauza credinţei lor, au înţeles că nu trebuie
să îngăduie niciunei împrejurări să le fure voia bună. Unul dintre cele mai
puternice remedii împotriva stresului şi depresiei, pe care credincioşii care au
suportat ani grei de prigoană l-au găsit, l-au experimentat şi l-au
recomandat şi altora, este îndemnul psalmistului care spune: „Aceasta este
ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm si să ne veselim în ea!"
Capitolul 12 - Stresul existenţial «215

Religia rem odeleaz


ă scara valorilor
Credinţa în viaţa veşnică, într-o lume viitoare în contrast cu cea actuală,
trecătoare şi lipsită de valoare, îşi va pune amprenta asupra felului în care
individul respectiv va percepe pierderea sau câştigul unor bunuri materiale.
E foarte adevărat că, de multe ori,între convingerile declarate şi cele
integrate cu adevărat în sistemul de valori personale este o mare prăpastie.
Ilustrativă în acest sens este experienţa ironică prin care a trecut eroul nostru,
Robinson. în mod special, merită remarcat monologul său interior din
aceste clipe, cu profunde semnificaţii şi învăţăminte.
Când se pregătea pentru a douăsprezecea incursiune de recuperare a
lucrurilor de pe corabia avariată, a observat că se stârneşte vântul. Nevoia
îl mână însă înainte. Por-
neşte grăbit spre epavă
şi urcă pe punte. Sco-
tocind mai grăbit decât
în celelalte daţi prin ca-
bine, mai găseşte unele
lucruri trebuitoare: bri-
ciuri, foarfeci, cuţite şi
chiar furculiţe. într-unui
din sertarele unui dulap vo-
luminos, nimereşte peste
treizeci şi cinci de lire
sterline în monede europene şi braziliene, câţiva galbeni şi câteva
monede de argint. La vederea banilor, Robinson zâmbeşte şi îşi spune în
gând: „Bogăţii deşarte, la ce-mi mai sunteţi bune acum? Nu mai aveţi preţ
pentru mine şi nici nu ştiu dacă face să vă urnesc din loc! Unul dintre
aceste cuţite îmi este mai trebuincios decât toată grămada voastră. Nu
am nevoie de voi. Rămâneţi mai bine aici şi duceţi-vă la fund, căci altă
soartă nu meritaţi!" Totuşi, după o oarecare chibzuială, Robinson îi
strânge într-o bucată de pânză şi îi ia cu sine.
216 • Fată în fată cu stresul

Religia - stresor sau factor de protec


ţie antistres?
Abordarea obiectivă a relaţiei dintre stres şi religie nu ne permite să trecem
sub tăcere unele aspecte critice. Unul dintre marii psihologi ai secolului
XX, Freud, ateu declarat, a considerat că religia are un efect deplorabil asu-
pra sănătăţii mentale. El incrimina printre altele influenţa nesănătoasă a
simţământului vinovăţiei, element central al religiilorTn general şiîn special
al religiei creştine. Studiind experienţele religioase personale ale oamenilor,
un alt reputat psiholog, americanul William James, a făcut distincţie între
ceea ce el a numit „religiozitate sănătoasă" şi religiozitatea
„bolnăvicioasă".
Dincolo de părerile contradictorii ale multor filozofi, medici sau psihologi,
merită menţionată declaraţia unei autoare americane din secolul trecut
despre posibilele influenţe nefaste ale religiei asupra echilibrului mental,
declaraţie care este cu atât mai provocatoare, cu cât vine din partea unei
femei profund religioase: „Milioane de fiinţe umane sunt subjugate de
religii false, legate în lanţurile sclaviei fricii... asemenea unor animale de
povară, ele sunt lipsite de speranţă, de bucurie sau de aspiraţii pentru viaţa
aceasta, iar cu privire la viaţa viitoare, nu trăiesc decât o teamă ascunsă."
(Ellen G. White)
într-un alt pasaj, cu pronunţat caracter autobiografic, ea pune în evidenţă
două pârghii psihologice specifice religiei, care pot fi deveni stresori extrem de
nocivi. Autoarea recunoaşte cu onestitate că, prin accentuarea în mod
excesiv a simţământului de vinovăţie şi, de asemenea, prin insistarea
nesănătoasă asupra chinurilor iadului veşnic, religia poate să inducă o
stare de adâncă disperare, iar persoanele mai labile emoţional pot chiar să-
şi piardă facultăţile mintale.
Cercetările recente efectuate de psihologi confirmă faptul că îndoielile
de natură religioasă sau simţământul eşecului religios, vinovăţia asociată
faptelor lipsite de virtute şi teama de condamnare în focul iadului sunt
contraproductive în ce priveşte rezolvarea problemelor datorate stresului.
Foarte multe dintre studiile ştiinţifice publicate în ultimele decenii au ajuns
la concluzii contradictorii, unele arătând că religia ar avea un efect benefic,
în timp ce altele au constatat mai degrabă efecte nefaste. Unele cercetări
mai recente au adus clarificări importante, explicând confuzia de până acum
şi prin faptul că abordările folosite în cercetarea influenţei religiozităţii au
Capitolul 12 - Stresul existenţial «217

fost simpliste, neglijând influenţa diferenţiată a diferitelor aspecte care se


regăsesc în cadrul larg al religiei. Cu alte cuvinte, întrebarea nu este dacă
religia-sau religiozitatea la modul general-are efecte pozitive sau negative,
ci care aspecte ale religiozităţii au efecte favorabile şi care sunt neutre sau
nefavorabile.

Strategii religioase pozitive


şi negative
Cercetătorii au studiat o serie de strategii religioase de contracarare a stresului.
Aceste strategii nu trebuie confundate cu aspectul concret sau cu „tehnicile"
practice folosite de
persoanele religioase,
care sunt şi ele extrem
de numeroase (rugă-
ciunile, lecturile, medita-
ţia, ritualurile, slujbele şi
celelalte enumerate mai
sus). In funcţie de efectele
lor asupra adaptării la
stres şi asupra stării de
sănătate în general, au fost clasificate în două mari categorii: pozitive şi
negative. Printre strategiile pozitive se numără: căutarea purificării spirituale,
oferirea de sprijin spiritual pentru alte persoane, căutarea sprijinului spiritual
la alte persoane, rezolvarea problemelorîn parteneriat cu Dumnezeu, folosirea
religiei ca o modalitate de evitare a factorului stresor, predarea controlului
situaţiei lui Dumnezeu, redefinirea stresorului ca un act de bunăvoinţă a
Divinităţii, căutarea unei legături mai puternice cu Dumnezeu şi menţinerea
voită a normelor de comportament religios. Aceste strategii de contracarare
religioasă a stresului au fost asociate cu o adaptare mai eficientă la provocările
vieţii.
Printre strategiile religioase negative se numără: nemulţumirea faţă
de preoţi sau ceilalţi credincioşi din grupul religios, nemulţumirea faţă de
Dumnezeu şi insatisfacţia în ce priveşte relaţia cu El, aruncarea vinei pen-
218 • Faţă în faţă cu stresul

tru stresor asupra Diavolului, aşteptarea pasivă a intervenţiei lui Dumnezeu


pentru schimbarea situaţiei, redefinirea lui Dumnezeu ca fiind altfel decât
atotputernic, identificarea stresorufui ca fiind o pedeapsă din partea Divini-
tăţii, solicitarea unui miracol din partea lui Dumnezeu sau a unei intervenţii
directe. Aceste strategii de contracarare religioasă a stresului au fost aso-
ciate cu un nivel mai înalt de stres, cu o stare de sănătate mai proastă şi cu
apariţia mai frecventă a sindromului de stres posttraumatic.
Unii cercetători au observat că un numitor comun al strategiilor nefavorabile
este perceperea provocărilor sau evenimentelor stresante ca fiind o pedeapsă
divină sau o urmare a îndepărtării de Dumnezeu. Cei care întâmpină
dificultăţi în rezolvarea mâniei împotriva lui Dumnezeu au avut niveluri mai
mari de anxietate, depresie şi mânie, iar cei care au menţionat existenţa
unor stresori de natură religioasă, cum ar fi înstrăinarea de Dumnezeu,
conflicte religioase cu alte persoane, teamă şi vinovăţie de natură
religioasă, au prezentat un nivel mai crescut de depresie şi tendinţe
suicidare.
Aspecte ale religiei care au relaţie pozitivă cu sănătatea mentală: sprijin
social sporit atât din partea grupului religios, cât şi din partea lui Dumnezeu,
un simţământ mai dezvoltat al sensului, scopului şi direcţiei vieţii,
susţinerea valorilor morale.

Robinson se m aturizeaz
ă din punct de vedere religios
Robinson este un adevărat caz de psihologie a religiei care merită studiat
cu atenţie. De îndată ce se dezlănţuie prima furtună care îl prinde pe
mare, e
încolţit de groază ca
orice navigator
neobişnuit cu furia
mărilor. în mintea
învălmăşită de teamă,
se înfiripă imediat
gândul că ceea ce i se
întâmplă este
pedeapsa Cerului
pentru sfidarea
sfaturilor părinteşti, Iu-
Capitolul 12 - Stresul existenţial «219

cru care nu face decât să-i amplifice stresul, oricum teribil, cauzat de
situaţia de viaţă şi de moarte în care se afla.
La fel de negativ interpretează mai târziu pacostea survenită în timpul
călătoriei spre Guineea. Este capturat, împreună cu restul echipajului cu
care naviga spre Africa, de nişte piraţi mauri din Sale şi ajunge rob în casa
căpitanului corăbiei de corsari. Amărăciunea îl copleşeşte şi, în toată
această surprinzătoare întorsătură nefericită a soartei lui, conştiinţa
încărcată vede „mânia Cerului" abătută asupra lui din pricina ambiţiilor
sale nebuneşti. Explicaţia pe care o dă acestei nemiloase lovituri pe care i-
o dă viaţa îl face să se simtă, cel puţin pentru încă o bună bucată de
timp, „pierdut şi fără nicio nădejde".
După cum ştim, Hobinson reuşeşte în cele din urmă să evadeze şi
ajunge, după multe peripeţii, în Brazilia. De aici, întreprinde expediţia
transatlantică în cursul căreia naufragiază pe o insulă pustie. Strategia
religioasă antistres a lui Robinson nu pare să se fi maturizat prea mult. După ce
reuşeşte să-şi înjghebeze un cort drept adăpost şi îşi asigură a/te lucruri de
imediată necesitate, începe să se gândească tot mai mult la perspectivele
care-l aşteaptă. încă nu-şi dă seama cât de mult rău îşi face 1ăsându-se
în voia celor mai pesimiste presimţiri. Constatând că furtuna îl aruncase
pe o insulă aflată la câteva sute de leghe în afara drumului obişnuit al
corăbiilor, se lasă copleşit de deznădejde, trăgând concluzia că era voia
Cerului ca să-şi sfârşească zilele ducând o viaţă în singurătatea cumplită
a acelei insule uitată de lume. Era urmărit de o întrebare gravă: De ce îşi
duce Dumnezeu la pierzanie propriile făpturi, aducându-le într-o stare de
mizerie, fără ajutor şi fără speranţă, aşa încât să le vină greu să-l mai
mulţumească pentru viaţa pe care Ie-a dat-o? Dar, de câte ori gândea
aşa, conştiinţa îl mustra.
într-o zi, în timp ce îşi făcea plimbarea cu puşca pe umăr, vorbind în
sinea lui, gândurile sale a luat o turnură deosebită. „Foarte bine, este
adevărat că te găseşti la mare ananghie. Aminteşte-ţi însă, unde sunt
ceilalţi. Nu ap fost oare unsprezece oameni în barcă? Unde sunt ceilalţi
zece? De ce nu au fost ei salvaţi? E mai bine să fii aici sau dincolo?" Aşa a
început o transformare uimitoare a atitudinii şi a strategii/or de adaptare la
situaţiile extrem de provocatoare cu care urma să se confrunte încă multă
vreme.
220 • Fată în fată cu stresul

Beneficiile strategiilor religioase pozitive


Strategiile religioase de contracarare a stresului pot fi de folos persoanelor
care suferă de boli grave, cu deznodământ fatal, cum ar fi de exemplu bolile
canceroase în fază avansată. Persoanele care au recurs la strategii religioase
pozitive pentru contracararea stresului au avut scoruri mai bune la chestionarul
de evaluare a calităţii vieţii.
Datele furnizate de studiile efectuate asupra combatanţilor participanţi la
războiul din Vietnam sugerează că unele aspecte ale spiritualităţii şi
credinţei religioase ar putea proteja persoanele respective de efectele
stresului traumatic. Studiile despre veteranii de război au pus în evidenţă
faptul că unele componente ale religiozităţii favorizează şi adaptarea pe
termen lung la efectele stresului traumatic. Unul dintre aceste aspecte este şi
participarea la slujbele religioase. Veteranii care au frecventat mai des
biserica au prezentat un nivel mai scăzut de stres pe termen lung faţă de
cei care au mers mai rar

3 Viktor Frankl - nevoia de sens I


i

{
i Viktor Emil Frankl s-a născut la Viena în data de 26 martie 1905, fiind al doilea copil dintre I
f, cei trei pe care i-a avut familia Frankl. Mama lui provenea dintr-o familie de evrei nobili din |
|| Praga, iar tatăl, din sudul Moraviei. Frankl creşte în Viena, dovedind încă din adolescenţă t
H_ o inteligenţă sclipitoare. în timpul studenţiei, se implică în mişcarea socialistă şi devine r
R preocupat de psihiatrie, intrând în contact cu Sigmund Freud. Victor Frankl îşi primeşte licenţa jj
If în medicină la Universitatea din Viena în 1930. Mai târziu, se specializează în neurologie şi j
1 psihiatrie, ocupându-se în mod special cu pacienţii depresivi şi de cei cu tentative de suicid. I
I Datorită rezultatelor excepţionale în acest domeniu, este numit şeful secţiei pentru sinucigaşi 1
fi care funcţiona în cadrul Spitalului General din Viena. Din anul 1938, când Austria a trecut sub 1
Jj controlul Germaniei, naziştii îi interzic să mai trateze pacienţi de rasă ariană. Lucrează un timp |
jj în cadru privat, iar din 1940 i se încredinţează conducerea spitalului Rothschild. f
I în decembrie 1941, dr. Frankl s-a căsătorit cu Tilly Grosser. Nouă luni mai târziu, a î
| fost deportat împreună cu soţia şi părinţii într-o tabără de concentrare de lângă Praga. în I.
n 1942, la sosirea în lagărul de la Auschwitz, din Polonia, a fost sortit morţii, dara reuşit să se jj
|j strecoare neobservat din coloana prizonierilor care se îndreptau spre camera de gazare. Din |
I nefericire, manuscrisul primei sale cărţi, care conţinea conceptele fundamentale ale noii sale f
Iteorii despre sufletul uman precum şi experienţa sa clinică de neurolog şi psihiatru, i-a fost I
1 confiscat. Frankl a refăcut manuscrisul în timp ce se afla la Auschwitz, pe bucăţele de hârtie
| furate de un camarad. Ulterior a fost mutat în mai multe lagăre naziste, dar a supravieţuit şi a
|| fost eliberatîn 1945. Din nefericire, sfârşitului războiului survine »(continuare la pagina 221)
Capitolul 12 - Stresul existenţial • 221

la biserică. O posibilă explicaţie a acestei legături este faptul că


participarea la slujbă implică un contact şi cu Divinitatea, nu numai cu
ceilalţi credincioşi care se adună la biserică.
Studiile efectuate pe populaţia din New York după atacurile din 11 sep-
tembrie 2001 au pus şi ele în evidenţă faptul că aplecarea spre domeniul
religiei în situaţii de criză majoră poate să ofere un grad de protecţie faţă
de sindromul de stres posttraumatic.

S tresul existen
ţial
Nevoia fundamentală a omului este aceea de a descoperi sensul vieţii, spune
Victor Frankl. Dorinţa irezistibilă de a găsi semnificaţia vieţii şi lumii este o
caracteristică distinctivă a fiinţei umane. Nicio altă fiinţă nuîşi puneîntrebări
existenţiale, aşa cum o face omul. Numai el este mistuit de nevoia de a afla
cine este, de unde vine, de ce este unde este şi încotro se îndreaptă. Lipsa
Xăs££5c££5s» «

»(continuare de la pagina 220) prea târziu pentru soţia şi părinţii lui. După întoarcerea la
Viena, şi-a publicat prima carte în care este prezentată teoria analizei existenţiale sau
logoterapiei. Ediţia lărgită a fost publicată în limba engleză în 1959, sub titlul de
„Doctorul şi sufletul". De-a lungul anilor următori, această lucrare a fost tradusă în peste
24 de limbi, devenind o lucrare de referinţă în domeniul psihologiei, filozofiei şi teologiei.
Ideile lui Victor Frankl au fundamentat analiza existenţială sau logoterapia, o a treia teorie
majoră despre psihicul uman, după psihanaliza lui Sigmund Freud şi psihologia individuală
a lui Alfred Adler.
în anii de după război, dr. Frankl a trăit la Viena, împreună cu a doua sa soţie, Eleonore
Schwindt. A predat ca profesor de neurologie şi psihiatrie până la vârsta de 85 de ani. Din
1946 până în 1971, dr. Frankl este director executiv al Spitalului Policlinic din Viena.
Victor Emil Frankl a primit mai multe zeci de titluri doctorale onorifice din partea unor
universităţi din întreaga lume. A scris peste 30 de cărţi şi a fost primul neamerican căruia
Asociaţia Psihiatrică Americană i-a decernat prestigiosul Premiu Oskar Pfister. Ca profesor
invitat, a predat la Universitatea Harvard, la Stanford şi la alte universităţi renumite din
Pittsburgh, San Diego şi Dallas.
Logoterapia lui Victor Frankl a fost recunoscută de specialişti ca o metodă psihoterapeu-
tică bazată pe cercetări ştiinţifice.
Victor Emil Frankl a decedat în septembrie 1997 la Viena, lăsând în urma lui o viaţă
care a dovedit cu prisosinţă că „totul îi poate fi luat omului, mai puţin un lucru: ultima dintre
libertăţi - aceea de a-şi alege atitudinea într-un anumit set de circumstanţe, de a-şi alege
propriul mod de a fi".
222 • Fată în fată cu stresul

de sens este sursa majoră de stres existenţial a omului modern. Absenţa


semnificaţiilor şi contactul nerezolvat cu absurdul sunt de natură să macine
alcătuirea lăuntrică a omului, însuşi miezul individualităţii şi vieţii sale.
Frankl este de părere că acest stres existenţial este atât de intens, încât
mulţi oameni care solicită asistenţă medicală sau psihologică o fac de fapt
datorită vidului existenţial pe care îl resimt din cauza golului interior, care
le face viaţa insuportabilă.
într-un interviu realizat la Televiziunea Canadiană CBC în 1977, Victor
Frankl a evocat lecţia fundamentală pe care a învăţat-o în lagărul de la
Auschwitz, precum şi în celelalte locuri de exterminare prin care a trecut.
Persoanele care erau orientate către un sens, un scop care trebuia îndeplinit
de ele în viitor, au avut cele mai mari şanse de supravieţuire. Acest
adevăr a fost confirmat ulterior de studiile efectuate de psihiatrii
americani care au lucrat în taberele de prizonieri de război japonezi şi
nord-coreeni şi, mai târziu, în taberele de prizonieri vietnamezi.
Orientarea către viitor -fie realizarea unui obiectiv personal, revederea
unei fiinţe dragi - a fost factorul decisiv care i-a susţinut şi i-a făcutîn stare
să reziste. Nu se poate reduce totul la voinţa de a supravieţui pur şi
simplu, ci la un sens, un scop al supravieţuirii. Au supravieţuit aceia care
aveau un răspuns laîntrebarea „De ce să supravieţuiesc?". în lipsa a ceva
sau cineva, o cauză personală de dragul căreia omul să fie determinat să
supravieţuiască, supravieţuirea era aproape imposibilă.

Secretul plec
ării lui Robinson
Plecarea de acasă a lui Robinson, în ciuda condiţiilor de viaţă extrem de
convenabile, reflectă în mod subtil drama existenţială a omului. Aparent,
tânărul căruia i se pun la dispoziţie toate posibilităţile fără niciun efort,
pleacă fără nicio justificare. Nici măcar el însuşi nu înţelege cum e posibil
să ia nişte decizii atât de iraţionale, păguboase. In lipsa altei explicaţii mal
convingătoare, aruncă totul pe seama imaturităţii sale, a unei condamnabile
dorinţe de aventură sau invocă de mai multe ori o forţă irezistibilă, aparent
mai presus de propria persoană, pe care, în limbajul epocii sale, o numeşte
ursită.
Capitolul 12 - Stresul existenţial • 223

Dorinţa de a vedea lumea,


curiozitatea, sunt fără în-
doială motive plauzibile
şi reale. Explicaţia cea
mai relevantă în
contextul subiectului
nostru are de-a face însă
cu un aspect mult mai
important al fiinţei
umane: nevoia de sens.
Nevoia de sens, asemenea
destinului, pare aproape
irezistibilă, împingându-l
pe om să caute, în ciuda
oricăror obstacole, sensul
existenţei ca individ şi, în general, ca om, să caute şi să desluşească
semnificaţia vieţii şi a lumii în care trăieşte.

Răspunsul la m arile
întrebări
De-a lungul veacurilor, spiritul uman a căutat cu perseverenţă să afle
răspunsul la marile întrebări existenţiale. Cine suntem? De unde venim?
încotro mergem?
Filozoful, omul de ştiinţă, dar şi omul de rând râvnesc în adâncul fiinţei
lor să-şi limpezească aceste nedumeriri cruciale, atât de specifice sufletului
omenesc. în spatele frământărilor şi curiozităţii care i-a mânat pe cei mai
mulţi savanţi începând din antichitate şi până în zilele noastre, putem
descoperi aceeaşi nevoie imperioasă de a astâmpăra foamea de a
dezlega marile enigme ale existenţei. Cu adevărat,în ultimele cinci secole,
progresul ştiinţific a elucidat multe dintre „de ce"-urile care ţineau în
încordare dorinţa de cunoaştere a neamului omenesc. Ştiinţele naturii,
astronomia, fizica, chimia, matematica, medicina şi multe alte discipline
ştiinţifice au reuşit să risipească o parte din ceaţa care întreţinea în lumea
interioară a omului un acut stres existenţial. Cercetarea ştiinţifică a adus la
lumină o serie de legi şi legităţi,
224 • Fată în fată cu stresul

prin prisma cărora viaţa şi lumea înconjurătoare au devenit mult mai bine
conturate pentru înţelegerea noastră raţională. Şi totuşi metoda
ştiinţifică a dezamăgit ori de câte ori s-a sperat că va putea iscodi sensurile
cele mai adânci şi mai arzătoare ale existenţei.
Fiecare om tânjeşte cu o intensitate uneori dureroasă să ştie dacă
suntem singuri în univers, dacă existenţa noastră este rodul întâmplării
sau, dimpotrivă, este un act intenţionat al unei fiinţe cu totul diferite de
noi. 0 mărturie impresionantă despre aceste căutări intime ale spiritului
omenesc ne-a rămas de la unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă,
Claude Bernard, părintele med/cinei experimentale. Marele fiziolog francez
notează în caietul său de însemnări personale: „Avem conştiinţa existenţei
lui Dumnezeu, dar nu putem să-L determinăm ... De altfel, totul tinde să mă
facă să cred într-o inteligenţă superioară, dar nu pot să am dovada ei
materială; aceasta rămâne sub formă de credinţă, de sentiment, şi totuşi
de certitudine, şi aceasta mă face fericit. Cum să nu cred într-un Dumnezeu
când posed cunoaşterea, iar această cunoaştere nu poate proveni din
materie, căci materia nu se cunoaşte pe ea însăşi, fiindcă altminteri ar pune
stăpânire pe ea însăşi."

Stresul vremelniciei si nefiin


ţei
Mai devreme sau mai târziu, fiecare om se confruntă cu simţământul cople-
şitor al vremelniciei. Realitatea morţii poate constitui un factor stresor cu
impact deosebit de profund. Pe de altă parte, la angoasele individuale se
adaugă frământările cu privire la destinul colectiv al omenirii, care uneori
pare să galopeze spre autodistrugere. Omul zilelor noastre este asaltat pe
toate canalele mediatice de ştiri care alimentează îngrijorarea pentru con-
secinţele catastrofale ale încălzirii globale sau ale unui război nuclear extins
la scară planetară. Toţi aceşti stresori informaţionali şi existenţiali adâncesc
starea de bulversare şi angoasă, afectând în mod sensibil capacitatea indi-
vidului de a face faţă avalanşei de schimbări care se succed cu repeziciune
în lumea postmodernă.
Răspunsurile ştiinţei sunt binevenite, dar şi de această dată limitate.
Revelaţia sacră îşi ocupă şi în acest caz locul privilegiat, indiscutabil, prin
care omul ajunge să descopere sensul ultim al istoriei omenirii şi al vieţii
Capitolul 12 - Stresul existenţial • 225

individuale. Moartea individuală sau iminenţa holocaustului planetar sunt


transfigurate în perspectiva unei istorii care trece dincolo de timpul terestru,
căpătând sens într-un timp şi un spaţiu noi, unde fiecare fiinţă, curăţată de
zgura slăbiciunilor, durerii, bolii, suferinţei şi morţii, se va putea bucura fără
contenire de cea mai înaltă şi autentică împlinire.

S ocietatea de consum si vidul existen


ţial
Oferta societăţii occidentale din secolul XXI pare la antipodul condiţiilor din
lagărele naziste, şi nu doar pe plan material. Şi totuşi, oricât de deplasat ar
părea, există un numitor comun, şi anume, că existenţa omului este condi-
ţionată de aceeaşi nevoie vitală de sens. în ciuda faptului că societatea de
consum pare să satisfacă toate necesităţile, ba chiar toate capriciile omului,
nevoia lui fundamentală, nevoia de sens, de a avea un scop în viaţă, rămâ-
ne neîmplinită. Tragedia este cu atât mai sfâşietoare cu cât, acest „strigăt
după sens", cum l-a numit dr. Frankl, rămâne de cele mai multe ori neauzit.
Frankl a spus în repetate rânduri că, dacă omul are un sens în viaţă, dacă
are un scop spre care să tindă, atunci este gata să sufere, este gata să facă
sacrificii, este pregătit să suporte privaţiuni, să facă eforturi, este în stare
să facă faţă la provocări şi solicitări oricât de intense, fără să se resimtă
din punct de vedere fizic sau psihic. Dar, dacă e lipsită de sens, viaţa lui va
fi în pericol. Dr. Frankl menţionează, drept ilustrare a afirmaţiilor sale, un
studiu efectuat pe 60 de studenţi dintr-o universitate americană, care au
încercat să se sinucidă. Motivul pentru care au recurs la gestul sinucigaş a
fost, în 85% din aceste cazuri, lipsa unui scopîn viaţă. Investigaţiile la care
au fost supuşi au arătat că 93% dintre ei au fost sănătoşi atât din punct de
vedere fizic, cât şi psihic, aveau relaţii familiale bune, situaţie financiară
bună, performanţe academice bune etc. în mod surprinzător, singurul lucru
care se putea spune despre aceşti studenţi era că nu aveau un rost al
vieţii, o motivaţie pentru a merge înainte. Se pare că plictiseala, în sensul
grav al cuvântului, adică simţământul chinuitor al lipsei de sens, vidul
existenţial, este într-adevăr un stresor major care distruge vieţile multor
tineri.
Teoria stresului existenţial a dr. Frankl conţine o veste îmbucurătoare
pentru fiecare, şi anume că sensul vieţii poate fi descoperit de oricine,
226 • Fată în fată cu stresul

indiferent de vârstă, indiferent de sex, indiferent de nivelul de educaţie,


indiferent de gradul de inteligenţă, indiferent de structura temperamentului
sau a personalităţii, indiferent de mediul în care ne găsim şi chiar
indiferent de înclinaţiile sau tradiţia religioasă moştenită. Şi aceasta pentru
că, după cum spunea renumitul teolog Paul Tillich, „oricine reflectează serios
la sensul vieţii se află în imediata vecinătate a unui act de credinţă".

A lte întrebări tulburătoare


0 situaţie în care oamenii se izbesc, la modul cel mai dramatic, de stresul
existenţial este naşterea unui copil cu o malformaţie congenitală sau cu un
handicap sever. Părinţii se luptă, în forul lor interior sau pe faţă, cu întrebări
chinuitoare de felul: „De ce-a trebuit să se întâmple acest lucru?", „De ce
mi s-a întâmplat tocmai mie?", „De ce tocmai familiei mele?" Dacă
anomalia este compatibilă cu viaţa şi copilul supravieţuieşte, va avea şi el
parte, mai devreme sau mai târziu, în mod acut sau cronic, de această
frământare existenţială, uneori fiind copleşit de tulburătoarea întrebare
„De ce eu?".
în faţa acestor cazuri, ştiinţa poate uneori să dea un răspuns, probabil
sau cert, vag sau exact, sofisticat sau simplu, dar niciodată satisfăcător din
punct de vedere emoţional. Explicaţia unui defect genetic umple un gol
intelectual, dar atunci când este vorba de o fiinţă umană, şi cu atât mai mult
atunci când este una apropiată, dragă, precizia cu care un fenomen este
elucidat este absolut nerelevantă, nefiindîn stare să spargă absurdul, şi
blochează accesul la înţelegerea rostului existenţial al tragediilor
personale.
De fapt, aşa cum o dovedeşte problema suferinţei în general, şi aceea a
pruncilor nevinovaţi în special, există întrebări la care nici religia nu deţine
răspunsuri pe deplin mulţumitoare. De fapt, realitatea copiilor care pier
sau suferă fără a avea vreo vină este o provocare teribilă tocmai pentru
cei care cred în existenţa lui Dumnezeu. Această dilemă existenţială a
fost exprimată cel mai bine încă din antichitate de către Epicur: „Vrea
Dumnezeu să înlăture răul, dar nu este în stare? Atunci nu este
atotputernic. Este în stare, dar nu vrea? Atunci este răuvoitor. Este atât
doritor, cât şi în stare?
Capitolul 12 - Stresul existenţial • 227

Atunci de unde vine răul? Nici nu poate, nici nu vrea? Atunci de ce să-L
numim Dumnezeu?"
Dacă rostul acestor întâmplări rămâne ascuns, e posibil ca persoanele
credincioase să-şi abandoneze credinţa sau să o dilueze pentru a-şi regăsi
echilibrul mental.

C a re e s e n s u l s u ţe
fei?
rin
Savanţii, teologii, în general specialiştii, nu pot oferi decât răspunsuri
teoretice într-o problemă care este prin excelenţă individuală şi profund
subiectivă. Din fericire, există resurse pentru eliberarea de stresul
existenţial al unui handicap sau al unei malformaţii, pentru descoperirea
sensului tragediei care a intervenit în viaţă şi a lăsat urme fizice
iremediabile. De fapt, dr. Frankl consideră că suferinţa este cea de-a
treia cale, excepţională, care se adaugă uneori celorlalte două căi
generale, munca şi dragostea, prin intermediul căreia omul poate să
descopere sensul vieţii chiar şi în cele mai neprielnice împrejurări.
Experienţa zguduitoare a supravieţuirii doctorului Frankl în taberele de
muncă naziste este grăitoare în acest sens şi confirmă teoria sa, nu lipsită
de concepte savante şi filozofice mai greu de explicat, dar care în esenţă
afirmă că viaţa poate avea şi chiar are sens, în orice circumstanţe,
indiferent cât de mizerabile ar fi acestea. Există însă şi alţi „experţi", în cel
mai înalt înţeles al cuvântului, care pot să dea un răspuns plin de
autoritate, şi în acelaşi timp uşor de înţeles, la sfâşietoarele întrebări pe
care, cu obstinaţie, suferinţa le ridică în sufletul celor mai puţin răsfăţaţi de
viaţă: „De ce eu?" „De ce mie?" lată, în continuare, două răspunsuri „vii",
două personaje foarte reale, a căror mărturie nu numai relevantă pentru
contemporaneitate, dar şi plină de graţie, sperăm să fie o sursă de
inspiraţie pentru cei care încă sunt în căutarea răspunsului la
dureroasele lor întrebări.

Joni
Joni Eareckson Tada a suferit în floarea vârstei un accident în urma
căruia a rămas paralizată, fără putinţa de a merge pe propriile picioare
şi fără
228 • Fată în fată cu stresul

posibilitatea de a-şi folosi mâinile. Pe parcursul următorilor doi ani, în timpul


unui intens program de reabilitare a învăţat să picteze ţinând pensula între
dinţi. îşi perfecţionează tehnica şi ajunge să realizeze adevărate opere de
artă, apreciate în toată lumea. Joni îşi reface viaţa, fiind însufleţită de
dorinţa de a încuraja comunitatea persoanelor cu dizabilităţi.îşi povesteşte
drama şi renaşterea spirituală într-un volum autobiografic intitulat „Joni",
care este vândut în milioane de exemplare (a apărut şi în limba română).
Viaţa ei este ulterior prezentată şi într-un film care se bucură de un succes la
fel de mare ca acela al cărţii, impresionând inimile a milioane de oameni din
întreaga lume. Joni îşi intensifică eforturile făcute pentru cauza
persoanelor cu dizabilităţi şi înfiinţează Fundaţia Joni & Friends care
ulterior se dezvoltă şi devine Centrul Internaţional pentru Persoane cu
Dizabilităţi „Joni & Friends" care, prin influenţa şi sprijinul practic oferite,
transformă viaţa multor mii de familii atinse de problema dizabilitătii.
Impactul eforturilor ei inimoase este sporit prin numirea ei în Consiliul
Naţional pentru Persoanele cu Dizabilităţi, unde activează un mandat de
trei ani şi jumătate, timp în care este promulgată în SUA legea care
reglementează o serie de drepturi fundamentale pentru persoanele cu
dizabilităţi. în anul 2005, Joni primeşte o nouă însărcinare oficială din
partea Departamentului de Stat al SUA, fiind unul dintre membrii comisiei
pentru probleme de dizabilitate. Joni călătoreşte în zeci de ţări din diverse
părţi ale lumii, ţinând conferinţe publice şi oferind sprijin şi încurajare
persoanelor care au trecut prin experienţe traumatizante. De asemenea, este
realizatoarea unei scurte, dar foarte audiate emisiuni radio care se difuzează
zilnic.

Nick
Nick Vujicic s-a născut fără mâini şi fără picioare. A întâmpinat toate difi-
cultăţile imaginabile pentru o fiinţă într-o asemenea condiţie de neputinţă,
dar a învăţat, în mod miraculos, să se ridice deasupra limitelor sale fizice şi
psihologice. A înfruntat izolarea şi dispreţul copiilor şi colegilor de aceeaşi
vârstă, a luptat cu propriile simţăminte de mânie şi revoltă faţă de
Dumnezeu. A reuşit să nu cedeze tentaţiei de a-şi pune capăt vieţii şi să-şi
găsească un
Capitolul 12 - Stresul existenţial • 229

scop în viaţă, care i-a dat aripi în schimbul membrelor. A reuşit să


găsească soluţii incredibile pentru a duce o viaţă independentă, care
include mâncat, îmbrăcat, citit, călătorii, relaxare, sport şi multe alte lucruri
care fac parte dintr-o viaţă normală.
Simte din ce în ce mai mult îndemnul lăuntric de a se implica activ în
viaţa celor descurajaţi pentru a-i însufleţi prin exemplul şi atitudinea sa.
începe să viziteze diverse locuri, biserici, şcoli, campusuri universitare şi
vorbeşte în mod convingător despre secretele unei vieţi pline de satisfacţie,
în ciuda limitărilor aparent imposibil de depăşit. La 25 de ani, îşi ia licenţa
în planificare financiară şi contabilitate şi continuă să demonstreze celor
disperaţi sau deprimaţi din cauza unor lovituri ale vieţii, că poţi să-ţi
împlineşti visuri şi să-ţi atingi cele mai înalte ţinte, în condiţiile cele mai
defavorabile, în anul 2008 a vizitat şi România, făcând mai multe vizite în
penitenciarul din Timişoara pentru a-i încuraja pe deţinuţi să îndrăznească
să creadă într-o viaţă schimbată, în ciuda eşecurilor prin care au trecut. 0
scurtă prezentare video despre viaţa lui Nick, poate fi găsită pe internet
sub titlul „Life without limbs" - „Viaţa fără membre".

A ntidot pentru stresul egocentrism ulu i


Societatea de consum în care trăim accentuează tendinţele egocentrice ale
omului şi stimulează dorinţa lui de a-şi urmări propriile interese şi propria
realizare. Din păcate, eforturile omului de a-şi găsiîmplinirea prin
satisfacerea propriilor nevoi şi plăceri nu-i oferă mulţumirea după care
tânjeşte. De fapt, dr. Frankl consideră că această orientare spre sine nu
numai că nu împlineşte nevoia vitală de sens a omului, ci este strâns legată
de tendinţele depresive, agresive şi adictiveale tinerilor din societatea de
astăzi, o adevărată „triadă nevrotică colectivă".
Cu o astfel de arhitectură lăuntrică, în care totul este dirijat spre sine, în
care toate au ca scop autosatisfacerea, omul pare condamnat la nemulţu-
mire, frustrări şi goliciune interioară.
Dr. Frankl aseamănă omul cu un bumerang. Acesta nu revine la punctul
de plecare decât dacă nu şi-a lovit ţinta. La fel este şi cu omul. Atunci
când
230 • Faţă în faţă cu stresul

nu are o misiune de îndeplinit, un scop neegoist, sau când nu găseşte o


altă fiinţă, afară de el însuşi, pe care să o iubească, omul se învârte în
jurul propriului ax şi rămâne o fiinţă egocentrică, chinuită de vidul
existenţial.
Din fericire, există un antidot eficient şi pentru această sursă majoră de
stres. Soluţia transpare în modul cel mai convingător din istoria personală a
unor personaje ca Joni sau Nick, dar şi din experienţele multor oameni care
nu au trecut neapărat prin împrejurări atât de dramatice: întoarcerea altruistă
spre ceilalţi, spre nevoile celorlalţi. Această uitare de sine este definită, în
termeni mai pretenţioşi, şi ca transcendere a sinelui şi este un mare
eliberator de sub apăsarea stresului de zi cu zi.

Insulaîntâlnirilor
Exact aceasta este şi metamorfoza pe care a suferit-o Hobinson Crusoe. După
ce, ca tânăr, îşi părăseşte casa şi patria pentru că nu-l interesează nimeni
şi nimic în afară de propriile dorinţe şi nevoi, după ce face nenumărate
încercări de a ajunge înapoi printre oameni pentru a-şi satisface setea
insuportabilă de prietenie şi tovărăşie umană, în sfârşit, odată cu apariţia
surprinzătoare a sălbaticului Vineri, este pregătit să răspundă nevoilor
celuilalt în mod altruist. „ l-au trebuit 25 de ani de singurătate - ne spune
Andrei Pleşu - pentru ca nu nevoia sa să decidă întâlnirea cu celălalt, ci
nevoia celuilalt, nevoia lui Vineri de a fi salvat de Hobinson". Fericita
reluare a contactului cu omenirea era de fapt dovada că Robinson a
învăţat să descopere prezenţa Celui Nevăzut, Prezenţa Supremă, pentru
că „marile întâlniri nu sunt întâlniri între două identităţi care se resimt
reciproc drept al teri ta te, ci acelea în care două identităţi distincte se
simt identice în numele unei a treia".
După ce, într-o zi, observă apariţia aparent miraculoasă a zece sau
douăsprezece spice de orz într-un colţ al ogrăzii, Robinson este copleşit de
uimire. Până atunci nu judecase lucrurile şi întâmplările din perspectiva
religioasă. Tot ce i se întâmplase îi păruse până atunci a fi din voia
întâmplării sau datorită voinţei arbitrare a lui Dumnezeu. Niciodată însă
nu-şi pusese întrebări cu privire la scopurile lui Dumnezeu, la ce urmăreşte
El cârmuind evenimentele lumii si la rostul orânduielii Lui. După ce a văzut
răsărind orzul într-o climă
Capitolul 12 - Stresul existenţial • 231

nepotrivită şi neştiind cum de a ajuns acolo, a avut un simţământ ciudat şi


a început să creadă că Dumnezeu îl făcuse să crească printr-o minune.
Mişcat

într-adevăr ceva minunat ca, întră grăunţele roase de şoareci să se mai


găsească seminţe bune, care să dea de un loc potrivit, adăpostit tocmai de
stâncaaceea, unde să poată răsări. Scânteia acestui aparent miracol, îl
ajută să descopere mai bine acea prezenţă reconfortantă a Fiinţei Supreme
care veghează cu dragoste spre binele făpturii Sale.
Simţământul că nimic nu este întâmplător, că fiecare amănunt este pro-
videnţial şi reflectă bunăvoinţa Cerului, îl va urmări pas cu pas şi va da o
dulceaţă unică, sublimă, nu numai zilelor pe care le va mai petrece pe
insulă, ci şi anilor pe care-i va mai avea de trăit după întoarcerea în lumea
civilizată. Iar această prezenţă se va răsfrânge, în mod generos, asupra
tuturor celor cu care va veni în contact. Pentru toţi aceştia, Robinson va fi
un adevărat ambasador al mărinimiei si al recunoştinţei.
1 O T eh n ici an tistres
I *J Metode de contracarare a stresului
D
upă mai multe luni de la sosire, dorinţa lui Hobinson de a
cunoaşte mai bine împrejurimile a devenit irezistibilă.
Perspectiva de a scăpa curând de pe insulă era puţin probabilă,
aşa că nu era rău să prospecteze terenul. A pornit-o mai întâi în susul
pârâului la gurile căruia debarcase plutele. După vreo două mile de mers, a
constatat că fluxul
oceanului nu mergea mai
departe, iar apa de aici
era limpede, rece şi bună
de băut. Pe păşunea ce
se întindea pe o parte şi
alta a malurilor, a găsit
frunze de tutun, plante
uriaşe de aloe şi chiar
trestie de zahăr care
creştea sălbatică.
A doua zi, a pornit din
nou, mergând ceva mai
departe. Incursiunea s-a
dovedit şi mai rodnică. Spre marea lui bucurie, a descoperit nu doar locuri noi
şi peisaje încântătoare, ci şi de-ale gurii: pepeni şi viţă de vie. Aceasta
atârna de copaci în ciorchini bogaţi, cu boabe mari şi coapte. Robinson a
gustat din toate bunătăţile şi a rămas pe loc, înnoptând sub cerul liber.
A treia zi, a urmat un nou traseu interesant spre partea de nord a insulei.
A fost entuziasmat încă o dată, nimerind într-o vale deschisă, care cobora
236 • Fată în fată cu stresul

spre apus, unde, de sub o stâncă, ţâşnea un izvor cu apă proaspătă,


cristalină. Priveliştea era minunată, toată vegetaţia fiind verde, semănând
cu o grădină în veşnică primăvară. Erau acolo arbori de cacao, portocali şi
lămâi. Din sucul acestora şi-a făcut mai târziu o limonada bună şi
răcoritoare. Satisfăcut de noile sale descoperiri, Hobinson îşi încheie
excursia de trei zile, întorcându-se acasă încărcat cu struguri şi lămâi.

E x e rcţiu
i l fiz ic - u n fa c to r a n tis tre s fu n d a m e n ta l
Activitatea fizică este o componentă fundamentală a oricărui program de
prevenire şi combatere a efectelor stresului. Mişcarea regulată induce o stare
de dispoziţie pozitivă, îmbunătăţeşte performanţele neuropsihice, cum ar
fi timpul de reacţie, stimulează intelectul şi judecata şi fortifică voinţa.
Exerciţiile fizice în aer liber au un efect relaxantşi ajută la ameliorarea
calităţii somnului din timpul nopţii. Activitatea fizică sistematică
îmbunătăţeşte calitatea vieţii în general şi ajută la formarea şi
consolidarea unei imagini mai optimiste despre sine şi despre viaţă.
Persoanele care fac sport în mod regulat sunt mai mulţumite de propria lor
viaţă şi sunt mai optimiste. Numeroase studii arată că exerciţiile fizice
reduc anxietatea şi ameliorează simptomele depresive. Activitatea fizică
este o strategie eficientă pentru contracararea stresului.

E x e rcţiile
i a e ro b ic e
Exerciţiile aerobice favorizează relaxarea şi eliberează tensiunea fizică şi
psihică acumulată în condiţii de stres psihologic intens. Exerciţiile
aerobice constau în punerea în mişcare ritmică, susţinută, a principalelor
grupe musculare ale corpului, prin depunerea unui efort de intensitate
moderată, cu creşterea semnificativă a frecvenţei bătăilor cardiace şi a
respiraţiei.
Există numeroase forme de exerciţiu fizic aerobic. Mersul pe jos, ciclismul,
înotul, grădinăritul, aspiratul mochetei, spălarea gresiei cu T-ul sau cu mopul,
ar fi doar câteva exemple din categoria celor de intensitate moderată. Se pot
practica desigur şi variante de mişcare aerobică mai viguroase: alergarea,
urcatul scărilor, săpatul în grădină, schiatul, tăiatul lemnelor etc. Alegerea
Capitolul 13 - Tehnici antistres • 237

tipului de exerciţii trebuie să se facă cu grijă şi se recomandă practicarea


mai multor feluri de exerciţii pentru a evita riscul unor solicitări unilaterale
îndelungate şi nu în ultimul rând pentru a preîntâmpina erodarea
motivaţiei.

M ersul pe jos
Mersul pe jos este cea mai simplă, cea mai naturală şi cea mai accesibilă
formă de exerciţiu aerobic care ajută la contracararea stresului şi la menţi-
nerea stării generale de sănătate. De altfel, mersul pe jos este cea mai po-
pulară modalitate de a face exerciţii fizice. Mersul pe jos induce relaxarea
generală, reglează respiraţia şi circulaţia sanguină, tonifică musculatura şi
sistemul nervos. Mersul pe jos în ritm moderat, 4-5 km pe oră, în condiţii fa-
vorabile de mediu, antrenează cele mai importante funcţii ale organismului:
circulaţia, respiraţia şi metabolismul.

Alergarea
Jogging-ul, cum mai este cunoscută alergarea, este o formă de activitate
fizică, caracterizată printr-un consum de energie mai ridicat decât mersul,
în timpul alergării cu o viteză de 10-12 km/oră, consumul caloric se poate
tripla, ajungând până la 300 kcal/oră. Pentru a obţine beneficiile maxime,
se recomandă alergarea cu o frecvenţă de 2-3 ori pe săptămână, câte 15-20
minute/şedinţă în ritmul care duce la creşterea frecvenţei cardiace până
la 120-140 bătăi/min. înainte de a începe un program de alergare, este
recomandat să vă prezentaţi la medic pentru evaluarea capacităţii de efort
şi excluderea eventualelor contraindicaţii.

M ersul pe biciclet
ă
Mersul cu bicicleta este o formă de exerciţiu fizic aerobic cu atât mai ac-
tuală, cu cât în marile oraşe cu trafic auto intens, ambuteiajele sunt o cauză
frecventă şi greu de controlat a stresului cotidian. Pe lângă beneficiile direct
238 • Faţă în faţă cu stresul

legate de sănătate, mersul pe bicicletă poate contribui la scăderea nivelului


general de stres din mediul urban. Deplasările cu bicicleta contribuie nu doar
la reducerea gradului de poluare cu gaze de eşapament, ci şi la scăderea
nivelului de iritare datorat blocajului în trafic, pe de o parte, şi la evitarea
întârzierilor la locul de muncă sau la şcoală, pe de altă parte.

G r ă d in ă r itu l
Grădinăritul este pe locul doi în lista preferinţelor americanilor în ce
priveşte

modalităţile de a face
\1,R^ft mişcare fizică. Pe lân-
gă faptul că este foarte accesibil, el are avantajul de a combina plăcutul cu
utilul. Pentru a obţine efectele dorite, grădinăritul trebuie practicat cu
respectarea regulilor pentru un program optim de exerciţii fizice (vezi capitolul
11). în special trebuie acordată o atenţie deosebită încadrării la o
intensitate moderată a efortului şi evitării presiunii timpului.

Exerciţii de flexibilitate
Flexibilitatea articulară este o componentă importantă a condiţiei fizice. Ea
are un impact indirect, dar substanţial asupra capacităţii de a face faţă la
stres, prin faptul că modelează unii dintre factorii psihologici care au legătură
cu maturitatea răspunsului la stresori, şi anume imaginea de sine şi simţă-
mântul propriei eficiente şi competenţe.
Capitolul 13-Tehnici antistres • 239

Scopul exerciţiilor de flexibilitate este de a îmbunătăţi sau menţine liber-


tatea de mişcare a părţilor corpului prin solicitarea sistematică a diverselor
articulaţii. De obicei, exerciţiile de flexibilitate se combină cu activităţile
aerobice şi cu exerciţiile de forţă. Exerciţiile vor antrena succesiv principa-
lele articulaţii ale membrelor, trunchiului şi gâtului, vizând toate mişcările
posibile în articulaţia respectivă. Fiecare mişcare se execută încet, până la
amplitudinea maximă care nu produce durere şi se poate repeta de 3-5 ori.

E xem p le d e exeţiircdi e flexib ilita te


1. Staţi în poziţie şezând pe pardoseală cu trunchiul vertical şi braţele pe
lângă corp. înclinaţi trunchiul înainte, cu o mişcare lentă, din articulaţia
şoldului având grijă să nu curbaţi mijlocul sau spatele, până la poziţia
maximă în care simţiţi o tensiune suportabilă în picioare. Durerea nu
trebuie să fie deranjantă. Menţineţi poziţia o secundă, apoi reveniţi
cu o mişcare lentă la poziţia iniţială. Nu uitaţi să respiraţi în tot timpul
efectuării exerciţiului.
2. Ţineţi palmele lipite, faţă în faţă, la înălţimea umerilor, cu coatele în
jos. Ridicaţi coatele cu o mişcare lentă până ce antebraţele ajung în
poziţie orizontală şi menţineţi în această poziţie timp de 20-30
secunde, exercitând în tot acest timp presiune constantă şi respirând.
Reveniţi la poziţia iniţială şi relaxaţi-vă. Repetaţi exerciţiul de 3-5 ori.
3. Staţi în poziţie culcat pe spate cu braţele pe lângă corp şi genunchii
îndoiţi, cu talpa picioarelor pe podea. Coborâţi ambii genunchi simultan
cu o mişcare lentă cât mai mult spre stânga, având grijă să rămâneţi
cu umerii lipiţi de pardoseală. Menţineţi poziţia maximă atinsă timp de
10-30 secunde şi apoi, cu o mişcare lentă, reveniţi la poziţia iniţială.
După o pauză de câteva secunde, executaţi aceeaşi mişcare spre partea
dreaptă. Repetaţi exerciţiul de 3-5 ori, alternativ, pe fiecare parte.

E xerci
ţii d e foţăr
Forţa musculară este una dintre laturile esenţiale ale condiţiei fizice şi
poate avea o contribuţie imensă la evitarea iritărilor aparent mărunte, dar
chinui-
240 • Fată în fată cu stresul

toare, cauzate de neputinţele sau limitările survenite odată cu înaintarea în


vârstă. Păstrarea forţei musculare în limitele optime până la bătrâneţe
asigură condiţiile necesare pentru achitarea de sarcinile cotidiene,
curăţenia în interiorul şi împrejurul casei, igiena personală, cumpărăturile şi
petrecerea plăcută a timpului prin practicarea unor hobby-uri. Cu cât gradul
de independenţă al unei persoane este mai mare, cu atât calitatea vieţii şi
confortul psihic sunt mai crescute, iar nivelul de stres şi frustrare, mai
reduse.
Pentru conservarea forţei musculare se vor planifica şedinţe de exerciţii
de forţă de cel puţin două ori pe săptămână. Exerciţiile trebuie să
cuprindă principalele grupe musculare ale membrelor, trunchiului, gâtului
şi capului.

S u g e stii p en tru exţiie rc


d ei foţăr
• „Flotări" la perete. Se stă în picioare, la aproximativ o jumătate de
metru de perete. Se aşază palmele pe perete, la aproximativ 15-20 cm
distanţă una de alta la nivelul umerilor. îndoiţi braţele încet pe parcursul
a aproximativ 3 secunde şi lăsaţi corpul înainte în aşa fel încât fruntea
să atingă peretele, având grijă ca în tot acest timp să respiraţi din plin.
Menţineţi poziţia timp de o secundă şi nu uitaţi să respiraţi în
continuare,
împingeţi peretele lent cu braţele până ce corpul revine în aproximativ
3 secunde la poziţia iniţială. Repetaţi mişcarea în ritm de voie, de 40-
50
de ori.
Pe măsură ce forţa musculară se îmbunătăţeşte, veţi putea trece într-o
fază la un alt tip de „flotări", executate cu sprijin la o înălţime interme-
diară (de exemplu pe o masă bine fixată sau pe sofa), iar în cele din
urmă, puteţi efectua flotările obişnuite, cu sprijin pe pardoseală.
întrucât aceste exerciţii sunt mult mai intense, începeţi cu prudenţă,
executând doar puţine flotări şi crescând numărul mişcărilor treptat, pe
măsură ce toleranţa dumneavoastră la efort se va îmbunătăţi.
• Exerciţii pentru întărirea muşchilor abdominali. Se stă în poziţie
şezândă pe pardoseală, cu vârfurile picioarelor fixate sub sofa sau un
scaun greu. Mâinile se aşază pe cap sau, dacă vreţi să intensificaţi
gradul de solicitare, le puteţi întinde deasupra capului. Lăsaţi-vă spre
Capitolul 13 - Tehnici antistres • 241

spate, până ce trunchiul şi capul ajung la mică distanţă de podea şi


menţineţi-vă în această poziţie până ce respiraţi de 3 ori. Apoi reveniţi
la poziţia şezândă şi respiraţi din nou. în tot timpul exerciţiului este
foarte important să respiraţi profund şi continuu. Puteţi repeta
mişcarea, în funcţie de toleranţa dumneavoastră la efort, de 15-20 de
ori.
• Exerciţii pentru întărirea muşchilor gleznei şi gambei. Se stă în
picioare, cu sprijin pe toată talpa picioarelor. Ridicaţi-vă încet pe vârful
picioarelor (3 secunde), menţineţi poziţia pe vârfuri timp de o secundă
după care reveniţi încet (3 secunde) la poziţia iniţială, cu sprijin pe
toată talpa. Repetaţi exerciţiul de 10-15 ori. Pe măsură ce musculatura
gleznelor şi gambelor se întăreşte, puteţi încerca acelaşi exerciţiu cu
ridicarea pe un singur picior (alternativ pe stângul şi dreptul).

G im n a s tic a în
d ev io ra re
şi c o m p e n s a to rie
Gimnastica pune în mişcare muşchii şi articulaţiile şi antrenează indirect
funcţiile: respiratorie, cardiovasculară şi neuromusculară. Gimnastica igienică
de înviorare se practică dimineaţa după deşteptare, la domiciliu. Exerciţiile
de înviorare ajută organismul să treacă în condiţii optime de la starea de
odihnă la cea de activitate.
La fel de utilă pentru contracararea stresului se dovedeşte şi gimnastica
compensatorie, care urmăreşte contracararea efectelor negative ale muncii
sedentare şi ale activităţii monotone. Gimnastica compensatorie se practică
la locul de muncă, la jumătatea programului de lucru sau într-o altă pauză,
constând dintr-o sesiune de 5-10 minute de exerciţii fizice efectuate într-o
încăpere bine aerisită sau în aer liber.

S u g e s tii p e n tru p ro g ra m u l d e găimd neîn


a svtic
io ra re
• Exerciţiul 1
Poziţia: stând în picioare.
Timpii 1-2: braţele se duc lateral, degetele de la mâini se îndepărtează
în acelaşi timp cu extensia trunchiului şi ridicarea pe vârfurile degetelor
242 • Fată în fată cu stresul

de la picioare; aceste mişcări se execută concomitent cu o inspiraţie


adâncă.
Timpii3-4: se revine la poziţia iniţială cu expiraţie.
Exerciţiul se repetă de 2-4 ori, cu pauză de 10-20 secunde între
execuţii.

• Exerciţiul 2
Poziţia iniţială: stând în picioare cu braţele întinse lateral şi înapoi.
Timpul I: se îndoaie trunchiul înspre înainte şi se atinge solul cu
palmele.
Timpul2: se atinge solul cu palmele a doua oară.
Timpul 3: se revine în poziţia iniţială cu braţele lateral şi înapoi.
Timpul4: se repetă arcuirea cu braţele întinse lateral şi înapoi.
Exerciţiul se repetă de 3-4 ori cu pauză de 10-20 secunde.

• Exerciţiul 3
Poziţia iniţială: stând în picioare cu picioarele depărtate şi cu braţele
întinse lateral.
Timpul 1-2: se flectează genunchii şi se duc braţele sus.
Timpul 3-4: se revine la poziţia iniţială.
Exerciţiul se repetă de 3-4 ori cu pauză de 10-20 secunde.

• Exerciţiul 4
Poziţia iniţială: stând în picioare cu mâinile adunate la piept şi capul
aplecat înainte.
Timpul 1-2: se duc braţele lateral înapoi, capul se lasă pe spate odată
cu
ridicarea pe vârfurile degetelor de la picioare şi cu inspiraţie profundă.
Timpul3-4: se revine la poziţia iniţială şi se expiră.
Exerciţiul se repetă de 3-4 ori cu pauză de 10-20 secunde.

• Exerciţiul 5
Poziţia iniţială: stând în picioare.
Capitolul 13 - Tehnici antistres • 243

Timpul i-2. se ridică piciorului stâng îndoit cu genunchiul la piept.


Timpul 3: se tracţionează genunchiul spre piept cu mâinile.
Timpul 4: se revine la poziţia iniţială.
Timpul i-2: se ridică piciorul drept îndoit cu genunchiul la piept.
Timpul 3: se tracţionează cu mâinile genunchiul ridicat spre piept.
Timpul4: se revine la poziţia iniţială.
Exerciţiul se repetă de 6-8 ori cu pauze de 10-20 secunde.

• Exerciţiul 6
Poziţia iniţială: stândîn picioare cu trunchiul aplecat înainte la
orizontală,
cu braţele lateral.
Timpul i-2: se răsuceşte de două ori trunchiul spre dreapta şi se atinge
cu degetele mâinii stângi vârful piciorului drept, în timp ce braţul drept
este arcuit în sus.
Timpul 3-4: se răsuceşte trunchiul spre stânga şi se atinge cu
degetele
mâinii drepte vârful piciorului stâng, în timp ce braţul stâng este arcuit
în sus.
Exerciţiul se repetă de 4-5 ori.

• Exerciţiul 7
Poziţia iniţială: sprijin culcat cu faţa spre pardoseală cu picioarele
depărtate.
Se execută flotări în ritm de voie. Se poate repeta de 5-6 ori.

• Exerciţiul 8
Poziţia iniţială: stând în picioare cu picioarele depărtate.
Timpul I: se flectează genunchii cu ghemuire şi se duc braţele lateral-
jos.
Timpul2-3: se ridică braţele lateral sus şi ridicarea trunchiului.
Timpul 4: se revine la poziţia iniţială.
Exerciţiul se repetă de 4-5 ori cu pauză de 30 secunde.
244 • Faţă în faţă cu stresul

S u g e s tii p e n tru p ro g ra m u l d e g im
ă cnoam
stic
p e n s ato rie
• Exerciţiul 1
Poziţia iniţială: stând în picioare cu mâinile pe şolduri.
Timpul I: se duc braţele sus, cu palmele faţă în faţă, iar piciorul stâng/
drept se duce înapoi sprijinit pe vârf.
Timpul 2 şi 3: se face extensia trunchiului cu inspiraţie.
Timpul 4: se revine la poziţia iniţială cu expiraţie.
Exerciţiul se efectuează alternativ cu piciorul stâng şi drept înapoi.
Exerciţiul se repetă de 4-5 ori cu pauze de 15 secunde.
• Exerciţiul 2
Poziţia iniţială: stând în picioare cu picioarele depărtate şi mâinile la
umeri.
Timpul 7: se duc braţele în sus, cu palmele faţă în faţă.
Timpul2 şi3: se arcuieşte trunchiul spre stânga.
Timpul 4: se revine la poziţia iniţială.
Exerciţiul se efectuează alternativ spre stânga şi spre dreapta şi se
repetă de 4-5 ori cu pauze de 15 secunde.

• Exerciţiul 3
Poziţia iniţială: stând în picioare cu picioarele depărtate şi mâinile la
ceafă.
Se roteşte trunchiul de 3 ori la stânga şi de 3 ori la dreapta.
Exerciţiul se efectuează de voie, în ritm lent, cu pauze de 40 de
secunde.

• Exerciţiul 4
Poziţia iniţia/ă: stând în picioare cu picioarele depărtate.
Timpul 7; se duc braţele sus, cu palmele relaxate.
Timpul 2 şi 3: se lasă braţele să cadă în jos, trunchiul se apleacă uşor
înainte şi bărbia se apleacă în piept; se scutură braţele relaxate.
Timpul4: se revine la poziţia iniţială.
Exerciţiul se repetă de 3-4 ori cu pauze de 20 de secunde.
Capitolul 13 - Tehnici antistres • 245

Exerciţiul 5
Poziţia iniţială: stând în picioare, cu picioarele depărtate.
Timpul I: se duce braţul stâng sus.
Timpul2şi3: se face arcuirea trunchiului spre lateral dreapta.
Timpul4: se revine la poziţia iniţială.
Exerciţiul se face alternativ spre dreapta şi spre stânga, se repetă de 4-5
ori cu pauze de 15 secunde.

Exerciţiul 6
Poziţia iniţială: stând în picioare cu mâinile împreunate.
Timpul 1: se face o fandare cu piciorul stâng înainte şi concomitent se
duc braţele în sus cu degetele încleştate.
Timpul2 şi3: se face extensia trunchiului cu întinderea braţelor în sus
şi
înapoi.
Timpul4: se revine la poziţia iniţială.
Exerciţiul se efectuează cu fandare pe piciorul stâng şi pe cel drept,
alternativ. Exerciţiul se repetă de 2-3 ori cu pauze de 15 secunde.

Exerciţiul 7
Poziţia iniţială: stând în picioare cu picioarele depărtate, cu mâinile
la
piept şi coatele la nivelul umerilor.
Timpul V. se răsuceşte trunchiul spre stânga şi se întind braţele lateral.
Timpul2: se revine la poziţia iniţială.
Timpul 3: se răsuceşte trunchiul spre dreapta şi se întind braţele lateral.
Timpul4: se revine la poziţia iniţială.
Exerciţiul se repetă de 4-5 ori cu pauze de 15 secunde.

Exerciţiul 8
Poziţia iniţială: stând în picioare pe vârfuri. Timpul 7: se duc braţele
sus, cu bătaia palmelor deasupra capului, concomitent cu depărtarea
picioarelor prin săritură. Timpul 2: se apropie picioarele tot prin
săritură, concomitent cu coborârea braţelor şi bătaia palmelor în
spatele bazinului.
246 • Fată în fată cu stresul

Timpul3-4: se repetă primii 2 timpi.


Exerciţiul se repetă de 5-6 ori cu pauze de 15 secunde.

Exerciţiul de respira
ţie
Starea de tensiune, contractura musculară şi respiraţia superficială, de tip
toracic superior, sunt elemente specifice reacţiei de stres. Aceste manifes-
tări pot fi contracarate prin exerciţii de respiraţie diafragmatică. Exerciţiul
de respiraţie este o tehnică uşoară, rapidă şi accesibilă de combatere a
semnelor care însoţesc stresul. Există diferite tehnici de respiraţie pentru
inducerea relaxării, însă elementul principal al tuturor acestor exerciţii este
trecerea de la respiraţia toracică superioară la respiraţia de tip abdominal,
care se realizează prin mobilizarea diafragmei, muşchiul care desparte to-
racele de abdomen.
Asiguraţi condiţii cât mai favorabile pentru relaxare alegând un loc liniştit,
în care să nu fiţi deranjat, şi o îmbrăcăminte lejeră. Aşezaţi-vă
confortabil, în poziţie şezândă sau culcat, şi trageţi încet aer adânc în
piept. Aşezaţi o mână pe piept şi cealaltă pe abdomen. în timp ce respiraţi,
urmăriţi cu atenţie mişcările pieptului şi ale abdomenului. Concentraţi-vă
asupra respiraţiei şi încercaţi să inspiraţi şi expiraţi uşor, pe nas. Atunci
când respiraţia devine de tip diafragmatic, pieptul rămâne aproape
nemişcat, în timp ce peretele abdominal se bombează în timpul inspiraţiei
şi se aplatizează în timpul expiraţiei. Lăsaţi tensiunea din corp să dispară,
odată cu fiecare respiraţie. Odată ce aţi început să treceţi la respiraţia
diafragmatică, staţi liniştit şi bucuraţi-vă de senzaţia de relaxare.
Pentru a efectua acest exerciţiu urmaţi paşii următori:
• Aşezaţi-vă confortabil şi puneţi o mână pe piept şi cealaltă pe ab-
domen.
• Inspiraţi aerul pe nas, lent şi urmăriţi cum abdomenul se umflă.
• Opriţi-vă respiraţia timp de 1-2 secunde. Relaxaţi-vă.
• Expiraţi foarte lent pe nas şi urmăriţi cum abdomenul se aplatizează,
încercaţi să scoateţi tot aerul din piept. Relaxaţi-vă şi repetaţi tehnica
de la început.
Capitolul 13 - Tehnici antistres • 247

Exerciţiul de respiraţie poate fi practicatîn varianta lungă, câte o şedinţă


de 10-15 minute în fiecare zi sau în varianta scurtă, care constă din 4-5
cicluri respiratorii, efectuate la nevoie.
Dacă simţiţi că ameţiţi, opriţi-vă câteva minute şi respiraţi normal.
Apoi încercaţi să faceţi exerciţiul de respiraţie inspirând aerul mai lent.

E xerci
ţii d e relaxare m u scu
ă lar
Relaxarea musculară este una dintre cele mai populare tehnici antistres şi are o
mulţime de variante, mai simple sau mai complexe. în esenţă, tehnica relaxării
musculare constă din contractarea timp de cinci secunde a unui grup de muşchi,
urmată de relaxarea muşchilor respectiv şi de o respiraţie adâncă. Procedura
se repetă rând pe rând, cu fiecare grup muscular, începând cu muşchii
capului şi terminând cu muşchii picioarelor. Ca exemplu generic de exerciţiu
de relaxare vă recomandăm în continuare o tehnică simplă şi accesibilă.
Aşezaţi-vă cât mai confortabil într-un pat sau fotoliu comod, într-o
încăpere liniştită şi discret iluminată. Etapele generale ale unui ciclu de
relaxare sunt următoarele:
• inspir adânc
• expir parţial (aerul va fi expirat din plămâni, dar nu în întregime)
• alegerea unui grup muscular şi efectuarea unei contracţii timp de 5
secunde
• relaxarea muşchilor respectivi.
Ciclul se reia cu un inspir adânc, expir şi se continuă cu contracţia şi re-
laxarea următoarei grupe musculare.
Ordinea în care puteţi să efectuaţi contracţia şi relaxarea muşchilor
poate fi următoarea:
• Relaxarea musculaturii capului, care cuprinde: încruntarea frunţii şi re-
laxare; închiderea pleoapelor, cât mai strâns posibil şi relaxare; deschi-
derea gurii cât mai larg şi relaxare; apăsarea limbii pe cerul gurii şi
relaxare; contractarea muşchilor mandibulei şi relaxare.
• Fazele relaxării gâtului sunt următoarele: apăsarea capului spre spate,
către pernă, urmată de relaxare; flectarea capului în faţă, spre piept apoi
248 • Fată în fată cu stresul

relaxare; aplecarea capului spre umărul drept apoi relaxare; aplecarea


capului spre umărul stâng apoi relaxare.
• Relaxarea umerilor include: ridicarea umerilor (ca şi când aţi vrea să
atingeţi urechile), relaxare; ridicarea umărului drept, relaxare; ridicarea
umărului stâng, relaxare; proiectarea înspre înainte a umerilor, relaxare;
proiectarea înspre înapoi a umerilor, relaxare.
• Fazele relaxării braţelor şi mâinilor sunt următoarele: încleştarea
ambilor pumni, relaxare; împingerea mâinii drepte spre suprafaţa de
sprijin (saltea, duşumea etc), relaxare; împingerea mâinii stângi spre
suprafaţa de sprijin, relaxare.
• Relaxarea toracelui: inspiraţi adânc apoi relaxaţi-vă; contractaţi
muşchii toracici apoi relaxaţi-vă.
• Pentru relaxarea spatelui, faceţi podul şi apoi relaxaţi-vă.
• Fazele relaxării abdomenuluisunt următoarele: încordarea abdomenului,
relaxare; încordarea muşchilor toracelui, cu proiectarea abdomenului
înainte, relaxare; aspirarea peretelui abdominal spre înăuntru, relaxare.
• Relaxarea coapselor şi a picioarelor are următoarele faze: încordarea
muşchilor şoldului, relaxare; împingeţi cu călcâiele suprafaţa de sprijin,
relaxare; încordarea muşchilor de la genunchi în jos, relaxare; flectarea
degetelor de la picioare şi a tălpii, relaxare.

A p e l la p re cţie
au
Atât exerciţiile de respiraţie, cât şi cele de relaxare musculară trebuie
practicate în cadrul unui plan complet de contracarare a stresului. 0 abordare
responsabilă a stresului trebuie să includă o analiză realistă a situaţiilor
stresante şi stabilirea unui plan concret de răspuns pentru soluţionarea activă
a problemelor generate de stres. Chiar dacă sunt foarte utile, în sensul atenuării
efectelor fiziologice şi psihologice ale stresului, exerciţiile de respiraţie sau de
relaxare musculară nu vor soluţiona decât în mod excepţional cauza
obiectivă sau subiectivă a stresului.
Practicate în absenţa altor măsuri care să vizeze direct sursa stresului,
tehnicile de relaxare sunt comparabile cu administrarea unui medicament
Capitolul 13 -Tehnici antistres • 249

pentru scăderea febrei în cazul unei infecţii acute. Abordarea raţională a


infecţiei impune ca măsură de fond administrarea unui antibiotic care să
distrugă microbii sau să le oprească înmulţirea şi astfel să fie eradicată
infecţia în sine. Scăderea temperaturii corpului poate ameliora pe moment
starea bolnavului, dar, în lipsa intervenţiei asupra cauzei propriu-zise, poate
să ducă la apariţia ulterioară a unor complicaţii grave.
Acelaşi lucru se poate întâmpla şi în cazul unei strategii superficiale de
contracarare a stresului. Datorită efectului lor benefic, exerciţiile de relaxare
pot da un fals simţământ de siguranţă. De fapt, ele pot deveni cea mai
perfectă modalitate de a evada din faţa stresului, de a fugi de confruntarea
responsabilă cu problemele reale. în concluzie, exerciţiile de respiraţie sau
de relaxare sunt binevenite ca strategii simptomatice care ameliorează
consecinţele negative ale stresului, dar trebuie să fie însoţite de măsurile
active, care să vizeze înlăturarea cauzei declanşatoare de stres.

M asajul antistres
Una dintre modalităţile foarte plăcute şi accesibile de a obţine relaxarea
musculară este masajul antistres. Masajul de relaxare scade frecvenţa
bătăilor cardiace, îmbunătăţeşte circulaţia sanguină şi digestia, alină
durerea şi înlătură încordarea musculară, frecvent întâlnite în condiţii de
stres. Masajul constă în prelucrarea sistematică a părţilor moi ale corpului
printr-o serie de proceduri efectuate de regulă cu ajutorul mâinilor sau, în
anumite cazuri, cu ajutorul unor aparate mecanice.
Există multe tipuri de masaj, în funcţie de scopul urmărit şi de tehnicile
aplicate. Masajul poate fi aplicatfie ca mijloc de menţinere a sănătăţii şi
de prevenire a bolii, fie ca tratament, în cazul unor situaţii specifice de
boală, în timp ce prima formă - numită masaj preventiv sau igienic-
foloseşte proceduri simple, a doua formă - numită masaj terapeutic-recurge
la metode mai complexe, în asociere cu alte tratamente, cum ar fi
hidroterapia sau gimnastica de recuperare. Masajul terapeutic este
executat în exclusivitate la indicaţia medicului fizioterapeut de către
personalul specializat.
250 • Fată în fată cu sttesul

Masajul de relaxare recomandat pentru contracararea stresului este o


tehnică simplă de întreţinere a sănătăţii. Această tehnică este aplicabilă
atât în căminul dumneavoastră, cât şi la locul de muncă, putând fi
învăţată şi practicată chiar şi de nespecialişti, cu condiţia învăţării regulilor
de bază şi după însuşirea corectă a tehnicii de lucru. (Pentru învăţarea
regulilor de bază ale masajului antistres şi pentru iniţierea practică, vă
recomandăm materialul multimedia în format DVD intitulat „Masajul de
relaxare - curs practic de învăţare rapidă". Pentru detalii vizitaţi
www.sanatateplus.net)

Muzicoterapie
Muzica a fost folosită de toate popoarele, încă din antichitate, pentru virtutea
ei de a înviora sau linişti starea de spirit a oamenilor. Muzicoterapia, sau
meloterapia, constă în utilizarea efectelor muzicii asupra funcţiilor somatice
şi psihice ale organismului uman în scop terapeutic şi este o ştiinţă în care
se îmbină medicina, psihologia şi muzicologia. Ea poate fi aplicată
individual sau în grup, în mod pasiv (sub formă de audiţie) sau în mod activ
(cântatul cu vocea, interpretarea unor compoziţii cu instrumente muzicale).
O analiză a studiilor despre efectele antistres ale muzicii a arătat că
muzica reduce semnificativ nivelul reacţiilor de stres. Magnitudinea
efectului antistres diferă în funcţie de vârsta subiecţilor, tipul stresorilor,
preferinţele şi experienţa muzicală anterioară. Un studiu clinic randomizat,
efectuat pe pacienţi sub radioterapie pentru diverse boli canceroase, a
arătat că meloterapia a dus la scăderea nivelului de anxietate şi stres.
Cercetătorii au mai observat o corelaţie semnificativă între frecvenţa cu
care pacienţii au ascultat muzică şi ameliorarea stresului datorat
radioterapiei. Acest studiu clinic sugerează că efectul antistres al muzicii
este proporţional cu „doza" de muzică administrată.
Alegerea repertoriului şi volumul la care se realizează audiţia sunt hotărâ-
toare pentru obţinerea unor efecte benefice. Este un fapt bine cunoscut acela
că unele genuri de muzică, de pildă „rock and roH"-ul, pot deveni stresori
cu efecte devastatoare. Pentru a selecta o muzică adecvată, este bine să
ştim câteva principii generale cu privire la efectele muzicii:
Capitolul 13 - Tehnici antistres • 251

• ritmurile de 2/4 şi 4/4 tonifică psihicul şi inspiră energie, în timp ce


ritmurile de 3/4 au acţiune relaxantă;
• tempourile rapide au efect stimulant, pe când cele lente au efect cal-
mant;
• tonurile înalte sunt excitante, cele grave sunt sedative, liniştitoare.
Există studii care au arătat că în timpul audiţiei muzicale, mai ales a
lucrărilor unor compozitori ca Mozart, Bach, Beethoven, Haydn, Schubert,
Brahms, Wagner, creşte secreţia de endorfine.în timp ce la ascultătorii
muzicii rock s-a constatat o creştere a nivelului de adrenalină, hormonul tipic
reacţiei de stres, mai exact, al fazei de alarmă.
Unii muzicologi au încercat să alcătuiască o adevărată „farmacopee
muzicală". Astfel,în stările depresive sunt recomandate audiţii din Beethoven
(Oda bucuriei, Patetica, Romanţa în fa major), Debussy (Clar de lună),
Chopin (Studiul în sol major), Schubert (Regele piticilor), Dvorjak
(Carnavalul). în neurastenie şi oboseală nervoasă, se sugerează: Bach
(Preludiu şi Fuga în mi minor), Beethoven (Sonata lunii, Uvertura Egmont),
Grieg (Dimineaţa). în stările de agitaţie, sunt indicate piese cum ar fi:
Chopin (mazurci, preludii) sau Strauss (valsuri). Pentru inducerea somnului
se poate asculta Bach, (Variaţiunile Goldberg). în anxietate sunt indicate
piesele cu efect anxiolitic, construite pe principiul temei cu variaţiuni,
având o ritmică pregnantă.

R estructurarea cognitiv
ă
Aplicarea eficientă a restructurării cognitive presupuneîntelegerea secvenţei
de apariţie a stresului: a. evenimentul stresor sau situaţia stresantă; b.
interpretarea evenimentului; c. reacţia de stres. Exprimat sub forma unei
ecuaţii abstracte, se poate spune că a+b=c. Majoritatea oamenilor nu sunt
conştienţi de această secvenţă şi consideră ca stresul (c) este produsul direct
şi inevitabil al evenimentului sau situaţiei stresante (a). Restructurarea
cognitivă urmăreşte schimbarea reacţiei emoţionale şi comportamentale la
stres (c) prin modificarea gândurilor (b), adică prin modificarea interpretării
pe care o dă individul evenimentelor sau situaţiilor stresoare. Aceeaşi
situaţie, interpretată
252 • Fată în fată cu stresul

diferit, adică asociată cu alte gânduri, duce la o altă reacţie şi la apariţia


unor emoţii diferite. Tehnica restructurării cognitive este extrem de utilă
mai ales în situaţiile, foarte frecvente în viaţa reală, în care nu avem
control asupra evenimentului (a) care activează secvenţa de apariţie a
stresului.
De exemplu, să presupunem că în drum spre serviciu constatăm că
traficul este blocat din cauza unui accident. Blocajul este situaţia stresantă
(a). în faţa acestei situaţii, gândurile noastre pot lua forma (b1): „Nici că
se putea mai rău. Nu mai am nicio şansă să ajung la serviciu înainte să
apară şeful. Va fi îngrozitor." Aceste gânduri vor da naştere la iritare şi
frustrare intensă (d).
Pe de altă parte, în aceeaşi situaţie (a), putem să gândim diferit (b2):
„Bine că n-am fost implicat şi eu în accident. Va dura maximum 10-15
minute şi traficul se va degaja. între timp, voi anunţa telefonic întârzierea,
iar după sosire îi voi explica directorului motivul şi mai mult ca sigur că va
înţelege." Aceste gânduri vor declanşa emoţii negative mult mai puţin
intense, iar stresul va fi mai redus (c2).
Primul pas al tehnicii de restructurare cognitivă este identificarea si-
tuaţiei stresante. Al doilea pas foarte important este evidenţierea exactă a
gândurilor care însoţesc situaţia respectivă. Al treilea pas este să apreciem
dacă gândurile respective sunt constructive şi ajută la depăşirea situaţiei
stresante sau dacă, dimpotrivă, accentuează trăirile negative şi agravează
situaţia. Dacă gândurile asociate situaţiei sunt distructive, pasul următor
este de a le înlocui cu altele constructive. Uneori, pentru a evalua natura
gândurilor asociate unui eveniment, sunt necesare câteva întrebări
ajutătoare: Cât de adevărate sunt constatările mele? Ce dovezi obiective am
că ceea ce gândesc despre cutare eveniment stresor este adevărat? Ideile
mele despre situaţia cu care mă confrunt sunt în totalitate şi totdeauna
valabile sau numai uneori şi doar parţial?
Pentru evitarea gândurilor distructive care generează sau amplifică
reacţiile de stres, fiţi atenţi la tiparele iraţionale de gândire întâlnite cel
mai frecvent: generalizarea excesivă, filtrarea, autoblamarea, polarizarea
sau simplificarea excesivă, fatalismul, egocentrismul etc. (vezi şi capitolul
6).
Capitolul 13 - Tehnici antistres • 253

S toparea ândurilor
g negative
De multe ori, între gândurile negative şi stres se formează un cerc vicios. Pe
de o parte, gândurile negative imprimă un caracter stresant evenimentelor
prin influenţa pe care o au asupra modului cum percepem realitatea. Pe de
altă parte, stresul poate declanşa sau accentua gândurile negative. Cu cât
lăsăm ca gândurile noastre să graviteze într-o zonă distructivă, cu atât si-
tuaţia se va agrava mai mult. Pentru întreruperea acestui cerc vicios, este
recomandată aplicarea tehnicii de stopare a gândurilor negative.
Tehnica presupune trei paşi extrem de simpli.
Primul constă în conştientizarea clară a gândului negativ care induce
starea de stres.
Pasul următor constă în imaginarea unui indicator de culoare roşie cu
semnificaţia STOP şi în efortul de a vă spune în forul dumneavoastră
interior cuvântul STOP, cu cea mai mare fermitate.
Al treilea pas constă în substituirea gândului negativ cu unul pozitiv, a
imaginii mentale negative cu una pozitivă, plăcută.
Eficienţa tehnicii de stopare a gândurilor poate fi subminată din start de
două prejudecăţi foarte înrădăcinate. Prima mare piedică în calea
eficienţei acestei tehnici este ideea că ar fi un lucru nefiresc să ne
impunem un anumit curs al gândurilor. A doua barieră, bazată de multe ori
de experienţa anterioară, este convingerea că ar fi imposibil să opunem
rezistenţă anumitor gânduri. în această privinţă este interesant de
rememorat ceea ce spunea Claude Bernard: „Nu putem împiedica o idee
să ne treacă prin minte - este un mecanism fiziologic; dar putem sau nu să
o oprim prin voinţa noastră, să aplicăm asupra ei judecata noastră.
Tocmai aceasta constituie libertatea, care nu-i aparţine decât omului."
Condiţia elementară a eficienţei acestei metode este exersarea ei
cu perseverenţă. La nevoie, tehnica stopării gândurilor negative poate fi
combinată cu alte tehnici simple: angajarea într-o conversaţie cu un prieten,
dacă e posibil faţă în faţă, eventual telefonic sau prin internet, exerciţiu de
respiraţie sau de relaxare, rugăciunea, lectura sau recitarea unor pasaje cu
mesaj constructiv etc. în lucrarea intitulată Minte, caracter şi
personalitate, Ellen G. White, autoarea mai multor cărţi excepţionale de
psihologie creştină,
254 • Fată în fată cu stresul

arată că „mintea nu trebuie lăsată să rătăcească la întâmplare, ci trebuie


stăpânită" şi sugerează ca tehnică eficientă de disciplinare a gândurilor,
recitarea în momentele dificile a unor pasaje sau chiar a unor capitole întregi
din Biblie.

L e c tu ra d e re la x a re s i le c tu ra oă rie n ta t
Lecturarea unei cărţi cu un conţinut care să capteze atenţia, dar fără a
tulbura mai mult starea sufletească, poate fi o strategie de reorientare a
gândurilor din care mulţi să obţină beneficii în condiţiile expunerii la stres
excesiv. Experienţa multor persoane care suferă sau nu de insomnie arată
că cititul este unul dintre cele mai bune somnifere. De asemenea, cărţile
sunt un mijloc plăcut de relaxare şi cultivare a minţii, fiind de altfel o
pasiune încă destul de populară, deşi în scădere datorită expansiunii
televiziunii şi a celorlalte mijloace de comunicare în masă.
Pe lângă aceste modalităţi generale de utilizare a materialului scris ca
tehnică antistres, mai trebuie remarcată lectura orientată. Prin aceasta se
înţelege citirea unui fragment cu un scop dinainte cunoscut, selectat în mod
special pentru a răspunde unei nevoi specifice situaţiei cu care persoana se
confruntă într-un anumit
moment. De exemplu,
atunci când conştientizaţi
că sunteţi copleşit de
nemulţumire, când simţiţi
că sunteţi doborât de
tendinţele pesimiste, o
idee bună ar fi să
deschideţi opera lui Daniel
Defoe la capitolul IV
pentru a reîmprospăta
lecţia exemplară a lui
Robinson Crusoe, despre
cum se cultivă recunoştinţa şi optimismul. Dacă v-aţi dat seama că stresul
din ultima vreme se datorează faptului că acordaţi prea mare
importanţă valorilor
Capitolul 13-Tehnici antistres • 255

materiale, un remediu excelent ar putea fi lecturarea cărţii Micul Prinţ de


Antoine de Saint Exupery. Dacă sunteţi agasat de platitudinea lumii în care
trăiţi, dacă aţi pierdut farmecul lucrurilor mărunte, vă recomand o carte
minunată care poate să vă redea capacitatea de a trăi la superlativ fiecare
clipă: Norii de Petru Creţia.
Tezaurul cel mai bogat de lecturi croite pentru cele mai diverse stări su-
fleteşti rămâne totuşi cartea Psalmilor. Câteva sugestii din repertoriul atât
de vast al poemelor sacre ar fi: Psalmii 3, 46, 71,91- pentru încurajare în
momentele când toţi par să ne fie împotrivă; Psalmii 23 sau 27 - pentru în-
tărirea simţământului de siguranţă în faţa incertitudinilor vieţii; Psalmul 32
sau 51 - pentru refacerea după eşecuri şi frământări morale; Psalmii 34,
121 - pentru curaj şi atitudine pozitivă în faţa provocărilor vieţii; Psalmii 37,
73 - pentru recâştigarea seninătăţii pierdute din cauza nedreptăţilor sociale;
Psalmul 139 - pentru cultivarea unei imagini pozitive de sine; Psalmii 136,
147,148,149,150-pentru cultivarea recunoştinţei şi mulţumirii.

M e d ita
ţia s tru c tu ra
ă, tre c u le g e re a
Meditaţia este un mijloc foarte popular de combatere a stresului. După cum
am văzut în capitolul despre strategiile antistres, există mai multe feluri de
meditaţie, forma concretă sub care este practicată fiind influenţată de
valorile personale filozofice şi religioase. Am prezentat şi câteva motive de
precauţie, sub aspect medical şi filozofic. Merită subliniat pentru ultima
oară că tehnicile meditative care propun eliberarea de gânduri trebuie
abordate cu simţ critic.
0 alternativă cu totul benefică este meditaţia structurată, care constă în
analiza cât mai lucidă a unor situaţii, evenimente, perioade de viaţă - res-
pectiva problemelorîntâmpinate pe diferite planuri ale existenţei personale:
familie, profesie, sănătate fizică, echilibru mental, priorităţile şi obiectivele
personale, relaţiile interpersonale (rudenii, prieteni, colegi, vecini etc). Obiec-
tivul este constatarea aspectelor pozitive, pentru consolidarea şi dezvolta-
rea lor, dar şi recunoaşterea erorilor, slăbiciunilor sau eşecurilor în vederea
reparării lor în măsura posibilităţilor.
256 • Fată în fată cu stresul

O formă de meditaţie, practicată de Robinson Crusoe şi de mulţi


creştini, este meditaţia zilnică, de dimineaţă sau de seară. Meditaţia
matinală constă

pentru ziua care stă să înceapă. Reculegerea de seară este similară, însă,
în mod firesc, aşază accentul pe bilanţul constructiv al zilei care a trecut.
Meditaţia structurată este mai mult decât oportună cu ocazia încheierii şi
începerii unui an calendaristic. Perioada sărbătorilor de iarnă este un prilej de
evaluare a planurilor şi realizărilor anului care este spre final şi, deopotrivă,
pentru conturarea unor ţinte noi pentru anul care urmează. Privirea retrospectivă
şi mai ales prospectivă sunt trăsături caracteristice personalităţilor cu
atitudine proactivă. Aceste persoane au încredere în potenţialul
schimbărilor-atât în viaţa personală, cât şi în mediul înconjurător.
Cristalizarea de obiective pe termen scurt, mediu şi lung creşte nivelul de
satisfacţie în viaţă, şi rezervarea unui răgaz de autoanaliză la cumpăna
dintre ani sau în preajma acesteia poate contribui la sporul de împlinire
personală.

T e s te d e e v a lu a re a s tre s u lu i
Evaluarea stresului poate fi realizată cu ajutorul unor teste sau chestionare
de evaluare. Aceste instrumente pot fi împărţite în două mari categorii.
Unele urmăresc inventarierea diverselor evenimente stresoare (majore sau
Capitolul 13 - Tehnici antistres • 257

minore, de scurtă sau de lungă durată, unice sau repetitive etc). Cel mai
cunoscut instrument care ţinteşte măsurarea impactului evenimentelor
stresoare majore asupra individului este testul conceput de Holmes şi Rahe.
Cei doi cercetători au conceput aşa-numita Scală de evaluare a readaptării
sociale (Social Readjustment Rating Scale) care constă dintr-o listă de 41 de
evenimente stresoare. Fiecare dintre evenimentele din chestionar este asociat
cu un punctaj care reflectă mărimea impactului stresorului respectiv asupra
stării de sănătate a individului. Cu cât individul trăieşte mai multe evenimente
stresoare, cu atât punctajul obţinut va fi mai mare şi, proporţional, riscul de
îmbolnăvire va fi şi el mai ridicat. Datorită faptului că acelaşi eveniment
poate avea un impact diferit de la o persoană la alta, rezultatele acestui
tip de teste sunt prea puţin utile pentru a prognoza apariţia unor boli la un
anumit individ.
Alte teste de evaluare folosite în acest sens sunt: Inventarul experienţelor
recente (Schedule of Recent Experiences), Evaluarea generală a stresului
profes/ona/(NIOSH-Generic-Job-Stress-Questionaire), Scala mediului familial
(Family Environment Scale), Inventarul situaţiei maritale (Marital Situations
Inventory), Scala evenimentelor'vieţii PERI (PERI Life Events Scale).
Printre testele de evaluare a stresorilor minori repetitivi se numără: Scala
iritanţilor cotidieni (Hassies and Uplifts Scales), Inventarul evenimentelor
minore ale vieţii{ Inventory of Small Life Events), Lista experienţelor cotidiene
(Daily Life Experiences Checklist) şi multe altele. Din cauza spaţiului limitat
şi a restricţiilor în ce priveşte dreptul de publicare, nu putem reproduce
integral aceste teste, însă cei interesaţi le vor putea găsi pe Internet, folosind
denumirile în limba engleză indicate mai sus, în paranteze.
A doua categorie mare de teste încearcă să surprindă modul cum
percepe subiectul impactul stresorilor asupra sa şi cât de pregătit se simte
să facă faţă solicitărilor la care este expus. Cel mai folosit instrument de
acest fel este Scala StresuluiPercepuf(Perceived Stress Scale), concepută de
Sheldon Cohen. Acest test măsoară în general cât de stresantă este viaţa
cuiva în propria lui percepţie. Pentru evaluarea percepţiei individului
asupra unui anumit stresor este folosit Testul aprecierii stresului (The
Stress Appraisal Measure).
258 • Fată în fată cu stresul

Impactul stresorilor poate fi măsurat printr-o a treia categorie de teste,


care, de data aceasta, evaluează ecoul afectiv al evenimentelor stresoare.
Acest tip de teste inventariază stările emotive datorate stresului. între aceste
teste se numără: Profilul stărilor de dispoziţie (?mf\\e of Mood States), Lista
adjectivelor afective a lui Nowlis (Nowlis Mood Adjective Checklist), Scala
diferenţială a emoţiilor (Differential Emotions Scale), Inventarul afectelor
pozitive şi negative (Poslfw/e and Negative Affect Schedule) etc.

S cala evenim entelor stresoare (H olm es-R ahe)


Evenimentul Valoarea medie
Moartea soţului/soţiei 100
Divorţul 73
Separarea cuplului 65
Arestare/Închisoare 63
Moartea cuiva apropiat din familie 63
Accident sau îmbolnăvire gravă 53
Căsătoria 50
Concediere, pierderea serviciului 47
împăcarea soţilor 45
Pensionarea 45
îmbolnăvirea unui membru al familiei 44
Sarcină 40
Probleme sexuale 39
Apariţia unui nou membru în familie 39
Readaptarea profesională 39
Schimbarea situaţiei financiare 38
Probleme majore cu creditul ipotecar 32
Schimbarea responsabilităţilor de serviciu 29
Plecarea de acasă a unuia dintre copii 29
Probleme cu socrii 29
Realizare profesională importantă 28
Soţul/soţia începe sau încetează serviciul 26
începutul sau sfârşitul anului şcolar 26
Schimbarea condiţiilor de viaţă 25
Schimbarea unor obiceiuri de viaţă 24
Probleme cu şeful 23
Schimbarea programului de muncă 20
Schimbarea domiciliului 20
(continuare la pag. 259)
Capitolul 13 -Tehnici antistres • 259

Evenimentul Valoarea medie


Schimbarea şcolii 19
Schimbarea activităţii recreative 19
Schimbarea activităţii în biserică 19
Schimbarea activităţii sociale 18
Contractarea unui credit mic 17
Schimbarea orelor de somn 16
Schimbarea frecvenţei reuniunilor de familie 15
Schimbarea deprinderilor alimentare 15
Concedii 13
Crăciun 12
Contravenţii 11

Marcaţi evenimentele de viaţă prin care aţi trecutpe parcursul ultimului an


şi calculaţi punctajul total. Riscul de îmbolnăviredin cauza stresului este:
• redus: < 150 puncte
• mediu: 150-300 puncte
• ridicat: > 300 puncte
Rezultatele testului trebuie considerate orientative.

(Sursa: Holmes and Rahe stress scale, From Wikipedia, the free encyclopedia,
http://en.wikipedia.org)

S c a la e v e n im e n te lo r s tre s o a re p e n şi
trua dtin
uţile ri
Scala elaborată de Holmes şi Rahe are şi o variantă adaptată pentru tineri
şi adolescenţi cu evenimente tipice pentru această vârstă.

Eveniment Punctaj mediu


Căsătorie 101
Sarcină înainte de căsătorie 92
Decesul unuia dintre părinţi 87
Apariţia unei diformităţi vizibile 81
Divorţul părinţilor 77
Asumarea paternităţii pentru un copil (înainte de căsătorie) 77
Implicarea în consum de droguri sau alcool 76
Condamnarea unuia dintre părinţi (peste 1 an) 75
Separarea părinţilor 69
(continuare la pag. 260)
260 • Fată în fată cu stresul

Eveniment Punctaj mediu


Decesul unui frate sau al unei surori 68
Respingerea de către grupul de prieteni 67
Sarcină înainte de căsătorie a unei surori 64
Descoperirea faptului că sunteţi un copil adoptat 63
Recăsătorirea unuia dintre părinţi 63
Decesul unui prieten apropiat 63
O diformitate congenitală vizibilă 62
Boală gravă care necesită spitalizare 58
Nepromovarea unui examen la şcoală 56
Neterminarea unor proiecte extracuriculare 55
Internarea în spital a unuia dintre părinţi 55
Arestarea unuia dintre părinţi (peste 30 zile) 53
Ruperea unei relaţii cu prietenul/prietena 53
Implicarea într-o relaţie de prietenie-curtenie 51
Exmatricularea de la şcoală 50
Naşterea unui frate sau a unei surori 50
Certuri mai dese între părinţi 47
Pierderea serviciului de către unul dintre părinţi 46
Realizări personale majore 46
Schimbarea situaţiei financiare a părinţilor 45
Admiterea la colegiu 43
începerea ultimului an de liceu 42
Internarea în spital a unui frate sau a unei surori 41
Absenţa de acasă a unui părinte, pe termen lung 38
Plecarea de-acasă a unui frate, a unei surori 37
Aderarea oficială cu responsabilităţi depline la o biserică 31
Scăderea frecvenţei certurilor între părinţi 27
Scăderea frecvenţei certurilor cu părinţii 26
Angajarea unuia dintre părinţi în câmpul muncii 26

Marcaţi evenimentele de viaţă prin care aţi trecut pe parcursul ultimului an


şi calculaţi punctajul total. Riscul de îmbolnăvire datorită stresului este:
• redus: < 150 puncte
• mediu: 150-300 puncte
• ridicat: > 300 puncte
Rezultatele testului trebuie considerate orientative,

(Sursa: Holmes and Rahe, stress Scale, From Wikipedia, the free encyclopedia, http://en.wikipedia.
org)
Capitolul 13-Tehnici antistres • 261

Scala iritan
ţilor cotidieni
»
Pentru evaluarea stresorilor mărunţi care se repetă zi de zi au fost concepute
mai multe teste de evaluare. Cel mai cunoscut dintre acestea este Scala
iritanţilor cotidieni concepută de dr. Lazarus şi colaboratoarele lui, Anita
DeLongis şi Susan Folkman. Această scală încearcă să surprindă cu mai
mare acurateţe nivelul de stres, concentrându-se pe stresorii aparent minori,
dar care, prin efectul lor cumulat, pot pune la grea încercare resursele de
adaptare ale individului.
Spre exemplificare sunt redaţi mai jos o parte dintre cei mai obişnuiţi
iritanţi de zi cu zi:
• iritări datorate persoanelor apropiate (copiii, părinţii, socrii, alte rudenii,
soţul/soţia, colegii de muncă, vecinii, clienţii, şefii etc.)
• probleme de sănătate (personale sau ale unor membri ai familiei)
• programul zilnic de acasă şi de la serviciu, îndatoririle casnice şi cele
profesionale, termene de predare a lucrărilor
• aspecte legate de sexualitate şi relaţiile intime
• probleme financiare (lipsa banilor pentru necesităţi: mâncare, gaz,
curent electric, medicamenfe, taxe de şcolarizare, concediu, credite,
investiţii etc.)
• probleme cu băuturile alcoolice, fumatul, drogurile
• vremea, poluarea, traficul etc.

Anita DeLongis-scala iritanţilor cotidieni

Anita DeLongis este profesor asociat de psihologie la Univesitatea British Columbia din
Canada. Cercet ările sale au pusîn evidenţă impactul stresor al celor mai mărunţi iritanţi din
viaţa cotidiană. Un subiect asupraăruia
c dr. DeLongis s-a aplecat cu mult ă pasiune este efectul
relaţiilor interpersonale asupra capacit
ăţii individului de a face ţă fala stres. Anita DeLongis
I a efectuat mai multe studii riguroase cu privire la efectul peîl care are insatisfac ţia în cadrul
relaţiei maritale asupra ării
st generale de ănătate
s şi asupra sănătăţii mentale, precumşi
consecinţele divorţului ca factor stresor.în ultimii ani, dr. DeLongis început
a să studiezeîn
mod aprofundat mecanismele complexe ale contracar ării stresului la pacien
ţii care suferă de
| boli cronice invalidante, cum ar fi artrita reumatoidă, leziunile de coloan ă vertebrală, infecţia
HIV-SIDA precumşi impactul unor boli infec ţioase amenin ţătoare, cum ar fi gripa

J -. aviară.
«-—-A * i^hrinSSS^SgBfe»!*^.
262 • Fată în fată cu stresul

Cât de stresat sunte


ţi?
Chestionarul de mai jos vă oferă posibilitatea să vă daţi seama cât de stre-
sat sunteţi. Citiţi fiecare întrebare şi notaţi cifra corespunzătoare
răspunsului care se potriveşte cel mai bine în cazul dvs.
4 = întotdeauna
3 = Frecvent
2 = Uneori
1 = Niciodată
După ce aţi notat cifrele, adunaţi punctajul şi găsiţi categoria în care
vă încadraţi în funcţie de scor.
1. încercaţi să faceţi cât mai muit posibil în cel mai scurt timp?
2. Vă pierdeţi răbdarea când sunteţi întrerupt sau intervin întârzieri?
3. Când vă angajaţi într-un joc sau meci, trebuie să câştigaţi ca să fiţi mulţumit?
4. Apăsaţi pe acceleraţie automat, ca să treceţi înainte de culoarea roşie a semaforului?
5. Este puţin probabil să cereţi ajutor când trebuie să rezolvaţi o problemă?
6. Căutaţi mereu să câştigaţi respectul şi admiraţia celorlalţi?
7. Sunteţi excesiv de critic faţă de felul cum îşi fac alţii treaba?
8. Aveţi obiceiul de a vă uita la ceas?
9. Vă străduiţi permanent să aveţi o poziţie mai bună şi să vă depăşiţi realizările?
10. Vă programaţi multe sarcini de îndeplinit într-un timp scurt?
11. Aveţi obiceiul de a face mai multe lucruri deodată?
12. Se întâmplă să deveniţi iritat sau mânios?
13. Aveţi puţin timp pentru preocupările personale sau pentru relaxare?
14. Aveţi tendinţa de a vorbi repede sau de a vă grăbi discuţiile?
15. Vă consideraţi o persoană care munceşte din greu?
16. Prietenii şi rudele vă consideră o persoană care munceşte din greu?
17. Aveţi tendinţa de a vă implica în mai multe proiecte deodată?
18. Aveţi de-a face cu multe termene de predare în munca dvs.?
19. Vă simţiţi vinovat dacă vă relaxaţi sau nu faceţi nimic în timpul liber?
20. Vă luaţi prea multe responsabilităţi?

Scor:
< 30: viaţa dvs. duce lipsă de stimulente, nu aveţi ambiţii prea mari.
31 - 50: aveţi o capacitate bună de a menţine stresul sub control
51 - 60: nivelul dvs. de stres este la limita superioară.
> 61: riscul dvs. de a face o boală cardiacă este probabil crescut.

(Sursa: Stress quiz: How stressed are you? Academic Resource Center, http://www.arc.sbc.edu)
Capitolul 13 - Tehnici antistres • 263

E v a lu a re a m o d u lu i d eţierelaa cs tre s
Pentru contracararea eficientă a stresului nu este suficient să avem o
imagine, chiar exactă, asupra factorilor stresori la care suntem expuşi sau
a vulnerabilităţii noastre la stres. Este la fel de necesar să înţelegem cum
răspundem la solicitările stresante şi dacă aceste reacţii sunt adecvate sau
nu. Un instrument cu care puteţi evalua exact ce faceţi în diverse situaţii
stresante este jurnalul antistres (vezi mai jos). Un test util pentru evaluarea
modului de reacţie la stres este Inventarul COPE, elaborat de Charles Carver.
Cu ajutorul acestui test puteţi identifica principalele strategii - constructive
sau, dimpotrivă, distructive - de reacţie în situaţii de stres:
• Reinterpretare pozitivă şi dezvoltare
• Izolare mentală
• Renunţare la obiectivele urmărite
• Descărcarea emoţiilor
• Ajutor din partea altora
• Contracarare activă
• Negare
• Apelarea la resursele oferitele religie
• Contracarare prin umor
• Amânarea deciziilor sau acţiunilor
• Restrângerea activităţilor care concurează cu rezolvarea problemei
actuale
• Apel la sprijin afectiv-emoţional
• Acceptare
• Planificare
• Droguri

J u rn a lu l a n tis tre s
Jurnalul antistres este cel mai important instrument de analiză a stresului
din toate punctele de vedere. Pe lângă faptul că este simplu şi accesibil,
el ajută la găsirea soluţiilor la problemele întâmpinate. Merită remarcat în
mod special faptul că soluţiile care se conturează sunt specifice, adaptate
la situaţia concretă şi la personalitatea individului.
264 • Fată în fată cu stresul

Cu ajutorul jurnalului antistres puteţi identifica factorii stresori, puteţi


aprecia calitativ şi cantitativ impactul evenimentelor stresoare, puteţi observa
modul de reacţie la stresori şi, cel mai important, puteţi configura strategiile
cele mai potrivite pentru contracararea stresului de la caz la caz.
Realizarea lui necesită notarea sistematică, într-un caiet, a reacţiilor la
evenimentele stresante de pe parcursul zilei, cu menţionarea împrejurărilor,
a orei, a simţămintelor şi gândurilor care au însoţit reacţia respectivă. Cu
cât inventarul simţămintelor este mai sincer, cu cât notele sunt făcute mai
prompt şi mai amănunţit, cu atât utilitatea jurnalului este mai mare. După o
săptămână, se face analiza datelor notate în jurnal. De cele mai multe ori
pot fi descoperite situaţiile cele mai stresante, factorii externi sau interni cei
mai frecvenţi care au declanşat reacţiile de stres, în ce măsură persoana a
reuşit să se stăpânească etc. Obiectivul principal al jurnalului şi analizei lui
este identificarea celor mai adecvate soluţii pentru rezolvarea situaţiilor
critice.

M odel de jurnal
Ziua Ora Evenimentul Sentimentul Reacţia Rezolvarea
Luni 7,30 Trezire târzie Teama de şef Nervozitate Mă voi scula
mai devreme
8,00 Trafic intens îngrijorare Neatenţie în Alt traseu

conducere
10,00 întâlnire afaceri Nesiguranţă Irascibilitate Totul să fie aranjat
Acte nearanjate din timp
12,00 Calculator Frustrare Am dat vina Voi salva de acum totul

(pierdut pe alţii (backup zilnic al datelor)

fişiere)

Jurnalul lui R oninson


Ştim că Hobinson a fost foarte conştiincios în a ţine un jurnal, în ciuda
condiţiilor dificile în care se afla. A continuat să noteze cele mai de seamă
fapte până la ultima picătură de cerneală. De fapt, pentru a prelungi cât
mai
Capitolul 13-Tehnici antistres • 265

mult această îndeletnicire, a


diluat cerneala cu apă, până
ce lichidul a devenit aproape
invizibil. Desigur, scopul jur-
nalului lui Hobinson nu a fost
în mod expres acela de a
combate stresul, aşa cum îl
concepem noi astăzi. Totuşi
acesta l-a ajutat în mod cert
să administreze mai eficient
diversele provocări, să-şi va-
dă viaţa şi evenimentele prin
care a trecut dintr-o perspec-
tivă mai largă, să-şi
cunoască "^^t: mai bine stările de spirit, să-şi liniştească temerile şi ce-
lelalte emoţii care i-au tulburat echilibrul sufletesc. Este impresionant să
observăm luciditatea cu care înţelege efectul benefic al însemnările sale
zilnice. El notează: „ începeam să privesc mai de aproape situaţia de care
eram legat." Apoi continuă: „Am căutat să-mi limpezesc totul, scriind nu
pentru a lăsa nişte rânduri celor care ar fi venit în urma mea (nu aveam
moştenitori), ci pentru a mă elibera de povara gândurilor".
B ib lio g ra fie
Referinţe selective

1. Guidance on work-related stress, European Commission, Directorate-General for Employment


and Social Affairs, Luxembourg, 1999.
2. Mental Health: A Report of the Surgeon General, U.S. Department of Health and Human
Services, Rockville, MD: U.S., 1999.
3. Health & Emoţional Wellness, American Psychological Association,
http://apahelpcenter.org
4. W hat is posttraumatic stress disorder?, National Center for PTSD, U.S. Department of
Veterans Affairs,http://www.ncptsd.va.gov
5. Adler R.B., Towne N.,Looking Out, Looklng In, Interpersonal Communication, Sixth Edition,
Hoit, Rinehart and W inston Inc. The Dryden Press, Sounders College Publishing, Fort Worth,
1990.
6. Beaumont W.,Signs ofAnxiety, Rage, or Distress, The Physlologist, voi. 24, No. 5 1981.
7. Bell Meisenhelder J.,Terrorism, posttraumatic stress, and religious coping, Issues Ment.
Health Nurs., 2002 Dec; 23(8)771-82.
8. Berk L, Neuroendocrine and stress hormone changes during mirthful laughter, American
Journal of Medical Sciences. 1989; 298:390-396.
9. Berglund B., Lindvall Th „ Schwela D.H.,Guidelines for Community Noise, W orld Health
Organization, Geneva 1999.
10. Boudreaux E. et al.,The ways of religious coping scale: reliability, validity, and scale
development,Assessment, 1995, 2, 233-244.
11. Bryce, Cyralene P.,Insights into the Concept of Stress, Pan American Health Organization,
W ashington, D.C. 2001.
12. Christie W ., Moore C,The impact of humor on patients with cancer, Clin. J. Oncol. Nurs.,
2005 Apr;9(2):211-8.
13. DeLongis A., Folkman S., Lazarus The R., impact of daily stress on health and mood:- Psy
chological and social resources as mediators, Journal of Personality and Social Psychology,
1988 54,486-495
14. Harris J.l. et al.,Christian religious functioning and trauma outcomes,
J. Clin. Psychol., 2008
Jan;64(1):17-29.
15. Harrison W.,Stress and Disease: New Perspectives, W ord on Health, NIH October 2000,
http://www.nih.gov/news/WordonHealth/oct2000/story01.htm
16. Hassed C,How humor keeps you well, Aust. Fam. Physician, 2001 Jan; 30(1):25-8.
268 • Fată în fată cu stresul

17. Hiroyasu Iso, High mental stress linked with increased risk of cardiovascular death,
Circulation, 2002:106:1229.
18. Hobfoll S.E., Stress, Culture, and Community, The Psychology and Philosophy of
Stress, Springer, 1998.
19. Hodkin Georgia, Stress and Nutrition, Vibrant Life, Special Issue, Hagerstown,
Maryland, p. 30-31.
20. Jones M.P., The role of psychosocial factors in peptic ulcer disease: Beyond
Helicobacter pylori and NSAIDS. J Psychosom Res. 2006 Apr: 60(4):407-12.
21. Kanarek R., Psychological effects of snacks and altered meal frequency, Br. J. Nutr.,
1997 Apr.; 77 Suppl. 1:S105-18.
22. Kaprio J., Koskenvuo M„ Rita H., Mortalityafterbereavement: a prospective study of
95,647 widowedpersons, Am. J. Public Health, 1987 March: 77(3): 283-287.
23. Kuper H„ Marmot M., Hemingway H„ Systematic review of prospective cohort studies of
psychosocial factors in the etiology andprognosis ofcoronary heart disease. Semin. Vase.
Med.2002Aug.:2(3):267-314.
24. Lerner B.H., Can stress cause disease? Revisiting the tuberculosis research of Thomas
Holmes, 1949-1961. Ann. Intern. Med. 1996 Apr 1:124(7):673-80.
25. Martikainen P., Valkonen T., Mortal ity after the death of a spouse: rates and causes of
death in a large Finnish cohort, Am. J. Public. Health., 1996 Aug:86(8):1087-93.
26. Mucchielli A., Arta de a comunica, Polirom, 2005, p. 105-108.
27. Pal G.K., Velkumary S, Effect of short-term practice of breathing exercises on autonomie
functions in normal human volunteers, Indian J. Med. Res., 120, August 2004, pp 115-121.
28. Pargament K.l. et al., Patterns of positive and negative religious coping with major life
stressors, Journal for the Scientific Study of Religion, 1998 37(4), 710-724.
29. Perez-De-Albeniz A., Holmes J., Meditation: concepts, effects and uses in therapy,
International Journal of Psychotherapy, Mar. 2000, voi. 5, Issue 1, p. 49,10 p.
30. Rozanski A, Blumenthal JA, Davidson KW, Saab PG, Kubzansky L, The epidemiology,
pathophysiology, and management of psychosocial risk factors in cardiac practice: the
emerging field ofbehavioral cardiology, J. Am. Coli. Cardiol. 2005 Mar 1 ;45(5):637-51.
31. Săndulache S., Szentagotai L, Stresul - ce este şi cum îl recunoaştem, Viaţă+Sănătate,
8/2002.
32. Scheier M.F., Carver C.S., Dispositional optimism and physical well-being: the influence
of generalizedoutcome expectancies on health, J. Pers., 1987 Jun;55(2):169-210.
33. Sime W.E., Stress Management: A Review of Principles, http://www.unl.edu/stress/mgmt
34. Smyth J.M. et al., Structured writing about a natural disaster, The Australasian Journal
of Disaster and Trauma Studies Voi.: 2002-1, www.massey.ac.nz
35. VogtDawne, Women, Trauma and PTSD, National CenterforPTSD.www.ncptsd.va.gov
Masajul de relaxare
Curs practic de învăţare rapidă
Cursul explică regulile esenţiale şi demonstrează
procedurile de bază şi modul de aplicare al masajului
de relaxare ca metodă simplă, eficientă şi naturală
de combatere a stresului.
Cursul este disponibil pe DVD şi CD.

>- I&ssS^ Conţinutul este structurat în următoarele secţiuni:

1 Introducere
2. Istoric
3. Ce este masajul?- Definiţia noţiunilor de bază
4. Regulile de bază ale masajului
5. Efectele masajului
6. Procedurile principale ale masajtilui: netezirea
(efleurajul), fricţiunea, frământarea (petrisajul), baterile
(mai multe tipuri de batere: tapotamentul, tocatul,
percutarea, bătătoritul, plescăitul etc.) Demonstraţiile
sunt prezentate în secvenţe filmate, însoţite de
explicaţii.
7. Tehnica masajului de relaxare. Această secţiune
prezintă, în imagini şi secvenţe video, desfăşurarea pas
cu pas
a masajului de relaxare, demonstrându-se succesiunea si
legătura dintre procedurile demonstrate la capitolul anterior,
aşa cum are loc în cadrul unei şedinţe de masaj de
relaxare. De asemenea, sunt prezentate câteva variante
suplimentare ale unor proceduri de bază, care sunt utile
pentru prelucrarea regiunilor gâtului şi capului. 8 Indicaţii
şi contraindicaţii.

.: , ■-..£» Preţuri şi comenzi la:


> www.sanatateplus.net
Prin e-mail la adresa:
clienti@sanatateplus.net
Jfc
www.sanatateplus.net î
sănătate
/l/£&^/zzz JY<H&**^