P. 1
Introd st europ 2010

Introd st europ 2010

|Views: 77|Likes:
Published by Farcas Valentin

More info:

Published by: Farcas Valentin on Feb 20, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/15/2011

pdf

text

original

Sections

  • ABREVIERI
  • PREFAŢĂ
  • CAPITOLUL 2 CONSILIUL EUROPEI
  • 2.1. Secretariatul Consiliului Europei
  • 2.2. Organismele statutare ale Consiliului Europei
  • 2.7. Acţiunile Consiliului Europei în domeniul cultural
  • COOPERARE ÎN EUROPA (OSCE)1
  • 3.1. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO)
  • 3.2. Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi EURATOM
  • 6.1. Edificarea Europei comunitare
  • 6.2. Construcţia extracomunitară
  • 8.1. Tratatul de la Amsterdam
  • CONSTITUŢII PENTRU EUROPA
  • CAPITOLUL 12 TRATATUL DE LA LISABONA
  • CAPITOLUL 1 SISTEMUL EXECUTIV
  • 1.1.CONSILIUL EUROPEAN
  • 1.2. CONSILIUL UNIUNII EUROPENE
  • 1.3. COMISIA
  • CAPITOLUL 2 SISTEMUL LEGISLATIV
  • 2.1. PARLAMENTUL EUROPEAN
  • 2.2. MEDIATORUL EUROPEAN
  • CAPITOLUL 3 SISTEMUL JURIDIC
  • 3.1.2. TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANŢĂ
  • 3.2. CURTEA DE CONTURI
  • CAPITOLUL 4 SISTEMUL BANCAR
  • 4.1. BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ (BCE)
  • 4.2. BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIŢII (BEI)
  • CAPITOLUL 5 SISTEMUL CONSULTATIV
  • 5.1. COMITETUL REGIUNILOR (CR)
  • 5.2. COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL EUROPEAN

BENŢE CRISTIAN

INTRODUCERE ÎN STUDII EUROPENE -ediţia a II-a revizuită şi adăugită-

„Vasile Goldiş” University Press ARAD – 2010

Referenţi ştiinţifici: Prof.univ.dr. VESE VASILE Conf.univ.dr. STIGER SIMONA

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BENŢE, CRISTIAN Introducere în studii europene / Benţe Cristian. – Ed. a 2-a, rev. şi adăug. - Arad: „Vasile Goldiş” University Press, 2010 Bibliogr. ISBN 978-973-664-383-5 341.217(4) UE

2

CUPRINS
ABREVIERI..............................................................................……. PREFAŢĂ..................................................................................…… PARTEA I. CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ…………………… CAPITOLUL 1. NAŞTEREA UNITĂŢII EUROPENE..........….. CAPITOLUL 2. CONSILIUL EUROPEI.....................………….. 2.1. Secretariatul Consiliului Europei..........................................…. 2.2. Organismele statutare ale Consiliului Europei......................… 2.3. Convenţia privitoare la apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale din 1950 (Convenţia europeană a Drepturilor Omului) şi Curtea europeană a Drepturilor Omului (CEDO)........................................................................................….. 2.4. Congresul Puterilor Locale şi Regionale ale Europei (CPLRE)......................................................................................….. 2.5. Aspecte ale activităţii Consiliului Europei în materie socială: Carta socială europeană...............................................................….. 2.6. Aspecte ale activităţii Consiliului Europei în materie de prevenire a torturii........................................................................….. 2.7. Acţiunile Consiliului Europei în domeniul cultural..............… CAPITOLUL 3. ORGANIZAŢIA PENTRU SECURITATE ŞI COOPERARE ÎN EUROPA (OSCE)............................................... CAPITOLUL 4. NAŞTEREA CELOR TREI COMUNITĂŢI EUROPENE………………………………………………………... 3.1. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO)...… 3.2. Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi EURATOM..… CAPITOLUL 5. COOPERAREA MILITARĂ............................... CAPITOLUL 6. CONSTRUCŢIA PE ORIZONTALĂ A EUROPEI………………………………………………………….. 6.1. Edificarea Europei comunitare................................................ 6.2. Construcţia extracomunitară.................................................… CAPITOLUL 7. TRATATUL DE LA ROMA: CONSTITUIREA PIEŢEI COMUNE.....................................…… 3 26 28 28 30 33 6 8 10 12 19 20 20

21 23 24 24 25

35 35 40 43

.... CAPITOLUL 2. CAPITOLUL 12...............…................. PARLAMENTUL EUROPEAN........... 10.........................1..1... CAPITOLUL 5....1..... 2.......... COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL EUROPEAN …….2..………............... CAPITOLUL 4........................ BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIŢII (BEI)........ 10...................................................... SISTEMUL LEGISLATIV............... 3............... TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANŢĂ...... CURTEA DE CONTURI..........….... CURTEA DE JUSTIŢIE...................... 4 49 54 65 65 71 78 82 91 92 92 94 99 104 104 111 112 112 112 114 115 117 117 118 120 120 121 ..................1........... 5...... 4............... Tratatul de la Nisa...... COMISIA................. CAPITOLUL 10....1..... SISTEMUL BANCAR................... CAPITOLUL 3.................. PROIECTUL PRIVIND STABILIREA UNEI CONSTITUŢII PENTRU EUROPA.…................................... TRATATUL DE LA LISABONA.… CAPITOLUL 11..............2..........3.... CONSILIUL UNIUNII EUROPENE.... SISTEMUL EXECUTIV.......................... 2.....………. TRATATUL DE LA MAASTRICHT SAU TRATATUL UNIUNII EUROPENE.......... COMITETUL REGIUNILOR (CR).................. SISTEMUL CONSULTATIV........ ACTUL UNIC: ÎNFIINŢAREA PIEŢEI UNICE……………………………………………………………… CAPITOLUL 9....…..........….....1................….... SISTEMUL JURIDIC.....2............... CURTEA DE JUSTIŢIE A COMUNITĂŢILOR EUROPENE………………………………………………………… 3...… 1............2....... PARTEA II.. TRATATUL DE LA AMSTERDAM ŞI TRATATUL DE LA NISA..............…............ 3.........................................................................1................ MEDIATORUL EUROPEAN....2.… 1........... BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ (BCE)..... 4.........CAPITOLUL 8...................... Tratatul de la Amsterdam...................... INSTITUŢIILE UNIUNII EUROPENE…………....1.... CAPITOLUL 1.............................. 5..... 3......................2.....1............… 1...................2.............CONSILIUL EUROPEAN...............…................................

....CAPITOLUL 6............. TEST..................... VIITORUL INSTITUŢIILOR EUROPENE.......................................................................................................................... BIBLIOGRAFIE............... 123 128 134 5 ..............

TJCE: Curtea Europeană de Justiţie ECU: European Currency Unit FECOM: Fondurile Europene de Cooperare Monetară FMI: Fondul Monetar Internaţional GATT: Acordul General pentru Tarife şi Comerţ JAI: Justiţie şi Afaceri Interne OCDE: Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică OECE: Organizaţia Europeană de Cooperare Economică OSCE: Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa PAC: Politica Agricolă Comună PE: Parlamentul European PESC: Politica Externă şi de Securitate Comună SEBEC: Sistemul European al Băncilor Centrale SME: Sistemul Monetar European SMI: Sistemul Monetar Internaţional TA: Tratatul de la Amsterdam TCE: Tratatul Comunităţii Europene TEC: Tariful Exterior Comun TPI: Tribunalul de Primă Instanţă 6 .ABREVIERI AELE: Asociaţia Europeană a Liberului Schimb AUE: Actul Unic European BCE: Banca Central Europeană BEI: Banca Europeană de Investiţii BERD: Banca Europeană de Investiţii CE: Comunitatea Europeană CECO: Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului CEDO: Curtea Europeană a Drepturilor Omului CEE: Comunitatea Economică Europeană CEEA: Comunitatea Europeană a Energiei Atomice CES: Comitetul Economic şi Social CIG: Conferinţă Interguvernamentală COREPER: Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi ai Guvernelor Statelor Membre CPT: Comitetul European pentru Prevenirea Torturii CPLRE: Congresul Puterilor Locale şi Regionale ale Europei CR: Comitetul Regiunilor CJE.

TR: Tratatul de la Roma TCECO: Tratatul Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului TCEE: Tratatul Comunităţii Economice Europene TCEEA: Tratatul Comunităţii Europene a Energiei Atomice TUE: Tratatul Uniunii Europene. Tratatul de la Maastricht UE: Uniunea Europeană UEO: Uniunea Europei Occidentale 7 .

adresându-se în principal acelor studenţi care doresc să se specializeze în problemele legate de Uniunea Europeană. care să reprezinte o bază solidă de informare şi studiu. De asemenea. atât în ţară cât şi în străinătate. pornind de la aspectele legate de naşterea ideii europene şi de procesul de construcţie europeană. Sper ca acest curs să se constituie într-un instrument care să faciliteze efortul de informare permanentă a celor interesaţi de studiile europene. aflându-se înr-o continuă desfăşurare. Rezultatul acestui proces laborios de informare sper să se reflecte în mod pozitiv în calitatea prezentului curs. chiar supreficială. până la aspecte mult mai specializate referitoare la instituţiile şi politicile Uniunii Europene. să atrag atenţia asupra faptului că procesul de construcţie europeană nu este încheiat. Autorul 8 . ceea ce impune atât specialistului cât şi studentului care doreşte să devină un cunoscător al realităţilor Uniunii Europene. Încercând să respect imperativele acribiei ştiinţifice. am făcut apel la bogata bibliografie existentă în domeniul studiilor europene. Intenţia mea este de a oferi studenţilor specializaţi în problema studiilor europene un curs sintetic. Abordarea. Aria de acoperire a studiilor europene este una extrem de largă. însă. Aceste date pot constitui un fundament informaţional absolut necesar pentru cel care doreşte să devină un cunoscător al problemelor europene. Doresc. accesând mai ales site-ul oficial al Uniunii Europene. Această disciplină de studiu a apărut relativ recent în peisajul universitar românesc. am întrebuinţat şi o serie de surse electronice de informare. am considerat necesar să insist în principal asupra problemelor legate de procesul de construcţie europeană şi asupra celor referitoare la sistemul instituţional comunitar. a fiecărui aspect mai sus menţionat necesită elaborarea unor compendii voluminoase. un efort de informare continuă. În acest sens.PREFAŢĂ Cursul de faţă a fost realizat cu intenţia de a răspunde necesităţii tot mai mari de informare în domeniul pe care îl denumim generic studii europene.

9 .

PARTEA I CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ 10 .

11 .

britanici. Nu putem înţelege evoluţia procesului de construcţie şi integrare europeană dacă nu acceptăm faptul că în spatele condiţiilor concrete care au determinat după cel de-al doilea război mondial reunirea mai multor state europene într-o largă federaţie se află o lungă istorie europeană. Cu alte cuvinte. şi identitatea europeană reprezintă o construcţie. spun ei. Prin adoptarea creştinismului. În Antichitate nu se poate vorbi existenţa unei idei europene: Grecia reprezenta Europa însăşi. ca fiind nu doar germani. imagini. continentele. mai ales atunci când au intrat în contact cu alte culturi străine. că. dar acest lucru nu are o implicaţie culturală sau afectivă mai profundă. dacă Europa nu a reprezentat şi nu reprezintă încă decât o realitate economică şi politică. însă. preluând cultura greacă şi valorile postulate de elenism. Doar europenii au fost cei care s-au descris în mod constant. Sunt însă destui sceptici care afirmă că. Definirea identităţii „Europei” reprezintă o sarcină dificilă şi datorită faptului că. Tratatul de la Maastricht nu ar fi fost semnat vreodată. Trebuie să precizăm. filosoful englez Francis Bacon. Asemenea tuturor identităţilor. mai ales atunci când au intrat în confruntare unele cu altele.CAPITOLUL 1 NAŞTEREA UNITĂŢII EUROPENE Identitatea „Europei” a fost dintotdeauna nesigură şi imprecisă. istoria Greciei şi a Romei se identifică cu istoria Europei. care este alcătuită dintr-un ansamblu complicat de povestiri. Cetatea eternă a consfinţit. Cetatea eternă a consfinţit o nouă entitate: Christianitas (Creştinătatea). puţini locuitori ai Asiei sau Africii s-ar fi prezentat ca fiind „asiatici” sau „africani”. iar Imperiul Roman. În epoca contemporană. Cu toate acestea. dar şi de ură şi dispreţ pentru alţii. identităţile colective au început să se definească din ce în ce mai precis. identitatea „europeană” nu reprezintă decât o iluzie. La ora actuală „Europa” există ca şi o entitate economică şi din ce în ce mai mult ca o entitate politică. reprezentând o sursă de mândrie pentru unii. Starea prezentă a lucrurilor nu face decât să reflecte prevederile Tratatului de la Maastricht. s-a identificat cu aceeaşi realitate. francezi sau spanioli ci şi europeni: „noi europenii” (nos Europai) după cum se exprima în mod fericit. înainte de secolul al XIX-lea. amintiri colective şi tradiţii. tind să descrie simple realităţi geografice. în anul 1623. tocmai datorită caracterului său colectiv. 12 . în mai mare măsură decât naţiunile.

unitatea europeană se destramă şi pe ruinele ei apar regate pe care le uneşte doar credinţa creştină şi o vagă amintire a ceea ce a fost măreţia romană de altădată. în mod constant. care aveau drept scop pacificarea continentului european. au apărut o serie de proiecte de organizare a statelor europene. În asemenea condiţii.După prăbuşirea Imperiului Roman de Apus (476 d. prin încercări de realizare a unei solidarităţi care se consfinţească din nou Pax Romana (Pacea Romană): renovatio imperii Romanorum (refacerea Imperiului Roman) devine idealul politic la ordinea zilei.). Încă de la sfârşitul Evului Mediu. Din secolul al XVI-lea până în secolul al XVIII-lea. Obiectivul unei asemenea propuneri era de a-i apăra pe suverani de pretenţiile imperiale. având în vedere că suveranii nu îşi mai doreau nici arbitrajul papei. Toţi prinţii ar fi fost reprezentaţi în această adunare. Hr. Dar această concepţie era deja depăşită. care ar fi vegheat atât la menţinerea păcii. La rîndul său. numit Rex. la începutul secolului al XIV-lea. pentru a fi asigurată astfel pacea universală. Funcţia de arbitru trebuia îndeplinită de către o adunare permanentă. pater Europae (Rege. nici cel al împăratului. propunerile privind unificarea europeană au vizat. Emeric Crucé. iar Analele de la Fulda vorbesc despre Europa vel regnum Caroli („Europa sau regatul lui Carol”). problema reglementării conflictelor şi cea a asigurării păcii pe continent. În 1623. Prima reuşită de reintegrare a popoarelor de pe continentul european sub un singur sceptru a fost opera lui Carol cel Mare. Aceasta era concepţia exprimată de către avocatul francez Pierre Dubois la începutul secolului al XIV-lea şi de către regele Boemiei Georges de Podebrady în 1464. cu sediul la Veneţia. marele poet Dante. Acum începe istoria ideii europene prin planuri şi tentative de refacere a Imperiului Roman. Preotul irlandez Columbanus îl numeşte în anul 615 pe papa Bonifacius al IV-lea omnium totius Europae ecclesiarum caput („căpetenia tuturor bisericilor întregii Europe”). ea ar fi trebuit excercitată de către un ansamblu de delagaţi ai prinţului. îşi dorea ca monarhii să se supună împăratului. Europa este termenul generalizator prin care se exprimă o unitate originară pierdută. a publicat lucrarea Noua Cynee. Mai mult 13 . Astfel. contemporanul lui Ludovic al XIII-lea. Funcţia de arbitru era concepută deja într-o cu totul altă manieră: astfel. în cadrul căreia preconiza organizarea păcii universale prin arbitraj. părinte al Europei). Isidor cel Tânăr i-a denumit pe adversarii arabilor de la bătălia de la Poitiers din 732 cu termenul generic de Europenses. preot şi profesor de matematici. cât şi la dezvoltarea schimburilor economice.

Meritul Abatelui de Saint-Pierre a fost acela de a fi proiectat un sistem de securitate colectivă care să garanteze existenţa şi integritatea statelor participante. sugera crearea unei Republici prea creştine condusă de către un „Mare Consiliu al Europei”. care garanta respectarea deciziilor luate în cadrul acesteia. care ar fi trebuit să se mărginească la a da sfaturi şi a emite opinii despre problemele de interes comun. Abatele de Saint-Pierre a urmat aceeaşi linie. În cadrul proiectului se propunea crearea unei “uniuni pemanente şi perpetue între suveranii semnatari. care se va materializa doar în secolul al XX-lea. în lucrarea sa Grand Dessein (Marele proiect). Autorul sublinia în cadrul acestei lucrări importanţa presiunii exercitate de către opinia publică internaţională. În 1625. atunci când a prezentat. faptul că ideea arbitrajului a apărut pentru a evita apelul la forţa armată în cazul unor conflicte. William Penn. care trebuia să asigure respectarea deciziilor acesteia. cu scopul de a găsi mijloacele prin care părţile aflate în litigiu să fie obligate să încheie pace în condiţii rezonabile”. cu forţe egale. trebuie reţinută promovarea noţiunii novatoare de societate a naţiunilor. în timp ce comerţul trebuia încurajat. cu scopul de a asigura o pace neschimbată în Europa”. Potrivit acestui proiect. Tot lui îi aparţine şi ideea înfiinţării unor „adunări în cadrul cărora litigiile dintre puterile creştine să fie judecate de către acelea dintre ele care nu sunt implicate în conflict. ideea unui Senat european cu competenţe legislative şi judiciare. propunea în al său Eseu pentru pacea prezentă şi viitoare a Europei (1693). Jeremy Bentham a redactat în anul 1789 (şi publicat în 1839) Planul unei păci universale şi perpetue. Cheltuielile cu înarmarea trebuiau reduse. Delegaţii acestor state urmau să formeze un consiliu general. În primul rând. cel care va fi legislatorul viitorului stat american Pennsylvania. De asemenea. un proiect extrem de modern. astfel. el preconiza existenţa unei Diete europene compusă din reprezentanţii statelor de pe continent. ceea ce dădea o lovitură ideii de suveranitate naţională. Deciziile trebuiau luate cu o majoritate de trei sferturi. Putem constata. juristul olandez Hugo Grotius propunea crearea unei Societăţi a Naţiunilor. Proiectul pentru instaurarea păcii perpetue în Europa. presiunea 14 . De aceea el sugera crearea unei Diete. Europa ar fi trebuit reorganizată în 15 state. de asemenea. La rândul său.decât atât. în 1713. însărcinat cu arbitrajul şi care dispunea de forţe armate. fostul ministru al lui Henric al IV-lea. adunarea ar fi trebuit să dispună şi de o armată proprie. care dispunea de o armată comună. Dieta dispunea de o forţă armată. Acesta promova. Sully.

un Proiect de pace perpetuă. la Viena. prin faptul că “impune exigenţa conformităţii constituţionale statelor membre a Societăţii Naţiunilor. Aceasta era văzută ca şi calea necesară de salvare a Europei Occidentale. de „integrare” la nivel supranaţional. singura concepţie exprimată în sânul comunităţii politice europene interbelice. El întrevedea. ca un prim pas pentru realizarea proiectului său. autorul se afirmă ca un precursor al federalismului european. se propunea depăşirea suveranităţilor naţionale printr-un proces de unificare. el leagă pentru prima dată democraţia şi internaţionalismul”. El preconiza înfiinţarea unei Societăţi a Naţiunilor bazată pe un „Stat de drept” internaţional. de asemenea. a fost cea a unei prudente 15 .opiniei publice fiind considerată suficient de puternică pentru a transpune aceste sfaturi în realitate. De asemenea. astfel ca membrii alianţei să nu se disperseze. însă. el anticipând înfiinţarea de „instituţii comune” la nivel european. contele de Saint-Simon îşi publica celebra operă Despre reorganizarea Societăţii europene sau despre necesitatea şi mijloacele necesare grupării popoarelor Europei într-un singur corp politic. ceea ce reprezintă Adunarea legislativă pentru Franţa”. care să nu aducă atingere suvernităţilor statale deja existente. în cadrul căruia a lansat un apel pentru constituirea Statelor Unite ale Europei. În anul 1923 a luat fiinţă. care va reprezenta pentru Europa. După cum îi scria Saint-Simon acestuia: „va veni o zi când bombele vor fi înlocuite […] cu venerabilul arbitraj al unui Mare Senat suveran. la iniţiativa contelui austro-ungar Richard Coudenhove-Kalergi. La rândul său. Această alianţă trebuia să se bazeze pe o constituţie indisolubilă. se propunea soluţia unei simple colaborări. Pe de o parte. filozoful german Immanuel Kant propunea. în anul 1795. Manifestul paneuropean adoptat la Viena preconiza “gruparea tuturor statelor democratice de pe continent într-o uniune politică şi economică internaţională”. La nivel interguvernamental. Kant este primul care întreprinde un studiu ştiinţific asupra cauzelor războiului. Conceptul de Statele Unite ale Europei a fost formulat în anul 1847 pentru a fi reluat mai apoi Victor Hugo. în anul 1849. constituirea unei alianţe confederative între statele suverane. care şi-a ţinut primul congres în anul următor. Pe de altă parte. În momentul prăbuşirii Imperiului napoleonian (1814). Victor Hugo a fost cel care a prezidat Congresul Prietenilor Păcii. Uniunea paneuropeană. Cele două concepţii privitoare la construcţia Europei sunt extrem de bine prezentate de către Charles Zorgbibe în lucrarea sa dedicată istoriei construcţiei europene. Prin această operă. păstrând independenţa naţională a fiecăruia.

Alexis Léger. în timp ce planul Briand se baza tocmai pe aspectul economic. act care dădea întâietate acţiunii politice. După cum afirmă mai mulţi istorici “o uniune 16 . o contradicţie evidentă între legătura federală şi suveranitatea naţională. pentru a adăuga mai apoi: “Cred că între popoarele care sunt grupate geografic. Edouard Herriot. astfel. un memorandum privitor la „Uniunea federală europeană”. Memorandumul asupra organizării unui regim al Uniunii federale europene. La 5 septembrie 1929. trebuie să existe un fel de legătură federală”. o organizaţie regională europeană creată după modelul Uniunii panamericane. reconcilierii franco-germane şi ministrul francez al Afacerilor Externe din anul 1925. propunea realizarea unei înţelegeri europene în cadrul Societăţii Naţiunilor. Cu toate acestea. Ideea unei federaţii europene a ridicat numeroase obiecţii în mediile guvernamentale. doar Iugoslavia şi-a exprimat adeziunea la acest proiect. cu conferinţe periodice şi cu un secretariat permanent.cooperări între state. În plus. a redactat şi a prezentat în cadrul Adunării Societăţii Naţiunilor. Aristide Briand. împreună cu Gustav Stresemann. De exemplu. Alegerile din 14 septembrie 1930 din Germania sunt cele care marchează primele succese ale lui Hitler. Astfel. Anglia s-a mărginit la a invoca legăturile sale speciale cu Commonwealth-ul. deoarece silea ţările de pe continent să-şi închidă frontierele. “care a bântuit imaginaţia filosofilor şi poeţilor […]. textul nu lasă loc nici unei posibilităţi de realizare concretă. Din păcate. Totuşi. în mare măsură datorită ambiguităţii propunerilor franceze. dintre membrii Societăţii Naţiunilor. propunea de la tribuna Societăţii Naţiunilor. la 1 mai 1930. secretarul general de la Quai d’Orsay. Astfel. Toţi aceşti intelectuali contestau „Statul-Naţiune” şi preconizau realizarea unei federaţii supranaţionale. această idee a progresat în spirite”. Exista. care avea drept scop pe termen lung “ stabilirea unei pieţe comune pentru creşterea la maxim a bunăstării umane pe ansamblul teritoriilor comunităţii europene”. criza economică din Europa făcea iluzorie orice iniţiativă de unificare. Briand declara că ideea europeană. Briand însuşi afirma faptul că “înţelegerea dintre naţiuni trebuie realizată pe planul suveranităţii absolute şi a independenţei politice neştirbite”. cel care a fost artizanul. această “legătură federală” nu trebuie “să aducă atingere suvernităţii vreunei naţiuni care ar putea să facă parte dintr-o astfel de asociaţie”. înaintea oricărei tentative de apropiere a economiilor europene. anii ’30 au fost marcaţi de efortul de reflecţie al intelectualilor din cadrul “noii Ordini” şi din grupul personalist animat de către Emmanuel Mounier şi revista Esprit. aşa cum sunt popoarele Europei.

economice şi politice erau cele mai sensibile la ideea europeană. Omul de stat britanic va reveni asupra acestei teme în cadrul unei conferinţe ţinute la Universitatea din Zurich. Astfel. La congresul de constitutire a Uniunii paneuropene. În manifestul său intitulat Paneuropa. o Adunare a delegaţilor Parlamentelor naţionale şi o Curte de justiţie. din momentul în care Germania nu mai era cooperantă”. era convingerea clasei conducătoare. el critică Societatea Naţiunilor. 17 . am menţionat deja iniţiativa contelui Coudenhove-Kalergi. au fost prezente 2000 de persoane. Aceasta datorită faptului că mediile intelectuale. Societatea Naţiunilor “nu are valoare reală ca şi instrument de menţinere a păcii”. respectiv pe danezul Heerford. Heerford descria instituţiile “Europei Communis”. un directorat compus din şefii de stat şi care dispunea de drept de veto. Acest proiect punea accent pe următoarea constatare: “Pe durata unei singure generaţii.europeană nu mai era de conceput. datorită incapacităţii sale de a interzice cu adevărat recursul la război. el scria că: “problema Europei se poate rezuma în două cuvinte: unificare sau prăbuşire”. acest stat ar fi dispus de o adunare interparlamentară. La sfârşitul celui de-al doilea război mondial apare şi Proiectul de declaraţie al rezistenţelor europene. în anul 1944. Charles Zorgbibe ne prezintă un actor mai puţin cunoscut pe scena ideilor privitoare la unificarea continentului european. Este important ca această situaţie anarhică să fie remediată prin crearea unei Uniuni federale între popoarele europene”. pe 19 septembrie 1946. În acelaşi timp. Autorul va merge chiar şi mai departe. cel care a publicat în anul 1924 un eseu intitulat Europa Communis. viitorul stat federal european. în anul 1926. care au avut înainte de toate drept cauză existenţa pe acest continent a treizeci de state suverane. securitate şi libertate”. reflectând asupra posibilităţii unui regim special pentru agricultură şi a unei perioade de tranziţie înaintea realizării unei uniuni vamale. precum şi un minister federal responsabil în faţa Adunării. elaborat la Geneva. care a avut loc la Viena. Europa a fost epicentrul a două conflicte mondiale. În cadrul acestui eseu. În opinia sa. În ceea ce priveşte concepţia federalistă. Ceea ce era necesar pentru ca acest proiect să reuşească. Winston Churchill i-a adresat lui Anthony Eden un memorandum privind “Statele Unite ale Europei”. În octombrie 1942. El propunea crearea Statelor Unite ale Europei cu scopul precis de a “reconstitui familia europeană şi de a-i furniza structura care să-i permită să trăiască şi să se dezvolte în pace. El şi-ar fi dorit o “Paneuropă”. care să dispună de un Consiliu compus din delegaţii statelor membre.

din mediul economic. în perioada 7-11 mai 1948. 18 . va propune statelor europene crearea unei organizaţii care avea drept obiectiv punerea în aplicare a obiectivelor de la La Haye. cu transferul competenţelor statelor naţionale către puterea federală. părerile participanţilor au fost împărţite. naţionale şi internaţionale. exista posibilitatea unei cooperări interstatale. Era vorba de iniţiativa mai multor mişcări. Pe de altă parte. Guvernul francez. În ceea ce priveşte forma pe care trebuia să o ia viitoarea Europă. convocat la La Haye de către “Comitetul Internaţional de Coordonare pentru Europa unită”.Opoziţia dintre cele două concepţii de realizare a Europei unite au devenit evidente în cadrul Congresului Europei. la 5 mai 1949. cu scopul de a exercita o presiune asupra guvernelor europene pentru a le determina să se angajeze în proiectul unificării europene. clasice (concepţie susţinută de către britanici). Acest Congres a reunit un mare număr de personalităţi politice. Congresul Europei va reuşi să concilieze cele două teze şi nu va rămâne fără urmări. care militau pentru ideea europeană. Pe de o parte. precum şi din societatea civilă. precum şi cu o adunare aleasă prin sufragiu universal direct (concepţie susţinută de către francezi). sprijinit de către cel belgian. Negocierile se vor finaliza prin semnarea la Londra a tratatului care instituia Consiliul Europei. se aflau adepţii unei “federaţii europene”. cu o constituţie.

încheierea de acorduri şi organizarea de acţiuni comune. care. juridic şi administrativ precum şi apărarea şi promovarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”. În funţie de rezultatele anchetei întreprinse de Adunare. printr-o cerere adresată Secretariatului general al Consiliului Europei. ştiinţific. atât în cadrul Adunării cât şi a comisiilor (excepţie 19 . O altă regulă care se va impune este aceea de a cere tuturor noilor candidaţi să adere la principiile Convenţiei europene a Drepturilor Omului. Aria de competenţă a acestei instituţii se extinde asupra “domeniilor economic.CAPITOLUL 2 CONSILIUL EUROPEI Scopul statutar al Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi “cu scopul de a apăra şi promova ideile şi principiile care reprezintă patrimoniul lor comun şi de a favoriza progresul lor economic şi social” prin organizarea de dezbateri. în general. Consiliul Europei. de libertate politică şi de întâietate a dreptului pe care se fundamentează orice democraţie veritabilă” (din statut). ● să asigure întâietatea dreptului. Invitaţii speciali au numeroase drepturi. Pentru a facilita procesul de aderare al ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Comitetul de miniştri va decide dacă va invita sau nu statul respectiv să devină membru cu drepturi depline. la rândul său. care o transmite Comitetului de miniştri pentru examinare. ● să respecte drepturile omului. Condiţiile de aderare pe care o ţară trebuie să le îndeplinească pentru a deveni membru al Consiliului Europei sunt: ● să fie o democraţie pluralistă. care grupa la început doar zece state membre. social. Adunarea a instituit în anul 1989 statutul de invitat special aplicabil tuturor adunărilor legislative naţionale ale statelor europene nemembre care au ratificat sau a au aderat la Actul final de la Helsinki. Statele membre ale Consiliului Europei sunt ataşate “valorilor spirituale şi morale care constituie patrimoniul comun al popoarelor lor şi care stau la baza principiilor de libertate individuală. Acesta se consultă cu Adunarea parlamentară. lansează o anchetă pentru a afla dacă ţara candidată îndeplineşte condiţiile cerute. numără în present nu mai puţin de patruzeci şi şase de state (în anul 2006). Procesul de aderare începe.

Adunării consultative servicii administrative şi alte tipuri de servicii de care ar putea avea nevoie. Comitetul de miniştri se doreşte a fi locul unde se elaborează răspunsurile europene la provocările lansate de către societăţile de pe continentul nostru. El adoptă o rezoluţie finală pentru a soluţiona fiecare problemă pe care o are în dezbatere. Comitetul de miniştri controlează executarea hotărârilor Curţii europene a Drepturilor Omului. raporturi de activitate. informarea Adunării parlamentare se face sub forma unui raport de activitate. de regulament şi de buget). El veghează. Din anul 2000. de către statele membre. Secretariatul este alcătutit dintr-un Secretar general. dar care se reuneşte.2. de asemenea. ■ Comitetul de miniştri al Consiliului Europei Comitetul de miniştri reprezintă instanţa decizională a Consiliului Europei. Secretarul general este responsabil de activitatea Secretariatului în faţa Comitetului de miniştri. de fapt. conţinând o comunicare scrisă şi o comunicare orală. însă nu au dreptul să voteze şi să se prezinte la alegeri. Comitetul de miniştri este obligat. Ei îşi desfăşoară activitatea în incinta sediului Consiliului (Starsbourg). funcţia sa esenţială. la păstrarea valorilor pe care îşi fundamentează existenţa Consiliului Europei. să adreseze Adunării parlamentare. Secretariatul Consiliului Europei Potrivit statutului Consiliului Europei. un Secretar general adjunct şi din personalul necesar. în fiecare din sesiunile sale. Aceste raporturi sunt cunoscute sub numele de „Raporturi statutare”. care reprezintă forţele politice din statele membre. 2. prin Statut. de obicei. Atribuţiile membrilor Secretariatului au un caracter exclusiv internaţional. Secretarul general şi secretarul general adjunct sunt numiţi de către Adunarea Consultativă la recomandarea Comitetului de miniştri. el are şi misiunea de a urmări respectarea angajamentelor luate de către statele membre. În fine. Organismele statutare ale Consiliului Europei Consiliul Europei este alcătuit din două organisme statutare: Comitetul de miniştri (alcătuit din miniştrii Afacerilor externe. la nivelul delegaţilor acestora) şi Adunarea parlamentară. 20 .1. El este alcătuit din miniştrii Afacerilor externe din toate statele membre sau din reprezentanţii lor permanenţi de la Starsbourg. Secretariatul mai furnizează. 2. Aceasta este. însoţite de documentaţia necesară.făcând comisiile permanente. alături de Adunarea parlamentară.

Drepturile garantate sunt: ● dreptul la viaţă. Douăsprezece Protocoale adiţionale au fost adăugat la Convenţie. Nici un alt forum parlamentar internaţional nu este atât de bine pregătit precum Adunarea parlamentară pentru a integra noile democraţii din Europa centrală şi răsăriteană în familia celorlaltor democraţii europene. pe o concepţie comună şi pe respectul comun al drepturilor omului”. Ea a fost creată pe baza unui tratat interguvernamental. Convenţia privitoare la apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale din 1950 (Convenţia europeană a Drepturilor Omului) şi Curtea europeană a Drepturilor Omului (CEDO) Convenţia europeană a Drepturilor Omului reprezintă probabil cel mai important eveniment din istoria Consiliului Europei. care constituie însăşi baza justiţiei şi păcii în lume. pe de o parte pe existenţa unui regim politic cu adevărat democratic. Ea a intrat în vigoare în septembrie 1953. Ea poate fi considerată ca fiind cea mai veche adunare parlamentară pluralistă internaţională alcătuită din deputaţi aleşi în mod democratic. ● interzicerea torturii. “rămâne cel mai bun instrument de cooperare europeană. “Reafirmând profundul lor ataşament faţă de aceste libertăţi fundamentale. şi a căror menţinere se bazează. în calitate de organ parlamentar internaţional. respectând criteriile fundamentale ale democraţiei pluraliste. regrupează în mod progresiv toate ţările Europei geografice. care. pe cea mai largă scară posibilă. statele au semnat Convenţia de la Roma în data de 4 noiembrie 1950. ● interzicerea sclaviei şi a muncii forţate. Rolul său este de a contribui la pregătirea ţărilor candidate pentru aderare şi de a încuraja evoluţia democratică a statele membre. care se aflau sub jurisdicţia lor.3. Adunarea sa parlamentară. ● dreptul la libertate şi la siguranţă. iar pe de alta. ale întâietăţii dreptului şi ale drepturilor omului”. Fără îndoială. 2. Părţile semnatare se angajau să recunoască drepturile garantate ale tuturor persoanelor.■ Adunarea parlamentară a Consiliului Europei Prima sesiune a Adunării Parlamentare a avut loc la 10 august 1949. a dat dovadă de o mare flexibilitate şi adaptabilitate faţă de evoluţia Europei şi în particular faţă de bulversările istorice care s-au produs în cursul ultimilor 50 de ani. 21 . Adunarea parlamentară. Aşa cum este subliniat şi pe site-ul oficial al Consiliului Europei.

Protocolul nr. 11 al Convenţiei. ● interzicerea discriminării. Dreptul la reclamaţie individuală a trebuit recunoscut de către state prin intermediul unei declaraţii speciale. ● de către orice persoană particulară. ● dreptul la respectarea vieţii private şi familiale. interzicerea expulzării conaţionalilor. Comitetul de miniştri al Consiliului Europei şi Curtea europeană a Drepturilor Omului. egalitatea între soţi. era constituit din Comisia europeană a Drepturilor Omului. Recunoaşterea a devenit cu timpul obligatorie în virtutea Protocolului nr. Dispozitivul în funcţiune Dispozitivul pus în funcţiune iniţial pentru a supraveghea respectarea de către statele contractante a obligaţiilor asumate. Drepturile garantate prin protocoalele adiţionale ale Convenţiei europene a Drepturilor Omului sunt următoarele: Protocolul nr. Protocolul nr. interzicerea expulzărilor colective ale străinilor. 4: interzicerea trimiterii la închisoare din cauza datoriilor. 22 . ● dreptul la căsătorie. ● dreptul la un recurs real. victimă a unei violări a drepturilor sale. dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă. 1: protejarea proprietăţii. ● libertatea de exprimare.● dreptul la un proces echitabil. 12: interzicerea generală a discriminării. 7: garanţii procedurale în caz de expulzare a străinilor. dreptul la indemnizaţie în caz de eroare judiciară. de conştiinţă şi de religie. libertatea de circulaţie. ● nici o pedeapsă fără lege. Protocolul nr. De către cine poate fi sesizată Comisia? ● de către orice stat contractant care invocă o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei. dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală. ● libertatea de gândire. dreptul la educaţie. dreptul la alegeri libere. 6: abolirea pedepsei cu moartea. ● libertatea de reuniune şi de asociere. Rolul Comisiei ● Comisia decide asupra acceptabilităţii reclamaţiilor. Protocolul nr.

11 a fost cel care a restructurat mecanismul de control cu scopul de a scurta durata procedurilor şi de a întări caracterul judiciar al sistemului: ● vechea Curte şi Comisie. ● acceptarea dreptului la recurs individual era automată. care nu funcţionau în mod permanent. dacă afacerea respectivă nu a fost încredinţată Curţii. Consiliul Europei a militat în favoarea reprezentării puterilor locale.4. Judecătorii sunt aleşi pe o perioadă de 6 ani de către Adunarea parlamentară a Consiliului Europei. înlocuind astfel Conferinţa puterilor locale şi regionale din Europa. 23 . Rolul Curţii În sistemul iniţial. de fapt. Rolul Comitetului de miniştri al Consiliului Europei ● supraveghează executarea hotărârilor Curţii. iar mandatul lor este reînnoit la fiecare trei ani. Din momentul transmiterii raportului către Consiliu. cu scopul de a le ajuta să îndeplinească sarcinile practice necesare construirii unei adevărate autonomii locale şi regionale. ea redactează un raport pe care îl transmite Comitetului de minştri. are la dispoziţie un răgaz de trei luni pentru a sesiza Curtea. Comisia sau oricare alt sat membru. 2. Protocolul nr. au fost înlocuite cu o Curte unică şi permanentă. ● Curtea se pronunţa asupra fondului şi eligibiltăţii reclamaţiilor. ● în caz de eşec.● ea face tot ceea ce îi stă în putinţă pentru ca părţile aflate în litigiu să ajungă la o reglementare amiabilă. Curtea era cea care examina. În anul 1994. CPLRE a fost stabilt în calitate de organ consultativ al Consiliului Europei. ● rolul decizional al Comitetului de miniştri era abolit. ● are menirea de asigura o aşa-numită “satisfacţie echitabilă” victimei. CEDO. are în alcătuire un număr de judecători egal cu numărul statelor contractante. Misiunea sa este de a oferi asistenţă noilor state membre ale Organizaţiei. căreia reclamanţii urmau să i se adreseze în mod direct. în cazul unei violări. pentru jumătate dintre ei. afacerea şi emitea o hotărâre obligatorie pentru părţi. cu sediul la Strasbourg. Congresul Puterilor Locale şi Regionale ale Europei (CPLRE) Începând cu anul 1957.

la protecţie socială. în vederea punerii în aplicare a unor politici globale de luptă împotriva violenţei şi în lupta pentru respectarea drepturilor omului şi a statului de drept”. urmând procedura reclamaţiilor colective. statul în cauză va face obiectul unei recomandări. Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi 24 . Comitetul euopean al Drepturilor Sociale poate fi sesizat prin intermediul unor recursuri care invocă violări ale Cartei. la muncă. Aspecte ale activităţii Consiliului Europei în materie socială: Carta socială europeană Carta socială europeană a fost adoptată la Torino.int. precum: dreptul la locuinţă. Comitetul. în anul 1961. cât şi textele fundamentale pot fi consultate pe site-ul Consiliului Europei www. cât şi societăţii civile să pună în aplicare politici coerente prin care să se întărească instituţiile democratice. 2.5. Ea garantează drepturile sociale şi economice ale omului. în vederea realizării modificărilor legislative necesare. pot fi amintite mai ales cele privitoare la democraţie şi violenţă. sub forma unor “concluzii”. 2. la circulaţia persoanelor. introdusă printr-un Protocol semnat în 1998. prin intermediul unui raport anual adresat Comitetului eropean al Drepturilor Sociale. la educaţie. Atât programele. la sănătate. Controlul se efectuează în mod indirect. în general. judecă dacă legislaţiile şi practicile naţionale sunt conforme cu prevederile Cartei. precum şi să încurajeze participarea mai largă şi mai activă a cetăţenilor europeni”. Aspecte ale activităţii Consiliului Europei în materie de prevenire a torturii Articolul 3 al Convenţiei europene a Drepturilor Omului prevede că “nimeni nu poate fi supus torturii.6. la nediscriminare. alcătuit din membri independenţi şi imparţiali. Dacă sunt constatate inadvertenţe.coe. fiind revizuită în anul 1996. astfel încât ele să devină mai reprezentative. nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante”. care să permită atât statelor membre. Cel de-al doilea proiect are drept scop “să acorde asistenţă factorilor de luare a deciziei şi actorilor politici. aleşi pe o perioadă de 6 ani de către Comitetul de miniştri al Consiliului Europei. Această procedură are menirea de a întări participarea partenerilor sociali şi a organizaţiilor nonguvernamentale.Câteva proiecte ale Consiliului Europei Printre proiectele elaborate de către Consiliul Europei. Primul are drept obiectiv “dezvoltarea de standarde europene comune. Rezultatele sunt făcute publice. mai transparente şi mai accesibile tuturor.

precum şi examinarea politicilor culturale naţionale (informaţii privitoare la cele mai recente tendinţe în materie de politică culturală) de către Consiliul Europei. privitoare la maniera în care persoanele lipsite de libertate sunt tratate. Statele au datoria de a coopera cu CPT. în urma intrării în vigoare a Protocolului nr. 2. Constatările făcute în cursul vizitelor. după cum el însuşi o proclamă “favorizarea conştientizării şi punerii în valoare a acestei identităţi care constituie mozaicul cultural al continentului nostru. sunt aleşi pe o perioadă de 4 ani de către Comitetul de miniştri al Consiliului Europei. a istoriei şi civilizaţiei părţilor contractante. ei au încheiat. Comitetul examinează tratamentul persoanelor private de libertate cu scopul de a întări. care avea menirea de a încuraja studiul limbilor. au fost elaborate şi alte programe de cooperare culturală care vizau păstrarea şi valorizarea patrimoniului cultural european.7. Membrii Consiliului Europei au devenit conştienţi de faptul că era nevoie nu numai să încheie convenţii culturale bilaterale între ei. faptul că “prin intermediul vizitelor. 25 . în anul 1954. al cărui membri. bazele unui sistem non-judiciar. Convenţia culturală europeană. servesc drept bază pentru recomandările formulate de către CPT.pedepselor sau tratamentelor degradante (adoptată de către Consiliul Europei în anul 1987 şi intrată în vigoare în anul 1989) stipula. În acest scop. experţi independenţi şi imparţiali. protecţia lor împotriva torturii şi pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante”. astfel ca statul în cauză să procedeze la îmbunătăţirea sistemului său penitenciar. Acţiunile Consiliului Europei în domeniul cultural Acţiunea Consiliului Europei în acest domeniu vizează. atât timp cât statul respectiv se conformează recomandărilor sale. astfel. Articolul face referire şi la Comitetul european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT). 1. ci şi să adopte o politică de acţiune comună pentru a proteja cultura europeană şi pentru a-i încuraja dezvoltarea. în chiar primul său articol. a cărui organizare se bazează pe vizitele efectuate de către experţii CPT la locurile de detenţie. Acesta din urmă poate invita orice stat nemembru al Consiliului Europei să adere la Convenţia europeană pentru prevenirea torturii. Rapoartele acestuia din urmă rămân confidenţiale. În plus. şi căutarea de răspunsuri la provocările cu care se confruntă societatea europeană”. la 1 martie 2002. dacă este cazul. Au fost puse.

Naşterea OSCE OSCE a luat fiinţă în urma instituţionalizării mai multor decizii şi foruri de cooperare existente anterior. iar deciziile sunt luate pe baza consensului. Organele de negociere şi decizie Toate statele membre ale OSCE au acelaşi statut. în CSCE au intrat 35 de ţări – toate ţările europene. la care s-au adăugat Statele-Unite şi Canada. 1 Site-ul oficial al OSCE oferă o prezentare completă a Organizaţiei: http://www. CSCE a jucat un rol important în promovarea dialogului dintre cele două blocuri şi în ceea ce priveşte progresul Drepturilor şi Libertăţilor Omului în ţările comuniste. mai precis toate statele europene. Pe lângă sediul central. În anul 1990. OSCE grupează 55 de ţări. La momentul respectiv.3. Haga. Principalul obiectiv al CSCE era de a favoriza dialogul şi negocierea multilaterală dintre Est şi Vest. OSCE s-a extins. intervenind pentru prevenirea şi rezolvarea conflictelor. Sediul Organizaţiei se află la Viena.2. 26 . 3. în special Conferinţa asupra Securităţii şi Cooperării în Europa (CSCE). Praga şi Varşovia. În anul 1994.CAPITOLUL 3 ORGANIZAŢIA PENTRU SECURITATE ŞI COOPERARE ÎN EUROPA (OSCE)1 3.osce. CSCE a adoptat Carta de la Paris pentru o nouă Europă. În timpul Războiului Rece. care i-a oferit acestei organizaţii mijloacele necesare pentru a putea răspunde noilor provocări ale perioadei post Război Rece şi a înzestrat-o cu o structură instituţională permanentă. 3. pe baza recunoaşterii intangibilităţii frontierelor moştenite în urma celui de-al Doilea Război Mondial. la care se adaugă Statele-Unite şi Canada. OSCE este cea mai mare organizaţie regională pe probleme de securitate. incluzând şi noile Republici apărute în spaţiul fostei Uniuni Sovietice. Obiectivele OSCE  Constituirea unei comunităţi de valori prin promovarea democraţiei şi a respectului drepturilor persoanei în Europa:  Promovarea unei gestionări paşnice a conflictelor dintre statele membre. în Austria. mai puţin Albania. Geneva.org.  Dezvoltarea unei securităţi comune prin controlarea înarmărilor. creată prin Actul final de la Helsinki din 1975.1. CSCE s-a transformat în Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). OSCE are birouri şi la Copenhaga. La ora actuală.

Consiliul permanent este principalul organ permanent al OSCE. Secretariatul furnizează preşedinţiei sprijinul administrativ şi organizaţional în vederea atingerii obiectivelor OSCE. 27 . Ea permite implicarea parlamentarilor în activitatea Organizaţiei. care are drept principale sarcini întreprinderea de consultări şi luarea de decizii pe plan politic. OSCE mai are şi o serie de alte organisme: Biroul instituţiilor democratice şi a Drepturilor Omului (BIDDH). În cadrul acestor Consilii se iau o serie de decizii şi se formulează direcţiile de evoluţie ale Organizaţiei. reprezentantul OSCE pentru libertatea presei. se întruneşte în două sesiuni anuale şi adoptă o serie de hotărâri în domeniul de competenţă al OSCE. Forum-ul OSCE pentru cooperare în domeniul securităţii şi Coordonatorul activităţilor economice şi de mediu. Adunarea Parlamentară. Preşedintele în exerciţiu este ministrul Afacerilor Externe al ţării care deţine preşedinţia şi responsabilitatea generală de execuţie. alcătuită din mai mult de 300 de membri. Este alcătuit din reprezentanţii permanenţi ai celor 55 de state membre. Înaltul Comisar pentru minorităţi naţionale (ÎCMN). Consiliul ministerial reprezintă reuniunea anuală a miniştrilor celor 55 de state membre OSCE.

În primul rând. ● se prevedea o acţiune imediată. dar care constituia. Robert Schuman şi-a făcut publică declaraţia în cursul unei conferinţe de presă ce a avut loc în Salonul Orologiului din sediul Ministerului de Externe francez. ● fuziunea acestor interese economice va contribui la ridicarea nivelului de trai şi la stabilirea unei comunităţi economice. Declaraţia impunea o serie de principii. De asemenea. dar era deschisă tuturor celorlalte naţiuni europene care împărtăşeau aceste obiective. Jean Monnet ştia că decizia ministrului de externe putea modifica cursul evenimentelor.1. Încredinţând documentul său lui Bernard Clappier. documentul a fost încredinţat şi cancelarului german Konrad Adenauer. cât şi schema unei propuneri care va bulversa întreg eşafodajul diplomaţiei clasice. a cărei menire iniţială era de a administra sectoarele cărbunelui şi oţelului din cele două ţări. în termeni de deplină egalitate. împreună cu colaboratorii săi apropiaţi. Etienne Hirsch. în sens mai larg. o notă de câteva pagini. de pe Quai d’Orsay. în perioada ultimelor zile ale lunii aprilie 1950. Obţinând dublul acord al guvernelor francez şi german. directorul de cabinet al lui Robert Schuman. prima piatră pusă la fundaţia viitoarei Federaţii europene („această propunere va pune primele baze concrete ale unei Federaţii europene indispensabilă păstrării păcii”). care a aprobat pe deplin această propunere. Paul Reuter şi Pierre Uri. în cadrul unei noi entităţi. ci ea trebuie construită prin intermediul unor realizări concrete. astfel că propunerea viza în primul rând aceste două ţări. ea sublinia faptul că Europa nu se poate edifica dintr-o dată. cu un caracter “limitat dar decisiv”: producţia franco-germană de cărbune şi oţel trebuia plasată sub jurisdicţia unei Înalte Autorităţi comune. 28 . Franţa propunea Germaniei să se asocieze. au redactat. trebuiau stabilite mai întâi câteva „solidarităţi de fapt”: ● opoziţia seculară dintre Franţa şi Germania trebuia eliminată.CAPITOLUL 4 NAŞTEREA CELOR TREI COMUNITĂŢI EUROPENE 3. Pentru aceasta. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) Jean Monnet. care conţinea atât o expunerea de motive.

a fost instituit un Consiliu de Miniştri reprezentând statele membre. Negociatorii nu au pierdut nici o clipă din vedere faptul că deţineau mandatul politic care le permitea să construiască o organizaţie cu totul nouă ca şi obiective şi metode de lucru. Tratatul care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Luxemburg. Olanda) iar. contribuţia pe care o Europă organizată şi puternică o poate aduce civilizaţiei este indispensabilă la menţinerea relaţiilor paşnice. El urma să-şi acorde avizul în anumite probleme.● deciziile Înaltei Autorităţi vor lega ţările care vor adera.hotărâţi să înlocuiască rivalităţile seculare cu un complex de interese comune esenţiale. Preambulul tratatului CECO conţine întreaga filozofie. La cererea Olandei. prin creşterea producţiei economice. Belgia. deciziile ei vor fi executorii. pe 10 august 1952. pe data de 20 iunie 1950. . la Paris. mai întâi prin crearea unei solidarităţi de fapt şi prin stabilirea de baze comune ale dezvoltării economice. la ridicarea nivelului de trai şi la progresul procesului de pace. . ea va fi compusă din personalităţi independente. Era esenţial ca noua instituţie să nu fie împovărată cu neajunsurile instituţionale proprii organizaţiilor interguvernamentale clasice: necisitatea unanimităţii. era semnat la Paris. . astfel. supunerea executivului reprezentanţilor statelor naţional etc. o conferinţă interguvernamentală.dornici de a contribui. prin crearea unei 29 .convinşi că. pe o perioadă de cincizeci de ani. Structura instituţională era completată de o Adunare parlamentară şi o Curte de Justiţie. Pe 18 aprilie 1951. prezidată de către Jean Monnet. Prin intermediul discuţiilor s-au pus la punct ultimele detalii privitoare la structura viitoarei organizaţii. care nu încetează să-i inspire şi astăzi pe promotorii construcţiei europene: “Considerând că pacea mondială nu poate fi păstrată decât prin eforturi creatoare. pe bază paritară. De reţinut este faptul că acest dispozitiv stă la baza sistemului instituţional al Uniunii Europene de astăzi. Înalta Autoritate. Franţa. la masa negocierilor. Luxemburg) au răspuns la apel. Cele trei ţări ale Beneluxului (Belgia. Italia. Franţa va convoca. contribuţii financiare naţionale. regăsindu-se. prezidată de către Jean Monnet. Olanda.conştienţi că Europa nu se poate construi decât prin realizări concrete. . pe măsura pericolelor care o ameninţă. Independenţa şi prerogativele Înaltei Autorităţi nu au fost puse în discuţie. El a fost ratificat de către cele şase state semnatare (Germania. precum şi să pună bazele. se instala la Luxemburg.

2. Astfel. şi să fundamenteze instituţii capabile să orienteze un destin. Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi EURATOM În urma abandonării proiectului Comunităţii europene de apărare (proiect respins la 30 august 1954 de către Adunarea naţională franceză). adeseori incriminate. ● independenţa financiară. constituia cheia de boltă a noului sistem. De avizul său nu era nevoie decât în anumite cazuri. necesitatea de a acorda posibilitatea statelor naţionale să-şi valorifice interesele naţionale. Înalta Autoritate păstra monopolul iniţiativei legislative. ei neputând primi instrucţiuni din partea statelor membre. fiecare dintre ele exercitându-şi funcţiile specifice în interiorul sistemului decizional. a fost creat un Consiliu de miniştri. ci de colaborare. Pentru Jean Monnet. venise momentul să se realizeze cooperarea şi într-un al treilea domeniu: cel al energiei atomice folosite în scopuri paşnice. şi-a declarat intenţia de a nu mai rămâne în funcţie „pentru a putea avea întreaga libertate de acţiune în vederea realizării unităţii europene. care este de acum comun. Era vorba de un domeniu care necesita investiţii considerabile din partea tuturor statelor membre. ● Înalta Autoritate răspundea doar în faţa Adunării. Germania urma să participe în mod egal la acest proiect. era vorba de personalităţi care îşi exersau puterea în mod colegial. care se bazau pe contribuţiile naţionale. a unei comunităţi mai largi şi mai profunde între popoare de mult timp opuse de diviziuni sângeroase. 3. preşedintele Înaltei Autorităţi până la 20 februarie 1955. Jean Monnet. însă sub controlul comun al celorlalte state. în cursul negocierilor. concretizată prin prelevări din resurse proprii. Jean Monnet a relansat procesul de integrare europeană (aceasta după ce reînarmarea Germaniei a fost asigurată prin alte mijloace). dialogul dintre cele patru instituţii s-a desfăşurat nu pe baze de subordonare. Ceea ce este pe cale de a se realiza în domeniul cărbunelui şi oţelului în 30 . care avea un caracter prefederal. Dar el a admis. Începând din 1951.comunităţi economice. spre deosebire de organizaţiile interguvernamentale. Acestea sunt de trei tipuri: ● numirea membrilor se efectua de comun acord de către guvernele naţionale. După cărbune şi oţel. cu un rol limitat: el urma să decidă pe baza majorităţii şi nu a unanimităţii. Toate statele au avut posibilitatea să contribuie la acest proiect şi să beneficieze ulterior de pe urma lui. independenţa Înaltei Autorităţi. Înalta Autoritate era protejată printr-o serie de garanţii. […]”. având în vedere creşterea cererii de energie.

desfăşurată în perioada 29-30 mai 1956. compusă din parlamentari naţionali. reuniţi la Messina. la 25 martie 1957: primul era tratatul prin care se crea Comunitatea Europeană de Energie Atomică (CEEA-Euratom). 31 . În acest context. în Sicilia. Pornind de la principiile enunţate în cadrul raportului. au convenit asupra faptului că era necesar să se dea un nou impuls construcţiei europene. organ interguvernamental avea atribuţiile cele mai importante  Adunarea parlamentară (care va primi denumirea de Parlament european din martie 1962) şi Curtea de justiţie a CECO au devenit comune şi pentru celelalte două Comunităţi create prin Tratatul de la Roma din 25 martie 1957. Conferinţa de la Messina a decis crearea unei comitet interguvernamental asistat de către experţi. La iniţiativa lui Paul-Henri Spaak (în acel moment ministrul Afacerilor Externe din Belgia). mai avansaţi în acest domeniu) era nevoie să se bună bazele unui acord mai larg referitor la o piaţă comună care să cuprindă ansamblul produselor industriale. comitetul a redactat două tratate distincte în care se îmbina abordarea sectorială cu cea globală. la 1 iunie 1955. Datorită reticenţelor germanilor (teama de a aparţine unei Comunităţi atomice cu caracter dirijist. Lucrările comitetului vor fi finalizate prin redactarea raportului Spaak. Tratatele prevedeau crearea unui Consiliu de miniştri. Cele două tratate au intrat în vigoare la 1ianuarie 1958. a unei Adunări parlamentare. ţările Benelux-ului au propus crearea unei adevărate Pieţe comune care să înglobeze şi alte produse în afara celor industriale. care va conduce negocierile. care a fost aprobat de către miniştrii de externe ai celor şase în cadrul conferinţei de la Veneţia. miniştrii de externe ai celor şase ţări membre CECO. Cele două noi tratate vor fi semnate la Roma. şi a unei Curţi de justiţie. după numele preşedintelui acestuia. precum şi preferinţa cooperării cu americanii sau britanicii. a unei Comisii.  Comisia constituia executivul independent de guvernele naţionale  Consiliul de miniştrii.cele şase ţări ale Comunităţii noastre. iar cel de-al doilea era tratatul prin care se crea Comunitatea Economică Europeană. trebuie continuat până la atingerea scopului final: Statele Unite ale Europei…”. insistându-se pe integrarea de noi sectoare şi pe integrarea economică generală. Acesta va purta numele de Comitetul Spaak.

a serviciilor şi a capitalurilor. o nouă orientare. răvăşită de război. aceea de a promova o dezvoltare armonioasă a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii. în timp ce sediul CECO a rămas la Luxemburg. o stabilitate mărită. 32 . acolo unde se afla şi sediul Curţii de Justiţie. a persoanelor. prin care se instituie Comunitatea Economică Europeană. Sediul provizoriu al CEE şi al Euratom a fost fixat la Bruxelles. Ele erau “hotărâte să întărească. şi-au propus ca scop principal al acţiunilor lor “ameliorarea constantă a condiţiilor de viaţă şi de muncă ale popoarelor lor”. să li se alăture în acest efort”. la 8 aprilie 1965. Astfel. prin dezvoltarea cercetării în domeniul fizicii atomice. planul inspirat de Jean Monnet şi iniţiat de Robert Schuman a dus la crearea primei instituţii supranaţionale europene şi a oferit Europei. o creştere accelerată a nivelului de trai şi de a încuraja stabilirea de relaţii mai strânse între statele pe care le reunea”. au fuzionat şi restul de instituţii (Consiliul şi Comisia). precum şi implementarea de politici comune. Acţiunea Comunităţii viza libera circulaţie a mărfurilor. Obiectivul principal al Comunităţi europene de energie atomică era să contribuie la formarea şi dezvoltarea industriei nucleare europene (prin stimularea investiţiilor de capital în industria nucleară. Ele au făcut de asemenea apel “la celelalte popoare ale Europei. Scopul acestei perioade de tranziţie era acela de a armoniza acţiunile economice ale statelor membre. Perioada de tranziţie era divizată în trei etape. eliminând barierele care divizează Europa”. o expansiune continuă şi echilibrată. fiecare etapă fiind de 4 ani. Piaţa Comună urma să fie stabilită în mod progresiv pe parcursul unei perioade de tranziţie de 12 ani. Secretariatul Adunării Parlamentare rămânea la Strasbourg.În urma semnării tratatului de la Bruxelles. etc). apărarea păcii şi libertăţii”. statele semnatare “hotărâte să pună bazele unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele europene” şi “să asigure printr-o acţiune comună progresul economic şi social al ţărilor lor. După cum se precizează în preambului Tratatului de la Roma. Misiunea atribuită CEE era “prin stabilirea unei pieţe comune şi prin apropierea progresivă a politicilor economice ale statelor membre. prin constituirea acestui ansamblu de resurse. care le împărtăşeau idealul.

ele considerau: . în măsura compatibilităţii cu necesităţile militare. datorită opoziţiei reunite a gaulliştilor şi comuniştilor care refuzau ideea unei armate supranaţionale. Belgia. se poate realiza prin ralierea tuturor forţelor defensive în cadrul unei organizaţii europene supranaţionale. acesta reprezentând mijlocul cel mai rapid şi eficace pentru atingerea acestui scop. Cu toate că întărea vechiul Tratat de alianţă. Aceste ţări se declarau: Hotărâte să contribuie. fără o putere reală în comparaţie cu puternica Organizaţie a Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) –înfiinţată la 4 aprilie 1949 – şi în condiţiile înăspririi regimului sovietic în zona de ocupaţie din Estul Europei.în perioada „războiului rece”. Luxemburg şi Olanda semnau Tratatul care instituia o Comunitate Europeană de Apărare (CEA).CAPITOLUL 5 COOPERAREA MILITARĂ La 27 mai 1952. Luxemburg şi Olanda) au ratificat tratatul. Cele şase ţări aveau drept obiectiv să instituie între ele o Comunitate Europeană de Apărare. la 30 august 1954. umane şi materiale. la Paris. Comunitatea Europeană de Apărare (CEA) ar fi permis reînarmarea Germaniei de Vest în cadrul unei „armate europene”. Italia. la menţinerea păcii. Italia. forţe armate comune şi un buget comun. şi anume prin asigurarea securităţii Europei Occidentale împotriva oricărei agresiuni. În timp ce cinci dintre statele membre CECO (Belgia. Parlamentul francez a respins ratificarea. În aceste condiţii. Franţa. având instituţii comune. vechiul Tratat de alianţă semnat la Bruxelles în anul 1948 a fost modificat în anul 1954 pentru a permite înfiinţarea Uniunii Europei Occidentale (UEO).. în cooperare cu celelalte naţiuni libere şi în spiritul Cartei Naţiunilor Unite. în strânsă legătură cu organismele care au acleaşi obiectiv. care a fost.că integrarea pe cât de completă e posibil. Această Comunitate urma să aibă obiective exclusiv defensive. De asemenea... până la semnarea Tratatului de la Amsterdam. UEO rămânea o entitate simbolică. Germania.. Rolul său principal rămâne totuşi legat de dezvoltarea forţelor nucleare autonome franceze şi britanice (mai ales în condiţiile crizei Suez-ului şi a 33 . singura organizaţie europeană care se ocupa de securitate şi apărare. cu caracter supranaţional. Germania.

luxemburgheze şi spaniole. în cadrul acestuia au fost integraţi şi soldaţi din Austria. 34 .ca nucleu dur al cartierului general al forţei din Kosovo (KFOR) în 2000. Eurocorps (Corpul european de reacţie rapidă) a devenit operaţional.conflcitelor legate de decolonizare în care erau implicate cele două foste puteri coloniale. Franţa şi Germania puneau astfel capăt unei perioade de reconciliere pentru a intra într-o perioadă de colaborare directă. Germania şi Franţa au sărbătorit cea de-a 40-a aniversare de la semnarea Tratatului de la Élysée prin care cele două ţări puneau capăt unei rivalităţi istorice. Mai recent. Cu toate acestea. proiectul unei apărări comune europene (CEA) este deci respins de către Parlamentul francez. În cadrul acestui corp au fost integrate şi forţe armate belgiene. . în cadrul celui de-al 59-lea summit franco-german.în cadrul cartierului general al forţei de stabilitate din Bosnia (SFOR). cuprinzând iniţial 40 000 de soldaţi. Italia. În anul 2003. La 22 mai 1992. în perioada iunie 1998 – iunie 2000. Eurocorps a fost cel care a înarmat cartierul general al Forţei internaţionale de asistenţă în domeniul securităţii din Afganistan (FIAS). Tratatul de la Élysée a fost semnat la 22 ianuarie 1963 de către generalul Charles De Gaulle şi cancelarul german Konrad Adenauer. De asmenea. eforturile privind cooperarea militară au continuat şi după acest eşec. Tratatul de la Maastricht a consacrat „identitatea europeană a securităţii şi apărării şi necesitatea „de a adopta o politică externă şi de securitate comună”. Polonia şi Turcia. El este alcătuit dintr-un stat major şi din unităţi de ajutor ale comandamentului. Sediul central al Eurocorps era la Starsbourg. UEO a garantat neutralitatea celorlalte state europene în aceste conflicte şi a evitat un control exclusiv american prin intermediul NATO asupra apărărării Europei Occidentale. Canada. Eurocorps. care a dus la declanşarea celui de-al doilea război mondial. În anul 1993. Eurocorps a avut două intervenţii în Balcani: . În anul 1954. în perioada august 2004 – februarie 2005. Eurocorps reprezintă un cartier general (QG) pentru forţele terestre la nivelul de corpuri de armată. a fost adoptată ideea unui corp de armată comun francogerman. fiind capabil să coordoneze o forţă de până la 60 000 de soldaţi.

Numărul de state membre a crescut de la 6.  anumite state mediteraneene.1. o parte din statele est-europene şi anumite state mediteraneene au fost integrate în UE. în anul 2004 şi la 27 în anul 2007. Statele membre au negociat şi au semnat acorduri economice şi cu statele europene care nu făceau parte din Europa comunitară. în anul 1957.CAPITOLUL 6 CONSTRUCŢIA PE ORIZONTALĂ A EUROPEI Europa comunitară s-a construit în jurul a şase ţări:  Belgia. care au determinat un număr de state europene să adere la aceste tratate şi să accepte principiul acquis-ului comunitar.  Olanda. precum:  statele aparţinând AELE (Asociaţia Europeană a Liberului Schimb).  Italia.  Franţa. Europa comunitară: de la 6 la 27 de membri Tratatele de bază ale Europei comunitare (Tratatul de la Paris din 1951 şi Tratatul de la Roma din 1957) au fost negociate şi semnate de cele 6 state amintite anterior. Istoria Uniunii Europene cunoaşte şase valuri de extindere. Remarcă: Textele de aderare cuprind trei capitole: 35 . din anul 2004 şi apoi din anul 2007.  Republica Federală Germania. Europa a cunoscut şase valuri de extindere începând cu anul 1957 şi mai multe precizări referitoare la evoluţia procesului de construcţie europeană. Edificarea Europei comunitare  A. la 25.  Luxemburg. Precizăm faptul că. 6.  ţările din Estul Europei. concretizate prin semnarea de diferite tratate şi acte care au modificat tratatele de bază din 1951 şi 1957. Conform Tratatului de la Roma “orice stat european poate cere să devină membru al Comunităţii”.

Grecia a solicitat CEE încheierea unui acord de asociere. generalul de Gaulle a contribuit în mod substanţial la blocarea funcţionării Comunităţii). 36 . a refuzat să ratifice tratatul de aderare prin referendum. la Bruxelles. Grecia s-a distanţat de Comunitatea Europeană. Cea de-a doua extindere: Grecia (Europa celor 10) . modificarea alcătuirii instituţiilor. În anul 1975.În urma venirii la putere a coloneilor (1965-1974). 1. 2.Data intrării în vigoare a tratatului de aderare: 1 ianuarie 1981. care înregistra la acea dată o dezvoltare economică mai lentă. Acordul se referea la crearea progresivă a unei uniuni vamale şi prevedea acordarea unor ajutoare financiare Greciei.Data intrării în vigoare a tratatului de aderare: 1 ianuarie 1973. . care era mult mai favorabil extinderii Comunităţii. după înlăturarea regimului autoritar.   acceptarea principiului acquis-ului comunitar. Reticenţele francezilor au dispărut în momentul în care s-a deschis Conferinţa de la La Haye în decembrie 1969 (generalul de Gaulle s-a retras de la putere în aprilie 1969. Acest acord a fost semnat în anul 1961 şi a intrat în vigoare în anul 1962. . fiind înlocuit de Georges Pompidou. Negocierile au început un an mai târziu şi au dus la semnarea tratatului de aderare la 23 mai 1979.Norvegia. Rezultatul a fost întărirea schimburilor dintre CEE şi Grecia. introducerea de măsuri tranzitorii. De fapt. tratat care a intrat în vigoare în anul 1981.Trebuie remarcat faptul că cererea Marii Britanii de aderare la Comunităţile Europene s-a lovit de un dublu refuz al generalului de Gaulle în anii 1963 şi 1967. însă. Irlanda şi Danemarca (Europa celor 9) . Grecia a depus o cerere de aderare la CEE. reprezentanţii Marii Britanii ai Danemarcei.Începând cu anul 1959. .Semnarea tratatului de aderare: 23 mai 1979. Prima extindere: Marea Britanie. Irlandei şi Norvegiei au semnat tratatul de aderare a ţărilor lor la CEE. . . aceste patru state erau relativ omogene. .La 22 ianuarie 1972.Semnarea tratatului de aderare: 22 ianuarie 1972. cu excepţia Irlandei. nedevenind membră a CEE. Observaţie: Din punct de vedere economic. .

la rândul său. .Nivelul scăzut de dezvoltare al celor două noi state membre a făcut necesară finanţarea lor masivă din partea CEE.Mai ales domeniul agricol a reprezentat un subiect sensibil pentru Franţa şi Italia.Data intrării în vigoare a tratatului de aderare: 1 ianuarie 1986.Prin intermediul ei a fost integrat un stat cu un PIB (Produs Intern Brut) scăzut. ci şi numeroase inconveniente. .Aderarea a permis acestor state să-şi întărească democraţiile. intervenea pentru susţinerea preţurilor. prin raportarea sa la situaţia geografică. . în vederea reducerii diferenţelor de dezvoltare regională şi ridicării nivelului de trai din regiunile defavorizate.Aderarea a determinat o îmbunătăţire a activităţii instituţiilor acestor state. Comunitatea a realizat o nouă extindere spre Sud. armonizarea procesului de dezvoltare. .Ea a permis întărirea democraţiei în Grecia. deoarece aceste două state se vedeau concurate de acum înainte în domeniul producţiei de vinuri. a fructelor şi legumelor. 37 .Aderarea Spaniei şi Portugaliei a avut consecinţe geografice. sectoare în care Fondul European de Orientare şi Garanţie Agricolă (FEOGA). la originea unui contencios între Franţa şi Spania. De fapt. ceea ce a determinat creşterea diferenţelor de dezvoltare între statele membre. care nu este nici astăzi pe deplin rezolvat. instituţii). 3. Cea de-a treia extindere: Spania şi Portugalia (Europa celor 12) . economice şi politice.Pescuitul a fost.Ea a extins pentru prima dată Europa comunitară înspre Sud. . . pescuit. ceea ce a determinat angajarea de lungi negocieri. .Cererile de aderare ale acestor state datează din 1977. . în diverse domenii (agricultură. . El se referea la stabilirea drepturilor de pescuit între cele două state.Aderarea acestor state nu prezenta doar avantaje. Observaţii: La fel ca şi în cazul Greciei: . economică şi politică a statelor membre: . integrând încă două state cu un nivel economic scăzut. .Observaţii: Această aderare are un caracter specific.Semnarea tratatului de aderare: 12 iunie 1985.

negocierile au ridicat o serie de probleme în domeniile agriculturii şi protecţiei mediului. mărimea populaţiei UE.Extinderea istorică a UE de la 15 la 25 de membri reprezintă punctul culminant al unui lung proces de aderare. . . Polonia.Semnarea tratatului de aderare: 12 iunie 1994.Cu toate acestea. . Republica Cehă. cele trei state au elaborat reglementări mult mai constrângătoare decât cele impuse de Uniunea Europeană 5.4. dar Norvegia a refuzat din nou prin referendum să adere la UE. creată prin Tratatul de la Maastricht.Este vorba de prima extindere a Uniunii Europene (UE).Data intrării în vigoare a tratatului de aderare: 1 ianuarie 1995. UE a pus la dispoziţia statelor candidate o serie de instrumente financiare (Phare. astfel că populaţia Uniunii Europene (cu 25 de state) a crescut la 450 milioane de cetăţeni. . . 38 . au determinat o creştere a eforturilor statelor membre. În acest ultim domeniu.Semnarea tratatului de aderare: 16 aprilie 2003 (la Atena). Ungaria.Data intrării în vigoare a tratatului de aderare: 1 mai 2004. precum şi numărul mare de limbi vorbite în cadrul Uniunii. Cea de-a cincea extindere: Cipru. Ipsa şi Sapard). .Negocierile de aderare au fost iniţiate de patru state. Malta (Europa celor 25) . Cea de-a patra extindere: Austria. în special pe plan financiar.Este vorba de cel mai mare val de extindere (10 ţări) din istoria procesului de construcţie europeană. Slovenia. Finlanda şi Suedia (Europa celor 15) . ţările din acest val de extindere aveau un nivel de dezvoltare ridicat.Populaţia reunită a celor 10 ţări este de 75 de milioane de locuitori. Spre deosebire de statele mediteraneene. care să le ajute să îndeplinească cerinţele impuse pentru a deveni membre cu drepturi depline. .Creşterea numărului de state membre cu situaţii economice diferite. Estonia. Letonia. . Slovacia. . Observaţii: .Aderarea acestor trei noi state a creat mai puţine probleme decât cele două valuri de aderare precedente. divizată pentru mai bine de o jumătate de secol de Cortina de Fier şi de Războiul Rece. Lituania.Ca parte a procesului de pre-aderare. Observaţii: . al cărui principal scop a fost reunificarea Europei.

. Noile state membre au contribuit. administraţie publică şi protecţia frontierelor. la 1 mai 2004.Ambele ţări au început negocierile de aderare la 15 februarie 2000. În primul rând. procesul de extindere va fi stopat pentru o perioadă de timp.- - - - În perioada 2000-2003. cultură şi educaţie). pentru a permite Uniunii să rezolve o serie de aspecte fundamentale. evitându-se astfel reapariţia unor conflicte. siguranţa nucleară.8 miliarde pentru noile state membre: subvenţii în agricultură. 6. Având în vedere că nu toate fondurile disponibile au fost cheltuite. 540 milioane de euro pentru toate statele membre: cercetare. În al doilea rând. precum cel din fosta Iugoslavie.Data intrării în vigoare a tratatului de aderare: 1 ianuarie 2007.2 miliarde de euro pentru cheltuielile de pre-aderare. În momentul în care cele 10 noi state membre au aderat la UE. pe lângă costurile inevitabile ale acestei extinderi masive. cu 15 miliarde de euro la bugetul Uniunii Europene. Comisia Europeană a alocat 13. . Cu toate acestea. extinderea din anul 2004 a permis Europei să joace un rol mult mai important pe scena internaţională.Semnarea tratatului de aderare: 25 aprilie 2005 (la Luxemburg).România şi-a depus cererea de aderare pe 22 iunie 1995.Odată cu integrarea României şi Bulgariei în Uniunea Europeană. . a fost stimulată creşterea economică şi schimburile comerciale prin extinderea pieţei unice de la 378 de milioane de consumatori la 453 de milioane de consumatori în anul 2004 şi mai mult de 480 de milioane în 2007. iar Bulgaria pe 14 decembrie 1995. nu au mai beneficiat de strategia de pre-aderare. 39 . costurile bugetare nete ale celei de-a cincea extinderi nu au depăşit 10 miliarde de euro până în anul 2006. Comisia Europeană a estimat că. de asemenea. . În perioada 2004-2006 au fost alocate nu mai puţin de 41 de miliarde de euro (40. această creştere a numărului de membri de la 15 la 25 a făcut posibilă extinderea zonei de stabilitate şi pace la nivelul întregului continent european. asistenţă regională şi infrastrcutură. precum cel legat de adoptarea proiectului de Constituţie Europeană. există şi numeroase avantaje. Cea de-a şasea extindere: România şi Bulgaria (Europa celor 27) . dar ele beneficiază în continuare de instrumentele financiare din perioada de pre-aderare pentru proiectele prezentate înainte de anul 2005 şi care au devenit eligibile pentru Fondurile Structurale şi de Coeziune. Nu în ultimul rând. mai ales în negocierile comerciale.

ea şi-a depus cererea de aderare pe 21 februarie 2003. care nu s-au integrat în CEE.. dar pe 16 martie 2005 Consiliul de Miniştri a decis să amâne pe termen nelimitat începerea negocierilor datorită necooperării Croaţiei cu Tribunalul Internaţional de la Haga. au semnat cu statele membre ale Comunităţilor un acord numit EEE (Spaţiul economic european).În ceea ce priveşte Croaţia. Statele nesemnatare ale Tratatului de la Roma sau asociat în cadrul AELE (Asociaţia europeană a liberului-schimb).  Instituţii stabile şi democratice: statele candidate trebuie să asigure respectarea drepturilor omului şi protecţia minorităţilor (problemă importantă în Europa Centrală).  Capacitatea de a-şi asuma obligaţiile pe care le presupune aderarea: acceptarea regulilor. cu excepţia câtorva dintre ele.  Ca reacţie la crearea CEE în 1957 şi a gradului ridicat de integrare pe care aceasta îl presupunea şi ca urmare a unei propuneri britanice din 1959.Negocierile de aderare continuă totuşi cu Turcia. Construcţia extracomunitară Tratatele de la Paris şi de la Roma au impulsionat acele state europene care nu le-au semnat să se asocieze.: acceptarea euro). principiilor comunitare şi a acquis-ului juridic al UE (ex. . creând astfel o mare zonă de liberschimb.  O economie de piaţă viabilă. au aderat în cel din urmă la CEE. su 40 . capabilă să suporte şocul concurenţial pe care îl implică intrarea în piaţa unică. Aceste state. 6. Condiţiile de aderare la comunităţile europene au fost stabilite în cadrul SUMMIT-ului de la Copenhaga din 1993. de o integrare mult mai puţin structurată decât cea realizată prin Tratatul de la Roma (care a dus la crearea unei uniuni vamale). deoarece aceasta a dus doar la creerea unei zone de liber-schimb. AELE (Asociaţia europeană a liberului-schimb)  Data semnării: 4 ianuarie 1960.2. şapte ţări dispersate din punct de vedere geografic. Acestea sunt:  O identitate europeană: statele candidate trebuie să aparţină din punct de vedere geografic. care şi-a depus cererea de aderare pe 14 aprilie 1987 şi a obţinut statutul de ţară candidată în cadrul Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999. Majoritatea statelor care au făcut parte din AELE.  Data intrării în vigoare: 3 mai 1961. Este vorba însă. a fost recunoscută ca ţară candidată în noiembrie 2004. economic şi cultural Europei.

se poate afirma. Politica comercială a AELE se aplică doar la câteva produse (în principal cele industriale şi cele agricole procesate). Ea a intrat în vigoare la 3 mai 1961. constă în eliminarea tarifelor vamale pentru acele produse care sunt destinate schimbului în interiorul său. în ceea ce priveşte produsele ce provin din terţe ţări. statele membre rămân libere să stabilească taxele vamale pe importurile provenind din terţe state. Astfel. 41 . deci. astfel. semnat Convenţia de la Stockholm. Avem de-a face.  Elveţia a refuzat. Liechtenstein. zona de liberschimb presupune absenţa tarifelor vamale faţă de terţe state. AELE nu are la ora actuală decât patru state membre: Islanda. În concluzie. produsele agricole de bază şi peştele. structura AELE a fost modificată prin aderarea unora dintre statele semnatare la Uniunea Europenă. Lor li s-au adăugat apoi: Finlanda.  În urma creşterii numărului de schimburi comerciale. astfel. AELE s-a văzut nevoită să iniţieze negocieri cu CEE (Comunitatea economică europeană) pentru creerea unei zone de liber-schimb între CEE şi AELE. De asemenea. Danemarca. în cazul zonelor de liber-schimb cu un proces de integrare mai puţin intens decât în cazul uniunilor vamale. Caracterizarea AELE AELE reprezintă o zonă de liber-schimb. În urma acestor negocieri a luat fiinţă EEE (Espace économique européen= Spaţiul economic european). că AELE este restrânsă la un număr limitat de domenii. la 4 ianuarie 1960. Suedia şi Elveţia. doar trei state din cadrul AELE fac parte din acest acord. Diferenţa constă în faptul că într-o zonă de liber-schimb. Trebuie precizat că ea nu reprezintă o uniune vamală. După cum am arătat. astfel. 30 de state (27 UE + 3 AELE). fiind excluse. în timp ce în cazul unei uniuni vamale. Islanda şi Liechtenstein. Norvegia. Statele semnatare au fost: Austria. Mecanismul de funcţionare a AELE. EEE (Spaţiul economic european)  Data semnării: 2 mai 1992 (acordurile de la Porto)  Data intrării în vigoare: 1 ianuarie 1994. Portugalia. creând astfel AELE. EEE numără. De la această dată va fi supus prevederilor AELE şi comerţul cu peşte şi cu produse maritime. La ora actuală. prin referendum să participe. Norvegia şi Elveţia. Marea Britanie. Această zonă de liber-schimb a intrat în funcţiune începând cu 1 ianuarie 1967. toate statele membre aplică un tarif vamal unic şi o politică comercială comună.

În interiorul acestei zone se aplică cele patru libertăţi consacrate prin Tratatul de la Roma. Mărfurile, serviciile, muncitorii, capitalurile pot, deci, să circule liber. De asemenea, în interiorul EEE se aplică şi regulile referioare la aceste patru libertăţi: regulile concurenţei, ale ajutoarelor de stat, protecţia consumatorului etc. Astfel, EEE reprezintă o zonă de liberschimb cu un caracter particular. După cum am văzut mai sus, Tratatul de la Roma, semnat la 27 martie 1957 şi intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958, a instistituit CEE şi CECO. De la această dată, construcţia europeană a urmat un curs ascendent, până la începutul anilor ’70, când pentru o perioadă de zece ani, ea a fost ameninţată de o serie de crize: criza dolarului, criza petrolului etc. Criza dolarului a izbucnit brusc, în anul 1971. La această dată, preşedintele american Richard Nixon a anunţat că dolarul nu va mai fi raportat la aur. Toate aceste crize au provocat serioase dificultăţi CEE, dar au fost în cele din urmă rezolvate (mai ales prin intrarea în funcţiune a SME – Sistemul monetar european şi prin aplicarea unei politici energetice comune). Mai mult decât atât, aceste crize au stimulat un amplu efort de reflecţie asupra viitorului Comunităţii Europene şi au dat naştere la o serie de documente (cel mai bun exemplu în acest sens este Cartea albă publicată de către Comisia europeană în anul 1985). Cel mai important rezultat al acestui proces de reflecţie a fost semnarea Actului unic european. Alte lucrări au determinat constituirea de conferinţe interguvernamentale, care s-au finalizat cu semnarea Tratatelor de la Maastricht, Amsterdam şi Nisa.

42

CAPITOLUL 7 TRATATUL DE LA ROMA: CONSTITUIREA PIEŢEI COMUNE
Data semnării:  Tratatul de la Roma a fost semnat la 25 martie 1957. Intrarea în vigoare:  1 ianuarie 1958. Obiectivele Tratatului:  Articolul 2 al Tratatului de la Roma + Preambulul Obiective politice Obiective economice  Să permită stabilirea de  Să garanteze stabilitatea relaţii mai strânse între state. cadrul procesului extindere.  Să promoveze pacea în Europa.  Să permită o creştere nivelului de trai şi numărului de locuri muncă. 1.5.4. Mijloace Mijloace

în de a a de

Crearea de instituţii

Crearea unei pieţe comune

Crearea de politici

 Instituţii Înfiinţarea instituţiilor (a se vedea secţiunea 2).  Crearea pieţei comune Obiective  Liberalizarea schimburilor. Instrumente  Crearea unei uniuni vamale prin intermediul eliminării drepturilor de vamă şi prin instituirea unei politici comerciale 43

  Bilanţ

şi a unui tarif exterior comun în raport cu statele din afara Uniunii, pe o perioadă de 12 ani; Eliminarea restricţiilor cantitative şi a măsurilor cu efect echivalent; Libera circulaţie a persoanelor, mai ales a muncitorilor salariaţi, a serviciilor şi capitalurilor.

Eliminarea drepturilor de vamă şi instituirea tarifului vamal comun la 1 iulie 1968;  Eliminarea restricţiilor cantitative;  Eliminarea obstacolelor ce stăteau în calea liberei circulaţii a muncitorilor în Comunitate în iulie 1968;  Consecinţe: creşterea de şase ori a schimburilor intracomunitare. În ciuda acestor progrese, criza economică din anii 1970-1980 a determinat statele membre să adopte măsuri protecţioniste, care au încetinit procesul de realizare a pieţei comune:  Persistenţa reglementărilor tehnice impuse de către statele membre, care împiedicau libera circulaţie;  Persistenţa reglementărilor naţionale, care frânau libera circulaţie a serviciilor;  Menţinerea controlului la frontiere pentru persoane şi mărfuri.  Elaborarea de politici În cadrul Tratatului de la Roma sunt prevăzute o serie de politici. Scopul acestora era de a armoniza economiile naţionale ale statelor membre. Ele au fost cele care au permis crearea Pieţei Comune. Aceste politici au fost aplicate în domeniul agricol (Politica Agricolă Comună: PAC), comercial (Politica Comercială Comună: PCC) şi în cel al concurenţei (Politica privind Concurenţa). a. Politica agricolă comună (PAC) Este vorba de politica cea mai veche, cea mai integrată şi cea mai importantă dintre politicile europene. Cheltuielile comunitare în acest domeniu reprezintă aproximativ 45% din bugetul comunitar, la ora actuală. Ea a fost prevăzută de la bun început în Tratatul de la Roma, dar aplicarea ei a început doar din anul 1962, într-o perioadă de penurie alimentară. 44

Politica agricolă comună a permis Comunităţii să devină autosuficientă şi a determinat creşterea veniturilor agricultorilor. finanţarea PAC a devenit o sarcină din ce în ce mai împovărătoare. Politica Agricolă Comună (PAC) este finanţată prin intermediul Fondurilor de Orientare şi Garanţie Agricolă (FEOGA). fiind o politică dirijistă. Această reformă se bazează pe principiile de bază ale politicii agricole 45 . PAC este fondată pe trei principii: Principiile PAC  Unitatea pieţei Aceasta implică libera circulaţie a produselor agricole. Prima dintre ele a fost aprobată de către Consiliul de miniştri în 1992.Această politică ţine în mod exclusiv de competenţa comunitară.  Stabilizarea pieţelor. care au fost create la 14 ianuarie 1962 şi au devenit funcţionale începând din anul 1964. În acelaşi timp. Astfel.  Asigurarea unui nivel de viaţă echitabil pentru cei care muncesc în agricultură. ea favorizează punerea în aplicare a supranaţionalităţii. Reforme: mai multe reforme au fost elaborate. însă.  Asigurarea de preţuri rezonabile consumatorilor. Aceasta înseamnă că statele membre abandonează orice competenţă naţională în acest domeniu.  Solidaritatea financiară Aceasta implică susţinerea preţurilor în mod indirect prin intermediul FEOGA. În cadrul Tratatului de la Roma sunt enumerate cinci obiective principale în acest domeniu:  Garantarea securităţii materiilor prime.  Creşterea productivităţii în agricultură. Bilanţ: este în ansamblu pozitiv.  Preferinţa comunitară Aceasta implică obligaţia de a cumpăra în mod prioritar din unul din statele membre.

În final. Germania. iar ea nu este principala beneficiară a propriilor sale subvenţii. Scăderea preţurilor compensate prin acordarea de ajutoare directe agricultorilor. însă. mai ales dacă luăm în considerare procesul de extindere spre Est şi costurile pe care acesta le presupune. trebuie semnalat faptul că problema finanţării PAC rămâne una extrem de delicată. care urmau să fie separate de cantităţile produse. Se pare. Negocierile au continuat şi după încheierea acordului francogerman. Acordul insista pe decuplarea subvenţiilor acordate agricultorilor. dorea reducerea contribuţiei sale la bugetul comunitar. Protecţia mediului încurajată prin acordarea de ajutoare agricultorilor. Reforma a vizat trei aspecte importante: Scăderea preţurilor garantate pentru a permite alinierea lor la cursurile mondiale. Marea Britanie nu a aprobat acest nou acord. propusă de către Comisia europeană în 1997. exprimându-şi intenţia de a renegocia contribuţia sa la bugetul PAC. la un acord cu ocazia întâlnirii de la Bruxelles din octombrie 2002. pentru perioada 2000-2006. în anul 1999. spre deosebire de Franţa.comune. apreciind că PAC costă prea mult. însă. de exemplu. că unele state membre 46 . O parte a subvenţiilor urma să fie acordată doar dacă se respectau condiţiile sanitare şi cele de protejare a mediului etc. Dezbaterea privitoare la finanţarea PAC reprezintă de mult timp un subiect spinos. Bazată pe aşanumita “Agenda 2000”. În final. statele membre au ajuns la un acord privind reforma PAC. enunţate începând cu Tratatul de la Roma. Reforma din 1992 Având în vedere proiectata extindere a Uniunii. Cele două state au ajuns. ea confirmă modificările anterioare şi insistă asupra protecţiei consumatorului în domeniul sanitar. a fost adoptată o nouă reformă. în aceeaşi perioadă în care avea loc întâlnirea la vârf de la Thessalonic. dar ea aduce şi o serie de modificări importante. la sfârşitul lui iunie 2003.

Comunitatea a încheiat un număr semnificativ de acorduri de asociere şi de dezvoltare cu terţe ţări. pe o piaţă externă. Acesta cuprinde un ansamblu de drepturi vamale decise în comun de către statele membre şi aplicate tuturor produselor provenind din exteriorul Uniunii. Comunitatea a început să negocieze acorduri cu ţările aflate în curs de dezvoltare. Pacific) – a se vedea în acest sens convenţiile de la Lomé. Această ultimă instituţie aprobă încheierea acestor acorduri cu majoritate calificată de voturi. Politica comercială comună Obiective Principalul obiectiv al politicii comerciale comune este de a apăra produsele comunitare în faţa produselor provenind din terţe ţări. de salvgardare. b. Cotele şi restricţiile cantitative sunt determinate tot în cadrul politicii comerciale comune. cu ţări mediteraneene (acordul de la Barcelona din 1995). De asemenea. În Franţa. Modul de funcţionare Politica comercială comună se aplică cu ajutorul mai multor instrumente. în cazul acordurilor comerciale încheiate cu state din afara Comunităţii. 47 . alimentează bugetul comunitar.(Portugalia. atunci când industria unui stat membru sau cea a ansamblului Comunităţii se află în pericol. Caraibe. Trebuie precizat faptul că instituirea acestui tarif comun reprezintă o caracteristică a uniunii vamale care o diferenţiază de zona de liber-schimb. pentru a le favoriza dezvoltarea economică. mai ales cu anumite ţări ale Americii Latine (MERCOSUR). Politica comercială comună presupune şi elaborarea luarea de măsuri protecţioniste. Dumping-ul se relizează atunci când un terţ stat îşi vinde produsele mai ieftin. şi cu ACP (Africa. de exemplu) intenţionează să nu accepte acest acord. cu autorizaţia Consiliului. În conformitate cu prevederile dreptului comunitar. instituţia însărcinată cu elaborarea propunerilor de acte comunitare este Comisia Europeană. ea permite afirmarea puterii comerciale a Europei. acordul a fost denunţat de către sindicate. De exemplu. Cel mai important dintre ele este Tariful Exterior Comun (TEC). Drepturile de vamă percepute în acest fel. Politica comercială comună conţine şi măsuri anti-dumping. Aplicând această procedură. Trebuie remarcat faptul că începând cu anii 1960. instituţia care poartă negocierile este Comisia Europeană. decât o face pe propria-i piaţă naţională.

au determinat factorii de decizie europeni să reflecteze asupra viitorului Uniunii. c. Europa unită a devenit o putere comercială mondială. majoritatea dintre ele adoptate sub formă de directive. capabilă să concureze cu cele mai mari puteri în acest domeniu. numit Actul Unic European. Această noţiune este consacrată în Cartea albă. sub egida lui Jacques Delors. prin intermediul unui nou tratat. Este vorba de raportul Cecchini. prezentat în raport sub numele de “costul non-Europei”. proces încetinit de criza economică survenită la începutul anilor ’70. în 1985.Bilanţ Obiectivul politicii comerciale comune a fost în mare măsură atins. Raportul evidenţia faptul că nerealizarea pieţei comune ar avea un cost economic considerabil. Ea a fost reluată în cadrul Consiliului european din iunie 1985. prezentat în 1988. În concluzie. Ansamblul acestor reflecţii au dus la revizuirea Tratatului de la Roma. În urma acestui proces de evaluare s-a născut o nouă noţiune: cea de piaţă internă. Dificultăţile întâmpinate de procesul de integrare în urma acestei crize economice. 48 . a declanşat un amplu proces de integrare europeană. La cererea Comisiei a fost elaborat un raport asupra situaţiei Pieţei Comune. Aceste articole reglementează acordurile şi ajutoarele acordate de către statele membre întreprinderilor naţionale şi interzic abuzurile generate de obţinerea unor poziţii dominante sau de monopoluri. Raportul arăta că înlăturarea obstacolelor în calea schimburilor (care încă existau la acea oră). elaborată de către Comisia Europeană. Cartea albă conţine aproximativ 300 de măsuri. Politica privind Concurenţa Tratatul de la Roma cuprinde mai multe articole consacrate protejării liberei concurenţe în sânul Europei comunitare. ar avea consecinţe pozitive în domeniul economic. aceasta fiind una dintre cele mai eficiente politici europene. Aceste prevederi sunt completate de o reglementare comunitară din 1989 privitoare exclusiv la realizarea monopolurilor. semnarea Tratatului de la Roma. În urma aplicării acestei politici. se poate afirma faptul că.

precum şi prin elaborarea de noi politici. a cărui existenţă şi alcătuire oficială sunt consacrate prin Actul Unic. Putere executivă extinsă Rol extins. CJCE= Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene. graţie procedurii de cooperare. Tribunalul de Primă Instanţă Crearea Tribunalului de Primă Instanţă. Este nevoie de avizul său conform.CAPITOLUL 8 ACTUL UNIC: ÎNFIINŢAREA PIEŢEI UNICE Data semnării:  17 şi 28 februarie 1986 la Luxemburg şi la La Haye. extinsă şi la deciziile privitoare la realizarea pieţei interioare. care asistă CJCE. 49 . deoarece. Mijloace: Mijloace Organizarea instituţiilor A. necesar în ceea ce priveşte aderarea şi asocierea terţelor ţări. Realizarea pieţei interne Elaborarea de noi politici Comisia Parlament Consiliul European Instituţionalizarea Consiliului European. Parlamentul este asociat mult mai strâns puterii normative. Organizarea instituţiilor Consiliul de miniştri Votează pe baza majorităţii calificate. din acest moment. Intrarea în vigoare:  1 iulie 1987. Obiective:  Relansarea activităţii comunitare prin realizarea unei mari pieţe unice. cel mai târziu la 1 ianuarie 1992.

finanţe. în afara cazurilor legate de protecţia sănătăţii publice (exemplu: cazul vacii nebune). fără a fi supusă vreunei discriminări. Piaţa internă implică. Libera circulaţie a mărfurilor şi serviciilor  În ciuda faptului că drepturile de vamă au fost eliminate începând cu anul 1968. piaţa unică nu funcţiona încă datorită numeroaselor bariere netarifare. B. Realizarea pieţei unice a.  Patru serii de măsuri au fost prevăzute în acest sens: . deci. . Pentru ca aceste măsuri să poată fi puse 50 .Eliminarea obstacolelor tehnice cu ajutorul indirect al armonizării (elaborarea de norme europene) şi al recunoaşterii reciproce.Deschiderea pieţelor publice (până atunci închise concurenţei europene). Stabilirea celor patru libertăţi Cele patru libertăţi Libera circulaţie a mărfurilor Libera circulaţie a serviciilor Libera circulaţie a persoanelor Libera circulaţie a persoanelor Definiţia pieţei interne: “spaţiul fără frontiere interne. persoanelor. transporturi). fiscale şi sanitare la frontieră. în virtutea căreia un stat membru nu poate refuza un produs provenind dintr-un alt stat membru (principiu impus prin hotărârea Cassis de Dijon). serviciilor şi capitalurilor”. . Libertatea de stabilire presupune acordul dat unei întreprinderi să se instaleze în orice stat membru al Uniunii. existenţa şi respectarea acestor patru libertăţi.Eliminarea obstacolelor vamale: renunţarea la formalităţile vamale. . Libertatea de prestaţie se referă la posibilitatea lăsată unei întreprinderi de a-şi propune serviciile pornind din ţara de origine (bănci. în cadrul căruia sunt asigurate libera circulaţie a mărfurilor.Libertatea de prestaţie şi libertatea de stabilire. Este vorba de contracte specifice încheiate între stat şi întreprinderi.

Consecinţe microeconomice  Concurenţă crescută între întreprinderi (în termeni de inovaţii şi de preţuri). Încercare de a face economie pe scară largă. Piaţă potenţial lărgită la 377 milioane de consumatori. chiar dacă această libertate se aplică în cazul muncitorilor din 1968.  Ea se bazează pe renunţarea totală la controlul asupra schimburilor. precum şi ameliorarea soldului extern. Puţine directive au fost adoptate în acest sens. Ea se inserează în prima etapă a uniunii monetare.în aplicare a fost nevoie de o armonizare privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor. ceea ce determină restructurări: fuziuni. Libera circulaţie a capitalurilor  Ea vine în prelungirea liberei circulaţii a mărfurilor şi a libertăţii de stabilire. alianţe etc. b. al transporturilor aeriene. iar unele state precum Danemarca.  Pentru o perioadă îndelungată de timp ea a rămas puţin dezvoltată. 51 . Se produce.   Cu toate acestea. al electricităţii (liberalizare parţială). Consecinţele anticipate ale instituirii pieţei unice Crearea pieţei unice prezintă numeroase avantaje. crearea de locuri de muncă.  Această libertate a devenit efectivă de la 1 iulie 1990. Franţa. Italia şi Irlanda au recurs la clauze de salvgardare. scăderea preţurilor. Consecinţe macroeconomice  Efect pozitiv asupra echilibrului macroeconomic: creştere suplimentară. al asigurărilor. cât şi pe plan microeconomic. astfel. o liberalizare în multiple domenii: bancar. Libera circulaţie a persoanelor  Persoanele pot circula libere în UE de la 1 ianuarie 1993. atât pe plan microeconomic. lipsa unei armonizări fiscale şi sociale ar putea determina întreprinderile să-şi concentreze investiţiile în acele ţări membre unde fiscalitatea şi costurile salariale sunt mai reduse.

prevăzută în Tratatul de la Roma. concentrările de întreprinderi şi ajutoarele publice acordate de către state intreprinderilor naţionale. aşa după cum ne indică şi tabelul de mai jos. impunându-le o serie de sancţiuni. este pusă în aplicare într-o manieră extrem de riguroasă de către Comisia Europeană. Cu toate acestea. pentru a putea controla înţelegerile dintre întreprinderi. 52 . abuzurile determinate de poziţiile dominante.c. politica privind concurenţa. Recursurile intentate de către Comisia europeană statelor membre pentru neaplicarea prevederilor tratatelor Recursuri introduse împotriva Italia Franţa Grecia Spania Belgia Germania Irlanda Marea Britanie Luxemburg Portugalia Austria Olanda Finlanda Suedia Danemarca 2001 21 20 15 15 13 13 12 11 10 7 7 5 3 3 2 1953-2000 247 265 205 91 256 156 123 62 121 71 28 77 8 8 24 Comisia a reacţionat în momentul în care statele membre nu au pus în aplicare prevederile tratatelor europene. statele membre au întârzâiat în aplicarea acestor directive. Pentru a asigura o concurenţă sănătoasă între intreprinderi. Bilanţul privind aplicarea dispoziţiilor Actului unic privitoare la cele patru libertăţi Cea mai mare parte a dispoziţiilor privitoare la piaţa unică prevăzute în Cartea albă din 1985 au fost adoptate graţie noii proceduri de adoptare a textelor pe baza majorităţii calificate.

În vederea realizării acestei uniuni a fost redactat raportul Delors (Jacques Delors îndeplinea în acea perioadă funcţia de preşedinte al Comisiei Europene). Raportul a fost adoptat în cadrul Consiliului European de la Madrid din iunie 1989.  Dezvoltarea tehnologică.  Mediul. care nu fac. 53 . Introducerea unei monede unice şi crearea unei uniuni monetare constituiau urmarea logică a instituirii pieţei comune. Ele privesc următoarele domenii:  Cercetarea. Cu această ocazie s-a decis crearea uniunii monetare.  Sfera socială.  Politica regională. Actul Unic European conţine noi dispoziţii privitoare la cooperarea europeană în materie de politică externă. C. Europa monetară a început să fie schiţată în urma Consiliului European de la Hanovra din iunie 1988. Noile politici introduse prin Actul Unic European O serie de noi politici au fost introduse prin Actul Unic European. decât să reia practicile deja existente. pe baza acestuia iniţiindu-se negocierile care s-au finalizat cu semnarea Tratatului de la Maastricht. însă.

“Uniunea are drept obiective:  promovarea progresului economic şi social.  căderea zidului Berlinului.  menţinerea şi dezvoltarea Uniunii ca şi spaţiu al libertăţii şi justiţiei. prin întărirea coeziunii economice şi sociale. reunite într-unul singur. cu ocazia diferitelor Consilii europene. precum şi creşterea numărului de locuri de muncă… prin crearea unui spaţiu fără frontiere interne. arhitectura comnunitară şi-a schimbat în mod radical înfăţişarea prin crearea Uniunii europene.  evenimentele sângeroase din Iugoslvia. dispoziţii care vor duce la organizarea a două conferinţe interguvernamentale (la 15 decembrie 1990). Contextul politic Contextul politic internaţional în care a fost semnat tratatul a fost marcat de o serie de evenimente politice importante:  prăbuşirea blocului sovietic. obiectivele economice. Obiective Odată cu semnarea Tratatului de la Maastricht. Conferinţele se vor finaliza cu elaborarea a două tratate. 54 .CAPITOLUL 9 TRATATUL DE LA MAASTRICHT SAU TRATATUL UNIUNII EUROPENE Data semnării:  7 februarie 1992 la Maastricht. Ca răspuns la aceste evenimente internaţionale de maximă importanţă. Astfel. Tratatul adaugă obiectivelor economice şi obiectivele politice. Comunitatea Europeană a adoptat o serie de dispoziţii. semnat la 7 februarie 1992. au fost depăşite. Data intrării în vigoare:  1 noiembrie 1993. Conform articolului 2 (articolul B) al Tratatului de la Maastricht.  războiul din Golf.  afirmarea identităţii sale pe scena internaţională.  întărirea protecţiei drepturilor şi intereselor cetăţenilor statelor membre. predominante în tratatele anterioare.

care a refuzat semnarea lui). regional sau local. Dacă primul pilon aduce un nivel de integrare crescut între statele membre. o diferenţă fundamentală între primul pilon şi ceilalţi doi. în schimb. Ceilalţi doi piloni. la care se adaugă o serie de protocoale şi declaraţii. CECO şi CEEA). Există.  Introducerea unei noi proceduri decizionale: procedura de codecizie. ceea ce înseamnă că statele îşi păstrează suveranitatea. cu excepţia Marii Britanii. menţinerea în întregime a acquis-ului comunitar şi dezvoltarea lui”. ceilalţi doi se bazează mai mult pe cooperare. Dispoziţii în domeniul politic Modificări instituţionale  Extinderea puterii Parlamentului European: procedura de cooperare introdusă prin Actul Unic este extinsă la noi domenii (UEM. încheiat între statele membre. criteriile de convergenţă) şi la politica socială (Protocolul social. Comunitatea europeană (CE) a luat locul CEE. care întăreşte puterea Parlamentului. formare. în virtutea căruia Uniunea nu intervine (în afara domeniilor care ţin de competenţa sa exclusivă). reţeaua transeuropeană de comunicaţii. mediu…). se bazează pe principiul cooperării interguvernamentale. transporturi. Acest prim pilon se bazează pe principiul subsidiarităţii. Cel de-al treilea pilon este consacrat mecanismelor de cooperare interguvernamentală în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne (JAI). dintre care unele se referă. decât atunci când acţiunea sa este mai eficientă decât o acţiune întreprinsă la nivel naţional.  A. a. având competenţe supranaţionale lărgite. Fonduri sociale europene. care schiţează o apărare comună europeană. la UEM (adică statutul SEBC sau sistemul european de bănci centrale. Primul pilon: Comunităţile Europene Este compus din cele trei comunităţi europene (CEE. Tratatul integrează Comunităţile într-un prim pilon şi elaborează doi noi piloni. însă. Cel de-al doilea pilon se referă la Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC). alcătuit din textul propriu-zis al Tratatului. de exemplu. 55 . Conţinut Tratatul de la Maastricht se prezintă sub forma unui ansamblu de texte complexe. pe care statele membre o acceptă doar dacă doresc acest lucru.

Cetăţenia europeană Este vorba de un concept novator.Aprobarea prin vot a numirilor pentru ansamblul Comisiei. astfel că cetăţenia europeană nu vine decât să completeze cetăţenia naţională. Ea implică caracteristici particulare în măsura în care fiecare stat membru este liber să definească cetăţenia locuitorilor săi. Astfel. relizarea uniunii economice şi monetare (UEM). care pot astfel să-şi apere interesele şi să participe la procesul de integrare. 56   . Dispoziţii în domeniul economic: moneda unică Introducerea unei monede unice în cadrul Europei comunitare reprezintă rezultatul unui amplu proces de reflecţie şi de elaborare. consacrat prin articolul 8 al Tratatului de la Maastricht : “Este cetăţean al Uniunii. prin care se întăreşte procesul de integrare dintre statele membre:  Cetăţenia europeană. acordând drepturi suplimentare cetăţenilor europeni. care a luat naştere cu mult înainte de semnarea Tratatului de la Maastricht. Tratatul de la Maastricht aduce cu sine şi o serie de noi dispoziţii. care deschid calea cetăţenilor europeni înspre participarea la viaţa politică. Extinderea controlului Parlamentului asupra bugetului comunitar. Crearea acestei instituţii demonstrează voinţa UE de a acorda o importanţă sporită colectivităţilor regionale şi locale din Uniune.  Dreptul cetăţenilor europeni de a se refugia la reprezentanţele diplomatice şi consulare ale oricărui stat membru al Comunităţii.  Crearea unui Comitet al Regiunilor. orice persoană care are naţionalitatea unui stat membru”. Cetăţenia europeană implică o serie de drepturi.  Dreptul de a vota şi de a fi ales la alegerile municipale şi la cele pentru Parlamentul European. pentru orice cetăţean care locuieşte în alt stat decât cel de origine. Ea consacră următoarele drepturi:  Dreptul de şedere şi de liberă circulaţie pe teritoriul oricărui stat membru.  Adoptarea unei monede unice.  Dreptul de a înainta petiţii Parlamentului european. b.  Dreptul de a se adresa mediatorului european. Acest punct este abordat în dispoziţiile referitoare la domeniul economic. Este vorba de un organ consultativ al Consiliului UE şi al Comisiei.

25%. Aceste acorduri răspundeau necesităţii creării unui cadru monetar stabil la scară internaţională. statele învingătoare au conştientizat faptul că doar o intensificare a schimburilor economice dintre ele. iar dolarul a fost devaluat la 38 de dolari uncia de aur. în funcţie de puterea lor economică. După cel de-al doilea război mondial. fonduri care asigură finanţarea balanţei de plăţi a acestor state. Acordurile de la Washington din decembrie 1971 au crescut marja de fluctuaţie a monedelor naţionale în raport cu dolarul la plus sau minus 2. Cei şase i-au 57 . în cadrul conferinţei de la La Haye. cele state membre a CEE au stabilit ca şi obiectiv de primă importanţă al Comunităţii. Noul sistem monetar a impus o serie de noi principii:  Un sistem de schimb fix: fiecare monedă era evaluată în funcţie paritatea sa în raport cu aurul sau cu dolarul. De la sfârşitul anilor ‘60.  Funcţionarea sistemului se baza pe crearea unui fond. Ca urmare a crizelor economice şi monetare (devaluările dolarului). Este vorba de un organism care colectează fondurile cu care contribuie statele.  Dolarul este convertibil în aur la preţul de 35 de dolari uncia de aur. Fondul monetar internaţional (FMI).  Statele se angajau să intervină atunci când paritatea devizelor lor varia cu plus sau minus 1% faţă de paritatea fixată în raport cu dolarul. precum şi un amplu proces de cooperare internaţională. au fost lansate în anii ’70. Sistemul monetar internaţional va fi folosit până la începutul anilor ’70. când eficienţa lui a început să fie pusă în discuţie datorită creşterii necontrolate a masei de dolari aflată în circulaţie în lume. Noul sistem monetar internaţional (SMI) a fost introdus în urma semnării acordurilor de la Bretton Woods din iulie 1944. începând cu anul 1973 s-a impus de fapt un sistem de schimb fluctuant.primele propuneri ce vizau relizarea independenţei monetare a CEE faţă de alte blocuri economice. realizarea uniunii economice şi monetare. Aceasta nu se putea realiza fără introducerea unui sistem monetar internaţional şi semnarea de acorduri internaţionale privind atât schimburile (semnarea acordurilor GATT în anul 1947) cât şi menţinerea păcii (crearea ONU în 1945). În anul 1969. puteau feri lumea de un al treilea conflict mondial. în august 1971. în caz unor dezechilibre ce pot apărea. Preşedintele american Richard Nixon va suprima în mod unilateral convertibilitatea dolarului cu aurul. în urma acordurilor din Jamaica. cele şase state fondatoare ale CEE au intuit apropiata prăbuşire a SMI. Acest sistem a fost instituţionalizat în anul 1976.

băncile centrale intervin ori de câte ori este depăşit acest prag. părăsind şarpele monetar în anul 1974. Pe de altă parte. Băncile centrale sunt. Franţa nu a putut să mai susţină francul. faptul că aceste crize monetare afectează în mod negativ Comunitatea. În martie 1973. fiecare stat a adoptat propria sa politică. în anul 1972 a fost creat FECOM (Fondurile Europene de Cooperarea Monetară). nici una dintre monedele europene nu trebuie să se îndepărteze cu mai mult sau mai puţin de 2. în urma crizei SMI. mai multe monede au părăsit sistemul şarpelui monetar. Pentru coordonarea activităţii băncilor centrale europene. Monedele naţionale participă la un sistem fluctuant în raport unele cu altele. astfel. obligate să cumpere sau să vândă dolari în schimbul devizelor europene. prin cumpărarea sau revinderea devizelor europene. în anul 1970. el poate fi considerat punctul de plecare al construcţiei monetare.25% de dolar. La originea noului 58 . După criza petrolieră şi criza dolarului. Astfel. care să limiteze variaţiile dintre monedele europene. dar şi în raport cu dolarul. inflaţia…). pentru a-l părăsi definitiv în anul 1976. mai independent faţă de dolar. băncile centrale care gestionau monede mai slabe erau nevoite să cheltuiască o mare parte a rezervelor lor pentru a susţine aceste monede. De la sfârşitul anului 1973. Şarpele monetar (1972-1978) Obiective Şarpele monetar a avut drept scop principal introducerea unui sistem de schimb. până la intrarea în vigoare a Sistemului Monetar European (SME). Acelaşi raport Werner s-a aflat şi la originea introducerii şarpelui monetar european (acordurile de la Bâle din 10 aprilie 1972).25% între monedele lor. A revenit în cadrul sistemului în anul 1975. distanţa dintre oricare două monede europene nu trebuie să depăşească 2. statele membre au concluzionat. punând în pericol integrarea. Franţa şi Germania au decis să creeze un nou sistem. statele europene au decis să nu mai susţină dolarul. generând astfel tensiunii în cadrul sistemului. Astfel. De exemplu. Pe baza observaţiilor sale.25%. Chiar dacă şarpele monetar a reprezentat un eşec. Ca răspuns la aceste dificultăţi. păstrând. marja de fluctuaţie de 2. ţările europene au început să întâmpine o serie de dificultăţi economice (încetinirea creşterii economice. însă. Modul de funcţionare Potrivit principiilor acestui sistem.încredinţat luxemburghezului Pierre Werner sarcina de a examina posibilitatea realizării unui sistem monetar european. Bilanţ Şarpele monetar a întâmpinat o serie de dificultăţi în anii ’70.

Scopul său era să restabilească relaţiile de schimb şi să armonizeze economiile europene. El a permis stabilirea bugetului Comunităţii. Cantitatea fiecărei devize prezente în ECU este calculată în funcţie de importanţa economică a unui stat. este stabilit un curs-pivot ajustabil. SME se bazează pe trei elemente esenţiale: SME ECU Indicator de divergenţă FECOM (rol întărit) Primul element: ECU. Aceste parităţi pot 59 . a marcat relansarea procesului de construcţie monetară. aceasta la rândul său fiind evaluată în funcţie de PIB-ul acelui stat. El s-a concretizat printr-o hotărâre adoptată cu ocazia întâlnirii de la Bruxelles. Valoarea sa este evaluată în raport cu valoarea medie a ansamblului de monede europene ce-l alcătuiesc.  Mecanismul de schimb: în interiorul SME. care este ataşat ECU. de comerţul exterior şi de importanţa acelui stat pe scena monetară. pentru fiecare monedă participantă. Sistemul monetar european (1978-1989) Obiective Consiliul European de la Bremen. Este vorba de un instrument de tranzacţie şi de rezervă între băncile centrale.  Alcătuire: ECU este alcătuit dintr-un ansamblu de monede.. a preţurile agricole etc.sistem s-au aflat Valéry Giscard d’Estaing (preşedintele Republicii franceze) şi Helmut Schmidt (cancelarul Republicii Federale Germania). Alcătuirea ECU trebuia revizuită la fiecare cinci ani. Ansamblul acestor cursuri-pivot permit fixarea parităţilor bilaterale între diferitele monede din cadrul SME. din 5 decembrie 1978. Elementul central al SME este reprezentat de ECU (European Currency Unit). Sistemul monetar european (SME) a fost introdus începând cu 15 martie 1978. dar nu s-a concretizat niciodată prin crearea de monede sau de bancnote. din iulie 1978.  Rol: ECU joacă rolul de unitate de calcul.

au cunoscut în această perioadă fluctuaţii mai mici între ele. marjele de fluctuaţie au fost lărgite. pe această bază este emis ECU. cursurile-pivot au fost schimbate de nenumărate ori. însă. Statele care doreau să meargă mai departe în acest proces s-au angajat să pună bazele unei uniuni economice şi monetare. La ora actuală. recesiunea economică. Cel de-al treilea element: băncile centrale sunt obligate să dea FECOM-ului. FECOM acordă credite statelor pentru a le permită să-şi susţină monedele naţionale. Astfel.25% (în afara unei derogări de 6% pentru anumite monede). a întărit ideea necesităţii unei monede unice europene (euro). au fost necesare o serie de ajustări. sub egida unei Bănci Centrale Europene. la 1 ianuarie 2001). Trebuie remarcat. 60 .fluctua cu plus sau minus 2.  SME a favorizat schimburile intra-europene şi procesul de integrare. Cel de-al doilea element: un indicator de divergenţă. în momentul în care o monedă ajunge la –2. Începând cu 1 august 1993.25. ea atinge cursul minim.25% faţă de o altă monedă din sistem. atinge cursul sau plafonul maxim. la 15%. crizele monetare din septembrie 1992 şi august 1993) au determinat statele membre să crească marjele de fluctuaţie la 15%. băncile centrale trebuie să intervină pentru a le susţine.  Sistemul Monetar European (SME). Acesta are rolul de a declanşa o procedură de alertă prin care să se evite depăşirea marjei autorizate de către monedele statelor membre. Toate aceste state au adoptat moneda unică şi trebuie să respecte cele cinci criterii de convergenţă. La rândul său. datorită crizei în care a intrat sistemul.  Pe planul stabilităţii ratelor de schimb. de îndată ce o monedă îşi modifică valoarea cu mai mult de 75% în raport cu limita fixată. 2 FECOM sau Fondul European de Cooperare Monetară a fost creat în anul 1972 şi a intrat în funcţiune în 1973. decât cele dintre devizele internaţionale. prin crearea ECU-ului. obiectivul esenţial al SME. Astfel. precum dolarul sau yen-ul. 12 state fac parte din zona euro (ultima ţară care s-a alăturat a fost Grecia. 20% din rezervele lor în aur şi în devize. Crizele care au marcat începutul anilor ’90 (reunificarea Germaniei. 2 Practic. al cărei principal scop era realizarea monedei unice. Bilanţ Concluziile referitoare la SME sunt atât pozitive cât şi negative. faptul că devizele care aparţineau SME. Astfel. iar atunci când ajunge la +2.

dintre cele cu inflaţia cea mai mică. Tratatul de la Maastricht a extins competenţele comunitare în numeroase alte domenii.5% media ratelor inflaţiei din trei state membre.  B. Este vorba de Danemarca. instituit prin articolele J la J11 ale Tratatului de la Maastricht) Cooperarea în domeniul politicii externe.Trei state au refuzat să adopte moneda unică. Euro există în mod oficial de la 1 ianuarie 1999.  Procentul pentru dobânzile pe termen lung nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2% media procentelor acordate pentru dobânzile pe termen lung în trei dintre ţările cu inflaţie mică. PESC (cel de-al doilea pilon. formarea profesională. sănătatea publică. moment în care bancnotele şi monedele au fost puse la dispoziţia publicului. ale cărei linii directoare au fost trasate în Actul Unic. protecţia consumatorilor. precum educaţia. Aceste noi politici au fost necesare pentru punerea cu adevărat în funcţiune a Uniunii Economice şi Monetare. 61 . cu adevărat decât de la 1 ianuarie 2002. Acestea sunt următoarele:  Deficitul fiecărui stat membru nu trebuie să depăşească 3% din PIB. a fost întărită prin Tratatul de la Maastricht. în timp ce opinia publică este mult mai rezervată. Marea-Britanie şi Suedia (în anul 1998 ea nu îndeplinea toate criteriile de convergenţă). De la această dată. cultura. pe care statele membre trebuie să la respecte pentru a putea face parte din zona euro. În afară de introducerea monedei unice. însă. reţelele transeuropene şi politica industrială.  Moneda naţională a statului membru trebuie menţinută cel puţin doi ani în limita marjelor de fluctuaţie ale SME. În cazul acestor ultime două state. Moneda unică nu circulă.  Datoria publică a administraţiilor publice trebuie să fie mai mică de 60 din PIB. tranzacţiile financiare şi bursiere se fac în euro.  Rata inflaţiei nu trebuie să depăşească cu mai mult de 1. Condiţiile pentru admiterea în zona euro Prin Tratatul de la Maastricht au fost fixate cinci criterii de convergenţă. guvernele sunt favorabile introducerii euro.

a securităţii sale. Această informare are drept obiectiv adoptarea de către toate statele membre a unei poziţii convergente. condiţiile şi. obiectivele generale şi cele particulare care revin UE pentru îndeplinirea acţiunii. adică propunerea din partea Comisiei şi votul Consiliului.  În primul rând poate lua forma informării reciproce şi a punerii de acord în cadrul Consiliului asupra tuturor problemelor de politică externă şi de securitate. Consiliul poate merge până la adoptarea unei poziţii comune. în acest moment. scopul final al Politicii Externe şi de Securitate Comună este crearea unei politici de apărare comună. Aceste acţiuni comune implică statele membre. dacă e necesar. Această cooperare poate să ia mai multe forme. În mod necesar. în cadrul articolului B al Tratatului (articolul 2 al noului Tratat) se precizează faptul că. el trebuie să stabilească scopul precis al acestei acţiuni. Este vorba de o procedură de cooperare interguvernamentală între statele membre. în cadrul cărei fiecare stat îşi păstrează suveranitatea. Aceste acţiuni comune sunt stabilite de către Consiliul UE. Deciziile se iau pe baza votului unanim. Procedura de aplicare a PESC: competenţa aparţine instituţiilor comunitare. Astfel. statele membre trebuie să susţină poziţia comună a Consiliului în cadrul organizaţiilor internaţionale şi a conferinţelor internaţionale. menţinerea păcii şi cooperarea internaţională. Statele membre trebuie. care poate conduce la realizarea unui sistem de apărare european. Consiliul European defineşte principiile şi orientările generale ale PESC.  Dacă consideră ca fiind necesar. procedura de decizie se realizează urmând următoarea schemă: într-o primă fază. să-şi armonizeze politica naţională cu poziţiile comune astfel definite. Această instituţie joacă deci un rol major în definirea PESC. Potrivit articolului J4 al Tratatului.După cum am văzut.  Statele membre pot iniţia acţiuni comune în domeniile în care au interese majore şi care presupun colaborarea cu celelalte state membre. care decide necesitatea unei acţiuni comune. Bazându-se pe direcţiile indicate de către Consiliul European. PESC are drept obiectiv protejarea identităţii UE pe scena internaţională. procedura de decizie nu este aceeaşi ca şi în cazul primului pilon. cu excepţia unor probleme 62 . atunci când Consiliul hotăreşte iniţierea unei acţiuni comune. precum şi mijloacele. Consiliul UE ia deciziile necesare pentru aplicarea PESC. durata necesară aplicării acţiunii”. pe baza orientărilor generale definite de către Consiliul European. astfel ca influenţa lor combinată să fie cât mai eficientă. procedurile. În cazul PESC. Cu toate acestea.

UE nu reprezintă încă o putere politică care acţionează unitar pe plan extern. în vederea realizării obiectivelor UE. La modul general. într-un interval de 48 de ore sau în caz de necesitate maximă. trebuie remarcat faptul că Preşedinţia are o misiune extrem de importantă în gestionarea PESC. O dovadă în acest sens o reprezintă poziţiile divergente ale statelor membre privitoare la conflictul irakian şi criza politică generată de această situaţie.  Exprimă poziţia Uniunii în cadrul organizaţiilor internaţionale şi a conferinţelor internaţionale. şi cel de-al treilea pilon al Uniunii Europene (JAI). Dar nu doar în cazul procedurii de urgenţă. în cadrul căruia statele îşi păstrează suveranitatea naţională.  C. se bazează tot pe o procedură de cooperare interguvernamentală. precum: 63 . Preşedinţia UE poate convoca o reuniune extraordinară a Consiliului (fie din oficiu.speciale care sunt decise cu ajutorul majorităţii calificate. De asemenea. Parlamentul găzduieşte în fiecare an o dezbatere referitoare la progresele realizate în procesul de punere în aplicare a PESC. Preşedinţia joacă un rol special. În cazurile în care este nevoie de o decizie rapidă. În afara de aceasta. chiar mai repede. Trebuie remarcat faptul că fiecare stat membru. fie la cererea Comisiei sau a unui stat membru). este extrem de dificil ca statele membre să ajungă la un consens în ceea ce priveşte problemele majore de politică externă. JAI) La fel ca şi PESC. În ceea ce priveşte Curtea de Justiţie (CJCE). Parlamentul European este consultat în ceea ce priveşte prinncipalelor decizii referitoare la PESC şi evoluţia sa. Conform articolului K1 al Tratatului. precum şi Comisia Europeană pot sesiza Consiliul cu privire la orice problemă referitoare la PESC şi-i pot înainta propuneri. Cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne (cel de-al treilea pilon. Într-adevăr. ea nu are nici un fel de competenţă în ceea ce priveşte măsurile luate în domeniul PESC.  Are responsabiltatea punerii în aplicare a acţiunilor comune. care necesită un nivel de integrare scăzut între statele membre. preşedinţia:  Reprezintă Uniunea în problemele legate de PESC. mai ales cele referitoare la siguranţa circulaţiei persoanelor. statele membre au dreptul să ia măsuri în domeniile de interes comun. Bilanţ: datorită faptului că deciziile privitoare la PESC sunt luate pe baza unanimităţii. el poate să adreseze întrebări sau să formuleze recomandări Consiliului.

erau necesare noi reforme. care defineşte mijloacele de intervenţie ale JAI.  Lupta împotriva toxicomaniei. Procedura de decizie în cazul JAI este similară cu cea prevăzută pentru PESC. UE poate:  Iniţia o acţiune de informare şi consultare reciprocă în cadrul Consiliului.  Adopta poziţii comune. precum şi exercitarea controlului asupra trecerii acestor frontiere.  Politica de imigrare şi politica privitoare la cetăţenii ţărilor din afara Uniunii. Cu toate acestea. la fel ca şi în cazul PESC. fără excepţie.  Cooperarea vamală  Cooperarea poliţienească în vederea prevenirii terorismului (traficul de droguri şi criminalitatea). Astfel. Politica de azil. El este asistat de către un comitet de coordonare compus din înalţi funcţionari al cărui rol. Ţinând cont de evoluţiile care au avut loc începând cu anul 1993 (noile aderări. o conferinţă a reprezentanţilor guvernelor statelor membre a fost convocată în anul 1996 în vederea modificării Tratatului de la Maastricht.  Stabili poziţii comune.  Lupta contra fraudei de dimensiuni internaţionale.  Reguli privind tranzitarea frontierelor exterioare ale statelor membre. Bilanţ: în ciuda unei reale voinţe a statelor membre de a coopera în acest domeniu – mai ales în domeniul emigraţiei. acceptarea extinderii spre Est). dă posibilitate Consiliului să stabilească convenţii. recomandând statelor membre adoptarea lor. ceea ce a dus la adoptarea Tratatului de la Amsterdam.  Cooperarea judiciară în domeniul civil şi penal. este de a formula propuneri în atenţia Consiliului şi de a pregăti lucrările sale în cadrul JAI. Consiliul UE hotăreşte pe baza unanimităţii. De asemenea. Rolul celorlaltE instituţii (Comisia şi Parlamentul) este identic cu cel jucat în cadrul PESC. în afara celui de coordonare. Ca şi în cazul PESC. 64 . CJCE nu are dreptul să controleze legalitatea deciziilor luate în domeniul JAI. În conformitate cu articolul N al Tratatului de la Maastricht. după cum a demonstrat întâlnirea europeană de la Madrid – rezultatele obţinute sunt încă nesatisfăcătoare. articolul K3.

Tratatul de la Amsterdam  A.  C. Obiective Tratatul de la Amsterdam are patru obiective majore: Cele patru obiective Pregătirea modificărilor instituţionale în vederea viitoarelor extinderi. Negocierile pentru acest nou Tratat au debutat în anul 1994. 65 . dar aduce o serie de modificări în cazul fiecărui pilon. În cadrul Consiliului European de la Torino din martie 1996 s-a hotărât organizarea unei conferinţe interguvernamentale (CIG). Concentrarea pe problema şomajului şi a drepturilor cetăţenilor. Înlăturarea ultimelor obstacole în calea liberei circulaţii a persoanelor şi întărirea securităţii. Data semnării  2 octombrie 1997.CAPITOLUL 10 TRATATUL DE LA AMSTERDAM ŞI TRATATUL DE LA NISA 8. mai precis cei trei piloni. care s-a finalizat cu semnarea acestui tratat. fiind purtate de către un grup de analiză. Conţinut Tratatul de la Amsterdam menţine structura stabilită prin Tratatul de la Maastricht. Data intrării în vigoare  1 mai 1999.  B. Să permită Europei să-şi extindă influenţa pe scena internaţională.1. Tratatul de la Amsterdam reprezintă rezultatul a doi ani de negocieri.  D.

 Numărul de parlamentari este stabilit prin Tratat la 700.  Secretarul General al Consiliului devine “Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru PESC”. În acelaşi timp Tratatul extinde în mod semnificativ votul bazat pe majoritatea calificată. Astfel. Tratatul extinde competenţele Curţii de Justiţie (CJCE). Curtea devenea. rămân în mod evident supuse votului unanim.a.  Preşedintele poate să redistribuie. portofoliile comisarilor europeni. Ansamblul acestor măsuri dovedesc o întărire semnificativă a puterilor Parlamentului şi. nici funcţionarea instituţiilor judiciare comunitare.  În scimb. extinde atribuţiile legislative ale Parlamentului. simplificându-le în acelaşi timp. cultura etc.. membrii Comisiei urmau să fie desemnaţi de comun acord de către statele membre şi de către preşedinte. competentă: 66 .  Parlamentul exercită controlul bugetar în domeniul PESC. procedura de codecizie este extinsă la o serie de noi domenii. precum fiscalitatea. şi cel de la Amsterdam. Primul pilon Modificări instituţionale Extinderea puterilor Parlamentului  La fel ca şi Tratatul de la Maastricht. Comisia Europeană  Puterea de iniţiativă a Comisiei este extinsă. deci. astfel.  Preşedintele Comisiei Europene poate fi numit numai după ce Parlamentul şi-a dat acordul. datorită introducerii prin Tratatul de la Amsterdam de noi domenii de competenţă ale Comunităţii. în perspectiva extinderii spre Est. Prin Tratatul de la Amsterdam nu se modifică modul de funcţionare al Consiliului. Domeniile mai sensibile. la fel ca şi în Tratul de la Maastricht. în cursul mandatului său. ceea ce are drept consecinţă întărirea procesului de integrare. a caracterului democratic al Uniunii.  Preşedintele Comisiei Europene dispune de o putere crescută: astfel. concedierile.  Votul bazat pe majoritatea calificată este extins la noi domenii. CJCE şi TPI  Tratatul de la Amsterdam nu modifică nici alcătuirea.

În domeniile care sunt transferate de la cel de-al treilea pilon la primul pilon. azilul. vize. În acest fel. În aceste domenii Consiliul hotărăşte pe baza votului unanim. Unul dintre scopurile principale ale Tratatului de la Amsterdam a fost acela de a creea “un spaţiu al libertăţii. Confruntate cu rata crescută a şomajului din cadrul Uniunii Europene. statele membre au devenit conştiente de necesitatea transformării şomajului într-o problemă de interes comun. statele membre sunt obligate să trimită în fiecare an un raport acestor instituţii în care să prezinte modul în care au pus în aplicare liniile directoare în cadrul politicii lor de angajare. imigraţia şi cooperarea judiciară în domeniul civil au intrat în competanţa Comunităţii. prevăzute în Convenţia europeană a drepturilor omului. privitor la politicile Comunităţii. Acest proces de comunitarizare a fost efectuat în mod progresiv de-a lungul celor cinci ani ce au urmat intrării în vigoare a tratatului. Tratatul de la Amsterdam. securităţii şi justiţiei”. . imigraţie şi alte politici legate de libera circulaţie a persoanelor”. aşa după cum vom vedea în continuare (imigraţie. - 67 . inclusiv dreptul de vot în cadrul Consiliului (articolul 7). Modificări aduse politicilor comunitare Tratatul de la Amsterdam prevede ca şi măsură de protecţie a cetăţenilor. Pentru atingerea acestui scop în cea de a treia parte a tratatului a fost introdus noul titlu IV. În fiecare an “liniile directoare” referitoare la problema şomajului sunt definite de către Comisie şi Consiliu. Acestor state pot să li se suspende drepturile. Astfel. care a fost acceptat în cele din urmă şi de Marea Britanie. ele au devenit comunitare. Domenii transferate din cadrul celui de-al treilea pilon în cadrul primului pilon Prin faptul că aceste domenii au fost transferate primului pilon. În final.Să vegheze la respectarea drepturilor omului. azil şi alte politici legate de libera circulaţie a persoanelor). iar statele membre trebuie să ţină cont de acestea în formularea politicilor naţionale. azil. integrează Protocolul social anexat Tratatului de la Maastricht. Acest nou titlu este intitulat “Vize. În afară de aceasta. controlul frontierelor exterioare. ele au înscris în Tratatului de la Amsterdam ca şi obiectiv major “creşterea numărului de locuri de muncă”. pedepsirea acelor state care violează într-o manieră gravă şi constantă principiile democratice şi drepturile omului.

Având în vedere faptul că Uniunea are tot mai multe state membre. care încurajează statele membre să meargă mai departe pe calea integrării. Convenţia de la Schengen a fost semnată la 19 iunie 1990 de către aceleaşi cinci state. Spania şi Portugalia (1991). ea trebuie:  Să favorizeze obiectivele UE. Grecia (1992). Austria (1995).  Să fie în conformitate cu regulile acquis-ului comunitar. Tratatul precizează. Ele adresează în acest sens o cerere Comisiei “care poate prezenta Consiliului o propunere în acest sens. Conform acestui articol. Comisia comunică motivele ce au stat la baza respingerii statelor membre interesate”. căreie i se opun federaliştii. Este vorba de o “integrare ca la carte”. prevăzute la articolul 43. fiind ratificată de următoarele state: Italia (1990). La rîndul său. în mod clar. Dacă nu supune această propunere. Belgia. care nu doresc să progreseze în acelaşi ritm. Suedia şi Finlanda. Finlanda şi Danemarca (1996). 3 Acordul de la Schengen a fost semnat la 14 iunie 1985 la Schengen de către Germania. 68 .  Să rămână deschisă tuturor statelor membre.Tratatul de la Amsterdam prevede de asemenea “încorporarea acquis-ului de la Schengen"3. Cooperarea întărită reprezintă deci. Luxemburg şi Olanda. Acest mecanism este permis în cadrul primului şi celui de-al treilea pilon. drepturile. Suedia. Astfel. obligaţiile şi interesele statelor care nu participă în cadrul ei. Franţa. În ceea ce priveşte primul pilon. deşi nu fac parte din Comunitatea europeană sunt asociate acestui spaţiu prin acordurile de liberă circulaţie pe care le-au stabilit cu Danemarca. Aceasta a stabilit condiţiile de aplicare şi garanţiile referitoare la libera circulaţie a persoanelor. la articolul 11. cooperarea întărită trebuie să răspundă anumitor principii. atunci când obiectivele propuse nu pot fi atinse prin aplicarea procedurilor obişnuite. Cooperarea întărită Tratatul de la Amstredam dă posibilitatea acelor state care doresc să stabilească între ele o cooperare întărită. dar este exclus în ceea ce priveşte PESC. Modul de funcţionare al cooperării întărite este bazat pe reguli extreme de stricte. care conţine dispoziţii generale. a fost instituit acest mecanism de cooperare întărită care dă posibilitatea statelor care doresc să avanseze mai repede. Islanda şi Norvegia. că procedura de cooperare poate fi introdusă de către statele membre.  Să fie lansată de către majoritatea statelor membre. o frână pusă în calea integrării tuturor statelor membre pentru că ea deschide calea unei Europe cu mai multe viteze.  Să nu afecteze competenţele.  Să nu fie utilizată decât ca ultimă soluţie.

Acestea sunt stabilite de către Consiliul European. totuşi. Consiliul nu poate hotărî în acest sens. Dacă un stat se opune din motive importante de politică naţională. În schimb.Autorizaţia pentru iniţierea acestor proceduri este acordată de către Consiliu. Trebuie precizat faptul că. statul membru care apelează la această procedură are obligaţia să se abţină de la orice acţiune care ar putea intra în conflict cu vreo iniţiativă a Uniunii bazată pe această decizie sau să o împiedice în vreun fel. Cel de-al doilea pilon Cu scopul de a creşte eficacitatea PESC. Acest mecanism este instituit prin art. abţinerea unuia sau mai multor state nu poate bloca adoptarea respectivei decizii. Un stat poate “să-şi exprime abţinerea printr-o declaraţie formală. Într-un spirit de solidaritate reciprocă. Conform acestui protocol. unde ea ar putea fi. în cazul în care o decizie este adoptată în unanimitate. dar trebuie să accepte faptul că respectiva decizie implică întreaga Uniune. În acest caz poate funcţiona mecanismul de “abţinere constructivă”. Subsidiaritatea Subsidiaritatea face obiectul unui protocol anex al Tratatului de la Amsterdam. acţiuni sau poziţii comune necesare aplicării acestor strategii. În acest caz el nu poate fi obligat să aplice decizia. Aceasta ia decizia pe baza votului unanim. Tratatul de la Amsterdam prevede posibilitatea adoptării de strategii comune. astfel. Dacă membrii Consiliului care îşi exprimă abţinerea printr-o astfel de declaraţie reprezintă o treime din totalul voturilor din cadrul Consiliului. orice propunere legislativă trebuie însoţită de o declaraţie în care să fie expuse motivele care stau la baza acesteia. Tratatul de la Amsterdam exclude posibilitatea recurgerii la procedura cooperării întărite în cadrul acestui pilon. 69 . la recomandarea Consiliului UE. adopta pe baza majorităţii calificate. acţiunile şi poziţiile comune urmează să fie adoptate pe baza votului unanim de către Consiliu. 23 al Tratatului şi prevede că. Dacă o strategie comună nu este adoptată conform acestei proceduri. care votează pe baza majorităţii calificată. Consiliul UE poate cere Consiliului European să decidă. după consultarea Parlamentului European. care poate. b. utilă. atunci decizia nu este adoptată”. trebuind să se demonstreze că respectiva propunere respectă principiul subsidiarităţii.

El prevede mai ales organizarea unei noi Conferinţe Interguvernamentale (CIG) privitoare la aceste probleme. mai ales a terorismului. fiind limitată la un simplă înştiinţare (art. azilul. însă. Tratatul de la Amsterdam a intrat în vigoare începând de la 1 mai 1999. în afara celei care priveşte autorizaţia din partea Comisiei.  E. este precizat în cadrul articolului 29 al Tratatului. Obiectivul Uniunii în cazul acestui pilon. în prevenirea rasismului şi xenofobiei şi în lupta împotriva acestor fenomene. bazat pe cooperarea interguvernamentală. Acesta prevede că Uniunea trebuie să “ofere cetăţenilor un nivel ridicat de protecţie într-un spaţiu al libertăţii. a tratatamentului aplicat fiinţelor umane şi crimele săvârşite împotriva copiilor. o serie de domenii din cadrul acestui pilon au fost transferate primului pilon. În schimb. Cel de-al treilea pilon Modificările din cadrul celui de-al treilea pilon După cum am văzut. Bilanţ Aportul Tratatului de la Amsterdam la procesul de integrarea europeană este departe de a fi satisfăcător. la propunerea Comisiei sau a unui stat membru. Tratatul nu conţine decât puţine dispoziţii referitoare referitoare la reformele instituţionale în vederea extinderii. securităţii şi justiţiei”. securităţii şi justiţiei. care nu mai este necesară.c. subliniat faptul că Tratatul conţine o serie de dispoziţii care vizează crearea unui adevărat “spaţiu al libertăţii. a traficului de droguri şi de arme. a corupţiei şi a fraudei…”. şi prin lupta împotriva acestui fenomen. organizate sau de altă natură. Consiliul hotăreşte în acest domeniu pe baza votului unanim. Consiliul European de la Köln din 3 şi 4 iunie 1999 a confirmat necesitatea organizării unei noi Conferinţe Interguvernamentale şi a 70 . Această dispoziţie este în conformitate cu spiritul JAI. Astfel. Acest obiectiv este atins prin prevenirea criminalităţii. Acestea se referă la controlul frontierelor exterioare. permiţând şi o integrarea mai rapidă prin mijlocirea indirectă a mecanismelor de cooperare întărită.40). Astfel. Cooperarea întărită Procedura de cooperare întărită se poate aplica şi în cazul celui de-al treilea pilon (JAI). dispoziţiile generale abordate în cadrul primului pilon se aplică în mod identic şi în cazul celui de-al treilea. un protocol referitor la acest subiect este anexat Tratatului. imigraţia şi cooperarea judiciară în domeniul civil. prin elaborarea unei acţiuni comune a statelor membre în domeniul cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală. Trebuie.

de asemenea. care au avut loc în anul 2004. Modificările instituţionale prevăzute în cadrul Tratatului de la Nisa au menirea de a permite Uniunii lărgite să lucreze în mod eficient. Tratatul de la Nisa  A.89% dintre irlandezi au votat în favoarea tratatului. a fost Irlanda. Noua Conferinţă Interguvernamentală a debutat la 15 februarie 2000. Tratatul insistă mai ales pe trei puncte.modificat calendarul stabilit în protocolul anexat Tratatului de la Amsterdam.  B. Conţinutul tratatului Tratatul semnat la Nisa la 26 februarie 2001.2. a modificat din nou funcţionarea instituţiilor europene. O a doua respingere ar fi făcut probabil tratatul inutil şi ar fi compromis în mod grav viitoarele extinderi. În cadrul întâlnirii de la Nisa au fost pregătite viitoarele extinderi şi a fost stabilit calendarul viitoarelor aderări. Data intrării în vigoare  Tratatul de la Nisa a intrat în vigoare la 1 februarie 2003. În cadrul acestei Conferinţe. la 19 octombrie 2002. statele membre s-au pus de acord asupra necesităţii elaborării unei carte a drepturilor fundamentale. Tratatul de la Amsterdam a fixat numărul de deputaţi europeni la 700. Trataul de la Nisa a ridicat numărul lor la 732. procedura de codecizie fiind extinsă la noi domenii. Semnarea  Tratatul de la Nisa a fost semnat la 26 februarie 2001. Concluzionând.  C. Parlamentul Noua alcătuire a Parlamentului European a devenit operaţională în urma ultimelor alegeri. Ultimul stat care l-a ratificat pe calea referendumului. care să cuprindă ansamblul drepturilor fundamentale în vigoare în statele Uniunii. ea dând naştere Tratatului de la Nisa. La această dată. după ce în 2001 l-au respins. El se referă. care nu au fost reglementate la Amsterdam. şi la cooperarea întărită. 10. 62. Reformele instituţionale Amintim aici doar principalele modificări în materie instituţională. 71 . se poate spune că Tratatul schiţează evoluţia instituţiilor europene după viitoarele extinderi.  D. Puterile Parlamentului sunt din nou lărgite.

fiind aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2005. Numărul de deputaţi din cadrul Parlamentului European4 (până în iunie 2004) Germania Franţa Italia Marea Britanie Spania Olanda Belgia Grecia 99 87 87 87 64 31 25 25 Portugalia Suedia Austria Danemarca Finlanda Irlanda Luxemburg TOTAL 25 22 21 16 16 15 6 626 Numărul de deputaţi din cadrul Parlamentului european5 (din iunie 2004) Germania Marea Britanie Franţa Italia Spania Polonia România Olanda Grecia Republica Cehă Belgia Ungaria Portugalia Suedia 99 72 72 72 50 50 33 25 22 20 22 20 22 18 Bulgaria Austria Slovacia Danemarca Finlanda Irlanda Lituania Letonia Slovenia Estonia Cipru Luxemburg Malta TOTAL 17 17 13 13 13 12 12 8 7 6 6 6 5 732 4 5 În ordinea importanţei. În ordinea importanţei. 72 .Consiliul UE Ponderea voturilor în cadrul Consiliului UE a fost modificată. dată la care majoritatea calificată e obţinută dacă sunt îndeplinite două condiţii.

Astfel. Pentru a proteja valorile democratice. Consiliul UE. Dar această cerinţă nu este automată deoarece ea nu poate fi solicitată decât atunci când se impune o verificare. fiscalitate şi securitate socială). adresează o recomandare statului membru în care s-a produs o violare a drepturilor fundamentale. după consultarea Parlamentului. hotărâririle trebuiau luate în continuare pe baza votului unanim (de exemplu sănătate. procedura instituită prin Tratatul de la Amsterdam este completată. 90% dintre deciziile UE trebuiau să fie luate pe baza majorităţii calificate.Ponderea voturilor în cadrul Consiliului UE Germania Marea Britanie Franţa Italia Spania Polonia România Olanda Grecia Republica Cehă Belgia Ungaria Portugalia Suedia 29 29 29 29 27 27 14 13 12 12 12 12 12 10 Bulgaria Austria Slovacia Danemarca Finlanda Irlanda Lituania Letonia Slovenia Estonia Cipru Luxemburg Malta TOTAL 10 10 7 7 7 7 7 4 4 4 4 4 3 345 Decizia este adoptată dacă majoritatea calificată este atinsă (255/345). este necesar ca majoritatea calificată să reprezinte 62% din totalul populaţiei UE. Noua procedură permite introducerea unei proceduri de alertă. 73 . Dacă un alt stat membru o cere. din momentul aplicării. Una dintre cele mai importante măsuri în acest sens este cea referitoare la extinderea domeniilor în care se hotăreşte pe baza majorităţii calificate. Consiliul hotăreşte pe baza majorităţii a 4/5 din membrii săi. Tratatul cuprinde şi o serie de prevederi referitoare la aprofundarea procesului de integrare. însă. În acest caz. În câteva domenii. În acest caz.

Prevăzute în Tratatul de la Amsterdam. sunt supuşi.217). Totodată. numărul de comisari va fi inferior numărului de state membre. listă stabilită în conformitate cu propunerile făcute de către fiecare stat membru. în calitate de corp politic. care hotăreşte pe baza majorităţii calificate. Se consideră. Preşedintele Comisiei urmează a fi desemnat de către Consiliul european care hotăreşte pe baza majorităţii calificate. problema structurii sale nu este definitiv reglementată la ora actuală. În final. astfel desemnaţi.  În momentul în care UE va număra 27 de membri. 74 . competenţele CJCE sunt extinse. Comisia trebuie este alcătuită din câte un reprezentant al fiecărui stat membru (până la acest moment cele patru mari state ale UE aveau câte doi comisari). Articolul 214 al Tratatului de la Nisa modifică şi modul de desemnare al membrilor Comisiei. că alcătuirea sa va evolua de-a lungul timpului:  Din anul 2005. Consiliul European statuează pe baza majorităţii calificate. potrivit prevederilor acestuia. adoptă lista celorlalte personalităţi pe care preconizează să le numească ca şi comisari. Membrii vor fi desemnaţi pe baza rotaţiei egalitare. Tratatul prevede şi o creştere a puterilor preşedintelui (art. Articolul 214 are şi un aspect mai controversat. Consiliul European. Desemnarea este supusă aprobării Parlamentului European. Preşedintele şi membrii desemnaţi ai Comisiei sunt numiţi de către Consiliu. modalităţile de punere în aplicare a cooperării întărite sunt modificate prin Tratatul de la Nisa. ceea ce înseamnă că unele state membre pot asista la impunerea unui Preşedinte al Comisiei şi a unor comisari cu care ele nu sunt de acord. hotărând pe baza majorităţii calificate şi de comun acord cu Preşedintele desemnat. unui vot de aprobare final din partea Parlamentului European. Acest articol mai stipulează şi faptul că. Instituţii jurisdicţionale Tratatul de la Nisa modifică competenţele instituţiilor jurisdicţionale.Comisia În ceea ce priveşte Comisia. Potrivit acestui articol. Astfel. Numărul precis de membri şi ordinea rotaţiei nu sunt încă stabilite la ora actuală ele urmând a fi stabilite în momentul în care Uniunea va număra 27 de membri. Preşedintele şi ceilalţi membri ai Comisiei. astfel. El extinde mai ales competenţele Tribunalului de Primă Instanţă la toate recursurile directe (mai ales cele în anulare) şi la anumite recursuri prejudiciare.

având în vederea amploarea procesului de dezvoltare pe care îl luase Uniunea. Proiectul Cartei a fost supus atenţiei Consiliului european. întărirea caracterului său democratic şi reunirea drepturilor fundamentale în vigoare într-un document unic. Consiliul. pe post de observatori. ci să se examineze chestiunea statutului său juridic în cadrul dezbaterilor asupra viitorului Uniunii Europene. Au fost prezenţi şi doi reprezentanţi ai CJCE (Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene) şi ai Consiliului Europei. în perioada întrunirii de la Nisa. şefii de stat şi de guvern au căzut de acord asupra faptului că era necesară. În cadrul Consiliului European de la Nisa s-a decis ca textul Cartei să nu fie integrat în Tratate. Carta drepturilor fundamentale În cadrul Consiliului European din 3 şi 4 iunie 1999 de la Köln. ” problemele care au implicaţii militare sau în domeniul apărării”. având în vedere faptul că ea cuprindea un reprezentant din partea fiecărui guvern al statelor membre. proveniţi atât din ramura executivă.  Dreptul de veto acordat statelor membre prin Tratatul de la Amsterdam este acum eliminat. CES (Comitetul Economic şi Social).  E. el autorizează statele membre să recurgă la cooperarea întărită pentru punerea în aplicare a unor acţiuni sau poziţii comune – iniţiativă până atunci imposibilă în virtutea tratatelor precedente. 16 membri ai Parlamentului European şi 2 delegaţi din partea fiecărui parlament naţional. pe 13 şi 14 octombrie 2000. care l-a primit în mod favorabil. Mai mult. Trebuie remarcat faptul că de la aceste cooperări sunt excluse. reunit la Biarritz . Elaborarea proiectului Cartei a revenit unei convenţii. Tratatul stabileşte la 8 numărul minim (în locul majorităţii) de state membre necesare pentru introducerea cooperării întărite. În cadrul convenţiei se amestecă. astfel. Comitetul Regiunilor (CR). Tratatul de la Nisa mai introduce şi noi dispoziţii în domeniul Politicii Externe şi de Securitate Comună (PESC). Parlamentul European s-a pronunţat în acelaşi sens în noiembrie. Parlamentul). Structura acestei convenţii era una deosebită. Carta Drepturilor Fundamentale a fost aprobată de către toate cele trei instituţii (Comisia. Astfel. 75 . În fine. reprezentanţii europeni şi cei naţionali. cât şi din cea legislativă. în conformitate cu articolul 27 B. pe 7 decembrie 2000. un reprezentant al Comisiei. precum şi Mediatorul european au fost invitaţi să participe la dezbateri. ce urmau să se deschidă la 1 ianuarie 2001.

dreptul de căsătorie şi de fondare a unei familii. dreptul la viaţă. respectul vieţii private şi familiale. libertatea profesională şi dreptul de a lucra. accesul la servicii de interes economic general. drepturile persoanelor în vârstă. libertatea de gândire. dreptul de petiţie. interzicerea sclavajului şi a muncii forţate. securitate socială şi ajutor social. 76 . protecţie în caz de concediere nejustificată. dreptul la integritatea persoanei. Capitolul 2: libertate Dreptul la libertate şi la siguranţă. libertatea de reuniune şi de asociere. dreptul la educaţie. drepturile copilului. protecţia sănătăţii. Capitolul 3: egalitate Egalitate în drepturi. libertatea de circulaţie şi de sejur. protecţie în caz de îndepărtare. dreptul la negociere şi la acţiuni colective. interzicerea muncii copiilor şi protecţia tinerilor care muncesc. dintre care cel de-al şaptelea defineşte dispoziţiile generale. libertatea de exprimare şi de informare. viaţă familială şi viaţă profesională. libertatea de a întreprinde. egalitate între bărbaţi şi femei. protecţie diplomatică şi consulară. ne-discriminare. religioasă şi lingvistică. interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. dreptul de acces la documente şi la Mediator. dreptul de azil. protecţia consumatorilor. de conştiinţă şi de religie. dreptul la o bună administraţie. protecţia datelor cu caracter personal. Capitolul 1: demnitate Demnitate umană. dreptul de acces la serviciile de plasare. libertatea artelor şi ştiinţelor. Capitolul 4: solidaritate Dreptul la informare şi la consultare al muncitorilor în cadrul întreprinderilor. protecţia mediului. Capitolul 5: cetăţenie Dreptul de vot şi de eligibilitate la alegerile pentru Parlamentul European. condiţii de muncă juste şi echitabile. diversitate culturală. dreptul de vot şi de eligibilitate la alegerile municipale. dreptul de proprietate. expulzare şi extrădare.Carta este alcătutită din şapte capitole. integrarea persoanelor handicapate.

aşa cum sunt stabilite în Carta Comunitară a Drepturilor Sociale ale Muncitorilor adoptată la Strasbourg în decembrie 1989.Capitolul 6: justiţie Dreptul la un recurs efectiv şi la un tribunal imparţial. Carta reuneşte într-un singur document ansamblul drepturilor personale. prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare. 77 . politice. şi sociale. dreptul de a nu fi judecat şi pedepsit de două ori pentru aceeaşi infracţiune. principiile de legalitate şi de proporţionalitate a delictelor şi a pedepselor. aşa cum sunt definite ele de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Aceste drepturi sunt de trei feluri şi se bazează pe texte juridice deja existente: civile. aşa cum sunt definite prin Tratatele UE.

şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre au convenit asupra necesităţii convocării unei convenţii. cu elaborarea unui proiect de constituţie europeană. 78 . în timp ce Giuliano Amato (fostul Preşedinte al Consiliului italian) şi Jean-Luc Dehaene (fostul prim-ministru belgian) au fost cei doi vicepreşedinţi. 28 octombrie 2002. Principalele dezbateri au fost legate de numărul de comisari europeni din cadrul Comisiei. Acest text pare a realiza un compromis între tezele federale şi cele interguvernamentale. care a fost discutat în cadrul Summitului european de la Bruxelles din decembrie 2003. Convenţia s-a reunit începând cu 1 martie 2002. În cadrul acestei întâlniri au ieşit la iveală o serie de divergenţe între statele membre. Structura Convenţiei pentru viitorul Europei este aproape identică cu cea a Convenţiei întrunite pentru elaborarea Cartei Drepturilor fundamentale.CAPITOLUL 11 PROIECTUL PRIVIND STABILIREA UNEI CONSTITUŢII PENTRU EUROPA Cu ocazia Consiliului European de la Laeken din 14 şi 15 decembrie 2001. În cadrul acesteia s-au discutat problemele legate de reforma instituţională şi de oportunitatea stabilirii unei constituţii europene. Era necesară o Constituţie Europeană? Trebuie mers spre o Europă federală? Trebuie să se rămână la o Europă compusă din state naţionale? La 28 octombrie 2002. După cea de-a cincea extindere. care au făcut imposibilă ajungerea la un acord în acel moment. Această convenţie avea drept obiectiv principal pregătirea conferinţei interguvernamentale din 2004. din anul 2004. în cadrul căreia să se discute posibilitatea iniţierii unei reforme instituţionale. ceea ce este evident chiar de la articolul 1: “O uniune de state europene.6 Lucrările Convenţiei s-au finalizat la 13 iunie 2003. o serie de competenţe comune”. Scopul acestei noi convenţii era de a reflecta asupra problemelor legate de structura Uniunii Europene. Preşedenţia Convenţiei a fost asigurată de către Valéry Giscard d’Estaing (fostul Preşedinte al Republicii franceze). numărul comisarilor s-a ridicat la 25 (câte unul pentru fiecare stat membru) ceea ce însemna că cele cinci mari 6 Le Monde. Valéry Giscard d’Estaing a prezentat un prim proiect de constituţie europeană. care îşi păstrează identitatea naţională. care îşi coordonează în mod strâns politicile la nivel european şi care gestionează la nivel federal.

state ale Uniunii Europene – Germania, Franţa, Italia, Spania, Marea Britanie – au trebuit să renunţe la un comisar, având în vedere că înainte de această dată dispuneau de câte doi comisari. Tratatul de la Nisa prevedea instituirea unui sistem de rotaţie, mai ales în perspectiva unei Uniuni Europene lărgite, compusă din 27 de state membre. Divergenţele au fost generate de unele propuneri care vizau reducerea numărului de comisari, ceea ce ar fi însemnat că nu toate statele membre ar fi fost reprezentate de către un comisar. Un alt punct de litigiu l-a reprezentat reforma regulilor privitoare la numărul de voturi deţinute de către fiecare stat membru în interiorul Consiliului Uniunii Europene, deoarece unele state considerau că pierdeau din influenţă, mai ales Spania şi Polonia. Dezbaterile s-au purtat mai ales în jurul implementării unui sistem de vot bazat pe dubla majoritate calificată, definită în proiectul elaborat de către Convenţie ca reunind cel puţin 50% dintre statele membre reprezentând 60% din populaţie. Din păcate, statele membre nu au reuşit să ajungă la un consens în privinţa acestor probleme. În acest fel, Summit-ul european de la Bruxelles s-a soldat cu un eşec. Concluzia majorităţii analiştilor, în urma Summit-ului, a fost că statele membre nu vor putea ajunge în scurt timp la un consens, datorită unor puternice divergenţe existente în interiorul Uniunii. Existau chiar voci care susţineau că un acord nu poate fi atins decât în doi sau trei ani. Atentatele de la Madrid din 11 martie 2004 au modificat însă poziţiile statelor care blocau negocierile. Spania, în urma victoriei socialiştilor din cadrul alegerilor din 2004, îşi va modifica radical discursul, pledând pentru ajungerea la un acord. Polonia, care se vede în acest fel izolată, este nevoită să acepte proiectul de constituţie. Proiectul de constituţie a fost încheiat astfel de către statele membre la 18 iunie 2004, la Bruxelles, la sfârşitul preşedinţiei irlandeze. Tratatul care stabilea o constituţie europeană a fost semnat în mod solemn de către cei 25, la 29 octombrie 2004 la Roma, pe Capitoliu, acolo unde, în 1957, au fost semnate Tratatele de la Roma, cele care au fondat Comunităţile Europene. Dificultăţile evocate mai înainte, referitoare la alcătuirea Comisiei şi la sistemul de vot din interiorul Consiliului Uniunii Europene, au fost astfel depăşite prin adoptarea unei soluţii de compromis. În ceea ce priveşte problema alcătuirii Comisiei, soluţia de compromis la care s-a ajuns viza liniştirea statele care doreau menţinerea regulii unui comisar pentru fiecare ţară membră. Astfel, deşi nu toate statele urmau să dispună de câte un comisar, a fost pus la punct un sistem de rotaţie, prin care se prevedea un număr mai important de comisari decât cel 79

prevăzut iniţial în proiectul de constituţie elaborat de către Convenţie. Din anul 2014 numărul comisarilor urma să reprezinte două treimi din numărul statelor membre. Cu toate acestea, regula mai sus menţionată putea fi modificată în cadrul unui Consiliu European. În ceea ce priveşte regulile majorităţii calificate, pragurile prevăzute iniţial au fost ridicate pentru a menaja interesele staelor care se temeau că îşi vor pierde o parte din influenţă, dar aceste noi reguli erau însoţite de o serie de derogări. Majoritatea calificată este astfel definită: o decizie trebuie să reuneasă voturile a 55% dintre statele membre reprezentând cel puţin 65% din populaţia Uniunii Europene, cu condiţia ca majoritatea de 55% să reprezinte cel puţin 15 state membre. De asemenea, este prevăzută o minoritate de blocaj. Aceasta trebuia să reunească cel puţin patru state. Adoptarea de către statele membre a proiectului de Constituţie a fost salutată de către majoritatea oamenilor politici ca un pas important pe calea integrării europene. Cu toate acestea, proiectul de Constiuţie (la fel ca toate Tratatele europene) avea încă de parcurs drumul sinuos al ratificării de către fiecare stat membru, fie de către puterea legislativă, fie prin referendum. Modalitatea de ratificare a proiectului de Constiuţie, pe calea legislativă sau pe calea referndumului, urma să fie decisă de către fiecare stat membru în parte, deşi au existat unele voci care susţineau organizarea unui referendum la nivelul întregii Uniuni Europene, în aceeaşi zi. Reprezentanţii unor instituţii comunitare şi a unor formaţiuni politici au susţinut această variantă deoarece în acest fel se marca, în mod simbolic, locul deosebit jucat de Proiectul de Constituţie europeană printre celelalte Tratate europene. Organizarea unui referendum la nivelul întregii Uniuni Europene, în aceeaşi zi, ar fi permis organizarea unei adevărate dezbateri la nivel european şi nu ar fi dus la apariţia în această dezbatere a unor probleme de nivel strict naţional, aşa cum din nefericire a demonstrat campania din Franţa. Având în vedere faptul că tratatul constituţional le conferea libertatea de alegere, statele membre au optat pentru modalităţi de ratificare diferite. În unele cazuri, refuzul de a organiza un referendum era în mod clar dictat de teama unui rezultat negativ. De altfel, în urma votului negativ din Franţa şi Olanda, majoritatea statelor care nu au ratificat tratatul au decis să amâne procesul de ratificare. Statele membre care au decis să adopte calea ratificării parlamentare sunt următoarele: Austria, Belgia, Cipru, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. Franţa, Luxemburg, Olanda şi Spania au ales cale ratificării prin referendum. 80

Victoria lui „nu” a fost resimţită extrem de puternic la nivelul Uniunii Europene, mai ales că votul negativ a venit din partea a două state fondatoare: Franţa şi Olanda. Principala consecinţă a eşecului referendumurilor din Franţa şi Olanda a fost stagnarea momentană a procesului de construcţie europeană. Doar dezbaterile referitoare la noul Tratat de la Lisabona au dat un nou impuls procesului de construcţie comunitară, după cum se va vedea în capitolul următor.

81

CAPITOLUL 12 TRATATUL DE LA LISABONA
Provocările secolului al XXI-lea cu care se confruntă statele membre ale Uniunii europene - mondializarea economiei, evoluţia demografică, schimbările climatice, aprovizionarea cu energie sau noile ameninţări la adresa securităţii - le-au determinat să conştientizeze că nu mai sunt în măsură să facă faţă singure tuturor acestor probleme fără frontiere. Astfel, după doi ani de criză instituţională, şefii de stat şi de guvern din ţările membre U.E. au ajuns la un acord asupra unui nou tratat, care să pună capăt blocajului creat în 2005, după ce francezii şi olandezii au respins, prin referendum, Constituţuia Europeană. Documentul astfel materializat prin Tratatul de la Lisabona a fost semnat la 13 decembrie 2007, şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2009, după ce a fost ratificat de fiecare dintre cele 27 de state membre. Evoluţiile politice, economice şi sociale au condus şefii de stat şi de guvern să-şi propună prin Tratatul de la Lisabona să adapteze instituţiile europene şi metodele lor de lucru, să consolideze legitimitatea democratică a Uniunii şi a valorilor sale fundamentale. Tratatul de la Lisabona este rezultatul negocierilor între statele membre, reunite în cadrul unei conferinţe interguvernamentale, la lucrările căreia au participat Comisia Europeană şi Parlamentul European. La fel ca şi Tratatul de la Amsterdam şi, respectiv Nisa, Tratatul de la Lisabona este un tratat de amendare a Tratatelor existente – Tratatul asupra Uniunii Europene, care-şi va păstra denumirea (T.U.E-nou7) şi Tratatul asupra Comunităţii Europene (T.C.E.)- acesta urmând să fie redenumit Tratatul privind funcţionarea U.E. (T. f. U.E.). Cele două tratate, modificate conform Tratatului de la Lisabona, reprezintă tratatele de bază ale Uniunii, au aceeaşi valoare juridică, şi vor fi denumite în continuare ,,tratatele”(art. 1, par. 3) De asemenea, Tratatul privind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom), rămâne în vigoare. Tratatului de la Lisabona i-au fost anexate 13 Protocoale şi 65 de Declaraţii
7

Îl vom denumi, în lucrarea de faţă, în continuare T.U.E.- nou, potrivit Tratatului de la Lisabona.

82

Elaborarea Tratatului – realizat în baza mandatului précis şi detaliat agreat la Consiliul European din 21-23 iunie 2007de la Bruxelles– a reluat practice substanţa prevederilor fostului Tratat Constituţional. → Din perspectivă istorică, semnarea Tratatului finalizează procesul de reformă demarat în 2001 la Laeken şi care urmărae elaborarea unui tratat cuprinzător pentru Europa. Tratatul de la Lisabona este primul Tratat al Uniunii pe care România l-a semnat în calitate de stat membru8. Tratatul de la Lisabona aduce o serie de noutăţi pe care le vom sublinia cu ocazia prezentării celor două tratate astfel modificate. Conform noului Tratat Uniunea Europeană dobândeşte personaliate juridică (art. 48 ), va substitui Comunităţile Europene şi o va succeede (art. 1 par. 3, T.U.E.-nou). → T. U. E. – nou, cuprinde un Preambul şi şase Titluri, după cum urmează : - Preambulul introduce un al doilea considerent care pune în lumină moştenirea culturală, religioasă şi umanistă a Europei, ca izvor al dezvoltării valorilor universale ce constă în drepturile inviolabile şi inalienabile ale persoanei, precum şi libertatea, democraţia, egalitatea şi statul de drept. T.U.E.- nou are 14 considerente. → Titlul I. intitulat ,,Dispoziţii generale”, care prevede că: - temeiul juridic al Uniunii este T.U.E (nou) şi T. f.U.E., care cu aceeaşi valoare juridcă; - Uniunea se întemeiază pe valorile care sunt comune statelor membre9 (…) potrivit unui nou art. 1a; - obiectivele Uniunii (art. 2 cu un text nou), sunt: promovarea păcii, a valorilor sale şi bunăstarea popoarelor sale, promovarea coeziunii economice, sociale, şi teritoriale, precum şi solidaritatea între statele membre, promovarea valorilor pe care se întemeiază în relaţiile sale cu restul comunităţii internaţionale, ceea ce contribuie la (…) respectarea şi dezvoltarea dreptului internaţional, precum şi la respecarea principiilor Cartei O.N.U. Obiectivele Uniunii vor fi realizate în funcţie de competenţele care îi sunt atribuite prin tratate (T.U.E.- nou şi T. f. U.E.),
8

Anterior acestuia România a participat, în octombrie 2004, la Roma, în calitate de stat candidat, la semnarea Actului Final al Conferinţei care a adoptat Tratatul Constituţional. 9 Valorile comune statelor membre, prevăzute în art. 1a sunt: respectarea demnităţii umane, a libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, respectarea drepturilor omului, a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor

83

care au aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor (art. . → Titlul II. f.-nou. 84 . art. ca atare. 8A).Uniunea dezvoltă relaţii privilegiate cu ţările învecinate. la Strasbourg. licvistică şi religioasă etc. fără să o înlocuiască. 2 T. defineşte clar noţiunea de cetăţenie. acorduri speciale.politică de vecinătate” pe care o dezvoltă Uniunea. 7a nou). dreptul la educaţie. corobotate art. şi de a realiza acţiuni în comun (art.Uniunea.E. libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii din 7 decembrie 2000.cetăţenia Uniunii. 8-8C (care înlocuieşte Titlul II şi art. 1)10.E. cu ţările în cauză. precum dreptul la integritate.Dispoziţii privind principiile democratice”. 3a) . printre politicile acesteia. exercitarea acestor competenţe fiind reglementată de principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii (art. în sensul posibilităţii de a încheia. şi o uniune economică şi monetară. 6) . Uniune şi state membre. ne-discriminarea. . iar drepturile şi obligaţiile cetăţenilor Uniunii sunt prevăzute în tratate (în art.. 6 alin.E) 10 Carta este un adevărat compediu al drepturilor de care beneficiază cetăţenii faţă de legislaţia europeană.8) cuprinde prevederi referitoare la: .5). cetăţenii Uniunii se bucură de anumite drepturi. astfel cum a fost adaptataă la 12 decembrie 2007. este guvernată de principiul cooperării loiale (art. 8A şi 8Bdin T. deşi nu este specificată.-nou. respectul vieţii private şi de familie. dreptul la proprietate.relaţia. aderă la Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamental. T. ce aparţine oricărei persoane ce are cetăţenia unui stat membru. 2 alin. .Uniunea instituie o piaţă internă. aderarea respectivă nu afectează competenţele Uniunii (art. a cărei monedă este euro (potrivit art.U. şi care se adaugă cetăţeniei naţionale. denumit . în această calitate (art. interdicţia torturii sau a tratatamentelor inumane sau degradante. care înlocuieşte art. Se poate vorbi despre o veritabilă . dreptul la libertate. Potrivit principiului democraţiei reprezentative. diversitatea culturală..Uniunea recunoaşte drepturile.U.delimitarea competenţelor Uniunii este guvernată de principiul atribuirii. egalitatea între sexe. pe care se întemeiază funcţionarea Uniunii.U. care acţionează pentru o dezvoltare durabilă a Europei (…).. 3b. 3 şi 4). 17 alin.

par. . Aceasta conferă Uniunii continuitate în definirea orientărilor şi priorităţilor politice generale. atât din extinderea Uniunii Europene (de la 15 la 27 de state.nu poate depăşi şapte sute cincizeci. îşi alege un preşedinte stabil cu majoritate calificată.U. 9A) este implicat într-o mai mare măsură: în procesul legislativ. teza ultimă).. sau cu privire la cererile de aderare la U. cu statut de instituţii. spre completare. ţinând seama de complexitatea crescută a .Parlamentul European (art. C.E.C.. preia instituţiile Comunităţii: Parlamentul European. 5) prin participarea la cooperarea interparlamentară (…). (în conformitate cu art.J. cu un prag minim de Şase membri pentru fiecare stat membru. Numărul membrilor Parlamentului European – reprezentanţi ai cetăţenilor Uniunii . rolul activ al parlamentelor naţionale se materializează: 1) prin faptul informării lor de către instituţiile Uniunii cu privire la proiectele de acte legislative ale Uniunii (potrivit Protocolului privind rolul parlamentelor naţioanle în cadrul U. 85 . adăugăm: implicarea lor sporită în aspecte privind spaţiul de libertate. 3..Comisie”) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (anterior tratatului. împreună cu Consiliu. Cu privire la reglementările detaliate ale instituţiilor. 9B) dobândeşte statutul de instituţie a Uniunii. Consiliul U. 4) prin punerea în aplicare a politicilor Uniunii în spaţiul acesteia (…). Reforma instituţională constă în următoarele: .E. 2) prin respectarea principiului subsidiarităţii. şi se substituie Comunităţii Europene. plus preşedintele. 9 este înlocuit cu un text nou). Datorită faptului că.). Curtea de Conturi.). 9A).E. Uniunea dobândeşte personalitate juridică. la T. cu posibilitatea de a fi reînnoit.).Consiliul European (art. securitate şi justiţie. 3) prin participarea la procedurile de revizuire a tratatelor.pentru o durată de doi ani şi jumătate (faţă de şase luni).3b. la care adaugă.rolul activ al parlamentelor naţionale în funcţionarea Uniunii (art. f.E. în exercitarea funcţiilor bugetare şi de control politic şi consultative. De asemenea.E. Consiliul European (fosta instituţie politică a U. Banca Centrală europeană. consolidarea rolului acestora în controlul subsidiarităţii (art.E).E. în numai trei ani) cât şi din creşterea numărului 11 11 Potrivit art. 89). Alege preşedintele Comisiei (art. 8C) .problemelor europene” rezultată. 3 T. Nici unui stat membru nu i se atribuie mai mult de nouăzeci şi şase de locuri.Dispoziţii privind instituţiile” (art. → Titlul III intitulat ..nou face trimitere. articolul 9 par. Reprezentarea cetăţenilor este asigurată în mod proporţional descrescător. 8 C.. Consiliul (anterior tratatului. Comisia Europeană (denumită în continuare .U..

sport.fie prin exinderea votului cu majoritate calificată la noi domenii pentru care nu există bază juridică. .. Cel puţin patru membri ai Consiliului pot constitui minoritatea de blocare. protecţie civilă. . în tratatele în vigoare (resursele proprii ale Uniunii.Referitor la Comisie (art. ajutorul umanitar etc) Excepţiile de la principiul majorităţii calificate în luarea deciziilor sunt prevăzute de tratate.S. Tratatul de la Lisabona simplifică sistemul de vot . Statele membre au convenit pentru o redistribuire a voturilor statelor membre în Consiliu. turism. dreptul de iniţiativă populară.U. f. dar se schimbă.E. serviciile de inters economic general. 12 Celelalte condiţii privind votul cu majoritate calificată sunt stabilite de art. cu excepţia celei Afaceri Externe. urmând ca ţările să fie reprezentate printr-un sistem de rotaţie. Sistemul de preşedenţie rotativă a Consiliului nu dispare. Majoritatea sistemului de vot va intra în vigoare la 1 noiembrie 201412.fie prin aplicarea majorităţii calificate în domenii care în prezent sunt supuse votului cu unanimitate (azilul. 9D). Preşedenţia formaţiunilor Consiliului. şi reprezentând state membre care întrunesc cel puţin 65% din populaţia Uniunii. controlul la frontiere. cooperarea structurată permanentă în domeniul apărării.Se extind domeniile în care deciziile se adoptă de către Consiliu (art. migraţia. 205 alin. se reduce numărul comisarilor europeni de la 27 în prezent la două treimi din numărul statelor membre. este asigurată de reprezentanţii statelor membre în cadrul Consuliului după un sistem de rotaţie egal. Eurojust. în caz contrar se consideră majoritate calificată. energie.E. în prezent. f. politica comună a transporturilor. obiectivul şi organizarea fondurilor structurale şi fondului de coeziune etc) . cuprinzând cel puţin cincisprezece dintre aceştia.C. iniţiativele înaltului reprezentant pentru P. 2 din T. 86 . 9C ) cu majoritate calificată (în loc de unanimitate): .E.domeniilor de competenţă a U. Noua durată a mandatului va permite statului membru aflat la preşedenţie să-şi coordoneze mai bine startegiile şi să urmărească efectele acestora. pentru adoptarea unei decizii este nevoie de acordul favorabil a 55% din membrii Consiliului. protecţia diplomatică şi consulară.U. potrivit art 201b din T. retragerea voluntară a unui stat membru din Uniune. care va fi realizată în mai multe etape în perioada 2014-2017.E.prin extinderea principiului majorităţii calificate – astfel. politica spaţială. Europol.

universalitatea şi indivizibilitatea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. precum şi respectarea principiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a dreptului internaţional. . respectarea demnităţii umane. f.. Aceasta are personalitate juridică fiind singura abilitată să emită moneda euro.U. este denumit . 87 . 13 Principiile sunt: democraţia.Banca Centrală Europeană dobândeşte statutul de instituţie a Uniunii. → Titlul V. înfiinţate pe lângă Tribunal. potrivit prevederilor din T. → Titlul IV este este integrat în T.E.începând cu 1 noiembrie 2014. ar putea crea probleme de ligitimitatea în privinţa deciziilor.rolul Consiliului European şi al Consiliului în identificarea intereselor şi obiectivelor startegice ale Uniunii în acţiunea externă. → Titlul IV. 10A 10B. de către Parlamentul European şi Consiliu care hotărăsc în coformitatate cu procedura legislativă ordinară. principiile egalităţii şi solidărităţii.două treimi” sunt compuse dintr-un număr de membri. deoarece în anumite momente unele state nu vor avea reprezentant în Comisie.Acţiunea externă”. care preia denumirea titlului VII. şi ale art.. . statul de drept.denumit anterior Tribunal de Primă Instanţă – şi tribunale specializate..Dispoziţii privind formele de cooperare consolidată”. .Dispoziţii generale privind acţiunea externă a Uniunii şi Dispoziţii speciale privind politica externă şi de securitate comună”.Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cuprinde Curtea de Justiţie.-nou. incluzând preşedintele şi Înaltul Reperezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. astfel cum este modificat. . Euratom.U. Reducerea numărului de comisari.E. noi) cu privire la . Aceste . Capitolul I (este nou introdus ca şi art. în vederea asigurării cooperării în toate domeniile relaţiilor internaţioanale. ce a avut ca punct de plecare dificultatea obţinerii unui acord între cei 27 de comisari. 280A -280 I din T. Statele membre care doresc să stabilească între ele o formă de cooperare consolidată în cadrul competenţelor neexclusive ale Uniunii pot recurge la instituţiile acesteia. Tribunalul . cuprinde reglemntări referitoare la: .. este intitulat .principiile ce stau la baza acţiunii externe a Uniunii13.obiectivele Uniunii în acest sens: politici comune şi acţiuni.

Înaltul Reprezentant este vicepreşdinte al Comisiei Europene.).S.nu va interfera cu responsabilităţile statelor membre în ceea ce priveşte formularea şi implementarea politicilor sale externe” Capitolul al II-lea.. T.A. şi la definirea treptată a unei politici de apărare commune.. Tratatul de la Lisabona creează funcţia de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate care pune în aplicare P.A.nou introduce un art.U. 10C potrivit căruia .C.S.A.toate domeniile politicii externe.E. secţiunea 2. T.Pe baza principiilor enunţate Uniunea dezvoltă şi construieşte parteneriate cu ţările şi cu organizaţiile internaţionale. posibilitatea de a stabili o cooperare structurată permanentă în cadrul Uniunii (reglementată de art. în relaţiile cu state terţe sau organizaţii interanţioanle.S. În cadrul P.toate chestiunile referitoare la securitatea Uniunii. pentru statele membre care întrunesc cele mai înalte capacităţi militare şi care au subscris la angajamente mai stricte în materie (…).E. în situaţia în care un stat membru face obiectul unie agresiuni armate pe teritoriul său.face parte integrantă din P. Uniunea poate încheia acorduri cu sau mai multe state sau organizaţii internaţionale.E.. secţiunea 1. celelalte state membre sunt obligate să îi acorde ajutor şi 88 . statele membre pun la dispoziţia Uniunii capacităţi civile şi militare pentru a contribui la obiectivele definite de Consiliu.S.C.C.C. regionale sau globale. în domeniile ce fac obiectul polticii externe şi de securitate comună (art. . Postul de înalt reprezentant . 24 nou). 28E).S. Capitolul al II-lea.C.E..S. Tratatul de la Lisabona include o clauză de solidaritate între statele membre ce presupune ca. şi reprezintă Uniunea în chestiunile referitoare la P.A. .Dispoziţii speciale referitoare la Politica externă şi de securitate comună (P. Dispoziţii privind politica de securitate şi de apărare comună (P.. Această politică include definirea treptată a unei politici de apărare comune a Uniunii. prin utilizarea mijloacelor naţionale şi ale Uniunii.E.E. Pentru punerea în aplicare a P.Competenţa Uniunii în materie de politică externă şi de securitate comună include: .S. U.C. este intitulat ... care poate să conducă la o apărare comună.nou introduce..C).C.S. Politica de securitate şi de apărare comună – P.

prevede pentru statul retras. Declaraţia politică ataşată Tratatului precizează că personalitatea juridică a Uniunii. T. sub autoritatea Consiliului) în domeniul dezvoltării capacităţilor de apărare.N. să se retragă din Uniune. prevede că . 2). nu dă acesteia dreptul de a se substitui statelor membre în chestiuni pentru care nu a primit mandate să o facă. 89 . cercetare. achiziţii şi armament (art. introduce art. potrivit art.-nou.. şi o procedură nde revizuire simplificată (alin.asistenţă prin toate mijloacele de care dispun. a Parlamentul European şi parlamentele naţionale (…). 3) → Titlul VI (fostul Titlul VIII). introduce posibilitatea pentru orice stat membru.U. Articolul 49A. 46A (nou). în privinţa informării despre această cerere. cu privire la procedura de aderare. 28A. posibilitatea.U. se infiinţează Agenţia Europeană de Apărare.Uniunea Europeană are personalitate juridică”. în conformitate cu o procedură de revizuire ordinară (alin. Articolul 49. 6)..E. de a depune o nouă cerere de aderare. care defineşte statutul juridic al Uniunii Europene. potrivit normelor sale constituţionale. Articolul 48 se înlocuieşte cu un text nou. se modifică. alin. În acest scop. referitor la modificarea Tratatelor. 51 din Carta O.

90 .

PARTEA a II-a INSTITUŢIILE UNIUNII EUROPENE 91 .

 Organizarea Consiliul European grupează şefii de stat şi de guvern ai statelor membre împreună cu Preşedintele Consiliului. Consiliul European se întruneşte la ora actuală la Bruxelles (până în anul 2003 întrunirile aveau loc în ţara care deţinea Preşedinţia Uniunii). Atunci când agenda o impune. Preşedintele poate convoca o întrunire specială a Consiliului.CAPITOLUL 1 SISTEMUL EXECUTIV 1. această importantă instituţie a apărut ca un rezultat firesc al practicii politice din cadrul Comunităţii Europene (numeroasele întâlniri din perioada 1961-1964). acesta poate fi însoţit de un membru al Comisiei. la iniţiativa Preşedintelui. exepţie făcând cazurile în care prevederile Tratatelor impun o altă procedură. Tratatul de la Maastricht a fost cel care i-a stabilit funcţiunile. Preşedintele Consiliului este Herman Van Rompuy. fiind mai apoi înscrisă şi în Actul Unic European. Lucrările sunt pregătite de Secretariatul General al Consiliului. ea luând fiinţă în mod oficial în urma Conferinţei de la Paris din 10 decembrie 1974.CONSILIUL EUROPEAN Neprevăzută în cadrul Tratatului de la Roma. Preşedintele Comisiei şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afacerile Externe şi Politica de Securitate (la ora actuală această funcţie este ocupată de Catherine Ashton – Marea Britanie). în virtutea unei practici dezvoltate de-a lungul anilor.1. membrii Consiliului European pot decide să fie însoţiţi de un ministru. Secretarul General al Consiliului participă şi el adeseori la şedinţele Consiliului. Durata mandatului Preşedintelui este de doi ani şi jumătate. Cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009. Astfel. 92 . Consiliul European îşi alege Preşedintele pe baza majorităţii calificate. Consiliul European se întruneşte o dată la şase luni. Atunci când situaţia o impune. Consiliul European a devenit o instituţie de sine stătătoare. În marea majoritate a cazurilor. în clădirea Justus Lipsius. iar în cazul Preşedintelui Comisiei. cu posibilitatea reînnoirii mandatului o singură dată. reluând anumite propuneri ale Declaraţiei de la Stuttgart din 19 iunie 1983. Consiliul European adoptă deciziile pe baza consensului. în unele cazuri Consiliul European poate decide pe baza unanimităţii sau a majorităţii calificate.

o Acţiuni pe plan politic: revizuirea tratatelor. agenda socială. politica de imigraţie. De asemenea. 93 . o Acţiuni pe plan social: politica socială. Uniunea economică şi monetară. Consiliul European are menirea de a defini direcţiile majore de evoluţie politică şi economică ale Uniunii europene. precum şi priorităţile şi calendarul Uniunii. o Acţiuni pe plan militar: în Bosnia. Consiliul ia poziţie în cazul dosarelor sensibile ale momentului şi formulează recomandări.CONSILIILE EUROPENE ORDINARE ŞI EXTRAORDINARE ŢINUTE ÎN PERIOADA 1999-2003 ORAŞE Berlin Köln Tampere Helsinki Lisabona Feria Biarritz Nisa Stockholm Göteborg Bruxelles Gand Laeken Barcelona Sevilla Bruxelles Copenhaga Bruxelles Tesalonic DATA Martie 1999 Iunie 1999 Octombrie 1999 Decembrie 1999 Martie 2000 Iunie 2000 Octombrie 2000 Decembrie 2000 Martie 2001 Iunie 2001 Septembrie 2001 Octombrie 2001 Decembrie 2001 Martie 2002 Iunie 2002 Octombrie 2002 Decembrie 2002 Martie 2003 Iunie 2003  Atribuţii Organism interguvernamental. construcţia politică a Europei. o Acţiuni pe plan economic: Politica Agricolă Comună. în Kosovo (dar în cooperare cu NATO).

Vechiul Consiliu de Miniştri a devenit Consiliul Uniunii Europene după intrarea în vigoare la 1 noiembrie 1993 a Tratatului de la Maastricht. Această instituţie reprezintă interesele statelor membre ale Uniunii. Justiţie şi Interne.2.    Finanţarea PAC: Consiliul de la Berlin-martie 1999 Reforma instituţiilor: Consiliul de la Nisa-decembrie2000 Lupta contra terorismului: Consiliile de la Bruxelles şi Laeken-septembrie şi decembrie 2001 Politica de imigraţie: Consiliul de la Sevilla-iunie 2002 1. în conformitate cu decizia din 1 ianuarie 1995. Preşedinţia se schimbă la fiecare şase luni. ■ Structura Consiliului Uniunii Este alcătuit din 27 de miniştrii ai statelor membre (Afaceri externe. Cehă Suedia 2010 Spania Belgia 2011 Ungaria Polonia 94 . Economie/Finanţe în funcţie de subiectul discutat). CONSILIUL UNIUNII EUROPENE Tratatul prin care instituţiile celor trei Comunităţi Europene au fuzionat a fost semnat la 8 aprilie 1965 şi a intrat în vigoare la 1 iulie 1967. Agricultură. LISTA ŢĂRILOR AFLATE LA PREŞEDENŢIA CONSILIULUI UNIUNII DIN 1999 PÂNĂ ÎN 2009 ANUL Primul semestru Al doilea semestru 1999 Germania Finlanda 2000 Portugalia Franţa 2001 Suedia Belgia 2002 Spania Danemarca 2003 Grecia Italia 2004 Irlanda Olanda 2005 Luxemburg Marea Britanie 2006 Austria Finlanda 2007 Germania Portugalia 2008 Slovenia Franţa 2009 Rep.

Cehă 5 12 Ungaria 5 12 Suedia 4 10 Austria 4 10 Slovacia 3 7 Danemarca 3 7 Finlanda 3 7 Irlanda 3 7 Lituania 3 7 Letonia 3 4 95 .PONDEREA VOTURILOR ÎN CADRUL CONSILIULUI ÎN ANUL 2003 Germania Franţa Italia Marea Britanie Spania Belgia Grecia Olanda Total Majoritate calificată 10 10 10 10 8 5 5 5 Portugalia Austria Suedia Danemarca Irlanda Finlanda Luxemburg 5 4 4 3 3 3 2 87 62 PONDEREA VOTURILOR ÎN CADRUL CONSILIULUI Într-o Uniune de 25 de state În anul 2004 Din 1 ianuarie 2005 Germania 10 29 Marea Britanie 10 29 Franţa 10 29 Italia 10 29 Spania 8 27 Polonia 8 27 Olanda 5 13 Grecia 5 12 Belgia 5 12 Portugalia 5 12 Rep.

Slovenia Estonia Cipru Luxemburg Malta Total Majoritate calificată 3 3 2 2 2 124 88 4 4 4 4 3 321 232 Într-o Uniune de 27 de state(din 2007) Germania 29 Franţa 29 Italia 29 Marea Britanie 29 Spania 27 Polonia 27 România 14 Olanda 13 Belgia 12 Grecia 12 Ungaria 12 Portugalia 12 Rep. Cehă 12 Austria 10 Bulgaria 10 Suedia 10 Danemarca 7 Finlanda 7 Irlanda 7 Slovacia 7 Lituania 7 Cipru 4 Estonia 4 Letonia 4 Luxemburg 4 Slovenia 4 Malta 3 Total 345 Majoritate 255 calificată 96 .

 Regula majorităţii calificate. în conformitate cu prevederile Tratatului de la Amsterdam şi ale Consiliului European de la Köln din iunie 1999.  Unanimitatea nu mai este necesară decât în ceea ce priveşte problemele de natură fiscală. El a fost desemnat în unanimitate de către Consiliu (prin majoritate calificată de la Tratatul de la Nisa) şi conduce o structură de aproximativ 3000 de persoane. În plus. În cadrul Consiliului se utilizează trei proceduri de vot (art. introdusă de către Actul unic: 62 de voturi din 87 cu o minoritate de blocaj de 26 de voturi. pe cei ai Economiei şi Finanţelor (Ecofin). participă şi miniştrii responsabili. fie regrupaţi (consiliu Jumbo). fiind convocate la iniţiativa Preşedinţiei (care stabileşte şi ordinea de zi). ţinând cont de aderarea la 1 mai 2004 a zece noi state la Uniunea Europeană. precum şi de preconizata aderare a României şi Bulgariei în 2007. şi de către comitetele tehnice (Comitetul economic şi financiar. îndeplineşte şi funcţia de Înalt Reprezentant pentru PESC. De asemenea. În activitatea sa. dar această procedură este din în ce mai evitată. Reuniunile Consiliului au loc în majoritatea cazurilor la Bruxelles. Consiliul poate reuni miniştrii Afacerilor externe (formaţiune generală). cele 62 de voturi trebuie să provină de la cel puţin 10 state. (regulă valabilă pentru cel de-al doilea şi cel de-al treilea pilon). numit COREPER. 148 TCE)14:  Regula majorităţii simple: 8 state din 15 (în cazul primului pilon). fie separat. Dacă textul ce urmează a fi adoptat nu provine de la comisie. pe cei ai Agriculturii. În funcţie de subiectul abordat. Consiliul European de la Bruxelles din 25 octombrie 2002 a stabilit următoarele noi majorităţi calificate: 14 TCE = Tratatul Comunităţii Europene 97 . Javier Solana. Secretarul general. În cadrul Consiliului European de la Sevilla din 21 iunie 2002. Consiliul este ajutat de către Comitetul reprezentanţilor permanenţi. pe marginea acestor reuniuni se organizează o serie de conferinţe informale. dar. de agricultură etc). s-a hotărât reducerea numărului de formaţiuni ale Consiliului Uniunii de la şaisprezece la nouă. noile aderări şi revizuirea tratatelor.Actualul Secretar General al Consiliului UE. a Comisiei sau a unui stat membru. Tratatul de la Nisa prevede o majoritate calificată de 255 de voturi din 345 începând cu 1 ianuarie 2005. Consilierul juridic şi Comisarul în a cărui arie de expertiză intră problema discutată. în funcţie de tema reuniunii.

domeniile în care se aplică procedura majorităţii calificate au fost extinse. ● şomaj. Competenţele sale sunt extinse la nivelul celor trei piloni ai Uniunii. ● mediu. ● afaceri economice şi financiare. ● agricultură şi pescuit. Pregătirea reuniunilor este realizată de către reprezentanţii permanenţi sau COREPER.de la 1 ianuarie 2005 la 31 decembrie 2006: 232 de voturi din 321 (adaptarea Tratatului de la Nisa). Lista noilor formaţiuni ale Consiliului Uniunii (stabilite la Sevilla. În plus. care grupează. Această majoritate calificată va trebui să reprezinte cel puţin 62% din populaţia totală a Uniunii. preşedinţia actuală şi cea viitoare. ● transporturi. Consiliul exercită puterea normativă. directive şi decizii în cadrul pilonului comunitar vizat. în iunie 2002) ● afaceri generale şi relaţii externe. industrie şi cercetare). Consiliul poate să propună o serie de acţiuni comune şi să încredinţeze aceste misiuni unei structuri speciale numită Troika. 98 - .în 2007: 255 voturi din 345 (aplicarea Tratatului de la Nisa). . Rezultatele acestor dezbateri sunt comunicate Consiliului. protecţia consumatorului.de la 1 mai 2004 la 31 decembrie 2004: 88 de voturi din 124 (adaptarea sistemului existent). fie singur. tineret şi cultură. precum şi Secretarul general în colaborare cu Comisia. sănătate. în conformitate cu articolul 202 TCE. ● justiţie şi afaceri interne. ● competitivitate (piaţa internă. comunicaţii. politică socială. în conformitate cu Tratatul de la Amsterdam. În ceea ce priveşte politica externă (cel de-al doilea pilon). sub formă de reglementări. reuniţi în două formaţiuni: ambasadorii (care dezbat problemele politice) şi adjuncţii lor (care dezbat chestiunile tehnice). care are drept scop apărarea intereselor statelor membre ale Uniunii. energie. fie împreună cu Parlamentul. ● educaţie. aflându-se astfel dacă există sau nu consens în ceea ce priveşte problemele discutate. . ■ Atribuţii Consiliul Uniunii Europene este o instituţie interguvernamentală.

Consiliul poate încheia acorduri internaţionale şi poate împuternici Comisia să negocieze cu terţe ţări (de exemplu. Conform prevederilor Tratatului de la Amsterdam (art. El este cel care-i numeşte pe cei 25 de membri ai Curţii de conturi pe baza votului unanim (majoritate calificată în urma semnării tratatului de la Nisa). dar cu aprobarea Preşedintelui şi în urma audierii şi investiturii în Parlamentul european. Consiliul este cel care defineşte liniile directoare ale politicilor economice şi asigură coordonarea lor. alături de Parlamentul European. 1. având un caracter supranaţional. 99 . în numeroase domenii şi mai ales în domeniul bugetar: astfel. COMISIA Tratatul de fuzionare a executivelor (intrat în vigoare în 1967) a permis înlocuirea Înaltei Autorităţi a CECO (1952) şi a comisiilor CEE şi CEEA. de asemenea. cu Organizaţia Mondială a Comerţului în cadrul negocierilor comerciale). cât şi prin apelul la procedura simplificată care nu presupune ratificarea din partea statelor membre. În fine.214 TCE). negocierile purtate cu ţările Europei Centrale şi de Est în vederea aderării lor la Uniune. atât prin convocarea unei conferinţe interguvernamentale (CIG). Ea este. Consiliul are puterea de revizuire a tratatelor (articolul 48 al TCE). Consiliul poate întreprinde acţiuni comune (de exemplu unitatea anti-drog a Europol) şi poate încheia convenţii. Consiliul dispune. Această instituţie reprezintă interesul general al Uniunii. de asemenea.În domeniul colaborării poliţieneşti şi judiciare (cel de-al treilea pilon). mai ales după Tratatul de la Maastricht şi constrângerile impuse prin pactul de stabilitate şi de creştere. trebuie menţionat faptul că Tratatele de la Maastricht şi de la Amsterdam au permis un mai bun acces la documente şi o anumită transparenţă a deliberărilor. Sediul său este la Bruxelles. el este cel care decide intrarea statelor în zona euro. cea mai mare instituţie comunitară (aproape 24 000 de funcţionari şi agenţi). cu o Comisie unică. de puterea de codecizie. precum şi negocierile purtate cu ţările semnatare ale Convenţiei de la Lomé) sau cu cu organismele internaţionale (de exemplu.3. Comisarii sunt desemnaţi de către statele membre. el are ultimul cuvânt în ceea ce priveşte cheltuielile obligatorii. create prin Tratatul de la Roma (1958). dispunând de birouri şi delegaţii. De asemenea.

fiecare stat membru va fi reprezentat de către un singur comisar. Sistemul a fost schimbat prin Tratatul de la Nisa. MEMBRII COMISIEI BARROSO 2010-14 José Manuel BARROSO Preşedinte (Portugalia) Catherine ASHTON Vice-preşedinte (Marea Britanie) Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica Securităţii Viviane REDING Vice-preşedinte (Luxembourg) Justiţie. 3. care i-a succedat italianului Romano Prodi. iar preşedintele Barroso a depus jurământul în faţa Curţii europene de Justiţie de la Luxemburg la 21 ianuarie 2005. care prevede că începând cu anul 2005.Statele mari (Germania. Actualul Preşedinte al Comisiei Europene este portughezul José Manuel Barroso. În privinţa structurii ulterioare a Comisiei. Drepturi Fundamentale şi 100 . care va statua pe baza votului unanim. 2. Italia şi Marea Britanie) aveau câte doi comisari. Franţa. Spania. Belgia Italia Olanda Franţa Marea Britanie Luxemburg Franţa Luxemburg Italia Portugalia 1958-1967 1967-1970 1970-1972 1972-1973 1973-1977 1977-1981 1981-1985 1985-1995 1995-1999 1999-2004 2004-2009 2009-2014 1. numărul maxim de comisari fiind de 27 în urma extinderii din anul 2007.G. PREŞEDINŢII COMISIEI ÎNCEPÂND CU ANUL 1958 Walter HALLSTEIN Jean REY Franco-Maria MALFATTI Sicco MANSHOLT François-Xavier ORTOLI Roy JENKINS Gaston THORN Jacques DELORS Jacques SANTER Romano PRODI José Manuel Barroso R. cel care va decide va fi Consiliul Uniunii.F. în timp ce statele mai mici aveau doar unul singur. Comisia Barroso a intrat în funcţiune la 22 noiembrie 2004.

7. 19. Audit şi Anti-Fraudă Comerţ Sănătate şi Politica Consumatorilor Cercetare şi Inovaţie 18. 11. Ajutor Umanitar şi Răspuns în Cazul Crizelor . 20. Cultură. 21. 13. 16.4. 12. 10. Programare Financiară şi Buget Pescuit şi Afaceri Maritime Agricultură şi Dezvoltare Rurală Cooperare Internaţională. 6. Joaquín ALMUNIA (Spania) Siim KALLAS (Estonia) Neelie KROES (Olanda) Antonio TAJANI (Italia) Maroš ŠEFČOVIČ (Slovacia) Janez POTOČNIK (Slovenia) Olli REHN (Finlanda) Andris PIEBALGS (Letonia) Michel BARNIER (Franţa) Androulla VASSILIOU (Cipru) Algirdas ŠEMETA (Lituania) Karel De GUCHT (Belgia) John DALLI (Malta) Máire GEOGHEGANQUINN (Irlanda) Janusz LEWANDOWSKI (Polonia) Maria DAMANAKI (Grecia) Dacian CIOLOŞ (România) Kristalina GEORGIEVA (Bulgaria) 101 9. 14. 17. 8. Multilingvism şi Tineret Taxe şi Uniunea Vamală. Cetăţenie Vice-preşedinte Competiţie Vice-preşedinte Transport Vice-preşedinte Agenda digitală Vice-preşedinte Industrie şi Antreprenoriat Vice-preşedinte Relaţii interinstituţionale şi Administraţie Mediu Afaceri Economice şi Monetare Dezvoltare Piaţa Internă şi Servicii Educaţie. 15. 5.

însă. împărţită de către Comisie cu statele membre. Comisia este cea care execută deciziile Consiliului în numeroase domenii. Într-adevăr. controlul clauzelor de salvgardare acordate statelor membre. Puterea de iniţiativă este.22. cele trei instituţii alcătuiesc aşa-numitul “triunghi instituţional”). 23. Günther DETTINGER (Germania) Johannes HAHN (Austria) Connie HEDEGAARD (Danemarca) Štefan FÜLE (Republica Cehă) László ANDOR (Ungaria) Cecilia MALMSTRÖM (Suedia) Vladimir ŠPIDLA Energie Politică Regională Acţiune în Domeniul Climateric Extindere şi Politica Europeană de Vecinătate Şomaj. în centrul procesului decizional alături de Consiliul Uniunii şi de Parlament (împreună. 26. poate sesiza Curtea Europeană de Justiţie în cazul în care un stat membru încalcă obligaţiile comunitare pe care şi le-a asumat şi operează. Câmpul de acţiune al Comisiei a fost extins prin prevederile Tratatului de la Amsterdam la domeniile sănătăţii publice şi şomajului. FEDER şi FSE). deoarece ea este un organ supranaţional: ea poate atenţiona statele membre în cazul întârzierii în aplicarea unor directive sau poate chiar aplica amenzi acelor întreprinderi care abuzează de poziţia lor dominantă pe piaţă. 24. puterea de iniţiativă. Afaceri Sociale şi Incluziune Afaceri Interne Şomaj. politica agricolă comună şi politica regională prin intermediul fondurilor structurale (în special FEOGA. marea parte a reglementărilor. în principal. astfel. precum bugetul. 102 . Comisia deţine. afaceri sociale şi egalitate socială ■ Atribuţii Principala sarcină a Comisiei este de a veghea la respectarea tratatelor comunitare. 27. de asemenea. 25. atunci când este vorba de domeniul politicii externe şi cel al justiţiei şi poliţiei (cel de-al doilea şi al treilea pilon). poate autoriza acordarea de subvenţii. directivelor şi deciziilor luate de către instituţiile Uniunii Europene au la bază propuneri formulate de către Comisie. 23. regăsindu-se.

Activitatea instituţională a Comisiei este una general pozitivă. Convenţia Lomé etc. cărţi albe. în virtutea principiului subsidiarităţii. 103 . introdus prin Tratatul de la Maastricht. Uniunea economică şi monetară (raporturile Barre şi Delors). Printre rezultatele pozitive ale activităţii Comisiei pot fi amintite: crearea pieţei comune (aproximativ 300 de directive). negocierile purtate cu Organizaţia Mondială a Comerţului. Comisia poate să acţioneze în locul unui stat membru “dacă acest stat nu intervine sau acţiunea sa este mai puţin eficientă. sub tutela Consiliului. insuficientă concertare. Totodată Comisia deţine puterea de recomandare şi de aviz. memorandumuri. acordurile internaţionale cu alte state sau cu organismele internaţionale (de exemplu. în ciuda criticilor formulate la adresa ei (acţiune prea tehnocratică. cunoscute sub numele de millenium round). iar interesul Uniunii este în joc”.O altă prerogativă a Comisiei europene este aceea de a negocia. care poate lua diferite forme: cărţi verzi. În fine. disfuncţionalităţi).

însă doar după avizul Comisiei şi acordul Consiliului. numărul europarlamentarilor a rămas la 736. Rolul său este de a prezida 104 . începând cu anul 1979. Tratatul de la Amsterdam a însărcinat Parlamentul cu stabilirea statutului şi condiţiilor de exercitare a mandatului deputaţilor. PARLAMENTUL EUROPEAN Vechea Adunare Parlamentară europeană a devenit “Paralmentul european” odată cu semnarea Actului Unic. prin scrutin proporţional. Germania are 99 de deputaţi. În urma ratificării Tratatului de la Lisabona numărul de parlamentari a fost fixat la 751 (750 plus preşedintele). pe baza sufragiului universal direct. Astfel. fie în ţara de rezidenţă. care a fixat numărul de deputaţi la 732. ■ Statutul eurodeputaţilor Eurodeputaţii sunt aleşi pentru o perioadă de cinci ani. ■Organizare Preşedintele actual (din anul 2009) este polonezul Jerzy Buzek. ceea ce este firesc deoarece ea reprezintă popoarele Uniunii. Parlamentul are un rol hotărâtor în forjarea conştiinţei europene. ca urmare a deciziei Consiliului intrată în vigoare la 1 iulie 1978. a fost depăşit în urma Tratatului de la Nisa. Cetăţenii europeni pot vota şi pot fi aleşi fie în ţara de origine. Mai mult decât atât. Italia şi Marea Britanie au câte 78 de deputaţi. respectând regulile democratice. numărul lor urmând să crească în urma aderării României şi Bulgariei în 2007. de la 626 de deputaţi existenţi după extinderea din 1995 s-a ajuns la 785 la ora actuală. Această instituţie a devenit din ce în ce mai importantă de-a lungul timpului. Numărul de deputaţi variază în funcţie de populaţia fiecărei ţări. Astfel. în urma semnării tratatelor europene. care îi succede germanului Hans-Gert Pöttering. Plafonul de 700 de deputaţi fixat de către Tratatul de la Amsterdam.1. Statutul de eurodeputat este incompatibil cu cel de membru al unui guvern naţional şi cu cel de funcţionar european. Numărul de deputaţi a variat de-a lungul timpului. Până la punerea în aplicare a prevederilor Tratatului de la Lisabona.CAPITOLUL 2 SISTEMUL LEGISLATIV 2. apărându-le interesele prin intermediul deputaţilor aleşi prin sufragiu universal direct. iar Franţa.

Rolul său este de a stabili atribuţiile Comisiilor.  Grupul Alianţei Progresive a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D).  Lothar Bisky (Germania): Grupul confederal al stângii unitare europene şi al stângii verzi nordice (GUE/NGL).  Nigel Farage (copreşedinte – Marea Britanie). Biroul este alcătuit din preşedinte.şedinţele plenare ale Parlamentului. el reprezintă Parlamentul în relaţiile externe. trei. 14 vice-preşedinţi şi cinci chestori aleşi pentru doi ani şi jumătate. Pentru a forma un grup politic este necesar un număr minim de deputaţi (de la 29. faptul că există şi un grup numit al “neînscrişilor”.  Grupul Conservatorilor şi Reformatorilor Europeni (ECRG)  Grupul confederal al stângii unitare europene şi al stângii verzi nordice (GUE/NGL). Francesco Speroni (copreşedinte – Italia): Grupul Europei pentru Libertate şi Democraţie (EFD) 105 . Preşedinţii grupurilor politice sunt următorii:  Joseph Daul (Franţa): Grupul Partidului Popular European (creştindemocraţi)-(PPE).  Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE).  Grupul verzilor/Alianţa liberă europeană (V/ALE). calendarul şi ordinea de zi a sesiunilor. de asemenea. cu condiţia ca deputaţii respectivului grup să provină din două.  Grupul Europei pentru Libertate şi Democraţie (EFD). Daniel Cohn-Bendit (copreşedinte-Germania): Grupul verzilor/Alianţa liberă europeană (V/ALE). care conduce o structură de mai mult de 3500 de persoane. Conferinţa Preşedinţilor îi regrupează pe Preşedintele Parlamentului şi pe preşedinţii grupurilor politice. 24. Biroul numeşte un Secretar general. De asemenea. Parlamentul actual este alcătuit din şapte grupuri politice transnaţionale:  Grupul Partidului Popular European (creştin-democraţi)-(PPE). iar grupul independenţilor a dispărut. patru sau chiar mai multe state membre).  Rebecca Harms (copreşedinte – Germania). Trebuie remarcat.  Martin Schulz (Germania): Grupul Alianţei Progresive a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D). reuniunile biroului şi conferinţele preşedinţilor.  Guy Verhofstadt (Belgia): Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE).  Michał Tomasz Kamiński (Polonia): Grupul Conservatorilor şi Reformatorilor Europeni (ECRG). 18 la 4.

Cehă Ungaria Slovacia Lituania Letonia Slovenia Estonia Cipru Malta Ţările care au aderat în 2007 România Bulgaria Total general 570 99 78 78 78 54 27 24 24 24 19 18 14 14 13 6 162 54 24 24 14 13 9 7 6 6 5 După aderarea Bulgariei şi României Înainte de După alegerile din alegerile din 2009 2009 570 535 99 99 78 72 78 72 78 72 54 50 27 25 24 22 24 22 24 22 19 18 18 17 14 13 14 13 13 12 6 6 162 151 54 24 24 14 13 9 7 6 6 5 54 35 18 785 50 22 22 13 12 8 7 6 6 5 50 33 17 736 732 Sursa: www.europa.eu. 106 .Evoluţia repartiţiei scaunelor de deputat în cadrul Parlamentului European în perioada 2004 şi 2009 Înaintea aderării Bulgariei şi României Alegerile din 2004 Statele membre Germania Franţa Italia Marea Britanie Spania Olanda Belgia Grecia Portugalia Suedia Austria Danemarca Finlanda Irlanda Luxemburg Ţările care au aderat în 2004 Polonia Rep.

sunt invitaţi şefi de state străine să se adreseze eurodeputaţilor. douăzeci şi şapte de comisii permanente au fost însărcinate cu analizarea propunerilor venite din partea Comisiei. deputaţii se reunesc în cadrul grupurilor politice sau în cadrul Comisiei parlamentare de la Bruxelles unde studiază textele sau rapoartele asupra cărora trebuie să se pronunţe. vizează acordurile internaţionale. deoarece într-un număr important de domenii. la cererea unui sfert dintre membri săi.  Avizul conform. de care trebuie să ţină cont Consiliul. care sunt înaintate spre examinare grupurilor politice. Consiliul este constrâns să recurgă la regula unanimităţii. 107 . În urma acestei analize. prin aplicarea mai multor proceduri:  Codecizia. noile aderări. Conform acestei proceduri. există şi Comisii parlamentare mixte (care au rolul de a lega Parlamentul european de parlamentele ţărilor candidate) şi delegaţii interparlamentare (care fac legătura cu cele ale terţelor state) ■ Atribuţii Tratatele de la Maastricht şi de la Amsterdam au lărgit în mod considerabil atribuţiile parlamentului şi domeniile sale de intervenţie. Parlamentul mai poate să înfiinţeze Comisii temporare şi Comisii de anchetă. el poate împiedica adoptarea unui text la cea de-a doua lectură (art.■ Modul de funcţionare Parlamentul îşi are sediul la Strasbourg. introdusă prin Actul Unic. în cazul în care propunerea sa legislativă este respinsă în cadrul Parlamentului. Începând cu data de 20 iulie 1999. introdusă prin Tratatul de la Maastricht. Adesea. pune Parlamentul pe picior de egalitate cu Consiliul. Parlamentul “colegislator” Parlamentul European împarte cu Consiliul Uniunii prerogativa adoptării legislaţiei comunitare. discutate şi supuse votului în şedinţă plenară de către deputaţi (raport şi amendamente). în cadrul şedinţelor plenare.251 TCE).  Cooperarea. la cea de-a doua lectură. Pe lângă acestea. Sesiunea anuală începe în cea de-a doua zi de marţi din luna martie şi îşi continuă activitatea în fiecare lună din an timp de o săptămână. este pe cale de a fi eliminată după adoptarea Tratatului de la Amsterdam. Parlamentul European îşi desfăşoară activitatea în cadrul a 12 sesiuni plenare pe an. În celelalte săptămâni. comisiile întocmesc rapoarte în funcţie de domeniile lor de competenţă. fondurile structurale.

şomaj. .libera circulaţie a muncitorilor. .lupta contra fraudei. .sănătate (măsuri veterinare şi fitosanitare).libertatea de instalare. securitate).libertatea de instalare.cercetare (punerea în aplicare a programelor). . . . . . . . .reţelele transeuropene (orientări). .sănătate (acţiuni de încurajare).  Domeniile prevăzute în Tratatul de la Amsterdam: . .reţele transeuropene (extinderea competenţelor Parlamentului).mediu. . recunoaşterea mutuală a diplomelor.cetăţenie (circulaţia şi sejurul în alte state ale UE). .cooperarea în domeniul dezvoltării. sistemul european de bănci centrale şi violarea repetată a drepturilor fundamentale de către un stat membru (Tratatele de la Amsterdam şi Nisa). . .mediu (aplicarea programelor). Avizul simpu permite Parlamentului să-şi exprima poziţia. . dar Consiliul nu este obligat să ţină cont de părerea acestuia. Domeniile de aplicare ale codeciziei:  Domeniile prevăzute în Tratatul de la Maastricht: . .politica socială (egalitatea bărbaţi/femei.transparenţă. .transporturi (securitate). Parlamentul trebuie consultat în mod obligatoriu.libera prestare de servicii. Cu toate acestea. . în domeniul politicii externe şi de afaceri interne.statistici şi protecţia bunurilor. .FEDER (decizii de aplicare).educaţie şi cultură.cercetare.cooperare vamală. 108 .protecţia consumatorilor. .apropierea legislaţiilor (piaţa unică).interzicerea discriminărilor bazate pe criterii naţionale. .

figurează în Jurnalul oficial al Comunităţilor.  Sesizarea Curţii de Justiţie.  Moţiunea de cenzură adresată Comisiei (art. fiind necesară o majoritate de două treimi din totalul voturilor pentru adoptarea acesteia. Astfel.■ Parlamentul “controlor” La fel ca în orice sistem democratic. O astfel de comisie poate fi creată la cererea unui sfert din numărul total de deputaţi. în urma audierilor individuale. şi în cadrul Uniunii Europene.  Crearea de Comisii de anchetă. (de exemplu afacerea vacii nebune). precum şi răspunsurile acestuia.  Dreptul de a primi petiţii şi nominalizarea Mediatorului. Parlamentul a devenit instituţia însărcinată cu aprobarea sau respingerea candidaturii Preşedintelui nominalizat. Petiţiile pot fi înaintate de orice persoană rezidentă pe teritoriul Uniunii Europene. În ultimii ani. Istoria instituţională a Uniunii Europene ne oferă. organul deţinător al puterii legislative exercită controlul asupra puterii executive. precum şi a candidaturilor Comisarilor. numărul petiţiilor şi a plângerilor înaintate Parlamentului a crescut în mod simţitor. de altfel. poate fi depusă o moţiune de cenzură. Parlamentul este cel care investeşte Comisia în ansamblul ei.201 TCE). Consiliul Uniunii şi Comisia pot fi interpelate: această procedură a fost introdusă în anul 1973 şi este cunoscută sub numele de “question time”. La cererea unui grup politic sau a unei zecimi din deputaţi. exemplul demisiei colective a Comisiei Santer la 16 martie 1999. după intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam. fapt fără precedent până la acea dată.  Întrebări adresate în scris sau verbal. 109 . Membrii Comisiei Santer au apelat la acest gest tocmai pentru a evita o posibilă moţiune de cenzură din partea Parlamentului. Textele conţinând întrebările adresate executivului. Parlamentul poate intenta la Curtea de Justiţie un recurs în lipsă sau în anulare. Parlamentul exercită acest control prin mai multe modalităţi:  Una dintre cele mai importante pârghii de control asupra puterii executive este reprezentată de atribuţia Parlamentului de investire a Comisiei şi a Preşedintelui acesteia. în cazul în care se bănuieşte faptul că regulile comunitare sunt aplicate în mod necorespunzător. mai ales în cazul actelor care îi afectează prerogativele.

forul legislativ european s-a angajat şi în acţiunea de apărare a drepturilor omului.186.7%) Acţiuni structurale: 32.798. 1.  Din drepturile de vamă percepute la frontierele exterioare ale Uniunii. Astfel.3%) Acţiuni externe: 5.  Dintr-o finanţare calculată pe baza prosperităţii diferitelor state membre (produsul lor intern brut). care sunt stabilte de comun acord de către statele membre.8 (approx 46.2 (approx 4.699. care se decernează anual.5%) Administraţie: 6. Astfel.013.  Din diverse alte resurse.■ Parlamentul “mare trezorerier” Tratatele din 22 aprilie 1970 şi din 22 iulie 1975.7 (approx 6. BUGETUL UNIUNII PE 2006 Totalul cheltuielilor UE în milioane de euro în anul 2006 Agricultură: 49. bugetul nu poate deveni operaţional decât după ce a fost semnat de către Preşedinte (a se vedea respingerea în bloc a bugetului în anii 1980 şi 1985). precum prelevările percepute pe produsele agricole importate din terţe ţări. bugetul este finanţat din resurse proprii.3 (approx 30. după consultarea Parlamentului European.  Parlamentul are întâietate în faţa Consiliului în ceea ce priveşte cheltuielile ne obligatorii (de exemplu politica industrială). ■ Cum este finanţat bugetul? Începând din anul 1970.4%) Politici Interne: 9. precum şi Tratatul de la Maastricht. Pentru susţinerea acestei activităţi. Parlamentul European a creat în anul 1988 premiul Sakharov. în acest domeniu Consiliul având ultimul cuvânt.  Parlamentul poate doar să propună modificări ale cheltuielilor obligatorii (de exemplu agricultura).399. însă. Parlamentul evaluează perspectivele financiare plurianuale şi decide asupra bugetului.7 (approx 8. au însărcinat Parlamentul cu o serie de atribuţii în domeniul financiar:  În primul rând. resursele proprii sunt în cele mai multe cazuri constituite:  Dintr-un procentaj din TVA-ul aplicat pe bunuri şi servicii în spaţiul Uniunii.9%) 110 . Totalul contribuţiei nu poate să depăşească. În afara acestor multiple atribuţii ale Parlamentului de la Strasbourg în domeniul financiar.27% din produsul naţional brut.

0%) Rezerve: 127.575. dintre care 75% vizau Comisia. fie pe un formular (care poate fi depus şi pe Internet). Statutul şi atribuţiile sale au fost stabilite prin decizia Parlamentului European din 9 martie 1994. Mediatorul transmite Parlamentului un raport anual. Instituţia reclamată are la dispoziţie 3 luni pentru a formula un răspuns. succedându-i lui Jacob Soderman la 1 aprilie 2003. Nikiforos Diamandouros. plângerea trebuie să conţină identitatea reclamantului. de exemplu. rolul său crescând constant de-a lungul timpului. a fost creată prin Tratatul de la Maastricht.Strategia Preaderare: 2. motivul plângerii.2. cu posibilitatea reînnoirii lui de către Parlamentul european. Actualul Mediator European. fiind deschise 220 de anchete.073. numit şi ombudsman.5 (approx 1.276. au fost formulate 2511 plângeri. ■ Statutul Mediatorului Mandatul Mediatorului este de cinci ani. În anul 2002.7 (approx 2. să fie depusă în termen de maxim doi ani de la săvârşirea faptelor litigioase şi să fie precedată de demersuri la instituţiile în cauză. care locuieşte în spaţiul Uniunii poate să sesizeze Mediatorul prin depunerea unei plângeri completată fie pe o foaie liberă. Doar Curtea de Justiţie este abilitată să pună capăt activităţii sale.1%) Total cheltuieli = 106. caută o soluţie amiabilă şi-l informează pe reclamant. MEDIATORUL EUROPEAN Funcţia de mediator european.1%) Compensaţii: 1. Mediatorul decide dacă este sau nu cazul să deschidă o anchetă. a fost ales la 15 ianuarie 2003. Pentru a putea fi acceptată. trebuie să vizeze o instituţie comunitară (în afara Curţii). După examinarea plângerii. 111 . să ridice o problemă de administraţie defectuoasă.6 (approx 0. Mediatorul acţionează ca un conciliator şi un mediator independent de biroul său din Strasbourg. ■ Rolul Mediatorului Orice persoană fizică sau morală.5 2.

precum şi un grefier numit de către Curte pe o perioadă de 6 ani. precum şi de a fixa datele audienţelor şi de a pronunţa hotărârile provizorii. Preşedintele actual Vassilios Skouris (Grecia) a fost ales de către colegii săi. Curtea se reuneşte în şedinţă plenară doar în cazuri cu totul excepţionale (în cazul demisiei mediatorului european sau a unui comisar european. 221). pe o perioadă de 3 ani. ■ Curtea este formată din 27 de judecători şi 8 avocaţi generali. Rolul Preşedintelui este de a dirija lucrările şi serviciile Curţii. de a numi un judecător raportor pentru fiecare proces aflat pe rol. Preşedinţii camerelor de 5 judecători sunt aleşi pe o perioadă de trei ani. în Marea cameră alcătuită din 13 judecători. pe baza cărora judecătorii deliberează şi iau decizii. cu posibilitatea reînnoirii mandatului. 1). Consiliul poate creşte numărul de avocaţi generali la propunerea Curţii (art.1. Sediul său se află la Luxemburg. sau în camere alcătuite din 5 sau 3 judecători. Misiunea avocaţilor generali este de a prezenta concluziile investigaţiilor efectuate. La rândul său. iar preşedinţii camerelor de 3 judecători pe perioada unui an. precum şi de a redacta şi consemna actele de procedură şi audienţele. numiţi de către guvernele statelor membre pe o perioadă de 6 ani. 222 al. după intrarea în vigoare a Tratatului de la Roma în 1958. sau în cazul unor probleme importante şi complexe. Tratatul de la Nisa prevede faptul că fiecare stat membru va beneficia de un judecător (art. CURTEA DE JUSTIŢIE A COMUNITĂŢILOR EUROPENE 3. care instituie CECO. cu posibilitatea reînnoirii mandatului. Marea cameră se poate reuni la cererea unui stat membru sau a unei instituţii aflate în componenţa instanţei.1. de a prezida lucrările şi audienţele. Celelalte probleme sunt examinate în cadrul în cadrul camerelor de 5 sau 3 judecători.CAPITOLUL 3 SISTEMUL JURIDIC 3.1. Curtea se poate întruni în şedinţă plenară. care nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate) sau atunci când Curtea 112 . însă doar statele mari vor beneficia de un avocat general permanent. această înaltă instanţă juridică şi-a extins aria de competenţă la litigiile legate de CEE şi Euratom. judecătorii Curţii. cu posibilitatea reînnoirii mandatului. celelalte posturi fiind ocupate pe baza unui sistem de rotaţie. CURTEA DE JUSTIŢIE Creată prin Tratatul de la Paris. grefierul are sarcina de a conduce serviciile Curţii.

acest tip de recurs nu poate fi introdus decât după ce instituţia vizată a fost invitată să acţioneze. Recursul în anulare poate fi formulat de către statele membre. Quorumul cerut de o şedinţă plenară este de 15 judecători. pe care le exercită prin intermediul diverselor tipuri de recursuri. statul respectiv continuă să-şi încalce obligaţiile comunitare. în privinţa recursurilor privind încălcarea obligaţiilor comunitare de către statele membre. instituţia 113 . Comisie) sau chiar de către o persoană particulară. Recursul în anulare: Prin recursul în anulare. Astfel. atunci acesta este somat să pună capăt fără întârziere acestei situaţii. care-l implică în mod direct şi individual. atunci ea poate cere Comisiei amendarea acestui stat sau impunerea unor constrângeri. atunci poate fi înaintat un recurs privind violarea dreptului comunitar. Dacă în urma aplicării acestei proceduri.apreciază că o anumită problemă prezintă o importanţă excepţională. reclamantul cere anularea unui act emis de către o instituţie (reglementări. precum şi a dispoziţiilor instituţiilor comunitare europene. Recursul în carenţă (lipsă): Acest tip de recurs permite Curţii de Justiţie să controleze legalitatea lipsei de reacţie a instituţiilor comunitare. directive. Curtea dispune de largi competenţe jurisdicţionale. a amânărilor prejudiciare şi a recursurilor înaintate împotriva deciziilor Tribunalului. Consiliu. Pentru a-şi putea îndeplini această sarcină. Dacă după o nouă sesizare din partea Comisiei. Recursul privind încălcarea obligaţiilor comunitare: Acest tip de recurs permite Curţii de Justiţie să controleze respectarea de către statele membre a obligaţiilor ce le revin în conformitate cu dreptul comunitar. Curtea de Justiţie recunoaşte că statul incriminat nu s-a conformat deciziei sale. Cu toate acestea. decât după ce în prealabil Comisia a dat ocazia statului vizat să răspundă acuzaţiilor formulate. Sesizarea Curţii de Justiţie nu se poate face. la Curtea de Justiţie. decizii). În cazul în care Curtea de Justiţie constată la rândul său încălcarea obligaţiilor comunitare de către statul respectiv. În cazul în care acuzaţia se dovedeşte a fi fondată. ■ Atribuţiile Curţii de Justiţie Misiunea principală a Curţii de Justiţie este de a veghea la respectarea dreptului comunitar în interpretarea şi aplicarea tratatelor constitutive ale Comunităţilor Europene. dacă aceasta este destinatara unui act. de către instituţiile comunitare (Parlament. însă. Curtea se poate pronunţa în privinţa recursurilor în anulare şi în carenţă introduse de către un stat membru sau de către o instituţie.

■ Organizare Tribunalul este compus din 27 de judecători. Amânările prejudiciare Amânările prejudiciare sunt specifice dreptului comunitar. Curtea trebuie să retrimită dosarul Tribunalului. fiind integrat în cadrul tratatului de la Maastricht (art. Dacă recursul este fondat. Tribunalul a intrat în funcţiune la 1 ianuarie 1989. judecătorii naţionali pot şi adeseori chiar trebuie să apeleze la Curtea de Justiţie pentru a-i cere precizări în legătură cu anumite interpretări ale dreptului comunitar Tratatul de la Amsterdam din 1 mai 1999 a extins atribuţiile Curţii de Justiţie la domeniile acoperite de către cel de-al treilea pilon al Uniunii (justiţie şi afaceri interne) în materie penală.2. Curtea de Justiţie poate anula decizia Tribunalului de Primă Instanţă. 3. Recursurile: În fine. pe o perioadă de 6 ani. numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre. permite Curţii să stabilească responsabilitatea Comunităţii pentru pagubele provocate cetăţenilor sau întreprinderilor de către instituţiile europene sau agenţii acestora în exerciţiul funcţiunii acestora. Deşi Curtea de Justiţie reprezintă. TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANŢĂ Această instituţie nu a fost prevăzută în Tratatele de la Paris şi Roma. 225). apărătoarea supremă a legalităţii comunitare. Curtea poate tranşa direct litigiul. În cazul în care afacerea este pe rol. Curţii de Justiţie îi pot fi înaintate recursuri limitate îndreptate împotriva hotărârilor pronunţate de către Tribunalul de Primă Instanţă. prin natura sa. fiind creată printr-o decizie a Consiliului Uniunii din 24 octombrie 1988. Membrii Tribunalului aleg dintre ei atât pe 114 . cu scopul de a prelua o parte din atribuţiile Curţii.1. Sediul său se află la Luxemburg.comunitară trebuie să acţioneze pentru remedierea situaţiei prin măsuri proprii. cu posibilitatea reînnoirii mandatului. ea nu reprezintă singura jurisdicţie însărcinată cu aplicarea dreptului comunitar. Pentru asigurarea unei aplicări efective şi omogene a legislaţiei comunitare şi pentru a evita interpretările divergente. care trebuie să ţină cont de decizia Curţii în cazul recursului. fondată pe o responsabilitate de tip necontractual. În caz contrar. Ele sunt prin natura lor primele instituţii garant ale dreptului comunitar. Curtea joacă din ce în ce mai mult rolul unei “curţi de casaţie”. Acţiunea în reparaţie: Această acţiune. Această sarcină revine deasemenea şi instanţelor juridice naţionale.

3. transport. intrată în funcţiune la 1 iulie 1977. cât şi pe preşedinţii camerelor. ■ Atribuţii Tribunalul hotăreşte în privinţa tuturor recursurilor în anulare. În cadrul Tribunalului nu funcţionează avocaţi generali. după consultarea Parlamentului. Sediul său se află la Luxemburg. Există patru grupuri sectoriale. grefierul Tribunalului este distinct de cel al Curţii. Lucrările Curţii sunt pregătite de către grupurile de audit. cu posibilitatea reînnoirii mandatului. carenţă şi reparaţie formulate de către persoanele fizice şi morale împotriva Comunităţii (decizia Consiliului din 8 iunie 1993). cercetare şi energie Grupul de audit III: Acţiuni externe 115 . aleşi de către Consiliul Uniunii. Tribunalul se întruneşte în camere compuse din cinci sau trei judecători. cu posibilitatea reînnoirii mandatului. ■ Organizare Curtea este alcătuită din câte un membru din fiecare ţară membră a UE. Deciziile Tribunalului pot fi atacate prin recurs la Curtea de Justiţie a Comunităţilor. care acoperă părţi diferite din buget: Grupul de audit I: Conservarea şi gestionarea resurselor naturale Grupul de audit II: Politici structurale. hotărând în unanimitate. Preşedintele actual al Curţii este Vítor da SILVA CALDEIRA. CURTEA DE CONTURI Creată prin Tratatul de la Bruxelles din 22 iulie 1975. Curtea este organizată în jurul a cinci grupuri de audit. cărora le sunt alocaţi diferiţii membri. pe o perioadă de trei ani. pe o perioadă de 6 ani.preşedintele Tribunalului.2. ales pe o perioadă de trei ani. Tribunalul mai hotăreşte şi în cazul recursurilor introduse de către întreprinderi împotriva deciziilor de sancţionare formulate de către Comisie. Tribunalul poate judeca litigiile dintre instituţiile comunitare şi funcţionarii şi agenţii săi. De asemenea. 220): mai precis litigiile referitoare la comunitate şi agenţii săi. datorită nerespectării prevederilor din domeniul concurenţei. însă Tratatul de la Nisa a dat posibilitatea Tribunalului să poată înfiinţa astfel de posturi. Portugalia. cu posibilitatea reînnoirii mandatului (preşedintele actual este Mark Jaeger-Franţa). Tratatul de la Nisa a prevăzut crearea de noi camere jurisdicţionale pentru rezolvarea litigiilor determinate (art. această instituţie a fost instituţionalizată prin Tratatul de la Maastricht din 1 noiembrie 1993.

activităţi bancare. Fiecare grup este prezidat de un decan. instituţii şi organisme ale Uniunii Europene şi politici interne Un al cincilea grup de audit (CEAD sau Coordonare. comunicare. 116 . pentru un mandat reînnoibil de doi ani. se ocupă de toate problemele de natură administrativă anterior luării unei decizii oficiale din partea Curţii. ea fiind “conştiinţa financiară a comunităţii”. ■ Atribuţii Curtea de Conturi controlează legalitatea cheltuielilor (art. Curtea publică un raport anual de activitate transmis Parlamentului European.Grupul de audit IV: Venituri. dezvoltarea metodologiei de audit a Curţii şi comunicarea activităţii Curţii şi a documentelor publicate de aceasta. ales de membrii grupului din rândul acestora. precum şi rapoarte speciale. evaluare. după cum se exprima Guy Isaac. format din membri ai Curţii reprezentanţi ai grupurilor de audit. 248). asigurarea calităţii. cheltuieli administrative. Comitetul administrativ. Curtea efectuează controlul financiar al instituţiilor comunitare pentru a le asigura o cât mai bună gestionare. precum coordonarea declaraţiei de asigurare. asigurare şi dezvoltare) este responsabil de aspecte „orizontale”. formulând recomandări tuturor instituţiilor comunitare vizate.

a Consiliului Guvernatorillor şi la recomandarea Consiliului. un vicepreşedinte şi alţi patru membri numiţi pe o perioadă de opt ani (cu posibilitatea reînnoirii mandatului) de către statele membre după consultarea Parlamentului. Sistemul european de bănci centrale este alcătuit din BCE şi cele 27 de bănci centrale naţionale. Directoratul este alcătuit dintr-un preşedinte (Jean-Claude Trichet). BCE reprezintă piatra unghiulară a Uniunii Economice şi Monetare. Consiliul guvernatorilor defineşte politica monetară a Uniunii. conduce operaţiunile de schimb şi administrează rezervele de schimb ale Uniunii. BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ (BCE) Instituită prin Tratatul de la Maastricht. Deciziile sunt luate pe baza majorităţii simple. Tratatul de la Nisa nu a modificat această alcătuire. dar a permis modificarea regulilor privitoare la luarea deciziei.CAPITOLUL 4 SISTEMUL BANCAR 4.1. 117 . ■ Atribuţii Obiectivul principal al BCE este de a asigura stabilitatea preţurilor (creşterea preţurilor să fie < 2%) şi respectarea pactului de stabilitate şi de creştere de către statele membre. Sediul său se află la Frankfurt (Germania). nedevenind însă operaţională decât la 1 ianuarie 1999. ■ Organizare Organul principal a BCE este reprezentat de Consiliul guvernatorilor care reuneşte pe cei 12 guvernatori ai băncilor centrale naţionale a ţărilor membre în zona euro. Ea i-a succedat Institutului Monetar European la 1 iunie 1998. BCE reprezintă prima instituţie federală a Uniunii Europene. În perspectiva viitoarelor lărgiri s-a prevăzut un sistem de rotaţie a conducătorilor şi un plafon maxim de 21 de membri. independentă de statele membre. Consiliul General regrupează guvernatorii băncilor centrale din cele 27 de ţări membre al Uniunii Europene. precum şi cei 6 membri ai Directoratului.

Comitetul de Audit reprezintă un organism independent. aprobă bilanţul şi raportul anual de activitate. 4. Misiunea sa este de a pune în aplicare deciziile Consiliului de administraţie. La rândul său. care răspunde în mod direct în faţa Consiliului guvernatorilor. numiţi pe o perioadă de 5 ani de către Consiliul Guvernatorilor şi de către statele membre. Independentă din punct de vedere financiar. decide asupra politicii de credit a băncii. BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIŢII (BEI) Creată prin Tratatul de la Roma. Marea Britanie şi Suedia care nu fac parte încă din zona euro) la deciziile luate în cadrul zonei euro. Misiunea sa este de a verifica corectitudinea operaţiunilor Băncii. Comitetul de Audit este alcătuit din trei membri şi trei observatori. care este asistat de 8 vicepreşedinţi numiţi pe o perioadă de 6 ani de către Consiliul Guvernatorilor la propunerea Consiliului de administraţie. El este. ea îşi are sediul la Luxemburg având birouri la Atena. responsabil cu gestiunea curentă a BCE. Directoratul pune în aplicare politica monetară stabilită şi dă instrucţiuni băncilor centrale internaţionale. precum şi Parlamentului European şi Comisiei. Preşedintele BCE poate participa la reuniunile “Ecofin” ale Consiliului dacă acestea tratează probleme legate de BCE. Bruxelles. Lisabona. fără a avea însă drept de vot. numiţi de către Guvernatori pe o perioadă de trei ani. Consiliul general are rolul de a asocia statele “pre-in” (adică Danemarca. având drept misiune să decidă asupra mărimii împrumuturilor acordate. ea a devenit prin Tratatul de la Maastricht o instituţie comunitară. ■ Organizare Consiliul guvernatorilor. Consiliul directorilor este alcătuit din 28 de administratori reprezentând statele membre şi Comisia Europeană. 118 . care este alcătuit din 27 de miniştri de finanţe. Tratatul de la Nisa prevede eventuala modificare a acestei alcătuiri şi a modalităţilor de luare a deciziei.Belgia). de asemenea. Londra şi Madrid. desemnaţi de către statele membre. El se reuneşte o data pe lună.2.La rândul său. Consiliul de administraţie este coordonat de către un preşedinte (Philippe Maystadt . BCE prezintă un raport anual Consiliului European şi celui al Uniunii.

precum şi proiectele de interes comun a mai multor state ale Uniunii Europene.■ Atribuţii BEI finanţează investiţiile productive care vizează infrastructurile (de exemplu metroul din Rennes). în cadrul întâlnirii de la Gand s-a decis ca BEI să finanţeze până la 75% în loc de 50% din proiectele privitoare la transporturi. 3 miliarde ţărilor candidate şi 2. În urma Consiliului de la Feria.4 miliarde altor regiuni ale lumii. În anul 2000. cele care vizează cadrul vieţii proiectele de modernizare sau de reconversie a intreprinderilor. În anul 2001. BEI finanţează proiecte şi în Asia. şi în 1999 programul Earn (euro area reference note). Principalii beneficiari ale fondurilor BEI sunt Marea Britanie. proiectele industriale (avioanele cargo Airbus). Italia şi Franţa. În urma Tratatului de la Maastricht. 119 . BEI a lansat programul “innovation 2000” pentru sprijinirea intreprinderilor mici şi mijlocii (în cadrul acestui program au fost alocate 15 miliarde de euro până în anul 2004). pe o durată de 2 ani. cu scopul de a relansa creşterea economică europeană. turism. BEI a acordat împrumuturi în valoare totală de 36 miliarde de euro. mediu. Germania. În anul 1997 BEI a creat Pasa (programul de acţiune specială Amsterdam) care viza stimularea creşterii economice şi a locurilor de muncă. dintre care 30 de miliarde au fost acordate statelor membre. America Latină şi în ţările mediteraneene.

Numeroase regiuni şi-au deschis la Bruxelles birouri şi delegaţii (Insulele Canare. în februarie 2010. sub influenţa Germaniei. lucrările efective realizându-se în comisii şi subcomisii. numiţi pe baza majorităţii calificate şi care trebuie să deţină un mandat electoral din partea colectivităţii pe care o reprezintă (Articolul 263). Tratatul de la Nisa prevede un plafon de 350 de membri.CAPITOLUL 5 SISTEMUL CONSULTATIV 5. COMITETUL REGIUNILOR (CR) Creat prin Tratatul de la Maastricht. Preşedintele actual: Mercedes Bresso (Italia) aleasă pe o perioadă de 2 ani. Madeira. Sediul său se află la Bruxelles. CELE 6 COMISII PERMANENTE ALE COMITETULUI REGIUNILOR COTER ECOS DEVE EDUC CONST RELEX Politica de coeziune teritorială Politica economică şi socială Politica de dezvoltare durabilă Politica culturii şi educaţiei Politica guvernării (instituţii) Politica relaţiilor externe ■ Atribuţii Este în mod obligatoriu consultată de către Comisie şi Consiliul Uniunii în probleme referitoare la educaţie. Polinezia). El se reuneşte în ansamblu plenar de 5 ori pe an. tineret. ■ Organizare El cuprinde 344 de membri reprezentând regiunile Uniunii. 120 . cultură. el a intrat în funcţiune la 9 martie 1994 şi reprezintă colectivităţile locale şi regionale ale Uniunii Europene. sănătate publică şi mai ales în problemele referitoare la politica regională. Azores. numiţi pe o perioadă de 4 ani în unanimitate de către Consiliu la propunerea statelor membre.1. Mercedes Bresso este prima femeie aleasă în funcţia de preşedinte al Comitetului Regiunilor.

Tratatul de la Nisa prevede un număr maxim de 350 de membri în urma viitoarelor aderări. el a fost instituit prin articolele 257262 ale TCE. aceştia urmând a fi numiţi pe baza majorităţii calificate. de către Consiliul Uniunii care hotărăşte în unanimitate. Uniunea Economică şi Monetară. el este în mod obligatoriu consultat în problemele sociale. Lucrările sunt pregătite în cadrul celor 6 secţiuni de lucru: agricultură. dacă acestea o cer. având în vedere rolul extrem de important pe care îl vor juca regiunile în edificarea viitoarei Europe. cu posibilitatea reînnoirii mandatului. în cadrul şedinţelor plenare. Această nouă instituţie este chemată să joace un rol esenţial în anii care vor veni. Titulatura comitetului a fost necesară pentru a evita confuzia cu siglele similare ale Confederaţiei Europene a Sindicatelor şi a Consiliilor sau Comitetelor Economice şi Sociale ale statelor membre. numiţi pe o perioadă de 4 ani. de şomaj. mediu. ■ Organizare Comitetul este alcătuit din 344 membri. profesii liberale.2. relaţii externe. muncitori şi activităţi diverse (comercianţi. Comisiei şi Parlamentului. piaţa unică şi transporturi. Sediul său se află la Bruxelles. COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL EUROPEAN (CESE) Creat prin Tratatul de la Roma. Comitetul regiunilor redactează avize (care nu sunt obligatorii) la adresa Consiliului. cooperarea transfrontalieră. CESE îşi adoptă avizele pe baza majorităţii simple în cadrul sesiunilor de lucru. etc). 5. Preşedintele actual.În urma semnării Tratatului de la Amsterdam. Mario Sepi se află în fruntea unui birou compus din 24 de membri aleşi pe o perioadă de 2 ani. 121 . El reprezintă diferitele categorii socio-economice ale Uniunii. făcând cunoscută poziţia acestora referitoare la diferitele politici comunitare. şomaj. Membri Comitetului provin din diverse medii sociale şi economice şi sunt repartizaţi în 3 grupuri: patroni. formare profesională. după consultarea listei de candidaţi redactată de fiecare stat membru în parte. dintre care doi îndeplinesc funcţia de vicepreşedinţi. Tratatul de la Maastricht a acordat membrilor CESE o indemnizaţie. Fondul Social European.

Instituţiile vizate trebuie să dea un răspuns în minim o lună. sănătate. În fine. CESE îşi dă avizul (adesea luat în considerare de către Comisie) Consiliului. Avizele sunt adoptate în şedinţă plenară. pe baza majorităţii simple. CESE poate redacta avize şi din proprie iniţiativă (aproximativ 15%). iar după Tratatul de la Amsterdam el este consultat în problemele legate de şomaj. PECO.■ Atribuţii De la Actul Unic. etc. Comisiei şi chiar Parlamentului de la Tratatul de la Amsterdam. dar nu au un caracter obligatoriu. După Tratatul de la Maastricht. Comitetul Economic şi Social desfăşoară şi o activitate susţinută de informare prin organizarea de colocvii şi întâlniri cu consiliile economice şi sociale ale statelor membre precum şi cu structurile identice existente în ţările membre: AELE. ACP. Comitetul îşi dă avizul în probleme de educaţie. protecţia consumatorului. 122 .

De acum înainte. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. în aceeaşi măsură ca şi Consiliul. Comisie. De asemenea. a infracţiunilor şi sancţiunilor). Tratatul de la Lisabona prevede că Parlamentul şi Consiliul vor stabili împreună toate cheltuielile. fiind eliminată distincţia care se face. între aşa-numitele cheltuieli obligatorii (de exemplu: ajutoarele agricole directe) şi cheltuielile 123 . Pe de altă parte. Tratatul de la Lisabona aduce câteva modificări în ceea ce priveşte această instituţie: 1. Cu toate acestea. coerenţa şi transparenţa instituţiilor. Parlamentul îl va desemna pe preşedintele Comisiei Europene şi va continua să voteze propunerile legislative făcute de Comisie. Parlamentul European va interveni în aproape toate dosarele legislative. în prezent. Consiliul European.CAPITOLUL 6 VIITORUL INSTITUŢIILOR EUROPENE Tratatul de la Lisabona. semnat de către statele membre în decembrie 2007. nu schimbă fundamental structura instituţională a Uniunii. Comisia Europeană. cooperarea poliţienească (Europol) şi alte câteva dispoziţii care ţin de politica comercială sau de politica agricolă comună sunt doar cateva exemple în acest sens. în viitor. Tratatul de la Lisabona consacră practica bine stabilită a cadrului financiar multianual pentru care. Imigrarea legală. -La nivel bugetar. care se va baza. Consiliu. procedura de codecizie (redenumită procedură legislativă ordinară) este extinsă la mai multe domenii. armonizarea legislaţiilor în domeniul penal. cooperarea judiciară în materie penală (Eurojust. În acest fel. Ce schimbări aduce Tratatul de la Lisabona? A. va fi necesară aprobarea Parlamentului. în continuare. astfel încăt acestea să poată raspunde mai bine exigenţelor cetăţenilor europeni. Tratatul introduce câteva elemente noi menite să amelioreze eficienţa. bugetar şi în materie de aprobare a acordurilor internaţionale: -La nivel legislativ. aceasta înseamnă că Parlamentul va dobândi un real statut de putere legislativă. pe triunghiul Parlament. Consiliul. în cazul anumitor dosare în care nu a fost implicat până în prezent sau în care a fost doar consultat. Concret. Parlamentul European Parlamentul European îi reprezintă pe cetăţenii statelor membre. vor exista şapte instituţii: Parlamentul European. Banca Centrală Europeană şi Curtea de Conturi.Sporeşte competenţele acestuia la nivel legislativ. prevenirea infracţiunilor.

iar Comisia decide. în acelaşi timp. Altfel spus. respectând. O nouă dispoziţie reflectă clar drepturile şi obligaţiile pe care le au parlamentele naţionale în cadrul Uniunii. Parlamentele naţionale Tratatul de la Lisabona recunoaşte şi consolidează rolul parlamentelor naţionale care vor putea participa mai activ la lucrările Uniunii. Tratatul mai precizează că fiecare stat membru va fi reprezentat în parlament de minim 6 deputaţi şi de maxim 96. de a o modifica sau de a o retrage. va fi declanşată o procedură specifică. rolul instituţiilor europene. Uniunea nu acţionează decât în cazul în care intervenţia sa este mai eficientă decât o acţiune întreprinsă la nivel naţional. Tratatul de la Lisabona aduce noutăţi semnificative în special în ceea ce priveşte controlul respectării principiului subsidiarităţii. 124 . se va institui un mecanism în doi timpi:  dacă o treime din parlamentele naţionale consideră că o propunere nu este conformă cu principiul subsidiarităţii. exceptând domeniile care ţin exclusiv de competenţele sale. iar Parlamentul European şi Consiliul vor avea sarcina de a decide asupra continuării sau întreruperii procedurii legislative.  dacă majoritatea parlamentelor naţionale împărtăşesc aceste preocupări. 2. 2009-2014): numărul deputaţilor europeni nu va depăşi 751 (750 plus preşedintele). Comisia va trebui să îşi susţină motivaţiile. -Parlamentul European va trebui să-şi dea avizul conform asupra tuturor acordurilor internaţionale referitoare la aspectele care ţin de procedura legislativă ordinară. Această inovaţie reechilibrează rolul celor două instituţii în aprobarea bugetului Uniunii. deputaţii din ţările cu cei mai mulţi locuitori vor reprezenta un număr mai mare de cetăţeni decât deputaţii din ţările cel mai puţin populate. totuşi. Modifică structura Parlametului (cu începere din următorul mandat parlamentar. Potrivit acestui principiu.neobligatorii. securitate şi justiţie sau despre revizuirea tratatelor. controlul respectării principiului subsidiarităţii. Prin urmare. având posibilitatea de a o menţine. fie că este vorba despre informarea lor. iar repartizarea locurilor pe state membre se va face după principiul proporţionalităţii regresive. mecanismele de evaluare în cadrul spaţiului de libertate. să îşi menţină propunerea. Comisia va trebui să îşi reanalizeze propunerea. Orice parlament naţional va avea dreptul să-si susţină argumentele potrivit cărora o propunere nu este conformă cu acest principiu.

-propunerilor Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate privind implementarea politicilor externe. Rolul său rămâne în mare masură neschimbat. dintre cele mai populate. -ajutorul umanitar de urgenţă în zonele sensibile de pe glob. însă doar statelor membre care au drept de vot. Pentru a elimina posibilitatea ca un număr foarte mic de state membre. Pentru a fi adoptate în Consiliul de Miniştri. Documentul mai face referire la unele domenii în care doar unii membri ai Consiliului au dreptul să voteze (de exemplu. -securitatea energetică. Tratatul de la Lisabona stabileşte că aceasta se va baza pe principiul dublei majorităţi.B. să poată bloca adoptarea unei decizii. o minoritate de blocaj trebuie să fie alcatuită din cel puţin patru state membre. votul cu majoritate calificată va fi axtins la numeroase domenii de acţiune. Această decizie va conduce la consolidarea transparenţei şi eficienţei. odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. zona Euro sau cooperarea întărită). Consiliul de miniştri Rol: Consiliul reprezintă guvernele statelor membre. de securitate şi de apărare. -reformele instituţionale fundamentale. În caz contrar. De exemplu: -cultura. deciziile trebuie să fie susţinute de 55% din statele membre (în prezent 15 din cele 27 de ţări ale UE). -lupta împotriva schimbărilor climatice. se va considera că majoritatea calificată este atinsă chiar dacă nu este îndeplinit criteriul populaţiei. În practică. reprezentând cel puţin 65% din populaţia UE. cu excepţia cazurilor în care tratatele prevăd o altă procedură. -unele aspecte legate de politica externă. Votul în unanimitate se va aplica în continuare pentru: -politica fiscală. 125 . Modul de adoptare a deciziilor: Consiliul de Ministri hotăreşte cu majoritate calificată. În ceea ce priveşte majoritatea calificată. Consiliul va continua să împartă prerogativele legislative şi bugetare cu Parlamentul şi îşi va menţine rolul central în materie de politică şi de securitate comună (PESC) şi de coordonare a politicilor economice. -legislaţia privind securitatea socială a imigranţilor (există totuşi o clauză care permite unui guvern naţional să ceară vot unanim într-o reuniune a Consiliului European dacă legislaţia care urmează să fie adoptată contravine flagrant intereselor sale). În aceste cazuri se aplică aceleaşi formule de calculare a voturilor. cum ar fi votul în unanimitate.

colegiul va fi format dintr-un număr de comisari egali cu două treimi din numărul statelor membre (adica 18. Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate Înfiinţarea postului de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate este una din inovaţiile instituţionale majore ale Tratatului de la Lisabona. -consolidează rolul presedintelui Comisiei (acesta îi va putea obliga pe membrii colegiului să demisioneze). În primii trei ani. până în 2017. Tratatul a convenit ca noul sistem să intre în vigoare în anul 2014. Acest Înalt Reprezentant va avea o dublă misiune: 126 . Acestora li se va adăuga. în viitor.Comisia Europeană Principala misiune a Comisiei Europene este să promoveze interesul general european. iniţiativa cetăţenilor. Transparenţa acţiunilor: Atât parlamentele naţionale. Prin urmare. în cazul Uniunii cu 27 de tari). aşa cum este definită în Tratatul de la Nisa. cât şi cetăţenii vor putea lua la cunoştinţă în mod direct deciziile adoptate de membrii Consiliului din fiecare stat membru.Cel mai important domeniu scos de sub incidenţa unanimităţii este Justiţia şi afacerile interne. Cetăţenii europeni dispun deja de o serie de instrumente care le permit să se informeze. începand din 2014. Potrivit principiului rotaţiei egale între statele membre. Tratatul de la Lisabona: -aduce schimbări la nivelul structurii acesteia. întrucât toate dezbaterile şi deliberările Consiliului în domeniul legislativ vor fi publice. fiecare stat membru va fi reprezentat în două din trei Comisii. un stat membru poate cere ca un act să fie adoptat în conformitate cu majoritatea calificată. un milion de cetăţeni provenind din mai multe state membre vor putea solicita Comisiei să prezinte o propunere legislativă în domenii care ţin de competenţa Uniunii. -introduce o legatură directă între rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European şi alegerea candidatului la preşedinţia Comisiei. C . şi să ia parte la procesul politic comunitar. În virtutea acestui nou drept de iniţiativă. E. Mandatul va fi de cinci ani. Numărul membrilor Comisiei va putea fi modificat de Consiliul European cu unanimitate de voturi. UE va adopta decizii cu majoritate simplă în ceea ce priveşte domeniul cooperării poliţieneşti şi cooperării judiciare în materie de drept penal.

Tratatul de la Lisabona extinde domeniul de intervenţie al acesteia. deoarece orice politică în acest domeniu. În ceea ce priveşte Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Celelalte institutii Dispoziţiile actualelor tratate referitoare la Banca Centrală Europeană (BCE) şi la Curtea de Conturi nu au suferit schimbări notabile. va prezida şi Consiliul „Afacerilor externe”. mai ales în materie de cooperare poliţienească şi în domeniul penal şi introduce câteva modificări procedurale. Deşi nu se poate substitui miniştrilor de externe. Tratatul de la Lisabona prevede însă clar că postul „nu va interfera cu responsabilităţile statelor membre în ceea ce priveşte formularea şi implementarea politicilor lor externe”. va fi vicepreşedinte al Comisiei pentru relaţii externe. În plus. implementată la nivel european va trebui agreată în unanimitate de toate statele membre. va reprezenta Uniunea pe scena internaţională în domeniul PESC şi va fi asistat de un serviciu european pentru acţiune externă.-pe de o parte. -pe de altă parte. va fi împuternicitul Consiliului pentru politica externă şi de securitate comună (PESC). 127 . Comisiei şi serviciilor diplomatice naţionale. format din funcţionari ai Consiliului. Responsabil pentru elaborarea politicii externe şi a politicii de apărare comună. Înaltul Reprezentant va avea o voce mai puternică pe scena internaţională decât oricare dintre miniştrii de externe ai statelor privite individual. F.

..................................TEST DE EVALUARE A CUNOŞTINŢELOR LA INTRODUCERE ÎN STUDII EUROPENE 1......... ........................................... ...................................................................................................................................................... .... ...................................... ...................................... ...................................................................................................................................... .................................................................................................... ...................................................................................................... ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ ........................... ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ ............................... ....................... 128 ...................................... Prezentaţi două proiecte de unificare europeană................................................ ............................................................................................................................ ................................. ............................................................................................................................................................................................................................................................................... ................... ........................................................................................................................................................................................ ..................................... ...................................................................................................................................................................................................................................................................................................... ........ ........................................................... ...............................................................................

................................ NATO 3........... ...... Ligii Naţiunilor b. CEE b............................................................................................................... Ce Comunitate Europeană a luat fiinţă în urma semnării Tratatului de la Paris.......... ........................................ Richard Coudenhove Kalergi a fost iniţiatorul: a......... Ce ţară a aderat la Uniunea Europeană în anul 1981? a.......................... ... CECO 6......................... Grecia d................................ 1950 4.................. Portugalia c. Romantismului c..................................................... CEA d........................... a..................................................................................... .................... CEEA c............................................ 5. Spania b..................................... Suedia 129 ..............................................................................2............... În ce an a luat fiinţă Consiliul Europei? a. ................. 1949 d.............................................. Enumeraţi cele şase ţări europene care au semnat în anul 1951 Tratatul de la Paris... .................. 1947 b........................ 1948 c....... Pan Europei d...................... .......................................................

........................................................................ ........................................................................................................................................ aşa cum au fost stabilite în cadrul summit-ului de la Copenhaga (1993)? .............................................................................. 20 b.................................................................................................................................................... ................................................................................................................................................................................................ ........ ................. Care sunt principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească un stat pentru a deveni membru UE............................................................................................... .... ......... ....................................................................................................................................................................... ... 27 9.......... ........................................................................ ............................................................................. ............................................................................................................................................................. ................................................................................................................................................................. Enumeraţi câteva dintre prevederile Actului Unic European............................................................................................ .............. ............................................................................ 25 d..................................... ................................................................................ ............................................................................................................................................................................................................................... .7...... ......................................................................................................................................... 8.................................................................................................................................. Câte ţări fac parte din UE la ora actuală? a.............................................................................. 130 ................................. 23 c...................................................... ...................................................................................

............................................ legislativă b.............................................................. .. executivă c....................................................................................................... ...................... 131 ............................................ Consultativă 13...............10........................................................................................................................................................................................ Comunităţile Europene d... ................. a....................................................... Unde îşi are sediul Parlamentul European? a.................................................................................................................... Luxemburg d............................................................................................. ..................................... JAI c.............. judiciară d............................................ .................................................... Maastricht 12........................................ ..................... PESC b.......... Strasbourg b........................................... Ce ramură instituţională reprezintă Comisia Europeană? a.. ......... .......................... Bruxelles c.................................................................................................. CECO 11..................... Enumeraţi câteva dintre atribuţiile Consiliului Uniunii Europene: .......... Care este cel de-al doilea pilon al UE potrivit Tratatului de la Maastricht................................................................................................ ................................................................... ..........

.......................... Care este structura organizatorică a Băncii Centrale Europene (BCE)? ................................................................... ... ............................................................................................................................................... ..... .................................................................................................................................. ............................................................................................................................................................................................................. ........................................................................................ .............................................................................................................................................................................................................................................................................................................. ...................................................................................................................................... ............................................. .............................................. ....................................................................................................................... 132 .......... ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... ....................... 15............................................................................................................................................................................. ..................................................................................................... ................................................................. ..................................................................................................................................................................................................................................Care este rolul Curţii Europene de Justiţie în structura instituţională a Uniunii Europene? ............................................................................. .................................................. ...........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................14............................................................. . ...................... ..... .........................................................

.................................. ................................... 133 .................................. ...... ................................................................................................................................................................................................................................ ............................................ ........ ................................................................................................. ..................................................................... ................................ ......................................................... ........................................ ...................................................................................................................................... ........................................................................................................ ......................................................................... ....................................................................................... ................................................................................................ ........................................................... ...... ....... ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Prezentaţi cele mai importante modificări pe care le operează Tratatul de la Lisabona în structura sistemului instituţional al Uniunii Europene............................................................................................................................................................................................................................... ......................................................................................................................................................................................................................16................................ .....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

Gheorghe. Gheorghe. GYÉMÁNT. DINAN. 2003. The European Union. Editura Fundaţiei pentru Studii Europene. 2004. 12. Ghidul Uniunii Europene. 1996. GILLINGHAM. Polirom. 1999. M. 2006. London. Editura Corint. 5. RAPAN. 8. Ed. Editura Teora. Clive. London. Bucureşti. DINAN. 4. Macmillan Press. Culture et citoyenneté européennes. Berg. Cambridge University Press. 1999. 3. Les editions Foucher. New York. Polirom. VOGLER. Ever Closer Union: An Introduction to the European Integration. 7. ***Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene. 11. Routledge. 13. Tritonic. Leonard. An Anthropology of the European Union: Building. BĂRBULESCU. 1999. Desmond. 2.. Iordan. Ladislau.BIBLIOGRAFIE PARTEA I. John. Michael. Naşterea şi configurarea Europei. Paris. European Integration. 6. BUTLER. The European Union as a Global Actor. 10. London. 2003. Iaşi. 2000. 1999. 2009. London. 14. 2000. Dictionar explicativ trilingv al Uniunii Europene. Federalism and European union: The Building of Europe. ARCHER. London. Macmillan Press. BRETHERTON. CEAUŞESCU. UE -Politicile extinderii. Bucureşti. Gheorghe. 2000. 2000. Iaşi. Thomas. Dictionnaire explicatif trilingue de l’Union europeenne. BURGESS. Cluj-Napoca. 9. 134 . Fionna. Charlotte. Daniela. Preistoria construcţiei europene. Imagining and Experiencing the New Europe. Irène. CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ 1. Trilingual Dictionary of the European Union. BĂRBULESCU. DICK. Encyclopedia of the European Union. Ed. Bucureşti. WILSON. John. 1950-2003: Superstate or New Market Economy?. FEDE. ***Enjeux et rouages de l’Europe actuelle. Desmond. Routledge. Cambridge. Iordan. 1950-2000. Pinter Publishers. BELLIER.

WALLACE. SANDHOLTZ. The Idea of Europe: From Antiquity to the European Union. 28. VESE. 1999. Lynne Rienner Publishers.. CO. Editura EFES. 18. 30. Present. Presa Universitară Clujeană. Macmillan Press. Perspectives on the Enlargement of the European Union. PĂUN. 2005. Istoria secolului XX. PĂUN. ClujNapoca. Anthony (ed. Trecut. 2002.). TAYLOR. Institutul European. Editura ALL. 135 . 29. Cambridge. 1990. London. Erik. W. Istoria integrării europene. 21. London. SWEET. vol. 1998. REDMOND. Iaşi. ROSAMOND. 31.. Adrian-Ciprian. Cameron (ed. Nicolae. Oxford. Paul. Amy (eds. vol. Istoria Europei. MILZA.. 1998. Cluj-Napoca. Construcţia europeană. PAGDEN. Nicholas. William (ed. 27. JONES. 32. IVAN. Idem.). 20.). Stone. Pierre. 22. Oxford. 16. IIII. Glenda (eds. 2002. L. Wayne. The Dynamics of the European Integration. London. VERDUN. Derek. Brill. The Political Economy of European Integration: Theory and Analysis. URWIN. ROSENTHAL. Cluj-Napoca.). Oxford University Press. 2001. 25. The European Union in the 1990s. II. 1998. IV. Istoria construcţiei europene. The Expanding European Union: Past. 2000. John. BERSTEIN. The Community of Europe: A History of European Integration since 1945. V. Routledge. ZORGBIBE. London. 24. Idem (editori). Cambridge University Press. London. 1998. Understanding the European Union. Bucureşti. PĂUN. John. prezent. 1999. Palgrave. New York. Oxford University Press. Editura Fundaţiei pentru Studii Europene. Boulder.). 1996. Cluj-Napoca.15. Castlewright Publ. The European Integration and Supranational Governance. Theories of European Integration. ROSS. Royal Institute of International Affairs. 17. Understanding the European Union. A Concise Introduction. 2000. Editura Dacia.. Nicolae. Serge. Tratatul de la Nisa. Ben. PROCTER. 2001. Construcţia Europeană modernă. Adrian. Editura Trei. Vasile. 23. Charles. 19. Boston. Bucureşti. 1998. 1995. 26. Future. Alec. Longman. McCORMICK. 1999. viitor.

Simon. The Transformation of Governance in the European Union. 1997. Politics and Policies. F. 1994. Polirom. Palgrave. DIACONU. KRAMSCH. Jose. Routledge. London. BÎRZEA. Regional Institutions and Governance in the European Union. Ruxandra. Paris. NUGENT. Ed. PĂUN. R. Cluj-Napoca. Les institutions européennes. 2000. Collin.). Editura Corint. 3. Longman. 2003.. Bucureşti.). 2001. INSTITUŢIILE UNIUNII EUROPENE 1. MOREAU-DEFARGES. 1999. London. 2009. Barbara. EDWARDS. Bucureşti. Praeger. (ed. Cezar. 6. Politicile şi instituţiile Uniunii Europene. 2004.. Richard. HOOPER. 7. Editura Lumina Lex. 11. WALLACE. 16. 1994. Olivier. 2002. The European’s Parliament Role in Closer EU Integration.. 2. David. 1996. CT. Paris. Westview Press. B. 10. Mălina. Sistemul instituţional comunitar – Compendiu. Cluj-Napoca. 136 . John. The Government and Politics of the European Union. 2003. Editura Carpatica. 2001. PETRESCU. Gheorghe. Olivier. 15. CORBETT. Krisztina. 12.PARTEA II. The European Commission. 13. Macmillan. London. 9. 1993. Cambridge University Press. Iaşi. HAYES-RENSHAW.. Liesbet. KOHLER-KOCH. Instituţiile Uniunii Europene. The European Commission and the Integration of Europe. Sistemul Instituţional al Uniunii Europene. HOOGHE. MAGONE. Editura Fundaţiei pentru Studii Europene. London. SPENCE. McCORMICK. The European Union. The Council of Ministers. Nicolae (coord. Ellipses. 8. Geoffrey. Cross-Border Governance in the European Union. 2001. BLIN. The Political System of the European Union. N. 2004. HIX. 5. Iordan. Routledge. Westport. Bucureşti.. GOSZTONY. EISING. BĂRBULESCU. Cambridge. H. 4. 14. Les institutions communautaires. A. Neil. 2001. M. Procesul decizional în Uniunea Europeană. 17. Macmillan Press. New York. Evoluţii şi proiecte de reformă. Images of Governance. Phillippe. London. Macmillan Press.

Grupul confederal al stângii unitare europene şi al stângii verzi nordice (GUE/NGL): www. WALLACE.eesc.eu 6.europa. WARLEIGH.eu 5. WALLACE.eu 11.socialistgroup. Grupul Uniunii pentru Europa naţiunilor (UEN): www. Mika (eds.org g. London. Site-ul Consiliului Uniunii Europene: www.europa.ecb. Routledge. Curtea de Conturi: www.eu 9. M. Helen.europa.eu 4. 2002.org c. Oxford University Press.ombudsman. William (eds. Van DEEMEN.eu 10. democraţilor şi reformatorilor (ALDE): www. Madeleine O. Oxford University Press.europa.cor. London.guengl. Site-urile grupurilor parlamentare: a.europa.).eu 12.curia.eu d. Site-ul Comisiei Europene: http://ec. Oxford.int 2.. Mediatorul european: www. Alex. 21. Adrian. Oxford.eca. 2000.europa. WIDGRÉN.consilium. Curtea de Justiţie: www.eib. SURSE ELECTRONICE 1. Banca Europeană de Investiţii: www.greens-efa. Berthold.org 7.coe.uengroup. Understanding European Union Institutions.eu 13.epp-ed. Partidul popular european şi al democraţilor europeni (PPEDE): www.18. Site-ul Uniunii Europene: www. Grupul verzilor/Alianţa liberă europeană (V/ALE): www.europa. RITTBERGER. HOSIL. Comitetul Regiunilor: www. Site-ul Parlamentului European: www. Policy-Making in the European Union.eu 8. Grupul Partidului european al liberalilor.. Grupul Democratic (IND/DEM): http://indemgroup. Building Europe’s Parliament: Democratic Representation beyond the Nation State.europa. 20.eu 137 . 2005.europarl. Comitetul Economic şi Social European: www. Banca Centrală Europeană: www.org e. Site-ul Consiului Europei: www.eu f.alde. 19.eu b. Grupul Partidului socialiştilor europeni (PSE): www. Routledge. Institutional Challenges in the European Union.). Grupul Independenţilor.eu 3.europa. 2002.europa.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->