Hard-disk-ul GENERALITĂŢI Aproape orice calculator personal şi server din ziua de azi conţine unul sau mai

multe dispozitive hard-disk. Fiecare supercalculator este conectat la chiar sute de hard-diskuri. Mai nou se găsesc chiar şi Video Recordere sau camere video care folosesc hard-diskul ca mediu de stocare în locul benzii magnetice. Miliardele de hard-diskuri fac un singur lucru, însă foarte bine. Ele depozitează informaţia digitală într-o formă relativ permanentă, astfel calculatorul are capabilitatea de a deţine în memorie informaţia chiar şi nealimentat la o sursă de curent. Hardiscul ("hard disk" - disc dur - HD) este componenta pe care sînt stocate datele cu care lucreaza calculatorul, incepind cu sistemul de operare şi terminind cu fisierele instalate de programe sau create de noi. El reprezintă deci memoria durabila ("nevolatila") a calculatorului, pentru că datele sînt pastrate şi după intreruperea alimentarii cu curent electric. Un HD este caracterizat de capacitatea de stocare de date masurata în Giga Bytes (GB) şi de viteza de rotatie a platanelor (5.400, 7.200 sau 10.000 de rotatii pe minut). Cu cît platanele se rotesc mai repede cu atît citirea şi scrierea datelor este mai rapidă, deci şi calculatorul este mai rapid. Capacitatea unui HD prezentata de companiile producatoare (cea pe care o vedem în ofertele de vinzare) este diferita de capacitatea raportata de sistemul de operare, pentru că toti producatorii considera că 1 MB = 1.000.000 bytes, cînd de fapt echivalenta corecta este 1 MB = 1.048.576 bytes. Sistemul de operare raporteaza deci în mod corect o capacitate ceva mai mică a HD, indiferent de numele producatorului acestuia.

scris de obicei PATA sau doar ATA. Există mai multe versiuni ale acestui standard create de-a lungul timpului. Un alt avantaj adus de SATA este conectarea HD la PB prin intermediul unui cablu cilindric de . Standardul SATA este compatibil cu standardul PATA. ATA-66. Standardul SATA aduce unele îmbunătăţiri faţă de standardul ATA. dintre care merita mentionate posibilitatea unei cresteri importante a ratei de transfer a datelor între HD şi sistem. numite ATA33. ca şi o pastrare mai bună a integritatii datelor pe timpul transferului lor.Hardiscul se conecteaza la restul sistemului cu ajutorul unui cablu care se fixeaza cu un capat într-o priza (conector) de pe HD şi cu celalalt capat într-o priza (conector) de pe placa de bază. Actualmente standardul se afla la versiunea a 2-a. lucru care permite folosirea în acelaşi calculator atît a hardiscurilor SATA cît şi a celor PATA. ATA-100 şi ATA-133. lucru extrem de convenabil atunci cînd lucram cu HD externe. ceea ce inseamna că un HD poate fi instalat şi apoi utilizat fără a opri sistemul. Acest standard va fi abandonat treptat de catre producatori dar inca se mai gasesc pe piata hardiscuri conforme cu standardele Ultra-ATA 100 sau Ultra-ATA 133. folosite de exemplu pentru a transfera cantitati mari de date între două calculatoare. Pentru a putea folosi un hardisc SATA trebuie să avem o PB care să detina un controler SATA integrat în cipsetul (SouthBridge) plăcii de bază sau aflat pe un cip separat. Din punctul de vedere al instalarii HD apare posibilitatea de "instalare la cald" ("hot plugging"). Hardiscurile cele mai moderne folosesc standardul "Serial ATA" (scris prescurtat SATA) în locul standardului ATA (PATA). fiecare versiune reprezentind o îmbunătăţire (uneori considerabila) a versiunii precedente. Pentru majoritatea hardiscurilor aflate în sistemele actuale transferul de date între HD şi sistem se realizeaza în conformitate cu un standard numit "Parallel ATA" (Advanced Technology Attachment). fiind deci scris SATA II. Practic toate placile de baza moderne au un astfel de controler.

-Capetele de scriere/citire. dar caracteristicile funcţionale ale majorităţii unităţilor sunt similare. Iată care sunt componentele unei unităţi de hard disc reprezentative (vezi fig. Standardul SAS ("Serial Attached SCSI") va inlocui standardul SCSI şi va avea printre alte avantaje şi pe acela că va fi compatibil cu standardul SATA. ceea ce îi permite să funcţioneze la parametrii maximi. odata cu aparitia standardului SATA a disparut necesitatea configurarii hardiscurilor ca "stapin" (master) sau "sclav" (slave).diametru redus şi cu o lungime de pînă la 1 m. cablu care permite o mai bună circulatie a aerului în carcasa comparativ cu cablul de tip panglica folosit anterior. Standardul SCSI permite o rata de transfer de date considerabil mai mare decît cea oferita de standardul "Parallel ATA" (cu care de altfel nu este compatibil) şi de aceea HD care folosesc acest standard sînt utilizate în servere chiar dacă preţul lor este mult mai ridicat comparativ cu al HD obişnuite. Hard-discurile folosite în servere folosesc de obicei standardul SCSI ("Small Computer System Inteface"). . 14. spre deosebire de standardul ATA care permite atasarea a doar patru dispozitive (hardiscuri şi unitati optice de stocare). care permite atasarea la sistem a opt dispozitive (hardiscuri. unitati optice de stocare. Componentele de bază ale unităţilor de hard disc Pa piaţă se găsesc diferite tipuri de hard disc. În sfirsit. S-ar putea să existe unele diferenţe în ceea ce priveşte realizarea efectivă a acestor componente (ca şi în privinţa calităţii materialelor folosite pentru a le fabrica). pentru că în conformitate cu noul standard fiecare HD este configurat automat exclusiv ca "stapin". -Motorul pentru antrenarea pachetului de discuri.). etc. dar aproape toate unităţile conţin aceleaşi componente fizice de bază. scanere. -Mecanismul de antrenare a capetelor.3): -Pachetul de discuri.

Alte piese aflate în afara HDA. -Elemente folosite pentru configurare (cum sunt jumperele şi comutatoarele) -Masca frontală (opţională). având diferiţi factori de . Incintă închisă etanş Pachetul de discuri Braţul pentru mişcarea capetelor Mecanismul de antrenare a capetelor Masca frontală Placa logică a unităţii Logica pentru selecţia capetelor Carcasa Cap de citire/scriere Suport amortizor Pachetul de discuri Un hard disc reprezentativ are unul sau mai multe discuri (caz în care ele sunt montate într-un pachet de discuri). plăcile logice şi alte componente hard folosite pentru asamblare sau configurare. Incinta HDA. Pachetul de discuri. pot fi dezasambate şi scoase din unitate. considerată de obicei ca fiind o singură eomponentă. motorul pentru antrenarea pachetului de discuri. cum ar fi masca frontală. este rareori deschisă. Hard discurile pentru calculatoarele personale au apărut pe piaţă de-a lungul anilor.-Placa logică. -Cabluri şi conectoare. capetele şi mseanismul de antrenare a capetelor sunt de obicei introduse întro incintă închisă etanş Head Disk Assembli (HDA).

De obicei. dimensiunea fizică acestei unităţi este exprimată ca fiind dimensiunea discurilor.5. 95 mm sau 3.25 inci (de fapt. în mod normal. 130 mm sau 5.5 inci (de fapt.74 inci). 1. .5 inci sunt cele mai folosite pentru sistemele desktop .formă. 3 in ci . 2.3.12 inci). Iată care sunt cele mai obişnuite dimensiuni de discuri. 1. care au discuri de 8 inci. . Pe piaţă există şi unităţi mai mari. folosite astăzi în unităţile de hard disc din calculatoarele personale. 5 in ci . unita de 3. 14 inci sau chiar mai mari. acestea nu au fost în mod curent asociate cu calculatoarele personale. 8 in ci .

deşi unele dintre unităţile mai mici (şi mai vechi) au numai câte unul. Unul dintre aceste materiale este cel numit MemCor şi este produs de . acesta fiind dur şi uşor. Numărul de discuri pe care îl poate avea o unitate este limitat de înălţimea unităţii. care sunt de mărimea unui ceas de mână ceva mai mare. unele unităţi de 3. pe când unităţile de 2. Discurile erau fabricate în mod tradiţional dintr-un aliaj de aluminiu. de înălţime standard.25 inci. Până acum. in timpul funcţionării. Unităţile de 1. şocuri echivalente cu cele provocate de acceleraţii de 100 de ori mai mari decât acceleraţia gravitaţională. tehnic vorbind. pot suporta. pot înmagazina la ora actuală 400 Mocteţi şi chiar mai mult. Unităţile de 1. Dorinţa producătorilor de a obţine densităţi de înregistrare tot mai mari şi unităţi din ce în ce mai mici a dus la utilizarea discurilor fabricate din sticlă (de fapt.5 inci. Din cauza dimensiunilor lor mici aceste unităţi sunt foarte robuste. şi chiar de două sute de ori mai mari atunci când nu sunt sub tensiune. sau mai mici.(„care se aşează pe masa de lucru") şi unele sisteme portabile. am văzut maximum 11 discuri. Aceste unităţi. sunt foarte răspândite în sistemele portabile. dintrun amestec format din sticlă şi ceramică).5 inci pot avea nu mai puţin de 10 discuri. Cele mai multe unităţi de hard disc au două sau mai multe discuri. în toate unităţile de 5.3 inci au intrat foarte recent pe piaţă fi sunt o adevărată minune.3 inci au ajuns la o capacitate de 1 Goctet şi sunt în creştere.

Din acest motiv. adică nu îşi schimbă prea mult dimensiunile (nu se dilata sau nu se contractă) la orice schimbare a temperaturii. Areal Technology. Discurile din sticlă sunt mult mai stabile din punct de vedere termic. Cei mai mulţi dintre producători vor înlocui. Discurile din sticlă sunt mai rezistente (rigide) decât cele din aluminiu. care este mai puţin casantă decât sticla pură. Indiferent de materialul din care sunt fabricate. Capetele de scriere/citire Unitatea de hard disc are de obicei câte un cap pentru fiecare faţă a fiecărui disc. în care se păstrează informaţiile magnetice. cum sunt ceie de 2. mai ales în unităţile foarte performante. sau suport magnetic.firma de produse din sticlă „Dow-Corning". suportul standard din aluminiu cu discuri din sticlă. în anii care urmează.5 şi 3. Maxtor.5 inci. discurile sunt toate acoperite cu un strat subţire dintr-o substanţă cu proprietăţi magnetice. Toshiba. numită suport. MemCor este compus din sticla şi are inserţii de ceramică. decât cele din aluminiu. de aceea ele se pot fabrica la grosimi de două ori mai mici decât cele ale discurilor din aluminiu. Câteva dintre hard discurile produse de firme cum ar fi Seagate. Hewlett Packard. . Cele mai răspândite tipuri de suport magnetic sunt: suport magnetic pe bază de oxizi. aceste capete sunt prinse toate împreună pe acelaşi mecanism de mişcare. şi suport de tip film subţire. folosesc la ora actuală discuri din sticlă sau din ceramică şi sticlă.

după ce i-aţi da drumul. după ce l-aţi elibera. Fiecare cap este montat pe un braţ acţionat de un arc. tensiunea arcuiui l-ar împinge înapoi în sus. În figura următoare se arată un ansamblu reprezentativ de antrenare a capetelor dintr-o unitate de hard disc cu mecanism de antrenare cu magnet permanent şi bobină. Puţini îşi dau seama că de fapt fiecare disc este „strâns" de cele două capete aflate unul deasupra. astfel încât capul să fie împins spre suprafaţa discului. iar celălalt dedesubtul lui. Dacă aţi putea trage în jos unul dintre capetele care stau sub un disc. Din punct de vedere mecanic. acesta ar reveni spre disc lovindu-l.ele nu se pot mişca decât împreună. Capete de citire/scriere Axul mecanismului de antrenare Bobina Magnetul . 14. Carcasa magnetului Fig. către pachetul de discuri. Dacă aţi putea deschide o unitate de disc în condiţii de siguranţă şi aţi ridica puţin cu degetul capul de deasupra.4 . capetele de scriere/citire sunt simple.

Capetele de scriere/citire şi mecanismul rotativ de antrenare a capetelor.013 microni.13 microni. În general. Cea mai bună metodă de a înţelege cum un hard-disk funcţionează este de a privi în interiorul acestuia. presiunea aerului creşte sub capete şi le face să se ridice. Pentru a face faţă în viitor. Atenţie! Deschiderea unui hard-disk duce la distrugerea definitivă a acestuia! . unor densităţi şi mai mari. capetele ating feţele discurilor. ceea ce ar putea duce la zgârierea discurilor sau a capetelor.05 şi 0. La începutul anilor '60 capetele funcţionau având înălţimi de plutire de 5 până la 7. atunci când pachetul se roteşte cu viteza maximă.5 microni sau mai mare. cu atât înălţimea de plutire a capetelor este mai mare.6 microni. înălţimea de plutire a capetelor va trebui să scadă la 0. fiind împinse de tensiunea arcurilor. în unităţiile actuale înălţime a scăzut între 0. cu magnet permanent şi bobină Atâta timp cât pachetul de discuri nu se mişcă.076 şi 0. Dimensiunea foarte mică a acestei distanţe impune ca incinta HDA să nu fie deschisă decât întrun mediu foarte curat: orice particulă de praf sau murdărie care ar intra aici ar face capetele să citească eronat sau chiar să lovească discurile în timp ce acestea se rotesc cu viteza maximă. cu cât o unitate este mai veche şi capacitatea ei mai mică. sau chiar mai mult. Distanţa dintre un cap şi suprafaţa discului poate fi între 0.

. Aceştia controlează mecanismul de citire/scriere şi motorul care învârte platanul. Hard-disk-ul este alcătuit dintr-o cutie paralelipipedică de aluminiu. Partea electronică se găseşte pe o mică placă ce se poate desprinde de pe unitate.Aceasta este imaginiea unui hard-disk obişnuit. Partea electronică asamblează domeniile magnetice în biţi (citire) şi transformă biţii în domenii magnetice (scriere). pe o parte având “controlorii” electronici.

Sub placa de circuite electronice se găsesc legăturile pentru motorul ce învârte platanul. precum şi o gaură foarte bine filtrată ce lasă presiunea aerului interior şi exterior să se echilibreze. .

Alungând capacul hard-disk-ului se va observa un interior alcătuit din nişte componente pe cât de simple pe atât de precise: .

sus şi este capabil să se mişte de la centrul discului până în capătul acestuia. Aceste platane sunt fabricate cu toleranţe uimitoare şi au suprafaţa atât de bine finisată încât oglindesc mediul exterior. adesea hard-disk-urile conţin mai multe platane. Braţul şi mecanismul de mişcare sunt extrem de uşoare şi rapide. (2-4). care de obicei se învârt la 3600 sau 7200 rpm. când discul este pornit. • Braţul care susţine capul de citire/scriere şi care este controlat de mecanismul din colţul stânga.În această figură se pot vedea: • Platanele. Braţul unui hard-disk obişnuit se poate deplasa de la centru spre exterior şi înapoi de aproximativ 50 de ori pe secundă! Interiorul: Platanele şi capetele de citire Pentru a mări capacitatea discurilor. Acest disc are tei platane şi şase capete de citire/scriere: .

Poate fi construit folosind un motor linear de viteză mare. .Mecanismul care mişcă braţul hard-disk-ului trebuie să fie incredibil de rapid şi precis.

pista este colorată cu galben. de exemplu 256 sau 512. iar sectoarele sunt arcuri de cerc (subdiviziuni ale pistelor): În această figură. Formatarea de nivel înalt scrie apoi structura sistemului de fişiere (FAT – File Allocation Table). NTFS. XFS. Ex: FAT. Pistele sunt cercuri concentrice. . Procesul de formatare de nivel jos presupune trasarea pistelor şi sectoarelor. După aceste procese. Un sector conţine un număr fix de bytes. stabilirea punctului de start şi punctului final al platanelor. Acest proces pregăteşte platanul pentru stocarea blocurilor de biţi.Stocarea datelor Datele sunt stocate pe suprafaţa platanului în sectoare şi în piste. care poate diferi de la un sistem de operare la altul. discul este pregătit pentru utilizare. etc. REISERFS. FAT32. iar sectorul cu albastru.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful